Transilvania_1910_041_006

TRANSILVANIA - 


REVISTA 


ASOCLATIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA 
POPORULUI ROMÁN. 


Nr. 6. m Nosafve- Deconvrle. i : 1910. 


DIN TRECUTUL BRANULUI. 


Ce ati fost? Ce sunteţi? Si ce trebue să fifi? 


Vorbire ținută în adunarea generală a despărțământului Bran al «Aso- 
ciafiunii», în ziua de 15 August st. v. 1010 


de 
I. CLINCIU, 


profesor la liceul Lazăr din București. 
Doamnelor si Domnilor! 


Fiind rugat de d. director al despărțământului nostru să vă vorbesc 
cevă, cu prilejul adunării generale, mi-am permis să vă descriu împreju- 
rările prin care a trecut ţinutul Branului, și în special Castelul, care a jucat 
un rol destul de însemnat, atât în istoria Transilvaniei și Ungariei, cât şi 
în aceea a Țării Românești. Afară de aceasta, voiu căută să aduc, la cu- 
nostinta D-voastră, poziţiunea și condifiunile de traiu ale locuitorilor Zărz- i 
burgului, ca caput bonorum al tuturor comunelor ce i-au aparţinut odinioară ; 
si dupáce vom vedeă de ce avantaje se bucurau ei, în schimbul lipsii ce 
duceau de ogoare și livezi, vom puteă, cred, să dăm şi oarecare sfaturi 
celor ce şi-au păstrat, cu cinste si vrednicie, moşia şi graiul părintesc, care 
nu se deosebește, în nimic, de acela al fraților lor de peste graniţă. 

lubifi Bráneni! 

Mai toți, câți am învățat la școală, am trecut, de bunăseamă, prin 
nişte stări sufleteşti destul de curioase, in ceeace priveşte îmbogățirea cu- 
nogtinfelor noastre istorice si economice. Dupăce ajungem, însă, intro 


vârstă mai înaintată si supunem unei critici mai severe cele învăţate în 
28 


394 


şcoală, ni se pare cam ciudat faptul că ne-am bătut capul cu multe lu- 
cruri nefolositoare şi îndepărtate de noi, fără să fim în stare a ne da so- 
coteala de cele ce ne încunjură si ne sunt trebuincioase în liecare zi. 

Netăgăduit că şcoala şi-a schimbat mult, foarte mult, metoadele de 
a predă ştiinţa necesară vieţii, asa că programele moderne de învățământ 
impun învăţătorilor obligatiunea de a aduce la cunoştinţa elevilor, mai 
întâiu împrejurările, in care au trăit părinții lor si îi învaţă ce trebuie să 
facă în viitor, spre a puteă ieși biruitori în lupta pentru traiu; cu toate 
acestea, va mai trece multă vreme, până ce vom fi cu toţii pátrungi de 
acest adevăr, atât de simplu şi de convingător. 

la gánditi-vá, Dvoastrá, cari sunteţi din Bran și aţi învăţat la școală, 
cât stiati despre castelul Branului, despre însemnătatea acestei cetăţi, aşe- 
zată și întărită aci, spre a servi ca o straje si obstacol înpotriva barbarilor, 
cari voiau să năvălească și să jáfuiascá Tara Bârsii si întreaga Transilvanie 
şi Ungarie? Nu este agà, că vă torturați memoria cu recitarea regilor 
asirieni şi babiloneni şi cu descrierea piramidelor și învățarea faraonilor 
cari le-au ridicat, fără să fi știut cât de puţin din istoria castelanilor, cari 
tratau personal cu domnii din Muntenia şi cari aveau o putere judecă- 
torească nemărginit de mare? Nu vă siliă școala să vă puneţi în curent 
cu instituțiile medievale, îndepărtate, in loc să cercetaţi asezámintele Sa- 
şilor, cu cari trăiţi zilnic, si cari au adus din patria lor primitivă, adecă 
din regiunea de jos a Rinului (Köln, Bonn, Koblenz etc.), precum și din 
alte ținuturi germane, obiceiurile si felul lor de a-și face casă și de a-şi 
împărți și lucră pământul? 

Câte erori, așa dar, nu săvârşesc, încă, organele învățământului, prin 
faptul că nu armonizează cunoştinţele dobândite în şcoală cu celece sunt 
cerute de viaţa practică. Bunul simţ al poporului de rând, de muiteori, 
scoate în relief şi-şi bate joc de programa școlară prea încărcată şi care 
cuprinde cunoştinţe netrebuincioase. — Daţi-mi voie, să vă povestesc, în 
legătură cu aceasta, o întâmplare a unui fost inspector şcolar din România, 
de specimenul căreia vor fi destule și aici, şi care pune în evidenţă o gre- 
șală făcută de şcoală. «Eram, spuneă inspectorul, la un examen din Comarnic 
şi pe când stam de vorbă cu învățătorul, care se plângea că în ultimul 
despărțământ, al cincelea, de multeori mare elevi, căci părinţii nu-i mai 
lasă la școală, ci-i ia să se ajute cu ei, iată că vine tocmai un părinte să 
ceară certificatul fiului său, deşi nu terminase toate despár(ámintele, spre 
a-l da la o prăvălie din Ploieşti, unde mai aveă un copil. — Pentruce nu-l 
laşi să sfârșească şcoala, îi spuse învățătorul, căutând să-l convingă cá 
strică rostul copilului, dacă nu-l lasă să termine si ultimul despărțământ, — 
Nu ştiu pentruce i-ag mai perde vremea, căci eu nu înțeleg ce tot învață 
el din cărți. — Aşă judecă omul fără școală, apăsă infepat învățătorul. 
Dacă nu înţelegi Dta cele cuprinse în cărţi, crezi cá nu le înţelege ni- 
menea. la spune-mi, ce-ai auzit pe fiiul Dtale învățând? — Parcă eu le 
mai țin minte si pot să le spun ca el! Mi-au rămas în cap doar vorbele: 


3957 


Categar... mare şi mic... Intrigat de aceasta, rugaiu pe părinte — continuă 
inspectorul — să-și chieme copilul, spre a recită si în fața noastră lecţia 
ce-l supărase atât de mult. Scolarul vine şi începe numai decât: Skager 
Rack, Cattegat, Beltul-mare si Beltul-mic. Vedeţi Domnilor, sfârşi părin- 
tele, ce să facă băiatul la prăvălie cu astfel de învăţătură? Mai bine il 
duc de pe acum şi nu-i mai pierd un an în care poate să-şi strângă cevà. 

Exempla docent. Câte lucruri neinfelese şi netrebuincioase nu se 
invafáin școală. De aici nu urmează, însă cá eu a-și fi contra învățăturii 
din potrivà; numai să nu se abuzeze de mintea fragedă si ne vinovată, 
a copilului. 

Să mă iertati cá am îndrăznit să fac o digresiune asá de mare, dar 

am dorit să exemplific mai bine tema, dela care plecasem, si am crezut 
că este instructiv pentru breasla inváfátoreascá această pildă vie, de timpul 
ce se poate pierde, fárá folos, în clasă cu elevii. 

Revenind la trecutul Branului, atât de important, după cum spuneam 
mai sus, e bine să știm, decând a început să se intereseze istoricii de el, 
şi, dacă datele strânse de învățații sagi, în privinţa domeniului Tórzbur- 
gului, sunt adunate și interpretate fără pasiune, sau sunt redate publici- 
tăţii numai de cei interesaţi, cari caută să revendice un drept material, pe 
baza documentelor istorice? 

Dintre Români, sunt prea puţini aceia, cari s'au ocupat, in mod spe- 
cial, cu istoricul Branului, şi desigur, că cel care-l cunoaşte mai bine e dl 
cavaler I. Puşcariu. D-Sa a și publicat în «Fragmentele istorice despre bo- 
ierii din tara Făgăraşului «un Apendice despre ținutul Branului» ; si afară de 
aceasta, mai vorbeşte despre Cetatea Branului într'o comunicare, făcută, 
în şedinţa Academiei române, din 17 Aprilie 1907, întitulată: «Cetatea 
Neamțului dela podul Dâmboviței în Musgcel». 

In numeroasele documente, publicate de d. Nicolae lorga, gásim de 
asemenea, multe date despre cetatea si vama Branului, iar in Capitolul 
[-iu la «Istoria ostirii româneşti», arătând importanţa strategică a Vadurilor 
si Pasurilor, stărueşte si asupra rolului ce a jucat pasul Branului în rela- 
fiunile comerciale dintre Apus și Răsărit, precum si din punctul de ve- 
dere militar. 


Se poate consultă, cu mare folos, si «Transilvania» lui Barițiu, din - 


anii 1869 înainte, căci în ea aflăm multe informaţiuni interesante pentru 
trecutul Branului. 

Si în Enciclopedia română este un rezumat succint despre Bran, însă 
s'au strecurat în el oarecare erori. 

In materie filologicá nu cunosc, până acum, decât un articol publicat 
în «Convorbiri literare» de filologul nostru, Sextil Pușcariu, despre Sohodoi 
Valea Seacă, în care arată cum a dispărut numele românesc, rămânând 
numai cel slavon. 

Tot un bránean — dupăcum eră şi natural — se sileşte se strângă 
material folkloristic din ţinutul Branului, din care a și publicat cevă în 

28* 


396 


«Telegraful Román» si anume: Nunta la Brăneni; acest bránean sárguitor 
este părintele Ghiţă Babeș. 

Cum am ajuns si eu să mă aventuriez în studierea trecutului locului 
meu natal, este lesne de înţeles. Erà firesc să se destepte, în sufletul meu, 
dorința de a pătrunde, până în timpurile cele mai îndepărtate ale acestei 
párti de țară curat românească si a mă pune în înțelegere cu pretinul 
şi fostul meu coleg de școală, directorul despárfámántului nostru, ca îm- 
preună să dăm la lumină o lucrare, ce va cuprinde, pe lângă partea is- 
torică, şi obiceiurile si toate deprinderile Bránenilor, cum sau păstrat până 
astăzi, mai ales cá a început să dispară — zi de zi — modul de viealá din 
trecut a poporului bránean. Prin urmare, înaintea Dvoastrá, voiu schiță 
numai câteva părți din istoricul Branului, fără nici o pretenţie de erudiție 
științifică, fiind convins cá cu toţii sunteţi inspirați de acelaș sentiment, 
care îndeamnă pe autorul istoriei Câmpulungului, K. D. Aricescu, să cu- 
noască si să scotocească tot ce se referă la istoria locului său natal. Intr'o 
frază de cronicar mai naiv decât a istoricilor critici de astăzi, Aricescu se 
exprimă astfel, în prefața lucrării sale publicată la 1855: «<Şezând, intr'o 
zi, culcat pe iarbă verde sub nucul dela Flămânda (o movilă în fata Câm- 
pulungului), şi contemplánd cu nesafiu încântătorul tablou ce stă în fa- 
ță-mi, am oftat si am zis: «Càmpulunge! Câmpulunge! locul meu natal, 
teatrul copilăriei mele, Parnas al muzei mele! Tu, patrie a artistului Ne- 
gulici, nu este oare păcat, nu e oare o crimă ca frumsefile tale, fizice şi 
istorice, să rămâie înmormântate» ? Tonul în care continuă este foarte po- 
etic și din el se vede că sufletul autorului este dus la muncă din dorința 
cea mare ce aveă de a «scoate din întunerecul uitării, din gunoiul dispre- 
fului, valoarea Câmpulungului» spre a fi văzută de junime și posteritate. 
— De altminteri, merită să fie cetite de oricine acele două pagini din 
prefaţă, interesante pentru epoca de atunci. 

Fără să exagerăm importanța istorică a ținutului nostru, si fără să 
ne ridicám la accentele lirice ale lui Aricescu, putem spune, totus, că 
Branul, ca o trecătoare ce este, a avut în toate timpurile o însemnătate 
destul de mare. In majoritatea cazurilor, drumurile sunt indicate de natură, 
şi omul niciodată nu ocolește condifiunile naturale ce-i oferă solul si po- 
zițiunea locului, în câștigarea mijloacelor de traiu si în găsirea reţelelor 
de comunicafiune. Si, odată ce sau găsit drumurile cele mai lesnicioase, 
ele rămân aceleași în toţi timpii, mostenindu-se din generație, în generaţie, 
şi din neam în neam, moştenitorii având numai sarcina de a-le acomodă 
cerințelor timpului. Vedem că până si rețelele principale de linii ferate 
sunt îndreptate în acelea direcţii ca și vechile şosele; prin urmare iscu- 
silii ingineri de astăzi sunt nevoiţi de a se luă după planurile vechilor 
ngineri, cari aveau mai puțină carte, dar multă răbdare. Intrucât priveşte 
pasul și trecătoarea Branului, putem spunecă, desigur, ea a servit ca mijloc 
de comunicațiune celor mai vechi neamuri cari au trecut pe aici, si se 
poate urmări aceasta, chiar de pe timpul Romanilor. 


397 


Fostul profesor de istoria antică și epigrafie, dela Universitatea din 
Bucureşti, răposatul G. Tocilescu, a dovedit prin exploatafiunile şi săpă- 
turile ce a făcut în (ara Românească, că! şoseaua romană ce plecă dela 
Zâmnicea si treceă prin Frumoasa, Alexandria, Ruşi-de-Vede, Piteşti, Câm- 
.pulung, continuă prin Bran și Râșnov, în Transilvania, Tot acest învăţat 

român a mai urmărit şi constatat un fel de_zid, de pământ bătut şi ars, 
cu o lărgime mai mare de 2 metri, care începe dela Dunăre, trece tot 
prin Ruși-de-Vede, Pitești, Câmpulung, paralel deci cu şoseaua, și ajunge 
prin Bran în Brașov, Kézdy-Vásárhely etc, care zid aveà de scop să în- 


tărească limes alutanus (limita Oltului) printro a doua linie spre răsăritul 


Oltului. — Cu toatecă în Transilvania nu s'au făcut săpături sistematice, 
totus s'au găsit urme de ocupație, administrație romană, chiar în ţara Bârsei, 
unde, între Râșnov si Vulcan se recunoaşte încă existența unui cas- 
trum roman, întrun val (ridicătură întăritură) de pământ, aşezat lângă albia 
rîului Bârsa, si numit Erdenburg. Și la Zârneşti sau găsit cărămizi romane, 
cu semnul leg. XIII Gemina; iar la Râşnov, în apropiere de Erdenburg, 
sa descoperit un dinar de argint, din veacul al II-lea după Christos. 

Nu încape, deci, nici o îndoială, că dacă găsim vieatá romană lângă 
Câmpulung — cum arată castrele romane dela Jidova, — la Zárnesti si 
la Râşnov, nu puteau să rămână nici părțile Branului necălcate de piciorul 
legionarului roman. Tocmai această convingere ne-a făcut pe unii dintre 
noi să fim scuturați de frigurile descoperirilor arheologice, când d. invá- 
țător N. Runceanu ne-a prezentat și oferit, în schimbul câtorva monete 
de astăzi, mai multe monete romane, din secolul al IV-lea după Christos. 
Două gazete din (ara românească se și grăbiseră a trámbitá această im- 
portantă descoperire, care ar fi sdrobit dintr'odată teoria lui Roesler. 

Dar? Câte iluziuni sfărâmate şi ce desamăgiri mam avut, când în 
anul trecut am dat de urma născocirii acelui presupus vas, în care se 
ziceă că s'au găsit monetele. Un parochian al părintelui Gh. Enescu m'a 
lămurit asupra provenienţii lor, spunându-mi cá au fost aduse aici, in Bran, 
din Dobrogea. Cu toate acestea, nu se ştie ce ne poate rezervă viitorul, 
dar trebue să adaug că, în asemenea chestiuni, se recomandă multă bună 
credință. 

Dacă năvălitorii barbari, cari se năpustiseră mai mult asupra câm- 
piilor, au călcat si văile retrase ale Branului, e greu să afirmăm. Numai 
Slavii, cari căutând să trăiască cu Românii în pace, i-au urmărit până în 


cele mai ascunse văgăuni ale munților și au dus împreună o vieafá co- : 


mună, ne-au lăsat urme sigure de traiul lor prin părțile noastre, botezând 
în limba lor foarte multe văi, dealuri și ape. Avem şi dela Tătari câteva 
nume, cum e Buceciul, care dupăcum susțin unii învăţaţi, ar veni dela un 
şef al lor Bugek; apoi valea Tătarului s. a. 

Mai înainte, însă, de groaznicul foc şi pârjol al prádalnicilor Tătari, 
„dela 1241, trebue să amintim colonizarea țării Bârsei prin Cavalerii teu- 
toni, cari au fost ch'emafi și dáruifi, la anul 1211, de regele Andreiu II 


` 
i 


398 


cu acest ținut frumos, În urma îndelungatelor tratative, conduse cu mult 
tact de marele magistru Herman de Salza, cavalerii, în schimbul însărci- 
nării ce şi-au luat, de a apără granița Transilvaniei dinspre Cumani, au 
obţinut Burzenland, ca o posesiune liberă, pacinică si pe vieaţă. Pentru 
a-şi puteă îndeplini misiunea lor, li-se dete voie a ridică, deocamdată, ce- 
tăți de lemn și a-și zidi case pentru ei și eolonistii lor (castra lignea et 


urbes ligneas). “Şapte sunt acele cetăți sau burguri ridicate și întărite de - 
ordinul teutonic, şi anume: Schwarzburg la Codlea, pentru apărarea ţării! 


dinspre Făgăraş; Heldenburg la Crizbav; Braschoviaburg pe Tâmpa; Ma- 


rienburg, Feldioara; Kreuzburg (Nyén-Teliu) lângă Preşmer; Rosnovburg : 


si Tórzburg. Cele trei din urmă apărau trecătorile dinspre România. 

^ Regele Andreiu II având încredere în puterea cavalerilor si fiind de- 
sigur, mulțumit de purtarea lor, le permite la 1222 să-și construiască intá- 
rituri (lagăre) şi cetăți de piatră (castra et urbes lapideas) si le mai dă- 
rueste alte ţinuturi, ce se întind până la Dunăre (usque ad ortum aquae 
quae vocatur Burza, et inde progreditur usque ad Danubium). Regele 
ungur dăruiă din larg, mai ales că unele regiuni nici nu-i aparțineau. În 
tot cazul, prin Törzburg cavalerii au trecut Carpaţii — Alpii cum se nu- 
meau pe-atunci — și au înaintat, împinși mai cu seamă de propaganda 
catolică, până la Câmpulung, unde mai târziu o colonie de Sasi și Un- 
guri a ridicat o mănăstire catolică, (Kloster) care e mai veche decât in- 
ceputul voevodatului muntean (N. lorga: Acte relative la istoria cultului 
catolic în Principate). Clostrul sau Cloasterul acesta — căci aşa se numià 
de Români — se dărâmă la 1642 si se mută în piața orașului, primind 
numele de Báráfie. 

Acești cavaleri, fiind niște călugări, nişte soldaţi ai Crucii, pe lângă 
lupta cu armele, mai aveau sfânta datorie să aducă «fie şi cu sila, pe pă- 
gâni la cristelnifa botezului» (N. Iorga). Păgânii aceştia erau Cumanii, cari 
: pe la începutul secolului al XIII-lea, «acopereau cu valurile lor totdeauna 
. în mişcare tot ţinutul cât se întinde dela Volga până la Carpaţii unguresti». 

«Sub stăpânirea lor trăiau populații rusești în răsărit, iar dintre Ro- 
mâni câți se mai găseau la nordul sălbatic al Dunării». Împotriva acestui 
neam de păgâni, ridicară Teutonii castele așezate pe stânci înalte, de unde 
puteau să se apere mai bine. Astfel de puncte strategice, întărite, se aflau, 
nu numai în fara Bârsei, ci în tot de-alungul Carpaţilor, căci și Cetatea- 
Neamţului din Moldova si Cetatea-Neamţului de din jos de Vama Giu- 
vala aparţin tot construcțiunilor cavalerilor călugări, (I. Puşcariu: Cetatea 
Neamţului), deşi unii cred că ruinele ce se văd astăzi la cetatea Neam- 
tului din Muscel fac parte dintrun burg turcesc. Poatecă si numele «La 
cruce» să fie vre-o amintire a vre-unui Kreuzburg german. Fără indoialá, 
că acești soldaţi ai creştinătăţii sau servit cât au putut; de drumurile, va- 
lurile și castelele romane, pe cari le-au mai găsit în ființă; făcând din ele 
Kreuzburguri, cu ziduri groase, şanţuri si tot felul de întărituri, precum și 
cu fântâni adânci, până la nivelul apelor curgătoare; și apăraţi de aceste 


M 


399 


castele, incepurá sá se increadá ín puterea lor si sá se opuná páná si stá- 
pânirii unguresti. 

Cánd, ínsá regele, a observat intentia ordinului de a deveni cu totul 
independent, formând stat în stat, îl alungă cu puterea la anul 1225, si 
astfel cavalerii se mutară în Prusia-nordică. 

Dintre castelele zidite de cavalerii teutoni, numai al Branului s'a conservat 
în întregime; ceeace ne arată însemnătatea lui deosebită, ín cursul timpului. 
Si într'adevăr, este foarte interesantă lupta dintre regele Ungariei, domnul ţării 
Românești, Principele (voevodul) Transilvaniei si oraşul Brașov, cine să fie - 
stăpân pe acest castel. De bunăseamă, că cetatea noastră a rămas în stăpânirea 
regelui ungur, după plecarea Teutonilor din ţara Bârsei, dimpreună cu alte ca- 
stele, de dincoace de munţi, pe când dincolo, unde regii unguri, deşi izbutiserá 
să întemeieze o episcopie a Cumanilor, «nu fură în stare să păstreze întreaga 
cucerire teutonicá» (N. lorga), mai cu seamă că reușise și țara Românească 
să se înjghebeze întrun stat, care de aci încolo a putut să reziste cu 
“succes pretenfiunilor ungurești. Unul din domnii români, Basarab Vodă, 
înfrânse chiar mândria regelui Carol-Robert Angiovinul, la 1330, si pe 
viitor vedem pe fiul acestuia, Ludovic-cel-Mare, că dupăce Voevodul 
Transilvaniei, Nicolae fü învins de Dragomir, castelanul dela Dâmboviţa, 
în luptele dintre Rucăr şi Bran 1368, pune pe Braşoveni 1377, să rezi- 
dească şi întărească cetatea, în forma, în care sa păstrat până astăzi, cu 
care ocazie mută si oficiul de vamă, de la Rucăr la Bran. Evident că Bra- 
şovenii mau făcut cheltuieli cu construirea castelului, fără nici un interes 
căci în schimb regele le asigură anumite favoruri vamale, precum si dreptul 
de a se folosi de păduri, de vânat şi de pescuit, pe întregul domeniu al 
Branului, care constă din castel, din comuna brăneană colectivă, ca caput 
bonorum, şi din alte nouă comune: Bacsfalu, Türkós, Csernatfalu, Hoszu- 
falu, Tatrang, Zaizon, Pürkerecz, Apácza si Krizba. De domeniul Bra- 
nului se mai țineau si Zernesti si Tohan, dar la 1395 regele Sigismund 
le-a despărțit de el. 

Întrebarea, care se impune acum, e dacă comunele aparținătoare 
domeniului bránean existau oii nu, la 1211, când regele Andreiu II-lea a 
dăruit T. B. ordinului teutonic, adecă pe când sa construit Tórzburgul de 
, fratele (magistrul) Dietrich (Theodoricus), care condusese ridicarea tuturor 
burgurilor din Tara Bársii? 

Nu încape îndoială, cá expresiunile deserta et inhabilatá din actul 
de donafiune nu corespund adevărului, ceeace sunt siliți să recunoască și 
istoricii Saşilor. 

Chiar reprezentanța Braşovului, care a fost însărcinată să adune do- 
cumentele necesare, spre a dovedi ministerului de justiție unguresc drep- 
turile ce are Braşovul asupra domeniului, din” Bran, afirmă categoric cá nu 
trebuiesc traduse textual cuvintele (deserta et inhabitata Was übrigens 
keinesfalls wörtlich zu nehmens ist !. 


1 Die Rechtslage des ehemaligen Törzburger Dominium. Kronstadt 1882. 


400 


În legătură cu întrebarea pusă mai sus, este deasemenea important 
a se şti, dacă Tórzburgul, ridicat în onoarea fratelui (comptur) Dietrich, 
aveă şi la 1211 acel domeniu întins, ori nu? 

Chiar dacă existau acele comune şi înainte de 1211 si erau legate 
de domeniul Tórzburgului, în tot cazul — zice reprezentanța — locuitorii lor, 
cari erau servii (iobagi) proprietarului burgului, nu puteau fi decât de origine 
românească, E de mirare că niște advoca[i sași, interesaţi în cauză, au putut 
argumentă astfel, fiindcă prin aceasta contrazic teoria lor, adecă că Românii 
au venit de peste Dunăre numai în secolul XIII-lea; pe de altă parte 
însă, pe vechii locuitori ii considerau servi, spre a-și puteà sus(ineà dreptul 
ce aveau asupra lor. 

După cronica secuiască, deci un izvor unguresc, Ladislaus a dăruit 
Tórzburgul, cu tot ţinutul ce-i aparţinea, lui Stephanus Sandor pentrucá 
a izgonit pe Tătari, iar, după moartea lui, văduva Elisabetha l-a dăruit 
fiului său, în timpul regelui Bela. Un scriitor ungur, Br. Blasius Orbân,! 
ocupându-se cu această cestiune, explică faptul arătând că donatorul este 
Ladislaus cel Sfânt (1077—1095), si al treilea urmaş al acestuia a fost Bela II 
(Orbul 1108—1141), ceeace tocmai se potriveşte cu datele și numele din 
“Cronică; numai cu izgonirea Tătarilor nu s'ar potrivi, pentrucá invazia lor 
a avut loc, mai târziu, la 1241. 

În cazul, când se admite cuprinsul celor relatate de cronică, Torz- 
burgul are o existență mai vechiă cu un secol decât donaţiunea lui Andreiu 
II, și atunci se explică şi alipirea teritorială a satelor secuieşti la domeniul 
Tórzburgului, căci ne-ar dovedi că Secuii, cari au fost pionerii maghia- 
rismului, un fel de grăniceri la hotarele Transilvaniei, au putut aveă o 
cetate aci, la hotarele țării, care a trecut, apoi, în mânile cavalerilor. In- 
vátatii Saşilor ar admite cu greu această părere, fiindcă ei leagă numele 
Tórzburgului numai de Dietrich, şi prin urmare, după ei, acest burg nu 
poate să existe înainte de 1211. 

Este adevărat că, în toate documentele emanate din cancelaria papii 
şi a regelui ungar, cetatea noastră este numită: Terch, Therch, Tórz, Turz, 
Turchaw, Thewrh, mai întotdeauna însoțit de cuvântul castrum, iar în 
socotelile Brașovului? Thewrh și Thewrez; apoi se mai găseşte in alte 
documente, ce se află în arhiva orașului Braşov, şi numirea de lapis Tiderici 
şi castrum în lapide Tydrici, precum şi arx Theordici; în fine Terzburg, 


., Torzburg si Türzburg sub forma germână si Terhvár, Törtsvár și Törcsvár 


în forma ungurească. Dar, pe lângă această formă din documentele la- 
tineşti, mai este o altă variantă — și poate, cea adevărată — Turciu, care 
se găsește în documentele slavone. Este aproape de prisos să mai amin- 
tesc că în Ţările Române eră oficială limba slavonă, dupăcum în Ungaria, 
și în întreg Apusul, eră limba latină. Când domnii români purtau cores- 


1 A Székelyföld leírása. Pest, 1869. Rechtslage pag. 10. 
: Ştadthannenrechnungen 3. vol, 


401 


pondentá cu pârcălabul din Bran, Râşnov, cu Brașovul, cu principele 
Transilvaniei sau cu regele Ungariei, ei scriau în limba slavonă și foarte 
multe documente, din această corespondenţă, de o importanţă extremă, 
s'au găsit în arhiva orașului Brașov şi au fost traduse si explicate de d. 
profesor I. Bogdan. 


Dacă ţinem seamă, ceeace n'a voit sau n'au putut să facă până acum 
învățații Saşilor, de forma -rapuz, mai rareori Turtsch, şi dacă cunoaştem 
bine toponimia și topografia Branului, cred că ne putem mai bine împăcă 
cu derivarea Tórzburgului dela Turciu, şi poatecă nici legile filologice nu 
ni sunt împotrivă; în tot cazul, noi ca profani găsim o mai mare apropiere 
a numelui Tórzburg (Türzburg) de forma Turciuburg decât de Dietrich 
şi burg '. Admifánd această compozitiune a cuvântului Tórzburg, ne putem 
explică existența lui înaintea de venirea Cavalerilor teutoni prin părţile 
noastre, cari cavaleri n'au făcut altcevă decât să ia în primire această po- 
zifiune, ce domină o trecătoare importantă; si în cazul acesta, cele cu- 
prinse în cronica secuiască pot fi adevărate. După plecarea Teutonilor, 
eră natural ca trecătoarea cu cetatea ei să rămână din nou în stăpânirea 
regelui unguresc, care, dupácum am văzut-o dete, in pază, Brașovenilor, 
în schimbul unor avantaje de vamă. 

Se stie cá Sașii, pe lângă ocupatiunea armelor si lucrarea pământului, 
mai aveau în mâna lor industria şi comerțul, pe care îl exercitau în 
toate ţerile din răsăritul Europii, până la Constantinopol. Cel mai firesc 
drum, dela Braşov la Giurgiu si Brăila, eră prin pasul Branului, Rucăr 
si Dragoslave (mare drum de negot al Ţării Româneşti, N. lorga).; deci 
negustorii braşoveni luau cursul Dâmboviţii lăsându-se spre Dunăre, în- 
tocmai după cum luau Sibienii cursul Oltului. Acelaş drum îl urmau, adeseori, 
și Turcii în expedițiunile lor răsboinice înspre Transilvania si Ungaria. 

Tocmai din pricina acestei poziţiuni favorabile, cetatea Turciu este 
dorită şi de domnii munteni, ba Mircea o şi luă în stăpânire, punând în 
locul castelanului și celor 12 dorobanţi, un părcălab român, care păziă 
castelul păzit la început de puscaşi englezi si alţi apuseni» (N. lorga, 
Istoria oștirii româneşti). Greu le-a venit Braşovenilor această schimbare 
de stăpânire, căci de sigur, pârcălabul si slujbaşii din vamă nu voiau să 
stie de privilegiile si hatârurile moștenite dela Ludovic. Asa se explică | 
Chrisovul, din 1413, dat de Mircea, prin care Domnul, împlinind rugă- 
mintea pârgarilor din Braşov, a întărit aşezămintele ce le-au avut dela stră- 
moşii lui pentru vamă, «prin târgurile din fara domniei mele si pe drumul 
Braşovului până la Brăila». Se prevăd şi taxele pentru vamă: «Călărețul 
care trece prin vama Turciu plăteşte 3 bani; pedestrul 1 ban; si ceice 
trec cu pește, dela I car 1 peşte, iar pentruce va îi pe deasupra să nu 
dea nimic». 


t De altminteri, numele lui Dietrich a rămas neatins în cuvântul Dietrichstein ; 
pentruce nu s'ar fi păstrat atunci si în Dietrichburg, care formă, însă, nu există? 


4 


402 


Un alt Chrisov dat de Mihail, fiul si coregentul lui Mircea suná 
astfel: «Scrie domnia mea slugilor domniei mele dela Cetatea Dâmbo- 
viței şi vameşilor dela Rucăr şi din Turciu, şi astfel Vă porunceşte domnia 
mea: să nu vă atingeti de acești Braşoveni si să nu-i prădați, ci să le 
luaţi vamă dreaptă, şi mai mult încă, să le faceţi pe voie».! 

Nu mult după aceasta, cetatea trecù din nou în mâna regilor si a 
comandanților militari din Ardeal. Cu toate acestea, Braşovenii tot fii” erau 
mulpamiti-de- purtarea castelaailor si funcţionarilor de vamă, si, din cauza 
nedreptăţilor ce li-se fac, se plâng adeseori. 

Pentru a nu mai îndură, fel de fel de sicane, Bragovenii căutară să 
câștige Tórzburgul ca proprietate, însă întâmpinară mare greutate din 
partea voevodului, în posesiunea căruia se găsiă cetatea. Castrum nostrum 
Terch,? din documente, ne arată că el eră al regelui, dar eră dat voevo- 
dului, însărcinat cu paza graniţii. In cele din urmă, izbutiră prin fel şi chi- 
puri” să facă chiar din voevodul, Stephan Báthori, mijlocitorul realizării 
dorințelor lor. «Să ştiţi scrie el din Pesta (1486), cá, în ce priveşte afa- 
cerea castelului Tórzburg, am tratat cu Majestatea Regală în lung si lat, 
longe lateque tractaviius), lásándu-mi. mie întreaga afacere». Să ştiţi că 
veţi aveà în curând această cetate (Rechtslage pag. 12.) 

Cu toată asigurarea, regele Mateiu și voevodul său Stephan Bâthori 
muriră fără să dea Tórzburgul Brașovenilor. Numai la 1498, regele Vla- 
dislav II zálogeste Brașovenilor castrum Terch, cu tot ţinutul si venitul ce-i 
aparțineau pentru suma de 1000 fiorini, spre a-i scăpă de apăsările stoar- 
cerile, samavolniciile şi supărările continue din partea castelanilor. Con- 
dițiunile contractului de hipotecare erau: restituirea obiectului amanetat, 
când se va da îndărăt suma, în nici un caz, însă înainte de 10 ani. Dacă 
castelul nu va fi cerut înapoi, după scurgerea celor 10 ani, atunci să ră- 
mână pentru totdeauna în posesiunea Braşovenilor, dar ei să-l conserve 
cu bună credință, pe socoteala lor, să-l încunjure cu șanț, şi să-l întărească 
pe cât este cu putință. In acelaş an, regele reinoește actul de hipotecă, 
în schimbul unei alte sume de 2000 fiorini. — Doi ani mai târziu, în 
1500, Vladislau ordonă ca cetatea Brașovului să trăiască în pace si liniște 
cu districtul ce-i aparţine; toți iobagii din posesiunile Braşovului: Pórke- 
retz, Zaizon, Tatrankialva, Hoszufalu, Szt. Mihâlyfalu, Türkos, Batsfalu, 
Krizba si Apácza, care se (in de castelul Branului, să împlinească dim- 
preună cu Saşii impozitele (dările) si obligatiunile militare. Tot in acelaş 
an, regele cedează Braşovenilor veniturile (taxele de sare) salinelor dela 
Feldioara, cari aparținuseră tot domeniului din Tórzburg, fiindcă ei se 


t Documente şi regeste privitoare la Relaţiile țării Româneşti cu Braşovul si 
Ungaria în secol. XV și XVI. 

? Deși intrebuintám cuvântul Törzburg, în documente e Terch si 'celelalte variante, 
fără burg. Nu e mai puțin importantă vorba castrum, caşi când ar fi fost aci un cas- 
trum romanum. . : 

* Urkunde aus dem Kronstádter Archiv. Nr. 261. 


. 403 


plânseră că au venituri puţine si cheltueli multe cu întreţinerea castelului ; 
pe lângă acestea, el le mai acordă jurisdic(iunea asupra ţiganilor (certi 
egiptij seu cigani) din castel, pe care până aci, o avuse castelanul. — 
După opt ani, acelaş rege mai primeşte dela Braşoveni suma de 2000 
fiorini, spre a-i da voevodului pentru cheltuelile fácute, apoi in 1513 mai 
ridică încă 1300; in total, deci, 6300, hipotecând castelul cu moșiile lui, 
pe timp de 25 ani, şi asigurând pe Braşoveni cá niciodată nu va mai 
ajunge castelul în mânile voevozilor, dar ei, Bragovenii, să fie obligati a-l 
întreţine și să aibă spioni (exploratores). In acelaş timp, împuternici pe Bra- 
şoveni să se ridice cu puterea contra voevozilor si a altor oameni, dacă 
trebuinfa va cere; burgul să-l ţină ei si să nu-l dea, în cursul celor 25 
de ani, nici voevodului nici altcuiva. Mai mult încă, obligă pe Saşii celor 
șapte scaune si ai celor două, precum si pre cei din Bistriţa și districtul 
Braşovului ca, în caz de trebuinţă, să se ridice, la cererea Brașovenilor, 
om de om, spre a-i ajutà pe aceștia în apărarea Torzburgului contra voe- 
vozilor si altor dușmani. — In schimbul acestei stăpâniri, cetatea Braşov 
e datoare să plătească pe fiecare an 200 fiorini pentru impozitul turcesc, 
— In socotelile Braşovului (Stadthannenrechnungen, 3 volume), este un 
capitol special pentru socotelile Branului (Tórzburger Rechnungen) si re- 
gistrele (1504—1547) purtate în I. latină, si |. germană sunt interesante, si 
din punct de vedere linguistic, al traiului şi al tarifului vamal şi comercial, 
Asa de pildă: Nago de Piteşt (poate Neagoe) importavit parvalia (márunfisuri) 
pro fl. 65, solvit fl. 3. asp. 22; în socotelile castelanului se vorbeşte de bogasi: și 
cziganus sau czyganu,; pro 2 manutergis ad castrum, pro una hasuka; 
pro uno pari calceorum (cáltuni). Castelanul consumă mult vin, nou şi vechiu; 
eră, si atunci, renumit vinul din țara Românească: pro quique vasis vino- 
rum octogenariorum ad castrum; cziganis pro suspensione 2 Walachorum; 
pro 2 camisiis vigilibus ; cocae pro calceis gemecht; pro clavis, lacz et deck 
ad turrim in castro; brinse sau brincze; de caseis et urda ac brincze. (Vor- 
bele ciobanilor bráneni neputându-se traduce de Sasi se schimonosiau); 
de glandine circa castrum (ghindá pentru porci); caldar; pixida (puşcă). 
Personalul castelului eră destul de mare: 2 vicecastelani, 7 servitori, 2 paz- 
nici si-.aljii. 
Nu e timpul să descriem aici şi numeroasele lupte sângeroase cu 
reii,) cari începuseră să năvălească și să pustiască Ungaria, încă din anul 
“Mari perderi avù să sufere, din pricina pustiirilor si jafurilor făcute 
de Turci, şi tara Bârsii. Este foarte jalnic accentul plângerilor, ce pornesc 
din inimile şi sufletele sdrobite ale scriitorilor şi istoricilor saşi, cari arată 
că poporul lor, dupăce se ridicase, în scurt timp, în culmea fericirii şi 
prosperării, fiind ajutat de împrejurări prielnice, repede sa scufundat in 
mizerie, neputând nici el să fie mântuit, ca si restul Europii, de nenoro- 
cirea pricinuită de desele jafuri turceşti. Sărăcia şi mizeria (Tiirkennoth) 
cauzată de barbarii Turci a rămas proverbială. Musulmanul, cu albul său 
turban, cu ochiul scânteetor şi cu privirea sălbatică, cu pofta sa de moarte 


7 


404 


provocată de un fanatism ascetic, umpli lumea de groază; câmpiile si 
holdele erau călcate de caii Spachiilor, iar satele și orașele erau prefăcute 


' în cenuşe de cetele başibuzucilor; în setea lor de sânge nu cruţau nimic. 


Spre nenorocirea Ungariei şi Transilvaniei, Sigismund, care în acelaş 
timp eră si rege si împărat, întârziă când în Germania, când ín Italia şi 
Anglia, si primià, mai mult în țări străine, ştiri îngrijitoare şi triste despre 
tăbărirea Turcilor în Transilvania. Domnii români, când erau uniți cu 
regii Ungariei, când erau siliți să se dea pe partea păgânilor contra creş- 
tinilor. In cele din urmă, veni Sigismund în Transilvania si la 1427, în- 
târzie o jumătate de an in Tara Bârsii — cu care ocazie vizită şi Rágnovul 
spre a luă măsuri pentru fortificarea Braşovului, unde încheiase la 1395 
un tractat de alianță cu Mircea cel Mare. Sigismund treci in Tara Ro- 
mânească prin pasul Branului, dar se întoarse repede peste Câmpulung, 
in fara Bârsii, si cu ajutorul trupelor strânse in Transilvania reuşi să res- 
pingă pe Turci si să restabilească pe tron pe Voevodul Dan. In curând, 
tronul Ţării românești e ocupat de Vlad. Ţepeş, care sperie pe Turci prin 


isprăvile sale răsboinice, dar ingrozi si pe Sasi, cari au şi scris despre eli 


multe lucruri adevărate şi altele numai închipuite. Când a fost silit să 
părăsească tronul si fara, la 1462, Turcii instalară în scaunul domnesc pe 
fratele lui Ţepeş, Radu cel Frufnos, dar acest act fü numai de formă, 
dec crece locuitorii țării nu se vedeau pe nicăiri, căci ei se ascunserá în 
văile 11unților. Intradevár, Bailul scrie cá «Mohamed a lăsat pela hotarele 
țării pc fratele lui Dracul cu câteva cete de Turci, pentruca să ispitească 
pe Munteni, ca să lase pe Dracul (adecă pe Tepes) și să vie la cestălalt 
(N. lorga). «In această situafiune, destul de critică pentru țară, Tepes scrise 
o scrisoare de scuză din Rucăr: «Azi plec în fara mea cu oastea» — ceeace 
se potriveşte cu prezența sa la pasul de trecere, adecă la Bran. — Vlad 
Tepes se duceă cu oaste ungurească să-și redobândească tronul, dar el 
ştiă bine că numai cu atât ajutor nu poate să se susțină, de aceea serie 
sultanului să-l ierte, făgăduindu-i că-l va călăuzi în Ardeal, ca odinioară 


; Vlad Dracul pe Murad. Dacă această scrisoare ar fi ajuns la destinaţie, 


Ţepeş ar fi reuşit să domnească în liniște, dar fratele său îl pândiă şi 
Saşii, deasemenea, i-au stat impotrivă, căci ei erau în legătură cu noul 
domn. Scrisoarea a fost prinsă si dată regelui, care puse mâna pe Vlad 
și-l trimise la Buda să se pocăiască. (Studii și documente, III. N. Iorga). 
Prefatá pag. XXX— XXXIII). 

Dupá moartea lui Neagoe, urmá o luptá pentru ocuparea tronului, 
boierii fiind împărţiţi, unii pentru Teodosie, alţii pentru Radul dela Afumați. 
Zapolya vine în persoană să ajute pe Radul și se dete lupta dela [onn 


Us lângă Rucăr (1521): 


Câte. uneltiri şi planuri ascunse nu se puneau la cale și câtă cores- 
pondenfá comercială si politică nu circulă prin trecátoarea Branului, ca 


1 St. Nicolaescu, Documente Slavo-Române. București, 1905, 
i 


Ma 


A) 


sc ade om ur 


405 


una ce eră în apropierea Capitalelor Ţării Românești, Curtea de Argeș si 
Târgoviştea. — Pe vremea lui Mihaiu Viteazul, oștirea lui Sigismund Báthory 
a trecut prin Bran, ca să dea ajutorul promis lui Mihaiu, 1595; dease- 
menea, comisarii împărăteşti din Ardeal sunt primiţi, prin părțile acestea, 
de o solie, trimisă din Târgovişte de Domn, şi dupăce se întâlnesc toţi 
reprezentanţii celor două puteri, fac mai întâi o partie pe piatra Craiului 
și apoi se îndreptează spre Capitala Ţării Româneşti, unde pun bazele 
tractatului încheiat între Rudolf și Mihaiu. 

