Revista Cinema/1977 — 1989/019-CINEMA-anul-XIX-nr-1-1981

Culturii 


IP 3-07 


7 


اوا وو عو سے ہے 


Revistă a 


> 
بو‎ cae 


په موس 


Telegramă 
Tovarăşului Nicolae CEAUȘESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, 
preşedintele Republicii Socialiste România 


Mult stimate şi iubite tovarãşe Nicolae CEAUȘESCU 


toare, pentru edificarea unei cinematografii demnă de epoca 
pe care o trăim — Epoca Ceaușescu. 

Ne-au rămas adînc întipărite în inimi întîlnirile de neuitat pe 
care le-am avut cu Dumneavoastră, ideile mobilizatoare, gîn- 
durile pline de încurajare împărtășite nouă devenind pentru noi 
farul călăuzitor al muncii de fiecare zi, idealul la care ne raportăm 
întotdeauna năzuinţele și faptele actului nostru permanent de 
creație: fundamentarea unei adevărate școli cinematografice 
românești, dorința nestrămutată de a ridica la o nouă calitate 
filmele noastre în care constructorii socialismului să găsească 
o oglindă a eroismului lor cotidian, a bucuriei lor de a trăi într-o 
Românie demnă, liberă, independentă aflată sub conducerea 
Dumneavoastră în cea mai strălucitoare epocă din îndelungata 
ei istorie. 

Sănătate, viață lungă și exemplară putere de muncă puse 
spre binele și fericirea întregului nostru popor! 


Asociaţia cineaştilor 
din Republica Socialistă România 


Într-o vibrantă și unanimă bucurie prilejuită de ziua Dum- 
neavoastră de naștere, membrii Asociaţiei cineaștilor din R.S.R. 
vă adresează din toată inima și din nețărmuritul lor devotament 
față de cauza poporului, față de scumpa noastră patrie, cele 
mai călduroase urări de viață lungă, de sănătate și fericire spre 
binele întregului popor român, al cărui strălucit și credincios 
fiu v-aţi dovedit de-a lungul anilor prin inegalabila Dumnea- 
voastră putere de muncă şi de sacrificiu depuse în opera de 
edificare a socialismului multilateral dezvoltat și în vastul 
proces de înaintare a României spre culmile de aur ale comu- 
nismului. 

În această scumpă zi, nouă, tuturor, cînd țara întreagă vă 
aduce supremul ei omagiu, cineaștii din patria noastră, cei 
ce neîncetat se călăuzesc în munca-lor de creație după prețioa- 
sele Dumneavoastră indicații, contribuind din toate puterile 
lor la înfăptuirea directivelor Congresului al XII-lea al partidului, 
vă încredințăm iubite tovarășe Nicolae Ceauşescu de fierbintea 
noastră dorință de a ne pune tot talentul, întreaga noastră putere 
de muncă în slujba partidului, a cauzei clasei noastre munci- 


«Să facem totul încît, în orice împrejurări, oamenii să simtă că ei sînt 
stăpînii a tot ceea ce există în ţară, că ei poartă răspunderea de a acţiona, în 
deplină unitate — ca proprietari, producători şi beneficiari — pentru folosirea 
cu maximum de eficienţă a mijloacelor pe care le avem, pentru progresul gene- 
ral al patriei — condiţia fundamentală a ridicării în continuare a bunăstării 


Nicolae CEAUȘESCU 


materiale şi spirituale a întregii noastre naţiuni.» 


cu atit mai bine obligaţiile care revin, în 
egală măsură, creatorilor și producători- 
lor, criticilor și distribuitorilor de filme, 
pentru transformarea cantităţii ciștigate, 
ca volum al producției, într-o calitate de 
excepție, a produselor — unicat, pe care 
cinematografia, ca artă, este chemată să 
le realizeze, în noul an și în noul cincinal. 


Această primă lună a noului an a fost 
marcată prin prezența tovarăşului Nicolae 
Ceaușescu, impreună cu tovarășa Elena 
Ceaușescu, alături de alți membri ai 
conducerii de partid și de stat, în nume- 
roase întreprinderi și instituţii, din mai 
multe localități şi judeţe ale țării. Am 
văzut deci reafirmate, la acest nou هج‎ 
put de drum, într-o exemplară continui- 
tate innoitoare, spiritul şi stilul de lucru 
imprimate de mai bine de un deceniu si 
jumătate, de către secretarul general al 
partidului, întregii noastre vieți naționale. 
Analizele la fata locului, în mijlocul mun- 
citorilor şi specialiștilor, împreună cu 
ei, cuvintările rostite la consfătuirile de 
lucru care au finalizat metodic aceste vi- 
zite, pe cit de concrete și specifice, pe 
atit de programatice în deschiderile lor, 
vor avea, neindoielnic, ca rezultat, im- 
pulsionarea eforturilor către realizarea 
unei noi calități, superioare, în toate 
domeniile creației de bunuri materiale 
şi spirituale. Pentru că a devenit o a- 
xiomă, de ale cărei consecințe sintem 
îndemnați să luăm act cu toată luciditatea 
într-o lume din ce în ce mai complexă 
calitatea vieţii depinde de calitatea muncii, 
de calitatea muncii noastre, raportată la 
cel mai înalt nivel al eficienţei, pe plan 
internaţional, de calitatea implicării noas- 
tre, de exigența maximă care începe de 
la noi înşine și ne privește direct. 


Finalitatea educativă și formativă a crea- 
ției cinematografice, frecvent subliniată 
de tovarășul Nicolae Ceaușescu, este 
un indicativ prin care se dă curs aspiraţiei 
şi ambiţiei talentelor adevărate, către rea- 
lizări de virf, cu ecou profund şi durabil 
în conştiinţa maselor de spectatori, dar 
şi în întimitatea inconfundabilă a fiecărei 
individualități în parte. Tocmai acesta este 
sensul repetatelor indemnuri ale secreta- 
rului general al partidului, către o artă 
străină de orice mimetism, ca și de sufi- 
6۱0018 mediocrităţii, către o artă care să 
strălucească prin valoarea și originalita- 
tea umanității și a formelor ei, devenind 
competitivă, atit în cadrul culturii na- 
tionale, cit şi pe plan universal. 


Reinnoind, în acest prag de an şi de ani, 
urările noastre și expresia sentimentelor 
pe care întregul popor le nutrește față 
de conducătorul partidului și statului, 
tovarăşul Nicolae Ceaușescu, față de 
tovarăşa Elena Ceaușescu, pășim in 
noul timp, uniţi în cuget și-n simțiri, cu 
toată demnitatea de cetățeni ai României 
socialiste, independente şi suverane, con- 
vinşi că viitorul este acela pe care noi în- 
șine sintem în măsură să-l edificăm, să-l 
afirmăm, să-l apărăm. 


Urmărind activitatea și indicaţiile tova- 
râșului Nicolae Ceaușescu, din prima 
lună a noului an, știm să preţuim, prin 
propria noastră experiență de cineasti, 
de la repetatele întilniri cu secretarul ge- 
neral al partidului, importanţa și eficienta 
acestor forme şi metode de lucru, proprii 
democraţiei noastre socialiste. Înțelegem 


«CINEMA» 


Uniti în cuget și-n simțiri 


06018 cu atit mai bogată în semnificaţii 
cu cit, în luna începutului de an, în ace- 
eași decadă, la 24 ianuarie, românii cîntă 
de peste 120 de ani Unirea, prima Unire 
intr-un stat national modern. Sărbătorim 
de asemenea, cu toții, încă o dată, cel mai 
firesc, aniversarea primului preşedinte al 
României care, prin anul său de naştere, 
are aceeași virstă cu marea noastră unire 
din 1918, cind s-a realizat, la capătul atitor 
secole de luptă, statul naţional unitar. 

Puternic propulsaţi spre viitorul socia- 
list şi comunist, pe baza Programului 
științific elaborat de partid, în frunte cu 
tovarășul Nicolae Ceaușescu, găsim în 
aceste repere și semne istorice imboldul 
suprem al conștiinței noastre noi, al uni- 
tăţii noastre indestructibile, drept garanții 
ale înaintării cu succes a patriei, indepen- 
dentă și suverană, spre niveluri mai înalte 
de civilizație și cultură, către o calitate 
superioară a vieții, într-o lume mai bună 
și mai dreaptă. 

Sintem fericiți că, în această luptă de 
zi cu zi, pentru stimularea creșterii isto- 
rice a ţării, ca și în soliile de pace care 
ne-au adus, de pe toate meridianele, cea 
mai înaltă stimă, alături de președintele 
nostru se află tovarășa Elena Ceaușescu, 
a cărei zi de naștere am celebrat-o la înce- 
putul acestei luni. 


Urările noastre de viață lungă, de 8 
tate şi fericire, în fruntea partidului și 
statului, adresate conducătorului iubit آ3‎ 
întregului popor, tovarășului Nicolae 
Ceaușescu, se unesc astfel, în modul cel 
mai omenesc, cu felicitările adresate to- 
varășei sale de viață și de muncă, al cărei 
rol în activitatea politică și științifică este 
unanim cunoscut și apreciat, atit în țară 
cit şi în străinătate. 


Cinematografia noastră a 
intrat într-un nou an, într-un 
nou cincinal, într-un nou 
deceniu, cu perspectivele şi 
certitudinile pe care i le-a 
creat deceniul precedent 

cei exact zece ani care se implinesc, în 

martie 1981, de la întilnirea, devenită is- 
torică pentru noi, a tovarăşului Nicolae 

Ceaușescu cu cineaștii, cind s-au decis 

liniile dezvoltării rapide a producţiei na- 

tionale de filme şi orientările afirmării ei 
calitative, ca artă în care toate personali- 

151116 autentice să-și poată manifesta liber 

și plenar virtuțile, în spiritul celei mai inalte 

consideraţii acordate creaţiei originale şi 
culturii socialiste. 

Sint egal de mari satisfacţiile şi obliga- 
1116 care decurg din realitatea nouă, a- 
proape de domeniul fanteziei cu un dece- 
niu în urmă, realitatea cite unei premiere 
românești in fiecare săptămină! Această 
frecvenţă, care atestă atit ritmul accesului 
autorilor pe platouri, cit şi prezența noas- 
tră, ca instituție și ca individualități dis 
tincte, în viata spirituală a ţării, este reali- 
tatea de necontestat a cinematografiei 
românești contemporane, este suportul 
împlinirii ei superioare. La aceasta ne in- 
deamnă toate realizările poporului nos- 
tru, stimulat, în ce are el mai propriu și 
mai generos, de același spirit al patriotis- 
mului constructiv și al comunismului de | 
omenie, pe care-l întruchipează Partidul 
Comunist Român, secretarul său gene- 
ral, președintele Nicolae Ceaușescu. 

Printr-o- grăitoare coincidenţă, în az 
ceastă lună în care inaugurăm, sub atari 
auspicii, un nou an, un nou cincinal, un 
nou deceniu, sărbătorim împreună cu 
întregul popor ziua de naștere a tovarăşu- 
lui Nicolae Ceaușescu. Este o coinci- 


a a‏ مالسلا دانسا ات 


Efortul spre c 


tograful, nu va putea ocoli discuţia despre procedeele 
și limbajul noului cinema, ale filmului experimental), 
ne vom despărţi, desigur, de cei care, exprimindu-se 
eventual chiar în coloanele noastre, consideră că media 
calitativă a filmului românesc ar fi «multumitoare» sau 
că profesionalismul «nu mai e o problemă». 

Nu un bilanț convenabil ne interesează și nici doar a 
inventaria «citeva probleme» ale filmului românesc. 
Dorim şi sintem chemaţi ca opiniile și analizele noastre, 
susținute cu toată gravitatea unei argumentații știin- 
11166, să aibă precizia şi acuitatea unor opțiuni com- 
petente și consecvente, inspirate de o exigenţă maximă, 
deasupra drămuirilor funcţionăreșşti. 

În acest mod, discuţiile critice, în care în modul cel 
mai firesc sînt implicaţi și creatorii înşişi, pot să fie cu 
adevărat stimulatoare, fără a-și refuza atributele origina- 
lităţii pe care o reclamăm autorilor de filme. Vom putea 
astfel contribui la a da cinematografului românesc, cit 
mai curind, un statut de deplină maturitate și strălucire, 
singurul care e demn și apt să susțină ideile care ne 
stiri și pentru al căror drum eficient către public 
mi m, 


vanitate a superlativelor, pe care am vrea s-o încura- 
jăm şi cu atit mai putin de veleitatea, care ne bintuie 
uneori, cu totul prematur, a «capodoperelor fără cusur», 
a unor filme care se pretind suficiente lor înșile, mai 
mari decit sînt în realitate. Nu. Avem în vedere cali- 
tatea implicării ideatice și, nu mai puţin estetice, a unor 
cineaști, sporul de personalitate investit în filmele cu 
adevărat reprezentative ale anului 1980. Care sint fil- 
mele unui efort tenace de înnoire tematică și stilistică 
a cinematografului românesc, efort susținut de citeva 
din talentele autentice de care dispunem și care, evi- 
dent, mai au de cîştigat experienţă pentru deplina lor 
afirmare. 

Care sint direcţiile şi ponderea acestor modificări 
calitative, ce obligaţii de continuitate implică ele, în 
susținerea avansului cîştigat, de ruptură cu rutina me- 
diocrităţii și cu confuzia valorilor — iată întrebări cu 
caracter de lucru, dar cît se poate de imperative, pentru 
toți cei care se simt implicaţi în destinul acestei arte. 

Receptind cu tot interesul ceea ce este cîştig calita- 
tiv, căutare inovatoare, experiment artistic matur (pentru 
că o nouă calitate, într-o artă modernă, cum e cinema- 


1 ianuarie 1980 - 1 ianuarie 1981: 
32 filme românești 


Un spor anual al numărului de filme mai 

mare decit numărul total al premierelor 

anului 1970: de la 20 în 1979 la 32 în 1980. 

Cu 12 mai multe într-un an. Numărul 

J| premierelor în 1970: 11. lată, tără multe 

vorbe, creșterea filmului românesc în anul 

1980 şi în deceniul care l-a precedat O creștere măsurată 

nu în «producția globală», cu echivalări şi numărare de 

serii, ci în «producţia fizică, netă», adică în numărul de 

experienţe artistice efective, corespunzind cu numărul 
de premiere oferite publicului. 


Ceea ce ne determină să angajăm, încă din prima lună 
a noului an, o dezbatere privind ansamblul producţiei 
lui 1980, nu este însă numai această importantă creș- 
tere cantitativă. Ne determină mai ales consensul (n-am 
spus unanimitatea) care s-a conturat în rindurile ci- 
neaștilor și cinefililor, că în 1980 s-a produs o şi mai 
importantă modificare calitativă a peisajului nostru 
cinematografic. 


Ca să conterim din capul locului o bază cit mai reală 
acestui consens, să precizăm că nu e vorba de vreo 


Unul din anii cei mai fertili 


ai filmului românesc 


ajuns-o. Termenul mi se pare dealtfel labil 
(mediu faţă de ce?) şi lipsit de mindrie. 
Probabil că se tinjește după o producţie 
foarte bună, în speranța ca media ei să fie 
la înălțime. Probabil. Dar acest prag nu 
poate fi obţinut decit pe planul unei pro- 
tesionalizări de substanță, nu pe calea 
dobindirii unui meșteșug, a unei anume 
îndeminări profesioniste, pe care mulți o 
şi stăpinesc degeaba și încă demult. Poate 
că profesionalismul tine de o responsabili- 
tate majoră, de opțiune tematică majoră, de 
idei percutante, îndrăznețe, originale, de 
încercarea cineastului de a-şi aprofunda 
mesajul. 

Am regretat nereuşitele unor colegi în 
5 care cred, pentru că ei au dovedit altă- 
data că au ceva de spus. M-au neliniștit 
eșecurile previzibile ale acelora care n-au 
pus niciodată nimic, chiar dacă au făcut 
multe filme. Mi-e teamă că o să mai am 
destule motive de neliniște. 


Andrei BLAIER 


1 Proportional cu creșterea producției de 
+ filme a crescut numărul filmelor foarte 
bune, al celor bune şi al celor slabe. Valoa- 
rea unor producţii de virf aşează anul cine- 
matografic '80 printre cei mai fericiţi ani ai 
filmului românesc. 
2 S-a vorbit foarte mult despre ciștigurile 
* unor filme, am vorbit şi eu destul. Dacă 
ar Ii totuşi să găsesc citeva trăsături dis- 
tinctive ale acestora, aş remarca acuitatea 
unor dezbateri, diferențierea de stiluri şi 
profesionalismul unei duzini de filme, care 
au fost semnalate. 
3 De varietate tematică n-am dus lipsă 
* niciodată. Sensurile prea limpede deli- 
mitate ne-au încurcat multă vreme și o 
serie de filme ale acestui an, inspirate mai 
ales din actualitate, evită cu grijă încadrarea 
in scheme de gen. Modificările importante 
însă, decise în acest an, mi se para fi 
făcute pe planul cristalizării unor persona- 
lităti artistice. 
Nu iubesc aspiraţia mărturisită ۵6۵ 3ء‎ 
4. spre o calitate medie, chiar dacă n-am 


0 bătălie pentru firesc, 


nu o poetică de birou 


în mulțime de unde, asemeni unui reporter 
gripat, transmite aparent neutru, fără chef, 
ceea ce cu mare greutate s-ar putea numi 
tapte, întimplări «epice». În acest sens, se 
poate vorbi de «virtuți inedite» (inedite şi 
nu prea) în peisajul nostru cinematografic 
«Bătălia pentru firesc» în care sint angajați 
deocamdată destul de puțini (Danieluc, Ta- 
tos şi... și? Demian... și...) este o astfel de 
«virtute inedită», chiar insolită, am zice 
noi, în filmul românesc. 

În privinţa diferitelor direcții tematice, de 
gen și stilistice, s-ar putea spune că ele 
se diversifică toarte ordonat, foarte organi- 
zat, neexistind pericolul unei prea mari di- 
versificări, al unor încălecări de genuri, de 
stiluri, de teme, de tendinţe şi atitudini. Din 
acest punct de vedere, stăm bine. 

3 insăşi inventarea sintagmei «Calitate 

* medie» este definitorie pentru starea 
valorică a filmului nostru. Dacă despre 
«calitatea medie» a peliculelor n-aş ști să 
spun mare lucru, în schimb despre «media 
lor calitativă» aș opina că este alarmant de 
scăzută, filmele care nu rămin corigente 
«peste vară» -putindu-se număra pe dege- 
tele unei singure miini, ba încă răminin- 
du-ne un deget cu care să le arătăm pe 
celelalte. 

4 Este o întrebare care suflă răspunsul. 

*E aproape ciudat că se poate vorbi 
despre «eșecurile previzibile». De ce 
«eşecuri previzibile»? Dacă tot sint previ- 
zibile, de ce să permitem eșecurilor să 
devină clare pentru toată lumea? 

Cu excepția Probei de microton, partial 
a Vinătorii de vulpi, a Casei dintre ۱ء‎ 
puri și a ecranizări: după lon, am regre- 
tat toate celelalte eşecuri mai mult sau 
mai puțin previzibile. 

5 Actorii au, in general, o soartă ciudată: 

+ ei interpretează deseori ideile unor per- 
sonaje. Li se substituie chiar. Mi-a făcut plă- 
cere să reproduc aici răspunsul (care de 


1 O întrebare tranșantă ce pretinde un 
* răspuns la fel de tranșant. Deci: anul 
cinematografic 1980 n-a fost nici mai bun, 
nici mai rău decit precedenţi trei, să zicem. 
Notabilul spor cantitativ înregistrat n-a 
adus şi mult așteptatul spor calitativ, cine- 
matografia noastră aflindu-se în situaţia 
oarecum paradoxală a unui săritor la înăl- 
time admirabil în elanul său, dar al cărui 
salt (calitativ, bineînţeles) trece pe sub 
ştachetă. Dacă se poate constata pe ici, pe 
colo (nu în punctele esențiale) semne ale 
unui posibil reviriment valoric, totuși im- 
presia generală pe care o lasă productia 
de anul acesta tine mai mult de iluzia mis- 
cării înainte oferită de un desăvirsit mim, 
decit de înaintarea propriu-zisă. Felicităriie 
și aplauzele encomiastice răsunind în hol, 
la «Scala», după fiecare premieră autoh- 
tonă nu-şi mai regăsesc ecoul în marele 


blic. 
: Anul 1980 ar putea fi botezat «anul 


Daneliuc». Nu atit pentru că regi- 
zorul apare cu două filme (parcurgind lista 
producţiilor, se observă că mai sint şi alții 
care semnează două pelicule), cit pentru 
suflul de prospețime «placat» peste pră- 
tuitele scheme ale scenariului de actuali- 
tate. Proba de microfon, cea mai intere- 
santă apariție cinematografică a anului, 
marchează clar o tendinţă pe care credem 
a o identifica — mutatis-mutandis — și în 
proza unor tineri autori debutanţi în acest 
deceniu. Este vorba de tendința manifestă 
de a se apropia firesc de materia complexă 
a realitătii sau — altfel spus — de a lăsa 
realitatea «să vină la ei» exacı așa cum 
este, fără pomada excesivă cu care unii 
s-au grăbit să-i dea o inutilă şi neverosimilă 
— artisticește — frumuseţe. Realizatorul 
de acest fel nu mai este micul demiurg ce 
«organizează» realul în tiparele roz, «happy- 
endwiste ale unei poetici de birou, ci un 
ahservator race. deseori ironic, amestecat 


1. 


Cum apreciați acest 

an cinematografic, 

sub raportul calității 
filmelor? 


Ce virtuți inedite ați 
dori să semnalati și 
în care filme? 


3. 


Ce modificări credeți 
că a adus acest an în 
afirmarea diferitelor 
direcții tematice, de 
gen și stilistice? 


ے 


Cum considerați că au 

evoluat calitatea me- 

die a filmelor noastre 

și nivelul lor profesio- 
i nal? 


5. 


Dintre nereușitele sau 
eșecurile  previzibile 
ale anului, pe care 
le-aţi regretat cel mai 
mult? 


Premierele românești 
ale anului 1980 


1. Rug și flacără 

2. Cine mă strigă 

3. Cumpăna 

4. Artista, dolarii şi ardelenii 

5. Mijlocaș la deschidere 

6. Întoarcerea lui Vodă 
Lăpușneanu 

7. Singur printre prieteni 

8. Ultima noapte de dragoste 

9. Duios, Anastasia trecea 

10. Blestemul pămîntului, bles- 
temul iubirii 

11. Proba de microfon 

12. Bietul loanide 

13. Drumul oaselor 

14. Rețeaua «S» 

15. Mireasa din tren 

16. Bună seara, Irina 

17. Stop cadru la masă 

18. Al treilea salt mortal 

19. Am fost 16... 

20. Zbor planat 

21. Burebista 

22. Dumbrava minunată 

23. Lumina palidă a durerii 

24. Casa dintre cîmpuri 

25. Labirintul 

26. O lacrimă de fată 

27. Ancheta 

28. Porţile dimineții 

29. Viînătoarea de vulpi 

30. La răscrucea marilor furtuni 

31. Munţii în flăcări 

32. Cîntec pentru fiul meu 


Calitate în filmul istoric: Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu 
(George Motoi şi Val Paraschiv) 


7 


شو 


DP‏ پا كي يي 


I stice am încercat să mă exprim mai sus 


4 Ultima noapte, Bietul Ioanide, Dru- 

* mul oaselor, Mireasa, Am fost 16, 
Al treilea salt, Burebista, O lacrimă, 
Bună seara, Irina, Reţeaua «S», Stop 
cadru la masă (n-am văzut toate filmele) 
atestă o calitate medie multumitoare, dacă 
facem media între aprecierea criticii şi 
gustul publicului: or, dacă aproximativ 20 
de filme din 30 au o cotă valorică de interes 
şi se poate discuta pe marginea lor — pro 
sau contra — cred că nu-i lucru puţin, ci 
dimpotrivă. 

Cit priveşte profesionalismul, cred că 
demult nu mai este o problemă în cinema- 
tografia noastră, cu excepţia... ۰ء‎ 
de care nu scapă nici o școală natională, 
chiar şi dintre cele care ne sint date de 
obicei drept pilde de mari şcoli filmice. 

Sint un optimist şi deci nu obişnuiesc 

* a face previziuni negative, chiar dacă... 
Totuşi, dacă este de regretat ceva, într-ade- 
văr este condamnabilă absența comediei 
din repertoriul anului în discuție. Chiar așa 
de vinovat să fie publicul românesc fată 
de noi. încit să nu-i oterim binemeritate 
prilejuri de recontort spiritual, prin ris? Nu 
cred! Mai degrabă sîntem noi vinovaţi față 
de ه٥‎ sau dacă n-am fi nici noi vinovaţi, 
cine-i de vină? 


Geo SAIZESCU 


listice majore, semnate de cîțiva cineas! 
dotați: Blestemele lui Mircea Mureşan (c 
capodoperă a literaturii române, «lon»,de 
vine o lucrare fundamentală a cinemato 
grafului românesc), Lăpuşneanul Malvi 
nei Urşianu (un program stilistic elevat aco 
perit cu brio de o viziune personală asupra 
filmului istoric), Proba lui Mircea Daneliuc, 
intregită fericit de Vinătoarea de vulpi (un 
talent tumultuos care încearcă noi formule 
stilistice, în căutarea unui stil definitoriu 
inconfundabil), Lumina palidă al lui lulian 
Mihu (creatorul se autodepășește sau. 
mai bine. se regăsește într-un film de 
artă. poveste emoţionantă şi lucidă în 
același timp despre nişte oameni de altă- 
dată. de acum si dintotdeauna). Rugul 
lui Petringenaru (o gindire solidă privind 
formula filmului istorico-politic, concepție 
validată şi de un premiu internaţional), 
Anastasia lui Tatos (această Antigonă 
modernă — după cum se exprima despre 
această literatură a lui D.R. Popescu, Vla- 
dimir Streinu — devine la rindul ei cinema- 
tograf de referință) etc. În final, o remarcă 
din titlurile enumerate, majoritatea filmelor 
»ornesc de la literatură. N-ar fi cazul să ne 
"plecăm şi mai mult asupra literaturii sub 
7ءء‎ 
3 N-am remarcat schimbări tematice sur- 
* prinzătoare, cit privește genurile, sără 
cia este evidentă, iar despre direcţiile sti 


Depășind multumirea de sine a temelor 
onorabil ilustrate 
sau scuzabil compromise 


titluri care puteau fi citate, în această or- 
dine de idei, erau Clipa, enunţiativ-pole- 
mică, într-o structură vag-academistă, Un 
om în loden, debutul unui operator care-și 
făcea mina pe un subiect întimplător și, 
eventual, Omul care ne trebuie, în aceeași 
linie a calităților mijlocii. lar acum doi ani, 
pentru a alege cel mai reprezentativ film 
de actualitate al anului, urma să ne decidem, 
descoperind palide motive de încurajare, 
intre E-atit de aproape fericirea și Sep- 
tembrie. Ar trebui să facem mai mult decit 
retrospectiva unui întreg cincinal, ca să 
obținem un tablou al angajării ideatice şi, 
nu mai putin, estetice, cum este acela din 
cest an, adică să cităm larba verde de 
acasă din 1977, Mere roșii din 1976, Filip 
cel bun și Cursa din 1975. Dar nici atunci 
nu ne-ar scăpa sporul de acuitate și relieful 
expresiv al filmelor anului 1980. 6 
sint, în context, atitudinea autorilor față de 
tematiċa în cauză, observarea, fără filtre 
roz, a mediilor și tipologiilor sociale, con- 
vingerea nouă, implicată într-o întreagă 
suită de filme, că «important este ceea ce 
devine important» (prin investigație artis- 
tică), cum se exprima un dramaturg de 
avangardă, nu ceea ce este preconceput ca 
atare. Toate filmele citate sint, dacă nu 
filme de autor, oricum «filme de regizor», 
eliberate de sub tutela unei scenaristici 
necalificate, filme fără story-uri hollywood- 
iene cu happy-end şi fără personaje «ti- 
nice» de altă inspiraţie, cu «cuvintul auto- 
tului» în dialoguri, filme fără secvențe- 
paranteză, fără prime părti explicative. ٠ 
fuzia mijloacelor filmului experimental (cu 
inegalităţile și dificultățile respective, filmul 
liind prin definiție o artă modernă, adica 
experimentală), în tratarea imaginii şi a su- 
netului, este un capitol nou în istoria cine- 
matografului nostru de actualitate, o șansă 
in plus de a intra, cu un statut original, în 
competiția valorică internațională (dar nu 
sintem încă la virsta capodoperelor). 
Pe lingă tratarea temelor actualități în 
7 spiritul şi cu mijloacele filmului de autor, 
eseistic, experimental (au rămas totusi ne- 
pomenite citeva lucrări de actualitate care, 
tără a intra în acest flux novator, sint şi ele 
deasupra unor performanţe ale anilor ante- 
riori: Mijlocaș la deschidere de Dinu 
Tănase şi, cu modestia debutului, Bună 
seara, lrina de Tudor Mărăscu), modificări 
în peisajul cinematografului nostru au adus, 
deasemenea, în acest an, Lumina palidă 
a durerii de lulian Mihu şi Întoarcerea lui 
Vodă Lăpușneanu de Malvina 4 
Ele reprezintă filmul de epocă, (ale cărui 
virturi au fost pînă acum ecranizările din 
clasici) şi, respectiv, filmul istoric (saltul 
e evident, anul trecut am văzut Vlad Țepeș). 
Aceste nuri intră şi ele in categoria 
filmului de autor sau a «filmului de regizor» 
şi. oricit ar suna de pleonastic. a «filmului 
de imagine». Sint ciştiguri extrem de im- 
portante în ontologia cinematografului 
românesc. 01038 cind, în afară de scriitorii 
pe care-i stimăm toarte mult și care ne pot 
oferi subiecte sau cărţi spre ecranizare, vom 
descoperi şi noi specia numită scenarist, 
astfel definită în Larousse: «specialist în- 
(Continuare in pag. 11) 


5 


سب مم وو کید 


1 Cred că va trece oarecare timp pini 
* vom realiza un consens asupra a ceea 
cê a însemnat anul 1980 pentru cinemato- 
graful românesc. Deocamdată, judecind 
iupă unele discuţii, altminteri profesio- 
"ste, cum au fost cele difuzate vinerea la 
Televiziune, sau după invitaţiile la dezbateri 
şi bilanţurile redacționale din unele reviste 
imaginea pădurii se întimplă să ne scape 
din cauza copacilor. Aceştia.înmulțindu-se 
rapid, acoperă peisajul, care nu mai € 


a inform, de acum un an sau doi, cînd 
omentatorii exersaţi în convenţionalism: 
dezangajante, se simțeau încă în largul lor 
plutind pe apele iluzorii ale bunelor intenţii 
onorabil ilustrate sau scuzabil compromise. 
Asistăm însă, în continuare, la tentative de 
a readuce la uniformitate, printr-o imagine 
pretins critică, o cinematografie care de- 
monstrează în fine, într-o grupare consis- 
tentă de filme, că e aptă să iasă la lumină. 
Pentru că asta înseamnă a pune pe același 
plan lucrările manifest ieșite din comun 
ile acestui an și producţiile a căror regre- 
tată ratare sau modestă oportunitate nu 
poate scâpa nimănui care are ceva de 7 
tit cu- competența și răspunderea cuvintu- 
lui scris. Fără a mai vorbi de nulitatea so- 
lemn  drapată a altor pelicule, trecute şi 
ele pe aceeaşi listă, ca bilanţ valoric. 
2 Este, în primul rind, de evidențiat con- 
* centrarea de virtuţi inedite într-o gru- 
pare de filme eseistice, critice. uneori filme 
Ue autor sau cu sezisantă factură experi- 
menială, inspirate din realitățile prezentu- 
lui: Proba de microfon și Vinătoarea de 
vulpi de Mircea Daneliuc, O lacrimă de 
fată de losif Demian, Stop cadru la masă 
de Ada Pistiner, Casa dintre cimpuri de 
Alexandru Tatos, Mireasa din tren de 
Lucian Bratu. Cît de mult se detaşează 
aceste producţii de experienţa curentă a 
ceea ce am numit pină acum film de actua- 
litate, este evident,dacă ne amintim că nu 
mai departe decit anul trecut singurele 


cec în alb. Obiectivitatea celui ce stă la 
fiecare film românesc, fiind încă odată sau 
nu trişat, iubindu-ne incă odată sau nu 
merită cu mult mai mult decit ar fi putu! 
spune îngăduința, slăbiciunea, capacitate: 
mea de a mă păcăli pentru a-mi păstr. 
mereu nealterat gustul, cheful si curajul de 


a juca în film. 
loana CRĂCIUNESCU 


altfel poate l-aș fi dat şi eu) unui bun prie 
ten şi încă incredibil de optimist cinetil, 
lon Groșan. Pentru că nu există totuși o 
declaraţie de dragoste şi de încredere in 
filmul românesc mai mare decit a celui 
care cu tenacitate, în săli pline sau goale 
merge și suportă eşecuri previzibile și im 
previzibile, fiind alături de noi, cei car: 
facem film și oferindu-ne mereu încă un 


Calitatea filmului 


depinde de o multitudine de amănunte. 
lar amănuntele sînt totdeauna de prim-plan 


4 In general, se observă lipsa unei ma! 
* bune puneri la punct a scenelor. Pro- 
babil din cauza grabei sau din lipsa mate- 
rialelor de resort ori a unei practici de or- 
ganizare. Nu mai spun că sistemul de post- 
sincron alterează cu 90% calitatea artis- 
fică a jocului actoricesc. Deci nivelul filme- 
lor este intotdeauna in funcţie de o multi- 
tudine de amănunte, iar amănuntele sint 
intotdeauna de prim-plan. Că un film e 
mai bun sau mai putin bun decit prece- 
dentele, asta nu joacă un rol deosebit în 
aprecierea de ansamblu; filmului româ- 
nesc i se cere de către spectatori să fie la 
acelaşi nivel cu cele străine, cel putin! 
5 În 1980, nu s-a filmat nici un subiect 
* care să-mi dea această senzaţie. 


Jean GEORGESCU 


„Dacă ar îi să mă, refer numai la ۱١۱ 
Malvinei Urşianu, Întoarcerea lui Vodă 
secte pa 25 aș spune că e un an excep- 
tional. è 
2 În filmul Proba de microfon, inter- 
* pretul principal este arătat în vreo trei 
momente în situații dizgrațioase, «inedite» 
ale căror virtuți nu fac decit să umbrească 
talentul regizorului. Fiindcă, e cert, talent 
are! 
3 S-au realizat diferite genuri de filme, 
* mai ales ambigene, nu prea definite 
nici acelea, în afara celor istorice. 
Spectatorul vrea să plingă sau pe aproa- 
pe. Sau să ridă, măcar cit de cit. Vrea o 
poveste, în fond, o poveste omeneasca, 
care să-l intereseze, să-l facă să se con- 
centreze sau să-l destindă. O poveste care 
să-l facă să intre la cinema. Că dacă nu 
intră, la ce oare serveşte extraordinarul 
film, nemaivăzut si nemaipomenit? 


Un an cu mai multe filme bune, 


dar și cu un mare număr 


mediocre și slabe 


ătorii, vreo justificare de vreun ordin oare- 
care, a filmelor proaste? De mult tot încerc 
să găsesc acea justificare ce mi-ar fi putut 
scăpa. N-am găsit-o! În schimb, cu evi- 
06015, se impune o explicaţie: lipsa d: 
exigenţă a producătorilor noştri. Şi aceasi. 
lipsă de exigenţă va prezida atita timp ci! 
acestui producător al nostru nu i se va 
stabili un statut dependent de calitatea 
filmului produs. 

Altfel, în cel mai bun caz — cel din acest 
an — filmele bune vor alterna cu filme 
proaste și, să nu ne mirăm dacă, în alți ani, 
filmele proaste vor alterna cu filme... proas- 
te. Pentru că nu poţi miza creşterea valorică 
numai pe dorința unor regizori de a face 
filme bune, știut fiind că aceștia sînt totuși 
puţini şi pe deasupra însăși dorința lor 
se mai erodează cu timpul şi cu piedicile 

tot felul de vize şi condiții de producție 
din ce în ce mai amatoricesti 

Stere GULEA 


de product 


1 2 3 4 5 In sine, dar mai ales 
سے ته لب وه یو‎ în comparaţie cu alti 
ani, 1980 este unul dintre cei mai buni ani 
ai filmului românesc, nu atit prin apariția 
unor filme excepţionale, cît prin numărul! 
mai mare de filme bune sau cel putin inte 
resante. 

Dacă ar exista numai fața bună a unui 
an cinematografic, am avea deci motive 
să fim optimişti. Dar tot în acest an, 1980 
s-a făcut şi un număr destul de mare de 
filme mediocre sau slabe. Așa se face că 
nu ştil ce să mai crezi! Nici n-apucă bine 
să capete consistență ideea că s-a depăși 
nivelul constant de mediotritate, că ea, 
mediocritatea, își arată chipul, cînd senin, 
cînd cinic, lăsindu-te din nou pradă in- 
doielii. 

Vrind-nevrind, te întrebi atunci: cum este 
posibil ca aceiași producători, aceleasi 
case de filme, să producă în același timp 
filme bune și filme proaste? Au ei, produ- 


Un spor de personalitate 


filmului românesc 


3 Un spor de personalitate, 06 56 

* tà creatoare, de îndrăzneală în aborda- 
rea filmului de actualitate (Proba de mi- 
croton, Mireasa din tren, Stop cadru 
la masă, O lacrimă de fată, Casa dintre 
cimpuri), a ecranizărilor (lon, Duios Anas 
tasia trecea, Vinătoarea de vulpi) 
4 Am păşit, cu această întrebare, în zona 

«cea mai dureroasă. Aici e aici. Unul 
dintre examenele definitorii ale unei cine- 
matografii este tocmai așa-numita «pro- 
006116 medie». care la noi are — previzibil 
— un start greșit. 1 final, se soldează cu 
sentimentul unei 1095600161 , al încurajării 
filantropice a celor în cauză, ca şi cum am 
avea o producţie de 150 de filme în masa 
cărora se pot strecura şi 10—12 eşecuri! 
5 Este o întrebare care poate conduce 

* către un oarecare sentimentalism de 
care încerc, demult,să mă dezbar 


Magda MIHAILESCU 


Realizări artistice majore, 


a însănătoșit climatul 


1 Sper să fie un an de tranziţie câtre unui 

* si mai bun. Spun asta în condiţiile in 
care mi se pare că 1980 a cucerit o palmă 
de teren apreciabilă pe ogorul calității. 
Din păcate, aşa cum voi încerca să răspund 
la o întrebare de mai jos, efortul calității 
nu a însoțit masa producţiei, ci demersu- 
rile unor autori pe care oricum am jucat și 
altădată o carte bună. Din fericire, ei au 
fost prezenți în acest interval «în bloc», 
ceea ce a contribuit la însănătoșirea aeru- 
lui unei cinematograftii. 


2 Am spus-o şi cu prilejul altei anchete, 
* într-un fel sau altul. Nu aş folosi însă 
cuvintul «inedit». De excepție mi s-au 
părut — pe diferite trepte însă și supuse 
adevărului, lumii lor — creaţiile Malvinei 
Urșianu: Întoarcerea lui Vodă Lăpus- 
neanu, lulian Mihu, Lumina palidă a 
durerii, losif Demian: O lacrimă de fată. 


تھ 


noi formule stilistice 


Chiar lucruni inedite... inedite, nu am 
E intilnit in producția anului '80, dar sigùr, 
se cuvin a fi semnalate citeva realizări ar- 


t. Comparativ ar precedenţi, privit 
„„Prin prizma unor realizări artistice de 
virf, anul 1980 a fost un an bun. 


