Mihai David — Cum am devenit legionar — Gazeta de Vest 1992-1993

BLITZ MAGAZIN. 





MIHAI DAVID 


"CUM AM DEVENIT LEGIONAR” 


În 1922, cînd studențimea română, copleșită în 
universități de numărul evreilor, a pornit lupta 
împotriva lor, eram în clasa a doua a şcolii normale 
din Piatra-Neamț. Deși viața în internat era aproape 
claustrală, ecoul acestor lupte pătrundea şi la noi. Le 
urmăream cu simpatie și admiraţie, mai ales că în 
judeţul Neamţ era un grup de studenți foarte activi, 
în fruntea cărora se situa Mihai Bicleanu, student la 
medicină, ca şi ajutoarele sale, frații Creţulescu 
Aceştia mergeau prin sate și îi lămureau pe țărani 
asupra rostului acestor lupte. Din toamna lui 1924, 
acestui grup i,se alăturase și fratele meu mai mare, 
Neculai, care devenise și el student medicinist. În 
1923 se înființase Liga Apărării Naţionale Creştine 
(L.A.N.C.). sub preşedinţia profesorului A.C.Cuza, 
decanul Facultăţii de Drept de pe lîngă Universitatea 
din laşi. El era inspiratorul și conducătorul indiscuta- 
bil al. acestei mișcări naţionaliste. care, din lași se 
întinsese în toate Universitățile din țară. 

Guvernul liberal prin unealta sa, prefectul de 
poliție Manciu, a pornit o prigoană fâră precedent 
împotriva studențimii ieșene, arestînd și supunînd la 
torturi indescriptibile pe conducătorii ei, în frunte cu 
studentul Corneliu Codreanu. Corneliu Codreanu 
l-a dat în judecată, dar Manciu,care a fost decorat 
în loc,să fie pedepsit pentru barbariile sale, ajunsese 
să se.creadă infailibil, şi în plină şedinţă de judecată 
se repede să-l lovească. Acesta, în legitimă apărare, 
scoate revolverul și îl împușcă. Este arestat, dar toată 
Şiudețimea din țară -și nu.numai ea -este alături de 

„ Astfel, cu toate zvircolirile guvernului și urletele 
ii jidovești în frunte cu "Adevărul" şi "Dimineaţa", 
Corneliu Codreanu este achitat de Curtea cu Juri din 
Turnu. Severin. Eliberat după un an de detenție, este 
purtat în triumf pînă la lași. Chipul său care exprima 
nu Trumai tinerețe și frumuseţe ci mai ales hotărire 
și curaj, circula prin țară ca o icoană. Costumul 
național în care umbla tot timpul, îi venea ca o aură 
împărătească, dîndu-i un farmec ce te atrăgea fără 
voie. De aceea și eu, de cum i-am văzut fotografia, 
am și. îmbrăcat costumul naţional deși eram încă pe 
băncile scolii. Toate evenimentele desfăşurate cu 
începere de la 1922 creaseră în jurul cuziștilor un 
puternic curent de simpatie, așa cum au dovedit-o 
alegerile din 1926, cînd L.A.N.C. apătruns în Par- 
lament pentru prima oară, cu zece deputaţi. Între 
aceștia a fost şi unul Luca, din Bacău, ales în judeţul 
Neamţ. Toţi simpatizanţii s-au bucurat.căci vedeau în 
aceasta un început promiţător. 

Dar în curînd, o mare nenorocire s-a abătut 
asupra acestei organizaţii. A.C.Cuza exclude din Ligă 
șapte din cei unsprezece deputaţi; printre care se 
aflau şi trei dintre cei mai vechi şi mai valoroși 
luptători naționaliști. Cei excluşi au format o 
organizaţie aparte, Liga Statutară, și toate stăruințele 
şi rugăminţile lui Corneliu Codreanu, întors special 
de la: studii din Franţa, n-au izbutit să-i împace. 
Rezultatul s-a văzut imediat. La alegerile anticipate 
din 1927, nici una din cele două organizaţii n-au mai 
intrat în Parlament. 

În acel an, 1927, absolvisem şcoala normală și 
fusesem numit învăţător într-un sat din Cetatea Albă, 
iar în anul următor am fost detașat la Sibiu. În 
1929/1930 îmi făcusem serviciul militar la şcoala 
militară de ofițeri în rezerva din Bacău. Datorită 
acestor împrejurări, frămîntările din mişcarea naţion- 
alistă nu le cunoşteam decît din relatările tendenţio- 
ase ale presei. Totuşi, simpatia pentru L.A.N.C. şi 





profesorul Cuza nu se stinsese în sufletul meu, ci 
ardea înăbușit ca lava dintr-un vulcan, gata să 
izbucnească din moment în moment. Acel moment 
s-a ivit în luna mai a anului 1931. Diabolicul Rege 
Carol al Il-lea, probabil pentru a-l compromite şi mai 
mult decît era, adusese la putere pe profesorul 
Nicolae Iorga, numit pe vremuri "Apostolul Neamu- 
lui”. Dar pentru că partidul "apostolului" era ca şi 
inexistent, s-a aranjat ca partidul liberal să-l ajute 
în alegeri. 

Odată cu începutul anului şcolar 1930/1931, ajun- 
sesem în sfîrșit învățător în satul Ghindăoani din ju- 
dețul Neamț, unde mă născusem cu douăzecişitrei 
“de ani mai înainte, iar cu mult înaintea mea, în 1845, 
se născuse filosoful Vasile Conta - cel care în 
Adunarea Constituantă din 1879 se opusese cu 
succes acordării de drepturi politice evreilor. 

Dintr-un sentiment de mîndrie şi patriotism local 
(eram doar consăteni), studiasem în iarna aceea 
opera filosofică a lui Vasile Conta și citisem şi 
răscitisem celebrul său discurs, aşa că atunci cînd 
au apărut în sat oratorii electorali eram E 





"în formă”. 
Adunarea s-a ţinut în fața casei natale a filosofului, 
care era mai mult o ruină. A început să vorbească 
avocatul Pşepelinschi Leon. care fusese Prefectul 
județului în ultima guvernare liberală. În discursul 
său a început să aducă osanale partidului liberal, 
afirmînd că el a stabilit monarhia în România, că a 
încurajat comerţul și a dezvoltat industria, că a făcut 
împropietărirea țăranilor. Eu îl tot întrerupeam. 
Crezînd că sînt un flăcău din sat, căci prin costumul 
naţional cu. care umblam îmbrăcat nu mă deose- 
beam de ceilalţi, a strigat necăjit: "Văd acolo un tînăr 
care mă tot întrerupe. Dacă are ceva de spus, eu 
îl poftesc să vină aici, în faţa tuturor, și să vorbească. 
Vom avea astfel o întrunire electorală ca în Anglia, 
unde adversarii vorbesc de la aceeași tribună”. Eu, 
în contra așteptărilor sale. m-am și urcat pe 
jumătatea de prispă mai puţin ruinată şi am început 
astfel: Mulţumesc domnului Pşepelinschi că-mi dă 
voie să vorbesc aici, în satul meu, dar eu cred că 
dumneavoastră, dragi consăteni, sînteți cei, mai în 
drept să-mi daţi voie. De aceea vă întreb: Îmi daţi 
voie sau nu să vorbesc? - Vorbeşte, vorbește, 
domnule învăţător! au strigat oamenii în cor. Erau 
foarte curioşi să afle. ce le voi spune, deoarece, pînă 
atunci, nu-mi exprimasem niciodată, către nimeni, 
ideile și sentimentele mele politice. După acea 
introducere, am combătut fiecare din afirmaţiile 
domnului Pşepelinschi, arătînd că liberalii l-au 
detronat și alungat din țară pe domnitorul Alexandru 


loan Cuza pentru că acesta, ca un adevărat părinte , 


al țăranilor, ridicase biciul iobăgiei de pe spatele lor 
și le dăduse pămînt. În privința monarhiei, am arătat 
că, nu mai departe decît cu doi ani în urmă, nici 
nu era voie să se pomenească numele actualului 
rege, pe care ei îl alungaseră din țară. Că au 
încurajat comerțul și au dezvoltat industria? Dar cîţi 
negustori români sînt în orașele ţării? Ale cui sînt 
marile fabrici din țară? Pădurile din Munţii Apuseni 
sînt ale lui Tischler Moor iar bieţii moţi plîng prin 
tară: "Munţii noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă- 
n poartă”. Acesta e binele pe care ni l-au făcut 
liberalii. Au vîndut toate bogăţiile țării. Nu degeaba, 
în fiecare consiliu de administraţie a! marilor 
întreprinderi se afla cîte un membru al partidului 


liberal... 
E] 


VA URMA 


GAZETA DE VEST, SEPTEMBRIE 1992 


Recen pe 


cîmpul de la 
'Ţebea s-a 
desfășurat o. fru- 
moasă  manifes- 
tare culturală 
românească. Prin 
măiestria şi 
trăirea lor _in- 
terioară, interpre- 
ţii au reușit cu 
succes .. să 
transpună în 
cîntec. fiorul 
naţional 
românesc. Nu mai 
pulin frumoasă a 
fost și 








Negrean 
Brudaşcu. : 

O mică nedu- 
merire avem noi 
(şi ar trebui 
aibă fiecare 
român adevărat); 
solista mai sus 
amintită cînta un 
cîntec din care 
extragem un frag- 
ment  semnifica- 
tiv: "Mulţi âu vrut 
să-l facă 
(pămîntul 
românesc, | n.n.) 











paşalic turcesc, 
provincie  maghi 
ară sau district 
nemţesc, dar 
apa trece, pietrele 
rămîn ...” 

De parcă de 
jumătate de veac 
sîntem liberi ca 
păsările cerului 
Comuniştii ! 




















au vrut să ne facă 


mai nimica, 
numai că, din 
întîmplare, ne-au 
ocupat cu tancu- 
rile și ne-au trans- 
format din Regat 
român naţional și 
unitar în repub- 
lică popular - 
muncitoreașcă so- 
vietică ... 





27 


SERIAL 





CUM AM DEVENIT LEGIONAR 


de Mihai DAVID 


E & 





Am arătatapoi lupta pe careo duce A. C. 
Cuza şi am încheiat cu o fabulă: 

Vulpea a invitat la masă pe cocostire şi 
a pus. mîncarea pe o farfurie întinsă. Ea, cu 
limba ei cea lată a mîncat într-o clipă 
mîncarea din farfurie, iar bietul cocostirc abia 
dacă a putut ciupi ceva cu ciocul lui cel lung, 
Aşa e și cu binele pecare l-au făcut liberalii. 
S-au folosit de toate bogăţiile ţării, iar noi am 
pățit ca bietul cocostire. Povestea însă nu e 
gata. Adoua zi cocostîrcul a invitat şi el pe 
vulpe, dar a pus mîncarea într-un ulcior, şi-a 
vîrît ciocul în el și a mîncat tot, iar vulpea se 
învîrtea ca turbată în jurul ulciorului și n-a 
putut să mănînce nimic. Am încheiat astfel: 
”Să facem și noi la fel ca cocostircul. Să 
punem astfel voturile încît să se învîrtă vulpea 
liberală cu limba scoasă în jurul urnelor și să 
nu poată găsi nici unul.” 





* -Aşa, aşa vom face domnule 
învăţător, au răspuns oamenii rîzînd cu poftă. 
În faţa acestei situaţii, Pșepelinschi şi ceata 
lui au luat-o repejor spre | mașina cu care ven- 
iseră. lar cînd să se urce în mașină, Gh. Stahi, 
un invalid din cătunul Valea Mare, s-a apropiat 
deeispunîndu-le: "Ar trebui să vă tăiem gîtul cu 
cuțitul”, și a făcutun semn cu mîna la gîtul lui, 





cum artrebui făcută această operaţie, ceea ce |- 
a făcut pe domnul Pșepelinschi să strige voin- 
icește:"Dă-i drumul, şofer!” 


A doua zi am fost chemat lă revizoratul 
şcolar și la judecătorul de instrucţie. DI 
Pşepelinschi mă reclamase la ace 
că sărisem la el cu cuțitul. Auzind explicaţiile 
mele, judecătorul de instrucţie mi-a spus: 
"Tinere, tinere, cum te văd eu, ai să ai de 
suferit”. l-am răspuns că ştiu aforismul"Cine 
vrea să spună adevărul să se pregătească de 
suferință” și am adăuga! cu mîndrie că sînt 
pregătit. 




















Reclama domnului Pșepelinschi, cît și 
povestirea celor întîmplate la Ghindăoani atât 
de el cît și de persoanele care îl însoţiseră, m- 
au făcut deodată cunoscut în tot judeţul. Ac- 
esta a fost singurul efect, că de speriat nu m-am 
speriat deloc, ba dimpotrivă. Chiar în ajunul 
alegerilor am ţinut la Piatra Neamţ o confer- 
inţă despre filozoful Vasile Conta, iar a doua zi 
am fost delegatul I,.A.N.C. la secţia de votare 
din Bălţătești. 








Nu mult după alegerile generale, s-a ivit 
o vacanţă parlamentară în judeţul Neamţ. 


Mihail Manoilescu, ce fusese capul listei 
guvernamentale, fusese numit guvernatorul 
Băncii Naţionale. Pentru că lista guvernului 
fusese aleasă în întregime, pentru postul rămas 
vacant, s-au fixat alegeri parţiale. Și-au depus 
candidatura toate partidele politice, de la liber- 
ali pînă la comuniști (Blocul muncitoresc 
țărănesc). Și-a depus candidatura și Corneliu 
Codreanu, șeful Gărzii de Fier, organizaţie 
naționalistă despre care nu știam aproape 
nimic. Pe Corneliu Codreanu nu-l văzusem 
niciodată, decît în fotografii. Abia acum am 
avut prilejul să-l văd la o întrunire ce avea loc 
în sala teatrului din Buhuși, în carea vorbit și 
el și tatăl său, lon Zelea Codreanu, vechi 
luptător naţionalist, ce fusese exclus din 
L.A.N.C. de către profesorul A.C. Cuza. Nu se 
adunarea şi hotărîrea mea era luată. 
vota pe cl, pe'Gorneliu Codreanu, de 
dragul căruia îmbrăcasem și eu costumul 
naţional. 















Într-o seară, pe la începutul lunii au- 
neri, cam de vîrsta 
tă pe rînd: Răţoi, Pintilie, Stoe- 
nt legionari, că i-a trimis 
Căpitanul care _vorbise cu Bicleanu şi obţ- 
inuse sprijinul său. l-am primit cu bucurie şi 
pînă după miezul nopții am stat de vorbă de- 
spre Legiune și Căpitan și am auzit pentru 
prima dată cîntecele legionare cunoscute aaa 





gust, îmi bat în poartă trei 
mea. Se pre 











"Ștefan Vodă al Moldovei 
Fost-a pe la noi prin munţi 





găsit în codrii noștri 
Șoimi viteji, războinici mulţi. 
Tot așa, tu, Căpitane, 








Urcă pe-ale Putnei 









De legionari flăcăi. 


Ştim că tu, de multă vreme, 
Aprig lupţi, caun erou, 

pi tara, care geme, 

-i dai un suflet nou. 

Să nescapi pe noi, țăranii, 
Care uferim d n greu, 











Netotsug mereu, mereu. 


Tudora Vrîncioaia este 
Numele ce-l purtăm noi, 





Căci străbuna din poveste 
Ne-a dat sînge de eroi 
Acest sînge, pentru tine 












a a clipă vine 
“Vara să ne-o apărăm. 


Tu, Gpdrene, eşti nădejdea 
CGene- “pla -oCeldin Cer 
d desnădejdea 
Garda ta de fier. 

stii, în mînă cnutul 
Şi românii nu mai pier, 
Căci vor sta mereu sub scutul 
Miîndrei noastre Gărzi de Fier. 











A doua am. şi trecut la acţiune. 
Împreună cu cei trei. tineri, am afiş 
satul manifeste cu chipul Căpitanului , 
îndemnînd pe oamenii pe care-i întîlneam să 
voteze gardul de fier, semnul Gărzii de | 
ziua următoare, cei trei tineri au plecat în altă 
parte. 'Tot judeţul cra împînzit cu legionari 
veniţi din. Vrancea, 'Lecuci și Galaţi. Ziua, 
cîntînd cîntece legionare, î îi ajutau pe țărani la 
lucru, pe cîmp, iarace le dădeau de mîncare 
şi-i gă/duiau. Astfel luau cunoștință de rostul 
upta legiunii. 

































Nici celelalte partide nu stăteau cu mii- 
concentraseră fruntașii de 
seamă, de la centru. Dar aceștia nu munceau la 
cîmp şi nu cîntau. Alergau pe şe ele, în goana 
automobile! lor şi aruncau manifeste şi nu 
pulcau contact cu țăranii decît dumini 

În ziua alegerilor, am fost delegatul Le 
giunii la secţia de votare din Bălţăteşti, ; avind 
în interiorul secţiei de votare ca  asistent-ob- 
servator pe ţăranul C. Astanei din Valea Seacă, 
cutoată ziua m-am luptat cu puhoiul adversar 
ilor, combătîndu-i cu înverşunare cu argu- 
mente cunoscute, presărate cu proverbe, fab- 
ule şi glume. 


























Rezultatul a fost mai mult decît 
tisfăcător. Garda de Fier a oblinut cel ma 
mare număr de voturi. La fel şi la celelalte 
secţii de votare din judet. Astfel, Căpitanul a 
fost ales deputat de Neamţ, fiind primul şi deo- 
camdată singurul deputat legionar în Par- 
lament. Acest neașteptat succes al legiunii a 














stîrnit o adevărată furtună în toată presa. 
rîndar, în frunte 
"Dimineaţa cu 





Majoritatea ziarelor din 
cu "Adevărul cu minciuni 
perciuni”, cum le numea A.C. 
ce să mai inventeze spre a-l ponegri. lor li s-a 
alăturat și Pamfil Șeicaru, directorul ziarului 
"Curentul”, care îl acuza pe Căpitan de dema- 
gogie, spunînd purta cu el la întruniri 
un medic muribund care striga: "Fraţilor, 




















pe Corne 
doctorul Mihai Bicleanu îndemnase pe cuziști 
să-l voteze pe Căpitan, darel, bietul, era atît de 
bolnav că nu se putea ridica din pat, d-apoi să 
meargă la întru! să strige! Dar lon 
Dumitrescu, primul său redactor, a seris tot în 
"Curentul” un foarte frumos articol intitulat 
"biruința de la Neamț”. Într-adevăr, era biru- 
inta, 






Pe Căpitan nu l-am cunoscut personal 
decît toamna, cînd venise la 
înmormîntarea lui Mihai Bicleanu, care se 
slinsese în casa 








părinților ; săi, din satul 





ale, care, aflindu-se 
ră ca simpli 
mele cu diferiţii ad- 


în vilegiatură la Văratec, 
spectatori la polemicile 
versari. 

De atunci, legăturile noastre au fost tot 
În curind mi-a trimis o sumă de 
-i dau unui locuitor din Valea Seacă, 
e ajutor, că-i arsese casa. Mai tîrziu 
ţi bani, să-i cumpăr un suman de 













Ghindăoani. 


La începutul ci, legiunca avea ca organ 
publicistic revista "Pămîntul  Strămoșese”, ce 
apărea la Orăștie, prin grija şi jertfa materială 
a părintelui protopop Ion Moţa. Din cauza 
greutăților materiale încetase apariți 
Pentru unitatea şi activizarea organiz; 
cra absolut necesară o publicaţie legionară. 
Căpitanul voia să cumpere o tipografie pe care 
să o instaleze în clădirea Căminului Cuhural 
Creştin din laşi ridicat cu palmele lor de le- 
gionarii ieşeni. Tipografia costă însă bani 
mulţi şi dacă legionarii erau plini de avînt, 
erau săraci lipiţi pămîntului. ăpitanul a lansat 
atunci ideca forma unui Comitet de o 
mic, din care puteau face parte legionarii ci 
puteau subscrie cîte 50 lei pe lună, timp deun 
an. Am trimis imediat toată suma şi tot 
am primit şi carnetul de membru al acestui 
Comitet, şi insigna Crucea Albă. Deşi legion 
arii crau s oritate studenţi care nu 
îmordeauna aveau cu ce-şi amăgi foamea, cu 
ajutorul acestui Comitet, tipografia a fost 
cumpărată, asigurîndu-se astfel apariția zia 
rului legionarii”. 

În acel timp, în câteva sate de peste 
Bistriţa, din judetul Neamţ, autorităţile bătus 









































































eră pecîţiva ţărani care țineau stilul vechi. 
In legionarii”, lon Banca a scris un articol în 
care condamna barbaria autorităţilor, arătînd 
că legile ţării garantează libertatea credinţei, 
așa încît nimeni nu poate fi pedepsit pentru 
credinţa lui. 


Citind acest articol, m-a impresionat 
neplăcut invocarea libertăţii de credință, mai 
ales că nu spunea nimic despre greşeala stil- 
tilor care prin acţiunea lor ştirbeau uni- 
tatea Bisericii șia Neamului. De aceea am scris 
Căpitanului: "Eu credeam că legiunea îşi are 
rădăcinile adînc înfipte în religia noastră 
creștină şi acum văd că Banca spune că 
fiecare poate să creadă ce vrea » "Totodată am 
un articol asupra acestei probleme, în 
care condamnam brutalităţile autorităților 
arătam că persecuțiile sînt cea mai 
metodă de combatere a credințelor ri 
transformă victimele în eroi 
aceasta întăresc credința celor persecutați. 
Dam ca exemplu măcelărirea hughenoților îi în 
ră noapte a Sfintului Bartolomeu 
războaiele religioase care au însîngerat lu 
ropa. Deplîngeam suferințele celor maltrataţi 

îi îndemnam să nu se lase înşelaţi de 
răuvoilori care caută să spargă unitatea 
ncamului şi a credinţei î Dacă am 
fi constatat că prin schimbarea calendarului s- 
ar [i adus vreo știrbire credinței noastre, noi, 
, n-am fi protestat? le făgăduiam c 
atunci cînd vom putea, vom veni între ci 
stăm de vorbă ş 





















































Căpitanul mi-a ă liber- 
tatea de credinţă este din punct de vedere ju- 
ridic, dar cine este legionar, trebuie să fie în 
primul rînd creştin. Imi comunica apoi că a 
trimis articolul meu spre a fi publicat şi în inter- 
venţia sa în Parlament a citat întocmai ideile 
mele asupra efectului pe care îl au perse- 




















Asifel, încet-încet, pătrundeam tot mai 
adînc în rîndurile Legiunii. Prin februarie 
1932, se declară o nouă vacanţă  parlamen- 
tară în judeţul Tutova. Garda de 1 
candidatura profesorului lon Codreanu. 
iarnă cumplită, cu viscole și geruri mari. 
tanul mi-a scris cîteva rînduri rugîndu-mă 
ducă am colegi cunoscuţi pe acolo, să le scriu 
îndemn să vote; 





















GAZETA DE VEST, OCTOMBRIE - NOIEMBRIE 1992 37 


SERIAL 


n-aveam, dar l-am convins pe fierarul 
Gh.Ungureanu din Tg. Neamţ, care pe vremea 
aceca era văduv şi fă plece la 
Bîrlad. iira-un bărbat voinic, dar cu sufletul 
blind şi bun capfîinea caldă. A intrat în echipa 
lui Neculai Totu și printre altele, au atacat pos- 
tu! de jandarmi din satul Băcani, unde s 
ți cîțiva ţărani care împrăștia 
manifeste legionare. Din București, au plecat 
pe jos cîteva echipe de legionari. Cu toată 
teroarea deslănțuită cu o furie oarbă, şi de 
data aceasta Legiunea a învins toate partidele 
politice. 















Era un mare succes moral şi, într-o 
măsură mai modestă, și unul. financiar, căci 
diurnele deputaților legionari nu intrau în 
„buzunarele lor, ci în casicria organizalici. Se 











putea astici mări numărul publicaţiilor 








al manifestelor și se puteau face deplasări prin 
țară în vederea organizării. Din păcate, peste 
cîteva luni, guvernul condus de N.Iorga, care 
nu plătise salariile funcţionarilor cu lunile 
adusi țara. în pragul revoluţiei, fusese 
înlăturat și înlocuit cu un guvern naţional 
țărănist sub conducerea lui Vaida Voievod, În 
aceste împrejurări, bruma de fonduri rămase 
după achitarea datoriilor, a fost cheltuită cu 
depunerea listelor. 











La Neam, pe lista "Gărzii de lier”eandi- 
dau în ordinea ce urmează: Corneliu Codre 
anu, Nuţu lişanu, colonelul Neculce 
învățătorul N, Rafailă de la 'Tg. Neami. Nuţu 
anu era un industriaș și negustor [orestie 
din Piatra Neamţ. Se cunoştea cu Căpitanul din 
vremea studenţiei și la alegerile parţiale din 
august 1931 îi dăduse un maresprijin material 
Colonelul Neculce era originar din satul Ne 
greşti de lîngă Piatra Neamţ şi era un agitator 
înnăscul. Cu cîţiva ani mai înainte condus 
greva muncitorilor de la fabrica de postav. din 
Buh recentse remarcase prin agitația pe 
care o dusese în judeţul Suceava împotrivă da 
toriilor agricole. Acolo candida. în Iruntea lis 
i. Învățătorul 1.Rafa „cra absolvent 
secţiei pedagogice a Universității din Bucureş 
şi, ca atare, cra socotit învăţător de frunte. Nici 
unul nu cra legionar, ci doar simpatizanți. 






































În april » 1932, cînd se împlineau 50 de 
ani de la moartea filozolului Vasile Conta, am 
organizat în Ghindăoani o serbare comemora 
tivă la carea participat şi colonelul Chiriac 
Conta, fratele filozofului, precum şi toate 
vîrturile culturale ale judeţului, în frunte cu 
prefectul. Dimineaţa, s-a făcut de câtre un 
sobor de preoţi în frunte cu protoicreul, slujba 
religioasă. în biserica în care slujise tatăl 
filozofului. După sfirşitul cei, slujba „para; 
tasului s-a oficiat în curtea bis 
lua part arc nu încăpuse! 





















“Tot acolo în curte în faţa a sute de ascultători, 
opera filozotului, 


am vorbit despre viața 
scoiînd. în evidenţă creştinismul său. Au mai 
vorbit, din alte puncte de vedere, prolesorii 
Vasile Ghiţescu şi Virgil Dobrescu. 











După această primă parte a 
oaspelii au fost invitați la ma: 
şcolii. Cînd masaera în toiul ci, în 
din faţa şcolii au izbucnit urale puternice. 
Sosise Căpitanul! Oamenii îl ridicaseră pesus 
l-au adus pe umerii lor pînă în pragul 
şcolii. Musafirii s-au schimbat la față, dar asta 

































nu m-a împicdecal să-l prezint reala în 
pes Seti oala mes 














4 poarte cu cinste numele filozăf- 
sa localul de “faţă era cu totul 








dar numai 





'ăpitanul a depus suma guitar 


Comemorarea lui Conta la Ghindăoani 
a fostşi unfeldetestal popularității de care se 
bucura Căpitanul în judetul Neamt. Cu puţin 
timp înaintea programului artistic, au răsunat 
din nou urale. Erau legionarii din Buhuşi. Al 
motiv de supărare pentru oficialit SII] 
începere de i doua zi, m au acuzat că am trans 
format. comemorarea lui Conta într-o 
întrunire legionară. 












Cu acest prilej, l-am cunoscut pe Nutu 
anu. Venise împreună cu Căpitanul şi două 
surori de ale lui. lira un tînăr cam tomnatec, 
încă nccăsătorit. În timpul cam pa 
ale l-am cunoscut şi mai bine. Era în stare să 
cheluiască oricit, dar n-ar fi scos o vorbă în 
întrunirile publice, De fapt, o singură dată a 
mers în propagandă prin judeţ, dar de vorbit 
n-avorbit. Această treabă au făcut-o ceilalu din 
maşină: 'Lotu, colonelul Neculce şi cu. După 
plecarea lui Fotu şi a colonelului, am rămas 
numai cu Rafailă, dar în curind aveam să 
rămîn şi fără el. 











i elector 











Într-o zi, cum treceam pe o stradă din 
Piatra Neamţ, Văd că se opreşte în dreptul 
meu-o maşină şi din ca coboară prefectul 
judeţului şi mă roagă să merg cu el să stau 
puțindevorbă u dl. Măcărescu (şe tul partidu 
lui țărănist, venit atunci la putere). l-am gă 
lingă clădirile ce-se ridicau pentru. piaţa 
orașului. Aîncepul să înşire 1ol ce făcuse pen 
tru binele orașului, adăupînd că locul meu 
este alături de el şi de partidul naţional 
țărănist. lam răspuns că cu mi am ales deja 
locul. şi am început să i arăt părțile negative 
ale activi sale, cum era aslultarea străzii 
“Stefan cel Mare, care costase multe milioane ş 
după doi ani eră numai gropi. l-am arătat apoi 
chiar clădirile ce se făceau atunci. în faţa 
noastră, cu cărămizile puse pe muchie -nu pe 
latul lor şi l-am întrebat dacă nu crede că 
se vor dărima. 

-Atunci vor muri cîțiva jidani şi 
bucura. 

Noi nu ne bucurăm de moaca 
nimănui, i am răspunseu, dar ne mihnim cînd 
ne gindim unde sînt banii prevăzuţi ca aceste 
clădiri să se facă cum trebuie. 

Pta cun fanatic, se adresă el.prefectu- 
lui, n-ai ce face cu cl. Apoi, adresîndu-mi-se 
mic, îmi strigă furios: 

Să stii că am i pun jandarmii la 
poartă, să nu te poti mişcă în judet. 

Voarte bine, am răspuns cu rîzind. Am 
cred că sînt ministru, că numai ci sînt păziţi 
a de bine. Jandarmi la poartă nu mi-a pus, 
dar întruniri mari n am mai putut face. Nuţu 
Eşanu mi-a pus la dispozitie o mașină cu care 
am cutreicra! tot judetul împrăştiind manifeste 
tînd de vorba cu oamenii pe care îi 
întilncam.. 
























vă veţi 




































ă 











intr-o duminică am plecut-în propa- 
gandă cu învățătorul Ratailă. Ca un candidat 
legionăr ce era, se îmbrăcase în costum 


38 GAZETA DE VEST, OCTOMBRIE - NOIEMBRIE 1992 





naţional, dar pe cap avea o pălărie tare de 
paie, care strica tot farmecul costumului. lira 
foarte vesel şi bine dispus, căci îl luasem cu 
mașina de acasă. Din Humuleşti ne-am îndrep- 
tat spre Vînători. Cînd intrăm în sal, ne 
întîlnim cu Măcărescu, care tocmai ieşea. În 
fata primăriei era o mulțime de lume care abii 
aseultase pe oratorii guvernamentali. Văzând 
atîta lume m-am bucurat, căci aveam cui 
vorbi. Am coborit vesel din maş nă, i-am salu- 
tat pe oameni cu "Bine v-am g; E 
început vorbesc. Cind devenis 

înflăcărat, din multime iese un ţăran voinic, îmi 
punc miinile în picpt și îneepesă mă zgud 
sisă mă înjure.. Nu m-am speriat deloc, ci ) am 
prins și cu de gulerul bondiţei, s 
libertatea cu care se laudă 4 
poale, minciuni, ca toteespun,” 

































um minciuni, mă? Haide în primărie 
să ţi arăt eu cîte a făcut partidul nostru! 


Merg cu plăcere, 
neavoustră, oameni buni 
nuspun mincitini 


poftiţi şi  dum- 
ă vă convingeţi că 






National ţărănistii făcuseră un tablou 
forografic cu cca ce realizaseră în judeţ. În 
el. figura și clădirea unei şcoli cearfi. ridi- 
cat-oin Craăcăoani. Se ridi într-adevăr, dar 
în Cracăul Negru, nu în Crăcăoani, cum scria 
în tablou. Cînd am intrat în primărie, îl- întreb 
pe cruntul meu adversar: 

Domnule loşălău, (aflasem că 
cheamă) ai lost vreodată în anul acesta la Pia- 
ua? 
























Am lost, şi ce dacă am fost? Nu-mi dai 
tu voie? 

Da i fost, terogsă-mispui 
şi cum ui.avea în mînă Sfînta Cruce, ai 
dumneata în Urăcăoani şcoala aceasta care 
Ste pOzZată aci? 

Nu, nu este, au ri 
oameni. Etotşcoala veche. 









iva 





uns repede ci 








Voşălău măi Zis nimic, aşa că am 
ieşit învingător din primărie, ca Daniel din 
groapa cu lei. Ajungînd la poartă, unde mai 
cra încă multă lume, am strigat să nu se pol- 
rivească la minciuni şi să voteze "gardul de 
fier”. Am împărțit cîteva manifeste, apoi ne 
am urcat în maşină, Aici l-am găsit pe ha 
failă, candidatul. Se ghemuise într-un coli, cu 
pălăria cca tare trasă bine peochi, și nu zicea 
nimic. Pină la Mumuleşti n-a scos o vorbă 
Abia acolo i s-a dezlegat pentru a mă ruga să 
ina că să se dea jos, refuzând să-l 

cu mașina. de atunci n-a măi avut 
nici o legătură cu |giunca. 



































În aceste alegeri, la Neamt am 
obținut un loc, iar pe țară-cinci. Căpi- 
tanul, care fusese ales și la Putna 
(Vrancea), a optat pentru locul de 
acolo, lăsînd locul de la Neamț lui 
Nutu sanu. Era o recompensă 
pentru ajutorul dat la alegerea sa 
din vara trecută. Lucru frumos din 
partea Căpitanului, dar din al lui 
Nuţu Eșanu, nu. După alegeri a de- 
venit de negăsit. l-am trimis atunci 
prin poștă textul a două interpelări 
pe care aș fi dorit să le rostească în 
Parlament, atît pentru stringenta 
lor actualitate, cât și pentru a se re 

















imarca el însuși. Deși nu aveaalt- 
iceva de făcut decit să le citească, nici 
tît n-a catadicsit. Totuși a făcut și 
ceva bun. le-a dat lui Stelescu, 
irugîndu-l să vorbească el, ceea ce 
jdinsul a primit cu bucurie, căci 
astfel făcea dovada că e la curent cu 
mevoile ţărănimii. = 
i 








imeau cu trenul. $ 


În Transilvania, teroarea era și 
mai mare. La o adunare proiectată a 
se ține la Alba-lulia, bătrînul luptător 
naționalist lon Zelea Codreanu, la 
trecerea peste podul de pe Mureș, 


este lovit cu patul armei și arestat, 
deși ca deputat avea imunitate par- 


lumentară. La Izbuc, în judeţul Bihor, un grup 
de legionari ce vei E leze o tabără de 
muncă pentru ridicarea unei biserici, a fost 
bătut 








lăranii, spunînd că cei veniţi « 
făceau parte din "Gărzile negre” ungureşi 
todată, asupra tuturor legionarilor s-a dezlă- 
nţuit o ploaie de şicane, persecuții și ameni- 
i. lu, cel puţin, am avut trei anchci 
stă perioadă, cu ameninţarea că voi fi scos 
din învățămînt. 












Cu toate acestea, Mişcarea legionară 
înainta mereu. Mereu se adunausub steagurile 
sale adevăraţi români. În timpul alegerilor din 
acel an, am văzut în Calendarul” chipul Căpi- 
tanului desenat în linii sobre, cu următorul text 
dedesubt: ingurul în care credem și în care 
ne recunoaştem.” În alt mare ziar din capitală, 
"Cuvîntul”, profesorul de filozofie dela Univer- 
sitatca din Bucureşti, Nae lones u, scria cu tot 
mai multă căldură despre Legiune și Căpitan. 
“Tot acum apare revista ”Axa”, sub conducere 
lui Mihail Polihroniade. = 


















Încununarea tuturor acestor 
fost tabăra de muncă deschisă de Căpi 
„la Bucureștii Noi, pentru ridicarea 
legionarilor răniţi”, numită mai tîrziu 










În județul Neamţ însă, lucrurile nu 
mergeau tocmai bine. Nuţu Eșanu nuseinter- 
esa deloc de mersul Legiunii. Căpitanul, în 
urma biruinţei de la: Neamţ, îşi asumase con- 
ducerea acestei organizaţii, dar nu se putea 
ocupa direct. Văzînd nepăsarea lui Eşanu, 
Căpitanul m-a chemat la București și mi-a 
încredințat mie conducerea organizaţiei din 



















judetul Neamt. Dar ce mare lucru puteam face 
„eu, un tînăr învățător de la ţară, țintuit pe loc 
deprolesiunea mă ŞFncaiână nici eniiie 
de a mă mişta în județ: Făceam și cu ci 
puteam, "per pedes apostolorum”. Mai mult 
făceau adversarii noştri, care mă atacau 
mereu, de ajunsese lumea să creadă că cineştie 
ce om grozav sînt. 

yu 





2 8 = E 
= Bin păimăvărdănului-l 983, am căpătat 
un preţios ajutor din partea lui lon Herghele- 
giu, din Piatra Neamţ. Activase și în timpul 
alegerilor parțiale din august 1931, dar nu 
7 avusesem. prilejul să-l cunosc. Între timp îşi 
* făcuse serviciul militar, câci, lerminîndu-şi 












Li * Studiile, nu-t “mai, pulca amîna. Originar din 


tul Cut ge lingă Piatra Neamţ, acum se stabil: 
ISEîn aces! oraș. Avea o căsuţă pe strada i 
tan Borcea, în aproi 
“din vremea” studenţiei şi avea trei copii. ră 
un mare admirator al lui Pârvan, deși studiase 
Dreptul: Pe masa lui de lucru trona ca o 
Evanghelie "Getica”, legată în piele. Probabil 
că tor din admiraţie pentru Pârvan, copilul lui 
cel mai mic se numea Dăcuţ. Deși pe vremea 
aceea barba nu era la modă, el purta una 
respectabilă. Era o fire aprigă, de adevărat 
luptător, dar mie mi se părea prea înclinat spre 
fanfaronadă şi ori de cîteori aveam prilejul, 
îi atrăgeam atenţia asupra acestui defeet. 





Camarila din jurul regelui, în frunte cu 
Elena Lupescu, ţiitoarea lui, care învîrtea tot 
felul de afaceri murdare, cra de-a dreplul 
îngrozită de avîntul pe care îl luase Mişcarea 
legionară, care susținea cu tărie pedeapsa cu 
moartea pentru cei ce jefuiau bogăţiile ţării, cu 
atita. nerușinare. De accea, . ca sprijinul 
„Îinaniei internaţionale, a hotărit desfiintarea 
Gărzii de fier și a adus la putere un guver 
liberal în frunte cu l.Gh. Duca, carea accep- 
tat această misiune. A început prin încer- 
carea de a împiedica - pe legionari să-şi 
depună candidaturile, dar n-a reușit, deși 
dezlănţ O teroare necunoscută pînă 
atunci. În timpul campaniei, trei legionari fus- 
escră împușcați. 








la Neamţ nu ni s-au făcut greutăţi 
la depunerea listei de candidaţi. Ea cuprindea 
următoarele persoane: profesorul universitar 
Nichifor Crainic, învățătorul Mihai David din 
„ Ghindăoani, preotul Vasile Danielescu din 
Făr i muncitorul Apetrei din: Zănești, ce 
lucră la fabrica de postav din Buhuși. Organi- 
7aţia nu avea nici un ban. tu făcusem un 
împrumut de 30.000 lei, la Casa Corpului Di- 
dactic din București, cu gîndul de a-mi face 
casa, căci locuiam la un loc cu părinții. Am 
destinat acești bani câmpaniei electorale. 
Aveam nevoie de manifeste, dar n-aveam 
unde le tipări. Toate tipografiile din Piatra Ne- 
amţ erau evreiești. M-am dus la Mânăstirea 
Neamţ, dar starețul Nicodim Munteanu, care 
în curînd avea să ajungă Mitropolit al Mold- 
ovei,iarmai târziu Patriarh al României, s-a 
scuzat spunîndu-mi că tipografia mânăstirii 
era numai pentru cărţi bisericești. Am aler- 
gat atunci la: lași, sperind că prin cunoşti- 
nțele fratelui meu Neculai, care era doctor şi 
asistent universitar, voi izbuti, dar şi aici am 
eşuat. Nici o tipografie n-a avut curajul să-mi 
tipărească manifestul. M-am hotărît să merg la 
București. 








(-Vaurma-) 


GAZETA DE VEST, OCTOMBRIE - NOIEMBRIE 1992 











CUM 
AM 
DEVENIT 


LEGIONAR 
- MI 2 


de Mihai David - Ghindăoani 


Fiind sigurcă sînt urmărit de poliţie, pentru 
a o înșela, mi-am lăsat la fratele meu costumul 
naţional în care mă îmbrăcam în mod obişnuit şi m- 
am îmbrăcat cu haine orăşeneşti de-ale fratelui 
meu. Eram sigur că astfel nu mă va cunoaște ni- 
meni, dar cînd am ajuns lîngă Focşani, văd că se 
îndreaptă spre mine o tînără şi, foarte veselă, mă 
întreabă ce mai este pe la Ghindăoani și unde merg! 
Mi-am dat seama atunci că mă deghizasem dege- 
aba. La Bucureşti l-am găsit pe Căpitan la sediu, 
care era atunci în parcul Ferdinand- Era împreună 
cu Dragoş Protopopescu, Mihail Polihroniade şi alţi 
tineri. l-am raportat despre situaţia de la Neamţ. 
Niciaici nu era mai bună. Seştia sigur că |. Gh. Duca 
își luase angajamentul să dizolve Garda de Fier, dar 
nu se credea că va avea curajul s-o facă. Cînd 
discutam, a sunat telefonul. Era Nae Ionescu. Căpi- 
tanul l-a întrebat ce mai ştie. E i-a răspuns că nimic 
sigur şi îndată ce va afla ceva fi va comunica. 

M-am întors de la București cu un pachet de 
manifeste şi l-am rugat pe Herghelegiu să angajeze 
o mașină, ca a doua zi să plecăm în judeţ să 
împrăștiem măcar manifeste, dacă întruniri nu vom 
putea ţine. În zorii zilei, camera de hotel în care 
dormeam a fost invadată de un grup de poliţişti în 
frunte cu șeful siguranţei și, foarte politicoși de 
altfel, m-au condus la sediul poliţiei, într-o cameră 
mare de la etaj. Herghelegiu era deja acolo cînd am 
ajuns. Au sosit îndată și legionari mai de seamă din 
Tg. Neamţ şi Buhuși. Pe la amiază a apărut şi 
Părintele Danielescu de la Fărcașa. Era foarte 
speriat și descurajat, dar cînd a dat cu ochii de noi 
şi-a revenit şi a început să-i ”binecuvînteze” pe 
liberali cu expresii nu tocmai bisericeşti. Herghele- 
giu, care se apropiase încetişor de un geam, l-a 
deschis deodată și a strigat din toate puterile: 
"Ajutor, ne-au arestat bandiții!” Au fost postați po- 
liţişti şi la geamuri. 

Spre seară, cei de la ţară au fost despărțiți 
de cei de la oraș. De primii răspundea jandarmeria, 
de orăşeni poliţia. Datorită acestor măsuri, eu şi 
părintele Danielescu am fost duși într-o cameră la 
parter, undese aranjaseră două paturi şi o masă. La 
ora cinei, tocmai cînd stăteam la masă, apare 
comisarul Dandescu şi scoate de subo haină o sticlă 
de vin, şoptindu-ne de la cine este. De la cineera n- 
am înţeles, dar era foarte bun. Herghelegiu şi cu 
Macovei de la Buhuși, declaraseră greva foamei şi 
fuseseră duși la spital, sub pază severă, se înțelege. 


3AZETA DE VEST, DECEMBRIE 1992 


Şi la uşa noastră era un poliţist afară, la geam, un 
jandarm cu puşca pe umăr. Cu toate acestea, aveam 
voie să primim vizite. Ne aveau în mare dragoste 
reprezentanţii opoziţiei care îi înjurau pe liberali 
pentru ticăloşia lor și mă rugau să-i îndemn pe 
legionari să-i voteze pe ei. - 

Pe noi însă ne interesa, mai mult decît 
toate, soarta Căpitanului. Mereu îi întrebam pe cei 
ce ne vizitau, dar nimeni nu ne putea da vreo 
lămurire. Ceea ce se ştia precis, era faptul că poliția 
nu reuşise să-l aresteze. Aceasta ne bucura și ne 
rugam lui Dumnezeu să-l apere de primejdia în care 
seafla. Pe mine mă mai frămînta și o altă problemă: 
Ce dispoziţii să dau alegătorilor noștri. În fine, am 
dat dispoziţia să fie votaţi cuziștii și am încredinţat 
bileţele candidatului cuzist, ca să le ducă legionar- 
ilor pecarefi cunoșteam şi mă cunoşteau. Am greșit. 
La cîteva zile, a apărut ordinul Căpitanului de a-i 
vota pe georgişti. Am fost foarte surprins cînd am 
aflat. După ce m-am gîndit, mi-am dat seama cît de 
înţeleaptă era această măsură. Întărind dizidenţa 
liberalilor georgişti, se lovea în liberalii de la 
guvern, autorii dizolvării Gărzii de Fier. 

- Am scris alte bilețele, pe care de data 
aceasta le-am încredinţat candidatului georgist. 
Prin ele anulam dispoziţia dată de mine și ceream să 
se respecte ordinul Căpitanului. 

A fost respectat. A : 

Astfel, la Neamţ a fost ales pentru prima 
dată un deputat georgist. 

intr-o zi am avut cea mai plăcută vizită. A 
venit să mă vadă tătuca! 

Înalt, voinic, îmbrăcat cu cojoc și sumân, 
încălțat cu opinci, cu căciulă neagră pe cap, cu toate 
că avea 69 de ani, întrunea în înfăţişarea lui 
dirzenia dacilor şi sufletul vesel al romanilor. Po- 
liţistul de la ușă l-a salutat cu respect și m-a anunţat 
vesel: "Tatăl dumneavoastră, domnule David”! 
Cînd m-a văzut, a exclamat glumeţ: "laca, ai ajuns 
în cameră, măi Mihăică!” Mi-a spus că mămuca e 
sănătoasă, dar e foarte îngrijorată de soarta mea, 
dar m-a asigurat că se va liniști cînd îi va spune că 
sînt sănătos şi stau în cameră cu un preot de două 
ori mai voinic ca mine. 

În altă zi m-a vizitat preotul Constantin 
Gheorghiescu, din parohia căruia făceam parte. M- 
a asigurat de simpatia sa şi a întregului sat. 

După alegeri am fost puși în libertate. Am 
alergat îndată acasă, spre a o linişti pe mămuca. 
Sărbătorile Crăciunului le-am petrecut acasă cu 


SERIAL 


n ———— 


părinţii, dar pentru Anul nou, m-am dus la Buhu 
la fratele meu mai mare, Gheorghe, care era subchi- 
rurg la dispensarul medical al fabricii de postav din 
acel oraş. Am ajuns acolo în seara zilei de 29 
decembrie. La masă am discutat tot timpul situaţia 
politică. Cel mai mult ne preocupa soarta Căpitanu- 
lui, despre care tot nu se ştia nimic. Pe la orele 23, 
toţi ai casei s-au culcat. Eu, neputînd să dorm, am 
deschis aparatul de radio. Pe vremea aceea, la orele 
24, se dădea un scurt jurnal în limba franceză şi 
numai ce aud: "Ce soir, a Vheure dix et demi, a ele 
assassine a Sinaia le premier ministre |. Gh. Duca, 
par Verudiant Nicu Constantinescu et d'autres 
corp a ete depose a Pelişor” (În această seară, la 
orele zece și jumătate, a fost asasinat la $ 
primul ministru [. Gh. Duca de către studentul Nicu 
Constantinescu şi alţii. Corpul său a fost depus la 
Pelişor.) L-am sculat pe bădia şi i-am spus veste 

-Ce vorbeşti măi? ! Păcat de băieţi, dar bine 
i-au făcut ticălosului. 





























În zorii zilei, același şef al Siguranţei m-a 
ridicat din casa fratelui meu și m-a dus la legiunea 
de jandarmi, care în vremea aceea îşi avea sediul 
Peste vale, pe malul drept al Bistriţei. M-a luat în 
primire un Căpitan de jandarmi, care mă apostrofă 
cu asprime: 

-lacă ce aţi făcut domnule David. Aţi ucis pe 

cel mai valoros om al ţării! 
Ș - Mai întfi, eu știu că n-am ucis pe nimeni, 
iar în ceea ce privește valoarea lui |. Gh. Duca, totu- 
i relativ. Un om care calcă toate legile ţării şi ale 
onieniei, ucigând oumeni. nevinovaţi şi umplind 
temniţele cu oameni care n-au altă vină decît că-şi 
iubesc țara mai mult decît viaţa, nu poate fi o 
valoare a ţării, ci a diavolului, 

Nu mi-a răspuns nimic, ti a ordona! scuri: 
"la-l ostaşi” a 

Am fost dus într-o cameră la etaj, care cra 
aproape plină de ţărani aduși din judeţ. 
speriaţi, căci habar n-aveau de ce fuseseră arestaţi 
Cînd in-au văzut, au prins curaj, iar cei caro nu mă 
cunoşteau încă, s-au prezentat pe rînd. Cînd le-am 
spus de ce au fost arestaţi, s-a lăsat o liniște de 
ghiaţă, apoi, după câteva clipe, a izbucnit ca un 
trăznet din senin, jerba cîntecelor legionare. 

După vreun sfert de oră, a apărut un jan- 























rau 




















darm care ne-a comunicat că domnul 





ordonat să tăcem, că alfel ne împu: 
răspuns că nu tăcem pînă nu ne dă drumul. Nu ne 
a eliberat, dar nici noi nu am tăcut pînă nu ne-am 
epuizat tot repertoriul. 

Spre seară am fost scos din mijlocul ce 
lorlalţi şi dus într-o altă cameră, în care erau două 
paturi. Acolo am avul surpriza să găsesc pe şelul de 
post din satul meu, Mă căutase acasă şi era foarte 
fericil că nu mă găsise. Am dormit în aceeaşi cameră 
cu el. Probabil că avea însărcinarea să mă păzeasc 

Pe-la orele 9 dimineaţa, apare şelul sig- 
uranţei și îmi aduce la cunoştinţă că dl. prefect vrea 
i mă vadă şi l-a trimi mă conducă la el. M-am 
“ urcat alături de el în sania cu care venise și ne-am 

îndreptat spre prefectură. Prefect era învățătorul 
Icon Mrejeru, care fusese deputat şi vice preşedinte 


al camerei. Cum m-a văzut, m-a luat cu zăhărelul: 
icînd dumneata domnule David, 


























- Ce vei fi 
cînd te vezi arestat chiar de un coleg al dumetale ? 
Vă înţeleg şi de aceea vreau să vă pun în libertate, 
căci, nu-i aşa 2, Dumncata dezaprobi împuşcarea 
lui |. Gh. Duca. 

- Eu nici nu aprob, nici nu dezaprob. 

- Cum, cum? Adică cum vine asta? 

-Ce-aţi zice dvs. despre un om, care cînd 
cade un trăznet ar spune că-l dezaprobă? N-ai 
spunecă e nebun? Fenomenele, de orice natură, nu 
se aprol u dezaprobă, ci li se cercetează cauzele 
spre a le înţelege. Dvs. nu v-aţi gîndit oare că 
împuşcarea celor trei studenţi, arestarea şi seh- 

















10 








ingiuirea alora, încălcarea 
olenţele fără număr pe care Ietaţi săvinșit vor avea 
ca feet tot un act de violenţă? | -aţi provocat în mod 
nchbunesc și acum cereţi să fie dezaprobat! 

- Bagă de seamă domnule David, cele ce 
spuneţi aduce a aprobare. 

- Iuaţi-le cum vreţi, cu așa văd această 
tragică întîmplare. 

















În clipa aceea văd că intră pe ușă dl. Pşepe- 
linschi, vechea mea cunoștință dela întrunirea dela 
Ghindăoani, din 1931, care începe să mă apostro- 
feze şi să se văicăreze de pierderea unui om așa de 
valoare ca |. l-am răspuns şi lui la fel; dar 
numărul acuzatorilor nu se sfirise încă. Văd că 
apare şi o faţă bisericească. lira Ghenadie Caraza, 
starețul mînăstirei Bistriţa, care mi 
astfel: 

















să amintesc domnului David că reli 
nostră creştină, nu aprobă uciderea aproapelui. 

Ştiu părinte. Dar atunci cînd legionarii 
erau împuşcaţi ca nişte cîini, cînd iemniţele țării 
erau pline de oameni nevinovaţi, venit-ai să spui 
domnului prefect că religia creştină nu aprobă 
uciderea aproapelui, aşa cum făceau primii erarhi 
creştini, care, cu riscul morţii, aveau curajul să 
înfrunte chiar capetele încoronate, atunci cînd 
savirşeau fărădelegi? N-ai venit. Ca atare n-ai au 
voritatea morală să-mi vorbeşti! Părintele Ghenadie 
s-a înroşit ca sfecla şi n-a mai zis nimic. 

lu totuși dle. David te pun în libertate, 
reluă prefectul, dar te rog să nu agiţi spiritele. 

- Nu-mi pot lua acest angajument, căci 
îndata ce voi apărea în sat, oamenii se vor şi aduna 
în jurul meu, ca de obicei, şi atunci veţi spune că fac 
apitaţii. 






































Eu totuși vă eliberez 

Am stat acasă cîteva zile. Într-o zi, aşa cum 

pe la umiază, m-um dus la Bălăţeşti să duc o 

serisoare la poștă. Cînd am ajuns în șoscaua Piatra- 

Neamţ-Ta.Ncamţ, văd că apare dinspre Piatra 

Neamţ o mașină și cînd ajunge în dreptul meu, se 

opreşte. Din ca coboara comandantul jandarmeriei, 

îmi strînge mîinile şi-mi spune foarte bucuros: 

"Domnule David, îmi pare tare bine că v-am întîlnit. 

luam puţină treabă la Tg. Neamţ, dar pestecel mult 

o oră mă întorc. Va rog să mă aşteptaţi la postul de 

jungurmi din Crăcăoamni, căci aş vrea să di 

cu dvs. Îmi promiteţi ? 
Da, domnule maior. 

Mum prezentat li post, cum promis 

După vreo jumătate de oră sună telefonul şi 







































post face o mulră foarte acră, însoţit 
înjurătură zdravană. maiorul fi ordonase să mă 
trimită la Piatra din post în post! A trimis un soldat 
va cu ordinul să oprească prima sanie ce urece 
întîmplat ca prima sanii 


în ŞOS 








pre piatra. ficaunui 
evreu din Tg.Neamţ. Deşi nu avea nimic de cîştigat 
stă afacere, s-a arătat foarte bucuros să 
transporte asemenca martă. Mai cra pînă în scară, 
dar frigul începuse a se face simţit. Cînd am ajuns în 
Bodești, şeful de- post, avertizat telefonic, mă 
aştepta în şosea. M-a invitat în posi pînă se vor face 
actele de primire-predare şi m-a tratat cu un ceai 
fierbinte, care cra cum nu se poate mai bine venit. 
Cînd um ajuns lu Piatra se înnoptase de-a 
binelea şi zăpada parcă plîngea sub picioare aşa de 
tare scîrțiia. Am fost predat cu formele cerute la 
legiunea de jandarmi. Ofiţerul care m-a primit, n-a 
scos o vorbă și m-a predat imediat unci grupe de 
jandarmi. Sergentul care o conducea a comandat 
scurt:" Încârcaţi arm!” apoi, cu trei jandarmi în faţă, 
cu alţi trei la spate şi cu sergentul pe partea stingă, 
ne-am îndreptat spre oraș. Dupa ce am trecut peste 
podul de peste Bistriţa, am tot mers înainte pe malul 
Cuiejdiului pînă am ajuns în capătul orașului, unde 
era-arestul preventiv. i 



































GAZETA DE VEST, DECMBRIE 1992 





Acolo am fost primit de un individ sirijit, cu 
nasul roș ca un ardci. lira secretarul arestului şi 
ţinca loc și de director, pînă la sosirea titularului 
nou numit. M-a condus într-o cameră de 3/4 m. cu 
ciment pe jos, cu gratii groase la un geam cu latura 
desuslipită de tavan. pe olatură erau înşirate cîteva 
scînduri aşezate pe nişte capre de lemn. lira patul. 

Mersul pe jos de la legiune şi pînă aici, ma 
încălzise puţin şi probabil de aceea am simţit atît de 
puternic frigul din interiorul acestei camere, 



























m um păşit înăuntru, am auzit deodată 
"tranc” şi scrâşnetul zăvorului, upoi m-a înconjurat- 
o linişte de mormînt. M-am plimbat câtva timp între 
pat şi peretele opus, apoi m-am culcat pe cele patru 
scînduri goale, mi-am făcut rugăciunea şi am închis 
ochii. Dimineaţa, cînd m-am sculat, simţeam că 
nişte înţepaturi de ace, prin tot corpul. După ce mi 

am făcut toaleta, spalîndu-mă cu apă rece la pompa 
din cure, mi s-a adus un ceai tulbure, într-o căniţă 
de tablă ruginită. 

Cam la vreun ceas de la servirea ceaiului, au 
mai fost aduși trei cumarazi: |. Macovei, |. Buştan și 
V.Muntcanu, toţi trei din Buhuşi. lon covei 
fusese contabil la o bancă vi „dar lusese dat 
afară. Se judecase şi primise o despagubire 
frumuşică şi acum se apucase de comerţ. Buștan și 
Munteanu cruu muncitori la fabrica de postav, Toţi 
trei, legionari cu trup şi suflet. S-au bucurit grozav 
văzîndu-mă; la fel şi cu. Cînd nu eşti singur, suler 
inţele se suportă mai uşor. 






































la prânz ni s-a udus masa. În semn de 
consideraţie, am fost invitaţi în curte sa ni se 
servească masi mai întîi nouă, că sa putem alege ve 
imai hun. Întru-n hîrdau, cre se mana CX cu 
cel ce servea noaptea la altceva, se alla o zeumă 
lungă, de culoare galbenă, în care pluteau cîteva 
bucățele de cartofi. Şi mai era ceva,un os lung, 
lu un capăt,lemurul unui biet animal! Cu toată 
loamea, am refuzat să ne atingem de asemenea 
mîncare și um spus directorului provizar ca de 
claram greva foumei dacă sîntem trataţi cu aseme 
nea mîncare. Am cerut apoi să vorbese la teleton cu 
prefectul. Arăspuns directorul Groholschi, spunînd 
că prefectul lipseşte. l-am spus să-i comunice că pro 
testez cu indignare împotriva tratamentului la care 
ne supune. Probabil că vrea să ne extermine cu 
astlel de mîncare, dar chiar de vom pieri, sînt aria 
destui care să ne răzbune. După vreo două ore, ni s 
a adus mîncare de la un restaurant din oraş? Pe de 
alti parte, fratele meu de la lași trimisese o suma de 
bani inginerului agronom Neculai Ghena 
căruia îi preparasc un băiat în timpul liceului, 
rugîndu-l sa-mi trimită de-ale mîncării. Astlel, într 
o dimineaţă s-a prezentat la poanta ordonanța 
colonelului Piso, ginerele domnului Ghenadescu, 
aducîndu-mi cafea cu lapte și un”sulertaş cu 
mîncare pentru prânz. Am primit, dar am trimis 
vorbă prin soldat, să nu-mi mai trimită nimic, căci 
ni se dă mîncare bună și suficientă. 

Între timp s-a prezentat la post noul dirte 
tor. ÎN chema Țăbirnac. ra un om voinic, prezenta- 
bil. Într-o zi m-a chemat în biroul său, unde am avut 
surpriza să-l găsese pe tătuca. Acum nu mii cra 
vesel, ci avea ochii plini de lacrimi. Ţabirnac îl 
îmbarbata, spunîndu-i că în curînd voi [i acasă. Lot 
m spus şi cu, deşi nu cram deloc sigur, ci 
tocmai dimpotrivi 

Cu două zile mai înainte venise şeful sig- 
uranţei şi îmi ceruse să diu o declaraţie că mă 
desolidarizez de Garda de Ficr. Am cerut hîrtie şi am 
ă regret împuşcarca lui Duca, o explicam prin - 
crimele facute şi încheiam că cred în apropi 
biruinţă a Gărzii de Fier. Șeful 
o repede, dar după ce a citit-o, a mormăil ce 
inimeligibil şi a plecat (urios. 













































































Va urma) 










































































CUM 
AM 
DEVENIT 
LEGIONAR 


„ut: 


de Mihai David - Ghindăoani 


Eliberarea a venit după vreo două 
săptămini, dar într-un mod care m-a jignit. 
Într-ozi, cam pe la ora'10, a sosit șetulsig- 
uranței cu mai mulţi polițiști, ne-a urcatpe 
toţi în două trăsuri cu coviltirul tras şi ne- 
a dus la gară. Ajunși pe peron, şeful sig- 
uranţei mi-a spus că eu sînt liber, iar pe 
ceilalți camarazi i-a urcat într-un compar- 
timent de clasa III, în care l-am zărit pe 
Herghelegiu. M-am repezit să mă urc și 
eu, dar polițiștii m-au oprit cu fermitate. 
Eram foarte furios. Ce însemna aceasta? 
Camarazii mei erau duși ia Jilava, iar eu, 
șetul lor, eram pus în libertate! Era de- 
sigur o manevră diabolică, spre a mă 
compromite în fața lor. Desigur li se va 
spune că eu m-am desolidarizat de 
mișcare și de aceea m-au pus în libertate. 
De aceea m-am hotărit să merg și eu unde 
îi duceau pe dinșii, și m-am urcat în vag- 
onul alăturat. 

Cînd am ajuns la Bacău, am văzut 
la geamul unui vagon pe Totu, cu mai 
mulţi legionari ieșeni. l-am salutat și le- 
am strigat că pe mine nu mă lasă să-i 
urmez. Rămas singur pe peron, m-am 
plimbat în neștire în lungul lui, gindindu- 
mă ce să fac. În cele din urmă m-am 
hotărit să mă întorc la Piatra Neamţ. A 
doua zi m-am dus la prefect și am protes- 
tat împotriva eliberării mele, spunîndu-i 
că i-am înţeles manevra, dar se înșeală 
dacă crede că va izbuti. Neavind ce mai 
face, m-am întors acasă. Eu eram foarte 
supărat, dar părinţii și consătenii s-au 
bucurat. La fel și copiii de la școală. 
Această bucurie n-a ţinut prea mult, căci 
după citeva zile am fost suspendat din 
învățămînt. În ziua de 31 ianuarie a venit 
în inspecţie la școală, subrevizorul școlar 
D. Friţescu. Auzind de aceasta, la 
îndemnul lui Gh. Sirnion și C.Stachi, care 
aveau copii în clasa mea, s-au adunat în 
curtea școlii peste 200 de săteni care au 
protestat cu vehemenţă împotriva sus- 
pendării mele și au înaintat o cerere în 
acest sens, semnată de aproape toată 
populația satului. a 

La 22 februarie, a venit în anchetă 





inspectorul general I.C. Motăș, de la lași 
şi a luat declarații despre mine de la toți 
colegii. În acest timp sătenii s-au adunat 
din nou, în număr și mai mare, cerînd și 
mai vehement reintegrarea mea. Inspec- 
torul, speriat de vociferările furioase ale 
mulțimii, a promis, spunînd că el tocmai 
pentru aceasta venise. 

În așteptarea rezultatului anchetei, 
m-am apucat serios de lucru în 
gospodărie. Cu banii ce-mi rămăseseră 
din împrumutul făcut la Casa Corpului 
Didactic, am plantat o livadă cu tot soiul 
de pomi de calitate superioară, care mi-a 
fost de mare ajutor mai tirziu, în timpurile 
grele care s-au abătut peste mine. Prin 
luna mai, am primit o citaţie din partea 
Comisiei de Disciplină a Corpului Didac- 
tic, ce funcționa pe lingă Curtea de Apel 
din laşi, prin care eram invitat în fața 
acelei Comisii, pentru acuzațiile ce mi se 
aduceau: "Activează în Garda de Fier, 
făcînd apologia crimei comisă asupra lui 
I.G.Duca” 

M-am dus cu o zi înainte, ca să-mi 
cercetez dosarul, spre a-mi putea întocmi 
apărarea. Spre nororcul meu, în dosar se 
afla și rezultatul unei anchete făcute tot 
de un inspector general, care scria că sînt 
bine pregătit, îmi fac datoria și nu-i cazul 
să mi se aplice vreo pedeapsă. Mi-am luat 
notele necesare și a doua zi, la ora 8 și 
jumătate eram în faţa ușii de la sala de 
judecată. După citeva minute numai ce îl 
văd pe domnul inspector general venind 
spre mine. 

- Ce faci domnule? 

- Ce să fac? Am venit să vă admir 
opera, i-am răspuns eu rizind. 

- Rizi dumneata, rizi, dar să ştii că 
dacă voi insista eu asupra acuzațiilor, te- 
ai ras, nu mai calci în școală. 

Probabil că se aștepta să mă rog 
de el și poate chiar să-i ofer ceva. Eu însă 
i-am răspuns astfel: 

- Să insistaţi domnule inspector, să 
vă faceți conştiincios datoria, că doar de 
aceasta vă plătește statul. 

A făcut niște ochi mari şi a 


GAZETA DE VEST, IANUARIE 1993 


dispărut. 

Cînd toți membrii comisiei au fost 
prezenți, am fost invitat în sala de jude- 
cată. Acuzatorul însă întîrzia. S-a trimis 
după el, dar s-a venit cu răspunsul că 
dl.inspector n-a venit astăzi la serviciu. 

- Cum nu a venit ? am protestat eu. 
N-au trecut nici zece minute de cînd am 
stat de vorbă cu dumnealui, aici în fața 
ușii. O face anume, ca să mă poarte pe 
drumuri. 

- Aşteptaţi puțin, îmi zice președin- 
tele, care era consilier la Curtea de Apel și 
a ieșit din sală. s-a întors îndată și îmi 
spune : 

- A fost, e drept, dar a plecat ime- 
diat într-o inspecţie la Vaslui. Atunci ce 
fac, domnule președinte ? De luni de zile 
fără salar, numai eu ştiu cu cît greu am 
făcut rost de bani, ca să pot veni la lași. 

-Cum, dumneata nu primeşti 
salar ? 

- Nu, domnule președinte. Sîntsus- 
pendat de la 1 ianuarie. 

- Suspendat fără avizul Comisiei ? 
se miră președintele. 

-Ştiu că e ilegal, dar parcă nu s-a 
întîmplat în țara aceasta o ilegalitate cu 
mult mai mare ? 

Președintele n-a mai zis nimic. 
După ces-a gindit un pic, îmi spune să vin 
peste c săptămină și atunci Comisia își va 
da hoțărirea, chiar dacă acuzatorul n-ar 
veni. 

La al doilea termen, s-a prezentat 
și acuzatorul, dar nu era deloc în apele lui. 
M-a acuzat că activez în Garda de Fier, că 
în arest am cîntat de bucurie cînd am aflat 
despre împușcarea lui |.Gh. Duca, că am 
convins toţi oamenii din sat că 
împușcarea lui |. Gh. Duca a fost spre 
binele ţării și cere să fiu pedepsit cu 
mutarea în altă localitate. 

Cînd a terminat, președintele m-a 
întrebat unde îmi este apărătorul. l-am 
răspuns că mă apăr singur. . 

Am început cu o ironie la adresa 
acuzatorului, mulțumindu-i că acum o 
lasă mai ieftin, cerînd numai mutarea în 
altă localitate și nu mai cere să fiu exclus 
din învățămînt, ca în raportul de încheiere 
a anchetei. Sint mulțumit cu mutarea în 
altă localitate, căci astfel voi putea prop- 
aga și acolo ideile mele politice, căci da, 
sint membru al Gărzii de Fier. Să nu se 
creadă că aș fi un fel de agent electoral 
care lucrează pentru cel care plătește mai 
bine. Eu am profesia nobilă de învățător și 
chiar acum cînd sînt suspendat, lupt 
pentru binele școlii și al învățămîntului. 
Am aici un articol scris recent în ziarul 
”Avintul” din Piatra Neamţ și pe care zia- 
rul "Credinţa” din București îl comente- 
ază favorabil. 

Am depus cele două ziare pe masa 
Comisiei, apoi am continuat. "Mi se 
aduce acuzaţia, pe baza declaraţiei direc-. 
torului, că am convins pe toți 
oamenii din sat că moartea lui 
|. Gh. Duca a fost spre binele sa 








SERIAL 





ţării. Îl rog pe dl. inspector să ne 
spună cum aș fi putut-o face. 
Lui Poate prin telepatie la distanţă, 
căci dacă aș fi făcut-o într-o adunare, aș fi 
tost arestat de mult. Vă rog să ascultați 
declarația directorului, făcută cu citeva 
luni mai înainte. În ea se afirma că sînt un 
învăţător ” demn de toată lauda”, că pen- 
tru activitatea extrașcolară am primiţ 
adresă de mulțumire de la Minister, iar în 
societate am o comportare ce poate fi 
luată drept model. Comparind cele două 
declaraţii, am demonstrat că declaraţia 
dată dlui. inspector Motăș a fost smulsă 
prin teroare. Probabil că domnia sa i-a 
amenințat pe colegi că dacă nu scriu cum 
zice el, Vor fi socotiți ca susținători ai 
legionarilor și vor fi scoşi din învățămînt 
ca și mine. Mi se aduce acuzaţia că în 
arest am cîntat de bucurie, cînd am âflat 
că 1. Gh. Duca a fost împușcat, Regret că 
dl. inspector are atit de modeste cunoști- 
nțe de psihologie, încît crede că omul 
cîntă numai de bucurie, ca sălbaticii care 
dansează în jurul victimei pe care o vor 
devora. Da, am cîntat, dar nu de bucurie, 
ci de îmbărbătare. Eram înghesuiți într-o 
cameră vreo cincizeci de oameni, în ma- 
joritatea țărani, care habar n-aveau pen- 
tru ce fuseseră arestaţi și erau foarte 
deprimaţi. Atunci am început să cîntăm 
cîntecele noastre, care au darul de a ne 
îmbărbăta în orice împrejurări grele. De 
aceea am cîntat, nu de bucurie. iar dacă 
dl. inspector crede că numai de bucurie 
cîntă omul, aduc mărturia marelui scriitor 
francez Victor Hugo, care cred că ştia 
ceva mai multe despre psihologia ome- 
nească decit domnia sa. 

La avocatul |. Creţu din Tg. Neamţ, 
care se tot ținea de câpul meu ca să mă 
înscriu la țărăniștii-radicali, văzusem 
romanul "Les miserables” al lui Victor 
Hugo, tipărit în condiţii tehnice admira- 
bile. Rugîndu-l să mi-l împrumute, a făcut- 
o cu plăcere. Citindu-l, am găsit un pasaj 
în care scria că înainte de a se zări catar- 
gul unei galere, se auzea cîntecul celor 
condamnați. Am citit acest pasaj în limba 
franceză, apoi l-am tradus în limba 
română și l-am întrebat pe dl. inspector ce 
bucurie crede el că aveau bieţii condam- 
nați la galere, de cîntau cu atita foc ? 

Am încheiat apoi astfel: Se 
obișnuiește ca cei traduși în fața unei 
instanțe de judecată să implore îndurarea 
judecătorilor și să promită că nu vor mai 
greși..Eunupotsă facacest lucru, căci nu 
consider că iubirea dețară este o vină; iar 
dăcă dumneavoastră credeți că este, pri- 
mesc cu fruntea sus pedeapsa pe care 
mi-o veți da. Nu voi fi niciodată trestia 
elastică, care în caz de furtună își pleacă 
fruntea în noroi, ci vreau să fiu stejarul 
care nu se îndoaie niciodată, chiar dacă 
este zdrobit. Dacă credeţi că astfel sînt un 
pericol pentru țară, zdrobiți-mă !  - 








( va urma ) 





CUM 
AM 
DEVENIT 
LEGIONAR 


2 2 


a de Mihai David - Ghindăoani 


Cind am ieșit din sala de judecată, 
văd că se apropie de mine un domn în 
vîrstă, cu fața radiind de bucurie. Mi-a 
cuprins amîndouă miinile , mi le-a scutu- 
rat bărbătește și m-a felicitat din toată 
inima. Era tatăl colegului meu de la șco- 
ala normală, Ciornei loan. Fiind 
funcționar la Curtea de Apel, își avea 
biroul chiar lingă sala de judecată cu 
care, în mod obișnuit comunica printr-o 
uşă. Stătuse tot timpul cu urechea lipită 
de ușă și auzise tot ce vorbisem. 

Am fost achitat, dar ordinul de re- 
încadrare nu mi-a venit decît după vreo 
două luni. 

Pe la sfirșitul lunii iunie, primesc o 
scrisoare de la Căpitan prin care mă 
înştiința că în cursul acestei veri (1934) 
deschide o tabără de muncă pe Rarău și 
îmi ordonă să mă prezint și eu cu ciți 
legionari voi putea. Am luat contact cu 
Herghelegiu de la Piatra Neamţ și Ma- 
covei de la Buhuși și am hotărit ca ei cu 
oamenii lor să urce pe Valea Bistriţei în 
sus, iar eu, cu cei din Tg.Neamţ, să trec 
peste Petru-Vodă și să ne întîlnim la Sa- 
basa unde locuia părintele Danielescu, 
cu care petrecusem prima închisoare. 

Părintele Vasile ne-a primit cu 
braţele . deschise și ne-a ospătat 
împărătește pe toţi cei vreo douăzeci de 
indivizi. Dimineaţa, am pornit pe valea 
Bistriţei în sus, în coloană de marș, 
cîntind. Aproape de seară am ajuns la 
Rarău și ne-am prezentat Căpitanului. 
Ne-a primit cu Bucurie şi după ce ne-a 
strîns mîna, ne-a arătat pădurea și niște 
brazde de iarbă, îndemnindu-ne să ne 
facem adăpost pentru noapte. Apoi a 
adăugat: "Sculareaia ora 5, ceaiul la 7, iar 
la ora-opt, toată lumea pe șantier.!” 

Pînă seara, îndrumați de camarazii 
ce veniseră înaintea noastră, ne-am făcut 
colibele. Menajul era în grija camaradelor 
Sica Popescu, studentă la teologie, cu 


gindul de a merge ca misionară în Ja- 
ponia şi de Nicoleta Nicolescu, șefa pe 
țară a Cetăţuilor, care în timpul 
blestematei dictaturi regale, avea să 
plătească cu viața credința în Legiune. 
Intr-o atenansă a schitului improvizaseră 
o bucătărie şi o sufragerie şi se străduiau 
ca din puţinele alimente de care dispun- 
eau, să poată potoli foamea tuturor. 
Într-o duminică dimineaţa, bietele 
bucătărese erau disperate. Pentru masa 
de prinznu mai aveau nimic. Noi habar nu 
aveam. Numai ele și Căpitanul ştiau. Ca 
de obicei, am participat cu toții la slujba 
religioasă din bisericuța schitului. Cînd 
am ieșit, minunea minunilor! Pe poteca 
dinspre Pietrele Doamnei, coborau vreo 
cinci țărani, îmbrăcaţi în frumosul lor 
costum naţional, ducind de dirlogi 
fiecare, cite un cal cu spinarea încărcată 
de desagi arhi-plini. Ajunși ia schit, au 
scos din ei niște caș cit roata, apoi făină, 
piini și legume. Biata Nicoleta avea ochii 
plini de lacrimi, căci şi de bucurie se 
poate plînge. 

La ora raportului, în fața frontului, 
Căpitanul ne-a prezentat grupul de țărani 
și le-a mulțumit în numele Legiunii. A dat 
apoi dispoziţii ca numele lor să fie trecut 
în Cartea de aur a taberei. 

Problema alimentelor era re- 
zolvată pe vreo săptămînă, dar nu ne 
puteam lăsa la voia întîmplări. Herghele- 
giu a cerut voie să plece la Piatra 
după aprovizionare. Unii rideau, spunind 
căaplecatspre a se sustrage de la muncă 
și nu se va mai întoarce. Dar peste 7 zile 
Herghelegiu a sosit cuo căruță cu doi cai, 
încărcată cu tot felul de alimente colec- 
tate de la legionarii din jurul orașului. 
Țăranul legionar |. Pantazi, din Bucureşti, 
le-a transportat cu căruța lui pină pe 
muntele Rarău, ia o distanţă de peste 
două sute de kilometri. 

În tabără se lucra în trei echipe. 


GAZETA DE VEST, FEBRUARIE 1993 


Unatăia brazii anume marcați, îi curăța de 
crengi și-i reteza după anumite dimen- - 
siuni. Alta îi curăța de coajă şi îi stivula . 
după dimensiuni. Cea de a treia lucra la 
nivelatul terenului pe care avea săse- 
ridice Casa de odihnă. La început am 
lucrat în echipa a doua, dar într-o zi am 
avut un accident. Cînd ridicam un butuc . .; : 
în. virful unei stive de vreun -metru 
înălțime, camaradul de la capătul celălalt. 
al butucului a dat mai repede butucul 2 
peste cap. Astfel, capătul la care ridicam -- 
eu a apăsat puternic şi brusc pirghia mea 
care m-a lovit de jos în sus pe sub bărbie, |. -. 
și m-a aruncat cit colo, încît mi-ampierdut - * 
cunoștința. Căpitanul, care lucra în prima 
echipă, auzind ce pățisem, a alergat re- 
pede, să vadă ce-i cu mins. Mi-am revenit i 
îndată, atit doar că din această pățanie 
m-am ales cu o măsea despicată în două. 
Probabil că în timpul efortului aveam. . 
dinţii încleştaţi şi cînd pirghia m-a lovi, * 
maxilarul de jos a alunecat lateral şi 
astfel, dintr-o măsea mi s-au făcut două. 
Ca urmare a acestei curioase pertor- - 
manţe, am fost mutat la echipa care nj- 
vela terenul. 4 

La vreo două săptămîni de la 
sosirea mea în tabără, a venit preotul 
Cucuietu dintr-un. sat din Basarabia. 
Venise cu soția sa și cu un cîntec scris şi 
pus pe note de el. A intrat în repertoriul 
legionar sub numele "Cîntecul de la 
Rarău”. 

Urlă dușmanii-n cărare 

Şi-şi arată-n rînjet coiţii 

Noi păşim, pășim cu nepăsare 

ŞI voioși, voioși în fața morţii 

Las' să urle, las! să geamă : 

Şi să drapene cu ghiara 

Nouă nu „e este teamă Fi 

Atunci cînd ne cheamă țara. 

'Tinde-ţi spada Căpitane . : 

Inimi de viteji așteaptă : . 

Să pornească milioane 3 

Pentru lupta ta cea dreaptă. - 


Într-o seară, după încheierea pro-; 
gramului de. cîntece-și discuţii asupra ! 
lucrărilor de a doua zi, Căpitanul zice: "Aș 
vrea să vorbească cineva: despre lupta 
legionarului și atitudinea lui în timpul ei. 
Rog pe camarada Nicoleta și pe 
camaradul David să vorbeastă 
seară pe această temă” a : 

Avvorbit întîi Nicoleta, dar cu timidi- 
tate, avea trac. Eu, care aveam destulă: : . 
experiență cu vorbirea în public, am var-i,. 
bit cît am putut mai frumos, scoțind în ;, 
evidență metodele pe care le folosesc 
dușmanii spre a ne îndepărta de Legiune: 
ademenirea prin taude la adresa per-. 
soanei tale, concomitent cu denigrarea 
celoriaiți camarazi, apoi amenințările de 
tot felul, bătăi, echingiuiri, moarte. 

- - Bine, a încheiat Căpitanul. S-a 
vorbit și s-a vorbit chiar frumes, dar nici 
unul din vorbitori n-a atins 
esenţialul: Credinţa ! 

Un alt fapt deosebit 


1% 





i 





petrecut în tabără cit am stat eu, 
(> a fost cinstirea legionarilor 
căzuţi. Într-o. Duminică, pe la ora 
3 dimineaţa, s-a sunat deșteptarea. Ne- 


am încolonat, ducînd cu noi trei cruci .. 


simple de lemn de brad. Am coborit la 
malul Bistriței, am traversat-o în picioare, 
ținindu-ne unii de alţii, apoi am urcat pe 
Pietrosul, camaradul apropiat al Rarăului 
de pe. malul drept al Bistriţei. Cînd a 
răsărit soarele, eram în vîrful muntelui. 
Sub picioarele noastre era o perdea de 
nori, ce ne da impresia stranie că sintem 
în cer, s-au înfipt crucile în piscul cel mai 
înalt. Am îngenunchiat cu toții în fața lor, 
rugîndu-ne în tăcere. 





La întoarcere, la ora raportului, în 
fața frontului, eu, Herghelegiu și Ma- 
covei, am fost ridicați la rangul de co- 
mandant ajutor. După masă, Căpitanul 
ne-a chemat pe toți trei și a împărțit ju- 
dețul Neamţ în trei sectoare și mie mi-a 
încredințat sectorul Tg. Neamț, lui 
Herghelegiu sectorul Piatra Neamţ iar lui 
Macovei sectorul Buhuși. Căpitanul, 
care desigur ne studiase tot timpuk își 
dăduse seama că cei doi, mai ales 
Herghelegiu, vor accepta foarte greu, să 
fie subordonații mei și îmi vor face ne- 
cazuri. De fapt, prin domiciliul său în 
capitala județului și prin situaţia lui de 


GAZETA DE VEST, FEBRUARIE 1993 


liber profesionist, Herghelegiu era cel 
mai indicat să fie șeful județului. Căpi- 
tanul s-a gindit probabil că prin aceasta 
m-ar supăra pe mine și atunci a luat 
măsura cu cele trei sectoare, considerind 
fiecare sector ca un județ aparte și pe 
fiecare din cei trei ca șefi de județ, fără 
nici o subordonare unul față de altul. 
Această măsură avea și alte efecte bin- 
efăcătoare. Se crea un spirit de întrecere 
între cei trei și se sporeau și finanțele 
centrului, căci cele trei sectoare, avînd 
statut de județ, trebuiau să contribuie cu 
suma hotărită pentru un județ. 


(va urma ) 


CUM 
AM 
DEVENIT 
LEGIONAR 


VI - 


de Mihai David - Ghindăoani 


Îna doua jumătatea lunii august, m-am 
prezentat Căpitanului, cerându-i voie să plec. 
Se apropia deschiderea școlilor, iar măseaua 
despicată îmi făcea necazuri. Nu aveam dureri 

“prea mari,dar deasupra ci, în gingii, apăruse un 
punct alb și partea desprinsă se mișca mereu. 
După ce mi-am luat rămas bun de la Căpitan și 
camarazii care mai erau în tabără, am coborit 





la malul Bistriţei și m-am urcat pe o plută * 


împreunăcustudentul Ioniţă de la Borca, unde 
am ajunsspre seară. Tatăl său, care era meșter 
în scoaterea măselelor, mi-a scos și mie partea 
măselei care se mișca și m-am simţit mai 
ușurat. 

Dimineaţa, m-am urcat pe o altă plută 
și spre seară m-am oprit la Bicaz, unde voiam 
să-l vizitez, pe învățătorul D. Trifan, care își 
începuse cariera în Ghindăoani pe la sfârșitul 
celuilalt veac și cu doi ani mai înainte îmi 
făcuse ovizită. Avea un fiu învăţător la aceeași 
școală, iar alţii doi studenţi la medicină, cu care 
am purtat înverșunate discuţii contradictorii. 

Cînd am ajuns acasă,am găsit în sfârșit 
ordinul de reîncadrare în învățămînt. M-am 
prezentat la post, spre uimirea și jena colegilor 
mei, care, cu toţii, dăduseră declaraţii 
mincinoase și acuzatoare. Aveam la mine 
copiile legalizate ale acestor declaraţii. În 
primul rând mă gândiscm să-i dau în judecată, 
dar m-am răsgândit și nici măcar o aluzie n-am 
făcut la ele. Astfel au crezut că nu le văzusem și 
se purtau cu mine ca și cum nu s-ar fi întâmplat 
nimic. 

După ce am fost suspendat, clasa mea, 
care număra 7o de elevi frecvenți a fost 
împărțită în două, căci se înființase un post 
nou. O parte a fost luată de învățătorul pro- 
vizor Mihai Grosu, de prin judeţul lași, numit 
în locul meu, iar partea cealaltă a fost încred- 
inţată învățătorului tot provizor, Ipan Carp, 
fiul unui cârciumar din Ghindăoani. Venind la 
post, Mihai Grosu a fost numit la Cracăul 
Negru, iar Carp, undeva prin Botoşani. În locul 
ocupat de ela venit învățătorul definitiv Vasile 
Boancă, care îmi fusese coleg de bancă timp de 
patru ani de zile, la școala normală. Amândoi 
au devenit legionari, dar cel mai activ a fost 
Mihai Grosu, care m-aajutat mult în munca de 
organizare. A căzut pe câmpul de luptă la 





Obâlnorc, în stepa calmucă, dar în sufletul meu 
trăieşte şi acum. 

Cam pe la mijlocul lui octombrie, am 
primit o scrisoare de la Căpitan prin care eram 
chemat la București. O primiseră şi Hergheliu 
şi Macovei. În tren, Hergheliu a făcut remarca 
justă că alcătuim un grup ideal pentru agenţii 
de poliţie ce ar avea misiunea să ne urmărea- 
scă. Eu îmbrăcat naţional, el cu barbă, iar 
Macovei scund și cu un început de burtă destul 
de remarcabil. Nu ne-am putut da seama dacă 
am fost urmăriţi sau nu. L-am găsit pe Căpitan 
în casele generalului Catacuzino cu încă doi 
sau trei șefi de judeţ. Căpitanul, pentru a nu 
atrage atenţia. poliţiei, își convocase şefii de 
judeţ în grupe mici, pe rînd. Înainte de încep- 
erea şedinţei, s-au luat măsuri serioase de 
supraveghere şi ni s-a arătat pe unde să ne 
facem nevăzuţi în caz, că s-ar observa apropi- 
erea poliţiei. Aceste măsuri erau foarte expli- 
cabile, căci prin legea de desființare a Gărzii de 
Fier se specifica în mod clar că membrii acestei 
organizaţii, timp de un an dezile, nu au voie la 
nici un fel de întruniri și nici să candideze pe 
lista altor partide. Ni s-a adus la cunoștință că 
în casa unui oarecare Gherghian, socrul lui 
Stelescu, se organizase un complot pentru 
asasinarea Căpitanului și ni s-a arătat și sticla 
cu otravă pregătită în acest scop. Înștiințat de 
un servitor al casei și ajutat de acesta, Căpi- 
tanul pătrunsese în casa complotiștilor şi pus- 
ese mâna pe dovezi. Ne-am cutremurat și l-am 
asigurat pe Căpitan că-l vom urma până la 
moarte. 

Pe la mijlocul lunii ianuarie,1935, am 
fost convocați la Iași unde ing. Clime ne-a 
explicat modul de organizare şi funcţionare al 
cuiburilor. Cuibul cuprindea cel mult 13 
membri. Cînd se consolida bine, cuibul roia, 
adică se desfăcea în patru cuiburi cu câte trei 
membri, afară de cuibul matcă, ce rămânea cu 
patru membri. Fiecare cuib trebuia să ţină 
şedinţă o dată pe săptămână. După fiecare 
şedinţă, șeful de cuib întocmește un raport 
scurt pe o fâșioară de hârtie de cel mult 2 cm 
lăţime și 10 lungime. El trebuie să conţină: 
Data, prezenţi, absenţii și cotizaţia. Ultimele 
trei date se înseamnă numai cu inițialele: 
P.AC. 

Întors acasă, am convocat câţiva le- 








GAZETA DE VEST, MARTIE 1993 


gionari din cei mai buni și le-am explicat ce 
trebuie făcut. Tot atunci s-au pus bazele a 7 
cuiburi complete. Prin rotire şi înfiinţarea al- 
tora noi, peste un an, în Ghindăoani erau 76 de 
cuiburi. La Tg. Neamţ s-au format vreo 10 şi 
cîte două-trei în satele vecine: Răucești, Petri- 
cani, Urecheni, Tibucani, unde aveam un le- 
gionar foarte bun: C. Ambrozie. 

Odată pe lună, șefii de cuib îmi prezen- 
tau rapoartele la Tg. Neamt și, după ce dis- 
cutam chestiunile la ordinea zilei, se venea cu 
propuneri. Cei din Tg. Neamţ au propus să 
facă o adăpătoare pentru vite pe islazul 
comunal. Am aprobat și s-a executat. 

Mai slab mergea regiunea din jurul 
Războienilor, căci era mai îndepărtată. De 
aceea în vacanţa de Crăciun din 1934, am 
angajat o căruţă și, împreună cu Mihai Grosu, 
am vizitat satele de pe acolo. Am vorbit cu mai 
mulţi tineri. |. Rădescu, de la Ştefan cel Mare, 
după ce am stat mult de vorbă, şi-a luat an- 
gajamentulsă se ocupe el de satele din jur. Mai 
era un legionar bun în satul Valea Seacă din 
comuna Bălțăteşti, învățătorul C. Grigoraș, 
dar nu se încadrase încă într-un cuib. De aceea 
conducerea garnizoanei Bălțăteşti am încred- 
inţat-o unui țăran foarte inteligent, Costică 
Crudu. 

În celelalte două ”judeţe” nemţene, 
lucrurile mergeau mult mai bine. Muncitorii 
de la fabrica de postav din Buhuși crau 
aproape toți legionari și locuiau în satele din 
jur. În zilele de sărbătoare se întîlneau cu 
vecini, cucumetri, cu prieteni şi astfel cuiburile 
se înființau ușor. 

La Piatra Neamţ, Herghelegiu reali- 
zase două lucrări spectaculoase. La îndemnul 
său, legionarul I. Cozma, cioplitor în piatră, 
făcuse o frumoasă și impunătoare cruce de 
piatră pe care Herghelegiu, cu ajutorul legion- 
arilor din Piatra Neamţ şi a celor din satele de 
pe valea Bistriţei, o urcase pe vârful muntelui 
Pietrosul şi o plantase între cele trei modeste 
cruci de lemn pe care le puseserăm vara tre- 
cultă. 





În cimitirul bisericuţei din Vânătorii 
Pietrei, din apropierea orașului, erau multe 
morminte ale eroilor din timpul Războiului de 
Întregire, dar erau lăsate cu totul în părăsire. 
Mormintele erau năpădite de buruieni, Cru- 
cile putrezite, gata să cadă, altele dispărute. 
Herghelegiu a dat ordin ca garnizoana legion- 
ară a orașului să se îngrijească de acest cimitir. 
Mormintele au fost curăţite de buruieni, 
săpate, semănate cu flori, iar crucile putrezite 
înlocuitecu altelenoi. Când coloana de legion- 
ari, în drumul ci spre Vânători, a apărut pe 
străzile orașului cu cruci albe în spate, păşind 
rar şi tăcut, într-o profundă reculegere, popuș 
laţia orașului a fost atît de impresionată că a 
doua zi, de Ziua Eroilor, a fost mult mai multă 
lume la cimitirul din Vânători, decât în cel al 
orașului, unde sc făcea pomenirea oficială, în 
prezenţa autorităţilor civile şi militare. 

Imediat după închiderea cursurilor am 
primit de la Căpitan aceste rânduri: ”la-ţi 
numai sumanul și vino în tabără la Carmen 
Sylva”. Când am ajuns, m-a cazat în 
cortul său, iar a doua zi mi-a cerut! 
să-i spun ce s-a întîmplat la Piatra 
Neamţ. 


11 





Se întîmplaseră și unele tu- 
cruri neplăcute. Izbucnise o ceartă 


înverșunată între Herghelegiu și 
Macovei. Căpitanul trimisese în anchetă pe 
Vasile Marin, dar vroia să afle și părerea mea. 
l-am spus că motivul este dorința de supre- 
maţie a lui Herghelegiu, care suportă cu greu 
să fie pe picior de egalitate cu Macovei și cu 
mine. Totodată mi-am exprimat convingerea 
că se vor împăca și îşi vor folosi energia în 
folosul Legiunii. Şi chiar aşa s-a întîmplat. 

. În cete trei săptămâni cât am stat în 
tabără, am lucrat la zidiri de apărare a malu= 
rilor falezei şi la săpături arheologice sub con- 
ducerea asistentului universitar Vasile Cris- 
tescu, care, după arestarea Căpitanului în 
timpul dictaturii lui Caro! II, a făcut parte din 
comandamentul de conducere a Legiunii și, 
fiind descoperit de poliţie, a fost împușcat pe 
loc. 


12 


Ce om era! Adevărat legionar. 

Într-o duminică după masă, Căpitanul 
îmi propunesă facem o baie în mare. l-am spus 
că nu pot, deoarece nu știu să înot. 

-Cum se poate? Hai, că te învăţ cu. 

Am plecat împreună la 'Tekirghiol. 
Ne-am dezbrăcat pe malul lacului, apoi, deo- 
dată mă îmbrâncește şi-mi strigă: "Dă din 
mâini și din picioare!” Aș fi dat și fără să-mi 
spună, căci îmi comandase și instinctul.Am 
constatat cu plăcere că pluteam deasupra 
apei. 

- Ai văzut ce ușor este să înveţi a înota? 
râse Căpitanul. Apoi mi-a explicat de ce nu mă 
scufundam. 

- Dacă mai stai, te fac maestru de înot. 

Dar nu mai puteam sta. Peste câteva 
zile începea, la Timişoara, Congresul General 
al Învățătorilor,iar eu făceam parte din dele- 
gația județului: Neamţ. După Congres, 








GAZETA DE VEST, MARTIE 1993 


începea îndată anul Şcolar 1935/1936 care a 
fostpentru mine cxtrem de greu. rebuiasă mă 
prezint la examenul de gradul II şi trebuia să 
mă pregătesc serios, căci autorităţile școlare 
abia așteptau să-mi găsească o câ! de mică 
scădere pentru a mă respinge. Aveam de pre- 
dat simultan la două clase. Dar pentru că nu 
încăpeau toți în sala de clasă, făceam cu o clasă 
dimineaţa şi cu cealaltă după masă. Deci, toată 
ziua ocupat cuşcoala. Pentru organizaţie și stu- 
diu îmi rămâneau duminicile, sărbătorile şi 
noptile. O duminică pe lună aveam întîlnire cu. 
şefii de cuib la Tg. Neami, iar în celelalte, în 
uncledin elc, vizitam satele din împrejurimi ori 
participam la ședințele Cercului Cultural. 
Nopțile erau rezervate cititului și şedinţelor 
din Ghindăoani, la care participa atîta lume că 
odată lampa din încăpere s-a stins, din lipsă de 
oxigen. Mă simțeam cam obosit, dar nu era 
timp de odihnă. 
-Va urma- 


SERIAL |, 





CUM 
AM 
DEVENIT 
LEGIONAR 


- VII - 
de Mihai David - Ghindăoani 


În ziua de 8 iunie nu se țineau cursuri, 
căci se sărbătorea venirea în țară a regelui 
Carol Il. Cum la Ghindăoani nu luase încă 
ființă această scamatorie care era Straja Țării, 
însemna că În ziua aceea eram liber. Întrucât 
cu ozi înainte era duminică aveam două zile în 
care puteam lipsi de la clasă. Am plecat cu 
colegul Mihai Grosu să vizităm plasa 
Războieni. Când am ajuns în Piatra Neamţ, 
venind din Războieni, am aflat la radio că la 
Bucureşti se prăbușiseră Tribunele cu copiii 
adunaţi pentru sărbătorirea regelui. Era ca o 
prevestire a prăbușirii sale. 

La oședinţă a şefilor de cuiburi, cei din 
"Tg. Neamţ au propus ca în această vară să se 
înființeze o tabără de muncă în satu! Răbia din 
com. Urecheni, spre a se ridica o casă pentru 
un om sărac, căruia îi arsese casa. După ce am 
analizat toate posibilitățile, am hotărât ca lu- 
crările să înceapă la 2 iulie, 

Nu mult după aceasta, Regionala Iași, 
de sub conducerea lui Totu, ne-a convocat fa 
Vaslui unde a venit şi inginerul Clime de n 
Bucureşti, spre a se analiza situația organi- 
zaţiei de acolo, care nu era tocmai bună. 

şedinţă, am plecat în marș spre 

„satul Tanacu, lavreo 10 km de Vashui, unde am 
luat parte la sfinţirea. unei fântâni săpată și 
zidită de jegionarii din Vaslui. Încă din timpul 

' ședinței m-a oiprins o mare durere de cap şi 
mă simțeam cuprins de niște sudori reci. Când 


ne-am întors de ia Tanacu, credeam că-mi 


crapă capul, așa de tare mă durea, dar mă 
stăpâneara din țoate puterile să mă plâng, ca să 
nu mă fac de râsul camarazilor. Când am ajuns 
1a lași eram atât de palid că fratele meu Nicu- 
tai, care acuin era asistent universitar şi medic 
ta Clinica ÎL chirurgicală, s-a când m-a 
văzut. Dimineaţa m-a dus la secția ORL. 
unde s-a constatat că ain o sinusită frontală şi 
mi s-a făcut imediat o puncţie. Fratele meu nu 
s-a mulțumit numai cu atât, ci mi-a făcut şi o 
radiografie pulmonară. După aceea am plecat 
imediat acasă, căci încheierea cursurilor şi 
serbarea de sfârșit de an erau aproape. 
După vreo două săptămâni mă pome- 
„.nesc cu fratele meu de la lași. Cu multe 
“ ocolișuri, îmi aduce la cunoștință că radi- 


16 


ografia nu-i tocmai bună și este absolut nece- 
sar să întrerup orice activitate. 

- Ce-mi vorbeşti tu de pe dealuri?, îi 
răspund cu. Peste câteva zile trebuie să deschid 
o tabără de muncă. 

Am discutat mult, chiar ne-am certat, 
dar fratele meu nu s-a lăsat. La urmă avenit cu 
argumentul suprem: "Ce folos vei aduce Le- 
giunii dacă vei merge în tabără și apoi te vei 
îmbolnăvi atât de greu încât să nu te mai poţi 
vindeca niciodată?” 

Până la urmă ne-am înțeles să merg să 
deschid tabăra, apoi să-i încredințez conduc- 
erea unui legionar vrednic. Am deschis-o 
printr-o slujbă religioasă oficiată de preotul 
paroh C. Gheorghiu, tatăl scriitorului cu re- 
nume mondial Constantin Virgil Gheorghiu, 
care pe vremea aceea era în ultima clasă a 
liceului militar. Am lucrat cot la cot cu cei 
prezenți o săptămână apoi i-am încredințat 
conducerea colegului meu, învățătorul C. 
Grigoraș. A fost o alegere fericită, căci Grigo- 
aș era o cruce de voinic și un om vesel, ce 
atrăgea oamenii. 

Între “timp, fratele meu alergase pe 
valea Bistriţei şi-mi angajase o gazdă tocmai la 
Broşichi, unde cra medic unul din fraţii 
Crețulescu, foști conducători ai studenților 
din judeţ, pe care-l cunoștea din 1924, când li 
se alăturase și el. L-a rugat să înă aibă în grija 
lui din punct de vedere medical. 

l-am raportat Căpitanului care este 
situaţia și l-am rugat să mă ierte că în vara 
aceasta nu voi putea veni în tabăra de la 
Carmen-Syiva. Asfel, în timp ce toți camarazii 
mei munceau pe șantiere, cu trândăveam la 
Broșteni. Gândul acesta mă mâhnea destul de 
mult, împiedecând efectul binefăcător al aer- 
ului de munte și al odihnei. 


În judej mai erau două tabere. Una în 


satul Siobozia din comuna Roznov, unde sub 
conducerea hai Herghcliu, se făceau cărămizi 
pentru ridicarea unei biserici, iar alta era la 
Buhuși. Aici, sub conducerea lui Macovei, se 
ridica o cruce pe vârful unui deal din apropi- 
erea orașului, la gura Orbicului, unde Ştefan 
cei Mare biruise pe Petre Aron, ucigașul 
tatălui său. Eu trândăveam! La sfârşitul funii 
august, mi-am reluat activitatea, În ziua de 11 
septembrie am fost chemat la Regionala lași, 
unde venea în inspecţie generalul Cantacirz- 


GAZETA DE VEST, APRILIE 1993 


ino, şeful partidului” Totul pentru Țară”, cum 
se numea acum organizaţia politică a Legiunii. 
După sfârşitullucrărilor, am plecat spre Piatra 
Neamţ cu un autoturism, împreună cu gener- 
alul Cantacuzino și Neculai Totu, pela orele11 
noaptea. Generalul era un izvor nesecat de 
povestiri glumeţe. Totuși, de la o vreme a 
început să ne biruie somnul. Şoferul conducea 
mai mult instinctiv. Văzând aceasta, am ieșit cu 
toţii din mașină şi după vreun sfert de ceas de 
mișcări în aerul ră-oros al nopții am ajuns cu 
bine în Piatra Neamţ. Erau zorii zilei de 13 
Septembrie, ziua Căpitanului la ora 8, gener- 
alul trebuia să ţină o conferință publică. A 
vorbit în sala marea cinematografului ”Regal” 
din centrul orașului, care era arhiplină. Cu un 
discurs ce nu ținea deloc seama de regulile 
oratoriei, presărat cu glume, ironii şi expresii 
mai deochiate, a făcut istoricul și elogiul Le- 
giunii și al Căpitanului și a explicat motivele 
care l-au determinat să intre în Legiune. 

După sfârşitul conferinţei, eu am ple- 
cat imediat la Tg. Neamţ căci a doua zi, 14 Sep- 
tembrie, ziua Sfintei Cruci, trebuia să vină la 
Tg. Neamţ, să vadă și activitatea ”județului” 
meu. În primul rând, trebuia să asiste la 
sfinţirea unei cruci ridicată în apropierea 
Cetăţii Neamţului, apoi să viziteze tabăra de la 
Urecheni.. În primul rând am rugat-o pe 
doamna Gheorghiu, şefa cetăţuilor din oraș, să 
pregătească masă de post, fiind ziua Crucii. 
Am dat apoi ordin ca a doua zi, la ora 8, toţi 
legionarii să fie prezenţi la capătul dinspre 
Humulești al podului de peste Ozana unde, pe 
terenul liber din dreapta șoselei, trebuia să 
dăm onorul generalului. 

A doua zi, la ora 8, generalul a coborât 
vesel din mașină și după ce i-au dat raportul, a 
trecut în revistă frontul, apoi a strigat 
"Trăiască Legiuneia și Căpitanul!”, la care s-a 
răspuns la fel, într-un mod de a răsunat valea 
Ozanei. Încolonați și cântând, ne-am îndreptat 
spre Cetate, urmaţi de mașina în care era 
generalui şi Totu. Fiind luni, ziua iarmarocului 
săptămânal, după noi și pe de lături, lumea 
curgea puhoi. 

Când am ajuns la drumul îngust ce urca 
spre Cetate, generalul a coborât din mașină şi 
a început să urce voiniceşte dealul, alături de 
noi, refuzând orice. sprijin. După oficierea 
serviciului religios, l-am prezentat prin câteva 
cuvinte, apoi a vorbit el pe înțelesul ţăranilor, 
încheind cu salutul "Trăiască Legiunea și 
Căpitanul!” Cum a sfărșit, s-au prezentat în 
faţa lui trei țărani bătrân, luându-și poziţia de 
drepți și strigând:”Să trăiţi domnule Gen- 
eral!” 

- Ce-i cu voi flăcăilor? 

- Am luptat sub ordinele dumneavoas- 
tră şi ne bucurăm că vă vedem, și vă sărutăm 
mâna. Ş 

- Dar ce sunt eu măi, cucoană, de vreţi 
să-mi sărutați mâna ? 

Mai bineveniţi să vă sărut eu că dacă nu 
v-a luat dracu' până acum, Înseamnă că sânteţi 
niște soiuri rele, ca şi mine. 

T-am sărutat și i-am îmbrățișat pe toţi în 
uralele și hohotele de râs ale mulțimii. 


-va urma - 


CUM 
AM 
DEVENIT - 
LEGIONAR 


- VIII = 


A de Mihai David - Ghindăoani 


Masa de post, pregătită de legionarele 


din cetăţuia doamnei Gheorghiu, a fost un deliciu 
pentru general, care suferea de stomac. Nu mai 
înceta cu laudele la adresa gospodinelor care o 
pregătiseră. Ele se simțeau în al zecelea cer. Gener- 
alul ne-a delectat cu întâmplări vesele şi anecdote 
cuviinciase, dar timpul îşi vedea de treaba lui. Când 
ne-am sculat de la masă, am constatat că nu mai 
avem timp să vizităm şi tabăra de la Urecheni, căci 
neaștepta Hergheliu în tabăra ”judeţului” său de la 
Slobozia. Astfel bietul Grigoraș a așteptat zadarnic, 
până la căderea nopţii. 

La Slobozia am ajuns aproape de asfinţitul 
soarelui. Pe lângă legionarii din tabără era și multă 
lumedin sat și din împrejurimi. Generalul a sărit din 
mașină vioi ca un tânăr și, însoţit de Totu şi de mine, 
a trecut în revistă frontul, apoi s-a oprit la centru 
strigând”Bine v-am găsit camarazi, Trăiască 
Legiunea și Căpitanul!” 

- Să trăiţi, Trăiască Legiunea și Căpitanul! a 
răspuns frontul în cor. A dat pe loc repaus şi a 
început să vorbească, arătând avântul pe care l-a 
luat Mişcarea Legionară prin partidul "Totul pentru 
Țară” de sub președinția sa, dar sub îndrumarea 
Căpitanului. CAnd a terminat de vorbit, se înserase 
bine. Hergheliu a avut proasta inspiraţie ca în drum 
spre casa parohială, unde trebuia să luăm masa, să 
fim conduși prin cât mai multe uliţi ale satului în 
frunte cu o fanfară de bâlci, ceea ce l-a supărat pe 
general și, făcîndu-i observaţie lui Hergheliu, m-a 
făcut răspunzător și pe mine, deși nu aveam nici o 
vină. N-am zis nimic şi i-am ascultat reproșurile în 
poziţie de drepți. 

A doua zi, trebuia să încep cursurile, dar 
tocmai atunci am primit ordin de concentrare ! 
Fiind ofiţer, trebuia să mă prezint în uniformă și nu 
aveam.Nici bani nu aveam.Mi-a împrumutat bietul 
tătuca. Timp de trei săptămâni s-au desfășurat 
manevrele, cu marșuri lungi de noapte, cu incur- 
siuni, cu atacuri de noapte prin surprindere şi cu tot 
felul de operaţiuni militare,care au făcut praf puţ- 
inul bine pe care îl cîștigasem prin odihna din 
timpul verii. După întoarcerea din manevre mă 
simţeam mai rău decât în primăvară şi am fost 
nevoit să-mi iau concediu medical din învățământ. 
L-am rugat pe Căpitan să-mi acorde şi dânsul con- 
cediu. Mi l-a aprobat imediat, trecând ”judeţul” 
meu asupra lui Hergheliu. Deşi în concediu și din 
învățământ şi din Legiune, munceam din greu, căci 
pe la sfârşitul lui decembrie trebuia să dau ex- 
amenul de gradul Ii. L-am trecut cu brio, deşi 
președintele Comisiunii, un prof. Creţu, de la Tg. 
Mureș, încercase să mă excludă pe motivul că-mi 
scrisesem planul de lecţie cu cerneală verde! 

Examenul , început în decembrie, s-a termi- 
nat în ianuarie 1937. Examenul îl luasem, dar cu 








sănătatea nu stam bine deloc. Comisia medicală nu 
m-a primit în învățământ, ci mi-a acordat un nou 
concediu medical de trei luni. Tocmai atunci a sosit 
vestea că Moţa şi Marin căzuseră în Spania, pe 
frontul de la Majadohonda. Sufletul mi s-a cutre- 
murat de durere, căci îi cunoscusem personal pe 
amândoi şi îmi dădeam seama ce pierdea Legiunea. 

Deși nu mă simţeam deloc bine, când trenul 
cu rămăşiţele pământești ale celor doi martiri, 
însoţite de eroii ce scăpaseră cu viaţă şi de generalul 
Cantacuzino ce le aducea din Spania, a pornit de la 
punctul de frontieră spre Bucureşti, le-am ieșit 
înainte la Bacău.Peronul gării era plin de lume. 
După ce garnizoana legionară și o delegaţie cuzistă 
a dat onorul, s-a oficiat un serviciu divin. Când s-a 
sfârșit, am urcat și eu în trenul special. În el se afla 
Căpitanul, soțiile eroilor cu cei doi copii, Mihai şi 
Gabriela, mai multe grade legionare și mulţi ziariști, 

Trenul, fiind special, se strecura cu greu 
printre cele obișnuite, așa că atunci când am ajuns 
la Comănești, se înnoptase bine şi în întunericul de 
pe peron, "lămpașurile” minerilor îngenunchiaţi 
păreau niște stele coborâte din cer să se închine şi 
ele în faţa moaștelor sfinte ale celor doi eroi. Nu ne 
opream în toate gările, dar chiar prin haltele mici 
vedeam grupuri de oameni cu lumânări în mână. 

La Topliţa am făcut popas de vreo 15 min- 
ute. Pe peron aștepta un grup de cetăţeni care au 
dorit să-l vadă pe părintele Dumitrescu-Borşa ca 
le povestească despre războiul din Spania. Bietul 
preot, istovit de luptele de pe front, numai de 
aceasta nu avea poftă, plus că de felul său era cam 
taciturn. A fost trezit și a apărut la geam, dar n-a 
avut când să povestească ceva, căci trenul s-a pus în 
mişcare. 

După ce s-a înnoptat, s-a lăsat un ger de 
crăpau pietrele. După orele de gardă din fața sicri- 
elor, m-am mai încălzit puţin într-un vagon alăturat 
unde mi s-a făcut și mie loc. 

La Cluj, sicriele au fost coborâte şi duse pe 
umeri până în piaţa Universităţii unde un sobor de 
preoţi a făcut o rugăciune iar președintele societăţii 
studenţilor creştini a adus omagiul studențimii 
clujene din rândul căreia făcuse parte şi Moţa care 
fusese proclamat cu mult înainte preşeintele ei de 
onoare. 

la Si la intrarea în gară, ne-a 
întâmpinat o adevărată mare de oameni ce in- 
undase nu numai peronul ci şi o bună parte din 
spaţiul ocupat de liniile ferate, anume elibrate de 
vagoane. Toate sirenele locomotivelor din gară 
scoteau sunete prelungi și ritmice. Exprimau 
omagiul ceferiştilor. S-a oficiat un serviciu divin de 
către un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul 
Nicolae Bălan, care, la sfârşit, a ţinut o cuvântare 
emoţionantă. După cât îmi mai aduc aminte, 
începea așa: "Moaşte sfinte, cât aţi fost în viaţă, 
printre noi v-am privit cu nepăsare sau cu îndoială. 





GAZETA DE VEST, MA! 1993 


Dar acum, când v-aţi jertfit chiar viaţa pentru 
apărarea creştinismului, cutremuraţi până în 
adâncul fiinţei noastre, îngenunchem şi ne cerem 
iertare.” 

De la Sibiu nu ne-am mai oprit până la 
Orăștie. Aici se născuse lon Moţa, aici își petrecuse 
copilăria şi se împărtășise din cea mai fragedă 
vârstă din atmosfera de românism şi creştinism 
adevărat pe care tatăl său, protopopul lon Moţa, o 
întreținea vie şi o răspândea prin gazeta sa ”Liber- 
tatea”. Era trecut de miezul nopții când am ajuns. În 
gară, zdrobiţi de durere, ne-au întâmpinat părinţii 
săi, înconjurați de aproape toată populaţia 
orășelului. Sicriele au fost coborâte și purtate pe 
umeri până la catedrală unde, în cea mai pioasă 
reculegere pe care am văzut-o vreodată, s-a oficiat 
un serviciu divin. Deși era atâta lume, nu se auzea 
nici cel mai mic zgomot, nu avea loc nici o discrepa- 
nţă. Suspinele erau cât se puteau de discrete, dar 
lacrimile nu se puteau stăpâni. În toate casele, în 
geamurile dinspre stradă, ardeau lumânări. 

După plecarea din Orăștie, n-am mai știut 
ce este cu mine. Aveam febră și în urechi îmi răsuna 
mereu scrâşnetul roților de fier pe şinele îngheţate. 
Oboseala, frigul, postul, emoţiile își spuneau 
cuvântul cu hotărâre. Abia la Craiova mi-am venit 
în fire. Aici ieșise în întâmpinare corul studenţilor în 
teologie din București. Aici am auzit pentru prima 
dată Imnul Moţa-Marin, dar, din cauza stării în care 
eram, îl percepeam ca prin vis. 

Ajunși la București, sicriele au fost coborâte 
din tren şi îndață s-a format un cortegiu impre- 
sionant. Înainte mergea grupul luptătorilor din 
Spania în frunte cu generalul Cantacuzino. Urmau 
apoi sicriele așezate pe un catafalc tras de legionari. 
Alături deele pășea Căpitanul și soţia lui Moţa cu cei 
doi copii, spre care se îndreptau, pline de com- 
pasiune, privirile tuturor. Urma apoi coloana grade- 
lor legionare (comandanți și comandanţi ajutori), 
iar după ei coloana legionarilor din București. Pe 
trotuare, mulțime nesfârșită care se descoperea cu 
pietate la trecerea convoiului. 

Sicriele cu corpurile celor doi eroi au fost 
depuse în biserica Sf. Ilie Gorgani de lângă Str. 
Gutenberg, unde se afla casa generalului Cantacuz- 
ino, în care acum era sediul Legiunii. În cele trei zile 
câtaustatacolo, a trecut pelângă eleaproape toată 
populaţia Bucureștilor. Toată ziua şi până către 
miezul nopţii, ca un fluviu neîntrerupt, curgeau 
întruna închinătorii. Spre a se evita înghesuiala, pe 
trotuare s-au format cordoane de legionari. În 
biserică, tot zi și noapte, echipa de preoți, cu schim- 
bul, citeau rugăciunile cerute de ritualul Bisericii 
Ortodoxe. Garda de onoare, formată din coman- 
dani legionari și ajutori, încremeniţi ca niște statui 
în poziţia de drepți, simboliza omagiul adus de toţi 
camarazii din ţară. În aceste trei zile, în toate satele 
din ţară unde exista un cuib legionar s-au tras 
clopotele bisericilor, iar în noaptea din ajunul zilei 
de înmormântare, pe vârful dealurilor au ars focuri 
de veghe. Înmormântarea s-a desfășurat într-un 
cadru atât de măreț încât a uimit pe toată lumea. 
Cortegiul era așa de lung încât atunci când fruntea 
lui a ajuns la locul de înmormântare, la biserica Sf. 
lie Gorgani, de unde pornise și de unde se putea 
intra în coloană, tot mai era lume ce aștepta încolo- 
narea. În frunte mergeau purtătorii crucilor şi ai 
prapurilor, urmaţi de peste o sută de preoți în 
odăjdii, încolonaţi câte patru. După ei, corul stude- 
nţesc, apoi la oarecare distanţă, urma Căpitanul. 
După el, luptătorii din Spania, apoi carul mortuar, 
având deo parte şi dealta pe soţia lui Moţa cu copiii, 
părinţii şi rudele lui Moţa şi ale lui Marin. După 
catafalc, gradele legionare, apoi coloana legionar- 
ilor şi a celor ce-i iubeau. Pe tot parcursul, o ordine 
desăvârşită. Înmormântarea a avut loc la Bucureștii 
Noi, în mausoleul ridicat în faţa Casei legionarilor 
răniţi, numită de ei Casa Verde, ce fusese clădită în 
1933 de braţele legionarilor bucureșteni. 

- VA URMA - 





1 


ee CUM 


AM 


DEVENIT 
LEGIONAR 


- IX - de Mihai David - Ghindăoani 


Apa înmormântarea celor doi 


martiri ai creștinismului, Căpitanula plecat 
la Predealsă se odihnească puțin, ceeace 
eranecesardupă atâtazbucium. Închiriase 
acolovila Stoenescu, chiarîncentru, lângă 
șosea, pentru legionarii bolnavi de plămâni 
și m-a luat și pe mine. Acolo am găsit un 
camarad din Galaţi. Acum, odată cu 
Căpitanul și cu mine, venise și Neculai 
Totu, care se întorsese de pe frontul din 
Spania cu plămânii slăbiţi. Căpitanul a 
stat câteva zile, apoia plecat la București. 
Venea numai duminica. Îl atrăgea aici, ca 
celmai puternic magnet, ofetiță drăgălașă 
a fratelui său Horia, pe care o întiase el şi 
o iubea tare mult. „Dragostea dintre ei era 
reciprocă și la fei de intensă. Deși avea 
numai trei, patru anişori, fetița, cum îl 
vedea, alerga spre el cu bratele întinse, 
strigând plină de fericire: "Căneliu, 
Căneiiu!”. Aș fi vrut să vadă cât mai multă 
lume aceste scene, spre a-și da seama de 
câtă dragoste și gingăşie era capabil 
sufletul său. Prin faptul că împușcase 
acea fiară cu chip de om, care fusese 
prefectul de poliție Manciu, dușmanii 
Legiunii nu oboseau să-l descrie ca peun 
sadic de o cruzime excesivă. Și el era 
numai dragoste, sentiment pe care îl 
considera ca fiind cea mai înaltă virtute 
legionară. "Mişcarea legionară nu se 

întemeiază exclusiv nici pe principiul 
autorității şi nicipe acela al libertăţii. Ea îsi 
are_temeliile_ înfipte în principiul 
dragostei”. ("Pentru legionari”, capitolul 
Disciplina și drăgostea). 

Aici, înpensiunea noastră, duceam 
un fel de viață ca de sanatoriu: masă 
bună, odihnă și plimbare. Toate erau bune, 
iaraerul minunat. Lafelîntreaga ambianţă. 
Totn scriascene din luptele din Spania, pe 
care i le publica revista "Vremea” de sub 
conducerea lui A. Donescu, fiul primarului 
general al Capitalei. Știind că și eu 
mânuiamdin cândîn cândeondeiul, înainte 
de a ie trimite, mi le prezenta mie spre 
a-mi da cu părerea și a face eventuale 
îndreptări. N-a prea fost cazul. Luptătorul 
din tranșeele dela Majadahonda devenise, 
înmod surprinzător, și un bun mânuitoral 
condeiului. Prin el, am avut prilejul să 
cunosc pe Nae lonescu, filosoful Mișcării 














16 





Legionare. Venise să se odihnească o zi 
două într-o vilă la Predeai și i-am făcut o 
i ă. M-asurprins felulîn care ne-a primit 
și ne-a tratat. Parcă am fi fost cine știe ce 
personalităţi. 

Singurul incovenient îl constituia 
fumul locomotivelor de tren care treceau 
mereu și alterau simţitor minunatul aer al 
Predealului. Probabil că din această cauză 
ceilalți factori binefăcători n-au avut 
asupră-mi influenţa așteptată. E drept, cât 
am stat acolo și vreo lună jumătate după 
aceea, m-am simţit bine și am intrat în 
învățământ, dar cum am intrat în vară, iar 
a început să-mi fie rău. Într-o duminică, 
Herghelegiu, trecând în fruntea unei 
coloane spre Crăcăul Negru, ar fi vrut să 
particip și eu, deoarece localitatea 
respectivă făcea parte din fostul meu 
"judeţ”. M-a găsit însă în pat, lac de 
sudoare, cu temperatură 39 de grade. A 
venit fratele meu de la lași șicu chiu cu vai 
m-a pus pe picioare. Era însă vădit că nu 
mai puteam să activez. Şi tocmaiacum era 
cea mai mare nevoie, căci în toamnă 
începea campania electorală pentru 
alegerile generale ce aveau să aibă loc în 
Decembrie. Herghelegiu și Macovei erau 
însă sănătoși și vrednici. Cutreierau 
judeţul însoţiţi de coloane de marş 
cântând. Pentru alegerile din 1937, în 
județul Neamţ, a fost depusă următoarea 
listă: Radu Budișteanu, Mihail 
Polihroniade, loan. Herghelegiu și loan 
Macovei. La senat candida Mihail 
Manbilescu. La campania electorală a 
participat de la Centru Radu Budișteanu. 
Eu nu mai eram în stare de așa ceva. 
Herghelegiu, bănuind ce este în sufietul 
meu, a venit într-o duminică dimineața cu 
o mașină și m-arugat să-l însoțesc pe el și 
pe Budișteanu la câteva adunări pe valea 
Bistriței, fără obligația de a lua cuvântul. 
Știa că-mi vor face plăcere cele ce voi 
vedea. Era un curent formidabil pentru 
Legiune! 

În ziua de Decembrie, aproape de 
seară, l-a dus în Ghindăoani pe Mihail 
Manoilescu, candidatul nostru pentru 
senat. În Ghindăoani, vestit prin terenul 
său accidentat, era un noroi grozav, căci 
de câteva zile vremease încălzise, zăpada 
se topise și pământul nu înghețase deloc. 








GAZETA DE VEST, IULIE-AUGUST 1993 





Deci, toate condițiunile ca faima 
Ghindăoanilor să nu fie deloc știrbită ! 
Neputând intra cu mașina, din Bălțătești 
s-a venit pe jos. Șoșonii lui Mihail 
Manoilescu erau înăclăiți de noroi și de 
abia puteea să-i scoată. Când a ajuns la 
locul adunării era țoarte obosit. Dar când 
a văzut câtă lume îl aștepta și a auzit cum 
răsunau cântecele legionare, s-a înviorat 
ca prin minune și a vorbit cu 'atâta 
înflăcărare de parcă ar fi fost un tânăr de 
20 de ani. Nu știu ce |-o fi impresionat mai 
mult: noroiul sau măreția adunării, dar 
după ce a fost ales, mi-a trimis o 
călduroasă telegramă de mulțumire. 

Succesul Legiunii în aceste alegeri 
i-a uimit pe toţi numai pe noi nu. "Totul 
pentru țară”, numele nou cu care candida 
Legiunea, a obținut 66 de mandate de 
deputați. La Neamţ se situase în fruntea 
tuturor partidelor, obținând 13 - 227 de 
voturi. În ajunul alegerilor pentru senat, 
Herghelegiu a lansat următorul manifest: 
"Români! Cei care la alegerile pentru 
cameră v-aţi înșelat votând pentru ultima 
oară stârvurile liberale, reparați-vă 
greșeala și votaţi pe domnul Mihail 
Manoilescu, candidatul partidului "Totul 
pentru Țară”. Mihail Manoilescu a fost 
ales cu o majoritate zdrobitoare. 

Dupăalegeri, Căpitanul m-a chemat 
iarăşi la Predeal. După sărbători, m-am 
prezentat. Casa de odihnă era acum în 
vila Bâra, sus, departe de calea ferată. La 
etaj erau camerele de odihnă, iar la parter 
era restaurantul, bucătăria și două camere 
ale proprietarului. Restaurantul și prăvălia 
cu articole alimentare și diferite 
mărunțișuri era sub conducerea 
legionaruiui Costea din Galaţi, iar 
bucătăria era condusă de camarada 
Caranica, sora unuia din cei trei legionari 
care îi pedepsiseră pe |. Gh. Duca. 

În apropiere era terenul de schi de 
la Veștea. Acolo am avut prilejul să fac 
cunoștință cu generalul |. Antonescu, 
această piază rea pentru Legiune. leșisem 
cu Căpitanul pe acel teren de schi. 
Căpitanul să schieze, iar eusă mă uit șisă 
iau aer, La un moment dat a apărut și 
generalul Antonescu cu schiurile. Şi-au 
strîns mâinile ca doi prieteni, apoi 
Căpitanul m-a prezentat și pe mine. Mai 
târziu, de vreo două ori, l-am sunat la 
telefon, întrebându-l dacă poate fi vizitat 
de Căpitan. 

Nu mult după aceea, Căpitanul a 
plecat la București. Îndată a venit ca un 
trăsnet vestea că regele a abrogat 
Constituţia, a format un nou guvern și a 
convocatun plebiscit pentru votarea unei 
Constituţii noi, pe care nimeni nu are voie 
să o combată ! Am plecat în grabă la 
București, crezând că va trebui să plecăm 
în propagandă îi împotriva acestei mișelii. 
Am găsit sediul arhiplin. Căpitanul tocmai 
dăduse ordinul de autodizolvare. Era o 
atmosferă grea, apăsătoare. Căpitanul, 
când m-a văzut, m-a întrebat de ce am 
venit. l-am spus, iar el mi-a zis :"Du-te 
înapoi. Stai liniștit că îndată vin și eu.” A 
venit, a stat câteva zile, apoi a plecat din 
nou. În zilele cât a stat, era bine dispus. 
Seara, lua un pahar de vin cu noi toţi și 





cântam împreună. Și nu numai cântece 
legionare ci și romanțe. Îi plăcea mai ales 
"Frumoasa mea cu ochii verzi”. 

În vinerea din prima săptămână a 
postului mare din 1938, a plecat într-o 
excurgie prin Munţii Bucegi. Înainte de 
plecare, a luat o coală mare de hârtie, din 
cele ce serveau ca fețe de masă, și a scris 
mare și apăsat, bine dispus, aceste 
cuvinte: "David, împărat, ceilalți supuși 
credincioşi!”. Aşa era iubitul nostru 
Căphtan. Știa să glumeaacă și în probleme 
serioase. De atunci nu l-am mai văzut, dar 
în sufletul meu e totdeauna prezent. 

Când a mai venit la Predeal, dacă o 
mai fi venit, nu l-a mai găsit pe “impărat”. 
Fusese izgonit! Peste nu mai știu câte zile 
a fost plebiscitul. Ca un cetățean 
conştiincios m-am prezentat la vot. Eram 
într-un grup ge muncitori ceferiști. 
Președintele secţiei de votare era un 
maior, comandantul vânătorilor de munte 
din localitate. Înainte de a vota, ne-a ținut 
un mic şi lămuritor discurs: "Majestatea 
Sa regele nostru iubit, a întocmit un nou 
tetraevanghei pe care toţi avem datoria 
să-l aprobăm spunând <da>”. Toţi au- 
răspuns ”da”. Eu însă am răspuns ”nu”! 
Bietul maior a rămas ca trăznit, fără de 
grai. Crezând că anume o face pe surdul, 
am spus cu un glas mai tare: "Domnule 
maior, eu am spus <Nu>/ 

-Da, am auzit. 

Mi s-a eliberat adeverinţa că am 
fost la vot şi am plecat. Eram împăcat în 
sufletul meu că măcar atâta făcusem 
împotriva ticăloşiei care se punea la cale. 
Spre seară, văd căapare un locotenent cu 
o hârtie în mână. Mi-o întinde, cerând 
să-i dau în schimb hârtia pe care mi-o 
dăduseră la secţia de votare. În aceea 
scrianumai că am votat, dar nucă votasem 
contra, cum era adevărat și cum scria în 
hârtia pe care mi-o aducea ofițerul. Bietul 
ofițer era tare speriat și m-a rugat să-i 
spun Căpitanului să se păzească, pentru 
că aauzit căse punela cale asasinarea lui. 

Nu m-am mai întâlnit cu Căpitanul, 
căci a doua zi au venit jandarmii și m-au 
arestat, apoi m-au dus la Ploiești și m-au 
predat la legiunea de jandarmi. Acolo am 
stat 'arestat o noapte. Dimineaţa, 
comandantul m-a chemat în biroul său și 
mi-a spus că mă pune în libertate, dar că 
nu mai am voie să mă întorc la Predeal. 

Începea o eră nouă de prigoană 
împotriva legionarilor. Începutul era 
domol, după cumsevede,dar continuarea 
ei a fost teribilă. Țara a fost umplută de 
lagăre în care a fost exterminată floarea 
tineretului românesc din vremea aceea, în 
frunte cu Căpitanul care izbutise să o 
ridice pe cea maiînaltă treaptă a conștiinței 
naţionale și a spiritului de jertfă pentru 
apărarea neamului și a credinţei. 

Regele Carol Ii și concubina sa, 
Elena Woiff Lupescu, autorii acestor 
cumplite crime, au fost simple unelte ale 
ocultei internaţionale; de aceea opera lor 
poartă pecetea cruzimii acestui diabolic 
sistem. am vrea să spunem ca blândul 
lisus: ” lartă-i Doamne că nu ştiu ce fac”, 
dar, deși urmăm linia Bisericii creștine, 
n-am ajuns încă la înălțimea ei. IL] 


GAZETA