Am puteă înşiră încă multe exemple din Relaţiile Țării Românești 
cu Braşovul și Ungaria, care interesează și istoricul Branului, dar nefiind 
locul aci, ne mărginim a aminti numai că în chrisoavele slavone publicate 
de d. I. Bogdan, şi în cele publicate de d-l St. Nicolaescu găsim, pe lângă 
numele de Turciu si pe acela de Bram (Bpai și Bran), cu acelaş înţeles 
topogragic. — Desi Bran apare in documente mai târziu, totus poate să 
fie mai vechiu decât Turciu, căci Bran, fiind o vorbă slavonă — însem- 
neazá loc întărit si poartă, unul din cele 10 cătune bránene se numește 
până astăzi Poartă, originea ei war puteă trece peste secolul X-lea, timpul 
stăpânirii bulgare. — Și dacă numirea de Bran este explicată prin pozi- 
fiunea locului, cum Sar puteă lămuri originea numelui Turciu? Dela Turcii 
de astăzi nu se poate derivă, fiindcă ei mau năvălit prin părțile noastre 
înainte de 1391, pe când există dejà castrum Terch, Tórz sau Turz. Ştim, 
însă, cá si Ungurii şi Cumanii, ca și celelalte neamuri de viță mongolă, 
erau numiți Turci de cronicarii bizantini. — Geiza, în calitate de principe 
al Ardealului — căci înainte de a fi rege fusese principe — primi la anul 


1073, dela împăratul bizantin coroana grecească cu inscripția, Kyd: . 


Twogiag!, ceeace ne dovedește cá si Ungurii erau numiţi Turci; prin ur- 
mare şi fara stăpânită de ei se numiă Turcia. Trecătoarea Branului, fiind 
cea mai importantă în spre Ungaria și Transilvania, a putut prea bine să 
primiască numele de Turciu, adecă cetatea dinspre Turci. În documentele 
slavone s'a păstrat numirea aceasta în întregime, pe când în cele latinești 
a suferit multe metamorfoze. 


După aceste conjecturi, poate cam îndrăzneţe, să vedem ce ne arată 
topografia și toponimia de astăzi. Apa care scaldă poalele castelului si 
care sparge si despică muntele în două, Măgura și dealul Cetăţii, deschi- 
zànd astfel o poartă sau o trecătoare, păstrează și astăzi numele de 7urcu. 
Acest nume nu se dă apei pe o mare distanţă, ci numai dela impreunarea 
Moeciului cu Simonul şi până la. vărsarea riului în Bârsa. Propriu zis 
numai teritorul dealungul Turcului e Tórzburgul, dar cu timpul acest 
nume s'a aplicat ca nume colectiv — oficial pentru toate cătunele din 
Bran. — În urma unei explicațiuni date de d. profesor Lacea, care mi-a 
atras binevoitoarea aten(iune asupra unei inscripfiuni ce se găseşte la 


1 La «Ierarhia Românilor din Ardeal și Ungaria» de mai multi ortodocși, retipărire 
din «Telegratul Român», Sibiiu, 1905. 


———— 


emt 


406 


biserica din Moeciul-de-jos ', în care se ceteste lămurit că s'a ridicat acest 
lăcaş sfânt «mai insus de Bran», făcându-se, deci, o deosebire vădită între 
comuna respectivă și centrul Bran, am ajuns la convingerea că și numele 
Bran are acelaș înţeles topografic, ca și Turciu, Terch si Tórzburg. De 
altminteri, locuitorii tuturor comunelor brănene, când se duc la târg, la 
notar, sau la prăvăliile din centru, spun că merg la Bran, înțelegând lo- 
calitatea dimprejurul castelului. 

În rezumat, așadar, vedem că este un castrum Terch sau Törz și mai 
târziu Tórzburg si Törcsvár în documentele latine-catolice si un Turciu si 
Bran în chrisoavele slavone-ortodoxe, şi să nu se uite că şi Românii din 
Transilvania, spre deosebire de ceilalți conlocuitori, ortodocși fiind, între- 
buinfau ca limbă oficială, în biserică si în acte, limba slavonă. Se explică, 
deci, pentruce scriitorii din ţară cunoşteau şi întrebuințau numele de Bran, 
pe când cei din Ungaria, sau nu cunoşteau acest nume, sau nu voiau să 
stie de el, dupácum fac şi astăzi. 

Ín urma acestor explicatiuni, sá ne intoarcem la istoricul domeniului 
Branului, care hipotecat fiind oraşului Braşov, pe suma de 6300 fl., 
rămâne. in condiţiunile amintite mai sus, până la 1615. La data aceasta, 
principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen voind să. reguleze fiscalitáfile 
(pura fiscalitas), a obligat pe Braşoveni să-i prezinte titlurile lor de pose- 
siune;-si după mai multe discuţiuni, de ani de zile, le-a mai dat un termin 
de două luni să producă actele necesare (1625). Braşovenii înaintară can- 
celariei hârtiile lor, dar prinţul n'a fost mulțumit cu documentele aduse, 
ci a trimis pe cei cari erau însărcinaţi cu această misiune să mai caute 
şi alte documente. Trimişii se înapoiară şi dupăce se mai găsiră şi alte 
documente se duse judecătorul cu ele la Făgăraș, unde eră Gabriel Bethlen. 


„In cele din urmă, el se înduplecă să cazá cu Brașovenii la învoială, ce- 
-dând domeniul Tórzburgului cu toate veniturile regale (regalia), în urmá- 


toarele condițiuni: 1. Ei să întrețină în castel un castelan, care să fie de 
națiune ungur si să presteze jurământ, după o anumită formulă, princi- 
pelui si urmașilor săi, ţării si cetăţii Brașov. 2. Să-i fie permis principelui . 
dupăcum va cere timpul şi împrejurările, să tie o garnizoană. 3. Braşo- 
venii să mărească şi întărească castelul, dupácum le permite pozitiunea 
şi după indicafiunile principelui. 4. Afară de drumul regelui (probabil so- 
seaua) si afară de poteca numită Paraho? (poate părău), toate căile si po- 
tecile de lângă castel să fie închise şi nepracticabile, încât nimenea să nu 
poată merge pe ele. 5. Braşovenii să încorporeze la castelul din Făgăraş 
pentru totdeauna și irevocabil, toate proprietăţile lor din Porrou (Părău), 
Gritt (Grid), Perșani, Holbav, Șercaia si Tántari si în fine 6. Să dăruească . 
principelui datoria de 15,000 floreni, pe care aveau să o ia dela fostul pa- . 
latin Sigmund Forgach de Ghymes. Această stare de lucruri continuă 
până la 1651, când principele G. Rákoczi incheiá un contract cu Brago- 
venii, care mai târziu, la 1053, este aprobat și de dieta Transilvaniei. Pe 
baza acestui contract cetatea Braşovului cumpără pe vecie, domeniul Törz- 


+ Inscripţia e din timpul Mariei Thereziei şi ne arată că biserica s'a ridicat între 
1759 si 1761. Comuna Moeciul de jos se numeà atunci Lungocești. 


407. 


burgului, cu toate comunele ce-i aparțineau, si adecă: pământ arabil si 
nearabil, livezi, pășuni, fánate, păduri, dumbrávi, munţi, văi, podgorii, râuri, 
pescuit, mori şi tot ce sar mai (ineà de ele. Braşovenii se obligará a mai 
da 11,000 îl. pe lângă sumele date mai nainte; în total se ridică la cifra 
de 50,000 fl. 

De aci încolo, Brașovul — înțelegând numai pre Saşii din Braşov — 
se sileşte a-și păstră ca proprietate indiscutabilă domeniul Branului cu 
toate drepturile si privilegiile- feudale din veacul de mijloc, dupăcum au 
procedat $i ceilalți mari proprietari (nobili), din țările coroanei ungurești. 
Principiul, dela care plecau marii proprietari, eră, că cine are pământul... 
este si proprietarul indivizilor cari îl locuesc; /prin urmare aceştia trebuiau 
să se supună la toate angaralele impuse de stăpânul lor. Legăturile me- 
dievale continuă si în timpurile nouă, si Sagii din Braşov se fac luntre si 
punte, pentru păstrarea stăpânirii lor asupra supușilor. Vine însă si o pe- 
rioadă cam critică pentru ei, în timpul Mariei Theresiei si fiiului său Iosif 
II, când au fost multe procese fiscale, dar ei au trecut cu bine și peste 
aceasta, obținând un decret favorabil din cancelaria curţii, care se ocu- 
pase si de domeniul Branului. În anul 1761, sa decretat conscripția urba- 
rială (Urbarial konskription) si în 1780 Urbarium pe baza cărora Sau 
regulat raporturile între proprietari și supuşi; prin urmare s'au întocmit 
si raporturile dintre locuitorii comunelor domeniale și Brașov. Jurisdic- 
fiunea o exercită, in Torzburg, ca caput bonorum, castelanul, în prima in- , 
stanfá și dela el se puteà face apel la judecătoria din Brașov, pe când în. 
cele 7, comune erà un provizor (ispán), iar ín Krizba si Apácza un al 
doilea. Pe întreg cuprinsul domeniului, proprietarul afară de livezi, ogoare, 
si mufifi mai posedă și regaliile (dreptul de cârciumă, moară si piuă). În 
ceeace priveşte serviciile şi taxele supușilor, consideraţi de oraşul Braşov 
ca iobagi — s'au decretat următoarele: proprietarul primeà Zaxa colibelor 
(aga se numeau casele si locuitorii colibași) 1 fl. de fiecare locuitor si vă- , 
duvele 50 den., pentru nuntă 1 fl, pentru moșteniri (răscumpărarea pămân- — 
tului) după valoarea lor, zecizia/a mieilor (din 20, maximum 40 oi, cari 
iernau pe hotarul Branului 50 den) si dela fiecare turmă 60 deu. zeciu- 
iala albinelor, veniturile dela viței (in luna Maiu castelanul numără vifeii), 
pentru fiecare vitel se plátià 1'/ seitel de unt, care preţuiă 36 den, veni- 
turile dela cășerii (la licitaţie), taxele judecătorești, pentru folosința mun- 
telui (20 munţi), fiecare in schimbul unei plăți de 1 fl. si 2 casi, se puteà 
folosi de munte. Dacá murià usufructuarul, castelanul ridicà partea aliquotá 
din munte, pe care o folosise cel mort, dacă eră, însă, moștenitor al unui 
usufructuar, care avusese un munte întreg, atunci urmaşul trebuiă să răs- 
cumpere partea cu 12 il, pe jumătate 6, pe care trebuiă so achite numai 
decât proprietarului. 

De bunáseamá, că supușii domeniului Branului erau lipsiți în mare . 
parte de ogoare si livezi, aveau în schimb însă alte beneficii, cari îi făceau : 
să fie cei mai bogaţi în principat (ut nullibi in principatu subditi illis ditiores 


408 


inveniantur). Ei posedau pășuni intinse și ferbătorii de rachiu, erau aproape 
de Braşov; comerțul — -coftrabanda desigur eră im floare cu România, 
— fiind la graniță, — cu lemne-de tot felul la Braşov. Munţii proprie- 
tăţii, ca si alte locuri, erau datori Braşovenii, ca proprietari, să le dea lo- 
cuitorilor de pe domeniu, cari erau preferiti străinilor. Proprietarului nu-i 
este permis de a luă coloniilor, fără voia lor, bunurile mişcătoare sau in- 
strumentele şi de a-i opri dela vre-un soiu de comerţ, de a le fixă preţu- 
rile diferitelor articole sau de a le impune dări noue în, sau afară de oraș. 
De aceea sa şi ridicat taxa pe căldarea de rachiu, şi supuşii nu sunt le- 
gati să se folosească de moara stăpânului. Dreptul de măcelărie rămâne 
al proprietarului, dar cu condiția ca acesta să nu stoarcă poporul, ci să 
aibă grijă să se vândă carnea cu un preț moderat în întreg principatul. 
În caz de nenorocire, când vitei unui supus i-se fránge un picior sau își 
scoate ochiul, să-i fie permis păgubașului a vinde carnea cu știrea pro- 
prietarului. 

| Reprezentanţa Brașovului își face un titlu de glorie din faptul că deși 
regulamentul urbarial din 1769 dispuneă ca fiecare supus să fie obligat a 
lucră proprietarului 4 zile pe săptămână cu mâna sau cu vite, totus ma- 
" gistratul din Braşov, ca căpetenie a proprietăţii, a redus această robotă 
la 2 zile, dela răsăritul până la apusul soarelui, iar când se făceă un tran- 
sport se socotiă şi dusul și întorsul. 

La 1819 sa făcut o nouă conscripfie urbarială, după care s'au mai 
schimbat puţin tarifele cele vechi. Aşă de pildă: În Branul propriu zis 
un colon plátià pentru locuință, pe an 50 creifari; un colon (supus) ne- 
însurat cu locuinţă 25; o văduvă 25; un sărac (miserabil) 12!/5; un străin 
(advena si vago) 50; pentru 1 oaie ce págteà pe hotarul Branului 1, dela 
20 --40 oi 25; 40—60, 37'/.; pentru o turmă ce iernă în România 30, 
pentru fiecare vitel 9; pentru fiecare car de fân de pe livezi 4; pentru 
folosința muntelui 1 îl. 40; pentru piuă, dârstă, firăstrău ce sar găsi în 
posesiunea unor supuşi să se plătească pe an 8:20. — Afară de acestea, 
se mai plătiă zeciuială din tot felul de produse si fructe. — Apoi supușii 
din Bran mai erau obligați să coseascá de clacă, să strângă fánul, să-l facă 
claie, să repare grădina domenială, să ţină în bună Stare albia apei pentru 
mori si pe fiecare săptămână să se facă din partea locuitorilor un tran- 


sport dela Brașov pentru proviziunea castelanului și a funcţionarilor ca- 


stelului. 

Ne apropiem de. 1848, când începe să sufle, în toate părțile, vantul 
revolutiunii cu ideile de libertate, egalitate si fraternitate. Lanturile de 
iobăgie trebuiau să fie sfărâmate cu desăvârşire, si nedreptátile medievale 
îndepărtate pentru totdeauna. De astádatá, numai pot izbuti argumentele 
şi insinuárile Brasovenilor, fără o sdruncinare simfitoare a avantajelor lor. 
Dacă -mau cedat în toate, au fost siliți cu toate acestea, să renunțe, cel 
puțin la jumătate din vechile lor beneficii. Se înțelege că oarecare pru- 
denfá nu le-a lipsit Sasilor din Braşov, și când au văzut cá pot să piardă 


p 


409 


totul, sau grăbit să salveze cel puţin o parte. Ei au declarat, chiar înainte 
de 1848, marele complex de păduri, de 43,315 iugere și 918 stânjeni, ca 
pădure urbarială si a căutat să se împace, pe cale de învoială, cu locuitorii 
comunelor, ce formau odinioară domeniul Branului. Unele s'au și învoit, 
pe când altele nu, şi astfel s'au început procesele urbariale. Cele ce sau 
împăcat, pe temeiul hotăririi dată de tribunalul superior urbarial al Tran- 
silvaniei, din anul 1859 sunt: Branul, Krizba şi Apăcza, pe când celelalte 
7 au intentat proces comunei Braşov, Împăciuirea cu comuna colectivă. 
Tórzburg în calitate de caput bonorum a celor 10 comune mai mici s'a 
făcut la 8 Iunie 1860. Suprafața celor 29 păduri: Zănoaga, Clincea, Cio- 
botea, Pântece, Noaghia, Simon, Preduşu, Vlădoiu, Gaura, Gufan, Pleatzu, 
Secătura, Moeciul de jos, Moeciul de sus, Grehotis, Bucșa, Bárbulef, Lacu, 
Jigára, Stánicioiu, Clábucet, Lupsoru, Fundata (Valea Grădiştei), Sirnea, 
Pleaga, Coja si Petre, Peştera si Măgura, este de 13078 iugere si 100 de 
stángeni. Păşuni sunt numai pe teritorul Portii si Simonului, în Valea 
Grajdului, si mai e puţină luncă la poalele Măgurii. Din această sumă 
de iugere, comunele au luat 7 iar Brașovul 6 din 13 párti, si pentru această 
mică diferință Brănenii au plătit 15,000 fiorini. 

Cele 10 comune (cătune) brănene formau numai o comună politică, - 
până la 1848, fiind condusă de castelanul Branului, având fiecare câte un 
pârgar. Dela această dată încoace, sau format două comune politice, 
Branul de sus şi Branul de jos, cu câte un primar, și câte un vice-primar 
de fiecare comună, aleşi de săteni, stând sub jurisdicțiunea Braşovului 
până la 1863, când Branul fü încorporat la districtul Făgărașului. .4—7 

La 1885, cele 10 cătune s'au constituit în 10 comune politice, fiecare 
cu primarul său, dar numai cu .2 notari, unul peste 7 comune ale Branului 
de sus, si altul peste 3 ale Branului de jos. In chipul acesta, s'a împărțit 
şi averea comună, luând fiecare partea sa si lăsând o parte neîmpărțită, 
cum e izlazul, târgul si pădurea din centru. Această avere comună e 
administrată de un comitet central. 

Ce s'a întâmplat cu comunele, care nu sau împăcat cu Braşovul? 
În anul 1871, s'a tăcut o nouă lege, pentru lámurirea relatiunilor urbariale 
din 1848. Articolul 82 al acestei legi arată că pentru regularea teritoriilor 
dela Tălmaciu — Sălişte si Tórzburg se va elaboră un nou proiect de lege. 
Din aceasta vedem că, pentru pământurile dela graniță, unde sunt mai 
cu seamă Români, sau găsit multe dificultăți juridice, care au reclamat 
desluşiri nouă; de aceea ministerul de justiție a proiectat o nouă lege. 
care, însă, nu s'a făcut, încă și această stare de turbureală a adus după 
sine multe procese între părți. Advocatul comunelor Bácsfalu, Csernătialu, 
Piirkeretz, Tatrang, Türkös şi Zaizon, dela început sa pus pe tema cá 
Braşovul, din vechime, a adus pe liberii locuitori ai acestor comune întrun 
fel de supunere, luându-le păşunile și pădurile şi rápindu-le regaliile, deși 
ei, adică locuitorii, fuseră singurii stăpâni ai acestor bunuri. Presa ungurească 
îndată sa făcut ecoul acestei propagande, și tot așa -uniunea advocaţilor 

29 


410 


din Cluj luă apărarea acestei cauze. Argumentele susținătorilor acestor 
comune erau următoarele: Teritorul regesc (fundus regius) exclude, prin 
natura lui, orice clasă de supuşi; Tórzburg si satele ce-i aparțin cu liberii 
lor locuitori, făcând parte din această categorie de teritorii, după lege nu 
pot fi decât libere. Sau, fundus regius neavând nobilime, nu poate îi pe 
el nici marea proprietate, nici supuși. — La aceste argumente reprezen- 
tanța răspunde mai întâi cu zeflemele: Strămoșii supușilor de pe dome- 
niul Tórzburgului au putut să fie oameni liberi, numai când Adam săpă 
și Eva torcea; când prin urmare, nu eră nici un nobil. Apoi, caută să 
dovedească că despre o comparafiune a locuitorilor de pe domeniul Bra- 
nului cu Sasii teritorului regesc nu poate fi vorba și că astfel de lucru 
nu rezultă din actele şi documentele istorice, care arată că Braşovul și a 
câștigat proprietățile sau prin meritele și sângele vărsat pe câmpul de 
războiu, sau le-a cumpărat cu bani gata, cum a fost cu castelul şi dome- 
niul Branului, care, la început a fost numai hypotecat, mai pe urmă, hypoteca 
a fost transformată într'o vânzare. 


Istoria economică şi socială a Branului. 


Deşi până acum n'am vorbit decât despre Târzburgul catolic-oficial, 
găsit în documente, care-l amintesc foarte des, fiindcă eră pus în slujba 
propagandei catolice, în serviciul regilor Ungariei şi voevozilor Transil- 
vaniei, precum și spre folosul Sașilor din Braşov, totus, vati putut face o 
idee ori-cât de slabă, și despre Branul neoficial — dar real —, despre Branul 
ortodox, care e tăcut de izvoarele scrise, dar despre care ne vorbesc alte 
împrejurări, mulțumită cărora s'a desvoltat aci un mănunchiu de oameni, 
destul de bine pregătiţi în lupta pentru traiu. Imprágtiati la poalele Buce- 
cilor si Pietrii Craiului, Brănenii au dus vieatá de ciobani, călcând cu plă- 
cere potecile, cărăruşile, plaiurile şi hátasurile munților şi fugind de şoselele 
prăfuite ale câmpiilor ce nu-i atrăgeau de loc. Vázándu-si de necazurile 
lor, trăind în pace și linişte, în mijlocul turmelor de oi, cirezilor de vaci 
şi hergheliilor de cai, ei nu voiau să ştie de dușmăniile și luptele celor 
dela șes, mai cu seamă că nu se temeau de jafurile şi răsbunările bar- 
barilor cutropitori, cari n'aveau pentruce să viziteze pe ciobani, locuitorii 
munţilor. Așă fiind, se poate lesne explică pentruce nu se ocupă de ei 
secretarii papilor, notarii regilor si ai orașului Brașov, cari mai bucuros 
se interesează de ţigani decât de Valachi. Cel mult, dacă le cunoaște viața 
fraţii lor de peste graniță, de cari-i desparte o vamă, pe care o neglijau 
adeseori, căci mărfurile Braşovului garnisiau rafturile prăvăliilor din Câmpu- 
lung, Curtea de Argeș si Târgovişte, fără prea multe declaraţii la oficiul 
vamal; iar, la întoarcere, făceau acelaş lucru, aducând mărfuri vii, adevá- 
rate marha, spre a ieftini traiul biefilor locuitori din Tara Bârsii. 

A cunoaște vieafa ciobanilor, cari niciodată mau voit să stie de hotare 
— probă despre aceasta este și faptul că limba românească a trebuit să 
împrumute cuvintele Hotar si Graniza — însemnează a-ți da seamă de 


411 


traiul Românului, căci un timp îndelungat el nu sa putut dedă agricul- 
turii, ce este o ocupafiune foarte expusă, când nu e linişte în ţară. — 
Dacă am voi să urmărim istoriceşte traiul ciobanilor în părțile muntoase 
ale vechei Dacii, apoi trebue să recunoaștem că păstorul a întrebuințat 
totdeauna, o ţară întinsă și fără hotare, ceeace se observă, desigur, si la 
Daci. Transilvania, fiind aproape singura locuință a Dacilor (N. lorga, 
Geschichte des rum. Valchs pag. 23), căci ei erau ca si asediați în fara 
muntoasă a Transilvaniei, putem să ne închipuim că ei își făceau veacul 
pe culmea Carpaţilor; p'aici aveau strâmtele lor poteci de păstori, pe care 
le apărau prin întărituri primitive, şi numai când norocul le surideă, se 
coboriau să-și desfáteze viaţa si prin văile cele largi ale sesurilor. Intreaga 
populațiune dacă n'aveà mai mult, dupácum susține d-l Iorga, decât ceva 
peste 100,000 suflete, într'o țară asa de întinsă. Si în timpul dominafiunii 
şi administrațiunii romane și după retragerea ei din Dacia, păstorii îşi vor 
fi continuat traiul lor prin munţi, nevoind să stie de dispozifiunile guver- 
nului central si de năvălirile barbarilor. 

Numai în modul acesta au înfruntat ei cu bárbáfie valurile furtunoase 
ale năvălirilor. Munţii noștri Carpaţi, cu văile si piscurile cele mai fru- 
moase şi bogate în păşuni, mau putut îi lăsaţi în părăsire niciodată, ci au 
fost totdeauna páscufi de turmele străbunilor noștri, ba au atras si pe 
Slavi, cari trăind la un loc cu Românii au botezat multe văi, dealuri şi 
sate, și încetul cu încetul, dispărând o parte din nomenclatura românească 
a rămas cea slavonă. Exemple de acestea sunt destule aici, începând chiar 
cu Branul, continuând cu Sohodolul, Moeciul, Sirnea etc. 


Păstorii nostri, mánánd turmele lor, vara la munte si iarna la baltă 
sau la miazázi de Dunáre, in Dobrogea (fara turceascá), pe intinderi foarte 
mari, mau trăit tocmai rău, în timpul stăpânirii turcesti, care, în schimbul 
unor bacșișuri le acordau multe katâruri; prin urmare ciobanii se impá- 
cau lesne cu stăpânirea turcească. Curios de tot e chiar termenul cioban, 
care, deși desemnează ocupațiunea principală a românului, nu e de origine 
latină, ci turcească: şi apoi si mai curios e faptul că Românii Macedo- 
neni întrebuințează cuvântul romanic păcurar, (picurar) în loc de turcescul 
ciobân, care vorbă la ei ar fi avut o explicatiune mai ușoară. 


Nefiind strânşi de dispozițiunile severe ale legilor, care uneori, sub 
cuvântul că tind să introducă ordinea, omoară o întreagă viaţă a unui neam, 
ciobanii brăneni duceau o viață păstorească foarte largă, călcând cu vitele 
lor 3 hotare de țară: ungurească românească și turcească. La încheierea 
tractatelor dintre Austriaci si Turci, nu se puneà nici o piedică târlașilor; 
cari își desfăceau produsele lor acolo, unde li se oferiă un preţ mai bun. 
Dela Maiu până la începutul lui Septemvrie eră o mișcare și comunicație 
pe cărările și văile munţilor, ca şi pe șosele. Odată însă cu începutul 
căderii frunzelor, atinse de bruma omorâtoare a toamnii, ciobanii îşi ridi- 
cau tărhatul și mânau oile în alte ţinuturi mai prielnice, pentru timp 
de iarnă, 

29 * 


412 


Această ocupatiune plăcută, dela o vreme încoace, a început să fie 
părăsită de Brăneni, nu de voia lor, ci siliți de măsuri administrative. Pu- 
nându-li-se fel de fel de greutăţi, şi din cauza măsurilor preventive pentru 
a impiedica o boală — de multeori presupusă si inventată — şi uneori şi 
din partea guvernului român, care fără să aibă inten(iuni rele a cedat unor 
presiuni, târlaşii se imputinau mereu, pânăce numărul lor sa redus aproape 
cu totul, mai cu seamă decând ei sunt stăpânii unor oi înpământenite, 
fără să fie ei înşişi impámánteni(i în Tara Românească. Granița si vama 
sunt închise aproape cu totul, spre a se deschide, însă, pe altă cale. Cen- 
trul de atrac(iune pentru Brăneni numai este Câmpulung, căci pentru ei 
numai el eră oraş — mă duc la oraș, însemnează mă duc la Câmpulung — 
ci Brașovul, al cărui caracter poliglot, cu tendinţe exclusiviste, nu le con- 
vine de loc. 

Când au văzut că traiul lor se ingreuiazá, începură să se adapteze 
unei altfel de vieți. Din locurile lor, lăsate odinioară numai pentru pășune, 
făcură ogoare; felinele fură spintecate de ferul plugului şi de sapă şi fărâ- 
mate de grapá, si astfel se deteră unei ocupatiuni pe jumătate agricolă. 
Neavând, însă, farini destul de largi, trecurá în Țară să lucreze pe unde 
vor puteă. Dar, cu greu, nişte ciobani, crescuţi în mirosul florilor şi ozonului 
exhalat de pădurile de brazi, puteau să sufere arşița soarelui. Lucrau cât 
lucrau si de grabă se întorceau la răcoarea muntelui, iar cei cari îndrăs- 
niau să rămână acolo, în curând se prăpădiau; numai a doua generație 
se acomodà mediului. Găsindu-se în mare strâmtoare, Brănenii isteţi şi 
harnici aflará un alt mijloc de traiu. Inváfánd dela Italieni meșteșugul de 
a tăiă sistematic pădurile, imbrátigará cu plăcere această ocupaţiune, ce-i 
face să lucreze tot la umbra copacului, la răcoarea muntelui si la mur- 
murul apelor. Munceste din greu brăneanul, aruncând toporul cu putere 
spre a despicà dintrodatá bradul, dar are cel puţin mulfámirea că nu-l 
dogoráste fierbinteala soarelui. Cei cari nu pot să îndure această sleire de 
forțe ale braţelor, mai găsesc si alte mijloace de traiu, mai uşoare şi mai 
expeditive, dar cam primejdioase. 


lată ce-ati fost si ce sunteţi. 


Ingáduiti-mi, Vă rog, să Vă spun ce trebue să fiți. Trecutul e pildă 
pentru viitor. 

Aţi văzut cá in vieafa și ocupaţiunea Brănenilor sa petrecut o pre- 
facere simfitoare; din oieri ei au devenit, parte plugari, parte tăietori de 
pădure și puţini crescători de vite mari. Au trecut timpurile de odinioară, 
când se spuneà cá în cutare sat se găsesc atâţi stăpâni de târlă, adevărată 
bogăţie pentru împrejurările d'atunci. Sbieratul oilor și sunetul tălăngilor 
dela plecători, dela sterpe și cârlani, amestecat cu lătratul veghetor al câ- 
nilor, formau pentru ciobani armonia cea mai plăcută, mai ales când nu 
lipseă nici cântecul dornic din fluerul tocit de suflarea artistului modest. 
Sbieguitul sburdalnic al meilor, cari se rásfá(au pe padinile înverzite si 


ZS TRO CEN 


413 


ímpodobite cu cele mai frumoase flori de gol si de colt, desfátau sufle- 
tele ciobanilor, fiind numai putin veseli si índestuliti decát plugarii, cánd 
își vád holdele că joacă la adierea vântului de primăvară. Să vă mai în- 
demn, iubiţi Bráneni, a vă întoarce la vieaţa plăcută din trecut, nu indráz- 
nesc, fiindcă nu se poate. Aţi fost destul de statornici în traiul vostru 
păstoresc, dar când obstacolele puse şi impuse v'au ruinat, ati ştiut să vă 
adaptaţi împrejurărilor şi să vă creaţi alte mijloace de traiu. Cu aceeag 
vrednicie şi muncă cinstită să continuaţi a trái şi pe viitor. Vedeţi cum 
satele încep a se întinde spre câmpie și a se ridică case pe locurile ce 
altădată erau în mâni vitrige si străine. Sá vá acomodati, să fiți ambiţioși 
și să nu lăsați a pătrunde în mijlocul vostru cei străini de neam, spre a 
nu slăbi cetățuia naţională. Stápániti un complex de păduri întregi, pe care 
e bine să le crufati și să le exploataţi cu economie. Sá fifi pregătiți, ca la 
momentul oportun să vi-le márifi, si poate cá o lege să vă dea mai mult 
decât o învoială. Când moşioara vi-se pare prea mică și îngustă, să cău- 
tati a vă lărgi în hotară străine, după cum ati si făcut. Dar, când veţi vedeà 
că cu ocupa(iunile de astăzi nu mai merge, e bine să vă dedaţi şi la inde- 
letniciri de meserii, care până acum cu greu au pironit pe Bráneanul de- 
prins la aier liber, desi istovit de o muncă mai sdrobitoare. Păstraţi-vă 
portul si limba. Mica industrie de casá e cu mult mai trainicá si mai fru- 
moasà decât cea din fabrică si atelier. Obiectele expuse în fata Dvoastrá 
nu vă sunt mai plăcute decât celece sunt atârnate ín şatra meşterului 
străin ? Puteţi să învăţaţi la şcoală si limbi străine, dar să nu schimonosifi 
frumoasa limbă românească d'acasă, căci ce respicat și pe înțeles vorbiti, 
cum nu se vorbește în altă parte a Transilvaniei. Feriţi-vă de vorbe 
scâlciate si de împreunări întortochiate de cuvinte. Si chiar când cărtu- 
rarii greşesc, să nu vă luaţi după ei, iar dacă pătura conducătoare veţi 
simți că se lasă a fi ademenită de făgădueli seducătoare, vă sfătuesc so 
compátimifi și so părăsiţi, ştiind că cei cari rezistă mai bine sunt cei din 
stratul de jos, întăriți în credințele şi convingerile lor. 

Cuvioșilor părinţi! Numai dacă veti stărui, cu răbdare de adevăraţi 
părinți, în câştigarea sufletelor ce păstoriţi, veţi izbuti să îndreptaţi pati- 
mile şi fărădelegile puţin credincioşilor; povefele blânde ale Sfinfiilor 
Voastre pot aveă mai multă putere morală decât legile şi pedepsele dic- 
tate de orice judecată lumească. Intindeti mâna, cu bunăvoință, spre a 
mulțumi parohienilor, când và întâmpină cu strămoşescul Părinte. Ce 
dulceaţă şi ce farmec are această vorbă de mare cuprins şi atât de evocă- 
toare! lsi pierde toată tăria și mângăierea sufletească noua împerechere 
de cuvinte, ce tinde a se populariză, de «Domnule Părinte», căci un bun 
părinte are tot dreptul să se supere când fiii săi îl domnesc. A fost, mi se 
pare o traducere greşită a expresiunii Herr Pfarrer, care, cuvânt de cuvânt 
însemnează Domnule paroh. 

Domnilor învățători ! Indreptati pe elevii D-voastră și nu le mai per- 
miteţi să spună, dar să evitati și D-voastră de a spune, că merg pe clasa 


414 


a treia, parcă ar merge pe vârful şurii; sau că capătă două dárabe de 
pită şi cinci pifule ; ori un ziot la săptămână si 20 de cruceri la zi. E 
bine să le socotiți greşelile ce fac, cu dreaptă măsură, dar să nu le com- 
putați cu asprime, căci de vor fi prea simțitori se îmbolnăvesc, fără să se 
lase a deveni morboși, nici în ruptul capului; si în cazul acesta, vor aveà 
de lucru cu apofeca, deşi farmacia le stă în cale. Când morbul vorbelor 
prea latinești ne ameninţă cu contagiunea, să nu băgafi cerere de răcurare 
la fizicul comitatului, când puteţi prea bine să vă mulțumiți și cu o înain- 
tare de petiție, spre a face apel la medicul primar al județului, ceeace 
vi se şi cuvine, dar nu vi se competă. Nici chiar cu absolufüi de teologie 
să nu fifi, absolut de loc, îngăduitori, și când îi prinde(i că umblă pe tren, 
arătați-le pe  necărturari, cari se suie în tren, spre a călători până la 
Braşov, unde sosesc la unsprezece fără un sfert, dar nu ca ei, la 3 patrare 
la unsprezece. Câte pilde de acestea nam puteă examină împreună, dacă 
timpul ne-ar îngădui. 

Incheiu, rugându-vă să nu vă supăraţi că am îndrăznit să vă atrag 
atenția asupra greselilor, făcute poate şi de mine altădată. Am crezut cá 
e mai bine să vi-le spun eu, decât să le ridiculizeze alții. Să nu fim îndă- 
rătnici si să nu uităm că modelul limbii noastre trebuie căutat în Capi- 
tala regatului român. 


ASPERITÁTI SINTACTICE. 
(Sfârşit). 


B) Asperitdfi faptice ocazionale si uzuale. a) Mai întâi ne vom ocupă 
aici cu anumite asperităţi, cari sunt rezultatul simțului de economie al 
limbii şi pe cari le numim ocazionate, fiindcă de obiceiu se ivesc numai 
întâmplător, dar uneori în urma desei întrebuinţări se întâmplă de ajung 
uzuale. Simţul de economie sau avariția limbii se manifestă mai întâi 
în îndestulirea cu puţine vorbe, mulțămirea cu aceea vorbire eliptică 
în care un singur simbol ne face serviciul mai multora și care este cu- 
noscută sub numele de oxhua «30 xeiov după aceea în nizuin(a ca cu- 
getarea, îmbrăcată odată intro formă oarecare, să continue a îmbrăcă si 
mai departe aceeaş formă astfel, că raporturile oricât ar fi ele de deose- 
bite unele de altele, se continuă intro simbolizare monotonă, nizuintá 
cunoscută sub numele de parataxă (parafaxis) şi care e o renunțare de 
bună voie la o mulțime de mijloace de exprimare desvoltate de limbă, 
o îndestulire cu puţin în urma căreia, de pildă atributele sunt preferite 
predicatelor, propoziţiile principale celor subordinate. Astfel de asperități 
sunt următoarele: 


a) Subiectul se schimbă. Schimbul de subiect se face atât în propo- 
zițiuni simple, cât și in propoziţiuni compuse. In cazul întâi propozifiunea 
se începe cu un cuvânt, care din felul, cum merge aceea la început, sar 
păreă că e subiect, mai târziu însă forma propozifiunii se schimbă — ajun- 
gând foarte nesimetrică — şi se iveşte alt cuvânt ca adevăratul subiect 
al propoziţiunii. Uneori astfel din propozi(iunea, care eră să fie simplă, 
cápátám o propozițiune compusă. In cazul al doilea subiectul se schimbă 


415 


ori cam ca şi în cazul întâi, ori aşa că scriitorul începe o propozitiune 
compusă prin coordinare ca şi când aceea ar aveă numai un subiect, iar 
mai târziu urmează pe neașteptate unul ori mai multe alte subiecte, ori 
că-şi ia noul subiect — psihologic si gramatical, ori de amândouă fe- 
lurile — din obiectul ori altă parte secundară a propozifiunii precedente, 
ori în sfârşit cá în urma brachilogiei i se coordinează propoziţiunii prin- 
cipale o propoziţiune, care din punct de vedere logic ar trebui să-i fie 
subordinată. Ca exemple pentru cazul întâi ne-ar puteă servi următoarele: 
«Cu multă mai vrătos limba noastră romănescă, ce ware carte pre limba 
sa, cu nevoe iaste a înfelege carté alții limbi...» (Mitropolitul Varlaam 
Carte românească de învățătură, laşi, 1643, Cuvăntă cătră cetitoriu) ! unde 
propozifiunea se începe ca si când subiectul ar fi «limba noastră româ- 
neascá», dar după propoziţiunea relativă si după intercalarea lui «cu 
nevoe iaste» ajunge subiect infinitivul «a înțelege», lângă. care «limba 
noastră românească» nu mai poate sta ca subiect, dar nu se poate con- 
sideră nici ca subiectul unei construcțiuni infinitivale, deoarece construc- 
tiuni de acest fel n'au rămas în limba românească. «Iará Svedul íntr'acea 
vreme au prinsü nişte Tátart oamenii lui...» (Joan Neculce)?, care pro- 
poziţiune ar trebui să se transcrie așa: «lará intr'acea vreme nişte Tátari 
au prinsă oamenii Svedului» «Si după Ca plecat o dus, (Nespălatu) 
into vale, into ţipăniie, șî s'a pus die i-a topit acolo pă tot (banii) T2- 
anii (Graiul nostru, |. p. 21). «Dar se opri si nu făcu nici o mişcare, 
ca sd nu se supere [zina] ori să îndărăftnicească [el] pe ziná a veni după 
el; căci simţi că de-aici înainte, fără dânsa nu va putea trái». (P. Ispirescu, 
o. C. I. p. 48, Broasca festoasă cea fermecată). «El vedea că fiecare strop 
de apă, când pica înapoi la matcă, se făcea câfe un armean (cerc) împre- 
jurul lui...» (P. Ispirescu, o. c. I. p. 46, Broasca țestoasă cea fermecată). 
Așa mai sunt anacolutiile: «lar la învierea a doua, nu mi-a mai mers așa 
de bine, căci foate fetele din sat viind la biserică si unele din ele fiind 
mai drácoase, cum au dat cu ochii de mine le-a si bufnit râsul şi [fetele] 
au început a-mi zice». (Z. Creangă, o. c. p. 27, Amintiri). «Dar părintele 
Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă». (Z. Creangă o. c. p, 105, Popa Duhu). 
«Fata de împărat, tot uitându-se la el, i-se scurgeau ochii după frumseţea 
şi după boiul lui». (P. Ispirescu, o. c. I. p. 60 Aleodor împărat). Cităm 
din /Spirescu încă: «El, ridicándu-si ochii la soţia lui, i-se páru că vede 
o Slufenie de ființă stând greceste si ghemuită pe tronul cel vechiu şi 
neintrebuinfat». (o. c. I. p. 231—232, Numai cu vitele se scoate sărăcia 
din casă, apoi v. o. c. p. 375, 426, 445, 468, etc., iar din Odobescu: «a 
fost un pui de leu, mândru si frumos, carele, fiind el din viță de domni 
fiarăle si lighioanele îl aleseră pe dânsul ca să fie peste ele mai mare, 
și de aceea îi şi ziseră Leonilă împărat». (o. c. p. 246, (/upân Rănică Vul- 
poiul), s. a. 


De grupa a doua se fin exemple de felul celor următoare: «lară 
Tătarii, dupăce au bătută pre Hăncești, pre mulți oameni aŭ robită, dintru 
acele ținuturi; si pre mulți din căpitenii, căpitani, hotnogi, prinzindu-i i-ati 
spânzurată, si pre unii i-aă înțepată Duca Vodă, după ce sai intorsü de 
preste Dunăre» (Joan Neculce) î. Dacă scriitorul nu ne-ar fi spus îndată 
că «Duca Vodă» a infepat pe unii, noi am fi putut crede că tot «Tátarii» 
i-au infepat. «Fost-aü rásboiü in (eara Munteneascá de s'aü bătută Stefan 


! I. Bianu si N. Hodoș, o. c. Tom. L, fasc. Il. p. 140, 
* M. Kogălniceanu, o. c. V. p. 342, 
°? M. Kogălniceanu, o. c. M. p. 198. 


