Revista Cinema/1990 — 1998/023-CINEMA-anul-XXIII-nr-7-1985

Pi ci Sa paria 


ame, 
4 


e ATI 


Moment de glorie 


al 
artei și culturii 


1 1 iulie 1985 a devenit o zi de sarbă- 
toare pentru știința şi cultura românească, 
ziua alegerii tovarășului Nicolae Ceaușescu 
ca membru titular şi preşedinte de onoare al 
Academiei Republicii Socialiste România 
Printr-o fericită coincidenţă alegerea tovară- 
şului Nicolae Ceaușescu în fruntea celui mai 
înalt for a! științei și culturii românești a avut 
loc în luna în care întreaga suflare roma 
nească se pregăteşte să cinstească cei 20 de 
ani de la Congresul al IX-lea al Partidului Co 
munist Român, eveniment deschizător de 
epocă în viaţa țarii și desigur de drum nou al 
culturii noastre. 

Orice creator, orice artist din România 
simte — alături de toţi oamenii muncii — o 
autentică satisfacție, o adevarata mindrie pa 
triotica pentru faptul că opera prodigioasă a 
conducătorului nostru mult iubit este aureo- 
lată în cel mai înalt tor de tradiţii şi prestigiu 
al ştiinţei şi culturii românești. 

Pentru noi cineaștii armele noastre sint fil- 
mele noastre, Prin ele ne putem exprima ta- 
lentuli, prin ele ne putem demonstra patriotis- 
mul, prin ele ne putem implini datoria su- 
premă de a oferi spectatorilor filmele vieții 
lor, ale vieţii noastre. Sintem recunoscatori 
tovarășului Nicolae Ceaușescu pentru lumi 
noasele indemnuri la creaţie pe care ni le-a 
dat la întilnirile cu cineaștii. ca și în alte ati- 
tea rinduri. li sintem recunoscatori pentru ca 
sub cupola vestitei noastre academii ni s-a 
adresat cu aceste cuvinte: „In acest cadru, li- 
teratura, arta, toate sectoarele care au un ro 
în dezvoltarea culturii noi, revoluționare, tre- 
buie sa se angajeze cu o mai mare hotarire 
pentru a da noi şi noi opere de mare valoare 
atit în conţinut — sau, în primul rind, în conți 
nut — cit și în forma, care sa contribuie la ri 
dicarea culturii românești la un nivel cit ma: 
inalt. 

Filmele noastre au aceasta nobila menire 
de a vorbi in imagini despre faptele acelu: 
factor fundamental al societăţii noastre 
omul. Noi cineaștii ne socotim profund anga- 
jaţi în îndeplinirea atit de frumoasei misiuni 
de a fi prin filmele noastre, în deplin consens 
cu exigenţele Epocii Nicolae Ceauşescu. Ni- 
mic din întreaga noastră forţă de creaţie, ni- 


„mic din întreaga noastră energie nu poate fi 


precupețit pentru ca filmul românesc să duca 

mesajui profund umanist de pace şi libertate 

al acestei epoci, nu numai în lumea de azi. < 

şi in vremurile ce vor veni. 

Este dorința noastra, a tuturor cineaştilu” 
cea mai adevarata şi fierbinte 

ion POPESCU GOPO 

Preşedintele Asociaţiei cineaștilor 


pu 


Un entuziasm 


specific marilor 
momente 


S. dintotdeauna in firea poporului nostr 
mindria cu care şi-a cinstit și își cinsteṣt 
onducătorii, patrioții şi revoluționarii, oame- 
nii de seamă ai istoriei naționale. ce care, c 
clarviziune și ințelepciune, au contri Sea 
lungul deceniilor la unitatea, indepen 
mersul înainte a! țării, la configurarea pro 
lui de azi al României. Un astfel de moment 
ce devine, firesc, sărbătoarea întregii țari 
constituie alegerea ca membru titular ṣi pre 
ședinte de onoare al Academiei Republic 
Socialiste România a tovarăşului Nicolae 
Ceaușescu, ctitorul României moderne. Eve 
nimentul, de excepţională insemnătate 
viaţa ştiinţifică și culturală a naţiunii, exprima 
adinca preţuire și recunoştinţă față de contr: 
buţia deosebită a secretarului general al par 
tidului, preşedintele Republicii, la înnoirea ş 
dinamizarea permanentă a gîndirii şi practici 
revoluționare, la îmbogățirea patrimoniulu 
nostru spiritual, ia dezvoltarea multilaterală : 
României Socialiste. Un entuziasm caracte 
ristic marilor momente de mindrie naţională « 
vibrat sub cupola Academiei, prestigiosul fo 
rum cultural-știinţific cu îndelungată tradiție 
în istoria ţării. 3 

Dezvoltarea și inflorirea fără precedent, pe 
care au cunoscut-o arta şi cultura alături de 
ştiinţă, în aceşti străluciți douăzeci de ani, a 
insemnat şi pentru noi, oamenii de teatru și; 
film, perioada cea mai efervescentă de crea- 
ție, fiind pe deplin conștienți de marile înda 
toriri ce ne revin în continuare, de noua și 
sporita exigență pe care trebuie s-o manifes- 
tam în intreaga noastră activitate profesio 
nală şi social-politică. in întilnirile pe care 
preşedintele țării le-a avut de-a lungul anilor 
cu membrii tuturor uniunilor de creaţie, che 
marea spre creativitate, spre nou, îndemnu 
de a lupta permanent cu rutina, cu inerția $ 
automulțumirea, impulsu! de a crea opere şi 
spectacole care să corespunda dorințelor şi 
nazuinţelor poporului nostru, s-au constituit 
intr-un adevarat program, mereu viu în activi- 
tatea noastră de zi cu zi. 

Nimic mai firesc, nimic mai legitim decit ca 
cel mai prestigios reprezentant al spiritualita 
ţii acestei epoci, tovaraşul Nicolae 
Ceaușescu, ctitorul României moderne, sa 
cupe locul cel mai înalt în cel mai inalt fos 
de ştiinţă şi cultură al țării noastre 


Octavian COTESCU 
Rector l.A.T.C 


Un amplu 
şi rodnic 
orizont 


Az. tovarășului Nicolae Ceaușescu 
a membru activ și președinte de onoare ai 
Academiei Republicii Socialiste România ne 
deschide, celor care lucrăm în domeniul artei 
nematografiei, un amplu și rodnic orizont 
"țelegerea misiunilor noastre etice și este- 
bce al caror suprem țel este fâurirea unui om 
a îndhtimea grandioasei construcții pe care o 
desâvirşim sub conducerea partidului și a se- 
cretarului său general, personalitate de o di- 
mensune incontundabilă a lumii contempo- 
rane Pentru noi. cineaștii, fundamentalele 
teze şi orentâr teoretice ale tovarăşului 
Nicolae Ceauşescu, infiăcăratele indemnuri 
formulate şi la întimirie cu oamenii de artă 
sint de o neprețută valoare în munca şi crea- 
n care incercâm să dăm — 
cenā — viaţă artistică 
mare a actualități 
esie a Președintelui ţa- 


În cuvintarea mag 
tului for de știință şi cu 
emoţionantă forță $ amphtus 
profund umanistă, piră de acei dinamism al 
gindirii ostile la tot ce e vech perimat — 
ne-am regăsit cu toate elanur 
oameni îndrăgostiți de create 
fost extrem de impresionata 
acordată problemelor pri 
poporului nostru. Nu exista 
teatru sau de cinema care să m 
aceste idei ale Președinteiu tar 
presie a propriului său crez ce 
ginabilă în afara acestor doua 
limba și istoria română 


Văd în alegerea 
Ceauşescu, ca membru 


cită garanţie pentru 
narei înfloriri a ştiinţei ṣi artelor în aceasta 
epocă de glorie a poporului nostru 


Dina COCEA 
Președinta A.T.M, 


AN 
O Se E ETPA TE AAA Aa a 


0 nouă 
eră 
de inflorire 


sata e ie 


n calitate de me=tr, Muar $ 
de onoare ai Academe Apu 
România constiwe asa cam se 
tarire: „o expresie a înali aprecieri pe care 
alaturi de intregul popor. cemers Suna Şi 
cultură din patria moastră o Sau stralucitei 
activități teoret gerale gindiri 
ştiinţifice, orginale. coteritca-e a comducă- 
torului partidului și statuie mostra 

În cei 20 de ani care s-au scurs de ia Con- 
gresul al IX-lea ai par Ş în intreaga 
viaţă şi activitate revoluționară de peste 50 de 
ani, tovarășul Nicolae Camușescu = 
cea mai înaltă grijă și a dat cea ma 
ventă preţuire ştiinţelor şi artelor, în 


contex- 
tul amplu al fâuririi une societăți românești 


multilateral dezvoltate. find însuşi. printr-o 
impresionantă operă scrisă şi vorbită, un om 
de aleasă ţinută științifică și culturală, recu- 
noscut și pe plan internațional impreună cu 
tovarășa Elena Ceaușescu, savant de renume 
mondial, tovarășul Nicolae Ceaușescu, 
printr-o prodigioasă şi neobosită activitate 
depusă pe toate tărimurile vieții social-poli- 
tice şi ştiințifico-culturale, a impus România 
in rîndurile celor mai stimate țări din lume, 
prin civilizaţia, prin calitatea vieții, prin ipfo- 
cata voinţă de pace de care dă dovadă cu tie- 
care prilej. 

Pentru creaţia cinematogratică, ca și pen- 
tru celelalte arte, tovarășul Nicolae 
Ceauşescu a fost și este un suprem indru- 
mâtor, plin de autoritate, insuflind entuziasm 
novator şi o dragoste nețârmurită pentru te- 
zaurul cultural al poporului nostru 


Cineaştii, creatori, tehnicieni, toți lucrătorii 
n domeniul producţiei cinematografice, se 
stură întregului popor, in aceste momente 
nd sarbâtorim a 20-a aniversare a Congre- 
al IX-lea al P.C.R., cu cele mai alese 
rari de viaţă îndelungată, cu cele mai fier- 
mi tehcitari adresate tovarășului Nicolae 
Ceauşescu, pentru alegerea în calitate de 
sembro titular şi președinte de onoare al 
RSR. cu cea mai fermă convin- 
„Acţiunea luminată şi mobiliza- 
o conducătorului nostru iubit în rindu- 
ie şi în fruntea Academiei Române vor des- 
hide o eră nouă, de inflorire a importantului 
tactor de cultură şi civilizaţie pe care îl con- 
stituie aceasta instituție...” Astfel, Academia 
Română se înscrie cu demnitate in Epoca 
Nicolae Ceaușescu. 


Mircea MUREȘAN 


„O națiune, 
un popor 


nu pot exista fără o istorie, 


fără o cultură 


şi o limbă proprie! 
Aceasta constituie chezăşia 
şi forţa fiecărui popor — 
și, aşa cum am menţionat, 
poporul nostru însuşi, 
a creat de-a lungul mileniilor, 


limba, 


cultura românească! 
Oamenilor de ştiinţă 


şi de cultură 


le revine misiunea s-o păstreze, 


s-o perfecţioneze 


şi să asigure întotdeauna 


ca ea să ocupe 
un loc demn, 


în rîndul limbilor 
şi culturii universale“. 


NICOLAE CEAUŞESCU 


0 
perpetuă 


tinereţe 
revoluționară 


O 


u ani în urmă, cind filmam Tinerețe tără 
bătrinețe, imi amintesc că într-o cuvintare la 
unul dintre congresele FDUS, președintele 
țarii, tovarășul Nicolae Ceauşescu, a vorbit 
de aceea calitate inepuizabilă a poporului 
nostru de a ramine veşnic tînăr. Adică inspi- 
rat, energic şi capabil sa-şi faureasca un vii- 
tor de pace şi prosperitate. Ţin minte ca pen- 
tru mine. acel indemn la tinereţe făra batri- 
nețe. venit de la primul dintre fiii țarii, tocmai 
atunci cînd eu incercam să traduc in imagini, 
milenarul mesaj de viață veșnică al poporului 
nostru, a fost o incurajare pentru arta mea. 
La acel film, dar și la celelalte care i-au ur- 
mat. ~ 


Această eternă näzuințā a omului spre o 
veșnică tinereţe, năzuinţă atit de plastic pusa 
in circulaţia universală de către basmul nos- 
tru popular, iată, își găsește astăzi o noua 
expresie pe măsura epocii de glorioase împli- 
nisi pe care o trăim. 


Cind în şedinţa solemnă a Academiei, tova- 
rășul Nicolae Ceaușescu a fost ales membru 
titular și președinte de onoare al Academiei. 
Republicii Socialiste România, am simţit din 
nou acea stimulare, căci arta și cultura noas- 
tră au cirmaciul care le trebuie. Am simţit din 
nou, că noi cineaștii avem garanţia că de sut 

cupola nemuritorilor“, preşedintele ţării ne 
indeamnă să-i urmam exemplul de tinereţe 
fară bătrineţe, de vitalitate creatoare pusa ne- 
precupețit in slujba ţării şi a poporului. 


Ne revine nouă cineaştilor menirea ca prin 
filmele noastre să-i urmăm strălucita pildă, 
punindu-ne munca și arta în slujba ridicării 
perpetue a culturii româneşti pe cele mai 
inalte culmi. Este o menire-angajament. Este. 
cred. singurul mod prin care ne putem ex- 
prima aleasa bucurie pentru alegerea tovară- 
şului Nicolae Ce la conducerea celui 
mai înalt for științific şi cultural al ţării. 


Elisabeta BOSTAN 


Mai vie, 
conștiința 
unei acute 

responsabilităţi 


C u adincă emoție am primit vestea alege- 
rii tovarâșului Nicolae Ceaușescu ca membru 
titular și preşedinte de onoare al Academiei 
Republicii Socialiste România. Îndreptăţit ti 
tlu cu care cel mai înalt for științific şi cultu 
ral din patria noastră omagiază meritele ope- 
rei teoretice și practice de uriașă importanța 
pentru edificarea României socialiste mo- 
derne şi ridicarea ei pe treptele unei civilizații 
superioare, opera eminentului ginditor uma 
nist revoluţionar, tovarășul Nicolae 


Pentru noi toți, oamenii de film, care am 
simţit în atitea rinduri atenţia și grija deose- 
bită a secretarului general al partidului fața 
de soarta artei și culturii din țara noastra, 
este un nou prilej de a ne exprima gratitudi- 
nea faţă de cel care a dat României un statut 
de înaltă demnitate naţională, iar culturii și 
artei socialiste un impuls fără precedent, 

Este o coincidenţă fericită faptul că acest 
eveniment are loc în contextul sărbătoririi a 
douăzeci de ani de la Congresul al IX-lea al 
Partidului Comunist Român, care a deschis 
poporului nostru, operei de construire a so- 
cialismului și de fâurire a unui om nou — 
uriașe orizonturi. În aceste două decenii, be- 
neficiind de orientările permanente şi pro- 
fund stimulatoare ale secretarului general a! 
partidului, cinematografia noastră a cunoscut 
O hotăritoare creștere a forțelor sale mate- 
riale şi spirituale. Filmele noastre s-au anco- 
rat tot mai adinc în realitatea vie și pasio- 
nantă a făuririi unei lumi noi, mai drepte, ma: 
bune, mai frumoase. Creaţia cinematografică 
s-a legat din ce în ce mai intim de aspiraţiile 
şi preocupările de fiecare zi și de anvergura 
ale poporului nostru. 

Privindu-ne munca în perspectivele des 
chise în acești douăzeci de ani, cinematogra- 
tiei — ca și tuturor celorlalte arte —, noi, ci- 
heaștii, avem din ce în ce mai acut conștiința 
unei responsabilități majore. Este de la sine 
ințeles că nu putem răspunde decit printr-o 
angajare cit mai fermă pe drumul unei creaţii 
care să exprime cit mai convingător unitatea 
dintre poporul român și arta inspirată de 
opera sa revoluţionară. 


Virgil CALOTESCU 


Telegramă 


Mult stimate şi iubite tovarăşe 
NICOLAE CEAUŞESCU 


Cineașiii din patria noastră au primit cu imensă şi adincă satisfacţie ale- 
gerea Dumneavoastră ca membru titular și președinte de onoare al Aca- 
demiei Republicii Socialiste România și văd in aceasta inalta prețuire și 
recunoaștere a imenselor şi neo telor strădanii pe care le-aţi depus și 
le depuneţi pentru progresul şi linirea științei și culturii noastre, pen- 
tru afirmarea lor in fața intregii lumi. 

În contextul aniversării a decenii de la Congresul al IX-lea al parti- 
dului,actul acesta dobindeşte o semniticaţie deosebită, căci in Raportul pe 
care l-aţi prezentat cu acel prilej, prin suflul innoltor pe care l-au adus 
dezbaterile ca și prin hotăririle ce au fost adoptate»s-au pus atunci bazele 
unei noi ere in istoria României contemporane. În cei douăzeci de ani 
care au trecut de ia acei moment istoric, cineaștii s-au angajat cu tot ta- 
lentul şi puterea lor de creație, cu intregul lor devotament, insufiețiți de 
realităţile şi de perspectivele deschise de Congresul al ge atei tran- 
storme vocaţia în preaje pa mauna vremii pe care o trăiesc. 
minte și in suflet ind neprețuite pe care, neobosit, ni le-aţi dat și 
ni le dați și vă asigurăm, mult iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu, că nu 
vom precupeți nici un efort să facem din filmele noastre expresia cea mai 
înaltă a sentimentelor și aspirațiilor poporului nostru care construiește o 
societate fără seamăn in istoria sa de două ori milenară. Alături de intre- 
gui nostru popor, vă asigurăm — in acest moment de inălțătoare bucurie 
— mult stimate și lubite tovarășe Nicolae Ceaușescu,că vom indeplini cu 
același devotament indatoririle ce ne revin;aducindu-ne contribuţia ia edi- 
ficarea culturii patriei noastre socialiste. 


ASOCIAȚIA CINEAŞTILOR 
DIN REPUBLICA. SOCIALISTĂ ROMÂNIA 


„Cinematografia, teatrele trebuie, de asemenea, să creeze 
filme şi să pună în scenă piese inspirate din munca și viaţa 
poporului nostru. Acestea trebuie să redea, desigur şi trecutul, 
lupta revoluționară a partidului şi poporului, dar şi marea 
epopee a prezentului, prefigurind, totodată, prin. mijloacele cine- 
matografiei şi teatrului, ale artei în general, viitorul luminos al 
României socialiste.“ 


i, is) Două decenii 


Asemenea reporterilor de front din timpul războiului Eli- 
berării noastre, reporterii cinematografici s-au aflat şi se 
află în prima linie a bătăliei construcţiei României socia- 
liste. Epopeea socialismului modern şi-a găsit în filmul do- 


cumentar un rapsod la înălţimea monumentalelor sale con- 
strucţii. Cele mai rodnice decenii ale împlinirilor noastre 
s-au reflectat, cu vigoare artistică şi politică, în cele 1 500 


în imagini-document 


Nicolae CEAUȘESCU 


de documente cinematografice — impresionant bilanţ cu 
care se prezintă studioul „Alexandru Sahia“ la sărbătorirea 
a 20 de ani de la istoricul Congres al IX-lea al Partidului 


Comunist Român. 


lată cîteva „file“ comentate, din bogatul letopiseţ în ima- 


gini: 


Mb... este ultimul mare spectacol in- 
dustrial — de exact 13 minute — gindit și vå- 
zut de ochiul-artist al lui Mirel llieșiu: e spec- 
tacolul unei piese uriașe, necesară unei tur- 
bine, transportată pe o șosea, de la Moldova 
Nouă la Anina, străbătind orașe și sate stupe- 
fiate de mărimea „monstrului“ tehnic — „mi- 
reasa“ este un enorm pachiderm de metal! — 
şi de extraordinara caravană care-l cară, în- 
cet-incet, piș-piș, (kilo)metru cu (kilo)metru. 
dinspre Dunăre spre munte, Efortul uman e 
crincen, tinind de legendarele urcări ale 
omului spre pisc, dar Mirel — să-i spunem 
așa, fiindcă niciodată nu i-a plăcut prea so- 
1emnul și acum chiar că nu mai contează... — 
exclude ca de obicei adjectivul tare și mare, 
mitul prea accesibil, patetismul prea elocvent 
şi preferă să imblinzească imaginea sisifică 
înlocuind întregul comentariu de vorbe trans- 
portoare ale emoției cu un șir de romanțe 
care însoțesc gigantul, conferindu-i, deodată, 
o nouă umanitate. Aici e tot jocul Miresei — 
șocul între imagine și banda sonoră, veche 
patimă a regizorului: cum devine omenească, 
blindă, normală, o treabă supraomenească, 
întru totul apăsătoare. Ea devine prin cîntec. 
Uriașul transport are de trecut o străduţă in- 
gustă a Oraviţei, de pildă. Oameni ca toți oa- 
menii privesc dihania de la terestre, ducind 
ca tot omul mina la gură, de mirare. Sonorul 
spune vorbele inimii albastre: „De ţi-ar spune 
poarta ta..." Ochiul se lasă mituit, miluit și îşi 
insușește obiectul, omenindu-l. Performanța 
tehnică, incordarea nervoasă intră sub regi- 
mul tandreței. „Piesa“ cit un milion de pia- 
nine mecanice se integrează partiturii noastre 
emoţionale în tot ce are ea mai naiv şi mai 
„melo”, romanţța. Scrișnetul industrial se to- 


Spectacolul măreției umane 


pește în „Smaranda e cea mai frumoasă", Fri- 
nele cuceresc prestigiul melodiei și se pierd 
in „Zaraza“. Eroismul își pierde orice caracter 
de paradă și își găsește un sunet surprinzător 
de adecvat — niciodată încercat pînă la acest 
film, în acest peisaj de roți, rotoare, motoare 
şi comenzi energice. Aș îndrăzni să spun câ 
insâși romana, „depășindu-și gabaritul”, ca 
şi camionul, capătă un anume caracter de 
eroism al inimii. Transportul „Miresei“ — ce 
nume năzdrăvan găsește poporul pentru 
această piesă de tonaj greu! — permite un 
asemenea transfer de sens de la imagine la 
sunet, așa cum în literele miresei, vei regăsi, 
fără superstiții, literele de început ale lui Mi- 
rei şi ale mirărilor lui. Regizorul n-a evitat ni- 
ciodată asemenea naivităţi. Uimirea l-a ferit 
sistematic și sincer de idilism și de trucurile 
lui dezagreabile. 

ju se poate trece cu vederea — în crono- 
logia filmografiei lui — că „piesa“ asta ur- 
mează Liniștii picturii, film în care „Anotim- 
purile” lui Vivaldi însoțeau tablourile unui 
pictor naiv dintr-un sat bănățean. Mirel — cel 
care a pus cindva „Apassionata“ drept co- 


mentariu strigătelor de plutași pe Bistrița — a ` 


conceput Mireasa in plină pasiune pentru fil- 
mul de artă, lucrind printre tablourile lui Ca- 
targi și ale Margaretei Sterian, printre tapise- 
rii, scoarțe oltenești și încrincenările lui Dan 
Hatmanu. Cine se uită atent, constată că MI- 
reasa e un film-document de industrie artisti- 
cizată, adică un transport de miriapod privit 
în iradierea lui de tapiserie la spectacolul mă- 
reției umane. 

Regizorul acesta avea curajul să creadă și 
să vadă că omul e grandios și tandru. 


Radu COSAȘU 


Un drum al oamenilor spre oameni: 
Transfăgărășanul 


e ARĂ celor 4 000 de trepte spre cer, 
adică din familia peliculelor consacrate de ci- 
neaștii Studioului „Alexandru Sahia” marilor 
obiective ale construcţiei socialiste, filmul lui 
Virgil Calotescu, rămine 
un document de mare valoare istorică, mo- 


4 


rală şi afectivă despre una dintre cele mai te- 
merare isprăvi de bărbăţie contemporană 
drumul de asfalt tăiat în stinca celui mai înalt 
masiv muntos românesc. Imaginea cinemato- 
grafică păstrează mărturia diferitelor faze ale 


procesului constructiv. În spiritul marilor 
creaţii ale genului documentar, de la noi şi 


de aiurea, filmul trăiește în primul rind prin 
puterea de sugestie a documentului autentic 
revedem etapele amplei destășurări de forțe 
de la primii ţăruși care jalonau începutul bă- 
taliei cu muntele, pină la şarpele unduitor de 
asfalt așezat de oamenii prezentului pe ver- 
sanţii stincoși, din vale pină-n creste, ca un 
semn durabil, nepieritor, al trecerii lor pe 
acolo. Nu lipsesc din film nici momentele de 
incleştare cu natura, de învingere a cerbicii- 
lor muntelui (constructorii Transtăgărășanu- 
lui și-au îndeplinit misiunea la capătul unei 
adevărate bătălii), nu lipsesc din film nici de- 
taliile omenești (care particularizează efortul 
colectiv), nici „clipele de respirație“ (care 
umanizează acţiunea), nici amplele panora- 
mice care oferă dimensiunea monumentalei 
construcţii, „zborul pe verticală“. Încheierea 
lucrului ia magistrala de astalt săpată în pia- 
tra muntelui dobindește acorduri simfonice 
în tunelul de pe înălțimi, oamenii se in- 
dreaptă unii spre alții, sfredelind stinca, ve- 
nind dinspre două părţi de ţară românească, 


pentru a-şi stringe mânile. cu sentimentul da- 
toriei împlinite. Acesta şi este, de fapt, Tran- 
sfagărășanul (şi filmul despre Transtăgără- 
şan): un drum al oamenilor spre oameni 
Fară cuvinte de prisos, comunicind spectato- 
rilor doar „semnul de cifre al unor imagini. 
filmul. lui Virgā Calotescu râmine o mărturie 
durabilă a eroismului contemporan de fiecare 


- zi. În ultimă instanță, acest documentar din 


familia marilor cine-documente ale anilor 
noștri (Studioul „Alexandru Sahia” are la ac- 
tiv, astăzi, înscrise în imagini evocatoare şi 
emoționate, toate marile ctitorii ale socialis- 
mului), este un simplu — şi tocmai de aceea 
— impresionant poem al munci Un singur 
poem al muncii, din miile de mi: de poeme 
scrise de oamenii României socialiste in cea 
mai fertilă perioadă de evoluţie din milenara 
istorie a păminturilor carpato-dunărea- 
no-pontice: în epoca Ceaușescu. 


Călin CĂLIMAN 


despre con 


E. macarale, camioane gigant, 
bene de beton, pickhamere, baraje... multă 
vreme aceste embleme ale șantierelor au fost 
capetele de afiș ale jurnalelor de actualități și 
ale documentarelor. Și era firesc, într-o 
epocă a muncii eroice, a mutării munţilor din 
loc, cineaștii să fie fascinaţi de coloșii tehnici 
folosiți pentru a concura natura. Chipurile 
oamenilor care le minuiau se pierdeau în 
imensitatea planurilor generale. Văzute de 
sus, de pe piscuri sau din elicopter, gindurile 
intime ale constructorilor ar fi părut nelalocul 
lor în contextul atitor cadre totogenice... 
Este meritul tinerilor regizori ai studioului 
„Alexandru Sahia" de a aduce în ultimii ani 
un suflu înnoitor şi în acest domeniu, filmind 
eroii şantierelor nu numai în încordarea mun- 
cii, dar și în răgazul barăcilor sau al câmine- 
lor de nefamiliști, de a incerca să definească 
identitatea icarilor moderni, de a le cunoaște 
universul preocupărilor estivaliere, aspiraţiile. 
Tinerii eroi ai filmului Sabinei Pop, loane, 
cum e la construcţii? sint niște muncitori 
obișnuiți. loana, macaragiţă, e de un an căsă- 
torită cu lon, zidarul care face naveta la Bo- 
lintin. Încă nu s-a luminat bine cînd își încep 
constructorii munca. Chipuri somnoroase, în 
zorii plumburii, ritualul cotidian surprins „pe 
viu”. Stop cadru. Titlui filmului: loane, cum e 
la construcţii? Glasuri din off, tot atitea posi- 
bile răspunsuri la intrebarea din titlu: „Fie 


românesc. 


frig, fie cald, trebuie să ne facem planul”, 
„Numai beton sint, dar nu mi-e rușine, sînt 
muncitor“. lon participă la olimpiada zidarilor 
„meseria e brățară de aur". loana a făcut li- 
ceul la seral. Ce-şi doresc cei doi tineri care 
alături de tovarășii lor înalță zeci de blocuri 
pe arterele Capitalei? Ca orice familie atlată 
la început de drum, o casă: „casa e cea mai 
mare bucurie pe fața pămintului“... 

Imaginea pină acum sepia se colorează în 
momentul cind pătrundem impreună cu mirii 
noştri în noul apartament construit de mina 
lor. O secvență antologică: spălarea unui 
geam, poezie a gesturilor, a privirilor, decla- 
raţie de dragoste fără cuvinte. O nouă dimi- 
neaţă încheie simetric filmul. În casa cea 
nouă, încă fără mobile, cei doi se trezesc în 
zori, aparatul de radio transmite o meiodie 
interpretată de o brigadă artistică: „Își 
schimbă capitala înfățișarea...” Un film de 
zece minute despre o lume, o virstă, un ideal. 

O lume în care se construiește la scară na- 
țională, o virstă a încrederii în viitor, un ideal 
de continuă perfecționare profesională și mo- 
rală 


Filmaţi la scara unu ia unu, cu tandrețe, cu 
înțelegere (operator Mircea Bunescu) tinerii 
eroi ai Sabinei Pop sint emblematici pentru 
ziua de azi a șantierelor patriei așa cum fil- 
mul (încununat cu premiul ACIN) este em- 
biematic pentru ziua de azi a documentarului 


Octavia TREISTAR 


Î 


Speranța ca forță vitală 


D a, in sfirșit în cinematografia română se 
poate vorbi de-o tinără generaţie, de un grup 
de regizori mai mult sau mai puţin proaspeţi, 
dar încă tineri, absolvenţi în ale regiei de 
film, care, cu respect și consideraţie față de 
această profesiune și-au început ucenicia cu 
filmul documentar, unii descoperindu-și ade- 
vărata vocaţie în acest gen filmic. 

Copel Moscu se numără printre cei mai in- 
teresanţi (poate cel mai!) creatori din acest 
nou pluton, repunind documentarul (gen vre- 
melnic uitat!) în drepturile sale de „tiim artis- 
tic!”. Ca fapt de artă. 

Să nu uităm că redutabili „luptători“ în 
arena cinematografiei au inceput prin a fi 
nişte excelenți documentariști... asta nu in- 
seamnă insă că filmul scurt reprezintă doar 
un popas, un răgaz, o treaptă în drumul spre 
lung metraj și Copel Moscu este unul dintre 
acei regizori care demonstrează că documen- 
tarul poate fi chiar FILMUL! 

Rar între scriiturile celei de-a 7-a arte se 
simte cu atita pregnanţă și acuitate stilul unui 
regizor... rari sint aceia care, numai după ci- 
teva filme, pot fi recunoscuți, nu după nu- 
mele de pe generic, ci după modul lor pro- 
priu, unic, inconfundabil de a nara, de a po- 
vesti filmic cite ceva despre ei și despre noi. 

Lumea filmelor lui Moscu este o lume 
aparte. Universuri umane aparent banale, co- 
tidiene, accesibile oricăruia dintre noi. Nimic 
nu anunţă eroicul sau spectaculosul. Dar în 
fiecare dintre aceste micro-societăţi regizorul 
descoperă cu o simplitate și un firesc dezar- 
mant esențe umane fundamentale, adevăruri 


filosofice profunde, despre ceea ce Malraux 
numea „condiţia umană". 

Scoşi din anonimatul cotidian, oamenii fil- 
maţi de Copel Moscu fie că sint mineri, trac- 
toriști, elevi ni se dezvăluie ca niște ființe 
complexe, de o densitate sufletească nebă- 
nuită, capabili să înțeleagă, printr-un perso- 
nal sistem de valori, infinitatea de detalii şi 
nuanţe care le compun existența! Oamenii fil- 
melor sale au copleșitoare tristeţi dar și mari 
bucurii, iar dacă ar fi să dăm un numitor co- 
mun tuturor personajelor din Seraliștii, Cău- 
tătorii de aur, Pe malul Ozanei, și Într-o zi ca 
oricare alta, acesta ar fi... speranța! Minerii 
adincurilor speră că într-o zi vor vedea marea 
strălucind sub soare, cei din Ozana așteaptă 
linia de cale ferată care-i va aduce mai 
aproape de clocotul vieții citadine, muncitoa- 
rele de la incubator speră ca oboseala muncii 
să se șteargă intr-o mult-visată fericire cas- 
nică... etc. Dar dincolo de epica fiecărui per- 
sonaj, a fiecărui film, există acea speranţă di- 
năuntru, aproape organică sau cosmică 
Uneori aşteptarea e febrilă, alteori calmă şi 
profundă, dar mereu către acea „lume mai 
bună", mai înțeleaptă, câtre acea lume mai 
puţin violentată de orgolii, de putere, o lume 
mai blindă şi mai plină de iubire. 

Şi oamenii filmelor sale speră și muncesc. 
şi trăiesc și iubesc și suferă și se bucură. Şi 
sint mai adevăraţi ca adevărul și mai emoţio- 
nanți ca orice poveste de dragoste văzută 
într-un film de ficţiune. Şi oamenii filmelor 
sale ne sint povestii cu un umor unic, cu în 
țelegere cu dragoste şi cu... speranţă! 


Tereza BARTA 


Trepte spre lumină 


P.. mil de trepte, Spre cer și Ultima 
treaptă compun trilogia documentară prin 
care — cu două decenii in urmă — regizorul 
Titus Mesaroș consemna eroicele etape ale 
construirii complexului hidroenergetic de la 
Vidraru, pe Argeș. Privite astăzi, filmele sint 
încă pline de același fior al romanticei și in 
flăcăratei dăruiri. Unicitatea și irepetabila må- 
reție a momentelor, surprinse in -unghiur 
largi, generoase, cu mișcări de aparat care- 
taie respirația, datorate celor doi „impâtimiţi 
operatori: Petre C. Gheorghe și William Gold 
graber; jocul uimitor al fanteziei cu forța de 
Sugestie a imaginii, capabilă sa raporteze 
metaforic obiectele la spaţiu, conferindu-le 
forme ciclopice, urieșești, sau reducindu-le la 
dimensiuni liliputane, sint citeva din calitățile 
de excepție pe care peliculele respective nu 


le-au pierdut și nu le-au fost estompate sau 


alterate de trecerea timpului. 


B..... manifestări ale celei de-a 
cincea ediţii a Festivalului național 
„Cintarea României" au intrat în etapa 
decisivă a galelor republicane. 

Din cele aproximativ 800 de filme 
realizate de cinematorii din toate colțu- 
rile țării și prezentate în faza de masă a 
competiției, în etapele judeţene au fost 
selectate și avansate pentru galele re- 
publicane un număr mare de filme de 
calitate și de valoare, în funcţie de an- 
vergura activității cinecluburilor din fie- 
care judeţ. 

Aşa cum am putut constata la între- 
cerile județene, alături de unele cine- 
cluburi care au confirmat rezultatele 
anterioare, cum sint cele din judeţele 
Caraș Severin, Arad, Bacău şi altele. 
noi grupuri de amatori, mulți tineri, din 
județele Oradea, Dimbovița, Ialomița, 


Dacă totul pare proiectat in mit — de fapt 
in cea mai superbă istorie contemporană —, 
printr-o supradimensionare şi suprapotențare 
a vizualului, senzaţia de viaţă clocotitoare, de 
realitate grandioasă și. profund umană toto- 
dată, puse adesea in ecuaţii metaforice de 
mare subtilitate, iși află o a doua sursă în co- 
ioana sonoră creată, nu doar realizată, de 
compozitorul Radu Zamfirescu și inginerul! 
de sunet Jean Lăzăroiu. 


Poate dacă Titus Mesaroş și-ar propune sa 
realizeze astăzi un documentar despre hidro- 
entrala de pe Argeș ar găsi, desigur, as- 
pecte tot atit de sugestive de consemnat, dar 
cadrele antologice din trilogia amintită ar rà- 
mine unicat, pentru că ele au devenit istorie 

Nu doar ca fapt divers amintim că filmul 


Patru mil de trepte a fost distins cu „Diploma 
de merit“ la festivalul de la Edimburg, patro- 
nat încă pe atunci de.celebrul documentarist 


Două decenii 
ni-document 


n imagi 


englez Grierson. Filmul Spre cer — unul din- 
tre puţinele filme (dacă nu singurul?) reali- 
zate de Studioul „Al Sahia” pe ecran lat, 3 


N. lansâm uneori în propoziţii admirative 
cind descoperim la un cineast salturi stilis- 
tice, investigaţii în universuri variate, chiar di- 
vergente, presupunind o mare disponibilitate 
sufletească și capacitate de-a se mişca dezin- 
volt în spaţii deosebite. O asemenea libertate 
de mişcări poate fi un ciştig pentru artă, sau” 
poate fi doar marca unei superticialităţi. De 
la caz la caz, de la creator la creator. Dar cu 
cit mai însemnat apare contactul unui creator 
cu realitatea cînd acesta, tenace și decis, îşi 
urmărește. firul propriei sale relaţii cu lumea 
înconjurătoare. In munca documentariștilor, 
unde subiectele vin năvalnic spre aparatul de 
filmat, asemenea situaţii sint foarte rare. Dar 
există un cuplu de cineaști a căror creaţie 
este probantă în întregul ei și prin fiecare 
film în parte. Paula și Doru Segal au semnat 
cind regia, cind scenariul, cind imaginea, 
cînd toate laolaltă. impreună sau separat ei 
au urmărit existențe umane de la virsta gradi- 
niței pentru a le regăsi la cea a maturității, au 
privit Bucureștiul de la înălțimea unui copil. 
au privit viaţa de la înălțimea senectuţii, au 
călătorit pe șlepuri, pe camioane, în tren şi 


În filmări: Trenul 


de filme Cinci cu Casa de filme „Profil“ din Varșovia 
tensionat de la inceputul celui de-al doilea război mondial. Sce- 
loan Grigorescu. Regia: Bohdan Poreba. În roluri principale: Mitică 


O coproducție a case 
Un episod 
nariul 


Popescu și Dan Condurache. 


