Transilvania_1909_040_002

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

TRANSILVANIA

ORGANUL

ASOCIATIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNA SI CULTURA
POPORULUI ROMÂN.

sro na]
| * Alexandru de Mocsonyi |

S'a stins unul dintre bărbaţii cei mai aleşi ai neamului nostru,
care întreaga lui vieatà a fost o stea călăuzitoare a idealurilor
noastre.

Pierderea lui Alexandru de Mocsonyi înseamnă pierderea
unui fruntaş, în at-cArui suflet luminos trăiau sintetizate aspira-
tiunile, se răsfrângeau forţele conștiinței nationale ale întreg po-
porului românesc din Ungaria. In Mocsonyi am pierdut pe unul
dintre acei oameni, cari prin puterea minţii disciplinate de ratio-
namentele superioare ale gândirii filozofice, prin integritatea ca-
racterului pătruns de sentimente umanitare, prin situaţia socială
ocrotită de lupta pentru trai, sunt chemați a fi îndrumători se-
nini si desinteresati în vieata popoarelor.

Au fost vremuri, când cuvântul lui Alexandru de Mocsonyi
eră un crez sincer, respectat din convingere de întreaga cărtu-
rărime românească dela noi. Şi trebue să ne pară rău că această
individualitate distinsă, că acest cugetător adânc şi prevăzător,
împiedecat de constituția sa fizică plăpândă, ma putut să ia parte
mai intensivă la îndrumarea practică a vieţii noastre naţionale,
că nu a avut posibilitatea să deă ființă, prin fapte şi mai numă-
roase, ideilor izvorite din cea mai adâncă a lui convingere.

Ideile sale vor rămâneă, însă, pentru viitorime ca un far lu-
minos, spre care, conducătorii poporului nostru în vremuri de
grea vijelie și de criză desnădăjduită, vor privi ca spre o rază
îndrumătoare, — poate chiar ca spre un liman de mântuire.

Ne IL „Aprilie lunie 1909. —

Pentru institutiunea noastră culturală stingerea din vieatà a
lui Alexandru de Mocsonyi înseamnă o îndoită pierdere, o în-
doită jale. Asociatiunea deplânge în el pe fostul ei președinte
dela 1901—1904 si pe binefăcătorul său. Li

Alexandru de Mocsonyi.

Prin donatiunile marinimoase ce le-a făcut institutiunii noastre,
a ajutat realizarea multor dorințe màrete ale poporului nostru,
a înlesnit mai ales clădirea Muzeului «Asociatiunii», dăruind, îm-
preună cu fratele său Zeno Mocsonyi de Foen, suma frumoasă
de 24,000 cor.

Prin ocuparea scaunului de președinte, a împrumutat «Aso-
ciatiunii» aureola strălucitoare a personalității sale, a lăsat, drept
moștenire intelectuală și morală, adevărul: «Lupta pentru cultură
nu este altceva, decât lupta pentru existența naţională», — vrednic
să fie păstrat cu sfinţenie în inimile noastre, ca un memento de
reculegere a conștiinței naţionale, ispitită în vremuri de încercare.

Tàràna proaspătă a mormântului ce adăpostește rămășițele
pământești ale acestui bărbat distins să o stropim cu lacrimile
părerilor de rău si, păstrându-i în mintea și inima noastră amin-
tirea sufletului său mare, să zicem un strămoşesc:

Odihnească în pace!

MUZEUL „ASOCIAȚIUNII:«.:

Poporul nostru, străduindu-se să ţină pas cu celelalte popoare din
Ungaria, a primit cu multă însufletire idea înființării unui Muzeu istoric
si etnografic. Si însufletirea pentru această idee frumoasă n'a fost dintre

‘ cele trecătoare, căci ani dearândul sau adus jertfe materiale însemnate
pentru întruparea ei.

La 1905 sa și înaugurat palatul Muzeului din Sibiiu, aranjându-se,
„din acest prilej, splendide serbări culturale și o expoziţie istorică culturală
şi etnografică, unică în feliul ei pentru noi Românii din Ungaria.

Dela această expoziţie câteva obiecte au rămas proprietatea Muzeului.
De atunci nu s'a mai îmbogăţit decât cu foarte puţine. Ideea frumoasă,
primită cu atâta însufletire, a fost uitată dintrodată. Se pare că multi
erau şi sunt de credință că, după cele ce sau făcut, acum avem un
Muzeu Naţional, care ne asigură un titlu de mândrie culturală. Multi își
închipue, pe semne, că isprăvindu-se clădirea pompoasă de lângă parcul
orașului Sibiiu, pe care s'a scris, cu litere aurite, «Muzeul Asociatiunii», s'a
ajuns scopul de a dovedi tuturora câți se perândează prin acest oraş, că
poporul românesc din Ungaria e un popor ajuns la acel grad al civili-
zatiei si al conştiinţei de sine, când înțelege importanţa unui Muzeu pentru
desăvârșirea vieții sale nationale.

Ceice se lasă însă legănați de asemenea iluzii, se înșală căci rea-
litatea e alta. Adevărul e că suntem încă foarte departe de a aveă un
Muzeu și, prinurmare, mândria că am intrat în rândul popoarelor culte

1 Rugăm ziarele noastre să binevoiască a da acestui articol o publicitate cât mai
întinsă, fie reproducându-l în întregime fie dându-l în rezumat. Red.
5*

e cam prematură. E dureros, fără îndoială, să ne lipsim conştiinţa de
un titlu de încredere în puterile noastre proprii si să mărturisim pe faţă
că nu suntem ceeace multi am vrea sà fim. Dar nu trebue să ne sfiim
a spune adevărul, până când nu e prea târziu, până când mai putem să ne
reculegem și, aşternându-ne serios pe lucru, să realizăm o idee frumoasă
pe care am vreă cu toții, so vedem întrupată. E vremea să punem cruce
închipuirilor desarte si, adunându-ne puterile, să facem din «Muzeul Aso-
ciațiunii» o institutiune vrednicà de numele ce-l poartă. Căci a zidi o
clădire pompoasă, a destină un etagiu întreg (8 odăi) pentru colecgiunile
istorice și etnografice și a le ocupă cu câteva sute de obiecte, adunate la
întâmplare, nu înseamnă a aveă un Muzeu. Nu înseamnă mai mult, decât
dorința de a-l aveà, care, fără muncă continuă si sistematică, va ràmaneà
pentru totdeauna foarte departe de ceeace trebue să fie un muzeu.

Fig. 1. Satul Hordou (lângă Năsăud). .

Înființarea unui Muzeu, bineînțeles, nu e de loc ușoară, mai ales
pentru popoarele sărace si lipsite de o organizare conştientă, cum suntem
noi. Numai cine sa ocupat serios şi în practică cu asemenea chestiuni,
îşi poate da, pe deplin, seama ce va să zică a face un Muzeu. Chiar şi
atunci, când asemenea institutiuni se bucură de sprijinul statului înaintează
foarte cu greu. Muzeul etnografic din Budapesta abiă în anii din urmă,
când statul a jertfit pentru el sute de mii de coroane, a început să se
apropie de ţintă. Muzeul de artă naţională (sau «muzeul neamului româ-
nesc», cum ar dori să-l numească d-l Tzigara-Sumurcaș) din Bucuresti, deşi
există de vre-o opt ani și sau cheltuit sume însemnate pentru el, se gă-
seste la începutul începutului. Abià de doi ani se lucrează mai sistematic

pentru înzestrarea lui si astăzi, recunoscându-se însemnătatea lui națională,
statul i-a pus la dispoziţie suma de 14,000 lei anual, ca să-și poată adună ma-
terialul necesar și ca să-şi facă instalațiunile corespunzătoare!. Si poate
peste câţiva ani cei ce-l conduc, cu atâta stàruintà, vor reuși să facă din
el un așezământ de mare însemnătate pentru arta noastră națională.

Pentru noi, cari suntem lipiti pământului de sărăcie, cari n’avem nici
o sumă în budgetul Asociatiunii pentru înzestrarea Muzeului, e dela sine
înțeles că lucrările nu pot înaintă. A adună toate dovezile trecutului nostru,
toate comorile artei țărănești si toate obiectele, cari ne sunt indispensabile
pentru cunoașterea vieții poporului românesc, fără a aveă la îndemână
mijloace materiale și oa-
meni devotați cauzei, e o sai ze Tg
problemă cât se poate de l zo
grea. Atunci, când s'a făcut
zidirea pentru «Muzeul Aso-
ciatiunii» s'a scăpat din ve-
dere cà înzestrarea, insta-
larea si întretinerea lui re-
clamà cheltueli însemnate,
fără de cari e menit să ră-
mână o institutiune prede-
stinatà morții.

Dar stăm în fata unui
lucru împlinit. Palatul există
iar odăile unui etagiu întreg
nu pot rămânea goale. Mu-
zeul trebue făcut! Si încă
cât mai repede!

Dacă ne vom încrucişă
mânile pe piept și vom ri-
dică din umeri în fata gre-
utăților, gândindu-ne cum
ar îi fost mai bine să se
facă toate dela început, nici
Muzeul nici neamul româ- Fig. 2. Biserica lui Horia din Albac.
nesc nu va câștigă nimic.

Nu există greutate, care să nu se poată învinge prin muncă și
stàruintà.

De aceea datoria noastră e sà înzestràm «Muzeul Asociatiunii» cu
mijloacele pe cari le aveam, si dupăcum spuneam, cât mai curând, căci
străinii si multi amatori adună, pe capete, toate lucrurile vechi si preţioase,
cari ar trebui să rămână o avere naţională păstrată cu sfințenie. Cu cât
ne vom apucă mai târziu de lucru, cu atât va trebui să alergăm mai mult

t V. Al. Tzigara-Samurcaş, Muzeul neamului românesc. Minerva 1909.

ca sà culegem doar rămășițele ce au scăpat de ochii străinilor. După
obiectele cari ajung în România poate n'avem motive să ne pară rău,
fiindcă acolo sunt păstrate și arătate ca produse ale spiritului românesc.
Dar cele cari ajung în mâna străinilor, în mare parte, sunt perdute pentru
noi. Soartea lor o vom arătă probabil altădată, cu date luate din publica-
tiunile străine.

Trebue deci să începem a adună, până mai e timp, toate obiectele
vechi si de artă.

Dar cum? Cine? «Muzeul Asociatiunii» nu dispune de mijloace ca
să angajeze mai multe persoane, cari să cutreere toate ţinuturile româ-
nești spre acest scop; mare bani să cumpere obiectele ce se găsesc, și
în cinste nu le prea dau oamenii.

Fig. 3. Casă veche din Orlat. (1805.)

Aşa este! Suntem însă de credință că voința, puterea noastră mo-
rală si însuflefirea pentru idee poate face minuni. Credem că fiecare
dintre noi poate adună o mulțime de obiecte si fără parale, iar,
când cele mai preţioase nu se pot primi grătuit fiecare poate jertfi o sumă
neînsemnată pentru o institutiune națională, care va vorbi lumii întregi si
generaţiilor viitoare despre vrednicia noastră.

In primul rând învităm despărțămintele Asociafiunii să aranjeze expo-
zitii cu ocazia adunărilor cercuale, dând premii celorce vor expune lu-
cruri de artă vechi, cari se vor retineà pentru Muzeu, chiar dacă vor
trebui cumpărate cu bani.

Preoţii şi învățătorii cari sunt aproape de tezaurul artei poporale și
cari se învârt zilnic prin casele ţăranilor, cu prea puţină osteneală, pot îi

cei mai prețioși colaboratori ai «Muzeului Asociaţiunii». Facem deci apel
călduros cătră toți preoții și învățătorii noștri să înceapă a adună tot
felul de obiecte vechi și de artă din satul lor, gândindu-se că atunci când
mântuiesc de pieire și de înstrăinare asemenea comori își îndeplinesc cea

arcea.

te țărănească din Top

Cur

Fig. 4.

mai sfântă datorie față de trecutul neamului românesc. În alte ţări, chiar
şi la Unguri, colectorii cei mai harnici ai Muzeelor sunt preoții și învățătorii.
De ce nu ar putea fi şi ai nostri? — De transportul obiectelor adunate se
va îngriji Muzeul nostru îndatăce va îi avizat.

Un bun serviciu pot face Muzeului d-nii studenţi, teologi şi peda-
gogi, cari, în timpul vacantelor, pot cutrieră ţinuturi întregi. Pentru cei
cari vor fi mai harnici «Asociatiunea» de sigur va găsi o răsplată.

Dar şi între cărturarii noştri, de alte profesiuni și de orice vârstă de
sigur se vor găsi destui oameni de inimă, cari vor sprijini acțiunea de
înzestrare a Muzeului. Doamnele si Domnisoarele, deasemenea, ar puteà
să se iee la întrecere în adunarea țesăturilor, cusăturilor, porturilor si a
altor obiecte lucrate de ţărancele noastre.

Dând mâna cu toții e cu neputinţă să nu putem învinge greutățile
cari ni se pun în calea înzestrării «Muzeului Asociatiunii».

Pentru a da o orientare, deocamdată fie chiar şi fragmentară, tutu-
ror celorce doresc să contribue la completarea colectiunilor privitoare la
etnografia românească si la trecutul nostru, vom însirà obiectele mai în-
semnate cari trebuesc adunate. Mai târziu vom face un îndrumar mai
amănunţit si mai sistematic, în care se vor da și ilustrații mai multe.

I Comuna. Se
vor adunà fotografiile,
cari reprezintà vede-
rea generală a co-
munei, (fig. 1.), precum
şi vederi de uliti sau
de părți din comună.
Unde se poate, să se
facă aquarele, căci se
găsesc si la noi câțiva
pictori.

Din aceste ta-
blouri se poate vedeà
situaţia topografică a
Fig. 5. Casa primarului din Rodna-noua,fifacuta de el însus. comunei, feliul de clă-

dire al satelor, dacă

casele sunt adunate sau împrăștiate.

Aici trebue să amintim si adunarea documentelor, cari privesc trecutul
comunei. De acestea se găsesc în arhivele primăriei, bisericei jsi pe la
particulari. Numim câteva: diplome nemesesti, diplome prin cari se asi-
gură privilegii comunei, registre vechi, documente despre tehuri de pe
vremuri, acte de vânzare şi cumpărare, embleme, sigile, steaguri etc.

În multe comune sunt reuniuni, coruri şi însoțiri. Fotografiile dela
serbările ocazionale ale acestora de asemenea sunt de preț.

II. Biserica si școala. Dintre aceste două așezăminte mai ales bi-
serica e nedespàrtità de vieata poporului nostru. Trebue să ne intereseze
cu deosebire bisericile vechi de lemn (fig. 2.), din a căror construcţie putem
reconstitui arhitectura noastră bisericească. Acestea e bine să se fotografieze
din mai multe părți si dacă se poate să se desemneze secţiunile transversale

şi orizontale. În multe biserici se găsesc usi, strane, iconostase, tronuri,
sfesnice etc. sculptate în lemn chiar de țărani. Unele sunt bogate în
icoane pictate si în fel de fel de obiecte vechi: chivote, cruci, cădelniţe,
pomelnice și cărți vechi.

De un deosebit interes artistic sunt crucile de pe morminte şi cru-
cile de pe hotare, dela margine de drum, cari sunt lucrate și împodobite
cu măiestrie de țărani.

Ceice vor adună asemenea obiecte pentru Muzeul nostru vor însemnă
vechimea, originea si la săpături în lemn si zugrăveli, numele meşterului.

Fig. 6. Interiorul unei case de Mot din munții apuseni.

Fotografiile clădirilor şcolare mai vechi și mai nouă vor completă
această secțiune.

III. Casa și gospodăria ţăranului. Casele şi acareturile ţăranului
român prezintă o variaţie destul de bogată. În ținuturile sărace găsim
formele cele mai primitive de case, în cari alături de om se adăpostesc
şi animalele ce sunt pe lângă casă. Casele cu o singură odaie și cu cel
mult o tindă sunt cele mai primitive locuințe ale ţăranului nostru. (fig. 3).
În interiorul acestora vom găsi cele mai simple mobile si unelte de bu-
cătărie. Casele merită să fie fotografate și mobilele adunate, fiindcă ne
înlesnesc a urmări desvoltarea istorică a casei si gospodăriei ţărăneşti.

În alte ținuturi, cu o stare materială mai bună, casele au două sau
trei odăi, au bucătărie, cămară și aşa numita «casă de dinainte» sau «casa
mare». Pe lângă aceste locuinţe încep să se ivească chelarele, hambarele
grajdurile, surile, coşerile si alte acareturi. (fig. 4.). In asemenea gospodării
arta țărănească ia forme mai bogate. Mobilele sunt cioplite, increstate și zu-
grăvite. Scaunele, lăzile, mesele, blidarele, etc. tot așa. Uneltele de bu-
cătărie mai multe şi mai variate în forme. Toate aceste trebuesc adunate
cu sirguintà. Mai ales în gospodăriile vechi se pot găsi multe lucruri de
valoare din punct de vedere etnografic şi artistic.

E de prisos să mai spunem că scopul unui Muzeu etnografic fiind
înfăţişarea vieţii țărănești din toate ținuturile si din diferitele timpuri, fie-
care obiect ce se găseşte în gospodăriile româneşti își are valoarea lui.

PL five:

Fig. 7. Interior de casă țărănească din Rodna-nouă.

Tinem să mai atragem atentiunea colectorilor asupra porţilor, pridvoa-
relor si asupra uşilor dela casă, cari uneori sunt admirabil sculptate. (fig. 5.) In
Muzeul din Bucuresti se găsesc câteva porti de toată frumsetea si o casă tàrà-
nească întreagă a cărei tindă e aproape toată sculptată. E casa ţăranului
Antonie Mogoş din județul Gorj.

Ca să se poată reconstrui odăile și gospodăriile ţărăneşti, fotografiile
sunt indispensabile. De acestea avem mai multe în Muzeu. Dăm câteva
dintre ele. (fig. 6 şi 7.).

IV. Ocupaţțiunile ţăranului: a) Agricultura. E îndeobşte cunoscut
că poporul românesc, în bună parte, își agoniseste existența de toate zilele
prin agricultură. Partea care sa aşezat pe câmpii, se îndeletniceste, din
vremuri îndepărtate, cu această ocupatiune, care în timpul din urmă, o

întâlnim si în părțile muntoase, unde păstoritul întimpină tot mai grele
condiţii de trai. Agricultura poporului nostru însă e foarte primitivă. Din
punct de vedere national-economic de sigur trebue să ne pară rău de
înapoiarea noastră, nu însă şi din punct de vedere etnografic, căci unel-
tele primitive făcute de țăranul român sunt prețioase pentru a-i cunoaște
iscusinta, puterea de invenţie si gustul. Deşi uneltele ce le întrebuințează
se găsesc și la alte popoare întârziate, totus ele au particularitàtile lor,
caracteristice sufletului românesc. Adunarea lor trebue făcută cât mai
curând, căci si țăranul începe să le înlocuiască cu uneltele moderne de
fabrică. Această secție cuprinde cam următoarele obiecte: carul, căruța,
sania, jugul, sanceul, plugul, grapa, tăvălugul, secerea, coasa, furca, lopata,
harletul, grebla, îmblăcii, vânturătoare, ciurul, ferdele, mierte, copul (cupa
de lemn), sapa, melita, felinare, cosàrci si obiectele ce se întrebuințează
la economia vitelor, uneltele de grădinărit, vierit si stupărit, În Muzeul
nostru se găsesc foarte puţine obiecte din această secție.

b) Pàstoritul si creșterea vitelor. În multe părți poporul nostru
se ocupă atât cu agricultura cât şi cu păstoritul. Ocupaţia principală a
satelor dela poalele Carpaţilor e însă păstoritul. Ştim că «Mărginenii» se
duc și astăzi cu oile până prin Rusia și Turcia. Mai demult, munţii fiind
ieftini, păstoritul eră în floare. Această ocupaţie a fost ocupația strămo-
seascà a poporului nostru, care şi-a adăpostit ființa naţională pe plaiurile
munților. De aceea cunoaşterea vieţii de păstor a Românului e cea mai
importantă problemă a etnografiei româneşti. Uneltele întrebuințate de
păstori sunt puţine, mult mai puţine ca ale agricultorului, dar sunt cu atât
mai caracteristice pentru feliul lui de a fi. Uneltele de păstori sunt uneori
împodobite cu atâta artă, încât cuceresc admiraţia lumii. Amintim: copurile,
bicele frumos împletite cu coada înflorită şi ciomegele ciobănești.

Secţia păstoritului cuprinde toate obiectele întrebuințate de păstori
dela cele mai mari până la cele mai mărunte, Atragem atenţiunea asupra
celor lucrate în lemn, în cioplirea căruia noi Românii suntem mai meşteri;
de pildă, copuri, găleți, putini, fedelese, pàpusare de brânză, ciomege etc. Sunt
de a se adună si amnarele, foarfecile, cutitele, tarnitele, căpestrele, bicele,
plostile, cântarele, piedecile de cai, tulnicele, căldările si alte unelte între-
buintate la facerea brânzei. Fotografiile de stâni, de strungi etc. vor com-
pletă această secție.

c) Pescuitul si vânatul. Fiind îndeletniciri vechi ale poporului nostru
sunt prețioase si obiectele privitoare la aceste ramuri de ocupaţie. Trebuesc
adunate: plase, saci, tăvăluci, undite, luntre, furculite; apoi arme vechi,
cornuri de praf de puşcă, traista de vânat, curse, lafuri etc.

d) industria de casă. In primul rând trebue să avem în vedere
torsul si țesutul, căci în cele mai multe părți e ocupaţia principală a femeii.
Se lucrează inul, cânepa şi mai ales, lâna în care, ca popor de păstori,
suntem bogaţi. Dintre uneltele industriei de casă pomenim: răsboiul

(stătivele), suveici, răschiitoare, vartelnite, sucale,
furci de tors, (fig. 8.) maiu (de bătut rufe) etc.
Tot această secție cuprinde lucrurile de mână,
cum sunt: pânza, covoarele, velintele, traiste, dă-
sagi, feţele de perină, feţele de masă, stergarele etc.

In aceste produse ale industriei de casă po-
porul românesc e recunoscut chiar și de Unguri
ca cel mai de gust și cel mai original dintre toate
popoarele de sub sceptrul coroanei ungare.

Tot această secţie cuprinde mestesugurile:
împletitul de funii, olăritul, tăbăcăritul, cojocăritul şi
toate meşteşugurile de lemnărie. Trebue adunate
atât uneltele cu cari se lucrează la meşteşuguri
cât și produsele lor. Această parte a ocupaţiei
poporului nostru a fost cu desăvârșire neglijată.
Adunarea uneltelor si a produselor vechi trebue să
se facă cât mai curând, fiindcă ele au început să
dispară.

V. Porturi si tipuri fă-
rănești. Portul e nota carac-
teritsică a fiecărui popor iar
portul cel mai preţios din
punct de vedere național și
etnografic e acela, care e lu-
crat în întregime de țărani.
Portul ţăranului român, care
a fost conservat în multe părți
cu îndărătnicie, e o comoară
cu care ne putem mândri şi
a adună o colectiune com-
pletă de porturi cu gândul
de a alcătui, pe baza ei, o
monografie ilustrată în colori,
e una dintre dorințele cele
mai apropiate ale institutiunii
noastre.

Această secţie va cuprinde
si podoabele țărănești, cruci,
inele, cercei etc. în cari de
Fig. 8. Furcă de tors asemenea suntem bogați.

din Tilișca, Se vor adună din fiecare
comună mai ales părțile de îmbrăcăminte vechi,
și toate vestmintele cu cari se îmbracă astăzi tà-
ranul, arătându-se pe fiecare bucată originea gi

vechimea ei. Muzeul nostru posedă.

câteva păpuși în miniatură și câteva
în mărime naturală, cari însă sunt prea
puține pentru a ne puteà face o ideie
despre portul romanesc în întregimea
lui. Completarea lor se impune. (Fig.
9 si 10).

VI. Obiceiuri și instrumente
muzicale. Pe lângă cele însirate până
acum, trebue să ne străduim a adună
și obiectele întrebuințate la sărbători
la cununii, de pildă: ouăle de pasti,
buzduganele Junilor din Braşov, cu-
nuni de mireasă, turca, steaua, sor-
cova, buhaiul etc. Și în sfârşit instru-
mentele muzicale, fluerul, cavalul,
cimpoiul etc.

Acestea sunt obiectele, pe cari
trebue să le adunàm și să le așezăm
în «Muzeul Asociaţiunii», pentru ca
acesta să poată fi numit Muzeu. Numai
când aceste obiecte vor fi adunate și

Fig. 9. Port din Poiana Sibiiului.

aranjate, ne vom, puteă mândri că avem și noi Muzeu. Până atunci nu.

Deşi n'am înşirat decât secțiunile cele mai principale, pe cari trebue
să le aibă «Muzeul Asociaţiunii», se poate convinge oricine, că un singur
om sau doi trei oameni e cu neputinţă să săvârşească această muncă

Fig. 10. Port din Banat.

uriașă. Pentru îndepli-
zirea acesteia se cere
colaborarea tuturor oa-
menilor cu dragoste față
de trecutul neamului: no-
stru și față de arta {Ara-
nului nostru. Numai așa
se va puteă face un Mu-
zeu în palatul Asociaţi-
unii, ce s'a clădit din jertfa
oamenilor de bine. +
Ne rugăm deci, încă
odată călduros, de toţi
cărturarii. noştri sà bine-
voiască a ne da mână de
ajutor la înzestrarea «Mu-
zeului Asociatiunii».
Oct. C. Tăslăuanu.

70
EUFONUL.

gli

Dela fonograful lui Edyson (1877) până azi, în decurs de 31 ani,
Sa luptat mintea omenească, ca să poată descoperi un aparat, care ar
puteă redă sunetele întocmai. Lupta a fost grea și costisitoare. Societăţi
pe acgii şi academii au lucrat fără cruţare. Unele au voit să fie stăpânele
pieţii, altele au voit să cucerească rezultatele fizice. Nici unora, dar nici
altora nu, le-a succes. Si nici nu le-a putut succede, fiindcă unele erau
orbite de dorul de a câştigă, de exemplu Gramophongesellschaft din
Berlin lucrează, pe cât ştiu, cu un capital de cincizeci milioane de mărci,
iar corpurile savante, cunosc mai multe întreprinderi de felul acesta,
lucrează, durere, prin o mulţime de comisiuni, şi lucrul de comisiune a
fost aproape totdeauna fără succes.

Ce mau făcut milioanele bogatilor şi mintea învățaţilor, a împlinit
stràduinta, şi priceperea unui inginer dela fabrica Ganz din Budapesta,
Preszter, căci aşa se chiamă iuventatorul masinei de vorbit, numită Eufon,
A lucrat aproape nouă ani de zile, cum mi-a spus, la Eufon. A trebuit
să sufere mult din partea familiei, căreia nu-i conveneă toată afacerea,
dar rezultatul frumos i-a împăcat apoi pe toţi. Din Iulie 1907 s'a făcut o
societate pe acţii pentru fabricarea Eufonului si abiă acum două luni a
fost maşina perfectă. Dintre toate masinele câte cunosc aceasta se pare a
fi cea mai perfectă. Până astăzi e însă numai maşină de reproducție,
Inscripfii acustice sau făcut foarte multe și se fac mereu în fabrică. Dar
fără de a fi putut obţineă rezultatul perfect al reproducerii.

Eufonul ca formă e foarte drăguţ. Figura 1 ne arată aparatul, a
cărui mărime e de 32X(32X14 cm., iar greutatea de 8 kg. Rotatiunea
se face printr'o oro-
logerie, mànatà de 2
arcuri, si dă la secundă
60—75 ture. Un ca-
dran aplicat la lăturea
cutiei, prin ajutorul
unui surub, ne pune
în posibilitatea de a
iuți sau întârziă viteza
rotatiunei. Pe cadran
avem 9 cifre, fiecare
corespunde unei iuțeli.
Cea mai potrivită iu-
țeală o avem la 45,
care e de 65 rotafiuni
pe secundă. Stiut e în
Fig. 1. acustică, că înălțimea

1 Vezi articolul meu „Les musés et les archives phonographiques* din Le Parole,
Paris 1902.

tonului depinde dela numărul vibratiunilor, în limbagiul comun al comer-
ciantilor de gramofoane, înălțimea e condiţionată de rotafiunea discului
muzical. Si de aceia apucăturile lor de a accelerà sau micsorà rotatiunea
nu face, decât împlineşte o lege fizică. Fiecare individualizează, așa vor-
bind, capacitatea de reproducție a aparatului în auditiune.

Inscripția de pe ceară e făcută după sistemul lui Berliner, ca la
gramofoane, iar nu ca la fonografe, sunt înscrise, adecă, excursiile laterale
ale undelor sonore, iar nu săpate brazde de diferite adâncimi, ca la fo-
nografe. Reproductia se face în urma căii făcute de acul tamburului acustic
pe urma undei acustice. Fineta construcției aparatului zace tocmai în
lucrul corect pe care-l face acul tamburului acustic. Eufonul poate da
reproductii acustice de pe toate discurile existente, fie ele fabricate engleze,
franceze, germane sau chiar maghiare,! etc. Va să zică se poate aplică
orice disc, fie bun, fie rău, cu un diametru, ce nu trece preste 30 cm,
fiindcă braţul de transmisiune nu poate cuprinde un câmp mai larg de
unde sonore. Părţile principale al invenţiei sunt tamburul acustic și braţul
de transmisiune al sunetului, care nu conduce la pâlnia obicinuită, ci la
camera prismatică în cutia aparatului, care primeşte prin cădere, mai bine
zis prin reflecţie, undele sonore și le transmite cu ajutorul mediului gazos
(aerul) la urechea auditorilor. Figura 2 ne arată tamburul acustic (Schall-
dose). In figura 2 avem
tamburul acustic în mă-
rime naturală. El e din
o membrană rigidă, dar
elastică, din o cutie de
bronz, calitatea cea mai
fină, şi din acoperitoarea
spaţiului dinapoi de cau-
ciuc întărit. Faţa e în
formă de cerc, numai
braţul ce fixează leva-
torul de transmisiune al
vibrărilor membranei se
înalță în formă convexă.
Dosul tamburului (dobei)
e conic şi masa lui se
îngroaşă tot mai mult
cătră centru, unde apoi
se leagă de braţul acustic
de transmisiune. Mem-
brana tamburului e de Fig. 2. i
mica de canada. Ea are o grosime de 030—0:40 mm., grosime omogenă, dia-

1 Avem de scurtă vreme si în Budapest o fabrică de discuri gramofonice:
„Első magyar hanglemez gyár“,

metrul ei e de 70 mm,, iar greutatea ei e de 4 gr. Ea e întărită în cadrul dobei
acustice prin 2 cordoane de cauciuc moale, asa că dela marginea cadrului
ne rămâne o distanță de 2 mm., urmează apoi membrana de mica de
030—040 mm. și apoi alt cordon de cauciuc, prin care câştigăm o dis-
tantà de 1:5 mm. până la fondul tamburului. Cum vedem, spaţiul intern e
abià de 15 mm. Membrana de mica, prin fixarea de sus, poate vibră liber
si orice vibrare străină e înlăturată, după cât a arătat experienţa. Vibra-
tiunile membranei sunt prinse de un levator de oțel în formă conică,
lung de 32 mm. și greu (cu ac cu tot) de 45—5 gr. Levatorul are un
unghiu de inclinatiune de circa 75° si e prins de membrana perforatà cu
un surubel mic. Acest levator e rupt în 2 părţi, o parte dela centrul
membranei până la braţul convex de fixare, iar ceialaltă dela fixare până
la vârful acului, partea dintâi cântărește abià un gram, iar a doua trei.
Acul se fixează întro gaură cilindrică printrun surub, aşa că-l putem lăsă
mai lung sau mai scurt. Când îl lăsăm mai lung, intesitatea sunetului e
mai slabă, periodele acustice par a fi mai ample, când e mai scurt, atunci
intensitatea sunetului e mai tare și întreaga reproducție acustică, mai
complexă.! Levatorul e fixat printr'o lamelă de otel englezesc, groasă de
05 mm., de o elasticitate foarte mare, ce i se dă la o temperatură ridicată.
Toată vibrarea sau mișcarea levarorului se face prin torsiune, aşa că excursia
laterală nu poate fi mai mare de 1'2 mm. Intreg tamburul montat are o
greutate de 140 grame, o greutate de tot disparentă la o mașină de
reproducție.

A doua parte mai însemnată a invenţiei e brațul de transmiterea
sunetului (cf. figura 3). Acest braţ în interiorul său e gol şi are trei părţi
principale: încheetura, care-l
pune în legătură cu cutia de
rezonanță, cotitura care pri-
meste reflectia sunetului și, a
treia parte, tubul de transmi-
siune. Incheetura permite în-
tregului braț două mişcări,
una transversală şi alta per-
pendiculară, aceste mişcări
parcă copiază natura mişcă-
rilor laringelui. Intrebând pe
dl Preszter de a copiat larin-

Fig. 3. gele, mi-a răspuns că dânsul
nici n-a cunoscut mișcările fiziologice ale laringelui, ci așa a ajuns el la
rezolvirea problemei după multă experienţă. Cotitura tubului face unghiul

1 Cu cât levatorul e mai lung, prin fixarea acului, cu atât frecarea e mai slubă
si nu se aude. Dacă însă lăsăm acul mai scurt, atunci şi levatorul e mai scurt, frecarea
mai mare și se observă prin nişte sunete sgomotoase, cari însă se pot înlătură prin
praxa de a fixă acul de reproducție.

de reflecţie al sunetului. Resonanta ne o serveşte cutia prismatică, dar
semi prismatică, care e compusă din table de lemn de o anumită grosime
Şi trasă pe deasupra cu selac fluid. Experienţa a dovedit că cutia de rezo-
nanfà egală cu lungimea brațului de transmisiune, așezată în mărimea
normală a unghiului de reflectiune, ne dă cea mai fidelă și curată audi-
țiune. Preszter a reușit, în modul cel mai splendid, să ne scape de pâl-
cuirile curioase, construite în chipurile cele mai capritioase din materialele
cele mai cochete, ca să poată răspunde şi exigențelor bănoase, celor mai
nervoase. Eufonul însă le cântă prohodul. Azi scăpăm de ele si sgomotele,
provocate de reflectia sunetului de pe păreţii lor, nu ne mai năcăjesc
timpanele urechilor. Lungimea braţului de transmisiune e de 30 cm.,
unghiul cotiturei e de circa 75°, înălțimea fixărei mobile e la încheetură
de circa 40 mm., iar la tamburul acustic de 70 mm., greutatea brațului e
de 150 grame. Intreaga greutate a tamburului -|- brațul de transmisiune
e de 290—300 grame în momentul lucrului acustic.

Audiţiunile de cântare, orhestră, taraf de ţigani, ne satisfac pe deplin.
Avem tonurile curate, sunetele normale. În cântările lui Caruso şi Ancona,
de pildă, avem elementele vocalice ale diftongilor așa de bine pronunțate,
încât nu se poate cere deloc mai mult, ba ce e mai mult w englezesc,
numească-se ori bilabial, ori labiolabial, această semivocală e redată de
tot natural. In sistemul sunetelor limbii grupul vocalelor e cel mai greu
de redat, așa ca rezonanţa bucală să fie lipsită de elemente nasalizante.
Să ne aducem aminte numai cât a trebuit să sufere bietul Edyson din
cauza nasalizării fonografului său Tonul metalic al membranei de sticlă
încă a dat multora obiect de gândit. La perfectie vorbind, problema ar
fi rezolvită, dacă am puteă află o membrană de o elasticitate ideală, care
să se apropie de membranele urechii. In ureche avem trei membrane cu
trei coeficienţi de elasticitate deosebită și o transmisiune aeriană, solidă
si lichidă, toate aceste la un loc abià ne produc sensafiunea internă, a
cărei rezultat psihic, în urma lucrului fizic şi fiziologic, e auzirea. Probabil
că rezultatele obţinute de Preszter sunt a se căută tocmai în armonia
construcţiei aparatului dsale, al Eufonului. Intensitàtile sunetelor sunt de
tot natural redate fie în vorbă fie în cântare. Modulafiunele cele mai
fine le culege urechia noastră atât de crescendo cât și în decrescendo.

Eufonul e un aparat nu numai de petrecere, ci şi de învăţământ
Fiind cel mai perfect aparat de reproducție acustică se poate folosi mai
ales la învăţarea pronunciei corecte al unei limbi intro ţară sau şcoală,
unde limba respectivă nu se poate învàtà prin dascăli indigeni. Ce frumos
gi bine sunt date și nasalele limbei franceze si ce corect sunt reproduse
și sunetele limbei maghiare: 6 (oe), ii (aproape u francez) fie ele închise
ori deschise, vorbind în limbagiul foneticei. Va să zică pedagogia linquisticei
poate câştigă prin Eufon mai mult decât prin orice alt gramofon. Fiind
aparatul atât de mic si asa de ușor (abiă 8 kg.) se va puteă folosi gi la
studii dialectale, mai cu seamă atunci, când inscripţia se va face ușor și

corect. Aparatul tip al Academiei imperiale din Viena, pe care l-am folosit
şi eu în Istria, a fost mai greu de 35. Kg. Luând acum în considerare şi
plăcile de ceară + cutiile cu pâlniile + celelalte utensilii, omul trebuià
să aibă o trăsură specială numai pentru transportul acestor aparate. La
tren încă avem mult necaz. Dacă experiența muncii noastre va ajută inscripția
şi-i va simplifică metoda, am cucerit o lume nouă de lucruri necunoscute.
Chiar membrana tamburului de inscripţie e imperfectà. Preszter lucrează
cu o membrană de sticlă de o grosime de 0:30—0:40 mm. și de un
diametru de 60—70 mm. cu ac de ametist, va să zică tot după metoda
veche. Incearcă să-şi reguleze mașina, pe cât mi-a spus va obfineà şi un
brevet. Cei dela Gramophongesellschaft din Berlin cheltuesc o mulțime
de vreme şi de bani, dar fără rezultat. După a mea pricepere inscripţiile
cele mai bune se fac în laboratorul archivelor fonografice ale Academiei
imperiale din Viena de Hauser. Aici e păstrat întocmai inscriptorul lui
Edyson, dar cu membrană de os de elefant. In Paris în laboratorul pă-
rintelui Rousselot' sau probat tot felul de membrane de fer, aramă,
argint, aur, ebonit, os de elefant, beşici diferite, membrane vegetale, hârtie,
pergament, cauciuc dilatat, nedilatat etc. Până azi experienţa nu și-a spus
cuvântul din urmă și numai Dzeu ştie în ce cot al neștiinţii noastre zace
înăbuşit glasul, care ne strigă la luminiș, dar noi nu-l pricepem. Să sperăm
însă că timpul acela nu e atât de departe. În Budapesta facem experienţe
din greu atât în fabrica Eufonului, cât si în fabrica de discuri acustice gi
eu mă simt de tot fericit, cel putin dacă știința nu-mi îngădue, ca să fac
experienţe, în laboratorul, ce trebue să se instaleze în orice universitate
cu pretenţii de școală modernă, mă lasă industria, ca conform obicinuinjii
mele dela 1900 încoaci, să fac cele mai curate sforțări întru deslegarea
enigmei naturei și evoluţiei sunetelor din vieata limbii Observările mele
precizează fapte fizice şi le pun în serviciul judecății noastre, Ştiinţa fără
experiență nu plăteşte mult şi adevărata ei valoare numai atunci începe
când mersul lucrului se condiționează de observari obiective si nu subiective”
Toată sinteza numai atunci are rost, când se face pe cale pozitivă şi nu
pe speculafiuni și combinagiuni empirice. Un savant va fi foarte ingenios
în combinatiunile sale, dar toată faniazia își perde echilibrul sguduit de
perseveranfa experientii. Fiziologia vorbirii şi cântării omeneşti numai
prin observări reale şi prin studii serioase se poate studiă. Pedagogia
limbii si fiziogenia ei numai înarmându-ne observarea cu aparate precise
se poate studià si efeptuì. lată motivele adevărate, de ce scriu acest studiu
despre Eufon, care nu e numai un aparat de îndestulit trebuintele cochete
ale plăcerii noastre, ci e totodată un aparat bun de învățământ, și va fi
cu timpul cel mai bun aparat acustic pentru explorarea nuantelor sune-
telor din vieata dialectelor unei limbi. %i totdeauna am constatat cu bu-
curie progresul făcut de mintea omenească întru cucerirea noilor experienţe.

1 Cf. Principes de phonétique experimentale, deuxième partie pp. 381—390.
(Paris 1901), unde putem vedeă perioadele acustice în clișeele reproduse la fel.

Preszter a lucrat mult, cuminte și bine şi cât îl pot eu judecă ne va mai
surprinde încă cu multe invenţii frumoase. Dee Dzeu ca mult așteptata
inscripţie a sunetelor să fie cea mai naturală completare a invenţiei lui
Preszter. Iosif Popovici.

SITUAȚIA NOASTRĂ ECONOMICĂ ȘI MIJLOACELE

PENTRU INDREPTAREA EI
de

Romul Simu,
membru al secției economice a ,,Asociatiunii,*)
Domnilor, doamnelor si iubiti frati plugari!

Însărcinarea ce mi sa dat din partea Secţiilor «Asociatiunii», de
a tineà conferenta de față, este pentru mine pe cât de onorifică, pe atât
de grea.

Este onorifică pentru mine această însărcinare, pentrucă ce poate fi
mai de cinste, decât a ţi se da prilej să fi ascultat si tu — umilit muncitor
în brazda culturii — de o adunare asa măreață cum sunt, de obiceiu, adu-
nările «Asociatiunii» noastre?

vi este grea, foarte grea, pentru mine această însărcinare, pentrucă
spre a vorbi unui public așa distins şi spre a satisface măcar în parte ju-
stele lui așteptări, se cer însuşiri multe și alese cari mie, de ce să mo
spun, Îmi lipsesc. :

Dacă totuș am îndrăznit să primesc această însărcinare este pentrucă,
— deoparte, ca unul care în anii din urmă am participat în mod activ la
lucrările «Asociatiunii», în calitate de membru al Secţiilor acesteia, iar
de altă parte ca membru al comitetului harnicei noastre Reuniuni agricole
din comitatul Sibiiului, care muncește de 20 de ani cu stăruință, cu pri-
cepere şi cu sorți de izbândă pentru înaintarea plugarului român, — nă-
dăjduesc cà voiu izbuti totuș să fiu cât de cât de folos prin cuvintele ce
vi le adresez din acest prilej sărbătoresc.

Si fiindcă «Asociaţiunea», pecum bine ştim cu toţii, și-a pus de de-
viză sà lucre si pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a poporului no-
stru, daţi-mi voe, domnilor si doamnelor, să arunc, urmărit de binevoi-
toarea Dvoastre luare aminte, o privire asupra situației noastre economice
și asupra căilor ce ar trebui să urmăm pentru îmbunătățirea acesteia.

În urma împrejurărilor vitrege de tot felul, rămaşi departe îndărăt
pe toate terenele vieţii, noi Românii din Ungaria abia de vro 60 de ani
am început sà ne reculegem, făcând progres, mai mare sau mai mic, în
toate direcţiile.

E 5) “Conterență ținută cu ocazia adunării generale a ,,Asociatiunii din Șimleu la

3 August 1908.
6*

Nici terenul economic n'a rămas necultivat, ci și aici am tras brazde
nouă și am desfundat multe colţuri, odinioară cu totul părăginite.

Pe terenul agriculturii, plugarul nostru, ținând samă de progresele
timpului, începe şi el să întrebuinteze în cele mai multe părţi mașini si
unelte mai perfecționate, cu cari lucrează mai bine și mai cu spor ogorul său.

Îndeosebi plugul si grapa de lemn au fost înlocuite cu pluguri si
grape de fer, mult mai spornice şi aducătoare de belșug.

Plugarul nostru își îmbunătățește treptat soiul vifelor, începe să cul-
tive plante de nutreţ, ca trifoiul, luterna s. a., si ici-colo începe să facă o
plugărie mai bună, peste tot, fie în urma comassdrii, fie şi fără comassare,
înlocuind, tot în al treilea an, ogorul sferp şi de putin folos, prin o cul-
tură rațională, mai ales a plantelor de nutreţ. |

Plugarul nostru, greu cercat de soarte prin nimicirea viilor, începe
să-şi vie în fire și să le replanteze, după cel mai nou sistem, cu viţă ame-
ricană, ajungând iarăș, încetul cu încetul, stăpân pe acest izvor bogat de
bunăstare.

Tot asa el se deşteaptă din ce în ce mai mult și-și câștigă îndemâ-
nare în cultura pomilor şi legumilor, rami economici de mare însemnătate
si ducători la o netăgăduită bunăstare.

Unde şi unde, plugarul nostru îmbrățișează si alti rami economici
s. e. cultura albinelor, cultura vermilor de mătasă ş a, izvoare de câștig
și aceste, vrednice de luarea aminte a tuturor.

Pe alocurea plugarul își sporește brazda de pământ, prin cumpărare,
îşi face case mai igienice, zidiri economice (guri, grajduri s. a.) mai cores-
punzătoare, ca să nu mai amintesc de biserici, scoale, case comunale şi
alte întocmiri bune, totatâtea începuturi fagAduitoare de un viitor mai bun.

Aruncând o privire în cercul de lucrare al femeii plugarului, pe
aceasta o găsim harnică ca o albină şi, adesea fără nici o învățătură de
carte, ea îndeplinește cu bine atâtea lucruri, încât trebue să te miri, cum
de mai ràsbeste.

Ea e neobosită vara și iarna, făcându-și şi din noapte zi. Ea cultivă
cânepa şi lucrează lâna, toarce, țese, coasă, carpeste, spală, găteşte buca-
tele, coace pânea, îngrijește casa și copiii. Afară de acestea femeea dă
mână de ajutor bărbatului la lucrul câmpului, îngrijește de animalele din
jurul casei, de râmători, de galite, unde şi unde de stupi, de vermii de
. màtasà, de grădina de legumi s. a.

* È

Pe terenul ¿industriei agricole, al meseriilor si industriei se vädeşte,
fără îndoială, progres. Tot mai mulți tineri vedem îmbrăţișând feluritele
ramuri ale meseriilor şi industriei şi, dacă vom lucrà cum trebue, o să avem
mângăerea de a ne îndestuli cele mai multe, poate, chiar toate trebuinţele

prin noi înșine.
*

Nici terenul comerciului sau negotului nu a rămas nebăgat în samă.
Din zi în zi vedem cu bucurie tot mai mulţi tineri de ai noştri pregă-

tindu-se în mod sistematic pentru negot. lar pe o samà de frati ai nostri
din părţile Sibiiului — așa numiții Mărgineni — îi vedem angajându-se
în lupta economică, pe terenul comerciului, la sate,

Acest curent sănătos trebue relevat cu deosebită bucurie.

Nu mai puţin trebue să ne îmbucure împrejurarea, că tot mai multă
atenţie se dă din partea fraţilor noștri de pretutindeni feluritelor întreprin-

deri comerciale.
*

Pe terenul financiar-economic, băncile noastre sporesc an de an și se
întăresc. Deşi băncile se par multora o năpastă pentru popor, noi avem
convingerea, că ele în genere au făcut și până acum mult bine, și încă
mai mult vor aveă să facă în viitor, când toate-și vor înţelege pe deplin
chemarea lor de căpetenie, care nu poate fi alta decât stăruința, fără
prejet, pentru îmbunătăţirea sorții poporului. . Și activitatea lor, asa ni se
pare, se îndreaptă, încetul cu încetul, tot mai mult în această direcţie.

Apariție îmbucurătoare este în zilele noastre tendința tot mai pro-
nuntatà spre întovărăşirea puterilor, spre înființarea de însofiri sau fovă-
rășii de tot felul. In acest scop se stărue din multe părţi neîntrerupt, cu
vorba, în scris si cu fapta, asa că zorii unei porniri cu sorti de izbândă
în această direcţie, este chestie de scurt timp.

*
A *

Astfel: începuturi modeste putem constatà pe toate terenele econo-
mice; dar numai începuturi, pentru a căror desvoltare, noi cărturarii și
toate așezămintele noastre trebue să facem mai mult decât am făcut în

trecut.
Da, domnilor și doamnelor. Începuturile modeste de progres pe te-

renul economic nu ne pot mulfàmì.

Pe când aproape toate popoarele conlocuitoare, favorizate de împre-
jurări mai priincioase, progresează neasemănat mai bine decât noi, în
acelaș timp progresul nostru se săvârşeşte încet, prea încet, dând în calea
lui de nenumărate pedeci.

Între aceste pedeci se numără si cele interne, cari sunt cele mai
primejdioase.

Luxul si risipa, să recunoaștem, sau încuibat binisor în toate stra-
turile noastre sociale, în orașe şi la sate.

În acelaș timp la mulți s'au încuibat si se încuibă mereu dorinfe
pentru o vieață uşoară, fără muncă si fără prevedere, cari rod la rădăcina
vieții morale, fac să cheltuim peste puterile noastre, să ne încurcăm în
datorii şi astfel să se zădărnicească un avânt pe căile cele bune.

De altă parte tot mai mult se răspândește alcoolismul (patima beu-
turii), care pârjolește mai rău decât focul si înneacă binele mai altfel
ca un râu, revărsat peste: țărmuri; înneacă tot ce-i iese în cale, pen-
trucă averea, duce sănătatea, duce cinstea, duce vlaga Se DII9E și fericirea
lor, duce viitorul neamului.

Tocmai de aceea trebue bine să chibzuim și să facem sforfàri mari,
sfortàri neîntrerupte, ca să putem fineà şi noi pas cu lumea și să mergem
cu vrednicie înainte.

În lucrarea aceasta a noastră vom urmă, ca şi plugarul cuminte,
care face şanţuri pentru secarea bălților nefolositoare, și care schimbă
dealurile și nisipurile sterpe în locuri roditoare, răspândind la tot pasul
sAmintele aevea de folos și stârpind mărăcinii şi toate buruenile strică-

cioase.
*

Anume: în lucrarea noastră pentru înaintarea p/ugdriei ne vom apropià
tot mai mult de iubitul nostru plugar, stându-i întru ajutor cu cuvântul, cu
scrisul și cu fapta.

1. Prelegerile, întroduse acum de trei aniîn despărțămintele «Aso-
ciatiunii», le vom continuà în tot mai mare măsură si mai bine.

În aceste prelegeri îi vom face cunoscute poporului /egile cari îl
privesc. Intre aceste numărăm :

a) Legea pentru comassări;

b) „poliția de câmp;

C) 5 silvică ;

d) » pentru profecțiunea și încurajarea industriei agricole;

è „ veterinară ;

J) Legile referitoare la dări și aruncuri, împreună cu alte legi de natură
economică şi tot felul de cunoştinţe din ramii plugăriei.

2. Îi vom da, pe lângă scrierile economice apărute în Biblioteca po-
porală a «Asociatiunii» şi în alte publicatiuni economice, broșuri bine
scrise si ușor de priceput din toate ramurile economice.

3. Vom stărui ca învățăturile date în formă de prelegeri și edate în
broșuri să le traducem și în faptă.

4. Spre acest scop vom da prilej la un număr cât mai mare de
preoţi şi învăţători, ca sà ia parte la cursurile economice aranjate de
stat, anume:

a) la cursurile de agricultură;

b) la cursurile de vierit şi îngrijirea vinului;

c) la cursurile de pomărit si legumărit;

d) la cursurile de albinàrit;

e) la cursurile pentru cultura vermilor de mătasă;
J) la cursurile pentru cultura galitelor;

8) la cursurile pentru cultura fânaţelor;

h) la cursurile pentru cultura hemeiului ș. a.

În felul acesta vom pregăti harnici învățători ambulanți, cari prin
prelegeri și cursuri economice, în toate comunele noastre, vor răspândi cu-
nostintele economice în popor şi-i vor spori mijloacele prin cari să
ajungă la bunăstare,

5. În lucrarea noastră va trebui să ținem seamă de școalele econo-
mice de repetiție si, unde numai se poate, să le înființăm, căci, prin direcția

lor practică, ele vor fi de mare folos pentru înaintarea în bunăstare a po-

porului.
Dar, totodată, nu vom scăpă din vedere nici facerea pregătirilor și

adunarea mijloacelor trebuincioase pentru înființarea de ferme sau eco-
nomii model, școale agricole inferioare ş. a.

6. Ne vom îngriji mai bine decât până acum ca în academiile,
în scoalele medii (secundare) si în cele inferioare de agricultură ale sta-
tului să ne creștem, cu stipendii, un număr corăspunzător de agronomi
specialiști, cu al căror concurs să răspândim și mai cu spor cunoştinţele
şi practica agricolă în massa poporului.

Angajarea ăstui fel de specialisti, de care tocmai se tratează la «Aso-
Ciațiunea» noastră, are să fie o mare binefacere pentru înaintarea pluga-
rului si pentru organizarea noastră economică.

7. Prin premii cât de multe, în toate despărțămintele <Asociaţiunii»
vom încurajă stàruintele plugarilor noștri în cultura vitelor și altor animale
domestice, în cultura grădinilor de pomi si de legumi, a viilor, a stupilor,
vermilor de mătasă ș. a.

Spre acest scop vom aranjà, an de an, expoziții economice, în des-
părţămintele «Asociaţiuniic, expoziţii prevăzute în statutele corporaţiunii

noastre,
*

Trecând acum la industria de casă, odinioară atât de înfloritoare,
constatăm cu durere, că ea, pe lângă toată hărnicia țărancei noastre, a în-
ceput să deă îndărăt, terenul ei devine tot mai restrâns și împrejurările
mai nepriincioase. Desvoltarea rapidă a industriei mari si avântul ce co-
merciul a luat în deceniile din urmă, mau fost deloc priincioase acestei
industrii. Dar cu deosebire dela deschiderea drumurilor de fer în părţile
noastre, industria noastră de casă a trebuit să se retragă și să se ascundă
tot mai mult dinaintea fabricatelor industriei mari.

Noi, societatea cultă dela orașe și dela sate, puţinii nostri meseriași
şi comercianţi, am fost apucaţi de curentul civilizației şi al modei şi am
părăsit aproape cu totul nu numai portul naţional, ci şi orice urmă de in-
dustrie de casă, în legătură cu trecutul.

Răul acesta e mare și păgubitor. Dar el ia proporții înspăimântă-
toare prin împrejurarea, că pe urma claselor numite, a început de mult
să păşească şi massa cea mare a sătenilor, a plugarilor noștri.

În locul materiilor de cânepă, in și lână, odinioară lucrate excluziv
la casă, azi în mare parte se întrebuințează materii exotice de bumbac și
lână: gilgiuri, cartoane, mătăsuri, flanele, postavuri, barsoane s. a. În unele
ținuturi poporul nostru a părăsit portul nafional si a îmbrăcat pe cel in-
ternafional, i

Cine ar puteă să socotească pagubele de tot felul ce rezultă din
această schimbare fatală?

Dacă ne-am luă osteneala să socotim măcar aproximativ aceste pa-
gube, am ajunge la rezultatul dureros, că ele se ridică, an de an pentru

fiecare familie la zeci şi sute de coroane, pentru fiecare sat la mii și zeci
de mii, iar pentru întreg poporul nostru la zeci de milioane.

Am aveă o mângăiere, fie şi mai slabă, dacă aceste perderi sar
puteă oarecum recompensă prin producte de fabrici româneşti, prin pro-
ducte de-ale meseriașilor si prin intervenţia comercianților nostri. Dar nici
această mângăiere nu ne este dată, pentrucă fabricile ne lipsesc cu totul,
iar meseriasii și comercianții în mare parte. Ba, ce e şi mai păgubitor,
pentru cele mai multe fabricate suntem tributari străinătăţii.

O mângăiere totuș ne-a rezervat Tatăl ceresc. Este dulcea mângă-
iere şi nădejdea ce ne inspiră îngerul păzitor al vetrii strămoşeşti, adecă
femeea, care s'a aruncat, până încă nu e prea târziu, în focul luptei, vrând
să salveze ce se mai poate salvă.

Dovadă despre afirmația noastră este însaș frumoasa expoziție de
manufacturi, aranjată, cu ocazia acestei adunări generale, de harnica Reu-
niune a femeilor române din comitatul Hunedoarei, în frunte cu venera-
bila ei prezidentă, d-na Elena Hossu Longin născ. Pop.

Această expoziţie pe cât de mândră si interesantă, pe atât de pre-
fioasà și instructivă, rezultatul unor lucràri sistematice și înțelepte, este
pentru toți dovadă limpede, că lucrările de salvare ale industriei noastre
textile, greu amenințate, s'au pornit si că ele, în anumite centre, se pun
pe baze sănătoase şi trainice.

De dorit, ba neapărat trebuincios este, ca începuturile bune, făcute
în această direcţie în Orăștie, Sibiiu si în alte locuri, sà se generalizeze
în orașe şi la sate.

lată cum ne închipuim această organizare și acțiune de salvare.

Să înființăm reuniuni de femei cât mai număroase, cel putin în fie-
care comitat câte una, cu ramificatiuni în cercuri sau protopopiate și în
comune.

Aceste reuniuni să aibă drept deviză în locul prim protejarea și pro-
movarea industriei de casă.

Femeile noastre culte să aibă aici rolul principal şi să-și facă un apo-
stolat si chestiune de onoare din promovarea acestui ram economic. Căci,
o Doamne, ce poate fi mai nobil și mai frumos decât această activitate!

Aceste reuniuni ar aveă sà stărue cătră finta indicată:

a) prin exemplul propriu în privinţa portului national, îmbrăcându-l măcar
în Dumineci si sărbători;

b) prin provederea locuinței cu țesături românești, învățând toate meste-
sugul țesutului sau, în cazul cel mai rău, cumpărând aceste țeseturi din
atelierele de feseturi românești si dela fàrance mestere în ale țesutului;

c) prin înființarea de ateliere si cursuri de lucru;

d) prin aranjarea de expozifii în oraşe si în sate;

e) prin conferente;

J) prin premii sistematice pe seama acelor femei din popor, cari inde-
stulesc toate sau măcar partea cea mai mare a trebuinfelor casnice

cu haine făcute de mâna proprie, mai ales din cânepă, in și lână, lu-

crate trainic si cu gust, ferindu-se de lux;

g) prin întroducerea pretutindeni a unor răsboaie mai perfecționate, a
roatei de tors și a mașinilor de cusut, făcând, în acelaş timp, uz cât
mai extins de a/bumurile de țesături și cusături ce avem şi cari se
vor mai face pentru păstrarea şi răspândirea motivelor, formelor si
colorilor genuine în industria noastră textilă;

h) prin deschiderea de debușeuri pentru desfacerea productelor acestei
industrii ;

i) prin trimiterea de bursiere în cele mai de frunte scoale și ateliere de
industrie, ca apoi cu ajutorul lor să putem pune industria de casă pe
terenul reclamat de timpurile tot mai grele ce ne aşteaptă,

În telul acesta, credem, s'ar puteà luptă cu succes pentru înaintarea
industriei noastre de casă, si încă și mai bine dacă toţi cărturarii dela
orașe și sate ne vom fineà de datorinţă principală a ne înzestră pe viitor
casele cu țăsături lucrate de țărancele noastre, luând totodată dispoziţii
pentru desfacerea lor și în pieţe străine.

lar lucrul va fi perfect când s. e. si tot ce se referă la trebuintele
cultului şi împodobirea bisericilor, ca odăjdii, prapuri, perdele la altar şi
a. vor fi făcute, cum vedem că s'a pornit deja, de femeea română prin in-
terventia reuniunilor de femei.

lată un câmp întins, rezervat muncii desinteresate și nobile a D-stre,
stimate doamne.

Să sperăm că a-ţi înţeles glasul timpului si misiunea sfântă ce vă
aşteaptă.

In legătură cu industria textilă trebue să punem industria noastră
agricolă.

Știm că în o parte bună a anului agricultura pauzează. Aceasta se
întâmplă mai ales iarna, dar si în timpul ploios sau altcum nefavorabil din
celelalte anotimpuri, când plugarii, în interesul lor, ar trebui să se ocupe
cu facerea obiectelor trebuincioase în economia proprie, iar prisosul vân-
zându-l, si pe calea aceasta încă să-și deschidă un izvor de venit cât de
modest,

Plugarii nostri ar trebui să înveţe a face din răchită: corfe, coşuri,
de căruţe si cară, cosnite de stupi s. a.; din lemn: furci si greble, apoi
leuce, loitre, juguri, scări, lopeţi, troci, războaie s. a.; din scânduri: coş-
nife de albine, scaune, laviti ș. a.; din papură: corfe si rogojini; din paie:
pălării; din păr: perii; din său: săpun si lumânări; din grâu: întăreală sau
scrobeală ș. a.

În această direcție noi trebue să imităm acțiunea statului, crescând
şi angajând specialiști şi organizând cursuri de industrie agricolă, în timpul
iernii, inmultind si în chipul acesta izvoarele de venit ale plugarului no-
stru și promovând bunăstarea lui materială și morală.

Organizarea ar trebui începută de «Asociafiune» prin despàrfàmintele
sale și ajutată de comune, de bănci, de biserici și de privaţi mai bine si-

tuafi materialiceste.
*

Stând acum de vorbă asupra mijloacelor mai de căpetenie pentru
formarea unei clase aevea valoroasă de industriasi şi meseriași, credem
că, înainte de toate, ar fi de trebuintà următoarele:

1. Stipendiarea unui număr cât mai mare de tineri în scopul de a
se cvalifică în scoalele si atelierele de industrie inferioare, în cursurile de
desemn și în şcoalele de arte industriale.

Ar trebui să stăruim, toți din toate părțile, mai mult decât până acum,
ca comunele noastre să creeze ajutoare pe seama tinerilor talentaţi, cu pre-
gătiri mai bune și cu inclinatiune deosebită pentru industrie sau cutare
meserie.

Să stăruim ca și despărțămintele « Asociațiunii» si băncile să creeze
astfel de ajutoare.

2. E timpul suprem ca mecenafii noștri, urmând exemplele de ma-
rinimozitate ale câtorva înaintasi, să înfiinfeze fonduri și fundatiuni pentru
ajutorarea elevilor de meserii, a calfelor şi meseriașilor.

Lipsa ajutoarelor se simte acum neasemănat mai mult pentru for-
marea de reprezentanţi harnici pe terenul economic, decât pentru carie-
rele avute în vedere până acum aproape de totalitatea mecenaţilor noștri,
trecuţi la cele vecinice.

3. Să sprijinim din tot sufletul reuniunile de sodali si de meseriași
înființate, şi acolo unde mai e trebuintà de ele să le înfiintàm.

Să imităm pretutindenea lucrarea ce desvoaltă cele mai harnice reu-
niuni de acest fel.

Să dăm mai cu seamă educație bună tineretului nostru dela meserii.

4. Peste toate să sprijinim pe meseriașii noștri, cumpărând marfa tre-
buincioasă dela ei; să le stăm într'ajutor ca să-și înființeze însofiri de va-
lorizare şi să-i învrednicim de mai multă consideraţie în societate.

Ce am spus că se impune pentru crearea unei clase vrednice de
meseriași și industriași, se potriveşte și pentru crearea unei clase de comer-
cianți.

Este de neapărată trebuinţă să facem pașii necesari pentru îndrumarea
tineretului nostru celui mai distins pe cariera comercială.

Scoalele noastre mai ales au foarte mult de făcut în această privinţă;
nu mai putin părinții cu stare bună materială, cari pot să-şi pregătească
mai bine pe fiii lor pentru cariera comerciului și să le pună la îndemână
şi ceva zestre când ei se aranjază pentru prima dată.

Prin crearea de fonduri și fundațiuni să atragem puteri distinse pe
cariera comercială şi să obicinuim tineretul nostru din şcoli a nu râvni
tot numai la salar si budget, iar absolvenţii școalelor comerciale să nu se

pună numai în serviciul băncilor, ci să caute a-şi creă pe cariera comer-
cială, prin hărnicie, păstrare și caracter, sifuafie independentă.
In fine pe puţinii noștri comercianţi dela sate şi orașe să-i sprijinim

cu căldură, cumpărând maria trebuincioasă dela ei.
*

După aceste să mai zăbovim, d-lor şi doamnelor, câteva momente
asupra instituțiunilor noastre economice financiare, ca apoi sà terminăm.

Între institutiunile noastre economice financiare, cele mai de seamă
sunt fără îndoială, băncile.

Am avut trebuintà de bănci, spiritul timpului le reclamă, și le-am în-
fiintat. În timp de 36 de ani am ajuns să avem un număr frumos de
bănci, aproximativ 160, cu filiale si sucursale cu tot vre-o 200.

Aproape în toate orașele cu poporatiune românească avem cel putin
o bancă sau măcar o filială; în unele avem câte două și chiar trei. Nu
lipsesc nici chiar sate cu câte două bănci.

Numărul actual al băncilor noastre este considerat a fi de ajuns.

Prin asociarea lor «Solidaritatea» şi prin o lucrare înteleaptà şi bine-
cumpănită băncile actuale vor puteă să-și consolideze situația proprie şi
să facă servicii reale şi foarte preţioase desvoltării economice a poporului
nostru. -

Nu ar fi tot asa dacă tendinţa pentru înfiinţarea de bănci s'ar men-
tineà, şi dacă numărul lor sar spori și pe mai departe — în sate si oraşe
— în proporţia de până acum.

În acest caz ele ar deveni desigur, în loc de binefacere, o calamitate.

Ca să nu ajungem cu băncile noastre în acest stadiu primejdios, con-
ducătorii acestora, nu tragem la îndoială, vor pregăti calea, ca băncile
noastre să ia cu succes rolul băncilor moderne, înlesnind producfiunea si
circulafiunea şi angajàndu-se treptat si cu circumspectiune în întreprinderi
comerciale şi industriale.

Noi de fapt nu facem, azi, în mare nici negot de bucate, nici de vin,
nici de lemne şi nici de alte producte agricole.

Nu avem societăți mari și puternice pentru exploatarea pădurilor,
navem mori cu vapor, fabrici de mașini agricole, de cărămizi, de ciment,
de asfalt, de ceramică, de spirt, de zăhar, de tors, de postav, de hârtie,
pentru fabricarea berii și nici stabilimente de electricitate etc.

Chemarea băncilor noastre este să lucreze pe viitor mult, foarte
mult și în această directiune, si cu atât mai mult pentrucă materialul si
în parte si alte condiţii indispensabile nu ne lipsesc.

kod

De încheere, dati-mi voe domnilor și doamnelor, să spun că si noi
am ajuns la o răspântie, la care alte popoară au ajuns de mult. Calea
noastră, în viitor, trebue să se îndrepte în altă direcție.

Vom pornì deci pe o cale nouă, o cale mult promițătoare, care la
alte neamuri e bătută de mult și pretutindeni a produs rezultate uimitoare.

Este calea însofirilor sau tovărășiilor sătești.

Satele noastre, mari si mici, ca si satele de aiurea, nu sunt priin-
cioase societăţilor pe actii sau băncilor, asa cum ele au fost contemplate
până acum.

Aici este teren bogat pentru alte institutiuni economice neapărat tre-
buincioase poporului.

Între aceste institutiuni punem în locul prim:

Insotirile de credit sătești sau, cum le zice în România, Băncile po-
pulare, menite să aducă o pulsatiune puternică si o premenire a stărilor
nefavorabile de azi.

Aceste însoţiri sunt considerate azi pretutindeni drept mijloacele cele
mai alese și mai puternice pentru înaintarea în avere, în moralitate și în
cultură a popoarelor.

La sate, mai ales, este solul priincios si pentru celelalte însofiri sau
fovărășii economice, alcătuite în legătură si cu sprijinul însoţirilor de credit,
cari toate au drept ţântă, în locul prim, înaintarea bunăstării plugarilor,
anume:

1. Tovărășiile de productiune: pentru cumpărarea de mașini agricole,
pentru producerea şi cumpărarea de seminţe, altoi de pomi, vità ameri-
cană și altoi de vità, apoi pentru agonisirea de vite și alte animale do-
mestice de soiu.

2. Tovărășiile pentru asigurarea vitelor.

3. Tovărășiile de lăptărit și pentru gătirea și valorizarea untului.

4. Tovărășiile pentru valorizarea productelor agricole: bucate, vin,
poame s. a.

5. Tovărășiile pentru arândări și cumpărări de moșii.

6. Tovărășiile de consum (bolte).

7. Tovărășiile de temperantà.

8. Tovărășiile de înmormântare s. a.

Superioritatea tovărăşiilor rezidă mai ales în împrejurarea, că «ele nu
pot servi sub nici un raport ca mijloace de speculă financiară în sensul
strict al cuvântului.

Tinta lor nu e permis să fie goana după câștiguri mari, pentruca să
poată împărţi dividende grase unui număr restrâns de indivizi, nici să adă-
postească salariaţi.

Pe ele le alcătuește trebuinta de a aveă la îndemână mijloace mai
bune pentru o muncă reslă, spornică și binefăcătoare tuturor.

Ele au drept bază dragostea şi încrederea reciprocă a membrilor
ce-și cunosc lipsele şi caută o cale, pe care mergând mai multi împreună
pot întimpină greutăţile cu mai mare înlesnire.

lar conducătorii, sufletul tovărășiilor, nu au ca scop suprem al lor
căpătuirea proprie, ori salarii și alte venite, ci dragostea cătră deaproapele
şi iubirea de jertfă îi face să ostenească în interesul tuturor.

Exemplul conducătorilor face ca şi membri să abzică de anumite
favoruri personale în interesul binelui de obște.

Astfel prin tovărăşii se porneşte o lucrare cu totul nouă, lucrare de
regenerare a vieţii morale, intelectuale și economice a poporului».

E un păcat strigător la cer că, cu tot liberalismul legii noastre comer-
ciale din 1875, noi Românii abia avem în total vr'o 50 de tovărăşii (pentru
asigurarea vitelor, de consum, de valorizare si de credit), când s. e., ca
să nu mergem mai departe, în legătură cu /nsofirea centrală regnicolarà
de credit din patrie, la sfârşitul anului trecut, după timp de abia zece ani
dela înființare, erau 2041 tovărășii, cu cvote în valoare de aproape 48
milioane si cu depuneri de 56 milioane.

Și un sentiment de admirare trebue să se înstăpânească în sufletul
nostru privind avântul luat de Băncile sătești din România, cari, ca înso-
firi si nu societăţi pe actii, în timp de 10 ani sau ridicat la un număr
de 2500!

Chiar și numai aceste exemple ar trebui, domnilor şi doamnelor, să
trezească în noi dorul ferbinte şi fără margini de a face asemenea.

Fie ca sub presiunea nenumăratelor noastre trebuinte să pornim cu
însufletire o acţiune mare pentru infiinţarea a tot felul de tovărășii și mai
cu samă să sprijinim cu cuvântul, cu scrisul şi cu fapta acţiunea deja în-
cepută în această directiune.

Fie ca momentele înălțătoare ale acestor zile de praznic cultural să
ne dea firul ce conduce cu siguranță la deslegarea problemelor noastre
culturale si economice, înscrise în statutele «Asociafiunii», pentru ridicarea
poporului nostru pe o treaptă de adevărată prosperitate si mulfàmire.

Fie!

DENSUSIU.?

Comuna situată în comitatul Hunedoarei, pe valea Hategului, lângă
râul ce se naște și curge de cătră apus din valea ferului, nu departe spre
meazănoapte, dela ruinele cetatei Ulpia-Traiană (Sarmisegetuza), acum satul
Gradişte.

Numele și-l deduce dela vechea localitate «Densas» (Silvas densas),
unde, după mărturisirea istoricului vechiu «Dion Cassiu», a fost îmormântat
beliducele Imper. Traian «Geliu Longin», ucis în Sarmisegetusa de cătră
«Decebal» regele dacilor în răsboiul al II-lea a lui Traian contra Daciei;
și nu dela cuvântul Dinsus (satul din sus), după cum voiesc unii scriitori
a-l deduce, fără a și documentă.

In gura poporului român din loc și jur numirea variază Dimsuș şi
Dimsos; iară în actele oficioase se scrie «Demsus».

Vechimea acestei comune trece peste periodul istoric în cel preistoric
«de peatrà», cum voiu arătă mai jos.

1 V. C. Osvadă: „Băncile populare din România“ pag. 17.

> Publicăm cu plăcere însemnările venerabilului octogenar, ca un îndemn pentru
generația tânără, care ar face un mare serviciu cunoaşterii trecutului nostru, trimitàn-
du-ne monografii de comune. Red.

Incep mai întâi cu descrierea:

I. Mausoleului.

Mausoleul (acum biserica gr. cat. română) — este situat pe dâmbul
din partea de meazănoapte a comunei așa încât mai din toate părţile șe-
sului văii Hatiegului se poate vedeă, având priveliștea spre meazăzi şi-
rul Carpaţilor, cu începutul din spre răsărit, cu muntele «Parângul», apoi
continuând spre apus cu «Cusfurile» si piscul cel mai înalt al «Retezatului»,
care se ridică măiestos spre miazăzi, în spatele comunelor «Riz de mori»
«Clopotiva» şi «Gradiste». (Ulpia Traiană.)

Mausoleul acesta se susține a fi cea mai veche zidire în Ardeal, care
a rămas neruinată de timp, răsboaie sau alte întâmplări nefaste (vezi Kö-
vari László).

El ar fi fost clădit în memoria si pe mormântul beliducelui lui Traian
«Geliu Longin» mort în Sarmisegetusa, în timpul resboiului al H-lea a lui
Traian contra Dacilor, și, după «Dio Cassius», dus de cătră amicii săi și
înmormântat ad «Densas», peste a cărui mormânt — mai târziu sar fi
clădit acest Mausoleu, tot de cătră romani.

El este clădit din pietre mari cvadrate si cu un turn înalt la mijloc,
ridicat din mijlocul naiei mausoleului pe patru stâlpi, construiți din câte
două pietri mari monumentale, provăzute cu inscripții mortuare, pe câte
o lature, iar pe altă lature, cu câte o figură de miel sau cal, scobită în relief,

Materialul de piatră din care este clădit mausoleul nu e original și
anume procurat și lucrat pentru mausoleu, ci el este transportat aici din
ruinele cetății «Ulpia Traiană» cu cimiterul ei, și probabil şi din alte ruine
de localități romane și dacice, de pe valea Hațegului, căci petrile — mai
cu seamă cele din fruntea mausoleului — nu sunt de o formă și mărime,
ci unele mai mari, altele mai mici, iar cioplitura lor, la unele mai fină la
altele mai proastă.

lar materialul turnului, clădit din mijlocul boltiturei mausoleului fn
sus, în partea din jos este piatră ordinară necioplită, mestecată si cu
frânturi de cărămidă romană, iar în partea din sus e clădit din piatră cio-
plită cvadrat, un fel de piatră geoceată ca spongia, de coloare gălburie
şi rezistentă umezelii, de care se află si la scaldele calde dela Cälan si
Gioagiul inferior în sedimente însemnate, de unde probabil că s'a tăiat
şi procurat această piatră, care se ciopleste foarte lesne, si totus e trainică,
nu se sfarmă. Unghiurile turnului, însă si pàrcanele lui, sunt întărite cu
piatră lespedoasă şi cărămidă romană.

Partea mai din jos a turnului, e provăzută cu patru ferestre cvadrate,
iar partea din sus cu patru ferestre lungurete (gotice). Ferestrile cvadrate
sunt provăzute cu rame de marmoră cioplită si în partea din lăuntru, dea-
supra cu grinzi de lemn de tisă (un soiu de brad rosietec, a cărui specie
acum nu se mai află prin munții văii Hațegului) răzimate și cu columne
de marmoră cioplită.

87
Turnul dela fundament până la vârf e deschis și fără coperis, așa
cât ploaia poate să intre printrânsul până în vatra mausoleului

EE
: E sa
pe $
ue

Mausoleul (biserica gr. cat.) din Densus.
La baza turnului, de-asupra boltei mausoleului, se află si un coridor

întunecos, în care numai cu lumina aprinsă se poate intră, abusilea numai,
pe o usità strâmtă şi scundă. El nu serveşte spre nimica alta, decât spre
adăpost şi locuinţă liliecilor, căci înlăuntru nu e adaptat, ca să se poată

folosi spre vreun scop oarecare. Sa făcut spre economia în materialul de
zidire, și pentru a nu se acumulă prea mare greutate pe zidul (bolta)
mausoleului, ca să-i cauzeze ruină.

Mausoleul însuș, pe partea de cătră miazăzi și apus, este provăzut
cu câte două ferestre romane rotunde, iară în partea spre meazănoapte
cu două ferestre gotice lungurete.

În partea de miazăzi, lipit de mausoleu, a fost construit un coridor,
zidit din piatră ordinară lespedoasă şi boltuit tot cu piatră, cu intrare înaltă
și largă fără închisori, și provăzut în fața pământului cu patru ferestre mari.

Acest coridor se susține, că ar fi fost construit în timpul când mau-
soleul a servit de templu păgân si sa folosit pentru uciderea animalelor
de jertfà, iară gunoiul lor, se aruncă afară prin cele patru ferestre din fata
pământului.

Coridorul acesta, s'a dărâmat la anul 1841/2, când din ordinul gu-
vernului ardelean s'a dispus o reparatiune a mausoleului, și mai cu seamă
a turnului, care eră stricat la vârf, probabil prin trăsnet.

Reparatiunea aceasta s'a făcut prin un arhitect, anume adus din Viena,
care, materialul de piatră din coridorul ruinat, l-a folosit la repararea întreg
mausoleului şi turnului.

Mausoleul acesta construit si boltit tot cu piatră lespedoasà, ma fost
coperit niciodată cu coperemânt deosebit, precum nici turnul lui, pentrucă
construcția lui s'a făcut de asa, ca sà nu aibă lipsă de coperis deosebit,
însă la anul 1880, din ordinul guvernului, s'a: dispus acoperirea lui cu co-
periş de prascilà, si cu acest coperis s'a schimbat cu totul înfățișarea vechie
de până aci, a mausoleului, numai turnul rămas neacoperit, mai mărturi-
sește vechimea mausoleului.

Inscriptiile funerare aflătoare încă în mausoleu sunt următoarele trei
bine conservate, iar alte trei sunt spălăcite cât nu se mai pot descifră. Cele
trei descifrabile si două nedescifrabile se află sculptate pe columnele din
lăuntrul mausoleului cari susțin turnul, iar una nedescifrabilă pe masa al-
tarului. Cele descifrabile sunt următoarele:

I. Pe columna din stânga, cum întri pe usa mausoleului, se află in-
scriptia funerară:

G. Longino Maximo Vix. An: LVIII Val. Afrodisia Coni.

B. M. P.
II. Pe columna din dreapta, din inscripția spălăcită, se mai păstrează
literele:
D. M.

Marcio Turoni.

III. Pe columna a doua din dreapta de cătră altar, se păstrează două
inscripții întregi nevătămate, anume pe partea din sus a columnei:

a) Valeria Chara vix. an: XXIX. Titus Flavius Aper, scriba Col.
Sarm. coniugi Rarissimae p.

lar pe partea din jos:
D. M.

b) C. Octavio nepoti vix an: LXX. Iulia Valentia heres coniugi

pientissimo faciendum procuravit.
H. S. E.
IV. Pe columna a doua din stânga de cătră altar, inscripția e spălă-
cită cu totul.
V. Cea de pe masa altarului (jertfelnicului) încă e spălăcită cu totul,
se mai cunosc însă în două locuri literele:

D. M. D. M.

VI. Pe o piatră cioplită, care fusese aplicată la o fereastră a corido-
rului de tăiatul animalelor de jertfà, se află inscripția funerară următoare:

D. M.
A. Candidae Vix. an: XXVI. Sev. Carisius, conjugi benemerenti p.

Când si de catrà cine anume sa edificat acest mausoleu, cu certitu-
dine nu se poate ști, tradiția poporului susține că ar fi de pe timpul Ro-
manilor, dar judecând lucrul mai cu temeiu, nu întru atâta după forma lui,
ci după materialul din care e zidit, e probabil că sa zidit mai târziu de
cătră vre-o familie romană încă păgână, și aceasta, după încetarea năvăli-
rilor barbare; adecă după dărâmarea cetății «Ulpia traiană» din ruinele
ei, din cari ruine, multă piatră cvadrată și cu inscripții s'a transportat și
aplicat de îngrăditură în jurul bisericilor noastre din «Pesceana» («Piscina
romanorum») si cea din «Ostravul-mare», apoi de cătră mai toți posesorii
mari nobili (români renegati) de pe valea Hațegului, cum de cătră familia
Kendefy din Râu-de-mori; Pogány din Clopotiva si Pàclisia; Turnya din
Grădişte; Borza din Totesti; Nopcsd din Farcadinul-infer. si Zam; Muzeul
din Deva; Muzeul episcopesc gr.-cat. din Lugoj și de cătră alte persoane,
familii si institute din Ardeal și alte părţi, (a se vedeă și la Kővári László :
Erdély régiségei).

Piedestalul mesei altarului dela biserica gr.-cat. din Tuscea (colonia
Tuscia) încă este procurat din ruinele «Ulpiei traiane» și poartă următoarea
inscripţie: l
lovi O. M. Junoni Reginae Minervae omnibus Diis Immoratilibus
2. Axius Aelianus Ve. Proc. Aug. et Aelia Romana Eius Coni.

Această inscripție nu este publicată de Kővári. Să se fi publicat de
alți arheologi, nu am cunoștință. Eu o am aflat și o am descifrat pe când
eram vicar foraneu în Haţeg, între anii 1875—1884.

După încreştinarea romanilor de pe aceste părţi, mausoleul din Den-
sușiu s'a prefăcut și adaptat de biserica creștină astiel, că din păretele de
cătră răsărit, al mausoleului sa dărâmat o parte şi aci sa edificat altarul
din pietre ordinare și cu două ferestre gotice lungurete, iar lângă acest
altar, în partea de miazăzi, deodată sau mai târziu, sa mai adaogat, un

fel de Sacristia, construită din câteva pietre cioplite, foarte mari, monumeri-
tale, aduse — probabil — iar din ruinele «Ulpiei Traiane», cioplitura ace-
stor petri, nu se arată a fi romană, ci dacică, fiind mai dură.

Sacristia aceasta e întunecoasă, având numai o fereastră foarte mică
cvadrată si deschisă în partea de cătră răsărit.

Uşa de intrat întrânsa o are numai din altar, care nu e făcută din
fata padimentului altarului, ci mai sus, cu mai bine de două urme, încue-
toare nu are, e totdeauna deschisă, dar se arată urme, că mai demult a
trebuit să aibă si încuetoare, provăzută pe dinlăuntru cu drugi de lemn
sau fer, căci mai există şi se vede încă o gaură cam de trei centimetri
în diametru, sfredelită prin un dărab de lemn gros, ziduit în păretele ușii
si trecut până în naia mausoleului, prin care gaură se poate băgă drugul
pentru încuiatul usei.

Această încăpere sau sacristia, a trebuit sà servească pentru conser-
varea de recvisite ale serviciului divin, iară tradiția poporului o susține,
că ar fi servit de oracul popilor păgâni ascunși în această cameră întune-
coasă, cari prin gaura deschisă — arătată mai sus -— trimeteau poporului,
adunat în mausoleu, oraculele lor.

Padimentul mausoleului și altarului e din cărămidă veche romană,
din cari pe unele table se află literele: P. R. C. O. S.

Locul pe care e edificat mausoleul a servit din vechime și mai până
în prezent, de cimitir comunal, şi deodată si de intravilan al caselor pa-

rohiale.
Atât despre mausoleu și acum trec la alte momente de însemnătate

istorică, ale acestei comune Densușiu.'

II. Câmpul Bălturii.
(Belaturis).

Câmpul acesta se extinde în partea răsăriteană a comunei, pe un
dâmb mai ridicat, până la imbinarea râurilor Densusiului și a Hațegului.

Pe dâmbul unghiular dintre imbinarea râurilor, lângă drumul de hotar,
pe timpul când încă eram la casa părintească (1830—1860) se mai aflau
ruinele de peatră, cărămidă și scocuri de coperiș ale unui turn roman
de pază, care, după pozitiunea lui, a trebuit să fie în legătură cu turnu-
rile de pază dela comuna Reckitova, din dealul Orfei de lângă Hafeg si
cu cel dela Crivadia din Jiu, care turn — probabil — văruit fiind cu var
alb, se va fi numit de cătră popor în vechime «Be/afuris», de unde și-a
luat si câmpul numele de «Bd/turii> şi şi-l păstrează şi acuma.

În jurul turnului acestuia, a trebuit să fie si alte edificii de locuit, de
oarece aproape de turn, spre apus, în anii mai sus amintiţi, mai eră în
întregime, o parte de stradă pavoazată cu piatră rotundă de apă, în lun-
gime cam de vre-o 20 orgii și lățime cam de 3 orgii.

> Despre acest Mauzoleu v. Șernatismul istoric al Diecezii Lugoșului, pubi. sub
aspiiciile P. S. S. D. D. Dr. D. Radu, Lugos, 1908. p. 434 si urm. In acesta cetirea in-
criptiilor se: deosebeşte în unele parti. O. C. T. .

mt
x

Atât această stradă cât și ruinele turnului, acum abià se vor mai fi
cunoscând, deoarece posesorii pământului, scotàndu-le cu plugul si sapa,
le-au delăturat de pe acel loc.

Partea dinspre apus a acestui câmp se numeşte «Crèmeni» pentrucă,
pe câmpul acesta cu holde arătoare, din vechime şi până în prezent, se
află mulțime de aschii de peatră cremenoasă, de care — când eram la
părinţii mei, — si eu adunasem multe dărabe, arând cu plugul și păzind vi-
tele pe acest câmp.

Aschiile acestea de cremene, cari pe alte părți ale întreg teritorului
acestei comune nu se mai află, mi-au dat convingerea, că pe acest câmp
în vechime — în timpul preistoric — a trebuit să existe o colonie de
măestri, cari se ocupau cu cioplitul si lucratul uneltelor de piatră. De unde-si
vor fi procurat ei această piatră, nu se știe, deoarece pe câmpul acesta
si pe tot teritorul acestei comune nu se află steanuri de piatră creme-
noasă, numai de trahit și de alte soiuri.

III. În partea de cătră miazănoapte a comunei, se extind două câm-
puri, numite: Obreșia-din-sus și Obresia-din-jos, pe care se află și se cu-
nosc două locuri, de unde Romanii și probabil și Dacii, au săpat pământul
pentru facerea de cărămidă, aceste locuri, respective gropi lungurete, într'o
formă sistematică săpate și provăzute de natură cu izvoare de apă, bună
de beut, se numesc de cătră popor, cel din Obresia-de-sus: « Valea-mdfei»,
cel din Obresia-din-jos: « Va/ea-Cresei», pe timpul meu se aflau încă pe
lângă aceste gropi, fărâmături de cărămidă arsă romană.

Apa de izvor din Valea-Cresei, fiind de o temperatură mai călină, se
foloseşte cu bun succes pentru topitul cânepei.

Tot pe teritorul acestei comune, în câmpul Lunca-din-jos, se află nişte
bălți de apă fără scurgere si statornice, numite «Zăvoaie», în cari creste
multă papură, care se foloseşte — dupăce se uscă bine — la legarea bu-
tilor de beuturà, printre doage, ca sà nu curgă beutura.

lar pe fundul apei din aceste zăvoaie, se produce un nămol negru,
pe care femeile din comună îl folosesc pentru festitul în negru, a vest-
mintelor de lână. Chiar şi mama mea, cu acest nămol, ne feşteă în negru
tundrele (subele) si mânecarele de lână, cu care umblam la școală, căci
în fundrà, cioareci si opinci, toți patru frații Densuşianu (eu, George, Aron
şi Nicolae) am umblat în scoalele Blajului până le-am terminat, nu cum
sunt îndatinati acuma studenţii, a se purtà si intortonà cu vestminte de
boltă — după modă — ruinându-și prin aceasta părinții săraci.

Tot pe teritorul acestei comune — spre apus -— se află comuna
«Stein», numită dela un szeniu mare de piatră, care se ridică ca un turn
înalt — cam de vre-o 15-—16 metri înălţime, — în capătul comunei din spre
apus, lângă drumul satului.

Comuna aceasta s'a format încă din veacul al 17-lea din locuitorii
Densușiului, cari având locuri de fân, pădure şi pășune în această parte
a teritorului său, s'au aşezat aici, formând comună deosebită de Densusiu,
dar teritorul rămânând comun pentru ambele comune si până în prezent.

Tot pe teritorul Densușiului, spre apus dela comuna Setu, încă până
în veacul trecut (1850) — la localitatea numită — «Schmelz», sa exploatat de
cătră o societate germană, băi de piatră de îer, a căror product, format
în bâlvani mari de fier crud în topitoarea (Schmelz) instalată lângă băi,
de aci apoi se aduceau la comuna /7afegel de lângă Densușiu, unde erau
instalate maiele de bătut trampii (bâlvanii) si prefăcuţi în pente, druguri
și alte recvisite de fer, puterea motrice a mașinelor de bătut și curàfit
ferul eră apa, care este condusă si curge de cătră Retezatul, prin comuna
Haţegel; de aci apoi ferul se transpoartà de cătră negutàtori și alte insti-
tute, ba toate trebuintele de fer ale poporului de pe valea Hațegului de
aci se câştigau.

Acum si baia si edificiile cu căminele de topit si bătut ferul sunt
părăsite şi ruinate.

La această descriere, mai adaug şi numirile specifice cu care —
până în prezent — se mai numesc câmpurile deosebite din teritorul
comunei Densușiu precum și dealurile și văile cu cultura lor de pe tot
teritorul, apoi în fine și numele familiilor române, care peste tot veacul
trecut au populat această comună, ca să se cunoască si păstreze

Adaosurile acestea, le aflu de mare interes, pentru a fi conservate ca
documente istorice, nerăsturnabile, ce dovedesc vietuirea de veacuri a
neamului românesc pe aceste părți si vrednică să nu fie uitat de genera-
fiunile noastre viitoare, deci se urmeze:

I. Dealurile.

Nr. Numirea Cultura
1. Codinu pășune
2. Bufoni pădure și pășune
3. Fafa-mànei pădure
4. Tarnitia j
5. Prihodişte pă
6. Soții pădure și pășune
7. Miloia pădure, pășune si fânaţe
8. Lacuri pădure, păşune si fânaţe
9. Dealu-negru Di Si
10. Găvănile 4 Și
l II. Văile.
1. Valea-ferului cu pomet, arător, pădure, fànate.
2. Valea-Poienilor si Pe 5 bo
3. Valea-Criviei și PE 5 Pi
4. Valea-Negrilei pădure şi fânaţe.

III. Câmpurile.

1. Lunca-din-jos arător
2. Lunca-din-sus »

3. Obresia-din-sus arător
` 4. Obresia-din-jos >;
5. Sesuri pomet, arător si fânaţe
6. Poiana arător
7. Cremeni A
8 Bălturii E
- 9. Gura-Ciulei RI l
10. Crosi arător, pàduie și pășune.

IV. Familiile române.

1. Bogdani. 2. Bunesti. 3. Cristurean. 4. Dancioni. 5. Damian. 6. Di-
nigioni. 7. Densuşieni. 8. Càfiunasiu. 9. Feleitariu. 10. Gândăconi. 11. Gàr-
deni. 12. Giurmoni. 13. Grama. 14. Ilioni. 15. Iacoboni. 16. Ianculesti.
17. lorgoni. 18. Ivasconi. 19. Lasconi. 20. Lăpădătoni. 21. Lazaroni. 22, Mă-
rian (Beca). 23. Maslosian. 24. Mestecanian. 25. Marculesti. 26. Mezin.
27. Murariu. 28. Negroni. 29. Niculesti. 30. Nistoresti. 31. Nodesti. 32. Po-
pesti. 33. Pipàu. 34. Sofronesti. 35. Stoiconi. 36. Strelucioni 37. Vasilioni.
38. Tomoni. 39. Udroniu.

V. Familii maghiare.

1. Lukâcs. 2. Kenda. (Breteanu).
Lugos, 22/9 Martie 1909. B. Densusianu.

OAMENI SI FAPTE.

Incepem această rubrică cu gândul de a adună la un loc
biografiile şi portretele tuturor oamenilor, cari au avut vreun
rol în vieața noastră naţională. Alături de figurile mari si îndru-
mătoare, vom desgropă din negura uitării și pe acei muncitori
harnici si modesti, cari fie că mau avut ambiția fie că nu i-au
ajutat puterile să se ridice la înălțimile de unde îi vede și-i ad-
miră posteritatea. Ne vom strădui chiar să scoatem la lumină
mai ales pe acești din urmă, fiindcă soartea meritelor și vred-
niciei lor e mai vitregă, fiindcă se pierd mai ușor amintirile
despre cei ce, prin activitatea lor restrânsă și fără sgomot, au
semănat câte un grăunte rodnic pe ogorul sărac al culturii noa-
stre naţionale.

Astăzi, când istoria se scrie apreciind toate valorile, toți fac-
torii cari determină și constitue vieafa unui popor, credem că
vom face un serviciu real cunoașterii trecutului nostru, dacă vom
reuși să reînviem figurile bărbaţilor cari au avut un rol cât de ne-
însemnat în vremea lor.

În 1901 comitetul central al Asociatiunii a decis să editeze,
sub numirea «Panteonul Asociafiunii», o publicaţie, care sà cu-
prindă biografiile si portretele. tuturor fundatorilor, membrilor
fundatori si pe vieatà, prezidenţilor si ale acelor bărbaţi cari au
promovat, în mod deosebit, interesele culturale ale «Asociaţiunii».!

Biroul «Asociatiunii» a și început adunarea datelor necesare,
cerând fundatorilor, membrilor fundatori, si pe vieatà autobiografii
și portrete. O. parte dintre ei au şi trimis material pretios, pe
care-l vom întrebuință abià acum. lar celor cari mau răspuns ne
vom adresă din nou, rugându-i să ne stee într'ajutor la realizarea
unei lucrări atât de frumoase si atât de folositoare.

Nu vom publică, însă, decât biografiile şi potretele celor în-
cetati din vieatà, ca să ferim publicația noastră de orice influinte
păgubitoare adevărului si seriozitàtit intentiunilor noastre.

La adunarea generală a «Asociatiunii», ţinută, la 1903,
Baia-mare, sa sulevat ideea: de a se publică «portretele orice
nagelor mai marcante din istoria poporului roman.» In 1905
secția literară a prezintat sedintei plenare a sectiunilor un program
amănunţit asupra biografiilor bărbaţilor nostri mai distinși din trecut,’
cari ar fi de publicat în Biblioteca poporalà a «Asociatiunii». Pro-
gramul a și început sà se realizeze, dar nu în forma poporală proiec-
tată. În anul trecut d-l Dr. |. Raţiu, profesor în Blaj, a prezintat în
şedinţa plenară a secţiunilor, o lucrare mai întinsă asupra vieții
si activităţii lui Al. Papiu Ilarian, iar în anul acesta dl Dr. A.
Chetianu, profesor în Blaj, a publicat O Wou despre Florian
Porcius, ca botanist.

Toate aceste lucrări, precum și programul secțiunilor stiin-
tifice-literare pot apăreă rând pe rând, în această revistă. lar
când vom aveă la îndemână mai multe studii, ne vom puteă
gândi si la popularizarea lor prin «Biblioteca poporală a «Aso-
ciatiunii»>, pentru care trebuesc redactate într'o :ormà atrăgătoare
si pe înţelesul poporului.

Prin această rubrică facem deci un început, facem lucrările
pregătitoare atât pentru «Panteonul Asociatiunii» cât si pentru
«Biografiile bărbaţilor însemnați».

In publicarea biografiilor şi portretelor, deocamdată nu ne
putem supune nici unei orânduieli cronologice, fiindcă mare parte
din material ne lipsește.

Ca să putem continuă, cu rezultate multàmitoare, această lucrare,
ne adresăm tuturora să binevoiască a ne trimite informaţiuni amănun-
tite şi fotografii (dacă se poate din diferite epoce, însemnându-se
pe fiecare anul în care au fost făcute) privitoare la oamenii cari

1 1 y, „Transilvania“, 1901 Analele p. 154. Deciz. 169.

? V. „Transilvania“ 1903. Anale p. 157 si 160.
8 V. „Transilvania“ 1905 Anale p. 196.

au avut un rol cât de modest în vieata poporului nostru. Ne
vor face bun serviciu ceice ne vor trimite și corespondenţa și
manuscrisele rămase în urma acestor bărbaţi, cari, împreună cu
fotografiile și cu toate hârtiile primite, se vor păstră în «Muzeul
Asociaţiunii», ca totatàtea documente prețioase pentru viitorime.
Oct. C. Tăslăuanu.

loan Axentie Severu. (iotogr. 1891.)

S'a născut în Frâua, scaunul Mediaşului, la 3/15 Aprilie 1821, din părinții Iacob
Baciu recte Raţiu si Ana Axinte. Școalele primare le-a urmat în Blaj (1831—1835), iar
studiile secundare și academice le-a făcut în Sibiiu, (1835—36) si Blaj, (1840—46), de

unde la 1847 trece în România, ca profesor de limba latină și română. Ja parte la miş-
carea din 11 Iunie 1848, în Bucuresti. Ca comisar de propagandă a ținut un discurs în-
flăcărat pe câmpul Filaretului. Pe urmă fu trimis, împreună cu Aron Florian, la Craiova
pentru organizarea județului Dolj. Aflând de arestarea lui Sim. Bărnuţiu, A. Tr. Lau-
rian si N. Bălășescu își dă dimisia și se întoarce pentru eliberarea lor, La adunarea
grănițerilor din Orlat, dela 11 Septemvrie 1848, a ținut un discurs istoric si noaptea, spre
12 Septemvrie, a plecat cu 200 de feciori la Blaj, unde a intrat în 14 Septemvrie, cu
4000 de oameni putin armati. De aici s'au trimis doi delegati cu protest contra recru-
tării celor 100.000 votati de dieta din Pesta şi cerând eliberarea prinsonerilor politici
Balint, Moga, Mikes etc. După proclamarea înarmării generale, organizează gloatele,
înstiinteazA pe lancu, apără comitatul contra celor dela Agyakfaleu, desarmează pe în-
surgentii, si, dela 20 Martie 1849, apără partea sudică a munților apuseni pănă la 27 Iulie
acelaș an.

Din Octomvrie 1851 până în lunie 1852 a fost secretar la tribunalul corectional
din Alba-lulia. Din Iunie 1852 director de cancelarie la tribunalul din Orăștie, iar din
Octomvrie 1852 adiunct de concept la tribunalul din Sibiiu, până la organizarea lui de-
finitivă din 1854, când, fiind numit director de cancelarie la tribunalul din Șimleu, s'a
retras. — A fost decorat, cu ordul Francisc losif, cl, III (în Sibiiu 1852), Sta Ana, ord.
militar Austriac cl. HI și crucea de aur cu coroană, pentru merite. Dela 1860—65 a fost
curator primar la biserica din Lipoveni, Alba-lulia.

La 1862, în Braşov, s'a căsătorit cu Eufrosina Blebea. :

A scris: Raport cătră Impăratul despre activitatea lui din 11 Sept. 1848 — 14 August
1849. L-a redactat în Noemvrie 1849, în Cenade si l-a predat lui I. Maiorescu. A
fost tipărit, prescurtat, de A. Tr. Laurean la Gerold et Sohn în Viena, 1850. — Răspuns
Comitelui Teleki Sándor, Br. Kemény István si Szilágyi Farkas, cari au invinovatit
pe glotasii români de incendiu, hoți ordinari, răpitori etc. Sibiiu 1888 și Brașov 1897.
A ţinut câte-o disertatiune în Deva! şi Mediaș. A colaborat la „Gazeta Trans.“, „Tribuna“,
„Foaia Poporului“, „Unirea“, si a scris un singur articol în „Tribuna Poporului“,

A dat ideea si a compus statutele Asociaţiunii tuturor Românilor și în înțelegere
cu I. Raţiu, M. Nicola si Nic. Gaitanu le-a trimis lui G. Barițiu, la Brașov, care le-a
trimis episcopului Șaguna, iar acesta le-a dat, spre censurare și referadă lui |. Puşcariu,
care le-a adus în adunarea din Sibiiu, la 1861, unde sa schimbat titlul, s'au modificat
și pe urmă s'au trimis guvernatorului spre aprobare. Axente, Balint şi lancu a depus,
în 1850, prin Dr. Vasiciu, la casa de păstrare din Sibiiu, suma de 2700 fl. ca să se în-
fiinteze o Academie de drept cu limba de propunere română. După doi ani, neinfiin-
tàndu-se academia, și-a ridicat banii., Din ideea academiei te născu ideea ,,Asociatiunii
transilvane“? Axente a fost membru fundator al ,,Asociatiunii dela 1870.

A încetat din vietà la 13 August 1906, în Braşov.

Basiliu Basota Motiu Dimbul.

S'a născut la 1 lanuarie 1836, în Zagra, districtul Năsăudului, din părinţii Teodor
Başota, care a fost primul ratiotinist de regiment, si Eudochia Sânveli, fată de invatator.
Sa căsătorit la 8 Iunie 1857 cu Amalia Szabó de Szatmár. Din aceasta căsătorie i s'au
născut trei fii şi trei fice, toți încetaţi din vieață între anii 1858—1887 si înmormântați
în Abrud.

Studiile: scoalele elementare militare le-a urmat în Năsăud, cele secundare la
piarişti în Cluj si la colegiul reformat din Dobritin. Studiile academice le-a făcut Ja
academia de drept din Sibiiu.

1 v, „Transilvania“ 1874 pp. 236 și urm.

* Datele sunt luate aproape cuvânt de cuvânt după autobiografia scrisă de
Axente în Braşov, la 20 Maiu 1902, originalul se păstrează în secția manuscriselor din
biblioteca „Asociaţiunii“. O. C, T,

Dela 18 lunie 1855 până la 1860 a fost cancelist de pretură în Abrud, apoi jude
procesual în districtul Năsăud, dela 1861 vice-notar la tribunalul din Abrud, apoi dela 8
August 1867 până la 1 lanuarie 1872 jude singular în cercul Zlagnei, cu sediul în Abrud,
când a fost numit jude regiu la tribunalul din Abrud, unde a servit până la 1875. In
acest an a fost permutat la Odorheiul săcniesc şi de aici la Alba-lulia, unde la 1 Aprilie
1888, din cauză de boală, a fost pensionat,

In 1859 a cutrierat toți munții apuseni ai Transilvaniei, cu scop de a cunoaște
produsele lor naturale si a raportà guvernului rezultatul] acestei călătorii,

A scris: „Dela sorgen-
tele Ternavei mari“ (,,Tran-
silvania“ 1876, pag. 97 şi
urm.), „Ceva din cunoștințele
meteorologice“ (,,Transilva-
nia“ 1877, p. 103 si urm.),
Din istoria dreptului montan,
Descrierea fabricei de cătră-
nite din Praid, Pastile săcu-
eşti sau Budaismul acelora,
Tractat istoric despre terito-
rul rupt din pământul Romà-
niei la osebite timpuri. Toate
acestea au apărut în foaia
Asociatiunii. La adunările ge-
nerale ale Asociaţiunii din
Abrud, Năsăud și Sebeș a
ținut câte-o disertatiune. A
mai colaborat la „Foaia şco-
lastică“ din Blaj edată de
prof. I. German, unde a scris
„Istoria stenografiei“,, Munţii
apuseni ai Transilvaniei după
structura lor petrografică, ar-
heologică și mineralogică
(apărută şi în ediție sepa-
rată). In „Federaţiunea“ a pu-
blicat monografia ,,Valii Roc-
nei. A scris mai multe ar-
ticole de interes public în
„Gaz. Transilvaniei“, „Con-
cordia“, ,,Federatiunea“ si
„Telegraful, Român“ parte
sub numele propriu, parte sub
pseudonimele Iotabar, Ruco-
niu și Ciblesan. A colaborat la „Educatorul“ de sub redacția lui Dr. Barb Constanti-
nescu prin 1883/4. A scris, la 1891, în foaia „Abrudbánya és vidéke“ istoria numelui si
numirilor râurilor: Dunărea, Olt, Murăș, Jiu, Aries, si a Someșurilor, pentru a dovedi
că nu sunt maghiare.

Cu politica nu s'a ocupat. Biserica şi cultul gr.-or. si gr.-cat. românesc l-a cinstit
și iubit, nefăcând deosebiri între ele. In 1875 murindu-i și al treilea fecior Emiliu Dio-
nisiu a făcut o mică fundatiune, întru amintirea lui dându-o în administrația Asociatiunii,
cu scop de a se ajutoră studenții români dela gimnazii, din munţii apuseni ai Transil-
vaniei și din districtul Năsăudului.!

1 Testamentul s'a publicat în „Transilvania“ 1877, p. 17.

Basiliu Başota Motiu Dimbul. .

Dela înființarea „Asociaţiunii“ a fost membru ordinar, apoi pe vieatà și, în urmă,
membru fundator al ei.

Familia BasotA se trage din Moldova, din familia boierească „Başota“, din care
au ieşit vornici de ţară, spătari, părbălabi de Hotin, și mai pe urmă, Anastasiu Basota
a fundat colegiul si internatul dela Pomârla, în Dorohoiu.

„Străbunul meu s'a refugiat în Transilvania după bătaia dela Cassiu, pe timpul
lui Duca Vodă, clădind mănăstirea de pe hotarul comunei Zagra, unde, îu 1763, s'a re-
tras episcopul Petru Pavel Aron dinaintea furiei poporului care nu voiă a primi armele,
şi de aci a ocârmuit, mai mult timp, dieceza gr.-cat. din Blaj. Apoi a mai clădit și bi-
serica de lemn din comuna Runc si a ajutorat pe Luca Sânveli la clădirea bisericii din
„Bourbuleni“ din comuna Zagra, care astăzi zace în ruine“,?

A încetat din vieatà la 5 Decemvrie 1908, în Zagra (comit. Bistriţa-Năsăud),

DOCUMENTE ISTORICE.

Trei scrisori dela sfârşitul sec. XVIII-lea.

Intre manuscrisele bibliotecii Bruckenthal se află următoarele 3 epi-
stole, de interes pentru istoria Românilor din Muntenia.

|, în limba germană, e o epistolă de recomandatie a baronului
Bruckenthal, adresată vice-cancelarului de stat din Viena, cu rugămintea
de a da tot sprijinul posibil spătarului lenache Văcărescu, care călătoriă
în (1782) la Viena, în misiuni diplomatice*;

II, în limba italiană, e scrisoarea mazilului principe Alexandru Ipsi-
lante, care se plânge cătră Bruckenthal de încăpăţinarea si neascultarea
fiilor săi, cari prin fuga lor în Ardeal l-au adus în prepus la înalta Poartă
otomană și l-au silit a-şi cere destituirea de groază, să nu-l ajungă o
soarte şi mai tristă.5 Indureratul părinte roagă stăruitor pe Bruckenthal,
să-i îndemne a se întoarce în casa părintelui lor, că nu lise va întâmplă
nici un rău, pe când rămânând departe, vor fi pricinuitorii celei mai mari
nenorociri pentru familia întreagă;

HI, în limba latină, răspunsul lui Bruckenthal cătră principele Ale-
xandru Ipsilanti asigurându-l de viul interes, ce i-a purtat și îi va purtà
totdeauna și îndemnându-l a suportă cu bărbăţie vicisitudinile sorții

I. Lupaș.

È ziehen zu können geglaubt, da ich einer-

Hochgebohrner Graf!

Der wallachische Bojar Va&areszku,
nach ihrer Landessprache Szpetdr, oder
Landesgeneral, der die Ehre haben wird,
Euer Excellentz dieses Schreiben zu über-
reichen, geht in den Angelegenheiten seines
Herrn, des Hospodars von der Wallachey,
nach Wien, und hat mich um meine Emp-
felung an Euer Excellentz ersucht. Ich
habe mich der Entrichtung dieser an mich
verlangten Gefàlligkeit um so weniger ent-

seits durch nachbarliche Pflichten, andrer-
seits durch die Betrachtung, dass er, wenn
er will, den 7-biirgischen Sachsen (în impur:
Unterthanen) eben so sehr niitzen als im
entgegengesetzen Fall schaden kann, mich
einigermassen dazu vor verpflichtet ge-
halten. Indem ich aus diesen Rücksichten
hiemit sein Verlangen erfiille, und im Ver-
trauen auf die alte mir von Euer Excellentz
giitigst geschenkte Gnade und Gewogen-
heit, Euer Excellentz zu bitten, mir die Ehre

! Datele luate aproape cuvânt de cuvânt din autobiografia scrisă de Bagota în

1902. Originalul se păstrează în Secţia manuscriselor din „Biblioteca FORI

. .

: Cf. si N. Iorga: Geschichte des rumänischen Volkes, Gotha 1905 vol. Il pag. 232.

8 Ibidem pag. 190.

gebe, in vorkommenden thunlichen Făllen,
ihm Gewogenheit und geneigten Willen zu
erweisen: rechne ich es mir iibrigens zu
vorziiglichen Vergnügen, bey dieser Ge-
legenheit, Euer Excellentz das Bekântniss
meiner alten Hochachtung [und Ergeben-
heit] erneuern und um die Fortsetzung
Ihrer Gnaden bitten zu kânnen. Ich aber
habe die Ehre, mit besonderer Verehrung
zu sein
Euer Excellentz

ganzgehorchsamster Diener

Hermannstadt den 24-ten lenner 1782.

Baron Bruckenthal,

li.
Ecellža

Poi che dal primo momento della mia
afflizione V. E. si è degnata interesarsi
tanto in mio favore, senza ommettere di
ringraziarla per quanto fiu ora, si è ado-
perato, vengo con questa a parteciparli il
colmo della mia disgrazia supplicandola a
radopiare premure poi che il bisogno es-
tremo lo richiede in favore d’un angus-
tiato Padre.

Eccomi finalm [en] te in cotesto giorno,
deposto dal Principato. Ecco li tristi frutti
della inconsiderata fuga, e del ritardato
ritorno dei miei figli. Al caso atroce non
rimane ciglio asciuto, anche delle persone
più indiferenti; solo il cuore di miei figli,
si mantiene indurito. La Sublime Porta a
creduto a proposito dismetermi dell’ im-
piego e ben che ciò sia stato con tutte
quelle marche d’onore, in atenzione dei
miei servigi; niente di meno vi è da temere
le più funeste conseguenze se la solecita
venuta dei miei figli non le arrestà. Ecco
dunque.e un Padre, e tutta una famiglia vit-
tima d’un sconsigliato capricio, d’una in-
considerazione giovanile. Eccomi ridotto
al duro passo di tornare a Costantinopoli
in breve. Ma! Come ritornare senza li figli?
No. Non tanto agisce in me il timore delle
inevitabili conseguenze, come Pamore Pa-
terno per solecitare il loro ritorno. Se le
mie circonstanze fano brecia nel cuore più
insensibile come non potrò sperare che
operino in quello di V. E. il di cui carattere
distintivo è la Bontà e la umanità. Se le
preghiere dun que d’un Padre smarrito;
se le lagrime e singhiozi d’una angustiata

Madre se le suppliche più umili di tutta `
una desolata famiglia, metitano qualche
cosa appresso V. E. la supp [li].e° e per quanto
vi è di più sacro in cielo, ed ha più caro
sul la terra la scongiuro a porgermi aita,
e vedere la maniera nella quale possa
riavere gli fugitivi figli.

Egli è vero Sig [no].'* che loro m’hano
causato questo funesto colpo con la lora
fuga: ma mi son figli, e solo chi è Padre
sà di qual peso sia cotesto titolo nel cuore
d’un genitore. Che non li tratenga il timore
che io mai li riufacci il lora fallo ne le
tristi resulte. Lo giuro; scordaro tutto, e
li ricevero con viscere Paternali; ma che
voglian lasciare il povero genitore la afflitta
Madre, in circonstanze si critiche, in cosi
evidente pericolo. eccede li limiti della
tirania, e piu atroce se mi rende il colpo
quando considero che vie ne dalle mani
di miei figli. Che non li arresti il timore
dei risentimenti della Sublime Porta poi
che questa se il loro ritorno è solecito
fingerà di tutto ignorare, e non li pregiu-
dicherà il loro mancamento in nulla ausi
rispetterà in loro PAugusta Imperiale mano
dela quale gli ho ricevuto, ciò che al con-
trario se si mostrasero ostinati potrebbe
quella atribuire il fallo a superiore impulso
e vindicare il mancamento dei figli sopra
il Padre innocente. Queste riflessioni ed
altre che lascio alla considerazione di V.
E. la supp|[li].« a fargliele capire, e mettere
tutto in opera a fine che io possa conso-
larmi in un tempo nel quale si bisogna
conforto. Spero questa gratia di V. E..e
pregandola compatire al mio dolore che
mi rende molesto con tutta considerazione,
e vera stima mi dico

Di Vtra Ecclza
U[milli]mo ed obbl [gatissi] mo Serv[ito]"*
Bucoreste 14/25 Gen. 1782
Allessandro P [rincip] e:

Pe copertă: à Son Excellence Mon-
seigneur le baron de Bruckenthal conseillier
intime d’etat, Comendeur de Pordre de
St. Etienne et gouverneur de Sa majeste
imperiale et royale Apostolique dans la
grande principeaute de Transilvanie — (în
dos pecete de ceară roșie).

100

Celsissime Domine Princeps!
Domine Mihi Colendissime !

lustitiae administratio, et praesidium,

tiosissimae Ce/situdinis Vra sub 24a elapsi
ad me exaratae Litterae, raram humani-
tatem, vicemque amaram, miseranda ad-
flictione adspersam undiquaque spirantes.

Patiatur Ce/situdo Vte sibi persuaderi,
nihil me omnium eorum, quae ad meas
partes quodammodo pertinere, et ad animi
Sui aegritudinem depellendam, moero-
remque leniendum facere poterunt, dere-
licturum.

De reliquo precor, et opto cordicitus,
utanimi magnitudo, qua Cels /itudo] Vra hu-
cusque varias, ut natura humana fert, vitae
fortunaeque vicissitudines constanter sup-
portavit, hancce etiam tristem sortem viriliter
vincere et perferre DEO auxiliante juvet;
indesinenti veneratione persistens

Celsitudinis Vrae
Cibinii Die 21: Februarii 1782

obligatissimus servus
Baron Bruckenthal.

qoud Celsitudo v [est]ra, qua bonus Vicinus,
Transylvanis nostris ab eo tempore, quo
illius provinciae gubernaculum tenuit, non
modo non denegare, sed singulari benevo-
lentia et aequanimitate praestare dignata
fuit, ad quaevis mutua vicinitatis officia me
obstrinxerant.

A quo autem nuperi tristes Domus
Suae casus et vicissitudines, quibus pa”
ternae teneritudini acerbiores contingere
haud potuerunt, moerorem et luctum super
eandem diffundere coepissent, studium,
quaevis officia humanitatis exhibendi, com-
passione sincera junctum, excrevit tanto-
pere, ut omnes partes mihi concessas ex-
plere omnino annisus fuerim. Inter has
animi sollicitudines, redditae mihi sunt pre-

Biblioteca veche a bisericii Sf. Nicolae din Braşov.

Biserica Sf. Nicolae din Brașov, cea cu un trecut atât de interesant și uneori
chiar măreț, are astăzi o bibliotecă populară înființată de câţiva ani și alta care cu-
prinde cărți vechi. Aceasta din urmă îşi are istoria ei, care începe cu veacul al 17-lea
şi care probabil nu va mai înregistrà de aici înainte nici o pierdere, căci fiind bătrânele
cărți așezate acum întrun dulap și înregistrate întrun catalog, sperăm, că nu-și vor mai
schimbă stăpânul şi nu se vor mai ruină aruncate de colo-colo.

Consemnări din catastive, acte din arhiva bisericii, precum și diferite însemnări
din cărți și etichetele de pe ele ne dovedesc, că din cele mai vechi timpuri au fost
la biserica Sf. Nicolae oameni cu dragoste de carte, și cu pricepere pentru importanța —
„cărților vechi si rare. Cu durere constatăm însă, că multe cărţi trecute prin catastive
și pe aiurea ca ale bisericii, astăzi nu se mai ştie unde sunt. Puţine se vor îi ruinat
prin întrebuințare. Cele mai multe vor fi căzut jertfă lăcomiei unor oameni necinstiti.

Cea mai veche consemnare a cărţilor bisericii St. Nicolae din Brașov o aflăm la
pag 19, 20, și 23 ale catastivului bisericii, care datează dela sfârșitul veacului al 17-lea.
Din această consemnare notăm numai următorul titlu: ,,1 beseadă ap(os)t(o)lskaa dela
Voica ispravnic părintele Ghenadie arhiepiscopu belgradski. Să fie aceasta oare evan-
ghelia cu învățătură, tipărită la Balgrad la a. 1641.? — Această consemnare o copiază
si conpletează la a. 1693 în acelaș catastif p. 85—89 preotul Florea, feciorul lui Todoran
Băran, preotit la a. 1692, Oct. 13, după cum ne-o spune însus (catastivul I al bisericii;
cîr St. Stinghe, Istoria besearecei Șcheailor Brașovului, p. 21). La înregistrarea cărților
i-a ajutat numitului preot ceausul spatàresc David Corbea (v. catast. I, p. 96), care a
jucat un rol însemnat în luptele Brasovenilor în contra unirii. Ca dată a consemnarii
luăm a. 1693, notat în fruntea altor consemnări scrise în acelaș catastif de acelaș preot
la pag. 60, 65 etc. și după „izvodul“ cărților, la pag. 95. Din acest izvod constatăm, că
biserica Si. Niculae din Brașov a avut pe acel timp următoarele cărți de valoare, pe
care astăzi nu le mai are:

1. Mitrop. Varlaam: Carte românească de învățătură Duminecelor preste an. lași,
a. 1641 sau 1643, (cfr. Bianu-Hodos, Bibl. rom. v. p. 137, 536.) Catastivul nostru îi zice:
»1 poucenie rumânească dela Varlaam dela Moldova.)

101

2. Noul testament, Belgrad, 1648. (In catastiv: „1 tistament dela Rakoti tiparnic.)
La a. 1753 eră această carte încă în posesiunea bisericii (V. cat. II, p. 171).

3. Cheia întelesului, Bucuresti 1678 (In catastif: „1 cliuci rumănescu dela Varlaam
mitropolitul.“ C/iuci este titlul cărţii slavonești, (cfr. Bianu-Hodos, Bibl. rom. v. p. 220)
La a. 1753 erà încă în posesiunea bisericii (v. cat. II. p. 172.)

4. Dosoftei: Viaţa sfintilor. laşi. 1682—6 (In catastif: „1 prolog rumănescu dela
Dosoftei dela Moldova“. La pag. 86 e vorba de un prolog pe lunile Martie-August și
de altul pe Sept., Oct., Noemvre. De acea suntem de părere, că sub vorba „prolog“
preotul Băran a înțeles: Viața Sfinților.)

5. Evangelia, Bucuresti, 1682. (,,1 ev(a)n)gh(e)lie rumănească dela Şerban Can-
tacozino voevod“,

6. Apostol, Bucuresti, 1683. („1 praxiu rumănescu dela Șerban Cantacuzino
voevod“).

7. Dosoftei: Parimiile preste an. lași 1683. (,,2 părechi de parimii rumănești unele
din postul cel mare sunt date de popa Vasilie, iar alte preste tot anul date de Micul
Grețul“).

8. Cărare spre scurt, Bălgrad, 1685. (1 cărțulue rumănească anume cărăruia scurt(4)
tipărit(ă) în Belgrad“.)

9. Ciaslovat, Bălgrad, 1685 (2 exemplare).

10. Molitvelnic, Bălgrad, 1689.
11. Sf. loan Gură de aur: Mărgăritare, Bucuresti, 1691. (,,2 margaritàri ale lui
loan Zlataust rumAnesti date de Constantin Brăncovanul Băsărabă Voevod“).

Un interes bibliografic deosebit ni se pare, că prezintă următoarele titluri :

1. 1 pogrebanie rumănească dela Belgrad.

2. 1 propovedanie rumănească a morţilor tipărită în Belgrad.

3. 1 leturghie tiparnică dela Beligrad.

Nu putem ști cu siguranţă, de cari cărți tipărite în Bălgrad până la a. 1693 poate
fi vorba aici.

Dintre manuscriptele înregistrate în această consemnare numai de unul se spune,
că a fost scris româneşte, anume de o liturghie scrisă de protopopul Vasii Hoban, care
a fost protopop dela 1659—1675. (v. Stinghe: Ist. bes. Sch.).

Din consemnările dese făcute în secolul al 18-lea notăm următoarele. In catastivul
I p. 89 sunt înregistrate între altele:

1. „Un ohtoih rumănesci dela Costandin Vo(evo)d“, care nu poate fi altul decât
octoihul tipărit în Bucuresti în a, 1731.

2. „l apostol rumănesciă dela Costandin Vo(evo)d“, tipărit în Râmnic în a. 1747.

3. „1 liturghie rumănească si cu mo(li)tàvnic de dumnealui Șerban Com(is).“

4. „1 ceasoslov rumănescu dela Stefan V(oevo)d“.

La pag. 90:

1. „O psaltire rumănească dela Sava Marcea“.

2. „O psaltire în vearşuri dela Todor Pisariu“, care probabil e identică cu psal-
tirea lui Corbea înregistrată la a. 1753 în cat. II, p. 172.

O notă de pe la anul 1730 amintește un minein scris si dăruit bisericii de popa
Theodor fiul protopopului Florea, lar Ja a. 1753 (cat. II, 171) sunt înregistrate 2 minee
scrise de „părintele Theodor“.

O consemnare amănunţită am aflat în catastivul II pag. 171--2, anul 1753. Din
această listă vedem, că atunci posedă biserica următoarele cărți, care astăzi nu le
mai are:

1. Sicriul de aur, tipărit la Sas-Sebes în a. 1683.

2. „Un minei cu praznicile rumănești“, care se pare a fi fost tipărit la Buzău în
a. 1698.

3. „Un penticostari slovenesc cu tipicele rumănești“, probabil cel tipărit la Buzău
în a. 1701.

102

4. „1 ceaslov marè rumănesct, care a putut îi cel tipărit fa Târgoviște la a. 1715.

5. Ceaslovul dela Râmnic, din 1745.

Tot acolo sunt înregistrate : un octoih, un triod și un penticostar, scrise cu mâna,
toate trei românești,

Perderea cea mai recentă, care a suferit-o biblioteca noastră, este dispariţia sbor-
nicului slavonesc, tipărit de diaconul Coresi la Sas-Sebes în 1585, pe care autorii Bi-
bliografiei rom. vechi o găsiseră între cărţile bisericii Sf. Nicolae.

La Biserica Sf. Nicolae din Brașov se întrebuințează la serviciul dumnezeesc
multe cărți vechi, care pentru valoarea lor ar trebui păstrate în bibliotecă și înlocuite
cu altele nouă. Dam aici lista acestor cărți până pe la jumătatea secolului trecut:

1. Triod, Buzău, 1700.
2. Evanghelie, București, 1723.
3. Triodul săptămânei mari, Bucureşti, 1726.

4. Triod, Râmnic, 1731.

5. Cazaniile lui lie Miniat, Bucuresti, 1742,

6. Evanghelie, Bucureşti, 1750.

7. Liturghie, lași, 1759.
8. Triod, Râmnic, 1761.

9. Mineie, Râmnic, 1776, 1779—1780.

10. Penticostar, Bucureşti, 1782.

11. Molitvenic, Blaj, 1784.

12. Apostol, Râmnic, 1794.

13. Acathistul și paraclisul sfintei cruci de G. Nicolau, Sibiiu, 1802.

14. Mineiu pe Noemvrie, Pesta, 1804.

15. Orologhion, Brașov, 1806.

16. Chiriacodromion, Mănăstirea Neamtul, 1811.

17. Vieţile sfinților, luna Decemvrie, Man. Neamtul, 1811.

18. Vieţile sfinților, luna Maiu, Man. Neamtul, 1813,

19. Ceaslov de loan Barac, Brașov (?).

20. Rândueala sfântului maslu, sec. XIX.

21. Molitvenic, sec. XIX.

22. Penticostarion, Bucureşti, 1820.

23. Liturghii, Bucuresti, 1833.

24. Psaltire, laşi, 1835.

25. Octoih, Man. Neamtul, 1836.

26. Apostol din timpul lui Alexandru Dimitrie Ghica, 1836.

27. Evanghelie, Buzău, 1837.

28. Noul Testament, Smirna, 1846.

Nu fără importanță pentru trecutul bibliotecii, de care ne ocupăm, sunt și urmă-
toarele date: La 1722, Sept. 1 mitropolitul Ungro-Vlahiei Daniil trimite preotului Radu
(Tempea) dela biserica din Șcheii Brașovului 14 molitvelnice (v. Dr. Stinghe, Docu-
mente Í, 64).

La 1744. Sept. 30 se notează în cat. II, p. 52, că „toate cărțile câte trebue peste
tot anul s'au trimes dela luminata împărăteasă a Moscului Elisaveta Petrovna“.

La 1770, tulie 1, se trimit arhiereului Sofronie Chirilovici cărţi de ale bisericii,
de cele dela Moscva, pe care le 'înapoiază (v. cat. I p. 179).

La 1827, Nov. 15, protopopul Braşovului Ignatie Carabet dă ordin preoților si re-
prezentantilor bisericii Sf. Nicolae să noteze „cărțile cele de lipsă la sfânta slujbă şi
alte cărți, ce vor mai fi, si unde s'au tipărit si la care an“, (Dr. Stinghe, Doc. Ill, 88),

La 1854, Nov. 10 cere Șaguna dela biserica Sf. Nicolae din :Șchei niște cărți
vechi slavone pentru doctorul Viasteslavu Nanca, la ceeace reprezentanța bisericii răs-
punde următoarele : „privind cerutele cărți vechi ca nişte nepretuite și rare odoare ale
bisericii, sub nici o conditiune nu sântem volnici a le da din arhiva bisericii afară“,
(Dr. Stinghe, Doc. IV, p. 133—135).

108

La 1858, Maiu 14 Șaguna învită Eforia bisericii Sf. Nicolae să angajeze doi pro-
fesori, cari să facă catalogul cărţilor vechi ale bisericii.
După aceste pentru. a face cunoscută starea actuală a bibliotecii vechi a bisericii

Sf. Nicolae din Braşov, lăsăm să urmeze partea aceea din catalogul numitei biblioteci,
care cuprinde cărţile cele mai vechi până pe la începutul veacului trecut:

Nr.
curent vechiu

Nr. Autorul

251 Diac. Coresi

gi Tudor

2 — Diac. Coresi
3 260 —
4 — Radu Témpé
5 252 =-
6 330 —
7 264 —
8 261 =
9 290 —
1 265 Arh. Elisei

253 —

161 | —
1 267 Diac. Coresi
2
3 266 —

Ep. Râmnic.
> der Grigorie
5 230 ==
6 —— Arh. Filaret

Ep. Arghe-
Tini losi
8 341 =

9—10 269—270 —
1 297 =:

2 283 ="
296 —

4 302 —

5 304 —

I. Evanghelii.

Titlul

Evanghelie

Evanghelie cu învățătură
Tâle de evanghelie

Evanghelie

Evanghelie slavonă

Tâlc de evangelie slavonă

Evanghelie slavonă

JI. Apostoli.

Apost. Pavel cu cuvântări

Apostol
Apostol

UI. Octoihe.

Octoih slavon glas 1, 2, 3 şi 4
268 Diac. Coresi Octoih slavon glas 5, 6, 7 si 8

Octoih slavon
Octoih românesc

Octoih grecesc
Octoih românesc

Octoih românesc

Octoih slavon
Octoih slavon

IV. Mineie.

Mineiu slavon pe Noemvrie
Mineiu pe Septemvrie

Mineiu slav. pe Octomvrie

» »

pe Martie

% »

pe Februarie

Locuinfa si anul

Brasov 1562

Brasov 1581

Braşov înainte
de 1612

Observdri

slav.
rom.

slav.

Braşov 1721 rom. manscript,

slav.

== slav, manscript,

conform unei note
înainte de 1660

prob. din Moscva
din anul 1735
scrisă pe timpul
domniei lui Alex.
Lăpușneanu, 1560.

Kiev înainte de
1624

mai vechi decât
1662

Blaj 1802

Brașov 1574
Braşov 1575
Brașov 1578

Râmnic 1750
Râmnic 1755
București 1774
Râmnic 1811

Moscva 1740

1517
1538
Conform unei note
înainte de 1611
Conform unei note
înainte de 1611

Conform unei note
înainte de 1611

2 exemplare

manuscript.

manuscript
slav.

manuscript
»

104

Nr. Nr. ;
curent vechiu Autorul Titlul
6 306 Sca 23 » pe Maiu
7 307 — 1 » pe Maiu
8 303 — » » pe Martie
9 301 ai » » pe lanuarie
10 309 a » » pe August
11 308 nessi » » pe Iulie
12 325 == » » pe lunie
13 300 — » » pe Decemvrie
14 305 ai » » pe Maiu
15 236 Ep. Mitrofan Mineiu rom. pe Septemvrie
16 237 : Mineiu slavo-rom. pe Noemv.

17--20 238—241 ,,

21—32 271—282 —
33—43 219—229 —

162 Radu Duma

163 Radu Duma

si Decemvrie
Mineie slavo-rom. pe lunile
lan., Febr., Martie şi Maiu

Mineie slavonești
Mineie grecești

Mineiu rom. pe Sept. trad. după
cel slavon tip. la Moscva la 1741

Mineiu rom. pe Martie
(ca cel de mai sus)

284 Diac. Coresi Sbornic sau Mineiu de prazn.,

50—51 298—299 —

232 lereu Marcu

47 293

48 294

49 295

52 313
1 292
2 331
3
4 291
5 263
1 320
2 316
3 328
4 285
5 321
6 326
7 286
8 245
9 259

slav.
Mineiu slav. pe Septemvrie

» » » p

» » »” »
5 » » Decemvrie

Mineiu slav. pe Sept., Octomv.
şi Noemvrie

V. Tipice.
Tipic slavon

Tipic și evanghelii slav.
Tipic grecesc

Tipic slavon

» »

locuința si anul Observari
Conform unei note
înainte de 1611 7?
Conform unei note
înainte de 1612 i
înainte de 1629 A
înainte de 1651 53
înainte de 1656 5
înainte de 1657 FR
înainte de 1660 55
înainte de 1695 5
înainte de 1695 5;
Buzău 1698 —

Moscva 1741 —
1755 —

Braşov 1779 manuscript
Brașov 1780 i
1568 —
— manuscript
a man. pe
pergament
— manuscript

scris între anii manuscript

1530—50 pe pergam.
DEOBapIl inalte manuscript
conform unei note
înainte de 1666 n
1685 tipărit

conform unei note ,
înainte de 1689 Manuscript

VI. Alte cărți necesare la slujba dumnezeiască.

Liturghier slavon.
Catavasier »
Molitvelnic mic,»
Tripesnic »
Acaftistier »
Molitvelnic »
Penticostar »

Progrebania preoților slav.-rom.

Triod slavon

Moscva 1733 tipărit
1492 manuscript
1493 (2) ;»
1561 —
Kiev 1625 =
conform unei note A
înainte de 1630 Manuscript

înainte de 1641 —
Târgoviște 1650 —
Moscva 1684 —

4 204-—207 Anton Pann

Popa Const.

Diac. Coresi

Macarie ler.
»

»”

Nr. Nr.
curent vechiu
10 246
11 243
12 242
13 254
14 287
15 323
16 5
17 234
18 340
19 32
20 231
1 249
2 310
3 31i
4 319
5 314
6 ee
7 166
8 262
9—12 255
13 233
14 288
15—21 333—339
22 315
23 250
24 167
25 289
26 . 312
27 322
28 324
29 332
30 S
31 —
3 Ls
5 a
6 25
7 2
8 pea
9 i

Autorul

Titlul

Liturghier slav.-rom.

» »
Penticostar ,,
Triod slavon
Penticostar 29
Irmologhion „

Penticostar rom.
Orologhion grecesc
Ceaslov mic slav.
Molitvelnic slav.

Penticostar grecesc

t05

Locuinta şi anul Observari
Buc. 1680 dăruită la
1684 de preot. Stoica
Buzău 1702
` Buzău 1701
Moscva 1742

1143
București 1768
1818

manuscript

”

VII. Alte cărţi bisericeşti.

Biblie slavonă

Cuvântările lui Cantacuzin

Cuv. fericitului Egumen loan
din mănăstirea lorisinai
Disputa creștinilor cu jidovii
despre Mesia
Cuvântări despre Sfinți
Manuscript rom.

Paremii rom.

Piatra credinței
Extras din vieţile Sfinţilor
Psaltire grecească
Molitvelnic slav.

Cărţi de spovedanie
Cuvântările lui Efrem
Biblia slavonă
Manuscript românesc cuprin-
zând învățături sufletești
Psaltire slav.
Cuvântări bisericești din viețile
Sfinţilor
Istoria lui Varlaam si Iosaf.
Tâlcueala Sfinților părinți
Psalmi

Manuscript slav.
Biblia

VIII.

Anastasimatariu bisericesc

Irmologhion sau Catavasierul
37 muzicesc

» Theoriticon
Bazul teoretic și practic al

Muzică.

Irmologiu sau Catavasier

Epitaful sau slujba înmormân-
tării Domnului
Paresimier
Rânduiala Sfintei și dumne-
zeestei liturghii
Privighier

muzicei bis. sau gram. melod.

1581 —
conform unei note
înainte de 1631 MA" slav.
înainte de 1660 man. slav.
inainte de 1673 slav.
înainte de 1679 man. slav.
; 1680 i —

o foaie poartă data ;
1644 alta 1690 manuscript
Moscva 1728 slav.
Moscva 1735 slav.
înainte de 1742 slav.
Moscva 1743 slav,

js A slav.
înainte de 1631 man. slav.
1768 —
probabil înainte _
de 1670 Y
1577 —
— man. slav.
— slav.
DA scris de Da-
maschin
— man. slav.
Bucureşti 1688 =
Viena 1823 2 exempl.
= 6 »

Viena 1823 5 si
Bucuresti 1845

Bucuresti 1846 3 exempi.
» ” =
Bucuresti 1847 4 exempl.
n » 3 »

București 1848 5 3
Dr. C. Lacea.

LIMBĂ ȘI ISTORIE.

<O limbă nu este numai un complex de sunete, de forme, combi-
nate si schimbate întrun fel sau altul; ea mai este semnul unui anumit
chip de vieatà, expresiunea stărilor sufletești și de cultură determinate de
împrejurări». În graiu «se oglindește vorbitorul cu toate caracterele, care-l
asamână cu ceilalți vorbitori şi-l deosebesc de dânșii», și «dacă vrei să-ți
dai socoteală de un popor, cercetează limba lui ori — căci e tot una —
principiile de schimbare ale limbii sale. Aceste principii îți vor descoperi
părțile, pe care le are comune acest popor cu toţi oamenii si cu natura
întreagă, dar îți vor arătă şi părţile deosebitoare ale sale».?

Cercetările filologice așadară nu ne vor lămuri numai asupra tre-
cutului unei limbi considerate din punct de vedere fiziologic, ca un com-
plex de sunete si forme, asupra nuanţelor dialectale, subt care ni se pre-
zintă pe unde se vorbește, ci si asupra părții psihologice a aceleia. Vom
învăță vieata sufletească a celor de altă dată si a noastră, starea socială
si culturală din trecut si de acum, schimbările ivite cu timpul. «Din cu-
vintele, pe care le aveam altă dată sau le-am păstrat încă, din altele, pe
care le-am primit mai târziu, ni se desluseste trecutul ori putem înţelege
si judecă timpul de azi; singur un cuvânt uneori ne reînviazà o lume
întreagă de odinioară si ne poate spune mai mult decât șiruri de însem-
nări istorice; si e destul să prindem din vorbirea de toate zilele câteva
forme pentru ca să putem spune cum gândim si ce e cultura noastrà».*

În privința aceasta sunt foarte caracteristice numele popoarelor, cari
de celea mai multe ori sau născut ori și-au căpătat alt înțeles din com-
pararea defectelor unora cu calitățile celorlalte, din frământarea şi lupta
dintre clase si dorinţa celor mai de jos de a pătrunde într'o clasă socială
mai ridicată. Tocmai de aceea în desvoltarea semasiologică a acestor
nume aflăm nu arareori o bună parte din istoria popoarelor, cărora li-se
dau. Cuvântul «latin» bunăoară, care la început numiă pe cel din provincia
Latium, unde sa vorbit limba latină mai întâi, în evul mediu însemnă,
popoarele de origine română și afară de aceea un popor ager, cu o
cugetare ușoară si graiu elegant. Când sa despărțit biserica creştină în
răsăriteană şi apusană, «latini» erau creștinii, cari au păstrat și mai de-
parte limba latină ca limbă a slujbei dumnezeesti şi cari înaintea «răsă-
ritenilor», mai ales a celor cari au fost înfluentati de învățăturile bogomi-

1 Material pentru conferința ținută la liceul din Năsăud, în 27 Februarie 1909.

? Ov. Densușianu, Limba noastră ca icoană a vieţii culturale, Vieața nouă, |. p.
533 și urm.

8 Al. Philippide, /sforia limbii române. I. Principii de istoria limbii, Lasi 1894,
pag. 276.

t Ov. Densuşianu, |. c.

5 Despre „Conflictele de clase şi de rase reflectate în limbă“ a vorbit d-nul Ov.
Densuşianu la „Societatea Femeilor române“ din Bucureşti în sara de 1/14 Februarie
1909, cî. ziarul „Minerva“ Nr. din 2/15 Februarie 1909.

107

lice și dedati la post nu numai fără carne, ci și fără lapte si ouă, treceau
de «eretici» si «păgâni» sau «lăpădaţi de lege». În balada dobrogeanà
«Sava letinul» de pildă se spune, cà

„Zinca un fecior însoară,

Boier Răducan îl chiamă,

lancu Vodă mi-l cunună.

Dar fata de unde-o ia?

Chez din târg din Dobrogea

la fata /efinului

Lui Sava păgânului,

Lui Sava ¿etin bogat

Și de lege lăpădat

Sin cruce nebotezat...»
(Burada, O călătorie în Dobrogea, 1880, p. 211.)

Ori: «Pasà-mi-te, că ești /efiz, de spurci Vinerea si Miercurea»
(Jipescu, Opincaru, 1881, p. 152)!

Aceeas consideratiune religioasă a făcut ca numele Lituanilor sau Li-
tenilor să ajungă în limba românească /iffd spurcată, păgână şi ne-
credincioasă?

Numele poporului «slav», care eră pașnic, supus și muncitor, ne-a
lăsat în limbă «sclavul» sau robul.

N'avem decât să ne oprim putin la numele poporului nostru, ca să
ne convingem și mai bine despre adevărul spus mai sus.

Astăzi este în general admis, că Românii se coboară din amestecul
autohtonilor din ostul Europei, adecà al băștinașilor Iliri și Traci (de cari
au fost și Dacii și Moesi) cu elemente din imperiul roman, cari, deși de
seminfii deosebite, se deprinseserà a vorbi limba latină a poporului de jos.?
Nu eră nimic mai natural decât ca acești «Romani» ori «romanizati» să
poarte numele urzitorilor împărăției cetății veșnice, să-și zică adecà «Ru-
mâni», cum e forma corectă după legile fonetice, sub cari s'a desvoltat
limba noastră ori chiar «Români», forma literară, care încă e îndreptățită
prin o tradiţie de câteva veacuri, căci o găsim, de pildă, în epilogul tra-
ducerii româneşti a vechiului testament dela 1582 («Palia dela Orăştie»),
doar li se cădeă cu mult mai pe drept decât Grecilor de astăzi’ si Tiga-

1 Lazar Şăineanu, Incercare asupra semasiologiei române, Bucuresti, 1887, p.
237. — N. Iorga, Geschichte des rumänischen Volkes, Gotha, 1905, 1. p. 191 si 222.
? Lazar $Aineanu, o. c. p. 235 si urm.

3 N. lorga: Istoria bisericii românești si a vieţii religioase a Românilor, Valenii-
de-munte, 1908, p. 1.

+ Gh. Adamescu, M. Dragomirescu, I. A. Rădulescu-Pogoneanu: Li-
teratura veche, Bucuresti, 1902, p. XLVIII.

** Puuaia,
8*

108

nilor,! dacă nu în altă privință, cel putin pentru limba, care o vorbeau. Și
în adevăr Românii nu sau numit pe sine altcum niciodată decât: «Ru-
mâni», «Arumani», «Armani», «Rumeri» — nu trebue să ne gândim la
cei câţiva istro-români, cari nici nu-și mai ştiu limba părintească. — Mo-
numentele istorice însă și streinii întrebuințează pentru numirea poporului
român cuvintele: «vlachi» «walach», «blach», «bloch», «oláh», etc. Ţăranii
români din Istria sau Rumerii — nume născut prin rotacism din Rumeni
— sunt numiţi, în batjocură, de vecinii lor Slavi Cici, Ciribiri, probabil
după particularitatea graiului lor de a înlocui pe z intervocalic cu r și de
a pronunţă astfel și cuvintele simple, din cari le este compus acest nume.?
Aceiasi vecini îi mai numesc pe Românii istriani si Cicerei. Acest nume,
a cărui explicare sa cercat înzadar din partea câtorva, nu este după pă-
rerea d-lui lorga decât ce e si 7infari, porecla dată Arumânilor de strà-
inii, cari îi încunjură, alăturea de Cufovlahi adecă «Valahi schiopi», cu care
i-au botezat Grecii, și nu înseamnă altceva decât «valahi de munte», de-
oarece acești locuitori ai munţilor si dealurilor își păstrează mersul nea-
jutorat și pe ses si în orașe. Numele de 7infari aşadară — fie de orice
obârşie, slavă, grecească, turcească ori chiar românească — nu se rapoartă,
după părerea D-Sale, nici decum la rostirea Macedo și Istro-românilor,
cari schimbă pe & pe care nu-l cunosc nici Grecii, cu £, ci este unul dintre
numele enigmatice, cu cari locuitorii dela şes numesc pe cei dela munte,
mai ales pe păstori, si de cari sunt pe lângă Muntean si Pàdurean şi cele
de Mocan, Mof şi Huful* — Cea mai întrebuințată numire a poporului
român la streini e cea de «vlach». Numele acesta, cu care se pare, că ne
batjocoresc streinii, dacă ştim ce însamnă, nu e tocmai așa supărător. In-
semnând după Miklosich* mai întâi «celt> şi numai mai târziu «roman»
la scriitorii germani și slavi, unde se ivește mai întâi, însemnează totdeauna
«latin», «roman» în genere — derivă din o rădăcină germanică, care eră
sinonimă cu «a stăpâni», <a domni». «Valachi» sunt numiţi așadară stă-
pânitorii lumii, Romanii si urmașii lor. Slavii primind acest termin dela
Germani l-au întrebuințat pentru a numi cu el pe Italieni, Francezi, Ro-
mâni. Ungurii luară dela Slavi această numire, pe care o prefăcură în «oláh»
pentru Români si în «olasz» (pluralul celui de mai nainte) pentru Italieni. ,
Mai târziu sub numele Walach, Blach, Bloch, Oláh — cu exceptiunea lui
olasz al Ungurilor — se înțelege numai Romanul oriental, Românul. Dupăce
s'a înturnat soartea si Latinii, Romanii, respective cei de vità romanică au
ajuns sà fie cei asupriţi sub jugul strein, numele de Rumân ca şi cel de
Walach deveni urgisit si batjocorit. Așa Saxonii numesc cu cuvântul Wall,
Wealh, Waliscus robul si streinul. Nu e demult, când în Muntenia eră

1 „Romi“,

2 A. Philippide, Introducere în istoria limbei si literaturei române, laşi, 1888 p.
28—29. — Gh. Adamescu, M. Dragomirescu, sil. A. Radulescu-Pogoneanu,
o. c. p. 15. — N. lorga: Geschichte des rumänischen Volkes, |. p. 153.

2 N. Iorga, Geschichte des rumänischen Volkes, I. p. 153—155.

+ Etym. Wârterb. p. 393—394.

109

ruşine să te numesti «Rumân», căci cuvântul acesta eră identic cu «clăcaș»,
«iobag», «vecinul» Moldovei.!

E îndeobște cunoscut, că expeditiunile Romanilor contra Dacilor
nu au fost decât un episod al muncii îndelungate de romanizare a Eu-
ropei orientale, care a început în secolul al II-lea a. Chr. si care trebui
să schimbe de tot fizionomia statelor așezate între marea Adriatică și Marea
Neagră. Peninsula balcanică eră romanizată în cea mai mare parte, când
au venit coloniştii lui Traian să se așeze în Regiunile Carpaţilor. Iliria a
fost cucerită în secolul al II-lea a Chr. și a devenit provincie romană în
jumătatea a doua a secolului I. după o rezistență îndelungată şi după răs-
boaie număroase începute în anul 228 a. Chr. Cu cucerirea acestui stat
a fost făcut pasul cel dintâi spre romanizarea peninzulei balcanice, şi Ro-
manii maveau decât să-și continue și mai departe cuceririle și să-și supună
şi celelalte state din sudul Dunării înainte de ce Sar fi îndreptat spre nord.
Grecia și Macedonia sau împărtășit de soartea Iliriei în anul 146 a. Chr.;
Moesia a fost supusă în anul al 29-lea înainte de era noastră; Panonia
a fost transformată în provincie romană în anul al 9-lea d. Chr. și Tracia
în al 46-lea.

In momentul, când cucerirea si romanizarea Daciei, în 107 d. Chr.,
a încoronat munca de romanizare a provinciilor dunărene şi a întărit ele-
mentul, care mai târziu dădu naștere poporului român, limba latină eră
vorbită dela Marea Adriatică până la Marea Neagră, dela Carpaţi până la
Pind. Dacă Romanii, după cucerirea Iliriei, ar fi fost împinși de împre-
jurări în contra Daciei înainte de a romaniză Moesia, Tracia și Macedonia,
poporul român mar mai există astăzi aşa cum este. Partea aceea a lui,
care se desvoltă în nordul Dunării ar fi fost împinsă spre vest, unde s'ar
fi contopit în decursul veacurilor, în cel italian ori rheto-roman. De altă
parte, dacă Romanii se opreau în cuceririle lor la Dunăre si nu se sta-
bileau în Dacia și Panonia, partea orientală a poporului roman și a limbii
latine vorbite de acela mar fi reprezentată astăzi decât prin un mic dialect
analog celui arumân. Dacă poporul român si limba română există astăzi
cu cele trei, respective pentru dialecte principale ale sale (daco-, istro-,

1 Referitor la originea foarte controversată și la variatiunile numelui «Vlah» v.
A. Fr. Laurian, Tentamen criticum, Viennae, 1840, p. XVII-XVIH. — T. Cipariu,
De nomine Valachorum gentili, în Annales gymn. Blasiensis pro 1857. — M. Cogălni-
ceanu, Cronicele României, Bucuresti, 1872, vol. I. p. 97, 112. — B. P. Haşdeu, /sforia
critică a Românilor, Bucuresti, 1875, p. 28—43. — I Lăzăriciu, /storia literaturei române,
Sibiiu, 1884, p. 9—10. — Ar. Densușianu, /sforia limbei si literaturii române, laşi,
1885, p. 29—32. — Dr. D. Magdu, Originea cuvântului Valah, Sibiiu, 1901. — Dr. I.
G. Sbiera, Contribuiri pentru o istorie soțială cetățănească, religionară bisericească şi
culturală literară a Românilor dela originea lor până în Iulie 1504. Vol. I. CernAut, 1906,
p. 286—291. — Pentru desvoltarea semasiologică a cuvântului Rumdn — rumân v. Lazar
Saineanu, o. c. p. 231—233. — N. lorga, Geschichte des rumänischen Volkes, Il.
p. 85 și Dr. Sextil Pușcariu, Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache,
I. Lateinisches Element. Heidelberg 1905. p. 132.

110

macedo- și megleno-român), trebue să atribuim faptul acesta împrejurării,
că limba latină eră vorbită dela Carpaţi până la frontierele Greciei. Ro-
mânii si limba română din nordul si sudul Dunării s'au susținut reciproc,
si grație împrejurării acesteia, sau putut constitui, forma, au putut rămânea
si trăi în decursul evului mediu.! l

Toate luptele, toate frământările poporului roman, în urma cărora s'a
zămislit poporul român în modul schițat mai sus, ni sau păstrat minunat
în limba acestuia, în terminii militari ai limbii românești. S'au întâlnit ostile
(h &stis,-em) în frunte cu flamuri (flammiăla,-am) pe câmp (campus,
- um) deschis ori înaintea cetăților (civitas,- atem), ca sà le învingă (vin co)
şi cucerească (*conquerire) sau răpună (reponere), sau dat lupte
(lucta,- am) si băzăi (batt [uj alia,- am) cu arme (arma,- am) de cele
cari se fin în feacă (theca,- am) ori arcuri (arcus,- um), săgeți (sagitta,
- am) măciuci (* matteuca) si săcuri (securis,- im); ostașii, cari aveau
coifuri (* cătea din cofea) pe cap şi se apărau (apparare) cu scuturile
(scutum), erau pedestri (pedester)? şi + călari (caballariu s,- a,~ um)
sau călăreți (* caballaricius,-a,- um), dacă se luptau călare (caballaris,
- em) pe cai (caballus) cu sea (sella) şi cingă (* cinga,- am) sau chingà
(*clinga,-am), în cap cu căpăstru (capistrum) si îndreptati de frâne
(frenum).* Ostaşii tineri şi în putere se numeau miri (mire din nomina-
tivul lui miles, ca si om din homo, jude din judex, etc.): iar cei în
vârstă ori cari şi-au împlinit anii de slujbă bătrâni (betranus,-a,-um =
clas. veteranus). — De sigur e de mirat, cum şi-au schimbat înţelesul
aceste două cuvinte. Miles în latineşte însemnă «militar» «soldat», «că-
tanà», la noi însamnà pe «cel care sensoară» (sponsus); veteranus
În latinește însemnă soldaţii înaintați în vârstă si cari și-au isprăvit anii

1 Ov. Densușianu: Histoire dela langue roumaine, |. Paris, 1901. p. 3—6. —
D. Onciul: Românii în Dacia Traiană până la întemeiarea prinripatelor, București,
Socecu, 1902. ct. si «Enciclopedia română», II, Sibiiu 1904, p. 795—802 si Noua revistă
română a lui C. Rădulescu-Motru, p. 400—412, apoi Din istoria României, Bu-
curesti, 1908, p. 3—13. — Gh. Adamescu, M. Dragomirescu şi Rădulescu-
Pogoneanu, o. c. p. VII-XII. — Dr. I. G. Sbiera,-o0. p. c. p. 46—48. cf. si
N. Iorga: Istoria Românilor, Vălenii de munte, 1908, p. 1—23.

? Cuvânt întrebuințat în limba veche românească cu înţelesul de „zu Fuss“;
astăzi încă se mai întrebuințează ici-colo, de pildă în ţinutul Năsăudului, dar cu înte-
lesul de „slab“, „neputincios“, cf. Pușcariu o. c. p. 113.

s Înşirarea făcută aici, precum și acelea, ce vor urmă de aici încolo, nu însamnă,
că în limba latină vulgară, din care s'a desvoltat, cu timpul, limba românească, ar fi
` fost numai atâţia termini militari câţi amintim acum. De bună seamă au fost cu mult
mai multi precum si de altă natură, dar limba noastră nu ni i-a păstrat decât pe aceştia,
iar scopul nostru este, să facem un fel de istorie, mai ales culturală și socială, bazati
numai pe ce avem în limbă. — Etimologiile latine de până aici, precum şi acelea, de cari
vom aveă lipsă de aici încolo, sunt date după dicţionarul etimologic al d-lui Dr. Sextil
Puşcariu citat mai sus si după: |. A. Candrea — Ov. Densușianu: Dicţionarul
etimologic al limbii române. Elementele latine. Fasc. I II, Bucureşti, 1907.

t P. Papahagi: Notite etimologice în Analele Academiei române, XXIX, 1906—71,
Memoriile secțiunii literare, p. 236 şi urm.

411

de slujbă, la noi însamnă orice om în vârstă înaintată. Această schimbare
de înțeles ne-o putem explică ușor însă, dacă ne gândim, că terminul mi-
lităresc miles, ca şi veteranus, «Sa întrebuințat să însemne o stare, o
vârstă, anume pe flăcăul ajuns în epoca de însurătoare, epocă potrivită
tocmai cu timpnl, când cineva deveneà apt pentru militărie, după cum si
un soldat veteran corespundea vârstei înaintate a omului, anume bătrâ-
nefei, de unde apoi s'a ajuns a se identifică starea târzie de militar cu
starea înaintată a vârstei omenești. Acest lucru se confirmă si prin înte-
lesurile terminilor de mire, întrebuintati în dialecte». «Obiceiurile de nuntă...
au trebuit să contribue si mai mult la cristalizarea. terminului miles cu
însemnarea de mire». «Este fapt că modul cum se face nunta la Români,
în genere, înfăţişează mai mult caracterul unei lupte, decât al unei nunţi.
Atât preliminările cât şi modul împlinirii unei nunţi la Români seamănă
pe deplin cu lupta».!

Dar Românii voiau nu numai să cucerească, ci să-şi și asigure țările
cuprinse, sălbatica Dacie și vecina Moesie alăturea de Iliria romanizată
deja, deci sigură de mai nainte. lată de ce fintesc ei să pună temelii
trainice în aceste țări însăși vieții romane. Deschid cdi (callis, -em) și
cărări (carraria) prin păduri (paduleni în loc de paludem din palus)
şi munți (mons, mântem), fac punți (pons, pòntem) peste râuri
(ri[v]us, -um) si vă: (vallis, -em) şi clădesc cetăți (civitas, -tatem)
si cetàfui de veghe (subst. postv. dela veghez-vig/i}lare) si adăpost (ad-de-
depositum ori ad-appos(i)tum) în toate părțile primejduite. Ei ştiau,
că nu pot desnationalizà și atrage la neamul lor pe Greci, cari aveau o
civilizație foarte veche și trăiau la o parte în regiunea de lângă Mare,
rezervată parcă anume pentru dânșii; dar, din puţinii lirici rămași şi
mai departe cu caracter iliric, ai căror rămășițe sunt Albanezii de astăzi,
din Tracii din sudul Dunării, cari în cea mai mare parte abiă gustaseră
din civilizaţie şi din Tracii dacici, cari se întâlniră mai pe urmă cu civili-
zația română, voiau să creeze un nou popor roman al Răsăritului. Pentru
a face să înceteze vechea vieață de păstorie, de sate ràslete si de pră-
dăciuni necurmate, pentru a înfrână, învàtà si dedà pe carbari la o vieatà,
mai înaintată, la un nou fel de traiu și muncă, chemarà din toată lumea
negutdtori?, oameni deprinşi a trăi în orașe, unde se vând (vendere) si

i P, Papahagi, l. c. — N'avem decât să luăm în mână descrierile nunții ro-
mânești făcute de cei mai de samă folkloriști ai noştri ca să ne convingem despre acest
adevăr. Întreagă nunta, de când încep pregătirile si până se sfârșește, înfăţişează un
răsboiu, în care mirele are locul de frunte. Feciorii dempărat (imperator), cei doi-
sprezece călăreţi, toți feciori holtei, cu năfrămi pe spate şi pe umeri, șase înainte și șase
după mire, colăcerul si stegarul, împușcăturile, cucerirea simulată a casei, unde locneste
mireasa si care e închisă cu funii și lanțuri, s. a. nu înfățișează oare caracterul unui
răsboiu? — ci. S. FI. Marian, Nunta la Români, Bucuresti, 1890, p. 413—414 şi E.
Sevastos, Nunta la Români, Bucuresti, 1889, p. 90—91.

2 Cf. A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol. 1. Iassi, 1888,
pag. 250—253.

112

cumpără (comparare) negoafe (negotium), al căror pref (prétium) se
plăteşte în bani gata ori se face schimb (subt. postv. dela schimb =
*ex-cambiare), dacă cumva nu se dau în credință (*credentia)
sau pe datorie (dela dator = debitorius, debitor). Ca neguţătorii
(cărbunari, ar. cărnari, ar. cășari, lăptari, lânari, măcelari s. a.) să aibă
cu ce să-și poarte negotul întemeiază așezăminte de împrumut (in +
promutuus, — a, -um). Pe lângă negutàtori mai aduserà mdiestri
(magister) (argintari, aurari, căldărari, cutitari, dogari, fauri, fierari,
pietrari, selari, tâmplari ş. a.) şi ţărani de aceia, cari ştiau /ucrà (lù-
crare) mai bine pământul (* paumentum = pavimentum) împărțit
în focuri (16cus,- um) și-i asezarà în fările (t&rra) din sudul Dunării,
dar mai ales în Dacia. Asa se întemeiarà, de pildă în această din
urmă farà, pe lângă multe sate dacice, ale căror nume se sfàrsesc de
obiceiu în dava (Bregedava, Quimedava, Aiadeva, Itadeva, Cumudeva,
Lederata s. a.! o mulţime de orașe ca: Apulum, Napoca, Porolissum,
Potaissa, Tibiscum, Tsierna, Ad mediam şi altele. Între Mures şi cursul
superior al Someșului, mai cu samă în valea «râului de aur», Arieșul
(Aranyos), au început să exploateze bogatele mine dela Ampelum, Alburnus
(Zlagna, Abrud şi Roşia) si Sa/inae (Vinţii de sus). Dovadă, că mineritul
a fost o îndeletnicire plăcută Românilor, cari voiau să scoată foloase din
sinul avutei Dacii, este mulțimea numelor de minerale păstrate în limba
urmașilor din aceea ţară, aur (aurum), aramă (* aramen din aeramen)
argint (argentum), fier (férrum) marmură (marmor,*-orem), piatră
(p&tra,-am), cărbune (* carbone (m) pentru carbo) de piatră, plumb
(plumbum) şi sare (sale pentru sal)? Ostaşii legionari (legiunea a XZ//-a
Gemina a lucrat mai mult pentru civilizația si chiar împoporarea Daciei)
erau aşezaţi dealungul graniţelor; țara întreagă eră acoperită de un șir
de cetăți, de lagăre sau castre întărite, și în unele locuri se văd și astăzi
valuri sau şanţuri, cari par a fi din timpul Romanilor. Lângă lagăre erau
un fel de târguri; aici se așezau «bătrânii», veteranii cu timpul ca plugari,
alcătuind astfel safe? nouă. Un sat sta la început numai din o familie;
toţi locuitorii lui erau fără deosebire rudenii, urmaşii unui sfrăbun (din
*extra- bonus, -a, -um), capul satului, acela, care statorià hotarele si
grijia să rămână neatinse. Dacă se uniau două ori mai multe sate, noul
sat născut din unirea acelora aveà doi ori mai multi bătrâni. +

E VAS lorga, Geschichte des rumänischen Volkes, I. p. 105. A. D. Xenopol,
o. Cc. p. 3

? A. D. Xenopol, o. c. p. 240—249.

3 Cuvântul sa? este considerat de obiceiu de origine albaneză (Cihac, Diction-
naire d'étymologie daco-romane, Francfort s/M. I. 1870, Il. 1879, în partea a doua p. 719. —
Ov. Densușianu, Histoire dela langue roumaine p. 353, 355), dar se poate că îm-
preună cu albanezul fsaf să-şi aibă obârșia întrun tip latin satu m ori chiar c[a]satum,
cum crede D-nul Const. C. Diculescu în studiul D-Sale despre Originile limbii ro-
mâne apărut în Analele Academiei române, XXIX, 1906--7, Memoriile secțiunii literare
pag. 613. Cf. si N. lorga, Geschichte des rumânischen Volkes, |. p. 199.

4 N. lorga, Geschichte des rumänischen Volkes, |. 199—200.

113

Acești săteni lucrători ai câmpului sau fărani îşi arau (arare), grăpau
(din grappa! şi sămânau (s&minare) locurile cu grâu (granum), meiu
(milium), orz (hòrdeum) si săcară (secăle). Ovăsul deocamdată îl
lăsară pentru ca să înceapă să-l samene din nou mai târziu după întâl-
nirea cu Slavii împreună cu alte sămânțe (* sementia, -am din sementis)
ajunse la noi din locuri foarte depărtate. În luna lui Măsălar (dela měs-
sis,-em = Seceriș) secerau (* sicilo,- are dela sicilis,-em = secere)
sămănăturile (seminatura, -am), strângeau (stringere) paiele (palea)
si culegeau (colligere) spicele (spicum şi spica) si le căra (* carrare
dela carrum) în arie (area), unde le Zreferau (tribùlare) şi vânturau
ventùlo); grăunfele (granuncilu m trecute prin ciur (* cibru m disimilat,
din cribrum) le puneau în saci (saccus-um) si le aşezau în grânar
(granarium). Tot atunci ori ceva mai târziu începeau să care şi fânul
(fenum) de lipsă pentru vife (vita), boi (* bovus pentru bos), cai (ca-
ballus-um) capre (capra,-am) oi, (ð vis,-em), vaci (vacca,-am) si aproape
toate nuanțele lor, ca vifel (vitEllus,-um), miel (agn&llus, -um),
berbece (berbex, -ecem = vervex) şi celelalte, după ce l-au uscat (ex-
si care) bine, înforcându-l (intorquăre în loc de intorquere cu furca
(fărca) de mai multe ori.

Pe lângă plugărit nu uitară nici de cultura vifei (vitea, -am din
vitis) de vie (vinea), care le da, săpază (din sappa = sapă) de vieri
(vinearius, -um) anume, + aue (uva, -am = ar. add, mgl. ud), din
cari sforceau (extòrquere în loc de ext6rquere) singura beutură de
samă a celor vechi, vinul (vinum) făcut din must (mùstum). Astfel se
schimbă starea lucrurilor. In orașele cele nouă erau piețe, f@mp/le (t&m-
plum) sau biserici (basilica), bă: (poate balneum? si județe (jădi-
cium), unde juzi: (jùdex) sau judecătorii împartiau dreptatea (din drept =
* derectus, directus) pe baza celor spuse de marfuri (martur, -rem,
martyr, trecut din grecește în latina vulgară), pe cari îi /uraz (jùrare)

Cu un cuvânt: «viața cetățenească si relatiunile se desvoaltà; colo-
niştii cu o răbdare de fier, proprie poporului român, care ştia să-și facă
al său pământul vărsându-și asupră-i sudorile dupăce mai întâi își vărsase
sângele pentru dânsul, — deschid locuri de hrană, curăță pământul de
rădăcini şi-l fac bun pentru cultură şi creşterea vitelor. Agricultura si
cultura viei îşi iau sbor; industria se desvoltà prin asociatiuni, prin capi-
talul mişcător, prin întreprinderile de exploatafiune în comun a minelor
metalice, a lemnului, a fabricatelor pentru trebuintele civile si militàresti
din ce în ce mai numàroase. Bunul traiu si gustul artistic se vàd pretu-

1 Dr. H. Tiktin, Rumdanisch-deutsches Wörterbuch, fasc. 1—14, Bukarest, 1895—
1909, pag. 697.

Derivarea aceasta nemijlocit din latineste este foarte anevoioasă pentru «, care
ni Sa păstrat în cuvântul ba'e, când trebuiă să avem *bane, bâne, baie. E mai probabil,
că baie în înţelesul „Bad“ e vechiul slavic banja, iar în înțelesul de „Bergwerk“ ma-
giarul bánya, v. Dr. H. Tiktin, Rumânisch-deutsches Wörterbuch, p. 140. — Amintim,
că Diez propusese etimologia bajae, Bajae. Cf. Cihac, o. c. I, p. 21,

114

tindeni în oraşe: multe familii sărace, găsind aci un pământ roditor, mij-
loace de traiu îndestule, si aurul care făceă din Dacia o Californie, se
înavutirà în curând. Cetăţenii se întrec care mai de care sà împodobească
locuinţele. lor cu marmură si mosaicuri, cu picturi si bas- reliefuri si să
înfrumsefeze orașul. Unul înalță o statue, altul construeste o baie publică
(nu era oraș, care să nu fi avut cel puţin o baie publică), altul un apaduct,
altul o sală mare cu coloane, altul un templu. Marmure, sculpturi, ruine
de palate şi templuri, obiecte de podoabă în aur, argint și bronz, vase
si lucruri preţioase găsite în Transilvania, Bănat si în România-mică, do-
vedesc, că a fost pe aci în epoca romană o vieatà strălucită si o cultură
destul de înaintată.»!

(Va urma) Dr. Nicolae Drăganu, prof. gimn.

DA RI DE SEAMA.

Dr. I. Ursu, Die auswărtige Politik
des Peter Rareş, Fiirst von Moldau
(1527—1538). I. Wien, 1908, 8°, pag. 180.
In urma curentului literar sănătos, care a
pornit în anii din urmă, literatura româ-
nească s'a îmbogăţit pe toate terenurile ei,
cu un considerabil număr de opere pre-
țioase. In acest timp a luat un deosebit
avânt și istoriografia românească. Acest
avânt se poate atribui cu deosebire activi-
tatii extraordinare a profesorilor universi-
tari lorga și Onciul, dar mai ales a celui
dintâi. D-1 Iorga, care muncește pe terenul
istoric ca si în altele, cu puteri fenome"
nale, a știut câștigă prin căldura exube-
rantă a cursurilor sale, o întreagă pleiadă
de tineri, pentru istoria românească. Ase-
menea d-l Onciul, care cucerește prin rara
temeinicie, în cursurile sale de veche isto-
rie românească. Astfel avem astăzi, din
școala acestor profesori eruditi, câțiva ti-
neri foarte bine pregătiți, cum sunt d-nii:
Const. Giurescu, Alex. Lăpedatu, N. Do-
brescu, V. Pârvan, I. Ursu, Em. Panai-
tescu ș. a., iar aici în Ardeal pe Lupaș,
cari fac cinste științei istorice românești.

Prin munca neobosită a acestor oa-
meni, calauziti de înaltele sentimente ale
unui idealism curat, am ajuns să avem în
foarte scurtă vreme, o literatură istorică

foarte bogată, prețioasă atât pentru moti-
vele nationale cari au determinat-o, cât si
pentru înalta valoare științifică ce o repre-
ziută în fata ştiinţei europene.

Lucrarea dlui Dr. Ursu ne este cu atât
mai binevenită cu cât știm că autorul ei
este ardelean, din Cata Cohalmului. D-sa
este astăzi profesor la universitatea din
lași. Lucrarea despre care voim să scriem
aici, nu este cea dintâi. D-sa ne-a mai dat
o conferentà ținută pare-mi-se în străină-
tate despre cauzele căderii și măririi nea-
mului românesc, scrisă cu multă căldură,
apoi lucrările istorice : «La politique Orien-
tale de Frangois», «Relaţiile Moldovei cu
Polonia până la moartea lui Ștefan cel
mare» si «Grozav-Vornicul» publicată în
«Convorbiri Literare» pe 1907, scrise cu
temeinicia proprie celor cari şi-au făcut
studiile în seminarul d-lui Onciul.

In lucrarea de față, d-l Ursu tractează
politica externă a voivodului Moldovei
Petru Rareș.

Imprejurările politice din întâia jumă-
tate a veac. XVI-lea, au schimbat pentru
multă vreme situația ţărilor din răsăritul
Europei. Turcii au ajuns tot mai temuți, și
statele europene creştine priveau cu groază
întinderea lor năvalnică. Mai ales după
lupta dela Mohács. Acum încep în Ungaria

1 Gr. G. Tocilescu: Manual de istoria Românilor, Bucuresti, 1900 p. 63 si

urm.

Referitor la organizarea Daciei, îndeletnicirile economice, constructiunile si vieata

morală și intelectuală a Daco-Romanilor din punct de vedere istoric v. mai pe larg la

A, D. Xenopol, o. c. p. 206—267.

luptele de tron între Zápolya si Ferdinand,
cari amândoi căutau aliați între vecinii lor.
Sigismund al Poloniei eră tare si pe lângă
aceasta un intrigant deosebit. El făgădu-
este sprijin ambilor pretendenti, în realitate
însă eră un prieten al Turcilor. In școala
politică a acestui om a crescut Petru Rareș,
fiiul din flori al lui Ştefan cel mare, numit
astfel după mama sa, o frumoasă pescă-
rità din Hârlău. Petru — după cum îl ca-
racterizează lorga — a fost un om, care fără
să aibă judecata limpede și sigură a lui
Ștefan cel mare, istetimea lui în alcătuirea
planurilor mari, mostenise dela acesta vi-
tejia și mai mult decât dânsa, îndrăzneala
de a începe lucruri grele, legate cu multe
primejdii, dar putând aduce mari foloase.

Cea dintâi faptă politică a lui a fost
reînoirea legăturilor de prietinie cu Po-
lonii. De fapt Sigismund nu se gàndeà la
apărarea lui Petru Rareş împotriva Tur-
cilor, cât mai mult la câștigarea unui aliat
pe sama lui Zâpolya împotriva lui Ferdi-
nand. Rareș însă cunoștea foarte bine vi-
clenia lui Sigismund și nu se lăsă amăgit.
Politica lui de căpetenie eră scăparea de
stăpânirea turcească. S’a alipit deci la Fer-
dinand, care-i puteà ajută, dar în acelaş
timp căută în taină aliați si împotriva lui
Sigismund, pentru recastigarea Pocutiei,
ocupată de tatăl său și retrocedată de
Bogdan. Cătră sfârșitul anului 1528, de-
odată trece la Zâpolya, părăsind pe Fer-
dinand. Aceasta din pricină că Turcii se
pregătiau de răsboiu împotriva lui Ferdi-
nand, ajutând pe Zâpolya, apoi pentrucă
Ferdinand sta foarte rău acum, iar Polonii
s'au aliat de asemenea la Turci. Petru întră
în Ardeal, pradă, apoi câștigă la 1529 o
mare biruință la Feldioara. In urma ace-
stei biruinti Rareș primeşte Ciceul, Ceta-
tea-de-baltă, Unguraşul și Bistriţa. Zâpolya
deși aliat cu Petru, nu eră sincer, ba chiar
indemnà în taină pe Bistriteni la împotri-
vire. Rareş intră a treia oară în Ardeal,
prădând Săcelele, Presmerul și Brașovul.
De fapt el stăpâniă Ardealul. Acum se în-
dreaptă împotriva Polonilor, pentru câști-
garea Pocutiei, deși legase alianță cu ei.
Intră în Pocuția prădându-o si lăsând pâr-
călabi acolo. Polonii își pregătesc oastea
și sub conducerea vestitului general Ion
Tarnowski învinge pe Rareș, în 22 August

115

1531, la Obertyn, deşi oastea moldoveană
eră mai număroasă. Nepriceperea în ma-
nuarea tunurilor câștigate la Feldioara și
pasiunea nestăpânită a lui Rareș, au făcut
să piardă lupta. După această înfrângere
se încep frecări si pertractări între cele
două țări, dar fără rezultat.

Rareș se întoarce acum iarăș spre Ar-
deal. Turcii au adus pe italianul Gritti ase-
zându-l domn. Oamenii lui Rareș îl prind
și-l omoară, iar el intră de nou în legătură
cu Ferdinand împotriva Turcilor. In acelaș
timp simulează prietinie si lui Zápolya.
Acum având sprijinul lui Ferdinand și fiind
Turcii încurcati în răsboiu cu Perșii, iar
Polonii cu Moscva, Rareș întră iarăș în Po-
cutia prădându-o grozav. Soliman însă se
întoarce biruitor din Asia în 1536, pregă-
tindu-se împotriva lui Rareş, pentru omo-
rirea lui Gritti. Situaţia lui Rareș eră acum
dintre cele mai rele. Tovarăşi nu avea
decât pe Ferdinand și prinţul de Moscva,
cari amândoi nu-i putean folosi mult. In
față cu 4 dușmani puternici: Turci, Po-
loni, Tatari și Munteni, el stă singur fără
ajutor, iar o parte din boierii lui au țesut
conjurație. Si totuș birue în chip strălucit
pe Tatari la Ştefăneşti, apoi pornește îm-
potriva Polonilor. Când ajunge aici cu
oastea, aude că Soliman e dejă în Suceava
cu Ştefan Lăcustă, care l-a înlocuit în scaun.
Boierii îl tradară în frunte cu Mihul-Vor-
nicul, și astfel Rareş părăsit, fără oaste nu
se mai poate împotrivi, ci se refugiază pe
căi lăturalnice în Ardeal. Politica externă
urmată, în acești 11 ani de întâie domnie,
ne înfățișează pe Petru Rareș ca un om
înzestrat cu o extraordinară istetime poli-
tică, tact, energie și spirit de intrigă, în
temeiul cărora a ajuns să-și validiteze in-
fluenta departe preste graniţele ţării sale
şi să stăpânească Moldova, Muntenia, Po-
cutia si o mare parte din Ardeal. Scopul
principal al lui eră însă neatârnarea țării
sale. Si pentru aceasta nu se sfiă a folosi
chiar intriga, pentru care se dovediă foarte
iscusit. Pasiunea de care eră răpit uneori,
îi aduceă primejdii, ca la Obertyn. Gândul
lui eră respingerea Turcilor în Asia. In
acest scop a căutat aliați, cari însă nu erau
sinceri. Astiel nu și-a putut validită mintea
sa ageră din pricina prevalentii Turcilor,
a slăbiciunii aliaților și a tradării supușilor

116

săi. Și așa întâia perioadă a domniei lui a
fost o sguduitoare tragedie, care a nimicit
pe acest erou, dimpreună cu însușirile lui
de rar om politic și răsboinic viteaz. Am
schițat cuprinsul acestei cărți și putem
spune că d-l Ursu ni-a dat o desăvârșită
icoană a politicei externe urmată de Petru
Rareş. D-sa a cercetat cele mai vestite bi-
blioteci din străinătate, utilizând în mod
științific o mulțime considerabilă de izvoare,
cari priveau lucrarea d-sale. Cartea e scrisă
metodic, foarte constientios si cu un se-
rios aparat științific, așa după cum fac toți

cei cari ies din școala d-lui Onciul. Astfel
cartea este o frumoasă contribuţie la lite-
ratura istoriei româneşti moderne, și trebue
să fim recunoscători d-lui Ursu și pentru
serviciul real pe care-l aduce științei ro-
mânești în fata științei europene, prin îm-
prejurarea că-și tipărește cartea în nemteste.
Pregătirea temeinică de care dispune, ne
îndrituieste să așteptăm dela d-sa lucrări
de aceeaș valoare științifică ca și cea de
fata, despre care ni s'a dat prilej să vorbim
aici, în cuvinte de laudă.
Jon Matei.

Iancu — în lumină străină. i
graful M. g despre Avram lancu).

La sfârșitul anului 1908 a apărut volumul |
(ed. a 3-a) al scrierii „Österreich von 1848
bis 1860“, alcătuită de istoriograful austriac
Heinrich Friedjung, care se bucură azi de
mare reputaţie ştiinţifică si, în privința pu-
terii de a evocă trecutul și de a zugrăvi
pătrunzător și fidel caracterele, a fost pus
din partea unora alături de englezul Ma-
caulay. i

În acest volum se află o mulțime de
aprecieri si despre luptele şi stàruintele po-
litice ale Românilor. Sunt mai ales șire
frumoase despre Avram Iancu, pe care îl
caracterizează ca un conducător foarte ta-
lentat şi uman, și face meritate imputări
cârmuirii austriace pentru felul, cum s'a
purtat cu acest vrednic comandant („der
militärisch hochbegabte junge Führer“ —
pag. 428). Dăm în traducere aceste apre-
cieri, cari vor interesà pe mulți:

„Dacă față de popoare întregi s'a arătat
puțină mulțumită pentru serviciile prestate,
nici singuraticilor, cari ridicau proteste, nu
le-a umblat mai bine. Mulți dintre bâr-
batii, cari s'au pus la 1848 în fruntea miş-
cărilor antimaghiare, erau acum învinuiți,
că împărtăşesc idei panslaviste sau daco-
române; si mau rămas crutati de prigoniri.
Amândoi conducătorii Slovacilor, Stur și
Hurban au șezut pentru aceasta câteva luni
în temniță preventivă şi cel din urmă, un
preot protestant, a fost destituit din funcţia

sa; aceeas soarte o avù şi protopopul sârb
Stamatovies. Tânărul si, în privința mili-
tară, foarte talentatul conducător al gloa-
telor române, Avram Iancu, care a împie-
decat, în multe rânduri, grozăviile răsboiului
civil, după vieata viteaza din lupte si din
lagăr, ar fi intrat bucuros ca ofiţer în ar-
mată, dar nu află primire, ceeace a fost un
lucru neîntelept.! Astfel rămase el în curtea
țărănească a tatălui său, profund venerat
de conationalii săi, dar pentru lume —
pierdut; căci fu abătut din direcția desvol-
tării sale, si nu voi a se mai întoarce la
studii. Cât de adânc jignită eră mândria
lui, o dovedeşte faptul, că n'a voit sa
meargă întru întâmpinarea împăratului, când
acesta călători prin Ardeal la 1852. În

“timpul acesta se pregăteă așezarea cata-

strului de moșii în țară, dar această mă-
sură binefăcătoare stărni neîncrederea tă-
rănimii române astfel, încât se iscară tul-
burări, Între asemenea împrejurări, câr-
muirea în trufia sa deșartă nu stiù să facă
alt lucru mai înțelept, decât să aresteze pe
lancu, care eră învinuit, că ar exercită o
influintà nefavorabilă asupra țăranilor; cu
mult mai întelepteste ar fi lucrat stăpânirea,
dacă și-ar fi asigurat sprijinul lui. Ade-
vărat, că în Alba-lulia si în Sibiiu a fost
tratat cu blàndetà și după oarecare timp

1 „După înstiintarea comisarului arde-
lean Eduard Bach câtră min. de interne
Alex. Bach dto 5 Sept. 1849, între actele
min, de interne Nr. 7272“,

pedepsit numai cu un fel de arest de casâ
(Hausarrest), dar cu prilejul unei ascultări
mânia lui indreptàtità a erupt într'o furie
teribilă; si atunci pentru întâiaș dată îşi
căută, în amărăciunea sa, mângâierea în
vin. Acum oamenii lui au început tulbu-
rări serioase pentru a exoperà reîntoarcerea
favoritului lor, si aceasta eră pentru prin-
cipele-guvernator Schwarzenberg, cu un
motiv mai mult, spre a-l tineà departe de
patria sa; an cercat a-l câștigă punându-i
în vedere o rentă anuală, dar el a respins
orice ajutor și, căzând în melancolie, nu
mai pretindeà altceva decât să fie îngăduit
a se întoarce în satul tatălui său. În sfârșit
i Sa permis aceasta, dar atunci eră deja un
om sdrobit, care se dădea tot mai mult
beuturei și melancoliei, astfel încât supra-
vietuind cu încă 24 de ani timpul său de
glorie, își încheie vieata cu sufletul și mintea
sdruncinată. Si ca om bolnav pribegeà
prin ţară, întro parte si în alta şi erà
primit şi găzduit cu dragoste de cătră po-
porul, care tineà la el cu o mișcătoare cre-
dință si alipire.!

lancu a căzut și murit uitat de lume...

În genere, a fost un regim foarte ne-
înţelept (cel austriac), care s'a purtat cu
egală asprime față de dușmani, ca si față
de prietini. Ungurii scrâșniau împotriva apă-
sării, iar celelalte popoare aveau deplin motiv
a se plânge de ingratitudinea (Viefei).
Adevăr adânc cuprinde sarcasmul, pe care
l-ar îi spus un Maghiar unui Croat, care

1 „Aceste fapte după Friedenfels vol.
II. pag. 410, care în calitatea sa de func-
tionar austriac cearcă zadarnic a scuză stă-
pânirea. Datele si-le-a cules din informa-
tuni personale. Informatiunile Maghiarilor,
privitoare la soartea lui lancu, trebuesc
primite cu precautiune, fiindcă urmăresc
scopul de a înfatisà lipsa de mulțămită si
recunoștință a Austriei în colori strigătoare.
După aceste informatiuni, lancu ar fi venit
seara târziu la împăratul și ar fi cerut o
audiență (1852). Când i s'a spus să se pre-
zinte în dimineața următoare, ar fi strigat,
că el e Jancu, pe care nu este iertat a-l
respinge. Atunci Generaladjutantul, contele
Griinne l-ar fi dat afară. Oricum Sar fi
întâmplat, e desigur un neadevăr, că elar
fi sărăcit cu totul si ar fi fost nevoit a-și
câștigă hrana vieţii ca muzicant prin târguri.
De altcum adevărul istoric e destul de
strasnic. Sfârşitul răsboiului civil maghiar
cuprinde în sine materie mai multă. decât
pentru o singură tragedie“,

117

se plângea amarnic împotriva cârmuirii;
Maghiarul l-ar fi mângăiat într'o nemteasca
necăjită şi în tonul propriu al limbei sale,
în chipul următor: „No jo, was wir als
Stra? haben, das habt ihr als Belohnung“.
(Da, da, ceeace ni s'a dat nouă ca pedeapsă,
vi sa dat vouă în chip de mulțămită)“
(pag. 428—430). I. Lupas.
R
Biblioteci poporale. În timpul din
urmă mulți dintre domnii preoți adresează
cereri «Asociatiunii», ca să le dăruiască cărți
pentru bibliotecile parohiale. Conform sta~
tutelor și regulamentelor «Asociatiunii», însă
numai membri pot primi gratuit publica-
tiunile ei. Ca să evităm multele corespon-
dente, aducem la cunoștința tuturora pe
această cale, că acei cărturari dintr'o comună,
cari doresc să întemeieze biblioteci pentru
popor cu cărți primite dela «Asociatiune», să
se înscrie membri (ordinari — taxa 10 co-
roane anual — sau ajutători — taxa 2 coroane
anual) și dacă sunt cel putin patru într'o
localitate să se constitue într'o agenturd.
Toate agenturile primesc gratuit cărţile po-
porale de cari dispune institutiunea noastră.
Mai bine e, dacă înființarea de agenturi
si biblioteci poporale se cer dela domnii
directori ai despărțămintelor, cari au înda-
torirea de a împlini trebuintele culturale
ale membrilor de pe teritorul desparta-
mântului. Sperăm că domnii preoţi se vor
strădui să înființeze cât mai multe biblioteci
poporale ale „Asociaţiunii“, contribuind
astfel la înaintarea culturei noastre nationale
si la întărirea așezământului nostru cul-

tural. O. C. T.
x

Două greşeli generale şi supărătoare.
Una e ortografică, alta semantică.

1. Nu numai în foile politice, dar și
în cele literare si nu numai la noi, ci si în
Țară e generală scrierea aceasta:

Pam, Pai, Pa văzut (sau alt verb)

Pam, lati, Pau ,,

sau optativul:
laş, Pai, Var ldudà etc.

O găsim si la cei mai buni scriitori,
Ba si în manualele de școală chiar. Lu-
ându-ne după exemplele acestea, cu acelaș
drept am puteă scrie și următoarele: vă-
zându-/', bătând-o', am văzut, leam spus,
arzându-/, aș spune, mai cumpărat, “am

118

dat, am bătut etc., dintre cari unele le si
întâlnim.

Nu știm cărei împrejurări să multumim
înrădăcinarea și generalizarea acestei erori:
nestiintei sau obisnuintei ?

Apostroful indică lipsa unui sunet. Lipsa
cărui sunet o indică însă în cazurile de mai
sus, acolo unde e pus?...

Pronumele el are în Acus. sing. 3 forme:
pe el, îl si forma enclitica / (Es. Îl vad.
Vazandu-/). Forma enclitică (/) e născută
așadar din î/ prin căderea lui î. Prin urmare
înainte si nici decum după l, de unde nu
lipseşte nimic.

Dacă scriem deci: sar duce, s'a neno-
rocit, vas spune, m'am îmbrăcat ete. nu
urmează să putem scrie si las arde, Pa
dat gata etc., deoarece în exemplele prime
apostroful indică lipsa unui e sau d, pe când
în exemplele din urmă indică cel mult lipsa
cunoștinței de cauză, căci altceva nu lipsește
acolo.

Corectă e aşadar numai scrierea aceasta:
Lam, l-ai, l-a
l-am, taţi, l-au

si opt. kaș, Lai, l-ar Í înfierà etc.

Tot așa și când se leagă de formele
acestea ale verbului auxiliar a aveâ pron.
pers. de p. 3. din Dat. sing. și Ac. plur.
d. e. i-am dat, i-am lăudat, i-aș spune etc.
(nici decum: Pam dat etc.).

2. A doua greșală generală, — care ne
priveşte însă numai pe noi cei de dincoace
de Carpaţi — e: întrebuintarea greșită a
cuv. insinuare, a insinuà.

La noi, dacă vreai să iai parte la adu-
nările gen. ale ,,Asociatiunii* sau ale ,,Fon-
dului de teatru“, trebue „să te insinui la comi-
tetul de încvartirare“.

Nici la „banchet“ nu poţi flămânzi
dacă nu te insinui mai nainte. Dacă vreai
să optezi pentru actii de ale vreunei bănci,
din emisiunea cea nouă, iarăș trebue să te
insinui din vreme s. a. m. d. Va să zică:
insinuant dincolo, insinuant dincoace.

Si habar nu mai avem ce deosebire
mare e între a fe anunță sau înștiință si
între a fe insinuă 1), care cuprinde în sine

| infierat

Insinuarea se face cu lingugire si aruncă
totdeauna o umbră urità, — o pată asupra
caracterului omului.

Să păstrăm dar insinuarea în accep-
tiunea aceasta si s’o evităm în cazurile de
mai sus înlocuind-o cu : anunfare, înstiintare.

Axente Banciu.
*

Abecedarul pentru analfabeti. In
urma concursului publicat de comitetul
central, în 22 August 1908, până la 1 Aprilie
a.c. s'au primit: 7. Abecedar vorbitor pentru
necArturari (analfabeti) cu ilustratiuni, de-
viza: Prin Jumina la putere, omnium rerum
principia rara sunt; 2, Micul Abecedar ilu-
Strat în uzul scoalelor primare de loan Tu-
ducescu, Part. I, si Il (tipărit în Arad), Me-
todul de procedere la Micul abecedar ilu-
strat în uzul scoalelor primare, de acelas;
3. Abecedar ilustrat, compus în folosul cur-
surilor pentru analfabetii adulti, precum şi
pentru elevii si elevele cl. I. si H primare,
Motto: ,,Intuitiunea este baza absolută a
toată cunoștința“; 4. Abecedar pentru învă-
tarea oamenilor adulti nestiutori de carte,
Motto: Non multa, sed multum; 5. Me-
todul scris-cetitului în scoalele de copii si
adulti analfabeti pe baza obiectelor pipăi-
bile, reale ; 6. Abecedar pentru adulţi, Motto:
»Vorbiti scrieți românește pentru Dzeu“;
7. Abecedar de părete (36 tabele format
mare) de V. Gr. Borgovanu și Odobescu;
8. Abecedar pentru adulți sau Cartea plu-
garului român pentru scris și cetit, Motto:
„Luminează-te si vei fi! Voeste și vei puteă“;
9. Abecedarul pentru analfabeti compus de
F. Anderlici, tradus din sàrbeste de Teodor
Filipescu; 70. Abecedar pentru analfabeti
compus de Nicolae Micu, Brașov; 77. Pro-
iect de Abecedar de I. Corbu.

Aceste operate sau dat spre studiare
secției scolare a Asociatiunii, care despre
rezultat va referă ședinței plenare a secțiilor
din 1/14 lulie a. c. T.

Despre vieata si activitatea lui Alex.
Mocsonyi, dl. Dr. Valer Branisce va publică,
în numărul viitor al acestei reviste, un
studiu mai amănunțit.

119

Partea oficială.

Sedinta Il-a a comitetului central al „Ăsociaţiunii“ ținută la

25 Februarie 1909.

Prezident: Josif Sterca Sulutu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. —
Membri prezenţi: Dr. Vasile Bologa, A. Bunea, P. Cosma, O. Goga,
Dr. L. Lemény, Dr. E. Roșca, Romul Simu şi N. Togan.

Fundaţiuni: (31. Nr. 197—1909). Teodor Sandul, căpitan ces. și reg. în
pensie, originar din Năsăud și încetat din vieatà în Görz (Austria),
la 9 Octomvrie 1908, prin testamentul său făcut în Rokittsch-Sauer-
brunn, la 8 lunie 1907, își lasă întreagă averea «Asociaţiunii», cu scop
de a se face o fundaţiune cu numele Furdafiunea Teodor Sandul,
din care să se împartă stipendii tinerilor români, cari studiază me-
seriile sau tehnica, sau în lipsa acestora, celor cari studiază agricul-
tura sau grădinăritul. Averea testată constă din 46 attii de ale insti-
tutelor financiare românești si din 2 libele de depuneri la «Timisana»
în valoare de K 1,100:76. Averea totală se urcă la suma de K 25,100:76.
Pe lângă aceasta, conform inventarului făcut de judecătoria de ocol
din Năsăud, la această judecătorie mai sunt depuse: diferite obiecte
şi bani gata, în valoare totală de K 232:34. Datoriile decedatului fun-
dator, conform aceluiaș inventar, sunt de K 925:72.

Comitetul central primește administrarea acestei fundafiuni, con-
form dispoziţiilor marinimosului fundator și încredințează pe dl ad-
vocat Dr. Alexiu David din Năsăud să reprezinte «Asociafiunea» cu
ocazia pertractàrii lăsământului.

Despărțăminte: (32. Nr. 188—1909). Becicherecul mare. La adunarea cer-
cuală din comuna Toader dl director Vincențiu Petrovici a ţinut o
cuvântare despre «Asociatiune» si dl Dr. Liviu Ghilezanu o prelegere
despre «Lux şi credința desartà». Despărțământul se învită să desfà-
sure o activitate mai spornică. (proc. verb. al adunării cerc. ținute în comuna
Toader la 8 21 Septemvrie 1908).

— (33. Nr. 251—1909). Blaj. Desp. a primit dela institutul «Patria» K 300
pentru cursurile de analfabeti. Din această sumă s'au făcut 5 premii
de câte 50 K. Se dă desp. ajutorul de K 100 pentru prelegerile po-
porale si câte 5 ex. din publicatiunile poporale ale «Asociatiunii» pentru
înființarea de biblioteci poporale (sed. comit. cerc. din 17 Febr. 909).

— (34. Nr. 149--1909). Bistriţa. S'au ținut următoarele conferințe: Dr. G.
Tripon, «Vieata și inițiativa»; I. Corbu, «Două conferințe din astro-
nomia poporalà»; Dr. V. Seni, prof. «O călătorie preste Semmering»
(cu proiectiuni); Dr. V. Drăgan, «Despre formarea limbii române şi
studiul ei în prezent; C. Negruţiu, «Din istoria Bistriţei». Desp.
îi se dă ajutorul de K 100 pentru prelegerile poporale si câte 3 ex.
din publicatiunile poporale ale «Asociatiunii» (sed. comit. cerc. din 22 Ian. 909).

— (35. Nr. 150—1909). Brad. Se dà ajutorul de K 100 pentru prelegerile
poporale.

— (36. Nr. 164—1909). Brașov. S'au ţinut următoarele conferinţe : N. Bogdan
prof, «Nota naţională în poeziile lui Eminescu»; A. Ciortea, prof.
«Uzina electrică» si «Cucerirea aerului» (cu proiectiuni); I. Priscu,
preot, «Despre Coran»; Dr. A. Bogdan, prof., «Istoria literaturii si
problemele ei». Sau ţinut următoarele prelegeri poporale: în Măieruş

120

gi Rotbav, dl I. Petrovici, «Influinta a!coholismului» (cu proiectiuni) si
dl I. Boldor, înv., «Alegerea sàmintelor» ; în Stupini, dnii Dr. A. Bogdan
si N. Furnică, «Despre Alcoholism» si au înfiinţat o agenturà; în Hăghig .
si Arpàtac dnii N. Bogdan, V. Negut si A. Nistor «Despre Alcoholism»
şi «Uneltele agronomice». Sau mai făcut 2 biblioteci ambulante cu
câte 93 vol. Desp. i-se dă ajutorul de K 100 pentru ţinerea prele-
gerilor poporale. (sed. comit. cere. din 25 Ianuarie 909).

— (37. Nr. 216—1909). Gherla. L-a 8 Februarie a. c, sa ținut adunarea
de constituire a acestui despărțământ nou, convocată de Dr. C. Rus,
advocat. Sa ales director di Dr. Petru Fabian, canonic.

— (38. Nr. 179—1909). Lăpușul-unguresc. Desp. dă două premii de câte
50 K dela «Raureana» și «Lăpușana» şi trei premii de câte 25 K
dela Dr. G. Buzura, adv., G. Popescu, preot în Suciul de jos și unul
din cassa desp. pentru instruirea analfabetilor. Se dă ajutorul de K 100
pentru prelegerile poporale. (șed.cormnit. cerc. din 13/26 Noemv. 1908 si Ian. 1909).

— (39. Nr. 172—1909). Lipova. Secretarul înaintează un raport, explicând
cauzele neactivitàtii acelui desp. Starea culturală a ţărănimii e mulfu-
mitoare. Dintre 42 scoale poporale 40 sunt susținute de popor. Desp.
se învită să desfășure o activitate mai spornică.

— (40. Nr. 196--1909). Năsăud. Desp. a adresat tuturor preoţilor și învă-
țătorilor un apel, ca să facă în fiecare sat însotiri de consum, pregătind
astfel terenul pentru cursul de negot propus de comitetul central.
Desp. se învită să deschidă cât mai îngrabă cursul de negoj a cărui
scop e tocmai pregătirea terenului pentru însofirile de consum și
pentru îndemnarea țăranilor să se ocupe cu negotul. (sed.comit. cerc.
din 28 Ianuarie 1909).

-- (41. Nr. 225—1909). Orăștie. Directorul raportează că inteligenţa din
acele părţi e stăpânită de un egoism și materialism îngrijitor; nu se
interesează de soartea și educaţia poporului. Adunarea cercuală a ales
în locul dlui director demisionat, pe dl I. Lăpădat, direct. «Ardelenei».
Și a decis să deie două premii de câte 25 K pentru instruirea anal-
fabetilor. Desp. se învită să înceapă o activitate spornică. (adun. cere.
ținută, în Orăştie la 20 Decemvrie 1908).