416 


Vodă cu Tápálugü Vodă la Rămnicii; și cu mila lui Dumnezeü şi cu ruga 
Preacistii, si a tuturorü sfintilorü, şi cu ruga marelui mucenicü Procopie, 
aŭ biruitű Stefan Vodă, și mulți Munteni au peritü, şi toate steagurile le-ai 
luată (Stefan Vodă), si multi boieri aŭ picată; si pre Tápálugü încă l-ai 
prinsi viă (Stefan Vodă si cu ai săi), si i-ait tăiatii capul» (Grigore Ureche),! 
Subiectul gramatical se variază cu cel psihologic: «Mama Stanca întră în 
casă trântind uşa de perete; chipul ei eră ca mustul de bozii, auzul îi 
vâjiă ca scocul morei; la închietura fálcilor (Mama Stanca) simţiă două 
ghiulele de plumb; capul îi eră greu ca un burduf de apă; picioarele-i 
inghefaserá până la glezne; — şi vârtejind ochii roată, (Mama Stanca) 
aruncă privirea, ca un paloş cu două tăișuri, în obrazul Sultănichei... 
(Delavrancea, Sultănica, p. 52). Subiectul trebue să-l întregim ori se scoate 
de fapt din partea scriitorului însuși din altă parte de propozitiune: «Tri- 
mis'aii Skinder Pașa... un ceaug la craiul leşesc, să oprească Cázacti de 
pre mare, carii atunce şi niște cetăți... luasă... Si aceste toate apoi aŭ 
făcut de aŭ venit Sultan Osman la Hotin, şi să se părăsească (Cazacii) a 
călca Moldova cu oștile lor» (Miron Costin) ?. «Gaspar Vodă văzând mar ea 
turburare si fugă în oastea Leşească, părăsit de oștenii săi şi de boiari, 
aŭ purces si el noaptea şi aŭ trecut Prutul bine; numai amu la Braniștea 
fiind cu putinei de ai săi, şi din boiari Șeptelici Hátmanul si 
Goia Postelnicul, pe lângă dânsul, l-aŭ omorît» (Șeptelici, Goia, etc.) 
(Miron Costin)’. «...Impáratul.. pristănise la toate capetele legei, pre 
Voia Papei, numai să dea (Papa) agiutorii împotriva vrăjmaşiului săi, 
ce-i si fágáduise» (Grigore Ureche)*. «De la a doua domnie a lui Alec- 
sandru Vodă Lápusneanulü, aZ începută Domnii a se aşăza mai 
cu temeiü în scaunü în laşi; si cândă aŭ purces (Alexandru Vodă Lă- 
pușneanu) de la Poartă cu a doua domnie, zică să-lă fie învățată Turcii 
să taie boierii, să-i slăbească; si, pe cuvântulii Vezirului, aü tăiată atâta 
mulțime de boieri» (Joan Neculce). «lar Ramadanovski sai făcută a fu- 
gire, si timpinându-se cu oastea Moskicească, ce venia asupra Tur- 
ciloră la Cehrinii, dacă aŭ înţelesii că au luată Turcii Cehrinulü, s'au în- 
torsă (oastea Moskicească) înapoi în desertü» (Joan Neculce). «...lar d-lor 
vor găsi multumirea sufletească cá au ascultat rugăciunile unui necunoscut, 
cu care [ei] au avut dese rela(iuni în viaţă, si pe cât a putut, el i-a sa- 
tisfácut» (AZ. Odobescu, o. c. II. p. 267, Petre Ispirescu), unde asperitatea 
sar fi putut incunjurà alcátuindu-se sfârşitul propozitiunii în chipul ur- 
mátor: «si care, pe cát a putut, i-a satisfácut^; am întregi așadară după 
«Si» pe «care» scos din «cu care», Un exemplu interesant, în care obiectul 
unei propozi(iuni parentetice ajunge subiect, la care lucru contribue mult 
intercalarea propoziţiunii relative, este următorul: «Şi când ajunse în 
sfârșit supt trunchiul copacului, unde cântă pasărea, se rezămă puţin de 
dânsul și obosit mort cum eră, mai pune și frumoasa cântare a pasării, 
care-ţi ungeà parcă cu miere, îl adormi [cântarea] întrun somn lung 
$i dulce, fără să bată a viu, de ziceai că-i băgară fáráná de mort» (/. A. 
Candrea şi Ov. Densușianu, Povești, p. 185—186 după P. Papahagi, Din 
lit. pop. a Aromânilor). Voiu aminti aici — cu toate că locul le este alt- 


M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 166. 
V. A. Ureche, o. c. I. p. 467. 

V. A. Ureche, o. c. I. p. 480. 

M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 139. 
M. Kogdiniceanu, o. c. II. p. 183. 
M. Kogălniceanu, o. c. M. 211. 


1 
2 
8 
4 
+ 
6 


417 


undeva — trei anacolutii, în cari subiectul unei propozitiuni trebue să-l 
intregim din o formă de obiect, care insaș e anacoluticá: «Asigderea a 
nădăjdui a nu se teme si pre norocul (carele nicăiurea multă ședere 
la un locü nu are) cum se mută [norocul], biruitorul cum se veseleşte 
de izbândă, gonindü pre cei biruiţi, pre urmă cei ce fugii cum se facă 
biruitori asupra celorü biruitori mai întâiii, cum bucuria de sirgü se în- 
toarce în scârbă si scârba în bucurie; £oa£e aceste dentru  ceteala istoriei 
se cunoscü» (Nicolae Costin)"; între «toate aceste» se ține şi «norocul». 
Din forma de obiect anacolutică «pe boierii muntenesti» născută subt in- 
fluenţă de atracţie, fiindcă cu puţin mai înainte întrebuinţând scriitorul un 
obiect drept, care sámánà in multe privinţe cu subiectul ce avea să ur- 
meze, forma obiectului drept sa îngrămădit în locul celeia subiectului și 
scriitorului i-a fost mai comod să o întrebuințeze pe dânsa, trebue să în- 
tregim forma subiectului «boierii muntenești»: «Deci pe Cupáresti fiindü 
Greci, nu i-aă putut lua de la mâna Ducăi Vodă; iară pe boierii mun- 
teneşti, carii erai duşmani lui Șerban Vodă, Stoica Paharnicul și cu 
alţii, dacă aŭ prinsii de veste, aŭ făcută [boleril Muntenesti] cum aŭ pututü 
şi aŭ fugitú și acei în Moldova (Joan Neculce)?. Tot aga e: «Căci, străinii 
caută numai pre Domni sá-lú miluească si sá-lit cinstească, iară pre bo- 
Ierii ce suntă pribegi cu Domnulü, într'o nimicá suntü [boieri], (loan 
Neculce) *. 

După DI Philippide acest mod de cun «30 zorrov a devenit 
uzual în întrebările duble, unde interogativul este urmat de alt interogativ, 
«unde adică în una și aceeaș propoziţie subiectul si complementul sunt 
interogative: care pe care a dovedit? cine cui i-a spus? cine cu cine 
fine? cui ce-i place? cine unde merge? cine ce are cu mine? cine ce 
vreà? care ce-i? (tot astfel într'o mulțime de limbi altele, cf. Schuchardt, 
Der mehrzielige Frage und Relativsatz in Analecta Graecensia, Graz, 
1803). Acelaş verb servește la două propoziţii, căci care pe care a do- 
vedit?' este — "care a dovedit si pe care a dovedit?' Aceasta e cel puţin 
norma vorbirii, dupá care nu pot fi mai multe interogative intr'o pro- 
pozitie. De iconomie insá limba a suprimat un verb, cáci a gásit cá este 
de ajuns unul pentru ambele propoziţii, şi a suprimat si conjuncţia. — 
Tot astfel se explică poate — iar nu prin discordanța între infáles şi 
schelet (sub care înțelege DI Philippide «rădăcina cuvântului») — feno- 
menul... relativului urmat de conjuncție (locală, temporală, modală) si al 
dublei întrebări indirecte: “au îugit care încotro au putut”, ar fi atunci — 
“au fugit care au putut şi încotro au putut”, și “cine de pe unde au fost, 
toți au venit, ‘să spună cine ce a făcut’ — ‘să spună cine a făcut si ce 
a făcut 5.t Așa sunt de pildă propoziţiile următoare: «iară Lesii cine în- 
cotro aŭ pututü, aşa s'au risipitü prin pădure» (Grigore Ureche), «După 
rásboiü, oastea, care încotro i-au fost mai îndemână s'au risipit» (Miron 
fostin) e... Şi unde pre cari t-aă apucat vremea, acolo i-ait omorît» 
(Miron Costin)? «Deci, cine de pe unde aŭ fostă, si aŭ auziti, de pin 
teara Ungurească, şi din teara Munteanescá toți aŭ venitü..» (Joan Ne- 


1 M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 34. 

* M. Kogălniceanu, o. c. Yl. p. 212, 

* M. Kogălniceanu, o. c. II, p. 338. 

* Ist. l. rom., I. Principii, p. 219—220. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 172. 

€ V. A. Ureche, o. c. I. p. 445. 

1 V. A. Ureche, o. c. I. p. 472. 


418 


culce"). «Vezirulü, rămâindii la Stănilești după ce aŭ purcesă Moskalii, aŭ. 
și trimisü pre unii pasá, anume Curtu Pașa, să stee la Jasi cu fermanü 
de ertare tuturorü greşiţilorii, cine ce ară fi făcută...» (loan Neculce). 
«Si tari si mai feré aşiel imparat sê mu cari cumva si afli supușii lui 
aceste mari taini» (Graiul nostru, | p. 505—506). c... Il rugau să se lase 
de a face călătoria aceasta, ca nu carecumva să meargă la peirea ca- 
pului sáu»... (P. Ispirescu), o. c. l. p. 16, Tinerefe fără bătrânețe). «Acum 
te mai rog să-mi spui, nu care cumva sánta lună, fiica dumitale, stie 
pe unde Sar află bărbatul meu?» (P. Ispirescu, o. c. I. p. 69, Porcul 
cel fermecat. «Voi dar să cerce nu care cumva ar puteă să lovească 
vro rață...» (P. Ispirescu o. c. |. p. 471, Lipitura casei), s. a. 


Schimbul de subiect s'a náscut in urma mersului repede al gándirii 
şi a coordinárii la propozi(iunea principală a unei propoziţiuni, care din 
punct de vedere logic — ca rezultat sau urmare — este mai mult subor- 
dinatá decát coordinatá celei principale: «Acum e timpul cánd are sá 
vină la prânz, si are /zmeul] obiceiu de aruncă buzduganul cale de 
un conac si /buzduganul] loveşte in use, în masă şi se pune în cui (P. 
Ispirescu, o. c. |. p. 101. Prâslea); sfârşitul propozitiunii l-am puteà face, 
mai ales dacá am lásà la o parte pe «cale de de un conac», care se 
pare cá e pricina răului, ori i-am schimbă locul, în chipul următor: - 
«aruncă (cale de un conac) buzduganul, care loveşte în ușe, în masă şi 
se pune în cui», ori chiar: «aruncá buzduganul cale de un conac, încât 
[acesta] loveşte în use, în masă si se pune în cui». 

Cronicarii sunt plini de astfel de propoziţiuni: «Si az ddruitit Stefan 
Vodă cu multe daruri pe Birtos, Voevodul Ardealului; și sau íntorsü 
[Birtos] de aŭ trecutii iarăşi la teara lui» în loc de «care sau intorsü...» 
(Grigore Ureche) * «Că Mazurii întorcându-se să deà rásboiü şi să apere 
pe Craiü si pre cei scăpați, dat-aii asupra lui Boldur Vornicul, de care 
s'aü pomenitü mai susü, că era trimisii cu oaste împotriva ostii Lesesti 
ce venía agiutori lui Craiü; şi mare perire aŭ făcut [Boldur Vornicul] 
intringif, la satü la Sipinti, cátú puţini aŭ scăpată în oastea ce era strânsă 
lângă Craiü» (Grigore Ureche)* «Veneră-i olăcari de-i dederá de veste cá 
domnia este dată wi Alexandru Vodă, si au sositű /A/exandru Vodă] la 
Brăila, şi se gáteazá să între in tearás. (Grigore Ureche): «Atunce, era ună 
boieră, pre anume Lupulü Costaki, fii lui Gavrilifá Vorniculü, și era da- 
fori lui Dimitraşco Vodă, din goștină, cu trii mii de galbeni și-i mai di- 
dese [Dimitrașcu Vodă] şi optă sute de galbini să cumpere pâne dela 
Bárladü, ca să se afle la vreme de trebuinţă ori la care parte i-ară trebui» 
(Ioan Neculce) «Asijdere, totă atunce la acea vrajbă au veniti şi Craiu/ă 
Stanislavă Legcinski din Pomerania, teptilü prin teara Ungurească; au 
esiti în Moldova la Comăneşti, pe Trotugü și au venită pre la Băcăi la 
Mărgineni, pe la Stefánitá Rusetii Vorniculü, ca puţintei oameni; si de 
acolo aŭ mersi în laşi la Nicolai Vodă, si i-aü făcută mare cinste /Ni- 
colai Vodă], si au trecuti la Tighine» (Joan Neculce). «lará după-ce s'aü 


* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 224. 
? M. Kogălniceanu, o. c. M. p. 339. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 171. 

* M. Kogálniceanu, o. c. I. p. 172. 

* M. Kogălniceanu, o. c. Y. p. 219. 

* M. Kogălniceanu, o. c. M. p. 313. 
" M. Kogălniceanu, o. c. II. 344. 


419 


întorsii Moskalii la teara lorü, au luată si pre lordaki Vornicul de la So- 
roca şi l-au dusü la Kiovü, si au fostii /lordaki Vornicul] la închisoare 
doi ani; şi poate fi acolo arii fi peritii la închisoare, numai, aü avutii no- 
rocii şi parte de Brâncovanului Vodă, fiindu-i cuscru lui lordaki, şi aü 
stătutii /Brâncovanul Vodă] tare pentru dânsul la Poartă, și aŭ agiunsii 
la Kihaia Vezirului, și aŭ poruncitii Kihaia solilorii Moskicești, carii eraii 
atunce la Poartă, anume feciorului luf Seremetü, și aü scrisü feciorului 
lú Seremetü la tatá-sáu la Kiovii, şi cu această mijlocire l-aŭ slobozitü 
Moskalii de la închisoare» (Joan Neculce)! s. a. Aici trebue să amintim 
şi următoarea interesantă propoziţiune, în care, pe lângă schimbul de 
număr şi persoană, mai aflăm şi un schimb de subiect rezultat din 
variarea formei sau genului verbului: <Aciasta încă vom să știți că 
noi în cestii Testamántü întăi amü pusü suma la toate capetele, si în 
şumă săntu stihuri, carele aratâ mai pre scurtă lucrurile ce sántü scrise 
întracelă cap, pentru să sâ afle mai în-de-grabâ ce va vré să caute si 
în toate capetele soroacele le-amü pusă cu numării carele să chiamă 
slovenéste cy, (stih, verset), pentru că mai în toate limbile vedemü cá 
aŭ acestă izvodü de scriu cu stihuri, pentru-că foarte-i lesne a găsi în- 
de-grabă ce veri vré să cauţi în numărul soroacelor» (Simion Stefan, 
Noul Testament, 1648, Predoslovie cătră cetitori);? dacă a spus «să sâ 
afle», trebuiă să continue tot în forma reflexivă «ce se va căuta», ori să 
fi zis «pentru să afle» «ce va vré sâ caute», trebuiă adecă ca pro- 
pozițiunea finală si cea relativă să aibă în ultima analiză acelaș lucru 
ca subiect, demonstrativul «aceea», pe care ar trebui să-l întregim și pro- 
numele relativ «ce», care se refereste la acel lucru, si nu eră iertat să 
ajungă subiect al propoziţiunii relative «cetitoriul». 

b) Sfera subiectului acug se lărgește, acus se strâmtează, si anume: 
parte în aceaș propozițiune — principală ori secundară, — parte în le- 
garea propozi(iunii secundare de cea principală. Exemple de acest fel 
am citat atât în partea întroductivă, cât şi când am vorbit în 'special despre 
asperităţile de număr. Intre altele ne aducem de pildă aminte de tipicul 
exemplu luat dela /spirescu (o. c. II. p. 133): «Gazda ne spuse, după-ce 
intrarăm in vorbă cu dânsul, că bietul răposatul fază-său le lăsase toată 
agoniseala lor de o vieatá de preot al satului», unde sfera subiectului 
mai întâi se lărgeşte, apoi iarăși se strâmtează in aceeag propozifiune. Aşa 
mai este: «lară ///mitrasco Vodă, văzândi atâta omori, ai esiti in dealü 
la Galata, şi acolo ședeaă /Dimitrașco Vodă şi boierii] (Ioan Neculce) * 
$. a. In legarea propozitiunii secundare de cea principală se lărgește sfera 
subiectului în exemplul următor: «Insă atunceşi intálegándü boierii 
că Dimitrașco Vişnovefki aŭ venită la Nistru cu oaste căzăcească, şi 
așteaptă pre Laski, carii (Dumitrașco Visnovefki şi Laski] sau pătită să 
vie cu oaste asupra lui Despotü Vodă; $i aŭ socotiti cu toții, şi aŭ 
aflată ca să trimifá la Dumitraşco Visnovetki să vie la domnie, si să nu 
zăbovească, nice să vie cu oaste multă, că potü ei cu teara, fără oaste, 
să-i dea domnia; nici să mai aștepte pre Laski, zicándü: că dacă va veni 
Laski, va fi slava lui, iară nu a lui Vişnoveţki» (Grigore Ureche): Sfera 
subiectului se strâmtează: c... după ce veti vedea că frânghia nu mai 
duce la vale, să puneţi paznici să păzească [paznicii] si când va vedea 


1 M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 317. 

* I. Bianu şi N. Hodog, o. c. Tom. L, fasc. II. p. 169. 
3 M. Kogălniceanu, o. c. 1. p. 213—214. 

! M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 209. 


420 


[paznicul] că frânghia se mișcă de loveşte marginile groapei, să o trageţi 
afară> (P. Ispirescu), o. c. I. p. 100, (Prâslea cel voinic și merele de aur). 
Mai cităm câteva exemple luate din scrierile lui Delavrancea. Se lărgeşte 
sfera subiectului de pildă în propozitiunile următoare: <Impăraţii de mu- 
riau la luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau (sic!) de zile; numai 
dacă barba le măturau táràna la nouă coti în urma lor, chemau pe unul 
din feciori...» (Suilfdnica p. 80, Palatul de cleștar), unde cu greu ne 
vine a crede că «măturau» ar fi formă de singular, deoarece cu câteva 
sire mai sus si mai jos aflăm forme ca: «era», <învârtia», «izbia», «atârna», 
etc. Propozifiunea aceasta, afară de mici schimbări mai mult de inter- 
punc(iune, o aflăm la fel şi în ediţia mai nouă a scrierilor lui Delavrancea 
(Intre vis și viață, Buc. 1903, p. 207). «Limpezimea lor le vin nu din pro- 
funditate, ci din indiferență (Delavrancea, Trubadurul, p. 210, Liniste). 
«Amândoi stau în capul mesei; si când se scorneşte vro pricină de ne- 
înţeles, bărbaţii şi femeile, ba până si liota de copii, dau návalá cu între- 
bările la ei, si ei ascultă cu mândrie si le împart dreptatea după cum li 
se cuvin (Delavrancea, Sultănica, p. 223, Odinioară). Se strâmtează în: 
«Noaptea scurtează vederea, îmbrobodind ochii cu adâncul întunerecului ; 
noaptea urechile aud creerul, îl ascultă, îl pândesc şi amestecă, nu știu în 
ce parte a omului, ceea-ce îi [urechii, ori omului?] spune capul cu bă- 
tăile regulate ale inimii» (Delavrancea, Trubadurul, p. 88 Noaptea), s. a. 


y) Uneori trebue să íntregim un cuvânt din altul cu înțeles înrudit: 
«Că și Ureachie Vornicul scrie si el: patruzeci și cinci de ani, la domniile 
cele d'intáiü: nici o scrisoare nu se află de lucrurile lor, ce sar fi lucrat, 
şi nici străinii maŭ știut nimică de dânșii [domni] până la Alexandru 
Vodă cel Mare si Bun» (Miron Costin). «Se vede cá si rusească si sla- 
vonească limbă a o ţineă obicinuescii, aŭ doară căci le suntü /Rusgilor și 
Slovenilor] prea vecini și aŭ multă amestecătură cu ei, au doară cá...» 
(Stoinicul Constantin Cantacuzino).? 

d) Trebue să înfregim o formă dintralta: c... el a ştiut mai tot- 
deauna să se ferească de acele noutăţi, /să ferească] limba ce el scria si 
tradi(iunile ce el, în scrierile sale, rechiăma din naivul trecut» (A/. Odo- 
bescu, o. c. II. p. 259, Petre Ispirescu). 


€) O altă asperitate sau fenomen de discordanfá uzual era în limba 
veche românească înfrebuințarea relativului fără prepozifie pentru tot 
felul de determinări circumstanfiale: «Stefan Vodă, avândii inima aprinsă 
spre lucruri vitezeşti, îi părea că uni ani ce (= în care) maŭ avutű 
treabă de răsboie, că are multă pagubă...» (Grigore Ureche). «Si atâta 
groază le-aii datü, câtă la vreme de primejdie ce (= în care) era si pri- 
bagii la dángi... Ungurii... încă i-au păzită... (Grigore Ureche). Teara 
Leşească la acé scară de fericire se suisá precum şi singuri Legii zic si 
scrisorile lor, care (— la care) nice o crăie pre acele vremi nu era de 
protivă-i...» (Miron Costin). c... Şi aŭ venită în Moldova, care = în 
care) stau tainele şi până astăzi degarte unde aŭ fostii acea avere» (oan 
Neculce). «Pentru acea vrájmágie si groază ce (= cu care) îi împluse 


! V. A. Ureche, o. c. I. p. 376. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 100. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 158. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 205. 
* V. A. Ureche, o. c. I. p. 558. 
* M. Kogălniceanu, o. c. II. p 184. 


421 


inima diavolulü, de lăcomie ce avea, urâtu-l-aii toți pe Duca Vodă...» 
(Ioan Neculce)! «Zicü să fie cázutü în robie la Turci unii fecioră a lui 
Ramadanovski, dintrunü podghíazü ce (— cu care) aŭ fostii mersü Mo- 
skalii spre Crâmi...» (Joan Neculce)? c... Căzut-aii atunce si turnulü 
celü mare din cetatea Sucevei, ce-i (— căruia, la care) ziceai oamenii 
Turnulü Nebuisei» (oam Neculce.) «Fata, care (— în care) inghefase sân- 
gele în ea de frică, își pierduse cumpătul... > (P, Ispirescu, o. c. l. p. 26, 
Ileana Simziana), s. a. Dialectal — mai ales în Moldova — şi astăzi se 
întrebuințează tot asa: «N'ai si pleşi, băiete, dupi fel; ai si pleși înapoi, 
sá-[ deie cal di călăriie, cari (— cu care) o fost niire, si hainele síele 
și-o (= cu cari) fost niire» (Graiul nostru, |. p. 515). Tot aşa se zice: 
«un turn care (— căruia, la care) îi ziceau», «o fimeie care (— căreia, la 
care) îi ziceau», s. a. (Cf. AL Philippide, Ist. l. rom., Principii, p. 129). 


č Asperitate sintactică uzuală bazată pe brachilogie este și ¿ipsa 
copulei. Aceasta nu insamná, că predicatul lipseşte. Predicatul este exprimat 
dar nu in întregime, lipsește o parte din forma predicatului: «gi cei giu- 
decati de moarte, dați (= erau daţi) în mâna lui să-i omoare» (Grigore 
Ureche.) c... Leşii venise cu tărie, puterea Turcului mare mulţime, si 
şi fufimea Tătariloră neoprită; cești den lontru slabi şi plini de vicleşugii» 
(Grigore Ureche). Cel mai bogat în astfel de asperităţi este Miron Costin: 
«Neştiutoare firea omenească de lucruri ce vor să fie pre urmă, cá pentru 
un lucru seaü doauă ce i se prilejesc pre voie, bietul om purcede des- 
frânat, şi începe lucruri peste puterea sa, şi apoi acolo găsește perire», 
V. A. Ureche, o. c. I. p. 442). «Iară Ardelenii, şi indoi(f unii, si bine ne- 
strânşi încă la Bator Andreiag cu toţii, ce cu câtă oaste aŭ putut strânge, 
aŭ dată rásboiü lui Mihaiii Vodă la Sibiiu» (ibid. p. 443). «Nestiutoare 
firea omenească si de primejdiile sale, cá apoi, peste nu îndelungată 
vreme, asia aŭ pátit si Mihai Vodă de Baştea Giorge, cum au făcut şi el 
lui Bator Andreiaş» (ibid. p. 443). «Nedeprinsă oastea lui Mihaiü cu acel 
fel de oaste ce sai pomenit «Husarii» (ibid. p. 450). «lará moartea lui, 
precum aŭ rămas din om în om, în feará poveste: au murit otrăvit de 
cumnatá-sa» (ibid. p. 455). «Ce zilele lui cele sfârșite, — cum se zice, — 
văzând cá merge la perire şi nu-i spusese Armaşul povestea, sau apucat 
de sabia unui dărăban să moară cu răscumpărare, cá era om din hirea 
lui inimos» (ibid. p. 461). «Amu, fără nici o grijă, tari și sămeţi Leșii, şi 
căzuse la valea Coboltei, unde era de o parte părăul, de altă parte oastea, 
loc deschis, fără trecători» (ibid. p. 482). «August 23 zile de dimineaţă 
gătiţi Turcii de rásboiü, Cazacii erau descălecaţi cu tabăra lor mai gios, 
pe Nistru, de osebi de tabăra Lesilor, încă fără șanțuri, numai încheiată 
cu căruțele» (ibid. p. 489). »August 29 si 30, Turcii aŭ şezut pre odihnă, 
iară Hodkievici Hetmanul, máhnit pentru steagul săi, care lucru, la oștenii 
acestei părţi, si în loc de necinste si în loc de piezi răi se soco teste» (ibid. p. 
402). «... Şi ei în chiși de toată hrana, mai mult ce rásbia Căzacii pen păduri, 
pe la cetăți aproape, si aduce cáteoare ce hrană, ce iar nu de agiuns» (ibid: p. 
495). «Pre cale mergând atunce de la Hotin Împărăţia, mare cádére aü avut în 
oameni, hămisită, oastea și caii, că lovise niște recele cu ploi şi cus ninsori... .. 


1 M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 216. 
* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 210. 
* M. Kogdiniceanu, o. c. II. p. 223. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 138. 
* M. Kogálniceanu, o. c. I. p. 195. 


422 


(ibid. p. 501). «Domnia Radului Vodă celui Mare, Impárátiei, nu domniei să- 
mănătoare, și pentru lucrările și tocmelele casei lui, i-au zis Radul Vodă cel 
Mare» (ibid. p. 507). «Numai cum nime în lume fără vină, agia si Radul Vodă, 
cu mare pustietate feret, care nu se va uita din pomenirea oamenilor în veci 
(ibid. p. 509). «Fericită Domnia lui Vasilie Vodă, în care de aŭ fost cândva 
această teará în tot binele cu biosug și plină de avufie, cu mare fericie, 
si trăgănată până la 19 ani, în zilele acestei Domnii au fost» (ibid. p. 
536). «Isvorul tuturor ráutátilor si pustiirei acestor părţi, începutul căderei 
şi împuținării Crăiei Leşeşti; rásipa şi pustietatea si Căzacilor stángere şi 
lárei noastre» (ibid. p. 563). «Vesel Matei Vodă că i-ai hălăduit siimenii. . .» 
(ibid. p. 607). «Si după aceasta a doua îndărăptătură, a oștilor a lui Va- 
silie Vodă, ales a Căzacilor, în cari era toată nădejdea şi ochii a tuturor 
au căzut tuturor inimile gios, cât nime n'aré nădejdea de isbândă, ce mâh- 
nifi toţii şi înspăimântați!» (ibid. p. 611), s. a. «Bogatü bine, si folosii au 
rămasă tárei şi de la Petriceíco Vodă; pradă şi foamete mare!» (/oan 
Neculce)! a... lar mai de credință [era] si mai alesii toate trebile dom- 
niei eraü după mine, loan Neculce vel Spátarü» (Zoan Neculce).* — «Cát 
pe ce [era] să puie mâna pe mine;» (/. Creangă, o. c. p. 40, Amintiri). 
«Atunci au si tăbărit balaurii pe mine, si cát pe ce [era] să ne înghită» 
(I. Creangă, o. c. p. 44, Amintiri, ct. «Pentrun lucru de nimica, era cât 
pe ce să-mi gâtui vacab, o. c. p. 400, Poveste). «[Era] Cât p'aci să se 
piarzá de bucurie, dará se stăpâni» (P. Ispirescu, o. c. p. 349, Tugulea). 
— De la o vreme mama crezând că-s prin livadă, undeva, iese afară și 
începe a strigă, de da duhul dintrânsa: «loane! loane, Ioane!» si lon 
pace [era]! /. Creangă, o. c. p. 51—52). «Si apoi, de Smei, Smei; de 
voinici, voinici [erau]; dará se vede că erau cam nátáfleti...» P. Ispirescu, 
o. c. L p. 255). «Feciorul de boer, [era] slut, ciont si plin de sánge ca 
un stárv, pe care il deterá afară ca pe un marfafoi si becisnic» (P. /spi- 
rescu, o. c. I. p. 281, Ciobănașul cel istef). «Fata cum îl văzu cá adormi 
bine luă o cápáfáná de cal uscată ce era acolo alăturea, ii puse capul 
binigor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, le luă p'ale ei și o plecă la sá- 
nătoasa. Nici [era] drumul ei, nici [erau] picioarele ei» (P. Ispirescu, o. 
c. p. 358—359, fugulea). Aici ar trebui să ingirám o mulţime de locuţiuni 
obicinuite în proverbe, zicăli si gâcituri: «vorba multă sărăcie», «mai 
bine ceva decât nimic», nici salcia pom, nici mojicul om. (Cf. AZ. Philippide, 
Ist. d. rom., Principii, p. 129—130), etc. 


n) În urma obicinuinfii respective inclinatiunii de a vorbi numai 
în propozițiuni principale (parataxis) câteodată se coordinează două pro- 
pozițiuni, „dintre cari una din punct de vedere logic este subordinată ce- 
leilaite: <Intraceea, multă gâlceavă şi hreamătii se auzia den lontru; că 
Despot prepuindü de viclenie pre Căpitanul pedestrimei, Dervici Petru, 
că s'a agiunsii cu Tomșa, și ca să-i dea cetatea, au scosi sabia și l-aŭ 
omorítü» (Grigore Ureche)*; «ca să-i dea cetatea» nu atârnă dela epre- 
puiudü», ci dela «s'aü agiunsii», căruia nu i-se poate coordină, prin ur- 
mare propoziţiunea ar fi corectă dacă ar lipsi conjuncfiunea «si». «lará 
Dimitraşco Vodă, văzând atâta omor aü esit in deal la Galata cu boierii 
şi acolo ședeau; şi atunce s'au támplat un paşă, anume Caplan, fiind la 
Tutora cu oaste, petrecând haznalele ce mergeau la Cameniţă, ¿i-au venit 


* M. Kogălniceauu, o. c. II. p. 224. 
* M. Kogálniceanu, o. c. II. p. 302. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 217. 


423. 


ferman dela poartă să mazilească pe Dimitraşco Vodă» (Joan Neculce)' 
în loc de «căruia i-a venit...». «Dupáce Craiovisin a supt lapte dăla mama 
luf atunci vaca i-a spus lui: «scoală draga mamii, si du-te la copacu d'alături 
și nu poți să-l scoţi din pămînt afară numa cu mîinile si să-l întorci cu 
rádácina'n sus si vâriun pământ», (Graiul nostru, |. p. 370) corect eră 
«pe care nu pofi să-l scoţi». «Mama însă era în stare să toarcă 'n furcă 
si să învăţ mai departe» (/. Creangă o. c. p. 11) în loc de «ca să învăţ 
mai departe». De aici se tin toate exemplele în cari schimbul de subiect 
este cauzat de coordinarea a două propozițiuni, dintre cari una din punct 
de vedere logic este subordinată celeilalte. 

In sfârşit tot parataxa este cauza asperitá(ii născute din coordinarea 
gerundiului cu o propoziţiune principală si tractate la /. A., c. ò. Dar dacă ne 
transpunem în timpul când scrieau cronicarii, această asperitate nu se 
poate insirà nici acolo, nici aici. Pentru stadiul de atunci al limbii româ- 
neşti, când gerundiul se întrebuinţă cu înțelesul de timp trecut al indica- 
tivului sau propozitiune principală, coordinarea acestuia cu o propozifiune 
principalá nu erà asperitate intre pártile de propozitiune, cáci nu se coor- 
dinau două párti de propoziţiune sau două propozi(iuni secundare for- 
mate in chip deosebit. Dar nu eră nici asperitate de fesetura propoziftiunii, 
deoarece nu se coordinau două propoziţiuni de rang deosebit, una se- 
cundará cu una principală, ci două propoziţiuni principale, adecă de 
acelaş rang. Astăzi, când din intrebuinjarea «azo zorvov (v. Philippide, Ist. 
i. rom. I. Principii, p. 131) a rezultat pentru gerundiu înțelesul unei pro- 
poziţii subordinate temporale si cauzale — înțeles care-l aflăm si la cro- 
nicari, — coordinarea unui gerundiu cu o propozitiune principală ni-se 
pare asperitate aparținătoare atât grupei /. A., c. 9. cât si acesteia cu care 
ne ocupăm acum, Asperitate de grupa Z. A. c. 0. ni-se pare deoarece 
unui gerundiu, care astăzi inlocueste o propozițiune secundară, prin ur- 
mare unei párti secundare de propoziţiune i-se coordineazá o propozi- 
tiune principală, când am aşteptă după conjunc(iunea coordinătoare altă 
propoziţiune secundară sau altă parte secundară de propoziţiune, ni-se 
pare asadará deoarece din țesătura propozifiunii noi am aşteptă să fie 
a doua propozitiune coordinatá de acelaş rang cu cea dintâi şi în cazul 
acesta sar coordinà două propozitiuni secundare formate în chip deosebit, 
deși — ce e drept, — dacă le-am consideră de atari, de cele mai multe 
ori am rămâneă fără propozi(iune principală. Dar negresit este asperitate 
de parataxă, căci după cum vorbim și simţim noi astăzi, se coordinează 
două propozitiuni, cari nu mai sunt de acelaş rang, ci una e subordinată 
celeilalte. Noi nu simțim, cá propozi(iunea «şi pre scurt scriind și însem- 
nând, dela început până la domnia lui Petru Vodă Rareș, «și Sağ stins» 
(Grigore Ureche)? «gi pre scurt a scris si însemnat... şi s'a stáns», ci aş- 
teptàm să aibă forma: «si după ce a scris şi a însemnat pre scurt... sa 
stáns». Pe lângă exemplele citate subt /. A., c. à. asa sunt şi următoarele: 
«Asa teara sfrângându-se, iară din cetate cât puteà se apăra» (Grigore 
Ureche)? «La Brăila zăbăvindu-se Vasilie Vodă, câteva zile, iară Matei Vodă 
dedesă ştire de olac la Pașa, indată de izbânda sa asupra lui Vasile 
Vodă, asia de sirg lucrul» (Miron Costin):; Stefănițţă Vodă, vrándü 
odată să scoată fumărită pe feará, câte sese orti de casă, şi înainte 


1 M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 209. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 129. 
3 M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 171. 
* V. A. Ureche, o. c. I. p. 552. 


424 


vreme era obiceiü de da numai câte unü leii de casă, iară Toma 
vornicul și cu lordaki frate-său, Cantacuzineștii, nu-lă lăsa să scoată 
mai multú de câtă uni leii, şi-i ziceaii să nu facă obiceiü noŭ, că nui 
bine» (oan Neculce)! «.... Numai elü, cu mare meșteșugii aŭ scăpată 
de aü eşitii în Moldova, cá au fácutü veste că va să iasă mai din 
susii pe Prută, la Colomeea, în fara legeascá; si a/ergândă Moskalii 
dela strajă să-i ţie calea, iară eli mai pre din giosii aŭ esit în Moldova 
la Vijniţă» (Joan Neculce)? s. a. 

b) Trecerea din «oratio obliqua» în «recta», și întors. Această asperitate 
o întâlnim atât la scriitorii, cari sunt numai începători în ale stilului și cari 
întocmai ca si oamenii puţin culfi, sunt dedaţi să grăiască şi să scrie în 
vorbire directă, iar când încearcă să grăească ori să scrie in vorbire indi- 
rectă, se încurcă şi trec în vorbire directă, mai rar şi întors, cât şi la scriitorii, 
cari au o oarecare cultură literară, și anume: parte la de aceia, cari scriu în 
limba literară, dar cari au o fantazie foarte vie şi se transpun cu totul 
între împrejurările pe cari le descriu, și în evenimentele, pe cari le po- 
vestesc și se identifică cu vre-o persoană, care are rol în acelea, parte 
la de aceia, cari imitează graiul poporului, sunt scriitori populari. Am fost 
citat două exemple, în cari trecerea din vorbire indirectă în directă cau- 
zează schimbul numărului şi al persoanei: «Mai apoi de toate rugăm pre 
cetitorii ceştii cărţi să nu ne giudece numai decátü, până nu vor socoti 
izvoadele si veți află pre ce cale amü imblatü» (Simion Stefan, Noul Te- 
stament, 1648, Predoslovia cătiă cetitori) 3 si elntái dará însemneze citito- 
riul nostru, cá basna bulgărească zice, precum Batie au fost acela, carile 
intránd în (ara unguréscá, l-a omorît Lasláu cu toporul; iară istoriia 
adevărată a lui Bonfin și alţii toţi, cari după Bonfin au scris, zice, 
precum când au intrat Batie în țara ungurească, au fost craiu Bela, fi- 
ciorul lui Andreíu, unde altă nu vei auzi dela pomenitul Bonfin, fără 
numai, că biruind Batie pe Bela craiul, cu războiu, toată fara ungurească 
supt foc şi supt fier să fie pus,...» (D. Cantemir. Vom mai în- 
şiră câteva. Din vorbire indirectă se trece în directă: «Iară Împăratului 
i-se supárase cu zurbalele, si se mira ce va face, si întreba sfatü si pe 
unulü si pre altulă; si aflândi vreme acelü Musaipü Impárátescü ai 
spusă Impăratului cá este unii Pașă săracii si el zice sd-/i pul Măria 
ta Veziră, că a potoli toate gâlcevile aceste, pre carele îlii chiamă Kiu- 
pomliulü» (/oan Neculce), unde şi topica lasă de dorit. «Deci, mergândii 
Hanulü la Impáratulü la statii, între alte sfaturi zisau Hanulü cátrá Ím- 
păratulă şi acestii cuvántü, că Brâncovanuliă Vodă Domnulü Muntenescii, 
este un Domnii bogatii şi puternicii, are oaste multă, şi-i de Domni, 
că poate să se hăinească, și a face smintealá ostii Impărăteşti; ce tre- 
buieşte prinsii că elü de bună voie n'a veni la Poartă, şi nime nu-i harnicii 
nici poate să-lii prindă, fără cátü socofescă cá Beizade, feciorului lui Can- 
temirii Vodă celü mai mică, este omü mai sprintenü de câtă fratesáü, 
Antiohii Vodă; ce sá-lú puie Împărăția ta Domnii în Moldova, că elù 
va chivernisi lucrulü din Moldova, şi-lii va prinde, că Nicolai Vodă, 
care este Domni în Moldova, este Greci, si n'a put să facă această 
slujbă; mici mie nu mi-i dragă să slujescá cu Grecii» (Joan Neculce). 


1 M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 190. 
* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 198. 
* Gr. G. Tocilescu, o. c. p. 145. 

* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 189. 
5 M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 300. 


425 


«lară! Lupulú Vorniculú, dupre ce aŭ mersü la Vizirulú, multi l-au 
mustratű pentru căci s'aü hainitü teara; iară elü aŭ dati samă către Vi- 
zirulă, cum nu sunt ef vinovaţi: adecă nici boierii nici feara; ce, este vi- 
novată Poarta, că pre Domnii cei buni îi mazileşte fără de voia boieri- 
loră şi ţărei, și pune Domni pre care nu-lă stie teara, și dându-i Poarta 
sabie face in teará ce îi este voia. Precum şi pre acesta, pre Dimitragco 
Vodă /-ai pusă Măria ta tără ştirea ţărei, şi-au fácutü ce i-ai fostii voia» 
(Joan Neculce)! «Ştie de ce i-a trecut prin minte acel basm fără gust, 
Mi-am închipuit cà voiu mânca din paralele de înmormântare» (Dela- 
vrancea, Paraziţii, p. 108); aceeaş persoană e subiectul verbului «ştie» 
şi al lui «mi-am închipuit». «Spánul neputându-le strica hatârul, chiamă 
pe Harap Alb de față cu dânsele, și-i învoi aceasta, însă cu tocală cam 
în tot timpul ospáfului să stee numai la spatele stăpânului sáu gi nici 
măcar să-şi rădice ochii la ceialalți meseni, că de /-oiu vedea obrăznicin- 
du-se cumva, acolo pe loc îi și taiu capul» (I. Creangă, o. c. p. 312, 
Harap Aib. Aşadară, după cum vedem și din cele mai multe exemple 
citate aici, înainte de a se face trecerea din vorbire indirectă în directă, 
ori chiar si mai târziu, trebue de obiceiu să ne inchipuim intercalat în 
propoziţiune un verbum dicendi, cam aga: «lel mavea mincari ca si mă- 
nînşi, li-a spus la copchií ca sigadi acasi «ci ieii máduc, igi, ca siz v'aduc 
dimincari» (Graiul nostru, I. p. 275). 


Vorbirea directă trece în indirectă: c... Atunci Craiovisin spuse și 
lel cît poate, zice: eZőű fai pînă o trece sîngele dă minen sus sí cit o 
ajunge saghia mean sus sí atunci moare și iel» (Graiul nostru, |. p. 372. 

Interesantă este variarea vorbirii directe cu cea indirectă în cuvin- 
tele cu cari Creangă redă modul cum «tolocania» si «mustra» «cuconul 
Alecu Foráscu pe boierii tineri: «Ba cá «nu vorbesc drept româneşte, 
cum vorbiau părinţii lor, ci au corchezit graiul strămoșesc, de nu-i mai 
înțelege nimene»; ba ca «umblafi cu surubele să ne trageţi butucul»; 
ba cá «face omul cu cineva o tovărăşie cât de mică, si tot urmează în- 
voeală între părţi, iar nu așa cu ochii închiși» — căci, «dacă mai carte, 
wai parte, scurtă socoteală»; ba că «de când cu străinătatea, v'aji înstrăinat 
şi legea și limba și inima şi chiar dragostea sătenilor; si după nepăsarea 
şi risipa ce o facem, svârlind banul pe lucruri de nimica, puțin mai avem 
de înstrăinat, şi nu-i departe vremea aceea, pe cât văd eu. Intrebaţi pe 
bietii nimernici de săteni, să spuie ei, dacă mai cunosc cine le e stăpân. 
Au rămas ca niște câni ai nimănui, sărmanii oameni! Cine se scoală mai 
de dimineaţă, acela e mai mare în sat la ei de-i horopseste şi-i tuháeste, 
mai rău de cât pe vite: Ciocoismul şi străinii să trăească, si las pe dânșii 
că ne scot ei la covrigi»; ba cá «vai de ţara care ajunge so puie copiii 
la cale»; ba că «vorba multă, sărăcia omului» ; si, dacă li-i treaba de așa 
facă ei ce-or şti, că el mai bine se duce acasă, că-i ploauă caii în spate 
şi-i stau vitele cu dinţii Ia stele, din pricina slugilor, cărora puţin le pasă 
de munca stăpânului» (o. c. p. 118—119). 

c) Asperitdfi de atracție: Boierii si teara, după moartea lui Stefan- 
Vodă celü tânără, s'aü strinsü si s'aü sfátuitü pre cine-și vorü alege 
să le hie Domni; cá, pre obiceiul fárei, nu se cădea altuia să dea 
Domnia, fără de căruia nu vrea fi sămânță de Domnü (Grigore Ureche).? 
In următoarele propoziţii anacolutice în urmă atracției subiectul, ia formă 


* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 339. 
? M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 190. 


