Revista Cinema/1990 — 1998/010-CINEMA-anul-X-nr-11-1972

nr. 11 
Anul X (119) 


Puistë 


da cultură 


Bucuresti - 


CINEMA 


Anul X, nr. 11 (119) noiembrie 1972 


Redactor şef: Ecaterina OPROIU 


E 


Coperta a IV-a: 


Coperta l-a: 

Mihaela MIHAI, actriță de film: Natalia FATEEVA, actrița de mare 
după un debut remarcat în «Ase- forță dramatică pe care spectatorii 
diul», un rol principal dificil în ul- noştri au văzut-o şi Intr-un rol de 


timul film al lui Teodor Mazilu si comedie muzicală, în filmul lui Fran- 
Mircea Mureşan, «Bariera» cisc Munteanu, «Cintecele mării». 
Foto: A. Mihailopol! Foto: A.P.N. 


PUBLICUL 


3 6 9 întrebări despre 9 filme — anchetă de Valerian Sava 
144 spectatori de la Uzinele «23 August» discută nouă filme româneşti 


Din sumar: 


În fruntea 
publicului 
10 @ «Cu miinile curate» — Mircea Alexandrescu 
8 6 Explozie în zbor — Sergiu Nicolaescu 
16 O 7 cărți de vizită — Călin Căliman 
(festivalul filmului sovietic) 


17 9 Oaspetii noștri: delegația cineaștilor sovietici în România 
17 O «Afacerea Mattei»; «Am încălcat legea»; «Bulevardul romului»; «Fuga e sănătoasă»; 
«Vacanţă la Roma»; «Născut liber»; «Seceră vintul sălbatic»; «Fugi ca să te prindă»; 


Si profesiunea 
trebuie făcută 
cu miinile curate 


«Cheia», etc 


45 @ «Ciprian Porumbescu», un nou film de Gheorghe Vitanidis 
48 @ O carte excelentă: «ingerul a strigat» 
Un film promițător: «Dincolo de nisipuri» 
Scenariul: Fănuș Neagu. Regia: Radu Gabrea 
11 9 Telex «Buftea» — Constantin Pivniceru 
44 9 Telex «Sahia» — Mirel lliesiu 
E TT ET RI 


Filmul, document al epocii 


Dezbaterea — Alexandru Ivasiuc 

Cit este de actuală actualitatea filmelor noastre — Alice Mănoiu 
Competiţia fictiune-documentar — Magda Mihăilescu 

Este documentarul românesc un document al epocii? — Călin Căliman 
Atenţie! Matia filmează! — Adina Darian 

Rigoare si tandrete — Teodor Mazilu 

Minciuna, document al adevărului — Gelu Ionescu 


EEE SEE ST Dai e SI DE 3 E DI CSI ËS E LEI EN 


12 O Angelicus — Ecaterina Oproiu 
12 9 Oameni ca el! — Marin Sorescu 
13 @ inedite — Victor Iliu 


60 de ani 
de la nasterea > pë 
lui Victor Iliu W 
lliu văzut de Iliu 


O Județul, erou de film — Valentin Munteanu 

@ De ce nu se poate face filmul «Anonimul Venețian» — Paul Everac 

@ Aleatooori — Mircea Mureşan 

@ Mărturisirea subsemnatului către un judecător de instrucție — Radu Cosasu 
O De ce nu?— Alexandru Stark 

@ inaintare fără virfuri — Florian Potra 

@ intringerile lui Caliban — Valentin Silvestru 

@ Pledoarie — Emil Botta 


GRRRABISE 


CORESPONDENTE 


38 O Paris: După o absenţă îndelungată — Anda Boldur 
39 @ Moscova: Escale — Irina Petrescu 


TELEVIZIUNE BAY - | 


Muzica uşoară la televizor — Octavian Ursulescu 

Cine se scoală de dimineață — Cëlin Căliman 

Ce să spunem — Al. Mirodan 

Glenda R. Minciuna, 
document 


ol adevărului 


kR28 
0... 


CINEMATECA 


43 9 Filme multe anul are — interviu cu Nicolae Zeicu, directorul Cinemateci 
43 O Amurgul zeiior 


TIRI 
= Cui 


24 6 Premii: Veneţia; Brno; Tbilisi; Milano: Orvietto etc. i-e frică de 


52 @ Cinerama: Parisul lui Fellini; Ava Gardner după trei ani, Azi Româna. str «Îngerul a strigat?» 


54 0 Bibliorama: Raul Walsh: «Minia celor drepți» Mircea Albas: 


«Desigur, nu subapreciez importanţa criticii de specialitate, dar nici nu 
vreau să micșorez cu nimic, ci, dimpotrivă, doresc să evidentiez valoarea 
opiniei publice, deoarece întotdeauna viața a demonstrat, în toate domeniile 


de activitate, că numai ceea ce rezistă examenului opiniei publice este cu 
adevărat valoros. 


NICOLAE CEAUȘESCU 
(Din Cuvintarea la întîlnirea cu creatori 
din cinematografie — martie, 1971) 


nouă filme 
dintr-un an 


W aiscittă Dri 
proiectate | pi 


Ne-am prezentat la Uzinele 423 August, 
purtind în servietă cîteva sute de chestionare cu următorul conţinut : 


Stimate tovardse, 
Dorind să prezinte în paginile revistei «Cinema 
părerile si cerințele spectatorilor față de cinematografia românească, 
redacția noastră vă roagă să răspundeți la citeva întrebări 
în legătură cu filmele româneşti din 1972. Deci : 


«Atunci i-am condamnat...» 


Ă 


«Puterea și Adevărul» 


I. 


Ce filme ați vizionat din cele de mai sus? 


II. 
În prezent, mergeţi mai des, mai rar sau 
la fel de des ca înainte la filmele româneşti? 


III. 


Ce determină această frecvenţă ? 


IV. 


Care dintre filmele de mai sus v-au plăcut 
și de ce? 


V. 


Filmele cele mai bune din acest an sint 
deasupra sau sub nivelul maxim atins de 
alte filme românești? 


VI. 


Care dintre filmele de mai sus v-au deza- 
măgit si de ce? 


VII. 


Filmele cele mai slabe din acest an sînt 
deasupra sau sub nivelul minim atins de 
alte filme românești? 


VIII. 
Filmele din acest an au adus ceva nou față 
de producțiile anilor trecuţi sau nu? Dacă 
da, ce anume? 


IX. 


Ce considerați că trebuie încurajat și ce 

credeți că se cuvine descurajat în cinemato- 

grafia românească? (tendințe, , autori, 
actori) 


«Pădurea pierdută» «Pentru cë se iubesc» «Felix si Otilia» 


Legea celor trei unități 


Pentru a ne sustrage întimplătorului 
şi arbitrariului, am impus cercetării 
noastre legea unității de loc, de timp 
si de acțiune, alegind un singur schimb 
de lucru, din cadrul Secţiei motoare a 
Uzinelor 23 August din Bucuresti — 


secție care are o compoziţie cuprinză- 
toare şi echilibrată, din toate punctele 
de vedere. 


Cele 144 de răspunsuri scrise pe care 
le-am primit, provin de la: 


86 muncitori 
23 maiștri și tehnicieni 
8 ingineri 
18 studenți şi elevi aflaţi la practică 
3 — personal tehnico-administrativ 
108 bărbaţi 
31 femei 


29 spectatori sub 20 de ani 

46 spectatori între 21 și 30 ani 
35 ke ” 31 si 40 ani 
16 A ” 4 şi 50 ani 
5 E peste 50 ani 


Un numër de 5 pinë la 13 răspunsuri nu indică profesia, sexul sau virsta. 


I. 
Ce filme ați vizionat din cele de mai sus? 
Din cei 144 de «subiecți» de la Secția motoare a Uzinei 23 August, 
toate cele 9 filme româneşti pre 


zentate în premieră din ianuarie 
pînă în octombrie 


4 spectatori au vizionat 


18 spectatori n-au vizionat niciunul din cele $ Sime ale anului 


nouă filme dintr-un an 


«Astă-seară dansëm 


După cum se vede, jumătate dintre 
conlocutorii noştri «activi» se gru- 
pează, vizionind între 3 si 5 filme — 
4 filme vizionate din 9 reprezentind 
cazul cel mai «tipic». 

«Cei 18» care n-au vizionat în acest 


premieră următoarele producții: 


«Aventuri la Marea Neagră» 


an nici un film românesc, precum si 
«cei 26» care au văzut doar unul sau 
două filme (reprezentind, împreună, 
mai mult de o treime din răspunsuri), 
ne fac să ne grăbim a trece la întreba- 
rea: 


II. 


În prezent, mergeţi mai des, mai rar sau la fel de des 
ca înainte la filmele româneşti? 


mai des — 31 


mai rar 


la fel 


6 răspunsuri sint nedecise, în afară 
de cele 18 date de spectatorii care n-au 
mers deloc la filmele românești. Unul 
dintre răspunsuri e formulat astfel 
«mai des, fiind mai multe», iar altul 
precizează: «văd toate filmele prezen- 
tate, indiferent de producţie». În 
schimb, la cei care răspund «mai rar» 


— 53 
— 3% 


sau «la fel», apar notificări ca: «mai rar. 
în general», «nu fac disproporție» sau 
«n-am mers niciodată mai. des». 

Cu alte cuvinte, în acest an, din son- 
dajul nostru rezultă că s-a mers, în ge- 
nere, mai rar la filmele românești, dar 
nu numai la ele. De ce? 


III. 


Ce determină această frecvenţă? 


În sfîrșit, ne eliberăm de cifre. Pen- 
tru că este, practic, imposibil de fixat 


o ordine a motivelor invocate. 
Totuși... 


cei ce merg mai des vorbesc despre: 


1. «Ascensiunea cinematografiei ro- 
mânești», despre faptul că «filmele ro- 
mënesti au început să-mi placă mai 
mult»; unii sînt mai dubitativi: «fil- 
mele românești par mai bune», dar nu 
lipsesc argumentele: «realismul pre- 
zentaty, «prezintă adevărul», «varie- 
tatea tematică», «calitatea regizorilor, 
actorilor, operatorilor», «simpatia față 
de actorii români, plus măiestria regi- 
zorilor noştri»; se vorbește chiar des- 
pre «un an de răscruce». 


2. O a doua categorie de răspunsuri 
justifică pasiunea statornică pentru ci- 
nematografia naţională: «convorbind în 
idealuri»: «dorinţa de a vedea filme ro- 
mânești bune», «merg mai des, din do- 


rinta de a cunoaște realizările cinema- 
tografiei românești», «speranța de a 
vedea un film bun, cu scenariul inspirat 
din viața tineretului zilelor noastre», 
«dragostea pentru trecutul istoric al 
patriei noastre și pentru etapa actuală, 
pe care le dorim înfățișate pe ecran». 

3. Unele motivări sînt labile: «cu- 
riozitatea de a vedea filme româneşti», 
altele tin de atracţia către subiec- 
tul istoric: «fiind inspirate din tre- 
cutul poporului nostru, le văd si dacă 
sînt bune și dacă nu sînt». Sau se măr- 
turisesc inspirate de întimplare, de dis- 
poziția ocazională, în lipsa altei ocupa- 
tii, ca «un mod de recreiere, alături de 
alte spectacole sau plimbări în aer li- 
ber». 


«Sfinta Tereza și diavolii» 


P m amet 


«Drum In penumbrën 


cei ce merg mai rar... 


se ordonează, deși cu dificultate, după 
alte criterii. Primează motivele mai 
mult sau mai puţin tehnice: 

1. Lipsa de timp (36 din respecti- 
vele 53 răspunsuri) care are mai multe 
surse: 

e «probleme casnice»; 

e «probleme» combinate: «sînt foar- 
te ocupat cu serviciul şi copiii; 

e «probleme profesionale»: «pro- 
gram profesional si obstesc încărcat» 
sau «sînt încă elevă si trebuie să më 
ocup mai mult cu învățătura»; 

e alte «probleme» combinate: «tim- 
pul liber îl dedic copiilor, fiind minori, 
iar pentru culturalizarea personală, mă 
folosesc de televizor», fără să lipsească, 
alteori, o notă autocritică: 

«lipsa de timp, televizorul şi negli- 
jentar. 

2. Televizorul, suprinzător, drept 
concurent al cinematografului, e citat 
destul de rar și totdeauna în plan se: 
cundar, ca un atribut inevitabil al ră- 
minerii la domiciliu care are însă alte 
motivări, expuse mai sus: «citeodată, 
mai stau la televizor», «în timpul liber 
merg în excursie sau mă mulțumesc cu 
programul tv.» 

3. Nemultumirile fati de calitatea 
filmelor romënesti sint mult mai net 
exprimate, desi mai rar, ca motiv al 
frecvenţei scăzute: 

e «tematica filmelor româneşti nu 
este chiar atit de actuală cit aș dori»; 

e cin general, filmele româneşti nu 
au un subiect atractiv», 

Unele motivări sînt mai vagi: 


e «slaba calitate a unora dintre 
filme»; 

e «în general, nu-mi plac». Cite un 
răspuns particularizează: 

e «inconstanţa regizorilor în felul 
de a prezenta un film de la care aștepți 
mult şi vezi puţin», în timp ce o altă 
replică generalizează: 

e «cind vreau să vizionez un film, 
prefer producţiile străine care se ridică 
la o valoare mai înaltă decît filmele 
românești». 

4. Explicatiile tehnice ale frecven- 
tei scăzute ocupă un loc citusi de puțin 
neglijabil: 

e «sint prea puține săli în Capitală 
si n-am răbdare de a sta ore în şir 
pentru procurarea unui bilet»; 

e «nu găsim bilete cînd ieșim din 
schimb»; 

e propun să se vindă bilete cu o zi 
sau două înainte»; 

e «biletele sînt cele care ne dau po- 
sibilitatea să vizionăm filmele; dacă ele 
s-ar vinde de pe o zi pe alta, mulți ar 
putea vedea filmele la care, în zilele 
respective, nu găsesc bilete; 

e «aparatele și acustica majorității 
sălilor sînt slabe, încît nu se înțelege 
dialogul dintre personaje». 

Lësindin seama Caselor de filme și a 
Centralei România-film să cerceteze 
sensul și implicațiile sugestiilor de mai 
sus, sintem acum în măsură să întocmim, 
dacă nu un clasament, cel puțin o suită 
a celor 9 filme ale anului, în ordinea 
numărului de spectatori recrutați din- 
tre cei 144 de «subiecți», 


TOP I după numărul spectatorilor 


1. Astă seară dansăm în familie . șa VER 
2. Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte. 
3. Aventuri la Marea Neagră . që 


Felix si Otilia . 
Pentru cë se iubesc . 
. Puterea si Adevărul . 


4 
5 
6 
7 
8 
9 


; Drum în penumbră . 
. Pădurea pierdută 


Sfinta Tereza și diavolii . 


KASHKLSSSR 


după numărul 
de spectatori 
care au vizionat 
filmele 


Dacă luăm ca etalon impulsul pri- 
mordial care îi împinge pe spectatori 
în sălile de cinema, conduce mult de- 
tasat, cu peste 30 de puncte avans, fil- 
mul lui Geo Saizescu, după un scenariu 
de lon Băieșu. Alte cinci producții se 
concentrează apoi, mult în urmă, pe o 


aAstă-seară dansăm 


distanță de numai 10 puncte, plutonul 
fiind încheiat, după un alt spațiu res- 
pectabil, de ultimele două filme, dintre 
care unul are circumstanta atenuantă 
de a fi ieșit recent în premieră: «Drum 
în penumbră». 


«Atunci i-am condamnat...» 


«Aventuri la Marea Neagră» 


«Felix și Otilia» 


VI. 


Care dintre filmele de mai sus v-au dezamăgit si de ce? 


TOP 3 dezamăgirile 


IV. 


Care dintre filmele de mai sus v-au plăcut si de ce? 


1. Aventuri la Marea Neagră . . 
2. Astă seară dansăm în familie . 


TOP 2 satisfactiile 


1. Astă seară dansăm în familie . 


Felix și Otilia . 


Drum în penumbră . 
. Pentru cë se iubesc . 


PEAS aW„N 


Pădurea pierdută . 


Constatăm cu plăcere că,.în ordinea 
preferințelor calitative, filmele «Pu- 
terea și Adevărul» si «Felix si Otilia» 
au urcat brusc în «clasament», întru- 
nind un număr de sufragii aproape egal 
cu filmul situat pe primul loc. Cu aceeași 
plăcere observăm că, în afară de primul 
și ultimul, nici un film din prima ierar- 
hie nu-și mai păstrează locul în a doua 
Totuși, faptul că «Astă seară dansăm în 
familie» — film meritoriu şi simpatic, 
dar nu mai mult — își păstrează primul 
loc, pare să reanime două teorii împo- 
triva cărora criticii și sociologii s-au 
bătut întotdeauna: 


1. că opinia spectatorilor se exprimă 
prin numărul de bilete cumpărate, 


2. că între preferințele publicului și 
cele “ale criticii există contradicții in- 
surmontabile. 


Dar să privim tablourile mai îndea- 
proape. 


Deosebiri frapante între primul 
şi al doilea Top. 


TOP II 


după numărul 
de spectatori 
cărora le-au plăcut 
filmele 


. Puterea și Adevărul . 


«Astă-seară dansăm.. 


Atunci i-am condamnat p pe toţi la moarte ; 


. Aventuri la Marea Neagră . 
Sfinta Tereza și diavolii . 


Numărul de spectatori cărora 
le-au plăcut filmele vizionate este 
de trei ori mai mic decit al celor 
care au intrat la proiecție — 31 față 
96, la primul film. 


Putem oare să ignorăm cele două 
treimi de dezamăgiţi, cu alte cuvinte 
să consacrăm preferinţele unei mino- 
ritëti ca fiind ale întregii mase de spec- 
tatori? 

Să privim mai îndeaproape însăși 
răspunsurile la chestionare. 


8 din cei 12 spectatori care au vă- 
zut un singur film românesc în a- 
cest an au intrat la «Astă seară...» 
și, lipsiţi de orice termen de com- 
paratie, au declarat că le-a plăcut 
filmul vizionat... Deci minoritatea 
votează fără termen de compara- 
tie. 


Ce se întîmplă, însă, cu cele două 
treimi de dezamagitit Pentru răspuns, 
vom sări la întrebarea 


«Puterea şi Adevărul» 


3. Atunci i-am condamnat pe toți la moarte - 


Felix si Otilia. . 


Puterea si 


Adevărul . 


4. Fi E 
5. Sfinta Tereza si diavolii a 
6. 
7 


- Drum în penumbrë . 
8. Pentru că se iubesc . 
9. Pădurea pierdută . 


41 de spectatori declară că n-au fost dezamëgiti 


de nici un film. 


Mai întîi o clarificare: înainte de a 
lămuri problema primului loc, consta- 
tăm că filmul «Pădurea pierdută» care 
s-a situat pe ultimul loc atit în lista frec- 
ventei cit si în cea a mentiunilor pozi- 
tive, realizează performanţa parado- 
xală de a se situa pe ultimul loc si în 
lista a treia. Este singurul film care nici 
măcar n-a dezamăgit pe cineva. 

Clarificările se produc în conti- 
nuare pe calea paradoxurilor. Căci 
iată — comparati TOP 1 și TOP 3: 
primele 4 din cele mai frecventate 
filme sînt exact aceleași cu primele 
4 filme din cele care au dezamăgit 
(doar cu unele inversări: «Astă 
seară...» e pe locul 1 la încasări 
si pe locul 2 la dezamăgiri, ceea ce 
în linii mari se echivalează, adică se 
anulează reciproc) 


Fără să fi putut spera o asemenea 
coincidență, putem .deci conchide: 

1. Numărul de bilete vindute este 
direct proporțional doar cu deceptiile, 
nu si cu satisfactiile spectatorilor, care 
urmează altă ordine, mai capricioasă. 

2. Dacă se studiază dialectica intimă 
a sentimentelor cu care spectatorii ies 
de la cinema, se poate descoperi o con- 
vergentë între acestea și opiniile criti- 
cilor. Finalmente, din tablourile de 
mai sus, filmele care au produs impre- 
sia cea mai profundă şi mai pură în 
rîndurile spectatorilor, se vădesc a fi 
«Puterea și Adevărul» și «Felix și 
Otilia», care s-au situat, de asemenea, 
în fruntea opţiunilor criticilor şi celor- 
lalti cineasti, la discuţia pe marginea 
stagiunii trecute. 

Se-impune, ca atare, un 


TOP 4 nestatistic 


pe care îl stabilim prin sintetizarea răs- 
punsurilor celor care au explicat de ce 
le-au plăcut sau nu cutare film. 

1. «Puterea și Adevărul» «Primul 
film politic curajos, dar cam lung» 
(G. Popescu, inginer), «un film care-și 
merită titlul» (F. Jurubitë, muncitor), 


«Felix si 


Acest film evocă foarte multe întîmplări 
înfruntate de comuniști» (A. Vilcu, 
elev), «nu era ceva curgător care să-ți 
poată atrage atenția continuu» (V. 
Bucur, muncitor), «un film bine reali- 
zat» (A. Constantin, muncitor), «un 
film unic» (C Tilică, inginer). 


Otilia» 


«Atunci i-am condamnat 


«Pentru că se iubesc» 


2. «Felix si Otilia» «Unul din 
puținele filme românești avind o per- 
sonalitate — scenografia exemplară 
si de excepţie, întreaga atmosferă a 
romanului excelent prinsă, poate cu 
unele ingrosërin (M. Sofron, inginer), 
«se apropie foarte mult de roman, dar 
îl prezintă confuz. Se putea face ceva 
mai mult pentru redarea acestui fru- 
mos roman, în imagini» (P. Leca, mun- 
citor), «imagine si colorit excelente» 
(G. Popescu, inginer), «remarcabilă 
viziunea artistică a regizorului și felul 
său de a trata scenariul. De asemenea, 
distribuția filmului a fost foarte bine 
întocmită. Totuși mai trebuia insistat 
asupra personajului principal, Felix» 
(R. Muja, elevă). 

3. «Drum în penumbră». «Tra- 
tează un subiect oarecum nou la noi 
— dragostea — si conține multă auten- 
ticitate umană» (|. State, muncitor), 
«prezintă o temă de mare importanță 
— dragostea — si o femeie care trebuie 
să împace, după atita timp, dragostea 
maternă și dragostea pentru iubitul ei» 
(D. Ristea, elevă), «la un nivel mai înalt 
decit altele» (E. Bucur, muncitoare), 
«o poveste stil Petru Popescu» (G. Po- 
pescu, inginer), «primul film în care 
mi-a plăcut jocul actorilor, avind si un 
subiect original legat de viața reală, 
actuală» (E. Tristan, contabilă). 

4. «Atunci i-am condamnat pe 
toți la moarte». «Subiect bogat și o 
bună intepretare a acțiunilor» (S. Szin, 
muncitor), «redă ceva autentic din viată 
si e bine realizat» (V. Colonelu, teh- 
nician), «colaborarea dintre cele două 
generaţii de actori — cei tineri şi cei 
vîrstnici» (M. Vilciu, muncitor), «m-a 
ținut incordat, în special prin jocul ac- 


«Puterea și Adevărul» 


torului Amza Pellea» (N. Nistoroiu, 
muncitor), «nu are o continuitate a 
subiectului; este un film, aș putea să 
spun, abstract» (C lancu, muncitor), 
«prea confuz, nu prea l-am înţeles» 
(D. Lărgeanu, muncitor), «corecti- 
tudinea trucajelor»(G. H. Alecu, mun- 
citor), «filmul a fost bun» (D. Tu- 
dose, electrician). 

5. «Astă seară dansăm în fami- 
lie». «Dă o lecţie tineretului de felul 
cum së se comporte în viață» (M. loni- 
të, muncitor), «cel mai frumos film — 
este comic, stirneste risul» (|. Stoian, 
elev), «nimic bun în el, poante răsu- 
flate» (N. Mateescu, muncitor), «o 
reușită remarcabilă a lui Geo Saizescu 
împreună cu lon Biiesu, o distribuție 
bună»  (indescifrabil, muncitoare), 
«Dem Rădulescu și Sebastian Papaiani 
au arătat cu multă finețe... umorul ro- 
mânesc» (A. Tanc, muncitor), «fri- 
zează vulgaritatea și prostul gust» (M. 
Sofron, inginer), «mi-a plăcut, pentru 
că a fost un film comic și a jucat actorul 
Dem. Rădulescu» (N. Bodosan, mun- 
citor), «ni se dë si o educaţie în această 
privință, pentru că cineva nu se poate 
căsători cu oricine, aşa deodată și pen- 
tru că actorii au încercat să dea o notă 
de haz filmului» (V. Gherman, elevă). 

6. «Pentru că se iubesc». «A tratat 
o problemă foarte legată de viața de 
toate zilele și a avut un sfîrşit just» (G. 
Sandu, dactilografă), «tratează pro- 
bleme de etică și psihologie contempo- 
rană interesante» (A. Blujdea, elevă), 
«are o regie destul de bună și actori 
bine cotatin (P. Traian, tehnician), 


Un cuvînt pentru ultimul loc: pînă unde? 


Despre ultimele trei filme, unul din 
cei 144 de participanți la dezbaterea 
noastră sui generis spune: «nu nece- 
sită comentarii». Despre «Sfinta Te- 
reza si diavolii», inginerul M. So- 
fron se întreabă: «Sint curios, pînă 
unde vor mai merge experienţele de 
acest fel și citi bani se vor mai arunca? 
Nu e singurul caz, dar e cel mai recent. 


Ar fi de asemenea interesant de urmă- 
rit — continuă colaboratorul nostru 
de la Uzinele 23 August — cite filme 
are pinë acum Liviu Ciulei si cîte Fran- 
cisc Munteanu, si, eventual, de ce? 
Aceste întrebări le-am putea lungi la 
nesfirsit. Dar nu cred că are rost. 

Cele mai multe dificultăți le-au creat 
întrebările 


V. 


Filmele cele mai bune din acest an sint deasupra sau 
sub nivelul maxim atins de alte filme româneşti? 


«Drum in penumbră». 
dë 


«Pentru că se iubesc» 


«Sfinta Tereza și diavolii» 


«Drum în penumbră», 


«Pădurea pierdută» 


VII. 


Filmele cele mai slabe din acest an sînt deasupra 
sau sub nivelul minim atins de alte filme româneşti? 


La întrebarea a V-a, 42 spectatori nu 
răspund deloc. 

La întrebarea a Vll-a și mai multi lasă 
spaţiul alb — 54. 

Alte 21 si, respectiv, 15 chestionare 
conţin răspunsuri fără sens: «da», sau 
nedecise: «nu știu» ori «nu pot apre- 
cia». Multi dintre cei care au văzut 1—2 
filme românești și nu dintre cele mai 
bune, sau chiar n-au văzut niciunul în 
acest an, răspund automat, la ambele 
întrebări: «bineînțeles, deasupra». 
Luăm astfel sub titlu de inventar cifra 
de 71 si respectiv 51 de răspunsuri «dea- 


supra» la cele două întrebări. 10 şi res- 
pectiv 24 opiniază «sub». 

Unul singur dintre cei confruntati 
cu întrebarea: «sînt filmele acestui an 
deasupra sau sub nivelul maxim atins 
vreodată de cinematografia româ- 
nească»? — simte nevoia unui rapel și 
găseşte un termen de referință, no- 
tind: «sub nivelul «Pădurii spinzurati- 
lor». La întrebarea privind filmele slabe 
ale anului si nivelul minim, un singur 
răspuns conţine o remarcă aparte: «sînt 
deasupra, dar ar trebui excluse». 

O soartă similară a avut întrebarea: 


VIII. 


Filmele din acest an au adus ceva nou față de producțiile 


anilor trecuți sau nu? Dacă da, ce anume? 


89 — da (sau «se pare că da») 


14— nu 


41 — răspunsuri albe, nedecise sau în necunostintë de cauză 


Lucruri cu totul deosebite nu aflăm 
nici din explicaţiile care însoțesc res- 
pectivele opțiuni. Se repetă, în genere, 
ideile formulate la întrebările a Ill-a 
sau a V-a. Retinem totuși: «reușita fil- 
mului politic modern în care s-au re- 
marcat Manole Marcus și Titus Po- 
povici»; «în interpretarea actoricească, 


mai multă vervă»; «apariția unor filme 
despre problemele familiare și de etică 
din viața tineretului». Probabil tot la 
sporul de «vervă» se referă cineva care 
remarcă o noutate în domeniul publi- 
citar: «Da, spre exemplu, titlurile». 
Altuia nu-i scapă faptul că toate cele 
9 filme ale anului sînt în culori. În fine, 


IX. 


Ce considerați că trebuie încurajat şi ce credeți că se 


cuvine 


descurajat în cinematografia românească? 


(tendințe, autori, actori) 


Convingerea cvasi-unanimă e că «to- 
tul trebuie încurajat». Cistigul stă de 
data aceasta în lunga listă de nume care 
se propun atenţiei. E vorba de nume 
de actori, cărora li se adaugă numele 
cîtorva scriitori. Regizorii par încă să 
fie o entitate anonimă pentru specta- 
torii abordati — şi chiar această con- 
statare, deși negativë, e un cîştig sau 
un semnal de alarmă. Cel puţin pentru 


publicitatea cinematografică — «se face 
prea puţină reclamă», opiniază cineva. 

Studierea chestionarelor ne-a deter- 
minat să depësim relația de test scrip- 
tic şi ne-a ispitit să lărgim cadrul între- 
bărilor printr-un dialog suplimentar cu 
semnatarii celor mai reprezentative 
răspunsuri. 


(continuare în pag. 46) 


— Si la urma-urmei de ce 
(“null Dar voi începe 
cu sfîrşitul, vreau să 
spun cu ultimele cas- 
cade făcute la ultimul 
film. 


De ce! 
Pentru că scriu aceste rînduri din 
plăcere — si așa îmi place. 


Deci filmul «Cu mîinile curate» 
— un film gen «Ness» sau «Mannix» 
sau de gangsteri dacă vreți să-i spu- 
nem așa. Un gen strașnic de bine 
făcut de către americani. Treaba nu 
se anunța atit de ușoară, mai ales 
din cauza concurenţei strălucite — 
la noi în tarë aș putea spune că acest 
gen de film polițist încă nu exista 
atunci cînd am început filmările. Se 
afla în scenariul regizoral o secvență 
cu titlul «diverse atacuri ale gangs- 
terilor» şi ea era mai scurtă de o 
pagină — cîteva rînduri doar. În 
cadrul acestei secvențe vroiam să 
fac nişte lucruri mai speciale cu 


maşini — da, cu mașini! 


E drept aceste maşini erau cele 
ale anului 1945, anul în care se pe- 
trece acțiunea filmului. Într-o du- 
minică dimineața le-am adunat prin- 
tr-un anunţ publicat în ziare. 


Erau vreo treizeci — monștri 
negri sau bleumarin — a căror for- 
mă o admiram parcă pentru prima 
dată și am remarcat că din tabla unei 
singure caroserii s-ar putea face 
astăzi vreo trei Dacii 1300. Am ales 
cinci pe care le-am cumpărat spre 
disperarea directorului de film care 
presimtea motivul — (am făcut îm- 
preună si «Mihai Viteazul»). 


A doua zi, prin studiou, «băieţii» 
au început să-mi dea tircoale. Am 
avut întotdeauna impresia că toți 
acești cascadori, «băieții» cum le 
voi spune de aici înainte, dintr-un 
fel de sentimentalism sau cine știe 
ce altceva, lucrează pentru mine cu 


ER 


jurnal 


de 


multă plăcere. Eu i-am îndrumat in 
primul film; cu mine au urmat încă 
alte zece filme în care s-au făcut cele 
mai grele și mai complicate cascade. 


De data aceasta era altceva: acea 
pagină 37 cu secvența «diverse 
atacuri ale gangsterilor», apoi acei 
monștri negri de cîte 3 000 de ki- 
lograme fiecare... şi ceea ce e 
mai important: noul. 


Am început să-l antrenez pe Sta- 
vru pentru primul «accident». l-am 
spus că vreau ca mașina să sară 
de pe un pod într-o apă sau așa 
ceva. El s-a apucat imediat să pre- 
gătească mașina si să facă zilnic con- 
ducere. Eu, luat de filmări, am uitat 
de ei. Într-o bună zi a apărut o 
«fereastră» între două decoruri. 
Am programat primul accident. În 
curtea studioului am făcut o nouă 
revizie a mașinii. Nu era bine pre- 
gătită. Totul prea complicat: sirme, 
funii — cauciucuri, toate pentru a 


amortiza lovirea. Fiecare avea o 
părere, chiar şi Stavru sustinea 
că e mai bne dacă se scot ușile 
sau se fac din placaj: lucru com- 
plet fals. Ușa închisă 


ă măreşte 
rezistența caroseriei. A doua 
problemă care îi preocupa: gea- 
murile închise sau deschise? Nu 
uitaţi că maşina trebuia să sară 
'in apă. Eram în contradicție cu 
ei, care susțineau ca geamurile 
să fie deschise. Eu sînt convins de 
contrariu: mașina, în momentul 
contactului cu apa, primeşte o 
lovitură puternică, Cele cîteva 
zeci de secunde (în cazul geamuri- 
lor închise, pini ce apa va pătrunde) 
permit conducătorului să-şi re- 


vină gi să dezlege centurile de - 


siguranţă. Odată apa intrată în 
mașină, deschiderea geamului nu 
mai constituie o problemă. Sin- 
cer să fiu nu mi-au plăcut pregă- 
tirile. Am făcut scandalul respec- 
tiv si Stavru mi-a promis că pînă 
a doua zi totul va fi în regulă. 
Între timp stabilisem tema si 
locul exact. Pe malul Dimbovitei 
mașina va fi atacată cu focuri de 
armă, va vira spre stînga — va 
trece prin parapetul de metal și, 
după un zbor de vreo15—20 de 
metri, trebuia, după calculul meu, 
să cadă direct în apă, sau prin 
rostogolire laterală să intre în 
apă, Pentru a mări spectacolul 
am cerut ca în momentul spargerii 
parapetului, deci momentul ple- 
cării în zbor, să fie făcută o explo- 
zie a rezervorului de benzină ca 
efect al tragerii cu pistoalele auto- 
mate, Pentru ca totul să meargă 
bine trebuia ca maşina să depă- 
şească 80 km/oră. 

La locul ales, apa era mică, 
circa 1,50 m. şi panta foarte 
abruptă (lîngă Căminul 303). 

A doua zi la ora nouă eram la 
locul stabilit. Stavru — care este 
şei cascador la toate filmele mele— 
stabilise ca al doilea membru al 
echipajului să fie un tînăr care se 
„mişcă“ foarte bine si e curajos. 
Am fost de acord. În jurul maşi- 
nii era agitație: Stavru, Tiberiu 
şi alţii ajutau la pregătirile nece- 
sare. Faptul m-a enervat. Nu-mi 
plac pregătirile de ultimul mo- 
ment, cînd se știe de săptămîni de 
o astfel de acţiune. Apoi mașina 
cu Stavru a dispărut, Adriana 
Dumitrescu, regizorul secund al 
filmului, îmi spune că s-au dus să 
facă exerciţii de conducere. Asta 
m-a scos din sărite. Mai tîrziu, am 
aflat că de fapt erau alături, la 
Baza hipică, unde îndesau paie 


sub scaune pentru 3 spori amor- 
tizarëa, 

Bineînţeles, în momentul f 
mării trebuia să intrerupem cir- 
culația, Aveam cu noi pe tov. 
căpitan |. Popescu, care cu cîțiva 
tovarăși milițieni urma să rezolve 
situația. E 

În fine, apare și Stavru cu ma- 
şina, dar înainte să apuc să zic eu 
ceva, începe să-mi explice siste- 
mul de siguranță pe care-l fă- 
cuse. Era aproape de ceea ce 
spusesem eu si l-am iertat. 

— Tiberiu, unde ai fixat dispo- 
zitivul de declansare a exploziei? 

— La volan, chiar pe claxon. 

Ideea nu, era” rea, dar parcă aș 
fi preferat ca' explozia să o dea 
cel de-al doilea membru al echi- 
pajului. Şi pinë la urmă îndoiala 
mea s-a confirmat. 

— Atenţie, filmăm! 

Fiecare şi-a luat locul. 

— Stavrule, dacă nu vii cu peste 
80 kilometri la oră nu facem ni- 
mic. Explozia o dai în momentul 


levierëa 

Masina è 
viteză băieţii încep să tragă 
maşina -trece mai departe și 
opreşte la cca. 30 de metri 

— Stop motori urlu „cît ma 
tin plăminii. l-a fost frică, asta-i 
clar, eram furios pentru peliculă, 
pentru că aveam foarte puțină. 

Stavru a ajuns cu mașina lingă 
mine si vrea jenat să se scuze... 

Nu-i nimic,Stavrule, hai acum 
o să meargă, dar repede! 

—'O să vedeţi că acum o să 
meargă. Vă rog puneţi un semn 
unde să virez. Din nou oprim 
circulaţia — nervi, urlete — și 
în fine fac semn de pornirea moto- 
rului. Ba 

Al doilea semn: porneşte! 

Maşina se îndreaptă spre noi 
cu mare viteză, 

— Motor! 

Maşina nu are direcția cea mai 
bună, dar se corectează. „Bandi- 
ţii“ au început să tragă. 


cu 


Sergiu Nicolaescu: 


Nu numai dreptatea, 
ci si profesia 
trebuie făcută 

cu miinile curate 


în care mașina își ia zborul. E 
clar, băiete? 

Plecarea maşinii se făcea la 
cca. 200 metri distanță, Circula- 
tia a fost oprită. Fac semn së 
pornească motorul mașinii — re- 
zervorul de benzină a fost scos, 
rămînind doar un dispozitiv cu 
o jumătate de litru de benzină. 
In schimb, Tiberiu avusese grijă 
să pună în port bagaj cîteva kilo- 
grame de explozibil. Încă un semn 
si Tiberiu face legătura electrică 
cu explozibilul. 

— Plecarea? 

Maşina porneşte, aştept cîteva 
secunde şi strig puternic: Motor! 
Aveam patru aparate de filmat 
care la comanda mea au început 
să consume peliculă. Cinci-şase 
bandiți ieșeau în fața mașinii 
— trăgeau — si aceasta justifica 


Maşina ajunge în dreptul sem- 
nului pus de mine — virează și 
se îndreaptă cu 80 km/oră spre 
parapet. ÎI văd clar pe cel înar- 
mat cu un pistol, cum trage un 
foc pe fereastră, apoi... 

Mașina loveşte parapetul si 
face un salt de 15—20 metri în 
aer după care loveşte în pămînt 
la cca 1 metru de malul apei, iar 
de aici este aruncată cu botul în 
apă. Aud clar zgomotul aparatu- 
lui de lingă mine. Citiva casca- 
dori vor să se“repeadă spre ma- 
şină. Le strig să stea locului; 
ceva më nemultumea... a, da, 
Stavru a uitat explozia. 

— Stop motor! 

Alergăm jos cu toţii. Cei doi 
sînt bine, Stavru e foarte palid, 

— Păcat, spun, ai uitat explo- 


zia... 


De-abia în acest moment își 
dă şi el seama. 3 

-Toată lumea la locuri — 
strig din răsputeri — la aparate! 
Stavrule treti în mașină si, la 
comanda mea, dai explozia! voi 
aranja totul din montaj, Stavru 
a intrat din nou în maşină, Se 
face linişte, ` 

— Stavrule, stai în faţă cu gea- 
mul deschis (mă gindeam la su- 
flul exploziei). 

— Atenţie, filmăm! Motor! 1, 
2, 3, 4... Foc! 

Explozia e neașteptat de pu- 
ternică, toată maşina e în ftëcari. 
Mă gîndesc cu groază la Stavru. 
Acestea sînt secundele cele mai 
grele: mașina a explodat, apara- 
tele continuă să meargă, este 
necesar ca pe peliculă să se im- 
prime această imagine si abia 
după 5—6 secunde te poți repezi 
către locul în care nu ştii dacă 
“omul aflat în mașină e bine sau... 

Maşina e în flăcări, bineinteles” 
partea care nu este în apă. 

— Stop motor! — ne repezim 
spre mașină... din care Stavru 
iese cu greu. Nu are nimic! 

Arunc o privire în mașină. 
Banca pe care stăteau culcati 
cei doi în momentul saltului este 
complat distrusă de explozie — 
mai exact chiar locul unde erau 
capetele lor. 

Ne urcăm sus si dau dispoziţii 
pentru stingerea focului şi ridi- 
carea mașinii. 

„Băieţii” se apropie de mine. 
— „Ați văzut, îmi spune Stavru, 
dacă dădeam explozia în zbor, 
acum eram ingerasi, 

— Nu-i chiar așa Stavrule, din 
cauza șocului capacul de la port- 
bagaj (acolo era instalat explozi- 
bilui) s-a intepenit si tot suflul 
şi flacăra au, intrat în mașină. 
Dacă ai fi dat explozia în timpul 
zborului capacul ar fi fost azvir- 
lit și explozia ar fi fost în spate. 
Dar ia spune-mi, cinea pus paiele 
acelea in mașină? 

— Eu... ca să... amoftizim... 

— Uite cee, mai băieți, nu ştiu 
cum e între ingerasi, dar de un 
lucru sint sigur: cë nu e plëcut 
să te prëjesti ca un pui. Altădată 
să nu mai pui lucruri în mașină 
de care nu ştiu și să dai comenzile 
la timpul lor! 

Se invirteau cu toţii în jurul 
meu: — Tovarășe regizor cînd 
facem următorul accident? 

Dar la asta, deocamdată, nu 
vroiam să mă gîndesc. 


* Sergiu NICOLAESCU 


monografii judeţene 
E E SEPIE ILIE ALIPIT 


Cu doi ani: în urmă, studigul cinematografic 
„București” a luat initativa pealizării unor mono- 
grafii filmate ale județelor sub patronajul foru- 
rilor culturale locale. Gesturi clare, deschise, de 
apropiere de realitatea imediată, socialistă a ţării, 
primele filme de acest gen (cu o durată medie de 
50 de minute) au văzut deja lumina ecranului. 

Lucrate pe baza unor scenarii care le apropie 
de filmul de ficţiune și realizate, în principal, 
prin mijloacele de exprimare ale documentaru- 
lui, monografiile sînt înainte de toate lecţii vi- 
brante de patriotism, cronici în mers ale „gurilor de 
rai“ care sint judeţele țării. Şi dacă trecem cu vede- 
rea unele monografii județene realizate de televi- 
ziune (să recunoaștem, cu un neprofesionalism 
înduioşător), filmele de la Buftea constituie nu 
numai o premieră a studioului ci si una în gen. 
E poate atesta un motiv în plus, pe lîngă cel ce- 
tëtenesc, să le privim cu căldura şi sinceritatea 
cu care au fost făcute, 

Un redactor, de cultura si experiența cinema- 
tografică a Vasilicăi Istrate, a reușit să stringă în 
jurul ideii monografiilor un grup de regizori 
a căror semnătură figurează azi pe zece astfel de 
pelicule: Haralambie Boroș,- Mihai Bucur, Aurel 
Miheles, Gheorghe Nagy si Cristu Poluxis, în ima- 
gini color! datorate operatorilor Ştefan Horvath, 
ion Marinescu, Mihai Popescu, lon Radu, Nicu 
Stan si regretatului Răducanu Atodiresei. 


„„Monografiile“ 
nu sint filme 
de interes județean, 
Aşteptăm să le vedem 
in toată tara 


Nu se putea ca această mobilizare de energii 
și entuziasm să hu găsească ecou în judeţe. Dar 
înţelegerea, sprijinul și, în cele din urmă, compe- 
tenta forurilor locale a întrecut orice imaginaţie. 

Cea mai importantă problemă pe care mono- 
grafiile av ridicat-o a fost — nu întimplător — 
scenariul. Fiindcă el trebuie să răspundă primul 
la întrebarea cum va arăta „un judeţ filmat”, cum 
se va împăca ideea de documentar cu aceea de 
film artistic, care va fi liantul care va uni episoa- 
dele atit de disparate. Răspunsuri găsim în fiecare 
din filmele ale căror scenarii au fost scrise de Al. 
Andritoiu, lon Arcaș, Domokos Geza, Al}. Ghilea, 


„Judeţul“, erou de film 


Valentin Hossu-Longin, luliu Moldovan, Constan- 
tin Novac, “Pop Simion, Petre Sălcudeanu. Cu o 
serioasă cunoaştere a locurilor si a oamenilor, a 
specificului lor, scenariile au evidenţiat şi puterea 
de invenţie a autorilor prin subiecte vii, atrac- 
tioase, prin personajele conturate simplu, dar 
pregnant. 

Cred că pentru viitor, odată cu atragerea în 
spațiul atît denou şi de emoţionant al monografiilor 
a cît mai multe şi mai profesioniste condeie, să nu 
uităm de aceia ce cu un teren cam ciudat se 
numesc „talente locale“ (spre a se deosebi, oare, 
de „talentele centrale”). Colaborarea cu un sce- 
narist din această categorie este cu atit mai de 
pret cu cit realitatea de filmatelo vede dinăuntru, 
o trăiește, e gata încărcat cu ceea ce filmul caută 
de la prima pinë la ultima fotogramă: rezonanţa 
unică a locului, vocea distinctă a unui judeţ în 
corul „întregii tëri. Și pentru ca această voce să 
fie cît mai auzită, nu înţeleg de ce aceste filme se 
difuzează într-un circuit aproape închis, în afara 
sferei de interes nu numai a publicului larg, dar, 
şi a cronicarului. Poate că la Baia-Mare s-ar găsi 
destui spectatori pentru un film închinat Cons- 
tantei şi viceversa. Poate chiar în Bucureşti, 
multi privitori vor fi mai captivati de culorile 
tirgu-muresene decît de culorile nu știu căror com- 
pletări dedicate nu ştiu căror gize. 