Festivalul național ,„Cîntarea României'* 


Cursa celor opt sute 


ș.a.m.d. aspiră să ocupe un loc de 
frunte în ultima etapă a festivalului. 
Însemnate evoluții calitative sint în 
mod deosebit de remarcat în noile se- 
turi de filme, diaporame și diasonuri: o 
atenţie mai mare acordată conținutului 
ideatic şi eficienţei educative, o ambiţie 
în plus de a găsi căi adecvate, surse 
specifice de inspiraţie și forme origi- 
nale de expresie. Filmul de amatori ca 
mijloc de a influenţa participarea oame- 
nilor muncii, în primul rînd a tineretului 
la activitățile productive, preocupările 


marcate de ordin etic definesc direcţiile 
principale ale noii ediții a acestui festi- 
val al muncii și creaţiei. 


La rindul său, contribuţia cineaștilor 
profesioniști în mişcarea cineamatorilor 
este atestată și de prezența unora din- 
tre ei în juriul etapei republicane: regi- 
zorii Victor Antonescu, Bob Călinescu. 
Geo Saizescu, criticii Călin Căliman 
Valerian Sava, Eva Sîrbu și alții. 
Primele gale competitive au avut loc 


Reporterii marilor și micilor emoț 


tost distins cu Premiul special al juriului la 
festivalul de la Cork — Irlanda. 
Lidia POPIŢA 


pe jos. impreună sau separat. Filmele lor 
insă, au același izvor care merge spre acelaș: 
ocean. În vreme ce colegii lor surprind tu- 
multui unei realităţi (generalizarea ne folo- 
sește doar ca termen de comparaţie, nu tre- 
buie luată integral) Paula şi Doru Segal îi fi- 
xează tremurul, nuanța, fârima, clipirea. Intre 
diganţii de oţel, între focurile veşnice ale 
cuptoarelor, între baraje și canale, în toată 
această lume modernă intr-un progres citeo- 
dată năucitor, se află omul. Puternic mereu, 
slab uneori, de cele mai multe ori victorios, 
citeodată ostenit. Spre el, spre omul tuturor 
izbinzilor de azi şi de miine, dar și al neliniş- 
tilor, al melancoliei, al oboselii, al singurătă- 
ţii, îşi îndreaptă privirea cei doi documenta- 
rişti. Este privirea bună, ințeleaptă, cind şi 
cind ironică, de ce nu, înduioșată, a celor 
care știu să vadă, să înțeleagă, să iubească 
Ei ne dăruiesc documentul unei realități la fel 
de puternice ca și ceilalţi. Dar cit de credi- 
bilă, cit de apropiată! Filmele lor sint piinea 
caldă, rotundă şi coaptă, născută însă din 
bunătatea griului, nu din puterea drojdiei. 


Florica ICHIM 


de aur 


la sfirșitul lunii iunie în București (film 
şi diaporame), Alba lulia (film), Tuşnad 
(diaporame), Băile Herculane (ambele 
categorii), urmate în luna iulie de mani- 
festări similare la Galaţi și Vatra Dornei, 
cu filme și celelalte creaţii pe peliculă 
din județele cele mai apropiate de cen- 
trele respective. 


__Comentarea rezultatelor întrecerii, 
incă în curs de desfășurare la data cind 
scriem aceste rinduri, va fi în măsură să 
fructifice şi să generalizeze noua expe- 
riență acumulată, să sugereze cele mai 
caracteristice exigențe și soluţiile op- 
time pentru viitor. 


Florin VELICU 


Dezbaterile revistei „Cinema“ 


Cum arată dragostea în filmele noastre? 
Ce imagine şi-au creat despre ea cei ce fac filme și cei 


care văd filme de dragoste? 
Și, de fapt, avem filme de dragoste sau avem doar ne- 


y 


voie de filme de dragoste? 
, ce spun regizo 


Ce spun scenarişt 
ce spun spectatorii? 

Dar, mai ales, ce spun ,„ 
tinerii 


Unde este 
trandafirul 
filmelor noastre? 


O, am  îmbâtrinit, ori mi-am pierdut 


umorul... (ceea ce este de fapt acelaşi lucru, 
nu?) 

lubirea e, desigur, o floare — cred câ eo 
floare — chiar dacă așa cum „cu o floare nu 
se face primăvară”, nici... 

Nu-mi vine să întreb și nici să răspund in- 
trebării „Care este floarea dumneavoastră 
preferată“... Îmi sugeraţi însă râspunsul 
„Floarea mea preferată este iubirea“. 

In curtea mea creștea un trandafir roșu, că- 
țărător (care trăiește, sărmanul, și astăzi). Fā- 
cea niște fiori mici, roşii, fără partum. Frumos 
şi neostentativ în sălbăticia lui veselă nu-i 
păsa că acoperă, intinzindu-se, un spațiu mic 
unde erau adăpostite tomberoanele de gu- 
noi... 

Vecinii mei din curte cresc acum citeva pă- 
sări. Au îngrădit cu plasă de sirmā locul 
acela; au mutat tomberoanele undeva la ve- 
dere, mai aproape de poartă şi au extins spa- 
tiul găinilor pină dincoace de trandafir. S-a 
strins, sărmanul, cit a putut ca să nu incomo- 
deze pe nimeni şi a mai izbucnit citeva flori. 
Priveşte, nedumerit şi naiv din spatele plasei 
de sirmă. Îmi închipui că iubește păsările, 
găinile, dar şi-a transferat zimbetul năuc in 
glasul cocoșului 

Cocoșul este ceva foarte vesel — nu face 
flori, dar cîntă. Nu are parfum de trandafir, 
dar utilitatea sa nu poate fi pusă la-ndoială. 
Aşa că nu-mi rămine decit să-l salut. Şi-l sa- 
lut în fiecare dimineaţă. Și nu-i port pică pen- 
tru moartea lentă a trandafirului meu roșu, 
sălbatic şi câţărător care nu mai are unde se 
câățăra... 

„„Mă tentează această metatoră de cartier, 
pentru că filmele noastre se ocupă cu mare 
interes acum de cocoși și găini. Uneori de 
cite un ciine... Trandafirul lor s-a uscat însă 
de mult. Și mă gindesc ce păcat că nici mă- 
car în anul acesta al Tineretului, nimeni nu-și 
mai apleacă atenţia spre dragoste. Spre 
Trandafiri... 

Să nu mai fie, așadar, dragostea o floare, ci 
o pasăre de curte? Să fie, așadar, dragostea 
unul din lucrurile de care ne putem dis- 
pensa... 

Eu am încă ambiția stupidă de a mă indoi. 

Probabil însă că am îmbătrinit și visez cai 
verzi pe pereţi. Sau mi-am pierdut umorul... 
Ceea ce este, de fapt, același lucru.. 


irina PETRESCU 


Fiecare, fiecăruia, 
perechel 


E... multe feluri de flori. 

Există multe feluri de oameni. 

Există multe feluri de-a-nfiori. 

Există multe feluri de-a iubi. 

lubirea, ca relaţie intre un bărbat și o fe- 
meie, amindoi răniţi de urma neștiută a uneia 
din cele cinci săgeți de floare ale daimonului 
Kama, lubirea este o stare de conflict perpe- 
tuu spiralat, intersectind zarea ireală care 
desparte fizic-ul de metafizic abandonindu-se 
din nou în fizic, nou întrupată în fiecare din- 
tre noi. 

Noi, înregimentaţi în cazărmile singurătăţii, 
redeveniți, așa cum am mai fost odată, la în- 
ceput, ea și el. Numai că atunci mai purtam 
un nume; din înalt, Destinul ne arâta cu 
inima unei flori numindu-ne: bărbatul și fe- 
meia. 

Doar în clipele, puținele, cînd bărbatul şi 


, ce spun actorii, 


ecialiştii în problemă“, adică 


nd iubirea mai 


Diana escu și 


lubirea 

În film 

De ce nu? 

Ba. cum ar spune bunul meu prieten, mi 
runatul ficționar u Cosaşu- lubirea, in 
filme. este splendida ichebană cu flori şi 
stinci uioide” rotindu-se uluitor, ca-n 
tiime. rm iegī care coroborează nebâ- 
garea dumneavoastră de seamă și iuțeala 
noastră de mira. cu 24 de imagini pe se 
cunda 

Intraţi! intrați! 

Lume, lume! intrați! 

Fiecare, Hecâruia pereche 


Mircea ALBULESCU 


îi se pierde şi apoi se ciștigă 
Dinu Manolache 


în Fara Morgana de Elefterie 


Voiculescu) 


Cînd iubirea nu are 


e iubirea (de Dan 


femeia păşesc impreună cu pas împletit de 
vise, numai atunci ei se cheamă în dreaptă 
judecată noi. 


Culme a omenescului, lubirea este mereu c 
trudnică încercare de întoarcere la origin: 
„Nostalgia paradisului“. Fulgerare a unei pu- 
teri inițiale care scapă oricărei autorităţi, ori- 
cit de iniţiate. Şi asta pentru binecuvintatul 
motiv că lubirea e o stare de permanentă 
mișcare, o sfișiată răsuflare a cărei fierbinte 
lumină dezgheaţă imobilismul detinitivului 
ghiftuit cu renunțarea sa algidă. 

Există multe feluri de flori 

Există multe feluri de oameni. 

Există multe feluri de-a-nflori. 

Există multe feluri de-a iubi. 


lar filmul, această oglindă ireală a realului 
oglindește cu femeiască fidelitate toate 
aceste irizaţii și, poate, multe altele, cite vor 
mai fi, doar de ea știute, adăugind de la sine 
ca orice sticlă poleită cu rare metale, felurite 
feluri de erori din turnare. 


concurent, 
Marcoci şi 


Fi 


pentru că: Afu 
cu Rodica 


Un agregat, 
o inovație, 

o declarație 
de dragoste 


D upă unele preziceri, cam pe la jumăta- 
tea celui de-al XXI-lea secol iubirea va fi tre- 
cută în rîndul sectoarelor de activitate mai 
mult sau mai puțin productive, urmind a se 
supune comandamentelor producţiei de bu- 
nuri materiale (din acea vreme, desigur). Nu 
mai încape îndoială că electronica, mult evo- 
luată, iși va spune cuvintul şi în materie de 
dragoste, cu planificări, rentabilizări, calitate 
superioară, rivnind perfecțiunea; cercetători 
de prestigiu, dispunind şi de aparatura nece- 


sară, preocupaţi in principal de evoluția iubi 
rii de-a lungul veacurilor. vor citi milioane de 
carți (după sistemul lecturii rapide — citeva 
secunde — o carte). după cum, tot ei vor în 
tirzia prin arhivele de filme. vizionind miliarde 
de metri de peliculă. Pentru toţi, sint absolut 
convins, filmele noastre de la sfirşit de secol 
douăzeci vor constitui marea, cutremurâtoa- 
rea surpriză: iată cum se iubea pe vremuri, 
merita sa trăiești. Alinitaţi, graţie, sensibili- 
tate, frumuseţe, mici neințelegeri, induioșă- 
toare împăcări. Şi totul legat, strins legat de 
muncă, de producție — un agregat — un 
sentiment, o inovaţie — o declaraţie de dra- 
goste, praşila doua — un sărut, economii de 
combustibil — plimbare braț la braț pe malul 
girlei, mutarea in noua locuinţă — un moște- 
nitor vrednic. Şi-abia atunci valoarea filmelor 
noastre cu săminţă de dragoste va crește ui- 
mitor. Cinemateci speciale, imbulzeala de zi 
şi de noapte, emoţii, lacrimi, entuziasm și 
deznădejde. Pină cind un spectator, bà- 
trin-bâtrin, cu suta de ani în spate, va spune 
„Da' de unde! Nici pomeneală! N-a fost aşa, 
astea-s scorneli. Intrebaţi-mă pe mine, ca- 
re-am apucat vremea aceea și am iubit. Eram 
tinăr, tocmai o cunoscusem pe Marioara la o 
consfătuire cu fruntașii în producţie... ne-am 
revăzut la muncă patriotica... am dansat 
prima oară la un bal dat cu ocazia indeplinirii 
planului semestrial”... Ajuns aici, bâtrinul 
centenar va avea o revelaţie: „staţi, staţi, pu- 
țin... mi se pare că m-am pripit... cred că lu- 
crurile s-au petrecut întocmai cum se arată în 
filme... dragoste și producţie. Ba mai mult, 
am curajul să afirm că noi, cei de la sfirşitul 
secolului douăzeci, am fost primii care am 
tehnicizat dragostea, chiar dacă nu foloseam 
electronica sentimentală. Da, noi am fost pre 
cursorii!” i 
Iubirea e o floare? in filme, da 


Nicolae TIC 


Numai dacă inima 
îți bate 


foarte tare... 


A. sa relatez un fapt real, „o poveste 
adevărata“, cum spun copiii cind s-au plictisit 
de aceleaşi basme cu balauri și zmei, spuse 
de prea multe ori de bunicii lor. 

Acum ciţiva ani, eram impreună cu un gruj 
de cineaști români la un festival necompeti- 
tiv, într-o ţară vecină. A doua zi după viziona- 
rea filmelor românești (eu venisem cu filmul 
Pădurea nebună) s-a organizat, ca de obicei, 
o conferință de presă. După ce colegul meu, 
mai în virstă, șeful delegaţiei, a vorbit în cu- 
vinte frumoase despre cinematografia noas- 
tră, au urmat aprecieri și întrebări privind fil- 
mele noastre. O regizoare tinără, dar cu un 
aer matur, cu un pâr lung și negru, și cu 
ochii vii și neliniştiţi, al cărei film documentar 
despre o insulă din Marea Egee, de un pito- 
resc deosebit, îl văzusem și apreciasem doar 
cu citeva zile în urmă în festival, mi s-a adre- 
sat direct, poate ușor provocator, cu întreba- 
rea: „cum am reușit să realizez atit de bine 
scenele de dragoste din film, şi ce greutăți 
am întimpinat in momentul filmării lor?" 

Am început să vorbesc (ce bine era da- 
câ-mi inregistram argumentarea, nu trebuia 
să mă mai chinui cu acest articol), mai intii 
despre citeva lucruri generale. despre tema 
dragostei, în literatură și film (era vorba doar 
de o ecranizare), despre acest raport concre- 
tizat chiar în filmul Pădurea nebună și încet, 
încet am ajuns și la grija cea mare a regizo- 
rului de a echilibra realismul scenelor de dra- 
goste, sinceritatea în mizanscena acestor 
scene, cu profunda efuziune de poezie, de 
stare lirică, de prezentare a acestui sublim 
sentiment. 

Şi. în momentul cel mai aprins al răspunşu- 
lui meu, s-au auzit de afară sirene puternice, 
clopotele bătind gazda noastră ce conducea 
iezbaterile s-a ridicat în picioare și a cerut 
tuturor păstrarea unui moment de reculegere 
in memoria unei mari personalităţi politice 
jecedate (sirenele anunțau momentul încine- 
rarii). Toţi ne-am sculat în picioare. O liniște 
puternică a cuprins sala, in depărtare conti- 
nuau să sune sirenele şi clopotele. Însă inima 
mea batea atit de puternic, incit o auzeam 
numai și numai pe ea. Poc. Poc. Poc. Parcă 
voia să iasă din piept. M-am intrebat de ce? 
Dincolo de emoția clipei, reverbera în mine 
ecoul celor spuse mai înainte, vorbisem des- 
pre dragoste. Despre dragostea dintr-un 
ilm... 

Şi, hotărit lucru, să povestești despre dra- 
goste să faci film despre dragoste nu se 
poate decit dacă inima iți bate tare, foarte 
tare, gata-gata să-ţi iasă din piept. 


Nicolae CORJOS 


A, 


O zii EN 


Nu sleder pan pentru ii 0 floare da, 
întiiniri un proces 


asa edar... | 


ee id litri a 
| 


0... în filele noastre apare, de 


cele mai multe ori, pe searbādā sau con 
venţionala, ceea ce € același lucru. În primu! 
rind, dialogurile sint fade. Nici o scenă de 
dragoste adevarata nu e de conceput cu vor 
bele atribuite îndră tiților în filmele noas- 
tre, in masura în cåre apar indragostiţi. Fi- 
indca apar rar, ceea ce iarăși e un fals, în ra- 
port cu viața reala. lår gestica e fie forțată, fie 
absenta. Lipsesc geșturile, nu atit de tan- 
drețe, cit de sinceritate, de fericire sau du- 
rere. Cineaștii noştri par să nu fi vâzut mai 
niciodată măcar doj îndrăgostiţi stind pe o 
bancă. Așa se explică de ce, atunci cind vezi 
o scenă intre doi E între un băiat şi o 


fată, între un bârbaţ și o femeie, aproape că 
te detașezi imediat de.tot filmul, atita artifi- 
cialitate respiră adea secvenţă. 

In fine, ca să discut şi din unghiul profesiei 
mele, de arhitect şi grafician. ambianța, natu- 
rală sau construita, in care se desfășoară vir- 
tualele .scene de dragoste, contribuie şi ea 
adesea la compromiterea intenţiei. Nu pledez 
pentru intilniri vaporpase, campestre, cu in- 
drăgostiţi care se reped unul la altul, demon- 
strativ, printre meri şiicaiși întrloriţi. Dar cele 
mai sufocante sint ambianţele stereotipe, in 
apartamente standard, fără nici o marcă par- 
ticulară sau, di „ ambianţele luxoase, 


anume, cu un sentiment firesc. La urma uf- 
mei, natura, atit cea umană, cit şi cea am- 
bientala, este suficient de generoasă cu noi, 
cit timp ascultăm de ea. Totul e sã n-o igno- 
tām, så n-o forțăm. Am văzut un film mare 
cu o scenă care se petrecealla bilci, în jur to 
tul era urit, era zgomot și, du toate acestea 
privirea tăcută a doi oameni care se câutau 
in vacarmul acela era suficienta. 


Un „strop 
de viață“ din 
viaţa noastră... 


O.. am spus eu vreodată pină acum 
macar un cuvint de laudă despre filmul roma- 
nesc de dragoste? Nu. Mai mult ca sigur, nu 
Raspunsul nu ar fi greu de găsit. Atunci cind 
am început să-mi formez o/ părere nu ințele 
geam — incă — ce inseamna dragostea. Va 
zute din pragul copilariei, secvențele „de dra- 
-goste“ din filmele noastre imi pareau — şi 
acum cred că așa și erau — stingace, fraze 
cu prea multă risipa de cuvinte, suferința ș 
melancolia protagoniștilor,: dulcea impăcare 
din final sau tragica ceartă, — toate acestea 
erau noţiuni total străine de universul în care 
„mà învirteam”. 

A trebuit să trâiesc eu insâmi prima iubire 
pentru a realiza cå drag amnă stin 
găcie și cá nici un îndrăgostit nu) poate fi cu 
picioarele pe påmint din moment/ce fericirea 
il urcă în cel de-al nouâlea cer, cà atunci 
cind iubeşti chiar și un cuvint banal suna 
straniu şi că frazele sentimentale sau tacerile 
„in doi“, izvorăsc din nevoia sufletului de a 
da în vileag tot ce e mai luminos în el 

incet-incet, am început să înțeleg și să mă 


descopâr — uneori — în „storw-ul de pe 
ecran. 
Li se reproșează filmelor noastre „dra- 


goste că depăşesc granițele verosimilblui 


Poate câ așa e. Dar dragostea iese din tipâ> 


rele oricarei raţiuni şi nu respectă nici o lege 
Și-atunci, exista, într-adevăr, în iubire situaţii 
incredibile? 

Filmul românesc de dragoste a facut cițiva 
pași. Mici, dar siguri. Incepind cu Septembrie 
şi sfirşind cu Declaraţie de dragoste. 

Printr-o fericită coincidență, Declaraţie de 
dragoste a fost realizat chiar în liceul în care 
învăţ. Şi, iată-mă, pentru două ore, reinte- 
grată în atmosfera liceului și retràind clipă de 
clipă evenimentele vieţii de elev, ca și cum 
cineva ar fi pus o oglinda uriașă în fața mea 
şi mi-am putut privi propriile frămintari, vi- 
suri.. 

De aceea, doresc filmului românesc de 
dragoste să fie — nu un capitol din domeniul 
imaginaţiei — ci „un strop de viaţă”, din viața 
noastră de foarte tineri „vieţuitori pe acest 
pămint”, 

lubirea e o floare? Da... dar să nu uitâm: cu 
o floare nu se face primăvară! 


Luiza PALLADE 
16 ani, eleva 


sa arh. Cătălin STANCIU 


verbai nul 


pată e o floare? Da, in filmele noastre, 
iar o floare rară... Crește greu şi nu prea e 
ngrijită. la, acolo, un plus de „nu știu ce” 
are să mai dea puţină culoare unor filme nu 
ie puţine ori cam şterse. 

Rareori, poate cu excepția filmului Septem- 
brie, am văzut un film românesc în care să se 
vorbească despre dragoste cu luciditate, sen- 
sibilitate şi... sentiment. Dacă s-a mai întim- 
plat, pe ici-pe colo, să fie prezentă iubirea 
s-a pierdut sfioasă, printre discuţii intermina- 
bile și „serioase"” între o Ea și un El, care 
seara, în parc, cind trandafirii înfloresc, nu 
puteau să-și spună simplu „te iubesc”, ci de 
ce cutare agregat nu funcţionează, de ce tur- 
bina X nu e gata. de ce planul de muncă nu e 
indeplinit... Eu zic că toate își au rostul lor, şi 
timpul lor; bineînțeles, nu un film rupt de rea- 
litatea zilelor noastre, dar nici uscat, sec ca 
un raport de producţie, sau ca un proces ver- 
bal.. 

De ce nu am vâzut măcar o singură scenă 
de dragoste în filmele noastre? Au uitat tine- 
rii să sărute? A dispărut tandrul, gingașul să- 
rut din filmele noastre de dragoste? Am văzut 
secvențe în care El încearcă s-o sărute şi Ea 
intoarce capul, vezi, doamne, sfioasă de nu 
mai poate, sau o ia pur și simplu la fugă. Am 
auzit sala rizind şi comentind ironic aseme- 
nea scene. Există în filmul Competiţia o 
ŞI ă de dragoste superbă... Cum spunea ci- 

eva: „Pe cuvintul meu că n-a fluierat nimeni 
in sală Da, era... cum să vă spun... emo- 
ționânt. Simpu. Sincer. Da, aș vrea un film 
românesc de dragoste care să emoţioneze, 
sa-l/ discute tineri: în metrou sau pe stradă, 
pọ’ coridoarele facultăţilor sau şcolilor, la 

eaiurile“” lor fară ceai... dar cu multă, multă 
muzică şi poftă de viață... 
Vreau un film românesc de dragoste in 
are să 
cietaţi, 


in film nu rupt de viaţă, nu idealizat 
plă poveste de dragoste. cu necazuri 
bucurii, o poveste de viaţă, dar nu „la vie er 
“. pentru că în viaţă te mai şi impiedici 
eşti, dar te ridici SI spui cu îndirjire 
na, 
„inainte“ aș vrea să-l våd în al nostru 
g e; cu şi despre tineri 


Liliana POPA 


şi Julieta în 1985 


E greu sa schi despre un film, chiar dacă 
eşti dintr-o dată cerit și atras în curentul 
„ntimentelor. Să incerci să te detaşezi, să fii 


Cînd iubirea n-are 
(Anda Onesa 


în S 


Ar internatio 


ā recunosc ca tinăr al acestei so-., 


timp să se 
şi Geo 
tembrie de Timotei 


N 
lucid, să fii aparte puţin de ceea ce se pe- 
trece pe ecran, Gu toate că starea ta fireasca 
e sa-trăieşti fiecare scenă, să cidici pumnul 
cind te revoltă reacţia unui personaj anume, 
ori să rizi in hohote odata cu restul sălii, ia 
vreo gluma 

Aceasta devine cu atit mai dificil cu cit este 
vorba de oameni de virsta ta, cu trairi asemâ- 
nâtoare alor tale și întimplări care ţi-au apă 
rut în cale și ţie. 

În particular, Deciaraţie de dragoste este 
un film Simplu și Frumos. Așa-zisa lui naivi- 
tate îl face să semene puţin cu basmele în 
care e nevoie oricum de un Făt Frumos şi de 
o lleană Cosinzeană, o ingenuitate care îl 
tace, pe nesimţite atrăgator pentru noi, tine- 
Avem nevoie de poveşti, ne trebuie intim- 

lări un pic diferite de ceea ce ni se întimplă 
in fiecare zi; aceasta chiar dacă idealul pro- 
pus e identic cu cel propagat zilnic prin 
mass-media, și cu atita finețe insinuat în pro- 
gramele şcolare. Aici este, varba de doi indră- 
gostiţi moderni. de un R&meo și o Julieta din 
1985. Trecind prin alte intimplări (date de 
cele citeva secole care le despart), dar sim- 
tind aceeaşi iubire sincera, mare şi atotputer- 
nică, eternă și sfinta tendinţă spre o originară 
unitate, 

Aventura din film nu îl duce pe El la sinuci- 
dere, ci doar pe un şantier de construcţii. E 
oricum mai aproape de noi, chiar dacă se de- 
păârtează de ideal, de arhetip — poţi fi tu în 
locul lui și pentru un film pentru noi, tinerii, e 
foarte mult. 

Atit despre un film deocamdată cu mare 
priză la publicul tînăr. 


î Cristian 1OSUB 
16 ani, elev 


Numai 
sentimentele 
„cele mai“? 


P.. cu detaşarea „adevăratului erou al 
vîrstei tinere”, filmul românesc de dragoste a 
reușit, întocmai ca mărul întins de şarpele is- 
pitei, să se strecoare in sufletele de adoles- 
cenți — suflete naive, ce-i drept! — și sa im- 
pună „o lume minunată in care veţi găsi... nu 
mai sentimentele „cele mai”, numai adoles- 
cenţii „cei mai“, numai poieni cu florile „cele 
mai“. Filme făcute de tineri şi pentru tineri 
dupa rețeta celor mari (nu chiar foarte mari) 
de altădată 
Este urmărită (dupa cărţile despre dragos- 
tea la 17 ani) psihologia adolescentului 
într-un mod agreabil, aş zice. Dar care dintre 
noi s-ar putea identifica (pe cinstite) cu eroul 
de pe ecran, erou cu preocupări multiple (să 
nu uitam filozofia!), stralucit la toate materi- 
ile, dar cam stingaci tocmai la cea de ultima 
.-\Cind vine vorba de dfagoste — atunci 
ehtiment pud diafan, parcă rușinos îl 
d I Multilateral care nu în 
şte să-și şărute partenera Sau nu prea 
s-o facă. Și.cind, în fine, trece peste 
uE aE teește cu o palmă, în ce! 
mai fericil cazț Or, în realitate, se pare că sta 


împlinească 
Costiniu 
Ursu) 


Cind 
(Mircea 
Buletin 


al Tineret 


m iai 


diul adost depâșit de hinăr dee 
naziului; gindirea la o virăță „ceva ma: 
inaintată”, e şi ceva fnai rece, di păcate, mai 
puţin atentă la sentimentele partenerului. E 
drept, 'pină va ajunge la inima Ei,|EI poarta 
pitită discret în vietă, garofița |(ori poate 
margareta?) care și pierde codița, dar nu 
contează! vorba cintecului portant e... 
trandațirul 

Există impresia — generali 
(mai ales cei îndrăgăstiţi) ny' sint ințeleși de 
câtre adulţi. Dar iată ică ugi adulți incearcă 
— măcar pe ecran șilnu fără oarecare suc- 
ces, să ni-i facă înţelăsi, intenţie minunata 
dealtfel, căci genul prihde ràgācini. 
Dar rădăcinile nu sin citeodata amare? 


lexandru "ROMAN 
16 ahi, elev 


vremea gim- 


ă, — că tinerii 


Am chef să văd 
si eu un film 
de dragoste 


|, incheiere, pentru trumuseţ xtului și 
spre bucuria cititorilor, reprodu 0 „scri- 
soare a lunii“ apărută la rubrica ho ps „Cu- 
rier". 

„Mā numesc Adriana Septembrie, aşta pen- 
tru că luna septembrie e o lună fermețatoar 
cu un cer fermecător, cu o căldură fârmeca- 
toare şi cu alte sute de mii de miracole, imi 
cer niște scuze pentru faptul că scriu tu pi- 
xul, pe o hirtie nespecială pentru scrisori. 
Dar acum, cind sint așa dg hotărită să vă 
spun un mare of al meu, n-afe nici un rost 
ma ţin de fleacuri... vreau sa vă spun că 
chef să våd un film in care toată lumea să 
normală. Mă refer in special! la un film 
dragoste... Știu că, de exemplu, Trecătoai 
iubiri e un film foarte adevărat că prin el 
cunoaște mai bine viaţa e doar un exe 
plu — dar e prea puțin. Sau că Septem 
este un film cu Septembrie, cu tineri, 
mare, cu dragoste, cu muzică de Adri 
Enescu și mai știu și flte filme care m 
umplut de admirație Concurs, La capătul 
liniei, Întoarcerea lui Magellan, Zbor planat... 
Dar am un chef, o dorință destul de nebună 
să văd şi eu un filmide dragoste în care 
amindoi sint niște tineri ai zilelor noastre. in- | 
teligenţi. cultivați, în plin progres de maturi- 
zare, de înțelegere a lurhii în care se află, a 
rolului lor între oameni şi între care så apară 
şi dragostea așa, din sehin sau dintr-un cer 
de septembrie. Veţi spune: „ce mare sco- 
fală?” Dacă vreţi să știți, e o foarte mare sco- 
fală. Vreau puritate și se|ştie bine că o dra- 
goste nu are numai puritate, deci vreau un 
film cu o dragoste întreagă ca o lună spulbe- 
rată, să zicem. Avem nevoie cu toţii de un 
asemenea film 

Nu prea imi place cum iubesc tinerii in fi 
mele noastre. ca sã nu/mai spun 
scene mi-e şi greu ma uit] atit 
slabe. 


e. 
e 
t 
ie 
(4 
n 
u 


înt de 


Pagini re 


iubirea nu știe că e iubire 
Diaconu şi Catiinel Durnitrescu în 
Bucureşti de rgii Calutescu) 


Romantism 
revoluționar 
și personaje model 


la fața locului 


— E cam greu ce vă propunem, să dis- 
cutăm din mers, fiindcă nu prea ne auzim, 
dar dumneavoastră sinteți obişnuit cu greută- 
țile. 


— Sint ventilatoarele de aeraj, pentru fron- 
tul de lucru și pentru intreg tunelul prin care 
mêrgem, ele fac zgomotul. 


— Dumneavoastră le mai auziți sau v-aţi 
obișnuit cu ele? 


— Le auzim mereu și trebuie să le auzim, 
numai astfel ne dăm seama că unul dintre 
elementele care condiționează munca noas- 
trä este în regulă. 


— Cam cit am mers? 


— Så ne uităm pe bolțari. Vedeţi, pe fie- 
care inel de beton, e o cifră. inelul și metrul. 
Am parcurs, deci, 940 m. Ne apropiem de 
front, de linia |, unde lucrează scutul. Mai 
avem vreo 200 de metri. Pentru dumneavoas- 
tră e neobișnuit, pentru mine nu, fac-de ci- 
teva ori pe zi traseul, pe acest tunel și pe cel 
paralel. 


— Dar scutul, scutul cit de repede avan- 
sează, cite inele inaintează pe zi? 


— În perioada asta, pină la terminarea 
structurii, avem un program foarte strins, 
care impune o mobilizare totală, maximă, 
pentru realizarea lui pină la 31 iulie, cind 
avem termenul. Fiindcă știți că pe aici pe 
unde mergem noi, înainte de sfirșitul acestui 
an, totul trebuie să fie gata, tunelul perfect 
Uscat, ca să poată circula trenurile elegante 
și rapide cu călători, de la IMGB pină în Piaţa 
Unirii. Am socotit toate zilele lucrătoare și 
duminicile, cu trei schimburi pe zi şi de aici 
s-au impus șapte inele pe zi lucrătoare și 
şase inele pe zi de sărbătoare, socotind am- 
bele tunele, ceea ce înseamnă, pe un tunel, 
un inel de schimb. ) 


— Adică un metru pe schimb, avansul e in- 
sesizabil cu ochiul liber. 


— E vizibil numai pe rigla scutului, care ine 
dică centimetrii. 


— Aflindu-ne in acest punct, ia citeva zeci 
de metri în subteran și la un kilometru in in- 
teriorul tunelului in lucru, iată cifra 1000 pe 
bolțar, în timp ce continuăm să inaintăm prin 
acest tunel pertect circular, intr-un anume 
sens fotogenic, cu luminile care se reflectă in 

piriului provizoriu care ne trece de 
glezne, iar de sus, pe ici, pe colo, 
plouă-plouă din int șidin beton, cum s-ar 
spune — vă să vă prezentaţi cititorilor 
revistei „Cinema“ și cineaștilor care ar îi inte- 


resați să vină pe urmele noastre și să reali-, 


zeze un film despre metrou. 


— Sint inginer Dan Roșca, de patru zile şef 
al acestui sector de lucru, dintre viitoarez 
staţie a Tineretului şi viitoarea staţie Pieptă- 
nari, din tronsonul |! al magistralei a doua, 
ultimul sector al acestui transon, în care se 
mai desfășoară lucrări pentru săparea tunelu- 
lui și construcţia structurii de beton. 


— Ultimul, din ce cauză? 


— Aici au fost și sint dificultăţi maxime 
din cauza fostelor piraie de la suprafaţă, tran- 
sformate în ape freatice, din cauza durității 
argilei compacte prin care, după cum veţi ve- 
dea, săpăm acum... 


— Dar se pare că au mai fost și alte cauze, 
in virtutea cărora vă aflați dumneavoastră 
aici. Am inţeles că aveţi un fel de vocaţie de 
a fi trimis în sectorul aflat pe ultimul loc, spre 
a-l face să ajungă primul. 


— Staţi, că nu se mai aude nimic. 


— Se intimplă ceva cu ventilatoarele? p 


— Nu, vine Dieselul, cu tura de vagonete 
încârcate cu pâmintul excavat. 


— Vine din spate, de după curbă? 


— Nu, din faţă, vă induce în eroare ecoul, 
amplificat de tunel. 


= Teribil zgomotul, ar fi un şoc de sunet. 
la momentul potrivit, al unei secvenţe de film 
tare. 


= — Nu ştiu dacă ar rezista membranele mi- 
crofoanelor de la filmare, cum rezistă timpa- 


nele noastre. 


Un posibil film despre 
metroul bucureștean și 
constructorii lui 


„Eroismul apare acolo 


unde există o 


între oamenii 


= Deci, cum e cu ultimul loc, transformat 
în primul? 


— La 1 august 1984, am fost trecut ca ad- 
junct de șet de sector şi ulterior am preluat 
integral funcția, ia Sectorul de lucrări miniere 
numărul 3, Pipera, de la cealaltă extremitate 
a magistralei a doua, care va fi dată în folo- 
sință în 1987. Era o situație deosebit de grea 
pe care a trebuit s-o depășim şi am depă- 
șit-o. 


— Cum? e 


— Printr-un sistem de lucru care n-aş pu- 
tea spune că a fost mai blind, a fost mai dur. 
În sensul că tot ce nu contribuie activ la re- 
zolvarea treburilor pe linie de producție, tot 
ce încurcă la un moment dat. se cere dat la o 
parte și mers înainte, cu cei care doresc din 
tot sufletul să facă treabă. 


— Asta inseamnă că pot apare şi momente 
de tensiune. 


— E-adevărat, am avut -foarte multe stări 
conflictuale. 


— Adevărul nu lese singur la suprafață? 


— Nu iese şi nu totdeauna lumea e intere- 
sată sa iasă. Sint oameni pe care foarte greu 
îi poţi mișca din poziţia lor, fără să creezi 
probieme. Şi eu sint omul care am creat tot- 
deauna probleme. In fiecare unitate, pe unde 
am trecut, nu numai la Pipera, am găsit şi 
oameni care, prin diverse conjuncturi, erau 
într-un fel sau altul nişte rāsfáțați. Mai în mic, 
mai în mare. ei luau de la societate, dar nu 
dădeau societăţii în măsura în care luau, iar 
unii chiar sfidau societatea. Primeau totuși 
retribuția și — dacă vreţi să vă spun totul — 
nu i-a întrebat nimeni pe uniice învirt pe 
acolo. Sint destui din ăştia. Eu am făcut fa- 
cultatea la zi, ca orice student, dar lucrind 
noaptea ca şofer. Ca atare, înțeleg foarte 
bine pe cei care mai fac şi altceva decit lu- 
cru! de aici. Şi IE dau concursul tuturor celor 
puşi să învețe, îi ajut să reușească. Dar nu 
agreez pe cei care nu au un scop în viaţă, 
care nu se gindesc la o perspectivă și care 


sudură sufletească 
locului “ 


așteaptă totul de ia alţii. Chiar aici, la Tinere- 
tului, deși mă aflu numai de patru zile, prima 
data pe cei răsfățaţi sau care se rasfaţă ei în- 
şişi, i-am luat în primire, să văd ce se întim- 
pla cu ei. 


— Nu s-a creat față de dumneavoastră o 
anumită aversiune? 


— S-a creat aversiune, au fost tot felui de 
reacţii, dar mi-am zis şi imi zic în sinea mea 
că, atita timp cit îmi fac datoria și mi-o fac 
pentru ca lucrurile să meargă bine și drept 
pentru toţi, în scopul pe care-l știm, nu am, 
din acest punct de vedere, procese de conști- 
ință, pentru că altminteri am destule, zi şi 
noapte. 


— De pildă. 


— De pildă, o să vedeți dumneavoastră 
scutul cu care săpâm tunelul și care pentru 
mine a ajuns o obsesie. „Cu care săpâm tu- 
nelul“ e un mod de a vorbi, pentru că nu 
sapă el însuşi. Avansul scutului este automa- 
tizat, dar săparea e manuală. Or, mai ales în 
condiţiile vitezei pe. care ne-o propunem la 

- acest punct de lucru, în viitoarele zile și sâp- 
tămini, ar trebui să descoperim și să punem 
imediat în aplicare — adică fără a lăsa să 
treacă un an, cit durează de obicei în indus- 
trie asimilarea unei invenţii — un sistem de 
săpare mecanizată, odată cu modificarea și 
mecanizarea lucrărilor anexe. Asta nu mă 
lasă uneori să dorm: dezvoltarea și perfecţio- 
narea acestei tehnologii. Pentru că altfel, 
avem un fond de oameni buni, deosebiți, 
pentru că nu numai mașinile trebuie să fie 
fiabile, ci și oamenii. 