= دم تا 


lirism minor, şi filmul se uită chiar pe par- 
cursul derulării lui. Regizorul şi-a distribuit 
în rolurile principale doi actori. după păre- 
rea mea nu suficient de convingători — 
unul ca tipologie (o mască rigidă cu un 
plus de mobilitate a ochilor. bun în sceneie 
de nervozitate dar crispat în celelalte) — 
Dinu Manolache. foarte bun actor de teatru. 
timorat însă în fața aparatului şi Diana 
Lupescu. Plăcută, de o oarecare sinceri- 
tate dar cam dezavantajată de-un machiaj 
care o maturizează. Trei izbutite schițe de 
personaje (Bobeică, caporalul și locote- 
nentul) sînt datorate actorilor mai putin 
folositi pînă acum de filmul nostru. Petre 
Lupu. Florin Dobrovici ṣi Marius lonescu. 

Douăzeci de ani de asistenţă regizorală 
ai lui Elefterie Voiculescu își spun cuvintul 
în asigurarea unei mișcări funcționale în 
planul doi, în acuratețea 8٥۸518116161 sceno- 
grafice (decorurile sau costumele care 
«nu se văd» sint de acolo. deci bune. 
utile). în reușita imaginii (colaborarea regi- 
zorului cu operatorii Radu Calalb și Alexan- 
dru Groza a asigurat filmului o armonie 
plastică) cit şi la realizarea autenticităţii 
sonore (priză directă în majoritatea cazu- 
rilor, bine realizată); de notat și contribu- 
tia sa importantă în ceea ce priveşte parti- 
tura muzicală (Cornel Fugaru) — regizorul 
e chiar autorul melodiei principale. Un 
dirijorat regizoral mai pregnant. deci. in 
ansamblul concertului și mai putin izbutit 
în ceea ce privește intrările soliștilor. 

Ar mai fi ceva? Senzaţia că ar mai putea 
fi ceva. mai important. în viitoarea filmo- 
grafie a lui Elefterie Voiculescu. 


Alice MĂNOIU 


Scenariul: Florian Grecea. Elefterie Voiculescu, 
adaptare după romanul cu acelaşi titlu de lon Grecea 
Regia: Elefterie Voiculescu. Imaginea: Radu Cal- 
alb, Alexandru Groza. Decoruri: Mihai Beci. 
Costume: Doru Tofan Sunetul: ing. Tiberiu 
Borcoman. Montajul: Viorica Petrovici. 

Cu: Dinu Manolache. Diana Lupescu, Petre 
Lupu. Mihai Pălădescu. Elena Sereda, Dorel Zaharia. 
Florin Dobrovici. Claudiu Bleontz. Marioara Sterian. 
Marius lonescu. Telly Barbu Militaru. 

o producție a Casei de filme Patru. Film 
realizat în studiourile Centrului de productie cine- 
matografică «Buftea». 


provoace risul decit plinsul; iar dialogul cu 
soția sa, o răsfăţată cicălitoare, dar care 
altfel nu există nici în film si nici în viată, 
«ea nici nu lucrează. nici nu gospodă- 
reste», dialogul lor deci se desfășoară 
î-ia-manigre-de-Tanţa-și-Costei dar 85 
ochiul protector ai ironiei detașate, alu- 
necînd mai curind către prostul gust. Muzi- 
ca, cu rol de prim-plan în enuntarea senti- 
mentelor şi marcarea momentelor cheie, es- 
te voit agreabilă, compusă pe ideea că «viata 
merge înainte». tot așa cum filmul se înche- 
ie într-o scenă obligatoriu optimistă. prin- 
tr-o imagine metaforică şi viu colorată a 
unui patinoar animat de joaca copiilor. Nu 
aș dori să rezulte din cele spuse o pledoarie 
pentru separarea genurilor. dar redarea 
fără discernămint și fără 9۲٥08116. a unor 
fapte grave. unele chiar tragice. pe un ton 
hilar-săltăreţ, lipsește filmul de riscul dar 
si de şansele la public a unei (melo)drame. 
și de riscul dar și de prestigiul unei investi- 
gaţii cu adevărat realiste. 


Adina DARIAN 


Regia: Constantin Dicu. Scenariul: Miha 5 
şi Constantin Dicu. imaginea: Alexandru Groza. 
Decoruri: Mihai Beciu. Costume Mircea Ri- 
binschi. Muzica: Cornel Fugaru. Cu: Virgil Ogă- 
Sanu, Horațiu Mălăele, Dina Cocea, Gina Patrichi. 
Melania Cirje. 


tioară foarte oarecare despre un băiat 
ușuratec alergind după fete plină se îndră- 
056516 de una, o pierde din ușurătate, o 
regăseşte și iar o pierde, ca-n Proba de 
microton dar cu mult mai la suprafaţa lu- 
crurilor, plutind vag între un realism mă- 
runtel şi o metaforă banală, neacoperită 
finalmente, pentru că la Don Juanul nostru 
nu fuga după o himeră, o iluzie îl mistuie 
ci o disponibilitate motrice. un instinct de 
fluturaş, de fils-ă-papa căruia nu i se refuză 
nimic de la papanaşii bunicii la Dacia 
babacului. Fata morgană nu-i un ideal 
intangibil ci o pontatoare drăguță, fără prea 


mult mister, care i se livrează onest, poate ` 


cam repede cind află că tatăl e directorul 
șantierului. Dar nu de această natură ar îi 
reproșul critic; el vizează lipsa de ţintă 
mai înaltă a regizorului, situarea ștachetei 
sale într-o zonă literară periferică, din care. 
cu oricit profesionalism cinematografic, tot 
nu ar fi putut ieși mare lucru. Or măcar 
debutul at trebui: så reprezinte pentru 'cyi- 
zor o sărbătoare! Ca si la Ora zero or la 
Bună seara, Irina ne aflăm în fata unui 
regizor care-şi cunoaște meseria. şlie să 
povestească în imagini cursiv, chiar ele- 
gıınt, cu un anume firesc al ambianţelor 
și al întimplărilor. dar ceea ce spune e 
piat și tocit nu atit prin repetare cît prin 
modestia ecoului, printr-un fel de mini- 
realism i-aș zice, pentru că nu atinge decit 
epiderma fenomenului social ori psiholo- 
gic-afectiv. Sigur că şi la Fata morgana 
există momente de mici adevăruri comune 
— un caporal ce-și muștruluiește recruții 
nu doar din zel disciplinar dar şi dintr-o 
„riză de autoritate, de gelozie chiar. cînd 
unul e preferat de preferata caporalului. 
noroc cu superiorul blajin care le rezoivă 
cu tact. ca la comandă, și toate se aran- 
jează în cea mai bună dintre unilățile tan- 
chiste posibile. Sigur că există și o demni- 
tate ultragiată a fetei care întoarce spatele 
cind focul sentimental al partenerului s-a 
aprins cu întîrziere, dar criza ei nu durează 
decit puţin, pentru că aleargă să-și vadă 
tanchistul care e plecat. din păcate. în 
aplicaţie. Şi fata ar fi (poate) gata să-i 
ierte (ori poate nu? finalul e deschis) 
chiar şi pentru infidelitatea din timpul ar- 
matei. Lucrurile se înşiră modest şi fără 
reverberaţii. interesul e consumat într-un 


iarăşi redus doar la o funcţie de pseudo- 
simbol malefic). Aceeaşi curiozitate ne- 
alimentată de argumente și neintegrată în 
evolutia si în logica dramatică face să se 
perinde prin film. şi deci şi prin fața spec- 
tatorului. tot felul de întimplări reținute 
doar în ceea ce constituie deilementul 
lor de dosar», adică printr-o concizie care 
nu poate ascunde sărăcia contextului dra 
maturgic. Ni se arată că ar exista o eroare 
judiciară, o excludere din partid, o detenție 
neîntemeiată, un accident de muncă mortal, 
un copil orfan, o întîlnire cu fosta iubită care 
în loc să contribuie la elucidarea întimplării 
o îngreunează, o sinucidere... ce-ar mai 
lipsi oare din arsenalul fişei tehnice a melo- 
dramei de serie? Reporterul se dovedește 
a fi molipsit de moda detectivismului, dar 
este supravegheat îndeaproape de ochiul 
expert al politistilor de protesie, 1 
la rîndul lor de moda (sau de necesitatea) 
travestiului. 


Autorii, după ce ne aduc la cunoştintă 
toate aceste intimplări, s-au ținut tare şi nu 
au vrut să ne strice prea mult dispoziția. In 
consecință, au optat pentru redarea lor pe 
un ton voit șugubăţ, au dirijat comporta- 
mentul personajelor ca într-o veselă micro- 
scenetă tv. și, deși reporterul este obsedat 
de gravitatea cazului investigat — şi cum 
nu ar putea fi în faţa atitor erori care ar pre- 
supune tot atitea drame? — se poartă 


copilăreste, dornic parcă mai degrabă să 


cronica imaginii la „Pruncul, petrolul şi ardelenii 


Adaptare la condiţiile locale 


datorie, răzbunare». Nu întimplător descrie- 
rea lui Delluc începe prin a cita elementele 
de spaţiu. În western, peisajul devine un 
personaj la fel de tipic şi cu statut egal cu 
toate celelalte. Este vorba fie despre preeria 
pirjolită pe care cirezile de animale o străbat 
lăsînd în urmă nori de praf, fie despre 
canioanele sălbatice — adevărate capcane 
pentru diligenţele solitare, fie despre oră- 
șelele cu case din lemn, ce străjuiesc o 
unică uliţă. Pentru primele, americanii au 
apelat la locuri cu 0۱06 6 
(vezi Monument Valley descoperită de John 
Ford în Diligenţa), pentru cele din urmă au 
recurs la dibăcia scenografilor care le-au 
reconstituit în studiouri pe suprafete de 
sute de metri sau la acele ghost-town — 
oraşe rămase pustii prin dispariţia functio- 


Western = cowboy + şerif + 
saloon + ranch + pistol + 
cai + (eventual) indieni + 
nenumărate alte ingrediente. 
Filmul american l-a descope- 
rit odată cu migraţia cineaş- 
tilor spre coasta de vest. adică 
atunci cind Thomas Ince și William S. Hart 
şi James Cruze și alții ca ei au refăcut 
drumul pionierilor în căutarea unor noi 
spații — de astă dată cinematografice. Așa 
s-a născut acest gen definit magistral de 
Louis Delluc: «Întinderi cenușii lipsite de 
orice obstacol. munți abrupți şi luminoși. 
cai şi oameni în plină animalitate. intensi- 
tate vie a unei vieţi simple care permite 
ritmul, relieful. frumusețea. și care dă stră- 
lucire sentimentelor simple — dragoste, 


Curiozitatea frenetică a acestui reporter 


i تاس تر‎ . Uhibliateca-d igitala.ro. | 8, 


Un concurs de împrejurări face ca regi- 
zorul să debuteze tirziu, abia după ce pro- 
zatorul și-a consolidat terenul, și întimpla- 
rea putea fi în favoarea cinematogratului — 
un narator afirmat, un posibil scenarist 
avizat — dacă Elefterie Voiculescu n-ar fi 
apelat la un material literar care nui apar- 
tine şi acela nu din cale afară de generos 
ca ofertă vizuală, ca, semnificație ori ca 
valoare narativă. Scenariul scos din cartea 
lui lon Grecea de către Florian Grecea. 
mitocosit vreo cinci ani buni la casele de 
time. n-a ajuns finalmente decit o poves- 


filmul nostru de actualitate 
(Virgil Ogășanu și Horaţiu Mălăiele 


în Cintec pentru fiul meu! 


i. 


Cintec pentru fiul meu este destui de 
alert. Personajul principal este chiar re- 
porter de televiziune. Un reporter care 
s-a lansat pe drumul elucidării unui caz 
de ordin etic, dar și profesional, destinat 
să conducă la deschiderea și introducere. 
in întimplările decupate din realitate și care 
s-ar dori relatate ca in!r-un cinedocumeni. 
Dar autorii filmului par să fi fost preocupat! 
cu prioritate să capteze atenția afectiva 
a spectatorului asa încit ei se rezumă la 
înlănţuirea unei serii de intimplări surprinse 
doar În aparența lor, fiind care mai de care 
mai «duioase» și mai lacrimogene, dar lip- 
site de profunzimea observației şi a con- 
textului şi nedezvoltindu-se ca atare în 
plan dramaturgic. 


tv — o curiozitate pe care autorii o consi- 
deră pe semne suficientă pentru a deveni 
caracterizantă pentru întreaga lui persona- 
litate şi atit de vastă încit să scutească per- 
sonaijul de a-și divulga alte date — conduce. 
printr-o evoluție săltăreață. dezinvoltă. și 
de fapt cu nimic implicată, la «descoperi- 
rea» unui falsiticator de inovaţii. a unui 
vinător de ciștiguri nemeritate (personaj 


realist-paraboii. 3 
numea Mircea Iorgulescu ai 
treilea roman al lui Elefterie 
Voiculescu «Moartea lupu- 
iui» apărut nu demult în edi- 
tura Cartea Românească. 
«Un stil nervos, rapid, cine- 
matogratic» aprecia criticul dinamica frazei 
literare. amintind că autorul e, înainte de 
toate, om al imaginii filmice, al acţiunii, tre- 
cind înaintea analizei. al comportamentului 
schițind nu determinind, în profunzime, 


O proză 


caracterul. 


Cintec pentru tiul meu a 
fost ultima premieră a anulu: 
abia încheiat, cea de a 32-a. 
deci, a unui an record în pri- 
vinta producţiei noastre de 
film. Tot cu acest film am 
fost puși în fata celui de اه‎ 
cincilea debut în regie al anului. Dacă primi 
patru — Ada Pistiner, losif Demian, Lucian 
Mardare, Radu Gurău — proveneau fie de 
pe platourile 80116), unde și-au ciștigat 
îndelungate state de cineaști ca regizori 
secunzi sau ca operatori, fie de la Studioul 
Sahia, avind o prestigioasă practică de do- 
cumentaristi, Constantin Dicu a făcut sal- 
tul de la micul la marele ecran. Se stie că 
în multe cinematografii un contingent in- 
semnat de regizori a fost recrutat din stu- 
diourile de televiziune. O anume propen- 
siune 1318 de observarea cotidianului pro- 
venită din practica de reporter. o vivacitate 
stilistică determinată de observarea faptu- 
lui viu par să fie caracterizante pentru hara- 
tivitatea regizorului care a trecut de la tele- 
vizor la cinematograf. Aceste citeva parti- 
cularități sint de altfel regăsite și în debutul 
de care ne ocupăm acum. Ritmul filmului 


å 


Cu talent, cu umor, cu tandrețe, dar mai ales cu experiență, 
din nou despre ardeleni. Dar nu numai despre ei 
(Ilarion Ciobanu şi Tatiana Filip în Pruncul, petrolul şi ardelenii) 


Š 


cul, petrolul şi ardelenii este La o nun- 
tă sau Lada, sau Filip cel bun sau Tà- 
nase Scatiu, făcute western. Uitați-vă cum 
pică lumina prin șipcile acoperișului ran- 
ch-ului sau cum pătrunde aburită prin 
ferestrele carelate ale hanului, uitați-vă 
cum fixează in memoria spectatoru- 
lui un loc de actiune filmind obstinal 
din același unghi și în aceeaşi atmosteră. 
uitaţi-vă cum pune pret pe detaliile sceno- 
grafice — funiile de ceapă. știuleții de 
porumb, vasele de cositor. oglinda din 
saloon, uşile care se deschid spre spații 
dintr-odată nesfirşite. uitați-vă la acea nun- 
tă cu o mireasă ușor rotundă în pintec și 
la masa de nuntă pe care ard lămpi de sticlă 
afumată — uitati-vã la acea masă filmata în 
toată impodobirea ei ofilită după spartul 
nunții, și la care popa şi Traian Brad joacă 
table, uitați-vă, mai cu seamă, la tot ameste- 
cul de ironie şi căldură, de tandreţe şi luci- 
ditate şi în mod sigur n-o să mai vedeți in 
Pruncul, petrolul și ardelenii doar un 
western de succes, ci un film de Dan Pita. 
Un film din care, cel putin eu, una, am ۳ 
teles că lui Dan Piţa.i s-a făcut.dor-de-el-- 
însuşi. 
Dar nouă? 


Eva SÎRBU 


Scenariul: Francise Munteanu. după o idee de 
Titus Popovici. Regia: Dan Pita. ۱۳۵ ۱و‎ ١۵۵۵ Ma- 
rian Stanciu. Decoruri: Călin Papură. Costume: 


` Irina Katz. Muzica: Adrian Enescu. Sunetul: 


ing. Suru Bujor. Montajul: Cristina Ionescu. 

Cu: /larion Ciobanu. Ovidiu Iuliu Moldovan. 
Mircea Diaconu, Jean Constantin. Ștefan Iordache. 
Zoltan Vadasz. Ileana Iliescu. Dragoș Pislaru, Ta 
liana Filip, Dumitru Palade, Elisabeta Adam. Carmen - 
Galin. Papil Panduru. 

_O producţie a Casei de filme Trei. Director: 
Eugen Mandric. Film realizat în studiourile Centrului 
“le producție cinematografică «Bucureşti». 


Prin aceste «artificii de calcul», jongleria 
lui Pita a reușit, bineinteles în limitele 
acestui western made in Buftea. 


Cristina CORCIOVESCU 


si prin moarte. şi în numele dragostei. O 
poveste de Life. Love and Death. Deco- 


| rurile — Călin Papură, debutant cu mină 


sigură și gustul la fel — cu si costumele 
inspirate ale Irinei Katz, fiimate atent, nuan- 
tat, sensibil de tinărul operator Marian 
Stanciu, dau filmului două chei cromatice: 
una caldă, calmă, în cafeniuri şi ocruri 
tandre pentru partea pasnică a story-ului. 
cealaltă rece, în griuri albăstrui, roşu și ne- 
gru pentru partea de «crimă şi pedeapsă». 
Liantul — permanent şi neobosit perfect — 
«ste muzica lui Adrian Enescu. O linie me- 
ludică cam de pe la noi. de la Poplaca. pre- 
lucrată, complicată, simplificată, circula 
fluid, bună conducătoare de atmosferă între 
cew doua acțiuni. legindu-ie. dezieyir- 
du-le, uneori rupindu-le şi cu mare toics 
tot pentru ea. atmosfera cu clasicul zdrân- 
gănit de pian de saloon. Montajul — Cris- 
tina lonescu — ţine strins cele două fire 
ale acțiunii. taie la singe şi lipește. fără să 
bagi de seamă. partea crudă cu partea tan- 
dră. prim-planul cu planul general, gama 
rece cu gama caldă fără prejudecăţi si 
fără altă grijă în afara aceleia de: să se lege 
atmosfera. lar atmosfera se leagă. «Su» 
este. fireşte. un eufemism. De fapt, atent 
la tot concertul ăsta cu prunc, petrol, ar- 
deleni, cavalcade, împușcături. căderi ia 
ralanti, sau căderi pur şi simplu. atent ia 
tonurile de culoare și tonurile de sunet 
(ing. Bujor Suru). atent la mişcarea apara- 
tului In urmărirea galopului sau în urmărirea 
expresiilor care se aștern — pentru odată 
use ۵۲۲۷۸ are un sens propriu — pe ۵ 
iui Marion Ciobanu cintind «inimă de pu- 
tregai». sau pe fața lui Ovidiu luliu Moido- 
van refuzind cheia unei camere sau steaua 
de șerif, sau pe fata lui Ştefan lordache 
chemind șoptit şi uşor scapet «Collins»! 
atent, el, regizorul la acest concert de tan- 
01616 și violență, construieşte cu o încă- 
pătinare, în fine, demnă de cauză aleasă. 
unul din filmele sale de regizor. Prun- 


maturgic clasic: strivirea personajului ca 
semn al condiţiei sale modeste sau al pră- 
buşirii sale psihice, sociale, etc. Ci pur şi 
simplu o soluţie pentru a ekmina din unele 
cadre alte elemente de ambianță deci! 
giodul drumului. 


— fermecător de subtil — in rolul ei de viitoa- 
re mamă. Pină aici, pină la cei vechi adică. 
este vorba deci de o acumulare ae expe- 


rienţă. De aici incoio incepea greul şi ei. 


nu putea să se afle pe alți umeri decit pe 
aceia ai regizorului. lar greul era să se 
găsească nota comună între «vechi» și 
«noi». între ceea ce fusese şi ceea ce tre- 
buia să fie,pentru ca să ne aflăm nu în fata 
unei serii dintr-un serial oarecare, ci în 
fata a ceea ce se cheamă: film. Şi pentru că 
am luat-o puţin împotriva curentului. adică 
mai întii personajele și pe urmă restul lumii. 
trebuie spus că Dan Piţa a știut în primul 
rind să îmbogăţească tipologia westernistă 
cu personaje noi şi să aducă 8+ 
parteneri pe măsură și cuveniţi într-o ase- 
menea «altă poveste». Un McCallum. vină- 
tor de petrol și personaj dubios — dubios 
cum numai talentul anni actor cn mort 

compoziţiei în singe, ca Ştefan lordache 
putea să-l facă; o patroană de saloon — 
lieana liiescu. balerină de protesie. actriiă 
prin vocaţie. în stare să stea dreaptă linyă 
oricare asemenea personaj de western; 
replica masculină. un proprietar de han în 
pustie — Al. Petrovici neprofesionis! dar 
excelent în calmul dus pină la indolență 
în faţa tuturor întimplărilor vieţii lui de pro- 
prietar de han în pustie; un Collins. slugă 
dubioasă la un stăpin dubios. tinerel fru- 
mușel. rău cit încape şi actor pină-n mă- 
duva oaselor în persoana lui Dragoș Pisia- 
ru, după mine revelația actoricească a 
acestul film; o «lady» McCallum,alias Car- 
men Galin, admirabilă în rolul ei de căzută 
in darul beției de «ale vietii valuri» lingă un 
soț preocupat mai mult de bani şi de aitii 
decit de ea — desi: «honney. eu pentru tine 
fac totul! un Freddy. spaima orăselului. 
lon Anestin, aparitie scurtă dar de sigură 
rasă actoricea'.că; un popă ortodox și gro- 
par ۱0۱6۳81101۱ Jean Constantin la a 
cărui primă aparitie sala hohotește, dar nu 
şi la a doua. nu şi ia următoarei, penitu ı û 
Jean Constantin este pus în fine. in stare 
de actor, adică in starea lui naturală; un 
Peter Orban — Zoltan Vadasz — alt dez- 
rădăcinat înrădăcinat în America, dar ۳ 
rămas husar în adincul ființei; un Harris 
— lancu Caracota, cascador de profe- 
sie, dar, iată, şi actor, pentru că trebuie 
să fii actor ca să poți contura cu clari- 
tate un personaj din două apariţii; un Teddy 
— Papil Panduru, ce figură de film, ce figură 
de prim-plan; un şerif — Dumitru Palade, 
mai blind mai temător, cum s-a mai văzut și 
în alte westernuri şi cred că sar. — să-mi 
fie cu iertare — încă vreo patru nume care 
ar fi meritat trecute negru pe alb în contul 
bunei inspiraţii regizorale în ce priveşte 
distribuţia. Deci. ciştigul nr. 1: puterea re- 
gizorului de a popula lumea filmului său 
cu personaje vii, de viață, viața westernului 
fireşte. nu de celuloid. De la acest cistig 
încolo. totul mi se pare foarte simplu, 
pentru că de la el începe oricare dintre 
filmele lui Dan Pita. De aici incolo începe 
(mul. Construit strins şi simplu în dou 


acțiuni principale destăşurate în două locuri: 


Acţiunea procurării banilor pentru întoar- 
cerea acasă dusă mereu cu bine la bun 
stirşit de Johny şi care se desfăşoară In 
orășelul cu saloon, hotel și frizerie. Acţiu- 
nea pregătirii unui loc în care să se nască 
pruncul şi care se desfăşoară la ranch 
Acţiuni aparent opuse. în fond în acord. 
acordul între viață şi moarte. pentru viată 


prim-planului pentru a concentra atenţia 
privitorului asupra actorului şi a elimina pe 
cit posibil din cadru elementele de sceno- 
grafie. Acestea fie că devin un fundal mai 
mult sau mai putin perceptibil, dar fără roi 
dramatic (mai mult pete de culoare), fie 
că dobindesc funcţie narativă în calitate 
de detalii. Detalii de decor — o vitrină, o 
cercevea scoasă din ţițini, o tejghea de 
bar. dar mai cu seamă detalii de 7 
(asupra cărora Irina Katz s-a oprit cu muita 
grijă) — un guler de cămașă mototolit si 
murdar. o, pălărie cu citeva pene obosite. 
niște fireturi ostentativ strălucitoare; 

3. Folosirea în planurile generale a de- 
formărilor de perspectivă în sensul adin- 
cirii ei. Astfel. orășelul apare de citeva ori 
mai mare decit în realitate iar o masă de 
nuntă de citeva ori mai lungă. Aceasta 
preocupare pentru modificarea dimensiu- 
niior este generată nu numai de dorinţa 
de a le amplifica, ci şi de necesitatea de a 
stabili un raport corect între proporții (de 
pildă. între înălțimea oamenilor şi cea a 
caselor); 

4 Unghiuri de filmare acuzate. ca de pildă 
pionieuri. Rolul acestora nu este cel dra- 


Ø piji 


8 4i 


Așadar, după ce Dan Pita 
a ceschis. gratie scenaristu- 
iui Titus Popovici. calea wes- 
ternului românesc cu Pro- 
fetul, aurul şi ardeleniil iar 
Mircea Veroiu a continuat-o 
cu Artista. dolarii şi arde- 
delenii, tot Dan Pita o închide — cel puţin 
asa am fost anuntati -- cu Pruncul, pe- 
trolul تو‎ ardelenii. Ca şi primele, și acesta 
îşi anunţă cu sinceritate spectatorii despre 
ce e vorba în propoziţiune. Un prunc venit 
firește, dinspre tinăra mlădiță poplăceană, 
prislea, altoită pe juna mlădiță america- 
nă, June, binecunoscută nouă, care prunc, 
de la început ni se anunță, urmează si 
se nască, nu chiar peste nouă luni fără 
cinci minute ca într-un vechi banc, ci 
peste opt luni. Petrolul — mirosul lui 
plutește în aci din momentul in care se 
cumpără un ranch părăsit şi prea riw' 
de un anume Mr. Mc Callum; şi ardeleni: 
care sînt «baza și fundamentul» acestui sı 
rial şi rodul minții lui Titus Popovici de ٠ 
dată aflul pe generic în compania altui arde 
lean, Francisc Munteanu, ۴86 7 
scenariul «după o idee de Titus Popovici» 
Cred că nu e cazul să punem م٥‎ ۰۲۰ 
ideea şi execuţia ca să aflăm exact cit, ۰ء‎ 
și cum. nici nu-i important de-altminteri, 
indiferent de gramaj şi de care parte coboa 
ră talgerul. rezultatul este nu bun, ci foarte 
bun. Pruncul, petrolul și ardelenii are 
«cinstea şi onoarea» să tie cel mai bun din- 
tre... Ardeleni. Poate că nu strică, poate 
că merită, poate chiar trebuie spus şi 
de ce. Mă tentează. pînă la neputinţa îm- 
potrivirii, un răspuns copilăresc: de Dan 
Pita. De ei. pentru că el a avut şansa lui: 
«repetează». El a repetat experiența ince- 
pută cu Protetul... de unde se vede şi cû 
experiența nu este o invenție. dar şi cà 
există artişti care știu să tragă toate foloa- 
sele de pe urma ei. Dacă primul western 
purta pecetea terenului virgin pe care omui 
se mişcă şi el cum poate. mai cu teamă, mai 
cu temeritate. acesta al doilea poartă clar 
pecetea bunei cunoașteri a terenului. pece- 
te care nu stă doar asupra regizorului 
ci se aşază. egală şi calmă şi asupra inter- 
preților principali. Ilarion Ciobanu a aflat 
tot despre bacele Traian. așa incit el este 
abia acum cu forță, cu farmec şi o candoare 
inegalabile. acel bace puritan,blind, pro- 
mițător de pălmi pe care din cind în cind 
le mai şi «traje», încrezător în lume și bă- 
nuitor pe viață, care viaţă nu poate fi In- 
chipuită altfel decit inapoi la Poplaca. 

Ovidiu luliu-Moldovan a devenit, in fine! 
justițiarul acela sigur nu doar pe tirul pisto- 
lului. ci și pe tirul minții lui de ardelean acli- 
matizat la afurisita de America America. 
cu afurisiţii ei de americani care, una-două. 
trag cu pistolul în te miri cine și te miri de 


nema 


ce. Justițiarul acela binecunoscut cu micul | 


aer de oboseală, cu marea renunțare la 
tot și la toate — mai ales la toate — toate 
tentaţiile şi toate recreaţiile pentru că el 
nu are timp de tentatii şi recreziii. el tre- 
buie să facă rost de money-money-monoy. 
pentru ca neamul poplăcenilor să se poală 
înapoia ia matca. Mircea Diaconu — Ro- 
mulus — pe post de viitor tată a ciștigat 
şi el în maturitate şi în demnitate fără să 
piardă nimic din pitorescul rostului sau 
de prislea. Chiar şi juna June — Tatiana 
Filip — a ciştigat, tot grație experienţei, o 
anume siguranță pe care o dozează subtii 


nalităţii lor. Specificul acestor spaţii au 
impus şi procedee de filmare specifice — 
panoramice lungi, planuri generale şi de 
ansamblu etc. — menite să le pună in 
valoare spectaculozitatea. 

Dar cum procedează un cineast atunci 
cind în loc de Monument Valley nu are decit 
cheile Dobrogei și în loc de un ghost-town 
nu dispune decit de un oraş în miniatură 
(50/30 m)? 

Răspunsul l-a dat Dan Pita cu Pruncul, 
petrolul și ardelenii (operator Marian 
Stanciu) şi cred că se rezumă la un princi- 
piu: echilibristică la nivelul imaginii. Ceea 
ce se traduce prin citeva constante care 
se deosebesc de canoanele clasice ale 
westernului. 

1. Mişcări de aparat de mică amploare 
pentru a nu dezvălui într-un singur cadru 
toate «secretele» decorului. şi așa puține. 
şi nici dimensiunile lui reduse. Explorarea 
lui pe fragmente face aproape imposibilă 
reconstituirea geografiei sale exacte. spec- 
tatorul fiind obligat în acest -scop să-i 
ما اد‎ mental cu elemente de legă- 
ură; id 

2. Preponderenta planului mediu şi a 


O comedie care-şi propune 
să demonstreze 

că nu există 

bariere între generații. 
Scenariul: Rodica Padina. 
Regia: Nicolae Corjos. 
Casa Unu 


Din unghiul scenaristului 


«La ce vîrstă a murit Sofocle: 
„Ştiţi sau nu. Cine ştie insă 
cu siguranță e Străbunica 
Şi ştie, pentru că ea nu uiti 
nimic, știe tot și vrea să ştie 
şi mai tot. Fiindcă, după ea, 
virsta — are șaptezeci și 
inci de ani —e mai puţin o etapă de timp, 


Despre condiția artistului 
în perioada dintre cele 
două războaie mondiale, 
Scenariul şi regia: 

Alexa Visarion. 

Casa Unu 


| Să ascultăm intențiile cu care 
pornesc la drum realizatorii 
nema filmului inspirat de nuvela 
«Moartea  inghițitorului de 
săbii» de Alexandru Sahia. 


Regizorul-scenarist: 
Alexa Visarion 


«incerc să fac o meditaţie despre via- 
ta şi pătimirea artistului în raport cu sine 
însuși, cu societatea şi cu puterea opresivă 
Acţiunea se petrece prin 1938, moment 
tensionat de trecere de la o etapă la alta,de 
instabilitate socială între un fost război si 
un viitor război. Este o societate aflată în 
plină criză, în derută. în neputinţa de a-și 
stabili noi dimensiuni sau de a le mai 
suporta pe cele vechi. Este un univers sufo- 
cant, derizoriu În care nici tragicul nu poate 
rămine pur pină la capăt, impletindu-se 
dureros cu grotescul. În această lume ar- 
tistul știe însă că arta se face doar cu mij- 
loacele artei şi nu cu cele impuse de o 
realitate prozaică ştie că arta cere ca preț 
sacrificiul, damnarea chiar, liber acceptate. 
de a fi în afara «normalităţii» sufocante. 
Gherlaş parcurge drumul de la apogeul 
gioriei la batjocură şi uitare, căci publicul 
care-l creează rămine o veșnică necunos- 
cută. Dar ca orice artist şi om, el înțelege 
pe deplin valoarea celor avute — glorie și 
viață — doar în clipa pierderii lor definitive. 

Incerc un film al stărilor de intensă trăire. 
cu gustul violent al împlinirilor sau al ne- 
împlinirilor. un film grav și disperat. într-o 


Cum se poate exprima 
cinematografic 
inefabilul ? 


Rep. — Maria Ploae, اه‎ 
citelea rol important este 
personajul pe care-l creaţi 
pentru filmul Ştetan Lu- 
chian? 
| Maria Ploae: Al patrulea, 
după cele din Dincolo de 
pod, Toamna bobocilor și Pintea, dar 
e ceva deosebit, rolul de acum fiind în 
afara genului în care am fost încadrată... 

Rep.: Din cite știu, a fost scris special 
pentru dumneavoastră... 

M.P.: E un fel de variantă a mea, pe care 
puţini o cunosc, atunci cînd sint în intimi- 
tate, cind mă simt destinsă, relaxată... Şi în 
același timp e un rol complex, cu o gamă 
întreagă de sentimente: veselie, tristeţe, 
gravitate, umilință chiar... Personajul evo- 
luează interesant, de la superficial la pro- 
tund, dragostea pentru Luchian trecind 
prin toate etapele unei relaţii de apropiere 
și înțelegere dintre doi oameni... 

Rep.: Şi credeți că aţi reuşit? 

M.P.: Nu ştiu... depinde foarte mult de 
cum a fost filmat, pentru că e dificil să-ți 
izbutească naşterea unei iubiri pe scena ori 
ve ecran... Trebuie să existe ceva în aer 


acum cînd tu ai plecat (pentru un timp) s-a 
tăcut noapte. Ai fost un punct bun Cornele! 
Dimineţi rupea din tine radio-ul, apoi teatru! 
după aia televiziunea, cind avea timp, cine 
matogratia şi, uneori, cei ce te iubeau 
Ti-ai făcut norma, Cornele! Ce înseamnă 
că ţi-ai făcut norma? Înseamnă că ai dat 
din ochii tai, din sulletul tāu, din ceca ce 
aveai mai bun în tine, din carnea ta (sună 
urit, dar așa e, din carnea ta) ai dat tot 
ştiu asta, fără cea mai mică ezitare, că ai 
dat tot oamenilor. Pentru că așa cum dis- 
cutam noi doi la un pahar de vin roșu, în 
tinerețea noastră caraghioasă credeam că 
nu-i nimic mai sfint pe lume decit să te naști 
pentru a da oamenilor speranță. Şi tu 
spuneai atunci, demult, că ţi-ai ales această 
meserie de «născător de oameni» pentru 
speranţă. Niciodată nu te-am întrebat spe- 
۲۵015 în ce, Cornele? Şi acum, cind te in- 
treb, sufletul tău e pentru un timp atit de 
departe. 

Ştiu că nu ti-ar place ce scriu acum. lar- 
tă-mă Cornele, dar sint încă om și e tare 
greu să rămii, e tare greu să continui, e 
tare greu să nu-ţi fie frică. E tare greu să 
ştii că e posibil să «nu-ţi faci norma». Şi e 
imposibil! să nu te întrebi: cum e posibil? 

ntrebări fără răspuns, Cornele. Tu : 
pus stop întrebărilor, azi 16 ianuarie, la 
ora 10 şi 10 minute dimineața. Pentru un 
timp, noi ceilalţi vom continua să ne to! 
punem întrebări. Dacă vom afla ceva, pest: 
un timp, cînd ne vom reintilni și eu, şi Nicu 
Girardi, şi Bică Papaiani, şi toți ceilalți ît 
vom povesti tot la un pahar de vin roșu 
cintind: «Adio dragă viaţă, eu plec, se 
face noapte». 


Ștetan IORDACHE 


care să-i mulțumesc pentru faptul că a 
cel interpret pe care il bănuiam, exista 
cu adevaral, pentru Trecatoarele iubiri si 
Un august în flăcări, pentru Drum în pe- 
numbră şi Prin cenusa imperiului, per 
tru Ultimele zile ale verii si Întoarcerea 
lui Vodă Lăpuşneanu,pentru alte mulle 
roluri, mau sau mici, cărora le-a dat o 
rațiune proprie de a Íi. 

Nu-mi stă în exercitiul profesiunii mele 

obiceiul de a stabili cote valorice compara- 
tive. Nu ştiu cît de mare este un actor 5 
de altul, știu numai cît de altul este. Cor- 
nel Coman era altfel decit toţi ceilalți și, prin 
aceasta, de mare pret. Cind juca suferința, 
o lua întreagă asupra lui, lăsindu-ne nouă 
doar chipul ei. Cind juca bucuria, păstra 
pentru el doar chipul, dăruindu-ne nouă, 
miezul ei întreg. Şi asta pentru că rar a exis- 
tat o ființă numită actor care să nu fi avut do- 
uă sensibilităţi, una pentru viaţă şi alta pen- 
tru profesie. Nu a cunoscut decit o singură 
măsură, a adevărului, de atitea ori dureros 
în numele căruia se constitue o profesiune 
nu întotdeauna știută. Pentru acest adevăr 
a intrat în scenă, în seara lui 14 decembrie, 
cu ultimele-i puteri («cum era să nu joc 
— avea să spună medicilor care l-au mus- 
trat — 300 de oameni au plătit biletele») 
inaintea 0215010111 furibunde a Răului, 
pentru acest adevăr a ținut să știe pină în 
ceasurile din urmă dacă «a fost firesc» în 
«Centrul înaintaş a murit în zori», pen- 
tru acest adevăr ii cerea Malvinei Urşianu 
— cineasta căreia, să nu ne sfiim să o 
spunem, îi datorăm descoperirea şi impu- 
nerea lui Cornel Coman — să înceapă lu- 
crul, repede, peste cel mult două săptămini 
Dacă un destin se clădește, într-adevăr 
dın lol ceea ce alegi și din tot ceea ce res 
pingi, destinul de actor şi de om al lui Cornel 
Coman a fost plămădit din bunătate fru- 
moasă şi frumusețe bună, din dăruire si 
onestitate a ultimei fibre, din refuzul com- 
promisului, al minciunii, al inşelătoarelor 
mulțumiri. 

Știm, este drept că ne rămin imaginile 
lui, mișcătoarele umbre ale ecranului, ne 
“mine glasul celei mai tulburătoare rostiri 
a cuvintului «mamă», dar, aşa cum spunea 
Camus, «pentru actor... o moarte prema- 
lură este ireparabilă. Nimic nu poate com- 
pensa suma de chipuri şi secole pe care 
altminteri le-ar fi străbătut». 

A plecat, ca și Gérard Philipe, fără să 
ceară aminări acelui Rău care i-a pindit 
mișeleşte, fără să le dea nici o veste, a 
plecat lăsind neterminată povestea atitor 
chipuri și vieți în veci fără nume. Nici lecţia 
tăcerilor lui prietenoase, unice, nu o învă- 
țasem pe deplin — doar trebuia să mai 
străbatem o viaţă împreună — nici a zim- 
betului ca armă fragilă, dar armă, impotriva 
oricărei meschine 0511151. Cu pioșenie, 
cu iertare, alătur plinsului mioritic al mamei 
sale dintr-o Vrance de legende, murmurul 
altor legende, preluat de miile — da, miile 
— de oameni buni, care l-au însoţit sub ful- 
gii lui ianuarie: pentru că s-a petrecut, ase- 
menea altei ființe solare, același Gerard, 
pentru că știu că şi lui Cornel Coman i-ar 
fi plăcut, ca și fratelui său de durere, re- 
plica unor simpli țărani către Perdican-ul 
lui Musset, o aleg pe ea: «monseniore, ai 
tost un copil pe care odinioară l-am 
iubit foarte mult». 