Valentin MUNTEANU 


çe 


Filmul lui Sergiu Nicolaescu (scena- 
riul Titus Pop si Petre Sălcudea- 
nu) este, în primul rînd, o incursiune 
într-o epocă profund frămintată, 
epocă in care structurile sociale 
deveniseră glisante, O epocă ravë- 
război şi suferinţă, dar pe fundalul 


sitë 


căreia apăruseră şi luminile vestitoare ale altor 
ve 


muri. Genericul filmului, asupra căruia se 
cuvine să ihsistam și să nu-l tratăm în obiș- 
nuit generic purtător de nume de actori 
şi realizatori — genericul acesta are darul de a 
face un sugestiv portret al acelor timpuri, de 
a enunța, succint, dar pregnant, condiția socialë, 
morală, umană a unei așezări surprinsă la o răs- 
cruce a istoriei sale. Contrapunctica invocare de 
imagini din documentarele de atunci —cu 0 
lume care încerca să reziste mizeriei, asteptind, 
sperind si luptind pentru o altă condite, pe de 
o parte, iar pe de altă parte, lebrilitatea unei cate- 
gorii sociale care vedea, în sfîrşitul războiului, 
semnul trezirii la o viaţă după vechiul tipic, dis- 
anta dintre declaraţiile solemne si faptele 
reale) — toate aceste elemente dau cadrului acea 
prefigurare și funcţia de rapel absolut necesar 
implantării povestirii cinematografice în adevăr și 
realitate. „Cu mîinile curate” realizează, cu mij- 
loace puține, dar in general bine selectate, această 
incursiune în social. După care, fără să părăsească 
planul general, dar angajindu-se pe căile oferite 
de un gen considerat „foarte de public” (un gen 
in care filmul nu se cantoneazë totuși integral), 
naraţiunea trece la un filon, la o desfăşurare con- 
siderată a fi polițistă. Este cazul aici să facem o 
remarcă adiacentă: dacă într-un film apareun 
poliţist, se naște foarte adesea si tentatia de a 
considera filmul polițist. Ce să mai spunem cînd 
apare o întreagă brigadă de polițiști urmărind 
niște borfasi pusi pe treburi mari, pe lovituri 
„în stil american“, gata să se organizeze gangste- 
rește, adoptind metodele de peste ocean (ceea 
ce este aici o „realitate” mai mult a filmului decit 
a Bucureștiului din aprilie 1945). Dar filmul nu 
se mărginește să fie unul polițist, un film obsedat 
de mijloacele spectaculoase, ce-i drept, și adesea 
numai atit, ale genului, ci prin referiri rapide și 
în general elocvente, ne trimite permanent către 


lung-metrajul 
cai 


Ola tirgu! international dela 
Brno, ultimul film at regizorului 


August în flăcări” (13 episoade a 
55 minute) după scenariul lui Eugen 


Acest film exprimă 
un profesionalism 


asimilat, 
Fără profesionalism 
nu putem 


aspira la artă 


condiția socială şi umană pe care se grefează 
întîmplarea narată. El folosește pentru transpune- 
rea lor în ficţiune cinematografică o anume trans- 
figurare în măsură să dea faptelor vibrație dra- 
matică, suspensul necesar. Personajele sînt aju- 
tate să dobindeascë amploare, pregnantë și credi- 
bilitate artisticë. Aceastë translatie, de la document 
la ficţiune, se face însă cu grija restabilirii adevă- 
rului în ce privește epoca la care ne referim. 
Si aceasta pentru că au trecut peste noi aproape 
trei decenii şi neavind ochi (cinematografici) 
să-l vedem, i-am cam uitat chipul cel adevărat. 
Şi începusem să luăm de bună imaginea atit de 
seacă, atit de scenografic contrafăcută si de nese- 
ducătoare, atît de alta decit a fost ea la drept vor- 
bind, și nu mai știam ce să spunem. Aşa am fost 
noi oare? Am uitat zilele în care piinea avea paie 
şi tulpini de mătură? Era încă război în Europa. 
Era, deci, o răscrucea vremurilor, în acel aprilie 
1945 pe care îl evocă filmul, si în aer plutea izul 
prăzii uşoare. Lumea interlopă îşi făcea planuri 
noi, grandioase. Se reluau pentru unii vechile 
deprinderi. Si peste toate durerile, venea să 
planeze duhul „oastei domnului“, al filantropilor 
care dăruiau populaţiei, fără să ceară nimic 
altceva decit un vot... cînd va suna ceasul. 
Sărăcia şi prosmicuitatea, iată climatul în care 
se nasc şi se dezvoltă răufăcătorii. Dezordinea 


Telex-, Buftea“ 


Porumbescu”, în frunte cu regizo- 
rul Gheorghe Vitanidis, se pregă- 


ată de război le deschidea cîmp larg de 
Forțele oculte captau această energie 
o organizau, dînd activităţii lor nu numai 
nociv ci și unul politic, Se pescuia în 
apă tulbure pe atunci si gangsterismului ti revenea 
misiunea de a tulbura cît mai mult aceste ape 
pentru a împiedica preluarea puterii de câtre 
comunişti, spre a curma cursul firesc al istoriei, 
Scenariştii Titus Popovici și Petre Sălcudeanu 
surprind amplu, nuantat, atmosfera, oferind file 
mului o bază dramatică de o mare sugestie. 
giu Nicolaescu a avut inspiraţia tocmai 
pentru că n-a fost obsedat de gen, ci de adevăr 

de a impune tonul povestirii lui cinematogra- 
fice printr-un generic care este o cuprinzătoare 
punere în temă, o prezentare sintetică şi exactă 
a societății acelui aprilie 1945. Apoi realizatorii 
pătrund într-o zonă în care faptele rămîn în sfera 
credibilului, iar personajele sint imaginate după 
modele care au existat, chiar dacă trăsăturile se 
îmbină altfel, chiar dacă nu se calchiază pe mo- 
delele de atunci, chiar dacă... dar ficţiunea îşi 
cere drepturile ei, Adevărul stë în spiritul fil- 
mului, nu în reproducerile după o realizare care 
în sine nu este estetică, ci doar reflectarea ei 
în artă capătă această dimensiune. 

Cadrul în care se desfășoară naraţiunea cine- 
matografică din „Cu mîinile curate“ este recons- 
tituit, într-adevăr, dar avem sentimentul că este 
o relicvă autentică a acelei epoci sau că documen- 
tarul este folosit și aici drept cadru. Aportul sce- 
nografului Radu Boruzescu este determinant 
aici. Revedem astfel acel București al „contras- 
telor“, cum le făcea plăcere unora să-l numească, 
găsind că expresia aceasta are ceva flatant — 
găsim Bucureştiul mahalalei, care nu mai are 
deloc aerul de oraș, ci de un sat uitat și de dumne- 
zeu şi de oameni, cu ulițele şi curțile jalonate de 
cărămizi și bolovani, prin bălțile mocirloase ce-și 
băteau valurile în zidurile de paiantă, Circiuma 
sordidă nu mai e încărcată (funestă tradiție a 
mai stabilit filmul și în această privință) de un 
pitoresc care e de fapt opera unei imaginatii 
mai curînd ,spritare” decit a realității. Circiuma, 
această „instituție“ de tristă amintire (parcă aud 
valul de proteste, la această afirmaţie cutezătoare 


sonor (Franţa). Serialul artistic de 
patru episoade a 90 de minute, „Doi 


Sergiu Nicolaescu (scenariul Titus 
Popovici si Petre Salcudeanu), „Cu 
miinile curate”, a fost selecționat 
de marile societăţi cinematografice: 
„Columbia, „Fox, „Constantin Film”, 
„Gaumont international”. 9 Trei 
noi filme se pregătesc să înfrunte 
opinia publică: „Bariera” de Teodor 
Mazilu şi Mircea Mureşan, „Săgeata 
căpitanului lon" de Al, Mitru si 
Aurel Miheles si „Zestrea“ de Paul 
Everac si Letiţia Popa. @ După mai 
bine de două luni de filmare, în 
exterior, pe plaiuri viicene, Geo 
Saizescu revine cu „Păcală“ pe pla- 
touri, în Buftea, pentru iernat, 
@ Primul! serial românesc de tele- 
viziune comandat la Buftea a intrat 
în producţie. Este vorba de „Un 


Barbu, în regia lui Radu Gabrea şi 
Dan Pita. Premiera TV: 23 august 
1973. @ Virgil Calotescu și Vladi- 
mir Popescu, cunocuti regizori ai 
studioului Al. Sahia, filmează cu 
spor la noile lor filme artistice de 
lung metraj: „Dragostea începe vi- 
neri" și,, Ceaţa”. Pe cîndşi viceversa: 
adică regizorii de la Buftea să treacă 
și prin şcoala documentarului? 
După declaraţiile făcute în presă, 
Letiţia Popa s-a ținut de cuvînt si a 
început precipitat un nou film inti- 
tulat „Patru sezoane”, după un 
scenariu semnat tot de Paul Everac. 
Primul sezon, vară toridă pe ţăr- 
mul Mării Negre, a fost filmat pînă 
la 15 octombrie. Mai bine mai tir- 
ziu decit prea... @ Echipa „Ciprian 


tese să plece în Italia pentru unele 
filmări de completare în' peisaj 
mediteranian. Unde merge suta de 
ce n-ar merge si mia... @ „Panică la 
mănăstire“ şi în studio. Sergiu 
Nicolaescu l-a înlocuit la pupitru 
pe lulian Mihu. Pax vobiscum! 
9 Ministrul Culturii din R.P. Polonă, 
Stanislaw VVranski,a vizitat studiou- 
rile de la Buftea în fruntea unei im- 
portante delegaţii de cineasti şi a 
avut cuvinte de laudă pentru pro- 
ductivitatea ridicată a filmărilor în 
raport cu dotarea tehnică. Ne-am 
bucurat. Q Peste cîteva zile încep 
filmările documentare în Deltă pen- 
tru un nou serial TV în culori, 
colaborare dintre Buftea şi socie- 
tëtile Telemënchen (RFG), Techni- 


ani de vacanţă“ după Jules Verne, 
beneficiază de aportul unui exce- 
lent documentarist: Mirel Ilieşiu. 
© Cantina studiului s-a transfor- 
mat in cantină-restaurant pentru 
întreg orașul Buftea. Simbată şi 
duminică se angajează baluri, nunţi 
si botezuri. Nu degeaba cinemato- 
grafia este arta cea mai populară. 
6 Casele de film, recent înfiinţate, 
şi-au definitivat proiectele pentru 
73. Era si timpul... Ë După inter- 
ventii de ani de zile pe lingë orga- 
nele de resort, in vederea instalërii 
unui „Telex“ la studiourile din 
Buftea, iată că visul s-a realizat, 
deocamdată pe hirtie. În paginile re- 
vistei „Cinema”. 

Constantin PIVNICERU 


a mea) ne apare acum morbidă, insalubră, leagăn 
al dezmituluj, școală a delityentei. Apoi, un salt, 
şi întocmai ca în visul celor din Popa Nan ai lui 
G.M. Zamfirescu, apare „centrul“, cu magazinele, 
cu bijuteriile și băncile, cu animația lui zadarnică, 

Filmul sugerează, fără să stăruie asupra descrie- 
rii, ne lasă să surprindem imaginea și.să fabulăm 
alături de autor. Pentru că sugestia în film nu 
înseamnă a deschide paran spre a descrie 
locul, ci de a aduce în acțiune, integrat, dar şi 
discret, un element de expresie, cel mai lapidar 
si cel mai atașat necesității dramatice, 

Rup aici invocarea plasticii spre a introduce în 
discuție lumea filmului. Principala angajare- dra- 
matică a filmului — subtil între ă de autorii 
scenariului, discret, dar conse t urmărită pe 
acran nu se produce în planul luptei cu rău- 
făcătorii ci, în mod surprinzător, între doi aliaţi, 
doi comisari: unul interpretat de Ilarion Ciobanu, 
elălait de Sergiu Nicolaescu. Înfruntarea fizică 
dintre polițiști și bandiți este elementul specta- 
cular dar...nesurprinzător; înfruntarea morală, 
de pe pozițiile a două concepții, merge în pro- 
tunzime, are semnificaţii de alt ordin. Căci comi- 
arul Roman (Ilarion Ciobanu) nu este un profe- 
sonist, ci un om care primeşte o însărcinare în 
numele moralei noi, de a prelua o muncă cu care 
ibia trebuie să se familiarizeze, pe care înțelege 
s-o facă în spiritul legii, al uhei morale pentru care 
noțiunea de umanism nu este o simplă Varu 
Roman e un om pentru care a face o treabă , 
miinile curate” înseamnă angajare, r KA PERESDH i 
tate și respectul ideii de umanism. Celălalt co- 
misar, Miclovan (Sergiu Nicolaescu) este un as 
al meseriei. El are asupra lui Roman ascendentul 
desëvirsirii profesionale și o scădere funciară: 
lipsa de a o privi într-un' context social, tendint 


Istoria Patriei şi Filmul 


Comemorind 150 de ani de la 
moar lui Gheorghe Lazăr, la 17 
septembrie 1973, vom evoca-si fapta 
de căpetenie a acestui cărturar, în- 
fiinfarea învățămîntului în | 
tionala in Tara Românească 

Să ne gindim din timp 
care arta a șaptea poate sluji -© ase- 
menea comemorare. 

În personalitatea şi opera 
Lazăr, dascălul este incompar 
trecut de omul de acţiune, 
failibilă înțelegere a timpurilo 
cu salutară intuiție a viitoru 
porului său, iar în opera îns 
primatreaptă a unui drum de lumină 
pe care se înscrie la noi, de un secol ş 
jumătate, orice efort de autodepësire 
prin învățătură, 

Deși premearsă de episoade in- 
tens trăite, ca anii de formație la 
Viena cînd, în viltoarea unei lumi do- 
minată de aventura napoleoniană, 
fiul de țăran ardelean studia mate- 
matica şi filozofia kantiană, epopeea 
lui Lazăr este meteorică, în ultima 


"ba na- 


parte a vieţii, petrecută la Bucureşti 
ca preceptor, dascăl și luptător. 
În acei ultimi ani ai fanariotis- 
mului, cînd pandurii lui Tudor pre- 
găteau armele Răscoalei, el, Lazăr, 
credea în armele învățăturii practi- 
ce, realiste, în limba poporului, po- 
trivită cu nevoile poporului. La o 


de a oabsolvi de respectarea normei de lege, consi- 
derind că, pentru a face această meserie, e deajuns 
să tragi mai bine şi mai repede decît adversarul, 

E greu, mult timp în film, să-ţi dai seama — în 
fața enormelor primejdii și riscuri — cine are 
dreptate. Roman nu este însă un simplu poliţist, 
ci un factor moral; Miclovan nu este un mese- 
riaş oarecare, ci un pasionat, un artist al meseriei 
sale. De aici o pendulare a spectatorului între 
cei doi, spre a-i adopta pinë la urmă pe ambii, înțe- 
legind cit este de necesar ca norma legală să fie res- 
pectată, cît este de necesar ca meseria să fie făcută 
într-adevăr cu mîinile curate. Miclovan plătește însă 
pini la urmă preţul violenței, la care a răspuns 
nu numai cu violenţă, ci şi cu plăcerea violenţei. 

O conştiinţă (Roman) şi o înaltă personalitate 
A crapa. se aliază din necesitate de moment, 

nul introduce o nouă morală, cu repercusiuni 
pe plan general: celălalt se închide în profesiune, 
fără a-şi asigura nici un orizont Și treptat, aproape 
fără să-şi dea seama, se dezumanizează, riscă să 
devină_un excelent politist-robot. 

În „Cu mîinile curate“ sînt și amatori şi actori, 
mai mari sau mai mici. Dar cine vorbește de 
amatorism în acest film? Cînd nici un personaj 
nu rămîne incert, cînd nici un personaj nu te 
face să te gfndesti dacă actorul e de profesie sau 
de ocazie? Cînd retii numele personajului înainte 
de a te întreba cine este actorul, înseamnăcă 
filmul şi-a impus lumea sa. Din acest punct de 
vedere, toată distribuția este excelentă. Ne obis- 
nuisem probabil să știm că Sergiu Nicolaescu fa 
filmul şi nu joacă în el. De astă dată Sergiu Nico- 
laescu este surprinzător și ca actor tocmai pentru 
că jocul său este cinematografic, precis, expresi 
Miră pe cineva că un oarecare Alexandru Dobrescu 
e „ca de-acolo“? li miră, probabil, pentru că nu-l 


În 1973 se PRR 
150 de ani de la moartea 
lui Gheorghe Lazăr, 
Epopeea acestei vieii 
n-ar putea inspira 
cineaştii noştri? 


asemenea învă 
chiliile de | 
nica tinerir 
întemeiată la București 


e” şi așa, în 1818, este 
pri ma şcoală 
publică de limbă românească. lon 
Eliade Rădulescu era între ucenicii 
săi; Bălcescu, Ghica şi toată genera- 


tia luptătorilor pasoptisti tot la Sf. 


cunoaște ca actor. și e îmboldit astfel de prejude 
cata că un neofit nu poate fi la fel de bun ca un 
actor de meserie. Pe de altă parte, nu miră pe 
nimeni faptul că Ciobanu este bun. Sau'cë Papa- 
iani este bun. Nu miră, pentru că ne-am obișnuit 
ca ei să nu fie decit buni. Şi așa mai departe. Daci 
pe mine mă miră ceva — și aici dau glas unei pre- 
judeciti—este ca o distribuție să fie omogenă. 
Dar că am această prejudecată nu sînt de vină eu, 
ci- filmele noastre. 

“Cu mîinile curate“ — aici intervine încă o 
împrudență a subsemnatului nici nu este un 
film polițist. Le cer iertare tuturor acelora care 
au purtat cu zel povara atitor elogii pentru „pri- 
mul nostru film polițist”. „Cu miinile curate” 
e — si frescă si film de acţiune și film de dezbatere 
si cinë-vëritë, chiar dacă uneori, atacînd toate 
registrele, unele clape ale clavirului sînt doar 
atinse fugar. Dar filmul, care se bucură de atit 
succes pe ecrane, care cunoaşte reacții prompte 
si 0 participare susținută a spectatorului, se 
dovedește înainte de toate a fi expresia unui 
profesionalism asimilat — profesionalism fără de 
care nu se poate aspira la artă, profesionalism 
care, în primă şi ultimă instanță, este condiţia 
sine-qua-non a acesteia. 

Mircea ALEXANDRESCU 


INC N SST PRE DESE 


Pë 


Producţie a studioului cinematografic Bucureşti". 
Sergiu Nicolaescu. Scenariul: Titus Popo: şi Potre Să cu- 
deanu, Imaginea: Alexandru David. Muz Richard Oscha- 
nitzky, Scenogroi Radu Boruzescu, £ mele: Miruna 
Boruzescu, Montajul: lolanda Mintulescu. Sunetul: ing. A. Sa- 
lamanian. Cu: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru 
Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ştefan 
Mihsilescu-Briila, Sebastian Papaiani, etc, 


Meteorica epopee a lui Gheorghe Lazăr 


Doi ani 
i din 1821, 
să reia calea 
va închide curînd 
i nu piere odată cu î 
D 


gu 
£ 


vetre de lumină, desavirsind prin în- 
vëtëturariupta de eliberare a pandu- 
rului din Vladimiri, „O min 
săvirșea astfel! —va serie N, lorg 
una din acele prin care popoare to- 
ropite de nenorocut lor indelungat 
nvie pentrua se așeza din nou la locul 


şi amint zilelor mai bune”, 
Meteorica epopee a lui L 
rat de viitorii pasoptis 
n Bucureşti, unde sub aspec- 
ronice, medievale, pulsau 
noile idealuri ale prefaceri! or radi- 
cale, moderne, Bliboratoarei am 'vrea 
s-o vedem evocată într-un film desp: 
credința unui popor în virtuțile în- 
vëtëturii si biruința lui prin carte. 


Virgi} CÂNDEA 


11 


ar gres 8 
kt a 
j? ra apar Fe 
ax hat “pac ră pe e ev rr ti 


a 


lasi AR Armo du A au | 


kët 
ER act “a pat LA baa calma 
a i Sa mea dai nică Nas 


"trait Ae hm pi ha 


kelunk t adake H humar athi. I 


Za 


Harul 


tirzie ar fi t 
SUL Kia) cna'ul 


ar ce, ci un gest 
adică 


întîlnire. lar noi - 
tru, căruia i-a dăruit fără rcenie efortul său der 
Și creaţie am rămas de patru ani lipsiţi de arta sa, de onestitat 
mai ales, de conștiința sa de care aveam atita nevoi Am ră: 
pentru că rareori talentul si probitatea s-au ingemënat într-un 
hitit p 

Zilele vieţii nw încep şi nu se sfirșesc la alegerea noa Voir 
rāmine — pentru cel înzestrat cu har si tărie — doar men 
lungi împotriva nefiinţei, gîndul materializat al creaţiei. Acest har si această 
tărie Victor Hiu artis stul, dascălul, omul — le-a avut. Mărturie stă pilda 
sa de luptător pentru o lume mai bună, mai dreaptă, Mărturie s filmele 
sale. Mărturie stau notele sale, însemnări în pas cu vremea sav'cu un pas 
înaintea ei. Mărturie stau cîteva generaţii de tineri regizori pe care el i-a 
înscţit la început de drum. 

Răsfoind pagini din juri alut lui Victor Iliu, am 
însemnări care lasă să se întrevadă crimpeie din pe 
„ din pasiunea şi umorul acestui iubilor de frumos și ad 
crez, în viaţa şi in arta sg, a fost: omul. 


inut cîteva 
sohalitatea r 
į 


evër a 


Adina DARIAN 


Un inspirat documentar al lui 
Cate! aduce în actualitate chipul sfios, 
de martiral lui Victor Hiu, şi persona- 


litatea sa deloc sfioasă, ba chiar 
impet 4. Miu a avut de luptatcu  ticitatea de departe, i dram 
începuturile filmului românesc. Am era și culoare locală era f 

t cuvintul „martir“, gîndin- Atunci m-am gîndit că s-ar a 


la aceste inceputuri 
chinuitoare d metrul de peliculă, 
tras derula, în paralel, metrul de 
nervi (s-au isprăvitaceste inceputuri i?) 
Dar aşa a ieşit „Moara cu noroc” 

de data aceasta chiar norocoasă. 
Cred c-a fost prima dată cînd mise-n- 
timpla să trag aer în piept de pe 
ecranul unde se petrecea şi se vorbea 
ceva pe româneşte: simțeam auten- 


tocmai 


se poată și filmul român 

Critica de film se plinge că n 
nivel mondial în producţiile auto 
ne, Nelipseste un Godard, + = 
se aud vaiete,.ne lipseşte Fellini. Dar 
nu așa ceva ne-ar trebu j 
nu oameni care să facă ce-au făcut t 
acești mari macstri la ei acasă. Ne 
trebuie în film oameni ca Vietor Miu. 
Nu de mult discutam chiar pe această 


De ce nu ne putem consola nici azi 
de imposibila lui intoarcere? 
Poate, pentru că mă uit înlăuntrul 
breslei noastre 


si nu văd pe nimeni care să mai 
poată duce pe umeri povara 
de a fi şi, mai ales, de a rămine 


angelic 


Imaginile prin care îi păstrez în 
memorie-poartă în ele o grație atit 
de nepăminteană, încît acum, peste 
ani, cînd mi-l amintesc. imi vine să 
cred că şi atunci, cînd era printre 
noi, cînd respira fumul si ranchiuna 
şedinţelor noastre interminabile. cînd 
priveghea măruntele noastre hirtu- 
ieli, îngîndurat, cu un suris pierdut, 
nespus de miles în fața jalnicelor pas 
timi: cînd îmi amintesc privirea pe 
care © suspenda deasupra duelurilor 
noastre, întristarea fără repros a 
acelei priviri îndepărtate, care se 
mira parcă; ăştia sintetit de ce sîn- 
teti aşa?; cînd din nou pestë ani Ti 
revëd conturul siluetei sale subtiri 
si îl asez pe scaunul luj — scaunul 
acesta a rămas gol la propriu și la 
figurat, pentru că, într-adevăr, de 
data asta cel plecat n-a putut și nu 
va putea să fie înlocuit —acum, cînd 
îl am în fața ochilor, mai viu decît 
era în viață, acum de-abia înțeleg cë 
încă pe cînd era, ela aparţinut nepă- 
mintului. 

De obicei, iubim în amintirea dis- 
përutilor tot ceea ce i-a făcut asemă- 
nători nouă și e în firea lucrurilor 
ca durerea plecării lor să se topească 
de-a lungul anilor, să ne obişnuim cu 
absenţa lor, së ne consolăm cu impo- 
sibila lor întoarcere. 

Totul în ceea ce îl priveşte se-ntim- 
plă în sufletul meu de-a-ndoaselea. 
Mai întîi el există în conștiința mea, 
nu pentru că ne-a semănat, ci pen- 
tru că nu ne-a semănat atit de mult. 
El a traversat un mediu încins de 
spiritul competitiv (cui trebuie să-i 
mai spun, cine nu știe că lumea fil- 
mului se află într-o perpetuă luptă de 
guerilla, o luptă uneori fratricidă?), 
desprins de ambiţii, neatins de vani- 
tëti, bucurîndu-se într-un mod care 


Oameni ca el! 


temă cu un prieten cineast. Îşi arăta 
amărăciunea că nu crede prea tare 
în filmul românesc. Cei care ar tre- 
bui să-l sprijine, să-l comenteze, nu 
se omoară cu mese rotunde, pentru 
crearea atmosferei necesare oricărei 
creații vii. Sintem, fireşte. cu toţii 
conştienţi că n-au puiat capodoperele 
la Buftea, nu putem intra acum în 
amănunte, dar problema e: dacă ar 
apărea, ar fi primite cu dragoste? 
lată o temă de meditaţie. 

lata de ce am apreciat gestul lui 


nu înceta să mă uimească, de gloria 
partenerilor săi, a elevilor săi, acon- 
curenților săi (cine ar fi îndrăznit 
să pronunţe în fața lui numele barbar 
de concurență? El concurent? El 
nu putea să concureze decît la proba 
de angelism), Cînd „s-a bătut”, căci 
l-am văzut de cîteva ori trăgînd sas 
bia, azvirlindu-se în discuţii cu ohotë- 
rire atit de blajină încît adversarii se 
micșorau tăcuți, cînd se hotăra së nu 
mai tacă, cauza apărată cuprindea ins 
totdeauna pe „ceilalţi": un talent 
tînăr fără ieșire la mare pentru că 
prietenii şi obtuzitatea se incëpitt- 
nau să-l lege de uscat, un fost-talent 
pe care creșteau acum bălării, “un 
fără-de-talent care trebuia ajutat 
să supraviețuiască, ca să-și regăsească 
un echilibru în afara autoiluzionërii. 

Făptura lui a fost întotdeauna plă- 
pîndă, dar harul, lui a avut pinë în 
ultima clipă vitalitatea copacilor pres 
destinaţi să devină monumente ale 
naturii, A cui e vina dacă timpul nu 
i-a dat răgazul să treacă pe peliculă 
toate filmele care suiau în el? Flimele 
lăsate în urma lui, filmele pe care am 
avut norocul să le termine, filme esen- 
tiale pentru cultura românească a 
acestor decenii, au rămas memora- 
bile sculpturi în celuloid. Tăieturi 
viguroase, muchii dure, o tumul- 
tuoasă forta virilă. El, blindetea per- 
sonificată, a lăsat amintirea unei arte 
aspre, mustind de patimi grele, miş- 
cată de porniri neîndurătoare. Opera 
lui transmite un sentiment de fortë, 
dar cel cate o radiografiază cu pu- 
tinë atenţie, simte că muchiile tari 


Sorescu 
văzut 
de lliu 


ÎN N a a N i 
——— 


60 de ani de la nastere 


Sie 


Victor lliu 
văzut de Victor lliu 


tremură sub o rază nespus de gin- 
gase. Din inima conflictelor acelea 
neguroase pilplie spre noi o lumină 
dulce-amară. Lumina aceea este, fără 
îndoială, propria lul suflare, 

Ciudat, sau poate nu-i ciudat, poa- 
te că aşa era firesc: cînd cra „pe 
pămînt, e! ne-a apărut întotdeauna ca 
un nepimintean. De cînd e nevedere, 
absenţa lui a devenit prezență mate- 
rială, Plecînd, el s-a transformat în 
etalon, Etalon de puritate. De can- 
doare, Mai ales de candoare, 

Din atîtea titluri meritate caut 
unul să le cuprindă pe toate; enge- 
licus este, fără îndoială, cel mai po- 
trivit. Angelicus e fără îndoială cel 
mai polemic, 

Polemic, el? El, 


care a luptat pen- 


tru mai bine, fără umbră de agresivi- “ 


tate, pentru că această luptă era 
pentru el mai firească decît propria 
lui respiraţie? Polernic el, care în- 
dulcea raporturile umane cele mai în- 
crincenate, le spăla în infinita lui 
4 tl care nu știa së constrîngă 
decit cu bunătatea? 

De ce imaginea biîndului nostru 
staroste îmi apare azi așa cum nu a 
ost niciodată în viață : mustrătoare şi 
tică? De ce prezența lui meta- 
ă îmi apare azi mai concretă, mai 
guroasă decît a fost cîndva prezența 

fizică? De ce nu putem să ne con- 

lam nici azi cu imposibila tui fn- 
cere? 
Poate pentru că mă uit înlăuntrul 
i noastre si nu văd pe nimeni, 
dar absolut pe nimeni, 
cată duce pe umeri povara de a fi, 
mai ales povara de a rămîne — 
velic. 


Ecaterina OPROIU 


Cabel de a lumina cu aparatul figura 
sureolata în moria noastrë “(ce- 
or care l-am cunoscut) a lui Victor 
„fruntea sa pe care s-au tras pri- 
mele brazde filmate, Poate că lucrul 
al de pret pe care îl avem de 
tat de la Victor Iliu, carea înce- 
at «de la zero, este să credem în 
! românesc, să credem cu tări 
pi nd strălucește pe ici pe colo si 
d e la pămînt. Pentru că, 2șa cum 
punea cronicarul despre Ştefan cel 
p „iar învins nu pierdea nădej- 
ingur se ridica deasupra birui- 
rului”, Citat din memorie. (Pre- 
n a făcut-o însuşi Neculee). 
Marin SORESCU 


Minunata enigmă 


Tot ceea ce am s aici si vo este pus sub 

semnul acestei ,mirëri” în fața lumii, M-am sitit să-mi 
păstrez pe cît am putut această facultate a spiritul ui si 
să-mi făuresc, cu migala și stăruința de care am fost 
capabil, un instrument mintal care să po 
cu ușurință în zonele de penumbră în care 

„Minunata enigmă”. Nu am vana pretenţie 
sit, pentru că încă nu ştiu dacă am reuşit. 


Scriitorii 


Mă gîndesc în special la scriitorii noştri. Trăiesc încă 
sub vraja miturilor despre gioria literară (fruct aur 
saloanelor mondene şi al hainei boeme în cel mai fericit 


Președintele Asociaţiei Eu Be, la „aniversarea 
a 15 ani de cinematografie românească 

T III EREDE 
caz) dintr-o epocă de mult apusă şi a cărei „viaţă” mai 
este păstrată prin paradoxul istoriei literare (care- -i me- 
reu „actuală“ prin faptul mecanic adeseori al scrierii si 
al rescrierii ci si prin lectura de informare a acesteia, la 
care-i obligat orice om, nu numai scriitorul), 

Dece nu lasă dracului tot acest drapaj, acest costum si 
acest decor vetust, cu acompania ent tot atit de anacro- 
nic și să „coboare înarenă", în mijlocul vieții, care crează 
totul, şterge totul, păstrează-totul (chiar şi resturile:cele 
mai scîrboase)? De ce nu intră în arta cea mai actuală, 


Epigonism 
E BEER 
Trebuie ne apărat 
să facem astfel de f filme 


reăm o cinematografie a n 
cît ele să poată fi deose 
äm da infinit pe alții; mulţi îşi 
închipuie „pe românește” performanţele for- 
male sau de alt ordin ajcalt tora, ar. face să se de 

pregreseze cinen a 


ționăm e 
vizerabilul 
spirit epigonic. 


QA 


ye 
` 


află sub tipar, la editi 
inatia cinematog aful înm nchează prir 
ritiu, „texte edite şi inedite, elaborate în decursul anilo 

Eseurile de estetică cinematografică, cronici 
rolui mum ate aici, pë Ba e preţioase observ 
du-ne o nouă dimensiune 


t 


i” ne introduce şi î 
zind extrase e di n notele. de lucru şi decupajele la „ Mera arac 
unor filme care nu au fost real izate 


Victor Iliu: inedite 


ip ae cinematografului 


atură teo 


a 


nut grupajele: „Film şi reali 


ul, îngrijit de Bianca Sofia Iliu și criticul George Li 
mul Iliu, semnate de cîțiva dintre colaboratorii săi apropi 


au] 
Fotografia 
EDI SHA 
Orice om, fără iluzii, se va simţi înstrăinat în faţa pro- 
priului său porren indeosebi cînd e vorba de o fotogra- 
fie. Rareori nu va a fotograful de nepricepere sau nu 
va învinui clipa neprielnică in care şi-a reprodus chipul. 
Totdeauna, însă, ceilalţi din jur vor confir aabsoluta con- 
cordanta a subiectului cu copia lui fotografică. E straniu, 
dar ambele ,, parti” au dreptate absolutë, 
Nici un om nu-și cunoaşte propriul chip, aşa cum îl 
văd ceilalţi, chiar cînd şi-i priveşte în cca mai perfectă 
oglindat in oglinda iti vezi chipul stîng, mina dreaptă 
devine mîna stîngă, cu un cuvînt simetria se răstoarnă. 
Şi acest chip, pe care îl cunoaște omul, e singurul căru 
îi dă valoare obiectivă şi deci autenticitate, Ceilalţi nu- 
cunosc decit înfățișarea tridimensională, reală. Nimeni 
u s-a gîndit vreodată să întreţină relații cu vecinul său, 
cu prietenul din... oglindă, Fotografia este reproducerea 
chipului real, viu, pe care nu ţi l-ai văzut din afară nicio- 
dată și nu poți să-l vezi altfel decît reflectat, deci cu sem- 
nele inversate. 
Străinul din fotografie, necunoscutul care te priveşte 
de pe cartonul din album, ești tu. 
16. V. 1960 


Ecranul 
AR 

Mi se pare cë fiecare artë are un „loc“ propriu si carac- 
teristic de manifestare: sculptura are soclul, pictura are 
suprafaţa unui cadru perpendicular, teatrul are scena 
(o suprafaţă orizontală fixă) lar filmul are ecranul. 
anul este în aparenţă şi soclu, și cadru, şi scenă, dar 
caracterul lui original este mobilitatea, Raportul dintre el 
și „spectator“ nu este static, Ecranul este un piston, o 
rachetă, un scripete,... mobilitate, variabilitate, în toate 
direcțiile şi în toate planurile. Ei este dinamică pură, tra- 
ducerea totală a muzicii din universul fonic în cel vizual 
si o contopire. De aceea mi se pare cë filmul poate da ima- 
ginea fonico-vizuală a lumii, a reali 


25, Il. 61 


„CEE MEL 

Poezia 
ISS PI 

Nu a existat artă mare decit atunci cînd o aspirație 
înaltă a dominat activitatea artiștilor și a epocii, Umanis- 
mul nu-i suficient (pentru că dă loc la interpretări extre- 
me si plate uneori). Umanistă a fost orice artă în care a 
vibrat. inima omului. 

Aspiratia înaltă proiectează arta într-o zonă transcen- 
dentă, o împinge pe liniile de fugă ale unei perspective 
superioare, ca în arta gotică, sau în arta Egiptului antic, 
sau în arta Indiei etc. 

Dacă artistul 'nu simte fiorul infinitului perspectivei 
în care se înscrie destinul lui si al omenirii, arta nu va 
căpăta aripi. Realimul fără dimensiunea poeziei n-are 
durată şi pret. 


19. IV. 61 


SEEE OTEO IS 
Despre... usturoi = 
i 
Cel care a mîncat usturoi nu ig roase sie însuși a 
usturoi, deşi el ştie căa mîncat usturoi său îşi aminteşte. 
Cel care n-a n oi simte, pinë la jenă, uneori, 
mirosul de us It. Dacă şi el va mînca, la rin- 
dul lui, usturo i i 


roiulu VSM 


Ni. 68 


st romën. 
ului Vic- 


i însem e de jurnal ale regizo- 


fenomenul ui cinemato- 


tăţii comp 
, „Film şi sp 


pers 


Ite arte”, 


laboratorului de creaţi ji, cuprin- 
„Comoara din Vadul Vechi” ca si proiectele 


era, e întregit cu un grupaj de mărturii despre 


13 


I 
Referatul 


Scenariul care ni s-a prezentat 
are oarecari calități literare, dar 
este insuficient pentru un film 
de lung metraj. 

Ideea este fncilcitë, cețoasă. 
Nu se înțelege de la început dece 
vine soția, iar cînd se înţelege, ră- 
mine inexplicabil de ce nu reac- 
ționează într-un fel mai eficace, 
ci pare së se resemneze, Mai mult 
detit atit, ştiindu-l bolnav, are 
totuși o scenă violentă în care îl 
face las si în care strigă la el, ceea 
ce e inuman., E 

Scenariul este plin de dialog, 
er filmul este cu totul altceva 
Gecit dialog. Filmul modern cere 
o mare economie de vorbe. 

Toată acțiunea e plasată în 
acelaşi loc, cu dese treceri pe 
stradă într-un peisaj monoton. 
ncercarea de a face propagandă 
vizuală pentru frumuseţea Ve- 
neției e minoră. Scopul i film 
nu este să arate frumuseți tu- 
ristice. 

In scenariu, nu se întîmplă aproa. 
pe nimic, acţiunile sînt înlocuite 
de plimbări, certuri, scene ero- 
tice, dar nu au consistență dra- 
maturgică. lminenta sfirsitului 
eroului pare lipită pentru a pro- 
duce efect. 

Există, de asemenea, un abuz în 
a sprijini acţiunea dificilă pe 
Pasagii muzicale, orchestre, etc. 
Finalul cu un concert de'oboi este 
neconvingitor. Nu se înțelege 
ce spune și ce simte femeia, 
nici dacă el s-a resemnat sau nu. 
Replica „pentru că te iubesc” 
este nefirească, venind după ati. 
tea certuri grave. 

De ce a simţit autorul nevoia 
fi a să nu fie căsătorită cu 
al doilea bărbat? Dacă pentru 
a denunța anacronismul divor- 
an, lucrul acesta nu re- 
suficientă măsură din 


folosit în unele scene 
brutal, needucativ, 
presupune pelicula 
olor, care în momentul 


trebui să se gîndească înainte de 
a se despărți de femeia iubită, 
lucru care s-ar putea exprima gi 


De ce nu se poate face 
filmul 


„Anonimul venetian” 


Cum vi s-a părut filmul? 


Excelent. 
Dar ar putea fi 


îmbunătăţi! .. 


prin alte mijloace decit prin 
antrenarea decadentei Veneţiei, 
în conditiie unei acțiuni comune 
de salvare a ei, 

Pentru toate cele de mai sus, 
socotim că scenariul e insufi- 
cient, și că nu va putea rezulta 
un film acceptabil din el. 


ss. Indescifrabil 


H 
Coreferat la 


Anonimul venețian 
POUTA AZORE si 


Scenariul seamănă într-o pri- 
vintë cu „Love Story“. Se pune 
chestiunea de ce mai trebuie făcut 
un fim pe aceeaşi temă, după ame- 
ricani, şi mai ales un film cu oa- 
meni mai în vîrstă, care nu sînt 
așa de urmăriți de public? 

Scena dirijatului unei orches- 
tre invizibile s-a mai văzut, 
De asemenea injecţiile, piluele 
sînt mijloace foarte des întrebu- 


În scenariu nu se întîmplă 

nimic, acţiunile sînt înlocuite 
de plimbări 

Pë 


intate in filme, Autorul ar 
trebui să găsească altceva. 

Din dialog s-ar putea reduce 
jumătate sau chiar mai mult. 
Ar fi în interesul concentrării, 
fiindcă multe lucruri sînt spuse 
de către două-trei ori. 


Sint gi eu de aceeaşi părere cu 
referatul principal că scenariul 
nu aduce nimic nou. Nici ca 
situaţie, nici ca mesaj. Nu se 
vede în ce măsură femeia regre- 
tă sincer că l-a părăsit. 

Scenariul nu deschide nici o 
perspectivă în ordinea morală, 
de aceea el nu-și găsește locul în 
planul nostru tematic. 


ss. indescifrabil 
OI RE SARTRE. TRE 
TI 


Din procesul verbal 
de ședință 


Tov. Copoceanu: — Autorul do- 
vedeste prea puţină cunoaștere 
a vieţii şi a psihologiei feminine. 
O femeie căreia i se vorbește 
așa, si i se mai dë şi o palmë, 
se întoarce la garë, pleacă. Afară 
de cazul cînd e vicioasă. Ceea ce 
nu rezultă din scenariu în sufi- 
cientă măsură, 

Tov. Albon: — Din punct de 
vedere economic, eu cred că o 
melodie cum e cea a Anonimului 
venețian, indicată in scenariu, 
nu poate să atragă publicul, 
cum ar face o melodie de largă 
popularitate, care isë poată fi 
preluată si fredonata,.. Cum e 
cazul cu „Love Story”, unde în- 
casărire au fost excepționale, 

Tov. Duşanovici: — Scenariul 
e interesant ca punct de plecare. 
Autorul e talentat. Fără îndoială 
că el n-are încă experiență, 
Partea de la început ar putea fi 
concentrată, iar restul, din mo- 
mentul cînd aflăm de boală, ar 
putea fi dezvoltat. În sensul că 
aici ar putea să înceapă o luptă 
mai accentuată. De asemenea, cred 
că s-ar putea folosi şi conversații 
la telefon cu copilul. Rezultă că 


el iubește copilul, dar nu regretă 
deajuns tot ce a făcut înainte, 
Alti ar putea fi pus un accent 
mai mare cu efecte educative. 
Scena cu impotenta eu o con- 
sider de nedorit, Mai ales că 
nici științific nu e probat că, dacă 
eşti bolnav... dimpotrivă, în unele 
cazuri se întîmplă invers. De 
pildă, vecinul meu, să vă spun ce 
a pëtit... 

Tov. Birsănescu: — Mie scena- 
riul mi-a plăcut, fiindcă e vorba 
de un fapt de viaţă. Sigur. el are 
încă multe artificii. Şi Veneţia 
e un artificiu. Poate am putea 
să-l transpunem în altă parte, 
problema răminind aceeaşi, În 
privința perspectivei eu cred că 
tovarășii care au vorbit înaintea 
mea au avut dreptate. Poate că 
autorul ar putea să descrie ce se 
întîmplă la Ferrara, presupunind 
că eroul ar fi acceptat să meargă 
să se interneze la spital, Ar fi int 
tervenit desigur si soţul ei ac 
tual care în prezent e descris prea 
palid. Dacă nu convine Ferrara, 
putem lua alt oraș. important e 
să rămină aceeași problemă. În 
cazul cînd eroul s-ar face bine, 
să presupunem, chestiunea de- 
vine şi mai dramatica : fortei 
întoarce la el? Care vor fi sı 
timentele, lui față de soţul ac 
tual și reciproc? Eu sugerez numa; 
problemele, nu pretind să le re. 
zolv. Autorule liber să se gindeas- 
cë. S-ar putea ca ca, în spital, să-şi 
dea seama că sentimentele ei nu 
rezistă la mizerie. S-ar putea ca 
el să-și dea seama că n-are drep- 
tul să-i încurce viaţa nouă. Ci 
să ceară un răgaz în care, de pildă, 
așa cum se întîmplă, să intervină 
altcineva... Dar autorul ştie mai 
bine ce are de făcut decît noi. 
Eu cred că merită. 

Tov. Başa: Eu am o singură 
observație de fond: nu putem 
termina un film într-o biserică, 
Mai ales că n-are nici o legătură, 


De pai EI AZERE E SOE E 
IV 
Concluzii 
MARES Pa E TËT 


Tov. Birloiu: Nu cred că tre- 
buie să tragem concluzii. Noi 
o să chemăm autorul și, spunin- 
fiu-i unele sugestii, o së-raratëm 
că dintr-un asemenea scenariu 
nu poate să iasă un film artistic, 


I y 


dar cë dinsul, cunoscind mai bine 
sufletul omenesc, ramine'in pla- 
nul nostru de perspectivă. Eu cred 
că asta e bine. El së ne prezinte 
pinë la 1 martie un alt proiect şi 
o să-l lucreze de la început cu 
tovarășa Birsănescu, eventual lu- 


Limbajul folosit” 

în- unele scene este foarte 
brutal, needucativ 

JP LE TE. REP 


înd chiar elemente din actualul 
scenariu, bineînţeles nu biserica, 
nici boala incurabilă, ci relaţiile 
de familie, Atunci şi obiectia to- 
varășului Albon cu muzica pre- 
clasică cade. Și eu cred că trebuie 
un plus de dramatism, mai pu- 
ţine cuvinte și mai multe imagini, 
Nu știu dacă imaginile au si o 
acţiune propagandistică — aici nu 
sînt de acord cu tovarășul carea 
făcut primul referat. Daf atunci să 
nu fie imagini decadente, ci lu- 
cruri care să atragă. Toate mij- 
loacele de a atrage trebuie folo- 
site, fără ostentatie bineînţeles, 
Cineva a spus aici de copil — da, 
copilul poate să aibă un efect 
catalizator, mai ales dacă e bine 
ales, și noi avem de unde alege. 
Dar nu asta e problema. 
Deci, îi vom spune scenaris- 


Finalul, 
cu un concert de oboi, 
este neconvingător 
RTR TIC a RI 
tului să nu se descurajeze, fiindcă 
are totuși condei sprinten, chiar 
dacă s-a rezemat prea mult pe 

muzică, 

În viitor, el trebuie să se ex- 
prime mai cinematografic. Dacă 
are 0 idee nouă putem să-i facem 
şi un contract. 


Mulţumesc pentru atenţie, 


kuj 
Interviul redacției 
eu dramaturgul 
Paul Everac, 


grefierul dosarului 
TA II ES LI KRI 


Red.: Cum vi s-a părut filmul 
„Anonimul venețian“, tovarëse 
Everac7 


P, Ev.: Excelent. 
Paul EVERAC 


scuzati, vă rog 


aleatooor... 


„„E un prieten al meu. Nu l-am 
strigat, s-a arătat nechemat. Bate 
la cap şi intră. Circotas, pus pe 
birfeli. Are caracteristica asta. 
Altfel, e fidel, de cite ori sint 
singur, e cu mine. Cum zic, se 
arată nechemat şi începe; 

— Îmi schimb meseria, m-am 
decis. 

Eu, de colo: 

— Știu eu pe unul, îşi schimba 
meseria, dar năravul ba. 

— Și eu ca ăla. Schimb numai 
meseria. 

— Dacă o dai pe zahăr, s-ar 
găsi amatori — încerc eu o glumă 
ca pe vremea secetei, dar el trece 
peste. 

— Mă fac luptător împotriva 
mediocritatii. 

ÎI privesc, n-are aerul cë glu- 
meste. Are caracteristica asta, 
ciupeste cîte o idee te miri de 
unde: si vine la mine cu aerul 
cel mai serios din lume. Më 
întorc si zic: 

— Aleator, n-ai pic de origina- 
litate: Să luăm numai cîmpul 
mărăcinos al artei, sau cel plin 
de gropi al cinematografiei, că 
fiecare sapă groapa altuia, toată 
lumea luptă împotriva medio- 
crității, 

— N-ai avut niciodată simţul 
matematicii, răspunde Aleator, 
încercînd së se arate serios, dar 
nu mai putea. Toată lumea 
înseamnă sută la sută, Atunci, 


contra cul se luptă? N-ar exista 


tabără adversă și lupta ar deveni 
fără rost, ? 

— Privegti unilateral problema, 
chiar simplist aș putea spune, 
intervin eu cu pedanterie, Prin 
toată lumea, înţeleg că fiecare 
luptă împotriva propriei medio- 
crității, Eu, de exemplu... încerc 
să mă constitui în exemplu, 
pentru că eram în intimitate, 
dar el ride: 

— Să trecem peste și peste 
alte exemple. Vorbesc plin de 
răspundere. Există o armă care 
luptă împotriva mediocrității. 

— În procente, cam cum stăm? 
Cîţi luptă, citi sînt cei împotriva 
cărora?,,, 

— Păi, cam optzeci la sută sînt 
luptători... 

Deci numai douăzeci la sută 
ar fi mediocri. E un procent bun, 
stăm bine. 

Nu, numai zece la sută 
formează rîndurile: dese ale me- 
diocrităţii, Zece la sută sînt sau 
indiferenți, sau: infirmi din naște: 
re, conform legilor lui Mendel... 

— Un călugăr ticnit. Cine l-a 
pus să cultive fasole... 


Regizorul 
Mircea 
Mureşan, 
în dezacord cu 
dezbaterea 


publicată 
de „Cinema“ 
în numărul 

precedent 


— dar şi așa procentul e 
oribil, e sufocant, Lupta o ducem 
pînă la capăt — continuă netul- 
burat Aleator, 

— Observ că te-ai aliniat în 
luptă, În tabăra aceea nu se fac 
primiri? Nu depui a cerere? Nu 
există comisii de triere? 

— Dë ce să fie? Toţi sintem 
voluntari. 

— Pal, bine, pinë ieri te aflai 
printre cei mediocri, împotriva 


cărora se luptă si, așa brusc, ai 


trecut de partea cealaltă? Te-ai 
schimbat peste noapte? Ai deve- 
nit geniu? De pe ce poziţii lupt? 
tu împotriva mediocritëtiit Tu 
ce eşti? 

— Cine te întreabă de poziții, 
de înălţimi, de geniu? Totul e să 
arunci pe neobservate povara 
mediocrității pe care o porti în 
spate si să sari șanțul dincolo, la 
luptători. Si dă-i si luptisil 

— Aleator, știi ce? Mă laşi 
Citesc revista „Cinema”. A ieşit 
numărul pe octombrie. Citește 
şi tu și taci. 