— Vă piace acest cuvint: fiabil? 


— Nu cuvintul, ci sensul! lui: siguranţă în 
funcționare. lar mulţi dintre oamenii noştri 
prezintă această siguranță, mulţi sint mineri 
din tată-n fiu, veniţi nu ştiu de unde din ţară, 
la metrou. cu ginduri bune, oameni care au 
dovedit, prin realizările de pină acum, pe 
care toată lumea le vede și le admiră, câ me- 
trou! este una dintre intreprinderile etalon din 
capitală şi din țara 


În filmări: Lumină de toamnă. Dincolo de problemele de producţie, nu 


mele 


mai puțin Importante, „pro 


sufletești. Scenariul: Tudor Popescu. 


Regia; Şerban Creangă. Casa de filme Patru. Din distribuție: Ștefan lorda- 


che şi Cornel Vulpe. 


— Ştim că sinteţi autorul unor inovaţii și 
invenţii de mare faima, tot aici, ia metrou. 
Dar, spuneți-ne, ceea ce se numește uneori 
sufietism, continuă să fie de actualitate, nu e 
citeodată exterior, ineticace sau în conflict cu 
atmosfera de subteran, cu tehnologiile fia- 
bile? 


— Din punctul meu de vedere. sufietism 
sau eroism există zi de z:. Nu în vorbe, că 
atunci e într-adevăr ineficace. c unci Cind 
un om, în loc de un metru pe z xcavaţii, 
face, împreună cu echipa lui 30, 1,40. 
Asta inseamnă o mobilizare t întăi o mo- 
bilizare individuală și pe urma una colectiva. 
N-a trecut vremea eroismului lo corect, 
efectiv. Dar niciodată nu te pot: a 
să apară de la sine sau sã se m 
continuare, automat. Eroismul presupune o 
anumită sudură sufletească între oamenii lo- 
cului şi nu apare decit acolo unde ea exista 
și unde, unde... 


— Unde există cineva s-o creeze. De pildă, 
aici, in aceste patru zile de cind sinteți deta- 
şat, din nou unde e mai greu, la cei rămași in 
urmă, aţi avut timp să creați această sudură? 


— Timpul înseamna pentru noi 24 de ore 
din 24 în fiecare zi. Orele noastre de audienţă 
sint aici, în subteran. Eu spun câ o sudură 
sufletească s-a constituit din primete clipe, în 
fața dificultății, fiindcă am fost deja confrun- 
taţi cu probleme multe şi greie. Am alături și 
pe maiștrii Gheorghe Dum şi Ghiţa Mir- 
cea, oameni excepționali reună cu care 
am fost detașat aici, ei venind din alte sec- 
toare. Necazurile te obliga să te mobilizezi 
total, să găsești soluţii Dar iata câ am ajuns 
la scut. 


— Cam greu de adus aparatul de filmat 
aici, ceva mai greu decit de tras cu pistoalele 
din ambele miini și chiar decit de filmat o 
mașină răstumindu-se, exceptind bineințeles 
situația celui care se ahă inauntru Dumnea- 
voastră ce credeți despre raportul dintre ceea 
ce vedem noi acum și ceea ce se ințelege 
prin noțiunea de arta? 


— Bânuiesc ca. de regula. cineaştii nu sint 
obișnuiți să filmeze şi p nici să cunoască 
prea îndeaproape astfel de c ţi grele, prin 
care trebuie să trecem pentru a ajunge mai 
departe. Totuşi. aspectele acestea mai dificile 
ale muncii ar fi, cred eu, demne de văzut pe 
ecran. Oamenii care muncesc aici şi în alte 
locuri de acest fel, dacă s-ar vedea într-un fel 
reprezentaţi, ar incerca o mare satisfacţie. Nu 
pur şi simplu în sensul de a se recunoaște, 
de a revedea incă o dată ceea ce știu. Pentru 
că una e să priveşti cu ochiul liber, în direct, 
viaţa pe care o trăieşti, şi alta e s-o redesco- 
peri pe pinză sau pe micul ecran, prin optica 
unui om de talent, înzestrat cu un spirit de 
observaţie, o sensibilitate și o gindire origi- 
nală. E altă viaţă a vieţii noastre, ca să spun 
așa, și eu cred că avem dreptul şi la ea, spre 
a ne înnobila existența. Sincer să fiu, pe mine 
unul mă obsedează această imagine a sâpării 
în frontul de argilă şi nu cred deloc că ea sau 
altă imagine din realitatea şantierului ar fi lip- 
site de semnificație sau de expresivitate pen- 
tru un artist autentic. 


— V-aş cere consimțămintul, stimate tova- 
rășe inginer Dan Roșca, în loc de epilog al 
discuţiei noastre, pentru care vă mulțumim 
foarte mult, să încercăm un dialog cu unul 
dintre cei doi mineri, care lucrează acolo, in 
partea de jos a scutului, unde se adună argila 
săpată și e preluată de banda rulantă. 


Epilog 


— Lucraţi in punctul cel mai greu. Cum vă 
numiţi? 


- (Numele indistinct pe bandă, din cauza 
pichamerului). 


— De unde sinteți de loc? 


— Oradea. 


— Şi cum aţi ajuns aici? 


— După liceul pe care l-am făcut la Ora- 
dea, am lucrat la-Bălan, în mina de cupru, 
apoi am venit aici, la metro. 


— Care e diferența? 


„— E tot ca în mină, doar că acolo e mai to- 
xic, aici e mai curat, în schimb e și muncă 
mai multă. 
= Câţi ani aveţi? 


— 35. 


— Familie? 


Da, patru copii. 


La Oradea? 


Nu, sîntem cu toții 
şapte ani. 


bucureșteni, de 


— Ce-aţi zice de un film despre metrou? 


— Dacă ar fi ca lumea... 


— Ca lumea. cum? 


- Așa cum e - lumea, vaja 


Valerian SAVA 
ah. Cătălin STANCIU 


20 de ani de glorie oglindiţi 
în presa și publicistica 
„românească contemporană 


Premiul presei 
pentru 


publicistica -filmată 


acordat de Consiliul ziariştilor și Comitetul 
de partid presă — în cadrul Simpozionului 
„20 de ani de glorie oglindiţi în presa și pu- 
blicistica românească contemporană“. 

Juriul format din publicişti și cronicari ai 
publicaţiilor centrale a acordat următoarele 
premii și menţiuni: 


— PENTRU REFLECTAREA MARILOR 

CTITORII ALE EPOCII 

i NICOLAE CEAUȘESCU 

© Transtăgărășanul. Regia: Virgil Calotescu, 

imaginea: Fr. Patacfalvi şi H, Marinescu. Pro- 

ducţie Sahia, 1975. 

e Acorduri. Adrian Sirbu, imaginea: Cristian 

Perianu. Producţie Sahia, 1984. 

e Episodul Podurile din documentarul Cana- 

iul Dunăre—Marea Neagră. Redactor: Victor 

Teodoru. Producţie TV, 1984. 


— PENTRU FILM — SINTEZA OGLINDIND 
ÎMPLINIRILE EPOCII 
NICOLAE CEAUȘESCU 
e România, Ceaușescu, Pace. Regia: Pantelie 
Tutuleasa, imaginea: Dumitru Gheorghe, Mir- 
cea Gheorghiu, Liviu Georgescu. Producţie 
Sahia, 1983. i 


— PENTRU PORTRETE DE EROI Al 
CONSTRUCȚIEI SOCIALISTE 
© Pe Valea Frumoasei. Regia: Felicia Cer- 
năianu, imaginea: Willy Goldgraber, CD. Ge- 
lep. Producție Sahia, 1981 


regizorii noștri 


în cifre şi date 


iulian [inu 


; N. mulți dintre regizorii noştri de 
` film s-au bucurat de atita atenție din partea 
criticii ca lulian Mihu. Aproape fiecare film al 
său, mai ales din prima parte a carierei, a 
fost amplu discutat și adesea adinc disecat, 
pentru găsirea acelui „ceva“ pe care îl lăsa 

„de bănuit încă din peliculele de inceput 
„Dealtfel, filmografia în cauză, fără a fi 
foarte bogată sub aspect cantitativ, se re- 


2 


è Noaptea bărbaților. Regia: Alexandru 


_ Boiangiu, imaginea: |. Carol Covacs. Produc- 


ție Sahia, 1972. 


— PENTRU REPORTAJ 
x cn sri di a date 
e Apoi s-a născut k ia: Constantin 
Vaeni, imaginea: I.R. Ch iriac. Producție Sa- 
hia, 1972. 


— PENTRU REPORTAJ. TV 
© Omul, măsura tuturor lucrurilor. Redactor: 
Vasile Alecu. Imaginea: Nicolae Niță, Produc- 


tie TV, 1983. . 
le devenirii. Redactor: Alexandru 
Stark. Producție TV, 1985. 


— PENTRU. ESEU CINEMATOGRAFIC 
cer. Regia: Titus Mesaroș. Imaginea: 


* Spre 
3 Willy Goldgraber. Producție Sahia, 1965. 


— PENTRU CONSEMNAREA 
UNUI EVENIMENT 
© Premieră la Porțile de Fier II. Autor: Horia 
Vasiloni. Producție TV, 1985. 


— PENTRU REFLECTAREA ÎN FILM A 
PROBLEMATICII TINEREI GENERAŢII 
* loane, cum e la construcții?. Regia: Sabina 
Pop. Imaginea: M. Bunescu. Producţie Sahia, 
1 


983. 

è Pe malui Ozanei. Regia: Moscu Copel. 
Imaginea: Otto Urbanschi. Producţie Sahia, 
1984. $ 


— PENTRU OGLINDIREA 
DEZVOLTĂRII LOCALITĂȚILOR ȘI 
INDUSTRIEI ȚĂRI! ÎN ANII EPOCII 
NIC: E CEAUȘESCU 
DE CĂTRE CINEAMATORI 
e Cineclubul „Oţelui Roșu“, judeţul Caraș 
Severin. f 


marcă printr-o largă varietate tematică și de 
gen. În plus, de fiecare dată — indiferent de 
valoarea generală a filmului — lulian Mihu a 
surprins printr-o nouă formulă, prin inovaţii 
ele limbajului cinematografic. 

Spre exemplu, Poveste sentimentală este 
primul nostru lung metraj — şi printre puţi- 
nele din producţia internaţională — filmat in- 
tegral „din mină”, cu cadre foarte lungi. Ace- 
laşi film este, totodată, așa cum a observat şi 
critica de specialitate, primul nostru lung me- 
traj care se dedică analizei sentimentului de 
dragoste, primul nostru „Jove story”. Preocu- 
parea pentru decorul natural se face de ase- 
menea remarcată, odată cu autenticitatea ti- 
pologiei și a expresivităţii cadrului, 

lulian Mihu a atras atenția criticii incă de la 
debut, de la scurt metrajul La mere, realizat 
în 1955, în colaborare cu Manole Marcus. În 
aceeași colaborare, a conceput şi turnat 
Viața nu iartă, ecranizare a trei schițe de Al. 
Sahia, despre al cărei succes de prestigiu 
vorbeşte şi faptul-că a fost una dintre primele 
producţii româneşti difuzate în străinătate, în 
țări ca Belgia. Anglia, R.F.G. 

Procesul alb și Felix şi Otilia, filme de an- 
vergură, sint realizările sale cele mai impli- 
nite, lucru atestat și de numărul mare de 
spectatori care le-au vizionat. Dealtfel, cum 


_se poate constata în tabelul alăturat, acestea 


rămân deocamdată cu cel mai mare succes 
de public. 

Sint de notat, de asemenea, o serie de dis- 
tincții naţionale și internaționale: Procesul 
alb — Marele premiu la Festivalul filmului ro- 
mânesc de la Mamaia, 1966; Felix şi Otilia — 
o distincţie la Festivalul filmului de autor de 
la Benalmadena—Spania, 1973. Citeva dintre 
premiile principale ale Asociaţiei cineaștilor 
din România pe anul 1972 au fost acordate 
pentru Felix și Otilia: regie, scenariu, ima- 
gine. decor și interpretare masculină (Gheor- 
ghe Dinică). 

Cineastul s-a remarcat întotdeauna prin si- 
guranţa cu care și-a alcătuit distribuțiile. Cu- 
noscuţii actori George Constantin, Gheorghe 
Dinică şi Jean Constantin au fost pentru 
prima dată aduși pe ecran in Procesul alb, iar 
Violeta Andrei a debutat filmic în Felix şi 
Otilia. Regizorul a atins performanțe și în in- 
drumarea neprofesioniştilor, cu concursul că- 
rora a realizat personaje remarcabile: pazni- 
cul din nu iartă, Simion și Costache din 
Felix şi la, sublocotenentul Filip din Ale- 
xandra și infernul. ; 

Cu lulian Mihu a debutat ca scenarist scrii- 
torul George Macovescu palidă a 
durerii), care pregătește un nou scenariu — 
Iubirea cea mare — pentru același regizor. 

Înainte de a se hotărî pentru regia de film, 
a fost, începind din 1947, ziarist, scriind pen- 
tru reviste de tineret, activitate pe care a con- 
tinuat-o pină în 1960 la revista „Contempora- 
nul“. O perioadă de 10 ani, între 1964 şi 1974. 


[i 


Cinematografia noastră 
și tineretul 


Palmaresul 
concursului filmului 
— Costineşti '85 


La Costinești s-a desfâşurat cea de-a Vili-a 
ediție a Concursului filmului cu tematică 
pentru tineret integrat Festivalului naţional 
„Cintarea României", manifestare politico-e- 
ducativă complexă organizată de Comitetul 
Central al Uniunii Tineretului Comunist, im- 
preună cu Consiliul Culturii şi Educaţiei So- 
cialiste, Asociaţia cineaștilor din Republica 
Socialistă România și Centrala Româniatilm. 

Desfășurat in aceste zile în care întregul 
nostru popor sărbătorește cu adincă satisfac- 
ţie și legitimă mindrie implinirea a două de 
cenii de la cel de-al IX-lea Congres al parti- 
dului, perioadă ce se identificà cu epoca cea 
mai fertilă din istoria patriei, „Epoca Nicolae 
Ceaușescu”, Concursul filmului cu tematică 
pentru tineret a adus în fața publicul spec- 
tator pelicule inspirate din efortul de muncă 


al tinerei generaţii, al tuturor oameniior mun- . 


cii pentru înfăptuirea celor mai cutezătoare 
obiective, pentru ridicarea României pe noi 
„culmi de civilizaţie și progres. 

Juriul celei de-a Vill-a ediţii a Concursului 
a acordat următoarele premii: 

Premiul pentru regie a fost atribuit regizo- 
rului Dan Piţa, pentru filmul „Pas în doi"; 

Premiul pentru lu a fost acordat lui 
Titus Popovici, pentru scenariul filmului „Ho- 
rea“ 

Premiul pentru imagine a fost atribuit ope- 
ratorului Marian Stanciu, pentru imaginea la 
filmul „Pas în doi“. 

Premiul pentru muzică de film a fost acor- 


a predat regia de film la I.A.T.C., printre stu- 
denţii lui numărindu-se regizorii de mai tirziu 
Şerban Creangă, Dan Piţa, Mircea Veroiu. 


Tot printre „ucenicii“ săi trebuie menţionat ` 


Alexandru Tatos, înainte de debutul acestuia 
cu Mere roșii. E 

În ultimii ani, paralel cu preocuparea pen- 
tru noi lung metraje, lulian Mihu realizeaza 


dat lui Adrian Enescu, pentru muzica filmului 
„Pas în doi"; 

Premiul pentru interpretare masculină a 
tost atribuit actorului Ovidiu luliu Moldovan. 
pentru rolul Horea din filmul „Horea“ și ex 
aequo actorilor Petre Nicolae, pentru rolul 
Ghiţă din filmul „Pas în doi“, şi Claudiu Ble- 
ontz, pentru rolul Mihai din filmul „Pas în 
doi“; 

Premiul tinereţii a fost acordat filmului 
„Declaraţie de dragoste”, regia Nicolae Çor- 
jos, scenariul George Şovu; 

Premiul pentru Interpretare a fost 
atribuit Teodorei Mareș, pentru rolul loana 
din filmul „Declaraţie de dragoste“ și lui 
Adrian Păduraru, pentru rolul Alexandru din 
filmul „Declaraţie de dragoste; 

Premiul pentru film documentar de lung 
metraj a fost acordat filmului „Ani eroici", re- 
gia Virgil Calotescu, scenariul Nicolae Dra- 
gos și B.T. Ripeanu, şi filmului „Tineretal 

omâniei socialiste“, regia Cornel Diaconu, 

+ scenariul Sorin Stanciu: 

Premiul pentru film documentar de scurt 
metraj a fost atribuit filmului „Despre țesături 
şi ceva în plus“, regia Paula Popescu Do- 
reanu; 

Premiul pentru fiim de animaţie a fost 
acordat, ex aequo, filmelor „Pierde varā", re- 
gia Călin Giurgiu, și „Festivitate de pre- 
miere“, regia Adrian Şerbescu; 

Premiul pentru flim realizat de studenţi de 
la LA.T.C. a revenit filmului „Domnișoara Au- 
rica", regia Dorina Chiţescu; 

Premiul pentru film realizat de cineamatori 
a fost acordat filmelor „Unirea cea mare” și 
„Restituiri“, autor Gheorghe Huiban — cine- 
clubul „Constructorul” Timişoara, şi „Portre- 
tul unei vizite“ și „Călăreţi, cai, căruțe“, autor 
Ludovic Dama — cineclubul Sinnicolau Mare. 

Junul a acordat un premiu special (in me- 
moram) regizorului Mire! llieșu, pentru filmul 
„Noul teatru vechi”, 


fiime documentare la Studioul „Al. Sahia“, 
unde în această perioadă lucrează la un Por- 
tret al regizorului Jean Georgescu. În pre- 
zent, se află în producţie cu al doisprezecea 
lung metraj al său, Anotimpul iubirii. E vorba 
de o poveste de dragoste contemporană, in 


mediul citadin. 
Mihai DUTA 


Scenariul 


lulian Mihu şi Manole 
Marcus după Al 
Sahia 


Horia Lovinescu 
Eugen Barbu 


loan Grigorescu, după 
„Enigma Otiliei” de 
George Călinescu 


Inspirat după romanul 
omonim de Laurenţiu 
Fulga 


Marele Marin Preda 


George Macovescu 


Costache Ciubotaru 


lulian Mihu 


Anul 


OSI Spectatari 


Interpreţi 


llie Duţu, Nicolae 
Praida, Angela Chiuaru, 
Emi! Botta 


Inna Petrescu. Eliza 
Petrăchescu, Emil Botta, 
Toma Caragw 


lurie Darie. Gheorghe 
Dinică, Marga Barbu, 
George Constantin 


Juheta Szönyi, Sergiu 
Nicolaescu, Gh, Dinică, 
Gina Patrichi 


Toma Caragiu. Gheor- 
ghe Dinică. Violeta An- 
drei, Jean Constantin 


Violeta Andrei, Romeo 
Paneme, Nicolae Radu, 
Cornel Patrichi 


George Motor Fiarenjè 


Manea Gheorghe Oi- 


nică, lon Caramitru - 


Violeta Andrei, Sieg- 
fried Siegmund, Liliana 


Tudor, Gheorghe Marin 


Gheorghe Cozorici, Vio- 
leta Andrei, Jean Lorin 
Florescu, Julieta Szönyi 


Gheorghe Cozorici, 
Elisabeta Fazekaş, 
Emilia Dobrin 


Horia Pătraşcu, lulian 
Mihu după piesa lui 
Horia Lovinescu 


Anotimpul iubirii | Mihai Istrățescu 
lulian Mihu 


Adela Mărculescu, ~ 
Elena Albu, Olga Tudo- 
rache, Ileana Predescu. 


Cristina Deleanu, 
Gheorghe Visu. 


Enikă 
Szilagyi ) 


în premieră 


A 


; n extrem de lunga suită a filmelor realizate 
fără o partitură scenaristică propriu-zisă (deși: 
a existat un abundent script), Mireasma ploi- 
lor tirzii marchează, tără indoială, un record 
Nu în sensul că ar lipsi ipoteza unei teme im 
portante (există chiar mai multe), nu câ ar f 
cumva un film fără subiect (nu face parte din 
această categorie, avind o multitudine de 
story-uri virtuale). Dar de aici încolo — și ar 
mai fi vreo două trepte, înainte de decupaj și 
de tilmare — totul ne pune în fața paradoxu- 
lui unei improvizații laborioase. Atit de intir 
ziat laborioasă e această improvizație, încit 
subiectul virtual cel mai captivant, care urma 
să fie scenarizat, e lansat în acțiune cu apro 


Nostalgia adolescenţei: 
Maria Ploae 


în premieră 


tă deci, un film care se ține de cuvint El 
promite, din titlu, să fie un film „de dra- 
goste“, el promite de la primele imagini sa fie 
un film cu și pentru tineri și, spre deosebire 
de alte incercări în gen, nu-și uită promisiu- 
nile pe drum, nu-și pierde capul printre pro- 
bleme colaterale, nu vrea să spună tot despre 
tot, drept care reușește să spună ceva despre 
ceea ce şi-a propus să spună. Și anume, ce 
se poate intimpla cind dă dragostea peste 
tine, fix în pragul bacalaureatului şi al admi- 
terii la facultate, deci, atunci cind în principiu 
şi după mintea maturilor ar trebui să fii orb și 
surd la glasul ei — pentru că bacalaureatul 
pentru că admiterea, pentru că viitorul... Dar 
dacă nu poți fi surd și orb, ce se intimpla? 

Întrebarea și-au pus-o — culmea! — nu doi 
realizatori tineri, ci doi maturi serioşi, scena- 
ristul George Şovu și regizorul Nicolae Cor- 
jos — bravo lor! — și cu ințelegere, cu tan- 
drețe și cu... dragoste s-au apucat să și rās- 
pundă. Ei au ales doi tineri frumoși, cuminţi, 
serioşi, i-au pus să învețe la aceeași școală, 
i-au făcut să se indrăgostească, și i-au pus să 
tacă faţă „situaţiei“. Să infrunte, adică, lumea 
— lumea lor, dar și lumea profesorilor, a pa- 
rinţilor — să înfrunte și tentaţiile și necazurile 
vieții la 18 ani și să se zbată pentru dragostea 
lor, care evident, că altfel nu se poate la vir- 
sta asta, e cea mai mare și pentru totde- 
auna... 

Un love story românesc — dealtfel și mu 
zica lui Florin Bogardo sugerează discret 
apropierea — dar cu: happy end pentru ca 
așa este frumos și se cuvine și e drept la 
această virstă să fie dragostea. 

Tonul filmului este sincer, cald, culoarea 
preferată roz — se poartă rozul anul acesta 
pretutindeni în lume — dar, pentru ca rozul 
să nu devină rozaliu, autorii au creat eroinei 
o biografie puțin mai complicată, mai incur- 
cată și mai incârcată. Ea nu este ca El, un 
copil fără griji, ea este un copil necăjit, fără 
mamă, cu un tată alcoolic și cu un frăţior 
mereu de mină; ea nu este o răsfăţată a vieţii, 
ci o mică năpăstuită pentru care dragostea 
are un preț foarte mare. 

Ideea autorilor a fost excelentă. Graţie ei, 
povestea capătă o anume greutate — speci- 
fică, — devine, intr-un mod special, propriu, 
atașantă, ficţiunea aluhecă, benefic, într-o 
posibilă realitate, pulsul filmului se accele- 
rează, tensiunea şi temperatură cresc și, 
odată cu ele, crește şi cantitatea de adevăr 
pe centimetru pătrat. Prea frumoșşii eroi — aș 
spune nu interpretaţi, ci trăiţi, cu sinceritate 


ximativ trei minute înaintea încheierii filmulu 
fiind, după cite înțelegem, o idee de ultima 
oră a regizorului, care totuși nu semneaza 
nici nu co-semnează pe generic subiectul 
nici scenarizarea sau dialogurile, nici (o no- 
țune uitată) adaptarea cinematograțica 
Exact inaintea ultimelor cadre, în care, sub 
iminența cuvintului „sfirșit“, se enunţă strict 
verbal ideea titlului, cu ploile tirzii (strict ver- 
bal, pentru că de plouat nu plouă în film, nici 
ievreme, nici tirziu), aflăm din penultima 
secvenţă, foarte protocolară, că personajul 
principal, o femeie; eroina cum s-ar spune. al 
4ței nume nu se reține, ars i ŞI anume 


trei. Dintre care primul nu e si al sotului: său 


Mireasma ploilor tirzii 


acestuia îi reținem numele: Rădoi) Este al 
celuilalt personaj principal a) filmului. Paul 
Vasiliu, care a iubit-o pe eroina fara nume, 
acum 20 de ani. dar n-a mai vazut-o de-a- 
tunci cum nu și-a văzut niciodată fiul, pe 
care nici noi nu l-am văzut pină în această 
secvenţă penultimă, cu scopul de a deveni 
intre timp (el, Vasiliu) profesor doctor do- 
cent, șef de catedră în Bucureşti. (De fapt, 
ceastă peliculă nu e de competenţa cronicii 
ie film, ci a unei tablete de Dumitru Solo- 
mon, poate chiar scrisă și publicată de el 
orice asemănare... fiind exclusa” — dar sa 
incercăm a continua pe acest teren care nu 
ne aparține) 


În căutarea unui subie 


lon Lupu, Boris 


şi spontaneitate, de Teodora Mareş și Adrian 
Păduraru — antrenați într-o prea frumoasă 
poveste de dragoste iși pierd, incet, dar sigur 
şi cu mare folos pentru film. aura de „eroi” şi 
devin, într-adevăr, doi tineri ca toţi tinerii cu 
care cei din sală pot comunica și in care 
eventual, se pot recunoaște. Așa cum îşi re- 
cunosc — precis — colegii de clasă, limbajul 
ticurile verbale („Hai, salut"), poreclele cu 
care iși blagoslovesc profesorii și chiar tipul 
de protesor de la teribilul Isoscei al Tamarei 
Buciuceanu-Botez — evident cu mult mai fer- 
mecăâtor — hazliu în film decit în viață, pină 
la înțelegătorul Socrate al lui Ion Caramitru, 
evident mult mai puţin cuceritor în viaţă, de 
cit în film. Aşa cum pot detecta datele părin- 
ţilor personali (care cu șantierul, care cu spi- 
talul, toţi cu „serviciul”), în cuplul de părinți 
din film, interpretaţi de Adela Mărculescu și 
Constantin Dipian cu o perfectă stare de in- 
țelegere a stării de părinți. Așa cum, dacă au 
trecut prin vreun șantier — și au trecut — 
precis au repere pentru Nea Tăticu' lui Dorel 
Vișan 


Un cuplu de părinți cu siguranță foşti îndrăgostiţi 
(Adela Mărculescu şi Constantin Diplan) 


Petroff, 


Colea  Rduru 


Declaraţie de dragoste 


Dacă am insistat pe motivul recunoaşterii 
este pentru că, într-un film adresat tinerilor 
mai mult decit în oricare alt gen (pentru cà 
trebuie să discutăm despre filmul pentru tine- 
ri în acești termeni) comunicarea se stab 
lește în special pe date cunoscute. Mai mult 
decit spectatorul matur; tinărul are nevoie să 
creadă ce i se spune iar ca să creadă trebuie 
ca ceea ce i se spune să semene cu ceea ce 
ştie el. La acest capitol, autorii Declaraţiei de 
dragoste au făcut, într-adevăr, tot ce le-a stat 
în putere. De la construcția poveștii și pină la 
ultimul detaliu de atmosferă, totul este gindit 
in întimpinarea dorințelor „clientului“, ceea 
ce „Clientul” chiar observă şi recunoaște. Do- 
vadă că flerul autorilor a tuncţionat bine și 
strădania lor nu a fost degeaba, sint sălile 
pline ochi, sutele de tineri care vin să-și re- 
gasească imaginea virstei lor reprodusă în 
mărime naturală pe ecran. O anume imagine. 
Uşor poetică, uşor idealizată, ușor flatantă 
dar pe care publicul și-o asumă, și-o reven- 
dică chiar cu mindrie. Ei vor să fie aşa chiar 
atunci cind nu sint aşa: naivi şi serioşi, indra- 


Un cuplu de îndrăgostiţi cu siguranță 
(Teodora Mares şi Adrian Păduraru) 


„Scenariul“ (propriu-zis inecat 
intr-un text prolix) a fos 5 printr-un 
concurs, pe o cale care ṣùm ansori a dat 
roade (cu concursul decis regizorului) 
Dar dacă este cu totul îm ca prin 
cest procedeu să se mul sursele de 
nspiraţie ale cineaştilor, sā dă cercul 
colaboratorilor, inclusiv din pro- 
vincie, iată că uneori fiindcă am 
mai văzut ciştigind co atori in 


scenaristica de la Buftea 
cognito (scenariile trimise p 
nominalizate) devine un pr 
intrare în producţie a am 
matogratie şi din extensu 
toare. 

Filmul de față devine astei (3; e!) un colaj 
de problematici divergente. car rn ilustra- 
rea lor formală se anui pe altele, 
nu fără un nefericit risc 


Sintem 
în toiul lucrărilor de r e, într-o mare 
unitate agricolă, în care z ucrărilor de 


sezon e însoţit de grijile presante ale sectoru- 
lui zootehnic ș.a.md.. încît pentru început, 
ni se pare că de aici va iz tema: un sat al- 
tadată sărac, victimă nepubncioasă a secete- 
lor, cu toate că e in proximitatea Dunării 
(proximitate care ni se rzievă şi ea de-abia 
intr-un cadru din ultima şes:me a filmului, 
fluviul filmat în chip de bată neputind fi 
identificat anterior). De mut scâpat de sără- 
cie, satul îşi sapă de-abia acum un canal de 
irigaţii (altă problemă!) care canal dă insă 
peste o carieră de diatonită şi pentonită, ce 
s-ar preta unei exploatări industriale: în mij- 
locul cimpului verde. se vede că cineaștii au 
descărcat, aduse cu man sacrificii din altă 
parte, tone de. rocă a ată deci încă o pro- 
blemă — această diatonitâ-pentonită exploa- 
tabilă industrial — care devine (fiindcă în 
acest film totul devine altceva decit se do- 
reşte) marea problemă a satului și a filmului, 
pentru care sint luați oamenii de la recoltare, 
în plină campanie, şi se rerup lucrările la 
întirziatul canal de irig Asta, inainte de a 
se ajunge la alte c me virtuale bifate 
(printre altele. o retrospectivă in retrospec- 
tivă, cu câutar mori antice), fără a 
mai vorbi de ajia finală a celor trei fii, 
dintre care unu etc 

Se detașează parțial din acest context Co- 
lea Râutu, în rolul wistului de partid Gri- 
gore. Dar nu se detașează și prestaţia opera- 
torului Liviu Pojoni faţă de acest personaj, 
dacă nu cumva ideea de a vira în alb negru 
secvențele de retrospectivă ii aparține regizo- 
rului, în așa fel incit eroul apare mult mai 
marcat de timp atunci cind era tinăr, decit 


gostiţi, dar gata să se mai lase o dată quceriţi 
je o tată zvâpăiată în aparenţă și cuminte în 
adincul sufletului (foarte bine Carmen Enea 
in rolul ei) credincioși iubirii, dar gata să re- 
nunțe cind simt gustul trădării, agresivi și 
blinzi, gata să se certe și gata să se ierte, te- 
ribiliști, isteți, glumeți. sau foarte — uneori 
prea — gravi pentru virsta lor, dar mai ales 
frumoși, așa cum îi filmează Doru Mitran pe 
protagoniștii filmului, reprezentanţii lor pe 
ecran 

Dincolo de tot ce-ar putea găsi găsi nod in 
papură un cronicar cusurgiu sau numai ultra- 
exigent (şi cine caută, găsește in mod sigur), 
Declaraţie de dragoste râmine un film cinstit 
cu sine și cu publicul său, un film care-și 
»norează genul. 

Un dar frumos pe care Nicolae Corjos îl 
face unei virste frumoase 


Eva SÎRBU 
Foto: Victor STROE 


Producție a Casei de tiime Trei. Scenariul Gaorge 
Sovu. Regia: Nicolae Corjos. Decoruri: lor N cu. 
Costume: Lidia Luludis. Montajul: Elana P. ică 
imaginea: Doru Mitran. Cu: Adrian Pădurmu, Teo- 
dora Mareş, Carmen Enea. lon Caramitru, Tamara 
Buciuceanu-Botez, Adela Mărculescu, Constantir 
Diplan, Florin Chiriac, Dorel Vișan, Mioara lirim, Lu- 
cian Nuță, Andrei Duban. Flim realizat în studiourile 
Centrului de Producție Cinematogratică „București“ 


viitori 


părinţi 


este in imaginile color ale secvențelor con- 
temporane. Acest personaj al activistului ju- 
dațean provenit din sat ar fi putut fi una din- 
tre opțiunile realizatorilor, ca ax narativ de 
organizare a materialului scenaristic. prin 
care s-ar fi evitat şi caracterul „deus ex ma- 
china” al apariţiilor virtualului erou. Numai 
prestanța actorului şi elocinţa bine pozată a 
vocii sale, cu răsuciri și acute vibrante („Şi 
voi, voi, aici?!') nu pot însă compensa dezor- 
ganizarea întregului. Jocul imaginii de la co- 
lor la alb negru îi convine, în schimb, Mariei 
Ploae care reușește, în ordinea strictei foto- 
genii, chiar sugestia virstei adolescentine. 
Dar nu acelaşi lucru se poate spune despre 
decupajul și în genere regia cadrelor în care 
apare erpina. Data Vhdepem ta teniron 
a fost greu sau imposibil să salveze prin fil- 
mare multele dialoguri de felul celor despre 
dubla problemă a diatonitei-pentonitei, nu 
mai intelegem de ce nu izbutește nici un ca- 
dru firesc într-o scenă de dragoste. ca atunci 
cind viitoarea iubită abandonată se întilneşte 
cu viitorul trădător al iubirii pe malul numitei 
bălți. În cazul tinărului militant pentru nou, 
Udrea, descoperitorul carierei, s-a optat pen- 
tru un actor consacrat în acest sens, Florin 
Zamfirescu, iar spre a se evita senzaţia repe- 
tării el a fost dublat. Cum însă decupajul e 
constant neinspirat, actorul e privat și de 
chip, nu numai de voce și nu e singurul per- 
sonaj pe care decupajul îl privează de expre- 
sie - 

Şi așa, din bună intenție în bună intenție și 
din dar in dar, se ratează totul: unele cadre 
dinspre final atestă un anume instinct filmic 
regizoral și operatoricesc, dar cenuşiul și ne- 
utrul caracterizează tot restul, cite o apariţie 
actoricească mai puțin cunoscută e frapantă 
ilon Lupu) şi pare să ţină de căutarea inedi- 
tului distribuţiei, prin actori obișnuiți cu apa- 
ritli marginale, în alte filme, dar aşa se 
ajunge, în acest film cu țărani, la o prea mare 
densitate a manierismelor aparteurilor tea- 
trale și a mimetismelor prețioase aduse de pe 
scena de scinduri a institutului. Ș.a.m.d. 


Valerian SAVA 


Producţie a Casei de flime Unu. Scenariul: George 
Anania, Romulus Bărbulescu. Regia: Mircea Moldo- 
van. Costume: Victor Tapu. Decoruri: Danje! Raduţa 
imaginea: Liviu Pojoni. Muzica: Horia Moculescu 
Cu: Colea Răutu, Maria Ploae, lon,Lupu, Florin 
Zamlirescu, Virgil Andriescu, Ernest Maftei, Boris 
Petroff, Mircea Belu, Stelian Stancu. Film realizat in 
studiourile Centrului de Producţie Cinematogratică 
„București“. 


cronica 
muzicii de film 


Fără cuvinte 


E ra de așteptat ca un film precum acela al 
regizorului Nicolae Corjos — Declaraţie de 
joste — să lanseze, odată cu cuplul 
foarte tinerilor sãi interpreţi, şi un cintec; un 
cintec ale cărui versuri (şi s-ar fi putut găsi 
nenumărate, în volumele mai vechi sau mai 
noi ale poeților noştri) să cuprindă înflacara- 
rea şi timiditatea, candoarea și patimă, forţa 
şi delicatețea eternei iubiri. Ei bine, cu un or- 
goliu indreptățit, Florin Bogardo a refuzat o 
asemenea soluţie, incumetindu-se så exprime 
într-o muzică fară cuvinte delicatețea și pa- 
tima, forța și timiditatea, candoarea și înflă- 
cărarea sentimentului celor doi eroi ai poveş- 
tii de dragoste. Ba a reușit s-o facă incă din 
primele clipe ale genericului, chiar şi fără or- 
chestră — renunțind deci la acel veșmint 
multicolor sub care nu puţine piese de mu- 
zică ușoară işi ascund sărăcia inspiraţiei me- 
lodice și armonice; iată că un simplu pian 
este deajuns pentru ca talentul autentic, du- 
blat de un meșteșug temeinic stăpinit, sa 
subjuge spectatorul. Desigur, melodia 
aceasta de un nobil sentimentalism reapare 
pe parcursul filmului, schimbindu-și mereu 
înfățișarea (in funcţie de momentele care îi 
solicită prezența) tocmai prin orchestrarea ei 
diferită; dar pretutindeni emoția pe care ea o 
transmite este amplificată de ecoul purității ei 
inițiale. Şi — fireşte — de contrastul cu alte 
zone expresive ce se opun alternativ interiori- 
zării sentimentului: una — ameninţarea dra- 
matică a întimplărilor nefaste — prilejuieşte 
compozitorului crearea unei muzici a cărei 
simplitate extremă (pendularea obsedantă in- 
tre două sunete alăturate) nu împiedică, ci 
dimpotrivă, slujește realizarea efectului dorit; 
cealaltă — vitala descâtușare de energie tine- 
rească prin dans — ii oferă (aidoma partici- 
panților la „balul absolvenţilor“) posibilitatea 
parcurgerii unui „concurs”, de la vals pina la 
rock. Trecind, bineînțeles, prin tango. „Să nu 
uităm. nicicînd/ Să iubim trandafirii” — cinta 
in mintea noastră versurile unui șlagăr de ne- 
uitat al lui Florin Bogardo, însoţind o alta 
secvenţă a filmului. Tot făra cuvinte... 