426 


de obiect, din care apoi trebue să-l întregim mai târziu: «Deci, pe Cu- 
păreşti fiindü Greci, nu i-aü putut lua de la mâna Ducăi Vodă, Stoica 
Paharnicul și cu alţii, dacă aŭ prinsü de veste, aŭ fácutü [boierii Munte- 
neşti], cum aŭ putută, şi aŭ fugiti și acei in Moldova» (loan Neculce). 
«Căci, străinii caută numai pre Domnü să-lă miluească și să-l cinsteascá, 
iară pre boierii ce suntü pribegi cu Domnulii, intr'o nimică suntü [boierit] 
(Joan Neculce)? Asparităţile de atracție sunt foarte număroase și felurite. 
Aici însă nu vom insista mai mult asupra lor, deoarece atracţia și așa 
este numai cauza asperităţii, iar luând în considerare felul lor, pe celea 
mai multe din ele le-am tractat în alte locuri ale acestui studiu. Așa, de 
pildă, am amintit, cá în: «De-aceea fuge lumea de dânsul de-si scoate 
ochii; şi nu numai atâta, dar chiar când se uită la cineva, fie om sau 
orice dihaniea fi, pe loc rămâne moartă» (I. Creangă, o. c. p. 302—303, 
Harap-Alb) în urma atracției lui «dihanie», care e mai aproape, se schimbă 
genul lui «moartă», care nu poate sta lângă «cineva», s. a, Tot aga se 
explică: «In cele din urmă dădură peste un înșelător carele le dete lapte, 
ca tot laptele si le /zará o mulţime de bani» (P. Ispirescu, o. c. p. 193, 
Făt-jrumos cel rătăcit). «Această Smeoaică era așa de rea, încât nimeni 
din vecinii ei m'aveau pace de dânsa» (P. Ispirescu, o. c. p. 347—348 
Tugulea). «Vàzu el cá nu este toate tábárá cum le lăsase...» (P. /spi- 
rescu, o. c. |. p. 372, Copiii văduvului. etc.), s. a. 


d) Contaminarea a două forme de expresiune încă cauzează asperitáti : 
«Impăraţii de muriau la luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau 
de zile» (Delavrancea, Suitănica, p. 80; Între vis şi vieafd, Buc. 1903, p. 
207, Palatul de clesíar); aici sa contaminat forma reflexivá «li se uită» 
cu cea activă «le uitau de zile». «Poate li-i dor la nişte copchii și nisi 
la așieia nu poate mére» (Graiul nostru, M. p. 27) din «nici la aceia (ace- 
lora) nu le este iertat a merge (sá meargá)» si «nici aceia nu pot (poate) 
merge»; aici poate că a contribuit la contaminare si atracția expresiunii 
«la niște copchii». Contaminare a două forme de expresiune în urma 
atracției aflăm în propozitiunea următoare: «Cronicarul Leşescii, de această 
pradă ce ai făcută Petru Vodă mai pre urmă, nemică nu scrie; că poate 
să hie, cum dacă aŭ mersü Petru Vodă în teara Ungurească, si nice unii 
răsboii neavândii cu nime, pentru că maŭ fostii cu cine-i sta împro- 
fivă, ce aŭ prădată și sai intorsü înapoi cu pace, pentru aceea maŭ în- 
semnatü cronicarulü Lesescü» Grigore Ureche?), se contaminează fraza 
«cu cine [să aibá]» cu «cine-i sta împotrivă» subt influența lui «neavándü 
cu nime», 


€) Predicatul lipsește: «in tot chipu mam trudit pentru (sic) alte párti 
și cu cheltuială am nevoit, ca doar aș fi aflat vre-o istorie carele și de 
fara aceasta, dincepătura ei, si de lăcuitori ei, si domnitorii ei, care cáj 
și cum au purtat, si de obiceiurile lor, și de legile ei, si de altele multe 
ce să vor fi aflat, care să se scrie pe amăruntu toate și cu deadinsul, 
precum de alte țări fac si scriu pe largu toate» (Sfo/nicul Constantin Can- 
facuzino) din pricina multelor determinafiuni «carele şi de fara aceasta» 
rămâne fără predicat. «Se vede cá şi rusească si slavonească limbă a o 
fineà obicinuescii, aŭ doară căci le suntü prea vecini si aŭ multă ameste- 


! M, Kogălniceanu, o. c. M. p 212. 
? M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 338. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 204—250. 
* N. lorga, An. Acad. rom. XXL. p. 455. 


427 


cáturá cu ei, aŭ doară căci de Sloveni şi aceea teará, precum celelalte 
int'aceea tragere, carea dela Balta Meotidei (balta Meotidii se chiamă 
cea care se face la Crâm despre partea cerchizească si căzăcească și din 
apa Donului si dă în Marea Neagră, căreia si Eucsinü îi zică); iar marea 
Adriatică se chiamă ceea ce este şi-i zicii sânul Veneţiei, precum, acesta 
în cartea luf cea dintáiü mai pre largii aŭ arătat cât aŭ coprins acei Sloveni 
ce zice, din care astăzi zică că suntii Sârbii, Bulgarii, Bosneanii, Leşii, Rușii, 
Bohemii, Muscalii, Horvaţii şi alți câțiva ca aceştia» (Sfo/nicul Constantin 
Cantacuzino); aici propoziţiile «aŭ doară căci de Sloveni și aceea feará» 
şi «carea dela balta Meotidei» au rămas fără predicat deoarece scriitorul 
din pricina propoziţiunii parentetice l-a uitat. «lar cum Galian Impáratü 
să-i tie rádicat pre toți, cum unii aŭ zisă, cum mai susii amü arătatii, cá vrândi 
din Misia si din alte locuri multe din Elada, se goneascá pe Goţii, carii 
cuprinsese acele ținuturi, aŭ căci se desnádájduise de a puteà (ineà pe 
Dacia cum zicea cel loau Zamoski» (S/o/nicul Constantin Cantacuzino) ; * 
propozifiunea «cum mai sus am arătat; care ar trebui să fie principală 
în urma întroducerii unui «cum» ajunge secundară, astfel din propozifiunea 
compusă lipseşte propozitiunea principală si prin urmare și predicatul. 
«Toma Spatarulă Cantacuzino... aŭ începută cătră Impăratulă a párire 
tare pe Brâncovanulii Vodă, zicándü că trii sute de pungi de bani ce aŭ 
trimisă Impáratulü la Bráncovanulü Vodă să făcă oaste, şi să cumpere pâne, 
și să iasă întru întâmpinarea oștii Moskicesti la Fălcii, să se lase Impá- 
ratulii» de aceea nădejde, că nu suntii nici unele din acele ce se adevereste, 
că umblă cu vicleșugiă, că nici oaste face, nici pâne cumpără, nici el va 
să vie înaintea ostii la Fălcii» (Ioan Neculce)?; în urma continuării ana- 
colutice a propoziției, «că trii sute de pungi de bani ce aŭ trimis Impá- 
ratulü rămâne fără predicatü. 

Am amintit de mai multe ori că în limba veche românească gerun- 
diulese întrebuința cu înțeles de propoziţiune principală. Urmarea e cá 
aflăm propozitiuni în cari predicatul este exprimat numai printr'un gerundiu. 
Astăzi, când numai simţim vechiul înţeles al gerundiului, aceste propoziţii 
ni se par fără predicat: «Si sfătuidu-l să nu vie la Țarigrad, pentru multe 
datorii ce avé Moisei Vodă în Țarigrad; și să nu bânuească căci sai 
prilejit, aşia, fiind aceste lucruri, ales a Domnielor, subt orânduiala lui 
Dumnezeu, fără care nu ies Domnii (Miron Costin) * s. a. 


J) Dintro propoziție secundară respective dintr'un gerundiu se trece 
în propozifiune principală si, mai rar întors: «<Aşijdere, pre aceea vreme 
fiindă Mitropolitii ţărei părintele Gedeon, si cu Antiohi lora Hatmanü 
şi cu alți boieri mari, încă scrieaü de răii pentru Dumitrașco Vodă la 
Moskali să nu-lü creadă, că elü este ca si unii Turcii, si ţine cu Turcif...» 
(loan Neculce)" anacolutia sar încunjura, dacă am omite pe «si cui» care 
împreună pe «Gedeon» cu «Antiohü lora Hatmaniă», dar scriitorul voia 
să spună că și Mitropolitul «scria». Cum se face trecerea din propozifiune 
principală în secundară am arătat mai sus întrun exemplu luat dela Stol- 
nicul Constantin Cantacuzino, unde tocmai din lipsa acestei treceri lip- 
seste propozi(iunea principală respective predicatul. Aici trebue să amintim 
$i partițiunile de felul celor următoare, in cari unui gerundiu i-se coor- 
dinează o propoziţiune principală: «si ei mai pe urmă încă aceea aŭ 
urmată de sau despărțită când au începută împărăţia romană a se pleca 


1 M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 106. 
* M. Kogălniceanu, o. c. M. p. 317—318. 
3 V. Ureche, o. c. I p. 557. 


428 


si a se mai îngusta, unul intro parte de subt ascultare frăgându-se, Domnii 
lorü puindu-si şi volnici făcându-se; alții întraltă parte se. deslipiaă ...» 
(Stoinicul Constantin Cantacuzino). «Teara se bejenise dintr'acea spaimă 
ce se fácuse;! boierimea, mai toți fugisă de pre lângă dânsulii de-lü 
lăsasă singuri,  socofindă unii cà se va mazili din pricina Turcilorü, 
alții socoteaă că ori veni Moskalii, și orü lua teara, şi n'a mai fi Dimi- 
traşco Vodă Domnü stăpân». (Joan Neculce).? Propoziţiunea secundară 
trece în principală în urma coordinării ei cu o propoziţiune principală 
rin o conjuncțiune adversativă: «Stefanü Vodă celü bunü când Sai 
átutű cu Hroiü Ungurulü, precum zică unii la Caşini, iară letopisefulü 
scrie cá S'au bătutii la Skee, pe Siretü, au fostii căzutii calulü cu Stefanu 
Vodă în rásboiü». (loan Neculce) * «...Si murindü Despotü, precum zică 
unii, la Veneția, iară alții zică că aŭ muritii la Rám, s'aü sfătuită cu 
cele slugi...» (oam Neculce), etc. 


82) Nu numai avari(ia limbii cauzează asperităţi, ci și polilogia sau 
«polologhia», cum i-ar zice Creangá (o. c. p. 121, Moș Jon Roată), adecá 
sporul de vorbă sau vorba lungă. Urmări rele ale «polologhiei» si prin 
urmare asperităţi sintactice sunt repefirile, pleonasmul şi tautologia, când 
acestea nu sunt calităţi sau figuri de stil, adecă nu servesc ca mijloace 
de înfrumusețare si de vie expresiune a simțămintelor și pasiunilor. Așadară 
va fi asperitate repețirea aceluiaș cuvânt făcută nu pentru a insistă asupra 
vrunui adevăr sau pentru deşteptarea pasiunii, ci numai fiind-că nu ne-am 
dat sama că-l repetim, va fi asperitate pleonasmul, umplutura de idei şi 
vorbe de prisos, adecă cari nu mai adaug nimic nou la noţiunea despre 
care se grăieşte, ca şi tautologia sau repeţirea celor spuse cu aceleaş sau 
cu alte cuvinte, dacă nu sunt făcute ca să servească ca epitete ornante. 
Astiel sunt asperitáti: 

a) dd ine : clară Stefan Vodă, mergàndü de la cetatea Neamţului 
in susü pre Moldova, aŭ mersü pe la Voronetü, unde trăia unü părinte 
sehastru, pre anume Daniilii, și bătândă Ştefan Vodă in usa sehastrului 
să-i descue, aŭ ráspunsü sehastrulü să aştepte şźefan Vodă afară până și-a 
isprăvi ruga; şi după ce şi-au isprávitü sehastrulii ruga, l-ati chiematii in 
chilie pre stefan Vodă, si s'au ispoveditü Ştefan Vodp la dánsulü; şi aŭ 
întrebatit Sfefanii Vodă pre sehastru: ce va mai face, că nu poate să se 
mai bată cu Turcii». (Joan Neculce)”. «Si așa, márturisindü cătră Veneţienă 
că este nepotü lui Despotü celii mare, ai crezută Venețienii căestenepotă 
lui Despotă şi maŭ luată nimică din averile Zui Despotă Venețienii, ce 
toată averea lui Despotü celă mare aŭ impártit-o slugile» (Joan Neculce)*. 
«Deci Ștefăniţă-Vodă, cum aŭ văzută bájul cu cărţile, saii prea mâniat, şi 
laü şi adusă pre acelü Nicolai Milescu înaintea lui, in casa cea mică, şi 
aŭ pusă pre călău de i-aŭ tăiată nasulă ; scoțând Ștefăniţă-Vodă îngrabă 
hangerulü lui din bráii, aŭ dată de í-aú făiată cáláulü nasulă ; şi nu aŭ vrutü 
să-l lase pe călău, să-i taie nasulă cu cutitulú luč călăă, ce cu hangeruli lui 
Ștefăniță Vodă ağ tăiată nasuli» (loan Neculce)”. «...L-aü trimisă Impáratulü 
Alecsii Mihailovici solii la marele impăratii alú Kitailoră, de au zăbo- 


1 M. Kogălniceanu, o. c. 1. p. 106. 

* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 308—309. 
3 M. Kogălniceanu, o. c. Il. p. 181. 

* M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 183. 

5 M. Kogălniceanu, o. c. II. p. 180. 

* M. Kogălniceanu, o. c. M. p. 183. 

1 M. Kogălniceanu, o. o. II. p. 190. 


NM 


429 


vită la Kitai vre-o doi trei ani; şi aŭ avutú acolo multă cinste si dară de 
la marele [mpáratü ali Kitailoră, şi multe lucruri de miratü aŭ vázutü 
la acea Ímpárátie a Kitailoră, şi i-au dăruită un blidă plini de pietre 
scumpe şi unii diamantů ca unii oŭ de porumbü (Joan Neculce)!. «lară 
când mi-amii luată zioa bună de la Dimitraşco Vodă, din Harcovü, de 
mamii despărțită, multă má îmibiea să mai sedu, si multe se adeveria să-mi 
dee, şi să-mi isprăvească. şi de la Impáratulü mare milă, şi cândi mi-a fi 
voia elă să-mi ispráveascd» (loan Neculce). «Si în cești ai aŭ adus Va- 
silie Vodă şi moaştele Preapodobnicei (Sfintei) Paraschivei, în anul 7148, 
a cărei stântă viață si de pe ce locuri aŭ fost, se citeteste viața ei petrecută 
cu mare Dumnezeire, în luna lui Octomvrie in 14 zile» (Miron Costi) 3. 
«Din Cuza sa "nceput mustra, ocenia; a pus întii pă Cindea, pă Bratu şi 
pă Savu, Za pus pă iei să înveţe pin'a scorocit pricina» (Graiul nostru, |. 
p. 118). «S'am auzit aşa că Negru-Vodă a găsit pietrari şi oameni meste- 
șugari dă dogării si le-a dăruit să facă pă munt, unde-a fos gásin 
iei pădure, să facă donite, fără plată» (Graiul nostru, |. p. 119) 
«Vaca sa dus la poalile munţilor unde sa aşezat întrun loc ferit 
şa născut, in loc dă vițel ca toate vacile a născut un om sai cum să 
zic? un pui dă voinic» (Graiul nostru, l. p. 370). «S'o plecat si i-o dat 
yin şi pine di noüá ani, ș'o plecat în oraș şi calu s'o făcut o grădini fru- 
moasi, cari nu sî mai pute pi lumea asta» (Graiul nostru, |. p. 518). Re- 
petirea se face cu oarecare modificare: e... foarte puţini, cum sai zisă, 
aŭ remasü la nişte munţi trăgându-se de /ocuescă, cari se intindü în lungit 
de lângă lanina a Pirului până spre Arbánasi lângă Elbasan unde-i zici, 
în sate numai Jocuindá» (Stoinicul Constantin Cantacuzino).* «Tot în acelaş 
an Cantemir Pasa cu ordele sale, peste voia Hanului, aü esit din Crâm, 
şi aŭ așezat iar în Bugeag; care lucru nesuferind Hanul, şi mergând do- 
dăială şi de la Lesi, carii legasă cu a doa legătură... să nu hie slobozi 
Tătarii a locui în Bugeag, făcând dodăială Crăiei lor, — aü egit poruncă 
la Hanul şi lui Vasilie Vodă... şi lui Matei Vodă... să meargă cu Hanul 
asupra lui Cantemir» (Miron Costin)’; în cuvintele repefite se face schimb 
de subiect. Anacolutia e si mai pronunțată când cuvintele repefite se 
leagă prin o conjunctiune coordinátoare: «lará Letopiseţul celii Moldo- 
venescü deagíunsü si deschisü toate pre rând insemneazá ; pre carele toate 
dacă le-amü luată seama, le-amü socotitü a fi adevere, și pe care le-amii 
tocmitü careşi la locurile sele» (Grigore Ureche)." «Barnovski Vodă 
mergándű cu multă gloatá din feará la Poartă, cu multi boieri, si mazili, 
$i curteni şi cu de ceilalți mai prosti, si preu(f, si cu călugări, și mergándi 
pre drumü si poposindü, si sezándü la masă, aŭ începutii a strănuta 
Barnovski Vodă desü si tare» (Joan Neculce)" Anacolutii cauzează şi 
repeţirea conjuncțiunii: «Stefan Vodă, avándü inima aprinsă spre lucruri 
vitezesti, îi páreà că unii anü ce maŭ avutü treabă de răsboaie, că are 
multă pagubă...» (Grigore Ureche). Nu vom consideră de asperități însă 
repeţiri de felul celor următoare: «Atunce Despot Vodă, dacă aŭ vázutü 
că l-ati viclenitü toți boierii, si l-aü părăsitii toţi slujitorii, si teara s'aü 
rădicată asupra lui, și nădejdea de agíutorü de undeva, de la prietenul 


M. 
V. 
M, 

jo Kogălniceanu, o. c. II. p. 184. 


430 


său Laski, nu-i vine; așa vázándű perirea sosită asupra capului séü, tm- 
brăcatii Domneste aŭ eșitii afară den cetate, mai sus de Suceavă, la Areni, 
unde era feara adunată, să se închine Tomsii» (Grigore Ureche) '. <A doua 
dară, câtă sumă de ani aŭ impárátitü acel Impáratü ce aŭ fost aga blestemată, 
iară nu bunii...; — acum dară zici, câtă sumă de ani aŭ stătută acelü 
împărată aşa să se strângă atâta tâlhărime de multă, cât să se facă oaste 
ca aceea mai fără număr, de să scoa(á şi să gonească mulţime nespusá 
de Tătari dupre aceste locuri ce le coprinsese atunci?» (Sfo/nicul Con- 
stantin Cantacuzino): «In vremea de demult, pe când oamenii de pe lumea 
asta, stieau și puteau mai mult decât ce pot şi știu cei de acum, pe când 
pruncul de trei zile îţi număra numai intr'o clipă toate stelele de pe cer, 
și vedea cu ochişorii cum creşte iarba câmpului și auzia cu urechile 
cum sfârăe fusele când toarce paianjinul... pe vremea de atunci tráià în 
plaiurile Buzăului o împărăteasă tare și mare, pe care o chiema Doamna 
Neaga» (A. Odobescu, o. c. I. p. 216, wevőoxvvnyerrxóc); aici, ca şi in alte 
exemple citate intr'alt loc, aflăm asperitate, variarea prepozitiunii în urma 
repefirii, dar nu e asperitate însaşi repeţirea, ci ea este numai cauza as- 
peritátii, a căreia loc este altundeva. «Chiar profesorii — unul care se 
încurcă la citaţiile latinești, gresind necontenit timpurile, si altul care ci- 
teste pe nişte foi îngălbenite de douăzeci de ani — chiar și ei nu se uită 
la el, ca și cum nu ar fi în clasă» (De/avrancea, Paraziţii, p. 24); apoi 
mai vezi Odobescu, o. c. I. p. 202, 216, 245, 282, 300, 325, 326, 320; Zs- 
pirescu, o. c. |. p. 187, etc. 


p) Pleonasmii: «Fericită Domnia lui Vasilie Vodă, in care de au fost 
cândva această feará în tot binele cu biogug și plină de avufie, cu mare 
fericie, si trăgănată până la 10 ani, în zilele acestei domnii aŭ fost» 
(Miron Costin)? «Scrisau Vezirulii de alii doile ràndü la Craiulu Svedului 
să-i trimită altă omü mai de treabă; zicândii că dela acesta maŭ pututii 
nemică să cunoască din voroavele lui» (loan Neculce)! «...A doüa zi am 
mers în Valea Plingerii '72 care am așăzat bivüácu acolo şam început a 
întra 'n gardă pă san(u rádutii» (Graiul nostru, I. p. 190—200). «Nimine 
dar nu ştie dispri asiest sícret, fári numa bărghieru lu împaratu Săvian 
îl ştie» (Graiul nostru, |. p. 505), s. a. «Totul este să se dea pe față, si 
mă jur pe viul Dumnezeu și pe stema mea de împărat, că nu numai nu-i 
voiu face nimic rău, dară încă îi voiu da pe fata mea după dânsub 
(Petre Ispirescu, o. c. I. p. 145, Hoțul împărat). Toate exemplele acestea 
sunt aidoma tipicelor «moş bătrân», «copil tînăr», etc. dar ca asperităţi 
sunt mai pronunţate. 


7) Tautologiile; «şi fiindii bolnavă Stefan Vodă la Hotiniü, aŭ lăsată 
cuvántü, de se va sávárgi elü, să nu puie pre altul la domnie, ci pre 
Petru Măjearul, ce laŭ poreclită Raresü, dupre numele muierei ce au 
fost dupa altii bărbată, târgoveţii din Hărlău, și laŭ chiămată Raresü 
(Grigore Ureche.) 5 «Iară Stefan Vodă, mergândă de la cetatea Neamţului 
in susá pre Moldova, aŭ mersă pe la Voroneţii... (Joan Neculce). «Pentru 
aceea am socotit, cá am o datorie mare să fac respuns și să arăt sfrâm- 
bătura si tâicul cel rău al lor, ce fâlcuesc rău și strâmbează scriptura 
. sfântă» (Mitropolitul Varlaam la Şincai, o. c. III. p. 45). «Si nime nu ə 


M. Kogălniceanu, o. c. l. p. 217. 
Kogălniceanu, o. c. I. p. 110. 
3 


1 

? M. 

* V. A. Ureche, o. c. I. p. 536 

* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 299. 
5 M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 190. 
* M. Kogălniceanu, o. c. I. p. 180. 


^ 


431 


putu potoli, fără decât numai Dunăre Voinicul...» (P. Ispirescu, o. c. I. 
p. 470); era destul una din trei, ori «fără», ori «decât», ori «numai». Tot 
aşa e: Nimeni în cer şi pre pământ nu este destoinică a primi mărul, 
fără decât numai — in Nr. Ill, pag. 95, sa scris greşit «pleonasm» — 
zeița Vinerea, adecă Afrodita» (P. Ispirescu, o. c. ll. p. 17, Mărul dis- 
cordiei). «Dar însă, şi eŭ am crescut pe câmpul Bărăganului» (AZ Odo- 
bescu, o. c. |. p. 104, Wevőozwvrygyertzóc). «Se zice că odinioară acelü To- 
xaris, om din popor din feara Scyţilor, dar însă fruntaş cu patru boi... 
a veniti în Athena ca să iea cunoștință despre cultura Elenilor...» (AZ 
Odobescu, Istoria arheologiei, p. 136), s. a. 


In sfârşit afară de celea tractate mai aflăm o mulțime de alte aspe- 
rităţi sporadice, pe cari nu le putem înşiră la nici una din grupele de 
mai sus. Așa sunt anacolutii ca: «Căzacii», măcar că alte oști streine, 
după ce s'au rásipitü lucrul şi gătirea Craiului, cineși în ţările sale se în- 
torsese, lar el fof păzea treaba lor...» (Miron Costin), unde unui cu- 
vânt i-se coordineazá prin o conjunc(iune adversativă propozi(iunea in 
care acela ar trebui să fie subiect, ori c... si in locui lui sau sfinfifü 
pre Anastasie, omü destoinică a primire slujba păstoriei sale, carele, 14 
14 ani mai apoi, aŭ fostii si Mitropolitii» (Grigore Ureche)? unde — dacă 
nu cumva avem de lucru cu vre-o eroare de tipar, «s'aü» pentru «l-aü» 
— după o formă reflexivă cuvântul care ar trebui să fie subiectul acesteia 
ajunge obiect; propoziţiuni ca: «Ci adese se tâmplă, cela ce va să-și în- 
toarcă bătaia, de două ori îl bat...» (Gr. Ureche)? unde lipseşte con- 
juncfiunea, ori impreunári de cuvinte: ca: camu îl pusese în proagcá să-l 
omoare» (Miron Costin), + unde un cuvânt care exprimă prezentul se leagă 
cu altul care exprimă trecutul; versuri ca: 

«Cât fu vara de văroasă 
și iarna de degeroasă 
u pusăi picior la coasă 


Cătai umbrelor de deasă 
Si mîndrelor de frumoasă». 


(Graiul nostru, I. p. 70); 


relațiuni ca: «afáfi galbeni, cari» (P. Ispirescu o. c. |. p. 438, Fata cu 
pieze rele); asperitáti de analogie: «nu vă poate desface nimeni făcutul 
de cát mine (in loc de «eu») (P. Ispirescu, o. c. I. p. 475, Lipitura casei) ; 
asperităţi de anticipație, zeugma, etc. 

* i * 

Cu acestea am puteà sfârşi această încercare de clasificare psiholo- 
gică — gramaticală a asperităţilor sintactice, la care ar trebui numai să 
adaugem, că astăzi se consideră de so/ecismi acelea dintre ele, cari sunt 
în mod învederat gresele contra regulelor gramaticale respective sintactice, 
şi de anacolutii acelea, unde sfârșitul propozi(iunii nu corespunde con- 
strucţiunii alese la inceput, unde propoziţiunea nu e făcută şi nu se sfâr- 
seste cum am aşteptă dela început. Noi le-am numit aici cu un singur 
nume, «asperităţi sintactice», şi ne-am luat voie să ne ocupăm cu ele şi 
să încercăm a-le împărți urmând pilda lui Cantemir, care zice că «cu 
strâmbătate, încă și cu păcat va fi de lucrurile noastre, deciia înainte, mai 
mult streinii, decât ai nostri să stie» ". Lingviştii și comentatorii străini din 


1 V, A. Ureche, o. c. |. p. 569. 

? M. Kogălniceanu, o. c. p. 210. 

* M. Kogălniceanu, o. c. |. p. 157. 
* V. A. Ureche, o. c. I. p. 571. 

^ Gr. G. Tocilescu, o. c. p. 180. 


432 


timpurile mai nouă, cari ce e drept, ne-au dat multe explicări preţioase 
pentru singuratice anacolutii ori altfel de asperitáti întâlnite la deosebiți 
scriitori clasici până acum încă nu au încercat să le facă o împărțire mai 
bună decât a lui Donatus. Ce ne priveşte pe noi Românii in special, cu 
durere trebue să constatăm, că stăm şi mai rău în această privință. Afară 
de d] Phillipide care ne dă desluşiri pentru o bună parte din asperitățile 
sintactice subt titlul «discordanta între membrele psihologice si cele gra 
maticale ale propozifiei»,' ilustrând cele spuse cu exemple din literatura 
veche şi nouă românească, nu sa ocupat nimeni cu ele nici cât de puţin, 
cu toate că, după cum am putut vedeà, studiul lor este foarte folositor 
din două puncte de vedere; ne ajută întâi, să explicăm cu ușurință partii 
din texte vechi, a căror explicare altcum ne-ar fi cu neputinţă, iar a doua 
oară, să cunoaștem felul de gândire, sufletul scriitorilor, si prin ei al po- 
poarelor din cari fac ei parte, în stilul lor. 


Am amintit (I. B, a, 9), de pildă, că V. A. Ureche a făcut rău, că a 
lăsat un «cu» din ediţia lui Kogălniceanu, deoarece este explicabil pe bază 
de atracţie. ȘI mai instructiv este exemplul următor. Thukydides (V, 111, 5) 
scrie: Oxoatire OUV xol UETQOTÉVTWV Jue xai vh vusigite az0ÀÀaxig Ori 
régi xaryidos Bovheiscire, pr prog aigi zel Ze níav foviny TUYOVONT TE 
xai u) xarog(wcecar Forar. Comentatorii mau putut explicà până acum 
indeajuns acest loc. Poppo-Stahi face o conjecturá şi-şi închipue propo- 
ziţiunea aşa: ÁS mag 3íQr xal ég uiav Boriny Tuyonoav re xol uù za- 
rog diga acr "orca (scil. BoràeicaoÓ er), in traducere latineascá: «de qua 
una in unum quoque consilium sive feliciter sive perperam eaptum (deli- 
berare) licebit». La Classen- Steup aflám urmátoarea observare: «Die Er- 
klárung des Schol. OA URL 7050, öpíjakuwy hádere Or. mepi zarpídog ij 
GxéWig uie ovane, acol He év ulg Bovig îi zarooiíhúoere h Orpainoeoe 
giebt zwar gewiss den beabsichtigten Sinn des unzweifelhaft irgenwie ver- 
schiebenen Satzes, den ich weder durch eine Reihe anderer (vgl. Rauchenstein 
Phild. 36, 241, Schütz a. a, O. S. 268, Bernardakis . Jahrb. 23, 154) noch 
durch Stahl's letzten Verbesserungsversuch (is utas négt mit der Be- 
merkung: intellege: ye zor zat ce uiar Bovà?v.. . Bonlevoaaitaa, és de 
effectu dictum est ut 7, 87, 1. 8, 1, 3. 86. 6. Ci. Hom 13, 379 ?e pe utav 
BovAsócousr) für berichtigt halten kann. Wahrscheinlich ist vor oder nach 
tore: etwas ausgefallen, worin der Gegensatz zwischen ootso?e: und 
drag eígsaa. ausgedrückt war. Ehe aber die riechtige Ergänzung ge- 
funden ist, lässt auch über die Form des pron. rel, ny nichts mit Sicher- 
heit vermuthen» iar Böhme-Widmann zice: „n — Eora ist wahrscheinlich 
verfälscht. Konstr" iv (dovinv) zegi pe (zarot5oc) xai és utav (maro?) cs. 
fovAeveoítat Foro: B. Twy. re zel ni zar. Die zahlreichen Konjecturen 
helfen nicht». Oare aici nu avem de lucru cu un fenomen analog celor 
întâlnite la Thuk. I. 10, 3; II. 4, 5; 13, 5; 41, 4; 47, 4; 72, 1; 74, 3; IN. 
22, 3; IV, 69, 2; V, 2, 4; VI, 10, 2, VII, 4, 4, 81, 4, etc, o trecere din 
propoziţiune relativă în principală, dar împreunată cu schimb de subiect, 
care încă e des le ZZukydides (v. l, 2. 1; 20, 3; 43, 1; 118, 2; II, 443; 65, 2; 
III, 53, 1; IV, 96, 3; 133, 1, 127. 1; V, 116, 1; VI, 34, 2; 71, 2; VII, 25, 4; VIII, 
44, 2; 74, 3, etc)? "Oare această propoziţie” nu trebue sá ne-o inchipuim 
aga: dv (scil. povin). ptas zéQt (scil. fovieveote) xai (avri) scil. ) zarpis) 
ég utar Bovàjv ruyotcav Te xcl EDI zarngitwoaoav tora 2 Oare ce ne 
spune scholiastul nu este identic cu: «care sfat il ţineţi numai despre "una 
și («aceea», adecă «patria») fericite ori nefericite», adecă existența aceleia 
(a patriei) atârnă dela o singură sfătuire sau hotárire fericitá ori nefericitá? 


! Al. Philipide, Ist. l. rom., V. Principii, p. 120 si urm., apoi p. 219, 


433 


Cicero (Part. or. 6, 18) zice: cut in simplicibus verbis guod non est 
latinum — noi am zice «ce nu este româneşte» —, sic in conjunctis, 
quod non est conseguens — înțelege solecismii — vituperandum est», — 
şi are dreptate. Dar mai întâi trebue să cunoaştem ce este acel «quod 
non est consequens in conjunctis» sau ce sunt asperităţile sintactice, să 
stim între ce împrejurări pot să se iveascá şi când sunt justificate prin însuşi 
felul de gândire al scriitorului ori al unui popor. Nici un scriitor român însă, fie 
vechiu ori nou, n'a fost studiat și din acest punct de vedere, deși calea ne-au 
arătat-o încă vechii Elini. Când gramaticii acestora au început cercetarea 
stilurilor indivizilor — lucru, care și la noi ar trebui să se facă barem 
. acum, când trăim un timp de înflorire atât pe terenul literar cât si pe cel 
al studiilor de limbă — au fost izbiti de aceste asperitáti, mai ales dupáce 
aveau un simț foarte fin pentru tot ce e frumos si proportionat. lată de 
ce toți aceia, cari sau ocupat de pildă cu stilul lui Thukydides, Dionisios 
din Halikarnassos, care a scris [evi rov Oovzvôiðov Xagaxrioov, Marke- 
llinos 1, Hermogenes’, s. a. pomenesc de acel roazu rj. &oporíac, de aceea 
avorned couovia caracteristică lui, pe care după cel dintâi trebue să o 
înțelegem în modul următor: «Caracterul asperităţii sintactice sau de con: 
struc(iune este următorul: voeste ca vorbele să se sprijinească sigur si 
să jeie poziţii tari, ca fiecare cuvânt să se poată vedeă scos fiind în re- 
lief, şi particulele despărțite prin intervaluri de timp cari se! pot observa, 
să steie deoparte una de alta la distanțe demne de amintit; nu se sfâr- 
şeşte de loc de împrejurarea, că adeseori întrebuinţează (între cuvinte) im- 
preunări dure și cari nu se pot suferi, cum sunt la zidirea caselor ba- 
zele, cari mau unghiuri drepte si necioplite ca să se potrivească, ale pie- 
trilor cari se pun laolaltă, dure oaresicum şi nelucrate; de cele mai multe 
ori îi place să se întindă prin întrebuințare de vorbe mari si lungi; căci 
îi este neplăcută restrângerea la silabe scurte afară de cumva n'ar fi ne- 
voitá. La vorbe asadará încearcă a sávárgi de acestea şi cu de acestea se 
îndeletniceşte ; iar între membrele (propoziţiunii) asemenea le cultivă si 
pe acestea și ritmul plin de demnitate și măreț, si nu voește să fie mem- 
brele nici egale, nici de aceeas natură unele cu altele, nici silite, ci să 
curgă unele din altele, să fie mândre, strălucitoare si nesilite; și să se 
pară mai naturală ca de datină. Si de obiceiu nu voeste să alcátueascá 
perioade, cari ar cuprinde in sine ideea; iar dacá fárá voie e dusá cándva 
la aceasta, voieste să aráte ceva neingrijit si neted, neintrebuinfánd nici 
vre-o adăosătură de vorbe cari nu folosesc nimic ínfelesului, ca să fie 
bine rotunzit periodul, nici ca mersul acelora să fie pompos şi elegant, 
neavând nici nizuinfa ca fiind proporţionată să fie potrivit (mersul) cu 
răsuflarea vorbitorului, nici grijă de vre-un alt lucru de acest fel. Incă si 
acestea sunt trăsături caracteristice ale acestui fel de construcțiune: este 
neegală în privinţa cazurilor, impestrifatá in privința formelor, cu puţine 
conjunctiuni, fără articol, de multeori desprejuitoare de legătură, foarte 
puţin infloritá mândră, naturală, simplă, ţinând de frumusefá arhaismii 
si neingrijirea» ? 

Ne-am bucură foarte mult dacă ne-ar fi reușit cát de puţin se arătăm 
în cele de până aici în ce stă si cum este «vorno couonia românească. 


Dr. Nicolae Drăganu. 


1 În biografia lui TAukydides, c. 50. 51 şi 56. 
2 [leoi idew», II. p. 397. 
è Dionysios Halikarnasseus, Ilegi ovYtoeuş ovoučtwv, p. 148. 


434 


AMINTIRI DESPRE ALEXANDRU I. ODOBESCU. 


Bucuresti, 7/20 Noemvrie 1910. 


«Astăzi, fiind a 15-a aniversară dela moartea lui Odobescu» — zi- 
ceam soției mele în zorii zilei, — «trebuie să asistăm şi noi la parastasul 
ce-l comandase doamna Odobescu, la biserica «Brezoianu». — lată cum 
mă anunţă despre acest act evlavios, onorabila doamnă Odobescu, văduva 
marelui literat şi regretatului meu colaborator: 


3 Noemvrie 1910, Piteşti. 


«Mult Stimate Domnule Borgovanu, bunul nostru prieten, Duminecă, la 7 Noem- 
vrie fiind a 15-a aniversară de când ne-a părăsit scumpul nostru și mult regretatul 
Odobescu, vom face un parastas la biserica Brezoianu — de acolo... Aș simți o deo- 
sebită mângăiere dacă ati binevoi să asistați și D-Voastră la aceasta sfântă slujbă. Sunt 
momente foarte grele pentru mine, când se apropie aceasta aniversară; însă, după să- 
várgirea acestei sfinte datorii simt o mare liniște sufletească. Si sunt totdeauna foarte 
mișcată când mă văd încunjurată de acei bătrâni și tineri care l-au iubit și l-au 
apreciat...» 

Aceste pioase sentimente ale distinsei matroane (care trăește retrasă 
la fica sa, măritată în Pitești), părăstasul la care am văzut-o și condeiul 
de argint a lui Odobescu, trecut mie de cătră chiar doamna O.. drept adu- 
cere aminte (de câteori scriu cu dânsul) de distinsul meu colaborator, zic 
toate aceste, mă îndeamnă să-mi răscolesc memoria, şi să împărtășesc cu 
cetitorul c Transilvaniei», unele amintiri despre omul care pe — această 
lume — răspundeă numelui de Alexandru I. Odobescu. 

Voiu spune în cele următoare, cine eră A. I. Odobescu? Cum am 
făcut cunoştinţă cu dânsul, şi cum lucram înpreună? In fine: Cum și ce 
fel eră preocupat Odobescu și față cu Românii de peste Carpaţi? 


I. 


Cine erà A. I. Odobescu? 


Alexandru I. Odobescu sa născut în București la anul 1831 dintro 
veche familie boierească. Tatăl său, generalul Odobescu jucase un rol 
însemnat în anul 1848 în mișcările revoluţionare din București. 


După obiceiul fiilor de boier, băiatul Odobescu invá(à mai întâi în 
casă dela cei mai însemnați dascăli ai epocei; își continuă studiile liceale 
la sf. Sava până la 1851 când plecă la Paris, unde luă bacalaureatul si a 
urmat cursurile facultății de litere. De atunci datează frumoasa lui acti- 
vitate literară care cu timpul «dintro limbă proaspătă, naivă pentru litera- 
tură făcu un minunat instrument pentru tălmăcirea celor mai subtile gân- 
diri, celor mai fine nuanţe, celor mai curate viziuni de artă». Ca student 
la Paris îşi arată dragostea feciorelnică cătră fară si cătră muncitorul român. 


— „O, fara mea iubită! O. mândră Românie! 
Pământ cu râuri d'aur sub bolta azurie !“ 

— „Tot limpede e cerul, câmpia zimbitoare 
Și munții cu părâie, cu piscuri, cu zăpezi... 
— „Sosi-vei timp ferice, când trista Românie, 
şi va vedeă feciorii sláviti între popoare 
Atuncea vor renaşte virtuțile străbune“,t 


1 Din „Oda României“, 


435 


«Sub fruntea sbârcită a plugarilor români, scânteiară încă nişte ochi 
care catá a vedeà un viitor mai fericit. Acele trăsuri aga de regulate, aşa 
de bine lămurite, contin intr'ánsele o putere, o energie o stáruinfá, care, 
negreșit au a purtà mari și minunate roduri. Lungi suferințe au adáogat 
acestor nalte simţiminte, o expresie de moliciune melancolică, care s'a 
răspândit în cânturi, în obiceiuri şi a pătruns în tot spiritul naţional»... 
Negresit, muncitorul e stâlpul României. Dela dânsul să învăfăm a ne 
iubi patria... Pământul acela în care zace cenuşa părinţilor săi, care suge 
pe toată ziua sudoarea ce-i pică de pe frunte, din care răsare spicul de 
grâu ce-i va da de hrană lui și copiilor, acel pământ e pentru dânsul un 
obiect sfânt de adorafie». ..! 


Intors în țară pe la 1857, Odobescu publică prin «Romanul» lui C. 
A, Rosetti acele mici capodopere istorice: «Doamna Chiajna» şi «Mihnea 
Vodă cel rău», în care limba cronicarilor bătrâni, a modelat-o cu mâna 
lui de artist, dovedindu-se un cunoscător perfect al limbei române si un 
talent de mare literat şi un istoric serios. A fost pe rând magistrat (pro- 
curor) la Curtea de apel din Bucureşti, membru al Comisiunei docu- 
mentale, în care calitate vizită diferitele mănăstiri, făcând cercetări si studii 
asupra feluritelor documente şi antichităţi ale țării şi pregătindu-se astfel 
pentru catedra universitară de arheologie de mai târziu; în 1861 director 
şi mai apoi în 1862 ministru al cultelor şi instrucțiune publice, sub Cuza- 
Vodă. In 1867 Odobescu este numit comisar general al României la 
Expoziția universală din Paris. In 1870 este ales membru al Academiei 
române, ca atare provocă cu autoritatea necontestată, cu talentu-i de scriitor 
de mâna întâi, un curent contrar celui latinist inaugurat de bătrânul Lau- 
rian si consofii; la 1874 sub ministerul d-lui T. Maiorescu, Odobescu este 
numit profesor universitar la catedra de arheologie înființată anume pentru 
dânsul. De atuncia dată dacă nu prietenia, de sigur simpatia acestor 
doi luceferi pe orizonul literaturii românești, unde unul se manifestă ca 
cel mai distins prozator, iar celalalt ca cel mai mare critic literar. In 
calitate de profesor universitar si de scriitor talentat, fit numit în consiliul 
superior de instrucţiune si în cele din urmă director al scoalei poporale 
superioare, un fel de pedagogiu superior pe lângă facultatea de litere si 
ştiinţe din Bucureşti, în care calitate îl seceră moartea în 1895, plâns de 
familia sa — d-na Odobescu cu fiica d-sale si regretat de număroșii săi 
prieteni sí elevi. 

Ca fizic, Odobescu eră om de statură mijlocie, bine închiegat un 
trup mlădios, un întreg de forme frumoase, un cap de Zoe, cu păr alb 
mătăsos dat pe spate, cu o frunte boltită şi de o seninătate de zăpadă, 
ochii azurii, nasul fin şi aquilin, gura, buzele subţiri încadrate de mustete 
pline, bărbia rasă, obrajii, în fine totul de cea mai perfectă regularitate. 
Se purtă totdeauna la curs, în redingotă neagră, cu cravată albă, pe dea- 
supra năframă albă de mătasă care se armonizà cu tonalităţile albe ale 
figurei sale de zeu, rămas tânăr sub viscolirile vremii. Omul întreg îţi 
impuneà cu infáfisarea-i elegantă şi te captivă cu vocea-i sonoră si plăcută 
ca si cu afabilitatea înăscută pentru cine îi puteà câștigă simpatia. 

