Ion-Creanga — Opere — Vol.I — Ed. Minerva, 1970

www.dacoromanica.ro 


{ON CREANGĂ 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


ION CREANGĂ 
O E R E 
I 
Ediție îngrijită, note şi variante, 
glosar şi bibliografie de 
IORGU IORDAN şi ELISABETA BRÂNCUŞ 


Studiu introductiv de 
ZI O RGU I OR D A N 


P 


SCRIITORI ROMÂNI 


EDITURA MINERVA 
Bucureşti, 1970 


www.dacoromanica.ro 


INTRODUCERE 


I 


Epoca cea mai interesantă din viața lui Creangă pentru înțelegerea 
creației lui literare ne-o înfățișează el însuși, cu multe detalii carac- 
teristice, în Amintiri din copilărie, care sînt nu numai o biografie 
a povestitorului, ci şi o prezentare veridică a vieţii duse de locuitorii 
unui sat de munte românesc din prima jumătate a secolului al XIX-lea. 
Şi cum de la un sat la altul deosebirile erau mai mult de amănunt, 
urmează că această operă a lui Creangă, pe lîngă valoarea ei artistică, 
neobișnuit de mare, are și una istorică, de document, în care se oglin- 
desc aspecte ale realităţii sociale din numeroase regiuni ale ţării, 

Deși „răzeşi fără pămînturi“, cum îi numește Creangă, humuleş- 
tenii aveau o situaţie economică relativ bună, datorită posibilităţii 
de a-şi cîştiga existenţa pe căi destul de numeroase. Despre părinţii 
lui, de pildă, aflăm că făceau agricultură: aveau semănături de ovăs 
(„Vezi că tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăsul cela pe jos“), 
desigur, pentru caii proprii, chiar dacă aceştia nu sînt pomeniţi, 
direct, niciodată (cf. totuşi pasajul unde povestitorul vorbeşte de 
„cinstita holeră“, care l-a lovit şi pe dînsul: de la stînă este dus acasă 
în căruța trimisă de tatăl său), și semănături de porumb („mă și trimite 
mama cu demincare în țarină, la niște lingurari ce-i aveam tocmiţi 
prășitori tocmai în Valea Sacă, aproape de Topoliţă“); aveau vite 
mari (cel puţin vaci, care le furnizau lapte și brînză — cf. episodul 
cu smîntinitul oalelor —, poate și boi, cum ar rezulta, indirect, din 
faptul că tatăl lui Creangă aducea lemne de foc pentru nevoile gospo- 
dăriei din pădurea de la Dumesnicu) şi oi (cînd se îmbolnăvește de 
holeră, Nică se găsea „la stină, în dumbrava Agapiei, lîngă podul 
Cărăgiţei, unde erau și oile noastre“); ţeseau, în casă, pentru trebuin- 
tele lor, dar şi, mai ales, pentru vînzare, şiac, pe care îl desfăceau la 
tirg (Tirgul-Neamţ) sau la bilciuri, în stare brută sau transformat 
în obiecte de îmbrăcăminte („se îngrămădise, ca mai totdeauna, o 


VII 


www.dacoromanica.ro 


mulţime de trebi pe capul mamei: nişte sumani să-i scoată din stative; 
alţii să-i nividească şi să înceapă a-i ţese din nou; un teanc de sumane 
croite, nalt pănă-n grindă, aştepta cusutul;... venea cu fuga iarma- 
rocul de Fălticeni, care acela este ce este“). Din alte fapte povestite 
de Creangă rezultă clar că tată-său făcea negoţ cu astfel de produse 
şi cumpărate de la alţii („chiar mai dinioarea l-am văzut [pe Ştefan 
a Petrei] umblind prin tîrg, cu cotul subsuoară, după cumpărat sumani, 
cum îi negustoria“; „Şi cum ajung în iarmaroc, încep a mă purta 
ţanţoş pintre oameni, de colo pănă colo, cu pupăza în mînă, că doar 
şi eu eram oleacă fecior de negustor“). 

Din toate acestea se poate conchide că tatăl povestitorului era pe 
jumătate ţăran, pe jumătate negustor, un negustor rural sezonier, 
căci practica negustoria în anumite epoci ale anului şi cu prilejul 
bilciurilor din regiunea respectivă, care aveau toate dată fixă. Ca 
psihologie însă, el era ţăran autentic, cum dovedesc, între altele, 
părerile lui despre învăţătură (vezi mai departe), despre viaţa de ţară 
şi cea de oraş, despre slujbaşii administrativi etc., și cum nu era posibil 
altiel în condiţiile în care se născuse şi își ducea existenţa sa zilnică. 

Această situaţie economică oarecum complexă explică relativa 
îndestulare a familiei povestitorului, scoasă adesea în evidenţă de 
către acesta de-a lungul Amintirilor: „— Ia lasă-i și tu, măi nevastă, 
lasă-i, că se bucură și ei de venirea mea, zicea tata, diîndu-ne huța. 
Ce le pasă? Lemne la trunchiu sunt; slănină şi făină în pod 
este de-a volna; brînză în putină, asemene; curechiu în poloboc, 
slavă Domnului!“ 

Şi despre rudele apropiate ale lui Creangă aflăm lucruri asemănă- 
toare cu privire la starea lor materială, în general bună. Locul de frunte 
îl ocupă bunicul său după mamă, David Creangă, vornic, adică pri- 
mar, aș zice pe viaţă, în Pipirig, care suportă cheltuiala cu învăţă- 
tura la Broşteni pen tru fiul său cel mai mic, Dumitru, şi pentru nepotu- 
său, după ce ţinuse la şcoală, tot acolo, încă doi băieţi mai mari, 
dintre care unul (Gheorghe) ajunge preot; despăgubeşte cu patru gal- 
beni pe Irinuca pentru stricăciunile pricinuite de cei doi copii, care 
se distrau dînd drumul de vale bolovanilor din preajma casei acestei 
gazde a lor; are, în cămara lui, lucruri de tot felul pentru întîmpi- 
narea nevoilor prevăzute şi neprevăzute (piele de porc sălbatic pentru 
opinci, dohot de mesteacăn împotriva riii ş.a.). Fratele mai mare al 
tatălui lui Creangă (Vasile Mogorogea) era de asemenea, pe cit se pare, 
un ţăran relativ înstărit. Altfel nu se explică, de pildă, existenţa unei 
gospodării întemeiate, avînd între altele, în jurul casei o grădină de 
zece, douăsprezece prăjini (circa 2.000 m?), semănată cu cînepă, 


VIII 


> 


www.dacoromanica.ro 


posibilitatea de a-şi da băiatul la şcoala de catiheţi din Fălticeni, 
de a-l îmbrăca bine („Doi icusari plătise Mogorogea lui Pavel pentru 
ciubote. Dar ce-i drept, făceau paralele acele, căci pusese piele bună, 
talpă de fund, şi erau cusute de tocmală“) şi a-i procura cele trebui- 
toare pentru întreţinere (cf. întîmplarea cu cei trei purcei trimişi 
îndată după sărbătorile de iarnă). 

Nu o duceau prea greu nici ceilalţi locuitori ai Humuleştilor sau, 
cel puţin, o bună parte dintre dînşii. Iată ce citim la începutul pri- 
mului capitol din Amintiri: „Ş-apoi Humuleștii, şi pe vremea aceea, 
nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătăiu, ci sat vechiu, 
răzăşesc, întemeiet în toată puterea cuvîntului; cu gospodari tot unul 
şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mîndre, care ştiau a învirti şi hora 
dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părţile...“ Şi dacă acest 
pasaj este liric, deci suspect întrucîtva sub raportul unei obiectivităţi 
stricte, găsim destule altele, lipsite de orice colorit afectiv, care 
vorbesc în acelaşi sens. De pildă: „Căci trebuie să vă spun că la Humu- 
lești torc şi fetele şi băieţii, și femeile şi bărbaţii; şi se fac multe giguri 
de sumani, și lăi, şi de noaten, care se vînd și pănură și cusute; şi 
acolo, pe loc, la negustori armeni, veniţi din alte tirguri: Focşani, 
Bacău, Roman, Tirgu-Frumos şi de pe aiurea, precum şi pe la iarma- 
roace în toate părţile. Cu asta se hrănesc mai mult humuleştenii, 
răzăşi fără pămînturi, şi cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, 
oi, brînză, lînă, oloiu, sare şi făină de popușoi; sumane mari, genun- 
chere şi sărdace; iţari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scorţuri înflo- 
rite; ştergare de burangic alese, şi alte lucruri, ce le duceau lunea 
în tîrg de vînzare, sau joia pe la mănăstirile de maice, cărora le vine 
cam peste mînă tîrgul“. Sau în alt loc: „În vacanţie ne duceam acasă, 
ş-apoi vorba ţiganului cu «Crăciunul sătulul...» Costiţe de porc afu- 
mate, chiște şi buft umplut, trandafiri usturoieţi și slănină de cea 
subțire, făcute de casă, tăiete la un loc, fripte bine în tigaie şi cu 
mămăliguţă caldă, se duc unse pe git, Mai face el ţăranul şi alte feluri 
de mincări gustoase, cînd are din ce le face. Şi, mulţămită Domnului, 
părinţii noştri aveau de unde, căci sărăcia nu se oploşise încă la uşa 
lor, pe cînd ştiu eu“, 

După mamă, Creangă se trăgea dintr-o familie nu numai relativ 
înstărită, ci şi cu un nivel de viaţă spirituală deasupra mijlociei. 
În capitolul I al Amintirilor, povestitorul stăruie destul de mult 
asupra ascendenţilor săi în linie maternă, punînd pe bunicu-său David 
să povestească despre „descălecatul“ lui, al fraţilor lui şi al altor locui- 
tori din Pipirig și din satele învecinate, despre legăturile de rudenie 
cu acel Ciubuc Clopotarul vestit în vremea lui nu numai prin bogăţia-i 


IX 


www.dacoromanica.ro 


materială, ci şi prin cea spirituală, care i-a atras stima şi simpatia 
domnitorului, formulate în porecla „omul lui Vodă“ dată de oamenii 
din partea locului și devenită pentru el un adevărat titlu de nobleţe, 
despre împrejurările care i-au silit să părăsească Ardealul ş.a. 

Originea ardelenească a ramurii materne! explică, cred eu, într-o 
anumită măsură, atitudinea demnă, dragostea de libertate şi, uneori, 
dirzenia, care constituie trăsăturile cele mai caracteristice ale 
Amintirilor. 

Spre a înţelege mai bine și mai deplin nivelul general de viaţă al 
humuleştenilor, deci şi al lui Creangă, trebuie să invocăm şi condiţiile 
istorice din vremea aceea. Sîntem în epoca Regulamentului Organic, 
care însemnează un progres incontestabil faţă de epoca precedentă. 
Libertatea economică, relativă, a ţărilor noastre, smulsă Turciei prin 
Tratatul de la Adrianopole (1829), a creat sentimentul unei libertăți 
de ordin politic, care a putut contribui cu atit mai vîrtos la creșterea 
demnităţii ţăranilor din regiunea de munte, cu cît aceștia, nefiind 
iobagi, datorită faptului că nu trăiau pe moşia unui mare proprietar, 
se simțeau oarecum mai liberi, în sensul că nu depindeau direct de 
nimeni (cu excepţia, bineînţeles, a autorităţii statului, care era acum 
chiar mai efectivă decit înainte). 

Regulamentul Organic a însemnat un progres faţă de perioada 
precedentă mai ales din punct de vedere administrativ (în sens larg). 
Acest fapt interesează în cazul nostru pentru aspectul cultural. S-au 
întemeiat şcoli nu numai prin orașe şi tîrguri, ci şi în sate mai mari, 
adesea de către proprietarii moşiilor pe care se aflau satele respective, 
potrivit obligaţiei impuse lor prin Regulamentul Organic. Așa se 
explică existenţa şcolii de la Broşteni, înfiinţată de logofătul Alecu 
Balş unde a învăţat un timp povestitorul nostru, împreună cu 
Dumitru, fratele cel mai mic al maică-sei, continuînd astfel tradiţia 
familiei lui David Creangă, ai cărui fii mai în vîrstă (Vasile și Gheor- 
ghe) fuseseră tot acolo elevii profesorului Nicolai Nanu, atit de mult 
lăudat de către bunicul David („Şi, Doamne, peste ce profesor înţe- 
lept şi iscusit a dat! Aşa vorbește de blind şi primește cu bunătate 
pe fiecare, şi ţi-i mai mare dragul să te duci la el! Ferice de părinții 
care l-au născut, că bun suflet de om este, n-am ce zicel“). 


1 După Gh. Ungureanu (Din viața lui Ion Creangă, Buc., 1940, p. 11), şi 
familia după tată a lui Creangă ar fi venit de peste munţi. Lucrul nu pare nevero- 
simil, dat fiind că numeroase sate din regiunea muntoasă a României vechi au 
fost întemeiate, cum se ştie, de ardeleni (multe poariă pină astăzi numele de 
Ungureni, care însemnează „români din părţile ungurești“), 


X 


www.dacoromanica.ro 


De altminteri, chiar în sate mai modeste, ca Humuleştii, de pildă, 
au luat fiinţă şcoli pe lingă biserici, sau, acolo unde ele existau de 
mai înainte, au căpătat o dezvoltare mai mare. La școala din satul 
Jui Creangă învățau, cum ne informează acesta însuşi, peste 40 copii 
Impresionează puternic osteneala pe care şi-au dat-o locuitorii satu- 
lui, în frunte cu preotul Ioan Humulescu şi cu dascălul Vasile a Ili- 
oaiei, pentru ca şcoala să funcţioneze în bune condiţii: „...ṣi ce chilie 
durată s-a făcut la poarta bisericei pentru şcoală; ş-apoi, să fi văzut 
pe neobositul părinte cum umbla prin sat, din casă în casă, îm- 
preună cu bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericei, un holteiu 
zdravăn, frumos și voinic, şi stătuia pe oameni să-şi deie copiii 

la învăţătură“. 

În cazul povestitorului, un rol hotăritor a jucat din acest punct 
de vedere mama lui, cum rezultă, la tot pasul, din Amintiri. 

Deşi sînt bine cunoscute discuţiile contradictorii, adesea aprinse, 
dintre Smaranda Creangă și soţul ei cu privire la şcoală, nu mi se pare 
de prisos reproducerea lor parţială în acest loc, unde este vorba de 
momentul biografic decisiv pentru povestitorul nostru. Aceste discuţii 
prezintă un interes deosebit, aş spune de ordin istoric, întrucît ele 
caracterizează psihologia celei mai mari părți a țărănimii noastre din 
epoca în care condiţiile social-economice şi cele politice îi îngreuiau 
înţelegerea necesităţii ştiinţei de carte. „Şi cînd învăţam eu la şcoală, 
mama învăța cu mine acasă, şi citea acum la ceaslov, la psaltire şi 
Alexandria mai bine decît mine, şi se bucura grozav cînd vedea că mă 
trag la carte. Din partea tatei, care ades îmi zicea în bătaie de joc: 
«Logoiete, brînză-n cuiu, lapte acru-n călămări, chiu şi vai prin buzu- 
nări l», puteam să rămîn cum era mai bine: «¿Nic-a lui Ştefan a 
Petrei», om de treabă şi gospodar în Humulești. Vorba ceea: «Decit 
codaş în oraş, / Mai bine-n satul tău fruntaş»... Doamne, măi femeie, 
Doamne, multă minte-ţi mai trebuie, zicea tata, văzind-o aşa de 
ahotnică pentru mine, Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi 
tu, n-ar mai avă cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit că unulcică 
s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şia venit vacă?... Nu-l 
vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit şi leneş, de n-are păreche. Diminea- 
ţa, pănă-l scoli, îţi stupești sufletul. Cum îl scoli, cere de mîncare. 
Cit fi mic, prinde muşte cu ceaslovul şi toată ziulica bate prundurile 
după scăldat, în loc să pască cei cirlani şi să-mi deie ajutor la trebi, 
după cît îl ajută puterea. Iarna, pe gheaţă şi la săniuş. Tu, cu 
şcoala ta, l-ai deprins cu nărav,..“ 

Dorinţa Smarandei Creangă de a-și da băiatul cel mai mare la 
şcoală, cu scopul de a-l face popă, se explică, într-o anumită măsură, 


XI 


www.dacoromanica.ro 


prin psihologia mai mult ori mai puțin generală a femeilor, care, în 
astfel de împrejurări, trec mai ușor peste aspectul economic al proble- 
mei (cheltuială în plus cu un copil şcolar şi, mai ales, scoaterea lui 
din producţia gospodăriei familiale, fiindcă, în loc să dea ajutor la 
treburile gospodăriei, el îşi „pierde vremea“ şi se consideră scutit de 
orice obligaţie în legătură cu munca de acasă) și totodată sînt mai 
ambiţioase decit bărbaţii. A intervenit însă şi altceva: pe de o parte, 
inteligenţa ei, evident superioară aceleia a soţului, iar pe de altă parte, 
şi mai ales, atmosfera din casa tatălui său, care îşi da mai bine seama 
de foloasele învăţăturii, dovadă faptul că își trimisese la şcoală toţi 
băieţii. Sînt extrem de interesante argumentele lui David Creangă 
(sau, dacă vreţi, ale lui Creangă însuşi, dar atribuite bunicului său) 
în favoarea cultivării omului prin şcoală: „Nu-i rău, măi Ştefane, 
să ştie şi băietul tău oleacă de carte; nu numaidecit pentru popie, 
cum chiteşte Smaranda, că şi popia are multe năcăiale, e greu de 
purtat. Şi decît n-a fi cum se cade, mai bine să nu fie. Dar cartea îţi 
aduce şi oarecare mîngăiere,.. Ş-apoi, să fie cineva de tot bou, încă 
nu este bine. Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la dreptul vor- 
bind, nu eşti numai aşa, o vacă de muls pentru fiecare“. 

În sfîrşit, pentru înţelegerea mediului în care s-a dezvoltat Creangă 
ca copil şi adolescent nu trebuie să uităm aşezarea Humuleştilor la 
răscrucea atitor drumuri spre şi dinspre locuri, în felul lor, celebre 
din diverse puncte de vedere, Ne-o spune povestitorul însuşi, care îşi 
dă seama că şi condiţiile exterioare ale vieţii pot influenţa asupra 
formaţiei omului şi a grupurilor sociale în general: „...şi satul Humu- 
leştii, în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, mocnit şi lipsit de 
priveliștea lumii, ca alte sate... Înspre apus-miază-zi vin monăsti- 
rile Agapia... Varaticul... şi satele Filioara..., Bălţăteştii... şi 
Ceahlăieștii, Topolița şi Ocea...; iar spre crivăţ, peste Ozană, vine 
Tirgul-Neamţului, cu mahalalele Pometea..., Țuţuienii... şi Con- 
drenii... Iar deasupra Condrenilor, pe virful unui deal nalt și plin 
de tihărăi, se află vestita Cetatea Neamţului... Cîţi domnitori şi mitro- 
poliţi s-au rînduit în scaunul Moldovei, de cînd e ţara asta, au trebuit 
să treacă măcar o dată prin Humuleşti spre monăstiri. Apoi, unde 
pui cealaltă lume, care s-a purtat prin satul nostru, şi tot lume mai 
mult bogată şi aleasă... Şi cîte tîrnosiri şi sfinţiri de biserici din nou, 
şi cite soboare şi revizii de feţe bisericeşti şi politiceşti, şi cîți străini 
din toată lumea, şi cîte inimi purtate de dor, şi cîte suflete zdrobite 
şi rătăcite n-au trecut prin satul nostru spre monăstiri?“ 


XII 


www.dacoromanica.ro 


II 


Viaţa lui Creangă, pînă la intrarea în seminarul de la Socola, ne-o 
povesteşte el însuşi în Amintiri din copilărie. În aspectele-i exterioare, 
ea nu diferă prin nimic de viaţa oricărui copil şi adolescent, fiu de 
ţăran de la noi, din vremea aceea. Creangă s-a jucat, a făcut năzbitii, 
unele destul de serioase prin urmările lor, ca, de pildă, stricăciunile 
cauzate la gospodăria Irinucăi din Broşteni, sau distrugerea cînepei 
din grădina unchiului său Vasile Mogorogea, a învăţat (în foarte multe 
locuri) la şcoală, unde, la fel cu alţi băieţi, se ţinea de nebunii, pe 
care, privindu-le din depărtarea virstei şi ca scriitor, le exagerează 
totuşi, dînd impresia că nu lua de loc în serios învăţătura („Eu, ca 
şi Mirăuţă, nu mă prea osteneam pănă-ntr-atita, să mor învăţind; 
că doar nu-mi plingeau copii[i] acasă, nici dădusem catihetului cel 
poclon mare pănă pe-acolo“), se aduna cu tovarășii de vîrstă la scăl- 
dat, la horă, precum şi la şezători, unde se glumea, se spuneau poveşti, 
ghicitori etc., dar se şi lucra, da ajutor mamei sale acasă, legănînd 
pe fraţii mai mici, măturind prin casă ş.a, 

Faptul că Creangă s-a născut şi a crescut într-o familie cu copii 
mulţi, că a avut rude numeroase, şi ele bogate în copii, că chiar în 
afara familiei propriu-zise el îşi petrecea timpul în mijlocul tovară- 
şilor de joacă, de şcoală şi de muncă, explică, după mine, în largă 
măsură, dragostea lui de oameni, bucuria de a se găsi în mijlocul lor, 
de a povesti și glumi cu dinşii, optimismul şi seninătatea cu care pri- 
veşte lumea, adică, spus mai scurt, atmosfera de voie bună, umorul 
şi risul sănătos care străbat de la un capăt la celălalt întreaga lui operă 
literară, 

Aceste trăsături ale caracterului său nu l-au părăsit pe Creangă 
nici după ce, intrînd în viaţa de oraş, a avut de suferit multe neplă- 
ceri, Robusteţea optimistă dobindită în copilărie şi adolescenţă l-a 
ajutat să înfrunte cu demnitate şi adesea cu dirzenie toate necazurile, 
l-a împins la atitudini hotărite şi făţişe împotriva şefilor săi abuzivi, 
a politicienilor etc, 

Nu socot necesară o descriere, fie şi aproximativ amănunţită, a 
vieţii povestitorului nostru. Ar însemna să repet foarte multe lucruri 
spuse, și nu numai o dată, de către alţii înaintea mea şi cunoscute, 
în bună parte, marii majorităţi a cititorilor prezentei ediţii. Cine 
doreşte să-şi împrospăteze cunoştinţele privitoare la biografia lui 
Creangă, eventual să şi le îmbogăţească, are la dispoziţie un amplu 
material documentar în lucrările lui N. Țimiraş (Joan Creangă, după 
documente vechi, însemnări și mărturii inedite, cu numeroase repro- 


XIII 


www.dacoromanica.ro 


duceri de autografe, portrete şi vederi, Buc., 1933), G. Călinescu (Viaţa 
lui Ion Creangă, Buc., 1938), Gh. Ungureanu (Din viața lui Ion 
Creangă, Buc., 1940; cf. şi ed. Jon Creangă, Documente, E.P.L,, 
1964) etc. De aceea eu mă voi opri numai asupra acelor momente din 
viaţa lui Creangă care mi se par mai caracteristice şi, poate, mai apte 
de a fi supuse discuţiei. 

După absolvirea seminarului de la Socola, unde a urmat (între 
1855 şi 1858) cursurile claselor II—IV: (pentru clasa Ii s-au luat în 
considerație studiile făcute la catiheţia din Fălticeni), a intrat în 
clerul ieşean ca diacon (1859). 

Că lui Creangă nu-i plăcea preoţia (poate, mai exact, tagma preo- 
ţească), aflăm cu prisosinţă şi foarte direct din Amintiri. Informaţiile 
bogate despre catiheţia (sau, cum îi spune el într-un anumit pasaj, 
„fabrica de popi“) de la Fălticeni, cu conducătorul ei „care făcea ziua 
noapte şi noaptea zi, jucînd stos“, cu elevi, cei mai mulți oameni în 
vîrstă, adesea însuraţi, nedeprinşi cu cartea, sau, unii dintre ei, ca 
bietul Trăsnea, absolut incapabili de a învăţa, aveau, în intenţia 
autorului, rostul să arate nu numai aşa-zisele metode de predare și 
de învăţare din vremea aceea, care, vorba lui Creangă, excelent învă- 
ţător şi unanim recunoscut ca atare în momentul cînd își scrie Aminti- 
rile, constituiau un „cumplit meşteşug de timpenie“, ci şi slaba pregă- 
tire, sub toate aspectele (chiar sub aspectul moral), a viitorilor preoţi 
şi, deci, starea de teribilă inferioritate a clerului de toate gradele, 

Părerile lui Creangă despre clerici, pe deo parte sînt rezultatul 
experienţei sale personale, ca seminarist şi ca membru, o bucată de 
vreme, al clerului, iar pe de alta se datoresc faptului că, încă înainte 
de a intra în seminarul de la Socola, el s-a lăsat, prin forţa împreju- 
rărilor, influenţat de mentalitatea ţăranilor noştri, mai vizibilă, 
cred eu, la cei moldoveni, care, deprinşi de veacuri, să respecte, for- 
mal, pe reprezentanţii bisericii, n-au putut să nu observe şi să nu 
aprecieze după cuviinţă numeroasele şi gravele lor abateri de la normele 
morale recomandate de ei înşişi. 

De aceea, ori de cîte ori crede necesar să critice, sub toate formele 
ei, lăcomia preoţilor, else găseşte într-o situaţie foarte uşoară, în sensul 
că pune pe un țăran să spună ce crede și el însuşi, sau recurge la for- 
mule proverbiale încetăţenite de veacuri în limbă. Iată ce spune tatăl 
lui Ion Mogorogea, vărul şi colegul de catiheţie al lui Creangă: „— Na, 


1 S-a mulţumit cu atita, pentru motivul că putea ajunge preot şi cu aceste 
Prime patru clase seminariale, Nu-i exclus să se fi gîndit încă de atunci la îmbră- 
țişarea carierei didactice, care îl atrăgea în mod deosebit, 


XIV 


www.dacoromanica.ro 


na, na, măria-ta! Parcă asta grijă am eu acum... Vorba ceea: «Nu-i 
Tanda, şi-i Manda; nu-i teiu — beleiu, ci-i beleiu — teiu... de curmeiu». 
Şi ce mai atîta încunjur?.,. Mecet, Berechet, Pleșcan, cum s-a 
fi chemînd, Ioane, ştiu că ne jupeşte bine... Ş-apoi cică popa-i cu patru 
ochi!,,, Ia mai bine rugaţi-vă cu toată inima sfintului hăraşce Nicolai 
de la Humuleşti, doar v-a ajuta să vă vedeţi popi o dată! ş-apoi atunci... 
aţiscăpat şi voi deasupra nevoiei: bir n-aveţi a da, şi havalele nu faceţi; 
la mese şedeţi în capul cinstei şi mîncaţi tot plăcinte şi găini fripte. 
Iar la urmă vă plăteşte şi dinţăritul,., Vorba ceea: «Picioare de cal, 
gură de lup, obraz de scoarță şi pîntec de iapă se cer unui popă», 
şi nu-i mai trebuie altăceva, Bine-ar fi, Doamne iartă-mă, ca feţele 
bisericeşti să fie mai altfel!,,, dar... veţi fi auzit voi că popa are mînă 
de luat, nu de dat; el mănîncă şi de pe viu şi de pe mort. Vedeţi cît 
de bine trăieşte mecetul, fără să muncească din greu ca noi... Numai... 
dă!... darul se cinsteştel,,,“ 

Ca o ilustrare concretă a portretului general schiţat în pasajul 
acesta, apare, tot în Amintiri, celebrul popă Buligă „ce-i ziceau şi 
Ciucălău, din uliţa Buciumenii, tămiiet şi aghezmuit gata des-dimi- 
neaţă, Dumnezeu să-l iepure!,,. Popa Buligă, deşi era bătrin, dacă 
vede că ni-i treaba de-aşa, unde nu-şi pune poalele antereului în briîu... 
Apoi zvîrle potcapul deoparte, şi la joc de-a valma cu noi, de-i pălă 
lăiau pletele, Şi tragem un ropot, şi două, şi trei, de era cît pecesă 
scoatem sufletul din popă. Și așa l-am vlăguit, de-i era acum lehamete 
de noi“, 

Cu astfel de păreri despre reprezentanţii „seculari“ ai clerului, 
care, repet, au fost ale lui Creangă încă înainte de a se preoţi, fiindcă 
erau ale ţăranilor în general, nu trebuie să ne surprindă faptul că el 
a îmbrăţişat cariera preoțească fără plăcere şi a făcut tot ce i-a stat 
în putinţă ca să scape de ea, Aşa se explică înscrierea sa (1863) la 
Institutul pedagogic „Vasile Lupu“ din Iaşi, pe care îl termină în 
iunie 1865, Faptul că a protestat, şi încă vehement, împotriva măsurii 
ilegale a forurilor bisericeşti superioare trebuie interpretat mai ales 
ca o manifestare a revoltei contra unui act nedrept şi abuziv: interesul 
lui strict personal cade pe un plan oarecum secundar faţă de jignirea 
adusă, prin acest act, conştiinţei sale de cetăţean liber, sensibil la 
adevăr, dreptate şi legalitate, Am impresia chiar că povestitorul nostru 
s-a bucurat într-un anumit fel că şefii lui duhovniceşti i-au oferit 
prilejul să-i demaşte în ochii unei opinii publice, pe cît se pare, destul 
de atentă în acest caz special. 

Că aprecierile lui Creangă prezentate în Amintiri, de obicei anonim, 
prin gura altora, cu privire la clerul din vremea aceea însemnează o 


XV 


www.dacoromanica.ro 


luare de poziţie contra unor moravuri socotite de el primejdioase 
pentru educaţia generală, dovedeşte portretul pe care îl face lui Isaia 
Teodorescu zis „Popa Duhu“, fostul său profesor de la „şcoala dom- 
nească“ din Tirgul-Neamţului (înfiinţată în 1852 de către Grigore 
Ghica). Deşi apar şi aici ironii şi aluzii la adresa clerului, tonul este, 
în general, serios, din punctul de vedere al atitudinii autorului, Se 
vede ușor că pentru Creangă acest personaj reprezenta, cu toate ciudă- 
ţeniile lui, care erau, în cea mai mare parte, produsul unor foarte 
grele condiţii de viaţă, un adevărat model de cleric: învăţat, cucernic, 
modest şi ataşat sincer de profesiunea sa duhovnicească, Existenţa 
în opera povestitorului nostru a acestei schiţe se explică şi prin amin- 
tirile frumoase pe care i le-a lăsat fostul său dascăl, aşa de deosebit, 
în toate privinţele, de toţi ceilalţi, dar şi din nevoia de a-şi manifesta 
literar, sub forma indignării caustice a unui cleric cinstit, disprețul 
său împotriva şefului suprem al bisericii moldoveneşti, mitropolitul 
Calinic Miclescu, care a patronat, direct sau indirect, scoaterea lui 
din rîndurile clerului, Reproduc pasajul respectiv din Popa Duhu: 
„O dată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Buna- 
vestire din Iași, părintele Duhu întră în biserică, se închină rar pe la 
icoane, şi cum era multă lume adunată şi episcopul sta în strana arhie- 
rească, îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește 
în faţă-i şi zice în gura mare, clătinînd din cap: — Dragul mamei 
Ciînilic, bine-ţi şede mitropolit... Unde-i neneacă-ta, să te vadă! 
Apoi, oftînd adînc, mai adaugă: — Cind veţi vedè uriciunea pustiirii 
stînd la locul unde nu se cade să steie, să ştiţi că aproape este sfîrșitul, 
a zis Hristos, După aceea se trage cu despreţ din faţa episcopului şi, 
ieşind din biserică, îşi caută de drum“, 

Şi despre călugări se vorbeşte în Amintiri, ceva mai puţin, dar 
cu atit mai defavorabil decît despre preoţi. Această deosebire de atitu- 
dine din partea lui Creangă se datorește pe de o parte faptului că locui- 
torii Humuleștilor, ai satelor învecinate şi ai orăşelului Tirgul-Neamţ 
au avut mult de suterit din cauza Mănăstirii Neamţului, care juca, 
într-o anumită măsură, faţă de eirolul unui boier, proprietar de pămînt, 
față de ţăranii muncitori de pe moşia lui, iar pe de altă parte, consta- 
tării strict obiective, pe care au făcut-o de-a lungul timpului oamenii 
simpli şi, împreună cu ei, Creangă însuși, privitor la felul de viață 
al călugărilor şi la rostul existenţei lor considerată din punct de 
vedere social-economic. 

În sensul primei explicaţii vorbeşte conflictul dintre preotul 
Oșlobanu, pentru care, de altfel, povestitorul nostru nu manifestă 
de loc simpatie, şi cei doi călugări veniţi oarecum în inspecţie de la 


XVI 


www.dacoromanica.ro 


Mănăstirea Neamţului, la biserica Sf. Lazăr de sub dealul Cetăţii 
Neamţului, unde slujea preotul amintit: „Şi după ce ne-aţi calicit, 
iuindu-ne moşia (spune acesta), şi închizîndu-ne biserica cu zid, închi- 
deţi acum în ciudă şi poarta spitalului; ba pănă şi clopotele ni le-au 
oprit de tras ciînerii de doftori, tot din pricina voastră, de ni s-au 
imprăștiet poporenii; nici chioară de babă nu mai dă pe la biserică“. 
La această apostrofă, care arată mai mult supărarea de ordin personal 
şi nu tocmai dezinteresată a preotului, Creangă adaugă propriile sale 
comentarii: „Şi mi se pare că avea mare dreptate bietul bătriîn, căci 
în locul bisericei Sfintului Lazăr fusese altă biserică, de lemn, al cărei 
hram era Sfintul Dimitrie, făcută şi înzestrată cu moşie de Vasile 
Lupu-voievod, ca şi cea de la noi din Humulești. Însă Monăstirea 
Neamţului, bună mehenghe, cînd a făcut spitalul din Tirgul-Neam- 
ului, face şi biserica Sfintului Dumitru de peatră, îi schimbă hramul, 
numind-o Sfîntul Lazăr, o închide cu zid în cuprinsul spitalului, şi 
hramul Sfîntului Dumitru l-a pus la paraclisul de la spital, Iar moşia 
preuţilor a păpat-o, ca şi pe moşia Humuleştii“. 

De astă dată, Creangă se declară solidar cu interesele preoţilor, 
care nu erau însă exclusiv ale lor, căci o biserică bogată prezenta unele 
avantaje şi pentru locuitorii satului unde se găsea ea. De fapt, solida- 
rizarea lui cu clerul de mir are în cazul de faţă şi un temei mai adînc, 
care este pe de o parte respectul pentru tradiţia bună, inaugurată de 
domnitorii vechi ai ţării şi continuată sub forme din ce în ce mai 
corespunzătoare nevoilor de ordin general ale populaţiei (cf., de pildă, 
diversele aşezăminte spitaliceşti, ca Sfîntul Spiridon din Iaşi, Brînco- 
venesc din Bucureşti etc.), pînă în epoca noastră, iar pe de altă parte 
marea sensibilitate a lui Creangă pentru adevăr şi dreptate. 

Sint în Amintiri şi alte pasaje severe, în ciuda tonului lor umo- 
ristic, consacrate călugărilor. Neputind să se despartă de satul său, 
cu oamenii şi locurile de care era profund ataşat, şi voind totuşi să 
facă, într-un anumit fel, pe voia maică-sei, Creangă se gîndeşte, un 
moment, să se călugărească. Ideea era un simplu pretext, pentru a-şi 
arăta părerile despre călugări şi viaţa călugărească: „Văzînd eu că 
nu-i chip de stat împotriva părinţilor, începui a mă gîndi la pornire, 
zicînd în sine-mi cu amărăciune: «Ce năcaz pe capul meu! Preuţii 
noştri din sat n-au mai trepădat pe la Socola, şi, mila sîîntuluil nu-i 
încape cureaua de pîntecoşi ce sînt. D-apoi călugării, o adunătură 
de zamparagii duglişi, din toată lumea, cuibăriţi prin mănăstire, ce 
nu ajung? Şi eu să înşir atitea şcoli: în Humulești, la Broşteni, în 
crierii munţilor, în Neamţ, la Fălticeni, şi acum la Socola, pentru a 
căpăta voie să mă fac, ia, acolo, un popă prost, cu preuteasă şi copii; 


2 XVII 


www.dacoromanica.ro 


prea mult mi se cere!»... Acuş ii spun mamei că mă duc la călugărie, 
în Neamţ, ori la Secu. Și cu cîtă carte ştiu, cu cîtă nu ştiu, peste cîţiva 
ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc și să string un ştiubeiu plin de 
galbeni, ca părintele Chirilaş, de la jugărit, din Vinătorii Neamţului. 
Ş-apoi atunci... pune-ţi, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la şold, 
icrişoare moi, cît se poate de multe, şi altceva de gustare în buzunările 
dulamei, pistoalele în briu, pe sub rasă, comanacul pe-o ureche și, 
cu sabia Duhului în mînă şi pletele în vint, ia-o la papuc, peste 
«Piciorul Rău» spre «Cărarea Afurisită» dintre Secu şi Agapia din 
deal, unde toată vara se aude cintînd cu glas îngeresc: «Ici, în vale, 
la pirău, / Mieluşa lui Dumnezeu!» Iar cîte-un glas gros răspunde: 
«Hop şi eu de la Durău, / Berbecu lui Dumnezeu !...» Căci, fără să 
vreu, aflasem şi eu, păcătosul, cîte ceva din tainele călugărești... 
umblind vara cu băieţii după... bureţi, prin părţile acele, de unde 
prinsesem şi gust de călugărie... Ştii, ca omul cuprins de evlavie“. 

Acest fragment, pe care, deşi lung, l-am reprodus în întregime, 
pentru că exprimă direct părerile lui Creangă cu privire la viaţa călu- 
gărească, prezintă interes şi prin faptul că confirmă explicaţia dată 
de mine aici mai sus în legătură cu slaba lui înclinaţie pentru preoţie 
(„un popă prost, cu preuteasă şi copii“) şi, drept consecinţă logică, 
renunţarea, impusă de şefii ierarhici, dar dorită, în fond, de dînsul, 
la această carieră. Sintem îndreptăţiţi să admitem că povestitorul 
nostru gindea la fel despre clerul românesc din vremea lui şi înainte 
de a se face preot: ce spune el în acest pasaj, ca şi în atitea altele asemă- 
nătoare, reprezintă, cum am mai afirmat de-a lungul discuţiei de pină 
acum, părerile de veacuri ale ţăranilor noştri, bazate pe simpla ob- 
servare a faptelor, 

Aş putea aduce şi alt argument, dacă ar mai îi nevoie, în sprijinu) 
explicaţiei, de ordin oarecum subiectiv (din punctul de vedere al lui 
Creangă), în legătură cu ieşirea lui din tagma preoțească. Este vorba 
de articolul Misiunea preotului la sate, publicat în ziarul Noul curier 
român (sub conducerea lui Scipione Bădescu), 19 februarie 1872 (și 
reprodus de B.P. Hasdeu în Columna lui Traian, 7 martie 1872). 
Ciîtă deosebire între acest articol și celelalte scrieri, chiar neliterare, 
ale lui Creangă! Şi nu mă refer la deosebirea de conţinut, care se înţe- 
lege de la sine, nici la cea de ordin stilistic, de asemenea firească, 
întrucît izvorăşte în mod logic din natura diferită a conţinutului. 
Este vorba de convingerea, de căldura pe care le găsim în întreaga 
lui operă şi care lipsesc în articolul citat. Avem impresia că autoru? 
acestuia este altcineva, un om care şi-a făcut pur şi simplu datoria, 


XVIII 


www.dacoromanica.ro 


dintr-o nzcesitate de ordin exterior, poate sub îndemnul cuiva, iar 
nu din proprie iniţiativă. 

Dacă preoţia nu i-a plăcut, fiindcă trecerea lui prin diversele şcoli 
duhovniceşti n-a putut să-i zdruncine părerile despre această carieră, 
în schimb profesia de învățător l-a atras cu o forţă de neînvins. Facto- 
rul hotăritor în îmbrăţişarea carierei didactice, ca şi succesele reale, 
neobişnuit de mari, în activitatea sa de învăţător l-au jucat, cred eu, 
optimismul şi dragostea lui nemăsurată de oameni, în special de copii, 
oameni în devenire, asupra formării cărora poți influența mai uşor 
şi totdeauna cu folos. 

Despre „institutorul Creangă“ s-au scris cîteva studii, ale căror 
autori au căutat să prezinte activitatea lui didactică din diverse puncte 
de vedere, insistînd cu deosebire asupra excepționalelor lui calități 
de educator, pe care sînt înclinat să le atribui dragostei de oameni, 
amintită mai sus şi izvorită, în primul rînd, din optimismul lui robust 
şi din bunul simţ popular, caracteristic ţăranului nostru. La succe- 
sele lui didactice a contribuit şi o rară conştiinciozitate în îndeplinirea 
sarcinilor, şi aceasta tot o trăsătură specifică a omului deprins de 
veacuri să-şi facă datoria oriunde îl puneau împrejurările să muncească, 
Cred că activitatea pedagogică a lui Creangă, atît cea practică, de 
învăţător care lucrează în clasă cu elevii, cît şi cea de autor al unor 
manuale didactice, ajunse, unele, la peste douăzeci de ediţii, trebuie 
apreciată în strînsă legătură cu activitatea lui literară. Și aceasta, 
nu numai pentru că este vorba de aspectele creaţiei uneia şi aceleiași 
personalități, ci şi, mai ales, pentru că la succesele pedagogice ale 
lui Creangă a contribuit, în mare măsură, și talentul lui literar, 
Capacitatea povestitorului nostru de a intui, pe baza observării atente 
a realităţii, procesele vieţii psihice a oamenilor, aşa cum rezultă din 
întreaga lui operă literară, l-a ajutat să înțeleagă sufletul copiilor 
cu aceeaşi fineţe psihologică, la care s-au adăugat dragostea oarecum 
firească a omului matur pentru semenii lui în devenire, precum şi 
bucuria de a urmări de la o zi la alta dezvoltarea continuă, sub propria-i 
îndrumare, a fiinţei umane. De altfel îmbinarea calităţilor de scriitor 
cu acelea de pedagog se observă uşor în manualele şcolare, întocmite 
în colaborare, ori de cîte ori a intervenit direct şi exclusiv Creangă. 
Este, între altele, cazul unor povestiri cu conţinut didactic-educativ 
ca Acul şi barosul, Inul și cămeșa etc., pe care toţi editorii operei lui 
literare au socotit, pe drept cuvînt, că trebuie să le pună alături de 
Amintiri şi de Poveşti, 

Am pomenit ceva mai înainte de marea conştiinciozitate a lui 
Creangă în îndeplinirea sarcinilor sale de învăţător. La Arhivele 


25 XIX 


www.dacoromanica.ro 


Statului din Iași am văzut două mici registre de „procese-verbale'* 
zilnice pe care le întocmea Creangă în calitate de învăţător al clasei 
a IV-a de la şcoala „Trei Ierarhi“. Fiecare pagină plină a registrelor 
conţine o dare de seamă amănunţită cu privire la munca lui din ziua 
respectivă: notarea absenţelor, desemnarea „monitorilor“, adică a 
elevilor însărcinaţi cu controlul disciplinei şi al pregătirii lecţiilor, 
arătarea, pe scurt, a conţinutului lecţiilor ţinute în acea zi etc. 

Urmărind activitatea exemplară, sub toate raporturile, a lui 
Creangă educator, înţelegem mai just numeroasele pasaje din Amintiri 
unde se vorbeşte despre munca sa ca şcolar înainte de a intra în 
seminarul de la Socola, Faptele povestite acolo, autentice în întregimea 
lor, datează din vremea uceniciei sale, dar prezentarea şi aprecierea 
lor aparţin învățătorului experimentat, care şi-a dat seama, prin 
propria-i activitate în domeniul acesta, că se pot obţine rezultate 
mulțumitoare, dacă educatorul are înţelegere pentru cei daţi lui spre 
educare și se osteneşte sincer să le îmbogăţească mintea şi inima, în 
vederea formării lor ca oameni şi cetăţeni. Paginile respective din 
Amintiri reprezintă o critică a şcolii româneşti de pe la mijlocul seco- 
lului al XIX-lea, care nu-şi pierde ascuţimea din cauza tonului eì 
umoristic, ci, dimpotrivă, îşi atinge cu atît mai uşor ţinta, tocmai 
pentru că este îmbrăcată într-o formă artistică accesibilă oricui. 

Că munca viitorilor preoţi care învățau la catiheţia din Fălticeni 
este privită de Creangă cu ochii unui pedagog adevărat, dovedeşte, 
între altele, insistența lui asupra felului cum bieţii flăcăi sau oameni 
în toată firea se trudeau să-şi însușească cunoştinţele necesare: învă- 
țarea pe de rost a diverselor texte religioase şi cărţi laice, fără nici o 
osteneală de a pricepe, care ar fi trebuit să fie stimulată, dar nu era, 
de către profesori. Iată unul dintre pasajele cele mai semnificative: 
„Ş-apoi carte se învăţa acolo, nu glumă! Unii cîntau la psaltichie, 
colea, cu ifos: «Ison, oligon, petasti, / Două chendime, homili», 
pănă ce răguşeau ca magarii; alţii, dintr-o răsuflare, spuneau cu ochii 
închişi cele şepte taine din catihisul cel mare. Gitlan se certa şi prin 
somn cu urieșul Goliat. Musteciosul Davidică de la Fărcaşa, pănă 
tipărea o mămăligă, mîntuia de spus pe de rost, răpede şi fără greş, 
toată istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban, împărţită în 
perioade, şi pronumele conjunctive de dativ şi acuzativ din gramatica 
lui Măcărescu: Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-iîl-o, 


1 Registrele în discuţie au fost descoperite întimplător de către Gh. Ungu- 
reanu, directorul Arhivelor din Iaşi, în anul 1946, la un mic negustor, care urma 
să le folosească drept hirtie de împachetat! 


XX 


www.dacoromanica.ro 


me-ve-i-le, mi-ţi-i, ni-vi-li. Ce-a fi aceea, ducă-se pe pustiiu! Unia 
dondăneau ca nebunii, pănă-i apuca ameţeală; alţii o duceau numai 
într-un muget, cetind pănă le perea vederea; la unia le umblau buzele, 
parcă erau cuprinși de pedepsie; cei mai mulţi umblau bezmetici şi 
stăteau pe gînduri, văzînd cum își pierd vremea, şi numai oftau din 
greu, ştiind cîte nevoi îi aşteaptă acasă, Şi turbare de cap şi frîntură 
de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli, nu mi s-a mai dat a vede; 
cumplit meșteșug de timpenie, Doamne fereștel!“. 

Că, în ciuda aparenţelor, Creangă nu glumeşte nici măcar în amin- 
tire, punindu-se, adică, în situaţia de elev al acelei nenorocite cati- 
heții, rezultă direct chiar din partea finală a acestei teribile scene de 
scolasticism anacronic, dar, mai ales, din alineatul imediat următor, 
unde face un admirabil portret al colegului său Davidică, mort în 
plină tinereţe: „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se preuțească. 
A murit, sărmanul, înainte de vreme, înecat cu pronumele conjunctive, 
peritu-le-ar fi numele, să le peară, că au mincat juvaier de flăcău!“ 

Nu lipsesc, așa cum am mai spus, în aceste observații, aprecieri 
şi comentarii asupra modului cum se pregăteau, din punct de vedere 
didactic, viitorii preoţi pe la mijlocul secolului trecut, aluziile, foarte 
transparente, la şcoala din vremea cînd povestitorul nostru era învă- 
ţător. Formalismul predării, pe baza unor manuale deopotrivă de 
formaliste, și bucherismul însuşirii cunoștințelor, încurajat de majori- 
tatea colegilor săi de breaslă, nu puteau lăsa indiferent pe acest minu- 
nat pedagog şi autor de cărți școlare. Reacţiunea lui, formulată, apa- 
rent, în acelaşi ton ironic, izbucnește, strîns legată de experienţa 
făcută, desigur, într-o anumită măsură, şi pe cont propriu în vremea 
uceniciei sale catihetice. De ex.: „Asta-i asta ! Din ceaslov şi psaltire, 
şi acele bălmujite rău, ca vai de ele, să treci la gramatică. Şi încă ce 
gramatică! Nu ca aceste de acum, pozderie de gramatici: unele «raţio- 
nate», altele «dezvoltate» şi ticsite de «complimente», care, trebuie 
spus fără... compliment, îţi esplică... pănă ce nu se mai înţelege 
mimică; adică făcute anume pentru copii, de se joacă cu dinsele, de 
ușoare ce sunt... Însă ce folos?! Peste Trăsnea n-a dat asemene 
noroc... să umble într-ales...“ Sau, în continuare, ceva mai departe: 
„Mai pune la socoteală că şi Trăsnea era înaintat în virstă, bucher de 
frunte şi timp în felul său; că profesorul, care şi el se mira cum a ajuns 
profesor, zicea: «Luaţi de ici pănă icil», cum mi se pare că se mai 
face pe une locuri şi astăzi, şi poate că nu veţi aduce bănat nici grama- 
ticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea...“ 

Îmbrăţișarea carierei didactice este, fără îndoială, evenimentul 
cel mai important din viaţa lui Creangă, atît prin el însuşi, cît şi 


XXI 


www.dacoromanica.ro 


prin urmări: l-a pus în situaţia de a desfășura o activitate pedagogică 
vrednică de cele mai mari elogii, adevărat model de înţelegere adîncă 
a muncii de educator, care i-a asigurat un loc de frunte, încă nevalori- 
ficat cum ar trebui, în istoria școlii româneşti, şi totodată i-a făcut 
posibilă cunoștința cu Eminescu, moment hotăritor pentru creaţia 
lui literară. 

Marelui nostru poet, care a fost şi un mare pedagog, la fel cu 
Creangă, dar superior acestuia în ce priveşte aspectul teoretic al pro- 
blemelor, dată fiind bogata şi adinca sa cultură filozofică, nu i-a fost 
greu să constate, la inspecţiile făcute, în calitate de revizor școlar, 
viitorului său prieten, că se găsește în faţa nu numai a unui excelent 
dascăl, ci şi a unui tot aşa de excelent povestitor. Este indiscutabil 
că atit începutul carierei literare, cît și continuarea ei, cu succese 
din ce în ce mai mari, Creangă le datoreşte, în primul rînd, lui 
Eminescu, pentru care talentul spontan, proaspăt şi atit de original, 
în sens românesc, al feciorului de ţăran din Humulești reprezenta 
chintesenţa calităţilor poetice ale poporului nostru. 


III 


Am insistat în paginile precedente asupra acelora dintre aspectele 
vieții lui Creangă pe care le consider mai semnificative pentru ceea 
ce constituie particularitatea esențială şi totodată originalitatea 
operei lui: caracterul ei popular. Căci prin aceasta se deosebeşte el, 
în cea mai mare măsură, de toţi clasicii literaturii noastre. 

Conţinutul Amintirilor, al Poveştilor şi al Povestirilor lui Creangă 
poate sta, din punctul de vedere al acestei trăsături caracteristice, 
alături de creaţiile folclorice anonime şi întrece cu mult, prin auten- 
ticitate, pe al tuturor produselor similare provenite de la autori mai 
mult ori mai puţin culţi. Chiar basmele culese ori prelucrate de Ispi- 
rescu sau de alt scriitor asemănător cu acesta sînt mai puţin populare, 
mai puţin autentice decît ale lui Creangă, care n-a fost totuşi un culegă- 
tor şi nici chiar un prelucrător de basme. Faptul se datorește pe de o 
parte marelui talent al povestitorului moldovean, iar pe de alta, cu- 
noaşterii şi înţelegerii profunde a vieţii populare, pe care a trăit-o 
el însuși cu toată intensitatea pînă în pragul primei tinereţi şi a retrăit-o 
apoi cu imaginaţia creatoare a unui scriitor adevărat. De altminteri, 
aceste calităţi se împletesc așa de strîns între ele, încit aproape se 
contopesc, în sensul că talentul implică cunoaşterea şi înţelegerea 
realităţii, cum dovedeşte, de pildă, Mihail Sadoveanu, ai cărui țărani 


XXII 


www.dacoromanica.ro 


sînt tot atit de autentici ca ai lui Creangă, deşi el i-a cunoscut în altfel 
de condiţii decit acesta. 

Pentru vremea cînd scrie Creangă, noţiunea de popular se confundă 
cu aceea de rural: muncitorimsa industrială era slab dezvoltată, iar 
celelalte categorii sociale (chiar locuitorii mahalalelor din tîrguri 
şi oraşe) sa deosebeau într-o măsură mai mare ori mai mică, prin psiho- 
logia lor, de ţărani. Afirmația mea este cu atit mai justă pentru epoca 
în care s-a format Creangă, în care el a acumulat materialul uman 
şi faptic elaborat mai tîrziu în opera sa literară. Și pentru înţelegerea 
acesteia, ca reflectare fidelă a realităţii, trebuie să ne referim nu la 
momentul cind a luat ea naştere, ci la acela al înregistrării conţinu- 
tului ei de către scriitor. 

'Țărani ca psihologie sînt nu numai oamenii reali, ci şi monștrii din 
Harap-Alb, capra şi iezii ei, lupul, vulpea, ursul, ba chiar şi diavolul 
Chirică din Povestea lui Stan Păţitul. Excepţie fac cîteva personaje 
din povestirile cu caracter strict istoric (Alex.I. Cuza, Popa Duhu), 
dar nici acestea în întregimea lor, întrucît au (Cuza însuşi!) unele 
trăsături care-i apropie de ţărani. Cît despre împărații şi craii din 
Povești, numai dimensiunile fantastice ale posibilităţilor lor de trai 
îi deosebesc de ceilalţi locuitori ai nesfirşitelor lor ţări. 

Un astfel de conţinut nu putea fi exprimat decît într-o formă 
corespunzătoare, într-o limbă populară, cu nuanţă țărănească. Şi 
fiindcă oamenii şi întimplările din opera lui Creangă îşi au originea 
în Moldova (chiar atunci cînd aparţin unei lumi ireale), urmează 
că limba populară întrebuințată de dinsul are trăsături caracteristice 
moldovenești. Așa şi este, şi nu numai cînd vorbesc personajele din 
Amintiri sau din Povești etc. Mai mult decit atît. Unele particulari- 
tăţi lingvistice aparţin exclusiv regiunii unde s-a născut Creangă. 
Însemnează atunci că el este un scriitor... regional? Indirect, cîte- 
odată şi direct, s-a făcut această afirmaţie, în care n-ar trebui să mai 
creadă nimeni astăzi, chiar dacă adăugarea unui glosar la opera lui 
pare a contribui la menţinerea ei. Prezenţa glosarului este necesară, 
dar ea nu dovedește că avem aface cu un aspect localal limbii noastre, 
după cum explicarea unor cuvinte dintr-un roman istoric nu arată 
„că autorul lui scrie în limba epocii în care îşi plasează eroii şi eveni- 
mentele. Într-un anumit sens, opera oricărui scriitor are nevoie de un 
glosar, fiindcă conţine un număr de termeni și expresii greu sau impo- 
sibil de înţeles pentru o parte dintre cititori, uneori pentru cei mai 
mulți sau, poate, pentru toţi. Aș putea da ca exemplu romanul Desculţ 
„al lui Zaharia Stancu, la lectura căruia eu însumi, lingvist de profesie, 
„n-am găsit în situaţia de a utiliza cînd și cînd lucrări lexicografice, 


XXIII 


www.dacoromanica.ro 


spre a-mi lămuri sensul unor cuvinte. Şi după cît ştiu, nimeni n-a 
afirmat (eu şi mai puţin) că autorul acestui roman este un scriitor 
regional, cu toate că ne găsim la aproape o sută de ani după Creangă, 
cînd limba literară a făcut progrese considerabile sub toate aspectele, 
devenind cu adevărat naţională, adică unitară. Este drept că la marele 
povestitor moldovean numărul cuvintelor care au nevoie de explicaţie 
reprezintă o cifră mai ridicată. 

Dar în aprecierea greşită a caracterului aşa-zis regional al limbii 
lui a intervenit ideea, pe care o au încă unii cercetători, bazaţi, poate, 
şi pe argumente de fapt, în legătură cu dezvoltarea limbii noastre, 
că numai particularităţile locale nemunteneşti ar avea caracter regio- 
nal, şi aceasta, pentru motivul că, de pe la sfîrşitul secolului al XIX- 
lea încoace, aspectul literar al limbii noastre a început să capete trăsă- 
turi tot mai accentuat muntenești. Această situaţie, clară pentru 
oricine, nu ne dă totuşi dreptul să confundăm limba literară cu graiul 
din Muntenia (în realitate, numai cu acela din anumite ţinuturi ale 
Munteniei), cum fac teoretic şi, mai ales, practic numeroşi contem- 
porani ai noştri, printre ei chiar lingviştit, 

Discuţiile care s-au dus la noi în ultimii ani asupra limbii literare 
au lămurit numeroase aspecte ale acestei probleme, printre ele şi pe 
acela al limbii literaturii artistice, în sensul că normele acesteia nu 
sînt perfect identice cu ale limbii general literare. Pornind de la natura 
şi scopul vorbirii omeneşti, ca mijloc de comunicare între oameni, 
s-a ajuns la ideea, înţeleasă oarecum de la sine, că între conținutul şi 
forma comunicării trebuie să existe o corespondenţă deplină. Aplicată 
la operele literare, această idee duce la concluzia că, dat fiind conți- 
nutul lor specific, nu atît prin el însuşi, cît prin felul cum se reflectă 
el în mintea scriitorului, mijloacele de exprimare folosite de acesta 
trebuie să fie mai bogate, mai variate, mai cuprinzătoare, ceea ce 
însemnează că libertatea lui în ce priveşte utilizarea materialului 
pe care i-l pune la dispoziţie limba întregului popor este şi trebuie să 
fie mai mare (în principiu, nelimitată, bineînţeles cu condiţia de a 
respecta legile impuse de structura gramaticală, lexicală şi fonetică 
a limbii în discuţie). În modul acesta s-a realizat justificarea teoretică 
a unei situaţii de fapt, aceea că scriitorul nu numai poate, ci chiar 


1 Aș putea cita ca exemple folosirea lui ăsta, dia etc., care, din punctul de 
vedere al limbii literare, sînt regionalisme, la fel cu mold, (a)ista etc., singurele 
socotite drept neliterare, sau a formelor de viitor (cu nuanţe modale) o să spun, 
e spune, faţă de mold. am să spun, a spune ş.a. Unele aspecte fonetice muntenești 
de felul lui cîine, mîine etc, au fost proclamate literare, deşi sint regionale, atit 
din punct de vedere istoric, cit şi ca răspindire geografică. 


XXIV 


www.dacoromanica.ro 


trebuie să recurgă la cuvinte şi forme lingvistice pe care omul de ști- 
inţă, ideologul etc. nu au dreptul să le întrebuinţeze, pentru că ar 
îngreuia, dacă nu cumva ar face imposibilă înţelegerea conţinutului 
operei lor. Este vorba, în primul rînd, de regionalisme şi de arhaisme, 
a căror prezenţă în producţiile literare ajută, cînd necesitatea cere, 
la caracterizarea oamenilor şi a mediului înconjurător şi, prin aceasta, 
la o înţelegere a conţinutului mai conformă cu realitatea şi cu viziunea 
scriitorului. Pentru cine ar mai avea nevoie de argumente în acest 
sens, pot aminti că Dicţionarul limbii române literare contemporane 
conține un număr enorm de citate din Eminescu, Creangă și Sado- 
veanu, cu particularităţi lexicale, adesea şi fonetice sau chiar gramati- 
cale moldovenaşti, care se abat, deci, de la regulile limbii literare ge- 
nerale, considerate oarecum în abstract, ca un fel de model sau de 
normă. 

Să vedem acum citeva fapte din opera lui Creangă în lumina discu- 
ţiei de pină aici. Înainte de aceasta trebuie să arăt, ceea ce, de altfel, 
știe oricine astăzi, că deosebirile de la un grai la altul al limbii noastre 
sînt de natură aproape exclusiv fonetică și lexicală. Gramatica, adică 
structura gramaticală cu toate legile ei, este identică pretutindeni, 
fiindcă nu se poate altminteri: gramatica organizează materialul 
limbii, ea îi dă forma de construcție bine închegată şi aptă de a în- 
frunta atacurile vremii, de unde marea ei forţă de rezistenţă de-a lungul 
întregii existenţe a limbii date. O situaţie aproximativ identică are 
fondul principal de cuvinte, pentru motivul că, într-o măsură infinit 
mai mare decit restul lexicului (vocabularul în sens strict), el serveşte 
la înțelegerea între oameni cu privire la lucrurile cele mai curente 
din viața de toate zilele (ajutat, fireşte, de structura gramaticală, 
organizatoarea materialului lexical, indiferent de natura acestuia şi de 
poziţia lui în limbă). Uşoare deosebiri de la un grai la altul apar şi 
în domeniul gramaticii şi în acela al fondului principal de cuvinte, 
dar ele sînt cu totul neînsemnate (mai ales în comparaţie cu cele fone- , 
tice şi cu cele privitoare la vocabularul propriu-zis), atit cantitativ, 
cît şi, mai ales, calitativ vorbind. 

Prin urmare, particularităţile regionale existente în opera lui 
Creangă se referă la pronunțare şi la cuvinte. Ele sînt mai puţin 
numeroase decît se aşteaptă cei care, bazaţi pe atmosfera creată, din 
acest punct de vedere, în jurul povestitorului moldovean, pe vremea 
lipsei de înţelegere justă pentru opera lui şi pentru problemele limbii 
literare, mai cred că este vorba de un scriitor provincial, dacă nu 
regional în sens strict. 


XXV 


www.dacoromanica.ro 


În ce priveşte aspectul fonetic al limbii lui, trebuie 
arătat, din capul locului, că manuscrisele înseși, ca să nu mai pomenesc 
de diversele ediţii, fie şi îngrijit întocmite, ale scrierilor sale prezintă 
multe şovăiri. Ele se datoresc influenţei limbii literare, exercitată, 
<red, în majoritatea cazurilor, spontan şi firesc, cum nu era posibil 
altfel prin anii 70 și 89 ai secolului trecut, iar uneori, probabil, în urma 
îndemnurilor venite de la conducătorii Convorbirilor literare sau a 
«discuţiilor avute cu aceștia, eventual cu alți oameni. Cîteodată a 
ântervenit, desigur, şi ortografia epocii, cum se va putea vedea din 
«discuţia asupra alcătuirii ediţiei de faţă. 

Particularităţi fonetice prea diferite de aspectul literar nu ne întîm- 
mină la Creangă. Este, de pildă, cazul palatalizării labialelor, care» 
„de altfel, constituie o caracteristică a mai tuturor graiurilor limbii 
moastre (printre ele, şi cele muntenzşti de est). Cu o singură excepţie 
-(chiuă pentru piuă), care se va fi explicînd prin importanţa deosebită, 
sub raportul economic, pentru ţăranii humuleşteni, ţesători de sumani, 
a acestei maşini primitive, în toate celelalte cuvinte labialele (b, p, v, 
f., m) se păstrează neschimbate înaintea unui i imediat următor. 
Se ştie că situaţia se prezintă aproape la fel şi în textele moldoveneşti 
wechi: afară de f, care nu apare nici el absolut totdeauna prefăcut 
în h, celelalte labiale sînt redate la fel ca în limba literară de astăzi. 

Iată principalele trăsături fonetice neliterare existente la Creangă. 
Nu toate sînt specific moldoveneşti, cum se poate constata, între 
„altele, cu ajutorul Atlasului lingvistic român. Cele mai multe aparţin 
vocalismului. 1. ie pentru ia accentuat la participiile verbelor de 
conjugarea I şi la substantive avînd finală identică cu a acestora: 
mbăiet, cucuiet, diochet, încheiet, înfuriet, întemeiet, întirziet, miniet, 
aatiet, tămiiet, usturoiet etc. (împrăștiat se datorește, foarte probabil, 
«corectorului, zeţarului sau redactorului). 2. Asemănător cu acest 
fenomen este acela al schimbării lui ea accentuat final în e (deschis) 
„şi a lui ia accentuat final în ie (cu e deschis): ave, mînie, pede, vre etc. 
Ne întimpină ceva mai rar decît precedentul (cf. tăia ş.a.) Putem 
pune tot aici pe en pentru ian (această formă apare de asemenea), 
particulă exclamativă asemănătoare cu o interjecţie, în construcţii 
ca en staţi... / (ian stai oleacă!) şi rezultat din ia+mi (cf. săracan 
«de mine < săraca-mi de mine). 3. Şi un ea neaccentuat devine e: 
«lumneta (răspîndit şi în graiuri nemoldoveneşti, cf. totdeuna), cit 
pe ce ( < cit pe-aci) etc. 4. Înlocuirea unui ă neaccentuat prin a sub 
influenţa altui a, accentuat, din acelaşi cuvînt: balan, barbat, celalalt, 
dascal, jaratic, macar, vatrar(iu) etc. Sînt destul de frecvente şi varian- 


XXVI 


www.dacoromanica.ro 


tele literare cu ă: bărbat, dascăl etc., chiar în manuscrisele povestito- 
rului. 5. Prefacerea în ă a unui e după anumite consoane (în special, 
după şuierătoare şi după r): dă [interj.: dă, iarmaroc nu era?), îndămi- 
nă, înşălător, năcaz (şi năcăji), razămă, răle, răpede, răzăș (şi răzășesc) , 
spovădanie ş.a.; fenomenul nu e de loc general. 6. În condiţii destul 
de asemănătoare apare a în loc de ea: buchisa (pentru buchisea), sară, 
(şi îndesară), bușască (pentru bușească). 7. Şi un i devine i (iar dacă 
a fost consonantic, nu se mai pronunţă) după aceleaşi sunete: lacrămi 
(pronunţat, probabil, lacrimi), ş-oiu vede; ţ-au făcut etc. şi acest feno- 
men este mai degrabă sporadic. 8. Schimbul între & şi e (eventual ib 
se întilneşte și în alte condiţii decît cele deja arătate: beșică, păreche, 
rădică, slăbiciune, spăriam ş.a. 9. Modificarea lui e neaccentuat în 
i: Anghilița, arminesc, asemine, liftiria, miîngiitor, prietin, răcnit. 
10. e pentru ie: fert, împetrită, perd etc. 11. Diverse alte particula- 
rităţi, referitoare, ca şi precedentele, mai cu seamă la vocalism: 
anapăda, fereastă, hălăgie, mulțămi, painjeniţi, streșină, șese, șfară,, 
șindilă etc. 12. Aspecte fonetice vechi: amù, ceriu (subst.), întra, 
rotariu ş.a. 

Repet ceea ce am spus ceva mai înainte, anume că o bună parte 
dintre fonetismele înregistrate aici ne întîmpină şi în alte graiuri 
româneşti, ba unele dintre ele sînt mai răspindite și, etimologic vor- 
bind, mai autentice, adică mai apropiate de aspectul originar al cuvin- 
telor respective, decit cele muntenești, care au devenit astăzi literare. 
De asemenea trebuie amintit că numeroase cuvinte din lista întocmită 
de mine, precum şi altele, care se găsesc în aceleași condiţii fonetice 
cu acestea, sînt redate de Creangă adeseori şi sub forma lor literară. 
Dacă ţinem seamă de aceste (apte, importante pentru discuţia noastră, 
putem afirma că particularităţile specific moldoveneşti privitoare la 
sunete sînt în opera acestui povestitor, socotit de unii drept scriitor 
regional, relativ puţine, chiar în ipoteza, care este o realitate, că 
numărul moldovenismelor fonetice ar creşte. În sfîrşit, se cuvine să 
luăm în consideraţie momentul cînd și-a scris Creangă Poveștile șk 
Amintirile : deşi nu prea îndepărtat, acest moment contează în dezvol- 
tarea limbii noastre literare, prin faptul că însușirea ei cea mai carac» 
teristică, şi anume unitatea, nu era realizată decît într-o măsură 
relativ redusă. Şi nu mă gîndesc la scriitori moldoveni sau ardeleni, 
nici la autori de mina a doua, ci la clasici de importanţa lui Cara- 
giale şi Delavrancea, ale căror producţii literare conţin destul de multe 
fonetisme regionale munteneşti. 


XXVIb 


www.dacoromanica.ro 


În ce priveşte lexicul, aprecierile noastre (am în vedere pe 
nespecialişti, care alcătuiesc marea majoritate a cititorilor) se lasă 
şi mai uşor influențate de aparenţe, cînd e vorba de regionalisme. 
Şi aceasta, fiindcă ele sînt, în parte, falsificate de comparaţia pe care 
o facem nu cu limba literaturii artistice, cum s-ar cuveni, întrucît 
ne găsim în faţa unei opere beletristice, ci cu limba operelor ştiinţi- 
fice, ideologice, publicistice etc., mult mai prezentă, aceasta, în min- 
tea oamenilor culţi, pentru motivul că ea este adevărata limbă 
comună, în sensul că pe ea o folosesc ei ca mijloc obișnuit de 
comunicare, 

Limba folosită de Creangă prezintă şi o serie de particula- 
rităţi morfologice, asupra cărora cred util să mă opresc 
puţin. Multe sînt, în realitate, tot fonetice: modificările suferite de 
sunetele existente în formele gramaticale respective au dat acestora 
o înfăţişare diferită de a celor literare, ceea ce schimbă, aparent, 
caracterul lingvistic al faptelor în discuţie. Le enumer aici de-a valma, 
fără a ține seamă de natura lor reală. 1. Forme de plural învechite 
(unele, poate, numai populare sau regionale în momentul de faţă): 
amăgele, barbe, greşele, măgulele, mustețe, talpe, turetce. De adăugat 
cară (sing. car), ferești, plural regulat al lui fereastă (pentru fereastră, 
cu r din silaba finală dispărut prin disimilaţie totală la r al silabei 
precedente) și ocă (cîteva ocă). 2. Articolul genitival (al, a, ai, ale) 
apare des sub forma unică a, întocmai ca la cei mai mulți scriitori 
moldoveni din secolul trecut şi ca în vorbirea populară și familiară: 
dracu-ia lor; fie de-a mincării; scroambele ieste a voastre. 3. Numeralul 
ordinar se termină, la masculin singular, în e (în loc de ea): al doile, 
al treile etc. (avem a face cu un fenomen de natură fonetică la origine). 
4. Pronumele demonstrative sînt întrebuințate, de obicei, cu aspectul 
lor curent din graiul moldovenesc: aista, aiștia, de-aiestea, işti de pe 
la cimp, iștiialalţi, scroambele ieste etc.; adesea este lăsat la o parte 
a final, atunci cînd aceste pronume au valoare substantivală: chibri- 
turi de ieste; de aceste și altele ca aceste, Trebuie să adaug că formele 
moldoveneşti alternează de multe ori cu cele literare, și nu numai 
în povestirea directă a autorului: acesta-i adevărul; mi-aţi fost de- 
aceștia ş.a. 5. Flexiunea verbală, dată fiind marea ei bogăţie de forme, 
prezintă destul de numeroase particularităţi care merită să fie relevate. 
Avem, mai întîi, indicativul şi conjunctivul prezent al unor verbe 
ca a bea, ada, a lua, a sta, la care diftongul ea (ia) este înlocuit prin 
e (ie): să-l beie; să deie; (acuș) ieu (varga), (de-ţi) iè auzul, să ieie 
etc, Cf. și (eu) vreu. Verbul a trimite apare cu aspecte destul de variate 


XXVIII 


www.dacoromanica.ro 


în ce priveşte vocala din silaba penultimă: să trimeată, trimis, trimes, 
trimiţindu-ne. Cred că formele cu i; se datoresc modelului literar, după 
care se vor fi condus zeţarii, eventual redactorul Convorbirilor literare, 
sau, poate, şi Creangă însuşi. O situaţie asemănătoare are a se mira: 
mă mir şi mă mier etc. (ultima e moldovenească). Auxiliarul perfec- 
tului compus capătă cîteodată înfăţişarea din limba veche (au la 
ambele numere ale persoanei a III-a): cum au ars el...; nu s-au ales 
nimica. Nu mi se pare verosimilă o influenţă a textelor vechi pe care 
le va fi cunoscut povestitorul nostru. Trebuie să contăm, mai degrabă, 
cu o deprindere a lui din timpul studiilor la seminarul Socola şi, în 
special, din perioada preoţiei: se ştie că limbajul bisericesc păstrează. 
pină astăzi multe particularităţi arhaice, nu numai în vocabular, ci 
şi în morfologie și sintaxă. Ne putem gîndi, în subsidiar, şi la unele 
formule din basme, devenite fixe cu vremea și datind din epoca veche 
a limbii noastre. În sprijinul acestei ipoteze vorbește faptul că în 
poveşti, cu deosebire în Harap-Alb, găsim mai des exemple ca cele 
aici în discuţie: Atunci calul zboară lin ca vintul şi, cînd vintul au. 
aburit, iaca şi el la craiul în ogradă au sosit. (Construcţia se repetă în 
unul dintre episoadele cu Sfinta Duminică, unde — amănunt intere- 
sant pentru problema noastră — povestirea continuă cu perfectul 
compus sub forma actuală a auxiliarului: Sfinta Duminecă era acasă 
și, cum a văzut pe Harap-Alb poposind la ușa ei, pe loc l-a întimpinat 
și i-a zis...). O singură dată am întîlnit forma populară moldove- 
nească o: s-o miniet (în capitolul al III-lea din Amintiri), care se 
datorește, cu siguranţă, unei scăpări din vedere, căci altfel nu se poate 
explica situaţia ei absolut izolată. Bogăţie mare de aspecte morfo- 
logice prezintă viitorul, ca, de altminteri, în limba literară și în toate 
graiurile regionale: această formă verbală are și sensuri modale, și 
de aceea limba face, trebuie să facă o deosebire formală între nuanțele 
ei strict temporale şi cele modale. Iată un exemplu, interesant prin 
faptul că în aceeași frază găsim două forme de viitor: dacă voiu muri, 
tot la biserică am să șed, prima cu sens strict temporal, deci „neutră“ 
în ce priveşte atitudinea vorbitorului, a doua cu o nuanţă modală, 
exprimînd siguranţa că acţiunea se va îndeplini. Alături de aceste 
forme întîlnim încă ună, specific moldovenească din punct de vedere 
fonetic (la pers. II sing. şi plur. şi la pers. III sing.) şi avînd mai 
totdeauna un sens modal (de îndoială): unde a fi acolo; așa a fi, n-a 
fi aşa...; le-a trece zburdăciunea, cînd or fi mari şi i-or lua grijile înainte. 
Din citatele reproduse aici rezultă că Creangă întrebuinţează şi aspec- 
tul literar al viitorului, şi nu numai atunci cînd vorbeşte el însuși. 


XXIX 


www.dacoromanica.ro 


Discuţia de pină aici a dovedit, sper, că afirmaţia mea despre 
«caracterul nu regional, ci popular al limbii lui Creangă corespunde 
Yealităţii: majoritatea faptelor lingvistice citate (şi altele, nu prea 
mumeroase, care s-ar mai putea adăuga) aparţin mai multor graiuri, 
adesea cele mai multe, nu numai graiului moldovenesc. În acelaşi 
“timp s-a putut vedea că şi o mare parte din particularităţile morfolo- 
gice sînt, de fapt, fonetice, indiferent de căile străbătute de limbă 
spre a ajunge la ele (dacă avem, adică, a face cu modificări de natură 
pur fiziologică sau produse ale analogiei). De aceea voi trece peste 
ele în discuţia care urmează și voi vorbi, cînd mă voi referi la trăsă- 
turile caracteristice ale limbii lui Creangă, în sens strict, numai de 
fapte fonetice şi lexicale, 

Caracterul popular al limbii lui Creangă nu se limitează la aceste 
trăsături, oarecum negative, în sensul că particularităţile lexicale 
şi fonetice pur regionale, singurele, aproape, care fac să se deosebească 
graiurile şi între ele și faţă de limba literară, ocupă în opera lui 
“Creangă un loc puţin important în comparaţie cu grosul materialului 
lingvistic aparținînd limbii întregului popor. 

Să vedem citeva dintre trăsăturile caracteristice ale limbii povesti- 
torului nostru care ne îndreptăţesc s-o considerăm drept populară în 
sensul arătat la începutul capitolului de față. De astă dată mă voi 
xeferi şi, în special, la fapte de stil, nu numai la fapte de limbă, ca 
pînă aici, pentru motivul că a separa pe unele de altele însemnează 
a distruge unitatea limbii ca mijloc de comunicare: materialul ei 
fonetic, lexical şi gramatical nu există în el şi pentru el însuși, ci 
serveşte la transmiterea ideilor şi sentimentelor trezite în sufletul 
vorbitorului de realitatea înconjurătoare. Limba, una şi aceeași 
pentru toți membrii societăţii care a creat-o, capătă la fiecare dintre 
cei ce o folosesc un colorit personal, diferit de la individ la individ. 
Acest colorit este cu deosebire vizibil la scriitori, chiar atunci cînd, 
a în cazul nostru, scriitorul îşi însuşeşte felul de a vorbi al unei imense 
mase de oameni. 

Trăsătura cea mai caracteristică a povestitorului popular este 
oralitatea: tot ce spune el poartă pecetea stilului vorbit, prin 
nimic esenţial deosebit de vorbirea curentă, expresie vie, spontană, 
naturală a gîndirii şi simţirii noastre. Vorbirea omenească este, de 
fapt, convorbire, căci presupune existențaa doi parteneri, fiecare, rînd 
pe rînd, vorbitor şi ascultător. Aceasta însemnează întrebare şi răs- 
puns, afirmaţie şi aprobare sau dezaprobare a celor afirmate etc., 
-adică dialog. Deprinderea de a avea în față un partener duce la folo- 


XXX 


www.dacoromanica.ro 


sirea dialogului şi în cazul cind situaţia obiectivă nu implică prezenţa 
unui partenar. În această ipoteză, vorbitorul se dedublează oarecum» 
în sensul că joacă rolurile ambilor conlocutori, adresindu-se sie însuşi, 
sau îşi închipuie prezent un parten=r cu care poate sta de vorbă. 

Creangă se identifică perfect din acest punct de vedere cu un povesti- 
tor popular, Deşi scrie, el are mereu în faţă nu pe viitorul său cititor, 
ci pe un ascultător, imaginar şi totuși foarte real, căruia i se adresează 
necontenit şi de la care primeşte sugestii, îndemnuri, sfaturi etc., 
cu efecte asupra felului cum își duce mai departe povestirea. Şi dacă 
în Poveşti, datorită cadrului stabilit printr-o foarte îndelungată tra- 
diţie, aceste particularităţi stilistice au devenit oarecum obligatorii,. 
în Amintiri prezenţa lor poate surprinde, întrucît autorul procedează 
ca un poet liric, care urmăreşte, pentru sine însuși, firul unor întîm- 
plări mai mult ori mai puţin personale. Creangă nu face, din punctul 
de vedere aici în discuţie, nici o deosebire între poveştile şi amintirile: 
sale. 

lată o serie de exemple, culese mai mult la întîmplare. „De-a mai. 
mare dragul să îi privit pe Davidică, flăcău de munte, cu barba în 
furculiță şi favoriţe frumoase...*“: în loc să înceapă direct cu schiţarea. 
portretului acestui fost coleg de şcoală, povestitorul nostru se adre- 
sează ascultătorilor săi fictivi cu o formulă exclamativă, plină de 
admiraţie, pe care vrea s-o impună anticipat şi celor care încă nu-h 
cunosc pe Davidică, dar îl vor cunoaşte imediat, aşa cum trăieşte el 
în amintirea autorului, Povestind întimplarea cu cireşile din grădina 
lui moşu-său Vasile, care se termină cu distrugerea cînepei, Creangă 
are mereu în faţă un partener, şi cînd vrea să arate suprafaţa locului 
se teme că ar putea greşi şi de aceea preîntimpină o eventuală greşeală 
cu formula, foarte îrecventă în vorbirea populară, să nu spun min- 
ciuni adresată presupusului ascultător. Cf. şi reflecţiile similare în. 
ce priveşte caracterul vorbit al povestirii: „$t mi se pare că avea mare 
dreptate bietul bătrîn“ (e vorba de părintele Oşlobanu, care tună şi 
fulgeră contra părintelui Duhu); „Peste cîteva zile după asta, auzim 
că Nică Oşlobanu s-a dus să înveţe la şcoala catihetică din Folticeni, 
vorbă să fie“, 

Dacă condiţiile obiective nu fac (aparent!) posibilă prezenţa unui 
partener, povestitorul stă de vorbă cu sine însuşi, aşa că dialogul se 
realizează totuşi: „Nu mi-ar fi ciudă, încaltea, cind ai fi şi tu ceva şi 
de te miri unde, îmi zice cugetul meu“ (aşa începe capitolul III din. 
Amintiri). „Ei, ei! ce-i de făcut, Ioane ?“, „Dar cum să te cobori, căci 
jos era prăpădenie |“; Ce-i de făcut, măi Nică, îmi zic eu în mine“. 


XXXI 


www.dacoromanica.ro 


Alt procedeu de stil vorbit, foarte des întrebuințat de Creangă, 
este întrebarea adresată partenerului închipuit sau sie însuși. Acest 
procedeu înviorează în măsură maximă povestirea, datorită pe de o 
parte formei dialogate a expunerii, iar pe de alta faptului că avem 
a face cu o întrebare aparentă, care nu așteaptă răspuns, întrucît 
conţine în ea şi răspunsul solicitat de povestitor. De pildă: „Cînd am 
venit eu cu tata şi cu fraţii mei, Petrea şi Alexandru şi Nică, din 
Ardeal în Pipirig, acum şasezeci de ani trecuţi, unde se pomeneau 
şcoli ca a lui Baloș în Moldova?“; „Într-o zi, fiind Irinuca dusă în sat 
şi avind obiceiu a șede uitată, ca fata vătămanului, noi n-avem ce 
lucra 7“; „Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot inainte ?“; „Şi mă băgam 
în ochii moşneagului, şi făceam un tărăboiu, de se strînsese lumea ca 
la comâdie împrejurul nostru; dă, iarmaroc nu era?*, „D-apoi vara, 
în zilele de sărbătoare, cu fetele pe cîmpie, pe colnice și mai ales prin 
luncile şi dumbrăvile pline de mindreţe, după cules răchiţică de făcut 
gălbenele, sovirv de umplut îlori, dumbravnic şi sulcină de pus 
pintre straie, cine umbla?“; „Dar ce-mi bat eu capul cu craii şi cu 
împărații, şi nu-mi caut de copilăria petrecută în Humulești şi de nevoile 
mele?“ „Măi! anapoda lucru ş-aista, zic eu înciudat, scoţind căciula 
din cap şi tutlind-o în gura scorburei“. 

O variantă a dialogului fictiv o constituie schimbarea persoanei: 
povestitorul trece de la persoana I, cind narează lucruri privitoare la 
el însuși, sau de la persoana a III-a, cînd vorbeşte despre alţii, la 
persoana a II-a, ca și cum ar avea în faţă un ascultător, de care parcă 
uitase, şi de aceea, aducindu-şi aminte de existenţa lui, îi adresează 
vorba. Deseori persoana a Il-a, totdeauna sub forma singularului, 
are valoare de persoană generală, cu sensul fr, on, germ. man sau 
al rom. cineva, lumea, oamenii etc. Nuanţa deosebitoare dintre aceste 
două sensuri ale persoanei a II-a este de multe ori așa de subtilă, încît 
nu poate fi precizată. Dau citeva exemple, fără să încerc a le separa 
după cum ilustrează una sau alta dintre valorile semantice aici amin- 
tite, „Cind am auzit noi una ca asta, am început a plinge cu zece 
rînduri de lacrămi şi a ne ruga de toţi Dumnezeii, să nu ne sluţească. 
Dar ţi-ai găsit?*; „...şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai 
aeastimpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înșe- 
lător este gîndul omului, pe ale căruia aripi te poartă dorul necontenit 
şi nu te lasă în pace, pănă ce intri în pămînt!“; „Şi cînd căuta mama să 
smiîntinească oalele, smintinește, Smărandă, dacă ai ce...“ ; „Şi iaca 
aşa cu cireşele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute şi degrabă: 
«Că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtușag». Însă ce pi-i 


XXXII 


www.dacoromanica.ro 


MSTPALA NAFTA L 
[imp sin naty An îmYa 1877 . 4u a, pp 2-4 + Moua Cra 


pa. 


PI Am azotul (PD mite Edi ZA zel 


— ai 
Hora a Maer “yutiw, e Tzprrunug, a Maumdasă, gpn ni 


i pAageTa nciția Awr, wn Bius BorizYY, 
R A EH Aert } 


— 
JH „an DP actran ap a Ge fe IIa ada a. 9 
x AALA e NE Im A ASEA 


dama Jira ro eye "4 azur Zum reda aa 
(Pass d, De? 
a pda l fra, iau Dea) fr a: A e rapi de 


Erei T R PEE za An a Core ae sei 
(25, ad cea dai ta a AA rats ame Ai cr A 
Dt Ar vea ae. ear. 0 7 See | 
perene pre sp»: Tape pere Dea | 
pi 
Ghr ar 75 ron s ee (ec Peen i, a AR pfe De 
BAANG E Da Va 7 A Š 
<a 


"> / 
ay r re re meat PLI par eterna me ri, ră 


=n 


: N 
p nea fai nevarean) | 


x A 
E E Pi Pantera sai 4 ra, fra Spate ae Fyw pr». E 


F 


or e mreana arrg eerd 2 naa i 
| 
| 


re muter aer E osre Caas P n eE Maata nioma Tra 
hEn wen L pred E 


4 = 
piere > 
EAG, 


Por 
Gein N E roma mere Pre DIA ED aA 


pi 
|n a dopat "27 Cern Prr. esa Armia, ad 
less 


lea EA KE PERIE AA AA DoT, TA 
- 


gr 0 Pr ba cnv er ai idee ace mea, í 
4 A m r l pig 
EEI TA 1 Pe aa ny, a, ; as 
aeii s A A Dita A A > 


l 

| 

[n arska rnos y 

| (e Sois DEE Chant PA 4 IE esee dage” 


Deaf ake, i 
fai P3 a aper Pat Di, ado fa dm Pia fa EA fi $ 


KTA Pipar farn. mat rg rig iare.. aka 
» 


$ eee dna gi Sari ral asia 
PER ea sfiasi “faca i 


a T3 


Actul de naştere al goriitorului („1839, iunie 10“). 
WWW.dacoromanica.ro 


Casa părintească din Humulești, astăzi Casa memorială 


ze 


wwweLPic Srtintânica.ro 


bună pocăinţa după moarte? D-apoi ruşinea mea, unde-o pui? Mai 
pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara, cu moş Vasile, cu văru Ion şi 
chiar cu băieţii şi fetele din sat..,“; „Dar cînd auzeam de legănat 
copilul, nu ştiu cum îmi venea; căci tocmai pe mine căzuse păcatul 
să fiu cel mai mare între fraţi. Însă ce era să faci, cînd te roagă mama?“; 
„Galbeni, stupi, oi, cai, boi şi alte bagateluri de-alde aceste, prefăcute 
în parale, trebuia să ducă dascălii poclon catihetului de la fabrica de 
popi din Folticeni; ş-apoi lasă-te în conta sfinţiei-sale, că te scoate 
poponeţ, ca din cutie...“ Cf. şi „Atunci noi, la fugă, băieţi, mai dihai 
decît la popa Oşlobanu...*“, unde schimbarea persoanei are loc în 
condiţii speciale din punct de vedere strict gramatical, dar cu efecte 
stilistice şi mai bogate, datorită faptului că la fugă, băieți, propoziţie 
eliptică de verb, pare a fi un fel de apoziţie pe lingă subiectul ei logic, 
care este noi. 

Citeodată Creangă combină două dintre procedeele discutate pînă 
aici, şi anume auto-dialogul, dacă-i pot spune aşa, cu schimbarea 
persoanei, ca în următorul pasaj: „ — Apoi dar, mai rămii sănătoasă, 
mătușă Mărioară |! vorba de dinioarea; şi-mi pare rău că nu-i văru Ion 
acasă, că tare-aş fi avut plăcere să ne scăldăm împreună... Dar în 
gindul meu: «Ştii c-am nemerit-o? Bine că nu-s acasă; şi, de n-ar 
veni degrabă, şi mai bine-ar fi...»“ 

Chiar atunci cînd istoriseşte un episod dezvoltat, cu amănunte 
numeroase şi strîns legate unele de altele, Creangă îşi întrerupe, o 
clipă, naraţiunea prin unul dintre mijloacele proprii stilului vorbit, 
Astfel David Creangă, după ce face o lungă biografie a sa şi a familiei 
sale, ca să convingă pe părinţii autorului de foloasele învăţăturii, se 
adresează, la un moment dat, fiicei sale, care e de faţă: „Pe acest 
deal, Smărandă, am fugit în vremea zaverei, cu mă-ta, cu tine și cu 
frate-tău Ioan, de frica unei cete de turci...“, iar apoi, continuînd o 
bucată de vreme cu povestirea faptelor autobiografice, procedează 
la fel, de astă dată faţă de ginere-său: „Nu-i rău, măi Stefane, să ştie 
şi băietul tău oleacă de carte, nu numaideciît pentru popie, cum chi- 
teşte Smaranda...“ Sau pasajul unde Creangă vorbeşte de „multele 
și marile minunăţii“ pe care ştia să le facă mamă-sa: narațiunea este, 
aparent, întreruptă prin reproducerea, în vorbire directă, deci sub 
forma dialogului, a cuvintelor spuse de eroina povestirii: „...bătea 
pămîntul, sau păretele, sau vrun lemn de care mă păleam la cap, la 
mînă sau la picior, zicînd: Na, na! şi îndată-mi trecea durerea..,“; 
„...Oleacă de nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată 
pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul 


3 — Ion Creangă — Opere vol. I XXXIII 


www.dacoromanica.ro 


încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicînd: 
«Cum nu se dioache călcăiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache 
copilașul! + şi-mi făcea apoi cite-un benchiu boghet în frunte, ca să 
nu-și prăpădească odorul!...** 

Strîns legată, prin caracterul ei vorbit, de procedeele stilistice 
discutate mai sus este exclamaţia, exprimarea directă a miră- 
rii, cu multiplele și variatele ei nuanţe, care merg de la simpla satis- 
facţie admirativă pînă la indignarea cea mai puternică şi pînă la 
imprecaţie. Exclamaţia constituie o caracteristică prin excelență 
a vorbirii curente, indiferent de cultură și de mediu social, dar folc- 
sirea ei crește în cantitate și în expresivitate în funcţie de naivitatea 
vorbitorului, de libertatea cu care acesta se manifestă în toate acţi- 
unile sale, deci şi în limbaj. De aceea vorbirea oamenilor simpli, 
care, în toate privinţele, se mişcă mult mai liber, foloseşte exclamațţia, 
absolut spontan, firește, în mai mare măsură decit vorbirea oamenilor 
culţi, stăpiniţi, din cauza mediului unde s-au născut și s-au format, 
de rigorile unei anumite discipline sociale. Așa se explică apariţia 
foarte frecventă a exclamaţiei la povestitorii populari, în speţă la 
Creangă. Din marea mulțime a construcţiilor exclamative existente 
în opera lui voi reproduce numai citeva dintre cele mai expresive, 

Ştim că în Harap-Alb se petrec lucruri şi apar personaje cu adevărat 
extraordinare. Este logic, deci, ca eroul principal, care, în ciuda apa- 
renţelor, este un om de pe pămînt, actor şi spectator în același timp, 
să se minuneze și să-şi exprime uimirea la ivirea celebrilor monștri, 
chiar dacă sînt şi ei, în fond, tot niște ţărani moldoveni cu anumite 
trăsături specifice, menite să-i deosebească unii de alţii, să-i indivi- 
dualizeze. De pildă: „Multe mai vede omul acesta cit trăieşte! Măi 
tartorule, nu mînca haram şi spune drept, tu eşti Gerilă?...“; „— Ei, 
apoi să nu bufneşti de ris?! zise Harap-Alb. Măi, măi, măi! că multe-ţi 
mai văd ochii!*; „Măi! da” al dracului onânie de om e şi acesta!“ 

La fel şi celelalte personaje ale povestei, în situaţii asemănătoare. 
De exemplu: „ — Alei, ţolină ce-mi ești, zise fata împăratului, da? 
bine m-ai vindut“; „ — Ghijoagă uricioasă ce ești! din toţi caii, 
tocmai tu te-ai găsit să mănînci jaratic? De te-a împinge păcatul să 
mai vii odată, vai de steaua ta are să fie!“, „— Ptiu, drace, iaca 
în ce încurcătură am întrat. Asta-i mai rău decit poftim la masă, zise 
el“; „ — Alelei! fecior de om viclean ce te găsești; tocmai de ceea 
ce te-ai păzit n-ai scăpat. Ei, că bine mi te-am căptușit“; „Şi de-aş 
muri mai degrabă, ca să scap odată de zbucium: decit așa viaţă, mai 
bine moarte de o mie de ori!“; „Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! 


XXXIV 


www.dacoromanica.ro 


să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri!“; „Al dracului să fii cu tot 
neamul tău, în vecii vecilor, amin!“ 

Tot aşa în celelalte poveşti şi în Amintiri. De pildă: „— Ei, las”, 
cornoraţilor! De mi-ţi mai pica vrodată în mînă, turbinca are să vă 
ştie de ştirel!“; „— Haram de capul vostru! De n-aş fi eu aici, ați 
păţi şi mai rău decit aşa“; „Măi Chirică, tare mai ești şi tu nu ştiu 
cum; scoţi omul din minţi cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit!“, 
„Da’ cum nu!?; că nu mi-oiu feşteli eu mînuţele tătucuţei şi mămu- 
cuţei! Multe slugi aţi avut ca mine?“; „— Drăguţii mei îrăţiori! 
De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mîncat! Şi biata mamă nu 
ştie de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei!“; „— La cada cu dubala, 
cumătre lup, că nu-i de chip... Ia, de-acu se-ncepe fapta: Hai la treabă, 
cumătriţă, că lupul ţi-a dat de lucru!“; „— Bine-ţi șede, coșşcogeme 
coblizan, să umbli lela pe drumuri în halul acesta şi să mă laşi toc- 
mai la vremea asta fără leac de ajutor!“; „— Ei, ei! de-acum drege-ţi 
avoacea» şi descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți“; „Acuş te-oiu otinji 
cu ceva, de nu te-i pută hrăni în toată viaţa !“; „Nime n-are cap să se 
odihnească de răul vostru!“; „Apoi lasă-ţi, băiete, satul, cu tot far- 
mecul îrumuseţelor lui, şi pasă de te du în loc străin şi aşa depărtat, 
dacă te lasă piîrdalnica de inimă!“ 

Şi alte procedee de stil vorbit găsim la Creangă. Se ştie, de pildă, 
că în vorbirea familiară şi, mai cu seamă, în cea populară apare parti- 
cula demonstrativă iată, cu variantele ei fonetice (mai des folosite) 
iacă şi iaca, ori de cite ori vorbitorul se arată oarecum surprins de 
ivirea neașteptată a unei persoane sau de producerea unui eveniment: 
surprinderea şi-o manifestă comunicînd constatarea cu ajutorul unei 
propoziţii sau fraze introduse prin această particulă. Deasa ei între- 
buințare nu-i slăbește totuşi expresivitatea, dacă vorbitorul știe s-o 
folosească în condiţiile impuse de realitate, chiar atunci cînd, ca la 
povestitorul nostru, ea se repetă de mai multe ori în acelaşi pasaj. 
De pildă (în Fata babei şi fata moşneagului): „Cind, pe drum, iaca 
cuptiorul grijit de dînsa era plin de plăcinte crescute şi rumenite... 
Cind, mai încolo, numai iaca fintina grijită de dînsa era plină pănă-n 
gură cu apă limpede cum îi lacrima... Şi mergînd mai departe, iaca 
părul grijit de dinsa era încărcat de pere, galbene ca ceara... De-acolo 
mergind mai departe, iaca se întiineşte şi cu căţeluşa, care acum era 
voinică şi frumoasă...“ Repetarea lui iaca ţine mereu trează atenţia 
cititorului (adică a ascultătorului) asupra tuturor aparițiilor neaştep- 
tate, fiecare constituind, în felul ei, o minune, care trebuie scoasă în 
evidență aparte, separat de celelalte. 


3* XXXV 
www.dacoromanica.ro 


Cînd surprinderea este provocată de un lucru a cărui existență 
povestitorul o percepe mai întîi cu urechea, locul lui iaca îl ia sino- 
nimul ia: „Are cineva cap să se liniştească de răul tău? I-auzi-l-ăi: 
parcă-i o moară hodorogită“. 

Acelaşi efect stilistic se obţine şi cu ajutorul unei întrebări adresate 
ascultătorului. De exemplu: „Şi cînd colo, ce să vezi? Toţi erau cu 
părul, cu barba şi cu musteţele pline de promoroacă, de nu-i cunoşteai, 
oameni sunt, draci sunt, ori alte arătări“. „Şi, cînd se uită fata, ce 
să vadă ? Ograda se umpluse, şi pădurea fojgăia de-o mulţime de bălauri 
şi de tot soiul de jivine mici şi mari...“ 

Deseori Creangă, la fel cu toţi povestitorii populari autentici, 
foloseşte, în acelaşi episod, ambele procedee amintite aici, combinate 
cîteodată cu diverse altele, toate contribuind la crearea celui mai pur 
stil vorbit. Iată un pasaj foarte elocvent în sensul spuselor mele: 
„Și mai merge el cît merge, şi numai iaca ce aude o biziitură înnădu- 
şită. Se uită el în dreapta, nu vede nimica; se uită în stinga, nici atîta; 
şi cînd se uită în sus, ce să vadă? Un roiu de albine se învirtea în zbor 
pe deasupra capului său şi umblau bezmetice de colo pănă colo, neavînd 
loc unde să se așeze“, 

Un rol important între mijloacele stilistice populare folosite de 
Creangă joacă interjecţiile, aşa deasemănătoare cu construc- 
ţiile exclamative prin spontaneitatea lor, prin caracterul lor aproape 
reflex, de element lingvistic oarecum neprelucrat, care, ajutat şi de 
o nuanță onomatopeică, existentă la cele mai multe dintre ele, le 
face apte de a exprima un conţinut foarte bogat, plin de rezonanțe 
multiple şi variate. Deseori interjecţiile au la Creangă valoare predica- 
tivă, fiind, de fapt, al doilea membru al unei locuţiuni verbale eliptice, 
ceea ce explică posibilitatea de a fi urmate de un complement, 

Dau aici un număr relativ mare de citate care conțin interjecţii, 
fără să le separ după valoarea în context a acestei părţi de vorbire. 
„Duminicile biziiam la strană şi birști/ cîte-un colac!“ „Dacă vede 
ea şi vede că nu mă dau, zvirr!! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, 
dar nu mă chiteşte !“; „Pupăza, zbirr/ pe-o dugheană şi, după ce se mai 
odihnește puţin, își ie apoi drumul în zbor spre Humuleşti...“; 
»:-§-apoi, huștiuliuc] şi eu în ştioalnă, de-a cufundul...“; „...fac 
țuştiu! din baltă ş-o ieu la sănătoasa“; „Și, cînd răcneşte odată cit 
ce poate, eu zvirr! chibriturile din mînă , țuștiu! la spatele lui Zaharia 
şi-ncepem a horăi...“; „N-apucă a merge nici douăzeci de prăjini şi 
prrr! se rupse un capăt!; „La vro citeva obraţuri, girnețul s-a înfer- 
bîntat, s-a muiat și... foflenchiu! iar sare roata“; „$i, nici una, nici 


? 


două, kaj! pe ied de git...«; „Bocăneşte el cît bocăneşte, cînd iaca 


XXXVI 
www.dacoromanica.ro 


pirrl cade copacul peste car de-l sfarmă...“; „,...căci, cit era de pusnic, 
Dănilă tot mai mult se bizuia pe drughineaţă decit în sfînta crude, şi 
pic! la timpla dracului cea dreaptă, unal“; „...Făt-Frumos a întins 
mîna, ca prin somn, şi, cînd s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit 
cercul...“; „Ivan, atunci, nu perde vremea şi face tranc/... capacul 
deasupra“, 

De adăugat ăra!, cu variantele lui fonetice (ara, îra, săra), care 
reprezintă începutul, destul de profund modificat, al exclamaţiei 
săracan de mine ! (== săraca-mi de mine), ca expresie, la origine, a despe- 
rării, apoi, prin atenuarea conţinutului, ca expresie a supărării şi a 
mirării, sub toate formele lor, sau numai a unei uşoare contrarieri. 
„Ara! d-apoi aveţi la ştiinţă că vă prea întreceţi cu dediochiul. Acuş 
ieu varga din coardă şi vă croiesc de vă merg petecele“; „£...ra!! 
moş Nichifor, nu mai spune de lup, că tare mă tem!“; „Să...ra!? măi 
Chirică, ce spui tu? parcă despre asta mi-aş pune capul la mijloc“; 
„£...ra...ca’ de mine şi de mine!3. Dar nici atita lucru nu ştii?“ 

Foarte des apare la Creangă repetiţia, procedeu stilistic 
de asemenea caracteristic pentru vorbirea populară (şi, ceva mai puţin, 
pentru cea familiară în general). Rostul ei este să mărească şi să întă- 
rească expresivitatea comunicării, ori de cite ori conţinutul o cere, 
Repetiţia poate avea aspecte multiple, după situaţia în care se găseşte 
vorbitorul, precum şi, în condiţii determinate, după natura gramaticală 
a cuvîntului respectiv. 

Astfel interjecţiile se repetă pur şi simplu, în sensul că sînt spuse 
de două sau de mai multe orit, fără a se recurge la un element de 
legătură. De pildă: „Şi atunci, numai iaca un ciocîrlan şchiop se vede 
viind, cît ce putea; şi, şovile, şovilc, şovile! se înfăţişează înaintea 
sfintei Duminicii“; „Na, na, na! d-apoi pentru vrednicia lui mi l-a 
dat tata, căci altfel de ce l-aş fi luat cu mine? Hei, hei! Nu ştiţi 


1 Aici avem a face nu cu o pauză după d-, ci cu prelungirea acestei vocale, 
care capătă şi o intonaţie specială. 

2 Aceeași observație ca mai sus cu privire la silaba iniţială a acestui cuvînt, 

2 De astă dată, formula excliamativă este folosită întreagă, dar cu aceeași 
insistență asupra părţii iniţiale ca în citatele precedente, 

* Se pare că interjecţiile bisilabice, cînd se repetă, apar de trei ori, pe cînd 
la cele monosilabice situaţia se prezintă destul de variat din acest punct de vedere, 
Intervine, desigur, ritmul, felul cum povestitorul simte, în fiecare caz aparte, 
că se produce mișcarea pe care o imită cu ajutorul interjecţiei, În sprijinul acestei 
explicaţii vorbeşte, cred, faptul că hai!, ca însoțitor al verbului porni sau avind 
valoare predicativă, se repetă sau o singură dată (hai, hai!) sau de trei ori 
(hai, hai, hai, hai!): fiecare kai corespunzind unui pas, şi mersul omului constă, 
în mod obișnuit, dintr-un număr pereche de pași, 


XXXVII 


www.dacoromanica.ro 


d-voastră ce poam-a dracului e Harap-Alb aista“; „ — Ei, apoi să 
nu bufneşti de ris? zise Harap-Alb. Măi, măi, măi!, că multe-ţi mai 
văd ochii“; „Şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap !“ 

Cînd se repetă pronumele personal, de obicei ca determinant al 
lui vai /, elementele alcătuitoare ale repetiţiei se leagă totdeauna prin 
și: „Vai de mine şi de mine, Harap-Alb, zise stinta Duminică, parcă 
nu te-aş fi crezut aşa slab de înger...“; „Vai de noi și de noi, că ne-a 
îngheţat limba în gură şi măduva în ciolane de frig!“ 

Variate sînt aspectele repetării verbului, care e şi cea mai des 
folosită. Cînd se repetă a merge, ceea ce se întîmplă de multe ori, cu 
deosebire în poveşti, unde eroii au de străbătut distanţe imense şi, 
deci, trebuie să umble zile, adesea luni şi ani întregi, intervin aproape 
totdeauna, ca cuvinte de legătură, fie și, fie cit sau, uneori, ce (acestea 
două sînt perfect sinonime). Formula ultimă (în special cu cit) este 
mai frecventă, pentru motivul că exprimă mai precis decît și ideea 
de durată: merge cît merge însemnează „merge mult“ (la origine „merge 
atit cît trebuie“, şi cum eroul trebuie, de obicei, să meargă vreme înde- 
lungată, a căpătat înţelesul pe care îl găsim în vorbirea populară şi 
la Creangă, unde are valoarea unei adevărate repetiţii). Exemple: 
Și merge Ivan, şi merge, și merge, pănă cînd pe înserate ajunge la curţile 
cele“; „Și a mers, a mers tot înainte prin pustiuri un an de zile...**; 
„Si mai merge el cît merge...*; „Și merse ea cît merse pe-un drum, pănă 
ce, din întîmplare, îi ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă...“ ;, „Amu Harap- 
Alb și cu ai săi mai merg ei cit merg şi, într-o tîrzie vreme, ajung la 
împărăție...“ ; 

Repetarea verbului este o adevărată regulă a vorbirii populare în 
imprecaţii, datorită puternicei afectivităţi care stăpîneşte pe 
vorbitor. În ciuda extrem de frecventei ei întrebuinţări, formula în 
discuţie continuă să fie neobișnuit de expresivă, şi aceasta, din cauză 
că de fiecare dată ea este creată din nou, în sensul că apare nu numai 
spontan, ci şi ca un produs inevitabil al necesităţii vorbitorului de a 
exprima un anumit conţinut, pe care nu-l poate exprima altfel. 

La Creangă, imprecaţiile apar foarte des. Iată o serie de citate: 
»— Vai! osindi-v-ar Dumnezeu să vă osindească, soiuri ticăloase ce 
sunteți! Nime n-are cap să se odihnească în casa asta de răul vostru !“; 
„S-apoi dece nu m-aţi sculat? Minca-v-ar ciuma să vă minincel!'““; 
„— Bine, măi babă. Dar în gindul său: «Da' minca-l-ar brinca să-l 
mănince, surlă, că mult mă mai înnăduşi cu dînsul!»*“; „...am izbutit, 
măicuţă, să facem şi acum pe cheful Spinului, răminere-aș păgubaș 
de dinsul să rămin...!*; „De-acum dormiţi, dormire-aţi somnul de veci, 
că v-am așternut eu bine!“ 


XXXVIH 


www.dacoromanica.ro 


Observăm că în toate aceste citate! repetiţia are o formă fixă: 
verbul stă odată la condiţional (cu valoare de optativ, căci exprimă 
o dorinţă, foarte puternică, a vorbitorului, dovadă inversarea celor 
două elemente alcătuitoare ale formei verbale: se pune întîi verbul 
predicativ, fiindcă el arată ce dorim să se întîmple), a doua oară stă 
la conjunctiv (cu valoare de imperativ: vorbitorul ştie că împlinirea 
viei sale dorinţe nu-i posibilă fără intervenţia unei puteri supranaturale 
şi de aceea apelează la ea, chiar cînd, formal vorbind, acţiunea respec- 
tivă depinde numai de el însuși, cum probează folosirea persoanei I 
singular; trebuie precizat, ceea ce, de altfel, simte uşor oricine, că 
conjunctivul are în asemenea construcţii o nuanţă optativă foarte 
precisă, care-i vine de la conţinutul afectiv al comunicării), 

Cu a bate (poate şi cu alte verbe aproximativ sinonime), repetiţia 
capătă un aspect gramatical diferit: în prima ei parte apare persoana 
a III-a a imperativului (sub forma conjunctivului, din cauză că impera- 
tivul nu posedă o formă specială pentru această persoană). Faptul se 
datorește sensului oarecum figurat al verbului: nu-i vorba de bătaie 
fizică, ci de una morală, pe care n-o poate executa decit o forţă străină 
de om și superioară lui, adică, gramatical vorbind, numai persoana a 
III-a, Cind această forță este binevoitoare („norocul“ şi diversele lui 
echivalente), repetiţia își poate pierde, pînă la dispariţie totală, valoa- 
rea afectivă, transformîndu-se într-o formulă exclamativă mai mult 
ori mai puţin stereotipă, fără semnificaţie propriu-zisă. De la astfel 
de cazuri s-a întins uzul, în sensul arătat aici, şi la cazurile în care 
intenţia iniţială a vorbitorului a fost invocarea unei forțe răuvoitoare, 
cel puţin în privinţa efectului „bătăii“. Așa se explică apariţia formu- 
lei bată-l să-l bată (cu obiectul direct variabil după persoană și după 
număr) fără indicarea subiectului, tocmai pentru motivul că folosirea 
ei frecventă şi în tot felul de împrejurări a golit-o de conţinutul, așa 
de asemănător cu al imprecaţiilor, pe care l-a avut la început. Această 
formulă continuă totuşi să aibă o valoare stilistică, chiar în vorbirea 
populară, unde o întîlnim extrem de des, datorită înţelesului lexical 
pe care i-l dă verbul, precum şi felului cum e construită (repetarea 
verbului sub forma conjunctivului, odată fără să, a doua oară cu să, 
întocmai, aproape, ca imprecaţiile propriu-zise). Creangă foloseşte 
şi el formula aceasta: „ — Așa e tineretul ista, bată-l să-l bată, zise 


3 Cu excepţia ultimului, care are o situaţie specială din punct de vedere 
strict gramatical: începe cu imperativul și se termină cu optativul. Altfel seamănă 
cu celelalte atft ca procedeu, cît gi ca valoare stilistică. 


XXXIX 


www.dacoromanica.ro 


moş Bodringă, şezind cucuiet pe nişte buci şi moliăind la pere uscate. 
Aveţi dreptate, băieţi, acum vi-i vremea“, 

Afară de aceste aspecte, specifice, datorite naturii lingvistice a 
verbului, repetarea lui se prezintă şi sub forma consacrată în cazul 
celorlalte părţi de vorbire. De pildă: „— Rizi tu, rizi, Harap-Alb, 
zise atunci Gerilă tremurînd, dar, unde mergi, fără de mine n-ai să 
poţi face nimica“; „ — Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, 
macar să mă omori, ziceam eu, plingînd cu zece rînduri de lacrimi!“ 

Se repetă, iarăşi ca în vorbirea populară, şi cuvintele introductive 
ale propoziţiilor comparative corelative, cu acelaşi efect întăritor 
al expresivităţii comunicării. De pildă: „...şi de ce se apropia, de ce 
lumina mai tare...“; „Şi mai merg ei, cît mai merg, şi de ce mergeau 
înainte, de ce lui Harap-Alb i se tulburau minţile, uitîndu-se la fată...“ 

Un exemplu de repetiţie, foarte interesant prin faptul că are, dato- 
rită bogăției lui formale, aspect aparent cult, aproape retoric, este 
următorul (din Povestea lui Harap-Alb): „— Iaca, începu el [Ochilă] 
a răcni ca un smintit, toate lucrurile mi se arată găurite ca sitişca 
și străvezii, ca apa cea limpede; deasupra capului meu văd o mulţime 
nenumărată de văzute şi nevăzute; văd iarba cum creşte din pămînt; 
văd cum se rostogoleşte soarele după deal, luna și stelele cufundate 
în marea; copacii cu virful în jos, vitele cu picioarele în sus şi oamenii 
umblînd cu capul între umere; văd, în sfîrşit, ceea ce n-aş mai dori 
să vadă nimene, pentru a-şi osteni vederea: văd nişte guri căscate 
uitîndu-se la mine, şi nu-mi pot da samă de ce vă miraţi aşa, mi- 
ra-v-aţi de... frumuseţe-vă !“ 

Apare la Creangă, întocmai ca în vorbirea populară, şi ceea ce eu 
am numit cu alt prilej repetiţia semantică: în loc să 
repete acelaşi cuvint, recurge la un sinonim al lui. Cele mai multe 
repetiţii de acest fel au devenit formule fixe, ca peste (nouă) mări 
și (nouă)]ţăriă; praf şi pulbere; mare și tare etc. Povestitorul nostru 
le foloseşte pe toate, aşa cum ne întimpină ele în vorbirea curentă 
(nu numai a maselor populare), adăugînd altele, care sînt, cred, creaţia 
lui proprie, de pildă trăind și nemurind: „...nu te-am știut eu că-mi 


1 Numai:adaosul aprobativ („aveți dreptate...) ne lămureşte asupra adevă- 
ratelor intenții “ale vorbitorului exprimate prin formula aici în discuție. 

3 Această formulă (rîzi tu, rîzi) apare, în Harap-Alb, de fiecare dată cînd 
eroul povestirii se întiinește cu cei cinci monștri, care aveau să-l ajute, la curtea 
împăratului Roş, a îndeplini toate poruncile acestuia. 

3 Consider sinonime aceste două cuvinte, altfel foarte deosebite ca sens, 
pentru motivul că în prezenta izolare fiecare însemnează același lucru, şi anume 
„întindere mare de loc“. 


XL 


www.dacoromanica.ro 


eşti de-aceştia, că de mult îţi făceam felul]... Dar trăind și nemurind, 
te-oi sluji eu, măi badeo 1...“ 

Un mijloc de a întări expresivitatea comunicării, de asemenea 
frecvent (mai frecvent chiar decît repetiţia, cu care eu îl pun împreună 
şi din punct de vedere material, căci amindouă se bazează pe un fe? 
de acumulare cantitativă) în limba de toate zilele (indiferent de cate- 
goria social-culturală a vorbitorilor), este lungirea (adică, 
într-un anumit sens, repetarea) vocalei din tema cuvîntului 
celui mai important din punct de vedere semantic al propoziției, Iată 
citeva exemple: „După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulțime de peşte 
pe drum, biniiişor ] sare şi ea din car.,.“; „— Bună masa, cumătră!? 
Tiiil da’ ce mai peşte ai! Dă-mi şi mie, că taaare mi-i poftă !“; „Mai 
mare pedeapsă decit asta, nici că se mai poate! Votchi nu-i, tabacioe 
nu-i, lăutari nu-s, guleaiu nu-i, nimica nu-i! Mai am numai trei zile 
de trăit, și te-aaai dus, Ivane, de pe faţa pămîntului!“ 

Asemănătoare cu repetiţia este, strict formal vorbit, relua - 
rea de către conlocutora întrebării puse de vorbitor, ca un 
fel de introducere a răspunsului pe care îl doreşte acesta din urmă. 
Procedeul este caracteristic pentru vorbirea populară şi are o mare 
forță expresivă prin faptul că, punîndu-și şi el întrebarea pe care i-o 
pune celălalt, partenerul pare a nu şti ce răspuns trebuie să dea, şi 
aceasta, datorită situaţiei grele în care se află, cum rezultă foarte clar 
din ceea ce se spune imediat după repetarea întrebării. Ca urmare a 
schimbării rolurilor, se modifică şi aspectul pur lingvistic al repetiţiei: 
persoana a II-a este înlocuită prin persoana I, iar indicativul prim 
conjunctiv, Creangă utilizează des acest procedeu stilistic, care dă 
dialogului o mare vioiciune și totodată pare a desființa distanţa dintre 
conlocutori, întrucît trecerea de la spusele unuia la ale celuilalt se 
face pe nesimţite. De pildă:,, — Da’ ce cauţi prin aceste locuri, copilă, 
şi cine ești? — Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi 
fără tată, pot zice...“ ; „Da’ de unde ești tu, măi ţică? şi ce cauţi pe-aici, 
spaima cînilor? De unde să fiu, bădică? Ia, sunt şi eu un băiet sărman, 
din toată lumea, fără tată şi mamă, şi vreu să întru la stăpin“; „Și 
ce mi-i cere tu pentru trei ani? — Ce să-ţi cer? la, să-mi dai de mîncare 
şi de purtat cît mi-a trebui, iar cînd mi s-or împlini anii, să ama lua 
din casa d-tale ce voi vrè eu“;,, — Ei, stăpîne, cum a rămas cu boierul? 
— Cum să rămiie, măi Chirică! Ia, m-am prins hăt şi bine să-i dau 
griul în girezi, după cum ai zis“; „— Dar ce-ai păţit, mă pohonţule, 
de te-ai sculat cu noaptea-n cap şi faci aşa larmă?.., — Ce să pățesc? 
zise Ivan dirz, Ia! am căptușit nişte iepuroi şi am de gînd să-ijumulesc.* 
În unele dintre aceste citate, tonul interogativ al formulei repetate 


XLI 


www.dacoromanica.ro 


este așa de redus, încît avem impresia că cel ce o foloseşte mai mult 
exclamă decît întreabă. Acest fapt dovedeşte un început de gramati- 
calizare a ei, în sensul că este pe cale să devină, în anumite condiţii, 
o construcţie oarecum fixă, golită, în parte, de conţinutul afectiv pe 
care l-a avut din capul locului. 

Opusă repetiţiei este elipsa, ceva mai puţin frecventă, nu 
numai la Creangă, ci şi în vorbirea populară. Nu se datorește, cred, 
unei simple întîmplări faptul că în Gramatica limbii române, Academia 
R.P.R., Bucureşti, 1963, ed. a II-a, vol. II, materialul cules din 
Creangă și din diverse texte populare este bogat în capitolul Repetiţia 
(p. 407 şi urm.), dar sărac în capitolul Elipsa (p. 397 şi urm.). 

Iată citeva exemple: „Talpa-iadului, atunci, face ţuști! înlăuntru, 
şi dracii tronc! închid poarta după Ivan, şi puind zăvoarele bine, 
bucuria lor că au scăpat de turbincă“; „Atunci, bucuria albinelor: 
se lasă jos cu toatele și se adună ciotcă în pălărie“ ;, Si nebuna de mătuşa 
Mărioara, după mine, și eu fuga iepureşte prin cinepă, şi ea pe urma 
mea...“ ; „Și eu fuga, şi ea fuga, și eu fuga, şi ea fuga...“ În ultimele 
două citate avem elipse parţiale (a rămas neexprimat verbul locu- 
țiunii a da fuga), la fel în cazul celor mai multe dintre interjecţiile 
cu valoare predicativă, pe care le-am amintit lap. XXXVI-XXXVII!. 

Un fel de elipsă este şi construcţia cînd colo, foarte des folosită 
în vorbirea populară şi la Creangă, sprea arăta mirarea, provocată de 
ceva cu totul neașteptat. Din punctul de vedere al conţinutului, acest 
grup sintactic petrificat, devenit, adică, fix, este echivalentul unei 
propoziţii circumstanţiale de timp, introdusă prin cind şi al cărei 
complement de loc (colo) a determinat, la început, un verb de mişcare 
lăsat, cu vremea, la o parte. De pildă: „Sfintul Petre atunci deschide 
şi cind colo, se trezeşte cu Ivan!“; „În sfîrşit, merge ea, nu merge, 
și de la o vreme ajunge la poarta raiului. Dar, cînd colo, dă iar cu ochii 
de Ivan!“; „Şi deodată toată suflarea s-a pus în mişcare: lumea de pe 
lume fiind în mare nedumerire, alerga să vadă ce minune poate să fie. 
Și, cind colo, cine era? Harap-Alb, care venea în pasul calului...“ 
În locul adverbului colo, poate apărea un complement cu aceeași 
funcţiune sintactică, fără ca situaţia să difere decît doar prin faptul 
că de astă dată nu avem a face cu o formulă fixă (întrucît determinantul 
local poate avea aspecte foarte diterite, după condiţiile obiective în 
care se desfășoară acţiunea respectivă;: „Mai merge el cît merge și, 
cind la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se 


1 În „(Dacă vede ea şi vede că nu mă dau) zvîrr! de vreo două trei ori cu bulgări 
în mine“, interjecţia este al doilea membru al unei locuţiuni verbale (face zrîrr!). 


XLII 


www.dacoromanica.ro 


piîrpălea pe lingă un foc de douăzeci şi patru de stinjini de lemne şi 
tot atunci striga, cit îi lua gura, că moare de frig.“ 

Foarte numeroase sînt comparaţiile, la fel ca în vorbirea 
populară și în cea familiară, care, cum s-a observat încă de multă 
vreme, se deosebeşte de limba scriitorilor culţi tocmai prin preferința 
pentru comparaţie ca fiind mai concretă decît metafora. Iată o serie 
de exemple din enorma cantitate pe care o conţine opera lui Creangă. 

„În sfîrşit, Spînului îi mergea gura ca pupăza...“; „Fetele împăra- 
tului însă priveau la verişor.., cum priveşte cîinele pe miîjă, şi li era 
drag ca sarea-n ochi...“; „l-auzi-l-ăi: parcă-i o moară hodorogită“; 
„— Duceţi-vă pe pustiu, dacă vă place! duce-v-aţi învirtindu-vă 
ca ciocirlia! strigă cei bătrîni“; „...0 schimonositură de om avea în 
frunte numai un ochiu, mare cit o sită...“; „ — Iaca, începu ela răcni 
ca un smintit“ ; „Chiar atunce avea un vrav de paseri dinainte şi ospăta 
dintr-insele cu lăcomie, ca un vultan hkămisit“; „Umblau dracii în toate 
părţile, iute ca prisnelul“; „...doar s-a încălzi cituşi decît şi n-a mai 
clănţăni atita din măsele, ca un cocostire de cei bătrinicioşi, că parcă 
mă stringe în spate cînd îl văd aşa“; „Hojma tolocănește pentru nimica 
toată, curat ca un nebun“; „Pentru nişte sărăcuţi ca noi e greu de făcut 
trebi de acestea. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișca un purice; 
nu se mai bagă în samă“; „Și atunci, numai iaca şi împăratul vine 
ca un leu-paraleu, să-şi ieie fata pe samă...“, „...se repede ca prin foc 
şi iè trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă, şi apoi, ca ful- 
gerul se întoarce înapoi“; „Iară Spinul, văzînd că i s-a dat vicleşugul 
pe faţă, se răpede ca un cine turbat la Harap-Alb şi-i zboară capul dintr-o 
singură lovitură de paloş...“ 

Aspectul lingvistic al comparaţiilor conținute în pasajele citate 
prezintă o mare variaţie în ce privește cuvîntul de legătură dintre 
elementele lor alcătuitoare, precum și modul cum este construit ter- 
menul al doilea, care constă cînd dintr-un substantiv folosit singur, 
cînd dintr-un substantiv însoţit de un determinant atributiv, cînd 
dintr-o propoziţie întreagă. Ceea ce măreşte expresivitatea acestor 
comparații este că, indiferent de construcţia lor gramaticală, ele au 
totdeauna, în a doua lor parte, cuvinte plastice, cu un conţinut foarte 
concret, legat de realitatea materială, accesibilă oricui. 

Mult mai rare sînt metaforele, datorită faptului că procesul 
mintal care dă naştere acestei figuri de stil este prea complex şi prea 
abstract pentru gîndirea lineară şirealistăa maselor de vorbitori, cu 
care se identifică povestitorul popular Creangă. Iată metaforele găsite 
de mine în aceleași pagini din care am înregistrat comparațiile reprodu- 
se mai sus: „Mie unuia ştiu că nu-mi suflă nimene în borş; cînd văd că 


XLIII 


www.dacoromanica.ro 


miţa face mărazuri, ţ-o string de coadă, de mănincă şi icre pădureţe, 
căci n-are încotro“; „Se vede că acesta-i vestitul Păsări-Lăţi-Lungilă, 
fiul săgetătorului şi nepotul arcașului, briul pămîntului și scara 
ceriului; ciuma zburătoarelor şi spaima oamenilor, că altfel nu te 
pricepi cum să-i mai zici“; „— Ia, să-i faci chica topor, spinarea 
dobă şi pîntecele cobză, zise Setilă, căci altmintrelea nici nu e chip 
s-o scoţi la capăt cu boclucaşul acesta“; „— Aici încă trebuie să fie 
un drac la mijloc, zise Gerilă, clătinînd din cap. — Ba încă de cei 
bătrîni; săgeata de noapte și dracul cel de ameazăzi, răspunse Ochilă. 
Dar nu ş-a juca el mendrele îndelung, așa cred eu“; „...Dar pe fata 
împăratului Roș mai nu-i venea s-o ducă, fiind nebun de dragostea 
ei. Căci era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimi- 
neții, dezmerdat de cele întăi raze ale soarelui, legănat de adierea 
vîntului şi neatins de ochii fluturilor“; „În oaste am fost numai de 
zbucium: hăis haram, cea haram!“ 

Caracterul vorbit, în sens popular, al limbii lui Creangă se mani- 
festă cu cea mai mare forţă în expresiile idiomatice 
(sau izolări, cum le spune, cu un termen mai cuprinzător, A. Phi- 
lippide):, grupuri sintactice devenite fixe cu vremea şi avind un înţe- 
les figurat. Ele sînt, în fond, comparații sau metafore, adică imagini, 
a căror expresivitate se datorește tocmai faptului că marea lor plastici- 
tate servește, de fapt, la sugerarea unei semnificaţii oarecum abstracte. 

În citatele de pînă aici apar numeroase expresii idiomatice, căci 
orice pasaj din opera lui Creangă, fie cît de redus ca întindere, conţine 
astfel de particularităţi stilistice. Şi aceasta, pentru motivul că ele 
constituie o trăsătură foarte caracteristică a vorbirii populare. De 
altfel povestitorul nu face decit să pună din plin la contribuţie bogăţia 
inepuizabilă în asemenea material expresiv a limbii noastre pentru 
satisfacerea necesităţilor sale artistice. Se poate spune că el n-a inven- 
tat nimic în această privinţă, după cum n-a inventat nici în alte aspecte 
ale creaţiei sale lingvistice, ci s-a limitat, dacă pot spune așa, să 
utilizeze, cu un talent excepţional, materialul pus lui la dispoziţie 
de limba întregului popor. Originalitatea lui Creangă, care este, într- 
adevăr, mare, constă în faptul, aparent extrem de simplu, că s-a con- 
format, la fel cu toţi scriitorii valoroşi ai literaturii noastre (ca şi ai 


1 în Principii de istoria limbii, Iași, 1894, p. 97—98, 105—106 și în Gramatică 
elementară a limbii române, Iaşi, 1897, p. 177—178, unde se dă (mai ales în prima 
lucrare) o listă bogată de asemenea expresii idiomatice (sau idiotisme), luate, 
multe, din Creangă; cf. şi Stilistica limbii române, Bucureşti, 1944, p. 292 şi 
urm. de Iorgu Iordan. 


XLIV 


www.dacoromanica.ro A 


celei universale), regulilor limbii vorbite de întreaga colectivitate 
căreia îi aparţine şi a folosit-o în opera sa cu o artă neîntrecută. 
Reproduc pe cele mai plastice dintre expresiile idiomatice găsite 
în citeva zeci de pagini ale poveştilor. „— Călătorie spriîncenată! 
zise boierul; de rămineai, îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi ești 
ca doi“; „Haram de capul vostru! D= n-aș fi eu aici, aţi păţi şi mai rău 
decit așa“; „— Aşa ţi-e treaba? Încă mă iei la trei parale ?“; „Moar- 
tea, atunci, se viră în turbincă, şi Ivan o pune la pastramă, zicînd...“; 
„Nu ştiu ce să mai zic şi despre Dumnezeu, ca să nu greşesc. Pesemne 
c-a ajuns şi el în mintea copiilor, Doamne iartă-mă...“; „La iad ab 
tras un guleaiu de ţi s-a dus vestea ca de popă tuns“; „Şi după aceste, 
facă Moartea ce va voi cu mine, căci văd eu bine că mi s-a strîns funia 
la par“; „Poate mă mai așteaptă şi alţii să le dau răvaş de drum“; 
„— Nal că ţi-am făcut coneţul! De-acum du-te pe apa sîmbeteil! 
Şi să ieşi din raclă, cînd te-a scoate bunica din groapă!“; „— Bună- 
tatea dumnevoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica 
orzul pe giîşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spinzurătoare numai 
aşa, de flori de cuc, să-i luăm năravul“; „Fetele împăratului însă 
priveau la verișor... cum priveşte cinele pe miţă, și li era drag ca 
sarea-n ochi“; „Cum n-or sta trebile baltă!“; „D-voastră, cinstiţi 
oaspeţi, se vede că paşteţi boboci, de nu vă pricepeţi al cui fapt e 
acesta“; „Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe faţa pămîn- 
tului“; „...acum am să-mi arăt puterile chiar de aici, de pe loc, în 
ciuda Spînului, ca să-i punem venin la inimă“; „Pesemne c-aista-ă 
Flăminzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai ştie ce pricopsală 
a fi...“; „Din gardul Oancei ţi-a da-o împăratul, dacă n-oiu fi și eu 
pe-acolo“; „...şi, jumulite-nejumulite, ţi le păpa pe rudă, pe sămîn- 
tă...“ „Şi gindesc eu că din cinci nespălaţi cîţi merg cu Harap-Alb, 
i-a veni el vreunul de hac; ş-a mai da împăratul Roş şi peste oameni, 
nu tot peste butuci, ca pănă atunci“; „Ș-apoi acel unul are atunci în 
mină şi pînea şi cuțitul și taie de unde vrè şi cit îi place...“; „...ş-a 
pus el, împăratul Roș, boii în cîrd cu dracul, dar are să-i scoată fără 
coarne“; „Destul acum, că ne-ai făcut capul călindar“; „Apoi nu mă 
faceţi din cal magar, că vă veţi găsi mantaua cu mine“; „Parcă v-a 
ieşit un sfint din gură, luminate împărate, zise atunci Flăminzilă...“; 
„— la mai inzăduiţi oleacă, măi! zise Ochilă, că doar nu v-au mas 
şoarecii în pîntece“; „Vă vor ieşi ele toate aceste pe nas“;,, — A veni 
ea și vremea aceea, voinice, zice împăratul cam cu jumătate de gură“; 
»--fata şi ochii din cap, căci atita vi-i leacul; v-aţi dus pe copce, 
cu toată şmichiria voastră“; „— Măi, fetișoara împăratului ne-a 
tras butucul“; „...să-i strimbi giîtul oleacă, să se înveţe ea de altă dată 


XLV 
www.dacoromanica.ro 


a mai purta lumea pe degete“; „Și de-aceea Harap-Alb o prăpădea din 
ochi de dragă ce-i era“; „...ṣi apoi, dîndu-i drumul de-acolo, se face 
Spînul pănă jos praf şi pulbere“; „C-apoi atunci iarăşi mi-ţi ajunge 
drăguş la căuş...“; „Şi aşa... am început a umbla huciu-marginea...“; 
„„..„iar vara nu făceam purici mulţi pe la şcoală; trebuia s-ajutacasă...“. 

Împreună cu expresiile idiomatice merg proverbele, la 
fel de numeroase şi la fel de caracteristice pentru vorbirea populară, 
ca şi pentru limba lui Creangă. Deseori ele nu se pot deosebi în mod 
precis unele de altele, nu numai fiindcă exprimă un conţinut asemă- 
nător, ci şi din cauza identităţii procedeelor folosite pentru redarea 
acestui conţinut. Am văzut, ceea ce de altminteri se știe, că idiotis- 
mele sînt, de cele mai multe ori, imagini, în sensul larg al cuvîntului, 
la baza cărora stă o comparaţie: pornind de la un fenomen material 
din lumea înconjurătoare, pe care l-au observat vreme îndelungată, 
generaţie după generaţie, vorbitorii îl substituie, din punctul de vedere 
al exprimării, unui fenomen realmente sau numai aparent asemănător 
din domeniul activităţii spirituale, produs al relaţiilor dintre oameni. 
De aici vin marea plasticitate şi forța expresivă deosebită a idiotis- 
melor, precum şi a proverbelor. Deosebirea dintre aceste două fapte 
stilistice este de natură formală, în sensul că mijloacele lingvistice 
folosite de vorbitori diferă de la unul la celălalt, iar, drept consecinţă 
logică, diferă şi efectul de ordin artistic pe care îl produc ele asupra 
ascultătorului. Rezultatul final este însă acelaşi, întrucît amîndouă 
trezesc în mintea noastră imagini. 

Bazindu-se pe limba populară, Creangă recurge extraordinar de 
des atit la idiotisme, cum am văzut, cît şi la proverbe. Pe acestea din 
urmă ţine să le anunţe ca atare, cu ajutorul formulei vorba ceea (cîte- 
odată povestea ceea sau bine-a zis cine-a zis), aşa cum fac, de obicei, 
şi oamenii simpli, cînd folosesc un proverb. Procedeul seamănă cu 
citatele din limbajul ştiinţific: pentru a mări forţa convingătoare a 
unei constatări sau observaţii personale, pentru a-i acorda o valoare 
oarecum generală, vorbitorul invocă autoritatea unui for consacrat, 
în cazul proverbelor, autoritatea întregii colectivități umane, care, 
fiind veşnică, „ştie ce spune“, deci nu poate greşi. Citarea unui pro- 
verb însemnează recunoaşterea adevărului conţinut în el şi totodată 
confirmarea acestui adevăr, printr-un fapt nou, descoperit de vorbitor, 
care îşi manifestă astfel solidaritatea cu cei ce au făcut aceeaşi expe- 
rienţă de-a lungul veacurilor. 

Trebuie să arăt, înainte de a da o serie de exemple, că nu totdeauna 
avem a face cu proverbe, în sensul curent al termenului. De cele mai 
multe ori este vorba de zicale (maxime sau sentinţe), foarte 


XLVI 
www.dacoromanica.ro 


asemănivoare, de altfel, cu proverbele prin conţinutul lor, produs şi 
el al unor observaţii repetate făcute asupra lumii înconjurătoare. 
Deosebirea faţă de proverbele propriu-zise, ca şi față de idiotisme, 
constă în faptul că expresia lor e mai directă, mai puţin sau de loc 
figurată, chiar dacă multe dintre ele trezesc ori pot trezi imagini în 
mintea ascultătorului, datorită înţelepciunii concentrate în ele pe 
bază de constatări în legătură cu realitatea materială. 

În stirşit, unele sint adevărate citate din cîntece populare, care, 
circulind vreme îndelungată, au ajuns a fi cunoscute de toată lumea. 
Ele amintesc bine de anumite formule, construcţii etc. din opere lite- 
rare culte, devenite așa zicind proverbiale, adică bun al întregii colecti- 
vităţi, din cauza conţinutului, și, drept urmare, a formei lor ușor 
accesibile oricui. 

Încerc să grupez materialul, foarte bogat, deşi cules dintr-un număr 
relativ mic de pagini, după distincţiile schiţate mai sus. Încercarea 
se impune mai ales din motive de ordin practic, pentru a înlesni 
cititorului o apreciere, eventual o luere de poziţie. Din punct de vedere 
teoretic, separarea faptelor nu este îndreptăţită, şi de aceea poate fi 
criticată, mai ales că eu însumi nu am totdeauna siguranța că citatele 
aparţin într-adevăr la categoria în care le-am" înglobat. 

Proverbe propriu-zise. „Vorba ceea: Paza bună trece 
»rimejdia rea“; „Vorba ceea: Toată pasărea pe limba ei piere“; „Vorba 
ceea? Fală goală, traistă ușoară“; „Bine-a mai zis cine-a zis că boii 
ară și caii mănincă“ ; „Vorba ceea: Părinţii mănîncă aguridă, şi fiilor 
li se strepezesc dinţii“; „Vorba ceea: Frica păzeşte bostănăria“; 
„Pentru că ştii vorba ceea: Omul sfințește locul“; „Vorba ceea: Capra 
sare masa, și iada sare casa“; „Vorba ceea, soro: Şede hirbu-n cale și 
ride de oale“; „Şi vorba ceea: Lucrul rău nu piere cu una, cu două“. 

Zicale. „Vorba ceea: Golătatea încunjură, iar foamea dă de-a 
dreptul“; „Vorba ceea: În care cămeșă s-a miniet, într-aceea s-a des- 
minie“; „Vorba ceea: Dacă s-a da baba jos din căruţă, de-abia i-a fi 
mai uşor iepei“; „D-apoi vorba ceea: Nimeresc orbii Suceava, şi eu 
nu eram să vă nimaresc?“; „Vorba ceea: Nu-i Tanda, şi-i Manda; 
nu-i teiu-beleiu, ci-i beleiu-teiu... de curmeiu“; „Vorba ceea: Arde 

focu-n paie ude“; „Şi vorba ceea: La calic slujeşti, calic rămii“; „Pe 
semne n-ai auzit vorba ceea: că de păr şi de coate goale nu se plinge 
nimene“ ; „Vorba ceea: Leagă calul unde zice stăpinul“; „Vorba ceea: 
Zi-i lume şi te mintuie“; „Vorba ceea: Găsise un sat fără cîni şi se 
primbla fără băţ...“; „Vorba ceea: Să nu dea Dumnezeu omului cît 
poate el suferi“; „Căci ştii că este o vorbă: Nu aduce anul ce aduce 


XLVII 


www.dacoromanica.ro 


ceasul“; „Dar vorba ceea: La unul fără suflet trebuie unul fără lege“; 
„Vorba ceea: Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale“; 
„— Ei apoi, vorba ceea: Fă bine, să-ţi auzi rău“; „Vorba ceea: Dă-i 
cu cinstea, să piară ruşinea“; „Bine-a zis cine-a zis, că să te fereşti 
de omul roş, căci e liştai dracul în picioare, acum văd eu“, 

Citate. „Ş-apoi vorba ceea: Țiganului, cînd i-i foame, cîntă; 
boierul se primblă cu mîinile dinapoi, iar ţăranul nostru îşi arde liu- 
leaua şi mocnzşte într-însul“; „Vorba ceea: Lasă-l, măi! L-aş lăsa eu 
dar vezi că nu mă lasă el acum |“; „Dar vorba ceea: Poţi opri vintul, 
apa şi gurile oamenilor?*; „Povestea ceea: Un nebun arunc-o peatră 
în baltă, şi zece cuminţi n-o pot scoate“; „Vorba ceea: Hai în car! 
— Bai! — Hai în căruţă! — Bail — Hai în teleagă! — Bai! — Hai 
pe jos! — Bai!“; „Vorba ceea: La plăcinte înainte, şi la războiu 
înapoi“; „Vorba ceea: Dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mier 
ce m-a găsit“; „Vorba ceea: Viţa-de-vie tot în vie, iară viţa-de-boz 
tot răgoz“; „Asta-i curat vorba ceea: Poftim pungă la masă, dacă 
ţi-ai adus de-acasă“. 

Observăm că multe dintre citatele reproduse aici au formă de vers, 
indiferent de chipul cum le prezintă Creangă din punct de vedere 
grafic. Caracterul de vers li-l dau ritmul și, mai ales, rima sau aso- 
nanţa. Citeva sînt chiar fragmente de poezii populare. Constatarea 
nu trebuie să ne surprindă, întrucît un povestitor popular autentic, 
fie anonim, fie cunoscut, adică cultivat, ca în cazul de faţă, stăpîneşte 
deopotrivă de bine atît conţinutul de fapte şi de idei, existent în pro- 
ducţiile literare (în sens larg) ale poporului, cît şi materialul lingvistic 
care serveşte la exprimarea aceslui conţinut. 

Deprinderea de a recurge, pe lingă proverbe şi zicale, la citate din 
cîntecele populare îl face pe Creangă (întocmai ca şi pe confrații lui 
anonimi) să dea adesea, fără vreo intenţie specială, formă ritmată 
şi chiarrimată unora dintre pasajele operei sale. (Aceasta pe cît pot 
judeca la prima vedere, numai în Povești, ceea ce mi se pare perfect 
logic, căci identificarea lui cu un autor popular anonim tocmai în 
aceste scrieri ale sale se manifestă în modul cel mai desăvirşit.) 

Am notat un număr de exemple, pe care le reproduc ceva mai jos. 
În unele dintre ele sînt înclinat să presupun că avem a face cu frag- 
mente din vechi producţii populare versificate dispărute cu vremea 
şi din care au rămas, transmiţîndu-se ca un fel de construcţii fixe, 
versuri izolate, salvate de la pieire datorită conţinutului lor mai 
interesant sau formei lor mai uşor de reţinut. Care dintre citatele 
următoare pot fi interpretate în sensul ipotezei mele, este greu de 


XLVIII 


www.dacoromanica.ro 


spus, fără riscul de a greşi, şi de aceea nu mă încumet să le descopăr. 
Separ totuşi versurile propriu-zise, care se recunosc uşor ca atare, 
întrucît sînt luate din cîntece populare sau, cel puţin, fac această 
impresie prin toate particularităţile lor de ordin tehnic, de simplele 
formule ritmate şi rimate, care, uneori, pot fi creaţii personale ale 
lui Creangă. 

a) „Nu-mi e ciudă pe gindac,/ C-a mîncat frunza de fag;/ Dar mi-e 
ciudă pe omidă,/ C-a mîncat frunza de crudă:/ N-a lăsat să odră- 
slească,/ Voinicii să se umbrească“; „Frunză verde de cicoare,/ Astă 
noapte pe răcoare/ Cinta o privighetoare, / Cu viersul de fată mare./ 
Si cînta cu glas duios,/ De picau frunzele jos;/ Şi cînta cu glas subţire/ 
Pentru-a noastră despărţire;/ Şi ofta şi ciripea,/ Inima de ţ-o rupea!“; 
„Pe deasupra codrilor,/ Peste virful munţilor,/ Peste apa mărilor“; 
„În înaltul ceriului,/ Văzduhul pămîntului;/ Pe deasupra codrilor,/ 
Peste vîrful munţilor;/ Prin ceața măgurilor,/ Spre noianul mărilor, / 
La crăiasa zînelor,/ Minunea minunelor,/ Din ostrovul florilor“; 
„De la nouri cătră soare,/ Pintre lună și luceferi,/ Stele mîndre 
lucitoare*. 

Trebuie să arăt, ceea ce un cititor atent al lui Creangă işi amintește, 
desigur, că versuri ca cele reproduse aici nu întrerup povestirea, ci, 
dimpotrivă, se încadrează perfect în ea, făcînd-o mai vie şi dindu-i 
un colorit poetic popular. Legătura dintre ele şi spusele directe ale 
povestitorului se face uneori printr-o formulă asemănătoare cu bine 
cunoscuta vorba ceea. De pildă: „Vorba cintecului: Fugi de-acole, 
vină-ncoacel/ Șezi binişor, nu-mi da pace!“; „Vorba cîntecului: 
Fă-mă, mamă, cu noroc/ Şi macar m-aruncă-n foc“. Integrarea orga- 
nică în povestire a citatelor versificate ne întîmpină, cu atît mai 
vîrtos, şi în cazul celor din categoria următoare, despre care am afir- 
mat ceva mai înainte că nu pot fi identificate, în mod sigur, ca frag- 
mente din producţii folclorice de sine stătătoare. Cele mai multe cred 
că sînt luate din basme populare, unde au devenit un fel de construcţii 
fixe obligatorii, ca nişte formule de ritual, menite să atragă atenția 
ascultătorului că întîmplările povestite nu sînt reale, iar altele trebuie 
să fie creaţii personale ale lui Creangă. De aceea le pun în grupe 
diferite. 

b) „— Ei, stăpine, cum ţi se pare? Gindit-ai vrodată că ai să 
ajungi: Soarele cu picioarele, luna cu mina, şi prin nouri să cauţi 
cununa?“; „Se cam mai duc la împărăție, Dumnezeu să ne ţie, ca 


4 XLIX 


www.dacoromanica.ro 


cuvîntul din poveste, înainte mult mai este“; „ — Stăpine, ţine-te 
bine pe mine, că: Am să zbor lin ca vîntul, să cutrierăm pămîntul“; 
„Şi calul, nechezind odată puternic, zboară cu dînsul: În înaltul 
ceriului, /Văzduhul pămîntului“; „şi numai îngheţai ce da dintr-însul: 
Că e laie,/ Că-i bălaie,/ Că e ciută,/ Că-i cornută“; „Mă rog, minuni 
de-a lui: Cite-n lună şi în stele, de-ţi venea să fugi de ele. Sau să rizi 
ca un nebun, credeți-mă ce vă spun“; „Dar iar mă întorc şi zic: mai 
ştii cum vine vremea? Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; 
Puţini suie, mulţi coboară, unul macină la moară. Ş-apoi acel unut 
are atunci în mînă și pinea, şi cuțitul și taie de unde vre și cît îi place, 
tu te uiţi şi n-ai ce-i face“; „Iaca aşa, tot omul are un dar și un amar: 
Şi unde prisoseşte darul,/ Nu se mai bagă în samă amarul“; „Însă 
vorba cintecului: De-ar şti omul ce-ar păţi,/ Dinainte s-ar păzi“?; 
„Crai, crăiese şi-mpăraţi, oameni în samă băgaţi, ş-un păcat de poves- 
tariu, fără bani în buzunariu. Veselie mare între toţi era, chiar şi 
sărăcimea ospăta şi bea.“ 

c) ,...și să iasă Moartaa la liman, să-și răzbune şi ea acum pe Ivan“; 
„Dar Harap-Alb ca de foc se ferea şi, urmîndu-şi calea înainte, la 
stăpinu-său le ducea“; „Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu 
Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pindilă, din sat. 
de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori din sat de la Să-l-caţi, 
megieş cu Căutaţi și de urmă să nu-i daţi“; „Oare nu cumva v-aţi 
face şi voi, nişte feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că sunteţi obraze 
subţiri?*; „Al dracului să fii, cu tot neamul tău, în vecii vecilor, 
amin! — De asta şi eu mă anin și mă închin la cinstita faţa voastră, 
ca la un codru verde, cu un poloboc de vin şi cu unul de pelin, zise 
Gerilă“; „ — Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri 
împărăteşti, dacă nu te vedeam cînd ai pașlit-o, farmazoană ce eşti, 
zise Ochilă“; „Ia, mai bine hai la culcuș, că se face ziuă acuş“; „Harap- 
Alb şi ceilalți, nemaiavind ce zice, pleacă capul rușinaţi, mulţămind 
lui Păsărilă şi vestitului Ochilă, căci li-au fost ca niște fraţi“; „...şi, 
de la un loc, Gorilă, Flăminzilă şi Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi năz- 
drăvanul Ochilă se opresc cu toţi-n cale, se opresc și zic cu jale: Harap- 
Alb, mergi sănătos! De-am fost răi, tu ni-i ierta, căci și răul citeodală 
prinde bine la ceva! Harap-Alb le mulțămeşte, ş-apoi pleacă liniștit. 


1 Ultimele două versuri apar adesea în povestea Harap-Alb; din cauza lun- 
gimii er, autorul previne din loc în loc pe cititor că mai are încă mult de istorisit, 
un mijloc formal de a-i solicita bunăvoința şi atenţia. 


3 Aceste trei citate seamănă foarte bine cu niște zicale, în special prin con- 
ținutul lor sentenţios. 


L 


www.dacoromanica.ro 


Fata vesel îi zimbeşte, luna-n ceriu au asfinţit. Dar în pieptul lor 
răsare... Ce răsare? Ia un dor; soare mindru, luminos şi în sine arzăto- 
riu, ce se naște din scînteia unui ochiu fărmăcătoriu!“ 

În Popa Duhu apar versuri culte, cu acelaşi scop de a înviora 
povestirea: fiind vorba de un conţinut diferit de al poveştilor şi al 
Amintirilor din copilărie, este logic ca povestitorul să recurgă la versuri 
de altă natură, deşi deosebirea nu este prea mare în ce priveşte atmo- 
sfera generală. Iată-le: „Din tinereţele mele, multe oale şi ulcele se 
luptă cu mine; dar mai multe păhărele, cîte stele sunt pe ceriu... 
Ploscuţa mea, iubit vas,/ Pasere cu dulce glas,/ Eu la gură te rădic,/ 
Tu îmi cînţi: coglic! coglic!/ Şi nu mă-ndur să te las,/ Căci mă ples- 
nești tot în nas.../ Vai, sărace poloboace,/ De te-ai face mai încoace,/ 
Să ne stringem vro cîțiva,/ Noi, spre mîntuirea ta./ $-om mai veni 
vro doi-trei,/ Şi ţi-om pune-un căpătăiu,/ Ş-om aduce-un popă rus,/ 
Şi te-a da cu fundu-n sus!“; „Diaconii și cu pochii,/ De treji ce sunt, 
de-abia văd cu ochii./ Iar mamelor preutese, beţia din cap nu le mai 
jese!“ 

Un procedeu stilistic bogat în efecte este întrebuinţarea 
cu sens augumentativ a diminutivelor, de 
asemenea caracteristic pentru vorbirea populară. Contrastul dintre 
formă şi conţinut explică pe de o parte valoarea expresivă neobişnuit 
de mare a acestui procedeu, iarpe de alta, folosirea lui de preferință 
atunci cînd vorbitorul este ironic. De pildă: „...pozne făcea (Gerilă) 
cu buzișoarele sale, încît s-a îngrozit şi împăratul Roș, cînd l-a văzut 
făcînd aşa de frumușel“ (cf. şi „Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzi- 
șoarele sale cele iscusite“) ; „Și dacă-ţi pute scoate la capăt trebușoara 
asta, atunci oiu mai vede eu“; „ — Măi, fetişoara împăratului ne-a 
tras butucul“; „ — N-oiu mai veni, Ivane, cite zilișoare-oiu avè eu, 
zicea Ucigă-l-crucea...“; „Tu şi cu Talpa-iadului sunteţi potrivită 
păreche. Îmi vine să vă rup cu dinţii de bunișoare ce sunteţi“; „După 
ce se miîntuie clăcușoara! asta, lumea ne lasă în cît ne-a găsit...“ 

Alături de aceste exemple, unde ironia iese clar la iveală, întilnim 
altele, deopotrivă de expresive, dar fără vreo nuanţă ironică: „...să-mi 
lucrez racla cu mîna mea asta slăbănoagă, şi să mă aşez singurel 
într-însa“ ; „Dacă nu-s şi eu un puișor de om în felul meu, dar tot m-a 
tras Harap-Alb pe șfară“; „...răstoarnă albinele frumușel din pălărie 
în buştihan, îl întoarce binişor cu gura în jos...“; „Dar Harap-Alb 


1E vorba despre Încăierarea dintre Pavăl Ciubotariul şi Ion Mogorogea, care 
se soldează cu dărimarea sobei şi cu intervenţia vecinilor alarmaţi de strigătele 
celor ce săriseră să-i despart”, 


4* LI 
www.dacoromanica.ro 


şi cu ai săi nici nu bindiseau de asta; ei, cum au dat de căldurică, 
pe loc li s-au muiet ciolanele...“; „ — Din partea mea, mîncarea-i 
numai o zăbavă; băuturica mai este ce este, zise Setilă“; „,...îndată 
face cîţiva paşi spre dinsa, o apucă frumușel de mină şi zice împă- 
ratului...“ 

+ 


Trecînd acum la faptele de ordin pur lingvistic, încep cu unul care 
poate fi considerat ca element de legătură între stil în sens strict şi 
gramatică. Este vorba de construcţia, bine cunoscută din vorbirea 
populară, de tipul vine el tata, pe care a studiat-o, printre alţii, J. Byck 
în Bulletin linguistique, V, p. 15 urm.! La Creangă întîlnim de multe 
ori acest mod de formulare pleonastică a subiectului în condiţii sintac- 
tice variate şi cu efecte stilistice iarăşi diferite de la un caz la altul. 
Datorită acestei situaţii, ne putem da bine seama că cuvîntul care 
urmează după pronumel> de persoana a III-a este într-adevăr subiect, 
şi nu apoziţie, cum s-ar putea crede din cauza identităţii de formă ca- 
zuală între aceste două membre ale propoziției, precum şi a raportului, 
de asemenea identic, dintre subiect și apoziţie de o parte și predicat 
de altă parte. Căci apoziţia este, de fapt, o prelungire a subiectului, 
în sensul că îl completează şi, totodată, îl poate înlocui, dacă condi- 
ţiile sintactice permit (dacă, altfel spus, este exclusă posibilitatea 
unei înţelegeri greșite a spuselor vorbitorului). O dovadă directă în 
sprijinul explicaţiei, date încă de la început, că în construcţia vine 
el tata avem o repetare a subiectului, găsim în următorul pasaj din 
Harap-Alb: „Ş-odată cheamă Spinul pe Harap-Alb și-i zice: Du-te 
în Pădurea Cerbului, cum îi ști tu... (urmează dezvoltarea ordinului, 
a cărui executare este plină de primejdii, apoi povestirea continuă). 
Harap-Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din butuci...“ 
Dacă schimbăm ordinea celor două subiecte, situaţia rămîne, sub 
raportul strict gramatical, exact aceeași: „Vede el bine Harap-Alb 
unde merge treaba“, şi construcţia seamănă perfect cu vine el tata, 
prototipul (fixat de cercetători!) al formulei aici în discuţie. Cît despre 
nuanța stilistică, este evident că ea diferă, din cauza topicii predica- 
tului deosebită de la un caz la altul: odată propoziţia începe cu acest 
membru al ei, a doua oară cu subiectul, potrivit gindirii vorbitorului, 
care în prima ipoteză stăruie asupra acţiunii, în a doua asupra auto- 


1 Vezi și Stilistica limbii române citată, p, 270 urm., unde se dau unele indi- 
cații bibliografice. 


LII 
www.dacoromanica.ro 


rului ei. Şi deoarece ordinea „normală“ a cuvintelor este subiect- 
predicat, formula inversată are o valoare stilistică mai mare, pentru 
motivul că tot ce se abate, nu de la structura gramaticală, ci de la 
aplicarea curentă, adică banală, a unei reguli este mai expresiv, căci 
are o semnificaţie anumită, impusă de conţinutul comunicării. 

În sensul arătat aici, că avem un subiect repetat şi nu un subiect 
determinat de apoziție, pledează construcţiile similare unde apar 
două pronume (în loc de un pronume şi un substantiv), de pildă: 
„Şi gîndesc eu că din cinci nespălaţi cîţi merg cu Harap-Alb i-a veni 
el vreunul de hac“; „Vă vor ieși ele toate acestea pe nas“, precum şi 
acelea în care pronumele este despărţit de substantiv printr-un adverb: 
„Bine, voinice, zise împăratul... ; a veni ea şi vremea aceea“; „...se răcă- 
duieşte el cu puşca, dar au prins ei acum dracii la minte“; „În sfîrşit, 
trece ea așa o bucată de vreme, cît a fi trecut...“ În nici unul dintre 
aceste cazuri nu poate fi vorba de valoarea apoziţională a părţii de 
propoziţie care urmează după pronume: în ultimele trei, din cauza 
lui și, acum şi așa, adverbe de mod, respectiv de timp, deci comple- 
mente circumstanţiale, care nu se pot intercala între subiect şi apo- 
ziţia lui, iar în celelalte două, pentru că adevăratul subiect (aş spune 
subiectul gramatical şi logic în acelaşi timp) este al doilea pronume 
(celălalt este numai subiect gramatical, cu sens oarecum neutral, 
adică nedefinit, de unde nevoia de a-l „defini“ cu ajutorul celui 
următor). 

Am afirmat ceva mai înainte că valoarea stilistică (de fapt, nuanţa 
acestei valori existente în toate împrejurările) diferă de la un caz la 
altul, după conţinutul pe care îl comunică vorbitorul, ceea ce se tra- 
duce, în realitate, prin atitudinea subiectivă a acestuia față de situaţia 
obiectivă dată. Să se compare, de eX., „Mai face el ţăranul şi alte mîn- 
cări gustoase, cînd are din ce le face“; „Bate el Ivan în poartă cît poate, 
se răcăduieşte el cu puşca...; „Suspină ea Moartea, dar pace bună“; 
„Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce-ţi e bună?“ şi unele dintre 
citatele reproduse mai sus, unde expresivitatea este destul de ştearsă, 
CU p...ş-a pus el, impăratul Roș, boii în cîrd cu dracul, dar are să-i 
scoată fără coarne“ sau, mai ales, cu „Stăi, măi porcane, că te căptu- 
pește ea, Mărioara, acuş!“, care au o forță expresivă neobişnuit de 
mare, întrucît vorbitorul, stăpînit de o stare afectivă foarte puternică, 
ameninţă pe cel ce i-a provocat enervarea (în ultimul exemplu, Mări- 
oara e pusă între virgule, cu siguranţă de către Creangă însuşi, tocmai 
pentru a scoate și grafic în evidenţă insistența vorbitorului asupra 


LIII 


www.dacoromanica.ro 


autorului acţiunii „a căptuşi“, care nu poate fi altul decît păgubașul 
revoltat de îndrăzneala infractorului). 

Altă particularitate sintactică cu valoare stilistică, de asemenea 
caracteristică pentru vorbirea populară şi care apare des la Creangă, 
este aşa numitul dativ etic, exprimat prin forma neaccentuată 
a pronumelui personal de persoana I şi a II-a. Vorbitorul, impresionat 
puternic de întîmplările povestite, datorită faptului că le trăieşte 
cu închipuirea, le prezintă ca şi cum s-ar petrece pentru el însuși, 
ca și cum el ar fi interesat direct la săvîrşirea lor. Această atitudine 
o exprimă cu ajutorul lui mi. Dar el vrea ca şi ascultătorul să participe 
la evenimentele în discuţie, căci doar de asta i le povesteşte, şi atunci 
recurge la aceeaşi formă neaccentuată de dativ a pronumelui de per- 
soana a II-a ţi. În felul acesta se creează o solidaritate între vorbitor 
și ascultător din punctul de vedere al interesului lor faţă de acţiunile 
săvirşite. Ambele situaţii ne întimpină la Creangă, exact ca în vor- 
birea populară: odată apare m: singur, altă dată mi împreună cu ți. 
Valoare expresivă mai mare are, bineînţeles, construcţia cu ambele 
pronume, pentru motive ușor de înţeles, care rezultă indirect şi din 
cele spuse chiar acum în legătură cu participarea ambilor parteneri 
la evenimentele povestite. De pildă: „— Hei, heil zise Spînul în sine, 
tremurînd de ciudă; nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult 
îți făceam felul !...“; „Dar cînd ajunge pe la străjerul Ochilă, el sirei- 
canul mi ț-o vede, şi dă de ştire lui Păsărilă...“; „Eu ţi-oiu arăta-o 
pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi, cum ţi-i meşteşugul...“; 
„Apoi, cuprinzind luna în brațe, găbuieşte păsărica, mi f-o inșfacă 
de coadă, şi cit pe ce să-i sucească gitul“;,, — Alei, ţolină ce-mi ești? 
zise fata împăratului, da” bine m-ai vîndut!“, „Bine, atîta am vrut 
să aflu din gura ta, puiu de viperă ce mi-ai fost“. 