Luminiţa VARTOLOMEI 


în premieră 


Sarca fiim pentru cinematografia 
noastră la ora de față, şi fac afirmația oricit 

aș vrea să mă feresc de sentenţiozităţi, de 
diagnostice. Dar cu toate aceste reticențe 

care țin de conștiința erorii posibile în orice 
raționament, îndrăznesc să afirm că Pas in. 
Si ce, a 8 nA girke, tacmai un 

film-diagnostic. O idee modestă, tradusa 
într-o poveste mică, timidă, în spiritul acelu 
„AŞ avea şi eu ceva de adăugat” capătă pe 
mina unui regizor foarte „în mină”, dimen- 
siuni de catedrală ridicată pe un loc doar cit 
o cutie de chibrituri. Pentru Dan Piţa, Pas in 
doi are, cred, valoarea experimentării une: 
piese de virtuozitate. Instrumentistul se dove- 
dește uluitor, iar de piesă cine se mai in 
treabă? 

Povestea în sine este plasată intr-o uzina 
care, în viziune Piţa. n-are nimic din aerul id» 
lic în care este de obicei filmată o uzină ca 
să fie cea mai..., dar care aici îţi dă sentimen 
tul că este un loc unde se muncește zdravan 
şi mai ales un loc care nu este, ca de atitea 
ori, un simplu fundal pe care se aplică o po- 
veste cinematografică, ci un adevărat perso- 
naj care joacă alături de celelalte. Un loc 
unde tinerii mai fac şi altceva decit să mun- 
cească, își mai fac și şotii, se bucură de viaţă, 
sau sint amăriţi, sint plini de ulei pe miini, pe 
faţă, pe salopete şi se gindesc, chiar cu glas 
tare, ce-o să facă ei la ieșirea din tura. Se 
gindesc, de pildă, la o petrecere cu dans, cu 
muzică plină de nerv și decibeli. În filmul 
nostru de actualitate este aproape de necon- 
ceput să nu existe cel puţin o secvenţă destul 
de lungă cu dans, bar, antren și balerine 
Există și aici, dar fără bar și fără balerine 
Este o intilnire tinerească, care în concepţia 
lui Piţa devine unul dintre cele mai concen- 
trat-dramatice momente. Nimic în spirit de 
divertisment, ci o surprinzător de elocventă 
modalitate de a divulga alte fațete ale perso- 
nalitaţii acestor tineri. Tonul este alternativ, 
între veselie și tristeţe, iar muzica devine un 
fel de odă adusă dorinţei de a exista. Sec- 
venţa, în întregul ei, are dimensiune antolo- 
gică. 

Unul dintre cele mai dese reproșuri aduse 
realizatorilor noştri este că nu prea știu să 
creeze viaţă pe ecran. Faptele sint de obicei 
seci, juste și incredibile, iar oamenii de pe 
ecran se simt ca la fotograf, ințepeniţi în ges- 
turi şi în replici. lată, însă, un film în care lu- 
mea are, în primul rind, farmecul autenticita- 
ţii ei, se poartă fără complexul copleșitor al 
celor ce se știu pe platou, pe peliculă şi apoi 
pe ecran, unde au de spus niște lucruri care 
trebuie să fie neapărat memorabile. Lumea 
filmului din Pas in doi are într-adevăr viața 
Tinerii și tinerele, dar și celelalte personaje 
par că-și văd de treabă, în timp ce operatorul 
lui Dan Piţa îi surprinde într-o lumină şi 
dintr-un unghi destinat să materializeze viziu- 
nea realizatorului. (Marian Stanciu este ope- 
ratorul şi Relu Moraru cameramanul). 

S-a mă; afirmat că avem mari actori şi afir 
maţia nu este lipsită de acoperire, dar nu s-a 
spus decit arareori că am avea mari actori de 
film. lată-i aici, demonstrindu-se ca actori 
într-adevăr de film, pentru că regizorul îi face 
să treacă un prag despre care, iarăși, arareori 
se pomenește, dar el este atit de greu de tre- 
cut dacă nu chiar insurmontabil: pragul din- 
tre actoria de teatru şi cea de film. Ei se nu- 
mesc: Claudiu Bleonţ, Petre Nicolae, Ecate- 
rina Nazare, Anda Onesa — un adevărat cu- 
artet care a valorificat admirabil sub indru- 
marea lui Piţa ideea dramatico-regizorala 
care a vrut ca înainte de a-i angaja în contlic- 
tul povestirii actorii să intre într-o stare de 
autenticitate. Şi ei sint admirabili prin natura- 
lețe, prin sinceritate, prin inteligenţa și forța 
caracterelor pe care le ridică la puterea ade- 
vărului uman. Sint atit de vitali şi implicaţi in 
ceea ce li se întimplă incit îţi vine să reco- 
manzi scenariștilor să se ia după asemenea 
interpreţi cind iși proiectează povestirile lor 
destinate ecranului. Există, aşadar, regizori 
există actori de o asemenea dimensiune 
Există compozitori care scriu muzică pentru 


interpreţi şi roluri 


Dincolo de mască 


A colo, în Dreptate in lanţuri, Claudiu Ble- 
onț și Petre Nicolae purtau hainele de câpă- 
tat, aruncate pe ei la intimplare, strâine, hai- 
nele-însemn ale celor care aveau să aleaga 
împleticindu-se, sinuciderea și delațiunea, ca 
pe două destine potrivnice. Aici, în Pas in 
doi, aceiași actori îşi livrează personajele și 
prin intermediul costumului-mască, la care 
apelează cu intermitențe. ca într-un joc 
de-a-v-aţi ascunselea, de aminare a înțilnirii 
cu propria identitate. Mihai (Claudiu Bleonţ), 
băiatul fragil și nehotărit, este „trădat“, în in- 
treaga sa vulnerabilitate de albul costumului 
de sabreur. Bleonţ (ar folosi la ceva să ne tot 
mirâm de infimtele sale resurse?) plutește pe 
suprafața extrem de alunecoasă a de 


Pas în doi 


film și nu partituri de concert lipite unui film 
Adrian Enescu, de pildă, este un asemenea 
compozitor și el semnează muzica la Pas in 
doi. Există, așadar, toți aceștia. Ne-ar mai 
lipsi şi o dramaturgie pe masura talentului 
forței şi. inteligenței celor ce se pun în servi- 
ciul ei. Îţi vine să le spui scenariștilor că ar fi 
cazul sâ se supună unei cure de vitalizare, să 
Scania Ynnn pin anatas, SAR iga ceia 
rele cu singele existenței celei de toate zilele 
Să vadă mai mult şi mai departe, så se ṣu- 
pună acestei terapeutici a adevărului care nu 
iarta, Doar că, în această cură de revigorare 
— ca în tot ce există pe lumea asta, și aici 
apare un „dpar că” — să nu uite cå există și 
un „Warning“ (ca pe orice cutie de medica- 


Da, avem excelenți actori de film atunci 


perti- genericul și finalul. La inceput, 
in generic, cineastul pătrunde parcă printr-un 
tune (al cunoașterii?, al universului existen- 
ția!? al forării spre necunoscut sau spre lu- 
mină?) către o imagine simbol: un tinâr care 
fandează. Atitudinea sa pare a fi o ipostaza 
de studiu. Este un cadru cu multă lumină, in 
care personajul este imbrăcat în alb și 
eeaiectat ge un gerete alb. in finalul filmului, 
privirea cineastului execută o retragere din 
universul în care pătrunsese și îl descrisese, 
lăsindu-l acum sub pilpiirile unor stele vagi. 
Între aceste două coperţi simbolice întimpia- 
rea narată este renarată în secvența petrece- 
rii dansante care devine in sine un film în 
film. Aici totul este preluat din cotidian şi 


cînd sînt conduși de un regizor 


excelent (Ecaterina Nazare și Claudiu Bleont) 


mente): tratamentul se face sub suprave- 
ghere medicală. 
Toate acestea sint constatări, dar nu o 


concluzie. Concluzia este alta: așa cum în. 


materie de ecranizări, în general și nu numai 
la noi, se poate face afirmaţia care nu este 
chiar o butadă „daţi-mi un roman slab ca să 
scot un film bun“ (afirmaţie pe care o face 
doar realizatorul care este cu adevărat reali- 
zator) s-ar putea spune, de astă dată inscri- 
ind discuţia în aria noastră „daţi-mi un sce- 
nariu fără pretenţii (dealtfel putem să și dăm 
pentru că, slavă domnului, avem şi de unde!) 
o să pot demonstra o viziune cinematogra- 
ică.” 

Reprivind acum din alt unghi filmul lui Dan 
Piţa aș spune că mai curind decit un diag- 
nostic el este o demonstrație de viziune cine- 
matografică, o adevărată lecţie de modul 
cum talentul poate ridica — aparent-nesem- 
nificativul la puterea simbolului. Povestirea 
propriu-zisă suferă prin actul însuşi al vizuali- 
zării un proces de dilatare, de transtormare a 
neinsemnatului în semnificaţie, a banalului în 
destin, a universului mărunt în condiţie 
umană. Povestea nu este, așadar, mică ci 
doar un punct de pornire. Filmul o supra- 
etajează în sensuri și o închide între două co- 


“urilor ce închid în ele totul, de la curiozi- 
tate la disperare, de la nevoia de certitudine 
la cea de refugiu. Priviţi-l cu ce ochi febrili 
intreabă: ţi-e frică de singurătate?” și cu-cit 
prefăcut, zeflemitor interes vrea să ştie rostul 
unui păhărel de argint din casa prezumtivului 
socru. Eroul este mereu aici și în altă parte, 
performanța dedubilării interpretului mergind 
pină la a avea, parcă, două chipuri diferite în 
intilnirile cu cele două partenere. 

In costumul său sclipicios, mătăsos, de bo- 
xer în ceasurile libere, personajul lui Petre 
Nicolae vine şi el câtre noi purtind un väl ce 
se cere înlăturat, căci bolovânosul Ghiţă, ce! 
care tot miriie, tună și fulgeră, care — spre 
deosebire de Mihai — pare că știe totul, cum 
se face curte unei fete („pe astea trebuie să 
le răsfeți..."), cum stau lucrurile cu sportul 
(„ai dracului, ştiţi voi ce este boxul!'...), eta- 
pele unui menaj („v-aţi luat mobilă, aragaz?) 
este, în fond, stingaci și timid. Momentele 


"sale de curaj se consumă pe ascuns, sub duș 
cind, ca într-un fel de comică autopedepsire. ` 


plasat în alt plan. În planul meditaţie: asupra 
condiţiei umane, al acelei lupte eterne pentru 
a fi. Transpusă astfel în alt registru, povestea 
se dispensează de prea multe cuvinte şi ur- 
mărește, ca pe niște traiectorii aeriene, citeva 
evoluţii în univers sonor. O coregrafie a jocu- 
lui destinelor. Dintr-odată totul este ridicat la 
puterea unei metafore cinematografice, iar 
Pas in dol devine o demonstrație de ce in- 
seamnă exprimarea unei viziuni de cineast. 
Dan Piţa a preluat o provocare ca să-și dove- 
dească sieși că se poate autodepâși. Este un 
jucător, dar mai ales unul dublat de un artist 
autentic. Asta e secretul, dacă mai este un 
secret pentru cinew' 


Mircea ALEXANDRESCU 


Producție a Casei de filme Patru. Scenariul: George 
Bușecan, în colaborare cu Dan Piţa. Regia: Dan Piţa 
Decorurile: Călin Papură. Costumele: Maria Malița 
Muzica: Adrian Enescu. Montajul: Cristina Ionescu 
Sunetul: Sotir Caragaţă. Imaginea: Marian Stanciu 
Cu: Claudiu Bleontz, Petre Nicolae, Ecaterina Na 
zare, Anda Onesa, Mircea Andigescu, Valentin Po 
pescu, Aurora Leonte, Adrian lieni, Tudorel Fil 
mon, Camelia Maxim, Cornel! Revent, Lucrețiu Maier. 
Virgil Andriescu, Christian. Maurer. Filim realizat in 
studiourile Centrului de Producţie Cinematogrtică 
„Bucureşti” 


apa este lăsată să curga peste haine, inclusiv 
peste cele de sărbătoare. Cu înfățișarea sa 
dură, colțuroasă, Petre Nicolae putea fi uşor 
clasificat într-o căsuţă din tabelul speciilor 
cinematografice. Şansa de a lucra cu Dan 
Pita, mai înainte cu loan Cărmăzan în Lişca, 
i-a înlesnit, încă de la început de carieră, cul- 
tivarea unui filon fantezist al jocului. 

Din Lișca o știm și pe Ecaterina Nazarie, 
actriță oarecum stranie, aducind cu ea faga- 
duința unui cer ce stă să se insenineze, exce- 
lentă interpretă a demnităţii şi a forței ce pot 
sălășlui într-o ființă atit de gingașă. Credibila 
in renunţări, în oroarea de compromis ca şi 
în speranţele luate de la capât, Maria ei are 
energie, suflet și înțelepciune pentru toţi,cei- 
lalţi. 

O prezență — Anda. Onesa, fata cu mister 
drămuit, cu o putere de aşteptare măsurată și 
ea, o eroină-cutie de rezonanţă pentru neli- 
niştea altora. 


Magda MIHĂILESCU 


E. TV! Fiica lui Scott și a 
Zeldei Fitzgerald a acceptat invitația. Ea 
va trece Atlanticul și se va prezenta la 
marea discuţie despre „Romanul de 
dragoste”. Vedetele emisiunii vor fi; 
fără îndoială, părinţii ei. La Gallimard a 
apărut volumul Scrisori către Zelda. De 
curind a reapărut — a cita ediție? — 
Tendre est la nuit. ...Un cuplu distins 
pe o plajă, iarna, fireşte, pentru că pe 
vremea aceea se venea în sud în ano- 
timpul rece. Vara pirlea soarele și fe- 
meile se ascundeau sub pălării cu voa 
luri, sub umbreluţe. Pielea bronzată su- 
gera viața, vitalitatea. Cum o să te in- 
drăgostești de o femeie sănătoasă tun? 
Prin urmare, cuplul. Distins. El e psihia- 
tru, iar ea fusese pacienta lui. Apare şi 
o tinără. Vine „din cinema“ și e atrasă 
de el, de doctor. Cuplul e in același 
timp unit și sfișiat. DI. Pivot, mentorul 
colocviului, lansează întrebarea: v-aţi 
întrebat de ce au suferit atit de mult pă- 
rinţii dumneavoastră: se sfirtecau și se 
iubeau, se iubeau și se sfirtecau?... 

— Oui, oui! 

Fiica are părul alb, tăiat scurt. Are 
ochelari cu lentile brune, are o dantură 
care sclipește sănătos cind ride și ride 
des și cu dulceaţă, mai ales cînd vor- 
beşte de copilărie: vă rog să nu vă su- 
păraţi, dar la început am detestat fran- 
ceza. Inchipuiți-vă, toţi prietenii mei se 
jucau, iar eu, după amiaza, trebuia 
să-mi iau caietul şi s-o pornesc le lecţi- 
ile de franceză. Așa voiau ei. Pe atunci 
Franţa era, cum să vă spun? sinonimul 
romantismului. Ei s-au instalat la Paris 
pentru că, la ora aceea ăsta li se părea 
că era cel mai nesăbuit gest... Se cu- 
noscuseră în 1918. A fost un coup de 
foudre, dar au rupt logodna din cauză 
de bani. l-adevărat, mama i-a pus con- 
diția: întii devii celebru şi pe urmă ne 
căsătorim! Voia să-l ambiţioneze... L-a 
ambiţionat. Cind au apărut primele suc- 
cese, el a început să bea. El bea, ea era 
nevrozată. Era prea multă lume în casă 
la noi. Mai tirziu ea îi scria scrisori pa- 
sionale din Elveţia. De la sanatoriu. Sa- 
natoriul de boli nervoase. Așa a fost in- 
tre ei întotdeauna: cind se vedeau se 
sfirtecau, cînd se separau începea dra- 
gostea. De ce? 

Rochia roșie, mărgele roșii, ciorapi 
roşii. O- adevărată americană această 
sexagenară vitaminizată, simpatică, bi- 
nevoitoare, care, fără îndoială, în fie- 
care dimineaţă face jogging, dar acum 
trebuie să explice nevroza unei mari iu- 
biri... Françoise Sagan e chemată în 
ajutor. „Ador romanul ăsta!'... Vocea 
Frangoisei Sagan e hiriită, stinsă, nesi- 
gură. Maxilarul — unde sint dinţii? a, 
da! iată-i — strivește silabele, le morfo- 
lește. Celebra romancieră — de curînd 
a primit un nou premiu literar, la Mo- 
naco — pare că a venit nepregătită, ba, 
nu! s-a pregătit, altfel de ce și-ar fi pus 
bluza de lame care lucește puţin prea 
tare... „Ador romanul ăsta“, repetă invi- 
tata, dar vorbele ies zdrenţuite dintre 
buzele prea vopsite. Mi se stringe inima 
privind la ele cum se umflă, cum se de- 
zumflă, cum pufâie. Poate nu se simte 
bine... Scrisorile către Zelda?... A, da... 
Ador... Aăă, desigur, acum nu-i vorba 
de roman. Dar în scrisori sint aceiași 
eroi... ăăă... da, ...și cuplul... Scott și 
Zelda... ăăă..., da... eroii âștia au o fas- 
cinaţie repulsivă... „Ador romanul“, re- 
petă nesigurul, răgușşitul glas. DI. Pivot 
„strînge“ discuţia: „Dar de ce atita sufe- 


rință la doi oameni care (acum se pro- 
nunță și fraza aceea) care aveau totul 
ca să fie fericiți? 

Doamna Fitzgerald are un aer tonic, 
cooperativ. ușor derutat. Cu o pronun- 
ție care arată că supărările elevei „care 
mergea la franceză“ erau sincere, ea 
zice că are trei copii și mulţi nepoți. ea 
nu se ocupă nici de literatură și nici de 
vreo altă artă, dar una din fetele proprii 
a învățat să picteze... Aşa că, vedeţi, sã- 
mînța nu s-a pierdut cu totul... A, da, 
suferința! Părerea ei este că pe vremea 
Scrisorilor către Zelda medicina nu era 
destul de dezvoltată. Nu știa să trateze 
nici nevroza, nici alcoolismul. Dealtfel, 
tatăl, Scott, bea dinaintea căsătoriei. 
Aşa era moda printre toţi tipii care vi- 
sau la Franţa. Voiau să facă ce făceau 
francezii. Ştiţi, șampania.. 

Nu, Françoise Sagan nu a adormit 
Mișcă. Işi suflecă mineca de lameu. Işi 
răvâșește bretonul. Așa-i mai bine. Ea 
crede că „în mecanismul dragostei din- 
tre Zelda și Scott a fost un hic. Ceva 


mic. - Indefinisabil”. 
— Ce? — Ceva mic, mic de tot. Dl. 
Pivot insistă: — Dar ce anume? F.S.: — 


Cum o să-l definim dacă este indefini- 
sabil? 

DI. Pivot renunță. Cartea despre care 
se vorbește acum se numește Newom 
Tubi pină la prezidențiale. Ea e ziaristă 
de stinga, el e om politic de dreapta. O 
lovitură de trăznet. Femeia se lasă in- 
fluenţată de ideile lui, dar şi el riscă, şi 
el devine din ce în ce mai vulnerabil, şi 
el o ascultă și fără să-și dea seama se 
lasă influențat de ideile ei... 

Françoise S. nu mai intervine. 
Doamna Fitzgerald ride larg, prietenos, 
în cadre intermediare. DI. Pivot îi mul- 
țumește D-nei Fitzgerald că a avut bu- 
năvoința să se urce în avion și să des- 
chidă această discuţie despre „romanul 
de dragoste“, căci-el, romanul de dra- 
goste — nu-i așa? — a ocupat întotde- 
auna prim-planul literaturii... Ce păcat 
că cinemaul... Scrisorile către Zelda 
conţin un minunat film de dragoste, dar 
dragostea în film se știe 


N. se prea ştie. 


Adevărul e că nu se prea știe. De ci- 
iva ani nu se vede unde e „dragostea 
în film” 

Totuși: într-o sală, la Palat, „se dă“: 
Je vous salue, Marie! de Jean Luc Go- 
dard. 

Marea, soarele, mere. Apa tremura, 
corbii dau tircoale. Croncânituri. Izbi- 
turi de val. Valuri. Alte valuri. Valurile 
instrumentelor de coarde. Insert: En ce 
temps là... 

„„„In acest timp, la bar: un tinăr, o ti- 
nără. Glasurile se aud din off. Nedeslu- 
şit. Orga începe să cinte. Tinerii vor- 
besc. Şi mai nedeslușit. Orga acoperă 
totul. Insert: En ce temps là.. 

„„„In acest timp într-o sală de gimnas- 
tiă, ora de antrenament. Fetele au pi- 
cioare lungi. Zgomotul pașilor pe scin- 
dură. Mingea. Coşul. Fluierul antrenoa- 
rei. Exclamaţii. Risete. Larmă. Coșul. 
Insert: En ce temps là... 

„In acest timp: un cap de punk, o 
voce din off: „Sintem toți extratereștri“; 
apus de soare; talaz muzical; fata își 
leagă şiretul de la baschețţi; vuietul unui 
avion. Avionul coboară. Parcă ar vrea 
să facă o vestire. O buna vestire? In- 
sert € 


Brigada anti-drog într-o comunitate de băutori de lapte: 


Witness de Peter Weir, cu Harrison Ford şi Kelly Mc 


Gillis 


í Cannes '85 
s - A 


Un bărbat, 
o femeie 


ŞI 


satul planetar 


In acest timp, strada. Mașinile Va- 
carmul... „O să aibă un copil” zice şole- 
rul. „Fii dur!“ îndeamnă o fetiță. Un au- 
tomobil calcă un om. Claxoane. Păsă- 
rele. Muzică. Vocea din off: „nu există 
miracole“. Un cap de ciine. 

„In acest timp... exerciţii la sală. 
Mingea, coșul. Picioare lungi de fete. 
Fata „trage la coş“: un creion scirţiid pe 
o foaie. Marea. Cerul, șoferul citește în 
maşină. Mașina e un taxi. Taxis Honda. 
Şoferul poartă ochelari mici de soare. 
— „Ce faci acolo, Joseph?“ 

„In acest timp... fata care trăgea la 
coș e la doctor. Se dezbracă. Doctorul 
o examinează. Fata îl întreabă pe doc- 
tor: sufletul are corp? Doctorul răs- 
punde; trupul are un corp. Fata zice: 
Doctore, o să am un copil. Dar n-am 
cunoscut nici un bărbat. Mă crezi, doc- 
tore? Doctorul o privește. Privire in 
tensa. „Da!, Da!“ 

In acest timp... O voce din oft 
poartă ochelari de orb, imbecilui ăsta 
Un cuplu la masă. Femeia mușcă 
dintr-un măr. O pendulă. Tic-tac-ul, ca 
un metronom extraterestru. Fata care a 
tras la coș vine la Joseph cu o carte. 
Cartea Mariei. Maria citește. Citește 

„Saint Francois" de Julien Green. Maria 
zice: „Vreau ca sufletul să aibă corp" 
Joseph zice: „Vorbim despre vorbe 
Joseph vrea să facă dragoste. Maria, 
nu. Apare cuplul care şedea la masă. 
Femeia care a mușcat, din măr se reco- 
mandă: „Pe mine mă cheamă Eva' 
Corpul Mariei văzut de la tălpi. Vai: 
cu ochii lui Joseph. Picioare intermina- 
bile. De baschetbalistă. Joseph vrea să 
facă dragoste. Maria nu vrea să facă 
dragoste. Joseph se resemneză. Zice 
„O să rămînem impreună și n-o să te 
ating niciodată“ 


„„In acest timp....un strigăt de copil 
Un staul pe marginea unui drum de 
țară. Vaca, Asinul. Un copilaș cu dege- 
tul în gură, îmbrăcat in costum al- 
bastru. Vocea din off zice că nu mai e 
din off, că e „vocea din fundul conștiin- 
tei“. Vocea: „iți mulțumesc, Maria“. Mu- 
zica. Instrumente de corzi. Corul. Doc- 
torul mamoș iese din staul, se apropie 
de maşină. Cineva îi dăduse bună ziua. 
li spuse pe nume: „Gabriel!' Doctorul 
Gabriel stringe trusa. Maria cu copilul 
în braţe, îl conduce. Dr. Gabriel se urcă 
în mașină. Ridică mina. O flutură. Zice: 
„Je vous salue, Marie”. Se-așează la vo- 


an. Ambreiază 


l. acest timp, marea competiție aș- 
teaptă momentul unei Bunevestiri nea- 
legorice. Zadarnic. N-apar decit 
avioane publicitare. In filmul japonez 
Adio corabie de Terayama el este ne- 
putincios, iar ea poartă centură de cas- 
titate. Filmul începe în Evul mediu şi se 
sfirșește azi, (poate miine?) la umbra 
zgirie norilor. Accesul la toate epocile 
se face prin „Gaura morților“ așezată la 
o margine de sat. Pe-acolo se trimit so- 
lii la răposaţi. Li se pot transmite 
Știri, dar nu li se pot duce primeneli. Ea 
şi el participă la serbări păgine, la lupte 
de cocoși, la dansul purtătorilor de 
torţe. Ei pot face vizite celor prezenți și 
celor duși, pot ajunge nestingheriți în 
orice cotlon din istorie, din preistorie, 
dar nu pot ajunge unul la celălalt. 
In Birdy de Parker tinărul, frumosul 
erou se întoarce dezgustat de la întil- 


Altitudinea maximă a ediţiei 38: 


Roza purpurie din ( 


Ei 


de Woody 


Allen, cu Mia Farrow 


Seducătorul absolut 
seducătorul . revolut 


3 Ni (Tyrone. Bover) 


nire. Fetii nu i-a plăcut să vorbească, sa 
viseze. Amintindu-și scena, băiatul 
varsă. N-o să se mai ducă niciodată „cu 
fetele“. O să stea în camera lui, cu ca- 
narul pe piept, pe mină, pe frunte. Zis 
și făcut. 

Călărețul palid (Clint Eastwood) sal- 
vează fata îndrăgostită de el, zădărni- 
cind violul (băiatul boss-ului și banda 
lui), o azvirle pe șa, o aduce la casa ei 
Apoi îi întoarce spatele. Așa făcuse și 
cu mama. Fata strigă dezhădăjduită: „| 
love you! | love you!" Călărețul palid 
zdrăngăne pintenul, dar nu întoarce 
obrazul. E vorba „de un western metafi- 
zic". 

Sărutul femeii păianjen de Hector Ba- 
benco este și el (sărutul) tot meta-fizic. 
Femeia păianjen, o creatură de vis, nu 
există decit în imaginaţia deținutului. În 
filmul din film. 

Losey expulsează bărbaţii (Steaming 
e filmul autarhiei feminine: femei de 
toate categoriile sociale, femei de toate 
virstele, predomină virsta coaptă — fe- 
mei de toate temperamentele, predo- 
mină stilul vulcanic). În schimb, Mishi- 
ma disprețuiește femeile — pe toate, în 
afară de propria mamă, natural. Ca și 
generalul Caffarelli (Michel Piccoli) din 
Adio, Bonaparte de Shahine. El, gene- 
ralul, are o mare tandreţe pentru doi ti- 
neri egipteni, unul e un șeic galvanizat 
de fanatismul religios, celălalt e poet. O 
prietenie specială simbolizează o legă- 
tură specială. Ideea de Napoleon există 
numai în titlu, numai în citeva secvențe 
de început, cind Bonaparte debarcă la 
poalele piramidelor înconjurat de mate- 
maticieni, fizicieni, astronomi, natura- 
lişti, chimiști, arhitecți, sculptori, litera- 
tori, tipografi, ingineri, desenatori, plus 
un poet, un pictor de flori, un pianist 
Dar asta ține citeva minute. Următoa- 
rele două ore aparţin dragostei fără fe- 
meie. 


Puștiul de la Coca Cola de Makavejev 
este atit de înnebunit să plaseze pe 
piața australiană o bâutură cu o cifră 
de afaceri de 7 miliarde dolari că numai 
în secvențele finale găsește răgazul 
să-și privească superba secretară. Pină 
atunci nu avusese nici timpul, nici per- 
nele necesare (fulgii! amorul în fulgi, 
pene și puf, pastișă după Țiganii feri- 
ciți). 

Din acest punct de vedere, lucrurile 
nu stau mult mai bine nici în Witness. 
Intrebarea este: unde-i dragostea, dacă 
nici la primele trei vedete masculine ale 
lumii, Harrison Ford, Clint Eastwood, 
Eric Roberts — nu-i? 

Unde-i love-story-ul? 


ka în Latino, filmul lui Waskel Wex- 
ler, unul din cei mai proeminenți şefi-o- 
peratori ai continentului (America Ame- 
rica, American Graffitti, Zbor deasupra 


De 
cîţiva 
ani, 

nici 

un producător 
nu 

mai 

are 
curajul 
să facă 
love- 
story-uri 
„pure“ 


unui culb de cuci). Bărbatul este un 
chicano, o beretă verde. Instruiește les 
„contras”. Chicano, adică un nord-ame- 
rican cu ascendență mexicană. Beretă 
verde pentru că așa se numesc foștii 
combatanți în Vietnam. Contras-ii sint 
contrarevoluţionarii. O armată de mer- 
cenari în solda CIA-ului. Ce arată fil- 
mul? Filmul începe prin a arăta un băr- 
bat frumos într-un oraş frumos. El, be- 
reta verde, la Los Angeles. Omul se 
simte bine în pielea lui, cum se spune 
Primește misiunea ca pe ceva firesc. Se 
va duce într-o țară din America centrala 
ca instructor militar. Prietenii l-au pore- 
clit John Wayne. Conștiinţa lui e clara 
şi serenă. Pină la un punct. Pină la 
punctul cind în viața lui apare femeia. 
Frumoasă, inteligentă. Faptul că există 
și un băiețel — un atu, în plus. John 
Wayne se îndrăgostește. El îi spune 
ești cel mai frumos lucru care mi s-a 
întîmplat în viață. lată love-story-ul! Alt 
bărbat, altă femeie. Lipsește plaja 


Întrebarea rămîne 
aceeiaşi: 


ce subminează, azi, 
filmul de dragoste? 


Apar, în schimb, alte elemente. in pri- 
mul rind, apare „altă privire”. El nu mai 
e „doar“ un- consilier. Ei nu mai sint 
doar indigenii, personaje abstracte, si- 
luete fără nume. Ei sint rudele ei. Tatăl 
ei e omorit de prietenii lui, de contras-i. 
Nu-i singurul mort. În grupul cernit al 
femeilor mama strigă alături de cele- 
lalte: „Sintem mame și soții de martir!“ 
Fiecare ține la piept un portret. Dar în 
portretul ăsta e chiar tatăl ei. Lo- 
ve-story, desigur, dar acest love-story 
schimbă culorile. întregii vieți. Bătrîna 
care sare la el, urlă: „ce cauţi la noi?“ 
începe să semene cu propria lui bunică. 
Băiatul luat prizonier, pe care el l-a sal- 
vat de la moarte și l-a făcut ordonanța 
lui parcă ar fi fratele mai mic de la Los 
Angeles. Mina începe să ezite, conști- 
inţa se tulbură, John Wayne parcă nu 
se mai simte bine în frumoasa lui piele. 
Apare slăbiciunea, apare îndoiala. 
Într-un tîrziu, cind love story-ul se va 
transforma pe de-a-ntregul în „poli- 
tic“-story, va apare chiar moartea. 

Exemplele de poveşti de dragoste 
transformate „de viață” în „altceva“ s-ar 
putea înmulți. Întrebarea rămîne ace- 
eași: ce subminează azi filmul de dra- 
goste? Ce face ca vechile filme de dra- 
goste (de la apariția Love-story-ului lui 
Segal au trecut doar 16 ani) să nu mai 
inspire încredere? 

— Conștiința dependenţei! 


D. iubiții tuturor timpurilor au de- 
pins de ceva, de cineva. Au depins de 
soartă, de boli incurabile, de tabu-uri 
sociale, de prejudecăți. Bineînţeles! Dar 
răul“ apărea întotdeauna sub semnul 
marei neșanse. Cind două familii se 
dușmănesc atit de stupid era o mare 
neșansă ca și el şi ea să aparţină toc- 
mai acestor Capuleţi și Montague. Cind 
media vieţii a crescut așa cum a cres- 
cut trebuia un mare ghinion pentru ca 
radioasa Ali McGraw să descopere că 
are leucemie, pentru ca tinâra mamă 
din Tendres passions să sfirșească la o 
clinică oncologică. „Excepţia nefericită“ 
n-a dispărut, dar s-a uzat moralmente 
în fața unei revelații mult mai grave de- 
cit „neșansa“. Oamenii nu-și mai apar- 
țin: trăim, într-adevăr, pe un sat plane- 
tar; ştiinţa și tehnica, media și sateliții, 
serviciile secrete şi cele ne-secrete pul- 
verizează mistere cosmice și barajele 
vieţii particulare. Totul — nu numai răz- 
boiul — e pe cale să devină „mondial“. 
„Intimul“ e asaltat, de „public“, nu nu- 
mai prin excepție, prin „ghinion“, nu 
numai într-o dramă familială în care po- 
liticul izbucnește ca o lovitură de teatru 
(Istoria oficială). 


imposibila iubire înseamna imposibila 
sustragere. Ziarista şi omul politic din 
Ne vom lubi pină la prezidenţiale în- 
cearcă — amindoi deznădăjduiţi, amîn- 
doi buni cunoscători ai aparatului și 
aparatelor, încearcă să salveze o dra- 
goste care nu lezează pe nimeni. Ei iau 
această dragoste și o aşează sub linia 
orizontului, o camuflează, o consumă 
tainic. Imposibil! Nimeni nu știe de 
această dragoste, dar toți o văd. E 
scrisă pe fața lor. Pe faţa lui. Ori,in me- 
canismul puterii tumultul unei pasiuni 
n-are ce căuta. Electoratul n-are nevoie 
de răvășşiri, ci de stabilitate. El nu ac- 
ceptă o imagine bulversantă, fie ea și 
transtigurată. El vrea ca „omul politic“ 
să reprezinte întru totul „o imagine li- 
niştitoare“ 


Polițistul din Witness se amorezează 
de mama copilului și se refugiază la ai 
ei, la Amiși. Cum iubirea se revarsă 
asupra a tot ce aparţine celuilalt, oame- 
nii acestei comunităţi încep să-l far- 
mece. Începe să-i înțeleagă. Curiozită- 
tile lor nu mai sint extravaganțe. Ei, 
Amișii, poartă barbă, dar își rad mustă- 
tile. Ei, Amișii detestă nasturii. De ce? 
Pentru că în secolul al XVIl-lea, în 
epoca marelui lor exod, soldaţii opri- 
matori erau mustăcioși și aveau uni- 
forma acoperită cu nasturi lucitori. Na- 
ratorul are aerul că vrea să spună o po- 
veste de dragoste între o văduvă imacu- 
lată și congelată de „morală“, dar iată 
cum începe să se dezghețe, iată cum își 
azvirle ea alba bonetă, iată cum învaţă 
— sus în pod — să danseze disco... O 
femeie și un polițai venit din lumea tu- 
turor atrocităților, cu degetul încîrligat 
pe trăgaci, dar iată-l și pe el predin- 
du-și arma, iată-l punind cartuşele în 
borcanul cu făină, iată-l mulgind vaca 
și bătind căpriorii la silozul de grîu. Na- 
ratorul, cum ziceam, are aerul că vrea 
să spună această poveste de dragoste, 
dar ceva îi pune mereu piedică. Ce este 
acest ceva care descentrează lirismul 
„pur“, îl asaltează cu date sociologice şi 
etnografice, îl deturneză și finalmente e 
gata să-l striveascâ? conștiința existen- 
tei în această lume. Acum. 


Polițistul va părăsi comunitatea, pen- 
tru că sintem nu în secolul al XVIil-lea, 
ci la sfirșitul secolului XX, intr-un mo- 
ment în care această poveste de iubire 
nu mai poate fi decit un pretext pentru 
o infruntare mai largă: polițiștii curați 
impotriva poliţiştilor corupți, lumea 
confortului lipsit de scrupule față-n față 
cu o lume care face din incontort o pa- 
văză. În mijlocul unei violențe generali- 
zate, răminerea lui la Amiși ar echivala 
cu sinuciderea. Ori polițistul e indră- 
gostit, dar nu e nici sinucigaș și nici un 
om care a pierdut simţul realității. Exit 
lubirea. Exit filmul-de-dragoste. 
Trăiască policierul. 


Un scriitor contemporan spunea, de- 
sigur nu fără un anume umor, că greu- 
tatea eu-lui a depins intotdeauna de 
cantitatea populaţiei planetare: pe vre- 
mea lui Democrit, omul reprezenta a 
400 milionime din umanitate. Pe vremea 
lui Brahms, greutatea s-a micșorat. 
Doar o miliardime! Azi, molecula 
umană a devenit atit de infimă incit a 
atins o limită fatală. Cu alte cuvinte, in- 


Stele în ascensiune: Gudrun Lander 
Schneid 
Szabo) 


supranumită „noua Romy 
(în Colonelul Red! de Istvan 


dar „f: 
dian Noapt 
Furey, cu Carole 


Un musical naiv, 
şi paiete“; filmul ca 
de Lewis 


dividul cintărește atit de puţin incit este 
cu neputinţă să nu fie măturat (și inte- 


grat) de rele Sufiu. 


Altfel spus, imposibila iubire nu mai 
ține de ne-șansă, de alcoolismul lui 
Scott, de nevroza Zeldei, ci de simpla 
apartenenţă la condiția umană. Asta în- 
seamnă că filmul-de-dragoste n-a dis- 
părut. Și-a schimbat numai perimetrul. 
Nu se mai spune „un bărbat și o fe- 
mele“. Se spune: un bărbat, o femeie și 
satul, mai mult sau mai puțin, planetar. 