Odinioară, acum şi dincolo de acum. 


Magda MIHĂILESCU 


E vint, e frig, e seară, bate vintul, e viaţă 
în jurul meu. Mănînc,beau un pahar cu vin 
roşu, fumez, mă mişc, respir, mă doare 
genunchiul şi, în general, exist. Adică 
lrăiesc, fac parte din univers, şi aşa mic 
cum sint, îmi închipui că sint un punct de 
sprijin în rotația dirijată de destin a pămin 
tului, 

— Alo! Cu Girardi vă rog. 

La telefon. 
Salut Nicule, ce faci? 

— Ce să fac. Vin de la filmare, mă duc 
după aia la ACIN, la Studio, să văd un film 
si apoi mă duc pe la Cornel 

— Pe la ce oră? 

— Păi, la 10 se termină filmul, mă duc să-l 
iau pe Bică Papaiani, şi pe urmă mergem 
la Cornel. Vii şi tu. 

— Nu. Nu pot. 

Totul normal, nu? 

Nu!!! Pentru că unul din punctele de spri- 
jin ale universului nostru, al «făcătorilor 
de oameni», marele actor, dar mai ales 
marele om Cornel Comansa trecut în ne- 
fiinţă. 

Adică cum a trecut în neființă?! Adică 
nu mai simte că bate vintul, că e frig, nu 
mai bea un pahar cu vin roşu, nu-l mai 
doare nimic, nu mai există, 

Adică cum nu mai există?! 

Da! Ochii lui verzi nu mai zimbesc, glasul 
lui nu mai mingiie pe nimeni, sufletul lui a 
trecut dincolo de noi și, poate, de undeva, 
de sus de tot, ne cintă și ne îndeamnă să 
cîntăm «Adio dragă Nelo, eu plec, se face 
searã...»! 

Da, Cornele, tu pleci şi se face seară. În 
linta mea se face noapte. Şi poate nu nu- 
ma! în a mea. Nu poate, sigur. În micul 
nostru univers, al «făcătorilor de oameni», 


Am crezut foarte tare în el. 

Poate juca un personaj în care nu crede? 
Nu. Nu poate. 

— Eu cred că nu se poate face un pas 
fără încredere, fără credință că vei a- 
junge undeva, măcar şi pe trotuarul 
celălalt Dar mai ales noi, actorii, avem 
nevoie să credem și să fim 5 
Uneori nu sintem și chiar dacă nu e 
numai vina noastră, este și a noastră. 

El este un actor cu «credit» la public. 
Probabil ştie. Cum l-a obținut? Nu ştie 
Nu stie nici dacă are credit la public. S-ar 
bucura să fie așa. Ce crede că-l defineste 
ca om, ca actor? Ce «semne particulare» 
il deosebesc în ochii lui de ceilalti? Nu s-a 
gindit... Dar crede că nu e nici mai bun 
nici mai rău decit alţii. Ca om, ca actor 
Crede că diferenţierile apar în funcție de 
împrejurări şi, mai cu seamă, de felul în 
care eşti privit de ceilalți, de felul în care 
eşti folosit... Foarte, foarte puține depind 
doar de tine... Stăm de vorbă de aproape 
două ore şi nu reuşesc să aflu nimic mai 
mult decit ştiam, decit intuiam despre un 
actor numit Cornel Coman. Tot ce spune 
este simplu, simplu şi mi se pare că știu 
dintotdeauna. Se prea poate ca secretul 
acestui actor, mare prin forța de convingere 
si siguranţa interpretării, să stea tocmai în 
această simplitate dezarmantă şi dezar- 
mant omenească. 

— Ştii... — spune pe neașteptate după ce 
mi-am strins hîıtiile și aproape renunţa- 
sem în sinea mea la interviu — uneori mi 
se întîmplă să-mi dau importanță. Une- 
ori, aşaa, îmi trece prin cap că aș fi 
cineva şi mă apucă o spaimă de moarte... 

De ce?! El chiar este cineva! Este un 
Actor cunoscut și iubit de public. 

— Se poate. Dar dacă unui om îi intră 
in cap că e cineva, s-a terminat cu el. 
Nu mai e nimeni. Devine nimeni. 

Pericolul ăsta nu-l paşte nici de departe. 
Din fericire el a rămas Cornel Coman din 
Livezile, fiul lui Alexandru și al Magdalenei 
Coman, soțul Letiţiei, un om venit la Bucu- 
اوه‎ să-şi facă un rost și care acum mun- 
ceste ca actor la teatru si în rinematogra- 
lie. Noi spunem că este un mare actor. Şi 
este. El vrea să fie, în primul rînd, un om 
ca toți oamenii. Şi este. Pe scenă, pe ecran 
și în viaţă, este. 7 

Eva SIRBU 
iunie. 1974 


Nici o moarte nu este dreaptă, dar dis 
pariția năpraznică a lui Cornel Coman 
este netrebnic de nedreaptă. Venise destul 
de tirziu în mijlocul nostru, ca și cum s-ar 
ti stiit să ajungă prea repede în faţă, acolo 
unde îi era locul, dar o dată sosit, nu a mai 
putut pleca nu atit datorită voinţei lui — 
nu cunosc un alt actor atit de potrivnic 
gloriei —, ci darurilor sale, cărora nu li se 
putea opune şi dragostei oamenilor care 
au învățat să-l iubească pe potrivă, cu sfială, 
dar pentru totdeauna. Sint numai nouă ani 
de cînd, după ce îl văzusem în Serata și, 
intr-o scurtă trecere prin Pădurea pierdută 
am scris, în finalul unei cronici, despre 
«un actor care vine din urmă, unul dintre 
acei actori care, lăsaţi singuri cu un ziar 
în față, fac din lectura lui un eveniment». 
Îmi amintesc exact dimineața acestor cu- 
vinte așternute fără şovăială după care, 
de-a lungul timpului (care timp, nouă ani, 
cit o frintură!?) nu am mai găsit altele prin 


9 7 4 
Cornel Coman, 
actorul nostru 


În 1974 l-am rugat sa-mi dea 
un interviu. M-a rugat şi el sa 
nu mă supăr, dar nu, nu are 
nimic de spus. l-am propus 
atunci să stăm de vorbă aşa, 
ca şi cum nu ar fî un interviu 
şi dacă iese bine, şi dacă nu, 
nu. A primit. Ne-am intilnit la «Cireşica» și, 
aproape două ore am tot vorbit. Cind am pus 
pe hirtie discuția noastră, mi-am dat seama 
ca e departe de ceea ce se cheamă «un inter- 
viu l-am mărturisit cinstit şi el nu s-a 
supărat — cred ca nu s-a supăral in viata 
lui pe cineva — am pus manuscrisul la sertar 
si mi-am propus «să-l prind» altădată... A 
cum, ace! «altădată» nu mai există. 282 17 

A jucat unen nărăvaşi şi tineri cuminti, 
oameni de gind și oameni de acțiune, tipuri 
diferite, temperamente diferite şi, totusi, 
fraţi, frati buni de linişte şi calm, de aşezare 
şi de siguranță. O siguranță care nu are 
nimic de a face cu «plinul de sine», ci este 
numai siguranța omului trecut prin viaţă. 
Siguranţa maturității și a experienţei, a- 
mindouă timpurii. 

— Se poate — spune — se poate. La 
inceputul meseriei am jucat numai per- 
scene matia. În sinea mea însă, sint 


așa. 

S-a născut la 14 iunie 1936, la Livezile, în 
Vrancea. «Dar ce importanţă are unde 
m-am născut?» — spune — şi așa e, n 
are nici o importanță. Locul acela nu poat: 
dezvălui secretul unui actor în stare sà 
transforme orice personaj în ființă vie, 
deosebit credibilă şi convingătoare peniru 
că e deosebit umană. Cine ești dumneata, 
Cornel Coman? iti vine să-l întrebi. Şi chiar 
! întreb. Răspunsul vine împreună cu un 
zimbet subțire, timid, zimbetul personajelor 
lui 

— Fiul lui Alexandru şi al Magdalenei 
Coman, soțul Letiţiei, un om venit din Li- 
vezile la București să-și tacă un rost, 
să trăiască, să muncească, să se bucu- 
re și, dacă se poate, să se întristeze cit 
mai rar. 

Îi amintesc că tot el este şi actorul Cornel 
Coman. 

— A! Asta-i altceva! — și se cufundă ir 
tăcere, de parcă aș fi atins un secret di 
familie... 

Biografie profesională cuminte, fără 1 
turi spectaculoase. Şi-a dat promoţia cu 
«Unchiul Vania» şi «Macbeth»,apoi a ple 
cat la Braşov. Doi ani. Nu, nu mai știe cite 
roluri a jucat acolo, În 1965 a fost angajat 
prin concurs la Teatrul «Lucia Sturza Bu- 
landra». În 1966 (parcă — zice — parcă, 
nu sint sigur) a luat premiul de interpr: 
tare pentru Horia din «Urme pe zăpadă». 
Între timp, a început să facă film. Nu, nu 
mai știe cum îl chema în Partea ta de vină, 
filmul de debut. Nu mai ştie nici cite roluri 
a făcut, nu stă să le numere. Întotdeauna 
e important ce faci, nu ce ai făcut. 

— Stiu doar că am avut intotdeauna 
noroc de regizori buni, adevăraţi crea- 
tori şi buni pedagogi 

Ultimul rol de film este Tronaru din se 
rialul tv. Un august în flăcări. Un rol bun 
nu? 

— Am crezut foarte puternic în el, 
pentru că este unul din mulţii nemultu- 
miti într-o țară în care domnea corup- 
tia, bunul plac, înșelăciunea, dictatura 
نو‎ care a avut posibilitatea concretă să 
lupte împotriva acestei stări de lucruri. 


اٹ 
: 
0 


dar nu în general, ci 
într-un caz de excepţie (Gabriel Oseciuc 
şi Stela Popescu în Confruntarea) 


Un cuplu «model», modern; o familie... 


cu probleme (Adela Mărculescu şi Se- 
bastian Papaiani în Alo, aterizează stră- 


bunica!) 


nostru să scapere 10101ء8‎ de voie bună spre 


spectatori...? 
Rodica: PADINA 


Din unghiul regizorului: 


«Textul scenariului semnat de Rodica 
Padina este o invitaţie la fantezie şi imagi- 
nație comică, ipostazele de ris şi joc ale 
personajelor ei m-au solicitat de a trece în 
registrul mai grav (cu toate că şi filmul meu 
anterior, Ora zero;a avut şi el elemente de 
comedie) în registrul «și mai grav» şi «și 
mai serios», mult mai greu de fapt al come- 
diei. 

Şi poate tocmai pentru faptul că privesc 
cu multă seriozitate sensul comic, la început 
m-am temut, apoi m-am apropiat de Stră- 
bunică ingindurat şi lucid, preocupat a-i 
desluși sensurile ce depășesc 26 
comică. Cind am început să filmăm, cu 
toții am fost prinşi în atmosfera plină de 
۷۳۸۷۸ a textului care ne-a stimulat să lucrăm 

u mare plăcere și speranţă...» 


Nicolae CORJOS 
Interviuri realizate de Alice MĂNOIU 


Cînd ai 25 de ani 

şi ai comis 

o gravă greşală 

mai ai o singură şansă: 

să redevii tu însuţi. 

Scenariul: Francisc Munteanu. 
Regia: Virgil Calotescu 

Casa Cinci 


Tb 
Despre tineri 


deveni în confluența unor ramificații de 
cultură, o piesă-muzeu. Citeva picturi la 
dimensiuni murale, rămase încă în hol, 
semnate Nicolae Vermont (1903),cu bijuterii 
arhitecturale pe tavane şi pe pereți, cu 
cămine interioare — adevărate rarități — 
bulverseazăsochiul şi te trimit spre sfirsitul 
de veac 19. În film sintem însă la sfîrşitul 
deceniului opt din secolul 20, şi manechi- 
nele plantate în hol prin așezarea lor in 
slalom, ne introduc într-una din camerele 
în care se filmează în altă atmosferă. În 
cadru, în faza de repetiţii, Stela Popescu 
şi Gabriel Oseciuc (mai înainte se filmase 
cu Constantin Dinulescu). În afara ca- 
drului, echipa «mică» a Contfruntării; se- 
cunzii Mariana Calotescu, Doina Maxi- 
milian, cameramanul Victor Marinescu, 
macheuza Mariana Datculescu. 

— Cum se vede personajul Silvia, 
din unghiul interpretei Stela Popescu? 

— Personaj pitoresc, cu preferinţă pentru 
artă, între ghilimele. Ce fel de artă? Kitch. 
Atitudine binevoitoare faţă de Mihai, reti- 
nută sau chiar egoistă cînd intervin «perso- 
nalele». 

Cine e de fapt Mihai, personajul interpre- 
tat de Gabriel Oseciuc? Un personaj re- 
născut pentru societate după anul 1977. 
Poate acest tinăr în virstă de două decenii 
și jumătate să-și refacă propria viață oclu- 
zionată pentru o perioadă de timp în urma 
unui dezechilibru, a unei fapte nesăbuite? 
Cum? Ce gîndeşte Mihai cind societatea îi 
oferă totuși brațe deschise? Răspunsurile 
le vom afla desigur la premieră: confrunta- 
rea o veți face dv. în calitate de spectatori 


Ştefan GEORGESCU 


«Crijan: Ştii cît e ceasul? 
Ana: — Două. Crijan: — 
Dacă mai vii după ora 10 
vei găsi ușa încuiată și am 
să-i spun şi lui.» 
Fragmentul de dialog citat 
mai sus l-am reţinut intr-un 
apartament din Piaţa Chibrit între cei doi 
parteneri de replică: Amza Pellea şi Carmen 
Galin, apartament în care se filma Con- 
truntarea, o nouă producţie a Casei Cinci 
după un scenariu semnat de Francisc 
Munteanu, în regia lui Virgil Calotescu. 

in ansamblu, locuinţa aceasta seamănă 
cu multe altele în care trăiesc oamenii 
muncii din zilele noastre. Deosebiri? De 
gust. În cazul de față.de minusuri şi plusuri 
în vizualitatea scenogratului Dodu Bălă- 
soiu. La vedere. sau mai bine-zis ca argu- 
mente distincte. o cameră cu specific. băr- 
bătesc: blănuri de lup «lansate» vizibil pe 
o canapea. Pe un perete. capul unui cerb, 
încadrat de o panoplie cu arme şi obiecte 
uzuale ce aparţin hobby-ului de vinător în 
«cerbicie» cu aparatul de filmat (operator 
Dumitru Costache-Foni). În cealaltă camera, 
profil tineresc feminin cu particularitate 
melo: casetofoane. magnetofon. discuri 
pick-up. radio. etc. 

— Amza Pellea, cum vă simţiţi ın 
noua postură de maestru forjor la «Pro- 
gresul» Vulcan şi totodată în cea de 
părinte, cap de familie? 

— Personajul Crijan poate fi regăsit sau 
descoperit repede printre semenii noștri 
cu date şi împliniri,cu multe calități dar şi cu 
unele defecte. Întimplările de viaţă prin 
care trece, în circuit cu celelalte personaje 
din scenariu, îmi creează însă posibilitatea 
de a-l particulariza, de a-i imprima acea 
tipăritură ce iradiază autenticitate, verosimi- 
litate. Ceea ce trebuie să remarc sînt cali- 
tățile lui omenești, care-l poartă spre o 
înțelegere firească, mai deschisă, populară 
chiar, în ipostaza de tată. 

— Carmen Galin, ce ne puteți spune 
despre Ana sau ce reacție afectivă v-a 
creat personajul atunci cînd afi citit 
scenariul? 

— Aș dori să spun mai întii că iubesc 
foarte mult filmul de actualitate şi optez 
pentru o astfel de distribuire. De altfel 
biofilmogratia mea confirmă: Mustrate cu 
tiori de cîmp, Mere roşii, Ora Zero. Se 
ştie că în această trecere de la un rol la 
altul, un actor nu poate să-și schimbe 
fizionomia, totuși el trebuie să găsească 
şi să creeze noi modalități de integrare în 
pielea fiecărui personaj chiar dacă la un 
moment dat interpretează, ca în cazul meu, 
o suită de tinere. Situaţia Anei pare limpede, 
o evoluţie spre maturizare în gindire, fapte 
și viață, o lărgire a spaţiului a ceea ce în- 
seamnă viaţă. Pentru că eu așa o văd si 
aşa trebuie de fapt ca să fie: o tînără a 
generaţiei din anii '75—80, cu unele ac- 
cente romantice. 

Altă zi de filmare. De astădată o casă 
la parter, cu curte, în Calea Moșilor la nr. 90. 
Din punctul de vedere al unui simplu tre- 
cător, nimic deosebit.Pășind însă în interior, 
descoperi uluit că această clădire ar putea 


iema 


a-digitala.ro 


la picioare cînd află că ceva nu e-n ordine 
în cealaltă parte a lumii. la avionul şi... 

La ce virstă a murit Sofocle? Ce impor- 
138015 mai are dacă la virsta «Străbunicii» 
mele el scria «Oedip Rege» iar la optzeci 
«Oedip la Colona»? Dacă pe Tiziano nu-l 
secera ciuma atingea suta (de ani) iar cind 
avea cu douăzeci de ani mai muit ca Stră- 
bunica (adică... 95 de ani) își termina capo- 
dopera «Bătălia de la Lepanto». 

Străbunica mea nu scrie şi nu pictează 
Aventura ei cu oamenii şi cu viața se ام‎ 
trece în alte zone ale vieţii de fiecare 
pe care le cucereşte ca un strateg incercat, 
cu armele inteligenţei, spontaneității și ver- 
vei. 

Nădăjduiesc să vă putem convinge 
prin bătrina mea străbunică — că atita 
vreme cit omul mai poate ride, mai poate si 
spera. Pentru că,parafrazindu-l pe Goethe. 
Heine spunea că acolo unde risul nu se 
aude niciodată, să mu-ţi opreşti pasul. 
Nu vei găsi pe nimeni care să te ajute... 
De aceea, impreună cu regizorul Nicolae 
Corjos cu care am lucrat, cu actorii şi 
întreaga echipă de filmare, dorim ca filmul 


acută şi neputincioasă polemică cu moar- 
tea. A dezvălui ceea ce oamenii din fric 
sau lașitate nu vor să atle despre ei — iată 
ce-si propune acest film 

Alexa Visarion vorbeşte fără oprire şi d 
cuvintele sale încep să întrevăd secvente 
după secvențe; dezvelirea statuii din 4 
micului oraş, iarmarocul de vite, balul o! 
terilor, spațiul obsedant în a cărui imens 
tate rămine prizonier Gherlaş veșnic călăto 
cu cărula sa. În descrierea regizorului prind 
viață şi orbul (Victor Rebengiuc), singuru 
văzător intr-o lume de nevăzălori, şi colonelu 
(George Constantin), şi acrobatul (Ştefan 
lordache), și primarul (Octavian Cotescu) 
şi alte personaje interpretate de Leopoldina 
Bălănuță, Tamara Buciuceanu, Mitică 
Popescu, Dorel Vișan, Florin Zamfires- 
cu, Radu Panamarenco, Cornelia Du- 
mitraș, Dorina Lazăr... şi alti actori, nu mai 
putin de 80. 


o orul Vasile Vivi D 


«Pentru mine filmul are un iz de recviem. 
Desi multe secvenţe te pot ademeni. către 
spectaculos, voi încerca să-l evit preferind 

ıgine neutră pentru a pune în evidență 
dinamismul interior al personajelor. llumi- 
narea va fi in consecinţă reținută, paleta 
cromatică va fi dominată de gri-uri proprii 
amurgurilor acoperite.» 


Interpretul lui Gherlas: 
cea Albulescu 


«E un rol din prea puținele din viata mea în 


“care mă voi strădui să dobindesc în mo- 


mentul critic al filmării, starea de graţie pro- 
pusă de situațiile imaginate de regizor, ui- 
tind, de se va putea. tot ce am învăţat din 
relele și bunele cinematografului românesc. 
Un rol care, dacă se poate concepe cu min- 
tea, nu se poate face decit cu sufletul. 
deoarece Gherlaş este un imn închinat 
vieții, pianotind monoton în gama morţii 
arpegii banale şi naturale ca însăși moar- 
tea.» 

Adina DARIAN 


M.P.: În privinţa asta am avut noroc pin 
acum, pentru că n-am fost obligată să fac 
mai multe roluri în acelaşi timp... Aşa am 
avut vreme să mă incarc treptat cu ceea ce 
trebuie să fie personajul. E un traiect inte- 
rior care îl străbate pină să iasă la lumină... 
De cind citesc scenariul, mă gindesc, tră- 
iesc în intimitatea lui, și aşa, aproape incon- 
ştient, personajul se coace, se maturizează, 
devine el însuși... 

Rep.: Cum vi se pare materialul filmat 
pină în prezent? 

M.P.: În general nu vreau să văd mate- 
rialul... Nu mă plac pe ecran, pentru că eu 
într-un fel simt, într-altul mă văd. E un şoc 
întotdeauna şi ies nemulțumită din sala 
de proiecție. Am învăţat să am o rezervă față 
de acest material înainte de a fi gata. Numai 
opera finită îți dă un diagnostic corect a 
ceea ce ai reușit sau nu să faci, din rol. 

+ 


Virgil TOMA 


Alo, 


aterizează 
străbunica! 


măsurată convențional ۱10 număr de ani — 
cit o forță a spiritului, mai puțin 6 
musculară cit intensitate emotivă. Nu des- 
hidratarea țesuturilor prevestește apusul, 
ci îndoiala, nesiguranța şi lipsa de interes 
pentru ceea ce te înconjoară. Te poţi bucu- 
ra? Te poți uimi? Te mai poţi minuna? Eşti 
tot atit de tînăr cit bucuria ta, cit uimirea ta 
şi cît putinţa de a te minuna în fața frumosu- 
lui. Străbunica mea nu stă în jilt cu Hercule 


Înghiţitorul 


Spaţiul în care se va implanta deco- 

rul, în care vor evolua personajele, 

Regizorul Alexa Visarion în timpul 

prospecţiilor pentru Înghițitorul de 
săbii 


Stefan Luchian 


care să spună ceea ce e nevoie... Or in: 
fabilul apare sau nu... Sigur, depinde mult 
de partener, dacă izbuteşti sau nu să te 
întilneşti cu el pe aceeaşi lungime de 
undă... Cu Caramitru am mai filmat şi la 
Dincolo de pod نو‎ cred că sintem două 
temperamente potrivite. Cind joci cu e! 
reuşeşte întotdeauna să-ţi transmită ceva 
să comunice... şi asta e de mare ajutor. 

Rep.: Cum vă pregătiți rolul? În tilm 
nu există ca în teatru un drum «clasic».. 
repetiții, care să-ți dea timp să-ți gă- 
sești personajul, să-l aduci la un numi- 
tor comun cu ceilalți... 


Pătrunderea în universul 
şi intimitatea 


artist 


nui mare 


un druin 


al cunoaşterii 


(Maria Ploaie 


şi lon Caramitru 


n 0001 Lui 


teatrului de bulevard, ca formulă, se ames- 
tecă cu hiperrealismul firesc al lui Cara- 
giale. Existenta e «jucată» de personaje, dar 
joaca asta ascunde un simbure de tragism 
pentru că, la urma urmelor, chiar din gre- 
şala, Chiriac îsi poate infige baioneta în 
inimă. iar glontul tras tot de el. îl poate 
nimeri pe Rică. Mai tirziu, la Pintilie. acest 
«tragic al băşcâliei» va ajunge trăsătura 
semantică dominantă, dar fără a anticipa, 
să consemnăm aici linia echivocă a destă- 
surării dramatice, în concordanță cu spiri- 
tul caragialesc. 

Un loc central în modernitatea filmului îl 
ocupă numerele revistei «Union». Puse 
poate cu intenţia de a colora ansamblul, 
ele au și o greutate sintactică, fiind un fel de 
«ferestre» de stil în care răzbate atit epoca, 
cît şi aerul guiynolesc al întregii intrigi. 
Acest mod de plasare a unor «oglinzi in- 
terne» va tenta multi regizori mari mai tirziu 
(Fellini, La dolce vita; Bergman, Oul de 
sarpe). Fără amploarea și implicaţiile exem- 
plelor citate, prezența acestor numere în 
filmul aici discutat, oferă acestuia ceva mai 
mult decit culoare şi atmosferă, ele inte- 
grind spectacolul în discursul narativ, core- 
lind joaca de pe scenă cu «seriosul» din 
grădină, astfel încit fiecare aruncă asupra 
celeilalte o lumină nouă. 

Ecranizările care vor urma nu vor putea să 
omită acest film a cărui influență se va re- 
simţi mai cu seamă în efortul de a respecta 
litera și spiritul textelor la care se recurge 
din opera lui Caragiale. Putem deci consi- 
dera filmul lui Jean Georgescu, alături de 
Scrisoarea pierdută realizat de Sică Ale- 
xandrescu, o operă etalon (spectacol pe 
care Victor lliu îl va transpune pentru ecran 
în 1953 într-o distribuție de excepție). 

O noapte turtunoasă a lui Jean Geor- 
gescu este un Caragiale normal. în care 
scopul central: găsirea unei formule cine- 
matografice,de a-l povesti pe marele nenea 
lancu, reuseste. Şi totuși, putem spune că 
opera funcționează, asemeni unui motor cu 
combustie internă, doar cu 10—15% randa- 
ment din ceea ce poate oferi textul. Şi asta 
nu din vina regizorului, ci din cauza adin- 
cimii operei lu Caragiale. O scriere funda- 
mentală, aşa cum este dramaturgia cara- 
gialeană își dezvăluie doar treptat potenţele, 
fiecare nouă montare ori ecranizare scoțind 
din ea semnificaţii şi ipoteze stilistice noi. 
Or, pentru cinematografia noastră, filmul 
lui Jean Georgescu este abia primul pas, 
confirmat și în sensul valoric, care este 
făcut pentru descoperirea universului cara- 
gialean. Privite astfel. limitele filmului devin 
fireşti şi nu mai deranjează. Opera lui Jean 
Georgescu trebuie înțeleasă în șirul unei 
deveniri estetice în care se constituie ca 
primul element marcant, și în această 
perspectivă importanța sa întrece valoarea 
țiimului în sine. O noapte furtunoasă 
deschide o problemă cit se poate de serioa- 
să pentru cinematografia noastră: Opera 
Caragiale. Şi această problemă nu este 
una care să poată fi omisă,pentru că,dincolo 
de valoare, scrierile lui I.L. Caragiale mai 
cuprind şi caracteristici esențiale fără de 
care profilul culturii române ar fi incomplet. 
Caragiale nu este un clasic actual și cu atit 
mai putin actualizat. Adincimea operei sale 
ajunge la esenţă, la peren, acolo de unde 
se naște actualitatea. În acest sens, inter- 
pretarea operei sale, înțelegerea ei de către 
creatorii de teatru ori film,este, în fapt, o de- 
venire istorică, fată de care ironia functio- 
nează ca o constantă, o constantă incita- 
toare şi incomodă, fascinantă şi misterioa- 
să, necruțătoare şi profetică, povestind 
prezentului despre trecut, dar în egală mă- 
sură despre viitor. 


Dan STOICA 


şi politicul devine manitestă, complexă, 
ascuţită. Filmele dobindesc în consecinţă 
un ton de pamflet ori desfășoară satira în 
registrul tragic. În funcţie de aceste coor- 
donate s-ar putea explica tipologia specială 
a gagului existentă aici, expansiunea pu- 
ternică a gagului metaforic (prezent pină 
atunci doar accidental, în Emigrantul si 
Circul), construirea filmelor pe o reţea de 
simboluri neobișnuit de bogată, țesută în 
jurul obiectului. «Adversitatea lucrurilor» 
și «obiectualizarea umanului», aceste două 
tehnici ale gagului masiv folosite în întreaga 
practică a burlescului, sint chemate să 
densitice, în Timpuri noi și Dictatorul. 
semnificațiile operei, să slujească nemijlo- 
cit reflecţiile cineastului, încetind să mai 
fie'o sursă de comic mecanic 

De fiecare dată, în fiecare dintre cazuri, 
generica «explozie retorică» înregistrată 
în cîmpul cinematogratului mut se leagă 
strins de existența unor poetici precis 
constituite, colective sau personale, a unor 
viziuni filozofice şi estetice distincte. Exem- 
plul dat din filmele sonore ale lui Chaplin 
indică importanţa aceluiași factor. 


George LITTERA 


lui Victor Iliu 6 spectacolul 1 


)0 scrisoare pierdută). 


zac mult mai adinc, la nivelul unui subcon- 
știent care-i stăpineste fără ca ei să se im 
potrivească in vreun fel. În numele acestui 
subconstient își clamează jupin Dumitrache 
«onoarea de familist» pe care şi-o simte 
primeiduită, Ghiţă Țircădău îi iese în drum 
de seară, fostei consoarte cu afronturi în 
fată, Spiridon mănincă bătaie de fiecare 
dată, de e lae de- bălae, iar Chiriac vrea 
să-și împuşte presupusul preopinent. 


İn această formulă stilul de «mise-en-scă- 
ne» al lui Jean Georgescu este cum nu se 
poate mai nimerit. El luase de la francezi 
compromisul realism-vodevil, în cheia că- 
ruia lucrau marii regizori precum Clair, 
Feyder ori Duvivier şi o aplicase la o struc- 
tură ea insăsi duală, pentru că in această 
operă, mai mult decit în altele, influența 


retoricii sensul ei primordial, practicind-o 
ca pe o «ars persuadendi». Incongruenţele 
creatoare de simbolism, bizarele conglo- 
merate metaforice ale lui Buñuel din Ciinele 
andaluz sint reflexul identificării supra- 
realiste a metaforei cu visul. Întunecatele 
alegorii, miturile sanguinare atit de intens 
cultivate de către cinematogratul expre- 
sionist german nu pot fi înțelese în afara 
climatului ideologic particular al curentului, 
dominat de angoasa morală și socială care 
se manifestă în Germania imediat postbe- 
lică, după cum a observat Siegfried Kra- 
cauer. Un ultim exemplu, dintre cele mai 
elocvente, ni-l oferă folosirea obiectului la 
Chaplin: ea diferă ca finalităţi de la o pe- 
rioadă la alta a operei, înregistrează schim- 
bări calitative în funcție de miscarea isto- 
rică a stilului autorului. Inovaţiile expresive 
pe care le aduc Timpuri noi și Dictatorul 
pot fi considerate drept reflexul unei sensi- 
bile modificări de accent în viziunea chapli- 
niană: «realitatea ostilă», motiv traditional 
al comediei burleşti şi al cinematografului 
lui Chaplin, capătă aici o precisă identitate 
socială sau politică (mașinismul capitalist, 
în varianta sistemului taylorist; dictatura 
fascistă); contruntarea eroului cu socialul 


de excepție al Naţionalului bucureştean 
` sub direcţia lui Sică Alexandrescu | 


modalitate și stil 


Universul Garagiale 
şi cinematograful 


Chiriac își imită în tot patronul, imprumu- 
tindu-i chiar şi nevasta). Astfel personajele 
devin false fantoşe acţionind după o morală 
strict circumstanțială. Într-un proiect حم‎ 
terminat în care dramaturgul intenționa să 
continue personajele piesei («Titircă, So- 
tirescu et Co.»), avem cheia acestui com- 
portament Chiriac îşi va egala patronul în 
poziție iar Rică Venturiano se va găsi într-o 
poziţie dificilă, ca director al unui ziar de 
opoziție. Primul a reușit datorită unui in- 
stinct de parvenire perfect âdaptat, care 
funcționează «in nuce» si în textul prezent, 
al doilea greşșește,pentru că își ia demagogia 
în serios, lucru care-l face şi în finalul piesei 
«O noapte furtunoasă» unde, pentru a se 
salva,isi transformă instantaneu aventura de 
o noapte in angajament matrimonial ferm. 
Adevăratele cauze ale gesturilor și vorbelor 


1920, epoca febrilelor căutări ale impresio- 
nismului francez şi, mai ales, epoca revo- 
lutiilor provocate de expresionismul german 
şi de școala sovietică. Altfel spus, mare: 
proliferare a tropilor se produce în momen- 
tul de maturizare a unei arte capabile să 
epuizeze toate resursele expresive ale vi- 
20931115111, să devină într-adevăr creatoarea 
unei vaste «drame a imaginilor». Fenome- 
nul a fost explicat de Erwin Panofsky prin 
prisma teoriei materialului cinematogra- 
fic; In acelaşi spirit, Andre Bazin considera 
figurile retorice drept un fel de cirje ale co- 
municării: «Filmul mut constituie un uni- 
vers lipsit de sunet, ceea ce impune utili- 
zarea unor multiple simboluri pentru a 
compensa această infirmitate». Explicaţia 
ni se pare exactă, nu însă și suficientă. 
Într-o asemenea optică, rămine în umbră 
subtila determinare ideologică a faptelor 
de retorică şi e ignorată insertia lor în con- 
textul socio-cultural. Gustul pentru tropi 
al școlii sovietice nu poate fi disociat de 
caracterul inalt didactic al cinematografului 
pe care îl profesează Eisenstein, Pudovkin 
şi Dovjenko, de realitatea profundă a artei 
lor — substanța agitatorică, de solidara 
tentativă a acestor cineaști de a restitui 


Nu știu ce-ar fi zis nenea 
lancu dacă și-ar fi văzut tran- 
spusă pe ecran opera, dar 
sigur este că ar fi fost greu 
să-i intrăm în voie. Puţini 
scriitori au avut, asemeni lui, 
conştiinţa exactă, nemiloasă 
a uriașelor dificultăți pe care trebuie să le 
învingă artistul pentru a crea valoare. Puţini 
creatori care să se fi purtat mai nemilos 
și lucid cu propriul talent și geniu. Puţine 
genii cu atit caracter şi de aceea atit de 
incomode. 

Pentru filmogratia noastră, ecranizările 
după I.L. Caragiale pot fi împărțite în trei 
epoci distincte, al căror contur se dese- 
nează clar una faţă de alta. Ar fi, cronologic 
vorbind, perioada antebelică a cărei opera 
marcantă este O noapte furtunoasă, real: 
zată de Jean Georgescu, apoi anii '50 (apro- 
ximativ 53—63) timp în care ecranizările au 
fost numeroase dar discutabile, în sfirsit, 
momentul prezent, care a început cu Înain- 
te de tăcere de Alexa Visarion și va con- 
tinua în acest an cu D'ale carnavalului 
(Lucian Pintilie) şi Năpasta (același Alexa 


„ Visarion). 


Filmul lui Jean Georgescu este un curios 
dar interesant mixaj între caustic şi «usure», 
un joc de-a existenţa pe care regizorul, cu 
tot spiritul vodevilesc, îl surprinde toarte 
exact. Ipoteza sa spectaculară se bazează 
pe o destâșurare epică, în care evenimen- 
tul concret ia locul relatării. Astfel jupin 
Dumitrache şi ai săi vor merge la «Union», 
se vor agita pentru activitatea gărzii civice, 
Zita și fostul ei sot se vor despărţi și con- 
frunta-pe viu. Această nouă articulare dra- 
maturgică face ca acțiunea să se desfășoare 
în cursul a citeva zile și în locuri diferite. 
Pulverizarea unităţii de timp, de loc, de ac- 
țiune are ca efect o deteatralizare a opere: 
fără ca, în chip miraculos, semnificaţiile 
majore să-i fi fost atinse. Desfășurarea 
«ghemului» cuprins în piesă este făcută cu 
măsură și echilibru, păstrindu-se sugestiile 
textului original. Personaje existente indi- 
rect, precum Ghiţă Țircădău, vor căpăta 
carne, iar altele (Rică Venturiano) vor fi 
caracterizate din mai multe unghiuri. Vizita 
la redacţie a lui Nae Ipingescu ni- arată pe 
Venturiano în plină acțiune profesională, 
vorbind precum scrie, ceea ce ne oferă di- 
mensiunea exactă a personajului. Demago- 
gia lui devine palpabilă, după cum cruzimea 
lui Chiriac, atunci cînd scoate la exerciţiile 
gărzii civice un bolnav.oferă o contrapon- 
dere bine găsită patetismului cu care vrea 
să se sinucidă. Între vorbe şi fapte stăruie 
la Caragiale o diferenţă care, exploatată 
corect, duce pe de o parte la o «desconspi- 
rare» a personajelor, plină de miez, iar pe de 
alta, la crearea efectului comic ca parte 
integrantă a judecății despre lume, așa cum 
o face marele clasic. 

În fond, la Caragiale cuvintul e o mască, 
el nu semnifică aproape niciodată ceea ce 
inseamnă el deobicei, ci scoate la suprafatë 
motive obscure. tocmai în etortul de a le în- 
gropa cit mai adinc în conștiință. Or dina- 
mica cinematografului poate descrie acest 
mecanism opunind fapta verbului. 

Paradoxal, dar tocmai teatralitatea com- 
portamentului personajelor, vizibilă în noua 
structură filmică, ca fiind o trăsătură de ca- 
racter, constituie una din cele mai moderne 
si în acelasi timp caragialene laturi. Perso- 
najele se agită,pentru că nu trăiesc cu ade- 
vărat, pentru că viata lor nu este consistentă. 
De aceea ele resimt existența ca ireală 
(fără miez) şi opun acestui vid un comporta- 
ment livresc, manifestindu-se așa cum îşi 
închipuie ele că ar trebui să fie existența 
(astfel Zita citește de trei ori «Misterele 
Parisului», Nae Ipingescu ia «Vocea patrio- 
tului naționale» drept model de conduită 


„dicționar 
cinematografic 


iguri retorice (|) 


O primă problemă pe care o 
ridică studiul figurilor cine- 
matogratice tine de descifra- 
rea componentei retorice a 
filmului în lumina proiectului 
ideologic materializat de poe- 
tica unui autor, a unui curent 
sau a unei şcoli. 

Dacă cinematograful incepe să exploreze 
spațiul expresiei figurate încă din momen- 
tul constituirii lui ca artă, expansiunea lim- 
baielor de conotaţie atinge apogeul după 


s| 
| 


Sub semnul 
festivalului 
Cintarea României 


Cu faţa spre mai bine 


Între 19-13 decembrie, la cinematograful «Timpuri Noi», în cadrul etapei de 
masă a festivalului național «Ciîntarea României», s-a desfășurat a ۷۱۱۰۵ ediție 
a concursului cinecluburilor bucureștene, «Pelicula de aur». Printr-o fericită 
şi lăudabilă inspirație a organizatorilor, actuala «Peliculă» a fost de aur nu doar 
prin titlu, ci şi prin o reașezare a specificului: începînd cu acest an, «Pelicula 
de aur» a ieșit din starea de izolare şi a deschis larg ușa tuturor cinecluburilor 
din țară, dornice să-i treacă pragul. De la bun început deci, un binemeritat «bra- 
vo» organizatorilor. 


se spune şi nu cu privirile plecate. Autori: 
Laurenţiu Geambașu, Costel Vasiliu şi 
Cătălin Naum. Dar cînd nu experimentează 
declarat, ce fac ei, tinerii? Cind nu experi- 
mentează, demonstrează. Demonstrează că 
ştiu să facă un documentar serios. În pro- 
gram figura astfel: Căluțul de la Cuciulat 
— documentar general, 8 minute. Ei se duc, 
adică, în peştera Cuciulat şi filmează pictu- 
rile rupestre. Căluţul mai cu seamă, care, 
«știți, mai există şi în cutare peşteră din 
Europa centrală, dar vedeți, al nostru e mai 
așa şi pe dincolo» și ne arată desenele 
celorlalți căluţi, din alte peșteri, de pe alti 
pereți de lume. Autori: Tudor Cristea, plus 
«echipa» (de ce nu sint trecuţi în program 
și oamenii, nu doar cinecluburile, nu ştiu, 
filmele le gindesc totuşi oamenii). Surpriza 
numărul doi. după studenti: Prim plan 
risipei de lon Flechtennmacher — cine- 
clubul Liceului de muzică «George Enescu». 
Surpriză substanţială, pentru că autorul 
operează cu succes desăvirșit într-un do- 
meniu circulat pînă la bătuceală — mai citiți 
o dată titlul. Obiectele și subiectele risipei 
sint alese strins și arătate cind, cum și cit 
trebuie. Un comentariu foc de artificii, 
uscător prin ironie, dar prezentat cu o voce 
calmă, inteligentă și stăpină pe sensul 
vorbelor. Surpriza numărul trei: Laser 9 de 
Cornel Matei, cineclubul Şcolii populare de 
artă. Cornel Matei povesteste simplu, ome- 
neşte şi toarte cinematogratic, cum vine 
de se face laserul, care are şi el un suflet, 
care suflet ue ceva deosebit». Pentru că 
trece prin sufletul celor care-l fac. Dincolo 
de surprize, citeva filme bune, serioase sau 
țepoase, filme care, fără să atingă cerul cu 
mina, arată cam ce se întimplă pe pămint, 
Ş.a.m.d. de Anton Rogoz de la cineclubul 
«Hermes», o pastilă în stilul pisălog cu 
bună știință şi cu rost, o pastilă-țeapă, în 
care autorul înfinge cu încetul şi cu volup- 
tate tipul vinzătorului care nu se simte 
obligat să-şi vindă marfa. Vinzătorul: «Nu 
avem» Europolis de Gheorghe Trifan, cine- 
clubul M.T.Tc. (Ministerul Transporturilor 
și telecomunicaţiilor). Prezentare caldă a 
a orașului Sulina, căldură controlată și 
comentată decent, în tonul unui parfum de 
altădată. Podul Saligny de Viad Pelin — 
același M.T.Tc. Şi același ton sobru, și 
aceeași grijă pentru sensul imaginilor şi 
acordul lor cu vorbele. 

Am lăsat la urmă, tot ca surpriză, cine- 
clubul «Faur» al Uzinelor 23 August, Urmă- 
rit multă vreme de neșansa unei bune in- 
drumări sau, poate, de o neputinţă a găsirii 
drumului drept spre calitate; «Faur» şi-a 
venit în fire. O cantitate impresionantă de 
filme (şi sînt convinsă că «făurarii» nu le-au 
adus pe toate) au făcut să apară și mult 
rivnita calitate. Cel mai reușit din grupaj: 
Roșul lor ca focul muncii de Victor Colo- 
nelu. Un poem frate de idei cu Clipe, susti- 
nut de un text duios dar nu înduioșător. 
«Pelicula de aur» a avut şi momentele ei 
proaste şi momente de «din păcate», și 
surprize neplăcute. Un moment neplăcut a 
fost, de pildă, proasta proiecţie a filmului 
lui Octavian Frecea, Moment în iarbă, 
atit de proastă încit un film inteligent, cu 
haz, cu nerv a ajuns la spectatori într-o 
bițiială plicticos-enervantă. Un «din păcate» 
a fost Altă poveste de lon Matei Agapi şi 
Emil Pascal din Huşi, excelent ca idee — de 
la Creangă şi drobul de sare la Păcală ai 
zilelor noastre — din păcate însă lung şi 
nedecis în selecţia păcălelilor de azi. Sur- 
priza neplăcută a fost absenţa cineamato- 
rului Corneliu Dimitriu. Vreau să spun, a 
filmelor lui. Nici măcar unul. De 6 
Şi aici, surpriza neplăcută întilneşte şi 
ideea de «din păcate», pentru că 60111:66 
semănate de acest artist sint întotdeauna 
roditoare. 

Trăgind linie şi socotind, fie şi în stil 
contabilicesc, se poate spune că ediţia 
a Vil-a a «Peliculei de aum are un bilanţ 
cinstit, curat, fără prea multe lipsuri și cu 
cistiguri certe? Se poate. 


Eva SÎRBU 


Ca să fim drepţi există loc 
și de al doilea «bravo» pen- 
tru ideea de a scoate filmele 
cineamatorilor în lume, în 
chip de spectacol pentru toa- 
- tă lumea, la cinematogratul 
«Timpuri Noi». Chiar dacă 
nu s-au spart geamurile, şi cu În căutarea 
lui Jupiter alături, la «Capitol», «Pelicula 
de aur» a avut public. Întrebarea — logică 
ar fi: dar el, publicul, a avut ce vedea? Răs- 
punsul nu este de-a dreptul trandafiriu, el 
trage totuși, chiar dacă timid,spre roz. Din 
aproximativ 60 de filme, aproape o treime 
meritau osteneala, iar dintre ele 10, din 
plin. Dacă mai socotim şi cele două pro- 
grame de diasonuri — unul semnat de Paul 
Agarici, profesor la Şcoala populară de 
artă din Bucureşti, celălalt de lon Butnaru 
din Suceava — două momente de poezie în 
imagini statice, acordate la versuri, la mu- 
zică, la sunet, oricum în notă poetică — 
atunci ciștigul spectatorului care a avut 
curiozitatea și curajul să intre și să rămînă 
la «Pelicula de aur» crește simțitor. 

Şi acum filmele acelea care «meritau 
osteneala». Şi nu în ordinea premiilor, ca 
la școală, cu atit mai mult cu cit, din motive 
de «regulament», citeva filme foarte bune 
n-au putut fi răsplătite intrucit erau para- 
răsplătite în alte întreceri. Cazul filmelor 
lui Nicolae Negruțiu, realizate la cineclubul 
«Semenicul» sau la «Oţelul Roşu» Medi- 
tație, Concert, Adincul rost al pămintu- 
lui — despre care, de altfel, s-a scris la 
vremea cuvenită. Dacă filmele nu au putut 
fi răsplătite, selecția județului Caraş Seve- 
rin (în care intră şi Dacă am face toți așa 
de Norbert Taugner) a primit o binemeritată 
distincţie pentru calitate, calitate în bloc, 
nu pe bucățele. Caraș-Severin-ul a fost, de 
departe, județul cel mai prezent la capitolui 
calitate. Se vede cu ochiul liber, acolo nu 
muncesc automate de acoperit planul te- 
matic al unui cineclub, ci oameni din specia 
«suflet de artist». Legea politeții mă obligă 
să citez mai departe, în primul rind, oaspeții. 
Județul Timiş: Strada, tragmentariu de 
vară de !osif Costinaş. Film de observaţie 
ca deobicei la Costinaș, atentă, partici- 
pantă, cu un amestec de 18007616 și ironie 
cind mai dulce cind mai amară, oricind in- 
confundabil, pentru că face parte din struc- 
tura lui de artist al imaginii. Cumpăraţți-vă 
un manechin de Sandu Dragoș. De- 
monstraţie inteligentă că se poate face 
artă şi dintr-un film de protecția 7 
Din păcate, autorul său nu se mai poale 
bucura nici de aprecieri, nici de premiul 
obținut. El nu mai este... Mai departe oas- 
peţii (care nu au fost foarte mulţi, nici 
măcar toți cei anunţaţi în program): Gheor- 
ghe Muranevici — cineclubul «Chimistul»- 
Craiova cu Clipe, poem al muncii, cu 
focul, cu scinteile, cu fluviile de metal 
topit, poem susținut într-un inteligent con- 
trapunct sonor: muzică de cafe-con- 
cert. lonel Bordeianu, cineclubul din Bivo- 
lari, cu al său crud, dar din păcate necesar, 
Un tată își așteaptă fiii Un tată de 98 de 
ani, lăsat să se descurce singur, la doi paşi 
de fericire, fericirea unui cok în familia unui 
fiu, care fiu — şi fii, că bătrinul a crescut 
mai mulți copii — nu-și încarcă viaţa cu un 
sfirșit de viață. Film trist ca un strigăt în- 
tr-un pustiu de gheaţă. 

Şi acum, gazdele. Surpriza — de ţinută 
şi consecvență în obținerea calității de gind 
و‎ realizare deopotrivă — au fost tinerii. 
«Studtilm» de la Casa de cultură a studen- 
tilor, indrumat de fostul cineamator Emilian 
Urse, cu două experimente de excepțională 
calitate cinematografică: Şi totuși... con- 
sens şi Sărutul. Primul mai cu seamă, film- 
asociaţie de idei, montat îndrăzneţ, în ra- 
corduri aparent şocante, în fond logice, 
logice exact pe linia asociaţiilor, film care 
surprinde şi arată viaţa așa cum apare ea, 
cind ploaia aduce și noroi, iar munca nu-i 
o sărbătoare ci o datorie împlinită, conștient 
în orice condiţii. Şi totuși... consens ar 
putea sta alături oricărui experiment cine- 
matografic de oriunde. Cu fruntea sus, cum 


Efortul spre o nouă calitate 


a cinematografului nostru 


mului didactic: Rug şi flacără, Burebista, 
Dumbrava minunată, Labirintul, An- 
cheta, La răscrucea marilor turtuni. in 
aşa fel încît precipitările în neant numite 
Cumpăna sau Singur printre prieteni, 
Al treilea salt mortal, Porţile dimineții 
sau Cintec pentru tiul meu au ajuns să 
nu ne mai impresioneze, acestea fiind 
perfect previzibile, pe drumul hărăzit de 
casele de filme care le-au introdus în pro- 
ducţie. lată cum, ceea ce nu s-a putut obține 
deliberat timp de trei decenii, prin per- 
suasiune critică, adică detonarea betonului 
mediocrităţii. s-a realizat prin sporirea nu- 
mărului de filme (asta nu înseamnă că me- 
diocritatea se recunoaşte descoperită. ea 
vociferează tot atit de veleitar). Numai 
citeva pelicule de gen (Artista. dolarii și 
ardelenii, Drumul oaselor) au rezistat 
acestei despărţiri a pămintului de ape, ră- 
minind pe linia de plutire pentru care erau 
făcute, suficiente lor înşile, solid ancorate 
în succesul de casă (să sperăm că nu vom 
asista, În consecință, la excesiva lor pro- 
literare). 
5 Cel mai mult sint de regretat nu nereuşi- 
+ tele sau eșecurile, ci faptul că filmele 
care reprezintă un avans în efortul spre o 
nouă calitate a cinematografului românesc. 
ca O lacrimă de fată și Lumina palidă a 
durerii. ca Proba de microton si Vină- 
toarea de vulpi. fără a uita Intoarcerea 
lui Vodă Lăpuşneanu, Stop cadru la 
masă, Casa dintre cimpuri sau Mireasa 
din tren, nu și-au ciştigat audiența pentru 
care au fost realizate. De aceea nu văd un 
imperativ mai urgent pentru cinematografia 
noastră decit crearea unor circuite diferen- 
tiate de difuzare a filmelor, 0۱18 
şi specializarea sălilor de proiecţie, pe ca- 
tegorii și genuri de pelicule, adică institu 
tionalizarea funcției educative a retelei cine- 
matografice. Pentru o cinematogratie evo- 
luată, se ştie foarte bine, cu atit mai bine 
cu cit discutăm de un sfert de veac, aceasta 
e o cerinţă tot atit de elementară ca şi cu- 
noașterea definiţiei din Larousse a noțiunii 
de scenarist. 


Valerian SAVA 


ultimă instanţă, 


(Urmare din pag 5) 


sărcinat cu tratarea (adaptarea) unui su- 
biect (scenariu). care nu este neaparat al 
Sau». 

Filmul românesc a fost în acest an 
4. beneficiarul și, în acelaşi timp, victima 
unei dialectici a exploziei: o explozie nu- 
merică, de la 20 la 32 de premiere, dar și, 
pentru prima dată, o explozie calitativă. 
Pentru că, pe cit de concentrică a fost 
propulsia celor 7—8 filme de ruptură, spre 
a se smulge din peisajul amorf al mediocri- 
tăţii, pe atit de virulent au acţionat inerțiile, 
într-un număr cel puţin dubiu de pelicule. 
Toate conceptele şi practicile liniştitoare, 
moștenite din perioada cu «filme putine. 
dar bune». au devenit inoperante. Supra- 
solicitată de dificultăţile rapidei creșteri 
numerice, în lipsa unei scenaristici califi- 
cate, agravată de multumirea de sine a re- 
gizorilor care se complac în postura de 
ilustratori, producția medie n-a mai putut 
etala onorabilul, proverbialul ei profesiona- 
lism și pare momentan pulverizată. Ea n-a 
devenit zona de stabilitate şi de sprijin 
pentru realizările de viri, ci a fost redusă la 
un punct în care au mai rămas foarte pu- 
ține filme, un fel de loc de refugiu spre care 
au coborit sau urcat lucrări cu șanse total 
diferite. Astfel e cazul, aproape bizar. al 
ecranizărilor, care s-au situat cronologic 
în această zonă sau aproape de ea, în ciuda 
descendenţei lor nobile, atestată episodic: 
Ultima noapte de dragoste, Blestemul 
pămîntului... Bietul Ioanide. Între ilustra- 
tivism şi o condescendenţă superfluã sau o 
bătaie pe umăr ca de la egal la egal, redu- 
cind marile patimi ale eroilor la derizoriu, 
între șarja actualizantă şi serialul nefinalizat 
ca atare. adaptările din clasici nu-şi pot 
găsi statutul de care au nevoie pentru a re- 
veni în cursa valorilor de virf. Cit despre 
filmele care aveau toate șansele să ocupe 
temeinic tocmai punctul de rezistenţă și 
de echilibru al producției medii, ele s-au 
mișcat mult mai mult în derivă, din cauze 
similare cu cele înainte enunțate, dar şi 
datorită pretențiilor de nesusţinut în conti- 
nuare şi ticurilor de mult compromise ale 
super-producţiei retorice, ale ilustrativis- 


Filmul este, în 


omul care-l face 


3 Modificări cred că e mult spus, dar 
* sint sigur că acest an cinematografic a 
impus un tip de film de actualitate proble- 
matic (Proba de microfon, Stop cadru 
la masă, Mireasa din tren, O lacrimă 
de fată), un eseu cinematografic (filmul 
lui lulian Mihu), două ecranizări serioase 
(Bietul loanide, Duios Anastasia tre- 
cea), un film istoric sau mai bine-zis ṣu- 
gerat de istorie, de o reală valoare (În- 
toarcerea lui Vodă Lăpușneanu) (Tin 
să precizez ca nu cunosc toate cele 30 de 
filme ale anului şi de aceea opinia mea 
include doar cele 20 de filme vizionate). O 
mentiune aparte merită pentru sinceritate 
Mijlocaș la deschidere şi Bună seara, 
Irina. 

4 , Dacã filmele cele foarte bune ar re- 

* prezenta media producţiilor noastre ci- 
nematografice, atunci cele rămase ar fi sub 
orice criteriu de discuție. Deocamdată, noi 
avem filme bune şi filme proaste. Şi cam 
atit, 

Cred că cinematografia noastră e mai 
activă acum în interogaţiile pe care le adre- 
sează timpului, dar încă ocolește temele 
fundamentale. Pe mine nu mă interesează 
ce știu oamenii despre ei, ci ceea ce nu 
vor să afle... 

5 Eu trebuie să recunosc: la unele filme 

nu mă duc. Nu cred în minuni. Ştiu atit‏ ٭ 
de bine ce voi vedea, încit nu mai am pu-‏ 
tere să mai încerc încă o dată. Filmul, în‏ 
ultimă instanță, este omul care-l face. Noi‏ 
ne întilnim atit de des pe stradă și ne‏ 
auzim vorbind, încit ne cunoastem foarte‏ 
bine.‏ 


Alexa VISARION‏ و ہیں 


1 Un an normal. cu citeva realizări im 
* portante, cu multe ginduri îndrăznețe 
ale unora dintre regizorii-creatori. dar încă 
cu puțină «miză» majoră. O treime din til 
mele difuzate merită din plin atenţia tutu 
ror celor «înfometați» de filmul românesc. 
Dar încă nu trimitem semnale tulburătoare 
spre lume. Relatăm cazuri, cu talent u 
neori, cu expresivitate formală alteori, cu 
dorința acerbă de a ne impune. Rudimen 
tară în multe din producţiile anului 1980 
este gindirea. Cred că la ora actuală, in 
această lume tulburată, cel mai important 
lucru este ceea ce spunem. Filmele ade- 
vărate sint încă întîmplătoare. Doar citeva 
titluri şi gata... Nici nu este atit 06 248 
cite filme importante avem, ci 6116 67 
ne sufocă... De fapt, nici n-am ratat prin 
anumite filme, nimic, deoarece acele sub- 
producţii nu şi-au propus altceva decit să 
fixeze pe ecran o Înşiruire de întimplări 
Un film reprezintă conștiința unui creato 
raportată la propriile sale obsesii. De aic 
se poate începe discuţia, cel putin pentr. 
mine. 
2 Dorința regizorilor de «a povesti» în 
* tr-un mod propriu, de a se înscrie cu 
filmele lor într-un limbaj cinematografic 
contemporan, polemic; în raport cu struc- 
tura filmului clasic. Filmele în care se «ci- 
teşte» această dorință de impunere a unui 
limbaj cinematografic valabil ar fi: Stop 
cadru la masă, Lumina palidă a durerii, 
O lacrimă de fată, Intoarcerea lui Vodă 
Lăpușneanu, Duios Anastasia trecea, 
Proba de/microfon, Mireasa din tren, 
Vinătoarea de vulpi, Bietul loanide (o! 
dinea este întimplătoare). Toate sint filme 
necesare. 


1.0 intrigă polițistă nu de 
excepție. dar nici foarte oare- 
care. ce ar fi putut ține spec- 
tatorii într-un suspens sus- 
ținut. dacă... 

2. O distribuţie de zile mari, 
X cum se spune, cu Peter Usti- 
nov, Marcello Mastroianni, Ursula Andress 
și Agostina Belli, care ar fi putut ridica — 
măcar la puterea lor — personajele. dacă... 
3. O Romă, în partea ei poate cea mai fru- 
moasă, cartierul din jurul pieţei Navona. o 
casă, unul din palazzo-urile tipic romane. cu 
tot farmecul unei arhitecturi și ale unei 
atmosfere încărcată de trecute şi prezente 
vieţi. care ar fi adăugat filmului un plus de 

densitate emoţională. dacă... 
4.0 suită de date. așadar. care ar fi 
putut duce la un bun film de serie. dacă... 
|. dacă scenaristul (Steno. după un ro- 
man de Ugo Moretti) ar fi știut să exploateze 
subiectul — despre temă nu prea poate fi 
vorba aici. ar fi. e drept, ipocrizia moralei 
burgheze. dar... — și, mai ales, să-l în- 
chege în aşa fel incit să nu-i scape lui din 
mină şi. În consecinţă, spectatorului din 
interes. Filmul se sleiește pe parcurs, din 
lipsă de fantezie. Nu-i deajuns să multiplici 
crimele ca să faci un policier, ba poţi 
chiar să nu ucizi — vezi Hitchcock — şi 
totuși să creezi o stare de tensiune maximă. 
Il. dacă partiturile actoricești ar fi fost 
solid construite... dar şi cea mai frumoasă 
'emeie — iar aici sînt chiar două — nu pot 
da decit ce au. În cazul de faţă. toţi cei patru 
protagoniști. actori buni sau foarte buni. 
«trag» de partituri fiecare în felul lui. cît pot 
si izbutesc, unii mai mult — Peter Ustinov. 
de pildă, care se simte că-și face personajui 


singur, alții mai puţin — Mastroianni e cam 
placid şi cam inexpresiv, alături de cele două 
actrițe care nu prea pot oferi altceva decit 
le-a dăruit natura. Cei patru. deci. se 
străduiesc din răsputeri să dea viață unor 
1301086 şi caracter unor scheme. 

Ill. dacă scenogratul ar ti trebuit să 
creeze, ei bine, ar fi creat. Sperăm. Dar a 
avut pe tavă totul: Roma și din ea unul din 
celebrele ei palate. Pe viu. El trebuia să 
încarce totul cu viața de care avea nevoie — 
mare nevoie — filmul. lar regizorul (acelas: 
cu scenaristul) nu trebuia să se plimbe 
prin «decor» cvasi-indiferent. ba chiar cu 
un fel de cecitate estetico-dramatică, sur- 
prinzătoare pentru un artist. Să fi uitat ei 
oare că atmosfera pornește şi de la «locui 
acțiunii»? ٠ 


ca să se anihileze reciproc. 
De fapt, imaginaţia pe care 
și-o desfășoară regizorul în 
strădania lui de a întinde mereu 
capcane de interes spectatoru- 
lui, 
Cu un Charles Bronson uşor 
imbătrinit, dar la fel de simpatic 
„ şi de cuceritor, cu un Rod 
Steiger într-o izbutită schiță 
de portret-compoziţie, şi cu o 
Jill Ireland naivă, naivă, naivă... 
Un film, deci, fără nici o idee, 
dar cu citeva istețimi, menit să 
ne facă să nu ne gindim la nimic. 


í R.L 


Productie a studiourilor americane. 
Un tiim de Stuart Rosenberg. Cu: 
Charles Bronson, Jill Ireland, Rod Stei- 
ger, Henry Silva, Strother Martin 


Locul acţiunii: orașul Şanhai. 
Timpul acţiunii: anii 1948—'49. 
Mobilul acţiunii: salvarea unui 
grup de comuniști ilegaliști din 
încercuirea gomindanistă şi de- 
jucarea planurilor ce-au pus la 
cale distrugerea orașului. Film 
politic de factură polițistă cu 
urmăriri, capcane și focuri de 
armă, recreind, în ritm alert, 
citeva din etapele luptei poporu- 
lui chinez pentru cucerirea pu- 
terii şi proclamarea republicii. 


S. D. 


Productie a siudiouiu din R.P. Chi- 
'eză. Un tiim de Chang Zhen. Cu: 
Chen Shaoze, Zheng Hua, Sian Mel, 
-Song Ting-chang. 


Nici Martorul 

ştie mai mult (n 

uriginal, «Dragos- 

te şi gloante») n-a 

descoperit praful 

de pușcă, deşi îl 

folosește. Un film tras la xerox, 
cu mici adnotări pe margine 


care, eventual, l-ar deosebi de . 


altele de același soi. 

Propunindu-și să-l facă pe 
spectator să nu-l mai doară 
capul de ale lui — măcar două 
ore — Charles Bronson (Char- 
lie), Rod Steiger (Bomposa, ca- 
pul mafiei) şi Jill Ireland (mar- 
torul care ştie mult) aleargã 
de colo pînã colo, cu tot felul 
de mijloace de transport — 
helicoptere, deci vederi pano- 
ramice, trenuri, maşini, telefe- 
rice şi picioarele personale, prin 
nămețţii extrem de fotogenici 
proprii staţiunilor de sporturi 
de iarnă — obosindu-se ei — 
din greu, nu odată — ca să ne 
alunge nouă plictiseala seden- 
tară. 

Şi izbutesc de cele mai multe 
ori, pentru că goana lor se pla- 
sează într-un splendid decor 
hibernal de Elveţie turistică, 
punctat ici şi colo de cite o 
«coliziune» între urmăriți şi ur- 
măritori. 

O întrecere continuă între 
profesionalismul, malefic, al ma 
fioţilor şi flerul, plin de fantezie 
— vezi scena de bricolaj cu ar- 
baletele — al poliţistului, o per- 
petuă ingeniozitate pusă la bă- 
taie cind de unii, cînd de alţii 


Un afiş care se vrea original, aşa cum filmul se vrea de suspense 
(Ursula Andress, Peter Ustinov şi Marcello Mastroianni în Dublu delict) 


tadă 


rsul la metodă 


Cel mai surprinzător. în această lucrare de 
referinţă, cit se poate de specifică, a cinema- 
tografului latino-american (cu toată partici- 
parea franceză la coproducție), e că sinter. 
de fapt. în fața unui portret. a unui unic 
portret. deși filmul pare o frescă, iar sursa 
literară ar fi oferit multe alte puncte de inte- 
res sau linii de construcție — epică ori analitică ori dra- 
matică. În fond, ca reper proxim, istorico-social și de 
viziune artistică, Alejo Carpentier. al cărui roman stă دا‎ 
baza filmului, este unul dintre confrații lui Marquez. mai 
cunoscut la noi, iar lumea filmului lui Miguel Littin nu e ate 
decii acea realitate tulbure şi fascinantă prezentată în 
«Un veac de singurătate» sau «Toamna patriarhului» 

Un portret. deci. al unui dictator. unul dintre cei care 
s-au perindat pe scena latino-americană. făcut însă în 
aşa fel, timp de două ore și jumătate. încît prin el transpare 
fundalul numeroaselor revoluţii. răscoale, agitaţii şi lovi- 
turi de stat care s-au succedat În ţările numitului continent, 
la începutul secolului. cu cohorta lor de figuri locale. cu 
aerul lor imprevizibil şi versatil. în nota lor patetică și 
efemeră. Astfel portretul dictatorului nu devine niciun 
moment caricatură, deși stă tot timpul pe marginea ei. 
pentru că personajul împrumută din acest fundal specific 
toate datele de caracter şi conduită, de unde impresio- 
nanta sa longevitate şi supravieţuirea-i politică. pînă la 
moartea naturală. 

Aşa se produce şi miracolul afluxului de public, la un 

film altminteri arid şi destul- de dificil. cu dialoguri sau 
monologuri prelungi. între personaje emblematice, cu 
texte sofisticate, cum sint cele servite de scriitorul care-i 
frecventează pe dictator şi cum e însăși lămurirea titlului 
tiimului: Recursul la metodă. Lămurire care nu e aita 
decit expunerea rețelei de supra aire mai 58 51: 
prin recursul la o anume metodă a adaptării la mediu, 
dictatorul se ridica geasupra tumuituiui sociai = devine 
exponentul. profitorul celor mai diverse mişcări şi tendin- 
te. «pacificatorul naţiunii». salvatorul providenţial. ei 
dormind de fapt în hamac, cum îi descoperim în primui 
cadru şi-l părăsim în ultimul, atunci cînd nu petrece cu 
călugărițe sau negrese şi cind nu ține discursuri în sedinte 
guvernamentale sau din balcoane, unina paradoxai poza 
paierna, panoina. cu isteria. 
- La începutul filmului şi pe parcursul unei bune ore de 
proiecţie. echilibrul acestor multiple elemente și modaii- 
tãti e oarecum precar, nu lipsit de regretul de a pierde. ca 
deobicei. prin simplificare cinematografică. din bogăţia 
unui mare roman. Atenţia ne rămine insă trează. grație 
ecuației bizare pe care ne-o propune acest înșelător sau. 
dimpotrivă. autentic film istoric şi politic. aproape tradi- 
tional pe alocuri, linear și declamatoriu, ca un manifest 
demascator, care sfirseşte prin a căpăta o reală grandoare 
barocă. modulată cu o undă de mister existenţial. 

Este o demitizare. tot atit de metodică precum a fost 
întruparea mitului. fără a sacrifica farmecul şi umorul 
calculat ori involuntar al eroului-tiran. Nu degeaba se tot 
laudă el, cu auto-ironie uneori, că e atit de iubit. el. pertor- 
merul cabotinismului șarmant şi al cruzimii punitive. o 
paiatã politică, dacă ar fi privit din cosmos și un indolent 
conviv, cînd îl urmărim îndeaproape. ştiind să fugă cu 
coada între picioare cind e cazul. pentru a reveni la timp şi 
să facă dintr-un masacru o farsă sau invers, atunci cind se 
ivește ocazia şi nu are altă ieşire. cum procedează în fata 
grevei generale. anunțindu-și moartea și mitraliind Mulți- 


„mea care inundă străzile. jubilantă. E un geniu satanic - 


acest personai. cit se poate de terestru și casnic. totuşi. 
cu meschinăriile-i stupide. neaiutorat decit de soartă. de 
fiinţeie cenușii care-l inconjoară, care-şi văd prin el, răz- 
bunată, neputinţa. intr-o nesperată glorie, gloria pe care 
şi ei. cenuşiii, 101۷51۸0 lecţia celui care le e «mai muit decit 
un tată». o părăsesc pe rînd, fără remușcări, exact în ulti- 
mul moment, cînd «nu mai tine» sau cind se lasă furati de 
neşansa unei alte iluzii. mai mari. i 

Cu o atit de vastă paletă, cuprinzind în ea un continent, 
o mentalitate. o lume. dar cu aparența modestă a unui 
fals film biografic şi de epocă. Recursul la metodă 
realizează şi o altă performanţă surprinzătoare, aceea de a 


fi rezistat tot timpul 1600181161 parodice. prima care s-ar fi 


impus unui neo-latin european, dar pe care autorii sint 
mult prea serios inspirați pentru a nu o refuza. Fără a fi o 
capodoperă. cu inegalităţile și dezarticulările sale. filmul 
lui Miguel Littin e o mostră concludentă a noului cinema 
latino-american, a unui tip de cinematograf în plină evolu- 
ție. tot atit de tulburat ca şi epoca în care supraviețuiește la 
rindu-i, căutînd căile şi metodele de salvare a genurilor și 
rețetelor proprii, în faţa unui public modificat. dar şi el cu 
reinnoite resurse de generozitate. 

Valerian SAVA 


Coproducție a studiourilor mexicane, cubaneze şi franceze. 
Regia: Miguel Littin. Scenariul: Miguel Littin, Jaime A. Shelley. 
Regis Debray după un roman de Alejo Carpentier. Cu: Nelspn Villagra. 
Katy Jurado. Salvador Sanchez. Alain Cuny. Ernesto Cruz. 


i 


ci 


- Femeia fără nume 


Este o aventură a inimii cea întreprinsă 
de Ivan Andonov în Femeia tără nume. 
Şi în cele două filme precedente, regi- 
zorul bulgar îşi definea interesul pentru 
universul cotidian restrins. Povestirile 
sale erau amplasate în mici localități, pe 
șantiere de dimensiuni reduse sau acum 
în iumea satului. Sint terenuri pe care el urmărește mai 
ales un experiment artistic de ordin psihologic. Eroul 
său prezent — un șofer de camion — va oscila între 
atracţia pentru o iubire fără miine şi «acoperișul» 
(titlul inițial al filmului) viitoarei sale case. Interesant 
este că autorul nu înclină balanţa către niciuna din 
opțiuni. lăsindu-și eroul singur în zbaterea sa dure- 
roasă și deci umană. în bucuriile sale furate și uneori 
incerte. Autorul scenariului, debutant în cinema dar 
cunoscut romancier, K. Atanasov urmărește în rela- 
tiile celor trei personaje influențele nu tocmai benefice 
ale mentalități citadine asupra obiceiurilor tradiționale 
sătești. Satiric fără incisivitate, liric fără ostentaţie. 
filmul lui Andonov dă o imagine. nu lipsită de interes. 
asupra tendinţelor cinematografiei bulgare. 


Intre a-și vinde sufletul (conform tradiţiei — în con- 
0111 avantajoase) sau a nu şi-l vinde și a trage miţa de 
coadă, ei aleg — și cu cîtă voluptate! — varianta a doua. 
Cine-cine ? Sa-i vedem şi noi. Un EI firav, cu fata veşnic 
obosită (se luptă cu arhitectura). şi o gămălie de Ea. 
cu fata veşnic proaspătă (se luptă cu gramatica fran- 
ceză), studenți și-n ale vieţii. minunat de inapti pentru 
jocul de-a cariera. de-a compromisul, de-a serviciu 
contra serviciu. ca şi pentru alte drăgălaşe jocuri din 
ciclul «cum să te descurci în viaţă». În loc să se des- 
curce. El înștacă un băț (tinerețea, bat-o vina) şi face 
praf — în cadru festiv — macheta din care dispăruseră 
parcurile, teatrele. terenurile de sport urlind cam așa: 
«Nimănui nu-i pasă! E numai corupţie! Arhitectura 
orașului socialist trebuie să reflecte relaţiile sociale 
existente; redusă la cuburi, ea mutilează vieţile oame- 
nilor. pe cind ea, arhitectura. poate și trebuie să-i dea 
vieţii demnitate şi sens!». şi-n gura lui toate astea 
nu sună a fraze. ci a realități. În loc să se descurce. 
Ea pleacă dintr-o casă părintească cu يسا‎ exceden- 
tar într-un pod și acela in curs de demolare. În loc să se 
descurce, Ei se trezesc fără niciun acoperiș. drept 
care se instalează sportiv, cocotati în pat cu bebeluș 
cu tot. într-o piaţă publică sub cerul liber. înconjurați 
de porumbei și de gură-cască. Ca la teatru. Ca la o 
«comedie cinematografică». O jovialitate inteligentă. 
abil orchestrată invâluie substanta gravă și impul- 
surie satirice. Luaţi pe sus. într-un camion, Ei sint 
piimbaţi cu multă bunăvoință pe ia tot felul de cămine. 
Pretutindeni «n-avem locuri». Peste tot «nu e spațiu». 
«Hei. nu vă vrea nimeni! Unde să vă ducem?» strigă 
ia sfirşitul zilei şi al filmului, șoferul, către încărcătura 
din spate. La care Ei răspund extraordinar de frumos, 
ca doi ingeri — inexplicabil — veseli: «Tot înainte»! 


Eugenia VODĂ 


Copiii în cinema au fost şi sint o inepuizabilă sursă 
de candoare şi o permanentă oglindă a comporta- 
mentului celor mari. Oglindă permanentă, dar şi fer- 
mecată, căci ea întoarce imaginea actelor adulților 
nu aşa cum le văd ei. ci aşa cum apar în percepția 
celor mici. Nevoia lor de afecţiune. de ocrotire, de 
atenţie. rămasă citeodată fără acoperirea necesară 
sufletului lor îi împinge către tot soiul de reacții. uneori 
cuceritoare alteori direct periculoase. Așa se întimplă 
şi în filmul de faţă al regizorului cehoslovac Josef 
Pinkava. dedicat de altfel şi prin exemple anterioare 
juniversului copilăriei Ce mi se pare special in filmul său 
vsie ipsa de idealizare a acestui dialog între generații. 
căci nu ne aflăm în faţa unui duel între semnele plus- 


- minus, ci asistăm la un colocviu al calităţilor şi defec- 


telor ambelor tabere. spre beneficiul adevărului de 
viaţă și,în unele momente,ale celui artistic. 


` Simona DARIE 


13 


ntura în coti 


tatul muncii sale să slujească 
progresul social şi moral ai uma- 
nităţii şi care va trăi dezamăgirea 
văzind cum roadele minţii omu- 
lui se întorc adesea impotriva 
intereselor sale vitale; cel de al 
doilea este Jack Spintecătorul. 
simbolizind cu violenţa sa crimi- 
nală eternul malefic. — căci dacă 
în secolul al XIX-lea faptele sale 
erau o excepție. în metropola 
americană a secolului XX, cri- 
mele sale se pierd printre multe 
altele. incontestabil. autorii îsi 
propun să facă un rechizitoriu ٤ 
adresa violenţei unei anume uma 
nități din secolul nostru. dar din 
contrastul celor două epoci des- 
părțile de numai 93 de ani. reies 
și fantezia şi umorui si misterul 
care, aliate cu profesionalismul 
tiimului de serie american, cu 
prestigiul a două vedete (David 
Warner şi Malcolm McDowell) 
Si cu logica dramatică şı a carat 

terelor oferă publicului 90 de 
minute de divertisment cu tiic. 


Adina DARIAN 


Producţie a studiourilor americane 
Un tiim de Nicholas Meyer. Cu Mai- 
coim McDowell, David Warner, Mary 
Steenburgen. 


«Mașina timpu- 
| lui», prima fante- 
ema zie ştiinţifică din 
ne opera atit de proli- 

| ficului scriitor bri- 

tanic Herbert Geor- 

ge Wells (1866— 

1946), cind pentru prima dată se 
punea în termenii imaginaţiei li- 
terare ideea posibilei relații din- 
tre timp și spațiu. a invitat ci- 
neaştii companiei Warner Bross 
la o originală şi palpitantă para- 
frază. inițiați chiar de autor în 
realitatea londoneză a nului 1893 
(romanul lui Wells a apărut în 
1895) și din experienţă proprie 
în cea a orașului San Francisco 
din anul 1979, unde este plasată 
acţiunea. ‘şi unde aterizează în 
modul cel mai neașteptat cei 
doi eroi. supuşi șocului viitoru- 
lui, autorii compun un interesant 
dialog peste timp în buna tradi- 
ție a literaturii britanice de ia 
Swift la Huxley. Eroul este chiar 
H.G. Wells in persoană, adica 
omul de știință dornic ca rezui- 


Aventura în natură 


pania ei publicitară: salvaţi-vă 
sănătatea în mijlocul naturii. 


Producţie د‎ studiouriiol americane. 
Un film de David O'Malley. Cu: 
Denver Pyle, John Dehner, Ken Berry, 
Chery! Miller, Ford Rainey 


Nu mai au chiar vîrsta plecãri- 
lor demonstrative de acasã si 
totuși aterizează în taiga. în plină 
viforniţă, căutind un Sașa. şofer 
pe basculantă. care nu mai e 
demult aici. dar le-a lăsat lor. 
foştilor colegi. dorul de a-și de- 
monstra bărbăția. curajul de a 
înfrunta nămeții. croind cu ca- 
mioanele noi drumuri prin tro- 
iene. Doi tineri, unul timid. altui 
mai aventuros își incearcă tăria. 
trecind prin proba de foc (la 
propriu și la figurat): o dragoste 
ce sfirșește dramatic şi o prie- 
tenie ce continuă mai bine. Mo- 
mente lirice ori spectaculoase, 
multă zăpadă în decor (Siberia 
autentică, ce mai!) şi citeva mici 
clişee fără de care o «demonstra- 
ție» și-ar pierde prestigiul — 
cred unii şi rău mai cred. Pentru 
că fără ele. aceste biete conven- 
ţii i-am fi simţit mai apropiaţi pe 
vajnicii temerari ai gradelor sub 


zero. S 
Alice MANOIU 


Productie a studioului «lenjiim». Un 
film de Anatol Vehotko. Cu: Elena 
Giebova, Semion Morozov, Viktor lii- 
cev, Alexandr Fatiuşin. 


5 7 


lirio‏ ہے 


momente spectaculoase | 


si moltă răpadă 


j; Nu-i vorba. cum 
s-ar putea crede, 
de un Tarzan al 
Cordilierilor oride 
uriașul din Hima- 
laia, ci de un mi- 
ner care a trăit 
(92 de ani. luaţi seama!) către mij- 
locul secolului trecut. în Cali- 
fornia. Grav atins la plămini pe 
la 40 de ani. pleacă să moară 
puţin în munți. dar aici desco- 
peră un paradis de arbori Se- 
quoia și în mijlocul lor își reca- 
pătă sănătatea şi dorința de a 
face ceva important. Şi de ce 
n-ar fi tot att de importantă 
pentru tinăra naţiune americană, 
ca şi legea pentru abrogarea scla- 
viei. o lege pentru protejarea 
minunilor naturii? E ceea ce 
reușește să-l convingă pe Lin- 
coln (și pe noi). acest erou de 
baladă modernă războindu-se 
cu lăcomia trusturilor forestiere 
şi cu distinsa prejudecată a se- 
natorilor şi aducindu-și în spri- 
jin argumente vii: un amuzant 


“raton-confident, uriasul urs Yo- 


semite. indianul salvator şi proas- 
păta sa familie, fericit instalată 
în pădure. Spiritual ca replică, 
tonic ca ambianţă. filmul se stri- 
că pe la mijloc cînd intră în scenă 
tamilia ce amintește prea tare 
de Şcoala curajului şi de cam- 


IV. dacă. deci. scenariul ar fi fost gindit si 
nu făcut, dacă regia ar fi cunoscut măcar 
legile elementare ale suspensului, dacă 
personajele ar fi trăit şi dacă povestirea s-ar 
fi 101501018 dacă ritmul nu s-ar fi instalat 
definitiv pe ralanti, dacă... Să 

Şi ulte așa, din nou şi din te miri ce, 
ne-am supărat pe dacă. 