— (42. Nr. 233—1909). Sebeș. La adunarea cercuală au ţinut prelegeri:
dl S. Medeanu, protopop, despre «Asociatiune»; A. Tătar, înv. «In-
semnătatea pomăritului»; Ion Ghisa, paroh, «Cultivarea stupàritului
raţional și foloasele lui». S'a înființat o agentură în Loman. Se dă
ajutorul de K 100 pentru prelegerile poporale şi câte 5 ex. din publi-
catiunile <Asociaţiunii» pentru înființarea de bibl. poporale. (sed. comit.
cerc. din 15 şi 21 Mai, 1908; adun. cerc. ținută în Loman, la 24 Mai 1908; sed.
comit. cerc. din 1 Februarie 1909).

— (43. Nr. 1258—1908). Turda. Din socotelile înaintate, rezultă că desp.
la 27 Decemvrie 1908 a avut o avere de K 193:80.

Cărţi cumpărate: (44. Nr. 152—1909). Se cumpără o sută de exemplare
din «Cântece din lumea veche» de preotul Gh. Tulbure, în sumă
totală de 40 K.

Cărți dăruite: (45. Nr. 167—1909). Pe seama bibliotecii <Asociaţiunii»
din Cojocna se dăruește lucrarea «Date istorice privitoare la familiile
române, de loan Cav. de Pușcariu vol. |. și II.

Membri decedați: Coriolan Brediceanu, direct. desp. Lugoj.

Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu,
secretar,

‘121

Sedinta a IlI-a a comitetului central al , Asociatiunii“, ţinută
la 25 Martie 1909.

Prezident: Josif Sterca Șuluțu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. — Membri
prezenţi: Dr. Vasile Bologa, Ars. Bunea, Parteniu Cosma, Dr. Ilarion
Puşcariu, Dr. E. Roșca, Romul Simu şi N. Togan.

Despàrtàminte: (52 Nr. 355—1909). Cluj: Sau început cursurile cu anal-
fabetii; institutul «Economul» a oferit desp. suma de 200 cor. pentru
încurajarea însoțirilor pentru asigurarea vitelor; pe lângă cea din Fe-
neșul-săsesc, care funcționează de un an și jumătate, e pe cale de a
se înfiintà o asemenea însoţire si în comuna Tic. — Comitetul central
ni a încuviințat cererea scoalei din Gilău de a i se urcă ajutorul
anual din fundatiunea Petran dela 60 cor. la 300 cor. Două odăi din
casele Petran s'au închiriat Casinei din Cluj pe lângă taxa anuală de
250 cor. (sed. comit. cerc. din 5 Februarie a. c.).

— (53 Nr. 307—1909). Reghin: Sau luat dispoziţii pentru noua arondare
a desp. şi pentru începerea uuei activități sistematice. (sed. comit. cerc.
din 31 Dec. 1908).

Școala civilă de fete: (54 și 55 Nr. 297, 291—1909). Prelegerile s'au re-
luat la 3 Febr. a. c.; prelegerile fiind sistate, clasificările pe sem. |.
nu S'au făcut; s'a luat act de lista cheltuelilor particulare ale elevelor
din internat în cursul an. scol. 1907/8, cu intrate de 187672 cor. si
cu cheltueli de 17,917:53 cor. Excedentul de 84619 cor. sa adăugat
la «Fondul pentru excursiuni» (proc. verb. al consiliului profes. din 9 Febr. a. c.).

Muzeu: (50 Nr. 356-—1909). D-nul Oct. C. Tăslăuanu ceteste un raport
despre starea în care a găsit Muzeul şi despre lucrările ce le-a făcut.
Comitetul central decide: a) închiderea Muzeului pentru public până când
se va termină inventariarea, catalogarea și aranjarea lui. Aceasta se
va aduce la cunoștința publicului printrun aviz pus pe poarta Mu-
zeului; b) angajază pe timp nedeterminat o persoană ajutătoare la lu-
crările de inventariare si catalogare din Muzeu; c) votează pentru
aranjarea instalatiunilor si pentru înzestrarea Muzeului, cari se vor face
sub îngrijirea dlui Octavian C. Taslăuanu, suma de 1000 cor. din
tondul general, afară de sumele încassate din răscumpărarea felicità-
rilor de anul nou şi din încassările seratelor muzicale și literare; 4)
dispune ca unul dintre servitori să stee în permanenţă în serviciul
Muzeului.

— (57, 58 şi 59 Nrii 344, 325 si 324—1909). D-na Maria Cioran, preo-
teasà, dàrueste 35 scrisori ale dlui I. Slavici din anii 1865—1874; d-l
Constantin Grama, teolog an. III din Sibiiu, dăruește: 13 monete vechi

” de argint, 25 monete vechi de aramă din diferite epoce și ţări; d-l
George Barescu, preot în Comana-superioară, dărueşte: o săcure din
epoca de piatră si un buzdugan de fier, ambele găsite într'o peșteră
de pe teritorul comunei Comana-superioară.

Cărţi primite: (60 Nr. 270—1909). D-l Dr. At. Marienescu, Sibiiu, dăru-
este bibliotecii Asociatiunii 11 volume.

Cărți cumpărate: (68 Nr. 1130—1908). Se cumpără câte 50 ex. din vol.
II, III si IV ale «Bibliotecii copiilor si a tinerimii» de A. O. Maior,
în sumă totală de 150 cor.

Cărți dăruite: (64, 65, 66 si 67 Nrii 342, 275, 296 si 254—1909). Se dă-
ruesc toate publicatiunile de cari dispune Asociatiunea biblio-

122

tecii poporale din Sângeorzul-Român, bibliotecii «Societăţii de lectură
Inocențiu Micu Clain» din Blaj, d-lui preot loan Frâncu din Cetea,
cu condiţie să înființeze o agentură si o bibliotecă poporală a «Aso-
ciatiunii», apoi câte un ex. din «Biblioteca poporală a Asociatiunii»
d-lui preot loan Roman din Stârciu (Sălagiu), cu condiţie să înființeze
o agentură.

Membri decedați: Dr. Victor Nyilvan, adv. în Somcuta-mare, membru

pe vieatà.

Membri noi: (69 si 70 Nrii 1269—1908, 37, 44, 54, 105, 124, 144, 171,

176, 187, 189, 205, 216, 233, 302, 309, 320—1909). Secretarul admi-
nistrativ raportează că sau înscris următorii:

membri fundatori: loan Dobrean, paroh gr.cat., Corbu, achitând taxa
întreagă de 400 cor., Dr. loan Papp, advocat si d-na Veturia Dr. I.
Papp născ. Bontescu, soţie de advocat, ambii în Brad;

b) membri pe vieatà: D-soara Elena Petrașcu, dir. internatului Asocia-

tiunii, Sibiiu; lacob Peptea, oficiant la oficiul de dare, Orşova; «Ser-
căiana», institut de credit, Șercaia, achitând taxa de câte 200 cor. si
Dr. Danil Sabo, advocat, Blaj, achitând rata primă de 60 cor.;

c) membri ordinari: Nicolau Aron, cancel. metrop., Blaj, Dr. loan Belan,

vice-notar consist, Blaj; Valeria Dănilă, învățătoare, Mihalt; Efrem
Ganga, agricultor, Crăciunel; Vasile Mărginean, agricultor, Cràciunel;
Ilie Martin, arândaș, Bia magh.; Gavrilă Oarga, agricultor, Bucerdea
grân.; Emiliu Vlassa, proprietar, Sâncel; Aurel Costantinescu, condu-
cător. filialei «Cordiana», Fofeldea; Dr. Sim. Chetian, advocat, Agnita;
Dr. Cornel Rusu, advocat, Gherla; Dr. Victor Nemeș, advocat, Baia
de Criș; Dr. Nerva Oncu, advocat, Baia de Criș; Cornel Glava, cand.
de adv., Brad; loan Kéri, profesor, Brad; losif Tisu, preot gr. or.,
Cebea; loan Indreiu, preot gr. or, Caraciu; loan Mihuţiu, preot gr.
or, Cărăstău; loan Fugătă, preot gr. or., Luncoiul de jos; loan Sipos,
preot gr. or., Lunca; loan Birău, preot gr. or., Buceș; Pavel Vraciu,
preot gr. or., Stănija; Emanuil Comşa, dir. la «Crişana», Brad; luliu
Papp, cassar, Brad; Pamiilie Plastea, notar cerc., Mihăleni; Iulia Plastea
născ. Bisa, soție de not, Mihăleni; loachim Florea, metalurg, Criştior ;
loan Faur, învăţător, Cristior; Const. Şerban de Voila, proprietar,
Baia de Criş; Mihail Făgărășian, protopop, Téure; «Schinteia» institut
de credit, T&ure; D-soara Virginia Bal, Măgura; loachim Groza,
preot, Sebiș; Elie Iuga, preot, Arcalia; Coriolan Secosan, oficiant,
Bocşa mont.; Mihai Berdac, supraveghetor, Bocşa montană; George
Pistricean, oficiant, Bocșa mont.; Ioachim Perian, învățător, Bocșa
mont.; Coriolan Stoica, cassar de bancă, Bocşa mont.; George Bre-
benar, pensionist, Bocșa mont.; Dr. Fedor Teimar, advocat, Bocșa
mont.; George Poienariu, întreprinzător, Bocșa mont.; loan Bunea,
preot gr. cat., Vad; Rozalim Mijea, econom, Comăna super.; Victor
Vlad, econom, Comăna super.; Simion Langa, econom, Comăna
super,; George Vlad, econom, Comăna super.; Ofelia Dr. Hubian,
văduvă, Cacova; Vasilie Deciu, preot, Nicolintul mare; Dr. loan De-
mian, advocat, Nicolintul mare; Dr. Augustin Ciurdar, cand. de adv.,
Caransebes; George Tintariu, cancelist advocatial, Caransebes; Nicolae
Cojocariu, preot, Borlova; Paul Culic, econom, Unimăt; Georgiu
Ploscă, proprietar, Acàs; Samuil Filep, propr, Acàs; loan Ploscă,
econom, Acàs; Dr. Nicolae Cristea, advocat, Ocna; Marcu Jantea,
paroh, Ocna; Dr. Pompiliu Nistor, cand. de adv., Arpătac; Dr. Du-
mitru Chiroi, advocat, Becicherecul mare; Dr. Pavel Obădean, advocat,

123

Becicherecul mare; George Lupşa, paroh, Toracul mic; Zaharie Bulbuc,
paroh, Măgura; Iuliu Dragoș, preot, Bont; loan Melian, preot, Bont;
Dănilă Oltean, preot, Măhal; Atanasiu Pașcu, preot, Mintiul Gherlei;
Gavril Hango, spiritual, Gherla; Paul Bocca, preot, Sânmartin; loan
Rus, preot, Sânmartin; Dr. Iustin CI. Juga, cand. de adv., Gherla;
Vasiliu Cozma, cantor la mănăstire, Nicula; Traian Deac, preot, Sic;
Pompeiu Mureșan, preot, Teoc; Stefan Mureșan, preot, Petrihaza;
Vasiliu Chezan, prop. Osorheel; Andreiu Oltean, preot, Sâmbon;
Paul Sălvan, preot, Ciaba; loan Rus, contabil la filiala «Economul»,
Gherla; loan Boer, prof. în pens., Gherla; Gavril Cupsa, primar,
Nicula; Eugen Szsles, prof. preparandial, Gherla; Dr. Vasiliu B. Ra-
monczai, advocat, Gherla; Iuliu Pop, conducătorul filialei «Economul»,
Gherla; Andrei Todoran, proprietar tip. «Aurora», Gherla; Iosif Onciu,
preot, Iclod; loan Vescan, notar, Teoltiuri; Danila Sânjoan, not. co-
munal, Maier; Corneliu Sanjoan, cand. de profesor, Maier; Anchidim
Partene, proprietar, Maier; Adeodat Corut, proprietar, Maier; Pavel
Ilies, propr, Maier; Petru Ilies, propr., Maier; loan Rus, industriaș si
comersant, Maier; loan Băilă, tutor orfanal, Sebeş; Petru Cucuian,
paroh, Loman; Comuna bisericească, Loman; Comuna politică, Loman;
Insotirea Raiffeisen, Loman; loan Popa Nartea, notar, Loman; Nicolau
Hinţia, paroh, Sebesel; Fabiu Toma, dir. la <Mugurul», Elisabetopole;
Dr. Mihail Moldovan, cand. de advocat, Elisabetopole; Nicolae Tipu-
rita, contabil, Elisabetopole; loan Fodorean, paroh gr. or, Moșna;
luliu Jurca, proprietar, Rovăşel; loan Langa, înv. gr. or., Dârlos; Vasile
Langa, înv. gr. or, Dârlos; Mihai Cucui, înv. gr. cat, Ibisdorful săs.;
George Roman, înv. gr. or. în pens., Ațel; Zaharie Harboi, înv. gr.
or, Ațel; Mihail Tătar, înv. gr. cat, Ațel; Pancratie Moldovan, pă-
pucar, Biertan; Teodor Avram, preot gr. cat, Biertan; loan Almășan, |
preot gr. or., Alma săs.; Dionisie Chendi, preot gr. or., Șaroș; Pom-
piliu Morusca, preot gr. or., Seica-mare; Pantilie Ivan, propr., Boian;
Dr. Victor Pop, advocat, Puiu; Dr. Mihaiu Tirea, cand. de advocat,
Puiu; Atanasiu Daju, preot, Fizeşti; Vasilie Gan, protopop, Ofenbaia;
loan Goia, Ofenbaia; Andreiu Muntean, Ofenbaia; loan Simulescu,
înv, Abrudsat; Dionisie Muntean, notar, Abrudsat; Simion Pasca,
Sălciua ; George Ghidrai, notar, Sălciua; George Balea, vice-notar,
Sălciua; Vasile $pan, paroh, Lupșa; Alexandru Danciu, paroh, Bu-
cium-sat.
Se declarà membri ai «Asociatiunii». Membrilor fundatori
si pe vieatà, cari au achitat întreagă taxa, li s'au liberat di-
plomele si biletele de legitimare; iar celor ordinari si celorce
au plătit numai o parte a taxei li sau liberat biletele de le-
gitimare.

Extras din procesul-verbal al şedinţei.

Oct. C. Tăslăuanu,

secretar.

9”

124

Sedinta a IV-a extraordinară a comitetului central al „Aso-
ciațiunii“ ținută la 2 Aprilie 1909.

Preşedinte: Josif Sterca-Sulutu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. — Mem-
bri prezenţi: Dr. M. E. Cristea, N. Ivan, Dr. L. Lemény, Dr. Il
Pușcariu, Dr. E Roșca si R. Simu.

71. Cu verificarea procesului verbal al şedinţei de astăzi “se încre-
dințează d-nii: N. Ivan, Dr. L. Lemeny și Dr. M. E. Cristea.

72. (416—1909). Domnul prezident aduce la cunoştinţa comitetului
central că a primit ştirea dureroasă a încetării din vieatà a lui Alexandru
de Mocsonyi, prezident de onoare si fost prezident activ al Asociatiunii,
membru fundator al Asociaţiunii și al Muzeului și sprijinitor marinimos
al scopurilor urmărite de Asociatiune, — întâmplată la 1 Aprilie st. n. a. c.
în Birchis si cà a dispus sà se arboreze flamura de doliu pe palatul Aso-
ciatiunii.

Comitetul central își exprimă adâncile păreri de rău prin
ridicare, încredințează pe d-nii P. Cosma, N. Ivan şi Dr. M. E.
Cristea să reprezinte «Asociaţiunea» la înmormântare, să depună
din partea ei o cunună pe catafalc, iar d-l Dr. M. E. Cristea
să țină o cuvântare funebrală la groapa marelui bărbat şi me-
cenat al neamului nostru.

După aceste ședința sa închis.
Josif Sterca Sulutu m. p. Oct. C. Tàslàuanu m. p.,

prezident. (ss. verificatorilor.) secretar.

Nr. 361—1909.
Seratele literare și artistice ale „Asociaţiunii“.

— Raportul biroului cătră comitetul central. —

On. Comitet Central!

În cursul iernii trecute, biroul „Asociațiunii“ a aranjat în fiecare Duminecă, în
sala festivă a Muzeului, câte-o serată literară sau artistică. Intentiunea biroului a fost ca
prin aceste serate să întrunească odată pe săptămână inteligența din loc şi din împre-
jurime în sânul clădirei care s'a zidit pentru înaintarea si desăvârșirea noastră culturală.
Biroul a mai voit ca prin aceste serate să premeargă cu exemplu, vrednic de imitat
din partea celorlalte centre româneşti.

Reuşita morală a acestor întruniri culturale au întrecut așteptările tuturora. Inte-
resul publicului față de ele a crescut în aşa măsură, încât la ultimele serate sala festivă
a Muzeului S'a dovedit prea mică. Cu o deosebită bucurie trebue să constatăm că la
unele serate au luat parte chiar şi țărani.

S'au ținut 8 conferinte și anume:

Oct. C. Tăslăuanu, „Despre Tolstoi“.

E Bratu, „Despre Raffael“ (cu proiectiuni).

Dr. Eleonora Lemény, „Despre Faust“.

Gh. Tulbure, „Coloniile Macedo-Române şi tinereta lui Șaguna“.
Dr. 1l. Lupaș, „Doi ani din vieata lui Șaguna“.

M. Voileanu, „Despre expeditiunea lui Nansen“ (cu proiectiuni).
O ct. C. Taslananu, „Despre literatura mai nouă“.

Dr. A. Crăciunescu, ,,Vieata lui Isus“ (cu proiectiuni).

PAPP p

125

S’a dat o reprezentaţie teatrală si anume piesa „Casă veche“ de A. Theuriet,
sub conducerea d-lui luliu Enescu și cu trupa de diletanti compusă din d-na Tăslăuanu,
dşoara Tia Hodoș si dl Sorin Barcianu.

Sau ţinut 5 serate muzicale, în care s'au cântat, cu voce și cu instrumente, com-
poziţii românești şi clasice. Seratele muzicale au fost conduse și aranjate, cu multă com-
petentà de d-na Minerva Brote. La aceste serate muzicale au colaborat doamnele Crişan
şi Triteanu, d-soarele Lupeanu, Man, Drexler, Popescu, Bardosy, Moga și de Helden-
berg si d-nii: Tib. Brediceanu, Oct. Murășan, Raţiu, Crișan, Roșca, C. Popa, A. Bena,
I. Creţu și șapte teologi.

La fiecare serată s'au făcut și cetiri sau declamări din autorii români și annme:
d-şoara Dunca a declamat poezia „Prima lux“ de Oct. Goga, d-na Tăslăuanu a cetit
novela „Nicușor“ de I. Al. Brătescu-Voinești, d-l Ermil a cetit în două seri din fabu-
lele lui Raneti din „Momentele“ lui Caragiale și alte bucăți umoristice, dl Goga a cetit
mai multe bucăţi din poeziile sale.

Pe lângă partea morală, aceste serate au avut si un îmbucurător rezultat mate-
rial, Din taxele minime de 20 fileri la conferințe si 50 de fileri la reprezentatia teatrală
și seratele muzicale, s'a încasat în total suma de K 732:64.

Aceste serate se vor continuă în toamna viitoare, când biroul nădăjduește a le
puteà aranjă după un program sistematic, încercând chiar a face schimbul de confe-
rentiari între diferitele centre, care în acest an n'a izbutit. Spre acest scop se va publică
din vreme un apel cătră toți aceia, cari doresc să se angajeze ca conferentiari ambulanti.

Comitetul central ia la cunoștință acest raport și mulțumește și din
parte-i tuturor acelora cari au contribuit pentru reușita seratelor literare și
artistice. Însărcinează biroul ca, în special, d-nei Minerva Brote să-i
exprime multumite si în scris. Suma de K 732:64 se va întrebuintà pentru
Muzeul ,,Asociatiunii“ și pentru acoperirea cheltuelilor reclamate de aran-
jarea acestor serate. l

(Dec. 51. sed. comit. centr. din 25 Martie 1909). Oct. C. Tăslănanu,
secretar.

Cărți primite gratuit pentru Biblioteca „Asociațiunii“.
— Notite bibliografice. —

loan Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografia Românească veche
(1508—1830) Tom. II Fasc. IV (1784—1796). Editiunea Academiei Române,
Bucureşti, 1909. Preţul: 5 lei.

loan Bianu si R. Caracas, Biblioteca Academiei Române: Cata-
logul Manuscriptelor româneşti, Tom. II Fasc. I st Fasc. II. Editiunea
Academiei Române, Bucuresti, 1906 și 1909.

Gr. G. Tocilescu. Monumentele epigrafice şi sculpturali ale Mu-
zeului National de antichități din Bucuresti, publicate sub auspiciile
Academiei Române. Partea a H-a (Colectiunea sculpturală a Muzeului până
în anul 1881), Bucureşti 1908.

Analele Academiei Române. Seria Jl-a Tom. XXX (1907—1908).
Memoriile secțiunii Științifice. Bucureşti 1908. Preţul: 5 lei. Cuprinde ur-
mătoarele comunicări: Slăbiciunea inimii, de Dr. V. Babeș; Studii critice
asupra actualei organizațiuni sanitare. I. Vasile Lascar și măsurile sanitare
din comunele rurale, de Prof. Dr. V. Babes; Contributiuni la Climato-
grafia României. I. Studiu comparativ al climei iernii 1906/1907 la Bucuresti,

126

de /.- St. Murat; Din aplicatiunile mecanicei nationale în teoria generală
a suprafeţelor, de G. C. Juga; Fapte nouă asupra originii și combaterii
febrei tifoide, de Prof. Dr. V. Babes; Contributiuni la fizica globului. VII.
Hărțile magnetice ale României la 1 Ianuarie 1906, de St. C. Hepites si
I. St Murat; Cercetări asupra genezei unor boale de rinichi, de Prof. Dr.
V. Babes; Observatiuni asupra capsulelor suprarenale, de Prof. Dr. V. Babeș;
Materiale pentru Climatologia României. XXVI. Elemente climatologice
ale lustrului 1901—1905, de Sf. C. FHepites; Baritina din Binnenthal (Va-
lais. Elveţia). de D. Rotman.

Analele Academiei Române. Seria Il-a Tom. XXX, 1907—1908. Me-
moriile secțiunii istorice. Bucureşti 1908. Cuprinde următoarele comunicări:
Despre censura din Moldova. IV. Censura sub Grigorie Ghyka şi desfiin-
tarea ei, de Radu Rosetti; Cetatea Neamţului dela podul Dâmboviţei în
Muscel de S Pușcariu; Notiţă despre monetele lui Petru Mușat, de Ni-
colae Docan; Lupta între Dràculesti și Dănești, de A. D. Xenopol; Con-
tributiuni la studiul cronicelor Moldovene (Nicolae Costi, Teodosie Dubău,
Vasile Dămian) de Const. Giurescu; Inscriptiile dela Cetatea Albă și stă-
pânirea Moldovei asupra ei, de / Bogdan; Documentul răzenilor din 1484
și organizarea armatei Moldovene în secolul XV, de /. Bogdan.

Analele Academiei Române. Seria ILa Tom. XXX, 1907—1908. Me-
moriile secțiunii literare. Bucureşti, 1908. Preţul 3 lei. Cuprinde următoa-
rele comunicări: Medicina poporului, de Gr. Grigoriu-Rigo; Medicina po-
porului. Memoriul al II-lea, de Gr. Grigoriu-Rigo; Contributiuni la stabi-
lirea originii orientale a unor cuvinte româneşti, de Teofil Lâbel, Despre
nazalizare si rotacism, de Alexie Procopovici ;

Analele Academiei Române, Seria I-a Tom. XXX 1907—1908. Partea
administrativă si desbaterile. Bucuresti, 1908. Prețul 5 lei. Aici se cuprind
dările de seamă despre cărțile întrate la concursele pentru premiile Aca-
demiei.

L. Mrazec, Despre formarea zăcămintelor de petrol din România,
discurs rostit la 23 Martie 1908, în ședința solemnă, cu răspuns de Anghel
Saligny. Academia Română. Discursuri de receptiunea XXX. Bucuresti
1907. Preţul 1 leu.

Dr. Dim. Grecescu, O schità din istoria Botanicei, începutul, mersul
si progresele sale în general si la noi în parte. Discurs rostit la 25 Martie
1908 în sedinta solemnă cu răspuns de Dr. C. I. Istrati, Academia Română,
Discursiuni de receptiune XXXI, Bucuresti 1908 Preţul: 1 leu.

Pompiliu Pârvescu, Hora din Cartal, cu arii notate de C. M. Cor-
doneanu. Academia Română: Din vieata poporului român, culegeri și studii.
I. Bucuresti 1908. Preţul: 3 lei.

Tudor Pamfilie, Cimilituri româneşti, întroductiune şi glosar. Aca-
demia Română: Din vieata poporului român, culegeri şi studii Il. Bucu-
reşti 1908. Preţul: 1 leu.

Tit. Bud, Poezii populare din Maramuràs, Academia Română:
Din vieața poporului român, culegeri şi studii III. Bucuresti, 1908. Preţul: 1 |.

127

Dr. George Crăiniceanu, Literatura medicală românească, Biografii
şi bibliografie. Editiunea Academiei române Bucuresti 1907. Preţul: 5 lei.

Alexandru Russo, Scrieri, publicate de Petre Hanes, cu un potret
si şase facsimile. Ed. Academiei române Bucuresti, 1908. Preţul 5 lei.

Virgil Pop, Chestia unirii bisericilor, Timișoara 1908. Preţul:
50 bani.

Protocolul sinodului ordinar al Arhidiecezei gr.-orientale române din
Transilvania, ţinut în anul 1908. Sibiiu, 1908.

Dr. Râvesz Geza, Paralysis progressiva és Syphilis, Gyulán, 1905.

G. S. Petrow, Calea spre Dumnezeu, contemplaţiuni asupra Dum-
nezeirii şi asupra adevărului divin. Traducere de Teodor V. Păcăţian,
Sibiiu, 1909. Preţul: 1 cor.

Dr. Ambrosiu Chetianu, Florian Porcius ca botanist, Blaj, 1908.
Preţul: 50 bani.

George Cătană, Poveşti poporale din Banat, culese din gura po-
porului. Partea | și Il. Edit. Librariei Ciurcu, Braşov, 1908. Preţul: vol. I
50 bani, vol. II 60 bani.
=. Din Biblioteca teatrală, editată de «Societatea pentru fond de teatru
român», au apărut: Nr. 13 Curiozitatea femeiască, comedie întrun act,
localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 14. Lăsata secului, comedie
întrun act, pentru fetițe localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 15.
Artistele, comedie întrun act, pentru fetițe, localizată de M. Popescu n.
Bogdan; Nr. 16. Şapte şi nici o ispravă, comedie întrun act, pentru
fetițe, localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 17. Milionu, comedie în-
tun act, pentru fetițe, localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 18. Ni-
colae Vulpea, piesă din popor, în 4 acte, de Romul Muntean; Nr. 19,
Capriciul unui tată, comedie întrun act, din italieneste, de Z. Barsan;
Nr. 20. Cântecul cocoşului, comedie întrun act, din italieneste, de Z.
Bârsan: Nr. 21. Câinele si Pisica, comedie întrun act, din italieneste, de
Z. Bârsan; Nr. 22. Sluga la doi stăpâni, comdie în 2 acte, după C. Gol-
doni, de Z. Bârsan; Nr. 23. Dela Nord la Sud, comedie întrun act, din
italieneşte, de Z. Bârsan. Toate au apărut în editura libràriei Ciurcu din
Braşov, în cursul anului 1908.

Calendarul pe anul comun 1909 (cu litere cirile) An. CXVII. Edit.
Tipografiei lui W. Krafft. Sibiiu.

Calendarul Săteanului pe anul 1909, Editura lui W. Krafft. Sibiiu.

Amicul Poporului, An. XLIX-—1909, întocmit de I. Popovici. Edit.
lui W. Krafft, Sibiiu.

Academia ortodoxà, Almanach Jubilar, Edit. societàtii «Academia
ortodoxă», Cernăuţ, 1909.

Onisifor Ghibu, O călătorie prin Alsacia—Lorena — Tara și școa-
lele ei. — Extras din «Revista Generală a Învățământului» An. IV. Nr. 4—6
Bucureşti, 1909. Preţul: 75 bani.