Ecaterina OPROIU 


be, 


ă ştrasuri 


magic 


Laure 


Go iubitor de science fiction nu ştie ce 
sint așa-numitele „space operas“, acele ci- 
cluri de aventuri stranii care se petrec în spa- 
tiul cosmic? Mai puţin se știe, probabil, că 
termenul este creditabi! unui gen de emisiuni 
radio foarte gustate în America anilor '30 şi 
ironic numite „soap operas“ — opere sau 
epopei de săpun. 


De la „soap operas“ la „space operas' 


Este vorba, firește, de serialele care își pro 
puneau să înfățişeze, sub forma unor povești 
interminabile, micile sau marile întimplări ṣi 
drame din viața unei familii sau a unei colec- 
tivităţi oarecare (un spital, o bancă, un oras 
un cartier), denumirea, atit de ciudată în apa- 
rență, provenind de la faptul că emisiunile în 
cauză — destinate cu precădere milioanelor 
de gospodine americane — erau finanţate de 
diverse companii care fabricau produse de uz 
casnic — mai ales săpun ori detergenți: 
odată cu apariţia televiziunii, micul ecran s-a 
grăbit să preia aceste saga familiale, denumi- 
rea de „soap opera” extinzindu-se și asupra 
pieselor de teatru sau filmelor cu conţinut si- 
milar, echivalent modern al melodramelor de 
odinioară, „pour faire pleurer Margot“. Con- 
comitent, printr-o falsă analogie, westernurile 
de duzină au fost botezate „horse operas“ 
(epopei cu cai), după cum poveștile SF, în 
speță călătoriile interplanetare, în care recu- 
zita futuristă (raze ale morţii, nave intergalac- 
tice ș.a.) se imbină, într-un delir baroc, cu 
decorul pseudoarhaic (jungla primitivă, rep- 
tile gigantice, costumaţie și panoplii din 
epoci revolute), au fost denumite „space ope- 
ras“ (opere spaţiale sau epopei cosmice). 


Lungul drum al filmului spre aștri 


Prin aceeași operaţie de transfer, acest din 
urmă termen a pătruns şi pe teritoriul celei 
de-a șaptea arte, cele mai cunoscute „space 
operas“ ale cinematografiei americane din 
perioada antebelică numindu-se Flash Gor- 
don și Buck Rogers, precursoarele superpro- 
ducţiilor de astăzi gen Războiul stelelor. De- 
sigur, primele filme care îşi propuneau să 
deschidă o tereastră spre lumea aștrilor s-au 
născut în Franţa, practic odată cu începutul 
cinematografiei, părintele lor incontestabil fi- 
ind Georges Méliès (și astăzi uimește desin- 
voltura cu care genialul și nefericitul cineast 
a realizat, încă în 1902, Călătoria în Lună), 
dar Hollywood-ul, chiar dacă a venit mai tir- 
ziu pe piaţa SF, are meritul de a fi adus ge- 
nului acel profesionalism de natură a-i valori- 
fica în mai mare măsură capacitatea de a 
atrage publicul. 

In afara celor două seriale pomenite, pe 
lungul drum al filmelor spre aștri, o alta din 
producţiile cinematografiei americane, datind 
din 1950, se detașează ca un reper demn de 
luat în seamă: Rocketship XM (Nava rachetă 
XM), al cărei succes a deschis porțile unei 
veritabile competiţii între diferitele studiouri 
pentru exploatarea „filonului” cosmic, com- 
petiție și mai mult întețită odată cu lansarea 
primului Sputnik. Filme comerciale (enume- 
rarea citorva titluri, cum ar fi Călăreţii spre 
stele, Fecioarele de foc din spațiul cosmic. 
Teroarea de dincolo de spațiu, Robinson 
Crusoe pe Marte este edificatoare) se inveci- 
nează cu remarcabile izbinzi artistice, ca, de 
pildă, Planeta interzisă (1956), o versiune 
science fiction a Furtunii shakespeariene, și, 
mai ales, 2001, Odiseea spațială (1968), ca- 
podopera lui Stanley Kubrick, poate pelicula 


Pacea stelelor, 
nu războiul stelelor 


Incotro marea industrie a filmelor 


plasate în 


oceanul galactic? 


„Prima“ urmare a „Războiului stelelor“ (1977): Imperiul contraatacă 
(1980) un semieșec în ciuda creşterii arsenalului tehnic 


cea mai reușită din întreaga istorie a filmului 
SF. 


ind militarizarea Cosmosului coboară 
de pe ecran in lumea reală 


In comparaţie cu acestea. Războiul stele- 
lor, Star Wars (1977) și cele două „sequels“ 
care i-au, succedat, Imperiul contraatacă 

1980) şi Întoarcerea lui Jedi (1983) repre- 
zintă o categorică dare inapoi, chiar dacă, 
prin mijloacele tehnice. puse în joc, întrec 
»ice s-a realizat vreodată în materie de 
efecte speciale. Odiseea spațială avea o di- 
mensiune filosofică, propunea o meditaţie 
gravă asupra condiţiei umane, asupra relaţiei 
dintre om şi creaţiile minţii sale, care, la un 

__moment dat, îi pot scăpa de sub control, în 
timp ce trilogia Războlul stelelor este o 
„space opera“ în stare pură, cu toate ponci- 
furile, clișeele și locurile sale comune, insăi- 
late pe fundalul vag epic al înfruntării dintre 
un imperiu galactic corupt, țintind la hege- 
monia cosmică, și coaliția unor forțe rebele, 
care se impotrivesc acestor planuri de domi- 
nație. Universul închipuit de George Lucas, 
creatorul trilogiei, este un univers militarizat 
la maximum, combatanții dispunind de mij- 
loace terifiante de distrugere, capabile să 
pulverizeze, într-o clipită, planete întregi. De 
aittei, nu întimplător presa de peste ocean a 
dat numele de „războiul stelelor“ proiectului 
actualei administrații americane ‘de militari- 
zare a spațiului cosmic, proiect care prevede 


Remake datorat lui De Laurentiis după un precursor antebelic al „space 


operas": Flash Gordon cu Ornella Muti şi Sam Jones (rolu 


titular) 


amplasarea în Cosmos a unor gigantice plat- 
forme, de la înălţimea cărora să fie suprave- 
gheată intreaga planeta şi care să poată neu- 
traliza mijloacele de luptă ale adversarului cu 
ajutorul unor dispozitive laser de uriașă pu- 
tere sau a unor instalaţii emițătoare de part: 
cule electromagnetice. Cu alte cuvinte, ceea 
ce pină deunăzi părea a ţine de domeniul SF 
ar deveni o înspăimintătoare realitate. Mai 
„atrăgător“ decit denumirea oficială („iniţia- 
tiva de apărare strategică”), indicativul im- 
prumutat din ciclul de filme ale lui Lucas ar 
urmări, astfel, să aprindă imaginaţia și, even- 
tual, să capteze mai lesne adeziunile la un 
proiect extrem de controversat (inclusiv în 
America) prin primejdiile de a aduce cursa 
inarmărilor tot mai aproape de pragul critic, 
dincolo de care planeta noastră (nu o planetă 
imaginară!) ar putea fi, în orice moment, 
aruncată in aer 


Cursa contra cronometru a peliculelo: 
„stelare“ 


Lucas, desigur, nu putea bânui ce implica- 
ţii va avea titlul trilogiei sale. Cert e însă ca 
văzind o posibilă sursă suplimentară de profi- 
turi în neașteptata frenezie „stelară“ — care, 
dintr-o plăsmuire a imaginaţiei tinde să se 
transforme într-un tragic fapt real —, produ- 
cătorii şi casele de filme transoceanice au in- 
ceput o adevărată cursă contra cronometru 
în ce privește ecranizarea unor „space ope- 
ras”. Stabilit, cum se știe, de mai mult timp în 


at de succes, De Lauren- 
tiis recidivează cu Dune. În rolul 
principal Silvana Mangano 


VR 


America, producătorul italian Dino De Lau- 
rentiis s-a grăbit să dea la iveală un remake 
după Flash Gordon, bineințeleş o versiune 
supersofisticată, beneficiind de cele mai noi 
cuceriri ale tehnicii. Nemulțumit cu atit, s-a 
lansat în transpunerea pentru ecran a ciclului 
Dune, aparținind unuia din cei mai cunoscuţi 
autori de „space operas“, Frank Herbert. Su- 
biectul? Un extrem de complicat „război al 
stelelor“, în care se înfruntă cu inverşunare 
două entități planetare opuse: o lume a bogå- 
tiei şi a opulenţei și o lume a sărăciei, lipsuri- 
lor şi dezolării ecologice — în care exegeții 
văd 0 posibilă personificare a Nordului bogat 
şi Sudului sărac de pe planeta noastră. Con- 
ceput ca o producţie de dimensiuni colosale, 
Dune dispune deo echipa de excelenți inter- 
preţi, între care vestgermanul Jurgen Proc- 
hnow, la ora actuală actorul de film cel mai 
bine cotat din R.F.G., suedezul Max Von 
Sydow, italianca Silvana Mangano (soţia lui 
Dino De Laurentiis) și... cintăreţul rock Sting, 
regia fiind semnată de britanicul David 
Lynch; cit privește efectele speciale, „perso- 
najul nr 1" al filmului, producătorul şi-a asi- 
gurat concursul celor mai buni specialiști ai 
genului, inclusiv cei care au colaborat la Răz- 
boiul stelelor. Bizuindu-se pe toate aceste 
atuuri, De Laurentiis scontează pe un succes 
— și încasări la box office — pe măsură, fâră 
a ține seamă că tapajul făcut în jurul filmului 
ar putea contribui, direct sau indirect, la a 
face mai acceptabil în ochii publicului celà- 
lait „război al stelelor”, nu închipuit, ci real, 
care privește nemijlocit pe toţi locuitorii „pla- 
netei albastre”. 

Tot cu planete incleștate într-un permanent 
război avem de-aface și in Vinătorul spațial 
(Space Hunter), in care'eroul, Peter Strauss 
(vi-l amintiţi? — fratele cel instărit din Om 
bogat, om sărac), are de infruntat monștri 
galactici de tot soiul (oameni-ulii, femei-bar- 
racuda,  pitici-kamikaze), pină reușește să 
scape un grup de frumoase pămintene din 
ghearele unui feroce android Dacă omul-ro- 
bot este distrus, în schimb nu același lucru 
se întimplă și cu planeta pe care o stăpi- 
neşte, ceea ce, oricum, oferă un element de 
speranță spectatorului terorizat de per- 
spectiva războiului stelar pregătit propriei 
sale planete... 

Abia şi-a revenit insă din spaima față de 
ceea ce îl poate aștepta şi același spectator 
are de făcut față unui nou șoc, care, de data 
aceasta, poartă numele Terminator: din viitor 
(un viitor halucinant, al războiului tuturor 
contra tuturor) este trimis câtre prezent un 
ciborg. o „fiinţă“ cibernetică din carne şi... 
oțel, avind ca misiune să impiedice cu orice 
preţ naşterea unui copil destinat a deveni ca- 
pul unei rebeliuni impotriva lumii stăpinită de 
oamenii cibernetici. Invulnerabil la orice 
armă, monstrul cu chip de om (Arnold 
Schwarzenegger, fost campion mondial ia 
culturism, cunoscut şi publicului nostru din 
Cactus Jack) este cit pe-aci să îşi îndepii- 
nească însărcinarea, dacă în ultimul moment 
nu ar fi atras sub o presă hidraulică, care îl 
transformă într-o bucată compactă de tablă.. 


„love story de gradul trei" 


In acest univers fictiv al violenţei și distru- 
gerii, menit parcă să facă mai acceptabile 
violența și distrugerea în viața noastră cea de 
toate zilele, cu atit mai distonantă și mai bi- 


. nevenită apare o peliculă ca Starman, Omul 


descins din stele. Nu este cel mai bun film al 
anului, dar este un film dătător de speranţă. 
Scenariul pornește de la un fapt real: în 1977 
a fost lansată în spaţiu nava „Voyager 2", 
avind la bord un disc pe care sint imprimate, 
intre altele, un salut in 54 de limbi și un me- 
saj al secretarului general al O.N.U. câtre 
eventualele ființe din Cosmos, invitate să ia 
contact cu planeta noastră. Şi iată — din rea- 
litate intrăm acum în ficțiune — că mesajul 
este recepționat de un extraterestru, Star- 
man, care se hotărăște să dea un răspuns 
pozitiv. El aterizează undeva in Wisconsin, 
sub forma unei... bule luminoase, care ia in- 
fățişarea unei ființe umane, pornind de la o 
buclă de păr peste care dă intimplâtor. Omul 
căruia îi aparținea bucla este reconstituit ai- 
doma. Numai că acest om, fostul soț al unei 
tinere femei care trăiește intr-o cabană izo- 
lată, a decedat. După surpriza iniţială a rein- 
tilnirii tinerei cu replica exactă, copia per- 
tectă a soțului iubit, intre cei doi se naşte o 
*moţionantă idilă, un, fel de „love story de 
jradul trei.” Se naște și biruie toate piedicile, 
nclusiv intenţiile unor birocraţi, care vor să 
pună mina pe omul coborit din stele (o coin- 
cidenţă de semnalat: interpretul acestuia, Jeff 
Bridges care, de altfel, a candidat la primul 
Oscar pentru cel mai bun rol masculin, nu 
este altul decit fiul lui Lloyd Bridges, prota- 
gonist la rindul său al filmului Nava rachetă 
XM, „cap de serie“ al filmelor spaţiale mo- 
derne) și să-l supună unei disecţii pentru a 
se vedea cum este alcătuit... 


„„Naivităţi? Dar care poveste de dragoste 
nu este naivă? Oricum, o peliculă ca Starman 
este infinit preferabilă producţiilor stelare be- 
licoase. Cerul înstelat — nu-i așa? —, fie că 
este vorba de ficțiune, fie că este vorba de 
realitate, trebuie să rămină liber de orice 
arme, neumbrit de ameninţarea nici unui 
conflict, pentru ca îndrăgostiții acestei lumi 
sau ai lumilor care mai există, poate, și de 
care nu știm încă, să se bucure și să viseze 
în tihnă, sub pilpiitoarea sa lumină cu irizări 
albastre. 


Romulus CĂPLESCU 


D. sint departe de a mā considera un 
expert in materie de festivaluri cinematogra 
fice, imi ingādui, totuși, să susţin că ținuta 
unor asemenea manifestări depinde aproape 
în exclusivitate de valoarea filmelor intrate în 
competiție. Degeaba recepții strălucitoare. 
inutile conferințe de presă pline de spirit, lip- 
sită de interes va fi şi prezența vedetelor. la 
fel de puţin reconfortante se vor dovedi am- 
bianțele. festivaliere (festivaluri a caror ac- 
țiune se petrece la munte, la mare, în deşer 
turi romantice etc.), dacă fiimele prezentat: 
nu au darul să propună ceva nou, să relevé 
conştiinţei noastre adevăruri fundamentale 
să reactualizeze ideea că filmul este, inainte 
de toate, artă. 


Marea vedet Im 


Festivalul unional sovietic de la Minsk (tes- 
tivalurile unionale sint itinerante, ele avind 
loc de fiecare dată in diferite mari orașe ale 
Uniunii Sovietice) a fost o manifestare cine- 
matografică ce s-a impus în primul rind prin 
valoarea și originalitatea multora dintre fil- 
mele prezentate. N-au lipsit, firește, ceremo- 
niile oficiale, spectacolele populare, excursi- 
ile instructive, vedetele etc. dar cel mai bine 
este că n-au lipsit filmele adevărate. 

Dintre filmele de război (Festivalul de ia 
Minsk a avut loc în anul celei de-a patru- 
zecea aniversări a victoriei impotriva hitleris- 
mului) Detașamentul (scenariul E. Grigoriev, 
regia A. Simonov) este filmul care mi s-a på- 
rut cel mai interesant — părere avută de juriu 
care i-a acordat Marele premiu (alături de fil- 
mul Lev Tolstoi de Gherasimov). Filmul po 
vestește cele întimplate unui grup de ostaș 
pierduţi de regimentul lor încă din primele 
zile ale invaziei hitleriste, pină cind, trupele 
sovietice răsturnind situația militară, reinte- 
grează detașamentul” din care a râmas un 
singur ostaş şi acela rânit grav. Film antireto 
ric, dens sub raportul observaţiei de viaţă di- 
recte, povestit și decupat eliptic . printr-o 
anumita fărimiţare studiată și subtila a dis- 
cursului narativ (el amintește de Palsa al lui 
Rossellini), Detașamentul urmărește felul in 
care eroii se descoperă treptat ca eroi, ca fi- 
inte umane ce trăiesc oroarea unui apocalips 
pe care o depăşesc prin solidaritate şi o nes- 
firşită capacitate de a indura şi de a spera. 

nscris pe aceeași linie a evocării unor ex- 
perienţe ce ating limitele cele mai inalte ale 
suferinței umane este şi filmul Căjăâtoria tină- 
rului compozitor (scenariu E. Ahvlediani și G 
Senghelaia, regia G. Senghelaia) a cărui ac- 
țiune se petrece insă inainte de revoluţie. și 
evocă aspecte ale luptei revoluționarilor gru- 
zini împotriva ţarismului. Costruit savant, cu 
o rigoare ce apropie compoziţia filmului de 
formele de structurare a operelor muzicale, 
filmul lui Senghelaia relatează povestea prie- 
teniei dintre un tinâr compozitor, plecat în 
mediul rural să culeagă motive melodice po- 
pulare, şi un revoluţionar, tip ciudat, fanta 
ron, un sudic excesiv și, pină la urmă, trag 
Tinărul este amestecat, fără voia lui, în tot te 
lul de acţiuni periculoase, fiind prezentat 
ca şef al mişcării venit de la centru, pina cind 
pus într-o situaţie limită este salvat de revolu 


Cracovia '85 


> să salveze scurt-metrajul astiel 


sună imperativa deviză a unei mai noi mani- 
festări internaționale dedicate acestui gen ci= 
nematogratic, cea de la Clermont-Ferrand 

care și-a trimis emisarii, tineri ambiţioși, puşi 
pe fapte mari, la cel de-ai XXII-lea Festiva! 
Internaţional de la Cracovia, intilnire de an- 
vergură, deţinătoare a unei serioase expe- 
riențe în materie. „Filmele sint scurte dar 
criza este lungă“, „Să fim optimiști și sa spe- 
ram”, „Un documentarist nu poate să ași 
tepte" — sint alte citeva sloganuri alarmante, 
ce au circulat în zilele festivalului cracovian 
(24 mai — 2 iunie), insoțind multe dintre opi- 
niile exprimate în scris sau prin viu grai. De 
ce, la urma urmei, atita ingrijorare față de 
soarta documentarului, a animației, a filmului 
de ficțiune de metraj redus (așa numitul fea- 
turette), te întrebi? Pe mapamond au loc, to- 
tuşi, în fiecare an, citeva zeci de reuniuni de 
specialitate; cind moare un festival un altul 
este gata să-i ia locul (vezi dispariţia celui de 
la Lille și ascensiunea Zilelor Internaţionale 
de la numitul Clermont-Ferrand). Desigur, 

selecția râmine o problemă mereu deschisa 

ceea ce se vede la Oberhausen, Cracovia 

Leipzig, Upsala, Bilbao, Tours, Cork, în atitea 
"şi atitea alte locuri, sint și nu sint mostre ti- 

dele ale indeletnicirilor sau ale puterilor 

scurt-metrajului la ora actuala? este o iñ 

trebare in faţa căreia cei mai mulţi comenta- 
tori se descoperă sceptici. Preferinţele, crite- 
riile, gusturile, capriciile, cedările de dragul 
unor mode ale celor care aleg și culeg nu vor 
coincide, probabil, niciodată cu așteptările și 
presupunerile celor care văd ceea ce li se 
oferă. Dar mai problematică decit selecția 
(bună, rea, pe ea ne bazâm, ca să spun aşa) 

râămine pătrunderea scurt-metrajului în rindu- 
rile specatorilor. Criza difuzării — în această 
privință nimeni nu iese din front — este o 
realitate de necontestat, ea nu ține de ieri. de 


urprizele și observaţiile se 
zrvă aceeaşi sursă inepui 


ționarul tantast și romantic, cu preţul propriei 


lui vieţi 


Personaje privite de aproape 


De altminteri, necesitatea apărării ființelor 
originale, interesante din punct de vedere 
uman, dar vulnerabile, pare a fi una din ideile 
dominante ale tematicii filmelor prezentate 
atit în festival, cit şi în afara lui, pe care am 
avut ocazia să le vâd. În filmul scris și reali- 
zat de N. Gubenko ȘI viaţă, şi lacrimi, și dra- 
goste (lumea unui azil de bâtrini are în cen- 
tru o fostă mare cintăreață de operă al cărei 
gestin polarizează interesul) dominat cind de 
tandrețe, cind de neințelegere. şi ură, ori de 
admiraţie și respect al celor din jur. În filmul 
Credinţă, speranţă, lubire (scenariul V. Zolo- 
tuha, regia V. Grammatikov), un poet de 
13 —14 ani, dintr-un îndepărtat sat siberian 
este trimis de învățătorul său (acţiunea se pe- 
trece în timpul războiului civil) la Moscova, 


Filme noi, idei noi 


sibile 


bilă: omul 


-pentru a putea fi pus la adăpost. Țăranul 


care îl însoțește, deşi analfabet, are un înalt 
instinct al valorii personalităţii celui încredin- 


` țat spre ocrotire. În Încintare să durezi mereu 


(scenariul A. Cerbinski, regia |. Lapșin) o fe- 
meie ajunsă la virsta pensionării, fostă corec- 
toare într-o editură și poetă care din timidi- 
tate și modestie n-a publicat nici un vers (in- 
terpretă |. Savinna) are revelaţia propriei sale 
originalităţi și vatori, trăind experiența unei 
tirzii şi unice iubiri. În Aplauze, aplauze (sce- 
nariul V. Merejko, regia V. Buturlin) e urmă- 
rită lupta unei actrițe pentru a i se distribui 
un rol într-un film ceea ce ar putea insemna 
şi redescoperirea propriei sale personalităţi. 
Aceeași opțiune poetică am întilnit-o și în 
unele filme vizionate în afara festivalului 
adică acele filme care au fost realizate 
înainte de limitele calendaristice regulamen- 
tare. Filmul Amintiri despre prietenul meu 
ivan Lapșin ( regia |. German) prezintă exis- 
tența unui scriitor în condiţiile excepțional de 
dure şi de complexe ale anilor 1938-39. E un 
film şocant, atit prin pregnanța lumii evocate, 
cît mai ales prin remarcabila lui „furie expre- 


sivă”. Realizat in schimb într-o tonalitate cla- 
„ca, filmul lui Roland Bikov, Sperietoarea mi 
;-a părut, dacă nu o capodoperă, in orice caz 

experiență cinematografică exemplară 
Axat pe opoziţia dintre o fetiță sensibilă şi 
inocentă — un „suflet frumos" — și colegii ei 
de clasă, de obicei superficiali, obtuzi și lași, 
și nu de puţine ori brutali, filmul lui Bikov se 
inscrie în marea tradiţie a povestirii ruse, 
atrăgindu-ne atenţia că adevăratele valori ale 
vieţii sint discrete și fragile și că, în afara lor, 
lumea își pierde sensul. Pe scurt, un film me- 
nit să fie ținut minte. 

Se înțelege, filmele citate nu epuizează re- 
pertoriul foarte divers al tendițelor actuale ale 
filmului sovietic și nici pe cel al producţiilor 
prezentate în competiţie. Din păcate, partici- 
pantul la un festival, fie el și foarte harnic, nu 
poate fi decit într-un singur loc, în timp,ce 
competiția se desfășoară asemeni acţiânii 
unui roman amplu pe planuri diverse, imposi- 
bil de stăpinit. Festivalu! de la Minsk a avut o 
secţiune a filmului de ficţiune de lung metraj, 
una a filmelor de lung metraj pentru copii şi 
tineret, alta a peliculelor de desen animat și o 
alta a filmului documentar și științific. Din 
cite mi-am putut da, totuși, seama, tenome- 
nul cinematografic sovietic pare a se caracte- 
riza printr-o mare diversitate tematică și sti- 
listică, printr-o pluralitate de viziuni și ten- 
dințe ce sugerează imaginea de ansamblu a 
unei arte viguroase, cu un puternic potențial 
creator 


Dumitru CARABAT 


și filmul de actualitate, cineaștii sovietici au mizat Întotdeauna pe marile sentimente 
(Ripa de Vladimir Vengherov) (Damen tango de S. Mamilov) 


S.0.s. 


Problema filmului 
de scurt metraj 
nu este 
cum să se exprime, 
ci cum 
să supravieţuiască 


azi — dar cum un festival nu poate face al- 
tceva decit să acorde tuturor dreptul de a 
semnala, incă o dată, nu vom intra în ama- 
nunte. Nu vom pierde însă prilejul de a rea- 
minti că argumentele ce insoțesc clamarea 
acestui drept sint reinnoite cu neistovit zel, o 
masă uriașă de pelicule fiind pusă în mişcare 
pe toate meridianele. Unele sint cutremură- 
toare, altele trăznite, dar este mai mult decit 
sigur că ochii europeanului din mijlocul con- 
tinentului şi ai laponului nu văd, in același 
fel, trăznaia. In orice, caz, Cracovia celei de-a 
XXII-a ediţii ne-a întimpinat cu o selecţie cit 
mai apropiată insuși spiritului devizei sale, 
„Secolul nostru XX", Un secol văzut nu „in 
mare”, ci cu înfrigurarea cursei ajunsă la ulti- 
mii metri, la ultimul deceniu și jumătate. S-a 
semnalat, în timpul întilnirilor, al discuţiilor, 
în interviuri şi declaraţii, numitorul comun al 
filmelor din concurs, dorința de a fi o privire 
scormonitoare (fiecare după puteri și talent) 
in interiorul lumii în care trăim. Cum este 
această lume? Frumoasă, urită, senină, 
crudă? Puțin din toate dar, mai cu seamă 


neliniştită, mereu confruntată cu dificultatea 


aflarii propriei identități umane. S-a vorbit 


scurt metrajul! 


chiar de o anumită „uniformizare a probleme- 
lor”, ceea ce, intr-o altă traducere, ar in- 
semna o mai insistentă preocupare pentru 
surprinderea chipurilor condiției de „a ti". Şi 
aici se ridică o întrebare: sint oamenii mai te- 
riciţi pentru că se știu legaţi prin firele unor 
interogaţii comune? Mai fericiți — poate nu 
Mai solidari și mai comprehensivi — da 
Aprobarea pe care a cunoscut-o verdictul ju- 
riului, condus de profesorul și regizorul Jerzy 
Bossak, unul dintre creatorii școlii postbelice 
a documentarului polonez, spune ceva și în 
acest sens, căci, „ca un făcut”, înainte de 
aflarea ciştigătorilor, şi filmul Căsătoria unui 
muncitor al tinărului realizator iugoslav Mi- 
rosiav Mandici (Marele premiu Dragonul de 
aur), şi Întrebare pentru două femei al regi- 
zoarei cehoslovace Drahomira Vihanova 
(Premiul special Dragonul de aur) și ancheta 
Jeanei Romanova (URSS) Vă place Bach? 
distinsă cu Premiul principal Dragonul de ar- 
gint sau reportajul indianului Deep Pai: 
Dă-ne nouă, astăzi, prinzul nostru cel de 
toate zilele, toate acestea circulau pe lista 
preferințelor multora. Povestea a doi tineri 
proaspat căsătoriți, vechi navetiști care nu 

intilnesc decit în fuga trenului (cînd unul co- 
boară, altul suie, căci lucrează in schimburi 
diterite), istoria lucrătoarei și a cercetătoare: 
care, fiecare în felul ei, încearcă sâ-şi umple 
viața (Întrebare pentru două femei pare a ! 
replică, peste ani, a faimosului Despre altce- 
va al Verei Chytilova), fermecătoarele stinga 
cii ale elevilor de la o școală de meserii care 
învaţă să minuiască maşini dar şi deprinderea 
bunelor maniere (Vă place Bach?), originala 
asigurare a prinzului a 900 000 de muncitori 
din Bombay care nu-și pot permite să ia 
masa „in oraș", drama bătrinelor care aş- 
teaptă, ani de zile, intoarcerea fiilor rătăcitor 
plecaţi pe urmele cine știe căror miraje 
( Mamassuncion de Chano Pineiro, Spania, 
Premiul Don Quijote al Federaţiei internaţio- 


nale a cluburilor cinematografice) toate aces- 
tea nu pot fi privite, astăzi, ca tablouri exo- 
tice în nici o parte a globului, a „satului pla- 
netar". 

În acest context, selecția românească, o 
suită de trei filme de animație, — filme grave, 
încărcate de retlexivitate, s-a remarcat prin 
coerenţa căutărilor comune ale autorilor lor 
de a exploata potenţialul dramatic și expresiv 
al genului. Metaforă a curajului, a aspirațiilor 
neintinate de soluţiile confortabile — aceasta 
este Ascensiunea de Virgil Mocanu, după 
cum Vijelia mai tinărului Dinu Petrescu este 
un film al candorii ultragiate. Cel mai teme- 
rar, atit în planul ideii cit şi a modalităţilor 
grafice mi s-a părut a fi Timpul realizat de 
Constantin Păun, indrăzneaţă lansare (deși, 
în varianta prezentată cam încitrată) în uni- 
versul relaţiilor paradoxale ale omului cu tre- 
cerea vremii, cu realitatea. Subtilitatea îmbi- 
nării desenului pur cu cel ce se revendică, 
declarat, dintr-o reminiscență fotografică (nu 
iubea Roland Barthes mai mult fotogratia de- 
cit filmul, argumentind că prima are numai 
trecut, deci operează numai cu nostalgii, nu 
şi cu iluzii?) recomandă și ea, un autor prin- 
tre cei, nu puţini, care înalță stacheta ambiții- 
lor creatoare ale animației româneşti. 


Magda MIHAILESCU 


Multe măşti — aceeași angoa 
(Gravitaţia de Ferenc Rofusz) 


Alain Delon, binecunoscutul... 


cronica 


f 


Discuri și riscuri 


Dulce tămbălău a nāscut articolul nostru 
despre succesul lui Julio Iglesias în S.U.A. 
(vezi „Cinema“ 3/85). Precum am prevăzut, 
vestea că numărul discurilor cu melodiile me- 
diteraneanului a depășit la vinzare cifrele lui 
Presley și Beatleș-ilor, a provocat într-adevăr 
„acea încruntare a sprincenelor printre fanii 
acestora“ care s-au repezit să ne scrie, cu o 
vehemenţă la drept vorbind simpatică. 

Cornelia Barbu din București ne-a trimis 
chiar două scrisori — „întru restabilirea ade- 
vărului“: în prima, ne aducea „cifre incontes- 
tabile“ conform căreia Presley nu ar fi fost 
intrecut de Iglesias; în al doilea ne trimitea 
drept bibliografie un articol dintr-o publicaţie 
engleză, în același sens. Cea mai expresivă 
frază din aceste scrisori este însă următoa- 


Beatles-ii, nemuritori, 


într-un muzeu 


nemaivăzutul — 
Bingo! 


ela, 
clovnul 


rea: „Sprincenele mele nu s-au încruntat nici 
împotriva lui Iglesias — n-am nimic cu el — 
şi nici împotriva „iglesionamiei“: gusturile nu 
se discută“. Un PS merită de asemenea citat: 
„Nu-mi place Elvis Presley doar pentru nu- 
mărul de discuri vindute...”. Corect! 

Sarcastic și intransigent, ca de obicei, co- 
respondentul nostru din Lipova, Cristian Co- 
dreși, nu ezită să-l distrugă pe Iglesias, ba, în 
aceeași răsuflare, și pe noi, cei care publi- 
cind asemenea informații am da, chipurile, 
dovadă de părtinire, ținind cu spaniolul... Du- 
rul nostru amic — căci, pentru noi, toți cei 
care iubesc muzica Beatieș-ilor ne sint amici! 
— continuă să confunde o informaţie cu un 
gust personal. Eroare! 

Cea mai plăcută misivă am primit-o însă de 
la Birlad, semnată de Eliza Miraj (strada Su- 
ceviţei nr. 15), în numele unor colegi de 
clasă, „răscoliţi“ și ei de aceeaşi problemă. 
Dintre aceștia, Gabriela P. aduce argumentul 
cel mai natural, după părerea noastră: „Dacă 
Elvis trăia, iar Beaties-ii nu se destrămau, Ju- 
lio Iglesias ar fi ajuns pe locul 1?“ La capătul 
scrisorii aflăm că am citit părerile unor 
membri ai cercului „Criticii criticaţi“. Dacă 
din toată această polemică — în care, e 
drept, n-a apărut nici o voce în favoarea lui 
Iglesias! — ne-am ales cu vestea că la Birlad 
există un grup de tineri cinetili care se intitu- 
lează atit de inciîntător, atunci merită să cin- 


„tam și cu Presley, și cu Beatles-ii și cu Igle- 


sias! » 


de ceară! 


cronica 
senzatională 


Zorro în Bingo 


Nu demult, la circul Pinder din Lyon, a 
avut loc „o premieră mondială în istoria cir- 
cului și a cinema-ului“, după expresia direc- 
torului, înconjurat de uralele copiilor entu- 
ziasmaţi de clovnul Bingo. Ce-a făcut clovnul 
Bingo în arenă? După ce s-a dat de-a dura și 
a căzut cu nasul roșu în rumeguș, după ce 
s-a ridicat și a continuat numărul sâu prodi- 
gios, Bingo a ales un spectator oarecare din 
sală și l-a făcut dispărut in burta unui croco- 
dil de carton pe care-l trăgea frumușel, dupa 
el. Dispărutul a rămas bun dispârut. Clovnul 
Bingo nu e dintre acei care fac hocus-pocus 
Clovnul Bingo nu e un clovn de toate zilele, 
deși — fie vorba între noi — nici nu există 
clovni de toate zilele. Ca și poeții, clovnii 
dacă nu sint foarte buni, nu se mai pot numi 
clovni. Odată numărul. încheiat, directorul a 
dezvâluit copiilor extaziaţi cu cine au avut 
de-a face și in ce a constat nemaivăzutul pe 
care l-au văzut. El i-a scos lui Bingo nasul 
roșu, i-a smuls peruca abundentă, i-a descăl- 
fat picioroangele și toată lumea, mare — 


agenda cu 
gaguri, replici 
şi oameni 


e Refiecţie despre maternitate: „La incepu- 
tul filmărilor, teama mea cea mare venea din 
faptul că treisferturi din film eram obligată sa 
joc rolul unei femei de 40 de ani, mamă de 
familie, avind copii adolescenţi. lar eu n-am 
copii și mă întrebam cum o să realizez așa 
ceva. Maternitatea este imposibil de compus, 
ea se citește pe chip. Latura fizică, mai 
treacă meargă, cu machiajul, cu coafura, se 
aranjează într-un film... Dar psihologia 
(Gabrielle Lazure, actriță franco-canadiană, 
interpreta principală din filmul canadian Yos- 
hua aici și acum, un love story între un băr- 
bat sărac şi o fată bogată) 

e Gag la Bacău: În „Alimentara“, delicioșii 
biscuiţi „Voinicel“, sint căutaţi cu intrebarea 
„N-aveţi un voinicel în plus?" (Transmis de 
Nicolae Cazacovshi, într-o scrisoare altfel 
privitoare la filmul Poliţist sau delincvent, cu 
Jean Paul Belmondo) 


O „optică“ 


nouă: 


mică, l-a putut vedea pe Alain Delon, în 
carne şi oase! Clovnul Bingo era Alain Delon 
(„dispărutul“ era nu mai puţin notoriul actor 
Jacques Perrin), filmind în direct o secvență 
din noul său film Cuvint de poliţist, al cărui 
scenariu pretinde o asemenea scenă clov- 
nescă, eroului detectiv pornit să ancheteze, 
după ani de inactivitate, dispariţia fiicei lui 
Delon, înpreună cu Jose Pinheiro, regizorul, 
s-a decis să turneze scena de circ pe viu, în 
plin spectacol, cu toate riscurile de a nu pu- 
tea repeta filmarea, de a nu o întrerupe, ca 
pe platou, aruncindu-se deci „fără fileu“ în 
viață. Martorii oculari susțin că extraordinarul 
succes în fața copiilor care nu ştiau ce e aia 
„Rocco“ sau „Samuraiul' — l-a fâcut pe clov- 
nul Bingo să dea lacrimi de fericire, cum nu 
prea obișnuleşte în filmele sale dure şi reci 


Mai râmin gurile rele: Delon a ajuns să tur 
neze la circ? De ele nu se poate scăpa cind 
faci cinema. Pinheiro rezistă, dă explicații 
Nu m-a interesat să sparg imaginea lui De- 
lon, ci, dimpotrivă, să dau o nouă dimensiune 
acestui actor de legendă. Legenda Delon, 
pentru mine este Ghepardul, Rocco, Monsie- 
rur Klein, Antonioni, Visconti Trecem 
peste adjectivele care urmează, căci nu-i re- 
gizor acela care nu scrie poezie imnică des- 
pre actorul său, și „tâiem” pe ultimele vorbe 
ale lui Pinheiro, care — zicem noi, cei cărora 
ne plac Eclipsa și Zorro, dar mai mult și mai 
mult Jeff-ul Samuralului — s-ar putea să fie 
adevărate: „A filma cu Delon e o școală. 
N-am avut raporturi familiare. E un virtuoz în 
tot ce face, înțelege tot, imediat, ştie tot ce 
trebuie de făcut, dar daca nu ai cu el un 
obiectiv zilnic, tare ca betonul, dacă nu ai 
să-i dai zilnic hrană ca unei fiare, nu ţine. E 
un dur, nu un motan care toarce pe ban- 
chetă. Pe platou, cind filmează, se creează 
imediat o tensiune, o voință de depășire, de a 
merge cit mai departe, pină la capăt. Nimic 
nu e cucerit, nimic nu e sigur. E un om nenu- 
mărat" 


e Premieră juridică: Warren Beatty a int&h- 
tat şi a ciștigat un proces impotriva societăţii 
de televiziune NBC care a incercat să taie 8 
minute din filmul Roşii, pentru a difuza re- 
clame. E prima oară cind un realizator are 
curajul unei asemenea acțiuni 

e Probleme financiare: „Jean Claude 
Brialy a cerut sprijinul unei instituţii finan- 
ciare pentru a obține fondurile necesare unor 
filme despre Revoluţia franceză de la 1789. El 
se gindește și la un mecenat popular pentru 
a finanța unul sau mai multe filme despre Re- 
voluție care ar putea fi realizate de diferiţi re- 
gizori... Cam în felul în care a făcut Jean Re- 
noir, La Marseillaise. De asemenea, l-am pri- 
mit pe Sergio Leone care, pentru a filma 
Condiţia umană în China și in Europa, s-a 
gindit și el să apeleze la un mecenat popular 
Acum este în discuţii cu Banca Creditului 
Agricol pentru a o convinge să devină o ve- 
rigă a acestei operaţii” (Jack Lang, ministrul 
culturii în Franţa). 

e Lege Alekan: „Nu există profiluri proaste 
de actori, există doar operatori proști! (Henri 
Alekan, 76 de ani, celebru director de ima- 
gine care a lucrat cu și de la Cocteau, în '46 
pină la Losey, Wim Wenders.) 


e Conjuncţia astrelor: Societatea Walt Dis- 
ney a semnat un acord cu Societatea Lucas 
Film — regizorul Războiul stelelor, George 
Lucas, va crea în parcurile Disneylandului 
noi atracţii bazate pe temele filmelor lui 


Gabrielle Le 


Documentul, sursă a filmului 


cinefilia 
ca omenie 


Ce Ea a ITI 


Domnului profesor, 
cu mulțumiri 


Niciodată tardiv, acest omagiu din public 
adus lui D.I. Suchianu, criticului care, faptă 
atit de rară, a avut de partea lui publicul, cum 
au reuşit doar marile staruri ale cinema-ului 


„Mai intii l-am descoperit prin intermediu 
cronicilor din reviste, fiind fascinat de simpli 
tatea discursului critic, de verva scinteie 
toare, de claritatea opiniilor... A urmat apoi o 
alta perioadă cind, sub influenţele altor cri- 
tici, am început să mă îndoiesc și chiar să 
resping opiniile celui care, fără să ştie, mi-a 
condus primii pași pe calea unei adevărate 
înțelegeri a artei cinematografice. 