Ca cultură garantează inaltele bogății ce le-a ocupat în stat si mai 
ales lucrările sale literare-istorice si arheologice, ca: novelele Mihnea cel 
Rău si Doamna Chiajna, Poeţii Văcărești, Moţii si Curcanii, Istoria Ar- 
heologiei, Tezaurul dela Pietroasa și lucrări didactice s. a. 


1 „Muncitorul román", Scrieri vol. I. pag. 24—30, 


436 


Critica obiectivă, științifică a stabilit şi valoarea scrierilor si reputaţia 
literară a lui Odobescu. «Elegan(a și bogăția stilului lui este susținută 
printr'o originalitate de limbă admirabilă prin conturul si coloarea ei, rară 
în literatura noastră... Bogata sa erudifiune, gustul său fin și ales, adânca 
lui cunoştinţă de graiul românesc... limba sa bogată și aleasă unică în 
felul ei prin armonia, prin curăţenia conturului prin alegerea epitetelor si 
prin siguranța mlădierii» fac din Odobescu cel mai bun scriitor din gene- 
rafia dinaintea noastră... 


Insá «Odobescu a fost mai presus de toate un suflet de artist» spune 
dl Al. Tzigara-Samurcaş, distinsul său elev și probabil urmaș lui la catedra 
de arheologie dela universitatea din București. «Odobescu a fost timp 
de o generaţie şi tocmai a generaţiei celei mai bogate în personalităţi de 
mâna întâi — arbitrul suprem în chestiile de artă... Cuvântul lui în 
manifestări de artă eră de toţi primit cu drag şi urmat cu sfințenie».: 


In cursul de arheologie, ținut la universitate, Odobescu căută «să 
deştepte în juna generaţie cultă un spirit mai serios și să-i pună la în- 
demână un criteriu solid spre a judecă mai cu temeiu cultura omenirii în 
genere si în parte, mostenirile strămoşeşti ale patriei si ale naţionalităţi 
noastre cgi într'alt loc «Odobescu căută să facă auditorul său să preţuească: 
manifestările frumosului în operile omeneşti din trecut».? 

lată în câteva fraze ce personalitate marcantă eră Alexandru Odo- 
bescu pentru cultura română... 


Ii. 
Cum am făcut cunoştinţă cu Odobescu? 


Odobescu eră boier vechiu de viţă si un profesor universitar savant 
in inţelesul adevărat al cuvântului, el trăise mult timp la Paris unde ade- 
vărata «Pedagogía» până astăzi este, dacă nu desconsiderată, in tot cazul 
neingrijità. 

«Pedagogia de pe rost... este o adevărată iosmá pentru mine» — 
ziceà dânsul — «O urăsc din foate puterile sufletului ca o boală ende- 
mică ce... bântue nemilostiv nenorocita noastră țară. Aş da mult ca so 
pot stârpi din rădăcină, aş primi bucuros rolul de filoxerá a purei peda- 
gogii teoretice... Vai! mari nepricepuţi au fost aceia, D-zeu să-i ierte! 
care... au várit în programele şcolare numai roțiunile abstracte ale unor 
procedări pedagogice, a căror valoare se manifestă acolo numai unde ele 
sunt puse în practică.’ In ţară pe la şcoalele normale (preparandiale) se 
făceă pedagogie de pe rost; la şcoala normală de institutori, unde in doi 
ani se perindaseră la Catedra de pedagogie vre-o patru profesori, se dis- 
cutau ideile universale despre timp si spațiu. . . 


Sunt chiar 22 de ani de atuncia. Venisem de un an în ţară... ca 
şi Odobescu care, întorcându-se dela Paris, își reluase cursul de arheo- 
logie la Universitate, fiind totodată și membru în consiliul superior de 
instrucțiune, ministru al scoalelor eră răposatu Boerescu. li venise pofta 
unui profesor politician dela Galaţi să ocupe catedra mea la Bucureşti şi 
eu să fiu transferat — știți turcește — la Galaţi. Dar ca să se dea trans- 


1 Odobescu ca arheolog în „Convorbiri Literare“ Nr. 11 din 1907, Noemvrie. 
? Odobescu ca arheolog în „Convorbiri Literare“ Nr. 11 din 1907, Noemvrie. 
? „Un leac pentru pedagogia noastră“ conferință ținută la Ateneul din București, 


437 


ferárilor sau schimbului acestuia o aparenfá legalá, erá necesar un raport 
oficial motivat, pe baza cáruia sá fim schimbati. Eu. fireste — necunos- 
cánd pe atunci asemenea tertipuri, ajunse obiceiuri, nu stiam nimic despre 
ce se ţese în dosul meu... Intro bună dimineaţă pe la orele 9 má po 
menesc în clasa a Il-a preparandială cu Odobescu venit în calitate de 
inspector ministerial. în scopul a mă controlă şi a raportă în consecinţă. 
Par'că și azi îl văd: cu figura-i impunătoare, elegantă, dar rece, indispus, 
întunecat... Mi-a stat în clasă %, de oră, ascultând şi luându-și note asupra 
lecţiunei despre «principiile didactice». Terminând lecţia făcută impreună 
cu elevii prin conversaţie si stând în picioare în fața lor un elev din cei 
mai buni, rezumă, adecă sintetiză cunoştinţele si apoi fácui aplicaţia prin- 
cipiilor... Odobescu se schimbă puţin la faţă. In ora următoare ma in. 
sofit în clasa următoare, unde făceam — după programa de atunci — 
logică. Am desvoltat şi acolo in mod dialogic, si practic teoria «si/ogis- 
mului». Dela jumătatea lecţiei, teribilul inspector se schimbase cz totul 
la față, se prefăcă chiar radios când terminasem cursul. La despărţire, 
vesel, mul(ámit, îmi strânse mâna zicând: «Imi pare bine, d-le Bârgăvaa, 
că mi-ai luat o piatră grea de pe suflet. Mâne am să vin si la școala de 
aplicație să văd cum aplici frumoasele d-tale principii pedagogice acolo, 
la micii copilagi... La revedere!» A doua zi Odobescu sa ţinut de cuvânt. 
La şcoala primară «Petrache Poenaru», făcusem o lecţie în clasa IV. despre 
«Măsurarea suprafeţei dreptunghiului (paralelogram)». Am lăsat pe co- 
pilași să măsoare ei lungimea si lăturea clasei, apoi am transpus operaţia 
în scris la tablă. Am formulat în mod intuitiv regula și în fine am scos 
şcolarii în curtea scoalei si i-am pus să măsoare şi să socotească 2—3 
parcele de forma dreptunghiului. In fine am ţinut cu preparandistii si cu 
institutorii titulari, în prezența lui Odobescu asupra lec(iei acesteia, o consultare 
sau conferență critică, la care a participat cu vorba şi dânsul. Din mo- 
mentul acela, Odobescu (dupăcum însuş mi-a declarat mai târziu când 
lucram în intimitate cu dânsul) din duşman mi-sa făcut prietin entuziast 
nu numai mie „Obscurului didascăl ardelean — cum mă poreclia în glumă 
— ci si practicei pedagogice. Cu ajutorul lui Odobescu si a regretatului 
Stefan C. Mihailescu, fost secretar general sub ministerul dlor T. Maio- 
rescu si Take Ionescu, am deschis cea dintâi școală de aplicație pe lângă 
școala normală de institori, şcoala de aplicaţie care apoi organizată a servit 
de model şi de normă la reorganizarea tuturor școalelor normale din ţară 
ca şi practicei pedagogice întrodusă de Odobescu la ştudenţii universitari 
din ultimul an de studii, ștudenţi care aveau să fie profesori pe la gim- 
nazii si licee. Doi ani de zile încheiaţi, Odobescu nu a lipsit niciodată 
dela lecţiile de probă si dela conferenţele critice ce durau și câte două 
oare la şcoala noastră de aplicație, conferente pe care el le botezase 
«parlamentul pedagogic» al scoalei normale... 

Sub impresiunea plăcută a acestui soiu de școală pedagogică, spuneà 
Odobescu in conferența menţionată următoarele: «Totuş dacă pe £ruuchiul 
sterp al pedagogiei teoretice, venim să altoim practica acestei doctrine; 
dacă, pe /ângă studiarea principiilor abstracte, facem cu aceiaşi elevi apli- 
carea acelor regule prin deprinderi la profesorat în școală, atunci eu unul 
îndată mă împac cu întregul complex al învățământului pedagogic și devin 
cel mai convins și cel mai credincios al lui adept... Dascălul cest nou... 
întră in clasă, unde spuza de copii, îndată ce-l zăresc, s'ageazá repede pe 
bănci, fiecare la locul sáu și, drepţi, smeriţi, cu ochii lor vioi, cu incre- 
dere şi fără sfială îndreptaţi spre dânsul, ei se ţin gata să-l asculte... Mai 
întâi îi cercetează cu îngrijire de mama, să-i vază dacă au venit deacasă 


438 


curati la fatá, spálati pe máni si curati la haine. Apoi la porunca lui, co- 
piii se scoală în picioare şi împreună cu dânsul îşi fac rugăciunea dimi- 
nefii: — «M'am sculat de dimineaţă; m'am spălat, mam îmbrăcat și din 
suflet m'am rugat: Dumnezeu să ne dea vieafá, sănătate și noroc s. c. l»... 


«De câteori nu mi-sa întâmplat să fiu silit a pretextà un guturaiu, 
o tusă sau un strănut subit, numai ca să pot ascunde sub batistă lacrămile 
ce-mi înorau ochii, când intro clasă numároasá de copii, auziam deodată 
glasurile lor fragede, slăbuţe dar limpezi şi mângăioase care ca cfluerasele 
de fag, mult ziceau cu drag»... Si de unde şi-a căpătat dascălul zosíru 
minunata si fermecătoarea lui artă?... «Intr'adevár — va răspunde — mi-a 
plăcut din tinereţe și îmi place şi acum meseria asta... Mai cu deosebire 
am profitat intro bună școală pedagogică de toate învățămintele, de toate 
experiențele celor care de câteva sute de ani încoace mereu au perfecționat 
aceasta artă... Mi-au folosit tot atât, dacă nu și mai mult exercițiile prac- 
tice pe care le-am făcut în școala de aplicație a scoalei normale sub di- 
recția unor oameni experimentați»... 


Ceva mai târzior încântat de modul cum procedam eri la școala nor- 
mală de institutori, si în dorința să introducá metoda noastră si in şcoalele 
gimnaziale, Odobescu solicită şi obtinü ușor direcţia scoalei normale su- 
perioare din Bucureşti. In aceasta calitate cercetà adese cu studenții săi 
universitari din cursul ultim școala noastră de aplicaţie, unde stăteau 
câte 2—3 oare. 

lată o scrisoare relativă a lui Odobescu, când începusem a lucrà îm- 
preună la «Noul-Abecedar» : 

«Vineri, 3 Ian. 1893. 
«Stimate D-le Borgovanu... 

«Viind să-ți urez, deşi cam târziu, un bun an nou și aducándu-fi felicitări tocmai 
a treia zi după Sf. Vasile, adaug la toate acestea urarea ca colaborajiunea noastră in 
anul, în care am intrat, să ne fie cu noroc şi cu folos nu numai nouă, dar si copilărimei 
române. Tot cam în acest cerc de idei vin să te vestesc că ar fi foarte bine ca de 
acuma să hotărești dimineața de Miercuri, 26 lan. cor. pentru cele 3 /ecțiuni model de 
istorie în școala de aplicație a D-Tale, lec(iuni la care vor azistă normaligtii mei... şi 
care vor aveă drept subiecte: În clasa II primară despre David sau Solomon; în clasa 
II Mihaiu Viteazul sau Mateiu Basarab, sau Dem. Cantemir, și în clasa IV Alexandru 
cel mare sau luliu Cesar. Chibzueşte si D-ta şi apoi înştiințează-mă ca să fim gata. 

«Urări bune pentru toată familia D-Tale, al D-tale cordial devotat: Odobescu». 


Si procedarea sau metodul nostru îl întroduse prin regulament pentru 
practica școlară şi a viitorilor profesori gimnaziali. La aceasta inovație se 
referă unul din foştii elevi ai lui Odobescu si azi profesor secundar în 
Bucureşti, afirmând: «Dar inovaţia cea mai de frunte şi care însemnează 
întradevăr o dată în, istoria învățământului nostru secundar este întrodu- 
cerea lecfiilor practice pe la scoalele secundare ale statului, făcute de nor- 
maliştii din ultimul an de studii. Pentru întâiaoară vedea Tara românească 
viitori profesori pregătindu-se în mod practic și sub conducerea reală a 
unui om priceput pentru greaua lor sarcină»... Aşa organizate «scoalele 
normale» — ziceă Odobescu: — «sunt baza edificiului didactic»?... 


Și cum lucram eu cu Odobescu 2... Terminaserám «Nou/-Abecedar» 
(care ajunse 17 ediţii) despre care actualul inspector general al învăţă- 


* «Convorbiri literare» numărul citat pag. 2018. 
* Conferenta citată. 


A 


439 


mântului primar di Gh. Adamescu spune «că a fost cea mai izbutitá din 
toate lucrările de acest fels. |ncántat însuș Odobescu de reuşita Abece- 
darului, îmi propuse si și începurăm a lucrà la Cartea de cetire pentru 
clasa II primară şi paralel la «Gramatica» pentru clasa II şi III (conform 
programei şcolare de atunci)». 


Zilele de lucru le fixaserăm împreună: Martia, Joia si Vinerea dela 
2—8 seara și Dumineca toată ziua dela 8 ore a. m. înainte. Lucram la 
Odobescu acasă, în biroul lui de lucru (pe atunci în strada Cuza-Vodă). 
Când se apucă Odobescu de un lucru oarecare, eră de o răbdare fără 
margini și de o încordare uimitoare. Dumineca, eram totdeauna reținut 
la masă. Doamna Odobescu, o femee foarte cultă si distinsă se oferise 
a ne copiă bucăţile ce noi, în graba condeiului, le ticluiam repede şi nu 
prea cite. Ce scriă Odobescu, eră greu de descifrat; pecând doamna 
Odobescu are și azi o scrisoare admirabilă. Ajunseserăm în compunerea 
«Gramaticei» la capitolul despre <adverbu». Odobescu eră obicinuit să 
scrie în fraze alese, dar lungi, pe care mi-le supuneă pentru apreciare, 
dacă n'ar fi prea grele pentru copiii de 8—9 ani, spunándu-mi la ince- 
putul lucrărilor că, în punctul acesta să-mi spun liber convingerea, fără 
nici o consideraţie, că dânsul — se va supune judecății mele — în aceasta 
materie fără discuție... Intro Vineri pe la oarele 6 p. m. Odobescu is- 
prăvise un exercițiu gramatical asupra adverbiilor şi mi-l dăduse să-l citesc. 
li declarasem zet că frazele sunt lungi şi grele; aci ne trebue propoziții 
desvoltate cu compliniri adverbiale, dar și aceste scurte, D. e. «Primăvara 
este aci. Câmpia este binisor înverzită. Pasările cântă frumos». Aşa pro- 
poziţiuni ne trebuesc, ale D-Voastrá sunt, cred eu, prea lungi. Odobescu 
obosit şi enervat sigur de muncă, îmi luă din mână foile (6 la număr) şi 
vădit atins si mâhnit îmi zise: — «Dacă nu-ți place lucrarea mea, fá-le 
(exercițiile) d-ta mai bine!» şi rupându-le bucăţi, le aruncă pe jos, trecând 
enervat în altă odaie. Rámásei singur ca trăsnit, neştiind momentan ce 
să fac. In cele din urmă, culesei, în tăcere bucáfelele de foite, si apoi, 
gătându-mă de plecare făcui vre-o câţiva pasi spre camera în care s'a 
fost retras Odobescu și-i zisei, foarte emoţionat și mâhnit si eu: elertati 
dle profesor, că v'am dat prilej să vă supăraţi! N'am voit aceasta. Dacă 
mi-am permis modesta observaţie, o făcusem bazat pe îndemnul ce mi 
l-aţi făcut D-Voastră, la începutul lucrărilor noastre, ca să-mi spun liber 
părerea in materia ce ne preocupă». Si făcând o mică inclinaţie, voii să 
plec zicând: «Vă salut, dle profesor!» 

. — «Si ce vreai să faci cu bucăţelele adunate?» — întrebă Odobescu 
cu vocea lăsată. 


— «O să le ţin drept amintire de munca zadarnică precum văz, 
pentru D-Voastră, dar prețioasă pentru mine!» Si plecai cătră casă, pe 
cheiul Dâmboviţei şi prin Cismigiu ca să mă mai linistesc puţin. Ce mare 
îmi fu mirarea când, ajungând acasă, la şcoală (Petrache Poenaru în str. 
Stirbei-Vodá) gásii pe Odobescu schimbat cu totul, povestind vesel cu 
soţia mea, despre cele întâmplate si declarándu-i: «Imi pare foarte rău cá 
am supărat pe dl Borgovanu. Nu voiam să vă culcaţi supăraţi, de aceea 
am venit să-i cer scuze!» 

... Cât a trăit Odobescujsi reaminteă vesel de acest incident «tragico- 
comic» cum îl numiă dânsul... Gramatica, în cele din urmă o deduserăm 
gata si lucram cu spor și la «Cartea de citire» pentru clasa II, când Odo- 


1 «Biblioteca pentru toti» Nr. 85. pag. 135, 


440 


bescu îmbolnăvindu-se de stomac, las cá suferià greu de reumatism, în- 
cepü a se gândi la întreruperea lucrărilor si la combinarea unui proiect 
pentru un curs complect de limbă, în scoalele primare, precum apare din 
scrisoarea următoare : 
«Curtea-de-Arges,! Sâmbătă, 19 August 1895. 
«Stimate D-le Borgovanu! 


«Tocmai acum, când e să sosești dela Sângeorgiu în Bucureşti, eu m'am dus 
pentru câteva zile la Argeș, ca să mai răsuflu, căci rea vară, rele vacantii am petrecut 
est timp..... Despre toate aceste vom vorbi pe larg, când ne vom întâlni. Atunci îţi 
voiu explică şi cauzele pentru care n'am dat curs, în anul acesta, lucrărilor noastre în- 
cepute, rămânând ca (dacă ne va dă Dumnezeu ajutor) să gătim pentru primăvara 
viitoare: 

1. Abecedarul nostru, cu totul reformat si pus mai pre sus de orice speranţă.? 

2. Cartea de cetire pentru cl. II (cu gramatica ei indusă). 

3. Cartea de cetire pentru clasele HI şi IV. 

4. Gramatica noastră pusă în raport direct cu acele cărți de cetire. 

Ce zici? Nu e proiectul bun ?... Dumnezeu să ne ajute! 

«De vei aveă timp, răspunde-mi aci, unde voiu mai stă, cred 4 sau 6 zile. Dar 
şi mai frumos ai face, dacă te-ai repezi chiar însuți aci, ca să-ţi sfârșești vacanfele intro 
localitate foarte interesantă și unde vei află prietenească întâmpinare dela al D-Tale 
devotat: Odobescu». .. 


* 
* * 


Si acum, cred a fi interesant pentru cetitori să cunoască /ondul 
educativ, cultural si limba cea frumoasd a lui Odobescu, si in cárfile, ce 
am lucrat amândoi, pentru şcolile poporale... Elementele culturale trebue 
să fie aceleași pentru toţi copiii, și pentru toate școalele primare ale ace- 
luiaș popor, care vorbeşte aceeas limbă, are aceleaşi obiceiuri si datini, 
aceleaşi credinţe, aceleaşi aspiraţiuni, aceleași cântece de dor si de jale, 
în fine aceeag fire... Diferenţiarea învățăturilor se face în școlile mai 
înalte, susținute de stat cu scopuri hotárite de acesta. 


Dám bucáfile de mai jos, drept modeluri de fond si formá pentru 
autorii de cărţi menite pentru şcoalele primare şi de adulții poporului ro- 
mânesc de pretutindeni. 


a) Din Noul Abecedar. «Tudorel şi Linufa». 

Linuţa: — Nene! Unde te duci? Stăi aci și joacă-te cu mine! 

Tudorel: — Nu pot. A venit vremea de școală. Trebuie să plec. Nu voiu să 
intârziez dela şcoală. Domnul învățător ne spune că școlarii cei cu minte trebuie să 
fie de vreme la şcoală. Numai școlarii cei răi, ori că întârzie, ori că nu merg de loc 
la șenală. Aceştia, sau că stau gură-cască pe drum, sau că se joacă pe maidan. Eu 
nu voiu să fiu nici gură-cască, nici o haimana. Eu plec. Rămâi cu bine! 

Linufa: — Dar ce ai să faci tu la școală? 

Tudorel: — La şcoală ?... Am să învăţ. Domnul învățător ne arată să scriem, să 
desemnărm, să cetim, să socotim, să cântăm și să ne jucăm la gimnastică. El în toate 
zilele ne povesteşte câte o istorie frumoasă. Ne spune cum să ne purtăm cu tata, cu 
mama, cu frații, cu surorile si cu toată lumea. Ne vorbește de dobitoace, de păsări 
si de floricele. De multeori ne spune cum trebue să ne închinăm lui Dumnezeu. Vezi 
tu, Linuţo, câte lucruri frumoase învăţăm noi la școală? 


1 La Curtea-de-Argeș, unde se află renumita mănăstire, Odobescu aveă o mo- 
șioară şi o vilă, unde petreceă de obiceiu familia sa, vara. 


* Se face aluzie la un Abecedar cu ilustraţii a dlui T. Sperantá, care dispăruse 
însă repede. | 


441 


Linufa: — Dacă-i aşa, apoi voiu să merg și eu cu tine la școală. 

Tudorel: — Tu ești prea mică. Lasă, când te-i face mai măricică, atunci o să te 
iau eu cu mine! 

Linufa: — Fie şi aga! Dar când te-i întoarce de amieazi, să-mi spui si mie ce ai 
învățat azi la şcoală!! 

Având in vedere că învățătorii nostri cei mai mulţi ba chiar și anii profesori de 
pedagogie, cum mi s'a dat să văz la școala normală din Câmpulung — nu pricep sau 
nu vor să facă znfuifiunea ființelor si a lucrurilor aevea, în natura plină, ci se mul(u- 
mesc cu simulacre, făcând apel la reprezentarea elevilor, noi am arătat chiar textul căr- 
(ior noastre de cetire necesitatea inexorabilă a intuițiunei. lată două exemple relative 
asupra unor materii care — după mulți diletanti în Pedagogie, n'ar fi de lipsă a se 
intuiționă : 

b) Din Cartea de cetire. 

«8. Lumea. Exerciţii de orientare».? 

«Íntr'o frumoasă dimineață de toamnă, un băieţel, anume Simion,’ iesise cu tatăl 
său, afară la câmp. 

— Simioane, — îi zise tata, — ia spune-mi tu ce vezi acum, jur împrejur de tine? 

— Eu tatá?... Văz pe pământ iarbă, flori, sămănături, pomi si tot felul de copaci. 

— Si mai ce? 

— Váz vite: oi, vaci, boi, cai si fel de fel de dobitoace. 

— Dar acolo, în apă, ce se vede? 

— Acolo, se vád pești, broaște; poate că sunt si raci pe la mal. 

— Dar, sus, ín vdzduh, ce vezi? 

— Váz sburând pasări, fluturi, albine şi tot soiul de muşte. 

— Dar, mai sus, sus de tot, pe cer, ce găsești? 

— Acuma, pe cer găsesc soarele. 

— Si dacă ar îi noapte și senin ca si acuma, ce ai găsi? 

— Aş găsi luna și stelele. 

— Ei, află băiete, că toate aceste câte le vezi și le găsești cu ochii: si cerul, şi 
soarele, și luna, și stelele, si văzduhul, și pământul, cu tot ce se află într'ânsele, toate 
acestea împreună se chiamă că este lumea! 


lar lumea aceasta mare, să sti, fătul meu, 
Ca făcut-o singur, bunul Dumnezeu !» 


Bucata 255. Orientarea după stele.* 
«Íntr'o seară frumoasă, dascălul chemă pe şcolarii săi, la școală. Dascălul voi 
să-i învețe cum poate cineva sd se orienteze și noaptea. 


Ceriul eră limpede, senin fără de nori. Stelele, mii și sute, unele mai mari, al- 
tele mai mărunte, luciau pe bolta cerească. Dascălul arătă copiilor focmai sus, d'asupra 
capetelor lor, două grămdjoare de stele, cam tot la un fel rânduite, dar dosând una de 
alta. În fiecare din acele grămăjoare, se puteau găsi câte șepte stele. În fiecare grămă- 
joară, patru stele erau așezate în patru colţuri, ca patru roate ale unui car. lar alte trei 
stele înaintau cam pieziș, parcă ar fi o oiște, sau o tânjeală încovoiată, de care se 
injugd boii. 


* Noul-Abedar de A. I. Odobescu și V. Gr. Borgovanu. Partea II, ediţia XII, 
pag. 11—12. 

* Carte de cetire pentru clasa II primară de A. I. Odobescu si V. Gr. Borgovanu, 
Bucureşti 1900, pag. 11—12, 

3 Se aduce în legătură cu ziua de 1 Septemvrie st. vechiu când biserica româ- 
nească sărbează pe Sf. Simeon-Stálpricul. 

* Acolo pag, 247. 

31 


442 


Dascălul le mai zise încă: Aceste două grămăjoare de stele se numesc carele cu 
boi, unul e carul cel mare, altul e carul cel mic. Unul parcă merge dela răsărit spre 
apus, altul dela apus spre răsărit. Ei, copii, să ştiţi, dragii mei, de câteori ridicaţi ochii 
în sus spre ceriu şi vedeţi în fata voastră, amândouă carele cu boi, să ştiţi bine că intr'a- 
ceea lature a ceriului este chiar miază-noapte; atunci în dosul vostru, se află miază-zi; 
d'a dreapta e răsăritul şi în stânga e apusul. 

«După carele cu boi ale ceriului puteţi dar să và orientati pe pământ si noaptea, 
când lucesc stelele, precum după soare vă puteţi orientă ziua, când nu este inorat 

«Dupáce vă veţi orientă ziua, pe cer?... N! Și, dupăce — noaptea?... N 1» 

c) Din Gramatică. 

Se stie că Gramatica e cea mai plictisitoare învățătură pentru şcolari si chiar 
pentru multi învățători. Pentru a inlesni pe aceștia, şi a interesă pe aceia şi la această 
materie, noi am căutat a scoate toate cunoştinţele gramaticale din mici bucăți de cetire, 
înlăturând cu totul pechia metodă care in mod deductiv anticipà regulele pe care le 
ilustră apoi prin câteva exemple luate — pe-asărite — din diferite obiecte de invátàá- 
mânt, făcând astfel pe școlari să-și împrăștie, in loc să-și concentreze atenţia, fárá de 
care nu există învățătură cum se cere. 

În «Gramatica» noastră de clasa III urbană avem deci «Prepozifiunile» tratată la 
pagina 17, va să zică pe la începutul lui Ocfomvrie. 


Prepozi(iunile. 

I. Exemple. — Viile se află pe lângă oras. Dela oras spre răsărit, se înalță dea- 
luri. Printre dealuri se află văi. Pe văi sunt păşuni bune. Boii pasc și rumegă a-lene. 

Un vânător se arată pe câmp. Copoii se tin după dânsul. Un iepuraş sbughi 
de subt un tufis. Copoii se repeziră căfră iepuraş. Acesta apucă razna peste câmp. 
Copoii mi-ti-l iau la goană. Pe urmă, vânătorul îl împușcă pe malul gârlii. 

Il. Regule: 1. Cuvintele pe lângă, spre, printre, pe, a-lene, după, de subt, preste, 
la, se pun dinaintea numelor și pronumelor pentruca să arete legătura lor cu alte cu- 
vinte si mai ales cu verbul. — Fiindcă cuvintele acestea sunt puse totdeauna înaintea 
vorbelor de care ţin, ele se numesc prepozițiuni. 2. Cuvintele: a, la, spre, prin, către, 
preste şi altele de felul lor sunt prepozifiuni simple, iar cuvintele: de-la, de-subt, pe subt, 
pe lângă, si altele care se compun din două sau mai multe, vorbe, sunt prepozifiuni 
compuse. 3. Să te feregti întotdeauna a amestecă cuvântul prepozifiune, cu cuvântul pro- 
pozifiune... Ce este propozitiunea? 

III. Teme: 1. În bucata ce am cetit-o ieri, vei sti toate prepozițiunile! 2. Cu 
patru din acele prepozifiuni vei face dela tine patru propozifiuni!... 


* 
* * 


lată fondul educativ şi forma potrivită şi aleasă, sub care se infáfi- 
șează cărţile noastre pentru școlile populare. De câteori iau nepoţii mei 
(ce urmează în clasele primare) și azi cărţile acestea ca să citească și să 
învețe după dânsele lecţiile, ce sunt mai încurcate în cărţile introduse 
acum în şcoale!! Căci să nu se uite marele rău ce bântuie incă școalele 
din România, că şi cărțile didactice şi programele se schimbă aproape cu 
schimbarea guvernelor. 


IIl. 
Cum si ce fel eră preocupat Odobescu şi de Românii de preste 
Carpaţi? 


Alexandru I. Odobescu, în două ocazii sárbátoregti s'a ocupat serios 
cu starea Românilor de preste Carpaţi: mai întâi în 1862 când a parti- 
cipat la Adunarea generală a Asociaţiunei Transilvane, ţinută la Braşov; 
a doua oară in 1878, când în luna Februarie, vostise la Ateneul din Bu- 


443 


curesti, frumoasa conferentá «Mofii» — răscoala Românilor ardeleni sub 
Horia.» lată câteva pasaje din apreciănile sale relativ la pământul Ardea- 
lului şi la poporul românesc de acolo... 


a) «In fara munților în mândrul Ardeal al românilor» — zice Odo- 
bescu,! voiu să vă strămut cu mintea, şi d'ag putea să vă fac a simți 
pentru acea frumoasă bucată din moșia strămoșească a neamului româ- 
nesc, o iubire şi un dor încă mai vii şi mai spornice decât acele ce de 
sigur le purtaţi în inimile d-voastre.... 

«D'asupra Zarandului și încins întrun brâu îngust de munţi aspri 
. Si înalţi, şerpuieşte râul Arieșului, în a cărui sălbatică vale stau pitulate, 
printre stânci și păduri, numai selase neaoş românești adăpostiri ale 
mândrilor Mofi din ţara Ardealului. Acolo, sub piscurile semeţe ale De- 
tunatei stă târgul Abrudului si băile lui de aur.... Mai sus pe apa Arie- 
sului, care ieșind apoi din strâmtoarea munților, curge spre răsărit, pe 
lângă Turda, mai sus pe Arieş se văd satele Câmpenii, Ponoarele, Scă- 
rişoara şi Vidra, ce se razimă spre apus, de munţii Bihorului; iar în 
fundul cel mai adânc al văilor, chiar la obersia Arieșului, zace Abacul 
satul de naștere al lui Horia, unde modesta lui cástioará țărănească, încă 
şi azi se păstrează cu sfințenie de nepoții eroilor și martirilor dela 1785...» 


b) Mai numeroase sunt aprecierile sale insufleţite despre Românii 
de preste Munţi aga că-mi vine greu să aleg ce-i mai frumos. Voiu extrage 
deci la întâmplare din amândouă comunicările menţionate... Pentru lini- 
ştirea procurorilor unguri cată să declar dela început eu însuși Odobescu 
fost ministru, că nu facem aci un iridentism, ci «numai lumini si înfrăți- 
toare căldură; iată de sigur ceeace noi, românii dorim pentru înșine și 
pentru frații noștri de preste tot locul»: .... «losif Călătorind prin Ardeal, 
in 1773, insuflase o dragoste cu totul specială poporaţiunei românești. 
Recunoscând în nenorocitii iobagi români, origina, limba si alte rămasuri 
ale colonilor romani din Dacia, el le repetià mereu, cu oarecare mândrie 
că «dânșii, stránepoti ai lui Traian, erau adevărații feciori ai săi... Tot 
atunci s'au așezat în ţinutul Năsăudului, patru noue sate românești, în a 
căror numiri latine se promite mântuire tinerei nepoate a anticului Romul: 
Salva Romuli Parva Nepos /» Vorbind apoi despre. militarizarea românilor 
grăniceri de pe la poalele Munţilor Carpaţi, Odobescu zice: Mare a fost 
mulțumirea si mândria iobagilor români dela granițe când sau văzut... 
cu arme în mâni... ei se simfiau acum ca reînviați. Stăpân le eră acum 
Dumnezeu numai in cer şi împăratul pe pământ. EZ cu sapa își munciau 
țearina lor proprie și cu arma își apărau fara... La asemenea viață, volnică 
și voinicească se prinseră a năzui cu dor toți românii din Ardeal». 

Interesant e dialogul fie că a fost aievea sau născocit dintre losif II si 
Horia care-i înmână împăratului o hârtie, în care erau cuprinse plângerile 
Românilor: 

— «Bine, voinice; voiu îngriji eu de voil» — răspunse Iosif... 

-— «Asa e, mărite Impărate; dar eu am venit aci, legat cu jurământ. 
Dela ai mei că să văz pe Măria ta citind cu ochii Măriei-tale, cartea 
noastră, că de-i citi-o însuți, bine știm noi cu toții că nu ne-i uită». losif 
zimbi cu bunăvoință de obstinafiunea ţăranului si, deschizând hârtia citi: 
«Mărite Impărate! 


1 «Motii» Scrieri literare si istorice, vol. III. pag. 514. 
* jbid. p. 511. 
5 ,.. Ibid. pag. 524. 
31* 


444 


«Impárteala săptămânii : 

«Patru zile de robot (adică de clacă); 

<A cincea de pescărit; 

<A sesa la vânătoare, 

«Si toate acestea laolaltă, numai pe seama domnului... 

«A şeptea zi doară-i a lui Dumnezeu! 

«Apoi, judică, Prea drepte Impărate, cu ce o să ne mai plătim si 
noi de bir si de toate cele dări!!!. .' 

Dupăce spune Odobescu că Horia murind ar fi strigat: «Eu mor 
pentru națiune!» Aşa-l descrie:...» Negreșit... sub grosolanu-i cojoc de 
oaie, sub (undra-i neagră, sărădită cu găitane vinete, sub opincele de 
muntean imbàierate pe glesne, sub cușma lui mocănească cu ciucuri de 
fir, — sub tot acest port al sáu, neos țărănesc, curgeà prin vinele acelui 
putin cioplit, dar mult semef, mult statornic si mult viteaz bárbat, un 
sânge cel puțin tot asa de adevărat românesc, tot aşa de imbolditor, tot 
aşa de patriotic, ca prin creerii celor mai erudi(i instigatori și celor mai 
iscusiţi apărători ai latinităţii gintei românești... . 

«Sá nu renunjfám... aşa lesne la dorul cel preţios, cel mai minunat 
al neamului nostru, la acel puternic instinct de proprie existenţă care nu 
a lipsit nici odată Românilor... dincolo de Carpaţi, pe care nici cea mai 
cruntă asuprire de opt veacuri, nu i-a inghenunchiat... să vorbească altă 
limbă si să poarte alt nume decât acela de român... Starea simţirilor ce 
frământă chiar şi astăzi teara Ardealului ... adevăratul patriotism româ- 
nesc a trăit pururea în sânul poporului nostru, încins si fierbinte, ca já- 
raticul sub spuzd.... Bieţii Mofi precum si toti voinicii de preste Carpaţi 
amári(i până în ziua de astăzi de piedecile umilitoare ce pun neîncetat 
Ungurii la libera desvoltare a spiritului national printre Români, toți, zic, 
simt în inimile lor acel dor de liberă vietuire națională, pe care din ne- 
norocire Ungurii nu vor nici acum, după așa crude incercări, să-l pre- 
fuiascá la dreapta lui valoare...» Românii mereu au zis şi repeţesc un- 
gurilor cuvinte de impáciuire, cuvinte de dreptate... «Vorbifi-vá în patria 
noastră strămoşească — zic românii ungurilor — «vorbiţi-vă limba voastră ; 
închinaţi-vă în biserica voastră; purtaţi-vă portul; Ea gif e ea 
at ei e ias tár o e zá a M ddr pentri 
Dumnezeu, nu veniți . . . . . . . . Să ne făgăduiți nouă dreapta 
moștenire a casei, în care noi vam jăcut loc. ... sAduceti-vá aminte, cá 
dacă vre'odinioară câte unul din foștii noștri iobagi a primit să se lapede 
de románeascd-i jobăpie, spre a se face Ungur, acela s'a urcat pe scaunele 
cele mai înalte ale magnafilor și ale regilor voştri; acela a devenit un 
Stefan lojica, un Ion Huniad, un Mateaș Corvin, fát al româncei din 
Haţeg si cel mai nobil creștet cu care s'a mândrit aievea ungureasca co- 
roană a Sf. Stefan /»? 

«In scrierea sa «Mo[fii», — Odobescu se ocupă cum s'a văzut mai 
vârtos cu caracterizarea masselor poporului dela (ard; iar despre condu- 
cătorii poporului si cultura lor, găsim aprecieri relative în capitolul despre 
«Asociațiunea Transilvană pentru literatura și cultura poporului român. 


«Prin gloata riumeroasă care furnică neîncetat în preajma palatului 
școalei (gimnaziului românesc) și chiar prin tot orașul, — gloată care se 


1 pag. 529—530. 
? Op. cit. pag. 545— 552. 
5 «Scrieri» vol. I. pag. 465—508. — Sesiunea «Astrei» din Iulie 1862, în Braşov. 


445 


compuneă în mare parte din bărbați cultivați ai românimii de preste munți, 
eră plăcut lucru a vedeà amestecându-se cu frăție albele sumane ale Ar- 
delenilor Câmpeni şi zăbunele de mătase ale frumoaselor șcheience și să- 
celence ; apoi figurile venerabile ale protopopilor români cu vestmintele lor 
negre încinse la brâu cu roșu și cu pălăriile lor largi, mult mai cuviin- 
cioase decât potcapiele asiatice ale clerului nostru; apoi acel aer sárbáto- 
resc care se ráspándise preste tot locul si care păreă a zice tuturor: 
Sântem aci toți români...» Apoi combătând, în câteva cuvinte costumul 
național purtat atunci mai ales de un student, zice: «este sigur că ade- 
văratul port românesc, portul plăieșilor din Bârsa, din Vrancea, din Muş- 
cele, portul câmpenilor de pe Olt, de pe Mureș, de pe Someș, de pe Seret și de pe 
Tisă, ungurii nu l-au luat dela români si că românii încă si azi se disting 
printránsul de celelalte naţiuni conlocuitoare sau vecine»... 

«In Ardeal e lucru lesne a se pătrunde cineva de caracterul parti- 
cular al populaţiunei române. Parcă originalitatea românului acolo pusă 
în fața altor naţiuni, e si mai invederată. Alături cu apatia greoaie a sa- 
sului, alături cu feroasa trufie a maghiarului, priceperea isteaţă, firea vo- 
joasă, mişcările agere si mlădioase ale românului, parcă se desemnează 
mai viu pronunțate, în forme si în fapte. Românul, cât colo îţi bate la 
ochi! Să fi văzut spre exemplu, grupa de călușeri — de pe malul Mure- 
şului... Vre'o doisprezece tineri, mândri flăcăi, cu pălăriile numai în 
panglice, cu zorgoene de alamă la opinci, cu bâte înalte în mâni executau 
cu o măieastră agerime, săltăturile cele mai periculoase, râzând si chiuind 
din gură: «Haidi aga! tot aşa! si iar aga; băiete mál... 

Frumos, sublim vorbește Odobescu despre industriile şi manufac- 
turile Ardelenilor din prilejul primei expozifiuni ce-au fost organizat Bra- 
şovenii cu ocazia acelei adunări. 

«Industria şi măiestriile — la expoziţie — deși primitive, își aveau 
un caracter al lor românesc, moștenind dela străbuni și care mai lesne se 
leagă cu măestriile antice, pe carele menţionează autorul Georgicelor sau 
agronomii latini. Caton, Columel şi Paladiu și cu modelele ce se descoper 
pe toată ziua în cenușele Pompei şi altor locuri bogate în rámásiti strá- 
bune, decât cu productele mai perfecționate ale manufacturelor moderne 
din țările Europei apusene. Tradiția antică servă de bază la toate lucrá- 
rile poporului român și la toate uneltele cu care el se Slujește».! 


« Tesdturile și cusăturile femeilor române, în fine toate obiectele ex- 
puse adunate la un loc... ca expresiune a industriei Românilor de preste 
munți, nu dau însă câtuș de puțin prilej vizitatorului venit din Principa- 
tele române să simtă că trecuse granița; productele erau cu totul aceleași 
ce ar fi putut să adune și țara noastră din sânul ei, fără de a împrumută 
dea străini... Aceasta dovedește că națiunea română, în ori-ce stare se 
află si sub ori-ce domnire trăiește, ea totus a păstrat, în toate acelaș ca- 
racter, aceleași obiceiuri în viața sa casnică, aceeaș activitate, aceleaşi tra- 
difiuni industriale, acelaș gust original și propriu al său 5? 

Incât priveşte agendele literare, ce sau discutat în adunarea «Astrei» 
dela Brașov Odobescu, trece în revistă cu respect pe conducătorii ei ono- 
rabili: Mitropoliţii Șaguna și Sulufu, pe Barițiu, Cipariu, pe Popasu, lon 
Pușcariu şi pe alţi vrednici fruntași români... Cipariu îi atrase însă cel 
mai mare respect lui Odobescu : «Recunoscurám dela începutul (conferenfei 

1 Op. cit. pag. 480—481. 

Acolo. pag. 481, 484; 


446 


lui Cipariu) că vorbele cele mai puternice si mai patriotice ce se rostiră în 
acea adunare de trei zile, fură, fără îndoială, ale părintelui Cipariu. . .5" 
Insufletit de ce vázü la Braşov, Odobescu scrie că a sa «Revista Ro- 
mână» — se simte datoare a învită pe toti Românii care au cátus de 
puțină încredere în tendințele ei, de a luă parte la mișcarea literară si 
progresistă a fraților de preste munți, si de a se înscrie printre contri- 
buitorii ei. . . . 

«Numai în acest mod vom intrefine si vom întări, acel spirit al na- 
fiunei, acel geniu román de care a vorbit venerabilul părinte Cipariu, si 
care va tinde aripele sale preste fofi fiii lui Traian și-i va fine legaţi întru 
legăturile păcii, frăției şi unității naţionale» ..? 

Asemenea gândiri alese, sentimente înalte şi aprecieri pecât de drepte 
pe atât de binevoitoare, pe care nu le găsim — poate, la nici un bărbat 
de stat din România din epoca lui Odobescu, — le-a hrănit dânsul față 
cu Românii transcarpatini până puţin înainte de moartea sa, când m'a în- 
sotit în vacanţa anului 1894, la băile româneşti din Sângeorgiul Năsăudului 
unde — mergeă la biserică și la jocurile poporului românesc, pe care-l 
iubeă ca lumina ochilor... 


Așa boier, așa savant literat eră Alexandru I. Odobescu ! 