Rodica LIPATTI 


Producţie a studiourilor ilalo-lranceză. Un film 
de Steno. Cu: Marcello Mastroianni, Ursula An- 
dress, Agostina Belli, Peter 7۷ 


Marfa furat: 


Genericul avertizează grav: «film inspira! 
din dosarele poliției S.U.A.» Înăuntru e o 
comedie: hoții-şi plasează «marfa furată» 
la un Munte de pietate «înfiat» peste noapte 
(«ce ideel») chiar de Brigada poliției a 
Secţiei de furturi, care-i filmează pe ascuns. 
pe hoţi, pe toţi: care cum vine la tejghea 
se pricopseşte cu un prim-plan. Cine cu 
ce nu vine la tejghea? Copii şi babe, albi si 
negri, schiuri şi mitraliere, găini şi stupe- 
fiante. În final, ca să-i aresteze pe hoți, pe 
toți, Brigada mascată în bandă îi invită la o 
petrecere, sub lozinca «Mănincă! Trăiește! 
Fii veseli» Cind să-i aresteze (pe hoți, pe 
toţi) dă năvală o bandă adevărată să facă 
praf Brigada, dar hoţii... Foarte exact rezu- 
mă situaţia un poliţist: «Voi ne-aţi salvat şi 
noi vă-nfundămi» Se trage mult, praf și 
pulbere se face recuzita, dar sîngele... «e 
suc de roșii» Cu voia dumneavoastră, un 
policier-ketch-up. Flirtul e la locul lui: o 
frumuseţe cu plete acaju şi voce tabacică, 
răspunzind la numele de «sergent Web- 
ster», căreia cineva nu rabdă să nu-i decla- 
re: «Eşti o femeie grozavă. Ce-ai zice de o 
acţiune secretă?» În timpul acestei acțiuni, 
sub ochii lor (închiși), un hot fură un tele- 
vizor. Stirşit. E. V. 


a 
Productie a studiourile S.U.A. Un tilm de un 
De Luise. Cu: Com De Luise, 3053006 ٠٠ 


°. Masca, unei comedii «inocente» — 
Pentru un tegne de bancnote -) 


Neapole, Roma, femei frumoase, încurcă- 
turi, coincidenţe și surprize cu duiumul, 
«gorile» (gemeni!) urmăriri, bătăi, crime, 
dar mai ales nonșalanța, candoarea si 
umorul lui Nino Manfredi într-un rol «mă- 
nușă»: un mic escroc simpatic, o «mazzetta» 
(acesta e dealtfel titlul original) virit fără voia 
lui într-un joc periculos, jocul marilor inte- 
rese a doi afaceriști veroşi. Așadar, ce e in 
stare să facă un om pentru un pumn de 
bancnote? Nu, nu chiar totul... Într-un film 
cu cel putin patru asasinate, există desigur 
și un poliţist (interpretat de Ugo Tognazzi). 
Un comisar inofensiv şi inoperant, poate ro- 
lul cel mai adevărat și mai trist din film — 
posibilă trimitere la întreaga situaţie a Ita- 
liei de azi —. Într-un oraș în care lumea nu 

„întoarce capul, dacă vede doi oameni tră- 
gind unul într-altul, comisarul are pasivita- 
tea celui care știe că orice intervenţie e inu- 
tilă, că lumea nu mai e delimitată clar în 
vinovaţi şi nevinovaţi, ci în stere de influ- 
enţă, în grupuri şi mafii care-şi reglează 
singure conturile şi-şi urmăresc cu îndărăt- 
nicie interesele și vendetele; o lume în care 
nici un cetățean nu mai poate fi în afara 
oricărei bănuieli. Exact în momentul în care 
ar putea face lumină într-o afacere dubioasă 
comisarul este înlocuit de un coleg, demult 

«cumpărat» de mafia eventualilor inculpați. 

Consens unanim? Pină la ce nivel merge 

corupția? Pină cind? Întrebările grave ale 

unei spumoase şi «inocente» comedii. ce-i 


drept polițiste. 


„Productie a siudiourilor Maliene. Un tilm de: 
Sergio Corbucci. Cu: Nino ۸۷۵۸۱۲۶۰۰۱۰, Paoio Stoppa, 
Ugo Tognazzi, Marisa Laurito, Gennaro di Napoli 


ambiția 
documentarului 


: Rigoarea 
lucrului bine făcut 


Răstimpul scurs de la 28 
ediție a «Cupei de cristal» (des- 
făşurată în 1969) şi pină la ultima, 
recentă,contruntare (din decem- 
brie 1980) a impus definitiv a- 
ceastă emulativă intrecere anua- 
lă a scurt-metrajelor profesio- 
miste. Năzuind continuu la descoperirea unei 
formule optime de organizare, «Cupa de cris- 
tal» a ajuns să ofere astăzi participanților șansa 
obținerii de premii, diplome și menţiuni în 
cadrul a patru secțiuni distincte; filme docu- 
mentare, ştiinţifice, de protecţia muncii şi de 
animaţie. Lăsind consideraţiile privitoare la 
animaţie pe seama altor rubrici ale revistei, 
vom încerca să aruncăm o privire asupra celor 
dintii categorii menționate. 

Să purcedem. deci. cu... inceputul. adică cu 
documentarul propriu-zis. unde laurii supremei 
victorii au fost conferiți de astă dată unei peli- 
cule ce poartă semnătura lui Mircea Săucan: 
Viitorul începe ieri. Izbinda regizorului, pre- 
cum şi a colaboratorului său apropiat, operato- 
rul Emil Nastovici. apare cu atît mai pretioasă 
cu cit s-a conturat în condiţiile unei strinse 
competiţii, într-o cursă cinematografică dificı 
lā, cu neasteptat de multe realizări de valori 
sensibil alăturate. Abordind frontal o zonă 
tematică indeajuns de umblată, dar ui care 
nu trebuie să uităm, tentativele eșuate sint 
mai numeroase decit reuşitele, Săucan izbu- 
teşte un film cald, încărcat de vioiciune şi spon- 
taneitate. 

În gesturile și în cuvintele proaspeţiior ab- 
solvenți de liceu din Viitorul incepe ieri, 
surprindem cu bucurie idei ce nu îmbracă haine 
de imprumut; despovărat ۵06 ۳76 
comentariului. scurt-metrajul se alcătuiește 
supiu şi neostentativ din crimpeie de explozi- 
vă exuberanță juvenilă, nelipsite pe alocuri 
chiar de uşoare nuanţe teribiliste, ca şi dir 
năstrușnice «ceremonialuri» specitice încheie- 
rii unei ‘importante etape de viaţă, din înduio- 
şătoare confesiuni adolescentine, ca si dir 
declaraţiile, deloc declarative, ale unui cadru 
didactic. Mai presus însă de orice posibile 
aprecieri se situează constatarea evidentului 
reviriment al unui remarcabil realizator, ale 
cărui ultime înfăptuiri (nu e de neglijat amă- 
nuntul că, alături de Viitorul începe ieri, 
Mircea Săucan a mai obținut şi o menţiune la 
categoria filmelor ştiinţifice, pentru Tutunul) 
ne duc firesc cu gindul la necesitatea integrării 
sale grabnice în eșaloanele lung-metrajului de 
ficţiune. 

Despre unele titluri ce figurează în palmare- 

sul celei de a XI!!-a ediţii a «Cupei de cristal» 
(Pentru strănepoți, încă ceva despre Bucu- 
rești de Paula şi Doru Segal, Lăzarea, țărmul 
prieteniei de Nicolae Cabel, În vatra dacică 
de Eugen Gheorghiu) am mai amintit in acest 
colț de pagină. Dintre filmele despre care 
nu am ajuns încă a scrie. s-au afirmat cu ose- 
bire în fata juriului, opusurile a doi regizori 
cu îndelungate state de serviciu în slujba 
documentarului autohton. Fără a atinge «fe- 
bra» unor momente de virf din propriile filmo- 
gratii ale autorilor. atit Griu de Slavomir 
Popovici, precum şi Însemnări din Vama 
ori Margareta Sterian de Mirel Ilieşiu. con- 
ving prin soliditatea configuraţiilor audiovi- 
zuale. prin siguranta opțiunilor stilistice; din- 
colo de perceptibilele diferențieri de tempera- 
ment artistic, rigoarea lucrului bine făcut pare 
a constitui acum deviza ambilor cineaști, fie 
că este vorba de varietatea înfățișării unor 
ancestrale ritualuri privitoare la virstele holde- 
lor şi ale omului, de trasarea precisă a carac- 
teristicilor unei așezări pastoralo-industriale 
din zilele noastre sau de o subtilă direcţionare 
a liniilor portretistice în filmul de artă 
De atenție s-au mai bucurat. de asemenea 
şi  scurt-metrajele altor destoinici realiza- 
tori a studioului «Alexandru Sahia», precum 
lon Moscu (România pentru o lume mai 
dreaptă și mai bună), Alexandru Boiangiu 
(La Capul Midia), Alexandru Drăgulescu 
(Neamul Lotrenilor), Liliana Petringenaru (De 
mii de ani, minieri la Barza-Brad). N-au 
trecut neobservate, nici experimentul plastic 
al lui Mihai Popescu (și totuși, de ce Baletul 
mecanic cind oricum, Fernand Léger nu mai 
poate fi uzurpat?), nici Incercările tinerelor 
regizoare Sabina Pop (demonstrind conclu- 
dent în filmul de debut. Veste din cetatea 
tocului, că «utilitarele» pot fi uneori nu numai 
utile. ci şi atrăgătoare) și Luiza Ciolac (pla- 
sat cu metaforicu! Copilul meu iubeste caii 
în buna continuare a unor preocupări ante- 
rioare). În ceea ce o priveşte pe Luiza Ciolac, 
este însă păcat că o inexplicabilă modestie a 
determinat-o să nu-și inscrie la concurs și 
Mocănița, peliculă cu care ar fi obținut, cre- 
dem, o clasificare superioară. 

Spaţiul tipografic acordat rubricii se încheie 
aici. Dar nu şi lista, cu mult mai cuprinzătoare 
a laureaților «Cupei de cristal». Deci, deocam- 
dată, doar punct şi virgulă. 


Olteea VASILESCU 


arh. Nicolae 


Suportul fanteziei: 
rigoarea documentară 


atitea exemple de alb utilizat nu ca 
fundal, ci ca o culoare menită să le 
pună în ۷8۱٥0816 pe celelalte. Dialogul 
culorilor se relevă chiar din schiţele de 
decor concepute mai degrabă din «co- 
laje» de pete de culoare, decit din linii 
desenate. 

Dar şi schițele şi decorul ridicat în 
trei dimensiuni pe platou sint expresia 
unei riguroase documentări. Pentru a 
obține acel efect de estompare a deco- 
rului în faţa acţiunii, acesta trebuie mai 
inti să se lase imbibat de adevărul 
epocii și al mediilor sociale redate. Ast- 
fel, printre sursele favorite de documen- 
tare ale scenografului Nicolae Drăgan, 
nu se află alte filme privind aceeași 
epocă — căci imaginea lor este reinter- 
pretată prin alte viziuni plastice — ci: 
literatura. Aşa, de pildă, pentru recrea- 
rea ambianţei transilvane la mijloc de 
secol XIX, din Dincolo de pod, sceno- 
graful și-a făcut o imagine asupra stră- 
zilor, vehiculelor şi în general a întregii 
recuzite si atmosferei din epocă, citind 
și recitind nu numai nuvelele lui lon 
Slavici ci şi romanul lui Thomas Mann. 
«Casa Buddenbrooks». Montarea deco- 
rului pentru citeva spectacole de operă 
(«Spărgătorul de nuci», «Floarea d; 
piatră», «Miorița» etc.) i-a înlesnit sce- 
nografului evadarea din rigoarea docu- 
mentară, în imaginar, iar nouă ne-a 
oferit prilejul de a-i descifra mai bine 
vocaţia și valenţele. 


Adina DARIAN 


— Cine-i cunoaște pe arh 
Nicolae Drăgan poale 
lesne constata extrema 

Nema sa delicateţe și discreție, 
impinse adeseori pină la 
| hotarul timidităţii. Sint 
particularități ce se ex- 
primă filtrat şi în natura sa artistică. 
După citeva filme de ucenicie, Nicolae 
Drăgan semnează primul decor pentru 
Gioconda fără suris, în 1968. De atunci 
numele său a figurat pe genericul a 
aproape douăzeci de filme. Privite în 
totalitatea lor, ele recomandă concep- 
tia scenografică a autorului lor ca pe 
una de subordonare față de acţiunea şi 
personajele filmului, concepție prove- 
nită din dorința de a nu pune decorul 
în valoare în sine şi pentru sine. Acesta 
îmi pare a fi ideea dominantă privind 
ambianța plastică pe care scenograful 
caută s-o ofere regizorului, operatoru- 
lui, actorilor. Eu-ul artistului pare că se 
refugiază, cu discreție şi cu delicateţe, 
în detaliu. Detaliul urmind a juca, prin 
specificul tehnicii filmice, roluri de prim- 
plan. În decorurile sale, găsim multe 
exemple de acest fel (Gioconda fără 
suris. Drum în penumbră, Vacanţă 
tragică, Așa s-a născut legenda etc.). 
În acest sens, semnificativ este cadrul 
din Puterea și Adevărul în care Sto- 
ian, cu toată masivitatea şi prestanța 
lui Mircea Albulescu, este contrapunc- 
tat de armura unui luptător străpungind 
cu sulița dusmanul. Dar cele mai izbu- 
tite corespondențe între sensibilitatea 
artistică specifică lui Nicolae Drăgan şi 
mediul și momentul investigate, îmi par 
a fi fost evidente în Dincolo de pod 
și în Minia, în regia lui Mircea Veroiu 
Fiecare lampă, fiecare ceas din camera 
Lidei, butoaiele din cojocărie, fiecare lu- 
minare sau covrig înşirate pe rafturile din 
nagazinul Marei, In fine, fiecare detaliu 
de mobilier sau culoare intră în joc, 
explicind caractere şi stări ale perso- 
najelor, ca şi raportul lor cu lumea în- 
conjurătoare. Şi pentru că a venit vorba 
de culoare, mi se pare interesant de 
reținut din paleta coloristică a sceno- 
grafului, locul albului. Albul imaculat 
ca dominantă în exteriorul ca şi în inte- 
riorul conacului (existent ca arhitec 
tură dar reamenajat, remobilat, revopsit 
şi retapetat) din Minia; albul, spart de 
ocrul discret auriu al draperiilor, din 
somptuosul hol unde a avut loc «se- 
rata» Malvinei Urşianu; albul uşor pati- 
nat al sălii tronului sau albul corturilor 
de pe cimpul de luptă din Buzduganul 
cu trei peceți semnat de Constantin 
Vaeni: albul verandei din Drum în pen- 
umbră al lui Lucian Bratu — sint tot 


Arta contrapunctului: 
dialogul personajelor ہ_‎ 
cu decorul کی ےم‎ 
Mircea Albulescu 

în Puterea şi adevărul, 


filmului românesc 


Din carnetul 
cu însemnări 


Cinematograful artă şi 
industrie in același timp, 
a ridicat incă de la apa- 
riția lui multiple şi va- 
riate probleme de ordin 
artistic, tehnic, financiar 
și organizatoric 

Am spicuit din carnetul meu de in- 
semnări, din perioada pionieratului, 
citeva ginduri care poate nici astăzi 
nu ar fi lipsite de interes. În dorința de 
a evidenția greșelile care n-ar trebui 
să se mai întimple, am semnalat aci 
doar acele fapte care m-au nemulțumit 

9 Citind cărțile unor cineaști stră- 
ini, a căror activitate s-a desfășurat 
cu mult timp înaintea noastră, am 
constatat că au întimpinat aceleaşi 
probleme, aceleași greutăţi ca și noi 
Mă întreb atunci, cu părere de rău şi 
cu melancolie, de ce nu am învățat 
nimic din experiența căpătată de ei? 
Mai mult decit atit, pot afirma că în 
general nu am învățat nimic din ex- 
periența acumulată de unii dintre noi. 
Deși «istoria se repetă», noi, cu o in- 
căpăţinare inexplicabilă, la fiecare film 
nou, la fiecare realizare, pornim de la 
zero, o luăm de la inceput; ne naştem 
azi. 

@ Publicul se plictiseşte repede cu 
un anumit gen, e dornic de subiecte 
noi. 

@ Cei care sint mai departe de cine- 
matografie iși inchipuie că ar fi de-a- 
juns să găsești un subiect sau să ai o 
idee bună pentru un scenariu ca ime- 
diat să se treacă la înfăptuirea unui 
film. Eu, în cariera mea de cineast, 
mărturisesc că am lucrat cel puţin de 
patru-cinci ori mai multe scenarii sau 
proiecte de scenarii după o idee bună 
decit filmele mele care au văzut lumina 
ecranului. Cum se explică asta? Nu 
întotdeauna ideile tale bune corespund 
cu cele ale producătorului. Nu întot- 
deauna poți convinge producătorul de 
oportunitatea de moment a temei, une- 
ori aceasta fiind socotită ca prematură. 
Citeodată, avind în faţă planul tematic 
al studioului şi numărul limitat al fil- 
melor ce se vor realiza in perioada ur- 
mătoare, renunți tu singur să propui 
un subiect care te-a încălzit și la care 
visezi de multă vreme, nutrind speran- 
13 că poate, cine ştie, mai tirziu subiec- 
tul tău îşi va găsi locul 

Şi puţin haz de necaz: intr-o seară, 
dornici să mincăm o friptură bună, am 
intrat impreună cu fratele meu la re- 
numita circiumioară «Giovanidis». La 
masa alăturată, erau trei tineri stu- 
0901. Unul dintre ei, un tinăr înalt, 
volubil, simpatic, cu o figură jovială, 
mi-a atras atenția. Tocmai în acel timp, 
alcătuiam distribuţia rolurilor la filmul 
Răsună valea și eram in căutarea 
unui tinăr interpret pentru rolul briga- 
dierului: șeful brigăzii voluntare U.T.M. 
Bucuros că am găsit tipul de interpret 
pe care îl căutam, am propus tinărului 
de la masa alăturată să-i fac o probă 
de film, propunere la care el mi-a răs- 
puns cu mult entuziasm. Zis și făcut. 
Proba a ieşit foarte bine, adică: inter- 
pretare bună, figură expresivă și lu- 
minoasă... în sfirşit, tot ce trebuia pen- 
tru a caracteriza personajul respectiv. 
Conducerea studioului nu a fost însă 
de acord cu interpretul propus pe mo- 
tivul că are figura şi alura unui «star» 
de cinematograf american iar briga- 
dierii noştri nu pot avea o asemenea 
înfățișare şi în special un şef de bri- 
gadă (?). Cu mare regret, am fost ne- 
voit să caut alt interpret, de data asta 
pe gustul conducerii. Tinărul cu figura 
iovială şi alură de «star» de cinema 
era: lon Popescu-Gopo, actualul re- 
gizor, tatăl spiritual al «omuleţului» din 
Scurtă istorie și — azi președintele 
Asociației ۱۱٥٤۰۷ 


nema 


Paul CĂLINESCU 


interpreţi şi roluri: Dorel Vişan 


8 
obiectul 


numit 


ELE 


urmei), ci pentru că el, interpretul, are 
puterea de a descoperi adevărul fiecăruia 
dintre indivizii ale căror nume le împrumută. 
Detectez, la acest actor, aproape o bucurie 
a provocării personajului (cită teamă şi cîtă 
muncă — toate astea nu se mai văd, ele 0 
de partea neștiută a profesiunii, de cele 
şapte optimi ale icebergului din adincuri); 
ca și cum mai mult decit rezultatul meciului, 
l-ar interesa lupta. Rolul maiorului din filmul 
lui losif Demian, O lacrimă de tată, era 
una din acele partituri capabile să descon- 
spire, să trădeze fără milă pe deţinător. 
Lăsaţi unui actor doar chinul de a nu face 
nimic, de a nu avea voie să ne spună o iotă 
despre erou, de a fi obligat doar să asculte 
pe alţii, și veti vedea că și-a scris cartea 
de vizită. Partea de construcţie pe care 
Vişan o aduce filmului este esenţială, căci 
felul cum își întreabă şi ascultă interlocu- 
torii constituie, în sine, un spectacol, De la 
politețea grijulie cu care este interogată 
sora de la spital, la suspiciunea reţinută 
cu care este întimpinat învățătorul, de la 
tonul derutant cu care este îndemnat Urdă- 
reanu («bea, bea și paharul meu») la aerul 
excedat dar şi amuzat (pentru a nu jigni) 
cu care face față zelului lui Panaitescu, 
actorul pășeşte cu o 5001616 ce nu poate fi 
decit a inteligenţei, adică a supunerii la 
obiectul care, în cazul acesta, se numește 
viaţă. 


Magda MIHĂILESCU 


جا یک 


posibile 


Cred că există un teritoriu incă prea 
puțin explorat pentru realizarea filme- 
lor-document. Pare curios, dar asta e 
realitatea! Sint uluitoare transformările 
școlii! Şi mai uluitoare însă sint trans- 
tormările acelor oameni mici care vor fi 
oamenii mari ai secolului XXI. (Numai 
scriind aceste cuvinte şi mă cuprinde 
un sentiment curios). M-am hotărit să 
păstrez pentru un documentar ce mi l-am 
programat spre realizare definitivă în 
anul 2000 (sic!), două răspunsuri filmate 
mai zilele trecute cind umblam prin 
școli şi grădinițe împreună cu Alexan- 
dru Şuteu și aparatul lui de filmat și cu 
Mircea Băjenaru, vechiul meu coleg 
întru ale măiestriei înregistrărilor sono- 
re. — De ce iți place tie la grădiniță? 
— Mie îmi place la grădiniță pentru că 
mă fac deşteaptă mai repede. (Mariana 
— 5 ani şi patru zile). — Pe tine cine te 
ajută acasă la matematică? — Nimeni! 
— De ce? — Păi eu știu mai multe 
decit mama și tata. 

Sus-inregistrata declaraţie mi-a fă- 
cut-o lonuț P. (mama — juristă, tatăl — 
tehnician). Ionuț e în clasa I-a și este 
mare specialist în mulțimi disjuncte, 
vide, precum și în alte cele specialități 
pe care cei mari sint nevoiţi să se așeze 
cuminţi în bănci spre a le învăța la 
«Şcoala părinţilor şi bunicilor». 

Cam atit pentru filmul din anul 2000! 


Alexandru STARK 


| posibilităçi 


incet dar sigur, Dorel Vişan 
s-a instalat în primele rînduri 
ale actorilor noștri de film. 
Este şi aceasta o cale, a 
livrării «cu amănuntul» a in- 
terpreţilor — azi o apariţie, 
miine un rolișor, căci, în a- 
ceastă meserie, chiar nu sint vremile sub 
om. L-am văzut pe post de tată înfrățit cu 
lumea întreagă, întru pahar şi bucurie în 
Rătăcire; în rol de fiu ce işi exasperează 
tată! tot aducindu-i aminte de «cavoul tuşi- 
căi» în Bietul loanide; în rolul mutului 
care ştie multe din Întoarcerea lui Vodă 
Lăpușneanu; al milițianului zimbăreț din 
Casa dintre cimpuri, al unui cunoscut 
personaj camilpetrescian Luminăraru, cel 
care-şi ascunde neștiința în spatele oche- 
larilor (Între oglinzi paralele) și în alte 
citeva filme. Mereu altul şi mereu el însuși. 
Dar nu acelaşi; chestiune de nuanţă, a 
cărei neînțelegere îi face pe unii să repro- 
şeze marilor actori, paradoxal (dacă con- 
fundarea delicatelor unelte ale acestei munci 
ține de vreun paradox şi nu cumva de moft 
şi nepricepere) tocmai personalitatea. Cu 
un chip cituşi de puţin spectaculos, care 
are, cum spunea Mastroianni despre sine 
însuşi, «docilitatea colii albe de hirtie», 
Dorel Vişan aparține acelor actori care par 
făcuţi pentru a juca orice. Împărat şi prole- 
tar, prinţ şi cerșetor, grandoare și deca- 
denţă, rîs şi plins. Nu pentru că toate rolu- 
rile în care l-am văzut «ii vin ca o mănuşă» 
(expresie leneșă și nerelevantă, la urma 


Dema 


leri la 7,30 mă gindeam că viața nu e 
ca o fintină, nici ca un Volkswagen, ci 
ca o frază. Adică: dacă vrei să-ţi fie bine, _ 
află-ntii cine cu cine; nu-l contrazice 
decit pe acela care nu-ţi poate răspunde; 
lasă-te ironizat numai de acela de care 
depinzi; critică doar ceea ce critică toți; 
cind nu înţelegi ceva, n-ai decit să lauzi, 
pentru că snobul este o pătură socială şi 
întotdeauna Îţi trebuie o pătură ca să te 
poți întinde; dacă ai balcon, ia-ţi-un 
cline de rasă ca să poți conversa cu 
oamenii de cultură care iubesc ani- 
malele şi urăsc restul; citeşte doar ulti- 
ma frază din orice cronică, restul fiind 
de multe ori o glumă, pentru că trebuie 
să ai haz ca să lauzi atit de vehement 
tot ce corespunde; mai ales nu fi sincer 
şi nu deschide gura primul; cind toată 
lumea spune că-i o prostie iar cronicarii 
că-i o capodoperă, nu te mira, cănue 
bine; lasă-te stropit de orice mașină-de 
Buftea; du-te la ACIN cu un sfert de 
oră mai devreme, ca să ai timp să le 
zimbești la toţi și să le spui că le-ai ținut 
un loc în sală că tot era goală; și mai 
ales, ferește-te de gindul periculos că 
nimeni nu-i mai important ca'tine, nici 
cei din comisii, nici cei care iau premii, 
că sintem toți o apă, pardon, o baltă, 
şi pe cuvint că nu eu mă joc cu bãtul 
în ea. 

Asta-i fraza și nu faceţi ca mine că 
riscaţi tot timpul să aflați lucruri noi etc. 
Mai ales, etc., dar eu sint din comuna 
Vlădeşti şi cit oi mai fi sănătos o să 


mă tot mir. 
Mircea DIACONU 


„Vînătoarea de vulpi“: imaginea ca personaj 


Pledoarie pentru analiză 


priviri în aparență degajate, în realitate 
profund studiate. Un studiu care să arate 
că imaginea filmului Vinătoarea de 
vulpi reprezintă un eveniment pentru fil- 
mul românesc ar trebui să aibă ca prim 
argument o secvenţă în care arta opera- 
torului atinge culmi rar atinse: cea a morții 
lui Pătru cel scurt. O simplă traducere în 
imagine a textului literar ar fi insemnat 
găsirea unui echivalent vizual pentru tra- 
gica viziune de muribund a lui Pătru în 
mijlocul livezii înflorite. Călin Ghibu merge 
însă mai departe și prin mijloace noi de 
expresie exclusiv operatoricești transformă 
simbolul literar al pomilor printre care 
coboară Pătru, într-o splendidă metaforă 
cinematografică. Corpul lui Pătru devine 
imponderabil într-un spațiu cosmic,în care 
florile s-au transformat în stele. Lumina și 
deplasarea personajului în raport cu apa- 
ratul de filmat au metamorfozat un spaţiu 
real într-un spațiu metatoric ce va fi întregit 
de o nouă dimensiune în cadrul următor 
— timpul ce se comprimă. Topirea trep- 
tată în beznă atit a livezii cît și a lui Pătru, 
o dată cu apariția zorilor, constituie ulti- 
mele sclipiri ale unei perle de cinematograf 
cum rar ne este dat să vedem. A continua 
seria argumentelor și a vorbi fără exemple 
concrete despre subtila știință a echilibru- 
lui cromatic, a echilibrului compozițional, 
a detașării subiectului principal prin deli- 
cate diferențieri tonale, a rigurosului mon- 
taj în cadru prin compoziţii cheie întot- 
deauna echilibrate, etc., înseamnă pe de o 
parte imposibilitatea analizei imaginii fil- 
mului și implicit neputinta de a susține 
afirmaţia făcută iniţial, pe de altă parte 
menținerea în obscuritate a adevăratei crea- 
tii operatoricești. 

Aceste citeva cuvinte se doresc o ple- 
doarie în favoarea analizei. 


Gabriel KOSUTH 
Anul II imagine, IATC 


şi murdari sperind şi murind şi n-am avut 
deloc sentimentul că asist la achimbarea 
unei lumi și la dramatismul unei asemenea 
situaţii. Ceea ce am văzut a fost o încintare 
pentru ochi, o încîntare egală cu aceea pe 
care o simţi admirind o scenă de gen a 
şcolii flamande sau lucrările cu subiect ru- 
ral ale lui Millet sau Louis Le Nain. 

Bucuria şi emoția în acest film le-au creat 
imaginea. Undeva, în planul din spate al 
receptării, vine în final să se așeze și po- 
vestea. Întimplările prin care trec un om şi 
un sat în perioada cooperativizării. Din 
articularea acestor «intimplări» decurge 
imprecizia în a gîndi despre film. Ni se 
propune un stil interesant al povestirii 
nemaiintiinit pină acum în cinematografia 
noastră; interesant nu înseamnă totodată 
și cel mai potrivit. Pentru că acestei ma- 
niere de a povesti îi lipsește ceva ca să 
rezulte un întreg, o armonie: motivaţia. 
Modul de a articula elementele povestirii 
nu decurge din dramaturgia ei, el este impus 
din capul locului de regizor fără să fie spri- 
jinit de o cerință internă. 

Faţă însă de celelalte realizări ale filmu- 
lui acest amendament pare să fie neinsem- 
“nat. Aminteam adineaori de încintare și 
emoție; și nu gratuit. Imperfecțiunile din 
construcția filmului pălesc în fața rezolvă- 
rilor plastice, în fața imaginii prin care filmul 
reușește să ajungă pină la sensibilitatea 
noastră. De aici pină la plăcere nu mai e 
mult. 


Petru MAIER 
Anul Il imagine,lATC 


Dificultățile in găsirea unei 
terminologii adecvate, în gă- 
sirea unei poziţii estetice sta- 
bile de analiză a artei (sau 
muncii?) operatorului, fac în- 
că să plutească asupra dis- 
cuțiilor despre imagine un 
sentiment de superticialitate și nesiguran- 
tā. Absența unor criterii valorice oferă per- 
manent riscul de a trece cu vedere apariţia 
«evenimentului» și a-l judeca în consecință 
cu aceleași cuvinte cu care înscriem reali- 
zările ce depăşesc o anumită ștachetă. 
Posibilitatea de a semnala totuși un ase- 
menea eveniment ar fi şocarea printr-o 
expresie bombastică ca: «un Oscar pentru 
imaginea lui Ghibu la Vinătoarea de vulpi! 
Riscăm însă să răminem descoperiți în 
lipsa unei argumentări minuţioase. 
Critica noastră nu obișnuiește niciodată 
să analizeze cadre de film sub aspectul 
relației între formă şi conținut, socotin- 
du-se că un cadru este o simplă unitate 
într-un întreg şi nu o operă în sine, cum ar 
fi o pictură sau o fotografie. În felul acesta 
se pierde unica șansă de a pătrunde în 
intimitatea creaţiei operatoricești, aprecieri- 
le globale privind plastica unui film fiind 
destul de neconcludente. Existenţa unor 
operatori, pentru care cadrul cinematogra- 
fic reprezintă o lume în sine, cu legi proprii 
care guvernează mișcarea sau imobilitatea 
liniilor, formelor, culorilor — o lume deci 
formală, dar a cărei lege supremă se mo- 
011168 în funcție de conținut — a dus la 
crearea falsei probleme a stilului operatori- 
cesc. Este evident că un operator nu poate 
avea un stil, el poate poseda doar talentul 
(sau geniul) de a-și modifica propriul sis- 
tem de legi o dată cu schimbarea conținu- 
tului. Stilul îl poate poseda doar opera și 
autorul ei, iar dacă s-a vorbit de un «stil 
Ghibu» aceasta a fost posibil doar în limi- 
tele unui anumit gen de cinema practicat 
alături de Veroiu. Alături de Daneliuc, 


pema 


exacerbata elaborare formală face loc unei 


Plăcerea de a privi 


După ce contururile ultimu- 
lui cadru s-au topit în hău 
Şi s-a aprins lumina am reali- 
zat că nu știu asupra cărui 
gind să mă opresc. Imaginea 
! cu culoarea-i sobră şi reti- 
nută în care brunurile, ocru- 
rile, cateniurile şi griurile te incintă — lumina 
atit de diferită de la o secvenţă la alta şi 
mereu aceeaşi care de asemenea te încintă 
— fragmentarea și amalgamarea trecutului 
şi prezentului dusă pînă acolo unde incă 
un pas înseamnă imposibilitatea înţelegerii 
— epoca pe care, tînăr fiind, doar o intuiesc 
bine schițată, sau oamenii, nici buni nici 
răi, care vor şi nu vor să se înscrie în coope- 
rativă sau... 

Asupra cărui gind m-am oprit nici nu mai 
ştiu exact; poate asupra imaginii. Apropie- 
rea mai mult sau mai puţin voită de Bruegel; 
curgerea dramatică a portretelor de ţărani 
din început, compoziția picturală a cadrelor. 
Din toate acestea se naște surd întrebarea: 
întîmplările prezentate, filmul e un pretext 
pentru a face o imagine mai mult decit bună 
sau această imagine se subordonează fil- 
mului? 

Se pune în discuţie o lume în transfor- 
mare, la răscrucea unor schimbări unde 
dramatismul situaţiei nu vine din întrun- 
tări spectaculoase de caractere în situaţii 
excepționale, ci din simplul şi banalul coti- 
dian al mai tuturor satelor românești din 
acea perioadă. Nişte țărani, niște prim- 
secretari, nişte maiori, nişte situaţii — schi- 
tă a unui tablou de perioadă istorică. Am 
văzut sărăcie, am văzut oameni flăminzi 


nema 


In cel 

de al doilea 
război 
mondial, 
Dorothy 
Lamour 
primea, 

de la 
soldații 
AMmMmencani 
de pe 
tront, 

22 000 
scrison 

pt 
sâptâminaă 


tunelul 
timpului 


Bibliografie la 
„Neguţătorii de visuri“ 


Neguțătorii de visuri or fi fost ei cum or 
fi fost, s-or fi dus ei pe apele serialelor de 
simbătă seara, dar spiritul lor nu a pierit. 
Dulcie, o fi pierit, pe pinză, pe sticla micului 
ecran, dar au rămas în viață multe urmașe 
de-ale ei, actrițe superbe, încintătoare, pline 
de talent — azi, bătrine, ale «dracului», 
înțepenite în prejudecăți ca mătuşile, dar 
cu limba și mintea încă ascuţite, cu ochiul 
încă ager şi o melancolie în inimă după 
«lumea de altădată», după cinema-ul lor, 
ehei,,, ce vremuri! Un lung lamento se ridică 
din piepturile lor la adresa cinema-ului 
hollywoodian de azi — aşa cum reiese 
dintr-o amplă anchetă a revistei Ciné- 
revue (nr. 47/80) efectuată chiar de directo- 
rui ei, J.V. Cottom. E un plins pe, dacă e să 
le credem, ruineie «uzinei de vise», dar cu 
puţintică atenţie, chiar dacă nu le credem, 
înțelegem că unele observaţii, printre aceste 
lacrimi şi sarcasme, în acest amestec de 
limonadă şi vin vechi, nu-s lipsite nici de 
reazim, nici de fond. 

Gloria Swanson — al cărei reflex de mă- 
reție a mai străfulgerat odată, în acel film 
memorabil Bulevardul apusului, tot ce 
s-a spus mai frumos despre dramele aces- 
tor staruri stinse — nu ezită să se afirme 
ca o făuritoare de visuri: «Rudolph Valen- 
tino, Greta Garbo, Clark Gable, Joan Craw- 
ford sau chiar eu — noi am fabricat visuri. 
Publicul ne iubea tocmai fiindcă trăiam ca 
personaje de basm, cu totul în afara reali- 
tății cotidiene (N.R.: si era chiar bine asta?) 
Visele făceau parte — din viaţă și cinema 
(N.R.: mai erau şi filme extraordinare. la 
Hollywood care nu prea visau — Sint un 
evadat de pildă, Nu sintem singuri altă 
pildă...) Acum, viaţa pare să fi mincat toate 
speranţele. Epoca e la fel de pesimistă ca şi 
cinema-ul, iar starurile au dispărut pentru a 
face loc unor funcționari amăriţi care joacă 
în filme și mai amărtte»... (N.R.: asta cam 
așa e, dar minţi luminate, chiar la Holly- 
wood, știu şi de ce nu mai prea «ține» opti- 
mismul de altădată...). 

Mai nuanțată în această problemă pare 
Jeanne Crain — de neuitat în acel Se 
murmură prin oraș, cu Cary Grant: «Holly- 
woodul n-a făcut doar filme cu apă de tran- 
dafiri (N.R.: exact cum spuneam și noi 
mai sus!). Am văzut filme inspirate de 
aspecte urite și rele ale vieţii, dar ele erau 
realizate cu gust, fără să se complacă în 
noroi, grosolănie și viciu... Dialogurile, azi, 


încercări, cind are de suportat consecin- 
tele negative ale propriei sale forte, piedi 
cile propriilor sale calități? Meditind la 
acest eşec, Slesicki se decide la un pas 
surprinzător — adaptarea pentru ecran a 
unui roman de mare amploare epică, «În 
deşert şi în jungă», al clasicului polonez 
Henryk Sienkiewicz. Omul biruie acolo 
unde prea putin se aștepta. Filmul se în- 
scrie imediat printre marile succese ale 
cinematografului polonez. 

Cu acest Drum lung..., Slesicki îşi per- 
fecționează metoda, îşi echilibrează ins- 
tinctul şi forta artistică: pe o temă de o 
gravitate şi însemnătate istorică — aceea a 
patriotismului — el realizează o sinteză de 
document și ficțiune, redescoperind un 
personaj apărut. demult. într-un fiim de 
început al lui Wajda: Ei iubeau viața (1956) 
şi pe urmă «stins»: un puştan care ajută 
armata poloneză să izgonească forțele hi- 
tieriste de pe teritoriul patriei. Erau mii de 
băieți şi fete care luptau obscur și exaltat, 
pînă la sacrificiul suprem, pentru eliberarea 
țării lor, luptători din umbră, agenţi de le- 
gătură, gata la cele mai mărunte şi anodine 
misiuni fără de care războiul antifascist al 
polonezilor n-ar fi cunoscut izbinda. Lingă 
«ficțiunea» — bazată și ea pe real — a doi 
băieţi care, pentru a ridica moralul tovară- 
şilor lor, evadează dintr-un lagăr al celor 
deţinuţi pentru insurecția antihitleristă din 
1943, lingă povestea tragicii lor peregri- 
nări, Slesicki montează mari fragmente de 
document, din jurnalul revoltei varşoviene, 
într-un acord artistic impresionant. «Am 
prezentat realitatea acelor ani fără senti- 
mentalism, fără infantilism, dorind un film 
pentru tineretul de azi, ca să înțeleagă sen- 
timentul datoriei de a sluji patria», a de- 
clarat regizorul. Pentru a transmite şi mai 
clar conţinutul acestui film, revista «Le 
film polonais», începe prezentarea lui cu 
următoarea observaţie a unui eminent so- 
ciolog. Jan Strzelecki. participant ia aceeasi 
revoltă din 1943. «Noi am știut ce înseamnă 
fraternitatea. Înseamnă să te identifici, să 
nu-ți desparți destinul de celălalt; mai mult 
— să ti se pară că moartea celuilalt va fi 
mai greu de suportat decit a ta. Noi trăiam 
profund noțiunea de «noi». În acest raport, 
eu şi cu tine acționam ca și cum am fi soco- 
tit că viaţa celuilalt e o problemă nu mai 
puţin importantă...» Revista apreciază că 
filmul lui Slesicki se bazează exact «pe 
această concepție a fraternității care se 
dovedește de o valoare nu mai puţin na- 
tural-umană decit legăturile de singe». 


biografice «Noaptea va fi liniştită» şi în 
ultimele cuvinte ale ultimului meu roman: 
«Căci nu s-ar putea spune mai bine». 
M-am exprimat, în sfirşit, pe deplin.» 

Ultimul său roman, apărut, în 1980, poartă 
titlul: «Zmeele». În carte, se scrie: «Pe 
pămint, zmeul are nevoie de multă prie- 
tenie». 


țiunii. Un drum complicat, cu mari izbinzi 
și nu puţine eșecuri. Slesicki a fost, in 
anii '50—'60, unul din şefii şcolii poloneze 
documentare — o școală viguroasă, aspră 
şi exigentă în pasiunea cu care reflecta 
realitățile sociale ale timpului. Slesicki a 
început prin citeva documentare excep- 
tionale, toate purtind o privire realistă, 
radicală, asupra stării morale a tineretului 
polonez după război. O a doua perioadă de 
documentar se circumscrie luptei omului 
cu natura, în care apare o puternică poezie 
a muncii, a efortului, care-și găseşte capo- 
dopera în Plutele plutesc, un imn înălțat 
acestei meserii ancestrale. Debutul în fic- 
țiune (Nisipurile mișcătoare) nu e totuși 
semnificativ. Critica i-a imputat chiar acest 
«ataşament prea mare» pentru latura de 
document a realului, o anumită incapaci- 
tate de a se desprinde de concret, de «a 
pluti în invenţie...» Care reporter pornit 
să cucerească înălțimile artei — și cum 
altfel decit prin rigorile şi strimtorile «vas- 
telor ficțiuni»? - n-a trecut prin aceste 


Jean Seberg. Curioşii inimilor sfărimate 
sint rugaţi să se adreseze în altă parte 
(Gestul meu) poate fi pus, desigur, pe 
seama unei depresiuni nervoase, dar atunci 
trebuie să se admită că aceasta durează 
de cind am devenit om și tot ea mi-a permis 
să duc la bun sfirșit opera mea literară. 
Atunci, pentru ce? Poate că răspunsul 
trebuie căutat în titlul lucrării mele auto- 


Filmul, document al epocii 


/ filmele 


| vieții noastre 


„A nu-ţi despărți 
destinul“ 


Un lung drum în fața noastră — se 
numeşte filmul regizorului polonez Wladis- 
law Slesicki, şi titlul însuşi ne trimite la 
drumul lung al acestui creator, pină să 
ajungă la acest tărim, atit de rivnit, al fic- 


7 agenda cu 
gaguri, replici, 
subiecte 


| 


@ intr-o zi, Gérard Philipe a fost rugat să 
deseneze ceva care să-l caracterizeze. El 
a pus pe hirtie un arbore singuratic pe care 
a aşezat un fel de păpușă. Cu următoarea 
explicaţie: «cu picioarele pe pămint şi cu 
capul în nori». Întrebat: «Ce vă surprinde 
şi ce vă stingherește cînd priviţi viata ?», 
el a răspuns: «Scurtimea ei», 

e În ultimul Superman, regizat de năz- 
drăvanul acela de Richard Lester, ochii 
«răilor» potrivnici (Gene Hackman şi Te- 
rence Stamp!) lansează raze laser iar eroul 
super-pozitiv care salvează copii din Nia- 
gara, preferă să citească Dickens decit 
să se uite la televizor unde «e prea multă 
violență». 

Febra J.R. continuă în S.U.A. și Anglia.‏ و 
În campania electorală, republicanii n-au‏ 
ezitat să pună pe piață ideea glumeată că‏ 
«asasinul e un democrat», în editura Bon-‏ 
ton a apărut o carte: «Expresiile lui J.R.»,‏ 
există berea «J.R.», sociologi studiază ca-‏ 
zul acestui personaj «adorat pentru a fi‏ 
urit», la Las Vegas s-au făcut noi pariuri‏ 
fabuloase în privința asasinului iar la boo-‏ 
macker-ii din Londra, ultimele cote erau‏ 
următoarele: 5/1 pentru Sue Ellen, 4/1 pen-‏ 
tru avocat, 6/1 pentru cumnată, 251 pentru‏ 
mamă şi 101/1 pentru J.R. însuși. Ca oameni‏ 
care mai ştim şi noi ce-i o cursă de cai‏ 
şi-un pariu, nu credem că am umili prea‏ 
mult arta acestui serial dacă am juca o‏ 
ordine triplă cu Sue Ellen «în cap» și cu‏ 
J.R. și cumnată, mai departe.‏ 

e Woody Allen, în scenariul ultimului 
său film: «intelectualii sint ca 017 
nu se omoară decit între ei». 

0 Romain. Gary a lăsat editorului său 
această serisoare pentru a fi transmisă 
presei: 

«(Gestul meu) n-are nici o legătură cu 


cronica 
actorului 


Un Macbeth minios 


Nu demult, o prietenă cinefilă din 
Brasov a bătut un telefon urgent, noap- 
tea, câtre semnatarul acestei rubrici 
cerindu-i imperios să-i spună repede 
«numai atit: s-a întimplat ceva cu O'Too- 
le?» În Brașov s-ar auzi că... E adevă- 
rat? Nu-i adevărat. O'Toole e sănătos. 
E bine. Cit de bine, se poate vedea din 
aceste declaraţii ale lui, după senzaţio- 
nalul său Macbeth, realizat pe scena 
venerabilului teatru «Old Vic»: 

«Niciodată în cariera mea n-am cu- 
noscut o asemenea dezlănțuire feroce 
a criticilor de teatru. Cred că cel mai 
amabil dintre ei a fost acela care a 
scris c-am interpretat Macbeth ca pros- 
tul satului... Dar cu cît criticii au fost 
mai aprigi, cu atit spectacolul a cunos- 
cut un succes crescind. Cred sincer că 
publicul nu ascultă deloc aceste iere- 
miade ale specialiștilor și că له‎ îşi ur- 
mează instinctul, de cele mai multe ori; 
infailibil. Fără public nu există artă şi 
nu articolele elogioase dau grandoarea 
unei piese de teatru sau a unui film, ci 
audiența și satisfacția spectatorilor. 

De cîțiva ani, un anume snobism s-a 
răspindit în lumea spectacolului: a te 
gargarisi cu părerile citorva privilegiați 

: a-ți bate joc de părerea mulțimilor. 

ce mă privește, consider că astfel 
اه‎ încurajează mediocritatea în cinema 
şi în teatru: a pretinde că te poţi lipsi 
de public este o eroare monstruoasă. 
De mii de ori Macbeth s-a jucat în 
fața unor săli goale: cu ce i-a ajutat asta 
lui Shakespeare? Lumea artistică ar 
face bine să mediteze la ce mi s-ar fi in- 
timplat. Aceasta ar evita multe necazuri 
celor care se împleticesc coborind pan- 
ta succesului». 

O'Toole, după cum se vede, e sănă- 
tos şi atare». Reacţia lui s-ar cuveni 
confruntată cu acea vorbă cum nu se 
poate mai 1116163018 — mai înțeleaptă 
chiar decit miînia unilaterală a extraor- 
dinarului artist englez împotriva criti- 
cii.. — spusă cindva de un decan al 
artei cinematografice: «Publicul nu 6 
totdeauna dreptate. Dar cei care cred 
că publicul nu are niciodaţă dreptate, 
greşesc şi mai mult». 


Rubrica 

«Filmul, document al epocii — 

Documentul, sursă a filmului» 
este realizată 

de Radu COSAȘU 


în căutarea unui mod de expresie care 
trăiește insesizabil printre trei mii de posi- 
bilități... Cred că am luat de la Rossellini 
o învățătură niciodată scrisă, niciodată 
explicită, niciodată enunțată — posibilitatea 
de a merge în echilibru în condiții dintre 
cele mai defavorabile, dintre cele mai ostile, 
şi, în același timp, capacitatea naturală 
de a întoarce această adversitate în avan- 
tajul meu, transformind-o în sentiment, în 
valoare emoțională, în punct de vedere. 
E ceea ce făcea Roberto: el trăia viața unui 
film ca o aventură minunată. Atent, limpede, 
febril, el se situa firesc într-un punct insesi- 
zabil şi imposibil de confundat între indife- 
rența detașării şi stingăcia adeziunii, ceea 
ce îi permitea să capteze, să fixeze realitatea 
în toate spaţiile ei, să privească lucrurile 
dinlăuntrul şi din afară în același timp, să 
fotografieze aerul din jurul obiectelor, să 
dezvăluie ceea ce viata are intangibil, mis- 
terios, magic. Ce altceva era neorealismul? 
tată de ce — printr-un silogism admirabil — 
cind se vorbește de neorealism, nu se 
poate ocoli numele lui Rossellini. Ceilalti 
au făcut realism, verism, au încercat să 
traducă un talent, o vocație, într-o tormulă, 
într-o rețetă.» 

Despre critică: «Prima mea reacţie la 
cronicile filmelor mele este sentimentul 
împărțit între neliniște și vanitate flatată. 
Pentru ce se ocupă de mine? Sau se ocupă 
de ceea ce am realizat? Nu s-ar putea 
evita să se vorbească despre asta? Şi, cu 
un aer oarecum iritat și ipocrit, de doamnă 
ofensată, îmi spun că eu nu mi-aş permite 
niciodată să critic o făptură umană; dimpo- 
trivă, as încerca mai întii s-o înțeleg». 


Esau, mai trăiește şi-i poate spune mai 
multe chiar despre moartea lui Neeley — 
că, gata, pac-pac, Oberman e impușcat la 
ieșirea din grădina zoologică. Inspectorul 
șef al poliției americane din Berlinul Occi- 
dental nu-l mai lasă pe Caine să ancheteze 
de capul lui. Atunci, cît Caine dă un colt 
de bulevard, alt pac-pac... Cineva trage după 
Caine insuși! Cine? Stai să vezi! Ameri- 
canul fuge înapoi la poliție și-i cere inspec- 
torului să viziteze apartamentul lui Ober- 
man, Peste cine dau acolo? Cind ti spun, 
monşer, că e cerc infernal, apoi e cerc 
internal... Peste nora mortului, zisă Lisa 
Spangler (jucată de Marthe Keller) și care, 
imediat, zice că-l va ajuta pe Caine să dea 
de Esau (vezi şi «Esso», cunoscuta marcă 
de benzină...) Caine, din Berlinul Occiden- 
tal la Hamburg şi de acolo pină hăt, de- 
parte — intră în ceea ce se numește «o 
diabolică conspirație», ca pină la urmă 
să ajungă, unde? La Los Angeles. În fata 
lui Marlon Brando! Cine-i Marlon Brando? 
Cel mai puternic industriaș din lume, sau, 
mă rog, ceva apropiat — oricum o forță 
atotputernică, zis şi domnul Adam Steiffel, 
căruia nimeni nu-i rezistă, un fel de domn 
Arkadin al lui Welles, ca să ne exprimăm 
și noi, ceva mai cult... Caine a căzut într-o 
cursă: Lisa Spangler şi Adam 31٥11٥1 «îl 
vor face să plătească crunt nebunia lui 
deafiîncercat să le dezvăluie adevărata lor 
identitate » — cum zice sinopsisul. Adam 
(Steiltei) e Abraham (Esau)? Atotputer- 
nicul (industriaș) e cel vare deţine formula 
petrolului sintetic? 

„„.V-am povestit filmul Formula, în regia 
lui John 6. Avilsen, cel care a realizat 
Rocky. 


Fellini la ora 
confesiunilor pe hirtie 


«Nu cunosc clasicii cinema-ului: Murnau, 
Dreyer, Eisenstein, mi-e ruşine, dar n-am 
văzut niciodată filmele lor». 

E de necrezut — această afirmație apar 
tine lui Federico Fellini și se găsește scrisă, 
negru pe alb,în cartea sa « miei film» (Fil- 
mele mele) care e așteptată cu o mie de 
ochi, ca un fel de Anita Ekberg editorială, 
să apară în librăriile italiene. Să fie adevărat? 
Să fie doar o frivolitate, dintre atitea, a lui 
Fellini? O impertinenţă pentru a provoca 
un scandal bănos? Să nu ne grăbim, cartea 
nu e doar iconoclastă, în ea se va mai găsi 
scris că Bergman «e pentru mine un frate 
mai mare, ceva mai serios», Kurosawa e 
apreciat ca «fabulos», John Ford «e regi- 
zorul cinema-ului în stare pură» iar Buñuel 
e considerat drept «cel mai mare»... Pentru 
Fellini «adevăratul cineast se situează între 
mag şi prestidigitator, între profet și clown, 
între un vinzător de cravate şi un preot...» 
Pentru cei care-i mai suspectează seriozi 
tatea, citeva pasagii din această carte sint 
de natură a-i pune pe ginduri: 

Despre sine: «Pină în liceu, nu mi-am 
pus deloc problema de a ști ce voi face 
în viață. Nu izbuteam să mă proiectez în 
viitor. Mă gindeam la o meserie ca la un 
lucru care nu poate fi evitat, nu mi-am spus 
niciodată: «cînd voi fi mare, voi fi...» Nu 
credeam că voi deveni mare, și la urma 
urmelor, nu cred că m-am înşelat. Din ziua 
nașterii pină în aceea cind am intrat pentru 
prima oară la Cinecittă, am avut impresia că 
viata mea a fost trăită de altcineva; cineva 
care; din cînd în cînd, şi anume cind mă 
aşteptam mai puţin, hotăra deodată să-mi 
încredințeze un fragment din amintirile 
lui. Trebuie să admit deci că filmele memo- 
riei mele povestesc amintiri complet inven- 
tate. Şi de altfel, care e diferența?» 

Despre Rossellini și neorealism: «Ur- 
mărindu-l pe Rossellini în timp ce lucra la 
Paisa, mi s-a părut deodată evident, ca o 
revelaţie îmbucurătoare, că se poate face 
cinema cu aceeaşi libertate, cu aceeaşi 
usurinţă cu care se desenează sau se scrie, 
că poţi realiza un film avind plăcere şi 
suferind zile de-a rîndul... Că te găsești 
în același raport secret, anxios și exaltant 
ca acela cu propriile nevroze şi că piedicile, 
îndoielile, reflecţiile, dramele, oboselile nu 
sint deosebite de cele ale unui pictor care 
caută un ton pe pinza sa, de ale unui scriitor 
care șterge şi rescrie, corectează și reîncepe 


sint de-o vulgaritate care depășește inde- 
cenţa. Ştiu că limbajul de azi al tinerilor 
este mai liber decit al nostru și nu condamn 
această evoluție a moravurilor. Totuși, n-o 
să se izbutească niciodată ca un ticălos 
pervers să devină un adevărat erou al mul- 
țimilor. Azi nu se arată decit feţele cele 
mai murdare și mai respingătoare ale vieţii» 


Dorothy Lamour — frumusețea holly- 
woodiană care primea în timpul celui de-al 
doilea război mondial cite 22 mii scrisori 
săptăminal de la soldaţii americani de -pe 
tront — susține și ea că filmele de azi sint 
deprimante dar nu duce mai departe ana- 

a liza, prizonieră a vechii idei pe care se clă- 
dea star-sistemul: «publicul merge la cine- 
ma ca să uite de griji». 

Mult mai lucidă, Ginger Rogers — plină 
de vitalitate, la 6? de ani! — o spune franc: 
«Nu am nici o nostalgie și nu mă interesea- 
ză decit viitorul carierei mele. Totuși evo- 
luția filmului mă deziluzionează... drogul, 
corupţia și viciile au invadat lumea cine- 
ma-ului ca și viața naţiunii americane. 
Americii îi place, desigur, să-și sublinieze 
slăbiciunile mai mult decit forța ei, eșecu- 
rile mai mult decit victoriile, viciul mai 
degrabă decit virtutea. Să mi se permită 
a nu participa la această decădere... Dar 
ceea ce lipsește atit filmului cit și muzicii, 
și dansului, sint creatorii, oamenii capabili 
să reinventeze mereu plăcerile publicului 
Mă tem că asemenea vizionari au dispărut 
pentru multă vreme!» Dar poate că cea 
mai subtilă în aceeași critică viguroasă a 
Hollywoodului de azi este Katherine Hep- 
1 j burn: «Cred că trecem prin cea mai impor- 

~ tantă criză a bunului gust înregistrată vreo- 
dată în artă... Cind te gindești că marii 
noștri eroi de film sint azi un rechin sau 
enormul King Kong (N.R: o, superbul 
King Kong de pe vremea doamnei Hep- 


٩ burn!) sau un robot şi că publicul năvă- 

| leşte în săli de cum apar pe ecran, e mai 
mult decit trist. Şi pornografia! Ea e inutilă, 

| fără sare și ridicolă. Nu se poate fotografia 


amorul. El e invizibil, nu-i aşa? Toţi cei care 


a fotografiază amorul sînt, după mine, niște 
d proști!» (N.R.: Foərte tare spus, dar bine 
spus!) 


۱ Singură, Bette Davis - şi poate că nu 
întimplător, dacă avem în vedere forta 
talentului ei, a inteligenţei ei artistice — 
face opinie separată și găsește, pe bună 

+ dreptate, o cale de discuție mai putin sche- 
matică: «...Din 40 de filme realizate la 
Hollywood - poate că uneori mai mult 
— sint 5 sau 6 de reală valoare. Hollywoodul 
a pierdut mult din vigoarea «virstei sale 
de aur». Era vremea unui romantism trium- 

۱ fal. Ambiţia creatorilor nu era o vorbă oare- 

l care. Dar nu poți să condamni o evoluție 

tără de apel. Hollywoodul are încă farme- 

cul său», 

Sublinierea ne aparţine, nu ca o conclu- 
zie la o discuţie extrem de complicată toc- 
mai prin extremele care o definesc, ci doar 
ca semnul unui acord într-o înțelegere a 
unei situații istorice. 


ات ود کر i‏ سب پګ سنا 


mai acute probleme actuale, dacă lăsam 
pe afară petrolul? Orgolioşii zic că noi, 
cei din a șaptea (artă, bineinţeles...), ne 
hrănim cu tot ceea ce plutește în aer. Așa 
zic şi dramaturgii şi romancierii. Nu con- 
tează. Cum ne hrănim noi — nu ştie și nu 
poate nimeni. Dar mai sint problemele care 
plutesc nu în aer ci sub pămînt. Puţurile 
de petrol, adică. Zăcămintele de aur negru 
— astea nu plutesc și ele în aer? Avionul 
— ce-i? Bomba — cum să pice fără petrol? 
Se poate spune că e imposibil să te bati 
pentru un put de petrol, să omori şi să intri 
în cremenal pentru un lac de carburant 
lichid — dacă n-ai petrol pentru avioanele 
și tancurile războiului respectiv. Cerc mai 
internal decit turnul acela care lua doar foc. 
Dar să vedeţi în ce cerc infernal intră loco- 
tenentul american Caine, (jucat de cel care 
fusese odată generalul Patton — G.C. 
Scott) din clipa cind i se dă misiunea să 
dezlege misterul asasinării atroce a lui 
Tom Neeley, polițist la Beverly Hills. Cine 
a avut interes să-l ucidă atit de urit pe Nee- 
ley? Dar cine a fost Neeley? Neeley a fost 
cindva la serviciile de informaţii secrete 
ale armatei americane, în Berlin. El a avut 
în mină documente f.f. importante. Caine 
se duce la soția mortului, aceea nu-i poate 
spune nimic serios și, bineînțeles, e ucisă 
după întrevedere. Caine nu se lasă. Pleacă 
la Berlin, unde se întilnește cu cine? Cu 
Oberman, savant cindva în slujba lui Hitler, 
unul dintre aceia care ar fi pus la punct, 
ce? Formula petrolului sintetic, de care 
nimeni nu a mai auzit de la război încoace, 
dar după care tuturor le lasă gura, să zicem 
așa, apă. Oberman numai cit îi spune lui 
Caine că șeful acelui proiect, Abraham 


CtDS:77/Dibiloteca=uiy 


جسیم 
poveștile‏ 
ړک -- 25 


Subiectul formulei 


Na, că petrolul a erupt și în sujeturile 
cinema-ului. Pînă cînd să fi aşteptat? Se 
rezolva miine-poimiine criza energetică mon 
dială şi rămineam fără film despre ea. N-ar 
fi fost normal. Cine ar mai fi îndrăznit să 
mai vorbească despre cinema ca arta celor 


Mare magnat al petrolului 
la ora micului dejun 
(Marlon Brando 
în filmu Formula) 


Un fel de «profet» în felul lui 
şi în materie de western: 
Clint Easwood 


mentelor reale și ireale, a celor trăie ca și 
a traumatismelor psihologice ale con- 
temporanilor noştri. Dar lucrul cel mai 
interesant constă în faptul că această 
analiză se situează în cadrul concret اه‎ 
realităților noastre prezente. pe fundalul 
vieții de tiecare zi din Sofia, pe care o 
recunoaștem In fiecare secvență. În 
filmul Camionul, Kristov ne înfăţişează 
acest aspect cotidian într-o lumină încă 
mai vie. Remarcăm acea mină situată in 
susul muntelui incă de îndată ce filmul 
incepe dar ea nu rămine un simplu ele- 
ment de decor ci, prin ambianta pe care o 
creează, se asigură posibilitatea de des- 
cifrare a trăsăturilor dominante ale ca 
racterelor celor ce trăiesc Intimplarea 
narată. În prim plan se află patru perso- 
naje foarte deosebite atit ca obirsie cit 
şi ca meserie și idealuri de viaţă 'și pe 
care le aduce laolaltă o simplă întim- 
plare. Filmul Camionul nu are nimic 
comun cu o povestire presărată cu aven- 
turi şi este axat pe succesiunea unor 
aspre întimplări prin care trebuie să 
treacă toţi pentru a-și verifica sentimen- 
tele omenești şi trăsăturile morale. Fie- 
care dintre aceștia își are în destinul lui 
dramatic, propriile sale planuri şi înda- 
toriri. Aceasta face ca tensiunea filmu- 
lui să crească prin profilarea lor de 
multe ori contradictorie, prin iritarea 
care se produce si prin contextul pe 
care ele ii creează dind naștere unei 
anumite intimităţi foarle sincere. Din 
acest punct de vedere s-ar putea reproșa 
multor filme bulgare de a căuta şi de a 
găsi soluţii prea facile pentru problemele 
şi conflictele pe rare ۱١ 17 
Lucrul acesta nu este valabil şi pentru 
Camionul lui Kristov. Dimpotrivă, aic! 
se caută profunzimile morale ale fiecă 
ruia dintre personaje,ca și calea pe care 
o parcurg ele, adesea sinuoasă și de 
multe ori abruptă, pentru a ajunge la 
răspunsuri.» 


S-ar părea că automobilul a devenit 
un fel de «rău al secolului». Cu toate 
măsurile de securitate și repetatele 
avertismente ce se dau conducătorilor, 
soseaua continuă să facă victime. Din 
acest punct de vedere filmul intitulat 
chiar Astalt este reflectarea acestei 
dramatice condiţii de astăzi: accidentul 
pe șosea, ciocnirea în lanţ, drama spira- 
lelor supraaglomerate, isteria aşteptă- 
rilor la ambuteiaje etc. Tinărul realiza- 
tor francez, Denis Amar, a realizat acest 
film despre care se spune că este plin 
de duritatea dramatismului pe care îl 
provoacă atmosfera autostrăzilor și a 
şoselelor, goana nebună şi iresponsa- 
bilitatea multora dintre cei care stau la 
volan. Dar filmul, spun primii lui comen- 
tatori, are şi o latură foarte spectacu- 
loasă, ba chiar şi tandră. interpreții 
principali sint foarte popularul actor 
(mai ales în comedie), Jean Yanne, și 
actrița canadiană, Carole Laure. 


Seriale tv. de stirşit de an 


Demult n-a mai fost văzut pe micul 
ecran Michel Piccoli, spune un critic 
francez care recenzează serialele de la 
sfirşitul lui 1980. Revenirea sa în serialul 
Doctorul Teyran a avut loc din păcate 


nu este o vedetă. Ea este o profesionistă 
de care orice realizator are nevoie pen- 
tru un personaj care este mai dificil şi 
care presupune pe lingă talent şi ştiinţa 
de a-i decortica sensurile, nuanţeie, 
subtilitățile. Dar Liliana Betti este un 
martor preţios al vieţii de pe platouri şi 
mai presus de toate este prietenă cu 
cei doi Fellini, adică Federico și soția sa 
Giulietta. Așa că și-a ingăduit să scrie un 
volum de amintiri despre Fellini care se 
cheamă chiar: «Fellini, portret de Liliana 
Betti». Povestitoarea, spune un critic 
care-i prezintă cartea, «a fost si este o 
colaboratoare, ba chiar secretară, şofer, 
atașat de presă, asistentă de regie și in 
primul rînd prietenă a lui Fellini, o 
femeie care are privirea scrutătoare, 
auzul foarte fin, inteligența ascuţită și 
acel umor deopotrivă feroce și tandru 
care explică de ce Fellini a avut nevoie 
de ea. Liliana Betti ne face să vedem şi să 
auzim viata de platou trepidind de pre- 
26018 maestrului, ca și cînd cititorul ar 
fi şi el de față, ca și cind l-ar vedea pe 
Fellini cum îşi pregătește filmele, cum 
îşi alege fotografiile clasate cu grijă, 
distrugindu-le cu voluptate pe acelea la 
care renunță, bătindu-se, prin cuvinte 
bineinteles, cu un producător ameri- 
can, trudindu-se și transpirind pentru 
un film pe care nu avea să-l realizeze 
(Călătoria lui Mastorna) dar îl vedem 
şi plin de înțelegere și de răbdare atit 
pe platouri cit şi în viață.» 


Acesta este titlul noului film al reali- 
zatorului bulgar binecunoscut și foarte 
apreciat nu numai în Bulgaria dar şi în 
lume, Kristo Kristov (autorul între altele 
şi al remarcabilului film recent văzut pe 
ecrane Bariera). Despre noul film Ca- 
mionul, Maria Raceva scrie făcind un fel 
de portret al realizatorului văzut prin 
prisma ultimei sale realizări. «Kristo 
Kristov, spune Raceva, este un autor 
căruia-i place să le rezerve spectatorilor 
multe surprize. Filmul Bariera era din 
acest punct de vedere o surpriză tocmai 
prin întrepătrunderea curajoasă a ele- 


îi cere unui scenarist să-i scrie o poveste 
despre domnişoara loana d'Arc. Ea să 
aibă 19 ani şi să se mărite cu căpitanul 
Baudricourt. Pe urmă se plictisește și 
ca să se distreze iși închipuie că aude 
niște voci şi sfirșește prin a şi crede 
în ele. Vocile astea (indicație de pro- 
ducător!) ar fi ca acelea ale stewar- 
dess-elor sau hostesee-lor de pe aero- 
corturi şi îi spun să se ducă să-l încoro 
neze pe Prinţ. Minunată ocazie de a 
fugi de soțul ei Baudricourt (interpretat 
de Frank Sinatra în maniera de astăzi) 
așa că loana se întilneşte cu Dauphin-ul 
şi: iubire nebună la prima vedere. loana 
11 încoronează pe Dauphin care ia trăsă- 
turile actorului Victor Mature şi devine 
Carol al Vil-lea în timp ce ea este aman- 
ta lui. lată o minunată și rentabilă po- 
veste de dragoste între un rege și o 
păstoriță... La asta se mai adaugă și 
faptul că titlul va fi bineînţeles schimbat. 
Nici vorbă ca filmul să se cheme Fe- 
cioara din Orleans, pentru că eroina 
unei astfel de superproducţii nu poate 
fi în nici un caz «fecioara». Dealtfel 
nimeni n-a certificat această stare... 
O să se spună, în schimb, că s-a născut 
pe Coasta de Azur pentru că palmierii 
şi lămiii de pe acoio sînt foarte fotoge- 
nici şi apoi Domremy ăsta nu-l cu- 
noaşte nimeni pe aici...» 

Un comentator al cărții o recomandă: 
«O carte crudă, veridică, răscolitoare, 
care povestește o epocă apusă a unui 
Hollywood care și-a pierdut temeritatea 
şi ridiculul dar și-a pierdut și grandoa- 
rea». Autorul însă a ținut să precizeze: 
«Mi s-a spus că volumul pe care l-am 
publicat ar fi crud. Nu ştiam asta sau 
poate că o anumită lumină adevărată pe 
care cartea mea o aduce este și crudă 
Paginile astea Insă au fost trăite. Ele 
constituie observația şi uimirea pe care 
am încercat-o de-a lungul deceniului 
meu american. O lume pierdută.» 


Liliana Betti este o actriță foarte 
prețuită, o femeie foarte inteligentă, o 
prezenţă foarte plăcută pe platouri dar 


Trei femei cam coapte, dar cu probleme sentimentale este tema 
unui nou film comic în care Shirley MacLaine se pare că face minuni 


O aventură în jurul Sfinxului din‏ و 
Egipt a fost filmată de realizatorul ame‏ 
rican Mike Newell cu Charlton Heston‏ 

usannah York. 

@ Viaţa scriitorului ceh lakub Arbes 
a inspirat un scenariu de film cu un 
titiu rezonant: Romanetto. Regia ii 
aparține lui Jarosiav Soukoup. 

e Pe platourile de Munchen, filmările 
ia Viaţa Bettinei von Armin. În rolul 
acesteia apare actrița Anne Bennent. 
iar în rolul lui Goethe işi incearcă pu- 
terile actorul Edgar von Boehlke. Regia 
este semnată de Jochen Richter. 


La Cinecittà de la Roma. au început,‏ و 
filmările, în regia lui Florestano Vancini.‏ 
la un film psihologic (titiul nu a fost încă‏ 
fixat) în distribuţia căruia apare pe prim‏ 
plan Giuliano Gemma. Actorul a făcut‏ 
proba subtilităţilor lui interpretative în-‏ 
tr-o naraţiune cinematografică de talia‏ 
Deșertului tătarilor.‏ 


e După romanul de succes de publi: 
Malevil, «o povestire utopică» cum a 
fost considerat, aparținind scriitorului 
francez Robert Merle, regizorul Chris- 
tian de Chalonge turnează acum filmul 
cu acelaşi titlu. În rolurile de primă im- 
portanță apar Jean-Louis Trintignant. 
Jacques Dutronc şi Robert Dhery. 


La 


Mondo telex 


e Regizorul sovietic Andrei Tar- 
covski a început. după o lungă pregă- 
tire. filmările la Nostalgia, o poveste 
despre un arhitect rus pasionat de spiri- 
tul construcţiilor Renaşterii italiene. Sce 
nariul a fost scris de Tonino Guerra 
Rolurile principale, Tarkovski le-a ir 
credințat lui Anatoli Solonţin şi actri- 
tei tranceze Isabeiie Huppert ما‎ ٥ 
rile se desfășoară în Italia. 


© Pe platourile hollywoodiene. Billy 
Wilder este pe punctul de a incheia 
țilmările la Buddy-Buddy. În princi- 
palele roluri apar Walther Mathau și 
Jack Lemmon. un cuplu care nu mai 
are nevoie de alte recomandări. 


۹ 


٦ 


4 


«Principiul meu: joc doar cînd cred 


în rol», spune Julie Christie 


Despre Jean-Pierre Aumont nu se 
mai vorbește chiar cu acelaşi interes cu 
care se vorbea înainte de război cind era 
tinărul cuceritor și irezistibil al ecranu- 
lui francez şi foarte popular pe multe 
meridiane ale lumii. Pe atunci era, cum 
se spune, june-prim şi așa l-a prins răz- 
boiul în America unde a şi rămas o 
bună bucată de vreme, mai exact pină 
prin 1955. Hollywoodul nu l-a cucerit 
dar nici viceversa. Cel putin aşa ar 
reieşi din cartea de amintiri recent pu- 
blicată și intitulată foarte săltăreț «E timp 
frumos dar n-o spune mai departe». O 
anecdotă foarte veridică pe care a in- 
clus-o în acest volum de amintiri pare 
să rezume o experienţă și o părere pe 
care și-a făcut-o după indelunga «acli- 
matizare» în cetatea filmului de pe tãr- 
mul Pacificului. Este vorba despre «spi- 
i » ın care este înțeles filmul în cercu 
rile magnaţilor studiourilor. Povestește 
Jean-Pierre Aumont: «Un producător 


Mereu preferata publicului sovietic şi 


internațional: Liudmila Ciursina 


«Pînă acum n-am făcut decît show-uri de 
televiziune, dar aştept şi filmul-film 


declară Mireille Mathieu 


ziunea este una dintre cele mai impor- 
tante trambuline, ba chiar este ideală 
pentru un actor. dacă, bineînțeles, 6 
să aleagă ceea ce i se potriveşte, lucru 
deioc ușor acum, ca şi altădată. Din 
păcate însă, tendinţa în filmul de astăzi 
este lipsa de gust. vulgaritatea şi urîte- 
nia. Majoritatea filmelor care se fac 
astăzi nu sint nimic altceva decit urîte- 
nia desăvirşită. În loc să arate frumuse- 
tea sufletului omenesc, realizatorii do- 
resc să arate uritenia, deznădăjduirea 
in care eu. una. nu cred. Ei îşi arată de 
tapt josnicia din propriile lor minți. | 

trecut, actorilor le revenea întregul cre- 
dit. realizatorii doreau doar puţină glorie 
şi pentru ei şi aşa au început să vor- 
bească despre contribuţia lor iar astăzi 
vorbesc, vorbesc, vorbesc şi nu le mai 
tace“ gura. Dar unde sint povestirile? 
Pe scriitorii de povestiri îi vedem, bine- 
înțeles. dar unde le sint povestirile? 
Nu numai că nu se mai scrie un rol 
pentru o actriță. dar nici pentru bărbaţi 
nu se mai scriu roluri. Nu mai există 
acele povestiri care să te prindă și care 
să te tina prin caracterele pe care le fac 
ă evolueze. Odinioară, într-un film 
exista întotdeauna — așa era legea pe 
atunci — două sau măcar un personaj 
demn de stimă şi aragoste. un per- 
onaj pe care spectatorul să incerce să-l 
imite. Dacă nu ai un asemenea erou 
demn de urmat, atunci de ce să-i mai 
aduci pe ceilalţi pe scenă?» 


Asa este considerată ultima realizare 
intitulată Xanadu, musicalui care face 
ravagii la ora actuală peste ocean. Pri- 
mui element care trebuie menţionat 
tine de distribuția însăși: Olivia Newton 
John alături de Gene Kelly care în acest 
fel revine după o destul de lungă absen- 
tă. Prin această revenire el dovedeşte nu 
numai curajul de a se măsura cu una 
dintre cele mai reprezentative exponente 
ale genului din noua generaţie, Olivia 
Newton John, dar dovedește el însuşi o 
tinerețe impresionantă. În Xanadu, Oli- 
via Newton John interpretează rolul 
unei muze, una dintre cele nouă fiice 
ale lui Zeus, care. aşa cum spune pros- 
pectul, «coboară pe pămint ca să-i ajute 
pe muritori să-şi dobindească fantezia». 
In acest film, contribuţia lui Gene Kelly 
așa cum remarcă toți comentatorii 
aduce o pondere indispensabiiă reali-- 
zării. «Cind a acceptat să joace in 
Xanadu, spune unul dintre comenta- 
tori, Gene Kelly era foarte sovăielnic' 
dacă să accepte să și danseze. Pină la 
urma a acceptat. ba chiar a trecut prin 
mai multe numere de mare virtuozitate 
incluse în film şi impresia este ului- 
toare». 


stilul tv. Afirmația, ea, nu a convins, 
dar nici nu a fost respinsă. La urma 
urmei, atunci cind un regizor folosește 
foarte multe declaraţii — aceasta poate 
fi o întimplare. Dar atunci cind realiza- 
tori din extremele Terrei, cu maniere 
de lucru total diferite, de convingeri ar- 
tistice — ba chiar și politice — complet 
contrarii se găsesc pe platforma comu- 
کہ‎ a acestui stil TV, nu mai poţi nega 
niște realități și nu-ţi rămîne altceva de 
făcut decit să te străduieşti să le în- 
telegi, să le găsești explicaţiile artistice. 
(E cam greul). 

Toate acestea nu înseamnă că în pal- 
maresul Festivalului nu au figurat peli- 
cule de o certă valoare. Multe vor putea 
fi urmărite — în timp — prin intermediul 
micului nostru ecran, care rămine cel 
mai mare şi cel mai bun popularizator 
al documentarului. lată citeva titluri 
care au impresionat juriul, publicul, 
participanții: 

0 La comanda firmei, semnat de 
realizatorul american Allan Francovich 
(Premiul special al juriului). La prima 
vedere, o Înşiruire de interviuri, între- 
ruptă de montaje, de imagini-document. 
Foşti conducători ai CIA-ului vorbesc 
despre operații secrete indreptate ۳ 
potriva unor țări şi persoane. Fascinant. 
و‎ Bătrinul muzicant, producție bul- 
gară («Porumbelul de argint»), o emo- 
ționantă povestire-portret cu un erou 
fermecător: un vechi dirijor de fanfară. 
© Femei în luptă, o lentă dar pătrun- 
zătoare cronică finlandeză distinsă cu 
premiul cinematografiei și televiziunii 
din RDG. 0 Fabrica (3 premii). Aceasta 
producţie olandeză, realizată într-o în- 
treprindere de cigarillos din Cuba, a 
cucerit prin simplitate, convingere 5 
umor. 0 El Salvador — revoluţie sau 
moarte. Tot olandez. Filmat foarte bine, 
cu imagini-simbol de neuitat. Titlul sp 
ne tot (Diplomă de onoare). e Nu 
dați foc pămîntului nostru, un im- 
presionant documentar realizat de Gitta 
Nickel, binecunoscuta regizoare din 
RDG., despre supraviețuitorii exploziei 
atomice de la Hiroşima (Premiul Presei). 

Mă opresc aici, răminindu-vă dator 
cu opinii despre prezența noastră la 
acest festival, care se apropie de ani- 
versarea unui sfert de secol de existen- 
tă. Socotesc însă util, înainte de a-mi 
aşterne gindurile pe hirtie, de a avea 
un schimb de păreri cu factorii compe- 
tenti şi de hotărire în acest domenii 

Mulţumesc pentru atentie 
Alexandru STARK 


care, stind de vorbă cu un gazetar ame- 
rican,a început prin a-i spune cu mihni- 
re, tristețe și cu un anumit mister pe 
care gazetarul nu l-a mai putut pătrunde: 
«Cind ai trecut de 50 de ani, ai apucat pe 
cealaltă pantă a dealului». Întrebată de 
ce nu mai acceptă să joace măcar în 
teatru. Katharine Hepburn i-a spus in- 
terlocutorului ei: «Am 70 de ani şi asta 
înseamnă, hai s-o spunem pe şleau, că 
sint bătrină. iar scena de teatru este 
extraordinar de exigentă. Nu mă mai 
simt în stare să fac astăzi ceea ce fă- 
ceam acum ۱8۱۷ء‎ ani. Dar chiar şi atunci 
mă apăram în felul meu. pentru că sint 
foarte selectivă cind e vorba să apar 
intr-o piesă sau într-un film. Aşa că de 
ce aș fi mai puţin selectivă astăzi? Cu 
filmul e o cu totul altă poveste. De fapt 
mai multe propuneri mi s-au făcut din 
partea televiziunii. Găsesc că televi- 


Leipzig XXIII 


Desigur că la un festival cinemato 
grafic (şi mai ales la unul cu solidă tra- 
diție cum e cel de la Leipzig, care reu- 
şeşte documentare foarte lungi, lungi, 
medii, ba chiar şi foarte scurte) ispita 
statisticilor este prezentă tot timpul. Şi 
totuși, voi ocoli ispita, mulțumindu-mă 
să arăt doar că marele număr de pelicule 
înscrise (332 din 51 de țări) demonstrea- 
ză că filmul documentar — în pofida 
tuturor care-i prevedeau lenta dispari- 
tie — îşi reciștigă terenul poate cindva 
cedat pentru un timp. Dacă acestei 
liste îi voi adăuga și posibilităţile oferite 
de omniprezentul «trade-show» (tirg de 
filme), imaginea cantitativă devine lim- 
pede și nu mai necesită comentarii. 

Adevăratele probleme ale documen- 
tarului, atit ale celui pentru ecran normal 
cit și ale celui de televiziune, sint de 
natură calitativă. Înșişi organizatorii 
au subliniat în repetate rinduri aces! 
aspect, iar juriul internaţional a hotări! 
să nu acorde «Porumbelul de aur» la 
categoria filmelor documentare de lung- 
metraj (peste 35 de minute). 

Spaţiul restrins al acestor însemnări 
mă face să reduc totul la două mo- 
mente esenţiale: 

9 Realizatorii au confundat de multe 
ori importanța temei abordate, simpla 
prezenţă a lor cu aparatul în punctele 
fierbinți ale actualității, cu trăsăturile 
distincte ale artei filmului documentar. 
De aceea au lipsit: emoția, generaliza- 
rea, meditaţia, imaginea ridicată la pu- 
terea artistică. E drept, recunoscători 
pentru curajul cineaștilor pentru actua- 
litatea filmelor lor (chiar dacă uneori 
erau doar «fotografii în mișcare», simple 
jurnale de actualități), teoreticienii şi 
cronicarii susțineau în discuţiile aprinse 
care aveau loc zilnic că, în timp, aceste 
filme vor putea constitui un material 
excelent pentru remontare, pentru re- 
interpretare şi crearea unor cronici zgu- 
duitoare, pentru adăugirea unei culori 
la tabloul imens al acestui sfirşit de 
secol. 

® iată-ne ajunși la al doilea aspect 
major: influența televiziunii. Documen- 
tarele artistice sint invadate de inter- 
viuri lungi și foarte lungi. Inversul 
din păcate — nu e valabil: filmele de 
televiziune nu şi-au îmbogăţit cu mult 
imaginea. (De altfel, poate că nici nu ¢ 
totdeauna necesar întrucit ele au 
totuși — o altă menire). Realizatorii sus 
tineau că prezența «chipului-care-vo! 
beşte» este o necesitate, că el convinge 
pe omul din sală, obișnuit acasă cu 


Este vorba despre o actriță foarte rar 


în carne și oase cu Robin Williams. 
în regia lui Robert Altman 


Rocky, aşa incit apariţia lui în costum 
de fotbalist. ba chiar de portar, poate fi o 
surpriză. Dar aşa apare el în ultimul său 
film realizat de John Huston și intitulat 
Fuga spre victorie (unde apar şi niște 
vedete autentice ale stadionului cum ar 
fi Bobby Moore sau Pele). Dar filmul nu 
se opreşte la simpla exploatare a spec- 
tacolului sportiv pentru că întreaga po- 
vestire este axată pe o intimplare reală 
petrecută cu decenii în urmă într-un 
iagăr de prizonieri de război din Germa- 
nia hitleristă. De fapt. acțiunea se pe- 
trece pe un stadion din Parisul ocupat 
de germani şi partida de fotbal capătă 
un sens dramatic. de supraviețuire chia! 


văzută în ultimii ani, Katharine Hepburn 


sub semnul unei povestiri greu de cre- 
zut, plină de caractere care, aşa cum se 
spune, ar putea să evolueze indepen 
dent unele de altele. Un tată chirurg il 
ucide pe iubitul fiicei sale. Problema — 
susține menţionatul critic — ar putea fi 
mai propice pentru un documentar pe 
tema geloziei. Cu alt serial, realizat de 
B.B.C., după romanul lui Daphnâ-du- 
Maurie, Rebecca — lacrima iți cam în- 
gheață în colțul ochiului. E cum s-ar 
spune «bine filmat», fără timpi morţi. 
Dar parcă ar lipsi o poveste sau mai cu- 
rînd această poveste seamănă cu acele 
budinci pe care supușii grațioasei sale 
majestăţi adoră să le servească la de- 
sert: incolore și ușor tremurinde. 

Televiziunea germană a oferit și ea 
un serial, un fel de adaptare după «Bud- 
denbrooks» al lui Thomas Mann. una 
din poveștile de lamilie in care costu- 
matia de la începutul secolului este atit 
de telegenică încît nu mai e nevoie de 
vreo altă pledoarie». 

Serialuj precum se vede, se bizuie 
zdravăn pe literatură şi unele lucrări 
celebre sau numai foarte populare sint, 
pentru a nu știu cita oară, re-filmate. 


Un cow-boy la oraș 


Cu ani în urmă marele erou american, 
cow-boy-ul, fusese portretizat cu multă 
măiestrie de Paul Newman (nu numai 
de el. bineinteles). Acum însă John 
Travolta s-a încumetat să întruchipeze 
un cow-boy al anilor "80 care nu mai stră 
bate preria ci asfaltul (tot ei!) străzilor 
Titiul fiimului: Un cow-boy urban. 
Travolta aduce în acest film imaginea 
unui tînăr texan care părăsește orăşelul 
în care s-a născut ca să se mute la 
Houston. tocmai pentru că este un oras 
mare. Ziua lucrează la o rafinărie de 
petrol iar noaptea se complice în > 
imbrăca în costumui iui de cow-boy 
ca sa petreaca citeva ceasuri intr-un 
mare baç «Gilley». Aici, pe fundalul unei 
muzici country, el își poate da frîu liber 
fanteziei şi indrăznelii de călăreț pe un 
taur mecanic instalat în acest club. 
Desigur e o deosebire și încă mare 
între taurul mecanic şi cel de la rodeo. 
dar juneie texan are impresia că de- 
monstrează măiestrie şi că atrage o ad- 
ıniratie care se termină chiar prin căsă- 
toria lui Sissy (rol interpretat de De- 
bra Winger). Filmul pare a vorbi însă 
mai mult despre nostalgia transplanta- 
tului din preria adevărată în cea... meca- 
nică. 


Enciclopedie In haine noi 


Roger Boussinot. autorul aceiei ju- 
cării de referință — «Enciclopedia cine- 
matografului» apărută cu ani în urmă. a 
lucrat sau a relucrat prețioasa sa operă 
pentru a o aduce la zi şi a o putea pu- 
biica cum se spune «răvăzută si 4 
gită». Cu această ocazie a tăcut și 
unele destăinuiri, care aruncă o lumină, 
sintem siguri modestă și palidă despre 
energia. 800693118 și travaliul pe care-i 
cere orice serioasă iniţiativă de acest 
fel. Prima dumneavoastră enciclopedie 
a apărut in 1967? Cit timp v-a trebuit ca 
s-o scrieți? — l-a întrebat un critic. 
«Şapte ani. Ideea acestei enciclopedii 
s-a născut în 1960. impreună cu edito- 
rul Pierre Bordas. Am lucrat timp de 
șapte ani fără ca editorul să fi văzut 
măcar un rind din această lucrare. 
Încrezător în ceea ce făceam, mi-a asi- 
gurat existența în tot acest răstimp. 
plătindu-mi călătoriile în străinătate ca 
să văd filmele pe care nu le cunoșteam. 

— Dar pentru noua enciclopedie. cit 
ați lucrat? 

— Din 1967 lucrez la ea. Am pregătit 
două completări care n-au apărut. aşa 
că ele s-au transformat acum în această 
nouă enciclopedie. 

— Ati _întimpinat dificultăți? 

— Nu. Ceea ce e absolut necesar esteo 
anumită constanță în muncă. De îndată 
ce ai pus bazele primei ediții aducerea la 
zi devine o operaţie continuă. Singura 
dificultate, poate, este aceea de a vedea 
fiimeie.» 

Intrebat ce crede despre cinemato- 
grafui francez. Boussinot a răspuns 
tără ocol: «Cinematograful francez este 
într-adevăr sclerozat, cînd îl judeci în 
raport cu filmele care vin din Japonia. 
Italia şi mai ales din Statele Unite și, 
uneori, din Uniunea Sovietică.Cinema- 
togratui francez este prea intelectual. 
Din punct de vedere social este deter- 
minat. este un cinematograf burghez. 
mic-burghez. este un cinematograf care 
încearcă să-și mascheze ideologia lui 
mic burgheză în ansamblul ei. printr-un 
intelectualism care se pretinde artistic». 


Stadion contra ring de bo 


Fusesem obișnuiți să-l vedem pe 
Sylvester Stallone boxind năpraznic în 


genului naivitatea, puerilitatea sint perti- 
nente. Ce este de salvat, salvează actorii. 
În cazul de fată, Frederic March, într-o 
expresivă compoziţie. 

e Pot-Bouille (Julien Duvivier, 1956) 
Ecranizare corectă. Ochiul stătea aţintit 
către Gerard Philipe. Omul mi-a dat 
Mănăstirea din Parma, Roșu şi Ne- 
gru, Frumusețea diavolului, Marile 
manevre, Till Eulenspiegel, Frumoa- 
sele nopții — si asta nu se uită ușor. 

e Promite-i orice (Arthur Hiller, 


1967). Cind ai copilărit cu «Hai Lily. 
hai-ho» (transcriere fonetică) și cind ai 
văzut Camera în tormă de L دا‎ virstă 
ce nu-ţi îngăduia să ințelegi mare lucru 
din povestea unei femei, reintilnirea 
peste ani cu Leslie Caron este cumva 
șocantă. Am suferit acest şoc. 

Hoinarii (Mark Rydell, 1977) Ciudat:‏ و 
orice estetică mă părăsește, dar nu îmi‏ 
e rușine. Nu mă interesează filmul, ci‏ 
faptul că îl văd pe Steve McQueen, om‏ 
care, nu de mult, nu mai este...‏ 

e Plăcerile oraşului (Alex Joffé, 
1961) si Domnul Pipelet (Andre Hune- 
beile. 1955). Bourvil și Michel Simon 
Imaginaţi-vă un film cu ei doi impreună. 
Imaginaţi-vă, dacă se poate. Nu vă cer 
foarte mult, e drept... 

Două surori in metropolă (Richard‏ و 
Quinn, 1956). Trece de la sine,-ca orice‏ 
guturai, mai punem in portofoliu o‏ 
banalitate... .‏ 

e Tata, mama, bona şi eu (Jean 
Paul Le Chanois, 1954), Eu n-am avut 
în viața mea bonă. Am revăzut, prin ur- 
mare, filmul cu o detașare doldora de 
ris simplu şi sănătos. 

Adorabile şi mincinoase (Nunzio‏ و 
Malasomma, 1956), Accente sociale pe‏ 
un fond de comedie. Am văzut lucruri‏ 
mai bune în acest «gen».‏ 

0 Usi inchise (Lee Thompson. 1976) 
يه‎ aaa 


Aurei BĂDESCU 


(deşi incă unul — în afara celor amintite 
— ar fi de menţionat. acela ai iui Paul 
loachim cu Moş Gerilă pus în încurcă- 
tură de precocitatea savantă a copiilor 
de azi). dar programul s-a desfășurat 
cu discreţie. spre orele aburoase ale 
dimineţii. bucurindu-se de o montare 
foarte «la locul ei». de bun gust. Cu 
lon Finteşteanu în «Cum bine zis-a 
Caragiale». cu muzică şi antren în «Oră- 
şelul muzicii». cu «de la o glumă la 
alta». cu melodii de azi și de altă dată, 
cu tun-te d, tu, mielule» în fapt de 
dimineaţă. cu cintece de voie bună şi de 
viață lungă și. firește. cu tradiționalul 
plugușor de «la mulți ani». 

Primele zile din 1981 au stat şi ele sub 
semnul lui «d-ale revelionului»... Încă 
vreo cinci-șase curse de maraton, adică, 
puse cap la cap, în zilele de început ale 
deceniului nouă.O după amiază de fru- 
mos şi de emoții artistice cu «Song»-ul 
şi «mini-song»-ul lui loan Luchian Mi- 
halea. un dialog scăpărător de sorginte 
carageliană intre Octavian Cotescu şi 
Mitică Popescu. un moment vesel de 
mare eleganţă cu Carmen Stănescu şi — 
neapărat de amintit — printre vedetele 
internaţionale găzduite de orele și zilele 
tele-revelionului nostru, micro-meda- 
lionul Yves Montand. semnat de Jean 
Cristophe Averty... Am mai văzut cite 
un film în premieră, am mai văzut cite un 
spectacol de teatru in montare recentă 
(«Trei generatii», de pildă, piesa Luciei 
Demetrius, regizată de Nae Cosmescu). 
am mai ا‎ cite o gală de 6 
animate, cu dominante românești... 

Şi așa. din una în alta. sîntem în miez 


de 1981... Călin CĂLIMAN 


Filme pe micul ecran 


e Aventurile lui Mark Twain (Irving 


Rapper, 1944), Biografiile romanțate nu 
mi-au inspirat niciodată decit neincre- 
dere şi milă. În maioritatea productiilor 


MARELE PREMIU 


@ regizorului lon Bostan pentru intreaga sa contribuţie creatoare la dezvoltarea 


filmului documentar românesc 


PREMIUL PENTRU FILM DOCUMENTAR (Ex-aequo): 


© Neamul Lotrenilor regia Al. Drăgulescu 
e Aproape totul despre griu regia Constantin Vaeni 


PREMIUL PENTRU SCURTMETRAJ CU ACTORI (Ex-aequo) filmelor: 


© Fără foc nu iese fum, regia Dinu Cocea 
و‎ La primăvara adolescenţei, regia llie Sterian 


PREMIUL PENTRU FILM DE ARTĂ (Ex-aequo) filmelor: 


e Curajul marilor spații, regia Mirel llieşiu 
e Creatorul și epoca sa, regia Boris Ciobanu 


PREMIUL PENTRU FILM ȘTIINȚIFIC (Ex-aequo), filmelor: 


e Bariera albă, regia Doru Cheșu 


e Din arhiva de piatră a Dunării, regia Paul Cojocaru 
PREMIUL PENTRU FILM REPORTAJ (Ex-aequo) filmelor: 


«Gaiţele» ei din jurul mesei de poker au 
fost. deopotrivă, arțăgoase și spășite. 
insinuante şi somnolente. acre şi lin- 
guşitoare. indolente şi rebarbative. de- 
senul compozițional al actriței a fost 
tranşant şi fin 0030181 rareori ne este 
dat să asistăm la asemenea sclipitoare 
performane artistice. Dincolo de 
«Carr&-ul de dame» brăescian. Leopol- 
dina 83۱30015. privindu-şi personajele 
cu zimbet şi ironie. cu un umor aspru 
şi grav. una din multiplele fațete (mai 
puțin cunoscute) ale unui talent robust 
şi dominator. Să nu trecem, apoi. repede 
peste performanţa artistică a Stelei 
Popescu. o actriță de mare eleganţă. 
caustică şi ironică, în «Ah. televizorul» 
(un cuplet «cu dinți». ca soarele de 
ianuarie). dezinvoltă şi în parodiile ami- 
cale cu chip de Mireille Mathieu și 
Amanda Lear. de Dalida şi... Demis 
Russos... Să nu-l uităm nici pe Florin 
Piersic care ne-a purtat înspre «Cărăbu- 
şul» lui Constantin Tănase cu multă 
veselie. cu farmecul său acaparant. in- 
terpretind un cuplet de demult căruia i-a 
conferit o nouă tinerețe. Să n-o uităm 
nici pe Rodica Tapalagă — această 
actriță distinsă și cuceritoare — nici pe 
Illeana Stana lonescu cu hazul său 
hitru... 

Într-a doua sau a treia zi din 1981 
(cine mai știe...). urcind cu o cabină de 
teleferic spre Postăvarul înzăpezit. am 
surprins — printre discuţiile despre be- 
tele de ski şi despre pirtiile de bob — un 
dialog cu «d-ale revelionului» peste 
care, deasemenea, n-aş vrea să trec 
grăbit. Era reprodus, cu lux de amă- 
nunte, gag-ul cu «biziitorul biziit» din 
seria scheciurilor «dave allen»-iene cu 
Mitică Popescu: răzbunarea cruntă îm- 
potriva agasantului anofel a fost. in- 
tr-adevăr. unul dintre momentele ceie 
mai savuroase ale programului de reve- 
lion. Poate că lipsa unor alţi «comici 
vestiți ai ecranului» s-a făcut simțită. 
poate că nu toate scheciurile au avut 
căldură sau măcar scintei de umor 


D'ale revelionului 


În noaptea fără «noapte 
bună» și fără «bună di- 
9 mineata», în lunga noapte 
dintre ani şi decenii (cu 
«la mulţi ani» şi «la multe 
decenii») televiziunea a 
făcut încă un tur de forță. 
cum ne-a obişnuit de-multă vreme in- 
coace. pregătind un program de aproa- 
pe opt ore. ceea ce înseamnă cam cinci 
filme de lung-metraj sau patru alergări 
de maraton puse cap la cap... Chiar 
dacă (asta ar fi o altă obişnuintã) o bună 
parte dintre telespectatori — după ce au 
măsurat programul cu echerul altor re- 
velioane l-au raportat şi la «antologia 
afectivă a fiecăruia în parte — au tras 
concluzia că «altădată. parcă...» reve- 
lionul tv din noaptea de început a dece- 
niului nouă a avut. ca toate cele prece- 
dente. numere din acelea antologice 
menite să poarte peste ani nostaigia 
infailibilului «altădată. parcă...» 

Şi nu putem începe o astfel de enume- 
rare decit cu «chinta roială» de perso- 
naje interpretate de inegalabila Leo- 
poldina Bălănuţă. atrasă de un text 
clasic precum «Carrâ-ul de dame» al 
lui Gh. Brăescu. o «piesă» de muzeu 
care i-a îngăduit un test de virtuozitate 
totală. Isprava artistică a Leopoldinei 
Bălănuţă nu este de povestit în cuvinte. 


Premiile ۸506131161 7 
pe anul 1979 


e operatorului de imagine lon Cosma pentru întreaga sa activitate artistică şi con- 
tribuția sa la dezvoltarea artei cinematografice româneşti 


PREMIUL PENTRU REGIE (Ex-aequo): 


e Gheorghe Vitanidis pentru filmul «Clipa» 
e Manole Marcus pentru filmul «Omul care ne trebuie» 


PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI 


© regizorului Şerban Creangă pentru filmul «Speranţa»; 


MARELE PREMIU 


PREMIUL PENTRU SCENARIU 
@ ion Băieșu pentru scenariul filmului «Omul care ne trebuie» 
PREMIUL PENTRU IMAGINE (Ex-aequo): 


Călin Ghibu pentru imaginea filmului «Între oglinzi paralele»;‏ و 
Vasile Vivi Drăgan pentru imaginea filmului «Ora zero»‏ 0 


PREMIUL PENTRU INTERPRETARE FEMININĂ 

® actriței Catrinel Dumitrescu pentru rolul din filmul «Omul care ne trebuie» 
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE MASCULINĂ (Ex-aequo): 

@ actorilor Gheorghe Cozorici și lon Dichiseanu pentru rolurile din filmul «Clipa» 
PREMIUL PENTRU DECORURI (Ex-aequo): 


0 Nicolae Edulescu pentru decorurile filmului «Speranţa» 
0 Ştefan Antonescu pentru decorurile filmului «Între oglinzi paralele» 


PREMIUL PENTRU COSTUME 
@ Ileana Oroveanu pentru costumele realizate la filmul «Vlad Ţepeş» 


PREMIUL PENTRU MUZICĂ — se acordă post-mortem compozitorului Richard 
Oschanitzky pentru muzica filmului «Clipa» 


OPERA PRIMA ۰ 
و‎ Nicolae Mărgineanu pentru filmul «Un om în loden» 
PREMIUL PENTRU COLOANA SONORĂ 


0 ing. Andrei Papp pentru coloana sonoră a filmelor «Vacanţă tragică» şi «Ora 
zero» 


PREMIUL PENTRU MONTAJ 


e iolanda Mintulescu pentru montaiul filmului «Intre oglinzi paralele» cit şi pentru 
intreaga sa activitate cinemarogralică 


PREMIUL DE CRITICĂ CINEMATOGRAFICĂ 
و‎ Florian Potra pentru întreaga sa activitate de critică şi teorie în domeniul artei 
cinematografice 
DIPLOMA DE ONOARE 
® actriței Elena Albu pentru rolul Ela din filmul «Între oglinzi paralele» 
DIPLOMA DE ONOARE 


e pentru rolul de compoziţie, actorului Remus Mărgineanu pentru rolul Dumi- 
trache din filmul «Vacanţă tragică» 


e Congresul al XII-lea al P.C.R., regia Pantelie Tuţuleasa 
e A fi brigadier, regia Cornel Diaconu 
PREMIUL PENTRU IMAGINE (Ex-aeq®) filmelor: 
© Eu m-am născut în România şi Curajul marilor spații, imaginea Doru Segal 
© Poveste veche și Meșterul şi visul,imaginea Aurel Tripon 
PREMIUL PENTRU SCENARIU (Ex-aequo) filmelor: 
و‎ Farul scenariul Nichita Stănescu 
و‎ Oameni, hai să creștem oameni, comentariul Mircea Sintimbreanu 
PREMIUL PENTRU FILM DE ANIMAȚIE 
® filmului Trei mere, regia lon Popescu Gopo 
PREMIUL PENTRU PLASTICA DE ANIMAȚIE (Ex-aequo) filmelor: 
e Exodul spre lumină, de Sabin Bălașa 
® Fresca de Bob Călinescu 
PREMIUL PENTRU ANIMAȚIE (Ex-aequo) filmelor: 
e Căsuţele din pădure de Horia Ştefănescu 
e Să nu uităm trotinetele de Nell Cobar 
OPERA PRIMA (Ex-aequo) filmelor: 
و‎ Nodul Gordian regia Szilagy Zoltan 
® izvoare vii de teatru popular regia Adrian Istrătescu 
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI filmului 
e Astfel (Song) realizator Constantin Chelba 
PREMIUL SPECIAL se acordă (Ex-aequo): 
@ realizatorului TV Aristide Buhoiu pentru ciclul de filme Drumuri Europene; 
و‎ Cornel Cristian pentru realizarea filmului TV, Regia, Liviu Ciulei. 
Juriul a mai acordat următoarele diplome de onoare: 
© Ştefan Anastasiu — pentru filmul «Trei pilule greu 06 
e Mihai Bucur pentru filmul «Dansaţi cu noi în România» 
e Nicolae Cabel pentru filmul «Pămintul ca dar frumos» 
@ ion Cucereanu pentru filmul «Rezerva de aur» 
e Eugen Gheorghiu pentru filmul «Din tată în fiu» 
e Mircea Gherghinescu pentru imaginea filmului «Lucrul minurilor mele» 
e Nicolae Holban pentru filmul «Profesiunea de om» 
© Frida Labancz pentru filmul «Pseudoboia şi victimele sale» 
و‎ Paul Mateescu pentru filmul «Din toamnă plină în primăvară» 
e Aurel Miheles pentru filmul «Meșterul şi visul» 
© lon Moscu pentru filmul «O familie de agronomi» 


© Paul Orza pentru filmul «Tara Lăpuşului» 
i DIPLOMA DE ONOARE © Popescu Pitt pentru filmul «Totul pentru om» 
? 9 pentru publicație de tehnică cinematografică colectivului de autori ai volumului © Zincuta Spincescu pentru filmul «Sintem aici de mii şi mii de ani» 
«Tehnica filmului de la A la Z»; coordonator ing. Alexandru Marin @ ion Visu pentru filmul «Minerii»._ 


Un ultim romantic, eternul seducător 
(Valentino alături de Vilma Banky) 


actuală. A devenit caracter de istorie. El va 
viețui pururi ca unul din cei mai mari artişti 
ai lumii». lată, pentru sfirșit, și o mică go- 
gomânie: «Rudolf Valentino era un mare 
artist. Dar (??) trebuie să socotim că 
moartea lui este un drum şi nu un stirșit». 
Iscălit Cecil B. de Mille. 


9.1. SUCHIANU 


Anticipind nostalgia din Sinbad: 
Zoltan Latinovicz 


mutanții timpuriior moderne. o listă in- 
treagă stă la dispoziția cineaştilor. aceștia 
nefăcind indeobste decit variaţiuni pe niște 
scheme străvechi de situații și personaje. 

Mai detaşaţi. unii realizatori îşi «permit» 
să ia în rîs aceste surse de fiori. inchipuin- 
du-și de pildă, cum se pot plăti niște polite, 
după moarte, între doi jucători de golf 
(La miezul nopții) sau cum se poate 
rezolva un caz de concurenţă între doi vam- 
piri (Casa ororilor) — introducind de fapt 
în lumea fantasticului legi și obiceiuri te- 
restre. 

Treptat, ne emoționăm mai puţin de 
aceste groaze moștenite și reacționăm mai 
puternic în fata unor ipoteze — fantastice 
astăzi, miine poate verificate — ce pornesc 
de la fapte stabilite de ştiinţă. Ce-aţi zice 
dacă, intorcindu-vă acasă din vacanţă, v-aţi 
bucura de cit de bine arată plantele dum- 
neavoastră, fără să știți că, între timp, ele- 
mentul vegetal a încetat să mai fie un simplu 
decor: el a început să gindească (Casa 
ororilor)? Sau încercaţi să vă imaginaţi că 
păpușa unui ventrilog ar putea într-o bună 
zi să acționeze de capul eil Așa să fie, 
sau artistul e nebun? Mergeţi să-l vedeţi 
pe Michael Readgrave (La miezul nopţii) 
— halucinat în fața unei păpuși diabolice, 
şi veţi avea la ce reflecta... Cum s-ar spune, 
de la Roiul de albine și incendiul ce stir- 
nește Internul din zgirie-nori și pină la 
ideile sofisticate din filmele citate mai sus 
— fiori pentru toate gusturile, Căci există, 
să o recunoaştem, un gust pentru groază. 
Dar să fim bine înteleşi, pentru groaza po- 
veştilor cu bau-bau născoeite sau spuse 
în toiul nopții, nu pentru cea reală, ticluită 
în arsenale. lraționalul — acolo se află. 


Aura PURAN 


Vulturul în arenă 


ci se pierde în nesfirșit cu trumoasa dan- 
satoare Yasmina (tot Vilma Banky). 

Omul acesta care avea toate talentele, 
talent de boxeur aproape profesionist (elev 
și bun prieten al lui Dempsey); talent de 
călăreț (Fiul Şeicului) — se arunca de pe 
calul lui direct pe crupa calului inamic, 
așa, ca o așezare pe canapea într-un salon, 
talent de toreador, elev al unui mare torrero 
spaniol şi cunoscător al tuturor ٣۳ 
stilistice ale perfectului matador. 

Avea toate talentele. Dar, vai mai avea 
şi o enormă cantitate de maladii. A murit 
la 32 de ani, cu diagnosticul: ulcer gastric, 
criză de apendicită acută, peritonită, spasm 
cardiac. Hotãrît lucru, moartea se ținea 
scai de trupul lui, Pe cînd turna Fiul Şei- 
cului, atflindu-se în deşert, la locul de fil- 
mare, s-a 021501071 o furtună care a distrus 
toate corturile şi a ucis o-sută de oameni. 
El a rămas neatins... 

A murit mai tirziu, logodit. Cu o altă 
vedetă cu un palmares de talente si de cele 
britate egală cu a lui, Pola Negri, care îl iu- 
bea. Şi urma să se căsătorească cu el. In- 
tr-un chip neinchipuit de poetic. Ea urma să 
plece in Germania să turneze citeva mari 
filme. Asta dura o jumătate de an. Dacă, 
la întoarcerea ei, el o va iubi cu un amor 
intact, se vor căsători pe loc, chiara doua zi. 

Miile de scrisori primite după moarte 
sint de o penibilă platitudine, deşi trimise 
de personalităţi celebre. Probante, intere- 
sate, sint numai citeva. De pildă: Eric von 
Stroheim: «Pling dispariția lui nu numai 
ca pe a unui adevărat talent, dar și ca pe a 
unui prieten sigur». Sau, John Barrymore: 
«Era o personalitate nespus de prietenoasă 
și un artist rafinat». Sau: Lionnei Barry- 
more: «Rudolf nu-i mort. Persoana lui e 


Penumbra melancoliei 


tate ecouri. Progresia clasică a narațiunii e 
înlocuită cu o stare de spirit de evidentă 
6308116 muzicală. Filmul e gindit în acor- 
duri clare, uneltele limbajului născindu-se 
parcă din substanța dramatică. Sintagme 
narative descinzind din Marienbad se u- 
nesc cu macrofilmări în 86 56 
obiectuală este violentată şi condusă către 
o abstracțiune plastică; limbajul prețios și 
simbolica manieristă, coregrafia şi atmos- 
fera vagă a «belle-6poque-ului converg 
sub steaua unui flux liric ce se constituie 
în dominantă stilistică, ajungind să redea 
expresia concentrată şi elocventă a unei 
tristeţi fără leac. Calitatea concepției, rati- 
nată şi dificilă, se integrează unei sobrietăți 
a traiectului narativ făcind din film o re- 
latare modernă, şi — paradoxal pentru 
lipsa unui conflict «expus» — incitantă. 

Închei amintind de extraordinarul actor 
care a fost Latinovicz Zoltan, cel care a 
dăruit întruchipării lui Sinbad ceva din 
misterul existenţei sale şi din premoniția 
sfirșitului. 


Virgil TOMA 


Jocuri de noapte 


nează în majoritatea cazurilor ca un exor- 
cism. Un exorcism colectiv şi într-o «tor- 
mulă tehnică» adecvată desigur secolului 
XX, prin care oamenii aflaţi în sala de cine- 
ma încearcă să-și biruie emoțiile, panicile 
provocate de contactul cu inexplicabilul. 
Teama de necunoscut este o permanenţă 
umană, noâptea insă ea devine şi mai vie. 
Ea se regăseşte în multe filme, legătura 
între visul obișnuit şi visul cinematografic 
fiind mult mai profundă decit credeam. 
Există şi aici o ierarhie, între animalic şi 
cerebral sînt multe tipuri de frică, iar arta 
cinematografică nu face decit să preia 
povești și legende din acumulări ancestrale, 
comune tuturor popoarelor: de la teama 
de foc şi de excesele elementelor naturii, 
la vampiri, vîrcolaci și fantome — şi pina la 


timpul se însura şi divorța. Uneori (cazul 
cu milionara Nataşa Rainbova) se însura 
chiar și de două ori cu aceeași. O altă tră- 
sătură a eroului de melodramă este de a fi 
de două ori nobil. Adică de familie bună, 
preferabil chiar princiară, dar nobil şi în 
înțelesul de generos, de inimos, duşman al 
sentimentelor aristocratice. De pildă, în 
Vulturul negru, Rudolf Valentino este un 
nobil ofițer din garda imperială a Impărăte- 
sei Caterina, nebunește amorezată de el. 
Dar dinsul respinge această magnitică 
perspectivă de tar consort. Dezertează şi 
trăieste haiducește. Indrăgostit, fireste, de 
o fată de simplu burghez (frumoasa Vil- 
ma Banky ).E drept că ceva aristocratic tot 
rămine la eroii valentinieni: o evlavie pentru 
dinastia sa de acasă, pentru tatăl său per- 
sonal, pe care îl va căftăni strămoș legendar. 
Tot într-o poveste cu Vilma Banky, vom 
avea, interpretat tot de Valentino pe Tatăl 
fiului şeicului. Aşa cum pățim cu toți 
marii eroi romantici: Zorro (Fairbanks), 
Lon Channey, Frankenstein, Mabuse și alți 
asemenea binomi «tată şi fiu». 

Ce păcat că Arhiva noastră nu are unul 
din cele mai savuroase filme ale lui Rudolf 
Valentino: Monsieur Beaucaire (care s-a 
jucat și la noi în 1926). E vorba de primul 
prinț al Casei de Valois, fratele mai mare 
al lui Ludovic al XV-lea. Curtea Franţei ne 
este prezentată cu o artă neașteptată pentru 
mijloacele de care, în 1926, dispunea arta 
şi tehnica cinematografică. Dar acestui 
prim-boier al Franţei li era o scirbă de lumea 
de la curte și de toți pompadurii săi. De 
aceea fuge si se ascunde, deghizat în băr 
bier, plin de proletară voie bună și generos 
amorezat de o fiică din popor. Ca de altfel 
şi fiul şeicului, care nu se întoarce pe tron, 


dar îşi alungă îndărăinic din minte secretul 
«descifrat». Gestul amintirii, al întrebării 
mereu repetate, este o aminare, așteptarea 
unui alt răspuns decit acela știut, este 
fuga după o tirzie minune, spovedania şop- 
tită a unui suflet care şi-a pierdut zeul. 
Reluind întortochiatul drum al trecutului, 
Sinbad Îşi descoperă viața risipită între 
temei și prinzuri gargantualice, în petreceri 
si simţiri care nu izbutesc să ajungă la 
sentiment. Treptat, în urmă-i se adună un 
imens gol de care nu mai are scăpare. 
Sinbad nu poate, nici nu are mijloace, nici 
torță să depășească nimicul ascuns în 
fiecare pas, gest, cuvint, care sfirșește prin 
a-i acoperi viața. Fără patetism și lacrimi, 
povestea curge către inoxerabil. Întreg fil- 
mul e o pregătire a morții, petrecută sub 
și din acordurile fastuoase ale unei partile 
cîntată la orgă. Amintirile sint o dantelărie 
savantă, fulguraţiile memoriei precedind, 
însoțind ori deznodind poveşti. Sentimen- 
tele, abia dobindite ori pierdute, revin, se 
amestecă, se contrazic, se împreună, ur- 
mărindu-şi cu disperare sensul. Dar acesta 
întirzie. iluzia conducindu-l către îndepăr- 


Consideraţi acum toate acestea văzute 
pe pinza ecranului si v-aţi şi făcut o idee 
despre filmul Dead ot Night (La miezul 
nopții) — în care cinci istorii fantastice, 
mai mult sau mai putin impresionante prin 
natura lor, sint prinse în montarea acestui 
chin recurent: coșmarul arhitectului. 

Nimic mai firesc să regăsim în obscurita- 
tea propice a sălii de cinema cite unele 
din plăsmuirile jocurilor noastre de noapte 
Apariția pe marele ecran a fantasmelor 
create pe micul ecran interior şi personal 
este pertect legitimă, atita timp cit cinema- 
togratului i se pretinde să nu lase deoparte 
nici una din formulele de viață, activitate 
umană, posibile. Mai mult, smulgerea nă- 
lucilor dinăuntru şi proiectarea lor în forme 
supradimensionate pe un perete functio- 


O supapă a spaimelor de peste zi: visul 
din sala obscură sau filmul de groază 


medalion Rudolph Valentino 


Spectatorii Cinematecii vor 
putea vedea unul din filmele 
culminante printre cele două- 
sprezece făcute de Valen- 
tino (el însuşi figură culmi- 
nantă a preistoriei artei cine- 
matografice). Mă gindesc la 
Fiul Seicului, poveste care rezumă şi 
adună’ trei trăsături foarte caracteristice 
ale marilor vedete de la începuturile artei 
a saptea. O primă trăsătură este romantis- 
mul, o neincetată aruncare in peripetii 
vertiginoase, cu lupte singulare, dueluri 
«corp la corp». De altfel acest gust pentru 
întrecere de la om la om o găsim nu numai 
la personajele filmate de Valentino, dar 
chiar şi la domnul «Rudi» personal. E inte- 
resantă şi uimitoare provocarea aruncată 
de el gazetei «Chicago Tribune» care iși 
bătuse joc de el pe baza marelui magazin 
de parfumerie şi cosmetică, un magazin 
foarte او‎ proprietate personală a lui Va- 
lentin, . cu saloane elegante și pomadele 
cele mai partumate. (Soţia lui, Nataşa Rain- 
bova, era milionară). În articolul din «Chica- 
go Tribune», Valentino era numit «pul de 
pudră roz» şi se spunea că avea totdeauna 
ruj de buze în jiletcă. lar concluzia redac- 
torului suna aşa: «Ah, cu mult mai prefe- 
rabil ar fi fost ca acest chipes fiu de grădi- 
nar să fi fost inecat într-un iaz din tara 
lui, înainte de a-l importa în Statele Unite». 

Valentino provoacă la duel pe autorul 
acelei obrăznicii. Şi fiindcă partea ofensată 
are «alegerea armelor», arma aleasă de 
Valentino va fi ceașca (una cu, alta fără 
otravă), distribuită pe bază de «pajură sau 
coroană», adică pe românește «soțtărăde». 
Da «soț». Formulă potrivită temperamen- 
tului de veşnic soț al acestui om care tot 


inema 


stop cadru pe Sinbad 


Există filme care, fără a a- 

junge neapărat capodopere, 

reuşesc să fie fără cusur. 

Pentru ele perfecțiunea pare 

o povară dusă discret, me- 

lancolic, aşa cum o fată să- 

racă îşi poartă frumusețea 

și grația. Modeste, ele nu invadează con- 

stiințele. nu obsedează, nu stirnesc vilvă, 

dar revin în memorie, asemene! unei so- 

nate de Mozart într-o seară de vară, cind e 

liniște, căldura coboară și nostalgia dă 

tîrcoale. Sinbad al lui Hussarik Janos 

este o astfel de operă rară, despre stin- 
gere, apus, dezagregare. < 

Amintindu-și, reluind faptele vieții, în- 

cercind să înțeleagă rostul ascuns, Sinbad 

piere. Fiecare gind îl apropie de sfirșit, cu 

fiecare imagine a trecutului alunecă către 

intuneric, dar asta nu-i scade tirzia incăpă- 

tinare de a descoperi, de a alunge la acel 

adevăr care i-a marcat existența, hotărin- 

du-i destinul. «Nu mă pricep la viaţă, fac 

planuri minunate dar de cite ori încerc să 

le pun în practică, eșuez», mărturisește el 

În fapt, Sinbad ştie ceea ce vrea să afle, 


un ciclu cu „fiori“ 


De ce numim «viață de noap- 
te» numai petrecerile, mai 
mult sau mai puţin inocente, 
dintre apusul și răsăritul soa- 
relui şi nu includem în accep- 
tia termenului și activitatea 
nocturnă a minţii noastre? 
De ce nu numim astfel și fantasticele plăs- 
muiri ale somnului sau ale visului cu ochii 
deschişi din orele tirzii cînd liniştea cu- 
prinde totul şi energiile nefolosite ale timpu- 
lui încep să joace pe culoarele creierului- 
ordinator, deschizind și închizînd sertăra- 
șele cu amintiri, sertărașele cu temeri, cu 
afecţiuni, cu obsesii. 

Din asemenea jocuri apar alcătuiri bizare 
de multe ori neliniștitoare, ce ne antrenează 
în ciudate aventuri. Este viața nocturnă a 
fiecăruia din noi, reversul fantastic al mate 
rialei, concretei vieţi diurne, cele două for- 
me ale existenței noastre prelungindu-se 
una într-alta și devenind mereu una din 
alta. 

Aşa este posibil, de pildă, ca un arhitect 
să viseze mereu acelaşi lucru: că este 
chemat într-o casă unde sint mai multi 
invitați. Stirniţi de declaraţia noului venit 
— că fac cu toţii parte dintr-un vis visat 
de el şi că știe, deci, dinainte tot ce se va 
petrece in acea seară, în acea casă — 
oaspeţii încep să povestească întimplări 
ieşite din comun: uluitoare premoniţii, în- 
tilniri cu fantome, obiecte cu puteri supra- 
naturale, etc. Intervine o pană de curent, 
gazdele incearcă să repare, arhitectul este 
atacat de unul din invitaţi care începe să-l 
stringă de git. De cite ori ajunge la acest 
moment critic, eroul se trezeşte... 


۲)8 


Aventura 
pe baze 
ştiinţifice: 
Misiunea 
spațială 
Delta 


cronica animatiei 


Cosmosul şi serialele 


Pe cind cinematograful românesc era inzestrat mai 
mult cu entuziasm decit cu aparate, animația noastră şi-a 
manifestat deja apetitul pentru genul science-fiction prin 
filmul lui Aurel Petrescu Păcală în Lună (1920). În cei 
şaizeci de ani trecuţi de la temerarul său pas, continui- 
tatea tematică a fost asigurată de creaţia lui lon Popescu 
Gopo, al cărui omuleț a călătorit de nenumărate ori în 
spaţiu şi timp, căutind un loc potrivit pentru delicata lui 
floare. Poezia cosmosului a devenit o 160018116 şi pentru 
alţi autori, dintre care Victor Antonescu pare cel mai 
pasionat. După ce a coordonat ciclul de filme Aventuri 
submarine, iată-l acum deschizind un nou serial pentru 
adolescenți, Misiunea spațială Delta. Episodul Planeta 
oceanelor ază aventurile unei patrule spaţiale ple- 
cată să neutralizeze o navă la bordul căreia se află un 
robot defect, pus pe «fapte mari». 

Trebuie spus de la bun început că echipa de realizare 
a ales una din căile cele mai dificile ale genului. Par- 
curgem o perioadă cinematografică ce stă sub semnul 
obsesiei «science-fiction». Odiseea spațială 2001 i 
consacrat modelul reflexiei filozofice iar Războiul ste- 
leilor pe acela al basmului cu recuzită tehnologică. Ani- 
maţia mondială înclină mai degrabă spre această formulă. 
Serialul Misiunea spațială Delta refuză tentația amin- 
titelor soluţii şi încearcă să construiască aventura pe o 
bază științifică solidă. Fenomene fizice, curiozităţi astro- 
nomice sau inovații cibernetice constituie pretextul in- 
timplărilor. Episodul lui Victor Antonescu imaginează, 
de pildă, călătoria pe o ciudată planetă a oceanelor, în 
care materia are o structură macrocelulară, iar organis- 
mele cele mai simple sint gigantice, prin comparaţie cu 
nava eroilor. O amoebă asemănătoare cu cele de pe 
pămint devine un adversar periculos, pofta ei de min- 
care pantagruelică ameninţă viața echipajului. Inteligența 
şi vitejia vin în ajutorul protagoniștilor, astronauți cu 
siluete adolescentine şi reacţii rapide. 

Aşa cum era firesc, echipa de realizare şi-a concen- 
trat eforturile înspre latura de atractivitate a serialului. 
Decorurile, recuzita, cromatica şi mișcarea sint elabo- 
rate cu minuţiozitate şi meșteșug. Filmul suportă com- 
parația cu oricare altă peliculă a genului realizată de 
studiouri prestigioase, ca de exemplu cele japoneze. 


Stimabilă este şi preocuparea autorului pentru inclu- 


derea datelor ştiinţifice într-o structură dramaturgică de 


Fh 


suspens. Montajul rapid și dinamismul mişcării sînt de- 
altfel atribute ale stilului său personal. ثکآ‎ 

Suportul ştiinţific asigurat cu mare competenţă de 
Andrei Bacalu, scenaristul episodului, acordă serialu- 


lui o sobrietate aparte, destul de rar întiinită în creaţiile ۸ 
acestui gen. Se face simțită însă nevoia unei mai pre- 


cise definiri a personalităţii eroilor, mult prea asemănă- 
tori în comportament. Detaliile «care fac poezia» sint 
necesare în relațiile dintre ei, căldura omenească nu 
poate decit să înfrumusețeze aventurile lor temerare. 


Deși la inceput de drum, serialul promite episoade atră- 


gătoare, pe placul publicului şi al specialiştilor, Coleg cu 
Antonescu, Laurenţiu Sirbu a încheiat deja un alt film, 
Planeta liliacului, confirmind calitățile plastice ale ci- 
clului. Cu toată dificultatea drumului ales, Misiunea spa- 
tială Delta este o contribuție onorabilă ۵ 676 
români la dezvoltarea genului «science fiction», preocu- 
۲ 
pare constantă a animației. Dana DU MA 


TUCULESCU, Ion, 
Pictor apolinic cu 
ipostaze optice, 


| optică ce apropie sau 
„ depărtează subiectul, 


arta animației văzută de animatorii ei 


cu claritate, Personajele, eroii filmului, este necesar să 
aibă mica lor biografie care să-i caracterizeze în citeva 
linii. Un scenariu viabil trebuie să fie moral nu morali- 
zator estetic nu estetizant, educativ nu didactic. Firul 
narativ fiind doar o sugestie dramatică pentru viitorui 
fiim, rezultă că un scenariu exact se poate scrie numai 
după ce filmul este gata, dar şi acesta va trăda foarte 
mult filmul — oricît de mare ar fi talentul celui care com- 
pune textul — atit timp cit imaginea nu se poate echivala 
prin cuvint, 

Imaginile în pictura animată de Sabin Bălaşa se nasc 
din imagini. Cine poate descrie o trăsătură de penel sau 
metamorfozele cromatice care se petrec sub ochii noștri 
pe ecran? lon Popescu-Gopo desenează cu ace sau 
praf de gratn şi creează o feerie vizuală greu de prins în 
cuvinte. Plastilina devine eroul principal al filmelor lui 
Mihai Bădică. Ea suferă, se bucură, se mişcă in adierea 


vıntului sau sugerează zbuciumul apei. Viata materia- 
lelor scoase din inerție prin animaţie poate fi doar su- 
gerată prin cuvint, descrierea lor ne plasează 384 
în zona ridicolului. 

Plăcerea jocului propus şi așteptarea surprizei consti- 
tuie elementele care atrag şi fascinează spectatorii fil- 
melor de animaţie. Firul narativ rezultat ٤۸ 5 
firească sau absurdă a unor imagini, din desene ani- 
mate cursiv sau din cele statice, şi mai aies din ritmul 
în care aceste imagini se perindă pe ecran, va căuta să 
capteze atenţia privitorilor. Întimplările prezentate în film 
cu cit sint mai neobişnuite, rodul unei invenții inspirate, 
cu atit au şansa să cucerească publicul. O tratare ironică, 
detaşată, a unei teme cunoscute, poate să spună mult, 
deoarece spectatorii «știu» scenariul şi urmăresc numai 
noua viziune regizorală, 

Dar, descoperind meandrele firului narativ, am parcurs 
doar prima etapă la capătul căreia se naște filmul de 


animaţie. lon TRUICĂ 


TONe 


| TRANSFOCATOR, ا؛'‎ 
Ridicarea sau * 


Voiaj din curiozitate, 


Firul narativ 


«Liniile şi culorile devin din ce în ce mai mult expresia unei 
umi interioare». 


André MALRAUX 


Poate, în loc de aceste cuvinte, un desen sau o suită 
de desene ar fi avut șansa să sugereze mai bine cum se 
naşte un film de animaţie. 

Critica de specialitate acordă un spaţiu tot mai larg 
acestui gen de creaţie. Prin cronici şi articole de sinteză, 
se face o analiză nuanţată şi profundă a filmelor, se emit 
judecăţi de valoare pertinente. Vom incerca să discu- 
tăm despre animaţie ca o structură specifică de expre- 
sie cinematografică. 

Metamorfoza unei imagini sau dialogul de imagini 
constituie esența filmului de animaţie. Din invălmășagul 
de ginduri, unele devin obsesive şi reuşesc să-şi defi- 
nească forma în desen. Viitoarele imagini animate işi au 
originea in aceste desene şi, lăsindu-ne conduşi de 
creion, descoperim cît de bogată poate fi lumea re-creată 
prin linie şi cit de adinc putem sonda lumea imaginaru- 
lui în căutarea unor forme expresive. O imagine atrage 
sau respinge altă imagine, un desen te conduce către 
alt desen, o culoare către altă culoare, o formă către 
altă formă. Gindesc un film în imagini disparate. Ma: 
tirziu, aceste desene incep să le alătur, caut să le ua 
sesc un sens şi cele mai bune asocieri. Foarte grea esle 
alegerea celor mai bune desene care să-mi exprime 
convingător gindurile şi de multe ori nu ajung să se t:l- 
meze desene reuşite pentru că nu se încadrează în stilul 
filmului. 

Există o artă de a citi şi de a înțelege un desen, la care 
se ajunge prin studiu și contact permanent și selectiv 
cu arta imaginii. Un film de animaţie nu poate fi explicat. 
Nu ştiu dacă cineva din cei care au văzut desenele mele 
pentru filmul Carnavalul puteau să bănuiască cum va 
ieşi filmul. Nici eu nu ştiam prea bine. Aveam însă foarte 
clară ideea, sensul filmului. Ştiam că «Fetiţa cu chibri- 
turi», eroina filmului, trebuie să 116 o expresie a suferin- 
tei şi a neinţelegerii de care au parte și azi atiția copii 
pe glob. Detalii grafice, scenografice şi de mişcare au 
căpătat conturul pe măsură ce lucram la film. 

Acţiunea unui film nu e construită, ea se structurează 
din mers după un proiect-idee, ca o metaforă vizuală. 
Marile filme de animaţie au la bază un scenariu vizual, 
care poate să exprime o idee, un aforism, să vizualizeze 
o poezie sau o poveste, sau să spună altceva. Adică să 
fie un joc pur, dar deloc gratuit, de linii, de forme si de 
culori. Firul narativ creează tensiune atunci cind este gin- 


dit conflictual, cind opoziţia personajelor este infățisată , 


eroul 


principal 
al filmelor 
lui Mihai 
Bădică 
(Alter ego) 


Stare de preparare TURIST (filn) 


a acțiunii, 


la distanţă,‏ کے و 


„280 


să ne gindim, să nu spunem «bun» sau 
«prost» și atit. Vă cerem oare prea mult? 
Gindiţi-vă bine înainte de a vă apuca de 
lucru. Nu de alta, dar este păcat de investi- 
118 sufletească pe care şi dumneavoastră 
și noi o punem înaintea vizionării unui tilm 
românesc» 

(Un spectator ca mulţi alții) 

N.R.: Numai faptul că părerile acestea 
nu sint ca «ale multor altor spectatori» — 
ne face să ne incălcăm, odată pe an, holărirea 
„de a nu publica scrisori anonime şi 8 
adresă... 

«Nu mai trebuie să zicem: «Aştept‏ ٭ 
cu nerăbdare marele film românesc» pen-‏ 
tru că, în ultimul timp, ne-au venit mai multe.‏ 
Acum, așteptăm ALTCEVA».‏ 

(Dunia S., str. Teatrului nr. 13 — Baia 
Mare). 


Inceputul: «Am revăzut la televizor fil- 
mul lui Gleb Pantilov, cu o fată urită, dar 
plină de personalitate, cu o urită frumoasă 
care s-ar fi lăsat arsă pe rug pentru ideile 
sale, asemenea loanei d'Arc pe care o 
interpretează într-un film. Paralelismul e 
rezolvat filmic cu inteligență. Succesiunea 
a două vieţi, compararea lor peste secole, 
dă sensuri noi fiecărei povești. Ea nu ţine 
cont decit de legea inimii, nu suportă ires- 
ponsabilitatea, impostura, lașitatea, min- 
ciuna. Ea nu ştie să disimuleze, ea strigă 
adevărul, cu orice pret. Irina Ciurikova 
este o revelaţie. Întreg filmul te cucerește. 
De revăzut, mereu de revăzut. După cum 
cred că filmul lui Danelia, Maratonul de 
toamnă, este un film profund uman, fără 
soluții tranşante, cu un final deschis, vor- 
bind limpede, dincolo de orice moralizare, 
despre dreptul omului la fericire, dar și 
despre complicatul suflet uman». 

(AL Jurcan, str. Principală 14 — loc. 
Ciucea, jud. Cluj-Napoca) 

Cuscrii: «Un film cu o intuiţie bine pla- 
sată, si, hai să-i zic, la modă. O critică 
socială subtilă, fals-inocentă. cu glume 
şi gaguri reușite, face din acest film un bun 
divertisment, un film de simbătă seară, 
cu un cuplu de actori de zile mari — Peter 
Falk şi Alen Arkin. 

(Doru Popescu, Calea Grivitei 148 — 
București). 

e «Un film zero ca şi alte zeci din acest 
an... Opinia publică e lăsată spectatoare, 
fără a se schița o atitudine umanitară. 

(lonei Teahă, str. Armata Roşie 23—25 
— Arad). 

0 «Cu toate sensurile vizibile și invizibile 
cu toată critica virulentă și cu tot farmecul 
lui Peter Falk și Allen Arkin, filmul este 
mediocru». 

(Filip Ralu. str. Rossini 2 Bucuresti) 
in favoarea filmelor cu adevărat bune». 


Fraza lunii 


«Cei ce-şi închipuie la noi că sint «autori 
compleți», îşi fac doar magnifice iluzii!» 

(lon Victor Popescu, Bd. Republicii 130, 
bi. E-6 ap. 20 — Ploiești, într-o «carte pos- 
tală» în care ne scrie despre Ancheta TV 
în problemele filmului românesc, din care 
nu găsește de felicitat decit pe Mircea آ۸‎ 
bulescu «pentru 6701011008018 58 46 
in tavoarea filmelor cu adevărat bune» 


În două vorbe 


Viorica Ban (B-du/ Decebal, bl. 67, Ap. 
30 Piatra Neamt): Sperăm că substan- 
ţialul interviu din revista «Cinema» nr. 11/80 
acorda! de actorul dvs. preferat, Alexandru 
Repan, v-a mulțumit. 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr. 1, Bucureşti 41017 
Exemplarul 5 lei 


vează», sau «m-am plictisit». In acele mo- 

mente mă gindesc: oare ce-ar zice realiza- 
torii filmului respectiv dacă ar vedea a- 
ceastă nepotrivire de gusturi? Lipsa acestei 
colaborări, a acestei legături între produ- 
cători şi publicul spectator, se regăsește 
in slaba calitate a filmelor noastre. Fru- 
mosul îndemn «Spectatori, nu fiți numai 
spectatori!» nu-și găsește suficientă acope- 
rire în paginile revistei «Cinema», deși se 
recunoaşte, în principiu, că publicul spec- 
tator a fost şi rămine cel mai îndreptăţit 

;i mai exigent critic. Faceţi ca acest public 

să-și poată spune mai mult şi mai util 

uvintul în ceea ce privește creaţia cine- 
matograficăl» 

(Ing. Alexandru Dumitru, A/eea Za- 

nora nr. 5, BI 116, ap. 169 — Ploiești). 

9 «...Mă bucur, devin optimistă și jubilez 
cind ceva din acel ceva care este filmul 
românesc, Îmi place. Satistacţia este mai 
mare atunci cind aceste filme sint prezen- 
tate pe micul ecran. De ce? Pentru simplu! 
motiv — simplu în aparenţă, dar deosebi! 
de grav în realitate — că filmele românesti 
nu pot fi înțelese în sala cinematografului 
nostru, sonorul avind multe defecte. Îmbu- 
05151111 sonorul!» 

(Delia Soloc, Vălenii de Munte — jud 
Prahova). 

e «Cereţi actorilor mai multă personali- 
tate, mai multă îndrăzneală cind intră în 
pielea unui personaj. Nu am văzut nici un 
personaj mai cu tact, mai subtil, în filmele 
noastre. Oare toți eroii sint dintr-o bucală 
şi nu au în ei nici o meandră?» 

(Camelia Corban, str. Partizanilor nr. 
13 — Roman) 

0 «Filmele pe care le-am iubit în cursul 
acestui an, dintre cele văzute ca telespec- 
tator, sint Omul care ne trebuie şi piesa 
«La început de drum». M-am îndrăgostit 
de eroii rolurilor principale pentru că simpli 
oameni fiind, nici frumoși dar nici uriţi — 
indiferent de funcţia ce-o dețineau, au 
jucat rolul puterii şi al adevărului. În sinea 
mea mi-am zis că cinematogratia din Româ- 
nia poate să facă nu numai filme bune ci 
chiar foarte bune». 

(Nicolae Cimpoi, str. K. Marx nr. 63 
— Braşov. 

0 «Aştept cu nerăbdare serialul româ- 
nesc Lumini și umbre, după scenariul lui 
Titus Popovici pentru care am o mare 
admiraţie». 

(Vasilică Stancu, /oc. M. Kogăiniceanu 
— Constanţa) 

@ «Nu s-ar putea face o selecție mai 
atentă a filmelor care rulează în cadrul 
Telecinematecii? Deși am trecut de virsta 
copilăriei, sint mereu prezentă in fata ecra- 
nului cînd rulează filme pentru copii sau 
desene animate... Nu vom fi niciodată 
500851311 dacă vom revedea de zeci de ori 
aventurile lui Stan și Bran, ale lui Tarzan 
sau dacă se vor reprograma Cei trei mus- 
chetari sau Zorro. 

(Corina Grigoroșcuţă sir. 
nr. 9 — Brașov) 

e «Pină acum îmi plăceau filmele lui 
Nicolaescu, acum îmi plac cele ale lui 
Daneliuc. N-am văzut Cursa, dar am văzut 
Vinătoare de vulpi si Proba de micro- 
ton. Am văzut Nunta de piatră de Dan 
Pita şi Mircea Veroiu... Ştiu că este greu să 
mulțumeşti toate categoriile de spectatori 
dar cred că este vina dumneavoastră, a 
regizorilor, că nu ne-aţi dat mai multe filme 
bune, ca să ne dezvoltați simţul artistic, 
cum s-ar zice. Vrem filme cum au fost 
Actorul și sălbaticii, Reconstituirea, A- 
tunci i-am condamnat pe toți la moarte 
i alte citeva, dar, din păcate, nu prea multe 
Vrem şi alți actori decit cei care-i veden 

١ا!‎ prea des pe ecrane. Credeţi că n-am 
reptate? Atunci stati în sală la filmul 
»>mânesc şi veţi auzi părerea «criticilor» 
e rînd. Vrem filme după a căror vizionar: 


Viad Tepes 


Coperta |! 


Revoluţia de la 1848 
şi Unirea Principatelor Române 
din 1859, 


Scrisorile sfirşitului de an 


În locul obişnuitei «scrisori a lunii», soco- 
tim mai nimerilă — in acest prim număr pe 
1981 — o «revista» a scrisorilor de sfirşit de 
an, care sintetizează multe din dorințele cele 
mai semnificative ale cititorilor şi spectatori- 
lor noştri: 

0 «...Cred că sint în asentimentul tutu- 
ror, afirmind faptul că oamenii în general 
şi tineretul de azi în special, iubesc mult 
viața, dragostea şi detestă profund mijloa- 
cele inumane de distrugere. Ce-ar fi să 
vedem un astfel de film despre ceea ce 
iubim mai mult şi detestăm profund. În 
cinematografia noastră, se face greșala 
că se acordă prea multă importanţă «pro- 
blemei» și nu omului viu. Prea putin redăm 
trăirile omului: 1301016163, frica, dragostea. 
De cind aștept un film românesc dedicat 
prieteniei dintre oameni!» 

(Valentin Dobre, com. Mărăcineni — 
jud. Argeș). 

0 «...În general, am o părere bună despre 
filmele româneşti, în special cele istorice, 
dar despre filme în care se redă viaţa con- 
temporară, nu prea... De ce nu ne iau în 
vedere, şi pe noi, cei de 16—17 ani, cei care 
sintem — cel putin aşa cred eu — oameni 
deajuns de importanţi... Vrem un film edu- 
cativ despre noi, care să nu ne menajeze. 
Vrem un film în care se luptă idei de copii 
cu vise de adolescent și cu ginduri de ma- 
tur. Vă întreb: s-ar putea face un film în 
felul acesta? Dacă nu, de ce?» 

(Stelian Cosma, a/eea Făget nr. 1 Bloc D. 
sc. B ap. 3 — Arad) 

e «...M-am săturat de filme ce sună din 
coadă, fără sens, cu principiul violenţei în 
frunte. Televiziunea e bine că s-a orientat 
spre un repertoriu de altă factură. Dar de 
ce nu se începe şi o ordonare a «materia- 
lului» transmis? De ce nu se organizează 
cicluri de filme româneşti, după anumite 
criterii (teme, regizori, actori)? De ce nu se 
ține cont că la școală nu se face nimic în 
acest sens? Aş dori să văd'toate filmele 
lui Ciulei, ale lui Pintilie şi Mureșan, apoi 
filmele cu Birlic, Caragiu, Mihăilescu-Brăila. 
Ar fi nimerit un ciclu de filme avind ca 
temă, «adolescentul şi societatea». 

(Rus loan Druti, /oc. Dirja, com. Panticeu 
jud. Cluj-Napoca) 

0 «...Vă rugăm, atit pe dumneavoastră 
cit şi pe artiştii noștri, să realizeze mai 
multe filme pentru oprirea divorţului, pen- 
tru oprirea despărțirilor, pentru oprirea 
distrugerii de familie. Dragostea este ne- 
bună, pentru o dragoste poți regreta o 
viață, multe urmări grave rămin de pe urme- 
le dragostei». 

(Nicolai Ciobică, Dorneşti — jud. Su- 
ceava). 

© «...Nu am constatat ca vreun regizor 
să fii ținut cont de vreo sugestie sau pro- 
punere a spectatorilor, cel puţin a celor 
care-şi spun frecvent părerea, cu mult 
bun simţ profesional, în pagina 23 a revistei 
«Cinema», aşa cum o fac lonel Teahă, 
Colea Rusu, Mihaela Boldeanu, Colea Cure- 
liuc, Ovidiu Costiug, G. Brucmaier, Alex 
Jurcan, pe care nu-i cunosc, dar tare as 
vrea să-i intilnesc pentru că-mi sint prieteni 
prin faptul că avem o pasiune și o dorință 
comune: iubim filmul românesc şi sperăm 
în progresele lui. ÎI vrem mai bun, mai 
dinamic, mai românesc și mai activ, în 

tratarea problemelor de formare a omului 
nou, adevărat, nu fals, nu vopsit... Mă 
bucur cînd văd un film românesc bun, cu 
priză la public, mai ales dacă este de actua- 
litate. Mă întristează însă, în egală măsură, 
cind văd spectatori plecind, în număr des- 
tul de mare, uneori, cu mult înainte de stir- 
itul filmului iar atunci cind îi întrebi: «de 
ce plecaţi ?», ei îţi răspund sec: «mă ener- 


cinema 


cineclub’80 


Acu’ una mai veselă, 


acu'una mai întunecată 


«De la noi, din Vrancea. se trag mulți 
cineaști. teleaști. actori. lată numai citiva: 
Leopoldina 8318005. Constantin Pivniceru, 
Tudor Vornicu. Alecu Croitoru. Emanoil 
Petrut. Cornel Coman...» Cel ce-mi argu- 
mentează, cu un fermecător patriotism lo- 
cal, cit de hărăzită este (și estel) zona 
Vrancea, tocmai re-re-incarcă aparatul de 
proiecție, cu încă o peliculă a clneclubului 
1065850680 Zboina-tiim. Pentru cine nu e 
tare la geografie: Zboina e up munte, de- 
sigur, din județul Vrancea. Intimplător e 
vorba şi de un cineclub de altitudine; ceea 
ce inseamnă: un sediu confortabil (în mo- 
derna Casă de cultură a sindicatelor), un 
îndrumător competent și tenace (Constan- 
tin Balaci), secondat de un alt cineclubist 
de forță (Virgil Humăilă), o arhivă de filme 
dintre care, aflu «nici unul n-a scăpat ne- 
premiat», un efectiv de 17 membri stabili, 
un curs de iniţiere cinematografică, o cine- 
gală anuală itinerantă (ultima ediție — la 
Mărășești) şi nu în ultimul rind un context 
cultural local receptiv şi stimulator (de-ar 
fi numai echipa Teatrului popular,cu care 
poate n-ar fi lipsit de interes ca pe viitor 
cineclubul să colaboreze). Tot cineclubul 
«Zboina» e motorul recentului centru me- 
todic al activității cinecluburilor din județul 
Vrancea, patronat de Centrul de producție 
cinematografică Bucureşti. Acestea fiind 
zise, să facem un tur de orizont în arhivă 
(filme scurte, pe 16 mm, alb-negru și color, 
sunet separat): 

Arborele din Chiricari. Film-portret. Pa- 
vel Tertiu, 81 de ani, creator popular vrin- 
cean. Uite-l pe moș Pavel, zdravăn și falnic, 
trecind călare prin zăpadă, uite-l lucrind 
măști — pe lemn sau pe piele de capră, 
uite-l alegind culorile, ca să iasă «acu 
una mai veselă, acu' una mai întunecată» 
— Ştie meșteșugul «de la bunicu' lon Amă- 
riei Ursu; pe vremea ceea oamenii făceau 
haz mare cu așeste măști... un om, cit de 
supărat ar fi fost, îi venea să ۲۱٥8... la pri- 
veghi, un bătrin ca mine se suia-n pod, 
lega mina mortului cu o sfoară, şi cind 
venea o babă, trăgea de sfoară şi mina 
mortului izbea baba, care cădea cu gai- 
cele-n sus!» Totul e filmat la Chiricari, unde, 
vorba moşșului «aeru-i aer curat, nu-ți mai 
trebuie toate doctoriile» şi unde, «cu un 
aparat din ăsta (de filmat n.n.) acu' 50—60 
de ani fugeau ori nici nu te primeau oame- 
nii-n casă!» Nepoata si cele 420 de fuse. 
Film dublu-portret: al bunicii, figură de 
descendentă a mamei Vrincioaia, model de 
tablou patriarhal («bunica toarce») şi al 
nepoatei, «mocăncuța Culita, de la Felicia» 
care continuă să toarcă,dar la 420 de tuse 
deodată. la Filatura de la oraş 

Un caz cu necaz. Film de circulaţie 
Teza: mașină + pahar = salvare. Mesajul 
anti-țuică, pro-cico. Dialog auto-mobilistic 
«Ce faci, dom'le, conduci în halu' ăsta? 
— Mă privește, dacă vreau Imi dau şi cu-n 
lemn în cap»! Nu faceți ca el... Cel mai 
frumos cadou. Ficțiune. În timp ce mămica 
amărită, obosită, echipată cu un şort de 
bucătărie, pune masa, copilul li scrie o 
scrisoare tăticului, plecat la o tanti mai 
tinără și cu unghii lungi: «Tăticule, dacă ai 
811113 ani, cum poți să faci o așa copilărie? 
Vino acasă, să fim cu toțiil» Se-nțelege că 
tăticu vine acasă. Nimic nu s-a schimbat. 
Animaţie de obiecte. Scaune de diferite 
mărimi şi prețuri, de la «un scaun, acolo», 
pină la «ce fotoliul» Adunate Intr-o şedinţă 
pornită; pe modificări radicale, scaunele 
execută un dans ritualic pe tema aceeași 
schemă, alttel coafată... Acţiunea 1: film 
realizat la cererea Comitetului județean de 
partid, pe tema «utilizarea și rentabilizarea 

fortei de muncă — aspecte în discordanță 
cu efortul general». Şantier. Treabă termi- 
nată de ochii lumii (lumea fiind o inspecţie). 
Un buldozer care, văzind că se filmează, 
Incepe să se tirască de colo-colo şi să 
scoată o bordură de la locul ei, ca să nu i se 
poată reproşa că stă de pomană: «uneori 
toată lumea stă; o așteptare care nu aduce 
decit a pagubă». Un utilaj de import aban- 
donat în favoarea romului «Indiana». Citeva 
mormane de afișe (pe care ce putea scrie 
altceva decit «nu risipei!» şi alte imagini 
care au durut pe mulți constructori harnici. 


Hustrate pe adresa dvs, film realizat la 
cererea Consiliului popular municipal. A- 
partamente noi, făcute să reziste la gradul 
9 de seismicitate, dar «dărimate» de loca- 
tari vandali. Uşi rupte, balamale 6 
geamuri sparte, pereți igrasioşi, chiuvete 
smulse și — la mijloc — familia care «aş- 
teaptă să primească un alt apartament, 
pentru că pe ăsta l-au terminat». Dacă n-ar 
fi tragic, ar fi de-a dreptul comic. Se vede 
că producţia cineclubului e concepută pe 
principiul (sănătos principiu) moşului de 
la Chiricari: «acu' una mai veselă, acu' una 


mai întunecată». Eugenia VODĂ 


Cititorii din străinătate se pot abona adre- 
sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- 
Import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226 
București, str. 13 Decembrie nr. 3 


reprezentate recent 
în cinematografia noastră 
prin filmele Munţii în flăcări — 
La răscrucea marilor furtuni 
(scenariul: Petre Sălcudeanu, 
regia: Mircea Moldovan) 
şi Rug și flacără 
(scenariul şi regia: Adrian Petringenaru 
după romanul omonim 
al lui Eugen Uricaru) 


Anul XIX (217) 


București ianuarie 1981 


Prezentarea arlistică 
Anamaria Smigelschi 


Prezentarea grafică 
Ioana Moise 


Redactor şef: Tiparui executat la 


Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteiin — Bucureşti 


Ecaterina Oproiu 


27 


تھے مس 


Firesc ar fi — şi nu doar la început de 
an — să-i întrebăm pe realizatori nu numai 
la ce film lucrează, ci şi ce filme vor să 
facă. Ne propunem deci, o rubrică-serial, 
de răspunsuri la întrebarea: «Care este 
proiectul dumneavoastră următor?» — 
intrebare ce o vom adresa regizorilor, ci- 
neaștilor noștri. 


© Geo که ولو‎ 
Neapărat o comedie. Titiu provizoriu: 


«Weekend românesc». Lucrează la defini- 
tivarea scenariului lon Băieșu, Alexandru 
Struțeanu şi Geo Saizescu. Băleșu mi-a 
scris singur o comedie «Grăbește-te încet» 
pe care, de asemenea, aş dori s-o fac. Și 
tot ca proiect imediat următor, din ianuarie 
încep pentru televiziune primele pagini de 
«antologie a umorului românesc». 


6 Adrian Petringenaru: 

Cuvintu Tamediate cnd e vorba de pro- 
iecte cinematografice, pare căzut de undeva 
de pe altă planetă. Sint din ce în ce mai 
convins că, pentru cei care avizează sce- 
nariile, noi, regizorii, avem nu o viaţă, ci 
șapte sau șaptezeci de vieţi în piepturile 
noastre de aramă. Alttel nu s-ar putea 
explica seninătatea cu care ni se păstrează 
in aşteptare proiectele pe care le înaintăm 
ji la care nu primim nici un răspuns cu 
lunile, uneori cu anii. Decupajul «Femeia 
din Ursa Mare» a fost aprobat din luna 
mai 1980 de Casa de filme 5 şi de comisia 
de specialitate ACIN. Ar fi trebuit să si 
fie pe ecrane. Era un film contemporan. 
Va fi probabil, cind se va face... un film 
istoric. Numiţi-l, dacă vreți, «Proiectul meu 
imediat». Despre cele aflate în alte etape, 
pot cu atit mai putin vorbi. 


© Teerns senesi 
«Omul cu mirtoaga», o adaptare după 


G. Ciprian şi «De dragoste», un scenariu 
scris de George Buznea, o poveste de ac- 
tualitate, într-un sat. Evident, cum arată și 
titlul, o poveste de dragoste. 


e Malvina 477 

«Liniştea din adincuri» (Tovarăşii). Sce- 
nariul e gata de intrare în producţie. Sper 
să-l filmez în primăvara acestui an şi să-l 
termin în cinstea aniversării Partidului. 


© Mircea Daneliuc: i 

Am predat două scenarii la care aștept 
aprobarea pentru intrarea în producție. 
«Omul din vis», o ecranizare după Cezar 
Petrescu şi un scenariu original «Conform 
scenariului», un film de actualitate despre 
cimematoaratie. Lucrez la un scenariu «Vo 
cile nopții» după romanul lui Augustin 
Buzura. 


© iulian Mihu: 
«Premiul Nobel pentru propagandă anti- 


alcooiică» e un scenariu pe care l-am scris 
şi aştept aprobarea să-l filmez. 


0 iosit Demian: 
Un scenariu al lui Petre Sălcudeanu, un 
scenariu al meu de actualitate, intitulat 


«Premiul», un film muzical pe care demult 
aş vrea să-l fac, un scenariu despre Brân- 
cuşi... Proiectul imediat următor va fi cel 
care va fi gata mai întii. 


e Timotei Ursu: 

Două. «Herghelia», un film după nuvela 
«Vınatoarea de cai» a lui ۱٥١ Bledea şi 
«Cartul clinelui», un film de mare suspens, 
după un scenariu propriu, a cărui acţiune 
se petrece în Atlanticul de Sud, pe un 
trauler al tlotei române de pescuit oceanic. 


| 
| Nr. 1 


Anul XIX (217) 


Revistă a Consiliului 
Culturii şi Educatiei Socialiste 
Bucureşti ianuarie 1981 


Filmările s-au terminat. 
Filmul abia începe! 


Maria- Mirabela 


O călătorie în lumea basmului. 
Sau: Gopo despre Creangă 


mările. Aproape gata şi montajul. Lucrez 
la post-sincron, cu inginerul Dan Ionescu. 
Fetitele (Medi Marinescu şi Gilda Mano- 
lescu) nu vor fi dublate. Se descurcă ex- 
celenti Am început înregistrarea dialogu- 


rilor şi pentru personajele desenate și... 


animate. Oaki, 0۳086018, va împrumuta 
vocea Andei Călugăreanu. Scăpărici, licu- 
riciul fără sclipici;e Mihai Constantinescu. 
lar Omide, fluturașul care n-are curaj să 
zboare: Paula Rădulescu. Aşteptăm de la 
studioul de filme de la Moscova probele 
de mişcare. Partea de animaţie e realizată, 
cum se știe, la Moscova, în regia Natașei 
Bodiul. Filmul este o coproducție româno- 
sovietică. Titlul definitiv: Maria-Mirabela 


Pot spune că lucrările recentei Plenare a 
C.C. al P.C.R. m-au incurajat în finalizarea 
acestui film. Aştept cu încredere opinia 
spectatorilor şi... a criticii». 

Dorel Vișan: «La inceputul filmărilor 
mi-am propus să fac un personaj cu dis- 
ponibilităţi de a fi original acolo unde se 
lucrează și cu șşabloane. După terminarea 
filmărilor, am avut credința că în mare parte 
am reuşit. În urma vizionării materialului 
și a faptului că unii au găsit că «primul 
secretar din film e prea original», credinta 
mi s-a transformat în certitudine. Dar... 


` «mi-e frică de trădare Aud parcă hirşiitul 


gresiei unde se ascut foartecele obtuzităţii 
şi fricii (frica de cine? de ce? poate de 
locul călduț...). S-a împămintenit în cultura 
noastră şi nu numai în cultură, credința că 
a spune lucrurilor pe nume e o atitudine 
curajoasă. -Eu cred -că are curaj cel care 
intră în cușca unui leu sau ia taurul de 
coarne. Dar a spune adevărul nu înseamnă 
curaj ci altceva: angajare, atitudine etică și 
responsabilă, rezultante ale codului unei 
societăți care-și propune să fie dreaptă și 


„umană, Filmul Probleme personale, asa 


eum este el făcut, cu implinirile şi neimpli- 
nirile lui, poate să fie încă un impuls pe 
drumul dezbaterii adevărului realității noas- 
tre contemporane pe ecran. Drum jalonat 
în cinema, dar încă firav şi timid. Cred câ 
oamenii de bună credinţă vor înțelege lucrul 
acesta în spiritul îndemnurilor repetate de 
a pune de acord fapta cu vorba, în spiritul 
unei întrebări care se rosteşte în film, o 
intrebare pe care o pune un muncitor cin- 
stit: «pe cine mințim noi, tovarãşe prim?» 


O epocă istorică, 


dar nu un film istoric 


| «Cum e filmul Punga cu libelule?» 1 2 
| reporterul pe regizorul Manole Marcus, în urmă 
ema cu trei luni, pe platoul de filmate. Revenim cu 
= ! “aceeaşi întrebare, la incheierea filmului. 
Manole Marcus: :Punga cu libelule e gata. 
Adică în copie standard, pregătit pentru premieră. 
Cred că a ieșit bine, adică intențiile s-au finalizat 
așa cum le gindisem înaintea filmărilor. Nu cred că e o reconsti- 
tuire istorică, ci mai curind o stare de spirit a acelor ani. Altceva, 
decit un film istoric. Nu e nici «clasicul» film antifascist, văzut 
și răs-văzut. Am încercat să fac altceva... şi cred că am reuşit. 
Aş vrea să spun acest lucru cu mai multă modestie şi, dacă 
n-am izbutit, vă rog să citiți astfel declarația de mai sus. Specta- 
torul ideal al acestui film? Spectatorul anului 1981. 


Grupaj realizat de Roxana PANĂ - 


Regizorul 
Ion Popescu 
Gopo 
într-unul 
din 
momentele 
«liniştite» 
de creaţie 
la filmul 
Maria- 
Mirabela: 
cu Medi . 
Marinescu 
şi Gilda 
Manolescu, 
interpretele 
principale 


«Un astfel de film nu poate 
fi făcut decit de E care 
cunoaşte, care 6 acà 

8 și film cu actori şi film cu 
۱ desene animate, trebuie să 

_| fie un bun desenator şi să 

facă în așa fel incit toți cola- 

borațorii lui să creadă că într-adevăr acolo, 

pe piatră, pe umăr sau pe marginea paha 

rului se află un fluture, un licurici, o bros- 
cuță». : 

E declaraţia regizorului lon Popescu Go- 
po, în timpul filmărilor la Maria-Mirabela 
(Utlu de lucru: «Fată bună, fată rea»). 

În ce fază se află acum filmul? 

lon Popescu Gopo: «S-au încheiat fil 


S-a numit inițial «Cădere lı- 

beră», fiind vorba de o adap- 

tare cinematografică («nu o 

ecranizare» precizau atit sce- 

' naristul Grigore Zanc cit şı 

regizorul David Reu) a ro- 

manului cu același titlu de 

Grigore Zanc. Acum, la încheierea filmări- 

lor, titlul s-a schimbat Probleme perso- 
nale. 

Cit ati realizat din ce v-aţi propus? 
S-a moditicat ceva din premizele sce- 
nariului? intrebari pe care le-am adresat 
'egizorului David Reu şi unuia din inter- 
preţii principali, Dorel Vișan, în perioada 
de post-sincron a filmului, ; 

David Reu: «La incheierea filmărilor 
m-am convins că premizele au fost continuu 
imbunătățite datorită colaborării cu o echi- 
pă de prestigioși actori şi a unui operator 
de excepție, Anghel Deca. Actorii care au 
interpretat rolurile principale — Traian 
Stănescu, Dorel Vișan, loana Crăciu- 
nescu, Liliana Tudor, Mircea Anghe- 
lescu — au realizat partituri convingătoare 
si emoţionante. Priza directă funcționează 
eticient, putind pe alocuri să repare unele 
rezerve ale spectatorilor din ultima vreme. 


Personaje contemporane, întrebări incitante 
(Dorel Vişan şi Traian Stănescu 
în Probleme personale) 


O expediţie, o excursie... şi 
în cele din urmă o croazieră 


..«Ce am eu în cap cu filmul ăsta scapă pe ici, 
pe colo prin nebăgarea de seamă a recuziterului 
sau a şoferului. Dacă reuşesc «să-i fur», mai 
apare ceva pe ici, pe colo din ce-am vrut să fie»... 
tragment din interviul dat de regizorul Mircea | 
Daneliuc cu două luni în urmă. Se filma pe atunci | 
Excursia. Acum filmul s-a terminat și se nu- 
meşte Croaziera. 
— Doar titlul e cel care s-a modificat în timpul filmării? 
Mircea Daneliuc: «Filmarea în sine modifică. Mai ales acum 
cînd în cinematografie, în producţia efectivă de film, se lucrează 
mai greu ca niciodată. Asta nu înseamnă că am făcut rabat de 
calitate. Dar desigur, de la prima intenție, de la filmul acela visat 
în perioada de scriere a scenariului şi pină la copia standard, e 
o distanţă. Şi nu numai de timp. În rest, nu știu. E încă prea 
proaspăt filmul, ca să-l contemplu din unghi obiectiv. Cum aș 
dori să fie spectatorul ideal al filmului Croaziera? Fără preju- 
decăți». 


Amprenta unei 


Ciţiva 
dintre 
călători: 


` anor: naje 
(Eniko pe 


Florin Tanî se. 
şi Paul Lavi 
în Croazieră