Pierdut în haţișul unor consideraţii exage- 
rat estetice, incepusem să-mi pierd simțirea 
faţă de valorile autentice ale filmului. Supus 
m-am reîntors la cronicile și cărţile maestri 


hronicul 
virstelor 


Mergînd, 
mai departe, 
la est de Eden... 


Elia Kazan se trezește la 5 dimineaţa 
işi scrie memoriile și — la 75 de ani 
se socotește un om bătrin. Ar mai avea 
vreo 9 luni pină la capătul cărţii, dar 
știe că nu mai are mult de trâit. Cartea 
îl absoarbe cu totul; soţia îi întreabă 
„Ai auzit ce-am spus?" li e foarte greu 
să-i răspundă. N-are mintea decit la ce 
scrie. „Am o memorie foarte lungă”. Nu 
vede filme. Nu simte nevoia cinema-u 
lui. „Nu mai aparţin acestui univers”. In 


actorii 
vremii noastre 


Un tehnician 
al emoţiei 


„La începutul carierei, am avut o singura 
emoție, într-atit de puternică incit le bloca pe 
toate celelalte: frica! Am început s-o domin 
lucrind la American Graffiti (n.r.: 1973 — pri 
mul succes al lui George Lucas ca regizo! 
prima apariție importantă a lui Harrisor 
Ford). Am știut că această frică ma va invața 
cite ceva şi atunci, silit sã-i fac faţă, am înce 
put s-o controlez. Am și acum un anume 
sentiment de teamă, dar care nu mă mai de- 
păşește. Am găsit modul de funcţionare a 
propriei maşini...” 


Greta Garbo şi 
Suchianu ne-a învățat cum să le 


ultimii zece ani, a făcut un singur film 
— Ultimul nabab — și nu se gindește 
acum la nici un altul. E mulţumit că are 
putere pentru literatură: a scris trei ro 
mane: „America, America”, „Omul din 
Anatolia“, „Aranjamentul'... Memoriile îl 
macină ca nimic altceva. Sigur câ daca 
se va gîndi la un film, dupa ele, acela 
se va hrăni, ca şi cărţile lui, tot din au- 
tobiografia lui. O, da are din ce să se 
hrănească... 


interiocutorii nu se lasă intimidaţi de 
melopeea lui. Ei ştiu că a jucat teatru 
că a fost şi actor şi regizor de teatru. E 
vor să știe dacă acel film — de care el 
nu ştie încă nimic! — va fi cu actori ne- 
cunoscuţi, ca America, America sau cu 
mari vedete ca Ultimul Nabab. Nici el 
nu- se milostivește de curiozitatea lor 
poate va fi cu necunoscuţi, poate va îi 
u De Niro... Ar prefera cu anonimi, dar 
i-ar place şi cu De Niro. Dar poţi să-i 
dai lui De Niro un scenariu care nu 
există? Să-i dea cartea? Nu poţi să dai 
unui actor — un roman... incit dacă 
nu-l va putea obține pe De Niro ar lua 
un altul. Şi dacă nu s-ar înţelege cu un 
altul, ar alege un necunoscut: „lar daca 
nu voi descoperi nici un necunoscut — 
voi juca eu rolul acela“. Se ride. Se 
trece mai departe, tot la întrebări cine 
matografice: îşi găseşte urmași între re 
gizorii americani de film? iși rec 
noaşte fii spirituali între tinerii de azi 


Acest fel de a-şi gindi meseria caracteri 
zează mai toate personajele lui Harrison 
Ford, de la Han Solo din Războiul stelelor 
pină la Indiana Jones, filmele cele mai bo 
pate ale lumii: Harrison Ford e un tehnician 
al emoției, într-un cinema extrem de supus 
maşinilor, roboților, obiectelor supersofisti- 
ate. El nu se sfiește a numi „mașină“, pute- 
rea lui de creație — „tehnică“, arta lui de ac- 
tor. Despre ele, insă, îţi vorbește prietenește 
intim, fără emțtaza, tără lâudaroșenie, numind 
frica — frică şi plăcerea — plăcere. A fost 
cindva dulgher (născut la 13 iulie 1942, în 
Chicago) pină să devină actor în turnee esti- 
vale... Termenii dulgherului nu-l parasesc 
Meseria de actor e de la bun inceput o teh- 
nică, mulțumită căreia îți construieşti schela 
ria, bucată cu bucată". Nu face nici un secret 
că, precum în alte meserii, și în a lui exista 
obligaţii — de pildă, aceea ca nici o perfor- 
manță actoricească să nu pună in umbra 
scenariul — rețete și trucuri. Ford nu se te 
să deconspire asemenea trucuri, de pilda fii- 
mind in Aventurile arcei pierdute, e! a cerut 
lui Spielberg sã pună muzică în timpul turné- 
rii anumitor scene: „E aproape o şmecherie, 
tindcă muzica, pe platou, nu corepundea ce- 
lei a filmului, care nici nu era compusă; da 
ea era de mare ajutor, mai ales pentru sce 
nele mute, fiindcă îi dadea un ritm pe care ti 
puteai bizui. Meseria de actor e plină de ast 
menea trucuri. Facem ce putem...” martur 


Tatiuna Sumoilova 


(i leg 


Kazan e evaziv, ca de obicei: ar îi, la 
prima vedere, Scorsese, Coppola, însa 
e conștient că nimeni — chiar daca i-a 
influențat pe unii— nu l-a urmat și cu 
atit mai puţin să-l fi imitat. Ceea ce nu-i 
rău. Scorsese, de pildă, cu care e prie- 
ten, are o personalitate prea puternică 
pentru a se putea vorbi despre o apror 
piere între ei. Mai degrabă se simte le- 
jat de Arthur Penn, omul care a dat ce- 
lebrul Bonnie și Clyde. Penn e mai in- 
telectual, mai colțos, deși el, Elia Ka- 
zan, e mai emotiv. Din jocul acesta am- 
biguu de replici, nu se putea evita tea- 
trul. Ar mai avea vreo chemare într-a- 
colo? Nu, cu teatrul s-a terminat. Nu-i 
mai plac decit scrisul şi regia de film. 
Nu mai e la virsta cind îţi dorești multe. 
ci doar te gindești la ceea ce te intere- 
sează. Nu mai vrea teatru. S-a hotărit: 
vrea film, urmarea la Omul din Anato- 
lia. Şi repetă de citeva ori, indelung, 
teatral: „Urmarea, urmarea urmarea...” 
incheind: „Rugaţi-vă pentru mine!“ 
Poate că într-adevăr are nevoie de așa 
ceva, acest om împovărat de citeva pă- 
cate ale unei frici enorme cu care a fă- 
cut citeva filme prin care a cerut seme- 
nilor săi curaj, curaj, curaj, îp drumul 
acela de la est de Eden și pină la vest 
de infern 


Eden-ul 
lui Kazan: nes Dean 


„sește el, cu o modestie care nu poţi ști dacă 


e falsă sau nu. Cert e că Harrison Ford nu se 
da nici drept Clark Gable, nici Ero II Flynn şi 
ori de cite ori poate demitiza imaginea acto- 
rului „divin“, o face cu bonomie, ca un om 
are merge la cinema, ca toţi oamenii, lâsin- 
du-se prins de subiect, rizind, plingind mult 
şi enerviîndu-se repede la un film prost. „Sub 
pălăria lui Indiana Jones, se găseşte un cap 
rece şi un om curtenitor. E rar...“ scrie un cri- 
tic, care își începe interviul cu cea mai fi- 
rească întrebare: 

„— Aveţi sentimentul că aţi dat mult din 
„dumneavoastră în rolurile jucate?" 

Răspunsul e echilibrat, calm, fără poză, 
adică intru-totul profesionist: 

„— Bineinţeles.. Mă folosesc de ceșa ce 
sint, pe cit pot. Pur și simplu trebuie să ve- 
ghezi la a-ţi cenzura tot ce nu merge în sen- 
sul rolului pe care-l joci“. 


Pentru cititoarele noastre Le- 
Oana Ungureanu (Bacău) și 
amelia Dumitrescu (București) 
n Harrison Ford privit din 
faţă“ — cum suna dorința... 


lui meu, ciștigind în plus și o definitivă iubire 
pentru vechi regizori și operele lor, în contact 
cu care, în afara bucuriilor din file, am putut 
să înţeleg, în felul meu, modul de evoluție a 
limbajului cinematografic, importanța filmului 
pentru cultura individuală și cea nâționala. 

Atit cit s-a putut, l-am ascultat vorbind des- 
pre film în cadrul Casei de cultură a studenți- 
lor, unde sute de oameni am fost ciștigaţi de 
elocința și pasiunea lui, printr-un alt mod de 
gindire cinefilā, mai substanţial, mai profund. 
Conştient de importanța pe care au avut-o 
articolele și cărţile domniei sale în evoluția 
mea de spectator, am dorit să-l intilnesc și 
să-i mulțumesc direct, însă din diferite motive 
nu a fost posibil. Astfel, mi-a rămas această 
ultimă, dar nedorită cale, de a-i mulțumi sin- 
cer celui care a fost și, desigur, va râmine in 
memoria mea, a tuturor cinefililor, D.I. Su- 
chianu.” 


Filip Ralu, 


Bulevardul Nicolae Titulescu, 

nr. 92, bl. 13, sc. 1, ap. 10, București 

P.S. N-am dorit să scriu ceva frumos, am 

vrut numai să arăt adevărul, in ideea că toată 

activitatea lui D.I. Suchianu s-a desfășurat în- 
tru considerarea -publicului 


Rubrica 
„Filmul, document al epocii 
documentul sursă a filmului” 
este realizată de Radu COSAŞU 


Larisa Guseeva este foarte solici- 
tată de film dar declară -că nu vrea 
să rupă legătura cu scena teatrului 


ot de dragoste 


Filmele de dragoste — fie că sint în in- 
tegime consacrate unei poveşti senti- 
mentale, fie că plasează o povestioara de 
draguste in contextul! altei naraţiuni — se 
poartă bine, cum se spune. lata-l pe Ro- 
bert Aitman anunţind un film întitulat pur 
și simplu Îndragostit nebunește, care ste 
ecranizarea unei piese de teatru cu ace- 
lași titlu de Sam Shepard. Interpretul 
principal este insuși autorul piesei, Sam 
Shepard, secundat de un alt interpret de 
marcă distribuit anul trecut de Wim Wen- 
ders în Paris-Texas, numele lui fiind 
Harry Dean Stanton, faimos astăzi în Sta- 
tele Unite ca actor 

Robert Altman care pe cit se pare nu 
mai accepta decit literatura de buna cali- 
tate ca sursă a unui scenariu, pregătește 
pentru la toamnă un nou film pornind de 
la romanul atit de cunoscut al lui Ernest 
Hemingway, Dincolo de riu, printre copa- 


R..... mereu cu bucurie pe micile 
ecrane secvențe umoristice „de arhiva 

cu marii noștri comedieni de ieri, sau cu 
cei de azi, în ipostazele nostalgice ale 
unor virste de ieri. Televiziunea a strins, 
în acest album de amintiri, pagini cine- 
matografice și teatrale fără de moarte 
care poartă în ele şi zimbetul de nemurire 
al unor minunaţi actori ca Birlic sau 
Toma Caragiu, Niki Atanasiu sau lon Fin- 
teşteanu, Costache Antoniu sau Marcel 
Anghelescu, Jules Cazaban sau Miluţă 
Gheorghiu, Nicolae Gărdescu sau Tudo- 
rel Popa. Improspâtarea acestui „fond 
principal" de imagini antologice este, de- 
sigur, o frumoasă și generoasă (n-aș'zice 
ușoară) indatorire permanentă a televiziu- 
nii noastre. Cu atit mai îmbucurătoare 
este lansarea pe micile ecrane a unui ci- 
clu numit „Antologia umorului românesc" 
cu cit în ultima perioadă nu se poate 
spune că televiziunea ne-a răsfățat cu pa- 
qini vesele in permieră. Iniţiativa unui 
asemenea serial aparține, se pare, unui 


18 


ci. Aici realizatorul își propune şa aducă 
în distribuție pe Roy Schelder (al cârui 
rol de referință a fost acela din filmul 
considerat o adevărată capodoperă All 
that jazz) precum şi pe actrița care-și 
face revenirea pe platouri după o ruptură 
cu filmul și cu viața mondenă, Julie 
Christie. 

Îndată ce va termina filmârie la Alt- 
man, actrița engleză va trece pe platoul 
de filmare a! lui Sidney Lumet unde ală- 
turi de Richard Gere și Gene Hackman va 
deține principalul rol feminin în filmul Pu- 
terea. 


Proiect ambițios 


La ediţia din acest an a Festivalului de 
la Cannes, Godard a fost, în felul lui, in 
centrul atenţiei. Filmul său Detectiv cu 
Johnny Hallyday ca foarte, foarte întirziat 
debutant pe platouri a fost cum spune un 
comentator „de o tristețe zguduitoare" nu 
atit ca film cit ca”prezenţă pur și simplu 
în repertoriul unei manifestări internaţio- 
nale de calibrul celei de pe coasta fran- 
ceză. În schimb, Godard s-a văzut eroul 
involuntar al unei bătălii cu frișcă al care; 
realizator a fost un critic belgian, pe viață 
exclus de la participarea la festivalul de 
la Cannes. Criticul belgian s-a crezut re- 
gizor al unui remake și fără vreo introdu- 
cere i-a lipit în faţă lui Godard nu frişcă 
ci un tort întreg. 


ji 


Odată trecut acest moment care a cau 
zat o intirziere a prezentării Detectivului 
Godard a avut de suportat răceala sălii la 
capătul proiecției. A trecut și răceala și a 
început să studieze noi proiecte de film. 
A şi găsit un producător american — Me- 
nahem Golan — care i-a oferit un buget 
(lumea spune că e modest) de două mi- 
lioane de dolari — și chiar este modest 
cind te gindeşti că bugetul lui Coppola 
pentru filmul Cotton Ciub a fost de 50). 
ca să realizeze un Rege Lear în viziune 
proprie se înțelege, și în englezește, ceea 
ce ar fi prima încercare a lui Godard de-a 
dreptul pe limba lui Shakespeare. Și sur- 
prizele continuă: în rolul bâtrinului rege 
ar urma să apară Marlon Brando; Godard 
iși propune să-l convingă şi pe Woody 
Allen să joace rolul bufonului iar pe scrii- 
torul care de-o viață întreagă flirtează și 
cu cinematograful, Norman Mailer, vrea 
să-l determine să facă adaptarea piesei 
shakespeariene la cerințele godard-iene. 
Pină una-alta, tot ce s-ar putea spune 
este că Godard deţine secretul transfo! 
marii insuccesului în victorie. 


Se poartă și opera 


Franco Zeffirelli a cârui Travigtă o ve 
dem în emisiunea de simbată „La sfirsit 
de săptămină“ a televiziunii noastre nu 
părăsește acest teren al operei, în care 
afirmă el — şi-a aflat o nouă vocaţie ṣi 


După ce a creat un personaj, Rocky, Sylvester Stallone vrea 


să facă cu el un serial 


cu partenera din Rocky 1 


incercat realizator de „zimbete pe 
16 mm“, Marin Traian a cărui experiența 
în domeniu nu poate fi decit de bun au- 
gur pentru transpunerea în practică a 
tentantei idei de a cuprinde istoria umo- 
rului românesc în „secvențe“. Primele pa- 
tru momente ale amplei retrospective au 
fost regizate de Alexandru Tocilescu și, 
dintr-o dată, întreprinderea a dobindit gir 
de personalitate şi pecete de fantezie 
creatoare. Întii și-ntii au fost „scenari- 
zate" (intr-un decupaj alert, spiritual, cu 
detalii regizorale pline de vervă, de ritm și 
je culoare) pagini antologice de umor 
popular; deci istoria umorului românesc 
'a televiziune a început, aşa cum se cuve- 
"ea, de la adevăratele ei inceputuri. Pe 
urmă a venit rîndul unor fabule mai vechi 
sau mai noi, care au devenit, pe micile 


Zimbetul de nemurire 
al unor 
minunaţi actori 


noastre ecrane, in interpretarea unor mari 
actori 'și în formule inedite de reprezen 
tare — inclusiv sub forma unor m: 
cro-scenete cu o ingenioasă structură in- 
terioară sau în lectura autorilor, la rindul 
ei antologică (vezi cazul fabulelor spuse 
de Aurel Baranga) — au devenit așadar 
spectacol, în cel mai strict sens al cuvin- 
tului. Pe urmă au intrat în scenă perso- 
naje celebre ale folclorului nostru: Păcală 
şi Tindală, Dânilă Prepeleac, Pepelea, fie- 
caruia fiindu-i gasit un interpret pe må- 
sură, dintre aceia care faciliteaza prin 


(în fotografie Stallone este 
pe numele ei Brigitte Nielsen) 


simplă prezență demersul antologic; «in 
nou penpeţiile eroilor au fost „scenar!- 
zate” şi „decupate” cu foarfece cinemato- 
grafic. În sfirșit (dar de ce „in sfirşit”? 

Alexandru Tocilescu ne-a propus citeva 
personaje comice livreşti cu adevărat an 

toiogice, fie că era vorba de Octavian Co- 
tescu în Matei Millo (inegalabil!), de Ta- 
mara Buciuceanu in Coana Chiriţa sau 
de lon Caramitru printre cinticelele lui 
Vasile Alecsandri... Să mai notăm şi alte 
nume de actori ai celor patru episoade 
tocilesciene. tocmai pentru a avea în faţă 
amplitudinea artistică a ciclului iniţiat de 
televiziune; Radu Beligan, Victor Reben- 
giuc, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Va- 
lentin Uritescu, Jorj Voicu, Virgil Oga- 
şanu, lurie Darie, George Mihăiţă, Razvan 
Vasilescu, Sebastian Papaiani, Boris 
Ciornei, Adrian Georgescu, Rodica Man- 
dache, Irina Mazanitis, Sanda Maria 
Dandu, Gelu Colceag și alții, şi alţii, fie- 
care în cite o secvenţă „pentru mai tir- 
ziu". Din „echipa” lui Tocilescu — a cărui 
prezență pe platourile televiziunii este, si- 
Jur, un „ciștig de esenţă“ — se mai cuvin 
nenţiuni operatoarei Edwiga Adelman, 
scenografilor Dumitru Georgescu, lon 
Olaru, Anca Pislaru, inginerului Lucian 
ionescu — autorul ilustraţiei muzicale — 
şi lui Alexandru Mica — cel care a reac- 
tualizat fondul sonor original antonpan- 
nesc. Regizorul Sergiu lonescu a preluat 
ștafeta lui Tocilescu, realizind — pină la 
ora scrierii acestor rinduri — incă două 
episoade din „Antologia umorului romă- 
nesc“: unul consacrat „fantasticului“, 
care a avut-o drept „cap de afiș" pe Tora 
Vasilescu (de-a dreptul senzaţională!) 
alături de Horaţiu Mălăele (și el irezisti- 
bil), de Jorj Voicu și Dionisie Vitcu, într-o 
secvență de umor debordant, cu cinte- 
cele, emisiune în care s-au mai remarcat 
interpretind („Hanul lui Minjoală“) Florina 
Cercel și Gabriel Oseciuc; apoi, serialul, 


pasiune. Noul lui proigct este „Othallo” 
de Verdi în care interpret ar urma sa lie 
același Placido Domingo. 


Filmele pămintului 


Nimic accidental, pare-se în faptul ca 
trei filme a căror acţiune se petrece la 
țară, pe ogoare, în America de ieri şi de 
astăzi, s-au văzut propuse la Oscarul pe 
1985. Cele trei filme sint: — şi titlurile lor 
trebuie reţinute căci par să se constituie 
într-un cap de şcoală — Anotimpurile ini- 
mii, Riul și Pămint (Country in englezește 
sau așa cum s-a tradus in Europa, Recol- 
tele mi ca replică la Fructele miniei de 
acum Citeva decenii, film inspirat atunci 
de Steinbeck). Sociologii filmului au de 
lucru căci se profilează aici o nouă ten- 
dință, mai mult decit o sursă de subiecte: 
după filmele de groază,-după cele in care 
accentul s-a pus pe etecte speciale. după 
valul filmelor catastrotă, iată acum insta- 
lat solid „filmul ţăranilor“. Ce determină 
oare această privire în afara orașului su- 
pus astăzi unei evoluţii cunoscută sub 
denumirea de conurbație, adică de masi- 
vizare a așezărilor urbane, de coagulare a 
lor într-un spaţiu prin acumulări succe- 
sive, prin înglobări ale unor medii rurale 
în sfera urbanului? 

S-ar părea că (și un studiu foarte docu- 
mentat din publicaţia de specialitate 
„Première“ o demonstrează cu convin- 
gere) s-ar părea deci că universul citadin 
devine, pe timp ce trece, tot mai artificial 
și neviabil, că omul simte nevoia să se in- 
drepte spre sorginţile tradiţionale, viața în 
natură, viața de familie cu copii, muncă 
pe ogor, ca în bunele și am adâuga noi 
romanticele vremuri de altădată. Dar pe 
loc ne corectâm căci dintre cele trei filme 
citate mai sus, doar unul, Anotimpurile 
inimii este film de epocă, celelalte două 
își vâd acţiunea plasată în plină contem- 
poraneitate. lar în filmul țărânesc al con- 
temporaneităţii americane ce se poate 
depista? Pe de o parte că omul se simte 
pierdut fără familie, că se simte un nimic 
dacă nu are o soție şi că dușmanul lui, pe 
viaţă și pe moarte, nu mai este diavolul 
biblic ci bancherul de la care imprumută 
banii pentru a-și finanța recolta. Pe de 
altă parte, deși toate cele trei filme 
(exemplare în genul lor de vreme ce toate 
trei au candidat la recunoașterea su- 
premă) au în distribuţie actori de prima 
dimensiune: Sam Shepard in Pămint, Ray 
Barker în Anotimpurile inimii și Mel Gib- 
son in Riul femeile râpesc barbaţilor rolul 
vedeta al acestor povestiri cinematogra- 
fice, devenind adevăratele eroine ale 
aventurii ogoarelor. Ele sint pivotul în ju- 
rul căruia gravitează tot ce se întimplă; 
ele asigură perenitatea căminului, echili- 
brul bugetului familial și creşterea copii- 
lor. Şi toate cele trei interprete au reușit 
să creeze personaje memorabile: Sally 
Field este, cum se afirmă, profund dra- 
matică într-un rol inspirat de un personaj 
autentic, acela al bunicii realizatorului fil- 
mului Anotimpurile... Robert Benton. 
Despre film s-a spus dealtfel ca ar fi o 
pagină autobiografică. Sissi Spacek de- 
monstrează că „femeia este ancora vapo- 


“ rului”, iar Jesica Lange, de ascendență 


țărănească ea însâși fiind fiica unor fer- 
mieri, face portretul unei femei care are 
nu numai grija căminului și pâmintului 
dat organizează și reacția, adica o miş- 


ajuns la Caragiale, a purces la o treabă 
de durată: antologarea geniului caragia- 
lean. Prin forţa lucrurilor, perspectiva ci- 
clului e nelimitată. 


Călin CĂLIMAN 


A sinteți copii mai sarăcuţi cu o 
idee, “cu o zi și cu un gag, dacă nu vå ui- 
taţi duminică, la „Istoria filmului mur“, 
povestită de James Mason și montată 
dumnezeiește de Kevin Brownlow. E o 
minune lăsată peste masa noastră de 
toate zilele. Căci, așa cum se încheie și al 
doilea volum al „Virstelor peliculei" mon- 
tate de Tudor Caranfil, citindu-l pe Wil- 
liam Hayes, „nici o poveste scrisă pentru 
ecran n-a fost mai dramatică decit poves- 
tea ecranului însuși”. Ea nu începe altun- 
deva decit toate poveștile importante ale 
omului: ea coboară din paradis. Hollywo- 
od-ul a fost mai întii o livadă, o jumatate 
de livadă vinduta de un domn Wilcox 
unor evlavioși şi abstinenţi ca şi dinsul. 
Era raiul pe pămint. .Filmangii” — așa li 
se zicea primilor oameni cu aparate de 
filmat în circă și trupei lor de aiuriţi — au 
apărut pe acest picior de plai. la ciţiva 
pași de Los Angeles, și-au inceput, de la 
1910 sa se joace de-a copiii care zic că 


care de protest a fermierilor aflați în ace- 
eaşi situaţie, sub presiunea bâncii care 
le-a furnizat credite. „Peste toate acestea 
— spune comentatorul publicaţiei la care 
ne referim — filmele despre pămint şi tà- 
rani sint și povestiri sentimentale şi este 
» veste bună căci s-ar putea să reînvățâm 
sa vărsâăm o lacrimă cînd mergem la ci- 
nema” x 


Numele trandatiru 


Ecranizarea dupa romanul lui Eco pro- 
gresează lent dar progresează. Premiera 
Numelui trandatirului este anunțată pen 
tru la toamnă. Un amânunt dintre cele 
mai surprinzătoare este că marele blond 
şi marele comic Pierre Richard nu va fi 
nici blond şi nici comic în acest film unde 
deţine rolul unui câlugăr al minastirii de 
la Melk. Vizitat de un gazetar pe platoul 
de filmare Pierre Richard n-a avut nimic 
de spus despre Umberto Eco și Trandati- 
rul său în schimb a vorbit indelung des- 
pre un proiect care îi stă lui pe suflet şi 
anume 0 ecranizare a lui „Robinson Cru- 
soe” al cărui rol ar vrea să-l și interpre- 
teze. Dar nu numai rolul ci vrea så ras- 
pundă de film in întregimea lui. Deocam- 
iată îşi caută un producător, 


Retro-specție 


Francis Ford Coppola și-a descoperii 
sursa povestirilor sale în anii retro. Cot- 
ton Club i-a adus o adevărată revelaţie a 
vieţii mondene de la suprataţă și din sub- 
teran a Americii din anii crizei. A desco- 
perit cu această ocazie încă un filon pre- 
tios, spune el, pentru un creator de filme 
prohibiţia. Şi pe una din „vedetele” ei, 
marele traficant de alcool Jack Diamond, 
a cărui viață tumultuoasă vrea s-o aduca 
pe ecran. În folclorul lumii interlope a 
acelor ani, Diamond era supranumit 
Legs” și trecea drept figură legendara 
Coppola pare sa aibă o adevărata aple- 
care spre figurile malefice. 


Tot marea literatură 


e Un realizator îndrăzneţ şi tinăr, Pii 
Ip Kaufman lucrează de zor la ecraniza- 
rea uneia dintre cele mai superbe cari 
ale anului trecut, „insuportabila uşurinţa 
de a fi" a lui Milan Kundera. Presa rela- 
tează despre munca enormă pe care o 
depune realizatorul deocamdata sa ga- 
sească cheia unei adaptari cinematogra- 
fice. Asta nu surprinde. Ceea ce sur- 
prinde este câ nu-i cere “ajutorul chiar lui 
Kundera. 

e La același capitol al invocării marii li- 
teraturi trebuie semnalat din nou roman- 
cierului britanic E.M. Forster. Se vorbește 
intens (deși filmul realizat după Drumul 
spre India a trecut pe lingă Oscar) despre 
emoția și succesul de care se bucură 
ecranizarea semnată de regizorul englez 
David Lean, Un alt roman al lui Forster 
„Vedere spre Arno“ se află acum în „ve- 
derile“ regizorului James Ivory care și-a 
ales și interpreta principală, pe Maggie 
Smith. 

e in sfirșit iată că Daniel Defoe e la 
modă (după ce Pierre Richard vrea să 
adapteze „Robinson Crusoe“). Ken Rus- 
sell îşi propune şi el să ecranizeze „Moll 
Flanders". Premiera e anunţată pentru în- 
ceptutul anului viitor. 


„eu sint mama și eu sint tata”, de-a mama 
şi de-a tata care sînt rapaci, ingeri, gene 
roși sau roși de acel grav sentiment nu- 
mit „seriozitatea invidiei”. Băștinașii se 
uitau la filmangii ca la nebuni, în cele din 
urmă simpatici. Dar ei nu erau nebuni, 
erau efervescenți, aveau idei, erau inspi- 
raţi, fiindcă erau liberi de orice scenariu, 
de orice schemă, de orice gen, mai ales 
de cel plicticos. Filmangii n-au cunoscut 
plictisul, l-au urit chiar, şi-au făcut totul 
ca să nu plictisească omul. Au tost veseli 
Au fost miloși. Au fost rapizi. Au lucrat ri- 
zind şi plingind, în tragic și comic, șter- 
gind în mare viteză granițele dintre acești 
doi poli ai vieţii. Aveau imaginaţia ca o 
diligenţă: dusă de cai fără vizitiu, în galop 
destrinat: se loveau în cap, în fund şi în 
inimă, considerind insă fiecare secvență 
un pas înainte. Unul din primii lor regi- 
zori în acest „aer liber” al Californiei, Ce- 
cil B. de Mille, le spunea da, să se dea 
peste cap, dar să stea blinzi și să nu-şi 
închipuie că sint mari artiști: „Noi nu sin- 
tem artiști adevăraţi — noi sintem arti- 
zani, o trupă pre-elisabetană care punem 
bazele marii poezii. Vor apare în curind şi 
marii actori!" Trebuia s-o fi văzut pe ne 
poata lui de Mille, Agnes, povestindu-ne 
azi, în zilele noastre, ce spunea unchiul ei 
la 1914. Una din vrăjile acestui film de 
montaj este corul modern care însoțește 
antichităţile arhivei. E corul supravieţuito- 
rilor — regizori, operatori, cronicari, cas- 
cadori, rude — ca Bebe, fratele lui Rudi 
Valentino — amanți, iubite, femei, soldaţi, 
popor, rămași în viață după epopeea tur- 
bată a zilelor de fior și ris. Ei apar pe 
ecran bine ridaţi, bine tăbăciţi, tatuaţi de 
timp, dind insă — prin depoziţiiile lor — 
dimensiunea hamletiană a acelor actori 
pre-elisabetani. Trebuie să-l vedeţi pe A. 
Dwan — acum bâtrin, solid, bine instalat 
într-un fotoliu — povestind ca într-un film 
cu cow-boy cum a venit la el, cindva, un 


€ 


Mare succes, mare! Vrăjitorul din Oz, ediția 1985. Noua Do- 
rothy se numește Fairuza Balk și o iubesc toți spectatorii: și 


arinţii 


Trei filme în Italia și un 
pe 1985 a 


tip care l-a ameninţat că dacă nu se cara 
cu aparatele de acolo, de la graniţa Mexi- 
cului, îl omoară. Trebuie să vă lăsaţi cu- 
ceriți de acest farmec al Gloriei Swason 
care-și asumă întreaga ei lipsă de umor 
pentru a ne explica cum a filmat o scenă 
alături de un leu viu, capabil s-o facă bu- 
cățele. Ea l-a îmblinzit. Te uiţi, vezi şi 
crezi. Trebuie să fii — ca să zicem așa — 
o fiară ca să nu te îmblinzești pentru o 
întreagă săptâmină, pină duminica vii- 
toare, privindu pe acești nebuni care 
stăteau pe șina căii ferate așteptind să-i 
calce trenul şi locomotiva se oprea la un 
deget de pantotul lor, Căci oricit s-au 
străduit să industrializeze livada domnu- 
lui. Wilcox, ridicind acolo uzina aceea 
onirică și nu odată poluantă —" idee pa- 
radisiacă le-a rămas, printre atitea catas- 
trofe, explozii, cai şi crime pasionale. O 
idee formulată de un biet scenarist, rătă- 
cit pe acolo și care, nenorocitul, nu știa 
cum vorbesc faraonii, ci doar coloneii de 
pe Mississippi: „Omul nu poate fi dis- 


trus". Faulkner 
Radu COSAȘU 


0 ultimă, 
îngrozitoare 
sută de metri 


Lae întreagă se cutremurase de 
spaimă și de oroare. Moartea aceea nou 
inventată părea cea mai cumplită. Hiro- 


copiii 


în Franța — aceasta este „porția 
Claudiei Cardinale 


şima şi Nagasaki — două râni în conşti- 
ința umanităţii. Răni de nevindecat 

Se cădea ca filmul så dea glas protes- 
tului, se cădea ca protestul să fie, transti- 
gurat artistic, unul de rezonanţă. Se ca- 
dea ca pledoaria pentru pace să intre in 
inimi, să se strecoare în suflete și mai 
ales să macine conştiințele, să raâsu- 
ceasca temeinic cuțitul în rana 


Asta facea Resnais în Hiroşima, dra- 
gostea mea (1959), asta avea să faca Mi 
chael Cocoyannis în Ziua in care vin peș- 
ţii (1967). Din aceasta categorie tematică 
face parte și Ultimul țărm film făcut de 
Stanley Kramer în 1959 şi situat, cronolo- 
gic vorbind, în cariera regizorului şi pro- 
ducâtorului american între nu mai puţin 
celebrele Lanţul și Procesul maimuţelor. 


Kramer o face in felul lui, apăsind pină 
la capat pe acea pedală a suportabilităţii 
(folosita din plin şi in Procesul de la Nü- 
reberg. Caci filmul imaginează intimplări 
petrecute după războiul atomic 


Pâmintul, gata, s-a dus. Terra noastră 
cea albastră e un imens cimitir. Refugiaţi 
in Australia, ultimii păminteni işi trăiesc 
agonia şi disperata remuşcare: beau vin 
la club, agonisesc pastile pentru o sinuci- 
dere mai ușoară, preterabilă morţii deter- 
minată de oribilele unităţi Roengen, iu- 
besc și trăiesc pe o ultimă, îngrozitoare 
sută de metri. E aproape un sprint acest 
„Uitim țărm” dar e un sprint al morţii. 
Submarinul atomic sub comanda super- 
bului Towers (da, Gregory Peck) pleacă 
în misiune în plină atmosferă nordică, 
atras pe coasta americană de niște sem- 
nale recepționate. Tensiunea e gradată 
perfect, acum, la revederea filmului, după 
atiția ani, simt exact același fior de spe- 
ranţă deși finalul mi-e atit de cunoscut. 
Absurdă speranță căci doar vintul mişca 
o sticla de coca-cola peste un aparat de 
transmisie. Sublocotenentul Peter Hol- 


prezenţe româneşti 
peste hotare 


è Moscova (U.R.S.S.) — Festivalul interna- 
ționai al filmului (28 iunie — 12 iulie) a intim- 
pinat și la această a XIV-a ediţie mii de oas- 
peţi și a proiectat sute de filme. Cineaștii 
noştri au fost prezenţi la toate secțiunile tes- 
valului: 

è În competiția lung metrajului: Ringu! de 
Sergiu Nicolaescu. 

e În competiția scurt metrajului: 

documentarele:Au fost odată bunicii de 
Paula și Doru Segal; Casa noastră pe rotile 
de Alexandru Boiangiu și Maria lu’ Pascu de 
Felicia Cernâianu; 

filmele de animaţie: Vijelia de Dinu Pe- 
trescu, Pierde-vară de Călin Giurgiu. 

* În competiția filmelor pentru copii: Cire- 
şarii de Adrian Petringenaru; documentarul 
Abecedarul de Paula și Doru Segal și filmele 
de animaţie: Colivia de Laurenţiu Sirbu, Ba- 
ladă pentru o mărgică albastră de Luminiţa 
Cazacu și Miaulady de Victor Antonescu 

* in secţia informativă au fost prezentate 
Ramășagul de lon Popescu Gopo și Adela 
de Mircea Veroiu 

e Retrospectiva filmului antifascist a incius 
în program filmele Valurile Dunării de Liviu 
Ciulei şi Emisia continuă de Dinu Tânase 

Din delegaţie au facut parte Marin Stanciu dı- 
rectorul general al Centralei România film, regi 
zorii. Elizabeta Bostan, lon Popescu Gopo şi 
Sergiu Nicolaescu, scenaristi loan Grigorescu 
şi inginer Anușavan Salamanian, operatorul 
Marian Stanciu, actorii Maria Banica și Con- 
stantin Brinzea, Marin Vladimir directorul Ca- 
sei de filme Unu și criticul Natalia Stancu. 

La secţiunea competitivă a scurt metrajelor 
a fost invitat să facă parte din juriu regizorul 
Mircea Popescu, laureat anul trecut al Festi- 
valului de la Rio de Janeiro pentru filmul său 
Sensibilitatea plantelor. 

e Marcq en Baroeul — (Franța) — Al 
Iii-lea Festival al filmului de animaţie (17—22 
iunie) a înscris în competiţie Banchetul ar- 
melor de Adrian Petringenaru şi Clemansa 
Sion, Colivia de Laurenţiu Sirbu, Galileo Ga- 
lilei de Mihai Băâdică, Timpul de Constantin 
Păun, Ascensiunea de Virgil Mocanu. 

è Gijon (Spania) La al XXIII-lea Festival in- 
ternaționai al filmului pentru copii și tineret 
(5—12 iulie) cinematografia noastră a fost 
bine reprezentată. 

. la ă: Rideţi ca-n viață de 
Andrei Blaier, Vijelia de Dinu Petrescu, As- 
censiunea de- Virgil Mocanu, A fost odată un 
clovn de Liana Petruţiu. 

e Secţia necompetitivă: in cadrul progra- 
mului „50 de ore de desen animat" au fost in- 
vitate să participe. Tu de lon Popescu Gopo, 
Fotogralii de familie de Radu Igaszag, Spin; 
trandafirului de Nell Cobar, Salt mortal de 
Dinu Șerbescu, Pompele de Olimpiu Banda- 
lac, Timpul de Constantin Păun 

Din delegaţie au făcut parte regizorul An- 
drei Blaier și actorii Oana Pellea și Gheorghe 
Dinică, 

e Pleneul-Le Val André (Franța) — Al 
li-lea Festival al filmului internațional despre 
animale (18—21 iulie) a reținut pe agenda sa 
Capra Neagră carpatină de Liviu Niţă. 

e München (R.F.G.) — Cea de-a Ill-a edi- 
ție a Festivalului internațional al filmului de 
lung metraj (22—30 iunie) a inscris în com- 
petiție filmul Sfirșitul nopții de Mircea Veroiu 


mes (Antony Perkins) are obsesia pastile- 
lor de somn pentru tinăra lui soție și mi- 
cuţa ` Jennifer. Moartea în vecinatatea 
unui nou-născut, moartea piș-piș pe lingă 
căruciorul cu danteluțe și scutecele pe 
fringhie. da, asta depășește orice limită a 
suportabilității. Ciudată și iubirea aceea 
(în disperata, devastata Moira, Ava Gar- 
dner). Cit de trist poţi ti contemplind-o şi 
cit de fericit a doua zi, cind ieşi în stradă 
și vezi iar îndrâgostiţii prin parcuri! 

Kramer  problematiza dezastrul făcînd 
aluzii la războiul rece. Arunca pietricele 
în grădina diplomaţiei. Construia un per- 
sonaj (Julien Osborn = Fred Astaire), Sa- 
vantul, el, creierul inteligent, cel mai sin- 
gur om de pe lume, cel mai îndurerat, 
conservat în alcool (ce retugiu neputin- 
cios!) cu conștiința facută harcea-parcea 
de remușcări. Parabola savantului e la ve- 
dere — e ciștigătorul într-o cursă nebună 
de automobile, ultima cursă nebună a 
unei lumi nebune, capabilă printr-o cursă 
a înarmărilor de autodistrugere. El, sa- 
vantul, exponentul inteligenţei umane de- 
turnate. „Cine a început războiul?” în- 
trebă cineva și Julien Osborn răspunde 
cu un rictus: „Albert Einstein“, 

Filmul se termină cu un panoramic tra- 
gic: în piața orașului părăsită, bătută de 
vint, filfiie o lozincă, disperată. „Frate, 
incă mai e timp”. Avertismentul lansat de 
Kramer către o lume. 

Revăzut, Ultimul țărm își dezvelește — 
din punct de vedere cinematografic — 
neimplinirile. El nu este nici pe departe 
un mare film. Dar este, asta fără nici o în- 
doială, un film dintr-o categorie foarte 
importantă — aceea a luptei pentru pace 
Deci pentru viaţă, 


Cleopatra LORINȚIU 
19 


Spectatori, nu fiți numai spectatori! 


scrisoarea lunii 


„„„de la Brad, din dragoste de viaţă! 


Ceva ne spune că nu greșim foarte rău publicind într-o revistă de cinema o aseme- 
nea scrisoare de dragoste față de teatru... 

„În seara de 21 mai, o întimplare fericită într-un oraș de provincie: un spectacol de 
teatru — „Un bărbat și mai multe femei” de L. Zorin — care a impresionat plăcut și a 
dat tuturor două ore de încintare și — de ce nu? — fericire. Am admirat și am trăit alà 
turi de Claudiu Bleonţ, acest actor supersensibil, modest și atit de talentat. Magda Ca- 
tone a fost mai mult decit superbă. M-a uimit de-a dreptul mobilitatea interpretativă a 
acestor doi actori. Şi mă întreb: cum să nu-i iubești? Ei reuşesc întotdeauna să ne de- 
termine să trăim împreună dramele personajelor, să devenim alţi oameni pentru două 
ore. E dureros de frumos! Ce-a fost și mai simpatic? Noi, ceilalţi. Poate că am fost sur- 
prinși şi derutaţi; totul s-a dovedit mult prea frumos, iar la un moment dat nu știam 


cind și cite aplauze s-ar cuveni. 


Prin intermediul dumneavoastră, vrem să le transmitem Magdei Catone și lui Claudiu 
Bleonţ. iertaţi-ne pentru stingăcie, dar aţi fost mai mult decit admirabili și vă mulţu- 


mim” 


Fotografii la cererea cititorilor: Cris- 
tina Mateescu (str. M. Eminescu nr. 
18, Ploieşti) ne „roagă“ un Clint Eas- 
twood şi că mă veţi ironiza, 
nu-mi voi pierde nădejdea...“ 


cineclub Ploieşti '85 


- Forme cu fond 


|, zona de contact a creaţiei amatoare cu 
cea profesionistă — unde o linie de demarca- 
ție există numai în imaginen celor neinfor- 
mați — filmele realizate în ultimul an la Casa 
municipală de cultură din Ploiești (director 
Florin Dochia) constituie una dintre expe- 
riențele cele mai originale. 

Peliculele (deocamdată numai două la nu- 
măr) nici nu poartă dealtminteri antetul de ci- 
neciub, ci se declară producţii ale Studioului 
de teatru și film al Casei municipale. „Noi nu 
ne-am propus să înființăm un cinelub, ci să 
facem filme” ne declară din capul locului di- 
rectorul Casei, care nu se vrea paradoxal, ci 
doar opus formelor fără fond, distanțat de 


20 


: 7 Cristina Roşca 
Str. Libertăţii nr. 22 bloc A 9, ap. 29, 
Brad 


Filmul românesc 
Sosesc păsările călătoare 


* „Tora Vasilescu este minunată; a conferit 
rolului ei o extraordinară-doză de naturalețe, 
indentificindu-se perfect cu personajul. Vera 
e o fată care iubește sincer și înfruntă viaja 
cu tot curajul. O interpretare de nota zece au 
avut şi Rodica Mureșan, Emil Hossu și ceilalţi 
actori care fac gloria cinematografului romă- 
nesc... Minunat!” (Renate Mănescu — Str. Ar- 
mata roșie nr. 33, Braşov). 


e „Am intrat la Se intorc păsările călătoare 
— şi cred că nu numai eu — cu convingerea 
că voi vedea ceva gen Secretul lui Bachus, 
avind în vedere că echipa realizatoare era 
cam aceeași. Numai că de această dată sce- 
naristul era altul iar rezultatul a diferit foarte 
mult de Bachus. Din scriitura lui Fănuș 
Neagu nu putea rezulta decit o comedie li- 
rică, gen care nu se leagă sută la sută cu 
Geo Saizescu. Realizatorii au tăcut eforturi 
vizibile de a transporta lirismul, metafora lui 
Fănuş Neagu în ris deschis, dar, vorba unui 
cintec al lui Liviu Tudan: „Drumul e lung/ Și 
pină s-ajung/ Mai am de străbătut“... Pe un- 
deva — am avut senzaţia asta ascultind reac- 
ţia sălii — poezia din scriitura lui Fănuș 
Neagu suna ciudat în gura personajelor care 
îşi desfășurau de zor activitatea la Mila 23 
Rămin la părerea mea, chiar dacă mulţi care 
au auzit-o au strimbat din nas: Fănuş Neagu 
ca și Marin Preda, sint greu de ecranizat 
dacă nu imposibil. N-aș vrea să se înțeleagă 
că filmul nu m-a mulțumit, dar nu e comedia 
pe care o aşteaptă omul de pe stradă, care ar 
vrea la un film de Geo Saizescu, (așa cum ne 


informează genericul) să se prăpădească de. 


atita ris. Eu am un vis de-al meu care poate 
va va părea ciudat: aș vrea să văd un film a! 
lui Geo Saizescu în care rolul principal să fie 
jucat de... Geo Saizescu! „Ah, ce bine, voi 
mai ride...” — după cum bine sună o celebra 
arie dintr-o operă mozartiană”. (M. Lăzăres- 
cu — str. Simonide 12, București). 


e „Tema, Delta, Tora, sint marile ciștiguri 
ale peliculei. Dacă ar mai fi avut și ceea ce se 
mai putea vedea, bucuria noastră ar fi fost cu 
atit mai mare“. (G. Podaru — Post restant, 
Oficiul poștal 1, București). 


simpla curiozitate tehnică şi de nivelul albu- 
melor de familie sau de serviciu, cu care în- 
cepe citeodată cineamatorismul. 

Echinox și respettiv H (H de la Hiroshima 
şi de la semnul pentru spital și de la semnul 
bombei cu hidrogen, ni se explică) se nu- 
mesc cele două filme realizate de tinerii Mi- 
hai Vasile (regia și scenariul) şi Florin Andre- 
escu (imaginea și camera) — a se reține lu- 
xul’ terminologic — după un program ideatic 
unitar. Căci, fără a avea experienţa și am- 
ploare grupului lui Gheorghe Săbău de la 
Arad, echipa lui Florin Dochia de la Ploiești 
ne impresionează prin aceeași obstinație a 
definirii propriei viziuni și metodologii în lu- 
cru! artistic. 

O definiție de nuanță și nu atit doctrinară, 
cit efectivă, pe peliculă şi pe ecran, accentul 
punindu-se nu pe specificul tehnic și proce- 
deele de filmare, ci pe liantul creativ dintre 
marea literatură, teatrul modern şi cinemato- 
a Cel mai concludent este, în acest sens, 

hinox. Tema sa generică ar ti „scoaterea“ 
ideii literare, a echipei de actori, a artei în ul- 
timă instanţă, în spaţiul natural, aproape de 
sursa care le inspiră. Arta nu e o floare de ti- 
nut în fereastră, vor să spună colegii ploieş- 


e „În afara aerului turistic, filmul are și un 
aer de deja văzut pe care nu l-am putut 
alunga cu nici un chip. Nici cu acela al lui 
Hossu, nici cu cel al Rodicăi Mureșan, Octa- 
vian Cotescu și puzderia de nume sonore de 
pe generic, greu de descoperit apoi în film 
Ar trebui să se știe, e timpul să se afle cå 
spectatorii continuă să se maturizeze artistic 
O dorim din tot sufletul și eu, și Ovidiu, şi 
ceilalţi!“ „ (Florin Octavian Molnar — Aleea 
Zarandului 4. Bl. 467, ap. 32, Bucureşti) 


© „M-am distrat la acest film, deși el pare 
facut din scheciuri, poate montajul mi-a dat 
această senzaţie de discontinuitate. Conflic- 
tul e clar și vizibil, și nu știu cum ar fi fost 
mai bine rezolvată problema acestui trio, 
pentru că amindouă actrițele sint frumoase şi 
bune. La Tora Vasilescu descopăr ceva nou 
Scenele de umilință sint jucate magistral 
Nici cu prea multe lacrimi, nici cu nevricale, 
fără a cădea în vulgaritate, se simte că Tora 
Vasilescu dă personajului ceva din puternica 
ei personalitate de actriță. Peisajele sint ex- 
'cepționale și dacă „se mergea” pe un contact 
mai strîns cu localnicii — mi-ar fi întregit mai 
mult imaginea despre Delta noastră. Geo Sat- 
zescu se simte că filmează cu plăcere. Totuși 
— fiindcă sintem la o comedie — să remarc 
performanţa ca într-un film despre Deltă sa 
nu existe o mușcătură de țințari!?”. (Ștetania 
Zamfir — Drumul Taberei nr. 7, București). 


Cititorii și revista 


e Replici la articolele lui Ov.S. Crohmălni- 
ceanu și Florin Mihăilescu despre filmul Vra- 
cliul (respectiv numerele 3 şi 4/85): „OvS 
Crohmănliceanu face următoarea afirmație 
(după citeva lovituri de graţie) în încheierea 
articolului său: „Proliferarea vindecătorilor 
miraculoşi este un fenomen de actualitate, 
imediat verificabil“. Nu vreau să cred că asta 
a vrut să pună în relief Vraciul. Am văzut fil- 
mul şi, ca mulți alţii, am ieșit afectat (în sen- 
sul bun al vorbei) dar şi destins, după inde- 
lungi momente de crispare, induioșat, cu 
speranța că poate mai există puritate sufie- 
tească. De ce să nu lăsâm omului comun 
(uneori), simplului spectator, speranța în 
ceva mai bun? Speranța că odată și odată 
cinstea adevărată nu va fi privită ca o utopie 
Vraciul — pentru majoritatea celor care l-au 
vizionat — este un simbol sublim al idealis- 
mului cel mai pur și nu un vraci în adevăratul 
sens al cuvîntului. Bineînţeles că situaţiile 
melodramatice abundă, că unele situaţii apar 
confuze, chiar neverosimile, dar fără ele, eu 
cred că pelicula ar fi fost searbădă, anosta 
Oamenii simt nevoia să vadă și să auda 
uneori, ceea ce este mai frumos, mai sublim, 
să uite de vicisitudinile vieţii. Ce-ar fi fost 
dacă în locul „Vraciului“ ar fi apărut un ins 
competent care să-l fi descoperit pe fiul be- 
teag al morarului și sã- fi operat într-o sală 
utilată cu mijloace moderne din vremea 
aceea?... E adevărat că filmul e un „basm cu- 
minte” incă de la început, dar poate că și 
adulții au nevoie de basme citeodată, nu nu- 
mai cei mici“. (Sub o semnătură greu desci- 
frabilă, parcă Marinescu precizarea foarte ci- 
teață: un student politehnist din lași; scrisoa- 
rea poartă ștampila lași, 15 mai 1985) 


e De ce criticul nu se opreşte nici o clipă 
la stilul de interpretare al actorilor, la capaci- 
tatea regizorului Jerzy Hoffman de a tensiona 
eficient acțiunea dramatică? Criticul mărturi- 
sește că a zimbit vâzind filmul. Şi eu am zim- 
bit citindu-i articolul“ (Carmen Sandu — Șo- 
seaua Alexandriei 7, bloc A7 etaj 4, ap. 17, 
Giurgiu). 


è „Critica adusă de Florin Mihăilescu mi se 
pare foarte justă. Vraciul mi s-a părut un film 


teni, printr-o metatoră cu care deschid și in- 
chid filmul. lar subiectul, care le concreti- 
zează tema și ideea, îl constituie ieșirea unei 
echipe de teatru și de filmare, din sala de re- 
petiţii, dintre zidurile închise ale instituţiei, 
sub cerul liber. Dar, surpriză: aici nu asistăm 
la ilustrarea textului (e vorba de versuri din 
Lucian Blaga și din „Mioriţa”), ciștigul nu e 
pur și simplu înlocuirea înscenării din sală cu 
o înscenare în mediul natural. Ciștigul este o 
percepție în direct a sugestiilor realului, în 
speţă ale peisajului caracteristic, ale reliefului 
montan, ale atmosferei spaţiului mioritic. 
Pentru că arta, am traduce noi în continuare 
mesajul acestor autentici cineamatori, nu 
este repetare, nu este afişaj, nici demonstra-: 
rea lucrurilor știute, ci numai ceea ce se cre- 
ează și apare ca nou, propriu, neincercat. 

Mult mai dificilă a fost tratarea, cu mijloace 
similare, a sugestiilor din poemul lui Eugen 
Jebeleanu  „Surisul Hiroshimei“, în cealaltă 
peliculă, intitulată succint H. Este însă o am- 
bitie care onorează, o dată în plus, pæ reali- 
zatori, impreună cu întregul lor colectiv de 
colaboratori şi cu casa producătoare. 


Vai S. 


foarte slab care propriu-zis nu are nici o pro- 
bilemă demnă să fie dezbătută. Sincer să fiu 
am plecat deziluzionață de la această poveste 
idlico-fantastică”. (Maricica Gavril — com. 
Broșteni, jud. Suceava). 


e Undeva cindva : „li sint recunoscâtoare 
lui N. Steinhardt pentru articolul său elaborat 
şi extrem de documentat, din numârul 4/85 
Într-adevăr, după acest film, merită sa pa- 
trunzi în atmosfera nuvelelor lui Mircea Elia- 
de“. (Laura Tache — Aleea Constelaţiei 5, 
bloc 138, scara A, etaj 2, ap. 11, Braşov). 


Replică la acel pronostic sumbru, semnat 
de corespondentul lon Hossu din Ciuj-Na- 
poca, cu privire la filmul Glissando (vezi Ci- 
nema nr. 4/85): „Pronosticul stimatului lon 
Hossu mi se pare absolut ridicol. lulius He- 
gedus din Sibiu a avut măcar ideea dea 
adăuga la sfirşitul frazei sale: „ce! puțin aşa 
cred eu...” (Letiţia B. Rolly — str. Primăverii 
nr. 6, bi. FA 4, sc. E, ap. 18, Slatina). 


e „Nu pot fi de acord cu opinia concetă- 
țeanului meu. Pot afirma că la Cluj Napoca 
filmul a fost primit bine, a rulat o sâptâmina 
la cinematograful „Republica“ cu sali 
aproape pline, după care imediat a fost pro- 
gramat încă o săptămină la cinematogratul 
„Dacia” ţinind afişul trei săptămini şi la cine- 
matogratul „Arta“ — bineînțeles că nu cu sali 
goale, așa cum profetiza corespondentul 
dumneavoastră”. (V. Tănase — strada B. An- 
tal, nr. 25, ap. 2, Cluj Napoca) 


e „De unde concluzia că orice film cu pu- 
tini spectatori este neapărat un film prost? 
Pentru un film de o asemenea factură ca 
Glissando e, într-adevăr, nevoie să depui pu- 
țin efort intelectual care, departe de a ne 
strica, are menirea de a ne stimula atit gindi- 
rea cit și ambiția pe plan spiritual“. (Elena 
Nălbaru — Bd. I.B. Tito, nr. 49, bloc H 26, sc. 
A, ap. 3, București) 


è .„Pronosticul celui care afirma că „Glis- 
sando va face o carieră de săli goale”, m-a 
indignat. Dacă respectivul cinefil pune în le- 
gătură unilaterală numărul spectatorilor cu 
valoarea filmului, se înșeală. De trei ori, de o 
mie de ori se înşeală!” (Adriana Năstolu — 
str. Grigore Preoteasa, vila 8, ap. 2, Rimnicu 
Vilcea) 


e Despre ultimele premii cucerite de fil- 
mele românești (Cinema nr. 4/85): „Am fost 
emoţionată cind am citit despre aceste premii 
care, totuși. nu m-au surprins. Ele au fost bi- 
nemeritate, binevenite, și sint sigură că vor 
mări încrederea în filmul românesc. Nici pre- 
miul luat de Ovidiu luliu Moldovan nu a fost 
o surpriză. Era drept ca talentul binecunos- 
cut să fie apreciat la Santarem... A fost foarte 
frumoasă şi luarea de rămas bun de la Mirel 
llieșiu. Imi pare rău“. (Erdely Enikă — Tirgul 
Secuiesc). 


e O laudă: „În numărul 3/85, am gâsit la 
„Cronica surisului” următoarea frază: „Şi cine 
nu ştie în lumea bipedă cine a fost Cheeta. 
înseamnă că nu știe cine a fost Tarzan și 
n-are de ce să ne citească mai departe“. Eu o 
consider drept „fraza anului“ şi aș trece-o 
drept motto al rubricii „Spectatori, nu fiţi nu- 
mai spectatori” (Colea Cureliuc — Loc. Mări- 
teia Mică, jud. Suceava). 


e O critică: „Nu e corect, cred eu, ca o re- 
vistă de o aleasă ținută intelectuală, care găz- 
duiește articole interesante, să citeze la 
„Fraza lunii” aiureala aia cu Sandokan din 
numărul 4/85. Probabil că respectiva entu- 
ziastă e mai mult decit mindră de succesul 
pe care l-a avut epistola ei; cine a văzut, ca 
dinsa, filmul ăsta de „n“ ori, cu siguranţă că 
are o considerabilă lipsă de umor. Nu cred 
că trebuie să publicăm tără un cit de mic co- 
mentariu părerile unor gisculițe cu lecturi 
roz-bonbon“. (Adriana Năstoiu, strada Gri- 
gore Preoteasa, vila 8, Rimnicu Vilcea) (N.r:. 
Uneori, renunțăm la unele comentarii prea 
explicite, bazindu-ne tocmai pe umorul unor 
corespondenţi de exigența dumneavoastră. 
Dar vehemenţa scrisorii — pentru care vă ga- 
rantăm de pe acum replicile celor vizați — ne 
face să ne gindim că și dumneavoastră vă e 
necesară o mai largă înțelegere a ceea ce in- 
seamnă un suris). 


raza lunii 


è „Cind am plecat de la filmul Fapt divers, 
cineva în spatele meu spunea că (reproduc 
exact cum am auzit): „Răzvan Popa ăsta, o să 
ajungă un al doilea Florin Piersic. Aprob 
acea persoană”. (Lavinia Dumitrache — 
ada Ciochinescu, bl. K1, sc. A, Ap. 11, Bu- 
zāu). 


Rubrică realizată de 
Radu COSAȘU 


vă recomandăm 


Sate un complicat itinerariu care îl 
poartă de la Hunedoara la Galaţi şi din Banat 
înapoi, la Dunăre, urmărind devenirea unei 
comune (Pechea in mers de Florica Holban}. 
a unui oraş (O traiectorie uluitoare de Ale 
xandru Boiangiu) sau a unui cartier (Grădi- 
nile muncii de David Reu), Instalarea unei 
platforme de toraj maritim (Avanpremieră de 
Jean Petrovici), asanarea unei zone mlăști- 
noase și transformarea ei in grinar (Lungul 
drum al piinii către casă de Constantin 
Vaeni) croirea unui drum prin munte (Tran- 
stăgărășanul de Vilgil Calotescu) sau a unui 
canal de legătură între ape (Valsuri noi pen- 
tru Dunăre de loana Holban), documentariştii 
noștri trăiesc febra consemnării în imagini a 
celor mai importante prefaceri care au mar- 
cat viaţa țării în ultimele două decenii, Va- 
riante moderne ale cronicarilor de altădată, ei 
scriu cu forme mișcătoare și colorate letopi- 
seţul epocii în care trăiesc. Cuprinşi de mo- 
destie, ei se topesc în spatele aparatului de 
filmat, renunţind la căutări stilistice sau in- 
noiri de limbaj și optind deschis și limpede 
pentru formula documentarului-inventar, in 
care ochiul veșnic treaz al obiectivului fi 


N sia pentru câ nu e clasificabil 
neetichetat pentru că nu este etichetabil, 
pentru că scapă canoanelor ordonării pe ori- 
zontală sau pe verticală, Billy Wilder este, în 
schimb, unul din cei mai cunoscuţi realizatori 
de comedii din cinematografia nord-ameri- 
cană. Şi totuși, încercări de a-l defini s-au 
produs mereu, ajungindu-se simptomatic la 
formule ce nu sesizau decit o faţetă a perso- 
nalității cineastului: Rasputin pe celuloid, mi- 
zantropul care nu vede decit gaura covrigului 
şi mai face și un banc prost despre asta, un 
amestec de acid și apă de roze... etc. Este 
evident că asemenea caracterizări se opresc 
la Wiider „cel rău” — probabil dintr-o prea 
mare iritare față de ceea ce este satiră muş- 
cătoare în filmele sale. Cu alte cuvinte, auto- 
rii lor văd tot „gaura covrigului” 

S-ar putea ca, într-adevăr, ironia sa coro- 
zivă să fie aspectul cel mai izbitor al creaţie: 
sale. Descendent direct din stirpea Lu- 
bitsch-Ophuis, austriac ca şi ei, Wilder a știut 
să se impregneze însă de umorul american, 
păstrindu-și totodată un ochi proaspăt, o pri- 
vire critică față de prejudecățile, ticurile şi ta- 
bu-urile vieții de pe noul continent. Poate că 
acest cocktail de umor fin și umor robust, de 
delicateţe și grotesc, de prozaic și absurd 
are efecte dinamitarde atunci cind este agitat 
de Wilder. Şi totuși, în primul rind americanii 
au fost cei ce i-au acordat votul lor de incre- 
dere, rizind pină la lacrimi în clipa în care se 
recunoșteau pe ecran. 

Dar lui Wilder i-au reuşit şi dramele — care 
alternează in filmografia sa cu comediile. Şi 
dacă Spionaj in deșert (de fierbinte actuali- 
tate in 1943, cu puţin înainte de răsunătoarea 
infringere a generalul Rommel in Africa) sau 

acuzării (povestea unui proces jud 
ciar cu incredibile răsturnări de situație) pot 
fi lesne etichetate drept pur și simplu 
„Comerciale" — ce-i drept însă, foarte bine 
făcute — în schimb cu Vacanţă pierdută și 
Bulevardul crepusculului cineastul atinge fio- 


medalion 


Un vienez la Hollywood 


Cronicari și cronici a două decenii 


xează nesăţios detaliui. Escavatoare şi trac- 
toare, boabe de griu și picături de sudoare 
tambururi dințate și ape învolburate, vapoare 
şi combine, miini încleștate pe manete şi fa- 
ruri străpungind întunericul, scintei țişnind 
din cuptoare și jerbe de apă din aspersoare 
stinci pulverizate de explozii și copaci sec 
lari, tiriti de buldozere, fundaţii de blocuri ş 
porți de ecluze... și iar escavatoare, tractoare 
vapoare... 

Privindu-le, ai impresia că parcurgi filă cu 
filă capitolele unei unice cărţi, in care repeti- 
ţia constituie procedeul sintactico-stiistic de 
bază. Similitudinea merge uneori pină la 
identitate. Astfel, aceleași imagini ale detrișa- 
rii insulei mari a Brăilei — preluate evident 
din fondul de cinecronică — le răgâsim şi în 
Lungul drum al piinii către casă (Vaeni) şi în 

a — o legendă in formă de fluviu (M- 
rel llieșiu), 

E firesc ca pe acest fond de cronică notele 
personale să se detașeze mai pregnant Ca 
de pildă ideea lui Gheorghe Horvath de a în- 
soți mișcările sticlarilor care rotesc cu o fas 
cinanță îndeminare globurile incandescente 
aninate în virful ţevilor lungi. de zgomotul va 
tuit și sincopat al unor pași de dans popula 
(Un club muncitoresc). Sau inspiratul bet ai 


rul tragic. Adevârate studi 
umane prin alcool sau 
aceste filme ne dezvâluie un Wider 
log, cercetător lucid şi atent a 
»menesc. Pe cit de rapid este ritmu 
lor sale, pe atit de așezat, de cam, discret 
este ritmul acestor drame (in special Sunset 
Boulevard (Bulevardul Crepusculului) 
această radiografie a 
facută de cineva dinăuntru l-a impus pe Wil- 
der printre autorii cei mai serioṣ din „uzina 
de vise, 

Ce se ştie mai puțin despre „cei mai obraz- 
nic emigrant de la Hollywood” (după definiţia 
lui Leslie Halliwell) este câ. departe de a fi un 
tradiționalist, Wiider a inovat mereu, dar făra 
a-și „breveta“ invențiile. Astfel, pentru Vals 
imperial ce datează din 1947, el cere să se 
vopsească un întreg versant de munte, citeva 
şosele precum şi 4000 de margarete 
aproape cu 20 de ani inaintea acțiunii sim; 
lare întreprinsă de Antonioni pentru Deșertul 
roșu.). Cu Unora le place jazzul el face film 
retro” (acțiunea se petrece în 1929) in care 
introduce citate din producţia cinematogra- 
ficà de altădată — in speţă din filmele cu 
gangsteri şi totuşi nimeni nu îl citează printre 
predecesorii celor două mode. 

Mai important decit toate însă, este faptul 
că acest cineast a învățat meserie scriind 
scenarii pentru filmele altora (în Germania şi 
în Statele Unite). a devenit apoi regizor şi 
co-scenaristul constant al tuturor filmelor 
sale, iar spre sfirșitul carierei și producător 

Ideea de autor total a izvorit la Wilder, din 
imensa răspundere pe care o simte faţă de 
public — atitudine ce i-a atras stima și recu- 
noașterea de câtre un întreg mapomond 
Pentru că toate acele filme ce l-au făcut iubit 
s-au conformat primelor două reguli din co- 
dul său personal de comportament. Prima 

a nu subestimezi niciodată inteligenţa 
spectatorilor”. A doua: „Să nu-i plictisești' 


Aura PURAN 


Regizorul la fel de stăpin pe arta sa în dramă ca şi în comedie 
(Unora le place jazzul cu Marilyn Monroe) 


umiă de la Hollywood) 


cinemateca 


lansării la apă a vapoarelor în Dunărea — o 
legendă in formă de fluviu. Sau laconismul 
comentariului din O traiectorie uluitoare, în 
care trecutul „industrial“ al Galaţiului este re- 
zumat printr-o sumară înşiruire (halva, săpun, 
apă gazoasă, luminări, nasturi, oţet) ce con- 
trastează mai elocvent cu imaginile prezentu 
lui decit orice altă explicaţie detaliată. Sau 
trecerile melodice de la „Dunărea albastră” la 
cintecele brigadierilor în Valsuri noi pentru 
Dunăre. 


De altfel, în filmul loanei Holban se mai 
află o idee care, in ciuda rezolvării ostentativ 
patetice, dovedește intenţia realizatoarei"ue a 
da elementului uman o haină mai puțin festi- 
vistă, de a sugera sacrificiul de sine pe care il 
presupun adesea întreprinderile ambiţioase. 
intrebarea ei retorică „Tinere brigadier, iți 
este greu?” se poate adresa oricăruia dintre 
personajele documentarelor noastre. 

Ţi-a fost greu tovarășe inginer zootehni- 
cian de la Beregsău să faci din ferma dumi- 
tale o unitate-model in care zilnic se nasc 
1000 de purcei? 

„Ti-a fost greu tovarăşe inginer să imaginezi 
şi să clădești acea complicată dar elegantă 
platformā maritimă botezată trufaș Gloria? 

Ti-a fost greu, tovarășe constructor, să ri- 
dici în numai patru ani pe maidanele cu gu- 
noaie și case dărăpânate din Pantelimon un 
cartier cit un oraș? 
Grau. desigur, dar... 


Cristina CORCIOVESCU 


nrico 
n și 


eneţian de 
Florinda Bol 
Musante 


Anonimul 
Salerno c 


Tony 


Accidentul sau măiestria emoțiilor bine stăpînite 
(cu Dirk Bogarde şi Jacqueline Sassard) 


note de regizor 


sau farmecul personalității filmice 


„fe Dia pe Joseph Losey (dispărut in 
'84) prin programarea a patru din filmele sale 
remarcabile, Cinemateca se raliază acelor 
spirite ale breslei care treptat l-au impus pe 
acest reprezentant tipic al „generaţiei pier- 
dute“ drept unul din cei mai distinși și perso- 
nali realizatori ai anilor '60, ani ce au marcat 
un reviriment al filmului de artă european. 
Criminalul cu care debutează seria progra- 
mată e un film modest ca ambiţie dar impe- 
cabil ca realizare şi. ceea ce e important — 
de subliniat, purtător al unei note inconfun- 
dabile de personalitate (secvenţa finală e an- 
tologică). Nu ne-ar preocupa aici filmul dacă 
n-ar fi vorba de o personalitate cu farmec ex- 
primat prin forța artei ce o practică, prin mij 
loacele ce le minuiește în zona filmului, pina 
la a-i mări expresia, a-i lărgi limitele deja ac- 
ceptate. Fermitatea povestirii, știința ritmului 
expresia încadraturii, a imaginii căutate, teh- 
nica perfectă, jocui actorilor condus cu inteli 
genţă şi strictețea sensurilor, calităţi prezente 
și în Criminalul, n-ar insemna, poate, mai 
mult decit ceea ce sint, dacă n-ar fi suportul 
manifestării unui farmec al personalităţii ci- 
neastului, dacă n-ar fi materia ce emite acel 
sunet de clopot aţiţitor, cu timbru inconfun- 
dabil şi atașant pe care-l are fiecare pelicula 
a sa. E oare de uitat războiul atroce din Pen- 
tru țară și rege, — operă de referință — sau 
teroarea surdă din așteptările Accidentului, 
intilnirea din Servitorul fervoarea senzuala 
din Mesagerul?... Realizind în 1979 pentru 
TV, Don Giovanni, Losey nu aduce doar o 
nouă concepţie a filmului-operă, „filmizind' 
muzica, ci, cu mijloacele sale subtile, terme- 
cătoare, lărgeşte aria de expresie a însăși ar- 
tei filmului situindu-se în plutonul de virf al 
celor care au dat în acei ani o mare autono 


Joseph Losey 


mie și mişcare camerei, celor ce au dezlân- 
tuit puterile încă prea înțepenite ale fluxului 
audio-vizual, spaţialo-temporal. 

Pe scena festivalului „35“, jubiliar, de la 
Cannes, primind trofeul ctitorilor artei filmu- 
lui, Losey apărea masiv, leonin, sobru, trist 
aș spune, şi delicat totodată, apărind și în 
port — un costum de lustrin bleumarin cu 
buzunare mari de lucru, costum inchis la git 
sugerind ceea ce n-a încetat a fi și in spirit 
un emul al lui Bertold Brecht de la carea 
preluat flacăra credinţei în adevărul artei şi în 
forța persistenţei unei personalităţi incon- 
tundabile. Balada, comentariul liric brechtian 
al acestui film-cap de serie, Criminalul, era 
semnul distinctiv al unui stil care nu avea să 
se dezmintă. Stilul adevărului vieţii trăite (Lo- 
sey însuși, autoexilat din țara sa de baștină, 
Statele Unite, persecutat pentru ideile sale 
progresiste-artistice și naturalizat european) 
și al adevărului expresiei filmice (căutat cu 
incăpăţinare de-a lungul unei.cariere deloc 
uşoare, lucrind relativ rar, uneori sub pseu- 
donim) fertilizat prin expresivități ce rămîn 
referințe ale artei ecranului. Şi iarâși ne între- 
băm: de ce atita chin amar al unei vieți, dece 
atita, frămintare, căderi şi ridicări, succese și 
neințelegeri, cind cu același impecabil prote- 
sionalism și tehnicism alţii au parte de mie- 
rea succesului sigur comercial, aducător de 
huzur?... De ce Mateiu Caragiale fasonind 
cuvinte era în viață doar un biet domn excen- 
tric în timp ce Rădulescu-Niger, autorul a ne- 
numărate romane conta ca celebritate a zilei? 
Oare nu cumva acel sunet fermecător al per- 
sonalităţii, inconfundabil și neliniștitor, ce 
este deasupra profesiei și tehnicii, derutează, 
incurcă lucrurile, asigurind deasupra doar o 


biată... nemurire?... 
Savel STIOPUL 


Maria 


Toate i se întîmplă numai 


Un Oblomov al timpurilor noastre 
şi Rimma kKorostiliova 


(Andrei Miagkov 


Letargie 


As. un bărbat in toată firea, inteli- 
gent, fermecător — un farmec anume, poate 
farmecul indiferenței — un om cu viitorul în 
față, se refugiaza într-o existență aproape 
oblomovistă: o slujbă cit mai puţin stres- 
santă, o iubită cît mai comodă — cit timp ştie 
să fie comodă — o viaţă de azi pe miine, dar 
numai pentru azi și nu și pentru miine („Un 
copil? De ce? Ne e aşa de bine!”), o viaţă în 
exclusivitate personală, fără nici o legătura 
cu lumea, cu vieţile din jur, o viaţă de cirtiță 
inchisă în labirintul ei călduț. Omul este în 
perfect acord cu sine și iși ajunge sieși 
Acord monstruos, existență monstruoasă de 
eu, eu, eu. Îl cheamă Bekasov, într-o rimă so 
noră cu Oblomov... O femeie sună la uşă 
cere disperată ajutor, a doua zi femeia este 
moartă: Bekasov nu clipeşte. Un coleg are 
nevoie de ajutorul lui: Bekasov se dă lao 
parte, fără nici o jenă. lubita îi părăsește: Be- 
kasov işi vede de viaţa lul, se inchide în casa 
lui, cîntă la chitara lui, ca o cizmă, dar cintă, 
şi îşi pune, în final, o bandă cu aplauze. Din 
monstruos, personajul devine ridicol. Şi, to- 
tuși, capetele de acuzare sint grave. Nota lui 
Bekasov se încarcă, se incarcă. Mama lui, 
'ată, a: murit, el ajunge la inmormintare o zi 
după. Fosta soție îl primeşte prietenos. Fiica 
il primește tepos. Nimic nu-l atinge. Nici o 
relaţie nu se mai incheagă, toate legăturile 
sint rupte, pentru totdeauna. Bekasov pare să 
fie abandonat propriei existenţe egoiste, din 
care însă, pe neașteptate, el vrea să iasă, el 
este gata să iasă, el chiar pornește să iasă de 
cum se aude la telefon glasul iubitei, de care 
înțelege, în fine; că i-a fost foarte dor. De 
care înțelege, în fine că are nevoie. Sigur — 
sigur, pe linia filmului care vrea, bineînțeles, 
să spună ceva cu acest personaj — că este 
prea tirziu. Sigur că Bekasov va plăti încerca- 
rea de ieșire din modelul creat, din tiparul lui 
de însingurat de bunăvoie și nesilit de ni- 
meni. 

La o primă citire, asta ar fi tot. Filmul însă 


lui... Bud Spencer 


Q x 
Mi 


în Lerargie) 


că e! propune, cu obstinaţie, aceeași între 


de ce este el așa, Bekasov? Patru moment: 


țepenit, încremenit în moarte... Pentru cå - 
răspund autorii (scenariul Valadimir Jelezni 


ceea ce ţi se întimplă este prețul trădări: 


construit cu mare grijă pentru demonstraţie 
un film perfect articulat, os cu os, comparti 


ție. perfectă, poate puţin „prea perfectă" 


zor cu care în mod sigur ne vom mai intilni 


oferă mai mult. Textul este mereu însoțit de 
subtext, un subtext foarte important, pentru 


bare netormulată, dar foarte prezentă: de ci- 


incearcă să se organizeze într-un răspuns la 
acest: de ce? La început, într-o atmosferă pa- 
radisiacă, pe treptele unei case vechi incon- 
jurată de cintecul greierilor, un copil urmă- 
reşte fascinat mișcările precise ale unui bă- 
trin care dirijează, din balcon, o orchestră in- 
vizibilă. Un însingurat, poate surd, poate orb, 
dar care trăiește in lumea lui de sunete. Ace- 
laşi copil, într-o suită de idei pentru moment 
secretă, zace, singur, pe o plajă pustie, dogo- 
rit de soare, năpădit, cotropit de nisip — ima- 
ginea singurătăţii însăși. Apoi, un „minut al 
adevărului“ în care Bekasov își explică atitu- 
dinea: el nu a fost întotdeauna o cirtiță. El nu 
a fost întotdeauna un egoist. El nu a fost în- 
totdeauna un laş. Numai că viața și oamenii 
l-au învăţat să nu se amestece, să stea in 
banca lui. Apoi, un alt moment al adevărului 
intre tată și fiică, din care tatăl află că fiica 
ştie totul despre el, ştie, de pildă, că a fost un 
copil bun şi vesel și sensibil. La acel copil, 
bun, vesel și sensibil, dar singur, fuge mintea 
lui Bekasov, în timp ce zace, zdrobit de o 
bandă de huligani, pe culoarul unui vagon de 
tren, pentru că a vrut, în fine, a vrut să se în- 
toarcă la sine. Un ultim: de ce? adresat spec- 
tatorului de privirea lui Bekasov, un de ce in- 


kov şi Valeri Lonskoi, regia Valeri Lonskoi! 


Pentru că, susțin ei de-a lungul unui film 


ment cu compartiment (nu se poate trece 
peste interpretarea lui Andrei Miagkov, dar 
nici peste imaginea lui Anatoli Ivanov sau 
muzica lui Isaak Svarţ), ceea ce se plâteșe 
cel mai scump în lumea asta este fuga de 
sine, trădarea de sine. Frumoasă demonstra- 


Ciudat film pe linia și din familia marilor 
filme sovietice. Să reținem, oricum, acest 
nume: Valeri Lonskoi. Este numele unui regi- 


Vlad PAULIAN 


cine-univers 


l n dragostea lui fară margini pentru om, cii- 
nele nu resimte o mai mare plăcere decit să 
îndeplinească ceea ce stăpinul lui îi cere. Ca 
urmare, se lasă dresat foarte uşor și prin 
promptitudinea cu care execută comenzile, 
dā impresia unui automat. 

De aici a venit, probabil, ideea filmului CH- 
nele electronic. o comedioară cam puerilă, 
dar bazată pe citeva idei amuzante. 

Prima e a posibilităţii de a născoci un sis- 
tem de pază infailibila. in măsură să facă faţă 
criminalitaţii mereu crescinde şi mijloacelor 
tehnice tot mai perfecţionate la care ajung sa 
recurgă spârgătorii. Pe măsură ce se dezvolta 
instalaţiile de protecţie impotriva furtului, 
"voluează și instrumentul hoției. Altfel zis, 
avem prilejul sa constatăm incă o dată ca 
tehnica e neutră, putind servi, deopotrivă, bi 
nele și râul. Se naşte, deci, o competiţie pe 
planul inventivităţii între paznic și infractor 
Cind diversele sisteme de alarmă hipersotisti- 
cate își dovedesc vulnerabilitatea, tot un ciine 
ar fi pină la urmă păzitorul ideal 

lată întiia idee fericită, pe care insă regizo- 
rul o ratează din capul locului, neacumulind 
destule situaţii comice ale acestei competiții 
tehnice între fabricanţii aparatelor de alarmă 
suprasensibile și profesioniștii jafului fară ris- 
curi. Mai mult, le da ultimilor o înfăţişare de- 
rizorie, printr-un cuplu de nerozi, absolut la- 
mentabili, care ar trebui izgoniți din studiouri 
cu lovituri de picior în fund, fiindca le lip- 
sește orice haz. Fără o adeversitate serioasă 
conflictul n-are nici o consistenţă și ideea 
comică a întrecerii se-devalorizează. Mult mai 
inspirat în direcţia aceasta e genericul, reali- 
zat de Hanna Barbera, printr-o bandă dese- 
natà cu derulare hilară enorma 

A doua idee amuzantă e ciinele elctronic 
însuși, un soi de bootail, foarte simpatic ca- 
re-şi ascunde facultăţile extraordinare sub o 
figură poznaşă, gen Țuguilă. Regizorul se do- 
vedește de astădată in vervă, oferindu-i nū- 
meroase ocazii să demonstreze cite lucruri 
senzaţionale poate face. Căţelul, aparent ino- 
fensiv, posedă o forţă fantastică. E în stare sā 
traga cu dinţii o camionetă, să dezrădăcineze 
copaci, să trimită la pâmint pe oricine 
printr-o săritură fulgerătoare. veritabilă lovi- 
tură de karate, să gonească mai repede ca 
automobilele, să spargă zidurile, nâpustin- 
du-se asupra lor în urmărirea infractorilor. In- 
tră în acţiune cum aude pronunţindu-se anu- 
mite numere corespunzătoare diferitelor te- 
luri pentru care a fost programat 

Reacţiile automate intervin astfel adesea 
fară să fie dorite, cind cineva rostește întim- 
plător o cifră și provoacă scene de mare ilari- 
tate. Așa ajunge un hingher să-și piardă in- 
treaga captură sau viitorul socru al inventato- 
rului să se trezească trintit jos și cu cîinele 
electronic pe piept 

Mai apare ceva interesant: lucrurile nu se 
opresc la împiedicarea etracţiei. Ciinele are o 
superioritate zdrobitoare asupra celorialte 
sisteme de pază; el nu se mulțumește doar să 
dea alarmă, ci îi şi urmarește pe răufăcători, 
silindu-i. inspâimintaţi sâ-și caute scâparea 
cum pot. li vedem aruncindu-se în apă şi ie- 
șind de acolo uzi leoarca, fugind cu maşina 
şi sfirșind sub ea, răsturnată, folosind pube- 
lele drept ascunzătoare și luind drumul ora- 
şului. Hoţii sint așadar pedepsiţi, tăvăliţi prin 
murdărie, azvirliți într-o ladă plină de rume- 
guş, umiliţi, ridiculizaţi spre satisfacția nenu- 
năraţilor păgubași din sală, bucuroşi sa 


Bud Spencer, 
un rival al lui 
James Bond? 


A la „Panâ-de-vultur“ sau Toate mi 
se intimplă numai mie sau... il readuc pe 
ecran în plină formă fizică pe Bud Spencer. 
Bazindu-se tot pe bicepșii.și tricepșii sãi de 
campion de haltere, cu nelipsita-i barbă, se 
poate spune cá face tot ce poate și incă ceva 
pe deasupra pentru a ne prinde în raza „bio- 

netismului“ său, pe care el însuși afirma 
că il are. Voluminoasa sa statură devine ast- 
fel un atu de vedetă și,se vede bine, actorui 


guste “o asemenea dulce razbunare. Vorba 
proprietarului firmei Norton, ciinele electro- 
nic e cea mai formidabila descoperire după 
invenţia lacătului. 

A treia idee amuzantă priveşte raportul din- 
tre amimalul viu și duplicatui său cibernetic 
Chombs, ciinele electronic, e leit Hoţoman, 
geamânul și modelul lui natural. De unde și 
riscul ca ei să fie confundați, dind loc la in- 
curcâturi comice. 

Dar nici de aici, regizorul Don Chaffey nu P 
scoate mare lucru, doar un test cam stupid, 
destinat să creeze o încordare emotivă, cu o 
mină detonată și nişte camioane care înain- 
teaza câtre ea, in timp ce Hoţoman aleargă 
latrind înaintea lor, fără să bânuiască nimic 

Toată povestea avea șansa să devină inte- 
resantă, dacă se crea o situație realmente pa- 
radoxală, din care sistemul cibernetic să 
scape printr-o soluţie neprevăzulă de con- 
structorul sâu. Rezultau atunci, nişte facultăţi 
ale ipteligenţei artificiale, de natură să ne dea 
cu adevărat fiorul fantasticului. Scenaristului 
nu i-a trecut însă nici o clipă așa ceva prin 
minte, intărindu-ne convingerea că pină și fil- 
mele mici au nevoie de idei mari. Dar cum eu 
nu sint angajat la Hollywood, nu vâd de ce 
le-aș furniza gratuit. 

Don Chaffey trebuie să fie iubitor de ciini 
și asta il face să ciștige la mine circumstanţe 
atenuante. Dincolo de intantilismul filmului 
nu mă pot împiedica să aplaud gestul prin 
care prietenul nostru cel mai fidel primeşte 
nişte meritate elogii. chiar şi sub forma unui 
substitut al său cibernetic 


Ov. $. CROHMALNICEANU 


Jane Russell. S-a numărat printre actrițele ta- 
DIdaţilor americani de pe frontul 
doilea război mondi In an 
rimea peste 1000 de so 

săptămină. Azi, la 63 de ani, mai apare 

cind în ci în filme publicitare, dar „rolu 
preferat este cel de bunică. Bineinteles pre- 
şte și ea un volum de amintiri. Va fi nu 
Dar povestea vieţii actriței, ci din nou 
pitol despre viața Hollywoodului 


un ĉa- 


se străduie să rivalizeze cu un suplu James 
Bond. Imperturbabi! și indestructibil, dar și 
tără pic de mister, Piedone își continuă mar- 
Sul triumfal printre extra-tereştrii. Privindu-l, 
baieţii de șaisprezece ani își incordează muş- 
chii şi se simt mai puternici, fetele se gindesc 
probabil că un Făât-Friimos ca el ar putea fi 
mai folositor. mai aies dacă poate pune în 
acţiune un extraterestru capabil să bată co- 
voare, să pregătească mincarea și să te apere 
la nevoie. 

Cucerind intii copiii şi adolescenţii, accep- 
tat apoi şi de cei mai în virstă — burţiile nu 
mai sint privite cu atita reproș de consoarte! 
— Bud Spencer face tot ce poate să se im- 
pună printre starurile filmelor de aventuri în- 
cercind, în ciuda formelor sale voluminoase, 
să se fofileze pe lingă farmecul lui Delon, iro- 
nia unui Roger Moore sau istețimea unui Pe- 
ter Falk. Va reuşi să ţină afișul şi pe mai de- 
parte? Depinde de el, de producători, de re- 
gizori și desigur de numărul de spectatori 
dornici să intre în sălile de cinema. Oricum, 
in miez de vacanţă, el ne urează: „Auguri a 
tutti”. Subscriem și noi. 


Sabina TACU 


i 4 À 
€ N 


Dragostea la a doua 
Alla Tumarian în 


Î să 
FE A 
tinerețe 
2 fericirii) 


Lelouch 


cu Batalov 


Cheia fericirii 


i itlu de basm muzical. dar trama de tiim 
neorealist desfășurat într-o Armenie contem- 
porană, fără. peisaje spectaculoase. Dimpo- 
trivă. Miez amărui dramatc de Cehov în 
haine de uzină, un meșter modest — miini şi 
suflet de aur, dar siluetă şi chip ingrat ce m 
impun băieţilor de sub protecția sa (bonomul 
e responsabil cu protecția muncii). Zoraheni 
ce trag la mâsea şi în timpul orelor de pro- 
ducție, namile vesele, necomplexate <e știu 
cum să cucerească iubiri de-o seară. nu ca el 
îndrăgostitul pe viață capabil så vegheze pină 
în zori casa prea frumoasei desenatoare. Ti- 
năra se amuză de stingăcia devoțiunii lui și 
ca să- facă să renunţe vine în vizită cu copiii 
ei adorabili, dar care storc viaga mamei rå- 
masă atit de devreme singură. „Cap de fami- 
lie". Femeia e asaltată de griji mărunte ce de- 
vin imense pentru o preatrumoasă ce nu ac- 
„ceptă avansurile șefului de birou, ori ale 
şefului de spațiu locativ. Am scris de doua 
ori prea frumoasă pentru că e calitatea care 
intimidează din capul locului pe bietul an- 
ti-Cassanova, ca și pe spectatorul şocat de 
contrastul dintre ea şi el. „Ei, dacă ar fi fost 
Batalov în rolul ăsta!” spunea cineva (evident 
o spectatoare) la ieșire, evocind Moscova nu 
crede in lacrimi (de care și-au amintit cu si- 
guranţă și autorii filmului sovietic). Dacă ar fi 
fost Batalov ar fi fost cu totul alt film, altul 
conflictul, deşi familia spirituală a celor doi 
bărbaţi ca piinea caldă, cu noroc tirzior e 
cam aceeași. Caraghioasa făptură care deține 
totuşi cheia fericirii e fratele altui stingaci în- 
drăgostit din Amintirea unei mari lubiri — 
erou creionat cu umor tandru între ridicol şi 
sublim. Doar că aici sublimul neputind fi 
atins, râminem în zona filmelor simple, de su- 
flet, de care te atașezi, dar zimbeşti cu indul- 
genţă la finalul de basm ferice (nemuzical) 
cu a fost odată cam ca niciodată. 


A. M. 


Producţie a studioului „Armenliim". Scenariul: Mio 
nuk Mnaţakanian. Regia: Nerses Oganesian Imagi- 
nea: Albert lavurian Alla Tumanian, Azat Gas 
parian, Vercialuis Miridjanian, Ida Mkrician 


secvenţa lunii 


Cheia autenticității 


A. fiim cu un bărbat și o femeie trecul 
de prima tinereţe care se intilnesc intimpla 
tor, se iubesc, se despart şi apoi se regăsesc 
nu se petrece la Deauville, Paris sau pe 
Coasta de Azur, ci la Erevan. Ca și Anne din 
filmul lui Lelouch, ea e văduvă. Spre deose- 
bire de Jean-Louis, el e holtei. Ea are trei co- 
pii, o mamă hipertensivă și o puzderie de 
unchi și mâtuși. El e singur pe lume. Deci o 
nouă variațiune pe tema marelui premiant de 
la Cannes din 1966. 

Două filme foarte apropiate ca subiect și 
totuși foarte diferite ca factură. Ceea ce la 
Lelouch era contrafacere sub pojghița veros- 
milităţii, în filmul lui Nerses Oganesian este 
adevăr de viață pur și simplu. Protagonis6, 
cu înfățișări de fiecare zi (el — scund şi cu 
inceput de chelie, ea — trupeşă, oacheșă, 
modest îmbrăcată și chiar șleampâta), cu 
profesii de fiecare zi (el — inginer cu protec- 
ţia muncii; ea — proiectantă). cu preocupări 
de fiecare zi (el meșteșugește prin casă tot 
felul de instalaţii, ea tirguiește, cară, gâtește 
face lecţiile cu copiii). Trecutul lor, ca și pre- 
zentul, n-are nimic de excepție, şi nu le sub- 
minează iubirea cu amintiri idealizate. Perico- 
iul este mult mai concret și mai prozaic 
comportarea abuzivă a rudelor ei, care vor să 
ştie mai ales cit cîștigă logodnicul și dacă nu 
are surse suplimentare de venit. La toate as 
tea se adaugă autenticitatea detaliului 
stradă cam desfundată, o ușă de lift cu vop 
seaua ritiită, un perete de farbrică scorojit $ 
murdar, un atelier de proiectare inghesuit ș 
demodat, o păpuşă șchioapă, locuințe strimte 
și modeste etc. Mici elemente de plan do; 
surprinse firesc și fără ostentaţie, aduc < 
contribuție hotăritoare la credibilitatea între 
gii poveşti. i 


Cristina CORCIOVESCU 


Întrebări 
și răspunsuri 


A. rezistat cu greu tentaţiei de a revedea 
America, America al lui Elia Kazan şi de a în 
cerca să comentez această reintilnire, dar 
mi-am dat seama că, după trecute luni de la 
primele rînduri în acest spațiu, sint dator cu 
o cit de mică participare la incercarea de a 
defini meseria ce o am. Departe de a reuşi 
să-mi pun toate întrebările, departe de a gås 
răspuns unora pe care nu le-am mai așternu! 
aici. 

Întrebare. Se poate vorbi de un talent spe- 
cial al operatorului? 


Aventura e aventură 


Caseta din cetate 


U. au pasiunea escaladâni piscurilor 
inaccesibile, alții traverseaza solitari, cu mij- 
loace precare, mări şi oceane; unii fac ocolu 
pămintului pe jos sau pe bicicletă, alții, pr 
tuiţi locului, pornesc să descopere univers: 
la microscop. lar artiștii, cei mai temerar 
poate, ambiţionează chiar să plâsmwasc 
lumi noi. Între acești „aventurieri”. câutător 
de comori rămin cei mai copilăroşi şi ma 
fanteziști. Gindul de a descoperi o comoară 
cui nu i-a dat fiori?, pe mulți cucerindu-i vi- 
sul despre comori la fel ca şi dorința de 
avea aripi. Tema fascinantă a tezaurelor 
scoase la lumină a făcut carieră in literatura 
şi în cinematograf. Subiectul fabulos. e 
din întîmplări adevărate sau doar din 
nație, a dat naștere la cārp şi petic Oe 
aventuri din cele mai sofisticate. incitante şi 
acaparatoare, dar animate, invariabil, de un 
singur tip de eroi. intrucit găsirea rehcvelor 
pierdute nu a ajuns încă o performanță în 
sine decit pentru arheologi. câutâtori de co- 
mori „particulari“ — literari şi cinetih, câc 
despre ei este vorba — dau dovadă, aproape 
fără excepţie, de mai puțin fair-play şi, în po- 
fida îndrăznelii și calitâțior lor de a tran- 
spune acel „vis al copilăriei” în realitate. ej 
nu se identifică cu eroii pozitivi Captate şi 
reflectate de strălucirea sipetului misterios, 
trăsăturile lor apar răstumate ideea de des- 
coperire şi de recuperare a unor valori devine 
ideea de jetuire a lor 

Mesaj al unei lumi apuse, izvorit şi dislocat 
din istorie, tezaurul (sau comoara) continua 
să aparțină istoriei. Adică unei colectivitați 
Aceasta este şi ideea poiicierului Caseta din 
cetate. Filmul cineaştior sovietici — Svetlana 
Kasumova şi Semen Listov (scenariul) şi 
Ghiulbeniz Azimzade (fegia) nu imprresio- 
nează neapărat prin destâșurări de forțe 
spectaculoase conflicte şi suspansuri 
dramatice Šu prin aglomerarea de „probe“ 
in adincirea sau elucidarea misterului. Poves- 
tea casetei este simplă, iar acţiunea se deru- 
lează calm. cu seninătate 

Doi prieteni nedesparțiți, minaţi de curiozi- 
tate, de dorința de a cunoaște lumea din jur, 
cutreieră oraşul lor natal — pitorescul Baku 
— şi, în speciai, cartierele lui vechi din jurul 
minaretului Sinik-Kala sau castelului medie- 
val Şirvanshah. intre ruinele unei cetăţi cei 
doi băieți găsesc o casetă cu vechi bijuterii 
princiare. Dar alți „exploratori“ descoperisera 
comoara înaintea lor și o lăsaseră la inde- 
mină urmind s-o valorifice". Surprinşi de ex- 
traordinara lor descoperire, pină s-o predea 
oficialitaților, băieţii ascund caseta acasă. De 
aici cei doi poli ai narațiunii sînt vinovăția şi 
nevinovăția. Inocenţa copiilor dejoacă și ridi- 
culizează intenţiile cuplului de jetuitori. sec- 
vența în care sora mai mică a unuia dintre” 
băieți, împodobită cu somptuosul colier re 
gai, cu cerceii şi inelele cu briliante, alearga 
veselă prin parc sub privirile fascinate ale 


prin 


cinema 


Anul XXIII 


curești, iulie 1985 


Ecaterina Oproiu 


Răspuns. Talentul de operator este rar. Ta- 
lentul de regizor este și mai rar, iar vocaţia 
pentru amindouă este un lucru aproape de 
neintilnit. 

|. Crezi în filmul de autor? 

R. Se tinde către filmul de „superautor”: 
scenariu, regie, imagine actori, scenografie... 
E drept, regizorul este unicul suveran al 
„Spusului cinematografic", dar dacă vrea să 
le facă pe toate de unul singur, riscă să de 
vină un „om orchestră” de la circ care în- 
earcă să cinte o simfonie. 

1. Ce loc ocupă operatorul într-o echipa 

R: Locul doi, dar se recunoaște numai pe 
şoptite sau la ananghie. Sint regizori pe care 
îi interesează real calitatea colaboratorilor 
Sint operatori pe care îi ineresează real cali- 
fatea regizorilor. 

I. Operatorul trebuie să aibă umor? 

R. Nu, dar dacă are o duce mai bine. 

|. Operatorul trebuie să fie cult? 

R. În cinema asta nu strică nimănui. 

I. imaginea aparține numai operatorului? 

R. Poate exista un punct de vedere dir 
care buna dispoziţie a bufetierei de la stu 
diou să fie amestecată în calitatea imagin 


femeilor sau sub ochii îngroziţi ai „explorato 
nior 
sfidator la gitul fetifei jucăuşe, poate fi consi 
jerata una dintre cele mai reușite. Inocenta 
ese invingătoare iar vinovaţii își primesc pe 


ce-și văd minunata captură scinteinc 


cutărui film. După o experienţă destul de 
mare, cred că fiecare film are imaginea pe 
care o merită. Nu pot accepta ideea că ope- 
ratorul este „omul cu lăzile“ ce vine și foto- 
grafiază (de 24 de ori pe secundă încercind 
să prindă astfel și mișcarea) niște întăptuiri 
artistice de naințeles pentru biata sa minte 
tehnicistă. 

I. Un operator poate strica sau salva un 
film? 

R. Un amic regizor vorbea despre operator 
ca despre un specimen oarecum caraghios 
care poate filma „derizoriu sau sublim”. Nu 
cunosc filme care să fi căzut din cauza ope- 
ratorului, dar nici filme care să fi devenit ca- 
podopere prin imagine. Un film prost poate fi 
salvat de un operator dacă cumva în sala în 
care este depozitat negativul s-a provocat o 
inundație cu apă fierbinte. El poate lua re- 
pede cutiile și duce la secția de recondiţio- 
nare, dar s-ar putea să regrete gestul: 


Florin MIHĂILESCU 


deapsa. Dar, poate, pentru lăcomia lor, cel 
mai nimerit ar fi fost să primească, asemenea 
regelui frigian Midas, darul de a preface tot 


ceea ce ating în aur. Chiar și piinea şi apa 


Alina POPOVICI 


Pace Studioului Azerbaidiantiim Scenariul 
Ş<etiana Kasumova, Semen Listov Regia: Ghiulberii: 
Az-maade Imaginea: Alekper Muradov, Valeri Keri 
mo Muzica: Rafik Aliev Cu: Kiamran Sahardanov 

Safarov. Samira Karaeva. Mikail Kerimov, Ibra 
zm Alev, Gasan Turabov, Raghiv Safarliev 
DA Ahev 


Ruhsara Agaeva 


Licitaţia 


H ergħelii filmate din avion în largi pano- 
ramice montane, crupa sau ochiul calului cu 
striuri de mătase in gros-plan, suspensul tur- 
tului urmărit cu un aparat, participant şi nu 
martor inditerent — performanţe ale operato- 
rului, ce se cuvin în primul rind semnalate. 
pentru că ele dau filmului consistență (atita 
citā e). 

Licitaţia (internaţională) pune în joc „pro- 
duse” ale unei crescățorii de cai din Uniunea 
Sovietică, preţul unui exemplar, de rasă fi- 
reşte, variind între 8 mii și 3 milioane dolari 
Pentru un necunoscător (in ochii căruia toți 
caii sint cam la fel) licitația conţine destule 
necunoscute, ce râmin tot astfel și după ter 
minarea filmului. Probabil lucrurile se 
schimbă pentru un bun cunoscător, un pa 
sionat, așa cum se dovedeşte a fi crescătoru 
de cai din film, care urmăreşte de 40 de an: 


de la sfirşitul războiului pină azi. reproduce-. 


rea unei „Jini“, a unui exempiar pierdut (furat 
de nemți) şi recuperat (cum?), a cărui va 
loare nu poate fi însă dovedită în absenţa ac 
telor. Aflăm, astfel, că „pedigree-ul unui cal e 
mai important decit genealogia regilor”, ca 
„războiul a mutilat nu numai destine ale oa- 
menilor, dar și ale animalelor,” câ un om 
poate risca totul, chiar şi viața, pentru un cal! 
atunci cind e vorba de un unicat din avuția 
(și mindria) naţională 

„E timpul să uităm trecutul” spune baronul 
neamţ venit la licitaţie, unul şi acelaşi cu cei 
care a „rechiziţionat” în timpul războiului 
iapa Nadejda," a cărei descendentă, „Se: 
cunda", e azi vedeta licitaţiei. „Să-l uităm? 
se cutremură de indignare cel care n-a avut 
pace de cind a văzut-o pe „Nadejda“ impinsă 
intr-un mărfar cu destinaţia Berlin şi pina azi, 
cind izbuteşte — nimeni nu mai spera — sa 


recupereze actele pentru identitatea „Secun- 


dei“ ce valorează milioane 
Nu, nu intotdeauna reușim să ne desparțim 


rizind de trecut. O dovedesc tot mai multele 


povești (cu un simbure de adevâr). readuse 
in actualitate de cineaști, din dosarele inca 
neclasate şi neepuizate ale celui de-a! doilea 


Coperta ! 


Elena Albu și Mircea Albulescu: 
doi actori în egală măsură 
de teatru şi cinema 


Fotografie de Victor STROE 


DL — a a 9 


Secunda care valorează milioane 
(Licitaţia) 


razboi mondial. Ultimul, cum îl mai numim 
cu mărturisită speranţă. 


Roxana PANĂ 


Producție a studiourilor „Moslilm”. Scenariul: Niż 
lai Timcenko Regia: Valeri Kurikin imaginea: vinc 
mw Klimov. Cu Nicolai Penkov, Laimonas Norsk 
Svetlana Suhovei, L. Prigunov. V. Drujnikov, ! Sa 
ranțev. 


O revedem mereu cu plăcere 
oriunde, oricind... 
(Jane Seymour în Undeva, cîndva) 


: CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr. 1, Bucureşti 41017 


Exemplarul 8 lei 


Cititorii din străinătate se pot abona prin 
„Rompresfilatelia“ — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
preste Bucureşti — Calea Griviței nr 


Prezentarea artistică 
Anamaria Smigelschi 


P'ezentarea grafică 
Ioana Statie 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


23 


din linia întii 


La sfîrşitul războiului, 
contribuţia decisivă 
a României 
pe frontul antifascist 
Scenariul: Titus Popovici 
Regia: 

Nicolaescu 
filme Cinci 


Sergiu 
Casa de 


Gmr sintem în 18 mai 1985 


Timpul filmului este altul: 10 mai 1945. Sin- 
lem, — imi spune regizorul Sergiu Nicola- 
escu — la comandamentul unei divizii roma- 
nești din Cehoslovacia, deci nici vorba să fim 
pe strada locotenent Lemnea. in cladirea 
Şcolii de coregrafie, cum s-ar crede. O harta 
imensa, cu mersul frontului, un post de ra- 
dio-recepţie, soldaţi, ofițeri, câpitani — citesc 
scenariul lui Titus Popovici și aflu „compozi- 
ţia” diviziei 

Mai intii este ora 11 şi 50 preţ de vreo ju- 
matate de ora, așa, şi se filmează momentul 
în care, la comandament, se primeşte o tele- 
grama grea pentru generalul Marinescu, alias 
Sergiu Nicolaescu: fata lui, Silvia (interpre- 
tata de Anda Onesa) a fost ucisa. Cel care 
primește telegrama și i-o inmineaza este in- 
suşi Puiu Faranga, adică actorul lon Ritiu din 
Tirgu Mureș. Ce rol joacă fostul principal din 
Ciuleandra in Noi, cei din linia intii? 

lon Riţiu: Un căpitan, cred că aghiotantul 
generalului Marinescu. Unde este el sint și 
eu. Nu este un rol important, dar nu con- 
tează. Aș fi primit absolut orice rol într-un 
tiim de Sergiu Nicolaescu. 

Mi se prezintă interpretul principal, tinărul 
George Alexandru, student în anul Ii. la 
clasa profesorului lon Cojar, Tinăr-tinar, dar 


Lupta cea mai grea 


o dăm mereu 
cu noi înșine 
Scenariul: 
Radu F. Alexandru 
și Alexa Visarion 
Regia 
Casa de filme Patru 


tim, Alexa Visarion este un caz fericit. El 
mişca simultan în teatru și în film cu ace- 
lași har, cu aceeași indeminare și dezinvol- 
tura. Dar cei care-l cunosc mai îndeaproape 
ştiu ca aceasta vivacitate provine dintr-o inte- 
ligenţă temeinică și o luciditate în continua 
stare de veghe. Spectacolele sale care au 
marcat biografia teatrelor la Arad, Birlad 
Botoșani, Cluj, Tirgu Mureş, Piatra Neamţ — 
pe unde a trecut, şi de citiva ani la Giuleşti 
sint multe. Filmele sale sint trei. Dar trei „vir- 
furi”! Celor mai mulți care au vazut Înainte de 
tăcere, Înghiţitorul de și Năpasta. Alexa 
Visarion, se pare. le-a intrat definitiv în me- 
morie. Şi iata. Alexa Visarion lucreaza la un 
nou film 
In septembrie '84 erau făcute — la Butu- 
reşti, şi Cimpulung Muscel — primele, pros- 
pecţiuni şi erau date primele indrumari regi- 
zorale. Conform acestor indrumar, echipa, 
funcţionind ca un organism perfect, a conti- 
nuat pregatirea filmului astfel incit, la 1 fe- 
bruarie 1985, în timp ce regizorul urmarea 
premiera spectacoluiui său cu „Unchiul Va- 
nea” de Cehov, montat în cadrul progra- 
mului Fulbright — la „Actors Theatre of 
Louisville” din statul Kentucky -- SUA. 
Punct și de la capăt putea intra in producţie, 
iar la stirşitul lunii mai începeau filmările 
„Filmul Punct şi de la capăt — ne deciara 
regizorul — ar trebui să dezvaluie într-o mo- 
dalitate cinematografica, marcata in primul 
rind de valoarea expresiva a inexpresivului, a 
banalului. a efemerului, neputința dramatica 
ce salașluiește in fiecare individ atunci cind 
crede ca-şi poate hotari destinul de unul sin- 
gur. Destinul uman depinde de mulţi factori 
și citeodată de întimplatoare conexiuni. Bi- 
neinţeles că eroul filmului — un intelectual a 
cărui conștiința este marcată permanent de 
întrebări asupra vinovaţiei — va ajunge la o 
respirație proprie, sacrificind ceva important, 
dar ciștigind viața. Aş vrea sa realizez cu aju 
torul acestor mari prieteni, Actorii. un film al 
relaţiilor umane în care niciodata nu ştim cu 


Zilele de după „Ziua Z“ 
interpret şi George 
în Noi, cei din 


— regizor și 


nu pare deloc copleșit de sarcina primului tal 
principal din viaţa lui deși, tot din scenariu 
atlu,’ Horia Lazar (aşa se cheama personajul) 
nu e tr >mai ușor de jucat. Ce spune insă de- 
butantul? În primul rind fireste, el spune că 
acest debut într-un rol principal! şi sub ba 
gheta lui Sergiu Nicolaescu reprezinta pentru 
mine un mare eveniment”. Apoi 
Horia Lazăr imi convine ca personaj. 
Avem aceeași virstă, aceeași mentalitate și 
idealuri. Sper să parcurg cu bine drumul lui 
de la candoarea adolescentină la maturitatea, 
dirzenia și bărbăția pe care numai o expe- 
riență cum este războiul ţi le poate da... Lu- 
crez intr-o echipă de oameni minunaţi, de 
adevăraţi profesioniști şi sigur că sint mindru 
că fac parte dintr-o distribuție remarcabilă. 
Ce spune „echipa minunata“? Operatorul 
Nicolae Girardi nu poate spune, ca de obicei 
nimic. Îşi potrivește de zor luminile și 


Importantă: „înţeleger 
vidiu iu Moldovan ṣi Came 


İn montaj: Lucrare de control 


(Sergiu Nicolaescu 
Alexandru — debut — 


linia intii) 


schimba replic ptite cu came anul Mir- 
cea Mladin şi c e electricieni. Tot 
ce reușesc sa prind moment dat, este 
ua: „Jeane! Numa n ucească i 
O geana de modelare urmeze 
eva, dar nu. Jean, : a ion Olteanu, mais 
trul de lumini. se exec. lipå, .mode- 
larea” apare ca din pamint. oamenii se mișca 
Uşor. ca pisicile, printre cabluri, heblun și 
proiectoare, o intelegere se vede, 
funcţioneaza ceas. N c de auzit aici, 
doar de vazut. De Sergiu Nicola- 
escu care, în neralului Mari- 
nescu, trece din f n spatele lui 
sa verifice cadrul. se e bonetele ofițe- 
rilor urteşte sau le indreapta dupa caz 
O patru sa nu 

Nicu Gheorghe. 

e profesie, este la 

ți condusa de 


per sa ma 


veche 


umanităţii din noi“ 


Maxim în Pun 


scurt metraj de debut al regizorului 


Ilie Epstein, după un scenariu de Jon Bucheru. Imaginea: le 


Casa de filme Trei. În distribuţie: 


Magda Catone, Mari 


lon Fiscuteanu 


Dorin Doroftei şi între care r 

cineclubist, acum regizor. M 

inca trei viitoare speranțe. L 

Gostin şi Mihnea Columb 

toata suprafaţa platoului c 

orice mișcare... Apoi, ceasur 

tează, tinarul George Alex 

front”, generalul Marinesc 

oamenii ca s-a primit să se 

de radio „Donau“ şi, intrucit 

şit, pentru aceasta operaţie 

luntari, colonelul Cimpeanu 

care machiorul Mircea V 

proaspat puţin mai inainte) se 

nul Marin (lon Riţiu) îi atrage = 

voie de el la comandament ş 

rinescu, prim plan Cimpeanu 

tiu“ cere vocea regizorului. P 

ratul, îl rog pe lon Besoiu 

vorbe. „Nu pot pulule! (Pentr 

pe pâmint, între 3 ani şi moarte 

Nu pot că sint grăbit. Dar uite ce wr ame 
am de spus: Îl citesc şi-l reprodo Drozaea 
şi simţul datoriei nu-mi ingadue să mmm 
acest război dind ordine dintr-una comamnd>- 
ment unor camarazi să meargă la moare ia 
timp ce trenurile sint gata să- dac acm 
Solicit onoarea de a conduce acest setasa- 
ment“. Este fix textul pe care 

prim plan. peste citeva minut 

nosc, frumos. Aflu apoi de la 

iulie, așa, va filma o mare b 

Brașov şi că asta seara filme 

tescu. În timp ce parcurg list 

care mai intilnesc aşa: Ştefan 

stantin Diplan, Emil Hossu 

lescu, Vasile Boghița, Marian 

linga mine apare un june la v 

dinților care-mi cere politi 

un autograf de la Sergiu N 

fapta se împlineşte, fanu 

Florin Rusu) — îmi inapoiaz 

xul şi pleaca fericit cu a 

eu. in citeva minute filma 

mosfera incordata de 

front, de râzboi — războiu 

râmine între pereţii Școli 

pe strada locotenent 
circulă greu din cauza grupu 
dar e soare, e cald, e bine este 
lui, mai 1985 și, mai ales. e 


Lemne 


adevarat ma 
reuşi sa tac 
caci numai 
estetica, se mater 
Un film al temporsisisi 
substituie eternităp 
iși aroga dreptur 
vitalitatea este s 
trăieşte in noi? $ 
Intrebarile de ce, pentirs e 
continua şi ac u 
mare ca meditaţia în seis 
ează umanitate. $ 
nem singuri în înțele 
Deci, un film cu 
anume: forarea cit 
umane. Deci, un film 
In distribuţie: Ovidiu Ms 
melia Maxim, George Con 
bengiuc, Leopoldina Bz 
lescu, Petre Gheorghiu 
cea Diaconu, Florin Zams 
lescu, Dana Dogaru, Mit 
Nu demult. în urma wiz 
ghiţitorul de săbii și Năpasta 
thony Quinn şi Robert De N 
torilor care au jucat în aceste 
torului Vivi Dragan Vasile 
tare şi urarea ca urmatoarea 
fie la valoarea celor doua 
Pina la reluarea program 
Statele Unite (unde va pune 
ruşul“ lui Cehov și, pro 
It-ea“ de Shakespeare). reg 
să termine filmul si un spe 
Regele Lear” la Giulesti. La 
nie a avut loc şi premiera cu 
de Cehov la Teatrul Bulanar 
Este greu? Este condiţia lu 


Alina POPOV 


Nr.7 m 
Anul XXII 


Revistă a Consiliului 
Culturii si Educatiei Socialiste 


Bucureşti, iulie 1985