EDICTUM TOLERANTIAE.: 
; 1781. 
8122 8122 
Copia Copia copii şi Deodată prefacere din Latinie 


Josephus II. 


Dei Gratia Electus Romanorum Im- 
perator Semper Augustus, Germaniae, 
Hungariae & Bohemiae etc. Rex, Ar- 
chidux Austriae, Dux Burgundiae 6 
Lotharingiae, Magnus Princeps Tran- 
sylvaniae et Comes Siculorum etc. 


Illustres, Reverendi, Spectabiles, 
Magnitici, Generosi, Egregii, Prudentes 
item ac Circumspecti Fideles nostri 
sincere Nobis Dilecti! 


1 Acolo. pag. 487. 
? Acolo. p. 497—498. 


pre Romanie. 


Iosif Il. 


Cu mila lui Dumnezeu al Romanilor 
Împărat totdeauna sfințit, al Germanii, 
Hungarii și Bohemii iproci Kraiul, 
Pováfuitorul cel mai ales al Austriei, 
Povățuitoriul Burgundii si Lotharingii, 
Marele Prinț al Ardealului și Grof 
(Comis) Săcuilor—iproci. 


Luminaţilor, cinstiţilor, vrednicilor 
de cinste, Măriţilor, de bun neam näs- 
cufilor, vestitilor, infeleptilor si iarág 
purtátorilor de grije, ai nostri credin- 
cioși curat, intogma noao iubiţi! 


? In unul din numerii precedenti ai acestei reviste am făcut amintire de traducerea 


românească a celei mai însemnate ordinatiuni date de luminatul Iosif II la 1781, tra- 
ducere aflată în arhiva protopopiatului român din Făgăraș. Ordinatiunea aceasta numită 
edictum tolerantiae eră menită să pună stavilă persecuțiilor religioase, înscenate de ca- 
tolici împotriva celorlalte confesiuni, statornicind principiul cà in chestiuni de credință 
si conștiință să nu se facă nimănui nici o silă (punct V... «Sacerdotes catholici.... 
Acatholicis se non obtrudant»). 

Dela edictul acesta cregtinesc se poate socoti începutul epocei de reculegere și 
restaurare a bisericii române ortodoxe din Ardeal și Ungaria. 


Cum Nobis persuasum sit, omnem 
coactionem, quae conscientiae homi- 
num vim inferat, quam maxime no- 
cere, contra vero plurimum utilitatis in 
religionem et republicam et genuina, 
qualem Christiana Charitas probat, 
Tolerantia promanare hanc in universis 
Haereditariis Provinciis nostris certis 
legibus firmare decrevimus. 


Licet autem Regiae huic sollici- 
tudini nostrae, quod charum Nobis 
Magnum Tranniae Principatum, per 
Leges Provinciae illius municipales, 
atque gloriosae memoriae Praedeces- 
sorum nostrorum Diplomata iam sub- 
ventum, Religionumque ibidem recep- 
tarum libertati, et Graeci non Uniti 
Ritus Tolerantiae consultum habeatur, 
Nosque Leges et Constitutiones illas 
porro etiam in vigore suo relinquendas 
et observandas velimus: cum tamen 
ille vicinitatis, atque communis im- 
perii, qui inter charum Nobis Magnum 
illum Principatum & caeteras nostras. 
Ditiones haereditarias, signanter vero 
Hungariae Regnum intercedit nexus, 
regularum, quas ín hoc objecto sta- 
tuendas invenimus, directivarum no- 
titiam vobis etiam Regio Gubernio 
nostro impertiendam exposcat, parte 
vero ab altera complures identidem 
per diversarum Magni illius Princi- 
patus Religionum asseclas ad Nos de- 
latae querelae et preces non obscure 
testarentur, in nonnullis objectis aut 
per municipales Provinciae Leges et 
Praedecessorum Nostrorum  Resolu- 
tiones nondum plene atque definitive 
prospectum, aut nonnunquam ab aequo 
moderamine deviatum fuisse; hinc 
Vobis Regio nostro Gubernio illam, 
quam pro reliquis Ditionibus nostris 
haereditariis, atque specialiter Regno 
etiam Hungariae stabiliendam inve- 
nimus, Tolerantiae Normam pro no- 
titia et publicatione intimandam, una 
vero quoad charum Nobis Magnum 
Tranniae Ppatum pro futura cynosura, 


441 


Când, sau fiindcă am socotit noi 
ca toată sila, care cunoștinții sufleteşti 
putere aduce, cât mai vârtos să o cu- 
noaștem ; iară dinpotrivă foarte mult 
folos în religie si în obşte din obici- 
nuita, care dragostea creştinească vo- 
iaşte, Tolerantie a rămânea aceasta in 
toate rădăcinatele noastre provin(ii cu 
anumite legi a se întări am hotărît. 


Si bine că această crăiască a noa- 
strá silintá, încât iaste pentru preţuitul 
nostru Marele Prinfipat al Ardealului 
prin legile provinfiei eisi obicinuite 
și măritii aducerii aminte mai dinna- 
inte îngăduitele diplome au fost întru 
ajutoriu și religiilor retepte (primite) 
de acolo slobozenie şi legii greceşti 
Neunite Toleranfie sau orânduit. Si 
noi legile si oránduelile acelea si de 
ci inainte ín puterea sa ale lása si ale 
ținea am voit. Însă totuș fiindcă are 
legătură vecinătate sau [ara vecină, 
care legătură este între prefuitul nostru 
nostru Marele Prinţipat al Ardealului 
şi celelalte ale noastre înrădăcinate (inu- 
turi, iară mai însemnat este între Tara 
Ungurească, însemnarea regulelor în- 
dreptătoare, care întru această pricină 
a se întări am găsit, și voao Kr(ăiescul) 
Nostru Gubernium vi se împărtășește ; 
iară despre altă parte foarte multe 
adease cearte şi jalbe prin de multe 
feluri de religii a acelui Mare Prin- 
fipat la noi aduse întunecat sar ade- 
vára, întru unele pricini sau prin obici- 
nuitele legi ale Provinfii sau orán- 
duitele noastre rezoluţii încă ne fiind 
de plin şi de săvârşit luare de samă, 
sau câte odată dela adevărata îndrep- 
tare sau abătut. De aceia voao, Kr. 
Nostru Gubernium se face înştiinţare, 
precum si celorlalte rădăcinate ale 
noastre ţinuturi, mai vărtos Ţării Ungu- 
resti cu cale am găsit a se întări tot 
meșteșugul Toleranţii pentru insem- 
nare şi publicaţie şi deodată și încât 
se atinge de preţuitul Nostru Marele 
Printipat al Ardealului pentru viitoarea 


Fiind traducerea românească a acestui edict atât de greoaie și întunecată, în 
multe părți, pentru înțelegerea, deplină a cuprinsului am aflat de lipsă a da și textul 
latinesc, în copia, după care s'a făcut traducerea. Se poate vedeà în chipul acesta, cu 
ce greutăți lupta, pe la sfârşitul secolului XVIII, un traducător din latineşte în româneşte. 


L L. 


448 


exacta gue observantia, specialia guae- 
dam momenta praefigenda invenimus. 
Generales autem illae caeteras Ditiones 
nostras haereditarias et inter has sig- 
nanter Hungariae Regnum quoad in- 
troducendam & stabiliendam Cristia- 
nam Tolerantiam respicientes Regulae 
Normativae suguentibus capitibus con- 
tinentur: 


Primo. Universis Acatholicis, Hel- 
veticae quippe & Augustanae confes- 
sioni addictis, nec non Graeci Ritus 
non unitis, ubivis locorum, in quibus 
eisdem seu fundamento Legum Regni 
seu Benignorum Privilegiorum et prae- 
cedentium  nonnullarum  normalium 
Resolutionum Regiarum publicum Re- 
ligionis exercitium non competit, pri- 
vatum absque omni reflexione, an 
illud unquam in tali loco in usu fuerit 
vel non? benigne concedimus. 


Secundo. Hoc autem privatum Re- 
ligionis exercitium non illo restricto 
sensu, uti illuc hucdum in regno Hun- 
gariae declaratum fuit, accipi, verum 
eomodo intelligi voluimus, ut nempe 
iisdem Augustanae et Helveticae Con- 
fessioni addictis et Graeci Ritus non 
Unitis in quovis eiusmodi loco pu- 
blico Religionis exercitio non proviso 
ubi centum  Acatholicorum familiae 
existunt, sufficientiaque media ad stru- 
enda oratoria, Ministrorum et Ludi- 
magistrorum Domus, eorumque con- 
gruam provisionem citra illud, ut con- 
tribuens populus subsidiis his nimium 
gravetur. aut relate ad incumbentes 
ipsi publicas praestationes debilitetur, 
legitimata fuerint, liberum sit iisdem 
Acatholicis, seu Augustana et Helve- 
ticae Confessioni addictis, seu Graeci 
Ritus non Unitis privata oratoria eo- 
modo exstruere, ut haec Turribus, 
Campanis & introitu e platea publica 
ad similitudinem publicorum templo- 
rum accomodato destituantur; mini- 
stros praeterea et Ludimagistros in- 
troducere, pro illis necessaria acdificia 
ponere, ac ita non tantum in his pri- 
vatis oratoriis omne religionis eorum 
exercitium, sed etiam provisio infir- 


oclotire si urmátoarea pricepere, vro 
câteva lucruri mai mici a se da înainte 
am gásit. lará iu cát e pentru celelalte 
ale noastre rădăcinate ținuturi şi între 
aceste mai anumit Ţara Ungurească 
încât e de a se introducălui şi întări 
creştineasca Toleranţie regule normale 
în următoarele capete se cuprind : 384 


I-lea. Tuturor Acatolicilor (carii 
nu sânt Katholici) Lutheranilor, Calvi- 
nilor si de legea grecească neunifilor 
ori în ce loc, în care (lor) ei sau din 
fundamentul legilor ţării sau a milos- 
tivelor Privilegii si mai nainte urmate 
unora rezoluții împărăteşti (krăești) 
slobod (publițe) asi tinea religia sa 
nau avut ius (voe), fără de nici o îndo- 
ială (cârnire) adecă că fostau în acela 
loc așa obiceiul au ba? de bună voie 
îngăduim să-și facă tot omul slujba 
religii sale în privat. 


2-lea. Iară acela Exerţiţium pri- 
vatum nu cu aceia strânsă înțelegere, 
precum acela până acuma a fost declă- 
răluit în Ţara Ungurească a îl primi, 
ci cu astfel de mod a înţelege am voit, 
precumcă : Lutheranii și Calvinii si 
de legea grecească neunifilor în orice 
fel de loc unde publite a religiei 
exerţiție nau fost, unde se află 100 
[o sută] de familii nu catholici si mij- 
loace din destul de a ridica biserici 
şi case dascălilor si fefelor bisericeşti 
şi acelora cum se cuvine a le purta 
de grije, fără de aceea ca nu cumva 
norodul care dă contribuţie, cu mijloa- 
cele aceastea cát de puțin să se ingre- 
oeze, sau încât este pentru obstestile 
datorii, care sánt asupra lor, sá se slá- 
beascá, s'ar fi legitimáluit, slobod sá 
fie acelora Ne catholici sau Lutherani 
si Calvini sau de legea greceascá ne- 
uniților deosebite biserici cu asa mod 
a ridica, ca acestea cu turnuri, clopote 
şi intrarea din uliţă obsteascá comode 
să fie asemenea acelorlalte publice 
(obşteşti) Bisearici, pe lângă aceaea 
Ministrii! şi dascăli a introduca, pentru 
dânșii case cuviincioase a zidi și aşa 


1 adecă: preoți. 


morum suorum tam in iisdem locis, 
guam extra illa libere admittatur. Porro 


Tertio. Clementer constituimus, ut 
iisdem Acatholicis in universis hae- 
reditariis provinciis nostris adeogue in 
regno etiam Hungariae, in iis guogue 
locis in guibus illi ad conseguenda 
munia publica, dignitates academicas, 
jus concivilitatis, Incolatus & Magisterii 
possessiones item Bonorum et Fun- 
dorum civilium. Religionis causa, vir- 
tute Legum, Regni aut eatenus elar- 
gitorum Privilegiorum, uti signanter 
in Regnis Dalmatiae, Croatiae et Scla- 
voniae, ac nonnullis Liberis, Regüsque 
Civitatibus & privilegiatis Communi- 
tatibus hucdum incapaces erant; haec 
capacitas deinceps de casu in casum 
omni tempore, atque absque omni 
nectenda eatenus difficultate, per viam 
dispensationis ex gratia nostra & Cle- 
mentia regia tribuatur, in reliquis au- 
tem comitatibus & Civitatibus in con- 
ferendis publicis muniis generatim 
remoto diversae Religionis respectu, 
sola meritorum & talentorum, probae 
item et christianae vitae retio habeatur. 


Quarto. Ad constabiliendam ve- 
ram Christianam Tolerantiam ultro & 
illud pertinere existimavimus, ut Au- 
gustanae et Helveticae Confessioni 
addicti Jusjurandum nulla occasione in 
alia quadam forma, quam quae ipso- 
rum relizionis príucipiis convenit, prae- 
stare teneantur. Porro ex eadem 
ratione 


Quinto. Nullus Acatholicorum cul- 
tui Divino Catholicorum aut cere- 
moniis interesse compellatur, minus 
mulctae cuidam ideo subjiciatur neque 
Articuli cehales, vel statuta alia qu- 
aevis eatenus stringant. 


449 


nu uumai ín aceste deosebite biserici 
toatá slujba religii lor a so face, ci 
sia purta de grije a ingropa mortii 
lor atát íntru acelea locuri, cát si ín 
alte afará de acelea slobod sá fie sá 
sá ingáduiascá. Mai íncolo. 

3-lea. Milostiveşte am orânduit: 
ca acelora Ne Catholici în toate rădă- 
cinatele noastre Provinţii si încă si în 
Tara Ungurească și şi întracele locuri, 
în care dânșii de a urma tistii din 
afară, mărimea academicească, din ius- 
sul împreună civilității, a lăcuinței si 
a meşșteșugurilor, a birui bunumuri şi 
funduri tivile pentru religie, cu putea- 
rea legilor ţării, sau ce se atinge de 
privileghiumurile pe larg date, precum 
mai ales in țările Dalmafii, Croafii si 
Slavonii si in unele slobode si Kráesti 
cetăţi si privileghiate obşte, până acuma 
mau avut încăpeare (,hárnicie, prin- 
dere'-sterse), aceasta încăpeare de ci 
"nainte din întâmplare întâmplare în 
toată vremea și fárá de nici o agonisi- 
toaredespre aceea greotate pe calea 
dispensafiei din gratia noastră și Kr(ă- 
iasca) mila să li se dea; iară în celelalte 
varmeghii şi oraşe a purta Tistiile din 
afară (de obşte) obsteste neuitându-se 
la reşpectul deosebitei religii, numai 
a vredniciilor si a talenturilor a probei 
si luare de seamă a viefei crestinesti 
să aibă! 

4-lea. Spre a întări adevărata cres- 
tineasca Toleranţie mai încolo si aceea 
a se ţinea am socotit, ca Lutheranii 
şi Calvinii cu nici un fel de prilej şi 
în alta ori ce fel de formă să nu fie 
datori a jura, fără numai argumentu- 
rile cele de căpetenie a Legii sale. 
Mai încolo tot din aceea pricină 


5-lea. Nimenea, care nu e catholic 
slujba d-zeească a catholicilor a o face 
să nu fie silit, mai puţin pentru aceea 
la ceva birșag să nu se pue și nice 
articulușurile tehurilor sau alte orice 
statute pentru aceea să nu-i strângă 
(să nu-i silească). 


1 Aici traducerea “e foarte defectuoasă; 
se vede, că traducătorul n'a înţeles, că lati- 
nescul „probae“ e un simplu atribut al cuvân- 
tului , vitae". (1. L.) 


450 


Sexto. Per hoc autem ita expli- 
catum privatum Religionis Exercitium 
atgue Christianae Tolerantiae limites 
nullo modo Legibus Regni, rite ex- 
peditis, item et usu firmatis Privilegiis 
Benignisque Normalibus Resolutio - 
nibus Regiis, quae publicum Religio- 
nis exercitium in nonnullis locis praeat- 
tactae Augustanae et Helveticae Con- 
fessioni addictis et Graeci Ritus non 
Unitis, aliasque concessiones tribuunt, 
derogari, prouti parte ex altera eas 
quoque Regni leges & Privilegia, quae 
in favorem dominantis Religionis con- 
stituta sunt, circa non admittendum 
publicum Religionis Exercitium, alia- 
que praerecensitae verae christianae 
tolerantiae accessoria ex gratia unice 
& Clementia Regia per modum dis- 
pensationis in mentionatis quoque re- 
gnis & civitatibus, in quantum hujus- 
modi Leges &'Privilegia iisdem ob- 
starent, concedi clementer volumus. 

Et haec sunt illae Leges, secun- 
dum quas veram Christianam Tole- 
rantiam in reliquis haereditariis nostris 
Provinciis et signanter nostro Hun- 
gariae Regno absque mora introduci 
& stabiliri praecepimus. Specialia vero 
illa, quae hac occasione in Magno 
etiam Nostro Transylvaniae Principatu 
pro meliori quoad nonnula objecta, 
uti praemissum fuit, regulatione sta- 
tuminanda invenimus, in sequentibus 
consistunt. 

l. Vobis Gubernio Nostro Regio 
activitatem clementer deferimus, ut in 
posterum, ubi una alterave Commu- 
nitas e receptis ibidem Religionibus 
aut Graeci ritus non unitis pro Templi, 
sive lignei, sive lapidei, erigendi at- 
que suae religionis Ministri aut Ludi- 
magistri constituendi facultate ad Vos 
recurrerit atque ex ordinanda more 
solito cum unius catholici alterius 
Acatholici comissarii interventu inves- 
tigatione evenerit, recurrentum hujus- 
modi communitatem suficienti fami- 
liarum numero, quem apud toleratos 
dumtaxat Dis-Unitos ad centum Patres 
familias figi volumus et facultatibus 
requisitis tam ad struenda aedificia, 
quam etiam necessariam Ministri atque 


6-lea. Dară aceasta aşa explicată 
privată a religiei tinere și hotare a creş- 
tineştii toleranţii nici întrun chip, prin 
legile Ţării de rând date afară încă si 
cu uzu întărite privileghii şi făcătoare 
de bine norm(ale) crăești rezoluţii, care 
publica a religii tinere întru unele 
locuri încât se atinge pentru Luthe- 
ranii, Calvini şi de legea grecească 
neunifi, şi alte îngăduinţe dau, să nu 
se schimbe; precum despre altă parte 
şi acelea a Tárei legi si privileghii, 
care pentru bunăvoința a stăpânitoarei 
religii sau orânduit, ca să nu se ingá- 
duiascá publica (obșteasca) a religiei 
țineare si alte vinituri mai nainte pre- 
censitei adevăratei creştinestii tole- 
ranții din singură graţia si mila crá- 
iască pe calea dişpensației si în mai 
sus numitele țări si oraşe, încât aceste 
Legi si Privileghii acelora lesr sta 
împotrivă, să li se îngăduiască milos- 
tivește voim. 

Și acestea sânt acele legi, pe lângă 
care adevărata creştineasca toleranfie 
în celelalte vecinice ale noastre pro- 
vinţii si anumit în a noastră Țară Ungu- 
rească fără de zăbavă a o întroduce 
si întări am poruncit. Dară deosebit 
aceale, care cu acest prilej şi în marele 
Printipatal Ardealului pentru mai bună 
rânduială a se pune în stare am găsit, 
în următoarele se cuprind: 


1". Voao Krăescului nostru Gubear- 
nium puteare (îngrijire) milostiveste 
vă dăm, ca de ci înainte când una 
sau alta obşte din primitele acolo Re- 
ligii sau de legea grecească neuniţi 
a ridica sau biserică de lemn au de 
piatră si a orândui Ministeri* sau 
Dascăli dela voi slobozenie va cere, 
si, din orânduita ínvestigatie a doi 
Komisaresi unu! Katholic, iará celalalt 
nu Katholic va egi (se va aráta) cum 
că aceea obşte jeluitoare la număr 
destule familii au, care numai la tollă- 
răluiții Neuniţi la o sută de familii 
voim a întroduca (infigăli) şi să aibă 
cele de lipsă atât spre a zidi, cât şi 


* preoți. 


Ludimagistri provisionem citra contri- 
buentium aggravium praeditam esse, 
Vos absgue ulteriori ad Nos eatenus 
facienda repraesentatione facultatem 
petenti communitati impertiri valeatis, 
si vero petito supplicantis eiusmodi 
Communitatis ex quocumque ratione 
minus diferendum esse existimaveritis, 
eatenus Nobis ulteriorem repraesen- 
tationem cum deductione quorumvis 
motivorum pro elargienda ulteriori 
Benigna nostra Resolutione praevie 
fieri volumus. E quibus suapte intel- 
ligendum, Religiones omnes in usu 
imperturbato Ecclesiarum, interquas 
etiam filiales intelligendae veniunt, in 
quarum possessione actu sunt, relin- 
quendas, neque in Sacris suis, aut Re- 
ligionis cultu ullo modo impediendas 
esse, liberumque iisdem deinceps etiam 
futurum, ut si nefors incendio aut ruina 
quaedam harum Ecclesiarum destruan- 
tur, earum loco novas e ligno aut so- 
lidis materialibus, obtenta a vobis fa- 
cultate, extruere valeant, dummodo, 
ut in generalibus praefixum est, plebs 
contribuens subsidiis ad hosce sump- 
tus praestandis non gravetur, aut ad 
incumbentes eidem praestationes pu- 
blicas debilitetur. 


ll. Cum Matrimonia disparis Re- 
ligionis hucdum non aliter, quam erga 
dandas Reversales de prolibus utrius- 
que sexus in religione romano-catholica 
educandis admissa fuerint, huius modi 
reversalium usum, illis, quae hucusque 
expeditae haberentur in vigore suo 
relictis, ex nunc pro futuro quidem 
abrogare, pro constanti tamen norma 
una sancire duximus, ín Matrimoniis 
disparis receptae religionis, filios in 
paternae, filias vero in maternae reli- 
gionis principiis, pro exactae aequi- 
tatis, qua receptae religiones inter se 
juxta Leges gaudent, rationibus edu- 
candas esse, si autem disparis ejus- 
modi Matrimonii casus inter receptae 
et toleratae religionis (uti non unita 
est) asseclas sese exereret, atque Pater 
alicui e receptis Religionibus adhae- 
reret, omnes proles tam masculae, quam 
sequioris sexus paternam religionem 


451 


cea de lipsá purtare de grijá pentru 
traiul slugilor bisericii (minstrii) şi a 
dascălilor să fie fără de nici o îngreo- 
iare a contribuenţilor (carii dau dare) 
voi să puteți da slobozenie la obştea 
suplicantă fără dea face mai încoace 
nouă instiinfarea; iară dacă din oarece 
pricină veti socoti, că cearerea acestii 
feal de obşte nu este cu cale, despre 
aceea nouă mai încolo înştiinţare cu 
arătarea tuturor mişcărilor (stărilor im- 
prejur, pornirilor) spre lărgirea mai 
încolo a milostivei noastre rezoluţii 
ca la nişte mai mari a să face voim. 
Din care lesne să înţelege, că toate 
Religiile în slujba Ecleziilor sale neclă- 
tite să fie (să rămâe) între care se 
înțeleg si filiale, și nici înt”un chip să 
nu aibă impedecare nici in sfinfeniile 
sale, nici în ţinerea religii, și în vremea 
viitoare adecă de ci nainte să fie slo- 
bod: ca decumva vor arde acele bise- 
rici sau se vor dáríma în locul acelora 
altele de lemn sau de piatră a ridica 
dela voi să capete slobozenie, numai 
ca, precum obsteste sau arătat mai 
dinainte, obştea care dă contribuţie 
prin ajutorinţa la astfel de treburi, să 
nu se îngreuiaze sau să nu-şi poată 
împlini datoriile (slujbele) de obște, 
care sânt asupra lor. 

2". Fiindcă căsătoriile, care nu 
sânt de o religie până acuma nu al- 
mintrilea fără numai pe lângă sau după 
(ce) se vor da reservale, rândueli de 
a se ținea, ca despre amândouă păr- 
file în religia r. catholiceascá a se 
creşte pruncii sau îngăduit. Astfel de 
reservale, care până acuma sau dat 
afară de ci înainte să lipsiască; iară 
una pentru întărirea normei a se orân- 
dui am găsit. Intre căsătoriţii, care 
sânt de religie reteptá, dar nu de un 
feliu, feciorii în partea religii cea băr- 
bătească, featele în cea muerească să 
să crească după printipiumurile religii ; 
pentru săvârşirea dreptăţii care o au 
între sine religiile retepte după legi, 
a se creaşte. lară dacă nefiind de o 
religie căsătoria se va întâmpla să fie 
o parte de religia primită, alta tollá- 
răluită (precum cea neunită) și Sar 
întâmpla pricini, şi de va fi tatăl co- 


SS 


452 


sequantur, guod receptae religionis 
praecipuum ac praerogativa esse dig- 
noscatur; si e converso Mater receptae 
Pater vero toleratae Religionis foret, 
proles sexum parentum in sectandis 
religionum principiis segui debebunt. 


III. Si Matrimonio inter utramque 
partem a Religione catholica sive unita 
alienam contracto, alterutra partium ad 
Fidem Romano-Catholicam seu ad 
Unionem transiret, aut soluto per mor- 
tem Matrimonii vinculo pars superstes 
ad religionem catholicam seu Unitam 
converteretur, eadem praescripta re- 
gula quoad proles, quae nondum Annos 
discretionis attigerunt, pariter obser- 
vanda erit: in casu nimirum conver- 
sionis paternae omnes proles masculae 
in Annis Discretionis nondum con- 
stitutae patris, foeminei vero sexus 
matris, si haec receptae religionis fuerit 
secus vero has etiam patris neo con- 
versi Religionem sequi, matre vero 
conversa, non nisi eiusdem sexus pro- 
les infra Annos Discretionis in Catho- 
lica religione educandas esse, caete- 
roquin neque catholicae, neque reli- 
quarum Religionum asseclae ullo suo 
praetextu proles aut orphanos a Pa- 
rentibus alterius Religionis ortas in sua 
religione educandas vindicare poterunt. 


IV. Cum propter Baptizmum per 
obstetrices administrandum Acatholi- 
cae Religioni addictas contra earum- 
dem dogma vexari, aut puniri nullo 
modo velimus ordinarios ad praes- 
criptum huius nostrae Resolutionis 
instrui clementer praecipimus. 


V. Generaliter ordinamus, ut sa- 
cerdotes catholici, nisi vocati fuerint, 
aegrotantibus acatholicis se non ob- 
trudant, petente autem aegroto pro- 
pinqui ipsius aut ministri aditum sa- 
cerdoti concedere teneantur, Prout et 
liberum sit Acatholicis Ministris suae 
Religionis captivos non tantum in car- 
ceribus adire, verum etiam ad ultimum 
supplicium comitari; quod ipsum 
cunctis Provinciae jurisdictionibus pro 
accurata observantia publicandum erit. 


piilor de religie refeptá, toti pruncii 
de amândouă părţile de religia bărbă- 
tească să să ție, care e regula religiei 
retepte și cinstea de a se 'cunoaște. 
lar dimpotrivă dacă Muma va fi de 
religia reteptá si Tata tolleratá, atuncia 
pruncii toţi de religia părintească după 
prinfipiumurile religiilor se vor fineà. 

3-lea. Dacá cu contract de cásá- 
torie între amândouă părţile dela re- 
ligia catholicá sau unitá oarecare parte 
la credinţa romano-catholicá sar duce, 
sau la unaţie, sau rumpând legătura 
„moartea, partea care trăește la religia 
catholică sau unită sar întoarce, aceea 
regulă mai dinsus scrisă pentru pruncii, 
carii încă nu sânt de vârstă, asemenea 
se va ţinea; iară în întâmplarea în- 
toarcerii părintești, toţi feciorii, nefiind 
încă de vârstă, de partea (tatălui) băr- 
bătească, iară featele de cea feme- 
ească se vor ţineă, de va fi partea 
femeiască de religia rețeptă, iară de 
nu: numai acele feate vor crește în 
religia catholicească carii încă nu sânt 
în stare a se despărți, altmintrilea nici 
partea: catholicească nici a celorlalte 
religii subt nici un fealiu de prefacere 
dela religia pártii bárbátesti ai sminti 
nu vor putea pre copii de vor fi si 
rămași de părinţi. 


4-lea. Pentru botez când botează 
moaşele de leage nu catholică, îm- 
protiva dogmei lor a vorbi si a ocări 
sau a le pedepsi nici decum nu voim, 
a se orândui purtători de grijă pentru 
prescriptumul acestii a noastre rezo- 
luții milostiveaste am poruncit. 


5-lea. Obsteste oránduim, ca pre- 
oții cetholici, de nu vor fi chemaţi, 
sá nu meargá la bolnavii nu catho- 
licilor, dar dacá va pofti bolnavul pre 
preotul chiar sau (ori) pre ministerul 
sál primiascá inláuntru, precum si 
Necatholicilor slobod să fie adecá 
preoţilor ministerilor a merge nu nu- 
mai în temnițe la robii care sânt de 
leagea sa, ci și la sfârșitul lor a le 
sluji, care lucru tuturor iurisdicțiilor 
provinţii pentru adevărata omenire 
(cinstire) unul cu altul se va publicăli. 


VI. lam superius clementer re- 
solvimus, ut receptarum religionum 
sectatoribus et Graeci Ritus Non Unitis 
ubivis locorum, ubi sufficiens, et res- 
pective praefixus familiarum domici- 
liatarum numerus, necnon reguisitae 
facultates adsunt, Templa, Parochias 
et Scholas erigendi licentia concedatur, 
suapte consequitur, Acatholicis Reli- 


gionis suae scholis destitutis, neque. 


illas introducere seu ob exiguum fa- 
miliarum numerum, sive ob virium 
insufficientiam valentibus juxta usum 
et consvetudinem hucusque etiam ob- 
servatam, liberum relinqui, ut proles 
suas seu ad catholicas, sive etiam 
Acatholicas, quae adessent, scholas 
mittere possint. Caeterum 


VII. Collectas omnes seu per 
studiosos, seu alia quacumque de causa 
instituendas quam severissime medio 
Tabularum continuarum & Magistra- 
tuum prohibendas, atque ut eatenus 
sufficiens vigilantia adhibeatur, injun- 
gendum, necnon concernentibus etiam 
Episcopis, Consistoriis et Dis — Uni- 
torum vicario pro exacta observantia 
ef congruis dispositionibus  intimari 
volumus. 


VIII. Visitationes per Episcopos, 
superintendentes, Vicarios & Arhi- 
Diaconos et alios, quibus competit, 
instituendas, absque omni contribuen- 
tium aggravio, aut qualicumque ab 
illis ferenda sumptum collatione insti- 
tui volumus, quapropter iisdem sua via 
intimandum erit, severas poenas illos 
incursuros, qui tali occasione a con- 
tribuente quidpiam exigere aut etiam 
accipere attentaverint. 


IX. Si aliquae e stabilitis in Magno 
illo Nostro Principatu Religionibus 
Synodum aut Congregationem cele- 
brare cogitent, id ea ratione impo- 
sterum admittendum benigne resol- 
vimus, ut causas, singulaque Delibe- 
rationis objecta praevie Nobis indi- 
care teneantur, facultate pro re per 
Nos comperta dein concedenda. 


453 


6-lea. Mai din sus milostiveste 
am rezolválit, ca celor de religie re- 
feptá si de lege grecească Neuniţilor 
ori in ce loc unde mai din sus po- 
menitul al familiilor număr se va im- 
plini, si ar aveà prindere la cele de 
lipsă să li-se dea slobozenie de a ri- 
dica biserici, parohii, şcoli, fireşte e, 
ca părăsindu-se scoalele nu catholice, 
nici ale întări acelea sau neavând pu- 
tință după obiceiul lor până acuma 
ținut, să fie slobozi copiii săi sau la 
ceale catholicești sau nu catholicesti 
şcoli carii sar afla să-i poată trimite. 
In celelalte 


7-lea. Toate ceale adunate sau 
prin dieci sau din alta ori ce fel de 
pricină să vor orândui cât mai vârtos 
prin mijlocirea Tăbulilor nencetate și 
Magistraturilor a să opri; și despre 
aceea din destulă luare de seamă să 
fie şi iarăş cuviinciosilor episcopi, su- 
perintendensi (Arhimandritzi) Vicară- 
șului Neunifilor a avea grije si a 
omenirii pre altul si tuturor oràndu- 
elilor a să porunci voim. 


8-lea. Vizitaţiile prin Episcopi, Su- 
perintendensi, Vicareși şi protopopi 
Şi prin alţii, cărora să cuvine, a să 
face fără de nici o îngreoiare a con- 
tribuensilor sau orice fel dela dânşii 
luare, adunare a să orândui voim, 
pentru care lucru acelora cu cale să 
va porunci, greale pedeapse pe aceia 
vor veni, carii cu acest prilej dela 
contribuenşi ceva va stoarce, sau a 
primi vor îndrăzni. 


9-lea. Dacă vreao religie din aşe- 
zatele în acel Mare al nostru Prin- 
tipat Sinod sau adunare a face vor 
gândi, acest lucru cu astfeliu de con- 
ditie a se îngădui de ci înainte mi- 
lostiveste am voit, ca pricinile si toate 
stárile hotárirei deosebite noao ca la 
niste mai mari a ni le face cunoscute 
să fie indatorati, căpătând voie pentru 
lucrul acela, dupá aceea prin noi sá 
va ingádui 


454 


X. Universim per Magnum No- 
strum Transylvaniae Principatum in 
alterabilis Lex esto, nemini Religionis 
causa, nisi Legibus Civilibus Benignis- 
gue Mandatis Regiis contravenerit, aut 
tranguilitatem publicam turbans facinus 
patraverit, poenam pecuniariam aut 
corporalem inffligi posse, hinc, medio 
publicarum iurisdictionum ordinandum 
etiam erit, ut omnes Magno in illo 
Principatu existentes Religiones a con- 
lumeliis et jurgiis inter se sollicite ab- 
stineant, quascumque scommaticas ex- 
pressiones, praesertim in scriptis dica- 
sterialibus et libellis suis evitare curae 
habeant, quod ipsum et ut Domini 
Terrestres quoque apud subditos suos 
disponant, iisdem aeque injungendum 
erit Et haec sunt, quae pecualiter 
pro charo Nobis Magno Tranniae Prin- 
cipatu deinceps observanda clementer 
praescribimus. | 

Quare Vos, Regium Nostrum Gu- 
bernium, puncta haec Benignae Reso- 
lutionis Nostrae, quoad priora quidem 
sex puncta pro notitia, quoad reliqua 
vero pro exacta observantia sparsis 
per universum Magnum illum Princi- 
patum circularibus, notum reddetis at- 
que Supremis Contibus et Primariis 
Oficialibus injungetis, ut occasione 
primitus celebrandarum Congregatio- 
num aut Confluxuum altissimam No- 
stram Resolutionem publicent, utque 
eo ocijus ea, quae Benigne resolvimus 
ad omnium notitiam perveniant, cir- 
culare hocce intimatum Typis etiam 
publicis excudi atque pro cujusvis 
usu venum exponi curabit(is) una 
vero generaliter injungetis, ut in re- 
liquo universae Leges et Benignae 
Normales Gloriosae memoriae Prae- 
decessorum Nostrorum in Materia Re- 
ligionis hucdum emanatae in quan- 
tum illae per praedeductas speci- 
ficas Resolutiones Nostras, immutatae 
aut dispensatae non sunt, deinceps 
quoque per eos, quorum interest accu- 
rate observentur, atque praemissorum 
effectui tam per universas regni Juris- 
dictiones, quam peculiariter, per Vos 
Regium Nostrum Gubernium debita 
sollicitudine invigiletur. Cui in reliquo 


10-lea. Prin tot Marele Nostru . 
Prinţipat leage neschimbată să fie: - - 


Pre nimenea pentru religie, de nu va - 
face împotriva legilor ţivile si milo- 
stivelor Krăeşti porunci, sau pacea de 
obște turburând faptă rea va face — 
să nu să poată pedepsi în bani sau 
trupeste. Deaci prin mijlocirea ob- 
stestilor jurisdicții să va şi orândui: 
ca toate religiile care să află întru 
acel Mare Prin(ipat de a să ocări între 
sine şi a să certa pre sine să silească 
a să feri, orice fel de vorbiri întune- 
cate mai vârtos în dicasterialiceştile . 
ale sale cărți ale depărta să poarte 
de grijă. Care lucru și Domnii pos- 
seassori la supușii săi să orânduiască, 
acelora încă aseamenea se va instiinfa. 
Si aceaste sânt, care pentru preţuitul 
nostru Marele Printipat al Ardealului 
a se ţinea milostivește am prescris. 


Pentru aceaea voi, Krăescul nostru 
Gubernium aceaste puncturi a milo- ` 
stivii Noastre rezoluţii, încât pentru 
aceale șase mai sus zise puncturi 
pentru însemnare, iară pentru cele- 
lalte de a să tineà prin tot acel Mare 
Prinfipat împrăştiind ţirculare să faceţi 
de ştire si Grofilor celor mai mari şi 
Tisturilor celor mai dintâiu să înşti- 
inţaţi, ca cu prilejul adunărilor acelor 
de căpetenie sau întâlnirilor prea 
înalta noastră rezoluție să publică- 
lească și ca cu atâta mai în greab 
aceale ce milostiveste am rezolvălit 
la cunoștința tuturor să vie, și despre 
aceasta ţirculariu si în tipariu să să 
dea, și spre a măcar căruia uz drept 
a spune veţi avea grijă. lară una 
obsteste să instiinfati: ca în celelalte 
toate legile ceale făcătoare de bine 
şi normale a hotăririlor noastre celor 
mai dinainte în materia religii până 
acuma eșite, încât acelea prin desă- 
vârşitele specificate ale noastre rezo- 
lufii neschimbate sânt sau nedispen- 
zălite, de ci înainte încă prin aceia, 
cărora li se cuvine accurat să să (ie 
şi desăvârşirea mai nainte hotáritelor 
atât prin toate jurisdicțiile țării, cât 
mai vârtos voi Kr.(ăiescul) Nostru Gu- 
bernium pe lângă datornica luare de 


Gratia Nostra Caesareo-Regia, de Prin- 
cipali benigne propensi manemus. 


Datum in Civitate Nostra Vienna 
Austriae. Die Octava Mensis Novem- 
bris, Anno Domini Millesimo Septin- 
gentesimo Octuagesimo Primo. Imperii 
Nostri Romani Decimo Octavo, Reg- 
norum vero nostrorum Haereditariorum 
Primo. 


Sosephus m. p. 
Thadeus Baro a Reischach m. p. 


455 


seamă să îngrijiţi. Cáruia întraltele 
graţia noastră împărătească crăiască 
şi mai de frunte milostiveste îngă- 
duind rămânem. 

Sau dat în oraşul nostru Vienna 
(Beciu) în Austria în 8 optzile Noemvrie 
Anul Domnului omie şapte sute opt- 
zeci și unul. A împărăției noastre ro- 
maneşti al optsprezeacelea, iară a tá- 
rilor noastre ceale rădăcinate întâiulea. 


Yosif m. p. (L. S.) 
M Thadeus Baro a Reischach m. p. 


Ad mandatum Sacrae Laesareo & Rigiae 


Ad mandatum Sacrae Caesareae d Regiae 


Majestatis proprium. Majestatis proprium. 


Leopoldus de Haan m. p. Leopoldus de Haan m. p. 
M. Marcii A-* 1782 Fogaras Die 9-a M. Marcij A. 1782. Ex. 
Districtus Terrae et - Archivo Tabulae Districtus Terrae et Oppidi 
Fogaras Cons. dixtradat, per Steph. Fogarasi 
ord. not. m. p. (L. S.) 


Fogaras. Die 9-na 

Ex Archivo Tabulae 

Oppidi Fogaras Cons. Extradatum per Ste- 

phanum Fogarasi m. p. ordinarium notarium. 
(Sigil de ceară neagră). 


DOCUMENTE ISTORICE. 


4. Acte privitoare la reîntoarcerea lui Atanasiu Şaguna în sinul bisericii strămoşeşti. 
XLIX. 


Testimonium scholasticum. Nomen et cognomen, Aetas, Religio: Sagona Ana- 
stasius Annorum 18 Rom. Cath.; Gens seu Natio, Locus natalis et comitatus: Hungarus 
Miskoltz comitatus Borsodiens. Pater, vel tutor, aut Curator, ejuisque Conditio et Habitatio : 
M. Anastasia Civis habitat ibidem. Annus et Schola, quam írequentavit: Anno 1826 
2-am Humanitatis Classem frequentavit diligenter. Classis: In doctrina Religionis: Emi- 
nens, In Divinis frequentandis iuit solens. In Literis et Scientiis: E numero 103 condi- 
scipulorum inter 32 Eminentes Decimus septimus. In Studio Linquae Hungaricae: Emi- 
nens 17-us. In Moribus: Classis primae. Datum: Pestini apud Sch. P. Anno 1826. Mensis 
Decemb. 26-a. Glycerius Aigll m. p. e Sch. Piis Director Gymnasii. Constantinus 
Eschner m. p. e S. P. 2-ae Humanitatis Professor et Exhortator Gymnasii L. S. 


L. 


«Vigore praesentium testor, quod Anastasius filius Naum Saguna et Anastasiae 
Legitimae consortis illius, utriusque Graeci Ritus non uniti natus sit Anno 1808 mensis 
Decembris 20 eiusden Anni, et baptizatus, et myro unctus iuxta Cannones sanctae 
Ecclesiae orientalis hic Miskolezini per me Constantinum Vulco Anno 1808 mense eodem 
nempe Decembri 28-a, Cuius patrinus fuit Athanasius Filius Adami Gerga in nostra Ecclesia 
nomine sanctissimae Trinitatis existenti, ac usque 1826 Annum sacram coenam comu- 
nicavit in eadem Ecclesia nostra; hoc his testimonialibus Litteris certifico conscientia 
mea, corroboratis subscriptione et usuali sigillo. Signatum Miskolczini Anno 1820 mense 
Februarii 26-a. Parochus Ecclesiae Graeci Ritus n. u. orientalis Miskoleziensis. Con- 
stantinus Vulco m. p. (L. S.) 


456 


LI. 


Declaratio: .Infrascriptus iuxta Litteras a Constantino Vulco Ecclesiae Graeci 
R. N. U. Orientalis Miskoltziensis Parocho extradatas 28-ae Decembris Anno 1808-0 
baptisatus, jam nunc completorum 18 aetatis annorum principiis Religionis Romano- 
Catholicae, vel eo e respectu, quoad Scholas publicas in Regiis Gymnasiis Miskoltziensi . 
ac Pesthiensi cum profectu Eminentiae frequentando, et Studio Doctrinae Religionis 
solertem operam impenderim, imbutus, me juxta intimam meam convictionem citra 
Consanguineorum persuasionem, coactionem, aut influxum Sacra Graeco-Orientalis 
Ecclesiae sequi velle, hisce declaro; eatenusque mihi benignum indultum imper- 
tiri oro, paratus, eandem Declarationem, et Ore, ubi illud necesse videretur, confir- 
mare, ut firmissimi mei propositi clarum praebeatur testimonium, et cum in Scholis 
publicis Religionis R. Catholicae Doctrinam solerter exceperim, caleulumque Eminen- 
tiae emeruerim, praescriptam secus 6 Hebdomadarum institutionem superfluum esse 
censendo, una me ab hac dispensari orando, protegi demisse supplico. Pesthini 29-a 
Decembris 1826. Anastasius Sagona m. p. Philosophiae in R. Universitate 1-um in 
Annum Auditor, 


LII. 


