Calderon Barca — Alcadele din Zalameea

CALDERON DE LA BARCA 


ALCADELE 
DIN 
ZALAMEEA 


TRAGICOMEDIE ÎN TREI ACTE 


în romîneşte de 
EMANUEL AVILAR 


EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURĂ 


ŞI ARTA 


PERSONAJELE 


regele filip al II-lea al spaniei 
don lope de figueroa 

don alvaro de ataide, căpitan 
un sergent 

chispa 

rebolledo, soldat 

pedro crespo „ţăran bătrîn 
juan, fiul lui pedro crespo 
isabel, fiica lui pedro crespo 
ines, vara isabelei 

don mendo, hidalgo 

nuño, servitorul său 

un notar 

soldaţi, un toboşar, ţărani, alai 
Acţiunea se petrece în Zalameea şi in 
împrejurimi. 


ACT UL I 


SCENA 1 
O cîmpie în apropiere de Zalameea. 
REBOLLEDO, CHISPA, soldați 


REBOLLEDO 

Hristoşi şi Dumnezei! Ce chin 
Să fim purtaţi din loc în loc 
Mărşăluind fără soroc, 
Nerăcoriţi de fel! 


TOŢI 
Amin! 


REBOLLEDO 

Să fim ţigani cu-adevărat 
De mergem într-aşa alai? 
Tîrîndu-ne cu chiu cu vai 
După un steag înfăşurat 
Şi după tobă... 


PRIMUL SOLDAT 
Ai şi-nceput? 


REBOLLEDO 
... Care bătind necontenit 
Urechile ne-a asurzit!? 


Dar bine că a mai tăcut. 


AL DOILEA SOLDAT 

Ei, lasă — nu fi supărat, 
C-ar fi mai bună socoteală 
De-am mai uita de osteneală 
Acuma la intrarea-n sat. 


REBOLLEDO 

La ce intrare, că-s sfîrșit! 

Şi chiar de-ajung nevătămat, 
Doar Domnul ştie de mi-i dat 
Să stau; că-i de închipuit: 
Fruntaşii satului vor vrea 

Pe alferez! să ni-l zorească 
La drum din nou să ne pornească 
De vrem provizii să ne dea. 
„Nu pot, va zice ofiţerul, 
Soldaţii-s morţi de oboseală." 
Dară cînd obştea comunală 
Îşi va deschide portofelul, 
Tot el va spune: „Bravi soldaţi, 
La drum-nainte să păşim; 
Poruncă-i să nu ne oprim!" 
Iar noi, ca nişte blestemaţi, 

Îl vom urma-n slugărnicie 

Şi asta-i — ce să mai vorbesc! 
Pentru el cin călugăresc 

Şi pentru noi cerşetorie. 

Dar jur pe Domnul, de sosim 


l Ofiţer, cu grad da sublocotenent, care purta steagul unităţii (n. 
Tr.) 


În seara asta-n Zalameea, 

Şi dac-o vrea după aceea 

Ca mai departe s-o pornim, 

Din loc nu mă vor mai mişca 

Nici rugi şi nici porunci căci doară 
N-o fi nici asta-ntiia oară 

Cînd disciplina aş călca. 


PRIMUL SOLDAT 

Şi nici întîia oară cînd 

Aşa ceva să-l fi costat 

Viaţa pe un biet soldat. 

Şi mai cu seamă azi, avînd 

Pe un prea inimos voinic 

Ca Don lope de Figueroa 

In fruntea noastră şi cînd noua 
Comandă nu iartă nimic. 

Ştiţi, de Don Lope se vorbeşte 
Că-i rău şi că-i afurisit, 

Şi-un om să-njure mai cumplit 
Pe-acest pămînt nu se găseşte; 
Dar cînd e de-mpărţit dreptate 
O face fără de cruţare, 

De-ar fi să dea o condamnare 
Unui amic sau unui frate. 


REBOLLEDO 
Degeaba-mi spui aceste toate, 
Eu fac ce-am zis că sînt în stare! 


AL DOILIA SOLDAT 
Eh! ce soldat nu se-ngimfează !? 


REBOLLEDO 

De ruine n-are ce-mi păsa. 
De biata. Chispa mi-i, de ea, 
Care-n tot locul mă urmează. 


CHISPA 

Don Rebolledo, cred că nu-i 
Nevoie să-ţi faci griji cu mine ! 
Căci după cum o ştii prea bine 
Bărbat la suflet mă născui. 
Mă ruşinez că-s ocrotită, 

Sint doar soldat la datorie 

Şi iau necaz şi bucurie 

La fel, cu cinstea cuvenită. 

Că de-aş fi vrut pe-ndestulate 
Şi liniştit să-mi văd de trai, 
Stam la primar, trăind ca-n rai 
Că-n casa lui găseşti de toate 
Şi nu duci lipsa de nimica; 
Plocoane fel de fel s-adună. 
Cu miile-n fiece lună, 

Şi masa nu se mai ridică. 

Şi dacă-aicea am venit 
Să-ndur viaţă rea sau bună 

Cu Rebolledo împreună, 

Păi, asta e ce mi-am dorit! 

De ce-ai fi oare-ngrijorat? 


REBOLLEDO 
O! Slavă cerului, tu eşti 
Cununa firii femeieşti ! 


AL DOILEA SOLDAT 

Da, asta-i adevăr curat, 
Porecla Chispa noi i-am dat 
Că nu-i femeie, ci scînteie? 
Trăiască Chispa! 


REBOLLEDO 

Să trăiască! 

Şi-acum ea ar putea să facă 
De osteneală să ne treacă; 
La coborit ori la urcare 

Tot drumul să-l înveselească. 
Şi glasul ei să ne îmbete 
De-o fi la joc, ori la cîntare. 


CHISPA 
Răspuns la astfel de-ntrebare 
Nu dau decît din castaniete. 


REBOLLEDO 
într-ajutor pornesc şi eu; 
Prieteni! voi veţi judeca 
Isprava fiecăruia. 


PRIMUL SOLDAT 
Că bine-ai zis! Pe Dumnezeu! 


CHISPA 
(cîntă) 
Eu sint, titiri, titiri, tina 


2 In limba spaniolă CHISPA înseamnă scînteie (n.t.) 


Să cînt îmi place jacarandinas 


REBOLLEDO 
Eu sînt, titiri, titiri, taina 
Sa cînt îmi placa jacarandaina. 


CHISPA 
Să meargă la război stegarul 
Şi Căpitanul sa se-mbarce. 


REBOLLEDO 
Omoare mauri cine-o vrea, 
Că mie rău nu mi-au făcut. 


CHISPA 
Lopata sa umble în cuptor 
De pîine eu să nu duc lipsă. 


REBOLLEDO 
Hangiţo, taie-mi o găină, 
Berbecul mie-mi cade greu. 


PRIMUL SOLDAT 

Opreşte! Zău că rău îmi pare. 
(Vă curm plăcerea de cîntat; 
Şi-a fost frumos cu-adevărat.) 
Dar, uite-o turlă colo-n zare! 
Haidem spre ea fără ocol 
Şi-om sta-n popas după aceea. 


3 Dela jacara, dans popular spaniol (n.r.). 


REBOLLEDO 
Să fie oare Zalameea? 


CHISPA 

Clopotnița o dă de gol. 

Să nu vă întristaţi prea tare 
Că din cîntat el ne opri; 
Vom mai avea prilejuri mii 
Ca să-i mai zicem o cîntare. 
Voioasă sînt în orice loc. 
Aceia care pentru-un fleac 
Se dau la plins, mie nu-mi plac; 
Eu toată ziua cînt şi joc 
Şi-ţi auzi cîntece-o suta. 


REBOLLEDO 

Ei, hai să facem haltă-aci. 
Pînă Sergentul va veni 
Ca să ne facă cunoscută 
Porunca după care noi 

O să aflăm dacă în sat 
Intrăm cu toţii deodat' 
Sau cîte-un pilc. 


PRIMUL SOLDAT 

Dar iată-l, vine; 

E singur. Staţi, de văd eu bine, 
De căpitan e aşteptat, 

Şi-o iau încoace. 


SCENA 2 


CĂPITANUL, SERGENTUL, ceilalţi 


CĂPITANUL 

Bravi soldaţi, 

Eu vă aduc vestea grozavă 
Că, în sfîrşit, avem zăbavă 
Şi că din loc n-o mai luaţi 
Pîn-ce Don Lope n-o veni 
Cu oamenii ce-au poposit 
Şi-s la Lorena. S-a primit 
Poruncă să se-adune aci 
Ostaşii toţi, şi vom pleca 
La Guidelupa numai cînd 
Ne vom fi strins; şi în curind 
El însuşi va sosi; şi-aşa, 
Cîteva zile tot soldatul 

S-o odihni în aşteptare. 


REBOLLEDO 
Ei, asta da, e-o veste mare! 


TOŢI 
Trăiască-ne comandantul! 


CĂPITANUL 

Am terminat şi cu cazarea 
Şi comisarul vă va da 
Ţidule-atunci cînd veţi intra, 
Pe rînd. 


CHISPA 
(aparte) 


Zău, m-a cam prins mirarea 
Şi tare-aş vrea să ştiu şi eu, 
Ce-a vrut să spună cu cîntarea: 
„Hangiţo, taie-mi o găină, 

LL] 


Berbecul mie-mi cade greu". 
(les.) 


SCENA 3 
O uliţă. 
CAPITANUL, SERGENTUL 


CĂPITANUL 

Senior sergent, biletul meu, 
Cu care-n sat mă voi caza 
Mi i-ai oprit? 


SERGENTUL 
Seniore, da. 


CĂPITANUL 
Şi unde zici că voi sta eu? 


SERGENTUL 

în casa unui om avut, 

Ba chiar — a celui mai bogat 
Ţăran din sat; şi am aflat 

Că e un straşnic încrezut, 
Şi-n fudulia lui se ţine 

Mai mindru şi mai fanfaron 
Ca un infante de Leon. 


CĂPITANUL 


Unui ţăran, dacă-i bogat, 
li sade bine îngîmfat. 


SERGENTUL 

Senior, e cea mai bună casă, 
Nu-i alta-n sat mai arătoasă. 
Dar, ca să spun adevărat, 
Cu alt gînd te-am mutat aci. 
Nu afli-n toată Zalameea 
Fiinţă-ntruchipînd femeia 
Mai gingaşă ca... 


CĂPITANUL 
Spune, zi. 


SERGENTUL 
Ca fata lui. 


CĂPITANUL 

Zău, ce vorbeşti? 

Că de-o fi mîndră şi frumoasă, 
Cînd are mîna noduroasă, 
Picioare mari cu pulpa groasă, 
Nu tot ţărancă o numeşti? 


SERGENTUL 
Cum poate cineva să zică 
Aşa? 


CĂPITANUL 
Şi-i altfel, prost ce eşti? 


SERGENTUL 

Poţi oare-aici să-ţi foloseşti 
Într-alt chip vremea puţintică, 
(Cînd de amor nici vorbă nu-i) 
Decît să prinzi o ţărăncuţă, 
Care, sfioasă şi prostuţă, 

Să stea s-asculte tot ce-i spui? 


CĂPITANUL 

În viaţa mea eu n-am avut 
De-a face cu femei de ţară; 
Ştii, nici măcar aşa-ntr-o doară 
Femeia care n-a ţinut 

La maniere şi veşmînt 

N-am socotit-o ca femeie. 


SERGENTUL, 

Ba, cîte-au vrut să mi se deie, 
Vă jur, la fel de dragi îmi sînt. 
Hai la cvartir. Pe Dumnezeu 
Că mă gîndesc să pot vorbi 
Cu ea pe loc. 


CĂPITANUL 

Ai vrea să ştii 

De ai dreptate tu sau eu? 
Văzînd-o pe frumoasa sa, 
Acela ce-i îndrăgostit 

De ea, va spune fericit: 

„E doamna sufletului meu!" 
Şi nu: „Uite ţăranca mea!" 
Căci dacă-ţi chemi a ta iubită 


Pe nume „doamnă", treaba-i clară 
Pentru-o femeie de la ţară 
Porecla e nepotrivită. 

Dar acest zgomot ce-i? 


SERGENTUL 

Un om 

Descăleca de pe-o mîrţoagă 

In uliţă la cotitură, 

Şi după trup, după făptură 

Ai semăna cu Don Quijote, 

Cel ale cărui mari isprăvi 

Le-a povestit Miguel Cervantes. 


CĂPITANUL 
Ei, ia te uită, ce figură! 


SERGENTUL 
Hai, să plecăm, senior, e timpul. 


CĂPITANUL 

Sergent, du-mi lucrurile mele 
La gazda pe care-ai găsit-o, 
Şi-ntoarce-te de-mi dă de ştire. 
(les.) 


SCENA 4 i 
DON MENDO, NUÑO 


DON MENDO 
Ce-mi face calul? 


NUNO 
O, bălanul 
E jigărit; abia se mişcă. 


DON MENDO 
Dar spune-mi, slugii tu i-ai spus 
Să-l scoată şi să-l plimbe-un pic? 


NUNO 
Ei, da! Aşa furaj mai zic! 


DOS MENDO 

Nimic mai bun decît plimbarea 
Pentru un astfel de-animal. 
NUNO 

Eu cred c-ar fi mai bun ovăzul. 


DON MENDO 
Să-mi lase dezlegaţi ogarii, 
Ai spus? 


NUNO 
Pe ei — ce bucurie! 
Dar vai de măcelar. 


DON MENDO 

Ajunge! 

S-a făcut ceasul trei; hai — dă-mi 
Mănuşile şi scobitoarea. 


NUNO 
Dar de se află că-ntre dinţi 


Ţii scobitori de formă? 


DON MENDO 

Dacă 

Ar îndrăzni cumva vreunul 
Să creadă că eu n-am mîncat 
Fazan la prînz, eu aş fi gata 
Să spun şi să susţin oriunde 
Că-i mincinos. 


NUNO 

N-ar fi mai bine 

Să-mi dai să mă susţin pe mine? 
De ce tot altuia? Ca doară 

Eu te slujesc. 


DON MENDO 

Astea-s prostii! 

Mai bine mi-ai răspunde: ştii 
Că au intrat după-amiază 
Soldaţi in sat? 


NUNO 
Seniore, da. 


DON MENDO 
Vai de săraca țărănime, 
Cu-atiţia oaspeţi ce-o aşteaptă! 


NUNO 
De plins sînt mai curînd aceia 
Care n-aşteaptă... 


DON MENDO 
Care-anume? 


NUNO 

Hidalgii; şi nu-i de mirare; 

Ce crezi, seniore, de ce oare 

Nu prea se bagă-n gazdă nimeni 
In casă de hidalg?... 


DON MENDO 
De ce? 


NUNO 
Ca să nu moară — vezi — de foame. 


DON MENDO 

Să-l odihnească. Domnu-n pace. 
Pe nobilul şi bunu-mi tata, 

Că mi-a lăsat hrisovul mare, 
Pictat în aur şi azur, 

În care-s înşiraţi strămoşii; 

Şi neam de neam el mă scuteşte 
De la asemenea corvoadă. 


NUNO 
De pe hrisov n-ar fi fost rău 
De-ar fi rămas un pic de aur! 


DON MENDO 
Dar, dacă mă gîndesc mai bine 
Şi dacă ar fi să grăiesc drept, 


Nu prea mă simt datornic tatii 
De a mă fi născut hidalgo; 
Căci zău că n-aş fi-ngăduit 
Ca-n pîntecele mamei mele 

Să fiu de altul zămislit 

Decît de-un nobil cu blazon. 


NUNO 
De-acolo, greu ţi-ai fi dat seama! 


DON MENDO 
Ba, cît se poate de uşor. 


NUNO 
Cum asta, senior? 


DON MENDO 

Se vede 

Că nu cunoşti filozofia ; 
Şi că de fel n-ai priceput 
Al lucrurilor început, 


NUNO 

E drept, senior, nici alte feluri 
Ce vin pe urmă, de cînd noi 
Ne ospătăm tot împreună; 
Căci masa ta-i masă divină, 
Nu are mijloc şi-i lipseşte 

Şi începutul şi sfîrşitul. 


DON MENDO 
Vorbesc de alte începuturi. 


Să ştii că cel care se naşte 
Este substanţă închegată 
Din hrana ce-au mîncat părinţii. 


NUNO 
Mîncau părinţii dumitale? 
Şi nu le-ai moştenit năravul! 


DON MENDO 

Iar hrana asta se preface 

Pe urmă-n carne şi în sînge. 
Şi dacă tatăl meu, de pildă, 
Ar fi mîncat vreodată ceapă, 
Mirosul eu l-aş fi simţit 

Pe loc şi i-aş fi spus: „Opreşte, 
Că nu-mi convine să mă nasc 
Dintr-un aşa soi de mîncare". 


NUNO 
Acuma cred, într-adevar. 


DON MENDO 
Ce crezi? 


NUNO 
Că foamea face duhul 
Tare-ascuţit. 


DON MENDO 
Nerod ce eşti, 
Crezi că-s flămînd? 


NUNO 

De am greşit, 

Stăpine, nu te mînia, 

Nu eşti flămînd, dar poţi să fii, 
E abia trei; şi tibişir 

Mai straşnic de scos pete nu-i 
Decît saliva ta şi-a mea. 


DON MENDO 

E vreun motiv întemeiat 
Să-mi fie foame tocmai mie? 
Numai golanilor li-i foame; 
Doar nu sîntem cu toţi egali! 
Nu-l preocupă pe-un hidalgo 
Mîncarea. 


NUNO 
Vai, păcat că nu-s 
Hidalgo! 


DON MENDO 

Taci, destulă vorbă ! 

Hai s-o sfirşim, căci am ajuns 
In uliţă, la Isabel. 


NUNO 

De Isabela dacă eşti 

Atât de tare-ndrăgostit 
Lui tată-su de ce n-o ceri? 
In chipul ăsta amîndoi, 

Şi dumneata şi tatăl ei, 
Aţi dobîndi ce vă lipseşte: 


Matale hrană, el nepoti 
De viţă nobilă. 


DON MENDO 

Ia taci! 

Cum, Nuño, socoti că eu 
M-aş învoi ca pentru bani 

Să mă-njosesc să iau de socru 
Pe-un om de rînd? 


NUNO 

Zău, mă gindeam 

Că a avea un om de rînd 

Ca socru ar fi lucru mare; 
Căci doar de ceilalţi se zice 
Că sînt capcane-ntinse-n care 
Cad ginerii. Cum n-ai de gînd 
Să te însori, de ce te-arăţi 
Atât de copleşit de-amor ? 


DON MENDO 

Dar ce, e scris să mă insor? 
Ce, nu-s la Burgos mănăstiri 
S-o ţină, cînd mi s-o urîÎ? 

Ia uită-te, poate-o zăreşti! 


NUNO 
Mi tem că dacă mă apropii 
Mă vede Pedro Crespo ... 


DON MENDO 
Cine 


Ar îndrăzni să se atingă 
De sluga mea? Nu-mi aparţii? 
Fă ce ţi-a poruncit stăpînul! 


NUNO 

„Fă ce ţi-a poruncit stăpînul 
Şi stai la masă-apoi cu dînsul", 
Spune zicala noastră veche. 

O fac, dar nu văd să mă pună 
La masa lui. 


DON MENDO 
Ce, s-ar putea 
Să n-aibă slugile-o zicală! 


NUNO 
Avem noroc, căci, uite-apare 
Cu vară-sa, Ines, la geam. 


DON MENDO 

Mai bine-ai spune că văzut-ai 
Cum soarele azi inc-o dată 

A răsărit după-amiază, 

De diamante-ncununat. 