— Numărul e cam trist, can 
detonifiant... (?) Lu 
cam blazata, cam plictisită, cam 
superioară. Nimic nu mai e bun 
pe nicăieri, nici măcar în comedia 
polițistă. S-a co 
plëcind”... Nici oc 
ne mai spun nimic, aventurile 
sînt fără mister, numai poncife 
Grock la Marea Neagră, umor 
involuntar, consignatii generoase, 
cohorte de regizori mediocri... 
ș.a. Și mai pe scurt, dacă vrei să 


a critică e 


sumat, cui i-o fi 


rii negri nu 


ştii, fi 
există. 

— Dar n-a început să dea un 
semne de ființă?... Vezi pag 
a treia... 

— Ştiu pe mai multi care stă- 
teau să nască filmul românesc, 
Au plecat, Unul e la direcţia 
„editurilor, altul... Dar să-i tăcem, 
E cineva care are dreptate, 
„Cauza eșecurilor trebuie întot- 
deauna atribuită regizorilor“. 

— De acord. Rămîne de văzut 
cui trebuie atribuită cauza reusi- 
telor, alea de pe ici pe colo. 

— Nu te abtiit Vrei să insi- 
nuezi cë ar trebui atribuitë dease- 
menea regizorilor. Tot nu ajută, 

— Mie mi-e teamë cë lectia 
asta n-a să-mi intre în cutia 
craniană. 

Urmează o oarecare pauzë, 
după care Aleator mă întreabă: 

— Matematica nu te preocupă 
chiar deloc? 

— M-a chinuit din adinci copi- 
lării matematica. Azi nu sînt 
capabil nici să controlez adunarea 
ospătarului, desi mă prefac intot- 
deauna, 

— Ai auzit de nişte români 
care s-au dus la Paris și au vrut 
să facă un fel de matematită a 
artei? 

— Am auzit! sar eu fericit cë 
nu m-a prins întrutotul descope- 
rit, că şi aşa. sa spune că noi 
regizorii babar n-avem de Corelli, 
de Kokoschka, de Olandezul la 
el acasă si în lume, de Niemëyer 
şi aşa mai departe. Știu doi 
români la. Paris, matematicieni, 
unul din familia Ghyka, un altul 
Coculescu, numit Plus Servien... 

— A murit destul de tînăr... 

— Amindoi au murit prea de 
vreme, Au încercat să stabilească 
relații între matematica lor si 
limbajul poetic a! altora, în 
schimb n-au căutat si nici nau 
găsit niște formule, sau vreo 
teoremă simplă, ca cea a lui 
Pitagora, prin care să se calculeze 
artă, ca së dispară din acest teren 
găunos arbitrariul... > 

— Nu, arbitrii nu vor pieri 
niciodată. Uite, la box... 

— Ştiu, ai practicat boxul, ca 
autorul meu preferat Jack Lon- 
don, şi la box singura lovitură 
fără dubii e aceea prin care 
adversarul e K.O. .., 

Nu, fără arbitrii nu ne 
putem concepe viața. În matema- 
tică, pinë la urmă totul sa reduce 
la zero: xh +.mx? -+ n= 0 


Mircea MUREŞAN 


nul românesc. nici nu 


pe ecrane 


aa e filmului sovietic 


< cărti de vizita 


are toamnă, fil 
este prezent printre noi 
cinematografice ultimă orë”, 
vfestivatuj” filmului sovietic, sau 
„Zilele” cinematogratiei 
constituie o frumoasă şi statornică 
tradiție a ecranelor noastre în fie 
care sfîrșit de an, Niciodată cele şase 
sau șapte fil alese să prezinte 
actualitatea cinemat a a stu; 
diourilor unionale n-au izbutit, în- 
să, decit să sugerez liniile direc- 
toare ale unei productii de douazeci 
de ori. mai ample. Șapte filme din- 
tr-un an cinematografic nu pot con- 
stitu: decît, cel mult, un indiciu de 
preocupări. Cele şapte premiere ale 
Festivalului '72, selectate din peste o 
sută, vorbesc, așadar, spectatorilor 
noștri, doar despre cîteva din tendin- 
tele actuale ale fimului sovietic,despre 
varietatea tematică si artistică a 
producției, dar nit pot defini întru 


sOy 
u realizari 


Continuarea unei tradiţii 


a 
totul ansamblul, Nu voi încerca, E 


deci, o caracterizare globală a cine- 
matografici sovietice la ora festivă a 
festivalului de octombrie, ci — pur 
şi simplu — voi parcurge, alături 
de spectatori. cele șapte „cărți de 
vizi ale reprezentării sale pe ecra- 
nele bucureştene. 


@® „A venit un soldat de pe front” 
a fost, cred, filmul numărul unu al 
festivalului. Nu insist, deoarece des- 
pre această peliculă de mare conc 
tratie emoțională a ai avut prile- 
jul să scriu, de curind, în alte pagini, 
Doar cîteva sublinieri: film de debut 
al unui regizor-actor, Nikolai Gu- 


„7 SEE TUE TT TT 
Un verdict în seama spectatorului (Tinerii) 


prestigioase (A venit un soldat de pe front) 


A 


benko (nu mai știu care actor -spu- 
nea, cu tn prilej, cë a rămîne inter- 
pret toată viaţa înseamnă să ai o 
atitudine pasivă față de cinemato- 
graf), acest „A venit un soldat de pe 
front” este, practic, un prelung stri- 
găt de durere: războiul, cu armele 
sale de foc sau cu armele sale ,albe'', 
este prezent nu numai în întimplă- 
pile dramatice ale acţiunii, ci şi în 
fiecare din personajele acestui film 
dramatic. Prima „carte de vizită! 
a reprezentat deci continuarea unei 
tradiţii prodigioase, filmul de rëz- 
boi, la nivelul artistic al unor peli- 
cule de virf. După „Balada solda- 
tului” si „Pace noului venit“, după 
„Soarta unui om" și „Zboară cocorii”, 
putem nota în memoria noastră 
afectivă, fără teamă, A venit un 
soldat de pe front”... 


6 „Îmblinzirea focului” are la 
activ cîteva premii cinematografice 
de prim rang, printre care Marele 
premiu de la Karlovy-Vary. E un 
film sobru şi grav, care îşi propune 
să urmărească biografia unui mare 
savant-cetatean. Filmul conţine trimi- 
teri foarte limpezi spre personaje 
reale, fără ca aceste sinonimii să fie 
declarate, Biografia cinematogra- 
fică a unuia dintre conducătorii pro- 
gramelor de zboruri spațiale, a cărui 
activitate a fost întreruptă brusc, 
printr-o moarte subită, are — pe 
lingă certe virtuţi artistice — forţa 
omagiului direct. ,Imblinzirea focu- 
lui” este, în ultimă instanţă, un imn 
(structura sa e, într-adevăr, poli- 


N an 
inte de p 
autorul film 


Cap 
si președintele comite 
din R.S.S. Letoni — N 
i de presă organiz 
azetarii români s-au int 


dintele Comitetului A 
afie din R.S.S. Letonă 


in care 
focului”, cu machete, filmâr 


matografiile ambelor tëri 
natice ale studiourilor; plant; 
riitoruui, devenit în ultimii ant regizor, D. 
i (apreciatul scenarist al valoroaselor 
nin" şi „9 zile dintr-un an“): rolurile inter- 
ate în ultimii ani de frumoasa protagonistă a 
ui Anna”, Alla Larionova: condițiile teh- 
se realizează filme dificile ca, Îmblîn- 


La Confer. 
Y de Asociat 


sind deopo- 
preocupă- 
è de creație 


combinate, 


ita de presă organizată 
ineaştilor din România 


Da PE a SST N II, 


fonică), închinat capacități 
re şi de slujire a unor crezuri nobile. 
Elogiul înaltelor idealuri este făcut 
în pagini cinematografice simple, emo- 
tionante, fără retorisme de paradă, 
de către un regizor care a învățat 
şcoala simplităţii de la marii crea- 
tori ai ecranului sovietic. Daniil 
Hrabrovitki, regizorul de azi, a 
lost ieri coscenaristul lui Ciuhrai. 
fn principalul rol a! filmului, un ac- 
tor expresiv si plăcut, Kiril Lavrov, 
care izbutește alături de Ada Rogov- 
teva, Andrei Popov, Igor Gorbacev, 
secvențe de reală emoție. 


SO „Tinerii“ este o producție a 
studioului „Mosfilm“, regizată de 
Nikolai Moskalenko, cu actori mai 
puțin cunoscuți în rolurile princis 
pate (filmul mizează pe acest avan- 
taj al ineditului) si cu actori foarte 
cunoscuti, ca Alla Larionova sau 
Vladimir Tihonov, în rolurile secun- 
dare, Un film-dezbatere, cu perso- 
naje ale cotidianului și cu precise 
finalitëti etice. Romanul de inspira- 
ţie, ,Judecati-më, oameni” de Ale- 
ksandr Andreev, reprezintă un bun 
pretext cinematografic: spactatorul 
însuși devine participant la acţiune, 
povestea cinematografică îi reclamă, 
insistent, un verdict. Să lăsăm aşa- 
dar verdictul pe seama spectatori- 
jar... 


8 „Egor Buliciov si alţii“, ecrani- 
zare a cunoscutei drame gorkiene, 
nu este un film „de fiecare zi”: are 
atmosferă, conflictul atinge intensi- 
tëti maxime, epoca de mari convul- 
sii sociale dinaintea Marii Revoluții 
îşi pune pregnant pecetea asupra 
personajelor și "destinelor. Nu în- 
împlător fiecare dintre cele trei 
„capitole“ ale filmului (,boala”, „răs- 
coala“, „pe un drum străin”) este 
inaugurat de secvenţe din jurnalele 
de actualități ale vremii: relația din- 
tre întimplările cinematografice si 
istorice este nemijlocită. Un actor 
de mare forţă expresivă, Mihail 
Ulianov, subliniază tragismul unu; 
personaj, care încearcă zadarnic să 


prindă pasul istoriei. Cît despre 
lumea în care se zbate tragic, lumea 
aceea surdă si opacă, incapabilă să 


descifreze sensurile timpului,găseşte 
pe ecran o reprezentare foarte ve- 
ridică, intens colorată. Filmul are 


zările de zile foarte mari, cum a fost 
anul trecut: „Unchiul Vënia” de 
Mihalkov-Koncealovski, sînt încă de- 


parte. 


e „Sfirșitul Liubavinilor” este un 
prelungit suspens: sfîrşitul uneia din- 
tre ultimele „„citadele“ ale reacţiunii 
în anii de început ai puterii sovie- 
tice. Regizorul Leonid Golovnia este 
autorul unui film tensionat, a cărui 
acțiune atinge intensitëti dramatice: 
Liubavinii reprezintă încă o fortë, o 
forță a întunericului, într-o realitate 
socialë pe cale de radicale transfor- 
mări, Încercările lor disperate, vio- 
lente, de supraviețuire generează un 
conflict aprig, pe care filmul îl des- 
fășoară în pagini” cinematografice, 
adesea, de mare dramatism, Două ac- 
trit2, blonda Mariana Vertinskaia şi 
bruneta Galina lațkina, binele şi 
răul, dublează acțiunea cu puternice 
conflicte pasionale. Un bun film de 
acţiune, acest „Sfîrșit al Liubavini- 
lor”. 


3 „În trecere prin Moscova”, o 
pată de culoare în ansamblul festiva- 
lului. Un pic de zîmbet; un pic de 
poezie. 


e „Legenda lui Rustam“, un poem 
tragic al lui Firdusi în interpretarea 
cincastilor tadjici. Două caractere 
puternice, Rustam si Suhrab, se 
înfruntă dramatic, fără a afla, decît 
foartp tirziu, că sînt tată şi fiu. Di- 
ficulțăţi obiective: transpunerea ver- 
sului (de mare muzicalitate) al lui 
Firdusi în proză cinematografică. 
Regizorul Boris Kimaigarov s-a des- 
curcat, totuși, destul da b 

Călin CĂLIMAN 


së 


Alla Larionova, artistë emerită 


Daniil Hrabrovitki, 


scenarist și regizor 


„ cialist, mare tehnician 


Afacerea Mattei 


Producție a studiourilor italiene. 
Regia: Francesco Rosi. Subiect și 
scenariu: Francesco Rosi și Tonino 
Guerra. Colaboratori la scenariu: 
Nerio Minuzzo, Tito De Stefano. 
Imaginea: Pasqualino De Santis. Cu: 
Gian Maria Volontë, Renato Romano, 
Gianfranco Ombuen, Edda Ferronao si 


“cu participarea lui : Felice Folchignoni 


(personalitate siciliană), Furio Co- 
lombo (asistentul lui Mattei), Alessio 
Baume (ziarist de la Times), Ferru- 
cio Parri (Senator), Michele Panta- 
leone (deputat) si ziariştii: Vittorio 
Fanfani, Salvo Licata, Gianni Far- 
neti, Umberto D'Arr6, Sennuccio 
Benelli. 

Film premiat cu Marele Premiu 
Ex Aequo la Cannes 1972 


„Cetăţeanul Kane”. de Orson 
Welles şi admirabitul film maghiar 
„O noapte stranie“ de Zoltan Var- 
covy imaginaseră o poveste într-ade- 
vër stranie: reconstituirea morţii 
misterioase a unui magnat capita- 
list. Ziariştii de toate genurile încep 
atunci o anchetă pentru ca, asemenea 
lui Cuvier, din cîteva oscioare, să 
reconstituie dobitocul. Ambele filme 
erau originale și emofiohante. lată 
însă că italianul Francesco Rosi are 
ocazia (şi mai ales arzătoarea dorință) 
de a descoperi adevărul asupra unui 
caz nu închipuit, ci istoriceste au- 
tentic: viața şi moartea inginerului 
Enrico Mattei. 

Mattei — puternic căpitan de in- 
dustrie, om de stinga, deși nu comu- 
nist, şi-a dedicat viaţa scoaterii Ita- 
liei din condiţia de semicolonialism, 
luptind deopotrivă contra imperia- 
lismului economic american şi con- 
tra trusturilor franceze. Pe de altă 
parte, el încheia oricînd, bucuros, 
mari înțelegeri economice cu ţările 
din „lumea a treia”, mai ales cu cele 
arabe (căci bătălia principală se dă- 
deain jurul petrolului). 

Cum oare reuşeşte el să se ridice 
la nivelul de mare industriaș şi mare 
financiar? El, un om din popor, 
născut dintr-o familie săracă?l O 
asemenea ascensiune ar presupune 
alianțe, pe parcurs, cu șacalii banu- 
lui si ai guvernelor. Dar interesant 
e tocmai faptul că el a putut evita 
asemenea „rele necesare“, asemenea 
concesii infamante. Cum? Ajutat de 
conjuctura istorică, 

Tocmai așa s-a întîmplat cu marele 
cartel ENI, consorțiul italian al pe- 
trolului, care, bineînţeles, pe vremea 
lui Mussolini, ajunsese în mîinile 
fascistilor. Era deci firesc, ca Italia 
postbelică si purceadă la lichidarea 
acestui trust fascist. Cu defascizarea 
lui a fost însărcinat un eminent spe- 
al petrol 
inginerul Mattei. Acesta, fi 
de puterile oarecum discret 
care i se acordau, a urmărit prin 
desfascizare o italienizore a industriei 
petrolului. Devenit presedintale car- 
telului astfet restructurat, M i 
prospecta petrol si g 
italian şi refuza contrac 
turile americane, inc altele, 
mult mai avantajoase, cu ţările arabe, 
stimulînd astfel activitatea economică 
a Siciliei. Inginerul Mattei a fost un 
personaj de Istorie, autor a ceea ce 
s-a numit în Italia „miracolul eco- 
nomic", Era de o activitate devo- 
rantă, de o intransigentë absolută si 
de o competenţă profesională exem- 
plara. Devenise corifeul unei mişcări 
(glorioase în modestia si probitatëa 
€i), a unei mişcări de descolonizare. 


E lesne de înțeles că asta îi aduce» 
multi dușmani: capitalistii americani, 
capitalistii francezi (cu interesele lor 
petrolifere în țările arabe); apoi, 
probabil, Mafia. E greu ca Mafia sănu 
fie amestecată în vreo afacere, dacă 
a devenit importantă. Pentru toate 
aceste motive, viaţa lui Mattei ajun- 
sese în pericol. De aceea călătorea 
numai cu avioanele lui personale. 
Si bine păzit, Totuși, într-un „acci- 
dent” de avion avea să moară, în 
anul 1962, lar anchetele de atunci 
aveau să conchidă în sensul unui sim- 
plu accident. 

Francesco Rosi, strălucitul regi- 
zor italian, și-a pus în gînd să reia 
ancheta, Să întrebe, cu răbdare, pe 
toți aceicare-l văzuseră pe Mattei 
şi vorbisera cu el în zilele care pre- 
cedaseră accidentului. A anchetat pe 
toți ziariștii e anchetaseră acum 
10 ani. Apoi a anchetat el însuși di- 
rect pe cei ce vorbiseră vreodată cu 
victima. Mulţi spuneau că erau siguri 
că un om ca Mattei se afla în perma- 
nentă primejdie din partea unor duş- 
mani așa de puternici şi atit de multi, 
Şi a mai aflat cova Francesco Rosi. 
Avionul nu se prăbușise întreg, ci 
în cioburi mărunte. Tot ce se exca- 
vase se prezenta în formă de bucăţi 
mici şi oase fërimitate. Așa se explică 
de ce, deși căzut într-o pădure, avio- 
nul, în căderea luj, nu tăiase nici un 
copac. Deci aparatul explodase în 
aer. Motorul fusese sabotat de o mî- 
në criminală. Dar asta răntinea doar 
o ipoteză; desigur plauzibilă, totuşi 
simplă supozitie, nu fapt dovedit. 


Concluzia anchetei în sensul” unui “ 


simplu accident rămînea pururi ad- 
misë judecătorește, Atunci ne în- 
trebăm care mai e interesul acestei 
reluări de anchetă? E un interes 
foarte special, foarte nou. Cu oca- 
zia anchetei, dacă anchetatorul nu 
află adevărul asupra morţii eroului, 
află ceva foarte preţios: află cum era 
acel erou, ce fel de om era, care îi 
era psihologia, într-un cuvînt, desco- 
peră portretul unui foarte important 
personaj istoric și al unei foarte 
originale personalități. Răspunsurile 
tui Mattei către cei cu care el vorbise, 
îl zugrăvesc prin sute de.trësituri 
care se adună, converg şi nasc ima- 
ginea unui oñ în toată complexita- 
tea lui. Asta e partea fascinantă în 
acest film. El ne dă prilejul să vedem, 
cu ochi de dincolo de groapă, un om 
viu, de o vitalitate diabolică. Actor 
foarte apreciat astăzi, Gian Maria 
Volontë (membru marcant in Parti- 
dul Comunist Italian), face să retrë- 
iască acest interesant exemplar de 
umanitate. lată de cc filmul a stirnit 


D. ls. 


E TT TT 
Am încălcat 
lëgea 


Productie a studiourilor americane. 
Regia: John Frankenheimer. Scena- 
riul: Alvin Sargent — după romanul 
lui Madison jones. Imaginea: David 
M. Walsh. Cu: Gregory Peck, Tues- 
day Weld, Estelle Parsons, Ralph 
Meeker, Lonny Chapman, Jeff 
Daela, Jane Rose 


Este un film vrednic de excelentul 
regizor John Frankenheimer, pe 
care îl cunoaștem din alte lucrări: 
„Marele premiu“, „Călăreţii”, „Jocul 
cu moartea”, 


— 


17 


— = 


Într-un orășel din Tennessee, Gre- 
gory Peck este șerif. Tot acolo o 
familie de aventurieri: tatăl, fiica si 
doi băieți fabrică alcool: fară licență. 
Şeriful socoate că acëst mic ciubuc 
e pardonabil si că legea trebuie să 
închidă ochii. Și legea închide ochii. 
Legea e ci. Dar pe ai tui personali, 
ti va deschide, largi si fascinati, în 
faţa încîntătoarei Alma, fiica bandi- 
tului cu alambic fraudulos. Seriful 
e nebunește îndrăgostit de ea si 
dispus să lase tot, soție, copil, carieră 
i să fugă cu dinsa, oriunde. ta e 
tînără, aproape adolescentă, naivă 
că yn copil. De dragul ei, e! mușama- 
lizează afacerea cu distileria, ba chiar 
şi asasinarea ajutorului de șerif, care 
tea cît p-aci să-i prindă pe bën- 
i 

Una din calităţile importante ale 
unui film e de a începe prin a ne 
păcăli cu privire la psihologia perso- 
hajelor, pentru a ne dezinsela pe 
urmă, judecata noastră făcînd ast- 
fel un viraj de 180 de grade. E toc- 
mai'ce se petrece aici. La un moment 
dat, aflăm că copila e mai puţin co- 
pilă decît ne închipuiam; că e mări- 
tată cu un bandit, momentan la pus- 
cărie; că taică-său și cei doi frati 


erau perfect la curent de legătura ei: 


amoroasă cu seriful: ba chiar că 
asta fusese ideea bătrinului care o 
trimisese la el, tocmai pentru ca 
treaba cu distileria clandestină să 
meargă mai departe. Îi vedem pe 
toți patru făcind haz și prăpădin- 
du-se de ris de naivitatea sërifului, 
care voia să fugă cu fata peste gra- 
nital 4 
Dar iată acum si cel de-a! 'doilea 
viraj de 180 de grade. Fatanueo lepă- 
dătură sută fa sută, cum pare. „Ai 
ei" — tată şi frati — erau nişte ban- 
diti, dar erau ai ei. În lumaa delinc- 
ventei există o solidaritate și un spi- 
rit de echipă, desigur vrednic de o 
mai bună cauză, dar real si sincer. 
Nici un moment fata nu se gindise 
să-i părăsească pe „ai ei”, lar cînd 
şeriful se ia la bătaie cu acești ai 
ei şi riscă să-i rănească, ea sare și-l 
lovește pe vremelnicul ei iubit. Care 
e foarte dezamăgit. Dar în fond nia- 
vea decît ce merita. Ce făcuse el 
pînă atunci nu fusese ceva propriu: 
zis frumos, 
Gregory Peck este, ca totdeauna, 
o comoară de joc expresiv, de tă- 
“ceri grele, de fisticiri și perplexități 
mute, lar tinăra Tuesday Weld reu- 
şește să dea farmec și credulitate 
la patru partituri actoricești foarte 
diferite: graţia delicată a unei fe- 
tite frumoase, privirea isteatë de 
smecherë, unsă cu toate alifiile, lea- 
litatea specială a delincventului față 
de „ai săi“ și, bineînţeles, alături de 
toate. acestea, turpitudinea unui su- 
flet minjit de complicitati si păcate, 
Tuesday VVeld este o mare artistă, 
D.I. s. 


ES NË” DITËT — 
Bulevardul romului 


Producție a studiourilor franceze. 
Rogia: Robert Enrico. Scenariul: 
după romanul tui Jacques Oëcheral. 
Imaginea: Jean Boffety. Cu: Brigitte 
Bardot, Lino Ventura, Bill Travers, 
Clive Revill, Guy Marchand 
e 

Nu e păcat de doi așa de buni 
artişti, Lino Ventura si Brigitte 
Bardot, să fie cheltuiţi într-un film 
Gcuzati cantradictia), întrun film 
complet vid. Ne aflăm în 1925, în 
timpul ,prohibitici” (alcoolului in 
Statele Unite). Ventura posedă o 


18 


Mai puţin copilă decît ne închi- 


puiam... (Am încălcat legea) 
0 CI RR 7 E ESC RENE 


corabie cu care face contrabandă de 
rom, Bineînţeles, ne este perfect 
egal că acel domn face sau nu face 
contrabandă de rom, Sintem însă 
presupuşi a vibra atunci cînd acest 
aspru marinar se amorezează lulea 
de o actriță pe care o vede jucînd 
într-un film (Brigitte Bardot). În 
consecință, livrările de marfă le va 
face de acum înainte cu sens unic şi 
plan precis. Nu va mai debarca decît 
în orașele și insulele unde se dă un 
film cu Brigitte. O va cunoaște în 
cârne și oase, si tot în carne şi oase o 
va iubi, Pînă în ziua cînd Brigitte se 
hotărăște să se mărite cu un lord, 
Dar în! toiul nunții, se răzgîndeşte și 
se întoarce la scumpul ei contra- 
bandist și amant. Lordul se supără şi 
cei doi rivali se bat în duel. Cu sabie, 
cum e și norma! pentru un marinar, 
Din păcate, nu se știe cine a cîștigat 
partida, căci poliția îi arestează pe 
amindoi. Pe lord, între altele, si 
fiindcă trăsese de la bordul yachtu- 
lui său, în poliţia marină, americană. 
Nu vă întrebaţi dacă așa ceva e po- 
sibil. Sîntem doară la cinema. Nu-i 
vorba de viața adevărată. 

Marinarul nostru scapă, căci pu- 
tinë vreme după arestare, legea pro- 
hibitici e abolită gi sentimentalul 
nostru prieten e eliberat. Ce va face 
oare el acum,cind meseria lui de con- 
trabandist nu mai are obiect? Bles- 
temata aceea de lege americană, des- 
ființind delictul, lovea crunt în delinc- 
vent, pe care îl arunca în șomaj. 
Astfel, eroul nostru îşi va petrece 
de-acum Înainte timpul liber, timpul 
de libertate silită, cutreierind să- 
lile de cinema din Pacific și alte ocea- 
ne, oriunde se joacă un film cu Bri- 
gitte. Mai ales cînd filmul care se dă 
în ziua aceea e tocmai „Bulevardul 
romului”, unde Brigitte reconstituie 
fidel însăși povestea pe care o înghi- 
tisem noi pini atunci pe ecran. 
Păcat că nu ne lasă sëo vedem toată, 
a doua oară. Bis repetita placent. 
S-apoi, vorba românului, o nenoroci- 
re nu vine niciodată singură. 

Cred că n-o să mă credeţi cind vă 
voi spunecë revista franceză „Cinéma 
et Tëlëcinëma” scrie așa (cu litere 
verzale): „Păi, ce mai vorbă? Un 
succes! Poateci nu istoric, epocal, dar 
destul de valoros pentru ca s-o spu- 
nem sus şi tare”. 

Al Uitam Ta În acest film 
Brigitte cîntă. De ce? Nu ştiu si 
su m-amestec! 

D.I. SUCHIANU 


E TE PE Oa 
Fuga e sănătoasă 


Coproductie franco-italiană. Re- 
gia: Philippe de Broca. Scenariul: 
Jean Loup Dabadie si Philippe de 
Broca. Imaginea: René Mathelin. 
Cu: Marlëne Jobert, Michel Piccoli, 
Michael York, Louis Velle 
„DIR E IROD CE e PETE REZA 


Războiul, devenit subiect de vode- 
vil e mai ales specialitatea francezi- 
lor. Ei sînt cu „Serbările galante” 
sau cu „Babette pleacă în război”, 
ei sînt cu „Viaţă la castel“, ori cu 
acest mai aparte vodevil, pentru că 
se încheie pe o notă tragică, filmul 
tradus la noi cu „Fuga e sănătoasă”. 
Un soldat plictisit de război care o 
pornește îndărătul liniilor, călare-pe 
o bicicletă, vrînd să-şi încheie, cu un 
ceas mai devreme, armistițiul său 
personal cu inamicul — e şi asta în 
filmul lui Broca, Un altul, din armata 
adversă, căzut la propriu şi la figu- 
rat din „er (respectiv din avionul 
doborit în ocean), e desigur si el în 
filmul domnului Broca. O ini- 
moasă soție de diplomat angajin- 
du-se la o antrepriză aventuros- 
eroică de salvare a celor doi — e si 
ea în filmul lui Philippe de Broca. 
Dar esențial e el, războiul, care se 
întrevede din cînd în cînd, fie zefle- 
misit cu binecunoscuta vervă galică, 
(caricatura bersaglierilor căutînd ze- 
losi „spionii“), fie adus dramatic în 
scenă, în ultima scenă în care se 
dezlëntuie un adevărat atac de arti- 


lerie şi-şi găseşte moartea dezer-„ 


torul francez. Războiul e privit din 
ambele tabere si în ambele ipostaze 
estetice: grotesc și tragic, Dar sce- 
nele „tari“ sînt tratate cu fineţe de 
regizor (evadarea asarzisilor spioni 
din închisoare, salvarea lor de către 
M-me ambasador sau moartea fran- 
cezului) si cu 0 ironie exagerată, 
care evită limonada (scenele senti- 
mentale: declarația de dragoste a 
tinërului, „trădarea” femeii care îl 
preferă pe celălalt, despărţirea ce- 
lor trei prieteni. Un trio simpatic, 
cînd vesel, cînd trist, trei oameni pe 
un „Jeep“, nu pe o barcă, infruntind 
deșertul, înfruntîndu-și sentimentele 
si resentimentele, antrenindu-se me- 
reu cu. ideea despărțirii, dar fructi- 
ficîndu-şi înțelept clipele de priete- 
nie. E lesne de Jnteles de ce a fost 
nevoie pentru acest recital comico- 
tragic în deșert, de trei foarte buni 
actori ai filmului modern: Michel 
Piccoli, Marlène Jobert şi Michael 
York. Subtilitatea interpretării lor 


şi farmecul personal, speculat cu 
vervă de meşterul Broca, ridică 
„Fuga...“ de ultimă oră ușor peste 
valoarea medie a vodevilului de acest 
gen. 

Alice MANOIU 


E TT AIE 
Vacanţă lå Roma 


O productie a studiourilor ameri- 
cane. Regia: William Wyler. Scena- 
riul: lan McLellan Hunter, J. Digh- 
ton — după povestirea lui lan Mc- 
Lellan Hunter. imaginea: F.F. Planer, 
H. Alekan. Muzica: Geërges Auric. 
Cu: Gregory Peck, Audrey Hepburn, 
Eddie Albert, H. Power, H. Willi- 
s. Audrey Hepburn a obținut: 
scar pentru cea mai bună interpre- 
tare feminină; premiul criticii new- 
yorkeze; premiul presei străine din 
Hollywood- -1953 
IE STRAT ATERA E ICE E CTE 


Grea e viața de prințesă, iar domi- 
ciliul obligatoriu, fie el şi într-un 
palat cu plafonul sculptat cu înge= 
rasi, nu poate fi vesel, Mai ales atunci 
cînd de afară te îmbie străzile cetăţii 
eterne, cu florile din Piaţa Spaniei, 
cu cafenelele din Piaţa del Popolo, 
cu ringul de dans de pe un vapo- 
retto ancorat în Tevere chiar la 
poalele castelului San Angelo. Aceas- 
ta ar fi „teza“ pe care Wyler o demon- 
strează cu ajutorul, mai mult decît 
substanţial, al lui Audrey Hepburn şi 
Gregery Peck. 

„Vacanţe romane” — film vechi de 
aproape două decenii, căruia i-ar fi 
stat mai bine pe ecranul Cinematecii 
— întoarce spatele realităţii şi ne 
amintește de  cinematograful-fa- 
brică-de-iluzii care are întotdeauna 
un bilet în plus pentru amatorii de 
vise frumoase. Cîteva bune momente 
de comedie punctează neprevăzuta 
idilă dintre Altetea sa, evadată pen- 
tru 24 de are, si un ziarist american 
care va renunţa la o poveste senza- 
tionalë, de dragul prinţesei. Vacan- 
tele lui Audrey Hepburn amintesc 
de aventurile ei din ,,Sarada”, Dar 
atitia ani distanță dintre cele două 
filme ilustrează elocvent evoluţia 
de stil si mijloace din filmul de serie 
și felul în care pretenţiile și price- 
perea publicului au evoluat în ulti- 
mele două de-enii. Parfumul naiv al 
comediilor mondene de altădată, 
publicul, învățat cu viteza montajului 
unui ,,Bullit” sau cu ritmul gi elipsele 
unei „Șarade“, nu îl poate primi de- 
cît cu un suris binevoitor, 


Un bilet pentru vise frumoase 


(Vacanță la Roma) 


Îi a a e i 


pa 


——— — a  - -— 
—— — -—— - 


“S$“9S  — “—  $$”“— 


Nascut liber 


Producție a studiourilor engleze. 
Regia: James Hill. Scenariul: Gerald 
L.C. Copley — după Joy Adamson. 
Imaginea: Kenneth Talbot. Cu: 
Virginia McKenna, Bill Travers, 
Geoffrey Keen, Peter Luckoye, O- 
mar Chambat 

Îi AE TES A E aqë 

Prima jumătate a filmului asistăm 
la încercarea unei familii de englezi, 
stabiliți temporar în Kenya, de a 
domestici trei pui de lei rămași 
orfani. Cu infinită grijă şi răbdare, 
operaţia reușește. Reușește chiar atit 
de bine încît cei trei descendenţi ai 
regelui animalelor ajung prietenii 
nedespërtiti ai noii lor familii. Totuşi 
doi sînt pregătiți de drum pentru o 
grădină zoologică, numai prisiea, 
Elsa, va rămîne pe lîngă casă. Și acum 
ne este dat să vedem cea mai blinda 
leoaică care a existat vreodată, 
înţelege tot ce i se spune, face tot 
ce i-se cere, și trăiește cu oamenii 
într-o armonie  desăvirșită demnă 
de dat exemplu multora dintre 
semenii noștri. Dar legile nescrise 
ale naturii nu pot fi călcate cu aceeaşi 
ușurință cu care omul contestă pro- 
priile sale legi. Clipa despărțirii 
sosește. Părinţii adoptivi ai Elsei, 
ajunsă acum o leoaică în toată pute- 
rea cuvîntului, nu o pat lua cu ei în 
Europa, dar nici nu vor s-o trimită 
în vegnica captivitate a unui parc 
zoologic, Singura soluție rămîne 
doar întoarcerea Elsei pe meleagu- 
gurile unde se născuse. Darlegile 
firii, odată încălcate, se răzbună. 
Elsa nu știe cum să lupte pentru 
hrana zilnică, nu știe cum să se apere 
de numeroșii dușmani. Cea de.a doua 
pa a filmului se concentreazi pe 

erşunata strădanie a aceleiaşi 
familii de a trezi în Elsa instinctele 
primare, de a o întoarce înapoi pe 
drumul parcurs, adică de ta domes- 
ticire la sălbăticie, 

Între nenumăratele filme docu- 
mentare sau de ficțiune turnate prin- 
tre sau despre viețuitoarele Africii, 
arareori am întîlnit o întîmplare 
mai emofionant pilduitoare despre 
lumea celora ce nu cuvîntă. = 

AD. 


ESTE TËS VRET TA 
Secera vintul 


salbatic 


Producţie a studiourilor ameri- 
cane. Regio: Cecil B. de Mille. 
Imoginea: V. Milner, M.V. Skall. 
Cu: Ray Milland, John Wayne, 
Paulette Goddard 


Imensa producție de filme a Hol- 
lywoodului, din anii 130, a dominat 
lumea prin desëvirsitul meșteșug al 
păstrării iluziilor si al sfirsitului 
fericit. Orice dramă, oricite nele- 
giuiri, oriciti oameni răi am vedea 
într-un film, putem fi siguri, în fie- 
care clipă, că finalul va da fiecăruia, 
bun say rău, recompensa pe care o 
merită. Dacă John Wayne și Ray 
Milland iubesc aceeași femeie, nu e 
nici un pericol ca de aici să izbuc- 
nească o situație fără rezolvare 
care, eventual , să le distrugă viaţa. 
Unul din ei va comite la timp o gre- 
şeală, va ceda ispitei unor ticăloși si 
va fi, deci, nedemn de dragostea ei; 
apoi, la sfîrşit, va muri; dar nu ca 
ticălos, doamne fereste, ci salvindu-i 


viaţa rivalului, căci ef, John Wayne, e 
un actor iubit de public şi nu trebuie 
discreditat prea tare; Salyind viaţa 
rivalului, recistigind dreptul la a fi 
admirat, acum, cind el a t, cei- 
falti doi se pot in tihna tori... 
Totul se intimplë doar pinë la un 
pas” de ireparabil. Aceasta a fost 
tăria si slăbiciunea Hollywoodului. 
Este si morala acestui „Seceră vin- 
tul sălbatic“, în care o prea frumoasă 
Paulette Goddard ne întoarce în 
lumea violenţei de catifea a filmelor 
de altădată, 


Ivan HELMER 


Fugi ca să te 
prindă! 


Producţie a studiourilor din R.P. 
Ungară. Regia: Mârton Keleti. Sce- 
nariul: István Kállai. Imaginea: Ist- 
ván Hildebrand. Cu: Sándor Pécsi, 
Gyula Bodrogi, Sarlota Zalatnay, 
Antal Páger, Rudolf Somogyvári 
BEFETTE SS CBE DE = EEEE 


Pentru noi, acest film pare o ve- 
che cunoştinţă şi ne inspiră pe tot 
parcursul un sentiment de familia- 
ritate. Pe scurt, e vorba despre un 
film muzical care este în acelaşi 


timp şi comic şi poliţist. Toată 
curcătura provine de la o anumită 
intervenție, concretizată în nişte 
planșe, aflate într-o servietë, care 
servietă e înlocuită cu alta, identică, 
în care se aflau niște note muzicale. 
Elementul original constă în faptul 
că alergătura de rigoare nu se pro- 
duce fa mare sau la munte, ci în oraș, 
pe străzi, prin holuri și baruri, sau 
prin clădirea teatrului muzical, Fac- 
tura muzicii, a interpretării, ca şi 
verva comică sînt, în schimb, cele cu 
care ne-am obișnuit. 


„EDIT TT e EEE 
Frumos, onest, 
emigrant 
în Australia 


———————— 
Productie a studiourilor italiene. 
Regia Luigi Zampa. Sceneriul: Ro- 
dolfo Sonego. Imaginea: Aldo Tonti. 
Cu: Alberto Sordi, Claudia Car- 
dinale, Riccardo Garrone, Angelo 
Infanti, Mara Carisi 
RR ET 
Regizorul Luigi Zampa practică 
fn acest film ceça ce am putea numi 
un „neorealism exotic“, Tipurile 
umane sînt cele din „Gardianul“ 
sau alte producţii mai vechi ale cine- 
astului si chiar distribuţia este fixată 
după aceeași schemă. În centru se 
află personajul creat de actorul său 
preferat — Alberto Sordi, locul Syl- 
vei Koscina ocupindu-l de data 
aceasta Claudia Cardinale, Ca si în 
filmul citat mai sus, nu e vorba de 
un cuplu efectiv, ci doar de o cursă 
în doi, sincopată, bizară, în care 
bărbatul, inocent, e mereu victima 
efectelor comice, dar finalmente 
cîştigă partida. Deosebirea e că, de 
data aceasta, cursa se desfăşoară 
în peisajele superbe ale Australiei. 
Cadrul, exploatat din plin în imagine, 
nu desfigurează însă tipologia, care 
pare coborită din paginile lui Mora- 
via, în mijlocul pădurilor cu papa- 
gali din cealaltă emisferă. Ca întot- 
deauna, Zampa nu știe să renunţe la 
sfertul al treilea — si filmul treneazë 
— redresindu-se însă în final. Re- 
venind adică la nivelul unei comedii 


am mai văzut: 


agreabile, care se vrea mai gravă decît 
pare, där la care nu ne pare rău că am 
asistat, în trei din cele patru sferturi 
ale sale. 

VS. 


A fost odata 
un politist 


Coproductie franco-italiană. Regio 
Georges Lautner. Scenariul: Georges 
Lautner şi Francis Veber după roma- 
nul „T.T.X.-75 în familie” de Ri- 
chard Caron. Imagina: Maurice 
Fellous. Cu: Mireille Darc, Michel 
Constantin. Michel Lonsdale, Da- 
niel Ivernel 
ST RO 

Interesantă, in cazul acestei peli- 
cule realizată de Georges Lautner, 
este reacția publicului faţă de ea (în 
sălile noastre). Filmul, un „policier“ 
obişnuit, avînd adică toate datele 
pentru a face succes, nu-l face, Nici 
filmările spectaculoase (specifice de 


rat, la chei 


re conştiinţa unui 
revoluționar. stind viața unui 
luptător comunist prins şi anchetat 
de ocupanții germani, filmul se păs- 
trează în limitele unui cinemato- 
graf obiectiv. El are forta să sugereze 
destinul unui luptător. Pentru aceas- 
ta utilizează destul de des flash-back- 
ul care îmbogățește acţiunea. Fluxul 
amintirilor reface o existență dra- 
maticë dăruită unei cauze înalte. Din 
dorința de a fi tot timpul foarte 
obiectiv, de a îndepărta crice notă 
sentimentală, regizorul nu izbutește 
să evite pe parcursul întregului film 
o anume senzejie de răceală, de prea 
mare distantare faţă de faptele reta- 
tate. Un actor bun, care știe să se 
exprime fără “exces de gestică în 
fața aparatului de filmat, conturează 
un vibrant portret de luptător co- 
munist şi dă filmului acea tonalitate 
caldă, pe care n-a izbutit-o totdea- 
una regizorul. 


Al. R. 


E 


Un fel de Moravia în mijlocul pädurilor de papagali = 
(Frumos, onest, emigrant în Australia) 


altfel „policier“-ului care se respectă), 
nici subiectul, suficient de palpitant, 
nici acele eufemistic denumite pe 
generic ,bagarres”, nici „duritatea” 
simpatică (e drept, puţin fanată) a 
tui Michel Constantin, nici farmecul 
spectaculos al luj Mireille Darc, nu au 
efectul scontat, pentru că filmul nu 
se ia niciodată în series pinë la capăt, 
nu e „negru“, nu e „îngrozitor“, nu 
e „convingător“, dimpotrivă alunecă 
des în comedie, chiar în parodie, se 
acoperă cu un vă! liric (oricare arti 
calitatea acestui lirism) şi publicul 
foarte larg (ce! -chemat să asigure 
suceesul de casă) e întotdeauna deru- 
tat în asemenea cazuri. Se confirmă 
astfel încă o dată starea, de perple- 
xitate și apoi de refuz a publicului, 
care nu asimilează niciodată conven- 
ţionalul cu jumătăţi de măsură, ci 
numai atunci cind el e rotund, per- 
fect, împins la fimitele falsului desă- 
virsit. 


A.B. 


Cheia 


Producție a studiourilor din R.S. 
Cehoslovacă. Regia: Vladimir Cech. 
Scenariul: Vladimir Cech, Kamil 
Pixa, Krystof Topic. Imoginea: 
Václav Hunka. Cu: Frantisek Vicena, 
Wilhelm Koch-Hooge, Zdenek 
Kamph, Oldrich Valen, Eva Jircus- 
kovë, Vlasta Vlasëkova. Medalia de 


argint— Moscova 1971 

gg i 
Filmul a tir una tradiţie 

a cinemat slovac, care 


a creat de 
spirate de anii rezistenței impotriva 
fascismului. Titlul filmului e meta- 
foric. La propriu, el se referă. la 


cheia unei case conspirative; la figu- 


Fete în soare 


Producţie a studiourilor greceşti. 
Regia: Vassilis Georgiadis. Scena- 
riul: fakovos Kambanelis. Jmoginea: 
Nikos Gardelis, Cu: Yannis Voglis, 
Anne Lonnberg, Kostas Bakas 
E Se ËT ET TO 

Anuseconfundacu „Pete în soare“, 
cusururile fiimului nu trebuie cău- 
tate atit de departe, nici măcar nu 
trebuie căutate, ele sint evidente, 
deşi soarele strălucește puternic, 
pentru că ne aflăm în cadrul deosebit 
de luminos și pitoresc al Eladei. Aici 
aflăm povestea unei pustance care 
vine tocmai din Anglia ca să se sperie 
de pantomima, inofensivă, a unui 
păstor grec. Fata ia gesturile de ama- 
bilitate drept intenţii necinstite si 
fuge îngrozită. Păstorul e prins. și 
arestat. Fata are remuşcări şi revine. 

Acum se înfiripă o bizară poveste 
de dragoste între prizanier si „vic- 
tima” sa, sub privirea înduioşată a 
poliţiştilor. În final, ne limurim că 
scenariul nu avea însă intenția să 
devină dramatic, oricît s-au străduit 
bietii actori să ne convingă de sufe- 
rintele lor, închipoite de niste 
cineaști aflați ei înșiși în vacanță, cu 
imaginație cu. tot. Filmul ratează 
toate posibilităţile de a se dezvolta 
într-un registru dramatic. Ce rămîne? 
O peliculă turistico-sentimentală cu 
sirtaki, bikini si Acropole. 

Sergiu SELIAN 


Rubrica „Pe ecrane“ 
a fost redactată conform progra- 
mării comunicate de „Româna 


Film” la data încheierii numărului 
PRE i AT RE PRICE A SER his 


19 


confesiunile unor copii ai secolului 


Maărturisirea subsemnatu- 
lui către un judecător de 


Unul din anchetatorii afacerii: 
Roberto Rossellini (marele regizor, 


Scenariul 
GE E DODI e PEEL ve RETR KT 

Prima declaraţie a lui Rëmy Lavallëc, maga- 
zioner la Usinor-Dunkerque: 

„Vineri 30 iunie, spre prînz, am plecat cu ma- 
șina mea, marca „Diana“, la Spieker, 15 kilometri 
distanță de Dunkerque, să cumpăr pentru soţia 
mea un c ş de la un prieten, di. Millot. Eram 
în mașină cu fetița mea, Christelle, in vi 
18 luni, Am cumpărat u 
neagră și la orele 11,45 
Dunkerque. La un v 
403, negru, în jurul căruia se agita 
Unul din ei îmi face semn să opresc. 
imediat că are 0 panë şi-mi cere o cheie de 17, 
Mă dau jos veja din port-bagaj și mă văd 
deodată prins de mtini, mă zbat, dar nu pot să 
scap. Unul din cei trei o fură din maşină pe Chris- 
telle care dormea şi toți trei demarează cu 403- 
ul. Mă arunc în mașina mea, îi urmăresc spre port, 
dar nu-i pot prinde. Doi dintre ei sînt înalți, cam 
de 1,80 m, al treilea e Mic şi gras. Doi dintre ei 
poartă haine bleu, al treilea are o vestă în carou 
Foti trei par a fi din Sud. Numărul mașinii începe 
cu 43 și se sfirgeste cu 51. La orele 12,30, m-am 
întors acasă şi am anuntat-o pe soția mea, Marie- 
France, de răpirea fetiţei noastre"... 

La orele 14. ale aceleiași zile, la două ore după 
răpirea fetiţei, indicată de Lavallée în jurul orei 12, 
un “marinar descoperă în bazinul mineralier al 
portului un corp omenesc plutind la suprafață: 

„ în hăinuțele ei de plastic, Poti- 
transmite sem 
la locul faptului 
r ca după o luptă, dar Remy Lavallëc 
i eturi. Nu se desco- 
peră nici urma atacatorilor, in ciuda 
lor care durează si dun luni. 
autopsiei nu aduc „nici ă 
Laventi d că fetiţa a murit 
n-a suferit i nate de a muri şi cë 
nit în ziua de vineri ir 
4,50 (ora nu poate fi determinată 
"cond iziile autopsiei precizează 
„perfect sănătoasă” înaintea mor 
adaugă că a referintele adunate despre R 
L înt foarte bune; contrar zvonurilor, 
tLavallës e foarte solid si e greu de 
vreun mobi! de răzbunare, 
mani dar ni ciba ni. ilie monesta: 


RA rea dra 
it nimic nou 


loc inmormi ntarea De 


nostru martor ar p F 
Prima lui declarație a 


der Welde; 

rațiile nefer icitu 

răpitori ërau 1 

ce preci: 

carouri, cë ce 

înainte fusese vorba că astep 
La orele 2 dimineața, comisar 
dă asigurarea că, în cazul unei ri comple te, 
nu va'avea nimic de suferit Rémy Lavallée cedează 
şi mărturisește, În “zori, el părăsește postul de 
poliție iar comisarul din Dunkerque înștiințează 


ine că cei trei 

me închise, după 
a o vestă în 

: un taluz, cînd 

în jurul maşinii 
Van der Welde îi 


într-un interviu): 
Subsemnatul (către judecătorul de instrucție Laventi): 


instructie 


seen Laventi (de la Tribunalul din Dunkerque): 


Scenariul 
. . éé 
unui „om simplu 
din Franta, dovedeşte 


că din ce în ce 


mai multi oameni 
devin cineastii 
propriilor dureri 


scurt ziaristii: ,Omul a mërturisit. A fost un acci- 
dent", 

În cadrul reconstituirii, faptele au apărut „în 
toată teribila lor simplitate" (după cum se exprimă 


ziarele). 


Reconstituirea 

BRA Crai RTA AN ST ji E 
Așa cum a declarat, Rémy Lavallée s-a dus, însoțit 
de Christelle, la Spieker, să cumpere un cëtelus 
pentru soţia sa. La întoarcerea spre casă, în dreptul 
digului care mărginește bazinul miner al por- 
tului, îi veni a să ca è pentru 
na păsării dăruite de teva zile 
nie. El se indreptë cu mașina spre ecluza gi- 
ă — dar în acelaşi timp îl și în o` ur- 
e omenească. Opr pentru 
atisface trebuinta intr-un loc ferit, Christel- 
pe să plingë si atunci el 0 ia şi O aşează 

aşină. El se îndepărte i 

rce, fetita nu 
Lavallée 


Laval 
14 luni, printr o moarte su 

sese regăsit decit după naşterea Chr 
Sandrinei, în virstă azi de 3 luni, Pe digul bazinu- 
lui mineralier, Rë Lavalice_ se RENI PAI (subi 
mea) povestind soel sale moartea uluitoare a 

de adouali Își închipui (cubi. mea) dure- 
înn mti raspunzator dë accident, 
i El văzu 
a) limpede tot cevaur 
Hée crezu că-și poate găsi 
ea oricît de gros olana. E! construi un SCEN. 
(subi. mea) cu elementele cele mai tipice din 
tip me 
í rirea 
care nu-şi amintea d 
"d numărul regimentului în 
tagiul militar. Zile întregi, omul sustinë 
„ convingîndu-se cë aşa e, repe- 
i „ ziariştilor, Pina 
cînd, în noaptea interogatoriului, apăru frica de 
închisoare..." 

Unul din anchetatori explică: „Lavallée ate 
reacții de adolescent. El a fost onierul min- 
ciunii sale și, silit s-o povestească, a sfîrșit prin a 
o crede cu toată convingerea”, 


„Rémy Lavallée e un om simplu care a rzactionat cum a putut... 
„Rémy Lavallée a avut o reacţie de adolescent: 
„De altfel, toți oamenii sînt intelectuali..." 
„Permiteți-mi să vă dezvălui că..." 


Judele Laventi conchide: „E o dramă care 
surveni în viaţa oricăruia dintre noi...” 
PE CZ ASEET ETRA E RECE CNE IDEEA ET IE 


Mărturisirea mea către judecător 
ETBE EN I EP CT EPOCI DRE PE EEE E T 


„Domnule judecător, permiteti-mi să vă dez- 
vālui — cu tot melodramatismul de rigoare în 
stile oamenilor aruncați de zei în crunte 
nplëri —că acolo unde dumneavoastră ve- 
deti cu atîta indulgență rece, stearpă si moraliza- 
toare „un om simplu“, „un tatë nenorocit“, eu 
am descoperit, cutremurat, un frate, un frate în- 
tru scenatistich, complicaţii, invenție, teamă şi 
u-lyoi apăra, nu-l voi acuza, mă voi 


poate 


Lavallca nu e uñ simplu om, nu e un om SIM 
speta aceasta confortabilă e pe cale de dispariţie, 
fenomenul nu e de deplins. Viaţa pe pămînt, pe 
diguri, pe apă și în aer se complică prea mult pen- 
tru a mai permite existența oamenilor simpli, 
fie ei magazioneri, fie ei împărați. Lavallée are ima- 
ginatie, are puterea de a-şi şi de a se închipui, are 
răspunderi și două morți la activ — sînt trei 
temeiuri pentru a nu mai trăi simplu, pentru a nu 
mai fi adolescent, Mai presus de toate, el este un 
cineast de-al nostru, el face scenarii, el face filme 
politisto- -vitale, cu care îşi încurcă semenii și cu 
care-și încarcă conștiința, Scenariul lui pornește 

e la un element perfect normal, care duce în- 
tr-atit de repede, de anormal și de îngrozitor la 
dramă, încît se poate vorbi de o genială sintezë a 
vieţii: omul își pierde copilul exact în timpul cît 
urina! Nici un artist absurd, absurdist, patetic sau 
cinic, nu a găsit o asemenea declanşare a conflic- 
tului cu zeii, Intruchipati în cea mai subversivă 
unealtă aspoliticii lor : intimplarea. Ca orice mare 
cineast, Lavallée concepe sub imperiul terorii 
sufleteşti cum altfel? un film pe cît de banal 
în invenţie, pe atit de desfrinat în consecințe. E 
echilibrul interior al operei si al extraoperei după 
care ale marii realisti. Lavallée l-a găsit cu o 
mare. simp! > — deloc a „omului simplu“. El 

rea răscruce a artei: irësponsa- 

i re, vizionar al 

durerii. Si ca orice mare creator — el a intuit 
că VENA: enorma-i minciună, exprimă in - 
narist atitea ori frica, frica de a mărturisi 
svarul, la care nu se poate renunţa decît printr-o 

[s nai adincă: cea pentru pierderea liber- 

ii. Omul acesta mi-e frate prin această ultimă 

ca si prin primele gesturi ale filmului său: 
3 un căţeluş alb cu ureche neagrë pen- 

ca si prin obsesia faptului divers din 
aneste zilnic, devorindu-i banalităţile, 
amintirea adincë a regimentului, ca să 
spun cit ti înţeleg nevoile cele mai ele- 


vremea să înțeleagă și juzii de instrucție că 
minciuna si invențiile ei nu mai caracterizează 
nici omul simplu, nici adolescentul. Toţi oamenii 
sînt intelectuali — susține vestitul judecător de 
cinema Rossellini, și în această măsură toţi oamenii 
trăiesc dramatic, inventează fastuos noi banalitati, 
scenarizează frenetic, toţi sînt cincasti ai pri 
priilor dureri şi fantasme si, din cînd in cînd, fn 
acest imens cinema terestru, ei îşi recunosc filiații 
si înrudiri de sînge și de inspirație, Dar nu inchi- 
deti cinematografele - căci nu veti mai avea ce 
judeca! 
Poate că drama lui terestră „e la îndemina ori- 
căruia dintre noi” — cum v-aţi exprimat gene: 


ros — dar ceea ce a scornit mintea lui, ceea ce a: 


rëbdat acest om trei zile, puterea de a-ţi suporta 
convins propriul scenariu, toate aceste mă deter 
mină să vă contest analiza, în lipsa verdictului,” 


Radu COSASU 


filmul. 
document al 


dezbaterea! 


Ambitia oricărei arte este 

să promoveze de la spec- 

tacol și amuzament la pur- 

tător de grave și tulbură 

toare probleme. Severa 

ierarhie artistică se bazează in mare 

măsură pe acest criteriu, iar importanța 

genurilor, mai ales în epoca noastră, 

se măsoară după capacitatea de a tul- 

bura. Pină şi comedia este pretuitë in 

măsura în care este tragi-comedie sau 
amară satiră. 

Filmul a promovat de mult în clasa 

gravă şi a reușit să rivalizeze cu genurile 


Zahărul ars nu permite 
capodopere ale sculpturii. Există un raport 
direct între amploare şi valoare. 
Avem noi, în cinematografia noastră, 
filme de ascuțită problematică, 
străine simplei ilustrdri” 


Dezbatere despre politică («Clasa muncitoare merge in rai») 


seculare în putinţa de a formula prin 
imagini problemele vieții în frăminta- 
tul nostru veac. 

Avem noi, în cinematografia noastră, 
tînără cum îi spunem — și poate o fi 
tînără — filme de ascuțită problematică, 
străine simplei ilustrări? Filme care să 
îndemne la gindire si să aducă firesc și 
organic în fața spectatorilor argumente 
pro si contra, credibile toate si, prin 
înfruntare dialectică, să scoată un ade- 
văr nou la iveală? Acesta ar putea re- 
prezenta un adevărat certificat de ma- 
turitate pentru noi. 

Trebuie să recunoaștem, citeva ten- 
tative, măcar în parte încununate de 
succes, au existat. Recent, pe ecranele 
noastre a rulat un film demn de interes, 
deși cam lipsit de imaginaţie si pe alo- 
curi convențional, însă în care albul nu 
era strălucitor şi negrul nu era de la 
început de antracit. Fără mari calități 
artistice, el avea o autentică valoare 
pentru că era pornit să dezbată o pro- 
blemă cu adevărat importantă în so- 
cietatea noastră și în istoria noastră 
recentă. Gravitatea problematicii asi- 


gura un nivel de pornire ridicat. 

As îndrăzni să fac o comparație, ase- 
muind raportul dintre problematica 
sau, să-i spunem, miza filmului și va- 
loarea sa, cu acela dintre calitatea sto- 
fei si tăietură. Nu orice material per- 
mite marea eleganță după cum, ca să 
continui comparatia, zahărul ars nu per- 
mite capodopere ale sculpturii. Există 
un raport direct între amploare si 
valoare. 

Deci, soluția multor probleme de-ale 
noastre ar părea simplă. Să găsim locu- 
rile de înfruntare a marilor întrebări, 
întrebări chiar neformulate in care sin- 
tem atit de bogați în fond, într-o lume 
nouă si în formare. 

Uşor de spus, greu de făcut. Mai întîi 
pentru că definirea problemelor cu 
adevărat esenţiale nu este chiar atit 
de uşoară. lar această definire are ne- 
voie de un larg context de înţelegere. 
Nu izolarea întrebărilor este operaţia 
cea mai dificilă, cît stabilirea amploarei 
lor, a raporturilor structurale cu an- 
samblul relaţiilor social istorice. Pune- 
rea în pagină, integrarea lor în mediul 


tatea nu este dată, bineînţeles, de vie- 
tile noastre tranzitorii, nici de senti- 
mentele noastre fugace, nici de năzuin- 
tele obișnuite, ci de valori. 

Dar apariția valorilor în film, a fer- 
melor criterii după care se judecă oa- 
menii şi faptele, pretinde o deosebită 
rigoare şi claritate. Nu situațiile tre- 
buie să fie de la început lămurite, ele 
trebuie să se clarifice pe parcursul fil- 
mului, ci baza de valori stabile, încăr- 
cate cu majestuoasa stabilitate care este 
o nëzuintë umană ea însăși perpetuă. 
lar intensitatea conflictului care le pune 


Dezbatere etica-socialë («Facerea lumii») 


firesc reprezintă cu adevărat turul de 
forță atit al scenaristului, cit şi al regizo- 
rului, creatorul adevărat al filmului. 

Am văzut filme excepţionale, de dez- 
batere pură, aproape fără acțiune — în 
afara discuţiei însăși, dar pentru nici o 
clipă plictisitoare, de fapt mai pasio- 
nante decit orice western bine pus la 
punct. M-aș mărgini să citez «Procesul 
de la Niirnberg» în această clasă de 
filme ale argumentatiei, care răstoarnă, 
măcar în parte, prejudecățile privind ra- 
portul cuvint-imagine in cinematogra- 
fie. 

Dacă ne gindim la structura acestui 
film, observăm că el este posibil, pen- 
tru că realmente aduce în discuție o 
problemă esenţială, raportul dintre jus- 
title și circumstantë. lar justiția este 
văzută ca un capriciu atit de pur şi de 
stabil, încît ea capătă încărcătura poe- 
tică a absolutului. Analizind fenomenul 
poetic — George Călinescu spunea că 
adevărata substanță a poeziei vine din 
investirea oricărui obiect cu solemni- 
tatea rituală ce decurge dintr-un crite- 
riu stabil. Or, în orizontul uman stabili- 


în lumină și le arată adevărata rezistență 
se poate baza numai pe decelarea con- 
tradictiilor existente în societatea noas- 
tră. 

Nu putem avea o artă de dezbatere, 
fără să avem ce să dezbatem, fără con- 
flicte, numai pe o construcție de cazuri. 
Cazurile privesc pe medic, pe jurist, pe 
psiholog. Arta nu se constituie decit 
atunci cînd particularul se încarcă de 
general, iar generalitatea se opune prin 
definiţie simplului caz. 

Desigur, e uşor de spus: să ne bazăm 
pe valori ferme, care sînt puse în evi- 
dentë de conflicte născute din contra- 
dictii reale. 

Care sint însă aceste contradicții, 
cum le formulăm şi mai ales cum le 
simțim şi resimţim? 

Poate aici, în această aplicare plină 
de finalitate a gîndirii creatoare, dece- 
lim valoarea adevëratilor creatori. Ne 
propunem numai să dezbatem în viitor 
forma generală a unor posibile contra- 
dicții. 


Alexandru IVASIUC 
21 


| 


cît este de actuală 


actualitatea 


filmelor noastre 


«Actual»: «de acum, prezent, ceea ce 
are importanță pentru timpul de față». 
Definiţie de lexicon a unui termen 
foarte solicitat în ultima vreme. Că 
actuali — pentru ceea ce semnificau 
atunci, dar nu numai atunci — au fost Homer și 
Euripide, Praxiteles ori Aristotel, că de stringentă 
actualitate acum un secol și ceva a fost bătălia pentru 
«Hernani» sau impunerea dramei wagneriene, nu 
neapărat ca o revoluție în gindirea muzicală a timpu- 
lui, cit ca afirmare a unui mod nou de a concepe 


«Dimineţile...» 
sau filmul unei generaţii ce se caută 


eveniment si artă 


Există undeva 
un bun scenariu 
de actualitate, 
cu 0 temă esențială, 
cu un conflict 
puternic, 
cu personaje vii, 
care nu îmbracă 
în staniol 
problemele spinoase, 
există un astfel 
de scenariu 
care 
«să nu meargă? 
Unde-i? 


opera, existent, dar neformulat pînă la «Walkiria» — 
un lucru e istoriceşte limpede: arta nu a putut trăi 
fără a propulsa ceea ce nu se vede de obicei cu ochiul 
liber, definind un prezent pe lingă care trecem 
grăbiţi, al cărui sens nu-l întelegem întotdeauna. 
Arta a fost si va fi lupa măritoare, deformatoare, 
riscînd să-i deruteze pe cei ce doresc identificarea 
cu o realitate amorfă din care nu se desprinde, fără 
efort creator, semnificația, esența. Eșecul — în 
timp — al neorealismului s-a datorat plantării cine- 
matografului într-un imediat fără perspectivă isto- 


«Meandre» 
sau drama unei neînțelegeri 


Documentarul trezeşte pasiuni 


Primii pasi ai cinematografului au fost documen- 
te. «leșirea din uzinele Lumiere» sau «Sosirea unui 
tren în gara La Ciotat» au fost întiii martori ai mişcării. 
Dar martori ai unei mișcări strict fizice, mai mult ai 
unor momente decit ai unei epoci. Şi acest «docu- 
mentarism empiric» s-a prelungit două decenii 
(fie că aria documentului era prea îngustă, fie că 
filmul era «documentar» doar prin faptul cë aparti- 
nea acelei epoci și nu alteia); s-a prelungit pină la 
apariția acelui film de răscruce care a fost «Naște- 
rea unei națiuni» (1915). 

Propunindu-si să infatiseze războiul de secesiune 
american (in care tatăl său luptase ca general şi se 
ruinase materialmente), D.W. Griffith împrumută 
subiectul unui roman de Thomas Dixon, care prezen- 
ta evenimentele subiectiv, mai mult din unghiul de 
vedere al sudistilor. Griffith era un liberal, dar ardoa- 
rea artistică pe care a pus-o în operă i-a transformat 
filmul într-un document pasional, si prin asta parti- 
zan, întiiul document politic din istoria cinema- 
tografului. Deşi încă primitiv, filmul este întiiul care 
uneşte epopeea cu lirismul, într-un aliaj bogat si 
violent exprimat, fiind deci artă conștientă de mij- 
loacele sale, artă exercitată printr-un limbaj specific. 


Destinul filmului a fost el însuşi senzațional. 
Americanii liberali l-au primit cu proteste; în Europa 
(unde mii de negri luptau în rîndul armatelor aliate) 
el a fost interzis. Dar chiar aceste oprelişti i-au atitat 
popularitatea, al cărei sens, contrar credințelor 
sale, însuși Griffith avea să-l regrete. Dacă produ- 
cerea filmului a costat doar 100 000 dolari, retetele 
s-au ridicat la 15 000 000; prețul fotoliului de cinema- 
tograf a crescut la 2 dolari. S-a creat astfel apetitul 
pentru montërile gigantice care au alimentat supre- 
matia Hollywoodului. În mod indirect, deci (fără să fi 
rulat în Europa decit mult mai tirziu), «Nașterea unei 
națiuni» a făcut epocă, a influențat întreaga evoluție 
a istoriei filmului. 

Evident că urmași cu singe subtiat ai acestei 
capodopere au devenit superproductiile zilelor noas- 
tre. Dar abia distanța astronomică dintre rigoarea 
angajată a strămoșului si linceda platitudine a des- 
cendentilor dovedește că documentul autentic nu 
se poate naşte decit din pasiune, Treptat, super- 
producția se transformă, prin emfaza cu care se 
substituie adevărului, în document mincinos, în 
evaziune tendentioasë. 


Vajnicul strămoș al superproducţie: 
(«Naşterea unei naţiuni») 


filmul, document al epocii 


rică, într-o realitate socială limitată, într-un coti- 
dian nefecundat filozofic — e drept pitoresc si dra- 
matic, dar circumscris momentului. Din neorealism 
dăinuie doar două-trei valori universale, ca «Um- 
berto D » sau «Miracol la Milano». Filmul de actua- 
litate nu poate fi sclavul prezentului, ci stăpînul 
lui, magul chiar, cititorul în stele, adică în punctele 
de maximă fluorescentë umană și istorică, și doar 
așa obtinind dreptul la perenitatea artistică. Sha- 
kespeare a fost oglinda vremii sale și a vremurilor, 
prezentind epoca, dar prevestind din ea direcțiile 
viitoare. Lipsa de perspectivă istorică a fost, cred 
eu, drama unor excelente filme poloneze din primul 
val postbelic: «Canalul», «Adevăratul sfîrşit al răz- 
boiului», «Pasagera»; a fost și riscul pe care și l-au 
luat, într-o evaluare axiologică mai largă, opere 
cehe originale, dar foarte locale ca atmosferă, gen 
«Lumină intimă» ori «Balul pompierilor». 

Pentru cinematograful românesc însă nu pericolul 
unei prea mari localizări în timp și spaţiu există. 
Dimpotrivă. Foarte puține filme, de-a lungul celor 
aproape trei decenii de existență rezistă nu la 
«proba timpului viitor», ci la proba timpului pre- 
zent, la confruntarea cu o realitate bogată, din ce 
în ce mai complexă, generatoare de drame indivi- 
duale ori colective, infinit mai originale decit apar 
la noi în film. Şi aceasta în ciuda apăsatei datări din 
generic, din amănuntele exterioare. Ne străduim 


«O fată fermecătoare» 
sau o tinereţe in derută 


oceanul într-o picătură 


să fim la zi în detalii minore — ultimul strigăt al 
modei, ultimul «Domus» ajuns la noi — și negli- 
jăm tot mai ades esentialul. Adică ceea ce începu- 
serăm să descifrăm, cu sinceritate şi căldură, în 
puținele filme care marcau, la acea vreme — și nu 
numai la acea vreme — o prezență deloc formală 
în actualitate: «Desfășurarea», «Erupția», «Dimi- 
netile unui băiat cuminte», «Subteranul». 


Unde sînt «prietenii mei»? 


Subtitlul e poare patetic. Întrebarea persistă, 
însă, îngrijorătoare. Am revăzut deunăzi, cu emo- 
tia si teama cu care revezi o ființă la care ai ținut 
cîndva, acel debut mai mult decît concludent pentru 
vocaţia lui Andrei Blaier pentru actualitate: «A fost 
prietenul meu». Exista acolo un personaj singura- 
tic, dar interesat. cu atita discreție și tact de soarta 
celor din jur (interpretat de Nicolae Sireteanu) ce 
prevestea tipul lui Nea Fane din «Așteptarea». 
Dar acești comuniști cu sufletul, simpli şi deschişi, 
iradiind bonomie și înțelegere pentru cei tineri, 
neoferindu-le lecții plicticoase de morală, ci doar 
un exemplu de calm și înțelepciune în faţa vieții si 
a morții, au dispărut din filmul de astăzi. Ei repre- 
zentau, istoric, o generație care a pus bazele noii 
societăți, a sădit cu grijă pomii, dar n-a mai apucat 


«Gioconda» 
sau «mea culpa» tirzie 


să le vadă roadele. Ce-au devenit pe ecran acei ti- 
neri, cărora ei le-au transmis flacăra de credință şi 
omenie? Greu de răspuns. Încercăm să reluăm firul 
tot cu un personaj din același film (scenariul Mircea 
Mohor şi D. Carabët) si anume arhitecta, inter- 
pretată cu atîta emoție și sinceritate de Flavia Buref 
(ce păcat că a fost neglijată ani de zile o prezență 
atit de personală și convingătoare pentru filmul 
modern!). Discretia cu care actrița sugera acestui 
personaj interesant — unul din rarele personaje 
feminine ce marcau o trăire şi o judecată mai evo- 
luată în filmul românesc — dragostea ei față de 
medicul rigid (Victor Rebengiuc), eleganța cu care 
ştia să piardă, să renunțe la un sentiment greșit 
investit, anticipau drama purtată de eroina recen- 
tului nostru «Drum în penumbră». La ambele 
femei opțiunea morală e calmă, fără panica singu- 
rătăţii. O demnitate caldă, fără orgolii, dar catego- 
rică, izvorînd din convingerea că nu orice iubire 
aduce, automat, cu sine, înțelegere, comunicare, 
happy-end matrimonial; că există și pierderi senti- 
mentale prin care cistigi (îţi recistigi stima față de 
tine, siguranţa, echilibrul). Sint idei cu adevărat 
noi, specifice mentalității unor femei eliberate de 
temeri si prejudecăți. Egale, în înţelesul cel mai 
înalt, bărbatului de care se îndrăgostesc. Dar nu-l 


=> 


«A fost prietenul meu» 
sau căldura confesiunii 


Stilul ajunge la majorat 


Pină la Eisenstein, dar mai ales pinë la «Cruciṣă- 
torul Potemkin» (1925), epopeea istorică insemna 
o «traducere» — mai mult sau mai puțin cronologică, 
mai mult sau mai putin transfigurată artistic — a 
istoriei. A trebuit să apară acest uriaş film de răscru- 
ce pentru ca să se vadă că arta nu e obligată să 
transpună cantitativ «reteta» manualului de istorie, 
că ea poate tot atit de bine— ba încă mult mai bine— 
să exprime întregul printr-o parte a lui, bineinteles 
care să cuprindă în sine esenţa întregului şi care 
să fie încărcată de către artist cu forța dea transmite 
această esenţă, 

Inițial, scenariul filmului lui Eisenstein — con- 
ceput ca un omagiu adus revoluţiei din 1905, cu oca- 
zia celei de a-20 a aniversări — trebuia să povestească 
toată istoria acelui an, cu zecile lui de evenimente 
petrecute în citeva zeci de orașe. Vremea nefavora- 
bilă a întrerupt turnarea si atunci, la Odessa, Eisen- 
stein avu ideea de a reduce totul la un singur mo- 
ment — acela al revoltei de pe crucișătorul Potem- 
kin —, adică la o singură pagină din cele citeva 
sute ale scenariului. Lucrul ulterior a durat mai 
puţin de două luni şi s-a soldat cu o capodoperă, 
primită triumfal în toate capitalele europene și care, 


astăzi încă, e considerată drept cea mai importantă 
din întreaga evoluție a filmului. 

Reducind istoria la o parte a ei, Eisenstein nu 
uita că această operaţie este incă mai dificilă decit 
o transpunere tradițională. Geniul proporțiilor l-a 
făcut să intuiască mai multe principii pe care ulterior 
le-a teoretizat. Eisenstein susținea că întregul său 
film este o «sinecdocâă», adică acea figură retorică 
şi stilistică constind în reprezentarea totului prin 
numai o parte a lui. Sinecdoca se referea în primul 
rind la subiect (ceea ce am arătat). În al doilea rind, 
ea era prezentă prin utilizarea masivă a gros-planu- 
rilor (fete omenești exprimind, prin crimpeie,psiho- 
logia masei; obiecte luate separat și sugerind sta- 
rea din acel moment a proprietarului lor). 

În «Potemkin» nu există personaje principale; 
erou este mulțimea, simbolizată prin citeva figuri 
omenești, «zărite» doar citeva clipe și reluate apoi 
în mai multe rînduri. Armonia desăvirșită a con- 
structiei, Eisenstein o atribuia repartizării acțiunii, 
ca în tragedia antică, în cinci «acte», fiecare din ele 
divizat în alte două jumătăți, simetrice şi contrastante, 
legate printr-o cenzură de ritm. 


O scară devenită document istoric 
(«Crucișătorul Potemkin») 


filmul, document al epocii 


actualitatea 


pot stima întotdeauna. Și de aici drama. O dramă 
prezentă în întreaga operă a lui Antonioni — de la 
ecranizarea după Moravia, «Prietenele», la «Aven- 
tura» ori «Deșertul roșu» — prezentă la Bergman 
cu un plus de disperare, de angoasă existenţială 
proprie societății de consum, în care asemenea 
crize nu se pot soluţiona decit în funcție de rezol- 
varea marilor conflicte sociale. Păstrînd toate pro- 
portiile, oare nu exact aici, trebuie, putem intra 
într-o reală competiție (nu de super-spectacole, ci 
de originalitate, de esență) cu alte cinematografiit 


Așa a dispărut «Legenda» 


Şi mai rar am atins, în profunzime, conflictele 
de interes major ale existenței noastre. Putem 
enumera doar 3—4 filme ce se axează în întregime 
pe aceste conflicte nodale: «Erupția», convingînd 
nu numai prin ambianța de un dramatism acut, ci 
mai ales prin acea dilemă morală ce va reveni — 
in termeni puțin schimbaţi — si în «Subteranul». 
Şi anume: «ce facem, persistăm, riscind și impli- 
cîndu-i poate si pe alții în riscurile noastre, în con- 
vingerile noastre, ori abandonăm lupta prin for- 
fait?» Aici o evaluare calmă, lucidă, nuanțată, a 
bătăliilor constructive, şi nu o formulă prefabricată, 
un răspuns dogmatic, o soluție convențională, con- 
stituia răspunsul dramaticei întrebări pe care se 
axau aceste filme. Şi «Erupția» într-un stil polemic 
mai implicit, si «Subteranul» lansind mai energic 
dezbaterea, făceau să circule intre ecran si spec- 
tator acel curent salutar de idei, mişcarea dialectică 
a adevărurilor subiective ce convergeau către o 
concluzie obiectivă, ştiinţifică. Și anume, util socie- 
tëtii noastre e doar ce se dezvăluie printr-o infrun- 
tare curajoasă, ce se impune nu lin şi fără drame, 
ci. pătimaș, cu forță, demonstrat și redemonstrat 


premii 


Pentru prima oară, anul acesta, două 
filme românești au fost prezentate la 
Festivaiul de la Veneţia: «Felix și Otilia» 
si «Puterea și Adevărul». Ambele au 


«Puterea şi Adevărul»: 


Premiul de selecţie a criticii 


fost distinse cu premii: 

O Premiul de selecție a criticii 

himului «Puterea și Adevărul» (scena- 
riul Titus Popovici, regia Manole Marcus) 


de fiecare dată, neincremenit în dogme. Romantism 
plus luciditate, patimă plus analiză, calcul al proba- 
bilităților cu tot coeficientul de riscuri, de pier- 
deri — iată datele unor ecuații dramatice de tip nou , 
greu de întilnit altcîndva și aiurea. 

Şi «Legenda» lui Stoiciu-Blaier găsise cu 'ani în 
urmă o dramă specifică acestei perioade de intensă 
construcție: opoziția dintre necesitatea consolidării 
unei echipe constante de muncitori, care să lucreze 
pe marile şantiere ale țării, și cealaltă tendinţă, 
justificată si ea, accentuată cu virsta, a omului care 
vrea să-și consolideze o familie într-un loc stabil. 
Simplu şi convingător cum numai Ilarion Ciobanu 
poate fi, eroul «Legendei» poate intra cu cinste 
într-o antologie a filmului românesc de reală actua- 
litate. Aşa cum, prin prospetimea si sinceritatea sa, 
ne convingea Vive din «Dimineţile unui băiat cu- 
minte», «personajul Dan Nuţu» — pentru că acest 
tînăr actor de dramă modernă, ca și Sebastian Pa- 
paiani în registrul comic — au harul de a crea prin 
simpla lor prezență pe ecran, convingătoare perso- 
naje ale zilelor noastre. Deci ori Vive din «Dimine- 
ţile...» ori adolescentul insolent din «Meandre», 
sau tinărul complexat din «Legenda» căutindu-și 


«Drum în penumbră» 
sau acceptarea singurătăţii 


Post Veneţia '72 


tografică de la Venetia. 


Cele două premii au fost acordate în 
cadrul Bienalei desfășurate cu ocazia 
celei de a 23-a expoziții de artă cinema- 


locul în societate, se înscriu cu succes în scurta 
istorie de tipuri umane caracteristice societății 
noastre. Dar, probabil, neîncrezători pinë la capăt 
in formula unui realism — l-aș numi de cameră — 
(adică discret, fără lovituri spectaculoase) pină şi 
autorii reușitelor «Dimineţi...» au recurs la so- 
lutia convertirii eroului printr-un gest exterior: 
accident ori încercare de sinucidere, nu se știe 
limpede. Ca după ani de zile, acelaşi talentat scena- 
rist, Constantin Stoiciu — de data asta în colabo- 
rare cu un alt regizor, Timotei Ursu — să repete 
greșeala și să recurgă pentru «Decolarea» tot la 
rezolvarea dinafară, spre a trezi la realitate tinărul 
pilot. in societatea noastră însă nu accidentele mo- 
delează curent constiintele — ele sînt cazuri «in 
extremis» — ci atmosfera generală: ambianța so- 
cială, locul de muncă, școala, familia, printr-un 
proces lent și anevoios (așa cum îl arătase, pe alocuri 
cu real succes, Savel Stiopul în «Ultima noapte a 
copilăriei»). Desigur, timpul cinematografic te obligă 
să restringi această acțiune dar să nu o escamotezi 
ca în «Așteptarea». Ori s-o prezinti stingaci, retoric, 
ca în multe filme cu adolescenți refractari imblinziti 
doar printr-un lung discurs moralizator («Cine va 
deschide ușa?» sau «La virsta dragostei», ca să nu 
cităm decit două). 


Cu o «Dimineată»... nu se face ziuă 


Exact la acest capitol — cel mai sensibil, mai simpto- 
matic pentru pulsul actualitëtii în filmul românesc, 
întrucît se ocupă de generaţia care poartă insem- 
nele evidente ale timpului prezent, nu fructificăm 
rarele noastre reușite. Cistigim teren artistic cu 
«Dimineţile...», «Meandre» si apoi coborim din 
nou stacheta. Revin pe ecran papusile conventio- 
nale care în afara jupelor ajustate după ultimul strigăt 
nu mai poartă cu ele vreo urmă de frămintare, de 
dilemă spirituală. Televiziunea poate consacra ore 
întregi de dezbateri energice, reflectoare-lumină 
combătînd întunericul unor minţi tinere, amortite in 
indolenta, lene, derută, în timp ce noi refuzăm siste- 
matic să angajăm lupta cu asemenea triste vestigii sub 
pretextul că nu sînt «pilduitoare». Atitudine nocivă 


O Premiul Selectic s-a atribuit fil- 
mului «Felix si Otilia» (scenariul loan 
Grigorescu, regia lulian Mihu). 


«Felix si Otilia»: 
Premiul Selectic 


conform căreia ar trebui să alungăm și din basmele 
noastre cinematografice orice spin ce ar molipsi, 
chipurile, copiii. 

E timpul să intrăm în faza adultă a spiritului si în 
domeniul cinematografului pe teme actuale, așa 
cum am izbutit, valorificindu-ne mai inteligent 
experienţele, în filmul istoric. 


PI O PI ““ ——  — 
Trecutele bătălii ale prezentului 
Îi id in i i iati 


Paradoxal, dar noi în genul istoric am atins ideile 
de maximă contemporaneitate. Ne-a trebuit doar 
un start bun, cu «Dacii», și am reușit să înscriem și 
«Mihai Viteazul» și «Puterea şi Adevărul» în cir- 
cuitul internaţional. De ce tocmai pe acest teren 
am evoluat mai repede? Avem vocatii mai certe 
pentru filmul istoric? Cred că doar ne-am organizat 
mai bine victoriile. Am păstrat, în primul rînd, 
elementul esențial al oricărei ofensive cinemato- 
grafice: scenaristul. Scenaristul nostru nr. 1, Titus 
Popovici, care cu ambiție și cu patimă creatoare 
s-a autoperfectionat de la film la film. Cum am cul- 
tivat însă condeie cu reale aplicații de investigaţie 
a zonelor contemporane? cum sint Constantin Stoi- 
ciu, Paul Everac, Horia Pătrașcu, D.R. Popescu, 
N. Velea, Dumitru Carabăţ si citi alții pe care poate 
nu i-am descoperit? Pe unii i-am lăsat să se depăr- 
teze de cinematografie din cauza nepriceperii 
noastre, ori să se stabilească în colaborări regizorale 
nesemnificative, după ce se afirmaseră strălucit în 
altele. Un cuplu atit de înzestrat ca Stoiciu si Blaier 
s-a destrămat în ultima vreme. Colaborările lor cu 
alți regizori şi scriitori n-au mai regăsit virtuțile 
care-i impuseseră pe ambii în prima linie a cinema- 
tografului modern de analiză. Un cinematograf 
modern începînd de la esență, de la modul de a 
gîndi al personajelor si abia apoi, nu ca o modă 
ci ca o consecinţă la felul nou de a gindi în imagini, 
de a găsi ritmul, formula cea mai adecvată. Dar 
aceasta este o problemă care în contextul cinema- 
tografului românesc ce se zbate abia pentru a cistiga 
mediei producției sale un realism decent de ton, 
de ambianță, apare drept un lux, o speculație este- 
tică. Înainte chiar de a fi majore sau minore, ac- 
tuale sau mai puțin actuale, logice sau absurde, 
conflictele filmelor noastre de toate zilele trebuie 
să fie credibile. Veridice. Nici un interior voit mo- 
dern, nici o problematică de mare interes social, 
ca familia, divortul,nu pot salva de fals artificialitatea 
soluționării dramei sentimentale «Pentru că se 
iubesc». Chiar si un izbutit film al stagiunii, «Drum 
în penumbră», nu reușește së se înscrie într-o zonă 
majoră de dezbatere filozofică și socială, cum fuse- 
seră la vremea lor «Meandrele» lui Săucan ori 
ambitioasa «Giocondă...» a Malvinei Urșianu. 

După fiecare pas înapoi, întoarcere în preistoria 
actualităţii, începem din nou să ne mulțumim cu 
foarte puțin. Să ne bucurăm de fiecare milimetru 
de realism recucerit cu trudă sisifică. Şi, în bucuria 
noastră că identificăm o ambiantë exactă, un portret 
mai nuantat, o pornire conflictuală mai interesantă, 
lăudăm exagerat «Fraţii», trecindu-i cu vederea 
eludarea dramei; salutăm «Așteptarea», omitindu-i 
modestia invenţiei epice sau omitindu-i «Decolării» 
conformismul convertirii eroului. Dar pînă cind ne 
vom mulțumi doar să recucerim poziții pe care le 
pierdem imediat din nepricepere, din oboseală, din 
superficialitate? Saltul filmului românesc nu se 
poate face decit prin valorificări mature şi nu prin 
erori repetate copilëreste. Drumul filmului de actua- 
litate nu e comod, desigur. Confruntarea specta- 
torului cu ceea ce-i oferim măcar ca imagine a rea- 
lității cunoscute, ce să mai vorbim a celei abia 
întrezărite, în perspectivă, e deosebit de preten- 
pioasă. Dar e timpul să ne reconsiderăm mai lucid 
eșecurile, să ne revedem, fără trufii anihilante, suc- 
cesele. În incandescenta spirituală in care trăim 
astăzi, nu va întirzia, desigur nu poate intirzia să-și 
facă apariția filmul major de actualitate. Media ca 
și excepția. Capodopera. 


Alice MĂNOIU 


posteritatea fotografiei 


Puterea documentului 


L-ati văzut pe Victor Hugo 
pe patul de moarte? Dar pe 
Tolstoi imbrăcat în rubașcă 
de mujic? Dar pe Rimbaud 
călătorind în Etiopia? L-ati 
văzut pe Richard Wagner? 
Dar pe Van Gogh? Dar pe 
Lamartine? 

Cum secolul în cauză nu 
ne aparţine, aţi și ghicit că 
nu poate fi vorba decit de 
nişte incredibile fotografii. 
Incredibile, pentru cë ne 
aduc imagini uluitor de con- 
crete dintr-un spaţiu crezut 
tot atit de inaccesibil ca 
fața nevăzută a Lunii. Incre- 
dibile, pentru că existența 
si păstrarea lor se datoresc 
poate norocului. Cu atit mai 
incredibile, cu cit ele apartin 
epocii de început a daghero- 
tipului, de la a cărui nastere 
(datorită lui Joseph Niëpce: 
Louis Daguerre i-a fost 
doar un abil popularizator) 
sărbătorim 150 de ani. 

Dagherotipul, fotografia 
— abia ele — au adincit în 
orizontul omului contempo- 
ran noțiunea de document. 
Despre portretele pictorului 
(documente subiective, 
privind mai mult talentul și 
vanitatea artistului decit 
exactitatea) nu se poate cre- 
de cu sinceritate că sint 
«conforme cu originalul»; 
de aceea, probabil, ele nu 
împrăștie azi acea intimă 
si proaspătă emoție de lu- 
cru regăsit, confruntat, 
smuls necunoscutului. l-a 
fost dat abia fotografiei să 
inaugureze rolul pe care 
filmul, bravul său moşteni- 
tor, îl îndeplineşte in lumea 
contemporană: acela de a 
păstra, ca într-o oglindă de- 
finitivă, chipul si istoria epo- 
cii sale. 

Primele reportaje fotogra- 
fice s-au născut pe front: în 
războiul Crimeii (englezul 
Roger Fenton, 1855) și în 
războiul american de Sece- 
siune (Brady, 1861). Para- 
doxal, aceste documente nu 
erau reproduse în gazete, ci 
erau păstrate doar ca docu- 
mente în sine; -cel mult se 
trăgea după ele cite o gra- 
vură. Primele fotografit color 
au apărut în 1904 din labo- 
ratorul fratilor Lumiăre; spre 
deosebire de fotografiile alb- 
negru, ele se preocupau 
doar de aspectele intimiste 
ale vieții de familie sau ale 
naturii. 

După cum se vede, nepo- 
tul-cinematograt seamănă, 
în multe privințe, cu strămo- 
sul său. Ceea ce nu inseam- 
nă, însă, că un tehnicolor 
ca «MASH» este mai puţin 
«document» decit cadrele 
austere, alb-negru, din «Bă- 
tălia pentru Alger». 


Van Gogh la 13 ani 
(fotografie de epocă) din film, Kirk Douglas 


Întiiul reportaj fotografic, un erou 
din războiul de Secesiune+1861) 


si omonimul» său Prima fotografie a lui 
Buffalo Bill (1889) 


epocii («Micul om mare») 


In sfirşit, una din primele fotografii 
ale fraților Lumiere, datată 1904 


O fotogramă inspirată din fotografiile 


Paris h 


după 


(reproauce 


filmul, document al epocii 


revanșa realității 


Viaţa concurează arta 


Dacă anii interbelici, numeroşi, n-au fost favorabili 
in primul rind spiritului documentar, dacă regizorii 
s-au lăsat atrași mai degrabă de disputele dintre mut 
şi sonor, decit de problemele epocii lor istorice; dacă 
spectatorii — abia întorși din tranșee și, mai tirziu, 
abia iesiti din criza economică — au alergat cu mai mare 
entuziasm spre divertisment, spre exotism, spre fan- 
tastic, spre senzațional, spre melodramă și spre come- 
die, spre filmul cu gangsteri și spre western, decit spre 
filmul în care să-şi recunoască in mod special, ei insisi, 
epoca; în schimb, perioada imediat următoare războ 
iului a înregistrat apariția neorealismului italian, poate 
cea mai gigantică oglindă pe care o artă a proiectat-o 
vreodată asupra unui popor, revanșa pentru totdeauna 
a vieții împotriva artei., 


Strada italiană, de unde toate drumurile 
duc la neorealism («Hoţii de biciclete») 


Teheran-Milano-Tbilisi-Orvietto 


Lumea — in special cea italiană — era sufocată de 
artificial; istovitorul război o spălase de toate compli- 
catiile, ochiul vedea mai limpede, stufozitățile interbelice 
apăreau in tot ridicolul lor prețios. Plutea in aer nevoia 
de ceva adevărat, convingător și simplu; se simțea 
lipsa-unor artiști care së nu mai interpreteze lumea, ci 
doar s-o privească şi s-o multiplice. Cu alte cuvinte, 
arta tindea spre viaţă. 

Zece sau doisprezece ani, neorealismul a înregistrat 
cu fidelitate bătăile de inimă ale Italiei. El nu şi-a propus 
altceva decit să vadă și să noteze; indiferent la forma artis 
tică,el n-a vrut decit să fie obiectiv; atent doar la reali- 
tatile cotidiene, el le-a referit doar la contextul social 
și nu le-a mai raportat anume la coordonatele morale 
ale «omului etern» (Jean Mitry). Neorealismul nu și-a 


Datorită 
cinematografiei, 
italianul este azi 
cel mai bine cunoscut 
cetățean al lumii 


Camionul antediluvian, unde se consumă 
dramele intime («Ciociara») 


Palmares 


Alte premii și distincţii obținute de filmele 
românești în cadrul unor competiții interna- 
tionale: 


e Premiul «Perla TV '71», filmelor «Prin 


codrii de sub apă» (lon Bostan) si «Gizele Del- 
tei» (Dona Barta) în cadrul festivalului fil- 


mului pentru televiziune de la Milano. 


e Premiul special al juriului, filmului 
documentar «Apoi s-a născut orașul» (regia 
Constantin Vaeni) în cadrul festivalului in- 
ternational de la Salonic. 


e Diploma de onoare CIDALC, filmu- 
lui «Marea trecere» (Mirel lliesiu) si 


e Mentiunea specială a juriului, dese- 
nului animat «Carnaval» (lon Truică) la pri- 
mul festival al filmului de la Teheran. 


e Premiul Maurizio '72, filmului «Maeș- 


trii lemnului» (Constantin Budişteanu) la 
festivalul filmului de artă populară de la 
Orvietto. 


e Premiul |, filmului «București» (Euge- 


nia Gutu) si 


e Premiul ll, filmului «Veniţi cu noi la 


sfirsit de săptămînă» (Eugen Popita), la festi- 
valul filmului turistic de la Tbilisi. 


impus nici o rigoare formală; el n-a vrut să fie nici liric, 
nici poetic, nici românesc; in mod special, el a fost un 
curent format din creatori atit de diferiți intre ei (De 
Sica, Rossellini, Visconti, Lattuada, De Santis), incit 
singura lor trăsătură de unire părea să fie respectul 
adevărului și realității, fervoarea de a ține pe pieptul 
poporului lor un stetoscop precis şi intransigent. 

A rezultat, poate, arta cea mai credincioasă vieții, 
din toate timpurile; o artë care a renunțat la sine pentru 
a face loc documentarului. Poate,de aceea, italianul este 
azi cetățeanul lumii cel mai bine cunoscut prin film; 
atit de bine cunoscut incit te întrebi, uneori, comparin- 
du-i cu filmele neorealiste, dacă el a fost cel ce le-a inspi- 
rat sau — dimpotrivă — dacă nu cumva el însuși a de- 
venit ceea ce este inspirindu-se din ele. 


Spitalul, unde nedreptatea e imbrăcată 
în alb («Umberto D») 


Bucătăria siciliană, unde dramele devin 
tragedii («Pămintul se cutremură») 


Brno 16 


Lovitura 


În 1970, la Festivalul filmului de amatori de 
la Pitești, revista «Cinema» acorda premiul 
cineclubistului timişorean losif Costinaș pen- 
tru filmele sale: «Nuca și aluna», «Paralelă», 
«Picioarele», «Trei oameni si un dulap» si 
«Omagiu». 


Anul acesta, losif Costinaș a participat la 
Festivalul internațional al filmului de amatori 
«Brno 16». La festival au fost prezenți autori 
din zece tëri, printre care S.U.A. si R.F.G. 
Participanţii au venit cu 140 de filme, dar 
numai 36 au fost acceptate în competiţie. 
Cinci din cele 36 erau românești si aparti- 
neau toate lui losif Costinaș. Ultimul său 
film, «Luaţi loc, vă rog!», s-a dovedit a fi 
«lovitura» festivalului. El a obținut atit «Me- 
dalia de aur» cit si Marele Premiu «Vaza de 
cristal», oferit de primăria orașului Brno. 


obiecte-document 


filmul, document al epocii 


Polemizind cu telefoanele albe 


Furia cineaștilor impotriva telefoanelor albe a fost si 
este furia impotriva orizontului mic, a lumii mici, turmen- 
tate de drame mici. Telefonul alb a fost și este simbolul 
unei prosperitëti ofensatoare, al parazitismului fotoge- 
nic, al suspinului printre perne de mătase. Neorealismul 
a scos filmul din apartamentele montate pe platouri, a 
scos personajele din coliviile acelea fastuoase cu valeti 
și cameriste, cu-revolvere mici, ascunse în sertarul 
unui secrétaire Louis XV, l-a scos din artificial si l-a 
aruncat in real, adică pe stradă, pe străzi adevărate, 
nu pe străzi construite in studiouri, pe străzi cu copii 
gëlagiosi, cu pensionari şi ciini de pripas, cu femei cer- 
tërete, pe strada din cartierele nerezidentiale, pe strada 
cu ghirlande de rufe. Fringhia cu rufe a fost și rămine 
contrasimbolul telefonului alb. Telefonului alb, blazon al 
leneviei somptuoase, i se opunea rufa pe fringhie, bla- 
zonul unei lumi, pină acum aproape necunoscute de 


Telefonul alb 
nu e doar 
un element de recuzită. 
E o mentalitate. 
Dar numai o 
mentalitate a 
filmului 


film. 


Neorealismul a cerut publicului care venea la cinema- 


fascinatia realului 


Între explozia şcolii sovietice și erupția, nu mai 
puțin grandioasă, a neorealismului, cinematograful 
nu încetează nici o clipă să-și asume rolul de martor 
In epoca marcată tragic de urmările crizei din '29 
și de anii războiului, cinematograful nu încetează 
nici o clipă să fie cronicarul realitëtilor sociale, 
politice, morale celor mai acute, să-și arate atasa- 
mentul pentru concret. Aproape peste tot, tendința 
documentară cîştigă teren, e mereu fecundă, asigu- 
rind expansiunea realismului, care va culmina cu 
capodoperele şcolii de la Roma. Sub semnul docu- 
mentului stau cele mai temerare eforturi, acele filme 
care au mobilizat puternic conştiinţa publică. În 
cinematograful american se dă o nouă bătălie cu 
spiritul hollywoodian, cu negotul de visuri trandafirii, 
cu iluzionismul, cu vechea înclinație evazionistă a 
Hollywoodului, şi iată-l pe Lang istorisind cu oroare 
un linsaj, iată-l pe Ford părăsind mitologia wester- 
nului pentru povestea fermierilor goniti de sărăcie 
pe drumurile Americii, iată-l pe Mervyn Le Roy: 
patrunzind în universul închisorii sinistre, iată pro- 
liferarea filmului de userie neagră» susținută de 
imploarea pe care o cunoaște gangsterismul in 


hollywoodian? 


marile oraşe. O mutație mult mai profundă trăieste 
cinematograful francez. Aici se slarma clopotul de 
sticlă al avangărzii, aici se prăbușește zgomotos 
mitul cinematografului pur, aici filmul capătă un 
caracter politic manifest, ascuţit, aici se produce 
acea mare iluzie de adevăr, de realism,indelung as- 
teptatë. Vigo, teoreticianul «punctului de vedere 
documentar», deschide gustul pentru observația 
socială crudă, ajungind la virulenta pamtfietului in 
«A propos de Nice». 

La comanda Partidului Comunist Francez, Renoir 
face «Viaţa e a noastră», punind într-o tăioasă anti- 
teză mizeria celor multi și opulenta «marilor familii», 
captind atmosfera fierbinte și entuziastă din anii 
frontului popular. Şi realismul poetic al lui Duvivier 
sau Carné e reflexul climatului social-politic al epocii, 
un ecou mai direct in cazul autorului lui «La belle 
ëquiper, film impregnat de spiritul populist mai 
difuz în cazul lui Carnë, in al cărui «Quai des bru- 
mes» există o secretă anxietate, un fel de sentiment 
premonitoriu. Dezamăgirea, nostalgia, dorul de eva- 
ziune al eroilor din filmele frantuzesti din ajunul 
războiului nu sint semnul catastrofei iminente? 


lograf să vadă to viaţă ca-n filme», să renunţe la acest 
drog pentru ochi, să nu mai meargă la cinema «ca să 
uite». Neorealismul a ridicat în fața omului un imens 
deget arătător şi i-a spus: «priveşte-ți orașul!». Priveşte 
prin zidurile azilurilor de bătrini, priveşte băncile din 
parc, priveşte piețele, privește scările — nu scările inte- 
rioare din resedintele cu perdele de plus, nu scările 
acelea din marmoră albă si scintei, priveşte scările cu 
trepte scirtiitoare, scările cu balustrade nesigure, pri- 
veste scara, care s-a prăbușit cu fetele acelea frumoase, 
care aşteptau să fie triate în urma unui articol apărut la 
mica publicitate, scara pe care se zbenguiesc copiii blo- 
cului în zilele ploioase, scara sub care își iau rămas bun 
îndrăgostiţi fără limuzine. 

Printre altele, neorealismul a avut meritul de a aduce 
în muzeul cinematografiei o serie de obiecte-simbol. 
Rufa pe fringhie și scara de servici n-au fost decit în al 
zecelea rind elemente de culoare locală. Ele au fost 
și rămin obiectele-polemică. Adică obiecte-document. 


Deschiderea spre concret 


Anxietatea lui Carnë devine «document» 
(«Cheiul cețurilor») 


comp etitie fietit 


Istoria convertitë In artë 
(«Gheorghi Dimitrov») 


Trebuie să îndrăznim 
să privim în ochi 
realitatea în care trăim. 
Cu teme mici nu se poate 
face. o cinematografie mare 


Războiul devenit imagine de film 
(«Bătălia de pe Neretvan) 


Cine vrea să desființeze 

o carte, un roman, o nu- 

velă — dacă nu are la 

indeminë alte posibilități 

— nu-i râmine decit să-i 
arunce in față vorbe de ocară precum 
acestea: «viziune  reportericească», 
«fragmente întregi sînt doar pagini de 
reportaj literar si nimic mai mult». 
Operațiunea are șanse serioase sau, 
în cel mai rău caz, autorul-scriitor 
se va simți umilit mult timp. Descope- 
rind însă în ĉof pul unui film de ficțiune 
citeva secvențe documentaristice sau 
măcar cu aer de documentar, adică 
de reportaj filmat, la urma urmei, nu 
ne va trece niciodată prin cap să le 
blamăm, să le scoatem miniosi în afara 
discuţiei, Se află aici unul din multele 
şi aparentele paradoxuri care cutreieră 
lumea cinematografului si, dacă vreți, 
afirmarea unei superbe lipse de com- 
plexe, a unei sfidări a imixtiunii genu- 


rilor pe care numai o artă tînără, care 
ştie să remodeleze pină şi orgoliile, 
şi-o poate îngădui. 


Cu singe rece 
e 


Literatura respinge reportajul ca pe 
un intrus; rar, foarte rar, rivneste 
singele rece al non-fictiunii si, mai 
rar, izbutește să și-l însușească, Truman 
Capote cu al său cin cold blood» (Cu 
singe rece) raminind performerul ulti- 
milor ani. Un film care së tinteascë 
rigoarea documentarului, să tindă către 
reconstituirea sau chiar anticiparea eve- 
nimentelor după chipul și asemănarea 
acestuia din urmă, nu este deloc o 
rara avis. De fapt, aici nu este vorba 
doar de înlăturarea unei prejudecăți, 
ci de o rațiune mult mai profundă. 
Ficțiunea care se uită pe sine, care 
renunță la sine însăși de dragul rela- 
tărilor obiective, nu este altceva decit 
una din expresiile de maximă acuitate 
ale foamei de realitate proprii filmu- 
lui. Aceste cuvinte, adevărat blazon 
de noblețe, s-au născut odată cu cine- 
matograful, nu cu literatura. Numai în 
interiorul cinematografului se poate 


isca o competiție căreia i-am putea 
spune «ficțiune-documentar», pentru 
că numai el, filmul, se poate elibera de 
esafodajul acțiunii înscenate după legile 
de aur, mai vechi sau mai noi, după ca- 
noanele complexităţii psihologice ale 
eroilor purtători de problematică. Un 
produs de artă, pe deasupra şi perfect, 
precum «Miinile pe oraș» al lui Rosi, 
nu cred ca putea veni pe lume decit sub 
formă de film. În esență si în aparenţă, 
în fond şi în formă, el nu este altceva 
decit un excelent reportaj despre spe- 
cula edilitară la Napoli, un pamflet dra- 
matic-demascator, un document-măr- 
turie al unui fenomen cu ample semnifi- 
catii sociale. Nu se află nici o «nuanță» 
psihologică în acest film, ci doar o dia- 
bolică acumulare de probe. Este drept 
că şi cinematografului îi izbutesc mai 
rar aceste tururi de fortë, in care fictiu- 
nea se transformă cu atita virtuozitate 
în non-ficțiune. De obicei, înfrunta- 


rea are nevoie de un spațiu mai larg 
de desfășurare si nu întîmplător unele 
filme de istorie, filme cu actori, dar 
fără nici o brumă de istorie, închid 
astăzi în ele o imagine apropiată de 
cea a unui — practic — imposibil 
documentar al timpului. Ce sînt altceva 
«Kozara», «Ziua cea mai lungă, «Bătălia 
pentru Ardeni», «Eliberarea», «Bătălia 
de pe Neretva», «Tora! Tora! Tora»!, 
dacă nu cronici uriașe, reconstituiri 
gigantice ale unor evenimente infi- 
tisate, în sfirșit, de la cap la coadă, cu 
nespusă minutie și atenţie la detaliul 
faptic. Prima parte a colosului pe nume 
«Tora! Tora! Tora ly nu are altă ambiţie 
decit aceea de a fi un jurnal la zi al celor 
două tabere, americană și japoneză, un 
jurnal exact si pedant, chiar cu riscul 
de a-i plictisi pe spectatorii mai somno- 
lenți. Treceri dintr-un cimp de opera- 
tiuni diplomatice într-altul, semnale si 
decodificări, mesaje si ultimatum-uri, 
iată din ce se compune materia primă 
a unui film care nu și-a dorit altceva 
decit să atingă parametrii unui solid 
documentar. 

E TE E PD E l——— 

Cu simţul realității 

DD — ——— — —— 


incurajind infruntarea fictiunii chiar 


filmul, document al ep 


ne documentar 


la ea acasă, cinematograful nu se mul- 
tumeste uneori doar cu refacerea 
timpului trecut, ci se încumetă chiar 
să se constituie ca un document anti- 
cipativ al unui eveniment posibil. 
«Şapte zile în mai» al lui John Franken- 
heimer, film inclus îndeobște în cate- 
goria «politic-fiction», prefigurează is- 
toria unor asasinate politice la care, 
din nefericire, omenirea avea să asiste 
neputincioasă. Fictiunea lui Kramer din 
«Ultimul țărm» — povestea singu- 
rului colț de viață rămas la sfîrșitul 
unui, ipotetic, al treilea război mondial 
— îmbracă și ea haina unui documentar 
imaginar pe care istoria nu trebuie să-l 
scrie niciodată. 

Pentru a se angaja într-o competiție 
cu ficțiunea, acest documentar sui- 
generis are însă nevoie, de cele mai 
multe ori, de sprijinul faptelor, al 
intimplërilor, al gevenimentialuluin, 
cum spun confratii nostri intru litera- 


î Documentul concurat de spectacol 
| («Tora! Tora! Toral») 


tură. Fondul aperceptiv al spectato- 
rului colaborează într-o bună măsură 
la succesul unor astfel de filme. Urmă- 
rim greoaia deplasare de forte din 
«Tora! Tora! Tora!» pentru că știm 
că după linişte va veni urgia, explozia, 
cunoașt istoria. 
Mai dificile sînt încercările de a 
monta dezbateri etice în care ficțiunea 
să lase impresia că s-a retras undeva, 
în planurile secundare, în care docu- 
mentarul, înnobilat, să fie principala 
cale de acces către o atitudine umană. 
Ca acel «Sat care moare». Într-un anu- 
mit fel, aceasta e modalitatea pe care o 
reprezintă cu strălucire amplul nostru 
film politic «Puterea si Adevărul». 
Evenimentele, topite în marea istorie 
trăită, asumată, capătă noi dimensiuni. 
Am văzut, de curînd, pe ecranele noas- 
tre, filmul regizorului maghiar Peter 
Bacsó, «Un adevăr pe jumătate», care 
mi-a întărit convingerea că o astfel de 
întreprindere nu este decit o chestiune 
de încredere în capacitatea de dis- 
cernămint a spectatorului si, bine- 
înțeles, de a trezi în el gustul pentru E ia 
frumusețea care se opune devizei «ca-n Istoria de culise transformată In melodramă 
filme». («Mayerling») 
i 
Magda MIHĂILESCU 


filmul. document al epocii 


Este documentarul românesc 


un do cumeni al epocu? 


Dacă revedem, în suită, 
citeva dintre cele mai bune 
filme documentare produ- 
se de-a lungul anilor la 
Studioul «Al.  Sahiar, 
avem ce vedea (indeosebi din «re- 
coltele» de acum citiva ani), vom putea 
reface, vizual, multe din etapele pro- 
digioasei deveniri socialiste a României. 
De la primul film documentar impor- 
tant al anilor noştri, Scrisoarea lui 
lon Marin către «Scînteia» (creația 
lui Victor lliu, exemplară si azi, con- 
stituie un prețios document din epoca 
de început a marilor transformări pe- 
trecute in satul contemporan) si pînă 
la foarte recentele scurt-metraje con- 
sacrate unor impresionante edificii ale 
socialismului, pelicula documentaristi- 
lor conţine un adevărat tezaur de 
imagini ale creşterii. Despre multe din 
reprezentativele filme-document pe 
care le am in vedere,am scris adesea, 
prin ziare, reviste si cărți; nu voi 
rememora acum, aici,aceste «borne» ale 
unui drum de creație prodigios. 
STR eee e aa ËS me 


Filmele construcției! 

———S zare 

Este deajuns, cred, să constatăm (încă 
o dată) că, la activul documentariș- 
tilor, există. azi «filmele» cîtorva din 
cele mai importante construcţii ale 
socialismului, Bicazul, Argeșul (ce do- 
cument palpitant despre oameni și 
timp acel 4.000 de trepte spre cer!), 
Porţile de Fier, si ale atitor alte cetăți 
ale industriei româneşti; este deajuns, 
cred, să constatăm (încă o dată) că rea- 


document și ficțiune 
CR re a ame re 


Un articol 
care urmează 


să răspundă nu tocmai afirmativ 
la întrebarea din titlu 


lizatorii cei mai reprezentativi ai stu- 
dioului «Al. Sahia» (si mă gindesc 
îndeosebi la Mirel Ilieșiu si Titus Mesa- 
ros, la regretatul poet al ecranului, 
Gabriel Barta, la Al. Boiangiu și lon 
Moscu, deși este vorba, firește, de 
multi alții încă și — neapărat — de 
«eșalonul» tinăr al studioului, cu nume 
în continuă consolidare, precum Felicia 
Cernăianu, Nicolae Cabel, Constantin 
Vaeni) au cuprins în peliculele lor nu- 
meroase imagini semnificative despre 
oamenii și faptele prezentului socialist. 

Rindurile de mai sus nu sînt deloc o 
«introducere amabilă» la un articol 
care urmează să răspundă nu tocmai 
afirmativ la întrebarea din titlu. Dim- 
potrivă. Ani la rînd, documentarul ro- 
mânesc, propunindu-si să participe la 
cele mai însemnate evenimente politico- 
social-culturale ale ţării, s-a dovedit 
seismograf sensibil al realităţilor inves- 
tigate. Din perspectiva prezentului ime- 
diat însă, lucrurile nu mai stau chiar 
așa, şi acesta este, de altfel, unul dintre 
principalele motive ale unui declin 
care, vrem s-o recunoaștem sau nu, 
marchează evoluția filmului documen- 


tar in momentul ei actual. Asta nu 
înseamnă că filmele bune, documente 
adevărate și, uneori, substanțiale des- 
pre epocă, nu s-au mai produs în 
ultima vreme. Dar, în timp ce ritmul de 
dezvoltare a realităților a fost și este 
foarte intens (şi, deci, misiunile sociale 
ale documentarului sînt mereu altele, 


şi tot mai importante, de la o zi la alta). 


obiectivele civice şi estetice pe care și 
le-au propus documentariștii au cam 
staționat, sau au evoluat lent, dacă 
nu cumva citeodată au «dat înapoi» 
creindu-se astfel un decalaj sensibil 
între realitatea zilelor noastre și ima- 
ginea ei în film. 
ee 
Filmele cotidianului? 
re 
Cum spuneam, filme bune s-au mai 
făcut şi, desigur, se vor mai face. 
Trilogia lui Al. Boiangiu consacrată 
cetăților oţelului (Reșița, Hunedoara, 
Galaţi) a cuprins nu numai imagini 
elocvente despre gigantii siderurgiei 
la o oră a cuptoarelor mai încinsă ca 
oricind, dar si gindurile, preocupările 
si proiectele oamenilor care nasc si 


imblinzesc uriașii balauri de foc si 
stele ai furnalelor. La Porţile de Fier, 
Felicia Cernăianu (Acești oameni) 
a «prins» cotidianul muncii în pagini 
cinematografice de mare adevăr. Con- 
stantin Vaeni a «povestit» istoria nouă 
a Orşovei într-un eseu cu remarcabilă 
amplitudine poetică (Apoi s-a născut 
orașul), dovedind un respect exem- 
plar pentru oamenii locurilor, care 
și-au aruncat in aer trecutul și aminti- 
rile, pentru a-și făuri, la capătul unui 
uriaș efort creator, temelii noi si trai- 
nice pentru viitor. După zece ani de la 
filmul de debut (Ceferistii), Gabriel 
Barta și-a reintilnit eroii de odinioară 
și această întîlnire (pelicula a fost 
continuată, după moartea regizorului, 
survenită în plină perioadă de filmare, 
je către Mirel lliesiu), această atit de 
scurtă, întîlnire, încărcată de emoția 
revederii, va rămine ca un prețios 
document despre oamenii unor pil- 
duitoare fapte de muncă și viață... 
Filme bune s-au mai făcut și, desigur, 
se vor mai face, dar programul etic 
si estetic al filmului documentar româ- 
nesc continuă să fie nebulos și oscilant 
sau, chiar dacă el există realmente, 
clar şi concis, undeva «pe hirtie», el 
nu transpare în ansamblul filmelor 
realizate. Am convingerea că foarte 
mulți dintre regizorii studioului își 
cunosc perfect îndatoririle cetățenești 
si artistice, dar filmele unora rămîn 
adesea tributare unor clișee demult 
uzate (în care actualitatea este repre- 
zentată doar prin însemne formale), 
nu izbutesc să transmită fiorul spiri- 
tual al epocii pe care o trăim. 


A 

Într-un studiu despre vechiul film românesc, Valentin 
Silvestru observă frecvența neobișnuită a visului în pro- 
ductia de epocă. « «Milionar pentru o zi» (Jean Geor- 
gescu — 1924), «Lache în harem» (1928, — regia M. 
Blossoms şi M. Kellermann), «Visul lui Tănase» (1932, 
ideea N. Kirițescu), «Bing-Bang» (1934, Argani, Stroe 
şi Vasilache) erau, într-un fel sau altul, proiecții fantas- 
tice, In vis, ale dorinţei firești de trai bun, cu rezolvări 
mirifice ale unor împrejurări telurice nefericite. În mod 
paradoxal, materia era îndeobște comică, sărăcia fiind 
prilej de gaguri, idealul de bogăţie, glorie, fericire intrind 
mereu în opoziţie ironică cu realul dur iar soluția nimbin- 
du-se mai totdeauna cu nota binevoitoare și dulce care 
a fast numită «happy-end»> Şi același autor notează 
că visul era întotdeauna «mobilat cu elemente din zona 
realului». 


Pornim de la acest ungher oniric, în general mai puțin: 


frecventat de realism, şi mergem, progresiv, într-o cit 
de sumară incursiune: fie că sint declarat realiste, fie 
că sint poveşti siropoase, idilice, melodramatice sau 
reviste muzicale, interesul documentar al filmelor ante- 
belice este nedesmintit. 

Că pelicule de reconstituire istorică, de genul: «Inde- 
pendenta României» (1912), «Datorie şi sacrificiu» (1925), 
«Vitejii Neamului» (1927), «Ecaterina Teodoroiu» (1931) 


sau «Țara Moților» (1939) sint încărcate de fapte si su- 
gestii documentare (în unele erau folosite chiar frag- 
mente din jurnale de front) e o realitate care nu poate 
surprinde pe nimeni. Dar cind, pină şi în filmele pasio- 
nale, întilneşti elemente de realism social si chiar sec- 


Documentul direct 
(«Independența României» — 1912) 


vente de planul doi direct documentare, aceasta este o 
surpriză ce întrece așteptările. : 

Astfel, în «Lia» (Jean Mihail — 1927), contrastul dintre 
saloanele elegante și strada cu copii zdentërosi — e 
document. Cozile de șomeri din «Gogulică ceferist» 
(Cornel Dumitrescu — 1929) si «Așa e viața» (Marin 
lorda — 1928) — sînt documente. Periferia din «Manasse» 
(Jean Mihail — 1925), cu pitorescul ei sordid, cu căsu- 
tele-i mizerabile, cu cafenelele din Dudești pline de 
oameni sorbind ore întregi la un ceai — e document. 
Document rămine si itinerarul bucurostean in care se 
învirte eroul din «O făclie de Paşti» (adaptare după 
Caragiale de |. Ştefănescu și |. Brunë — 1930): Cișmi- 
giul, Lipscanii, tramvaiul cu cai, stilpii de afişaj, Șoseaua. 
Dar documente de epocă sint în același timp elementele 
ce ajung să contureze o stare de spirit fără să se înscrie 
anume într-un cadru concret, cum se Intimpla cu «O 
noapte de pomină» (lon Şahighian — 1939), unde lumea 
micilor funcţionari, a oamenilor inhibati de nedreptate, 
îşi găsește o merituoasă analizë. 

Bineinteles că toate cele de mai sus tin de un ele- 
mentar realism, a cărui evocare ar putea părea super- 
fluă. Dar în condițiile de luptă pentru supraviețuire la 
Bursa filmului, realismul reprezenta un risc, pe care e 
necesar să-l observăm. 


filmul, document al epocii 


Mi s-a părut foarte semnificativă 
întrevederea pe care am avut-o, nu 
demult, cu unul dintre regizorii mai 
puțin consacraţi ai studioului, David 
Rău, care are, totuşi, la activ, peste 
zece filme (de genuri foarte diverse, 
inegale, dar atestind calități sigure). 
«Vreau să-mi canalizez preocupările 
— îmi mărturisea regizorul — spre o 
foarte sinceră și aprofundată analiză a 
timpului nostru, a mutatiilor produse 
pe plan mondial si social, să prospectez 
momentele de creștere ale devenirii 
noastre spirituale, cu toate implicațiile 
ei»... «Mă preocupă insistent contactul 
intim al omului cu societatea» — spu- 
nea David Rău, şi nu se poate să nu 
subscriem unor astfel de ginduri, prin 
care regizorul încearcă să-și redimen- 
sioneze contribuția creatoare pentru 
obținerea acelui «spor de adevăr», 
pe care filmul documentar îl reclamă 
ca pe o necesitate vitală. Scurt-metra- 
jele studioului «Sahia», foarte eloc- 
vente adesea, cînd își propun së înfă- 
tiseze rezultatele unor ample activi- 
tëti constructive, nu izbutesc intotdea- 
una să arate cum s-a ajuns la acestea, 
si poate tocmai aici stă una din cauzele 
principale ale descriptivismului, ale su- 
perficialititii care — se poate afirma 
fără nici o ezitare — caracterizează 
acum nivelul de ansamblu al producției 
de filme documentare. O precizare se 
impune riguros: regizorii noștri de 
gen, multi dintre ei foarte buni pro- 
fesionisti (au dovedit-o adesea) ar pu- 
tea face astfel de documentare, care 
să pătrundă dincolo de ceea ce vede 
aparatul de filmat, care să surprindă 
resorturile intime ale vastului proces 
creator. Dar nu-și propun decit inci- 


spectator incomod 


Stimate Belphëgor, 


dental, si filmele de excepție, adevărate- 
le documente despre epocă sînt 
astfel sporadice, de-a dreptul diso- 
nante. 

—-———— ———————- 
Doar «martori indiferenți»? 
PR n a A E DR a 

Ar mai fi și altele de spus. Cu ani 
în urmă, de pildă, filmului documentar 
i se oferea exemplul de atitudine al 
«reflectoarelor» TV. Pe bună dreptate, 
regizorii documentaristi respingeau ast- 
fel de exemple, pentru că, de fapt, un 
film documentar înseamnă, desigur, 


altceva decît un «reflector» (dintre 
acelea de duzină, pentru că au fost și în 
acest domeniu multe cu caracter de 
excepţie) îndreptat asupra conţinutului 
unei conserve de mazăre extra-fină. 
Dar anii au trecut și iată televiziunea 
a produs în ultimele luni numeroase 
anchete de foarte larg interes civic 
în care sînt investigate aspecte într-ade- 
văr caracteristice ale actualitëtii. Con- 
siliile oamenilor muncii, activitatea e- 
chipelor de control obstesc, eforturile 
întregii tëri de a împlini mai repede 
si mai bine cincinalul — iată doar 
citeva «semne ale timpului» care con- 


Un reprezentativ film-document 


al începutului... 


stituie de luni de zile obiectul de 
investigaţie al reporterilor televiziunii. 
Prin forța lucrurilor, «reacția» docu- 
mentaristilor nu poate fi la fel de 
operativă (faptul este dincolo de orice 
discuție), dar nu despre aceasta e 
vorba în principal, deşi adaptarea «pla- 
nurilor» la ritmul de desfășurare a 
vieţii sociale necesită, cred, îmbunătă- 
tiri capitale. Practic, multe filme ope- 
rative ale documentaristilor nu fac 
decit së repete lucruri spuse de repor- 
terii televiziunii cu săptămîni înainte. 
Un film ca «Omul nostru»,de pildă, 
nu comunică altceva decit nişte repor- 
taje TV pe aceeași temă, puse cap la cap. 
Problema principală mi se pare, așadar, 
alta: aceea de a contracara intirzierile 
obiective ale filmului documentar (des- 
pre celelalte intirzieri să nu mai vor- 
bim) prin prospectarea mai în pro- 
funzime a fenomenelor noi, în esen- 
të noi, ale vieții sociale. 

Si, în sfîrşit, altceva: rațiunea de a fi 
a filmului documentar presupune atitu- 
dine. Postura de «martor indiferent» 
al evenimentelor, de simplu observator 
al acestora, nu poate conveni nimănui, 
nici creatorilor, nici spectatorilor. Este, 
desigur, mai comodă. Dar filmul docu- 
mentar are — printre îndatoririle sale 
de vîrf si pe aceea de a interveni activ, 
eficient, responsabil în procesul de 
perfecționare a vieții sociale. Altfel 
multe dintre eforturile cineastilor se 
vor consuma în zadar și multe filme 
documentare vor trece pe lingă noi, 
şi pe lîngă viață, așa ca și cum nimic 
nu s-ar fi întîmplat. 


Călin CĂLIMAN 


Fiind un om lipsit (la anumite ore) de simțul umorului, 
am luat foarte in serios articolul dumneavoastră, «O 
idee de prim plan», apărut în numărul precedent al re- 
vistei «Cinema». Într-adevăr, reporterul-victimă a vic- 
timelor sale este și democratic și dramatic și psihotera- 
peutic. lar la întrebarea «cine ar îndrăzni?» declar că 
nu-mi displace să mă aşez p tele-scaunul electric 
construit de dumneavoastră. Intrucit ati adresat intre- 
bările în scris, voi răspunde așișderea. 

— Obisnuiti să rostiti cu glas tare, într-un loc 
ferit, întrebările pe care urmează să le puneţi îm- 
pricinatilor2 

— Nu, pentru cë m-as vedea nevoit, auzindu-le, së 
renunţ la multe din ele. Așa că in lipsă de alte întrebări 
aprobate... 

— Inaintea unui interviu, unde vă uitaţi? Pe cer? 
În oglindă? La vatmanii tramvaielor? 

— Răsfoiesc ziarele și mă uit prin cronici tv. ca să 
văd ce recomandări fac telecronicarii celor care iau 
interviuri. 

— Vă place să jucaţi fotbal cu castanele risipite 
pe stradă? Dacă nu, de ce? Dacă da, de ce nu? 

— M-am născut într-un orăşel de provincie, la Tir- 
goviște, pe Bulevardul Castanilor. Spre deosebire de 
Intrarea Fringhiei din București, unde nu găsești frin- 
ghii la tot pasul, Bulevardul Castanelor avea şi are mii 
de castane cu care poţi juca fotbal. 

— Înaintea unui interviu vă ginditi la autobiogra- 
fia dvs. și dacă da — cam ce elemente, cam ce epi- 
soade vă apar în minte? 

— Mă mir totdeauna cum de am ajuns reporter, eu, 
cel despre care profesorii spuneau că sint un ziarist 
nu lipsit de talent. 


Belphegor a aruncat 
mdnusa. 
Alexandru Stark 
trage sabia 


— Obisnuiti së discutati cu dvs. înșivă? 

— Imi place së stau de vorbë cu persoane simpatice. 

— Ce vë imputati7 

— Cë nu i-am luat pinë acum un interviu scriitorului 
Radu Cosasu. 

— Ce elogii vë aduceti7 

— Sint mulțumit că revista «Cinema» mă mai suportă 

— Dacă nu vă supăraţi, dati-mi un exemplu oricît 
de simplu, ca la școală, de fapta pe care o socotiți 
ridicolă. 

— Nu mă supăr. Să ţii lecţii despre cum se face tele- 
viziunea la o înaltă şcoală de specializare, atunci cind 
n-ai făcut în viața ta o emisiune. 

— Găsiţi vreo deosebire între intransingentë și 
tandrete7 Care? 

— Trebuie să fii, ca reporter, tandru în intransingenta. 

— Aţi citit dicționarul de sinonime, recent apărut? 

— Dacă voi răspunde că da, răspunsul ar fi sinonim 
cu un neadevăr, dacă voi răspunde că nu, ar fi sinonim 
cu o minciună. Si atunci.aleg sinonimul lui: «așa si așa», 


adică: folosesc, dar nu citesc. 

— Vă apucă amokul citind pagini întregi din 
Larousse? 

— Dar de unde credeți cë ne adunëm noi, reporterii, 
cultura cu care strălucim în emisiuni? 

— Care au fost ultimele poezii citite de dvs? 

— Este o intrebare atit de fadă, incit recunosc unele 
din întrebările pe care le pun şi eu uneori. 

— Vă plac avocaţii? 

— Depinde ai cui. Ai mei—dal Ai altora—nul 

— Ştiţi cit costă o piine Dimbovita si cit o inter- 
mediară? 

— Am pus și eu întrebarea aceasta într-o emisiune 
unui copil de 7 ani care se hotărise să devină poet. 

— Care e telecronicarul pe care îl uriti cel mai 
mult? Pe care cronicar ati fi gata să-l si mituiti, 
dacă ati uita o clipă că mita e imorală și penaliza- 
bilă juridic? 

— Urăsc cronicarii nepriceputi pentru că telespec- 
tatorii nu știu că respectivii cronicari sint nepriceputi 
si se mai iau uneori după ei. De mituit, l-aș mitui pe 
Belphegor, ca să nu mai pună întrebări care să mă pună 
rău cu telecronicarii. 

— Aveţi vreodată amnezii? În general, ce prefe- 
rafti — memoria faptelor sau a afectelor? 

— Uit telecronicile care mă critică (arëtati-mi şi mie 
un om căruia ii place să fie criticat). imi amintesc tot- 
deauna cu plăcere faptele afective. 

— Care e greșala dvs. cea mai recentă? 

— Faptul că am răspuns la întrebările de mai sus. 


Cu stimă si respect 
Alexandru STARK 


filmul. d 


mafia filmeaza? 


Mario Puzo publicase pînă 

la 45 de ani numai două 

romane: «Arena neagră» 

(1955), «Pelerinul noro- 

cos» (1965). Deși amin- 
două au fost primite cu excelente apre- 
cieri din partea criticilor, ele nu au 
adus nici celebritatea si cu atit mai pu- 
tin banii scontati de autorul lor. Timpul 
trecea şi cel ce fusese considerat drept 
«un viitor clasic» nu găsea nici un editor 
dispus să finanţeze un viitor proiect. 
Articole şi reportaje scrise la comandă 
pentru un ziar sau altul nu l-au putut 
ajuta pe Mario Puzo decit să ajungă la 
frumoasa sumă de 20 000 dolari... da- 
torii. 


11 000 000 exemplare tiraj 
SS i e 


Intr-o bunë zi un vechi prieten, scrii- 
tor si el, veni să-l vadă. Puzo l-a poftit 
la masă și din vorbă în vorbă a început 
să-i povestească cîteva din nenumăra- 
tele întîmplări pe care le cunoştea des- 
pre Mafie si mafioți, şi pe care începuse 
să le aștearnă pe hirtie pentru un viitor 
roman. Oaspetele se arătă interesat 
și îl rugă să-i citească primele capitole 
la care Puzo lucrase de altfel fără prea 
mult spor. Interesul se transformă pe 
dată în entuziasm și peste cîteva zile 
Puzo obtinu, cu ajutorul prietenului 
său, o întîlnire cu editorii de la G.P. 
Puttman. După o oră de lectură primea 
un avans de 5 000 dolari. 

Aşa a început istoria «Nașului». Ro- 
manul avea într-adevăr să fie un record 
editorial. Tradus în peste 20 de limbi, 
el a figurat timp de 67 săptămini pe 
lista best sellers întocmită de ziarul 
New York Times, ajungind la un tiraj 
de 6 000 000 exemplare, iar după ecra- 
nizare la 11 000 000. 

«Nașul» era deci lansat ca o sagă a 
Mafiei și a familiilor liderilor ei. Dar 
istoria atit de singeroasi a cunoscutei 
organizații a crimei era romantatë si, 
în mare măsură, scuzată. 

Don Vito Corleone (Nașul) debarcase 
la New York la începutul secolului, emi- 
grant lipsit de orice mijloace, venit în 
lumea nouă din îndepărtata Sicilie, pen- 
tru a găsi un rost mai bun familiei sale. 
Aici însă, asemenea eroului lui Elia 
Kazan, a fost intimpinat de o societate 
aflată foarte departe de idealurile de 
dreptate şi libertate proclamate. Calea 
fărădelegii şi a crimei apărea drept cea 
mai lesnicioasă pentru croirea unei vieți 
prospere. Toată istoria ascensiunii «Na- 
șului» căuta însă să păstreze un echibru 
binevoitor între inocentë si corupţie, 
arătind că societatea era cea care în- 
demna emigranții să recurgă la tot felul 


32 


atenție? 


Cosa Nostra pune condiții 
cinematografiei. 
Cosa Nostra oferă regizorului 
figuranti «adevărați» 


Mafia — pe ecran 
Ie ———- 
Mafia —in viata 


ocument al epocii 


de procedee necurate pentru a-si asi- 
gura existenta. Portretul moral al erou- 
lui apërea astfel ca un ciudat amestec 
de sentimentalism si duritate, iar sin- 
geroasa activitate a Mafiei apărea ca o 
nedorită armă primită moştenire de 
către primii emigranți italieni pentru 
păstrarea sicilianului cod al onoarei pus 
în slujba tradițiilor familiei şi a loialită- 
tii față de șeful clanului. Cu toate pre- 
cautiile autorului de a îndulci realitatea, 
istoria ascensiunii și a căderii lui Vito 
Corleone, personaj de frunte al orga- 
nizatiei Cosa Nostra și ascensiunea 
fiului său Michael nu puteau însă së nu 
lase së se întrevadă un fragment din 
lupta pentru putere în lumea crimei 
organizate. 

DE oo aa 
Mafia vizează scenariul 
E E e 
Atunci cînd studiourile Paramount 
au hotărit să ecranizeze marele succes 
editorial, reprezentanții Mafiei s-au te- 
mut ca filmul să nu reducă din aura 
romantică a povestirii lui Puzo şi ast- 
fel prestigiul familiilor americane de 
origine italiană să aibă de suferit. Aşa 
stind lucrurile, Liga pentru drepturi ci- 
vile a italienilor americani (IACRL) și-a 
asumat răspunderea organizării unei 
categorice opoziții împotriva filmări- 

lor «Nașului». 

Primul atacat a fost chiar Marlon 
Brando, titularul rolului principal, care 
nu intra în vederile liederilor Mafiei. 
Ei obiectau: 

— «Arată ca un vinzitor de gheață!» 

— «Un bărbat de prestigiul Nașului 
ar purta o altfel de pălărie!» 

— «Poartă cordonul lăsat în jos pe 
buric, de parcă ar fi cowboy!» 

— 4...N-are nici măcar o catarami 
bătută cu diamante ly 

— «...N-are nici ac la cravatë !» 

— «..Nici inele pe deget!» 

— «Era mai potrivit pentru rol 
Anthony Quinn sau Ernest Borgnine», 

Dacă pină în cele din urmă Brando 
a avut cistig de cauză, oamenii sus- 
numitei ligi nu s-au arătat la fel de 
concilianti cu scriptul. Odată filmările 
începute, au pus la cale tot felul de 
boicoturi, Electricienii erau plătiți să 
facă greve pe platou; patronii de hote- 
luri refuzau să cazeze echipa; proprie- 
tarii terenurilor sau parcurile unde 
urmau să aibă loc turnările exterioare 
nu consimteau la închirierea lor, în 
fine, intervenţii de tot felul, la toate 
nivelele, se opuneau normalei desfășu- 
rări a lucrului. 

În fața acestei situații care periclita 
ducerea la bun sfirșit a proiectului Pa- 
ramount, producătorul Albert Ruddy 
a recurs la o soluție extremă. Telefonă 


lui Joe Colombo si îi propuse un ren- 
dez-vous. 
a = 
Cine era Joe Colombo? 
a nE 
In 1964, Colombo se impusese in 
lumea Mafiei newyorkeze încheind un 
armistițiu între principalele două fa- 
milii mafiote adversare, devenind şeful 
uneia dintre ele. Tot Colombo partici- 
pase activ la înființarea IACRL-ului si 
se făcuse cunoscut prin presiunile exer- 
citate asupra Departamentului Justi- 
tiei pentru a interveni pe lingă FBI 
pentru ca nici Mafia, nici filiala sa ame- 


ricană, cunoscută sub numele de Cosa 
Nostra, să nu mai fie atacate de presă; 
tot Colombo era cel care determinase 
pe celebrul actor Frank Sinatra să con- 
certeze în folosul acelorași organizații. 

Dar atunci, la începutul anului 1971, 
cind Albert Ruddy solicită întrevede- 
rea cu acest temut şef al Mafiei, nici- 
unul dintre cei doi protagonişti nu pu- 
teau nici măcar bănui că această întil- 
nire va marca punctul de confluență al 
ficţiunii cu realitatea. 

latë în relatarea săptăminalului bri- 
tanic «The Sunday Times Magazine» 
cum a decurs această întîlnire. 


«Nașub : istoria romantatë 
a uneia dintre cele mai puternice 


organizaţii criminale, Mafia, al cărei venit 
se ridică anual la 50 milioane dolari 


Sărutul patern al Naşului... 


atenţie! Melville filmează! 


filmul, document al epocii 


Ca cel mai paşnic cap de familie... 


Cînd Ruddy sosi la elegantul hotel 
Park Sheraton, 1 500 de membrii ai Ligii 
erau instalați în marea sală de bal, iar 
Joe Colombo senior, împreună cu Co- 
lombo jr. îl așteptau. Albert Ruddy 
explică tatălui că Paramount căzuse 
deja la învoială cu Colombo-fiul să ce- 
deze un procent din beneficiile filmului 
Ligii pentru apărarea drepturilor civile 
ale americanilor de origine italiană. Co- 
lombo replică scurt: «Nimeni nu poate 
cumpăra dreptul de a defăima pe a- 
mericanii de origine italiană». Pro- 
ducătorul își apără filmul spunind că 
nimeni nu dorește așa ceva. În spri- 
jinul său se puteau cita şi citeva de- 
claratii răsunătoare ale lui Brando care 
accentuau că «Nașul» va fi un film 
tipic pentru mentalitatea capitalistă 
americană și că va denunța corupția 
şi violența pe scară naţională. 

Pater Colombo nu se lăsă convins. 
El ceru să i se dea scenariul pentru a-i 
aduce el toate modificările pe care le 
credea necesare. De asemeni interzise 
ca Mafia sau Cosa Nostra să fie măcar 


Polițistul Delon 


Ce spun aceste priviri? (Catherine Deneuve și Alain Delon) 
i ii aia ai ini ii di ii iai 


Ultimul film al lui Jean Pierre Melville 
este gata să înfrunte publicul. De astă 
dată realizatorul schimbă unghiul de 


observație. In obiectiv nu mai este 
«Samuraiul» infractor. Este polițistul. 
Samuraiul de ieri, Alain Delon, devine 


polițist, un oarecare polițist în destinul 
căruia Melville citeşte o condiție a so- 
cietëtii moderne, o instituție a ei si 
prin ea pune reflectoarele pe o altă 
fatetë a lumii ei. 

Pentru acest film care se cheamă 
«Un polițist», Melville a lucrat meti- 
culos timp de 8 luni de zile, montind, 
demontind, remontind, mixind cadru 
cu cadru. În bobinele care așteaptă să 
treacă prin foarfecele de montaj ale 
meșterului, cadrele deja trase zac în- 
tr-o ordine pe care numai autorul o 
ştie. Fiecăreia îi vine rindul să fie pro- 
iectată pe ecranul sălii de montaj. Mi- 
nute in sir este analizată o secvență, 
apoi un singur cadru: Catherine De- 


pomenite în vreun fel sau altul în dialog. 
În fața acestei intransigențe, Ruddy 
cedă. 

Cea de a doua clauză esenţială a 
acestui atit de straniu acord cinemato- 
grafic avea să înriurească distribuția 
filmului. Colombo propuse ca figurantii, 
rolurile mici sau mijlocii să nu fie distri- 
buite actorilor de profesie, ci membri- 
lor sus-numitei Ligi. Abia atunci pro- 
ducătorul își explică prezența nume- 
roasei asistente. Colombo îi indică 
rînd pe rînd mai multi dintre cei pre- 
zenti si Ruddy dădu din cap în sens 
afirmativ. «Băieții» erau mulțumiți. 

Tîrgul se încheie. Pe dată boicoturile 
încetară și, ca la comandă, situația 
începu să se deruleze în sens invers. 
Un mare proprietar din Staten Island 
puse la dispoziţie imensul parc al vilei 
sale pentru secvenţa nunții; proprie- 
tarii de restaurante se întreceau care 
mai de care să poftească la ei echipa 
de filmare si nu o dată notele de plată 


== 


neuve si Alain Delon își «vorbesc» din 
privire. Este încărcată această privire? 
Comunică ea și spectatorului comuni- 
carea dintre personaje? Şi din nou se 
reia această scenă, acest cadru, acest 
moment. Se pune banda sonoră aleasă 
cu atita răbdare si cu atita grijă cum 
numai Melville e capabil s-o facă. 

Apoi se reia prima secvenţă a filmului, 
poate dintr-o plăcere pe care numai au- 
torul ei o resimte: «Un automobil alu- 
necă încet în revărsatul zorilor. Plouă. 
Dintr-o casă iese un om...» 

Aşa debutează «Un poliţist» de Jean 
Pierre Melville după scenariul lui Si- 
menon. 


atenție? 
mafia filmează? 


erau achitate în chip misterios, iar 
sticlele de şampanie erau servite fără 
să fi fost comandate. 


Adevărata faţă a Mafiei 


Producătorul Albert Ruddy s-a con- 
siderat pe bună dreptate norocos în 
urma intilnirii cu Colombo Sr. Filmă- 
rile s-au desfășurat în condiții optime 
si numai la cîteva luni după premieră, 
«Nașul» bătea recordurile de încasare 
din toate timpurile, întrecînd chiar 
«Pe aripile vintului». 

Nu tot atit de norocos a fost însă 
nașul din realitate, Colombo, cel care 
schimbase scenariul. 

Încă înainte de a putea asista la pre- 
miera filmului, Joe Colombo era atacat 
de o bandă adversă. Rănit în schimbul 
de focuri, el a rămas paralizat pe viață. 
Secvența — reală — s-a petrecut la 
un raliu ce a avut loc chiar în parcul 
«Ligii pentru drepturile civile ale ame- 
ricanilor de origine italiană». Aten- 
tatul împotriva lui Colombo marca în- 
ceputul deznodămintului unui larg și 


Mafia, cum nu 


singeros scenariu, compus de-a drep- 
tul cu revolverul. 


De ce a fost atacat Colombo? 


Pentru a înţelege mai bine eve- 
nimentele, să ne întoarcem la începu- 
tul anilor '50, atunci cînd un alt Joe, 
Joe Profaci, era stăpinul necontestat al 
celei mai puternice familii mafiote din 
New York. 

In acei ani şi-a făcut intrarea pe 
scena Brooklyn-ului, ca bătăuș “în slujba 
boss-ului Profaci, tînărul Joe Gallo. | 
preună cu frații săi Al si Larry Gallo, 
el primi sarcina să elimine pe un anume 
Albert Anastasia — important perso- 
naj al Mafiei în Brooklyn. Treaba a fost 
dusă la bun sfîrşit. Din ispravă in ispra- 
vă, frații Gallo s-au simtit,pe la începu- 
tul anilor '60, destul de puternici pen- 
tru a înfrunta chiar pe boss-ul Profaci. 
Ei i-au cerut mai întîi o cotă mai mare 
la cifra de afaceri care le revenea. Bă- 
trînul refuză. Războiul începu. Patru 
dintre oamenii de încredere ai lui Pro- 
faci au fost răpiți si ținuți ca monedă 


apare în film 


Raportul Comitetului de investigare a crimei al Congresului 
american, întocmit în 1950 la cererea senatorului Estes 
Kefauver, preciza: «În Statele Unite există un sindicat al 
crimei numit Mafia, care acţionează pe scară națională, are 
ramificații în numeroase oraşe și legături internaționale, în 


special, în privința traficului de stupefiante. Dominația 
Mafiei se bazează pe Forta și Crimă, fiind o conspirație secretă 
împotriva legii și a ordinei, care nu se dă în lături să suprime 
prin acțiuni criminale pe oricine stă în calea succesului ei. 
(...) De asemeni, Mafia uzează de influență politică, de inti- 
midare și mită pentru a se sustrage faţă 'de eventualele con- 


damnări». 


Moartea unui «naș» in cartierul Mica Italie din New York 


Epilogul a fost scris cu arme adevărate: un sicriu de 5000 dolari pentru Joe Gallo 


de schimb pentru beneficiul sporului 
cerut. Profaci se prefăcu că acceptă 
tîrgul, dar de îndată ce oamenii săi au 
fost eliberați, refuză din nou. Lupta 
continuă și în vara anului 1963, peste 
12 din oamenii săi de încredere căzură 
victime în duelul dintre cele două ta- 
bere rivale. Viața interveni însă prin- 
tr-un final neprevăzut. În 1964, Joe 
Profaci e răpus de un cancer, iar Joe 
Gallo e prins de către FBI și condam- 
nat la zece ani închisoare. Atunci îşi 
făcu apariția cel de al treilea Joe — Joe 
Colombo. El incercă së medieze între 
cele două clanuri rămase fără stăpini 
și ajunse prin a se instala la conducerea 
familiei Profaci. Izbinda dură numai 
cîțiva ani. Eliberat din puşcărie, Joe 
Gallo se grăbi să declare că nu ia în 
considerație armistițiul lui Colombo 
si reincepu războiul. 

Colombo, cenzorul «Naşului», a fost 
primul înlăturat în urma atacului amin- 
tit. Dar nici Gallo, adversarul cenzo- 
rului, nu apucă să se bucure de legenda 
pe care «Nașul» încerca, indirect, să 
o răspindească despre Mafie. 

La citeva săptămîni după premiera 
filmului, Joe Gallo îşi aniversa 43 de 
ani la fastuoasa Clam House din car- 


«Nașul», nu mai era de cerneală roșie. 
Garda sa de corp, Pete Diapoulas, zis 
grecul, a fost rănit în coapsă pe cind 
încerca să întoarcă focul. Faimoasa ca- 
rieră a lui Joe Gallo se sfirsea fără happy 
end, într-un sicriu de bronz de... 5 000 
dolari. 


După premiera «Nașuluiy 


Dialogul crimei nu se încheiase. Toti 
cei de față au înțeles că moartea lui 
Gallo fusese răspunsul dat după aproa- 
pe un an de oamenii lui Colombo. Ast- 
fel, trei zile după moartea lui Gallo, 
unul dintre oamenii lui Colombo a fost 
găsit mort, în faţa unui restaurant din 
Brooklyn. În cele două săptămini care 
urmară, alte cinci persoane legate de 
activitatea Mafiei își vor găsi moartea: 
Bruno Carnevale a fost descoperit 
mort, după ce fusese maltratat în 
Queens Village; Conrad Greaves, mar- 
tor al juriului pentru investigarea cri- 
mei, a fost împuşcat în apropiere de 
barul său de noapte; Frank Ferriano, 
un paznic din New Jersey, a fost găsit 
cu teasta sfărimată de focul unei mitra- 
liere într-un parcaj din Manhattan: 
Tommy Ernst, un mafiot din Staten 


Robert Kennedy despre martori 


Robert F. Kennedy, pe vremea cind era procuror general, 
a denuntat neputinta organelor oficiale de a proteja martorii 


care ajută guvernul federal in dezvăluirea unor crime orga- 
nizate. Aceștia sint de multe ori «siliţi să-şi schimbe numele, 
înfăţişarea sau să părăsească pur si simplu țara», spunea 
R.F. Kennedy. 


tierul numit «Mica Italie» din Manhat- 
tan. Mama, sora, cea de a doua sotie, 
fiica acesteia, împreună cu numeroși 
prieteni au ciocnit în sănătatea sărbă- 
toritului nenumărate cupe cu șampa- 
nie pină în zorii zilei următoare. Era 
ora 5,23 cînd,în mahmureala dimineţii, 
o împușcătură veni să pună capăt pe- 
trecerii. Lovit în aortă de un glonte 
pătruns prin umăr, Joe Gallo se pră- 
busi într-un lac de sînge care, spre 
deosebire de cel din scena nunții din 


Island (unul din locurile de filmare ale 
«Nașului») sfirsi în același fel; Richard 
Grossman, un trisor notoriu care lucra 
pentru Colombo, a fost de asemeni 
găsit mort într-un garaj din Brooklyn. 

Această ștafetă a morții a avut loc 
în luna aprilie din acest an. În luna au- 
gust ziarele americane aduceau din nou 
în atenţia opiniei publice un alt episod 
din războiul clanurilor new-yorkeze 
ale Mafiei. Citiva oameni din banda lui 
Gallo (condusă acum de mezinul Al. 


filmul, document al epocii 


Gallo, singurul dintre frați rămas în 
viață după uciderea lui Joe si decesul 
în urma unei maladii de cancer a lui 
Larry, în 1968) descoperă într-o seară, 
la un restaurant din estul Manhattan- 
ului, patru dintre presupusii asasini ai 
lui Joe Gallo. Vestea ajunse ca fulgerul 
în cartierul general — Gallo din Bro- 
oklyn unde se hotărî uciderea lor. Mi- 
siunea a fost pe loc încredințată unui 
nou venit în bandă, un sirian, care nu 
era cunoscut de banda adversă. Dar 
nici sirianul nu cunoștea pe oamenii lui 
Colombo. Ajuns la localul cu pricina 
el descarcă revolverul în cei patru oa- 
meni aflați la bar, omorind doi si rănind 
pe alți doi, farë să fi putut recunoaște 
pe cei căutați, care se mutaseră între 
timp la o masă. Ca și în alte dăți auto- 
ritëtile au ajuns la fața locului prea 
tîrziu. 

Primarul orașului New York, John 
Lindsay, afirmă că: «lupta trebuie o- 
pritë cu orice pret si gangsterii trebuie 
dați afară din oraș». Procurorul gene- 


Brando despre 


convoace o întîlnire extraordinară în 
tre șefii diferitelor clanuri şi hotărăsc, 
cu majoritate, ca fracțiunea Gallo să fie 
desființată prin împărțirea oamenilor 
săi între diferite grupuri new-yorkeze 
Al. Gallo, asemenea fratelui său mai 
mare, cu cîțiva ani în urmă, refuză să se 
supună hotăririi si declară că lupta va 
continua. 

A continuat, într-adevăr, dar nu 
numai între clanurile mafiote, ci între 
aceștia şi oamenii legii. Primarul New 
York-ului s-a ţinut de cuvint. Bazin- 
du-se pe probele adunate de către F.B.I., 
timp de mai bine de un an, 677 de 
mafioți au fost identificați şi trimişi în 
fața instanţelor judecătoreşti. Dar citi 
mafioți importanți rimin în continuare 
în umbră? 

Concesiile pe care scenaristul Mario 
Puzo si regizorul Francis Ford Cop- 
pola le-au făcut lumii Mafiei s-au do- 
vedit . inutile. Comentariul filmului 
«Nașul» îl făceau faptele. Cronica fil- 
mului «Nașul» o făcea realitatea. Fil- 


personajul său 


«Nu cred că filmul se referă numai la Mafia. Subiectul 
său reflectă mentalitatea marilor monopoluri. Într-o oare- 


care măsură, Mafia ne oferă cel mai bun exemplu de capita- 
lism în sine. Don Corleone nu este altceva decit un om de 
afaceri american, dintre cei mai obișnuiți, care face totul 
pentru grupul pe care-l reprezintă si pentru familia sa». 


ral al orașului New York propune «să 
se dea publicităţii numele tuturor oa- 
menilor de afaceri la adăpostul cărora 
acționează gangsterii si cei 600 de ma- 
fioti notorii să fie trimişi în faţa jus- 
tiției». 

Nu e prima oară cînd oamenii Ma- 
fiei nu se sinchisesc de toate aceste 
declarații. În schimb, ei se grăbesc să 


mul liniştea publicul prezentind o Ma- 
fie onorabilă, cu «bune și rele». Filmul 
vieţii îngrozea, avertizind că Mafia ade- 
vărată nu avea nimic de-a face cu ima- 
ginea ambiguă si romanțată a «Naşului». 
Critica «Nașului» era scrisă cu arme 
adevărate si înecată în sînge, nu vop- 
sea roșie, ci sînge adevărat. 

Adina DARIAN 


Identificarea a 677 înatioți 
din New York 


8 impotriva lor au fost strînse probe incontes- 
tabile 

e intilnirile dintre șefii Cosei Nostra aveau loc 
într-o rulotă aflată intr-un... cimitir de mașini 


NEW YORK ja Statelor Unite“. [ale  Cosei Nostra, 
(Agerpres). — După! Mafiotilor şi com- ca nu era ait- 
@ supraveghere dis- | plicilor le-au fost | ceva decit o ru- 
eretë de aproxima- | remise ci să com- | aflată intr-un 

poliția | parë in faţa unui itir de asini 

a reuşi! | mare juriu. Fi vor dil uzate din districtul 

entifice 67? | acuzați oficial. in-j newyorkez Brooklyn. 
membri ai organiza | tre altele. de 1 Agenţii federali au 
tiei mafiote newyor- | fio de  stupefian pulut inregisira con- 
keze si să adune | extorcare de fondi vorbirile telefonice 
impotriva lor probe f| corupție. fraude fi efectuate de liderit 
incontestabile. Potri- | cale, furt de aut mafioți din interiorul 
vit procurorului dis- | mobile, spargeri, rå- | ruloici, utilizind, tot- 
trictual Eugene | piri ete. | odată, si alte dispo- 
Gold, este Reusita poliției se! zitive electronice de 
de „cea maj impor- | datorează descope- | ascultare si urmă- 
tantë investigație în. | ririi locului de in- | rire. Probele- deti- 
treprinsă in crima f| filnire a liderilor | nute de poliţie sint 
organizatë de-a lun-| celor cinci fami- | considerate drept ab- | 
gul intregi) istorii | li“ din New York solut edificatoare. 


zI m o mama 


viața în două exemplare 
Filmul document-film politic 


de actualități), nehotărirea stilistică (mai 
precis, lipsa celei de a treia dimensiuni a 
acestui stil), pudoarea în fața adevărului 
au făcut pe unii să considere filmul doar o 
«reconstruire» publicistică, pe alții — «o 
lectură de gradul |», pe alții să-l acuze de 
lipsa reflexivitatii dialectice, de urmărirea 
satisfacerii unui patetic imediat. Totuşi 
filmul a convins prin simplitatea sa nero- 
mantică, nemelodramatică, cu care infor- 
ma, și prin lipsa de grandilocventë cu 
care se apropia de un eveniment grandios 
ca eliberarea Algeriei. 


Sfirsitul deceniului 7 găsea cinemato- 
graful puţin astenizat, flëmind de fapte si 
dornic de atitudine. Dacă mareea estetis- 
mului clădise un mal înalt de stiluri, acest 
reflux se grăbea să-l spele și să pătrundă, 
cu el cu tot, în adincurile incolore ale ocea- 
nului. Oceanul era, firește, viața, pe care 
cineastii se grăbiră să o cerceteze mai 
îndeaproape, nu privind-o la microscop 
de astădată, ci studiindu-i mai degrabă 
curenții si icebergurile. Așa se născu 
filmul politic al anilor 1965-1972; un album 
tumultuos al gindirii contemporane în 
primul rînd, al cadrului istoric concret, în 
al doilea. Latent, genul existase dintot- 
deauna, dar iși revendica acum în mod 
expres denumirea, printr-o anume «mer- 
gere direct la țintă» și prin programatismul 
declarat al autorilor săi. 

«Bătălia pentru Alger» al italianului 
Gillo Pontecorvo (1965) a fost printre 
primele încarnări ale acestui fenomen. 
Filmul izbea prin răceala sa aparentă, 
prin tonul «juridic», de reconstituire minu- 
tioasë, respectuoasă si cit se poate de 
ordonată a unei realități ardente, nestăpi- 
nite. Imaginile neutre (in stilul jurnalului 


«Z» de Costa Gavras (1969) adăuga o 
calitate nouă: o subtilă ambiguitate for- 
malë. Deși era un model aproape stiinti- 
fic de analizë a mecanismului de repre- 
siune si coruptie, filmul lësa deschise 
mai multe canale de interpretare a sensu- 
rilor morale si, prin asta, incita mai adinc 
si mai indelung interesul spectatorului. 
Pasta vietii era mai densë, personajele 
erau aduse mai aproape de aparat, formu- 
larea aluzivë, eseisticë (deghizat istorica) 
actiona mai eficace in planul ideilor. 


«Bătălia pentru Alger» era o 
reconstituire a unei realități ardente 


«Z» apropia aparatul 
de viața interioară a personajului 


filmul, document al epocii 


36 


rigoare 


si tandrete 


Vă amintiţi desigur de 
«Mondo Cane»: A fost 
și lăudat peste măsură și 


Analiza blestemat peste măsură, 

pe care filmul o face unui fenomen Desigur a fr e pază 
poate să aibă tape e e 

și rigoarea unui om de ştiinţă Pi die de b si Pr n 


inventezi. Şi apoi nu există numai lu- 
mea cîinilor, ci si lumea florilor... Dar 
cinematografia a demonstrat cu acest 
film că poate să ne punë la dispoziție 


si tandretea unei mame 


Fără cinematograf, trecutul lumii ar rămine o taină 
(Rod Steiger in «Waterloo») 


documente sfișietoare despre condiția 
omului. Cinematografia se transformă 
în justiție, adună probe, dovezi, mar- 
tori și chiar încearcă să pronunţe sen- 
tinte. Etica a înnobilat cinematografia 
Dintre toate artele, cinematografia e 
cea mai aproape de justiție, de aici 
obligația ei de a ne prezenta documente 
riguroase, nu numai analize psihologice. 

Imaginea — spun savanții că nu se 
pierde, pluteşte în spațiu, se conservă 
astfel. Imaginea războaielor lui Napo- 
leon plutește undeva în spațiu si, teo- 
retic, evident teoretic, ele pot fi cap- 
tate. Spaţiul infinit este un ecran unde 
rulează, într-un haos desăvirșit, toate 
dramele, bucuriile si războaiele omului. 
Cinematografia are şi ea mari posibi- 
lități de a conserva şi transmite mai 
departe mărturii ale trecerii noastre 
sub soare... Căci şi evocările istorice 
tot nişte documente sînt; cine le-ar 
putea transmite mai zguduitor decit 
cinematografia? Fără cinematografie, 
trecutul lumii rămîne o taină. Am auzit 
că Visconti a făcut o asemenea evocare 
despre nebunul, fascinantul si inteli- 
gentul rege al Bavariei. Datorită lui 
Visconti, vom căpăta astfel o imagine 
despre acest nebun rege al Bavariei, 
care avea patima muzicii, a femeilor si 
a castelelor... Visconti a mai făcut, 
dacă nu më înșel, asemenea filme-do- 
cument, istoria i s-a părut mai intere- 
santă decit dramele individuale. Sau 
mai exact, el vrea să ne demonstreze 
că si o iubire nefericită, si războiul de 
100 de ani, tot istorie sînt. 

Cinematograful a ajuns la concluzia 
că el poate să prezinte nu numai drame, 
nu numai întimplări ci și filme-sinteze, 
filme de analiză a unor fenomene con- 
temporane, cu alte cuvinte să facă si 
ceea ce fac sociologia, psihologia si, 
uneori, e drept mai rar și mai stingaci, 
chiar şi filozofia. Făcînd acest progres, 
cinematografia a început să intervină 
mai firesc în soarta societății contem- 
porane... Eu nu susțin că neapărat sin- 
teza e un progres al gîndirii, de multe 
ori pe atari sinteze se sacrifică con- 
cretul... Dar cinematografia are avan- 
tajul imens de a prezenta sinteza unui 
fenomen fără ca restul, concretul, par- 
ticularul, să fie sacrificate. Așa se expli- 
că marele succes pe care l-au avut 
filmele-documente despre diversele mis- 
cări politice, sociale sau religioase. 

Sinteza nu este rece cum ar putea să 
fie intr-un studiu de specialitate, in 
film vedem tot timpul ochii oamenilor.. 
Analiza pe care cinematograful o face 
unui fenomen poate să aibă si rigoarea 
unui om de ştiinţă și tandretea unei 
mame. 


Teodor MAZILU 


Minciuna à la Hollywood spaghetti 


(Rosana Podesta în „Elena din Troia”) 


Minciuna, versiune romantioasë (Norma 
Shearer și T. Power in „N 


brigida în „ 


Vrei să faci un film 
despre mizerie 

cu mijloace luxoase ? 

Vrei să faci un film 

despre lux cu mijloace 


sărace? „Se trădează “ 


Cred că s-ar putea scrie oistorte 

a veacului grațios (adică de graţie) 

inema în care trăim numai si numai privind 
mai multe mii de filme, Căci orice 

mod de exprimare omenesc consti- 

tuie un document; chiar cînd minţi, 

cînd vrei să falsilici. cînd faci totul ca să falsifici 
realitatea, tot un document se cheamă că faci. 
Și chiar dacă minciuna e luată drept adevăr, 
crezută şi luată în brațe, ea devine, pînă la urmă, 
un document al adevărului. Căci nu există minciună 
perfectă, cum nu există — am învățat asta din 
atte mii de filme — crimă perfectă. Minciuna 
devine, așadar, un document al adevărului —și 
încă unul foarte interesant: pentru că ea ne mai 
arată și de ce s-a minţit, ce anume s-a urmărit prin 
minciună, ce ascunzis, ce lucru neconvenabil a 
fost, cum zicea un prost, ,cosmeticizat”, Și ade- 
vărul iese parcă mai proaspăt si mai integral 
de b faldurile minciunii. Filmul este poate 
arta prin poate minţi cel mai uşor — dar 
şi cea prin devărul iese, se strecoară mai 
lesne la lumină. Vrei să faci un film despre mizerie 
cu mijloace luxoase? Se vede. Vrei să faci un film 
despre lux cu pace mizere, sărace? Se 
vede, se „țrădea Si istoria înregistrează, ochiul 
pentru planul c este făcut — de cînd există 
presa mondială oamenii au învățat să citească 
printre rinduri, De cînd există tot atitea cine- 
matografii na ale cîte delegaţii la ONU, ade- 
chiul-pentru-planul-doi. Cineva 
ă tăcerea poate fi minciună, 


se întreba odată, da 
Rëspundem: Poate!De ce să nu poată? N-am 


ut noi atitea a 


yri incontestabile care s-au 
i ni is 


otorii — si invers? Tăcerea 
au laga, sau evazivă, sau eroică. 
iună, E numai chestiune decon- 
chestiune de context, inclusiv 


epoca mass-media, puteai 
eni. Azi dacă taci — te știe 
i ea este un răspuns — spune 
alorism devenit clişeu, minunat 
i, cei ce ne-am obișnuit 
t ëm (de ciudă) 
s-a terminat si cu filmul mut. Filmul 
Şi drept dovadă că este as 
mul nat în cinematograf sc 
Nu se putea al , fără cinema sonor și 
ziune deveneam alienaţi, 
Meluhan,. nu n la cimitirul 
„galaxia (adică univer 
în care au trăit și bunicii noştri răpos 
birea cuvîntului și a literaturilor 
de a 
Aşa că şi cu, care 
mescria Ge nepot, v 


mi-am. în 


atat cu aplicaţie 
z să văd odată un 
puțin), în care să văd o istorie ade 
numai din filme, din ceea ce 

intit filmele astea b r 
pe care citeodata îţi vine să le arzi, 
(sub 18 ani), să le dai cu verde de Paris 
altceva. (Altceva nu ajută...) 


) 


spus ade 


Gelu IONESCU 


minciuna. 


document al adevărului 


Minciuna „cosmeticizată” în cotidian 

(Jean Harlow si W. Pidgeon în „Saratoga“ ) 
SS SE EEES 

una  imitind adevărul (Dunaway si 

stroianni: „Un log pentru îndrăgostiţi”) 

Steve UE i 


realitatea.. 


1) 


firsit, realitatea mai trepidontă ca 
a („Aventuri la Marea Ne 


(ep) 


critica de altădată 


Pledoarie 


Aceste nc i altele au fost scrise si publicate 
în revista „Vremea“, um 42 ani. Autorul era 
un foarte tinăr elev al Conservatorului de Artă 
Dramatică. Note - note, ca un şcolar le numesc, 
fiindcă nu şti le num altcum erau 0 ex- 
presie a mirërilor mele ta unei lumi fabuloase, 
cu splendorile si mizeriile ei, Eram ca un spectato 
lao panorama a ăciunilor, la marele teatru 
al lumii. je. i patruzeci si doi nu ae 
trecut ca un zefir, ca o adiere, deşi departe de a 
trăit o dulc i, port cu mine aceeași mirare 
Şi este, această mirare, unica mea avere. 

x 

Bernard Shaw ironiza acum cîţiva ani pretenţia 
cinematografului de a fi considerat arta. li con- 
testa chiar eventualele posibilități. Gestul ir- 
landezului, tocmai în epoca de magnifica eflores- 
centë a filmului tăcut, impresionase. Copilul 
teribil, cinematograful, părea că-şi găsise un rival, 
Dar ziarele au publicat o fotografie: Bernard 
Shaw semnind actul prin care concesionează 
exploatarea operelor sale unei case de filme din 
America, Nu cunoaștem rațiunea care va fi condus 
la această neprezăvută capitulare, Poate mirajul 
unui munte de aur, al unei considerabile sume de 
dolari sau, mai plauzibil, probitatea omului care 
recunoaște și repară eroarea in care la un moment 
dat crezuse. Consecințe concrete ale abdicării 
pi Shaw se pare cë n-au fost. Americanii care îl 

nogteau puma din reputație au descoperit, 

o mai atentă cercetare, că opera irlandezului 
cuprinde și idei; imposibil deci de extras un bun 


cări ale fraților Lumière 

graful a străbătut verti- 

traordinară vitalitate si 

prezidat destinele lul. 

E plicabilă — revolta estetilor care vedeau in 

cinematogri af un uzurpator. Argumentele aportate 

la timpul lor, adică acum zece ani, în 1920, par 

a fi valabile. Atunci nu se putea vorbi de o artă, 

de o estetică a cinematografului. Numai adepții 

exagerat de zelosi proclamau aceasta. Dar ce 

evoluție considerabilă în zece ani! De la „Forfai- 

ture” pinë la realizările savante ale lui Eisentein, 

parcurgind o gamë de liniştite căutări, e o linie 

pe care pictura, de pildă, a parcurs-o în secole; 

de la naivul și simplul Giotto pînă la arta rafinată 
a lui Cezanne. 

Cinematograful a fost numit fotografie animată, 
sau mai tîrziu, ca o favoare, fotografie a unei 
opere de artă. Esteţii n-au vrut să-l considere 
independent, ci uzind totdeauna de materialul 
sculpturii, picturii şi, recent, de verb. Un conglo- 
merat, un cocktail aşadar, în care totul se încruci- 
şează. Veritabila artă, s-a spus, trebuie să folo- 
sească un material original, diferențiat de celelalte. 
Muzica e o artă a sunetelor, poezia a ideilor, 
a sentimentelor ideale. Dar cinematograful are și 
el un element propriu, un material original: 
umbra și lumina, negru si alb...) 

Desigur, o minimă parte din producția de fiime 
de pînă acum poate fi integrată conceptului 
de artă(...) Consideratiile lui Georges Duhamel 
asupra cinematografului, numit de el, după 
circumstanta, divertisment pentru iloti, teatru 
în cutie de conserve, robinet de imagini, 
sînt juste, însă aplicate exclusiv marii producții 
de serie a filmului american. Businessmanii 
norează valoarea castă a artei și totul este rec 
la ban, fa tr ul banului, Dar şi a 
Vidor, Sternberg sînt ex eptii fericit 


cu melancolie că a 1 
Cinematograful 
orm 
probabil ur 
de ekr 


lumea ti rasa, haotic 
solemnă. Si totul, sub semnul înalt 
emea — nr. 151/7 cec. 1930) 


Emil BOTTA 


92) 


citori Cel puţin i-ai făcut bucuria de a fi realizat 


După 


o absenţă 


îndelungată 


— Henri! Ce mai faci, 
bine-mi pare că te văd! 
— Dar mie! Aseară, c 
glasul la telefon, nu mi-a 
cred. Asta zic si eu surpr 
Un espresso? Un espresso 
cafë-cremi comandă el apoi chelnerul 
Ne aflim la „Flore“, la Saint- 
unde Henri Colpi, care locuiest 
Verneuil 32, îşi bea întotdeaun 
neatë atunci cînd este în Paris și nu seaflă cumva pe 
platoul de filmare. 
În timp ce, ca orice meridional însetat de soare, 
se plinge de ploaia şi de cerul cenușiu al Parisului 
(un mic comentariu despre vreme face neapărat 


Ga 


e pe rue 
va cai > de dimi- 


cu el un film atit de generos, atit de emotionant. 
Un film demn de Fernandel, Ultimul lui film, Am 
itit de altfel niște cronici ditirambice. 

— Da, a avut critici elogioase, Dar din punct de 
vedere comercial, n-a mers, Ce vrei, publicul nos- 
tru... 

Henri își aprinde o țigară si lasă fraza netermi- 
nată. 

La voi cum a fost primit? mă scrutează el apoi, 
căutînd să anticipeze în ochii mei răspunsul. Mi 
s-a spus că a ieșit pe ecrane în primăvara asta. 

— Este un film care place oamenilor sensibili 
și, slavă domnului, mai sînt încă destui oameni 
sensibili în România. 


Henri Colpi și soţia sa, Jasmine Chaney 


(mor 


parte din preliminariile convers „nu 
din respectul vreunei co ci pentr a, 
dincolo de automatismul , emoția să rein- 
tre în făgaşul ei) ti gura des- 
chisă, ochii căprii, ati albast 


përul imperceptibil in 
— Më bucur cë arat 
schimbat deloc. 
— Nici dumne 
— Îţi multume 
— Doi ani, 
— Da, Henri 
eptembrie '70. Pe E 
ului dumitale, „Fe E re ca 
— A, da... Sëracul Ferna ine fi crez 
sopteste, grav, Henr 
— Într-adevăr. Cu zim 
era ultimul om de la 
intristeze astfe 
de fulgerătoare 
— Aşa e. Admitem 
pe cei care ne-au rësfitat o 
lor... Bietul Fern 
— Mi-aduc 
apropiat să-l fe 
extrem de calde la adresa României 


ata 


andell 


“îndelungată”. Am 


ind împreună filmele lui Colpi) ! 
CE ST E EEE II EI 


- Da, aveţi un public bun. Mi-e foarte drag 
publicul vostru Închipuie- ti că în aprilie trecut 
am primit cîteva scrisori de la niste telespectatori 
români care văzuseră vechiul meu film „Absenţă 
fost foarte: mișcat de cele ce-mi 
spuneau, 

— Dar presupun 
stii bine — mari 
nesc niciodatë, iar 
nu protesta. L-am 


i nu ai fost mirat, Fiindcă 
pere artistice nu imbëtri- 
„Absenţă îndelungată Nu, 
văzut şi eu, Henri, şi îţi măr- 
turisesc că m-a zguduit ca şi prima oară. Ce film 
admirabil! Îndrăzne ţi-o spun si eu, pelingë 
toți cei care au spus-o și au scris-o la vremea să. 
În ce an a fost asta? Atunci te-ai „lansat“, dacă nu 
mă înşel, cînd ai primit La Palme d'Or la Cannes. 
pe creasta „no val” 
Da, atunci, zi > Henri. În 1961. O, doamne 
ce departe mi se p te astea, vorba cintecu 
— Nu știu dacă în cei unsprezece ani car 
cut s-au făcut mu 
sobru, de uman $ 
atică. Mi-a r 
d fața răvășită 


scă în nefericitul cios 


Q 


filme ca aces 


e 
tit 
it 


menea 


mică frază de o 
„A Saulleu sur 


une: ami i, li spune mereu o 


extraordinară rezonanţă poetici: 


De e N N NI N N 


SFERE EEE, RS IPP O CE PUDRA DDD 
Insuccesul comercial al lui „Codin“ 
mi-a atras rezerva producătorilor... 


Cum nici 


„Steaua fără nume“ n-a avut noroc... 


Si nici „Ulise“, 


Loire... A Saulieu sur Loire”... Sună aproape ca o 
incantatie 

— Găsești? zimbeste el... fericit. 

Ce ciudaţi sint artiştii! gîndesc în sinea mea. 
Chiar și atunci cînd au certitudinea că au realizat 
o capodoperă, unanim recunoscută, continuă să-i 
bucure o confirmare cit de mică. Dar nu pe toţi: 
pe cei foarte cinstiţi, foarte curati si veșnic tineri. 
Şi care ignoră blazarea. Ca Henri. 

— Da. Si mai găsesc ceva: că Georges Wilson... 
alt nume dispărut... În film, Georges Wilson iți 
seamănă. 

— Ce vorbești? se miră Henri. 

~ Nu ca trăsături, Ca expresie, Ca gesturi. Are 
pînă si timbrul vocii dumitale, Inflexiunile dumitale. 
Faptul m-a frapat cuatit mai mult cu cît, atunci 
cînd îl văzusem jucînd la Palais de Chaillot, era 
parcă alt om, 

gr Curios cum ai remarcat asta, Nu mi-a mai 
spus-o nimeni pînă acum. În schimb, am auzit cîndva 
la radio un interviu al lui Wilson în care spunea 
cë, pentru a-și compune personajul, mă studiase 
îndelung, căutînd să imite felul meu dea vorbi, dea 
mă misca.... Eu nu îmi pot da seama, dar dacă 
dumneata ai observat asta, înseamnă că a reușit. 
Ce păcat că nu mai poate fi acum aici cu noi, i-ar 
fi făcut plăcere să te audă. 

„Tăcem amindoi. Trece un înger, cum zic france- 
zii. 

y Si altceva, ce faci, Henri? i, 

-ġ Nimic, Mai bine zis, nimic interesant. Îmi 
cistig existența. Lucrez ca së subsist, ceea ce deja 
e foarte mult. Să nu uităm că insuccesul comercial 
a! lui ,Codin”, în Franţa, mi-a atras rezerva pro- 
ducătorilor, condamnindu-më la un fel de şomaj. 
Si dum nici „Steaua fără nume“ n-a avut noroc... 
Si nici „Ulise“... : 

+ Publicul din Occident e antiromantic şi foarte 
terre-ă-terre, Henri, L-au viciat producțiile voastre 
prea comerciale, 

Aşa e. Dar ce putem face? Ca să se poată schimba 
ceva în cinematografia noastră ar trebui.... multe. 
Dar să nu vorbim despre asta, fiindcă mă apucă 
jalea. Mai ales cînd văd cît de în urmă a rămas pro- 
ductia cinematografică franceză atit de sclerozatë, 
atit de mic-burgheză — în comparaţie cu cea ita- 
liană, de pildă... sau engleză, sau americană, care 
sint de o forță și de o vitalitate extraordinare. Mă 
întreb ce face filmul românesc, care era și el.cam în 
urmă, 
= — Recuperează, Henri, recuperează. Dar nu 
mi-ai spus ce anume lucrezi, 

~ Fac filme de televiziune. Am colaborat mult 
cu televiziunea germahë, apoi cu cea francezi, 
ceea ce mi-a permis să-mi refac situaţia financiară 
care, la un moment dat, devenise îngrijorătoare. 


În clipa de faţă lucrez la un Jules Verne: „Insula 
misterioasă”, o coproducție franco-hispano-ita- 
liană cu Omar Sharif în rolul căpitanul i Nemo. 
Va fi un film de două ore și totodată un serial pen- 


tru TV de șase ore, L-am filmat în insulele Canare 
împreună cu Juan Bardem, care reprezenta par- 
tea spaniolă, Turnarea a fost oprită după 15 siptë- 
mini, pentru cë depësisem atît fondurile, cit și 
timpul prevăzut. Acum, în faza de montaj, încer- 
căm së salvăm situația. Poate că va mai trebuisă 
plec din nou în Canare, pentru niște racorduri. 
Dar în orice caz nu între 25 august şi 10 septembri 

— De ce, ce se întîmplă atunci? 

— Cum poţi să mă întrebi așa ceva? exclamă 
e! scandalizat, Jocurile Olimpice, voyons! De un 
an încoace singura condiţie pe care o pun la semna- 
rea contractelor mele este să fiu liber exact între 
aceste două date, ca să-mi pot în sfîrşit satisface un 
vechi vis al meu: să asist la Olimpiadă. De altfel la 
München më gi așteaptă un apartament la hotelși 
locuri la stadion, 

— Bravo, Henril Nu-ti cunosteam acest hobby. 
Si ce alte proiecte? 

— Nimic precis. Mi-ar place să fac în coproducție 
cu voi un film despre Ovidiu. Drama exilului... 


Ce film frumos s-ar putea realiza... Și ce personaj 
fascinant aceşt Publius Ovidius Naso! Prieten al 
tui Virgil şi Horaţiu. Protejat al lui Augustus, care 
totuşi... Acest totuşi pe care exegetii încearcă în 
continuare să-l dezlege... 

— Cind mai vii în tarë, mergem să-i facem o vizită 
la Tomis, vrei? Şi am să-ți arăt şi insuliţa unde este, 
Zice-ses înmormîntat, 

— Aveam un prieten, actorul Jean-Marc Ten- 
nberg, care era un minunat interpret al lui Ovidiu. 
Făcuse cu Ars amatoria un one-man show admira- 
bil, pe care îl înregistrase si pe disc, Anul trecut, 


„Critici elogioase. Dar din punct de vedere 
comercial..." („Fericit cel care ca Ulise") 


exact pe vremea asta, aflindu-më la mine acasă, în 
Vaucluse,- primesc un telefon: „Alo, aici Jean- 
Mare, Îmi petrec vacanța la un pas de voi, la Lour- 
marin. Inchipule-ti că mi-am cumpărat un mic 
avion de turism pe care îl pilotez ca un as. Vrei să 
vin să te iau ca să facem împreună un tur prin îm- 
prejurimi? — Nu, azi nu pot, Miine, dacă vrei, i-am 
răspuns. — Bine, mline. Dar, oricum, eu vin 
acum să dau 0 raită pe deaupra Roussillon-ului. 
Am să cobor foarte jos, deasupra casei voastre 
si, vă rog, pe tineşi pe Jasmine, să iesiti să vă văd". 

Henri se opreşte o clipă. Ochii lui au devenit 
deodată foarte, foarte trişti. Îşi drege glasul şi 
continuă: 

— A venit, a coborit deasupra casei, noi am ieșit 
si i-am făcut semne, apo i s-a îndepărtat şi a dispărut 
dincolo de munţi. Dar la Lourmarin n-a mai ajuns. 
Nimeni nu va ști niciodată ce s-a întîmplat și de ce 
s-a prăbușit. În ziua aceea, destinul nostru a bătut 
la uşă. Dar pentru fiecare în alt fel, 

L-am inmormintat în cimitirul din Lourmarin, 
nu departe de mormîntul lui Albert Camus. 

Și iar mai trece un inger. 

Dar pe la noi cînd mai vii, Henri? 

— Urmează să se traducă în româneşte cartea 
mea, „Apărare şi ilustrare a muzicii în film“, cu 
care ocazie sper să fac, în 173, o mică săritură pînă 
la București, 

— Să vii neapărat. După o absență atit de inde- 
lungatë, cinefilii români abia așteaptă să te vadă, 

— Îşi mulțumesc scumpă prietenă pentru aceste 
vorbe bune, 


Anda BOLDUR 


la Moscova 


escale 


Au trecut patru ani de cînd am fost ultima 
oară la Moscova. y 

În fața hotelului Rossia nu erau în vafa asta 
aliniate autobuze cu numere mari de carton 
și emblema festivalului. În verile anilor cu 
soț, festivalul se desfășoară la Karlovy-Vary 


Am adus acasă 
un măr sădit 


de Dovjenko,., 


Restaurantele se închid paşnic la ora obis- 
nuitë. 

În holul hotelului Ucraina, avalanșă de turisti 
străini. Japonezii nu beau chefir.. În colț, se 
vorbeşte foarte tare. Sint italieni. Grupul de 
tehnicieni și artiști români care au filmat la 
Moscova în filmul Elisabetei Bostan au plecat 
ieri. Dacă ar mai fi intirziat cîteva zile, specta- 
torii numeroşi de la cinematograful Mir ar fi 
putut să-i cunoască cu cîteva luni mai devreme. 
Inginerul Palivët nu a găsit loc la avion si ci- 
teste liniştit pe un fotoliu, ziarul Scînteia, 


Școlile si facultățile încep cursurile la 1 sep- 
tembrie. : 

Am intrat în ultima săptămînă de vacantă. 
Și pentru noi e ultima săptămînă de vacanță. 


Ciuhrai discută înflăcărat cu Ogësanu. 
Ciuhrai conduce acum o grupă de tineri regi- 
zori, un fel de studio experimental la Mosfilm. 
Și lucrează la noul lui scenariu. Spercă a accep- 
tat o invitaţie. E optimist, € spiritual, e ferme- 
cător, e caustic si copilăros, 

Am revăzut-o pe Klara Luciko, cu feminita- 
tea ei explozivă, senină şi iute ca soarele, l-a 
crescut părul şi e blondă. 


M-am oprit de cîteva ori la Kiev, pe aeroport. 
Escale scurte. Nu mi-am închipuit niciodată 
că acest oraș ascunde atîta verdeață. Într-un 
parc, lîngă ministerul culturii, am prins o veve- 
ritë. De-alungul Niprului, pe stînga și pe dreap- 
ta, plăji late cu nisip galben. Kilometri întregi 
de plajă. Pescari. Salupe. 


În biserica Sfinta Sofia, însemnele de viţă ale 
mitropolitului Petru Movilă. 

La pavilionul românesc al expoziţiei, aglome- 
ratie mare. 

Un film bun al lui luri Dovgani: 
transatlantic”, 


Al 17-lea 


Studiourile închegate de Dovjenko, Pa- 
vilionul în care a filmat ,,Sciors”. O policlinică 
excelent utilată pentru salariaţii studioului. 
Pavilioane noi în construcție, Aparataj modern. 
Pe unul din platouri, decorul unui film con- 
temporan. Biroul unui director de uzină cu 
probleme de producţie și personal. 

După vizita obișnuită şi neprotocolară, un 
cadou cu semnificație, Livada sădită de Dov- 
jenko în incinta studioului a rodit. Sîntem invi- 
tati să culegem mere din primul pom plantat 
acolo de el, 

Poartă noroc, pe spun gazdele. 

L-am adus acasă, E un măr mic, verde, cuo 
pată galben-roz pe partea dinspre soare. 

Am să verific dacă insotitoarea noastră a 


avut dreptate, 
Irina PETRESCU 


ecë Yoe 


Marturisesc că am întirziat citeva 
zile bune cu predarea articolului de 
faţă, pentru.cë nu e deloc ușor să 
cuprinzi într-o privire globală, ne- 
părtinitoare, toate programele ce 
conțin muzică uşoară la televiziune. 
Mi-am revăzut nişte mai vechi fişe, 
mi-am reactivizat memoria prin con- 
spectarea „Programului Radio-TV" 
(poate că articolul ar trebui să în- 
ceapă tocmai prin cîteva observaţii 
la adresa acestei „foi volante”) şi în 
cele din urmă am pus totul pe hirtie. 


„PRD CE EIN ISA EDD e TRE 
„Varietăţile“, cu tot ce au ele 
E E PIE PS TRETI 


Trebuie spus, din capul locului, că 
Televiziunea își aduce o contribuție 
mult mai substanţială decit radio-ul 
în ceea ce priveşte înregistrările în 
domeniul muzicii ușoare (si, para- 
doxal, cele mai bune imprimëri ale 
TV-ului se fac în studioul T.8, la... 
Radio!), lar dintre toate redecţiile, 
uvarietëtile” lui Tudor Vornicu — 
forțate pesemne şi de necesităţi, 
dar dovedind şi mai multă preocu- 
pare şi lărgime de vederi — sînt cele 
mai productive, As afirma chiar că, 


De ce a lipsit 
din „Ediţia specii 
formaţia „Phoeni 


” 


dacă 
activitat 

lună, pe celelalte căi de 
biică ar intra în acest r e 
mult 4—5 melodii noi: Din punct de 
vedere cantitativ, lucrurile m 
relativ bine: aproape că nu este săp- 
tărnînă în care să nu existe oem 4 
de „varietăţi”( îndeobşte, muzică 
ușoară şi glume). 

Dar calitativi 

În primul rînd nu poate scăpa aten 
iei o anume alunecare spre şablon. 
Faptul apare însă ca normal, dacă ne 
gindim că realizatorii sînt cam ace- 
iaşi, lar emisiunile — numeroase, 
Destul de puține sînt programele 
ce caută o rezolvare aparte, ieșind 
din schema: un cîntec, o_poantă, un 
cîntec... Aș cita aici, cu toate scăde- 
rile sale, „Marea noastră vedetă: 
marea“, (Real i 
isul unei nopţ 
iu Dumitru—Alex 
„Profilurile pe 625 I 
luiași cuplu. Sînt însă 
de întîlnire a unei m 


pentru! că 
separat, r 
muncii co 
micul ecra 
trebuie să 


Muzica ușoară la televizor 


Nu rideti1 e 
Muzica, uşoară are nevoie 
de seriozitate, 
Uneori are nevoie 
si de penalizări 


care le dă realizatorului, care mai 
are și un scenariu sau nişte vorbe de 
duh. „Materialul“ se așează, după 
principiul „o felie—altă felie” şi 
iese un tort de toată frumusețea. 
Poate tocmai de aceea realizările 
„echipelor“ sudate (există şi ar fi 
bine să fie cultivate), formate din 
oameni cu afinități, cu preocupări 
comune, sînt net superioare, 

Nu pun că ar fi uşor să faci o 
emisiune de varietăți. Din contră, 


Marina Voica, o absentă 
din filmul destinat Olimpiadei 
IEZI EU 


i o ştiu foarte bine (am colaborat 
a vreo două și n-aș putea spune că 
m inaugurat o nouă epocă în acest 
u). Dar dacă fiecare s-ar stră- 
să aducă ceva nou, proaspăt, 
tentia, ar fi excelent. 
ele ce nu pot fi trecute 
concertele organi 


Între initiati 
cu vederea ar fi 
zate de TV în ci 
producţie de la întreprinderea „Da- 
cia” sau uzinele „Semănătoarea” (in- 
titulate sugestiv ,,Pretuire”, real 
zate de Tudor Vornicu) — cu m 
cintëreti capete de a 
rea (printre altele chiar în em 
nea din seara zilei de 23 August — 
„Un, zim un cîntec, o floare”) a 
interpret de folk Mir- 

alizatori: loana Bogd. 
scu); momente bune, 
în general, au fost şi in emisiunea 
„3600“. Ar mai fi de semnalat preo- 
cuparea. întru „captarea“ tuturor 
turneelor mai importante ale unor 
artiști “Refrene din Ţările 
de Jos: Therese Steinmetz“ — rea- 
lizator Andrei Bădeanu (dar unde-i 
filmul aceluiaşi regizor cu Jacques 
Hustin?). În rest — cam aceiași cîn- 
tëreti (adevărul este că avem foarte 
puţini), dar repetarea frecventă ar 
fi de dorit să se producă în cazul ve- 
detelor si nu al soliştilor “minori. 


Dar chiar solistii cunoscuţi îşi aleg 
adesea cîntece anoste... Puţini sînt 
cei ce sînt „la zi” cu succesele inter- 
naţionale, 

Impresia de mult, în ceea ce pri- 
veşte muzica uşoară, nu este dată de 
numărul de minute afectate (sînt 
zile întregi, cînd în 12—13 ore de 
emisiune, nu găsim mai deloc muzică 
ușoară), ci de prea numeroasele pro- 
grame slabe, în care se găzduiesc 
melodii sau interpreţi „profesio- 


Ovidiu Lipan: 
un baterist de talie internațională 
Pe IE CEI 


nisti” sau amatori, fără sare şi piper. 
Căci, iată: antracte muzicale (foarte 
slabe) în ,decedatele', Post-mer ] 
si „Apartamentul“; bietul. „Dicţio- 
nar muzical distra (ce se reia încă 
pe programul il jedete ale muzi- 
cii uşoare” — cu filme în general 
foarte vechi, în care este intercalat, 
complet neinspirat, si cîte un ci 
ân cu cîte o melodie care-l 
așează în postură de arr 


de onoare! 
de la Conc | 
ă de la Con- 
stanta sînt întrerupte pentru a face 
loc unor meciuri de fotbal între 
studenţi veniţi în vacanţă, sau unui 
film, ce putea, desigur, să mai as- 
tepte. De aceea cred că o bună parte 
dintre telespectatori nu știu cum a 
fost în realitate acest festival: bun, 
prost, mediocru, căci în întregime 
l-au urmărit doar cei vreo două sute 
de spectatori din stal. 


Mai multe umbre decît lumini... 
E ERE SEDERE DI ET PERIE 

Din motive ce-mi vor rămîne, 
probabil, veşnic necunoscute, „mu- 
zicalul” (redacţia mu a) dă la ivea- 


li lucruri mult mai puţin antrenante 
decît redacţia de varietăți, ocupin- 
du-se în „recitaluri“ de interpreții 
pe care colegii lor de la „varietăţi” 
ti ignoră pe drept cuvint. 

Dintre programele interesante, să 
reținem apariţiile formaţiei „Can- 
tabile” (în privința realizărilor lor 
independente sînt în continuare cir- 
cumspect, mai ales ca apariție sce. 
nică) și a lui Denise Constantinescu, 
George Enache; emisiunea „inter- 
pretul săptămînii” cu Ruxandra 
Ghiatë si cam atit, Cum rëminë cu... 
săptămîna?... Desigur, si de inter- 
pretii mai modesti trebuie să se 


ocupe cineva, dar promovarea „mode-. - 


stiei” să nu ne fie unica preocupare... 
Am impresia că în această redacţie, 
muzica ușoară (cea de calitate, 
desigur) este lăsată cam pe planul 
doi, ,Steaua fără nume", după păre- 
rea mea, a devenit în uitima vreme o 
emisiune la care e preferabil să 
închizi aparatul, dacă nu vrei să-ți 
dispară zimbetul de pe buze, Melodii 
gen anii '40 — '50, juriu darnic, ca 
în fața propriilor odrasle, „stele“ pe 
care cu, personal, nu ie-aș include 


se pa . x VĂ 
ingineră, actriță, cintdreata 
SETAREA 
de amatori. 


ult zgomot 
eanu, Pauia 


nici într-o emisiune 
(Doina Moroşanu 
pentru nimic, Stela C 
Stănciulescu, George Brenner. si 
alţii al căror nume îmi scapă, si nu 
e de mirare, N-aș fi atit de sever 
cu această emisiune dacă n-ar avea 
pretenţia cë lansează interpreți 
uprofesionisti”). 

la schimb, e bine că ni s-au oferit 
imagini (puţine însă) de la festiva- 
turile de la Opole, Bratislava, Buda- 
pesta, Sopot, Slincev Briag. Mai ve- 
dem si noi cum e în altă parte; iar 
cînd mai apare şi un particip: 
român, e și 
tesc multe de 
mirobolante şi despre nedreptățiie 
care, chipurile, ni se fac. Așa, însă, 
am văzut-o cu toţii pe Dida Drăgan 
la Sopot (ce bine ar fi fost s-o fi putut 
vedea și pe Aura Urziceanu la 
Knokke...), cintind fais si tipind la un 
moment dat dë nc-a inghejat sin- 
gele in vine. De textul lui Mandy, 
ce së mai vorbim.. ar că trebuia 
dat pe o hirtie juriului, cë nu se mai 
înțelegea nimic din el. Nu, stimate 
Romulus Vulpescu, hu numai maes- 
trul de sunet e de vină în ceea ce 
priveşte dictia.. Ar fi păcat ca Dida 
Drăgan să fie încurajată să meargă 
în continuare pe acest drum: am 


i bine. Prea se poves- 
pre evoluţiile noastre 


40 


PN N N N, 


PP F 


încurajat-o şi lăudat-o la debut și e 
păcat să nu-și fructifice calităţile. 
Oricum, recitalul s. (retransmis 
prin Interviziunet) a fost o probă 


de cum nu trebuie să cînte cineva 
româneşte. 

În sfirsit, „Portativ '72” — „re 
vistă a muzicii ușoare TV“, Mult 


timp transmisă numai pe programul 
li (1) este un exemplu tipic de 
emisiune fără personalitate. Chiar 
bunele intenţii se îmbracă aici în 
cenușiu; „serialul Folk“ a rămas la 
primul invitat: Horia Paraschivescu; 
compozitorii chemaţi în studio nu 
spun nimic demn de luat în seamă; 
a fost ratată chiar și una din rarele 
excelente inițiative — filmarea a 6-7 
noi compoziţii ale formaţiei Phoenix, 
anunţate drept „prelucrări pe motive 
folclorice“(11) si lipsite deo prezen- 
tare competentă. 


Tineretul, timid, încearcă... 
e TENIS 

Mai multă dezinvoltură s-ar cere 
emisiunilor realizate în cadrul redac- 
tiei de tineret, căci muzica ușoară se 
adresează prin excelență tinerilor. 
Si lucruri bune s-au făcut destule: 
formaţii „pop“, prezentate la noi 
drept „cap de afiș" al emisiunii „Ritm, 
tinereţe, dans"; mai apare şi cîte un 
cintëret folk.. Din păcate, nici nu 
vë dați seama cît de greu-e să alegi 
cinci cîntece bune într-o lună din 


- es 
Mihai Constantinescu: 
compozitor, textier, cintëret 
aer zar SE aa 


cauza lipsei de melodii româneşti 
valoroase. 

Tele-Topul, concurs TV destul de 
popular, a încercat o formulă, dar 
nu este ceca ce ar trebui să fie, Si 
nici nu întrevăd șansa de a se dina- 
miza, dacă va stărui în rigiditate, 
Ceea ce dorim, si cred că sintem în 
asentimentul telespectatorilor, este 
mai multă muzică îndrăgită de tine- 
ret, mai mulţi compozitori tineri, 
mai multe melodii bune (decit patru 
compozitori cu patru lucrări slabe, 
mai bine unul-cu patru e.) 

„Promenada. du icala” este, din 
păcate, pe programul Il (se reiau 
fragmente, sîmbătă dimineața şi pe 
I). Spun „din păcate“, căci este cu 
totul lăudabilă preocuparea realiza- 
torilor de a găzdui momente muzi- 
cale cit mai multe si mai bune. Aici 
se poate vedea cel mai bine citi in- 
terpreti de valoare avem: în cele 
cîteva luni de existență a emisiunii, 
au fost epuizați aproape toţi! Ar fi 
indicată filmarea mai multor grupuri 
vocal-instrumentale (au fost doar. 
„Roșu și Negru“ si ,Sincron”, parcă). 
În ceea ce privește filmele cu solişti 
străini, poate că peliculele cu Andy 
Williams, Nancy Sinatra, Dionne 
Warwick; Sandie Shaw, s.a., vor fi 
„concesionate“ sir altor emisiuni 


(„Portativ +72“, să zicem), căci prea 
se spune că nu există filme cu vedete 
străine. În „ediția specială” a acestei 
emisiuni prezentată într-o zi de ma- 
ximă audiență — 24 August— am 
văzut filmul realizat pentru' a fi 
prezentat în cadrul Olimpiadei de 
la Mënchen, film ce ar fi trebuit să 
cuprindă tot ce avem mai bun în 
muzica ușoară, tocmai de aceca ne-a 
uimit lipsa unor Marina Voica. Anda 
Călugăreanu, Phoenix 

Nu pot fi trecute cu vederea, de 
asemenea, momentele muzicale reu- 
şite din cadrul emisiun lor în limba 
maghiară şi germa 


În loc de concluzii 
TE OPEREI TEPERT 
În mod cert, de muzică ușoară este 
nevoie. Telespectatorul o cere — 
sondajele atestă acest apetit și sen- 
zaţia pe care O au Unii, că se acordă 
prea multă atenție acestui gen, este 


creată — repet — de muzica ușoară 
proastă, tolerată în cantităţi aprecia- 
bile. Prea multi amatori, diletanti, 


groapă” prea ușor en 
(fragmente din ele se pot ua atunci 
cînd nu putem aduce nimic nou sau 
nimic bun 

Avem citeva talente, vedete au- 
tentice, cărora se pare că redacţia de 


Corina 
0 stea cu 


varietăți s-a hotărît să 
sfîrşit, atenția cuveni 
du-le niste re nar consistente. 
Vreau să scriu aici că am tot respec- 
tul pentru acei citiva interpreți ca- 
re-şi cîntăresc si pregătesc cu minu- 
tiozitate apariţiile la TV. (prea pu- 
tini însă, din păcate), Avem si destui 
realizatori buni si redactori muzicali 
valoroși (Titus Munteanu, Aurora 
Andronache, Petre M 
Jelëscu ș:a.), ne lipsesc în 
domeniul discurilor şi turn 
„producători-coordonatori 
căâtori a tot e ncu în muzica 
ușoară, şi competenți. 
„Show-b ca și filmul, 
şi artă si ind ule deci de- 
păşit stadiul artizanatului. În acest 
sens trebuie spus stăm destul 
de prost cu disciplina şi cu seriozi- 
tatea. Poate pentru că nimeni nu ia 
nici o mësu va textierilor 
care nu aduc tex la timp, a in- 
strumentistilor nepregititi, a solis- 
tilor lipsiţi de corec 
sională (l-a penalizat c 
Spătaru pentru că a dat peste cap 
programul Concursului național? 
Nu, din contra, chiar!). Dar poate că 
nu este aici locul să spunem toate 
astea... 


Octavian URSULESCU 


_ taneitate și adevăr ale unor 


telesfirsit de săptămînă 


„Cine se 


scoală de 


dimineaţă“ 


Despre telesfirsiturile de săptă- 
minë ale micilor spectatori n-am 
prea avut prilejul să vorbim în 
cadrul acestei rubrici, degi dimine- 
tile duminicale au oferit de-a lungul 
timpului, adesea, motive da reflectie. 
Odată, demult, pe vremea lui 
Val-Virtej și a baronului Mënchau- 
sen (să nu uităm —- au acaparat luni 
și ani de zile un public fidel si nume- 
ros) lucrurile erau mai simple: mag- 
netul micului ecran funcționa ire- 
proșabil, si chiar dacă o aventură 
sau alta erau cusute la vedere, cu 
foarte multă atë alba, în așteptarea 
përipetiilor viitoare ale faimosului 
echipaj, publicul constant a! serialu- 
lui nu-si pierdea nici răbdarea, nici 
curajul, ba chiar își ascutea curiozi- 
tatea şi nerăbdarea. Diferiti „magneţi 
de import” s-au succedat apoi, pe 
rînd, lăsînd în urmă nostalgia: Se- 
bastien, Marine Boy, Ali, Flipper... 
Nostalgia principală însă a rămas 
alta: că micul nostru ecran (este 
firesc— nu-i aşa?—să ne intereseze 
cu preponderență producţia origi- 
nală) n-a mai găsit o idee cu forța de 
penetratie a serialului Val-Virtej...O 
vreme, o bună bucată de vreme, 
diminetile duminicale s-au demagne- 
tizat... 

Între timp, înseși obiectivele celei 
mai ample emisiuni pentru copii 
(pla firesc; în orele de răgaz ale 
sitului de săptămină) s-au 
metamorfozat, în pas cu vremea, 
şi-au propus, fapt evi- 
dent, Sa atribuie final civice mai 
pronunțate programelor adresate 
tinerei generaţii de telespectatori. 
intenţie, hotărît lucru, binevenită, 
răspunzind unei situaţii de fapt: 
ponderea tineretului. în ansamblul 
vieţii sociale este, și trebuie să fie, 
din ce în ce mai importantă. Așa 
se face că reporterii televiziunii 
s-au aflat din ce în ce mai des în mij- 
locul unor colective de elevi, înre- 
gistrindu-le preocupările, gindurile, 
aspiraţiile, Aşa se face că emisiunea 
ucravatelor roșii“ a făcut un pas 
spreviata de fiecare zi a personaje- 
lor sale, Numai că scînteile de spon- 


investigaţii au fost rare,nt 
fost dat să ascultăm fraze ce 
nate și să vedem copii 
orice urmă de copil 
cînd în jurul n 
adevăraţi, la minunata 
ceritatii absoluta. Așadar, 


buzunar : este foarte bine că emisiu- 
nea cravatelor roşii încearcă să se 
apropie de cotidianul eroilor săi, nu 
este la fel de bine că uneori, în loc 
să surprindă viaţa, își propune (grea 
misiune!) să o „producă“ în eprubete- ` 
le uhor scenarii de viaţă sterile. 

Doi la buzunar: în ultimele luni, 
ponderea programelor cu specific a 
tistic adresate copiilor a scăzut simţi- 
tor. Alecu şi Alec răfoiesc în continua- 
re cu farmec scrisori, dar s-a uitat, 
parcă, de „afară-i vopsit gardu' 
untru-i leopardu'“, adică de pricepe- 
rea aceluiași Alecu Popovici în scrie- 
rea unor piese sau piesete care, 
îndeobște, au însemnat reale bucurii 
pentru. copii. ,Magnetul” Mihaela 
(ce cuplu plăcut acesta, Mihaela Is- 
trate—lurie Darie) a devenit apa- 
naj de arhivă si întreţine bucuria co- 
piilor mai mult în reluare, pe progra- 
mul doi. Teatrul „lon Creangă” (care 
are atitia actori cu mare prizë la 
publicul specific) este solicitat arare- 
ori, şi parcă incidental. Cele două 
foarte pricepute regizoare în îndru- 
marea unor spectacole cu copii, 
Tatiana Sireteanu si Erika Petruşa, au 
mai puţin de lucru, pentru că în cola- 
borarea televiziunii cu scriitorii de 
gen intervin absente prea indelun- 
gate. Si aşa mai departe, Această 
rarefiere a: preocupărilor artistice 
nu poate fi de bun augur pentru 
structura. programelor destin 
piilor. Ne bucurăm să asistăm 
competiții ale talentului, ale price- 
perii şi ale îndeminării. Dar, dincolo 
de aceste necesare incursiuni în 
lumea de azi a tinerei generaţii, 
arta,cu misiunile ei formative de prim 
rang, își revendică locul- şi rolul 
în ansamblul preocupărilor educative 
ale micului ecran. Asta, pentru ca 
„cine se scoală de dimineață” să 
ajungă, într-adevăr, departe, așa cum 
o dorim, desigur, cu toții... 

Se vorbeşte tot mai insistent des- 
pre. serialul „Cireşarilo aflat, se 
pare, într-o fază avansată de reali- 
zare. lnitiativi excelentă 
ca ținuta artist 
cu atît mai m 
daje au de 
a lui Co 
adevărat 
printre destin 
teptind ace 


rite son- 


} însă, ceilaiti reali- 
melor pentru copii ar 
u rëminë în expectativă... 
Călin CĂLIMAN 


— lurie Darie 


Nx 


Ce să spunem 


Pentru Miinchen, 
Topescu, luptător pe 
baricadele 
informatiei, 
merită 
un titlu olimpic 


Am impresia că patru telecomentatori din 
cinci nu ştiu (încă...) ce să spună în reportajele 
lor. Vorbitorii dinlăuntrul camerelor de luat 
vederi sînt terorizati pe de o parte de ideea că 
nu trebuie să vorbească prea mult (deci, nu ca 
la radio), iar pe de altt. parte că trebuie să 
rostească fraze cu miez, Cëzuti în această cursă 
perfidă (și: — rimind ciudat cu condiția ar- 
tei) —-o seamă-ntreagă de reporteri realizea- 
ză o performanţă inversă fa contraperforman- 
ta, deci), vorbind prea mult şi spunind prea pu- 
ţin. E taina insuccesulut în materie de scris, 
Pe hîrtie sau în microfon. 

Obsesia lui „la TV nu trebuie vorbit mult” 
vine dintr-o observare superficială a filmelor 
americane despre care:s-a înrădăcinat prejude- 
cata că, de fapt, cuprind foarte puţin ` cuvinte, 
Eroare. Filmele amintite, inclusiv cele western 
sau polițiste (de „acţiune", deci) posedă foarte 
multe cuvinte; vorbele, însă, trec neobservate 
ca ,vorbe'', deoarece ele nu dublează imaginea, 
nu ne arată ceea ce vedetn oricum si fără ajuto- 
rul lor, nu spun ceeace ştim şi singuri ci, dim- 
potrivă, vorbele acestea ne'aratë ceea ce nu ve- 
dem sau ne ajută să înțelegeam ceea ce vedem. 

Unul dintre comentatorii care au descoperit 
secretul reportajului TV este Cristian Topes- 
cu. Intuind că misiunea lui nu este.de a descrie, 
ci de a informa, Ţopescu mobilează ecranul cu 
o mare și la chestiune cântitate de fapte. (Erha- 
nuel Valeriu, altă prezență impresionantă a 
TV, mizează mai departe pe întrebări, nervozi- 
tate si polemică). Imi amintesc, de pildă, o emi- 
siune dificilă din timpulsOlimpiadei: semifina- 
lele ta canotaj academie, Dificită din pricina 
pauzelor lungi între două probe, a lacului in- 
expresiv, anon-actiunti: bărci pe apă în astep- 
tare. Vigilent, Topescu umplea aceste pauze cu 
cifre, date, fapte, întîmplări şi adnotări pe mar- 
ginea canotajului academic, trecînd de ia ex- 
plicarea tehnicii la dramele intime ale neo-zee- 
landezilor şi de la aceştia la metodele de antre- 
nament din R.D. Germană — în așa fel încît 
dădea impresia unui luptător pe baricadele in- 
formaţiei care trage, fără milă, în vidul-duş- 
man. Cu o muniţie inepuizabilă și cu calmul ce- 
lui ce posedă o bună hartă de operaţiuni. Din 
vreme. Si prevăzînd toate amplasamentele ina- 
micului. Dar ce înseamnă asta? Înseamnă că 
reporterul TV nu mai poate acţiona spontan, 
bizuindu-se doar pe desteptëciune, plus obser- 
vatie, eventual „inspirație“, ci blindat cu o 
severă cultură sportivă. Care vine din muncă 
şi de demult. 

Reporterul sportiv pentru gazetă le scçie la 
cinci minute după meci, reporterul pentru te- 
leviziune le scrie cu cinci luni înainte de meci. 


Al. MIRODAN 


Caricatură de 
Clenciu 


Glenda R. 


Pentru noi a apărut deod. 
O explozie de talent, de feminitate, de fermi- 
tate. Gestul blind, glasul s. Sau glasul 
biînd, gestul tăios, Privirea strafulgerinda, 
mersul orgolios. 

Pentru cine a văzut-o, pentru prima dată, 
trezindu-se, singură, în palatul rec 
al Engliterei secolului ai XVI-I 
auzit, pentru prima dată, stri 
„Kate! Kate! Kate Ashley 
putea fi Elisabeth R. 

Numai chipul ei și nu un altul, numai 
mersul ei si nu un altul, puteau înfățișa voinţa 
de fier, ascunsă sub surisul de catifea, a celei 
care a condus Anglia timp de aproape patru 
decenii: Elisabeth R, „cea mai superb insulară 
dintre toţi regii şi toate reginele Angliei”, 
cum o califică Enciclopedia britanică. Numele 
ei a rămas cartea de vizită a uneia dintre cele 
mai glorioase, dacă nu cea mai glorioasă epocă 
din istoria Angliei — epoca poeților elisabe- 
thani şi a distrugerii Invincibilei Armade. 


i, CaO surpriză, 


ul ei or: 
" ea, numai caj 


Superb Insulara Glenda: Jackson 


În ceea ce privește pe interpreta: Elisa- 
bethei, Glenda Jackson, puţini știu că fetiţa: 
originară din Cheshire — pinë să devină superb: 
insulara Glenda R. — a traversat ani lungi în. 
anonimatul unor modeste trupe de teatru, 
cutreierind Anglia în turnee, sau, de cele mai 
multe ori, somind. Ani lungi, pînă cînd, într-o 
zi, faimosul Peter Brook îi propune să facă 
parte din Royal Shakespeare Company. Și iar 
ani lungi, pînă cînd, abia în urmă cu patru ani, 
Glenda Jackson debutează in film, devenind 
însă imediat. cea mai solicitată actriţă britanică. 

Gustul mierii amare l-am simţit și în jocul 
Ritei Tushingham, alt star anti-star lansat o dată 
cu ofensiva ,,furiosilor”, tot atunci cînd Glenda 
Jackson se făcea pentru prima dată remarcată 
în teatru de către cei ce „priveau înapoi cu 
mînie“. Dar succesul s-a lăsat încă mult astep- 
tat de cea mai mare dintre cele patru fiice ale 
zidarului și a casieriței din Cheshire. lar cînd 
în primăvara acestui an, telefonul a sunat 
tocmai din California să o anunţe cë Oscarul”71 
i-a fost decernat (pentru ce! de-al treilea rolin 
film), Glenda, sculată din somn (la Londra 
era 6 dimineața), a răspuns poate, cu aceeași 
voce răguşită și aspră cu care am auzit-o stri- 
gînd pe Kate Ashley: „Eşti sigur?" 

Glenda Jackson 1a, asemenea autorita- 
rei regine, o întreagă curte de politicieni, 
curtezani, ambasadori de străluciți actori, 
exemplificînd, încă o „ vocaţia cineastilor 
britanici de a privi trecutul cu ochii prezentu- 
lui. Elisabeth R. va fi pentru noi mult timp 
sinonimă cu Glenda R. Dar i ne vom întreba 
pînă cînd, vom găs punsul într-un alt rol 
al actriţei, în care ea este la fel de convingător, 
la fel de sigur, rivala ei: Maria Stuart, cea pe 
care a acceptat s-o trim la moarte după 
ce ani de zile s-a opus, cit a putut, temindu-se 
probabil și de judecata istoriei. Atunci, cu 
siguranță, numai chipul ei, si nu un altul, numai 
mersul ei, si nu un altul, vor înfățișa pentru 
noi pe nefericita regină a Scoției. 

Adina DARIAN 


teleglob 


Culorile 


9 Televiziunea în culori s-a dovedit a fi 
un adevărat măr al discordiei în Italia,agitind 
intens, în vara acestui an, viața politică italia- 
në, Şi asta pentru că Italia nu a optat încă pen- 
tru unul din cele două sisteme de televiziune 
în culori, cel francez (SECAM) sau cel vest- 
german (PAL). Un adevărat „război al culorii“ 
care ar putea duce la o criză guvernamentală: 
democrat-creştinii sint partizanii sistemului 
francez, iar social-democraţii,republicanii şi — 
lucru important — industriasii producători de 
televizoare preferă sistemul vest-german. Dacă 
va fi o criză, va fi „o criză în culori”. În even- 
tualitatea adaptării sistemului SECAM, „(ran- 
cezii sînt dispuși să plătească un preț politic“ 
(„L'Europeo“) și să facă o serie de concesii în ce 
privește interesele lor pe Piaţa comună agri- 
colă. Între altele, Franţa nu va impune măsuri 
restrictive la importul de vin italian si nu se 
va opune importurilor italiene de porumb din 
SUA şi Argentina, la prețuri mult maimici 
decit celeimpuse de reglementările comunitare. 
Între o Scyllă politică şi o Caribdă economică, 
cine va învinge? SECAM sau PAL? Între altele, 
trebuie spus că pentru sistemul vest-german 
au optat, cuexceptia Franței, toate ţările Euro- 

cidentale. 


@ După cum se știe, la posturile de televi- 
ziune americane au fost interzise reclamele 
pentru țigări. Numai că imaginaţia şi fantezia 
agenților de publicitate nu au limite. Ei au 
reuşit să strecoare într-un program. publici- 
tar un filmuleţ de un minut, un minut şi 
jumătate, care prezenta telespectatorilor o 
cascadă de nenorociri: cutremure, inundații, 
incendii, uragane, catastrofe aviatice, naufra- 
gii, etc. La sfirşit, o voce suavă constata: 
„Sînt si nenorociri mai mari decit fumatul”. 


e O companie britanică de hoteluri va ins» 
tala televizoare în camere, oferind 
săi posibilitatea de a vedea, la alegere, diferite 
emisiuni informative, filme, piese de teatru, 
printr-un sistem de televiziune în circuit în- 
chis. Investiţiile vor fi recuperate din venitu- 
rile aduse de reclame. 


U) În schimb, japonezii, care apelează la taxiu- 


rile dotate cu televizoare, sînt oarecum nemul- 
tumiti de acest „confort sporit”. Pe de o parte, 
emisiunile interesante îi rețin citeva minute 
în plus în maşină, iar pe de altă parte, profi- 
tind de lipsa de atenție a clientului, şoferii aleg 
traseele cele mai lungi. Ceea ce costă! 


@ A fost pus în vinzare un sistem TV care 
ne va apăra de vizite nedorite, de musafiri 
nepoftiti. La simpla apăsare pe butonul sone- 
riei se declanșează o cameră care transmite 
imaginea celui din faţa ușii. 

e Primulserial realizat de Studioul de film 
al Televiziunii Române, „Urmărirea“, a fost 
difuzat cu succes în Finlanda. 


@ La Frankfurt va fi datë în exploatare pri- 
ma rețea TV destinată învățămîntului din Re- 
publica Federală a Germaniei, care va transmite 
programe pentru 150 de şcoli. 


8 Încă un mare cineast care a acceptat să 


lucreze pentru televiziune, Michelangelo An- 
tonioni a filmat timp de o lună şi jumătate in 
China si va realiza pentru televiziunea italiană 
un amplu reportaj despre viața poporului chi- 
nez. 


— — —  — 

6 Televiziunea maghiară nu transmite lu- 
nea. Explicația e extrem de interesantë. Se o- 
feră astfel telespectatorului libertatea ca, cel 
puţin o dată pe săptămînă, să-și facă un pro- 
gram independent de emisiunile televiziunii. 
M 


Andrei IRIMIA 


l 


-Filme multe anul are... 


e Cinemateca 


şi-a reluat activitatea 
e Vor fi reintroduse abonamentele 
e „Seri ale prietenilor filmului“ 


e În reluare „duelul“ 


Garbo-Dietrich 


e Kurosawa, Bergman, Wajda, 


prin 


ire regizorii stagiunii 


Noul director al Arhivei Natio- 
nale de Filme, Nicolae Zeicu, ne în- 
timpină cu biroul plin de hirtii. 
Sint tocmai proiectele de reperto- 
riu ale recent inauguratei stagiuni. 


Rep.: Ce vă propuneţi în reper- 
toriul nou? 


N. Zeicu: Dorim ca unicul cine- 
matograt de arhivă din tarë să devină 
echivalentul unei cuprinzătoare bi- 
blioteci, în care să poată fi vizionate 
cele mai valoroase opere din toate 
epocile, Nu numai calitatea, dar și 
cifra filmelor vrem să fie la 0 cotă 
înalță: peste patru sute. De curînd, 
sala Cinematecii din str. 13 Decem- 
brie (275 locuri) a trecut — cum de 
multă vreme ar fi fost firesc să fie 
— în patrimoniul Arhivei și, reno- 
vată va constitui, cred, o ambiantë 
plëcutë pentru spectatori. 


Dublă așteptare 


Frumoasa Ava Gardner; regină a 
ecranului timp de 30 de ani, s-a re- 
tras într-o parcimonioasă așteptare: 
după 1965, ea a turnat numai trei 
filme (dintre care „Mayerling“ a fost 
Văzut gi pe ecranele noastre). Acum 
joacă din nou. Cezace nu înseamnă 
că timpul a vestejit cutnva interesul 
tu care admiratorii 0 așteaptă, la 
rîndu-te, 


TT Rra 
Aşteptind-o pe Gardner... 


Locuri vacante? 


Domnul uscëtiv, cu havană, din 
fotografia alăturată, este celebrul 
Groucho, protagonistul şi animatorul 
nu mai puțin celebrei familii cinema- 


t-tb—— -—— 

Rep.: Veti aplica vechiul sistem de 
vinzare a biletelor sau vă veti în- 
toarce, cum ar fi mai „în tradiție“, 
la difuzarea locurilor prin abona- 
ment? 


N.Z.: Vom imbin sis- 
teme, in sensul cë la unele ciciuri 
mai importante vom difuza abona= 
mente „în alb”, urmînd ca spectato- 
rul să-şi poată reține locul nu cu luni 
si săptămini înainte, cum se întîm- 
pla, ci poate chiar în preziua spec- 
tacolului... 


—QO————————— 
Rep.: Provincia va fi uitată, ca 
în anii trecuţi? 


N.Z.: Respectind legislația internă 
şi internațională, Arhiva Naţională de 
Filme va organiza în citeva orase(Cluj, 
lași, Timişoara, Sibiu, Craiova, Piteşti) 
proiecţii cu caracter necomercial, pe 
bază de abonament, în cadrul unor 
„seri ale prietenilor filmului“. 


m ma 
Rep.: Ce vor vedea cinefilii bucu- 
restenit 


N.Z.: La început, două cicluri, 
cuprinzind în total 30—50 filme: 
„Etică şi echitate socialistă”, respec- 
tiv „Fimul, oglindă a raportului in- 
divid-colectivitate“, care vor urmări 
să se implice direct în formarea cons- 
tiintei sociale.a omului nou. Alte 
trei cicluri, cuprinzind 35—45 fil- 
me, vor fi dedicate unei mai bune cu- 
noasteri a genurilor şi speciilor 
matografice (un ciclu de documentare, 
unul ,de filme de montaj, al treilea 
— de filme fantastice). Pe de altă 
parte, vom prezenta programe alcă- 
tuite din operele unor regizori de 
talia lui A. Kurosawa, K. Mizoguchi, 
Ingmar Bergman, Satyajit Ray şi 
Andrzej Wajda; Poate si mai atractive 
vor fi, cum au fost şi în alte stagiuni, 
programele consacrate unor mari ac- 
tori ca Greta Garbo, Marlëne Die- 
trich, Laurel şi Hardy, Spencer Tracy, 
Gary Cooper, Gërard Philipe, Igor 
llinski, Grigore Vasiliu—Birlic, De 
asemena, continuînd piosul obicei 
din stagiunea trecută, vom aduce un 
„Omagiu autorilor si actorilor dis- 


CINEMATECA 


përuti în 1972”, Aniversërii unui 
sfert de veac de la instaurarea 'Repu- 
blicii ti vom dedica o selecție de 
filme românești. 


———— —: — -— —— 
Rep.: Se varelua, in sfirsit, ,abo- 


namentul T”? 


——— — ————— -—— 

N.Z.: Da, şi sperăm să fie punctul 
magnetic al stagiunii pentru tinerii 
spectatori. Vom intitula acest ci- 
ciu „Achiziţii recente” și îi vom re- 

35—40 pelicule. Pandantul 

program de „noutăţi” va 
în matineele de filme aflate 
nul an de licență si pe care le 
rupa sub titlul comun „Ultimul 
an cind puteți vedea“... (aproxima- 
tiv 70 de titluri). Si, în sfirgit, să nu 
uităm retrospectivele filmului bul- 
gar, est-german, sovietic, si altele 
în curs de pregătire, Acestea vor oferi 
vederi panoramice, bine structurate, 
asupra şcolilor cinematografice res- 
pective. 


——-:—— -— ———-— —— 
Rep.: Proiecte ambitioase, cë- 
rora ne rămîne doar së le dorim 
realizare deplină gi... mai ales 
promptitudine, exactitate... 
a m — 
N.Z. Mulţumim si promitem. 
REP. 


tografice a fraţilor Marx, La 67 de 
ani, el şi-a păstrat al năstruşnică 
şi francheta puţin ma asă cu care 
a făcut vogă pe ecranul anilor '30. 
Întrebat, de pildă, la o conferință 
de presă, ce crede despre comicii de 
azi, el și-a mărturisit totala deceptie 
pe care o încearcă în fața locurilor 
rămase disponibile în comedia con- 
temporană şi pe care nimeni nu se 
invredniceste să le ocupe. Să aibă, 
oare, dreptate? 


Groucho și epigonii 


Arletty şi amintirile 
N ARTEREI VE I ET RR 
Virsta si amintirite 


. „la 
rancez 
blicat anul 
i, întitulată 
E 74 de ani şi 
nu şi-i ascunde. Întrebată de un 
ter dece nu face un sec 
vîrstă —pe care de altf 
rea sa de azi nu o mërturises 
a răspuns: „A mi-o ascunde ar în- 
semna să-mi suprim amintirile”, 


Ingmar Bergman, în retrospectivă („O pasiune") 


Proiect 


Alfred Hitohcockar vrea să turneze 
un film cu Jeanne Moreau. Aceasta 
ar juca roiul unei cintërete de operă, 
care, în timp ce s-ar pregăti săia o 
acută, ar vedea un om înjunghindu-l 
pe altul într-o lojă a teatrului. Acuta 
s-ar transforma într-un țipăt, în 
timp te asasinul ar sări în fosa'orches: 
trei si s-ar face apoi nevăzut. Cintë- 
reata ar cădea în nesimţire și ar fi 
transportată în cabină. Revenindu-si, 
ea ar cere să rămină singură, ŞI, 
în momentul cînd ușa s-ar închide, ea 

i ri -ar grăbi spre tele- 


rma i măr. „Cui i-ar 
ea? În momentul cînd voi 
plicatie a leșinului și a aces- 
comportări, și încă șase 
e la fel de tari, voi face 
ntru dumneavoastră" — 
maestrul suspense-ului lui 


Fireşte, tenisul — 

chiar ca spectacol, ca 

| element cultural- 

prea “puţine tangi 

cu istoria şicu critic 
cinematografului, pen- 

tru ase insera într-o discuţie din do- 
meniul acestora dinurmă, Totuşi situ- 
ația „sportului alb“ la noi ncoferăun 
util şi semnificativ termen de refe- 
rinjë în urmărirea recentei evoluții 
a... cinematografului românesc. latë 
de ce. Se știe că avem în Năstase şi 
în Tiriac doi veritabili campioni, 
două „personalități” de anvergură 
europeană și mondială. Evident, ei 
hu vin din „nimic“, nu s-au născut pe 
un teritoriu pustiu, ci se integrează 
unei tradiții ilustrată de un Cara- 
lulis, de frații Viziru gi alții. Pe de 
altă parte însă, nici înaintașii lor, 
nici ei înșiși, nu sînt rezultatul 
unei selecții laborioase, în timp, nu 
se sprijină pe o amplă bază de masă. 
Uh străin neavertizat ar fi gata să 
creadă că la noi tenisul. e un sport 


foarte popular, practicat pe scară” 


largë si că tocmai acest fenomen 
a produs, prin distilare şi decantare, 
două „vîrfuri” de o asemenea talie. 
(Aşa cum se întîmplă în Austratia 
Sau în Anglia bunăoară.) Or, adevë- 
rat e tocmai contrariul: deși popula- 
rizat cu insistență prin televiziune, 
radio și presă — în urma succeselor 
lui Năstase si Ţiriac —tenisul è 
relativ puțin răspîndit în țara n 
între cei doi ași si restul m 
nisului neputindu-se stabili, deocam- 
datë, un raport de continuitate şi 
influențare directă, Mă opresc alci 
fiindcă nu vreau së profanez p: 
ocupările şi interesele unor sp 
listi cu o competență binestabi 
Vreau doar să atrag atenția asupra 
faptului că, în tenis, înaintarea s-a 
produs prin ,virfuri”, prin „perso- 


Un anume spirit documentar... 


(„Puterea și Adevărul”) 


contracimp 


Inainiare 


fara 


kë mo 


Tenisul ne oferă 
performanțe mondiale, 
Filmul nostru ne-a oferit 


un Năstase sau un Țiriac: 


nalitati” iar nu printr-un proces 
de mai mult saù mai puțin lentă, 
organică, elaborare de valori. Se 
poate, prin urmare, si aga. ` 

Cu totul altfel se petrec, actual- 
mente, lucrurile în cinematograful 
nostru. Cronica specializată a con- 
semnat, în ultimul an, o anumită 
„înaintare“ a filmului românesc de 
ficțiune, însoţită de un fe! de „diver- 
sitate în cantitate“, însăşi cantitatea 
fiind în spor. Cred că evaluarea e 
în general judicioasă. Prin filme ca 


„Puterea si. Adevărul”, „Fe 
Otilia”, „Atunci i-am conda 


gi 


toți la moarte“, „Pădurea pierdută“, 


„Nunta de” piatră“ (încă nedifuzat), 
„Astă seară  dansăm: în familie“, 
producţia noastră cinematografică 
și-a modificat în bine fizionomia. 
Dar nu datorită acţiunii „novatoare”, 
udestelenitoare” a unor „virfuri”, a 
unor personalități creatoare de excep- 
tie, ci datorită -unei ânumite clarifi- 
cări expresive a „masei” de cineasti, 
deveniți mai precişi și mai nuantati 


“i fluenţă 


cinematograficd... 


(„Felix si Otilia”) 


în discursul lor cinematografic. Fiind- 
că, orice s-ar spune, Niciunul din 
filmele seriei amintite nu a depăşit 
registrul mediu, de produs de o 
anumită demnitate culturată pentru 


oricare cinematografie națională. Fără 
îndoială, o as de afi renu e 
» deloc lipsită d 7 i, istoricii 
filmului insist mereu asupra va- 
lorii producţiei medii (ceca ce nu e 
totuna cu producția de serie). Aşa 


cum generalizează, de exemplu, Cario 
Li i, plecînd de la cea italiană: 
„Producţia medie ate o mare impor- 
tanji la orice națiune, 
osatura oricărei c ematografii sina- 
toase, popularizeazi motivele funda- 
mentale pe care ciçiva artişti reușesc 
së le creeze și stabilește un raport 
de-continuitate si solidaritate între 

marete public si virfurile cele mai 
avansatëale producției înseși, Desi- 
gur, o producţie medie demnă ja 
naștere. numai acolo unde cîțiva 
inovatori reuşesc să găsească un nou 
teritoriu de explorare, să cristalize- 
ze un filon preţios, să dea unele 
opere de vîrf indicative gi absolut 
originale. Dar aceste opere au nevoie 
da preluări, de puternice puncte 
de sprijin şi te i de aceea susti- 
nem necesitatea dea produce şi bune, 
solide filme comerciale” (subl. nsi). 
Practica noastră infirmă însă teoria 
lui Lizzani, în ceca ce are mai peremp- 
mai categoric: sîntem pe 
punctul de a demonstra că o „pro- 
ductie medie demnă” nu ia naştere 
numai atunci și acolo unde apar 
cîțiva artişti de anvergură şi că o ase- 
menea producție poate să ia naştere 
şi în absența „vîrfurilor“, Cît ede 
organică şi de durabilă această miş- 
care, se va vedea în timp. Deocam- 
dată, avem datoria de a o înregistra 
și, în măsura posibilului, de a-i ana- 


va “modificare de fizionomie 
(„Atunci i-am condamnat...) 


documentarul 
PEAS ANPC TAB 


Telex-Sahia 


O Rubrica noastră debutează fericit; ferm, 
fertit şi festiv:-la 31 octombrie, Studioul cinema- 
tografic „Alexandru Sahia” a raportat directo- 
rului şi direcţiei cinematografiei din Consiliul 
Culturii, îndeplinirea sarcinilor de plan pe anul 
1972. e In întimpinarea celei de a 25-a aniversări 
a Republicii, regizorul Octavian loniţă, cu colabo- 
rarea operatorilor Gh. Dumitru, Francisc Patak- 


, falvi. si Sorin Constantinescu, a realizat filmele 


România, ţara mea si Ritmuri. @ Pentru cea de-a 
20-a aniversare a Oneștilor, regizoarea Nina 
Behar şi operatorul Doru Segal) au terminat 
un omagiu filmat închinat primilor constructori 
şi locuitori ai celuj mai tînăr oraş moldovenesc, 
6 În cele 31 de zile ale lunii oc tombrie, cei 10 
operatori ai „Săptămînii în imagini“ au filmat 30 


de subiecte alb-negru şi 3 color. Imaginile lor au 
fost „explicate“ de cel puțin 6000 de cuvinte, 
ceea ce reprezintă un debit de circa 120 cuvinte 
pe minut sau 2 cuvinte pe secundă! BRAVO PEN- 
TRU CRAINICI! La tarifele actuale, crainicii at 
primit aproximativ 14 bani pe fiecare cuvint 
rostit si autorii textelor aproape 55 de bani 

tru fiecare cuvint scris. De unde s-ar putea trage 
concluzia că e de patru ori mai greu să le scrii 
decît să le rostesti. Oarc?!?! ë Octombrie a mai 
oferit (contra-cost, bineintelesi): Trei peisaje 
Centralei România-film si două filme Litoral 
Ministerului Turismului. (Intermediari: Alexan 
Sîrbu si Slavomir Popovici). Q lon Visu, 

zorul responsabil al Săptăminii în imagini 
realizat, pentru jurnalul nr. 40, un subiect dedicat 
Săptămiînii economiei. După care a r i 
patru săptămîni de odihnă 

legal si binemeritat, pregătind, dind şi luînd exa- 
menul de conducăror auto. 9.2600 săptimini 
(o jumitate de veac) risipite cu dărnicie vieţii, din 
care peste 1100 dăruite cinematografiei de scurt- 
metraj, au prilejuit sărbătorirea lui A. Elias în 


DOUĂ grupe de creaţie ale sectoru- 
cumentar. Între-două rele se inti- 
ul pe teme de circulație realizat de 

şi Mustafa Kiamil la cererea Inspectora- 

era! al Miliției 6 După „Apoi s-a năs- 

asul”, în care ne povestea cum se mută 

un oraș, C. Vaeni realizează acum un film în care 
ne explică cum nu se mută o salatieri de argint. 
a filmului e semnată de Petre (fără T) 
Gheorghe „de la documentar“ (pentru a nu se 
confunda cu Petre (cu T) Gheorghe, „de ta jurnal" 
Q Moda de toamnă a readus printre femeile 
regizori pasiunea pentru geografie: Eugenia Gutu— 
București; Dona Barta — Valea Prahovei; Nina 
Behar — Oneşti, Eugenia Gutu şi-a asortat fil- 
au si un premiu internațional cîștigat în 

fi de la Tbilisi @ Sfirşitul, aces- 

ce, în sfirgit, pentru regizorii 

îndeplinirea unui vechi si justificat 

so, analiză a mutatiilor ce ar fi trebuit 

S în profilul studioului ca urmare a dez- 
voltërii mijloacelor de informare audio-vizuale. 


Mirel ILIESIU 


liza caracteristicile 
dinte. 

Cu „Puterea si Adevărul" af lui 
Manole Marc după opinia Mea 
se face mai simţit în alte fil 
un anume „spirit docu tar”, dea 
sigur, nu în sensul une constitu- 
iri “şi „analize sner = - ca 
unele filme de investigaţie politico- 
socială ale iui Rosi sau Petri, de pildă 

ci în serisul că, în sfirşit, într-un 
film românesc au mai multă impor- 
tanga faptele decit povestea conven- 
tionalë (story). Nu se ,renuntë nici 
iiei fa o tema, la o schemă narativă, 
dar. elementele lor palesc în fața 
adevărului“, a problematicii, cëu- 
tată cu o anumită pertinentë şi ener- 
alë. cinematografică. In afară de 
iceasta, filmul. lui Marzus a scos în 
relief cu un plus de evidenţă, capa- 
itatea interpretativă (specific cine- 
natografică) a unor actori dotați ca 
Mircea Albulescu, Amza Pellea, lon 
esoiu, Lazăr Vrabie sau Octavian 
Cotescu. 
daptare a unui raman clasic, 
ig şi Otilia” a! lui lulian Mihu 
înviorează modalităţile obișnuite, de 
ecranizar in directia unei mai 
mari autonomii cinematografice faţă 
da textul literar de la care se pleacă, 
Aceeaşi dezinvoltură, în raport cu 
modelele literare (două povestiri 
de lon Agârbiceanu), o manifestă 

interesantul „Nunta de piatră” de 
Mircea Veroiu si Dan Pita, Interesant 
prin esentialitate, prin economie 
expresivă, printr-o cadență în 
piritul propriu atmosferei, iar nu 
una generic-spectaculara. 

ioana Creangă, mi se pare, a obser- 
vat că filmele românești încep să nu 


ai semene între ele. Ceea ce e bine, . 


lacë ne pindim la diferențierea indi- 
vidualitatilor regizorale, la aspiraţia 
onturării treptate a unor stiluri sau 
car a unor „Voci“ personale, 
Jar e mai puţin bine, dacă ne gindim 
ir fi necesar acel „ciment“, acel „aer 
nun", tare ar face ca filme foarte 
Jebite să se în ucloăscă tainic 
tre ele, subordonind „s ile indi- 
“ itale" ea pe e poate 
tabili, în acest sens, vreo legătură, 
cun raport nu de filiație sau 
influență directă ci de rezo- 
të specifică între filmela noastre? 


iu e exclus să e astfel de 
zături se cer stu interes şi 
z rigoare. Bunăoară, fi posibil 
1 studiu comparat int „Puterea” 


„Facerea lumii"? Sau între „Puterea 
Adevărul" și „Apoi i-am condam- 
at pe toţi la moarte”, dincolo de 
iptul (dar si prin fa au ace- 
lași scenarist, Titus Popovici? 
Oricum, cert e că pa serie 
le filme — de altfel programate 
pregătite cu unian sau doi în urmă, 
inematograful nostru a fëcut un 
vic pas Înainte, în zona producției 
sedii. Un pas care, fără să aducă 
neaşteptate revelații artistice, indică 
o mai solidă „aşezare“ a cineaștilor 
în matca lor specifică, o mai bună 
tëptnire a mijloacelor de expresie 
(i inclusiv a celor tehnice), Ne auto- 
rizează oare aceste sporuri, aceste 
cistiguri, să așteptăm cu mai multă 
incredere afirmarea, pe temeiul lor, 
3 unor veritabile personalități creato- 
zre,a unor artişti „de virf? Să sperăm 
că da. Fiindcă, demonstrind posibili- 
ea unui progres, în partea de mijloc 
organismului nostru cinematogra- 
fic, a unui progres, ca să zicem așa 
de jos în sus", e absolut necesar să 
inlesnim, să încurajăm —nu să o 
grăbi artificial, ceca ce de altfel nici 
nu se poate — naşterea unor mari 
lori creative. Fără ele e greu de 
conceput delinierea unei autentice 
coli naţionale si, o datë cu ea, impu- 
nerea noastră pe plen european si 
ternational. 
Ca în tenis, pentru a revëne la 
pura comparaţie ce la inceput 
pentru care cierilor 
cuvenitele scuze, 


cer 


- Florian POTRA 


avanpremierë 


„Ciprian 
Porumbescu“ 


Un nou film 
de Gheorghe Vitanidis 


— Ştiu, Gheorghe Vitanidis, că 
pentru dumneavoastră filmul „Ci- 
prian Porumbescu” e o pasiune mai 
veche. 

— E adevărat, încă din 1953 am 
visat să fac filmul acesta. Am fost 
pe plaiurile unde a trăit Ciprian 


Porumbescu și am avut norocul să 
mai întîlnesc cîţiva bătrîni care îşi 


aminteau de el. Dar, cum știți, fil- 


mul nu l-am făcut nici în 1953, nici 
în anii următori, ci abia acum. Pentru 
aceasta mulțumesc celor care m-au 
înțeles: și m-au ajutat să pornesc la 
lucru. 

- V-aţi realizat în practică ima- 
ginea ideală pe care o aveati despre 
Ciprian Porumbescu? 

Orice imagine ideală rëmine 
de: domeniul: aspiratiei, Implinirea 


Gheorghe. Vitanidis: 


ră 


dezacord 


agine ideală rămîne de domeniul aspiratieit. 


ei nu poate y ea 
ideală o ai î f în 
momentul de concept al unui 


film, Atunci ca £ autor ai 
în mintea ta, totul. E adevă 
în timpul procesului de creaţie, tu, 
regizorul, ești singurul care ştii 
exact ce loc ocupă, în viitodrea ta 
operă, fiecare element a! sint 
cinematografice, şi actorul 
tica, si coloana sonoră. Filir 
prian Porumbescu" este la 
procesului de creaţie. Imaginile idea- 
le sint de pe acum mat izate în 
imagini concrete, Unele în confor- 
mitate cu gtiqyrile mele iniţale, 
altele mcëfticater-in bine sau în rău. 
- Pentru roll lui Ciprian Po- 
rumbescu, aţi ales un debutant — 
Vlad Rădescu. Justifică el speran- 
vale pe care vi l-aţi pus într-însul? 
-Am optat, după o îndelungată 
mod tație, pentru acest tinër pe 
care spectatorul să-l creză cu ade- 
vărat că are 18-19 ani la începutul 
filmului. Am acum bucuria să vă 
spun că tînărul Vlad Rădescu, stu- 
dent în anul |! la LA.T.C., a fost 
pentru mine, şi sper să fie şi pentru 
spectatori, o surpriză plăcută. Este 
un tînăr înzestrat cu sensibilitate, 
sincer, o bună prezenţă pe ecran. 
Îi prevestesc un viitor frumos în 
filmul românesc. Sper că tinărul 
Rădescu va citi aceste rînduri fără 
să se infatueze și va continua cu 
conștiinciozitate si modestie dru- 
mul greu care duce spre profes 
de actor. Și mai sper să nu 
prin aceasta că eu evit actorii pro- 
fesionisti. Dovadă e chiar filmul de 
faţă, Distribuţia cuprinde o serie de 
actriţe si actori foarte valoroși, cu 
care e o bucurie să lucrez 


at că şi 


Mă gîndesc 
Caragiu, 


la Clody B 
Emanoil! Pe 


Dobrin, Tamara Crețulescu, Amza 
orghe Coza- 
Rautki, ' loana 
Bulcë, Sebastian Papaiani, Al. Repan, 
lurie Darie. La rîndul lor, Ovidiu 
Gologan si Aurel Kostrakievici, au 
ştiut să pună în valoare jocul aces- 
tor actori, făcînd din aparatul de 
filmat o prezenţă activă în acţiune. 
Dan lonescu, cu talentul si ingenio- 
a fost prezent în dublă 
ipostază: inginer” de sunet și actor, 


Al. RACOVICEANU 


Pellea, Dina Cocea, Gh 
rici, Constantin 


zitatea sa, 


- 


Infringerile lui Caliban 


Două cărți, 
două stări de spirit 


i cumplit s s irigat din biblia 
iană e cel al lui Caliban, 
pe un derbedeu 
împotriva răcneşte: 
„Arde-i cărţile!” 
ori apare o carte, 
toare că bestia e 
botul pe labe 
Altminteri  vorb 
film bucură şi prin 
evanescenta pelic 
care, Orice s-ar zice, posteri a 
dovedit pînă acum mai cochetă decit 
cu celuloidu!. Cum însă volumul lui 
Radu Cosașu, „Viaţa în 
cinema”, nu e propri 
tografie ci si de.măgr semnala 
că mă bucur si pentru a treia oară, 
deoarece, în dezacord cu 4 5 
coleg care a recenza O; cred că eo 
excelentă ică despre 
marë oraș 
în fotograme, 


Un roman al existenței noastre 
„ cadru cu cadru, din - 
mate cu camera polarë in 
cinë vëritë, dimineața, in coşma 
i faţa telev zorulu 


totdeauna) 
în cintecui, care 
n „Casablanca”, 
caneri 2 


camera 


din capul sp 
extraordinara 


ă strige ea 
„", miroase aerul de 

„luni dimineaţa“, in care sînt irizate 
particule de pulbere diafană și tam- 
burinează meditativ o celestă pe 
care încearcă să cînte, fără melodie, 
„Ultimul meu n": „Nu sînt decit 
un scenariu precipitat, al unui scena- 
rist rătăcit în peripeții”. 

Întocmai 

Altă carte e „Statui de celuloid”a 
lui Stefan Oprea şi îmi pare rău că 
— excepţii fiind una recenziile 
n-au semnalat că e vorba de prima 
culegere” de critică cinematografică 
consacratë filmului românesc modern 

Autor face impresia unui ceasor- 
nicar iscusit care demontea cu 
multă răbdare, ornicele, cercetează 
atent măruntaiele lor, pulsaţiile de 
bronz sau de tinichea, explorează 
meticulos starea resortuiui principal 
şi închide la loc capacul, intinzindu-ti 
obiectul cu un surissstrict necesar: 
„merge strundi” sau „o să mai 
meargă o vreme", sau e mediocru, 
dar „ne dă speranța că mediocritatea 
va rămîne o amintire" 

E ultima frază a cărţii, o diag- 
noză-prognoză de meşter autentic, 


Valentin SILVESTRU 


= 
zu 


şi care 
mi-au dat tot timpul pe platou sen- 
timentul unei colaborări creatoare. 


I 
| 
i 


(urmare din pag. 7) 


Din aceste dialoguri semnalăm : 


Dan 


Dragomirescu, 


frezor, 


23 de ani: 


| 


Cristache 
Gheorghe, 
frezor, 
58 
de ani: 


Oamenii vor să cistige două ore, nu să le piardă... 


Spectatori si oameni 
Di 


— Sinteţi unul dintre cei patru 
colegi de schimb care ati văzut 
toate filmele româneşti ale anu- 
lui. Despre cele mai bune, spuneţi 
că „se adresează omului şi nu 

* spectatorului sigaceasta este un 
ciştig imens“. Cum adică! 


n-are ce să facă două ore, plăteşte 
un bilet și intră la cinema ca să 
se distreze. Dar există alţii care 
nu merg la cinema ca „specta- 
tori”, ci ca oameni, vrind să afle 


— Exista „spectatorul” care ` 


ceva-nou Si interesant — nu ca 
să piardă două ore, ci ca să le 
cîştige. 

— În răspunsul la chestionar, 
scrieți cë „cineaștii încep să facă 
un tablou, dar din. acest tablou 
lipsesc El şi Ea — El muncitor, 
Ea muncitoare”. 

— Vedeţi, în „Pentru că se 
iubesc“. ea e pictoriță, el e ingi- 
ner: în „Drum în penumbrë” 
el — inginer, ea — dactilografë. 
Dar muncitorul- de fabrică, de la 
“23...” şi filatoarea, să zicem, de 
la „F.R.B."— niciodată n-au apărut 
într-un film... 


mare, cînd la mu 


Umanism, dar nu de paradă 
ST UR QA TT 


Dumneavoastră cereti „mai 
mult umanism, dar nu de paradă”. 

De obicei, filmele noastre se 
fac pe la mare sau pe la munte, în 
decoruri speciale — prea mult melo- 
dramatism intr-insele. Acest spirit de 
paradă trebuie combătut, ca şi imora- 
litatea: Sigur, eroii cei mai interesanti 
sint cei care muncesc. Dar acum 


nu € nimeni care să nu muncească. 
Toţi oamenii muncesc şi știu să 
muncească, Le-a intrat în singe, Dar 
arëtati moralitatea acestor oameni, 
nucleul acesta al societăţii, care este 
familia si pe care unii o destramă! 
De asta nu-și dau seama regizorii? 
Dar scriitorii noştri — lon Băieșu, 
văd că e foarte tëios în articolele 
din ziar, sau Aurel Baranga, care scrie 
plese de teatru — de ce nu fac 
Subiecte de acest fel pentru cinema- 
tografie? 


lon Sandu, 
frezor, 28 de ani: 


Mediocrii si subtilitatea 


— Despre unul din filmele anului, spuneţi 
că e ,mediocru”. Ce este, după dumneavoas- 
tra, mediocritateal 

— Mediocritatea e ceva care ne împiedică 
să depășim anumite limite înspre superiori- 
tate. Adică, de pildă, un film care nu reușește 
să ne aducă ceva nou și să ne facă să înțelegem 
unele lucruri mai subtile, din punct de vedere 
spiritual — mai avansate. E un film aproape 
slab. E 

— Ce înseamnă „lucruri subtile”? 

Adică lucruri care nu sînt spuse așa, pe 
faţă, dar totuşi un spectator de azi le poate 
prinde și înțelege. Așa se întîmplă cînd filmui 
a fost făcut cu cap, fiindcă uneori Nici nu se 
poate și nici nu e interesant să spui toate 
lucrurile pe față. Nu că nu se poate, dar nu ar 
mai avea farmecul deosebit... 

De pildă? 

De pildă, în „Drum în penumbră“, 
subtil este însuși faptul că, la sfirşit, nu se mai 
arată dacă eroina şi-a refăcut viața sau nu. 
Spectatorul înțelege singur, nu mai este 
nevoie ca cineastul să ne arate că eroina a 
plecat la braț cu iubitul. 


— Alteori v-au supărat astfel de scene? 
— Adică să mi se pară că prea le-a potrivit? 
— Da: , 

— De astea ,potrivite”, am văzut multe... 


Spectatorul 


SË ne deconectăm, dor la filme bune 
RR E E 


Florin Vartan, 
inginer, 24 de ani: 


Cu dureri de cap 


— N.ati văzut decît 3 filme 
din 9. Dar ati vëzut pe primele 
două, cele mai bune: „Puterea 
şi Adevărul” şi „Felix si Otilia“ 
şi pe ultimul din unele clasa- 
mente: „Aventuri la Marea Nea- 
grë”. De unde această precizie a 
extremelor? 

— Despre primele două am 
auzit vorbindu-se si de aceea 
m-am şi dus. Despre ultimul nu 


Studierea chestionarelor, precum si 
scuj suplimentare cu cei core au 
întrebărilor noostre ne permit 
să facem un sumar portret de: 


orice film. 


0 Se informează în prealabil dacă e cazul sau nu să facă deplasarea 


pină la cinema. 


O Nu-i scapă un film de divertisment şi, într-un asemenea caz, 


auzisem nimic, că altfel probabil 
nu mă mai duceam, M-am luat 
după pozele din vitrină și am 
intrat, fiindcă nu gëseam bilete 
la alt film. Dar am ieșit cu du- 
reri de cap, eu care voisem să 
mă deconectez. 

— Despre „Puterea şi Adevă- 
rul” ce ati auzit vorbindu-se de 
v-aţi hotărît să-l vedeţi, dumnea- 
voastră, care mergeţi așa de rar 
la cinema? 

— Am auzit că e un film care 
tratează istoria din ultimii ani gi 
că e interesant, oarecum cu mai 
mult curaj decit alte filme. Si, 
într-adevăr, mi-a plăcut, m-a pa- 
sionat, nici măcar nu mi s-a părut 
lung. cum li s-a părut altora, 


Spectator tipic 


O Este un spectator prevenit sau prea ocupat pentru a merge la 


riscă, intră în sală, conducindu-se după fotografiile din vitrină. 


@ Ín două din trei cazuri e deceptionat si o mărturisește. S-ar pu- 


tea ca pentru viitor să-şi ia măsuri suplimentare de precauție. 


@ A depășit preferința pentru filme spectaculare și de divertis- 
ment — şi pare a se afla în pragul unei noi virste cinetile. E receptiv la 
tilmul dramatic contemporan — de la cel politic pinë la cel sentimen- 


tal, 


Adevërul adevërat 
KË E US N 


— Ati văzut aproape toate fil- 
mele din acest an si spuneți că ele 
sint „mai la nivelul tinerilor noștri”. 
Adică? 

— Adică sint mai apropiate de 
viaţa noastră de toate zilele, sînt 
mai reale, deși părerea mea e că 
ar trebui să fie si mai bune, și mai 
aproape de noi. „Drum în penumbră“, 
de exemplu, mai ales ey, care sînt 
familistë, îmi dau seama că e un film 
destul de “bun, pentru că arată lu- 
cruri care ti se pot întîmpla, cînd 
gresesti 0 singură dată. Sau, în „Pu- 
terea și Adevărul”, se tratează ade- 
vărul adevărat. Eu n-am trăit în acea 
epocă, dar îmi dau ta că, cu cit 
eşti mai aproape de adevăr, cu atit “ 
e mai bine pentru tine şi pentru cei- 
lalti, în general, Eu, dac-aș întilni 
un regizor și i-aș povesti viața mea, 
credcă ar ieși un film ca „Love Story”. 
Cam în genu! ăsta ar trebui să fie 
filmele noastre. Ar atrage mai mult 
tineretul nostru. Eu am lucrat pînă 
acum ca ajutor de ospătar şi m-am 
lăsat de această ocupaţie, că nu-mi 
plăcea şi am venit aici ca să mă cali- 
fic la locul de muncă, în meseria 
de frezor. Ce interesant ar fi să se 
arate într-un film viaţa blestemată pe 
care a avut-o un tînăr care încă n-a 
avut un contact cu o uzină și după 
aceea să se vadă felul lui de a se 
purta după ce a cunoscut oamenii 
din uzină sau după ce a întilnit un 
om sau un prieten mai apropiat care 
sësi arate drumul si calea dreaptă. 
În prima zi, te simţi străină, toți se 
uită după tine şi după aceea, la cîteva 
zile, ești așa de bucuroasă, de parcă 
ești aici de cînd te știi... Toţi m-au 
primit cu așa căldură, nu mi-au făcut 
„figuri”, ca să mă exprim așa, fără să 
strige sau să tipe la mine, cum se 
obișnuiește prin alte locuri. Am fost 
aleasă ca delegată la conferința pe 


Aurica Pescaru, vină: 


TA a pei — De cit timp sinteti aici? 
elevă-ucenică, 00 e ina de zie Exact ai 
21 ani 


Filme- despre noi 


am 0 lunë de zile... 
— Vă urez la multi ani. 


din secția motoare, în noiembrie 1972 . 


@ În orice caz, pentru moment, nu e receptiv la filme evocind răz- 
boiul, cu destășurări de trupe, cu salve și rafale, deși i-a rămas în su- 
flet nostalgia după adevăratul film istoric, inspirat din marile momente 
ale trecutului. 

© Discutia despre filmul românesc i se pare dificultoasă, pentru 
că șrilejurile memorabile care i s-au oferit de a-și construi o scară de 
valori au fost foarte rare. Există doar o probabilitate de 1%, ca filmul 
discutat să-i sugereze o comparaţie sau o trimitere la alt film românesc. 
Din același motiv, nu reţine nume de regizori, ci doar figuri de actori. 
Pentru a se transforma din spectator ocazional în cinefil are o singură 
şansă — care este și a noastă: aceea de a trăi saltul de la o producție 
de filme la o şcoală națională de artă cinematografică. 


Valerian ` SAVA 


P.S. Mulţumim pe această cale tovarăşului Marin Gheorghiţă, secretar al Comitetului de partid al Uzinelor 
„23 August”, precum şi tovarășilor lon Ciobanu, membru al Comitetului de partid al Uzinelor, lon Cristea, 
membru al Comitetului de partid al Secţiei Motoare si Marin Surub, secretar al Organizaţiei de bază UTC a 
Secţiei, pentru bunăvoința manifestată şi pentru ajutorul acordat în realizarea acestui sondaj. 


o carte excelentă: 


Fănuş Neagu 


„ Niciodată apă, 
“niciodată pămînt 


Radu Gabrea a vrut cu 
tot dinadinsul 
să facem un film după 
„Îngerul a strigat“ 
Incercare îndrăzneață din 
partea lui, 
încercare fricoasă din 
partea mea i 


Merită së mai-încerc o deti 
(Fănuş Neagu) 
ERIE ARDO AT 


Cu iva ani în urmă, 
romënëa inregistra 
de ex 


strigat” 

acest romar 

teva date d „Dincolo de 
nisi autor, este pe 


rind v 
păstrez o foa 
faţă de cin tografi 
peëlungime de nopt 
atitea or împ 
se obisni 
întors la ide mer 

cerc odată să-mi blestem 
a vrut cu tot dinadinsul să face 
film după „Îngerul a str 


48 


cercare îndrăzneață din partea lui, 
încercare fricoasă din partea mea. 
„Îngerul a strigat“ e cea mai bună 
carte pe care am scris-o. Am fucrat 
la ea'8 ani şi am cuprins în ea 0 jumă- 
tate de secol din viața celor dragi ai 
mei, cei duși şi cei ce încă trăiesc, 
toate zilele copilăriei mele, toată 
dragostea mea de Diăre, fuga mea 
după năluci, toate furtunile nebune 
consumate în spaţiul inimii mele — 
şi nu știam cum pot să adun un fluviu 
de întimplări şi de sentimente în- 
tr-o nouă poveste care să fie văzută 
pe distanță de două ore. 
it si mi se pare şi astăzi că 
am alungat din piriul noii povestiri 
ea cinematografică) multe 
din episoadele pentru care am cheltuit 
atita opti pline de chin. 
Rămîn cu impresia că ceva s-a pier- 
dut, ce nu trebuia să se piardă, și că 
lucrurile care au intrat în țesătura 
povestirii cinematografice le cheam 
dintre coperţile cărţii pe acelea 
cute momentan în uitare. Gabrea, 
care-i atit de pătimaș şi atit de talen- 
tat, mă asigură, și eu cred cu 
după ce am văzut o parte din 
rial, că filmul acesta pe care-l vr 
să fie triumful lui Gabrea, mă va 
pentru multă vreme de cine 
grafie. Dacă va fi o dulce am 
vina nu va fi decit a mea. 


nu se pi 


Aș vrea ca în film 
halo-ul de vis, de taină şi de me 
colie care străbate cartea. Roman 
pluteşte între vrajă și dure 
pierderi, între pămînt, i 
niciodată apă, niciodată pă 
şi filmul va trebui să păstreze, mă- 
car pentru sufletul meu, o lune 
pe sub f e la care cîntă morții 
și iarba. Nădăjdui că Radu Ga- 


” brea m-a înțeles cu ochii lui Dinu 


Tănase. As vrea le trei strigări 
ale îngerului să rămină intacte, ca 
trei sigilii de noapte, de floare si de 
singe ps fruntea unei jumă de 


seco 


ENA 


Între vrajă şi durere 
(Gina Patrichi) 


Între pămînt, între ape 
(Stefan Radoff) 
DE SESI SEG A IN i PE a e 
apărători qi Bizantul 
(Emil Botta) 


kubit 


un film promiţător 


reportaj de atmosferă 


Vine 
furtuuuna ! 


Scenariul — Fănuş Neagu 
Regia — Radu Gabrea. 
Imaginea — Dinu Tănase. 
Scenografia — Hetty Stiirmer. 
Costumele — Doina Levinta. 
Muzica — Dorin Liviu Zaharia. 


În această secvență: Violeta Andrei, 
Emil Botta, George Constantin, 
Gigi Dinică, Stefan Radoff, Dan 
Nuţu. 


In alte secvențe: Gina Patrichi, Mir- 
cea Albulescu, Vasile Niţulescu, 
Constantin Rautchi, Ovidiu Schu- 
macher și multi alții. 


Ora 5 p.m. Autostrada Bucuresti— 
Piteşti. Kilometrul 32. Două văi și 
două dealuri pînă la casa Caramet. 
Secvența 85 cu furtună si vînt. Filmare 
din interior în exterior. Repetitie. 


— «Lupul X, lupul Y»... 

— Eu deschid ușa ca vintul si vă re- 
peziti cu toţii în prag. 

— Eu vreau să rămîn aici pe scaun. 

— Pentru ce? 

— Pentru că mă simt bine. 

— Nu ţine, Dane. Dinule, tu ești 
gata? 


Dan Nuţu 
povestește o zi de lucru 
la filmul 
lui Fănuş Neagu 
şi Radu Gabrea 


— Imediat, tu repetă. 

— Hai, fac eu vintul. Text! 

— «Lupul X, lupul Y»... 

— Domnu’ George, luați monezile 
de pe bacnote, ca să le zboare vintul 
cînd vine. 

— Tu pe scaunul tău, ticë, că mă 
enervezi! 

— Zbang, Uuuuu! 

— «Lupul X, lupul Y»... Cînd des- 
chizi, mă Radule, ușa aia? Nu mă lași 
să termin replica? 

— lartă-mă George. Domnul Botta, 
nu vă supăraţi, încă o dată. Dane, lasă 


Tu, pe scaunul tău, tica 
(Dan Nuţu) 


„Dincolo de nisipuri“ 


banii ăia și treci la locul tău. Gata! 


UJ 

— «Lupul X, lupul Y»... 

— UUUUU, ZBANG, VJJ}, UUUU. 

— Vine furtuna! 

— Stop! Domnu’ Botta, «vine fur- 
tuna», vreau așa, ca «ultimii apărători 
ai Bizanțului», la fel, ştiţi dumnea- 
voastră. Hai, la locuri! 

— «Lupul X, lupul Y»... 

— Eu sînt vintul, UUU. 

— «Vine furtuna. Furtuuu-na!» 

— «Calicu', vintul sărăciei». 

— He, he, furtuna vine oricum, dar 
fără Marinuş Moraru nu se joacă! He, 
he! 

— Hai, mă, Gigi, dă-o dracului! Re- 
luăm! Totul de la capăt! 


Încă o repetiție și filmăm 
(Violeta Andrei) 


— «Lupul X, lupul Yy... 

— «Furtuna!» 

— «Calicu', vîntu' sărăciei». 

— «Eu am un pogon de pămînt sub 
pădure. Trebuie azi, miine să...» Mă, 
Radule, tu hamacu' nu-l vezi? 

— Ba da. 

— Şi-atunci? 

— Ce? 

— Păi nu-i Violeta. 

— S-aranjează, George! Dinule,cum 
e la tine? 

— E bine. 

— Domnu' George. Acum repetăm 
toată scena, dar de tras, nu tragem 
decit prim-planuri, gros-planuri, doar 


capul. 
— 


49 


o carte excelentă: 


_ „ingerul a strigat“ 


UL] 

— Më, ţică, ţi-am spus că mă superi! 
Vezi, că azi sînt nervos, mîine dimi- 
neață poate-s mai lejer, așa că ţine 
distanța! 

— Domnu' George! 

— Gata am zis! 

— Dane, treci pe scaunul tău! Și! 

— Dragă Radule, iartă-mă, Violeta 
nu se sperie de Calic? 

— Hai, mă Gigi, ce vrei de la mine? 
Cind o să vină, o să se sperie și ea. La 
locuri! 

— «Lupul X, lupul Y»... 

— UUUU! 

— «Vine furtuna!» 

— «Calicu', vintul sărăciei». 

— «Eu am un pogon de pëmint sub 
pădure, trebuie să-l cosim astă-noapte». 

— «Dacă te află oamenii, te omoară» 

— Ha, ha! Prinţul Ipsilanti la coasă! 
Nu, că s-a-ntors lumea pe dos. 

— La mine-i gata. La tine, Dinule? 

— Perfect! 

— Bine, o tipărim. Radoff, nu te mai 
băga peste George. Gigi, cînd rizi de 
domnul Botta, treci dincolo, în dreapta, 
şi nu mai priviţi fiecare pe unde vă 
vine, luati-vë un punct. 

— Auzi, Radule, calicu' nu-mi bate 
doar in ochiu' stîng, că nu l-a stirnit 
Radoff. 

— Georgică dragă, calicu' vine din- 
spre sud, de-aia vă rog să priviţi toți 
cît mai spre Radoff, că m-am docu- 
mentat. Hai, încă o repetiție, că s-a 
machiat și Violeta. Dinule... 


IV 
— Stai” puțin, Radule, eu propun 
cînd zice George cil cosim toți astă- 
noapte» să-ntreb eu: «Cum, si printul ty, 
ca să aibă și Gigi de ce să ridë. 


— Dumneata, vezi-ti de rolul tău. 

— Stai, Gigi. Cred că are dreptate. 
George, auzi ce zice Radoff, că... 

— Radoff să-și scoată mai întîi car- 
net pentru căruța aia, că de patru ori 
a tamponat-o pînă acum. 

— Dinule, sînt destul de alb la față? 

— Nasul meu cum e? 

— Părul meu nu-i prea negru? 

— Auzi, Doina, rochia aia violetă 
nu-i prea galbenă? 

— Hetty, pune pe cineva să golească 
tejgheaua din spate și să închidă fe- 
reastra care dă în dormitor. 

— Nu-i galbenă, că e nevoie de o 
pată. 

— Dar nu-i prea în plin prim-plan? 

— Nu, c-o acopăr c-o cuvertură mai 
închisă. 

— Hetty, nu pleca, dă si mie un git 
din Bisca aia! 

— Şi mie! 

— Şi mie! 

* 

Casa e chiar în mijlocul nisipurilor 
și parcă e acolo de cînd lumea. Inte- 
riorul e cu negru deschis si cu alb 
închis. Costumele între alb închis si 
şi negru deschis. Filmul e colorat. 
Gabrea are barbă deasă, nu e gras 
deloc si e un amor profesional. Tănase 
are ochii jumătate deschişi. Filtrează 
lumina. Levinta dezbracă țărani, îi îm- 
bracă-n costume şi pe noi în țărani. 
Stürmer umple sticluța domnului Botta 
cu un lichid tuciuriu: Bisca. Si-am auzit 
că ferma lui dintre nisipuri vor s-o 
cumpere Violeta Andrei, domnul Botta, 
Constantin Dinică, Radoff si cu mine, 
care cu totii sintem bucurosi pentru 
cë materialul filmat azi este, intr-ade- 
văr, excepțional. 

Dan NUŢU 


Pentru ce să vrea? 
(Gheorghe Dinică şi George Constantin) 


Furtuna vine oricum 
(Mircea Albulescu) 


George Constantin 
și muntele 


Mai bine să nu faci niciodată bilanţul cinematografic al marilor noștri 
actori! Nu poţi privi înapoi decît cu minie. Uneori am impresia că mai 
uşor se apucă oamenii să mute un munte decit scenariștii noştri să scrie 
un rol pentru un actor ca George Constantin. Adică un actor unic. 
Poate că îi intimidează, şi atunci îi înțeleg într-un fel. Pentru că atunci 
cind deschide el gura, amutesc și păsările, si frunzele; și ele mai au de 
învățat cite ceva. Născut să-și cioplească personajele în marmoră și 
apoi să le insufleteasci cu o singură suflare, George Constantin s-a 
prefăcut că nu observă lutul sfărimicios din care i s-au plămădit ade- 
seori eroii. Uriașa sa fortë de plăsmuire, impactul de taină cu personajul, 
au adus întotdeauna către noi altceva, măcar un posibil caracter — ca 
în «La porțile pămîntului» — dacă nu unul magistral solidificat ca în 
«Reconstituirea». | s-a spus uneori că ar fi un Orson Welles al nostru. 
Nu este adevărat. Este Orson Welles si Peter O'Toole si Smoktunovski 
la un loc și cu asta n-am spus încă îndeajuns. Dacă vrea, poate fi — vorba 
unui poet — «și floare si pasăre». Totul este. să aibă pentru ce să 
vrea. Deocamdată, sigur e că va deveni Caramet în «Dincolo de ni- 
sipuri», filmul lui Radu Gabrea și Fănuş Neagu. Caramet cel teluric, 
neinfrint, încăpăținat, gata să spună oricind, asemeni unui celebru erou 
literar: «totul este pierdut, dar cred că se mai poate face ceva». Cu 


un actor ca el — desigur. 
Magda MIHĂILESCU 


2 


un film promițător 


regizorul: 


Radu Gabrea 


— Gabrea, văd că ești cu sufletul la gură. 

— Sint. 

— Spune-mi sincer, ţi-e frică? 

— Sincer, sincer, da. 

— Ce te depăşeşte? 

— Magia lingvistică a lui Fănuş Neagu. 

— Cum o rezolvi? 

— Printr-o echipă de actori excelentă. 

— Trebuie să-mi ierti naiva întrebare, dar pe 
mine tocmai aceste somități mă sperie. După 
cite știu, sînt circa 7—8 capete de afiș și chiar 
am să le citez: Gina Patrichi, Mircea Albulescu, 
Emil Botta, George Constantin, Violeta Andrei, 
Dan Nuţu, Stefan Radoff, fără a-l mai socoti pe 
Gheorghe Dinică care «ii tot dë zor, cë el are 
un rol minor». 

— Ştiu ce vrei să spui. Dinică poate crea o 
lume dintr-un singur gest. Pericolul de care 
vrei să-mi vorbeşti, și anume, că o vedetă «trage 
pe roly, adică face film în film, pînă acum, cel 
puțin, la noi este inexistent. 


E 


decoratorul: 


H. Sturmer 


— Stürmer, zice Gabrea că eşti proaspăt? 

— Da, vin direct de la Sibiu. 

— Ai visat nisip sub gene? 

— Cînd am citit romanul lui Fănuş Neagu, 
«Îngerul a strigat», mi-am construit pe loc arhi- 
tectura «cîmpului». Nici nu visam să am norocul 
scenografiei. 


pictorița de costume: 


Doina Levinta 


— Doina Levinta, ai venit direct de la Tele- 
viziune. Ti-e frică? 

— Adică vrea cineva să insinueze diferența? 
De cine să-mi fie frică? De cînd a zis maestrul 
Botta că a simțit personajul numai după ce a 
îmbrăcat costumul făcut de mine, nu-mi mai e 
frică de nimeni. 


Lupul X, lupul Y 
(Radu Gabrea și Dinu Tănase) 


operatorul: 


Dinu Tănase 


— Film greu, Dinu Tănase, ţi-e frică? 

— Putin spus. Îmi măsor mişcările de mi se 
usucă buzele. 

— Problemă de maturitate? 

— Nici așa nu se discută, deoarece Fănuş 
Neagu este tînăr si a fost si mai tînăr cînd a scris 
romanul. 

— Sper că nu ai de gind să introduci «tempo- 
rizareay în imagine, că te-ai pus rău cu autorul. 

— Treabă ştiinţifică, de montaj. 

— În munaa de operator, de ce tii cont mai 
întîi? 

— De prima viziune a cadrului. Cele 36 de 
posibilități le judec în continuare între 5 şi 7 di- 
mineata. 


A. MIHAILOPOL 


Fotografiile panoramicului: A. MIHAILOPOL 


De cine să-mi fie frică? (Doina Levinta) 


Stiirmer şi podul lui cu oglinzi 


E SEEETa 


Filmul e o lume, 
iar lumea e un film 


Festivalul studenților... 


Anual se desfășoară în URSS un 
festival in care sint premiate realizările 
cele mai bune ale tinerilor studenți și 
absolvenţi ai Institutului de Cinema- 
tografie. Ajuns la a opta ediţie, festi- 
valul s-a desfăşurat anul acesta sub 
președinția lui Serghei Bondarciuk și a 
numărat 28 de opere prime ale studen- 
tilor sovietici şi străini dela institutul 
cinematografic din Moscova. Deviza 
celei de-a opta ediții a festivalului: 
«Pentru o ideologie comunistă, pentru 
o înaltă ținută artistică!» 


„Şi al muncitorilor 


„se desfășoară tot anual in 32 de 
orașe cehe și 11 slovace. Timp de 
15 zile, festivalul prezintă oamenilor 
muncii producția națională. În urmă 
cererilor de participare din ce în ce mai 
mari, organizatorii s-au văzut în situa- 
tia de a scinda festivalul in două 
ediții — una de vară, care se desfă- 
şoară în uriașe amfiteatre în aer liber, 
şi una de toamnă. Ajuns la a 24-a 
ediție, se prevede că festivalul national 
cehoslovac va atinge cifra de 25 mi- 
lioane spectatori (înregistrați dela de- 
butul său și pinë azi), 


Dracula în versiune neagră 


CAB sint inițialele unei noi orga- 
nizatii din Statele Unite şi înseamnă 
«Coalition against blaxploitation (coa- 
litia împotriva exploatării temelor cu 
negri). Această organizație a fost crea- 
tă ca urmare a invaziei de filme in 
versiune neagră (acţiunea e mutată în 
cartierele negrilor, actorii sint negri, 
dar temele rămin neschimbate: vio- 
lentë, sadism, droguri, sex și, in plus, 
prezentarea edulcorată a vieții popula- 
tiei de culoare). Desigur, aceste filme 
aduc beneficii uriașe. De pildă, se 
preconizează că versiunea neagră a 
filmelor cu Dracula — intitulată «Blac- 
kula»!! — va realiza cele mai mari 
încasări ale anului 1972 ale companiei 
International Pictures. Dar, în același 
timp, filmele acestea sint «o nouă 
formă de genocid cultural și nu vom 
tolera ca minţile copiilor noştri negri 
să fie deformate de minciunile și de 
violența pe care o propagă aceste 
producţii, aceste așa-zise filme negre», 
declara Junius Griffin, conducătorul 
CAB-ului din Los Angeles. 


De la clasici la filme 


Editura «Iskustvo» din Moscova pre- 
gătește o culegere intitulată «Dezba- 
teri de la carte la film». E vorba despre 
ecranizările după clasicii ruși Pușkin, 
Lev Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev 
şi Cehov. 


Detalii costisitoare 


Luchino Visconti e pe cale să ter- 
mine filmul «Ludovic al II-lea al Bava- 
riei». Exterioarele le-a turnat în Bava- 
ria. Mania sa pentru detaliul istoric l-a 
determinat însă să reconstituie în 
studiou interioarele — pină în cele mai 
mici amănunte. Ceea ce a dus lao 
considerabilă mărire a bugetului alocat 
pentru film. (Ca de obicei, de altfel, 
la orice film al lui Visconti!) 


Deviza festivalului 

La Tokio a avut loc în această vară un 
festival al filmelor antirăzboinice. Între 
alte filme a rulat documentarul «Hiro- 
shima și Nagasaki — August 1945». 
Deviza festivalului: «Să nu se mai 
repete niciodată Hiroshima si 
Nagasaki!»... 


Pentru calitate 


În luna septembrie, la Viena, minis- 
terele Instrucțiunii si Industriei au 
făcut sondaje in vederea ajutorării 
tinerilor cineasti. După exemplul unor 
organizaţii similare din München (R.F. a 
Germaniei), din Ungaria, Cuba și 
R.D.G., tinerii cineaști s-au grupat in 
organizaţii cu caracter cooperatist: 
«Kuratorium neuer Osterreichischer 
Film» sigArbeitskreis  Osterreichis- 
cher Filmemacher». În acest mod, vor 
fi ajutaţi acei creatori la care nu pri- 
mează criteriul comercial, care produc 
filme cu tematică socială și se stră- 
duiesc să ridice nivelul artistic al 
producției de filme din Austria. 


“Si tot pentru calitate 


Încă în 1965 se vota în Danemarca o 
lege prin care se recunoștea impor- 
tanta cinematografiei naţionale (con- 
sideratăqun leagăn al cinematografiei 
mondiale») și se acorda o subvenție în 
scopul producerii unor filme de cali- 
tate. După 7 ani de experimentare, în 
1972, legea s-a modificat, in sensul că 
s-a pus un accent și mai mare pe 
imbunătățirea calității producției da- 
neze, acordindu-se un supliment de 
fonduri din bugetul statului (timp de 
şapte ani, fondurile proveniseră doar 
dintr-o taxă suplimentară realizată din 
vinzarea biletelor de cinema). 


Participarea «monumentelor» 


La Paris, la palatul Chaillot, a fost 
inaugurată expoziția «75 de ani de 
cinema» (din inițiativa ministrului cul- 
turii, Jacques Duhamel). Directorul 
cinematecii, Henri Langlois, a hotărit 
să organizeze zilnic, pe intreaga durată 
a expoziției, o participare a numelor 
ilustre din cinematografia mondială. 
În afara unor mari vedete franceze 
(Jeanne Moreau, Catherine Deneuve 
şi terminînd cu Edwige  Feuillăre, 
Michële Morgan și altele) işi vor da 
concursul la această expoziție Gloria 
Swanson, Pola Negri, Marlëne Dietrich, 
Claudette Colbert, John Ford, Alfred 
Hitchcock, Fritz Lang, precum si alte 
«monumente» ale artei a șaptea. 


Difuzarea e o artă 


La Los Angeles a avut loc între 


12-14 septembrie o conferinţă inter- 
naţională a distribuitorilor din peste 
100 de tëri. Au participat pentru prima 
oară si actori, între care Barbra 
Streisand, Sidney Poitier, Paul New- 
man si Steve McQueen. «Am ținut să-i 
intilnim pe distribuitorii străini și să 
facem un schimb direct de idei şi 
păreri, pentru că difuzarea de filme nu 
mai este o meserie simplă — a declarat 
președintele conferinței. Un film poate 
fi un succes în Brazilia si un eșec în 
Spania». 


Parisul lui 
Fellini 
TEI ES AIE se IP 


După Roma-Fellini, frescă apocalip- 
tică a metropolei moderne, cineastul 
italian va începe în curînd filmările la 
Paris, despre Paris, cu parizieni şi 
neparizieni «ai acestui Babilon modern 
unde toate rasele pămîntului vorbesc 
frantuzesten. 


Fellini așa cum l-a văzut caricaturistul 
Barrigue după «Mama-Roma» 


Cu numai cîteva luni în urmă, i se 
oferise lui Fellini ocazia să facă un film 
în America. A refuzat pentru că lucra 
pe atunci filmul despre Roma și spunea 
că numai acasă și numai la Roma, se 
simte în stare să spună ceva despre 
«mama-Roma oraș detestabil, dar fără 
de care n-aş putea trăi». Numai cë 
între «Satyricon» și «Roma» a existat 
un scurt şi cutremurător interludiu, 
filmul «Clownii» — pe urmele marilor 
maeştri ai circului, astăzi uitaţi, cei 
mai mulți dintre ei dispăruţi, iar cei- 
lalti sfirsindu-si în anonimat ultimele 
lor zile. Fellini a pornit în căutarea 
acestora și a ajuns şi la Paris. A dat 
peste niste bătrîni uzati, melancolici, 
și bineînțeles nevoiași, care își așteptau 
sfîrşitul. «Documentarul» fellinian re- 
învie arta circului într-un spectacol de 
o imensă grandoare tristă, sfisietor de 
nostalgic şi de efemer. Un spectacol 
de adio. l-a descoperit pe clowni dar 
nu i-a scăpat din vedere nici pe fran- 
cezi, şi o primă străfulgerare de ironie 
o si strecoară in «Clownii», deși pe 
malurile Senei nu căuta pe atunci decit 
artisti ai cupolei. 

Parisul va trebui acum să-l suporte 
pe Fellini cu stoicism, nesusceptibili- 
tate și umor... dacă le va avea pe toate 
acestea. 


Ava Gardner 
reapare după 3 ani 
Îi i ia ii 


«Tam Lin» este titlul unui film care 
prilejuieşte debutul regizoral al lui 
Roddy Mc Dowall — un tînăr actor 
care se impusese în lumea filmului mai 
întîi ca fotograf de platou. «Tam Lin» — 
versiune cinematografică modernă a 


O văduvă demonică: 
Ava Gardner 


unei legende a poetului scoțian Ro- 
bert Burns — prilejuieste si reaparitia 
pe ecran, dupë 3 ani de absentë, a 
actritei Ava Gardner (ultimul ei film: 
«Mayerling»). În rolul unei văduve 
bogate, excentrice, sofisticate, Ava 
Gardner interpretează — în viziunea 
actuală a realizatorilor filmului — pe 
regina demonică din balada lui Burns. 


Cu tineri 
şi despre tineri 
EEE CE SE SS E TELE 


După romanul «Orfeu șchiop» de 
Jan Otcenasek, regizorul cehoslovac 
Vladimir Cech a realizat filmul «Căsă- 


Protagoniștii Jana Preisova 
şi Michal Pavlata 


torie fictivă». E vorba în film de căsă- 
toria unei tinere «cu situație», răsfă- 
tatë de părinţii ei, cu un tînăr munci- 
tor. Ea consimte doar de nevoie, spre 
a nu fi dusă la muncă forțată în Germa- 
nia nazistă (acțiunea se petrece între 
anii '42— '44), în timp ce el ţine sincer 
la ea. Căsătoria fictivă, desigur, nu va 
putea dura... Jana Preisova (Alena) și 
Michal Pavlata (Vojta) sînt doi actori 
tineri, ale căror realizări actoricești 
au contribuit la reușita filmului lui 


(foto «PRAGOPRESS») 


cihet ama 


Cech (premiul «Marele soare de aur» 
la festivalul tinerilor din Trutnov). 


Fosta ziaristă 
Candice Bergen 
N a ui 


Înainte de a deveni «covergirl» si 
apoi actriță, Candice Bergen făcuse 
studii de istorie a artei și de literatură; 
apoi practicase meseria de ziaristă. A 
luat și un premiu pentru unul din 
articolele ei publicate în «Los Angeles 
Times» (1968). La 25 de ani, în 7570. 
canadiana Candice Bergen era vedetă 
internațională. În filmele în care am 
văzut-o («A trăi pentru a trăi» cu 
Yves Montand si «Ziua in care vin 
peștii» cu Tom Courtenay) era foarte 
frumoasë. Si juca onorabil. Dar atit. 
De la o vreme, fosta ziaristă şi-a de- 
monstrat si talentul. În ultimul ei film. 
«T.R. Baskin», Candice Bergen, care 


O fată obișnuită: 
Candice Bergen in «T.R. Baskin» 


se consideră o fată obișnuită, izbutește 
să interpreteze, cu mai mult talent 
decit o actriță obișnuită, portretul unei 
fete contemporane din Statele Unite. 


Ali Baba în 
viziune niponă 
SS Sa a 


Binecunoscutul basm oriental Ali- 
Baba și cei 40 de hoți a inspirat o 
comedie franceză suculentă, în care 
rolul principal era deținut de marele 
comic Fernandel. Ultima versiune cine- 
matografică a popularului basm ne este 
oferită de producția japoneză de de- 


Dar... pisicile îl biruie 
pe Ali-Baba 


sene animate. «Ali Baba si cei 40 de 
hoți» (regie: Hiroshi Shidara, anima- 
tie: Akira Daikubara) este un lung 
metraj color, pe ecran lat. În viziunea 
realizatorilor japonezi, Ali-Baba este 
terorizat de pisici și, de teama lor, în- 
chide toate felinele din regat în celebra 
peșteră (care se deschide numai la cu- 
vîntul magic: «sesam»). 


Un fluture 
de aur 


Goldie Hawn are un chip desenat 
parcă anume de un caricaturist spre a 
simboliza actrița de comedie. Cel puţin 
așa ne-o amintim din «Floarea de 
cactus», film care i-a adus și Oscarul. 
Deși era actrița de planul doi şi se- 
conda un monstru sacru: Pe Ingrid 
Bergman... În toamna aceasta, a inre- 
gistrat un nou succes alături de Warren 
Beatty în filmul «Dolari» de Richard 
Brooks. 

Recent, Goldie Hawn a terminat o 
nouă comedie cinematografică, «Flu- 


Azi 
România 


Între 19 august și 10 septembrie a 
avut loc la Los Angeles cel de al 3-lea 


turii sînt liberi» — adaptarea unui 
spectacol de succes de pe Broadway. 
Regizor: Milton Katselas (același care 
a montat spectacolul pe scenă). În rolul 
tînărului Don Baker (un tînăr care în- 


cearcă să scape de sub tutela sufocantă 
a mamei sale cu ajutorul unei amuzante 
vecine, de care, fireşte, se îndrăgos- 
teste) un actor debutant: Edward 
Albert. 


Vecina amuzantă (Goldie Hawn) si tinărul 
«sub tutelă» (Edward Albert) 


Festival Internaţional al Filmelor pen- 
tru Copii. O zi a fost consacrată fil- 
mului românesc si în imagine vedem 
doi copii americani veniți să vadă gala 
de film din România. Intimpinati la 
intrare de Mickey Mouse, ei se află în 
fața afișului pe care scrie: «Al III-lea 
festival internațional al filmului pentru 
copii prezintă azi: ROMÂNIA. 


Intimpinati la intrare de 
Mickey Mouse 


Leul M.G.M. 
si-a pierdut glasul 
DESIRE SEI e 


Legenda fiului lui Dedal, Icar-cel-ce- 
visa-să-zboare-ca-păsările, a fost trans- 


Femeia-inger păzitor (Sally Kellerman) 
şi Icar din Texas (Bud Cort) 


pusă în imagini de regizorul Robert 
Altman. Interpretul noului Icar este 
tînărul american Brewster Mc Cloud 
(filmul poartă numele eroului). Icarul 
texan își perfectioneazë clasicul aparat 
de zbor cu aripi pe... fabulosul astro- 
drom de la Huston! Păsările-simbol-al- 
răului, imaginate de Hitchcock, devin 
aliații omului-creator, neînțeles de o 
societate care-l oprimă. Există în film 
si o pasăre-înger-păzitor — o femeie 
(Sally Kellerman) spre a-l proteja pe 
Mc Cloud (Bud Cort). Filmul lui Altman 
este, firește, o parabolă şi — conform 
consemnărilor presei — constituie în 
același timp şi un atac virulent la adresa 
conservatorismului si a intolerantei din 
S.U.A. Regizorul Robert Altman (fost 
matematician, pilot, romancier, scena- 
rist, regizor de documentare) surprinde, 
ca in toate filmele sale, spectatorul, 
prin găsirea unor modalități cinemato- 
grafice inedite. Încă de la genericul 
filmului «Brewster Mc Cloud» se pro- 
duce și surpriza: faimosul leu — emble- 
mă a companiei M.G.M. — își pierde 
glasul și nu izbutește së ragă... 


53 


abC 
EYZ 
e a SE ERE PA 


6 Metodi ANDONOV ecranizează, sub titlul «Marele spleen», un roman al 
scriitorului bulgar Bogomil Rainov (este al cincilea roman al lui Rainov transpus 
pe ecran). Un film care va relata aventurile unui agent secret. 

6 Donatas BANIONIS va apare în rolul căpitanului Gunar Sarkino (coman- 
dantul unui submarin care a acționat în flota Sovietică din Marea Nordului în anii 

'42-'43)in filmul «Căpitanul Stiucii vesele». Regizor: Boris Voltsek. 

9 Samuel BECKETT debutează ca... regizor de film. Titlul peliculei semnate 
de Beckett: «Act fără cuvinte». Protagonist: Rod Steiger. 

6 Horst BUCHOLZ interpretează rolul lui Johann Strauss din filmul «Ma- 
rele vals» (producţie M.G.M.). 

9 Binka CELIASKOVA, regizoare din R.P. Bulgaria, lucrează la filmul 
«Ultimul cuvint» — o povestire despre șase revoluționari bulgari, condamnați 
la moarte în timpul războiului. 

8 Bud CORT, un tinăr actor american, o revelaţie a ultimei stagiuni, este 
protagonistul filmului «Harold și Maud» de Hal Ashby. O nouă versiune «Love 
Story». Parteneră: Ruth GORDON. 

6 Catherine DENEUVE și Alain DELON sint parteneri într-un nou film de 
Jean-Pierre Melville: «Polițistul». 

0 Walt Disney, sau mai bine zis eroii creați de el, au fost prezenţi la Olim- 
piada din acest an. «Goofy și Donald campioni olimpici» este titlul ultimei pelicule 
Disney, in care Donald obţine o medalie de aur pentru performanțe hocheistice, 
iar Goofy primește o medalie de argint pentru performantele sale sportive. 

9 Kirk DOUGLAS intenționează să turneze — în calitate de actor, cintëret 
şi dansator — o versiune muzicală a celebrului «Dr. Jekyll si Mr. Hyde». 

© Vittorio GASSMAN si Ugo TOGNAZZI sint parteneri în filmul satiric «În 
numele poporului italian». Regia: Dino Risi. 

6 Eliott GOULD va fi din nou (după MASH), vedeta unui film de Robert 
Altman: «Lunga despărțire» — adaptarea unui roman de serie neagră de Ray- 
mond Chandler. 

0 Rita HAYWORTH reapare, alături de Robert MITCHUM, in westernul 
«Minie cerească». Regia: Ralph Nelson. 

9 Sylva KOSCINA, Elke SOMMER si Alida VALLI sint capetele de afiș 
ale unei productii pe care o turnează regizorul Mario Bava: «Diavolul și mortii». 

o Leonid KVINIKIDZE a inceput filmările, pe platourile Mosfilm, ale unui 
lung-metraj în culori, o adaptare după romanul ştiintifico-fantastic «Hiperboloidul 
inginerului Garin» de Aleksei Tolstoi. 

8 ina MAKAROVA si Nona MORDUKOVA sint protagonistele noului 
film sovietic care cunoaşte un succes răsunător la Moscova: «Cimpiile Rusiei». 
Regizor: Nikolai Moskalenko. 

9 Nikolai MASTCENKO realizează un film in cinci episoade (destinat deo 
potrivă marelui și micului ecran) după popularul roman sovietic «Așa s-a calit 
oţelul» de Nikolai Ostrovski. 

@ Janusz NASFETER, regizor polonez, turnează filmul «Fluturi» — o po- 
vestire cu si despre adolescenți. 

9 Bulle OGIER va fi protagonista filmului «Banda ostatecilor», un nou film 
semnat de Edouard Molinaro. 

9 PELE, starul stadioanelor, a devenit star de cinema. El joacă în filmul 
«Marşul», o producţie braziliană care zugrăvește destinul tragic al unor sclavi la 
sfirșitul secolului trecut. 

8 Anthony Quinn va juca într-un film consacrat vieții matematicianului, 
poetului şi filozofului arab Omar Kayam, care a trăit în secolul al XIV-lea. Filmul 
va fi o coproducție SUA-lran-Egipt. 

O Vanessa REDGRAVE va juca intr-o nouă versiune a filmului realizat pe 
vremuri de Garbo, «Regina Christina». 

9 Dimitri RODICEV (regizor) și Taras ALEINIKOV (operator) au realizat 
«Întilnire cu Marte» — primul film sovietic despre statiunile automate interplane- 
tare. Desenele animate, care prezintă o întreagă galerie de martieni din filmele de 
ficţiune (de la uriasii lui H.G. Wells la poetica Aelita a lui A. Tolstoi) sint inter- 
calate cu fotografii autentice ale planetei Marte. 

© Alberto SORDI va fi protagonistul filmului «Pana de motor», ecranizare 
după o nuvelă de Diirrenmatt, realizată de Ettore Scala. 

9 Jacques TATI, alias unchiul Hulot, se pregătește să turneze in colaborare 
cu Fellini o nouă versiune Don Quijotte. Tati intenționează să joace și rolul prin- 
cipal — cel al cavalerului tristei figuri. 

O J. Lee THOMPSON. fost actor de teatru, regizorul seriei «Planeta maimu 
pozi laureat al unui premiu Oscar pentru ecranizarea romanului «Tunurile din 

avarone», a fost distribuit de regizorul William Friedkin (Oscar '72 pentru 
«Filiera franceză») intr-un rol important al noului său film produs de Warner 
Bross: «Vrăjitorul». 

6 Francois TRUFFAUT se află din nou pe platou. Noul său film e intitulat 
«Noaptea 'americanën. Protagonisti: Alexadra STEWART și actorul său 
preferat, Jean Pierre LEAUD. 

© Magda VASARYOVA, otinără studentă din Bratislava, a retrăit pe ecran 

destinul Mariei Kuderikova — o membră a tineretului comunist din Brno, ucisă 
de naziști în 1943. Regizorul Jaromil Jires a respectat impresionantele 
însemnări lăsate de Kuderikova din timpul şederii sale in temniţă, insemnări apă- 
rute în 1961 sub titlul «Fragmente de viață». 

@ Henri VERNEUIL a izbutit să distribuie în noul său film, «Şarpele», pe 
Henry FONDA, Yull BRYNNER si Philipe NOIRET. 

9 Daniel VIGNE, fost colaborator al lui Lelouch, realizează primul său film: 
«Bărbaţii». Printre actori: francezii Michel CONSTANTIN, Marcel BOZZUFFI 
si americanul Henri SILVA. 

8 Orson WELLES turnează în Spania un film in care intenţionează să rela- 
teze scandalul stirnit de falsele memorii ale milionarului american Howard 
Hughes, publicate de scriitorul Irving. 


Cazaca de pe Don, 
ingineră germană 


Una dintre cele mai populare actrițe 
sovietice, Liudmila Ciursina («Poves: 
tire de pe Don», «Goya» si «Liubov 
larovaia»), turnează pe platourile din 
Odessa în filmul «Răfuiala» de Stepan 
Putșinian. «Răfuiala» e o continuare a 
«Povestirilor despre un cekist», con- 
sacrate inginerului Nikolai Kraft, agent 
sovietic de contrainformaţii. Ciursina 


RAUL WALSH: 


După Elia Kazan, veteranul Raul 
Walsh preia ștafeta. Regizorul Walsh, 
pionier al artei cinematografice, rea- 
-lizator a 120 de filme, a înlocuit si 
el aparatul de filmat cu condeiul. 
(Fiindcă s-a văzut silit s-o facă: 
companiile de asigurări nu mai voiau 
să-și asume riscul și să-i acorde cre- 
dite pentru filmări.) Neputind să 
se resemneze la inactivitate, Raul 
Walsh a scris un roman, «Minia 
celor drepți». Apărut la editura 
Belfont (Paris) romanul lui Walsh 
este tot un western (procedeul a 
fost inversat: în loc să traducă cu- 
vintele în imagini, cineastul a tradus 
imaginile în cuvinte.) 

Walsh a lucrat 7 decenii în cine- 
matografie. Deci, de la începuturile 
ei pinë în prezent. Abordind cu 
măiestrie cele mai diferite genuri 
(de la filme cu pirați la epopeele 
biblice, de la westernuri la comedii). 
Înainte de a fi realizator, Walsh a 
fost rînd pe rînd boxer, actor, apoi 
asistent de regie al lui D.W. Griffith. 
Încă din epoca filmului mut, Walsh 
a realizat cite 5—6 filme pe an. 
(O capodoperă ca «Gentleman Jim» 
a fost turnată în 28 de zile.) Gary 
Cooper, Bogart,Cagney, Errol Flynn, 
Clark Gable, George Raft, John 
VVayne, Robert Mitchum au jucat 
in filmele lui. 

Romanul lui Walsh este de fapt o 
evocare pitorească a Americii pio- 
nierilor, acea Americă unde carnea 
era devorată cu dinți albi si puter- 
nici, unde se bea alcool, unde tinere 
fete dănţuiau fără prea multă grijă 
de arta dansului pe o scenă impro- 
vizată de «Saloon». O Americă mai 
aspră, America fără complexele unei 
bune stări superflue, care nu-și 
punea întrebări metafizice despre 
rațiunea de a exista, ci poate doar 
despre mijloacele de a-și asigura 
existența. 

«Minia celor drepți» (titlul acesta 
care este prin el însuşi un fel de 
program, exprimă o noblețe băr- 
bătească, ca și o viziune optimistă, 
un titlu care filfiie ca un drapel) este 
o epopee plină de vervă şi sănătate. 
Sintem plimbaţi în tovărășia a trei 
cowboys cu suflet mare printr-o 


bibliorama 


apare în rolul inginerei germane Hanna 
Eckert. 


Ciursina 
devenită Hanna Eckert 


«MÎNIA CELOR DREPȚI» 


(Editura Belfont — Paris! 


mică așezare din Tennessee, în ajunul 
Războiului de Secesiune. Peregri- 
nările și aventura ne conduc pină 
la granița cu Mexicul, trecînd în 
revistă somptuoasele locuințe din 
Denver, casele rău famate din Du- 
rango și majestuoasele canioane din 
Colorado. Walsh nu insistă asupra 
amănuntelor, dar atinge în epica sa 
momente de mare tensiune. În bi- 
vuacuri, eroii lui Walsh visează o mu- 
zică dulce şi seducătoare senorite. În- 
tregul roman degajă un parfum de 
colb, sudoare şi pulbere. Este fără 
îndoială romanul unui cineast de 
geniu, preocupat ca ceea ce spune 
să se vadă și căruia nu-i pasă de stil. 


L.C. 


«Tinărul» Walsh 
debutează ca romancier 


Rubrica CINERAMA realizată de Laura COSTIN 


ÎN 
MAGAZINE 
CONFECŢII 
BARBATEST 
PENTRU 
TOATE 


CONFORMAȚIILE. 
(A.B.C.D) 


CINEMA 


Redi i administraţia: 
Prezentarea artistică: A MARIA SMIGHELSCHI ph rne ntarea grafică: CORNEL DANELIUC 


Cititorii din st ate pot face abonamente adresindu-se întreprinderii 


-«“ROMPRESFILATELIA» — Serviciul import-export presë — 
București, Calea Griviței nr. 64—66, P.O.B. — Box 2001. 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
41 017 «Casa Scinteii» — București 


Exemplarul 5 lei 


Anul X (119) 


revistă lunară 


dë cultură