Sevenisimmel C. R. Haer. Princeps ADux Austriae et R. Pal. Exc. Cons. R. L. 
H. D. D. bg. gr. coli. 

Infrascriptus Patre meo ad sacra Romano-Catholica transeunte non obstante eo, 
quod in Ecclesia et Religione Graeco-Orientali natus, educatusque fuerim, obligationem 
peraeque memet Sacris Romano-Catholicis addicendi obtinui. Nunc, dum teste sub */. 
advoluto Documento jam 18-um aetatis meae annum attigeram, ductu Declarationis ma- 
ture perpensae, et proprio pugno notatae sub */. adnexae mihi facultatem benigne tribui 
hancque bgratiose evinci perdemisse supplico, ut Sacra Graeco-Orientalis Ecclesiae sequi 
valeam, sub */. Testimonium quoque Scholasticum accludendo, e quo liquet: me Ca- 
tholica Gymnasia frequentantem in Doctrina Religionis Eminentiae calculum emeruisse, 
ut adeo institutionem hujus superfluum esse censeam, id una provocando ad -/. sub- 
jungendo: me usque annum 1816 in Ecclesia Miskolezensi Graeco orientali Sacram 
coenam communicavisse. Benignitati, altisque gratiis devotis emorior. Serenit[tatis Vestrae 
Regiae] ac Exc. Cons. R. L. H. Pesthini 29 Decembris 1826 servus humillimus infimus 
Anastasius Sagona Philosophiae in R. Universitate 1-nm in Annum Auditor. 


LII. 
499. E Cons. ddo 2 Ian. 1827. Pestiensis cottui et G/ener]ali Vicario Agriensi. dim. 13. 


Zsinszky m. p., ead. vidi Lovász m. p. 

Instantia Nastasii Sagona, primum in annum Philosophiae in R. Unfivesitajte Pestana 
Auditoris, originae Miskoltziensis, facultatem, Religionem G. n. u. r. amplectendi sibi 
comedi petentis, Pttis DVris erga futuram demissionem cum eo hisce transponitur: (et 
Cottui Pestiensi cum eo abhinc sub hodierno transponitur) ut ope exmittendae mixtae Depu- 
tationis juvenem hunc annos discretionis jam superantem, qui juxta productum Scho- 
lasticum Testimonium Cath. Scholas frequentando, in Doctrina Religionis R[omano] Cath. 
educationem accepit et sacramento quoque Poenitentiae et Eucharistiae usus fuit, ad 
sequenda sacra cath. in quibus educatus est, serio et efficaciter comoveri, casum vero 
in illum, si commonitio haec aptatum haud produceret effectum, idemque praeposito 
sno Sacra Ecclesiae Graecae amplectendi inhaereret, in motiva: cur videlicet Relig. Cath. 
deserere et sacri g. n. u. r. adhaerere velit? an non item allectio quaepiam subversetur, 
modalitate normaliter praescripta investigari faciant et de Resultato hujus lnvestiga- 
tionis adaequatam Relationem praestent. Dat etc. 

Vicario: Quod ipsum Pstae DVstrae pro congruo notitiae statu hisce significatur. 
Dat ete. i 


457 


LIV. 


Saguna Anastasiusnak a N. M. M. K. Helytartó Tanátshoz nyújtott s Foglalatban 
vissza rekesztett abbeli folyamodására, hogy nékie a Görög nem egyesült Vallásra le- 
endő vissza térésre engedelem adattasson, a Tekintetes Vármegyének a Folyó Esztendei 
455-ik szám alatt költt határozása következésében alázatosan jelentjük; hogy mi a 
tisztelt királyi Helytartó Tanáts kegyes Rendelése következésében a Folyamódót első- 
ben is a Catholica Hitben való további megmaradásra hathatossan megintettük, meg 
intésünknek azonban semmi sikerét sem tapasztalván, sőtt látván abbéli kivánságát, mely 
szerént a Görög nem egyesült Vallásra vissza térni szándékozik, . szoros kérdőre vettük 
az irânt is, mi ok indithatja ötet a Catholica Hit elhagyására, nemde nem valamely 
igéretek és ajánlások által birattatott € arra. A melyre azt nyilatkoztatta ki elöttünk, hogy 
ö ugyan nem azon okból akar vissza térni a Görög nem egyesült Vallásra, mintha abban 
nagyot bidvességét látná, mivel ö annak megitélésére, melyik vallás légyen idvességesebb 
magát elégtelennek látja, és csak egyedül azon kivánság buzdítja őtet, hogy azon Val- 
lásban élhessen és halhasson meg, á melyben született: egyébb eránt azt jó lélekesmé- 
rettel valja, hogy ötet ezen lépésnek tételére semmi némű igéretek és ajánlások nem 
birták, és hogy az e féle ketsegtető módoktól az ő szándéka egészen tiszta légyen. 
Ugyan azért továbbá is alázatossan esedezik, hogy néki is, valamint két testvérjeinek a 
Görög nem egyesült Vallásra lehető vissza térésre engedelem adattasson. Töbnyire a 
folyamodó a maga gondolkodását Irásban is feltévén, azt nekünk által adta, mellyet is 
„I* alatt bé mutatván s azzal tésszük ezen hivatalos tudositásunkat. Kólt Pesten Februarius 
Hólnap 20-ik napján 1827. Kiss László m. p., fószbiró. Belgrády János m. p. Eskütt 
Idösb W. lankowich Miklós m. p. mint a Catholica Vallâson lévő ki küldetett Tábla Biró. 


LV. 


In Humillimum Benigni ad Inclitum Comitatum Pestiensem demissi Decreti Au- 
lici obseguium flexo poplite declaro: quod íteratis vicibus conscientiae meae examine 
instituto, siquidem utriusque Religionis, tam scilicet Romano-Catholicae, quam et Grae- 
ci non uniti Ritus Articulorum Fidei, et Dogmatum ad aequatiorem cognitionem mihi 
comparaverim, nullum in Essentia, quantum quidem assequi potui, discrimen invenerim, 
ideoque etiam, quin e parte Consangvineorum seu persuasiones, coactiones aut mini- 
mus influxus intercessisset, sed proprio meo motu, ex intima convictione Religionem eam 
in qua natus et baptisatus sum, et in qua neque annum 1816 sacram Synaxim sumpsi, 
videlicet Graeci non Uniti Ritus sequi desidero; de genu suam Maiestatem Sacratis- 
simam imis orando precibus, quatenus mihi libertatem Conscientiam meam citra Coac- 
tionem sequendi clementissime concedere dignaretur. Pestini 17-a Februarii 1827. 

Anastasius Sagona m. p. 


1317 LVE 


"7. Felséges Örökös Császári s Királyi FőHerczeg Nádor Ispány Ur, Nagy Méltóságu 
Magyar Királyi Helytartó Tanács, Kegyelmes Urunk, Kegyes Uraink! 

Császári Királyi Fő-Herczegségednek, és a Nagy Méltóságu Magyar Királyi Hely- 
tartó Tanátsnak folyó Esztendei lanuarius 2-áról 499-dik szám alatt költ kegyes Intező 
Levelének következésében, melyben bizonyos a Catholica Hitről a Görög nem egye- 
sült Hitre vissza térni kivánó Sagona Anastasiusnak meghalgatását kegyessen elrendelni 
méltoztatott: az e végett kiküldött Deputationak tudósitását a kérdéses Sagona Ana- 
stasiusnak e részben adott kinyilatkoztatásával együtt a foglalatban ide rekesztve Csá- 
szári Királyi Fő Herczegségednek és a Nagy Méltóságú Magyar Királyi Helytartó Ta- 
nátsnak tartozó egész alázatóssággal felküldeni bátorkodunk, melyben az illető Depu- 
tatusok, valamint a folyamodó maga is azt adja elő: hogy tsupán azon inditó okból, 
hogy azon hitben, mellyben született élhessen, és halhasson, kivánna a Görög nem 
egyesült vallásra visszatérni, és semmi mellékes tekintetek ötet nem vezérlik, hanem 
szándéka minden ketsegtető módoktól, vagy ajánlásoktól egészen tiszta légyen. 


32 


458 


Kik egyébiránt Kegyelmébe, Kegyességekbe, és jó sziviisegekbe ajánlottak ála- 
zatos és egész tisztelettel maradunk. Költ az 1827-ik Esztendei Martius 30-án Pesten tar- - 
tatott kis Gyülésünkből. Cs. és K. Fő Herc. és a N. Mélt. M. K. Helyt. Tanácsnak alá- 
zatos engedelmes szolgái. Pest Pilis és Solth törvényessen egyesült V[árme]gyék Rendei. 


LVIL 
11148 Ex Consilio dto-1 Maji 1827. 
Suae Majestati! 
all 5 dim. 16. Zsinszgy m. p. 17-a Vidi Lovász m. p. Expedivit eadem Urbanovsz- 
ky m. p. all 18 May. 


Demisse advoluta Instantia Anastasii Sagona primum in annum Philosophiae Au- 
ditoris, origine Miskoltziensis, facultatem religionem G. n. u. r. amplectendi, sibi con- 
cedi petentis, cottui Pestiensi cum eo abhinc transposita; ut ope exmittendae Mixtae 
Deputationis juvenem hunc, annos discretionis jam Superantem, qui juxta productum 
Scholasticum Testimonium Cath. Scholas îrequentando, in Doctrina Religionts R. Cath. 
educationem accepit, et Sacramento quoque Poenitentiae et Eucharistiae usus fuit, ad 
sequenda Sacra cath. in quibus educatus est, serio ef efficaciter commoneri, casum vero 
in illum si Commonitio haec optatum haud produceret efiectum, idemque proposito 
suo Sacra Ecclesiae g. n. u. r. amplectendi inhaereret, in motiva; cur videlicet Reli- 
gionem Cath. deserere et Sacris g. r. n. u. adhaerere velit? an non itam allectio pro- 
priam subversetur? Modalitate normaliter praescripta investigari faciat, et de Resultato 
Investigationis adaequatam Relationem praestet. 

Idem demisse advolutam submisit mixtae Deputationis Relationem exqua, prout et 
recurrentis Scripta Declaratione patet: eundem tam in articulis fidei R. Catholicae, quam 
et Sacrorum gr. n. u. r. imbutum, a nemiue allectum, ef propria convictio ne vel ideo 
Sacra gr. n. u. r. amplecti velle, quod in his ab infantia baptisatus et usque 16 aetatis 
annum, quo Sacra Synaxi refectus est, educatus îrerit, nullumque in Ecclesia harum 
Religionum discrimen videat. 

Negotium hoc Religionarium R. hoc L '/. Matti V. S.-am eo demisse substernit: 
quod licet quidem luvenis hic qui tenore producti Scholastici Testimonii, e Doctrina 
Relig. Cath. eminentiae Calculum meruit Sacramentis quoque Poenitentiae, et Euchari- 
stiae more Romano Catholicorum usus fuerit, cum tamen sperari vix possit: eundem 
cujus germano et uterino fratri Francisco et Sorori Catharinae, tenore B. Decr. Aul. ddo 
26 Apr. 1822 Nr. 5486 et dto 9 Sept 1825 Nr. 12186 liberum Relig. g. n. u. r. exerci- 
tium bgne jam concessum est, a natali suo orientalis Ecclesia Ritu destitutum esse, 
eidem velut annos discretionis jam superanti, atque in Principiis et Dogmatibus fidei 

` Cath. sufficienter imbuto, a paritate fratris Francisci, cui absque praevia sex hebd. cath. 
Institutione liberum Religionis exercitium concessum est, perinde absque sex hebd. Cath. 
Institutione petitus ad Sacra Orientalis Ecclesiae reditus cl[emen]ter applacidandus esse 
censeatur. Dat etc. 
LVIII. 


8630 Sacrae etc. bgne intimandum: Altefatam Suam Mattem Ssmam opinionem Regii 
huius Lottlis Consilii, quoad concedendum Elisabathae, Margarethae, luliannae, et Ma- 
riae, Catharinae Jung liberum religionis exercitium sub 1-a Maji a. c. No. 11497 de- 
promptam clementer ratihabere ; circa casum vero Religionarium Anastasii Sagona, me- 
dio alterius Repraesentationis ddo 1-ae Maji a. c. No 11148 horsum substratum, bgne 
praecipere dignatam fuisse: ut Juveni huic, praevie adhuc per Constitutum ad Univer- 
sitatem Pestanam, ubi idem Philosophiae Auditor esse exponitur, Sacrum Oratorem Au- 
gustinum Popol, virum ab eruditione et discretione commendatum, consveta normalis 

. Institutio impertiatur, et super resultato huius Institutionis, Relatio suo tempore prae- 
stetur. Praedeductam igitur bgnam Resolutionem Consilio huic Lottli Regio fine facien- 
darum coniormium dispositionum, substernendaeque suo tempore clementer deman- 


459 


datae Informationis, hisce significari. Acclusis isthic una readnexis. Datum Viennae die 
13 Iulii anno 1827. Comes Adamus Reviczky m. p. Comes Fidelis Pálffy m. p. Ad b. 
Sacrae Csae etc. Mandatum: Comes Franciscus de Nádasd m. p. 


LiX. 
20447 E Cons. ddo 8 Aug. 1827. 


Comitatui Pestiensi. 


allat 13 dimis 15 Aug. G. (nedescifrabil) m. p. ead. vidi Lovász m. p. ad 16 Aug. Exp. 
ead. Pataky m. p. 


Remonstratione Praestarum DVstrarum ddo 30 Martii a. c. No 1317 in merito Re- 
ligionario Anastasii Sagona, sibi facullatem sacra Ecclesiae Graeco orientalis sequendi 
bgne impertiri supplicantis, isthuc facta, ab huic alt[issim]o Loco substrata, Sua Mattas 
Ssma clter jubere dignata est: ut juveni huic praevie adhuc per coustitutum ad Universi- 
tatem Pestanam, ubi idem Philosophiae auditor est, Sacrum oratorem Augustinum Popol 
consorta normalis Institutio impertiatur. 

Quae altma Resolutio Regia Praestis DVstris tine edocendi fati juvenis hisce nota 
redditur. Dat etc. 

Academico Mattui Regiae Scientiarum Univ [ersitatis]. 


Pestanae. 


Siquidem Sua Mattas Ssma tenore recens editae altmi Resolutionis Regiae cle- 
menter praecipere dignata sit: ut Anastasio Sagona in Regia Scienciarum Universitate 
Pestana Philosophiae 1-um in annum audiitori, qui exhibito horsum Recursu, sibi facul- 
tatem Sacra Ecclesiae Graeco-orientalis in quibus a teneris educatus fuit, Sequendi, bgne 
impertiri petiit; praevie adhuc per constitutum ad Regiam hanc Universitatem Sacrum 
oratorem Augustinum Popol consveta normalis sex hebdomadarum Institutio impertiatur 
hoc ipsum Academico huic Mattui scopo edocendi fati oratori ssui Augustini Papol cum 
eo hisce perscribitur: ut subin solitum normale attestatum super qualiter expleta per 
antelatum juvenem praescripta Institntione horsum submittat. Dat u. s. 

G[enera]li Vicario Capitulari Agriensi. 

Erga Recursum Anastasii Sagona iu Regia Scientiarum Universitate Pestana 1-um 
inannum Philosophiae auditoris, sibi facultatem sacra Ecclesia Graeco-orientalis sequendi 
impertiri supplicantis; isthuc exhibitum abhinc autem una cum Remonstratione Cottus 
Pestiensis altno Loco substratum Sua Mattas Ssma clter praecipere dignata est, ut Ju- 
veni huic praevie adhuc per Constitutum ad Universitatem Pestanam Sacrum oratorem 
Augustinum Popol, consveta Normalis Institutio impertiatur, et super Resultato hujus 
institutionis Relatio suo tempore praestetur. 

Factis proinde penes Academicum Magistratum attactae Universitatis sub hodi- 
erno congruis ad Rem dispositionibus, de altma hac Resolutione Regia etiam Praettae 
DVstrae pro Requisita notitia hisce edoctur. D. u. s. 


LX. 
Inclyte Magistratus Academice! 


In obsequium Benigno Gratiosi Intimati Budae ddo 8-aeAugusti 1827 sub Nr. 20447 
editi, quo tenore editae altmae resoltutionis Regiae Anastasio Sagona in R. Scient. Univ. 
Pesth. pro tunc I-um in annum Philosophiae Auditori, Facultatem Ritum Graec. non 
unitorum sequendi humillime petenti, sex septimanarum Institutio in R. Scient. Univ. 
subeunda praescribitur, et de impleta Institutione normale Attestatum Excelso Consilio 
Regio submittendum Altme ordinatur: in sequelam hujus Bgnae Dispositionis adnexum 
isthic Attestatum, medio Inclyti Magtus Acad. Exc. Cons. Regio substernendum sub mitto, 
addita ea humillima insinuatione, pro religiosa hac Institutione Testes non fuisse vocatos, 
propterea, quod praefatus Iuvenis, utpote Philosophise Auditor, sub Legibus Academicis 
existens, qua Alumnus R.-Sient-Univ. considerari debuerit, et se durante tota Institu- 
tione humanum ac diligentem exhibuerit. Pethini 23-a Decembr. 1827. I. M. Ac. hum. 


servus Aug. Popol m. p. 
32* 


460 


LXI. 
. NB. Serenissime Caes. R. etc. etc. 


In obsequium Bgno Graosi Intimati ddo 8-ae Augusti An. 7827 sub Nr. 20447 quo, 
conformiter editae Altissimae Resolutioni Regiae, Anastasio Sagona, in Regia Scien- 
tiarum Universitate Pesthinensi Philosophiae Auditori facultatem Ritum Gr. N. U. se- 
quendi humillime petenti, sex septimanarum Institutio in Doctrina Religionis Romano 
Catholicae subeunda praescribitur, et de impleta Institutione Normale Attestatum sub- 
sternendum Ordinatur; Magistratus Academicus Attestatum illud per Exhortatorem Aca- 
demicum Augustinum Popol, qui Institutionem praememoratam dicto Anastasio Sagona 
impertitus est, exhibitum, praesentibus sub */. demisse substernit, id una reflectens: Ex- 
hortatorem superius nominatum ad Institutionem sex hebdomadalem requisitos secus 
Attissimo Iussu testes ideo non Adhibendos censuisse, quod in hoc casu exceptionem sub- 
versari praetendat. E consessu Acad. Pesth. die 4 Mart. 1828 celebr. etc. Rector et 
Magistratus Academicus. Ladislaus Vass m. p. Historiae Eccl[esiasticae] Professor 
Regiae Universitatis h. t. Rector. 

LXII. 
Attestatum. 


In obsequium Benigno Gratiosi Intimati Budae ddo 8 August Anno 1827 sub 
Nro 20447 editi, quo mihi infrascripto Altissimo loco imposita fuit obligatio: Anastasium 
Sagona in Regia hac Scient: Universitate [-um in annum Philosophiae Auditorem, in 
doctrina Religionis Catholicae per sex septimanes erudiendi et subin Attestatum de qua- 
liter expleta per antelatum Invenem praescripta Institutione Excelso Consilio Locumt. 
Regio submitendi, praesentibus fide integra attestor: Invenem Anastasium Sagona in 
hac R. Scient. Univ. nunc secundum in annum Philosophiae Auditorem, religiosam In- 
stitutionem per sex continuas, a 5-a Novembris ad 18-am Decembris Anni 1827 dili- 
genter subiyisse, et durante hac Institutione, integram totius doctrinae Religionis explica- 
tionem, attente ac modeste, ut Alumnum R. Scient: Univ. decet, excepisse. Interim non 
obstante hac Institutione, superatis sex septimanis, eundem Anastasium Sagona decla- 
rasse, se penes maternam Religionem perseverare velle, cum praesertim censeat, se etiam 
penes hanc, cum pariter a Christo originem trahat, salutem aeternam consecuturum esse. 
In quorumfidem praesens Attestatum, uti demandatum fuerat, Excelso Consilio Locum- 
tenentiali Regio humillime substerno. Pesthini 27 Aprilis 1828. Augustinus Popol m. p. 
in A. Sc. Univ. Doctrinae Religionis Professor et orator sacer. (L. S.) 


LXIII. 
10027 E Cons. ddo 6 Maj 1828. 


Suae Majestati Sacratissimae! 

all ac dim. 9 Maji. Nyéky m. p. Vidi Lovász m. p. Revidi Pálffy m. p. 11 May .... 

In demissum obsequium B. Decreti Altmi ddo 13 Iulii 1827 Nr. 8630 quo me- 
diante benique ordinatum est, ut Anastasio Sagona per constitutum ad Universitatem 
Pestanam, ubi idem Philosophiae Auditor est, Sacrum Oratorem Normalis Institutio im- 
pertiatur, factis apud Magistratum Academicum Regiae Scientiarum Universitatis Pes- 
thinae, congruis Ordinibus, Idem Magistratus Academicus Ope Relationis reverenter 
advolutae, submisit de praescripta Catholica Institutione Normale Attestatum, ex quo 
patet fatum luvenem Instructionem Religionariam attente et modeste excepisse quiden, 
ast desiderio suo in sacris Ecclesiae Orientalis g. u. u. r. perseverandi, in quibus usque 
16 aetatis annum educatus fuit, post exceptum hanc quoque Institutionem inhaerere. 
Quam Remonstrationem cum ejus provocatis, consilium hoc Regium Little Mtti 
Ssmae cum eo demisse substernit quod cum saepefatus Anastasius Sagona cum fine 
excepiae sex hebdomadalis Catholicae Institutionis declaraverit, se a materna Religione 
recessurum haud esse, eidem quoque a paritate îratris et Sororis, quibus virtute B. De- 
cretornm Al. ddo 26-a Apr. 1822 Nr. 5486 et ddo 9 Sept 7825 No. 12186 liberum g. n. 
u. r. Religionis exercitium benigne concessum est, dictae Religionis exercitium pari be- 
nignitate in salvo relinquendum esse censeatur. Dat. 


461 


LXIV. 


9510 
520 Sacra etc bgne intimandum: Altefatam Suam Mattem Ssmam opionionem Regii 


huius L. Consilii circa bgne concedendum Anastasio Sagona liberum Religionis Exer- 
citium medio Repraesentatione suae ddo 6 Maji a. c. No 70927 depromptam clementer 
ratihabere dignatam fuisse, eidem penes remissionem substratorum acclusorum fine fa- 
ciendarum conformium Dispositionum hisce significari. Datum Vienae die 25 Iulii 1828. 
Comes Adamus Reviczky m. p. Stephanus Géczey m. p. Ad. B. Ac. Mandatum Henricus 
C. Ser. . . (nedescifrabil) m. p. i 


LXV. 


23959 Ex Cons. ddo 2 Sept. 1828. 
al 7-a dimis. 12-a Eötvös m. p. vidi 
eadem Nyéky m. p. Exped. Pálffy m. p. 

13 Sept. 


Patriarchae AEppo Agriensi Cottui Pe- 
stiensi et Academio Magistratui Uni- 
versitatis Pesthanae. 


* Normali Attestato, super qualiter expleta per Anastasium Sagona sex hebdoma- 
dali Institutione, abhinc altmo Loco substrato; Sua Mttas Ssma eidem Anastasio Sa- 
gona liberum G. n. u. R. Religionis exercitium in salvo reliquendum clementer ad- 


mitíere dignata est. Quae etc. 


Cottui. Praetus DVtris fine eo hisce intimatum, ut supra nominatum Impetrantem- 
de elter concesso libero Religionis exercitio edoceant. Dat. 


a Reliquis. " Cottui Pestiensi fine conformiter edocendi praefati Iuvenis sub ho- 
dierno intimata TT quoque Vrae et Accademico quoque huic magistratui pro requisito no, 


titiae Statu hisce nota redditur. Dat. 


TITSTIMIT.AXII. 


Notife etimologice. Mestec rășină 


de brad netopită, pe care o „mestecă“ tă- ` 


ranii pentruca să-și curăţească dinții” (ris, 
com. Bistrifd-Ndsdud). Cu toate cà din 
punct de vedere îonetic şi chiar și al în- 
telesului sar puteà derivă din lat. mas ti- 
cum < mastix, care împreună cu ma- 
stiche si masticha se derivă din gr. 
uaorígn *sacáz', *Mastix, das Harz des 
Baumes ozivoc, mit na orat (der Mund, 
mit dem man kaut, ua ooa), uxorizaău 
(mit den Zähnen knirschen) zusammen- 
hangend, weil man es, wie noch jetzt im 
Orient, seines Wohlgeruchs wegen kaute, 
(v. Dr. W. Pape, Griechisch-Deutsches Hand- 
wórterbuch, ed. II. Braunschweig, 1849 II. 
Band p. 99), totuși mai curáud e substantiv 
postverbal din verbul a mestecă (< masti- 
care, v. Tiktin, Rumánisch-Deutsches Wăr- 
terbuch, p. 59). Această părere e sprijinită 
de împrejurarea, că mesfeacănul (Betula 


alba, Betula Verrucosa) probabil încă a 


“ajuns să se numească astfel din pricina, 


că în unele locuri țăranii mestecă în gură 
mugurii cei dulci ai arborelui (cf. Șdineanu, 
Dicţionar universal, ed. II. Bucureşti, 1908). 
Ce privește sufixul dn sau án (< inus) 
este destul să amintim, că la nume de ar- 
bori este destul de obicinuit: carpán < car- 
pàn < carpen < carpin (< carpinus, 
— um, nu pinus, v. Tiktin, Rumänisch- 
Deutsches Wörterbuch, p. 299 şi Puşcariu, 
Etymologisches Wörterbuch, I. Heidelberg, 
1905, p. 25), frasán < frasdn, bàn. frapsăn 
< frasen frasin (< fraxinus), si că este 
aga de puternic, că inlocueste și alte sufixe: 
ineap(ăn), (juneapdn, jureapăn, jin(e)apdn, 
sneap(dn) < juniperus, — um si jini- 
perus, — um (Appendix Probi 197, C. 
GI. III. 351, 22, v. Pușcariu, Etymologisches 
Wörterbuch, l. pag. 79) si paltin (palten) 
< * platinus din platanus (v. Pug- 


462 


cariu, Etymologisches Wörterbuch, I. p.109).") 
Anin (arin) < * alninus, — um din 
alnus nu se ţine de aici deoarece e for- 
mat cu inus. — Nu pot să spun sigur, că 
oare cu un mestec de felul celui explicat 
mai nainte, dar eventual cu alt înțeles, ori 
cu ynastic, “sacâz' avem de lucru in pro- 
pozitiunea următoare, căci din text nu se 
poate pricepe deajuns: Lucruri de ale gurii: 
măsline, stafide, năut, macaroane, fidea, 
alune, migdale, curmale, candel si mestică 
pentru copii“ (M. Chiritescu: Grânarii, 
Convorbiri literare, XLIV. Nr. 6 p. 658). 

Suvintrez, v. conj. Il. “a tunde oile pe 
subt pântece' (Sângeorgiul- român, com. 
Bistriţă- Năsăud) < sub + venter +-izo. 
Încă un cuvânt de origine latină din ter- 
minologia pastorală a poporului român. 

Dr. Nicolae Drăganu. 
* 

O carte veche: Evangheliarul lui Co- 
resi. D-l Dr. Iosif Popovici, profesor de 
limba si literatura română la universitatea 
din Budapesta a descoperit un nou exem- 
plar din Evangheliarul diaconului Coresi 
despre care dă următoarele lămuriri: 

„După Bibliografia românească, vol. I. 
63 a dlor Bianu şi Hodoș, din Evanghe- 
liarul diaconilor Coresi si Tudor, tipărt la 
Braşov, în 1560—61, cel mai complet exem- 
plar ar fi cel descoperit de P. S. Sa Epis- 
copul Timuş de Argeș. Exemplarul acesta 
se află în proprietatea Academiei Române, 
dar este tot defectuos (vezi Bibliogr. Rom. 
loc citat). Astfel a trebuit să se restaureze 
de mai multeori. Nu pot sti, întrucât e 
restaurat, fiindcă nu l-am văzut. Sunt însă 
în fericita poziție de a constată, că exem- 
plarul complet din acest Evangheliar se 
atlá în biblioteca muzeului national din 


*) Cihac traduce cuvântul mesteacăn 
cu boulen, arbre A seve şi-i dă următoarea 
negreșit mai puţin verosimilă-etimologie: 
s, vs. müstü mustum, čech. mest. mst, cfr. 
mustáreatd eau au seve de bouleu EI. |. 
173; cfr. čech briza, brizda bonleu, briz- 
dala, brizdél, breče, breččak, brečka suc, 
jus, moât“. Mai aminteşte, că din mestea- 
cdn se derivă numele proprii: Mestacăn, 
Mesteacâni, Mestecani si Mesteceni. Dic- 
tionnaire d'étymologie daco-romane, M. Franc- 
fort s/M 1879, p. 193, 


Budapesta, sub semnătura R. M. K. II. 85. 
Acest exemplar e întreg, dela început până 
la sfârșit, curat, frumos și nepicat cu ceară. 
Are abiă câteva pete de apă şi cotorul de 
sus e ros puţin. Se pare că nici mar fi 
fost folosit de loc; abiă evanghelia lui Ioan 
din sfânta și luminata zi a Paştilor e împăr- 
titá în fragmente, cum a fost cetită, fiind 
moda să se ceteaseă în aceea zi evan- 
ghelia in mai multe limbi. Evangheliarul 
acesta a fost donat muzeului din Buda- 
pesta la 20 Aprilie 1893, de mănăstirea din 
Csernek (lângă Muncaciu, com. Beregh) cu 
ordinul călugăresc si. Vasile. In catalogul 
cărților sf. mănăstiri cartea a fost înrepi- 
strată la 1781. Mănăstirea aceasta e greco- 
catolică, si se pare că s'a împrumutat uhe- 
ori eu cea din Muncaciu, căci la 1834 a 
fost din pedeapsă închis în ea un preot 
român, care a scris jos pe margine la evan- 
ghelia lui Ioan (cap. I. ev. din sf. zi a 
Paştilor): „Girașii“, iar un șir mai jos „Eu 
Roman am însemnat aceste soroci fiind 
ariștăluit (în arest) în mănăstirea Munca- ^ 
ciului, al doilea an 1834. Preot românesc“. 
Vorbele sunt scrise unde se fac pauzele, 
când se 'ceteşte exanghelia solemn în ziua 
de Paşti. 

Evangheliarul e compus din 32 de ca- 
iete. Toate caietele conţin 8 foi, afară de 
caietul 30 şi 32, cari au numai câte şase 
foi. E drept, că uneori nu e tipărit întreg 
caietul, pe toate feţele, așa de pildă la în- 
ceput, la schimbul evangheliştilor, şi la sfár- 
sit, astiel, că din caietul 1 avem foaia l-a 
netipărită pe ambe fețele, în caietul 14 
avem 1 jumătate foaie netipărită, (jumătate 
foaia 6-a şi foaia 7-a b), în caietul 23 avem 
tot ca și la 14, trei fețe goale 6 şi 7-a b) 
in ciietul 30 avem 6 b. gol și în caietul 
32 avem 6 b. gol. Numerotaţia caietelor 
e însemnată cu numerele cirilice la mijlocul 
foii pe fata l-a şi cea din urmă a caie- 
tului. Exceptii fac: caietul 1, unde nume- 
rotația începe pe foaia 2-a, caietul 9 mare 
număr de loc, caietul 11 e numerotat fals 
cu 12 cirilic, tot ca caietul 12, în caietul 
acesta numerotatia e pusă greşit, pe foaia 
2-a şi dl Hodoș ware dreptate, când scrie 
în Bibliografia Rom. loc citat, că „trebue 
pusă înaintea precedentei, care are signa- 
tura“, fiindcă seria zacelelor merge bine si 
textul nu face greș. În caiet 24 încă e 


confundatá numerotatia cu 23, si de aici 
înainte merge tot mai greşit si se termină 
cu 31 cirilic. Împărţirea evangheliei o arată 
schimbul cu foile goale din caiete, cum am 
constatat mai sus. Foaia l-a a rămas ne- 
tipărită, probabil fiindcă Coresi ma ştiut 
cum să aranjeze faţa de titlu, sau n'a avut 
încă gata cligeele de tipărire pentru romá- 
nește, și Jupânul Hanăs Begner l-a silit 570 
dea cât mai iute în mâna popilor româ- 
nești. Evangheliarul acesta are 252 foi. 
„Dr Iosif Popovici. 


»Asociafiunea* şi Biserica. „Tribuna“ 
din Arad în Nr. 248—1910 publică urmă- 
torul articol în legătură cu „Biblioteca po- 
porală a Asociatinnii", ce va apáreà dela 
1 Ianuarie 1911. 

„Asociaţiunea pentru literatura si cul- 
tura poporului român“ a hotărit să scoată 
dela 1 Ianuarie 1911 încolo biblioteca po- 
porală în fiecare lună şi să dea cele 10 
numere cari apar pe an plus un călindar 
tuturor membrilor ei, fárá nici o taxă. In 
scopul unei propagande pentru aceasta 
ideie , Asociatiunea" a publicat un apel 
cu liste de subscripţie si a trimis apelul în 
mai multe mii de exemplare și consisto- 
riilor bisericilor noastre cu rugarea ca ace- 
stea să deie câte o circulară cătră preotime 
si învățătorime, în care să-i îndemne, ca 
să stăruească pentru pătrunderea cărții în 
popor si pentru înmulţirea membrilor Aso- 
ciațiunii. Unii episcopi au și dat circulare 
$i au împărţit apelurile, alții n'au făcut-o 
aceasta până acum. Dacă toate circularele 
ar vorbi așa cum trebue, credincioşilor de 
ambele confesiuni, despre rostul Asocia- 


țiunei, fără îndoială că s'ar ajunge în timp - 


scurt la rezultate deosebit de mulțămitoare. 

lată cum ne închipuim noi că ar trebui 
să fie circulara consistorială din chestiune. 
Ea ar trebui să sune în modul următor: 


„Oricine sa gândit mai stăruitor asupra 
cauzelor, cari fac ca lumea să progreseze 
atât de încet în cele morale şi în cele in- 
telectuale, a putut să ajungă la concluzia, 
că acestea zac în împrejurarea, că majori- 
tatea muritorilor nu au o țintă sigură, ei 
sunt niște bieti pribegi, cari nu cunosc fru- 
musetiie acestei lumi. 

Principiile mai înalte cari cáláuzesc 
vieafa și universul, atât în înțeles moral 


463 


cât si material, le sunt cunoscute numai 
putinora dintre oameni; ideile mari, la sta- 
bilirea cărora au lucrat sute şi mii de ani 
cele mai luminate capete de gânditori şi 
de poeţi, mau cucerit masele, pe cari să 
se fi făcut stăpâne, ci au rămas o zestre 
numai a unei mai neînsemnate părți a ome- 
nimei. Și în vreme ce această mică parte 
de stăpâni peste cugetare și de admiratori 
nu numai ai frumuseții acestei lumi, ci şi 
ai legilor nepătrunse cari o guvernează, 
lucrează înainte pentru promovarea ştiinții, 
a literaturii şi a artelor înălțătoare de su- 
flete şi imblánzitoare de moravuri, massele 
mari trăesc in aceeag întunecime ca si îna- 
intașii noștri de acum câteva sute sau mii 
de ani. 

Aceste stări nu se mai pot toleră. E 
o datorie omenească și creştinească, ca să 
deschidem tuturor calea spre comorile 
ideale, morale si intelectuale îngrămădite 
de veacuri întregi de cei mai luminati 
oameni. Trebue să chemăm poporul în- 
treg la opera luminării spiritelor, trebue 
să-i dăm putinţa de a sorbi și el marile 
bunătăți şi frumuseți ale științei şi ale lite- 
raturei, trebue să-l facem părtaş de feri- : 
cirea de a i se sălășlui în suflet toată aceea 
vieafá, care e în sufletele creatoare ale 
poetilor si gánditorilor! Numai in chipul 
acesta va puteà să înceteze starea jalnică 
în care se află o mare parte a omenimei 
și cea mai mare parte a poporului nostru, 
care e și azi rob al celui mai trist întu- 
nerec. Numai pe calea aceasta se poate 
ajunge, ca să se elimineze păcatele şi nea- 
junsurile vieţii noastre, şi ca vieața să 
câştige un rost ideal. Dela pământul acesta 
înfrățit cu atâtea greutăți si răutăți, în care 
mánate de instinctul lor orb, se svárcolesc 
rámele si teluritele dobitoace, trebue să ne 
ridicăm gândurile spre un ideal, care e 
mai presus de mizeriile zilnice şi la care 
dintre toate vietátile numai singur omul 
se poate avântă, omul pe care Dumnezeu 
numai, „cu puțin mai prejos de îngeri l-a 
făcut“. Rămânerea în întunerec a grosului 
omenirii nu e numai o pagubă, ci e şi un 
păcat în contra lui Dumnezeu, care creân- 
du-ne, ni-a dat și o problemă de deslegat, 
aceea cuprinsă în cuvintele Mântuitorului : 
«fiți desdvársifi!» E o datorie cregtineascá 
deci, a cărei călcare e o călcare a poruncii 


464 


dumnezeeşti, aceea de a năzui spre desă- 
várgirea morală și intelectuală a tuturor, de- 
săvârșire, pe care de atâta vreme o trâm- 
biță învățații lumei acesteia şi conducătorii 
datinelor popoarelor. 

Unul dintre mijloacele cari ne pot duce 
la stadiul de înaintare demn de ființa ome- 
nească, e si cartea, Ea are de scop să îm- 
părtășească tuturor gândurile mari, sfatu- 
rile înțelepte și învățăturile folositoare ale 
învăţătorilor și ale aleşilor. Când aceste 
gânduri şi sfaturi izvorite din înțelepciunea 
acelora, pe cari Dumnezeu i-a înzestrat cu 
mai mulți talanţi, vor ajunge proprietatea 
tuturora, când în locul prejudifiilor greșite, 
a învățăturilor rele și ale intunerecului va 
păşi lumina, omul se va fi apropiat de 
finta pe care i-a dat-o creatorul său și el 
nu va simfì ca o greutate lumea aceasta 
plină de necazuri, ci ca o fericire, şi în 
acelaş timp ca o problemă, la deslegarea 
căreia trebue să lucrăm cu toții cu infe- 
lepciune şi cu răbdare. 

Astăzi nu mai suntem în situația nefa- 
vorabilă în care au trăit strămoşii noștri, 
cari chiar dacă ar fi voit să-și îmbogăţească 
sufletul cu comorile depuse în cărți de 
oamenii cei mai luminaţi mar fi avut posi- 
bilitatea de a o şi face aceasta. Mai de- 
mult cărțile erau puţine şi scumpe, iar strá- 
moșii noștri nu prea ştiau carte, — astăzi 
cu ajutorul şcolii, cei mai multi au ajuns 
să cunoască taina cetitului, iar cărţile sunt 
mai multe la număr, mai bune si mai ief- 
tine. Astăzi, când în toate ramurile vieţii 
domnește o scumpete cu totul exagerată, 
un singur domeniu a rămas de o ieftinătate 
fabuloasă si anume acela a literaturii. Căr- 
tile noastre, mai ales cele de popularizare, 
sunt in adevăr atát de ieftine, încât mai 
ieftine nu se pot întâlni la nici un alt po- 
por, fie el cát de înaintat. Rămâne numai 
ca să ni le procurám si să sorbim din ele 
învățăturile folositoare minții şi sufle- 
tului, 

lată acum că si «Asociațiunea pentru 
literatura si cultura poporului român», în 
bunul ei gând de a răspândi cu ajutorul 
cărții lumina în popor, a hotărît să dea 
tuturor membrilor ei unsprezece cărți în 
fiecare an, fără nici o plată. Asta e un 
lucru dintre cele mai mari ale vremurilor 
noastre şi de aceea nu întârziem de a vă 


face cunoscut, îndemnându-vă să stăruiți 
ca buna intentiune a «Asociatiunii» să fie 
spre cel mai mare bine al poporului. ,,Aso- 
ciațiunea“ nu umblă să-și facă, prin aceasta 
sieși bine, ci să facă poporului acel mare 
bine de a-l învioră și întări sufletește, 


Dupăcum vedeţi din Apelul alăturat la 
acest circular, ,,Asociatiunea^ pe care a 
întemeiat-o marele binefăcător al bisericii 
noastre, mitropolitul Andreiu Șaguna, și 
care a lucrat de o jumătate de veac cu 
îrumoase izbânzi pentru cultura neamului 
românesc, a luat iniţiativa ca începând cu 
anul 1911 să adune în jurul său pe toți 
Românii din această teará, dându-le cele 
mai sigure mijloace de cultivare: cărți bune 
şi ieftine în fiecare lună. 


Aceste cărţi se adresează tuturor pă- 
turilor noastre sociale si tuturor vârstelor. 
Ele pot fi cetite cu acelaș folos de cátrá 
preoți si învăţători, advocati, medici şi me- 
seriași ca și de cătră țărani si muncitori, 
precum și de femei si unele din ele și de 
copii. 

Fiind convinși de marea însemnătate a 
pătrunderii cărții în popor punându-ni-se 
la dispoziție din partea on. comitet central 
al „Asociaţiunii“ un număr mai mare de 
apeluri, trimitem în fiecare sat locuit de 
credincioşi de ai noștri câte un astfel de 
apel, însărcinând preoțimea și învățăto- 
rimea noastră să aducă la cunoștința po- 
porului lucrurite îrumoase pe cari le-a făcut 
până acum pentru poporul nostru ,,Aso- 
ciațiunea“ precum si pe acelea pe cari e 
hotărită a le face acuma si îndemnându-l 
ca, în folosul său, să se înscrie membru al 
acestei societăţi, care în schimbul taxei de 
membru ajutător (2 cor.) îi dă un număr 
de cărți cum, cu greu se va mai găsi vr'o 
societate să dea membrilor săi. Spunân- 
du-li-se acestea să li se arete totodată că 
şi dorința noastră, a înainte stătătorilor bise- 
ricești, e ca poporul să asculte acest glas 
şi să se apropie de cei ce-i vreau binele 
şi caută să-l lumineze, 


În această direcție preotul şi învățătorul 
local trebue să lucreze mână în mână. Din 
acest motiv însărcinăm atât pe preot cât gi 
pe învățător, iar acolo unde sunt mai multi 
preoți si mai mulți învăţători îi insárcinàm 
de-asemenea pe toți, ca să-şi facă relativ 


la acest lucru, un plan de acțiune unitar, 
lucrând împreună atât pentru luminarea 
poporului cu privire la scopurile ,,Asocia- 
țiunii“, cu privire la membri ei (insistând 
şi asupra momentului că pentru fiecare 
Român nu e numai o datorie, ci și o fală 
a fi membru al „Asociaţiunii“), si cu pri- 
vire la însemnătatea cărții, cât și cu privire 
la strângerea de membri pe seama „Aso- 
ciațiunii“. Suntem convinşi că acolo, unde 
conducătorii poporului își vor face în acest 
sens datoria cu stărnință, poporul se va 
îmbulzi ca să se înscrie la „,Asociaţiune“. 
Numărul membrilor făcuți în urma acestui 
apel va fi o dovadă despre hărnicia sau 
neglijenta si nepriceperea preotului si a 
învățătorului. 