SCENA 5 
ISABEL şi INES, 
la o fereastră;ceilalţi 


INES 
Hai la fereastră, verişoară, 
— Şi cerul să te aibă-n pază. 


Hai, vino şi-ai să vezi soldaţii 
Cum intră-n sat. 


ISABEL 

Nu mă trimite 

Să stau tocmai acum la geam. 
Că-n uliţă e omu-acela, 

Ines, şi ştii că dacă-l văd 

Pe loc îmi trece orice chef. 


INES 
S-o fi trezit în el dorinţa 
De-a-ţi face curte cu de-a sila. 


ISABEL 
A dat norocul peste mine! 


INES 
Părerea mea-i că tu faci rău 
Că te tot necăjeşti atita. 


ISABEL 
Dar bine, ce-ai vrea să fac? 


INES 
Haz 


ISABEL 
Adică haz de necaz? 


DON MENDO 
(apropiindu-se de fereastră) 


Puteam pînă-n această clipă 
Să jur, pe cinstea de hidalgo, 
(Ce-i jurământ de neclintit) 
Că zorile n-au răsărit; 

Şi oare-i lucru de mirare, 
Cînd aurora voastră face 

Să fie ziuă-a doua oară? 


ISABEL 

Eu v-am mai spus-o, senior Mendo, 
De-atitea ori, că în zadar 

Cheltuiţi vorbele de-amor; 

Păcat pe uliţi toată ziua 

Să staţi făcînd pe-ndrăgostitul, 

Tot dînd tîrcoale casei mele. 


DON MENDO 

Dacă femeile frumoase 

Ar bănui ce mult cîştigă 

în frumuseţe cînd ne-arată 
Dispreţ, mînie şi ocară, 

N-ar mai dori altă podoabă 
Pentru obraz toată viaţa. 

Pe cinstea mea, oşti minunată ; 
Hai, ocărăşte-mă mai tare. 


ISABEL 

Ocările de-s de prisos, 

Poate că faptele, Don Mendo, 
Vă vor convinge. Hai, Ines, 
Vin înăuntru şi trinteşte-i 
Oblonul geamului în nas. 


(Se retrage.) 


INES 

Don cavaler rătăcitor, 
Căutător de aventură, 

În acest soi de bătălii, 

Chiar meşter luptător de-aţi fi, 
N-o să vă vină prea uşor! 
Ajute-vă Amor. 

(Se retrage.) 


DON MENDO 

Ines, 

Toate frumoasele-au făcut 

De cînd e lumea ce au vrut. Nuño! 


NUNO 
Ah, cum se nasc fără noroc 
Toţi cei săraci! 


SCENA 6 
PEDRO CRESPO ; 
apoi JUAN CRESPO ; ceilalți 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Dar nu e chip 

Să intru sau să ies din casă 
Şi-n uliţă să nu-ntilnesc 
Cuconul ăsta amărit 
Orbecăind în lung şi-n lat ! 


NUNO 
(aparte, stăpînului său) 
Stăpine, vine Pedro Crespo . 


DON MENDO 

Să trecem de cealaltă parte, 
Că-i tare-afurisit ţăranul. 
(Apare JUAN CRESPO .) 


JUAN 

(aparte) 

E lege ca mereu în poartă 
Să dau de arătarea asta 

Cu pană-n frunte şi mănuşi? 


NUNO 
(aparte, stăpînului său) 
Şi fii-su-ntr-aicea vine. 


DON MENDO 
Stai liniştit şi nu te teme. 


PEDRO CRESPO 
(aparte) 
A! uite-l şi pe Juanico! 


JUAN 
(aparte) 
Văd că şi tata vine-ncoace. 


DON MENDO _ 
(aparte, lui NUNO) 


Ascunde-te. 

(Tare.) 

O, Pedro Crespo, 

Rog Domnul să vă aibă-n pază! 


PEDRO CRESPO 
La fel, vă aibă Domnu-n pază. 
(DON MENDO şi NUNO ies.) 


SCENA 7 
PEDRO şi JUAN CRESPO 


PEDRO CRESPO 
(aparte) 

Îl văd că se-ncăpăţinează 
Şi-am să-i dau odată una 
În aşa fel ca să o simtă. 


JUAN 

(aparte) 

Cred că-ntr-o zi îmi ies din fire. 
(Iare.) 

De unde vii acuma, tată? 


PEDRO CRESPO 

Vin de la arie. Am fost 

Azi după-prînz să văd recolta; 
Şi lanurile-s minunate 
Gemînd de snopi şi de căpiţe, 
Şi toate de departe-ţi par 

Ca nişte mîndri munţi de aur, 
De-un aur din cel mai curat, 


Căci, vezi, grăunţele acestea 
De ceru-ntreg îs rinduite. 
Prielnic, vîntul din suflare 
Alege boabele de pleavă 

Şi trece grînele-ntr-o parte 
Şi de cealaltă parte paiul, 
Aşa cum unul mai mărunt 
Dă loc celui cu greutate. 

O, deie Domuul ca în şură 
Să le pot stringe mai-nainte 
Ca vreo furtună să le strice, 
Ori vintul să le risipească. 
Dar tu, ce-ai mai făcut? 


JUAN 

Nu ştiu 

Cum să ţi-o spun să nu te mînii! 
Azi am jucat puţin pelotăt 
Două partide, după-masă, 

Şi le-am pierdut pe amîndouă. 


PEDRO CRESPO 
Noroc că le-ai putut plăti. 


JUAN 

Nu le-am plătit, căci nu aveam 
Bani pregătiţi; tocmai veneam 
Părinte, să te rog să-mi dai... 


PEDRO CRESPO 


4 Joc popular cu mingea, de origine bască: mingea este lovita cu 
un fel de lopăţică prinsă de mîna dreaptă a jucătorului(n. r.). 


Ascultă — şi-i vorbi pe urmă! 
Fereşte-te de două lucruri: 

Să nu făgaduieşti cînd ştii 

Că nu vei duce la-mplinire, 

Şi nici să joci pe bani mai mulţi 
Deciît te ţine buzunarul; 

Aşa că daca ţi se-ntimplă 

Să pierzi, să nu pierzi şi obrazul. 


JUAN 

E un sfat demn, şi demn de tine 
Şi ca să vezi că-l preţuiesc, 

Ţi-l voi plăti şi eu cu altul: 

În viaţa ta să nu dai sfaturi 
Acelui ce-a venit să-ţi ceară 
Bani. 


PEDRO CRESPO 
Repede-mi plătişi cu vorba! 
(les.) 


SCENA 8 
Curtea sau tinda casei lui PEDRO CRESPO. 
PEDRO CRESPO, JUAN, SERGENTUL 


SERGENTUL 
Ascultă — aici stă Pedro Crespo? 


PEDRO CRESPO 
Cu ce-ar putea să vă servească? 


SERGENTUL 


Am de adus in casa lui 

O ladă care aparţine 

Lui Don alvaro de Ataide, 
Ce-i Căpitanul trupei care 
Sosit-a azi după-arniază 

Şi stă-n cvartir la Zalameea. 


PEDRO CRESPO 

Atîta cît ai spus ajunge. 
Pentru-a sluji lui Dumnezeu 
Şi regelui, prin căpitanii 

Ce ni-s trimişi, ţin pregătită 
Şi casa şi gospodăria. 

Şi pină-i fac odaia gata, 
Hai, lasă tot ce ai adus 

Şi spune-i că-l aştept să vină 
Oricînd pofteşte şi că-l rog 
De toate să se folosească. 


SERGENTUL 
N-ai grijă, va veni îndată. 
(Pleacă.) 


SCENA 9 
PEDRO CRESPO, JUAN 


JUAN 

Bogat cum eşti, de ce te laşi 
Supus la astfel de corvoadă 
De găzduire ? 


PEDRO CRESPO 


Dar cum pot 
Eu să mă scutur de povară? 


JUAN 
Un titlu cumpărînd, de nobil 


PEDRO CRESPO 

Dar spune-mi, pe viaţa ta, 

E cineva care nu ştie 

Că-s om cinstit şi că mă trag 

Din neam de rînd? Socot că nu; 
Căci ce cîştig eu cumpărînd 
Innobilarea de la rege, 

Dacă o dată cu hrisovul 

Nu pot şi sîngele să-l cumpăr? 
Crezi că vor zice unii-atunci 

Că preţuiesc mai mult? Prostii. 
Ştii ce vor zice: că sînt nobil 

Pe preţul de cinci-şase mii. 
Treabă de bani şi nu de cinste, 
Căci cinstea n-o poţi cumpăra. 
Vrei să asculţi acum o pildă, 
Ce-i drept, puţin cam grosolană? 
Un om ce-a fost pleşuv tot timpul 
S-a hotărît pe cap să-şi pună 
Perucă. Şi ce crezi, cu asta 

În ochii lumii a-ncetat 

De-a mai fi chel? Nici pomeneală! 
Toţi care-l întîlneau ziceau: 

„Ce bine-i stă lui don Cutare 
Cu-aşa perucă!" Ce scofală 

Că nu i se vedea chelia, 


Cînd toţi ştiau că el o are? 


JUAN 

Tot i-a prins bine ia ceva: 
Întîi că i-a ascuns cusurul, 
Şi-apoi ca-l mai şi apăra 
De arşiţă, de frig şi vînt. 


PEDRO CRESPO 

Nu vreau o cinste-nselitoare, 
Şi casa mea de pîn-acum. 
Rămîne aşa. Țărani au fost 
Bunicii şi părinţii mei, 
Ţărani îmi vor fi şi copiii. 
Cheam-o pe sora-ta. 


JUAN 
Iat-o vine! 


SCENA 10 
ISABEL, INES, PEDRO CRESPO, JUAN 


PEDRO CRESPO 

Copila mea, al nostru rege, 
Ţine-l-ar cerul mii de ani, 

Se află-n drum spre Lisabona 
Unde se va încorona 

Ca domn şi ca stăpîn deplin; 
Şi la această sărbătoare 
S-adună şi făloase trupe 
Ce-au şi pornit, ca la paradă, 
Să dea onoruri militare; 


Şi vechiul regiment de Flandra 
Înspre Castilia coboară, 

În fruntea lui e-acel don Lope, 
De care toata lumea zice 

Că-i zeul Marte spaniol. 

Ne vor intra în casă astăzi 
Soldaţi, şi ar fi tare bine 

Să nu te vadă. Fata mea. 

Te du-n odăile de sus, 
Acelea-n care altă dată 

Am locuit. 


ISABEL 

Tocmai de asta 

Venisem, tată, să te rog 

Să te-nroieşti să plec de-aci, 
Căci n-are rost ca să rămîn 
Numai s-ascult mii de prostii. 
Cu verişoara, amîndouă, 
Vom sta retrase, ca-n chilie, 
Nici soarele n-are să ştie 

De noi. 


PEDRO CRESPO 

în paza Domnului! 

Tu, Juanito, să rămii, 

Pe oaspeţi să-i primeşti cu cinste 
Iar eu voi căuta prin sat 

Cîte ceva pentru ospăț. 

(Pleacă.) 


ISABEL 


Haidem, Ines! 


INES 

Hai, verişoara; 

Măcar că eu nu prea văd rostul 
Ca să păzeşti pe o femeie 

Ce singură nu se păzeşte. 
(ISABEL. şi INES pleacă.) 


SCENA 11 
CĂPITANUL, SERGENTUL, JUAN 


SERGENTUL 
lata,asta-i, senior, casa. 


CĂPITANUL 
Du-te la corpul de gardă şi ia ce rămas-a 
Din lucruri. 


SERGENTUL 

(aparte, către Căpitan) 

Mă duc, dar vreau 

Întîi cu ţărăncuţa ochi să dau. 
(lese.) 


JUAN 

Eu vă urez: bine-aţi venit! 

Si mare-i cinstea ce am dobîndit 

Cînd pragul ne-a trecut intrînd în casă 
Un cavaler din viţă atît de-aleasă. 
(Aparte.) 

Ce fercheş e! Şi ce bărbat! 


Ah, ce-aş purta eu haină de soldat! 


CĂPITANUL 
Eu vă zic bine v-am găsit. 


JUAN 

Vă cer iertare, de-i nerînduit; 
Căci tatăl meu mult ar fi dat 
Să-i fie casa astăzi un palat, 
Acum e dus după merinde 

Şi masa el îndată v-o va-ntinde. 
In timpul, ăsta eu vă pregătesc 
O daia 


CĂPITANUL 
Nu ştiu cum să răsplătesc 
Atîta omenie. 


JUAN 
Plecata voastră slugă pe vecie. 
(lese.) 


SCENA 12 
SERGENTUL, CĂPITANUL 


CĂPITANUL 
Ei, ce-i sergent, vii bucuros? 
Ai dat peste ţărancă? 


SERGENŢUL 
Pe Hristos, 
Că-ntreaga casă-am cercetat 


Din cuhnie pînă-n odaia de culcat 
Şi nicăieri eu n-am găsit-o. 


CĂPITANUL 
De bună seamă că ţăranul a pitit-o. 


SERGENTUL 

Am întrebat pe-o servitoare, 

Şi dînsa mi-a răspuns, şiret, că i se pare 
Că stă-n odăile de sus 

Ascunsa bine, şi că şi tată-su i-a spus 

Sa nu coboare ori ce-ar fi tare banuitor! 


CĂPITANUL 

Dar unde-i vreun ţăran ce nu-i prevăzător? 
Dacă-o lăsa, şi de-o vedeam, 

De ea nici nu mă sinchiseam; 

Dar pentru că bâtrînul o ţine-n chip hoţesc, 
Ma bată Dumnezeu, mă face s-o găsesc 
Acolo unde e. 


SERGENTUL 

Dar cum 

O să ne facem, senior, pînă la dînsa drum 
Şi să intrăm la ea nebănuiţi? 


CĂPITANUL 
Pînă n-ajung la ea, eu nu mă las, să ştiţi. 
Cu vicleşug să mergem. 


SERGENTUL 
Că bine ziceţi; iată: 


Chiar dacă n-o fi prea grozav, deocamdată 
Ne-ar fi de-ajuns de-o vom vedea; 
C-aşa şi mai de preţ ne va părea. 


CĂPITANUL 
Ascultă, am găsit. 


SERGENTUL 
Nu zău!? Prea bine. 


CĂPITANUL 

Prefă-te că... Dar nu, căci uite —vine 
(vazîndu-l venind pe Rebolledo) 
Soldatul asta, ce-i mai iscusit, 

Şi-mi va juca mai bine rolul plănuit. 


SCENA 13 
REBOLLEDO, CHISPA, ceilalţi 


REBOLLEDO 

(către CHISPA) 

Să vezi ce mi-a trecut prin minte: 

Să merg la Căpitan, şi-n cîteva cuvinte 
Lui să mă jeluiesc. 


CHISPA 

Iar eu îţi dau un sfat: 

Vorbeşte-i limpede şi în chip răspicat. 
Şi, în sfîrşit, să nu te ţii 

De şotii şi de nebunii. 


REBOLLEDO 


Dă-mi cu-mprumut puţin din mintea ta. 


CHISPA 
Nici chiar mai mult nu ţi-ar strica. 


REBOLLEDO 

Pină vorbesc cu dinsul, aşteaptă-ma colea 
(Apropiindu-se.) 

Vin să vă rog... 


CĂPITANUL 

Acum orice mi-ar cere, 

Pe cinstea mea, de-mi stă-n putere, 
Pe Rebolledo îl ajut, că-mi place 
Curajul, agerimea lui. 


SERGENTUL 
Şi-i bun războinic, n-ai ce-i face! 


CĂPITANUL 
Ei, ce-ti doreşti? 


REBOLLEDO 

Eu am pierdut 

Banii ce-i am, şi banii ce-am avut, 

Ori i-oi avea: şi am rămas fără-un chior 
Şi în prezent, şi în trecut, şi-n viitor. 
Şi-aş vrea ca-n zilele ce mai avem de stat 
Să fiu cam într-aşa chip ajutat, 

Ca don major să-mi dea... 


CĂPITANUL 
Spune-mi, ce-ai vrea? 


REBOLLEDO 

Jocul de popice pe socoteala mea; 
Greutățile m-au năpădit, 

Dar ştie toată lumea că sînt un om cinstit. 


CĂPITANUL 
Ce-mi ceri e cu temei şi va afla 
Indată şi majorul că e dorinţa mea. 


CHISPA 

(aparte) 

De-ar ţine-o Căpitanul intr-una tot aşa! 
Ah! Doamne, ce n-aş da să iasă 

Din asta să mă văd „popicareasă"! 


REBOLLIDO 
Mă duc să-i spun. 


CĂPITANUL 

N-am terminat, aşteaptă! 

Nevoie am de tine ca si prefaci in faptă 
Un fulger de idee ce mi-a trecut prin cap, 
Cu care sper dintr-un impas să scap. 


REBOLLEDO 

Păi, gata, ce mai aşteptăm? 
„Cine întîrzie a şti 

Întîrzie şi-a făptui." 


CĂPITANUL 

Ascultă-mă; căci eu în gind mi-am pus 
Să urc în camera de sus, 

Şi-acolo eu să văd de locuieşte 

Aceea care azi de mine se fereşte. 


REBOLLEDO 
Ei bine, atunci de ce nu urci? 


CĂPITANUL 

N-aş vrea 

Ca să pătrund fără motiv, fără a avea 

Şi scuza pregătită. Am să mă prefac 

Că am pornit o ceartă şi ca să-ţi vin de hac 
Mi te-aia luat la goana şi, tare-nfuriat, 
Scot sabia, şi-atunci tu intri, speriat, 
Scăpare căutind în locul unde 

Persoana cu pricina de mine se ascunde 


REBOLLEDO 
Am priceput acum tot planul. 


CHISPA 

(aparte) 

Cu Rebolledo stă de vorbă Căpitanul 
Într-aşa chip, că îndoieli nu lasă 

Că încă astăzi m-or striga „popicăreasă" 


REBOLLEDO 

(ridicînd glasul) 

Pe legea mea, e doar ştiut 

Că dreptul care-l cer acum eu, l-a avut 


Un hoţ, un găinar şi-o haimana; 
Şi-acuma, cînd un om cinstit îl vrea, 
Nu i se dă? 


CRISPA 
(aparte) 
Iar a înnebunit! 


CĂPITANUL 
Ei, cum vorbeşti?Cu mine ţi-ai găsit? 


REBOLLEDO 
Dar ce! nu pot să mă înfurii, 
Cînd am dreptate? 


CĂPITANUL 

Nu, aici gurii 

Să-i dai friu liber; şi sa ştii 
Că-mi datorezi recunoştinţă, 
Că-nghit aceste mojicii. 


REBOLLEDO 

Îmi sînteţi căpitan, şi bine-ar fi 

Să tac. Dar zău, mă jur, dacă-aş avea 
O armă... 


CĂPITANUL 
(punînd mina pe spadă) 
Ce mi s-ar întîmpla? 


CHISPA 
Opriţi-vă, senior! 


(Aparte.) 
Il căsăpeşte. 


REBOLLEDO 
Noi altfel am vorbi. 


CĂPITANUL 
Ce mă opreşte, 
Ca pe acest pungaş obraznic să-l văd mor? 


REBOLLEDO 
Eu fug, mai mult din stima care-o port 
Acestui grad. 


CĂPITANUL 
Nădejdea-n fugă-ţi pui, 
Dar tot nu scapi. 


CHISPA 
Nu-l scoţi din ale lui. 


SERGENTUL 
Calmati-vă, senior! 


CHISPA 
Ascultă! 


SERGENTUL 
Stai, opreşte! 


CHISPA 
„Popicăreasă" nu mă mai numeşte. 


(Căpitanul iese fugind după Rebolledo; 
Sergentul după Căpitan. Apare Juan 
Crespo cu spada-n mină; pe urmă tatăl său.) 


SCENA 14 
JUAN, PEDRO CRESPO, CHISPA 


JUAN 
Veniţi toţi în graba mare. 


PEDRO CRESPO 
Ce s-a-ntîmplat aici? 


JUAN 
Ce a fost oare? 


CHISPA 

Cu spada, Căpitanu-nfuriat 

S-a repezit năprasnic să taie pe-un soldat, 
Care de frici a fugit pe scără 

În sus. 


PEDRO CRESPO 
Să aibă-o soartă chiar atit de-amară? 


CHISPA 
Daţi fuga după dînsul. 


JUAN 

(aparte) 

Clădit-am pe nisip; 

Pe vara şi pe soră-mea s-ascundem n-a fost 


chip 
(les.) 


SCENA 15 

O odaie de sus, în aceeaşi casă. 
REBOLLEDO, fugind, se întilneşte cu 
ISABEL şi cu INES; apoi CĂPITANUL şi 
SERGENTUL 


REBOLLEDO 

Oh! doamnelor, precum în templu 
Cel prigonit găsea scăpare, 

Aşa eu azi cer adăpost 

În acest templu al iubirii. 


ISABEL 
Dar cine-i cel ce vă sileşte 
Ca să fugiţi? 


INES 
Ce intimplare 
Vă face să intraţi aici? 


ISABEL 
Şi cine vă alungă? 
(Apar CĂPITANUL si SERGENTUL..) 


CĂPITANUL 

Eu, 

Care vreau să îl ucid 
Pe-acest tilhar. Pe legea mea, 
N-aş fi crezut... 


ISABEL 

Opriţi mînia, 

Fie măcar pentru atit, senior, 

Că a venit să-mi ceară oblăduire; 
Bărbaţii, care-s ca domnia-voastră, 
Le apără — se zice — pe femei, 

Nu pentru că-s de oarecare viţă, 
Ci pentru că-s femei; şi cînd sînteţi 
Aceea ce sînteţi, asta-i de-ajuns. 


CĂPITANUL 

Nu se putea un adăpost mai bun 
Care să-l scape de mînia mea 
Decît a voastră mare frumuseţe, 
Ce face pentru ea să-ţi dai viaţa. 
Dară, vedeţi, socot că n-ar fi bine 
Ca, folosind această întîmplare, 
Să săvirşiţi asupra mea o crimă 
Ce n-aţi îngăduit ca eu s-o fac. 


ISABEL 

Sînteţi un cavaler curtenitor 

Şi noi vă vom rămîne-ndatorite 

Pe toată viaţa, insă prea curind 

Doriţi răsplata curteniei voastre. 

Ca să-l iertaţi pe acest biet soldat 

Eu vă implor acum ; dar să nu-mi cere 
Şi plata datoriei pentru care 

Eu vi-s atît de recunoscătoare. 


CĂPITANUL 


Nu numai frumuseţea voastră 
E de-o desăvirşire rară, 

Dar tot aşa-i şi-nţelepciunea; 
Parcă-n fiinţa voastră, azi 
Ingemănare şi-au jurat 

Şi frumuseţea şi virtutea. 


SCENA 16 

PEDRO CRESPO şi JUAN, 
cu spadele scoase din teacă; 
CHISPA; ceilalți 


PEDRO CRESPO 
Ce-nseamnă asta, cavalere? 
Înfricoşat eram la gindul 
Că omoriţi aici un om; 

Cînd colo, ce să văd?... 


ISABEL 
(aparte) 
Ajută-mi, Doamne! 


PEDRO CRESPO 


Cum, spuneţi vorbe dulci unei femei? 


Fără îndoială, sînteţi tare nobil 
Dacă vă poate trece atît de iute 
O supărare. 


CĂPITANUL 
Cel ce a primit 


Prin naştere îndatoriri este ţinut 


Să se supună lor; şi, astfel eu, 


Avînd respect pentru această doamnă, 
Mi-am înfriînat voit toată miînia. 


PEDRO CRESPO 

Isabel — ştiţi — este fiica mea, 
Şi e ţărancă, senior, 

Nu doamnă. 


JUAN 

(aparte) 

Aş putea să jur 

Că totul e-o dibace născocire 
Ce i-a slujit ca să pătrundă aici. 
Miînia-n mine aprig clocoteşte 
Cînd văd cum vor să-şi bată joc de noi; 
Dar n-o să-i las. 

(Tare.) 

Seniore căpitan 

De-aţi fi avut bunăvoință, 

Aţi fi putut băga de seamă 
Cum vă primeşte tatăl meu, 

Ca azi să nu-l mai fi făcut 

Să sufere şi-acest necaz. 


PEDRO CRESPO 

Cine te pune să te-amesteci, 
Flăcăule? Unde-i necazul? 
Cum, cînd l-a supărat soldatul 
Nu trebuia să-l urmărească? 
Copila mea văzînd hatîrul 
De-a-l fi iertat, a fost mişcată, 
Cum tot mişcat mă simt şi eu 


Cînd aflu că un senior 
I-arată-acum atita stimă. 


CĂPITANUL 

(catre JUAN) 

E limpede că n-a fost alt motiv, 

Şi vezi de-acum să te gindeşti mai bine 
Cînd deschizi gura. 


JUAN 
Lasă c-am văzut 
Eu bine. 


PEDRO CRESPO 
Ei, dar ce ai vrea să spui 
Cu asta? 


CĂPITANUL 

De n-aţi fi de faţă, 

I-aş da pe loc pedeapsa meritată 
Acestui tînăr. 


PEDRO CRESPO 

Mai încetişor, 

Seniore căpitan, căci numai eu 

Am dreptul să mă port cu fiul meu 

Aşa cum vreau, dar dumneavoastră nu. 


JUAN 
Şi de la tatăl meu primesc mustrarea, 
Dar n-aş îngădui să mi-o dea altul. 


CĂPITANUL 
Şi ce i-ai face? 


JUAN 
In joc mi-aş pune viaţa, 
Onoarea să mi-o apăr cu-ndirjire. 


CĂPITANUL 
Dar ce onoare are un ţăran? 


JUAN 

Una la fel cu a domniei-voastre; 
Căci e ştiut că de n-ar fi ţăranul, 
N-ar mai putea trăi nici Căpitanul. 


CĂPITANUL 
Pe Domnul, că această mojicie 
N-o voi răbda! 


PEDRO CRESPO 

Să luaţi seama 

Că sînt şi eu pe-aicea. 
(Scot săbiile.) 


REBOLLEDO 
Pe Hristos, 
Acum să vezi tu,Chispa,-ncăierare ! 


CHISPA 
(țipînd) 
Săriţi, aici, să vie garda! 


REBOLLEDO 
Don Lope! 
(Aparte.) 

Ia priviţi, alarmă! 


SCENA 17 
Don Lope, în uniformă, foarte elegantă, 
înarmat; soldaţi, un, toboşar, ceilalţi 


DON LOPE 

Ce se petrece-aici? De-abia sosii 
Şi trebuie să văd neapărat 

Că primul lucru peste care-am dat 
Nu-i altceva decît eterna ceartă? 


CĂPITANUL 

(aparte) 

Ce neprielnic ceas ales-a? 
Şi Don Lope de Figueroa! 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Pe legea mea că tinerelul 
La toată lumea ţinea piept. 


DON LOPE 

Vorbiţi! ce-a fost? ce s-a-ntîmplat? 
De nu, vă văd toţi dumnezeii! 
Bărbaţi, femei şi toată casa 

Vă zvirl afară pe fereastră! 

Nu e de-ajuns că m-am urcat 

Pînă aici, tîrînd piciorul 


Care mă doare, să-l ia dracu? 
Amin! Dar nu aveţi de gind 
Să-mi spuneţi clar: „Asta a fost!"? 


PEDRO CRESPO 
Senior, dar e-o nimica toată. 


DON LOPE 
Vorbiţi şi spuneţi adevărul. 


CĂPITANUL 
Pai, să vedeţi, sînt găzduit 
în casa asta: şi-un soldat... 


DON LOPE 
Hai, spune ! 


CĂPITANUL 

Un motiv mi-a dat 

Ca să scot spada contra lui 
să-l pedepsesc, şi el în fugă 
Intră aici. Intrai şi eu, 
Şi-am dat peste aceste două 
Ţărănci: şi nu ştiu, tatăl lor, 
Fratele lor, cine-o fi fost, 

Se pare că s-au supărat 

Că am pătruns aci. 


DON LOPE 

Deci, eu 

Se vede c-am ajuns la timp 
Ca astăzi să vă-mpac pe toţi. 


Ei, spuneţi, care-a fost soldatul 
Ce l-a silit pe Căpitan 

Ca împotriva lui să scoată 

Din teacă spada? 


REBOLLEDO 
(aparte) 

Să plătesc 

Eu pentru toţi? 


ISABEL 

(arătîndu-l pe Rebolledo) 
Acesta e 

Cel care a intrat fugind aici. 


DON LOPE 
Trataţi-l cu-ndoită biciuire. 


REBOLLEDO 
De ce tratat vorbeaţi, senior? 


DON LOPE 
Tratat cu biciuire. 


REBOLLEDO 
Nu sînt omul 
Obişnuit să fiu aşa tratat. 


CHISPA 
(aparte) 
De data asta mi ţi-l schilodeşte. 


CĂPITANUL 

(aparte, către Rebolledo) 

Ah, Rebolledo! pentru Dumnezeu, 
Tu să nu spui nimic, căci încerc eu 
Să te salvez. 


REBOLLEDO 

(aparte, către Căpitan) 

Dar cum să fac 

Să nu le spun?Că dacă tac, 
Au să mă lege fedeleş 

Ca pe-un soldat răufăcător! 
(Tare.) 

Poruncă mi-a dat Căpitanul 
Sa mă prefac că-ncep o sfadă 
Care avea să-i dea prilej 

Si intre-aici, 


PEDRO CRESPO 
Acum vedeţi 
Cîtă dreptate am avut? 


DON LOPE 

Ba nicidecum, căci n-aveţi dreptul 
Să daţi prilej de tulburare 
Care-ar putea să piardă satul. 

Ei, toboşar! Hai, bate toba 

Ca toţi soldaţii să se stringă 

Să stea la corpul lor de gardă; 

Şi azi să nu mai iasă unul, 

Că-l pedepsesc pe loc cu moartea. 
Şi, cum nu faceţi casă bună, 


Unul fiind cu năbădăi, 

Iar celălalt cu un necaz, 
Am să vă-mpac pe amîndoi: 
Ia-ţi altă gazdă, Căpitane! 
In casa asta rămîn eu 

Şi într-însa am să locuiesc 
Pînă-oi pleca la Guadelupa 
La rege. 


CĂPITANUL 

Sfaturile voastre 

Sînt categorice porunci 

Pentru mine. 

(Căpitanul, soldaţii şi Chispa ies.) 


PEDRO CRESPO 
Voi intraţi în casa. 
(ISABEL, INES şi JUAN ies.) 


SCENA 18 
PEDRO CRESPO, DON LOPE 


PEDRO CRESPO 

Vă mulţumesc de mii de ori 

Că m-aţi salvat dintr-o-ntîmplare 
Care ar fi putut, senior, 

Chiar să mă piardă. 


DON LOPE 
Spune, cum 
Putea-ntimplarea să te piardă? 


PEDRO CRESPO 
Anume: omorînd pe-acela 
Ce în vreun fel m-ar fi jignit. 


DON LOPE 
Dar, Dumnezeule, ştiai 
Că-i căpitan? 


PEDRO CRESPO 

O, Doamne, da. 

Dar chiar de-ar fi fost general 
Şi s-atingea de cinstea mea 

Îl ucideam. 


DON LOPE 

Dar de s-atinge 

Oricine numai de un fir 

Din uniforma, de soldat, 

V-o jur pe Dumnezeu din cer 
Ca-l spînzur. 


PEDRO CRESPO 

Cine îmi clinteşte 

Chiar şi-o fărimă din onoare, 
Pe Dumnezeu v-o jur şi eu, 
Că-l legăn în spînzurătoare. 


DON LOPE 

Dar dumneata ştii că fiind 
Ceea ce eşti, ai datoria 
Să-nduri corvezi fără cricnire? 


PEDRO CRESPO 

Da, ştiu, dar numai cu averea, 
Iar nu cu cinstea; regelui 
Închin avutul şi viaţa, 

Că-i sînt dator: însă onoarea 
E-un bun al sufletului meu, 
Ce-i stăpînit de Dumnezeu. 


DON LOPE 
Pe toţi Hristoşii! S-ar părea 
C-aici dreptate ai avea. 


PEDRO CRESPO 
Pe toţi Hristoşii, întotdeauna 
Dreptate am ştiut să-mi fac. 


DON LOPE 

Vin obosit, şi-acest picior, 
Pe care dracul mi l-a dat, 
Ar trebui să se-odihnească. 


PEDRO CRESPO 

Păi cine zice oare ba? 

Mi-a lăsat dracu-aici un pat 

Şi eu vi-l dau domniei-voastre. 


DON LOPE 
Şi dracu vi l-a dat făcut? 


PEDRO CRESPO 
Da. 


DON LOPE 
Atunci mă duc ca să-l desfac 
Căci, zău, la naiba,-s obosit. 


PEDRO CRESPO 
Deci, la odihnă—zău, la naiba! 


DON LOPE 

(aparte) 

Tare-i căpăţinos ţăranul, 
Dar la-njurat se ia cu mine. 


PEDRO CRESPO 
(aparte) 

Don Lope ăsta-i cam sucit: 
Nu facem casă amîndoi. 


ACTUL AL II-LEA 


SCENA 1 , 
O uliţă. DON MENDO, NUÑO 


DON MENDO 

Şi cine ţi-a spus toate astea? 
NUÑO 

Ginesa mi le-a povestit, 


O slujnică de-a ei. 


DON MENDO 

Ei bine, 

Din ăştia-mi este Căpitanul! 

EI, după cearta lor din casă, 
(Falsă sau adevărată), 

S-a apucat să-i facă curte Isabelei! 


NUNO 

Şi-n ce chip! 

Că fum la casa lui se vede 
Cam tot atîta de puţin 

Ca la a noastră. Toată ziua 
Îi dă tîrcoale pe la poartă 

Şi nu e ceas să nu-i trimeată 
Bilete de amor: cu ele 

Tot intră-iese un soldat 

Ce-i omul lui. 


DON MENDO 

Sfirşeşte-odată; 

E mult venin, şi chiar prea mult 
Ca sufletu-mi să-l poată bea 
Deodată. 


NUNO 

Mai ales că n-ai 

Nici în stomac destulă forţă 
Să te ţii tare. 


DON MENDO 


Ei, hai, Nuño, 
Să mai vorbim şi serios. 


NUNO 
Doar Domnul ştie de-a fost glumă! 


DON MENDO 
Şi ea, cum îi răspunde oare? 


NUNO 

Întocmai ca şi dumitale; 
Căci Isabela e o zînă 
Frumoasă fără de pereche, 
Şi pîn-la cerul ei n-ajung 
Miresmele pămîntului. 


DON MENDO 

O! pentru astfel de veşti bune 

Să-ţi deie Dumnezeu răsplată! 

(O dată cu exclamaţia aceasta 

îi dă lui NUNO o palmă peste obraz.) 


NUNO 

Iar eu aş vrea ca dumitale 

Să-ţi dea durere de măsele, 

Că mie mi-ai rupt vreo doi dinţi; 
Şi foarte bine ai făcut 

De te-ai gîndit să mi-i mai mişti: 
Că-n gură tot imi stau degeaba. 
(Zărindu-l pe Căpitan.) 

Na, Căpitanul! 


DON MENDO 

Pe toţi dracii, 

L-aş omori de n-ar fi-n joc 
Onoarea scumpei Isabel. 


NUNO 
(aparte) 
Ai grijă-ntii de capul tău. 


DON MENDO 
Mă voi ascunde ca s-ascult. 
Hai, treci şi tu în partea asta 


SCENA 2 
CAPITANUL, SERGENIUL, REBOLLEDO; 
DON MENDO şi NUNO, ascunşi 


CĂPITANUL 

Tot acest foc, văpaia asta, 
Nu cred că-i numai dragoste; 
Mai este şi-ncăpăţinare, 
Mînie, furie, turbare. 


REBOLLEDO 

Oh! senior, mai bine n-o vedeai 

Pe ţărăncuţa asta frumuşică 

Care, cum văd, te face să-ţi pierzi capul! 


CĂPITANUL 
Acuma zi, ce ţi-a spus servitoarea? 


REBOLLEDO 


Nu-i mai ştii felul de-a răspunde? 


MENDO. : 

(aparte lui NUNO) 

Se vede c-aşa-i dat să fie: 
S-ajungă noaptea să se-ntindă 
Cu negre umbre, mai-nainte 
De-a fi decis prudenţa mea 
Care mi-i calea de urmat. 

Hai şi-narmează-mă. 


NUNO 

Dar, ce? 

Mai ai, senior, şi alte arme 
Decît acelea ce-s sapate-n 
Blazonul de deasupra porţii? 


DON MENDO 

Pentru asemenea isprăvi 
S-o mai găsi-n armurărie 
Ceva de trebuinţă. 


NUNO 

Haidem, 

Să nu ne simtă Căpitanul. 
(les.) 


SCENA 3 
CĂPITANUL, SERGENTUL, REBOLLEDO 


CĂPITANUL 
Să aibă-o fată de la ţară 


Atîta nobilă trufie 

Să mi se-mpotrivească mie; 
Să nu-mi răspundă nici măcar 
C-o vorbă dulce! 


SERGENTUL 

Ei, senior, 

La astea nu le plac bărbaţii 
Ca tine; un flăcău din sat 

De le-ar pofti sau îmbia 

Mai multă trecere-ar avea. 

De altfel n-are nici un rost 
Să-ţi para rău ; că doară mîine 
Tot ai să pleci, şi-atunci cum vrei 
Ca numai într-o zi, femeia 

Din tine-alesul ei sa-şi facă? 


CĂPITANUL 

Dar uiţi că într-o zi răsare 
Şi-apune soarele; o zi-i 
De-ajuns să zguduie-un regat; 
Tot într-o zi se poate face 

Din stîncă un măreț, palat; 

Şi într-o zi se poate pierde 

Şi cîştiga o bătălie; 

Şi marea în aceeaşi zi 

Se umflă şi se potoleşte; 

Şi într-o zi, răstimp destul — 
Vezi cum se naşte-un om şi moare 
Şi-atunci de ce n-ar putea oare 
Amoru-mi într-o zi să vadă 
Luciri şi umbre, ca un astru, 


Căderi şi glorii, ca imperiul, 
Un om şi-o fiară, ca pădurea, 
Furtună şi senin, ca marea, 
Triumf şi-nfrîngeri, ca războiul, 
Trăiri şi moarte, ca fiinţa 

Cu însuşiri şi cu simţire. 

Şi de n-a trebuit mai mult 
De-o zi ca soarta să mă facă 
Atîta de nenorocit, 

De ce, de ce nu s-ar putea 
Atunci tot numai într-o zi 

Să fiu şi fericit? E oare 

Vreo forţă care hotărăşte 

Să se ivească, mai tîrziu 
Plăcerea ca amărăciunea? 


SERGENTUL 
Văzut-ai fata doar o dată 
Şi te-ai aprins atît de straşnic? 


CĂPITANUL 

Să-mi dea îndemn pentru iubire 
N-ar fi de-ajuns s-o văd o dată? 
Un foc se poate-aprinde iute 
De ia o singură scinteie; 

Intr-o clipită un vulcan 

Poate zvîrli nori de pucioasă; 
Un fulger, pe neaşteptate, 
Distruge tot ce întîlneşte; 

Şi tunul învechit deodată 
Poate vărsa pe gură groaza; 
Nu poate atunci pe loc amorul, 


Ce scapără în patru feluri — 
Vulcan, incendiu, tun şi fulger — 
Să freamăte şi să se-ntindă 

Ca seceta şi ca pirjolul? 


SERGENTUL 
Dar nu ziceai că o ţărancă 
Nicicînd nu poate fi frumoasă? 


CĂPITANUL 

Credinţa asta m-a ucis; 

Căci cel ce a fost prevenit 

Că o primejdie-l pîndeşte 
S-o-ntîmpine stă pregătit; 

Insă acela ce porneşte 

Prea sigur şi prea încrezut, 
Acela riscă la tot pasul 

Să dea de piedici neştiute. 
Ţărancă m-aşteptam să fie, 
Şi-am nimerit peste o zînă; 
Şi-atuncea, cum să nu mă-ncerce 
Pericolul greşelii mele? 

În viaţă-mi n-am văzut un chip 
De-o frumuseţe mai divină, 
Desăvîrşit. Ah, Rebolledo ! 

Nu ştiu ce-aş da ca s-o mai văd. 


REBOLLEDO 

Este-n companie-un soldat 
Ce-i mare meşter la cîntat, 
Iar Chispa, fetişcana mea 
De la popice,-i cea dintii 


Intre femei la cînt şi joc. 

Să-i facem zic, senior, un pic 
De muzică pe la fereastră, 
Şi-n chipul ăsta ai s-o vezi 

Şi poate-i şi vorbeşti. 


CĂPITANUL 

Dar cum? 

Că-i şi Don Lope şi n-aş vrea 
Să-l scol din somn. 


REBOLLEDO 

Dar ce? Don Lope 

Mai doarme cu piciorul lui? 

Şi vina de-o căta, senior, 

Va fi — de se trezeşte— a noastră 
Şi nu a ta, căci îţi schimbi haina 
Şi intri-a grup, 


CĂPITANUL 

Măcar că sint 

Mari greutăţi în planul nostru, 
Voi face-aşa, să-mi alin chinul. 
Stringeţi-vă cu toţi la noapte, 

Dar nu cumva să se audă 

Că v-am pus eu. Ah! Isabel, 

Cît zbucium îmi pricinuieşti! 
(CĂPITANUL şi SERGENTUL ies.) 


SCENA 4 
CHISPA, REBOLLEDO 


CHISPA 
(dintre culise) 
Na, uite-aşa! 


REBOLLEDO 
Chispa, ce este? 


CHISPA 

(intrind) 

Pe-un păcătos fără obraz 
L-am însemnat c-o crestătură. 


REBOLLEDO 
Şi sfada din ce s-a pornit? 


CHISPA 

Voia pe sfoară să mă tragă, 

Cu miza ce se cuvenea 

La joc pe-un ceas şi jumătate; 

Dar nu i-a mers căci ţineam seama 
La orice bilă aruncată, 

De-au fost sau nu perechi, şi-atuncea 
La furie l-am zgiriat. 

(Scoate şi arată pumnalul.) 
Şi-acuma, pîn-ce bărbierul 

Mi l-o cîrpi şi mi l-o coase, 

Haidem la corpul de gardă 

Să facem socotelile. 


REBOLLEDO 
Te-am nimerit la supărare 
Tocmai cînd vin cu gînd de chef! 


CHISPA 

Păi, ce are una cu alta? 

Doar castanietele-s aici: 

Hai, unde-i tragem o chitare? 


REBOLLEDO 

Avem deseară de făcut 

Cuiva cu toţii-o serenadă; 

Ei, haide, nu mai sta pe gînduri. 
Şi du-te la corpul de gardă. 


CHISPA 

O să mă pomeniţi în veci, 
Şi lumea va afla că sînt 
Popicăreasa Scînteiuţa. 
(les.) 


SCENA 5 

Odaia de jos din casa lui Crespo, cu vedere si 
ieşire spre grădină. Intr-o parte o 
fereastră. DON LOPE, CRESPO 


PEDRO CRESPO 

(dintre culise) 

Fiindcă aici e mai răcoare, 

E locul bun să-ntindem masa 
Pentru senior don Lope. Aici 
Ne va prii mai bine cina. 
Căldura zilelor de august 
Cine-o îndură-i răsplătit 

Cu nopţi dintr-astea. 


DON LOPE 
E un loc 
Cum nu se poate mai plăcut. 


PEDRO CRESPO 

Acesta-i colţul de grădină 
Care-i e drag şi fiicei mele. 
Şedeţi: şi veţi simţi cum vîntul 
Adie dulce prin frunzişul 
Acestor bolte şi prin arbori, 
Şi cum cu mii de dezmierdări 
Se-ngînă susurul fîntînii, 
Ghitară de argint şi perle, 

In care sunetul de coarde-l 
Dau pietricelele de aur. 
lertaţi că avem la-ndemînă 
Doar muzică de instrumente, 
Fără, ison de cîntăreţi 

Şi fără voci să vă încînte ; 
Alţi muzicanti n-avem decît 
Ciripitoare păsărele, 

Care nevrind să cînte noaptea 
Nu le-o pot cere cu de-a sila. 
Luaţi deci loc şi daţi uitării 
Durerea cea siciitoare. 


DON LOPE 

Greu lucru; e cu neputinţă 

Să cred că poate să-mi mai treacă. 
Mi-i martor bunul Dumnezeu! 


PEDRO CRESPO 
Amin, şi Domnul să ne-ajute! 


DON LOPE 

M-aş mulţumi dacă mi-ar da 
Răbdare cerul ca să-ndur. 
Şezi, Crespo. 


PEDRO CRESPO 
Stau mai bine-aşa. 


DON LOPE 
Ei, dar ia loc. 


PEDRO CRESPO 

Dacă-mi daţi voie 

Vă spun, senior, că mă supun; 
Dar puteaţi trece cu vederea. 
(Se aşază.) 


DON LOPE 

Nu ştii ce am ajuns să cred? 
Că ieri mînia dumitale 

De bună seamă că te-a scos 
Din minţi. 


PEDRO CRESPO 

Pe mine niciodată 

N-o să se-ntîmple si mă scoată 
Ceva din minţi, 


DON LOPE 


Ei bine-atunci, 

De ce dar ieri, cînd nu ţi-am spus 
Să te aşezi, te-ai aşezat, 

Şi încă-n jilţul cel mai bun? 


PEDRO CRESPO 

Tocmai de-aceea: că n-aţi spus-o; 
Iar azi cînd mă poftiţi, nu vreau 
Să şed; purtarea bună 

O ai faţă de cel ce-o are. 


DON LOPE 

Dar ieri erai numai blesteme, 
Sudalme şi înjurături; 

Şi azi te văd mai potolit, 

Mai blind şi mult mai stăpînit. 


PEDRO CRESPO 

Eu, senior, întotdeauna 
Răspund cu tonul şi cuvîntul 

Cu care îmi vorbeşte altul; 

Ieri dumneavoastră îmi vorbeaţi, 
Ştiţi bine cum, şi mă sileaţi 

Sa potrivesc pe-acelaşi ton 

Şi întrebarea şi răspunsul; 

Ţin să vă spun că m-am deprins 
Să chibzuiesc bine măsura, 

Şi să înjur cu cine-njură, 

Dar şi să stau în rugăciune 

Cu cel ce ştie să se roage. 

La toţi le ţin tovărăşie; 
Şi-ntr-aşa chip, că toată noaptea 


Eu n-am putut dormi la gîndul 
Că pătimiţi greu cu piciorul, 

Şi-n zori chiar m-am trezit că am 
Dureri în ambele picioare; 

Şi neştiind care vă doare, 

Dacă e stîngul ori e dreptul, 
Le-am dat dureri la amîndouă. 
Şi-acum, spuneţi-mi, vă implor, 
Care-i piciorul, ca să-l ştiu, 

Şi numai unul să mă doară. 


DON LOPE 

Şi n-am dreptate să mă pling? 
Cînd de treizeci de ani, în Flandra 
Îmi fac serviciul de ostaş, 

Purtînd necontenit războaie, 
Iarna pe viscol şi pe ger, 

Vara pe-a soarelui dogoare, 

Şi n-am avut nicicînd răgaz 

Să ştiu şi eu cum e să fii 

Fără dureri, măcar un ceas? 


PEDRO CRESPO 
O, da-v-ar Domnul, senior, 
Putere să le înduraţi ! 


DON LOPE 
Şi de mi-ar da, la ce folos? 


PEDRO CRESPO 
Atunci să nu vă dea. 


DON LOPE 

La naiba, 

Nici n-am ce să mai fac cu ea; 
Mai bine două mii de draci, 
S-o ia pe dînsa şi pe mine. 


CRESPO 
Amin, şi dacă ei n-o fac, 
Înseamnă că nu-s buni de treabă. 


DON LOPE 
Isuşi, de mii de ori Hristoşi! 


PEDRO CRESPO 
Să ne-ajute-amîndorura. 


DON LOPE 
Pe toţi Hristoşii, simt că mor! 


PEDRO CRESPO 
Pe toţi Hristoşii, rău îmi pare! 


SCENA 6 
JUAN, care pune masa; 
DON LOPE, PEDRO CRESPO 


JUAN 
Poftiţi la masă! — aici am pus-o. 


DON LOPE 
Dar cum de slujitorii mei 
Nu sînt aici? 


PEDRO CRESPO 

Chiar eu, senior, 

Le-am spus — cu-ngăduinţa voastră 
Că nu e locul să slujească 

în casa mea, că nu-i nevoie; 

Că, slavă Domnului, la mine 

Socot că n-o să vă lipsească 

Nimic. 


DON LOPE 

Şi-acum, de vreme ce 

N-o să-mi mai vină slujitorii, 

Vă rog să-mi faceţi, dar, plăcerea 
Şi s-o chemaţi pe fiica voastră, 
Să vină-aci şi să ia masa 

Cu mine. 


PEDRO CRESPO 
Spune-i tu, Juan, 
Surorii tale să coboare. 
(Juan iese.) 


DON LOPE 
Cred că la proasta-mi sănătate 
Nu-s bănuit de gînduri rele. 


PEDRO CRESPO 

Dar chiar de-aveaţi o sănătate 
Aşa cum v-o doresc, senior, 
Tot n-aş avea vreo bănuială; 
Mă supăraţi de gîndiţi astfel, 


N-am nici o grijă despre asta. 
Cînd i-am spus fetei să nu intre 
Aici, am stat şi m-am gîndit 
Cum s-o feresc să nu audă 
Înjurături şi mojicii; 

Căci dacă toţi soldaţii-ar fi 
Curtenitori ca dumneavoastră, 
Ar fi rămas— fără rugare — 
Ea, cea dintii, să vă servească. 


DON LOPE 

(aparte) 

O! ce viclean este ţăranul, 
Şi ce prevăzător se-arată ! 


SCENA 7 
JUAN, INES, ISABEL, 
DON LOPE, PEDRO CRESPO 


ISABEL 
(către PEDRO CRESPO) 
Ai poruncit ceva, o, tată? 


PEDRO CRESPO 
Senior Don Lope s-a gîndit 
Să-mi facă cinstea să te cheme. 


ISABEL 
A voastră preasupusă slugă. 


DON LOPE 
Aş ţine eu să vă slujesc. 


(Aparte.) 

Ce frumuseţe şi candoare! 
(Tare) 

Vă rog deci să cinați cu mine. 


ISABEL 
Poate-amîndouă v-am servi 
Mai bine masa. 


DON LOPE 
Luaţi loc. 


PEDRO CRESPO 
Staţi jos, faceţi ce porunceşte 
Senior don Lope. 


ISABEL 

Nu degeaba 

Supunerea e o virtute. 

(Fetele se aşază. 

Dintre culise se aud sunete de ghitară.) 


DON LOPE 
Dar asta ce-i? 


PEDRO CRESPO 

Pe uliţă 

Soldaţii umblă zdrăngănind 
Ghitarele şi cîntă. 


DON LOPE 
Ar fi 


Destul de greu de dus războiul 
Dacă nu le-am lăsa măcar 
Această libertate. Crezul 
Vieţii de soldat e-ngust; 
Lărgindu-l, le mai dai putere. 


JUAN 
Şi totuşi, ce plăcută viaţă! 


DON LOPE 
Te simţi cumva atras de ea? 


JUAN 
Da, senior, dacă-aş avea 
Şi-al excelenţei voastre sprijin. 


SCENA 8 
Soldaţi, REBOLLEDO, ceilalţi 


UN SOLDAT 
(dintre culise) 
Mai bine-i de cîntat aici. 


REBOLLEDO 

(dintre culise) 

Zi-i Isabelei o cîntare, 

Iar ca să ştim c-ascultă trează. 
Zvirle-i o piatră în fereastră. 

(Se aude un zgomot de piatră zvirlită 
într-o fereastră.) 


PEDRO CRESPO 


(aparte) 
Se face muzică, anume 
La o fereastră. Să-mi ţin firea. 


O VOCE 

(cîntînd dintre culise) 
Florile de rozmarin, 
Isabelă jună, 

Azi sunt flori albastre, 
Miine miere bună, 


DON LOPE 

(aparte) 

Muzică, fie; dar pietre 
S-arunce e-o neruşinare... 

Şi încă-n casa unde stau 

Să vină şi să facă pozne!... 
Dar, pentru ea şi Pedro Crespo 
Va trebui să mă prefac. 

(Tare.) 

Obraznicii! 


PEDRO CRESPO 

Îs băieţandri. 

(Aparte.) 

Ei, de n-ar fi aici Don Lope 
I-aş învăţa eu minte... 


JUAN 

(aparte) 

Eu, 

Dacă sulița cea veche, 


Care-n odaia lui Don Lope 
Stă atirnată, aş putea 

S-o scot... 

(Dă să plece.) 


PEDRO CRESPO 
Ei, încotro, băiete? 


JUAN 
Eu mă duceam s-aduc mîncarea. 


PEDRO CRESPO 
Sînt slugi destule s-o aducă. 


SOLDAŢII 
(cîntînd dintre culise) 
Alungă somnul, Isabel! 


ISABEL 

(aparte) 

Ah! Cerule, ce vină am 

Ca să păţesc eu toate astea? 


DON LOPE 

Dar e de netăgăduit, 

Căci asta a-ntrecut măsura. 
(Răstoarnă masa.) 


PEDRO CRESPO 
Zău! şi încă prea de tot! 
(Trinteşte scaunul.) 


DON LOPE 

(aparte) 

Să-mi infrinez nestăpinirea. 
(Tare.) 

Nu crezi că nu se prea cuvine 
Să-ndur atîtea cu piciorul? 


PEDRO CRESPO 
E tocmai ce spuneam şi eu. 


DON LOPE 
De altceva credeam că-i vorba 
Cind scaunul l-ai răsturnat... 


PEDRO CRESPO 

Ştiţi, masa cînd aii răsturnat-o, 
Ca să răstorn şi eu, n-aveam 
Alt lucru mai la indemiînă. 
(Aparte.) 

Să ne prefacem, cere cinstea. 


DON LOPE 

(aparte) 

Dar cine dracu-o fi în stradă? 
(Tare.) 

Vă mulţumesc. Nu mai cinez. 
Să ne retragem. 


PEDRO CRESPO 
Cum vi-i voia. 


DON LOPE 


Seniora, rămîneţi cu bine. 


ISABEL 
Vă aibă ceru-n pază. 


DON LOPE 

(aparte) 

Poarta 

Nu-i chiar lingă odaia mea? 
Şi nu-s într-însa nişte arme? 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Dar oare curtea poartă n-are? 
Şi n-am şi-o săbiuţă veche? 


DON LOPE 
Zic:Noapte bună. 


PEDRO CRESPO 

Noapte bună. 

(Aparte.) 

Am sa-mi încui pe dinafară 
Copiii. 


DOM LOPE 

(aparte) 

Ia, să m-apuc 

Să dau puţină tihnă casei. 


ISABEL 
(aparte) 


O, cerule, dar ce stîngaci 
Şi-ascund ei amîndoi necazul. 


INES 

(aparte) 

Ce prost, unul pe celălalt, 
îşi dau silinţă să se-nşele. 


PEDRO CRESPO 
Ehei, băiatule!... 


JUAN 
Senior. 


PEDRO CRESPO 
Pe-aici e patul dumitale. 
(les.) 


SCENA 9 

In ulită. 

CĂPITANUL, SERGENTUL; CHISPA şi 
REBOLLEDO 

cu ghitare; soldați 


REBOLLEDO 

Aicea noi mai bine-om sta. 
E locul cel mai potrivit: 
Cîntaţi precum s-a rînduit! 


CHISPA 
începem cîntecul iar? 


REBOLLEDO 
Da. 


CHISPA 
Mă simt în largul meu aşa. 


CĂPITANUL 
Ia, uite că ţăranca asta 
Nici n-a deschis măcar fereastra! 


SERGENTUL 
Las-că-năuntru-aude ea! 


CHISPA 
Mai stai. 


SERGENTUL 
O fac pe a mea piele. 


REBOLEDO 
Măcar atît pînă văd cine 
Se-ndreaptă-ncoa.. 


CHISPA 
Nu vezi că vine 
Un cavaler in arme grele ? 


SCENA 10 p 
DON MENDO cu scut; NUNO, ceilalți 


DON MENDO 
(aparte, către Nuno) 


Vezi bine ce se-ntîmplă? 


NUNO 

Greu 

Mi-e să văd; în schimb prea bine 
Le-aud. 


DON MENDO 
Dar cine, ceruri, cine 
Poate-ndura atîtea? 


NUNO 
Eu. 


DON MENDO 
Deschide-va oare puţin 
Fereastra ei? 


NUNO 
Deschide-va. 


DON MENDO 
Zi ba, nerodule. 


NUNO 
Zic ba. 


DON MENDO 

Ah, ceruri, ce teribil chin! 
De-aici eu mi i-oi alunga 
Pe toţi cu lovituri de spadă; 
Dar ţin ca să nu mi se vadă 


Necazul, pînă n-oi afla 
De dinsa, dacă a avut 
Cumva vreo vină. 


NUNO 
Hai, aici 
Să stăm pititi. 


DON MENDO 
Că bine zici; 
Ca să nu fiu recunoscut. 


REBOLLEDO 

Ei, uite omul că s-a aşezat; 

Dar parcă nici nu-i om, ci o stafie, 
Un suflet care umblă-n pribegie, 

De prea multe păcate încărcat; 
(Către CHISPA.) 

Vezi? Poartă-un scut şi parc-ar vrea 
Să vorbească. 


CHISPA 
Aşa se pare, 


REBOLLEDO 
Atuncea trage-i o cîntare 
Să curgă sînge. 


CHISPA 
O vei avea. 


SCENA 11 

DON LOPE şi PEDRO CRESPO, ivindu-se în 
acelaşi timp, din două părţi opuse, şi purtind 
scut şi spadă; ceilalţi 


CHISPA 

(cîntă) 

Şi era unul Sampayo, 

Floare de-Andaluzia, 

Voinic, viteaz cum altul nu-i, 
Fudul pe frumuseţea lui; 
Din toate dînsul pe Chillona 
Puse la cale-a o-ntilni 

într-o zi de... 


REBOLLEDO 

Nu ne certăm 

Pe dată; că în cîntec rima 
Ţine să fie într-o luni. 


CHISPA 

O întâlni, zic, pe Chillona 
Pe cînd ea tocmai chefuia 
Şi bea, cu Garlo-alăturea, 
La circiumă în faptul serii. 
Şi Garlo, care-ntotdeauna 
Cînd bănuiala îl prindea, 
Ca trăsnetul se repezea, 
Ca trăsnetul vestind furtuna, 
Îşi trase spada lui şi, zău, 
Făcu prăpăd în jurul său. 


CREPO 
Ia, uite, cam în felul ăsta. 


DON LOPE 

Aşa dădea, fără-ndoială. 

(DON LOPE şi PEDRO CRESPO se reped cu 
spada asupra soldaților, precum şi a lui DON 
MENDO şi Nuno, alungindu-i pe toţi. DON 
LOPE se întoarce în scenă.) 


DON LOPE 

I-am fugărit; dar asta ce-i? 
Unu-a rămas; e colo, uite-l! 

(Se întoarce şi PEDRO CRESPO.) 


CRESPO 

(aparte) 

Uite-un soldat şi nu mă-nşel, 
De bună seamă-i dintre ei. 


DON LOPE 

(aparte) 

Nu-mi scapă dumnealui din mînă 
Nevătămat. 


CRESPO 

(aparte) 

Asta de-o vrea 

Si iasă viu din spada, mea, 
Pe uliţă n-o să-mi rămînă! 


DON LOPE 


Fugi ca şi ceilalţi. 


PEDRO CRESPO 

Mata 

La fugă te pricepi mai bine. 
(încep să se bată.) 


DON LOPE 
(aparte) 
Ei, zău, ştii că se bate bine! 


PEDRO CRESPO 
(aparte) 
Da, zău că ştie a se lupta! 


SCENA 12 
JUAN, cu o spadă; Don Lope, PEDRO 
CRESPO 


JUAN 

(aparte) 

Îl prind eu, cerul dacă-o vrea. 
(Către PEDRO CRESPO.) 
Senior, ai ajutorul meu. 


DON LOPE 
Eşti Pedro Crespo ? 


PEDRO CRESPO 
Da, sunt eu, 
Don L.ope-o fi? 


DON LOPE 

Don L.ope, da. 

Cum, nu spuneai că n-ai de gînd 
Să ieşi? Mă mir: aşa purtare? 


PEDRO CRESPO 
Răspund, să-mi fie cu iertare, 
Că fac ce v-am văzut făcînd. 


DON LOPE 
Jignirea mi se-aduse mie, 
Nu dumitale. 


PEDRO CRESPO 
Adevărat; 

Atunci ieşit-am să mă bat, 
Ca să vă ţin tovărăşie. 


SCENA 13 
Soldaţi, CĂPITANUL, ceilalţi 


SOLDAŢII 
(dintre culise) 


Pe-aceşti ţărani — ne-am înţeles — 


Îi omorim. 


CĂPITANUL 
(dintre culise) 
Seama luaţi... 
(Intră soldatii si Căpitanul.) 


DON LOPE 
Incotro mergeţi voi? Ia staţi! 
Aceste violenţe ce-s? 


CĂPITANUL 

Pe cînd şedeau, aşa, în stradă, 
Şi se distrau şi ei, cîntînd, 
Prea mare zgomot nefăcînd, 
Soldaţii s-au luat la sfadă, 

Şi am fost nevoit să sar 

Eu între ei să-i potolesc. 


DON LOPE 

O, Don alvaro, preţuiesc 
Ardoarea dumitale, dar 

Aici văd lumea revoltată, 

Şi satul eu să-l cruţ aş vrea 
De vreo păţanie mai rea; 
Şi-acum, că zorile s-arată, 
Poruncă strictă dau: chiar azi, 
— Spre-a stăvili vreun alt rău, poate 
Din Zalameea îţi vei scoate 
Compania ce o comanzi. 
Socot povestea terminată, 

Iar de se va mai repeta 

Mă jur, de mai aud ceva, 
Vă-mpac cu spada altădată. 


CĂPITANUL 

Companiei i-ordon să iasă 
Din sat, cum vine dimineaţa. 
(Aparte.) 


Cred că mă vei costa viaţa. 
Tu, ţărăncuţă preafrumoasă. 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Don Lope e un om ciudat, 
Dar o să ne-nţelegem bine. 


DON LOPE 

Haideţi acum, veniţi cu mine, 
Pe-aicea singur nu-i de stat. 
(les.) . 


SCENA 14 i 
DON MENDO, NUNO rănit 


DON MENDO 
Nuño, rana ţi-e mare? 


NUNO 

Chiar mică de s-ar fi brodit 
Tot o primeam cu supărare, 
Căci nu prea-i ce mi-aş fi dorit. 


DON MENDO 
Necaz mai mare şi-ntristare 
N-am pomenit în viaţa mea. 


NUNO 
Eu nici atit. 


DON MENDO 


Abia-mi mai pot 
Opri mînia. Cum, să dea 
De-a drepturi căpăţina ta? 


NUNO 
Las' că mă doare peste tot. 
(Se aud bătăi de tobă.) 


DON MENDO 
Ce e? 


NUNO 
Compania din loc 
O ia chiar astăzi. 


DON MENDO 

Ce noroc, 

Să scap de Căpitan la vreme, 
Să nu mai am de ce mă teme. 


NUNO 
Să plece le-a venit soroc. 


SCENA 15 
CAPITANUL şi SERGENTUL, de o parte; 
DON MENDO şi NUNO, de altă parte 


CĂPITANUL 

Sergent, de-aicea vei pleca 
Încă-nainte de-asfinţit, 

Cu toată trupa pregătit; 

Dar să nu uiţi: cînd vei vedea 


Compania că s-a pornit, 

Şi că planeta lucitoare-n 

Oceanul spaniol dispare, 

Să vii-n pădure; eu te-aştept, 
Căci viaţa vreau s-o simt în piept 
Şi să trăiesc cînd moare-un soare. 


SERGENTUL 

(aparte, către Căpitan) 
Uite strigoiul de pripas, 
Din sat. 


DON MENDO 
Să-ncerc s-o iau la pas, 
Necazul a nu mi-l trăda. 
Slab, Nuno, nu te arăta! 


NUNO 
Ce, parcă pot să arăt gras? 
(DON MENDO şi NUNO ies.) 


SCENA 16 
CAPITANUL, SERGENIUL 


CĂPITANUL 

Plecăm, dar eu voi reveni, 

Că-n sat ne-aşteaptă-o servitoare 
Care-o să facă tot ce-o şti, 
Ca-ntimplător să pot vorbi 
Cu-această zînă ucigătoare. 

Prin daruri, fata s-a-nvoit 

Să sprijine ce-am plănuit. 


SERGENTUL 

Senior, daca te-ntorci în sat, 
la seama ca, neapărat, 

Să te întorci bine însoţit; 
Căci n-ar fi rău să te păzeşti 
De-aceşti ţărani. 


CĂPITANUL 

O ştiu prea bine; 

De-aceea-ţi cer ca să numeşti 
Cîţiva soldaţi. 


SERGENTUL 

Ei, las-pe mine; 

Iţi voi trimite câţi voieşti. 
Dar ce te faci dacă cumva 
Don Lope s-ar înapoia 

Şi te-ar cunoaşte... 


CĂPITANUL 

E o teamă 

Ce gîndul nu-mi poate schimba, 
Şi-amorul meu n-o bagă-n seamă. 
Don Lope pleacă azi la drum 
Fiind grăbit să-şi strîngă trupa 
De peste tot la Guadelupa; 

Chiar de la el aflai ce-ţi spun, 
Căci fost-am să-mi iau rămas bun: 
Acolo are de întîlnit 

Pe rege, care-a şi pornit. 


SERGENTUL 
Senior, va fi pe voia ta. 


CĂPITANUL 
Vezi, că în joc e viaţa mea! 


SCENA 17 
REBOLLEDO, CHISPA, 
CAPITANUL, SERGENIUL 


REBOLLEDO 
Senior, eu merit răsplătit. 


CĂPITANUL 
Ce, Rebolledo, nu ţi-e bine? 


REBOLLEDO 
Pe viaţa mea, mi se cuvine 
Pentru ceea ce-am să-ţi zic. 


CĂPITANUL 
Ce? 


REBOLLEDO 
C-am scăpat de-un inamic, 
Care de noi nu se mai ţine. 


CĂPITANUL 
Hai, spune iute, care. 


REBOLLEDO 
Acela 


Ce-i frate bun cu Isabela. 
Să-l ia cu dînsul, înrolat, 

Azi l-a cerut don Lope de la, 
Tătîne-su, care l-a dat. 

În uliţă l-am întâlnit, 

Umflat în pene şi gătit; 
Senior, nu-ţi spun cum arăta: 
Ţăran, vezi Doamne, nu era, 
Dar nici soldat desăvârşit. 
Acuma, doar bătrînul poate 
Să ne mai pună beţe-n roate. 


CĂPITANUL 

Ne-aşteaptă-o reuşită mare, 
De-o să m-ajute fata-n care 
Nădejdile mi le-am pus toate. 
Las-că, la noapte, şti-voi cum 
Să îi vorbesc. 


REBOLLEDO 
Te cred că-i şti. 


CĂPITANUL 

Mă întorc pe furiş din drum; 
Dar mai întîi m-oi alipi 

La grosul trupei care-acum 
Gata-i de ducă. Voi veţi fi 
Cei doi care m-or însoţi. 
(lese.) 


REBOLLEDO 
Sîntem puţini, pe legea mea; 


Şi-alţi doi sau patru de-am avea, 
Chiar şase, tot n-ar prisosi. 


CHISPA 

Dar eu, dacă te-ntorci încoace 
Şi rămin singură, ce-oi face? 
Tot hazul şi-ndrăzneala-mi pier, 
Căci cel trimis la bărbier 

Nu cred c-o să mă lase-n pace. 


REBOLLEDO 

Nu ştiu ce să mă fac cu tine; 
Ia spune: ca să vii cu mine 
Ai tu curaj? 


CHISPA 

Eu? cum să nu? 

Crezi că-mbrăcat cum eşti tu, 
Tărie n-aş avea? 


REBOLLEDO 

Ei bine, 

Strai de soldat nu-ţi va lipsi; 
Ca haină ţi s-ar potrivi 

Cea de la scutier rămasă. 


CHISPA 
Fii bun, şi-n locul lui mă lasă 
Să vin. 


REBOLLEDO 
Hai, uite că porni 


Şi steagul. 


CHISPA 

Astăzi văd eu bine 

De ce prin lume-am tot cîntat: 
„Aşa-i amorul de soldat: 

Mai mult decit un ceas nu ține". 
(les.) 


SCENA 18 
DON LOPE, PEDRO CRESPO, JUAN 


DON LOPE 

Eu pentru multe-toate-ţi sînt 
Nespus de recunoscător; 
Dar mai ales pentru aceea 
Că pe feciorul dumitale 

Mi l-ai dat astăzi ca soldat, 
Din suflet eu îţi mulţumesc. 


PEDRO CRESPO 
Vi-l dau ca vrednic slujitor. 


DON LOPE 

Iar eu îl iau ca pe-un prieten; 
Căci m-au mişcat nespus de mult 
Curajul său, vioiciunea 

Şi dragostea lui pentru arme. 


JUAN 
Ca sluga voastră prea plecată 
Mă voi purta şi veţi vedea, 


Din felul cum vă voi sluji, 
Că-n totul eu mă voi sili 
Să vă ascult. 


PEDRO CRESPO 

Ce va rog eu, 

E ca sa-i mai iertaţi, senior, 
La început neindemînarea; 
Că de ! la şcoala cîmpului, 
Unde doar plugul şi cu grapa, 
Lopata, secera şi furca 

Sint singurele noastre cărţi, 
Băiatul n-a putut să-nveţe, 
Ca în bogatele palate, 
Orăşeneasca-nvăţătură 

A multelor purtări alese. 


DON LOPE 
Şi-acum, că soarele îşi pierde 
Puterea sa, vremea-i de ducă. 


JUAN 

Iar eu, senior, alerg să văd 
Ce-i cu caleaşca. 

(lese.) 


SCENA 19 
ISABEL, INES, DON LOPE, 
PEDRO CRESPO 


ISABEL 
Cum îi şade 


Plecării fără bun rămas 
De la aceea care-atita 
Ţinuse aici să vă servească? 


DON LOPE 

(către Isabel) 

Eu nu plecam fără ca mîna 
Să v-o sărut şi să vă rog 

Ca să-mi iertaţi o îndrăzneală 
Ce se cuvine-a fi iertată: 

Căci doar pe domn nu-l face darul, 
Ci cinstea ce i-o dă slujirea. 
Primiţi acest medalion, 

Care, eu toate că-i bătut 
Întreg în scumpe diamante, 
În mîna voastră-i prea sărac: 
Şi vă rog mult ca să-l purtaţi 
La gît în amintirea mea. 


ISABEL 

Îmi pare rău că vă gîndiţi 

Ca, printr-un gest mărinimos, 

Să faceţi plata găzduirii. 

Cînd pentru cinstea ce-am avut-o 
Noi am rămas datornici. 


DON LOPE 

Asta 

Nu e-o răsplata nicidecum, 
Ci-un dar pentru prietenie. 


ISABEL 


Dacă-i un semn prietenesc, 

Iar nu răsplată, vi-l primesc. 

Vă dau în schimb pe al meu frate 
Ce pleacă atît de fericit 

Că e şi el printre aceia 

Ce vă slujesc. 


DON LOPE 

încă o dată 

Vă spun să n-aveţi nici o grijă, 
Seniora, căci îl iau cu mine. 


SCENA 20 
JUAN, ceilalți 


JUAN 
Caleaşca-i gata de plecare. 


DON LOPE 
Vă las cu Dumnezeu. 


PEDRO CRESPO 
Aşijderi, 
Doresc ca Domnul să v-ajute. 


DON LOPE 
Ah, Pedro Crespo — amicul meu 


PEDRO CRESPO 
Ah, senior neînvins, don Lope! 


DON LOPE 

Cine-ar fi zis în ziua-aceea, 
Cînd te-am văzut întiiaşi dată, 
Că o s-ajungem să rămînem 
Pe veci atît de buni prieteni? 


PEDRO CRESPO 
Poate-aş fi zis-o eu, senior, 
Dacă-aş fi bănuit pe-atunci 
Că eraţi un... 


DON LOPE 

(pornind să iasă) 
Spune-odată ! 

PEDRO CRESPO 

Un om sucit, dar cumsecade. 
(DON LOPE iese.) 


SCENA 21 
PEDRO CRESPO, JUAN, ISABEL, INES 


PEDRO CRESPO 

Pînă Don Lope o să sfirşească 
Cu pregătirile, băiete, 

Cu vara şi sora-ţi de faţă, 
Ascultă bine ce-am să-ţi spun: 
Din mila Domnului, Juan, 

Te tragi din viţă mai curată 
Ca soarele, însă ţăran. 

Ţi le spun astea amîndouă: 
Pe una, ca să nu-ţi înfrîngi 
Curajul şi avîntul tău 


Pînă-ntr-atit, ca să te-oprească 
De-a năzui, pe calea dreaptă 
Să te înalţi; iar pe cealaltă, 

Ca nu cumva prin îngîmfare 
Să te cobori. Din astea, tu, 
Folos să tragi deopotrivă, 

Cu cumpătare. Căci de-i fi 
Smerit şi drept în judecată, 
Vei hotări cum e mai bine; 

Şi astfel vei putea uita 

Uşor acele lucruri, care 
Se-ntimplă uneori pe dos 
Celor ce sînt prea încrezuţi. 
Cîţi nu sînt cei care, în lume, 
Fac ca vreun beteşug al lor 

Să treacă şters, fiind smeriţi. 
O! şi la câţi fără cusururi 

Li s-au găsit, pe loc, destule, 
Doar pentru că-s nesuferiţi. 
Fii mai ales cuviincios; 

Fii darnic şi-ngăduitor, 

Căci pălăria şi paraua 

Sînt cele care-ţi fac prieteni; 
Şi nici tot aurul din Indii 

Sau din adîncul mărilor 

Nu preţuieşte într-atît 

Ca stima şi prietenia. 

Să nu vorbeşti rău de femei 
Căci pînă şi cea mai umilă, 

Iti spun, că-i demnă de cinstire: 
Căci doar din ele noi ne naştem. 
Să nu te-ncaieri pentru fleacuri; 


Cînd întîlnesc, la noi prin sate. 
Mulţi ce te-nvaţă a te bate, 

Îmi zic de mii de ori aşa: 

„Nu asta e învăţătura 

De dat: căci nu-i nici o ispravă 
Să ştii să-nveţi pe-un om să lupte 
Frumos şi cu îndemînare 

Şi cu avînt, de nu-i araţi 

Şi rostul luptei; şi-o spun tare: 
De s-ar găsi un singur dascăl 
Care-ar putea să ne înveţe 

Nu cum, ci pentru ce te baţi, 
Toţi i-am încredința copiii. 
Cu-aceste sfaturi şi cu banii 
Care ţi-i dau eu, pentru drum 

Şi pentru ca sa-ţi faci acolo, 

De cum ajungi, un rînd de straie 
Cu-oblăduirea lui don Lope 

Şi binecuvîntarea mea, 
Nădăjduiesc în Dumnezeu 

Să văd că ai ajuns departe. 
Rămii cu bine, fiul meu, 

Simt că mă-nduioşez vorbindu-ţi. 


JUAN 

Azi, sfaturile tale, tată, 

În inimă-mi pătrund, şi-ntr-însa 
Ele-or sta vii cît voi trăi; 

Dă-mi mîna să-ţi sărut; tu, soră, 
Îmbrăţişează-mă, căci iată 
Stăpînul meu, don Lope, pleacă 
Şi trebuie să-l prind din urmă. 


ISABEL 
O, braţele cum ar mai vrea 
Să te oprească, de-ar putea! 


JUAN 
Rămii cu bine vara mea. 


INES 

Cuvinte n-aştepta. Cu glasul 

Eu n-o să-ţi spun nimic, căci ochii 
Vorbesc în locul vocii mele. 
Drum bun! 


PEDRO CRESPO 

Ei, haide, pleacă iute; 

De cîte ori mă uit la tine, 

Mă doare tot mai mult că pleci. 
Juan, fii vrednic, cum ţi-am spus, 


JUAN 
Pe toţi vă aibă ceru-n pază. 


PEDRO CRESPO 
Cu tine, pronia cereasca. 


SCENA 22 
PEDRO CRESPO, ISABEL, INES 


ISABEL 
Ce crudă-mi pare hotărîrea! 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Acuma, fiindcă nu-l mai văd, 
Pot să vorbesc mai liniştit. 
(Tare.) 

Şi ce făcea de sta cu mine? 
N-ar fi rămas el toată viaţa 
Un leneş şi un pierde-vară? 
Mai bine-n slujba regelui. 


ISABEL 
îmi pare numai rău că pleacă-n 
Puterea nopţii. 


PEDRO CRESPO 

Călărind 

In noapte şi pe timp de vară, 
E mai degrabă o plăcere 
Decit un chin ; şi trebuia 

Şi pe Don Lope să-l ajungă 
Cit mai degrabă. 

(Aparte.) 

Zău, mi-e milă 

De băieţandru; dar la toţi 
Le-arăt că ştiu să fiu şi tare. 


ISABEL 
Hai, tată, intră-acuma-n casă. 


INES 
Fiindcă nu mai sint soldaţi, 
Hai să mai stăm puţin la poarta 


In adierea răcoroasă 
Ce suflă lin; căci şi vecinii, 
De bună seamă, c-au să iasă. 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Bine-a grăit; căci nu-mi prea vine 
Nici mie să mai intru-n casă; 
De-aici mai lesne îmi închipui 
Cum, pe un drum albit de lună, 
Juan păşeşte voiniceşte. 

(Tare.) 

Ines, ia adă-mi tu la poartă 

Un scaun. 


INES 
Uite-o laviţă. 


ISABEL 
Se-aude că azi s-au făcut 
In sat alegeri comunale. 


PEDRO CRESPO 

Se poate, căci ştiu că în august 
Se fac aici. 

(Se aşază cu toţii.) 


SCENA 23 

CĂPITANUL, SERGENTUL, REBOLLEDO, 
CHISPA şi soldați înfăşurați în mantii; 
PEDRO CRESPO, ISABEL, INES 


CĂPITANUL 

(aparte către ai săi) 

Păşiţi încet 

Şi fără zgomot Rebolledo, 
Tu du-te acum şi dă-i de ştire 
Servantei sale că-s aici. 


REBOLLEDO 
Mă duc, dar iată, ce-mi văd ochii: 
La poarta ei e lume. 


SERGENTUL 

Eu, 

Zău, parcă-n razele de lună, 

Ce cad pieziş pe-al lor obraz, 
Zărit-am chiar pe Isabel. 


CĂPITANUL 

E ea: căci inima îmi spune 

Mai multe decît luna însăşi. 

Ce bine-am nimerit prilejul! 
Şi-acum, vedeţi, o dată-ajunşi 
Să facem cu-ndrăzneală totul — 
Şi-om şti că n-am venit degeaba. 


SERGENTUL 
Primeşti din partea mea un sfat? 


CĂPITANUL 
Nu. 


SERGENTUL 


Ei, atunci, nu ţi-l mai dau. 
Fa, dară, cum te taie capul. 


CĂPITANUL 

M-avînt spre ei şi, la iuţeală, 
Pe Isabel eu le-o răpesc; 
Voi ceilalţi, în timpul ăsta, 
Opriţi cu spada pe oricine 
Ar vrea să vină după mine 
În urmărire. 


SERGENTUL 

Am venit 

Cu tine şi îţi ascultăm 
Poruncile. 


CĂPITANUL 

Să nu uitaţi 

Că locul nostru de-ntilnire 

E în pădurea cea de colo, 
Aceea de pe mîna dreaptă 
Cum laşi în urmă drumul mare. 


REBOLLEDO 
Chispa! 


CHISPA 
Ce este? 


REBOLLEDO 
Na, ţine! Păzeşte mantiile bine. 


CHISPA 

Mă tot gîndesc că la bătaie, 

Sau cînd e vorba de înot, 

Nu-i tocmai rău să păzeşti straie. 


CĂPITANUL, 
Lăsaţi să mă reped eu primul. 


PEDRO CRESPO 
Ne-am răcorit în astă-seară 
Destul. Hai să intrăm în casă! 


CĂPITANUL 

(aparte, către ai săi) 

Băieți, acuma e momentul. 

(Soldaţii se reped asupra celor trei; 
îl ţin pe PEDRO CRESPO şi pe INES, 
şi o răpesc pe ISABEL.) 


ISABEL 
Ah, trădătorule făţarnic! 
Seniore, ce înseamnă asta? 


CĂPITANUL 

E-o furie, e un delir 
De-amor. 

(O ridică în braţe şi pleacă.) 


ISABEL 
(din culise) 
Făţarnice! O, tată! 


PEDRO CRESPO 
Ah, laşilor! 


ISABEL 
(din culisa) 
Mă scapă, tată! 


INES 

(aparte) 

Cuminte-ar fi să nu mai stau. 
(Pleacă.) 


PEDRO CRESPO 

M-aţi şi văzut că-s fără spadă, 
Ah, voi, necredincioşilor! 
Netrebnici şi vicleni ce sînteţi! 
Ah! Ticăloşilor! 


REBOLLEDO 

Intraţi 

In casă de vreţi să scăpaţi 

De ultima pedeapsă: moartea. 
(Răpitorii pleacă.) 


PEDRO CRESPO 

Ce-mi pasă de rămîn în viaţă 

Cînd cinstea mea-i înmormîntată ? 
Ah! de-aş avea măcar o spadă! 
Căci ne-narmat să-i urmăresc 

Ar fi zadarnic. lar de umblu 

Abia acum să-mi caut una, 

Îi pierd pe ticăloşi din ochi. 


Ce să mă fac? Cumplită soartă ; 
Că nu ştiu, orişicum aş da, 
Tot o primejdie mă paşte. 


SCENA 24 
INES, cu o spadă; PEDRO CRESPO 


INES 
Priviţi aici, v-am adus spada. 


PEDRO CRESPO 

Ai venit tocmai la vreme. 

Cu spada-n mină după dînşii 
Mă iau, să ştie ce-i onoarea! 
(lese.) 


SCENA 25 

O cimpie. 

PEDRO CRESPO, luptindu-se cu 
SERGENTUL; 

REBOLLEDO şi soldaţii; pe urmă ISABEL 


PEDRO CRESPO 

Aci, sloboziţi din mînă prada, 
Nelegiuiţilor, tîlharilor! 

V-o scot din gheare chiar să ştiu 
Că-mi dau viaţa! 


SERGENTUL 
Incercarea-i 
Zadarnică; sîntem mai mulţi. 


PEDRO CRESPO 

Durerile-mi sînt şi mai multe; 

Şi toate mă-ntăresc în luptă... 
Dar, vai, pămîntul parcă-mi fuge 
De sub picioare. 

(Cade.) 


REBOLLEDO 
Omoriţi-l. 


SERGENTUL 

Vedeti că prea ar fi cumplit 
Să-i iei şi viaţa şi onoarea. 
Eu zic mai bine să-l lăsam 
Legat in mijlocul pădurii. 
Ca să mi poată da de ştire. 


ISABEL 
(dintre culise) 
Părinte, tată! 


PEDRO CRESPO 
Fiica mea! 


REBOLLEDO 
Hai, să-l legăm precum ai spus. 


PEDRO CRESPO 

Ah! doar suspinele mai pot 
La tine, fiica mea, s-ajungă. 
(Legat, îl iau cu dînşii.) 


SCENA 26 
ISABEL şi PEDRO CRESPO, 
dintre culise; apoi JUAN 


ISABEL 
(din culise) 
O! Vai de mine! 


JUAN 
(apărînd pe scenă) 
Ce glas trist! 


PEDRO CRESPO 
O ! Vai de mine! 


JUAN 

Vai, ce geamăt! 

Parcă ar fi un om pe moarte. 
Cu mine-n spate-a căzut calul 
De cum intrat-am în pădure 

Şi, speriat, zvicni la fugă, 

Şi eu, la goană, după dînsul; 
Cînd deodat-auzu-mi prinde 

Un glas sfişietor de o parte 
Şi-un geamăt surd de ceealaltă. 
Le-ascult, dar nu le pot cunoaşte, 
Că încă sînt nedesluşite; 

Sînt două suflete-n primejdie, 
Şi îngrozite ele-mi cheamă 
Curajul meu. Deopotrivă 

Îmi par să fie în nevoie: 


Dar e-un bărbat şi o femeie; 
Să sar deci iute-ntr-ajutor! 

De fac aşa-l ascult pe tata, 

În două sfaturi ce mi-a dat: 
„De a lupta pentru ce-i drept 
Şi a cinsti femeia". Iată 

Că-i vremea să cinstesc femeia 
Şi să mă bat pentru dreptate. 


ACTUL III 
SCENA 1 
în mijlocul unei păduri. 
ISABEL 
(plîngînd) 


De n-ar mai trebui s-apară 
Lumina prea frumoasă-a zilei, 
în veci aş sta în întuneric 

Să nu mă ruşinez de mine. 

O, tu, ce între-atitea stele 

Eşti primăvară trecătoare, 
Nu-ngădui ca aurora 

Să-ţi calce cimpul tău albastru, 
Şi, ca un zîmbet printre lacrimi 
Să-ţi şteargă paşnicile raze. 

Şi dacă-i dat să se-mplinească 
Nu cu suris, cu plins să vie! 
Întîrzie, măreţe astru, 

Mai mult în spuma rece-a mării 


Şi-ngăduie măcar o dată 

Ca noaptea sumbră să-şi lungească 
Şovăitoarea ei domnie 

Şi lasă-apoi ca să se spună 
Că pînă şi divinul soare, 
Induplecat de a mea rugă, 
Opritu-s-a de bună voie 
Frîngînd din milă legea firii. 
Şi-apoi, la ce-ai mai răsări? 
Să vezi în întîmplarea mea 
Ticăloşia fără margini, 

Cea mai cumplită silnicie, 

Pe care cerul a lăsat-o 

Ca o ruşine pentru oameni? 
O! dar, vai mie, mă cutremur 
În faţa neînduplecării; 

Căci iată că de cînd te rog 
Să te opreşti din cursul tău, 
Cu ochii mei văd mîndru-ţi chip 
Cum se ridică tot mai sus 
Deasupra culmilor; vai mie! 
Cît sînt acum de urgisită 
De-atitea griji şi supărări, 

De frică şi nevolnicie; 

Văd că-mpotriva cinstei mele 
Toate au prins să uneltească. 
Ce să mă fac? Unde să fug? 
Că paşii mei rătăcitori 

De mi-i îndrept acum spre casă. 
Ar însemna o nouă pată 
Pentru bătrînul meu părinte 
Ce-atîta bucurie avea 


De-a se uita, precum la lună, 
La cinstea mea neprihănită 
Ce azi —- prin faptă de netrebnic — 
E-atît de ruşinos mînjită. 

Iar dacă nu o fac din teamă 
Şi din respect faţă de dînsul 
Ca să mă-ntorc îndat-acasă, 
Le dau prilej gurilor rele 

Să spună că am fost părtaşă 
La propria mea pîngărire. 
Nechibzuita-aş fi şi oarbă 

Sa cred că nevinovăția 

Te poate apăra cîndva 

De răutatea omenească. 

Rău am făcut, vai, tare rău 
Că am fugit să scap din mîna 
Fratelui meu ! Nu era oare 
Mai bine ca-n mînia lui 

Să mă fi omorît aflind 

Ce soartă mi-a fost hărăzită? 
Să-l chem aş vrea să se întoarcă, 
Şi-n furia-i răzbunătoare 
S-aducă moarte; — aud ecoul 
Cum vag îngină nişte glasuri 
Ce parcă spun... 


SCENA 2 
PEDRO CRESPO, ISABEL 


PEDRO CRESPO 
(din culise) 


Omoară-mă 

Şi-i fi un darnic ucigaş; 
Unui nenorocit nu face 
Din milă viaţa să i-o laşi. 


ISABEL 

Ce voce-i asta, care-abia 
Se-aude-ncet, nedesluşit, 

De nu-mi dau seama de-o cunosc? 


PEDRO CRESPO 

(din culise) 

Hai, omoriţi-mă degrabă, 
Fie-vă milă! 


ISABEL 

Ceruri, ceruri! 

Un altul care cheamă moartea; 
Mai este un nenorocit 

A cărui viaţă e-o osîndă. 

(Dă la o parte cîteva crengi 

şi dă peste Pedro Crespo, legat.) 
Dar ce mi-i dat să-mi vadă ochii? 


PEDRO CRESPO 

De a avea cît de cit milă 

Acel ce calcă în pădure, 

Eu tare-l rog să se îndure 

Să mă dea morţii. Cerule! 

Ce-i asta?Ce-mi văd ochii mei? 


ISABEL 


Cu mîinile la spate, bietul, 
Stă strîns legat de un copac. 


PEDRO CRESPO 
Induioşînd pînă şi cerul 
Cu-un glas ce cheamă-ntr-ajutor... 


ISABEL 
E tata. 


PEDRO CRESPO 
Asta-i fiica mea. 


ISABEL 
Ah! Părinte, tată! 


PEDRO CRESPO 
Copilă, 

Apropie-te şi desfă-mi 
Strînsoarea legăturilor. 


ISABEL 

Nu mă-ncumet; căci îndată 
Ce legăturile acestea 

Se vor desface-n mina mea, 
Eu n-oi mai îndrăzni, părinte, 
Să-ţi povestesc nenorocirea 
Şi să-mi mărturisesc durerea. 
O dată ce ai să te vezi 

Iar dezlegat la mîini şi slobod, 
Dar cu onoarea ta pierdută, 
Înfuriat, mă vei ucide; 


Şi eu aş vrea să mai trăiesc, 
Să-ţi spun prin cîte am trecut. 


PEDRO CRESPO 

Stai, Isabela, te opreşte, 

Nu mai vorbi; căci sînt necazuri 
Care ţi-i dat să le cunoşti 

Fără nevoia de-a fi spuse. 


ISABEL 

Sînt multe lucruri să le afli 
Şi, de-ncep şirul, vei voi 
Să-mi şi dai, mîniat, pedeapsa 
Pină a nu le auzi. 

Aseară eu gustam în tihnă 
Liniştea mîngiietoare, 

Care-o da părul tău cel alb 
Drept chezăşie tinereţii, 
Cînd acei trădători mascaţi 
(Care prin simplă îndrăzneală 
Pot face lesne atitea fapte 
Ce nu îngăduie onoarea) 
S-au repezit şi m-au răpit: 
Precum un lup îi smulge oii 
Nevinovata mieluşică. 

Şi acel Căpitan, acela 

Ce blestemat, nevolnic oaspe 
Din prima zi umpluse casa 
Cu cele mai neaşteptate 
Trădări şi fel de fel de sfade, 
De intrigi şi de şiretlicuri, 
M-a înşfăcat dintii în braţe, 


Şi ca să-i înlesnească fuga 

Îl ajutau alţi ticăloşi, 

Care sînt tot sub steagul lui. 
Şi-această deasă-ntunecată 
Pădure-n margine de sat 

Le-a fost slujit de adăpost. 
Nu-s codrii oare de cînd lumea 
Bun adăpost al tilhăriei? 

De două ori eu mi-am pierdut 
Aici simţirile, şi glasul 

Ce mă striga ţi-l auzeam 

Tot mai încet pentru că vintul 
Îţi lua vorbele cu dinsul, 

Şi ele tot slăbeau întruna 

Cu cît veneau mai de departe. 
Şi ce erau la inceput 
Cuvinte-de-nţeles —acum 

Nu mai era decît un vuiet; 
Şi-n locul vorbelor purtate 

De vînt, rămase doar ecoul 
Unei chemări nedesluşite, 
Aşa precum s-aude-un fluier 
Care răsună şi se stinge 

Şi-ţi lasă mult timp în ureche 
Pierduta urmă a unui sunet. 
Nemernicul cînd a văzut 

Că nimenea nu-l urmăreşte 
Şi că nu-i nimeni să mă scape, 
Căci însăşi luna ce-mprumută 
Lumina de la mîndrul soare, 
Din ură sau din răzbunare, 
Pînă şi ea — amar de mine! 


Şi-ascunse-n norii tulburi faţa, 
Mai încercă el încă-o dată 

Şi, vai! de încă mii de ori 
S-arate-n vorbe-nşelătoare 

Al său amor. Dar oare cine 

Ar fi putut avea obrazul 

Să schimbe dintr-o clipă-n alta 
Batjocura în mîngiiere? 
Afurisit să fie omul, 

Omul acela care umblă 

Cu sila să ciştige-un suflet. 
Doar orb să fii ca să nu vezi 
Că în amor nici o izbândă 

Nu se socoate dobîndită, 

Dacă ea nu-i împărtăşită 

De mindra care-o îndrăgeşti! 
Căci a-ţi iubi femeia dragă 
Batjocorind-o fără suflet, 

E ca şi cum ai stringe-n braţe 
Un trup frumos, chiar fără viaţă. 
Ce rugăminţi! şi cîte vorbe 

Ba umilite, ba trufaşe 

Nu i-am spus eu! Dar în zadar, 
Căci... (aici glasul mi se-neacă) 
Trufaşul (amuţeşte plînsul), 
Cutezătorul (pieptu-mi geme), 
Necioplitul (ochii-mi pling), 
Barbarul (de amar mă-năbuş), 
Tiranul (răsuflarea-mi piere), 
Neruşinatul... (ameţesc); 

Dar unde vorba se opreşte 
Vorbeşte mai departe fapta. 


Ah! De ruşine mi-ascund faţa 
Şi umilită-mi pling durerea 

Şi mîinile-mi frîng de mînie, 
Iar pieptu-mi clocoteşte-n ură. 
Acum, pricepi tu făptuirea 

Ce gura mea n-o poate spune. 
Destul că-n tînguiala mea 
Care era de vînt purtată 

Şi-n care cerului ceream 

Nu ajutor, ci doar dreptate, 
M-am pomenit în zorii zilei, 
Şi-avînd lumina călăuză 

Tot alergai eu printre crengi 
Cînd răzbătu spre mine-un zgomot 
M-am întors ca să văd cine-i, 
Şi era frate-meu. Ah, ceruri! 
Cînd? — soartă nemiloasă — cînd 
Te vei milostivi să-i dai 

Unei nenciocite, sprijin? 

Şi-n îngiînarea dimineţii 

Cu-a ei lumina-nceţoşată 
Care abia se desluşeşte, 

Văzu nenorocirea-ntreagă 
Mai înainte de-a i-o spune; 
Căci peste tot amărăciunea 
Cu ochi de viezure pătrunde. 
El, fără multă vorbă scoase 
Din teacă sabia aceea 

Ce i-o dăduseşi: Căpitanul, 
Văzînd tîrziul ajutor 

Ce mi se-aduce împotrivă-i, 
Trase şi el alba-i spadă, 


Şi se-ncleştează-n duşmănie; 
Fereşte unu — atacă altul; 
Iară eu, în timp ce dînşii 

Se luptau cu-nverşunare, 
Temătoare c-al meu frate 

Ar putea să nu-şi dea seama 
De sînt sau nu vinovată, 

Şi gîndindu-mă că viaţa 
Mi-ar fi-n joc de-aş căuta 

Să mă dezvinovăţesc, 
Mă-ntorsei s-o iau la fugă, 

Să m-afund în codrul negru; 
Dar nu cu o prea mare grabă, 
Căci mai întîi am stat să-mi fac 
De după crengi o ferestruică 
Pe unde am privit, o, tată, 

Să aflu ce mă fugăreşte. 

Şi frate-miu-n puţină vreme 
Pe Căpitan lovi, rănindu-l, 

Şi el căzu; dar cînd să-i dea 
Hotăritoarea lovitură, 

Apar deodată şi soldaţii 

Tot căutindu-şi comandantul; 
Şi ei aflindu-l doborit, 

Se repeziră să-l răzbune. 

Voi ca să le ţină piept, 

Dar cînd văzu o-ntreagă ceată 
Fugi; şi nu fu urmărit, 
Pentru că toţi au socotit 
S-ajute mai curînd rănitul 

De cit să cate răzbunare. 
Luînd pe Căpitan pe braţe, 


Se îndreptară înspre sat 

Făr' să mai stea să se giîndească 
La fapta lui şi la urmări; 

Căci hotăriţi păreau să facă 

Tot ce credeau că e mai grabnic. 
Cit despre mine, cînd văzui 
Cum se ivesc şi cum se leagă 
Tot un necaz de alt necaz, 

Fugii bezmetică, orbeşte, 

Şi rătăcind încoa şi-ncolo 

Fără lumină sau cărare, 

Fără vreo rază călăuză, 

Prin cetini, hăuri şi desişuri 

Şi iată-mă că la picioare 

Îţi stau supusă, povestindu-ţi, 
Pînă s-apuci să mă ucizi, 
Durerea-mi şi nenorocirea; 
Şi-acuma, că mi le cunoşti 
Străpunge-mă şi ia-mi viaţa; 
Îndrepte-şi voinicia fierul 

Azi împotriva vieţii mele. 
Şi-acum, ca să mă poţi ucide, 
Eu îţi dezleg cu mîna mea 

(îl dezleagă) 

Aceste legături: şi-n ele 
Cuprinde-mi bietul meu grumaz. 
Sunt fiica ta şi-s pîngărită, 

Iar tu descătuşat: aş vrea 

Prin moartea mea să-ţi meargă, faima 
Şi să grăiască lumea toată 

Că, spre a-i da viaţă cinstei, 
Copila ţi-ai sortit-o morţii. 


PEDRO CRESPO 

Isabela, haide, scoală! 

Nu, nu sta îngenuncheată; 
Căci făr'de-asemenea-ntîmplări 
Care ne dor şi ne-ntristează, 
Noi n-am cunoaşte ce-i amarul 
Şi n-am şti nici ce-i bucuria. 
Ele-s făcute pentru oameni, 
Şi-n inimă de ne pătrund, 

Să le primim cu bărbăţie. 

Hai, Isabela, hai degrabă, 

Să ne întoarcem iute-acasă: 

E în primejdie băiatul 

Şi trebuie numaidecît 

Să facem tot ce stă-n putinţă 
Să dăm de diînsul şi să-l punem 
La adăpost. 


ISABEL 

Mai am noroc! 

Dar nu ştiu ce-ascunde-n asta, 
Că-i ori înţelepciune multă, 
Ori gînd acoperit. 


PEDRO CRESPO 
Să mergem. 
(les.) 


SCENA 3 
O uliţă la intrarea în sat. PEDRO CRESPO, 
ISABEL 


PEDRO CRESPO 

Pe Dumnezeu! Dacă nevoia 
Pe Căpitan mi l-a silit 

Să se întoarcă iar în sat 

Ca să primească îngrijire, 
Gîndesc că ar fi fost mai bine 
De-ar fi murit din rana ceea, 
Care l-ar fi scăpat de alta 
Necruţătoare, şi-apoi încă 
De-o mie altele. Căci eu 
N-am să mă las pînă nu-l fac 
Să guste moartea. Haide, vino 
Acasă, fiica mea. 


SCENA 4 
NOIARUL, PEDRO CRESPO, ISABEL 


NOTARUL 
Senior Pedro Crespo ! Pentru vestea 
Ce-am să ţi-o dau, să mă cinsteşti 


PEDRO CRESPO 
Nu zău! Ce veste ai, notare? 


NOTARUL 

Consiliul comunal întreg 
Chiar astăzi tea ales alcade; 
Şi-acum— judecator fiind 

Și primar — vei hotărî 

În două treburi însemnate: 
Cea dintii este venirea 


Regelui la noi in sat; 

Şi se spune ca soseşte 

Azi ori mîine. lar cealaltă 
Că, pe ascuns, nişte soldaţi 
L-au tîrit astăzi pînă-n sat, 
Să-l îngrijească-n mare grabă, 
Pe Căpitanul care ieri 
Fusese-aici cu trupa lui. 
Nu spune cine l-a rănit, 
Dar de-l aflăm noi pe acela, 
Să vezi atuncea judecată. 


PEDRO CRESPO 

(aparte) 

Oh, ceruri! Nu-mi trecu prin minte 
Cînd am jurat să mă răzbun 
Că-mi voi putea păzi onoarea 
Chiar cu toiagul judecății! 

Şi cum am să-mi fac eu păcat 
Tocmai în ceasu-n care obştea 
M-a pus în fruntea ei să judec 
Pe alţii să nu calce legea? 
Căci doară lucrurile acestea 
Se fac gîndit şi nu în grabă. 
(Tare.) 

Le sunt nespus de-ndatorat 
Celor ce s-au gîndit să-mi dea 
Această cinste. 


NOTARUL 
Ai să vii 
Ca să primeşti de la comună 


Toiagul de-mpărţit dreptate 
Şi să începeţi de îndată 
Să cercetaţi pricina. 


PEDRO CRESPO 
Haidem. 

(către Isabel) 

Iar tu, să te duci acasă. 


ISABEL 
ÎIndură-se de mine cerul! 
Nu trebuie să te-nsoţesc? 


PEDRO CRESPO 

Copila mea, fii liniştită! 
Alcade e al tău părinte, 

Şi-ţi face el curînd dreptate. 
(les.) 


SCENA 5 


Locuinta căpitanului. CĂPITANUL, 
bandajat ca un rănit; SERGENTUL 


CĂPITANUL 

Vă spun că rana-i jucărie, 
Pe mine aici ce trebuia 
Să mă căraţi? 


SERGENTUL 
Cine ştia 
De n-o legam ce-avea să fie. 


Acum dar, c-a trecut năpasta. 
S-avem de grijă fiecare 

Să nu ne încîlcim mai tare 
Viaţa, pentru rana asta. 

Dar ce?ai fi vrut să te lăsăm 
Tot sîngele să-l fi pierdut? 


CĂPITANUL 

De vreme ce m-am refăcut, 
Ar fi-o greşeală să mai stăm. 
Să mergem, pină nu apucă 
Să ne găsească cineva. 

Dar ceilalţi pe-aproape-s ? 


SERGENTUL 
Da. 


CĂPITANUL 

Să fim, deci, pregătiţi de ducă 
De-aceşti ţărani ca să scăpăm, 
Căci dacă află că-s aci, 

Nu ştiu de nu va trebui 

Cu pumnii să ne apărăm. 


SCENA 6 . 
REBOLLEDO, CĂPITANUL, SERGENTUL 


REBOLLEDO 
Justiţia a şi sosit. 


CAPITANUL 
La mine ce să caute 


Justiţia civilă? 


REBOLLEDO 
De! 
Atîta spun eu: c-a venit. 


CĂPITANUL 

Cu-atît mai bine; a picat 

La mine-aici, tocmai la vreme: 
De-acuma nu ama mă teme 

De ceilalţi ţărani din sat. 

Justiţia de-aici doar ştie 

Că nu ne judecă pe noi 

Decît Consiliul de război; 
Şi-acolo ce o fi să fie — 

Să mă trimeată, căci nu-mi pasă. 


REBOLLEDO 
N-ai grijă! că se jeluieşte 
Țăranul peste tot. 


CĂPITANUL 
Fireşte. 


SCENA 7 
Acelaşi, PEDRO CRESPO, NOTARUL, ţărani 


PEDRO CRESPO 

(din culise) 

La porţi! Păziţi ca să nu iasă 
Din casa asta vreun soldat 
Dintre acei ce-aici intrară. 


Pa cel ce-ncearcă sa dispară 
Ucideţi-l. 


CĂPITANUL 

Ce s-a-ntîimplat? Cum îndrăzniţi? 
(Aparte.) 

Dar văd eu bine? 

(Apare Pedro Crespo cu toiagul de 
judecător, 

şi după el ţăranii.) 


PEDRO CRESPO 

Şi de ce nu?Sau poate-ai vrea, 
Mă rog, Justiţia să stea 

Să-ţi ceară voie? 


CĂPITANUL 

După mine, 

Justiţia (şi dumneata, 
Alcade doar de azi de ieri) 
Nu prea aveţi de loc puteri 
În cazul meu. 


PEDRO CRESPO 

Pe legea mea, 

Nu-i locul să ne supărăm, 
Senior, căci eu n-aş fi venit 
De n-ar fi fost de împlinit 
O formă. Şi acum să stăm 
De vorbă singuri. 


CĂPITANUL 


(către Sergent şi Rebolledo) 
Hai, ieşiţii 


PEDRO CRESPO 

(către ţărani) 

leşiţi şi voi de-asemenea. 
(Către Notar.) 

Dar pe soldaţi nu-i veţi scăpa 
Din ochi. 


NOTARUL 

Precum ne porunciţi. 

(Ţăranii, SERGENTUL, REBOLLEDO 
şi NOTARUL ies.) 


SCENA 8 j 
PEDRO CRESPO, CĂPITANUL 


PEDRO CRESPO 

Cu dreptul ce mi-l dă puterea 
Dreptăţii şi a legii, vin 

Să te silesc să mă asculţi. 
Toiagul mi-l pun la o parte; 
Şi-aşa, ca de la om la om, 
Vreau să-mi mărturisesc durerea. 
(Işi reazemă toiagul.) 

Şi pentru că rămas-am singuri, 
Hai, Don Alvaro, să vorbim 
Deschis şi limpede, în tihnă, 
Fără ca patima din noi, 

Care ne stă ca ferecată, 

In faldurile inimii, 


Să răbufnească şi să spargă 
Zăgazurile liniştii. 

Mă ţin ca sunt un om de treabă 
Şi daca-aş fi putut s-aleg 

Cum să mă nasc (mi-e martor Domnul) 
M-aş fi făcut fără cusur 

Şi fără nici un fel de pată, 
Ce-ar fi putut să-mi micşoreze 
Avântul plin de năzuinţe. 

Din partea semenilor mei 
N-am cunoscut decît cinstire: 
Sînt prețuit în parohie 

Ca şi-n Consiliul comunal. 
Pămînt am, slavă Domnului, 
Destul, şi nu-i afla ca mine 
Nici un ţăran mai înstărit 

În satele cîte se află 

Prin partea locului; copila 
Crescut-o-am cum se cuvine, 
Şi îi cunoaşte toată lumea 
Virtutea: tot aşa era 

Şi maică-sa, s-o ierte Domnul! 
Socot că asta ar ajunge 

Să vă daţi seama, senior, 

Că sînt bogat, dar nimeni n-are 
Să-mi zică-o vorbă rea. Sînt paşnic, 
Dar nimănuia nu-i îngădui 

Ca să mă facă de ocară. 

Toate acestea-s mare lucru, 

De stai să judeci că trăim 
Intr-un biet sat în care lumea 
Nu face alta decît umblă 


Să-şi afle unul celuilalt 
Metehnele şi slăbiciunea. 

Şi — Doamne! de s-ar mulţumi 
Cu-atit, senior, să şi le afle! 

Că fata mea este frumoasă 

O spune chiar purtarea voastră, 
Şi aş putea s-o spun şi eu, 
Plîngînd şi cu durere-n suflet, 
Căci doar din asta mi se trage 
Intreg necazul. Dar din cupă 
Să nu vărsăm de tot amarul, 
Pînă nu ştim ce-i suferinţa. 

Ar trebui să nu ne prindem 
Senior, în jocul întîmplării, 

Ci să-ncercăm, oricît, să facem, 
Ceva să îndreptăm greşeala. 
Nenorocirea mea e mare 

Şi cit aş vrea eu s-o înăbuş 

Nu pot. Mi-e martor Dumnezeu 
Că de-aş putea s-o ţin ascunsă 
Şi tainic îngropată-n mine 

Eu n-aş veni aşa cum vin; 

Ci mai curînd aş ierta totul, 

Să nu mai sufăr iar, vorbindu-ţi. 
Dar cum mă văd silit să caut 
Să şterg în orice chip ruşinea, 
Şi chibzuind că răzbunarea 
Batjocura tot nu mi-ar drege-o, 
Cu gîndul trec din una-n alta 
Şi văd că nu-i decît un leac, 
Care să-mi facă mie bine 

Iar dumitale nici un rău; 


Acela, ca din clipa asta 

Să iei întreaga mea avere, 

Căci nu-mi opresc de trai leţcaie 
Nici mie, şi nici lui Juan, 

(Pe care-l voi chema să-ţi stea 
Cu umilinţă la picioare). 
Săraci, vom cere de pomană 
Din casă-n casă, dacă altfel 
N-o fi vreo cale sau vreun mijloc 
De a ne duce zilele. 

Şi de ţi-i voia ca de-ndata 

Să ne pui semnele robiei 

Şi să ne vinzi pe amindoi, 

Cu asta s-ar putea spori 
Venitul ce ţi-l dau ca zestre; 
Numai întoarce-ne iar cinstea 
Ce ne-ai răpit-o. Eu nu cred 
Să-ţi vezi onoarea pagubită 

De te-nvoieşti; căci tot ce-ar pierde 
Copiii voştri, senior, 

Cînd s-ar afla că-mi sînt nepoti, 
Vor ciştiga mult mai vîrtos 
Cînd se va şti că-ţi sînt odrasle. 
Că bine zice un proverb 
Castilian că — vorba ceea — 
Doar calul poartă şaua. Uite 
(îngenunchează) 

Eu la picioare-ţi cad acum 

Şi în genunchi te rog, plîngînd, 
Iar lacrimile-n barba albă 

Ca neaua, picură ca apa 

Şi fac ca inima să simtă 


Că mă topesc de tot de jale. 

Ce-ţi cer? Nimic, doar cinstea-ţi cer 
Pe care ştii că mi-ai răpit-o; 

E-a mea, măcar că după felul 
Umilitor în care-o cer 

S-ar crede că îţi cer ceva 

Ce nu-i al meu, ci-al dumitale. 
Gîndeşte-te că aş putea 

Cu mina mea să mi-o recapăt, 

Dar vreau să mi-o dai dumneata. 


CĂPITANUL 

Destul, că-ncep să-mi pierd răbdarea, 
Bătrin neghiob şi... orator. 

Să-mi mulţumegşti, căci azi era 

Să nu scapi viu din mina mea 

Nici tu şi nici al tău fecior. 

Dară să ştiţi că datoraţi 

Viaţa voastră doar acelei 

Mari frumuseți a Isabelei. 

De v-aţi gindit să răzbunaţi 

Cu armele ultragierea, 

Poftiţi — că nu mă tem — pe dată; 
Iar de doriţi vreo judecată, 

Să-mi faceţi nu aveţi căderea. 


PEDRO CRESPO 
Plînsu-mi nu mişcă a ta fiinţă? 


CĂPITANUL 
Un plînset de copil, de babă, 
Ori de moşneag — nu-i mare treabă. 


PEDRO CRESPO 
Pentru atîta suferinţă 
Nu se cuvine-o mîngiiere? 


CĂPITANUL 
Ce mîngiiere mai pofteşti, 
Cînd îţi îngădui să trăieşti? 


PEDRO CRESPO 
Iată!-n genunchi un om îţi cere 
Cu lacrimi să-i redai onoarea. 


CAPITANUL 
Nătîng! 


PEDRO CRESPO 
Da? Vei vedea îndat 
Că-s eu alcade-aici in sat. 


CĂPITANUL 

Se pune numai întrebarea 
De mă poţi judeca: de-aici 
Consiliul de război mă ia. 


PEDRO CRESPO 
Aşa-nţelegi să termini? 


CĂPITANUL 
Da, 
Bătrîn smintit şi măscărici. 


PEDRO CRESPO 
Alt mijloc nu-i? 


CĂPITANUL 
Ba da; să taci 
E cel mai bun în cazul tău. 


PEDRO CRESPO 
Nu altul? 


CĂPITANUL 
Nu. 


PEDRO CRESPO 

Ei bine, zău 

C-ai sa-mi plăteşti pentru ce faci... 
Hei! 

(Se ridică și-şi ia toiagul.) 


SCENA 9 Ş 
Țărani, PEDRO CRESPO, CĂPITANUL 


UN TARAN 
(din culise) 
Senior! 


CĂPITANUL 

(aparte) 

Oare ce-mi coc 

Aceşti ţărani împieliţaţi? 
(Intră ţăranii.) 


ȚĂRANII 
Ce porunciţi? 


PEDRO CRESPO 
Să-l arestaţi 
Pe senior Căpitan pe loc. 


CĂPITANUL 

Dar asta-ntrece marginea! 
C-un om ca mine tu te pui? 
Sînt în serviciul regelui 

Şi nu îngădui. 


PEDRO CRESPO 

Vom vedea, 

De-aicea doar legat sau mort 
Ai să mai ieşi. 


CAPITANUL 
Eu vă previu : 
Sînt căpitan şi încă viu. 


PEDRO CRESPO 

Dar eu, alcadele, sînt mort? 
(Către ţărani.) 

Duceţi-mi-l la închisoare. 


CĂPITANUL 

Văd că nu pot să mă opun; 
Luat cu forţa, mă supun. 
Dar de această întîmplare 
Mă pling eu regelui. 


PEDRO CRESPO 

Şi eu. 

Noroc că e în drum spre noi, 
Şi-o să ne plingem amindoi. 
Şi-acum, fă bine, domnul meu, 
Şi predă spada. 


CĂPITANUL 
Dar n-ai drept 
să... 


PEDRO CRESPO 
Zău? Cînd eşti în mîna mea? 


CĂPITANUL 
Să fiţi cuviincioşi! 


PEDRO CRESPO 

Ei, da, 

De-mi ceri asta, asta-i drept, 
Luaţi-l, deci, cuviincios, 
Şi-ncet bagaţi-l la răcoare; 
Cu tot respectul, la picioare 
Puneţi-i lanţurile frumos, 
Cătuşile şi-apoi vegheaţi 

Să nu vorbească dumnealui 
Cu nici un alt soldat de-al lui. 
Duceţi-i şi pe ăştia doi 

Tot la arest, fără ocări; 

Şi-i despărțiți, c-avem temei, 
Cuviincios, pe cîteşitrei 


Să ni-i supunem la-ntrebări. 
Şi, fie vorba între noi, 

De vă găsesc destulă vină, 

Cu stima mea cea mai deplină 
Vă spînzur şi vă şi jupoi. 


CĂPITANUL 
Ah! bădăranii-ajunşi puternici! 
(Ţăranii ies, scoţindu-l şi pe Căpitan.) 


SCENA 10 
REBOLLEDO, CHISPA, NOIARUL, PEDRO 
CRESPO 


NOTARUL 

Un scutier şi un soldat, 

Pe ăştia am mai apucat 

Să prindem din acei nemernici; 
Mai era unul ce-a scăpat. 


PEDRO CRESPO 

Asta-i isteţul ce cînta; 

Cînd ştreangul după git i-o sta 
N-o să-i mai ardă de cîntat. 


RIBOLLEDO 
Dar ce, senior, e o ruşine 
Să cînţi? 


PEDRO CRESPO 
Din contra, e-un talent; 
Am pentru tine-un instrument 


Ca să te fac să cînţi mai bine. 
Nu mă-ndoiesc că vei vorbi... 


REBOLLEDO 
Ce? 


PEDRO CRESPO 
Tot ce az-noapte s-a-ntîmplat. 


REBOLLEDO 
Pe fiica-ta de-ai fi-ntrebat, 
Aflai. 


PEDRO CRESPO 
De nu spui vei muri. 


CHISPA 

(către Rebolledo) 

Tu, Rebolledo, să fii tare 

Şi să nu scoţi nici an cuvint; 
De te ţii bine, am să cînt 
Isprava ta într-o cîntare 

De pomină. 


PEDRO CRESPO 
Nu te trudi; 
Că-ndată-mi cînţi în locul lui. 


CHISPA 
Pe mine nu poţi să mă pui 
La cazne. 


PEDRO CRESPO 
Zău? Şi-am putea şti 
De ce? 


CHISPA 
Că nici o lege dată 
Nu-ţi dă temei de condamnare. 


PEDRO CRESPO 
Ai vreun motiv? 


CHISPA 
Chiar foarte mare. 


PEDRO CRESPO 
Zi-i, care-i? 


CHISPA 
Sînt însărcinată. 


PEDRO CRESPO 

Ai mai văzut neruşinare? 
Ţi-arăt eu ţie, băieţaş. 

Cum, nu eşti dintre pedestraşi? 


CHISPA 
Nu, senior: din cei călare. 


PEDRO CRESPO 
Vă fac eu să vă hotăriţi 
Şi să vorbiti. 


CHISPA 

O să vorbim 

Şi-om spune mai mult decît ştim; 
C-ar fi păcat să ne-omoriţi. 


PEDRO CRESPO 
Asta vă scapă de tortură 
Pe amîndoi. 


CHISPA 

Dacă-i aşa, 

Cum sînt făcută a cînta, 

Zău că-i dau drumul iar la gură. 
(Cîntă.) 

Cu chinuri mari m-au încercat. 


REBOLLEDO 
(cîntă şi el) 
Dar mie cînd îmi bate ceasul? 


PEDRO CRESPO 
Ce faceţi? 


CHISPA 

Noi? Ne dregem glasul 
C-avem doar multe de cîntat. 
(les.) 


SCENA 11 
Odaie în casa lui PEDRO CRESPO. JUAN 


JUAN 


De-atunci de cînd pe trădător 
L-am scos din luptă sîngerînd, 
Cînd alţi nemernici apărînd 
Plecai de-acolo repejor 
Strigînd sudalme, jurăminţi, 
Tot codrul l-am cutreierat 
Dar peste soră-mea n-am dat. 
Şi mi-am luat inima în dinţi 

Şi m-am întors într-adevăr 

In sat şi-n casă am intrat, 

Ca tatei tot ce s-a-ntimplat, 
Să-i povestesc de-a fir în păr; 
Şi-acuma ard de nerăbdare 
Ah, Doamne! să-i ascult povaţa, 
Să-mi scap onoarea şi viaţa. 


SCENA 12 
INES, ISABEL, deznădăjduită; JUAN 


INES 

Durerea să nu te doboare: 
Căci a trăi-n amărăciune 
E ca şi cum ai fi murit. 


ISABEL 
Ines, că eu nu m-am scîrbit 
De viaţa asta, cine-ţi spune? 


JUAN 

Am să-i spun tatei... 
(Aparte.) 

Vai de mine! 


Nu-i Isabela? Cum nu! ea-i! 
Atunci ce-aştept? 
(Trage spada.) 


INES 
Stai, vere! 


ISABEL 
Stai! 
Frate! Ce faci? 


JUAN 

Eu o ruşine 

O spăl cu spada, căci in joc e 
Viaţa şi onoarea. 


ISABEL 
Ascultă... 


JUAN 
Să mori! şi fără vorbă multă. 
Te ierte cerul! 


SCENA 13 
PEDRO CRESPO, tarani, ceilalţi 


PEDRO CRESPO 
Staţi! Ce e? 


JUAN 
După-ndelungă chibzuiala, 


Îndrept jignirea; răsplătesc 
Batjocura şi pedepsesc... 


PEDRO CRESPO 
Destul, ajunge!E-o greşeală 
Ce-o faci tu, cutezînd să vii... 


JUAN 
Toată schimbarea asta ce-i? 


PEDRO CRESPO 
Să nu te văd în ochii mei! 
Că, după cîte auzii 
Tu ai rănit pe-un căpitan. 


JUAN 

O, tată, de-am făcut vreun rău, 
Ţi-am apărat numele tău 

Şi cinstea... 


PEDRO CRESPO 
la mai taci, Juan! 
Şi să-l închideţi şi pe dinsul. 


JUAN 
Cum poţi să fii cu-al tău fecior 
Atîta de necruţător? 


PEDRO CRESPO 

Chiar tata de-ar fi, şi pe dînsul 
L-aş judeca tot cu asprime. 
(Aparte.) 


Fac asta spre a-i ocroti 
Viaţa; şi toţi vor gîndi 

Că-s un alcade cum nu-i nime 
Mai drept pe lume. 


JUAN 

E drept ce faci? 

Rănit-am doar pe-un trădător; 
Şi, pentru fapta-i, s-o omor 
Vrui chiar pe soră-mea. 


PEDRO CRESPO 

Mai taci! 

Ştiu tot; dar ştiu deocamdată 
Ca om; şi deci va trebui 

Şi ca cinstit alcade-a şti 

În amănunt povestea toată. 
Dar pînă cînd voi cerceta 
Să văd cît eşti de vinovat 
Am să te ţin întemnițat. 
(Aparte.) 

Dar de bucluc îl voi scăpa 


JUAN 
Ce urmăreşti nu-i desluşit: 

De cinste tu ai fost furat 
Şi-alungi pe cel cu gînd curat, 
Ţinînd cu cine ţi-a greşit. 

(îl scot pe arestat.) 


SCENA 14 
PEDRO CRESPO, ISABEL, INES 


PEDRO CRESPO 
Hai, Isabela, iscăleşte 
Jalba, să fie pedepsit 
Acela ce te-a pîngărit. 


ISABEL 

Tu, care ai ţinut să fie 

Cît mai ascunsă-a ta durere, 
Taina-n vileag voieşti a da? 
De nu poţi a mă răzbuna 
Îndură totul în tăcere. 


PEDRO CRESPO 

Nu: încă n-ai fost răzbunată 
Cum aş fi vrut, căci un alcade 
Să se răzbune nu se cade, 
Decît prin dreaptă judecată! 
(ISABEL iese.) 

Adă-mi Ines, acel toiag; 

Cu binele de n-a voit, 

O să se vadă-acum silit 

Cu răul. 

(INES iese.) 


SCENA 15 
DON LOPE, soldaţi, PEDRO CRESPO 


DON LOPE 
(din culise) 
Stai! Opreşte-n prag. 


PEDRO CRESPO 

Dar asta ce-i?Ce Dumnezeu? 
Ei! cine năvăleşte-aşa 

Şi intră buzna-n casa mea? 
(Intră DON LOPE şi soldaţii.) 


DOP LOPE 

Taci, Pedro Crespo, că sint eu; 
Ca s-ajung iute-aici, in sat, 

Azi cale-ntoarsă am făcut, 
Că-mi pare că s-a petrecut 

Un fapt teribil de ciudat. 
Mi-am zis: să trag nu se cuvine 
In altă parte, cînd te am 

Ca am prieten. 


PEDRO CRESPO 
Zic: mulţam! 
Sînt mîndru c-aţi intrat la mine. 


DON LOPE 
Întîi mă mir că fiul nostru 
N-a mai venit. 


PEDRO CRESPO 

Aflaţi îndată 

Şi pricina dar deocamdată; 
Vă rog să-mi povestiţi, senior, 
Ce vînt v-aduce; spre a şti 

De ce-aţi venit cu supărare. 


DON LOPE 


Obrăznicia e mai mare 

Decît ţi-o poţi închipui; 

Că de mai multă îndrăzneală 

N-a fost cînd va vreun om în stare. 
Azi, un soldat, fără suflare, 

M-a prins în drum şi mi-a spus că... 
Ah, dar turbez şi-ncerc în van 

Să mă calmez. 


PEDRO CRESPO 
S-aud ce-a spus. 


DON LOPE 

Că-un mic alcade ar fi pus 
Să-mi aresteze-un căpitan. 
Şi, pe toţi dracii! n-am simţit 
Mai mari dureri de cînd îs eu, 
Ca astăzi, cînd piciorul meu 
Cel blestemat m-a chinuit 

Şi să ajung m-a-mpiedicat 
Mai iute, ca să-l pedepsesc. 
Jur pe Hristos! Dacă-l găsesc 
Pe-acest mişel alcade-l bat 
Cu vergi pînă-l omor şi cade. 


PEDRO CRESPO 

Cred că degeaba v-aţi grăbit, 
Căci nu se lasă biciuit 

Prea lesne un cinstit alcade. 


DON LOPE 
Să le primească-l voi sili, 


De vrea sau nu. 


PEDRO CRESPO 

M-aş cam mira. 

Şi cred că-n lume nimenea 
S-o faceţi nu v-ar sfătui. 
Dar ştiţi de ce l-au arestat? 


DON LOPE 

Nu; dar orice le căşunară, 
Doar mie trebuiau să-mi ceară 
Dreptate ; iar pe vinovat 

Îl trimeteam eu la călău. 


PEDRO CRESPO 

N-aveţi habar, se vede, voi, 
Ce-nseamnă-alcadele la noi, 
Un drept alcade-n satul său. 


DON LOPE 
Dar ce, nu-i tot un bădăran? 


PEDRO CRESPO 

Un bădăran s-o fi chemînd, 

Dar dacă el şi-a pus în gind 
Să-l spînzure pe Căpitan, 

Zău că nu-i chip de-a-l mai opri. 


DON LOPE 

Ba, ţi-l opresc — pe legea mea! 
Şi dacă vrei să vezi cumva 

De ştiu sau nu a-l potoli, 


Zi-mi unde şade omul meu. 


PEDRO CRESPO 
Destul de-aproape de aci. 


DON LOPE 
Dar spune-odată! haide, zi: 
Cine-i alcadele? 


PEDRO CRESPO 
Sînt eu. 


DON LOPE 
Pe legea mea, nu-i de crezut! 


PEDRO CRESPO 
Zău, că-i aşa precum v-am spus 


DON LOPE 
Atunci, ce-am spus e bine spus. 


PEDRO CRESPO 
Iar ce-am făcut e bun făcut. 


DON LOPE 
Să-l scot din temniţă-am venit 
Pe cel închis şi să răzbun... 


PEDRO CRESPO 
Iar eu îl ţin închis, vă spun, 
Aici, pentru ce-a săvirşit. 


DON LOPE 
Ştiţi că pe rege îl slujeşte, 
Şi eu să-l judec se cuvine? 


PEDRO CRESPO 
Ştiţi că, din casă de la mine 
Mi-a răpit fata, tilhăreşte? 


DON LOPE 
Ştiţi că am dreptul de-a curma 
Neînţelegerea pe loc? 


PEDRO CRESPO 
Ştiţi oare că şi a bătut joc 
In codru de onoarea mea? 


DON LOPE 
Ştiţi oare cit vă depăşeşte 
Puterea care mi s-a dat? 


PEDRO CRESPO 
Ştiţi oare că l-am îmbiat 
Să ne-împăcăm şi nu primeşte? 


DON LOPE 
Aici aţi încălcat acel 
Drept suveran de judecată. 


PEDRO CRESPO 
Şi cinstea mea a fost călcată, 
Iar el n-a judecat de fel. 


DON LOPE 
Despăgubirea, fii pe pace, 
Ţi-o dă; şi sînt chezaş la plată. 


PEDRO CRESPO 
Nu rog pe nimeni niciodată 
Să facă ce-mi pot singur face. 


DON LOPE 
Pe cinstea mea de militar 
Jur că vi-l iau pe arestat. 


PEDRO CRESPO 
Iar eu vă jur c-am şi-ncheiat 
Dosarul lui. 


DON LOPE 
Cum zici? Dosar? 


PEDRO CRESPO 

Da; nişte file de hirtie 
Care se cos atuncea cînd 
Împricinaţii, rînd pe rînd, 
Mărturisesc. 


DON LOPE 
Din puşcărie 
Mă duc să-l scot. 


PEDRO CRESPO 
Nu vă opresc 
Să mergeţi; dar eu vă previn: 


Oamenii mei vor trage-n plin 
In nepoftit, şi nu glumesc. 


DON LOPE 

De gloanţe nu mi-i frică mie, 
Că-s învăţat să le primesc; 
Dar nimănuia nu-i doresc 

Să mă încerce la mînie. 

Hei, tu — soldat, aleargă-ndat 
Şi dă de veste să se oprească-n 
Loc trupele; şi să zorească 

Să se întoarcă-aici în sat, 
Unde s-aştepte stind pe loc, 
În pâlcuri bine rînduite, 

Cu tunurile pregătite 

Şi gata la porunca „foc", 


UN SOLDAT 

Nici n-am plecat şi-am şi venit 
Căci trupele, cum au aflat 
Cîte s-au întîmplat în sat, 

S-au întors de unde-au pornit. 


DON LOPE 
Hristoşii Acuma-i de văzut 
De-l dai sau nu pe arestat, 


PEDRO CRESPO 

Hristoşi! O să vedeţi îndat, 
Că am să fac ce-am de făcut. 
(les.) 


SCENA 16 

încăpere în închisoare. 

DON LOPE, NOTARUL, soldaţi, PEDRO 
CRESPO, care vorbesc din culise; se aud 
pătăi de tobă 


DON LOPE 

Soldaţi, aceasta-i închisoarea 
În care zace Căpitanul; 

De nu ni-l dau numaidecît 
Puneţi-i foc să ardă toată; 

Şi dacă ni se-mpotriveşte 
Întregul sat, aprindeţi satul. 


NOTARUL 
De-ar arde temniţa văpaie, 
Cu asta n-au să-l lase slobod. 


SOLDAŢII 
Să moară toţi ţăranii ăştia! 


PEDRO CRESPO 
Să moară?Zău? Şi ce mai vreţi? 


DON LOPE 

Încep să vină ajutoare. 
Intraţi cu forţa înăuntru! 
Hai, spargeţi porţile! 


SCENA 17 
Dintr-o parte apar soldaţii şi Don Lope; din 
cealaltă, Regele, PEDRO CRESPO, țăranii şi 


alaiul 


REGELE 

Ce-i asta? 

Să vin eu şi să vă găsesc 
Într-aşa fel! 


DON LOPE 

Asta-i, senior, 

Din pricină că un ţăran 
Şi-a-ngăduit o îndrăzneală 
Care pe lume n-are seamăn: 
Şi jur pe Dumnezeu din ceruri, 
Că dacă maiestatea voastră 
N-ar fi ajuns aşa curînd, 

Tot satul ar fi fost în flăcări. 


REGELE 
Dar ce s-a-ntîmplat? 


DON LOPE 

Un alcade 

A arestat un căpitan, 

Şi-acum, cînd am venit să-l cer 
Nu vrea să mi-l elibereze. 


REGELE 
Cine-i, acel alcade ? 


PEDRO CRESPO 
Eu. 


REGELE 
Şi cum te dezvinovăţeşti? 


PEDRO CRESPO 

Să fac aşa, aveam tot dreptul, 
Căci fapta sa nelegiuită 
Merită moartea, fiind vorba 
De o răpire de fecioară, 

Ce-a fost nemernic siluită, 

Iar el, făptaş, ca să se-nsoare 
Cu dînsa n-a primit, cînd tatăl 
Veni să-l roage în genunchi. 


DON LOPE 
Alcadele e totodată 
Şi tatăl ei. 


PEDRO CRESPO 

Ce are-a face 

Una cu alta! Un străin 

De-ar fi venit să mi se plîngă, 
Nu trebuia să-i fac dreptate? 
Pai, de-i aşa, n-aveam să fac 
Şi pentru biata mea copilă 
Ce-aş fi făcut şi pentru alţii? 
Că dacă am găsit destul 
Temei să-mi arestez feciorul, 
Se cuvenea să fiu tot drept 
Cu sora lui; căci amîndoi 
Sînt sînge din sîngele meu. 
Să cercetaţi de-am judecat 
Eu după lege şi-ntrebaţi 


De poate cineva să spună 

C-aş fi făcut vreo părtinire 

Sau c-aş fi mituit vreun martor, 
Ori de s-o dovedi că altfel 

S-a petrecut de cum stă scris, 
Atuncea, fără de cruţare, 

Să mă ucideţi. 


REGELE 

Foarte bine 

Ai judecat; dar ai uitat 

Că n-aveai autoritatea 

De a executa sentinţa; 

E dreptul altui tribunal 

Să facă-n acest caz dreptate. 
Predă-l pe arestat. 


PEDRO CRESPO 

Îmi pare 

Că n-am să pot s-o fac, senior, 
Căci, să vedeţi, cum pe-aici nu-i 
Decît un singur tribunal, 
Sentinţele le execută 

Tot el. Aşa că cea a noastră 
Cred c-a şi fost executată. 


REGELE 
Ce spui? 


PEDRO CRESPO 
De nu vreţi să mă credeţi. 
Senior, că e adevărat, 


Întoarceţi ochii şi priviţi: 

Acesta este Căpitanul. 

(Se deschide o uşă prin care se vede 
CĂPITANUL, 

mort, aşezat po scaunul „garrotei"?.) 


REGELE 
Dar cum de-ai îndrăznit aceasta? 


PEDRO CRESPO 

Dacă, aşa cum aţi mai spus, 
Sentința noastră a fost bună, 
Nici execuţia nu-i rea.. 


REGELE 
Dar cum? Consiliul de război 
N-ar fi putut executa? 


PEDRO CRESPO 

Eu cred că maiestatea voastră 
Vede-n justiţia întreagă 

Un singur trup cu multe miîini; 
Şi-atunci ce-nsemnătate are 
Dacă ucid un om cu asta, 

Sau îl omor cu cealaltă, 

Dacă tot trebuia să moară? 
Ce-nseamnă-un lucru mic, greşit, 
Cînd ţinta mare-ai nimerit? 


REGELE 


5Mod special de supliciu, prin strangulare (garrot), 
obişnuit in Spania (n.r.). 


Dacă stau lucrurile aşa, 
De ce atunci pe Căpitan, 
Care-i şi cavaler, n-ai pus 
Să-i taie capul? 


PEDRO CRESPO 

Vreţi să ştiţi? 

Senior, cum nobilii de-aici 
Trăiesc ca nişte oameni paşnici, 
Călăul nostru din comună 

Nu ştie cum se taie-un cap. 

Dar asta-i treaba mortului, 

Şi pînă cînd n-o să se plîngă 

El singur de vreo nedreptate, 
Să nu ne-amestecăm, aş zice. 


REGELE 

Don Lope, lucru-i săvîrşit 

Şi moartea i-a fost bine dată; 
Că înţeleaptă vorbă spuse: 
Ce-nseamnă-un lucru mic greşit 
Cînd ţinta mare-ai nimerit? 
Poruncă dau să nu mai stea 
Nici un soldat pe-aici, şi iute 
Să se pornească toţi în marş, 
Ca-n Portugalia s-ajung 

Cit mai curînd, plecînd îndată. 
Iar dumneata în Zalameea 

Vei fi alcade pe viaţă. 


PEDRO CRESPO 
Ca maiestatea, voastră nimeni 


Pe lumea asta n-o să ştie 
Justiţia să o cinstească. 
(iese Regele şi suita.) 


DON LOPE 
Să binecuvintezi deci ceasul 
Sosirii maiestăţii sale. 


PEDRO CRESPO 
Pe Dumnezeu, de nu sosea, 
Nu ştiu povestea cum sfirşea. 


DON LOPE 

Dar oare n-ar fi fost mai bine 
Să-mi fi predat pe cel închis, 
Iar eu să te fi ajutat 

Să redai cinstea fiicei tale? 


PEDRO CRESPO 

Ea va intra la mănăstire 
Şi-acolo-şi va găsi un mire 
Care, primind-o, nu se uită 
Să vadă dacă e de neam. 


DON LOPE 
Să-mi dai pe ceilalţi închişi. 


PEDRO CRESPO 
(către Notar) 

Să fie liberaţi îndată. 
(notarul iese.) 


SCENA 18 

REBOLLEDO, CHISPA, soldați; apoi 
JUAN ,DON LOPE, PEDRO CRESPO, 
soldați şi ţărani 


DON LOPE 

Lipseşte fiul dumitale, 

Şi cum el e soldatul meu, 
Nu poate sta închis. 


PEDRO CRESPO 

Eu vreau, 

Senior, să-şi ia şi el pedeapsa 
Pentru o vină care-o are 

De-a fi rănit pe Căpitan; 

Căci chiar de-a fost îndreptăţit, 
Cum spun, să-şi apere onoarea, 
Ar fi putut s-o facă altfel. 


DON LOPE 
Pedro Crespo, toate-s bune. 
Cheamă-mi-l! 


PEDRO CRESPO 
lată-l aci! 
(Intră JUAN.) 


JUAN 
Vă cad, seniore, la picioare; 
Ca slugă vă-nsoţesc oriunde. 


REBOLLEDO 


Nu cred să-mi ardă a mai cînta 
Toată, viaţa. 


CHISPA 

Ba eu da; 

Şi am să cînt chiar de-ar mai fi 
Să trec prin cîte am trecut. 


PEDRO CRESPO 

Aici sfirşeşte autorul 
Povestea sa adevărată; 

Şi de-a avut greşeli, iertati-l.