Dintre faptele sintactice cu valoare stilistică ar mai fi de amintit 
inversiunea, propoziţia independentă in- 
trodusă prin unde şi cîteva construcţii ti- 

ice. 
i Schimbarea ordinii normale a cuvintelor se prezintă sub multiple 
şi variate aspecte, cu nuanțe stilistice numeroase şi diferite unele de 


1 Acest exemplu este foarte interesant și prin faptul că arată clar deosebirea 
dintre felul obișnuit de a ne exprima și cel folosit de Creangă. Să se compare 
„stăi, că te căptuşesc eu acuş!“ cu „stăi, că te căptuşește ea, Mărioara, acuș!“ 
Totodată el ne ajută să înțelegem cum a luat naştere o asemenea formulă: subiec- 
tul la pers. I (eu), chiar dacă se poate repeta (numai în vorbirea cultă: am să 
te pun la punct eu, Ionescu), nu exprimă cu aceeași forţă ca pers. III-a în condiţiile 
date importanța mare pe care vorbitorul o acordă subiectului şi, deci, nu satis- 
face în aceeași măsură necesitatea de a insista asupra subiectului. 


LIV 


www.dacoromanica.ro 


altele in ce priveşte forţa lor expresivă. Procedeul nu este caracte- 
ristic pentru vorbirea populară, şi nici numai pentru limba literaturii 
artistice. Cu toate acestea, Creangă, care îl foloseşte la tot pasul, dă 
preferinţă inversiunilor de tip popular, evident fără o intenţie specială, 
4i din simpla necesitate de a se conforma şi din acest punct de vedere 
normelor limbii vorbite de masele ţărăneşti, deprinsă de el în anii 
„opilăriei şi asimilată apoi pînă la deplina lui identificare cu ea. 
Dau citeva exemple grupindu-le după funcțiunea sintactică a cuvin- 
telor aşezate în altă ordine decît cea obișnuită. „(Hiîrţi! încolo, scîrţi! 
încolo, carul se da înapoi). — Na! car mi-a trebuit, car am găsit!“; 
>, — De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ţi deie, zise baba; şi mult 
sa te înzilească, luminate crăișor, că mare norocire te aşteaptă“; 
„ — Fătul meu, bun tovarăș ţi-ai ales; de te-a învăţat cineva, bine 
ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, bun cap ai avut“;,, — Săr- 
mane omule, rău drum ai apucat... Ai avut mare noroc de mine...“; 
„Ce-i scris omului în frunte e pus. Dar mare-i Cel-de-sus!“; „Mare-i 
Dumnezeu și meşter îi dracull!“; „...pentru că ţie a fost scris de sus 
să-ţi fie dată această cinste“; ,„ — Bun sosit la noi, voinice, zise craiul 
cam cu jumătate de gură. Dar aista cal ţi l-ai ales?“; „Cum văd eu, 
îrate-meu se poate culca pe-o ureche din partea voastră; la Sfintul 
Aşteaptă s-a împlini dorinţa lui“; „Fiul craiului i-o dă, şi Spînul, 
cum o pune la gură, pe loc o și ia, oţerindu-se, şi varsă toată apa dintr- 
însa“; „Ei, că bine mi te-am căptușit !“; „...că Spînul de fel nu samănă 
în partea lor...“;,, — Acum degrabă să te duci, cum îi ști tu, și să-mi 
aduci sălăţi de aceste din Grădina Ursului“; „S-or sfîrşi ele şi aceste 
de la o vreme“; „Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face 
papă cu smîntînă și cu ouă, şi fel de fel de bucate“. 

Specific populare şi datînd dintr-o epocă îndepărtată a limbii 
noastre, cînd regulile topicii nu permiteau, probabil, începerea propo- 
ziţiei cu un cuvînt neaccentuat, sînt inversiunile formelor verbale 
compuse! sau alcătuite cu ajutorul unui pronume reflexiv. De pildă: 
„Fiul craiului atunci încalecă, şi calul, scuturindu-se, mai arată-se 
o dată tînăr, cum îi plăcea craiului...“ ;,,Băgat-ai în cap vorbele mele?“; 
„— Nepoate, mai văzut-ai petre nestimate aşa de mari şi frumoase...?*; 
„ — Auzit-ai ce am spus, slugă nctrebnică, zise Spînul...“; „ — Doam- 
ne, prinde-l-voiu strigoiul cela odată la oala cu smîntînă, zicea mama...“ 

La fel cu membrele propoziției se inversează şi membrele frazei, 
adică propoziţiile înseși sau fragmente ale lor, cînd cer nevoile comu- 


1 Se pare că, cel puţin în ce privește perfectul compus, acest uz s-a transmis 
numai în construcţiile interogative; cf. exemplele. 


LV 


www.dacoromanica.ro 


nicării. Exemple: „Să umblaţi numai aşa, frunza frăsinelului, toată 
viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi feciori de craiu, asta nu miroasă 
a nas de om...“; „ — Harap-Alb, pentru că eşti aşa de bun şi te-ai 
ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreau să-ţi fac și eu un bine în viaţa 
mea“; „ — Ce minca văd eu bine că ai, despre asta nu e vorbă, fătul 
meu...“ 

În ce priveşte propoziţiile independente introduse prin unde, 
trebuie arătat că valoarea lor expresivă este neobişnuit de mare, şi 
aceasta, datorită mai multor cauze. În primul rînd, unde, adverb 
relativ cu sens local, are în astfel de construcţii sens mai mult tempo- 
ral, aşadar se produce o uşoară discordanţă între formă şi conţinut. 
La aceasta se adaugă contradicţia dintre aspectul negativ (căci unde 
este urmat de nu) şi sensul afirmativ foarte clar al propoziției. În 
sfirşit, intervine intonaţia, perfect identică cu a unei propoziţii 
exclamative. Toate aceste particularităţi, avînd fiecare, prin ea însăși» 
valoare stilistică, dau construcţiei în discuţie o forţă expresivă excep- 
țională. Creangă o cunoaşte, ca pe atitea altele, din vorbirea populară 
şi o pune adesea în slujba măiestriei sale artistice. Dau cîteva exemple: 
„Nu știu cum se întîmplă că, aproape de Bunavestire, unde nu dă o 
căldură ca aceea, şi se topește omătul, și curg pîrăiele, și se umilă 
Bistriţa din mal în mal...“; „...ne pune dracul de urnim o stincă din 
locul ei... și unde nu pornește stînca la vale, săltind tot mai sus de un 
stat de om...“; „Ş-odată şi începem. Şi ce să vezi? Unde nu se iè hap- 
sina de nevasta lui Vasile-Aniţei cu cociorva aprinsă după noi, căci 
tocmai atunci trăgea focul să deie colacii în cuptior“; „Şi cum stam 
eu şi mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie..., 
unde nu mă îmbărbătez în sine-mi şi iar bag mîna să scot pupăza...“ 

Interesant este faptul că, alături de forma negativă a acestor 
construcţii, întîlnim la Creangă şi, fireşte, în vorbirea populară, mult 
mai rar însă, şi pe cea pozitivă, cu acelaşi înțeles, dar cu o valoare 
expresivă mai redusă. De pildă: „Apoi încet-încet m-am furișat pintre 
oameni, şi unde-am croit-o la fugă spre Humulești, uitindu-mă 
înapoi...“ 

Dintre construcţiile, numeroase, care contribuie, împreună cu 
cele analizate pînă aici, la crearea valorii artistice a limbii lui Creangă 
mă opresc asupra următoarelor două, ambele foarte frecvente în vor- 
birea populară (una dintre ele, şi în cea familiară). Iată-le. a) „Vă 
puteţi închipui ce vra să zică a te scălda în Bistriţă, la Broşteni, de 
două ori pe zi, tocmai în postul cel mare! Și nici tu junghiu, nici tu 
friguri, nici altă boală nu s-a lipit de noi...“; „ — Ptiu, dracel iaca 


LVI 


www.dacoromanica.ro 


în ce încurcătură am întrat! Asta-i mai rău decît poftim la masă, 
zise el. Nici tu sat, nici tu tirg, nici țu nimica“! b) „Şi atunci, odată 
se suie în pod şi coboară de-acolo un căpăstru, un îrîu, un biciu şi o 
şea...“ „Fiul craiului... încalecă, şi atunci calul o dată zboară cu dînsul 
pănă la nouri şi apoi se lasă în jos ca o săgeată“; „ȘS-odată cheamă 
Spînul pe Harap-Alb şi-i zice răstit,..“; „Şi cum iese Sfînta Duminică 
afară, o dată și pornește desculţă prin rouă, de culege o poală de somno- 
roasă...“;,, — Stăpîne, zise atunci calul; de-acum înainte, ori cu capul 
de peatră, ori cu peatra de cap, tot atita-i; fii odată barbat şi nu-ţi 
face voie rea“, 

În citatele de sub b), odată poartă pretutindeni un accent foarte 
puternic, care întrece în intensitate pe al tuturor cuvintelor din propo- 
ziţia respectivă, şi, afară de asta, prezintă particularitatea că se extinde 
asupra primelor două silabe (cea dintii, din cauză că e accentuată cu 
o mai mare forță decît a doua, se lungeşte şi în acelaşi timp pare a se 
separa de aceasta). Sensul lui odată este modal, nu temporal; intervine, 
deci, ca la unde, discutat mai sus, o modificare semantică cu efect 
stilistic bine precizat. O situaţie aparte are odază în ultimul citat, 
atit din punctul de vedere al accentuării (care e mai puţin puternică 
şi se limitează la silaba penultimă), cît şi din acela al sensului: acesta, 
deşi tot modal, prezintă o nuanţă mai puţin îndepărtată de cea tempo- 
rală, întrucît este aproape identic cu al lui definitiv (= odată pentru 
totdeauna)?. 

Caracterul popular al limbii lui Creangă se manifestă şi în fapte 
de natură strict lingvistică, lipsite de o semnificaţie stilistică’. Am 
în vedere mai cu seamă unele aspecte ale sintaxei şi o serie de elemente 
Jexicăle, 

Printre cele dintii trebuie relevată predominarea coor- 
donării asupra subordonării în construirea frazei. La fel cu vorbi” 
torii simpli, Creangă foloseşte, de preferinţă, propoziţii principale, 
legate între ele în mod obişnuit prin și, după care urmează iară, dar 
ş.a. Prima dintre aceste conjuncţii ne întîmpină extrem de des ca 
element de legătură nu numai între membrele unei fraze, ci şi între 
două fraze. Este un fel de conjuncţie coordonatoare universală, cum 


1 în această formulă devenită fixă de multă vreme, tu, pronumele de pers. 
II, are valoare generală, dar cu aplicaţie la pers, I, cum se vede clar în primul 
citat, unde povestirea continuă folosind pe noi. 

3 Cf. interpretarea dată acestui adverb în situaţii ca cele amintite aici în 
Stilistica limbii române, p. 138. 

3 Aceasta nu însemnează că ele nu contribuie la măiestria artistică a operei 
povestitorului. 


LVII 


www.dacoromanica.ro 


am numit-o cu un prilej oarecare, Dau un număr de exemple mai 
caracteristice. „$-o luăm noi de la popa Oșlobanu, tocmai din capul 
satului, din sus, cu gînd să umblăm tot satul... Cînd colo, popa tăia 
lemne la trunchiu afară şi, cum a văzut că ne aşăzăm la fereastă şi ne 
pregătim de urat, a început a ne trage citeva naşteri îndesate 
şi a zice...“; „Şi întrăm noi la Vasile-Aniţei şi ne aşezăm la 
fereastă după obiceiu“; „Şi cum uitam ciuda, fuga iar la moş 
Chiorpec după curele. Și el, cînd mă vedea întrind pe ușă, îmi 
zicea cu chef: «He, he! bine-ai venit, nepurcele!» Şi iar mă răbuia, 
făcîndu-mă de rîs; şi eu iar fugeam acasă, plîngînd, stupind şi blăste- 
mîndu-l. Şi mama avea un chin cu mine din pricina asta...“,; „Şi doar 
mă şi feream eu, într-o părere, să nu mai dau peste vro pacoste, dar 
parcă naiba mă împingea, de le făceam atunci cu chiuita. Şi tocmai- 
mi-te! Îndată după cea cu cireșele, vine alta la rînd“; „Și podul, cu 
toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul moșneagului se 
prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decît al împăratului! 
Și, deodată, baba și moşneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împără- 
tească, şi toate bunătăţile de pe lume erau acum in palaturile lor. 
Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, în toate părţile“. 
„Şi din două vorbe, fiul craiului îl tocmește, şi după aceea pornesc 
împreună să iasă la drum, pe unde arată Spînul. Şi mergind ei o bucată 
bună, Spînul se preface că-i e sete şi cere plosca cu apă de la stăpinu- 
său. Fiul craiului i-o dă, şi Spinul, cum o pune la gură, pe loco şi 
ia, oţerindu-se, şi varsă toată apa dintr-însa“; „Şi de azi înainte, eu 
să fiu în locul tău nepotul împăratului, despre care mi-ai vorbit, iară 
tu, sluga mea; şi atîta vreme să aia mă sluji, pănă cînd îi muri și 
iar îi învit. Și oriunde vei merge cu mine, nu care cumva să bleșteşti 
din gură cătră cineva...“; „Şi merg ei, şi merg, cale lungă... şi într-o 
tirzie vreme ajung la împărăție. Şi cum ajung, Spînul se înfăţişază... 
Și împăratul Verde, cetind cartea, are de bucurie că i-a venit nepotul, 
şi pe dată îl şi face cunoscut curţii şi fetelor sale...“; „Și cum iese 
sfinta Duminică afară... Şi mai stind sfinta Duminică oleacă în prejma 
îintînei... Şi cum ajunge la fîntină... Si mai stă din băut şi iar începe 
a mormăi...“ ; „Dar nu se poate apropit nime de cerb... De aceea fuge 
lumea de dînsul... Dar cu toate aceste, trebuie să ştii, nepoate...“ 

Pe lîngă conjuncţiile coordonatoare ne întimpină foarte des adver- 
bele atunci şi apoi, tot la începutul propoziţiilor şi mai ales al frazelor , 
deci cu valoare conjuncţională, în sensul că servesc, întocmai ca și, 
iară etc..., drept cuvinte de legătură între membrele frazei şi între 
fraze. De multe ori acesteadverbe sînt precedate de și, cu care se îmbină, 


LVIII 


www.dacoromanica.ro 


formînd împreună o unitate sintactică, chiar dacă, din punct de 
vedere grafic, ele apar adesea separate. Şi astfel de construcţii sint 
caracteristice pentru vorbirea populară. De pildă: „Atunci, deodată, 
tuturor mesenilor pe loc li s-a stricat cheful...“; „Şi atunci, Spînul 
răpede îşi aţinteşte privirile...“;.,„ Atunci Harap-Alb, ieșind plin de 
miîhnire...“; „Atunci Harap-Alb iar iese din mijlocul celorlalţi şi se 
întăţişază împăratului...“; „Atunci Păsărilă se deşiră odată şi se 
înalță pănă la lună“; „Şi atunci, numai iaca şi împăratul vine ca un 
leu-paraleu, să-și ieie fata pe samă...“; „Atunci Harap-Alb iar se 
întățişază înaintea împăratului...“; „Atunci Harap-Alb începe a-i 
spune toate cu de-amăruntul...“; „Atunci Harap-Alb întră, cu albina 
pe umăr, în odaia unde era împăratul şi cu fetele...“; „Atunci ea, tresă- 
rind, odată începea ţipa şi a se apăra cu năframa...“. Deseori atunci 
nu stă la începutul frazei, ci după cuvintul iniţial al acesteia, care 
este, de obicei, subiectul primei propoziţii. Şi în asemenea împrejurări, 
acest adverb îndeplineşte, de fapt, funcţia unei conjuncţii, fiindcă 
face legătura cu fraza imediat precedentă. Ex.: „Setilă atunci se ie 
după Harap-Alb și pornesc tuspatru înainte“; „Harap-Alb atunci se 
bate cu mina peste gură şi zice:... sărmanul !“ 

Spre deosebire de atunci, care, cum rezultă și din citatele de pînă 
aici, apare, de preferinţă, la începutul frazei, apoi ne întîmpină destul 
de des şi în interiorul ei. Iată citeva exemple: „Şi apoi de la o vreme 
începe a se lăsa lin ca vîntul...“; „Ş-apoi acel unul are atunci în mînă 
şi pînea, şi cuţitul...“; „Apoi îi lasă acolo, şi el se duce în treaba lui“; 
„Apoi nu mă faceţi din cal magar, că vă veţi găsi mantaua cu mine“; 
„După aceasta, îşi iè cele trebuitoare la drum, apoi încalecă şi ea pe 
un cal năzdrăvan...“; „...îl încunjură de trei ori cu cele trei smicele 
de măr dulce, toarnă apă moartă, să steie sîngele și să se prindă pielea, 
apoi il stropeşte cu apă vie...“ 

De multe ori, atunci şi apoi sînt folosite în acelaşi alineat, fiecare 
la începutul unei fraze şi tot ca elemente de legătură. Constatarea 
prezintă interes, întrucît confirmă interpretarea dată de mine func- 
ţiunii lor sintactice. Reproduc două pasaje din Povestea lui Harap- 
Alb?: „Atunci credinciosul împăratului se duce răpede şi dă foc casei 
celei de aramă pe dedesupt, cu 24 de stînjini de lemne, de se face casa 


1 Se înţelege că valoarea lor conjunețională este destul de slabă, în compa- 
raţie cu a unei conjuncţii adevărate. Observaţia se referă la toate cazurile în care 
aceste două adverbe îndeplinesc funcțiunea aici în discuţie. 

2 De altfel, ar fi trebuit să precizez de la început că mai cu seamă în această 
operă a lui Creangă întîlnim adverbele de care mă ocup aici. Faptul se datorește 
marii ei extinderi, deci nevoii de a lega între ele acțiuni numeroase şi variate, 


LIX 


www.dacoromanica.ro 


roşă cum e jăraticul. Apoi, cum înserează, vine și poftește pe oaspeţi 
la culcare. Gerilă atunci, năzdrăvan cum era el, cheamă pe tovarășii 
săi deoparte...“; „Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale 
cele iscusite, şi casa rămîne nici ferbinte, nici rece, cum e mai bine de 
dormit într-însa. Apoi întră cu toţii înlăuntru, se tologeşte care unde 
apucă, şi tac mă cheamă“. 

Am afirmat ceva mai înainte că în sintaxa limbii lui Creangă pre- 
domină coordonarea. Această afirmaţie nu trebuie interpretată în 
sensulcă subordonarea arfifoarterară. Aceste două procedee 
de a lega între ele propoziţiile unei fraze se combină adesea. În orice 
caz, subordonare pură nu există: pentru a putea folosi propoziţii 
subordonate, adică, cu alt termen, care nu-i totuşi perfect sinonim, 
secundare (sau dependente), este necesar să avem cel puţin o propoziţie 
principală (sau independentă). Numai coordonare pură este posibilă, 
şi vorbirea populară recurge deseori la ea, după cum și povestitorul 
nostru o folosește, dar mult mai rar decit vorbitorii neinstruiţi din 
sinul ţărănimii. 

Şi altă particularitate, afară de frecvenţa ei nu prea mare, prezintă 
subordonarea, și anume o variaţie relativ redusă. Răspindite sînt 
propoziţiile relative, propoziţiile circumstanţiale de loc, de timp, 
de mod și de scop şi propoziţiile completive. Acestea din urmă se 
leagă de regenta lor mai ales prin să, adică predicatul lor stă la con- 
junctiv şi se găseşte la început, ceea ce face ca să să joace un rol dublu 
(de semn caracteristic al conjunctivului și de element de legătură 
sintactică). Şi propoziţiile de scop sînt introduse, de obicei, prin să, 
O conjuncţie des folosită de Creangă este cum (adverb relativ de mod, 
cu valoare conjuncţională), care exprimă nu numai un raport modal 
(cu nuanţa secundară de „comparaţie“), ci, de foarte multe ori, şi 
unul temporal. Frecvent apare apoi de la începutul unei propoziţii 
consecutive sau finale (citeodată, ceea ce consideră unii drept propo- 
ziţie finală este una principală, al cărei de are același sens ca și). 
Propoziţiile condiţionale, nu prea numeroase, sînt introduse adesea 
prin cind. Foarte rar găsim propoziţii concesive. Ele încep aproape 
totdeauna cu măcar că, În sfirșit, ar fi de amintit că propoziţiile cau- 
zale, destul de frecvente, se leagă de regenta lor prin că, conjuncţie 
subordonatoare „universală“ (in sensul în care este „universală“ 
conjuncţia coordonatoare şi, v. mai sus), pentru că, căci şi, mult mai 
rar, fiindcă. Cu privire la căci, care, se ştie, nu este populari, trebuie 


1 De aceea povestitorul nostru îl foloseşte adesea ca sinonim desăvirşit al 
lui peniru cå. 


LX 


www.dacoromanica.ro 


arătat că Creangă îl foloseşte şi în propoziţii coordonate explicative, 
aşadar ca în limba literară. 

Voi da puţine citate, şi numai pentru unele dintre situaţiile schi- 
ţate sumar aici. „Da'că l-aş ucide în bătaie, cînd aş afla că ela prins 
pupăza, s-o chinuiască“; „ — Te crede moșul, nepoate, dar cînd ai 
şti cu ce greutate se capătă“, „ — Ce să zic, nepoate! Ia, cînd aş avè 
eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte“; „Dar cu toate aceste, 
trebuie să ştii, nepoate, că unii oameni îs maial dracului decît dracul; 
nu se astimpără nici în ruptul capului; macar că au păţit multe, tot 
cearcă prin pădurea lui, să vadă, nu l-or pute găbui cumva?“ ;,„ — Ase- 
mene și eu gonitori, giupîneșică... că de băieţi nu mai trag nădejde, 
pentru că baba mea e o sterpătură...“; „,...nu s-alege nimica de mine; 
pentru că tot de stăpîni calici mi-am avut parte“; „Se vede lucru că şi 
moş Nichifor era făcut pe drumuri, căci, cum ieşea afară, la drum, 
parcă era altul...“; „Omul bun n-are noroc; asta-i ştiută; rogu-te, 
să nu-ţi fie cu supărare, drumeţule, dar, fiindcă a venit vorba de-aşa, 
îţi spun, ca la un frate, că din cruda copilărie slujesc prin străini, 
și încaltea nu mi-ar fi ciudă, cînd n-aş vră să mă dau la treabă, căci 
cu munca m-am trezit“!, 

O trăsătură caracteristică a vorbirii populare şi, prin urmare, a 
limbii lui Creangă o constituie anacoluturile, construcții 
care nu se conformează normelor sintaxei literare?, dar respectă regu- 
lile structurii gramaticale a limbii noastre, întrucît nu sînt ceea ce 
în mod obișnuit numim greşeli. Ele nu trebuie considerate nici măcar 
abateri în sens strict, ci simple particularităţi sintactice specifice 
aspectului familiar şi, mai cu seamă, celui popular al limbii naţio- 
nale. Din mulţimea construcțiilor de acest fel, care, împreună cu atitea 
altele dintre cele discutate pînă aici, dau limbii lui Creangă nu numai 
un caracter autentic popular, ci şi o frumuseţe încă neegalată în lite- 
ratura noastră, reproduc cîteva, culese la întîmplare. „Nu ştiu alţii 
cum sunt, dar eu, cînd mă gindesc la locul naşterii mele, la casa părin- 
ţească din Humulești, la stilpul hornului unde lega mama o şfară 
cu motocei la capăt, de crăpau miîţele jucîndu-se cu ei, la prichiciul 
vetrei cel humuit, de care mă ţineam cînd începusem a merge copăcel, 
la cuptiorul pe care mă ascundeam, cînd ne jucam noi, băieţii, de-a 


1 Această frază este foarte interesantă, prin faptul că conţine numeroase 
și variate propoziţii subordonate, fără să-şi piardă caracterul popular. 

* Se ştie doar că limba literară are normele ei speciale, adică aplicarea, în 
condiţiile impuse de caracterul ei normativ, a regulilor limbii naţionale, tot aşa 
cum și celelalte aspecte ale acesteia se conformează unor anumite norme mai 
mult ari mai puţin diferite de la unul la altul. 


LXI 
www.dacoromanica.ro 


mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul și farmecul copilă- 
resc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!“; „Puțin mai este, şi 
ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului aşa 
de iubit, de slăvit şi de puternic“; „D-apoi calului meu de pe atunci 
cine mai ştie unde i-or fi putrezindciolanele!Că doar nu era să trăiască 
un veac de om! Cine ţi-a virit în cap şi una ca aceasta, acela încă-i 
unul... Ori vorba ceea: Pesemne umbli după cai morţi să le iei pot- 
coavele“; „Fetele împăratului întîmplindu-se de faţă, cînd a lovit 
Spînul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dînsul şi au zis Spînului 
cu binișorul: — Vere, nu faci bine ceea ce faci. Dacă este că a lăsat 
Dumnezeu să fim mai mari peste alţii, ar trebui să avem milă de dînșii, 
că şi ei,sărmanii, sunt oameni!“ ; „De-aceea fuge lumea de dînsul de-şi 
scoate ochii; şi nu numai atîta, dar chiar cînd se uită la cineva, fie 
om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă“; „Şi care dintre ei 
are îndrăzneală mare şi noroc şi mai mare, umblind pe acolo, găseşte 
din întimplare cîte o peatră de aceste, picată de pe cerb, cînd se scutură 
el la șepte ani odată, şi apoi aceluia om nu-i trebuie altă negustorie 
mai bună“. i 

Şi unele fapte morfologice contribuie la crearea 
caracterului popular al limbii lui Creangă. Ar fi de amintit, înainte 
de toate, folosirea extrem de deasăa prezentului istoric 
(sau, cum îi spun alţii, dramatic). Fenomenulapare nu numai 
în vorbirea populară, ci şi în celelalte aspecte ale limbii atit vorbite, 
cît şi scrise, indiferent aproape de conținutul comunicării. Deosebirea 
de la o varietate la alta a limbii considerate în întregime constă pe 
de o parte în frecvenţa mai mare ori mai mică a apariţiei lui, iar pe 
de alta, în mobilul care-i determină apariţia. În linii mari, se poa- 
te afirma că cu cît comunicarea este mai naturală, mai spontană, cu 
atît întrebuinţarea acestui fel de prezent ne întîmpină mai des. Ur- 
mează, deci, călimba vorbită recurge la el în mai mare măsură decit 
cea scrisă, iar dintre diversele stiluri, foarte bogat în forme de 
prezent dramatic este stilul artistic, de care putem alătura pe cel 
istoric, adică, cu un termen mai cuprinzător, valabil pentru amîn- 
două, stilul narativ în general. Acest prezent apropie de momentul 
vorbirii evenimentele povestite, şi de aceea este el foarte mult folosit 
atît de către scriitori, cît şi de către istorici. 

Mai trebuie adăugat amănuntul, foarte important, că în limba 
operelor beletristice preferința pentru prezentul cu valoare de perfect 
este, în bună parte, rezultatul unui act de voinţă, sau, mai exact 
spus, izvorăşte, ca atitea alte mijloace stilistice, din necesitatea, 
conștientă, a scriitorului de a da operei sale o formă artistică. În 


LXH 


www.dacoromanica.ro 


vorbirea familiară şi, cu deosebire, în cea populară avem a face cu 
un produs absolut spontan, care se explică tot prin faptul că vorbi- 
torul simte nevoia de a prezenta conţinutul comunicării sale ca şi 
cum s-ar desfăşura sub ochii lui şi, deci, ai ascultătorului, în momentul 
însuşi al relatării faptelor. Dar satisfacerea acestei nevoi nu urmă- 
reşte nici un scop stilistic, nu este pusă în serviciul artei, ca în cazul 
scriitorului sau al unui povestitor cult. 

Creangă procedează în cazul de față mai mult ca un vorbitor obiş- 
nuit, fără o preocupare artistică conştientă, chiar dacă își dă seama 
că procedeul folosit prezintă avantaje de ordin stilistic. Cred că între- 
buinţarea neobişnuit de deasă a prezentului cu valoare de trecut în 
toată opera povestitorului nostru, indiferent de conţinut, are şi o cauză 
pur lingvistică. Graiul moldovenesc viu nu mai cunoaşte încă de pe 
vremea autorului Amintirilor perfectul simplu, și prezentul istoric 
este tocmai echivalentul acestei forme de perfect, nu a celui compus. 
Faptul că Creangă întrebuințează destul de des perfectul simplu, 
chiar în povestirea directă, adică în relatarea evenimentelor, nu poate 
fi invocat contra explicaţiei mele. Și Mihail Sadoveanu, de pildă, face 
uz în scrierile sale de perfectul simplu, deşi, cînd vorbea, nu recurgea 
niciodată la această formă verbală, pe care a învăţat-o, ca să spun 
așa, din carte. Nefiind deprins din graiul său natal cu perfectul simplu, 
Creangă l-a înlocuit, foarte des, acolo unde nu putea folosi perfectul 
compus, prin prezent, care, repet, este echivalentul desăvirşit al per- 
fectului simplu şi, în plus, are avantajul că se bucură de cea mai largă 
circulaţie în toate aspectele limbii noastre. 

Pot invoca, cred, în sprijinul părerii mele faptul că acţiuni care 
se petrec în aceeaşi vreme sînt exprimate cînd prin prezent, cînd prin 
perfectul simplu. (E vorba, bineînțeles, de alternarea acestor două 
forme verbale în unul şi același pasaj.) De pildă: „Se înduplecară 
și cele două, întrară cu toatele în casă, luară pe babă de păr ş-o izbiră 
cu capul de păreţi pănă i-l dogiră. Apoi cea mai tinără, fiind mai 
şugubață decit cele două, trînteşte baba în mijlocul casăi ș-o frămîntă 
cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dinsa; apoi îi scoate limba afară, 
i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piperi, aşa că limba 
îndată se umflă, şi soacra nu mai putu zice nici cîrc!“; „Zina îl 
îndreptă încotro să apuce, ca să găsască mai degrabă pe soră-sa cea 
mijlocie, şi Făt-Frumos, fără multă zăbavă, își luă ziua bună şi porni. 
Şi mergînd el încotro îi arătase, pe la amează iaca vede nişte curţi 
şi mai frumoase decit cele dintăi. Și apropiindu-se de dînsele, dă şi 
de zîna cea mijlocie, care și ea tocmai atunci spăla nişte cămeşi la 
fîntînă. Cum se văzură, amîndoi se îmbrăţoşară“; „Zina îl îndreptă 


LXIII 


www.dacoromanica.ro 


încotro să apuce, ca să găsască mai degrabă pe sora-sa cea mică. Şi 
Făt-Frumos, fără multă zăbavă, îşi ie ziua bună şi porneşte“, Ultimele 
două citate sînt foarte interesante pentru discuţia noastră, întrucît 
începutul unuia este perfect identic cu al celuilalt, singura deosebire 
dintre ele fiind de ordin pur formal: în primul toate trei verbele stau 
la perfectul simplu, pe cînd în al doilea avem un verb la perfectul 
simplu, iar două la prezent. Această deosebire nu schimbă cu nimic 
situația obiectivă, şi de aceea cititorul nici n-o remarcă, 

Alt fapt morfologic, asupra căruia socot util să mă opresc, este în 
legătură cu viitorul. Creangă întrebuinţează toate formele acestui 
timp, care, cum ştim, diferă una de alta nu numai prin aspectul lor 
pur morfologic, ci şi prin nuanţa semantică pe care o exprimă. El este, 
în general, foarte scrupulos în miînuirea formelor de viitor în ce pri- 
veşte valoarea lor semantico-stilistică. Astfel forma literară (voi + in- 
finitivul) are un sens oarecum neutral, fără luare de atitudine din 
partea vorbitorului, adică fără nici o nuanţă modală. Celelalte două, 
anume am + conjunctivul şi oi +- infinitivul, exprimă una sigu- 
ranță, cealaltă îndoială. Iată citeva exemple: „Mă bucur şi eu că-i 
tocmai în dricul iarmarocului şi poate mi-a pica ceva şi cînd voiu 
veni înapoi. Numai aş vrè să știu, cînd avem să pornim“; „Și ea, din 
pricina asta are să moară, cînd a muri...“; „ — Vai de mine, moș 
Nichifor, avem să înnoptăm în pădure!“; „...tot aşa să faci şi tu 
cu capul babei, de păretele cel despre apus, ş-apoi ce i-oiu mai face 
Şi eu, veţi vedea voi“; „Acolo vom poposi puţin, oiu clătări plosca 
bine ş-oiu umple-o cu apă proaspătă, ca să avem la drum, căci mai 
încolo nu prea sunt fîntîni, şi, din partea apei, mi se pare că i-om 
duce dorul“; „ — Îmbracă-te iute în pielea cea de urs, care o ai de la 
tată-tău, apucă pe ici tot înainte, şi cum îi ajunge în răscrucile dru- 
mului, ai să şi dai de Grădina Ursului“, 

Caracterul popular al limbii lui Creangă se manifestă şi în folo- 
sirea unui anumit vocabular. Nu mă refer în mod special la 
cuvintele mai mult ori mai puţin regionale, care contribuie şi ele, în 
largă măsură, la realizarea acestui aspect caracteristic al limbii lui. 
Am în vedere mai cu seamă elementele lexicale pe care le-aș putea 
numi expresive în sensul că, aproape independent de semnificația lor 
obiectivă, ele creează o ambianță populară, de nuanţă rurală, prin fap- 
tulcă ele constituie o particularitate a vorbirii oamenilor de la țară. 
Apariţia lor în opera lui Creangă nu se datorește unei anumite intenţii 
de ordin estetic, ci este impusă de conţinut, cum am afirmat în mai 
multe rînduri de-a lungul acestui capitol. Şi dacă, în ciuda absenței 
unei preocupări deliberate, el a realizat totuşi o creaţie artistică de 


LXIV 


www.dacoromanica.ro 


Bojdeuca din Țicău. 


www.dacoromanica.ro 


Ion Creangă, diacon. 
www.dacoromanica.ro 


primul rang, explicaţia trebuie căutată în talentul, într-adevăr excep- 
ţional, cu care a ştiut să exprime, prin mijloacele cele mai potrivite, 
conţinutul de idei şi de fapte al operei sale. 

Iată o listă, mai degrabă, săracă, de asemenea cuvinte: anapoda, 
avan, băbătie, bădădăi, biîhlit, balciz, bărăni, bazaconie, bechi, 
bezmetic, bicisnic, bleşti, bobletic, bobote, bodrogăni, bolborosi, 
bongoase, boscorodi, buchisi, budihace, buh, bulhac, burzului, buşi, 
cărăbăni, catrafuse, cărpănos, chelfăneală, chiolhănos, chiurluit, 
chihăi, cioarsă, ciondăni, cîrnosi, clăpăug, cobăit, coclauri, corhană, 
cotarlă, cotrobăi, crîmpoţi, dăbălăzat, dihanie, dîrdîi, dobhzăla, don- 
dăni, drughineaţă, durdură, duşcă, farfasit, feleştioc, fîrnîit, îlocăi, 
găbui, găvozdit, ghibirdic, ghigosi, ghijoagă, gîgilici, glagore, gligan, 
hapsin, hălădui, hîrcă, hîrjoană, hîtru, hleab, hlizi, hoanghină, hoj- 
malău, horhăi, hrentui, hurtă, huzuri, îmbălora, închiorchioşat, 
izbelişte, jitie, jivină, jnăpăi, lăliu, leoarbă, linchi, linciuri, lipcă, 
mahorcă, mătăhăi, mătrăşi, melian, migăi, mocni, mocoşi, nandralău, 
năboi, năcăfale, ogirjit, onânie, oploşi, otînji, paiele, pașii, pălălăi, 
pătăranie, pidosnic, pîclişit, poară, pocinog, pogan, poghibale, poji- 
jie, potaie, prăpădenie, probozi, proclet, prujituri, răbui, răcădui, 
roboti, scărfirlie, sclipui, scofală, scroambe, sfircăi, stroh, stropşi, 
şotie, şovilcăi, şparli, şterpeli, ştioalnă, şugubăţ, şupuri, tapangele, 
tăbirci, tălpăşiţa, tearfă, tigoare, tîrsoagă, tihăraie, tiva, tolocăni, 
tologi, zăhăi, zăpsi, zărghit, zbînţui, zghihui, zgitie. 

Discuţia tăcută în prezentul capitol a dovedit, sper, că limba lui 
Creangă are caracter popular, iar nu regional, cum au afirmat, direct 
sau indirect, diverşi cercetători ai operei marelui nostru povestitor. 
Este drept că o bună parte a materialului lingvistic folosit de el apar- 
ține graiului moldovenesc, a cărui arie, de altfel, depăşeşte adesea 
graniţele Moldovei, dar alături de acest material există altul, mult 
mai bogat, cunoscut, în grade diferite, tuturor graiurilor româneşti, 
aşadar limbii întregului nostru popor. 

Esenţial pentru punctul meu de vedere este însă altceva. Indi- 
ferent dacă diversele particularităţi fonetice şi lexicale pe care le 
găsim în opera lui Creangă aparţin uneia sau alteia dintre varietățile 
teritoriale ale limbii româneşti, ceea ce interesează în gradul cel mai 
înalt, căci reprezintă marea noutate adusă de autorul Amintirilor 
şi al Poveştilor în literatura noastră modernă, este folosirea vorbirii 
autentic populare cu un succes unic prin strălucirea lui în zugrăvirea 
unui mediu tot atît de veridic ca şi limba însăşi. 

Ca să-i găsim un emul, trebuie să mergem înapoi, cu peste un secol, 
şi tot în Moldova: este Neculce, singurul care îi seamănă prin carac- 


5 — Ion Creangă — Opere vol. I XV 


www.dacoromanica.ro 


terul popular al mijloacelor lingvistice, precum şi prin simplitatea, 
spontaneitatea şi naturaleţea exprimării (v. Ion Neculce, Letopiseţul 
T'ării Moldovei, ed. II, Bucureşti, 1959, p. XC şi urm.). Dar bătriînul 
cronicar al veacului al XVIII-lea n-avea de ales între mai multe 
teluri de a scrie, întrucît toată literatura noastră din vremea aceea era, 
prin forţa lucrurilor, populară, în sensul că nu exista, alături şi în 
opoziţie cu ea, una cultă, ca mai tîrziu, cînd, indiferent de conţinut 
şi de caracterul anonim sau neanonim al operelor literare, se constată 
două direcţii, care, cu o oarecare aproximaţie terminologică, pot să 
fie numite una populară, cealaltă cultă, Afară de asta, din punctul 
de vedere al valorii artistice, Creangă întrece pe Neculce, aşa cum îi 
întrece, într-o măsură şi mai mare, pe toţi cei care, după dînsul, au 
abordat aceleaşi genuri literare. 

Cu mijloace lingvistice simple şi, cantitativ vorbind, sărace, la 
fel cu conţinutul obiectiv (sau material) al operei sale, povestitorul 
humuleştean a izbutit să egaleze pe cei doi mari artiști ai cuvîntului 
românesc, contemporani cu dinsul, care sînt Eminescu şi Caragiale. 
În aceasta văd eu măreţia într-adevăr unică a creaţiei lui artistice, 
monument nepieritor închinat limbii noastre populare. Unicitatea 
ei o dovedeşte şi faptul că Creangă n-a găsit, şi nici nu putea să 
găsească, imitatori. 


IORGU IORDAN 


www.dacoromanica.ro 


NOTĂ DESPRE EDIŢIE 


Cuprinsul ediţiei. Prezenta ediţie cuprinde întreaga operă literară 
a lui Ion Creangă, alcătuită din Poveşti (Soacra cu trei nurori, 
Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Povestea 
porcului, Povestea lui Stan Păţitul, Povestea lui Harap-Alb, Fata 
babei şi fata moşneagului, Ivan Turbinca), Amintiri (I, II, 
III, IV), Povestiri (Poveste, Moș Nichifor Coţcariul, Povestea 
unui om leneș, Moş Ion Roată, Popa Duhu, Cinci pini, Ion Roată 
și Vodă Cuza). 

Într-un capitol separat, pe care l-am intitulat Varia, am înclus 
povestirile cu caracter instructiv-educativ și poeziile originale, publi- 
cate, atit unele cît și altele, în manualele școlare. Tot aici am făcut 
loc poeziilor populare culese de Creangă, articolelor privind polemica 
prilejuită de apariţia manualelor, precum şi scrierilor postume. 

Am reprodus și un număr de scrisori, adresate familiei (I), priete- 
nilor, cunoscuţilor sau unor oameni de cultură (II), 

Gruparea textelor am făcut-o în funcţie de conţinutul lor şi de 
genul literar. În cadrul fiecărei secţiuni, lucrările sînt date în ordine 
cronologică, cu excepţia scrisorilor, pe care le-am ordonat alfabetic, 
după numele destinatarilor, respectînd cronologia numai în cazul în 
care mai multe scrisori sînt adresate aceleiași persoane. 

Nu am cuprins în ediţia de faţă povestirea Calicul de la Talpalari, 
despre care primul ei editor! mărturiseşte că a redactat-o el însuși 
după ce a auzit-o povestită de Creangă, şi nici lista de cuvinte din 
Amintiri, cu glosările atribuite lui Creangă?. Se ştie că această listă 
a fost publicată de Gh. Kirileanu în Șezătoarea, AI, nr. 10 şi 11, din 
decembrie 1903 — ianuar 1904, p. 156—161 şi reprodusă apoi în ediţia 


1 Ioan S. Ionescu, în Şezătoarea, vol. VI, 1901, p. 168—169, 
2 Cr, şi P. Grimm, Glosarul lui Creangă, în Dacoromania, X II, 1943, p. 330— 
334. 


5* LXVII 


www.dacoromanica.ro 


de Opere din 1939, însoţită de îotocopiile respective şi de o informaţie 
din care rezultă că această listă, primită de la T. Maiorescu, a fost 
întocmită de Livia Maiorescu şi trimisă lui Creangă spre a-i explica 
cuvintele necunoscute ei. Nu putem atribui lui Creangă acest glosar, 
pentru că, după cum observă şi Kirileanu, unele cuvinte (chirfosală, 
gălămoz, călepe de tort, dondăneau, săptămina hirjei sau cirneleaga) 
sînt explicate greşit, iar altele (tirnosiri, scrombăit, sfirloagele, paş- 
lise) sînt însoţite de menţiunea „nu-l cunosc“. Mai mult decit atita, 
la cîteva se dau explicaţii în limba franceză, după Dicţionarul lui 
Cihac. Aceste fapte ne îndreptăţesc să nu recunoaștem pe Creangă 
drept autor al listei de cuvinte în discuţie. 

Nu figurează, de asemenea, în sumarul ediţiei poezia Oltenii în 
Iaşi, Povestea poveștilor şi Povestea lui Ionică cel prost. 

Textul de bază. Cele mai multe scrieri ale lui Creangă au fost 
publicate mai întîi în Convorbiri literare. Chiar după apariţia lor, 
autorul şi le revedea cu ochi critic, făcînd modificări. Dintr-o scri- 
soare adresată lui Titu Maiorescu la 25 mai 1883, aflăm că intenţiona 
să-şi adune „puţinele scrieri“ în volum şi să le tipărească la Socec. 
Proiectul său nu s-a realizat însă. 

Cu puţin înainte de moartea scriitorului, V.G. Morţun începuse 
publicarea Poveștilor, din care s-au tipărit numai primele 10 coli. 
O dată cu îmbolnăvirea lui Creangă, s-a întrerupt publicarea. 

După moartea scriitorului, s-a format, din iniţiativa căpitanului 
Const. I. Creangă, un comitet care să se ocupe de editarea întregii 
opere. Comitetul, alcătuit din: Grig. I. Alexandrescu, Eduard Gruber 
şi A.D. Xenopol, a primit de la V.G. Morţun primele 10 coli, 
deja tipărite; din Povești şi a îngrijit impfimarea în continuare 
a lor şi a celorlalte lucrări sub titlul general Scrierile lui Ioan Creangă. 
Primul volum, apărut la 1890, cu subtitlul Poveștile, cuprinde: Soacra 
cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Punguţa cu doi 
bani, Povestea porcului, Moş Nichifor Cojcariul, Povestea lui Stan 
Păţitul, Povestea lui Harap-Alb, Fata babei și fata moşneagului, Ivan 
Turbincă, Povestea unui om leneș, o prefaţă de A.D. Xenopol (p. I—IV) 
şi o biografie amănunţită scrisă de Grig. I. Alexandrescu (p. 1—29), 
Al doilea volum, subintitulat Diverse şi apărut peste doi ani, în 1892, 
cuprinde: Amintiri din copilărie, Popa Duhu, Cinci pini, Ioan Roată 
și Vodă Cuza, Ioan Roată și Unirea, Poezii poporane, Poezii proprii, 
Cuvinte, rostiri. Volumul este ilustrat (numai pentru Amintiri) de 
Teodor Buicliu. 


1 A.D. Xenopol, Prefaţă, vol. Scrierile lui Ioan Creangă, lași, 1890, p. III. 


LXVIII 


www.dacoromanica.ro 


Această primă ediţie, aproximativ completă, are numeroase scăderi. 

Dacă trecem peste ortografia uşor etimologizantă, pe care şi-o 
însuşise parţial şi Creangă şi pentru care nu putem face răspunzători 
pe cei ce s-au ocupat de întocmirea ediţiei, precum şi peste inconsec- 
venţele în redarea unuia şi aceluiaşi cuvînt, pentru motivul că ele 
se întîlnesc chiar în manuscrisele autografe, trebuie relevate, în primul 
rînd, numeroasele greşeli de tipar sau de transcriere (vol. I, p. 13, 
r, 2: Ia, dăm busta în loc de Ia, să dăm busta; p. 87, r. 22: împără- 
teasa cea tînără acasă în loc de împărăteasa cea tînără sara acasă; p. 202, 
T, 18: cînd a în loc de cînd am; p. 208, r. 13: Tu șezi în loc de Tu să 
sezi; p, 210, v, 1: tot învie în loc de tot în vie; p. 211, r. 17: face 
slujbă în loc de face această slujbă; p. 224, r. 6: obrazăriul în loc 
de obrăzarul; p. 256, r, 25: de le dirdiiau în gură în loc de de le dir- 
diiau dinţii în gură; vol. al II-lea, p. 82, r, 143: lipsesc cuvintele 
cu călcăie cu tot, că doar acum o dădusem şi eu pe ciubote; p. 85, r. 4: 
spincenele în loc de sprincenele; p. 88, r. 20: îndată la altă în loc 
de îndată altă; p. 90, r. 23—24: şi şi cînd în loc de şi cind; p. 93, 
r. 24: lipseşte ce-i ziceau și; p. 165, r. 9: Ei, oameni buni? în loc 
de Ei, oameni buni, vedeţi?; p. 175, v. 5: neică în loc de neica; 
p. 191, v 18: Stă, copile... în loc de Stăi, copile... etc.), confuzia, 
foarte frecventă, a lui î cu & şi, mai rar, invers (rănduit, tărnosire, 
lumănarea, romăneşie, mănă, atăt, elici pentru clăci, cici pentru căci, 
cilcăiul, gitejele etc.), ca şi literarizarea unor fonetisme moldoveneşti 
(vol, I, p. 4, r. 18: abia, abia putu pentru abiè, abiè putu; p. 39, 
r. 9: ia-i pentru ie-i; p, 66, r. 4: fereastra pentru fereastă; p. 111, 
r, 2: Vinerea Seacă pentru Vinerea Sacă; p. 132, r. 21: securea pentru 
săcurea; p, 15%, r. 16: spăria pentru spărie; p. 187, r. 6: tăia pentru 
tăie; p. 202,r. 20: putea pentru pute; p. 223, r. 6: vrea pentru orè; vol. 
II,p.61,r.6:miinilepentru minele; p. 67, r. 20: cîiniipentru cînii etc.). 

Din această cauză, credem că ediţia de la Iaşi nu poate fi adop- 
tată ca text de bază. Am ţinut totuși seamă de faptul că în ea au intrat 
cele 10 coli revăzute de Creangă însuşi, care a introdus modificări 
şi dezvoltări faţă de versiunea din Convorbiri literare. De menţionat 
că unele dintre îndreptările făcute de Creangă după apariția lucrărilor 
sale în revistă nu sînt prinse în această ediţie. 

Deşi la Convorbiri literare i se corectau uneori textele trimise spre 
publicare (se cunosc protestele povestitorului în legătură cu acest 
procedeu), este evident că forma lor, aşa cum au apărut în revistă, se 
prezintă mult mai îngrijit decît în ediţia de la Iaşi, conservă mult 
mai bine particularităţile de limbă și stil, graţie faptului că Creangă 
a urmărit de aproape imprimarea lor. 


LXIX 


www.dacoromanica.ro 


Noi socotim că pentru Povești, Amintiri (I, II, III) şi Povestiri 
textul publicat în Convorbiri literare (cu luarea în consideraţie a modi- 
ficărilor ulterioare făcute de povestitor pe foile revistei, în scrisori 
sau în cele zece coli folosite în ediţia de la Iaşi) reprezintă un text de 
bază mai scutit de erori, exprimînd mai fidel ultima voinţă a autorului. 

Partea a IV-a din Amintiri am reprodus-o integral după ediţia 
de la Iași, vol. II, 1892, p. 115—129, unde s-a publicat întîia dată, 
iar Poveste, după manualul Învățătorul copiilor, ed. a VIII-a, 1885, 
p. 12—14. 

Deşi postumă, ultima parte din Amintiri am grupat-o alături de 
primele trei, de care se leagă în mod organic. În aceeași situație, 
Prefaţa la poveştile mele, scrisă cu puţin înainte de moartea 
scriitorului și tipărită postum, am inclus-o printre antume. 

Pentru scrierile cuprinse în capitolul Varia, am ales, ca texte 
de bază, ultimele variante apărute, pe cînd trăia scriitorul, în diver- 
sele ediţii ale manualelor sale şcolare, în periodice sau în broşuri. 
Postumele le-am reprodus după ediţia de la Iaşi şi după manuscrisul 
autograf aflat sub numărul 4.074 la Bibl. Acad, Republicii Socialiste 
România, iar corespondența după originalele aflate la Bibl. Acad, 
Republicii Socialiste România (ms. 4.074) şi, parţial, din unele 
periodice și din I.E. 'Torouţiu, Studii și documente literare, 
vol, III, 1932. 

În notele consacrate fiecărei scrieri în parte am făcut considerații 
detaliate privitoare la textul de bază. 

Stabilirea textului. Particularităţile fonetice şi gramaticale speci- 
fice limbii lui Creangă au fost respectate întocmai în ediţia noastră. 
Grafiile etimologizante, întilnite atit în textele de bază, cît și în 
variante, le-am înlocuit prin grafii fonetice, care reflectă pronunţarea 
autorului. De asemenea, am eliminat erorile de tipar. 

Faptul că opera lui Creangă a fost publicată în Convorbiri literare 
reprezintă o mare inlesnire pentru editorul ei de astăzi, fiindcă, după 
cum se ştie, revista „Junimii“ aplica principiile ortografice stabilite 
şi explicate de către Titu Maiorescu în celebra lui lucrare din 1866 
Despre scrierea limbii române. Cercetarea acestor principii ortografice, 
bazate pe funcțiunea distinctivă a sunetelor, fereşte pe editor de a 
confunda ceea ce este pură grafie, fără valoare fonetică, de ceea ce 
reprezintă realitatea lingvistică din scrisul autorilor publicaţi în 
această revistă. 


Limba lui Creangă nu reflectă cu constanţă, așa cum se afirmă de 
regulă, pronunţarea graiului moldovenesc. Manuscrisele rămase de la 
el ne dezvăluie tendinţa lui permanentă de a depăși, sub acest aspect, 


LXX 


www.dacoromanica.ro 


limitele graiului matern, de a se apropia de normele generale unice 
ale limbii literare, care erau, spre sfîrşitul secolului trecut, în plin 
proces de desăvirşire. În felul acesta trebuie explicate nenumăratele 
dublete fonetice (regional și literar) care apar, de multe ori, chiar pe 
aceeaşi pagină şi chiar la unul şi același cuvint. În cazurile în care am 
considerat că aceste dublete fonetice redau pronunţări reale în limba 
lui Creangă, noi nu le-am unificat, prin generalizarea unuia dintre 
cele două aspecte, ci le-am reprodus fără modificări. Astfel, cuvinte 
terminate în -r se întîlnesc în manuscrise sub formele: boier, cuptor, 
vătrar etc., ca în limba literară şi în graiurile muntenești, şi Boieriu, 
cuptoriu, vătrariu etc., cu r muiat și rotunjit, ca în graiurile moldove- 
neşti și în limba mai veche. Un dublet asemănător reprezintă fel-feliu. 

Pentru aceleași motive, am respectat şi finala -è (care notează 
pe e deschis), proprie graiului din Moldova de nord şi care coexistă, 
în textul lui Creangă, cu -ea, specifică limbii literare. Este cazul infini- 
tivului verbelor de conjugarea a II-a și a persoanei a III-a singular 
a imperfectului verbelor de conjugările a II-a, a III-a și a IV-a: 
ave-avea, pute-putea etc. Cu acestea merg formele iè și ia de persoana 
a III-a singular a prezentului indicativ de la verbul a lua. De adăugat, 


tot ca dublete, formele regionale de conjunctiv: să deie, să ieie alături 
de cele literare: să dea, să ia. 


Înclinarea lui Creangă de a adopta pronunțarea literară se poate 
constata şi din felul cum sînt scrise de mîna lui cuvintele care conţin 
consoanele s, Z, f, $, j. Alături de acuș, cituș, iarăș, ş-apoi, ş-a (făcut), 
ț-ai (făcut), înfățoșază, pe însărate etc., unde aceste consoane au tim- 
brul dur, ca în graiurile moldovenești, se întîlnesc şi formele acuși, 
cituși, iarăși, şi-apoi, și-a (făcut), ţi-ai (făcut), înfățoșează, pe înse- 
rate etc., ca în limba literară şi în graiurile din Muntenia. Și în aceste 
cazuri, care reprezintă rostiri reale, ediţia noastră se conformează 
principiului enunțat mai sus. 

Foarte numeroase sînt dubletele de tipul bălaur-balaur, bărbat- 
barbat, dascăl-dascal, jăratic-jaratic, măcar-macar etc. Formele cu ă 
reflectă pronunţarea literară, cele cu a pronunţarea regională, mai 
ales moldovenească. Formele dascal şi macar, neogrecești de origine, 
pot fi considerate şi ca arhaisme, cu a neaccentuat justificat din punct 
de vedere etimologic. 

Diftongii ia şi ie sînt înlocuiţi după consoane labiale prin ea, 
respectiv e. Creangă scrie, de exemplu, desmerda, fer, pele, fearbă, 
peardă etc., aşa cum, desigur, şi rostea, căci asemenea pronunţări 
ne întimpină şi astăzi în graiurile moldoveneşti. Aceste fonetisme 


LXXI 


www.dacoromanica.ro 


apar, împreună cu variantele literare ia şi ie, şi în textele publicate 
de Creangă în Convorbiri literare. 

În manuscrise sau în diversele izvoare de la care porneşte ediţia 
noastră, găsim numeroase alte dublete fonctice izolate, care dovedesc 
aceeaşi şovăire între pronunția literară şi cea regională. lată cîteva 
exemple: blăstămăţii şi Vlăstemăţii (pl.), lacrimi şi lacrămi, mira şi 
miera (vb.), părintesc şi părinţesc, printre şi pintre, ridica şi rădica, 
trimite şi trimete. Şi de astă dată am păstrat ambele forme paralele. 

Am lăsat neschimbate formele mulțemi, paseri, ţiță, care apar 
alături de corespondentele lor din limba literară, din cauză că ele 
reprezintă cazuri de scriere hipercorectă, ca efect al tendinței, deja 
amintite, a lui Creangă, de a se apropia de pronunţarea literară şi 
prin aceasta constituie o caracteristică importantă a limbii lui, mai 
bine zis a conştiinţei lingvistice. 

Paseri există şi la Sadoveanu, iar păseri e notat de G. Weigand 
(în IX. Jahresbericht des Instituts für rumänische Sprache zu Leipzig, 
p. 160) pentru unele puncte izolate din Moldova, ceea ce probează 
că fonetismul paseri corespunde sau cel puţin a corespuns unei pronun- 
țări reale. 

O situaţie aparte au cuvintele călcii, căpătii, întîi, pînă, pe care 
Creangă le scrie călcăiu, căpătěi (şi căpătăiu), înt&i (şi înteiu), până 
şi pănă. Rostirea lor cu ă este cunoscută în Moldova alături de cea cu 
îi, de aceea, ambele forme au fost păstrate, după caz, în ediţia de 
faţă. 

În schimb, pe či şi čl, pronumele neaccentuate de dativ şi acuzativ 
ale persoanei a III-a singular, le-am înlocuit prin îi şi îl, chiar și 
în situaţiile în care č (=ă) exprimă o probabilă realitate fonetică. 

Verbul a minca apare regulat în manuscrise şi în textele din Con- 
vorbiri literare sub aspectele mănăncă, mănîncă etc. (mai rar cu fone- 
tismul -nî-), iar în ediţia de la Iaşi, întotdeauna cu formele, consi- 
derate, de obicei, moldovenești: minincă, mînînce? etc. Noi le-am trans- 
cris în amîndouă modurile, după caz (mănîncă şi minincă). 

Tot aşa am procedat cu dubletele Pavel-Pavăl, pe-pre, 
(să)ai-(să)aibi, precum şi cu formele articulate de genitiv-dativ 
singular ale substantivelor feminine de felul următoarelor: bisericei- 


1 Cf, ALR, s.n., I (1956),h. 53 şi 161, în punctul cartografic Pipirig: căpătiiu: 
MALR, I, h. 90, în Tg.-Neamţ: călcii; G. Weigand, IX, Jahresbericht, p. 164: 
călcâi la Pipirig, călcâi la Agapia; Emil Petrovici, Texte dialectale, Sibiu—Leipzig, 
1943, p. 210, 211: întii ( < întîi), pî(n)-la, pînă, pină-n Paşti, la Pipirig. 

>Cf. MALR, I/II, h. 151: mănînc, Pipirig; id., I/I, h. 121: mînînc, Tg. 
Neamţ. 


LXXII 


www.dacoromanica.ro 


bisericii, gramaticei-gramaticii, bumei-lumii, morței-morţii etc. Trebuie 
precizat că în Convorbiri literare şi în manuscrise predomină aproape 
exclusiv -a. 

Pe -u final l-am păstrat ori de cîte ori l-am întilnit, fie în manu- 
scrise, fie în texte luate ca bază, pentru motivul că exprima o realitate 
fonetică, bineînțeles regională!. Aşadar, forme ca beiu, întăiu, obiceiu, 
trunchiu, usturoiu, (p)oiu etc., existente în manuscrise, au fost redate 
ca atare în ediţia noastră. 

În cazul dubletelor cu s şi z, am procedat la extinderea formelor 
cu z, pentru că acestea şi corespund unei realităţi de rostire şi sînt 
predominante în comparaţie cu celelalte. 

Odată cu lecţiunea preferată, am menţionat în aparatul de variante, 
pentru fiecare caz în parte, grafiile din textul original şi din textele 
comparate. 

Acelaşi procedeu l-am aplicat în cazul formelor paralele întra- 
intra, generalizînd pe prima, frecvent folosită în manuscrise. Grafia 
corespunzătoare din textele comparate figurează la variante. 

Formele de prezent indicativ ale verbului a fi apar în manuscrise, 
ca şi în textele din Convorbiri literare sau din alte publicaţii de unde 
le reproducem, cu variantele sunt, suntem, sunteţi. Noi am respectat 
grafia cu u (în ediţia de la Iaşi, formele în cauză apar cu î), deşi sintem 
siguri că în vremea lui Creangă marea majoritate a vorbitorilor limbii 
noastre (printre care el însuşi) foloseau formele cu î. 

Rezultă din exemplele discutate pînă aici că am respectat cu stric- 
teţe toate faptele de limbă particulare existente în manuscrise sau în 
versiunile tipărite, atunci cînd ele corespundeau unei realităţi ling- 
vistice. 

Uneori am păstrat chiar şi pe acelea care par a nu se conforma 
sistemului limbii noastre. De exemplu, am reprodus întocmai numele 
Ivan Turbinca, cu a final, şi construcţia cu ca a formulei obişnuite 
în basm: ca cuvintul din poveste înainte mult mai este, deşi acest ca 
pare a fi echivalentul lui că explicativ ( = căci). 

În schimb, numele propriu Chirica, pe care îl întîlnim cu a final 
în primele pagini ale poveştii Stan Păţitul, l-am transcris peste tot 
Chirică, cu ă, formă folosită de Creangă însuşi în cea mai mare parte 
a textului. 


1 Se ştie că aria de răspindire a lui -u final cuprinde şi o bună parte din sudul 
Moldovei. Pentru Pipirig şi Tg.-Neamţ, în ALR sînt înregistrate forme ca: 
căpătiiu, cucuiu, genunchiu, gunoiu, rărunchiu etc. E vorba de un i consonantic, 
respectiv de o consoană muiată rotunjită (cf. cele spuse mai sus despre f din 
cuploriu etc.). 


LXXIII 


www.dacoromanica.ro 


În cuvintele cănd, făntănă, mănile, remase, reposata, ris (acesta 
coexistă cu ridă pe aceeaşi pagină), respindi, scob orit, seu (pron. pose- 
siv), serbători, sin, zinele etc., am înlocuit pe ă, e, i prin &, t, din cauză 
că nu numai în epoca lui Creangă ci și mult mai înainte pronunţarea 
reală era cu & sau î după caz. Deci: cind, fintină, minile, rămase, 
răposata, ris, răspîndi, scoborit, său, sărbători, sîn, zînele. 

Dat fiind că în limba noastră diftongul ea nu se poate realiza la 
iniţială de cuvint sau de silabă, am procedat la înlocuirea lui prin 
ta în cuvintele ca: nevoea, rîndueală, pieaţa etc . De asemenea, am eli- 
minat pe e de la formele substantivale articula te de felul lui gospodă- 
riea, pojijiea sau de la imperfectul unor verb e ca ştieam. 

Grupul de litere ck l-am transcris prin h în cuvinte ca archimandrit, 
Valachia. 

Dintre gratiile oscilante alene şi a lene, am preferat-o pe cea dintii, 
pe care am generalizat-o, în spiritul ortografiei actuale şi chiar al 
preferințelor povestitorului (comp. formele aglutinate acasă, degeaba 
întîlnite în manuscris). 

Îmbinările de cuvinte caracteristice stilului oral sînt ortografiate 
ca în textul original: este-o vorbă, cîte-oleacă , pe-afară, de-atita, de- 
amu etc. În celelalte cazuri am aplicat normele ortografice actuale. 

În cazuri de omofonie sau de cuvinte puţin cunoscute am indicat 
accentul: amândea, hèlbet, folină. La fel am procedat cu e final accen- 
tuat care corespunde diftongului ea din limba literară: ave, pute, 
şine etc. 

Numele proprii S pinul, Moartea, Ucigă-l-crucea, Cel-de-pe-comoară, 
le-am scris cu majusculă. 

O grijă deosebită am acordat punctuaţiei, pentru a uşura înţele- 
gerea exactă a acestei opere atît de bogată în nuanțe stilistice. 

Toate deosebirile faţă de lecţiunile stabilite prin conjectură sînt 
menţionate în aparatul de variante. 

Greşelile de tipar din textele de bază sau din cele comparate pentru 
stabilirea variantelor sînt corectate în mod tacit. 

Intervenţiile noastre în textul original, puţine la număr, sînt 
redate în paranteze drepte, 

Aparatul critic începe cu o prezentare generală a aprecierilor unora 
dintre istoricii şi criticii literari care au studiat opera lui Creangă. 

Din bogata bibliografie existentă, am reţinut contribuţiile funda- 
mentale, care au meritul de a fi fixat criteriile esenţiale pentru înţe- 
legerea operei şi a specificului ei artistic. 

Am încercat să tratăm la un loc problemele privind factura operei, 
trăsăturile ei caracteristice, pe larg dezbătute de diverşii comentatori 


LXXIV 


www.dacoromanica.ro 


ai scriitorului, pentru a nu le repeia, la fiecare scriere în parte, în 
cadrul notelor consacrate acestora acordind o atenţie specială analizei 
filologice şi stilistice a textelor scriitorului, 

În notele din aparatul critic am indicat şi bibliografia specială 
pentru fiecare bucată în parte, precizînd data şi locul primei apariţii, 
publicările ulterioare, manuscrisul autograf (dacă există), textul 
după care s-a făcut reproducerea. 

Tot în ace ste note am dat indicaţii de ordin istorico-literar, date 
referitoare la persoanele sau personalităţile care figurează în scrierile 
originale sau în corespondenţă, informaţii cu privire la legăturile 
lor cu scriitorul etc. 

Variantele le-am stabilit prin confruntarea textului de bază cu 
textul tuturor tipăriturilor antume şi cu cel din periodicele în care 
scriitorul însuşi a publicat sau a reprodus unele scrieri. Cînd a fost 
posibil, am făcut confruntarea și cu manuscrisele, 

În aparatul critic am înregistrat toate variantele reale (care nu 
sînt, adică, grafii sau erori tipografice), din dorința de a urmări 
evoluţia fiecărui text în parte, de a cuprinde toate versiunile şi redac- 
tările, mărturii ale unor reflexii prelungite, ale grijii scriitorului 
pentru exactitate şi expresivitate, 

Aparatul critic mai cuprinde un glosar şi o bibliografie selectivă. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


POVEŞTI 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


PREFAȚA LA POVEȘTILE MELE 


Iubite cetitoriu. 

Multe prostii ăi fi cetit, de cînd eşti, | 

Ceteşie rogu-ie şi ceste şi unde-i vede că nu-ţi vin 
la socoteală, iè pana în mină și dă şi tu altceva mai 
bun la ivală căci eu atita m-am priceput şi atita am 
făcut. 


Autoriu 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


SOACRA CU TREI NURORI 


(Poveste) 


Era o dată o babă, care avea trei feciori nalți ca 
niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. 

O răzeşie destul de mare, casa bătrinească cu toată 
pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păseri 
alcătuiau gospodăria babei. Pe lingă acestea mai avea 
strînse și părăluţe albe pentru zile negre; căci lega 
paraua cu zece noduri și tremura după ban. 

Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lingă sine, mai 
dură încă două case alăture, una la dreapta și alta 
de-a stinga celei bătrînești. Dar tot atunci luă hotă- 
rire nestrămutată a ţine feciorii și viitoarele nurori pe 
lingă sine — în casa bătrinească — și a nu orindui 
nimic pentru împărţeală pănă aproape de moartea sa. 
Așa făcu ; şi-i ridea inima babei de bucurie cînd gindea 
numai cît de fericită are să fie, ajutată de feciori și 
mîngăiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea 
în sine: „Voiu privighea nurorile, le-oiu pune la lucru, 
le-oiu struni și nu le-oiu lasa nici pas a ieși din casă, 
în lipsa feciorilor mei, Soacră-mea — fie-i țărna ușoa- 
ră! — aşa a făcut cu mine. Şi barbatu-meu — Dum- 
nezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plinge că l-am înșe- 
lat, sau i-am risipit casa;... deși citeodată erau bănu- 
iele... și mă probozea... dar acum s-au trecut toate!“ 

Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie şi ciștigau 
mulți bani. Celui mai mare îi veni vremea de însurat, 
şi baba, simțind asta, umbla valvirtej să-i găsească 
mireasă; și în cinci-şese sate, abiè-abiè putu nimeri 
una după placul ei: nu prea tînără, naltă și uscățivă, 
însă robace și supusă. Feciorul nu ieși din hotărirea 


5 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


25 


30 


maică-sa, nunta se făcu, şi baba îşi luă cămeşa de 
soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că 
soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cirtească 
de toate cele, 

După ce s-a sfîrşit nunta, feciorii s-au dus în treaba 
lor, iar nora rămase cu soacra, Chiar în acea zi, cătră 
sară, baba începu să puie la cale viaţa nurori-sa, Pen- 
tru babă, sita nouă nu mai avea loc în cuiu. „De ce 
mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard“, zicea ea, Apoi 
se suie iute în pod și scoboară de acolo un știubeiu cu 
pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, niște 
chite de cînepă gi vreo două dimerlii de pasat, 

— lată ce am gindit eu, noro, că poţi lucra nopţile, 
Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, 
iar furca după horn, Cind te-i sătura de strujit pene, 
vei pisa malaiu ; şi cînd a veni barbatu-tău ăi la drum, 
vom face plachie cu costiţe de porc, de cele afumate, din 
pod, şi, Doamne, bine vom mîncal Acum deodată, 
pănă te-i mai odihni, iè furca în briu, şi pănă mini 
dimineaţă să găteşti fuioarele aceste de tors, penele 
de strujit și malaiul de pisat, Eu mă las puţin, că 
mi-a trecut ciolan prin ciolan cu nunta voastră, Dar 
tu să știi că eu dorm iepurește; și, pe lingă işti doi 
ochi, mai am unul la ceafă, care șede purură deschis 
şi cu care văd, şi noaptea și ziua, tot ce se face prin 
casă. Ai înţeles ce ţi-am spus? 

— Da, mămucă, Numai ceva de mîncare,,, 

— De mîncare? Q ceapă, un usturoiu ş-o bucată de 
mămăligă rece din poliţă sunt destul pentru o nevastă 
tinără ca tine,,, Lapte, brînză, unt și ouă de-am pută 
sclipui să ducem în tirg ca să facem ceva parale; căci 
casa s-a mai îngreuiat cu un mincău şi eu nu vreu 
să-mi pierd comîndul, 

Apoi, cînd înseră, baba se culcă pe pat, cu faţa la 
părete, ca să n-o supere lumina de la opaiț, mai dind a 
înţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o 
cuprinse îndată, și habar n-avea de ce face noră-sa, Pe 
cînd soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia 
prin casă; acuș la strujit pene, acuș îmbala tortul, acuş 
pisa malaiul şi-l vintura de buc, Și dacă Enachi se 
punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece și-și spala 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


6" 


fața, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră și să-i 
bănuiască. Așa să munci biata noră pănă după miezul 
nopţii; dar, despre ziuă, somnul o dobori, și adormi 
şi ea între pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de malaiu. 
Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu 
noaptea-n cap și începu a trinti g-a plesni prin casă, 
încît biata noră, care de-abiè aţipise, de voie, de ne- 
voie, trebui să se scoale, să sărute mina soacrei şi 
să-i arăte ce-a lucrat, Încet-încet, nora s-a dat la 
brazdă, și baba era mulțumită cu alegerea ce-a făcut. 
Peste citeva zile, cărăușii sosesc, și tinăra nevastă, 
văziîndu-şi bărbăţelul, mai uită din cele necazuri! 

Nu trece mult, şi baba pune la cale și pe feciorul 
cel mijlociu, și-şi iè un suflet de noră întocmai după 
chipul și asemănarea celei dintăi, cu deosebire numai 
că aceasta era mai în virstă și ceva încrucişată, dar 
foc de harnică, 

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în cărăuşie şi 
nurorile rămîn iar cu soacra acasă. După obiceiu, ea 
le dă de lucru cu măsură şi, cum înserează, se culcă, 
spuind nurorilor să fie harnice şi dîndu-le de grijă ca 
nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit, 

Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre 
ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, și așa, una pe alta 
se îndemnau la treabă, și lucrul ieșea girlă din minile 
lor. lară soacra huzurea de bine. 

Dar binele, cîteodată, așteaptă și rău. Nu trece toc- 
mai mult, şi vine vremea de însurat și feciorului celui 
mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiță 
nedespărţită de nurori... de aceea și chitise una de mai 
înainte, Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi 
cum se nimereşte. Într-o bună dimineaţă, feciorul ma- 
mei îi şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă de 
cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, şi, de 
voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună! 

După nuntă, barbaţii din nou se duc în treaba lor 
şi nurorile rămîn iar cu soacra acasă, Baba iarăși le 
dă de lucru cu măsură şi, cum vine sara, se culcă după 
obiceiu. Cele două nurori, văzînd pe cea mai tînără 
codindu-se la treabă, îi zic: — Da’ nu te tot codi, că 
mămuca ne vede. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


— Cum? Eu o văd că doarme. Ce fel de treabă e 
aceasta? noi să lucrăm, şi ea să doarmă?! 

— Nu căuta că horăiește, zise cea mijlocie, mămuca 
are la ceafă un ochiu neadormit, cu care vede tot ce 
facem, ş-apoi tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mincat 
niciodată moarea ei. 

— La ceafă?... vede toate? n-am mîncat moarea ei?... 
Bine că mi-am adus aminte... Dar ce mincăm noi, 
fetelor hăi? 

— la, răbdări prăjite, dragă cumnăţică... lar dacă 
eşti flămîndă, iè şi tu o bucată de mămăligă din col- 
țar și cu niște ceapă și mănîncă. 

— Ceapă cu mămăligă? d-apoi neam de neamul meu 
n-a mîncat așa bucate! Da’ slănină nu-i în pod? unt 
nu-i? ouă nu sunt? 

— Ba sunt de toate, ziseră cele două, dar sunt a 
mămucăi, 

— Eu cred că tot ce-i a mămucăi e ş-al nostru, şi 
ce-i al nostru e ş-al ei. Fetelor hăi! s-a trecut de șagă. 
Voi lucraţi, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a min- 
cării ; știi, colè, ceva mai omenește; ş-acuș vă chem și 
pe voi. 

— Doamne, ce vorbă ţi-a ieşit din gură! ziseră cele 
două. Vrei să ne-aprindem paie în cap? să ne zvirlă 
baba pe drum? 

— Las’ dacă v-a durè capul! Cînd v-a întreba pe 
voi, să dați vina pe mine și să lăsaţi să vorbesc eu 
pentru toate. 

— Apoi dar... dă... fă cum ştii; numai să nu ne bagi 
şi pe noi în belea. 

— Hai, fetelor, tăceţi, gura vă meargă; că nu-i bună 
pacea, şi mi-e dragă gilceava. Şi iese cintind: 


Vai, saracu omul prost, 
Bun odor la cas-a fost! 


Nu trece nici un ceas la mijloc, ş-un cuptor de plă- 
cinte, cîțiva pui pîrpiliţi în îrigare şi prăjiţi în unt, o 
străchinoaie de brînză cu smintină şi mămăliguţa erau 
gata. Apoi iute cheamă și pe celelalte două în bordeiu, 
şi se pun la masă cu toatele. 


www.dacoromanica.ro 


5 


10 


20 


25 


30 


— Hai, fetelor, mîncați bine şi pe Domnul lãudați, 
că eu mă răpăd în cramă s-aduc şi un cofăel de vin, ca 
să meargă plăcintele aceste mai bine pe git. 

După ce-au mincat ş-au băut bine, le-au venit a 
cînta, ca rusului din gura girliciului: 


Soacră, soacră, poamă acră, 
De te-ai coace cit te-ai coace, 
Dulce tot nu te-i mai face; 
De te-ai coace toată toamna 
Eşti mai acră decit coarna; 
De te-ai eoace-un an ş-o vară, 
Tot eşti acră şi amară; 

leşi afară ca o pară; 

Întri-n casă ca o coasă; 

Șezi în unghiu ca un junghiu. 


Ş-au mincat, ș-au băut, ş-au cintat pănă au ador- 
mit cu toatele pe loc. 

Cind se scoală baba în zori de ziuă, ia nurori dacă 
ai de unde. Iese afară spărietă, dă încolo, dă pe din- 
colo, și cînd întră în bordeiu, ce să vadă? bietele nurori 
jăleau pe soacră-sa... Pene imprăştiete pe jos, fărmă- 
turi, blide aruncate în toate părțile, cofăelul de vin 
răsturnat, ticăloşie mare!... 

— Da” ce-i acolo? strigă baba înspăimintată. 

Nurorile atunci sar arse în picioare; şi cele mari 
încep a tremura de frică, cum e varga, şi lasă capul în 
jos d ruşine. Iar cea cu pricina răspunde: 

— Da’ bine, mămucă, nu știi c-au venit tătuca şi 
cu mămuca, și le-am făcut de mincare, și le-am scos 
un cofăel de vin, şi de aceea ne-am chefăluit și noi 
oleacă. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus. 

— Şi m-au văzut cuscrii cum dormeam? 

— D-apoi cum să nu te vază, mămucă?! 

— Ş-apoi de ce nu m-aţi sculat? Minca-v-ar ciuma 
să vă mănînce! 

— D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta 
vezi tot; şi de aceea am gîndit că ești minioasă pe 
tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa 
de mîhniţi, de mai nu le-a ticnit mâncarea. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


30 


35 


10 


— Ei, lasă, ticăloaselor, că vă voiu dobzăla eu de 
acum înainte! 

Şi de atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă 
cu baba. Cind își aducea ea aminte de puicele cele 
nadolence și boghete, de vinişorul din cramă, de risipa 
ce s-a făcut cu munca ei, şi c-au văzut-o cuscrii dor- 
mind așa lăfăiată, cum era, crăpa de ciudă şi rodea 
în nurori, cum roade cariul în lemn. 

Se lehămetisiseră pănă şi cele două de gura cea rea a 
babei; şi cea mai tinără găsi acum prilej să-i facă pe 
obraz şi să orinduiască totodată și moştenirea babe: 
prin o diată nemaipomenită pănă atunci, şi iată cum: 

— Cumnatelor, zise ea într-o zi, cînd se aflau singure 
în vie. Nu putem trăi în casa aceasta de n-om face 
toate chipurile să scăpăm de hirca de babă. 

— Ei, cum? 

— Să faceţi cum v-oiu învăţa eu, și habar să n-aveţi. 

— Ce să facem? întrebă cea mai mare. 

— la, să dăm busta în casă la babă, și tu s-o iei de 
cînepa dracului și s-o trăsnești cu capul de păretele 
cel despre răsărit, cît îi pută; tot aşa să faci şi tu cu 
capul babei, de păretele cel despre apus, ş-apoi ce i-oiu 
mai face şi eu, veţi vedea voi. 

— D-apoi cind or veni ai noştri? 

— Atunci, voi să vă faceţi moarte-n popuşoi, să nu 
spuneţi nici laie, nici balaie. Oiu vorbi eu și cu dînşii, 
şi las? dacă va fi ceval... 

Se înduplecară și cele două, întrară cu toatele in 
casă, luară pe babă de păr ș-o izbiră cu capul de păreți 
pănă i-l dogiră. Apoi cea mai tînără, fiind mai gugu- 
baţă decit cele două, triîntește baba în mijlocul casă: 
ş-o frămîntă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dinsa; 
apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi 
i-o presură cu sare şi cu piperi, așa că limba îndată 
se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici circ! 
şi, slabă și stilcită cum era, căzu la pat bolnavă de 
moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, 
aşezară baba într-un aşternut curat, ca să-și mai aducă 
aminte de cînd era mireasă; şi după aceasta începură a 
scoate din lada babei valuri de pînză, a-și da ghiont 
una alteia și a vorbi despre stirlici, toiag, năsălie, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


poduri, paraua din mina mortului, despre găinele ori 
oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi cîte alte 
năzdrăvănii înfiorătoare, încît numai aceste erau de 
ajuns, ba şi de întrecut, s-o vire în groapă pe biata 
babă. 

Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit! 

Pe cînd se petreceau aceste, iaca s-aud scirţiind 
nişte care: barbaţii veneau. Nevestele lor le ies întru 
întîmpinare şi, după sfătuirea celei mai tinere, de la 
poartă s-aruncă în gitul barbaţilor şi încep a-i lua cu 
vorba şi a-i dizmerda care de care mai măgulitor. 

— Da’ ce face mămuca? întrebară cu toții deodată 
cînd dejugau boii. 

— Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură, 
mămuca nu face bine ce face; are de gind să ne lese 
sănătate, sărmana. 

— Cum? ziseră barbaţii înspăimintaţi, scăpind res- 
teele din mină, 

— Cum? Ia, sunt vreo cinci-şese zile de cînd a fost 
să ducă viţeii la suhat, și un vînt rău pesemne a dat 
peste dînsa, sărmana.... ielele i-au luat gura și picioa- 
rele. 

Fiii se răped atunci cu toţii în casă la patul mine- 
sa;dar biata babă era umflată cît o bute și nici putea 
bleşti macar din gură; simţirea însă nu şi-o perduse de 
tot. Și, văzindu-i, își mişcă puţin mîna şi arătă la 
nora cea mare şi la păretele despre răsărit, apoi arătă 
pe cea mijlocie şi păretele despre apus; pe urmă pe 
cea mai tînără și jos în mijlocul casei; după aceea 
de-abit putu aduce puţin mîna spre gură şi îndată căzu 
într-un leşin grozav. 

Toţi plingeau și nu se puteau dumeri despre semnele 
ce face mama lor. Atunci nora cea tinără zise, prefă- 
cîndu-se că plinge şi ea: 

— Da” nu înţelegeţi ce vrea mămuca? 

— Nu, ziseră ei. 

— Biata mămucă lasă cu limbă de moarte: că fra- 
tele cel mare să ieie locul şi casa cea despre răsărit; 
cel mijlociu cea despre apus; iară noi, ca mezini ce 
suntem, să răminem aici, în casa bătrinească. 


11 


www.dacoromanica.ro 


— Că bine mai zici tu, nevastă, răspunse barbatu-său. 
Atunci ceilalți nemaiavînd încotro şovăi, diata rămase 
bună făcută. 

Baba muri chiar în acea zi, şi nurorile, despletite, o 
boceau de vuia satul. Apoi, peste două zile, o îngro- 
pară cu cinste mare, şi toate femeile din sat și de prin 
meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nuror? 
şi ziceau: „Ferice de dinsa c-a murit, că ştiu că are 
cine-o boci!“ 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


CAPRA CU TREI IEZI 


(Poveste) 


Era odată o capră care avea trei iezi, Iedul cel mare 
şi cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau; 
iară cel mic era harnic și cuminte. Vorba ceea: „Sunt 
cinci degete la o mină și nu samănă toate unul cu altul”. 

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe- -afară și le zice: 

— Dragii mamei copilași! Eu mă duc în pădure ca 
să mai aduc ceva de-a mîncării. Dar voi, încuieţi ușa 
după mine, ascultați unul de altul, şi să nu cumva să 
deschideţi pănă ce nu-ți auzi glasul meu. Cînd voiu 
veni eu, am să vădau de ştire, ca să mă cunoașteţi, 
şi am să vă spun așa: 


Trei iezi cucuieţi, 
Ușa mamei descuieţi! 
Că mama v-aduce vouă: 
Frunze-n buze, 
Lapte-n ţiţe, 

Drob de sare 

În spinare, 

Mălăieș 

În călcăieș, 

Smoc de flori 

Pe subsuori. 


Auzit-aţi ce-am spus eu? 

— Da, mămucă, ziseră iezii. 

— Pot să am nădejde în voi? 

— Să n-ai nici o grijă mămucă, apucară cu gura 
înainte cei mai mari, Noi suntem odată băieţi, şi 
ce-am vorbit odată vorbit rămîne. 


13 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


14 


— Dacă-i aşa, apoi veniţi să vă sărute mama! Dum- 
nezeu să vă apere de cele rele, și mai rămîneţi cu bine! 

— Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi 
în ochi, și Dumnezeu să-ți ajute ca să te întoarne cu 
bine şi să ne-aduci demincare. 

Apoi capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii în- 
chid uşa după dinsa și trag zăvorul. Dar vorba veche: 
„Păreţii au urechi și fereştile ochi“. Un dușman de 
lup — ş-apoi știți care? — Chiar cumătrul caprei, 
care de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii, 
trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, cînd 
vorbea capra cu dingili. 

„Bun! zise el în gîndul său. Ia, acu mi-e timpul... 
De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă ușa, halal 
să-mi fie! Ştiu că i-aș cîrnosi şi i-aş jumuli !“ Cum zice, 
şi vine la ușă; și cum vine, și începe: 


Trei iezi cucuieţi, 
Mamei ușa descuieţil 
Că mama v-aduce vouă: 
Frunze-n buze, 
Lapte-n ţiţe, 

Drop de sare 

În spinare, 

Mălăieș 

În călcăieș, 

Smoc de flori 

Pe subsuori. 


— Hai! deschideţi cu fuga, dragii mamei, cu fuga! 

— Ia! băieţi, zise cel mai mare, săriți și deschideţi 
uşa, că vine mama cu demincare. 

— Sărăcuţul de mine! zise cel mic. Să nu cumva să 
faceţi pozna să deschideţi, că-i vai de noi! Asta nu-i 
mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa 
de gros şi răgușit, ci-i mai subțire şi mai frumos! 

Lupul auzind aceste, se duse la un ferar şi puse să-i 
ascuţe limba și dinţii, pentru a-și subţia glasul, g-apoi, 
întorcîndu-se, începu iar: 


Trei iezi cucuieţi, 
Mamei ușa descuieţil... 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


— Ei, vedeţi, zise iarăși cel mare; dacă mă potrivesc 
eu vouă? Nu-i mămuca, nu-i mămuca! D-apoi cine-i 
dacă nu-i ea?! Că doar şi eu am urechi! Mă duc să-i 
deschid, 

— Bădică! bădică! zise iarăși cel mic. Ascultaţi-mă 
şi pe mine! Poate mai de-apoi a veni cineva g-a 
zice: 

Deschideţi uşa, 
Că vine mătușa! 


ş-atunci voi trebuie numaidecit să deschideţi? D-apoi 
nu știți că mătușşa-i moartă de cînd lupii albi și s-a 
făcut oale și ulcioare, sărmana? 

— Apoi, dă! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia, 
de-atunci e rău în lume, de cînd a ajuns coada să fie 
cap... Dacă te-i potrivi tu acestora, îi ţine mult și 
bine pe mămuca afară. Eu, unul, mă duc să deschid. 

Atunci mezinul se viră iute în horn şi, sprijinit cu 
picioarele de prichiciu și cu nasul de funigine, tace 
ca peștele și tremură ca varga de frică. Dar frica-i din 
raiu, sărmana | Asemene cel mijlociu, țuştiu! iute sub 
un chersin; se-nghemuiește acolo cum poate, tace ca 
pămîntul și-i tremură carnea pe dînsul de frică: Fuga-i 
ruşinoasă, da-i sănătoasă... Însă cel mare se dă după 
ușă şi — să tragă, să nu tragă? — în sfîrşit, trage ză- 
vorul... Cînd iacal... ce să vadă? Ș-apoi mai are cînd 
vedt?... căci lupului îi scăpărau ochii și-i sfiriia gitle- 
jul de flămînd ce era. Și, nici una, nici două, haț! 
pe ied de git, îi rătează capul pe loc şi-l mănîncă așa 
de iute şi cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea 
n-are ce pune. Apoi se linge frumușel pe bot și începe 
a se învirti prin casă cu neastimpăr, zicînd: 

— Nu ştiu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai 
multe glasuri? Dar ce Dumnezeu?! Parc-au întrat în 
pămînt... Unde să fie, unde să fie? Se ițește el pe colo, 
se ițeşte pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri! 

— Măl... că mare minune-i şi astal... dar nici acasă, 
n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleacă aste bătri- 
neţe! 

Apoi se îndoaie de şele cam cu greu, și se pune pe 
chersin. Și cînd s-a pus pe chersin, nu știu cum s-au 


15 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


16 


făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a stră- 
nutat,.. Atunci iedul de sub chersin, să nu tacă? — 
îl păştea păcatul şi-l mînca spinarea, sărăcuțul! 

— Să-ţi fie de bine, nănașule! 

— Al... ghidil ghidi! ghiduşi ce eşti! Aici mi-ai 
fost? Ia vină-ncoace la nănășelul, să te pupe el! 

Apoi ridică chersinul binişor, înșfacă iedul de 
urechi și-l flocăieşte și-l jumuleşte și pe acela de-i 
merg petecelel... Vorba ceea: „Că toată paserea pe 
limba ei piere“. 

Pe urmă se mai învirte cît se mai învirte prin casă, 
doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul 
cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele 
în borş la foc. Dacă vede lupul și vede că nu mai gă- 
seşte nimic, își pune în gind una: aşază cele două 
capete cu dinţii rinjiţi în feresti, de ţi se părea că 
rideau; pe urmă unge toți păreţii cu singe, ca să facă 
şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de 
drum. Cum a ieșit duşmanul din casă, iedul cel mic 
se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. Apoi începe 
a se scărmăna de cap şi a plinge cu amar după fră- 
ţiorii săi. 

— Drăguţii mei frăţiori! De nu s-ar fi înduplecat, 
lupul nu i-ar fi mîncat! Şi biata mamă nu ştie de astă 
mare urgie ce-a venit pe capul ei! 

Şi boceşte el şi bocește pănă îl apucă legin! Dar ce 
era să le facă? Vina nu era a lui, și ce-au căutat pe 
nas le-a dat. 

Cînd jălea el aşa, iaca și capra venea cît putea, încăr- 
cată cu de-a mincării şi gifuind. Şi cum venea, cît 
de colo vede cele două capete, cu dinții rînjiţi, în 
ferești, 

— Dragii mămucuţei, dragi! Cum aşteaptă ei cu 
bucurie şi-mi rîd înainte cînd mă văd! 

Băieţii mamei, băieţi, 
Frumușşei și cucuieți! 

Bucuria caprei nu era proastă. Dar cînd s-apropie 
bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin 
vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot 
trupul, şi ochii i se painjinesc, Şi ce era nu era a binel... 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


Ea însă tot merge păn’ la ușă, cum poate, crezind că 
părerea o înșală... și cum ajunge, şi începe: 

Trei iezi cucuieţi, 

Mamei ușa descuieţi! 

Că mama v-aduce vouă: 

Frunze-n buze, 

Lapte-n ţiţe, 

Drob de sare 

În spinare, 

Mălăieșş 

În călcăieș, 

Smoc de îlori 

Pe subsuori. 


Atunci iedul mezin — care acum era și cel dintăi şi 
cel de pe urmă — sare iute şi-i deschide ușa. Apoi s-a- 
runcă în braţele mine-sa și cu lacrimi de singe începe 
a-i spune: 

— Mămucă, mămucă, uite ce am păţit noi! Mare 
foc şi potop au căzut pe capul nostru! 

Capra atunci, holbind ochii lung prin casă, o cu- 
prinde spaimă şi rămîne încremenită |... Dar mai pe 
urmă, îmbărbătindu-se, şi-a mai venit puţin în fire 
ș-a întrebat: 

— Da’ ce-a fost aici, copile? 

— Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus d-ta de-a- 
casă, n-a trecut tocmai mult și iaca cineva s-aude 
bătiînd la uşă și spunînd: 

Trei iezi cucuieţi, 
Mamei ușa descuieţi... 

— Şi... 

— Şi frate-meu cel mare, nătiîng și neastimpărat 
cum îl știi, fuga la ușă să deschidă. 

— Ş-atunci?... 

— Atunci, eu m-am virit iute în horn, și frate-meu 
cel mijlociu sub chersin, iară cel mare, după cum îţi 
spun, se dă cu nepăsare după ușă și trage zăvorul!... 

— Ş-atunci?.., a 

— Atunci, grozăvie mare! Nănașul nostru și prie- 
tenul d-tale, cumătrul lup, se şi arată în prag! 


17 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


18 


— Cine? Cumătrul meu? El? Care s-a jurat pe părul 
său că nu mi-a spărie copilaşii niciodată? 

— Apoi dă, mamă! Cum vezi, i-a umplut de spă- 
rieţi | 

— Ei las’, că l-oiu învăţa eul Dacă mă vede că-s o 
văduvă sărmană şi c-o casă de copii, apoi trebuie 
să-și bată joc de casa mea? şi pe voi să vă puie la păs- 
tramă? Nici o faptă fără plată... Ticălosul şi mango- 
situl! Încă se rînjea la mine cîteodată şi-mi făcea cu 
măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede 
el: n-am sărit peste garduri niciodată de cînd sunt. 
Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ţi-ai 
pus boii în plug? Apoi, ține minte că ai să-i scoţi 
fără coarne! 

— Of, mămucă, of! Mai bine taci și lasă-l în plata 
lui Dumnezeu ! Că ştii că este o vorbă: „Nici pe dracul 
să-l vezi, da” nici cruce să-ţi faci!“ 

— Ba nu, dragul mamei! „Că pănă la Dumnezeu, 
sfinţii îţi ieu sufletul.“ Ş-apoi ţine tu minte, copile, 
ce-ţi spun eu: că de i-a mai da lui nasul să mai miroase 
pe-aici, apoi las” !... Numai tu, să nu cumva să te răsu- 
fli cuiva, ca să prindă el de veste. 

Şi de-atunci căuta şi ea vreme cu prilej ca să facă pe 
obraz cumătru-său. Se pune ea pe gînduri și stă în 
cumpene, cum să dreagă şi ce să-i facă? 

„Aha! ia, acu i-am găsit leacul, zise ea în gîndul său. 
Taci! Că i-oiu face eu cumătrului una de şi-a mușca 
labele!“ 

Aproape de casa ei era o groapă adincă; acolo-i nădej- 
dea caprei. 

—La cada cu dubala, cumătre lup, că nu-i de chip!... 
Ia, de-acu să-ncepe fapta: Hai la treabă, cumătriţă, 
că lupul ţi-a dat de lucru! 

Şi aşa zicînd, pune poalele-n briu, îşi suflecă mini- 
cele, ațiță focul şi s-apucă de făcut bucate. Face ea 
sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu 
smîntînă şi cu ouă şi fel de fel de bucate. Apoi umple 
groapa cu jaratic şi cu lemne putregăioase, ca să ardă 
focul mocnit. După asta aşază o leasă de nuiele numai 
înținată şi nişte frunzari peste dînsa; peste frunzari 
toarnă ţărnă şi peste țărnă aşterne o rogojină. Apoi 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


face un scăuieș de ceară anume pentru lup. Pe urmă 
lasă bucatele la foc să fearbă gi se duce prin pădure să 
caute pe cumătru-său și să-l poftească la praznic. 
Merge ea cît merge prin codru, pănă ce dă de-o pră- 
pastie grozavă și întunecoasă şi pe-o tihăraie dă cu 
crucea peste lup. 

— Bună vremea, cumătrol Da’ ce vînt te-a abătut 
pe-aici? 

— Bună să-ţi fie inima, cumătre, cumţi-icăutătura... 
apoi dă, nu ştii d-ta că nevoia te duce pe unde nu ţi-i 
voia? Ia, nu ştiu cine-a fost pe la mine pe-acasă în 
lipsa mea, că ştiu că mi-a făcut-o bună! 

— Ca ce fel, cumătriţă dragă? 

— Ia, a găsit iezii singurei, i-a ucis și i-a crimpoţit, 
de li-am plins de milă! Numai văduvă să nu mai fie 
cineva | 

— Da’ nu mai spune, cumătră! 

— Apoi de-acum, ori să spun, ori să nu mai spun, 
că totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul, 
şi datoria ne face să le căutăm de suflet. De aceea am 
făcut şi eu un praznic, după puterea mea, şi am 
găsit de cuviinţă să te poftesc și pe d-ta, cumătre; ca să 
mă mai mîngăi... 

— Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram 
cînd m-ai fi chemat la nuntă. 

— Te cred, cumătre, d-apoi, dă, nu-i cum vrem 
noi, ci-i cum vre Cel-de-sus. 

Apoi capra pornește înainte plingind, şi lupul după 
dînsa, prefăcîndu-se că plinge. 

— Doamne, cumătre, Doamne! zise capra suspi- 
nînd. De ce ţi-e mai drag în lume tocmai de-aceea 
n-ai parte... 

— Apoi dă, cumătră, cînd ar şti omul ce-ar păţi, 
dinainte s-ar păzi. Nu-ţi face și d-ta atita inimă rea, 
că odată avem să mergem cu toţii acolo. 

— Așa este, cumătre, nu-i vorbă. Dar sărmanii 
gigilici, de cruzi s-au mai dus! 

— Apoi dă, cumătră; se vede că și lui Dumnezeu 
îi plac tot puișori de cei mai tineri. 

— Apoi, dacă i-ar fi luat Dumnezeu, ce ţi-ar fi? 
D-apoi aşa?... 


19 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


20 


— Doamne, cumătră, Doamne! Oiu tace și eu ca 
prostul... Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe 
la d-ta pe-acasă? Că mi-aduc aminte ca acu că l-am 
intilnit odată prin zmeuriș; și mi-a spus că dac-ai 
vrea d-ta să-i dai un băiet, să-l înveţe cojocăria. 

Și din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung păn-acasă 
la cumătra! 

— la poftim, cumătre, zise ea luînd scăuieșul și 
punîndu-l deasupra groapei cu pricina, gezi cole şi să 
ospătezi oleacă din ceea ce ne-a dat Dumnezeu! 

Răstoarnă apoi sarmalele în strachină și i le pune 
dinainte. 

Atunci lupul nostru începe a minca hilpov ; şi gogilț, 
gogilţ, gogilţ, îi mergeau sarmalele întregi pe git. 

— Dumnezeu să ierte pe cei răposaţi, cumătră, că 
bune sarmale ai mai făcut! 

Și cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu 
jaratic, căci scăuieșul de ceară s-a topit, şi leasa de pe 
groapă nu era bine sprijinită: nici mai bine, nici mai 
rău, ca pentru cumătru. 

— Ei, ei! Acum scoate, lupe, ce-ai mincat! Cu capra 
ţi-ai pus în cird? Capra ţi-a venit de hac! 

— Valeu, cumătră, talpele mele! Mă rog, scoate-mă, 
că-mi arde inima-n mine! 

— Ba nu, cumătre; c-așa mi-a ars şi mie inima după 
iezişorii mei! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai 
tineri; mie însă-mi plac și de işti mai bătrîni, numai 
să fie bine fripţi; ştii, cole, să treacă focul printr-inșii. 

— Cumătră, mă pirlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa! 

— Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun! 
De-abiă i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că 
mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum! Ți-aduci 
aminte, dihanie răutăcioasă și spurcată, cînd mi te-ai 
jurat pe părul tău? Și bine mi-ai mincat iezișorii! 

— Mă ustură inima-n mine, cumătră! mă rog, scoa- 
te-mă, și nu-ţi mai face atita osîndă cu mine! 

— Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru 
arsură, că bine-o mai plesnişi dinioare cu cuvinte din 
scriptură | 

După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de 
fin ş-au aruncat-o peste dinsul, în groapă, ca să se mai 


www.dacoromanica.ro 


în m e 


_ Bofete Lo pa seal Q inste 


Prefaţa la poveștile mele, facsimil. 
www.dacoromanica.ro 


SOACRA CU TREI NURORI. 
POVESTE, 


E orga 
Bra odată o babă, caro avea troi îbciori 
malji ca nişte brazi și tari de virtute, dar 
slabi de minto. 

O răzeșie destul de mare, casa bătrănească 
cu toată pojijin oi, o vie en livadă frumnasă, 
vita și multe păseri alcătnean gospodăria 
babei, Po längt ncosteca mai avea strinse 
și părăluțe albe pentru zilo negro; căci lega 
paraoa cn zece noduri și tremura dupi ban. 

Pentru a nn resleți feciorii do po lângă 
sine, mai dură Ancă donă case alăture, nna 
la dreapta și alta de-a stinga celui bătrănești. 
Dar tot atunci lmà hotărire nestrămutată a 


țină feciorii și viitoarele nurori pe lângă sine | 


—in casa hătrănească —și a nn orindul ni- 


mic pentr impărțeală până aproape da moar- | 


tea sa Aşa fiică; și-i ridea inima Wo bucn- 
ris când gândea numai căt do fericită are să 
fo, ajutată de feciori și măngheată de vii- 
“toarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: , 
voiu privighin nnrorile, le-oiu- pune la Iern, 
© leoin struni ṣi nu le-oin lasa nici pas a oşi 


din casă, in lipsa feciorilor inci. Soacră-mea— | 
fle-i terna uşoară! — aşa n Menton mino. Și | 


arbatu: men-— Duinnezen să mi-l iorte!—nn s'a 


putut plânge că am înşelat, swm i am risipit | 


casa; +. deși căte-adată orau bänuclo.... și 
më probozea,.. dar acum Sau trecut toate 
“ Tastrei feciorii babei umblau în cărănșie, 
şi căştizan mulți bani. Celui mai mare či 
„veni vromea de insurat, și baba simțind asta, 
„umbla yal vărtuj să-i găscască mireasă și în 


: cinci, gese sate, abic, abio putù nimeri una 


[i 

ï 
1 
i 


Soacra cu trei mur 
WWW.d 


după placul ei: nu prea tăntră, malta și us- 
cățivă; Ansă robaco și supnsă. Feciorul nt 
eşi din hotărirea maică-sa, nunta s0 facă și 
taba işi luă cămeșa de soacră; ba ăncă ne- 
tăiată la gură: cara insemnează CĂ soacra nu 
trobna să fe cn gura mare și să tot cărtească 
do toata cele. 

Dupa ce s'a sfirșit nunta, feciorii s'an dus 
in treaba lor, car nora remase cn soacra. 
Chiar in acea zi, cătră sară, baba incepi Să 
pue la cale viața nurori-sa. Pentru babă, 
sita nouă nu mai avea loc în cuim, De ce 
mi-am Ment cleşte? ca Să nu më ard, zicea 
ca, Apoi so sne înto în pol și scohoară do 
acolo un știnheiu cu pene remase tocmai do 
la reposita soacră-sa, niște chite de cănepă 
şi vre-o donë dimerlii de pasat, 3 

— Bata co am gindit on, noro, că poji 
lucra nopțile Pioaci in căsaca do alăture, 
însele in oboroo suh pat, car furca după horn. 
Cand te-i Sătura do strujit peno, vei pist 
l malin; şi cănd a veni barbatn-tën de la drum, 


vom face plachie eu costițe do pore, de celo 
afnmate, din pod, ṣi Doamne, bine vom mânca! 
Acnm deodată pănă te-i mai mihn, ie furca 
în brâu, şi până măni dimineaţă să găteşti 
| fninarelo aceste do tors, penele do strujit și 
malainl de pisat En mă las puțin că mi-a 
trecut ciolan prin ciolan cu nunta voastră, 
Dar tu să ştii că cn dorm iopnreşte; și pè 
langi îști doi ochi, mai am nnnl la ceafa. 


| caro gede purure deschis și cu care văd, și 
noaptea și zion, tot ce se faco prin casă. Ai 
înțeles co ţi-am spus? 
„Da, mămneă. Numai ceva de măncare... 
— Do măneare? O ceapă, un nsturoiu şo 
bucată do mămăliză roco din poliţă, sunt des- 
tul pentra o nevastă tiniră ca tino... Lapte, 


d facsimil. 
TO 


10 


15 


potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră 
asupra lui și-i mai trintiră în cap cu bolovani şi cu ce-au 
apucat, pănă-l omoriră de tot. Şi aşa s-a păgubit 
sărmana capră și de cei doi iezi, da’ şi de cumătru-său 
lupul păgubașă a rămas, și păgubașă să fie, 

Și auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, 
tare le-au mai părut bine! Și s-au adunat cu toatele 
la priveghiu şi unde nu s-au așternut pe mîncate și pe 
băute, veselindu-se împreună... 

Şi eram şi eu acolo de faţă, și-ndată după aceea am 
încălecat iute pe-o şea ş-am venit de v-am spus poves- 
tea aşa, ş-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus 
jitia toată; și unde n-am mai încălecat şi pe-o căpşu- 
nă și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată 
minciună! 


7 — Ion Creangă — Opere vol, I 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


22 


PUNGUȚA CU DOI BANI 


Era odată o babă şi un moșneag. Baba avea o găină, 
şi moşneagul un cucoș; găina babei se oua de cite două 
ori pe fiecare zi și baba mînca o mulțime de ouă; iar 
moșneagului nu-i da nici unul. Moșneagul într-o zi 
perdu răbdarea şi zise: 

— Măi babă, mănînci ca în tirgul lui Cremene. 
Ia dă-mi și mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta macar. 

— Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgircită. 
Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoșul tău, să facă 
ouă, și-i minca; că eu așa am bătut găina, şi iacătă-o 
cum se ouă. 

Moșneagul, pofticios și hapsin, se ia după gura babei 
şi, de ciudă, prinde iute și degrabă cucoşul și-i dă o 
bataie bună, zicînd: 

—Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să 
nu mai strici mincarea degeaba, 

Cucoşul, cum scăpă din minile moşneagului, fugi 
de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mer- 
gea el pe-un drum, numai iată găsește o punguţă cu 
doi bani. Şi cum o găsește, o și ia în clonţ și se întoarnă 
cu dinsa inapoi spre casa moșneagului. Pe drum se în- 
tilneşte c-o trăsură c-un boier și cu nişte cucoane. 
Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoș, vede în 
clonţu-i o punguţă și zice vezeteului: 

— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în 
plisc. 

Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, și c-un 
feliu de meșteșug, prinde cucoșul și luindu-i punguța 
din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


7" 


pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cuco- 
şul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură 
spuind neîncetat: 


Cucurigu| boieri mari, 
Daţi punguţa cu doi bani! 


Boierul, înciudat, cînd ajunge în dreptul unei fin- 
tini, zice vezeteului: 
— Mä! ia cucoşul ist obraznic și-l dă în fintina ceea. 
Vezeteul se dă iarăși jos din capră, prinde cucoşul 
şi-l azvirle în fintină! Cucoșul, văzind această mare 
primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; și-nghite, 
şi-nghite, pănă ce-nghite toată apa din fîntină. Apoi 
zboară de-acolo afară și iarăşi se ia în urma trăsurei, 
zicînd: 
Cucurigu | boieri mari, 
Daţi punguţa cu doi bani! 


Boierul, văzind aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis: 

— Mă! da'al dracului cucoş i-aista ! Ei, las'că ţi-oiu 
da eu ţie de cheltuială, măi crestatule gi pintenatule!| 

Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie 
să ia cucoşul, să-l azvirle într-un cuptor plin cu jăratic 
şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cînoasă 
la inimă, de cuvint; face cum i-a zis stăpinu-său. 
Cucoșul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a 
vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fîntînă 
pe jaratic, pănă ce stinge focul de tot, şi se răcorește 
cuptoriul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au 
îndrăcit de ciudă hirca de la bucătărie. Apoi dă o 
bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi 
de-acolo, fuga la fereasta boierului și începe a trinti 
cu ciocul în geamuri şi a zice: 


Cucurigu | boieri mari, 
Daţi punguţa cu doi bani! 


— Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de 
cucoș zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l 
de pe capul meu și-l zvirle în cireada boilor ș-a va- 
cilor; poate vrun buhaiu înfuriat i-a veni de hac: l-a 
lua în coarne, şi-om scăpa de supărare. 


23 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


24 


Vezeteul iarăşi ia cucoșul şi-l zvirle în cireadăl! 
Atunci, bucuria cucoșului! Să-l fi văzut cum înghiţea 
la buhai, la boi, la vaci și la viței; păn-a înghiţit el 
toată cireada, ş-a făcut un piîntece mare, mare cit 
un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele 
în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, 
şi iarăși începe: 

Cucurigu | boieri mari, 
Daţi punguţa cu doi bani! 


Boierul, cind mai vede și astă dăndănaie, crăpa de 
ciudă și nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. 

Mai stă boierul cît stă pe ginduri, pănă-i vine iarăşi 
în cap una. 

— Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi 
la galbeni, i-a sta vreunul în git, s-a îneca și-oiu scăpa 
de dinsul. 

Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă și-l zvirle 
în haznaua cu banii, căci boieriul acela, de mult bă- 
nărit ce avea, nu-i mai știa numărul. Atunci cucoșul 
înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. 
Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum și pe unde, se duce la 
fereasta boierului și iar începe: 


Cucurigu | boieri mari, 
Daţi punguţa cu doi bani! 


Acum, după toate cele întimplate, boierul, văzind 
că n-are ce-i mai face, i-azvirle punguţa. Cucoșul o ia 
de jos cu bucurie, se duce în treaba lui și lasă pe boier 
în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, 
văzind voinicia cucoșului s-au luat după dinsul, de 
ți se părea că-i o nuntă, și nu altăceva,; iară boierul se 
uita galiș cum se duceau paserile şi zise oftind: 

— Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat 
de belea, că nici lucru curat n-a fost aici! 

Cucoșul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dinsul, 
şi merge el cît merge, pănă ce ajunge acasă la moşneag, 
şi de pe la poartă începe a cînta: „Cucurigu!!! cucu- 
rigu!!!“ 

Moşneagul, cum aude glasul cucoșului, iesă afară 
cu bucurie; şi, cînd îşi aruncă ochii spre poartă, ce să 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


vadă?! Cucoșul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se 
părea purice pe lingă acest cucoş; ş-apoi în urma lui 
veneau cîrduri nenumărate de paseri, care de care mai 
frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, vă- 
zind pe cucoşul său așa de mare și de greoiu, și încun- 
jurat de-atit amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci 
cucoșul i-a zis: 

— Stăpine, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii. 

Moșneagul, iute ca un prisnel, aşterne ţolul. Cucoșul 
atunci se așază pe ţol, scutură puternic din aripi şi 
îndată se umple ograda și livada moșneagului, pe lingă 
paseri, și de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă 
de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moş- 
neagul, văzînd aceste mari bogății, nu ştia ce să facă 
de bucurie, sărutind mereu cucoşul și dezmerdindu-l. 

Atunci, iaca şi baba vinea nu ştiu de unde; și, cînd a 
văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei 
ochii în cap şi plesnea de ciudă, 

— Moșnege, zise ea, rușinată, dă-mi și mie niște gal- 
beni! 

— Ba pune-ți pofta-n cuiu, măi babă! Cînd ţi-am 
cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum și tu găina, 
să-ţi aducă galbeni; c-așa am bătut eu cucoșul, știi 
tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus! 

Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o 
apucă de coadă şi o ia la bataie, de-ţi venea să-i plingi 
de milă! Biata găină, cum scapă din minile babei, 
fuge pe drumuri. Și cum mergea pe drum, găseşte și ea 
o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la 
babă şi începe de pe poartă: „Cot, cot, cotcodac!“ 
Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste 
poartă, trece iute pe lingă babă gi se pune pe cuibariu; 
şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cot- 
codocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a 
făcut găina... Şi, cînd se uită în cuibariu, ce să vadă? 
Găina se ouase o mărgică. Baba, cînd vede că ș-a bătut 
găina joc de dinsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o 
omoară în bataie! Şi aşa, baba cea zgircită și nebună 
a rămas de tot saracă, lipită pămîntului. De-acu a mai 
mînca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a 


25 


www.dacoromanica.ro 


făcut ris de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu 
nemica, sărmana | 

Moşneagul însă era foarte bogat; el și-a făcut case 
mari și grădini frumoase și trăia foarte bine; pe babă, 
de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate 
părţile după dinsul, cu salbă de aur la git şi încălţat 
cu ciuboţele galbene și cu pinteni la călcăie, de ţi se 
părea că-i un irod de cei frumoși, iară nu cucoș de făcut 
cu borş. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


DĂNILĂ PREPELEAC 


(Poveste) 


Erau odată într-un sat doi frați, şi amundoi erau 
însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliv şi chiabur, 
pentru că unde punea el mîna punea şi Dumnezeu 
mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sarac, 
De multe ori fugea el de noroc și norocul de dinsul, căci 
era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ș-apoi 
mai avea şi o mulțime de copii! Nevasta acestui sarac 
era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era 
pestriță la maţe şi foarte zgircită. Vorba veche: „Tot 
un bou ş-o belea“. Fratele cel sarac — sarac să fie de 
păcate! — tot avea şi el o păreche de boi, dar col: 
porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoşi la coarne, 
amundoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoşi şi groși, 
cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dinșii 
în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, 
sanie, car, tinjală, circeie, coasă, hreapcă, ţăpoiu, 
greblă şi cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar 
nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Și cind 
avea trebuință de asemene lucruri, totdeauna supăra 
pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. 
Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte băr- 
batului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. 
Ea zicea adeseori: 

— Frate, îrate, dar pita-i cu bani, barbate. 
— Apoi dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. Dacă 
nu l-oiu ajuta eu, cine să-l] ajute? 

Nevasta, nemaiavind încotro, tăcea și înghițea 
noduri. Toate ca toate, dar carul său era de haimana. 
Nu treceau două-trei zile la mijloc, şi se trezea la ușa 


27 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


28 


ei cu Dănilă, cumnatu-său, cerind să-i împrumute 
carul: ba să-şi aducă lemne din pădure, ba făină de la 
moară, ba căpiţi din țarină, ba multe de toate. 

— Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; 
mi-e lehamite de îrăția noastră!... Tu ai boi, de ce 
nu-ţi închipuieşti ş-un car? Al meu L-ai hirbuit de tot. 
Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul se strică. 
Ş-apoi, ştii vorba ceea: „Dă-ţi, popă, 'pintenii şi bate 
iapa cu călcăiele“. 

— Apoi, dă, frate, zise istalalt, scărpinîndu-se în 
cap, ce să fac? 

— Ce să faci? Să te-nvăţ eu: boii tăi sunt mari și fru- 
moși; ie-i şi-i du la iarmaroc, vinde-i şi cumpără alţii 
mai mici şi mai ieftini, iar cu banii rămaşi cumpără-ţi 
şi un car, şi iaca te-ai făcut gospodar. 

— Ia, ştii că nu m-ai învăţat rău? aşa am să fac. 

Zicînd aceste, se duce la dinsul acasă, îşi iè boii de-o 
funie și pornește cu ei spre tirg. Dar, cum am spus, 
omul nostru era un om de aceia căruia-i mînca cînii 
din traistă, și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. 
Tirgul era cam departe, și iarmarocul pe sfirşite. Dar 
cine poate sta împrotiva lui Dănilă Prepeleac? (că aşa 
îi era porecla, pentru că atita odor avea și el pe lingă 
casă făcut de mina lui). El tufleşte cușma pe cap, o 
îndeasă pe urechi și habar n-are: „Nici nu-i pasă de 
Năstasă ; de Nichita, nici atita“. 

Mergind el cu Duman și Tălăşman ai săi, tot înainte 
spre iarmaroc, tocmai pe cînd suia un deal lung și tră- 
gănat, alt om venea dinspre tîrg cu un car nou, ce 
și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu minele 
singur, la vale cu propele şi la deal cu opintele. 

— Stăi, prietene, zise ist cu boii, care se totsmunceau 
din funie, văzind troscotul cel fraged și mindru de pe 
lingă drum. Stăi puţin cu carul, c-am să-ţi spun ceva. 

— Eu aş sta, dar nu prea vrè el săsteie. Dar ce ał 
să-mi spui? 

— Carul dumitale parcă merge singur. 

— D-apoi... mai singur, nu-l vezi? 

— Prietene, ştii una? 

— Ştiu dacă mi-i spune. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Hai să facem treampa: dă-mi carul și n-aţi boii. 
Nu vreu să le mai port grija în spate: ba fin, ba ocol, 
ba să nu-i mănînce lupii, ba de multe de toate... Oiu fi 
eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. 

— Şuguiești, măi omule, ori ţi-e într-adins? 

— Ba nu şuguiesc, zise Dănilă. 

— Apoi dar, te văd că ești bun mehenghiu, zise cel 
cu carul; m-ai găsit într-un chef bun; hai, noroc să dea 
Dumnezeu! Să-ţi aibi parte de car, şi eu de boi! 

Apoi dă carul, îşi iè boii, pleacă pe costișă într-o 
parte spre pădure şi se cam mai duce. Istalalt, adecă 
Dănilă, zice în gîndul său: 

„Taci, că-i cu buche; l-am potcovit bine. De nu cumva 
s-ar răzgindi; dar parcă nu era țigan, să întoarcă“. 

Apoi îşi iè şi el carul şi porneşte tot la vale înapoi 
spre casă. 

— Aho! car nebun, aho! Cînd te-oiu încărca zdravăn 
cu saci de la moară, ori cu fin din țarină atunci să 
mergi aşa! 

Şi cît pe ce, cît pe ce să nu-l jeie carul înainte. Dar 
de la o vreme valea s-a sfirșit şi s-a început un deal; 
cînd să-l suie la deal, suie-l dacă poți l... Hirţi! incolo, 
sciîrți! încolo, carul se da înapoi. 

— Na! car mi-a trebuit, car am găsit! 

Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl 
opreşte în loc, se pune pe proțap şi se aşterne pe ginduri. 

— Mă!... asta încă-i una! De-oiu fi eu Dănilă Prepe- 
leac, am prăpădit boii; iar de n-oiu fi eu acela, apoi 
am găsit o căruță... Ba e Perpeleac, ba nu-i el... 

Cînd iaca un om trecea iute spre tirg c-o capră de 
vinzare, 

— Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea, să-ţi 
dau carul ista? 

— Apoi... dă... capra mea nu-i de cele săritoare, 
şi-i bună de lapte. 

— Ce mai la deal, la vale! bună, ne-bună, na-ţi 
carul și dă-mi-o! 

Cela nu se pune de pricină, dă capra și iè carul. 
Apoi aşteaptă pănă vin alte care, de-l leagă dinapoia 
lor, și se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă 
gură cască tot pe loc. 


29 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


30 


— Bun, zise Prepeleac. la, pe ist cu capra ştiu încal- 
tea că bine l-am boit! 

Iè apoi şi el capra și porneşte iar spre tîrg. Dar capra 
tot capră ; se smuncea în toate părţile, încît îi era acum 
lehamite de dînsa. 

— De-aș ajunge mai degrabă în tirg, zise Prepeleac, 
ca să scap de riia asta. 

Și mergind el mai departe, iaca se întilnește c-un 
om ce venea de la tîrg c-o giscă în braţe. 

— Bun întilnișul, om bun! zise Dănilă. 

— Cu bine să dea Dumnezeu! 

— Nu vrei să facem schimb? să-ţi dau capra asta 
şi să-mi dai gisca. 

— N-ai nimerit-o, că nu-i giscă, ci-i gînsac; l-am 
cumpărat de sămînţă. 

— Da, dă-mi-l, dă-mi-l! că-ți dau şi eu o sămînță 
bună. 

— De mi-i da ceva adaos, poate să ţi-l dau; iară de 
nu, norocul giștilor de-acasă; că are să facă un otrocol 
prin ele, de s-a duce vestea! 

În sfîrşit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, 
altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! Apoi înșfacă 
gînsacul și pleacă tot înainte spre tîrg. Cind ajunse în 
tirg , ginsacul, dorit de gişte, ţipa cit îi lua gura: „ga, 
ga, ga, gal“ 

— Na! c-am scăpat de dracul și am dat peste tată- 
său: acesta mă asurzește! Las”, că te însor eu și pe tine 
acuș, măi buclucașule! 

Și, trecînd pe lingă un negustor cu pungi de vinzare, 
dă ginsacul pe-o pungă de cele pe talger și cu baierile 
lungi, de pus în git. Iè el punga, o suceşte, o învirteşte 
ş-apoi zice: 

— Na-ţi-o frintă, că ţi-am dres-o! Dintr-o păreche 
de boi de-a mai mare dragul să te uiţi la ei am rămas 
c-o pungă goală. Măi! măi! măi! măi! Doar ştiu că nu 
mi-i acum întăiaşi dată, să merg la drum; dar parcă 
dracul mi-a luat mințile! 

Mai șede el cit șede de cască gura prin tirg, ş-apoi 
își iè tălpășiţa spre casă. Şi, ajungind în sat, se duce 
drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


— Bine v-am găsit, bădiţă! 

— Bine-ai venit, frate Dănilă ! Da” mult ai zăbovit la 
tirg! 

2 Apoi dă, bădiță; m-am pornit cu graba și m-am 
întilnit cu zăbava. 

— Ei, ce veste ne mai aduci de pe la tirg? 

— Ia, nu prea bună! Bieţii boișorii mei s-au dus ca 
pe gura lupului. 

— Vro dihanie a dat peste dinșii, ori ţi i-a furat ci- 
neva? 

— Bal l-am dat eu singur cu mîna mea, bădiţă. 

Apoi spuse din capăt toată întimplarea, pe unde-a 
fost şi ce-a păţit; iar la urma urmelor zise: 

— Ş-apoi, ce mai atita vorbă lungă, dintr-o păreche 
de boi m-am ales c-o pungă; ș-apoi și asta pute a pu- 
stiu, bădiţă dragă. 

— Mă! da, drept să-ţi spun, că mare nătărău mai 
ești 

— Apoi dă!... bădiţă! păn-aici, toate-au fost cum 
au fost, da’ de-acum am prins eu minte... Numai ce 
folos? Cind e minte, nu-i ce vinde; cind e brînză, 
nu-i bărbînță. Iaca, îţi dau și dumitale punga asta, 
că eu n-am ce face cu dînsa. Şi te mai rog de toţi dumne- 
zeii să-mi imprumuţi macar o dată carul cu boii, 
s-aduc niște lemne din pădure la nevastă şi la copii, 
că n-au scinteie de foc în vatră, sărmanii| ş-apoi, ce-a 
da Dumnezeu! cred că nu te-oiu mai supăra. 

— Ptiul mă! zise frate-său, după ce l-a lăsat să sfir- 
şească, Se vede că Dumnezeu a umplut lumea asta cu 
ce-a putut. laca-ţi mai dau o dată carul, dar asta ţi-a 
fi cea de pe urmă. 

Lui Dănilă atita i-a trebuit. Ia acum carul cu boii 
frăține-său și pornește. Cum ajunge în pădure, chitește 
un copac care era mai mare și trage carul lingă el; şi, 
fără să dejuge boii, începe a tăiè copacul, ca să cadă în 
car deodată. Trebi de ale lui Dănilă Prepeleac! Bocă- 
nește el cît bocănește, cind pirrr! cade copacul peste 
car de-l sfarmă și peste boi de-i ucide! 

— Na! că făcui pacostea şi frăține-meul Ei, ei, 
acum, ce-i de făcut?... Eu cred că ce-i bine, nu-i rău: 
Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă, Mă duc să văd, 


31 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


3 


n-oju pute smomi pe frate-meu să-mi împrumute și 
iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii și nevasta 
să-i las în știrea Celui-de-sus. 

Aşa zicînd, pornește şi, mergînd prin pădure, s-a 
rătăcit. După multă trudă și buimăceală, în loc să iasă 
la drum, dă de-un heleșteu și, văzînd niște lișițe pe apă, 
zvîrrr | cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una 
şi s-o ducă peşchiş frăține-său... Dar lişiţile, nefiind 
chioare, nici moarte, au zburat, toporul s-a cufundat, 
şi Prepeleac a rămas bătind în buze. 

— Mă... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocităl 
Se vede că mi-a luat cineva din urmă! 

Apoi dă din umere şi pornește ; mai merge el cît mer- 
ge, pănă ce,cu mare greu, găsește drumul. Apoi o iè 
la papuc şi hai, hai! hai, hai! ajunge în sat, la frate-său, 
şi pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca 
în părete. 

— Frate, mai fă-mi un bine şi cu iapa, ca să min 
boii de călare: în pădure a plouat grozav, și s-a făcut o 
mizgă ș-un gheţuș, de nu te mai poți de feliu ţine pe 
picioare. 

— Mä! zise frate-său, se vede că tu ai fost bun de 
călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii 
şi să chinuiește nevasta și copii[i]! Haiti! lipseşti 
dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata şi mutul 
iapa, ca să nu mai aud de numele tău! 

Iapa? Las’ pe Dănilă, că ştie el unde-a duce-o: să-și 
ieie iertăciune de la boi şi ziua bună de la car. Apoi iese 
pe ușă, pune mîna pe iapă şi pe-o secure, şi tunde-ol 
Cind se trezește frate-său, iè iapă dacă ai de undel 
Prepeleac era tocmai la heleșteul din pădure, să caute 
toporul. Aici îi trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun 
de călugăr, după vorbele frăține-său. 

— Am să durez o mănăstire pe pajiştea asta, de are 
să se ducă vestea în lume, zise el. 

Şi deodată se și apucă. Face mai întăi o cruce ş-o 
înfige în pămînt, de însamnă locul. Apoi se duce prin 
pădure şi începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun 
de aminare, cela de tălpi, ista de grinzi, cela de tumu- 
rugi, cela de costoroabe, ista de toacă; şi tot aşa dondă- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


40 


nind el din gură, iaca se trezește dinaintea lui c-un 
drac ce ieșise din iaz. 

— Ce vrei să faci aici, măi omule? 

— Da’ nu vezi? 

— Stăi, mă! nu te-apuca de năzbutii. Iazul, locul 
şi pădurea de pe-aici sunt ale noastre. 

— Poate-i zice că şi răţele de pe apă sunt ale voas- 
stre, şi toporul meu din fundul iazului. V-oiu învăţa 
eu pe voi să puneţi stăpînire pe lucrurile din lume, cor- 
noraţilor! 

Dracul, neavind ce-i face, huştiuliuc! în iaz și dă de 
ştire lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu 
năravul dracului. Ce să facă dracii? Se sfătuiesc între 
dinșii, şi Scaraoschi, căpitenia dracilor, găsește cu 
cale să trimeată pe unul din ei c-un burduf de bivol plin 
cu bani, să-l deie pusnicului Dănilă, ca să-l poată mă- 
tura de-acolo. 

— Na-ţi, mă, bani! zise dracul trimis; şi să te cără- 

bănești de aici; că, de nu, e rău detine! 

Prepeleac se uită la cruce, se uită la drac și la bani... 
dă din umere ş-apoi zice: 

— Aveţi noroc, spurcaţilor, că-mi sunt mai dragi 
banii decit pusnicia, că v-aş arăta eu vouă! 

Dracul răspunde: 

— Nu te pune în poară, măi omule, cu împăratul 
iadului; ci mai bine ie-ţi bănișorii şi caută-ţi de nevoi. 

Apoi lasă banii și se întoarnă în heleșteu, unde găse- 
şte pe Scaraoschi tare mihnit pentru perderea unei 
comori așa de mari, cu care ar fi putut dobîndi o mul- 
ime de suflete. 

Prepeleac, în acest timp, se chitea cum ar face să 
vadă banii acasă la dinsul, 

— Bun! zise Dănilă, Nici asta nu se iè din drum, 
Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii 
în samă, să-ţi vie cu banii de-a gata la picioare şi să te 
facă putred de bogat. 

Pe cind se îngrijea el cum să ducă banii acasă, iaca 
un alt drac din iaz i se înfățișează înainte, zicindu-i: 

— Măi omule! Stăpinu-meu s-a răzgîndit; el vrea 
mai întăi să ne cercăm puterile ș-apoi să iei banii, 


33 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


34 


„La, acu-i acu!“ zise Perpeleac în gîndul său, oftînd. 
Dar este o vorbă: tot bogatul minteos şi tînărul frumos. 
Dănilă mai prinsese acum la minte. 

— Puterile? Ei, cum şi în ce fel? 

— Iaca cum: dintru-ntăi gi dintru-ntăi, care dintre 
noi amundoi a lua iapa ta în spate și va încunjura iazul 
de trei ori, fără s-o puie jos şi să se răsufle, ai acelu- 
ia să fie banii. 

Şi cum zice, și umflă dracul iapa în cîrcă și într-o 
clipă încunjură iazul de trei ori. Prepeleac, văzind 
atita putere din partea dracului, nu-i prea veni la 
socoteală, dar tot îşi ţinu firea şi zise: 

— Măi Michiduţă ! doar eu te credeam mai tare decît 
eşti! Aşă-i că tu ai luat iapa în spate? Însă eu ţi-oiu 
lua-o numai între picioare; și îndată se şi azvirle pe 
iapă şi încunjură iazul de trei ori, fără să se răsufle. 

Dracul atunci se miră mult de asta şi, neavînd ce 
mai zice, iscodi alta. 

— Acum să ne întrecem din fugă, zise el. 

— Măi Michiduţă | da’ cu mine ţi-ai găsit că poți tu 
să te întreci din fugă? 

— D-apoi cu cine? 

— Vină încoace, să-ți arăt eu cu cine! 

Apoi merge împreună cu dracul în niște porumbrei, 
unde vede un iepure dormind, şi i-l arată. 

ga, tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel? 

— Văd. 

— Acela-i copilul meu cel mai mic. Aţine-tel Şi 
cînd l-oiu trezi din somn, să te iei după el. Şi-odată 
şi strigă: ul tal na! na nal... 

Atunci iepurele sare, şi dracul după el. Fug ei cit 
fug, şi de la o vreme dracul pierde urma iepurelui. 
Pănă acum toţi rideau de Prepeleac, dar acum a ajuns să 
rîdă și el de dracul. Pe cind Dănilă se ţinea cu mina 
de inimă, rizind de prostia dracului, iaca și acesta se 
înturna gifuind. 

— Mă! da’ sprinten şi sprințăroiu copil mai ai, 
drept să-ţi spun ! Cînd aproape-aproape să pun mîna pe 
dînsul, i-am pierdut urma, şi să te duci, duluţă! 

— Samănă tătăne-său, sireicanul! zise Dănilă. 
Ei? mai ai poftă să te întreci şi cu mine? 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Ba mai pune-ţi poita-n cuiul... Maibine să ne 
întrecem din trîntă. 

— Din trintă? Doar de ţi-e greu de viaţă. Mă! tot 
am auzit din bătrini că dracii nu-s proști; d-apoi, cum 
văd eu, tu numai nu dai în gropi, de prost ce ești. 
Ascultă! Eu am un unchiu bătrîn de 999 de ani şi 52 
de săptămîni; și, de-l vei pute trinti pe dinsul, atunci 
să te încerci și cu mine, dar cred că ţi-a da pe nas. 

Zicînd aceste, pornește înainte şi face semn dracului 
cu mîna, să vie după el. În fundul pădurii, sub niște 
stiînci, se afla o bizunie de urşi, peste care dăduse Pre- 
peleac, umblind citeodată, ca pusnic ce se găsea, după 
vlăstări sălbatice și după zmeură. Ajungiînd ei aproape, 
Dănilă zise: 

— Iaca locașul unchiului meu. Întră înlăuntru: ai 
să-l găsești dormind în cenușă, cu nasul în tăciuni. 
De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinţii i-au 
căzut mai bine de o mie de ani. 

Dracul, cînd n-are ce face, știți ce face... Întră 
înlăuntru şi începe a-şi purta codița cea birligată pe 
la nasul uncheșului. Atita i-a trebuit lui moş Ursilă, 
ş-apoi las” pe dinsul! Deodată sare mînios din birlog, 
haț! dracul subsuoară și-l strînge cu atita putere, de 
era să-și deie sufletul, și ochii i-au ieșit afară din cap 
cît cepele de mari. 

— Na! nu cauţi, ș-o găsești, zise Dănilă, care privea 
de departe vălmășagul acesta și se strica de ris. Dar 
nu știu ce face dracul, că face el ce face, și cu mare 
greu scapă din labele lui moș Ursilă, Dănilă, cum vede 
pe drac scăpat, bun teafăr... se face că-l scoate. 

— Ia las’, măi omule, las’! nu-ți mai face obraz. 
Dacă ai ştiut că ai un moș așa de grobian, pentru ce 
m-ai îndemnat să mă lupt cu el? 

— Da’ ce? Nu ţi-a plăcut? Hai şi cu mine! 

— Cu tine, şi numai cu tine, m-oiu întrece din chiuit; 
şi care-a chiui mai tare, acela să ieie banii. 

— Bun... zise Dănilă în gind; las”, că te-oiu chiui 
eu ! Măi Michiduţă! Ia chiuie tu întăi, ca să aud cum 
chiui. 

Atunci dracul se crăceşte c-un picior la asfinţit şi 
cu unul la răsărit, s-apucă zdravăn cu minele de torţile 


35 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


36 


ceriului, cască o gură cit o şură, și, cînd chiuie odată, 
se cutremură pămîntul, văile răsună, mările clocotesc 
şi peștii din ele se sparie; dracii ies afară din iaz cîtă 
frunză şi iarbă! Şi o leacă numai de nu s-a răsipit bolta 
cerului. Dănilă însă şedea călare pe burduful cu banii 
şi, ţinindu-și firea, zise: 

— Mă! da’ numai așa de tare poţi chiui? Eu mai 
nu te-am auzit. Mai chiuie o dată! 

Dracul chiuie și mai grozav. 

— Tot nu te-am auzit. Încă o dată! 

Dracul chiuie ș-a treia oară, așa de tare, de credeai 
că s-a rupt ceva într-însul, 

— Acum nu te-am auzit nici atita... Așă-i c-a venit 
şi rindul meu? 

— Mai aşa! 

— Măi, Michiduţă ! cînd oiu chiui eu, ai să asurzești 
ş-au să-ţi sară creierii din cap. Înţeles-ai tu? Însă eu 
îţi priesc bine, dacă-i vrè să mă asculţi. 

— În ce fel? 

— Ia să-ţi leg ochii și urechile c-un ştergar, dacă 
vrei să mai trăieşti. 

— Leagă-mi ce ştii și cu ce știi, numai să nu morl 

Atunci Dănilă leagă strîns c-un ştergar gros de cilți 
ochii şi urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi iè 
o drughineaţă groasă de stejar în mînă, căci, cit era 
de pusnic Dănilă, tot mai mult se bizuia pe drughi- 
neaţă decit în sfinta cruce, și pic! la timpla dracului 
cea dreaptă, una! 

— A... leu! destul! Nu mai chiui! 

— Ba nul stăi, Sarsailă! tu cum ai chiuit de trei ori? 
Trosc! și la stinga, una! 

— Va... leu! destul! 

— Ba nu-i destul! şi-i mai trage şi-n numele tată- 
lui una! 

— A...uleo! strigă dracul îngrozitor! şi cu ochii 
legaţi, cum era, văicărindu-se grozav şi zvircolindu-se 
ca șarpele, se aruncă în iaz, spunînd lui Scaraoschi 
cele întimplate gi că nu-i de șuguit cu vrăjitorul acesta. 

Dănilă însă ofta din greu lingă burdulul cu banii şi 
se tot frăminta cu gîndul ce-i de făcut. Cînd, iaca al 
treilea drac i se înfăţişează înainte, c-un buzdugan 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


49 


strașnic de mare în mină, pe care îl trintește la pămînt 
şi zice: 

— Măi omule! ia, acum să te văd! Cine-a azvirli 
buzduganu!l ista mai tare în sus, ai aceluia să fie 
banii. 

„Na! Dănilă, zice el în gindul său, așă-i c-ai sfe- 
clit-o2* 

Dar vorba ceea: „Nevoia învaţă pe cărăuş“. 

— Ia zvirle-l tu întăi, măi dracule! 

Atunci dracul iè buzduganul de coadă, şi cînd îl 
zvirle, se suie așa de tare, de nu se mai vede; și abia 
după trei zile şi trei nopţi, căzind jos, cu mare străşni- 
cie s-a cufundat în fundul pămîntului, de s-au zguduit 
temeliile lumii! 

— la azvirle-l și tu acum, zise dracul îngimiat. 

— L-oiu zvirli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai în- 
tăiu la fața pămîntului, cum a fost și la tine. 

Dracul ascultă şi-l scoate. 

— Haiti! mai răpede, mai răpede, că n-am timp de 
aşteptat. 

— Mai îngăduieşte puţin, tartarule, că nu te trag 
copiii de poale! 

Dracul îngăduie, căci n-are încotro. 

Nu trecu mult şi ziua se călători. Cerul era limpede, 
şi luceferii sclipitori rîdeau la stele, iară luna, scoțind 
capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminind 
pămîntul. 

— Da” nu-l mai zvirli, omule? 

— Ba am să-l zvirl de-acum; dar îți spun dinainte, 
să te ştergi pe bot despre dinsul. 

— De ce? 

— Iaca de ce: vezi tu colo în lună niște pete? 

— Le văd. 

— Acolo-s frații mei din ceea lume. Și, Doamne, 
mare nevoie mai au de fer, ca să-și potcovească caii, 
Ui'-te bine și vezi cum îmi fac semn cu mina, să le 
dau buzduganul ista; ş-odată și pune mîna pe dinsul. 

— Stăi, nepriceputule, că buzduganul ista îl avem 
lăsat moștenire de la strămoșul nostru; şi nu-l putem 
da nici pentru toată lumea; ş-odată-i și smuncește buz- 


37 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


38 


duganul din mină și fuga cu el în iaz, spunînd lui 
Scaraoschi, ce era să păţească cu buzduganul. 

Atunci Scaraoschi, îngrijit și mînios grozav, chemă 
înaintea sa pe toată drăcimea și bătu din picior, 
strigind: 

— Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi care 
să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmag 
cumplit. 

Pe loc şi vine unul înaintea sa, tremurînd. 

— Să trăiţi, mîrşăvia-voastră|! Eu mă duc să înde- 
plinesc nelegiuita voastră poruncă. 

— Mergi | şi dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am 
să te fac mai mare. 

Atunci dracul pornește c-o falcă-n cer și cu una-n 
pămînt, și într-o clipă și ajunge la pusnicul Dănilă. 

— Măi omule, zise dracul. Tu, cu șmichiriile tale, 
ai tulburat toată drăcimea; da’ acuș am să te vir şi 
eu în toate grozile morții! Hai să ne blăstămăm, şi 
care dintre noi amindoi a fi mai meşter, acela să ieie 
banii! 

Ş-odată şi-ncepe dracul a boscorodi din gură și a 
descinta, că nu știu ce face, de-i pocneşte lui Dănilă 
un ochiu din cap. Săracul Prepeleac! se vede că i-a 
fost scris tot el să răsplătească şi păcatele iepei fră- 
ține-sãu, a caprei, ale ginsacului logodit și ale boilor 
uciși în pădure. Pesemne blăstămul giştelor văduvite 
l-au ajuns, sărmanul! 

Doamne! Multe mai are de pătimit un pusnic 
adevărat cînd se depărtează de poftele lumești și se 
gîndeşte la fapte bune!... Prepeleac pusnicul sestricase 
acum de tot cu dracul... Ș-apoi ce este mai gingaş 
decît ochiul? Dănilă crăpa de durere! dar, oricit îl durea 
de tare, el tot își ţinu inima cu dinţii şi zise: 

— Nu mă sparii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat 
ce eștil Am să te fac să-ţi muşti minile şi să mă po- 
meneşti în toată viața tal 

— Dă, dă, nu mai dondăi atita din gură și blastămă 
şi tu acum, să te văd cît ești de meșter. 

— Ai să iei burdufu cu banii în spate și ai să mergi la 
casa mea, căci blăstămurile părințeşti nu-s la mine. 
Înţeles-ai? 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


8" 


Și, cum zice, încalecă și Dănilă pe burduf; iară 
dracu-i umilă în spate și zboară iute ca gindul taman 
la casa lui Dănilă Prepeleac. 

Copiii şi nevasta lui, cînd au văzut un bivol zburind 
pe sus, au rupt-o de fugă, înspăimîntaţi. Dănilă, însă, 
a început a-i striga pe nume; şi ei, cunoscînd glasul 
lui, s-au oprit, 

— Dragii tatei, băieți! Ia veniţi încoace şi aduceţi 
cu voi și blăstemurile părințești! ragila și peptenii de 
peptănat cilți! 

Băieţii încep a curge toţi, care dincotro, cu blăste- 
murile părințești în mină. Îi venise acum și lui Dănilă 
apa la moară. 

— Puneţi mina, copii, pe jupînul ista, și începeţi 
a-l blăstăma cum îţi şti voi mai bine, ca să-i placă şi 
dumisale. 

Atunci lasă pe copii, că și dracul fuge de dînșii. Au 
tăbărit cu toţii pe diînsul şi l-au schingiuit după 
placul lui Dănilă. Ș-au început dracul a ţipa cit îi 
lua gura; şi scăpind cu mare greu din miînile lor, 
hirșciit și stilcit cum era, a lăsat și bani și tot și s-a 
dus pe urlaţi după ceilalți. 

Iară Dănilă Prepeleac, nemaifiind supărat de nimene 
şi scăpînd deasupra nevoiei, a mincat şi a băut și s-a 
desfătat pănă la adinci bătrinețe, văzindu-şi pe fiii 
fiilor săi împrejurul mesei sale. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


49 


POVESTEA PORCULUI 


Cică era odată o babă şi un moșneag: moșneagul 
de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; şi amundoi 
bătrinii aceştia erau albi ca iarna şi posomoriţi ca 
vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, 
Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, 
căci, cît era ziulica şi noaptea de mare, ședeau singurei 
ca cucul şi le ţiuia urechile, de urit ce li era. Şi apoi, 
pe lingă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era 
de dinșii: un bordeiu ca vai de el, niște ţoale rupte, 
aşternute pe lăiţi, și atita era tot. "Ba, de la o vreme 
încoace, urîtul ti minca și mai tare, căci țipenie de om 
nu li deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, 
sărmanii | 

În una din zile, baba oftă din greu și zise moșnea- 
gului: 

— Doamne, moșnege, Doamne! De cind suntem 
noi, încă nu ne- a zis nime tată și mamă! Oare nu-i 
păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? 
Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun 
Doamne-ajută |! 

— Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea 
lui Dumnezeu? 

— Aşa este, moșnege, văd bine; dar, pănă la una, 
la alta, știi ce-am gindit eu astă-noapte? 

— Ştiu, măi babă, dacă mi-i spune. 

— la, mine dimineaţă, cum s-a amiji de ziuă, să 
te scoli şi să apuci încotro-i vedè cu ochii; șiceţi-a 
ieși înainte întăi sși-ntăi, dar a fi om, da” şerpe, da’, 
în sfîrşit, orice altă jivină a fi, pune-o în traistă şi 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


4) 


o adă acasă; vom creşte-o şi noi cum vom putè, și 
acela să fie copilul nostru. 

Moșneagul, sătul şi el de-atita singurătate şi dorit 
să aibă copii, se scoală a doua zi des-dimineaţă, îşi 
iè traista în băț și face cum i-a zis baba... Porneşte 
el și se duce tot înainte pe niște ponoare, pănă ce dă 
peste un bulhac. Şi numai iaca că vede în bulhac o 
scroafă cu doisprezece purcei, care ședeau tologiţi 
în glod și se păleau la soare. Scroafa, cum vede pe 
moşneag că vine asupra ei, îndată începe a grohăi, o 
rupe de fugă, și purceii după dinsa. Numai unul, care 
era mai ogirjit, mai răpănos şi mai răpciugos, nepu- 
tind ieşi din glod, rămase pe loc. 

Moșneagul degrabă îl prinde, îl bagă în traistă, 
aşa plin de glod și de alte podoabe cum era, și porneşte 
cu dinsul spre casă. 

— Slavă ţie, Doamne! zise moşneagu]l, că pot să duc 
şi babei mele o mîngăiere! Mai ştiu eu? Poate ori 
Dumnezeu, ori dracul i-a dat în gind ieri noapte de 
una ca asta, 

Și cum ajunge-acasă, zice: 

— Iaca, măi băbuşcă, ce odor ţi-am adus eu! Numai 
să-ţi trăiască | Un băiet ochios, sprîncenat şi frumușel 
de nu se mai poate. Îţi samănă ţie, ruptă bucăţicăl... 
Acum pune de lăutoare și grijeşte-l cum știi tu că 
se grijesc băieţii: că, după cum vezi, îi cam colbăit, 
mititelul! 

— Moşnege, moşnege! zise baba, nu ride, că şi 
acesta-i făptura lui Dumnezeu, ca şi noi... Ba poate... 
şi mai nevinovat, sărmanul! 

Apoi, sprintenă ca o copilă, face degrabă leșie, 
pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba 
moșitului, lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușelcu 
untură din opaiţ pe la toate încheiturile, îl strînge 
de nas şi-l sumuţă, ca să nu se dioache odorul. Apoi 
îl peaptănă şi-l grijeşte așa de bine, că peste citeva 
zile îl scoate din boală; şi cu tărițe, cu cojiţe, purcelul 
începe a se înfiripa și a creşte văzînd cu ochii, de-ţi 
era mai mare dragul să te uiţila el. Iară baba nu știa 
ce să mai facă de bucurie că are un băiet așa de chipos, 
de hazliu, de gras și învălit ca un pepene. Să-i fi zis 


41 


www.dacoromanica.ro 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


42 


toată lumea că-i urit și obraznic, ea ţinea una și bună, 
că băiet ca băietul ei, nu mai este altul! Numai de-un 
lucru era baba cu inimajignită: că nu putea să le zică 
tată şi mamă. 

Într-una din zile, moşneagul voieşte a merge la 
tirg să mai cumpere cite ceva. 

— Moșnege, zise baba, nu uita să aduci gi niște 
roşcove pentru ist băiet, că tare-a fi dorit, mititelul!? 

— Bine, măi babă. Dar în gindul său: „Da! mînca- 
l-ar brînca să-l mănince, surlă, că mult mă mai înnă- 
duși cu dinsul. De-am avè pine și sare pentru noi, 
da’ nu să-l mai îndop şi pe dinsul cu bunătăţi... 
Cind m-aş potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua 
cîmpii!“ 

În sfirşit, moşneagul se duce la tirg, tirguieşte e} 
ce are de tirguit, şi, cind vine acasă, baba il întreabă, 
ca totdeauna: 

— Ei, moșnege, ce mai știi de pe la tirg? 

— Ce să ştiu, măi babă? Ia, nu prea bune veşti: 
împăratul vrea să-și mărite fata. 

— Şi asta-i veste rea, moşnege? 

— D-apoi îngăduieşte puţin, măi babă, că nu-î 
numa atita, că, de ce-am auzit eu, mi s-a suit părul 
în vîrful capului. Și cînd ţi-oiu spune pănă la sfirșit, 
cred că ţi s-a încrîncina și ţie carnea pe tine. 

— Da’ de ce, moșnege? Vai de mine! 

— D-apoi, iaca de ce, măi babă, ascultă: Împăratub 
a dat de ştire, prin crainicii săi, în toată lumea că 
oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și pănă 
la curţile împărătești, un pod de aur pardosit cu 
petre scumpe şi fel de fel de copaci, pe de-o parte şi 
pe de alta, şi în copaci să cinte tot felul de păseri, 
care nu se mai află pe lumea asta, aceluia îs 
dă fata; ba cică-i mai dă și jumătate din împărăţia 
lui. Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă 
şi n-a izbuti să facă podul, așa cum ţi-am spus, aceluia 
pe loc îi şi taie capul. Şi cică pănă acum o mulţime de 
feciori de crai și de împărați, cine mai știe de pe unde, 
au venit, şi nici unul din ei n-a făcut nici o ispravă; 
şi împăratul, după cum s-a hotărît, pe toţi i-a tăiat, 
fără cruţare, de li plinge lumea de milă. Apoi, mă3 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


babă, ce zici? bune veşti sunt aceste? Ba și împăratul 
cică s-a bolnăvit de supărare! 

— Of! moşnege, of ! boala împăraţilor e ca sănătatea 
noastră | Numai despre feţii de împărat, ce mi-ai spus, 
mi se rupe inima din mine, că mare jale și alean or fi 
mai ducînd mamele lor pentru dînşii! Mai bine că al 
nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, ca pe 
alții... la atitea iznoave. 

— Bune-s şi acestea, măi babă; da’ bună ar fi și 
aceea cind ar avè cineva un fecior care să facă podul 
şi să ieie pe fata împăratului, că știu c-ar încăleca pe 
nevoie şi, Doamne! mare slavă ar mai dobindi în 
lume! 

Cînd vorbeau bătrinii, purcelul şedea în culcuş, 
într-un cotlon sub vatră, cu ritul în sus, şi uitîndu-se 
țintă în ochii lor, asculta ce spun ei și numai pufnea 
din cînd în cînd. Şi cum sfătuiau bătrinii, ei în de ei, 
despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: „Tată 
şi mamă! eu îl fac“, Baba atunci a ameţit de bucurie, 
moșneagul însă, gîndind că-i Ucigă-l-crucea, s-a spă- 
riet și, uimit, se uita prin bordeiu în toate părţile, 
să vadă de unde a ieșit acel glas; dar, nevăzind pe 
nime, şi-a mai venit în sine, Însă godacul iara strigat: 

— Tată, nu te înfricoşa, că eu sunt! Ci trezeşte pe 
mama și du-te la împăratul de-i spune că eu îi fac 
podul. 

Moşneagul atunci zise îngăimat: 

— D-apoi ai să-l poţi face, dragul tatei? 

— Despre asta n-aibi grijă, tată, că eşti cu mine. 
Numai du-te și vestește împăratului ce-am spus eul 

Baba, atunci, venindu-şi în sine, sărută băietul şi-i 
zise: 

— Dragul mamei, drag! Nu-ţi pune viaţa în primej- 
die, şi pe noi să ne lași, tocmai acum, străini, cu 
inima arsă şi fără nici un sprijin! 

— Nu te îngriji, mămucă, de feliu; că trăind și 
nemurind ai să vezi cine sunt eu. 

Atunci moșneagul, nemaiavînd ce zice, își peaptănă 
barba frumos, iè toiagul bătrineţelor în mină, apoi 
iese din casă și porneşte spre împărăție, și cum ajunge 
în tirg, se duce cu peptul deschis drept la palatul 


43 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


44 


împăratului. Un străjer, cum vede pe moșneag că 
stă pe-acolo, îl întreabă: 

— Da’ ce vrei, moșule? 

— la, am treabă la împăratul; feciorul meu se 
prinde că i-a face podul. 

Străjerul, știind porunca, nu mai lungeşte vorba, ci 
iè moşneagul şi-l duce înaintea împăratului. Împăratul, 
văzînd pe moşneag, îl întreabă: 

— Ce voieşti de la mine, moșule? 

— Să trăiţi mulţi ani cu bine, luminate şi prea- 
puternice împăratel Fecioru-meu, auzind că aveţi 
fată de măritat, m-a trimis, din partea lui, ca să aduc 
la cunoştinţa măriei-voastre că el, cică, poate să vă 
facă podul. 

— Dacă poate să-l facă, facă-l, moşnege; și atunci 
fata și jumătate din împărăția mea ale lui să fie. 
Iară de nu, atunci... poate-i îi auzit ce-au pățit alţii, 
mai de viţă decit dinsul!? Dacă te prinzi așa, apoi 
mergi de-ţi adă feciorul încoace. Iară de nu, caută-ţi 
de drum şi nu umbla cu gărgăunii în cap. 

Moşneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, 
se pleacă pănă la pămînt; apoi iese şi pornește spre casă, 
ca să-și aducă feciorul. Și, cum ajunge acasă, spune 
fecioru-său ce a zis împăratul. Purcelul atunci, plin de 
bucurie, începe a zburda prin bordeiu, dă un ropot pe 
sub laiţi, mai răstoarnă citeva oale cu ritul și zice: 

— Haidem, tătucă, să mă vadă împăratul! 

Baba, atunci, începe a se boci şi a zice: 

— Să vede că eu nu mai am parte în lumea asta de 
nimica! Pănă acum m-am chinuit de l-am crescut și 
l-am scos din toată nevoia, și acum... parcă văd c-am 
să rămîn fără de dinsul! Și, tot bocind ea, o apucă 
leşin de supărare. 

lar moşneagul, de cuvint; pune cușma pe cap, o 
îndeasă pe urechi, îşi iè toiagul în mînă, iese din casă 
şi zice: 

— Hai cu tata, băiete, s-aducem noră mine-ta. 

Purcelul, atunci, de bucurie, mai dă un ropot pe 
sub lăiţi, apoi se id după moşneag și, cît colè, mergea 
în urma lui, grohăind şi mușluind pe jos, cum e treaba 
porcului. Abiè ajung ei la porțile palatului împără- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


tesc, şi străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la 
altul şi a buîni de ris. 

— Da’ ce-i acesta, moșule? zise unul din ei. 

— D-apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a 
face podul împăratului. 

— Doamne, moșule, Doamne! multă minte îţi mai 
trebuie | zise un străjer bătrin; se vede că ţi-ai urit 
zilele | 

— Apoi dă, ce-i scris omului în frunte-i este pus, 
şi tot de-o moarte are să moară cineva. 

— D-ta, moșule, cum vedem noi, cauţi pricina 
ziua-miaza-mare, cu luminare, ziseră. străjerii. 

— D-apoi asta nu vă privește pe d-voastre; ia, 
mai bine păziţi-vă gura şi daţi de ştire împăratului 
c-am venit noi, răspunse moșneagul. 

Străjerii, atunci, se uită lung unul la altul și string 
şi ei din umere, apoi unul din ei vestește împăratului 
despre venirea noilor peţitori, moșneagul cu purcelul 
său! Atunci împăratul îl cheamă înaintea sa. Moşnea- 
gul, cum întră, se pleacă pănă la pămint și stă la uşă, 
smerit, Iară pureelul calcă înainte pe covoare, grohăind, 
şi începe a mușlui prin casă. 

Atunci împăratul, văzind așa mare obrăznicie, pe 
de-o parte i-a venita ride, iară pe de alta se tulbură 
grozav şi zise: 

— Da’ bine, moșnege, cind ai venit în cela rind, 
parcă erai în toată mintea; dar acum unde te visezi, 
de umbli cu porci după tine? Și cine te-a pus la cale 
să mă iei tocmai pe mine în bătaie de joc? 

— Ferească Dumnezeu |! înălțate împărate, să cuget 
eu, om bătrin, la una ca asta! D-apoi, să avem ier- 
tare, luminarea-voastră, că acesta mi-i flăcăul, despre 
care v-am spus mai dăunăzi că m-a trămis la măria- 
voastră, dacă vă mai aduceţi aminte. 

— Şi el are să-mi facă podul? 

— D-apoi așa nădăjduim în Dumnezeu, că chiar el, 
măria-ta | 

— Hai! ie-ţi porcul de-aici și ieși afară! Şi dacă 
pănă mine dimineaţă n-a îi podul gata, moşnege, are 
să-ți steie capul unde-ţi stau talpele. Înţelesu-m-ai? 


45 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


46 


— Milostiv este Cel-de-sus, măria-voastră | Iară dacă 
s-a întîmpla, — să nu bănuiţi, puternice împărate! - 
după dorinţa luminării-voastre, apoi atunci să ne tri- 
miteţi copila acasă. 

Şi zicînd aceste, se pleacă după obiceiu, își iè purce- 
lul, iese și porneşte spre casă, urmat de cîţiva ostaşi, 
în paza cărora l-a dat impăratul pănă a doua zi,casă 
vadă ce poate fi una ca asta. Căci multă vorbă, mult 
ris și mare nedumerire se mai făcuse la palat și în toate 
părţile despre o astfel de batjocură nemaipomenită. 

ȘI, cătră sară, ajungind moșneagul gi cu purcelul 
acasă, pe babă o și apucă un tremur, de spaimă, şi 
începe a se văicăra şi a zice: 

— Vai de mine, moșnege! da’ ce foc mi-ai adus la 
casă? Mie ostași imi trebuiesc 

ra Încă mai ai gură să intrebi?! acestea-s faptele 
tale; m-am luat după capul tău cel sec şi m-am dus 
pe coclauri să-ți aduc copii de suflet. Și acum, iaca 
în ce chichion am intrat! Că n-am adus eu ostaşii, 
ci ei m-au adus pe mine. Şi capului meu se vede că 
pănă mine dimineaţă i-a fost scris să mai steie unde 
stă | 

Purcelul însă umbla mușluind prin casă după mincare 
și nici grijă n-avea despre încurcala ce făcuse. Moșnegii 
s-au ciondănit cît s-au mai ciondănit şi, cît erau ei de 
îngrijiţi, despre ziuă au adormit. Iară purcelul atunci 
s-a suit binișor pe laiţă, a spart o fereastră de bărdăhan 
şi, suflind o dată din nări, s-au făcut ca două suluri 
de foc, de la bordeiul moşneagului, care acum nu mai 
era bordeiu, şi pănă la palatul împăratului. Şi podul, 
cu toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul 
moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai străy 
lucitor decît al împăratului! Şi, deodată, baba şi 
moșneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împărătească, 
şi toate bunătăţile de pe lume erau acum în palaturile 
lor. Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe 
covoare, în toate părţile. 

Tot în acea vreme, și la împărăție strașnică zvoană 
s-a făcut, și însuși impăratul cu sfetnicii săi, văzînd 
această mare minune, grozav s-au spăriet, şi temindu- se 
împăratul să nu i se întimple ceva de rău, a făcut 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


20 


40 


sfat şi a găsit cu cale să deie fata după feciorul moşnea- 

Jui și de îndată a şi trimisa. Căci şi împăratul, cit 
era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici 
macar aceea nu era bună: frica! 

Nuntă na mai făcut, căci cu cine era s-ọ facă? 
Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, isau 
plăcut palaturile şi socrii. lar cînd a dat cu ochii de 
mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, stringînd 
ea din umere, a gis în inima sa: 

„Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, 
apoi așa să rămiie“. Şi saa și apucat de gospodărie. 

Purcelul toată ziua mușluia prin casă, după ọþia 
ceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pelea cea 
de porc şi rămînea un fecior de împărat foarte frumos! 
Şi naa trecut mult, și nevasta lui s-a deprins cu dinsul, 
de nusi mai era acum așa de urit ca dintăi. 

La vro săptămînă, două, tiînăra împărăteasă, cua 
prinsă de dor, saa dus săsși mai vadă părinţii; iară 
pe harhat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mina să iasă 
cu dînsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat 
cu bucurie mare, și, întreþindaọ despre gospodărie şi 
hărbhat, ea a spus tot ce știa. Atunci împăratul a 
început s-o sfătuiască, zicînd: 

— Draga tatei! Şă nu cumva să te împingă păcatul 
să-i faci vrun neajuns, ca să nu păţeşti vreo nenorocire! 
Căci, după cum văd eu, omul acesta, sau cema fi el, 
are mare putere. Şi trebuie să fie ceva neînțeles de 
mintea noastră, de vreme ce au făcut lucruri peste 
puterea omenească ! 

După aceasta au ieşit amundouă împărătesele în 
grădină ca să se primble. Şi aici, mama sfătui pe fată 
cu totul de at fel: 

— Draga mamei, ce fel de viaţă ai să mai duci tu 
dacă nu poţi ieși în lume cu barbatul tău? Eu te sfă, 
tuiesc așa: să potrivești totdeauna să fie foc zdravăn 
în sọþă şi, cînd a adormi þarþatustău, să iei pelea cea 
de porc şi s-o dai în foc, ca să ardă, şi atunci ai să te 
mîntui de dinsal 

— Çă hine gici, mamă! iaca, mie nu misa venit în 
cap de una ca asta. 


47 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


48 


Şi cum s-a întors împărăteasa cea tînără sara acasă, 
a și poruncit să-i facă un foc bun în sobă. Și, cînd 
dormea barbatu-său mai bine, ea a luat pelea cea de 
porc, de unde o punea el, și a dat-o pe foc! Atunci 
perii de pe dinsa au început a pirii şi pielea a sfirii, 
prefăcîndu-se în cioric ars și apoi în scrum; şi s-a 
făcut în casă o duhoare așa de grozavă, încît bar- 
batul pe loc s-a trezit înspăimintat, a sărit drept 
în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă. Și, cînd a 
văzut această mare nenorocire, a lăcrimat, zicind: 

— Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a 
învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din 
capul tău, rău cap ai avut! 

Atunci ea deodată s-a văzut încinsă peste mijloc cu 
un cerc zdravăn de fer. Iară barbatu-său i-a zis: 

— Cind voiu pune eu mina mea cea dreaptă pe mij- 
locul tău, atunci să plesnească cercul acesta, și numai 
atunci să se nască pruncul din tine, pentru că ai ascul- 
tat de sfaturile altora, de ai nenorocit şi căzăturile 
ieste de bătrîni, m-ai nenorocit şi pe mine și pe tine 
deodată ! Și dacă vei avea cindva nevoie de mine, atunci 
să știi că mă cheamă Făt-Frumos şi să mă cauţi la Mă- 
năstirea-de-Tămiie. 

Cum a sfîrşit de zis aceste, deodată s-a stirnit un 
vînt năpraznic, și venind un virtej înfricoșat, a ridi- 
cat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut, 
Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a 
mistuit, de nu se ştie ce s-a făcut. Iară palatul în 
care ședeau moșnegii și cu nora, cu toate bogăţiile şi 
podoabele din el, s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul 
bordeiu al moșneagului, de mai nainte. Atunci bătri- 
nii, văzînd astă mare nenorocire şi pe nora lor în așa 
hal, au început a o mustra, cu lacrimile în ochi, şi 
a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu 
ce s-o ție. 

Ea, văzindu-se acum așa de nenorocită şi horopsită, 
ce să facă şi încotro s-apuce? Să se ducă la părinți? 
Se temea de asprimea tată-său şi de şugubaţa defăimare 
a oamenilor; să rămiie pe loc? Nu avea cele trebuitoare 
şi-i era lehamite de mustrările socrilor. În sfîrşit, s-a 
hotărit a se duce în toată lumea, să- -şi caute barbatul. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Şi hotărîndu-se astfel, a zis Doamne-ajută! și a por- 
nit încotro a văzut cu ochii, Şi a mers ea, a mers tot 
înainte, prin pustiuri, un an de zile, pănă ce a ajuns 
într-un loc sălbatic și cu totul necunoscut. Şi aici, vă- 
zînd o căsuţă tupilată şi acoperită cu mușchiu, care măr- 
turisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. Atunci 
se aude dinlăuntru un glas de femeie bătrină, zicînd: 

— Cine-i acolo? 

— Eu sunt, un drumeţ rătăcit. 

— De ești om bun, aproape de chilioara mea; iară de 
ești om rău, departe de pe locurile aceste, că amo 
căţea cu dinţii de oţel, şi, de i-oiu da drumul, te face 
mii şi fărîmel! 

— Om bun, măicuţă! 

Atunci i se deschide poarta şi drumeaţa întră înlă- 
untru. 

— Da’ ce vint te-a adus și cum ai putut răzbate 
prin aceste locuri, femeie, hăi? Că pasere măiastră nu 
vine pe aici, necum om pămîntean, 

Atunci drumeaţa a oftat din greu şi a zis: 

— Ia, păcatele mele m-au adus, măicuţă. Caut Mă- 
năstirea-de-Tămiie și nu știu în care parte a lumei 
se află! 

— Se vede că tot mai ai oleacă de noroc de ai nime- 
rit tocmai la mine. Eu sunt sfinta Mercuri, de-i îi auzit 
de numele meu. 

— De nume am auzit, măicuţă, dar că te afli în lu- 
mea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodată. 

— Vezi? Tot de noroc să se plingă omul! 

Apoi sfinta Mercuri a strigat o dată cu glas puternic, 
şi pe loc s-au adunat toate jivinile din împărăţia ei; 
şi, întrebîndu-le despre Mănăstirea-de-Tămiie, au răs- 
puns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenin- 
du-se de numele ei. Sfinta Mercuri, auzind aceste, s-a 
arătat cu mare părere de rău, dar, neavînd nici o putere, 
a dat drumeţei un corn de prescură şi un păhăruț de 
vin, ca să-i fie pentru hrană la drum; şi i-a mai 
dat încă o furcă de aur, care torcea singură, şi i-a zis 
cu bineşorul: „Păstreaz-o, că ţi-a prinde bine la ne- 
voie“. Apoi a îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la 
sfinta Vineri. 


49 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


50 


Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot 
prin locuri sălbatice și necunoscute, pănă ce cu mare 
greu ajunse la sfinta Vineri. Şi aici i s-a intimplat 
ca şi la sfinta Mercuri; numai că sfinta Vineri i-a mai 
dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ de vin și o 
vîrtelniţă de aur care depăna singură; și a îndreptat-o 
şi ea cu multă bunătate şi blindeţă la soră-sa cea mai 
mare, la sfinta Duminică. Şi de aici drumeaţa, pornind 
chiar în acea zi, a mers iarăşi un an de zile prin niște 
pustietăţi şi mai grozave decit cele de pănă aici. Şi 
fiind însărcinată pe al treile an, cu mare greutate a 
putut să ajungă și pănă la sfinta Duminică. Și sfinta 
Duminică a primit-o cu aceeași rînduială și tot așa 
de bine ca şi surorile sale. Şi, făcîndu-i-se milă de aceas- 
tă nenorocită şi struncinată fiinţă, a strigat şi sfinta 
Duminică o dată, cît a putut, și îndată s-au adunat 
toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele 
zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadin- 
sul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumei se 
află Mănăstirea-de-Tămiie. Şi toate au răspuns, ca 
dintr-o singură gură, că nu li s-au întîmplat să audă 
măcar vorbindu-se vreodată despre aceasta, Atunci 
sfinta Duminică a oîtat din adîncul inimei, s-a uitat 
galiş la nenorocita drumeaţă și i-a zis: 

— Se vede că vrun blăstăm a lui Dumnezeu, sau 
altăceva, așa trebuie să fie, de nu ai parte de ceea ce 
cauţi, fiica mea! Că aici este capătul unei lumi necu- 
noscute încă şi de mine, şi oricît ai voi tu şi oricare 
altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputinţă. 

Și atunci, numai iaca un ciocirlan şchiop se vede 
viind, cît ce putea; și, şovilc, şovilc, şovilc! se înfă- 
țişează înaintea sfintei Duminici. Atunci ea îl întreabă 
şi pe acesta: 

— Tu, ciocirlane, nu cumva știi unde se află Mä- 
năstirea-de-Tămiie? 

— Da’ cum să nu știu, stăpiînă? Că doar pe-acolo 
m-a purtat dorul, de mi-am îrînt piciorul. 

— Dacă-i așa, apoi acum îndată iè pe această femeie, 
du-o numaidecit acolo, cum îi ști tu, şi povăţuieşte-o 
cum a fi mai bine. 

Atunci ciocirlanul, oftind, a răspuns cu smerenie: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, 
stăpină, deşi este foarte cu anevoie de mers pănă acolo. 

Apoi sfinta Duminică a dat și ea drumeţei un corn 
de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru 
hrană pănă la Mănăstirea-de-Tămiie; și i-a mai dat o 
tipsie mare de aur și o cloșcă tot de aur, bătută cu 
petre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine 
la nevoie; şi apoi a dat-o pe sama ciocîrlanului, care 
îndată a și pornit, șovîlcăind. Și cînd ciocirlanul pe 
jos, cînd drumeaţa pe sus, cînd ea pe jos, cînd el pe 
sus, Și cind biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, 
nici pe jos, atunci îndată ciocirlanul o lua pe aripioa- 
rele sale și o ducea. Și tot așa mergind ei încă un an 
de zile, cu mare greutate și zdruncen, au trecut peste 
nenumărate ţări şi mări, și prin codri şi pustietăţi așa 
de îngrozitoare, în care fojgăiau bălauri, aspide veni- 
noase, vasiliscul cel cu ochi fărmăcători, vidre cite cu 
douăzeci și patru de capete și altă mulțime nenumărată 
de gingănii şi jigănii înspăimîntătoare, care stăteau 
cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre 
a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă 
să povestească limba omenească. 

Și, în sfîrșit, după atita amar de trudă şi primejdii, 
cu mare ce au izbutit să ajungă la gura unei peșteri. 
Aici călătoarea s-a suit iarăși pe aripele ciocirlanului, 
din care abia mai putea filfii, și el și-a dat drumul 
cu dinsa pe o altă lume, unde era un raiu, și nu altă- 
ceva] 

— Iaca Mănăstirea-de-Tămiie | zise ciocîrlanul. Aici 
se află Făt-Frumos, pe care îl cauţi tu de-atit amar 
de vreme. Nu cumva ţi-i cunoscut ceva pe aici? 

Atunci ea, deși îi fugeau ochii de atitea străluciri, 
se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul 
cel minunat din ceea lume și palatul în care trăise ea 
cu Făt-Frumos așa de puţin, şi îndată i se umplură ochii 
de lacrimi de bucurie, 

— Mai stăil și nu te bucura așa degrabă, că încă eşti 
nemernică pe aceste locuri și tot n-ai scăpat de primej- 
dii, zise ciocirlanul, 

Îi arată apoi o fintînă, unde trebuia să se ducă trei 
zile de-a rindul; îi spune cu cine are să se întilnească 


51 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


52 


şi ce să vorbească; o povăţuieşte ce să facă, rind pe 
rînd, cu furca, cu virielnița, cu tipsia și cu cloșca cu 
puii de aur dăruite ei de cele trei surori: sfinta Mercuri, 
sfinta Vineri şi sfinta Duminică, 

Apoi, luîndu-și ziua bună de la călătoarea încredin- 
țată lui, iute se întoarnă înapoi, zburînd neîncetat de 
frică să nu-i mai rupă cineva şi celalalt picior. Iară 
nemernica drumeaţă, lăcrimînd, îl petrecea cu ochii 
în zbor, mergind sprefintina ce-i arătase el. 

Şi cum ajunge la fîntînă, scoate mai întăi furca, de 
unde o avea strinsă, și apoi se pune jos să se odihnească. 
Nu trece mult, şi, viind o slujnică să ieie apă, cum 
vede o femeie necunoscută și furca cea minunată torcind 
singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decît părul 
din cap, fuga la stăpină-sa și-i dă de veste! 

Stăpina acestei slujnice era viespea care înălbise pe 
dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o 
vrăjitoare strașnică, care închega apa şi care ştia toate 
drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu știa hirca: 
gindul omului. Talpa-iadului, cum aude despre această 
minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia 
cea străină la palat, şi, cum vine, o întreabă: 

— Am auzit că ai o furcă de aur care toarce singură. 
n ţi-e de vinzare, și cît mi-i cere pe dinsa, femeie, 

ăi! 

— Ia, să mă lași să stau într-o noapte în odaia unde 
doarme împăratul, 

— De ce nu? Dă furca încoace și rămii aici pănă la 
noapte, cind s-a înturna împăratul de la vinătoare, 

— Atunci drumeaţa dă furca și rămîne. Ştirba-baba- 
cloanţa, știind că impăratul are obiceiu a bea în toată 
sara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una ca să 
doarmă dus pănă a doua zi dimineaţă. Şi cum a venit 
împăratul de la vinătoare şi s-a pus în aşternut, hirca 
i-a şi trimis laptele; și cum l-a băut împăratul, pe loc a 
adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe 
necunoscuta drumeaţă în odaia împăratului, după cum 
avuse tocmală, și a lăsat-o acolo, zicîndu-i încetişor: 

— Şezi aici pănă despre ziuă, că am să vin atunci 
tot eu să te iau, 


www.dacoromanica.ro 


PR 

a r vi, i e, paz sere Sie ei 
Din „RL Ciatden. pană. ET REENT ca bea re A Š 
pi, e bea a a It Bagin 


SA bee nihedatt Z 


Na 
ES „E AMiec petitia, pie: ie dup. a SI i 


2 
PaE j | 
E ICR mea petre A de. ina fl. — a ha E CAR Ns 
/ “E puf ie Jtet, eee E eee, 13 
a seral lei (fe se Dac oa st. natie Costi SE 
bi sat EVA Ai pei ea secat, Dara st ERE a ty Ea `] 
hopit e ipet ; taca matsd. ph sai, Pe aci Ci E 13) 


Cipt m szat, PA 2 la, Jèp {li À Sade dal 
Ze ? A Hea Î es pă ps în dn pr dia E său 
a pt AP ARO aaa Oe tin ARI N | 
ge R agani Jokat: dann. h A so a cava mea, = SA 
ze ze Ia AAE pa PA vama AA Niti a AS Pi gS 
pa VAAR PGE T aaa ste, àngi ia sa | 


(de i sm sea e ibo wat h Y pe Ace ES 


` 


G) 
naa A Tape, 
“atata Peri te 
Poti ale jA erat E PA NR TE Vreme. 


ES 


rernu is | 
PAAD Soh N stati da arta em E aii z 
YYinrai pas pe ME At A la tao e aiva, cea fa s i 
„ae af fe arat, . "su meet, ese) ea Boatie À de 
SA 
t 
RAN, 


aA E afe N E d GA: le  Fihtodeai lb i 
Sf iii po e Bai o DI aa de RAREN Fi 
aiti, ca fag mgen ou Pui l Dia da e ri E, Ei | 
lù h- n~ pret gu bunaite, Pe Tors VARAN ya re 
o PN a em a pă da EA cau $i 

pa ehen zeii d PASEN ba. paeh i 


miei kanana dna Alee. zi d 23 
n e de kefen ac, lta s opa PRE A se 
cepe e ca mi ea A PER Ar i ZI E 


Ll tay aa aaa binse, pie ea Spa dlp 


sa 


ARA E ae pete! A 


Capra cu jaf RR e tab Al 17 


Ea 
sa Ha: 


3 Bogers patrati 
T Ai fr d , ae pee he ee Carpe 
pai, bok 


B SA e te 
ITRE] Perekat forog TR misha JEE Cia 
Cp E mi ama pf pg Eee 

Monat a d ZA K ha nd e ceea ` : cea 
a pie efeza pe 


CE pour = 


Sai pe Si grea ze pasate. 
ps 


5 à 7 nA 
= a Ea l unf- peka rc E E 
p a 1, pis A a ti 


ua ro a 
TA Ari Emal a fe A a S5 g 
Eti 2o ZA socat daare YA AN: 
Pan roade ae) 
f p: p= EA g a ides 4 LAT Fara 
k A qy d Etus n? 


i 
) 
îi 
a 
= 
să 
? 
F 
SN 


i 
[i 
ii 
te E 
w 
k 

i 


ţ 


Povestea ter Hara rarapih, facsimil, ms. 1.459, [.5.r. 
acoromanica. TO 


10 


20 


25 


30 


40 


Hirca, nu doar că şoptea și umbla cătinel ca să n-o 
audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia 
de alăturea, un credincios al împăratului, care în 
toate zilele umbla cu dinsul la vinat, 

Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita 
drumeaţă a îngenuncheat lingă patul soţului ei și a 
început a plinge cu amar şi a zice: 

— Făt-Frumos! Făt-Frumos! Întinde mina ta cea 
dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul 
ist afurisit și să se nască pruncul tăul 

Şi, sărmana, s-a chinuit aşa pănă despre ziuă, dar în 
zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume! 
Despre ziuă, Tălpoiul a venit posomorită, a scos pe 
necunoscuta de acolo şi i-a zis cu ciudă să iasă din 
ogradă și să meargă unde știe. Și nenorocita, ieșind cu 
nepus în masă şi necăjită ca vai de ea, s-a dus iarăși 
la fintină și a scos acum virtelnița. Şi viind iarăşi 
slujnica la apă și văzînd şi această mare minune, fuga 
la stăpînă-sa şi-i spune că femeia ceea de ieri are acum o 
virtelniță de aur, care deapănă singură şi care-i mult 
mai minunată decit furca ce i-a dat. Atunci pohoața 
de babă o cheamă iarăşi la dînsa prin slujnică, pune 
mina și pe virtelniță, tot cu același vicleșug, și a 
doua zi des-dimineață o scoate iarăși din odaia împă- 
ratului și din ogradă. 

Însă în această noapte, credinciosul împăratului, 
simțind ce s-a petrecut şi făcîndu-i-se milă de nenoro- 
cita străină, ş-a pus în gînd să descopere vicleșugul 
babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vină- 
toare, credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se pe- 
trecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Și 
împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de 
parcă i-a dat inima dintr-insul. Apoi a plecat ochii în 
jos şi a început a lăcrima. Și pe cînd din ochii lui Făt- 
Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fintina știută, 
urgisita și zbuciumata lui soţie scosese acum pe tip- 
sie şi cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei 
nădejde! Şi cum sta ea în preajma îintînei, numai ce 
iaca pe slujnica ştiută iarăși o aduce Dumnezeu la 
fintină, şi cind mai vede și această mare minunăţie, 


9 — Ion Creangă — Opere vol. I 53 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


54 


nici mai aşteaptă să ieie apă, ci fuga la stăpină-sa şi-i 
spune. 

— Doamne, stăpină, Doamne! Ce-am văzut eu! 
Femeia ceea are acum o tipsie de aur şi o cloşcă de 
aur, cu puii tot de aur, așa de frumoşi, de-ţi fug ochii 
pe dingli! 

Băbornița, cum aude aceasta, pe loc trimite s-o 
cheme, zicind în gindul său: 

„După ce umblă ea nu se mănîncă“. 

Şi cum vine străina, hoanghina pune mina şi pe ta- 
blaua cea de aur şi pe cloşca de aur cu puii de aur, 
tot cu același vicleșug. 

Dar împăratul, cînd a venit în astă-sară de la vinat 
şi cînd i s-a adus laptele, a zis în gindul său: 

— Acest lapte nu se mai bă, şi cum a zis, l-a şi arun- 
cat pe furiș, undeva, și pe loc s-a făcut că doarme dus. 

După ce hiîrca s-a încredinţat că împăratul doarme, 
bizuindu-se ea și acum în puterea băuturei sale, a adus 
iarăşi pe străină în odaia lui, tot cu aceeași rînduială 
ca și în nopțile trecute; şi lăsind-o acolo, s-a depărtat! 
Atunci zbuciumata drumeaţă, căzind iarăşi în genun- 
chi lingă patul soţului ei, se îneca în lacrimi, spuind 
iarăşi cuvintele aceste: 

— Făt-Frumos! Făt-Frumos! Fie-ţi milă de două 
suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani, cu 
osînda cea mai cumplită ! Și intinde mîna ta cea dreaptă 
peste mijlocul meu, să plesnească cercul şi să se nască 
pruncul tău, că nu mai pot duce această nesuferită 
sarcină | 

Și cînd a sfirşit de zis aceste, Făt-Frumos a întins 
mîna, ca prin somn, şi, cind s-a atins de mijlocul ei, 
dang! a plesnit cercul, și ea îndată a născut pruncul, 
fără a simţi cîtuș de puţin durerile facerii. După 
aceasta împărăteasa povestește soțului său cite a păti- 
mit ea de cînd s-a făcut el nevăzut. 

Atunci împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, 
ridică toată curtea în picioare şi poruncește să-i aducă 
pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoa- 
rele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. Apoi mai 
poruncește să-i aducă o iapă sireapă şi un sac plin cu 
nuci, și să lege și sacul cu nucele şi pe hîrcă de coada 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


g* 


iepei, şi să-i deie drumul. Și aşa s-a făcut. Și cind a 
început iapa a fugi, unde pica nuca, pica şi din Talpa- 
iadului bucăţica; și cind a picat sacul, i-a picat şi 
hircei capul. 

Hîrca aceasta de babă era scroafa cu purceii din 
bulhacul peste care v-am spus că dăduse moșneagul, 
crescătorul lui Făt-Frumos. Ea, prin drăcăriile ei, 
prefăcuse atunci pe stăpinu-său, Făt-Frumos, în purcelul 
cel ogirjit, răpciugos și răpănos, cu chip să-l poată 
face mai pe urmă ca să ieie vreo fată de-a ei, din cele 
unsprezece ce avea şi care fugiseră după dinsa din bul- 
hac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o așa 
de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au 
dăruit împăratul şi împărăteasa, și pe lingă dinșii 
l-au ţinut pănă la sfîrşitul vieţei lui. 

Acum, aduceți-vă aminte, oameni buni, că Făt- 
Frumos nu făcuse nuntă cînd s-a însurat. Dar acum a 
făcut şi nunta și cumătria totodată, cum nu s-a mai 
pomenit şi nici cred că s-a mai pomeni una ca aceasta 
undeva. Și numai cît a gîndit Făt-Frumos, și îndată 
au și fost de faţă părinții împărătesei lui și crescătorii 
săi, baba și moșneagul, îmbrăcaţi iarăși în porfiră 
împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a 
adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată 
nuntă, și a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, și mai 
ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a fi sfirşit. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


POVESTEA LUI STAN PĂȚITUL 


Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și 
flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, 
fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care 
să-l ocrotească și să-l ajute. 

Şi, ca băiet străin ce se găsea, nimernicind el de colo 
pănă colo pe la ușile oamenilor, de unde pănă unde 
s-a oploşit de la o vreme intr- -un sat mare şi frumos. 

Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, 
pănă la virsta de treizeci şi mai bine de ani, și-a scli- 
puit puține parale, cîteva oi, un car cu boi și o văcu- 
şoară cu lapte. Mai pe urmă şi- -a înjghebat și o căsuță, 
şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, 
trăgindu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul, 
Vorba ceea: „Şi peatra prinde mușchiu dacă șede mult 
într-un loc“. 

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, 
nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai 
nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte 
venea cu carul, în alta se ducea, și toate trebile și le 
punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi 
era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească 
de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dăl ce să 
facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că 
de-abia acum se prinsese și el cu minele de vatră; şi 
cîte a tras pănă s-a văzut la casa lui numai unul Dum- 
nezeu știe. De-aceea alerga singur zi şi noapte în 
toate părțile, cum putea, şi muncea în dreapta și în 
stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ș-apoi atunci, 
văzînd și făcînd. 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


10 


35 


Toate ca toate, dar uritul îi venea de hac. În zile 
de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urit. 
Dar în nopţile cele mari, cînd era cite o givorniţă 
cumplită şi se mai întîmpla să fie și sărhători la mijloc, 
îl A știa ce să facă şi încotro să apuce, vorba cinte- 
cului: 


De urit mă duc de-acasă, 
Şi uritul nu mă lasă; 
De urit să fug în lume, 
Uritul fuge cu mine, 


Şe vede lucru că așa e făcut omul, să nu fie singur. 
De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, 
dar cind iși aducea aminte uneori de cite i-au spus că 
au pătimit unii şi alții de la femeile lor, se lua pe gîn- 
duri şi amina, din zi în zi și de joi pănă mai de-apoi, 
această poznașă trehuşoară și gingașă în multe privinţi, 
după cum o numea el, gindindu-se mereu la multe de 
toate... Unia zic așa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a 
mai fi și asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu 
de femeia leneșă, mirșavă şi răsipitoare; alții, alte 
năstrușnicii, încît nu ştii ce să crezi și ce să nu 
crezi l? 

Numa nu-i vorbă, că am văzut eu şi destui bărbaţi 
mult mai ticăiţi și mai chitcăiţi decit cea mai hiciznică 
femeie. Şi așa, trezindu-se el în multe rînduri vor- 
bind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... 
să nu se însoare?!,., 

Şi, þa s-a însura la toamnă, þa la iarnă, þa la primă- 
vară, ha la vară, ha iar la toamnă, ha vremea trece, 
flăcăul începe şi el a se trece, mergind tot înainte cu 
burlăcia, şi însurătoarea rămîne haltă. Şi apoi este o 
vorhă: că pănă la 20 de ani se însoară cineva singur; 
de Ja 20 —25 îl însoară alţii; de la 25 m3Q îl însoară o 
baþă, iară de la 3Q de ani înainte numai dracu-i vine 
de hac. 

Tocmai așa s-a întîmplat și cu flăcăul acesta că, 
pănă la vremea asta, nici el de la sine, nici prietenii, 
nici babele mm cîtu-s ele de-a dracului, de prefăcute 
şi iscoditoare — tot nu l-au putut face să se însoare. 


57 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


58, 


Stan era om tăcut în felul său, dar şi cînd da cite-o 
vorbă dintr-însul vorba era vorbă, la locul ei, şi nu-l 
putea răpune te miri cine. 

Mulţi trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere, dar flă- 
căul era chitit la capul său şi nu se da cu una cu două. 
Şi așa, de la o vreme, şi prietenii şi babele, lehămetin- 
du-se, l-au dat în burduhul dracului și l-au lăsat pe 
sama lui, să facă de-acum înainte ce-a şti el cu din- 
sul, că ei ș-au luat toată nădejdea. 

Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, 
face mămăligă îmbriînzită şi ce-a mai dat Dumnezeu, 
pune mîncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doam- 
ne-ajută şi se duce la pădure, să-şi aducă un car de 
lemne. Și ajungind el în pădure pe cind se amija de 
ziuă, a tăiet lemne, a încărcat carul zdravăn şi l-a 
cetluit bine şi, păn-or mai mînca boii, s-a pus să 
mănînce şi el ceva. Și după ce a mincat cit i-a trebuit, 
i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrinzită şi, 
făcînd-o boţ, a zis: „Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun 
ici pe teşitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, 
a minca-o și ea ș-a zice-o bodaproste“. Și punînd 
mămăliga pe teșitură, înjugă boii, zice iar un Doamne- 
ajută şi, pe la prinzişor, porneşte spre casă. Și cum 
a pornit el din pădure, pe loc s-a şi stirnit un vifor 
cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici îna- 
inte, nici înapoi. Minia lui Dumnezeu ce era afară! 
să nu scoţi cine din casă, dar încă om! Însă dracul 
nu caută mai bine; la așa vreme te face să perzi răb- 
darea și, fără să vrei, te viră în păcat. 

În acea zi, Scaraoschi, căpitenia dracilor, voind 
a-și face mendrele cum ştie el, a dat poroncă tuturor 
slugilor sale ca să apuce care încotro a vedă cu ochii, 
şi pretutindene, pe mare şi pe uscat, să vire vrajbă 
între oameni și să le facă pacoste. 

Atunci dracii s-au împrăștiet, iute ca fulgerul, în 
toate părţile. Unul din ei au apucat spre păduri, să 
vadă de n-a pute trebălui ceva și pe-acolo; doar a 
face pe vrun om să birfească împrotiva lui Dumnezeu, 
pe altul să-și chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun 
capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilogească 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


vrun bou, pe alţii să-i facă să se bată pănă s-or ucide, 
şi cîte alte bazaconii și năzbutii de care iscodește și 
vrăjeşte dracul. 

Ce-or îi isprăvit ceilalți draci nu ştim, dar acestui 
de la pădure nu i-a mers bine în acea zi. S-a pus el, 
nu-i vorbă, luntre şi punte ca să-şi vire codiţa cea bir- 
ligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se 
ducea, tot în gol umbla. 

Şi tot cercînd el ba ici, ba colea, înspre sară numai 
ce dă de-o pirtie. Atunci se iè tiptil-tiptil pe urma ei 
şi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lem- 
nele. Şi, cînd colo, găsește numai locul, pentru că 
flăcăul, după cum am spus, de mult ieșise din pădure 
și se dusese în treaba lui. 

Văzind el dracul că și aici n-a izbutit nimica, 
crișca din măsele și crăpa de ciudă, pentru că era 
îngrijit cu ce obraz să se înfăţişeze înaintea lui Sca- 
raoschi ; ș-apoi, afară de aceasta, era buimac de cap și 
hămisit de foame, de atita umblet. 

Şi cum sta el pe gînduri, posomorit și bezmetic, 
numai iaca ce vede pe-o teşitură un boţ de mămăligă. 
Atunci, bucuria dracului! Odat-o şi haleşte şi nu zice 
nimica. Apoi, nemaiavînd ce face, îşi iè coada între 
vine și se întoarce la stăpînu-său, şi, cum ajunge în 
iad, Scaraoschi îl întreabă: 

— Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Cite suflete 
mi-ai arvonit? Dă-ţi solia! 

— la, mai nimica, stăpîne, răspunse dracul, ruși- 
nat și tremurînd ca varga de frică; se vede c-am por- 
nit într-un ceas rău. Vremea a fost prea dimpotrivă, 
cum știți, și numai un om a venit azi în pădure, dar 
ş-acela a scăpat de mine, căci am dat în urma lui 
tîrziu, tocmai cînd se dusese. Noroc numai c-am găsit 
pe-o teşitură un boţ de mămăligă, de-am mîncat, 
căci îmi giriiau maţele de foame. Alta nu mai știu 
nimica, întunecimea-voastră. 

— Ei bine, zmirdoare uricioasă ce ești, de mincat 
ai mincat boţul cel de mămăligă, dar ce-a zis omul 
acela cînd a pus mămăliga acolo, pe teşitură, ai tu 
la știință? 

— Ba de asta nu știu nimica, stăpine. 


59 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


60 


— Apoi, ce păzeşti tu alta, dacă nu ştii nici macar 
ceea ce vorbesc muritorii? Să-ţi spun eu dară, deşi 
n-am fost în pădure, ca tine: a zis că cine-a mînca 
hoţul cel de mămăligă să zică bodaproste... zis-ai tu 
ceva cînd ai mîncat-o? 

— Ba n-am zis nimica, stăpine. 

— Aşa? în loc să-ţi dai osteneală ca să afli pănă şi 
gindul oamenilor, tu nu ştii nici macar ceea ce vor- 
besc ei? Mai pot eu să am nădejde în voi? Ei, las’, 
că-ți găsesc eu acuș leacul; te-i învăţa tu minte 
de altă dată! Hai, porneşte acum degrabă la omul 
acela, și să-l slujești taman trei ani de zile, cu credin- 
ță, la ce te-a pune el! Simbrie în bani să nu primeşti 
de la diînsul, ci să faci tocmală că, după ce ți-i împlini 
anii, să aia lua din casa lui ce-i vrea tu; şi aceea are 
să fie de trebuinţă la talpa iadului, că au început a 
putrezi căpătăiele... Ia să vedem, ţi-a veni în cap 
ce ai să iei? hai, gata eşti? ie-ți tălpășițal 

— Gata, stăpine, iaca, pornesc! 

Atunci dracul dă o raită pe la talpa iadului, să vadă 
ce lipseşte, și apoi iese iute ca Ain ela se tot duce 
înainte la slujbă, după poronca lui Scaraoschi. Şi 
cînd pe aproape de casa lui Stan, dracul s-a prefăcut 
într-un băiet ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nem- 
ţeşti, şi umbla zgribulind pe la poartă. Stan era acasă, 
şi chiar atunci luase ceaunul de pe foc, ca să mestece 
mămăliga ; și numai iaca ce vede că se răped cînii să 
rupă omul, nu altăceva, și cînd se uită mai bine, ce 
să vadă? Vede un băiet că se acăţăra pe stilpul porţii, 
de teama cînilor. Atunci Stan aleargă la poartă, zi- 
cînd: 

— Ţibă, Hormuz, na, Balan, nea! Zurzan, dați- 
vă-n laturi, cotarle! Da’ de unde ești tu, măi ţică? 
şi ce cauţi pe-aici, spaima cîinilor? 

— De unde să fiu, bădică? Ia, sunt gi eu un băiet 
sărman, din toată lumea, fără tată şi mamă, și 
vreu să întru la stăpin. 

— Să întri la stăpîn? d-apoi tu nici de păscut giştile 
nu ești bun... Cam de ciţi ani îi fi tu? 

— Ia, poate să am vro treisprezece ani. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


— Ce spui tu, măi?,.. Apoi dar bine-a zis cine-a 
zis, că vrabia-i tot puiu, dar numai dracul o ştie de 
cînd îi... Eu de-abia ţi-aș fi dat șepte, mult opt ani. 
Dar ce, Doamne iartă-mă! pesemne că și straiele 
acestea pocite fac să arăţi aşa de sirijit și închircit. 
Am mai văzut dăunăzi umblind pe aici prin sat un 
ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chi- 
pos și altfel îmbrăcat: 


Cu antereu de canavaţă, 
Ce se ţinea numa-n aţă, 
Și cu nădragi de anglie, 
Petece pe ei o mie. 


Și cînd mergea pe drum, nădragii mergeau alătu- 
rea cu drumul: cică umbla după strîns pielcele, şi 
cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din 
gura lui Zurzan: l-a pieptănat de i-au mers petecele. 
Vorba ceea: „Aş veni desară la voi, dar mi-e rușine 
de cini“, Și acum parcă-l văd cit era de ferfeniţos și 
cum își culegea boarfele de pe jos. Oleacă de n-ai 
păţit şi tu ca dinsul. Şi cum te cheamă pe tine? 

— Tot Chirică mă cheamă. 

— Măi parpalecule, nu cumva ești botezat de sfin- 
tul Chirică Şchiopul, care ţine dracii de păr? 

— Nu-l ştiu pe acela, dar Chirică mă cheamă. 

— Apoi, despre mine, fie oricine ţi-a fi nănaș, dar 
ştiu c-a nemerit-o bine, de ţi-a pus numele Chirică: 
pentru că ești un fel de vrăbioiu închircit. 

— Apoi dă, bade, închircit, vrăbioiu, cum mă vezi, 
acesta sunt, am văzut eu și hoituri mari și nici de-o 
lume: la treabă se vede omul ce poate. Las’ să mă 
cheme cum m-a chema; ce ai d-ta de-acolo? Da’ pe 
d-ta cum te cheamă? 

— Tot Stan mă cheamă, dar, de la o boală ce am 
avut, cînd eram mic, mi-au schimbat numele din 
Stan în Ipate, și de-atunci am rămas cu două nume. 

— D-apoi ai la ştiinţă, bade, că şi d-ta ai cintec: 


Ipate, care dă oca pe spate 
Şi face cu mîna să-i mai aducă una. 


6! 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


62 


— Dar ştii că m-ai plesnit în pălărie, măi Chirică? 
al dracului băietl Parcă ești Cel-de-pe-comoară, 
măi, de știi toate cele! De trup ești mărunţel, nu-i 
vorbă, dar la fire eşti mare. Ia să te vedem, dacă mi-i 
gici tu cimilitura aceasta: 


Lată — peste lată, peste lată — imbojorată, 
peste îmbojorată-crăcănată, peste crăcănată — 
— măciulie, peste măciulie — limpezeală, 
peste limpezeală — gălbeneală și peste gălbe- 
neală — huduleţ. 


Chirică atunci începe a zîmbi şi zice: 

— De-oiu gici, mi-i da și mie o hrincă dintr-însa? 

— D-apoi știu eu ce crezi tu că-i aceea? Gicește 
întăi, să vedem. 

— Ce să fie?! zise Chirică. Ia, fața casei, vatra, 
focul, pirostiile, ceaunul, apa dintr-insul, făina şi 
culeșerul sau melesteul. 

— Bun, măi Chirică, ia acum văd şi eu că nu ești 
prost! Hai! cît să-ți dau pe an ca să te tocmeșşti la 
mine? 

— Apoi eu... nu mă tocmesc cu anul. 

— Dar cum te tocmeşti tu? 

— Eu mă tocmesc pe trei ani o dată; pentru că 
nu-s deprins a umbla din stăpin în stăpin, şi vreu să 
cunosc ceva cînd voiu ieși de la d-ta. 

— Despre mine, cu atita mai bine, măi Chirică. 
Şi ce mi-i cere tu pentru trei ani? 

— Ce să-ţi cer? ia, să-mi dai de mîncare şi de pur- 
tat cit mi-a trebui, iar cînd mi s-or împlini anii, să 
am a lua din casa d-tale ce voiu vrè eu. 

— Ce fel de vorbă-i asta? Poate că tu îi bărăni 
atunci să-mi iei sufletul din mine, ori mai știu eu ce 
dracul ţi-a veni în cap să ceri!? 

— Ba nu, bade Ipate, n-aibi grijă; nu ţi-oiu mai 
cere vrun lucru mare pănă pe-acolo. Ş-apoi, ce ţ-oiu 
lua eu din casă nu-ţi face trebuinţă d-tale. 

— Apoi na! zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblă- 
ciul. Balan să-ţi aleagă din gură ce spui, dacă nu 
vorbeşti desluşit. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Apoi dă, bade Ipate, unde-i vorbă, nu-i mînie; 
mai bine să te tocmeşti întăi, decît pe urmă. 

— Apoi aceasta-ți spun şi eu, măi, ciotul dracu- 
lui! dezleagă odată calul de la gard, să știu eu atunci 
— de-oiu ajunge cu sănătate — ce-i al tău și ce-i al 
meu. 

— la lasă, bade Ipate, lasă, nu te mai pune şi d-ta 
atita pentru te miri ce și mai nimica, că doar n-are 
să fie un cap de ţară... 

— Măi Chirică, ştii una? rămii la mine, și ne-om 
împăca noi atunci. Te văd că ești un băiet isteţ şi 
— mai știi păcatul? — poate și harnic; sameni a 
fi ştiind de unde să iei lucrul şi unde să-l pui. 

— Despre aceasta n-aibi grijă, bade, zise Chirică. 
Nu căuta că-s mic, dar trebile care ţi le-oiu face eu, 
nu le-a face altul, macar să fie cu stea în frunte. 

— Mai știi? Bine-ar fi, măi Chirică, dac-ar fi toate 
cu lapte cîte le spui. Dar tu curat că ai dat peste un 
stăpiîn ca pinea cea bună; numai să avem vorbă dina- 
inte, să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoţi 
din sărite șisă mă faci citeodată să-mi ies din răbuș 
afară. 

— Nici despre asta nu mă term că-i bănui, bade 
Ipate. 

— Vrea să zică ne-am înțeles. De-acum vină de-i 
minca şi tu ceva. Iaca nişte bulughine cu mujdeiu și 
cu mămăligă. Hai! dă-li colb ș-apoi te apucă de 
treabă. 

Băietul se pune ciobănește într-un genunchiu, 
imbucă răpede ce imbucă și apoi se duce după trebi. 
Şi așa era Chirică de liniștit și de harnic la trebile 
lui, că parcă era de-acolo de cind l-a făcut mă-sa, și 
Ipate se îndemna cu dinsul, uitase acum de urit şi 
huzurea de bine, şi din ziua în care s-a tocmit Chirică 
la Ipate, norocul îi curgea girlă din toate părţile, și 
nu mai știa ce are la casa lui. 

Ce garduri streșinite cu spini, de mai nici vintul 
putea răzbate printre ele! Ce şuri și ocoale pentru 
boi şi vaci, perdea pentru oi, poieţi pentru păseri, 
cotețe pentru porci, sisiiac pentru păpuşoi, hambare 
pentru griu şi cite alte lucruri de gospodărie, făcute de 


63 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


30 


35 


40 


64 


mina lui Chirică, cit ai bate din palme! Să nu spun 
minciuni, dar Ipate se îmbogăţise însutit şi înmiit de 
cind a venit Chirică în slujbă la dînsul. Acum văzuse 
el ce poate Chirică, şi-i era drag ca ochii din cap. 

Trecuse vreo doi ani la mijloc și în una din zile 
Chirică zice stăpinului său: 

— Stăpiîne, să nu bănuiești, da’ am să zic şi eu o 
vorbă: de ce nu te insori? Ca mine-poimine te-i trezi 
că ai îmbătrinit, și nu-ţi rămine nici un urmaș. După 
viaţă este şi moarte. De unde ştii ce se întîmplă, 
ferească Dumnezeu |! şi atunci, cui rămîne atita avere? 

— Ce vorbeşti tu, măi Chirică? Dacă nu m-am însu- 
rat eu cînd am fost de însurat, apoi la vremea asta 
ţi-ai găsit să mă însor? Pesemne vrei să-și facă dracul 
ris de mine... Nu vezi că a trecut soarele de-ameazi: 
sunt mai mult bătrin decît tinăr. 

— Da’ ia lasă-mă la pirdalnicul, stăpine, că-i 
spărie oamenii cu vorbele d-tale! Nu te mai face aşa 
de bătrîn, că doar nu ţi-i vremea trecută. Eu gindesc 
că tocmai acum ești bun de însurat; pentru că ai cu 
ce să ţii nevasta și copiii. Slava Domnului! mulţi ar 
dori să aibă ceea ce ai d-ta. 

— Ţi-ai găsit, zise Ipate. Parcă ești nu ştiu cum, 
măi Chirică; vorbești şi tu, ia așa, în dodii, citeodată. 
Am eu sămănături? am eu toate cele trebuincioase 
pentru casă? Tu crezi că numai aşa se ţine femeia... 
Vorba ceea: „Cind se-nsoară, nu-i de moară“. 

— De asta te plingi, stăpine? 

— D-apoi, de care alta, măi Chirică? Nu știi tu că 
gura înainte de toate și apoi celelalte? 

— Stăpiîne, dacă-i numai atita, apoi las’, că te fac 
eu cu griu, să ai de unde face pine și colaci pentru 
nuntă, ba și pentru cumătrie dacă vrei. 

— De unde, măi Chirică? 

— Vezi d-ta, colo departe, nişte lanuri frumoase 
de griu, care dă în copt? 

— Le văd. 

— Du-te chiar acum la stăpinul moşiei și-i spune 
că te prinzi să-i dai în girezi tot griul cit îl are sămă- 
nat. Și dacă te-a întreba cit să-ți deie pentru această 
ostenicioasă treabă, spune-i că nu primeşti bani, ci 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


numai atîta grîu, cu paie cu tot, cît îi pute duce d-ta 
în spate și cu un băiet al d-tale. 

— Cum asta, măi Chirică? Parcă vorbeşti de pe 
ceea lume. Crezi tu că vom pute noi singuri secera și 
strînge atîta amar de griu, că doar sute și mii de braţe 
trebuiesc acolo, nu șagă! Ş-apoi, numai pentru două 
sarcine de griu? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? 

— Stăpine, ca să cunoști cine sunt eu şi cît pot, 
ascultă-mă şi du-te la boier de-i spune cum te-am 
învăţat, 

Ipate, cu un gînd să se ducă și cu zecenu. În sfir- 
şit, îşi ia el inima-n dinţi şi se duce la curte să vadă 
ce are să fie, şi cum ajunge, se înfățișează înaintea 
boierului și zice: 

— Să nu vă supăraţi, cucoane! Nu cumva aveţi 
trebuință de secerători? 

— Ba încă mare nevoie am, om bun; parcă Dumne- 
zeu te-a adus. Căci griul e copt, nu mai poate suferi 
întirziere. 

— Apoi, cucoane, mă prind eu să ţi-l secer. 

— Cum, singur? 

— Asta-i treaba mea, cucoane, Eu mă prind să 
ţi-l dau în girezi. Nu-i cuvint gospodăresc? 

— Cum văd, te bizuieşti în brațe multe. 

— Multe, cucoane, puţine, cucoane, cite-a dat Dum- 
nezeu; numai treaba s-o fac. 

—Ş- apoi ce mi-i cere, aşa cu hurta? 

— Ce să cer, cucoane, ia, cînd ţi-oiu da griul în 
girezi, să am voie a lua numai atita griu, cu paie cu 
tot, cît oiu pute duce în spate eu și c-un băietan al 
meu. 

— Măi omule, vorbeşti înadins ori vrei să șugu- 
iești? 

— Ba ferească Dumnezeu, cucoane, vorbesc îna- 
dins. 

Boierul a crezut că Ipate e nebun şi voia să se min- 
tuie de dinsul, zicînd: 

— Dacă-i așa, om bun, du-te mini dimineaţă și te 
apucă de lucru; oiu vedè eu ce treabă-i face și ne-om 
împăca noi. 

— Împăcarea, cum ţi-am spus, cocoane. 


65 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


66 


— Ei, du-te, du-te, şi las! să vedem! 

Atunci Ipate se întoarnă acasă, și Chirică îl în- 
treabă: 

— Ei, stăpîne, cum a rămas cu boierul? 

— Cum să rămiie, măi Chirică! Ia, m-am prins 
hăt şi bine să-i dau griul in girezi, după cum ai zis. 
Dar m-a luat groaza cind am trecut pe lingă lan şi 
l-am văzut cîtu-i de mare, Asta-i o treabă foarte grea, 
şi mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. 
Ştiu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun, dar 
nici cu minte nu sunt, după cit văd eu acum. Dracul 
ştie ce avem să facem! 

— N-aibi grijă, stăpine, că doar ești cu mine! zise 
Chirică. 

— la mai bine să luăm cele trebuitoare și haidem 
acolo chiar în astă-sară, că mine dimineaţă să ni se 
facă ziuă pe lan. 

Şi așa se ieu ei amundoi și se duc. Şi cum ajung 
acolo, cam pe înseratelea, Ipate zice: 

— Vezi tu, măi Chirică? asta nu-i şagă; mi se pare 
că noi avem să dăm peste dracul. 

— Stăpine, ştii ce? culcă-te și te odihnește, şi mini 
dimineață vom vorbi amundoi. 

Ipate, ca cel cu grija în spate, se frămîntă el cu 
mintea cit se mai frămintă şi, obosit fiind, se lasă 
oleacă jos pe iarbă și adormi dus. Chirică atunci, el 
ştie ce face şi cum face, că într-o clipă adună toată 
drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. Unii secerau, alții 
legau snopi, alții făceau clăi și suflau cu nările să 
se usuce, alții cărau, alții durau girezi, mă rog, claca 
dracului era! ce să spun mai mult? 

Cind se trezește Ipate, în zori de ziuă, se sparie 
ce vede: totul era mintuit; în locul griului de pe cimp 
vede acum o gireadă mare și două mai mici, aşezate 
pe culmea dealului, iară pe Chirică nu-l vede nică- 
iri. Atunci lui Ipate i s-a suit tot părul în virful 
capului de frică și a început a căuta pe Chirică în 
toate părțile. Şi cînd colo, numai ce iată că-l văzu 
dormind pe virful unei girezi, și atunci îşi mai 
veni puţin în fire. Feciorii boiereşti se sculară cu 
noaptea-n cap, cum îi treaba lor, și veniră pe lanuri 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


să vadă ce mai este. Şi cînd văzură ei una ca aceasta, 
îi cuprinse spaima, și fuga la boier, de-i vestiră, 
Boierul atunci se scoală iute, se azvirle pe un cal şi 
ține numai o fugă pănă pe lanuri, şi cînd colo, vede şi 
el ce nu se mai văzuse şi nu se mai auzise de 'cînd lu- 
mea și pămîntul. 

— Ei, cucoane, am miîntuit trebuşoara, zise Ipate. 
Bine că aţi apucat a veni și d-voastră, ca să fiți de 
față cînd ne-om lua dreptul. 

Atunci Chirică, nici una, nici două, scoate o funie 
cu care era incins, leagă bine gireada cea mare, cum 
ştie el, o ia în spate şi pe ici ți-1 drumul. Iară boierul, 
mai văzind şi aceasta, a încremenit cu minile sub- 
suori, uitîndu-se la dinsul cum se ducea. Şi crezind 
că de-acum şi Ipate are să ieie cele două girezi mici 
şi-l caliceşte de tot, crăpa de necaz, dar n-avea 
încotro. Şi neștiind ce să facă, zise lui Ipate cu bini- 
şorul: 

— Om bun, na-ți bani în locul griului ce mai ai a 
lua, şi lasă-mă în pace. N-am crezut că am a face cu 
dracul. 

— Ferească Dumnezeu, cucoane, cruce de aur cu 
noi în casă! Departe de pe locurile aceste! Ba, zău, 
am muncit de-a dat inima din noi. 

— Ia lasă-mă încolo, măi omule; pesemne tu ai 
să mă înveţi pe mine ce-i plugăria!? Că doar nu samăn 
eu griu de ieri, de alaltaieri, să nu fi mai avut a face 
cu secerători!.., Și chiar de nu-i fi tu Ucigă-l-crucea, 
tot n-aţi umblat cu lucru curat; însă ce am eu cu sufle- 
tul vostru? voi aveţi a da samă. Primește bani, cum 
ţi-am spus, şi mai duceţi-vă şi la altă casă, că eu, 
unul, ştiu c-am păţit-o bună. 

Ipate, auzind aceasta, părerea lui de bine; ia 
bani cu cit se invoieşte şi se duce și el după Chirică. 
Şi cind ajunse acasă, Chirică trierase, vinturase, mă- 
cinase; în sfirșit, pusese toate trebile la cale. Și Ipa- 
te, cînd a mai văzut şi asta, nu mai știa ce să zică; 
mai că-i venea a crede că şi el are a face cu dracul. 

— Măi Chirică, d-apoi ştii că şi boierul, cîtu-i de 
boier, a pus-o de mămăligă. Iaca, mi-a dat și bani 
de am adus acasă. 


67 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


6R 


— Şi aceştia-s buni, stăpine; pune-i la chimeriu 
şi taci molcom. Am știut eu dinainte că are să ne iasă 
şi de cheltuială. 

A doua zi după asta, Chirică zise lui Ipate: 

— Ei, stăpine, de-acum cred că n-ai ce mai zice; 
ca mîne-poimîne mi se împlinesc anii, şi rămii făr' 
de mine. Mai nainte, calea-valea; erai deprins a trăi 
singur, dar acum are să-ți cadă greu; mai ales că ți 
s-a îngreuiat şi gospodăria. Hai, ce zici, te însori ori 
ba? 

— Apoi dă, măi Chirică, ştiu eu ce să fac? Parcă tot 
m-aş însura; cînd aş da peste-o parte bună, aş face 
poate şi eu pasul acesta. Dar tare mă tem nu cumva 
să-mi ieu pe dracul după cap, să-l aduc cu lăutari 
în casă și pe urmă să nu-l pot scoate nici cu o mie de 
popi; c-apoi atunci, lehamite şi de însurat, și de 
avere, și de tot! 

— De asta ți-i acum în grijă, stăpine? dac-a 
rămas treaba pănă la atita, apoi las’ pe mine, că 
te-oiu face eu să iei un drăguţ de femeie care nu se mai 
află! Căci eu șed calare în inima lor şi, nu că mă 
laud, dar ştiu toate măruntaiele dintr-insele. Despre 
asta nu mi-e ruşine; pot să-ți aleg una și noaptea 
p-întuneric. Pentru altul n-aş face-o, să știu că mi-ar 
da lumea de pe lume, dar pe d-ta vreu numaidecit 
să te văd om ca toţi oamenii, în rind cu lumea. Nu 
vezi că cei mai mulți de teapa d-tale se ţin cu nasul 
pe sus numai din pricina asta? Ca și cum parcă d-ta 
n-ai fi vrednic să ţii o femeie! 

— Măi Chirică, tare mai ești şi tu nu știu cum! 
scoţi omul din minţi cu vorbele tale. Bun staroste 
mi-am găsit! Nu știu cine te-a indreptat la casa mea, 
că ştiu că eşti berechet bun. Ș-apoi, mult stau eu cite- 
odată şi mă gindesc în mintea mea, de unde ai tu atita 
putere? Mai că-mi vine să zic și eu, ca boierul cela. 
Nu ştiu, nălucă să fii, om să fii, dracul să fii, dar 
nici lucru curat nu ești. Numai fii ce-i fi, asta nu mă 
priveşte; mie unuia ştiu că mi-ai priit bine, n-am ce 
zice! Ei, ia spune, cum zici tu că mi-i alege femeie? 

— la, în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în 
sat la horă. Eu oiu sta deoparte, cu băieţii, iar d-ta 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


19 


să te prinzi în joc ling-o fată care ţi-a plăcea. Eu 
atunci mi-oiu tirti piciorul pe lingă d-ta, oiu ochi-o 
bine şi apoi ţi-oiu spune eu ce zace într-însa. 

— Da’ ştii c-ai chitit-o bine, măi Chirică? Tot cu 
draci eşti tu, bine zic eu. 

— Apoi dă, stăpine, în ziua de azi, dacă nu-i fi şi 
cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinţii şi iar nu-i bine. 

În sfirşit, ce spun ei, ce nu mai spun, cum vine 
duminică, Ipate și cu Chirică se ieu gi se duc la horă 
în sat. Chirică, cum îi treaba băieţilor, se acățăra pe 
cele garduri și se hlizea cu ceilalți băieţi. Iar Ipate, 
de cuvint; se prinde în joc lingă o fată, care chitește 
că i-ar cam veni la socoteală; începe el a o măsura 
cu ochii de sus pănă jos şi de jos pănă sus şi, cum se 
învirtea hora, ba o strinyuea pe fată de mină, ba o 
călca pe picior, ba... cum e treaba flăcăilor. Și tro- 
pai, tropai, ropai, ropail i se aprind lui Ipate al nos- 
tru călcăiele. Chirică era și el pe-acolo, şi, cum se 
lasă Ipate din joc, spiritușul dracului fi zice: 

— Ei, stăpine, parcă te-ai cam aburit la faţă, nu 
știu cum; ce zici, așa-i că-ţi vine la socoteală? 

— Apoi dă, nu ştiu cum să mai zic și eu; pesemne 
păcatele mele mi te-au scos înainte, măi Chirică. Eu 
gindesc s-o pornesc pe treabă, fata-i hazulie şi m-a 
fărmăcat de-acum. 

— Ba nu, stăpine; dacă-i vrea să mă asculţi, eu 
te sfătuiesc să n-o iei pe asta. Şi focu-i hazliu, dar 
tare rău te pirjoleşte citeodată. Fetişoara asta, o 
vezi d-ta cit e de scumpă la ris? Parcă ţi-ar veni a 
crede că-i de cele cu crucea-n sîn, dar, ia, una de aceste 
a inălbit odată, numai într-o singură noapte, pe moşu- 
meu în fintină, 

— Cum asta mă Chirică? 

— Da’, ia nu mai ști și d-ta cum, stăpinel 

— lan auzi-l, mai degrabă i-ai pute strimba făl- 
cile decit vorba! Măi Chirică, eu gindesc că s-a da 
după mine și s-a face și ea bună. 

— I... hi! da, cum nu? Eu însă îţi spun prietenește 
că fetişoara asta are trei coaste de drac într-iînsa; 
şi chiar şi cea mai bună dintre femei încă tot mai 
are una, Să te mai laşi, stăpine, păn-om da macar 


59 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


30 


35 


40 


70 


peste una de acelea, ș-apoi ţi-oiu mai spune eu ce 
mai este de făcut. 

— Apoi dă, măi Chirică, tu m-ai tot cihăit de cap 
pănă acum, să mă însor, să mă însor, de mi-ai aprins 
pofta de însurat, şi apoi, acum, tot tu o şurubuieşti și-o 
întorci, cum îţi vine ţie la socoteală. 

— Stăpine, știi că eu nu-ţi voiesc răul; ascultă-mă, 
că n-ai să greşeşti, 

Ipate, auzind așa, se dă după Chirică şi se întoarnă 
ei sara acasă tot cum s-au dus. Însă cum ajunge acasă, 
parcă nu era acela; muncea el, nu muncea, dar ştiu 
că se frămiînta cu gindurile şi de-abia aştepta să vie 
duminica viitoare, 

Duminica vine, şi ei iară se duc la horă, în alt sat. 
Chirică, după obiceiul său, se ia cu băieţii, iară Ipate 
se prinde în joc lingă o fată, care o chitește el; joacă 
cît joacă și lingă aceea, și, întriînd în vorbă cu dinsa, 
fata, bună mehenghe, îi întoarce capul şi Ipate vede 
că nu-i de lepădat. Dar Chirică era și el pe-acolo şi, 
cum se lasă Ipate din joc, îi zice: 

— Ei, stăpîne, cum văd eu, nici de asta nu te-ai 
da în lături; așa-i că ţi-a căzut tronc la inimă? 

— Mai așa, măi Chirică! 

— Apoi îți spun eu, stăpîne, că nici asta nu-i de 
noi. O vezi cît e de pişină, dar şi asta are două coaste 
de drac într-însa. Să te mai lași, stăpîne, cum ţi-am 
spus eu. 

— Apoi dă, măi Chirică; în ziua de azi nu ştiu, 
zău, care-a mai fi cu crucea-n sîn, cum cauţi tu... 
Eu gîndesc că tot om alege, om alege, păn-om culege. 

— Ba nu, stăpine; lasă pe mine, că ştiu eu ce fac, 

Ipate iar se lasă după cum zice Chirică, și se întoarnă 
ei sara acasă tot cum s-au dus. Dar Ipate, acum, 
nici de treabă nu-şi mai căuta, nici mîncarea nu se 
prindea de dinsul, nici somnul nu-l fura, era cum e 
mai rău; toată ziua prindea buburuzi şi, punîndu-i 
pe dosul minei, zicea: 


Buburuz, buburuz, 
Încotro vei zbura 
Într-acolo m-oiu însura. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


10* 


Dă, ce să-i zici? dăduse și el în pîrpăra insuratului. 
Ş-apoi ştiţi că este-o vorbă: Cind îi omul în doi peri, 
să te ferești de dinsul, c-atunci e cum îi mai rău. 
Vorba ceea: „Arde focu-n paie ude“. Așa şi Ipate, tot 
sughiţa, tot ofta din greu și de-abia aștepta să vie 
duminica. 

Duminica iar vine, şi ei acum se ieu și se duc la 
joc în alt sat. Şi cum ajung acolo, Ipate se şi prinde 
în joc lingă un puișor de fată căreia îi jucau ochii în 
cap ca la o şerpoaică. Se învățase și el, şiretul, a le 
alege așa de pe deasupra, dar numai Chirică băietul 
ştia ce zace în inima lor şi cît le poate calul; că ce-i 
mai greu de ales decit omul? Dar Chirică era şi el 
pe-acolo. Şi ce-a făcut el, ce-a dres, că fetei și lui 
Ipate au început a li sfirii inima unul după altul. 
Boldul Satanei se vede că-i înghimpase. Şi cum se 
lasă Ipate din joc, Chirică îl trage deoparte și-l în- 
treabă: 

— Ei, stăpiîne, cum ţi se pare? 

— Cum să mi se pară, măi Chirică? Ia, parcă-mi 
vine s-o sorb cu ochii, de dragă ce-mi e; dacă n-a mai 
fi şi asta, apoi nu mă mai însor niciodată, că destul 
mi-ai tulburat minţile păn-acum. 

— Asta-i bună, stăpine! zise Chirică. Nu-i vorbă, 
că tot are şi ea o coastă de drac; dar, trăind și nemurind, 
i-om scoate-o noi şi pe-aceea. 

Atunci, bucuria lui Ipate! Începe a se ţină de fată 
ca scaiul de oaie. Şi unde nu ţi-o înșfacă pe sus, și se 
ieu ei ba din tilcuri, ba din cimilituri, ba din picilit, 
ba din una, ba din alta şi, de cole pănă colea, şi-au 
plăcut unul altuia. Și Ipate, nemaiavînd răbdare, se 
şi duce la tată-său şi la mă-sa, de-o cere. Vorba ceea: 

Vin” la mama de mă cere: 
De m-a da, de nu m-a da, 
Peste noapte mi-i fura. 


Părinţii fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a 
picat un om așa de bun și o dau cu miînici largi. Peste 
citeva zile nunta se face, și Ipate iși ia femeia, cu zestre 
cu tot, o duce acasă la dinsul, și pace bună! Şi așa 
trăiau ei de bine şi se iubeau unul pe altul, ca niște 


71 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


72 


hulubaşi. Şi Ipate, fiind foarte mulțămit de asta, 
zise într-o zi: 

— Doamne, măi Chirică, bun suflet de femeie mai 
am! Bine mi-am ales-o! 

— Bună, stăpîne, nu-i cuvînt, dar ştii că este-o 
vorbă: Cind nici nu gîndeşti, atunci te trinteşte; 
las” să vedem. Ia adu-ţi aminte ce ţi-am spus o dată, 
că şi asta, cît îi de bună şi blajină, tot are o coastă de 
drac într-însa, care trebuie scoasă numaidecit, dacă 
pi-i voia să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa 
pănă la adinci bătrineţe. 

— Apoi dă, nu ştiu cine ţi-a mai pute întra și ţie 
în voie, măi Chirică. Cite știi tu, numai dracul cred 
că poate să-ţi deie de fund. 

Dar nu se împlinește bine anul, și femeia lui Ipate 
face un băiet. La vro două-trei luni după asta, Ipate 
se trezeşte într-o zi cu socru-său că vine şi-l cheamă la 
nunta unui frate al femeiei sale. Chirică, simțind 
toate, cum îi dracul, trage pe stăpinu-său la o parte şi-i 
zice: 

— Stăpîne, lasă să se ducă numai nevasta d-tale cu 
copilul, iar d-ta spune că, de-i avè vreme să te duci 
mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, să te ierte. 
Și după asta, ţi-oiu mai spune eu ce-i de făcut. 

Ipate, deprins a asculta pe Chirică, zice socru-său: 

— Tată, eu n-oiu putè merge, că, după cum vezi, am 
tare multe trebi pe capul meu și numai cu un argăţel 
ce-l am de-abia le pot dovedi. Nevasta mea, însă, poa- 
te să meargă, și, de m-a ierta vremea să pot veni 
şi eu mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, te rog 
să mă ierți. 

Socru-său atunci, nemaiavînd ce zice, ia pe nevasta 
lui Ipate cu copil cu tot şi se ca’ mai duce. În ziua 
de uncrop, Chirică zice lui Ipate: 

— Stăpine, ia, acum a venit vremea ca să scoatem 
coasta cea de drac din femeia d-tale. Hai, incalecă 
iute pe cal şi te du la nuntă. Dar să ştii de la mine ce 
ai să faci cînd vei ajunge acolo. Alăture cu casa 
socru-tău este o căsuţă tupilată, în care şede un tăl- 
poiu de babă, meșteșugoasă la trebile sale, cum îi 
sfredelul dracului. Du-te de trage în gazdă la dînsa 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


şi te fă că eşti un drumeţ străin. Pune-te apoi pe lingă 
ea luntre şi punte și juruieşte-i ceriul şi pămintul, ca 
să-ți smomească pe nevasta d-tale şi să ţi-o aducă acolo. 
Și atunci să vezi ce pot babele şi cit îi de credincioasă 
femeia! 

— Să...ra! măi Chirică, ce spui tu? parcă despre asta 
mi-aş pune capul la mijloc. 

— Ba nu fi așa de darnic, stăpine. Mai bine cruţă-ţi 
capul, că poate ţi-a mai trebui. 

— Dar oare nu m-or cunoaște, măi Chirică? 

— N-aibi grijă, stăpîne, poţi să te duci şi pe la 
nuntă, că am făcut ce știu eu, şi nime n-are să te 
cunoască. 

Ipate, voind să se încredinţeze și despre asta, 
ascultă pe Chirică şi se duce: şi cum ajunge în sat, 
trage în gazdă la babă, o ia cam pe departe şi-i spune 
ca să-i aducă desară pe nevasta lui Stan din satul 
cutare la diînsul. 

Baba, cînd aude asta, pune mina la gură, clatină 
din cap și zice: 

— Doamne, om bun, cum crezi d-ta că aș face eu 
una ca asta, mai ales că femeia are barbat bun, frumos 
şi bogat și nu-i de-acele de care gindeşti d-ta? 

Atunci Ipate scoate plosca de la oblinc, dă babei 
vreo citeva gituri de rachiu şi apoi îi mai întinde și 
o pungă, toşcă de bani, zicînd: 

— Mătușă, de mi-i face acest bine, atunci să ştii că 
ai să ai și mai mult de la mine. Fii bine încredinţată 
că n-are să ne știe nici pămîntul. 

Baba, deodată, stă pe ginduri; parcă n-ar fi prea 
voit nici treaba s-o facă, dar nici punga s-o lese. În 
sfirşit, mai șede ea pe gînduri cit șede, apoi ia punga 
şi zice: 

— Om bun, minca-te-ar puricii să te mănincel... 
Eu ştiu ce vra să zică durerea la inimă, bat-o pir- 
dalnica s-o batăl... Nu ştiu, zău, cum a sta și asta! 
îmi plesneşte obrazul de rușine cînd gindesc cum am să 
mă înfăţoșez înaintea femeiei celeia cu vorbe de-aces- 
tea... mă duc și eu într-un noroc, să vedem, și de-oiu 
put face ceva, bine-de-bine, iară de nu, mi-i crede și 


73 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


74 


d-ta, că știu cum se fac de greu trebile acestea, şi 
rar le scoatem în capăt. 

— Crede şi d-ta, mătușă, că de-i face pe treabă, 
n-are să-ţi fie degeaba. 

Atunci baba zice: 

— Să vedem ; întrebarea n-are greș. Mai ştii de unde 
sare iepurele? mai ales că barbatu-său nu este aici. 

Apoi, cam înspre sară, lasă pe drumeţ singur în 
casă și se duce alăturea la nuntă și, cum ajunge, trage 
pe nevasta lui Ipate deoparte, îi spune codoșca 
cîte și mai multe ș-o face pe femeie să se alunece cu 
mintea. 

— Mătuşă, zice nevasta, d-apoi oare cum om face 
noi ca să fie mai bine? 

— Acesta nu-i vrun lucru păn’ pe-acolo, copilă, 
hăi, zise baba. Ia, du-te în casă, trezește-ţi copilul 
din somn, și el atunci are să înceapă a plinge; pe urmă 
pişcă-l tot cite-oleacă, și el are să înceapă a ţipa. 
Şi atunci tatu-tău, cum îi el supărăcios, are să zică de 
la o vreme să iei băietul și să-l dai, ia, încolo, la baba 
cea de-alăturea. Tu, cum îi auzi asta, să iei băietul 
cu albie cu tot și să vii cu diînsul la mine. Ş-apoi 
atunci... 

Femeia lui Ipate ascultă de babă, face cum i-a zis 
ea și, pe înserate, și vine la dînsa cu copilul în braţe; 
şi, cum întră în casă, începe a se chicoti şi a spune de 
la nuntă multe și mărunte, fără să cunoască pe bar- 
batu-său. 

Atunci Ipate li dă de băut pănă le ameţeşte pe amun- 
două, apoi îşi fură copilul din covăţică, după cum îl 
învățase Chirică, şi fuge cu dinsul acasă. Chirică, 
cum îl vede viind, îi iese înainte de pe la poartă şi 
zice: 

— Ei, stăpiîne, minciuni ţi-am spus eu, ori ba? 

— Ba nu, măi Chirică; acum văd eu ce poate femeia. 
De-acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dinsa; am s-o 
dau dracului de pomană, soiu rău ce este ea! 

— Ba nu, stăpiîne, să nu faci una ca asta, că femeia 
d-tale e una dintre cele mai bune femei. Da’ ştiu eu 
cine-i de vină aici. Las-o întăi să vie acasă, să-i scoa- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


tem costiţa ceea care ţi-am spus eu, şi atunci îi vede 
d-ta ce lucru de femeie are să iasă dintr-insa. 

Acum, să ne întoarcem iar din urmă. 

Femeia lui Ipate și cu baba, cînd se trezesc din 
ameţală, nici tu drumeţ, nici tu copil, nici tu nimica! 
Atunci odată încep ele a se boci înnădușit şi a se bate 
cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos! Mai 
iscodește ea pe ici, pe colea, să vadă, n-a pute afla ceva 
despre copil, dar copilul parcă întrase în pămînt. 

— Ei, ei! Acu-i acu. Vai de mine, nevastă, hăil 
zise baba; ce păcat mi-am găsit cu tinel dracul ştie 
ce să fac! 

Şi cum sta baba împetrită, dracul îişi dă în gînd una: 

— Nevastă, hăil alta nu-i de făcut decit să înșomol- 
tăcim motanul ista al meu cu niște petece, să-l punem 
în albiuță şi apoi să dăm foc casei pe dinlăuntru, iară 
noi să ieșim afară. Şi cînd s-a aprinde mai tare, noi 
să începem a ne boci în gura mare şi a striga: foc! 
foc! şi, păn-or sări oamenii de la nuntă, pănă nu știu ce, 
casa are să se topească. Şi cind or găsi motanul scrum, 
au să creadă că au ars copilul, şi poate s-o tămăduim. 

— Că bine zici d-ta, mătușă, asta s-o facem! 

— S-o facem, s-o facem ! Dar eu ce fac tocmai acum, 
la bătrîneţe, fără leac de adăpost? 

— Nu te îngriji de asta, mătușă dragă, că am să 
te ieu cu mine și-i trăi pe lingă noi ca banul cel 
bun. Barbatu-meu e cum îi pinea cea bună, și te-om 
avè curat ca pe-o mamă. 

Atunci baba se înduplecă, căci n-are încotro, dau 
ele foc casei, și pănă cînd sar oamenii, pănă nu ştiu ce, 
şi casă, și motan, și tot se făcuse scrum. Iară ele plin- 
geau de udau pămîntul, zicînd: 

— Vai de noi și de noi, copilaşul nostru, cum au ars! 

Oamenii, văzindu-le zbuciumindu-se așa, au început 
care dincotro să le mîngăie. Şi a doua zi, tatul femeiei 
lui Ipate trimite pe un argat al său cu carul cu boii 
să ducă și pe babă şi pe fiică-sa la bărbatu-său acasă, 
arătîndu-se cu mare părere de rău pentru astă cumplită 
nenorocire, Pe drum, femeia lui Ipate zice babei: 

— Mătuşică, viîră-te ici în sacul acesta, şi cind vom 
ajunge acasă, întăi am să spun bărbatu-meu că aici 


75 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


76 


sunt niște buci de la mămuca, pentru făcut saci. Şi 
aceasta numai pănă s-a duce de la noi un ticălos de 
argat care-l avem, că chiar azi i se împlineşte. 

Baba ascultă și se viră în sac. Şi cum ajung acasă și 
trag carul în ogradă, nevasta lui Ipate lasă toate cele 
în car şi se duce de-a dreptul în casă, plingind, să 
găsească pe bărbatu-său și să-i spună cele întimplate. 
Însă, cînd colo, nici Ipate, nici Chirică nu erau acasă. 
Atunci femeia lui Ipate şi cu argatul tătine-său tă- 
bircesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie, pe cup- 
tior, după horn, și apoi ea dă drumul argatului să se 
ducă înapoi. Şi cum porneşte acesta, Ipate și pică în. 
loc. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci şi a zice: 

— Vai de mine şi de mine, bărbate, ce-am păţitI... 
Copilaşul nostru nu mai este! Şi îi spune toată întim- 
plarea, după cum se înțelesese cu baba. Ipate atunci 
îi zice: 

— Lasă, măi femeie, că, de-om trăi, vom fi noi har- 
nici să mai facem copii. Dă, cu cine să te sfădești? 
pesemne așa a fost să fie de la Dumnezeul 

Şi cum vorheau ei, numai iaca întră şi Chirică pe 
ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o păreche de cleşi 
în mină. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se 
tingui și lui. Dar Chirică, după ce-o ascultă, zice: 

— O crezi, stăpîne, ce spune? Nu te mai uita în gura 
eil la mai bine s-o cinătuim. Pune-o jos să-i scoatem 
costița ceea. 

Atunci Ipate o dată mi ţi-o şi înșfacă de cozi, © 
trînteşte la pămînt ş-o ţine bine. Iară Chirică începe 
a-i număra coastele din stinga, zicînd: una, două, tre? 
şi, cînd la a patra, pune dalta, trinteşte cu ciocanul, o 
apucă cu cleștele ș-o dă afară. Apoi așază pielea la 
loc, pune el ce pune la rană, şi pe loc se tămăduie- 
şte. După aceasta zice: 

— Stăpine, ia, de-acum ai femeie cumsecade; nu- 
mai s-o cam ţii din frîu şi să-i rătezi unghiile din cînd 
în cînd, ca nu cumva să-ţi pună coarne. 

Şi odată se duce Chirică la casa de alăturea și aduce 
copilul. Femeia lui Ipate, cind a mai văzut şi asta, 
numai i s-a încleștat gura şi a îngheţat de frică. 

Atunci Chirică sărută mina lui Ipate gi zice: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


25 


— Ei, stăpine, iaca, chiar azi mi s-au implinit anii 
de slujbă. Rămii de-acum sănătos, că eu mă duc de 
unde am venit. Dar să știi de la mine, și să spui şi 
altora, că te-a slujit un drac trei ani de zile, numai 
pentru un boţ de mămăligă de pe teşitura din pădure 
şi pentru un putregaiu de căpătăiu ce-mi trebuieşte 
sub talpa-iadului. 

Şi atunci, odată și înşfacă Chirică sacul cel de după 
horn cu babă cu tot și se face nevăzut. Femeia lui 
Ipate începe atunci a ţipa grozav și a zice: 

— Aleargă după dinsul, bărbate, și nu-l lăsal 
Cilţii de la mămuca mi i-a luat !... din ce să mai facem 
noi saci? 

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mihnit. 
pentru perderea lui Chirică, care era bunătate de băiet. 
şi nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțămească pentru 
atitea binefaceri ce primise de la dinsul. 

Dar Chirică era acum tocmai în iad și se desfăta 
în sinul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea 
sub talpa-iadului și numai motanul ei cel din ceea 
Kae îi plingea de milă, pentru că l-a cocolit așa de 

ine. 

Şi iaca așa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dra- 
cul și de babă, trăind în pace cu nevasta și cu copiifi} 
săi, Şi după aceea, cind îi spunea cumva cineva cite 
ceva de pe undeva, care era cam așa și nu așa, Ipate 
flutura din cap şi zicea: 

— la păziți-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi 
cai verzi pe păreţi, că eu sunt Stan păţitul! 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


78 


POVESTEA LUI HARAP-ALB 


Amu cică era odată într-o ţară un craiu, care avea 
trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, 
care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi 
împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; 
şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi 
ani trecuse la mijloc de cind acești frați nu mai avuse 
prilej a se intilni amundoi. Iară verii, adică feciorii 
craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată 
de cind erau ei, Şi aşa veni împrejurarea de nici împă- 
ratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoa- 
tele sale: pentru că țara în care impărăţea fratele cel 
mai mare era tocmai la o margine a pămintului, şi 
crăia istuilalt la altă margine. Și apoi, pe vremile 
acele, mai toate ţările erau bintuite de războaie gro- 
zave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute 
şi foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa 
de uşor și fără primejdii ca în ziua de astăzi, Şi cine 
apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori 
dus răminea pănă la moarte. 

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a de- 
păna firul poveștii. 

Amu cică împăratul acela, aproape de bătrineţe, 
căzînd la zăcare, a scris carte frăține-său craiului, să-i 
trămită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca 
să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, 
primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea 
sa şi le zice: 

— Iaca ce-mi scrie frate-meu şi moșul vostru. Care 
dintre voi se simte destoinic a împărăţi peste o ţară așa 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să 
se ducă, ca să împlinească voinţa cea mai de pe urmă 
a moșului vostru. 

Atunci feciorul cel mai mare iè îndrăzneală și zice: 

— Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, 
pentru că sunt cel mai mare dintre fraţi; de-aceea te 
rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primineală, 
arme şi cal de călărie, ca să şi pornesc, fără zăbavă. 

— Bine, dragul tatei, dacă te bizuieşti că-i pute 
răzbate pănă acolo şi crezi că eşti în stare a cirmui şi 
pe alţii, alege-ţi un cal din herghelie, care-i vrea tu, 
ie-ţi bani cît ţi-or trebui, haine care ţi-or plăce, arme 
care-i crede că-ţi vin la socoteală și mergi cu bine, fătul 
meu. 

Atunci feciorul craiului îşi iè cele trebuitoare, 
sărută mina tătine-său, primind carte de la dinsul 
către împăratul, zice rămas bun fraţilor săi și apoi 
încalecă şi porneşte cu bucurie spre împărăție. 

Craiul însă, vrind să-l ispitească, tace molcum şi, pe 
înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi: 
incalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale 
şi se bagă sub un pod. Și cînd să treacă fiu-său pe 
acolo, numai iaca la capătul podului îl și întîmpină 
un urs mornăind. Atunci calul fiului de craiu începe a 
sări în două picioare, forăind, și cît pe ce să izbească 
pe stăpinu-său. Și fiul craiului, nemaiputind struni 
calul şi neindrăznind a mai merge înainte, se întoarnă 
rușinat înapoi la tatu-său. Pănă să ajungă el, craiul pe 
de altă parte și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, 
îndosise pielea cea de urs și aștepta acum să vie fe- 
cioru-său. Și numai iaca îl şi vede viind răpede, dar 
nu așa după cum se dusese. 

— Da'ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi, 
zise craiul cu mirare? Aista nu-i semn bun, după cît 
ştiu eu. 

— De uitat, n-am uitat nimica, tată, dar ia, prin 
dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, 
care m-a virit în toţi spărieţii. Şi cu mare ce scăpînd 
din labele lui, am găsit cu cale să mă întorc la d-ta 
acasă decit să fiu prada fiarelor sălbatece. Și de-acum 
înainte, ducă-se, din partea mea, cine ştie, că mie 


79 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


80 


unuia nu-mi trebuie nici împărăție nici nimica; doar 
n-am trăi cit |umea, ca să moştenesc pămintul. 

wa Despre aceasta bine ai chititio, dragul tatei. Se 
vede lucru că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia 
pentru tine; şi decit să incurci numai aşa lumea, mai 
bine să șezi departe, cum zici, căci, mila Domnului: 
„Lac de-ar fi, broaşte sunt destule“. Numai aș vrea să 
ştiu, cum rămîne cu moşuntău? Așazi că neam încurcat 
în slăbăciune? 

va Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc 
eu, dacă vrei. 

va Ai toată voia de la mine, fătul meu, dar mare 
lucru să fie de nu ţi s-or tăiă şi ţie cărările. Mai știi 
păcatul, poate să-ţi iasă înainte vreun iepure, ceva... 
şi popicl m-oiu trezi cu tine acasă, ca şi cu frate-tău, 
ş-apoi atunci ruşinea ta naa fi proastă. Dar dă, cearcă 
şi tu, să vezi cum ţi-a sluji norocul. Vorba ceea: „Fier 
care pentru sine, croitor de pîine“. Desi izbuti, bine de 
bine, iară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine... 

Atunci feciorul cel mijlociu, pregătinduzși cele 
trebuitoare şi primind şi el carte din mîna tatărsău 
cătră împăratul, îşi iè ziua bună de la frați, şi a doua 
zi pornește și el. Şi merge, şi merge, pănă ce innoptează 
bine. Şi cînd prin dreptul podului, numai iaca şi ursul: 
mor! mor! mor! Calul fiului de craiu începe atunci a 
forăi, a sări în două picioare şi a da înapoi. Şi fiul crar 
iului, văzînd că nusi lucru de șagă, se lasă și el de impă 
răție şi, cu rușinea lui, se întoarce înapoi la tatăssău 
acasă. Craiul, cum îl vede, zice: 

va Ei, dragul tatei, așăui că saa implinit vorba ceea: 
„Apărămă de găini, că de cîini nu mă temi. 

va Ce fel de vorbăzi asta, tată?! zise fiuzsău ruşinat; 
la dita urşii se cheamă găini? Ba, ia acum cred eu 
frăţine-meu, că așa urs oștirea întreagă este în stare să 
o zdrumice... Încă mă mier cum am scăpat cu viaţă; 
lehamite şi de împărăție şi de tot, că doar, slava Dom, 
nului, am ce mînca la casa drtale. 

-n Ce mînca văd eu bine că ai, despre asta nu e vorbă, 
fătul meu, zise craiul posomorit, dar, ia spuneţimi, 
ruşinea unde o puneţi? Din trei feciori cîţi are tata, 
nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


40 


spun, că atunci degeaba mai stricați mincarea, dragii 
mei... Să umblaţi numai așa, frunza frăsinelului, toată 
viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi feciori de craiu, 
asta nu miroasă a nas de om... Cum văd eu, frate-meu 
se poate culca pe o urechie din partea voastră; la sfintul 
Aşteaptă s-a împlini dorinţa lui. Halal de nepoți ce 
are! Vorba ceea: 


La plăcinte, înainte 
Şi la războiu, înapoi. 


Fiul craiului cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum 
îi gotca, iese afară în grădină și începe a plinge în 
inima sa, lovit fiind în adincul sufletului de apăsă- 
toarele cuvinte ale părintelui său. Şi cum sta el pe 
ginduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de 
ruşine, numai iaca se trezește dinaintea lui cu o babă 
girbovă de bătrineţe, care umbla după milostenie. 

— Da'ce stai aşa pe ginduri, luminate crăişor? zise 
baba; alungă mihnirea din inima ta, căci norocul îţi 
ride din toate părţile și nu ai de ce fi supărat. Ia, mai 
bine miluiește baba cu ceva. 

— la lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra, zise 
fiul craiului; acum am altele la capul meu. 

— Fecior de craiu, vedă-te-aș împărat! Spune babei 
ce te chinuieşte; că, de unde ştii, poate să-ți ajute și 
ea ceva. 

— Mătuşă, ştii ce? Una-i una şi două-s mai multe; 
lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochi- 
lor de necaz. 

— Luminate crăişor, să nu bănuieşti, dar nu te 
iuți așa de tare, că nu ştii de unde-ţi poate veni 
ajutor. 

— Ce vorbeşti în dodii, mătușă? tocmai de la 
una ca d-ta ţi-ai găsit să aştept eu ajutor? 

— Poate ţi-i deșanţ de una ca aceasta? zise baba. 
Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său și 
peste cei neputincioşi; se vede că așa place sfinţiei- 
sale. Nu căuta că mă vezi girbovă și stremţuroasă, 
dar, prin puterea ce-mi este dată, știu dinainte ceea 
ce au de gind să izvodească puternicii pămîntului 
şi adeseori rid cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea 


81 


www.dacoromanica.ro 


19 


30 


29 


40 


a 


lor. Așa-i că nu-ţi vine a vrede, dar să te ferească 
Dumnezeu de ispită ! Căci multe au mai văzut ochii mei 
de-atita amar de veacuri cîte port pe umerele acestea. 
Qi! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, 
ai vintura țările şi mările, pămîntul l-ai da desa dura, 
lumea aceasta ai purtaso, "uite așa, pe degete, și toate 
ar fi după gindul tău. Dar uite ce vorbeşte girbova 
şi neputincioasa! lartă-mă, Doamne, că nu ştiu ce 
Misa ieşit din gură! Luminate crăişor, miluiește baba 
cu ceval 

Fiul craiului, fărmăcat de vorbele babei, scoate 
atunci un ban și zice: 

— Ține, mătuşă, de la mine puţin și de la Dumne- 
zeu mult. 

— De unde dai, milostivul Dumnezeu sărți deie, 
zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor, 
că mare norocire te aşteaptă. Putin mai este, și ai 
să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața 
pămîntului așa de iubit, de slăvit și de puternic. 
Acum, luminate crăișor, ca să vezi cît poate sărți 
ajute "milostenia, stăi liniștit, uită-te drept în ochii 
mei şi ascultă cu luare aminte ce ţi-oiu spune: du-te 
la tată-tău şi cere săsți deie calul, armele și hainele 
cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce, 
unde nau putut merge frații tăi; pentru că ţie a 
fost scris de sus săsţi fie dată această cinste. Tatu- 
tău s-a împotrivi şi n-a vre să te lase, dar tu stăruiește 
pe lingă dinsul cu rugăminte, că ai să-l indupleci. 
Hainele despre care ţisam vorbit sunt vechi şi pono- 
site, și armele ruginite, iară calul ai săsl poţi alege 
punind în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jaratic, 
şi care dintre cai a veni la jaratic să mănînce, acela 
are să te ducă la împărăție şi are să te scape din multe 
primejdii. Ţine minte ce-ţi spun eu, că poate să ne mai 
întilnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal 
se ajunge, dar încă om cu om! 

i pe cind vorbea baba aceste, o vede învăluită 
într-un hobot alb, ridicindu-se în văzduh, apol 
înălțindu-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări 
de fel. Atunci o înfiorare cuprinde pe fiul craiului, 
răminind uimit de spaimă și mirare, dar pe urmă, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


ad 


30 


3 


40 


venindu-i jnima Ja loc şi plin de încredere în sine 
că va izbuti la ceea ce gindea, se înfățișează inaintea 
tatu-său, zicînd: 

æ Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraţilor 
mei; nu de altă, dar ca să-mi incerc norocul, Şi ori 
Qiu pute izhuti, ori nu, dar îți făgăduiesc dinainte că, 
Q dată pornit din casa d-tale, jnapoi nu m-oiu mai 
intoarce, să ştiu bine că m-oiu intilni şi cu moartea, 
in cale, 

m Lucru negindit, dragul tatei, să aud așa vorhe 
tocmai din gura ta, zise craiul, Fraţii tăi au dovedit 
că nu au inimă ntr-inşii, și din partea lor mi-am 
luat toată nădejdea, Doar tu să fii mai viteaz, dar 
parcă tot nu-mi vine a crede, Însă, dacă vrei și vrei 
numaidecit să te duci, eu nu te opresc, dar mi-i nu 
cumva să te întilnești cu scîrba în drum şi$să dai şi tu 
cinstea pe rușine, c-apoi atunci curat jţi spun că nu 
mai ai ce căuta la casa mea, 

— Apoi dă, tată, omul e dator să se incerce. Am să 
pornesc și eu într-un noroc și cum a da Dumnezeu! 
Numaj, te rog, dă-mi cajuj, armele şi hainele cu care 
ai fost d-ta mire, ca să mă pot duce. 

Craiu], auzind aceasta, parcă nu i-a prea venit ļa 
socoteală, şi ijncrețind din sprincene, a zis: 

m Hei, hei! dragu] tatei, cu vorha aceasta mi-ai 
adus aminte de cintecul cela: 

Voinic tînăr, cal bătrin, 
Greu se-ngăduie la drum! 


D-apọi calului meu de pe atunci cine mai ştie unde i-Qr 
fi putrezind ciolanele! Că doar mu era să trăiască 
un veac de ọm! Cine ţi-a virit jn cap şi una ca aceasta, 
acela incă-i unul,., Qri vorba ceea: Pesemne umpli 
după cai morți să le iei potcoavele. 

m Tată, atîta cer și eu de la d-ta, Acum, ori c-a 
îi trăind cajul, gri că n-a fi trăind, aceasta mă priz 
veşte pe mine; numai vreu să știu dacă mi-l dai ori 

a. 
3 m Din partea mea, dat să-ți fie, dragul tatei, dar 
mi-i de-a mįrarea de unde ai să-l iei, dacă n-are ființă 
pe lume, 


8) 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


84 


— Despre aceasta nu mă pling eu, tată, bine că mi 
l-ai dat; de unde-a fi, de unde n-a fi, dacă l-oiu găsi, 
al meu să fie. 

Şi atunci, o dată se suie în pod şi coboară de-acolo 
un căpăstru, un friu, un biciu şi o şea, toate colbăite, 
sfarogite și vechi ca pămîntul. Apoi mai scoate dintr-un 
gherghiriu nişte straie foarte vechi, un arc, nişte 
săgeți, un paloș şi un buzdugan, toate pline de rugină, 
şi se apucă de le grijeşte bine şi le pune deoparte. 
Pe urmă umple o tavă cu jaratic, se duce cu dinsa la 
herghelie şi o pune jos între cai. Şi atunci, numai iaca 
ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, 
grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele; 
şi venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de ja- 
ratic. Fiul craiului îi şi trage atunci cu friul în cap, 
zicînd: 

— Ghijoagă uricioasă ce eşti! din toţi caii, tocmai 
tu te-ai găsit să măninci jaratic? De te-a împinge 
păcatul să mai vii o dată, vai de steaua ta are să 
fie | 

Apoi incepe a purta caii încolo şi incoace, şi numai 
iaca slăbătura cea de cal iar se repede şi apucă o gură 
de jaratic. Fiul craiului îi mai trage şi atunci un friu 
în cap, cît ce poate, și apoi iar începea purta caii de 
colo pănă colo, să vadă nu cumva a veni alt cal să 
mănînce jaratic. Şi numai iaca, și a treia oară, tot 
gloaba cea de cal vine și începe a mînca la jaratic, 
de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, minios, îl 


“mai trage un friu, iar cît ce poate, apoi îl prinde în 


căpăstru şi, puindu-i i friul în cap, zice în gîndul său: 

— Să-l ieu, ori să-i dau drumul; mă tem că m-oiu 
face de ris. Decit cu aşa cal, mai bine pedestru, 

Și cum sta el în cumpene, să-l ieie, să nu-l ieie, 
calul se şi scutură de trei ori şi îndată rămîne cu pă- 
rul lins-prelins și tînăr ca un tretin, de nu era alt 
mînzoc mai frumos în toată herghelia. Și apoi, uitîndu- 
se ţintă în ochii fiului de craiu, zice: 

— Sui pe mine, stăpine, și ține-te bine. 

Fiul craiului, punindu-i zabala în gură, încalecă, 
și atunci calul o dată zboară cu dinsul pănă la nouri 
şi apoi se lasă în jos ca o săgeată. După aceea mai zboară 


www.dacoromanica.ro 


Ion Creangă. După o fotografic din 1877. 


www.dacoromanica.ro 


ye PA E NEI EDD O | 


ma Žran. gli haml acela, Ch caile — 

7 ezr în rask , A dit el cêla 

2 Lei ea ed, acuma tra Dehan. 
£ OAN PALA hui a a AA A R da 
pe Lir £. rz Ai pia atit d 
oo, EEN Cp pie za 25 ke facă mm 
De-a we dm fue zi Ant cca ALEI de 


ef cale — 
pusa Aia ec manelos Doria i mantle 


has Boha A himas ban e at 
mot ete TA 00, cau cani mat E 
cal a Apa pÈ VA hackin. „pm 
fa APE cânt) + 
e Cea pa pa pa Japan A and 


e fum, cub l alhas, 


Lă yae C 
mai imirt en E da = 


Zap îi ea zi A 5 cea 


ti gi ea i aa 


4 =: - 
E fel, 5 =, — 
3 PF ni ja la, BA „de dumjal. 
a cati ehia E acacia = aa sea kamb nerik 


Toiy hdnreotommHiasré.074, 1.43 r. 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


încă o dată pănă la lună şi iar se lasă în jos mai iute 
decit fulgerul. Şi unde nu mai zboară şi a treia oară 
pănă la soare şi, cînd se lasă jos, întreabă: 

— Ei, stăpine, cum ţi se pare? Gindit-ai vrodată 
că ai să ajungi: soarele cu picioarele, luna cu mîna 
şi prin nouri să cauţi cununa? 

— Cum să mi se pară, dragul meu tovarăș? Ia, 
m-ai băgat în toate grozile morţii, căci, cuprins de 
ameţală, nu mai ştiam unde mă găsesc și cit pe ce 
erai să mă prăpădești. 

— Ia, aşa am ameţit și eu, stăpiîne, cînd mi-ai 
dat cu îriul în cap, să mă prăpădești, şi cu asta am 
vrut să-mi răstore cele trei lovituri. Vorba ceea: 
una pentru alta. Acum cred că mă cunoști și de urit 
şi de frumos, și de bătrin şi de tinăr, și de slab și de 
puternic; de-aceea mă fac iar cum m-ai văzut în her- 
ghelie, şi de-acum înainte sunt gata să te întovără- 
şesc oriunde mi-i poronci, stăpiîne. Numai să-mi spui 
dinainte cum să te duc: ca vintul ori ca gindul? 

— De mi-i duce ca gindul, tu mi-i prăpădi, iar de 
mi-i duce ca vintul, tu mi-i folosi, căluţul meu, zise 
fiul craiului. 

— Bine, stăpine. Acum sui pe mine fără grijă 
şi hai să te duc unde vrei. 

Fiul craiului, încălecînd, îl netezeşte pe coamă şi 
zice: 

— Hai, căluţul meu! 

Atunci calul zboară lin ca vintul, și cînd vintul au 
aburit, iaca şi ei la craiul în ogradă au sosit. 

— Bun sosit la noi, voinice! zise craiul, cam cu jumă- 
tate de gură. Dar aista cal ţi l-ai ales... 

— Apoi dă, tată, cum a da tirgul și norocul; am de 
trecut prin multe locuri şi nu vreu să mă ieie oamenii 
la ochi. M-oiu duce și eu cît călare, cît pe jos, cum 
oiu putè. 

Şi zicînd aceste, pune tarnița pe cal, anină armele 
la oblinc, își iè merinde şi bani de ajuns, schimburi 
în desagi și o ploscă plină cu apă. Apoi sărută mina 
tată-său, primind carte de la dinsul către împăratul, 
zice rămas bun fraţilor săi și a treia zi cătră sară 
porneşte și el, mergind din pasul calului. Şi merge el, 


11 — Ion Creangă — Opere vol. I 85 


www.dacoromanica.ro 


Lui 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


86 


LI > 

şi merge, pănă ce înnoptează bine. Și, cînd prin dreptul 
podului, numai iaca îi iesă şi lui ursul înainte, mor- 
năind înfricoșat. Calul atunci dă năvală asupra ur- 
sului, şi fiul craiului, ridicînd buzduganul să deie, 
numai iaca ce aude glas de om zicînd: 

— Dragul tatei, nu da, că eu sunt. 

Atunci fiul craiului descalecă, şi tată-său, cuprin- 
zîndu-l în braţe, îl sărută şi-i zice: 

— Fătul meu, bun tovarăş ţi-ai ales; de te-a învă- 
țat cineva, bine ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capuł 
tău, bun cap ai avut. Mergi de-acum tot înainte, că 
tu eşti vrednic de împărat. Numai ține minte sfatul 
ce-ţi dau: în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și 
de buni, dar să te ferești de omul rog, iară mai ales 
de cel spin, cît îi put; să n-ai de-a face cu dinșii, 
căci sunt foarte şugubeţi. Și, la toată întîmplarea, 
calul, tovarășul tău, te-a mai sfătui şi el ce ai să 
faci, că de multe primejdii m-a scăpat și pe mine în 
tinereţele mele! Na-ţi acum și pelea asta de urs, 
că ţi-a prinde bine vreodată. 

Apoi, dezmierdind calul, îi mai sărută de citeva ori 
pe amundoi şi le zice: 

— Mergeţi în pace, dragii mei. De-acum înainte, 
Dumnezeu știe cind ne-om mai vede]... 

Fiul craiului atunci încalecă, și calul, scuturindu-se, 
mai arată-se o dată tinăr, cum îi plăcea craiului, 
apoi face o săritură înapoi şi una înainte şi se cam 
mai duc la împărăție, Dumnezeu să ne ţie, ca cuvîntul 
din poveste, înainte mult mai este. Și merg ei o zi, 
şi merg două, și merg patruzeci și nouă, pănă ce de 
la o vreme le întră calea în codru și atunci numai iaca 
ce le iesă înainte un om spin și zice cu îndrăzneală 
fiului de craiu: 

— Bun întilnişul, voinice! Nu ai trebuinţă de slugă 
la drum? Prin locurile iestea e cam greu de călătorit 
singur; nu cumva să-ţi iasă vro dihanie ceva înainte 
și să-ţi scurteze cărările. Eu cunosc bine pe-aici, 
și poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. 

— Poate să am, poate să n-am, zise fiul craiului, 
uitindu-se ţintă în ochii Spînului, dar acum deodată 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


11* 


mă las în voia întimplării, şi apoi, dind pinteni 
calului, porneşte, 

Mai merge el înainte prin codru cit merge, şi, la 
o strimtoare, numai iaca ce Spinul ia: îi iesă înainte, 
prefăcut în alte straie, şi zice cu gla. supţiratic și 
necunoscut: 

— Bună calea, drumeţule! 

— Bună să-ţi fie inima, cum ţi-i căutătura, zise 
fiul craiului, 

— Cit despre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, 
zice Spinul oftind... Numai ce folos? Omul bun n-are 
noroc; asta-i știută; rogu-te, să nu-ţi fie cu supărare, 
drumeţule, dar fiindcă a venit vorba de-aşa, îţi spun, 
ca la un frate, că din cruda copilărie slujesc prin stră- 
ini, şi încaltea nu mi-ar fi ciudă, cînd n-aş vrè să 
mă dau la treabă, căci cu munca m-am trezit. Dar 
aşa muncesc, muncesc, şi nu s-alege nimica de mine; 
pentru că tot de stăpiîni calici mi-am avut parte. 
Şi vorba ceea: La calic slujeşti, calic rămii. Cind 
aş da o dată peste un stăpin cum gîndesc eu,n-aş şti 
ce să-i fac să nu-l smintesc. Nu cumvaai trebuinţă 
de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avè său la 
rărunchi. De ce te scumpești pentru nimica toată 
şi nu-ţi iei o slugă vrednică, ca să-ţi fie mînă de aju- 
tor la drum? Locurile aiestea sunt șugubeţe; de unde 
ştii cum vine întimplarea, și, Doamne fereşte, să 
nu-ţi cadă greu singur. 

— Acum deodată încă tot nu, zise fiul craiului 
cu mina pe buzdugan; m-oiu mai sluji şi eu singur, 
cum oiu pută, și dind iar pinteni calului, pornește 
mai răpede, 

Şi mergind el tot înainte prin codri întunecoși, 
de la un loc se închide calea şi încep a i se incurca 
cărările, încît nu se mai pricepe fiul craiului acum 
încotro să apuce şi pe unde să meargă. 

— Ptiu, drace! iaca în ce încurcătură am întrat! 
Asta-i mai rău decit poftim la masă, zise el. Nici 
tu sat, nici tu tirg, nici tu nimica. De ce mergi îna- 
inte, numai peste pustietăţi dai; parcă a perit sămîn- 
ţa omenească de pe fața pămintului. Îmi pare rău că 
n-am luat macar spînul cel de-al doile ru mine. Dacă 


R7 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


88 


s-a aruncat în partea mine-sa, ce-i vinovat el? Tata 
așa a zis, însă, la mare nevoie, ce-i de făcut? vorba 
ceea: Rău-i cu rău, dar e mai rău făr' de rău. Şi tot. 
horhăind el cind pe o cărare, cînd pe un drum părăsit, 
numai iaca ce iar îi iese pinul înainte, îmbrăcat 
altfel şi calare pe un cal frumos, și, prefăcindu-și 
glasul, începe a căina pe fiul craiului, zicînd: 

— Şărmane omule, rău drum ai apucat! Şe vede 
că eşti străin şi nu cunoști locurile pe aici. Ai avut 
mare noroc de mine, de n-ai apucat a cobori pripo- 
rul ista, că erai prăpădit. Ia, colo devale, în înfundă- 
tura ceea, un taur grozav la mulţi bezmeteci le-a 
curmat zilele. Şi eu, mai dăunăzi, cit mă vezi de voi- 
nic, de-abia am scăpat de dînsul, ca prin urechile 
acului. Întoarce-te înapoi, ori, dacă ai de dus înainte, 
ie-ţi în ajutor pe cineva. Ghiar şi eu m-aș tocmi la 
d-ta, dacă ţi-a fi cu plăcere. 

— Aşa ar trebui să urmez, om bun, zise fiul craiului, 
dar ţi-oiu spune drept: tata mi-a dat în grijă, cînd 
am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară 
mai ales de cel spin, cît oiu putè; să n-am dea face cu 
dînşii nici în clin, nici în miînecă; şi dacă n-ai fi 
spîn, bucuros te-aș tocmi. 

— Hei, hei! călătorule. Dacă ţi-i vorba de-așa, 
ai să-ţi rupi ciochinele umblind și tot n-ai să găsești 
slugă cum cauţi d-ta, că pe-aici sunt numai oameni 
spîni. Ş-apoi, cînd este la adecălea, te-aş întreba, 
ca! ce fel de zăticneală ai pută să întîimpini din pricina 
asta? Pesemne n-ai auzit vorba ceea: că, de păr şi 
de coate goale nu se plinge nimene. Şi cînd nu sunt 
ochi negri, săruţi şi albaștri! Aşa şi d-ta: mulţă- 
mește lui Dumnezeu că m-ai găsit și tocmește-mă,. Şi 
dacă-i apuca o dată a te deprinde cu mine, ştiu bine 
că n-am să pot scăpa uşor de d-ta, căci așa sunt eu 
în felul meu, știu una și bună: să-mi slujesc stăpînul 
cu dreptate. Hai, nu mai sta la îndoială, că mă tem 
să nu ne-apuce noaptea pe aici. Şi cînd ai avè încal- 
tea un cal bun, calea-valea, dar cu smirţogul ista 
îţi duc vergile, 

— Apoi dă, Şpinule, nu știu cum să fac, zise fiul 
craiului. Din copilăria mea sunt deprins a asculta 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


de tată și tocmindu-te pe tine, parcă-mi vine nu ştiu 
cum. Dar, fiindcă mi-au mai ieșit pănă acum înainte 
încă doi spini, şi cu tine al treile, apoi mai-mi vine 
a crede că aiasta-i ţara spinilor, şi n-am încotro; 
mort-copt, trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că 
ştii bine locurile pe aici. 

Şi din două vorbe, fiul craiului îl tocmeşte şi după 
aceea pornesc împreună să iasă la drum, pe unde arată 
Spinul. Și mergind ei o bucată bună, Spinul se preface 
că-i e sete și cere plosca cu apă de la stăpînu-său. 
Fiul craiului i-o dă, şi Spinul, cum o pune la gură, 
pe loc o şi ia, oţerindu-se, și varsă toată apa din- 
tr-însa. Fiul craiului zice atunci supărat: 

— Dar bine, Spinule, de ce te apuci? Nu vezi că 
pe aici e mare lipsă de apă? Și pe arşița asta o să ne 
uscăm de sete. 

— Să avem iertare, stăpinel Apa era bihlită şi 
ne-am fi putut bolnăvi. Cit despre apă bună, nu vă 
îngrijiţi; acuş avem să dăm peste o fintină cu apă 
dulce și rece ca gheața. Acolo vom poposi puțin, 
oiu clătări plosca bine ş-oiu umple-o cu apă proaspătă, 
ca să avem la drum, căci mai încolo nu prea sunt 
fîntîni, şi, din partea apei, mi se pare că i-om duce 
dorul. Şi cirnind pe o cărare, mai merg ei oleacă 
înainte, pănă ce ajung într-o poiană și numai iaca ce 
dau de o fintină cu ghizdele de stejar și cu un capac 
deschis în laturi. Fintina era adîncă şi nu avea nici 
roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborit 
pănă la apă. 

— Ei, ei! Spînule, acum să te văd cit ești de vred- 
nic, zise fiul craiului. Spinul atunci zimbeşte puţin 
şi, coborindu-se în fintînă, umple întăi plosca şi o pune 
la şold. Apoi, mai stind acolo în fund pe scară, aproa- 
pe de fața apei, zice: 

— Ei, da’ ce răcoare-i aici! „Chima răului pe malul 
pîrăului !“ Îmi vine să nu mai ies afară. Dumnezeu să 
ușureze păcatele celui cu fintîna, că bun lucru a mai fă- 
cut. Pe arşiţele ieste, o răcoreală ca asta mult plătește! 

Mai şede el acolo puţin şi apoi iese afară, zicind: 

— Doamne, stăpîne, nu ştii cît mă simţesc de ușor; 
parcă îmi vine să zbor, nu altăceval Ia viră-te şi d-ta 


89 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 
7 


Qleacă, să vezi cum ai să te răcorești; aşa are să-ți 
vie de îndămină după asta, de are să ți se pară că 
ești uşor cum ţi pana... 

Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, 
se potriveşte Spinului și se bagă în fintină, fără să-l 
trăsnească prin minte ce i se poate intimpla. Și cum 
sta și el acolo de se răcorea, Spinul face tranc! capacul 
pe gura îintinei, apoi se suie deasupra lui și zice cu 
glas răutăcios: 

— Alelei ! fecior de ọm viclean ce te găseşti; tocmai 
de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat. Ei, că bine mi te-am 
căptușit! Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vi: 
şi încotro te duci, că, de nu, acolo jţi putrezesc ciọ- 
lanele ! 

Fiul craiului ce era să facă? îi spune toate cu de-a- 
mănuntul, căci, dă, care ọm nu ţine la viaţă jnainte 
de toate? 

— Bine, atjta am vrut să aflu din gura ta, puiu de 
viperă ce mi-ai fost, zice atunci Spinul: numai cată 
să fie așa, că, de te-oiu prinde cu ọca mică, greu are 
să-ți cadă. Chiar acum aş pute să te omor, În voia 
cea bună, dar mi-i milă de tinereţele tale... Dacă 
vrei să mai vezi soarele cu ochii și să mai calci pe iarbă 
verde, atunci jură-mi-te pe ascuţișul paloșului tău 
că mi-i da ascultare și supunere întru toate, chiar 
şi-n foc de ţi-aş zice să te arunci. Și de azi jnainte, 
eu să fiu i locul tău nepotul jmpăratului, despre care 
mi-ai vorbit, iară tu, sluga mea; și atita vreme să 
al a mă sluji, pănă cînd ji muri și iar îi fnvi€. Și 
Qriunde vei merge cu mine, nu care cumva să bleg- 
teşti din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat în- 
tre noi, că te-am șters de pe faţa pămîntului. Îţi 
place aşa să mai trăiești, bine-de-bine; iară de nu, 
spune-mi verde in ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ţi 
fac... 

Fiul craiului, văzîndu-se prins în cleşte și fără nici 
ọ putere, ji jurăţcredinţă şi supunere întru toate, 
lăsindu-se în ştirea lui Dumnezeu, cum a vre el să 
facă, Atunci Spinul pune mina pe cartea, pe banii 
şi pe armele fiului de craiu și le iè la sine; apoi ţi] 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


scoate din fintină și-i dă paloşul să-l sărute, ca semn 
de pecetluirea jurămintului, zicînd: 

— De-acum înainte să ştii că te cheamă Harap- 
Alb; aista ţi-i numele, şi altul nu. 

După aceasta încalecă, fiecare pe calul său, și por- 
nesc, Spinul înainte, ca stăpin, Harap-Alb în urmă, 
ca slugă, mergind spre împărăție, Dumnezeu să ne 
ţie, ca cuvintul din poveste, înainte mult mai este. 

Și merg ei, şi merg, cale lungă să le-ajungă, trecînd 
peste nouă mări, peste nouă ţări şi peste nouă ape 
mari, şi într-o tîrzie vreme ajung la împărăție. 

Şi cum ajung, Spinul se înfăţişază înaintea îm- 
păratului cu carte din partea craiului. Și împăratul 
Verde, cetind cartea, are de bucurie că 1-a venit ne- 
potul, și pe dată îl şi face cunoscut curţii și fetelor 
sale, care îl primesc cu toată cinstea cuvenită unui 
fiu de craiu și moștenitor al împăratului. 

Atunci Spinul, văzind că i s-au prins minciunile 
de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb şi-i zice cu 
asprime: 

— Tu să șezi la grajd nedezlipit şi să îngrijeşti 
de calul meu ca de ochii din cap, că de-oiu veni pe-a- 
colo şi n-oiu găsi trebile făcute după plac, vai de 
pielea ta are să fie. Dar pănă atunci, na-ţi o palmă, 
ca să ţii minte ce ţi-am spus. Bagat-ai în cap vorbele 
mele? 

— Da, stăpine, zise Harap-Alb, lăsind ochii în 


os. 
i Și, ieşind, pornește la grajdiu. 

Cu asta a voit Spinul să-şi arăte arama şi să facă pe 
Harap-Alb ca să-i ieie şi mai mult frica. 

Fetele împăratului întimplindu-se de față, cind a 
lovit Spinul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de 
dinsul și au zis Spinului cu binişorul: 

— Vere, nu faci bine ceea ce faci. Dacă este că 
a lăsat Dumnezeu să fim mai mari peste alţii, ar tre- 
bui să avem milă de dinșii, că și ei, sărmanii, sunt 
oameni | 

— Hei, dragele mele vere, zice Spinul cu viclenia 
lui obicinuită; d-voastră încă nu ştiţi ce-i pe lume. 
Dacă dobitoacele n-ar fi fost înirinate, de demult 


91 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


92 


ar fi sfăşiet pe om. Şi trebuie să ştiţi că și între oameni 
cea mai mare parte sunt dobitoace, care trebuiesc 
ţinuţi din frîu, dacă ţi-i voia să faci treabă cu diînșii. 

Ei apoi... zi că nu-i lumea de-apoi! Să te ferească 
Dumnezeu cînd prinde mămăliga coajă. Vorba ceea: 


Dă-mi Doamne, ce n-am avut, 
Să mă mier ce m-a găsit. 


Fetele atunci au luat altă vorbă, dar din inima lor 
nu s-a şters purtarea necuviincioasă a Spinului, cu 
toate îndreptările și înrudirea lui, pentru că bunăta- 
tea nu are de-a face cu răutatea. Vorba ceea: 


Viţa-de-vie, tot în vie, 
Iară viţa-de-boz, tot răgoz, 


Şi din ceasul acela au început a vorbi ele în de ele, 
că Spinul de fel nu samănă în partea lor, nici la chip, 
nici la bunătate; şi că Harap-Alb, sluga lui, are o 
înfăţişare mult mai plăcută şi samănă a fi mult mai 
omenos. Pesemne inima le spunea că Spînul nu le 
este văr, și de-aceea nu-l puteau mistui. Așa îl urise 
ele de tare acum, că, dacă ar fi fost în banii lor, s-ar 
fi lepădat de Spin ca de Ucigă-l-crucea. Dar nu aveau 
ce se face de impăratul, ca să nu-i aducă supărare. 

Amu, întru una din zile, cum şedea Spiînul la ospăț 
împreună cu moșu-său, cu verele sale și cu alţii, ciţi 
se întimplase, li s-au adus mai la urmă în masă și 
niște sălăți foarte minunate. Atunci împăratul zice 
Spinului: 

— Nepoate, mai mîncat-ai sălăţi de aceste de cînd 
eşti? 

— Ba nu, moșule, zice Spînul; tocmai eram să 
vă întreb de unde le aveţi, că tare-s bune!... O ha- 
raba întreagă aș fi în stare să mănînc, şi parcă tot nu 
m-aș sătura. 

— Te crede moșul, nepoate, dar cind ai ști cu ce 
greutate se capătă! pentru că numai în Grădina Ur- 
sului, dacă-i fi auzit de dinsa, se află sălăţi de aceste, 
şi mai rar om care să poată lua dintr-însele şi să scape 
cu viaţă. Între toţi oamenii din împărăţia mea, numai 
un pădurariu se bizuiește la treaba asta. Şi acela, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


el știe ce face, ce drege, de-mi aduce din cînd în cînd 
aşa, cîte puţine, de poftă. 

Spînul, voind să peardă acum pe Harap-Alb cu 
orice preţ, zise împăratului: 

— Doamne, moșule, de nu mi-a aduce sluga mea 
sălăţi de aceste și din peatra seacă, mare lucru să fie! 

— Ce vorbeşti, nepoatel zise împăratul; unul ca 
dînsul, și încă necunoscător de locurile acestea, cum 
crezi că ar pută face această slujbă? Doar de ţi-i greu 
de viaţa lui. 

— la las’, moșule, nu-i duce grija; pun rămașag 
că are să-mi aducă sălăţi întocmai ca aceste, și încă 
multe, că știu eu ce poate el. 

Ş-odată cheamă Spînul pe Harap-Alb şi-i zice răs- 
tit: 

— Acum degrabă să te duci cum îi şti tu și să-mi 
aduci sălăți de aceste din Grădina Ursului. Hai, 
ieși răpede și porneşte, că nu-i vreme de pierdut. 
Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta goa- 
recului nu ești scăpat de mine! 

Harap-Alb iese mîhnit, se duce în grajd şi începe 
a-şi netezi calul pe coamă, zicînd: 

— Ei, căluţul meu, cînd ai şti tu în ce necaz am 
întrat! Sfint să fie rostul tătine-meu, că bine m-a 
învăţat! Aşa-i că, dacă n-am ţinut samă de vorbele 
lui, am ajuns slugă la dirloagă și acum, vrînd-nevrind, 
trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie? 

— Stăpine, zise atunci calul; de-acum înainte, ori 
cu capul de peatră, ori cu peatra de cap, tot atita-i; 
fii odată barbat și nu-ţi face voie rea. Încalecă 
pe mine, şi hai! Știu eu unde te-oiu duce, şi mare-i 
Dumnezeu, ne-a scăpa el şi din aceastal 

Harap-Alb, mai prinzind oleacă la inimă, încalecă 
şi se lasă în voia calului, unde vrè el să-l ducă. 

Atunci calul porneşte la pas, pănă ce iese mai în- 
colo, ca să nu-i vadă nimene. Apoi își arată puterile 
sale, zicînd: 

— Stăpîne, ţine-te bine pe mine, că am să zbor lin 
ca vintul, să cutrierăm pămîntul. Mare-i Dumnezeu 
şi meșteru-i dracul. Hèlbet! vom pută veni de hac 
şi Spinului celuia, nu-i e vremea trecută. 


93 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


94 


Și odată zboară calul cu Harap-Alb pănă la nouri; 
apoi o ia de-a curmezișul pămîntului: pe deasupra 
codrilor, peste virful munţilor, peste apa mărilor și 
după aceea se lasă încet-încet într-un ostrov mindru 
din mijlocul unei mări, lingă o căsuță singuratică, 
pe care era crescut niște mușchiu pletos de o podină 
de gros, moale ca mătasa şi verde ca buratecul. 

Atunci Harap-Alb descalecă, și spre mai mare mi- 
rarea lui, numai iaca îl întimpină în pragul uşei cer- 
şitoarea căreia îi dăduse el un ban de pomană, înainte 
de pornirea lui de acasă. 

— Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele, 
că deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om? Află 
acum că eu sunt sfinta Duminică şi ştiu ce nevoie te-a 
adus pe la mine. Spinul vrea să-ţi răpuie capul cu 
orice chip şi de-aceea te-a trămis să-i aduci sălăţi 
din Grădina Ursului, dar i-or da ele odată pe nas... 
Rămii aici în astă-noapte, ca să văd ce-i de făcut. 

Harap-Alb rămine bucuros, mulțămind sfintei Du- 
mineci pentru buna găzduire şi îngrijirea ce are de el. 

— Fii încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei 
şi inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb, zice sfinta 
Duminică ieşind şi lăsîndu-l în pace să se liniştească. 

Şi cum iese sfinta Duminică afară, o dată şi por- 
neşte desculță prin rouă, de culege o poală de somno- 
roasă, pe care o ferbe la un loc cu o vadră de lapte 
dulce și cu una de miere şi apoi iè mursa aceea şi iute 
se duce de o toarnă în fintina din Grădina Ursului, 
care fintină era plină cu apă pănă în gură. Și mai 
stind sfinta Duminică oleacă în prejma fintinei, 
numai iaca ce vede că vine ursul cu o falcă în ceriu 
şi cu una în pămînt, mornăind înfricoșat. Și cum ajunge 
la fintină, cum începe a bea lacom la apă şi a-şi linge 
buzele de dulceaţa și bunătatea ei. Şi mai stă din 
băut, și iar începe a mornăi; gi iar mai bea cite un 
răstimp, și iar mornăiește, pănă ce, de la o vreme, 
încep a-islăbi puterile și, cuprins de ameţală, pe loc ca- 
de jos și adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. 

tunci sfinta Duminică, văzindu-l așa, într-o clipă 
se duce și, deşteptind pe Harap-Alb chiar în miezul 
nopţei, îi zice: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


— Îmbracă-te iute ın pielea cea de urs, care o ai 
de la tată-tău, apucă pe ici tot înainte, şi cum îi 
ajunge în răscrucile drumului, ai să și dai de Gră- 
dina Ursului. Atunci sai răpede înlăuntru de-ţi ia 
sălăţi într-ales, și cite-i vrea de multe, căci pe urs 
l-am pus eu la cale. Dar, la toată întimplarea, de-i vedă 
şi-i vedè că s-a trezit și năvălește la tine, zvirle-i pelea 
cea de urs şi apoi fugi încoace spre mine cît îi putea. 

Harap-Alb face cum îi zice sfinta Duminică. Şi 
cum ajunge în grădină, odată începe a smulge la să- 
lăţi într-ales și leagă o sarcină mare, mare, cît pe ce 
să n-o poată ridica în spinare. Şi cînd să iasă cu dinsa 
din grădină, iaca ursul se trezeşte, şi după dinsul, 
Gavrile! Harap-Alb, dacă vede reaua, i-aruncă pelea 
cea de urs, și apoi fuge cît ce poate cu sarcina în spate, 
tot înainte la sfinta Duminică, scăpind cu obraz curat, 

După aceasta, Harap-Alb, mulțămind sfintei Du- 
mineci pentru binele ce i-a făcut, îi sărută mina, 
apoi își iè sălăţile și, încălecînd, pornește spre împă- 
răție, Dumnezeu să ne ţie, ca cuvintul din poveste, 
înainte mult mai este. 

Şi mergind tot cum s-a dus, de la o vreme ajunge 
la împărăție şi dă sălăţile în mîna Spinului. 

Împăratul şi fetele sale, văzînd aceasta, le-a fost 
de-a mirarea. Atunci Spinul zice îngimfat: 

— Ei moșule, ce mai zici? 

— Ce să zic, nepoate? Ia, cînd aș avè eu o slugă ca 
aceasta, nu i-aș trece pe dinainte. 

— D-apoi de ce mi l-a dat tata de-acasă? numai de 
vrednicia lui, zise Spinul; căci altfel nu-l mai luam 
după mine, ca să-mi încurce zilele. 


La vro citeva zile după aceasta, împăratul arată 
Spiînului nişte petre scumpe, zicînd: 

— Nepoate, mai văzut-ai petre nestimate aşa de mari 
şi frumoase ca acestea de cînd ești? 

— Am văzut eu, meșule, felurite petre scumpe, 
dar ca aceste, drept să-ţi spun, n-am văzut. Oare pe 
unde se pot găsi așa petre? 


95 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


40 


96 


— Pe unde să se găsească, nepoate! Ia, în Pădurea 
Cerbului. Și cerbul acela este bătut tot cu petre scumpe, 
mult mai mari şi mai frumoase decit aceste. Mai 
întăi, cică are una în frunte, de strălucește ca un soare. 
Dar nu se poate apropit nimene de cerb, căci este so- 
lomonit şi nici un fel de armă nu-l prinde; însă el, 
pe care l-a zări, nu mai scapă cu viaţă. De-aceea fuge 
lumea de diînsul de-și scoate ochii; și nu numai atita, 
dar chiar cînd se uită la cineva, fie om sau orice di- 
hanie a fi, pe loc rămine moartă. Şi cică o mulţime de 
oameni şi de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea 
lui numai din astă pricină; se vede că este solomonit, 
întors de la ţiţă, sau dracul mai ştie ce are de-i aşa de 
primejdios. Dar cu toate aceste, trebuie să știi, ne- 
poate, că unii oameni îs mai al dracului decit dracul; 
nu se astimpără nici în ruptul capului; macar că au 
păţit multe, tot cearcă prin pădurea lui, să vadă, nu 
l-or pute găbui cumva? Şi care dintre ei are îndrăz- 
neală mare și noroc şi mai mare, umblind pe acolo, 
găsește din întimplare cîte o peatră de aceste, picată 
de pe cerb, cînd se scutură el la epte ani o dată, şi 
apoi aceluia om nu-i trebuie altă negustorie mai bună. 
Aduce peatra la mine și i-o plătesc cit nu face; ba încă 
sunt bucuros că o pot căpăta. Și află, nepoate, că ase- 
mene petre fac podoaba împărăției mele, nu se găsesc 
altele mai mari și mai frumoase decit aceste la nici o 
împărăție, și de-aceea s-a dus vestea despre ele în 
toată lumea. Mulţi împărați şi crai înadins vin să le 
vadă, şi li-i de-a mirarea de unde le am. 

— Doamne, moșulel! zise atunci Spinul; să nu te 
superi, dar nu ştiu ce fel de oameni fricoși aveţi pe 
aici. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are 
să-mi aducă pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, 
aşa împodobit cum este. 

Ș-odată cheamă Spinul pe Harap-Alb și-i zice: 

— Du-te în Pădurea Cerbului, cum îi ști tu, şi ma- 
car fă pe dracul în patru, sau orice-i face, dar numai- 
decit să-mi aduci pielea cerbului, cu cap cu tot, aşa 
bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc. Și doar te-a 
împinge păcatul să clintești vreo peatră din locul său, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


iară mai ales acea mare din fruntea cerbului, c-apoi 
atita ţi-i leacul! Hai, porneşte iute, că nu-i vreme de 
pierdut ! 

Harap-Alb vede el bine unde merge treaba, că 
doar nu era din butuci; dar neavînd încotro, iese mîh- 
nit, se duce iar în grajd la cal şi, netezindu-l pe 
coamă, îi zice: 

— Dragul meu căluţ, la grea belea m-a virit iar 
Spinul!... De-oiu mai scăpa şi din asta cu viaţă, apoi 
tot mai am zile de trăit. Dar nu ştiu, zău, la cît mi-a 
sta norocul! 

— Nu-i nimica, stăpine, zise calul. Capul de-ar fi 
sănătos, că belelele curg girlă. Poate ai primit poroncă 
să jupeşti peatra morii şi să duci pielea la împărăție? 

— Ba nu, căluţul meu; alta și mai înfricoșată, zise 
Harap-Alb. 

— Vorbă să fie, stăpiîne, că tocmala-i gata, zise 
calul. Nu te teme, știu eu năzdrăvănii de ale Spinu- 
lui; şi să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar 
lasă-l să-și mai joace calul. Ce gindeşti? Şi unii ca 
aceștia sunt trebuitori pe lume cîteodată, pentru că 
fac pe oameni să prindă la minte... Zi și d-ta că ai avut 
să tragi un păcat strămoșesc. Vorba ceea: „Părinţii 
mănîncă aguridă, și fiilor li se strepezesc dinţii“. Hai, 
nu mai sta la ginduri; încalecă pe mine şi pune-ţi 
nădejdea în Dumnezeu, că mare-i puterea lui; nu ne-a. 
lăsa el să suferim îndelung. Cum vrei. „Ce-i e scris 
omului în frunte-i e pus.“ Doar' mare-i Cel-de-sus! 
S-or sfirși ele şi aceste de la o vreme. 

Harap-Alb atunci încalecă, şi calul pornește la 
pas, pănă ce iese mai încolo departe, ca să nu-i ieie 
lumea la ochi. Şi apoi, încordîndu-se şi scuturindu-se 
o dată voiniceşte, iară-şi arată puterile sale, zicînd: 

— 'Ține-te zdravăn, stăpiîne, că iar am să zbor: 


În înaltul ceriului, 
Văzduhul pămîntului; 
Pe deasupra codrilor, 
Peste virful munţilor, 
Prin ceața măgurilor, 


97 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


98 


Spre noianul mărilor, 
La crăiasa zinelor, 
Minunea minunelor, 
Din ostrovul florilor. 


Şi zicînd aceste, odată şi zboară cu Harap-Alb 


În înaltul ceriului, 
Văzduhul pămintului ; 


şi o i de-a curmeziș: 


De la nouri cătră soare, 
Pintre lună şi luceferi, 
Stele mindre lucitoare, 


şi apoi se lasă lin ca vîntul: 


În ostrovul florilor, 
La crăiasa zinelor, 
Minunea minunelor. 


Şi cînd vintul au aburit, iaca și ei la sfinta Dumi- 
necă iar au sosit. Sfinta Duminecă era acasă și, cum 
a văzut pe Harap-Alb poposind la ușa ei, pe loc l-a 
întimpinat şi i-a zis cu blindeță: i 

— Ei, Harap-Alb, aşă-i că iar te-a ajuns nevoia 
de mine? 

— Aşa este, măicuţă, răspunse Harap-Alb, cufun- 
dat în ginduri și galbăn la faţă, de parcă-i luase pinza 
de pe obraz. Spinul vrea să-mi răpuie capul cu orice 
preţ. Și de-aş muri mai degrabă, să scap odată de 
zbucium; decit aşa viaţă, mai bine moarte de o mie 
de oril 

— Vai de mine şi de mine, Harap-Alb, zise sfinta 
Duminică, parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, 
dar, după cît văd, eşti mai fricos decit o femeiel Hai, 
nu mai sta ca o găină plouată! rămii la mine în astă- 
noapte şi ţ-oiu da eu vrun ajutor. Mare-i Dumnezeu! 
N-a mai fi el după gindul Spinului. Însă mai rabdă 
şi tu, fătul meu, că mult ai avut de răbdat şi puţin 
mai ai. Păn-acum ţ-a fost mai greu, dar de-acum tna- 
inte tot aşa are să-ţi fie, pănă ce-i ieşi din slujba Spt- 
nului, de la care ai să tragi încă multe necazuri, dar 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


ai să scapi din toate cu capul teafăr, pentru că norocul 
te ajută. 

— Poate așa să fie, măicuţă, zise Harap-Alb, dar 
prea multe s-au îngrămădit deodată pe capul meu. 

— Cite a dat Dumnezeu, Harap-Alb, zise sfinta 
Duminică; aşa a trebuit să se întimple, gi n-ai cui 
bănui: pentru că nu-i după cum gîndeşte omul, ci-i 
după cum vrè Domnul. Cînd vei ajunge şi tu odată 
mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr 
şi vei crede celor asupriţi și necăjiţi, pentru că știi 
acum ce e necazul. Dar pănă atunci, mai rabdă, Harap- 
Alb, căci cu răbdarea îi frigi pielea. 

Harap-Alb, nemaiavînd ce zice, mulţămește lui 
Dumnezeu, și de bine, şi de rău, şi sfintei Dumineci 
pentru buna găzduire şi ajutorul făgăduit. 

— la, acum mai vii de-acasă, fătul meu | Zică cine-a 
zice şi cum a vrè să zică, dar cînd este să dai peste pă- 
cat, dacă-i înainte, te sileşti să-l ajungi, iar dacă-i 
în urmă, stai și-l aştepţi. Mă rog, ce mai la deal, la 
vale? așa e lumea asta şi, de-ai face ce-ai face, rămîne 
cum este ea; nu poţi s-o întorci cu umărul, macar să 
te pui în ruptul capului. Vorba ceea: „Zi-i lume și te 
miîntuie“. Dar ia să lăsăm toate la o parte şi, pănă la 
una-alta, hai să vedem ce-i de făcut cu cerbul, că Spt- 
nul te-a fi așteptind cu nerăbdare. Și, dă, stăpîn nu-i? 
trebuie să-l asculți, Vorba ceea: „Leagă calul unde 
zice stăpinul“, 

Şi odată scoate sfinta Duminecă obrăzarul și sabia 
lui Statu-Palmă-Barba-Cot, de unde le avea, şi dîn- 
du-le lui Harap-Alb, zice: 

— Ține aceste, că au să-ţi fie de mare trebuinţă unde 
mergem. Și chiar haidem, cu ajutorul Domnului, să 
isprăvim o dată şi trebuşoara asta. 

Și pe la cîntatul cucoșilor se iè sfinta Duminecă 
împreună cu Harap-Alb și se duc în Pădurea Cerbului. 
Și cum ajung în pădure, sapă o groapă adincă de un 
stat de om, lingă un izvor, unde în fiecare zi pe la 
amează venea cerbul de bea apă, apoi se culca acolo 
pe loc şi dormea cit un beiu, pănă ce asfinţea soarele, 
Şi după aceea, sculindu-se, o lua în porneală şi nu mai 
da pe la izvor iar pînă a doua zi pe la amează. 


99 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


100 


— Ei, ei! acum groapa este gata, zise sfinta Dumi- 
necă. Tu, Harap-Alb, rămii aici într-însa, toată ziua, 
şi iaca ce ai de făcut: pune-ţi obrăzarul cum se pune, 
iară sabia să n-o slăbești din mină; și de-amează, cind 
a veni cerbul aici la izvor să beie apă și s-a culca g-i 
adormi, cu ochii deschişi, cum i-i feliușagul, tu, în. 
dată ce li-i auzi horăind, să ieși încetișor şi să potri: 
veşti aşa ca să-i zbori capul dintr-o singură lovitură 
de sabie, și apoi răpede să te arunci în groapă și să 
gezi acolo într-insa pănă după asfinţitul soarelui. Ca- 
pul cerbului are să te strige pănă atunci mereu penume, 
ca să te vadă, dar tu nu cumva să te îndupleci de ru- 
gămintea lui şi să te iţeşti la dinsul, că are un ochiu 
otrăvit gi, cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăieşti. 
Însă, cum a asfinţi soarele, să știi că a murit cerbul. 
Şi atunci să ieşi fără frică, să-i jupești pielea, iară 
capul să-l iei aşa întreg, cum se găseşte, și apoi să vii 
pe la mine. 

Și aşa, sfinta Duminică se iè şi se întoarnă singură 
acasă. Iară Harap-Alb rămîne de pindă în groapă. 
Şi, cînd pe la amează, numai iaca ce aude Harap-Alb 
un muget înnădușit: cerbul venea boncăluind. Și 
ajungind la izvor, odată şi începe a bè hilpav la apă 
rece; apoi mai boncăluiește, și iar mai bă cîte un răs- 
timp, şi iar mai boncăluiește, şi iar mai bè, pănă ce 
nu mai poate. După aceea începe a-și arunca ţărnă 
după cap, ca buhaiul, și apoi, scurmind de trei ori cu 
piciorul în pămînt, se tologește jos pe pajiște, acolo 
pe loc, mai rumegă el cît mai rumegă, şi pe urmă se 
aşterne pe somn, şi unde nu începe a mina porcii 
la jir. 

Harap-Alb, cum îl aude horăind, iese afară înceti- 
şor și, cînd îl croieşte o dată cu sabia pe la mijlocul 
gitului, îi şi zboară capul cit colo de la trup și apoi 
Harap-Alb se aruncă fără sine în groapă, după cum îl 
povăţuise sfinta Duminecă. Atunci sîngele cerbului o- 
dată a şi-nceput a curge gilgiind gi a se răspindi în 
toate părţile, îndreptindu-se și năboind în groapă 
peste Harap-Alb, de cît pe ce era să-l înece. Iară ca- 
pul cerbului, zvircolindu-se dureros, striga ou jale, 
zicînd: 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


40 


Pi 


20 


ît 


40 


12 


— Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ţisam auzit, 
dar de văzut nu te-am văzut. leși numai oleacă să te 
văd încaltea, vrednic eşti de comoara ce ţi-o las, şi 
apoi să mor cu plăcere, dragul meu! 

Dar Harap-Alb tăcea molcum și de-abia își putea 
descleşta picioarele din sîngele închegat, care era 
mai-mai să umple groapa. În sfirșit, mai strigă el, 
capul cerbului, cît mai strigă, însă Harap-Alb nici nu 
răspunde, nici se arată, și de la o vreme se face tăcere. 
Şi aşa, după asfinţitul soarelui, Harap-Alb iese din 
groapă, jupeşte pielea cerbului cu băgare de seamă, 
să nu smintească vreo peatră din locul ei, apoi iè ca- 
pul întreg, așa cum se găsea, şi se duce la sfinta Du- 
minecă. 

— Ei, Harap-Alb, zise sfinta Duminecă, aşă-i că 
am scos-o la capăt şi asta? 

m Așa; cu ajutorul lui Dumnezeu și cu al sfinţiei- 

voastre, răspunse Harap-Alb, am izbutit, măicuţă, 
să facem și acum pe cheful Spînului, rămînere-aș pă- 
gubaş de dînsul să rămîn, și să-l văd cînd mi-oiu vedè 
ceafa; atunci, şi nici atunci, că tare mi-i negru ina- 
intea ochilor! 
— Lasă-l Harap-Alb, în plata lui Dumnezeu, că şi-a 
da el Spinul peste om vrodată; pentru că nu-i nici o 
faptă fără plată, zise sfinta Duminecă. Mergi de i le 
du și acestea, că i-or rămină ele de cap odată. 

Atunci Harap-Alb, mulțămind sfintei Dumineci, 
îi sărută mîna, apoi încalecă pe cal şi porneşte tot 
cum a venit, mergînd spre împărăție, Dumnezeu să 
ne ţie, ca cuvintul din poveste, înainte mult mai este... 
Şi pe unde trecea, lumea din toate părţile îl înghesuia: 
pentru că peatra cea mare din capul cerbului strălu- 
cea de se părea că Harap-Alb soarele cu el îl ducea. 

Mulţi crai și împărați ieșeau înaintea lui Harap-Alb, 
şi care dincotro îl ruga, unul să-i deie bănărit, cît a 
cere el, altul să-i deie fata și jumătate de împărăție; 
altul să-i deie fata și împărăţia întreagă pentru ase- 
mene odoare. Dar Harap-Alb ca de foc se ferea şi, ur- 
mâîndu-și calea înainte, la stăpinu-său le ducea. 

Şi întru una din seri, cum ședea Spiînul împreună 
cu moșu-său gi cu verele sale sus într-un foişor, ny: 


101 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


102 


mai iâcă ce zăresc în depărtare un sul de raze scîntei- 
toare, care venea înspre dînșii ; şi de ce se apropia, de 
ce lumina mai tare, de li fura vederile. Şi deodată 
toată suflarea s-a pus în mișcare: lumea de pe lume, 
fiind în mare nedumerire, alerga să vadă ce minune 
poate să fie. Și, cînd colo, cine era? Harap-Alb, care 
venea în pasul calului, aducînd cu sine pielea şi ca- 
pul cerbului pe care le-au şi dat în mina Spînului. 

La vederea acestei minunăţii, toți au rămas încre- 
meniţi şi, uitindu-se unii la alţii, nu ştiau ce să zică. 
Pentru că în adevăr era gi lucru de mirare! 

Dar Spinul, cu viclenia sa obicinuită, nu-şi perde 
cumpătul. Şi, luînd vorbă, zice împăratului: 

— Ei, moşule, ce mai zici? adeveritu-s-au vorbele 
mele? 

— Ce să mai zic, nepoate? ! răspunse împăratul 
uimit. la, să am eu o slugă așa de vrednică şi credin- 
cioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masă cu mine, că 
mult preţuieşte omul acesta! 

— Ba să-și puie pofta-n cuiul răspunse Spinul cu 
glas răutăcios. Asta n-aş face-o eu de-ar mai fi el pe 
cît este; doar nu-i frate cu mama, să-l pun în capul 
cinsteil Eu știu, moșule, că sluga-i slugă și stăpînu-i 
stăpîn s-a mîntuit vorba. Na, na, na! d-apoi pentru 
vrednicia lui mi l-a dat tata, căci altfel de ce l-aş fi 
luat cu mine. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam-a 
dracului e Harap-Alb aista! Pănă l-am dat la brazdă, 
mi-am stupit sufletul cu diînsul. Numai eu îi vin de 
hac. Vorba ceea: „Frica păzeşte bostănăria“. Alt stăe 
pin în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb» 
cît îi lumea şi pămîntul. Ce te potrivești, moșule? 
Cum văd eu, d-ta prea întri în voia supușilor. De-a- 
ceea nu-ți dau cerbii pietre scumpe şi urşii sălăți. Mie 
unuia ştiu că nu-mi suflă nimene în borş: cînd văd că 
mița face mărazuri, ţ-o string de coadă, de mănîncă 
şi mere pădurețe, căci n-are încotro... Dacă ţ-a ajuta 
Dumnezeu să mă rînduiești mai degrabă în locul d-ta- 
le, îi vedè, moşule dragă, ce prefacere are să iè im- 
părăţia ş n-or mai şede lucrurile tot așa moarte cum 
sunt. Pentru că ştii vorba ceea: „Omul sfințește lo- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 
13 


cul“,,. Fost-ai și d-ta la tinereţe, nu zic, Dar acum îţi 
cred. Dă, bătrineţe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă! 

În sfîrşit, Spînului îi mergea gura ca pupăza, de-a 
ameţit pe împăratul, încît a uitat și de Harap-Alb, 
şi de cerb, şi de tot. 

Fetele împăratului însă priveau la verișor... cum 
priveşte cîinele pe miţă, şi li era drag ca sarea-n ochi: 
pentru că le spunea inima ce om fără de lege este Spi- 
nul. Dar cum erau să iasă ele cu vorba înaintea ta- 
tului lor? Spinul n-avea de cine... Vorba ceea: „Gă- 
sise un sat fără cîni și se primbla fără băț“. Că altă, 
ce pot să zic? 

La vro citeva zile după asta, împăratul făcu un os- 
păţ foarte mare în cinstea nepotu-său, la care ospăț 
au fost poftiți cei mai străluciți oaspeţi: împărați, 
crai, voievozi, căpitanii oștirilor, mai-marii oraşe- 
lor şi alte feţe cinstite. 

n ziua de ospăț, fetele împăratului s-au pus cu 
rugăminte pe lingă Spin să deie voie lui Harap-Alb 
ca să slujească și el la masă. Spînul, neputindu-le 
strica hatirul, cheamă pe Harap-Alb de faţă cu dîn- 
sele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală, ca în tot tim- 
pul ospățului să steie numai la spatele stăpinu-său 
şi nici macar să-şi ridice ochii la ceilalți meseni, că 
de l-oiu vede obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc ti 
şi taiu capul. 

— Auzit-ai ce am spus, slugă netrebnică, gise Spt- 
nul, arătînd lui Harap-Alb tăiușul paloșului, pe care 
jurase credință şi supunere Spinului la ieşirea din 
fîntină. 

— Da, stăpine, răspunse Harap-Alb cu umilinţă; 
sunt gata la poronca luminării-voastre, 

Fetele împăratului au mulțămit Spînului și pentru 
atita, 

Amu, tocmai pe cînd era temeiul mesei, și oaspeţii, 
tot gustind vinul de bun, începuse a se chiurchiului 
cîte oleacă, numai iaca o pasere măiastră se vede bă- 
tind la fereastră şi zicînd cu glas muieratic: 

— Mincaţi, beţi şi vă veseliţi, dar de fata împăra- 
tului Roş nici nu gindiţi! 


109 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


104 


Atunci, deodată, tuturor mesenilor pe loc li s-a stri- 
cat cheful şi au început a vorbi care ce ştia și cum îi 
ducea capul: unii spuneau că împăratul Roș, avînd 
inimă haină, nu se mai satură de a vărsa singe ome- 
nesc; alții spuneau că fata lui este o farmazoană cum- 
plită, și că din pricina ei se fac atitea jertfe; alţii în- 
tăreau spusele celorlalți, zicînd, că chiar ea ar fi venit 
în chip de pasere de a bătut acum la fereastră, ca să 
nu lese şi aici lumea în pace. Alţii ziceau că, oricum 
ar fi, dar paserea aceasta nu-i lucru curat; şi că tre- 
buie să fie un trimis de undeva, numai pentru a iscodi 
casele oamenilor. Alţii, mai fricoşi, își stupeau în 
sin, menind-o ca să se întoarcă pe capul aceluia care 
a trimis-o. În sfirşit, unii spuneau într-un fel, alţii 
în alt fel, și multe se ziceau pe sama fetei împăratului 
Roș, dar nu se știa care din toate acele vorbe este cea 
adevărată. 

Spînul, după ce-i ascultă pe toţi cu luare-aminte, 
clătină din cap şi zise: 

— Rău e cînd aia face tot cu oameni care se tem şi 
de umbra lor! D-voastră, cinstiți oaspeţi, se vede că 
paşteţi boboci, de nu vă pricepeţi al cui fapt e acesta. 

Şi atunci Spinul răpede își aţintește privirile asu- 
pra lui Harap-Alb şi, nu ştiu cum, îl prinde zimbind. 

— Așa... slugă vicleană ce-mi ești? Vra să zică tu 
ai ştiinţă de asta şi nu mi-ai spus. Acum degrabă să-mi 
aduci pe fata împăratului Rog, de unde ştii și cum îi 
şti tu. Hai, porneşte! Şi nu cumva să faci de altfel, 
că te-ai dus de pe faţa pămîntului! 

Atunci Harap-Alb, ieșind plin de miîhnire, se duce 
în grajd la cal și, netezindu-l pe coamă şi sărutindu-l, 
zice: 

— Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar 
Spînul| Amu a scornit alta: cică să-i aduc pe fata îm- 
păratului Roş de unde-oiu şti. Asta-i curat vorba ceea: 
„Poftim pungă la masă, dacă ţi-ai adus de-acasă“. Se 
vede că mi s-a apropiet funia la par. Cine ştie ce mi 
s-a mai întîmpla! Cu Spinul tot am dus-o cum am 
dus-o, cîne-cînește, pănă acum. Dar cu omul rog nu 
ştiu, zău, la cît mi-a sta capul. Ș-apoi, unde s-a îi gă- 
sind acel împărat Roș şi fata lui, care cică este o far- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


mazoană cumplită, numai Cel-despescomoară a fi ști- 
ind | Parcă dracul vrăjește, de nsapuc bine a scapa din 
una și dau peste alta. Se vede că m-a născut mama 
întraun ceas rău, sau nu știu cum să mai zic, ca să nu 
greşesc înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare 
bine ce ar trebui să fac, ca să se curme odată toate 
aceste. Dar m-am deprins a tiri după mine o viață 
ticăloasă. Vorba ceea: „Să nu dea Dumnezeu omului 
cît poate el suferi“, 

m Stăpine, zise atunci calul, nechezind cu infocare, 
nu te mai olicăi atita! După vreme rea, a fi el vreo- 
dată și senin. Dacsar sta cineva să-și facă samă de 
toate cele, cum chitești d-ta, apoi atunci ar trebui să 
vezi tot oameni morți pe toate cărările... Nu fi așa de 
nerăbdător! De unde știi că nu s-or schimba lucrurile 
în bine şi pentru d-ta? Omul e dator să se lupte cita 
pute cu valurile vieţii, căci ştii că este o vorbă: „Nu 
aduce anul ce aduce ceasul“, Cind sunt zile și noroc, 
treci prin apă și prin foc şi din toate scapi nevătă- 
mat. Vorba cîntecului: 


Fă-mă, mamă, cu noroc, 
Și macar m-aruncă-n foc. 


Las” pe mine, stăpine, că ştiu eu pe unde te-oiu 
duce la împăratul Roş: pentru că m-au mai purtat 
odată păcaţele pe acolo cu tatustău, în tinereţele lui, 
Hai, încalecă pe mine și ţine-te bine, că acum am 
să-mi arăţ puterile chiar de aici, de pe loc, în ciuda 
Spînului, ca să-i punem venin la inimă, 

Harap-Alb atunci încalecă și calul, nechezind o 
dată puternic, zboară cu dinsul: 


În înaltul ceriului, 
Văzduhul pămîntului, 


şi o iè de-a curmeziş: 


De la nouri cătră soare, 
Pintre lună și luceferi, 
Stele mindre luciţoare. 


Și apoi, de la o vreme, începea se lăsa lin ca vintul, 
şi luînd de-a lung pămintul, merg spre împărăție, 
105 

www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


1%$ 


Dumnezeu să ne ţie, ca cuvintul din poveste, înainte 
mult mai este. 

Dar ia să vedem, ce se mai petrece la masă după 
ducerea lui Harap-Alb? 

— Hei, hei! zise Spinul în sine, tremurînd de ciudă: 
nu te-am știut eu că-mi ești de aceştia, că de mult 
îți făceam felul!... Dar trăind şi nemurind, te-oiu 
sluji eu, măi badeol... Paloșul ista are să-ți știe de 
ştire... Ei, vedeţi, moșule şi cinstiţi meseni, cum hră- 
nești pe dracul, fără să ştii cu cine ai de-a face? Dacă 
nu-s şi eu un puişor de om în felul meu, dar tot m-a 
tras Harap-Alb pe şfară! Bine-a zis cine-a zis: „Că 
unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul războiu 
mai puternic“. 

În sfirşit, împăratul, fetele sale și toți oaspeţii ră- 
maseră încremeniţi, Spinul, bodrogănind, din gură, 
nu știa cum să-și ascundă ura, iară Harap-Alb, în- 
grijit de ce i s-ar mai pute întimpla în urmă, mergea 
tot înainte prin locuri pustii și cu greu de străbătut, 

Și cind să treacă un pod peste o apă mare, iaca o 
nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. Ce 
să facă Harap-Alb? Stă el oleacă şi se sfătuieşte cu 
gindul: „Să trec peste dinsele, am să omor o mulţime; 
să dau prin apă, mă tem că m-oiu îneca, cu cal cu tot. 
Dar tot mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu, 
decît să curm viaţa atitor gizuliţe nevinovate.“ Și zi- 
cind Doamne-ajută, se aruncă cu calul în apă, o trece 
înot dincolo, la cela mal, fără primejdie şi apoi îşi ie 
drumul înainte. Şi cum mergea el, numai iaca i se 
înfăţoşază o furnică zburătoare, zicînd: 

— Harap-Alb, fiindcă eşti așa de bun, de ţi-a fost 
milă de viaţa noastră, cînd treceam pe pod, şi nu ne-ai 
stricat veselia, vreu să-ţi fac şi eu un bine: na-ţi aripa 
asta, şi cînd îi avè vrodată nevoie de mine, să dai foc 
aripei, și atunci eu împreună cu tot neamul meu avem 
să-ți venim în ajutor. 

Harap-Alb, stringind aripa cu îngrijire, mulţă- 
mește furnicei pentru ajutorul făgăduit și apoi pornește 
tot înainte. 

Și mai merge el cît merge, și numai iaca ce aude o 
biziitură înnăduşită. Se uită el în dreapta, nu vede 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


nimica; se uită în stînga, nici atita; și cînd se uită 
în sus, ce să vadă? Un roiu de albine se învirtea în 
zbor pe deasupra capului său şi umblau bezmetice de 
colo pănă colo, neavînd loc unde să se așeze. Harap- 
Alb, văzîndu-le așa, i se face milă de dinsele şi, lu- 
îndu-şi pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu 
gura-n sus, şi apoi el se dă într-o parte. Atunci, bu- 
curia albinelor; se lasă jos cu toatele și se adună ciotcă 
în pălărie. Harap-Alb, aflindu-se cu părere de bine 
despre asta, aleargă în dreapta și în stinga şi nu se 
lasă pănă ce găseşte-un bușştihan putregăios, îl sco- 
beşte cu ce poate și-i face urdiniş; după aceea așază 
niște ţepuși într-insul, îl freacă pe dinăuntru cu că- 
tușnică, cu sulcină, cu mătăciune, cu poala sîntă-Mă- 
riei și cu alte buruiene mirositoare şi prielnice albi- 
nelor și apoi, luîndu-l pe umăr, se duce la roiu, răs- 
toarnă albinele frumuşel din pălărie în buştihan, îl 
întoarce binişor cu gura în jos, îi pune deasupra niște 
captălani, ca să nu răzbată soarele și ploaia înlăun- 
tru, și apoi, lăsîndu-l acolo pe cîmp, între flori, îşi 
caută de drum. 

Şi cum mergea el, mulțămit în sine pentru această 
facere de bine, numai iaca i se înfățișază înainte cră- 
iasa albinelor, zicîndu-i: 

— Harap-Alb, pentru că eşti așa de bun şi te-ai 
ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreu să-ţi fac și eu 
un bine în viaţa mea: na-ţi aripa asta şi, cînd îi avè 
vreodată nevoie de mine, aprinde-o, şi eu îndată am 
să-ţi vin întru ajutor, 

Harap-Alb, luînd aripa cu bucurie, o stringe cu 
îngrijire; apoi, mulțămind crăiesei pentru ajutorul 
făgăduit, porneşte, urmindu-şi calea tot înainte. 

Mai merge el cît merge şi, cînd la poalele unui co- 
dru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se pir- 
pălea pe lingă un foc de douăzeci și patru de stinjini 
de lemne şi tot atunci striga, cît îi lua gura, că moare 
de frig. Şi-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva 
de spăriet; avea nişte urechi clăpăuge și nişte bu- 
zoaie groase și dăbălăzate, Şi cînd sufla cu dînsele, 
cea de deasupra se răsfringea în sus peste scăfirlia ca- 
pului, iar cea de desubt atîrna în jos, de-i acoperea 


107 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


108 


pintecele. Şi, ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea 
promoroaca mai groasă de-o palmă. Nu era chip să 
te apropii de dînsul, că aşa tremura de tare, de parcă-l 
zghihuia dracul. Şi dac-ar fi tremurat numai el, ce 
ți-ar fi fost? Dar toată suflarea şi făptura de prinpre- 
jur îi ţineau hangul: vintul gemea ca un nebun, co- 
pacii din pădure se văicărau, petrele ţipau, vreascu- 
rile ţiuiau și chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. 
Iară veveriţele, găvozdite una peste alta în scorburi 
de copaci, suflau în unghii şi plingeau în pumni, blăs- 
temîndu-și ceasul în care s-au născut. Mă rog, foc de 
ger era: ce să vă spun mai mult! Harap-Alb, numai o 
țiră cît a stat de s-a uitat, a făcut ţurţuri la gură 
şi, neputiîndu-și stăpîni risul, zise cu mirare: 

— Multe mai vede omul acesta cit trăiește! Măi tar- 
torule, nu mînca haram și spune drept, tu eşti Gerilă? 
Așă-i că taci?,., Tu trebuie să fii, pentru că şi focul 
îngheaţă lîngă tine, de arzuliu ce ești. 

— Rizi tu, rizi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tre- 
murind, dar, unde mergi, fără de mine n-ai să poţi 
face nimica, 

— Hai şi tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; 
de-abia te-i mai încălzi mergind la drum, căci nu e 
bine cînd stai locului. 

Gerilă atunci se it cu Harap-Alb și pornesc împre- 
ună, Şi mergiînd ei o bucată înainte, Harap-Alb vede 
altă drăcărie şi mai mare: o namilă de om minca 
brazdele de pe urma a 24 de pluguri şi tot atunci 
striga în gura mare că crapă de foame. 

— Ei, apoi să nu bufneşti de ris?! zise Harap-Alb. 
Măi, măi, măi! că multe-ţi mai văd ochii! Pesemne 
c-aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund sau cine 
mai ştie ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura 
nici pămîntul. 

— Rizi tu, rizi, Harap-Alb, zice atunci Flăminzilă, 
dar, unde mergeţi voi, fără de mine n-aveţi să puteţi 
face nici o ispravă, 

— Dacă-i așa, hai și tu cu noi, zise Harap-Alb, că 
doar n-am a te duce în spinare, 

Flămiînzilă atunci se it după Harap-Alb şi pornesc 
tustrei înainte. Şi mai mergind ei o postată, numai 


www.dacoromanica.ro 


19 


13 


20 


2i 


20 


dă 


40 


iaca Harap-Alb vede altă minunăţie și mai mare: o 
arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri şi o girlă pe 
care umblau numai 500 de mori şi tot atunci striga în 
gura mare că se usucă de sete. 

mm Măi, da! al dracului onânie de om e şi acesta! 
zise Harap- Alb. Grozav burdăhan şi nesățios gitlej, 
de nu pot să-i potolească setea nici izvoarele pămîn- 
tului; mare ghiol de apă trebuie să fie în maţele lui! 
Se vede că acesta-i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, 
fiul Secetei, născut în zodia răţelor şi împodobit cu 
darul suptului. 

— Rizi tu, rizi, Harap-Alb, zise atunci Setilă, că- 
ruia începu a-i ţişni apa pe nări şi pe urechi, ca pe 
nişte lăptoace de mori, dar, unde vă duceți voi, fără 
de mine degeaba vă duceți. 

m Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise Harap-Alb; de- 
abia nu te-i mai linciuri atita în cele ape, îi scăpa de 
blăstemul broaştelor şi-i da răgaz morilor să umble, 
că destul ţisai făcut mendrele pănă acum. Ce, Doamne 
iartă-mă, îi face broaște în pintece de atita apă! 

Setilă atunci se iè după Harap-Alb și pornesc tus- 
patru înainte. Şi mai mergind ei o bucată, numai iaca 
ce vede Harap-Alb altă minunăţie şi mai minunată: 
o schimonositură de om avea în frunte numai un 
ochiu, mare cit o sită şi, cind îl deschidea, nu vedea 
nimica; da chior peste ce apuca. Iară cînd il ținea în- 
chis, dar fie zi, dar fie noapte, spunea că vede cu din- 
sul și în măruntaiele pămintului. 

— Iaca, începu el a răcni ca un zmintit, toate lu- 
crurile mi se arată găurite, ca sitişca şi străvezii, ca 
apa cea limpede; deasupra capului meu văd o mulțime 
nenumărată de văzute şi nevăzute; văd iarba cum 
creşte din pămînt; văd cum se răstogolește soarele 
după deal, luna și stelele cufundate în marea; copacii 
cu virful în jos, vitele cu picioarele în sus şi oamenii 
umblînd cu capul între umere; văd, în sfîrșit, ceea ce 
n-aş mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni ve- 
derea: văd nişte guri căscate uitindu-se la mine şi 
nu-mi pot da samă de ce vă miraţi așa, mira-v-aţi de... 
frumuseţe-vă | 


19? 


www.dacoromanica.ro 


40 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


110 


Harap-Alb atunci se bate cu minà peste gură şi zice: 

— Doamne fereşte de omul nebun, că tare-i de jă- 
lit, sărmanul! Pe de-o parte îți vine a rîde și pe de 
alta îţi vine a-l plinge. Dar se vede că aşa l-a lăsat 
Dumnezeu. Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu 
Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pin- 
dilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, 
Ori din tirg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de 
urmă nu-i mai daţi. Mă rog, unu-i Ochilă pe faţa pă- 
mintului, care vede toate şi pe toţi altfel de cum vede 
lumea cealaltă; numai pe sine nu se vede cît e de fru- 
mușel. Parcă-i un boţ, chilimboţ boţit, în frunte cu 
un ochiu, numai să nu fie de diochiu! 

— Rizi tu, rizi, Harap-Alb, zise atunci Ocbhilă, ui- 
tindu-se închiorchioşat, dar, unde te duci, fără de 
mine rău are să-ţi cadă. Fata împăratului Roş nu se 
capătă așa de lesne cum crezi tu. Din gardul Oancei 
ţi-a da-o împăratul, dacă n-oiu fi şi eu pe-acolo. 

— Hai şi tu cu noi, dacă vrei, zise Harap-Alb, că 
doar n-avem a te duce de mînă, ca pe un orb. 

Ochilă atunci se iè şi el după Harap-Alb și pornesc 
tuscinci înainte. Şi mai mergînd ei o bucată, numai 
iaca ce vede Harap-Alb altă bizdiganie și mai şi: o 
pocitanie de om umbla cu arcul după vinat paseri. 
Ş-apoi, chitiţi că numai în arc se închia tot meşteşu- 
gul și puterea omului aceluia? Ţi-ai găsit! Avea un 
meșteșug mai drăcos şi o putere mai pe sus decit își 
poate dracul închipui: cînd voia, așa se lăţea de tare, 
de cuprindea pămîntul în braţe. Şi altă dată, aşa se 
deșira şi se lungea de grozav, de ajungea cu mîna la 
lună, la stele, la soare și cît voia de sus. Și dacă se 
întimpla să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot 
nu scăpau de dinsul; ţi le prindea cu mina din zbor, 
le răsucea gitul cu ciudă și apoi le minca aşa, crude, 
cu pene cu tot. Chiar atunci avea un vrav de paseri 
dinainte şi ospăta dintr-însele cu lăcomie, ca un vul- 
tan hămisit. Harap-Alb, cuprins de mirare, zise: 

— Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a fi mai 
chemînd? 

— Zi-i pe nume, să ţi-l spun, răspunse atunci Ochilă, 
zimbind pe sub musteţe. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


— Dar te mai duce capul ca să-l botezi? Să-i zici 
Păsărilă... nu greşeşti; să-i zici Lăţilă... nici atita; 
să-i zici Lungilă... asemene; să-i zici Păsări-Lăţi- 
Lungilă, mi se pare că e mai potrivit cu năravul şi 
apucăturile lui, zise Harap-Alb, înduioşat de mila 
bietelor paseri. Se vede că acesta-i vestitul Păsări- 
Lăţi-Lungilă, fiul săgetătorului și nepotul arcaşului; 
briul pămîntului şi scara ceriului; ciuma zburătoa- 
relor şi spaima oamenilor, că altfel nu te pricepi cum 
să-i mai zici. 

— Rizi tu de mine, rizi, Harap-Alb, zise atunci 
Păsări-Lăţi-Lungilă, dar mai bine ar fi să rizide 
tine, căci nu ştii ce păcat te paşte. Chitești că fata 
împăratului Roș numai așa se capătă? Poate n-ai şti- 
ință ce vidmă de fată e aceea: cînd vrè, se face pasere 
măiastră, îți arată coada, și ie-i urma dacă poţi! De 
n-a fi şi unul ca mine pe-acolo, degeaba vă mai bateţi 
picioarele ducindu-vă. 

— Hai şi tu cu noi, dacă vrei, zise atunci Harap- 
Alb; de-abia mi-i lua pe Gerilă de țuluc și I-ii purta 
cu nasul pe la soare, doar s-a încălzi cîtuşi decît Și 
n-a mai clănţăni atita din măsele, ca un cocostire de 
cei bătrinicioşi, că parcă mă stringe în spate cînd îl 
văd aşa. 

Păsări-Lăţi-Lungilă se iè atunci după Harap-Alb 
şi pornesc el tusșese înainte. Şi pe unde treceau, pir- 
jol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere. Flă- 
mînzilă minca lut și pămint amestecat cu humă și 
tot striga că moare de foame. Setilă sorbea apa de 
prin bălți şi iazuri, de se zbăteau peştii pe uscat şi 
tipa şerpele în gura broaştei de secetă mare ce era pe 
acolo. Ochilă vedea toate cele ca dracul, şi numai în- 
gheţai ce da dintr-însul: 

Că e laie, 
Că-i bălaie; 
Că e ciută 
Că-i cornută. 


Mă rog, nebunii de-a lui, cîte-n lună și în stele, de-ți 
venea să fugi de ele. Sau să rizi ca un nebun, crede- 
ți-mă ce vă spun! 


111 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


112 


În sfirşit, Păsări-Lăţi-Lungilă adimenea zburătoa- 
rele şi, jumulite, nejumulite, ţi le păpa pe rudă, pe 
sămiînţă, de nu se mai stăvea nimene cu păseri pe lingă 
casă de răul lui. 

Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. Însă, 
ca tovarăș, era părtaş la toate: și la pagubă, și la cîş- 
tig, şi prietenos cu fiecare, pentru că avea nevoie de 
dinșii în călătoria sa la împăratul Roş, care, zice, cică 
era un om pîeligit şi răutăcios la culme; nu avea milă 
de om nici cit de un cine. Dar vorba ceea: „La unul 
fără suflet trebuie unul fără de lege“. Şi gindesc eu că 
din cinci nespălaţi cîți merg cu Harap-Alb, i-a veni 
el vreunul de hac; ş-a mai da împăratul Roș și peste 
oameni, nu tot peste butuci, ca pănă atunci. Dar iar 
mă întorc şi zic: mai ştii cum vine vremea? Lumea 
asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; puţini suie, 
mulți coboară, unul macină la moară. Ș-apoi acel unul 
are atunci în mînă și pinea, și cuțitul și taie de unde 
vrè şi cît îi place, tu te uiţi și n-ai ce-i face. Vorba 
ceea: „Cine poate oase roade; cine nu, nici carne 
moale“. Așa și Harap-Alb și cu ai săi; poate-or izbuti 
să ieie fata împăratului Roş, poate nu, dar acum, deo- 
dată, ei se tot duc înainte și, mai la urmă, cum le-a 
fi norocul. Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun po- 
vestea şi vă rog să ascultați. 

Amu Harap-Alb şi cu ai săi mai merg ei cît merg şi, 
într-o tiîrzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu 
să ne ţie, ca cuvintul din poveste, înainte mult mai 
este. Şi cum ajung, o dată întră buluc în ogradă, tus- 
şese, Harap-Alb înainte şi ceilalți în urmă, care de 
care mai chipos și mai îmbrăcat, de se tiriiau aţele 
şi curgeau oghelele după diînșii, parcă era oastea lui 
Papuc Hogea Hogegarul. Şi atunci, Harap-Alb se şi 
înfățişază înaintea împăratului Roş, spunîndu-i de 
unde, cum, cine şi pentru ce anume au venit. Împă- 
ratului i-a fost de-a mirarea, văzînd că nişte golani 
au asemene îndrăzneală, de vin cu nerușinare să-i 
ceară fata, fie din partea oricui ar fi. Dar, nevoind a 
le strica inima, nu le spune nici da, nici ba, ci le dă 
răspuns ca să rămiie peste noapte acolo, și pănă mine 
dimineaţă s-a mai gîndi el ce trebuie să facă... Şi pe 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


altă parte, împăratul o dată cheamă în taină pe un 
credincios al său şi dă poruncă să-i culce în casa cea 
de aramă înfocată, ca să doarmă pentru veșnicie, după 
cum păţise şi alţi peţitori, poate mai ceva decit aceş- 
tia. 

Atunci credinciosul împăratului se duce răpede şi dă 
îoc casei celei de aramă pe dedesupt, cu 24 de stinjini 
de lemne, de se face casa roșă cum e jăraticul. Apoi, 
cum înserează, vine și pofteşte pe oaspeţi la culcare. 
Gerilă atunci, năzdrăvan cum era el, cheamă [pe] tova- 
rășii săi deoparte și le zice încetișor: 

— Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să 
intrați inaintea mea unde ne-a duce omul ţapului ce- 
lui roş, că nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mine. 
Doar unu-i impăratul Roș, vestit prin meleagurile aceste 
pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea 
lui cea neauzită. Îl ştiu eu cît e de primitor şi de dar- 
nic la spatele altora. Numai de nu i-ar muri mulţi 
înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri! D-a- 
poi fetişoara lui; a zis dracul şi s-a făcut: bucăţică 
ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai și. Vorba 
ceea: „Capra sare masa, și iada sare casa“, Dar las’, 
că g-au găsit ei omul. De nu le-oiu veni eu de hac in 
astă noapte, nici mama dracului nu le mai vine! 

— Așa gindesc şi eu, zise Flăminzilă; ş-a pus el, 
împăratul Roş, boii în cîrd cu dracul, dar are să-i 
scoată fără coarne. 

— Ba mi se pare c-a da el și teleagă, şi plug, şi otic, 
şi tot, numai să scape de noi, zise Ochilă. 

— Ia ascultați, măi | zise Gerilă: „Vorba lungă, să- 
răcia omului.“ Mai bine haidem la culcare, că ne aş- 
teaptă omul împăratului cu masa întinsă, cu făcliile 
aprinse și cu braţele deschise. Hai! Ascuţiţi-vă dinţii 
şi porniţi după mine. 

Şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap! Şi, cum 
ajung în dreptul uşei, se opresc puţin. Atunci Gerilă 
suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite şi casa 
rămîne nici ferbinte, nici rece, cum e mai bine de 
dormit într-insa. Apoi întră cu toţii înlăuntru, se to- 
logește care unde apucă, şi tac mă cheamă. Iară cre- 


113 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


ai 


30 


35 


40 
114 


dinciosul împăratului, încuind uşa pe dinafară cu 
răpegiune, le zice cu răutate: 

— Las’, că v-am găsit eu ac de cojoc. De-acum dor- 
miţi, dormire-aţi somnul cel de veci, că v-am agter- 
nut eu bine! Vă veţi face voi scrum pănă miîne-dimi- 
neaţă. 

Apoi îi lasă acolo şi el se duce în treaba lui. Dar 
Harap-Alb și cu ai săi nici nu bindiseau de asţa; ei, 
cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele 
şi au început a se întinde gi a se hirjoni în ciuda fetei 
împăratului Roș. Ba încă Gerilă se întindea de căl- 
dură, de-i treceau genunchele de gură. Și hojma mo- 
rocănea pe ceilalți, zicînd: 

— Numai din pricina voastră am răcit casa; căci 
pentru mine era numai bună, cum era. Dar aşa pă- 
teşti dacă te iei cu niște bicisnici. Las”, că v-a mai păli 
el berechetul acesta de altă dată! Ştii că are haz şi 
asta? Voi să vă lăfăiţi și să huzuriţi de căldură, iară 
eu să crăp de frig. Bu... nă treabă! Să-mi dau eu li- 
niștea mea pentru hatirul nu știu cui? Acuş vă tirni- 
iesc prin casă, pe rudă pe sămință; încaltea să nu se 
aleagă nimica nici de somnul meu, dar nici de al vos- 
tru. 

m. la tacă-ţi gura, măi Gerilă! ziseră ceilalți. Acuș 
se face ziuă, şi tu nu mai stinchești cu brașoave de-ale 
tale. Al dracului lighioaie mai eşti! Destul acum, că 
ne-ai făcut capul călindar. Cine-a mai dori să facă 
tovărășie cu ţine aibă-și parte și poarte-ţi portul. Că 
pe noi ştiu că ne-ai ameţit. Are cineva cap să se liniș- 
tească de răul tău? I-auzi-l-ăi: parcă-i o moară hodo- 
rogită. Numai gura lui se aude în toate părțile. Hojma 
tolocănește pentru nimica toată, curat ca un nebun. 
Tu, măi, ești bun de trăit numai în pădure, cu lupii şi 
cu urşii, dar nu în case împărătești şi între nişte oa- 
meni cumsecade. 

m la ascultați, măi, dar de cînd aţi pus voi stăpt- 
nire pe mine, zise Gerilă? Apoi nu mă faceți din cal 
magar, că vă veţi găsi mantaua cu mine! Eu îs bun 
cît îs bun, dar și cînd m-a scoate cineva din răbdare, 
apoi nu-i ţrebuie nici ţigan de laie împotriva mea. 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


39 


35 


40 


— Zău, nu şugujeşti, măi Bugilă? Da’ amarnic mai 
ești la viaţă; cînd te miînii, faci sînge-n baligă, zise 
Flămjnzilă, Tare-mi eşti drag!,,, Te-aș viri în sin, 
dar nu încapi de urechi,,, la mai bine ogoiește-te 
ọleacă și mai stringe-ţi buzișoarele acasă; nu de altă, 
dar să nu-ți pară rău pe urmă, că doar nu eşti numai 
tu În casa asta 

— Ei, apoil Vorba ceea: „Fă bine, să-ţi auzi rău“, 
zise Gerilă, Dacă nu v-am lăsat să întraţi aici jnain- 
tea mea, așa mi se cade; ba încă și mai rău decit așa, 
Cine-a face de altă dată ca mine, ca mine să păţească, 

— Ai dreptate, măi Gerilă, numai tu nu te cauţi, 
zise Ochilă. Dar cu prujituri de-a tale, ia, acuș se duce 
noaptea, și vai de odihna noastră, Macar tu să fii acela, 
ce ai zice, cînd i-ar strica cineva somnul? Ba încă ai 
dat peste nişte oameni ai lui Dumnezeu, dar, să fi 
fost cu alții, hei, hei! mincai papara pănă acum, 

— Dar nu mai tăceţi, măi? Că ia acuș trec cu pi- 
cioarele prin păreţi şi ies afară cu acoperemintul în 
çap, zise Lăţi-Lungilă, Parcă nu faceți a bine, de nu 
vă mai aştîmpără dracul nici la vremea asta, Măi Bu- 
zilă, mi se pare că tu ești toată pricina gilcevei dintre 
noi 
ja Ba bine că nu, zise Ochilă, Are el noroc de ce 
are, dar știu eu ce i-ar trebui, 

— la, să-i faci chica topor, spinarea dobă și pinte- 
cele cobză, zise Șetilă, căci altmintrelea nici nu e de 
chip s-ọ scoţi la capăt cu boclucaşul acesta, 

Gerilă, văzînd că toţi îi stau împotrivă, se miînie 
atunci şi unde nu trintește o brumă pe păreţi, de trei 
palme de groasă, de au început a clănţăni și ceilalți 
de frig, de sărea cămeșa de pe dinşii, 

m Na! jncaltea v-am făcut şi eu pe obraz, De-acum 
înainte, spuneți ce vă place, că nu mi-a fi ciudă, zişe 
Gerilă, rizînd cu hohot, Ei, apoil? Cică să nu te strici 
de rjs!,,, De Harap-Alb, nu zic, Dar vei, mangosiţilor 
şi farfasiţilor, de cîte ori îţi fi dormit în stroh și pe 
tirnomată, să am eu acum atiţia bani în pungă nu 
mi-ar mai trebui altă! Oare nu cumva v-aţi face și 
voi, niște feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că sunteţi 
obraze supțiri? 


115 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


116 


— lar cauţi sămință de vorbă, măi Buzilă? ziseră 
ceilalți. Al dracului să fii cu tot neamul tău, în vecii 
vecilor, amin! 

— De asta şi eu mă anin şi mă închin la cinstita 
faţa voastră, ca la un codru verde, cu un poloboc de 
vin şi cu unul de pelin, zise Gerilă. Și hai de-acum să 
dormim, mai acuș să ne trezim, într-un gind să ne 
unim, pe Harap-Alb să-l slujim și tot prieteni să 
fim; căci cu vrajbă şi urgie raiul n-o să-l dobindim. 

În sfirşit, ce-or fi mai dondănit ei, şi cît or mai fi 
dondănit, că numai iaca se face ziuăl... Și atunci, 
credinciosul împăratului, crezind că s-a curăţit de 
oaspeţi, vine cu gindul să măture scrumul afară, după 
rinduială, Și cînd ajunge mai aproape, ce să vadă? 
Casa cea de aramă, înfocată așa de straşnic de cu sară, 
era acum toată numai un sloiu de gheaţă, şi nu se mai 
cunoştea pe dinafară nici ușă, nici uşori, nici gratii, 
nici obloane la ferești, nici nimica; iar înlăuntru se 
auzea un tărăboiu grozav; toți bocăneau la ușă cit 
ce puteau şi strigau cît le lua gura, zicînd: 

— Nu ştim ce fel de împărat e acesta, de ne lasă 
fără scînteie de foc în vatră, să degerăm aicea... Așa 
sărăcie de lemne nu s-a văzut nici la bordeiul cel mai 
sărăcăcios. Vai de noi şi de noi, că ne-a îngheţat limba 
în gură și măduva în ciolane de frigl... 

Credinciosul împăratului, auzind aceste, pe de-o 
parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit 
de ciudă. Și dă el să descuie uşa, nu poate; dă s-o des- 
prindă, nici atita. Pe urmă, ce să facă? Aleargă și 
vestește împăratului despre cele întimplate. Atunci 
vine şi împăratul cu o mulțime de oameni, cu cazmale 
ascuţite şi cu cazane pline cu uncrop; şi unii tăiau 
gheața cu căzmalele, alții aruncau cu uncrop pe la 
ţiținile uşei și în borta cheiei şi, după multă trudă, 
cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa şi scot pe oaspeţi 
afară. Și cînd colo, ce să vezi? Toţi erau cu părul, cu 
barba şi cu musteţele pline de promoroacă, de nu-i 
cunoşteai, oameni sunt, draci sunt, ori alte arătări. 
Și aşa tremurau de tare, de le dirdiiau dinţii în gură, 
Iară mai ales pe Gerilă parcă-l zghihuiau toţi draciiș 


www.dacoromanica.ro 


fail ia Pin ta ifime- . 


EC ra EI p A T | 
t r Ma alu „fit gon tant, A m, PE AE Puses à 
4 baul mai ilire mele, l iat păsa daleă Bia i 
Femuli, e afis JAIE OR ZIA | 
mamit d Dinti cu gn Bdrcet la eopek, ei 
Chan wide, fut ăn Piu e cc Liy în pat 
dficiul nefice Sf kusiih de cart tă Pi 
Haane câ înce puisie a faisge copacit, E 
TAE Ja cena ghee agenta ret, casia 104 
pecas ILEI kiedi -lè-a Phjiarea zg la ulk 
pecete Ha peenrii “fu Ci hike- de ha fuk AA, f tote = 
cul copilei, rta EA To PK J A A 


4 A 4 
Pia de Leani. meet “rea sed Cia 
se afine i Cati Fj fra IHA fiili 230 lita 
pet 7 


7, A A 
$e tile Dut Ctar da pasadi H e ott Eta 

1 7 
Gnleslie tute, pă Ca fiiit Li cout h smeji le 
Pratt AG pee cet 2160) a Žal 


E ct lcac ada 


„feat e, Z Z : BIRN | 
A MANY de, arca- pp: five letmea ek PETNI 
S METLA ADAE EJEM CA- be Aita C A 
7; CZE TOE pad cf latos ca mensal Ba 
"feb Meta as da 

fi parta f gne Aeta e Kisnkek o 
nervi, arii Pace faca Ce ja A E stă 
Sub Hori Frigo A palha Prhe langeli, eg 
copile, Ltt AE la fa sa ata zi yide Lar 
t ketri, Pour S a afee pi ea sae eta 
Triaruea de Dritepta Piep enel Hrt giten NA 


Yie, ei Line Zuzu. cat cine ate de-a 
i 


~ 


t 


Te ogren 


gaje VL aA 


= 


Y 


L 


z 


nae, Lået Etain- finat gremet PERT A gi 


ps 4 ] 
ièn a face mmiri gi oislie WRAAD 


Amintiri PATEA CRK COMANA E7, f. 19r. 


Valea Ozanci. 


Ruinele Cetăţii Neamţului. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


pozne făcea cu buzişoarele sale, încît s-a îngrozit şi 
împăratul Roş cînd l-a văzut făcînd așa de frumusel. 

Atunci Harap-Alb, ieşind dintre dinșii, se înfăţi- 
şază cuviincios înaintea împăratului, zicînd: 

— Prea înălțate împăratel Luminarea-sa, nepotul 
prea puternicului Verde-impărat, m-a fi așteptind cu 
nerăbdare, De-acum înainte, cred că mi-ţi da fata, ca 
să vă lăsăm în pace şi să ne ducem în treaba noastră. 

— Bine, voinice, zise împăratul, uitindu-se la dîn- 
şii cam acru oarecum; a veni ea și vremea aceea.., 
Dar acum, deodată, ia să ospătaţi ceva, ca să nu zi- 
ceţi că aţi ieșit din casa mea ca de la o casă pustie. 

— Parcă v-a ieșit un sfint din gură, luminate îm- 
părate, zise atunci Flăminzilă, că ne ghiorăiesc ma- 
tele de foame. 

— Poate ni-ţi da și ceva udeală, măria-ta, zise Se- 
tilă, că ni sfiriie gitlejul de sete. 

— Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din 
gene, că luminarea-sa știe ce ne trebuie. 

— Aşa cred şi eu, zise Păsărilă, doar, de-a puterea 
hi, am căzut la casă împărătească, și nu vă temeţi, 
că are înălțimea-sa atita purtare de grijă, ca să nu 
fim chinuiţi cu frig, cu foame și cu sete, 

— Mai rămine îndoială despre asta zise Gerilă, tre- 

murind cumplit, Dar n-aveţi ştiinţă că înălțimea-sa 
este tata flăminzilor şi al însetaţilor? Şi tocmai de 
asta mă bucur și eu, că de-abia m-oiu mai încălzi 
oleacă bind singele Domnului. 
— Ei, tacă-vă gura de-acum, zise Flăminzilă, Destul 
e o măciucă la un car de oale. Nu tot cetăraţi pe mă- 
ria-sa, că om e dumnealui. Pentru niște sărăcuţi ca 
noi e greu de făcut trebi de acestea. Dar la o împără- 
ţie, ca cum te-ar pişca un purice; nu se mai bagă în 
samă, 

— Din partea mea, mincarea-i numai o zăbavă: 
băuturica mai este ce este, zise Setilă; şi aş ruga pe 
luminarea-sa că, dacă are de gînd a ne ospăta, după 
cum s-a hotărît, apoi să ne îndesască mai mult cu 
udeala, pentru că acolo stă toată puterea și îndrăz- 
neala. Vorba ceea: „Dă-i cu cinstea, să peară ruşinea . 


117 


13 — Ion Creangă — Opere vol. 1 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


118 


Dar mi se pare că ne-am prea întins cu vorba, şi lu- 
minarea-sa nu știe cum să ne mai între în voie. 

— Acum, de ne-ar da odată ce ne-ar da, zise Flă- 
mâînzilă, căci mă roade la inimă de foame ce-mi e! 

— la mai îngăduiţi oleacă, măi, zise Ochilă, că 
doar nu v-au mas şoarecii în pîntece. Acuș s-or aduce 
şi bucatele, şi vinul, şi numai de-aţi ave pîntece unde 
să le puneţi. 

— Îndată vi s-a aduce şi demîncare și băutură, zise 
împăratul, numai de-aţi pute dovedi cit vă voiu da 
eu; că, de nu-ţi fi mîncători şi băutori buni, v-aţi gă- 
sit beleaua cu mine, nu vă pară lucru de șagă! 

— De ne-ar da Dumnezeu tot atita supărare, lu- 
minarea-voastră, zise atunci Flăminzilă, ţinîndu-se 
cu mînile de pintece. 

— Şi înălţimei-voastre gind bun și mină slobodă, ca 
să ne daţi cît se poate mai multă mincare și băuturică, 
zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă, că din mincare și 
băutură, las’ dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă 
nu ne prea punem cu toţi nebunii. 

Împăratul tăcea Ja toate aceste, îi asculta cu dezgust 
şi numai înghițea noduri. Dar, în gindul său: 

„Bine, bine! Cercaţi voi marea cu degetul, dar ia să 
vedem cum i-ţi da de fund? Vă vor ieşi ele toate aceste 
pe nas.“ După aceea îi lăsa și se duce în casă. 

În sfîrșit, nu trece mult la mijloc, și numai iaca li 
se aduc 12 harabale cu pine, 12 ialoviţe fripte şi 12 
buţi pline cu vin de cel hrănit, de care, cum bei cite 
oleacă, pe loc ţi se taie picioarele, îți steclesc ochii în 
cap, ţi se încleie limba în gură şi începi a bolborosi 
turceşte, fără să știi bechiu macar. Flămiînzilă şi Setilă 
ziseră atunci celorlalţi: 

— Măi, mincaţi voi întăi şi beţi cit veţi put, dar 
nu cumva să vă puneţi mintea cu toată mincarea 
şi băutura, c-apoi al vostru e dracul! 

Atunci Harap-Alb, Gerilă, Ochilă și Păsări-Lăţi- 
Lungilă se pun ei de ospătează şi beu cit le trebuie. 
Dar ce are a face? parcă nici nu se cunoştea de unde 
au mincat și au băut; că doar mincare şi băutură 
era acolo, nu şagă; dă, ca la o împărăție. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Hai, ia daţi-vă deoparte, măi păcătoşilor, că 
numai ați crimpoțit mîncarea, ziseră atunci Flămiîn- 
zilă şi Setilă, care așteptau cu neastimpăr, fiind rupţi 
în coș de foame și de sete. 

Şi atunci unde nu începe Flămînzilă a cărăbăni deo- 
dată în gură cite o haraba de pine și cite o ialoviță 
întreagă, și răpede mi ţi le-a înfulicat şi le-a forfăcat, 
de parcă n-au mai fost. Iară Setilă, dind fundurile 
afară la cîte o bute, horp! ţi-o sugea dintr-o singură 
sorbitură ; şi, răpede-răpede, mi ţi le-a supt pe toate 
de-a rindul, de n-a mai rămas nici macar picătură de 
vin pe doage. 

După aceea, Flăminzilă a început a striga în gura 
mare că moare de foame şi a zvirli cu ciolane în oa- 
menii împărăteşti, care erau acolo de faţă. 

Iară Setilă striga şi el cît ce putea că crapă de sete 
şi zvirlea cu doage şi cu funduri de poloboc în toate 
părțile, ca un nebun. 

Împăratul atunci, auzind vuiet tocmai din casă, 
iese afară şi, cînd vede aceste, își pune minile în cap 
de necaz. 

— Măi, măi, măi! Aceştia-s curat sărăcie trimisă de 
la Dumnezeu pe capul meu, zise împăratul în sine, 
plin de amărăciune. Mi se pare că, ia acum, mi-am dat 
şi eu peste oameni. 

Harap-Alb iese atunci din mijlocul celorlalţi și iar 
se infăţișază înaintea împăratului, zicînd: 

— Să trăiţi, luminate împărate! De-acum cred că 
mi-ţi da fata, ca să vă lăsăm în pace și să ne ducem în 
treaba noastră, căci nepotul împăratului Verde ne-a 
fi aşteptind cu nerăbdare. 

— A veni ea şi vremea aceea, voinice, zise împăratul 
cam cu jumătate de gură. Dar ia mai aveţi puţină răb- 
dare, căci fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luaţi 
numai aşa, cum s-ar întîmpla. la să mai vedem cam 
cum ar veni trebuşoara asta. Nu-i vorbă, de mîncat, 
aţi mincat și de băut, aţi băut fiecare cit șeptesprezece. 
Însă de-acum înainte mai aveţi şi ceva treabă de făcut: 
iaca, vă dau o mierţă de sămiînţă de mac, amestecată 
cu una de năsip mărunţel; şi, pănă mini dimineaţă, 
să-mi alegeţi macul de-o parte, fir de fir și năsipul de 


119 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


40 


120 


altă parte; nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre 
năsip sau vreunul de năsip pintre mac, că atunci am 
stricat pacea. Şi dacă-ţi pută scoate la capăt trebu- 
şoara asta, atunci oiu mai vedè eu... Iară de nu, veți 
plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu 
mine, ca să prindă și alții la minte văzind de patima 
voastră. 

Şi apoi, ducindu-se împăratul în treaba lui, i-a lăsat 
să-și bată capul cum vor şti. 

Atunci Harap-Alb și cu ai săi au început a stringe 
din umere, nepricepindu-se ce-i de făcut. 

— Ei, apoi şagă vă pare? Cu chiţibușuri de aceste să 
ne zăbovim noi? Piclişit om e împăratul Roș! se vede 
el, zise atunci Ochilă. Eu, nu-i vorbă, macar că e aşa 
de întunerec, deosebesc tare bine firele de mac din cele 
de năsip. Dar numai iuţală și gură de furnică ar trebui 
să aibi ca să poţi apuca, alege şi culege niște flecuşteţe 
ca aceste, în așa scurtă vreme. Bine-a zis cine-a zis ca 
să te fereşti de omul roș, căci e liștai dracul în picioare, 
acum văd eu. 

Harap-Alb îşi aduce atunci aminte de aripa 
cea de furnică, o scoate de unde-o avea strinsă, 
apoi scapără și-i dă foc cu o bucăţică de iască aprinsă, 
Și atunci, minune mare! Numai iaca au și început a 
curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere şi spuză, cită 
frunză şi iarbă; unele pe sub pămînt, altele pe deasupra 
pămîntului şi altele în zbor, de nu se mai curmau viind. 
Şi, într-un buc, au şi ales năsipul de-o parte şi macul 
de altă parte; să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir 
de mac printre năsip sau fir de năsip printre mac. Şi 
apoi, în zori de ziuă, cînd e somnul mai dulce, de 
doarme şi pămîntul sub om, o mulţime de furnici de 
cele mărunţele au străbătut înlăuntrul palatului și au 
început a pișca din somn pe împăratul, de-l frigeau, nu 
altăceva. Şi văzindu-se el cuprins de așa usturime, s-a 
sculat cu nepus în masă, căci nu mai era de chip să 
doarmă, cum dormea alte dăţi, pănă pe la amează, 
nesupărat de nimene. Şi, cum s-a sculat, a şi început, 
a căuta cu de-amăruntul prin așternut, să vadă ce 
poate să fie. Dar a găsit nimica toată, căci furnicele 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


parcă întrase în pămînt; s-au mistuit, de nu se ştie ce 
s-au mai făcut. 

— A dracului treabă! Uite ce blindă mi-a ieșit pe 
trup. Să fi fost nimica... parcă nu-mi vine a crede. 
Însă maj știu eu?... Ori părerea mă înşală, ori s-a stri- 
cat vremea, zise împăratul; din două, una trebuie să 
fie numaidecit. Dar, pănă ună-altă, ia să mă duc să 
văd: ales-au năsipul din mac acei nespălaţi, care-mi 
rod urechile să le dau fata? 

Şi cind se duce împăratul și vede cum se îndeplinise 
de bine poronca lui, se umple de bucurie... Şi, nemai- 
avind ce pricină să le caute, rămine pe gînduri. 

Atunci Harap-Alb iar iese din mijlocul celorlalți și 
se înfățișază împăratului, zicînd: 

— Prea înălțate împărate, de-acum cred că mi-ţi da 
fata, ca să vă lăsăm în pace şi să ne ducem de unde am 
venit. 

— A veni ea și vremea aceea, voinice, zise împăra- 
tul, înginînd vorba pintre dinţi, dar pănă atunci mai 
este încă treabă; iaca ce aveţi de făcut: fata mea are 
să se culce desară unde se culcă totdeauna, iară voi să 
mi-o străjuiți toată noaptea. Şi dacă mine dimineaţă 
s-a afla tot acolo, atunci poate să ţi-o dau; iară de nu, 
ce-i păţi, cu nime nu-i împărți... Înţeles-aţi? 

— Să trăiţi, luminate impărate, răspunse Harap- 
Alb, numai de n-ar fi mai multă întirziere, căci stă- 
pînul mă așteaptă și grozavă urgie poate să cadă pe 
capul meu din astă pricină. 

— Stăpinu-tău, ca stăpînu-tău; ce ţ-a face el, asta-i 
deosebit de bașca, zise impăratul, uitindu-se chioriș 
la dinșii. leie-vă macar şi pielea de pe cap, ce am eu 
de-acolo? Însă pe mine căutaţi să nu mă smintiţi: fata 
şi ochii din cap, căci atita vi-i leacul; v-aţi dus pe 
copce, cu toată şmichiria voastră. 

După aceasta, impăratul îi lasă încurcați și se duce 
la ale sale. 

— Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise 
Gerilă, clătinind din cap. 

— Ba încă de cei bătrini; săgeata de noapte și dracul 
cel de ameazăzi, răspunse Ochilă. Dar nu ş-a juca el 
mendrele îndelung, așa cred eu. 


121 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


122 


În sfirsit, durai-vurai, sara vine, fata se culcă şi 
Harap-Alb se pune de strajă chiar la uşa ei, iară cei- 
lalți se înşiră tot cîte unul-unul pănă la poartă, după 
poroncă. 

Şi, cînd pe aproape de miezul nopţii, fata împăra- 
tului se preface într-o păserică şi zboară nevăzută prin- 
tre cinci străji. Dar cind ajunge pe la străjerul Ochilă, 
el, sireicanul, mi ţ-o vede şi dă de știre lui Păsărilă, 
zicînd: 

— Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A 
dracului zgitie de fată! s-a prefăcut în păserică, a zbu- 
rat ca săgeata pe lingă ceilalţi și ei habar n-au despre 
asta. Li, apoi? Lasă-te în sama lor dacă vrei să rămii 
făr” de cap. De-acum, numai noi o putem găsi şi aduce 
la urma ei. Taci molcum și haidem după diînsa. Eu 
ţi-oiu arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi 
cum ţi-i meșteșugul şi să-i strimbi gitul oleacă, să se 
înveţe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. 

Şi atunci, odată şi pornesc ei după dinsa, și nu merg 
tocmai mult şi Ochilă zice: 

— Măi Păsărilă, iacătă-o, ial colo, în dosul pămîn- 
tului, tupilată sub umbra iepurelui; pune mîna pe 
dinsa și n-o lăsa! 

Păsărilă atunci se lăţește cit ce poate, începe a boj- 
băi prin toate buruienele și, cînd să pună mina pe 
dinsa, zbr! pe virful unui munte, şi se ascunde după 
o stincă. 

— lacătă-oiu, măi, colo, în virful muntelui, după 
stinca ceea, zise Ochilă. 

Păsărilă atunci se înalță puţin și incepe a cotrobăi 
pe după stinci; și, cind să pună mina pe dinsa, zbrl 
şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună. 

— Măi Păsărilă, iacătă-oi, ia! colo după lună, zise 
Ochilă ; căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănă- 
tură bună. 

Atunci Păsărilă se deșiră odată şi se înalță pănă la 
lună. Apoi, cuprinzind luna în braţe, găbuiește păsă- 
rica, mi ţ-o înşfacă de coadă și cit pe ce să-i sucească 
gitul. Ea atunci se preface în fată și strigă înspăimin- 
tată: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Dăruiește-mi viaţa, Păsărilă, că te-oiu dărui şi eu 
cu milă și cu daruri împărătești, așa să trăieşti! 

— Ba că chiar că erai să ne dăruiești cu milă şi cu 
daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam cînd ai paşlit-o, 
farmazoană ce eşti! zise Ochilă, Știu că am tras o dur- 
dură bună căutiîndu-te. la, mai bine hai la culcuș, că 
se face ziuă acuş. Ş-apoi, ce-a mai fi a mai fi. 

Şi odată mi ţ-o înșfacă ei, unul de-o mină și altul 
de cealaltă şi hai, hai! hai, hai! în zori de ziuă ajung 
la palat și, trecînd cu dînsa printre străji, o silesc să 
între în odaia ei, tot cum a ieșit. 

— Ei, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, dacă nu eram 
eu și cu Păsărilă, ce făceaţi voi acum? Iaca aşa, tot 
omul are un dar și un amar; şi unde prisosește darul 
nu se mai bagă în samă amarul. Amar era să fie de voi, 
de nu eram noi amindoi. Şi cu străjuirea voastră, era 
vai de pielea noastră! 

Harap-Alb şi ceilalţi, nemaiavînd ce zice, pleacă 
capul rușinaţi, mulţămind lui Păsărilă şi vestitului 
Ochilă, căci li-au fost ca nişte fraţi. 

Şi atunci, numai iaca și împăratul vine ca un leu- 
paraleu să-și ieie fata pe samă și, cînd o găseşte sub 
strajă, după cum nu se aştepta el, numa-i scînteiau 
ochii în cap de ciudă, dar nu avu ce face. 

Atunci Harap-Alb iar se înfățișază înaintea împă- 
ratului, zicînd: 

— Luminate împărate, de-acum cred că mi-ţi da 
fata, ca să vă lăsăm în pace şi să ne ducem în treaba 
noastră. 

— Bine, voinice, zise împăratul posomorit; a veni 
ea şi vremea aceea. Însă eu mai am o fată, luată de 
suflet, tot de o vîrstă cu fata mea; și nu e deosebire 
între dînsele nici la frumuseţă, nici la stat, nici la pur- 
tat. Hai, și dacă-i cunoaște-o care-i a mea adevărată, 
ie-ţ-o şi duceţi-vă de pe capul meu, că mi-aţi scos peri 
albi, de cînd aţi venit. Iaca, mă duc să le pregătesc, 
zise împăratul. Tu vină după mine, și, dacă-i gici-o, 
ferice de tine a fi. Iară de nu, luaţi-vă catrafusele şi 
începeţi a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai 
pot suferi! 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


124 


Şi ducîndu-se împăratul, pune de peaptănă şi îm- 
bracă la fel pe amîndouă fetele și apoi dă poroncă să 
vie Harap-Alb și să gicească care-i fata împăratului. 

Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcală, nu mai știa 
ce să facă și încotro s-o deie ca să nu greșească tocmai 
acum, la dică. Şi, mai stînd el pe ginduri oleacă, cum 
e omul tulburat, își aduce aminte de aripa cea de al- 
bină și, scoţind-o de unde-o avea strinsă, scapără și-i 
dă foc cu o bucăţică de iască aprinsă. Şi atunci, numai 
iaca se pomenește cu crăiasa albinelor. 

— Ce nevoie te-a ajuns de mine, Harap-Alb, zise ea, 
zburînd pe umărul său. Spune-mi, căci sunt gata să te 
slujesc. 

Atunci Harap-Alb începe a-i spune toate cu de-amă- 
runtul şi o roagă de toţi dumnezeii ca să-i deie ajutor. 

— N-ai grijă, Harap-Alb, zise crăiasa albinelor ; las” 
că te fac eu s-o cunoști şi dintr-o mie. Hai, întră în 
casă cu îndrăzneală, căci am să fiu și eu pe-acolo. Și 
cum îi întra, stăi puţin şi te uită la fete; și care-i vede-o 
că se apără cu năframa, să știi că aceea este fata îm- 
păratului. 

Atunci Harap-Alb întră, cu albina pe umăr, în odaia 
unde era împăratul şi cu fetele, apoi stă puţin deoparte 
şi începe a se uita cînd la una, cînd la alta. Şi cum sta 
el drept ca luminarea şi le privea, cu băgare de samă, 
crăiasa albinelor zboară pe obrazul fetei împăratului. 
Atunci ea, tresărind, o dată începe a ţipa şi a se apăra 
cu năframa, ca de un duşman. Lui Harap-Alb atita i-a 
trebuit: îndată face cîțiva pași spre dinsa, o apucă 
frumușel de mină şi zice împăratului: 

— Luminarea-voastră, de-acum cred că nu mi-ţi mai 
face nici o împiedecare, pentru că am adus întru înde- 
plinire tot ceea ce ne-aţi poroncit. 

— Din partea mea poţi s-o iei de-acum, Harap-Alb, 
zise împăratul, ovilit şi sarbăd la faţă de supărare și 
rușine; dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, 
fii macar tu vrednic s-o stăpinești, căci acum ţ-o dau 
cu toată inima. 

Harap-Alb mulţămește atunci împăratului și apoi 
zice fetei: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— De-acum putem să mergem, căci stäpinu-meu, lu- 
minarea-sa nepotul împăratului Verde, a fi îmbătrânit 
așteptindu-mă. 

— la mai îngăduieşte puţin, nerăbdătorule, zise fata 
împăratului, luînd o turturică în braţe, spunindu- i nu 
ştiu ce la ureche și sărutind-o cu drag; nu te grăbi așa, 
Harap-Alb, că te-i pripi. Stăi, că mai ai și cu mine 
oleacă de vorbă: înainte de pornire, trebuie să meargă 
calul tău și cu turturica mea să-mi aducă trei smicele 
de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se bat 
munţii în capete. Şi de-a veni turturica mea înainte 
cu smicelele și apa, ie-ţi nădejdea despre mine, căci nu 
merg, ferească Dumnezeul! Iară de-i ave noroc şi-a 
veni calul tău mai întăi și mi-a aduce cele poroncite, 
să ştii că merg cu tine, oriunde mi-i duce; s-a miîntuit 
socoteala. 

Și atunci, odată pornesc şi turturica şi calul, fugind 
pe întrecute, cînd pe sus, cînd pe jos, după cum cerea 
trebuinţa. 

Dar turturica, fiind mai uşoară, ajunge mai înainte; 
şi pindind tocmai cînd era soarele în cruce, de se odih- 
neau munţii numai pentru o clipită, se repede ca prin 
foc şi iè trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă 
moartă, și apoi, ca fulgerul se întoarce înapoi, Și, cînd 
pe la poarta. munţilor, calul îi iese înainte, o propește 
în cale și o iè cu măgulele, zicîndu-i: 

— 'Turturică-rică, dragă păserică, adă la mine cele 
trei smicele de măr dulce, apa cea vie şi cea moartă, 
și tu du-te înapoi de-ţi iè altele și mi-i ajunge pe drum, 
căci ești mai sprintenă decit mine. Hai, nu mai sta la 
îndoială şi dă-mi-le, căci atunci are să fie bine şi de 
stăpînu-meu, și de stăpina- ta, și de mine, şi de tine; 
iară de nu mi li-i da, stăpînu-meu Harap-Alb este în 
primejdie, și de noi încă n-are să fie bine. 

Turturica parcă n-ar fi voit. Dar calul n-o mai în- 
treabă de ce-i e cojocul; se răpede și-i iè apa şi smicelele 
cu hapca și apoi fuge cu dinsele la fata împăratului 
şi i le dă, de faţă cu Harap-Alb. Atunci lui Harap-Alb 
i s-a umplut inima de bucurie. 

Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce-ţi e bună? 


125 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


126 


— Alei, ţolină ce-mi eşti, zise fata împăratului; da” 
bine m-ai vindut! Dacă e așa, hai, porneşte chiar acum 
la împăratul Verde și vestește-i că venim şi noi în urmă. 

Atunci turturica porneşte. Iară fata împăratului 
îngenunchie dinaintea tătine-său și zice: 

— Binecuvintează-mă, tată, şi rămii sănătos! Se 
vede că aga mi-a fost sortit şi n-am ce face; trebuie să 
merg cu Harap-Alb, şi pace bună! 

După aceasta, îşi ie cele trebuitoare la drum, apoi 
încalecă şi ea pe un cal năzdrăvan și stă gata de por- 
nire. Iară Harap-Alb, luîndu-şi oamenii săi, încalecă 
şi el și pornesc spre împărăție, Dumnezeu să ne ţie, 
ca cuvintul din poveste înainte mult mai este. 

Mers-au ei şi zi şi noapte, nu se știe cît au mers; și, 
de la un loc, Gerilă, Flăminzilă și Setilă, Păsări-Lăţi- 
Lungilă și năzdrăvanul Ochilă se opresc cu toţi în cale, 
se opresc şi zic cu jale: 

— Harap-Alb, mergi sănătos! De-am fost răi, tu 
ni-i ierta, căci și răul cîteodată prinde bine la ceva. 

Harap-Alb le mulțămeşte ş-apoi pleacă liniștit. Fata 
vesel îi zimbeşte, luna-n ceriu au asfinţit. Dar în piep- 
tul lor răsare... Ce răsare? Ia, un dor; soare mindru, 
luminos și în sine arzătoriu, ce se naște din scînteia 
unui ochiu fărmăcătoriul! 

Şi mai merg ei cît mai merg şi de ce mergeau înainte, 
de ce lui Harap-Alb i se tulburau minţile, uitîndu-se 
la fată şi văzind-o cît era de tinără, de frumoasă şi plină 
de vină-ncoace. 

Sălăţile din Grădina Ursului, pielea și capul cerbu- 
lui le-a dus la stăpinu-său cu toată inima. Dar pe fata 
împăratului Roş mai nu-i venea s-o ducă, fiind nebun 
de dragostea ei. Căci era boboc de trandafir din luna 
lui maiu, scăldat în roua dimineţii, dezmerdat de cele 
întăi raze ale soarelui, legănat de adierea vintului şi 
neatins de ochii fluturilor. Sau, cum s-ar mai zice la 
noi în ţărăneșşte, era frumosă de mama focului; la soare 
te puteai uita, iar la dinsa ba. Şi de-aceea Harap-Alb 
o prăpădea din ochi de dragă ce-i era. Nu-i vorbă, și ea 
fura cu ochii, din cînd în cînd, pe Harap-Alb, şi în 
inima ei parcă se petrecea nu știu ce... poate vreun 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


dor ascuns, care nu-i venea a-l spune. Vorba cîntecu- 
lui: 

Fugi de-acole, vină-ncoace! 

Şezi binișor, nu-mi da pace! 


sau mai știu eu cum să zic, ca să nu greșesc? Dar ştiu 
atita, că ei mergeau fără a simţi că merg, părîndu-li-se 
calea scurtă și vremea şi mai scurtă; ziua ceas şi ceasul 
clipă; dă, cum e omul cînd merge la drum cu dragostea 
alăturea, 

Nu știa sărmanul Harap-Alb ce-l așteaptă acasă, 
căci nu s-ar îi mai gîndit la de-alde acestea. 

Însă vorba cintecului: 


De-ar ști omul ce-ar păţi, 
Dinainte s-ar păzi! 


Dar iaca ce m-am apucat de spus. Mai bine vă spu- 
neam că turturica ajunsese la împăratul Verde şi-l 
înștiinţase că vine și Harap-Alb cu fata împăratului 
Roș. 

La împăratul Verde a și început a face pregătire, 
ca pentru o fată de împărat, dînd şi poroncă să li iasă 
întru întimpinare. Iară Spînul icnea în sine şi se gindea 
numai la răzbunare. 

În sfîrșit, mai merge Harap-Alb cu fata împăratului 
cit mai merge, şi de la o vreme ajung și ei la împărăție. 

Şi, cînd colo, numai iaca ce li iese înainte împăratul 
Verde, fetele sale, Spinul și toată curtea împărătească, 
ca să-i primească. Şi văzind Spînul cît e de frumoasă 
fata împăratului Roș, o dată se răpede să o iè în braţe 
de pe cal. Dar fata îi pune atunci mina în piept, îl 


brinceşte cit colo şi zice: 


— Lipsește dinaintea mea, Spinule! Doar n-am 
venit pentru tine, ș-am venit pentru Harap-Alb, căci 
el este adevăratul nepot al împăratului Verde. 

Atunci împăratul Verde şi fetele sale au rămas încre- 
meniţi de ceea ce au auzit. Iară Spinul, văzînd că îi s-a 
dat vicleșugul pe faţă, se răpede ca un cîne turbat la 
Harap-Alb şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură 
de paloș, zicînd: 

— Na! așa trebuie să păţească cine calcă jurămiîntul ! 


127 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


Dar calul lui Harap-Alb, îndată se răpede și el la 
Spin şi-i zice: 

— Păn-aici, Spinulel Şi odată mi ţi-l inşfacă cu 
dinţii de cap, zboară cu dinsul în înaltul ceriului, şi 
apoi, dindu-i drumul de-acolo, se face Spinul pănă 
jos praf și pulbere. 

Iară fata împăratului Roş, în vălmăşagul acesta, 
răpede pune capul lui Harap-Alb la loc, îl încunjură 
de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă 
moartă, să steie singele şi să se prindă pielea, apoi îl 
stropește cu apă vie, şi atunci Harap-Alb îndată învie 
şi, ştergîndu-se cu mina pe la ochi, zice suspinind: 

— Ei, da’ din greu mai adormisem! 

— Dormeai tu mult şi bine, Harap-Alb, de nu eram 
eu, zise fata împăratului Roș, sărutindu-l cu drag şi 
dîndu-i iar paloşul în stăpinire. 

Şi apoi, îngenunchind amindoi dinaintea împăra- 
tului Verde, își jură credinţă unul altuia, primind 
binecuvintare de la dînsul şi împărăţia totodată. 

După aceasta se incepe nunta, ş-apoi, dă Doamne 
bine! 


Lumea de pe lume s-a strîns de privea, 
Soarele şi luna din ceriu le rîdea, 


Ş-apoi fost-au fost poftiți la nuntă: Crăiasa furnici- 
lor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zinelor, minunea mi- 
nunilor din ostrovul florilor! 

Şi mai fost-au poltiţi încă: crai, crăiese și-mpăraţi, 
oameni în samă băgaţi, ş-un păcat de povestariu, fără 
bani în buzunariu. Veselie mare între toţi era, chiar și 
sărăcimea ospăta şi bea! 

Şi a ţinut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; 
cine se duce acolo bè și mănincă. Iar pe la noi, cine are 
bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


3 0 


FATA BABEI ŞI FATA MOŞNEAGULUI 


Era odată un moşneag ș-o babă; şi moșneagul avea 
o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, 
ţifnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, 
se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsînd tot greul pe 
fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, 
harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o 
împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. 
Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de 
scoarță, și de mama cea vitrigă; noroc de la Dumnezeu 
că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost 
vai ş-amar de pielea ei. 

Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; 
ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la 
moară, ea, în sfirgit, în toate părțile după treabă. Cit 
era ziulica de mare, nu-şi mai strîngea picioarele; 
dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba și 
cu odorul de fiică-sa tot cirtitoare şi nemulțămitoare 
erau. Pentru babă, fata moșneagului era peatră de 
moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. 

Cind se duceau amindouă fetele în sat la șezătoare 
sara, fata moșneagului nu se încurca, ci torcea cite-un 
ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga și ea cu mare 
ce cite-un fus; ş-apoi, cînd veneau amindouă fetele 
acasă noaptea tirziu, fata babei sărea iute peste pirlaz 
şi zicea fetei moșneagului să-i deie ciurul cu fusele, 
ca să-l ţie pănă va sări și ea. Atunci fata babei, vicleană 
cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moșneag, 
spuind că ea a tors acele fuse. În zadar fata moșnea- 
gului spunea în urmă că acela este lucrul minelor sale; 


129 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


199 


căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi tre- 
buia numaidecit să rămiie pe-a lor. Cind venea dumi- 
nica şi sărbătorile, fata babei era înpopoţată şi nete- 
zită pe cap, de parc-o linsese viţeii. Nu era joc, nu era 
clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata 
moșneagului era oprită cu asprimg de la toate aceste. 
Ş-apoi, cind venea moșneagul de pe unde era dus, gura 
babei umbla cum umblă meliţa: că fata lui nu ascultă, 
că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soiu rău... că-i laie, că-i 
bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă, 
unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate 
să înnărăvească şi pe fata ei. 

` Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrè să-i 
ziceţi, se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfint era. 
Din inimă, bietul moșneag poate c-ar fi mai zis cite 
ceva; dar acum apucase a cînta găina la casa lui, şi 
cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi 
pus păcatul să se întreacă cu didiochiul; căci baba şi 
cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti. 

Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărit 
de cîte-i spunea baba, chemă fata și-i zise: 

— Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: 
că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi înnărăvită şi că nu 
este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi 
tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai 
facă atîta gilceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te 
sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt că, orşiunde te-i duce, 
să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot 
ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost şi mila părinţească 
la mijloc... dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce 
soiu de sămînţă de oameni îi da; şi nu ţi-or pute răbda 
cîte ţi-am răbdat noi. 

Atunci biata fată, văzind că baba şi cu fiică-sa vo- 
iesc cu orice chip s- o alunge, sărută mîna tată-său şi, 
cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtiîn- 
du-se de casa părinţească fără nici o nădejde de in- 
toarcere | 

Şi merse ea cît merse pe-un drum, pănă ce, din în- 
tîmplare, îi ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de 
capul ei și slabă de-i numărai coastele ; și cum văzu pe 
fată, îi zise: 


www.dacoromanica.ro 


10 


20 


25 


30 


35 


40 


— Fată frumoasă și harnică, fie-ţi milă de mine şi 
mă grijeşte, că ţi-oiu prinde și eu bine vrodată! 

Atunci fetei i se făcu milă și, luînd căţelușa, o spălă 
şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de 
drum, mulțămită fiind în suflet că a putut săvirşi o 
faptă bună, 

Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce vede un 
păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile. 
Părul, cum vede pe fată, zice: 

— Fată frumoasă și harnică, grijeşte-mă şi curăță-mă 
de omizi, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată! 

Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi 
de omizi cu mare îngrijire şi apoi se tot duce înainte 
să-și caute stăpin, Și, mergind ea mai departe, numai 
iaca ce vede o fîntină milită şi părăsită. Fintîna atunci 
zice: 

— Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă, că ţi-oiu 
prinde și eu bine vrodată! 

Fata rinește fintîna și-o grijește foarte bine; apoi o 
lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergind mai departe, 
numai iaca ce dă de-un cuptior nelipit și mai-mai să 
se risipească. Cuptiorul, cum vede pe fată, zice: 

— Fată frumoasă și harnică, lipeşte-mă și grijește- 
mă, că poate ţi-oiu prinde și eu bine vrodatăl 

Fata, care ştia că de făcut treabă nu mai cade coada 
nimărui, își suflecă mînicile, călcă lut și lipi cuptiorul, 
îl humui şi-l griji, de-ți era mai mare dragul să-l pri- 
vești! Apoi își spălă frumușel mînile de lut și porni 
iarăşi la drum. 

Și mergind ea acum și zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, 
că se rătăci; cu toate aceste, nu-şi pierdu nădejdea în 
Dumnezeu, ci merse tot înainte pănă ce, într-una din 
zile, des-dimineaţă, trecînd printr-un codru întunecos, 
dă de-o poiană foarte frumoasă, și în poiană vede 
o căsuță umbrită de niște lozii pletoase; și cînd s-apro- 
pie de acea casă, numai iaca o babă întimpină pe fată 
cu blindeţă și-i zice: 

— Da’ ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine 
ești? | 

— Cine să fiu, mătușă? Ia, o fată săracă, fără mamă 
şi fără tată, pot zice; şi numai Cel-de-sus știe cîte-am 


134 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


132 


tras de cînd mama care m-a făcut a pus minile pe piepl ! 
Stăpiîn caut şi, necunosciînd pe nime și umblind din 
loc în loc, m-am rătăcit, Dumnezeu însă m-a povăţuit 
de-am nimerit la casa d-tale și te rog să-mi dai sălăș- 
luire. 

— Sărmană fată! zise bătrina. Cu adevărat numai 
Dumnezeu te-a îndreptat la mine și te-a scăpat de 
primejdii. Eu sunt sfinta Duminică. Slujeşte la mine 
astăzi şi fii încredinţată că mine n-ai să ieşi cu mîinile 
goale de la casa mea. 

— Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac. 

— la, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, și să-i 
hrănești; apoi să-mi faci bucate; şi, cînd m-oiu în- 
toarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fier- 
binţi, ci cum îs mai bune de mincat. 

Şi, cum zice, bătrina porneşte la biserică, iară fata 
suilică mînicile şi s-apucă de treabă. Întăi și-ntăi face 
lăutoare, apoi iese afară şi începe a striga: 

— Copii, copii, copii! Veniţi la mama să vă leie! 

Şi, cînd se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse 
şi pădurea fojgăia de-o mulțime de bălauri și de tot 
soiul de jivine mici și mari! Însă, tare în credinţă și 
cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia 
pe cîte una și le lă și le îngrijește cît nu se poate mai 
bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, și cind a venit 
sfinta Duminică de la biserică şi a văzut copiii lăuți 
îrumos și toate trebile bine făcute, s-a umplut de bu- 
curie; și după ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie 
în pod şi să-și aleagă de-acolo o ladă, care-a vrè ea, și 
să şi-o ieie ca simbrie; dar să n-o deschidă păn-acasă, 
la tată-său. Fata se suie în pod și vede acolo o mulțime 
de lăzi: unele mai vechi și mai urite, altele mai nouă 
şi mai frumoase. Ea însă, nefiind lacomă, ş-alege pe 
cea mai veche şi mai urită dintre toate. Şi cind se dă 
cu dinsa jos, sfinta Duminică cam încreţeşte din sprin- 
cene, dar n-are încotro. Ci binecuvintează pe fată, care 
îşi ie lada în spate şi se întoarnă spre casa părintească 
cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise. 

Cind, pe drum, iaca cuptiorul grijit de dinsa era 
plin de plăcinte crescute și rumenite... Şi mănîncă fata 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


14 


la plăcinte, şi mănîncă, hăt bine; apoi își mai iè cîteva 
la drum şi porneşte. 

Cînd, mai încolo, numai iaca fintîna grijită de dînsa 
era plină pănă-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, 
dulce şi rece cum îi gheața. Şi pe colacul fintinei erau 
două pahare de argint, cu care a băut la apă pănă s-a 
răcorit, Apoi a luat paharele cu sine şi a pornit înainte. 

Şi mergînd mai departe, iaca părul grijit de dinsa 
era încărcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce 
erau, și dulci ca mierea. Părul, văzînd pe fată, şi-a 
plecat crengile-n jos; şi ea a mîncat la pere şi ş-a luat 
la drum cîte i-a trebuit. 

De-acolo mergind mai departe, iaca se întilnește și 
cu cățelușa, care acum era voinică gi frumoasă, iară 
la git purta o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca 
mulţămită pentru că a căutat-o la boală. Şi de aici, 
fata, tot mergind înainte, a ajuns acasă la tată-său. 
Moșneagul, cînd a văzut-o, i s-a umplut ochii de la- 
crimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba şi 
paharele cele de argint şi le dă tătine-său; apoi des- 
chizind lada împreună, nenumărate herghelii de cai, 
cirezi de vite și turme de oi iese din ea, încit moșnea- 
gul pe loc a întinerit, văzînd atitea bogății! Iară baba 
a rămas opărită şi nu știa ce să facă de ciudă. Fata 
babei atunci şi-a luat inima-n dinţi și a zis: 

— Las’, mamă, că nu-i pradată lumea de bogății; 
mă duc să-ți aduc eu şi mai multe. 

Şi cum zice, porneşte cu ciudă, trăsnind și plesnind. 
Merge și ea cit merge, tot pe acest drum, pe unde fusese 
fata moșneagului; se întilnește și ea cu căţeluşa cea 
slabă și bolnavă; dă și ea de părul cel ticsit de omide, 
de fintina cea milită şi seacă și părăsită, de cuptiorul 
cel nelipit și aproape să se risipească ; dar cînd o roagă 
şi cățeluşa, şi părul, și fintîna, şi cuptiorul ca să îngri- 
Jească de dinsele, ea le răspundea cu ciudă şi în bătaie 
de joc: 

— Da’ cum nu!? că nu mi-oiu feșteli eu mînuţele 
tătucuţei și a mămucuţei ! Multe slugi aţi avut ca mine? 

Atunci, cu toatele, știind că mai uşor ar pute căpăta 
cineva lapte de la o vacă stearpă decit să te îndato- 
rească o fată alintată și leneșă, au lăsat-o să-și urmeze 


133 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


134 


drumul în pace şi n-au mai cerut de la dinsa nici un 
ajutor. Și mergind ea tot înainte, au ajuns apoi și ea 
la sfinta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, 
cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune 
şi potrivite şi să leie copiii sfintei Duminici cum i-a 
lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de 
țipau gi fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi 
bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai 
era de chip să le poată lua cineva în gură... și cinda 
venit sfinta Duminică de la biserică, şi-a pus minile-n 
cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar sfinta Duminică, 
blindă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o 
sturlubatecă şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a 
spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care 
i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata 
atunci s-a suit şi ş-a ales lada cea mai nouă şi mai fru- 
moasă ; căci îi plăcea să ieie cît de mult şi ce-i mai bun 
şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. 
Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce 
să-și ieie ziua bună și binecuvîntare de la sfinta Dumi- 
nică, ci porneşte ca de la o casă pustie și se tot duce 
înainte; şi mergea de-i pîriiau călcăiele, de frică să nu 
se răzgindească sfinta Duminică să pornească după 
dînsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada. 

Și cînd ajunge la cuptior, frumoase plăcinte erau 
într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele şi 
să-şi prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La 
fintină, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, 
erau, și fintina plină cu apă pănă-n gură; dar cînd a 
vrut fata să puie mina pe pahar şi să ieie apă, paharele 
pe loc s-au cufundat, apa din fintiînă într-o clipă a se- 
cat, şi fata de sete s-a uscat]... Cind prin dreptul pă- 
rului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere 
multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste 
vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai 
nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Ș-a- 
tunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergind mai 
înainte, cu căţeluşa încă s-a întilnit; salbă de galbeni 
avea şi acum la git; dar cînd a vrut fata să i-o ieie, 
căţelușa a muşcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o 
să puie mîna pe dinsa. Își muşca fata acum degeţelele 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


14* 


mămucuţei și ale tătucuței de ciudă și de ruşine, dar 
n-avea ce face. În sfîrşit, cu mare cea ajuns ea şi acasă, 
la mă-sa, dar și aici nu le-au ticnit bogăţia. Căci, des- 
chizînd lada, o mulțime de bălauri au ieşit dintr-insa 
şi pe loc au mîncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă 
n-au mai fost pe lumea asta și apoi s-au făcut bălaurii 
nevăzuţi cu ladă cu tot, 

lar moșneagul a rămas liniștit din partea babei și 
avea nenumărate bogății: el a măritat pe fiică-sa după 
un om bun și harnic. Cucoșii cîntau acum pe stilpii 
porţilor, în prag și în toate părţile; iar găinile nu mai 
cîntau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a 
rău ; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Nu- 
mai atita, că moşneagul a rămas pleşuv și spetit de 
mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele : 
lui cu cociorva, dacă-i copt malaiul. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


136 


IVAN TURBINCA 


(Poveste) 


Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul 
acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el ct- 
teva soroace de-a rîndul, acuma era bătrin. Şi mai- 
marii lui, văzindu-l că şi-a făcut datoria de ostaș, l-au 
slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a 
vrea, dindu-i şi două carboave de cheltuială. 

Ivan atunci mulțămi mai-marilor săi şi apoi, luîn- 
du-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care 
mai trase cîte-o duşcă, două de rachiu „porneşte la drum 
cîntînd. 

Şi cum mergea Ivan, şovăind cînd la o margine de 
drum, cînd la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai 
inaintea lui mergeau din întîmplare, pe- o cărare lă- 
turalnică, Dumnezeu și cu sfintul Petre, vorbind ei 
ştiu ce. Sfîntul Petre, auzind pe cineva cîntind din 
urmă, se uită înapoi şi, cînd colo, vede un ostaş mătă- 
hăind pe drum în toate părţile. 

— Doamne, zise atunci sfintul Petre, spăriet: ori 
hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva 
ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu 
dinsul. Ştii c-am mai mincat eu o dată de la unul ca 
acesta o chelfăneală. 

— N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumeţul 
care cîntă să nu te temi. Ostaşul acesta e un om bun 
la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave 
la sufletul său; și, dřept cercare, hai, fă-te tu cerșitor 
la capătul ist de pod, şi eu la celalalt. Şi să vezi cum 
are să ne deie amundouă carboavele de pomană, bietul 
om! Adu-ţi aminte, Petre, de cite ori ţi-am spus, că 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


unii ca aceștia au să moștenească împărăţia ceriurilor. 

Atunci sfintul Petre se pune jos la un capăt de 
pod, iară Dumnezeu la celalalt şi încep a cere de 
pomană. 

Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele 
două carboave de unde le avea strînse și dă una lui 
sfintul Petre și una lui Dumnezeu, zicînd: 

— Dar din dar se face raiul. Na-vă! Dumnezeu mi-a 
dat, eu dau, și Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde. 

Şi apoi Ivan începe iar a cînta şi se tot duce înainte. 

Atunci sfintul Petre zice cu mirare: 

— Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, 
şi n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la faţa tal 

— Dar, Petre, las”, că am eu purtare de grijă pentru 
dinsul. 

Apoi Dumnezeu pornește cu sfintul Petre, şi, cit ici, 
cît colă, ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cîntec, 
de parcă era toată lumea a lui. 

— Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cînţi, 
cînţi, nu te-ncurci! 

— Mulţămesc d-voastră, zise Ivan, tresărind. Dar 
de unde știi aşa de bine că mă cheamă Ivan? 

— D-apoi, dacă n-oiu ști eu, cine altul are să ştie? 
răspunse Dumnezeu. 

— Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi 
că știi toate? 

— Eu sunt cerşitorul pe care l-ai miluit colo la pod, 
Ivane, Și cine dă saracilor împrumută pe Dumnezeu, 
zice scriptura. Na-ţi împrumutul înapoi, căci noi nu 
avem trebuinţă de bani. la numai am vrut să dovedesc 
lui Petre cît eşti tu de milostiv. Află acum, Ivane, că 
eu sunt Dumnezeu şi pot să-ţi dau orice-i cere de la 
mine; pentru că şi tu ești om cu dreptate şi darnic. 

Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmeţit, 
a căzut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu şi a zis: 

— Doamne, dacă ești tu cu adevărat Dumnezeu, 
cum zici, rogu-te, blagosloveșşte-mi turbinca asta, ca, 
ori pe cine-oiu vrea eu, să-l vir într-însa; şi apoi să 
nu poată ieși de aici fără invoirea mea. 

Dumnezeu atunci, zimbind, blagoslovi turbinca, 
după dorinţa lui Ivan, şi apoi zise: 


137 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


138 


— Ivane, cind te-i sătura tu de umblat prin lume, 
atunci să vii să slujeşti și la poarta mea, căci nu ţi-a 
îi rău. 

— Cu toată bucuria, Doamne; am să vin numaidecit, 
zise Ivan. Dar acum, deodată, mă duc să văd, nu mi-a 
pica ceva la turbincă? 

Şi zicînd aceste, apucă peste cimpi de-a dreptul, 
spre niște curți mari, care de-abia se zăreau înaintea lui, 
pe culmea unui deal. Şi merge Ivan, şi merge, şi merge, 
pănă cînd, pe înserate, ajunge la curţile cele. Şi cum 
ajunge, întră în ogradă, se înfăţişează înaintea boie- 
rului şi cere găzduire. Boierul acela cică era cam zgir- 
cit, dar, văzind că Ivan este om împărătesc, n-are ce 
să facă. Și, vrind-nevrind, poroncește unei slugi să 
deie lui Ivan ceva de mîncare și apoi să-l culce în nişte 
case nelocuite, unde culca pe toţi musafirii care veneau 
aşa, nitam-nisam. Sluga, ascultind poronca stăpînului, 
ia pe Ivan, îi dă ceva de mincare şi apoi îl duce la locul 
hotărit, să se culce. 

„Las'| dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în 
gindul său, după ce orindui cele de cuviință. Știu că 
are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe 
care! Ori el pe draci, ori dracii pe dinsul !“ 

Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pă- 
reche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia 
necuratul, Şi tocmai acolo porunci să culce şi pe Ivan! 

Ivan însă habar n-ave de asta. El, cum a întrat în 
odaia unde l-a dus omul boierului, şi-a pus armele în 
rinduială, s-a închinat după obiceiu şi apoi s-a tologit 
aşa, îmbracat cum era, pe un divan moale ca bumba- 
cul, punindu-şi turbinca cu cele două carboave sub 
căpătăiu şi așterniîndu-se pe somn; căci de-abia îl ți- 
neau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să 
se odihnească? Căci, cum a stins luminarea, odată se 
trezește că-i smuncește cineva perna de sub cap şi i-o 
aruncă cit colo! Ivan atunci, puind mîna pe sabie, se 
scoală răpede, aprinde luminarea şi începe a căuta 

rin casă, în toate părțile, dar nu găsește pe nimene. 

— Măi! Dar acest păcat? Ori casa asta nu-i curată, 
ori s-a cutremurat pămîntul, de mi-a sărit perna de 
sub cap, şi eu umblu bădădăind ca un nebun! Ce-or 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


mai fi şi cutremurile ieste?! zise Ivan, mai făcînd ci- 
teva cruci pănă la pămînt, și apoi iară se culcă. 

Dar, cind să ațipească, deodată se aud prin casă o 
mulţime de glasuri, care de care mai uricioase: unele 
miorlăiau ca miţa, altele coviţau ca porcul, unele oră- 
căiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul, mă rog, 
fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se 
mai ştia ce mama dracului să fie acolo! Ivan, atunci, 
se cam pricepe ce-ar fi asta. 

— Apoi, stăi dar! că are Chira socoteală, cum văd 
eu. Şi odată începe a striga puternic: 

— Paşol na turbinca, ciortil 

Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste 
altul în turbincă, de parcă-i aducea vintul. Şi după ce 
întră ei cu toții înlăuntru, Ivan începe a-i ghigosi mus- 
călește. După aceea leagă turbinca strins la gură, o 
pune sub cap, mai trintindu-le prin turbincă nişte 
ghionturi rusești, cole, cum știa el, de da inima din 
draci. Apoi se culcă cu capul pe diînșii și, nemaifiind 
supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popeșşti... 
Dar, cind aproape de cintători, Scaraoschi, căpitănia 
dracilor, văzind că parte din slugile lui se zăbovesc, 
porneşte cu grăbire la locul ştiut, să le caute. Și, ajun- 
gind într-o clipă, se viră, el ştie cum și pe unde, în 
odaie la Ivan și-i şterge o palmă prin somn, cît ce poate. 
Ivan, atunci, sare ars și odată strigă: 

— Paşol na iurbinca! 

Scaraoschi, atunci, întră şi el fără vorbă şi se înghe- 
suieşte peste ceilalți dimoni, căci n-are încotro. 

— Ei, las”, că vă judec eu acuș, necuraţilor; voiu 
scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-aţi 
găsit de jucat? Am să vă mușştruluiesc de au să ridă și 
cinii de voi! 

Şi odată se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate 
ale lui și, ieşind afară, începe a face un tărăboiu de s-a 
sculat toată ograda în gura lui. 

— Dar ce-ai păţit, mă pohonţule, de te-ai sculat cu 
noaptea-n cap, şi faci așa larmă, ziseră oamenii boie- 
rului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau 
orbul găinilor. 


139 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


b9 
a 


30 


35 


40 


140 


— Ce să păţesc? zise Ivan dirz. la! am căptușit 
nişte iepuroi și am de gînd să-i jumulesc. 

Boierul, în zgomotul ista, se scoală şi el şi întreabă: 

— Ce vuiet e acolo prin ogradă? 

— la, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din 
pricina rusului celuia. Dracul știe ce are... Cică a prins 
nişte iepuroi și vrè să-i jumulească, să iertaţi d-voas- 
tră | 

În vorbele aceste, numai iaca ce se înfăţişează şi 
Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, 
care se zbăteau ca peștii în virşă. 

— Iaca, gospodin, cu cine m-am vinjolit toată noap- 
tea... dar încaltea ţi-am curăţit şi eu casa de draci și 
vi-i aduc poclon des-dimineaţă. Poroncește să-mi aducă 
niște palce, că am să-i bat la stroiu, să pomenească ei 
cit or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu. 

Boierul, văzind aceasta, pe de-o parte l-a cuprins 
spaimă, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucu- 
rie; căci multe sărindare mai dăduse el pănă atunci 
pe la popi, în toate părţile, ca să-i poată izgoni dracii 
de la casă, și nici că fusese chip. Dar se vede că păn- 
acum le-a fost şi lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. 

— Bine, Ivane, zise boierul cu mulțămire. Să-ţi 
aducă palce cite vrei, și fă-ţi datoria cum știi; c-apoi 
om oiu fi şi eu, helbet! 

În sfîrșit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomenește 
Ivan cu un car plin de palce cum îi plăcea lui. Le ia 
el şi le leagă la un loc, tot cîte două-trei, după cum își 
ştia meșteșugul. 

Dar, pănă la vremea asta, se adunase împrejurul lui 
Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor, Căci 
lucru de mirare era acesta, nu șagăl Atunci Ivan dez- 
leagă turbinca în faţa tuturor, numai cît poate să 
încapă mina, și, luînd cîte pe un drăcuşor de corniţe, 
mi ţi-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. Şi după ce-l 
răfuia bine, îi da drumul, cu tocmală, să nu mai vie 
pe acolo altădată. 

— N-oiu mai veni, Ivane, cite zilişoare-oiu avè eu, 
zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot 
ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau şi mai ales 
băieții leşinau de Tis, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și 
pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschiceșşti, 
de-i fuge sufletul. 

— Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai 
dat, măi jupine Scaraoschi! Să te înveţi tu de altă- 
dată a mai bîntui oamenii, Sarsailă spurcat ce eşti! 
Şi apoi, dîndu-i drumul, „na!“ fuge și Scaraoschi 
după ceilalți, ca tăunul cu paiul... 

— Dumnezeu să te înzilească, zise atunci boierul, 
cuprinzind pe Ivan în braţe și sărutîndu-l. De-acum 
rămîi la mine, Ivane, și, pentru că mi-ai curăţit casa 
de draci, am să te ţin ca pe palmă. 

— Ba nu, gospodin, zise Ivan. Mă duc să slujesc 
pe Dumnezeu, impăratul tuturor. 

Şi, zicînd aceste, se încinge cu sabia, pune turbinca 
la şold, îşi iè raniţa în spate și pușca de-a umăr şi, 
pornind, se tot duce înainte, la Dumnezeu. Iară privi- 
torii, cu căciulele în mină, îi urau drum bun, ori- 
încotro s-a întoarce, 

— Călătorie sprincenată| zise boierul: de rămi- 
neai, îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi eşti ca doi. 

Mi se pare mie că şi boierul, cît era de boier, luase 
frica turbincăi, de nu-i păru aşa de rău după Ivan, 
care-i făcuse atita bine. 

Ivan însă nici nu se gîndea la asta; el își căuta acum 
de drum, întrebind din om în om unde şede Dumne- 
zeu. Dar toţi pe ciîţi îi întreba dădeau din umere, 
neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată. 

— Numai siîntul Nicolai trebuie să știe asta, zise 
Ivan, scoţind o iconiță din sin și sărutind-o pe dos 
şi pe faţă. 

Şi atunci, ca prin minune, se şi trezește Ivan la 
poarta raiului! Şi, nici una, nici două, odată începe 
a bate în poartă cît putea. Atunci sfîntul Petre în- 
treabă dinlăuntru: 

— Cine-i acolo? 

— Eu. 

— Cine eu? 

— Eu, Ivan. 

— Şi ce vrei? 

— Tabacioc este? 


141 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Nu-i. 

— Votchi este? 

— Nu-i. 

— Femei sunt? 

— Ba. 

— Lăutari sunt? 

— Nu-s, Ivane, ce mă tot cihăieşti de cap? 

— Dar unde se găsesc de aceste? 

— La iad, Ivane, nu aici. 

— Măi! Dar ce sărăcie lucie peaici,pe la raiul... 
zise Ivan. 

Şi, nemailungind vorba, îndată și porneşte la iad. 
Şi el ştie pe unde cotigeşte, că nu umblă tocmai mult 
şi numai iaca ce dă și de poarta iadului. Şi atunci, 
odată începe a bate în poartă, strigind: 

— Ei! Tabacioc este? 

— Este, răspunde cineva dinlăuntru. 

— Votchi este? 

— Este, 

— Femei sunt? 

— Dar cum să nu fie?! 

— Lăutari sunt? 

— Ho, ho! Ciţi pofteşti. 

— A! haraşo, haraşo! Aici e de mine! Deschideţi 
iute, zise Ivan, tropăind şi frecindu-și minile, 

Dracul de la poartă, gindind că e vreun muștereu 
vechiu de-a lor, deschide; și atunci, numai iaca ce 
se trezesc pe neaşteptate cu Ivan Turbinca! 

— Vai de noi și de noil ziseră atunci dracii, scăr- 
mănindu-se de cap în toate părțile. Aşă-i c-am pă- 
țit-o? 

Ivan, însă, poronceşte să-i aducă mai degrabă 
votchi, tabacioc, lăutari şi femei frumoase, că are 
gust să facă un guleaiu. 

Se uită dracii unii la alţii și, văzînd că nu-i chip 
de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce, care din- 
cotro, rachiu, tutun, lăutari și tot ce-i poftea lui Ivan 
sufletul. Umblau dracii în toate părțile, iute ca 
prisnelul, şi-i întrau lui Ivan în voie cu toate cele, 
căci se temeau de turbincă ca de nu ştiu ce; poate mai 
rău decît de sfinta cruce. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


De la o vreme se chefăluiește Ivan cum se cade, şi 
unde nu începe a chiui prin iad şi a juca Horodinca şi 
Cazacinca, luînd și pe draci şi pe drăcoaice la joc, 
cu nepus în masă; și, în virtejul cela, răsturna tă- 
răbi şi toate cele în toate părţile, de- qi venea să te 
strici de ris de iznoavele lui Ivan. Acum, ce să facă 
dracii, ca să-l urnească de-acolo? Gindesc ei, se sucesc 
ei, se frămintă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia 
nu-i vine în cap ce să facă. Talpa-iadului însă, mai 
ajunsă de cap decit toți dracii, zise atunci lui Sca- 
raoschi: 

— Haram de capul vostru! de n-aș fi eu aici, ați 
păți voi şi mai rău decit aşa. Aduceți-mi degrabă o 
putină, o pele de cîne şi două bețe, să fac o jucărie, 
cum ştiu eu, şi acuș vi-l mătur de-aici. 

Şi atunci, îndată i se aduc cele cerute, și Tălpo- 
iul face iute o darabană; și apoi, furișindu-se de Ivan, 
iese cu dinsa afară şi începe a o bate ca de războiu: 
brr... brr... 

Ivan, atunci, își vine în simţire şi într-un buc iese 
afară cu pușca la umăr, să vadă ce este. 

Talpa-iadului, atunci, face ţuşti! înlăuntru, și dra- 
cii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoa- 
rele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. Bate 
el Ivan în poartă cît poate, se răcăduieşte el cu pușca, 
dar au prins ei acum dracii la minte. 

— Ei las”, cornoraţilor! De mi-ţi mai pica vrodată 
în mină, turbinca are să vă știe de știre. 

Văzind Ivan că porţile iadului sunt ferecate în toate 
părţile, şi că dracii n-au gind să-i deschidă, se lehă- 
metește el acum şi de lăutari, și de tabacioc, şi de 
votchi și de tot, și pornește iar la raiu să slujească 
pe Dumnezeu. 

Și cum ajunge la poarta raiului, dinafară, se și pune 
acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte, tot întru 
una, fără să se clintească din loc. 

Şi nu mult după aceasta, numai iaca ce vine și 
Moartea și vrea numaidecit să între la Dumnezeu, ca 
să primească poronci. 

Ivan atunci îi pune şpaga în pept şi zice: 

— Stoti, Vidma! Unde vrei să te duci? 


143 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


144 


— La Dumnezeu, Ivane, să vedem ce mi-a mai po- 
ronci. 

— Nu-i voie, zise Ivan; las” că mă duc eu să-ți 
aduc răspuns. 

— Ba nu, Ivane, trebuie să mă duc eu, 

Ivan atunci, văzind că Moartea dă chioară peste 
dinsul, se stropşeşte la ea zicînd: 

— Paşol, Vidma, na turbinca! 

Moartea atunci, neavind încotro, se bagă în tur- 
bincă și acuș icnește, acuş suspină, de-ți venea să-i 
plingi de milă. Iară Ivan leagă turbinca la gură cu 
nepasare ş-o anină într-un copac. Apoi începe a bate 
în poartă. Sfintul Petre, atunci, deschide şi, cînd colo, 
se trezeşte cu Ivan. 

— Ei, Ivane, doar te-ai săturat acum de umblat 
prin lume după crancalicuri? 

— M-am săturat și m-am prea săturat, sfinte Petre. 

— Ei, şi ce vrei acum? 

— Ia, vreu să mă duc la Dumnezeu, să-i spun ceva. 

— Bine, Ivane, du-te; nu ţi-e oprită calea. De-a 
puterea fi, acum eşti de casa noastră. 

Ivan atunci se duce de-a dreptul înaintea lui Dum- 
nezeu și zice: 

— Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar 
eu slujesc la poarta raiului de multă vreme. Şi acum 
vine Moartea şi întreabă ce mai poronciţi. 

— Spune-i, Ivane, din partea mea, că poroncesc 
să moară trei ani de zile de-a rindul, numai oameni 
bătrîni, așa ca tine... zise Dumnezeu, zimbind cu 
bunătate. 

— Bine, Doamne, zise Ivan, uitindu-se cam lung 
la Dumnezeu. Mă duc să-i spun cum ai poroncit. 

Şi ducindu-se el, scoate Moartea de la inchisoare 
şi-i zice: 

— Dumnezeu a poroncit ca să măniînci trei ani de 
zile de-a rindul numai pădure bătrină; de cea tînără 
să nu te-atingi! Înţeles-ai? Hai, porneşte şi-ţi fă 
datoria! 

Moartea, atunci, pornește prin codri, supărată ca 
vai de ea, şi începe a roade la copaci bătrîni, de-i poc- 
neau fălcile. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


e] 
n 


40 


Şi după ce se implinesc trei ani în capăt, iar por- 
neşte la Dumnezeu, să primească poronci. Dar cind 
ştia că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o 
stringea în spate de frică. 

— Turbinca ! afurisita de turbincă mă viră în toate 
boalele, zicea Moartea, suspinind. Decit n-am în- 
cotro; trebuie să mă duc, zise ea oftind. 

În sfirșit merge ea, nu merge, și de la o vreme 
ajunge la poarta raiului. Dar, cînd colo, dă iar cu 
ochii de Ivan. 

— Tot aici ești, Ivane? tot? 

— Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stinga-mprejur 
şi puindu-se drept în calea Morţii. Dar unde gindeai 
să fiu, cind asta mi-e slujba? 

— Gindeam că te-i fi dus prin lume, după berban- 
tlicuri de-a tale. 

— Da că doar de lume am fugit; o ştiu eu cit 
e de dulce şi de amară, bat-o pustia s-o bată! I-s 
roase lui Ivan urechile de dinsa. Dar ce-ai slăbit 
așa, Vidmă? 

— De bunătăţile tale, Ivane. Acum cred că nu ţi-i 
mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul să întru 
la Dumnezeu, că tare mare treabă mai am. 

— Da, cum nu?! ia mai pune-ţi pofta la o parte, 
că doar nu piere lumea... nu cumva ai poiti oare să te 
pui la taifasuri cu Dumnezeu? 

— Dar ştii că te prea întreci cu șaga, Ivane. 

— Așa ţi-e treaba? Încă mă iei la trei parale? Pa- 
şol na turbinca, Vidma! 

Moartea, atunci, se viră în turbincă, și Ivan o 
pune la pastramă, zicînd: 

— Şopircai cu cine șopircai, dar cu Ivan nu șopircai. 

Dumnezeu însă, ştia de toate acestea, dar voia să 
mai facă și pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a Morţii; 
căci multe bunătăţi mai făcuse şi ea în viaţa ei! 

— Ia deschide, sfinte Petre, zise Ivan, bătind apoi 
la poartă. 

Sfintul Petre deschide, și Ivan se duce iar de se 
înfăţişează înaintea lui Dumnezeu şi zice: 

— Doamne, Moartea întreabă ce mai poronciţi? 
Și să nu vă supăraţi, dar tare-i neastimpărată şi avană, 


145 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


146 


drept să vă spun; șede ca pe spini şi vrea numaidecit 
să-l daţi răspuns. 

— Du-i răspuns, Ivane, că poroncesc să moară de- 
acum înainte trei ani de zile de-a rindul numai oa- 
meni tineri, şi alţi trei ani de zile să moară numai co- 
pii obraznici. 

— Bine, Doamne, zise Ivan, închinindu-se pănă 
la pămînt. Mă duc să-i spun cum ai poroncit... gi 
cum ajunge Ivan dinafară de poartă, scoate Moartea 
din turbincă şi-i zice: 

— Dumnezeu a poroncit ca de-acum înainte să 
măniînci trei ani de zile de-a rindul numai pădure 
tinără; şi alţi trei ani de zile, numai vlăstări fragede, 
răchițică, smicele, nuiele și altele de sama acestora; 
de pădurea cea bătrină să nu te-atingi, că-i poznăl 
Auzit-ai, Vidmă? Hai, porneşte pănă te văd, și-ţi 
fă datoria cu sfințenie. 

Moartea atunci, înghițind noduri, porneşte prin 
dumbrăvi, lunci şi huceaguri, supărată ca vai de 
capul ei. Şi, de voie, de nevoie, începe cînd a roade 
la copaci tineri, cînd a forfăca smicele și nuiele de-i 
piriiau măselele și o dureau șelele şi grumazii întin- 
zîindu-se pe sus, la plopii cei înalți, şi plecîndu-se 
atita pe la rădăcinile celor tufari, după mlădiţe fra- 
gede. Se zămorea şi ea, sărmana, cum pută. În sfirşit, 
s-a chinuit Moartea așa trei ani de zile de-a rîndul, 
şi încă alţi trei ani, și după cei se împlinesc cei gese 
ani de osindă, iar porneşte la Dumnezeu să vadă ce 
poronci i-a mai da. Nu-i vorbă, că știa Vidma ce-o 
aştepta, dar ce era să facă? 

— Turbincal Minca-o-ar focul s-o mânince! zicea 
Moartea, ducindu-se la raiu ca și cum ar fi mers la 
spînzurătoare. Nu ştiu ce să mai zic și despre Dumne- 
zeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-au ajuns şi el în min- 
tea copiilor, Doamne iartă-mă, de i-a dat lui Ivan 
cel nebun atita putere asupra mea. Bine mi-ar părè 
să-l văd şi pe Dumnezeu într-o zi, cît e de mare și 
puternic, în turbinca lui Ivan; ori de nu, macar pe 
siintul Petrea; numai atunci mi-ar crede ei mie. 

Şi mergind ea tot bodrogănind vrute și nevrute, 
ajunge la poarta raiului; și cind dă iar de Ivan, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


i se întunecă lumea înaintea ochilor şi zice of- 
tind: 

— Dar bine, Ivane, iar ai de gînd să mă chinuieşti 
cu turbinca ceea a ta? 

— Ba, dac-aș avè mai multă putere, ţi-o spun drept 
că ţi-aş scoate ochii ca la dracul şi te-aș frige pe fri- 
gare, zise Ivan cu ciudă, că din pricina ta s-a prăpă- 
dit atita amar de lume, de la Adam şi pănă astăzi. 
Paşol na turbinca, Vidma! Şi de-acum, nici mai spun 
lui Dumnezeu despre tine, hoanghină bătrină ce ești! 
Tu şi cu Talpa-iadului sunteţi potrivită păreche. 
Îmi vine să vă rup cu dinţii de bunișoare ce sunteţi. 
Am să te ţin la pastramă, hăt şi bine! De-acum în 
turbincă au să-ţi putrezească ciolanele. Hă, hă! 

Suspină ea Moartea, dar pace bună; Ivan, parcă 
nici n-o vede, nici n-o aude. În sfirșit, trece ea aşa o 
bucată de vreme, cit a fitrecut, şi într-una din zile 
vine Dumnezeu la poartă să vadă ce năzbutii mai face 
Ivan cu turbinca ceea. 

— Ei, Ivane, ce mai direguiești? Moartea n-a mai 
venit pe-aici? 

Ivan, atunci, lasă capul în jos şi, tăcind, începe a 
face feţe-feţe. Iară Moartea răspunde înnăduşit din 
turbincă: i 

— lată-mă-s, Doamne, pusă la opreală; m-ai lã- 
sat de risul unui șuiu ca Ivan, nenorocita de mine! 

Dumnezeu, atunci, dezleagă turbinca, dă drumul 
Morţii şi zice lui Ivan: 

— Ei, Ivane, destul de-acum; ţi-ai trăit traiul și 
ţi-ai mincat malaiul! De milostiv, milostiv ești; 
de bun la inimă, bun ai fost nu-i vorbă. Dar, de la 
o vreme încoace, cam de pe cînd ţi-am blagoslovit 
turbinca aceasta, te-ai făcut prea nu ştiu cum. Cu dra- 
cii de la boierul cela ai făcut hara-para. La iad ai 
tras un guleaiu de ţi s-a dus vestea ca de popă tuns. 
Cu Moartea te-am lăsat pănă acum de ţi-ai făcut men- 
drele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s pănă la 
o vreme, fătul meu. De-acum ţi-a venit și ţie rindul 
să mori; n-am ce-ţi face. Trebuie să dăm fiecăruia 
ce este al său, căci şi Moartea are socoteala ei; nu-i 
lăsată numai așa, degeaba, cum crezi tu. 


147 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


148 


Ivan atunci, văzind că s-au trecut de şagă, se pune 
în genunchi dinaintea lui Dumnezeu şi-l roagă cu 
lacrimi, zicînd: 

— Doamne!  Rogu-te să fiu îngăduit macar trei 
zile, în care să-mi grijesc sufletul, să-mi lucrez racla 
cu mîna mea astă slăbănoagă şi să mă aşez singurel 
într-însa ; şi după aceste facă Moartea ce va voi cu mine, 
căci văd eu bine că mi s-a strins funia la par; încep a 
slăbi văzînd cu ochii. 

Dumnezeu îi învoiește cererea aceasta şi apoi, luîn- 
du-i turbinca din stăpînire, îl dă pe sama Vidmei, 
ca după trei zile să-i ieie sufletul! 

Ivan acum, rămiind singur, supărat ca vai de el, 
pe de-o parte că i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de 
alta că are să moară, s-a pus pe ginduri 

„Mă rog, ia să stau şi să-mi fac socoteală cu ce m-am 
ales eu cît am trăit pe lumea asta, zise Ivan în gindul 
său, În oaste am fost numai de zbucium: hăis, haram, 
cea, haram! De-atunci încoace am umblat ia așa, tele- 
leu Tanasă. M-am dus la raiu, de la raiu la iad, și 
de la iad iar la raiu. Şi tocmai acum, la dică, n-am nici o 
mingăiere! Raiu mi-a trebuit mie la vremea asta? 
Ia, aşa păţești dacă te strici cu dracul; aici, la sărăcă- 
ciosul ist de raiu, vorba ceea: «Fală goală, traistă 
ușoară»; şezi cu banii în pungă și duci dorul la toate 
cele. Mai mare pedeapsă decit asta nici că se mai poate! 
Votchi nu-i, tabacioc nu-i, lăutari nu-s, guleaiu nu-i, 
nimica nu-i! Mai am numai trei zile de trăit, și te... 
ai dus, Ivane, de pe fața pămîntului! Oare nu-i de 
făcut vreo şmichirie pănă mai este încă vreme?“ 

În sfîrșit, mai stă el Ivan oleacă aşa, cu fruntea 
răzămată pe mină, și-i și trăsneşte în gind una: 

—Taci! Că i-am dat de meșteșug. Încaltea, ce-a fi, 
a fi; dar degeaba n-are să fie... văd eu bine că tot de 
una mi-e acum. 

Și odată se duce Ivan răpede cu cele două carboave, 
el ştie unde, şi cumpără unelte de teslărie, două lătu- 
noaie groase, patru balamale, citeva piroane, două bel- 
ciuge şi un lăcătoiu zdravăn, şi se aruncă de-și face 
el singur o drăguță de raclă, să poată şedă şi împăratul 
într-însa, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


35 


40 


— Iaca, Ivane, și casa de veci, zise el. Trei coţi de 
pămînt, atita-i a] tău! Vezi în ce se încheie toată sco- 
fala de pe lumea asta? 

Dar n-apucă Ivan a sfirși bine vorba din urmă, și 
numai iaca se și trezeşte cu Moartea la spate: 

— Ei, Ivane, gata eşti? 

— Gata, răspunse el, zimbind. 

— Dacă eşti gata, hai! Așază-te mai răpede în ra- 
clă, că n-am vreme de perdut. Poate mă mai așteaptă 
şi alţii să le dau răvaș de drum. 

Ivan, atunci, se pune în raclă cu faţa în jos. 

— Nu aşa, Ivane, zise Moartea. 

— Dar cum? 

— Pune-te cum trebuie să şadă mortul 

Ivan se pune într-o rilă şi lasă picioarele spinzu- 
rate afară. 

— Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba; mult 
ai să mă ţii? Pune-te, măi frate, bine, cum se pune! 

Ivan, atunci, se întoarce iar cu faţa-n jos, cu capul 
bălălău într-o parte şi iar cu picioarele afară. 

— A... ra... ca! de mine și de mine! Dar nici atita 
lucru nu știi? Se vede că numai de blăstămăţii ai fost 
bun în lumea asta. Ia fugi de-acolo, să-ţi arăt eu, nebu- 
nule ce eşti! 

Ivan, atunci, iese din raclă şi stă în picioare umilit. 
Iară Moartea, avind bunătate a dăscăli pe Ivan, se 
pune în raclă cu faţa-n sus, cu picioarele întinse, cu 
minile pe pept şi cu ochii închiși, zicînd: 

— Iaca aşa, Ivane, să te așezi, 

Ivan, atunci, nu perde vremea și face tranc! capacul 
deasupra, încuie lacata, şi, cu toată rugămintea Mor- 
ţii, umflă racla în spate şi se duce de-i dă drumul pe-o 
apă mare, curgătoare, zicînd: 

— Na! că ţi-am făcut coneţul. De-acum du-te pe 
apa simbeteil Şi să ieși din raclă cînd te-a scoate 
bunica din groapă. Mi-a luat el Dumnezeu turbinca 
din pricina ta, dar încaltea ţi-am făcut-o bună și eu. 

— Ei, eil Doamne, zise apostolul Petru rizind, vezi 
de ce s-a mai apucat acum Ivan al sfinției-tale? Bine-a 
mai zis cine-a zis: „Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe 
divan“, 


15 — Ion Creangă — Opere vol. I 149 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Dumnezeu atunci, văzînd pănă unde merge îndrăz- 
neala lui Ivan, a început a se cam lua și el pe ginduri 
de năzdrăvăniile lui! Şi așa, a zis Dumnezeu să se des- 
facă săcriul acolo unde era și să iasă Moartea la liman 
ca să-și răzbune și ea acum pe Ivan. Şi îndată s-a făcut 
așa, și cind nici nu visa Ivan că are să mai deie vro- 
dată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeşte cu 
dînsa faţă-n faţă, zicindu-i: 

— Dar bine, Ivane, aşa ne-a fost vorba? 

Ivan, atunci, a rămas încremenit, fără să mai poată 
zice un cuvint macar. 

— Încă te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai 
răbdarea şi bunătatea lui Dumnezeu cea fără de mar- 
gini poate să precovirşească fărădelegile şi îndărătni- 
cia ta. De demult erai tu mătrăşit din lumea asta și 
ajuns de batjocura dracilor, dacă nu-ţi intra Dumnezeu 
în voie mai mult decit însuși fiului său. Să ştii, Ivane,că 
de-acum înainte ai să fii bucuros să mori; şi ai să 
te tiriîi în brînci după mine, rugindu-mă să-ţi ieu sufle- 
tul, dar eu am să mă fac că te-am uitat și am să te 
las să trăieşti cit zidul Goliei și Cetatea Neamţu- 
lui, ca să vezi tu cît e de nesuferită viața la așa de 
adînci bătrineţe! 

Şi l-au lăsat Moartea de izbeliște să trăiască: 


Cite e lumea și pămîntul, 
Pe cuptior nu bate vintul. 


Şi așa, văzînd Ivan că nu mai moare, zise în sine: 

„Oare nu cumva de-acum mi-oiu da cu paru-n cap 
de răul Vidmei? Ba, zău, nici nu gîndesc. Deie-şi ea, 
dacă vrè.“ 

Şi cică atunci unde nu s-a apucat şi el, în ciuda 
Morţii, de tras la mahorcă și de chilit la ţuică şi 
holercă, de parc-o mistuia focul. 

— Guleaiu peste guleaiu, Ivane; căci altfel înnebu- 
nești de urit, zicea el. 

Dă, ce era să facă bietul om, cînd Moartea-i chioară 
şi nu-l vede?... 

Şi aşa, a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nenu- 
mărate, și poate că şi acum a mai fi trăind, dacă n-a 
fi murit. 


www.dacoromanica.ro 


AMINTIRI DIN COPILĂRIE 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


AMINTIRI DIN COPILĂRIE 


Dedicaţie d-şoarei L. M. 


Stau citeodată şi-mi aduc aminte ce vremi și ce 
oameni mai erau în părţile noastre pe cind începusem 
şi eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaş la casa 
părinților mei, în satul Humuleştii, din tîrg drept 
peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărțit în 
trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Dele- 
nii şi Bejenii. 

Ş-apoi Humuleșştii, şi pe vremea aceea, nu erau 
numai așa, un sat de oameni fără căpătăiu, ci sat 
vechiu răzăşesc, întemeiet în toată puterea cuvîntului: 
cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici şi 
fete mîndre, care știau a învirti și hora, dar și suveica, 
de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică 
frumoasă și niște preoți și dascali și poporeni ca aceia, 
de făceau mare cinste satului lor. 

Şi părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vred- 
nic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai 
de pomi s-au pus în ţinterim, care era îngrădit cu zap- 
laz de birne, streșşinit cu șindilă, și ce chilie durată 
s-a făcut la poarta bisericei pentru şcoală; ş-apoi, să 
fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din 
casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, 
dascalul bisericei, un holteiu zdravăn, frumos și voi- 
nic, şi sfătuia pe oameni să-și deie copiii la învăţă- 
tură. Şi unde nu s-au adunat o mulțime de băieţi şi 


153 


www.dacoromanica.ro 


10 


13 


20 


20 


30 


Șt 


40 


154 


fete la şcoală, intre care eram şi eu, un băiet prizărit, 
rușinos și fricos şi de umbra mea. 

Şi cea dintăi şcolăriță a fost însăși Șmărăndiţa po- 
pei, ọ sgîtie de copilă ageră la minte şi așa de silir 
toare, de intrecea mai pe toţi băieţii și din carte, dar 
şi din nebunii, Însă părintele mai în toată ziua da pe 
la şcoală şi vedea ce se petrece... Şi ne pomenim întru 
una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un 
scaun nou și lung, şi, după cesa întrebat de dascăl, 
care cum ne purtăm, a stat puţin pe ginduri, apoi a 
pus nume scaunului „Calul Balan‘ şi l-a lăsat în şcoală. 

În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală, 
cu moș Fotea, cojocarul satului, care ne aduce. dar 
de şcoală nouă, un drăguţ de biciuşor de curele, imple 
tit frumos, și părintele îi pune nume „Sfintul Nicolai“, 
după cum este şi hramul bisericei din Humulești... 
Apoi poftește pe moş Fotea că, dacă iror mai pica 
ceva curele bune, să mai facă așa, din cînd în cînd, 
cite unul, şi ceva mai grosuţ, dacă se poate... Bădiţa 
Vasile a zimbit atunci, iară noi, școlarii, am rămas 
cu ochii holbați unii la alţii. Şi a pus părintele pras 
vilă şi a zis că în toată simbăta să se procitească băies 
ţii şi fetele, adică să asculte dascalul pe fiecare de tot 
ce-a învăţat peste săptămînă; și cite greşele va face 
să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, 
de fiecare greşală sări ardă școlarului cîte un sfinta Nin 
colai. Atunci copila părintelui, cum era sprinţară și 
plină de incuri, a buînit de ris, Păcatul ei, sărmana! 

= la poftim de încalecă pe Balan, jupineasă! zise 
părintele, de tot posomorit, să facem pocinog sfintului 
Nicolai cel din cuiu. 

Şi cu toată stăruința lui Moş Fotea şi a lui bădiţa 
Vasile, Smărăndița a mincat papara, și pe urmă ședea 
cu minile la ochi şi plingea ca ọ mireasă, de sărea 
cămeşa de pe dinsa. Noi, cînd am văzut asta, am rămas 
înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mîine, aducind 
pitaci și colaci din biserică, a împărţit la fiecare, de 
nea îmblinzit, şi treaba mergea strună; băieţii schima 
bau tabla în toate zilele, şi sîmbăta procitanie. 

Nusi vorbă, că noi tot ne făceam felul, așa, citeodată; 
căci, din băţul în care era așezată fila cu crucesajută 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


ad 


25 


30 


35 


40 


şi buchile scrise de bădița Vasile pentru fiecare, am 
ajuns la trătaji, de la trataji la ceaslov, ş-apoi, dă, 
Doamne, bine! în lipsa părintelui și a dascălului în- 
tram în ţinterim, ţineam ceaslovul deschis, şi, cum 
erau filele cam unse, trăgeau muștele şi bondarii la 
ele, și, cînd clămpăneam ceaslovul, cite zece-douăzeci 
de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul 
muștelor! Întru una din zile, ce-i vine părintelui, ne 
caută ceasloavele și, cînd le vede așa singerate cum 
erau, își pune minile în cap de necaz, Și cum află 
pricina, începe a ne pofti pe fiecare la Balan şi a ne 
mâîngăia cu sfintul ierarh Nicolai pentru durerile cuvi- 
oaselor muşte şi ale cuvioșilor bondari, care din pricina 
noastră au pătimit. 

Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui 
maiu, aproape de Moşi, îndeamnă păcatul pe bădiţa 
Vasile tintul, că mai bine nu i-oiu zice, să puie pe 
unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească. Nică, 
băiet mai mare şi înaintat în învăţătură pănă la genun- 
chiul broaştei, era sfădit cu mine din pricina Smărăn- 
diţei popei, căreia, cu toată părerea mea de rău, i-am 
tras într-o zi o bleandă, pentru că nu-mi da pace să 
prind muşte... Şi Nică începe să mă asculte; şi mă 
ascultă el, și mă ascultă, și unde nu s-apucă de însemnat 
la greşele cu ghiotura pe o draniţă: una, două, trei, 
pănă la douăzeci și nouă. „Măi!!! s-a trecut de șagă, 
zic eu, în gîndul meu; încă nu m-a gătit de ascultat, 
şi cîte au să mai fie!“ Și unde n-a început a mi se 
face negru pe dinaintea ochilor și a tremura de mini- 
os... Bi, ei! acu-i acu. „Ce-i de făcut, măi Nică?“ 
îmi zic eu în mine. Şi mă uitam pe furiș la uşa mîn- 
tuirii şi tot scăpăram din picioare, așteptind cu neas- 
timpăr să vie un lainic de școlar de afară, căci era 
poruncă să nu ieşim cite doi deodată; şi-mi crăpa mã- 
seaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine, să mă scu- 
tesc de călăria lui Balan și de blagoslovenia lui Nico- 
lai, făcătorul de vinătăi. Dar adevăratul sfint Nicolai 
se vede că a ştiut de știrea mea, că numaiiaca ce întră 
afurisitul de băiet în școală. Atunci eu, cu voie, fără 
voie, plec spre ușă, ies răpede și nu mă mai încure prin- 
prejurul școalei, ci o ieu la sănătoasa spre casă. Şi 


197 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


156 


cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se şi luase după mine; 
şi unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; şi 
trec pe lingă casa noastră, şi nu întru acasă, ci coti- 
gesc în stinga şi întru în ograda unui megieş al nos- 
tru, şi din ogradă în ocol, şi din ocol în grădina cu 
păpuşoi, care erau chiar atunci prăşiţi de-al doilea, 
şi băieţii după mine; şi, pănă să mă ajungă, eu, de 
frică, cine ştie cum, am izbutit de m-am îngropat în 
ţărnă la rădăcina unui păpuşoiu. Şi Nic-a lui Costache, 
duşmanul meu, şi cu Toader a Catincăi, alt hojmalău, 
au trecut pe lingă mine vorbind cu mare ciudă; şi se 
vede că i-a orbit Dumnezeu de nu m-au putu găbui. 
Şi de la o vreme, nemaiauzind nici o foşnitură de pă- 
puşoi, nici o scurmătură de găină, am ţișnit o dată cu 
țărna-n cap, şi tiva la mama acasă, şi am început a-i 
spune, cu lacrimi, că nu mă mai duc la școală, măcar 
să știu bine că m-or omori! 

A doua zi însă a venit părintele pe la noi, s-a înţe- 
les cu tata, m-au luat ei cu binişorul şi m-au dus iar 
la şcoală. „Că, dă, e păcat să rămii fără leac de învă- 
țătură, zicea părintele; doar ai trecut de bucheludeaz- 
Ía şi bucheriţazdra: eşti acum la ceaslov, și mine- poj- 
mine ai să treci la psaltire, care este cheia tuturor învă- 
tăturilor, şi, mai știi cum vine vremea? poate să te 
faci şi popă aici, la biserica Sfintului Nicolai, că eu 
pentru voi mă strădănuiesc. Am o singură fată ş-oiu 
vede eu pe cine mi-oiu alege de ginere.“ 

Hei, hei! cind aud eu de popă și de Smărăndiţa po- 
pei, las muștele în pace şi-mi ieu alte gînduri, alte 
măsuri; încep a mă da și la scris, şi la făcut cadelniţa 
în biserică, şi la ţinut isonul, de parcă eram băiet. 
Şi părintele mă iè la dragoste, şi Smărăndița începe 
din cînd în cînd a mă fura cu ochiul, şi bădiţa Vasile 
mă pune să ascult pe alții, și altă făină se măcina 
acum la moară. Nic-a lui Costache, cel răgușit, balciz 
și răutăcios, nu mai avea stăpinire asupra mea. 

Dar nu-i cum gindește omul, ci-i cum vrè Domnul. 
Întru una din zile, şi chiar în ziua de Sfintul Foca, 
scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres 
drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre 
mănăstiri. Şi bădița Vasile n-are ce lucra? Hai și noi, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


măi băieţi, să dăm ajutor la drum, să nu zică Vodă 
cînd a trece pe aici, că satul nostru e mai leneș decit, 
alte sate. Și ne luăm noi de la școală și ne ducem cu 
toții. Şi care săpau cu cazmalele, care cărau cu tără- 
boanţele, care cu căruțele, care cu covăţile, în sfîrșit, 
lucrau oamenii cu tragere de inimă. Iar vornicul Nic-a 
Petricăi, cu pasnicul, vătămanul şi cîţiva nespălaţi 
de mazili se purtau pintre oameni de colo pănă colo, 
şi, cînd deodată, numai iaca vedem în prund ciţiva 
oameni claie peste grămadă, și unul din ei mugind 
puternic. „Ce să fie acolo?“ ziceau oamenii, alergînd 
care de care din toate părțile. 

Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, i} 
cetluiau acum zdravăn şi-l puneau în cătuși, să-l tri- 
mită la Peatră... Iaca pentru ce scosese atunci vornicul 
oamenii la clacă. Așa, cu amăgele, se prindeau pe 
vremea aceea flăcăii la oaste... Afurisită privelişte 
mai fu și asta! Flăcăii ceilalţi pe dată s-au făcut nevă- 
zuţi, iară noi, copiii, ne-am întors plingind pe la 
casele noastre. Afurisit să fie cînerul de vornic, şi 
cum au ars el inima unei mame, așa să-i ardă inima 
Sfintul Foca de astăzi, lui și tuturor părtaşilor săi! 
blăstămau femeile din sat, cu lacrimi de foc, în toate 
părţile. Iar mama lui bădița Vasile își petrecea băietul 
la Peatră, bocindu-l ca pe un mort! „Las', mamă, că 
lumea asta nu-i numai cît se vede cu ochii, zicea bădiţa 
Vasile mîngăind-o; și în oaste trăieşte omul bine, 
dacă este vrednic. Oștean a fost și sfintul Gheorghe, 
şi sfîntul Dimitrie, şi alți sfinți mucenici, care au pă- 
timit pentru dragostea lui Hristos, măcar de-am fi și 
noi ca dinșiil“ 

Ei, ei! pe bădiţa Vasile l-am perdut; s-a dus unde 
i-a fost scris. Şi părintele Ioan umbla acum cu pletele 
în vint să găsească alt dascăl, dar n-a mai găsit un 
bădița Vasile, cuminte, harnic și ruşinos ca o fată mare. 
Era în sat şi dascălul Iordache, firniitul de la strana 
mare, dar ce ţi-i bun? Ştia și el glasurile pe dinafară 
de biserică, nu-i vorbă, dar clămpăneayde bătrin ce 
era; ş-apoi mai avea și darul suptului... Așadar școala 
a rămas pustie pentru o bucată de vreme, și cîţiva 
dintre noi, care ne ţineam de părintele Ioan, calea-va- 


157 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


158 


lea: biserica deschide pe om. Duminicile biziiam la 
strană, şi hîrşti! cîte-un colac! Şi, cînd veneau cele 
două ajunuri, cite treizeci-patruzeci de băieţi fugeam 
înaintea popei, de rupeam omătul de la o casă la alta, 
şi la Crăciun nechezam ca miînzii, iar la Bobotează 
strigam chiraleisa de clocotea satul. Şi, cînd ajungea 
popa, noi ne aşezam în două rînduri şi-i deschideam 
calea, iară el își trăgea barba şi zicea cu mîndrie cătră 
gazdă: 

— Aișştia-s minzii popei, fiule. Nişte zile mari ca 
aceste le așteaptă și ei, cu mare bucurie, tot anul. Gă- 
titu-le-aţi ceva bob fert, găluşte, turte cu julfă şi văr- 
zare? 

— Gătit, cinstite părinte; poftim de ne blagosloviţi 
casa și masa, și poftim de mai ședeţi, să ne șadă peţi- 
torii. 

Cînd auzeam noi de masă, tăbăram pe dinsa, ș-apoi, 
aţine-te, gură! Vorba ceea: „De plăcinte ride gura, 
de vărzare, și mai tare“. 

Ce să faci, că doar numai de două ori pe an este 
ajunul! Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămă- 
dit așa de tare și am răsturnat masa omului, cu bucate 
cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul pă- 
rintelui de rușine. Dar el tot cu bunătate: 

— De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai 
multă băgare de samă nu strică! 

Apoi la hramul bisericei se ținea praznicul cite-o săp- 
tămină încheietă, şi numai să fi avut pîntece unde să 
pui coliva și bucatele, atit de multe erau. Și dascăli, 
şi popi, și vlădici, şi de tot soiul de oameni, din toate 
părţile, se adunau la hramul bisericei din Humulești, 
şi toţi ieșeau mulțămiţi. Ba şi pe la casele oamenilor 
se ospătau o mulțime de străini. Şi mama, Dumnezeu 
s-o ierte, strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeţi 
la casa noastră și avea prilej să-și împartă pinea cu 
dînşii. 

— Ori mi-or da feciorii după moarte de pomană, ori 
ba, mai bine să-mi dau eu cu mina mea. Că, oricum 
ar fi, tot îs mai aproape dinţii decît părinţii. S-au văzut, 
de acestea! 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


Și cind invăţam eu la şcoală, mama învăţa cu mine 
acasă și citea acum la ceaslov, la psaltire și Alezan- 
dria mai bine decit mine, şi se bucura grozav cînd 
vedea că mă trag la carte. 

Din partea tatei, care ades îmi zicea în bătaie de 
joc: „Logofete, brinză-n cuiu, lapte acru-n călămări, 
chiu și vai prin buzunări!“, puteam să rămîn cum era 
mai bine: pNic- a lui Ştefan a Petrei“, om de treabă și 
gospodar în Humulești. Vorba ceea: 


Decit codaş în oraș, 
Mai bine-n satul tău fruntaș. 


Mama însă era în stare să toarcă-n furcă, şi să învăţ 
mai departe. Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai 
deie undeva la școală, căci auzise ea spuind la biserică, 
în „Parimei“, că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel 
neînvăţat slugă-l va avea. 

Şi afară de aceasta, babele care trag pe fundul sitei 
în 41 de bobi, toţi zodierii şi cărturăresele pe la care 
căutase pentru mine și femeile bisericoase din sat îi 
băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap, care de 
care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari, 
ba că-s plin de noroc, ca broasca de păr, ba că am un 
glas de inger, şi multe alte minunăţii, încît mama, în 
slăbăciunea ei pentru mine, ajunsese a crede că am să 
ies un al doilea Cucuzel, la. creştinătăţii, care 
scotea lacrimi din orice inimă împetrită, aduna lumea 
de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făp- 
tură cu viersul său. 

— Doamne, măi femeie, Doamne, multă minte-ţi 
mai trebuie! zicea tata, văzînd-o aşa de ahotnică pentru 
mine. Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoți 
tu, n-ar mai ave cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit 
că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi 
acolo, şi a venit vacă? Oare Grigore a lui Petre Lucăi 
de la noi din sat pe la ce şcoli a învăţat, de știe a 
spune atitea bongoase şi conăcăria pe la nunți? Nu 
vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, şi pace bună! 

— Aşa a fi, n-a fi așa, zise mama, vreu să-mi fac 
băietul popă, ce ai tu? 


159 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


160 


— Numaidecit popă, zise tata. Auzi, măi! Nu-l 
vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș, de n-are 
păreche. Dimineaţa, pănă-l scoli, îţi stupeşti sufletul. 
Cum îl scoli, cere demîncare,. Cit îi mic, prinde muşte 
cu ceaslovul și toată ziulica bate prundurile după scăl- 
dat, în loc să pască cei cirlani și să-mi deie ajutor la 
trebi, după cît îl ajută puterea. Iarna, pe gheaţă şi la 
săniuş. Tu, cu şcoala ta, l-ai deprins cu nărav. Cind s-a 
face mai mărişor, are să înceapă a-i mirosi a catrinţă, 
şi cu astă rînduială n-am să am folos de el niciodată. 


Şi după cum am cinste a vă spune, multă vorbă s-a 
făcut între tata şi mama pentru mine, pănă ce a venit 
în vara aceea, pe la august, şi cinstita holeră de la 
48 şi a început a secera prin Humulești în dreapta 
şi în stînga, de se auzea numai chiu și vai în toate păr- 
țile. Şi eu, neastimpărat cum eram, ba ieșeam la 
pîrlaz, cînd trecea cu mortul pe la poarta noastră și-l 
boscorodeam cu cimilitura: 


Chiţigaie, gaie, ce ai în tigaie? 

Papa puilor duc în valea socilor. 

Ferice de gangur, că gede într-un virf de soc 
Şi se roagă rugului și se-nchină cucului! 
Nici pentru mine, nici pentru tine, 

Ci pentru budihacea de la groapă, 

Să-i dai vacă de vacă şi doi boi să tacă. 


Ba îl petreceam pănă la biserică şi apoi veneam acasă 
cu sînul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite, 
roşcove şi smochine din pomul mortului, de se încrucea 
tata şi mama cînd mă vedeau cu dinsele. Și ca să mă 
scape de belea, m-au trimis la stînă în dumbrava Aga- 
piei, lingă podul Cărăgiţei, unde erau şi oile noastre, 
să șed acolo pănă s-a mai potoli boliştea, Însă peste 
noapte a și dat holera peste mine şi m-a frămîntat şi 
m-a zgircit cîrcel; şi-mi ardea sufletul în mine de sete, 
şi ciobanii şi baciul habar n-aveau de asta, numai se 
întorceau pe ceea parte în ţipetele mele şi horăiau me- 
reu. Iară eu mă tiriiam cum puteam pănă la fîntină, 
în dosul stinei, și pe nimică pe ceas beam cite-un 
cofăiel întreg de apă. Pot zice că în noaptea aceea la 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


fîntină mi-a fost masul, şi n-am închis ochii nici cît ai 
scăpăra din amînar. Abia despe ziuă s-a indurat Vasile 
Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus in Humulești, 
cale de două ceasuri cu piciorul, şi a înștiințat pe tata, 
de a venit cu căruţa și m-a luat acasă. Și pe drum, ne- 
contenit ceream apă, iar tata mă amina cu momele de 
la o fintină la alta, pănă a dat Dumnezeu de am ajuns 
în Humulești. Și, cînd colo, doftorii satului, moș 
Vasile Țandură și altul, nu-mi aduc aminte, erau la 
noi acasă și prăjeau pe foc într-un ceaun mare niște 
hoştine cu său; şi după ce mi-au tras o frecătură bună 
cu oţet de leuștean, mi-aduc aminte ca acum, au întins 
hoştinele ferbincioare pe o pinzătură și m-au înfășat 
cu ele peste tot, ca pe un copil; și nu pot ști cît a fi 
trecut la mijloc pănă ce am adormit mort, și de-abia a 
doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos ca toți sănă- 
toşii; Dumnezeu să odihnească pe moş Ţandură și pe 
tovarășul său! Și, vorba ceea: „Lucrul rău nu piere cu 
una, cu două“. Pănă-n seară, am și colindat mai tot 
satul, ba și pe la scăldat am tras o raită, cu prietenul 
meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară 
ca și mine. Dar tata nu mi-a mai zis atunci nimică; 
m-a lăsat in voia mea pentru o bucată de vreme. 


Peste iarnă, mama iar s-a pus pe capul tatei,să mă 
deie undeva la şcoală. Dar tata spunea că nu mai are 
bani de dat pentru mine. 

— Lui dascălul Vasile a Vasilcăi [îi] plăteam numai 
cite un sorocovăţ pe lună. lar postoronca de dascălul 
Simeon Fosa din Țuţuieni, numai pentru că vorbeşte 
mai în tilcuri decit alții și sfirciiește toată ziua la ta- 
bac, cere cîte trei husăși pe lună; auzi vorbă! Nu face 
băietul ista atiţia husăși, cu straie cu tot, ciţi amdat 
eu pentru dinsul pănă acum! 

Cînd a mai auzit mama şi asta, s-a făcut foc. 

— Sărmane omule! Dacă nu ştii boabă de carte, 
cum ai să mă înţelegi? Cind tragi sorocoveţii la mus- 
teață, de ce nu te olicăiești atita? Petre Todosiicăi, 
crișmarul nostru, așă-i că ţi-a mincat nouă sute de lei? 
Vasile Roibu din Bejeni, mai pe-atiţia, și alţii ciţi? 
Ruştei lui Valică și Măriucăi lui Onotreiu găseşti să le 


161 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


3o 


?5 


40 


16a 


dai şi să le răsdai? Ştiu eu, să nu crezi că doarme Sma- 
randa, dormire-ai somnul cel de veci să dormi! Şi 
pentru băiet n-ai de unde da? Măj omule, măi! Aj să 
te duci în fundul iadului, și n-are să aibă cine te scoate, 
dacă nu te-i sili să-ţi faci un băiet popă! De spovădanie 
fugi ca dracul de tămiie. La biserică mergi din Paști 
în Paşti. Aşa cauţi tu de suflet? 

— lan taci, măi femeie, că biserica-i în inima omu- 
lui, şi, dacă voiu muri, tot la biserică am să șed, zise 
tata; nu mai face și tu atita vorbă, ca fariseul cel 
făţarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură și zi 
ca vameșul: Doamne, milostiv fii mie, păcătoasei, 
care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. 

În sfîrșit, cît s-a bălăbănit mama cu tata din pricina 
mea, tot pe-a mamei a rămas; căci într-o duminică, 
prin cîrneleaga, a venit tatul mamei, bunicu-meu 
David Creangă din Pipirig, la noi şi, văzind cearta 
iscată între tata şi mama din pricina mea, a zis: 

— Las’, măi Ştefane și Smărănducă, nu vă mai 
îngrijiţi atita; că azi e duminică, mîne luni și zi de 
tirg, dar marţi, de-om ajunge cu sănătate, am să ieu 
nepotul cu mine și am să-l duc la Broșteni, cu Dumitru 
al meu, la profesorul Nicolai Nanu de la școala lui 
Balog, şi-ţi vede voi ce-a scoate el din băiet; că de 
ceilalți băieţi ai mei, Vasile şi Gheorghe, am rămas 
tare mulțămit cit au învăţat acolo. De douăzeci şi mai 
bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o 
cam anevoie numai cu răbușul. Ce folos că citesc orice 
carte bisericească; dacă nu ştii a însemna măcar cituş 
de cît, e greu. Însă de cînd mi-au venit băieţii de la 
învățătură, îmi ţin socoteala ban cu ban, şi huzuresc 
de bine; acum zic și eu că poţi duce vornicia pe viaţă, 
fără să te simţi. Zău, mare pomană şi-a mai făcut Alecu 
Baloș cu şcoala ceea a lui, cine vrea să înţeleagă! Şi, 
Doamne, peste ce profesor înțelept şi iscusit a dat! 
Așa vorbește de blind și primeşte cu bunătate pe fie- 
care, de ţi-i mai mare dragul să te duci la el! Ferice 
de părinţii care l-au născut, că bun suflet de om este, 
n-am ce zice! Şi mai ales pentru noi, țăranii munteni, 
este o mare facere de bine. Cind am venit eu cu tata 
şi cu fraţii mei, Petrea şi Vasile şi Nică, din Ardeal 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


în Pipirig, acum șasezeci de ani trecuţi, unde se pome- 
neau şcoli ca a lui Baloş în Moldova? Doar la Iaşi să 
fi fost aşa ceva şi |a Mănăstirea Neamţului, pe vremea 
lui mitropolitu Iacob, care era oleacă de cimotie cu 
noi, de pe Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neam- 
ului, bunicul mine-ta, Şmărandă, al cărui nume stă 
scris şi astăzi pe clopotul bisericei din Pipirig. Ciuhue 
Clopotarul tot din Ardeal știa puţină carte, ca şi mine; 
şi apoi a pribhegit de-acolo, ca şi noi, s-a tras cu buca- 
tele incoace, ca și moş Dediu din Vinători și alți mo- 
cani, din pricina papistașiei mai mult, pe cit ştiu eu. 
Şi atit era de cuprins, de s-au umplut munţii: Hălăuca, 
Peatra lui Iepure, Bărnariul, Cotnărelul şi Boampele, 
pănă dincolo peste Pătru-Vodă, de turmele şi tamazii- 
curile lui. Şi se pomeneşte că Ciubuc era om de omenie; 
fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă 
inimă şi ospătat cu îndestulare. Şi se dusese vestea 
în toate părțile despre hunătatea şi r sa. Pănă 
şi Vodă cic-ar fi tras o dată în gazdă la Ciubuc, şi 
întrebhîndu-l cu cine mai ţine atita amar de bucate, el 
ar fi răspuns: „Cu cei slabi de minte şi tari de virtute, 
măria-ta“. Atunci Vodă nu s-a putut stăpini de mirare, 
spuind: „Ia, aista-i om, zic și eu; de-ar fi mulţi ca 
dinsul în domnia mea, puţină lipsă ar duce ţara la 
nevoi!“ Şi l-a hătut Vodă cu mîna pe umăr, zicîndu-i: 
„Moşule, să ştii că de azi înainte eşti omul meu, şi la 
domnie ţi-i deschisă ușa orişicind.“ 

Și de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omu [ui 
Vodă, încît şi pănă astăzi un deal, în partea despre 
Plotunul, unde era mai mult așezarea lui Ciubuc, se 
cheamă Deațu! Omuluţ. 

Pe acest dea], Şmărandă, am fugit în vremea zaverei, 
cu mă-ta, cu tine și cu frate-tău Ioan, de frica unei 
cete de turci, care se hătuse chiar atunci cu volintirii 
la Şecu şi apoi se îndreptară spre Pipirig, după jăfuit. 
Iar pe soră-ta Ioana, de grăbiţi ce-am fost, o uitasem 
acasă, pe prispă, în alhiuţă. Şi mă-ta, cînd a dat de 
copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap 
şi a o þoci înnădușit, zicînd: „Vai de mine şi de mine, 
copila mea, au străpuns-o turcii!“ 


163 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


164 


Eu însă m-am suit în virful unui brad și, cum am 
văzut că apucă turcii spre Plotunul, m-am azvirlit 
fără sine pe părul unui cal, am alergat acasă şi, cînd 
colo, am găsit copila teafără, însă răsturnată cu albi- 
uța de nişte porci, care grohăiau împrejurul ei, cit 
pe ce să o rupă. lar pe la capătul albiuţei am găsit 
cîteva rubele puse de turci, se vede, la capul copilei. 
Atunci am luat copila şi, de bucurie, nici nu ştiu cînd 
am ajuns cu dînsa la mă-ta, în Dealul Omului. Şi după 
ce mi-am venit puţin în sine, am zis și eu în amără- 
ciune, ca mulţi înainte de mine: cei care n-au copii 
nu știu ce-i necazul. Bună minte mai au unia, în felul 
acesta, de nu se însoară! Şi unul dintr-aceştia a fost 
şi Ciubuc mocanul, care, neavînd femeie, nici copii, 
ce i-a venit mai tirziu, de evlavia cea multă ce avea, 
sau din alte împrejurări, a închinat toată averea sa 
Mănăstirii Neamţului, și el s-a călugărit, mai cu toţi 
haidăii lui, făcînd multe pomeniri cît a fost în viaţă. 
Iar astăzi petrece în linişte lingă zidurile mănăstirii, 
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească întru împărăţia 
cerească | Căci și noi ca mine avem a ne duce acolo! 
Așa-i că voi habar n-aveţi de toate aceste, de nu v-aș 
fi spus eu? zise bunicul oftind. 

— Nu-i rău, măi Ştefane, să ştie și băietul tău oleacă 
de carte, nu numaidecit pentru popie, cum chitește 
Smaranda, că şi popia are multe năcăfale, e greu de 
purtat. Şi decît n-a fi cum se cade, mai bine să nu fie. 
Dar cartea îţi aduce și oarecare mîngăiere. Eu, să nu 
fi ştiut a ceti, de mult aș fi înnebunit, cite am avut 
pe capul meu. Însă deschid Vieţile sfinţilor şi văd ati- 
tea şi atitea și zic: „Doamne, multă răbdare ai dat ale- 
şilor tăi!“ Ale noastre sunt flori la ureche pe lingă cele 
ce spune în cărţi. Ş-apoi, să fie cineva de tot bou, încă 
nu este bine. Din cărţi culegi multă înţelepciune, și, 
la dreptul vorbind, nu ești numai aşa, o vacă de muls 
pentru fiecare. Băietul văd că are ţiere de minte și, 
numai după cit a învăţat, cintă și citește cît se poate 
de bine. 

De aceste şi altele ca aceste a vorbit bunicul David cu 
mama și cu tata, mai toată noaptea, duminică spre 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


ii: 


40 


16 


luni și luni spre marţi; căci la noi minea cind venea 
din Pipirig la tirg să-și cumpere cele trebuitoare. 

Iar marţi des-dimineaţă puse tarniţile și desagii pe 
cai şi, legindu-i frumuşel cu căpăstrul: pe cel de al 
doilea de coada celui jntăiu, pe cel de-al treile de 
y celui al dọile, pe cel de-al patrule de cọada celui 
al treile, cum i leagă muntenii, a zis: 

— Ei, măi Ştefane şi Smărănducă, mai rămineți 
cu sănătate, că eu m-am dusu-m-am, Hai, nepọate, 
gata eşti? 

— Gata, bunicule, haidem, zisei, necăjindu-mă çu 
nişte cọstițe de porc afumate şi cu nişte cirnaţi fripți, 
ce mi-i pusese mama dinainte. 

Şi, lujndu-mi rămas bun dé la părinți, am purces 
cu bunicul spre Pipirig. Şi era un puiu de ger în dimi- 
neaţa aceea, de crăpau lemnele! Și din sus de Vină- 
tori, Gum treceam puntea peste apa Neamţului, buni- 
cul în urmă, cu caii de căpăstru, și eu înainte, mi-au 
lunecat ciubotele și am căzut în Qzană cit mi ţi-i 
băietul! Norot de bunicul! A scroambele ieste a voas- 
tre js pocite“, zise el scoţindu-mă repede, murat pănă 
la pele şi înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate 
părțile; Şi iute mi-a scos ciuhotele din picioare, că se 
făcuse bọcnă. „Ọpinca-i bună, săraca | ţi şede piciorul 
hedinit, şi la ger huzurești cu dinsa.ii Și pănă a vorbit 
aceste, eram şi invălit įntr-ọ sarică ghițoasă de Cașina, 
băgat intr-o desagă pe cal, purces pe drum, și hai la 
Pipirig. Şi cind m-a văzut DICA ţa ce hal mă aflam, 
ghemuit în desagă, ca un puiu de. bogdaproste, cit 
pe ce să se prăpădească plingind. Încă n-am văzut așa 
femeie, să plingă de toate cele: era miloasă din cale- 
afară. Carne de vită nu minca fn viaţă, tot din astă 
pricină; şi cind se ducea sărbătoarea la biserică, bọ- 
cea toţi morţii din ţinterim, fie rudă, fie străin, fără 
deosebire. Bunicul insă era aşezat la mintea lui, iși 
căuta de trebi cum știa el și lăsa pe bunica intr-ale 
sale, ca un cap de femeie ce se găsea. 

— Qiu, Doamne, Davide, cum nu te mai astimperi; 
de ce-ai scos băietul din casă pe vremea asta? 

— Ca să te mieri tu, Nastasie, zise bunicul, scoţind 9 
pele de porc sălbatic din cămară şi croind cţte-o păre- 


165 


www.dacoromanica.ro 


19 


13 


20 


ză 


30 


39 


40 


166 


che de opinci pentru Dumitru și pentru mine; apoi 
le-a îngruzit frumos și a petrecut cite-ọ păreche de 
aţă neagră de păr de cal prin cele nojiţe. 

Şi a treia zi după asta, dindu-ne schimburi și cite 
două părechi de gbiele de suman alb, ne-am încălțat 
cu opincile binișor şi, sărutind mîna bunicăi, am luat-o 
prin Bobgiești, iar cu bunicul, și cu Dumitru, fra- 
tele mamei cel mai mic, și suind pe la fundul Hălă- 
ucii, am ajuns după un tirziu în Fărcașa unde ne-a fost 
şi masul, împreună cu părintele Dumitru de la Pia 
răul Cirjei, care avea 0 guşă la git cît o ploscă de 
cele mari și gîriia dintr-însa ca dintr-un cimpoiu, de 
n-am putut închide ochii de răul său mai toată nọap- 
tea. Nu era vinovat bietul preot, şi, după cum spunea 
şi el, e mai rău de cei ce au gușa în cap decit de cei ce o 
poartă pe dinafară... 

A dqua zi am purces din Fărcaşa pe la Borca spre 
Pirăul Cirjei şi Cotirgaș, pănă ce am ajuns și la Broșa 
teni. Şi după ce ne-a aşezat bunicul în gazdă, cu toată 
cheltuiala lui, la una lrinuca, apoi ne-a dus pe la 
profesor şi pe la biserică, de ne-a închinat pe la icoane, 
şi pe urmă ne-a lăsat cu sănătate și s-a întors acasă, 
trimițindu-ne din cînd în cînd cele treþuitọare. 

Și satul Broştenii fiind împrăștiat, mai ca toate 
satele de la munte, nu se ruşina lupul și ursu] a se 
arăta ziua-meaza-mare prin el; 0 casă ici, sub tihăraia 
asta, alta dincolo de Bistriţă, sub altă tihăraie, mă 
rog, unde i-a venit Qmului îndămină să și-o facă. Şi 
Irinuca avea 0 cocioabă veche de birne, cu ferestrele 
cît palma, acoperită cu scînduri, îngrădită cu răzlogi 
de brad şi așezată chiar sub munte, pe malul sting al 
Bistriţei, aproape de pod. lrinuca era ọ femeie nici 
tinără, nici tocmai hătrină ; avea bărbat și ọ fată bala 
cîză şi lăliie, de-ţi era frică să înnoptezi cu dinsa în 
casă. Noroc numai că de luni dimineaţa și pănă sima 
bătă seara n-Q mai vedeai; se ducea cu tată-său in 
munte, la făcut ferestrea, şi lucra toată săptămîna ca 
un bărbat pentru nimica toată: doi Qameni cu dọi bọì, 
la vreme de iarnă, abia își puteau scoate mămăliga. 
Ba la mulți se întîmpla de veneau simbătă noaptea cite 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


20 


35 


40 


16* 


cu un picior frînt sau cu boii stilciţi, și aceasta le era 
cîştig pe deasupra. 

Gocioaba de pe malul sting al Bistriţei, bărbatul, 
fata şi boii din pădure, un ţap şi două capre slabe şi 
riioase, ce dormeau pururea în tindă, era toată averea 
Irinucăi. Dar și asta-i o avere, cînd e omul sănătos. 
Însă ce mă privește? Mai bine să ne căutăm de ale 
noastre. 

Noi, cum a plecat bunicul, a doua zi ne-am dus la 
şcoală; și văzînd profesorul că purtăm plete, a po- 
runcit unuia dintre şcolari să ne tundă. Cind am auzit 
noi una ca asta, am început a plinge cu zece rînduri 
de lacrimi și a ne ruga de toți Dumnezeii să nu ne slu- 
țească. Dar ţ-ai găsit; profesorul a stat lingă noi, 
pănă ce ne-a tuns chilug. Apoi ne-a pus în rînd cu cei- 
lalţi şcolari și ne-a dat de învăţat, după puterea noastră, 
între una-alta, şi „Îngerul a strigat“, pe dinafară. 

Și am dus-o noi aşa pănă pe la Mezii-Păresii. Şi unde 
nu ne trezim într-o bună dimineaţă plini ciucur de 
riie căprească de la caprele Irinucăi! Ei, ei! ce-i de 
făcut? Dascălul nu ne mai primea în școală, Irinuca 
nu ne putea vindeca, pe bunicu n-avă cine-l înștiința, 
merindele erau pe sfirșit, rău de noi! 

Nu ştiu cum se întimplă, că, aproape de Bunavestire, 
unde nu dăo căldură ca aceea, și setopeşte omătul, şi 
curg pîrăiele, și se umilă Bistrița din mal în mal, de cît 
pe ce să ieie casa Irinucăi. Şi noi, pe căldurile cele, 
ne ungeam cu leşie tulbure, şedeam afară la soare 
cu pelea goală, pănă se usca cenuşa pe noi, și apoi ne 
băgam în Bistrița de ne scăldam. Aşa ne învățase o 
babă să facem, ca să ne treacă de riie. Vă puteţi în- 
chipui ce vra să zică a te scălda în Bistriţa, la Broş- 
teni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare! Şi 
nici tu junghiu, nici tu friguri, nici altă boală nu s-a 
lipit de noi, dar nici de riie n-am scăpat. Vorba ceea: 
„ge ţine ca rîia de om“. 

Într-o zi, fiind Irinuca dusă în sat şi avînd obiceiu a 
şedă uitată, ca fata vătămanului, noi n-avem ce lucra? 
Ne suim pe munte, la deal de casa ei, cite c-o bucată 
de răzlog în mînă, şi cum curgeau pirăiele grozav, 
mai ales unul alb cum îi laptele, ne pune dracul de 


167 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


168 


urnim o stincă din locul ei, care era numai înţinată, 
şi unde nu pornește stinca la vale, săltind tot mai sus 
de un stat de om; şi trece prin gardul şi prin tinda 
Irinucăi, pe la capre, şi se duce drept în Bistriţă, de 
clocotea apa! Asta era în simbăta lui Lazăr, pe la 
amiazi. Ei, eil ce-i de făcut? Gardul și casa femeii 
dărîmate la pămint, o capră ruptă în bucăţi, nu-i lucru 
de șagă. Uitasem acum și rtie şi tot de spaimă. 

— Stringe răpede ce mai ai, pănă cînd nu vine baba, 
şi hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile, in 
Borca, zise Dumitru, căci plutele începuse a umbla. 

Înşfăcăm noi te mieri ce mai aveam, ne ducem degra- 
bă la plută, şi plutaşii, de cuvint, și pornesc. Ce-a fi zis 
Irinuca, în urma noastră, ce n-a fi zis, nu ştiu; dar ştiu 
atita că eram cu gheaţa-n spate, de frică, păn-am ajuns 
la Borca, unde ne-a fost și masul. Iar a doua zi, în 
duminica de Florii, des-dimineață am plecat din Borca 
pe Plaiul-Bătrin, împreună cu doi plăieși călări, spre 
Pipirig. Era o zi frumoasă în duminica aceea, și plă- 
ieşii spuneau că n-au mai apucat aşa primăvară de- 
vreme de cînd îs ei. 

Eu cu Dumitru însă o duceam într-un cîntec, strin- 
gind viorele şi toporaşi de pe lingă plaiu, și mergeam 
tot zburdînd şi hirjonindu-ne, de parcă nu eram noi 
riioșii din Broșteni, care făcusem atita bucurie la 
casa Irinucăi. Şi mergînd noi tot așa, cam pe la amiază, 
deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o 
vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altă- 
ceva | Pesemne baba Dochia nu-şi lepădase toate cojoa- 
cele. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviţă, pe 
urmă 0 dă în frig şi ninsoare cumsecade și, într-un 
buc, ne astupă drumul de nu știai încotro să mergi. 
Și tot ninsoare și piclă pănă în pămînt, de nu se vedea 
om pe om alăture fiind. 

— Așă-i că s-a diochet vremea? zise unul dintre 
plăieși oftind. Mă mieram eu să fi mincat lupul iarna 
asta aşa de în pripă. De pe la Înţărcători am prăpădit 
drumul. De-acum s-o luăm de-a chioara, și unde ne-a 
fi scris, acolo vom ieși. 

— L-auziţi glasul unui cucoş, zise celalalt plăieş. Hai- 
deţi să apucăm într-acolo și poate să ieșim în sat undeva. 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


Şi ne coboriîm noi, şi ne tot coborim, cu mare greu- 
tate, pe nişte povirnişuri primejdioase, şi ne încurcăm 
printre ciritei de brad, și caii lunecau şi se duceau de-a 
răstăgolul, şi eu cu Dumitru mergeam zgribuliţi şi 
plingeam în pumni de frig; şi plăieşii numa icneau 
şi-şi mușcau buzele de necaz; și omătul se pusese pe 
une locuri pănă la briu, şi începuse a înnopta cînd am 
ajuns într-o înfundătură de munţi, unde se auzea ră- 
sunînd glasul unui pîrăuaş ce venea, ca şi noi, din deal 
în vale, prăvălindu-se și izbindu-se de cele stinci fără 
voinţa sa... Numai atita, că el a trecut mai departe 
în drumul său, iar noi am stat pe loc şi am pus-o de 
mămăligă, fără apă, 

— Ei, măi băieţi, ia amu trageţi la aghioase, zise 
un plăieş, scăpărînd şi dînd foc unui brad, 

— Ce ţi-i scris în frunte ţi-i pus; chef şi voie bună, 
zise celalalt scoțind o hrincă înghețată din desagi, 
pîrpălind-o pe jăratic şi dindu-ne și nouă cite-o har- 
chină, 

Şi aşa luneca hrinca aceea de ușor pe git, parcă era 
unsă cu unt! După ce ne-am pus bine-rău gura la cale, 
ne-am covrigit împrejurul focului; şi deasupra nin- 
soare, dedesubt udeală; pe-o parte îngheţai, pe una 
te frigeai, ca la vremea şi locul acela. Şi tot chinuindu-ne 
aşa, era să ne pască alt păcat: cît pe ce să ne toropească 
bradul aprins, de nu băga de samă unul dintre plăieși,. 
Pesemne blăstămul Irinucăi ne ajunsese, 

În sfirșit, se face și ziuă şi, după ce ne spălăm cu 
omăt şi ne închinăm după obiceiul creştinesc, apoi 
pornim cu plăieşii la deal, pe unde ne coborisem. Nin- 
soarea mai încetase, şi după multă trudă am găsit dru- 
mul; şi hai, hail hai, hai! cătră sară am ajuns la buni- 
cul David în Pipirig, Şi cînd ne-a văzut bunica, de 
bucurie a şi tras un bocit, 

— David al meu are de gînd să mă bage de vie în 
mormânt, cu apucăturile lui, cum văd eu. Inca ce rană-i 
pe diînșii, sărmanii băieţi! Cum i-a mincat riia prin 
străini, mititeii! 

Și după ce ne-a căinat şi ne-a plins bunica, după 
obiceiul ei, și după ce ne-a dat demincare tot ce avea 
mai bun și ne-a îndopat bine, degrabă s-a dus în că- 


169 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


mară, a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a 
uns peste tot trupul din creștet pănă în tălpi și apoi 
ne-a culcat pe cuptior la căldură. Şi tot așa ne-a uns 
de cîte două-trei ori pe zi cu noapte, pănă ce în Vinerea- 
Sacă ne-am trezit vindecaţi taftă. Dar pănă atunci a 
venit și veste de la Broşteni despre stricăciunea ce 
făcusem, şi bunicul, fără vorbă, a mulţămit pe Irinuca 
cu patru galbeni. 

Apoi, în Simbăta Paștilor, m-a trimis la a acasă 
în Humulești. Şi în ziua de Paști am tras un „Îngerul 
a strigat“ la biserică, de au rămas toţi oamenii cu 
gurile căscate la mine. Şi mamei îi venea să mă în- 
ghită de bucurie. Şi părintele Ioan m-a pus la masă 
cu dinsul, și Smărăndiţa a ciocnit o mulţime de ouă 
roșii cu mine. Şi bucurie peste bucurie venea pe capul 
meu. lar la Învierea a doua nu mi-a mai mers aşa de 
bine, căci toate fetele din sat, viind la biserică şi unele 
din ele fiind mai drăcoase, cum au dat cu ochii de 
mine, le-a și buînit risul, și au început a-mi zice: 
„Tunsul felegunsul, tunsul felegunsul, cînii după dîn- 
sul 1“ 


Bucureşti, 1880, septembre 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


lI 


Nu știu alții cum sunt, dar eu, cînd mă gîndesc la 
locul naşterii mele, la casa părințească din Humulești, la 
stilpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei 
la capăt, de crăpau miţele jucîndu-se cu ei, la prichi- 
ciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam cînd începu- 
sem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, 
cînd ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, și la alte 
jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, 
parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Şi, Doamne, 
frumos era pe atunci, căci şi părinţii, și fraţii, şi suro- 
rile îmi erau sănătoși, şi casa ni era îndestulată, şi 
copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petre- 
cere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac 
de supărare, de parcă era toată lumea a mea! 

Şi eu eram vesel ca vremea cea bună și sturlubatic 
şi copilăros ca vîntul în turburarea sa. 

Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, 
îmi zicea cu zimbet uneori, cînd începea a se ivi 
soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „leşi, 
copile cu părul bălan, afară și ride la soare, doar s-a 
îndrepta vremea“ şi vremea se îndrepta după risul 
meu,,, 

Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci 
eram feciorul mamei, care și ea cu adevărat că știa a 
face multe și mari minunăţii: alunga nourii cei negri 
de pe deasupra satului nostru și abătea grindina în 
alte părţi, înfigind toporul în pămînt, afară, dinaintea 
ușei ; inchega apa numai cu două picioare de vacă, de se 
încrucea lumea de mirare; bătea pămîntul, sau păretele, 


171 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


25 


30 


35 


40 


172 


sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mînă 
sau la picior, zicînd: „Na, nal“, și îndată-mi trecea 
durerea... cînd vuia în sobă tăciunele aprins, care se 
zice că face a vint și vreme rea, sau cînd ţiuia tăciunele, 
despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl 
mustra acolo, în vatra focului, și-l buchisa cu cleştele, 
să se mai potolească duşmanul ; şi mai mult decit atita: 
oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, 
îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din 
colbul adunat pe opsasul încălțării, ori, mai în grabă, 
lua funingenă de la gura sobei, zicînd: „Cum nu se 
dioache călcăiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache 
copilaşul |“ şi-mi făcea apoi cîte-un benchiu boghet 
în frunte, ca să nu-și prăpădească odorull... şi altele 
multe încă făcea.. 

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de 
minunății, pe cit mi-aduc aminte; şi-mi aduc bine 
aminte, căci braţele ei m-au legănat cînd îi sugeam 
țița cea dulce şi mă alintam la sinu-i, gingurind şi ui- 
tindu-mă în ochi-i cu drag! Și singe "din sîngele ei și 
carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la 
dinsa am învăţat. Iar înțelepciunea 'de la Dumnezeu, 
cînd vine vremea de a pricepe omul ce-i bine și ce-i rău. 

Dar vremea trecea cu amăgele, şi eu creșteam pe 
nesimţite, şi tot alte ginduri îmi zburau prin cap, și 
alte plăceri mi se deșteptau în suflet, şi, în loc de inţe- 
lepciune, mă făceam tot mai neastimpărat, şi dorul 
meu era acum nemărginit; căci sprinţar și inșelător 
este gindul omului, pe ale căruia aripi te poartă dorul 
necontenit şi nu te lasă în pace,pănă ce întri în mormînt! 

Însă vai de omul care se ia pe ginduri! Uite cum te 
trage pe furiș apa la adînc, şi din veselia cea mai mare 
cazi deodată în uricioasa întristarel| 

Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea 
singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, 
acesta-i adevărul. 

Ce-i pasă copilului cînd mama și tata se gindesc 
la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de 
mine, sau că-i frămintă alte ginduri pline de îngrijire. 
Copilul, incălecat pe băţul său, gîndeşte că se află 
călare pe un cal de cei mai stranici, pe care aleargă, 


www.dacoromanica.ro 


10 


13 


0 


dă 


30 


că: 


40 


cu voie bună, și-l baţe cu biciul și-l sțruneșțe cu ţoţ 
dinadinsul, şi răcneșțe la el din ţoaţă inima, de-ţi iè 
auzul; şi de cade jos, crede că l-a ţrinţiţ calul, şi pe 
băț își descarcă minia în ţoaţă puţerea cuvinţului... 

Așa eram eu la virsţa cea fericiţă, şi așa cred că au 
fosţ ţoţi copiii, de cînd îi lumea asța și păminţul, 
macar să zică cine ce-a zice. 

Cind mama nu mai puţea de obosiţă şi se lăsa ciţe- 
oleacă ziua, să se odinească, noi, băieţii, ţocmai 
aţunci ridicam casa în slavă. Cînd venea ţaţa noapţea 
de la pădure din Dumesnicu, înghețat de frig și plin 
de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spaţe pe 
înţunerec, Şi êl, cîț era de osţeniţ, ne prindea ciţe pe 
unul, ca la „baba-oarba“, ne ridica în grindă, zicînd: 
» tița mareli!! și ne săruța mereu pe fiecare. Iar după 
ce se aprindea opaițul, și ţaţa se punea să mănince, 
noi scoteam miţele de prin ocniţe şi coţruţă şi le flo- 
căiam și le şmoţream dinainţea lui, de le mergea colbul; 
și nu puţeau scăpa bieţele miţe! din miînile noasţre 
pănă ce nu ne zgiriau și ne sțupeau ca pe noi. 

— Încă te uipi la ei, bărbațe, zicea mama, și le dai 
paielel Așă-i?... Ha, ha! bine v-au mai făcuț, pughi- 
bale spurcațe ce sunțeți | Că nici o lighioaie nu se poațe 
aciua pe lingă casă de răul vosţru. Iaca, dacă nu v-am 
săcelaţ, asţăzi, faceţi oţrocol prin cele miţe şi daţi la 
om ca cînii prin băț. Ära! d-apoi aveţi la șțiinţă că vă 
prea înţreceţi cu dediochiul! Acuș jeu varga din coardă 
și vă croiesc de vă merg peţecele!| 

— Ia lasă-i şi țu, măi nevasţă, lasă-i, că se bucură 
şi ei de venirea mea, zicea ţaţa, dindu-ne huţa. Ce le 
pasă? Lemne la ţrunchiu sunţ;-slănină și făină în pod 
ese de-a volna; brînză în puţină, asemene; curechiu 
în poloboc, slavă Domnului! Numai de-ar fi sănăţoși 
să măniînce și să se joace acum, ciț îs miţiţei, că le-a 
trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari şi i-or lua 
grijile inaințe ; nu țe ţeme, că n-or scăpa de asța. Ș-apoi 
nu şții că esțe-o vorbă: „Dacă-i copil, să se joace; dacă-i 
cal, să ţragă; şi dacă-i popă, să cițească...i! 

— Ţie, omule, zise mama, așa ți-i a zice, că nu șezi 
cu dinşii în casă țoaţă ziulica, să-ți scoaţă peri albi, 
mînca-i-ar pămînţul, să-i mănînce, Doamne, iarţă- -mă | 


173 


www.dacoromanica.ro 


10 


13 


20 


25 


30 


35 


40 


174 


Dear mai veni vara, să se mai joace și penafară, că 
mam săţuraţ, de ei ca de mere pădurețe! (iţe drăcării 
le vin în cap, țoațe le fac. ind începe a ţoca la biserică, 
Zahei al țău cel cuminţe, fuga şi el afară şi începe a 
țoca în staţive, de pirie păreţii casei şi duduie fereșțile. 
lar sţropşitul de Ion, cu talanca de la oi, cu cleşţele 
şi cu vaţrarul, face o hodorogeală şi un țărăboiu, desţi 
iè auzul. Apoi își pun ciţeso ţoală în spaţe și cîţesun 
coif de hirţie în cap și cînţă „aliluiia“ și „Doamne 
miluiește, popa prinde peşțe“i, de țe scoţ din casă. 
Şi asta în țoațe zilele de cîțe douăsțrei ori, desţi vine, 
cițeodaţă, săsi coșeşți în bățaie, dacuai sța să te poţria 
veşti lor. 

= 'Poi dă, măi femeie, țoț eşţi țu bisericoasă, de ssa 
dus + vestea; incalţea inau făcuţ și băieţii biserică aici 
pe loc, după cheful țău, macar căsţi înțră biserica in 
casă, de deparțe cesi... Desamu puneţisvă pe făcut 
privigheri de țoață noapțea şi parascovenii cite vă 
place, măi băieți; dacă vi-i voia să vă deie măața în 
țoaţe zilele numai colaci de cei unși cu miere de la 
„Patruzeci de sfinţit şi colivă cu miez de nucă. 

= Ei, apoi! minţe ai, omule? Mă mieram eu, de 
Ceas şi ei așa de cuminţi, mițiţeii; că ţu le dai nas Şi 
le ţii hangul. Ia priveșţeni cum sțau țoți ţreji și se uiță 
țință în ochii nosțri, parcă au de gind să ne zugrăs 
vească. lan săi fi sculaţ la țreabă, șaapoi săi vezi 
cum se codesc, se drimboiesc şi se sclifosesc, zise mama. 
Hai! la culcaţ, băieţi, că trece noaptea; vouă ce vă pasă, 
cînd aveți demincare sub nas! 

Şi după ce ne culcam cu țoții, noi, băieții, ca băieții, 
ne luam la hîrjoană, și nu puțeam adormi de incuri, 
pănă ce era nevoiță biața mamă să ne facă musai cîţesun 
şurub, două prin cap și să ne deie cițeva țapangele la 
spinare. Şi ţaţa, sățurinduuse cițeodaţă de aţița hălă- 
gie, zicea mamei: 

— Ei, ţaci, ţaci! ajungăsți desamu, herghelie! Șțiu 
că doar nuas babe, să chiroţească din picioare! 

Însă mama ne mai da ațunci cîţeva pe deasupra, şi 
mai îndesaţe, zicînd: 

ma Nasvă de chelţuială, ghiavoli ce sunțeţi! Nici 
noaptea să nu mă poţ odihni de incoțele voastre? 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Şi numai așa se putea linişti biata mamă de răul 
nostru, biată să fie de păcate! Șsapoi socotiți că se 
mintuia numai cu-atita? Ţi-ai găsit! A doua zi des-dis 
mineaţă le începeam din capăt; şi iar lua mama nănașa, 
din coardă, şi iar ne jnăpăia, dar noi parcă bindiseam 
de asta?... Vorba ceea: „Pelea rea și răpănoasă, ori o 
bate, ori o lasă“. 

Şi cîte nu ne venea în cap, şi cîte nu făceam cu virf și 
îndesate, mi-aduc aminte de parcă acum mi se întîmplă. 

Mai pasă de ţine minte toate cele şi acum așa, dacă 
e slujeşte capul, bade Ioane. 

La Crăciun, cînd tăia ţata porcul și-l pirlea, și-l 
opărea, şi, învălea iute cu paie, de-l innăduşea, casă se 
poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra 
paielor și făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie 
are săsmi deie coada porcului sso frig şi beşica sro uma 
plu cu grăunţe, Sso umilu și Sso zurăiesc după ce ssa 
usca; ş-apoi vai de urechile mamei, pănă ce nu miso 
spărgea de cap! 

Şi, să numi uit cuvintul! Odată, la un Șfintul Va- 
sile, ne prindem noi vro cîțiva băieţi din sat să ne 
ducem cu plugul; căci eram și eu mărișor acum, din 
păcate. Şi în ajunul Șfintului Vasile, toată ziua am 
stat de capul tatei, să-mi facă şi mie un bubhaiu ori, de 
nu, batăr un harapnic. 

mm Doamne, ce harapnic ţi-oiu da eu, zise tata de 
la o vreme. N-ai ce minca la casa mea? Vrei să te 
bușească cei nandralăi prin omăt? Acuș te descalț ! 

Văzind eu că miam aprins paiesn cap cu asta, am 
şterpelit-o desacasă numai cu beşica cea de porc, nu 
cumva săsmi ieie tata ciubotele şi să rămîn de ruşine 
înaintea tovarășilor. Şi nu știu cum s-a întimplat, 
că nici unul dintre tovarăși nsavea clopot. Talanca 
mea era acasă, dar mă puteam duce sso ieu? În sfirșit, 
facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, 
de ici o cîrceie de tinjală, mai un vătrar cu belciug, 
mai beșica cea de porc a mea, şi, pe după toacă, și 
pornim pe la case. Ş-o luăm noi de la popa Oșlobanu, 
tocmai din capul satului din sus, cu gind să umblăm 
toţ, saţul... Cind colo, popa tăia lemne la trunchiu 
afară și, cum a văzut că ne așezăm la fereastă şi ne 


175 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


176 


pregătim de urat, a început a ne trage citeva naşteri 
îndesate şi a zice: 

— De-abia s-au culcat găinile, şi voi aţi şi început? 
Ia staţi oleacă, blăstemaţilor, să vă dau eu! 

Noi, atunci, am pirlit-o la fugă. Iar el, zvirr! cu o 
scurtătură în urma noastră, căci era om hursuz și 
pîclișit popa Oșlobanu. Şi, din spaima ceea, am fugit 
noi mai jumătate de sat înapoi, fără să avem cind îi 
zice popei: „Drele pe podele şi bureţi pe păreţi; cîte 
pene pe cucoși, atiția copii burduhoși“, cum obici- 
nuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc. 

— Măi, al dracului venetic și ceapcin de popă! 
zicem noi, după ce ne adunăm toţi la un loc, îngheţaţi 
de frig şi spărieţi. Cît pe ce era să ne ologească boaita 
cea îndrăcită, vede-l-am dus pe năsălie la biserica 
Sfîntului Dumitru de sub cetate, unde slujește; curat 
Ucigă-l-crucea l-a colăcit să vie şi să-și facă budihacea 
casă la noi în sat. Ferească Dumnezeu să fie preoții 
noștri așa, că nu te-ai mai înfrupta cu nimica de la 
biserică în vecii vecilor! Şi pănă-l mai menim noi 
pe popă, pănă-l mai boscorodim, pănă una alta, amur- 
gește bine. 

— Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să întrăm ici, în 
ograda asta, zise Zaharia lui Gitlan, că ne trecem vre- 
mea stind în mijlocul drumului. 

Şi întrăm noi k Vasile-Aniţei şi ne aşezăm la fereastră 
după obiceiu. Dar parcă naiba vrăjește: cela nu sună 
coasa, că-i e frig; celuia că-i îngheaţă minile pe cir- 
ceie; văru-meu lon Mogorogea, cu vătrarul subsuoară, 
se punea de pricină că nu ură, și numa-ţi crăpa inima-n 
tine de necaz! 

— Ură tu, măi Chiriece, zic eu lui Goian; şi noi, 
măi Zaharie, să pruînim din gură ca buhaiul; iară 
iştialalți să strige: hăi, hăi! 

Ş-odată şi începem. Şi ce să vezi? Unde nu se iè 
hapsina de nevasta lui Vasile-Aniţei cu cociorva 
aprinsă după noi, căci tocmai atunci trăgea focul, 
să deie colacii în cuptior. 

— Vai, aprinde-v-ar focul, să vă aprindă! zise ea, 
burzuluită grozav ; dar cum se cheamă asta? În obrazul 
cui v-a învățat... 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Atunci noi, la fugă, băieţi, mai dihai decit la popa 
Oșlobanu... „Dar bun pocinog a mai fost ș-aista, zi- 
cem noi, oprindu-ne în răscrucile drumului din mijlocul 
satului, aproape de biserică. Încă una-două de aiestea, 
şi ne scot oamenii din sat afară ca pe nişte lăieși. Mai 
bine să mergem la culcare“, Și după ce ne arvonim 
noi şi pe la anul, cu jurămînt, să umblăm tot împreună, 
ne-am despărţit unul de altul, răbigiţi de frig şi hămi- 
siţi de foame, și hai fiecare pe la casa cui ne are, că 
mai bine-i pare. Și iaca aşa ne-a fost umblarea cu plugul 
în anul acela, 


D-apoicusmiîntinitul oalelor,ce calamandros făceam ! 

Cînd punea mama laptele la prins, eu, fie post, fie 
cișlegi, de pe-a doua zi și începeam a linchi groşciorul 
de pe deasupra ocoalelor; și tot aşa în toate zilele, pănă 
ce dam de chișleag. Şi cînd căuta mama să smintinească 
oalele, smîntineşte, Smărandă, dacă ai ce... 

— Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci, 
mămucăi, ziceam eu, șezind închincit și cu limba scoas- 
afară dinaintea mamei, jos lingă oale. 

— Doamne, prinde-l-voiu strigoiul cela odată la 
oala cu smîntînă, zicea mama, uitindu-se lung la mine, 
ş-apoi las”! Nănaşa din grindă are să-i ştie de ştire, de 
nu l-or pută scoate din mina mea tot neamul strigoilor 
şi al strigoaicelor din lume!... Se cunoaște el strigoiul, 
care a mincat smintina, de pe limbă... Urit mi-a fost 
în viaţa mea omul viclean și lingău, drept să-ți spun, 
dragul mamei! Și să ştii de la minecă Dumnezeu 
n-ajută celui care umblă cu furtuşag, fie lucru de 
purtat, fie de-a mincării, fie ori de ce-a fi. 

„Ei, apoi! unde-o plesnește mama și unde crapăl“, 
zic eu în gindul meu, că doar tot nu eram așa de prost 
pănă pe-acolo, să nu pricep atita lucru. 

D-apoi cu moș Chiorpec ciubotarul, megieșul nostru, 
ce necaz aveam! Ba adică, drept vorbind, el avea necaz 
cu mine; căci, una-două, mă duceam la om şi-l tot 
sucăleam să-mi deie curele, ca să-mi fac biciu. Și 
cele mai de multe ori găseam pe moș Chiorpec răbu- 
ind ciubotele cu dohot de cel bun, care face pelea cum 
ii bumbacul. Și dacă vedea omul şi vedea că nu se poate 


177 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


178 


descoţorosi de mine cu vorbe, mă lua frumușel de 
bărbie cu mîna sțingă, iar cu cea dreapţă muia fele- 
şțiocul în sțrachina cu dohoţ şi-mi ţrăgea un puiu de 
răbuială ca aceea pe la boţ, desi bufnea risul pe ţoţi 
ucenicii din ciuboţărie. Şi cînd imi da drumul, mă du- 
ceam țoț înţrao fugă acasă la mama, plingînd şi sţu- 
pind în dreapţa şi în sținga. 

= Uiţe, mamă, Chiorpecul dracului, ce mi-a făcuţ!... 

= Doamne, parcă l-am învăţaţ eu, zicea mama, cu 
părere de bine; am să-l cinsţesc, zău aşa, cînd loiu 
înțilni; că şezi lipcă unde ţe duci și scoţi sufleţul din 
om cu obrăzniciile ale, uşernic ce eşţi! 

Dacă auzeam așa, mă spălam binişor pe la gură şi-mi 
căuţam de nevoie... Şi cum uiţam ciuda, fuga iar la 
moş Chiorpec după curele! Și el, cînd mă vedea înţrind 
pe ușă, îmi zicea cu chef: „He, he! bine-ai veniţ, nes 
purcele!“ Şi iar mă răbuia, făcinduumă de ris; şi eu iar 
fugeam acasă, plingînd, sţupind şi blăsțeminduul. 
Şi mama avea un chin cu mine din pricina asța... 

= Qf! de-ar veni iarna, să ţe mai dau odaţă la şcoală 
undeva, zicea mama, şi să cer dascălului săsmi deie 
numai pielea şi ciolanele de pe ţine. 


Qdaţă, vara, pe.aproape de Moşi, mă furișez din casă 
şi mă duc, ziua miazasmare, la moș Vasile, fraţele țaței 
cel mai mare, să fur nişţe cireşe; căci numai la dinsul 
şi încă la vro două locuri din saţ era ciţeaun cireș vara- 
tic, care se coceaspălea de Duminica Mare. Și mă chi- 
tesc eu în mine, cum sao dau, ca să nu mă prindă. Înţru 
mai Înţăi în casa omului și mă fac a cere pe Ioan, să 
ne ducem la scăldaţ. 

— Nu-i acasă Ion, zise măţuşa Mărioara; saa dus cu 
MoOșusţău Vasile sub ceţaţe, la o chiuă din Condreni, 
Ssaducă nișţe sumani. 

Căci ţrebuie să vă spun că la Humuleșţi ţorc şi fețele 
şi băieţii, şi femeile şi bărbaţii; şi se fac mule giguri 
de sumani, și lăi, şi de noaţen, care se yind gi pănură, 
și cusuţe; şi acolo, pe loc, la negusţori armeni, veniţi 

nadins din alţe ţirguri: Focșani, Bacău, Roman, 
Tirgu-Frumos, și de pe aiurea, precum şi pe la iarma- 
roace în ţoaţe părțile. Cu asța se hrănesc mai mulţ 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


humuleştenii, răzăși fără pămînturi, şi cu negustoria 
din picioare: vite, cai, porci, oi, brinză, lină, oloiu, 
sare și făină de popuşoi; sumane mari, genunchere şi 
sărdace; ițari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scor- 
turi înflorite ; ștergare de burangic alese, şi alte lucruri, 
ce le duceau lunea în tirg de vînzare, sau joia pe la 
mănăstirile de maice, cărora le vine cam peste mînă 
tirgul. 

— Apoi dar, mai rămîi sănătoasă, mătuşă Mărioară! 
vorba de dinioarea; şi-mi pare rău că nu-i văru Ion 
acasă, cătare-aș fi avut plăceresănescăldăm împreună... 
Dar în gîndul meu: „Știi c-am nemerit-o? bine că nu-s 
acasă; şi, de n-ar veni degrabă, şi mai bine-ar fil“... 

Și, scurt şi cuprinzător, sărut mîna mătuşei, luîn- 
du-mi ziua bună, ca un băiet de treabă, ies din casă cu 
chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi, 
cînd colo, mă trezesc în cireşul femeiei și încep a cără- 
băni la cireşe în sin, crude, coapte, cum se găseau. Şi 
cum eram îngrijit și mă sileam să fac ce-oiu face mai 
degrabă, iaca mătușa Mărioara, c-o jordie în mină, 
la tulpina cireşului. 

— Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul? zise ea, cu 
ochii holbaţi la mine; scoboară-te jos, tălharule, că 
te-oiu învăţa eul 

Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! Dacă 
vede ea și vede că nu mă dau, zvîrr! de vro două-trei 
ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. Apoi începe 
a se aburca pe cireş în sus, zicînd: „Stăi, măi porcane, 
că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuș!“ Atunci eu mă dau 
iute pe-o creangă, mai spre poale, şi odată fac zup! în 
niște cînepă, care se intindea de la cireş înainte şi era 
crudă și pănă la briu de naltă. Și nebuna de mătuşa Mă- 
rioara, după mine, și eu fuga iepurește prin cînepă, și 
ea pe urma mea, pănă la gardul din fundul grădinei, pe 
care neavînd vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar 
prin cînepă, fugind tot iepureşte, şi ea după mine 
pănă-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; 
pe de laturi iar gard, și hîrsita de mătușa nu mă slăbea 
din fugă nici în ruptul capului! Cit pe ce să puie mîna 
pe mine! Şi eu fuga, și ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, pănă 
ce dăm cinepa toată palancă la pămînt; căci, să nu 


179 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


180 


spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de 
cînepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-au 
ales nimica. Și după ce facem noi trebușoara asta, 
mătușa, nu știu cum, se încîlcește prin cînepă, ori se 
împedecă de ceva, și cade jos. Eu, atunci, iute mă răsu- 
cesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, 
mă azvirl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi 
pierd urma, ducîndu-mă acasă şi fiind foarte cuminte 
în ziua aceea... 

Dar mai în desară, iaca şi moş Vasile, cu vornicul şi 
pasnicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina și-l 
cheamă să fie de față cind s-a ispăși cinepa și cireșele.,. 
căci, drept vorbind, şi moș Vasile era un cărpănos ș-un 
puiu de zgirie-brinză, ca şi mătuşa Mărioara. Vorba 
ceea: „Au tunat și i-au adunat“. Însă degeaba mai 
clămpănesc eu din gură: cine ce are cu munca omului? 
Stricăciunea se făcuse, şi vinovatul trebuia să plă- 
tească. Vorba ceea: „Nu plăteşte bogatul, ci vinovatul“. 
Aşa și tata: a dat gloabă pentru mine, şi pace bună! 
Şi după ce-a venit el rușinat de la ispaşă, mi-a tras o 
chelfăneală ca aceea, zicînd: 

— Na! satură-te de cireşe! De-amu să știi că ţi-ai 
mîncat liftiria de la mine, spinzuratule! Oare multe 
stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? 

Şi iaca așa cu cireşele; s-a împlinit vorba mamei, 
sărmana, iute și degrabă: „Că Dumnezeu n-ajută celui 
care umblă cu furtușag“. Însă ce ţi-i bună pocăința 
după moarte? D-apoi rușinea mea, unde o pui? Mai 
pasă de dă ochi cu mătușa Mărioara, cu moş Vasile, 
cu văru Jon şi chiar cu băieții și fetele din sat; mai 
ales duminica la biserică, la horă, unde-i frumos de 
privit, şi pe la scăldat, în Cierul Cucului, unde era 
băteliştea flăcăilor și a fetelor, doriți unii de alţii, 
toată săptămina, de pe la lucru! 

Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, 
de n-aveai cap să scoţi obrazul în lume de rușine; gi 
mai ales acum, cînd se ridicase citeva fete frumușşele 
în sat la noi şi începuse a mă scormoli și pe mine la 
inimă. Vorba ceea: 

— Măi Ioane, dragi ţi-s fetele? 

— Dragi! 


www.dacoromanica.ro 


Anul XIY, —No, 10. 


1 lanuarie Î551 


CONVORBIRI LITERARE 


ba Ea da tul pie beci EIB 


+ - 


=- 


ar T h ~ 3 r ` R 
aR- Dyago aTtodyal Cot è Csi Lo h wt Mti LEl frina pata 


Jiti TA orele ae CA XE 


ri mb eta aa) 
Da PI, ati i RR ac ar ta: 


Apare la 1 a fie cărei luni. , 


AMINTIRI DIN COPILARIE. 


Dedicupie dpoarei L AE 


Stau câteodată giani adut muinte ce vremi 
şi oe oameni wai orau in părţile noastre, pe 
căud incepusem și cu. dragă-lițã-Doamne a 
mă ridica băoţa la casa părinților mei, în 
satul Humulești, Gin tărg drept peste apa 
Neamţului; sat mare şi vesel, împărțit in 
twel părți, care se ţin tot de uny: Vatra sa- 
tului, Deleni gi Bejenii. Şapoi Humuleştii 
şi po Vremua aceea nu erau numai așa un 
sat de oameni fără căpătăiu, ci sat vechiu, 
răzăşuac, intemect in toată puterea cuvtu- 
tului; cu gospodari tot unul și, unul; cu 


Begăi voinici pi Na ndre, faie pliată (Q 


y 

a 

a, fra, ptiiău a învârt fi auveiea, do vuva 
salul de vatale in toate părțile; cu bi- 

yoy ecrică lrumoasă şi nişte preoţi și dascali 


m a 


de bărne atreşinit cu pindilă, şi co chilie, 


durată sa lăcut la poarta bisericei pentru 
şcoală; papoi să fi văzul pe ueubositul pă» 
rinte cum umbla prin sat din casă în casă, 
impreună cu bădiţa Vasile a Ilivaci, dascalul 
| bisericei, un lolteiu sdravăn, Mutuos și Voi= 
| nic şi sfătuca po oameni să-și dee copiii ln 
| învăţătură. Şi unde nu s'au adunat o mul- 
time de băcţi şi fete la școală, iutre care 
eaw şi cu, un băut prizărite ruşinos și fri- 
| coa şi de umbra mon [dea de ‘ntti şoolă- 
| rijë a fust însuşi Smărändija popei, o sgătia 
de copilă ageră la minte pi nja de silitanre, 
de intrecea mai pe toţi Văoţii şi din carte 
dar şi din nebunii. Z Parintele tuni în toală 
| As A A pet sanina 
precede a be pomenim 
|*că părintele vine la şvoală şi ne aduce uu 
scaun nou şi lung, şi după cva intrebat 
do Uascăl caw cum ne purtăz, i stat puţia 
| pe găuduri, upoia pus nume scaunului „Calul 
| Balan“ și l'n laat în școală, ln altă zi ne 
tezim că csr vine pärintelo la școală cu 


rq aceia de făceau mare cinste satulud, ] Moş Fotua, cojocarul satului, care ne uduce 


Şi păriutule losn de sub deal, Doamne, 


ce ou vrednic și cu bunătate mai cra! 
Prin indemnul seu ce mai de pomi sau 


„bis în ținterim, vare era ingrădit cu zaplaz 
AN “N 


f 


dar do școală nouà un drăguţ de liciuşar 
de vurele impletit frumos şi păriutele či 
pune nume „Stăutul Nicolai“ dupăcum calu 
| gi bramul bisaricei din Fumulegti. Apoi pot: 


goi p 7, 
4 pi pr w % Ra 


2) 7 
t 


. 
e 


4 F 1 A a A ` 
sait de yait cu cole dimnul de ba Pichechtnitl LÈ i duczakà 


Amintiri din copilărie (Partea 1). Modificări făcute de Creangă 
la textul publicat în Convorbiri literare. 


www.dacoromanica.ro 


„mb 


Vechea şcoală domnească din Tirgul-Neamţ, unde a învățat 
scriitorul în 1853 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Dar tu lor? 

— Şi ele miel... 

Însă ce-i de făcut?... S-a trece ea și asta; obraz de 
scoarță, și las-o moartă-n păpușşoi, ca multe altele ce 
mi s-au întimplat în viață, nu așa într-un an, doi şi 
deodată, ci în mai mulți ani şi pe rînd, ca la moară. 
Şi doar mă şi feream eu, într-o părere, să nu mai dau 
peste vro pacoste, dar parcă naiba mă împingea, de le 
făceam atunci cu chiuita, 

Şi tocmai-mi-te! Îndată după cea cu cireșele, vine 
alta la rind. 


Mă trezeşte mama într-o dimineaţă din somn, cu 
vai-nevoie, zicindu-mi: „Scoală, duglișule, înainte de 
răsăritul soarelui; iar vrei să te pupe cucul arminesc 
şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua»... 
Căci aşa ne amăgea mama cu o pupăză care-și făcea 
cuib, de mulţi ani, într-un teiu foarte bătrîn şi scor- 
buros, pe coasta dealului, la moș Andrei, fratele tatei 
cel mai mic. Și numai ce-o auzeai vara: „Pu-pu-pup! 
Pu-pu-pup!“ des-dimineaţă, în toate zilele, de vuia 
satul. Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu 
demincare în țarină, la nişte lingurari ce-i aveam tocmiţi 
prășitori, tocmai în Valea-Sacă, aproape de Topoliţă. 
Şi pornind eu cu demincarea, numai ce și aud pupăza 
cîntind: 

— Pu-pu- -pup l pu-pu-pup! pu-pu-pup! 

Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? 
mă abat pe la teiu, cu gind să prind pupăza, căci aveam 
grozavă ciudă pe dînsa; nu numaidecit pentru pupat, 
cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele 
cu noaptea-n cap din pricina ei. Și cum ajung în dreptul 
teiului, pun demîncarea josin cărare pe muchea dealului, 
mă suiu încetişor în teiu care te adormea de mirosul... 
floarei, bag mina în scorbură, unde ştiam și, norocul 
meu 1... găbuiesc pupăza pe ouă și zic plin de mulţă- 
mire: „Taci, leliţă, că te-am căptușit eul ii mai pupa 
tu şi pe dracul de-acum !“ Şi cînd aproape să scot pupăza 
afară, nu ştiu cum se face, că mă spariu de creasta ei 
cea rotată, de pene, căci nu mai văzusem pupăză pănă 
atunci, şi-i dau iar drumul în scorbură. Și cum stam eu 


17 — Ion Creangă — Opere vol. I 131 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


182 


acum şi mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene 
nu poate să fie, după cum auzisem, din oameni, că se 
află prin scorburi citeodată şi șerpi, unde nu mă îmbăr- 
bătez în sine-mi și iar bag mina să scot pupăza... 
pe ce-a fi...; dar ea, sărmana, se vede că se mistuise de 
frica mea prin cotloanele scorburei, undeva, căci n-am 
mai dat de dinsa nicăiri; parcă întrase în pămînt. 
„Măi! anapăda lucru ș-aistal“, zic eu înciudat, scoțind 
căciula din cap şi tuflind-o în gura scorburei. Apoi mă 
dau jos, caut o lespede potrivită, mă suiu cu dinsa iar 
în teiu, îmi ieu căciula şi în locul ei pun lespedea, cu 
gind c-a ieși ea pupăza de undeva pănă m-oiu întoarce 
eu din țarină. După aceea mă dau iar jos şi pornesc 
răpede cu demîncarea la lingurari... Şi oricît oiu fi mers 
eu de tare, vreme trecuse la mijloc doar, cît am umblat 
horhăind cine ştie pe unde şi cit am bojbăit și mocoşit 
prin teiu, să prind pupăza, şi lingurarilor, nici mai ră- 
mine cuvint, li se lungise urechile de foame aşteptind. 
Ş-apoi, vorba ceea: „Țiganului, cind i-e foame, cîntă; 
boierul se primblă cu minile dinapoi, iar ţăranul 
nostru își arde luleaua şi mocnește într-insul“. Aşa și 
lingurarii noştri: cîntau acum îndrăcit pe ogor, șezind 
în coada sapei, cu ochii painjeniţi de-atita uitat, să 
vadă nu li vine mîncare dincotrova? Cînd, pe la prinzul 
cel mare, numai iacătă-mă-s și eu de după un dimb, 
cu mincarea sleită, veneam, nu veneam, auzindu-i 
lălăind așa de cu chef... Atunci au şi tăbărit bălaurii 
pe mine, și cit pe ce să mă înghită, de nu era o chirandă 
mai tînără între dinșii, să-mi ţie de parte. 

— Hauileo, mo! ogoiţi-văl ce tolocăniţi băiatul? 
Cu tatul său aveţi ce-aveţi, iar nu cu dinsull 

Atunci lingurarii, nemaipuindu-şi mintea cu mine, 
s-au așternut pe mincare, tăcind molcum. Şi scăpind 
eu cu obraz curat, îmi ieu traista cu blidele, pornesc 
spre sat, mă abat iar pe la teiu, mă suiu într-însul, pun 
urechea la gura scorburei și aud ceva zbătindu-se înă- 
untru. Atunci ieu lespedea cu îngrijire, bag mina şi 
scot pupăza, vlăguită de atita zbucium; iar ouăle, cînd 
am vrut să le ieu, erau toate numai o chisăliță. După 
asta vin acasă, leg pupăza de picior c-o aţă ş-o îndosesc 
de mama vro două zile în pod prin cele putini hirbuite; 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


17* 


şi una-două, la pupăză, de nu ştiau cei din casă ce tot 
caut prin pod aşa des. Însă a doua zi după asta, iaca 
şi mătușa Măriuca lui moș Andrei vine la noi, c-o falcă-n 
ceriu şi cu una-n pămint, şi se ia la ciondănit cu mama 
din pricina mea: 

— Mai auzit-ai dumneta, cumnată, una ca asta, 
să fure Ion pupăza, care, zicea mătuşa cu jale, ne tre- 
zeşte des-dimineaţă la lucru de atiția ani? 

Grozav era de tulburată, şi numa nu-i venea să lăcră- 
meze, cînd spunea aceste. Și acum văd eu că avea mare 
dreptate mătușa, căci pupăza era ceasornicul satului. 
Însă mama, sărmana, nu ştia de asta nici cu spatele. 

— Ce spui, cumnată?l Da’ că l-aș ucide în bătaie, 
cînd ag afla că el a prins pupăza, s-o chinuiască. De-amu 
bine că mi-ai spus, las” pe mine, că ți-l ieu eu la depănat! 

— Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă, 
zise mătușa, căci de zbinţuitul ista al dumnitale ni- 
mica nu scapă! Ce mai atita? Mi-au spus mie cine l-au 
văzut că Ion a luat-o; gitul îmi pun la mijloc! 

Eu, fiind ascuns în cămară, cum aud unele ca aceste, 
iute mă suiu în pod, umflu pupăza de unde era, saiu cu 
dînsa pe sub streșina casei şi mă duc de-a dreptul în 
tirgul vitelor, s-o vind, căci era tocmai lunea, într-o 
zi de tirg. Şi cum ajung în iarmaroc, incep a mă purta 
ţanţoş pintre oameni, de colo pănă colo, cu pupăza-n 
mînă, că doar și eu eram oleacă de fecior de negustor. 
Un moșneag nebun, c-o viţică de funie, n-are ce lucra? 

— De vinzare-ţi e găinușa ceea... măi băiete? 

— De vinzare, moșule! 

— Şi cit cei pe dinsa? 

— Cit crezi şi dumneta că face! 

— Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască! 

Şi cum i-o dau în mină, javra dracului se facea o 
căuta de ou şi-i dezleagă atunci frumuşel aţa de la 
picior; apoi mi-o aruncă-n sus, zicînd: „Iaca poznă, 
c-am scăpat-o!“ Pupăza, zbrr! pe-o dugheană și, după 
ce se mai odihnește puţin, își iè apoi drumul în zbor 
spre Humulești și mă lasă mare şi devreme cu lacrimile 
pe obraz, uitindu-mă după dinsa!... Eu atunci, haţ! de 
sumanul moșneagului, să-mi plătească paserea... 


183 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


184 


— Ce gindești dumneta, moșule? Te joci cu marfa 
omului? Dacă nu ţi-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat 
drumul? Că nu scapi nici cu giunca asta de mine! 
Înţeles-ai? Nu-ţi paie lucru de şagă! Și mă băgam în 
ochii moșneagului, și făceam un tărăboiu, de se strin- 
sese lumea ca la comedie împrejurul nostru; dă, 
iarmaroc nu era?! 

— Dar știi că ești amarnic la viață, măi băiete?! zise 
moșneagul de la o vreme, rizind. În ce te bizui de te 
îndîrjești așa, nepoate? Dec! nu cumva ai pofti să-mi 
iei viţica pentr-un cuc armenesc? Pesemne te mănîncă 
spinarea, cum văd eu, măi ţică, și ia acuș te scarpin, 
dacă vrei, ba ş-un topor îţi fac, dacă mă crezi, de-i zice 
„aman, puiule!“ cînd îi scăpa din mîna mea! 

— Dă pace băietului, moşule, zise un humuleștean 
de-ai noștri, că-i feciorul lui Ştefan a Petrei, gospodar 
de la noi din sat, și ţi-i găsi beleaua cu dinsul pentru 
asta, 

— He, he! să fie sănătos dumnealui, om bun; d-apoi 
chitești dumneta că nu ne cunoaștem noi cu Ştefan a 
Petrei? zise moşneagul ; chiar mai dinioarea l-am văzut 
umblînd prin tîrg, cu cotul subsuoară, după cumpărat 
sumani, cum îi e negustoria, și trebuie să fie pe-aici 
undeva, ori în vro dugheană, la băut adălmașul. Apoi 
bine că ştiu a cui ești, măi ţică! ian stăi oleacă, să 
te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimes cu 
pupăzi de vinzare, să spurci iarmarocul? 

Toate ca toatele, dar cind am auzit eu de tata, pe 
Joc mi s-a muiet gura. Apoi încet-încet m-am furișat 
pintre oameni, și unde-am croit-o la fugă spre Humu- 
Jești, uitîndu-mă înapoi să văd nu mă ajunge moş- 
neagul? Căci îmi era acum a scăpare de dinsul, drept 
să vă spun. Vorba ceea: „Lasă-l, măi! L-aş lăsa eu, dar 
vezi că nu mă lasă el acum!" Tocmai așa păţisem şi 
eu; ba eram încă bucuros că am scăpat numai cu-atita. 
Bine-ar fi s-o pot scoate la capăt, macar așa, cu mama 
şi cu mătușa Măriuca, gindeam eu, bătindu-mi-se ini- 
ma, ca-ntr-un iepure, de frică şi de osteneală, 

Şi cind ajung acasă, aflu că tata și mama erau duși 
în tîrg; și fraţii îmi spun, cu spaimă, că-i poznă cu 
mătușa lui moș Andrei: a sculat mai tot satul în pi- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


a? 


25 


30 


35 


40 


cioare din pricina pupăzăi din teiu; zice că isam fi 
luato noi, și pe mama a puso jn mare supărare cu 
asta. Ştii că şi mătușa Măriuca e una din cele care 
scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de jnţeles, ca 
mătușa Anghiliţa lui moş Chiriac, saa mintuit vorba. 
Şi cum jmi spuneau ei ingrijiţi, numai ce și auzim 
cîntind jn teiu: 

— Puspuspup|! puspuspup! puspuupup! 

Sorăsmea Catrina zice atunci cu mierare: 

— lauzi, bădiţă |! Doamne, cum sunt unia de năpăs- 
țuiesc omul chiar pe sfinta dreptate! 

— Mai așa, sorioară |... Dar în gindul meu: „Cînd aţi 
şti voi cite a pătimit, sireaca, din pricina mea, şi eu 
din pricina ei i-aţi plinge de milă!“ 

Zahei insă ne lăsase vorbind şi se ca’ mai dusese in 
tirg, după mama, săsi spuie bucurie despre pupăză.. 

Şi a doua zi, marţi, taman în ziua de lăsatul săcului 
de postul Sin„Peţrului, făcind mama un cuptior zdra- 
văn de alivenci şi plăcinte cu poalelean brju, şi părpă» 
lind nişte pui ţineri Ja frigare, și apoi tăvălinduai prin 
unt, pe la prinzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca 
lui moș Andrei la noi și-i zice cu dragă inimă: 

— Doamne, cumnățicăshăi, cum se pot jnvrăjbi 
oamenii din nimica toată, luiîndusse după gurile cele 
răle | Ia poftim, soro, mai bine să mincăm ceva din ce-a 
da Dumnezeu, să cinstim citesun pahar de vin jn sănă- 
tatea gospodarilor noştri și: „Cele răle să se spele, cele 
bune să ssadune; vrajba dintre noi să piară, şi neghina 
din ogoare!“ 

Căci, dacsai sta să faci voie rea de toate, zău, ar 
trebui de la o vreme Ssapuci cimpii 

— Așa, cumnată dragă, zise mătuşa Măriuca, strin- 
gind cu nedumerire din umere, cînd se punea la masă. 
Văzutaai dumneta? Să mai pui altădată temeiu pe 
vorbele oamenilor | 

Apoi incepem cu toţii a minca. Și alții ca alţii, dar eu 
ştiu că mi-am pus bine gura la cale, săsmi fie pe toată 
ziua. Şi îndată ce mam sculat de la masă, lujndu-mi 
rămas bun de la călcăie, fuga la scăldat; şi cind sar 
odată voiniceşte de pe-un mal nalt în ştioalnă, din 
greșală, drept cu faţaun jos, numai scîntei mi saau făcut 


185 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


186 


pe dinaintea ochilor de durere; şi am crezut că mi-a 
plesnit pîntecele, nu altăceva. Și după ce-am ieșit cu 
mare greu din apă și m-am pus pe mal, țiindu-mă 
cu minile de inimă, băieţii s-au strîns ciotcă împreju- 
rul meu și m-au înmormîntat cu năsip, și m-au pro- 
hodit cum știau ei, și de-abia mi-am venit în simţire 
peste vrun ceas; ș-apoi am început a mă scălda în 
ticnă, pănă pe la asfinţitul soarelui, potrivind-o să vin 
acasă o dată cu vacile și spuind mamei că, scăpindu-le 
văcarul din ocol pe ale noastre la amiază, eu singur 
le-am dus la păscut, și de-aceea m-am întirziet pănă 
acum. Şi mama, creştină bună, crezindu-le toate lăp- 
toase, după răbuș, cum i le spusesem eu cu măgulele, 
m-a lăudat de vrednicia ce făcusem și mi-a dat şi demin- 
care. lară eu, mincind lupește, mă făceam smerit și 
numai rideam în mine, mierindu-mă tot atunci de 
ghibăcia minciunilor ce potrivisem, de-mi venea mai- 
mai să le cred și eu singur pe jumătate. 

Iaca, așa se poate înșela omul de multe ori, cînd nici 
n-a gîndit, dacă nu știe a judeca bine. Însă iar mă 
întorc și zic: „Tot păţitu-i priceput!“ 


Într-o zi, pe-aproape de Sint-llie, se ingrămădise, 
ca mai totdeauna, o mulțime de trebi pe capul mamei: 
niște sumani să-i scoată din stative, alţii să-i nividea- 
scă şi să înceapă a-i țese din nou; un teanc de sumane 
croite, nalt pănă-n grindă, aștepta cusutul; peptă- 
nușii în laiță n-avea cine-i ținea de coadă; roata şedea 
în mijlocul casei, şi canură toarsă nu era pentru bătă- 
tură ! Ș-apoi, vorba ceea: „Nu ședea, că-ți șede norocul“ ; 
țevi de făcut la sucală; copil de țiță în albie, pe lingă 
alţi vro cinci-şase, care așteptau să le faci demincare. 
Treabă era acolo, nu încurcală ; și încă se cerea degrabă, 
căci venea cu fuga iarmarocul de Fălticeni, care acela 
este ce este. Şi mă scoală mama atunci mai dimineaţă 
decit alte dăţi şi-mi zice cu toată inima: 

— Nică, dragul mamei! vezi că tată-tău e dus la 
coasă, căci se scutură ovăsul cela pe jos; şi eu asemene 
nu-mi văd capul de trebi; tu mai lasă drumurile 
și stăi lîngă mămuca, de-i fă ţevi și leagănă copilul; 
c-apoi şi eu ţi-oiu lua de la Fălticeni o pălăriuţă cu 


www.dacoromanica.ro 


19 


20 


25 


30 


35 


40 


tăsma ș-o curăluşă de cele cu chimeriu, ştii colè, ca 
pentru tine! 

— Bine, mamă! dar, în gîndul meu, numai eu știam. 

Toate ca toatele, dar la cusut şi sărăduit sumane 
şi mai ales la roată, mă întreceam cu fetele cele mari 
din tors; şi din astă pricină, răutăcioasa de Măriuca 
Săvucului, care, drept să vă spun, nu-mi era urită, 
făcea adeseori în ciuda mea şi-mi bătea din pumni, 
poreclindu-mă „Ion Torcalău“, cum îi zicea unui țigan 
din Viînători. Însă pentru asta tot îmi era dragă, și 
torceam împreună cu dinsa, la umbra nucului lor, cite-o 
movilă de drugi de canură, de mă săruta mama, cind 
i le arătam sara acasă. 

Aşa ne duceam băieţii și fetele unii la alţii cu lucrul, 
ca să ne luăm de urit, ceea ce la ţară se cheamă şăză- 
toare şi se face mai mult noaptea, lucrind fiecare al său; 
cum torceam eu, de-a mai mare dragul pe intrecute cu 
Măriuca, şi cum sfiriia fusul roții, aşa-mi sfiriia inima-n 
mine de dragostea Măriucăi | Martur îmi este Dumnezeu! 
Şi-mi aduc aminte că odată, noaptea, la o clacă de 
dezghiocat păpuşoi, i-am scos Măriucăi un şoarec din 
sin, care era s-o bage în boale pe biata copilă, de n-aș 
fi fost eu acolo. 

D-apoi vara, în zilele de sărbătoare, cu fetele pe 
cimpie, pe colnice și mai ales prin luncile și dumbrăvile 
cele pline de mîndreţe, după cules răchițică de făcut 
gălbenele, sovirv de umplut flori, dumbravnic și sul- 
cină de pus pintre straie, cine umbla? Povestea cînte- 
cului: 


Fă-mă, Doamne, val de tei 
Şi m-aruncă-ntre femei! 


Şi, scurtă vorbă, unde erau trei, eu eram al patrule. 

Dar cînd auzeam de legănat copilul, nu ştiu cum îmi 
venea; căci tocmai pe mine căzuse păcatul să fiu mai 
mare între frați. Însă ce era să faci cînd te roagă mama? 
Dar în ziua aceea, în care mă rugase ea, era un senin 
pe ceriu și aşa de frumos şi de cald afară, că-ți venea să 
te scalzi pe uscat, ca găinile. Văzind eu o vreme ca 
asta, am șparlit-o la baltă, cu gind rău asupra mamei, 
cît îmi era de mamă şi de necăjită. Adevăr spun, căci 


187 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


188 


Dumnezeu e deasupra! De la o vreme, mama, crezind 
că-s prin livadă undeva, iese afară şi incepe a striga, 
de da duhul dintr-însa: „Ioane! Ioane! Ioane! Ioane !“ 
şi Ion, pace! Văzind ea că nu dau răspuns de nicăiri, 
lasă toate în pămînt și se ia după mine la baltă, unde 
ştia că mă duc; şi, cînd colo, mă vede tologit, cu pelea 
goală pe năsip, cît mi ţi-i gliganul; apoi, în picioare, 
țiind la urechi cite-o lespegioară ferbinte de la soare, 
cu argint printr-insele, și aci săream într-un picior, ac) 
în celălalt, aci plecam capul în dreapta și la stinga, 
spuind cuvintele: 


Auraș, păcuraș, 

Scoate apa din urechi, 
Că ţi-oiu da parale vechi; 
Şi ţi-oiu spăla cotele 

Şi ţi-oiu bate dobelel! 


După aceea zvirleam petrele, pe rind, în știoalna 
unde mă scăldam: una pentru Dumnezeu şi una pentru 
dracul, făcind parte dreaptă la amundoi ; apoi mai zvir- 
leam citeva, de încuiam pe dracul în fundul știoalnei, 
cu bulbuci la gură; ș-apoi, huștiuliuc! şi eu în ştioalnă, 
de-a cufundul, să prind pe dracul deun picior, căci așa 
ni era obiceiul să facem la scăldat, de pe cînd Adam- 
Babadam. După asta, mă mai cufundam de trei ori 
în rînd, pentru Tatăl, pentru Fiul și Duhul Sfint, şi 
înc-o dată pentru Amin. Apoi mă trăgeam încetişor 
pe-o coastă, la marginea bălții, cît mi ţi-i moronul, 
şi mă uitam pe furiș cum se joacă apa cu piciorușele cele 
mâîndre ale unor fete ce ghileau pînză din susul meu. 
Mai frumos lucru nici că se mai poate, cred! 

Toate aceste le privea biata mamă, uitată cu minile 
subsuoară, cum e omul necăjit, de după un dimb din 
prund, aproape de mine. Dar eu n-o vedeam pe dinsa, 
căci eram în treabă. În totului tot, a fi trecut la mijloc 
vro jumătate de ceas, cît a zăbovit mama acolo, mai vro 
trei-patru de cind fugisem de-acasă, ș-ar fi trebuit să 
înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se 
zice, căci era trecut de amiază. Însă eu, în starea 
în care mă aflam, fiind cuprins de fericire, uitasem că 
mai trăiesc pe lume! În sfirșit, mama, cit era ea de 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


35 


40 


tare de cap, de la o vreme pierde răbdarea şi vine 
tiptil, în virful degetelor, pe la spatele mele, cind mă 
uitam la fete, cum vă spun, îmi iè toate hainele fru- 
muşel de pe mal și mă lasă cu pielea goală în baltă, 
zicindu-mi cu năduh: 

— Îi veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi foa- 
mea, ș-apoi atunci vom ave altă vorbă! Și se tot duce.. 

Ei, ei! ce-i de făcut, Ioane? Fetele de la ghilit, care 
văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia și chico- 
teau pe socoteala mea, de răsuna prundul. Iară eu 
întram în pămînt de rușine, și cit pe ce să mă înec, de 
ciudă ce-mi era. Şi din dragostea cea mare de mai 
dinioarea, îmi venea acum să le string de git, nu altă- 
ceva. Dar vorba ceea: „Poţi opri vîntul, apa şi gurile: 
oamenilor?“ De-aceea le-am lăsat şi eu pe fete să riîdă, 
pănă li s-a duce gura la ureche, şi pîndind vreme 
pe cind şed ele plecate și dau pinza în apă la ghilit, 
fac ţuştiu ! din baltă ş-o ieu la sănătoasa; și așa fugeam: 
de tare pe prund, de săreau petrele, pe care le stîrneam. 
cu picioarele, cît mine de sus. Și fuga, și fuga, fără să mă 
mai uit în urmă, pănă ce dau între hudiţi, pe drumul 
care ducea la noi acasă. Dar nu merg pe drum, de rușine: 
să nu întîlnesc vrun om, ci sar în grădină la Costache 
şi merg tupiluș prin păpuşoi; apoi într-o hudiţă, din 
hudiţă în grădină la Trăsnea, și iar prin păpușoi; și: 
cînd aproape să ies din grădină, mă simţesc cînii lui: 
Trăsnea, și la mine, să mă rupă! Ce-i de făcut? Auzisem: 
eu din oameni că, dacă vrei să nu te muşte cinii și să 
te lese în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi 
jos la pămînt şi să-i lași să te latre cît le place, 
fără să te urneşti din loc; căci ei bat cit bat și, de la o: 
vreme, te părăsesc și se duc. Și adevărat este, căci aşa 
am scăpat şi eu de cînii lui Trăsnea, atunci cînd amı 
dat peste păcat cu ei și ei cu mine. Noroc din ceriu pă- 
nă-n pămînt că nu m-a prins melianul și haramninul! 
de 'Trăsnea, care avea mare ciudă pe mine, de cînd mă 
zăpsise în grădina lui la furat mere domneşti și pere: 
sîntiliești, căci m-ar fi snopit în bătaie. Ş-apoi numai 
asta mi-ar fi mai trebuit acum, cît eram de pricopsit], 
În sfîrşit, după ce m-au lăsat cînii lui Trăsnea în pace, 
cum v-am spus, am sărit în răspintenele unui drum; 


189 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


199 


de acolo, în grădină la noi, şi atunci mi s-a părut că mă 
aflu în sînul lui Dumnezeu. Şi merg eu acum fără păsare 
prin păpuşoi, pănă în dreptul ogrăzii, şi mă uit pintre 
gard şi văd pe mama cum se da în vînt după trebi, 
cînd în casă, cînd afară; şi-mi era mai mare mila de 
dînsa, dar şi de pîntecele meu cel stocit de apă încă imi 
era milă. Vorba ceea:,,Milă-mi e de tine, dar de mine 
mi se rupe inima de milă ce-mi este“. Şi nemaiputind 
suferi foamea, încep a mărnăi ugilit pintre gard: „Mă- 
mucăi, iacătă-mă-s!“ Ș-odată și sar în ogradă, mă înfă- 
țogez dinaintea mamei, așa chipos cum eram, îi apuc 
mîna cu sila, o sărut și zic, scîncind: „Mamă, bate-mă, 
ucide-mă, spînzură-mă, fă ce ştii cu mine; numai dă-mi 
ceva de mincare, că mor de foame!“ Vorba ceea: „Golă- 
tatea iîncunjură, iară foamea dă de-a dreptul“. Ea 
atunci, cum e mama cu bunătate, se uită galiş la 
mine şi zice oftind: 

— Bine-ţi șede, coşcogeme coblizan, să umbli lela 
pe drumuri în halul acesta şi să mă lași tocmai la 
vremea asta fără leac de ajutor! Hai de mănîncă, dar 
să ştii că mite-ai lehămetit de la inimă ; doar să te porţi 
de-acum tare bine, să mai fiu ceea ce-am fost pentru 
tine; dar nu știu, zăul 

Şi, scurtă vorbă, văzînd că m-am pus rău cu mama, 
îi giuruiesc eu că ce-am făcut n-oiu mai face. Apoi 
umblu tot cu bineșorul pe lingă dînsa şi nu ies din cuvin- 
tul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba, căci: „Vorba 
dulce mult aduce“; la trebi-s hărnicuţ cît se poate: 
derdicam şi măturam prin casă ca o fată mare, de n-avea 
mama grijă cînd se ducea undeva. Şi-ntr-o zi o văd că mă 
sărută şi-mi zice cu blindeţă: 

— Dumnezeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei, 
şi să-ţi deie toate darurile sale cele bogate dacă te-i 
purta cum văd că te porţi de-o bucată de vreme încoace! 

Atunci eu, pe loc am început a plinge, și bucuria mea 
n-a fost proastă. Şi mai multă mustrare am simţit în 
cugetul meu decit oricînd. Şi de m-ar fi bătut mama cu 
toate gardurile și de m-ar f1 izgonit de la casă ca pe un 
străin, tot n-aş fi rămas aşa de umilit în faţa ei, ca 
atunci cind m-a luat cu bineşorul. Şi să nu credeţi că 
nu mi-am ținut cuvîntul de joi pănă mai de-apoi, pentru 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


că așa am fost eu, răbdător şi statornic la vorbă în 
felul meu. Şi nu că mă laud, căci lauda-i faţă: prin somn, 
nu ceream demincare; dacă mă sculam, nu mai aşteptam 
să-mi deie alţii; şi cînd era de făcut ceva treabă, o cam 
răream de pe-acasă. Ş-apoi mai aveam şi alte bunuri: 
cînd mă lua cineva cu răul, puţină treabă făcea cu 
mine; cînd mă lua cu bineşorul, nici atita; iar cînd mă 
lăsa de capul meu, făceam cite-o drăguță de trebugoară 
ca aceea, de nici sfinta Nastasia, izbăvitoarea de otravă, 
nu era în stare a o desface cu tot meșteșugul ei. Povestea 
ceea: „Un nebun arunc-o peatră în baltă, și zece 
cuminţi n-o pot scoate“. 

În sfîrşit, ce mai atita vorbă pentru nimica toată? 
Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţcu ochi, o bucată 
de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos 
pănă la douăzeci de ani, nici cu minte pănă la treizeci 
şi nici bogat pănă la patruzeci nu m-am făcut. Dar 
şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de 
cînd sunt, niciodată n-am fost! 


www.dacoromanica.ro 


110 


15 


29 


25 


192 


JII 


— Nu mi-ar fi ciudă, încaltea, cînd ai fi şi tu ceva 
şi de te miri unde, îmi zice cugetul meu, dar aşa, un 
boț cu ochi ce te găseşti, o bucată de humă însuflețită 
în sat de la noi, şi nu te lasă inima să taci; asurzești 
lumea cu ţărăniile tale! 

— Nu mă lasă, vezi bine, cugete, căci și eu sunt om din 
doi oameni; și satul Humuleștii, în care m-am trezit, 
nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea 
lumii, ca alte sate ; și locurile care încunjură satul nos- 
tru încă-s vrednice de amintire. Din sus de Humulești 
vin Vînătorii Neamţului, cu sămînță de oameni de aceia 
care s-au hărțuit odinioară cu Sobietzki, craiul polo- 
nilor. Şi mai din sus, monăstirile Secul şi Neamţul, 
altădată fala bisericei române şi a doua vistirie a 
Moldovei. Din jos vin satele Boiştea și Ghindăoanii, 
care înjugă numai boi ungurești la carăle lor; unde 
plugurile rămîn singurele pe brazdă în țarină, cu săptă- 
minile, prisăcile fără prisăcar, holdele fără jitar, și 
nime nu se atinge de ele; iar oamenii din aceste sate 
nu ştiu ce-i judecata. Aproape de Boiște vine satul 
Blebea, care mai mult de jumătate, după ce-şi scapă 
căciula pe baltă, zice: „Să fie de sufletul tatei !“ 
nspre apus miază-zi vin monăstirile: Agapia, cea 
tăinuită de lume; Varaticul, unde și-a petrecut viața 
Brancoveanca cea bogată și milostivă, şi satele Filioara, 
hăţașul căprioarelor cu sprincene scăpate din monă- 
stire; Bălţăteştii, cei plini de salamură, şi Ceahlăie- 
ştii, Topolița şi Ocea, care alungă cioara cu perja-n gură 
tocmai dincolo, peste hotar; iar spre crivăţ, peste 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Ozană, vine Tirgul-Neamţului, cu mahalalele Pometea 
de sub dealul Cociorva, unde la toată casa este livadă 
mare; Ţuţuienii, veniţi din Ardeal, care mănîncă slă- 
nina rincedă, se ţin de coada oilor, lucrează lină și sunt 
vestiți pentru teascurile de făcut oloiu; gi Condrenii, 
cu morile de pe Nemţişor și piuăle de tăcut sumani. 
Iar deasupra Condrenilor, pe virful unui deal nalt ş: 
plin de tihărăi, se află "vestita Cetatea Neamţului, 
îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara 
de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și 
vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. 

Dar asta nu mă privește pe mine, băiet din Humu- 
leşti. Eu am altă treabă de făcut; vreu să-mi dau samă 
despre satul nostru, despre copilăria petrecută în el, şi 
atita-i tot. 

Ciţi domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul 
Moldovei, de cind e țara asta, au trebuit să treacă măcar 
o dată prin Humulești spre monăstiri. Apoi, unde pui: 
cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru, şi tot. 
lume mai mult bogată și aleasă. Mă rog, la Monăstirea 
Neamţului: icoană făcătoare de minuni, casă de nebuni, 
hram de Ispas și iarmaroc în tirg, tot atunci; apoi tot, 
pe aici, treacăt spre iarmaroace: la Peatră de Dumi- 
nica Mare, şi la Folticeni de Sînt-Ilie; la Secu, hram de 
Tăierea capului sf. Ioan Botezătorul ; la Agapia-n, 
deal, hram de Schimbarea la faţă; la Agapia-n vale, 
hram de Sf. Voievozi; şi la Varaticu, hram de Sintă 
Măria mare; lume şi iar lume! 

Și cite tirnosiri şi sfinţiri de biserici din nou, şi cite 
soboare și revizii de fețe bisericești și politiceşti, şi 
cîţi străini din toată lumea, și cite inimi purtate de dor, 
şi cîte suflete zdrobite şi rătăcite n-au trecut prin satul 
nostru spre monăstiri! Lume, lume şi iar lume! 

Şi cite oștiri străine și o droaie de cătane călări, tot 
nemți de cei mari, îmbrăcați numai în fir, au trecut în 
vremea copilăriei mele, cu săbiile scoase, prin Humu- 
Jești, spre monăstirile de maice, după Nataliţa cea fru- 
moasă | Și au făcut nemţii mare tărăboiu prin monăstiri, 
şi au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, 
dar n-au găsit-o, căci și beciul privighitorului Parvu dim 
Tirgul- Neamţului putea să tăinuiască la nevoie o dom- 


193 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


194 


niță. Şi noroc de vărăticence, care au ştiut a-i dămoli 
luîndu-i cu binişorul, și a-i face să-și bage săbiile în 
teacă, spuindu-le că cei ce scot sabia, de sabie vor peri! 

Dar ce-mi bat eu capul cu craiişi cu împărații, şi 
nu-mi caut de copilăria petrecută in Humulești şi de 
nevoile mele? Așa era cu cale să fac de la început, dar 
am ţinut să arăt că humuleștenii nu-s trăiţi ca în birlo- 
gulursului, ci au fericirea dea vedea lume de toată mina, 

La 1852, în ziua cind s-a sfinţit paraclisul spitalului 
din Tirgul-Neamţului și s-a deschis școala domnească 
de acolo, eu, impreună cu alţi băieţi, isonari ai bisericei, 
stam aproape de Ghica-vodă, care era față la acea 
serbare, incunjurat de o mulţime de lume, și nu ne mai 
săturam privindu-l. Şi el, frumos la chip și blind cum 
era, văzindu-ne pe mai toţi de-a rindul, îmbrăcaţi cu 
cămeşuice cusute cu bibiluri și albe cum e helgea, 
cu bondiţe mindre, cu iţari de ţigaie și incălțaţi cu 
opincuţe, spălați curat şi pieptănaţi, cu ruşinea zugră- 
vită în faţă și cu frica lui Dumnezeu în inimă, aruncă o 
privire părintească spre noi, şi zise: 

— lată, copii, şcoala și 'sfinta biserică, izvoarăle 
mingăierii şi ale fericirii sufleteşti ; folosiţi-vă de ele și 
vă luminaţi, şi pre Domnul lăudaţi! 

Aceste vorbe, rostite de gura domnească, au brăzdat, 
adine inima norodului adunat acolo, şi fără intirziere 
şcoala s-a umplut de băieți doriţi de” învăţătură, între 
care eram şi eu, cel mai bun de hirjoană şi slăvit de 
leneş; leneș fără păreche mă făcusem, căci mama, după 
cîtă minte avea, nu se indura să mă "mai trimită acum 
nici la o cofă de apă, numai să învăţ carte și să mă far 
popă, ca părintele Isaia Duhu, profesorul nostru. 

Bun mai era și părintele Dukhu, cînd se afla în toane 
bune, Dumnezeu să-l ierte! Pus-a el băieţii în rindu- 
ială cum nu mai văzusem pănă atunci; cumpă- 
ra-ni el vara, din banii săi, cofe de zmeură și fel de fel 
de puricale de ni da să mîncăm, şi, mai în toată sim- 
băta ne încărca în o droagă de-a Mănăstirii Neamţu- 
lui şi ne ducea la stăriţie, să dăm esamen dinaintea 
stariţului Nionil, un bătrin olog, care ne sfătuia cu 
duhul blindeţei să ne ţinem de ceaslov și psaltire; 
căci toate celelalte învățături, zicea el, sunt numat 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


nişte ereticii, care mai mult amărăsc inima și tulbură 
sufletul omului. Dar fost-a scris părintelui Duhu să 
nu asculte în totul sfaturile cuviosului stariţ, ci să 
ne înveţe și cite oleacă de aritmetică, de gramatică, 
de geografie şi din toate cite ceva, după priceperea 
noastră. 

Odată, venind părintele Duhu supărat foc de la 
monăstire, ne dete la regula de trei tema următoare: 

— Dacă o para luată pe nedreptul îţi mănîncă 
o sută drepte, apoi şese mii de lei (leafa mea pe un 
an), care mi-a oprit-o starițul Nionil, pe nedreptul, 
cite parale drepte vor mînca de la Monăstirea Neam- 
tului? 

— Douăzeci şi patru de milioane de parale, cin- 
stite părinte, sau şese sute de mii de lei, răspunse 
unul dintre noi, cu crida la tabelă. 

— Ja să-mi facă, Nică Oșlobanu, încredințarea, 
zise părintele Duhu. 

Nică Oşlobanu, ca de obiceiu, se scoală în picioare, 
cit mi ţi-i melianul, și se roagă de iertare, spuing 
că-l doare capul. Și atunci, nu știu cum îi cade un 
urs mare din sîn și... de-a dura prin clasă; nu de cei pe 
care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, 
rotund, prăjit pe jaratic și de pus drept inimă, 
cînd ţi-e foame. Băieţii dau să-l prindă, Oșlobanu 
se aruncă în mijlocul lor să şi-l ieie, și se face o chir- 
fosală ş-un ris în şcoală din pricina ursului celuia, 
de-i poznă! Atunci, parcă-l văd cum s-a plesnit pă- 
rintele Duhu cu palma peste frunte, zicînd c-un oftat 
adinc: 

— Pesemne păcatele mele cele mari și grele m-au 
aruncat și aici, să învăţ nişte ţopirlani sălbatici! 
Mai fericit erai de-o mie de ori să paşti porcii la Co- 
geasca-Veche, Isaie, decit să mai fi ajuns și zilele 
aceste! Iar tu, moglanule de Oşlobene, care te robești 
pîntecelui și nu-ţi dai cîtuș de puţină osteneală min- 
ţii, te-i face popă, ca tată-tău, cînd s-or pusnici toți 
bivolii din Monăstirea Neamţului! 

Oșlobanu, prost-prost, dar să nu-l atingă cineva cu 
cit e negru sub unghie, că-şi azvirle ţărnă după cap, 
ca buhaiul. Cum se duce sara acasă, și spune tătine- 


195 


www.dacoromanica.ro 


20 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


196 


său ce a zis părintele Isaia. Ş-apoi, las'pe popa Nicu- 
lai Oșlobanu, căci el nu prea ştie multe; slujeşte cite 
trei liturghii pe zi şi pomenește la hurtă: pe monahi 
şi ieromonahi, pe stariți, pe mitropoliți și pe soțiile 
şi copii[i] lor, de le merge colbul! 

Într-o dimineaţă, n-are ce lucra părintele Duhu?! 
Iè pe Teofan, alt călugăr de la spital, şi se duc im- 
preună la biserica Sfintului Lazăr de sub dealul Cetă- 
ţii. Și cum întră în biserică, încep a căuta pricină 
părintelui Oșlobanu, care slujea, că nu se ţine de 
tipic. 

— Tipic, boaite făţarnice? Ia să vă dau eu tipic! 
zise părintele Oșlobanu, lăsînd sfintele încolo. Ne-aţi 
luat cu şmichirie pe marele mucenic Dimitrie, 
izvoritorul de mir, şi ne-aţi dat, în locul acestui sfint 
vestit, pe Lazăr, un jidan tremțuros, care tot moare 
şi iar învie, și învie şi iar moare, de nu mai ştie nime 
de numele lui. Acesta-i hram? Și după ce ne-aţi cali- 
cit, luindu-ne moșia și închizindu-ne biserica cu zid, 
închideţi acum în ciudă şi poarta spitalului; ba pănă 
şi clopotele ni le-au oprit de tras cinerii de doitori, 
tot din pricina voastră, de ni s-au imprăștiet po- 
porenii; nici chioară de babă nu mai dă pe la biserică! 
Și încă una: de şeizeci şi mai bine de ani, de cînd 
slujesc preuţia, voi aveţi să mă învățați tipicul, pui 
de năpircă ce sunteți! Ía staţi oleacă să vă scot eu 
gărgăunii din cap!... 

ȘI zvirr! cu pravila cea mare după călugări. Apoi, 
umflind un sfeşnic zdravăn de alamă, după dinșii, 
să-i afurisască|... Și, na! părintele Duhu și Teofan 
şi-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brinci 
decit în picioare; chiar după tipic! 

A doua zi, Nică Oșlobanu ca mai ba să deie pe la 
școală; dar nici părintele Duhu pe la biserica Sfin- 
tului Lazăr, că l-ar fi pironit părintele Oșlobanu pe 
cruce şi l-ar fi pus în podul bisericei, spre păstrare, 
cu parte din icoanele rămase aici de la Cetatea Neam- 
tului. 

Și mi se pare că avea mare dreptate bietul bătrin, 
căci în locul bisericei Sfintului Lazăr fusese altă bise- 
rică, de lemn, al cărei hram era Sfintul Dimitrie, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


18 


făcută şi înzestrată ca moșie de Vasile Lupu-voievod, 
ca şi cea de la noi din Humulești. Însă Monăstirea 
Neamţului, bună mehenghe, cînd a făcut spitalul 
din Tirgul-Neamţului, face și biserica Sfintului Du- 
mitru de peatră, îi schimbă hramul, numind-o Sfin- 
tul Lazăr, o închide cu zid în cuprinsul spitalului, 
şi hramul Sfintului Dumitru l-a pus la paraclisul de 
la spital, iar moşia preuţilor a păpat-o, ca şi pe moșia 
Humuleştii. Şi de aici supărarea părintelui Oșlo- 
banu ajunsese la culme; să nu vadă sămînţă de călu- 
găr pe la biserica lui, că-i potopeşte! Ca prin urechile 
acului de n-a făcut mucenic pe părintele Duhu, în 
locul sfintului Dumitru, izvoritorul de mir. 

Peste citeva zile după asta, auzim că Nică Oșlo- 
banu s-a dus să înveţe la școala catihetică din Folti- 
ceni, vorbă să fie! Văru-meu Ion Mogorogea, Gitlan, 
Trăsnea şi alți cunoscuţi ai mei se dusese tot acolo, 
mai de demult; bineînțeles, pe socoteala pungei părin- 
ţilor lor. Şi eu, rămiind fără tovarăși de ispravă, şi 
mai dindu-mi și părintele Isaia un puiu de bate, așa 
din senin, cihăiam pe mama să se puie pe lingă tata, 
ca doar m-a da şi pe mine la catihet, macar că eram 
un ghibirdic şi jumătate. 

Galbeni, stupi, oi, cai, boi şi alte bagateluri de alde 
aceste, prefăcute în parale, trebuia să ducă dascălii 
poclon catihetului de la fabrica de popi din Folti- 
ceni; ş-apoi lasă-te în conta sfinţiei-sale, că te scoate 
poponeţ, ca din cutie... Pentru mine însă numai două 
merţe de orz şi două de ovăs a dat tata cui se cuvine, 
de am fost primit în Folticeni, căci şcoala era numai 
de mintuială; boii să iasă! 

Ajungind acolo toamna tirziu, m-am așezat în 
gazdă la Pavel ciubotarul din ulița Rădășenii, unde 
erau și ceilalți tovarăşi ai mei. Catihetul, care făcea 
ziua noapte și noaptea zi, jucînd stos, rar venea pe 
la şcoală. Noi, dacă vedeam așa, ne duceam și mai 
rar; dar nebunii știu că făceam de-ajuns! 

Pavel era holteiu, şi casa lui destul de încăpă- 
toare: lăiţi şi paturi de jur împrejur; lingă sobă, 
altul, şi toate erau prinse. Iară gazda, robotind zi 
şi noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calu- 


197 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


198 


puri, astrăgaciu, bedreag, dichiciu și alte custuri tă- 
ioase, muşcheă, piedecă, hască și clin, ace, sule, 
cleşte, pilă, ciocan, ghinţ, piele, aţă, hirbul cu căla- 
can, cleiu și tot ce trebuie unui ciubotar. 

Cu noi şedea și Bodrîngă, un moşneag fără căpătăiu, 
însă de tot hazul. Pentru puţină mincare şi cîte-oleacă 
de pașcă de cea de trei ocă la para, slujea toată casa: 
tăia lemne, aţiţa focul, aducea apă, mătura, ne spu- 
nea la povești nopţi întregi, șezînd cu nasul în tăciuni, 
şi ne cînta din fluier: Doina, care te umple de fiori, 
Corăbiasca, Măriuţa, Horodinca, Alivencile, Ţiitura, 
Ca la ușa cortului, hori și alte cintece sculățele ca 
aceste, de jucam pănă ce asudau podelele și ne sărea 
talpele de la ciubote cu călcăie cu tot, că doar acum 
o dădusem și eu pe ciubote. Şi din pricina lui Pepelea 
de moş Bodringă, Pavel mai nu le putea dovedi din 
cîrpit; ba și el, uneori, sărindu-și din minţi, își rupea 
ciubotele ferfeniţă, jucind împreună cu noi. 

O dată venise lui Oșlobanu rindul să cumpere lem- 
ne; și așa, cu toată cărpănoșia lui, iese cine-cinește 
în medean, aproape de gazda noastră, și găsește un 
ţăran de la Sasca, pare-mi-se, ori de la Baia, cu un car 
încărcat cu lodbe de fag. 

— Cit cei pe car, bade? zise Oșlobanu, căruia nu-i 
era a cumpăra lemne cum nu mi-e mie acum a mă 
face popă. 

— Trei husăşi, dascăle, 

— Ce spui, bădişorule, pentru un braţ de lemne? 
Da'că le duc în spate pe toate odată păn-acasă. 

— Dacă le-i duce, dascăle, ţi le dau degeaba. 

— Zău, nu şuguiești, bade? 

— Nici o șagă, dascăle; să vedem cum le-i duce, 
şi halal să-ţi fie! 

Oşlobanul iè atunci lemnele din carul omului cite 
unul-unul și le razămă în picioare lingă brațu-i; 
după aceea descinge briul de pe lingă sine și le im- 
prejură, legindu-le frumușel, să nu se hrentuiască; 
apoi, săltindu-le şi aburcindu-le cam anevoie, le 
umflă-n spate și la gazdă cu dinsele. Un băietan nebu- 
natic de-alăturea, văzind asta, zise cu glas mare: 

— Dascăle-Trascăle, be-he-he! dracul să te jè! 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


13“ 


Iar țăranul, făcîndu-și cruce, a rămas cu gura căs- 
cată, fără să bleştească un cuvint. 

Acum nu vă mai spun cit era de încărcat carul cu 
lemne, care, la așa loc, ţinea pe vremea aceea șepte 
lei şi jumătate, şi cît era de mare și de tare Nică 
Oșlobanu şi alți vro șeizeci ca dinsul, între cari mulți, 
lăsindu-și nevestele cîte cu doi-trei copii acasă, 
în creierii munţilor, venise la Folticeni să se pricop- 
sească de învățătură... 

Ş-apoi carte se învăţa acolo, nu glumă! Unii cîn- 
tau la psaltichie, colea, cu ifos: 


Ison, oligon, petasti, 
Două chendime, homili, 


pănă ce răguşeau ca magarii; alții, dintr-o răsuflare, 
spuneau cu ochii închiși cele şepte taine din catihisul 
cel mare. Gitlan se certa și prin somn cu urieșul 
Goliat. Musteciosul Davidică de la Fărcașa, pănă 
tipărea o mămăligă, mintuia de spus pe de rost, răpede 
şi fără greș, toată istoria Vechiului Testament de 
Filaret Scriban, împărțită în perioade, și pronumele 
conjunctive de dativ şi acuzativ din gramatica lui 
Măcărescu: 

— Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le; me-te- 
îl-o, ne-ve-i-le, mi-ți-i, ni-vi-li. 

Ce-a fi aceea, ducă-se pe pustiu! Unia dondăneau ca 
nebunii, pănă-i apuca ameţeală; alții o duceau numai 
într-un muget, cetind pănă le perea vederea; la unia 
le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie; 
cei mai mulți umblau bezmetici și stăteau pe ginduri, 
văzînd cum îşi pierd vremea, şi numai oftau din greu, 
ştiind cîte nevoi îi așteaptă acasă. Și turbare de cap 
şi frîntură de limbă ca la aceşti nefericiți dascăli, 
nu mi s-a mai dat a vedè; cumplit meșteșug de tim- 
penie, Doamne fereștel 

De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flă- 
cău de munte, cu barba în furculiţă şi favoriţe fru- 
moase, cu pletele creţe și negre ca pana corbului, cu 
fruntea lată și senină, cu sprincenele tufoase, cu ochii 
mari, negri ca murele şi scînteietori ca fulgerul, cu 
obrujii rumeni ca doi bujori, nalt la stat, lat în spete, 


199 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


200 


subţire la mijloc, mlădios ca un mesteacăn, uşor ca 
o căprioară și rușinos ca o fată mare, Dumnezeu să-l 
ierte! că n-avu parte să se preuţească. A murit, săr- 
manul, înainte de vreme, înecat cu pronumele con- 
junctive, peritu-le-ar fi numele să le peară, că au 
mîncat juvaier de flăcău! 

Mai bună minte avea Mirăuţă din Grumăzeşti, 
care umbla trela-lela, în puterea iernii, pe la tărăbile 
jidoveşti, întrebiînd ba teacă de cosor, ba căpestre 
de purici, ba cuie de la corabia lui Noe, ba fragi și 
căpșune pentru cineva care pornise într-adaos, ba 
cînta în pilda jidovilor: 


Nu-mi e ciudă pe gindac, 
C-a mîncat frunza de fag; 
Dar mi-e ciudă pe omidă, 
C-a mincat frunza de crudă: 
N-a lăsat să odrăslească, 
Voinicii să se umbrească. 


Şi alte drăcării ce-i trăsneau in cap. Nebun era el 
să-şi peardă viaţa din pricina lui mi-ţi-i, ni-vi-li, 
me-te-îl-o, ne-ve-i-le, ca Davidică? 

Eu, ca și Mirăuţă, nu mă prea osteneam pănă-ntr-a- 
tita, să mor învăţind; că doar nu-mi plingeau copii 
acasă, nici dădusem catihetului cel poclon mare 
pănă pe-acolo. Pentru două merţe de orz și două de 
ovăs, nu era să las copila popei de la Folticenii-Vechi 
nemîngăiată. Afară de aceasta, cind mă uitam în 
oglindă, barbă și musteţe ca în palmă; şi doar le și 
pîrleam eu într-o privire şi le ungeam în toată sara 
cu său amestecat cu muc de luminare și alună arsă, 
dar degeaba muncă! Ș-apoi, intrat în asemenea şcoală, 
mai numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să 
calci a popă! 

D-apoi lui Trăsnea, săracul, ce-i păţea sufletul cu 
gramatica! Odată îmi zise el, plin de miîhnire: 

— Ştefănescule (căci așa mă numeam la Folticeni), 
astăzi nu mai mergem la şcoală, că nu ştiu tabla şi 
vreu să învăţ pe mine la gramatică. Mă rog ţie, hai 
cu mine la cimp spre Folticenii-Vechi; vom învăţa 
împreună, sau cite unul, eu la gramatică şitu la ce-i 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


vrea; apoi mi-i asculta, să vedem nu s-a prinde şi de 
capul meu ceva? Las’ că nici la celelalte nu prea pot 
învăţa cu slova asta nouă, care-a ieşit, însă afurisita 
de gramatică îmi scoate peri albi, trăsnit-o-ar fi s-o 
trăsnească | Parcă ai ce face cu diînsa la biserică? Dar 
dacă se cere]... Am s-o ieu şi eu din capăt, și, poate, 
cu tine, care ai trecut pe la părintele Duhu, să mă 
pot desluși... 

Fiindcă la Folticenii-Vechi era ceva mîngăiere pen- 
tru mine, mă potrivesc lui Trăsnea, și ne ducem îm- 
preună. Şi era un ger uscat prin luna lui noiemvrie, 
şi bătea un vintişor supţire în ziua aceea, de-ţi frigea 
obrazul! Cum ajungem la cîmp, Trăsnea se tologește 
pe-un hat și începe la gramatică, din capăt, întreba- 
rea și răspunsul întăiu: 

Întrebare: Ce este gramatica română? 
Răspuns: Gramatica română este artea ce ne în- 
vaţă a vorbi și a scrie o limbă corect. 

lar în altă ediţie: 

Gramatica este o învățătură ce ne arată modul de 
a vorbi și de a scrie bine într-o limbă. 

Asta-i asta! Din ceaslov şi psaltire, şi acele bălmu- 
jite rău, ca vai de ele, să treci la gramatică, şi încă 
ce gramatică! Nu ca aceste de acum, pozderie de gra- 
matici; unele „raționate“, altele „dezvoltate“ şi tic- 
site de „complimente“, care, trebuie spus fără compli- 
ment, îți esplică... pănă ce nu se mai înțelege nimică; 
adică făcute anume pentru copii, de se joacă cu dîn- 
sele, de uşoare ce sunt|... Însă ce folos?! Peste Trăs- 
nea n-a dat asemene noroc... să umble într-ales... 
El, păcătosul, uitați-vă ce fel de gramatică trebuia 
să înveţe: „artea, corect, într-o limbă; silabă numim 
un sunet deplin, simplu sau compus cu una din con- 
sune, sau și cu mai multe consune, care însă să se 
pronunţe cu o scoatere de voace“. Jar în altă ediţie: 
„Prin silabă înțelegem rostitura unei părți de cu- 
vint ș.c.l.“ 

Ei, ei! de-acum drege-ţi „voacea“ şi descurcă-te, măi 
Trăsne, dacă poți! 

lar la a treia pagină, îndată altă năzbitie: 
Întrebare: Cite părţi are gramatica română? 


201 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


30 


35 


20 


202 


Răspuns: Gramatica română are patru părți, care 
sunt: 
1. Etimologia; 2. Sintaxa; 3. Ortografia gi 
4. Prosodia. 
Întrebare: Ce ne învață fiecare din părțile aceste? 
Răspuns: 1. Etimologia ne învață a cunoaște păr- 
tile vorbei, adică analisul gramatical. 
2. Sintaxa ne învaţă a lega părțile vorbei 
după firea limbii noastre, adică sintesul 
gramatical. 
3. Ortografia ne învaţă a scrie bine, adică 
după regulile gramaticei. 
4. Prosodia ne învaţă a accenta silabele și 
a le rosti după firea cuvintelor și scopul 
ce-l avem în vorbire. 

Apoi: mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le. Şi 
alte iznoave hăzoase ca aceste! 

Mai pune la socoteală că şi Trăsnea era înaintat 
în vîrstă, bucher de frunte și timp în felul său; că 
profesorul, care și el se mira cum au ajuns profesor, 
zicea: „Luaţi de ici pănă ici“, cum mi se parecă se 
mai face pe une locuri și astăzi, și poate că nu veți 
aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, 
nici lui Trăsnea, ci întimplării, care a făcut pe oa- 
meni aşa cum sunt: ori cuțite de oţel, ori de tinichea... 

Ș-apoi gîndiți că Trăsnea citea întrebarea şi răs- 
punsul, fiecare pe rînd, rar și lămurit, ca să se poată 
înţelege ceva? Nu așa, necredincioșilor, ci iată cum: 
„Ce este gramatica română, este... ce este, este... este 
arata... nu arata, artea... artea... ce... ce... ce ne 
învață, învaţă... învaţă... ce ne învaţă; a vorbi... 
bi... bi... ce ne învaţă... ce este, este... este arata, 
uite dracul nu arata, artea ce ne învaţă... ce este, 
este...“ Şi tot aşa dondănind foarte răpede, bilbiit 
şi fără pic de cugetare, pănă la „a scrie într-o limbă 
corect“ rar ajungea, sărmanul! Și după ce turba de 
cap hăt bine, mă striga să-l ascult, că ştie. Luam eu 
cartea din mina lui şi-l întrebam: „Ce este gramatica, 
măi Trăsne?“ Iar el, închizind ochii, răspundea iute, 
iute și mornăit, cum cer calicii la pod: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— Ce este gramatica română, este... ce este, este... 
şi celelalte, după obiceiu, schimonosind cuvintele 
şi îndrugiîndu-le fără nici o noimă, de-ţi venea să-i 
plingi de milă! 

— Nu așa, măi Trăsnel 

— Dar cum? 

— Nu mai zice română, şi spune numai răspunsul; 
ce ai cu întrebarea? 

Şi se şi opintea el, într-o privire, să răspundă bine, 
dar degeaba; se încurca și mai rău, începea a ofta şi-i 
venea să-şi spargă capul. 

— Mai lasă-mă oleacă, zicea el necăjit și, cind 
te-oiu striga, să vii iar să mă asculţi; şi de n-oiu şti 
nici atunci, apoi dracul să mă ieie! Dă, gramatica 
să zicem că n-o înţeleg şi s-o lăsăm la o parte; artea, 
asemine; corect, tiji. D-apoi „română, este... ce... 
ne învaţă a vorbi şi a scrie bine într-o limbă“ parcă-s 
cuvinte românești, ce naiba! Numai şi aici trebuie 
să fie ceva: „a vorbi și a scrie bine într-o limbă“, 
îndrăcit lucru! Cum „să scrii într-o limbă“? Poate cu 
limba, mai ştii păcatul? Pesemne că noi, cum s-ar 
prinde, las” că, de scris, talpa giștii, dar apoi și de 
vorbit, păcatele noastre, se vede că vorbim pogan şi 
rău de tot; nu românește, ci ţărănește... Doamne, 
Doamne! Învăţat mai trebuie să fie şi acel care face 
gramatici! Însă şi-n gramatică stau eu și văd că masa 
tot masă, casa tot casă și boul tot bou se zice, cum le 
ştiu eu de la mama. Poate celelalte bizdigănii: „ros- 
titură, artea, corect, pronunţe, analisul, sintesul, 
prosodia, ortografia, sintaxa, etimologia, concrete, 
abstracte, conjunctive: mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-il-o, 
ne-ve-i-le“ şi altele de sama acestora să fie mai româ- 
neşti... şi noi, prostimea, habar n-avem de dinsele! 
Noroc mare că nu ne pune să le și cintăm, c-ar fi și 
mai rău de capul nostru cel hodorogit! Decit ţăran, 
mai bine să mori! Hai, du-te, Ştefănescule, că m-a- 
puc de învăţatl... 

Și, lăsindu-l, m-am dus şi eu în ciudă la fata popei, 
am găsit-o singură-singurică și m-am jucat cu dinsa 
în ticnă pănă-ndesară; căci mamă n-avea, și tată-. 
său, ca popa, umbla după căpătat... Apoi m-am în- 


20% 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


294 


tors la cimp, cu zgărdiţa de la gitul copilei, c-o nă- 
ramă cusută frumos cu flori de mătasă şi cu sinul 
plin de mere demneşti; şi, cind colo, zărghitul de 
Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas, şi 
habar n-avea de frig. „Sărace, sărace! nu ești nici de 
zama ouălor; decit așa, mai bine te făcea mă-ta un 
minz şi te mîncau lupii“, zic eu în mine. 

— He! Trăsnea, mă! scoală! știi tabla? Sare el de 
jos, îl ascult, cleiu. Haidem acasă, măi Trăsne, că 
m-a răzbit foamea şi frigul, şi mor de urit aicea pe 
cimp | 

— Da, că şi eu... Ducă-se dracului gramatical 
Mi s-a înăcrit sufletul de dinsa! Şi osebit de asta, 
nici nu-mi e bine. 

— Un fel de lene, amestecată cu slăbăciune, măi 
Trăsne, nu-i aşa? 

— Ba chiar ai nimerit: un fel de leşin la inimă, 
amestecat cu întinsori, sau cam așa ceva. ' 

— Poate fiorile gramaticei, zic eu. 

— Mai știi păcatul? Poate că ș-aceea să fie, zise 
Trăsnea ; căci, dracul s-o ieie! cum pui mina pe dinsa, 
îndată-ţi vine somn... Flecușteţe de-aceste nu se 
potrivesc cu rinduiala bisericei, s-a mintuit vorba... 
„Osmoglasnicul“ este ce este... Vorba tatei: „Conda- 
cul umple sacul, și troparul hambarul, măi băiete l“ 
Ce umblăm noi chinuindu-ne cu gramatica, Ştefă- 
nescule? Haidem! 

Şi ne întoarcem noi la gazdă pe la asfinţitul soare- 
lui, mîncăm ce mîncăm ș-apoi rugăm pe moș Bo- 
dringă să ne cinte; și unde nu se adună o mulţime 
de dăscălime la noi, căci aici era staniştea lor; și ne 
întărtăm la joc, știi cole, ca la virsta aceea, de nici 
simțirăm cînd a trecut noaptea. Și aşa am scăpat, și 
eu de urit, și Trăsnea de bolborosit prin somn: „ce este 
gramatica română, este... ce este, este...“, caalte dăţi. 

Însă veselia nu s-a închiet numai cu atita; alta 
şi mai și s-a început din capăt. N-apucase moș Bo- 
dringă a lua bine fluierul de la gură, şi iaca ne trezim 
cu popa Buligă, ce-i ziceau și Ciucălău, din uliţa 
Buciumenii, tămăiet și aghezmuit gata des-dimi- 
neaţă, Dumnezeu să-l iepure! Şi cum ne binecuvin= 


www.dacoromanica.ro 


sa 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


tează, după obiceiul său, cu amindouă minile, ca 
vlădicii, ne și trage cîte-un ibrişin pe la nas despre 
fata popei de la Folticenii-Vechi: ba că-i fată cuminte, 
ba că-i bună de preuteasă, ba c-ar fi potrivită cu 
mine, ba că are să mi-o lege tată-său de git, şi cite 
ponosuri și tîlcuri de-a lui popa Buligă cel buclucaș, 
păn-a început Gitlan a-l lua cu măgulele, zicînd: 

— la las”, las”, cinstite părinte! nu mai umbla și 
sfinţia-ta cu scornituri de-aceste chiar în ziua de lăsa- 
tul secului. Mai cîntă încaltea, moş Bodringă, un răs- 
timp, să ne veselim de-ajuns, că părintele a fi bun 
şi ne-a ierta... 

Moş Bodringă, de cuvînt; iar începe a cinta, şi la 
joc, băieţi! Popa Buligă, deși era bătrin, dacă vede 
că ni-i treaba de-așa, unde nu-şi pune poalele antere- 
ului în briu, zicînd: 

— Din partea mea, tot chef şi voie bună să vă dea 
Domnul, fiilor,.cît a fi şi-ţi trăi! 

Apoi zviîrle potcapul deoparte, şi la joc de-a valma 
cu noi, de-i pălălăiau pletele. Și tragem un ropot, 
şi două, și trei, de era cît pe ce să scoatem sufletul 
din popă. Şi așa l-am vlăguiţ, de-i era acum lehamete 
de noi. Dar vorba ceea: „Dacă te-ai băgat în joc, 
trebuie să joci!“ De la o vreme, văzînd bietul popă că 
s-a pus în cîrd cu nebunii, începe s-o întoarcă la 
şurub: 

— Mă aşteaptă niște fii de duhovnicie, dragiimei, 
şi trebuie să mă duc mort-copt, căci acesta ni-i 
plugul. 

Pavăl, gazda noastră, și pune atunci un talger de 
uscături ș-o garafă cu vin dinaintea părintelui Buligă, 
zicind: 

— la poftim, cinstite părinte, de-ți lua din masa 
noastră oleacă de gustare ş-un pahar, două de vin, 
ş-apoi vă-ţi duce, dacă spuneţi c-aveţi așa de mare 
grabă. 

Sfinţia-sa, nemaipuindu-se de pricină, încrucişează 
minile, după obiceiu, îşi drege glasul și spune cu sme- 
renie: „Binecuvintează, Doamne, mincarea şi bău- 
turica robilor tăi, amin!“ După aceea ridică un pahar, 
zicînd: „Mă închin, băieţi, la faţa voastră cu sănătate, 


205 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30, 


35 


206 


ca la un codru verde! Cind ne-a fi mai rău, tot aga să 
ne fiel“ Și dă paharul de dușcă; apoi încă vro două- 
trei, și peste acele alte cîteva; după aceea ne binecu- 
vîntează iar cu amindouă minile, zicind: „Ei, băieţi, 
de-acum liniştiţi-vă l“ Ş-apoi ne lasă în pace și-și caută 
de drum. Însă noi, vorba ceea: 


Nici toate-ale doftorului, 
Nici toate-a duhovnicului; 
De ce petreci, 

De ce-ai mai petrece! 


Cam pe înserate, ne luăm tiriş, cu moș Bodringă 
cu tot, şi ne băgăm într-o cinstită crişmă, la fata vor- 
nicului de la Rădășeni, unde mai multă lume se aduna 
de dragostea crișmăriței decit de dorul vinului; căci 
era şi frumoasă, bat-o hazul s-o bată! Ș-apoi, măritată 
de curind după un vădăoiu bătrin ş-un „lă-mă, 
mamă“, cum e mai bine de tras la om în gazdă. Criş- 
măriţa, cum ne-a văzut, pe loc fie-a sărit înainte și 
ne-a dus deoparte, într-o odaie mare, cu obloane la 
ferești şi podită pe jos, unde eram numai înde noi şi 
crîşmăriţa, cind poftea, ca la casa ei. 

Într-un colţ al odăiei, citeva merţe de fasole; in 
altul, săminţă de cinepă; în al treilea, o movilă de 
mere domnești și pere de Rădășeni, care trăiesc pănă 
pe după Paști; în al patrulea, mazere și bob, despăr- 
ţite prin o scîndură lată, iar alăture, niște bostani 
turceşti; într-o putină, pere uscate și dulci ca smo- 
chinele; mai încolo, un teanc de chite de cinepă gi 
de in; pe-o grindă, călepe de tort şi linuri boite fel 
de fel pentru scoarţe şi lăicere; apoi cilţi, buci şi alte 
lucruri, zăhăite prin cele poliţi şi colţare, ca la casa 
unui gospodar fruntaş de pe vremea aceea, 

Şi cum ne aflam oi în această binecuvîntată casă, 
crișmăriţa iute a lăsat obloanele în jos, a aprins 
luminarea şi, cît ai bate din palme, ni s-a și înfăţo- 
şat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobeşti; 
şi turnind prin pahare, săreau stropii din vin de-o 
şchioapă în sus, de tare ce era, Gitlan, bun mehenghiu, 
iè un pahar şi-l întinde gazdei, zicînd: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


— la poftim, puiculiță, de cinstește dumneta 
întăi! să vedem, poate c-ai pus ceva într-însul. 

Crîșmăriţa cea frumoasă, luînd paharul, se închină 
la toţi cu sănătate, rizîndu-i ochii, și, după ce gustă 
puţin, seroagă să n-o zăbovim, că mai are şi alți muş- 
terei, şi bărbatu-său nu poate dovedi singur. Dar 
ţi-ai găsit, noi, aţiindu-i calea, o pofteam cu stăru- 
inţă, să cinstească de la fiecare. Şi ea tot ar fi stat ma: 
mult cu noi, dacă n-am fi alungat-o prostește, mul- 
țămindu-i cîte c-o sărutare plină de foc! 

— Așa e tineritul ista, bată-l să-l bată, zise moş 
Bodringă, șezind cucuiet pe nişte buci și molfăind 
la pere uscate. Aveţi dreptate, băieţi, acum vi-i vre- 
mea! 

— Și cum zici, moşule, răspunse crîşmărița, în- 
trind atunci pe ușă c-o strachină de plăcinte ferbinți, 
c-o găină friptă şi puindu-le pe masă dinaintea 
noastră. Şi, zău, mare pomană și-a făcut, căci eram 
flămînzi ca niște lupi! 

După ce mîntuim de băut cana ceea, ni se aduce 
alta, pentru care mulțămeam crișmăriţei tot cu săru- 
tări, pănă ce se făcea că se miînie și iar fugea dintre 
noi. Mai pe urmă, iar venea şi iar fugea, căci cam așa 
se vinde vinul, pe unde se vinde... Ori, mai știi 
păcatul? Poate că nici criîșmăriței nu-i era tocmai 
urit a sta între noi, de ne cerca așa des. La urma urme- 
lor, unde nu-i dă și Trăsnea cel uricios un pupoiu, 
fără veste! Căci la de-aceste mai tot prostul se pricepe. 
Și atunci, criîșmărița cea frumoasă curat că s-a mi- 
niet. Dar ce să-i facem? Vorba ceea: „În care cămeșă 
s-a miîniet, într-aceea s-a dezminie“. Că altfel n-ai 
cum s-o ghibăcești. 

De la o vreme, prinzind moș Bodringă la curaj, 
să nu înceapă a cinta din fluier o Corăbiască de cele 
frămîntate în loc? Noi, atunci, să nu ne întărtăm la 
joc? Şi așa o ferbeam de tare, de nu ne ajungea casa, 
și dam chioriș prin fasole, prin mazere şi bob, și să- 
minţa de cînepă se făcea oloiu, piriind sub talpele 
noastre. 

Cam pe după miezul nopţii, văzînd că moș Bodrîngă 
ne-a părăsit, începem și noi a ne strecura cîte unul, 


207 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


208 


unul, spre gazdă; eu, cu sinul încărcat de pere uscate 
şi c-un bostan mare, ce mi l-a dat crișmăriţa, căci, 
pe cît era de frumoasă, pe atita era și de darnică, 
mititica... Şi cind ajung la gazdă, ce să vezi? mai 
fiecare tovarăş al meu furluase cite ceva: unul mere 
domnești, altul pere de Rădășeni; moş Bodringă 
paşlise o grămadă de buci pentru aţiţat focul, și Trăs- 
nea, sămință de cînepă. lar Oșlobanu, cu ciubotele 
dintr-o vacă şi cu talpele din alta, viind mai în urma 
tuturor, numai ce-l vedem că se pune cu creștetul pe 
pat şi cu talpele în grindă, așa incălţat şi îmbrăcat 
cum era; şi, ce să-ți mai vadă ochii? Să nu spun min- 
ciuni, dar peste o dimerlie de fasole i-au curs atunci 
din turetce, pe care de obiceiu le purta suflecate, iar 
atunci le desuflecase, anume pentru trebuşoara asta... 
Numai văru-meu, loan Mogorogea, fecior de gospodar 
cinstit, nu luase nici un capăt de aţă. lar Zaharia 
lui Gitlan se mulțămise c-un sărutat din partea fru- 
moasei crișmărițe. Mare miîngăiere pentru un băiet 
străin, în ziua de lăsatul secului]... Şi ia acum înţe- 
leg eu că Gitlan, căruia-i zicea în şcoală Zaharia 
Simionescu, a fost mai cu minte decit noi toţi; căci 
el din cele aduse de noi s-a folosit; iară noi, din feri- 
cirea lui, pace! 

Ei, ei, toate bune şi frumoase la vremea lor; dar 
de-acum trebuie să ne mai punem și cite pe-oleacă 
de carte, căci mine-poimine vine vacanţia de Cră- 
ciun, şi noi stricăm pîinea părinţilor degeaba; nimic 
fără cheltuială, și banii nu se ieu din drum. Unul cu 
altul la un loc aveam acum, la inceputul postului, 
vro patru-cinci ulcioare de oloiu, trei-patru saci de 
făină de păpuşoi, cîteva oci de peşte sărat, perje us- 
cate, fasole, mazere, bob, sare și lemne pentru citeva 
săptămîni; căci stam la masă toţi împreună, făcînd 
mincare cu rîndul, fiecare dintr-al său pentru o zi. 
Însă Oșlobanu, care minca cit şeptesprezece, ne cam 
pusese pe ginduri. Tată-său, popa Neculai, nu-i vorbă, 
avea de unde să-i trimeată; dar „Ce-i în mină 
nu-i minciună“. 

Multe sunt de făcut și puţine de vorbit, dacă ai cu 
cine te înţelege. Mă sfătuiesc eu într-o zi cu Gitlan, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


c-aici ar trebui ceva de făcut, să putem scăpa de cîțiva 
mâîncăi, căci tovărăşia nu ni se părea dreaptă. Şi găsim 
un mijloc nu se poate mai nimerit: noaptea, cînd 
vor adormi toţi, să punem poștă la talpe cui vom 
socoti noi; mai ales că vro cîţiva adormeau duşi, cum 
începea moş Bodringă a spune la poveşti. Şi după ce- 
am pus la cale unele ca aceste, pîndim cînd erau cei- 
lalți duşi de-acasă și ne apucăm de făcut poşte, ca 
s-avem pe mai multă vreme. Citeva pături de hirtie, 
lipite una peste alta cu său de luminare topit pe lingă 
foc, puse încet la talpe, cînd doarme omul greu, şi 
aprinse c-un chibrit, mai sfînt lucru nici că se poatel... 
Și fiindcă pe Oșlobanu toți aveau ciudă mai mare, 
lui i-am făcut pocinog întăiu. Şi cînd l-a ajuns arsura 
la os, a sărit din somn, răcnind ca un taur, şi nu-și 
găsea loc prin casă, de usturime, Dar, neaflind care-i 
vinovatul şi nebizuindu-se în putere a se bate cu toţi, 
se puse la făcut metanii și ne blăstăma, de-i curgea 
foc din gură. Noi însă, cu toate blăstămele lui, mai 
puindu-i în alte nopţi citeva poşte și făcîndu-i-se tal- 
pele numai o rană, a fost nevoit să-și ieie tălpășița 
spre Humulești, lehămetindu-se de popie şi lăsînd 
toate merindele sale în stăpînirea noastră, 
Îndată după asta, Gitlan scrise lui Oșlobanu: 


„lubite Oșlobene, 

Mă închin cu sănătate de la golătate, despoieţii din 
urmă. De n-aveţi ce mînca acolo, poftim la noi, să 
postim cu toţii. 

Al tău voitor de bine, 

Zaharia, 
Mare căpitan de poşte“ 


Peste vro citeva zile am mai tăiet gustul de popie 
unuia, care venise în gazdă la noi din proaspăt; Nic- 
a lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și 
el cu talpele beșicate pe urma lui Oșlobanu. Şi cu 
atita mai bine, căci tot își pierdeau vremea în zadar. 
Iar Trăsnea, fiind mai chilos și mai tare de cap, rabdă 
el cît rabdă şi, dacă vede că-l răzbim cu poştele, se- 


209: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


-210 


mută la altă gazdă, luindu-și partea de merinde. 
Şi cu astă rinduială am rămas noi acum numai trei 
la Pavel ciubotarul: eu, Gitlan, văru-meu loan, 
poreclit Mogorogea, şi moș Bodriîngă pe deasupra. 
Văru-meu, care văzuse de patima celorlalţi, luasa 
obiceiu în toată seara, la culcare, a-și coase minicile 
contăşului și, virindu-şi picioarele într-insele, dor- 
mea fără grijă. Vorba ceea: „Paza bună trece primej- 
dia rea“. 

Aproape de Crăciun, Pavel făcu o păreche de ciu- 
bote de iuft vărului meu loan, cu care era prietin 
unghie şi carne. Doi icusari plătise Mogorogea lui 
Pavel pentru ciubote. Dar, ce-i drept, făceau paralele 
acele, căci pusese piele bună, talpă de fund, şi erau 
cusute de tocmală. Numai scîrţ uitase Pavel să 
puie... şi pentru asta rău i s-a stricat inima lui Mogo- 
rogea |! Noroc mare că era o iarnă geroasă, și omătul 
ajuta la scirţiit. 

În vacanţie ne ducem acasă, ş-apoi, vorba ţiganului 
cu „Crăciunul sătulul...“ Costiţe de porc afumate, 
chiște şi buft umplut, trandafiri usturoieți și slănină 
de cea subțire, făcute de casă, tăiete la un loc, fripte 
bine în tigaie şi cu mămăliguţă caldă, se duc unse 
pe git. Mai face el țăranul şi alte feluri de mîncări gus- 
toase, cînd are din ce le face. Şi, mulțămită Domnului, 
părinţii noştri aveau de unde, căci sărăcia nu se oplo- 
şise încă la ușa lor, pe cind ştiu eu. Şi să nu-mi uit 
cuvîntul! Petrecem noi sărbătorile frumos la părinţi, 
în Humulești, şi după Bobotează ne întoarcem iar 
in Folticeni, la Pavel, gazda noastră. Pe la școală 
mai dam noi așa, citeodată, de formă. Dar, la drept 
vorbind, nici n-aveam ce căuta, căci bucheaua poate 
s-o înveţe și acasă cine vrea. lar cine nu, ferice de 
dînsul! Şi eu, unul, eram dintr-acei fericiţi: cînd e 
vorba de credință, ce-ţi mai trebuie învăţătură? 
De la moș Bodringă zic şi eu că aveai ce învăţa: 
fluierul său te făcea să joci fără să vrei, și poveștile 
lui nu-ţi dau vreme de dormit. Afară de asta, mai 
aveam noi cu ce ne trece vremea cind voiam: ţencușa, 
ba tăbăcăreasca sau concina, ba alteori, noaptea, ne 
puneam la taclale pănă se făcea ziua albă. Iar în săr- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


bători, o luam hăbăuca prin cele sate, pe unde știam 
că se fac hori. În Rădășeni, sat mare, frumos șă 
bogat, am jucat la trei jocuri într-o singură zi: unul 
de flăcăi tomnatici, la care venise fetele cele mai 
tinere; altul de flăcăi tineri, la care venise fetele cele 
stătute; iar al treilea, de copilandri, la care venea 
cine poftea... Flăcăii abia se legănau în joc, şi hora se: 
învirtea foarte încet. Fetele nu așteptau rugate, ca 
pe-aiurea, ci fiecare desprindea minile a doi flăcăi, 
unde-i venea la socoteală, spunea bună ziua! şi urma 
jocul inainte. Văru-meu, fudulindu-se cu ciubotele: 
cele nouă, juca numai lingă fata vornicului, soră cu 
crișmărița cea frumoasă din Folticeni. Şi Gitlan,. 
care juca lingă mine, îmi spuse la ureche: 

— Las'că-i vedè tu ce-am să-i fac lui Mogorogea;, 
de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fiel 

— Taci, măi, zic eu, ce mai vorbeşti în bobote, 
că s-a mîniă omul şi s-a duce și el acasă. 

— Ei, ş-apoi? Ce mare pagubă? Vorba ceea: „Dacă 
s-a da baba jos din căruţă, de-abia i-a fi mai uşor 
iepei“. Şi jucăm înainte. 

Sara ne întoarcem la gazdă, și Mogorogea, băiet 
grijuliv, își curăţă ciubotele frumos şi le pune la 
uscat pe vatră, deoparte, cum făcea totdeauna. A 
treia zi după asta, ciubotele văru-meu se rup hăbuc 
în toate părţile... Şi el, supărat la culme, se leagă de: 
Pavel să-i facă altele în locul acelora, ori să-i deie- 
banii îndărăpt numaidecit. 

— Mi-ai pus piele scoaptă, ciîrpaciule, zise Mogo- 
rogea înfuriat; aşa fel de prieten imi ești? Haiti! 
alege-ţi una din două, căci altfel dai cinstea pe ru- 
şine; îți triîntesc scroambele de cap! Auzitu-m-ai?' 

Pavel, neştiindu-se vinovat, zise cu dispreţ: 

— Ia ascultă, dascăle Mogoroge, nu te prea întrece: 
cu vorba, că nu-ţi șede bine. Pe cine faci cîrpaciu?' 
După ce-ai purtat ciubotele atita amar de vreme, 
umblind toată ziua în pogheazuri, şi le-ai scrombăit 
pe la jocuri și prin toate corhanele și coclaurile, acum 
ai vrea să-ţi dau şi banii înapoi, ori să-ţi fac în loc 
altele nouă? Dar ştii că eşti ajuns de cap?! Nu-ţi 
e destul că m-ai ameţit, puindu-ţi sfirloagele pe calup,, 


211, 
www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


-85 


212 


trăgîndu-le la şan, şi ungindu-le aici, pe cuptor, la 
nasul meu, în toate diminețele? Ba de cite ori mi-ai 
pus și poşte la picioare, și eu, ca omul cel bun, tot am 
tăcut şi ţi-am răbdat. Îmi pare rău că ești gros de 
obraz! Ei, las’, că te-oiu sluji eu de-acum, dacă ţi-i 
vorba de-aşa! 

— Ce spui, cîrpaciule? zise văru-meu; și tu mă 
mogorogeşti? D-apoi numa-n ciubotele tale am stat 
eu, bicisnicule? Încă te obrăzniceşti? Acuş te-oiu 
otinji, cu ceva, de nu te-i pute hrăni în toată viața! 

— Pănă ce mi-i otinji, zise Pavel, eu acuş te cină- 
tuiesc frumuşel cu dichiciul; înţeles-ai? 

Văzind noi că era cit pe ce să se încaiere la bătaie, 
ne punem la mijloc şi-i împăcăm cu mare greu: loan 
să mai dea un irmilic lui Pavel, iar el să-i căputeze 
ciubotele, și pace bună! 

Mai glumeau ei după aceasta cine-cîneşte, dar lui 
Mogorogea nu-i ieşea de la inimă afrontul ce i-l făcuse 
Pavel. 

În săptămina hirții, sau cirneleaga, moș Vasile, 
viind la Folticeni, între alte merinde, aduce fecioru- 
lui său şi trei purcei grijiți gata. 

— Bine-ai venit sănătos, tată, zise Ioan, sărutin- 
du-i mîna. Așă-i că ne-ai nimerit? 

— Bine v-am găsit sănătoși, măi băieţi, răspunse 
moş Vasile. D-apoi, vorba ceea: „Nimeresc orbii 
Suceava, și eu nu eram să vă nimeresc?“ 

Apoi, din vorbă în vorbă, ne întreabă: 

— Ei, ce mai zice Mecetul despre popia voastră? 
Are gind să vă deie drumul degrabă? Căci eu, drept 
să vă spun, m-am săturat de-atita zdruncen și cheltu- 
ială. 

— Nu se zice mecet, ci catihet, tată, răspunse Ioan 
rușinat. 

— Na, na, na, măria-ta! parcă asta grijă am eu 
acuml.., vorba ceea: „Nu-i Tanda, și-i Manda; nu-i 
teiu-beleiu, ci-i beleiu-teiu... de curmeiu“. Și ce mai 
atita încunjur?... Mecet, Berechet, Pleșcan, cum s-a 
fi chemind, Ioane, ştiu că ne jupește bine, zise moş 
Vasile. Ş-apoi cică popa-i cu patru ochil... la mai 


www.dacoromanica.ro 


si 
7 


La 
f 


Vedere din 
Făliicenii- 
Vechi 


pi 


i TEN i 
IA G 


www.dacoromanica.ro 


y) Meg in Sirion. put ZA: 
de osti] nlia tea Fă râpaanerTă, mio bafe 
pri o G nn L cate na ne venen T Pn- 


E A Ann fa cae aa af AN 


diste, mi -akute arini, de 


Dan Zn `, Mai pata de line rint 
Pok cel, A A tu ado a te Hujeste apal y de 
loont. C t ty i 
Era i, dh E aa ale 


E fride 
Pintea Zid atzi Hg fe AAR i pe, 
A de -L îmbina Se o fe 
(| =. 


dph 
2 D D nu nnii / 


7 praz CA P 
p E pu ph FYLD pace 
It ae ae e ȘI p 


tido atun) a | 

Lili ful, îi nEeD) mi 

pe că Pi di- pni- fez 7 ap NE 
aj , 


` 
Z oiy 


y; 
4 


fmapr D pace mru 


Î 472026 25 
de po metal 


Amintiri din copilărie, facsimil, ms. 4.074, f. 25 r. 


www.dacoromanica.ro 


ION CREANGĂ 
RECOLLECTIONS 


With a Preface 
by Marcu Beza 


London & Toronto 
J. M. DENT & SONS LTD, 
E. P. DUTTON & CO. INC. 
New York 


Recollections [Amintiri]. London, 1930. 


www.dacoromanica.ro 


NARRATORI MODERNI 


ION CREANGA 


RICORDI D'INFANZIA 


PRIMA TRADUZIONE DAL HOMENU 
DI 
A. SILVESTRI-GIORGI 


Pugraziong vi R. CORSO 


« LA NUOVA ITALIA » EDITRICE 
FIRENZE 


Ricordi d'infanzia [Amintiri din copilărie]. Firenze, 1931, 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


bine rugaţi-vă cu toată inima sfintului hăraşe! Nico- 
lai de la Humulești, doar v-a ajuta să vă vedeţi popi 
odată; ș-apoi atunci... aţi scăpat şi voi deasupra 
nevoiei: bir n-aveţi a da, şi havalele nu faceţi; la 
mese şedeţi în capul cinstei şi mincaţi tot plăcinte 
şi găini fripte. Iar la urmă vă plătește şi dinţăritul... 
Vorba ceea: „Picioare de cal, gură de lup, obraz de 
scoarță şi pîntece de iapă se cer unui popă“, şi nu-i 
mai trebuie altăceva. Bine-ar fi, Doamne iartă-mă, 
ca feţele bisericeşti să fie mai altfel!... dar... veţi fi 
auzit voi că popa are mînă de luat, nu de dat; el mă- 
nîncă și de pe viu, și de pe mort. Vedeţi cit de bine 
trăieşte mecetul, fără să muncească din greu ca noi.. 
Numai... dă!... darul se cinsteștel... Ioane, eu ţi-am 
şi ochit un potcapic, zise moş Vasile, la pornire. Cată 
denu te lăsa pe tînjală, pune mîna pe afiştat? mai răpede 
şi vin-acasă; căci Ioana lui Grigoraş Roșu, de la 
noi, așteaptă cu nerăbdare să-ți fie preuteasă. Mai 
rămiîneţi cu sănătate, dascăle Zaharie și nepoate, 
că eu m-am dusl... 

— Mergeţi sănătos, moş Vasile, zicem noi, petre- 
cîndu-l pănă mai încolo, şi vă rugăm, spuneţi părin- 
ţilor, din partea noastră, că ne aflăm bine și-i dorim. 

După ce se duce moș Vasile, eu zic lui Ion cu bini- 

orul: 
i — Vere, ia să frigem în astă sară un purcel de ceia, 
că tare mi-i dorl... 

Mogorogea, năting și zgircit cum era, începe a 
striga la mine: 

— Mă! ia ascultați; eu nu-s Nică Oșlobanu, să mă 
suciți cum vreţi voi... Cu ce mă hrăniţi, cu aceea am 
să vă hrănesc. Nu vă dau nici o bucăţică de purcel, 
măcar să crăpaţi! 

— lar de nu, cel ce zice, răspunde Gitlan. 

— Amin, bleştesc eu cu jumătate de gură. 

— Și eu mă anin, spuse Pavel de după sobă. 

— Amin, neamin, ștergeţi-vă pe bot despre pur- 
cei, zise Mogorogea cu ciudă; înțeles-aţi? Nu tot um- 


1 Ierarh. 
2 Atestat. 


19 — Ion Creangă — Opere vol. I 213 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


214 


blați după bunătăți; mai mincaţi și răbdări prăjite, 
că nu v-a fi nimica! 

— Ia lăsaţi-l incolo, măi; sta-i-ar în git pe ceea lume! 
zise Zaharia. 

Şi ne punem, dragă Doamne, la învăţat. Însă, fie 
vorba între noi, nu ne era a învăţa, cum nu-i e cine- 
lui a linge sare. În sobă arsese un foc strașnic; îl învă- 
lisem și astupasem, căci era ger afară. Moş Bodringă 
se încurcase nu știu pe unde în sara aceea, şi Pavel, 
neavînd lucru ca alte dăţi, se culcase devreme. Iar 
Mogorogea, nădăjduindu-se în potcapicul tătăne-său, 
adormise înaintea lui Pavel, cu picioarele în minicile 
contășului, după obiceiu, și horăia zdravăn. Vorba 
ceea: „Lasă-mă, să te las!“ Mai tirziu stingem şi 
noi luminarea şi ne culcăm; însă nu puteam adormi, 
gindindu-ne la purcel. 

— Măi Zaharie, nu mai ai tu vro poștă de cele 
undeva? zic eu încet. 

— Nu, bre, răspunse Zaharia și mai încet; şi, 
Doamne, ce bine-ar fi să trintim una lui Mogorogea! 
Dar, pănă la poștă, pănă la nu știu ce, na cuţitașul 
meu, taie încetișor cusutura de la mîneca lui Mogorogea, 
în dreptul unei talpe, dă-i o pirleală bună cu nişte 
chibrituri de ieste, care ard mocnit, şi las’ dacă i-or 
mai ticni purceii... Numai cată de nu te mocoşi atita! 

— Adă cuţitașul încoace, zic eu, și, la toată intim- 
plarea, cred că nu mă vei da prin şperlă şi nu-l vei 
lăsa să mă bată! 

— Nici vorbă nu mai rămîne, zise Zaharia; dă-j 
pirleală înainte, fără grijă. 

Atunci... îmi ieu inima în dinți și fac tocmai aşa 
cum fusesem povăţuit de Gitlan; taiu cusutura înce- 
tişor și ţin citu-ţi-i smocul de chibrituri aprinse la 
călcăiul văru-meu, unde era pielea mai groasă, pănă 
ce-l răzbeşte focul. Şi, cind răcnește odată cit ce 
poate, eu zvirrr! chibriturile din mină, ţuștiul! la 
spatele lui Zaharia și-ncepem a horăi, de parcă dor- 
meam cine știe de cind... Ion însă, împiedecat cu pi- 
cioarele în minicile contășului, căzuse alivanta la 
pămint, zvircolindu-se ca șerpele şi blăstămindu-ne 
cum îi venea la gură: 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


40 


19* 


— Vai! osindi-v-ar Dumnezeu să vă osiîndească, 
soiuri ticăloase ce sunteţi! Nime n-are cap să se odih- 
nească în casa asta de răul vostrul Cine oare mi-a 
făcut şotia? Pe Zaharia și Nică îi aud horăind și nu 
cred să fi îndrăznit... Numai că hoțomanul de Pavel 
mi-a făcut-o... be-l-ar tăunii să-l beie, cînd i-a fi 
somnul mai dulce! Şi încă se preface că doarme, tică- 
losul | Ia să-l învăţ eu a-și mai bate altă dată joc de 
om | 

Şi răpede iè cu cleştele un cărbune aprins din vatră, 
şi cu dinsul pe cuptor la Pavel. Şi cum dormea, săr- 
manul, cu faţa în sus, îi pune cărbunele pe pieptul gol, 
zicînd: 

— Na! satură-te de făcut şagă cu mine, cîrpaciule! 

Atunci se aude un răcnit spăimîntător, şi, o dată 
cu răcnitul, Pavel, izbind cu picioarele în sobă, 
o și darmă la pămînt. Şi în buimăceala ceea, trezin- 
du-se cu Ion faţă în faţă, unde nu se încinge între 
dinșii o bătaie crincenă; ș-apoi stă de-i priveşte, 
dacă te rabdă inima... 

— Sai, Zaharie, că se face moarte de om în casa 
asta, şi noi avem să dăm samă! zic eu tremurind ca 
varga de frică. 

— Ho, măl ce vă este? zise Zaharia, sărind ca un 
vultur între dînșii. Casă de oameni de treabă se cheamă 
asta?... 

Iară eu, amandea pe ușă afară, plingînd, și încep a 
răcni cît îmi lua gura, strigind megieșii. Oamenii 
săriră buimaci, care dincotro, crezind că-i foc, ori 
ne taie cătanele, Doamne ferește!... Căci era oştire 
nemţească în Folticeni pe vremea aceea. După ce se 
mâîntuie clăcuşoara asta, lumea ne lasă în cit ne-a 
găsit şi se împrăștie, huiduindu-ne. Să fi văzut ce 
blăstămăţie și gălămoz era în casă: fereștile sparte, 
soba dărămată, smocuri de păr smuls din cap, singe 
pe jos, Pavel, cu pieptul ars, şi Ion, cu călcăiul fript, 
şedeau la o parte gîfuind; eu cu Zaharia, de alta, mi- 
rindu-ne de cele întimplate... iar nevinovaţii purcei, 
fiind spînzuraţi în tindă, la răceală, nu se știe ce 
s-au făcut... Zaharia, de la o vreme, voind a curma 
tăcerea, zise: 


215 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


216 


— Cintă-le de-acum, loane: „Cei fără prihană, 
aliluia !“ şi nu mai tinji atita după dinşii; se vede că 
așa le-a fost scris, mititeiil... 

— la nu mai clămpăni și tu din gură, măi, răspunse 
Ion, plin de năduh; aţi tot strigat asupra lor, și iaca, 
vi s-a făcut pe voie. 

În vorbele aceste, viind şi moş Bodringă, chiurluit, 
începe a-şi face cruce de la uşă. 

— Ei, moșule, zic eu; place-ți cum ne-ai găsit? 

Pavel, care pănă atunci şezuse ca mut, uitindu-se 
prin casă amărit, zise: 

— la ascultați, dascălilor: ca să se mintuie toată 
dihonia, cărăbăniţi-vă de la mine, şi mă lăsaţi în 
pace! 

Noi, bucuroși c-am scăpat numai cu-atita, ne luăm 
ce mai aveam şi ne mutăm la un ferar peste drum, 
dimpreună cu moș Bodringă, mingăitorul nostru. 


Prin postul cel mare se răspindește vuiet printre 
dascăli despre desființarea catiheţilor și trecerea 
celor mai tineri dintre noi la Socola. 

— Na-ţi-o bună, că ţi-am frint-ol! zise Trăsnea; cînd 
la dică, nu-i nimică. Vorba ceea: „Ne-am pricopsit cu 
cai cu tot...“ Dracul mă punea să-mi bat capulcu 
gramatica?... De ştiam asta, mai bine şedeam acasă; 
şi cu banii cîți s-au dat, pe ici, pe colea, își prindea 
tata altă nevoie. 

— D-apoi noi, ziseră dascălii cei insuraţi, oftind; 
ne-am calicit cu desăvirşire: zimţi, ba oiţe, ba stupi, 
ba cai şi boi s-au dus ca pe gura lupului! Părintele 
catihetul să trăiască]... 

— la tăceţi, bre, răspunse Zaharia; banu-i ochiul 
dracului, s-a mintuit vorba!... Ce-l mai cisluiţi atita 
pe bietul catihet? Parcă numai el e de-aceia?... Ş-apoi 
şi vouă, nu știu, zău, cum v-a mai întra cineva în 
voie. Vorba ceea: „Hai în car! — Baiul — Hai în 
căruţă! — Baiul — Hai în teleagă — Baiul — Hai pe 
jos! — Baiu l“ Ziceţi mai bine că vă trageţi la teapa 
voastră, ca apa la matcă. Eu-s mai bucuros că s-a 
întîmplat asta. La Socola să mergem, dacă voim să 


www.dacoromanica.ro 


ieşim dobă de cartel... Acolo-s profesorii cei mai 
învăţaţi din lume, după cum aud eu. 

— La Socola! strigă dascălii cei mai tineri, 

— Duceţi-vă pe pustiu, dacă vă place! duce-v-aţi 
învîrtindu-vă ca ciocirlia | strigă cei bătrîni. 

Şi aşa, aproape de Paști, ne-am răzleţit unii de alții, 
şi la Socola a rămas să meargă cine-a vrè în toamna 
viitoare, anul 1855, 


Bucureşti, 1881, septembre 


www.dacoromanica.ro 


10 


218 


IV 


Cum nu se dă scos ursul din birlog, țăranul de la 
munte, strămutat la cimp, şi pruncul, dezlipit de la 
sînul mamei sale, așa nu mă dam eu dus din Humulești 
în toamna anului 1855, cind veni vremea să plec la 
Socola, după stăruința mamei. Şi oare de ce nu m-aş 
fi dat dus din Humulești, nici în ruptul capului, cind 
mereu îmi spunea mama că pentru folosul mieu este 
aceasta? Iaca de ce nu: drăgăliță Doamne, eram și eu 
acum holteiu, din păcate! Şi Iaşii, pe care nu-i văzusem 
niciodată, nu erau aproape de Neamţ, ca Fălticenii, 
de unde, toamna tirziu şi mai ales prin cîșlegile de 
iarnă, fiind nopțile mari, mă puteam repezi din cînd 
în cînd, pişlind-o așa cam pe după toacă, și tot înainte, 
sara pe lună, cu tovarășii mei la clăci în Humulești, pe 
unde știam noi, ţinînd tot o fugă, ca telegarii. Şi după 
ce jucam cît jucam, furam cite-un sărutat de la cele 
copile sprințare, și pină-n ziuă fiind ieşiţi din sat, cam 
pe la prinzul cel mare ne-aflam iar în Fălticeni, trecind 
desculți prin vad, în dreptul Baei, Moldova îngheţată 
pe la margini, şi la dus și la întors, de ne degera 
măduva-n oase de frig! Inima însă ne era ferbinte, că 
ce gindeam și izbindeam. De la Neamţ la Fălticeni 
şi de la Fălticeni la Neamţ era pentru noi atunci o 
palmă de loc. Dar acum se schimba vorba: o cale 
scurtă de două poște, de la Fălticeni la Neamţ, nu 
se potrivește c-o întindere de șese poște, lungi și 
obositoare, de la lași pină la Neamţ. Căci nu vă pară 
şagă: de la Neamţ pînă la lași e cîtu-i de la Iași pînă 
la Neamţ, nici mai mult, nici mai puţin. Și mai bine 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


30 


35 


40 


să rămii pe loc, Ioane, chiteam în mintea mea cea 
proastă, decit să plingi nemîngăiet și să te usuci, de 
dorul cui știu eu, văzind cu ochii!... Dar, vorba ceea: 
„Ursul nu joacă de bunăvoie“. Mort-copt, trebui 
să fac pe cheful mamei, să plec fără voinţă și să las 
ce-mi era drag! 

Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos 
curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglin- 
deşte cu mîhnire Cetatea-Neamţului de atitea veacuri | 
Dragi-mi erau tata şi mama, fraţii și surorile, și 
băieţii satului, tovarășii mei din copilărie, cu cari, 
în zile geroase de iarnă, mă desfătam pe gheaţă și la 
săniuş, iar vara, în zile frumoase de sărbători, 
cîntînd şi chiuind, cutrieram dumbrăvile și luncile 
umbroase, prundul cu știoalnele, ţarinile cu holdele, 
cimpul cu florile și mîndrele dealuri, de după cari-mi 
zimbeau zorile în zburdalnica virstă a tinereţei! 

Asemenea, dragi-mi erau șăzătorile, clăcile, horile 
şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea 
mai mare însuflețire! De piatră de-ai fi fost, și nu se 
putea să nu-ţi salte inima debucurie cînd auzeai uneori 
în puterea nopţei, pe Mihai scripcariul din Humulești 
umblind tot satul cite c-o droaie de flăcăi după dinsul 
şi cintind: 

Frunză verde de cicoare, 
Astă noapte pe răcoare 
Cinta o privighitoare 

Cu viersul de fată mare, 

Şi cînta cu glas duios, 

De picau frunzele jos; 

Şi cînta cu glas supţire 
Pentru-a noastră despărţire; 
Şi ofta şi ciripea, 

Inima de ţ-o rupea! 


Şi cîte şi mai cîte nu cînta Mihai lăutariul din gură 
şi din scripca sa răsunătoare, şi cite alte petreceri 
pline de veselie nu se făceau pe la noi, de-ţi părea tot 
anul zi de sărbătoare! Vorba unei babe: „Să dea D-zeu 
tot anul să fie sărbători și numai o zi de lucru, și 
atunci să fie praznic şi nuntă“. 


219 


www.dacoromanica.ro 


10 


45 


20 


25 


30 


35 


40 


220 


Apoi lasă-ţi, băiete, satul, cu tot farmecul frumusețe- 
lor lui, şipasă de te du în loc strein și aşa depărtat, dacă 
te lasă pirdalnica de inimă! Şi doar mă şi sileam eu, 
într-o părere, s-o fac a înțălege pe mama că pot să mă 
bolnăvesc de dorul ei... și să mor printre streini! 
că văru-mieu Ion Mogorogea, Gheorghe Trăsnea, Nică 
Oşlobanu și alţii s-au lăsat de învăţat și, despre asta, 
tot mănîncă pine pe lîngă părinţii lor. Dar zădarnică 
trudă! Mama avea alte ginduri; ea imi pregătea 
cu îngrijire cele trebuitoare, zicindu-mi de la o vreme 
cu asprime: 

— Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe 
gilceavăl... Ai să pleci unde zic eu. Și Zaharia lui 
Gitlan merge cu tine. Luca Moşneagu, megieșul nostru, 
vă duce cu căruţa cu doi cai ca niște zmei. Ia, mai bine, 
răpezi-te pînă la el de vezi, gata-i de drum? Că 
mine dez-dimineaţă, cu ajutorul Domnului, plecaţi. 

— Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, macar 
să mă omori! ziceam eu, plingind cu zece rînduri de 
lacrimi. Mai trăiesc ei oamenii şi fără popie. 

— Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse 
mama cu nepăsare| la mine nu se trec acestea... Pare- 
mi-se că ştii tu moarea mea... Să nu mă faci, ia acuș, 
să ieu culeșerul din ocniţă şi să te dezmierd, cit ești 
de marel 

Apoi cheamă pe tata și-i zice hotăritor: 

— Spune-i și d-ta băietului, omule, ce se cuvine, 
ca să-și ieie nădejdea şi să-și caute de drum. 

— Mai rămîne vorbă despre asta? zise tata poso- 
morit. Are să urmeze cum ştim noi, nu cum vrea el, 
că doar nu-i de capul său. Cind m-ar bate numai atita 
grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gindul 
cum să-i port de cheltuială, căci banii nu se culeg de 
la trunchiu, ca surcelele. Şi la işti vro şese, afară de 
diînsul, dacă rămîn acasă, nu li mai trebuie nimica? 
Dar fiind el cel mai mare, norocul său; trebuie să 
căutăm a-l zburătăci, căci nu se știu zilele omului! 
Şi poate vreodată să fie şi el sprijin pentru iştialalți. 

Văzind eu că nu-i chip de stat împotriva părinţilor, 
începui a mă gindi la pornire, zicînd în sine-mi cu 
amărăciune: „Ce năcaz pe capul mieu! Preuţii noştri 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


a0 


25 


30 


35 


din saţ nau mai ţrepădaţ pe la Socola, și, mila sfin- 
țului ! nusi încape cureaua de pînţecoși ce sînț. Diapoi 
călugării, o adunăţură de zamparagii dugliși, din țoață 
lumea, cuibăriţi prin mînăsţire, ce nu ajung? Şi eu 
să înșir ațiţea şcoli: în Humuleșţi, la Broșţeni în cri- 
erii munţilor, în Neamţ, la Fălţiceni, și acum la So- 
cola, penţru a căpăţa voie să mă fac, ia, acolo, un popă 
prost, cu preuțeasă şi copii; prea mulț mi se cere!“... 

Acuş îi spun mamei că mă duc la călugărie, în Neamţ, 
ori la Secu. Şi cu ciță carţe şțiu, cu cîţă nu şţiu, peste 
cîţiva ani poţ ssajung dichiu la vrun miţoc şi să string 
un șțiubeiu plin de galbeni, ca părinţele Chirilaș, de 
la jugăriţ, din Vinăţorii Neamţului. Şsapoi aţunci... 
punesţi, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la șold, 
icrişoare moi cîţ se poaţe de mulţe și alţceva de gustare 
în buzunările dulamei, pisţoalele în briu, pe sub rasă, 
comanacul pes0 ureche şi, cu sabia Duhului în mînă 
şi pleţele în vînţ, iaro la papuc, pesţe „Piciorul Rău“, 
spre „Cărarea Afurisiţă“ dinţre Secu şi Agapia din 
deal, unde ţoaţă vara se aude cînţind un glas îngeresc: 


Ici, în vale, la pirău, 
Mieluşa Jui Dumnezeul 


lar cîţesun glas gros răspunde: 


Hop şi eu de la Durău, 
Berbecu lui Dumnezeul... 


Căci, fără să vreu, aflasem şi eu, păcăţosul, ciîţe 
ceva din țainele călugăreşţi... umblind vara cu băieţii 
după... bureţi prin părțile acele, de unde prinsesem 
şi gusț de călugărie... Șţii, ca omul cuprins de evlavie. 

în sfirşiţ, ca să nu-mi uiț vorba, țoață noapțea cea 
dinaințe de plecare, pînă s-au revărsaţ zorile, m-am 
frămînțaţ cu gîndul, feliu și chip, cum aş puţea 
îndupleca pe mama să mă deie mai bine la mînăsţire; 
şi țocmai cind eram hoţăriţ a spune mamei acesțe, 
iaca și soarele răsare, vesțind o zi frumoasă, şi Luca 
Moșneagu, însurățel desal doilea, a cărui ţinără nes 
vasță avusese grijă săul trezească, la țimp și săul 
pregățească de pornire... se şi aude sțrigînd afară: 
„Gața sînteți? Haidem ! că eu vă aşțept cu caii înhă- 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


222 


mați.“ Mama atunci mă și ia răpede-răpede la pornit, 
fără să am cînd îi spune de călugărie. 

Şi, scurtă vorbă, ne adunăm, cu rudele lui Zaharia, 
cu ale mele, în ogradă la moș Luca, sărutăm noi mîna 
părinţilor, luindu-ne rămas bun cu ochii înecaţi în 
lacrimi, şi, după ce ne suim în căruţă, supăraţi și plinși, 
ca vai de noi, Luca Moşneagu, harabagiul nostru, dă 
biciu cailor, zicînd nevestei sale, care inchidea poarta 
după noi: „Olimbiadă, iè sama bine de borta ceea!“ 
Căci nişte porci, spărgînd gardul într-un loc, se înnă- 
dise în grădina lui la păpuşoi. 

Era dimineaţa, în ziua de Tăierea capului sfintului 
loan Botezătorul, cind ieşeam din Humulești, şi 
fetele şi flăcăii, gătiţi frumos, ca în zi de sărbătoari, 
foiau prin sat în toate părțile, cu bucurie zugrăvite 
pe feţe! Numai eu cu Zaharia, ghemuiţi în căruţa luă 
moș Luca, ne duceam surgun, dracului pomană, că mai 
bine n-oiu putea zice. 

— Rogu-te, mină mai tare, moş Luca, zic eu, să nu 
se mai uite satul ca la urs la noi! 

Luca Moșneagu, însă, mina cum știa el, căci smîr- 
țoagele lui de cai erau vlăguiţi din cale- afară, şi slabi, 
și ogirjiți ca niște miţi de cei leşinați, nu zmei, cum 
zicea mama, care nu știa cum să mă urnească mai de- 
grabă din casă. 

— Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat şi ca- 
tihețiile cele, tocmai acum în vremea noastră! zise 
Zaharia lui Gitlan, plin de năduh, după ce-am ieșit 
la drum, afară. Cind să-ţi petreci şi tu tinereţea, apu- 
că-te de cărturărie; parcă are omul zece vieți! Tot 
umblind noi din şcoală în școală, mai mult, ia, aşa 
„De frunza îrăsinelului“, mine, poimîne avem să ne 
trezim niște babalici gubavi și oftigoși — numai buni 
de făcut popi, ieșiți din Socola. 

— Ce zici dumneta, moș Luca, despre unele ca 
acestea? 

— Ce să zic, dascăle Zaharia; știm noi cum vi-s for- 
mele? Eu trebuie să vă duc la locul hotărit, şi, de-aci 
încolo, cum v-a sluji capul. Hi, căluții tatei, să ne 
întoarcem cit mai degrabă acasă! 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


Cînd auzeam noi pe moș Luca pomenind cu drag de 
casă și cînd mai vedeam cum rămîn satele și locurile 
frumoase în urmă, și tot altele necunoscute se înfăţo- 
şază înainte-ne, supărarea noastră creştea la culme! 
Pentru fiecare fiîntină, păriu, vilcică, dumbravă și 
alte locuri drăgălașe ce lăsam în urmă-ne scoteam ci- 
te-un suspin adînc din piepturile noastre! Şi, după min- 
tea ce-o aveam, ne-am fi întors înapoi chiar atunci, 
de nu eram daţi în sama lui moş Luca, de care ne ru- 
ginam ca și de părinţii noștri. 

După un scurt popas, făcut la podul de la Timișești, 
de pe Moldova, pornim înainte spre Moţea şi suim încet- 
încet codrul Păşcanilor. Apoi, din virful acestui co- 
dru, mai aruncăm, nimernicii de noi, cîte-o căutătură 
jalnică spre nunții Neamţului: urieșii munţi, cu vir- 
furile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele şi se 
revarsă pirăiele cu răpejune, șopotind tainic, în mer- 
sul lor neincetat, și ducind, poate, cu sine multe-multe 
patimi şi ahturi omenești, să le înece în Dunărea 
măreaţă | 

— Ei, ei! măi Zaharie, zic eu, coborindu-ne la vale 
spre Păşcani; de-acuni și munţii i-am pierdut din ve- 
dere, şi înstrăinarea noastră este hotărită cine ştie pen- 
tru cîtă vreme! 

— Cum ni-a fi scris de la Dumnezeu sfîntul, zise 
Zaharia, cu glasul aproape stins, ș-apoi rămase dus pe 
ginduri tot drumul, pînă la Blăgești, peste Siretiu, 
unde ni-a fost și masul în noaptea aceca, 

Dar vai de masul nostrul Aici, pe prispa unui rota- 
riu, puţin de nu cra sà vâmînem chiori. De cu sară şi 
pînă după miezul nopţei am stal numai într-o fumăraie 
de baligi, ca la carantină, și tot ne-au coșit ţinţarii. 

— Așa-i viaţa cîmpenească, zise moș Luca, cioşmă- 
lindu-se și învirtindu-se ca pe jăratic, de răul ținţări- 
mei. Cum treci Siretul, apa-i rea și lemnele pe sponci; 
iar vara te înăduși de căldură, şi ţinţarii te chinuiese 
amarnic. N-aș trăi la cimp, Doamne fereşte! Halal 
pe la noi! Apele-s dulci, limpezi ca cristalul și 
reci ca gheaţa ; lemne, de-ajuns; vara, umbră și răcoare 
în toate părţile; oamenii, mai sănătoși, mai puternici, 
mai voinici şi mai voioşi, iar nu ca işti de pe la cimp: 


223 


www.dacoromanica.ro 


19 


15 


20 


25 


30 


35 


40 


224 


sarbezi la faţă şi zbirciţi, de parcă se hrănesc numai cu 
ciuperci fripţe, în ţoaţă viaţa lor. 

— Şţii una, moş Luca, zise Zaharia de la o vreme. 
Găinuşa-i spre asfinţiţ, rariţile derasemine, şi lucea- 
fărul de ziuă de-acum ţrebuie să răsară; haidem să 
pornim la drum! 

— Că bine zici, dascăle Zaharie! parcă ţ-a ieşiţ un 
sfinț din gură! Deciţ ne-om ţoţ învirţi şi cioșmoli pe 
iasţă prispă, mai bine să şcurțăm din cale. Căci mare-i 
Dumnezeu, ne-a feri el de înțimplări | 

Şi aşa, luindu-ne rămas bun de la gazdă, care era ţoţ 
afară culcaţ, pe alţă prispă, plecăm. Și cum ieşim în 
șleah, părerea noasţră de bine: ințilnim cîţiva oameni, 
cu nişte cară cu draniţă, mergind spre lași. Ne înţo- 
vărăşim cu diînșii, de frica lăieşilor din Ruginoasa, şi 
hai-hai, hai-hai, pînă-n ziuă, iacă-ţă-ne în Tirgul-Fru- 
mos, unde-am şi înjunghiat cîţiva harbuji înţr-ales, de 
ni-am poţoliț, deocamdaţă, şi foamea, şi seţea. Apoi, 
după ce s-au hodiniţ caii, am porniţ înainţe, spre Podu- 
Leloaie; şi de aici, ţoţ 'inaințe spre Iaşi, mai mulț pe 
jos decit în căruță, căci zmeii lui moş Luca se muiese 
de țoț; și țăranii noşțri, glumeţi cum sinț ei, ne ţoţ 
șfichiuiau, în țreacăţ, care dincoţro, de ni-era mai 
mare rușinea, de rușinea lui moș Luca, Iar, mai ales, 
pe la asfinţiţul soarelui, ţocmai cînd înţram în laşi, 
pe rohaţca Păcurari, un flăcăoan al dracului ne-a luaţ, 
în ris cum se cade, zicînd: 

— Moșule, it sama de ţine bine ţelegarii ceia, să nu 
ieie vinţ,; că Iașul isța-i mare și, Doamne fereșţe, să nu 
faci vro primejdiel... 

Aţiţa i-a trebuit lui moș Luca, ş-apoi lasă pe dinsul! 
cîţe parasțase şi panaghii, ţoaţe i le-a rădicaţ... 

— l-auzi, măi! Dac-ar şţi el, chiolhănosul și ţicăi- 
tul, de unde- -am porniţ asţă noapțe, ş-ar sţringe lioarba 
acasă, n-ar mai dirdăi degeaba asupra căişorilor 
mei! Ș-apoi doar nu vin eu acum înţăiași daţă la 
Iaşi, să-mi deie povăţ unul ca dinsul ce rînduială 
trebuie să păzesc. Paţruzecile mine-sa de golan! Dacă 
n-a sţaţ oleacă, să-l jnvăţ eu a mai lua de alţă dată 
drumeţii în ris! 


www.dacoromanica.ro 


10 


15 


20 


Văzind noi că ne ieu oamenii tot peste picior și pe 
moş Luca tulburat din cale-afară, cum eram în căruţă, 
ne acoperim peste tot c-un ţol, zicînd eu, cam cu sfială: 

— Moș Luca, de te-a întreba cineva, de-acum înainte, 
de ce trag caii așa de greu, să spui că aduci nişte 
drobi de sare de la Ocnă, și las’ dacă nu te-a crede 
fiecare... 

— Ei, apoi?! Ştiutu-v-am eu că și voi mi-aţi fost de-a- 
ceştia? zise moș Luca, mergînd pe lingă cai, plin de 
năduh; nu mă faceţi, că ia acuș vă ard cîteva jordii 
prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul! 

Auzind noi ce ni se pregătește, ghiontitu-ne-am unul 
pe altul, chicotind inădușit, și ca’ mai ba să zicem nici 
cire! În stirșit, după multe știchiuiri ce-a primit moş 
Luca de la unii-alţii, cum e lumea a dracului, mergînd 
noi în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte prin 
rătăcănile de pe uliţile Iașilor, am ajuns într-un tîr- 
ziu, noaptea, în cieriul Socolei şi am tras cu căruţa 
sub un plop mare, unde-am găsit o mulţime de dăs- 
călime adunată de pe la catiheţi, din toate judeţele 
Moldovei: unia mai tineri, iar cei mai mulţi cu niște 
tîrsoage de barbe cit badanalele de mari, şezînd pe 
iarbă, împreună cu părinţii lor, şi preuți și mireni, gi 
mărturisindu-și unul altuia păcatele! 


www.dacoromanica.ro 


NOTE ŞI VARIANTE 


www.dacoromanica.ro 


Ion Creangă, autorul unei opere restrinse ca volum, dar monumen- 
tală prin originalitatea, prin calitatea artei şi prin farmecul ei incom- 
parabil, a fost apreciat multă vreme ca un scriitor „poporal“, un 
bun culegător de poveşti populare, înzestrat cu oarecare talent, 
geniul lui fiind recunoscut tirziu. 

Contemporanii, cu excepţia lui Eminescu, nu aveau o imagine 
exactă a valorii sale, 

Deşi majoritatea scrierilor lui Creangă s-au tipărit în revista 
Convorbiri literare, iar „Junimea“, în frunte cu Maiorescu, a fost 
favorabilă afirmării talentului său, el nu s-a bucurat acolo de o 
preţuire deplină. Junimiști ca I. Negruzzi, Gane, Panu, Pogor l-au 
apreciat şi înconjurat cu simpatie pentru talentul său de povestitor, 
pentru umorul cu care ştia să istorisească snoave şi anecdote, fără să 
înțeleagă suficient meritul artistic deosebit al poveştilor citite de 
Creangă, nota lor originală. 

Iacob Negruzzi, care aminteşte deseori de el, vorbeşte admirativ, 
lăudînd mai ales inteligenţa şi darul de a spune vorbe de duh populare: 
»Tobă de anecdote, el avea totdeauna cite una disponibilă, fiind mai 
ales cele «corosive» specialitatea sa, spre marele haz al lui Pogor, 
Lambrior, ba se poate zice, afară de Naum, a tuturor junimiştilor“1, 
în ce priveşte opera propriu-zisă, Negruzzi este departe dea înțelege 
valoarea covirşitoare a lui Creangă, pe care îl socoate un scriitor po- 
poral prin excelenţă, un talent naiv: „Şi cînd aducea în «Junimea» 
cite o poveste sau nuvelă, și mai tîrziu cîte un capitol din Amintirile 
sale, cu cită plăcere şi haz ascultam sănătoasele produceri ale acestui 
talent primitiv şi necioplit“2. 

* Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea“, cap. XI, Citeva portrete, Buc., 


(1933), p. 202. 
2 Ibidem. 


20 229 


www.dacoromanica.ro 


Titu Maiorescu, deși nu s-a ocupat special de opera lui Creangă, 
în repetate rînduri a făcut aprecieri din care transpare intuirea talen- 
tului și originalității pe linia specificului popular şi naţional al 
scriitorului, 

În 1881, vorbind despre neologisme şi noua orientare inaugurată 
de „Junimea“ şi revista Convorbiri literare, Maiorescu îl trece în rindul 
scriitorilor „dintre cei mai cu limbă românească ce i-a avut vreodată 
literatura noastră“!, alături de Eminescu, Slavici, Negruzzi, Lam- 
brior etc. Situat pe o poziţie înaintată privind poezia populară şi 
problemele limbii, el cita elogios, în studiul Literatura română şi 
străinătatea (1882), pe Alecsandri, Bolintineanu, Slavici, Negruzzi 
şi Gane pentru „originalitatea lor naţională. Toţi autorii aceştia, 
părăsind oarba imitare a concepţiunilor străine, s-au inspirat de viaţa 
proprie a poporului lor,,.“2, menționind, printre scriitorii care repre- 
zintă un „întreg curent al gustului estetic în Europa“, şi pe „nepre- 
ţuitul Creangă“? cu ale sale Amintiri din copilărie, iar în articolul 
Poeziile d-lui A. Naum, încare pleda pentru o literatură inspirată 
din viaţa poporului, îl include şi pe Creangă în rîndul autorilor ei: 
„Pastelurile şi Ostaşii lui Alecsandri, poveştile și Amintirile lui Creangă, 
poeziile lui Eminescu, pentru a nu vorbi decît de cei încetaţi din viaţă, 
sunt manifestările acestei epoce de renaştere literară“t, 

Tot el, în articolul Leon C., Negruzzi și „Junimea“ (1890), numeşte 
pe scriitorul nostru „virtosul glume Creangă“5, iar în Nuvelele d-lui 
I.A. Brătescu- Voineşti (1907) consideră că „Pentru graiul cuminte şi 
adeseori glumeţ al ţăranului moldovean, Creangă este recunoscut ca 
model“6, Fără să-i dedice o cercetare specială, Maiorescu și-a dat seama 
de valoarea scriitorului, de vreme ce-l citează alături de mari nume 
ale literaturii universale”, însă, aşa cum s-a observat, exprimarea unor 
judecăţi de valoare asupra operei lui Creangă era, din cauza profun- 
dei ei originalităţi, o întreprindere dificilă, Trebuiau stabilite rapor- 
turile reale dintre folclor şi opera scriitorului, unicitatea ei în ce 
priveşte modalitatea de exprimare, 


1 Critice, II, 1908, p, 162. 

a Critice, III, 1915, p. 18, 

a idem, p. 19, 

4 Idem, p. 246. 

s Idem, p. 147, 

a Idem, p. 277. 

? Idem, p. 19, 

3 Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ion Creangă, Buc., E.P.L., 1963, p. 123 
N, Barbu, Creangă şi „Junimea“, Iaşul literar, XV, 11, noiembrie 1964, p. 42e 


230 


www.dacoromanica.ro 


Dintre contemporani, cel dintii care a văzut în Creangă un prozator 
excepţional, un mare talent, este M. Eminescu. Lui îi aparţine și 
prima menţiune scrisă despre opera marelui humuleștean. În articolul 
publicat la 5 decemvrie 1876 în Curierul de Iași, poetul îl aşază pe po- 
xestitor alături de reprezentanţi valoroși ai literaturii universale: 
germanul Fritz Reuter, americanul Francis Bret-Harte şi maghia- 
rul Petöfi, iar în numărul de la 10 august 1877, îl pune alături de 
Alecsandri, Negruzzi şi Slavici. 

Tot în Curierul de Iaşi, cu data de 5 ianuarie 1877, Eminescu criti- 
ca revista Colectorul literar, care apărea la Piatra-Neamţ, că publică 
traduceri de o valoare „îndoielnică“ în loc să exploreze tezaurul 
popular, acordind artei lui Creangă o înaltă valoare: „Dar, la dreptul 
vorbind, la Piatra, într-un ţinut muntos, plin de legende, de proverbe, 
de locuţiuni, apoi de localităţi istorice, Colectorul nu găseşte ce să 
culeagă? Un muntean de baştină, născut aseminea în ţinutul Neam- 
ţului, e Ioan Creangă. Citit-au vreodată colectorii pe Dănilă Prepe- 
leac, pe Soacra cu trei nurori şi altele, ca să vadă care ar trebui să fie 
izvoarăle din cari să se inspire, şi cum vorbesc şi se mișcă ţinutaşii 
din Neamţ?* 

Eminescu, care în nenumărate rapoarte subliniase calităţile 
excepţionale ale manualelor lui Creangă!, în ziarul Timpul, din 
7 mai 1880, face o elogioasă prezentare a abecedarului /nvăţătorul 
copiilor, carte de cetit în clasele primare, cu litere, slove și buchi, 
cuprinzind învățături morale și instructive, scos de Creangă în colabo- 
rare cu institutorii C. Grigorescu şi V. Răceanu. În recenzia despre 
nuvelele lui Slavici, poetul consideră opera lui Creangă, alături 
de a lui Slavici, ca reprezentînd „tinereţea etnică, curăţia de moravuri, 
seninul neamului românesc“?, 

După tipărirea Amintirilor în Convorbiri literare, Eminescu le 
reproduce în foiletoanele Timpului. 

În 1879, Angelo de Gubernatis îl făcea pe Creangă cunoscut străi- 
nătăţii, menţionindu-l în Dizionario biografico degli scrittori contem- 
poranei. 

Cercul Contemporanului a primit cu simpatie literatura lui Creangă. 
I. Nădejde, cu prilejul observaţiilor critice privitoare la partea știin- 
ţifică din manualul Învățătorul copiilor (Contemporanul, 1, 6, sept. 
16, 1881, p. 205—211), menţionează elogios pe scriitorul Creangă, 


1 Jon Creangă, Documente, Buc., E.P.L., 1964, p. 252. 
2 M. Emines:u, Opera politică, vol. II, 1880—1883, cd. I. Creţu, Cugetarea, 
(1941], p. 439. 


20* 231 


www.dacoromanica.ro 


iar în numerele din decembrie 1881 (p. 431—433) şi ianuarie 1882 
(p. 483—485) ale Contemporanului, povestitorul publică cîteva poezii 
populare: Cind eram în floarea mea, Mielușica, Bratu, auzite, pe cînd 
era internat în spitalul Brîncovenesc, de la „mama Bălașa“. 

În articolul Încercări de critică ştiinţifică. II. Ion Creangă!, Nico- 
lae Iorga ne comunică valoroase impresii cu privire la realismul 
scriitorului. 

Creangă, remarca Iorga, este un vizual. El este preocupat nu atit 
de descrieri de natură şi de portrete, cît mai ales de acţiuni, modul luă 
de a vedea este mereu concret: „Ca şi poporul, călăuza și inspiratorul 
lui unic, el are puţine idei abstracte în minte: icoanele, senzațiile 
predomină. Memoria lui e o memorie de ordine senzaţională; el vede 
admirabil faptele care trec pe dinaintea ochilor lui glumeţi...“2 


Insistînd asupra coloraturii speciale a operei, o consideră categorie 
superioară modelelor folclorice, şi îi recunoaşte scriitorului, faţă 
de Petre Ispirescu, „merite superioare“: „Pe cît de străin de stilu} 
curent este Creangă, pe atît de multe orizonturi deschide el către lumea 
țărănească, specială, din codrii Neamţului, pe atîta este lipsit de 
caracter local Ispirescu“4, 


Marele cărturar ne-a lăsat şi o bună apreciere a relaţiilor luă 
Creangă cu „Junimea“, care: „nu l-a ridicat niciodată, ea însăşi, 
prea sus“, ci a prețuit mai ales darul lui de povestitor de glume: 
„Sînt unele din povestirile lui care nu vor putea fi publicate niciodată. 
Astfel de povestiri i se cereau lui în rîndul întăi. Dădeau drumul 
ţăranului acolo între dînşii, pentru ca să simtă ceva nou“. 


În prefața care însoţeşte culegerea de basme şi povestiri ale scrii- 
torului, traduse în limba franceză€, Iorga vorbeşte cu mare admiraţie 
de Creangă, considerîndu-l un umanist de tip rabelaisian. Făcînd 
referiri asupra unora dintre poveşti şi povestiri (de o atenţie 
specială se bucură Moş Nichifor Coţcariul)”, criticul remarcă 


1 Convorbiri literare, XXIV, 3, 1 iunie 1890, p. 244—258. 

3 Jdem, p. 946. 

3 Cf. şi N. Iorga, Ceva despre Ion Creangă, Neamul românesc literar, Văle- 
nii de Munte, II, 2,10 ianuar 1910, p. 17—19. 

4 N. Iorga, Întoarcerea vechiului fond românesc, Istoria literaturii româneşti, 
Buc., 1929, p. 165. 

s Idem, p. 164. 

* Les littératures populaires de toutes les nations, tome I, Paris, 1931; Jon 
Creangă, Contes populaires de Roumanie, [ Poveşti), traduction et notes par Stanciu 
Stoian et Ode de Chateauvieux Lebel avec une Préface de monsieur N. Iorga. 

? Istoria literaturii româneşti contemporane, Buc., vol. I, 1934, p. 219—223. 


232 


www.dacoromanica.ro 


unele elemente ale artei satirice a scrierilor lui Creangă, ca şi bogăţia 
dialogului, şi totelafirmă, printre primii, su perioritatea Amintirilor 
faţă de Povești. 

Primul critic însă care i-a înţeles opera în esenţa ei, care, printr-o 
analiză serioasă atit a conţinutului, cît şi a mijloacelor de expresie, 
a subliniat valoarea ei adevărată şi permanentă, a fost G. Ibrăileanu. 
Lui îi revine meritul de a fi relevat că proza lui Creangă reprezintă 
sinteza, realizată genial, dintre elementul popular şi conştiinţa artis- 
tică individuală: „Autorul profund — demiurgos — al operei lui 
Creangă e poporul; concepţiile lui Creangă sînt ale poporului; al lui 
Creangă e numai talentul pe care-l are din naştere“l, 

Tot lui Ibrăileanu îi aparţine formularea adevărului cu privire 
Aa realismul operei lui Creangă, apropierea ei de viaţa concretă contem- 
porană, care se manifestă cu o forţă egală, contrar aparenţelor, chiar 
în poveşti, „adevărate nuvele din viaţa de la ţară“, ca şi definirea 
trăsăturii specifice a basmelor scriitorului, anume reducerea fabulo- 
sului şi miraculosului la proporţii umane: „miraculosul e secundar 
şi de multe ori e un ingredient pentru puterea realistă a picturii oame- 
anilor şi vieţii lor sufleteşti“3. 

Ibrăileanu arată, de pildă, că în Capra cu trei iezi, modul cum se 
petrec lucrurile, cum se comportă şi vorbesc animalele, nu diferă, în 
realitate, prin nimic de ceea ce există în viaţa obişnuită a oamenilor. 
“Tot aşa în celelalte basme, unde între împărați, sfinţi etc., şi ţărani 
nu găsim absolut nici o deosebire în felul cum văd ei lumea înconju- 
rătoare şi cum își exprimă părerile despre ea: „Creangă este atît de 
realist, încit unele din poveştile lui sînt aproape lipsite de miraculos, 
care îngăduie povestitorului să înzestreze pe eroii săi cu însuşiri 
sufleteşti şi trupeşti peste măsura omenească. Iar creaţiilor pur fan- 
tastice, ca zmeii ş.c.l., Creangă le împrumută o viaţă curat omenească, 
şi anume ţărănească, îi amestecă cu desăvirşire în mediul vieţii de 
toate zilele din Humulești şi-i tratează pe un picior de perfectă egali- 
tate“. Ibrăileanu surprinde, printre cei dintii, elementul viu al artei 
lui Creangă, plăcerea de a povesti, de a reface vorbirea personajelor, 
debitul verbal: „Basmul, povestea, valorează cît valorează talentul 
celui care povesteşte. Şi Creangă a avut un aşa de mare talent, încît 


1 G. Ibrăileanu, I. Creangă, țăranul şi tîrgovețul, Scriitori români şi străini, 
Taşi, 1926, p. 156, 

2 Idem, p. 150. 

3 Ibidem. 

4 G, Ibrăileanu, Povestirile lui Creangă, Note şi impresii, Iaşi, 1920, 
T. 9. 


233 


www.dacoromanica.ro 


în toate poveştile oamenii trăiesc cu o individualitate şi cu o putere 
de viaţă extraordinară“. 

Tot cu el începe să se vorbească de caracterul dramatic al Aminti- 
rilor şi Poveștilor, de vioiciunea dialogului, de concentrarea şi sobrie- 
tatea prezentării. 

Scoţind în evidenţă particularitățile operei lui Creangă, Ibrăi- 
leanu sublinia şi profundul ei caracter naţional: „opera lui Creangă 
este epopeea poporului român; Creangă este Homer al nostru“â, ceea 
ce a determinat primirea ei în patrimoniul literar universal: „Îm 
Creangă trăiesc credinţele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, 
poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de 
adaptare la împrejurările pămîntului dacic, dedesubtul fluetuaţiunilor- 
de la suprafaţa vieţii naţionale“3. „Creangă este un reprezentant per- 
fect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovean 
între români; al sufletului țărănesc între moldoveni; al sufletului 
omului de la munte între ţăranii moldoveni“t. 

Între 1890—1933 se publică despre Creangă un mare număr de 
note, articole, lucrări memorialistice, biografii şi studii’, cu o valoare» 
documentară de netăgăduit, dar care pun accentul mai mult pe ele- 
mentul de pitoresc biografic. 

Se simţea acut lipsa unor lucrări de analiză în care să se dezbatä 
cu profunzime însuşirile operei. 

Jean Boutière are meritul de a fi dat, în 1930, la Paris, prima mono- 
grafie despre Creangă: La vie et oeuvre de Ion Creanga, care avea ca 
scop, cum anunţă autorul în prefaţă, a face cunoscut și prețuit „pe 
unul dintre scriitorii moldoveni cei mai originali şi pe unul dintre- 
cei mai valoroși povestitori populari din Europa“€. 

Studiul se deschide cu un capitol dezvoltat asupra vieţii povesti- 
torului şi care denotă o impresionantă muncă de cercetare. Utilizînd 
tot materialul informativ de care dispunea în momentul întocmiriă 
lucrării sale, Bouticre reconstituie viaţa scriitorului în toate etapele 
ei. De remarcat că materialul aflat direct a fost completat cu laborioase 
cercetări personale. 


Autorul analizează amănunţit poveştile lui Creangă din punctul de 
vedere al conținutului lor, în comparaţie cu basmele asemănătoare 


1 Idem, p. 78, 

3 Idem, p. 76, 

2 Ibidem. 

4 Idem, p. 77. 

s Cf. Bibliografia ediţiei. 

* Jean Boutière, op. cit., p.tă, 


234 


www.dacoromanica.ro 


româneşti și străine, cu scopul de a scoate în evidenţă contribuţia 
originală a povestitorului moldovean și de a-i fixa locul printre autorii 
“europeni de basme. El stabilește raportul lui Creangă cu tematica 
folclorică, susținînd, spre deosebire de L. Şăineanul, că opera lui 
‘Creangă nu este rezultatul unei contopiri de variante disparate de bas- 
me populare, că nu s-a recurs la „combinaţii personale“, ci că poveş- 
tile lui reprezintă dezvoltarea unor teme populare bine cunoscute, cu 
“respectarea fondului folcloric tradiţional. Numai Harap-Alb şi Dănilă 
Prepeleac, remarca el, au acţiuni care ar putea fi scindate în mai 
multe părţi?. Boutière a demonstrat convingător originea integral 
populară a basmului Harap-Alb, lăsînd în discuţie pe Dănilă Prepe- 
deac, în care vedea o „adevărată contaminare“, datorată nu atit lui 
‘Creangă, cît mai ales tradiţiei populare?. 

Creangă a păstrat fondul temelor folclorice, a împrumutat din 
Nimba vie a poporului multe forme de exprimare caracteristice: dia- 
doguri stereotipe în versuri, formule iniţiale, mediane și finale etc. 
Prin toate acestea el se apropie de ceilalţi culegători de folclor, dar se 
îndepărtează de ei prin capacitatea realistă de a „fixa în puţine cuvinte 
un gest sau o atitudine“, de a transforma basmul popular în operă 
de artă (prin introducerea vieţii, prin vioiciunea personajelor, locali- 
zarea acţiunii, umorul caracteristic): „El făcea astfel, dintr-o temă 
populară împrumutată, o operă cu adevărat proprie; poveștile sale, 
«cu toate că sînt foarte apropiate de ale celorlalţi povestitori români, 
prin acţiunea lor și prin anumite elemente formale, au un aspect de 
“originalitate şi o valoare mult superioară“5. „Transformarea poveştilor 
populare în opere de artă este un procedeu ce nu se întîlneşte la multe 


1 Basmele romdne în comparațiunecu legendele antice clasice ..., Buc., 1895. 

2 Jean Boutière, op. cil., p. 151. 

3 Al. Dima, în Baza folclorică a povestirii lui Creangă „Dănilă Prepeleac“, vol. 
Studii de istorie a teoriei literare româneşti, Buc., E.P.L., 1962, p. 253—293, combate 
"teoriile fanteziste cu privire la structura acestui basm, dovedind, în sensul celor 
-afirmate de Boutière, prin cercetarea unui număr mai mare de variante şi printr-o 
analiză profundă a substratului psihologic al poveștii, existenţa contaminării 
“chiar ta poveştile populare: „Şi acest basm al lui Creangă e o creaţiune folclorică 
Bigură, expresie a celui mai autentic spirit poporan, manifestat prin mentalitatea 
“complex asociativă sub forma contrastului, o contaminare care nu e de loco 
sinteză personală a scriitorului, ci numal un foarte obişnuit act psihologic, de 
felul celor nenumărate ce se produc neîncetat pe toate tărimurile etnografiei 
gi ale folclorului“ (p. 269). Cf. şi cercetarea lui Ovidiu Birlea (Ion Creangă şi 
folclorul, în Steaua, Cluj, XV, 1, ianuarie 1965, p. 34—42) cu privire la variantele 
basmelor lui Creangă. 

* J. Boutière, op. cil., p. 166. 

š Op. cit., p. 176. 


235 


www.dacoromanica.ro 


popoare. Editorii prozei populare, îucepind cu fraţii Grimm, au înfru- 
museţat adesea poveştile pe care le adunau, şi reconstituiau de multe 
ori variante ideale, contopind într-un tot diferite versiuni necom- 
plete... Însă foarte rari sînt aceia care au avut talentul de a da viaţă 
şi a întineri vechile teme populare, cum a reușit Creangă“!. „Dar 
înainte de toate, Creangă este un artist ca şi Ch. Perrault. Se află în 
opera acestor doi povestitori aceeaşi reproducere fidelă a vechilor 
plăsmuiri, în limbajul simplu popular, aceeaşi viaţă, aceeaşi evocare 
a oamenilor umili dintr-o anumită epocă, acelaşi spirit de bună cali- 
tate. Creangă nu se deosebește de înaintașul său decit printr-un realism 
împins uneori prea departe şi, mai ales, prin bogata colecţie de expre- 
sii, zicale şi proverbe populare, pe care o oferă cititorilor săi, colecţie 
care n-are echivalent, după ştirea noastră, la nici un alt povestitor 
european“2. 

Această parte a lucrării lui Boutière ocupă mai mult de jumătate 
din totalul paginilor şi trebuie socotită, după rezultatele obţinute, 
superioară celorlalte. 

Spaţiul acordat povestirilor şi mai ales Amintirilor este foarte 
redus. Recunoaşte Amintirilor, peste valoarea documentară, şi o 
„valoare literară considerabilă“t. Lucrarea se încheie cu o analiză a 
limbii şi stilului scriitorului și cu un glosar de cuvinte dialectale sau 
rare. 

Ceea ce nu iese la iveală în mod clar din acest studiu, extrem de 
documentat, este valoarea artistică excepţională a operei lui Creangă, 
deși Boutière își dă bine seama că ea există (cf. de pildă, p. 165, 166, 
172, 175—179 etc.). 

Cu unele rectificări de detaliu5, cartea filologului francez are merite 
ştiinţifice incontestabile; ea a contribuit și contribuie încă la cunoaş- 
terea povestitorului român printre străini şi, indirect, la trezirea inte- 
resului acestora pentru literalura română clasică. 

În monografia Viaţa lui Ion Creangă (1938, a doua ediţie, revăzută, 
1964), scriere de inestimabilă valoare interpretativă şi remarcabilă 
operă de sinteză, Q. Călinescu urmărește atit prezentarea amănunțită 


1 Op. cit., p. 178—177. 

1 Op. cit., p. 179. 

3 Op. cit., p. 192—194. 

“Op. cit., p. 195. 

5 Cf. recenziile cărții; Paul Zarifopol, în Viaja românească, XXII, 9 — 
10, sept.-oct. 1930, p. 353—356; N. Cartojan, în Revista istorică română, Buc., 
vol. I, fascicola T, 1931, p. 310—312; Gr. Gr. Scorpan, în Revista critică, V, 
2, april-iunie 1931, p. 133—141; Ion Breazu, în Dacoromania, Buc., VII, 1934, 
p. 379—381. 


236 


www.dacoromanica.ro 


a biografiei scriitorului, bazată pe documente, cit şi analiza operei 
în strinsă legătură cu viaţa, realizind, pentru prima dată, cu strălucitor: 
talent, portretul unui Creangă umanist, erudit, mare artist: „Ca şi 
în cazul lui Eminescu, am încercat a face portretul lui Creangă inter- 
pretind documentele. N-am făcut descoperiri noi, afară de puţine (de 
acum înainte nici nu se mai pot afla decit doar preciziuni de date), 
dar pricepătorul în materie îşi va da seama, credem, de felul nostru 
de a citi şi de al altora. 

Judecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică într-un 
portret totalitar, deoarece opera se află, întrucit îl priveşte pe Creangă, 
strîns legată de existenţa lui. Portretul acesta este o lucrare de curată 
ştiinţă. Informaţia este riguroasă şi completă, orice propoziţie e 
documentată“. 

În ciuda marii bogății a materialului documentar folosit pentru 
reconstituirea reală a vieţii povestitorului, autorul nu s-a lăsat copleșit 
de mulțimea faptelor, ci, dimpotrivă, a extras din ele tot ce este esen- 
ţial pentru a face să trăiască cu adevărat această mare figură a litera- 
turii româneşti. Elementele de portret, analiza psihologică, descrie- 
rile, tablourile de mediu, toate vădesc în personalitatea lui Călinescu 
calităţile istoricului literar îmbinate remarcabil cu cele ale romancie- 
rului, deci calităţile omului de ştiinţă conjugate cu cele ale creatorului 
de literatură, 

În cadrul expunerii amănunțite a biografiei scriitorului sînt înfă- 
țişate, documentar, familiile Creangă şi Ciubotaru, anii copilăriei 
şi adolescenţei scriitorului, profesorii și colegii pe care i-a avut la 
şcoala catihetică din Fălticeni şi la Seminar, întîmplările legate de 
numirea ca diacon, de căsătoria şi supărările cu socrul său, copilul 
Constantin, mutarea de la o biserică la alta, conflictul cu autoritățile 
bisericeşti; se urmăreşte îndeaproape activitatea didactică şi de autor 
de manuale şcolare a lui Creangă, pedagog de excepţională valoare. 

Reconstituirea integrală a vieţii povestitorului prilejuieşte criti- 
cului observaţii revelatoare cu privire la evenimentele epocii, prietenia 
dintre Eminescu şi Creangă, recompunerea, cu erudiție şi artă, a atmos- 
terei Iaşilor de dinainte de Unire în care descinde prima dată scrii- 
torul. Una din marile izbînzi ale criticii călinesciene o constituie 
înlăturarea definitivă a mitului despre un Creangă „scriitor poporal“?. 

În capitolele finale ale monografiei: XIII, Creangă „scriitor po- 
poral“, XIV, Jovialitatea lui Creangă, XV, Creangă în timp şi spațiu, 


1 Œ. Călinescu, Jon Creangă, Buc., E.P.L., 1964, p. 384, 
Cf, şi G. Călinescu, Despre „scriitorul poporal“, Contemporanul, Buc „nr. 10 
(908), 6 martie 1964, p. 1—7. 


237 


www.dacoromanica.ro 


se fixează criteriile esenţiale pentru înţelegerea operei, se precizează 
specificul artei lui Creangă demonstrat cu un ansamblu preţios de 
teoretizări generale despre artă. 

Călinescu acordă o atenţie specială realismului operei lui Creangă, 
Personajele basmelor, se subliniază în comentariu, sînt situate realist 
în timp şi spaţiu, fabulosul nu întunecă niciodată datele reale ale 
observaţiei. Creangă transpune cu mult firesc elemente ale lumii 
reale într-o lume închipuită, imprimă fabulosului culoarea vieţii de 
toate zilele. Astfel, Harap-Alb, operă cu caracter fantastic, are scene 
de „realism poznaş“: „În plin fabulos dăm de scene de un realism bufon. 
Gerilă, Ochilă şi celelalte fiinţe monstruoase de basm, intrate în casa 
de fier înfierbîntată a împăratului Roș, se ceartă întocmai ca dascălii 
în gazdă la ciubotarul din Fălticeni, sau ca Smaranda cu copiii şi 
cu bărbatul“ (p. 317). 

Creangă respectă momentele de desfăşurare ale basmului popular, 
însă individualizează şi umanizează fantasticul. Personajele din poveş- 
tile sale amintesc, prin îmbrăcăminte, comportare, de oamenii din 
satul scriitorului: „Cea mai originală manieră de a trata fabulosul se 
dezvăluie în Povestea lui Stan Păjitul. Desfăşurarea scenică este păstra- 
tă aproape peste tot, dar cu o notă neprevăzută. Fantasticule tratat rea- 
listic, cu multă culoare locală țărănească... Dialogul e plin de autenti- 
citate, însă fără adincimea nuvelistică el n-ar fi putut constitui o ob- 
servaţie. Efectul literar vine din originala alăturare a miraculosului cu 
cea mai specifică realitate, şi e din cimpul comicului. Eroii sînt, în în- 
ţelesul bun literar, vulgari. Dumnezeu, sfinţii, zmeii, împărații, împă= 
rătesele vorbesc ca nişte fiinţe ce şi-au uitat cuviinţa rangului, dindu-şi 
pe față ingenuitatea sufletească... Tot ce în genere e transcendent în 
poveste la Creangă e readus pe pămînt şi micşorat. Să aruncăm ochii 
prin povestea Ivan Turbincă şi să extragem citeva fragmente de convor- 
bire: « — ...hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva 
ostaşul cela să aibă hărţag şi să ni găsim beleaua cu dînsul. Ştii c-am 
mai mincat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală». « — Ei, 
Ivane, doar te-ai săturat acum de umblat prin lume după crancalicuri? » 

Limbajul acesta e pitoresc de bună seamă, dar fără un substrat 
fantastic sau realistic n-ar însemna mare lucru. Cînd însă aflăm că 
siintul Petre şi Dumnezeu înşişi vorbesc aşa de colorat, atunci efectul 
e de o înaltă bufonerie. Amestecul acesta de fabulos şi ţărănie, de 
ireal şi realism în sisteme dramatice în care toți eroii aproape numai 
vorbesc, iar partea narativă este un monolog ıl autorului, face tot 
farmecul poveştilor“. 


1 G, Călinescu, Ion Creangă, Buc., E.P.L., 1964, p. 306—308. 


238 


www.dacoromanica.ro 


Atiît în monografie, cît şi în Istoria literaturii române (Buc., 1941, 
p. 423—425), G. Călinescu relevă viziunea scenică, caracterizarea 
dialogică, însuşirile de creator dramatic ale scriitorului, considerînd 
că întreaga operă a lui Creangă este o suită de dialoguri şi monolo- 
guri: „Nici Amintirile şi cu atit mai puţin Poveștile nu sînt opere pro- 
priu-zise de prozator, valabile în neatirnare, ci părţi narate dintr-o 
intocmire dramatică cu un singur actor, monologică“!. „Mijlocul de 
caracterizare nu este analiza, ci desfășurarea dramatică. Creangă are 
însuşiri de comediograi, şi dacă ar fi scris piese de teatru, cum plănuia, 
ar fi izbutit şi în acest gen“2. 

El nu numai că retrăieşte „timpul pierdut“, dar îl face sensibil 
cititorului, fiind simultan erou şi autor. Dialogul bogat, susţine 
criticul, dă posibilitate operelor sale să fie reprezentate scenic: „Dănilă 
Prepeleac se poate juca aproape în întregime. Intonaţia cuvintelor, 
gestul ghicit cu care eroul le spune, acestea sînt totul“?. 

Şi în monografie, şi în capitolul respectiv din Istoria literaturii 
române (p. 423—431), G. Călinescu descoperă apropieri între Creangă 
şi Caragiale, în sensul că amîndoi „dramatizează“, că, adică, văd pe 
oameni în continui acțiuni scenice. 

Creangă este un umanist și un erudit, scrie Călinescu. Erudiţia 
lui însă este de o natură specială, asemănătoare, în ce privește izvorul 
ei popular, cu erudiţia lui Anton Pann şi, în ciuda aparenţelor atît de 
diferite, cu a lui Rabelais şi a altor autori culţi. . 

Umanismul operei lui Creangă nu își află izvorul în antichitatea 
greco-latină, afirmă criticul, ci în folclor, în tezaurul paremiologic, 
şi scopul lui este, ca şi la Rabelais, jovialitatea, hazul: „Creangă este 
un umanist al științei sătești, scoţind din erudiţia lui un rîs gros, 
fără a fi totuşi un autor «vesel» prin materie. Conţinutul poveștilor 
şi Amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric 
ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, 
sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală. Obiecte, 
animale, oameni, vorbesc într-una, aruncînd cele mai joviale vorbe 
prin forma lor neaşteptată, nicidecum frumoase prinarmonia sunetului, 
şi citind neostenit şi cu o viteză nemaipomenită“5. „Scriitori 
ca Creangă nu pot apărea decit acolo unde cuvîntul e bătrin, greu de 


» Idem, p. 997. 

t Idem, p. 303. 

3 Idem, p. 305. 

4 Cr. şi G. Călinescu, Opera lui I. Creangă cu prilejul unei noi ediții, Ade- 
vărul literar şi artistic, Buc., XIX, 905, 10 aprilie 1938, p. 17. 

s G, Călinescu, Ion Creangă, Buc., E.P.L., 1964, p. 351—352. 


239 


www.dacoromanica.ro 


subinţelesuri, aproape echivoc, şi unde experienţa s-a condensat în 
formule nemişcătoare, tuturor cunoscute, aşa încît opera literară 
să fie aproape numai o reaprindere a unor elemente tocite de uz. Era 
mai firesc ca un astfel de scriitor de cuvinte să răsară peste cîteva 
veacuri, într-o epocă de umanism românesc. Născut cu mult mai de- 
vreme, Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiţie veche şi deci şi 
un fel de erudiție, la sat, şi încă la satul de munte de dincolo de Siret, 
unde poporul e neamestecat şi păstrător şi-şi exprimă experienţa 
impersonal şi aforistic“1, 

Se relevă, de asemenea, inegalabila virtute a lui Creangă de a 
descoperi şi utiliza forţa caracterizatoare a cuvîntului popular. Scriito- 
rul creează în stil popular, păstrează fonetisme regionale, simplitatea 
vorbirii țărănești, zicerile pline de savoare, însă toate acestea, consi- 
derate individual, sînt înzestrate cu valori artistice distincte: 
„El are plăcerea cuvinteloriși a zicerilor şi mai ales acea volup- 
tate de a le experimenta punîndu-le în gura altora. În cîmpul lui măr- 
ginit, Creangă este un erudit, un estetal filologiei. Eroii lui nu tră- 
iesc din mişcare ci din cuvînt...“ (p. 324)2. 

Folosirea expresiilor populare, a proverbelor şi zicalelor reprezintă 
un mijloc plastic de a localiza şi individualiza personajele, iar speci- 
ficul de structură al frazei contribuie la realizarea impresiei de viață 
autentică, pe care întreaga operă o degajă. 

De aceea realismul operei lui Creangă, care pune în evidenţă o 
puternică individualitate stilistică, aparţine, după cum arată Căli- 
nescu, mai puţin oralităţii și mai mult artei lui de scriitor?, 

În monografie se cuprind şi observaţii deosebit de valoroase în 
legătură cu povestirea Moș Nichifor Cojcariul: „Cit despre istoria lui 
Moş Nichifor Cojcariul, subintitulată modest «povestire glumeaţă», 
ea nu are «poporal» decit mediul. Și Caragiale și Sadoveanu ar putea 
fi numiţi după acest criteriu scriitori populari. 

Un ţăran nu înţelege nimic din acel dialog fără noimă, care nu 
duce la nimic. Moș Nichifor Coţcariul este întiia mare nuvelă româ- 
nească de atmosferă, şi din ea se trage toată nuvelistica noastră mo- 
dernă. Fără a fi citit probabil pe Maupassant, Creangă intuia deodată 
legile genului, pornind numai din spirit de emulaţie de la Slavici, 
care însă scria mai degrabă scurte romane“€. „Tot umorul bucății stă 

1 Idem, p. 357. 

* CI. și G. Călinescu, Despre „Moș Nichifor Cotcariul“, Adevărul literar şi 
artistic, Buc., XIX, seria a III-a, nr. 909, 8 mai 1938, p. 16. 


2 Cf. şi G. Călinescu, I. Creangă şi Ch. Perrault, Contemporanul, Buc., nr. 17 
(915), 24 aprilie 1964, p. 4. 


* G. Călinescu, Ion Creangă, Buc., E.P.L., 1964, p. 324—322. 


240 


www.dacoromanica.ro 


în a încetini, spre o mai bună intuire, gesturile tipice ale persona. 
jului, în a-l lăsa să-şi răstoarne toate expresiile care rezumă firea și 
experiența lui“2. „Misterul lui Creangă nu e nici graiul bogat, nici 
stilul, ci talentul literar de a caracteriza oamenii după modul lor 
verbal, Același era, cu alt mediu, talentul lui Caragiale?. 

De-a lungul întregii analize, G. Călinescu remarcă elementele 
specifice pe care Creangă le aduce în cadrul literaturii universale: 
fondul surizător, optimismul povestitorului hrănit de creaţia populară, 
risul plin de vitalitate, asemănat de G. Călinescu cu celebra „joyeu- 
set“ a lui Rabelais, introducerea în povești a elementelor specifice 
românești. 

În prefața volumului Jon Creangă, Opere, E.S.P.L.A., 1933, 
Călinescu revine cu valoroase precizări asupra realismului operei 
povestitorului: „Realismul lui Creangă este cu atît mai plin de interes, 
cu cît cea mai mare parte din opera sa e de domeniul fabulosului, 
unde anume scriitori de linie romantică cultivau idealismul. Nu e 
vorba numai de realism, în înțelesul îngust al cuvîntului, de coloare 
locală, geografică și etnică, dar de realism ca metodă cu valoare 
universală, construită pe datele naturii şi în spiritul ei“ (p. 8). „Crean- 
gă foloseşte folclorul în punctele lui cele mai realiste și mai complexe, 
fără a-l altera, ceea ce conferă prozei sale o mare adincime. Astfel 
Poveștea lui Harap-Alb este, lăsînd la o parte orice erudiție, plină de 
elemente de cunoaștere ale lumii morale. Craiul pune la încercare 
destoinicia celor trei feciori ai săi speriindu-i la un pod cu pielea unui 
urs. Este tema pedagogică a probei, Fiii cei mai mari se dovedesc 
îricoși, cel mai mic, sfătuit şi de o babă, e mult mai bărbat. Un suflet 
tînăr şi aprins, bizuit pe înțelepciunea bătrinilor răzbește în viață 
mai ușor. Dintre toţi caii din herghelie, Harap-Alb alege un «cal 
grebănos, dupuros şi slab», singurul care mănîncă jăratic, E tema apa- 
renţelor. De obicei calul cel slab are adunate în piept inimile celor- 
lalţi. Se demonstrează, cum s-ar zice, fenomenul genialităţii în speța 
cavalină. Mulţi oameni, acesta e sensul, au înfăţişare desăvirșită 
anatomiceşte vorbind, fiind totuși lipsiţi de energia creatoare. Alte- 
ori tema revine ca o demonstraţie de modestie. Fata harnică alege 
drept dar printre atîtea lăzi arătoase pe cea mai sărăcăcioasă la vedere, 
dovadă a unui simţ al însuşirilor solide ce ştie să deosebească super- 
ficialităţile, În drum, Harap-Alb se întilnește cu un spin, de care se 
cam fereşte, fiindcă tatăl său l-a sfătuit să n-aibă de a face cu omul 


i (dem, P. 324. 
* (gem, p. 3314. 


241 


www.dacoromanica.ro 


roşu şi mai ales cu cel spîn. Într-adevăr, viteazul om va avea de păţit 
multe din partea spînului. De unde vine oare, în popor, această jude- 
cată defavorabilă faţă de spin? Din experienţa ştiinţifică în felul ei, 
ce spune că o deficiență fiziologică, avind la bază o perturbare endo- 
crinologică, produce o modificare a firii. E vorba deci de o carac- 
terologie patologică populară, poate înrudită cu clasificaţiile pe temei 
humoral ale lui Galenus. Harap-Alb e trimis de spîn să aducă împăra- 
tului Verde salată din grădina ursului. Mitologic, e o muncă hercu- 
leană ; asemănarea între Hercule şi Făt-Frumos a mai fost relevată. 
În fond Hercule este, din punct de vedere social, simbolizarea soartei 
sclavului pus de stăpinul capricios să facă treburile cele mai hazar- 
date, Salăţile noastre corespund merelor hesperide. Din punct de vedere 
medical, pofta de salută a împăratului provine din necesitatea organis- 
mului animal de a se antrena printr-o substanţă vie vegetală. Mai 
departe, Harap-Alb va fi trimis să aducă pielea bătută cu nestemate 
a unui cerb. Medicina veche a crezut de asemenea în virtuțile pietrelor 
preţioase. În general, toate basmele scot în evidenţă interdependența 
regnului animal de cel vegetal şi mineral, Împăratul Roş e un alt 
tiran care pune pe Harap-Alb şi pe însoțitorii săi Gerilă, Ochilă, 
Păsări-Lăţi-Lungilă, Flămînzilă, Setilă la munci dificile, Este de 
observat că fiecare din aceşti monştri ai naturii joase, aparent de o 
putere colosală ca şi vechile speţe azi dispărute, nu sînt în stare să 
rezolve decît o singură problemă. Ochilă vede, Lungilă se întinde. 
Lumea animală interioară posedă simţuri acute, dar o adaptare, toc- 
mai de aceea, insuficientă. Numai omul cu centri cerebrali dezvoltați, 
în cazul nostru Harap-Alb, poate să facă faţă în chip superior oricăror 
condiţii de viaţă, studiind în fiecare împrejurare natura lucrurilor. 

Realismul lui Creangă este uimitor mai cu seamă în basme, unde 
ne aşteptăm de obicei la un oarecare schematism şi convenţionalism. 
Nici vorbă, poporul formulează artistic adevărurile generale ale vieţii, 
creează tipuri şi caractere, determină, mai ales poetic, scena de desfă- 
şurare a întîmplărilor. Totuşi, cu greu s-ar vorbi de «analiză psiho- 
logică» în basm, de nuanţe de caracter, de descripţie atentă a mediului. 
Poporul lucrează în «affresco», indicînd sumar liniile și coloritul. La 
Creangă dăm, în plin fabulos, de scene de un realism meticulos ca al 
unui pictor olandez şi uneori deun umor imens, avînd în vedere surpriza 
pe care o produce faptul de a vedea atita coloare locală şi individuali- 
tate în reprezentările mitice. Astfel proceda Homer. În plin fabulos, 
Gerilă, Ochilă şi celelalte monstruozităţi ale basmului se «dondănesc» 
în casa de fier înroșit a împăratului Roş ca dascălii în gazdă la ciobo- 
tarul din Fălticeni, revelind fiecare, peste definiţia lor caractero- 


242 


www.dacoromanica.ro 


logică, anume trăsături particulare de temperament ce le conferă o 
izbitoare umanitate. Gerilă e bun şi mînios, o varietate de «posac 
bun la inimă» (burbero benefico), nu incapabil deci de anume malig- 
nităţi inocente: Eu îs bun, cit îs bun, dar cînd m-a scoate cineva din 
răbdare, apoi nu-i trebuie nici ţigan de laie împotriva mea». El aruncă, 
suflind, o brumă de trei palme de groasă pe pereţi, ca să-şi rîdă de cei- 
lalţi tovarăşi ai săi. Flăminzilă e amarnic şi mușcător în vorbă, cu 
porecla gata în gură, cu ceva cumpănit și moale, un moldovean în 
fine care scoate din sărite pe Gerilă prin calmul său. Gerilă e pentru 
el «Buzilă», care nu încape în sîn de urechi, de o mînie prăpăstioasă 
fără consecinţe, făcînd «sînge-n baligă». Vorbirea împăratului Roş 
e de o grasă ţărănie. Pişcat de furnici (el crede de purici), măria-sa 
drăcuie. La Harap-Alb şi la tovarăşii lui el se uită echioriş» şi îi 
ameninţă cu parapon: «V-aţi dus pe copce, cu toată şmichiria voastră». 
Moşneagul din Povestea porcului este îndrăzneţ la vorbă ca Moş Ion 
Roată, însă măsurat, avînd iritaţia calmă («D-apoi îngăduiește puţin, 
măi babă...») şi cînd împăratul îl ameninţă cu tăierea capului nu se 
sperie şi răspunde îndesat: «Milostiv este Cel-de-sus, măria-voastră. 
Iară dacă s-a întîmpla — să nu bănuiţi, puternice împărate — după 
dorinţa luminării-voastre, apoi atunci să ne trimiteţi copila acasă». 
Cum s-ar zice, moșul suportă, de nevoie, tonul arogant al mărimilor, 
dar în sufletul său mocnește ceva — şi în răscoalele de la 1907 tatăl 
adoptiv al porcului ar fi răspuns la judecată tot aşa de chibzuit ţanţoş. 
Momentul în care Chirică dracul apare îmbrăcat în straie nemţeşti pe 
uliţa satului lui Stan Păţitul, pe cînd acesta luase ceaunul de pe foc 
să mestece mămăliga (deci atenţie: mămăliga la ţară nu se mestecă 
în timpul fierberii, ci ridicată de pe pirostrii, după ce mălaiul a fost 
pătruns bine), cățărarea lui Chirică pe uluci de teama cîinilor solicită 
atenţia unui pictor al vieţii rurale şi totul e viu şi plin de atmosferă. 
Creangă nu rămîne în poveste într-o zonă mitică, ci se coboară pînă la 
social, culegind tipicul printr-o exagerare adecvată, la faţa locului. 
Chiar Harap-Alb, cu toate că voinicul în general — în folclor — apare 
idealizat în înţelesul că e sublimat de note prea particulare, e un flă- 
cău țărănesc plin de adevăr, care atunci cînd calul năzdrăvan, prea 
jigărit, se apropie să mănince jăratic, îl loveşte cu friul în cap, trăgînd, 
şi o înjurătură: «De te-ar împinge păcatul să mai vii odată, vai de 
steaua ta are să fie!» Pînă şi între obiecte se încinge o sfadă comică, 
relevînd caractere umane: «— Măsoară-ţi vorbele, băiete! Auzi, soră 
nicovală, cum ne ride acuşorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; 
şi văd, dar trebuie să răbd. — Vorba ceea, soro: „Şede hirbu-n cale 


243 


www.dacoromanica.ro 


şi ride de oale“. Măi puşchiule! ia să vedem ce-ai făcut tu mai mult 
decit noi?» 

Prin basme, completind Amintirile, I. Creangă a făcut romanul 
vieţii ţăranului din anume timp şi loc, ridicîndu-se la general prin 
tipizare, fără a şterge toate particularităţile istorice, geografice şi 
individuale“ (p. 12). 

Printr-o cercetare amănunţită a stilului povestitorului, Tudor 
Vianu şi Vladimir Streinu au relevat, în studii de sinteză, originali- 
tatea artistică a literaturii marelui nostru Creangă. 

Tudor Vianu, în Arta prozatorilor români, Buc., 1941, se opreşte 
mai cu seamă asupra oralităţii artei lui Creangă, însuşire izvorită 
natural din caracterul popular al operei sale: „Toate jprocedeele sti- 
listice ale lui Creangă, n.n] decurg din însușirea precumpănitoare a 
artei sale orale, făcută mai mult pentru a fi ascultată decît absorbită 
cu ochii în paginile unei cărţi. Pentru a ilustra oralitatea artei lui 
Creangă, analizei i se impun mai întîi formele graiului viu: «Ş-apoi, 
dă, Doamne, bine-i; şi vorba ceea; hăt bine...“ (p. 112). „Orală este 
la Creangă și plăcerea pentru cuvinte, înşirate uneori în lungi enume- 
rări fără alt scop decît acel artistic al defilării lor cu atîtea fizionomii 
variate“ (p. 113). „Orală este, în sfîrşit, frumoasa cadență, mai puţin 
observată, a perioadei crengiste, în care scriitorul ne oferă unul din 
exemplele cele mai interesante ale artei sale rafinate“ (p. 115). 

Observațiile criticului cu privire la locul folclorului în procesul 
de creaţie al scriitorului, subliniază şi ele fuziunea dintre elementul 
popular şi conştiinţa artistică individuală, personalitatea artistică 
a lui Creangă: „Cu toate acestea, cine ar vedea în paginile lui Creangă 
o simplă culegere folclorică sau un mediu întîmplător, prin care se 
rostește fantazia lingvistică a poporului, ar comite una din cele mai 
grave erori ale judecății literare. 

Zicerile tipice sînt în Creangă mijloacele unui artist individual. 
Prin el ne vorbește un om al poporului, dar nu un exemplar imper- 
sonal şi anonim. Mulțimea expresiilor tipice în scrisul lui Creangă 
zugrăveşte o natură rustică şi jovială, un stilist abundent, folosind 
formele oralităţii“ (p. 111). 

În studiul lui Vladimir Streinu Clasicii noștri. Jon Creangă, 
Casa şcoalelor, 1943, p. 185—244, găsim preţioase nuanţări referitoare 
la oralitatea scrierilor lui Creangă (cu această artă a „spunerii“ 
povestitorul „provoacă în cititor simţămîntul de ascultător, ceea ce 
alimentează impresia unui puternic prezent epic“, p. 224):, la giganti- 


1 Cf. și Vladimir Streinu, Rapsod popular, Gazeta literară, Buc., 51, 17 decem- 
brie 1964, p.3. 


244 


www.dacoromanica.ro 


pi 


SOUVENIRS 
D'ENFANCE 


TRADUIT DU ROUMAIN PAR 
YVES AUGER 


DIDIER 


Souvenirs d'enfance [Amintiri din copilărie]. Paris, 1947, 


www.dacoromanica.ro 


tata K SAE IA | 


mă 


Seminarul „Veniamin Costache“ 


Academia Mihăileană. 


www.dacoromanica.ro 


zarea din basme care urmăreşte efecte comice, la arta naraţiunii și 
originalitatea expresiei artistice. Deşi creează în stil popular, păstrind 
fonetismele, vorbirea degajată a ţăranilor, zicerile, menţine fabulosul 
popular, el dă întregului material un aşa de mare sens artistic indi” 
vidual, încît nu mai poţi distinge elementul popular de propria contri- 
buţie a autorului. 

Umorul lui Creangă, afirmă criticul, nu este satiric. Voia bună 
vine din înțelegerea de către scriitor a lumii concrete în toată complexa 
ei varietate, înțelegere realizată cu jovialitate şi spirit. Mentalitatea 
lui se întemeiază pe bun simţ şi pe naturali. 

Protestînd împotriva „biografismului“ şi „istoriogratismului“, 
reclamînd contribuţii care să insiste asupra însuşirilor fundamentale 
ale operei, criticul polemizează şi cu cei ale căror interpretări pun 
accentul excesiv pe aspectele culte ale scrierilor lui Creangă, pe 
„cărturărismul“ scriitorului, întrucît Creangă ar reprezenta, potrivit 
lui VI. Streinu, o speţă de „homerism“, de rapsodism în cadre ţărăneşti, 
o „perfecţiune în elementaritate“: „Înciît, deşi restrinsă, opera lui 
formează un adevărat ciclu rapsodic țărănesc. În versiune nouă, pentru 
adulţi, el a ştiut să fixeze climatul de poveste populară, al cărui lexic 
l-a rafinat, păstrindu-l, aspru în sunet, a ajuns să-i rotunjească arta 
compunerii, menţinînd-o totuşi naivă; a dat fabulei străvechi valoare 
literară cultă, fără să-i usuce frăgezimile; cu virtute proprie a sporit 
linia unor neînsemnate fapte școlărești pînă la dimensiunea uriaşă 
a datinei, a superstiţiei şi a miturilor, a făcut, în sfîrşit, operă de Homer 
al ţărănimii românești“2. Specificul scrierilor lui trebuie căutat în 
„„homerismul viziunii, adică facultatea de a vedea şi evoca în dimen- 
siun? uriaşă şi structura rapsodică, adică epicism şi oralitate“s. 

Printre cercetătorii vieţii şi operei lui Creangă se numără şi 
Gh. T. Kirileanu, care, ani în şir, și-a tăcut un tel de cult din urmărirea 
cu înţelegere și dragoste a existenței povestitorului humuleșteant. 

În ultimele două decenii interesul pentru opera lui Creangă a 
sporit considerabil. Scrierile lui au fost retipărite în cele mai variate 
colecţii și în ediţii care cunosc tiraje uriaşe. Au apărut exegeze care 
aduc, dintr-o perspectivă științifică, aprecieri noi cu privire la struc- 
tura şi sensurile operei. 


1 Cf. și consideraţiile critice pe marginea monografiei lui Zoe Dumitresru. 
Buşulenga, Jon Creangă, din Viaja românească, Buc., XVII, 2, 1964, n, 220—224. 

2 VI. Streinu, Jon Creangă, 1943, p. 204. 

2 Idem, p. 242. 

*Cf. Bibliografia ediției. 


21 — Ion Creangă — Opere vol. I 245 


www.dacoromanica.ro 


În articolul Arta lui Creangă!, Al. Piru consideră că mulţi comen- 
tatori ai operei lui Creangă au reluat doar lucrurile comune care s-au 
tot spus despre acest scriitor de mare subtilitate şi fineţe, au ajuns la 
interpretări simpliste ca cele referitoare la descriptivismul şi peisa- 
gismul din creaţia lui. Al. Piru demonstrează că accentul trebuie 
pus nu pe descrieri, ci pe densitatea epică. El relevă |implicaţiile 
sociale ale operei lui Creangă şi susţine ideea particularizării persona- 
lităţii scriitorului faţă de Slavici şi Caragiale?, face interesante obser- 
vaţii pe marginea basmului Zvan Turbinca şi a povestirii Moș Nichifor 
Coţcariul ținsistînd, privitor la aceasta, în special asupra artei suges- 
tiei şi a echivocului). 

Un studiu amplu, cu un profil aparte, este Învățătorul Ion Creangă 
de Bianca Bratu, apărut la Bucureşti, Editura de Stat didactică şi 
pedagogică, 1958. Această cercetare, bazată pe opera] scriitorului, 
pe mărturiile contemporanilor şi mai ales pe documenteț de arhivă, 
îşi propune, cum se arată în scurtul cuvînt introductiv, să dea o imagine 
completă a institutorului Creangă. În prima secţiune a cărţii, autoarea 
reface, pe baza unei largi informaţii, drumul prin școli al lui Ion 
Creangă, iar în celelalte două secţiuni, relevă activitatea scriitorului 
ca institutor, metodist şi autor de manuale didactice. 

Şerban Cioculescu, combătînd unele opinii potrivit cărora opera 
lui Creangă ar avea un specific strict regional moldovenesc, dovedește 
în mod convingător că prin caracterul ei realist şi prin conţinutul ei 
uman „opera e pe înţelesul românilor de pretutindeni şi de toate vir- 
stele“, că „rezonanţa ei n-a fost niciodată exclusiv provincială“?. 
În mai multe rînduri, Şerban Cioculescu a stăruit asupra valori- 
lor stilistice ale scrierilor lui Creangă, remarcind grija scriitorului 
pentru exactitatea expresiei, superioritatea artistică a textului: 
„Vastitatea experienţei sale artistice, săvirşită fără alt dascăl decit 
propriul său simţ, rămîne una din marile probleme ale criticii noastre 
literare și ale stilisticii“4. 

Cu studiul Baza folclorică a povestirii lui Creangă „Dănilă, Pre- 
peleac“, în Studii de istorie a teoriei literare românești, 1962, [p. 253— 


2 Viaţa româneoscă, IX, 8, august 1956, p. 181—188. 

2 Prefaţă, ed. Ion Creangă, Amintiri, povești, potestiri, E.S.P.L.A., Bibl. 
pt. toţi, 1960, p. I— XIV; Tipuri sociale în opera lui Creangă, Gazeta literară, 
XI, 51, 17 decembrie 1964. 

» Ion Creangă, Gazeta literară, VII, 2, 7 ianuarie 1960. 

« Artistul, Gazeta literară, XI, 51, 17 decembrie 1964; 75 de ani de la moartea 
lui Creangă, Scînteia tineretului, nr. 4.845, 13.X11.1964. 


246 


www.dacoromanica.ro 


293, Al. Dima aduce o importantă contribuţie pe linia stabilirii şi 
aprofundării raporturilor dintre folclor şi opera lui Creangă. Aprecieri 
cu privire la caracterul realist al creaţiei marelui povestitor şi deose= 
bitei ei expresivităţi artistice sînt cuprinse şi în articolele: Specificul 
artei lui Creangă! şi Poveștile lui Creangă. 

Cartea Zoii Dumitrescu-Buşulenga, Jon Creangă, E.P.L., 1963, 
aduce puncte de vedere noi, interesante, defineşte, prin judecăţi de 
valoare substanţiale, personalitatea creatoare, inimitabilă, a lui 
Creangă. 

După capitolul iniţial, Critica criticii, în care sînt examinate apre- 
cierile și opiniile formulate de-a lungul anilor despre arta scriitorului, 
autoarea trece la cercetarea fondului operei lui Creangă şi specificului 
ei artistic. 

Analiza ideologico-estetică a operei se face în capitole de sinteză 
ca: Etos și umanism popular, realism folcloric, Izvoarele risului în 
opera lui Creangă, Citeva observaţii pe marginea stilului lui Creangă, 
ca şi în cele consacrate poveștilor, amintirilor, povestirilor. 

În capitolul Etos și umanism popular, realism folcloric se stabilesc 
sursele și principalele motive de inspiraţie ale operei lui Creangă, 
raportul dintre scriitor şi masele populare de la care a împrumutat 
concepţia de viaţă, scopul urmărit fiind acela de a sublinia originali- 
tatea creaţiei lui Creangă, nota ei specifică. 

Punctul de plecare esenţial al cercetătoarei îl constituie „stabilirea 
unui raport cît mai exact între contribuţia personală și cea folclorică 
în opera lui Creangă“ (p. 6), definirea personalităţii lui artistice, dat 
fiind că: „Creangă nu este un simplu povestitor popular, ci un creator 
de artă originală“ (p. 227). 

Teoretic, autoarea susţine că, pentru a înţelege procesul de creaţie 
al artiștilor din popor, „trebuie studiată mai ales jumătatea dintii 
a vieţii, hotăritoare în ceea ce priveşte formaţia spirituală, perioada 
în care a pătruns în ei, tără a mai putea fi extirpată sau transformată 
(decit în foarte mică măsură) viziunea despre lume, concepţia despre 
viaţă“, că „în operele acestor creatori e cuprins mai mult decît poate 
să ofere o singură viaţă, e concentrată toată înţelepciunea milenară 
a comunităţii, a clasei sociale pecare o reprezintă“ (p. 27). De pe acest 
punct de vedere, autoarea face consideraţii privind moştenirea pe 
linie paternă şi reconstituie mediul humuleștean, care i-au imprimat 
scriitorului, încă din tinereţe, „optimismul viguros“, „concepţia laică, 


1 România liberă, nr. 6.270, 12.XI[,1964. 
Luceafărul, ar. 26, 19.X11.1964. 


21" 247 


www.dacoromanica.ro 


nesuperstițioasă despre lume“, încrederea în triumful binelui şi al 
dreptăţii, elogiul spiritului activ şi celelalte precepte morale, toate 
acestea exprimind natura concepţiilor poporului, esenţiale în struc- 
turarea universului sufletesc al scriitorului. Prin aceste trăsături, 
îmbinate cu geniul creator al povestitorului, se explică „marea lui 
originalitate în modul specific de construire a imaginii artistice, în 
realismul operei în toată diversitatea aspectelor. Viziunea despre lume 
şi temperamentul artistic coroborate dau naştere originalității realis- 
mului lui Creangă“ (p. 43). 

În cadrul aprecierilor critice rezervate basmelor, se subliniază 
împletirea originală a fantasticului cu elemer tele de observaţie rea- 
listă; universul poveştilor lui Creangă, prin felul de a îi al eroilor, 
prin manifestările şi vorbirea lor, este un univers țărănesc cu rădăcini 
în realitatea satului moldovenesc de munte. Potenţarea fabulosului 
ge face în acord cu umorul popular, acesta fiind generat de bunul simţ, 
care judecă cele sfinte pe baza experienţei umane (scriitorul strecoară, 
în cursul unor întîmplări excepţionale, amănunte hazlii care spulberă 
atmosfera solemnă). Ca și în basmele folclorice, tema cenirală a poveş- 
tilor este lupta dintre bine şi rău; la loc de cinste se află munca, prin 
care omul dobîndește experienţă de viaţă şi pricepere, ascuţime de 
minte, puterea de a respinge lăcomia și făţărnicia. Încrederea în trium- 
ful adevărului şi al dreptăţii dă basmelor sale un puternic caracter 
optimist. 

În cadrul acestor analize sint formulate consideraţii cu privire 
la caracterul „satiric“ al artei scriitorului, la exagerarea ccnștientă, 
personajele căpătînd dimensiuni uriaşe (prin îngroşarea caricaturală 
a trăsăturilor fizice sau morale iau naştere „gliganii“ şi „coblizanii“, 
Gerilă, Flămînzilă, Ochilă etc.), se relevă înrudirea lui Creangă cu 
alţi creatori de factură asemănătoare din literatura universală. 

În capitolul privind Amintirile, „primul roman al copilăriei ţără- 
neşti în literatura noastră“ și în acelaşi timp o imagine a satului ca 
realitate socială și morală la mijlocul veacului trecut, comentatoarea 
se ocupă mai puţin de elementul biografic și mai mult de documentul 
psihologic cuprins în această operă, arătind că: „Interesant e docu- 
mentul psihologic, foarte strîns împletit cu cel oferit de materialul 
de viaţă oglindită. Acesta completează de fapt datele personalităţii 
scriitorului, explică formaţia şi înclinațiile sale, legăturile cu familia, 

satul şi locurile de baştină, dă loc la interpretarea modalităţilor funda- 
mentale ale temperamentului său“ (p. 135). 

Se dezbate cu competenţă „ce este material de viaţă propriu-zisă» 

e inografic, documentar, adică istoricitate şi ce este creaţie originală’ 


248 


www.dacoromanica.ro 


caractere individualizate, intenţie generalizatoare în imaginea artis- 
tică, adică literatură“ (p. 120). a 
Se arată pe larg că aceste două modalități de expresie: „se întil- 
nesc întregindu-se înăuntrul operei, determinate de cele două atitu- 
dini afective dominante ale creatorului, duioşia colorată nostalgic 
şi rîsul homeric, izvorit dintr-un simţ colosal al grotescului. Melan" 
colia ușoară îl poartă înspre evocarea lirică, înspre efuziunea senti. 
mentală, care introduce pe scena operei figurile cele mai dragi, ale 
părinţilor şi bunicilor, ale dascălilor şi prietenilor, fără deformări, 
cu dimensiuni firești. Într-o astfel de dispoziţie sufletească scrie el 
despre casa părintească, despre înţelepciunea bunicului, despre truda, 
necazurile și oboselile oamenilor, despre nesuferita corvoadă a armatei 
şi multe altele, exprimindu-şi uneori cu umor, alteori cu ironie amară 
părerile critice despre lumea satului său. Dar acel simţ al grotescului 
îl poartă îniată spre caricaturizare, spre exagerarea laturilor negative 
fizice sau morale ale oamenilor. Unul e firntit, altul e gușat, acesta 
e un uriaş lacom şi cretin, aceea e o scorpie rea şi veninoasă, cu ochii 
holbaţi și cu jordia în mînă la rădăcina copacului, cestălalt un popă 
cu poalele-n briu care joacă şi bea, în sfîrșit, un spiriduş al discordiei 
și al aventurii hazlii, un Picaro al faceţiei, care înnoadă personajele 
şi întîmplările. De la acesta, Nică a lui Ştefan a Petrei, eroul, şi pînă 
la grupul catiheţilor îndobitociţi de metodele sinistre de învăţămînt 
ale vremii, se desfășoară o întreagă panoramă grotescă, prin care 
Creangă transformă Humuleștii în univers literar. Geniul satiric a 
introdus Humuleștii în cuptorul său şi a scos romanul Amintirilor. 
Astfel se creează două fațete ale operei, cea care alcătuieşte ceea ce 
am numi povestirea de cadru şi care conferă caracterul documentar 
Aminţirilor, şi cealaltă, topită la temperatura de fuziune a geniului 
satiric, la care oamenii nu mai sînt reprezentaţi cu dimensiuni fireşti» 
ci trăiesc într-un univers de ficțiune rabelaisianăfi (p. 121). 
Povestirile sînt supuse şi ele unei cercetări atente (mai puţin, faţă 
de valoarea ei, Moș Nichifor Coţcariul), întrucît „cele mai întinse şi 
mai valoroase artistic dintre ele îl înfăţişează pe scriitor creînd tipuri 
umane după modele pe care le-a cunoscut direct sau din auzite; cele 
mai mărunte ca întindere şi valoare îl prezintă pe Creangă într-o ipos- 
tază minoră a sa ca artist, dar care nu poate fi ignorată, deoarece intră 
în alcătuirea intimă, lăuntrică a personalităţii lui (p. 103). 
Exegeza operei îi prilejuieşte autoarei remarcabile observaţii 
<u privire la aspectele felurite ale comicului, realizate de scriitor 
prin procedee diverse şi subtile, şi în care Zoe Dumitrescu-Bușulenga 
vede modul fundamental de existenţă al artei povestitorului. 


249 


www.dacoromanica.ro 


O altă parte a monografiei se ocupă de valoarea stilistică a scrie- 
rilor lui Creangă, greu de definit, crede autoarea, din pricina ameste- 
cului de specific naţional, de izvoare populare şi de puternică 
originalitate. 

Volumele: Gh. Ungureanu, Din viaţa lui Ion Creangă, Documente, 
Buc., 1940 şi Jon Creangă, Documente, Buc., E.P.L., 1964, sînt rodul 
unor îndelungi cercetări de arhivă care au scos la lumină un bogat 
material inedit privind viaţa şi opera scriitorului. 

În studiul introductiv al ultimului volum, sînt cercetate proble- 
mele legate de istoricul satelor Humuleşti şi Pipirig, se fac impor- 
tante precizări în legătură cu „răzeşia“ lui Creangă, cu data naşterii 
(Gh. Ungureanu se opreşte asupra datei de „10 iunie 1839“, con- 
semnată într-o mitrică de născuţi care s-a păstrat!la Protoieria ţinu- 
tului Neamţ). 

Acest volum 'cuprinde lin portante'documente despre intemeierea 
satului Humuleşti, lupta ţăranilor din Humuleşti și Pipirig, întrecare 
şi înainiaşii|lui Creangă! după tată şi mamă, împotriva exploatării 
feudale. Documente noi întregesc datele privind istoricul şcolii din 
timpul lui Creangă, profesorii şi colegii pe care i-a avut, pe Creangă 
şcolar la catihetul din Fălticeni şi la Seminar, calificativele obți- 
nute la examene etc., se completează ştirile referitoare la activi- 
tatea sa didactică, 

Lucrarea lui Ovidiu Birlea Poveștile lui Creangă, apărută la Editura 
pentru literatură, 1967, de o deosebită valoare informativă şi metodo- 
logică, examinează amănunţit esența folclorică a operei lui Creangă, 
îşi propune să arate „... în ce măsură Poveștile lui Creangă se integrează 
în contextul poveștilor româneşti şi care ar îi notele distinctive“ 
(p. 5). 

Cercetarea fondului folcloric se face pe baza unei temeinice ana- 
lize comparative între poveştile lui Creangă şi variantele lor folclorice, 
publicate sau nepublicate. Studiul delimitează fondul folcloric moştenit 
al operei lui Creangă de contribuţia personală, relevă modul cum a 
reuşit scriitorul o sinteză superioară a procedeelor artistice populare 
(se urmărește comparativ, pe realitatea materialului folcloric, între- 
buinţarea unui procedeu specific folclorului sau a elementelor de orali- 
tate, în versiunea populară și în povestea lui Creangă), detașarea lui de 
povestitorii populari. 

Despre limba lui Creangă s-a scris puţin şi, în general, 
fără valoare. Problema cea mai importantă şi mai frecvent pusă 
o constituie caracterul aşa-zis dialectal al limbii lui. Astfel 


250 


www.dacoromanica.ro 


G. Weigand, în prefața la Jon Creangă's „Harap-Alb“, Leipzig, 1910 
(textul românesc, împreună cu traducerea germană şi note explicative) 
atirmă, lucru oarecum just, că nu numai orăşenii, dar nici toţi ţăranii 
nu înţeleg binə sau aproape de loc opera povestitorului nostru. În 
sprijinul părerii sale, Weigand citează pe cunoscutul ziarist şi om 
politic ardelean Vasile Goldiş, care, într-o scrisoare adresată lui, spu- 
nea următoarele: „Numai o mică parte îl înţeleg [pe Creangă]. Mulți- 
mea cuvintelor n=uzitate la noi şi chiar felul lui de a se exprima, cam 
curios pentru noi, îl înstrăinează de marele nostru public“. Este greu 
de precizat cu toată siguranţa sensul părţii finale a acestui citat. 
Nu credem totuşi că Goldiş se gindea la țărani, ci tot la intelectuali. 
În orice caz, mai degrabă putem accepta afirmația, desigur puţin 
exagerată, a lui Mihail Sadoveanu, care, pe baza contactului direct 
şi destul de îrecvent cu țăranii ardeleni, declară undeva că ei n-au 
nevoie de glosar la scrierile lui Creangă. Fapt este că, cu excepţia 
sudului Traasilvaniei, graiurile din toate ţinuturile de peste munţi 
se apropie, în grade diferite și totuşi ridicate, de subdialectul moldo- 
venesc. Din păcate şi unii specialişti, toţi moldoveni, împinși de afec- 
țiunea lor, rău plasată în studii științifice, pentru graiul provinciei 
lor natale, au pledat, cel puțin indirect, pentru caracterul dialec- 
tal al limbii lui Creangă. Este vorba, mai întii, de Gr. Gr. Scorpan, 
care s-a ocupat de această chestiune în citeva articole (1. Ediţiile 
lui Creangă, în Revista critică, laşi, III, 1929, p. 189—203 şi IV, 
1930, p. 236—239; 2. Limba lui Creangă. Textul „Convorbirilor literare“ 
şi al ediţiei d2 la Iași, în Buletinul Institutului de Filologie română 
„Alexandru Philippide“, I, 1934, p. 103—110; 3. Limba lui Creangă . 
Răspuns d-lui Al. Graur, idem, II, 1935, p. 213—220; 4. Ion Creangă . 
I. Fonetismul dialectal, în Revista critică, XI, 1937, p. 105—120). 
Două sînt ideile principale susţinute de acest autor, şi anume: a) cind 
există inconsecvenţe în ce priveşte aspectul unui cuvînt sau al unei 
forme gramaticale, ceea ce se întîmplă des şi în textele publicate 
în Convorbiri literare, pe care Scorpan le preferă celor din ediţia de la 
lași, să se unifice prin generalizarea aspectului moldovenesc, dacă 
acesta apare, fie şi numai o dată, în manuscrisele lui Creangă, sau 
în Convorbiri, b) inconsecvenţele, care există chiar în textele rămase 
de la Creangă, se datoresc, spune Scorpan, faptului că povestitorul 
nostru era, ca să zicem aşa, dublat de un scriitor: povestitorul folosea 
formele dialectale, căci „vorbea“, în sens strict, se adresa, adică, unor 
ascultători, întocmai ca atunci cînd sta de vorbă în diverse împreju- 
rări cu prieteni sau cu cunoscuți, iar scriitorul, ca orice om instruit, 
se lăsa influenţat de limba literară şi recurgea, deci, la forme literare. 


251 


www.dacoromanica.ro 


Așa s-ar explica de ce nu apare la Creangă nici un fonetism moldo- 
venesc, de ce o dată scrie acesta, va fi etc., altă dată aista, a fi etc. 
Scorpan se încumetă chiar să stabilească anumite reguli după care 
s-ar fi condus Creangă (sau care ar rezulta din modul lui de a redacta), 
cînd să fie „povestitor“ şi cînd „scriitor“, Ideea de sub b) pare intere- 
santă, dar dezvoltarea ei şi, mai ales, aplicarea practică în sensul 
dorit de Scorpan nu conving. În ce priveşte punctul a), autorul a fost 
combătut, cu succes, de Al. Graur, Limba lui Creangă, în Cuvintul 
liber, 146 febr. 1935, care arată că textul unui scriitor nu poate fi modi- 
ficat, cum s-a procedat, greșit, la începuturile filologiei, ci trebuie 
reprodus aşa cum apare el fie în manuscrisul autograf, cînd acesta 
există, fie tipărit. Dacă avem mai multe ediţii, alegem pe cea mai 
demnă de încredere. Inconsecvenţele lui Creangă le explică Graur 
astfel: „Nimeni nu scrie cum vorbeşte“. Pe povestitorul nostru l-a 
influenţat limba literară, cum nu se putea altfel. De aceea ela dat 
operei sale o formă literară general românească. A păstrat din dialect 
cît a crezut necesar pentru culoarea locală şi farmecul regional. Nici 
vocabularul şi nici aspectul exterior al cuvintelor nu sînt absolut 
dialectale. Dacă am proceda cum propune Scorpan, adaugă Graur, 
ar trebui să spunem edițiilor respective „Creangă prelucrat de Pascu“ 
(v. ceva mai departe) şi „Creangă prelucrat de Paul Papadopol“ (care 
a „muntenizat“ limba scriitorului). În ce privește preferința lui Graur 
pentru ediţia de la laşi, credem că se înșală, Argumentul că 
primele 160 de pagini au fost corectate de Creangă pierde din forța 
lui, teoretic mare, din cauză că scriitorul era bolnav, de mai multă 
vreme şi nu departe de sfîrşitul vieţii sale. Şi mai slab ni se pare 
argumentul că cei care s-au ocupat în continuare de ediţie erau moldo- 
veni şi cunoşteau, deci, foarte bine vorbirea moldovenească. 

Aprecierea „Creangă prelucrat de Pascu“, perfect corespunzătoare 
realităţii, se întemeiază pe ediţia Poveștilor îngrijită de G. Pascu şi 
publicată în 1933 la Bucureşti. Despre modul cum a procedat editorul 
la stabilirea textului „autentic“ ne informează el însuşi într-o notă din 
Repista critică, VII, 1933, p. 96—97, din care reproducem următorul 
pasaj: „Aşa de exemplu în nenumărate locuri Creangă zice înfaţoşa 
şi poroncă. Deci înfățișa şi poruncă din cîteva locuri sint ale zăţarilor. 
Eu am întrebuințat constant înfăjoșa şi poroncă. Tot aşa dee, iee, stee 
(nu dea, ia, stea), întăiu, căpătăiu (nu întiiu, căpătiiu), pănă (nu 
pînă), prietin (nu prieten), trimes (nu_trimis) etc.“ Cf. şi ediţiile întoc- 
mite de acelaşi filolog: Poveşti şi Amintiri, ambele apărute în 1939 
la Bucureşti şi apreciate de editorul însuşi drept „prima ediţie adevă- 
rată a operei lui Creangă“. 


252 


www.dacoromanica.ro 


Discuţia de pină aici arată, între altele — lucru extrem de impor- 
tant pentru înțelegerea caracterului limbii folosite de marele nostru 
povestitor — că, indiferent de atitudinea privitoare la respectarea, 
strictă sau nu, a particularităţilor ei specifice, toţi autorii articolelor 
menţionate o prezintă ca pe o variantă dialectală sau regională a 
limbii noastre naţionale, Ar urma atunci că unul dintre cei trei mari 
clasici ai literaturii româneşti este un scriitor regional. Poate susține 
cineva o asemenea i dee? Contra caracterului dialectal al scrisului lui 
Creangă am „protestat“ într-un scurt articol apărut în Viaja romd- 
nească, XXIX, 1937, nr. 11 (noiembrie), p. 71—75, intitulat Limba 
lui Creangă. Arătam acolo că, dat fiind conţinutul operei sale, alcă- 
tuită din poveşti, povestiri (acestea tot un fel de poveşti) şi amintiri 
din copilărie, conţinut eminamente popular, în sensul că el nu diferă 
prin nimic de la o regiune la alta a ţării, exprimarea lui nu putea fi 
decit tot populară, adică aspectul vorbit de masele țărănești, acum 
un secol și mai bine, al limbii noastre naţionale, cu deosebiri dacă 
vreţi numeroase, dar neesenţiale, de la o provincie la alta. În articolul 
citat insistam, tot din fugă, asupra aspectului artistic al operei lui 
Creangă, la baza căruia stă, în primul rînd, expresivitatea: cuvinte 
în care simbolismul fonetic (în accepţia largă a termenului) se impune 
fără nici o dificultate cititorului, onomatopee, interjecţii, zicale, 
proverbe, izolări, şi acestea, toate, fără excepţie, caracteristice vor- 
birii populare de pretutindeni, 

Dindu-şi seama, oarecum instinctiv, de această particularitate 
a limbii lui Creangă, dar pornind de la o idee profund greșită (am 
spune „sămănătoristă“) despre neologisme, Emilian Constantinescu, 
Neologismele lu Creangă, în Convorbiri literare, LX XII, 1939, p.1879— 
1894, îşi dă osteneala, zadarnică, să găsească... scuze pentru bietul 
nostru povestitor că a întrebuințat, chiar în opera sa strict literară, 
un număr de cuvinte recente, aparţinînd limbii culte, şi unde nu poate 
să-l... absolve, vorbeşte „cu durere“ de „pete“ în scrisul lui şi chiar 
atunci cînd, printr-o întîmplare curioasă, înţelege intenţia ironică 
a lui Creangă („Galbeni, stupi, oi, cai, boi şi alte bagateluri de-alde 
aceste...“), exigentul judecător adaugă, desigur cu cea mai profundă 
părere de rău: „Folosirea neologisn ului rămîne însă, în sine, supără- 
toare şi vinovată“ | 

Alte articole consacrate limbii lui Creangă tratează chestiuni mai 
mult ori mai puţin speciale. Astfel N. Corlăteanu, Zezicul de origine 
slavă în povestea lui Creangă „Ivan Turbincă“, în Omagiu! lui Iorgu u 
Jordan, Bucureşti, 1958, p. 203—211, după ce menţionează, mai intii, 
termeni ruseşti, care apar nu numai în vorbirea lui Ivan, ci, uneori, 


253 


www.dacoromanica.ro 


şi în relatarea directă a autorului, se ocupă de cuvintele slave, în gene- 
ral, la Creangă, pentru a ajunge la concluzia că ele se explică prin 
prezenţa, către sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi ceva mai tirziu, la 
mănăstirile Neamţ şi Secu, a unui mare număr de călugări veniți 
din Bucovina, după anexarea acestei provincii de către austrieci. Cred 
că, înainte de a ne gîndi la o astfel de explicaţie, care merită a fi reți- 
nută (rămîne însă de studiat natura cuvintelor în discuţie), nu tre- 
buie să uităm că vorbirea populară are, cel puţin proporțional, o 
cantitate mai mare de cuvinte slave decit cea cultă. 

Acelaşi autor a publicat în Limba română, VIII, nr.3, 1959, 
p.59—63, articolul Problema studierii substantivelor din „Poveştile“ 
dui I. Creangă, unde, pe baza unei statistici minuţioase, extinsă 
însă, contra enunţului din titlu, şi asupra verbelor, trage concluzia, 
aş zice inevitabilă, că substantivele (şi verbele) sînt mai numeroase 
decit alte clase de cuvinte. Şi aceasta, explică autorul, pentru că poves- 
titorul se interesează, în primul rînd, de personaje şi de acțiunile lor, 
lăsindu-le pe un plan secundar calitățile fizice sau psihice. Nu cumva 
însă cauza principală, dacă nu unică, a acestei situaţii se datoreşte 
faptului că limba are un număr mult mai mare de substantive şi de 
verbe decit de adjective? 

N. Corlăteanu anunţă, într-un articol rezumat de Gh. Bulgăr în 
Limba română, VIII, nr. 1, 1959, p. 97—98, că elaborează, împreună 
cu un colectiv, Dicţionarul limbii lui Creangă. Din păcate nu ştim 
nimic mai mult şi mai precis despre această lucrare, care, prin ea însăși, 
ar reprezenta un adevărat eveniment în domeniul lingvisticii româneşti. 

Ar mai fi de amintit diversele articole, de popularizare, dar cu 
ținută științifică, ale lui Barbu Lăzăreanu, apărute, mai întîi, în 
publicaţii periodice și apoi în volumul Glose şi comentarii de istorio- 
grafie Literară, Bucureşti, 1958, p. 147—167. Cf. şi broşura Jon Creangă, 
Bucureşti, 1947, de acelaşi autor, unde se vorbeşte passim şi de voca- 
bularul lui Creangă, în special cel de origine rusească și slavă în 
general. 

O altă contribuţie, vrednică de amintit, este a lui Gh. Tohăneanu, 
Consideraţii cu privire la stilul artistic al lui Ion Creangă, apărută 
în volumul M. Eminescu, I. Creangă. Studii, Timişeara, 1965, 
p. 205—261, specializat mai de mult în stilistica literară bazată 
pe fapte lingvistice. Acest autor urmăreşte în studiul citat ceea 
ce el numește, pe bună dreptate, expresivitatea limbii lui Creangă. 
În linii mari, gruparea materialului menit să-i ilustreze teza nu diferă 
de cea existentă în introducerea la această ediţie. În schimb, 
faptele sînt mult mai numeroase, iar interpretarea lor, în general 


254 , 


www.dacoromanica.ro 


dezvoltată şi adesea subtilă. Este un exemplu de îmbinare reuşită a 
celor două stilistici (care, în esenţă, sînt una singură), una aşa-zisă 
literară, cealaltă lingvistică. 

Al doilea studiu, apărut în volumul menţionat (p. 265—279) 
intitulat Expresia artistică a limbii populare în opera lui Jon Creangă, 
de Ştefan Munteanu, prezintă un interes mai redus, întrucit autorul 
își limitează cercetarea, cum arată şi titlul, la aspectele populare ale 
limbii povestitorului, considerate din punctul de vedere al 
expresivităţii. 

De o mare preţuire s-a bucurat Creangă şi din partea scriitorilor: 
M. Eminescu, Emil Girleanu, I.A. Bassarabescu, Jean Bart, 1.1. Miro- 
nescu, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Tudor Arghezi și alții 
îl consideră pe Creangă cel mai de seamă povestitor din literatura 
română, scriitor cu o mare și puternică originalitate. St. O. Iosif şi 
Ilarie Chendi l-au editat şi prefaţat. Cel mai statornic şi mai fără 
rezerve admirator al său rămîne însă Mihail Sadoveanu, care vede în 
Creangă (la îel ca şi în Neculce) pe părintele său literar. 

Cu prilejul implinirii a 75 de ani de la moartea scriitorului s-au 
publicat numeroase evocări, articole şi studii referitoare la opera 
sa, semnate de cunoscuţi scriitori, critici şi istorici literari, oameni 
de artă şi cercetători: N. Barbu, Creangă şi „Junimea“, Iaşul literar, 
XV, 11, noiembrie 1964, p. 35—43; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, 
Specific şi universalitate, Scînteia, nr. 6.473, [17 decembrie 1964; 
G. Călinescu, Jon Creangă, Contemporanul, 51, 18 decembrie 41964; 
Constantin Ciopraga, Universalitatea operei lui Creangă, Luceafărul, 
26, 19 decembrie 1964 ; Idem, Ezxpresivitatea lui Creangă, Viaţa romd- 
nească, XVII, 12, 1964, p. 78—79; Victor Crăciun, Creangă și carac- 
terul dramatic al operei sale, Gazeta literară, XI, 51, 17 decembrie 
1964; Iorgu Iordan, Creangă scriitor naţional, idem; Nicolae Mano- 
lescu, Recitind poveștile, idem; Dumitru Micu, Lirismul „Amintirilor“, 
idem; George Munteanu, Naratorul şi sinteza sa artistică, idem ; Ovidiu 
Papadima, Arta de a fi simplu, idem; Creangă şi demnitatea omului 
simplu, Luceafărul, 26, 19 decembrie 1964; Panaitescu Perpessicius, 
Doi buni prieteni, Scînteia, nr. 6.475, 19 decembrie 1964; Elena 
Piru, Creangă peste hotare, Gazeta literară, XI, 51, 17 decembrie 
1964; Eugen Simion, Originalitatea? lui Creangă, idem;] Ovidiu 
Birlea, Creangă şi folclorul, Steaua, XV, 1, ianuarie 1965, p. 34—42; 
Șerban Cioculescu, În marginea lui „Moş Nichifor Cofeariul“, idem, 
p. 25—29; Adrian Marino, Creangă şi autobiografia, idem, p. 21—25; 

Mircea Tomuş, „Misterul“ lui Creangă, idem, p. 3—9 etc. 


253 


www.dacoromanica.ro 


De opera lui Creangă s-au apropiat, studiind-o, nu numai istorici 
literari şi filologi de prestigiu, oi şi traducători de talent ca Jules 
Brun, Yves Auger, Anna Colo mbo, Corrado Albertini, Lucy Byng, 
A.L. Lloyd, Konstancya Maizlowna, scrierile lui fiind editate la 
Paris, Moscova, Berlin, Leipzig, Viena, Toronto, Budapesta, Varşo- 
via, Praga, New York, Londra, Lisabona, Florenţa, Torino, Buenos- 
Aires etc. 

Opera lui a fost tradusă în majoritatea limbilor moderne de largă 
circulaţie şi în tiraje tot mai mari, bucurindu-se de un meritat interes 
impus de remarcabila ei originalitate, 


www.dacoromanica.ro 


POVEȘTI 


(p. 3) PREFAȚA LA POVEȘTILE MELE 


Cu cîteva luni înainte de moarte, Creangă şi-a revăzut o parte 
a scrierilor sale, iar V.G. Morţun a supravegheat tipărirea a zece coli 
din Povești, cărora le era destinată această prefaţă. 

Textul autograf al prefeţei s-a publicat prima dată, sub formă de 
facsimil, în ediţia de la Iaşi, vol. 1, 1890, f. 1, deunde îl reproducem. 

P.3, r.3: Iniţial, în locul textului de cînd eşti, autorul scrisese 
trăind în (şters) docoi (rămas neşters). 


(p. 5) SOACRA CU TREI NURORI 


Publicată în Convorbiri literare, IX, 7, 1 octombre 1875, p. 283 — 
287, cu subtitlul „Poveste“. Retipărită, cu mici schimbări, în Gura 
satului, XV, 50, 16/28 decemvre 1875; 51, 23 decemvre 1875/4 
ianuariu 1876, acelaşi subtitlu, în Curierul de Iași, XI, 1878, nr. 
72 din 28 iunie şi nr. 73 din 2 iulie, cu acelaşi subtitlu, iar 
apoi în țediţia de la Iaşi, vol. I, 1890, p. 3—16, acelaşi subtitlu, 
cu unele schimbări şi adaosuri după însemnările lui Creangă. Noi 
am reprodus textul din Convorbiri literare (ţinînd seamă de îndrep- 
tările făcute de Creangă în scrisoarea din 16 decembrie 1881! adresată 
lui Maiorescu, precum şi de cele din ediţia de la Iaşi). 


CL — Convorbiri literare; N—Gura satului; CI — Curierul de Iaşi; 
I — ediţia Iași, V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 


P. 5, r. 28: umbla valvirtej — „umbla stăruitor şi repede dintr-un 
loc în altul“; cf. expresia a proximativ sinonimă a se da în vint. 


1 Vezi, ediţia de faţă, vol. II, p. 199. 


257 


www.dacoromanica.ro 


P. 6, r. 1—2: își luă cămeșa de soacră — „primi, drept dar, din par- 


P. 7, 


258 


tea noră-sii, o cămașă“ (potrivit obiceiului de pe vremuri). 


. 8: sita nouă nu mai avea loc în cuiu — „nu mai existau 


motive să-şi menajeze nora“ (sita, cît e nouă, stă mai mult 
tn cui, este, adică, folosită relativ puțin sau chiar deloc, 
pentru că cea veche poate servi încă la nevoile casei). 


„ 22: mi-a trecut ciolan prin ciolan — „am 'obosit tare; mă 


dor oasele din cauza oboselii“. 


. 28: eu dorm iepurește — „dorm cu ochii deschişi“ (iepurele 


nu închide sau pare că nu închide ochii, cînd doarme). 


„ 82—33: nu vreu să-mi pierd comindul — „nu vreau să ajung 


în pragul morţii fără banii necesari pentru înmormiîntare“ 
(aşa cum cereau obiceiurile bătrîneşti). 


„ 40—41: Şi dacă Enachi se punea pe gene-i — „şi dacă i se închi- 


deau ochii de somn“ (cf. a-i veni cuiva Ene pe la gene — „a 
i se face somn“; apariţia numelui de persoană Ene în această 
locuţiune se explică prin faptul că rimează cu gene). 


. 5: se culcase odată cu găinile — „se culcase foarte de- 


vreme“ (găinile se culcă imediat ce apune soarele, indife- 
rent de anotimp). 


. 6: începu a trinti ş-a plesni prin casă — „începu a face 


gălăgie, scandal, a-şi exprima, prin vorbe şi gesturi, nemul- 
ţumirea“. 


. 9—10: s-a dat la brazdă—,„a cedat, s-a supus pretențiilor soa- 


cră-sii“ (punctul de plecare al acestei expresii trebuie căutat 
în limbajul plugarilor: s-a spus așa, la început de tot, despre 
boii sau caii nărăvaşi, care, trăgind plugul, nu ţineau linia 
dreaptă, indicată de brazda imediat precedentă), 


„ 13—14: pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu — „aranjează 


(adică însoară) şi pe al doilea fecior“; cf, a-și pune gura la 
cale. 


. 17: foc de harnică — „foarte harnică“. 


„ 20: le dă de lucru cu măsură — „le fixează precis ce au 


de făcut“ (cu măsură are aici sensul propriu, adică „măsurat, 
cîntărit“, nu pe cel figurat, de „moderat“). 


www.dacoromanica.ro 


r 


. 


25-26: lucrul ieşea girlă din minile lor — „lucrau repede şi bine, 
cu spor“ (rezultatul muncii „curgea“ fără întrerupere, ca 
apa girlei). 

29-30: o troiță nedespărțită de nurori — „trei nurori toate la fel 
(de urtte și de supuse)“; în loc de treime, formație literară, 
Creangă a recurs la termenul popular din limbajul biseri- 
cesc (sărbătoarea de luni, după Duminica Mare = Pogo- 
rirea Duhului Sfint, la 50 de zile după Paşti, se cheamă 
Sfinta Troiță sau numai Troiță, cuvint de origine slavă, ca 
marea majoritate a numelor de sărbători). Folosirea lui 
troiță are în cazul de faţă scopuri ironice. 


„82-33: feciorul mamei îi şi aduce o noră pe cuptor — „feciorul (al 


treilea, cel mai mic) aduce în casa maică-sii o fată cu care 
avea deja legături amoroase (pe cuptor, adică «in pat»; 
iarna, cînd e gerul mare, ţăranii dorm sau dormeau pe 
cuptor, pe partea de deasupra a sobei, care are adesea o 
suprafaţă mare). Să se compare ironia povestitorului (fecio- 
rul mamei, desigur cel drag, fiindcă era cel mai tînăr)“. 
33-34: Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă la vale — „îşi 
smulge părul din cap de ciudă şi încearcă în toate felurile 
să împiedice căsătoria“. 

40: codindu-se la treabă — „nevrînd (sau şovăind) să se apuce 
de treabă“. 

5-6 : n-ai mîncat niciodată moarea ei — „n-ai avut de-a face 
niciodată cu ea; nu ştii ce-i în stare să facă, dacă se supără“. 


„10: (a mînca) răbdări prăjite — „a nu mînca nimic; a răbda 


de foame“; epitetul prăjite are rostul să mărească ironia 
expresiei (nu răbdări pur şi simplu, ci prăjite, că-s mai 
gustoase). 


. 24: vrei să ne-aprindem paie în cap? — „vrei s-o păţim?; 


vrei să dăm de bocluc (sau de belea)“? Pe vremuri, plin- 
gerile contra abuzurilor şi nedreptăţilor se făceau trecînd 
cu o rogojină aprinsă pe cap prin fața casei celui ce avea 
calitatea să ia măsurile de rigoare (domnul țării în interior 
şi sultanul sau marele vizir, cînd plingerea avea de obiect 
un abuz din partea domnului). După ce obiceiul a dispărut, 
locuţiunea a fost interpretată în sensul că „greşeala“ a comis-o 
cel care îşi aprindea rogojina ( = paiele) în cap, nu acela 
împotriva căruia se făcea plingerea în felul arătat aici. 


259 


www.dacoromanica.ro 


P.1ll,r. 


. 26: Las’, dacă v-a durè capul! — „Fiţi liniștite, că nu se întim- 


plă nimic rău“ („nici măcar capul n-are să vă doară“: durerea 
de cap este considerată ca cea mai uşoară suferință; cf. nici 
capul nu-l doare — „n-are nici o grijă“). 


„ 26 : încep a tremura de frică, cum e varga — „încep a 


tremura foarte tare de frică“ (ca o nuia subţire şi flexibilă, 
cînd o mișcă vintul sau o mişcăm noi). 


10—11: să-i facă pe obraz — „să-i plătească aşa cum 
merită (potrivit purtării ei neobrăzate)“. 


. 19—20: s-o iei de cînepa dracului — „s-o iei de păr“. 


. 25: să vă faceţi moarte-n popușoi — „să vă (pre)faceţi că nu 


ştiţi nimic“ (adică „să tăceţi din gură, ca mortul“; 
cf. continuarea: să nu spuneți nici laie, nici balaie). 
15—16: are de gind să ne lese sănătate — „are de gind să se 


despartă pentru totdeauna de noi“ („să-şi ia rămas bun, să 
ne ureze sănătate“). 


. 21—22: ielele i-au luat gura şi picioarele — „nu mai poate 


nici vorbi, nici merge“ [ielele, ființe supranaturale, care 
vor răul oamenilor, i-au paralizat gura şi picioarele), 


„ 87: lasă cu limbă de moarte — „îşi exprimă ultima dorinţă 


înainte de a muri“, 


Variante 


5 


4 virtute CL, N, CI: virtute I; 5 răzeşie CL, CI, I: răzeşiă N; 
6 vie CL, CI, I: viă N; 7 acestea CL, CI, I: aceste N; 10 răzleţi V, I: 
scris răslcţi CL, N, CI;11 dură CL, CI, I: cumpără N; 15 nimic CZ, CI: 
nemic N, I; împărţeală CL, N, I: împărţală CI; 16 Aşa CL, CI, I: 


Aș N; 
CL, N, 


şi-i r.dea inima babei de bucurie Z: şi-i rîdea inima de bucurie 


CI; 19 privighea CL, N: privighia CI: priveghea Z; le-oiu 


CL, N,T: le-oi CI; 20 lasa CL, N: lăsa CI, I; nici CL, CI, I: neci N; 
21 mei CL, N, CI: miei Z; țărna V, N: țerna CL, CI: ţerina Z; 22 


aşa CL, 


CI, I: aşt N, barbatu-meu CL, CI, I: barbatul-meu N; 28 


Dumnezeu să mi-l ierte CL, CI: Domnezeu să mi-l ierte N: Dumnezeu 
să-l ierte 7, 24 risipit CL, N, CI: răsipit Z; 26 cărăuşie CL, CI, I: 
cărăușiă N; 29 şese CL, N, I: şase CI; abiè-abiè putu CL, CI: abiè- 
ai? potu N: abia-abia putu I; nimeri CL, N, CI: nemeri I. 


26C 


www.dacoromanica.ro 


6 

6 cătră CL, N, CI: către I; 12 pasat CL, N, CI: păsat I; 16 barbatu-tău 
CL, N, CI: bărbatu-tău 7; 19 iè CL, CI: ia N, 1;20 dimineaţă CL, CI: 
demineaţă N, I; 24 purură CL, N: pururea CI, I; 28 ş-o CL, N, CI: 
şi-o Z; 29 sunt CL, N, CI: sînt I; 80 pută CL, CI: potè N: putea I; 
383 pierd CL, CI, 1: perd N; 85 opaiţ CL, W, CI: opaieţ I; 36 privigheze 
CL, CI: privegheze N, I; 89 îmbala CL, N, CI: îmbăla Z; malaiul 
CL, N: malai CI: mălaiul Z; spala CZ, N, CI: spală I. 


7 

1 neadormita soacră CL, N, I: neadormita soacra CI; 2 Aşa CL, 
CI, I: Aş N; să CL: se N, CI, I; 8 nopţii CL, N, CI: nopței I; & 
odată cu găinile CL, CI: cu găinile N: odată cu găinele Z; 6 ş-a CL, 
CI: şi-a N, I; 7 de-abiă CL, N, CI: de-abea I; de voie, de nevoie CL, 
CI, I: de nevoie N; 8 trebui CL, N, 1: trebuie CI, 9 arăte CL, N, CI: 
arete Z; 10 mulţumită CL, N, CI: mulţămită Z; 12 necazuri CL, N, CI: 
năcazuri Z; 14 iè CL, CI, I: ia N; 15 dintăi V: scris dentăi CL, N: 
dintăiu CI: dentăiu Z; 18 cărăușie CZ, CI, I: cărăuşiă N; 21 dîndu-le 
CL, CI, I: dindu-li N, 23 celeilalte CL, N, CI: celeialalte Z; 24 atoa- 
tevăzător CL, N, CI: atoatevăzătoriu I; aşa CL,CI, I:aşt N; 25 
minile CL: minele N, CI, I; 29 o troiță I: o treime CL, N, CI; 
31 nu-i totdeauna CL, CI, I: nu e totdeuna W; ce-i CL, CI, E: 
ce e N; 82 nimerește CL, N, CI: nemerește J; dimineaţă CL, N, CI. 
demineaţă I; 88 cuptor CL, N, CI: cuptoriu Z; 86 barbaţii CL, N, CI: 
bărbaţii Z; în treaba CL, CI, I: la treaba N; 87 le CL, CI, I: li N; 
88 sara CL, CI, I: seara N. 


8 

1 o văd CL, N, I: omite o CI; fel CL, N, CI: feliu 1; 5 ş-apo 
CL, CI: şi apoi N: şi-apoi 7; cine-i CL, CI, T: cine e N; 6 niciodată 
CL, CI, I: neciodată N; 8 ce mîncăm noi, fetelor hăi Z: ce mincăm 
noi CL, N, CI; 10 răbdări prăjite, dragă cumnățică Z: răbdări prăjite 
CL, N, I; 11 iè CL, CI: ia N, I; colţar CL, N, CI: colțariu I; 

2 mănîncă CL, N, CI: mînîncă I; 12 meu CL, N, CI: mieu I; 15 
nu-i CL, CI, I: nu e N; ouă nu sunt CL, N, CI: ouă nu-s I; 16 sunt 
CL, N, CI: sint I; sunt a mămucăi CL, CI: sunt a mămucii N: sint ale 
mămucăi 7; 18 cred că tot ce-i Z: cred că ce-i CL, CI: cred că ce e N; 
mămucăi CL, CI, I: mămucii N; e ş-al nostru CL, CI: e şi al nostru 
N, 1; 19 ce-i CL, CI, I: ce e N; ş-al CL, CI: şi al N: şi-al Z; 20 
mincării CL, N, CI: mincărei Z; 21 colt CL, N, CI: colea I; ş-acuş 
CL, CI: şi acuş N: şi-acuşi I; 24 zvirlă V, I; scris svirlă CL, CI: 
svirle N; 26 dure CL, CI: dorè N: durea T; 81 nu-i CL, CI, I: nu e N: 


22 261 


www.dacoromanica.ro 


83 omul CL, CI: de omul N: omu Z; 85 nici CL, CI, I: neci N; ş-un 
cuptor CL, CI: şi-un cuptoriu N, I; 86 pirpiliţi în frigare şi prăjiţi în 
unt Z: pîrpoliți în unt CL, N, CI, 87 o străchinoaie de brînză cu smîn- 
tină şi mămăliguţă Z: o străchinoaie de smîntînă și mămăligă CL, 
N, CI. 


9 


2 răpăd CL, CI: reped N: răped I; cramă CL, CI, I: cricimă N; 
3 plăcintele CL, N, I: plăcintile CI; aceste CL, N, CI: acestea I; 
4 ş-au CL, CI: şi-au N, I; le-au CL, CI: li-a N: le-a Z; 6—15 Soacră, 
soacră, poamă acră, / De te-ai coace cît te-ai coace, ] Dulce tot nu 
te-i mai face CL: Soacră, soacră, poamă acră, / De te-ai coace cît te-ai 
coace, / Poamă dulce nu te-i face W: Soacră, soacră, poamă acră, / 
De te-ai coace cît te-ai coace, / Dulce tot nu te-i mai face; / De te-ai 
coace-un an / Şi-o vară / Tot eşti acră şi amară! / leşi afară / 
Ca o pară / Intri-n casă / Ca o coasă / Şezi în unghiu / Ca un junghiu 
CI, I. În CI toate versurile sint identice cu cele din I, afară de unul 
singur: Întri-n casă. În scrisoarea către Maiorescu, amintită mai sus, 
Creangă cere să se adauge încă două versuri: 


De te-ai coace toată toamna 
Eşti mai acră decit coarna 


indicînd ca definitivă, următoarea formă și aranjare a versurilor: 


Soacră, soacră, poamă acră, 

De te-ai coace cit te-ai coace, 

Dulce tot nu te-i mai face; 

De te-ai coace toată toamna 

Eşti mai acră decît coarna; 

De te-ai coace-un an ş-o vară, 

Tot eşti acră şi amară; 

leşi afară ca o pară; 

Întri-n casă ca o coasă; 

Şezi în unghiu ca un junghiu. 
16 ş-au CL, CI: şi-au N, I (de trei ori); 19 spărietă CL, N, CI: 
spăriată Z; 20 întră V: intră CL, N, CI, I; jăleau CL, N, CI: jeleau 
I; 28 ticăloşie CL, CI, I: ticăloşiă N; 24 ce-i CL, CI, I: ce e N; 
25 şi cele mari încep a tremura de frică, cum e varga, şi lasă capul în jos 
de ruşine CL, N, CI: şi cele mari încep a tremura ca varga, de frică, 
şi lasă capul de ruşine Z; 29 le-am CL, CI, I: li-am N (de două ori); 
80 şi de aceea CZ, N, CI: de aceea I; Iaca CL, N, CI: Ia I; Ş-apoi 


262 
www.dacoromanica.ro 


CL, CI: Şi-apoi N, I; 85 mănînce CL, N, CI: minince I; 88 aşa 
CL, CI, I: aş N. 


10 


1 că vă voiu dobzăla eu de acum înainte CL, N, CI: că voiu dobzăla 
eu de acu înainte I; 5 cramă CL, CI, I: cricimă N; risipa CL, N, CI: 
răsipa Z; 7 aşa CL, CI, I: aşt N; crăpa CL, N,CI: crepa T; 9 lehăme- 
tisiseră CL, CI: săturaseră N: lehămetesiseră 7; 14 vie CL, CI, I: 
viă N; 17 v-oiu CL, N, CI: v-oi 1;19 Ia, să dăm CL, W,CI: Ia, dăm I; 
iei CL, CI, I: iai N, 20 trăsneşti T. trinteşti CL, N, CI; 21 cit îi pută 
CL: cît vei potè N: cit îi putea CI, I; 22 ş-apoi CL, CI: şi-apoi N, I; 
23 vedea CL, CI, I: vedè N; 26 balaie CL, N, CI: bălaie I; Oiu CL, 
N, I: Oi CI, 28 întrară V: intrară CL, N, CI, I; 29 ş-o CL, CI: şi-o 
N, T; izbiră V, I: scris isbiră CL, N, CI, 81 casăi CL: casei N, CI, I; 
32 ş-o CL, CI: şi-o N, I; 84 presură CL, CI, I: presară N; piperi 
CL, N, CI: piperiu I; aşa CL, CI, I; aşă N; 39 aceasta CL, N, CI: 
aceea I. 


11 


2 oaia CL, CI, I: ouăle N; 8 năzdrăvănii V, I: scris năsdrăvănii 
CL, N, CI; încit numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o 
vire Z: încit numai aceste erau de ajuns, s-o vire CL, N, CI, 7 aceste 
CL, N, CI: acestea I; 9 întimpinare V: întimpinare CL, N, CI, I; 
10 barbaţilor CL, N, CI: bărbaţilor Z; 11 dizmerda V: scris dismerda 
CL, CI: dezmierda 7; măgulitor CL, CI, I: măgulitoriu N; 17 barbaţii 
CL, N, CI: bărbaţii Z; 19 sunt CL, N, CI: sînt Z; 20 suhat CL, CI, I: 
cîmp N; 24 putea CL, CI, I: potè N; 25 perduse CL, N, CI: pierduse 
I; 80 de-abiă CL, N: de-abia CI: de abia Z; 88 Atunci nora cea tînără 
zise, prefăcîndu-se că plinge și ea I; Atunci nora cea tînără zise CL, 
N, CI, 85 înţelegeţi I: înţelegi CL, N, CI; vrea CL, CI, I: vrè N; 
33 şi CL, CI, I: în N; 89 iară noi, ca mezini ce suntem, să răminem 
aici, în casa bătrinească Z; iară noi să rămînem aici, în casa bătri- 
nească, ca mezini ce suntem CL, N, CI. 


12 
2 ceilalți CL, N, CI: ceialalţi Z; 7 meleagurile CL, CI, I: părțile N. 


22* 23 


www.dacoromanica.ro 


(p.13) CAPRA CU TREI IEZI 


Publicată în Convorbiri literare, IX, 9, 1 decemvrie 1875, p. 339— 
344, la rubrica „Literatura populară“, cu subtitlul „Poveste“. Retipă- 
rită în Curierul de Iaşi, XI, nr. 70—71, din 23—25 iunie 1878, cu ace- 
laşi subtitlu. Ediţia dela Iaşi, vol. I, 1890, p. 19—34, cu acelaşi 
subtitlu, prezintă unele modificări făcute de Creangă. 

Această poveste se păstrează în manuscris la Bibl. Acad. Republicii 
Socialiste România (ms. rom., nr. 4.074, f. 15r.—18 v.):patru foi mari 
scrise pe aminiouă fețele şi cu numeroase corecturi făcute de Creangă, 
parte cu cerneală neagră, parte cu creionul, parte cu cerneală albastră. 
Manuscrisul, care reprezintă o redactare anterioară anului 1875, cu 
pasaje eliminate la publicarea în Convorbiri literare, merge pînă la: 
„Şi din vorbă-n vorbă, din una în alta, ajung pîn-acasă la cumătra |... 
— Ia poftim, cumetre, zise ea“ inclusiv. Reproducem textul din 
Convorbiri literare, ţinind seamă de modificările din ediţia de la Iaşi. 

CL — Convorbiri literare; CI — Curierul de Iaşi; I — ediţia Iaşi; 
Ms — manuscris autograf; Ms,, Ms, — variante faţă de Ms; V — 
lecţiuni stabilite prin conjectură. 

P. 13, r. 4: dau prin băț de obraznici ce erau — „nu se temeau nici 
de bătaie, aşa de obraznici erau“ (la fel cu cfinii cei răi, 
care caută să muşte pe oameni chiar cînd aceştia se apără 
de ei cu băţul). 

r. 29: Noi suntem odată băieţi — „noi sîntem băieţi cum tre- 
buie, în toată firea, putem face față oricărei situaţii“. 
Pentru înţelegerea modului cum a putut lua naștere o 
asemenea expresie cred util să reproduc explicaţia dată 
în Stilistica limbii române, p. 138: „Odată om se spune, 
foarte des, şi în vorbirea familiară, nu numai în cea popu- 
lară, despre un exemplar uman desăvîrşit, care a fost din 
capul locului ( = dintr-o dată, de la naştere, din clipa cînd 
a apărut pe lume) reuşit şi definitiv: autorul lui n-a mai 
avut nevoie să revie, spre a-l corija şi perfecționa. S-a zis, 
la început, cu siguranţă, despre obiectele lucrate de om, 
în primul rind despre cele eturnate», la care operaţia tur- 
nării dura, într-adevăr, foarte puţin (se făcea o dată = 
dintr-o dată) şi, mai ales, putea reuşi, în chip desăvirşit, 
din primul moment (din prima lovitură = din prima 
dată)“. 


264 


www.dacoromanica.ro 


P. 15,r. 


P. 16, r. 


P. 17,r. 


P. 18, r. 


11: (mătuşa-i moartă) de cînd lupii albi — „de foarte multă 
vreme“ (de cînd lupii erau albi, nu suri ca astăzi). 
11—12: (Mătuşa) s-a făcut oale şi ulcioare — „i-au putre- 
zit oasele în mormînt și s-au amestecat cu pămîntul (sau 
cu lutul, din care se fac oalele şi ulcioarele)“. 

14—15: de cînd a ajuns coada să fie cap — „de cînd cel mic 
(sau de jos) a ajuns să conducă, să poruncească“ (să 
devină „capul“ unui grup de oameni). 

19—20: Dar frica-i din raiu, sărmana! — „Dar frica e un 
lucru foarte bun, sărmana“ (căci te scapă de primejdie; cf. 
locuţiunea cvasi-sinonimă bătaia-i ruptă din rai). 

27: nici una, nici două — „foarte repede, imediat“ (nici 
cît ai spune una-două). 

36—37: dar nici acasă, n-am de coasă — „dar nici acasă 
n-am treabă, n-am ce să fac“. De remarcat rima aproape 
perfectă acasă-coasă (aşa se explică de ce apare tocmai 
coasă şi nu alt cuvint care să se refere tot la o ocupaţie 
obişnuită din viaţa ţăranilor). 

8—9: de-i merg petecele — „de-i cad miţele de pe el“ 
(ca peticile de pe o haină cîrpită, cînd o scuturăm) (din 
cauza iuţelii şi violenţei cu care lupul minca iedul). 
9—10: toată paserea pe limba ei piere — „omul îşi pricinu- 
ieşte, de obicei, el însuşi răul“; cf. locuţiunea sinonimă 
capul face, capul trage. 


. 87: Bucuria caprei nu era proastă — „capra se bucura tare“ 


(bucuria ei nu era bucurie obişnuită, de rînd, oarecare). 


18—19: Mare foc și potop au căzut pe capul nostru! — „Marc 
nenorocire ne-a lovit!“ Focși potop este o repetiţiesemantică, 
menită să sporească expresivitatea formulei şi care prezintă 
şi avantajul că, datorită apariţiei aceleiaşi vocale în ambele 
substantive, dă naştere unei asonanţe. 

3—4: i-a umplut de spărieți! — „a virit spaima în ei 
(mîncîndu-i)“. 


. 7—8: şi pe voi să pă puie la păstramă? — „şi pe voi să vă 


omoare (sau să vă mănînce?)“ (adică să vă facă pastramă). 
9—10: şi-mi făcea cu măseaua — „se uita la mine cu gînduri 
urîte, ruşinoase“ (privirea cu gînduri urîte este adesea înso- 
ţită de o mişcare a maxilarului inferior). 

265 


www.dacoromanica.ro 


266 


„49, 


r. 


. 44: n-am sărit peste garduri niciodată de cînd sunt — „am 


fost (femeie) cinstită, nu m-am ținut de aventuri amoroase; 
cf. expresia sinonimă a sări pîrleazul. 


. 12—13: Cu mine ţi-ai pus boii în plug? — „Vrei să ai 


de-a face cu mine? Vrei să-ți tncerci puterile cu mine?“ 


. 13—14: ai să-i scoţi (boii) fără coarne — „am să-ți vin de 


hac, ai s-o păţeşti“. 


. 18—19: „Că pănă la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul“ 


— „Să n-aştepți dreptatea de la Dumnezeu, să ţi-o faci 
singur“, 


. 2141—22: să nu cumva să te răsufli cuiva — „să nu cumva să 


scapi vorba către cineva despre planul meu“. 


. 81: — La cada cu dubala, cumătre lup — „ţi s-apropie 


sfîrşitul“ (pielea ta va ajunge pe mina tăbăcarului), care 
o va pune în cada cu lichidul preparat anume în vederea 
tăbăcirii pielei). 


5—6: dă cu crucea peste lup — „găsește pe lup (pe care-l 
căuta)“. 


. 20: datoria ne face să le căutăm de suflet — „sîntem 


datori să avem grijă de sufletul lor“ (să le dăm, adică, de 
pomană, cum cere obiceiul). 


. 97:ci-icum orè Cel-de-sus — „ci-i cum vrea Dumnezeu“. 


. 1—2: Oiu face şi eu ca prostul... — „oi vorbi şi eu ca omul 


care nu ştie (cum s-au petrecut lucrurile)“; se spune de 
obicei... ca prostul cela (ca şi cum vorbitorul s-ar gîndi la 
un prost anumit, şi putem fi siguri că la baza acestei com- 
paraţii stă o întimplare reală cu un personaj care, necu- 
noscînd situaţia dată, spune „prostii“, îşi dă cu părerea 
greşind). 


. 17—18: cade fără sine în groapa cu jaratic — „cade fără si-şi 


dea seama, fără să ştie cum, în groapa cu jăratic“, 


„ 24—22: Cu capra ţi-ai pus în cîrd? Capra ţi-a venit de hac! 


— „Ai vrut să ai de-a face cu capra? Ea îţi plăteşte după 
cum merițil“ 


. 34—32: De-abie i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că 


mult păr imi trebuia de la tine ca să-l afum! — „De-abia își 
va mai veni în fire băiatul din spaima grozavă pe carea 


www.dacoromanica.ro 


tras-o, atumîndu-l cu părul tău“. Există credinţa supersti- 
țioasă că iţi trece frica de un animal, dacă te afumi cu 
părul lui. 

r. 36: nu-ți mai face atita osindă cu mine! — „nu mă lăsa 
să mor, ca să nu fii osîndită ( = pedepsită) pe lumea cealaltă 
pentru această faptă a ta“. 

P, 21,r. 7—9: Și s-au adunat cu toatele la priveghiu și unde nu 
s-au așternut pe mincate şi pe băute, veselindu-se împreună... 
— „au făcut priveghi la căpătiiul lupului mort, potrivit 
obiceiului, dar un priveghi vesel, fiindcă au scăpat de un 
duşman primejdios“. 


Variante 


13 


3 Era odată o capră CL, CI, I: Acu cică era odat-o capră Ms; 
4 Dau prin băț de obraznici CL, CI, I: dau prin băț de răi Ms; b era 
harnic şi cuminte CL, CI, I: era harnic, ascultător şi cuminte Ms; 
sunt CL, CI, Ms: sînt I; 6 samănă CL, CI, Ms: samină T; 
9 de-a mincării CL, CI: de-ale mincărei Z: de-a miîncărei Ms; 10 
să deschideţi CL, CI, I: să deschideţi cuiva Ms; 11 pănă CL, CI, 
I: pînă Ms; meu CL, CI, Ms: mieu I; Cînd voiu CL, CI, I: Cind 
oiu Ms; 12 de ştire CL, CI, I: de veste Ms; 18şi am CL, C1, I: 
ş-am Ms; 15 Uşa mamei CZ, CI, I: Mamei uşa Ms, 17 Frunze-n 
buze I: Frunză-n buze CL, CI: brinză-n buze Ms; 20 În spinare 
CL, CI, I: Pe spinare Ms; 26 Da V, Ms: Dar CL, CI, I; 27 nădejde 
în voi CL, CI, I: nădejde pe voi Ms; 28 apucară cu gura înainte cei 
mai mari CL, CI,I: ziseră cei mai mari Ms; 29 suntem CL, CI, 
Ms: sîntem T. 


14 


3 zise cel mic, cu lacrimi CL, CI, I: ziseră iezii cu lacrămi Ms; 
4 să te întoarne CL, CI, I: să te întorni Ms; 5 ne-aduci CL, I: ne 
aduci CI: ni aduci Ms; demiîncare CL, CI: de mîncare I, Ms; 6 
iese CL, CI, I: iesă Ms; lar CL, CI, I: Iară Ms; 7 vorba veche 
CL, CI, I: vorba ceea Ms; 8 îfereştile CL, I, Ms: tereştele CI; 
9 ş-apoi CL, CI, Ms: şi-apoi Z; 10 pîndea vreme cu prilej CL, I, 
Ms: pîndea vreme au prilej CI; 11 casei CL, CI, I: casăi Ms, 13 
acu mi-e timpul CL, CI, I: acu îi timpul Ms; 14 De i-ar împinge 
păcatul CL, CI, 1, Ms: redactare anterioară De i-ar pune păcatul Ms; 
15 Știu că i-aș cirnoşi, şi i-aş jumuli CL, CI, I:i-aş jumuli şi i-aş 


267 


www.dacoromanica.ro 


Cirnosi, ca pe dinşii; ş-apoi înghite-Agachil... Că te ieu turcii 
Ms; 20 Frunze-n buze CL, CI, 1: Brinză-n buze Ms, 28 În spinare 
CL, CI, I: pe spinare Ms, 29 zise cel mai mare CL, CI: zice 
cel mai mare J: ziseiedul cel mare Ms; 80 că vine mama CL, 
CI, I:că vine măma Ms: redactare anterioară că vine mămuca 
Ms, (modificind cuvintul, a şters finalele, a transformat pe u în a 
și, probabil, a uitat să înlăture semnul diacritic Ypentru ă, aşa că a 
rămas forma „măma“); cu demîncare CL, CI: cu de mincare Z, Ms; 
31 Sărăcuţul de mine CL, CI, I; Sărăcuţul de mine, şi de [mine Ms; 
32 pozna CL, CI, I: scris posna Ms; 84 mai subţire şi mai jtrumos 
CL, CI, I: mai frumos şi mai supțire Ms, 35 Lupul auzind aceste, se 
duse la un ferar şi puse să-i ascuţe limba şi dinții, pentru a-şi subția 
glasul, ş-apoi, întorcîndu-se, începu iar CL, CI: auzind acestat, 
lupul se duse la un îierariu și puse să-i ascuţă limba și dinţii, pentru 
a-şi subția glasul, şi-apoi, întorcîndu-se, începu iar Z: Lupul auzind 
aceste, pe loc îşi preface glasul şi iar începe Ms. 


15 


2 D-apoi cine-i dacă nu-i ea CL, CI, I, Ms: redactare anterioară 
D-apoi cine-i dacă nu-i mămuca Ms,; 4 să-i deschid CL, CI, 1: 'să 
deschid Ms;6 mai de-apoi a veni cineva şș-a zice CL, CI, Ms: mai 
de apoi a veni cineva şi-a zice 7; 10 ş-atunci CL, CI, Ms: şi-atunci 
I; 12 ulcioare CL, CI, Ms: urcioare I; 18 nu spun CL, CI, I, Ms: 
redactare anterioară nu zic Ms,,; zise CL, "CI, Ms: zice I; 14 eCL, 
CI, I: îi Ms; de cînda ajuns coada să fie cap CL, CI, I: de 
cînd a ajuns coada cap şi oul mai cu minte decît găina Ms, 
15 Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi țină CL, CI: Dacă te-ai 
potrivi tu acestora, îi ţinea Z; Dacă te-i potrivi tu aistora îi ţine 
Ms; 17 viră V, Ms: virt CL, CI, I; 18 îunigine CL: funingine CI, I: 
funigene Ms; 18—19 tace ca peștele CZ, CI, I; tace cum îi peştele: Ms, 
19 tremură ca varga CL, CI, I: tremură cum îi varga Ms; 20 raiu 
CL, I, Ms: rai CI; Asemene CL, I: Asemine CI: Aşijderea Ms; 21 
se-nghe muieşte acolo CL, Ms: omite acolo CI: se înghemuieşte acolo Z; 
22 şi-i CL, I, Ms: şi CI, 23 da-i sănătoasă CL, CI, I: da îi sănătoasă 
Ms; Însă cel mare se dă CZ, CI, I: Însă cel mare, voinicos dar cam 
fricos, tremura de miînios ...Se dă Ms; 25 Cind iaca CL, CI, Ms: Cind 
ia I; Ş-apoi CL, CI, Ms: Şi-apoi I; 26vede CL, CI, Ms: vedea I; 
îiscăpărau CL, CI, I: îi scăpăra Ms: redactare'anterioară îi scînteia 
Ms,;27—28 haț! pe ied de git CL, CI, I: haţi iedul de gît Ms; 28 îi 
rătează capul pe loc şi-l mănîncă aşa de iute CL, CI: îi retează capul 


1 Greşeală de tipar pentru forma „aceste“ sau, mai puţin probabil, „aceasta“. 


268 


www.dacoromanica.ro 


pe loc şi-l miniîncă aşa de iute J: fi rătează capul, pe loc îi dă maţele 
af ară, şi-l măniînc-așa de iute Ms;29- 80 că nici pe-o măsea n-are ce 
pune CL, I: că nici pe o măsea n-are ce pune CI: că nici pe-o măsè n-are 
ce pune... l că se slujeşte singuri Ms; 31a se învirti CL, CI, I: a se-nvirti 
Ms; 82 părerea m-a amăgit CL, CI, I: părerea mă-nşală Ms; 33 întrat 
V, I, Ms: intrat CL, CI, 34 Se iţeşte el pe colo CL, CI, I; Se iţeşte 
pe colo Ms; 85 nicăiri CL, I, Ms: nicăieri CI7;36—88Măl... că mare 
minune-i și asta |... dar nici acasă, n-am de coasă... ia să mai odihnesc 
oleacă aste bătrinețe CL, CI, I: Mă, că mare minune-i şi astal... 
Dar nici acasă n-am de coasă. Ia să mai odihnesc oleacă este bătri- 
neţe Ms: redactare anterioară Mă, că mare ţi-i păcatul, Ia să-mi odih- 
nesc o ţirucă bătrineţele Ms,,; 39 se îndoaie de șele cam cu greu, 
şi se pune CL, CI, I: se îndoaie de şele şi se pune Ms, 17 s-au 
CL, CI: s-a I, Ms. 


19 


1 ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat CL, CI,I: 
ori chersinul a scîrţiit, ori cumătrul s-a pirțiit; că s-aude: tirt! 
(cu adăugirea deasupra rindului, pe care nu-l şterge, a cuvintelor 
a crăpat ori cumătrul a strănutat) Ms; 24 Atunci iedul de sub 
chersin să nu tacă? — îl păştea păcatul şi-l mînca spinarea, sărăcuţul | 
Să-ţi fie de bine, nănaşule CZ, CI: Atunci iedul de sub chersin să nu 
tacă? — îl păștea păcatul și-l mînca spinarea, sărăcuțul! Să-ţi fie 
de bine, nînaşule Z; Atunci ieduţul de sub chersin să nu tacă? În baf- 
tă-ţi nănaşule' Ms: redactare anterioară În battă-ţi fearbă, moşule Msz; 
6 ghidușşi CL, CI, I: ghiduş Ms, 6 vină-ncoace CL, CI, I: vin- 
încoace Ms; nănăşelul CL, CI: ninășelul J, Ms: redactare anterioară 
moşul Ms,; 7 ridică CL, CI, I: rădică Ms, binişor CL, CI, 
I: bineşor Ms; 9 petecele CL, CI, Ms: petecile Z; Că toată 
paserea CL, CI: omite Că I, Ms; 11 cit se mai CL, CI, I: 
ce se mai Ms; 12 doar CL, CI, Ms: dor I; nimic CL, CI, Ms: 
nemic I; 15 nimic CL, CI, Ms: nemic Z; îşi pune CL, CI, I: își mai 
pune Ms; 15—16 aşază cele două capete cu dinţii rînjiţi CL, 
CI, I: iè maţele iezilor celor morţi de le înşiră prin cuie; apoi 
aşază cele două capete cu dinţii rînjiţi Ms; 16—17 că rideau CL, 
CI: că rîd I, Ms; 18 ş-apoi CL, CI, Ms: şi-apoi I; iese CL, CI, I: 
iesă Ms; 20—21 Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plinge 
cu amar CL, CI, I, Ms: redactare anterioară apoi scărmănîndu-se 
de cap a început a plinge cu amar Ms; 28—25 Drăguţii mei 
frățiori! De nu s-ar îi înduplecat, lupul nu i-ar fi mîncat. Și biata 
mamă nu ştie de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei CL, CI: omite 


269 


www.dacoromanica.ro 


ei I; Drăguţii mei îrăţioril Dacă m-aţi fi ascultat, lupul nu v-ar fi 
mîncat. Şi biata mamă nimic nu ştie de-această mare urgie ce-au venit 
pe capul ei. Întăreşte-o, Doamne sfinte, ca să nu-şi iasă din minte Ms 
(adaos pe marginea paginii, scris cu cerneală violetă, iar în interiorul 
paginii, cu creionul: 


Vai de mine ce păcat 
Dacă m-aţi fi ascultat 
Lupul nu v-ar fi mîncat 


in locul altor versuri scrise cu cerneală, dar şterse: 


Tare-aţi fost ne-ascultători | 
Dacă m-ascultaţi pe mine, 
Nu păţeaţi nici o ruşinel.., 


Pentru ne-ascultători se notează o altă variantă nepăsători la care 
de asemeni s-a renunţat. De altfel şi ultimele două versuri din adaosul 
scris cu creionul sînt șterse; primul a rămas neşters foarte probabil din 
neatenţie. Rămin astfel valabile, de fapt, numai versurile — le spunem 
așa, fiindcă sint într-adevăr versuri, cum probează ritmul și rima —scrise 
pe marginea paginii); 26 Şi boceşte el şi boceşte pănă îl apucă leşin 
CL, CI, I: Şi boceşte el şi boceşte pîn-il apucă leşin Ms: redactare 
an'erioară Şi boceşte el, cum vă spun, cît boceșşte, pin-îl apucă leşin 
de supărare Msı; 27 le facă CL, CI, I: li facă Ms; 28 le-a CL, 
CI, I: li-a Ms; 29 Cind jălea el aşa, iaca CL, CI: cind 
jelea el aşa, iaca J: cînd jelia el, cum vă spun, iaca Ms; 
30 de-a mîncării CL, CI: de-ale mîncărei Z; de-a mincărei 
Ms; 83 Dragii mămucuţei, dragi! Cum aşteaptă ei CL, CI, I; Dragii 
mămucuţei, dragi! Că tare-s cuminţi! Cum aşteaptă ei Ms; 89 un 
tremur o cuprinde în tot trupul CL, CI, I, Ms: redactare anterioară 
un tremur se împrăștie în tot trupul Ms,; 40 nu era a bine CL, CI, 
Ms: nu era bine 7, 


17 


1 păn' CL: pănă CI, I: pînă Ms, 5 Frunze-n buze CL, CI, I: 
Frunză-n buze Ms; 9 În spinare CL, CI, I: Pe spinare Ms, 14 iedul 
mezin CL, CI, I: iedul cel mezin Ms; care acum era CL, CI, 
Ms: care era I: redactare anterioară care era acum Ms, dintăi 
V, Ms: dentăi CL: de întăiu CI: dentăiu Z; 16 lacrimi CL, CI, 
I: lacrămi Ms; 18 uite ce am păţit noi CL, CI, I: nuştii ce-am păţit 
noi Ms; 19au căzut CL, CI, Ms:a căzut I; 20—21 Capra atunci, hol- 
bind ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă GL, CI, I: Capra însă, 


270 


www.dacoromanica.ro 


holbînd ochii la el, a rămas cu gura încleştată și uitindu-se ea lung 
prin casă, o cuprinde spaimă Ms: redactare anterioară Capra însă, 
holbiînd ochii la'el, a rămas cu gura încleştată şi uitindu-se ea lung prin 
casă o cuprinde o spaimă Ms,; 21—28 Dar mai pe urmă, îmbărbătiîn- 
du-se, şi-a mai venit puţin în fire ş-a întrebat CL, CI: Dar mai pe 
urmă, îmbărbătîndu-se, şi-a mai venit puţin în fire şi-a întrebat I: Dar 
mai pe urmă, viindu-şi puţin în fire, a întrebat Ms, 24 ce-a fost aici, 
copile CLACI, I, Ms: redactare anterioară ce-a fost aici, dragul mamei 
Ms, 26 n-a trecut tocmai mult CL, CI, I: n-a trecut mult Ms; şi 
iaca cineva s-aude bătind CL, CI, Ms: şis-aude cineva bătînd Z; 27 
spunînd CL, CI, I: spuind Ms; 81 meu CL, CI, Ms: mieu I; năting 
şi neastimpărat CL, CI, I, Ms: redactare anterioară năting şi ne- 
ascultător Ms,; 38 Ş-atunci CL, CI, Ms: Şi-atunci Z, 84 frate- 
meu CL, CI, Ms: frate-mieu J; 86 nepăsare CL, I, Ms: nepasare 
CI, 87 Ş-atunci CL,CI, Ms: Şi-atunci 7J; 88— 89 Nănaşul nostru şi 
prietenul d-tale, cumătrul lup, se şi arată în prag CL, CI, 1: Cumă- 
tru lup se şi arată în prag Ms (deasupra cuvintelor Cumătru! lup se 
adaugă cu creionul și nu se șterge nănaşul d-tale). 


18 


1 Cumătrul meu CL, CI: Cumătrul mieu J: cumătru Ms, s-a jurat 
pe părul său CL, CI, I, Ms: redactare anterioară pe îlocii săi Ms, 2 
spăriă CL, CI, Ms: spăria I; 8 Apoi dă, mamă! Cum vezi, 
i-a umplut de spărieți! — Ei las”, că l-oiu învăța eu CL, CI, 
I: Apoi dă, mamă! Cum vezi, i-a umplut de spărieţi; iaca 
maţele prin cuie, apoi capete-n fereşt[i), uite-acum şi la păreți 
I!I! — Pe păreți? Ei, las’! Că l-oiu învăţa zugrăvia eu Ms: redac- 
tare anterioară Apoi, iaca, mamă! Cum vezi, i-a umplut de spă- 
rieţi; iaca maţele prin cuie, iaca capete-n fereşt[i], uite-apoi şi la 
păreţil!! Pe păreţi? Ei, las’! Că l-oiu învăţa eu zugrăvia Ms; 7 păs- 
tramă CL, I, Ms: pastramă CI; 8 Ticălosul şi mangositul CL, CI, I: 
Ticălosul Ms; 9—10 şi-mi făcea cu măseaua CL, CI, I, Ms: redactare 
anterioară şi-mi făcea cu coada ochiului Ms, 10 de-acelea!CZ, CI, I: 
de-acele Ms, de care CL, CI, Ms: de cari 1; 11 n-am sărit peste garduri 
niciodată de cind sunt CL,CI: n-am sărit peste garduri niciodată 
de cînd sînt J: și n-am sărit niciodată în livada nimănui de cînd îs eu 
Ms: redactare anterioară şi n-am sărit niciodată în țarina nimărui 
de cînd îs eu Ms,: redactare anterioară şi n-am sărit niciodată în grădina 
nimărui de cînd îs eu Msa; 12—22 Ei, taci, cumătre/că te-oiu dobzăla 
eul Cu mine ţi-ai pus boii în plug? Apoi, ţine minte, că ai să-i scoţi 


271 


www.dacoromanica.ro 


fără coarne! — Of, mămucă, ot! Mai binə taci şi lasă-l în plata lui Dum- 
nazeu! Că ştii că este o vorbă: „Nici p2 dracul să-l vezi, da” nici cruce 
să-ţi facil“ — Ba nu, dragul mamei! „Că pănă la Dumnezeu, sfinții 
îţi ieu sufletul.“ Ş-apoi ţine tu minte, copile, ce-ţi spun eu: că de i-a 
mai da lui nasul să mai miroase pe-aici, apoi las'1... Numai tu, să nu 
cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste CL, CI: în același 
text, I schimbă pe Ş-apoi în Şi-apoi: Las’ că i-oiu [ace eu! Of, mămucă, 
of! Mai bine taci şi înghite (adiugat deasupra cu creionul și nu s-a 
şters Lasă-l în plata lui Dumnezeu) ; ştii că este-o vorbă: „Nici pe dracu 
să-l vezi, da” nici cruce să-ţi facil“ — Ba nul Ține tu minte, copile, 
ce-ţi spun eu: că de i-a mai da lui nasul să mai miroasă pe-aici, apoi 
las? 1... Numai tu, nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste. 
— Nu, mămucă, nu ; că doar nu m-a făcut el... — Mai nu? Să te ferească 
D-zeu să ai un tată ca dinsull Ahl! cum nu-i acum aici, că l-aș rupe 
cu dinţii! Dar las’ pe minel... Că te-oiu paşte eu, cumătre, de 
ț-or da iezii pe nas! Ms: redactare anterioară — același text; jse 
schimbă numai l-aş mînca cu dinții în l-aş rupe cu dinții Ms,; 24 Cumă- 
tru-său CL, CI, I: cumătrului Ms; 29 Ahal ia, acu i-am găsit leacul 
CL, CI, I: la, acu i-am găsit leacul Ms; 27 i-oiu face eu CL, CI, I, Ms: 
redactare anterioară i-oiu face-o eu Msı; şi-a muşea CL, CI, I: ş-a muşca 
Ms; 29 Acolo-i nădejdea CL, CI, Ms: tocmai acolo-i nădejdea 7; 81 du- 
bala CL, I, Ms: dubală CI; cănu-i de chip CL, I, Ms: omite că CI; 82 
să-ncepe fapta CL, CI, I: se-ncepe fapta Ms: redactare anterioară se-n- 
cepe treaba Ms,; 38 ţi-a CL, CI: ţ-a Ms; 84 Şi aşa zicînd, pune poa- 
lele-n briu CL, CI, I: Pune ea poalele-n briu Ms; îşi suflecă CL, CI: 
îş suflică Ms; mînicele CL, CI, Ms: minscele I; 86—87 tace plachie,iace 
alivenci, tace pască cu smîntînă şi cu ouă şi fel de fel de bucate C,L: 
face plachie, face alivenci, face papă cu smîntînă și fel de fel de bucate 
CI: face plachie, face alivenci, face pască cu smîntînă şi cu ouă şi 
fel de feliu de bucate Z: face plăchie, face plăcinte, face papă cu smin- 
tină şi cu ouă, şi fel de fel de bucate Ms: redactare anterioară face plă- 
chie, face plăcinte, face papă cu ouă şi fel de fel de bucate Msı; 87 
umple CL, CI, I: unple Ms; 88 jaratic CL, CI: jaratec I: jăratic Ms; 
39 aşază o leasă de nuiele CL, CI, I: aşază peste gura groapei o leasă 
de nuiele Ms: redactare anterioară: aşază peste gura groapei o rogojină 
de nuiele Ms,; 40 numai înţinată şi nişte frunzari peste dinsa CL, 
CI, I: numai înţinată ceva şi nişte frunzari deasupra ei Ms; 4l 
ţărnă V: ţernă CL, CI, I, Ms; aşterne o rogojină CL, CI, I, Ms: redac- 
tare anterioară aşterne o scoarță Ms. 


272 


www.dacoromanica.ro 


19 


9 să fearbă CL, CI, Ms: să fiarbă I; se duce CL, CI, I: să duce 
Ms; 8 pe cumătru-său CL, CI, I: pe cumătru Ms; la praznic CL, CI, 
I, Ms: redactare anterioară la 'masă Ms,; 4 pănă ce CL, CI, I: 
pînă ce Ms;4—5 prăpastie grozavă CL, CI, I, Ms: redactare ante- 
rioară prăpastie adincă Ms,; 5 şi pe-o tihăraie CL, CI, I, Ms: redac- 
tare anterioară şi-ntr-o tihăraie întunecoasă şi adîncă Ms,: redactare 
anterioară şi într-o tihăraie amarnică Ms,; 5—6 dă cu crucea peste lup 
CL, CI, I, Ms: redactare anterioară dă cu crucea peste cumătru Ms; 
7 Bună vremea V: Buna vremea CL, CI, I, Ms, cumătro CL, CI, T: 
cumătră Ms; 10—11 apoi dă, nu ştii d-ta că nevoia te duce pe 
unde nu ţi-i voia? CL, CI, I: omite Ms; 13 fel CL, CI: feliu I» 
Ms; cumătriţă dragă CL, CI, I, Ms: redactare anterioară dragă 
cumătră Ms,; 14 Ia, a găsit iezii singurei CL, CI, I: Ia, a găsit 
iezii singuri Ms: redactare anterioară la, mi-a ucis iezii Ms, 15 
li-am CL, CI, Ms: le-am I; 18 ori să nu mai spun, că totuna CL, 
CI, I: ori să nu spun, că tot de una Ms; 19 mi-e CL, CI: mi-i], Ms; 
Ei, mițiteii, s-au dus CL, CI, I: ei s-au dus Ms; 20 să le căutăm CL, 
CI, I: să li căutăm Ms: redactare anterioară ca săli căutăm Ms; 21 
praznic CL, CI, I, Ms: scris prasnic Ms; 21—22 şi am găsit CL, CI, 
I: ş-am găsit Ms; 28 mingăi CL, CI, I: mingii Ms; 25 cînd m-ai 
fi chemat CZ, CI, I: Cînd m-ai chemat Ms; 26 cumătre CL, CI, I: 
cumetre Ms; d-apoi, dă CL, CI, I, Ms: redactare anterioară d-apoi 
dă, cumătre Ms,; 27 ci-i cum vrè CL, CI: ci-i cum vrea J: şi-i cum 
vrè Ms; 29 prefăcîndu-se că plinge CL, CI, I: preftăcîndu-se şi el că 
plinge Ms; 80 zise CL, CI: zice I: zisă Ms; 31 ţi-e CL, CI, I: ţi-i 
Ms; tocmai de-aceea n-ai CL, CI: tocmai de aceea n-ai J: de aceea n-ai 
Ms; 38 Apoi dă, cumătră, cînd ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar 
păzi. Nu-ţi face şi d-ta atîta inimă rea, că odată avem să mergem cu 
toţii acolo CL, CI, I: Apoi dă, cumătră, nu-ţi mai strica şi d-ta capul 
atita, c-odată avem să mergem cu toţii acolo Ms: redactare anterioară 
Apoi dă, cumătră, nu-ţi mai supăra şi d-ta capul atita, c-odată avem 
să mergem cu toţii acolo Ms,; 87 gîgilici CL, CI, I: gugulici Ms; 39 de 
cei CL, I, Ms: di cei CI;40 Apoi, dacă CL, CI, I: D-apoi, dacă Ms, 
ce ţi-ar îi CL, CI: ce mi-ar fi I: ce ţ-ar îi Ms. 


20 
8 mi-aduc aminte ca acu, că l-am CL, CI, Ms: mi-aduc aminte că 
l-am I; 4 zmeuriş CL, CI, I: scris smeuriş Ms; 5 dac-ai vrea 
CL, CI, Į: dac-ai vra Ms; După să-l înveţe cojocăria se adaugă 
în Ms — Poate, cumătre; însă nu zic cu tot dinadinsul: poate să 


273 


www.dacoromanica.ro 


fie aşa şi poate să nu fie aşa; ş-apoi îi ştiută că totdeauna cel 
cu paguba, îi şi cu păcat. Şi, Doamne! ‚tare n-aş mai vrè să 
fac păcate cu gura! — Dă, cumătră; aşa este. D-apoi cred că 
numai d-ta ştii cum ţi-i de amară limba-n gură. — Ei, cumetre, 
cumetre ! Nu ştii încă durerea de mamă! Mare foc şi mare pară te mai 
arde! — Ba o ştiul!... cumătr-o ştiu!... Că multe oi am mai văzut 
plingind şi îmbătriîni[n]d fără vreme, din pricina asta... Că nu ştiu 
cum fs unii dint[r]-ai noştrii, de n-au oleacă de frica lui D-zeu într- 
înșiil... Dar cui să bănuieşti, cumătră, dacă vrè D-zeu aşa cu noi? 
Răbdare ni trebuie, cumătră, răbdare, păcatele noastre! Că cine rabdă 
pănă-n sfîrşit, acela se mîntuieştel! — Apoi dă, cumătre; ferice de 
cel ce poate să rabdel Că D-zeu știu că ni rabdă multe; 6 din una-n 
alta CL, CI, I: din una în alta Ms; păn-acasă CL, CI, I: pîn-acasă 
Ms; 8 cumătre CL, CI, I: cumetre Ms; 9 colă CL, CI: colea I; 
11 sarmalele V: sărmalele CL, CI, I; 13 lupul nostru începe Z: lupul 


începe CL, CI; 18 jaratic CL, CI: jaratec I; 26 mei CL, CI: 
miei 1; 28 colă CL, CI: colea I; 29 ard de tot, mor CL,CI: ard, 


mor 7; 31 De-abiè CL, CI: De abia 1; 85 Mă ustură inima-n mine, 
<umătră I: omite cumătră CL, CI; 40 aceasta CL, CI: asta Ie 


21 
8 priveghiu Z: priveghiere CL: privighere CI; 10 şi-ndată CL, CI: 
şi îndată Z; 11 ș-am CL, CI: şi-am Z; 14 şi v-am spus, oameni buni, 
o mare şi gogonată minciună I; omite oameni buni CL, CI. 


(p.22) PUNGUȚA CU DOI BANI 


Publicată în Convorbiri literare, IX, 10, 1 ianuarie 1876, p. 402— 
404, la rubrica „Literatura populară“ şi apoi în ediţia de la Iaşi, 
vol. I, 1890, p. 63—70, cu subtitlul „Poveste“ şi cu multe adaosuri 
după însemnările lui Creangă. 

Reproducem textul din Convorbiri literare, ţinînd seamă de corec- 
turile și adăugirile prezente în ediţia de la Iaşi. 

CL — Convorbiri literare; I — ediţia Iași; V — lecţiuni stabilite 
prin conjectură. 

P. 22, r. 7: ca în tirgul lui Cremene — „ca într-un loc unde face 
fiecare ce vrea“ ; cf. fara lui Cremene (-vodă, , cum se spunea 
adesea de România veche, unde abuzul celor puternici 
era lege. 


274 


www.dacoromanica.ro 


r. 30: fără păsare — „fără să-i pese“ (fără să se gîndească la 
ce face, dacă are dreptul să ia un lucru care nu e al lui). 


P. 23, r. 18—19: Ei, las’ că ți-oiu da eu ţie de cheltuială — „Ei, lasă, 
că ţi-oi arăta eu ţie“ (voi lua măsuri ca să te pedepsesc); 
de cheltuială, adică „bani“, figurat şi ironic, „bătaie“. 


P. 26, r. 8: părea că-i un irod de cei frumoși — „parcă era un perso- 
naj din piesa populară numită Jrozii, care se juca pe vre- 
muri din casă în casă cu prilejul sărbătorilor de iarnă. 


Variante 


22 


2 odată o CL: odat-o I; 6 perdu CL: pierdu Z; 7 măninci CL: 
mînînci Z; 8 macar CL: măcar IZ; 9 zgircită V, I: scris sgîrcită CL; 
11 că eu aşa CL: eu aşa I; 18 poiticios şi hapsin Z: hapsin şi poiticios 
CL; 14 prinde iute şi degrabă cucoșul Z: prinde cucoşul CL; 15 bataie 
CL: bătaie Z; 18 scăpă V, I: scapă CL (greşeală de tipar pentru scăpă, 
cum dovedește fugi din propoziţia următoare); 19 pe drumuri, bezmetec 
I: pe drumuri CL; 20 numai iată găseşte I: iaca găseşte CL; 
21—22 o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dinsa înapoi, spre casa 
moşneagului Z: o ia în clonţ, se întoarnă înapoi şi porneşte spre 
casa moşneagului CL; 22—28 se înttlneşte CL: intilneşte Z; 23 c-o tră- 
sură CL: o trăsură Z; boier CL: boieriu Z; 24 Boierul CL: Boieriul I; se 
uită cu băgare de seamă la cucoş Z: se uită la cucoş CL; 25 în clonţu-i 
I: în clonţul CL; 28 Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, 
şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul, şi luindu-i punguţa din 
clonţ, o dă boieriului J: Vezeteul se dă iute jos din capră, ia punguţa 
din clonţul cucoșului ş-o dă boierului CL; 80 Boieriul o ia, fără păsare 
I: Boierul o ia CL. 


23 


1 buzunar CL: buzunariu Z; 8spuind neîncetat Z: spuind tot într-una. 
CL; 6 Boierul CL: Boieriul 1; 9 Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, 
prinde cucoşul şi-l azvirle (scris asvirle) CL: Vezeteul se dă iarăşi 
jos din capra trăsurii, prinde iarăși cucoşul şi-l azvirle Z; 10—11 
această mare primejdie CL: această primejdie Z; 12 pănă ce-n- 
ghite toată apa CL: pînă ce înghite el toată apa Z; 17 Boierub 
CL: Boieriul IZ; mirat 'CL: mierat Z; 18—19 ţi-oiu da eu ţie de 
cheltuială, măi crestatule și pintenatule I: ţ-oiu da eu de chel- 
tuială, măi crestatule CL; 21 azvirle V: scris asvirle CL: azvirlă I; 


275 


www.dacoromanica.ro 


cuptor CL: cuptoriu I; jăratic CL: jăratec I; 22 să pună CL: să puie 
I; cuptorului CL: cuptiorului Z; 22—28 Baba, cinoasă la inimă, de 
cuvint I: Baba, de cuvînt CL, 26 jaratic CL: jăratec I; pănă CL: 
pînă Z; 27 cuptoriul CL: cuptioriul Z; ş-oCL: şi-o I; apăraie I; apărie 
CL; de s-au CL: de s-a I; 28 hîrca I: baba CL; 29 cuptiorului CL: cup- 
tioriului I; iesă CL: iese Z; 80 fuga la fereasta boierului CL; şi fuga la 
fereastra boieriului 7, 84 dihania asta CL: dihania cea Z; 85 zise 
boieriul cuprins de mierare J: zise boierul CL; 36 meu CL: mieu 
I; zvîrle V: scris svirle CL: azvirle I; ş-a CL: şi-a I; 89 vrun 
buhaiu înfuriat i-a veni Z: vrun buhaiu i-a veni CL; 38 şi-om 
scăpa de supărare I: ş-om scăpa de dînsul CL, 


24 


1 zvirle V, I: seris svîrle CL; 8—4 înzhiţitel toată cireada Z: înghiţit 
toată cireada CL; 4 ş-a CL: şi-a I; 5 aripele CL: aripile Z; 6 de întunecă 
de tot casa I: de întunaca casa CL, boierului CL: boieriului I; 
10 Boierul CL: boieriul Z; cînd mai vede şi astă dăndănaie, crăpa Z: 
cînd mai vede şi asta, crapa CL; 11 doar va scăpa Z: ca să scape CL; 
12 Mai stă boierul cît stă CL: Mai stă boieriul cît mai stă Z; pănă-i 
CL: pînă-i1;12—18 vine iarăşi încap Z: vine încap CL; 15 şi-oiu Z: ş-om 
CL; 17—19 umilă cucoşul de-oaripă şi-l zvîrle în haznaua cu banii; 
căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul Z: 
ia cucoşul şi-l zvirle (seris svirle) în haznaua cu banii CL; 20 înghite 
<u lăcomie toţi banii Z: înghite banii CL; 21 iesă CL: iese I; şi 
de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce Z: şi de-acolo, se duce 
CL, 22 fereasta CL: fereastra I; boierului CL: boieriului I; 25 
Acum, după toate cele întimplate Z: omite CL; 26—27 o ia de jos 
<u bucurie, se duce Z: o ia de jos, se duce CL; boier CL: boieriu I; 
28 paserile CL: păserile Z; 29 văzînd voinicia cucoşului Z: omite 
CL; după dînsul Z: după cucoş CL; 80 boierul CL: boieriul Z; 81 
paserile CL: păserile Z; 33 n-a fost aici Z; n-a fost CL; 34 paserile CL: 
păserile Z; 35 pănă CL; pină I; 86 Cucurigu!!! cucurigull!l Z: Cu- 
<urigu!!! CL; 33 iesă afară CL: iese din casă Z; 89 cînd îşi aruncă 
“ochii spre poartă Z: cînd se uită peste poartă CL. 


25 


“2 purice CL: purece I; ş-apoi CL: şi-apoi I; 8 paseri CL: păseri I; 
8—4 mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete Z; mai frumoase 
şi mai boghete CL; 5—6 văzînd pe cucoșul său aşa de mare şi de 
greoiu şi încunjurat de-atit amar de galiţe, i-a deschis Z: văzînd 
pe cucoş aşa de mare şi de greoiu, i-a deschis CL; 10 scutură puternic 


276 


www.dacoromanica.ro 


Pe a 


TPS. SA Dă 


pt 


Biserica Bărboi. 


www.dacoromanica.ro 


Biserica Golia. 


ah p.s 


www.dacoromanica.ro 


din aripi Z: întinde aripele CL; 11 ograda şi livada meşneagului Z: 
ograda moșneagului CL; 11—12 pe lingă paseri I: de paseri CL; 18 care 
strălucea CL: cari străluceau T; lua CL: luau I; 15 sărutind mereu 
cucoșul Z: sărutind cucoşul CL; dezmerdindu-l V: scris desmerdindu-l 
CL: dezmierdîndu-l Z; 16 vinea CL: venea I; 17 aceste CL: aestea T, 
17—18 sclipeau răutăcioasei ochii Z: sclipea ochii CL; 19 zise ea, 
ruşinată Z: zise ea CL; 28—24 am bătut eu cucoşul, ştii tu din a 
cui pricină Z: am bătut eu cucoşul CL; 24 şi iaca CL: şi iată 1; 26 
bataie CL: bătaie Z; 27 mînile CL: mînele I; 29 ş-o CL: şi-o I; 81 
iesă CL: iese Z; 33 după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu Z: 
după vrun ceas sare de pe cuibariu CL; 34 să vadă CL: să afle I; 
36 Baba, cînd vede I: Cînd vede baba CL; ş-a CL: şi-a I; 87 ş-o 
CL: şi-o I; păn-o CL: pîn-o Z; 88—39 bataie CL: bătaie I; baba cea 
zgircită şi nebună a rămas de tot saracă Z: baba cea nebună a rămas 
săracă CL. 


26 


1—2 vinovată cu nemica, sărmana Z: vinovată cu nimica CL; 4—5 
pe babă, de milă, a pus-o J: pe babă a pus-o CL; 5 iară CL: iar Z. 


(p. 27) DĂNILĂ PREPELEAC 


Publicată în Convorbiri literare, IX, 12, 1 martie 1876, p. 453— 
460, la rubrica „Literatura populară“, cu subtitlul „Poveste“, retipă- 
rită în Curierul de Iaşi, LX, 66—67, 13—16 iunie 1876, şi apoi în ediţia 
de la Iaşi, vol. I, 1890, p. 37—60, cu acelaşi subtitlu şi cu modificări 
şi adaosuri după însemnările lui Creangă. 

Reproducem textul din Convorbiri literare, ţinind seamă de îndrep- 
tările prezente în ediţia de la Iași. 


CL — Convorbiri literare; CL — Curierul de Iaşi; | — ediţia Iaşi; 
V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 
P. 27, r. 5—6: unde punea el mîna punea și Dumnezeu mila — „în 
tot ce făcea el reuşea, fiindcă îl ajuta Dumnezeu“. 
T. 41: pestriță la maje — „rea, fără milă“. 
r. 11—12: „Tot un bou ș-o belea“ —, Fiecare bou cu beleaua 


(= defectul) lui“ (aici figurat despre oameni: fiecare om 
are felul lui de a îi, care nu seamănă cu al altora). 


277 
23 — Ion Creangă — Opere vol. I i 
www.dacoromanica.ro 


P. 28, 


P. 30, 


278 


r. 


. 12—13: sarac să fie de păcate — „Dumnezeu să-i ierte păca- 


tele“ (ca să rămînă fără nici un păcat). Se spune aşa de 
obicei despre oamenii care nu mai trăiesc. 

23—24: făcea zile fripte bărbatului — „îl certa mereu (din 
cauza lui frate-său)“. 


27: sîngele apă nu se face — „legătura de sînge dintre oameni 
e o realitate“ (nu se poate trece peste ea). 


. 29—30: înghițea noduri — „ti venea să plingă, dar se stă- 


pîinea“; cf. şi a înghiţi în sec. 


8—9: „Dă-ţi, popă, pintenii şi bate iapa cu călcăiele“ — 
„Dacă dai altuia ceea ce-ţi trebuie ţie, nu-ţi mai poţi 
satisface nevoile proprii“. 


19—20: îi minca cînii din traistă — „năting, lasă-mă să 
te las“. 


25—26: „Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atita“ 
— „nu-i pasă de nimeni (şi de nimic)“. Apariţia acestor 
două nume se explică prin faptul că ele rimează cu pasă, 
respectiv cu atita. Nu-i vorba, deci, de nişte indivizi reali, 
care vor îi jucat un rol în împrejurările aflate la baza acestui 
dicton, ci de nişte reprezentanţi ai speciei umane conside- 
rate în totalitatea ei. 


34: la vale cu propele și la deal cu opintele — „la vale carul 
trebuia împiedicat să meargă prea repede (altfel ar fi putut 
suferi un accident), iar la deal trebuia împins din greu 
(fiindcă nu-l trăgeau caii sau boii)“. 


4: Hai să facem treampa — „Hai să ne înţelegem, să facem 
o negustorie, o afacere“, 


14: „Taci, că-i cu buche; l-am potcovit bine“ — „Taci, că-i 
bine (cu cap) aranjată treaba; l-am păcălit“. Buche este 
numele celei de-a doua litere ( = b) din alfabetul chirilic 
şi a ajuns să însemneze, mai întîi în limbajul didactic, 
„ştiinţă de carte; învăţătură, pricepere“. Gf. „sinonimul“ 
(tot figurat) glagore, numele literei a patra ( = g) din ace- 
lași alfabet, 


2: că bine l-am boit — „că bine l-am păcălit, l-am înşelat“. 


14—15: l-am cumpărat de săminţă — „l-am cumpărat de pră- 
silă“ (că e soi bun, de rasă); v. şi r. 16—417:săminţă bună. 


www.dacoromanica.ro 


P. 31,r. 


P. 32,r. 


23" 


19—20: are să facă un otrocol prin ele... — „ginsacul are 


să-şi facă de cap cu ele (giştele), tugărindu-le în toate 
părţile“. 


. 24: dur la deal, dur la vale — „unul spune o vorbă, celălalt 


alta“ (discuţia continuă, se prelungeşte o bucată de vreme). 
Dur este un cuvînt onomatopeic, care imită, foarte aproxi- 
mativ, firește, un anumit aspect sonor al vorbirii oamenilor. 
22: Prepeleac mărită capra — „Prepeleac scapă de capră“ 
(o schimbă pe gînsac). A mărita, cu sensul de aici, se între- 
buinţează adesea şi despre obiecte de genul masculin: 
în asemenea situaţii, efectul stilistic e foarte puternic, 
datorită contradicţiei dintre sexul bărbătesc al obiectului 
şi funcțiunea feminină, dacă-i putem spune așa, a verbului 
mărita. Gf. mai departe, r. 27—28: Las”, că te însor eu și pe 
tine acuș, măi buclucaşule | (e vorba de gînsac). 


„ 26—27: Nal c-am scăpat de dracul și am dat peste tată-său — 


„am scăpat de un lucru neplăcut şi am dat peste altul 
mai neplăcut“, 


. 33: — Na-ți-o frintă, că ţi-am dres-o! se spune ori de cite 


ori o treabă iese prost. 


4—5: m-am pornit cu graba şi m-am întîlnit cu zăbava — 
„am întîrziat mai mult decit credeam și, mai ales, decit 
doream (în momentul plecării, cînd eram foarte grăbit)“. 
Cf. şi aici „rima“ la cuvintele cele mai importante ale 
zicalei (grabă-zăbavă) . 


„ 2141—22: Cind e minte, nu-i ce vinde; cînd e brinză, nu-i băr- 


binţă — „situaţia reală nu corespunde totdeauna inten- 
ţiilor omului“. Prima parte a acestei fraze are sensul ei 
propriu, foarte clar, care n-are nevoie de nici o lămurire; 
valoarea ei stilistică provine din construcţia ritmică şi 
din asonanţa minte-vinde. Partea a Il-a exprimă acelaşi 
lucru, cu ajutorul unei metafore prelungite: cînd îţi merge 
bine, nu ştii să chiverniseşti (ai brînză multă, dar îţi lip- 
seşte putina în care s-o pui la păstrare). Şi această parte 
a frazei e construită simetric, ca şi cum ar fi versificată. 
10: Prepeleac a rămas bătind în buze — „Prepeleac a 
rămas păgubaş de topor“. A bate în (sau din) buze însem- 
nează, la origine, fie „a vorbi“ (a spune ceva în legătură 
cu pierderea suferită), fie „a mişca nervos buzele“ (din cauza 
supărării). 


279 


www.dacoromanica.ro 


P. 33, r. 


28C 


12: Se vede că mi-a luat cineva din urmă! — „Se vede că 
mi-a menit cineva a rău, m-a blestemat (luîndu-se după 
mine, fără ca eu să bag de seamă)“. Locuţiunea pare a-şi 
avea izvorul într-o credinţă străveche: pentru ca o construc- 
ţie oarecare să dureze, trebuie să i se pună la temelie, în 
mod simbolic, o bucată de sfoară lungă cît înălțimea unei 
anumite persoane, pe care constructorul casei a măsurat-o 
fără ca ea să observe şi care, scurt timp după aceea, moare, 
ca efect al acţiunii descrise. Într-o vreme foarte îndepăr- 
tată se sacrifica direct şi concret persoana. Cf. legenda 
Meşterului Manole, care, cum se ştie, are paralele la nu- 
meroase popoare. 


44—15: o iè la papuc — „o ia la picior“. 


. 18: mai fă-mi un bine și cu iapa — „mai împrumută-mi şi 


iapa, mai ajută-mă şi cu iapa“. 


25 — 96: du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa — „du-te 
undeva departe, într-un loc necunoscut“ (ca să nu te mai 
văd şi să nu mai aud nimic de tine; cf. continuarea ca să 
nu mai aud de numele tău !). Surdul şi mutul duc lucrurile 
lor sau pe ale altora unde se întîmplă, în orice caz foarte 
departe: primul poate cere informaţii de la un cunoscător, 
dar nu le obţine, fiindcă nu aude, iar mutul n-are cum să 
întrebe despre locul unde urmează să ajungă. 


27—28: să-şi ieie iertăciune de la boi și ziua bună de la car 
— „să salute pentru ultima oară boii (care au murit) și 
carul (pe care Dănilă l-a schimbat cu o capră). A-și lua 
iertăciune de la cineva se spune cînd un membru al familiei, 
un prieten sau un cunoscut de aproape se găseşte pe patul 
de moarte: înainte de a muri, el trebuie să ierte pe cei 
rămași în viață pentru răul sau greșelile săvirşite faţă de 
dînsul. 


„29: și tunde-ol — „şi şterge-ol“; şi pleacă repedel; cf. 


rade-o cu același sens, care provine din a rade | = a spăla) 
putina; cînd rade, întrebuințat singur, a fost înţeles ca 
sinonim al lui bărbieri, n-a fost greu să fie înlocuit prin 
tunde. 


9—10: cornoraţilor ! — „dracilor !“ (în superstiţiile populare 
dracii sînt imaginaţi cu coarne, de unde una dintre nume- 
roasele lor numiri eufemistice Cornee). 


www.dacoromanica.ro 


P. 3%, r. 


P. 35,r. 


P. 36,r. 


„ 25—26: nu te pune în poară... cu impăratul iadului — „nu 


căuta ceartă, nu intra în conflict cu Scaraoschi“. 


. 29—30: ar fi putut dobindi o mulţime de suflete — „ar fi 


putut ispiti (cu ajutorul banilor) pe numeroşi oameni să 
săvirşească păcate şi, deci, să le primească sufletele, 
după moarte, în iad, unde este el (Scaraoschi) stăpin“. 


1: Za, acu-i acul — „acum e momentul cel mai greu, 
momentul decisiv“. 


. 2: tot bogatul minteos și tinărul frumos — „omul bogat are 


minte (care-i vine de la bogăţie!), iar cel tînăr e frumos 
(datorită tinereţii)“. 


. 34—35: Dănilă se ţinea cu mina de inimă, rizind... — 


„Dănilă se ţinea cu mina de pîntece, rizind...“ (în vorbirea 
populară inimă însemnează „stomac“ în expresii ca aceasta 
sau ca mă doare la inimă). 


. 39: şi să te duci, duluță ! — „şi să fugi iute, fără să te mai 


opreşti!“ Duluţă face impresia unui nume propriu (de per- 
soană), de fapt este un cuvînt imitativ, menit să exprime, 
mai ales cu ajutorul vocalei u, repetată, care apare şi în 
verbul a se duce (de altfel, duluză se întrebuințează mai 
totdeauna cu acest verb la imperativ, ca în formula noastră), 
zgomotul sau, poate, mai degrabă, mişcarea mersului iute 
şi brusc. Cf. Stilistica limbii române citată, p. 161—162, 
192. 


8: dar cred că ţi-a da pe nas — „dar cred că te vei să- 
tura (de întrecere cu mine)“. Să se compare îi dai (să 
mănînce) şi pe gură şi pe nas, și tot nu se mai satură. Va fi 
intervenit, poate, şi imaginea omului lacom, care viră 
deodată în gură o cantitate de alimente aşa de mare, încît 
o (mică) parte, neputind fi înghițită, iese pe nas. Cf. a-; 
ieși cuiva pe nas, perfect sinonim (la figurat) cu a-i da cuiva 
pe nas. 


31: nu-ți mai face obraz! — „n-o mai face pe politicosul [“ 


33—34: şi-i mai trage și-n numele tatălui una! — „şi-i mai 
trage şi-n frunte una“. La rugăciunea Tatăl nostru, cea 
dintii mișcare a semnului crucii se face ducînd primele trei 
degete, lipite prin virfurile lor unele de altele, ale miîinii 
drepte, la frunte şi spunînd „în numele tatălui“. 


281 


www.dacoromanica.ro 


P. 37, r. 


P. 39, r. 


282 


6—7: aşă-i c-ai sfeclit-o? — „aşa-i c-ai păţit-o?“ ( = te-ai 
înroșit ca sfecla din cauza emoţiei provocate de situaţia 
grea în care te găseşti). 


8: „Nevoia învaţă pe cărăuș“ — „împrejurările potrivnice 
indică adesea ele înseşi mijlocul de a le birui“. 


„ 24: ziua se călători — „ziua se sfirşi“ ( = veni noaptea). 


Despre perioade de timp, în special despre anotimpuri, se 
spune des în vorbirea populară că „se călătoresc“, atunci 
cînd se apropie de sfîrşit. Astfel vara se termină, după 
credinţa ţăranilor noştri, bazată pe experienţă multisecu- 
lară, la 27 iulie, stil vechi (9 august, stil nou), în ziua 
St. Pintilie (= Pantelimon), căruia de aceea i se spune prin 
Moldova de jos (probabil şi în alte părţi ale ţării) Pintilie 
călător. 


. 80: să te ştergi pe bot despre dinsul — „să-ţi iei nădejdea 


de la el, să renunţi la el (fiindcă nu se poate altfel)“. Ima- 
ginea îşi are, credem, punctul de plecare în gestul omului 
care, la sfîrşitul mesei, se şterge la gură, semn că a terminat 
mîncarea, că, adică, a renunţat (de voie sau de nevoie) 
la ea. 


12—13: Îi venise acum şi lui Dănilă apa la moară — „i se 
îmbunătăţise situaţia, se găsea la largul lui“. Imaginea este 
foarte clară: o moară de apă, cum-se spune popular, pusă, 
adică, în mișcare de forţa apei curgătoare, nu poate func- 
tiena fără apă. Cind pe același pirău existau mai multe 
mori sau cînd, din cauza secetei, pirăul seca ori avea foarte 
puţină apă, morile sau unele dintre ele nu puteau merge, 
fiindcă nu le venea apa necesară (şi, bineînţeles, dacă 
seceta sau altă cauză care împiedica curgerea apei dispă- 
rea, proprietarului îi venea apa la moară). 


„ 21—22: s-a dus pe urlaţi după ceilalţi „a plecat repede 


urlînd (de durere)“. Apariţia lui (după) ceilalți se datorește 
necesității, puternic simțită în vorbirea populară, de a 
rima sau de a avea cel puţin asonanţă între elementele con- 
stitutive: au fost mai mulţi oameni care au trebuit să fugă, 
împotriva voinţei lor, nu toţi împreună, ci unul cîte unul. 


www.dacoromanica.ro 


Variante 


27 
$ amundoi CL, CI: amindoi I; 6 sarac CL, CI: sărac I; 8 ş-apoi 
CL, CI: şi-apoi I; 9 sarac CL, CI: sărac I; 11 zgîrcită V, I: scris sgîr- 
cită CL, CI; 12 ş-o CL, CI: şi-o I; sarac CL, CI: sărac I; 18 colè 
CL, CI: colea I; 13 ţepoşi CL, CI: ţapoşi I; 15 amundoi CL, CI: 
amîndoi I; groşi CL, CI: graşi I; 16 sunt CL, CI: sînt I; 18ţăpoiu 
CL, CI: țepoiu I; 19 gospodar CL, CI: gospodariu I; 21 asemene 
CL, CI: asemenea 1; 26 barbate CL, CI: bărbate I; 27 măi nevastă 
d: nevastă CL, CI; 30 Toate ca toate CL, CI: Toate ca toatele I. 


28 

1 cu Dănilă, cumnatu-său Z: cu cumnatu-său CL, CI; 4 istuilalt CL, 
CI: istuialalt Z; 6 ş-un car CL, CI: şi-un car I; meu CL, CI: mieu 
I; 8 Ş-apoi CL, CI: Şi-apoi I; 12 sunt CL, CI: sînt 1; 18 ie-i CL, 
CI: ia-i I; 14 iettini CL, CI: iefteni I; 15 gospodar CL, CI: gospo- 
dariu 1; 17 iè CL, CI: ia I; 17—18 de-o funie CL,CI: de funie I; 
19 mînca CL, CI: mîncau Z; 20 toate trebile cite le făcea, le făcea 
pe dos T: toate trebile le făcea pe dos CL, CI; 21 pe stirşite CL, I: 
pe sfirşit CI; 22 împrotiva CL, CI: împotriva I; 27—28 Mergind 
el cu Duman şi Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc Z: Mergind 
el tot înainte spre iarmaroc cu Duman şi Tălăşman ai săi CL, CI; 
28 tocmai pe cînd suia un deal lung Z; pe cînd se suia pe un deal 
{lung CL, CI; 29 alt om I: un alt om CL, CI; 30 şi-l cumpărase chiar 
atunci I: şi-l cumpărase CL, CI, pe care îl CL, CI: pe care-l I; 
cu minele singur Z; cu mînile CL, CI; 81 și la deal CL, CI: şi deal 
I; 82 care CL, CI: cari I; 88 fraged CL, CI: fraget I; 85 aş CL, 
CI: aşi I; vrè CL, CI: vrea I; Dar ce I: Da ce CL, CI. 


29 


2 vreu CL, I: vreau CI; să le CL, CI: să li I; grija în CL, CI: 
grija-n I;$ mănince CL, CI: minînce T; 5 ţi-e CL, CI: ţi-i I; 6nu 
Şuguiesc, zise Dănilă J: nu şuguiesc CL, CI; 10 it CL, CI: ia I; 
11—12 Istalalt, adecă Dănilă, zice J: Istalalt zice CL, CI; 14 răz- 
gîndi F: scris răsgîndi CL, CI, I; să întoarcă CL, CI: să-ntoarcă I; 
15 iè CL, CI: ia I; 17—18 Cind te-oiu încărca zdravăn (scris sdra- 
vin) cu saci de la moară, ori cu fîn din țarină atunci Z: Cînd te-oiu 
încărca cu saci de la moară atunci CL, CI; 22 cînd să-l suie I; cînd 
să suie CL, CI, 22—23 Hîrţil încolo, scîrţil încolo CL, CI: Hiîrţi! 
încolo; scîrţil încolo; pirţi! încolo I; 26 se pune pe proţap I:se 


283 


www.dacoromanica.ro 


pune proţap CL, CI, 28 de n-oiu îi eu acela J; de n-oiu fi acela CL, 
CI, 80 trecea iute spre tîrg I: trecea spre tîrg CL, CI; 38 iè CL, 
CI: ia I; 40—41 se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură 
cască tot pe loc J: se duce în treaba lui CZ, CI. 


30 


1—2 pe ist cu capra ştiu încaltea că bine l-am boit I: pe acesta știu 
că l-am boit CL, CI; 3 iè CL, CI: ia I; 6 De-aş CL, CI: De-aşi I; 
7 ca să scap CL, CI: să scap Z; 10 Bun întîlnișul Z: Bine ne-am 
jitilnit CL, CI; 14 nimerit-o CL, CI: nemerit-o 1; 19 giştilor CL: 
giştelor CI, I; 28 tot înainte spre tirg Z: tot înainte CL, CI; 
27 acesta CL, CI: aista J; te însor CL, CI: te-nsor I; 28 acuş CL, 
CI: acuşi Z; măi buclucașule Z: omite CL, CI; 29 negustor CL, CI: 
negustoriu 7; 80 şi cu baierile CL, CI: cu baierile 7, 81 Iè CL, 
CI: la I; 82 ş-apoi CL, CI: şi-apoi 1; 88—84 Dintr-o păreche de boi 
de-a mai mare dragul să te uiţi la ei am rămas Z: Dintr-o păreche 
de boi am rămas CL, CI; 36 întăiaşi dată Z: întăi CL, CI; 
88 ş-apoi CL, CI: şi-apoi I; 89 iè CL, CI: ial. 


31 

7 mei CL, CI: miei I; 9 dinşii CL, CI: diînști Z; 14 Ş-apoi CL, 
CI: Şi-apoi Z; 15 ş-apoi CL, CI: şi-apoi I; 15—16 pustiu FV: pustiiu 
CL, CI, I; bădiţă dragă I: omite CL, CI; 20 am prins eu minte 
CL, I: am prins eu la minte CI; 28—24 Și te mai rog de toţi dumne- 
zeii J: Şi te mai rog CL, CI; 24 macar CL, CI: măcar I; 26 ş-apoi 
CL, CI: şi-apoi 1; 29 umplut CL, CI: împlut Z; 80—81 ţi-a fi cea 
de pe urmă 1: ţi-a fi de pe urmă CL, CI; 32 la acum carul Z: Iè 
carul CL, CI; 82—83 cu boii îrăţine-său J: cu boii CL, CI, 85 ca 
să cadă CL, CI: să cadă I; 36 de ale lui Z: de-a lui CL: de-ale lu: 
CI; 837 cînd pîrrr! cade copacul peste car de-l sfarmă Z: cînd iaca, 
copacul cade peste car de-l sfarmă CL, CI, 89 frăţine-meu CL, CI: 
frăţine-mieu I; Ei, eil CL, I: E, ei! CI. 


32 
1 pută CL, CI: putea I; îrate-meu CL, CI: îrate-mieu 1,2 să fug 
apoi cu ea J: să fug cu ea CL, CI; 7 într-însele CL, CI: într-nsele 
I; 8 lişiţile CL, I: lişiţele CI; 9 zburat V, I: scris sburat CL, 
CI; cufundat CL, I: scufundat CI; 14 iè CL, CI: ia I; 18 un 
bine CL, I: bine CI; 18—19 ca să mîn boii CL, CI: să mîn boii Ja 
19 de călare CL, I: de calare CI; 20 ş-un CL, CI: şi-un I; de 
nu te mai poți de feliu Z; omite de feliu CL, CI; ţint CL, CI: ţinea 


284 


www.dacoromanica.ro 


1; 24 copii[i] V: copii CL, CI, I; 26 de numele tău CL, I: numele 
tău CI; 28—29 iese pe uşă I; iese afară CL, CI; 80 iè CL, CI: ia 
I: 84—85 pe pajiştea asta, de are să se ducă I: pe pajişiea asta, să 
se ducă CL, CI; 86 întăi CL, CI: întăiu I; ş-o CL, CI: şi-o I; 
89 cela CL, CI: ista J. 
83 

5 năzbutii V: scris năsbutii CL, CI: năzbitii Z; 6 sunt CL, CI: 
sint 7; 7 sunt CL, CI: sînt I; 8 meu CL, CI: mieu I; 8—9 Voiu 
(greşeală de tipar pe care am corectat-o în V-oiu; cf. ediţia de la Iaşi) 
învăţa eu pe voi să puneţi CL, CI: V-oiu învăţa eu să puneţi 1; 9—10 
din lume, cornoraţilor 7: din lume CL, CI; 14 căpitenia dracilor J3 
talpa iadului CL, CI; 15 să trimeată CL, CI: să trimită I; burduf 
CL, CI: burduv ZJ; 16 pusnicului Dănilă Z; pusnicului Prepeleac 
CL, CI: 18 trimis CL, CI: trimes 1; 20 Prepeleac 7: Dănilă CL, CI; 
21 ş-apoi CL, CI:şi-apoi Z; 22 Aveţi noroc, spurcaţilor J: omite spur- 
caţilor CL, CI; sunt CL, CI: sînt 1; 26 ci mai bine ie-ţi Z: ciie-ţi 
CL, CI; de nevoi J: de treabă CL, CI; 28 perderea CL: pierderea 
CI, I; 88 iè CL, CI: ia I; 87 să ducă banii acasă J: omite acasă 
CL, CI; 89 stăpînu-meu CL, CI: stăpîrr-mien J: 40 întăi CL, CI: 
întăiu I; ş-apoi CL, CI: şi-apoi Z. 


84 

4 fel CL, CI: feliu 1; 5 Iaca CI, C1: Iată I; 6 amundoi CL, CI: 
amîndoi 1; a lua CL, CI: va lua I; 7 ai aceluia 1: a aceluia 
CL, CI; 14 Aşă-i CL, CI: Aşa-i I; 15 azvirle V, I: scris asvirle 
CL, CI; 20 cu mine ţi-ai găsit că poţi tu Z: cu mine ţi-ai găsit 
tu CL, CI; 28 meu CL, CJ: mieu I; 29-80 Şi-odată şi strigă Z: 
ş-odată strigă CL, CI; 88 a ajuns I: au ajurs CL, CI; 87—88 
mai ai, drept să-ţispun ZJ; mai ai CL, CI; 89 i-am pierdut urma 
I: l-am scăpat CL, CI: 40 tătăne-său, sireicanul Z: tătănc-său 
CL, CI. 


35 


2 din CL, I: la CI; 8 de ţi-e greu CL, CI: de-ţi e greu 1;2—4 
tot am auzit 7: eu am auzit CL, CI: 7 putè CL, CI: putea I; 9 aceste 
CL, CI: acestea I; 10 pădurii CL, CI: pădurei 1; 12 umblind cîieo- 
dată, ca pusnic ce se găsea J: umblind citeodată CL, CI; 18 zmeură 
CL, CI: zmieură I; 15 locaşul CL, CI: lăcaşul I; meu CL, CI: 
mieu 7; Întra F: Intră CL, CI, I; 17 măselele CL, I: măsălele 


285 


www.dacoromanica.ro 


CI; 13 da o mie CL, CI: d-o mie I: 19 Întră V, I: Intră CL, CI; 
21 un-heșului CL, CI: unchiașului I; 22 ş-apoi CL, CI: şi-apoi I; 
22—23 sare mînios din biîrlog, haţ Z: sare minios, haţ CZ, CI; 28 şi-l 
s‘ringe cu atita putere I: şi-l stringe CL, CI; 24 deie CL, CI: dea I; 
24—25 ochii i-au ieşit afară din cap cit cepele Z: ochii i-au ieşit afară 
cit cepele CL, CI, 26 ş-o CL, CI: şi-o I; 26—27 care privea de de- 
parte vălm'işagul acesta J: care în timpul acesta privea de departe 
CL, CI; 23 că face el ce face I: că face ce face CL, CI; 80 pe drac 
scăpat, bun teatăr... se face I: pe drac c-a scăpat se face CL, CI: 
82 un moș CL, CI: un bunic Z; 88 întăi CL, CI: tntăiu I; să aud 
I: să văd CL, CI; 41 s-apucă zdravăn I: omite zdravăn CL, CI; cu 
minele CL, CI: cu mtinile Z. 


86 

1 cerului CL, CI: ceriului Z; 5 burduiul CL, CI: burduvul I; 11 ş-a 
CL, CI şi-a I; 13 Așă-i CL, CI: Aşa-i I; 14 meu CL, CI: mieu I; 
18 Măi CL, I: Mă CI; 17 ş-au CL, CI: şi-au I; 18 vrè CL, CI: 
vrea I; 19 fel CL, CI: feliu Z; 21 vrei CL, I: vroi CI; 22 mor 
CL, CI: moriu I; 23 ştergar CL, CI: ştergariu I; 24 iè CL, CI: 
ia I; 26 pe CL, I: în CI; 27—28 la timpla dracului cea dreaptă, 
una I: omite una CL, CI; 85 îngrozitor CL, CI: îngrozitoriu I; 86 
zvircolindu-se V, I: scris svîrcolindu-se CL, CI; 38 vrăjitorul CL, 
CI: vrăjitoriul Z; 39 burdutul CL, CI: burduvul Z; 40 ce-i de făcut 
I: ce să facă CL, CI. 


87 


1 straşnic de mare I: mare CL, CI; 3 azvirli V, I: scris asvirli CL, 
CI; 4 buzduzanul V, I: scris busduganul CL, CI; ai aceluia Z: ace- 
luia CL, CI, 6 zice CL, CI: zise I; aşă-i CL, CI: așa-i I; 8 Dar vorba 
ceea: „Nevoia învaţă pe cărăuș“ I: Dar nevoia învaţă pe cărăuş CL, 
CI; 9 la CL, CI: Ian I; zvirle-l V, I: scris svirle-l CL, CI; întăi 
CL, CI: întăiu I; 10 iè CL, CI: ia I; 11 zvirle V, I: scris svirle CL, 
CI; se suie aşa de tare I: se suie buzduganul așa de tare CL, CI; 
12—13 căzind jos, cu mare străşnicie s-a cufundat Z: căzînd jos s-a 
cufundat CL, CI; 13 zguduit V, I: scris sguduit CL, CI; 14 lumii 
CL, CI: lumei I; 15 azvirle-l V: scris asvirle-l CL, CI: zvirle-l Z; 16 
zvirli V, I: scris svirli CL, CI; nu te îngriji I: nu te teme CL, CI; 
16—17 scoate-l mai întăiu la faţa pămîntului Z: scoate-l la faţa pă- 
mîntului CL, CI; 19—20 n-am timp de aşteptat Z: n-am timp CL, 
CI, 28 zvirli V, I: scris svirli CL, CI, 29 zvîrl V, I: scris Svirl 
CL, CI; dinainte CL, CI: înainte I: 84 mei CL, CI: miei I; 


286 


www.dacoromanica.ro 


8bier CL, CI: fier 1; ca să-și potcovească caii CL, CI: pentru potcovit 
caii J; 86 Ui'-te CL, CI: Uită-te 1; 87 buzduganul V, I: seris busdu- 
ganul CL, CI; ş-odată CL, CI: şi-odată Z; 88—89 îl avem lăsat moș- 
tenire J: îl avem moştenire CL, CI; 40 ş-odată-i CL, CI: şi-odată-i 
I; smunceşte CL, CI: zmunceşte T. 


88 

4 pe toată drăcimea CL, CI: toată drăcimwea I; 6 Acum, în clipă, să 
se aleagă unul dintre voi J: Acum să se aleagă unul din voi CL, CI; 
12 şi dacă-i fi meşter și-i izbuti J; și dacă-i izbuti (scris isbuti) CL, 
CI; 14 cer CL, CI: ceriu I; una-n CL, CI: una în I; 15 într-o clipă 
şi ajunge I: într-o clipă ajunge CL, CI; 17 tulturat CL, CI: turbu- 
rat I; acuş CL, CI: acuşi I; 18 morţii CL, CI: morei I; 19 care 
dintre noi amîndoi a fi J: care dintre noia fi CL, CI; 21 S-cdată CL, 
CI: Şi-odată J; 24 tot el să răsplătească Z: să răsplătească tot el CZ, 
CI; 25 a caprei CL, CI: ale caprei I; 27 l-au CL, CI: l-a J; 28—29 
un pusnic adevărat J; un pusnic CL, CI; 81 Ş-apoi CL, CI: Şi-apci 
I; 84 Nu mă sperii tu cu de-alde-aceste J: Nu mă sparii tu de-aldc- 
aceste CL, CI (cu lipsește din greșeală, cum arată construcția sintac- 
tică); 87—88 nu mai dondăiatita din gură şi blastămă și tu acum, să te 
văd cît ești de meşter J: nu mai dondăni din gură și blastămă şi 
tu acum CL, CI; 89 burdufu CL, CI: burduvul Z; cu banii în spate 
I: omite cu banii CL, CI. 


89 

1 burduf CL, CI: burduv J; 2—8 zboară iute ca gîndul, taman la 
casa J: zboară (scris sboară) ca gîndul la casa CL, CI; 4 zburind F, 
I: scris sburind CL, CI; b au rupt-o de fugă, înspăimintați I: au 
rupt-o de fugă CL, CI; 8 ia CL, CI: ian I; 9 blăstemurile CL, CI: 
blăstămurile 7; peptenii CL, CI: pieptenii 1; 10 peptănat CL, CI: 
pieptănat 7; 11 a curge toți, care dincotro J: a curge toți CL, CI; 
11—12 blăstemurile CL, CI: blăstămurile 7; 19 Ş-au CL, CI: i-au 
I; 20 şi scăpînd cu mare greu J: şi cu mare greu scăpînd CL, CI; 
21 hirşcîit şi stilcit J: stilcit CL, CI, 22 ceilalţi CL, CI: ceialalţi 
I; 28 nimene CL, I: nimine CI. 


287 


www.dacoromanica.ro 


(p. 40) 


POVESTEA PORCULUI 


Publicată în Convorbiri literare, X, 3, 1 iunie 1876, p, 105—115, 
la rubrica „Literatura populară“, retipărită, cu mici schimbări, în 
Curierul de Iaşi, IX, nr. 66, 67, 68, din 14, 16, 18 iunie 1876 şi apoi 
în ediţia de la Iaşi, vol. I, 1890, p. 73—102, cu subtitlul „Poveste“, 
unde apar unele modificări şi adaosuri pe baza însemnărilor lui 


Creangă. 


Reproducem textul din Convorbiri literare, ţinind seamă de modifi- 
cările prezente în ediţia de la Iaşi. 


CL — Convorbiri literare; CI — Curierul de Iaşi; I — ediţia Iaşi; 
V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 


P. 40,r. 


238 


9—10: Nici vreo scofală mare nu era de dinşii — „nu aveau 
o situație materială bună“. 

20—21: nu cred că mai este orun Doamne-ajută|! — „nu 
cred că se mai îndură Dumnezeu (de casa fără copii)“. 


„15: (plin și) de alte podoabe cum era — „(plin şi) de alte 


murdării (nu numai de noroi) cum era“. Podoabă este între- 
buinţat aici ironic, la fel cu odor, r. 22. 

24: Îţi samănă ţie, ruptă bucăţică! — „Seamănă cu tine ca 
două picături de apă“ (parcă ar fi o bucată ruptă din tine) . 


. 13—14: aş lua cimpii —„aş înnebuni“ (aş apuca-o năucit peste 


cîmp); cf. a bate cimpii — „a spune prostii, nerozii“. 


„ 23—24: mi s-a suit părul în virful capului — „m-am în- 


grozit“. Cf. locuţiunea perfect sinonimă a i se face 
cuiva părul măciucă (de frică). 


„ 3—4: boala împăraţilor e ca sănătatea noastră — „împărații 


se cred bolnavi fără să fie, pentru că sînt deprinși să le 
meargă toate în plin“. 


20: VUcigă-l-crucea — „dracul“, 


. 18: mai de viţă decit dinsul — „de neam mai bun decit 


dinsul“, 


. 20: nu umbla cu gărgăunii în cap — „nu vorbi (şi nu te 


purta) ca un nebun“. 


. 44—15: da’ ce foc mi-ai adus la casă? — „ce nenorocire 


(ce pacoste) mi-ai adus în casă?“ 


www.dacoromanica.ro 


P. 49, r. 12—13: te face mii şi fărime — „te sîîşie în bucăţi (foarte 
mici)“, 

P. 53, r. 18: Tălpoiul, alt nume al vrăjitoarei, format de la sinoni- 
mul Talpa (— iadului) cu ajutorul sufixului augmentativ 
şi peiorativ -oi(u), la fel cu băboi(u) de la babă. 

r. 24—22: pohoaţa de babă = hoaţa de babă, cu sensul peiorativ 
întărit prin prefixul po-, ca în ponegru „foarte negru“ 
(de unde a ponegri), poroşu „foarte roşu, roşu aprins“ etc. 


Variante 


40 
2 şi un CL, CI: şi-un I; 8 amundoi CL, CI: amindoi Z; d nu aveau 
CL, CI: n-aveau I; 7—8 şedeau singurei ca cucul CL, CI: şedeau 
singuri-singurei, cuc J; 9 vreo CL, CI: vro I; 18 nu li CL, CI: nu 
le Z; 17 suntem CL, CI: sîntem Z; 20 la casa fără de copii CL, CI: 
la casa fčră copii 1, 24 pănă CL, CI: pînă Z; 24—25 la une, la 
alta CL, CI: la una-alta J: 27 dimineață CL, CI: demineaţă I; 
28 vedè CL, CI: vedea I; 29 întăi şi-ntăi CL: întăi şi-ntăiu CI: în- 
tăiu şi-ntăiu J; da CL, CI: dar I. 
41 

1 putt CL, CI: putea I; 4 des-dimineaţă CL, CI: des-de-demineaţă 
I; 4—5 îşi iè CL, CI: îşi ia J; 6 pănă CL, CI: pînă I; 7 numai iaca 
CL, CI: numai ce iată J; 8 care CL, CI: cari Z; 8—9 tologiţi în glod 
I: tolo-glod CL, CI (greşeală de tipar); 10—11 o rupe de fugă T: 
o iè la fugă CL, CI, 12 ogirjit, mai răpănos şi mai răpciugos J; ogirjit 
şi mai răpănos CL, CI; 15 aşa plin de glod şi de alte podoabe cum 
era IJ: aşa plin cum era CL, CI; 18 mingăiere CL,CI.: mingiiere Z; 
19—20 i-a dat în gînd ieri noapte de una ca asta J: i-a dat în gînd 
de una CL, CI; 22—23 ce odorţi-amaduseu | Numai să-ți trăiască! I: 
ce ţi-am adus eu CL, CI, 23 sprincenat CL, CI: sprincenat J; 28—24 
frumuşel de nu se mai poate . Îţi samănă ţie, ruptă bucăţică Z: fru- 
muşel de nu se mai poate CL, C21; 26 grijesc J: grijeşte CL, CI; 
29 acesta-i CL, CI: aista-i J; 29—80 făptura lui Dumnezeu, ca şi 
noi... Ba poate... şi mai nevinovat, sărmanul ZJ: făptura lui Dumne- 
zeu, ca şi noi CL, CI; 84 opaiţ CL, CI: opaieţ I; încheiturile 
CL: încheieturile CI, 1; 85 dioache CL, CI: deoache J; 86 peaptănă 
CL, CI: piaptănă 7; 40 ce să mai facă CL, CI: ce să facă I; 40—41 
că are un băiet aşa de chipos, de hazliu, de gras și învălit J; că are 
un băiet aşa de hazliu şi gros CL, CI. 


239 


www.dacoromanica.ro 


42 

8 nu putea CL, CI: nu poate I; 5 Într-una CL, CI: Întru una I; 
9—10 Da” minca-l-ar CL, I: omite Da CI; 10 mănince CL, CI? 
mînînce I; 11 avè CL, CI: avea I; 18 m-aş CL: m-aşi CI, 1? 
aș lua CL, CI: aşi lua I; 28 numa CL, CI: numai I; 24 pănă 
CL, CI: pină I; 26 Da' CL, CI: Dar I; 28—29 că oricine 
s-a afla Z: că cine s-a alla CL, CI, 29 pănă CL, CI: pină I; 
81 pstre CL, CI: pietre I; tel de fel CL, CI: feliu de feliu Z; 
82 felul CL, CI: teliul Z; 88 şi n-a izbuti I: şi n-a put CL, 
CI, 87 pănă CL, CI: pînă I; 41 de li CL, CI: de le Z. 


48 
1 ce zici I: omite CL, CI; sunt aceste CL, CI: sînt acestea I; 6—7 
al nestru Z: a nostru CL, CI; 7—8 nu-l duce capul, ca pe alţii... la 
atitea Z: nu-l duce capul la atitea CL, CI; 10 avè CL: avea CI, 
I; 14 să ieie CL, CI: să ia 1, 14—15 în culcuş, într-un cotlon sub 
vatră I: în culcuş, sub vatră CL, CI; 15—16 şi uitîndu-se țintă I: 
se uită țintă CL, CI; 17—18 cum sfătuiau bătrinii, ei în de ei, despre 
acestea, numai iaca Z: cum sfătuian bătrînii, numai iaca CL, CI}; 
20 moșneagul însă Z: iar moșneagul CL, CI; 20—21 spăriet CL, 
CI: spăriat I; 24 că eu stnt Z: că sunt eu CL, CI; 29 n-aibi grijă 
CL, CI: n-ai grijă 1; 81—832 şi-i zise CL, CI: şi-i zice I; 88 viaţa 
I: capul CL, CI; 84 pe noi să ne laşi, tocmai acum, străini I; 
pe noi să ne laşi străini, tocmai acum CL: pe noi ne laşi, străini» 
tocmai acum CI, 86—37 Nu te înzriji, mimucă, de feliu; că trăind 
şi nemurind ai să vezi Z; Nu te îngriji, mămucă, că-i vedè CL, CI; 
87 sunt CL, CI: sînt I; 83 peaptănă CL, CI: piaptănă I; 89 iè CL, 
CI: ia I; 41 peptul CL, CI: pieptul Z. 
44 

1 străjer CL, CI: străjeriu I; 8 Da’ CL, CI: Dar I; 4 meu CL, 
CI: mieu I; 6 Străjerul CL, CI: Străjeriul Z; 7 iè CL, CI: 
ia Z; 10—11 luminate şi preaputernice împărate CL, I: lumi- 
nate împărate CI; 11 Feciorul-mieu, auzind că aveţi fată de 
miritat, m-a trimis Z: Fecioru-meu m-a trimis CL, CI; 12 ca 
să aduc CL, CI: să aduc IZ; 15 să-l facă, facă-l, moșnege I: 
să-l tacă, mzule CL, CI; 18 ale lui Z: a lui CL, CI; 22 pănă 
CL, CI: pini I; 94 leciora-săa CL, I: îeciorului său CI; 25 
zbarăa F, I: soris sburia CL, CI; prin bordeiu I: prin casă 
CL, CI; 27 SA CL, CI: Se I; 23 nu mai am parte CL, I: omite 


290 


www.dacoromanica.ro 


mai CI; 80 nimica CL, CI: nemica I; Pănă acum CL, CI; Pînă acun a 
I; 82 fără de dinsul CL, CI; fără dînsul I; o apucă CL, CI: o 
apuca J; 85 iè CL, CI: ia J; 88 mai dă un ropot Z: mai dă ropct 
CL, CI; 39 iè CL, CI: ia I; cold CL, CI: colea I; 41 abiè CJ, 
CI: abia I. 


45 

1 şi străjerii, cum îi văd, încep ZJ: sirăjerii încep CL, CI; 8 Da’ 
ce-i acesta CL, CI: Da’ ce-i aceasta I; zise unul din ei J: omie 
CL, CI; 7 străjer CL, CI: străjeriu I; ţi-ai CL, I; ţ-ai CI; 9 ce-i 
scris CL, CI: ceea ce-i scris J; 11 pricina CL, CI: pricină 7; 
12 ziseră străjerii 1: omite CL, CI; 18 d-voastre CL: d-voastră 
CI, I; 15 c-am venit noi, răspunse moșneagul I: c-am venit nci 
CL, CI; 16 se uită lung unul la altul J: se uită unul la altul 
CL, CI; 16—17 şi string şiei din vmere CL: sirirg şi ei din 
umere CI; şi string din umere J; 20 întră V: intră CL, CI, 7; 
se CL, I: să CI; pănă CL, CI: pînă I; 2@0—21 stă la ușă, smerit J: 
stă la uşă CL, CI, 21 calcă înainte pe covoare CL, I: calcăpe covorie 
CI; iară CL, I: iar CI; 24 tulkură CL, CI: imluă IZ; 28 cu 
porci CL, I: cu porcii CI; 82 îlăcăul Z: flectul CL, CI, €8 trim 's 
CL: trimes CI: trimis 1,88 ie-ţi CL, CI: ia-ţiI;89 pănă CL, CI: 
pînă I; dimineaţă CL, CI: demineaţă J. 


46 


8 luminării-voastre CL, CI: luminărei-voastre J; 8—4 trimiteţi 
CL, CI: trimeteţi I; 5 se CL, I: să CI, iè CL, CI: ia I; 7 pără 
CL, CI: pînă I; 7—8 ca să vadă CL, CI: să vadă I; 8—9 multă 
vorbă, mult rîs şi mare nedumerire se mai făcuse J: multă vorbă şi 
mare ris şi nedumerire se mai făcuse CL, CI, 10 despre o astfel de 
batjocură nemaipomenită ZJ: despre o batjocură nemaipomenită ca 
aceasta CL, CI; 17 capul tău cel sec J; capul tău CL, CI; 1ļ să-ţi 
aduc copii CL, CI: să-ţi aduc, sanchi, copii de suflet 7; 19 intrat, 
I: intrat CL, CI; 20 meu CL, CI: mieu J; 21 pănă, CI: pînă 
I; dimineață CL, CI demineaţă I; 25 s-au mai ciordinii CZ, 
I: omite mai CI; 2E——26 cît erau ei de îngrijiţi J; cît erau ei 
îngrijiţi CL, CI, 27 binişor CL, CI: bineşor I; bărdăhan CL, CI: 
hirdăhan 7; 80 bordeiu CZ, 1: bordei CJ; pănă CL, CI: piră I; 
82—83 strălucitor CL, CI: strălucitoriu J; 88 zvoană V, I: scris 
svoană CL, CI. 


291 
www.dacoromanica.ro 


47 

1 a găsit 7; au găsit CZ, CI; 4 şi nici macar aceea T: şi nici aceea 
CL, CI; 8—9 strîngind ea din umere, a zis în inima sa Z: stringina 
din umere, a zis CL, CI, 13 pelea CL, CI: pielea Z; 16 dintăi CL, CI: 
dintăiu Z; 17—18 La vro săptămînă, două, tînăra împărăteasă, 
cuprinsă de dor, s-a dus J: La vro săptămînă, tînăra împărăteasă 
s-a dus CL, CI; 18 nu-i da Z: nu-i dă CL, CI; 19 bărbat CL, I: 
barbat CI; 2tpăcatul CL, I: pabatul CI; 28 au făcut CL, CI: a făcut 
I; 80 amundouă CL: amindouă CI, I; 82 de alt fel CL, CI: de alt 
feliu 7; 83 ce fel CL, CI: ce feliu Z; 84 barbatul CL, CI: bărbatul 
I; 38 pelea CL, CI: pielea Z; 87 şi s-o dai în foc CL, CI: şi în foc 
s-o dai T. 

, 43 

1 împărăteasa cea tînără sara acasă CL, CI: omite sara I; 2 poruncit 
CL, I: poroncit CI; 8pelea CL, CI: pielea 1; 5—6 perii de pe dinsa 
au început a pirii şi pielea a sfirti, pretăcîndu-se în cioric ars şi 
apoi în scrum Z: perii de pe dînsa au început a pirti, pelea a sfirti 
CL, CI; 7—8 barbatul CL, CI: bărbatul 7; 8 înspăimiîntat I: spăi- 
mintat CL, CI; 14—15 s-a văzut încinsă peste mijloc cu un cerc 
zdravăn de fer CL, CI: s-a văzut încinsă cu un cerc zdravăn de fier, 
peste mijloc 7; 15 Iară barbatu-său CL; Iară bărbatul său CI: Iar 
bărbatu-său 7; 16 Cind voiu pune eu mîna. CZ, I: Gind voi pune 
mîna CI; 2L dacă vai avea cîndva nevoie Z; dacă vei avè vreo- 
dată nevoie CL, CI, 25 napraznic V: scris naprasnic CL, CI: nă- 
prasnic 7; 25—26 a ridicat CL, CI: a ridicat Z; 8L de mai nainte 
CL, CI: de mai înainte 7; 33—39 de şugubața defăimare a oame- 
nilor Z: de d=făimarea oamenilor CL, CI; 41 barbatul CL, CI: băr- 
batul Z. 


49 

1 astfel CL, CI: astteliu Z7; 8 pustiuri CL, CI: pustiiuri I; pănă 
ce a ajuns CL, CI: pînă ce-a ajuns I; 4 sălbatic CL, CI: sălbatec 
I; 9 Eu sunt CL, CI: Eu sînt IZ; 15 întră V, I: intră CL, CI; 17 
răzbate V, I: scris răsbate CL, CI; 18 prin aceste locuri, femeie, 
hăi Z: prin aceste locuri CL, CI; 25 sunt CL, CI: sint I; Mercuri 
CL, CI: Miercuri I; 80 Mercuri CL, CI: Miercuri Z; 81 împărăţia 
ei CL, CI: împărăţia sa 7; 84 Mercuri CL, CI: Miercuri Z; 86 un 
corn de prescură 7: un colţ de prescure CL, CI; 88—40 şi i-a zis cu 
bineşorul: „Păstreaz-o, că ţi-a prinde bine la nevoie“ T: şi i-a zis să o 
păstreze, că i-a prinde bine la nevoie CZ, CI. 


292 
www.dacoromanica.ro 


50 


2 sălbatice CL, CI: sălbatece I; pănă CL, CI: pină I; 4 Mercuri 
CL, CI: Miercuri I; 6—7 a îndreptat-o şi ea, cu multă bunătate şi blîn- 
deţă, la soră-sa Z: a îndreptat-o şi ea la soră-sa CL, CI; 8 Duminică 
CL, CI: Duminecă 1; Şi de aici CL, CI: Şi de acolea Z; 10 pănă CL, 
CI: pînă I; il peal treile CL, CI: pe al treilea Z; 12 pănă CL, CI: pînă 
1; Duminică CL, CI: Duminecă Z; 13 Duminică CL, CI: Duminecă 
I; aceeaşi CL, I: aceeaş CI; 15 struncinată CL, I: sdruncinată CI; 
16 Duminică CL, CI: Duminecă I; o dată, cit a putut CL, CI: 
o dată, din răsputeri Z; 18 zburătoare V, I: scris sburătoare CL, 
CI; 20 —21 ca dintr-o singură gură I: ca cu o singură gură CL, CI; 
21 s-au CL, CI: s-a I; 23 Duminică CL, CI: Duminecă I; 24 şi 
i-a zis CL, I: şia zis CI; 25 a lui CL, CI: al lui Z; 30 ciocîrlan 
V: scris ciocărlan CL, CI, I; 81 se CL, I: să CI; 81—82 înfăţi- 
şează CL, CI: întăţișază Z; 82 Duminici CL, CI: Dumineci I; 
38 iè CL, CI: ia I; 89 du-o numaidecit acolo Z: du-o acolo 
CL, CI. 


dl 


2 pănă CL, CI: pînă I; 3 Duminică CL, CI: Duminecă I; 4 prescură 
CL, I: prescure CI; 5 pănă CL, CI: pînă I; 7 petre CL, CI: 
pietre 7; 9 şovilcăind CL, CI: şovilctind Z; 11 cînd biata drumeaţă 
I: cînd drumeaţa CL, CI; 12 atunci îndată ciocirlanul J: atunci 
ciocîrlanul CL, CI; 12—13 aripioarele CL, CI: scris aripeoarele I; 
14 zdruncen V: scris sdruncen CL, CI: zdruncin I; 17 cu ochi 
fărmăcători Z: cu ochi farmăcători CL, CI; 25 aripele CL, CI: 
aripile Z; 26 mai putea CL, CI: mai pută I; unraiu CL, I: un 
rai CI, 29 Aici CL, CI: Acolea I; 80 pe care îl CL, CI: pe care-l I; 
32 fugeau I: fugea CL, CI, 


52 


1—2 ce să facă, rînd pe rînd Z: ce să facă CL, CI; 8 Mercuri CL, 
CI: Miercuri Z; 4 Duminică CL, CI: Duminecă I; 6—7 zburînd 
neîncetat de frică Z: zburînd, de frică CL, CI; 7lară I: Dară 
CL, CI; 8 lăcrimînd CL, I: lăcrămînd CI; 9 zbor CL, I: scris sbor, 
CI; 10 întăi CL, CI: întăiu Z; 12 să ieie CL, CI: să ia I; 16 viespea 
care înălbişe Z: vespea care a înălbit CL, CI; 24 Nu ţi-e 
CL, CI: Nu-ţi e I; 24—25 cît mi-i cere pe dinsa, femeie, hăi 
I: cât mi-i cere pe dinsa CL, CI; 28 pănă CL, CI: pînă I; 3883 pănă 


293 
24 
www.dacoromanica.ro 


CL, CI: pînă I; dimineaţă CL, CI: demineaţă Z; 85 trimis CL, CI: 
trimes J; 89 pănă CL, CI; pînă I; 39—40 am să vin atunci tot eu să 
te iau J: am să vin tot eu să te ieu CL, CI. 


58 


1 umbla cătinel CL, CI: îmbla cîtinel Z; 4 umbla CL, CI: îmbla I; 
6 îngenuncheat CL, CI: îngenunchiat J; 9 meu CL, CI: mieu I; ii 
s-a chinuit aşa J: omite aşa CL, CI, pănă CL, CI: pînă I; 12 ceea 
CL: cea CI: ceia I; 18 posomorită I: posomorit CL, CI; i4 i-a 
zis cu ciudă să iasă Z: i-a zis ca să iasă CL, CI; 22—28 pune mina şi 
pe vîrtelniţă J: pune mîna pe virtelniţă CL, CI, 28 acelaşi CL, I: 
acelaş CI; 24 a doua zi des-dimineaţă CL, CI: a doua zi dez-de-dimi- 
neaţă I; 28 ş-a I: s-a CL, CI (greșeală de tipar); 82 tresărit CL, I: 
trăsărit CI; 88—84 a plecat ochii în jos Z: a plecat capul în jos CL, 
CI, 36 zbuciumata V, I: scris sbuciumata CL, CI, lui I: sa CL, CI; 
40 mare minunăţie Z: mare minune CL, C2. 


54 


4 ceea CL, CI: ceia I; 7 trimite CL, CI: trimete I; 9 umblă CL, 
CI: îmblă Z; mănîncă CL,CI: mînîncă I; 10—ii cum vine străina, 
hoanghina pune mina şi pe tablaua cea de aur şi pe cloşca de aur 
cu puii de aur Z; cum vine străina, pune mîna și pe cloşca cu puii 
de aur CL, CI, 15 bt CL, CI: bea I; 15—16 l-a şi aruncat pe furig 
undeva Z: l-a aruncat pe furiş CL, CI, 18 bizuindu-se ea şi acum în 
puterea Z: bizuindu-se ea în puterea CZ, CI; 19 aceeaşi CL, CI: aceiaşi 
I; 91 zbuciumata V, I: scris sbuciumata CL, CI, iarăşi CL, I: 
iarăş CI; 27 meu CL, CI: mieu Z; 83 cituș CL, CI: cîtuşi I; facerii 
CL, CI: facerei 1; 86 nopţii CL, CI: nopţei Z; 87 ridică CL, CI: 
rădică Z; 89 de la împărăteasa lui Z: omite lui CL, CI; 40—41 un sac 
plin cu nuci Z: un sac cu nuci CL, CI; 41 nucele CL, CI: nucile Z. 


55 


7 crescătorul CL, CI: crescătoriul Z; 8 prefăcuse CL, I: prefăcusă 
CI; 8—9 purcelul cel ogirjit, răpciugos şi răpănos Z: purcelul cel 
ogiîrjit şi răpănos CL, CI; 10 de-a ei CL, CI: de ale ei I; 11 care 
fugiseră I: care fugise CL, CI, 15 pănă CL, CI: pînă I; 19 ca aceasta 
CL, CI: ca asta I; 23 pe care CL, CI: pe cari 1; 26 dacă nu cumva 
s-a fisfîrşit Z: dacă nu s-a sfirşit CL, CI. 


294 


www.dacoromanica.ro 


(p. 56) POVESTEA LUI STAN PĂȚITUL 


Publicată în Convorbiri literare, XI, 1, 1 aprilie 1877, p, 21—34, 
retipărită, cu mici schimbări, în Curierul de Iaşi, XI, nr. 40—43, 
din 9, 12, 14, 16 aprilie 1878 şi apoi în ediţia de la Iaşi, vol. I, 1890, 
p. 139—179, unde a apărut cu multe modificări şi adaosuri. 

Reproducem textul din Convorbiri literare, ţinînd seamă de corec- 
turile prezente în ediţia de la Iaşi. 


CL — Convorbiri literare; CI — Curierul de Iaşi; I — ediţia Iaşi; 
y — lecţiuni stabilite prin conjectură, 


P. 56, r. 25: de-abia acum se prinsese şi el cu minele de vatră — „de- 
abia acum avea şi el casa lui, cu vatra şi cu tot ce ţine de 
ea“, 


r. 29: doar-doar a încăleca pe nevoie — „va izbuti încet-încet 
să scape de sărăcie“ (adică să stăpinească nevoia ca pe cal 
călăreţul). 


P. 58, r. 7:l-au dat în burduhul dracului — „l-au lăsat (dracului!) 
în pace“; cf. expresia sinonimă a lăsat pe cineva în plata 
Domnului. 


r. 30—31: voind a-și face mendrele — „vrind să-şi facă pofta, 
cheful“ (cu ginduri rele). 


P. 59, r. 5—6: S-a pusel... luntreși punte — „a făcut tot ce-a putut, 
a recurs la toate mijloacele“. Să se compare asonanţa 
(luntre-punte) din această expresie, care trebuie să fi apărut 
mai întîi în vorbirea pescarilor sau a locuitorilor din preajma 
unui rîu mare sau a mării, unde foloseau şi luntrea și 
puntea (= podul peste o apă curgătoare). 


r. 27: Dă-ţi solial — „Dă raportul (despre misiunea pe care 
ai avut-o)“. 


P, 60, r. 9—10: Ei, las’, că-ţi găsesc eu acuș leacul — „Aşteaptă, 
că găsesc eu pedeapsa care ţi se cuvine pentru că nu te-ai 
purtat cum trebuie (ca medicamentul cel mai potrivit 
pentru o boală)“, 


r. 18: ie-ți tălpășița! — „pleacă (repede) imediat |“ 
r. 24—25: îmbrăcat cu straie nemţești— „îmbrăcat ca orășenii“. 


24* 295 


www.dacoromanica.ro 


P. 6, 


296 


5 


. 33; măi țică — „măi băiete' (formulă de adresare folosită 


de adulţi cînd vorbesc cu băieţii mici). Prescurtare, pe cît 
se pare, a diminutivului băiețică. 


. 84: spaima cinilor, ironie la adresa băiatului, care se 


speriase el de ctini. 


. 87: să întru la stăpin — „să intru slugă (în serviciu) la 


cineva“. 


., 29—30: am văzut eu şi hoituri mari şi nici de-o lume — „am 


văzut eu și oameni voinici care nu-s buni de nimic“. 


„ 4: Dar știi că m-ai plesnit în pălărie...? — „Dar ştii că ai 


nimerit-o bine cu răspunsul tău la gluma mea...?“ Cf. a 
turti fesul cuiva — „a-l lovi (cu vorba) în partea lui slabă“. 


. 85: orun lucru mare pănă pe-acolo — „vreun lucru din cale 


afară de mare“. 


. 37—38 Măsură-i vorba cu imblăciul — „Măsoară-i cuvintele 


(spuse) cu parul de scuturat ( = treierat) griul“ (fig. 
„încearcă, dacă poţi, să înţelegi ce vrea să spună“). 


. 88: Balan să-ţi aleagă din gură ce spui — „Dracul să 


te priceapă“. 


. 3—4: măi, ciotul dracului — „măi, mititelul dracului“. 


r. 4: dezleagă odată calul de la gard — „vorbeşte odată 


lămurit“ (adică „dă drumul cuvintelor, dezleagă-ţi gura 
cum trebuie“). 

12: mai știi păcatul? = mai ştii, păcatele mele? Este o excla- 
maţie interogativă, cu nuanţă ironică, întrebuințată atunci 
cînd vorbitorul pare a recunoaște calităţile interlocutorului, 
dar are îndoieli, se teme să nu greşească, adică să nu săvir- 
şească un păcat. Varianta folosită de Creangă ar trebui 
scrisă mai știi? păcatul, căci aşa a fost la început legătura 
sintactică şi stilistică dintre cele două părţi alcătuitoare 
ale construcţiei. Cu vremea, din cauza foarte marii frec- 
venţe în vorbirea de toate zilele, s-a ajuns la ştergerea 
pauzei şi la slăbirea intonaţiei iniţiale, încît, la prima ve- 
dere, păcatul poate face impresia că este complementul 
direct (dacă nu chiar subiectul!) lui știi. Explicaţia pro- 
pusă găseşte o confirmare în exclamaţia sinonimă deja 
citată: mai ştii, păcatele mele?, unde păcatele mele arată 
clar modul cum au luat naştere, sintactic vorbind, ambele 
construcţii. 


www.dacoromanica.ro 


P, 64, 


. 17—18: dac-ar fi toate cu lapte cite le spui— „dacă ar fi toate 


bune şi frumoase cum le spui tu“ (cum e laptele sau, mai 
degrabă, cum sînt mîncările gătite cu lapte în loc de apă); 
cf. vol. I, p. 186: crezindu-le toate lăptoase, după răbuș. 


„ 24—22: să-mi ies din răbuș afară — „să mă abat de la felul 


meu obişnuit (ordonat, ca însemnările făcute pe răboj) de 
a mă purta“. 


. 27: dă-li colb — „măniîncă-le repede“ (caii, de altfel 


şi oamenii, cînd aleargă, stirnesc praful de pe drum). 


. 4—2: Să nu spun minciuni — „S-ar crede că exagerez, 


dar nu exagerez, spun adevărul“. 


. 17: Da'ia lasă-mă la pirdalnicul — „dar ia lasă-mă dracului 


(cu vorbele astea), nu mai vorbi aşa“. 


. 24: vorbeşti și tu, ia așa, în dodii — „vorbeşti fără să te 


gîndeşti, fără să știi ce spui“, Cf., ediţia de faţă, vol. I, 
p. 65, r. 3—4: Parcă vorbeşti de pe ceea lume — „Parcă 
spui lucruri de pe lumea cealaltă“, 


. 27: „Cind se-nsoară, nu-i de moară“ — „(Tocmai) la 


însurătoare n-are ce măcina“. Să se compare ritmul şi rima 
acestei zicale. 


„412; îşi ia el inima-n dinţi — „îşi face curaj, se îmbărbătează“, 


Sediul curajului este, după credinţa populară, inima (cf, 
inimos „curajos, avîntat'“). 


. 80—31; claca dracului era !—,„dracii lucrau ca oamenii la 


clacă, ajutindu-se unii pe alții“, (De fapt, Creangă vrea 
să spună că era o clacă a dracului, adică straşnică.) 


. 22—23: cruce de aur cu noi în cacăl — „să ne apere Dum- 


nezeu !“ (dracul fuge de cruce; cf. mai departe, r.28: Ucigă-l- 
crucea, unul dintre foarte numeroasele nume eufemistice şi 
metaforice ale dracului), 


. 40: a pus-o de mămăligă — „a ajuns într-o situaţie grea 


(care l-a îngrozit), a sfeclit-o““. 


. 24—25: să ştiu că mi-ar da lumea de pe lume — „să 


ştiu că mi-ar da întreaga lume“ (literal „o lume după“, 
adică adăugată la altă lume), 


„31—32: Bun staroste mi-am găsit! — „Bun peţitor (mijlo- 


citor la căsătorie) mi-am găsit!“ 


297 


www.dacoromanica.ro 


P. 69,r. 


P. 70, r. 


P, 72,r. 


298 


4: Da'ştii c-ai chitit-o bine, măi Chirică? — „Dar ştii că 
ai potrivit-o bine, că ai chibzuit bine, măi Chirică?“ 
47—18: i se aprind lui Ipate al nostru călcăiele—,Ipate se 
îndrăgosteşte“ (nu-şi găseşte astîimpărul, se frămîntă, nu 
poate sta locului). 


. 29—30: (Parcă ţi-ar veni a crede) că-i de cele cu crucea-n 


sin — „...că-i mereu cu gindul la Dumnezeu“ (că-i uşă 
de biserică, cum se mai spune cu o metaforă tot religioasă). 


31—32: a lnălbit odată, numai într-o singură noapte, pe 
moşu-meu în fintină — „i-a scos peri albi, l-a făcut să-i 
înălbească părul într-o singură noapte...“; moşu-meu în 
fintină este bunicul lui Chirică, adică un drac mai în vîrstă, 
deci mai... înţelept şi totuşi s-a lăsat biruit de o femeie 
(adaosul în fintină are rostul să precizeze că-i vorba de un 
drac). 

30: tot om alege, om alege, păn-om culege — „vom fi 
pretenţioşi din cale afară, pînă cînd, la urmă, ne vom 
mulţumi cu ce s-o nimeri“ (cu o femeie mai puţin bună decît 
cele la care am renunţat). 


2: Cind ti omul în doi peri — „Cind omul şi-a ieşit 
din firea lui obişnuită, cînd se frămîntă, fiindcă nu ştie 
ce vrea sau cum să procedeze“, 


. &: „Arde focu-n paie ude“ — „arde focul încet, din cauză 


că paiele sînt ude“ (tot aşa se consumă încet omul preocupat 
puternic de o problemă, pe care n-o poate rezolva). 


42: cit le poate calul — „ce sînt în stare să facă“ (s-a 
pornit de la călăreț, a cărui valoare depinde în mare 
măsură de calul folosit la întrecere). 


37: o dau cu minici largi — „o dau din toată inima, fără 
șovăire“. Metafora pare a avea la bază mînicile cămăşii 
(sau ale unei haine), care, cînd sînt largi, permit celui ce 
o îmbracă să-şi vire şi să-şi scoată miinile din ele fără nici 
o dificultate. 


5: ( — Bună, stăpine,) nu-i cuvint — „n-am ce zice, n-am 
(nici un) motiv să spun că nu-i bună“, 

13—44: (Cite ştii tu, numai dracul cred că) poate să-ți deie 
de fund — „poate să ajungă (cu mintea) pină la rădăcina 
gîndurilor tale“. 


www.dacoromanica.ro 


pP. 73,r, 


P. 74, r. 


P. 75, ?, 


r, 


T., 


2: juruiește-i ceriul şi pămintul — „făgăduieşte-i, cu jură- 
mint, orice (ar vrea ea)“, 


„6: — Să...ral măi Chirică... — „Săracan de mine! măi 


Chirică...“ (săracan de minel = săraca-mi de minel). 
Această exclamaţie exprimă, în cazul de faţă, uimirea celui 
care vede sau aude lucruri de necrezut, Apare foarte des în 
vorbirea populară şi familiară, cu tot felul de valori; 
v. Stilistica limbii române, p. 35 şi urm. 

6—7: parcă despre asta mi-aş pune capul la mijloc — „parcă, 
în ce-o priveşte pe asta, aş garanta cu capul (că-i cum se 
cade)“, 


15: Acesta nu-i orun lucru păn’pe-acolo — „nu-i o treabă 
prea grea“ (păn’pe-acolo e o expresie eliptică pentru păn’ 
pe-acolo de greu, adică „într-atit de greu cît poate să pară“) ; 
păn'pe-acolo are sens spaţial, arată distanţa, deci dimen- 
siunea în lungime, aş spune, a efortului necesar pentru 
săvîrşirea unei acţiuni), 


5: nici tu drumeţ, nici tu copil, nici tu nimica! Pentru 
explicarea lui tu din această construcţie, v. Stilistica 
limbii române, p. 125—126. Este vorba de pron, pers. 
II sg., cu valoare de pers, I sg. 


21: poate s-o tămăduim — „poate s-o dregem“ (în sens figu- 
rat). 


26—27: şi-i trăi pe lingă noi ca banul cel bun—,şi vei trăi 
în casa noastră cum trăieşte (în pungă) banul cel bun“; cf. 
comparaţia sinonimă cu banul în punga săracului: banul 
bun, adică valoros, este păstrat cu grijă (nu-i pus în circu- 
laţie prea des ca cel mai puţin bun), tot aşa banul, indiferent 
de valoarea lui, în punga săracului, care îl păzeşte bine, 
fiindcă nu are mulţi. 


3: că chiar azi i se împlineşte — „căci chiar astăzi 
i se încheie termenul pentru care s-a tocmit argat la noi“. 


28—29: nu-mi tot spuneţi cai verzi pe păreţi — „nu-mi 
tot spuneţi lucruri scornite de voi, care nu s-au întîmplat 
niciodată“. De remarcat asonanţa verzi-păreţi. 


29: că eu sunt Stan păţitul — „că eu sînt Stan care a păţit 
multe“; de aici numele de Ipate, dat lui, cum se spune la 


299 


www.dacoromanica.ro 


un moment dat în cursul povestirii, din cauză că a suferit 
(= apătimit) de o boală grea. S-a stabilit o legătură etimo- 
logică între a păţi (eu pat, el pate) şi Ipate. 


Variante 


56 
2 flăcău V, CI, I; îlecău CL, 3 acela CL, CI: aceala I; 6 Şi, ca băiet 
străin ce se găsea, nimernicind el: şi, din capul locului nimernicind 
el CL, CI, 7 pănă CL, CI: pînă I (de două ori); 8 s-a oploşit 
de la o vreme într-un sat I: s-a oploşit într-un sat CL, CI; 10 
pănă CL, CI: pînă I; virsta CL, I: vrista CI; 16 flăcăul V, CI, TI: 
flecăul CL; 19 nu-l prindea CL, I: nu-l prinde CI; 26 a tras pănă 
CL, CI: au tras, pînă I; 29 ş-apoi CL, CI: şi-apoi I. 
57 
4 se mai întîmpla I: se mai întîmplase CL, CI; 12 flăcăului V, 
I:flecăului CL, CI; 13 aducea aminte uneori de cîte Z: aducea 
aminte de cîte CL, CI; 14—27 se lua pe gînduri şi amina, din 
zi în zi şi de joi pănă mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară 
şi gingaşă în multe privinţi, după cum o numea el, gîndindu-se 
mereu la multe de toate... Unia zic aşa, că femeia-i sac fără fund, 
Ce-a mai fi şi asta? Alţii, căsă te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, 
mirşavă şi răsipitoare; alţii, alte năstruşnicii, încît nu ştii ce să crezi 
şi ce să nu crezil? Numa nu-i vorbă, că am văzut cu şi destui bărbaţi 
mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi, decit cea mai biciznică femeie. Şi 
aşa, trezindu-se el în multe rinduri vorbind singur, ca nebunii, sta 
în cumpene: să se însoare... să nu se însoare? l... I: se lua pe gînduri, 
lăsînd această treabă dintr-o zi pănă-n alta CL, CI; 30 flăcăul V, I: 
îlecăul CL, CI; 82 pănă CL, CI: pînă I; 84 numai CL, CI: numa I; 
36 s-a GL, CI: s-au I; îlăcăul V, I: flecăul CL, CI; 37 pănă CL, CI: 
pînă 7. 
58 

1 felul CL, CI: feliul Z; 8 te miri CL, CI: te mieri I; 4—5 îlă- 
căul V, I: îlecăul CL, CI; 6 şi prietenii şi babele CL, CI: şi babele 
şi prietenii I; 7 burduhul CL, CI: burduiul I; 9 ş-au CL: şi-au 
CI, I; 10 flăcăul V, I: flecăul CL, CI; 11 ce-a CL, CI: ce-au I; 
12 pune mincarea CL, I: pune mîncare CI; 14 se amija CL, CI: se 
amijea 7; 16 păn-or CL, CI: pîn-or 1,17 măniînce CL, CI: mînînce 
I; 19 ce s-o mai duc acasă CL, CI: ce s-o mai duc pe-acasă 


3c0 


www.dacoromanica.ro 


I; 21 ş-a CL, CI: şi-a I; bodaproste CL, CI: bogdaproste I; 
24 a pornit CL, CI: au pornit I; 28 perzi CL, CI: pierzi I; 
80 căpitenia CL, CI: căpetenia I; voind CL, CI: vroind I; 32 a 
vedè CL: a vedea CZ, I; 86 au apucat CL, CI: apucă I; 86—87 
să vadă de n-a pută trebălui ceva şi pe-acolo CL: să vadă de n-a 
putea trebălui ceva şi pe acolo CI: să vadă de n-a putea ceva trebălui 
şi pe-acolo 1; 88 vrun CL, CI: vreun I; împrotiva CL, CI: îm- 
potriva I; 89 vrun CL, CI: vreun I. 

59 
1 vrun CL, CI: vreun I; pănă CL, CI: pînă I; 2 de care CL, CI: 
de cari J; 4ceilalţi CL, CI: ceialalţi I; 8 umbla CL, CI: îmbla I; 
11—12 de unde încărcase Stan lemnele CL, CI: de unde Stan 
încărcase lemnele 7; 18 flăcăul FV, I: flecăul CL, CI; 15 Văzind 
el dracul I; Văzînd dracul CL, CI; izbutit CL, I: scris isbutit CI; 
nimica CL, CI: nemica I; 18 ş-apoi CL, CI: şi-apoi I; 19 hămisit 
CL, CI: hămesit I; umblet CL, CI: îmblet Z; 20 bezmetic CL, CI: 
bezmetec I; 21 numai iaca ce CL, CI: numai iată că Z; 22 haleşte 
CL, CI: hăleşte 7; 28 nimica CL, CI: nemica I; iè CL, CI: ia I; 
28 nimica CL, CI: nemica Z; 28—29 răspunse dracul, ruşinat şi 
tremurînd ca varga de frică ZI: răspunse dracul, tremurind de 
frică CL, CI; 82 ş-acela CL, CI: şi-acela I; 86 nimica CL, CI: 
nemica 7; 88—40 dar ce-a zis omul acela cînd a pus mămăliga 
acolo, pe teşitură, ai tu la: ştiinţă? ZJ: dar ştii tu ce-a zis omul 
acela cînd a pus mămăliga acolo, pe teşitură? CL, CI, 41 nimica 
CL, CI: nemica I. 

60 
8—4 a zis că cine-a mînca boţul CL, CI: a zis: Cine-a minca boţul 
I; 4 bodaproste CL, CI: bogdaproste I; 6 nimica CL, CI: nemica I; 
7 pănă CL, CI: pînă I; 10 acuş CL, CI: acuși I; 13 Simbrie CL, 
CI: Simbrie I; 18 ie-ţi CL, CI: ia-ţi I; 25 umbla CL, CI: îmbla 
I; zgribulind CL, I: scris sgribulind CI; 26 ca să mestece CL, CI: 
să mestece I; 27 iaca CL, CI: iată I; 29 porţii CL, CI: porţei 
I; 80 de teama I: de frica CL, CI; 32 nea! Zurzan CL, I: omite 
nea CI; 82—33 daţi-vă-n laturi, cotarle J; daţi-vă-n lături CL, CI; 
85 sunt CL, CI: sînt I; 87 întru V, I; intru CL, CI; 88 întri V, I; 
intri CL, CI; giştile CL, CI: giştele I; 7 vro CL, CI: vreo I. 

61 
2 dar numai dracul o ştie J; dar dracul o ştie CL, CI; 6 umblînd 


301 


www.dacoromanica.ro 


pe aici CL, CI: îmblind pe-aici I; 7 ciotligar CZ, CI: cioiligariu I; 
8 altfel CL, CI: altteliu I; 14 umbla CZ, CI: îmbla I; 17 Aş CL, 
CI: Aşi I; 21 Chirică V: Chirica CL, CI, I; 28 Chirică Șchiopul 
V: Chirica șchiopul CZ, CI: Chirica șchiopu Z; Chirică V: Chirica 
CL, CI, I; 25 ţi-a I: ţi-ai CL, CI (greşeală de tipar); 26 Chirică 
F: Chirica CL, CI, I; 27 fel CL, CI: feliu I; 29 acesta sunt CL, CI: 
aista sînt Z; 87 dă V: da CL, CI, I. 


62 
4—5 dacă mi-i gici IZ: mi-i gici CL, CI, 8 limpezeală CL, I: limpezală 
CI; 11 Chirică V: Chirica CL, CI, I; 12 mi-i da şi mie o hrincă din- 
tr-însa? I: omite o hrincă CL, CI; 14 întăi CL, CI: tîntăiu I; 15 
Chirică V: Chirica CL, CI, I; 24 a umbla din stăpîn în stăpîn CL, 
CI: a iîmbla cu croşna în spate, din stăpîn în stăpîn IZ; 80 vrè CL, 
CI: vrea I; 8l fel CL, CI: feliu I; 85 vrun CL, CI: vreun I; pănă 
CL, CI: pînă I; Ş-apoi CL, CI: Şi-apoi I; ţ-oiu CL: ţi-oiu CL, I. 

68 
2 întăi CL, CI: întăiu I; 8 Apoi aceasta-ţi spun şi eu CL, CI: Apoi, 
ia, asta-ţi spun şi eu I; 4 dezleagă V: scris desleagă CL, CI, I; 6 
meu CL, CI; mieu I; 8 te miri CL, CI: te mieri I; nimica CL, CI: 
nemica 7; 10 Chirică CZ, CI: Chirica Z; 27 dă-li colb CL, CI: dă-le 
colb I; ş-apoi te apucă CL, CI: şi-apoi te-apucă I; 81 Chirică CL, 
CI: Chirica I; 84 Chirică V: Chirica CL, CI, I; 38 răzbate V, I: 
scris răsbate CL, CI; 40 sîstiac V, I: sisilac CL, CI (greșeală de 
tipar). 

64 
1 Chirică CL, CI: Chirica I; 8 Chirică CL, CI: Chirica I; 4 el 
CL, CI: Ipate I; Chirică CL, CI: Chirica I; 6 Chirică CL, CI: 
Chirica J; 15 de-ameazi CL, CI: de-amează-zi Z; 16 sunt CL, CI: 
sînt 7; 18spăriă CL, CI: spăria IZ; 19 Eu gîndesc CL, CI: Eu cred I; 
25 sămănături CL, CI: semănături Z; 85—86 nişte lanuri frumoase de 
griu, care dă în copt I; omite care dă în copt CL, CI; 38şi-i spune 
CL, CI: şi spune-i I; 89—40 sămănat CL, CI: semănat I; 41 oste- 
micioasă treabă I: omite ostenicioasă CL, CI. 


65 


1 pută CL, CI: putea I; 8 Chirică V, I: Chirica CL, CI, 4 pută 
CL, CI: putea I; 6 trebuiesc CL, CI: trebuie I; Ş-apoi CL, CI: 


302 


www.dacoromanica.ro 


Şi-apoi 7; 7 acela CL, CI: aceala I; 8 sunt CL, CI: sint I; 9 boier 
CL, CI: boieriu 1; 14 boierului CZ, CI: boieriului Z; 18—19 Căci 
grîul e copt, nu mai poate suferi intirziere I; omite CL, CI; 27 
Ş-apoi CL, CI: Şi-apoi IZ; 80 pută CL, CI: putea I; c-un CI, 
CI: cu un I; 81 meu CZ, CI: mieu I; 86 Boierul CL, CI: Boieriu? 
I; 38 dimineață CL, CI: demineaţă IZ; 88—89 te apucă CL, CI: 
te-apucă I; 89 vedè CL, CI: vedea I. 


66 


2 Chirică CL, CI: Chirica Z; 4 boierul CL, CI: boieriul I; 5—6 
m-am prins hăt şi bine să-i dau griul în girezi I; omite hăt şi bine 
CL, CI; 10 boierul CL, CI: boieriul I; 11 sunt CL, CI: sînt I; 
14 Chirică CZ, CI: Chirica 7; 16 dimineaţă CZ, CI: demineaţă I; 
18 amundoi CZ, CI: amindoi Z; 18—19 Şi cum ajung acolo, cam pe 
înseratelea, Ipate zice I: omite cam pe înseratelea CZ, CI; 23 dimi- 
neaţă CZ, CI: demineaţă I; amundoi CL: amindoi CI, I; 25 se mai 
CL, I: omite CI; 28 şi-o pune I: şi-o puse CL, CI; 29 snopi CL, 
CI: znopi 1; 85 Chirică CL, CI: Chirica Z; 85—86 nicăiri CL, CI: 
nicăieri 1; 87 Chirică CZ, CI: Chirica 7; 88—89 numai ce iată că-? 
văzu dormind CL, CI: numai iată îl vede dormind I; 41 noaptea-n 
cap CL, CI: noaptea în cap T. 


67 


2 boier CL, Cl:boieriu I; 8 Boierul CL, CI: Boieriul I; se azvirle 
V: scris se asvirle CL, CI, I; 5 ce nu se mai CL, CI: 
ceea ce nu se mai 7; 10 Chirică CZ, CI: Chirica I; 12 bo- 
ierul CL, CI: boieriul Z; 15—16 are să ieie cele două girezi 
mici şi-l caliceşte Z: are să ieie pe cele două girezi şi-l caliceşte 
CL, CI; 17—18 binișorul CL, CI: bineşorul I; 26 samăn CL, CI: 
samin 7; 27 de alaltaieri CL: de alaltăieri CI: de-alaltaieri 7, 2$ 
umblat CL, CI: îmblat 1; 84 Chirică CL, CI: Chirica Z; 85 Chirică 
CL, CI: Chirica I; 89 Chirică CL, CI: Chirica Z; boierul CL, CI: 
boieriul I; cîtu-i CL, I: cît e CI; 40 boier CL, CI: boieriu 7. 


68 
1 chimeriu CZ, I: chimeri CI; 7 mai nainte CL, I: mai înainte 
CI; 12 m-aş CL, CI: m-aşi I; aş da CL, CI: aşi da I; aş 
face CL, CI: aşi face Z; 91 eu şed calare CL, I: eu şăd călare I; 
922 măruntaiele CL, CI: măruntăiele I; 24 p-intuneric CL, 
CI: pe-ntuneric I; n-aş CL, CI: n-aşi I; 85 boierul CL, CI: boie- 


303 


www.dacoromanica.ro 


riul 7; 40 duminica CL, CI: dumineca Z7; 41 oiu sta CL, I: 
oi sta CI. 
69 

1 ţi-a CL, I: ţi-ar CI; 2 oiu ochi-o CL, I: oi ochi-o CI; 3 ţi-oiu 
spune CL, I: ţi-oi spune CI; 9 duminică CL, CI: duminecă T; 10 
cum îi CL, I: cum e CI, 16 călca V: calcă CL, CI, I; îlăcăilor CL, 
Z: flecăilor CI; 18 Chirică V: Chirica CL, CI, I; 22—23 pesemne 
păcatele mele mi te-au scos CL, CI: omite mele I; 25 fărmăcat 
CL, I: farmacat CI; 81—82 moșu-meu CL, CI: moşu-mieu Z; 85 
putè CL: putea CI, T. 


70 

4 ţi-oiu CL, T: ţi-oi CI, 5 şurubuiești CL, I: şurubeşti CI; 13 du- 
minica CL, CI: dumineca Z; 14 Duminica CL, CI: Dumineca T; 
17 întrind V, I: intrînd CL, CI; 22 așa-i CL: aşă-i CI, I; 385—386 
După era cum e mai rău în CI se adaugă toată ziua prindea buburuzi 
şi, punîndu-i pe dosul mînei, zicea: 

Buburuz, buburuz, 

Încotro vei zbura (scris sbura) 

Într-acolo m-oiu însura. 


71 
1 pîrpăra CL, I: pîrpora CI; 17 lasă V, CI, I: lasa CL, 21—22 
dacă n-a mai fi și asta CL, CI: dacă n-a mai fi asta 7; 28 mi-ai Z: 
mi-am CL, CI; 27 ţină CL: ţinea CI, I; 29 picilit CL, I; păcălit 
CI; 37 mînici CL, CI: minecii Z. 

72 
4 mi-am T: mi-ai CL, CI; 12 pută CL: putea CI, 1,22 avè CL: avea 
CI, I; 24 ţi-oiu CL, I: ţi-oi CI, 26 putè CL: putea CI, I; 27 meu 
CL, CI: mieu I; 89—40 tălpoiu CL, I: tălpoi CI. 


73 


7 mi-aş CL: mi-aşi CI, I; 16 departe CL, I: diparte CI; 21 aş 
face CL: ași face CI, I; 22 barbat CL, CI: bărbat I; 25 vreo 
CL, CI: vro I; 28 toşcă CL, I:ţoșcăCI,27 acest CL, I: aist CI; 
40 pută CL, CI: putea 7. 


304 


www.dacoromanica.ro 


74 
7 barbatu-său CL, CI: bărbatu-său I; 26 întră V, I: intră CL, CI; 
27—28 barbatu-său, CL, CI: bărbatu-său Z; 29—80 amundouă CL: 
amîndouă CI, I; 86—87 s-o dau dracului de pomană CL, I: omite 
de CI; 40 întăi CL, CI: întăiu T. 


75 


1 îi vedè CL: îi vedea CJ, I; 5ameţală CL, CI: ameţeală I; nimica 
CL, CI: nemica I; 8 iscodeşte ea pe ici, pe colea CL, I; iscodește- 
ea hiîrca pe ici, pe colea CI; pute CL: putea CI, I; 9 întrase V, I; 
intrase CL, CI, 18 împetrită CL, CI: împietrită I; 15 meu CL, CI: 
mieu 7; 27 Barbatu-meu CL, CI:  Bărbatu-mieu 7, 28 avè CL: 
avea CI, I; 34 zbuciumindu-se V: scris sbuciumindu-se CL, CI, I; 
12 miîngăie CL, CI: mingtie Z; 86 trimite CL, CI: trimete I; 87 
barbatu-său CL, CI: bărbatu-său Z; 41 întăi CL, CI: întăiu 1; 
bărbatu-meu CL, CI: bărbatu-mieu. 


76 
1 sunt CL, CI: sînt I; 7 bărbatu-său CL, I; barbatu-său CI; 10—15 
cuptior CL, CI: cupteoriu I; 18 cum îl vede CL, CI: cum îi vede 
I; 21 întră V, I: intră CL, CI; Chirică CL, I: Chirica CI; 29 ş-o- 
CL, CI: şi-o I; 38 alăturea CL, I: alăture CI. 


77 
2 de-acum CL: de-acuma CI, I; 6 putregai CL: putregaiu CI, Ip 
8 sacul cel de după CL, CI: sacul cel de pe I; 11 bărbate CL, I- 
barbate CI; 15 perderea CL, CI: pierderea Z; 28 izbăvit V, I: scris 
isbăvit CL, CI; 24 cu nevasta şi cu copii[i] săi V, I; cu nevasta 
şi copii săi CL, CI; 29 cai verzi pe păreţi Z: cai verzi de pe păreţi 
CL, CI; sunt CL, CI: sînt I. 


(p. 78) POVESTEA LUI HARAP-ALB 


Publicată în Convorbiri literare, XI, 5, 1 august 1877, p. 172—196 
şi retipărită, cu mici schimbări, în Timpul, II, 1877: 181, 10 august; 
182, 11 august; 183, 12 august; 184, 13 august; 185, 14 august; 
186, 17 august; 187, 18 august; 189, 20 august; 190, 21 august; 
191, 23 august; 192, 24 august; 193, 25 august,în Curierul de Iaşi, 


305 


www.dacoromanica.ro 


XI, nr. 48—56, din 30 aprilie şi 3—19 mai 1878, în Călindarul bunului 
econom pe anul 1879, întocmit de D. Comşa şi Eugen Brote, Sibiu, 
XIII, p. 1—43, apoi în ediţia de la Iași, vol. I, 1890,p. 183—279, 
unde prezintă unele modificări. O parte din textul acestei povești se 
păstrează în manuscris (ms. rom., nr. 1.459, f. 1 r.—8 r.—prime- 
le 7 foi sînt scrise pe ambele pagini, iar a opta numai pe 
recto —, Bibl. Acad. Republicii Socialiste România) şi anume: de 
da cuvintele „Dar nu se poate apropie nimene de cerb“ pînă la 
„Harap-Alb, văzindu-le așa, i se face milă de dinsele“. 

Reproducem textul din Convorbiri literare, ţinind seamă de 
îndreptările făcute de Creangă în scrisoarea către Maiorescu din 16 
„decembrie 1881!, precum şi de cele din ediţia Iaşi. 

CL — Convorbiri literare; T — Timpul; CI — Curierul de Iași; 
R — Călindarul bunului econom;, I — ediţia Iaşi; L — modificări 
făcute în corespondenţă; Ms — manuscris autograf; Ms, — Ms, — 
variante față de Ms; V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 


P. 79, r. 7: straie de primineală — „haine de schimb“, 


r. 38: care m-a virit în toți spărieţii — „de care m-am speriat 
grozav“. 

r. 38—39: Și cu mare ce scăpind din labele lui — „şi scăpind 
cu mare greutate din labele lui“. 

P. 80, r. 8—9: ne-am încurcat în slăbăciune — „am dat dovadă de 
slăbiciune, de neputinţă“. 

r. 13: de nu fi s-or tăiè şi fie cărările — „dacă nu te vei tn- 
toarce şi tu înapoi“ (nu vei putea merge unde trebuie, 
ca şi cum s-ar fi întrerupt drumurile). 

r. 16: ruşinea ta n-a fi proastă — „ruşinea ta va fi mare“ 
(prost are aici sensul de „simplu, obișnuit“), 

r. 17—18: „Fiecare pentru sine, croitor de pine“ — „fiecare om 
își întocmeşte singur lucrurile care îl privesc direct, per- 
sonal“; cf. capul face, capul trage sau cum îţi vei aşterne, 
așa pei dormi, care sînt aproximativ sinonime. De remar- 
cat asonanţa sine-pine. 


1 Vezi, în ediţia de față, vol. II, p. 199. 


306 


www.dacoromanica.ro 


P. 8, r. 


P. 84,r. 


. 84: „Apără-mă de găini, că de cîni nu mă tem“, zicală clară, 


care n-are nevoie de explicaţie, dar am socotit potrivit 
s-o înregistrăm pentru conţinutul ei ironic extrem de 
subtil. E, de fapt, un fel de cimilitură ( = ghicitoare) 
a riîmei, care, într-adevăr, are nevoie de apărare contra 
găinilor, fiindcă acestea o mănîncă, pe cînd ctinii îi dau 
pace. 


2: Să umblaţi... frunza frăsinelului — „să bateţi drumu- 
rile, să umblaţi fără rost şi fără treabă...“ 


. 4: astanumiroasăa nasdeom — „asta dovedeşte nesimţire, 


lipsă de ambiţie“. 


. 4—5: frate-meu se poate culca pe o urechie din partea 


voastră — frate-meu îşi poate lua nădejdea de la voi“; 
să se remarce ironia exprimată în această formă aparent. 
nevinovată. 

26: Una-i una și două-s mai multe —,lucrurile sînt foarte 
clare, eu vorbesc lămurit (deci, înţelege)“. 


. 27—28: nu-mi văd lumea înaintea ochilor, aici lume însem- 


nează „lumină“ (la fel ca în expresia a-și lua lumea în cap). 


„82: — Ce vorbeşti în dodii, mătușă? — „Ce vorbeşti în 


neştire (fără rost, fără şir), mătuşă?“ 


34: — Poate ti-i degant de una ca aceasta ?— „Poate ţi se pare 
ciudat (sau te miri de) una ca aceasta?“ 


. 15—16: nu cumva să te întilnești cu sclrba în drum — „nu 


cumva să renunţi la hotărîrea luată“ (cum ai renunţa la 
ceva neplăcut, care-ţi produce scîrbă). 


32: acela încă-i unul... — „şi acela-i într-o ureche, nu ştie 
ce gîndeşte şi ce spune“ (e un nebun sau un prost, ca şi 
tine). 


19—20: pai de steaua ta are să fiel—„vai de viaţa (sau de 
soarta) ta are să fiel“ Să se compare credinţa populară că 
fiecare om are steaua lui, adică destinul lui; de aceea, cing 
„cade“ o stea, se spune că trebuie să fi murit cineva, şi 
anume omul a cărui stea a „căzut“. 


. 8: — Bună să-ţi fie inima, cum ţi-i căutătura — „Să-ţi 


fie inima tot aşa cum ţi-i privirea“ (formulă de salut 
adresată unui necunoscut care nu inspiră încredere). 


307 


www.dacoromanica.ro 


T. 


22—23: sameni a avè său larărunchi — „pari a îi om cu 
stare, avut“. 


r. 87—88: Nici tu sat, nici tu tirg, nici tu nimica, V. Stan 


P. 88,r. 
r. 
r. 
r 
P. 89,r. 
P. 9%, r. 
r. 
r. 
P. 91,r 
P. 92, r. 
308 


Păţitul, note, p. 299. 

1: Dacă s-a aruncat în partea mine-sa, ce-i vinovat 
el? — „Dacă seamănă cu mamă-sa (căci n-are mustăţi), 
ce vină are el?‘ 

22: nici în clin, nici în minecă — „sub nici o formă, 
în nici un fel“; pentru explicaţia acestei expresii, v. Sti- 
listica limbii române, p. 305, 378. 

27: cînd este la adecălea — „dacă este să vorbim cum 
trebuie, serios“. 


„39: îţi duc vergile — „mă tem să nu ţi se întîmple vreun 


necaz mare, să n-o păţeşti“; vergile, adică nuielele cu 
care erau bătuţi oamenii de „stăpînii“ lor? 


35—36: „Chima răului pe malul pirăului! —,„După Dicţio- 
narul Academiei, chima răului (sau necazului) ar fi o 
expresie eufemistică pentru „dracul“. Din context nu 
rezultă de loc acest sens, mai degrabă unul opus, dacă 
ţinem seamă de exclamaţia precedentă: Ei, da” ce răcoare-i 
aici | 

4: boboc în felul său, — „naiv din fire, necunoscător de 
oameni“, 

14—12: Ei, că bine mi te-am căptușit !— „Ei, că bine te-am 
mai prins în capcană, că bine te-am mai păcălit!“ 

20: de te-oiu prinde cu oca mică — „de mă vei minţi, 
de mă vei înşela“. Aluzie la negustorii necinstiţi care 
aveau două măsuri (una „mare“, adică dreaptă, verificată, 
cealaltă „mică“) pentru vindut vinul și alte băuturi 
alcoolice. 


. 30: să-și arăte arama — „să-şi dea pe faţă adevărata lui 


fire“. Cf. a-și da arama pe faţă, cu acelaşi înţeles figurat. 
Punctul de plecare îl constituie obiectele şi monezile de 
aramă suflate, adică acoperite, cu un strat subțire de aur 
sau de argint, care cu vremea se ştergea şi lăsa să se vadă 
arama (conţinutul real, adevărat al obiectului în discuţie). 
5: cind prinde mămăliga coajă — „cînd un om neînsemnat 
s-a ridicat (sau i se pare că s-a ridicat) puţintel în ierarhia 
socială“, 


www.dacoromanica.ro 


w 
= 


sd 
es 
a 
d 23 
S 
sos 
a 
feri 
335 
o 
SE 


www.dacoromanica.ro 


iei. 


Turnul Gol 


www.dacoromanica.ro 


P. 


20: dacă ar fi fost în banii lor - „dacă ar fi fost după 
mintea lor, dacă ar fi avut libertatea să ia hotăriri“, 


21: Ucigă-l-crucea, unul dintre numele eufemistice ale 
dracului. Eufemismul constă aici în faptul că numele 
acestei ființe primejdioase este înlocuit printr-o formulă 
care, în fond, este foarte puțin măgulitoare pentru drac, 
dar prezintă avantajul, după credința celui ce o întrebuin- 
țează, că cel vizat n-o înțelege. Crucea (ca şi tămiîia etc.) 
sperie pe drac, fiindcă reprezintă lucruri „sfinte“. 


. 26: am ajuns slugă la dirloagă — „am ajuns rău de tot 


(să slujesc pe un om de nimic)“. Dirloagă — „mirţoagă, 
gloabă, cal slab și bătrin.& 

30: fii odată barbat — „fii bărbat adevărat, curajos, 
fără teamă“. 


. 83: Harap-Alb, mai prinzind oleacă la inină — „Harap- 


Alb, mai căpătînd puţin curaj“. 

40—41: vom pute veni de hac și Spinului celuia — „vom 
putea să-i stricăm socotelile Spînului, să-i dejucăm 
planurile, să-l biruim“. 


94, r. 17: dar i-or da ele odată pe nas... — „are să-şi ia el 


95, r. 


plata odată pentru faptele lui“. 

5—6: pe urs l-am pus eu la cale—,„pe urs l-am «aranjat», 
l-am făcut inofensiv“. 

13—14: iaca ursul se trezește, şi după dinsul, Gavrile! 
— „ursul se trezește şi se ia după dinsul (Harap-Alb)“. 
Creangă înlocuieşte propoziţia și se ia (sau pornește) 
după dinsul prin construcţia eliptică, cu valoare de 
imperativ, și după dinsul, Gavrile!, ca şi cum ursul ar fi 
fost îndemnat de altcineva să pornească după Harap-Alb. 
Acest procedeu stilistic măreşte enorm forţa expresivă a 
comunicării, prin faptul că o prezintă sub forma dialogu- 
lui, chiar dacă partenerul este fictiv. Vorbirea populară 
şi cea familiară îl folosesc foarte des, bineînţeles fără in- 
tenţii stilistice propriu-zise, ca şi Creangă, de altfel. 
Gavrilă este numele popular al ursului (alături de Martin, 
mai puțin autentic, după mine), produs al antropomoriis- 
mului. Să se compare şi alte asemenea nume date ani- 
malelor în fabule. 


309 


25 — Ion Creangă — Opere vol. I 


www.dacoromanica.ro 


310 


9, 


99, 


„ 14: dacă vede reaua — „dacă vede primejdia“. 
. 24—25: le-a fost de-a mirarea — „s-au mirat tare“, 
. 28; nu i-aş trece pe dinainte — „l-aş respecta ( = n-aş 


îndrăzni să trec prin faţa lui, căci ar fi o necuviinţă)“. 


. 43: întors de la [iţă — „întors de la alăptat“, adică n-a 


fost alăptat tot timpul cît trebuia. Există sau a existat, 
probabil, credinţa că copiii care au supt laptele mame; 
lor numaio parte din timpul cerut de experienţă sînt 
într-un anumit sens anormali. 


. 37: fă pe dracul în patru — „fă tot ce poţi şi ce nu 


poţi“, literal „taie (sau rupe) pe dracul în patru bucăţi“. 


. 4—2: c-apoi atita ţi-i leacul! — „c-apoi s-a isprăvit 


cu tine“ (leac pentru a te vindeca de ceea ce-ţi voi face 
eu nu există sau există numai „atita“, adică foarte puţin, 
şi de aceea nu poate ajuta la vindecare). 


T. 4—5: că doar nueradin butuci — „că doar nu era prost“, 
T. 19: de demult i-aș fi făcut pe obraz — „„(de) demult l-aş fi 


pedepsit cum merită după obrazul lui, de om ticălos)“. 


„19—20: dar lasă-l să-și mai joace calul—„dar lasă-l să-şi 


facă mendrele, să-şi facă de cap““ ; expresia a luat naştere 
în legătură cu întrecerile la alergările de cai: călăreţul își 
antrenează puţin calu! acolo pe loc, şi-l „joacă“. 


. 23—24: de parcă-i luase pinza de pe obraz — „de parcă era 


mort“ (faţa mortului se acoperă imediat după deces cu o 
pînză). 


. 24: Spinul vrea să-mi răpuie capul — „Spinul vrea 


să mă piardă, să mă distrugă“, 


„ 29: parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger — „parcă nu 


te-aş fi crezut așa de fricos“. 


„9: să judeci lucrurile de-a fir-a-păr — „să judeci lucru- 


rile cu de-amănuntul, foarte atent“. 


. 46: Za, acum mai vii de-acasă... — „Acum îmi place cum 


vorbeşti, dai dovadă de înţelepciune și curaj“. Cine vine 
de acasă, de la casa lui, și nu de pe drumuri, de la cîrciumă 
etc., inspiră mai multă încredere în ce priveşte posibili- 
tatea de a vorbi serios, de a te înțelege cu el. 


. 19—20: ce mai la deal, la vale?--„ce să mai discutăm, ce 


www.dacoromanica.ro 


P.100,r. 


P, 101, r, 


P. 102, r. 


25" 


că mai lungim vorba?“ ( = de ce să mai urcăm dealul 
şi apoi să coborim la vale, de ce să facem o muncă da 
prisos?). 


„ 24—22: macar să te pui în ruptul capului — „chiar dacă 


ţi-ai pune în primejdie capul“ (= chiar dacă efortul cerut 
pentru a realiza ceva ar fi așa de mare, încît ţi-ar rupe 
capul, sau gitul, şi capul ar rămîne fără suport), Avem im- 
presia că această construcţie este produsul contaminaţiei 
între a-și pune capul — „a-şi risca viaţa sau a garanta 
cu capul pentru ceva“ şi nici în ruptul capului — „nici 
cu primejdia capului (nu cedez, nu accept etc.)“. Nu credem 
că există realmente locuţiunea a se pune în ruptul capului, 
40: o lua în porneală — „pornea prin pădure, se ducea după 
treburile lui“, 

30—31: a mina porcii la jir — „a storăi (în somn)“ (sforăitul 
este comparat, în glumă, cu grohăitul porcilor, cînd sînt 
duși în pădure să măniînce jir, fructul căzut pe pămînt 
al fagilor), 


„85: se aruncă fără sine în groapă — „se aruncă în groapă 


fără să-şi dea bine seama de ceea ce face (ca un om care-şi 
pierde, pentru moment, cunoştinţa)“. 


26: că i-or rămine ele de cap odată — „că își va lua 
el pedeapsa odată“. S-a pornit de la blestemul să-i fie 
de cap (cui a făcut asta)! şi de la altele similare, în care 
substantivul cap este, de fapt, un sinonim metaforic 
cu nuanță afectivă al substantivului viață, iar construcţia 
întreagă are sensul „să moară!“ 

28—29: Numai eu îi pin de hac — „numai eu pot să-l stru- 
nesc, să-l împiedic de a lucra după capul lui“. 

29—30: Alt stăpin în locul meu nu mai face brînză cu 
Harap-Alb — „alt stăpîn afară de mine nu-i în stare să facă 
ceva bun, ceva de ispravă cu Harap-Alb“, 

3838—34: Mie unuia știucă nu-mi suflă nimene în borş — „față 
de mine nu se poate obrăznici nimeni, nu-şi poate permite 
să fie obraznic“, E vorba de borşul pus la foc să fiarbă 
pe o vatră comună, unde mai sînt oale cu borş de-ale 
altora, sau, poate, e vorba de borşul, adică ciorba prea 


311 


www.dacoromanica.ro 


P. 103,r., 
P. 104, r. 
r 
r 
r. 
P. 105, r. 
P. 196, r. 
r. 
r. 
312 


fierbinte, în care trebuie să sufle un membru adult al 
familiei pentru ca copiii să nu-şi opărească gura ; în această 
ultimă ipoteză, care ni se pare mai verosimilă, a sufla 
cuiva în borg însemnează „a trata pe cineva ca pe un copil, 
ca pe un neputincios“, 


20— 24: neputindu-le strica hatirul— „neputînd să le strice 
bucuria, să le fie neplăcut“. 

12—13: își stupeau în sin — „îşi făceau, curaj scuipînd în 
sîn“ (cu speranța că alungă duhurile rele). 


. 21—22: se vede că pașteţi boboci— „se vede că sînteţi copii 


sau în mintea copiilor“ (de aceea nu pricepeţi despre ce 
este vorba; bobocii sînt păziţi, cum se ştie, de copii, 
eventual şi de oameni adulţi sau bătrîni care nu sînt 
în stare să facă altă treabă). 


„ 36—37: Se vede că mi s-a apropiet funia la par — „sevede 


că mi s-a apropiat sfîrşitul“. Punctul de plecare al acestei 
locuţiuni este funia cu care se leagă la un capăt caii, la 
celălalt parul din mijlocul ariei de treierat: caii aleargă 
peste snopii întinşi pe arie, în timp ce funia se tot scur- 
tează, din cauză că se răsuceşte pe par, în aşa măsură, 
încît trebuie dezlegată de pe capul cailor, pentru vá aceştia, 
ajungind la par, nu mai pot continua cursa, 

39—40: nu ştiu, zău, la cit mi-a sta capul — „nu Știu, zău, 
dacă mai pot scăpa cu viaţă“. 

12—13:  Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele — 
„Dacă ne-am lua (singuri) viaţa pentru orice lucru“ 
(a-şi face seamă — „a se sinucide“), 

6—7: că de mult îți făceam felul — „că de mult terminam 
cu tine, omorindu-te“. 

8—9: Paloșul ista are să-ţi știe de ştire — „paloşul acesta 
are să ştie ce s-a întîmplat cu tine, el va putea da de 
ştire altora, va informa pe alţii despre soarta ta“. 
11—12: (tot) m-a tras Harap-Alb pe șfară — „(tot) m-a 
înşelat Harap-Alb“. Șfară este forma moldovenească a lui 
sfoară, confundat cu, sau, poate, numai apropiat de șfară 
„fum“, păstrat în locuţiunea a da șfară în țară — „a da de 
veste“ (aprinzind, cum se obişnuia pe vremuri, pe vîrful 
unui deal sau al unei movile o grămadă de fîn sau de coceni). 


www.dacoromanica.ro 


P. 109, 


P. 110, r. 


P. 142, r. 


= 


Poate că a trage pe sfoară a avut, la inceput, forma pe care 
o întîlnim la Creangă, că, adică, s-a pornit de la șfară 
„fum“, ca mijloc de orientare întrebuințat cu scopul dea 
deruta pe cineva. 


. 8—9: (albinele) se adună ciotcă în palărie — „se string 


înghesuindu-se unele peste altele şi formînd un fel de 
ghem“ (tare ca o ciotcă sau un ciot de copac). 


. 5—6: (toată suflarea şi făptura...) îi țineau hangul 


„îl acompaniau, făceau ca dinsul“ (adică tremurau de 
frig). A ţine hangul e o locuţiune din limbajul muzicii 
bisericeşti: se spune despre cîntăreţul care acompaniază, 
fără cuvinte şi pe alt ton, pe cintăreţul principal, propriu- 
zis. 

16: nu minca haram şi spune drept — „nu vorbi ce nu tre- 
buie (sau nu face pe grozavul) şi spune drept“. S-ar putea, 
mai degrabă, să avem a face cu sensul etimonului turc 
— haram — „lucru oprit“; a minca haram — „a mînca 
ce nu trebuie“ (aluzie la lucruri murdare, urîte). 


10—114: împodobit cu darul suptului — „înzestrat cu darul 
băutului“. Cf. expresia sinonimă darul beției folosită la 
adresa unui beţiv. 

19: ţi-ai făcut mendrele — „ţi-ai făcut gustul, cheful, 
ţi-ai făcut de cap“. 

17—18: Din gardul Oancei ţi-a da-o impăratul— „impăratul 
nu ţi-o va da“. Din gardul Oancei are valoarea unei negaţii 
(prin alte regiuni se spune din gardul Răzoaiei): această 
locuţiune pare a avea la bază o întîmplare reală, şi anume 
faptul că în timpul unei ierni grele vecinii foarte săraci 
ai lui Oancea, respectiv ai văduvei lui Razu, se 
aprovizionau cu lemne de foc din gardul acestor bogătașşi, 
pînă cînd n-a mai rămas nimic din el. 


2—3: ţi le păpa pe rudă, pe sămință—„le mînca pe toate, 
fără alegere“. Pe rudă, pe săminţă insemnează cuvint cu 
cuvint — „întreaga familie, întreg neamul unei ființe 
oarecare“: sămninţă are aici sensul fiziologic, referitor la 
om şi la animale în general, şi anume „izvor al vieţii, 
al procreaţiei“ ; de fapt, este un fel de sinonim al lui rudă 
„neam“, cf., despre un animal de muncă, de săminţă 


313 


www.dacoromanica.ro 


P. 143, 


P. 144, 


314 


r. 


bună — „de rasă bună“, aşa că în pe rudă, pe săminţă 
avem o repetare semantică după terminologia folosită 
de mine în Stilistica cit., p. 256. 


13—144: omul ţapului celui rog — „omul împăratului roşu“ 
(tap, fiindcă avea barbă). 
18—19: Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! —,,Numai 


de-ar muri cît mai repede“ | = să moară puţini, foarte 
puţini înaintea lui). Cf. continuarea imediată a... urării: 
să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri! 

20 —24: bucăţică ruptă tată-său în picioare — „seamănă per- 
fect cu tată-său“ (aşa cum seamănă o bucată din corpul 
unei fiinţe cu fiinţa întreagă ; aici bucăţică ruptă are sens 
figurat, căci se referă la caracterul, la sufletul fetei împă- 
ratului ; în picioare servește la mărirea expresivităţii între- 
gii construcţii, întrucît arată că fata seamănă în întregime 
cu tată-său). 

25—26: și-a pus... boii în cird cu dracul — „şi-a pus boii, 
împreună cu ai dracului, în turma acestuia“, dar are să-i 
scoată fără coarne — „îi va scoate (din cîrd) betegiţi, 
incapabili să mai împungă“ (adică să mai poată fi folosiţi 
cum se cuvine la treaba lor). Ci. şi p. 266: cu mine ţi-ai 
pus boii în plug?; cu capra ţi-ai pus în cird? 

40: tac mă cheamă — „nu mai spun nici o vorbă“. Joc de 
cuvinte între verbul a tăcea şi n. pers. Tacu (hipocoristic 
de la Dumitru; cf. Tache < Dumitrache. 


3: v-am găsiteu ac de cojoc — „am găsit ce trebuie ca să vă 
pedepsesc pentru obrăznicia voastră“ (la cojoc gros trebuie 
ac gros), 

46—17: Las”, că v-a mai păli el berechetul acesta de altă 
dată! — „Lasă, dacă veţi mai avea și altă dată acest 
noroc, această pleaşcă“. 

26—27: Destul acum, că ne-ai făcut capul călindar — „Des- 
tul acum, că ne-ai năucit de cap“ (ne-ai umplut capul cu 
tot felul de lucruri, încît seamănă cu un calendar, în care 
se găsesc de toate). 


37—38: nu mă faceţi din cal magar — „nu vă bateţi joc de 
mine, nu mă jigniți“. 


www.dacoromanica.ro 


P. 115, 


$ 


38; că vă veți găsi mantaua cu minel — „că aveți s-o 
pățiți cu mine, am să răspund cum se cuvine la obrăznicia 
voastră!“ 


. 40; nu-i trebuie nici figan de laie împotriva mea — „nu-mi 


poate ține piept nici cu ajutorul unui țigan de laie“. 
Țiganii lăieţi, care duceau viață de nomazi, erau consi- 
derați mai primejdioşi, tocmai din cauza condiţiilor lor 
de trai. 

2: cînd te minii, faci sînge-n baligă — „cînd te înturii, 
nu eşti în stare să faci altceva decit sînge în baligă (adică 
nimic)“, deci nu prezinţi nici o primejdie, fiindcă n-ai 
forţa necesară ca să-ţi birui adversarul, așa că îţi strici, 
de fapt, tot ţie: mînia provoacă ruperea unui vas, al cărui 
sînge se elimină o dată cu propriile-ţi fecale. 

12: Ai dreptate... numai tu nu te cauţi — „ai dreptate..,, 
dar nu ești apreciat, nu ţi se recunoaşte dreptatea“. Te 
cauţi, este reflexiv pasiv, adică „ești căutat de alţii“. 
În vorbirea familiară și populară se spune unei persoane 
care se pretinde (fără să fie realmente) inteligentă: eşti 
deștept, dar nu te cauţi, 

17: mincai papara pănă acum — „0 păţeai, iţi luai 
plata pînă acum“: păpară — „mîncare făcută din felii 
de piine prăjită, acoperite cu brînză şi opărite cu apă 
fiartă“, este întrebuințat aici ironic, cu sensul de „bătaie, 
ocară“. S-a ajuns la acest sens pornindu-se de la a minca 
bătaie, ocară etc. Păpară este, deci, sinonimul ironic al 
acestor ultime substantive, 


. 26—27: să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pîntecele 


cobză — „să-l tragi de păr (apucindu-l bine, cînd e lung, 
cum purtau ţăranii mai ales la munte, așa cum ai apuca 
un topor, cu toată puterea adică), să-l baţi în spinare (cum 
ai bate toba, deci tare) şi să-i atingi pîntecele cu pal- 
mele (tot bătindu-l) ca pe o cobză“, 

33; v-am făcut şi eu pe obraz—,„am răspuns şi eu cum merită 
obrăznicia voastră“ (pe obraz = după obrazul vostru). 


„ 39—41: Oare nu cumva v-aţi face şi voi, nişte feciori de 


ghindă, fătaţi în tindă, că sunteţi obraze supțiri ? „Nu cumva 
(vreţi s-)o faceţi pe boierii, voi nişte prăpădiţi acolo?“ Fe- 
ciori de ghindă pare a însemna fie „porci“ (porcii se hrănesc 


315 


www.dacoromanica.ro 


P.417,r. 


„118, r. 


316 


cu ghindă), fie „copii de pripas“ (născuţi nu se ştie de 
cine); fătaţi in tindă pare a vorbi în favoarea primei ipo- 
teze (fătat — „născut“, se spune, obişnuit, despre animale, 
iar tinda, adică „vestibulul“ sau „antretul“ unei case de 
țăran sărac cu o singură cameră, serveşte, într-adevăr, 
cind vremea e rea, ca adăpost pentru animale). 

28: sîngele Domnului — „vinul“ (expresie din limbajul 
bisericesc: împărtăşania se face cu prescură = piine, 
simbolul corpului, şi cu vin, simbolul sîngelui lui Isus 
Hristos). 

40: Dă-i cu cinstea, să peară rușinea — „bea cit de 
mult, fără să te ruşinezi“, Cinste e întrebuințat aici cu 
sensul din locuţiunea a face cinste ( = a cinsti), „a pofti 
pe cineva să bea“ (eventual să şi mănînce), dar în mintea 
interlocutorului apare şi sensul de „onoare“, din cauză 
că-i pus alături şi în contrast cu ruşine, 

6: nu v-au mas șoarecii în pîntece — „n-au petrecut 
noaptea în pîntecele vostru şoarecii (ca să vă mănînce toi 
ce mai aveaţi acolo)“. De obicei se spune parcă mi-au mas 
șoarecii în pintece, cînd vorbitorului îi e tare foame. 
18: îi lăsa gura apă—,„ ħi era grozav de sete (şi de foame)“, 
adică dorea aşa de mult să bea (şi să măniînce), încît, 
gindindu-se mereu la asta, i se producea salivație în gură. 
22: şi numai înghițea noduri — „(nevrînd sau neputînd 
vorbi) înghiţea în sec, înghițea oarecum vorbele“ (adică 
aerul care se acumula în gură şi care ar fi fost eliminat, 
dacă cel în cauză ar fi vorbit). 

24—25: Vă vor ieși ele toate aceste pe nas —»veţi plăti toate 
obrăzniciile voastre, vă veţi primi pedeapsa pentru ele“. 
28: pin de cel hrănit — „vin vechi, păstrat bine în butoi“ 
(ca şi cum ar fi pus „la hrană“, la fel cu animalele care 
urmează a fi tăiate). 

3—4: fiind rupți în coș de foame și de sete— „avind senzaţia 
că li s-a rupt coşul pieptului, aşa de tare le era foame şi: 
sete“. 

23: scapără şi-i dă foc cu o bucăţică de iască aprinsă 
— „atinge cu putere amnarul de cremene (ca să producă 
scîntei pentru a aprinde iasca) şi dă foc aripei de furnică“ 
(semn că are nevoie de ajutorul reginei furnicilor). 


www.dacoromanica.ro 


P. 121, r. 


P. 122, r. 


35—36: s-a sculat cu nepus în masă — „s-a sculat imediat, 
repede“ (ca unul care, fiind grăbit, nu așteaptă să i se 
pună mincarea pe masă, ci mănîncă din picioare). 


24: ce-i păţi, cu nime nu-i împărţi — „ce vei păţi, vei 
păţi tu singur“ (fiindcă vei fi ucis, drept pedeapsă, şi 
moartea nu poate fi împărţită cu altul, priveşte exclusiv 
pe cel care o suferă). Să se compare și asonanța păji — 
împărți, menită să mărească expresivitatea formulei. 


„ 88—34: v-aţi dus pe copce— „ați murit“. Copcă „spărtură în 


gheaţa unei ape curgătoare sau a unui lac; loc adinc într-o 
apă“, aşadar a se duce pe copcă însemnează „a se îneca, 
a pieri“. Locuţiunea se întrebuinţează, de obicei, cu acest 
substantiv la singular. 


39—40: săgeata de noapte şi dracul cel de ameazăzi, epitete 
menite să arate că-i vorba de draci bătrîni, cu experienţă 
în meseria lor de a face rău oamenilor. Poate că fiecare 
dintre aceste două epitete, de fapt un fel de titulaturi, 
se referă la un anumit drac, bineînţeles diferit, prin cali- 
tăţile lui, de dracii obișnuiți. 

40 —41: Darnu ș-a juca el mendrele—,,Dar nu-şi va face el 
cheful, nu-şi va face de cap, nu va face tot ce va voi“; 
cf. locuţiunea sinonimă a-și face mendrele, întilnită deja. 
10: ne-a tras butucul — „ne-a păcălit, ne-a înşelat“. Cf. 
sinonimul a trage clapa, care pare ceva mai clar din punc- 
tul de vedere al modului cum va fi luat naștere, dacă ne 
oprim la sensul „capac“ al lui clapă: a trage clapa „a trage 
capacul (de pe un vas oarecare)“ însemnează „a-l lăsa 
neacoperit şi, deci, expus unei pagube în ce priveşte conți- 
nutul“. În a trage butucul avem a face, credem, cu o remi- 
niscenţă din vremea cînd prizonierii şi cei condamnaţi 
la temniţă grea erau puşi la butuc, adică „li se trăgea 
butucul“ (li se prindeau mîinile şi picioarele sau numai 
picioarele cu un instrument confecţionat anume din lemn 
pentru a-i împiedica să fugă; mai tîrziu s-au folosit în 
acest scop lanţurile). 

18: a purta lumea pe degete — „a se juca (în ris) cu lumea, 
a-și bate joc de lume“ (a purta oamenii pe degete ca pe 
niște simple jucării sau obiecte ușoare, fără importanţă): 


317 


www.dacoromanica.ro 


r. 84—35: să-i dau o scărmănătură bună — „s-o bat, s-o 
scutur bine“ (ca pe lină, cînd se scar mănă). 

P. 123, r. 5—6: Știucăamtras o durdură bună căutindu-te — „ştiu 
că am tras o spaimă bună, m-au trecut fiorii de teamă că te 
scap“. 

r. 35—36: mi-aţi scos peri albi — „mi-a albit părul din cauza 
voustră, din cauza necazurilor pe care mi le-aţi pricinuit“. 
r. 38: luaţi-vă catrafusele — „luaţi-vă boariele, căraţi-vă 


de-aici“. 
P. 125, r. 24:cîndera soarele în cruce — „cînd soarele era la zenit“. 
r. 35—36: calul n-o mai întreabă de ce-i e cojocul — „calul 


nu stă mult de vorbă cu ea, termină repede cu ea“. Punctul 
de plecare ni se pare a fi situaţia omului grăbit să obțină 
cova fără a mai alege (la început de tot, foarte probabil, 
să cumpere un cojoc, fără să mai întrebe din cel fel de 
blană e făcut căci îl prinsese iarna pe neaşteptate și n-avea 
cojoc). În Dicționarul Academiei, s.v. cojoc, se explică 
în mai multe chipuri, destul de diferite între ele, această 
locuţiune. 

r. 36—37: și-i iè apa și smicelele cu hapca — „şi-i ia apa şi 
smicelele cu forţa“. 


P. 126, r. 27—28:plină de vină-ncoace — „plină de farmec, fermecă- 
toare“. 


Variante 


78 
2 care CL, T, R, I: cari CI; 8 feciori CL, T, R, I: ficiori CI, 4 într-o 
altă ţară mai depărtată. Şi împăratul CL, CI, R,T: omite T; 7 avuse 
CL, CI, R, I: avea T; 8 amundoi CL, CI: amindoi T, R, I; adică 
CL, T, CI: adecă R, I; 20 pănă CL, CI, R,T: pînă T; 24 căzînd la 
zăcare CL, T, CI, R: căzind în zăcare I; 25 trămită CL, T, CI: tri- 
mită R, I; 28 şi le zice CL, T, CI, R, I (ar trebui, poate, şi le zise, 
dat fiind că în propoziţia precedentă avem chemă, deși nu se poate spune 
că n-ar fi respectată concordanța timpurilor: prezentul istoric este echi- 
valentul desăvirșit al perfectului simplu); 29 trate-meu CL, T, CI, R: 
frate-mieu I. 

79 
1—2 are voie din partea mea să se ducă CL, T, R, I: omite CI; 4 id 
CL, CI, R, I: ia T; îndrăzneală CL, I: scris îndrăsneală T, CI, R} 


318 


www.dacoromanica.ro 


6sunt CL, T, CI, R: sînt I; de-aceea CL, R: d-aceea T: de aceea C7, 
I; 7—8 straie de primineală (primeneală R), arme și cal de călărie 
CL, CI, R, I: omite T; 9 putè CL, CI, R: putea T, I; 10 răzbate CL, 
T, CI, I: scris răsbate R; pănă CL, CI, R, I: pînă T; 11 vrea CLP, 
R, I: vreia CI, 12 ie-ţi CL, CI, I: ia-ţi T, R; plăcè CL, CI, R: plăcea 
T,I;14 meu CL, T, CI, R: mieu 7,15 iè CL, CI, I: ia T, R; 17 către 
CL, CI, R: cătră T, I; 19 molcum CL, T, CI, I: mulcom R; 21 fecio- 
ru-său CL, OI, R, I: feciorului său T; 22 fiu-său V, I. fiiu-său CL, 
CI, R: fiul său T; 28 iaca CL, CI, R, I: iacă T; întîimpină V, 7: 
întimpină CL, CI, R, I: 24 mornăind CL, CI, R, I: mormîind T; 
25 izbească CL, T, I: scris isbească CI, R;27 neîndrăznind CL, R, I: 
scris neîndrăsnind T, CI; întoarnă CL, CI, R, I: întoarse T; 28 Pănă 
CL, CI, R, I: Pînă T; 80 pielea CL, CI, R, I: pelea T; 81 fecioru-său 
CL, CI, R, I: feciorul său T; iaca îl şi vede viind CL, CI, R, I: iacă 
că vine T; răpede CL, T', CI, I: repede R; 82 după cum CL, T, CI, R: 
omite I; 84 Aista CL, T, CI, I: Ăsta R; 86 nimica CL, T, CI, R: 
nemica 7. 


80 

1 împărăție CL, CI, R, I: împărăţiă T; 7 sunt CL, T, CI, R: stnt I; 
aş vrea CL, T, CI, R: aşi vrea I; 8 Aşa-i CL, T, CI, I: Aşa R; 9 slă- 
băciune CL, CI, R, I: slăbiciune T; 12 meu CL, T, CI, R: mieu I; 
18 tăiè CL, CI, R: tăia T, I; 18 izbuti V: scris isbuti CL, T, CI, R, I; 
22 cătră CL, CI, R, I: către T; iè CL, C1, I: ia T, R; ziua CL, CI, R, 
I: ziuă T; 23 porneşte CL, CI, R, I: o porneşte T; pănă CL, CI, R, 
I: pînă T; 24 numai iaca CL, CI, R, I: iacă T; 27 lasă CL, CI, R, 
I: lăsă T; 80 aşă-i CL, CI, I: aşa-i T, R; 84 frăține-meu CL, T, CI: 
frăține-mieu Z; 85 zdrumiçe V: scris sdrumice CL, CI, R, 1: sdruncine 
T, mier CL, CI, I: mir T, R; 86 slava CL, T, CI, I: slavă R; 89 meu 
CL, T, CI, R: mieu T; 11 nimica CL, T, CI, R: nemica T. 


81 
2 frăsinelului CL, T, CI, R: frăsînelului 7; 8 sunteți CL, T, CI, R: 
sinteţi 7; 4 frate-meu CL, T, CI, R: frate-mieu J; 5 se poate CL, T, 
R, I: să poate CI; 9 războiu V, I: scris răsboiu CL, T, CI, 
R; 10 roş CL, CI, I: roşu T, R; 15 iaca CL, CI, R, I: iacă 
T; 18 alungă mîhnirea din inima?ta CL, T, CI, R: alungă mth- 
nirea ta J; 21 lasă-mă-ncolo CL, T, R, I: lasă-mă încolo CI; 22 
meu CL, T,CI, R: mieu I; 23 vedè-te-aş CL, CI, R: vedea-te-aş T: 
veđè-te-aşi Z; 28 necaz CL, T, CI, R: năcaz I; 87 stremțuroasă CL, 
CI, R, I: sdrențuroasă T; 40 slăbiciunea CL, T, CI, R: slăbăciunea J. 


319 


www.dacoromanica.ro 


s2 

iaşa-i CL, CI, R, I: aşa e T; 2 mei CL, T, CI, R: miei I; 
11 Fiul CL, T, CI, R: Fiiul Z; fărmăcat CL, CI, R, I: 
fermecat T; 21 stăi CL,CI, R, I: stai T; 24— 25 a fost CL, 
CI, I: ţi-a fost T: o fost R; 26—27 Tatu-tău CL, T, CI, R: Tată-tău 
1; 21 vră CL, CI, R: vrea T, I; 29 sunt CL, T, CI, R: sînt Z; 30 iară 
CL, R, I: iar T,CI; poțialege CL, CI, R, I: alegi T; 81 tavà CL, CI, 
R, I: tavă T; jaratic CL, CI, R: jăratic T, I; 32 jaratic CL, CI, R: 
jăratic 7; şi care dintre cai a veni la jaratic CL, CI, R, I; omite T; 
86 se CL, C1, R, I: să T; 88 ridicîndu-se CL, T, CI, R: rìdicîndu-se I; 
88—389 în văzduh, apoi înălţîndu-se tot mai sus CL, T, CI, I; tot mai 
sus R. 


83 
2 izbuti V: seris isbuti CL, T, CI, R, I; 5 mei CL, T, CI, R: miei I; 
6 putè CL, CI, R: putea T, I; izbuti V, I: seris isbuti CL, T, CI, R; 
7 m-oiu CL, CI, R, I: m-oi T; 8 m-oiu CL, C1, R, I: m-oi T; 17 atunci 
CL, CI, R,I: omite T; 19 dă CL, CI, R, I: de T; 20a daCL,CI, R, 
I: o da T; hainele CL, C1, R,J'hainile T; 21 cu care CL,T, CI, R: cu 
cari 7; 23 auzind CL, T, CI, R: auzind Z; 28 se-ngăduie CL, CI, R, I: 
să-ngăduie T; 29 meu CL, T, CI, R: mieu I; 85 n-a CL, CI, R, I: 
n-o T; 86 vreu CL, CI, R, I: vreau T; 39 de-a CL, CI, R, I: de T. 


S4 

2 l-oiu CL, CI, R, 1: l-oi T; 8 meu CL, T, CI, R: mieu J; 4 se CL, 
CI, R, I: să T; 6 biciu CL, CI, R, I: bici T; 6 sfarogite I: 
slorogite CL, T, CI, R; 39 grijeşte CL, CI, R, I: îngrijeşte 
T;10 tavă CL, CI, R, I: tavă T; jaratic CL, CI, R: jăra- 
tic T, I; se CL, CI, R, I: să T, 11 iaca CL, CI, R: iacă T: iată I; 14 
tavă CL, CI, R, I: tavă T; 14—15 jaratic CL, CI, R: jăratic T, I; 
18 jaratic CL, CI, R: jăratic T, I; 19 păcatul CL, T,R,I: pacatul 
CI, 22 iaca CL, CI, R, I: iacă T; repede CL, CI, R: răpede T, I; 
23 jaratic CL, CI, R: jăratic T, I; şi atunci CL, CI, R, I; omite T; 
25 pănă CL, CI, R, I; pînă T, 26 jaratic CL, CI, R: jăratic T, I; iaca 
CL, CI, R, I: iacă T, 27 jaratic CL, CI, R: jăratic T, I; 88 cumpene 
CL, CI, R, I: cumpănă T; să-l ieie, să nu-l ieie CL, CI, R, I; să-l ia, 
să nu-l ia T; 89 zabala CL, T, CI, R: zăbala Į; încalecă CE, CI, RI: 
încălecă T; 40 zboară V, I: seris sboară CL, T, CI, R; pănă CL, CI, R, 
I: pînă T; nouri CL, CI, R, I: nori T; 41 zboară V, I; seris sboară CL, 
T,CI, R. 


320 


www.dacoromanica.ro 


85 
1 pănă CL,CI, R, 1I: pînă T;seCL, CI, R, I: să T;8 pănă CL, CI, R, 
I: pînă T; 6 nouri CL, CI, R, I: nori T;? meu CL, T, CI, R: mieu J; 
9 amețală CL, CI, R, I: ameţeală T; pece CL, CI, R,T: p-aci T; 
17 sunt CL, T, CI, R: sint I; 18 poronci CL, CI, R, I: 
porunci 7; 20 mi-i CL, CI, R, I: mă-i T; mi-i CL, CI, R, I: 
m-ai T; 21 mi-i CL, CI, R, I: m-ai:T (de două ori); meu 
CL, T, CI, R: mieu I; 27 meu CL, T, CI, R: mieu I; 28 zboară 
V, I: scrissboară CL, T, C1, R;au CL, CI, R,I:a T;81aista CL, CI, 
I: ăsta T, R; 82 dă CL, CI, R, I: de T; 83 ieie CL, CI, R, I: ia T; 84 
călare CL, T, R, I: calare CI; 85 oiu putè CL, R: oi putea CI: 
oiu putea 7,1; 87 iè CL, C1, R, I: ia T; 88 desagi CL, T, CI, I: dăsagi 
R; 40cătră V, CI, R, I: către CL, T (provine, cu siguranță, de la zejari, 
de acea l-am înlocuit prin cătră, formă care apare absolut regulat pre- 
tutindeni); sară CL, CI, R, I: seară T; 41 din pasul CL, T, CI, I: în 
pasul R; 41,p.86,r.1 Şi merge el, şi merge,pănă ce înnoptează bine 
CL, T, CI, I: omite R. 
86 

1 pănă CL, CI, R, I: pînă T; 2 iesă CL, CI, I: iese T, R; 2—8 mornă- 
ind CL, CI, R, I: mormăind T; 4 ridicînd CL, T, CI, R: rădicînd I; 
5 iaca CL, T, CI, R: iată I; 6 sunt CL, T, CI, R: sînt I; ? descalecă 
CL, CI, R, I: descălecă T; 9 meu CL, T, CI, R: mieu Z; 10 iară CL, 
CI, R, I: iar T; 14 roş CL, CI, I: roşu T, R; 15 putè 
CL, R: putea T, CI, I; 16 sunt CL, T, CI, R: sint I; 19 
pelea CL, T, CI, R: pielea Z; 21 dezmierdînd V. scris des- 
mierdînd CL, T, CI, R, 1; 22 amundoi CL, CI: amindoi T, R, I; 
23 mei CL, T, CI, R: miei I; 24 vedè CL, R: vedea T, CI, I; 25 şi 
calul CL, T, CI, R: omite şi I; 28—29 ca cuvintul din poveste CL, 7, 
CI, R, I (deşi trebuie că, cu valoarea lui căci, cum cere contextul, am 
lăsat pret utindeni pe ca, mai ales că, lucru cu totul de neînțeles, Creangă 
însuși scrie totdeauna ca în această binecunoscută formulă din basmele 
noastre); 30 pănă CL, CI, R, I: pînă T; 81 întră V: intră CL, T, CI, 
R, 1, 32 iaca CL, CI, R: iată I, iesă CL, CI, R, I. iese T. 


87 


4 Spinul iar fi iesă înainte CL, R, I: Spinul iar fi iese 
înainte T:  Spînul îi iesă iar înainte CI; 7 Bună calea V: Bune 
calea CL (greşeală de tipar): Bună cale T: Buna calea CI, R, 
I; S căutătura CL, T, CI, R: cătătura I; 11 zice CL, T,CI, R: 
zise T; 15 n-a ş vrè CL, R: n-aş vrea T, CI: n-aşi vrea I; 17 nimica 


321 


www.dacoromanica.ro 


CL, T,CI, R: nemica T; 20 n-aş şti CL, T, CI, R: n-aşişti I; 22 a avè 
CL, CI, R:a avea T, 1, 23 nimica CL, T, CI, R: nemica 1, 25 aiestea 
CL: astea T: aceste CI: iestea R: acestea T; sunt CL, T, CI, R: sînt 
7; 30 putè CL, R: putea T, CI, I; 31 răpede CL, CI, R, T: repede T; 
36 întrat V, I: intrat CL, T, CI, R; 38 nimica CL, T, CI, R: nemica 
T; 39 perit CL, T, CI, R: pierit I; 41 macar CL, CI, R: măcar T, 1; 
doile CL, CI, R, T: doilea T. 
88 

3 Rău-i CL, CI, R, I: Rău e T; mai rău făr’ de rău CL, CI, R: mai rău 
fără de rău T: mai rău fără rău 7; 5 iaca CL, T, CI, R: iată I; îmbră- 
cat CL, T, R, I: îmbracat CI, 11 ista CL, T, CI, 1: ăsta R; în înfun- 
dătura CL, CI, R, 1: în fundătura T; 12 bezmeteci CL, R: dezmeteci 
T: bezmetici CI, 1; 13 dăunăzi CL, CI, R, IĮ; deunăzi T; 15 dacă CL, 
CI, R, T: daca T; 16 ie-ţi CL, CI, R, T: ia-ți T; m-aş CL, T, CI, R: 
m-ași 7; 19 ți-oiu CL, CI, R, T: ţi-oi T; 19—20 cînd am CL, T, CI, 
R: cînd a I (probabil greșeală de tipar); 20 roş CL, CI, R, I: roşu T; 
21 putè CL, CI, R: putea T, I; 23 te-aş CL, T, CI, R: te-agi 1; 26 
sunt CL, T, CI, R: sînt 1; 27 adecălea CL, T, CI, R: adicălea 7; te-aş 
CL, T, CI, R: te-aşi 7; 28 putè CL, CI, R: putea T, I; înttmpini V, 
T: întimpini CL, CI, R, 1; 80 sunt CL, T, CI, R: sînt 7; 81 mulţă- 
meşte CL, CI, R, I: mulţumeşte T; 84 sunt CL, T, CI, R: stat I; 
35 m=u CL, T, CI, R: mieu T; avè CL, CI, R: avea T, 
1, 88 ista CL, CI, R, T: ăsta T;89 vergile CL, T, CI, R: văr- 
gile R; 40 dă CL, CI, R, I; de T; zise CL, T, CI, I: zice R; 41 
sunt CL, T, CI, R: sint 7. 


89 

415i CL, CI, R, T: omite T; 2 pănă CL, CI, R, IT: pînă T; 3 treile CL, 
CI, R, I: treilea T; mai-mi CL, T, R: mai îmi CI, I; 4 aiasta-i Z; 
aista-i CL, R: asta-i T, CI; 5 ieu CL, T, CI, I: iau R; 12 oțerindu-se 
CL, T, CI, R: oţerindu-se 7; 21 umplă-o CL, CI, R, I: umplea-o T; 
22 sunt CL, T, CI, R: sînt 7; 25 pănă CL, CI, R, I; pînă T; iaca CL, 
T, CI, R: iată I; 26 ghizdele CL, T, CI, R: ghizdelele 7; 27 laturi CL, 
CI, R: lături T, I; 28 ci numai CL, T, CI, R: numai 1, 29 pănă CL, 
CI, R, I: pînă T; 80 acum CL, T, CI, R: acuma T; 82 întăi CL, CI, 
R: întii T: întăiu I; 35 răului CL, CI, R, T: rîului T; pîrăului T: pă- 
răului CL, CI, R: părîului T; 87 a mai făcut I; omite mai CL, T, CI, 
R, 38 ieste CL, T, C7, T; iestea R; 89 şede CL, CI, R, I: şade T; iese 
CL, CI, R: iesă 1,41 zbor V, T: seris sbor CL, T, CI, R. 


322 


www.dacoromanica.ro 


90 

2 îndămînă CL, CI, R, I: îndemină T; 4 felul CL, T, CI, R:feliul 7; 
să-l CL, T, CI, I: să-i R; 16 dă CL, C1, R, I: de T; 20 oca CL, C1, 
R, I: ocaua T; 21 aş putè CL, CI, R: aşi putea T, 1; 22 mi-i CL, CI, 
R, I: mi-e T; 2 ţi-aş CL, T, CI, R: ţi-aşi Z; 28 iară CL, CI, R, I: 
iar T; 29 pănă CL, CI, R, I: pînă T; ti CL, CI, R, I: ăi T (de două 
eri); inviè CL, CI, R: învia T, Z; 80 nu care cumva CL, T, CI, R: 
nu cumva 7; 81 cătră CL, CI, R, I: către T; 83 iară CL, 
CI, R, I: iar T; 88 vrè CL, CI, R: vrea T, I; 40 iè CL, C1, ł: 
ia T, R. 


91 

4 aista CL, T, CI, I: ăsta R; 5 încalecă CL, T, CI, R: încălecă 7; 
13 carte CL, T, CI, R: cartea I; 14 are CL, T, CI, T: sare 
R; 18 minciunile CL, T, R: minciunele CZ, I; 21 grajd CL, 
T, R: grajdiu CI, I; nedezlipit V: scris nedeslipit CL, T, 
CI, R, I; 22 meu CL, T, CI, R: mieu Z; ca de ochii din cap CL, 
T, CI, R: ca de doi ochi din cap Z; 25 Bagata-i CL, T, CI: Băgata-i 
R, I; 80 Spînul CL, CI, R, I: stăpînul T; arăte CL, C1, R, F: arate 
T; să facă pe CL, CI, R, I: să arate lui T; 31 ieie CL, CI, R, I: ia 
T; 87 sunt CL, T, CI, R: sînt I. 


92 

1 sfășiet CL, T, CI, I: stăşiat R; 2 sunt CL, T, CI, R: sînt I; care CE, 
T, CI, R: cari 1; 7 mier CL, T, CI, I: mir R; 12 tot tn vie CL, T, CZ, 
R: tot învie I (greșeală de tipar); 14 în de ele CL, CI, R, I: între ele 
T; 15 fel CL, T, CI, R: feliu I; samănă CL, CI, R, I: seamănă Ta 
17 samănă CL, CI, R, I: seemănă T; 19 urise CL, T, CI, R: 
urîisă Z; 26 nişte CL, T, CI, I: neşte R; 83 m-aş CL, T, €I, 
R: m-aşi I; 86 aceste CL, T, R, I: acestea CI; 69 pădurariu 
CL, CI, R, I: pădurar T. 


93 
8peardă CL, T, CI, R: piardă 1, peatră seacă CL, R, I: piatră sacă T, 
CI; 8 acestea CL, CI, R, I: aceste T; 9 pute CL, T, CI, R: putea Ia 
face această slujbă CL, T, CI, R: face slujbă I (greșeală de tipar); 
de ți-i CL, CI, R, I: de-ți e T; 11 rămașag CL, T, CI, R: rămăşag I; 
14 Spînul CL, C1, R, I: omite T; 18 răpede CL, T, CI, 1: repede R; 
19—20 şoarecului CL, CI, I: şoarecelui T, R; 21 iese CL, T, CI, R: 
iesă 1; grajd CL, T, R: grajdiu CI, I; 23 meu CL, T, CI, R: mieu I; 


323 


www.dacoromanica.ro 


23 necaz CL, T, CI, R: năcaz I; 24 întrat V, I: intrat CL, T, CI, R; 
tătine-meu CL, CI, R: tatăni-mieu T: tatine-mieu 7; 25 samă CL, CI, 
R, I: seamă T; 27 mi-i CL, C1, R, I: mi-e T; 29 peatra CL, CI, R: 
piatra T, 1; 80 barbat CL, CI, R, I; bărbat T; 81 te-oiu CL, CI, R, 
I: te-oi T; 34 unde vrè CL: unde vrea T, Z: unde a vrè CI, R; 35 iese 
CL; T, CI, R: iesă I; pănă CL, CI, R, I; pînă T; 86 nimene CL, C1, 
R, I: nimenea T; 88 zbor V, I; scris sbor CL, T, CI, R; 40 meşteru-i 
CL, CI, R, I: meşter-i T; putè CL, CI: putea T, R, I; de hac CL, T, 
R, I: de har CI. 


94 
1 zboară V, I: scris sboară CL, T, CI, R; pănă CL, CI, R, I; pînă T; 
4 încet-încet CL, T, C1, I: încet R; 6 nişte CL, T, CI, T: neşte R; 
7 mătasa CL, R, I: mătasea T: matasa CI; 9 întimpină FV: întimpină 
CL, T, CI, R, I; 9—10 cerșşitoarea CL, CI, R, I: cergetoarea T; 12 
aşa-i CL, CI, R, I: aşa e T; 18 dar CL, CI, R, I: da T; 14 sunt CL, T, 
CI, R: sînt I; Duminică CL, T, CI: Duminecă R, I; 16 
trămis CL, T, CI, I: trimis R; 19 sfintei CL, CI, R, I: sintei 
T; 19—20 Duminici CL, CI, R, I: Dumineci T; 28 Duminică 
CL, CI: Duminecă T, R, I; 24 iese CL, T, CI, R: iesă I; 
Duminică CL, CI: Duminecă T, R, I; 26 ferbe CL, T, CI, R: lierbe 
71,97 iè CL, T,CI, R: ia I; 29 pănă CL, CI, R, I: pînă T; 30 Duminică 
CL, CI: Duminecă T, R, I; prejma CL, T, CI, I: preajma R; 81 iaca 
CL, T, C1, R: iată I; ceriu CL, CI, R, 1I: cer T; 88 mornăind CL, CI, 
R, 1: mormăind T; 84 a-și CL, CI, R, 1: îşi T; 85 mornăi CL, CI, R, 
I: mormăi T; 86 răstimp CL, T, CI, R: răstimp 1; mornăieşte CL, CI, 
R, 1: mormoiește T; pănă CL, CI, R, I: pină T; 87 cuprins CL, CI, 
R, I: coprins T; ameţală CL, CI, R, I; amețeală T; 39 Duminică CL, 
CI: Duminecă T, R, 2. 
95 

1 pielea cea de urs Z, T, CI, R: piele cea de urs CL (greșeală de tipar); 
2 ti CL, CI, R, I: oi T; 4răpede CL, CI, I; repede T, R; înlăuntru 
CL, CI, R, I: înăuntru T; 6—7 de-i vedè şi-i vedè CL, CI, R: de-i ve- 
dea şi-i vedea 7, Z; 7 zvîrle-i V: scris svirle-i CL, T,CI, R, I; pelea CL, 
T, C1, R: pielea Z; 9 Duminică CL, CI: Duminecă T, I; 11 ce CL,T, 
CI, I: ci R; 12 ridica CL, T, CI, R: ridica 7; 14 Harap-Alb CL, CI, 
R, I: Harapul-Alb T; pelea CL, T, CI, R: pielea 1; 16 Duminică CL, 
CI: Duminecă T, R, I; 17—18 Dumineci CL, T, R, I: Duminici CJ; 
19 iè CL, CI, R: ia T, I; 25 îngimtat CL, T, CI, R: îngînfat I; 27 aş 
avè CL, CI, R: aş avea T: aşi avea I; 28 i-aş CL, T, CI, R: i-aşil; 


324 


www.dacoromanica.ro 


33 nişte CL, T, CI, I: neşte R; petre CL, T, CI, R: pietre 7; 84 petre 
CL, T,CI, R: pietre 1; 86 felurite petre CL, T, CI, R: feliurite pietre 
1; 38 petre CL, T, CI, R: pietre I. 


96 


2 petre CL, T, CI, R: pietre I; 4 întăi CL, CI, R: întii T: întăiu 7; 
5 apropiè CL, T, CI, R, Ms: apropia I; nimene CL, T, CI, R, Ms 
nime 7; 7 l-a CL, CI, R, 1, Ms: l-ar T; 13 țiţă CL, CI, R, I, Ms: 
ţiţă T; de-i aşa CL, CI, R, I, Ms: omite de-i R; 15 al CL, T, CI, I, 
Ms: ai R; 16 macar CL, CI, Ms: măcar T, R, I; 17 prin CL, T,CI, R, 
Ms: în I; 18 pute CL, CI, R, Ms: putea T, I; care dintre ei CL, T, CI, 
R, I: care din ei Ms; 18—19 îndrăzneală CL, T, CI, I, Ms: scris 
înirăsneală R, 20 peatră CL, T, CI, R, Ms: piatră I; 21 șepte CL, 
CI, R, I, Ms: şeapte T; 22 aceluia CL, CI, R, I: acelui T, Ms; 23 
Aduce CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară Mi-o aduce Ms; 
peatra CL, T, CI, R, Ms: piatra I; 24 sunt CL, T, CI, R, Ms: 
sînt 1, căpăta CL, T, R, I, Ms: capata CI; Şiaflă CL, T,CI, R,I1, 
Ms: redactare anterioară Şi trebuie să ştii Msı; 25 petre CL, T, CI, R, 
Ms: pietre 1; nu se găsesc CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anteri- 
oară pentru că nu se găsesc Ms,; 26 decit aceste CL, T, CI, R, 1, 
Ms: redactare anterioară decît ele Ms,; 27 s-a dus vestea despre ele 
în toată lumea CL, T, CI, R, Ms: omite despre ele 1; 88 pielea CL, 
T, CI, R, I: pelea Ms; 84 aşa împodobit cum este CL, CI, R, I, Ms: 
aşa cum este împodobit T, 85 Ș-odată CL, CI, R, I, Ms: Şi odată T; 
şi-i CL, CI, R, I, Ms: şi îi T; 86 macar CL, CI, Ms: măcar T,R,l; 
37 sau orice-i face CL, CI, R, I, Ms: omite T; 87—38 dar numaideciît 
să-mi aduci CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară şi să nu vii 
acasă fără Ms,; 33 pielea CL, T, R, I: pelea CI, Ms; 88—39 aşa bă- 
tute cu pietre scumpe CL, CI, R, I, Ms: omite T; 89 pietre CL, 7, R, 
I: petre CI, Ms; 89—40 cum se găsesc. Și doar te-a împinge păcatul 
să clintești CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară cum este | Şi nu 
cumva să clinteşti Ms,: redactare anterioară cum este. Dar nu cumva 
să clintești Msa; 40 peatră CL, T, CI, R, Ms: piatră T. 


97 
2 ţi-i CL, CI, R, I, Ms: ţi-e T; 8 pierdut CL, T, CI, R, I: perdut Ms; 
5 iese CL, T, CI, R, Ms: iesă I; 6 grajd CL, T, CI, R, Ms: grajdiu T; 
7 îi zice Z: zice CL, T, CI, R, Ms; 8 meu CL, T, CI, R, Ms: mieu I: 
călut CL, T, CI, R, I: caluț Ms; belea CL, T, CI, R, I, Ms: redactare 


525 


www.dacoromanica.ro 


anterioară nevoie Ms,,; 9 scăpa CL, T, R, I, Ms: scapa CI, 12 nimica 
CL, T, CI, R, Ms: nemica 1, 18 belelele CL, T, R, I, Ms: belelile: 
CI, poroncă CL, CI, R, I, Ms: poruncă T; 14 peatra CL, T, CI, R, 
Ms: piatra I; morii CL, T, CI, R, I: morei Ms; să duci pielea CL, 
T, CI, R; I: să aduci pelea Ms, la împărăție CL, T, CI, R, I: 
la domnie Ms; 15 meu CL, T, CI, R, Ms: mieu I; 17 tocmala-i 
CL, CI, R, I, Ms: tocmeala-i T; 18 năzdrăvănii CL, T, R, I, Ms: 
scris năsdrăvănii CZ; 21 sunt CL, T, CI, R, Ms: sînt I; 28 ceca 
CL, CI, R, I, Ms: aceea T; 26 ne-a CL, CI, R, I, Ms: ne-o T; 
27 Ce-i e CL, CI, R, I, Ms: Ce-i T; 29 S-ar CL, CI, R, I, Ms:S-or Tp 
$1 pănă CL, CI, R, 1, Ms: pînă T; iese CL, CI, R, Ms: iesă I; ieie CL, 
CI, R, I, Ms: ia T; 82 încordindu-se 7, T, CI, R, Ms: întorcîndu-se 
CL, 38 iară-şi arată CL, T, CI, R, Ms: iară şi-arată 1, 84 zdravăn CL, 
T, R, I, Ms: scris sdravăn CI, zbor V, I: scris sbor CL, CI, R, Ms; 
85 ceriului CL, CI, R, I, Ms: cerului T; 87 deasupra CL, CI, R, I, 
Ms: dasupra T. 


98 

1 Spre noianul mărilor CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară Peste 
apa mărilor Ms,; 4 ostrovul florilor CL, T, CI, R, I, Ms: redactare ante- 
rioară ostrovul peştilor Ms,, 5 aceste CL, T, CI, R, Ms: acestea I; 
zboară V, I: scris sboară CL, T, CI, R, Ms; 6 ceriului CL, CI, R, 1, 
Ms: cerului T; 8 iè CL, CI, R, Ms: o ia 1,9 De la nouri cătră CL, CI, 
R, I, Ms: De la nori către T: redactare anterioară Pintre nouri cătră 
Ms, 10 Printre CL, CI, R, I, Ms: Pintre T; luceferi CL, CI, I, Ms: 
luceaferi T, R; 16 Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică CL; 17 Dumi. 
necă CL, T, R, I, Ms: Duminică CI, 19 întimpinat V: întimpinat 
CL, T, CI, R, I, Ms; blindeţă I, T, CI, R: blandeţă CL (greşeală 
de tipar): blindeţe Ms; 20 aşă-i CL, CI, I, Ms: aşa-i T, R; 28 
galbăn CL, CI, I, Ms: galben T: galbin R; 25 de-aş CL, T, CI, R, 
Ms: de-aşi Z; 25—26 să scap odată de zbucium CL, T, R: să scap 
odată de sbucium CZ: să scăp odată de zbucium Z, Ms: redactare ante- 
rioară să scăp odată de dinsul Ms,: redactare anterioară să scăp odată 
de Spin Ms, 29 Duminică CL, CI: Duminecă T, R, I, Ms; te-aşCL, 
T, CI, I, Ms: te-aşi I; aşa slab CL, CI, R, I Ms: aşa de slab T;82 
ț-oiu CL, CI, R, I, Ms: ţ-oi T; ajutor CL, CI, R, I: ajutoriu Ms; 
Mare-i CL, CI, R, I, Ms: Mare e T; 84 meu CL, T, CI, R, Ms:micul, 
85 Păn-acum CL, CI, R, Ms: Pin-acum T: redactare anterioară Păn-aici 
Ms, 36 pănă CL, CI, R, I, Ms: pînă T; 37 necazuri CL, T, CI, R, Ms: 
năcazuri T. 


326 


www.dacoromanica.ro 


99 


4 meu CL, T, CI, R, Ms: mieu I; Duminică CL, CI, Ms: Duminecă 
T, R, I; 6—7 n-ai cui bănui CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară 
n-ai ce face Ms; 8 vrè CL, T, R, Ms: vrea CI, I; 10 necăjiţi CL, T, 
GI, R, Ms: năcăjiți Z; 11 necazul CL, T, CI, R, Ms: năcazul I; pănă 
CL, CI, R, I, Ms: pînă T; 12 căci cu răbdarea CL, T, CI, R, I, Ms: 
redactare anterioară căci n-ai încotro... cu răbdarea Ms,; pielea CL, 
T, R, I: pelea CI, Ms; 18 mulțămeşte CL, T, CI, R, I: mulţemește 
Ms, 16 acum mai vii CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară acum ai 
mai venit Ms,; meu CL, T, CI, R, Ms: mieu I; 17 vrè CL, T, CI, R, 
Ms: vrea I; 21 macar CL, T, CI, Ms: măcar R, I; 28—24 pănă la 
una-alta CL, CI, R, I: pină la una-alta T: pănă la una la alta Ms; 
28 Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică CI; obrăzarul CL, T, CI, 
R, Ms: obrăzariul 7; 29 Statu-Palmă-Barba-Cot CL, T, R, I, Ms: 
Statu-palmă-barbă-cot CI; 81 trebuință CL, T, CI, R, I, Ms: redac- 
tare anterioară nevoie Ms,; 82 ajutorul CL, T, CI, R, I: ajutoriul Ms; 
34 iè CL, CI, R, I, Ms: ia T; Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică 
CI; 36 cum ajung în pădure CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară 
ajungind acolo Ms,; 3? izvor CL, I, Ms: scris isvor T, CI, R; 38 amează 
CL, T, CI, R, Ms: amiază I; 89 pănă ce asfințea soarele CL, CI, R, I, 
Ms: pînă ce asfințea soarele T: redactare anterioară după asfințitul 
soarelui Ms,; 40—41 nu mai da CL, T, CI, R, I, Ms: redactare ante- 
rioară nu se mai abătea Msı: redactare anterioară nu se mai arăta Msz; 
41 izvor CL, T, I, Ms: scris isvor CI, R; pănă CL, CI, R, I, Ms: pînă 
T; amează CL, T, CI, R, Ms: amiază I. 


100 


1—3 Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică J; 8 obrăzarul CL, T, 
CI, R, Ms: obrazăriul I (greşeală de tipar); sc CL, T, CI, I, Ms: să 
R; 4 iară CL, CI, R, I, Ms: iar T; de-amează CL, T, CI, R, Ms: 
de-amiază 7; ba CL, CI, R, I, Ms: o T; izvor CL, I, Ms: scris isvor 
T, CI, R; beie CL, CI, R, I, Ms: bea T;5 ş-a CL, CI, R, I, Ms: 
ș o 7,;ş-a adormi CL, CI, R: ş-o adormi T: ş-a dormi T; ş-o dormi Ms; 
8 zbori V, I, Ms: scris sbori CL, T, CI, R; 9 răpede CL, T, CI, R,T: 
repede Ms (forma din Ms ar putea fi o simplă neatenție a povestitorului: 
a uitat să pună semnul pentru ă pe ẹ din prima silabă); 10 pănă CL, CI, 
R, I, Ms: pînă T; 11—183 are să te strige pănă atunci mereu pe nume, 
ca să te vadă, dar tu nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui şi 
să te ițteşti la dinsul CL, CI, R, I, Ms: are să te vadă, dar tu nu cumva 
să te ițeşti la dinsul 7; 16 pielea CL, T, CI, R, I: pelea Ms; 19 Dumi- 


327 
26" 


www.dacoromanica.ro 


nică CL, CI: Duminecă T, R, I, Ms; iè CL, CI, R, Ms: ia T, Ms; 
singură CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară singurică Ms,; 
21 amează CL, T, CI, R, Ms: amiază I; iaca CL, T, CI, R, Ms: iată 
I; 28 izvor CL, T, R, 1, Ms: scris isvor CI; a bè CL, CI, R, Ms: a bea 
T, 1; 24 bè CL, CI, R, Ms: bea T, I; 25 bè CL, C1, R, Ms: bea T, I; 
pănă CL, CI, R, I: pînă T; 26 țărnă V, I: ţernă CL, CI, R, Ms: țerină 
T; 84 zboară V, I, Ms: scris sboară CL, T, CI, R; 86 Duminecă CL, 
T, R, I, Ms: Duminică CI; năboind CL, T, CI, R, I, Ms: redactare 
anterioară năbuşind Ms,; 89 pe ce CL, T, CI, I, Ms: pe ci R; 40 zvir- 
colindu-se V, Ms: seris svîrcolindu-se CL, T, CI, R, I. 


101 
1 ţi-am CL, T, CI, R, I: ţ-am Ms; 8 ți-o CL, T, CI, R, I: ţ-o Ms; 
4 mor CL, T, C1, R, I: moriu Ms; meu CL, T, CI, R, Ms: mieu T: 
9 răspunde CL, CI, R, I, Ms: răspunse T; arată CL, CI, R, 1I, Ms: 
arătă T; 10 iese CL, T, CI, R, Ms: iesă I; 11 pielea CL, T, R, I: 
pelea CI, Ms; 12 peatră CL, T, CI, R, Ms: piatră 1; iè CL, CI, R, 
Ms: ia T, I; 18—14 Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică CI; 15 
Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică CI;aşă-i CL, CI, R, 1, Ms: aşa 
e T; 18 izbutit V, Ms: scris isbutit CL, T, CI, R, I: redactare anteri- 
oară hălăduit Ms,; 20 vedè CL, CI, R, Ms: vedea T, I; 21 că tare 
mi-i negru CL, T, CI, R, I, Ms: redaciare anterioară că tare m-am 
săturat de mi-i negru Ms,; 28 şi-a CL, T, CI, R, I: ş-a Ms; 25 
Duminecă CL, T, R, I, Ms: Duminică CI; 26 răminè CL, T, CI, R, 
Ms: rămînea I; 27 mulțămind CL, T, CI, R, I: mulțemind Ms; 29 
cum a venit CL, T, R, I, Ms: cum au venit CI; 82 peatra CL, T, CI, 
R, Ms: piatra I; 85 care CL, T, CI, I, Ms: cari R; deie CL, CI, R, 1, 
Ms: dea T; a CL, CI, R, 1, Ms: o T; 88 deie CL, CI, R, I, Ms: dea 
T; şi jumătate de împărăție CL, T, R, I, Ms: omite de CI; 87—83 
asemene CL, CI, R, I, Ms: asemenea T. 
102 

2 iaca CL, T, CI, R, Ms: iată I; scînteitoare CL, T, CI, R, Ms: 
scînteietoare 1; 8 li CL, T, CI, I, Ms: le R; 7 pielea CL, T, CI, R, T: 
pelea Ms; 8 pe CL, T, CI, R, I: pre Ms; le-au CL, CI, R, L, Ms: l>-a 
T; 9—10 încremeniți CL, T, CI, R, I, Ms: încreminiţi Z; 20 pofta-n 
cuiu CL, T, R, I, Ms: pofta în cuiu CI; 21 n-aş face-o CL, T, CI, R, 
Ms: n-aşi face-o 1; 22 doar nu-i frate CL, T, CI, R, I, Ms: redactare 
anterioară că doar ştiu că nu-i frate Ms,; 25 l-aş CL, T, CI, R, Ms: 
l-ași I; 26—27 d-voastră CL, CI, R, I, Ms: dv. T'; ce poam-a dracului 
CL, T, C1, R, I, Ms: redactare anterioară cîtu-i de-al dracului Msı; 


328 


www.dacoromanica.ro 


27 aista CL, CI, I, Ms: acesta T: ăsta R; Pănă CL, CI, R, 1, Ms. 
Pină 7; 28 mi-am stupit sufletul cu dinsul CL, T, CI, R, I, Ms: redac- 
tare anterioară mi-am stupit sufletul cu mine Ms,; 30 meu CL, T, CI, 
R, Ms: miu 1; 82 întri V, I, Ms: intri CL, T, CI, R; 33 pietre CL, 
T, R, I: petre CI, Ms; 84 nimene CL, R, I, Ms: nimenea 7: omite 
nimene CI; 35 mărazuri CL, T, CI, I, Ms: marazuri R; ț-o CL, CI, 
R, 1, Ms: ţi-o T; 36 Dacă CL, T, CI, R, I: Daca Ms; ţ-a CL, CI, R, 
I, Ms: ţ-o T; 38 vedè CL, CI, R, Ms: vedea T, I; iè CL, CI, R, Ms: 
ia T, 1; 39 ṣedè CL, CI, R, Ms: şedea T, I; 40 sunt CL, T,C1, R, 
Ms: sînt I. 


103 


2 Dă CL, CI, R, I, Ms: De T; 8 le CL, T, CI, R, I: li Ms; 8—9 este 
Spînul CL, T, CI, R, Ms: e Spînul 1; 9—10 tatului CL, CI, I: 
tatălui T, R, Ms; 11 primbla V, R, Ms: plimba T: primblă CL, CI, 
{ (greşeală de tipar sau de altă natură, cum dovedeşte corespondenţa tim- 
purilor, ca să nu mai vorbim de Ms, unde apare clar primbla); 16 căpi- 
tanii 7, T, CI, R: capitanii CL, Ms; 19 deie CL, CI, R, I, Ms: dea T; 
20 slujească CL, T, CI, R, I, Ms: slujască Ms, neputindu-le CL, T, 
CI, R, I: neputindu-li Ms; 21—22 cheamă pe Harap-Alb de față cu 
dinsele și-i învoi aceasta CL, T, CI, R, I: chemă pe Harap-Alb şi-i 
învoi aceasta Ms; 22 tocmală CL, CI, R, I, Ms: tocmeală T; 28 steie 
CL, CI, R, I, Ms: stea T; 24 macar CL, CI, Ms: măcar T, R, I; 
ridice CL, T, CI, R: rîdice 7: rădice Ms, ceialalți CL, CI, R, I, Ms: 
ceilalți T; 25 l-oiu CL, T, R, 7, Ms: l-oi CI; vedèCL, R, Ms: vedea 
T, CI, I; 98 tăiuşul CL, CI, I, Ms: tăişul T, R; 31 cu umilință CL, 
T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară cu umilință lăsînd ochii în jos 
Ms,; 82 sunt CL, T, CI, R, Ms: sînt I; luminării-voastre CL, T, CI, 
R, I: luminirei-voastre Ms; 38 mulțămit CL, T, CI, R, I: mulţemit 
Ms; 85 oaspeții CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară lumea Ms; 
37 iaca CL, T, CI, R, Ms: iată I; 38 fereastră CL, T, CI, R, I: fe- 
reastă Ms; 40 Roş CL, T, CI, I, Ms: Roşu R. 
104 

1—2 pe loc li s-a stricat cheful CL, T, CI, R, Ms: ṣi pe loc li s-au stri- 
cat cheful 7; 8 Roş CL, T, CI, I, Ms: Roşu R; ? celorlalți CL, T, CI, 
R, I: celoralalți Ms; 8 pasere CL, CI, R, I, Ms: pasăre T, fereastră 
CL, T, CI, R, I: fereastă Ms, 9 lese CL, CI, R, I, Ms: lase T; pase- 
rea CL, CI, R, I, Ms: pasărea 7; 11 trimis CL, T, CI, R, I: trămis 
Ms; pentru a CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară ca să Ms; 
12 stupeau CL, T, CI, R, I: stupiau Ms, 14 trimis-o CL, T, CI, R, I: 


329 


www.dacoromanica.ro 


trămis-o Ms; spuneau CL, T, CI, R, I: spuniau Ms; într-un fel CL, 
T, CI, R, I: întru un fel Ms; 15 sama CL, CI, R, I, Ms: seama Tp 
16 Roş CL, T, CI, I, Ms: Roşu R; 18 pe CL, T, CI, R, I: pre Ms; 
19 clătină 7: clatina CL, T, CI: în Ms este scris clatinâ-â însem- 
nează la Creangă ă neaccentuat, deci clatină = clatină, fără sem- 
nul diacritic pentru a avea ă, şi nu a în prima silabă; povestitorul a crut 
să folosească întîi prezentul, deci clatină, cum probează faptul că ut 
doilea verb, zise, a avut iniţial, în Ms, forma zice: clatină R; zise 
CL, CI, R, I, Ms: redactare anterioară zice Ms,; 20 ai a face CL, T, 
CI, R, I, Ms:redactare anterioară ai de a face Ms,; totcu oameni care 
CL, T, CI, R:tot cu oameni cari Z: cu oameni cari Ms; 28 răpede CZ, 
CI, I: repede T, R, Ms; 25 slugă vicleană ce-mi eşti CL, T, CI, R, I, 
Ms: redactare anterioară ticălosule Ms,; Roş CL, T, CI, I, Ms: Roşu 
R; 28 nu cumva să faci CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară să 
nu faci Ms; 81 grajd CL, T, CI, R, Ms: grajdiu I; cal CL, CI, R, 
I, Ms: căluţ T; 83 meu CL, T, CI, R, Ms: mieu I; 85 Roş CL, T, 
CI, I, Ms: Roşu R, 86 ţi-ai CL, T, CI, R, I: ț-ai Ms; 87 apropiet 
CL, CI, R, I, Ms: apropiat T; 89 pănă CL, CI, R, I, Ms: pînă T; 
41 Roş CL, T, CI, I, Ms: Roşu R. 


105 
2 scapa CL, CI, I: scăpa T, R, Ms; 7 tîri CL, T, R, I, Ms: tiriti CI; 
10 nechezind CL, T, CI, R, I: nechezind Ms; 11 olicăi CL, CI, R, 
I, Ms: olecăi T; a fi el CL, T, CI, R, I, Ms: redactarea anterioară s-a 
face el Msı; 11—12 vreodată CL, T, CI, R, 1: vrodată Ms; 12 Dac- r 
CL, CI, R, I, Ms: Daca ar T; samă CL, CI, R, I, Ms: seamă T; 15 
nerăbdător CL, T, CI, R, I: nerăbdătoriu Ms, s-or CL, CI, R, I, Ms: 
s-ar T; 16 dator CL, T, CI, R, I: datoriu Ms; 17 putè CL, R, Ms: 
putea T, CI, I; vieții CL, T, CI, R, I: vieţei Ms; 19 scapi CL, T, 
CI, R, I: scăpi Ms, 21 macar CL, CI, R, Ms: măcar T, Z; 23 te-oiu 
CL, T, R, I, Ms: te-oi CI; 24 Roş CL, T, CI, I, Ms: Roşu R; 25 
tatu-tău CZ, CI, R, I: tat-tău T. tată-tău Ms; 28 ca să-i CL, T, CI, 
R, I: că să-i Ms (scăpare); 29 nechezind CL, T, CI, R, I; neche- 
zind Ms, 80 zboară FK, I, Ms: scris sboară CL, T, CI, R; 81 ceriului 
CL, CI, R, I: cerului T; 83 o iè CL, CI, R, Ms: o ia T, I; 84 nouri 
cătră CL, CI, R, I, Ms: nori către T; 88 merg spre împărăție CL, 
T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară tot înainte la împărăție Ms,. 


106 


7 felul CL, T, CI, R, Ms: feliul Z; te-oiu CL, T, R, I, Ms: te-oi CI; 
8 ista CL, T, CI, I, Ms: ăsta R; 11 felul meu CL, T, CI, R, Ms: 


330 


www.dacoromanica.ro 


feliul mieu Z; 12 ştară CL, CI, R, I: sfoară T: şioară Ms, 18 războiu 
CL, 1, Ms: război CI: scris răsboi T, R; 15—16 rămaseră încreme- 
niţi CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară rămaseră cu gura 
<ăscată Ms, 18 putè CL, T, R, Ms: putea CI, I; 20 să treacă 
un pod CL, CI, R, I, Ms: redactare anterioară să treacă Harap-Alb 
un pod Ms; iaca CL, CI, R, Ms: iată I; 21 trecea şi ea CL, CI, 
R, I, Ms: redactare anterioară treceau şi ele Ms; 24 m-oiu CL, 
R, I, Ms: m-oi CI, 28 cela CL, CI, R, I: celalt T; iè CL, CI, R, 
Ms: ia T, I; 29 iaca CL, T, CI, R, Ms: iată I; 80 întăţoşază o fur- 
nică CL, T, CI, R, I, Ms: redactare anterioară întăţoşază înainte o 
furnică Msı; zburătoare V, I, Ms: scris sburătoare CL, T, CI, R; 31 
ţi-a CL, T, CI, R, I: ţ-a Ms; 34 îi avè vreodată CL, CI, R, Ms: vei 
avea vrodată T: îi avea vreodată CI, I; 35 meu CL, T, CI, R, Ms: 
mieu Z; 36 în ajutor CL, T, CI, R, I: întru ajutoriu Ms, 87—838 mul- 
ămeşte CL, T, CI, R, I: mulţemeşte Ms; 38 ajutorul CL, T, CI, R, 
Ms: ajutoriul Z; 40 iaca CL, T, CI, R, Ms: iată I. 


107 

1 nimica CL, T, CI, R, Ms: nemica I; 2 se învirtea CL, T, CI, R, I: 
se învirteau Ms; 3 zbor V, I, Ms: scris sbor CL, T, CI, R; pe deasupra 
capului CL, T, CI, R, Ms: omite pe I; umblau CL, T, CI, R, Ms: 
umbla R; bezmetice CL, R, I, Ms: dezmetice T. scris besmetice CI; 
4 pănă CL, CI, R, I: pînă T; 8 ciotcă CL, T, CI, R: cioatcă Z; 11 
pănă CL, CI, R, I: pînă T, 12 cu ce poate CL, T, R, I: cu ce 
putea CI; 18 nişte CL, T, CI, I: neşte R; 19 răzbată V, I: seris 
răsbată CL, T, CI, R; 28 iaca CL, T, CI, R: iată I; £6 făcut CL, 
CI, R, I: dat T; vreu CL, CI, R, I: vreau T; 27 îi CL, T, CI, 
I: ăi R; avè CL, R: avea T, CI, I; 28 vreodată CL, T, CI, 
R: vrodată I; 31 ajutorul CL, T, CI, R: ajutoriul Z; 34 iaca 
CL, T, CI, R:iată I; 84—35 pirpălea CL, T, CI, R: pirpilea I; 
35 stînjini CL, CI, R: stînjeni T, I; 37 aceasta CL, CI, R, I: acestea 
T; acela CL, CI, R, I: acesta T; 38 spăriet CL, CI, R, I: spăriat T; 
nişte CL, T, CI, I: neşte R; 39 groase CL, T, R, I; groasă CI. 


108 
1 ori pe ce CL, CI, R, I: apoi pe ce T; 4 dac-ar CL,CI, R, I: daca ar 
T; 7 văicărau CL, CI, R, I: văicăreau T; petrele CL, T, CI, R: 
pietrele Z: 10—11 blăstemindu-şi CL, T, CI, R:3Jļblăstămîndu-şi I; 
11 s-au CL, CI, R, I: s-a T; 17 Așă-i CL, T, CI, I: Aşa-i R; 21 


331 


www.dacoromanica.ro 


nimica CL, T, CI, R: nemica I; 25 iè CL, CI, R: ia T, I; 40 iè CL, 
T, CI, R: ia I. 

109 
1 iaca CL, T, CI, R: iată Z; 7? de nu pot CL, T, R, I: de nu poate 
CI; izvoarele CL, T, CI, I: seris isvoarele R, 9 acesta-i CL, T, R,T: 
aceasta-i CI; 10 rățelor CL, T, CI, I: rațelor R; 14 nişte CL, T, CI, 
I: neşte R; 18 blăstemul CL, T, CI, R: blăstămul 7; 20 îi face CL, CI, 
R, I: ai să faci T; 21 iè CL, CI, R: ia I; 22 iaca CL, CI, R: iacă T: 
iată 1; 26 nimica CL, T, CI, R: nemica 1; 27 dar fie noapte CL, CI, 
R, I: omite dar T; 28 măruntaiele CL, T, CI, R: măruntăiele 7, 29 
Iaca CL, CI, R: lacă T: lată I; începu el a răcni CL, CI, R, I: începu 
a răcni el T; 81 meu CL, T, CI, R: mieu I; 87 n-aş CL, T, CI R: 
n-aşi Z; vadă CL, CI, R, I: vază T; nimene CL, T, CI, I: nimeni 
R; samă CL, CI, R, I: seamă T. 


110 
2—8 jălit CL, CI, R, I: jelit T; 11 cealaltă CL, T, CI, R: ceealaltă 
I; 13 diochiu CL, T, CI, R: deochiu 1; 21 is CL, CI, R: ia T, 
I; 23 iaca CL, T, CI, R: iată I; bizdiganie V: bîzdăganie CL, T, 
CI, R, I; 25 închia CL, CI, R: încheia T, 1; 29 în CL, CI, R, I: din 
T; 33 ți CL, CI, R,T: şi T. 


111 
3 asemene CL, T, CI, R: asemenea Z; ? săgetătorului CL, T, CI, R: 
sigetătoriului 7; 8—9 zburătoarelor V, I: scris sburătoarelor CL, T, 
CI, R; 9altfel CL, T, CI, R:altteliu 7; 14 Roş CL, T, CI, T: Roşu R; 
15 vrè CL, CI, R: vrea T, I; 16 ie-i CL, CI, R, I : i-ai T; 17 n-a li 
CL,T, CI, R: n-ar fi I; ṣi CL, CI, R: omite T:şi I; 20 mi-i CL, C1, 
R, I: mi-ai T; 21 s-a CL, CI, R, I: s-o T; 25 iè CL, CI, R: ia T, 
1; 26 tusşese CL, CI, R, I: tusşease T; 80 zbăteau V, I: scris sbă- 
teau CL, T, CI, R: 81 şerpele CL, CI, R, I: şarpele T; 82—83 
şi numai înghețai ce da dintr-însul CL, CI, R, I: omite T; 38 cîte-n 
CL, CI, R, I: cite în T. 

112 
1 adimenea CL, T, R: adiminea CI: ademenea I; 1—2 zburătoarele 
V, I: scris sburătoarele. CL, T, CI, R; 3 nimene CL, CI, R, F: 
nimenea T; păseri CL, CI, R, I: păsări T; 8 Roş CL, T, CI, J: 
Roşu R; 18 Roş CL, T, CI, I: Roşu R; 14 pănă CL, CI, R, I: pină 
T; 16—17 puțini suie, mulți coboară, unul macină la moară L, CI: 
unul macină la moară, puțini suie, mulți coboară CL, T, R, I; 19 


332 


www.dacoromanica.ro 


vrè CL, CI, R: vrea T, I; 21 izbuti V: scris isbuli CL, T, CI, R, 
I; 22 ieie CL, CI, R, I: ia T; Roş CL, T, CI, I: Roșu R; 24 sunt 
CL, T, CI, R: sint I; 29 intră V, I: intră CL, T, CI, R; 80 
ceilalți CL, CI, R, I: ceialți 7, 81 tîriiau CL, T, CI, R: tîirîeau I; 
83 Hogegarul CL, CI, R: Hogeagarul T: Hogegariul 7; 88—84 se și 
înfățişază CL, T, CI, R: se întăţişează 1; 84 Roş CL, T, CI, I: Roşu 
R; 36 nişte CL, T, CI, I: neşte R; 88 ar fi IZ, T: a fi CL, CI, R; 
40 pănă CL, CI, R, I: pînă T; miine CL, T, CI, R: miini 7. 


118 


2 poruncă CL, T, CI, R: poroncă I; 8 veșnicie CL, T, CI, I: veci- 
nicie R; 6 răpede CL, CI, I: repede T, R; 10—11 cheamă [pe] tova- 
răşii săi V; cheamă tovarășii săi CL, T, CI, R: chemă tovarășii săi 
I (greşeală, cum arată zice din propoziţia următoare); 18 întraţi V, I: 
intrați CL, T, CI, R; 14 roş CL, T, CI, I: roşu R; 15 Doar unu-i 
CL, T, CI, R: Doar nu-i 1; Roş CL, T, CI, I: Roşu R; aceste CL, 
CI, R, I: acestea T; 17 primitor CL, T, CI, R: priitor I; 19 de-alal- 
taieri CL, CI, R, I: de alaltăieri T; 28 ş-au CL, CI, R: şi-au T, R; 
le-oiu CL, T, R, I: le-oi CI; 26 Roş CL, T, CI, I: Roşu R; 82 
cu făcliile CL, T, CI, R: omite cu I; 88 ferbinte CL, CJ, R: fier- 
binte T, 1; 89 întră V, I: intră CL, T, CI, R. 


114 


2 răpegiune CL, T, CI, I: răpejune R; 8—4 dormiți, dormire-ați 
CL, T, CI, I: durmiţi, durmire-ați R; 5 pănă CL, CI, R, I: pînă 
T; 9 s-au CL, T, CI, I: s-a R; 11 Roş CL, T, CI, I: Roșu R; 12 
genunchele CL, CI, R, I: genuchele T; 16 niște CL, T, CI, 1: neşte 
R; 22 nimica CL, T, CI, R: nemica I; meu CL, T, CJ, R: mieu I; 
26 călindar CL, CI, R, I: calindar T; Cine-a CL, CI, R, I: Cine o 
T; 80 I-auzi-l-ăi CL, T, CI, R: le auzi-l-ăi Z; 82 nimica CL, T, 
CI, R: nemica 1; 88 magar CL, T, CI, R: măgar J. 


115 


2 singe-n CL, CI, R, I: singe în T; 9 întraţi V, 1: intrați CL, T, CI, 
R; 11 Cine-a face de altă dată CL, T, CI, R: Cine-o face de altă dată 
T: Cine-a face altă dată 7, 14 Macar CL, T, CI, I: Măcar R; 16 
niște CL, T, CI, I: neşte R; 17 papara CL, T, CI, I: păpara R; 
pănă CL, CI, R, I: pină T; 28 boclucașul CL, T, CI, R: buclu- 
caşul I; 29 se CL, CI, R, I: să T; 80 pe CL, CI, R, I: de T; 
32 cămaşa CL, CI, R, I: cămeşa T; 84 mi-a CL, CI, R, I; mi-o 


333 


www.dacoromanica.ro 


T; 85 strici CL, T, CI, R: strici I; 87 iţi CL, CI, R, I; ați T; 
39 altă CL, T, CI, R: alta I; 40 nişte CL, T, CI, I: noşte R; 
sunteţi CL, T, CI, R: sînteţi T. 


116 
6 zise CL, CI, R, I: zice T; 8 prieteni CL, T, CI, R: prietini I; 
11 iaca CL, T, CI, R: iată I; 15 sară CL, CI, R, I: seară T; 
18 nimica CL, T, CI, R: nemica Z; 21 nu ştim CL, T, CI, R: nu 
ştiu Z; împărat CL, T, R, I: împarat CI; 82 cazane CL, T, CI, 
I: căzane R; 83 căzmalele CL, CI, R: cazmalele T, 1; 87 mustețele 
CL, CI, R, I: mustăţile T; 88 sunt CL, T, CI, R: sint I; 89 de 
le dirdiiau dinții în gură CL, T, CI, R: omite dinţii I (greșeală de 
tipar). 

117 
2 Ros CL, T, CI, I: Roșu R; 16 zise Setilă CL, CI, R, I: omite T; 
17 ni CL, CI, R: ne T, I; sfiriie CL, T, R, I: sitrie CI; 20 doar 
CL, CI, R, I: dar T; 24 hi CL, CI, R, I: îi T; 27 de-abia CL, 
CI, R, I: d-abia T; 85 mincarea-i CL, CI, R, I: mîncarea e T; 86 
aş ruga CL, T, CI, R: aşi ruga IZ; 88 îndesască CL, CI, R, I: 
îndesească T; 40 peară CL, T, CI, R: piară Z. 


118 

2 între V, I: intre CL, T, CI, R; 6—7 Acuş s-or aduce şi bucatele CL, 
T, CI, R: Acuş s-or aduce bucatele 7; 7 avè CL, CI, R: avea T, I; 
10 putè CL, R: putea T, CI, I; 11 nu-ţi CL, CI, R, I: n-oţi T; 15 
mtnile CL, T, CI, R: minele I; 18 zise CL, T, R, I: zice CI; 
19 ne-a CL, CI, R, I: ne-o T; 21 dezgust V: scris desgust CL, T, 
CI, R, I; 24 cum i-ți da CL, CI, R, I: cum-i oţi da T; 26 iaca CL, 
CI, R, I: iacă T; 31 macar CL, CI, R, I: măcar T; 88 întăi 
CL, CI, R: întîi T: tntăiu Z; putè CL, CI, R: putea T, I; 40 dà CL, 
CI, R, I: de T. 


119 
7 forfăcat CL, T, R, I: forfecat CI; 11 de CL, CI, R, I: omite T; 
macar CL, CI, I: măcar T, R; 14 zvirli V: scris svirli CL, CI, R, I: 
asvîrli T; 15 care CL, T, CI, R: cari I; 17 zvirlea V: scris svirlea 
CL, T, CI, R, I; 20 minile CL, T, CI; R: minele I; 21 necaz 
CL, T, CI: scris necas R: năcaz I; 28 meu CL, T, CI, R: mieu I; 
40 pănă CL, CI, R, I: pină T; mini CL, CI, R, I: mine T. 


334 


www.dacoromanica.ro 


120 
2 pintre CL, CI, R, I: printre T; 3 pută CL, CI, R: putea T, I; 
4 vedè CL, T, CI, R: vedea T, I; 18 Roş CL, T, CI, I: Roşu R; 14 
macar CL, CI: măcar T, R, I; 15 întunerec CL, CI, R: întuneric 
T, 1; 16 iuţală CL, CI, R, I: iuţeală T; 19 roş CL, T, CI, I: roşu 
R; 20 acum CL, CI, R, I: cum T; 24 iaca CL, T, CI, R: iacă I; 27 
zbor CL, T, CI, I: scris sbor R; 85 altăceva CL, CI, R, I: altceva 
T; 36 în CL, CI, R, I: la T; 87 pănă CL, CI, R, I: pînă T;amează 
CL, T, CI, R: amiază I; 89 de-amăruntul CL, CI, I: de-amănuntul 
T, R; 40 nimica CL, T, CI, R: nemica T. 

121 
1 întrase V, T: intrase CL, T, CI, R; 1—2 ce s-au mai făcut CL, T, R, 
I: omite mai CI, 4 nimica CL, T, CI, R: nemica 1; 5 înşală CL,CI, 
R, I: înşelă T; 7 pănă CL, CI, R, I: pînă T; ună-altă CL, C1, I: 
una-alta T, R; care-mi CL, T, CI, R: cari-mi I; 10 îndeplinise CL, 
T, CI, R: împlinise 7; 11 poronca CL, CI, R, I: porunca T; 19 pintre 
CL, CI, R, I: printre T; pănă CL, CI, R, I: pînă 7; 20 iaca CL, T, 
CI, R: iată I; 21 desară CL, CI, R, I: deseară T; 23 s-a CL, CI 
R, I: s-o T; 24 cu nime CL, T, CI, I: cu mine R; 28 meu CL, T, 
CI, R: mieu I; 80 zise CL, CI, R, I: zice T; 81 Ieie-vă macar CL, 
CI, R, I: la-vă măcar T, pielea CL, CI, R, I: pelea CI; 84 şmi- 
chiria CL, CI, R, I: şmecheria T; 85 duce CL, CI, R, I: duse T; 
87 zise CL, CI, R, I: zice T; 40 ameazăzi CL, T, CI, R: amia- 
zăzi I. 

122 
1 sara CL, CI, R, I: seara T; 8 pănă CL, CI, R,T: pînă T; 4poroncă 
CL, CI, I: poruncă T, R; & nopții CL, T, CI, R: nopței 1, 6 păserică 
CL, CI, R, 1: păsărică T; zboară V, I: scris sboară CL, T, CI, R; 
6—7 printre CL, T, CI, R: pintre I; străji CL, CI, R, I: streji T; 
11 zgîtie V: scris sgitie CL, T, CI, R, I; păserică CL, CI, R: păsărică 
T, I; 11—12 zburat V, I: scris sburat CL, T, CI, R; 18 sama CL, CI, 
R, I: seama T; vrei CL, T, CI, R: vrai I; 14 De-acum CL, CI, R, I: 
D-acum T; 16 ți-oiu CL, T, R, I: ţi-oi CI; 24—25 bojbăi CL, CI, 
I: bojboi T, R: 25 buruienele CL, T, R, I: buruienile CI, 28 colo CL, 
T, CI, I: omite R; 29 zise CL, CI, R, I: zice T; 88 iacătă-oi CL, T, 
CI, R: iacătă-oiu 1; 86 pănă CL, CI, R,T: pînă T. 


335 


www.dacoromanica.ro 


128 

1 viaţa CL, T, CI, R: viaţă I (greşeală de tipar); 5 zise CL, CI, R, 
I: zice T; 9 cealaltă CL, T, CI, R: ceealaltă Z; 11 între V, I: intre 
CL, T, CI, R; i4 un CL, CI, R, I: omite T; 15 samă CL, CI, R,T: 
seamă 7; 19 mulțămind CL, CI, R, I: mulțumind T; 20 nişte CL, T, 
CI, I: neşte R, 22 ieie CL, CI, R, I: ia T; samă CL, CI, R, I: seamă 
T, 25 înfăţişază CL, T, R, I; întăţişează CI, 88 frumuseță CL, CI, R, 
T: frumuseţe T; 84 care-i CL, CI, R, I: care e T; 85 ie-ţ-o CL, CI 
R, I: ia-ț-o T; meu CL, T, CI, R: mieu I; gîci-o CL, CI, R, I: 
ghici-o T. 


124 


1 peaptănă CL, T, CI, R: piaptănă I; 2 fel CL, T, CI, R: feliu Z; 
poroncă CL, CI, R, I: poruncă T; 5 deie CL, CI, R, I: dea T; 
greşească CL, T, CI, R: greşască I; 6 dică CL, CI, R, I: adică T; 7 
tulburat CL, CI, R, I: turburat T; 12 sunt CL, T, CI, R: sînt I; 
14—15 de-amăruntul CL, CI, R, I: de-amănuntul 7, 15 deie CL, CI, 
R, I: dea T; 17 întră V, I: intră CL, T, CI, R; 19 întra V, I: intra 
CL, T, CI, R; stăi CL, T, CI, I: stai R; şi care-i vedè-o CL, CI, 
R: care-i vedea-o T, I; 22 întră V, I: intră CL, T, CI, R; 26 zboară 
CL, T, CI, 1: scris sboară R; 88 poroncit CL, CI, R, I: poruncit T; 
85 zise CL, T, CI, R: zice I; 87 macar CL, T, CI, I: măcar T, R; 
39 mulțămeşte CL, T, R, I: mulţumeşte CI. 


125 


4 nerăbdătorule CL, T, CI, R: nerăbdătoriule 7; 4—5 zise fata împă- 
ratului CL, CI, R, I: omite T; 18 Iară CL, CI, R, I: Iacă T; avè 
CL, CI, R: avea T, I; 14 întăi CL, CI, R: întîi T: întăiu I; po- 
roncite CL, CI, R, I: poruncite T; pornesc CL, CI, R, I: por- 
neşte T; 28 iè CL, CI, R: ia T, I; 26 iè CL, CI, R: ia T, I; 27 
păserică CL, R: păsărică T, CI, I; 29 iè CL, CI, R: ia T, 1; 82 
stăpînu-meu CL, T, CI, R: stăpînu-mieu 7; 88 iară CL, T, R, I: 
iar CI; li-i CL, CI, R, I: le-i T; stăpînu-meu CL, T, CI, R: stăpînu- 
mieu 1, răpede CL, CI, I: repede T, R; iè CL, CI, R: ia T, I; 
apa CL, T, CI, I: apă R; 89 i s-a umplut CL, T, R, I: i s-au um- 
plut CI. 


336 


www.dacoromanica.ro 


126 
5 tătine-său CL, CI, I: tătină-său 7: tătăne-său R; 9 iè CL, CI, R: 
ia T, 1, 19 ni-i CL, C1, R, I: ne-oi T; 20 mulţămeșşte CL, CI, R, I: 
mulţumeşte T; 21 ceriu au CL, CI, R, I: cera T; 28 arzătoriu CL, 
R, I: arzător T: arzătoru CI; 24 fărmăcătoriu CL, R, I: fermecător 
T: farmăcător CI; 29 pielea CL, CI, R, I: pelea T; 81 RoşCL, T, 
CI, I: Roşu R; 88 dezmerdat V: scris desmerdat CL, T, CI, R: scris 
desmierdat Z; întăi CL, CI, R, I: întîi T; 88 Nu-i CL, CI, R, I: Nu 
e T. 

127 
11 de-alde CL, CI, R, I: d-alde T; 15 iaca CL, T, CI, R: iată I; 
18 Roş CL, T, CI, I: Roşu R; 20 poroncă CL, CI, I: poruncă T, 
R; li CL, CI, R, I: le T; 21 întimpinare V: întimpinare CL, T, CI, 
R, I; 22 răzbunare CL, CI, I: scris răsbunare T, R; 24 ajung și ei 
CL, T, CI, R: omite şi I; 25 iaca CL, CI, R: iacă T: iată I; li CL, CI, 
R, I: le T; 26 fetele CL, CI, R, I: cu fetele T; 28 Roş CL, T, CI, I: 
Roşu R; răpede CL, CI, I: repede T, R; să o iè CL, CI, R: ṣi o ia T? 
să o ia 1; 81 Lipseşte CL, CI, R, I: Lipseşti T; 86 răpede CL, CI, 
R, 1: repede T: 34 Atunci împăratul CL, T, CI, R: Atunci şi împăra- 
tul Z; 87 zboară CL, T, CI, I: scris sboară R. 

128 
1 răpede CL, C1, R, I: repede T; 8 Păn-aici CL, CI, R, I: Pîn-aici T; 
4 zboară V, I: scris sboară CL, T, CI, R; ceriului CL, CI, R, I: ceru- 
lui T; § pănă CL, CI, R, I: pînă T; "7 Roş CL, T, CI, I: Roşu R; 
8 răpede CL, CI, I: repede T, R; încunjură CL, CI, R, I: înconjură 
T; 10 steie CL, CI, R, I: stea T; pielea CL, CI, R, I: pelea T; 13 
da’ CL, CI, R, I: dar T; 15 Roş CL, T, CI, I: Roşu R; 17 înge- 
nunchind CL, CI, R, I: îngenuchind T; 19 împărăția CL, CI, R, 
I: împărăție T; 28 ceriu CL, C1, R, I: cer T; 25 furnicilor CL, 
T, CI, R: furnicelor 7; 26 Crăiasa albinelor și CL, T, CI, I: 
omite R; 27 Și mai fost-au poftiți încă CL, CI, R, I: omite T; 
şi-mpărați CL, T, R: şi împărați CI, I; 28 samă CL, CI, R, I: 
seamă 7, 29 buzunariu CL, CI, R, I: buzunar T; 82 bè CL, CI, R: 
bea 7, Z; 82—88 Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănincă CL, CI, 
R, I: omite T. 


337 


www.dacoromanica.ro 


(p. 129) 


FATA BABEI ŞI FATA MOŞNEAGULUI 


Publicată în Convorbiri literare, XI, 6, 1 septembre 1877, p. 212— 
216, apoi în ediţia de la Iaşi, vol, I, 1890, p. 283—294, cu modificări 
neînsemnate. 

Reproducem textul din Convorbiri literare. 


CL — Convorbiri literare; I — ediţia Iaşi; V — lecţiuni stabilite 
prin conjectură, 


P. 129, r. 


P. 130, r. 


338 


5 se alinta cum s-alintă cioara-n laţ — „se alinta, dar 
nu-i şedea bine, n-o prindea“ (fiindcă era urită), Cioara 
în laţ nu se alintă, ci se zbate să scape, şi, evident, nu-i 
stă nici ei bine, zbătindu-se în laţul care o stringe tare, 
Comparaţia este plină de ironie la adresa fetei antipatice 
a babei. 


1: 0 apucau de obraz — „0 ocărau, săreau cu gura pe ea“; 
obraz are aici sensul figurat din diverse locuţiuni ca obraz 
subțire, a scăpa cu obraz(ul) curat etc.; a apuca de obraz 
însemnează, deci, „a jigni, a lovi sau a atinge pe cineva 
în amorul lui propriu, în cinstea lui“ etc, 


„ 14: se uita în coarnele ei — „asculta de tot ce-i spunea ea, 


îi făcea pe plac“. Cf. locuţiunea, perfect sinonimă, a 
căuta cuiva în coarne. Sensul propriu, care a fost, fără 
îndoială, cel originar, are ca punct de plecare plăcerea 
viţeilor de a fi scărpinaţi cînd încep să le iasă coarnele: 
a căuta însemnează „a pune mîna, a atinge mîngiind locul 
unde urmează să apară coarnele“, exact ca în locuţiunea 
a căuta în cap cuiva — „a-i căuta cu mîna păduchii“, 
operaţie care place mai ales copiilor tocmai pentru că 
produce o gidilare a pielei capului. Şi cum a căuta are şi 
înţelesul „a privi, a se uita“, de la a căuta cuiva în coarne 
s-a ajuns uşor la a se uita în coarne. 


. 16—17: apucase a cînta găina la casa lui, şi cucoșul nu mai 


avea nici o trecere — „apucase baba să poruncească în 
casa lui, şi pe moşneag nu-l mai lua nimeni în seamă“, 
17—18: ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu didiochiul 
— „ia să fi îndrăznit a-şi permite mai mult decit trebu'a“, 


www.dacoromanica.ro 


r 

P. 131, r. 

P. 134, r. 
r. 


P. 135, r. 


Dedeochiul este primejdios pentru cel care-l provoacă 
(datorită calităților lui excepționale, oamenii se miră 
mai mult decît se cuvine şi urmarea este îmbolnăvirea 
lui), chiar cînd se menține în limite normale, cu atit mai 
virtos cind depăşeşte aceste limite. Locuţiunea are aici 
nuanţă ironică, întructt nu poate fi vorba de admiraţie 
exagerată pentru ceva sau cineva, ci dimpotrivă. 


„ 18—19: baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti — „baba 


şi fiică-sa îl ocărau, îl băteau la cap, spunindu-i tot felul 
de vorbe urite“. Şi aici avem ironie: Bo (g)daproste este 
formula de mulțumire pentru o pomană oarecare, pentru 
un bine etc., iar în cazul de faţă a ajuns să aibă sensul 
de „cuvinte, vorbe repetate, numeroase“ (bineînţeles. 
cu conținut urit la adresa partenerului). 


25—26: ştia că de făcut treabă nu mai cade coada nimărui 
— „ştia că a face treabă nu-i un lucru de ruşine sau de 
umilință“. Coada“ simbolizează aici fudulia,înfumurarea: 
s-a pornit de la diverse animale, care, în anumite împre- 
jurări, ţin coada în sus (semn de minie sau de superiori- 
tate față de alt animal). 


10—11: și-a pusminile-n cap de ceea ce-a găsit acasă — „s-a. 
îngrozit de ceea ce a găsit acasă“ (şi-a pus mîinile în cap 
ca să-și smulgă părul de necaz mare). 


37: scobește-te, fata babei, în dinți! — „pune-ţi pofta în 
cui, lasă-te păgubaşă de toate“. Scobitul în dinţi repre- 
zintă concret renunțarea, de nevoie, la un lucru tare dorit, 
La ţară, cînd un îlăcău sau o fată nu s-au putut căsători 
cu cine au vrut, sînt... consolaţi, în glumă, de către 
prieteni şi cunoscuţi, prin oferirea unei... scobitori (de 
obicei un pai ceva mai grosuţ de la mătură), gest neînsoţit 
de cuvinte. 

11—13: găinile nu mai cîntau cucoșeşte la casa moşneagului, 
să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai 
aveau — aluzie la intrarea în normala vieţii moşneagului 
şi a fetei lui prin referirea la credinţa populară, bazată 
pe experienţă, că o găină care cîntă ca cocoşul este bol- 
navă şi, deci, trebuie să moară. 

14—16: moșneagul a rămas pleșuv și spetii de mult ce-l 
netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva, 


339 


www.dacoromanica.ro 


dacă-i copt malaiul — prezentare glumeaţă a tratamen- 
tului aplicat moşneagului, supus şi ascultător, de către 
babă, care-l bătea în cap cu pumnul (îl netezea pe cap, 
adică îi netezea părul, îl friza!) şi în spinare cu vătraiul 
(ca să vadă dacă s-a copt mălaiul: cu vătraiul se scoate 
din cuptor pîinea sau turta numită în Moldova mălai) 


Variante 
129 
2—3 Era odată un moşneag ş-o babă; și moșneagul avea o fată și baba 
iar o fată Z: Cică era odată un vădăoiu bătrîn, care avea o fată el s-a 


însurat a doua oară şi-a luat o babă văduvă, care şi ea avea o fată 
CL; 19 peatră CL: piatră Z; 29 În zadar CL: În zădar Z. 

130 
2—3 duminica CL: dumineca I; 18 vrè CL: vrea I; 18 didiochiul 
CL: dedeochiul 7; 22 iaca CL: iată I; 28 rea CL: ră I; 27 sunt CL: 
sînt Z; orşiunde CL: orişiunde 7, 81 putt CL: putea Z; 86 părin- 
țească CL: părinţască Z. 

131 
7 iaca CL: iată I; 21—22 dă de-un cuptior nelipit şi mai-mai să se 
risipească CL: dă de un cuptioriu nelipit şi mai să se risipească I; 
23 Cuptiorul CL: Cuptioriul 7; 26 călcă I: călca CL; cuptiorul CL: 
cuptioriul 7; 80 şi zi și noapte CL: zi şi noapte I; 89 întim- 
pină V, I: întimpină CL; 40 săracă CL: saracă I. 

132 
1 mînile CL: minele IZ; 8 sunt CL: sînt I; Duminică CL: Duminecă 
I; 9 mînile CL: minele Z; 12 care CL: cari Z; 17 suflică CL: suflecă 
I; Întăi şi-ntăi CL: Întăiu şi-ntăiu Z; 19 Veniţi la mama să vă 
lie CL: veniţi, mama să vă leie I; 21 bălauri CL: balauri I; 26 
Duminică CL: Duminecă I; copiii I: copii CL; 29 şi să-și aleagă 
CL: să-şi aleagă Z; vrè CL: vrea I; 85 Duminică CL: Duminecă T; 
37 îşi it CL: îşi ia Z; 39 cuptiorul CL: cuptioriul T, 


133 
1 ièCL: ia I; 7 a luat paharele cu sine /: a luat un păhărel cu sine 
340 


www.dacoromanica.ro 


CL, 26 pradată CL: prădată Z; 32 cuptiorul CL: cuptioriul 7, 83 risi- 
pească CL: risipească Z; 89 pute CL: putea T. 


134 
8 Duminică CL: Duminecă I; 5 copiii CL; copii I; sfintei Z; sf. 
CL; Duminici CL: Dumineci Z; 10 sfinta Z: sf. CL; Duminică CL: 
Duminecă Z; 10—11 mînile-n cap CL: mînele-n cap I; 1i sfinta I: sf. 
CL; Duminică CL: Duminecă I; 20 sfînta I; sf. CL; Duminică CL: 
Duminecă I; 23 sfinta I: sf. CL; Duminică CL: Duminecă 1; 25 
cuptior CL: cuptioriu T. 


(p. 136) IVAN TURBINCA 


Publicată în Convorbiri literare, XII, 4, 1 aprilie 1878, p. 22—31, 
cu subtitlul „Poveste“, retipărită apoi în Timpul, III, ar. 75—78, 
din 4—7 aprilie 1878, cu explicaţia „Poveste de Ion Creangă“, în Gura 
satului, XVIII, 1878: 7, 8, 4 şi 18 apriliu; 9, 2 mai; 10, 16 mai; 12, 13 
iuniu; 14, 4 iulie; 16, 1 august; 17, 15 august; 18, 5 septemvre, cu ace- 
eaşi explicaţie, în Curierul de Iaşi, XI, nr, 38—39, din 5—7 aprilie 1878, 
cu subtitlul „Poveste“, în Călindarul bunului econom, pe anul visect 
1880, întocmit de D. Comşa şi Eugen Brote, Sibiu, 1V, p. 81—93, cu 
acelaşi subtitlu, în Almanah literar și ilustrat, Bucureşti, anul I, 1886,p, 
92—111, cu subtitlul „Poveste“ şi, în sfîrşit, în ediţia de la Iași, vol, I, 
1890, p. 297—325,tără subtitlu, unde a apărut cu unele modificări. 

Manuscrisul autograf, necomplet, nr. 4.074, aflat în fondul Bibl, 
Acad, Republicii Socialiste România, conţine 5 foi din această po- 
veste, scrise pe amîndouă feţele, şi anume: f, 43r.— 44v., de la început 
pînă la: „şi începe a căuta prin casă în toate părţile, dar nu găsește 
pe nimene“ inclusiv, f, 45r.—47 v., de la: „Mi separe miecăşi boieriul, 
cît era de boieriu“pînă la: „Şi să nu vă supăraţi, dar tare-i neastimpă- 
rată şi avană, drept să vă spun“ inclusiv, 

Reproducem textul din Convorbiri literare, ţinînd seamă de corec- 
turile din ediţia de la Iași, 


341 
27 — loa Creangă — Opere vol. I 


www.dacoromanica.ro 


CL — Convorbiri literare; T — Timpul; N—Gura satulul; CI — Cu- 
rierul de Iași; R — Călindarul bunului econom; G — Almanah literar 
şi ilustrat, L — ediţia Iaşi; Ms — manuscris autograf; Ms, — va- 
riante față de Ms; V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 


P. 137, r. 8: Dar din dar se face raiul — „omul ajunge, după moarte, 
în rai, dacă se arată în viaţă darnic (ajutînd pe cei în 
nevoie)“. Construcţia sintactică dar din dar trebuie inter- 
pretată în sensul că darul pe care îl facem trebuie să fie, 
la rîndul lui, tot un dar, primit de noi, de la altcineva, 
în principiu, conform credinţei religioase, de la Dumnezeu; 
dovadă explicaţia pe care o dă Ivan: Dumnezeu mi-a 
dat, eu dau, şi Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde. În 
momentul de faţă, dar din dar este interpretat, probabil, 
tot aşa de către numeroşi vorbitori (printre care mă 
număr și eu), dar cred căalţii îl analizează în „dar peste 
dar“, adică dar continuu, repetat, întrucît unul singur 
nu justitică primirea în rai a celui care îl face. 


P. 139, r. 10: are Chira socoteală — „este ceva orinduit de mai 
înainte, cu intenţie“. La baza acestei zicale va fi stînd o 
întîmplare reală cu o femeie numită Chira. 


r. 39—40: de parcă aveau orbul găinilor — „de parcă nu vedeau 
pe unde merg şi ce fac“. Orbul găinilor este, după dicţio- 
narele limbii noastre, o afecţiune a vederii la găini și 
la oameni, în general, seara și noaptea. În vorbirea fami- 
liară din Moldova (probabil şi din alte părţi ale ţării), 
această expresie are sensul figurat de „fudulie, înfumu- 
rare“: cînd cineva se face că nu observă pe un cunoscut 
sau se uită de sus la semenii lui, se spune că are orbul 
găinilor. Cf. Stilistica, p. 316. 

P. 146, r, 21—22: păn-acum le-a fost şi lor veleatul — „pînă acum 
le-a fost dat să trăiască“. 

r. 22: Cu Ivan şi-au găsit popa — „Cu Ivan au găsit 
unul mai tare decît ei“. Datorită lipsei aproape totale de 
instrucţiune, țăranii de pe vremuri vedeau în preotul din 
satul lor pe omulatoatecunoscător și, deci, superior tuturor 
celorlalți. Şi aceasta, numai pentru că știa să citească 
şi să scrie. 

P. 441, r. 7—8: (fuge şi Scaraoschi după ceilalţi) ca tăunul cu paiul... 
— „foarte repede“. Comparaţia se bazează pe obiceiul 


342 


www.dacoromanica.ro 


P. 148, r. 


27" 


copiilor de a prinde tăuni și a le da apoi drumul, după ce 
le-au virit în partea posterioară a corpului un pai, care 
le provoacă durere, făcîndu-i astiel să zboare şi mai iute 
decit în condiţii normale. 

20; Călătorie sprincenată | urare ironică, adesea batjoco- 
ritoare, la adresa unuia de care vrei să scapi, care nu-ţi 
place, te-a supărat etc. 


10: ajunsă de cap — „deşteaptă“. 


24—22: (Acum cred) că nu ţi-i mai face blăstăm cu mine 
— „...Că nu te vei mai purta rău cu mine, ca să cadă bles- 
temul asupra ta“. 


1: i se întunecă lumea înaintea ochilor — „se face 
întuneric în faţa ei, înctt aproape nu mai vede nimic“, 
Aici lume însemnează „lumină“, ca în a-și lua lumea în 
cap. Este sensul lat. lumen, din care provine. 


13: Am să te ţin la pastramă — „am să te fac pastramă“ 
(adică am să te ţin în turbincă pînă cînd ţi se va usca 
carnea ca pastrama). 


. 22—23: (Ivan) incepe a face feţe feţe — „începe să se 


teamă, să aibă emoție“ (de aceea i se schimbă culoarea 
feţei: mai întii roşie, de ruşine, apoi galbenă, de frică). 
29—20: ţi-ai trăit traiul şi ţi-ai mincat malaiul — „ai 
ajuns la capătul vieţii, ai trăit destul“. Ţi-ai mincat 
mălaiul se explică mai mult din necesități ritmice (cf: 
rima traiul — malaiul), căci ca conţinut nu diferă prea 
mult de prima parte a zicalei. 


. 35: ţi s-a dus vestea ca de popă tuns — locuţiune apărută, 


foarte probabil, de mult şi avînd ca punct de plecare 
faptul că preoţii purtau pe vremuri, în mod obligatoriu, 
părul lung, împletit în coade, ca femeile. 


8 pentru văd eu bine că mi s-a strîns funia la parv., 
mai sus, Harap-Alb, note,p. 312 (cu verbul a apropia). 


18—19: hăis, haram, cea, haram — aşa sînt îndemnați boii 
(şi caii), cînd trag carul, plugul etc. Haram este o inter- 
jecţie, de origine turcească, şi însemnează „blestemat 
(să fii)!“; în formula aceasta are valoare substantivală 
şi sensul „vită păcătoasă, incapabilă să-şi facă treaba“, 


343 


www.dacoromanica.ro 


P. 149,r. 
r. 
r. 
r. 
r. 
P. 150,r. 
344 


De fapt, şi ca substantiv a avut aceeaşi accepție, la început, 
pe care o are interjecţia, adică un fel de blestem sau de 
ocară grea la adresa vitelor. Cf. dalac, talan ş.a., nume 
de boli, care sînt întrebuințate, în momente de necaz, 
la adresa (mai ales sau exclusiv?) a cailor: De/ dalacule!? 
(sau talanule/) este echivalentul blestemului dare-ar 
dalacul (sau talanul) în tine! Pentru anumite sensuri ale 


lui haram, v. cele spuse de A. Graur, în Bulletin linguisti- 
que, IV (1936), p. 87 şi urm. 


19—20 : am umblat ia așa, teleleu Tanasă — „am bătut drumu- 
rile fără rost, ca un pierde-vară“. 


21: Și tocmai acum, la dică — „şi tocmai cîndam ajuns 
la capătul vieţii, cînd mi se hotărăște soarta“, 


24—25: Fală goală, traistă uşoară — „fudulie neîntemeiată, 
mâîndrie de om sărac, lăudăroşenie“. 


10: să le dau răvaş de drum — „să-i trimit pe lumea 
cealaltă“ (propriu „să le dau scrisoarea necesară pentru a 
face călătoria“), 


21: A...ra...ca' de mine şi de mine! — „Săraca-mi de mine 
şi de mine!“ Pentru modul cum săraca-mi a devenit ăracan, 
vezi Stilistica... cit., p. 36—38. „Descompunerea“ în 
ă..„.ra...ca' se datorește stării afective puternice (mira- 
rea, uimirea etc. amestecată cu supărarea), care cere o 
rostire prelungită şi răspicată. 


34: — Nal că ţi-am făcut coneţul — „Na! că am terminat 
cu tine, ţi-am pus capăt zilelor“; coneț este cuvint de 
origine rusă, cu sensul „sfîrşit“. 


34—35: De-acum du-te pe apa simbetei — „de-acum du- 
te pe lumea cealaltă“. 


40—41: „Dacă dai nas lui Ivan, elsesuie pe divan“ — „Dacă 
nu reacţionezi cum trebuie contra obrăzniciilor mici 
ale cuiva, el face altele din ce în ce mai mari“. 


12: Încă te faci niznai? — „Încă te faci că nu ştiil“; 
niznai provine din rus. ne znaju — „nu ştiu“. Întrebuin- 
area acestei locuţiuni, ca și a celei de mai sus, ţi-am făcut 
conețul, nu poate fi întimplătoare, dat fiind că Ivan 
Turbinca era rus. 


www.dacoromanica.ro 


Variante 


1836 


1—2 Ivan Turbinca. Poveste CL, CI, G: Ivan Turbinca. Poveste de 
Ion Creangă T: Ivan Turbinca. Poveste de Ioan Creangă N: Ivan 
Turbincă, Poveste R; Ivan Turbinca I; Povestea lui Ivan Turbinca 
Ms; 8 Era odată un rus, pe care îl chema Ivan CL, T, CI, R, G, I: 
Era odată un rus pre care îl chema Ivan N: Amu, cică era odată un rus 
pe care îl chiăma Ivan Ms; 5 soroace CL, T, N, CI, R,G, I, Ms: 
redactare anterioară termene Ms,; acuma CL, T, N, CI, R, G, Ms: 
acum I; 6 şi-a CL, T, N, R,G, I: ş-a CI, Ms; 7—8 unde-a vrea 
CL, N, R,G, I: unde o vrea T: unde a vrea CI: unde-a vrè Ms; 
8 carboave CL, T, N, CI, R, G, I: cărboave Ms; 9 Ivan CL, T, CI, 
R, G, I, Ms: Ioan N; mulțămi CL, T, CI, R, I: mulţumi N, G: 
mulțemi Ms; 10 tovarăşii lui de oaste CL, T, N, CI, R, G, I, Ms: 
redactare anterioară traii lui de arme Ms,; 10—11 cu care mai trase 
CL, T, N, CI, R, G: cu cari mai trase I, Ms: redactare anterioară 
cu cari mai băuse Ms,; rachiu CL, T, CI, R, G, I, Ms: vinars N; 
18 margine CL, T, N, R, G, I, Ms: margină CI; 15—16 pe-o 
cărare lăturalnică CL, N, R, G, I, Ms: pe o cărare lăturelnică 
T, CI: redactare anterioară pe un drum lăturalnic Msı; 16 Petre 
CL, T, CI, R, G, I, Ms: Petru N; 17 Petre CL, T, CI, R, G, I1, 
Ms: Petru N; pe CL, T, CI, R, G, I, Ms: pre N; 20 Petre CL, 
T, CI, R, G, I, Ms: Petru N; spăriet CL, CI, R, G, I, Ms: 
speriat T: spăriat N; 21 hai CL, T, CI, R, G, I, Ms: aid’ N; 
22 ostaşul cela CL, CI, R, G, I, Ms: ostaşul ce vine T, N; 
harțag CL, T, N, CI, R, G, I: hărțag Ms; ne CL, T, N, CI, 
R, G, TI: ni Ms: 28 c-am CL, T, N, R, G, I, Ms: că am CI; 
25 grijă CL, T, CI, R, I, Ms: grije N, G; 26 e un om bun 
CL, T, N, CI, R, G, I: e om bun Ms; 27 Vezi-l CL, CI, R, G, I: 
Vezi-l-ăi T, N, Ms; carboave CL, T, N, CI, R, G, I: cărboave Ms; 
28 hai CL, T, CI, R, G, I, Ms: aid’ N;cerşitor CL, N, CI, R, I: 
cerșetor T, G: cerşitoriu Ms; 29 ist CL, CI, R, G, I, Ms: ăsta T? 
iesta N; celalalt CL, N, CI, R, I, Ms: celălalt T, G; 80 să ne deie 
amundouă carboavele Z, N, CI: să ne amundouă carboavele CL (gre- 
şeală de tipar): să ne dea amindouă carboavele R, T, G: să ni deie 
amîndouă cărboavele Ms; 81 Adu-ți CL, T, N, CI, R, G, I: Adă-ți 
Ms; ţi-am CL, T, N, CI, R, G, I: ţ-am Ms. 


137 
1 ceriurilor CL, N, CI, R, I, Ms: cerurilor T, G; 2 stintul Petre se 


345 


www.dacoromanica.ro 


CL, T, CI, R, G, I, Mẹ: sîntul Petru să N; 8 iară CL, T, CI, R, 
G, I, Mş: iar N; celalalt CL, N, CI, R, Mş: celălalt T, G, I; 
7 sfîntul Petre CL, T, R, I, Mg: sîntul Petru N: sfîntul Petrea CI; 
9 se tot duce înainte CL, T, CI, R, G, I, Mg: se duce tot înainte N; 
11 sfîntul Petre CL, T, R, I, Mş: sîntul Petru N: sfìntul Petrea CI; 
mirare CL, T, N, CI, R, G, I: mierare Mẹ; 14 grijă CL, T, N, 
CI, G, I, Mş: grije R; 16 sfintul Petre CL, T, CI, R, G, I, M: 
sîntul Petru N; 17 colè CL, CI, G, I, Mş: colea T, N: colo R; pe 
CL, T, CI, R,G, I, Mş: pre N; 19 Bună calea CL, CI, R, G, I; Bună 
cale T, N: Buna calea Mẹ; 20 te-ncurci CL, T, N, R, G, I, Mẹ: te 
încurci CI; 21 Mulţămesc CL, T, N, CI, R, I, Mẹ: Mulţumesc G; 
d-voastră CL, T, N, CI, R,G, I: dumnevoastră Mg, 22 aşa CL, T, CI, 
R,G, I, Mẹ: aşt N; 28 D-apoi CL, T, N, CI,G, I, Mş: C-apoi R; 24 
răspunse CL, T, N, CI, R, G, I, Mş: redactare qnteriggră zise Mşu 
25 zborşit V, T, R: şçriş sborşit CL, N, CI, G, I, Mẹ; 26 că ştii 
toateCL, T, N, CI, R, G, I: căștii toate cele Mẹ, 27 sunt CL, T, N, 
CI, R, G, Mş: sint I; cerşitorul CL, CI, Mş: cerşetorul T, N, G: 
cerşitoriul R, I; pe CL, T, CI, R, G, I, Mẹ: pre N; 28 cine dă sara- 
cilor CL, N, CI, R, G: cine dă săracilor T, I, Mş: redactare qnte- 
rigară cine dă la saraci My; pe CL, T, CI, R, G, I, Mẹ: pre N, 81 
Petre CL, T, CI, R, G, I, Mẹ: Petru N; Cit eşti tu de milostiv 
CL, R, G, I, Mẹ: Cit ești milostiv 7: Cit eşti tu milostiv N: Cit eşti 
de milostiv CI; 82 sunt CL, T, N, CI, R, G, Mş: sînt I; orice-i cere 
CL, T, N, CI, R, G, I: ori ce-i cere Mẹ; 84 dezmeţit CL, T, CI, 
R, G, I, Mş: şeriş desmeţit N; 87 blagosloveşte-mi CL, T, CI, R,G, 
I, Mg: binecuvintează-mi N, ca CL, T, N, CI, G, I, Mẹ: că R; 
87æ38 ca, ori pe cine-oiu vrea V: că, ori pe cine-oiu vrea CL, T, CI, 
R, G, I: că, ori pe cine-oiu vrè N: ca, ori pecine-oiu vrè Mş; 89 fără 
învoirea mea CL, T, N, CI, R, G, I, Mẹ: redactare anterigară fără 
voia mea Mş,; 40 blagoslovi CL, T, CI, R, G, I, Mg: binecuvîntă N. 
138 
2 vii CL, T, CI, R, G, I, Mẹ: vini N; căci CL, N, CI, R, G, I, 
Mş: că T; ţi-a CL, T, N, CI, R, G, I: ţ-o Mẹ; 5 deodată CL, N, 
CI, R, G, I, Mẹ: dodată T; 7 aceste CL, T, N, CI, R, I, Mş: 
aceasta G; peste CL, T, CI, R, G, I, Mş: preste N; de-a CL, CI, 
R, G, I, Mẹ: d-a T, N; 8 care CL, T, N, CI, R, G, Mẹ: cari I; 
de-abia CL, T, CI, R, G, I, Mg: d-abiè N, zăreau CL, T, N, R, G, 
I, Mş: zărea CI; 9 Şi merge Ioan, şi merge, şi merge CL, T, N, CI, 


346 


www.dacoromanica.ro 


G, I, Ms: Şi merge Ivan, şi merge R; 20 pănă cînd, pe înserate CL, T, 
CI, R, G, I, Ms: şi cînd, pe înserate N; ajunge CL, T, N,R,G, 
I, Ms: ajunse CI, cele CL, CI, R, G, I, Ms: celea T; 11 întră F, I, 
Ms: intră CL, T, N, CI, R, G; înfăţişează CL, T, N, CI, R, G, 
I, Ms: întăţoşază Ms; 11—12 boierului CL, F, N, CI, R, G: boie- 
riului Z, Ms; 12 Boierul CL, T, N, CI, R, G: Boieriul IZ, Ms; 
12—18 zgircit CL, T, CI, R, G, I, Ms: scris sgircit N; 18—14 
n-are ce să facă CL, T, N, CI, R, G, I: n-are ce se face Ms, 14 poron- 
ceşte CL, T, N, CI, R, I, Ms: porunceşte G; 15 deie CL, N, CI, 
R, G, I, Ms: dea T; 16 nelocuite CL, T, N, CI, R, G, I; nelăcuite 
Ms; musafirii CL, T, N, CI, R, G, 1: musaferii Ms; care CL, T, 
N, CI, R, G: cari I, Ms; 17 aşa CL, T, CI, R, G, I, Ms: aşă N3 
poronca CL, N, CI, R, G, I, Ms: porunca T; 18 ia CL, T, N, CI, 
R,G, I: iè Ms; pe CL, T, CI, R,G, I, Ms: pre N; 19 hotărît 
CL, T, CI, R,G, I, Ms: otărît N; 20 odihna CL, T, CI, R, G, 
I, Ms: odina N, boierul CL, T, N, CI, R, G: boieriul I, Ms; 
22 Acum CL, T, N, CI, R,G, I: Amu Ms; pe CL, T, CI, R, 
G, I, Ms: pre N, 23 pe CL, T, CI, R, G, I, Ms: pre N (de două 
ori); 24 vă CL, T, CI, R, G, I, Ms: vi N, boierul CL, T, N, CI, 
R, G: boieriul Z, Ms; 24—25 păreche CL, T, N, CI, R, I, Ms: 
pereche G; 25 de-o parte CL, CI, R, G, I: de o parte T, N: deoparte 
Ms; zice CL, T, N, CI, R, I, Ms: zicea G; 26 porunci CL, T, N; 
CI, R, G, I: poronci Ms; pe CL, T, CI, R, G, I, Ms: pre N; 
27 n-avè CL, R: n-avea T, CI, G, I, Ms: nu avea N, întrat V, 
I, Ms: intrat CL, T, N, CI, R, G; 28 boierului CL, T, N, R, G, 
I: boieriului Ms; şi-a CL, T, N, CI, R, G, I: ş-a Ms; 28—29 în 
rinduială CL, N, CI, R, G, I, Ms: la rînduială T; 29 şi apoi CL, 
T, N, CI, R, G, I: ş-apoi Ms; 80 aşa CL, T, CI, R, G, I, Ms: 
aşt N; îmbracat CL, T, N, CI, R, I: îmbrăcat G, Ms: 31 carboave 
CL, T, N, CI, R, G, I: cărboave Ms, 32 căpătăiu CL, N, CI, R, 
G, I, Ms: căpătiiu T; de-abia CL, T, R, G, I, Ms: de-abiè N: 
de abia CI; 83 Dar poate, bietul CL, CI, R, G, I; dar poate, bietul 
om T, N, Ms; 34 odihnească CL, T, CI, R, G, I, Ms: odinească 
N;a stins CL, T, N, CI, R, G: a stîns Z, Ms; 85 perna CL, T, CI, 
G, I, Ms: perina N, R; 87 răpede CL, CI, I: repedeT, N, R, G, Ms; 
88 pe CL, T, CI, R, G, I, Ms: pre N; nimene CL, T, N, R, G, 1, 
Ms: nimine CI: redactarea anterioară nimica Ms,; 89 nu-i CL, T, CI, 
R, G, I: nu e N; 40 perna CL, T, CI, G, I: perina N, R. 


139 
1 ieste CL, CI, R, G, I: astea T, N; 2 pănă CL, N, CI, R, G, I; 


347, 


www.dacoromanica.ro 


pînă T; 4 care de care CL, T, CI, R, G: cari de cari N, I; d coviţau 
CL, CI, R,G, I: guiţau T, N; 5—6 orăcăiau CL,T,CI,R, 
G, I: ocăcăiau N; 6 mornăiau CL, CI, R, G, I: mormăiau T: mor- 
măriau N; 7feldefel CL, T, CI, R, G, I: feliu de feliu N; schimono- 
site CL, T, N, R, G, I: schimonisite CI; 18 diavolii CL, N, CI, 
R, G, I: ghiavolii T; odată încep CL, T, N, CI, G, I: omite în- 
cep R; 15 întră V, I: intră CL, T, N, CI, R, G; 17 trîntindu-le 
CL, T, CI, R, G, I: trintindu-li N; 18 colè CL: colea T, N, CI, 
R, G, I; 20 nimene CL, T, CI, R,G, I: nimeni N; un somn de 
cele popeşti CL, CI, R, G, I: un somn de cele popești, de care 
trage popa în nopțile acele cînd este nevoie a se pune în poră cu 
dracii, din pricina citirei moliftelor sfîntului Vasile cel Mare T: 
un somn de cele popeșşti, de cari trage popa în nopţile acele cind 
este nevoie a se pune în poră cu dracii, din cauza citirei molitvelor 
sîntului Vasiliu cel Mare N; 21 aproape de cîntători CL, N, CI, R, I: 
pe aproape de cîntători T, G; căpitănia CL, CI, G, I: căpetenia 
T, N, R; 22 zăbovesc CL, T, CI, R, G: întirziă N: zăbăvesc I; 
25 odaie CL, T, CI, R,G, I: odaia N; cit ce poate CL, T, CI, 
R, G, I: omite ce N; 28 întră V, I: intră CL, T, N, CI, R,G; 
29 ceilalţi CL, T, CI, R,G, I: ceialalţi N; dimoni CL, CI, R, 
I: demoni T, N, G; căci CL, T, CI, R, G, I: că N; 80 că vă CL, T, 
CI, R, G, I: să vă N; 87 pohonțule CL, N, CI, R, G, I: pa- 
honțule T; 88 noaptea-n CL, T,CI, R, G, I: noaptea în N; aşa 
CL, T, CI, R,G, I: aşè N; 38—89 boierului CL, T, N, CI, R, 
G: boieriului 7; 89 care CL, T, CI, R, G: cari N, I; peste CL, 
T, CI, R, G, 1: preste N. 
140 

3 Boierul CL, T, N, CI, R, G: Boieriul Z; zgomotul V: scris sgo- 
motul CL, T, N, CI, R,G, I; ista CL, CI, R, G, I: ăsta (scris 
asta) T: iesta N; 4 După prin ogradă adaugă T, N Ce să fie cucoane, 
răspunde o slugă; 5 odihni CL, T, CI, R, G, T: odini N, 6 pricina 
CL, CI, R,G, I: răul T, N; 7 nişte CL, T, CI, R,G, I: nește N; 
vrè CL, CI, G: vrea T, N, R, I; 9 numai iaca CL, N, CI, R, G: 
numai iacă T: numai iată I; ce se CL, T, N, R, G: că se CI: ce să I; 
20 boierului CL, T, N, CI, R, G: boieriului I; 11 care CL, T, CI, 
R, G: cari N, I; zbăteau V: scris sbăteau CL, CI, R, G, I: băteau 
T, N; 12 gospodin CL, T, CI, R, G, I: gospodine N; 14 poclon 
CL, T, N, CI, R, I: plocon G; des-dimineață CL, CI, G: dis-de- 
dimineaţă T: des-de-dimineață N, R, 1; Poronceşte CL, N, CI, R,I: 
Poruncește T, G; 15 nişte CL, T, CI, R, G, I: nește N; 16 peste 


348 


www.dacoromanica.ro 


CL, T, CI, R,G, I: preste N; 17 Boierul CL, T, N, CI, R, G: Boie- 
riul I; aceasta CL, T, CI, R, G, I: acestea N; 18 spaimă CL, 7, CI, 
R, G, I: spaima N; 19 pănă atunci CL, N, CI, R, G: pină atunci T: 
păn-atunci 7; 20 izgoni V: scris isgoni CL, T, N, CI, R, G, I; 
21 nici CL, T, CI, R, G, I: neci N; 22 le-a CL, T, CI, R, G, T: 
li-a N; 28 boierul CL, T, N, CI, R, G: boieriul Z; mulțămire CL, T, 
CI, R, G, I: mulţumire N; 25 oiu CL, T, CI, R, G, I: voiu N; 
26 iaca CL, T, N, CI, R, I: iacă G; 80 vremea CL, T, CI, R, G, T: 
timpul N; 82—383 dezleagă V: scris desleagă CL, T, N, CI, R, G, I; 
84 şi, luînd CL, T, CI, R, G, I: omiteşi N;86 tocmală CL, T, N, 
CI, R, I: tocmeală G; vie CL, T, CI, R, G, I: vină N; 88 avè CL, 
N, CI, R: avea T, G, I; 40 ce CL, T, CI, R, G, I: cari N. 


141 


1 Dar, mai la urma urmelor CL, T, N, CI, R,G: Dar, la urma urmelor 
I; 2 pe CL, T, CI, R, G, I: pre N; 8 fugè CL, N, CI, R: fuge T: 
fugea G, I; 8 ceilalţi CL, T, CI, R, G, I: ceialalţi N; 9 Dumpezeu 
CL, T, CI, R, G, I: Dumnezicu N; boierul CL, T, N, CI, R, G: 
boieriul 7; 10 pe CL, T, CI, R, G, I: pre N; 11 rămii CL, T, CI, 
R, G, I: rămîni N; 16ièCL, CI:iaT, N, R, G, I; 20 sprincenată 
CL, T, N, CI, R, G: sprincepată I; boierul CL, T, N, CI, R, 
G: boieriul J; 22 boierul CL, T, N, CI, R, G: boieriul Z, Ms; 
boier CL, T, N, CI, R, G: boieriu J, Ms; 28 frica turbincăi CL, 
T, N, CI, R, I, Ms: frica de turbincă G; 25 nici CL, T, CI, R, 
G, I: neci N; căuta CL, N, CI, R, G, I, Ms: căta I; 27 pe CL, 
T, CI, R, G, I, Ms: pre N; întreba CL, T, N, CI, R, G, Ms: 
întrebă J; 28 aşa CL, T, CI, R, G, I, Ms: aşt N; 29 sfintul 
Nicolai CL, T, CI, R, G, Ms: sintul Nicolau NW: sfintul Neculai 
I; 80 scoțînd o iconiță din sin V, T, N, Ms: scoţind iconiță din 
sin CL, R, I: scoțînd iconița din sîn CZI, G; 33 nici CL, T, CI, R, 
G, I, Ms: neci N (de două ori); odată începe CL, T, N, CI, R, 
G, I: odată începu Ms; 84 cît putea CL, T, CI, R, G, I: cit ce 
putea N, Ms; sfintul Petre CL, T, CI, R, G, Ms: sintul Petru N: 
sfintul Petrea I; 86 Cine-i CL, T, CI, R, G, I, Ms: Cine e N. 


142 


1 Nu-i CL, T, CI, R, G, I, Ms: Nu e N; 8 Nu-i CL, T, CI, R, G, 
I, Ms: Nu e N; 4 sunt CL, T, N, CI, R, G, Ms: sînt I; 6 sunt 
CL, T, N, CI, R, G, Ms: sînt I; 14 iaca CL, T, N, CI, R, I, Ms: 
iacă G; 20 sunt CL, T, N, CI, R, G, Ms: sint I; 22 sunt CL, 
T, N, CI, R, G, Ms: sînt I; 24—25 Deschideţi iute CL, T, N, 


349 


www.dacoromanica.ro 


CI, R, G, I, Ms: redactare onterioară Daţi-mi drumul Ms,, 25 
minile CL, T, N, CI, R, G, I: minele Ms; 26 vreun CL, T, N, 
CI, R, G, I: vrun Ms; muştereu CL, T, N, CI, R, I, Ms: muş- 
teriu G; 27 de-a lor CL, T, CI, R, I, Ms: de al lor N: de-ai lor 
G, 27—28 numai iaca ce se trezesc pe neaşteptate CL, T, CI, R, 
Ms: numai iaca ce se trezesc dracii pe neaşteptate N: numai iacă 
ce se trezesc pe neaşteptate G: numai iată ce se trezeşte pe neaş- 
teptate Z; 28 Ivan Turbinca CL, N, CI, G, I, Ms: Ivan Turbincă 
T, R; 80 Aşă-i CZ, T, CI, I, Ms: Aşa e N: Aşa-i R, G; 82 po- 
ronceşte CL, N, CI, R, G, I, Ms: porunceste T; 85 că nu-i chip 
CL, T, R, I, Ms: că nu e chip N: că nu-i de chip CI, G; 86 împotriva 
CL, T, CI, R, G, I, Ms: în contra N; 87 rachiu CL, T, CI, R, 
G, I, Ms: vinars N; tutun CL, T, N, CI, R, G, I: tiutiun Ms; 
87—838 ce-i poftea lui Ivan sufletul CL, N, CI, R, G, I, Ms: ce-i 
poftea sufletul T; 89 prisnelul CL, N, CI, R, I, Ms: scris prăsnelul 
T; intrau V, I, Ms: intrau CL, T, N, CI, R, G. 


143 


G iznoavele F: scris isnoavele CL, T, N, CI, R, G, I, Ms; Acum 
CL, T, N, CI, R, G, I: Am Ms;8 nici CL, T, CI, R, G, I, Ms 
neci N; 10 zise CL, T, N, R, G, I, Ms: zice CI; 18 aşa CL, T, 
CI, R, G, I, Ms: aşă N, 14 pele CL, T, N, CI, R, G: piele Z, 
Ms; jucărie CL, CI, R, G, I; jucărică T, N, Ms; 17 dara- 
bană CL, T, N, R, G, I: barabană CI: dărabană Ms; fur.şindu-se 
CL, T, N, R, G, Ms: turişindu-se CI, I; 18 războiu V; scris răs- 
boiu CL, T, N, CI, R, G, I, Ms; 19 brr... brr... CL, T, N, R, 
G, I: prr... brr... CI: Br!!! bril! Ms; 22 ţuști CL, T, N, CI, 
R, G, I: ţuştiu Ms, 28 puind CL, T, CI, R, G, I, Ms: punind N; 
24 scăpat CL, T, N, CI, R, G, I: scapat Ms, 25 cit poate CL, 
T, N, CI, R, G, I: cît ce poate Ms, 28 După să vă ştie de ştire 
adaugă Ms Dracii însă, nu răspundeau nimic dinlăuntru; 29 sunt 
CL, T, N, CI, R, G, Ms: sînt I; 81 tabacioc CL, T, CI, R, G, I, 
Ms: tabacioc (duhanu) N; 82 votchi CL, T, CI, R, G, I, Ms; votchi 
{vinars, rachiu) N; 82—83 să slujească pe Dumnezeu CL, T,CI, R,G: 
să slujească pre Dumnezeu N: să slujască pe Dumnezeu T: să :slujască 
pe D-zeu Ms; 85—86 întru una CL, T, N, Cl, R, I, Ms: într-una G; 
37 iaca CL, T, N, CI, R, Ms: iacă G: iată I; 88 vrea CL, T, CI, R, 
G, I: vrè N, Ms; între V, I, Ms: intre CL, T, N, CI, R, G; 89 
poronci CL, CI, I, Ms: porunci T, N, R, G; 40 şpaga în pept 


350 


www.dacoromanica.ro 


CL, CI, R: şpanga în pept T, N, G: şpaga în piept 7, Ms: redactare 
anterioară mîna în pept Ms,; 41 Unde vrei CL, T, N, CI, R,G, I: 
Unde vră Ms. 


144 


1—2 poronci CL, CI, R,G, I, Ms: porunci T; 8 Nu-i CL, T,CI, R, G, 
I, Ms: Nu e N; las' CL, T, CI, R,G, I, Ms: lasă N; 10 şi acuş 
icneşte, acuş suspină CL, T, N, CI, R, G, Ms: şi acuşi icneşte, 
acuși suspină I: redactare anterioară şi numai începe a icni Ms,; 
12 nepasare CL, N, R, G, Ms: nepăsare T, CI, I; ş-o CL, T, CI, 
R, G, I, Ms: şi-o N; 18 Sfintul Petre CL, T, CI, R, G, Ms: Siîntul 
Petru N: Sfîntul Petrea J; deschide CL, N, CI, R, G, I, Ms: 
deşchide T; 15 doar CL, T, N, CI, R, G, I: dar Ms; 16 crancalicuri 
CL, T, N, CI, R, I, Ms: craialicuri G; 17 sfinte Petre CL, T, CI, 
R, G, Ms: sînte Petre N: sfinte Petrea 1; 19 Ia, vreu CL, T, N, CI, 
I, Ms: la, vreau R: Eu vreu G; 20 nu ţi-e oprită CL, T, N, CI, R,G: 
nu ți-i oprită Z: nu-ți e oprită Ms; 20—21 De-a puterea fi CL, T, N, 
CI, R, G: De-a putere-a fi Z: De-a puterea hi Ms; 22 se duce de-a 
dreptul CL, T, N, CI, R, G, I: se duse de se înfăţişă Ms; 24 ba 
CL, T, N, CI, R, G, I, Ms: nu N; 25 slujesc CL, T, CI, R, G, 
I, Ms: servesc N, 25—26 Şi acum vine CL, CI, R,G, I: Şi acuma 
venit T, N, Ms; 26 poronciţi CL, CI, R, G, I, Ms: porunciţi 
T, N; 27 poroncesc CL, CI, R, G, I, Ms: poruncesc T, N; 29 aşa 
CL, T, CI, R, G, I, Ms: aş N; 81 uitindu-se cam lung CL, T, N, 
CI, R, G, I, Ms: redactare anterioară uitindu-se galiş Ms,; 32 poroncit 
CL, CI, R, G, I, Ms: poruncit N, R; 85 poroncit CL, CI, R, 
G, I, Ms: poruncit N, R; mănînci CL, N, CI, R, G, I, Ms: 
mininci T; 86 de cea CL, T, N, CI, R, G, Ms: de acea I; 87 
Înțeles-aì CL, T, CI, R, G,I,Ms: Înţelesu-ai N. 


145 


1—2 iar porneşte la Dumnezeu CL, T, N, CI, R, G, I, Ms: redac- 
tare anterioară iar porneşte ea la D-zeu Ms,; poronci CL, CI, R, I, 
Ms: porunci T, N, G; 8 deie CL, CI, R, G, I, Ms: dea T, N; 
peste CL, T, CI, R, G, I, Ms: preste N; ş-o CL, T, CI, R, G, I, 
Ms: şi o N; 1 zise ea oftind CL, T, N, CI, R, Ms: zise oftind 
1; 8 merge ea, nu merge CL, CI, R, G, I: mergea ea, ce merge T: 
merge ea, ce merge N: mergea ea, nu mergea Ms; 11 aici CL, T, N, 
CI, R, G, I: aice Ms; 12 stînga-mprejur CL, T, N, CI, G, I, Ms: 
stinga împrejur R; 18 Morții CL, T, N, CI, R, G, I: Morţei Ms; 


351 


www.dacoromanica.ro 


14 cînd asta mi-e slujba CL, T, N, CI, R,G, I: cind asta mi-i 
Slujba Ms; 15 te-i ti dus CL, R, G, I: te-i fi mai dus T, N, CI, 
Ms; 18—19 I-s roase lui Ivan urechile de dinsa CL, T, N, CI, R, 
G, Ms: Lui Ivan i-s roase urechile de dinsa Z; 19—20 ce-ai slăbit aşa, 
Vidmă CL, CI, R, G, I, Ms: ce ai slăbit, Vidmă T, N; 22 blăstăm 
CL, CI, R,G, I, Ms: blăstem T, N; întru V, I, Ms: intru CL, T, 
N, CI, R, G; 25 piere CL, T, CI, R, G, I, Ms: pere N; 26 pui 
CL, T, CI, R, G, I, Ms: puni N; 28 Aşa ţi-e treaba CL, T, CI 
R, G, I: Aşă ţi-e treaba W: Aşa-ţi e treaba Ms; 81 pastramă CL, T, 
N, CI, R, G, I: păstramă Ms; 83 acestea CL, T, N, CI, R,G, I: 
aceste Ms; 84 cheful lui CL, T, N, CI, R,G, I: chetului Ms; 
pe-a Morţii CL, CI, R, G, I: pe-al Morţii T, N: pe-a Morţei Ms; 
85 făcuse CL, T, N, R, G, I, Ms: tăcusă CI; 86 sfinte Petre CL, 
T,CI, R,G, Ms: sînte Petre N: sfinte Petrea Z; 38 Sfintul Petre CL, 7, 
CI, R, G, Ms: Sîntul Petru N: Sfintul Petrea 7; 89 înfăţişează CL, T, 
N, CI, R, G, I: înfăţoşază Ms; 40 poronciţi CL, CI, R, G, I, Ms: 
porunciți T, N; 41 tare-i neastîmpărată CL, CI, R, G, I, Ms: 
tare e neastîmpărată T, N: redactare anterioară tare-i nerăbdătoare 
Ms. 
146 

1 vă CL, T, CI, R, G, I, Ms: vi N; 8 poroncesc CL, CI, R, G, 
I, Ms: poruncesc T; 4—5 oameni tineri CL, T, CI, R, G, I, Ms: 
omite oameni N; ? pănă CL, N, CI, R, G, I, Ms: pînă T; po- 
roncit CL, CI, R, I: poruncit T, N, G; 11 poroncit CL, CI, R, I: 
poruncit T, N, G; 12 trei ani de zile de-a rindul CL, CI, R, G,I: 
trei ani de-a rindul 7, N; 14 sama CL, CI, R, G, I: seama T; 15 
că-i CL, T, CI, R, G, I: că-e N; 16 Auzit-ai CL, T, CI, R, G, TI: 
Auzitu-ai N; pănă CL, N, CI, R, G, I: pină T; 17 sfințenie CL, 
T, CI, R,G, I: sîințenie N; 21 la copaci CL, T, N, CI, R, G: 
omite la I; forfăca CL, CI, G, I: forfeca T, N, R; 22 grumazii 
CL, N, CI, R, I: grumajii T, G; 25 putè CL: putea T, N, CI, R, 
G, I; 26 aşa CL, T, CI, R, G, I: aş N; 27 şese CL, N, CI, R, 
G, I: şase T; 29 poronci CL, CI, G, I: porunci T, N, R; i-a 
CL, CI, R,G,I: i-o T, N; Nu-i CL, N, CI, R, G, I: Nu e T; 
81 s-o CL, T, CI, R,G, I: să o N; 84 c-au CL, CI, R, G, I: c-a T: că 
a N;86părèCL, N, R: părea T, CI, G, I;87 văd CL, CI, R,G,I: 
văz T, N; 88 macar CL, N, CI, I; măcar T, R, G; 89 stintul 
CL, T, CI, R, G, I: sintul N. 


352 


www.dacoromanica.ro 


147 

5 dac-aş avè CL, R: dac-aş avea T, CI, G: dacă aş avè N: dac-ași 
avea I; 6 ţi-aş CL, T, N, CI, R, G: ţi-aşi I; te-aş CL, T, N, CI, 
R, G: te-ași JZ; 7 cu ciudă CL, T, N, CI, R, G: de ciudă Z; pricina 
CL, T, CI, R, G, I: cauza N; 8 pănă CL, N, CI, R, G, I: pînă T; 
9 de-acum, nici CL, T, CI, R, G, I: de acum, neci N; 11 sunteţi 
CL, T, N, CI, R, G: sinteţi I; părcche CL, T, N, CI, R, I: pe- 
reche G; 12 Îmi CL, T, CI, R,C, 1: 'Mi N; 14 au să-ți CL, CI, R, 
G, I: au să vă T: au să vi N; Hă, hă! CL, T, CI, G, I: Hè! he! 
N: Ha, ha R; 15 Suspină CL, N, CI, R, G, I: Suspina T; 16 
nici CL, T, CI, R, G, I: neci N; aṣa CL, T, CI, R,G, I: gè N; 
17 afi CL, N, CI, R,G,I:o fi T; 18 vadă CL, T, N, CI, R, 
I: vază G; năzbutii V, IZ, T: seris năsbutii CL, N, CI, R, G; 20 
direguiești CL, T, N, CI, R, G: gindeşti J; 27 dezleagă V: scris 
desleagă CL, T, N, CI, R, G, I; 80 malaiul CL, N, CIL, G, 1: 
mălaiul 7, R; 81 nu-i CL,T, CI, R,G, I: nu e N; 82 blagoslovit 
CL, T, CI, R, G, i: binecuviniat N; 84 boierul CL, T, N, CI, 
R, G: boieriul T; 86 pănă CL, N, CI, R, G, I: pină T; 87 pănă 
CL, N, CI, R, G, I: pină T; 88 meu CL, T, N,CI, R, G: mieu I; 
40 nu-i CL, T, CI, R, G, I: nu e N; 41 aṣa CL, T, CI, R, G, I: 
aşt N. 


148 


1 s-au CL, T, CI, R, G, I: s-a N; 8 lacrimi CL, T, CI, R, G, 1: 
lacrime N; 4 macar CL, N, CI, R, I: măcar T, G, 7 După într-insa 
se adaugă în T, N căci ştiu, Doamne, ş-oleacă (şi oleacă N) de teslărie 
din păcate, 12 ieie CL, T, CI, R,G, I: ia N; 13 rămiind CL, T, 
CI, R, G, I: răminind N; 17 lumea CL, N, CI, R,G, I: lume T; 
18 zbucium F: scris sbucium CL, T, N, CI, R,G, I; 20 Tanasă CL, 
CI, R, I: Tanase T, N, G; 21 dică CL, T, CI, R, I: adică N, G; 
nici CL, T, CI, R, G, I: neci N; 25 aşa CL, T, CI, R, G, I: așt 
N; 26 nici CL, T, CI, R, G, I: neci N; 27 nu-i CL, T, CI, R, C, 
I:nueN (de trei ori); 28 nimica CL, T, CI, R, G: nemica N, I; 
nu-i CL, T, CI, R,G, I: nue N;f9ru-i CL, T,CI, R,G, I: nuc N; 
28—29 te...ai dus CL, T, N, CI, R, I: te-ai ... dus G; 30 şmichirie 
CL, CI, R, I: şmecherie T, N, G; pănă CL, N, CI, R,G, I; pînă T; 
81 aşa CL, T, CI, R,G, I: aşt N; 82 răzămată CL, R, G, I: răzemală 
T, N, CI; 88—84 ce-a fi, a fi CL, N, C1, G, I: ce-o fi, o fi 7: 


353 


www.dacoromanica.ro 


ce-a fi R; 35 mi-e acum CL, CI, R, G, I: mi-e mie acum T, N; 
86 răáp°də CL, CI, I: rəpəde T, N, R, G; carboave CL, T, N, CI, 
R, G: cărboave I; 87—33 două lătunoaie groase Z: două lătunoi 
groase CL, T, N, CI, R: omite G; 88 balamale I, T, R: balămale 
CL, N, CI, G; 39 zdravăn V: scris sdravăn CL, T, N, CI, R, G, I; 
aruncă CL, T, CI, R, G, I: apucă N; 40 şedea CL, N, R: şedea 
T, G, I: şidă CI. 


149 


1 Iaca CL, T, N, CI, R, I: Lacă G; 2 atita-ì CL, CI, R, G, I: 
atitu-i T: atita e N; 5 iara CL, N, CI, R, I: iacă T, G; 8 hai 
CL, T, CI, R, G, I: aid’ N; răpede CL,CI, I: repede T, N, R, G; 
9 perdut CL, T, N, CI, R, G: pierdut I; 10 le CL, T, CI, R,G, 
I: li N; 12 aşaCL,T,CI, R,G,I: aşă N; 14 şadă CL, T, N, CI,R, 
d: şazăG; 15 ră CL, CI, R, G, I; rină T, N; 17 una-i CL, T, CI, 
R, G, I: una e N, alta-i CL, T, CI, R, G, I: altae N; 19 fața-n 
CL, T, CI, R, G, I: taţă în N; 24 Å... ra... ca’ de mine şi de mine 
CL, CI,R: Å... ra... can de mine şi de mine T: A]... ra... can de 
mine N: Ăracan de mine şi de mine G: Î... ra... ca de 'mine şi de 
mine 7; nici CL, T, CI, R, G, I; neci N; 92 blăstămăţii CL, CI, 
R, G, I: blestomiţii T, N; 23 d>acolo CL, T,CI,R,G, I: d-acolo 
N; 27 taţa-n CL, CI, R, G, I: fața în T, N; 28 mîinile CL, N, CI, 
R, G: mînele T, I; pept CL, T, N, CI, R, G: piept I; 29 aşa 
CL, T, CI, R, G, I: aṣò N; 30 porde CL, T, N, CI, R: pierde G, I; 
81 încuie lacata Z: încuie cu lacata CL, CI, G: încuie cu lacăt T: 
încuie cu lacătu N: încuie cu lăcata R, 88 zise apostolul Petru 
rizind CL, N, CI, R, G: zise apostolul Petre rizind T: zise apos- 
tolul Petru 1; 8) stinţiai-tale CL, T, CI, R, G, I: sînţiei-tale N. 


150 
1 pănă CL, N, CI, R, G, I: phă T; 1—2 îndrăzasala CL, T, CI, 
R, G, I: scris în lcăsnzala N; 8 nizlrăvăniile CL, T, CI, R,G, I: 
scris năsdrăvăniile W, aşa CL, T, CI, R, G, I: aş N; 4 săcriul 
CL, CI, R, I: sicriul T, N, G; 5 råzbuae V: scris răsbune CL, T, N, 
CI, R, G, I; 6 aga CL, T, CI, R, G, I: aṣşè N; nici CL, T, CI, R,G, 
t: neci N, deie CL, N, CI, R, G, I: dea T; 7 iaca CL, N, CI, R: iacă 
T: iată I; Staţă-n faţă CL, CI, R, G, I: față în față T, N; Başa ne-a 
CL, T, CI, R, G, I: aşe ni-a N; 11 macar CL, N, CI, R: măcar 
T, G, I; 12 niznai CL, T, CI, R, G, I: neznai N; 16 întra V, I: 
intra CL, T, N, CI, R, G; 19 ieu CL, CI, R, G, I: iau T, N; 
20—21 dar eu am să mă fac că ts-am uitat şi am să te las să tră- 
ieşti CL, T, N, CI, R, G: dar eu am să te las să trăieşti I; 22 
așa CL, T, CI, R, G, I: aş N; 2Ł l-au CL, N, CI, R, G, I: l-a 


354 


www.dacoromanica.ro 


1; izbalişte V: scris isbelişte CL, T, N, CI, R,G, I; 26 cuptior CL, 
CI, R, I: cuptor T, G: coptor N; 27 aşa CL, T, CI, R, G, I: 
aşă N; 28 mi-oiu CL, N, CI, R, G, I: mi-oi T; 29 nici CL, T, 
CI, R, G, I: neci N; 30 vre CL, N, CI: vrea T, R, G, 1; 386 Dä 
CL, CI, R, G, I: De T, N; Moartea-i CL, CI, R, G, I: Moartea 
e T, N; 88 aşa CL, T, CI, R, G, I: aşè N; 39—40 şi poate că şi 
acum a mai fi trăind, dacă n-a fi murit J, N, R: poate că şi a mai 
fi trăind, dacă n-o fi murit CL, CI, G: şipoatecă şi acum o mai 
fi trăind, dacă n-o mai fi murit T. 


AMINT IRI DIN COPILĂRIE 


(p. 173) PARTEA I. S-a publicat prima dată în Convorbiri literare, 
XIV, 10,1 ianuarie 1881, p. 365—376, cu: „Dedicație d-şoarei L.M.“ 
(Livia Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu). După apariția revistei» 
Creangă a primit următoarea telegramă (cu data de „7/2, 18841“): 

„lon Creangă, institutor, Iaşi. 

Mare succes de plăcere şi veselie la cetirea Amintirilor şi la mai 

multe. Gane. Maiorescu“!, 

În toamna anului 1880 Creangă se află la București şi participă 
la lucrările „Consiliului general al instrucţiunii“, ca reprezentant al 
învăţămîntului primar“. Cu acest prilej revede pe Eminescu şi Slavici 
cărora le citeşte prima parte a Amintirilor?, scrisă la Iași, dar datată: 
„Bucureşti, 1880, septembre“. 

Îl vizitează, în două rînduri, şi pe Maiorescu şi, probabil, i-a ară- 
tat şi lui Amintirile (I). Se pare că le mai citise, la Iaşi, lui Melic, 
Culianu și Th. D. Sperantiaă. 

Tipărirea acestei părţi a Amintirilor s-a făcut sub supravegherea 
lui Miron Pompiliu. Deoarece textul a apărut cu multe greşeli, 
Creangă trimite lui Titu Maiorescu numărul respectiv din Convorbiri 
(1 ianuarie 1881), cu îndreptarea greşelilor şi cu următoarea obser- 
vaţie făcută pe prima pagină a revistei: „De-a fi să se reproducă în 
Timpul, rog să se puie această corectură și să mi se trimită şi mie 
numerele în care va ieși“, 

Miron Pompiliu tipărise: „fete mîndre, care pe lingă horă ştiau 
a învirti şi suveica“ iar Creangă îndreaptă: „fete mîndre care ştiau 

1 Vezi, ediţia de faţă, vol. II, p. 293. 

Joan Slavici, Amintiri, Buc., Cultura naţională, 1924, p. 138—142, 


3 Th, D. Sperantia, Amintiri despre Ion Creangă, lași, Viaţa românească, 
1927, p. 22. 


355 


www.dacoromanica.ro 


a învirti şi hora, dar şi suveica“ și adaugă, într-o notă, în josul paginei: 
„Aşa a găsit cu cale domnul de la Beşchechemet! să-mi sucească [...]“2, 

Tot aşa pe: „Petru-Vodă“, Creangă îl îndreaptă în „Pătru-vodă“* 
şi adaugă în josul paginei: „Aşa zic oamenii, nu [...]3. 

După ce face cu mare minuţiozitate îndreptările, la sfîrşit, Creangă 
scrie următoarele: „Închipuiţi-vă acum cîte mi-a făcut Beşchecherecul. 
Apoi mai are cineva tragere de inimă să zgîrie rău-bine altădată? 
Şi nu mi-ar fi ciudă cînd mi-ar fi tăcut [...]!. Eu cred că numaidecit 
trebuie pusă o dare pe burlăcăritt... I. Creangă“, 

Însemnarea, cu toată nota glumeaţă, este expresia unei înalte 
exigenţe artistice şi lasă să se vadă cît de mult ţinea Creangă la repro- 
ducerea fidelă a celor încredințate tiparului. 

S-a retipărit în Timpul, VI, nr. 7—10, din 44—45 ianuarie 188, 
cu aceeaşi dedicație şi datare şi cu îndreptările făcute de povestitor, 
dar şi cu unele greşeli şi modificări, care se datoresc, cu siguranţă, 
zețarilor bucureşteni: din în loc de duc, ruble în loc de rubele, ţiră 
de minte în loc de piere de minte, Irinuchii în loc de Irinucăi; se omite 
De pe la Înţărcători am prăpădit drumul (sărit, probabil, la cules). 

Această situaţie a determinat pe povestitor să intervină, în exem- 
plarul său din Convorbiri, cu noi corecturi, pe care le-a publicat 
Gh. T. Kirileanu în articolul Notiță asupra manuscriptelor lui Ioan 
Creangă, în Șezătoarea, V, 12, decembre 1899, p. 213—2148. Îndreptă- 
rile făcute aici la prima parte a Amintirilor sînt altele decit cele de pe 
exemplarul din colecția lui Titu Maiorescu. 

Ediţia Iaşi, vol. IL, 1892, p. 1—33, publică textul ţinînd seamă de 
primele corecturi ale lui Creangă. Şi aici dedicația: „Domnişoarei 
L.M. 

Ediţia noastră reproduce, ca text de bază, pe cel din Convorbiri 
literare, cu luarea în considerație a corecturilor şi adăugirilor făcute 
succesiv de scriitor. Pentru prima serie de modificări manuscrise am 
folosit exemplarul original din Convorbiri, care acum se află în păstra- 
rea tov. Marinescu Gheorghe, grafician la Editura Tineretului, 
prin a cărui bunăvoință l-am consultat. 

În ediţia lui Gh. T. Kirileanu, Jon Creangă, Opere, 1939, p.178— 
179, 488—189, 196—197, se reproduc, în facsimile, trei din aceste 
pagini ca înireptări autografe. 


1 Aluzie la obirşia ardelenească a lui Miron Pompiliu. 

1 Continuarea a fost tăiată odată cu marginea foii, la legatul volumului. 
* Continuarea a fost tăiată la legatul volumului. 

+ Cuvinte tăiate la legatul volumului. 

* Vezi, ediția de față, vol, II, p. 325—326. 

* Vezi, ediţia de faţă, vol. II, p. 292. 


356 


www.dacoromanica.ro 


Nu am reuşit să găsim celălalt număr din Convorbiri pe care 
scriitorul a făcut modificările publicate de Gh. T. Kirileanu în 


„Șezătoarea, 


1899, şi nici fotocopii sau facsimile de pe el. Aceste ultime 


îndreptări la Amintiri (1), puţine la număr, făcute de scriitor, le-am 
zeprodus din revista Șezătoarea. 


CL — Convorbiri literare; O — modificări manuscrise pe exempla- 


T — Timpul; I — ediţia Iaşi; P — modificări manuscrise 


publicate în Șezătoarea; V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 


rul din CL; 
P.153,r. 
P.15%,r, 
r 
P. 155,r. 
r. 
r 
r 
r, 
P. 156, r. 
r 
r 
28 


17: ca aceia — „foarte vrednice, cum se cuvine, cum trebuie 
(să fie)“. Avem a face cu o elipsă: ca aceia pe care îi ştiu 
eu (sau cum îi doresc eu). 

34: plingea ca o mireasă. Gindul că se desparte de părinţi 
şi de frați o face pe mireasă să plingă (nu numai în momen- 
tul despărțirii); plînsul a devenit cu vremea oarecum for- 
mal, așa că a plinge ca o mireasă se putea întrebuința 
şi cu o uşoară nuanţă ironică. 


. 38: mergea strună — „mergea foarte bine“ (adică întins, 


drept, ca o strună încordată de vioară). 

17: că mai bine nu i-oiu zice — „că nu merită să-i 
spun altfel (decit tintul)“, 

19—20: pănă la genunchiul broaştei — „foarte puţin, 
de loc“ (distanţa dela pămînt pînă la „genunchiul“ broaş- 
tei este foarte mică). 


„ 34—35: (i)mi crăpa măseaua-n gură — „eram aşa de 


îngrozit(la ideea că voi primi multe lovituri de bici, 
din cauza gre;elilor), încît aveam senzaţia că-mi crapă 
măseaua de durere“, (ca şicum ar fi fost cariată sau 
gingia ar fi fost inflamată). 


„87: făcătorul de vinătăi, modificare, cu intenţii ironice, a 


formulei făcătorul de minuni, 

44: o ieu la sănătoasa — „o iau la fugă“ (după zicala 
fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă). 

34: de parcă eram băiet, exprimare gluməață a schim- 
bării de atitudins din partea autorului (se purta acum 
chiar ca un băiat, ca un băiat adevărat, vrednic). 


„33: a mă fura cu ochiul — „a se uita pe furiș la mine“, 
. 34—35: şi altă făină se măcina acum la moară — „se schim- 


base în bine, în favoarea povestitorului, situația“ (ca la 


357 


www.dacoromanica.ro 


P. 157,r. 


P. 15$, 


P. 159, 


358 


= 


o moară reparată sau ferecată din nou, care macină făină 
de calitate superioară). 

9—10: cîțiva oameni claie peste grămadă — „trîntiţi unul 
peste altul“ (ca o claie peste o grămadă de fin). 

24 —92:să-iardă inima Sfintul Foca. Numele, de origine 
grecească — Phokas — al acestui sfint este pus, prin 
etimalogie populară, în legătură cu foc; de aici, credinţa 
superstițioasă de pe vremuri că nu-i bine să lucrezi în 
această zi, fiindcă-i „rău de foc“, te ameninţă primejdia 
să-ţi ardă casa, recolta etc. 


. 89: darul suptului = darul beţiei, ambele expresii ironice, 


prima superioară ca plasticitate; cf. a suge pentru a bea 
şi sugător (sau sugaci) pt. băutor. 

4—2: Biziiam la strană — „ţineam hangul sau isonul“ 
(cîntam fără cuvinte), d 

15—16: să ne şadă pețitorii, urare făcută de părinţii cu 
fete mari, care aşteaptă să le vină peţitori (să se mărite). 
33—84: Dumnezeu s-o ierte, formulă stereotipă, folosită 
cînd se vorbeşte de cineva care a murit (spune aşa, mai 
întîi către sfîrşitul slujbei de înmormiîntare, preotul care 
oficiază şi după el participanţii la serviciul religios). 

39: tot îs mai aproape dinţii decit părinţii. Fiecare om 
are mai multă grijă de sine însuşi decît de alţii, oricine 
ar fi aceştia; de remarcat rima (caracteristică pentru 
numeroase zicale populare) dinții — părinţii. 

6—7: „ZLogofete, brinză-n cuiu, lapte acru-n călămări, chiu 
şi vai prinibuzunăril“ — exprimă ironic şi puţintel dispre- 
țuitor starea economică proastă a micilor funcţionari 
de pe vremuri (logofătul era un conţopist, cum s-a spus 
mai tîrziu — e vorba de logofătul de rangul al III-lea, 
cel mai de jos, un fel de secretar inferior, un scrib). 

12: să toarcă-n furcă — „să muncească din greu“. 

15: Parimei pt. Parimii (plur. al lui parimie „proverb'“) — 
„carte cu extrase din Parimiile lui Solomon sau din 
epistolele apostolilor din care se citeşte la slujba religioasă 
de seară“, 


22: ca broasca de păr, autoironie, cu efect retrospectiv 
(se ştie că broasca n-are păr). 


www.dacoromanica.ro 


P. 160, 


P. 164, 


28* 


. 37: dacă nu-i glagore-n cap — „dacă nu-i minte în cap“; 


glagore este numele cu formă populară al celei de-a patra 
litere din alfabetul chirilic: semnele grafice luate drept 
simbol al ştiinţei de carte, al învăţăturii, al minţii 
bogate şi cu judecată. Cf. şi Dănilă Prepeleac, note şi p. 29 
(Taci, că-i cu buche). 


. 3: îți stupești sufletul, fiindcă trebuie să strigi mereu 


„scoală-tel“, 


. 9: a-i mirosi a catrinţă — „a-i plăcea fetele, a umbla 


după fete“. 


. 44: cinstita holeră, ironie, similară, ca izvor psihologic, 


cu darul suptului de mai sus. 


„ 34: s-a făcut foc — „s-a aprins, s-a întierbîntat înroșin- 


du-se ca focul de mînie“. 


. 36—37: Cind tragi sorocoveţii la musteaţă— „cînd cheltuiești 


banii pentru băutură“; despre mustăţile unuia care are 
obiceiul de a bea se spune că trag a oală (e vorba de oala 
sau ulcica din care se bea vinul). 


. 2—3: m-am azvirlit fără sine... — „m-am aruncat într-o 


clipă...“ (aşa de repede, încit nu mi-am dat seama) sau, 
poate, mai degrabă, „fără conştiinţa primejdiei, fără să 
raţionez“; cf. r. 9—10: după ce mi-am venit puţin în sine. 
V.şi Harap-Alb, note, p. 311 (se aruncă fără sine în groapă). 


„ 29: ca un puiu de bogdaproste — „ca un pui de pomană“ 


(adică mic şi slab). 


. 1—2 : şi aceasta le era cîştig pe deasupra, adică pagubă, adău. 


gată la paguba care însemna, de fapt, plata mizerabilă 
a muncii lor grele. 


. 45: ne-a tuns chilug — „ne-a tuns aşa de mărunt, încît 


capul nostru semăna cu măciulia (lustruită din cauza folo- 
sirii îndelungate) a unui pisălog, cu care se sfarmă bul- 
gării de sare“, 


. 25: o căldură ca aceea — „o căldură mare“, 


. 34: nici tu Junghiu, nici tu friguri, adică „nici eu, 


nici Dumitru nu ne-am îmbolnăvit (n-am răcit)“. 


. 38: ca fata vătămanului, comparaţie care nu se poate explica 


istoric, în sensul că nu-i posibilă identificarea împreju- 
359 


www.dacoromanica.ro 


P. 168,r. 


P. 169, r. 


360 


rărilor în care a luat naștere, la fel ca, de pildă, vrei, nu 
vrei, bea Grigore aghiazmă, dar e foarte clară ca înţeles, 
căci arată că Irinuca stătea cu ceasurile, ca omul fără 
treabă, cînd se ducea la o vecină. 


12: te mieri ce mai aveam — „foarte puţin, nimica toată“ 
(terminaseră merindele). 

45: eram cu gheața-n spate (de frică) — dreman 
(de frică)“ (ca şi cum ne-ar fi fost frig). Neculce spune 
despre un personaj fricos (din cronica sa) că avea cămeșă 
de gheaţă. 


25: făcusem atita bucurie la casa Irinucăi, exprimare 
ironică. 


29—30 : Pesemne baba Dochia nu-și lepădase toate cojoacele — 
„nu se terminase iarna“. Baba Dochia = Sf. Evdochia, 
1 martie, începutul „popular “al primăverii; cojoacele, 
expresie figurată pentru „zăpadă, ninsoare“, lepădarea 
sau scuturarea lor însemnează „a ninge“: fulgii de zăpadă 
seamănă cu firele de lină care cad de pe o blană veche de 
oaie, cînd este scuturată. 


12—13: am pus-o de mămăligă (fără apă) — „am ajuns într-o 
situaţie grea“ (pentru a ieşi din ea, se cere timp, aşa cum 
se cere timp pentru a face o mămăligă); adaosul fără apă 
întăreşte ideea de dificultate pînă la transformarea ei în 
imposibilitate (căci fără apă nu se poate face mămăligă); 
în vorbirea familiară şi populară se spune şi fără făină, 
cu acelaşi efect de a exagera, pînă la maximum, împreju- 
rările grele în care se găsește cineva. Poate că mai întii 
se va fi spus ao pune de mămăligă fără apă (sau fără făină) 
şi după aceea s-a renunțat la partea finală, considerată 
de prisos. 


14: trageţi la aghioase — „dormiţi sforăind“; sforăitul 
este comparat, în glumă, cu cîntecul de slavă la adresa 
Sfintei Treimi, care începe cu „sfint“ (repetat de credin- 
cioşii participanți la slujbă); aghios e cuvînt grecesc şi 
însemnează „sfint“ (amintire din vremea cînd serviciul 
religios se făcea şi în greceşte). 


. 5: vindecaţi taftă — „vindecaţi fără nici o urmă de rană“ 


(cu pielea netedă ca mătasea, ca taftaua). 


www.dacoromanica.ro 


Variante 
153 
“6 ridica CL, T; rădica I; 7 mei CL, T: miei IZ; Humuleştii CL, T: 
Humuleşti Z; 9 care CL, T: cari I; tot de una CL, T: tot de-a una 
1; 9—11 Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii CL, I; Delenii şi Be- 
jenii, ş-apoi Humuleştii T; 18 întemeiet CL, T: întemeiat I; 14 
flăcăi V, 7, I: îlecăi CL, lb care ştiau a învirti şi hora, dar și suveica 
©, T: care pe lîngă horă ştiau a învirti şi suveica CL: cari știau a 
învirti şi hora, dar şi suveica Z; 17 dascali CL, T; dascăli I; şi 
poporeni O, T: omite CL: şi poporăni Z; 18 cinste satului lor O, T, 
d: omite lor CL; 21—22 zaplaz CL, T: zăplaz I; 22 streşinit CL, I: 
ştreşinit T; 24—25 din casă în casă CL, I: din casă-n casă T; 26 dasca- 
lul bisericei CL, T; dascălul bisericii Z; zdravăn V, I: scris sdravăn 
CL, T; 27 să-şi deie CL: să deie T: să-şi dea T. 
154 

3 Şi cea O, T, I: omite Şi CL, dintăi CL: dentăi T: dintăiu I; in- 
săși JZ, T; însuşi CL; 4 zgitie V: scris sgitie CL, T, I; 6 Însă părin- 
tele O, T, I: omite Însă CL, 7—8 Şi ne pomenim întru una din zile 
0, T, I: Întru una din zile ne pomenim CL; 15 Nicolai CL, Tı 
Nicolaiu Z; 16 bisericei CL, T: bisericii Z; 19—20 Bădiţa Vasile 
CL, T: Bădiţă Vasile Z; 28 dascalul CL: dascălul T, I; 24 
greşele CL, T: greşeli Z; 26 greşală CL, I: greşeală T; şcola- 
rului CL, T: şcolariului Z; 26—27 Nicolai CL, T: Nicolaiu I; 29 
Balan CL, T: Bălan Z; 81 Nicolai CL, T: Nicolaiu I; 82 bădița 
CL, T: bădiţă Z; 89 simbăta CL, T; simbătă I; 40 felul CL, T: 
feliul I. 


155 


2 trataji CL, T: trătaji I; 8—4 întram V, I: intram CL, T; 8 Întru 
una CL, T: Într-una Z; 10 mîinile CL, T: mînele I; necaz CL, Ti 
năcaz I; 11 Balan CL, T: Bălan Z; 12 Nicolai CL, T: Nicolaiu I; 
18 care CL: cari T, I; 15 şi-ntr-o zi CL, T: şi într-o zi Z; 17 tîn- 
tul O, T, I: tontul CL; 19 pănă CL, T: pînă I; 21 popei CL: popii 
T, I; 25 greşele CL, T: greşeli Z; 26 pănă CL, T: pînă I; 27 meu 
CL, T: mieu I; 86 Balan CL, T: Bălan Z; 86—87 Nicolai CL, T: 
Nicolaiu 1 (de două ori); 87 făcătorul CL, T: făcătoriul Z; 88 iaca 
CL, T: iată I; întră V, I: intră CL, T; 41 ieu CL, T: iau I. 


361 


www.dacoromanica.ro 


156 

3 nu întru V, 7: nu intru CL, T; acasă O, T, I: în casă CL; 4 întru 
V, I: intru CL, T; 6 care CL, I: cari T; 7 pănă CL, T: pînă I; 
8 izbutit V, I: seris isbutit CL, T; 10 meu CL, T: mieu I; Ca- 
tincăi CL, I: Gatincii T; 11—12 şi se vede O, T: omite şi CL, IF 
13 Şi de la o vreme ZJ, T: omite Şi CL; 18—14 păpuşoi CL, T: pă- 
puzoiu J7; 21—22 ai trecut de bucheludeazlași bucherițazdra: eşti 
acum la csaslov CL, T:ai trecut la bucheludeazla şi bucheriţazdra; 
eşti acum la ceaslov Z; 24—25 să te faci CL, T: că te faci Z; 25 Nico- 
lai CL, T: Nicolaiu Z; 27 vedè CL: vedea T, I; 28—29 popei CL: 
popii T, I; 29 ieu CL, T: iau IZ; 80 cadelniţa CL, I: cădelnița T; 
32 mă iè CL, T: mă ia I; 84 măcina CL, T: macină IZ; 87 vrè 
CL: vrea T, I; 88 Întru una CL: Într-una T, I; 41 mănăstiri CL, 
T: mănăstire Z. 


157 


4 care CL, T: cari I (de două ori); cazmalele V, I: seris casmalele 
CL, T; b care CL, T: cari I; 6—7 ‚Nic-a Petricăi CL, I: Nic-a 
Petrichii T; 8 pintre CL, I: printre T; pănă CL, T: pînă ZI; 14 
zdravăn V, I: scris sdravăn CL, T; 14—15 trimită CL, T: tri- 
meată 7; 15 Peatră CL, T: Piatra I; 16 oamenii la clacă CL, T+ 
oamenii de clacă Z; 20 cînerul CL, T: cîneriul Z; 21 cum au ars CL, 
I: cum a ars T; să-i ardă inima CL, I: să-i ardă luiinima T; ?2 
tuturor CL, I: tutulor T; 25 Peatră CL, T: Piatră 1; 29 care 
CL, T: cari I; 82 perdut CL, T: pierdut I; 87 pe dinafară CL, 
I; pe de-afară T; 88 de bătrîn ce era P: omite ce era CL, T, I. 


158 

1 Duminicile CL, T: Duminecile 1; 2 Şi, cînd veneau I, T: 
omite Şi CL; 4 popei CL, T: popii 1; 7—8 şi-i deschideam calea 
CL, T: şi deschideam calea J; 8 cătră CL, I: către T; 10 Aiş- 
tia-s CL, I: Aiștea-s T; popei CL: popii T, I; fiule V, T, I: 
fiiule CL; 12 fert CL, T: fiert I; turte cu julfă O, T, I: omite CL; 
17 ş-apoi CL, I: şi-apoi T; 18 aține-te CL, I: aţin-te T; 20 doar 
CL, I: doară T; bisericei CL, T: bisericii I; 27 praznicul CZ, I: 
seris prasnicul T; 28 încheietă CL: încheiată T, IZ; 81 bisericei 
CL, T: bisericii 7; 82 mulțămiți CL, I: mulțumiți T. 


159 
11 Mai bine-n CL, T: Mai bine în Z; 14 deie CL, T: dea I; 15 Pa- 
rimei CL, T: parimeiu I; 17 aceasta I, T: această CL (greşeală de 
362 


www.dacoromanica.ro 


tipar); care CL: cari T, I; 18 în CL, I: din T; cwe CL, T: cari 
1; 19—20 ìi băgase CL, I: îi băgaseră T; 22—28 am un glas CL, 
4: am glas T; 26 împetrită CL: împietrită T, 1; 28 viersul său 
ZI: versul său CL, T: 32 avè CL: avea T, I; 33 Paris CL, T: 
Pariz 1; 98 vreu CL, T: vreau IJ. 


160 

3 pănă-l CL, T: pină-l Z; 4 demîncare CL, T: de mincare J; 6 deie 
CL, T: dea I; 7 gheaţă CL, T: ghiaţă I; 8—9 s-a face CL, I: 
s-o face T; 12 pănă CL, T: pînă I; 16 ieşeam CL, T: ieşam I; 
19 Chiţigaie O, T, I: Chițigal CL (probabil greşeală de tipar); 
20 duc în valea O, I; duci în valea CL: din în valea T (greșeală de 
tipar); 26 pănă CL, T: pînă I; 80 trimis CL, T: trimes I; 81 Cără- 
gìțtei V, I: Cără-Giţei CL, T; 82 pănă CL, T: pînă I; 84 zgircit V: 
scris Sgircit CL, T, I; 37 pănă CL, T: pînă I. 


161 

2 amînar V: amănar CL, T, I; 7 pănă CL, T: pînă I; 15 pănă CL, 
T: pînă 1; 19 Pănă-n seară CL, T: Pină-n sară I; 21 meu CL, T: 
mieu 1; 22 nimică CL, T: nemic Z; 24 iar s-a pus CL, T: omite 
iar Z; 24—25 să mă deie CL, T: ca sà mă dea Z; 27 Lui dascălul 
Vasile a Vasilcăi [ti] plăteam V (am adăugat îi absent în CL, T, I, 
fiindcă este cerut de construcția sintactică; lipsa lui poate fi expli- 
cată prin faptul că, în vorbire, îi este absorbit de finala cuvîntului 
precedent Vasilcăi, care se termină în i); 38 pănă CL, T: pînă I; 
37 Todosiicăi CL, T: Tudosiicăi Z; 88 crişmarul CL, T: crîşmariul 
I; aşă-i CL, T: aşa-i I. 


162 

15 duminică CL, T: duminecă Z; 16 tatul CL, T: tatăl I; bunicu- 
meu CL, T: bunicul mieu 7; 20 duminică CL, T: duminecă Z; 21 ieu 
CL, T: iau I; 28 meu CL, T: mieu I; 24 vedè CL, T: vedea I; 
25 mei CL, T: miei Z; 29 cîtuş CL, T: cîtuşi Z; 80—81 de la în- 
văţătură O, T, I: de la şcoală CL, 88 care CL, T: cari I; 41 şi cu 
frații mei, Petrea şi Vasile şi Nică, din Ardeal CL, T: şi cu frații 
miei Petrea şi Alexandru şi Nică din Ardeal Z. 


163 


1 şasezeci CL, T: şesezeci Z; 3—4 pe vremea lui mitropolitu Iacob 
O: pe vremea mitropolitului Iacob CL: pe vremea lui mitropolitul 
Iacob T, 1; 4 oleacă de cimotie CL, T: oleacă cimotie I; 9 pri- 


363 


www.dacoromanica.ro 


begit I: prebegit CL, T; 11 papistaşiei CL: papistășiei 7: păpis- 
tăşiei Z; 13 Peatra CL, T: Piatra I; Bărnariul O, T, I: Bornariut 
CL; 14pănă CL, T: pînă I; Pătru-vodă O, T, I: Petru-Vodă CL; 15 
Şi se pomeneşte CL, T: I se pomenește I (greşeală de tipar); 18 Pănă 
CL, T: Pînă I; 21 virtute CL, I: virtute T; 26 meu CL, T: mieu 
I; 28 omu CL, I: Omul I; 29 pănă CZ, T: pină I; 82 Smărandă 
CL, T: Smarandă I; 85 Secu CL, T: Secul I; 86 Ioana J: Măriuca 
CL, T; 88 smulge CL, T: zmulge I; 40 au V, T, I: a CL. 


164 

2 azvirlit V, I: seris asvirlit CL, T; 5—6 cit pe ce CL, I: cit pe 
ci T; 7 rubele CL: ruble T (greşeală de tipar): rubiele I, P; 12 
necazul CL, T: năcazul Z; felul CL, T: feliul Z; 26 năcăfale O, T, I: 
năcazăle CL (probabil greșeală de tipar); 28 cartea îți aduce CL, I: 
cartea-ţi aduce T; 29 a ceti CL, T: a citi IZ; 80 meu CL, T: mieu I; 
Viețile sfinților CL, I: Viețele sfinților T; 82 sunt CL, T: sînt I; 
40 duminică CL, T: duminecă T. 


165 

3 des-dimineaţă CL, T: dez-dimineață I; tarnițile O,T, I: torniţile 
CL (greşeală de tipar); 8—4 pe cai şi, legindu-i O, I: omite şi CL, 
T; 4 căpăstrul Z: căpăstru CL, T; 4—b pe cel de al doilea CL: pe 
cel d-al doilea T: pe cel al doilea Z; 5 întăiu CL: dintăi T: 
întîiu 7; de-al CL: d-al T: de al Z; treile CL: treilea T, I; 
6 al CL, I: d-al T; doile CL: doilea T, I; patrule CL: patrulea T, 
I; 7 altreile CL: d-al treile T: al treilea Z; 11 necăjindu-mă CL, 
T: năcăjîndu-mă Z; 18 căpăstru CL, T: capăstrui,; 19 Ozană, 
CL, T: Ozana I; 20 ieste CL, I: aste T; 21 repede CL, T: ră- 
pede I; pănă CL, T: pînă I; 22 pele CL, T: piele I; 25 pănă CL, 
T: pînă I; 26 aceste CL, T: acestea I; 27 în desagă, I: în desagi 
CL, T; 29 bogdaproste O, T: bodaproste CL, I; 29—80 cit pe ce 
CL, I: cît pe ci T; 84 străin CL, T: strein Z; 41 pele CL, T: piele 
1; sălbatic CL, T: sălbatec 7. 


166 


6 bunicăi CL, I: bunichii Z; 10—11 cu părintele Dumitru de la Pirăul 
Cirjei CL, T, I: cu părintele Alecsic-so (sic) de la Dorna P; 12 
gîriia CL, T: gtria I; 15 de cei O, T, I: omite de CL; 18 pănă 
CL, T: pînă I; 19 Şi după O, T: omite Şi CL, I; 21 profesor CL, 


364 


www.dacoromanica.ro 


T: profesori J; de ne-a închinat pe la icoane CL, T: de m-au închinat 
pe la icoane 7 (greşeală de tipar); 24 Şi satul Broştenii O, T: omite 
Şi CL, I; 26 ziua-meaza-mare CI: ziua-n ameaza mare T: ziua 
mare prin el 7; 80 răzlogi V, I: scris răslogi CL, T; 82—88 nici 
tînără, nici tocmai bătrînă CL, I: omite tocmai T; 85 pănă CL, 
T: pînă I; 86 seara CL, T: seară I. 


167 

1 aceasta CL, T: acesta I; 15 pănă CL, T: pînă I; 18 şi am dus-o 
O, T, I: omite Şi CL; pănă pe la CL, T: pînă la J; 20 Irinucăi 
CL, I: Irinuchii T; 22 bunicu CL: bunicul T, I; n-avă CL: n-avea 
T, I; 26 pîrăiele CL, T: pîrăile I; 26—27 cit pe ce CL, I: cit pe ci 
T; Irinucăi CL, I: Irinuchii T; cele CL, I: acele T; 29 pelea CL, 
T: pielea I; pănă CL, T: pînă I; 88 postul cel mare O, T, I: omite 
cel CL; 84 nici altă CL, T: nici o altă J; 87 dusă în sat CL, I: 
dusă-n sat T: 88 şedă CL: şedea T, I; 89 c-o CL, T: cu o I; 40 
răzlog V: scris răslog CL, T, I; pîrăiele CL, T: pîrăile I; 41 cum ti 
CL, T: cum e J. 


168 
4 Irinucăi CL, I: Irinuchii T; Bistriţă CL, T: Bistrița 1; 6 
amiazi CL, T: amiază J; femeii CL, T: femeiei 1; 9 răpede CL, Ir 
repede T; pănă CL, T: pînă I; 10 frate-meu CL, T: frate-mieu I; 
11 începuse CL, I: începuseră T; 15 păn-am CL, T: pin-am I; 
17 des-dimineaţă CL, T: dez-dimineață I; 24 zburdind V, I: scris 
sburdînd CL, T; 25 care CL: cari T, I; 26 Irinucăi CL, I: Irinue 
chii T; 88 pănă în CL: pănă-n T: pînă în I; 88—34 nu se vedea 
om pe om alăture fiind CL, I: nu se vedea om alăturea fiind T; 
35 Aşă-i CL: Aşa-i T, I; diochet CL: diochiat T, I; 87 de în pripă 
CL, I: de-mpripă T; 40 De pe la Înţărcători am prăpădit drumul 
CL, I: omite T (probabil sărit la cules); 40 cucoş CL, I: cocoş T. 


169 
8 printre CL, T: pintre I; 4 zgribuliţi V, I:scris sgribuliţi CL, T; 
4—5 şi plingeam în pumni de frig; şi plăieşii numa icneau şi-şi muş- 
cau buzele de necaz CL: şi plingeam în pumni de frig; şi plăieşii 
numai icneau şi-şi muşcau buzele de necaz T: şi plingeam în pumni, 
de plăieşii numai icneau și-și mușcau buzele de frig şi necaz I; 7 
pănă CL, T: pînă I; 10 izbindu-se V, I; scris isbindu-se CL, T; 18 
pîrpălind-o CL, T: pîrpilind-o J; jăratic CL: jeratic T: jăratec I; 
25 cît pe ce CL, I: cît pe ci T; 27 blăstămul CL, T: blestemul /; 


365 


www.dacoromanica.ro 


Irinucăi CL, T: Irinuchii T; 28—29 şi, după ce ne spălăm cu 
omăt şi ne închinăm după obiceiul creştinesc, apoi pornim O, T: 
şi noi pornim apoi CL: şi, după ce ne spălăm cu omăt şi ne închi- 
năm după obiceiul creştinesc, pornim apoi 1; 85 meu CL, T; mieu 
I; 36 Inca CL, T: Încă I; 38 străini CL, T: streini Z; 89 Şi după 
O, T, I: după CL; 40 demincare CL, T: de mîncare I; 40—41 tot 
ce avea mai bun O, T, I; omite tot CL. 


170 
1 cămară CL, T: camară I; 2 pănă în CL: pănă-n T: pînă în I; 4 
pănă CL, T: pînă I; 4—5 Vinerea Sacă CL, T: Vinerea Seacă I; 
5 pănă CL, T: pînă I; 7 mulțămit CL, T: mulțumit I; 12 Şi mame? 
O, I: omite Şi CL: Şi mamii T; 13 Şi părintele O, T, I; omite Şi 
CL; 14—15 ouă roşii I; ouă roşi CL, T; Şi bucurie O, T, I; omite 
Şi CL; 16 meu CL, T: mieu 1; 20 cînii CL, I: cîinii T. 


(p. 171) PARTEA A II-A. S-a publicat mai întîi în Convorbiri 
literare, XV, 1, 1 aprilie 1881,p. 41—14, cu: „Dedicaţie domnişoarei 
L.M.“, apoi în Timpul, VI, nr. 94—100, din 1—9 mai 1881, cu aceeași 
dedicație, şi după aceea în ediţia de la Iași, vol. II, 1892, p. 33—71. 

Manuscrisul 4.074, din fondul Bibl. Acad. Republicii Socialiste 
România, conţine douăzeci şi patru de pagini cu fragmente, neconti- 
nui, din această parte a Amintirilor, şi anume: f. 19r.--20r., de la 
început pînă la: „și altele multe încă făcea“ inclusiv; f. 21r.—35r., 
de la: „Uite cum te trage pe furiş apa la adînc“ pînă la:,„Mă rog, 
mi se dusese buhul despre pozna ce“ inclusiv; f. 36r., de la: „ce 
mi s-au întîmplat în viaţă“ pînă la: „numai ce şi aud pupăza cir- 
tind“ inclusiv; f. 37r.—38r., de la: „se mistuise de frica mea prin 
cotloanele scorburei“ pînă la: „şi una două la pupăză de“ inclusiv; 
f. 39r., de la: „Lunea, într-o zi de tirg“ pînă la: „Nu-ţi paie lucru 
de şagă“ inclusiv; f. 40r.—42r., de la: „Toate ca toatele, dar cînd am 
auzit eu detata“pină la: „vrajba dintre noi să piară, şi neghina din 
ogoară. Căci“ inclusiv. Foaia 36v. are numai citeva rînduri, şi acelea 
şterse, pe jumătatea ei de sus, iar pe cealaltă jumătate un număr 
de cuvinte scrise de altă mină și fără nici o legătură cu conținutul 
povestirii. Foaia manuscrisă cu textul de la: „Așa era mama“ pînă 
la „se ia pe ginduri“ inslusiv (f. 2 în numerotarea originală) lipseşte 
din manuscrisul 4.074, dar ea s-a publicat în revista Șezătoarea, vol. 
VI, 1901 (un reuşit facsimil al paginei autografe). 


366 


www.dacoromanica.ro 


Ediţia noastră reproduce textul din Convorbiri, ţinind seamă de 
modificările ulterioare făcute de scriitor şi publicate de Kirileanu în 
articolul Notiţă asupra manuscriptelor lui Ioan Creangă, în Șezătoarea, 
V, 12, decembre 1899, p. 213—214 (v.şiediţia de față, vol. II, p.292). 


CL — Convorbiri literare; T — Timpul; I — ediția Iaşi; Ms — 
manuscris autograf; Ms, — Ms, — variante faţă de Ms; P — moditi- 
cări manuscrise publicate în Șezătoarea; V — lecţiuni stabilite prin 
conjectură. 


P.171,r. 


r. 


P. 173, r. 


r. 


P. 174, r. 


P. 175, r. 


6: a merge copăcel — „a merge în picioare, drept“ (nu de-a 
buşilea, ca copiii care nu ştiu încă să meargă). 
28—29: de se încrucea lumea — „de-şi făcea cruce“ (ca în 
faţa unui lucru extraordinar). 

10: ridicam casa în slavă — „făceam gălăgie şi nebunii“ 
(încît casa părea că se înalţă de la pămînt în sus, spre cer). 


„ 18: de le mergea colbul — „de ieşea praful din ele“ (fiindcă 


le aruncam de colo pînă colo sau le băteam); cf. locuţiunea 
sinonimă de vă merg petecele (aceeaşi pagină, r. 23). 
24—25 : dacă nu v-am săcelat astăzi — „dacă nu v-am 
bătut astăzi“ (bătaia, la spate, este comparată cu 
țesălatul cailor). 

30: dindu-ne huja — „balansîndu-ne (ca cu scrînciobul)“. 
16—17 : macar că-ţi întră biserica în casă — „deşi biserica 
e foarte aproape (de casa noastră)“. 


. 32—33: să ne facă musai cite-un șurub, două prin cap — 


„să ne sucească părul din cap de la rădăcină cu degetul 
mare și cel arătător lipite cu vîrfurile unul de altul“. 
2:  biată să fie de păcate — „iertată ( = săracă) să fie 
de păcate“. 

4—5: lua'nănașa din coardă — „lua nuiaua din grinda inte- 
rioară a tavanului camerei“. Nănașa, nume eufemistic, cu 
intenţii ironice, al nuielei sau al băţului de bătut copiii 
neastimpăraţi; cf. Sf. Nicolai — „biciul“ folosit la 
şcoală în împrejurări similare. 

15: un chef de miide lei — „chef ( = bucurie, plăcere) 
mare“ (al cărui cost se ridică la mii de lei). 


. 87: pe după toacă — „după ce se bătea toaca la biserică“ 


(spre a anunţa slujba), adică pe la ora 4 după-amiază. 


367 


www.dacoromanica.ro 


P. 176, 


P. 177, 


P. 178, 


P. 179, 


P. 180, 


368 


. 4—2: a ne trage citeva naşteri Îndesate — „a ne înjura 


îndesat“ ( = apăsat, cu miînie), folosind cuvintul naștere 
( = naşterea lui Isus). 


. 81: unde-o plesneşte mama şi unde crapă, variantă ocazio- 


nală a locuţiunii curente unde dai și unde crapă (adică 
„unde dai cu ceva, unde loveşti“), care arată nepotrivirea 
dintre intenţie (sau cauză) şi rezultat (sau efect); aici, 
ironic (autoironie), căci mama povestitorului face aluzie 
la el, deci „lovitura“ pe care o dă ea nimereşte ţinta, face 
să „crape“ unde trebuie. 


. 24—22: să-mi deie numai pielea şi ciolanele de pe tine — „să 


te pedepsească (pentru obrăznicii) aşa de tare, încît să 
slăbeşti pînă vei rămîne numai piele şi oase“. 


. 27: Duminica Mare (sau Rusaliile) — „Pogorirea Duhului 


Sfint“ (la 50 de zile de la Paşti); Moşii, un fel de sărbă- 
toare a morţilor, adică a moşilor şi strămoşilor (se dau de 
pomană diverse lucruri, şi nu numai de mîncare), cad 
în ajunul Duminicii Mari. 


. 4—2: negustoria din picioare — „negustorie ambulantă“ 


(fără prăvălie sau tejghea); în limbajul orășenesc se spu- 
nea, pînă nu de mult, cu acelaşi sens, negustorie pe picior 
(se pare, ironic). 


. 29: că te căptușește ea, Mărioara, acuși — „că te bate 


(bine) ea, Mărioara, acuș!“; cf. locuţiunile sinonime, la 
baza cărora stau verbe luate tot din limbajul tehnic popu- 
lar al confecţionării obiectelor de îmbrăcăminte: a croi 
(pe cineva) şi a măsura (pe cineva; mai des a-i lua măsură, 
cu... băţul, în loc de metru sau cot, ca la croitorie). A 
căptuşi însemnează, figurat, şi „a pune mîna, a prinde (pe 
cineva)“ (cf. p. 481, episodul cu pupăza). 


. 89: ruptul capului serveşte la întărirea negaţiei şi 


are sensul „de loc, cu nici un preţ“ (nici chiar cu preţul 
ruperii capului). 


. 43—144: un puiu de zgirie-brinză — „un om foarte 


zgîrcit“ (care face economie şi la mîncat brinza, pe care 
numai o „zgirie“, numai o atinge foarte uşor cu mămăliga, 
pentru a nu lua prea multă dintr-odată); puiu ajută la 


www.dacoromanica.ro 


P. 181, r. 


întărirea ideii pe care o exprimă substantivul compus 
zgirie-brinză, pornindu-se de la ideea că copiii întrec 
adesea pe părinţi în ce privește calităţile şi defectele: 
cf. pui de lele şi pui de ger; capra sare masa, iada sare casa 
ş.a, 


„15: „Autunat și i-au adunat“ — „s-au potrivit bine ca 


fire, ca apucături etc.“ Nu văd cum s-ar explica această 
formulă, cu atit mai expresivă, cu cit cele două verbe 
rimează,. 


„ 16:clămpănesceu din gură — „vorbesc fleacuri, prostii, lu- 


cruri fără rost“ (ca şi cum vorbitorul n-ar spune nimic, adică 
n-ar emite sunete articulate, care alcătuiesc cuvinte, ci 
ar mişca pur și simplu maxilarul inferior, care se atinge 
de cel superior şi produce astfel un zgomot asemănător 
cu al berzelor, de pildă, cînd deschid şi închid succesiv 
ciocul). 

22—23; ţi-ai mincat liftiria de la mine — „ţi-ai pierdut tre- 
cerea pe care o aveai la mine, ai pierdut dragostea pe care: 
o aveam pentru tine“, Liftirie (sau lefterie), cuvînt de 
origine grecească, însemnează „libertate“, deci sensul 
propriu al locuţiunii a-şi minca lefieria a fost „a-şi pierde 
libertatea“ (de a face orice şi de care se bucura mai îna- 
inte, graţie dragostei, simpatiei, încrederii din partea 
celui în drept s-o acorde). 

35: mi se dusese buhul — „mi se dusese vestea“ (în sens 
rău). 

3—4: obraz de scoarță — „lipsă de sensibilitate morală, 
nepăsare faţă de opinia publică“. Cf. sinonimul gros de 
obraz — „cu obrazul gros (insensibil)“. 


. 4: las-o moartă-n păpușoi — „uită (sau fă-te a uita) 


ce s-a întîmplat (neplăcut pentru tine)“. La originea aces- 
tei locuţiuni va fi stînd o întîmplare reală cu un animal 
mort într-un lan de porumb (sau în apropierea lui) şi 
a cărui moarte trebuia tăinuită dintr-un motiv sau altul. 
Cf. şi a o face pe mortu-n porumb „a se face că nu știe nimic 
despre o chestiune oarecare, a tăcea, a nu participa la o- 
discuţie etc.“ 

6: pe rind, ca la moară n-are nevoie de o explicaţie pentru 
a fi înţeleasă, și dacă totuși o înregistrăm, este ca să ară- 


369 


www.dacoromanica.ro 


p.182,r. 


tăm că pe vremuri numai la moară se respecta în mod 
strict ordinea în care cei interesaţi urmau să-şi macine 
griul sau porumbul. (În alte împrejurări, oamenilor simpli 
şi modeşti le-o luau înainte cei tari şi mari sau care se 
credeau astfel.) 


9: cu chiuita — „în număr mare“, cu sens, probabil, iro- 
nic, la origine, căci omul chiuie cînd e bine dispus şi 
face, cu intenţie, lucruri bune sau, cel puţin, nedăună- 
toare. 


44: cucul arminesc — „pupăza“. Pe cît se pare, această 
pasăre, destul de asemănătoare cu cucul, îşi depune excre- 
mentele în propriul ei cuib, ceea ce explică, pe baza unei 
credinţe la baza căreia se află resentimente de ordin 
religios, apariţia epitetului armenesc. Cf. r. 33—34: în teiu 
care te adormea de mirosul... floarei şi p. 18%, r. 26—27 
el te-a trimes cu pupăzi de vinzare, să spurci iarmarocul? 
Legarea acestei denumiri de verbul a pupa (să te pupe 
cucul arminesc) are, ca punct de plecare formal, omonimia 
temei lui cu strigătul pupezei. 


5; pe ce-a fi... ( = pe ce-o fi) — „cu orice risc“. 


24—25: pe la prinzul cel mare — „pe la 10—10% di- 
mineaţa“ (în timpul verii). Este ora primei mese prin- 
cipale a ţăranilor aflaţi la munca cîmpului, care începe 
odată cu zorii zilei, și se opune prinzului celui mic (v. 
mai departe p. 185, r, 21), dela ora 7—7 %4. Explicaţiile 
date în dicţionare nu corespund realităţii, cum rezultă 
clar din spusele lui Creangă însuşi, care coincid cu ale 
mele, întemeiate pe experienţa personală din vremea 
copilăriei. 


„ 33—34: scăpind eu cu obraz curat — „ieşind cu bine din 


situația grea în care mă găseam“. 


P, 183, r, 3—4: c-o falcă-n ceriu și cu una-n pămint—„plin(ă) de mînie, 


370 


pe care şi-o manifesta vorbind tare, cu gura foarte des- 
chisă“. Hiperbolă, bazată, probabil, pe imaginea trezită 
de o fiinţă supranaturală, cu maxilarele enorme şi, deci, 
apte de a se distanța mult unul de altul. Va fi luat naştere 
în lumea basmelor, unde apar zmei, balauri şi alţi mon- 
ştri de dimensiuni gigantice. 


www.dacoromanica.ro 


r. 


P. 18, r. 


P. 185, r. 


19: nu ştia nici cu spatele — „nu ştia absolut nimic, habar 
n-avea“. Cred că la început s-a zis nici cu fața, nici cu 
spatele („nici de lucrurile petrecute în faţa sau dinaintea 
lui, nici de cele din urma sau din spatele lui“), iar apoi 
s-a renunţat la prima parte, şi a rămas numai a doua, care, 
izolată, poate părea, fără a fi totuşi, puţintel ironică, 
întrucît cu spatele nu se poate ști, adică vedea. 


„ 15: ţi-l ieu la depănat! — „îl pedepsesc eu cum se cuvine“ 


(se deapănă, adică se desfăşoară firul de lină sau de bum- 
bac de pe scul sau de pe fuse). Cf. mai sus a căptuși, a 
croi ş.a,, toţi termeni tehnici aparţinind limbajului mese- 
riilor. 

19: gitul îmi pun la mijloc — „garantez cu viaţa că 
aşa stau lucrurile“. Cf. şi a-şi pune capul la mijloc, idem, 
r. 28: găinușa, în ironie şi cu intenţia care se realizează 
pînă la urmă (căci moşnsagul are de gînd să-i dea drumul 
pupezei şi de aceea o ia în mînă ca s-o caute de ouăl). 


„ 38: mă lasă mare şi devreme — „mă părăsește aşa cum mă 


găseam, în situația dată“. Nu pot arăta cum s-a ajuns la 
îmbinarea sintactică mare și devreme, care pare a repre- 
zenta o repetiţie semantică, în sensul că şi mare şi devreme 
însemnează aproximativ acelaşi lucru (mare trezeşte 
ideea de anterioritate, ca vîrstă, la fel cu devreme], deci 
o întărire a noţiunii „devreme, de timpuriu“, adică „de- 
grabă, foarte repede“. 

5—7: se strinsese lumea ca la comedie împrejurul nostru; 
dă, iarmaroc nu era?! La bilciurile de pe vremuri erau tot 
felul de distracţii, printre ele şi aşa-zisele comedii, repre- 
zentaţii ieftine date de saltimbanci, boscari etc., care 
atrăgeau un public numeros. 

11—12: Pesemne te mănîncă spinarea — „ţi s-a făcut de bă- 
taie, vrei să te bat“, de unde continuarea, r, 12: ia acuș te 
scarpin („îți scarpin spinarea, ca să treacă mîncărimea“, 
adică „te bat“). 

13: ba ş-un topor îți fac — „te-apuc de păr, ţi-l fac 
smoc şi ţi-l răsucesc“. 

4: scoate mahmurul din om — „strică dispoziţia omului, 
îi scoate sufletul, îl scoate din sărite“, 


371 


www.dacoromanica.ro 


r. 


P. 189,r. 


r. 


P. 190, r. 


372 


27—28: „Cele răle să se spele, cele bune să s-adune“ — „lu- 
crurile (întîmplările) rele să se uite, cele bune să se în- 
mulțească“, urare străveche, pe care şi-o adresau ţăranii în 
împrejurări de felul celor petrecute şi descrise de Creangă. 
Să se remarce aspectul prozodic al acestei construcţii 
sintactice, ca în atitea alte zicale populare, pe care îl 
constatăm și la continuarea ei cvasi-sinonimică (vrajba 
dintre noi să piară, şi neghina din ogoară). 


37: mi-am pus bine gura la cale — „am mîncat foarte 
bine“ (propriu „mi-am pus gura pe drumul cel bun“). 


. 38—39: luindu-mi rămas bun de la călcăie, exprimare 


glumeaţă cu sensul „luind-o din loc, pornind de unde mă 
găseam“ (despărțindu-mă de călciie, ca şi cum n-ar mai 
fi fost ale mele, așa de repede am plecat). 

12—13: crezîndu-le toate lăptoas», după răbuș — „dînd 
crezare deplină spuselor mele (favorabile pentru mine) 
ca însemnările de pe răboj“. 

4: și Ion, pacel — „şi Ion, nicăieri!“ (adică nu răs- 
pundea, deci tăcea, ceea ce însemnează „linişte, pace“). 
36—37: ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept 
inimă— „ar fi trebuit să înceapă a-mi fi foame“ (inimă are 
aici sensul popular de „stomac“, iar invocarea soarelui, 
rostul de a indica timpul cînd i se tace omului foame, ca 
acele ceasornicului, care indică o anumită oră). Ct. și 
p. 195, r. 24—25: de pus drept inimă, cind ţi-e foame. 
15—16: să ridă, pănă li s-a duce gura la ureche — „să rîdă 
mult și cu gura așa de deschisă, încît colţurile ei să dea 
impresia că ajung pînă la urechi“. 


39: cît eram de pricopsit — „cît îmi mergea de bine “(ironie, 
dată fiind situaţia). 

14—15: Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul, 
zicală populară, care arată deosebirea dintre jena omului 
dezbrăcat (la propriu sau la figurat) şi lipsa de jenă a 
celui flămînd. 


„ 24; mi te-ai lehămetit de la inimă — „nu te mai iubesc 


(ca înainte), ai pierdut dragostea pe care o aveam pentru 
tine“. 


www.dacoromanica.ro 


r. 26 — 97: nu ies din cuvintul ei afară nici cu fapta 
nici cu vorba — „respect întocmai, prin purtarea și vorba 
mea, ceea ce-mi spune“; aminteşte de limbajul biseri- 
cesc. 


r. 35—36 :bucuria mea n-a fost proastă — „n-a fost o bucurie 
obişnuită, de rînd (ci una mare, profundă)"; prost are aici 
sensul vechi de „simplu“. 

r. 44: de joi pănă mai de-apoi — „foarte puțină vreme“; 
cf. rima. 


Variante 


171 


1 sunt CL, T, Ms: sînt 1; 2 nașterii CL, T, I: naşterei Ms; părin- 
țească CL: părintească T, I: părințască Ms; 8 șfară CL, Ms: sfoară 
T: sfoară Z; 6 cuptiorul CL, I, Ms: cuptorul T; 8 pline CL, I, 
Ms: plini T; 9 acum CL, T, Ms: acuma Z; 11 ni era CL, Ms: ne 
cera T, 7; 18—14 fără leac de supărare CL, T, I, Ms: redactare 
an'erioară fără leac de supărare, cum nu se poate descrie nici 
povesti Ms,; 16 turburarea CL, T, I: tulburarea Ms ; 17 năzdră- 
vaniile V, T: scris năsdrăviniile CL, T, Ms: redactare anterioară 
minunățiile Msı; 22 meu CL, T, Ms: mieu I; 25 minunăţii CL, T, 
I, Ms: redactare anterioară năsdrăvănii Ms,; nourii CL, I, Ms: norii 
T; 27 înfigind CL, T, Ms: înfingînd I; afară CL, T, I: afara Ms; 
2S uşei CL, T, Ms: uşii 1, 29 mirare CL, T, I: mierare Ms. 


172 

8 mamii CL, I, Ms: mamei T; socoteală CL, T, Ms: socoteala 7 

greşeală de tipar); 20 încălțării CL, T, I: încălțărei Ms; 11 funingenă 
CL, Ms: funingene T: funingina Z; 12 dioache CL, I, Ms: deoache 
T (de două ori); 13—14 benchiu boghet în frunte J7, Ms: omite boghet 
CL, T; 17 pe cit mi-aduc aminte CL, T, Ms: pe cit îmi aduc aminte 
I; 20 înochi-i CL, T, Ms: în ochii ei Z; 25 zburau V, Z: scris sburau 
CL, T, Ms;şi CL, T, Ms: şi I (greșeală de tipar); 28 meu CL, T, 
Ms: mieu 7; înşelător CL, T: înşălător 1, Ms; 80 pînă CL, T: pînă 
I, Ms; întri V, I, Ms: intri CL, T; 84 povestim CL, T, I, Ms: redac- 
tare anterioară vorbim Ms,, 38 vieţii CL, T, I: vieţei Ms; să le CL, 
T, I: să li Ms; 89 mîne CL, Ms: mîine T, I; 40 Copilul, încălecat 
pe bățul său CL, T, I, Ms: redactare anterioară Copilul își încalecă 
băţul său Ms. 


373 
29 — Ion Creangă — Opet y?lyidacoromanica.ro 


173 

1 biciul CL, 7, Ms: biciu T; 2 de-ţi iè CL, Ms: de-ţi ia T, I; 8 
crede CL, T, I, Ms: redactare anterioară ştie Ms,; 4 pe băț CL, T, 
I, Ms: redactare anterioara pe dinsul Ms,; 5 virsta CL,T,I: vristaMs; 6 îi 
CL, T,Ms: i 1; 7 macar CL, Ms: măcar T, I; 9 odinească CL, T: odih- 
nească J: hodinească Ms; 10 ridicam CL, T: ridicam Z: rădicam Ms; 
12 spăriam CL, T, Ms: speriam 7; 13 întunerec CL, T, Ms: întuneric 
I;13—14Şiel, cît ora de ostenit, ne prindea cîte pe unul, ca la „baba- 
oarba“, ne ridica CL, T, Ms (seris rădica în Ms): Şi el, cîle pe unul, 
ca la „baba-oarba“, ne rîdica 7; 15 ne săruta mercu pe fiecare CL, 
T, I, Ms redactare anterioară ne săruta pe fiecare mereu Ms, 17 
cotruță CL, Ms: cotruțe T, 7; 19 mîinile CL, T, Ms: mîinile J; 
20 pănă CL, T, I: pînă Ms; zgîriau V, I: seris sgîriau CL, T: seris 
sgîriiau Ms; noi CL, I, Ms: oi T (greșeală degztipar); 21 şi le CL, 
T, I: şi li Ms; 22 Aşă-i CL, Ms: aşa-i T, I; 22 23 pughibale CL, 
T, Ms: poghibale 7; 23 sunteţi CL, T, Ms: sînleţi 7; 24 dacă CL, 
I, Ms: daca T; 26 cînii CL, T, Ms: cîinii 1; 27 ieu CL, Ms: iau 
T, I; 28 petecele CL, T, Ms: petecile 7; 80 Ce le CL, T, I: Ce 
li Ms; 81 trunchiu”CL, T, I: trunchi Ms,Xsunt CL, T, Ms: sînt I; 
faina în CL, I, Ms: făină-n T; 32 asemene CL: asemeni T: asemenea 
I: asemine Ms; 88 poloboc CL, I, Ms: boloboc T; 33 slavă CL, 
T, I: slava Ms; 85 zburdăciunea V: seris sburdăciunea CL, T, I, 
Ms, 88 cilcască CL, T, I: cotească Ms. 


174 


1 să se mai joace şi pe-afară CL, T, I, Ms: redactare anterioară să 
se mai ducă şi pe-alară Ms; 5 pîrie CL, I: piriie T, Ms; 6 lar sirop- 
situl CL, T, I, Ms: redactare anterioară Iar nebunul Msı: redactare 
anterioară Iar zărghilul Ms,; 7 vatrarul CL, T: vătrariul Z: valrariul 
Ms; 7 $ de-ţi iè CL, Ms: de-ţi ia T, I; 8 ţoală în CI, I, Ms: 
țoală-n T; 9 aliluiia CZ, Ms: aliluia T: aleluia Z; 11 asia în CL, 
I, Ms: acla-n T; 12 să-i coșşeşti CL, T, I,-Ms: redactare anterioară 
să-i rupi Ms; 14 'Poi dă CL, I, Ms: 'Poi de T; măi femeie CL, T, 
I, Ms: redactare anterioară măi nevastă Ms,; 15 încaltea CL, I, 
Ms: încailea T; i-au CL, T, I: ţ-au Ms; 16 macar CL, Ms: măcar 
T, I; întră V, Ms: inţră CL, T, T; biserica în CI, I, Ms: biserica-n 
T; 17 de departe ce-i CL, T, I, Ms: redactare anterioară de aproape 
ce-i Msı; 19 să vă deie CL, Ms: să vă dea T, I; 22 Mă mieram eu 
CL, I, Ms: mă miram eu T: redactare anterioară Mă mieram eu, 
zicea mama Ms,; 25 ţintă în CL, I, Ms: ţintă-n T; ochii noştri 


374 
www.dacoromanica.ro 


CL, I: ochii noştrii T, Ms; 26 lan CL, I: la T: En Ms; ş-apoi 
CL, I, Ms: şi-apoi T; 32 pănă CL, T: pînă I, Ms; 83 să ne deic 
CL, T, Ms: să ne dea I; 87căCL, T, I: ca Ms (probabil o scăpare); 
40 sunteţi CL, T, Ms: sînteţi I; 41 odihni CL, I: hodini T, Ms; 
incotele CL, T, Ms: încotele T. 
175 

3 cu-alila CL, T, Ms: cu alit I; Ţi-ai CL, T, I: -au Ms; 8 +4 des- 
dimineaţă CL, T, Ms: dez-dimineață 1; 6 Vorba ceea CL, T, I, 
Ms: redactare anterioară Vorba cîntecului Msı; 8—9 şi îndesate CL, 
I, Ms: şi-ndesale T; 13—14 ca să se poală rade mai frumos CL, 
T, I, Ms: redactare anterioară să se ducă jigul mai uşor la ras Ms; 
16 să-mi deie CL, Ms: să-mi dea T, I: redactare anterioară să-mi 
deie la Ciăciun Ms,; 16 s-o umilu CL, T, L, Ms: redactare anterioara 
şi s-o wunflu Ms,; 18 pănă CL, T: pînă I, Ms; 24 tatei CL, I, Ms: 
tatii T; 25 balăr CL, T, Ms: batîr I; harapnic CL, T, I: haramnic 
Ms; 26 harapnic CL, T, I: haramnic Ms; ţ-oiu CL, T, I: ți-oiu 
Ms; da cu CL, T, I, Ms: redactare anterioara da eu acuş Msi; 27—25 
N-ai ce minca la casa mea? Vrei să te buşească cei nundralăi prin 
omul? Acuş le desculţ CL, T: N-ai ce mînca la casa mea? Vrai să le 
buşească cei nandralăi prin omăt? Acuș te descalţ Z: N-ai ce minca 
la casă (probabil o scăpare) mea? Vrei să te buşuscă cei nandralui 
prin omăt? Acuş te descalj Ms: redactare anterioară N-ai ce minca la 
casa mea de umbli cu calicitul? Într-o zi ai să mă scoţi din rabdaru 
Vrei să te descalţ? Msı; 31 să-mi ieie CL, Ms: să-mi ia T, I; 34 
ieu CL, Ms: iau T, 1; 35 de cole CL, I, Ms: de colea 7; 36 tînjalu 
CL, Ms: tinjeală T, I; 41 aşezăm CL, T, I: aşăzuun Ms; fereasta 
CL, T, Ms: fercaslra T. 


176 
1 a inceput CL, I, Ms: a-nceput T; 8 găinile CL, T, I: găinele Ms; ați 
şi început CL, I, Ms: omite şi T; 4 Ia slați CL, T, I: En staţi 
Ms; blăstemaţilor CL, T: blăstămaţilor 1, Ms; 5 puwlit-o CL, I, Ms: 
tulit-o T; zvîrr V, I: scris svîrr CL, T, Ms; 6 scurtălură în CL, I, 
Ms: scurlătură-n T; 7 ceea CL, T, Ms: ceia I; 9 popei CL, I, 
Ms: popii T; 10 cucoşi CL, I, Ms: cocoşi T; 14 spărieţi CL, Ms: 
speriaţi T, I; Cit pe ce CL, I, Ms: Cit pe ci T; 18—19 preoţii noştri 
CL, I: preoţii noştrii T: preuţii noştrii Ms: redactare anterioară 
preuţii de la biserica noastră Ms,; 20 pănă-l CL, T: pînă-l 7, Ms; 
21 pănă-l CL, T: pînă-l 7, Ms; pănă CL, T: pînă 7, Ms; alta CL, 


375 


= . 
29 www.dacoromanica.ro 


T, I: alta Ms; 28 întram FV, I, Ms: intrăm CL, T; 26 intrăm F, 
I, Ms: intrăm CL, T; aşezăm CL, T, I: aşăcăm Ms; fereastră CL, 
I: fereastă T, Ms; 28 că-i ce frig CL, T, I: că i-i frig Ms; mînile 
CL, Ms: mînele T: mîinile Z; 29 văru-meu CL, T, Ms: văru-micu Z; 
vătrarul CL, T, Ms: vălrariul Z; 81 necaz CL, T, I: năcaz Ms; 85 
se iè CL, Ms: se ia T, I; 33 să deie CL, I, Ms: să dea T; cuptior 
CL, Ms: cuptor T, I. 
177 
1 mai dihai CL, T, I: mai dihà Ms, 4 de aiestea CL, T, I: dc-nostca 
Ms; 8 hămisiţi CL, T: hămesiţi Z: himisiţi Ms; 12 smîntinitul CL, 
T, Ms: smîntänitul I; 15 pănă CL, T: pînă I, Ms; 16 smîntincască V, 
Ms: smîntească CL, T: swminlunească J; 17 sinîntincşte CL, T, Ms: 
smîntăneşte J; 19 închincit CL, Ms: încinchit 7, I; scoas-afară CL, 
I, Ms: scoasă afară 7; 20 mamei CL, I, Ms: msniii T; 22 smîntîna 
CL, T: smîntănă Z: smîntina Ms; 23 grindă CL, T, I, Ms: redac- 
tare anterioară coardă Ms,; 24 putt CL, T: putea I, Ms; 26 smintina 
CL, T, Ms: smîntăna 7; 28 mamei CL, I, Ms: mamii T; 29 lurluşag 
CL, I, Ms: îurtişag T; 30 mincării CL, T, I> mîntărei Ms; fie ori 
de ce-a fi CL, T, Ms: fie orice de ce-a fi Z; 32 meu CL, T, Ms: 
mieu J; nu eram aşa CL, T, I, Ms: redactare anterioară nu eram 
eu aşa Ms,: 88 pănă CL, T: pînă I, Ms; 85 necaz CL, T, I: 
năcaz Ms, adică CL, T: adecă I, Ms; necaz UL, T, I: năcaz Ms; 
87 deie CL, T, Ms: dea I; 39 pelea CL, T, I, Ms: pielea J; 39—40 
cum îi CL, I, Ms: cum-i T; 40 dacă vedea omul CL, T, 1, Ms: 
redactare anterioară şi dacă omul vedea Ms. 
178 

12 obrăzniciile CL, T, 1: scris obrăsniciile Ms; 13 binişor CL, 
T, I: bineşor Ms; 15 întrind V, Ms: intrînd CL, T, I; 18 bluste- 
mâîndu-l CL: blestemîndu-l 7: blăstămindu-l Z, Ms; 19 avea un 
chin CL, T, Ms: avea chin Z; 21 dascălului CL, T: dascalului 7, Ms; 
deie CL, T, Ms: dea T; 22 piclea CL, T, I: pelea Ms; 24 ziua 
miaza-mare CL, T, I: ziua miează-mare Ms; 26—27 varatic CL, I; 
Ms: văratic T; 27 care se cocea-pălea de Duminica Mare CL, I, 
Ms: care se cocea pe la Duminica Mare 7, 28 cum s-o dau, casă 
nu mă prindă CL, T, I, Ms: redactare anterioară cum s-o dau, şi s-o 
nimeresc, ca să nu mă prindă Ms,; Întru V, I, Ms: Inu CL, T;85 
şi femeile şi bărbaţii CZ, T: omite I: şi femeile şi barbaţii Ms. 


376 
www.dacoromanica.ro 


179 

1 razaşi CL, T, I: ruzeşi Ms; 8 popuşoi CL: papuşoi T, Ms: po- 
puşoiu Z; 7 manăstisile CL, T: miînustirile Z, Ms; maice CL, 
1, Ms: maici T; 10 şi-mi pare rău CL, T, J, Ms: redactare anterioară 
şi-mi pare lare rău Ms; 12 meu CL, T, Ms: micu Z; nemerit-o CL, 
T, Als: nimerit-o I; 14 maluşei CL, I, Ms: mătuşii T; 17 temeiei 
CE, I: femeii T,Ms; 20 iaca CL, ], Ms: iecă T; 22—£8 zise ea, cu 
ochii holbaţi la mine CL, T, I, Ms: redactare anterioară zise ea, 
Slind cu o 'nii pironiţi la mine Ms,: redactare anterioară zise ea, cu 
ochii țintă la mine Ms,; 25 prăpădenie CL, T, I: prapădenie Ms; 
26 zvur V: scris svirr UL, T, I: svr Ms; 32 pănă CL, T: pîna I, 
Ms; nallă CL, I, Ms: înaltă T; 84 pănă CL, T: pînă Z, Ms; gră- 
dinei CL, Ms: gradinii T, I; 36 fugind tot iepureşte CL, Ms: omite 
tol T: fugind Lot iepureşte Z; 87 pănă-n CL, T: pînă-n I, Ms; 38 
mătuya CL, I, Ms: mătuşe T; 40 pănă CL, T: pină 1, Ms. 


180 

2 cum ii CL, I, Ms: cum-i T; 9—8 nu s-au ales nimica. Şi după ce 
CL, T, Ms: nu s-au ales! Şi nimica după ce I (cpidentă greșcalu de 
tipar); 4—5 ori se impedecă CL: ori să împedică T: ori se impiedeca | 
I: sorse impedecă Ms (scapare); 7 azvul V, I: scris asvirl CL, T, 
Ms; 8 pierd CL, T, I: perd Ms; 11 îi spun CL, I, Ms: ’i spun T; 
13—14 şi moş Vasile cra un cărpănos ş-un puiu de CL, 7, I, Ms: 
redactare anterioară şi moş Vasile era un hapsin şi un puiu Msı; 14 
zgirie CL, I: scris sgirie T, Ms, 16 clămpănesc CL, T, Ms: clem- 
panesc Z; 22 salură-te de cireşe CL, T, I, Ms: redactare anterioară 
satura-te de cireşe, spînzuratule -Ms,; ţi-ai CL, T, I: ţ-ai Ms; 28 
liftiria CL, T, Ms: letteria IZ; 24 pe urma CL, I, Ms: dupe urma T; 
27 lurtuşag CL, I, Ms: lurtişag T; 32 Cicrul Cucului CL, I, Ms: 
Ceirul Cucului T (greșeală de tipar); 83 flăcăilor V, T, Ms: tlecăilor 
CL, I; 35 pozna V, I: scris posna CL, T, Ms; 37 ridicase CL, T: 
ridicase Z; 40 Ioane FV: scris Ivane CL, T, I. 


181 
4 păpuşoi CL, T: popuşoiu Z; 7—8 să nu mai dau peste vro pacoste, 
dar parcă naiba CL, T, I, Ms: redactare anterioară să nu mi se mai 
întîmple nimica, dar atunci parcă naiba Ms,; 10 cea CL, I, Ms: 
ceea T; cireşele CL, T, Ms: cireșile I; 14 arminesc CZ, T,M: 
armenesc I; 19 auzeai CL, T, Ms: auziai 1;21—22 cu demîncare CL, 
T, I: cu de mîncare Ms; 22 în țarină CL, I, Ms: la țarină T; 28 Sacă 
CL, T, Ms: Seacă 7, 94 cu demîncarea CZ, I; cu demînearea T (gre- 


377 


www.dacoromanica.ro 


șeula de tipar): cu de mincarea Ms; 81 noaptea-n CL, I: noaptea 
n T; 88 mă suiu CL, I: mă sui T; de mirosul CL, I: în mirosul 
T; 35 mu CL, T: micu Z; mulțărmnire CL, I: mulţumire T; 86— 
37 ui mai pupa tu şi pe dracul CL: îi pupa tu și pe dracul T: 
i mai pupa şi tu pe dracul 7; 88 spariu V, I: spariiu CL, T; 89 pupăza 
CL, T: pupăza Z; pană CL, T: pînă I; 40 și cum stam eu CL, T: 
omite eu Í. 


182 

1 meu CL, T: micu Z; 6 scorburei CL, T, Ms: scorburii Z; 7 nicăiri 
CL, T, I: nicairi Ms (probabil o scăpare); întrase V, I, Ms: intrase 
CL, T; 8 anapăda CL, I, Ms: anapoda T; înciudat CL, T, I, 
Ms: redactare anterioară necăjit Ms,; 9 scorburei CL, Ms: scorburii 
T, 1; 9—10 mă suiu cu dinsa iar în teiu, îmi ieu căciula CL, Ms: 
mă suiu cu dînsa iar ın teiu, îmi iau căciula T, I: redactare anterioara 
mă suiu cu dinsa iar în teiu, pun urechea la cuib, să văd n-oiu mai 
auzi ceva, şi neauzind nimica, Îmi ieu căciula Ms,; 12 pănă CL, 
T: pînă Z, Ms; 14 cu demincarea CL, T, I: cu de mîncare Ms; 
16 cine şlic pe unde CL, T, I: cine știi pe unde Ms; bojbăit CL, 
T, Ms: hojbăit Z; 17—18 nici mai rămîne cuvint CL, T, 1, Ms: 
redactare anterioară nu-i cuvint Ms; 19 'Ţiganului CL, T: Țiganul 
I, Ms; cînd i-e foame CL, T, I: cind i foame Ms: redactare anterioara 
cmd i-i foame Ms; 20 boierul CL, T, I: boieriul Ms; minile CL, 
T, Ms: mîinile 7; 21 lulcaua CL, T, T: liuleaua Ms; 22 noştri 
CL, T, I: noştrii Ms; 24 nu li CL, Ms: nu le T, I; 25 numai 
iacălă-mă-s şi eu CL, T, Ms: omite numai I; de după CL, 1, 
Ms: după T; 26 auzindu-i CL, T, I: auzîndu-i Ms; 28 înghită 
CL, I, Ms: înghiţă T; 30 ce tolocăniți băiatul CL, T, I, Ms: 
redactare anterioară dați pace băiatului Ms,; 81 cu tatul său CL: cu 
tatăl său T, I: cu lată-său Ms; 32 nemaipuindu-și mintea CL, T, I, 
Ms: redactare anterioară nu ş-au mai pus mintea Ms,; 84 icu CL, 
I, Ms: iau T; 86 scorburei CL, Ms: scorburii T, I; zbătindu-se 
CL, I: scris sbălindu-se T, Ms; 86 — 87 înăuntru CL, T, I: înlăuntru 
Ms; 87 ieu CL, Ms: iau T, I;88 zbucium V, I: seris sbuciuin 
CL, T, Ms; 39 ieu CL, T, Ms: iau I. 


183 
2 aşa des CL, T: aşa de des 1; 4 ceriu CL, I: cer T; 6 dumnela CL: 
dumneata T, I; 8 des-dimineață CL, T: dez-dimineaţă 7; 10 aceste 
CL, I: acestea T; 11 ceasornicul CL, T: ciasornicul Z; 13 Da'că 
CL, T: Dacă I; l-aş CL, I; l-aşi T; 14 aş afla CL, I: aşi afla 


378 
www.dacoromanica.ro 


T; 11 zbînţuitul V, I: scris sbînţuitul CL, T; 22 streşina CL, T: 
streaşina T; 25 ţanţoş CL, T, I, Ms: redactare anterioară dirz Ms; 
pănă CL, T: pînă 7, Ms; 25—26 cu pupăza-n mînă CL, T, Ms: cu 
pupăza în mînă 7; 28 ceea CL, T, Ms: ceia I; 31 dumneta CL, Ms: 
dumneata T, I; 34 dezleagă V, I: scris desleagă CL, T, Ms; 35 
poznă V, I: scris posnă CL, T, Ms; 88 zbrr V, I: scris sbrr CL, 
T: scris sbr Ms; 37 iè CL, T, Ms: ia I; zbor V, T: scris sbor CL, 
T, Ms; 38 lacrimile CL, T, I: lacrămile Ms. 


184 

1 dumneta CZ, T, Ms: dumneata IZ; 10—11 să-mi iei CL, T: să-mi 
iai 1; 12 cum văd eu, măi țică P: omite măi țică CL, T, I; acuş 
CL, I: acuşi T; 14 cînd îi CL, I: cînd-i T; 20 dumneta CL, I: dum- 
neata T; 21 dinioarea CL: dinioara T: dinioară T ; 26 trimes CL, T: 
trimis Z; 27 pupăzi CL, T: pupăza 7; 29 muiet CL, T: muiat 
I; 32 — 35 Căci îmi cra acum a scăpare de dînsul, drept să 
vă spun. Vorba ceca: „Lasă-l, măi! (Lasă-l, mai Ms — scăpare). 
L-aş lăsa eu, dar vezi că nu mă lasă el acum!“ Tocmai aşa 
păţisem şi eu; ba eram încă bucuros că am scăpat numai cu-atita 
CL, Ms: îmiera acum a scăpa numai cu-atiîta T: Căci îmi era acuma 
a scăpare de dînsul, drept să vă spun. Vorba cea (greșeală de tipar): 
„Lasă-l, măi! L-aş lăsa eu, dar vezi că nu mă lasă el acum“. Tocmai 
așa pățisem şi eu ; ba eram încă bucuros că am scăpat numai cu atita 
I; 36 Bine-ar CL, I: Bine ar T: Bene-ar Ms; 88 ca-ntr-un CL, T, 
I: ca într-un Ms; 40 poznă V, I: scris posnă CL, T, Ms. 


185 

1 pupăzăi CL, I, Ms: pupăzei T; 5 Anghilița CL, T, Ms: Angheliţa 
I; 9 mierare CL, I, Ms: mirare T; 12 meu CL, T, Ms: mieu I; 
13—14 şi eu din pricina ei P: omite CL, T, 1; 15 şi se ca’ mai 
dusese CZ, I, Ms: și se ca’ mai duse T: redactare anterioară şi se 
cam mai dusese Ms; 17 lăsatul săcului CL, Ms: lăsatul secului 
T, I; 18—19 zdravân V, I: scris sdravăn CL, T, Ms; 19 alivenri 
CL, T, I: alivinci Ms; 19—20 părpălind CL, T, I: pirpălina Ms; 
20 şi apoi CL, T, Ms: ş-apoi I; 24—25 după gurile cele răle CL, 
I: După cele rele T: după gurile cele rele Ms; 27 noştri CL, T, 
I: noştrii Ms;răle CL, I: rele T, Ms; 29 ogoare CL, T: ogoară 
I, Ms; 84 dumneta CL, I: dumneata T. 


186 
4 mînile CL, T: mîinile 7; 5 meu CL, T: mieu Z; cu năsip CL, 
T: în năsip Z; 7 ceas CL, T: cias Z; 8 pănă CL, T: pînă 1; 9 mamei 
379 


www.dacoromanica.ro 


CL, I: mamii T; 10 văcarul CL, T:văcariul 7; 11 întirziet CL: întîr- 
ziat T, I; pănă CL, T: pînă Z; 18 răbuș CL, I: răboş T; 14—15 
demîncare CL, T: de mîncare 7; 17 ghibăcia CL, J: dibăcia T, 22 
Sînt-Ilie CL, I: Sfint Ilie T; 24 sumani CL, T:sumane 7,să-i CL, 
T: să le 7; alții să-i CL, T: altele să le J; 25 a-i CL, T: a le I; 26 
pănă-n CL, T: pină-n Z; 80 țitA CL, T: ţîţă T; 81 cinci-şase 
CL, T: cinci-șese 7; care CL, I: cari T; să le CL, T: să li T; 87 
ovăsul CL, I: ovăzul T; asemene CL, T: asemenea T. 


187 
1 ş-o CL, T: şi-o 1; 8 meu CL, T: mieu Z; 15 cheamă CL, T: 
chiamă 7; şăzătoare CL, T: şezătoare Z; 21 dezghiocat V, J: scris 
desghiocat CL, T; 25—26 prin luncile şi dumbrăvile cele pline de 
mîndreţe CL, T: prin luncile şi dumbrăvile cu mîndreţe 7; 96 27 
răchițică de făcut gălbenele CL, I: omite de făcut T; 28 pintre CL, 
I: printre T; 30 Fă-mă CL, T: Fa-mă I (greşeală de tipar); tei 
CL, T: teiu I; 82 patrule CL: patrulea T, 7; 89 am şparlit-o CL, 
T: am spărlit-o 7; 40 necăjită CL, T: năcăjită 7. 

188 
3 Ioane (de patru ori) CL, T: Ioane (de trei ori) I; 6 pelea CL, T: 
piclea Z; 8 ferbinte CL, T: fierbinte Z; 10 celălalt CL, I: celalt 
T; 12 păcuraş CL, T: păcaraş IZ; 17 zvîrleam V, I: scris svîrleam 
CL, T; petrele CL, T: pietrele 7; 19 amundoi CL: amîndoi T, T; 
zvîrleam V, I: scris svîrleam CL, T; 25 și Duhul Sfînt CL, T: 
omite şi I; 29 meu CL, T: mieu I; 81 aceste CL, T: acestea I; 
mînile CL, T: mîinile 7; 82 necăjt CL, T: năcăjit 1; de după CI, 
T: şi după Z; dîmbdin prund CL, 7: dîmb de prund 7; 35 ceas CL, T: 
cias J; 88 starea CL, T: stare T. 

189 
8 iè CL, T: ia 7; 6 răzbi CL, I: seris răsbi T; 7 avè CL: aveca T, 
I; 11 întram V, I: intram CL, T; 18 dinioarea CL, T: dinioară 
I; 16 pănă CL, T: pînă I; 18 ieu CL, T: iau IZ; 19 petrele CZ, 
T: pietrele 7; 21 pănă CL, T: pînă Z; 28 întîlnesc CL, T: întil- 
nească J; 24 hudiţă CL, T: hudița Z; 26 cînii CL, T: ciinii J; 
28 cînii CL, T: cîinii 1; 29 cum îi CL, I: cum’i T; tppilezi CL, 
T: tupilez 7; 83 cînii CL, T: ctinii Z; 84—85 pănă-n CL, T: pînă-n 
I; 86 care avea CL, T: căci avea J; 40 cînii CL, T: ciinii Z. 

190 
8 pănă CL, T: pînă I; pintre CL, T: printre 7; b mila CL, |T: 


380 
www.dacoromanica.ro 


milă Z; 6 pîntecele meu CL, T: pintecile mieu Z; 10—11 înfă- 
ţoşez CL, T: îniăţişez Z; 11 îi apuc CL: "i apuc T; 21 doar 
CL, T: dar I; 25 îi giuruiesc CL, I: "i giuruiesc T; 26 bineșorul 
CL, T: binişorul 7; 30 Şi-nir-o zi CL, T: Şi într-o zi Z; 31 blindeţă 
CL, T: blindeţe I; 83 deie CL, T: dea I; 87 meu CL, T: mieu 
I; 87—88 Şi de m-ar fi bătut mama cu toate gardurile CL, T: omite 
I; 88 izgonit V, I: scris isgonit CL, T; 40 bineşorul CL: binişorul 
T, I; 41 pănă CL, T: pînă I. 


191 
2 felul meu CL, T: feliul mieu 7; 8 demincare CL, T: de mincare; 
4 să-mi deie CL, T: să-mi dea 1; 8 meu CL, T: mieu 1,9 izbă- 
vitoarea V: scris isbăvitoarea CL, T, I; 10 a o desface CL; I: 
a o face 7; 11 arunc-o peatră în baltă CL: aruncă o piatră-n baltă 
T, I; 16 pănă CL, T; pînă I; cu minte CL, T: cuminte I; pănă 
CL, T: pînă Z; 19 sunt CL, T: sînt I. 


(p. 192) PARTEA A III-A S-a publicat mai întîi în Convorbiri 
literare, XV, 12, 1 martie 1882, p. 445—461, tot cu: „Dedicaţie domni. 
şoarei L.M.“, apoi în ediţia de la Iaşi, vol. II, 1892, p. 71—115. 

În toamna anului 1881 Creangă se află din nou la Bucureşti şi 
participă la lucrările „Consiliului general al instrucţiunii“, care au 
pus în discuţie Proiectul de programă pentru studiile din licee şi gim- 
năzii. Scriitorul a fost prezent numai la citeva şedinţe. Este posibil 
ca în această perioadă să fi definitivat partea a III-a din Amintiri, 
datată: „Bucureşti, 1881, septembre“. 

Reproducem textul din Convorbiri, ţinînd seamă de corecturile 
făcute de povestitor după tipărire și care au fost publicate de 
Gh. T. Kirileanu în Notișă asupra manuscriptelor lui Ioan Creangă, 
Șezătoarea, V, 12, decembre 1899, p. 213—214 (v. şi ediţia de faţă, 
vol. II, p. 292). 


CL — Convorbiri literare; ïX — ediţia Iaşi; P — modificări manu- 
crise publicate în Șezătoarea; V — lecţiuni stabilite prin conjectură. 
P. 192, r. 26—27 hăjașul căprioarelor cu sprincene scăpate din mo- 


năstire — „poteca (tăinuită) a călugăriţelor care umblă 
după aventuri“. 
P. 195, r. 22 un urs mare — „un boţ mare de mămăligă (cu 


brînză în el)“. 


r. 39—40: dar să nu-l atingă cineva cu cit e negru sub unghie 
— „dar să nu-l atingă cu nimic“. 


381 
30 — 1. Creangă vol. 1 


www.dacoromanica.ro 


P. 1%, r. 


P. 204,r. 


P. 205, r. 


382 


2: nu prea ştie multe — „nu înțelege bine lucrurile“ 
(şi de aceea se supără uşor etc.) ; cf. ştie una şi bună „o ţine 
pe-a lui“ (are o idee care-l urmăreşte mereu). 
26—27: să vă scot eu gărgăunii din cap — „să vă scot din 
cap ideile fixe, greşite“ (în cazul de faţă, cu... bătaie). 
20: un puiu de bate—,,0 bătaie bună“, cf. un puiu de zgiriie- 
brinză de la p. 180, r. 18—14. 


. 8: umbla trela-lela — „bătea drumurile (fără să facă 


nimic)“; aminteşte bine de locuţiunea sinonimă a umbla 
teleleu Tănase, înregistrată deja. 


„ 40: cum cer calicii la pod — „neînțeles“. E vorba de cerșe- 


torii de pe vremuri, care stăteau, de preferință, la unul 
dintre capetele podurilor, pe unde trecea, în zilele de 
tirg, lume multă, de la care puteau cere şi obţine pomană. 
5—6: nu ești nici de zama ouălor — nu eşti bun de „nimic“ 
(nu faci nici cît zeama ouălor). 


„9: il ascult, cleiu — „îl ascult, şi el nu ştie nimic“ (ca 


şi cum ar sta cu picioarele într-o materie cleioasă, care-l 
împiedică să se mişte, sau, mai degrabă, cu limba încle- 
iată, incapabilă de a articula). Cf. beat clei — „beat 
turtă“ (şi aceasta din urmă tot metatorică). 


. 24—25: Condacul umple sacul, şi troparul hambarul, zicală 


populară ironică la adresa preoţilor, care cîştigă bine, 
citind sau cîntînd, pentru enoriașii lor, din diversele 
cărţi biserireşti (condacul şi troparul sînt cîntece reli- 
gioase). 

41: Dumnezeu să-l iepure!, ironic, pentru Dumnezeu să-l 
ierte (joc de cuvinte, la baza căruia stă asemănarea fone- 
tică destul de mare dintre ierte şi iepure). 

2: ne şi trage cite-un ibrişin pe la nas — „ne mustră 
fin, prin aluzii, pentru reaua noastră purtare“; ibrişin 
(munt. și literar, ibrişim) — „fir de mătase pentru cusut 
sau brodat“. 


„ 25: s-a pus în cird cu nebunii — „s-a înhăitat cu nebunii, 


li s-a potrivit lor, s-a luat după ei“. Cf. vol. I, p.20: Cu 
capra ţi-ai pus în cird? (Are alt sens, din cauza situaţiei 
obiective.) 


„ 25—26: începe s-o întoarcă la şurub — „Începe să schimbe 


vorba, să-și schimbe atitudinea“. 


www.dacoromanica.ro 


P. 206, r. 


P. 210, r. 


P. 21, r. 


28—29: azestani-i plugul — „aceasta e munca noastră, da- 
toria noastră“. 


2: dă paharul de duşcă — „bea repede paharul“. 


. 16—17: un „lă-mă, mamă“ — „un lasă-mă, să te las, un 


papă-lapte“ (om moale, lipsit de personalitate; la origine, 
despre cineva care nu era în stare să se spele singur pe 
cap și de aceea o ruga pe mamiă-sa să-l spele). 


5: furluase cite ceva — „furase cîte ceva“ (contaminație 
voită, aparent eufemistică, dar cu intenții ironice, între 
a fura şi a lua). 

14: lui i-am făcut pocinog întăiu — „cu elam început 
(punzrea poștelor)“. A face cuiva pocinogul însemnează, 
de obicei, în vorbiraa pəpala’ă „a-i face un n>:az mare 
a termina cu el“. La Creangă cuvintul pocinog își păs- 
trează sen;ul vechi, originar, de „început“. 


. 24: a fost nevoit să-și ieie tălpășița — „a fost navoit să 


plece (repede)“. 

26—27: Mă închin cu sănătate de la golătat:, despoieţii 
din urmă, tormală glumbaţă (în cazul da faţă, satirică) 
de începere a unei scrisori. Golătate „sărăcie“, despoieţii 
„cei fără haine“, deci tot săraci (gol şi despoiat sînt sino . 
nime). Apariţia lui golătate se explică şi prin faptul că 
rimează cu sănătate, și vorbirea populară este, cum știm , 
bogată în construcţii ritmate şi rimate. 


11—12: prietin unghie și carne — „prieten foarte bun“ 
(„n3despărţit“, ca unghia de carnea degetului). 

20: „Crăciunul sătulul...“, lipseşte, fiindcă nu-i necesară, 
continuarea Paștele fudulul,; formula exprimă deose- 
birea dintre Crăciun, cînd oamenii mănîncă mai bine şi 
mai mult decît în timpul anului, şi Paşte, cînd atenţia 
este îndreptată asupra îmbrăcămintei. În alte graiuri 
populare, această locuţiune apare cu adjectivele nearti - 
culate: Crăciunul sătul, Paştele fudul. 

1: o luam hăbăuca prin cele sate — „umblam la întîm- 
plare (fără un plan de mai înainte stabilit) prin sate“. 


. 31—32: căci altfel dai cinstea pe ruşine — „căci altfel te fac 


de ruşine bătiîndu-te sau batjocorindu-te“ (cuvînt cu cu- 
vînt „schimbi cinstea — care ar trebui să te îndemne a-ţi 
recunoaște greşeala — cu rușinea, pe care o vei simţi, 


383 


www.dacoromanica.ro 


P. 214, r. 


584 


cînd, refuzînd să fii cinstit, vei suporta bătaia sau bat- 
jocura“). Cf. şi p. 220, r. 12—13, unde reapare această 
formulă, cu o prelungire oarecum sinonimică: și pacea 
pe gilceavă „dacă nu faci cum cer eu (şi să trăim astfel 
în pace), ne vom certa (locul păcii îl va lua gîlcea va)“. 
37: umblind toată ziua în pogheazuri — „umblind tot 
timpul încoace şi încolo, bătind necontenit drumurile“. 
În limba veche, podghiaz însemna „incursiune făcută cu 
scopul de a jefui“, 

40: Dar ştii că eşti ajuns de cap?! — „dar ştii că ești deş- 
tept?!“ (ironic). 

14: ne punem la mijloc — „intervenim“. 


„80: Ș-apoi cică popa-i cu patru ochi]...— „vede mai bine 


decît noi şi de aceea știe să ne jupească“. 


14: Numai... dă... darul se cinstește! — „numai... del... 
slujba preotului ( = dar de la Dumnezeu) trebuie plătită 
bine!“ 


. 15—16: Cată de nu te lăsa pe tinjală — „ai grijă să nu te 


leneveşti“. 


. 37: ștergeți-vă pe bot despre purcei — „luaţi-vă grija în 


privința purceilor, să nu credeți că am să vă dau să m în- 
cați din ei“. 


4: mai måncafi și răbdări prăjite — „mai răbdați (de 
foame, dacă n-aveţi ce mînca)“. 

6—7: cum nu-ie cînelui a linge sare — „cum n-are poftă 
cineva să facă un lucru care nu-i place“. Se ştie că bul- 
gării de sare, care stau în curtea gospodăriei sau în poiată, 
pe unde se întîmplă, ca să-i lingă vitele, nu-i atrag de loc 
pe cîini. 

14: „Lasă-mă, să te las“ — „lasă-mă tu în pace (liniştit), 
ca să te las şi eu pe tine“, deci „a fi fără grijă, indiferent, 
a nu-i păsa de nimic“. 

27: cred că nu mă vei da prin şperlă „cred că nu ma vei 
piri“; șperla este cenuşa aprinsă de deasupra jeraticului; 
în sens propriu, a da prin șperlă însemnează „a trece prin 
cenuşa înfierbîntată şi prin jeraticul însuşi un lucru de 
mîncare, ca să se coacă sau să se frigă“, 


. 34: îmi ieu inima în dinţi — „Îmi iau curaj“. 


www.dacoromanica.ro 


r. 39; căzuse alivanta la pămint — „căzuse jlung, întins la 
pămînt“ (fără putere, moale, ca o plăcintă = alivancă?) . 

P. 215, r. 6: be-l-ar tăunii să-l beie! — „să-i sugă tăunii sîngele“ 
(poate mort, cum pare a rezulta din continuarea bleste- 
mului: cînd i-a fi somnul mai dulce!). 

P. 246, r. 24—22: cînd la dică, nu-i nimică — „cînd te-aștepţi la un 
rezultat (bun, după o muncă sau o aşteptare îndelungată), 
nu te-alegi cu nimic“. 

r. 82—383: Ce-l mai cisluiţi atita pe bietul catihet? — „ce-i 
mai socotiți banii pe care ni i-a luat bietul catihet?“ 

P. 217, r. &—5: duce-v-aţi învirtindu-vă ca ciocirlial — „să vă 
duceţi repede (indiferent unde, din partea mea), aşa cum 
zboară, lăcînd rotituri în văzduh, ciocîrlia“, 


Variante 


192 
2 meu CL: mieu I; 6 sunt CL: sînt Z; 183 monăstirile CL: mînăstirile 
1, 14 vistirie CL: vistierie Z; 28 monăstirile CL: miînăstirile Z; 26 
monăstire CL: mînăstire 1, 29 crivăţ CL: criveţ I. 


193 
8—4 slănina CL: slănină Z; 6 piuăle de făcut sumani CL: piuele de 
făcut sumane Z; 8 Cetatea Neamţului CL: Cetate a Neamţului Z; 
9 pustiu CL: pustiiu Z; 11 vindereii CL: vindireii Z; 18 monăstiri 
CL: mînăstiri Z; 20 Monăstirea CL: Minăstirea I; 28 Peatră CL 
Peatra I; 27 Varaticu CL: Varatic I; 27—28 Sintă Măria mare CL: 
Sintă Maria mare Z; 80 politicești CL: politeceşti Z; 32 zdrobite V, 
I: scris sdrobite CL; 88 monăstiri CL: minăstiri Z; 87 monăstirile 
CL: miînăstirile Z; 88 monăstiri CL: miînăstiri Z; 40 căci şi CL: 
omite şi I; 41 Tirgul CL: Tirgu I. 

194 
8 peri CL: pieri I; 7 să arăt CL: să arit I (greşeală de tipar); 10 
Tirgul CL: Tirgu I; 15 văzindu-ne pe mai toţi de-a rîndul I; omite 
toţi CL (omis „desigur, la cules), 21 copii CL: copiii I; izvoarăle V: 
scris isvoarăle CL: scris isvoarele I; 85 zmeură V: scris smeură CL, 
1; 35—86 fel de fel CL: feliu de feliu Z; 87 Mănăstirii CL: Mînăs- 
tirei 7; 88 stăriţie CL: stărăţie IZ; 41 sunt CL: sînt I. 


385 


www.dacoromanica.ro 


195 
8 monăstire CL: minăstire J; 12 Monăstirea CL: Minăstirea J; 21 
ti cade CL: îl cade I (greşeală de tipar); 22—28 pe care-i J: pe care-) 
CL; 24 şi de pus Z: şi pus CL, 28 poznă FV, I: scris posnă CL; 86— 
87 minţii CL: minţei Z; 88 Monăstirea CL: Minăstirea J; 40 azvirle 
V: scris asvirle CL, I; 41 tătîne-său CL: tătîne-seu Z. 


196 
4 ieromonahi CL: ieromonachi Z; 5 copii[i] V: copii CL, I; 8—9 
Cetăţii CL: Cetăţei I; 9 întră V, I: intră CL; 15 izvoritorul V: 
scris isvoritorul CL, I; 16 jidan V, Z: judan CL; 16—17 care tot moare 
şi iar învie, şi învie şi iar moare CL: care tot moare şi iar învie şi 
iar moare I; 20 pănă CL: pînă I; 28 zvîrr V: scris svîrr CL, J; 29 
zdravăn V, Z: scris sdravăn CL; 80 aturisască CL: afurisească I. 

197 
2 Monăstirea CL: Monastirea I; 4 Tirgul CL: Tirgu I; 16 Văru- 
meu CL: Văru-mieu Z; 21 cihăiam CL: chihăiam 1; 27 ş-apoi lasă-ie 
în conta stinţiei-sale CL, I!; 88 ciubotarul CL: ciubotariul I, 

198 
6 cîte-oleacă CL: cite-o leacă Z; 18 pănă CL: pînă J; 14—16 cu căl- 
căie cu tot, că doar acum o dădusem și cu pe ciubote CL: omite I; 
21 medean CL: median Z; 25 cum nu mi-e mie acum CL: cum nu-mi 
e mie I; 29 păn-acasă CL: pîn-acasă J; 85 razămă CI: razcnă J; 


86 aceea CL: aceia J. 


1 Aluzie la preotul Neculai Conta, care a fest şi catihet la scala din Fălticeni. 

S-a născut în anul 1828, în satul Bodeștii-Precistei, ținutul Neamț. În anu) 1848 
t ermină Seminarul de la Socola, iar în 1849 se căsătorește și este hirotonit preot. 

Conduce şcoala catihetică din Fălticeni din anul 1854 pînă în Jura wmie 
1856 cînd este numit protopop al ținutului Sucevei. Demis:onînd, în locul său 
a fost numit catihet preotul Vasile Grigorescu, pe care îl avea ca „suplent“. în 
1864, N. Conta era protopop la Neamţ. 

La şcoala catihetică, Creangă, pe lingă Neculai Conta, a mai avut ca profesor 
pe V. Grigorescu, proaspăt abeolvent al Seminarului din Iaşi, care fusese nvmit 
„suplent“ în septembrie 4854. 

Conform Programei după care au a yaredosi îmățăturile ye la şcoalele bier- 
iceşti ținutale, 1854/1855, Jon Creangă, care la 27 noicmbrie 1854 fusese înscris 
în clasa I, cu N. Conta nu a făcut dect catihitul; gramatica” ră, „onara“ 
cetirea şi aritmetica le-a învăţat cu supicaniul Grigorescu. 

Din cataloagele trimise de N. Conta la Seminarul din Jași, reiese că Ion» 
Creangă a urmat regulat la şcoală de la data înscrierii pînă în mai 1854; absen- 
tează în lunile mai şi iunie.’ În urma examenului care s-a ținut la 29 iunie 1855, 
Creangă este trecut de N. Conta printre „cliricii pregătiţi şi cu talente“ şi reco” 


386 


www.dacoromanica.ro 


199 

$— 9pricopsească CL: pricopsiască I; 12—18 Ison, oligon, petasti,/ 
Două chendime, homili P; omite CL, I; 14 pănă CL: pînă 1; magarii 
CL: măgarii I; 17 pănă CL: pînă I; 21 conjunctive CL: conjuciive 
I; 25 aceea CL: aceia I; ducă-se pe pustiu V; ducă-se pe pustiiu 
CL: dacă-să pe pustiu Z; dondăneau CL: dondăniau Z; 26 pănă-i 
CL: pînă-i I; 27 pănă CL: pînă I; 29 bezmetici V: scris besmelici 
CL, I; 83 nu mi s-a P: omite mi CL, I; vedè CL: vedea I; 85—86 
flăcău V, I: flecău CL; 88 sprincenele CL: sprîncenele T. 


200 
3 preuţească CL: preuţască I; 4—5 conjunctive CL: conjuctive I; 
5 peară CL: piară I; 8 iernii CL: iernei I; 9 jidoveşti V, I: judo- 
veşti CL, 12 jidovilor CL: jidovilor 1; 18 umbrească CL: umbriască 
1; 20 peardă CL: piardă I; 22 pănă-ntr-atita CL: pînă-ntr-atita I; 27 
nemiîngăiată CL: nemîngaiată I; 80 luminare V: luminare, CL, I; 
81 întrat V, I: intrat CL; 88 mine CL: mini I. 


201 
1 nu s-a CL: nu s-ar J; 2 meu CL: mieu Z; 8 asta CL: astă I; 4 
gramatică CL: gramatica JZ; 6 ieu CL: iau Z; 24 pozderie V: 
scris posderie CL, I; 25 dezvoltate V: scris desvoltate CL, I; 27 
pănă CL: pînă I; 29 sunt CL: sînt I; 82 artea CL: arta I; 40 fn- 
dată altă CL: îndată la altă Z; năzbitie V: scris năsbitie CL: scris 
năsbutie Z. 


202 
9 limbii CL: limbei 1; 17 iznoave CL: scris isnoave I; 18 felul CL: 
feliul 1; 21 pănă CL: pină ZIZ; 24 întimplării CL: întîmplărei I, 
25 sunt CL; sînt Z: 84 Dilbiit CL: bilbăit Z; 85 pănă CL: pînă I, 


mandat pentru Seminar (cf. Gh. Ungureanu, Studiu introductiv, vol. Ion Creangă, 
Documente, E.P.L., 1964, p. XXXV—XL). 

Cu privire la îndelungata dispută a multor biograti ai scriitorului, pentru a 
stabili dacă Creangă a învăţat cu Conta sau cu Grigorescu, cf.: Mihai Lupescu, 
Pr. Vasile Grigorescu, calihetul din Folticeni al lui Jon Creangă, rev. Ion Creangă, 
Birlad, VII, 14—12, noiembrie-decembrie 1914, p. 291—292; J. Boutière, La 
vie et l'oeuvre de Ion Creanga, Paris, 1930, p. 7, 9; Artur Gorovei, Cu privire la 
Ion Creangă, în Convorbiri literare, Buc., anul al 64-lea, noiembrie-dec«mbrie 1934, 
p. 869—876; Catihetul lui Ion Cieangă, în Adevărul literar gi artistic, X, seria 
a II-a, nr. 594, 24 aprilie 1932, p. 1; N. Țimirag, Joan Creangă după documente 
vechi, însemnări și mărturii inedite..., Buc., 1933, p. 63, 66. 


387 


www.dacoromanica.ro 


203 
2 schimonosind CL: schimonosînd Z; 12 necăjit CL: năcăjit Z;15 
înțeleg CL: înţăleg I; artea CL: arta I; 22 giştii CL: giştei I; 28 
bizdigănii V; scris bizdăgănii CL, I; 29 artea CL: arta I; 82 
româneşti CL: româneşte 7; 88 în ciudă CL: în ciuda Z; 40 pănă-nde- 
sară CL; pină-ndesară Z. 

204 
1 zgărdița V: scris sgărdița CL, I; 10 răzbit V: scris răsbit CL, I; 
12 Ducă-se CL: Ducă-să I; 19 fiorile CL: fiorii Z; 89 ce-i ziceau şi 
Ciucălău P: omite CL, I; 41 binecuvintează V, I: binecuvintează CL. 

205 
7 păn-a CL: pin-a I; 8 las’, las” CL: lasă, lasă Z; 19 zvîrle V: 
scris svirle CL, I; 35 vă-ţi CL: va-ţi I; 89 Binecuvintează V, I: 
Binecuvintează CL. 

206 
16 vădăoiu CL: văduoiu I; 18 ne-a CL: ni-a I; 28 sămință CLI 
sămînţa I; 24 pănă CL: pînă I. 

207 
7 aţiindu-i CL: aţiindu-i Z; 10 cîte c-o sărutare T: cîte-o c-o sărutare 
CL; 11 ista CL: îsta Z; 15—16 întrînad V,I: intriad CL, 22 pănă 
CL: pînă Z; 31 dezminiă ICL: desminia Z; 38 la curaj CL: la 
inimă 7; 85 întărtăm CL: jintirtăm Z; 86 ferbeam CL: îerbiam 
1; 40 nopţii CL: nopţei I. 

208 
5 meu CL: mieu Z; 16 văru-meu CL: văru-mieu Z; 29 cheltuială 
CL: cheltuiala I; ieu CL: iau I; 82 oci CL: ocă I; 40 sunt CL: 
sînt I. 

209 
7—8 ceilalţi CL: ceialalţi Z; 14 întăiu CL: întiiu Z; 88 gazdă F, 
d: scris gasdă CL, 

210 
8 văru-meu CL: văru-mieu Z; 5 Văru-meu CL: Văru-mieu I; 7 pi- 
cioarele CL: piciorele J; 11 meu CL: mieu I; prietin CL: prieten 
1; 14 piele bună, talpă de fund CL: piele bună, de fund Z; 15 scirţ 


CL: scirţi I; 16 rău i s-a stricat CL: omite i I; 25 mulțămită CL: 
mulţumită Z; 41 pănă CL: pînă]. 


388 


www.dacoromanica.ro 


211 


4 flăcăi CL: flecăi I (variantă carasteristică pentru unele graiuri mol- 
doveneşti de nord; forma îlă- apare şi ea pe aceeași pagină); 10 soco- 
teală CL: socoteala 7 (greşeală de tipar); bună ziua V: buna ziua CL, 
I; 44 Văru-meu CL: Vărn-mieu Z; 20 căruţă CL: căruţa I (greșeală 
de tipar); 23 grijuliv CL: grijuliv Z; 28—24 la uscat pe vatră, deo- 
parte, cum făcea totdeauna P: omite deoparte CL, I; 25 văru-meu 
CL: văru-mieu I; 32 scroambele P: ciubotele CL, I; 87 pogheazuri 
CL: podgheazuri T. 

212 
2 meu CL: mieu Z; dimineţele CL: diminiţile I; 7 văru-meu CL: 
văru-mieu 7; 10 pută CL: putea I; 24 Așă-i CL: Aşa-i; 31 zdruncen 
V: scris sdruncen CL, I; 85 asta CL: astă I. 

213 
6 urmă CL: urma 1; 22 pănă mai încolo CL: pină în colo Z; 28 zgircit 
V: scris sgîrcit CL, I. 

214 
12 miînicile CL: mînicele Z; 13 zdravăn V, I: scris sdravăn CL: 21 
pănă CL: pină I (de două ori); 22 meu CL: mieu I; 84 călcăiul 
văru-meu CL: cilcăiul văru-mieu Z; pănă CL: pînă I; 35 răzbește 
V: scris răsbeşte CL, I; 36 zvirrr V: scris svirrr CL, 1, 38 ştie CL: 
ştii Z; 40 zvircolindu-se V, I: scris svircolindu-se CL; blăstămîndu-ne 
CL: blestămîndu-ne 7. 


215 
3 în casa asta CL: în casă Z; 7—8 ticălosul CL: ticălosu Z; 16 izbind 
V: scris isbind CL, I; 17 trezindu-se CL: trezindu-se I; 18 față în 
față CL: faţă-n faţă I; 25 Casă CL: Casa I; 31 Folticeni CL: Fălti- 
ceni I; 37 gifuind V: scris găfuind CL, I. 

216 
2 aliluia CL: aleluia Z; 10 pănă CL: pînă I; şezuse CL: şăzuse I; 
16 aveam CL: avem I; 19 dascăli CL: dascali Z; 21 Na-ţi-o bună, 
că ţi-am frînt-o P; omite că ţi-am îrînt-o CL, I; 84 întra F, I: 
intra CL. 

217 
4 pustiu V, Z; pustiiu CL: 6 răzlețit V, I: scris răslețit CL; 7 vrè 
CL: vrea I. 


389 


www.dacoromanica.ro 


(p. 218) PARTEA A IV-A. Această parte a Amintirilor s-a tipărit 
pentru prima dată în ediţia de la Iași, 1892, vol. II, p. 145—129. 
Dintr-o notă a lui Artur Gorovei, publicată în Șezătoarea, V, 12, 
decembre 1899, p. 191—195, rezultă că a fost citită, întîia oară, 
într-un cerc literar care se întrunea la N. Beldiceanu: 

„Peste cîţiva ani, în 1888, mai mulți tineri am alcătuit, în Iaşi, 
un mic cerc literar. Întrunirile noastre le făceam la N. Beldiceanu. 

În cercul nostru s-a dat ideea să înduplecăm pe Creangă să vie 
între noi. Uitat de amicii lui în bojdeuca din strada Țicăului, Creangă 
a primit cu mulțămire propunerea, şi pentru noi a fost o adevărată 
sărbătoare cînd l-am văzut în mijlocul nostru, aşezat pe canapeaua 
prea igritie pentru un corp așa de respectabil. 

Ruşinos, precum era, şi-a scos cu greu din buzunar foile unsuroase 
de pe cari ni-a citit, precum știa Creangă să citească, Amintirea a 
patra. 

N-am să uit niciodată entuziasmul ce a domnit în noaptea aceea 
între noi, şi mulţumirea ce ne stăpînea cînd vedeam că Creangă se 
simte între ai lui“. 

Fragmente din această parte şi din partea a III-a au fost scrise 
de Creangă în Albumul lui Eduard Gruber, profesor de liceu la Iaşi 
şi unul dintre membrii comitetului însărcinat cu publicarea operei 
povestitorului, după cum ne informează Grig. I. Alexandrescu, bio- 
graful lui I. Creangă, în ediţia de la Iaşi, 1890, vol. I, p.6, 8. În 
întregime, acest fragment din Amintiri s-a publicat în ediţia de la 
Iaşi, cu unele schimbări faţă de textul din Albumul Gruber. 

Gh. T. Kirileanu afirmă că a văzut Albumul și chiar notează deose- 
birile faţă de ediţia Iași: „Am văzut acest Album în 10 octomvrie 
1899, la dr. med. A. Mendel din Iași. I. Creangă a scris trei bucăţi 
din Amintirea a III-a şi a IV-a, una după alta, fiecare fiind urmată 
de iscălitura sa: Ion Creangă — și data — 1888, iunie în 29, Iași“t, 

Deoarece Albumul Gruber probabil s-a pierdut, căci nu se 
găseşte în vreun fond public, n-am putut face confruntarea celor două 


1 Ion Creangă, Opere, Buc., 1939, p. 336; v. ṣi Gh, T. Kirileanu, Notijă asu- 
pra manuscriptelor lui Joan Creangă, în Șezădloarea, V, 12, decembre 1899, p. 210. 
Într-o scrisoare către Artur Gorovei din 13 oct. 1899, Iaşi, comunicată de Maria 
Luiza Ungureanu (Scrisori inedite despre Creangă din arhiva folcloristului A. Goro- 
vei, în Limbă şi literatură, voi. IX, Buc., 1965, p. 401—405), Gh. T. Kirileanu face 
o descriere a Albumului Gruber care începea: „cu o poezie sau cu mai multe de 
ale iui, apoi trei bucăţi scrise de Creangă și iscălite la sfirşitul fiecăreia, toate 
avind data +1888, iunie 29». Toate aceste bucăţi au fost intercalate în biografia 
lui Creangă, făcută de Gr. Alexandrescu, afară de vreo douăzeci linii de la stirșit, 
care mi se pare că-s cu desăvirşire inedite. Mai erau în acest Album poezii de 
A. Stavri, Gh. din Moldova, Beldiceanu, A. Gorovei“. 


390 


www.dacoromanica.ro 


variante şi, în consecinţă, ne-am limitat la reproducerea textului din 
ediția de la Iaşi, cu unele modificări: 


P. 218, 


r. 14 clăci (in loc de clici); r. 27 Căci (în loc de Cici)ş 


P. 219, r. 35 cînta (în loc de cîntă). P. 220, r. 33 căci (în locde ctci), 


P. 222, r. 


21 căci (in loc de cici). P. 224, r.9 Căci (în loc de 


Cîci); r.21 căci (in loc de ctei); r. 26 flăcăoan (în loc de flăcoan); 
r. 33 chiolhănosul (in loc de chiolhăsonul). P.225, r. 12 Auzind (în 
loc de Auzind). 

Deosebirile de text dintre Albumul Gruber (Alb. Gr.) şi ediţia 


de la Iaşi 
P. 220, r. 


P. 221, r. 


P. 222, r. 


P. 223, r. 
P. 224, r. 


r. 


(I) le notăm după Gh. T. Kirileanu, ed. cit., p. 336. 


19—20 : plingind cu zece rînduri de lacrimi — „plîngind tare 
(cu lacrimi aşa de multe, încit se prelingeau pe obraz 
în adevărate șiroaie)“, hiperbolă care şi-a pierdut semni- 
ficaţia iniţială şi a devenit o formulă cu valoare super- 
lativă. 


. 24: să te dezmierd (cu culeșerul), eufemism ironic pentru. 


„să te bat (cu făcăleţul)“; cf. a croi şi a căptuși, discutate 
mai sus. 

28: să-și ieie nădejdea — „să nu mai spere, să renunţe la 
ceea ce doreşte“, 

7—8: un popă prost — „un biet preot“ (| = unsimplupopă, 
fără vreun grad în ierarhia ecleziastică; cf. soldat prost 
„soldat de rînd“, în nomenclatura militară de altădată). 
13—144: Șoapoi atunci..., pune-ţi, cuvioase Ilarie, plosca 
cu rachiu la şold... Povestitorul vorbeşte, ca în atitea 
alte rînduri, cu sine însuși, văzindu-se, în imaginaţie, 
călugăr cu numele Ilarie (acest nume, specific monahicesc, 
începe cu J, ca şi Jon; obiceiul statornicit, desigur, prin 
canoane, cere ca numele care se dă novicelui întru călu- 
gărie să aibă aceeaşi iniţială ca numele lui de mirean). 
31—32: umblind... ia, așa, „De frunza frăsinelului “— 
„umblind... fără rost, bătind drumurile în zadar (ca omul 
care n-are ce face)“. 

28: unde ni-a fost și masul în noaptea aceea — „unde 
am petrecut noaptea (aceea)“. 

7—8: parcă -a ieşit un sfint din gură! — „ai spus 
un lucru foarte înţelept (ca un sfint)“. 


22—23: ne tot şfichiuiau, în treacăt — „tot rideau de noi, în 
mers“ (din cauza cailor neputincioşi ai lui moş Luca). 


392 


www.dacoromanica.ro 


P. 225, r. 


32: cîte parastase şi panaghii, toate i le-a rădicat — 
„l-a înjurat de parastas și de panaghie“ (lucruri „sfinte“) ; 
locuţiunea porneşte de la obiceiul de a face slujbe reli- 
gioase şi pomeni numite astfel, la anumite termene după 
moartea cuiva. 


. 34—35: ş-ar stringe lioarba acasă — „ar tăcea din gură“ ( = 


n-ar da drumul gurii, să vorbească ce nu trebuie). 
35—36: n-ar mai dirdăi degeaba asupra căișorilor mei! 
— „n-ar mai vorbi (fără rost, fără înţeles) pe socoteala 
cailor meil“ 

38: Patruzecile mîne-sa de golan, înjurătură, asemănă- 
toare cu cele deja menţionate; patruzecile (articulat, din 
cauza genitivului următor) se referă, probabil, la sărbă- 
toarea „&0 de sfinţi sau mucenici“ (9 martie). Pentru par- 
tea finală (cu articolul -le, feminin plural), cf. Zrisfetitele 
< Trisfetitelii — „(Cei) trei ierarhi“ (30 ianuarie), hramul 
celebrei biserici de la Iaşi. 

1: ne ieu oamenii tot peste picior —„rid de noi“. 


„44: de p-a trece spurcatull — „de vă veţi murdări pe 


voi!“ (din cauza loviturilor cu jordia). 


Variante 


219 


7 Dragu-mi era Z: Drag îmi era Alb. Gr.; 11—12 cu cari, în zile ge- 
Toase de iarnă V: cu carii, în zile geroase de iarnă Z: cu carii, iaraa 
în zile geroase Alb. Gr.; 33—40 Să dea D-zeu tot anul să fie sărbă- 
tori şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic și nuntă Z: Dare-ar 


Dumnezeu 


tot anul să fie sărbători și numai o zi de lucru, și chiar 


atunci să fie praznic şi nuntă în sat Alb. Gr. 


221 


84 aceste J: aceasta Alb. Gr. 


222 


7—8 dă biciu cailor Z: şi dă biciu cailor Alb. Gr.; 11 în grădina I: 
în grădina lui Alb. Gr.; 15—16 cu bucuria zugrăvită pe feţe adaugă I. 


228 


17 şopotind V, Alb. Gr.: şoptind Z; 19—20 să le înece în Dunărea mă- 
reaţă adaugă I; 21 Zaharie V, Alb. Gr.: Zaharia I; 26 aproape" 
stins I: stins Alb. Gr. 


392 


www.dacoromanica.ro 


TABLA ILUSTRAȚIILOR 


Ion Creangă (Portret de Corneliu Baba) ........ 


Actul de naștere al scriitorului („1839, iunie 10%) 
(Ion Creangă, Documente, Buc., 1964, f. 2).. 


Casa părintească din Humulești, astăzi Casa memo- 
rială „Ion Creangă“  ..... cec... 


Bojdeuca din Țicău ;........ cc... co... TEETE 
Ion Creanga, diacon (Bibl. Acad. Republicii Socia- 
liste România) ...ssessenenenesosereseseneo 
Prefaja la poveştile mele, facsimil (Scrierile lui 
Joan Creangă, vol. I, lași, 1890, f. 1)........ 
Soacra cu trei nurori (Poveste), facsimil (Convorbiri 
literare, IX, 7, 4 octombre 1875, p. 283)...... 
Capra cu trei iezi, facsimil, ms. 4.074, f. 17 v. (Bibl. 
Acad. Republicii Socialiste România)...... 
Povestea lui Harap-Alb, facsimil, ms. 1.459, f. 5r. 
(Bibl. Acad. Republicii Socialiste România) 
Ion Creangă. După o fotografie din 1877 (Bibl. 
Acad. Republicii Socialiste România) ...... 
Ivan 'Turbinca, facsimil, ms. 4.074, î.43 r. (Bibl. 
Acad. Republicii Socialiste România)...... 


Amintiri din copilărie, facsimil, ms. 4.074, f. 19r. 


(Bibl. Acad. Republicii Socialiste Romånia) 
Valea Ozanei .....ssssesesessesosesoeessooo ense 
Ruinele Cetăţii Neamţului .......sssesesesoeecee 
Amintiri din copilărie (Partea 1). Modificări făcute 

de Creangă la textul publicat în Convorbiri 

literare (Ion Creangă, Opere, Buc., 1939, 

Pia 177470); seo rare n m ar ada a aia 
Vechea şcoală domnească din Tirgul-Neamţ, unde 

a învăţat scriitorul în 1853 (Ion Creangă, 

Documente, Buc., 1964, p. 64—65).......... 


www.dacoromanica.ro 


IV—V 
XXXII— 
XXXIII 


XXXII — 
XXXIII 
LXIV—LXV 
LXIV—-LXV 
20—21 
20—21 
52—53 
52—53 
84—85 
84—85 


4146—1147 
116—117 
116—117 


148—149 


148—149 


393 


Vedere din Fălticenii-Vechi (Ion Creangă, Docu- 
mente, Buc., 1964, p. 64—65) .......ua.c... 


Amintiri din copilărie, facsimil, ms. 4.074, f. 25r. 
(Bibl. Acad. Republicii Socialiste România) 
Recollections [Amintiri]. London, 1930 (Bibl. Acad. 
Republicii Socialiste România)  .......... 
Ricordi d'infanzia [Amintiri din copilărie]. Firenze, 
1931 (Bibl. Acad. Republicii Socialiste Ro- 
MANIA) cata a a minta i că aa aa iasa aa ara i nd 
Souvenirs d'enfance [Amintiri din copilărie]. Paris, 
1947 (Bibl. Acad. Republicii Socialiste Ro- 
MANIA) aias aaea pina aa aaa ai a a ret ai 
Seminarul „Veniamin Costache“ (N.A. Bogdan, 
Oraşul Iaşi, ed. a Il-a, laşi, 1914, p. 255).... 
Academia Mihăileană (N.A. Bogdan, Oraşul Iaşi, 
ed. a II-a, Iaşi, 1914, p. 253) ..auasraaanaaa 
Biserica Bărboi (N.A. Bogdan, Orașul Iași, ed. a 
Il-a, laşi, 1914, p. 218)..............c... 
Biserica Golia sia ratare etate aa ua ata a aaa aaa 3 
Casa în care a locuit Creangă la Golia (Jon Creangă, 
Documente, Buc., 1964, p. 160—164)........ 
Turnul Goliei ..... ceea eee eeeasa 


www.dacoromanica.ro 


180 —181 


180—181 


212—213 


212—213 


244—245 
244—245 


244 — 245 


276—277 
276—277 


308—309 
308—309 


CUPRINSUL 


Introducere „ese eee VII 
Notă despre ediţie .........nsevoneea none LXVII 
POVEŞTI 
Prefaţa la poveştile mele,.............c ch. 3 (257)! 
Soacra cu trei nurori...,.. „cca 5 (257) 
Capra cu trei iezi... „scene amane 13 (264) 
Punguța cu doi bani... 22 (274) 
Dănilă Prepeleac ...,....ccc caen 27 (277) 
Povestea porcului ..........scceeeeeeeeeeeneeeee 40 (288) 
Povestea lui Stan Păţitul..........ccc cc... 56 (295) 
Povestea lui Harap-Alb ...... cecen... 78 (305) 
Fata babei şi fata moșneagului..........,,,...... 129 (338) 
Ivan Turbinea ...... eee 136 (341) 
Amintiri din copilărie 

io ca done daca aa e dit ta 8 a aaa 153 (355) 
W IE SRI ERIE IN PD PRE SI A N RI 174 (366) 
ÎLE, „oi inducă ti ara anod a aut aa ale dn 192 (331) 
IV sea im a ea Rit i 0 ll a a 218 (390) 
Note şi variante a.oa, apenn enaena raroa 227 
Tabla ilustraţiilor ..... eee nenea 393 


1 Numerele cuprinse în paranteze indică, pentru fiecare titlu în 
parte, locul notelor din aparatul critic. 


www.dacoromanica.ro 


Redactor : GHEORGHE ZARAFU 
Tehnoredactor : MINA CANTEMIR 


Apărut 1970. Hirtie tipar înalt A de 63 g/m?. 

Format 540 X 840/16. Coli editoriale 27,40. Coti 

de tipar 29,5. Planşe tipo 13. A. 22521/1968. C.Z. 
pentru bibliotecile mari şi mici 859-0. 


Tiparul executat sub comanda 

nr. 80554 la Combinatul Poligrafic 

„Casa Scînteii“ — Piaţa Scînteii nr. 1, 

Bucureș — Republica Socialistă 
România. 


www.dacoromanica.ro