Despre ceeace ati făcut în directiunea 
aceasta veti aveă să dați seamă în confe- 
rintele preoțești si învățătorești din anul 
viitor. Aceasta va fi un punct din «Darea 
de seamă despre activitatea extrabiseri- 
cească şi extraşcolară în ultimul an» si de 
aceea vă atragem cu toată seriozitatea luarea 
aminte asupra acestui lucru. Socotim, cá 
trebue să se încheie odată cu epoca întu- 
nerecului şi să intrăm, în fine, în împărăția 
luminei, după care de atâta vreme însăto- 
şează cei buni şi la care trebuesc atrași 
toţi cei mulți si rămași in urmă». 

* 

„Biblioteca poporalá a Asociaţiunii“. 

Propunerea d-lui secretar Octavian C. Tás- 


465 


lăuanu privitoare la reorganizarea ,,Biblio- 
tecii poporale a Asociatiunii" a făcut cea 
mai bună impresie în public. Apelul ce 
Sa trimis din partea biroului „Asociaţiunii“ 
în toate comunele românești a avut un re- 
zultat, care a întrecut toate aşteptările. Până 
la 1 Ianuarie 1911 au intrat la birou liste 
de subscripţie cu peste două mii de membri 
ajutători, ca abonaţi ai numitei biblioteci. 
Suntem deci în drept a nădăjdui că nu- 
mărul membrilor ajutători ai „Asociaţiunii“ 
în cursul lunei Ianuarie 1911 se vor urcă 
cel puţin la patru mii. Dacă după apariția 
primului număr din Bibliotecă, care se pre- 
zintă în condiții excelente din toate punc- 
tele de vedere, se va face o propagandă 
serioasă din partea presei și a despărță- 
mintelor, credem că numărul de membri 
se va urcă repede. Așa că, în curând, 
„Asociaţiunea“ își va puteà sărbă jubileul 
de 50 de ani cu mai multe mii de membri, 
între cari țăranii vor îi cei mai mulți. Acest 
fapt credem că va rămâneă unul dintre 
cele mai importante evenimente din vieata 
instituțiunii noastre. 

Rugăm deci din nou pe toti sprijini- 
torii culturii noastre să-și dee toată silinta 
a răspândi „Biblioteca poporală a Asocia- 
tiunii* în toate satele românești. Mai târziu, 
întrun număr al acestei reviste, vom pu- 
blică un tablou statistic al membrilor după 
comune și ținuturi, arătând meritele celor 
ce-au lucrat pentru răspândirea cărții în 


popor. 


466 
Partea oficială. 


Şedinţa a XII-a a comitetului central, ținută in 3 Noemvrie 1910. 


Prezident: Josie Sferca Șuluțu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. Membri pre- 
zenţi: /. Agârbiceanu, Dr. V. Bologa, Dr. I. Borcia, Ars. Bunea, P. Cosma, Wr 
Lupaș, LE. Negrufiu, G. Precup, Dr. Il. Pușcariu, R. Simu, N. Togan, I. Vdtfisan. 


Fundafiuni: (310—313. Nr. 1263, 1264, 1231 si 1205—1910). Două burse vacante de 
cáte 300 cor. din fundafiunea Petran s'au votat d-lor Ioan Lupu, medicinist an. II. 
si loan Mateiu, student in drept an. IV. — Bursa de 120 cor. din fundațiunea Ni- 
colae Marinovici s'a votat lui Flaviu Vilt, elev cl. VI. la gimn. din Blaj. — Bursa 
de 80 cor. din fundatiunea Dr. I. Moga s'a votat Rheei Sylvia Radu, elevă în cl. I. 
la şcoala civilă de fete a «Asociatiunii». — Pentru reparaturile caselor aparținătoare 
fundafiunii Petran s'a deschis despărțământului Cluj un cont curent de 1000 cor. la 
«Economul» din Cluj. 

Despárfüminte: (314. Nr. 1176—1910) Abrud-Cámpeni. Cu ocazia adunării cercuale 
din Mescreac, d-l Nic. Marcu, înv. a ţinut o prelegere despre «Gunoiu și foloasele 
lui», iar d-l Iosif Mărian despre «Viţiul betiei». (adun. cerc. din 2 Aug- 1910). 

— (316. Nr. 1168—1910) Caica. S'a constituit comitetul cerc. Li s'a trimis 100 de 
exemplare din Biblioteca poporală a «Asociatiunii» (sed. comit. cerc, din 6 Iulie și 
28 Sept. 1910). 

— (317. Nr. 1249—1910) Dicio-Sânmărtin. Cu ocazia adunării cercuale din Lăscud, 
d-l Simion Cálufiu, direct. desp., a ţinut o vorbire despre «Scopul Asociaţiunii», 
iar d-l Grigore Nistor, paroh, a ţinut o prelegere despre «Mijloacele de înaintare 
în cultură. Sau înființat 5 biblioteci poporale în comunele Basna, Boian, Boziaş, 
Lăscud si Sânmărtin. Director al desp. s'a ales d-l Dr. Virgil Radeș (adum. cerc. 
din 4 Sept. 1910, sed. comit. cerc. din 2 Sept. și 3 Octomvrie 1910). 

— (318. Nr. 1108 -1910) Gherla. S'au luat dispoziții pentru ținerea prelegerilor popo- 
rale (Raport. dir.) 

— (319. Nr. 1238—1910) Marghita. Dl Dr. Dionisie Stoica, directorul băncii «Lun- 
cana», raportează că la 16 Oct. 1910 s'a înființat unul desp. Marghita cu 31 Dec. 
Director: Dr. D. Stoica (adun. de const. din 16 Oct. 1910). 

— (320. Nr. 1250—1910) MurășOșorheiu. Cu ocazia adunării cercuale din Nazna d-l 
Dr. loan Pantea, adv., a ținut o prelegere despre «Testament» Director s'a ales 
d-l Nic. Vulcu, cassier la filiala «Albina». S'au dăruit desp" 50 de ex. din publi- 
catiunile disponibile ale «Asociatiunii» (adun. cerc, din 25 Sept. 1010 si sed. comit. 
cere. din 23 Oct. 1910). > 

— (321. Nr. 1199—1910) Orade. S'au ținut următoarele prelegeri poporale: în Apateul- 
rom. şi Ciheiu au vorbit d-nii G. Tulbure despre «Trecutul și prezentul ţăranului 
român» şi Eugen Sibiian despre «Foloasele insotirilor». — Despărțământului s'a votat 
un ajutor de 100 cor. pentru ţinerea prelegerilor poporale şi i s'au dăruit 400 de 
broșuri din Biblioreca poporală a «Asociatiunii» (sed. comit. cerc. din 9 Oct. 1910). 

— (322. Nr. 1179—1910) Orăștie. Directorul desp. d-l I. Lăpădatu, care igi prezintă 
dimisia, e rugat să rămână și mai departe în fruntea despărțământului sau să con- 
voace adunarea cercuală şi să-și prezinte acolo dimisia. 

Muzeu si Bibliotecă: (325-327. Nrii 1066, 1118 şi 1215—1910). Sau dăruit pentru 
Muzeu: d-l Aurel Iuga; adv. în Beclean o piatră găsită în hotarul comunei Negri- 
leşti; — Elena Silvia Tăslăuanu o monetă de aramă de un crucer; — «Avrigeana» 
10 cor. 

Biblioteca tineretului: (328 Nr. 1235—1910). D-l I. Borcia, referentul secției școlare 
se autorisează să dea la tipar următoarele 4 broșuri pentru «Biblioteca tineretului» ; 
C. Sandu-Aldea: Doi călărași; I. Agârbiceanu: Tusa Oana; I. Agârbiceanu: Doi 
bătrâni; I, Creangă: Fragment din amintiri din copilărie. — 


467 


Conferentiarul agronomic: (334—338. Nrii 1056, 1128, 1155, 1171, 1255—1910). A fost 
în Gurariului pentru a da sfaturi cum să se vindece boalele la pomi; desp. Simleu 
cere trimiterea conf. agron. ca să ţină prelegeri; a ţinut o prelegere in Sura-micá 
despre „Stârpirea şoarecilor“ ; raportează cá a primit dela ministerul ung. de agri- 
cultură 80 de îndrumări privitoare la stârpirea insectelor; a ţinut o prelegere în 
Tălmăcel despre „Insemnătatea și foloasele pomăritului'. 

Membrii decedați: (309. Nr. 1127—1910): Iosif Pop, judecător în pens, membru pe 
vieatá al „Asociațiunii“, incetat din vieață la 7 Oct. a. c. în Mária-Benyó. 

Membri noi: (331 şi 339. Nrii 1180 si 1267—1910). S'au înscris: 


a) membri fundatori : 
Dr. Vasile Mester, adv. în Sasca-montană. 

b) membri pe viea(d : 
Dr. Pavel Oprișa, profesor în Brad. 

c) membri ordinari: 


D-na Valeria Dr. Morariu, soție de adv. M.-Uioara; N. Magda, notar, Fărău; Alex. 
Moldovan, proprietar, Fărău; Emil Căpitan, preot, Fărău; loan Neamţ, învățător, 
Fărău; Ioan Pop, paroh gr.-cat, Aurora Hes, America de Nord. 
Extras din procesul verbal al şedinţei. Oct. C. Tăslăuanu, 
secretar. 


Şedinţa a XIII-a a comitetului central, ținută în 10 Decemvrie 1910. 


Prezident: Josif Sterca Sulufu. Notar: Oct. C. Tăslduanu. Membri prezenți 

I. Agârbiceanu, Andreiu Bârseanu, Dr. Ilie Beu, Dr. V. Bologa, Ars. Bunea, P. Cosma, 

N. Ivan, Dr. L. Leményi, I. F. Negruțiu. Gavril Precup, Dr. Il. Puşcariu, R. Simu, N. 
Togan şi loan Vătăşan. 


Gospodării ţărăneşti : (341 Nr. 1335—1910): Un binefăcător propune: «Asociatiunea», 
să înființeze în fiecare comitat o şcoală de agricultură pentru popor cu câte-o fermă 
țărănească model și cu câte o şcoală de meserii, angajându-se a contribui la procu- 
rarea mijloacelor trebuincioase pentru înființarea lor. — Comitetul central alege o co- 
misiune în persoanele d-lor: P. Cosma, Dr. Ilarion Pușcariu, N. Ivan, I. F. Negrutiu, 
G. Precup, Oct. C. Tăslăuanu și R. Simu, care va aveă să vină cu propuneri con- 
crete la realizarea acestei idei. 

Fundatiuni : (342—345. Nr. 1336, 926, 1432 si 1309—1910). Din tundaţiunea Dr. Nichita 
s'au împărțit ajutoare la 6 biserici şi la 10 scoale din Sălagiu, în sumă totală de K 
888: — iar de K 100:— se vor cumpără cărți şi se vor distribui școalelor sărace. — 
«Fondul pentru ajutorarea technicilor români», primit de «Asociatiune», spre admi- 
nistrare, în 1903, la intervenirea dlui Cornel Mesaroșiu, inginer în Budapesta, care 
e omul de încredere al celor 15 studenți, cari au întemeiat acest fond, trece în pro- 
prietatea nelimitată a «Asociaţiunii» cu scopul de a infiintà din totalitatea capitalului 
de K 223:58 câte o bibliotecă poporală în comunele Bucovàt şi Avrig, cu numirea 
«Biblioteca poporală a Asociatiunii, întru memoria decedaţilor studenti tehnici Eugen 
Chiriţa din Bucovát și Vasile Maxim din Avrig». — Comitetul central a ales o comi- 
siune, în persoanele d-lor N. Ivan, G. Precup şi Oct. C. Tăslăuanu, pentru a veni 
cu propuneri concrete privitoare la clădirea unui local corăspunzător pentru locuința 
studenţilor primiți în internatul Petran. Se decide ca toate bursele să se achite în 
viitor anticipativ. 

Despárfüáminte: (346. Nr. 1229—1910). Abrud-Câmpeni. Cu ocazia adunării cercuale 
din Albac-Arada s'au ținut următoarele prelegeri: dl Iosif Nicoară, capelan, despre 
«Lucrarea rațională a pământului» şi dl Dem. Goia, preot, despre «Stupărit». (Adun. 
cercuală din 7 Aug. 1910). 


468 


347 şi 348. (Nrii 1305 si 1407—1910 Beiuș). Cu ocazia adunării cercuale dl Nic. 
Fabian a ținut o conferință despre «Rolul și chemarea adunărilor noastre culturale», 
iar di C. Pavel, profesor, despre «Chemarea factorilor nostri culturali». Despărță- 
mântului s'au dăruit 100 ex. din broșura despre «Asociatiune». (Adunarea cercuală 
din 17 Noemvrie, ședința comitetului cercual din 2 Octomvrie, 30 Octomvrie si 20 
Noemvrie 1910). 

(349. Nr. 1211-—1910). Bocșa. Cu ocazia adunării cercuale din Vasiova dl Ioan 
Marcu, învățător, a vorbit despre «Scopul Asociafiunii si despre Agenturi». Agen- 
turilor din Bocşa si Vasiova se trimite revista «Transilvania» și ultimele 5 numere 
din «Biblioteca poporalá a Asociaţiunii». (Adunarea cercuală din 25 Sept. 1910). 
350 și 351. Nr. 1385 și 1426—1910). Bistrița. Cu ocazia adunării cercuale dl Tofan, 
veterinar, a ținut o prelegere despre «Boala de gură şi picioare a vitelor». Intre 
popor s'au împărțit 60 de cărticele. Despărțământului i-se dă ajutorul de K 100-— 
pentru ținerea prelegerilor poporale și i-se dăruiesc câte 10 exemplare din Nrii 4, 
26, 27 și 28 ai «Bibliotecii poporale a Asociafiunii». (Adun. cerc. din 6 Noemvrie 
a. c. şi sed. comit. cerc. din 24 Noemvrie 1910). 

352. Nr. 1315—1910). Bran. Cu ocazia adunării cercuale din Mociul-inferior dl 
I. Clinciu, profesor în Bucureşti, a ţinut o conferință: «Din trecutul Branului», pu- 
blicată în acest număr. S'a aranjat o expoziţie etnografică, împărțindu-se mai multe 
premii. O parte dintre obiectele expuse seu reținut pentru Muzeul Asociaţiunii. 
Intre popor sau împărțit 25 de broşuri. (Raportul direct.) 

353. Nr. 1319—1910). Bucium-Jibou. Ol Vasile L. Pop, protopop in Sángeorgiul-de- 
Uceseșiu, si d! Emeric Pop, directorul «Sálágenii» din Jibou se încredințează să 
convoace adunarea de constituire a acestui nou despărțământ. 

(354. Nr. 1352—1910). Ceica. Despărțământul ne mai putând functioná, comitetul 
central a rugat pe cele două consistoare din Oradea-mare să exmită câte un membru 
din sânul lor pentru a convocă o adunare cercuală și pentru a îndemnă preoțimea 
şi învățătorimea de pe teritorul despărțământului să sprijinească «Asociatiunea». 


(355. Nr. 1366—1910). Gherla. Se dăruesc câte 5 ex. din publicațiunile poporale de 
cari dispune « Asociaţiunea». 

(356. Nr. 1358—1910). Hafeg. Cu ocazia adunării cercuale din Haţeg s'au luat mai 
multe dispoziții pentru activitatea din viitor a «Asociatiunii. (Adunarea cerc. din 20 
Noemvrie 1910, șed. comit. cerc. din 16 Oct. 1910). 

(357 si 358. Nrii 1357 si 1419—1910). Hida-Huedin. Cu ocazia adunării cercuale din 
Hida s'a constatat, că nici prin cursurile de analfabeți, nici prin sporirea agenturilor 
si nici prin răspândirea cărților de cetire nu se poate străbate îs popor, deoarece 
toate acestea nu sunt înţelese de el. S'a hotărît să se scoată dela 1 Ianuarie 1911, 
o revistă poporală săptămânală numită „Sfătuitorul“, condusă de dl Emil D. Mă- 
celar, preot. în Totelec. Cu ocazia adunării cercuale, dl Grefian Capătă, învățător, 
a ținut o conferință despre părinți si fii. (Adun. cerc. din 23 Oct. 1910, sed. comit. 
cerc. din 23 Oct. 1910). 

(359. Nr. 1302 —1910). /bagfaldu. Comunele Holdvilag si Valhid, aparținătoare desp. 
Mediaș se anexează la desp. Ibagfllàiului, iar comunele Ripia, Boiul-mare, Boiul- 
mie, Jucul-román si Sard, aparținătoare desp. Ibaştalău, se anexează desp. Sighişoara. 
Despărțământul a ţinut 2 prelegeri poporale. (Sedinta comitetului cercual din 29 
Octomvrie 1910). 

(360. Nr. 1400 —1910). Sälişte. Cu ocazia adunării cercuale din Vale s'au ținut ur- 
mătoarele prelegeri: d! D. Banciu, farmacist, despre „Asociaţiune“; dl Dr. I. Lupaș, 
protopop, despre „Trecutul comunei Vale“ si dl I. Agârbiceanu despre „Credinţele 
daşarte“. Cu ocazia adunării cercuale s'a aranjat o expoziție de poame și una de 
lucruri de mână. La expoziţia de poame s'au împărţit 3 premii, primul de 4 cor. 
al doilea de 3 cor. şi al treilea de 2 cor., iar la expoziţia de lucruri de mână s'au 


469 


împărțit alte trei premii, unul de 5 cor. și două de 4 cor. (Adunarea cercuală din 
2 Octomvrie 1910). 

— (361. Nr. 1325—1910). Șimleu. Se dăruesc câte 5 ex. din toate publicatiunile popo- 
rale de cari dispune ,,Asociatiunea'*. (bed. comit. cere. din 6 Octomvrie 1910). 
Muzeu şi Bibliotecă. (362—369. Nrii 1317, 1268, 1286, 1314, 1351, 1311 și 1416-1910). 
Colecţiile Muzeului si Bibliotecii s'au sporit cu: 4 monede vechi, dăruite de dl losif 
Comanescu, preot in Glimbav; o straiță, o cătrință, o merindeață, un chindeu, o 
másáritá si un covor de pat, dăruite de dl 1. Oncescu, notar in pensiune in Sebeșul- 
săsesc; revista „Floarea darurilor“, an L, dăruită de dl. Banciu; 2 bucăți de mine- 
rale si 15 monede vechi, dăruite de I. Banciu; Albumul de țesături al d-nei Cor- 
nescu, cumpărat; 15 cărți economice, dăruite de A. S. P. Radianu din Bucureşti; 
15 ex. din „Istoricul şcoalelor române din Bihor“, de N. Firu, dăruite de , Albina". 


Școala civilă de fete: (369—375. Nrii 1361, 1349, 1353, 1418, 1332, 1355 și 1292—1910). 
S'a înaintat din nou planul de învățământ întregit ministerului de instrucție; s'au 
aprobat socotelile particulare ale elevilor la întrate cu K 17,141*71 și ieșite K 16,843:41 
“iar saldul de K 32830 s'a adăugat la fondul pentru excursiuni; s'a aprobat pro- 
gramul sărbărilor jubilare, de 25 de ani, ale școalei, ce se vor face la sfârşitul 
anului școlar; din manualul «Istoria literaturii maghiare» de Dr. V. Bologa s'a în- 
cassat suma de K 231*41, în depozit mai sunt 230 ex.; d-şoara Ana Ferenţiu e an, 
gajată să continue manualul de limba maghiară, plátindu-i-se 60 cor. de coală 
de tipar. 

Iubileul ,Asociatiunii^: (376. Nr. 1244—1910). Cu îngrijirea lucrării comemorative 
pentru jubileul „Asociaţiunii“ se încredințează d-l Oct. C. Tăslăuanu, autorisándu-se 
să-şi ia un ajutor. 

Cassierul ,Asociafiunii^: (389 si 390. Nr. 1184 si 1383—1910). D-l I. Vătășan, carea 
ocupat postul de cassier al , Asociatiunii" timp de 8 ani își prezintă dimisia cu data 
de 1 Ianuarie 1911. Comitetul central, dupăce mulţumeşte d-lui Vátásan pentru 
pretioasele servicii ce le-a adus ,,Asociatiunii^ în timpul serviciului său, numeşte: 
cassier dele 1 Ianuarie 1911 pe d-i I. Banciu, absolvent al academiei comerciale 
din Budapesta, primind o retributie anuală de 600 cor. din fondul general şi 200 cor. 
din budgetul gcoalei civile de fete. Pe lângă acest post d-l I. Banciu va ocupă și 
postul de ajutor de custode al „Muzeului“ și ajutător de bibliotecar, primind un 
onorar de 1200 cor. anual. 

Concedii: (391. Nr. 1375—19,0). D-lui secretar Octavian Goga i se prelungeşte con- 
cediul fără salar până la 1 Aprilie 1911. ` 

Membri noi: (398. Nr. 1435—1910). Cassierul raportează că şi-au achitat întreagă taxa 
de membri pe vieafd domnii: 

Dr. Valeriu Seni, profesor, Năsăud; Aurel Russu, dir. la filiala „Lumina“, M.-Osor- 
heiu; loan Anca, preot, Subpădure. 

S'au înscris membri pe vieață domnii: 

Alexandru Guga, Costei, desp. Verget, achitând rata I. de 20 cor,; Nae Pivaru, eco- 
nom, Simon, desp. Bran, achitând rata I. de 40 cor.; Paul Nodiș, preot, Mal, desp. 
Șimleu. achitând rata 1. de 50 cor. 

S'au înscris şi au achitat taxa de membri ordinari următorii domni: 

Dumitru Evolcean, prof. univ., Bucureşti; George Tişca, paroh Moeciul-superior; 
Dr. Nicolae Clinciu, medic, Bucureşti; Nicolae Arigan, comerciant, Moeciul-ini.; 
Ioan Vl. Enescu, econom, Moeciul-inf.; Dr. Iuliu Pușcariu jun, toţi 6 din desp. 
Bran; Ioan Lazar, înv., Albac; loan Nicola, preot, Albac; Iosif Nicoară, capelan, 
Albac; Romul Todea, înv., Albac; George Nicola, înv., Albac; Victor Fărcaș, notar, 
Albac; loan Todea, preot, Albac; Nicolau Onet, preot, Peleş; D-na Mărioara Dr. 
G. David, soție de adv., Abrud; Dr. Remus Paşca, advocat, Câmpeni; Traian 
Costea, preot, Gărda-de-jos; Simion Morcan, preot, Gárda-de-sus; toti 12 din desp. 
Abrud-Câmpeni. Dr. Alexandru Popovici, advocat, Bocșa-mont.; Filip Mateiu, pictor, 


470 


Vasiova; Aurel Spătariu, comerciant, Vasiova; Costa Belcu, econom, Vasiova; 
Vasilie Belcu, econom, Vasiova; Dr. Virgil Budintian, medic, Rășiţa, toti 6 din 
desp. Bocșa; D-șoara Viorica Chirtop, Câmpeni; Letiţia Suca, Câmpeni; Dr. Andreiu 
Nicola, adv., Câmpeni, toti trei din desp. Abrud-Cámpeni; Simion Pop, preot, Drag; 
Emil Petran, Almagul-mare; Aurel Muntean, preot, Sebegul-mare; Romul Pop, preot, 
Chenremal; D-na Dr. Alexandru Bodia, soție de advocat, Hida; Iuliu Ciffa, preot, 
Hida toti 6 diu desp. Hida-Huedin; Nicolae Todea, funcționar la agentura „Albinei“, 
Dicio-Sânmărtin ; Emil Birtolon, funcționar la agentura „Albina“, Dicio-Sânmărtin ; 
Dr. Virgil Radeşiu, advocat, D.-Sânmărtin; Gregoriu Nistor, preot gr.-cat, Boziaş; 
Basiliu Folea, preot, Giuluș; Iuliu Laslo, preot, Lăscud, toti 5 din desp. Dicio- 
Sânmăriin ; Dr. Tudor Moisil, adv., Năsăud, desp. Năsăud; Dumitru Vidrighin, 
cassar, Murăş-Oşorheiu, desp. Murăș-Oşorheiu; loan Bobletec, preot, Nazna; loan 
Moldovan, înv., Nazna; Emilian Drăgan, înv., Niraşteu; Iuliu Henteş, funcționar, 
Murăş-Oşorheiu ; Dionisiu Decei, preot, Band; Petru Tămăian, prof. preparaudial, 
Oradea-mare, desp. Orade; George Szilâgyi, preot, Lipău, desp. Sătmar-Ugocia; 
Eugen Ardelean, preot, Petea, desp. Sătmar-Ugocia; Pompiliu Tămaș, Ouariu, 
desp. Sătmar-Ugocia; Alexandru Popovici, Nicolint, desp. Vârșeț; Axente Mateiu, 
econom, Aghireș; loan Neaga, econom, Căţălul-rom.; George Moldovan, forestier, 
Borla; Petru Pop, not. pens., Stârciu; Vasile Gheţe, preot, Seredeiu; Florian Co- 
cian, adv, Domnin, toti 6 din desp. Șimleu; Dr. loan Pantea, adv, M.-Ogorheiu; 
Dr. Bucur Băra, adv., M.-Ogorheiu; Dr. Onisifor Ghibu, referent, Sibiiu; Nicolae 
Roman, preot, Ernea-săsească, desp. Elisabetopole; Vasilie Barna, faur, Blaj; Flaviu 
C Domșa, prof., Blaj; Amalia n. Grama, propriet., Blaj; Dr. Victor Macaveiu, pro- 
fesor, Blaj; Nicolau F. Negrutiu, prof., Blaj; Eugen Nicola, mehanic, Blaj; Dr. 
Alexaudru Niculescu, prof, Blaj; Dr. Iustin Nestor, prof, Blaj; Adrian Nyerges, 
comerc., Blaj; Nicolae Pop, prof, Blaj; Victor Precup, inginer silv, Blaj; Dr. 
Alexandru Russu, proi, Blaj; Dr. loan Sâmpălean, prot, Blaj; August Stupariu, 
comerc., Blaj; Aurel Trifan, croitor, Blaj; Alexiu Viciu, prof., Blaj; loan Betecui, 
preot, Ohaba; Eugen Imbăruș, preot, Ohaba; loan Moldovan, propr., Ohaba; Ioan 
Mărginean, preot, Tapu, toti 20 din desp. Blaj; loan St. Hertia, econom, Săliște; 
lacob Steflea, preot, Săliște; Vasilie Tipuriţă, econ., Sălişte; Nicolae Bembea, înv., 
Sălişte ; Aurel Vlad, preot, Mag; George Ittu, înv., Mag; loan Bratu, dir. scol., 
Tilişca; loan Bunea, preot, Tilișca; Valeriu Millea, notar, Tilișca; Stanciu Stroia, 
înv. Cacova; Emil Stoica, înv., Gurariului; loan Hiu, notar, Orlat; Leon Maior, 
înv., Orlat; loan Stoia, înv.; loan Schitea, notar, Sălişte; Dr. Dumitru Borcea, 
preot, Săliște; loan Popa, preot, Sălişte; Valeriu Pană, înv., Sălişte; Victor Popp, 
farmacist; loan Bárgan, comerciant, Sălişte; George Salomie, notar, Vale; Con- 
stantin Tipuriţă, înv., Vale; loan Chivariu, înv., Vale; Petru Juga sen., preot, Ti- 
ligca, toti 24 din desp. Sălişte. 


Extras din procesul verbal. 


Oct. C. Tásláuanu 


secretar. 


471 


1509 — 1910. 
Apel. 


In preajma anului nou ne permitem a face un călduros apel cătră 
toţi sprijinitorii culturii poporului român să binevoiască a-și răscumpără 
felicitările de anul nou în folosul Muzeului Asociaţiei. 

Mijloacele materiale de care dispune Muzeul sunt aga de restrânse, 
încât înzestrarea lui înaintează foarte încet. Şi aceasta e o mare pierdere 
pentru noi, căci pretioasele obiecte de mare însemnătate etnografică si 
istorică, cari sunt o comoară a trecutului nostru si tot atâtea mărturii ale 
vieţii noastre culturale, dispar sau sunt adunate cu sárguinfá de străini. E 
timpul suprem să ne îngrijim ca cel puţin o parte dintre aceste comori 
ale poporului nostru să le adăpostim în muzeul primei noastre institufiuni 
culturale. 

Facem deci apel cătră toţi cărturarii români să contribue cu ráscum- 
părarea îelicitărilor de anul nou la înzestrarea Muzeului nostru naţional. 

Numele donatorilor se vor publică în ziare şi în rev. «Transilvania». 


Sibiiu, 25 Decemvrie 1910. 
I. St. Sulufu, Oct. C. Tásláuanu, 


prezident. secretar, 


Nr. 1466/1910 
CONCURS. 


In conformitate cu dispoziţiile pentru administrarea fondurilor si 
fundaţiunilor «Asociaţiunii pentru literatura română si cultura poporului 
român» se publică concurs pentru «premiul Andreiu Murășan» de 300 cor. 
pe anul 1910. 

La concurs se admite orice lucrare originală de cuprins literar, tipă- 
rită în Ungaria în cursul anului 1910. 

Concurenţii vor aveă să înainteze pănă la 1 Aprilie st. n. 1911 
biroului Asociaţiunii in Sibiiu (Str. Şaguna Nr. 6) cinci exemplare din lu- 
crările lor. Premiarea autorului se va face în ședința festivă a secţiilor 
știinţifice-literare ce se va tineà cu ocazia adunării generale din 1911 
în Blaj. 


Sibiiu, LO Decemvrie 1910. 
Josif St. Sulutu Oct. C. Táslánanu 


prezident. secretar. 


472 


Nr. 438/1910. 


CONTABILITATE PENTRU POPOR. 


— Concursul «Asociatiunii». — 


«Asociaţiunea> a primit dela d-l Dr. George Simon, advocat în Aiud 
suma de 100 Cor. pentru a premiă o carte de contabilitate scrisă pe în- 
felesul si pentru trebuinfele poporului. 


«Asociatiunea» dà deci la concurs acest 


premiu de 100 Cor. 


pentru cea mai buná 


Contabilitate pentru popor 
în următoarele condițiuni: 

Lucrarea va trebui scrisă pe înţelesul poporului şi va aveă să cu- 
prindă toate desluşirile necesare la purtarea socotelilor. În introducere se 
va arătă importanța contabilităţii pentru popor. Lucrarea va cuprinde 
cam următoarele modele de registre: modele pentru inventar ; model despre 
facerea bilanţului averii; ziar de cassă; model de purtare a cărţii princi- 
pale; un model uşor pentru calcularea intereselor; registru pentru lucră- 
tori; evidența semănăturilor, nutrefurilor s. a.; evidenţa vitelor, a prăsirii lor 
şi a prețului lor; registru de muls și de vânzarea laptelui; evidenţa dato- 
riilor şi pretensiunilor si altele pe cari autorii ce vor luă parte la concurs 
le vor găsi de potrivite și necesare. 

Modelele de registre să fie simple și astfel compuse, încât în caz de 
lipsă să poată servi pentru mai multe scopuri, adecă să se poată modifică 
după trebuinfá. 

Autorii, cari doresc a luă parte la acest concurs, au să-și înainteze lu- 
crările, însoţite de un plic închis cu numele lor, până la 1 Aprilie 1911, 
biroului «Asociaţiunii» Sibiiu (Nagyszeben) Str. Șaguna Nr. 6. 

Lucrarea premiată se va publică în «Biblioteca poporală a Asocia- 
fiunii», de aceea toate lucrările, cu modele cu tot, nu vor puteà fi mai 
mari de 5 coale de tipar formatul numitei Biblioteci, 


Autorul lucrárii premiate, ce va apáreà in «Biblioteca poporalá a 
Asociafiunii», va primi şi onorarul de 25 Cor. de coală de tipar. 


Sibiiu, 15 Octomvrie 1910. 
Iosif Sterca Sulufu, Oct. C. Tăslăuanu, 


prezident. secretar. 


473 


Nr. 1493/1910. 
CIRCULARÁ 


On. Direcfiuni ale despárfámintelor c Asociafiunii pentru literatura románá 
și cultura poporului român». 


Domnule Director! 


Importanța ce o au prelegerile poporale pentru înaintarea culturală 
si întărirea economică a țărănimii dela sate e îndeobşte cunoscută. Cu 
ajutorul lor putem îndeplini una dintre cele mai importante probleme ale 
instituţiunii noastre: răspândirea cultürii la sate. Experiențele de până 
acum dovedesc, că poporul arată cel mai mare interes fatá de sfaturile si 
îndrumările, pe cari i le dă cărturărimea cu ocazia prelegerilor. In des- 
părțămintele, în cari comitetele cercuale sau îngrijit să se ţină prelegeri 
sistematice și practice, se pot constată rezultate reale îmbucurătoare. Si 
atunci, când țăranii se vor convinge că intelectualii se îngrijesc din toată 
inima de soartea lor necăjită, când vor vedeà că domnii dela orașe vin 
în mijlocul lor să le arete, cu vorba si cu fapta, căile şi mijloacele cari 
le pot inlesni un traiu mai bun, îi vor primi cu dragoste fráfeascá şi se 
va întări şi mai mult încrederea țărănimii în conducătorii săi. 

Având în vedere deci importanţa naţională a acestor prelegeri, nădăj- 
duim că toate despărțămintele noastre își vor da silinfa să aranjeze in 
toate comunele de pe teritorul lor asemenea prelegeri poporale. 

Comitetul central, în şedinţa sa ţinută la 30 Iulie 1910, pentru a în- 
lesni ţinerea prelegerilor poporale, mai ales în despărțămintele lipsite de 
mijloace materiale, a votat, spre acest scop, pe anul 1911 suma de 2000 
coroane, care se va distribui, în părți egale, de câte 100 „coroane, între ` 
20 de despărțăminte ale „Asociaţiunii“. 

Pentru orientarea On. direcțiuni ale despárfámintelor, ne permitem a 
înşiră principiile călăuzitoare, pe cari trebue să le aibă în vedere la aran- 
jarea prelegerilor poporale si condiţiunile, ce trebue să le îndeplinească 
despărțămintele pentru a puteà fi împărtășite de ajutorul de 100 coroane 
ce-l dă comitetul central: 

1. Comitetele cercuale să stabilească, în cursul lunei lanuarie 1910, 
lista comunelor; in cari se vor ţineă prelegeri poporale, având mai ales 
în vedere acele comune, unde până acum nu s'au ţinut nici prelegeri po- 
porale și nici adunări cercuale și prin urmare „Asociaţiunea“ e mai puțin 
cunoscută. Se va mai aveă în vedere situația scăpătată a comunelor si 
neapárata trebuintá de a se face ceva pentru pováfuirea locuitorilor spre 
a înaintă în cele economice. 

2. Comitetele cercuale vor face apel la întreagă cărturărimea de pe 
teritorul despărțământului să ţină prelegeri si să aranjeze șezători la sate, 
în Dumineci și sărbători. Dacă pe teritorul despărțământului se găsesc 
specialisti in ale economiei, de exemplu preoți și învățători, cari în timpul 
din urmă s'au cvalificat în pomărit, vierit stupárit etc, precum. și medici, 

3 


474 


advocafi, funcționari de bancă s. a. m. d. trebue ínvitafi să se angajeze să 
țină prelegeri în diferite comune, tratând, subiecte din specialitatea lor. 

3. E de dorit ca prelegerile poporale să fie de mai înainte pregătite, 
dar să se țină Zber — nu cetite — şi cu demonstrafiuni practice. Tot ce 
se poate arătă şi experimentă, să se arete şi să se experimenteze, așa 
de exemplu: 

a) Referitor la cultura pământului, se vor arătă diferitele soiuri de mașini 
Şi recvizite agricole, şi unde se poate, se vor pune chiar în lucrare, 
cei prezenţi să se poată convinge de avantajele lor. 

b) Tot aşa se va procedă la prelegerile despre pomărit arătând cum se 
face în practică sămânatul pomilor, strămutarea, altoirea si formarea 
coroanei lor, etc. 

. 0) La cultura. viei, se vor arătă de exemplu cum se face rigolarea pă- 
mântului, altoirea viței, etc. 

. d) La cultura legumelor, se vor arătă diferitele soiuri de semințe mai 
alese și specii din legumele cele mai frumoase şi mai rentabile etc. 

e) La stupărit, se vor arătă spre exemplu cosnifele sistematice, diferitele 
soiuri de recvizite şi maşini practice, și aga mai departe se va procedă 
şi la alte ramuri ale agriculturii. 

Despărțămintele, cari nu au pe teritorul lor conferenţiari specialiști se 
pot adresă comitetului central pentru a trimite pe conferenţiarul agronomic 
să țină prelegeri, având să supoarte numai cheltuelile de drum ale con- 
ferenţiarului. 

Despărțămintele, cari au schiopticoane le vor întrebuinţă la prele- 
gerile poporale, fiindcă s'au dovedit a fi foarte potrivite pentru a deșteptă 
interesul țărănimii față de prelegeri. Diapozitive se pot împrumută dela 
«Urania» din Budapesta (VIII Râkoczi ut 21) și dela desp. Brașov, Brad, 
si Haţeg cari au câteva prelegeri cu diapozitive. 

Cele mai bune dintre prelegeri se vor înaintă comitetului central, 
care le va cenzură prin organele sale și eventual le va publică în foaia 
„Asociațiunii“ sau în „Biblioteca poporală a Asociaţiunii“. 

4. Cu ocazia prelegerilor poporale se vor înființă agenturi si biblioteci 
poporale, spre care scop despărțămintele noastre primesc gratuit toate 
publicaţiunile poporale de cari dispune „Asociaţiunea“. 

Tot cu ocazia prelegerilor poporale conferenfiarii vor face o propa- 
gandă între popor pentru a se înscrie membrii ajutători (cu taxa de 2 cor.) 
la Asociaţiune, spunându-le, cá în schimbul taxei de 2 cor. vor primi 10 
broșuri și și un Calendar în fiecare an. 

5. Toate prelegerile se vor (ineà sub conducerea unui delegat al 
comitetelor cercuale. Spre acest scop membri comitetelor cercuale vor 
aveă să-şi împartă conducerea si prezidenfia prelegerilor, ca toţi să lu- 
creze deopotrivă la reușita acestora. Se va face propagandă, ca la pre- 
legeri să ia parte și poporul din comunele învecinate. 


475 

6. Comitetele cercuale vor aveă să compună în luna lanuarie 1910, 
lista prelegerilor, pe cari au de gând să le ţină în cursul anului, indicând 
atât comunele cât si numele conferenţiarilor, precum și numele membrilor 
din comitet, cari le vor prezidă. 

Listele se vor înaintă comitetului central cel mult până Za I Martie 
1910, arătând, dacă doresc să fie împărtăşite de ajutorul de 100 cor. 

Acele dintre despár(áminte cari nu vor înaintă lista prelegerilor po- 
porale până la terminul indicat mai sus, nu vor puteà fi împărtășite de 
ajutorul de 100 cor. 

O prelegere economică nu se va puteă remuneră cu mai mult de 10 
cor. din partea despărțămintelor. Aşa încât despártámintele cari primesc 
ajutorul de 100 cor. vor aveă să ţină cel puțin 10 prelegeri economice. 
Despre rezultatul practic al prelegerilor vor aveă să raporteze în raportul 
general despre activitatea Despărţămintelor în cursul anului 1911. 

Deodată cu înaintarea listei prelegerilor poporale comitetului central 
se va arătă si câte agenfuri si biblioteci poporale vor să înființeze, cerând 
numărul corăspunzător de exemplare din publicafiunile poporale ale „Aso- 
ciațiunii“. : 

O deosebită importanță trebue să dee despárfámintele Zovărășiz/or 
sătești, căci înființarea lor e singurul mijloc pentru organizarea economică 
a poporului nostru. Comitetele cercuale să incredinfeze o persoană de 
pe teritorul despárfámántului, să studieze amănunţit organizaţia tovărășiilor 
şi să cutriere comunele aparținătoare despărțământului, arătând țăranilor 
importanța acestora și îndemnându-i să le înființeze. Informatiuni în tot 
ce priveşte tovărăşiile se pot primi dela foaia „7ovărășia“, ce apare ca 
adaus la „Libertatea“ din Orăştie si dela „Revista Economică‘ din Sibiiu, 
organul oficial al băncilor noastre, care în vremea din urmă a îmbrățișat 
cu un deosebit interes idea tovărășiilor. Pentru a puteă face o propa- 
gandă cát mai intensivă în favorul továrágiilor, despárfámintele să ceară 
sprijinul moral şi material al băncilor. Cei-ce vor izbuti să înființeze to- 
vărăşii de credit, de producțiune, de valorizare etc. să fie impártágiti de 
premii, ca încurajare. Deasemenea să se dee premii şi gospodarilor, cari 
vor înființă pepiniere de viţă americană, grădini de pomi, gospodării 
model etc. 

În părţile, unde e teren prielnic pentru negof, despărțămintele se vor 
îngriji să angajeze un specialist — eventual mai mulţi, — ca să ţină cur- 
suri de negoţ pentru țărani, în cari să li se spună: 1. Folosul negotului 
la sate; 2. Întocmirea unei prăvălii; 3. Marfa cu care trebue să inceapă 
negoful; de unde se poate procură această marfă; 4. Părţi mai de căpe- 
tenie din legea comercială; 5. Pregătirea hârtiilor trebuincioase pentru 
cererea dreptului de a deschide prăvălie; 6. Indrumări pentru purtarea 
socotelilor; 7. Despre ínsofirile de consum etc. 

Atragem atenfiunea despárfámintelor şi asupra expozițiilor etnografice, 


de copii, de produse agricole, de vite etc, cari sau dovedit foarte po- 
33* 


4176 


trivite pei tru promovarea culturii în sânul poporului nostru. Cu ocazia 
adunărilor cer: uale, fiecare despărțământ să aranjeze o asemenea expoziţie 
și să împartă premii între cei ce se disting. Obiectele mai prețioase dela 
expoziţiile etnografice să se rescumpere pentru «Muzeul Asociafiunii». 
Comunicánd onoratelor direcţiuni acest program de acţiune, le atragem 
atenţiunea să iee cu ajutorul comitetelor cercuale dispozifiuni, pentru a câș- 
tigă ajutoare materiale și din alte părţi (averea proprie, venitul petrece- 
rilor, donefiuni dela bănci etc.) ca să se poată îndeplini întreg programul. 
În a jteptarea răspunsului D-Voastră, Vă rugăm, Domnule Director, să 


A 


primiți î :credintarea deosebitei noastre stime 
Sioiiu, 25 Decemvrie 1910. 


J. St. Șulutu m. p. Oct C. Tásláuanu m. p., 


prezident. secretar. 


Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiiu.