Revista Cinema/1990 — 1998/022-CINEMA-anul-XXII-nr-2-1984

P Antia 


Tac up 


d uf acá d en e adu 


Voin de cápátii pentru oamenii de artă 
$i cultură, izvor de înțelepte orientări pentru 
creatorii de bunuri spirituale de azi și dreaptă 
învățătură generaţiilor ce ne urmează, volu- 
mul „Artă și literatură“ reunind gindirea De: 
ticá a tovarășului Nicolae Ceauşescu 

acest complex manie, evidenţiază cepe o 
dată a conducătoru- 


lenare. Volumul, exem- 
plar, prin fondul său teoretic atit de necesar 
activității social-politice si ideologice, educa- 
tive, reprezintă o generoasă sinteză a îndem- 
nurilor ce au stat în centrul atenţiei secreta- 
rului general al partidului cu prilejul Constà- 
bed de lucru, cuvintărilor și hotáririlor de 


partid. 

E suficient să reamintim că într-un interval 
de numai 4 ani, și anume la Congresul al 
XII-lea, la Congresul educaţiei politice şi cul- 
turii socialiste, la Plenara Comitetului Central 


tare ale culturii si artei socialiste, profund 
realist-umaniste în conţinut și novatoare în 
tormă, iar prin iniţierea și ctitorirea amplei 
manifestări de masă, Festivalul naţional al 


igurat largă participare a talentelor 
existente în toate mediile și colectivele de oa- 
meni ai muncii, crescind astfel rolul educativ 


creatoa 
FISD cuvînt al tovarãşului Nicolae 


D. 1965, arta si literatura románà 
— eliberate de atitea prejudecăţi înhi- 
batoare care acționaseră nefericit sub 
masca unor lozinci generale cuceri- 
toare si cu speranţă imbráfisate, dar, la 
rindul lor, golite de adevărul vieţii spa 
care ar fi trebuit să-l reprezinte şi 
apere — s-au dezvoltat inspirat într-un 
climat din ce în ce mai ozonat spiritual 
şi au evoluat în consens cu legitátile 
esteticii autentic comuniste. Legi care 
oferă creatorului șansa vitală de a lupta 
împotriva uniformizării si șablonului, 
construind în libertatea alegerii mijloa- 
celor o operă a cărei rațiune este îmbo- 
9811۲62 și desăvirșirea personalităţii 
umane. 

lată și contextul în care filmului ro- 
mânesc i s-a cerut și i se cere cu obsti- 
nație să fie partizanul declarat și sluji- 
torul convingător al procesului genera- 
tor declanșat de revoluția socialistă, 
proces el însuși de o complexitate și di- 
versitate fără egal în istorie și capabil! 
să conducă la o adevărată renaştere ar- 


0 artă realistă, revoluţionară, 
patriotică 


Principiul fundamental 
al diversităţii şi caracterul 
hotăritor al răspunderii 


Ceauşescu e un gind director menit să ridice 
valoarea creaţiei spirituale românești, asigu- 
rindu-i un loc pe măsură în concertul artei și 
culturii universale. 

A cum este cunoscut, are puterea 
igura realitatea, de a comunica cu 
sinceritate adevăruri care, deși specifice unui 
anumit loc, pot rezista timpului devenind uni- 
versal valabile. și prin capacitatea lor de se- 
aoe E — bate la poarta impárátiei 

emaivăzute, nemaiauzite, nemai- 
reru fapis, părăsind parcă realul in fa- 
Leere 


voarea 
Pare paradoxal faptul cà un realizator de 
filme inspirate سیب ی‎ pne viaja socialistă 
oltini cuvintul fantastic de real... Aparent 

ai, fiindcă realitatea A arikan o reali- 
eu la indemina oricárui privitor obiectiv, ne 
apare, incepind cu aproape două decenii in 
urmă, fantastică prin ritmul ei deosebit de 
dezvoltare, prin calităţile uriașe și talentul 
constructiv al poporului, talent valorificat 
într-un timp record. 

Tara, vast șantier în- permanentă dezvol- 
tare, se expune privirilor chiar începind de 
lingă casă, de pe stradă, din localitatea în 
care vietuim, cu toate innoirile sale. Orașul 
are toate, absolut toate atributele civilizației 
moderne; casa din sat nu se poate concepe 
fără aragaz sau televizor, pămintul se disci- 
plinează sub rigurosul marș al mașinilor agri- 
cole, văcarii dau concursuri de specialiști, 
ciobanii cutreieră munţii cu aulomașini Aro, 
lumina fulgeră de sub betonul plantat sub 
briul apelor, iar oamenii, în primul rînd, oa- 
menii au gindul, sufletul și mulțumirea crea- 
torului care clădește ceva nemaiclădit. 

În fața acestei realităţi, oricît de sceptic ai 
fi, nu poti să nu exclami: Fantastic! Fiindcă, 
aici, la noi, میج یا‎ este egal cu o realitate 
pe care, des inea artistică n-o poate ocoli, 
n-o ifica, ci doar sugera printr-o 
sinteză e prod în care talentul realizatorului 
întilnește creaţia cotidiană a unui întreg po- 
por. Sintem datori acestei realități cu filme 
incă nefácute, cu imnuri încă necintate, cu 
omagii încă nespuse, ce trebuie aduse po 
porului și conducătorului sáu, tovarășii 


tistică. Preocuparea consecventă și me- 

reu stimulatoare a Partidului nostru Co- 

munist pentru progresul artei filmului 

s-a întemeiat în ultimele două decenii 

pe 52 queen n pr filozofice ale 
0 


argumenta libertatea de creație a artis- 
spaţiul socialist: 
in mod 


tului in 


mai diferite ca formă, conţinutul de idei 


۳ 
: 
H 
: 
3 
i 


T 
238 
3 
g 
8 
1 
i 
à 


i 
۳ 
i 


care concurá | a le 


artă, pentru vocaţia ei fericit modela- 


Nicolae Ceaușescu, ginditorul, inițiatorul, în- 
drumătorul a tot ceea ce vedem și trăim azi, 
pregătind ziua de miine. 

Realitatea românească a ultimilor două de- 
cenii e un izvor de apă vie, izvor inspirator 
către care ne îndeamnă secretarul general al 
— sursă autentică. ce ne poate feri 


Dec اه موم‎ filmelor noastre nu trebuie să 
conceapă viața ca pe o sferă perfect rotundă, 
fiindcă realitatea își are convulsiile ei în drum 
spre mai bine, confruntări și infruntári, rămi- 
neri în urmă, eforturi fără glorie, izbinzi de 
moment, dar toate — și acest lucru este cel 
mai important — nu sint dominanta vieţii 
noastre. Lupta omului cu sine aduce în prim 
plan izbinda de gind si sentiment, poate 
uneori modestă dar care, nedespărțită de-a 


^ 


l. orientările date de secretarul. general al 
partidului, tovarășul Nicolae و‎ pri- 
vind caracterul realist și umanist al artei, am 
găsit întotdeauna îndemnul de a fi contempo- 
rani cu epoca noastră. 

Si nu aflăm oare in acest îndemn însăși 
moralitatea artei noastre socialiste? În toate 
timpurile, marii artisti au fost implicaţi in pro- 
blemele ii lor. Si cred că adevărații ar- 
tisti au exprimat întotdeauna această reali- 
tate, adicá problemele epocii lor, cáci nu a 
existat timp istoric fără probleme. Ei, artiștii, 
au exprimat însă epoca nu cu ráutate, nu in- 
negrind-o, ci privind-o cu înțelegere, incer- 
cind să-i deslugeascà sensurile sau să-i mo- 
difice nonsensurile cu căldură, cu 
Cu participare. Şi aceasta pentru că artistul 
este și el răspunzător față de faptele timpului 
său și nu se erija în judecătorul lor ca 
şi cind nu ar fi fácind si el parte din ele. Con- 
diția primordială a dialogului artistului cu lu- 
mea mi se- pare astfel a fi sinceritatea. 

Oglindirea realităţii trebuie să treacă prin 
același filtru al opțiunilor noastre sincere căci 
numai așa vom putea transforma ۵ 
$i chiar nemulțumirile noastre, intr-un auten- 
tic act de creaţie. 

Desigur, drumurile artei nu — simple. in 
actul creator nu se reflectá doar experiența 


toare a spiritualității comuniste, secre 


tarul general al partidului, tovarășul 
n-a încetat să su- 
blinieze, în fiecare intervenție dedicată 


universului cultural, faptul că în centrul 
atenţiei creatorilor se cuvine să se afle 
ambiția nobilă de a fi înțeleși de cei cã- 
rora li se adresează, de a fi ințeleşi, fi- 
reste, în contextul presupus de semnele 
artei — ele însele în continuu progres și 
cerind progresul cititorului și spectato- 
rului — dar înțeleși cu limpezime. 
„Dar — spune secretarul general al 


partidului — preocupindu-ne de 
aceastá de exprimare cine- 


pornim in 
pues SORA WU re pere a 
problema یمسج جر‎ cu care — 
pe care propunem. a- 
cem ca oamenii cărora ne adresám să 
ne înțeleagă cit mai bine." 

O astfel de platformă teoretică, acre- 
ditind si consacrind libertatea de crea- 
ție în spaţiul nobilei răspunderi pentru 
destinul operei de artă și mai ales pen- 
tru destinul ei într-o societate care și-a 
propus deliberat desăvirşirea ideii de li- 
bertate socială şi politică și de asumare 
a destinului propriu in fata istoriei, des- 
chide cineastilor nostri perspectiva 
demnitátii faptului de culturá major, 
care nu poate fi decit liber atunci cind 
artistul și-a asumat răspunderea de a 
sta cu fruntea sus în fata timpului său 
și a viitorului. 


Dinu SĂRARU 


Implicare și 
faţă de prezent 


altuia, constituie tabloul generic al umanis- 
mului socialist ce caracterizează societatea 
noastră, implicit arta filmului. Omul societății 
socialiste, modelul artei noastre, este eroul 
care aduce cu el toată moștenirea din gene- 
raţii: muncitor, patriot, revoluționar, devotat 
țării şi istoriei sale, mereu animat de gindul si 
sentimentul de ospitalitate, de libertate, dem- 
nitate și independenţă, de dragostea de pace, 
prietenie și colaborare cu toate popoarele lu- 
mii. lată de ce realizatorul de filme de azi, ar- 
tist patriot, militant comunist, cu dragoste de 
neam și țară, isi ia drept carte de tii in- 
vátátura celuia care, cu nobleţe, dorește ca 
arta si cultura románeascá sá se ridice la ni- 
velul marilor realizàri si izbinzi ale minunatu- 
lui popor care l-a născut. 

. Virgil CALOTESCU 


sinceritate 


socială a timpului ci si talentul si sensibilita- 
tea fiecărui artist. De aci se naște si diversita- 
tea de stiluri, de maniere artistice, la care s-a 
referit adesea secretarul general al partidului 
nostru in intilnirile cu creatorii. Se spune cá 
toamna are zeci de nuanțe. Dacă natura isi 
permite o asemenea diversitate, arta care 
este reflectarea vieţii și deci a naturii nu 
poate fi mai săracă. 

„Avem nevole de o literatură și de o artă 
care să redea cit mai colorat și mai divers din 
punct de vedere artistic realitatea 

construct socialis- 


augescu. t 

Am recitit cu mult interes această apreciere 
în volumul recent publicat de Editura Poli- 
tică, „Artă și literatură“, și mi-am dat din nou 
seama cit de pertinent este exprimată aici 
menirea artistului și a artei sale. 

Pentru a îndeplini această nobilă misiune. 
artistul trebuie să se angajeze cu sinceritate 
in contemporaneitate Ca dovadă am răspuns 
șieu prezent la solicitarile vremii mele 
convins fiind însă ca pina acum nu am epui- 
zat nici unu la sută din ceea se așteaptă de la 
noi. 


lon BESOIU 


D.. lungul celor aproape 20 de ani 
de cînd se află în fruntea partidului si a 
țării, „în repetate prilejuri tovarășul 
a formulat orientări 
$i teze de profundă sorginte umanistă, 
revoluționară, cu privire la misiunea ar- 
tei și literaturii în opera de edificare a 
noii conştiinţe. Recentul volum „Artă şi 
y în colecţia „Din me inier, 
tipărit la Editura politicá, irae 
într-o sinteză impresionantă, aceste 
teze și orientări de o deosebită valoare 
teoretică, punind în lumină o gindire 
clarvăzătoare, de generoase deschideri, 
cuprinzind concepția secretarului beri 
ral al partidului cu privire la rolul și 
funcțiile literaturii și artei în societatea 
socialistă, la caracterul revoluţionar an- 
gajat al acestora, la democraţia culturii 
ca parte integrantă a democraţiei socia- 
liste, la specificul naţional în artă și lite- 
ratură ori la funcțiile criticii literar-artis- 
tice si teoriei estetice în orientarea acti- 
vitátii de creaţie. Un ‘capitol se ocupă 
de răspunderile instituţiilor culturale și 
uniunilor de creaţie în afirmarea unei 
arte de valoare, organic implicate în 
realităţile ţării; altul se referă la criteriile 
ce trebuie să guverneze arta noastră în 
confruntările de idei din lumea contem- 
porană — toate constituindu-se într-un 
autentic sistem teoretic de o deosebită 
însemnătate pentru activitatea noastră. 
Din multitudinea sensurilor degajate 
din cuprinsul acestui nou volum vom 
releva doar citeva, cu conștiința că o 
permanentă adincire în conținutul vast 
al concepţiei secretarului neral al 
partidului cu privire la rolul literaturii și 


„În lume k ES sw 
sint tári cu orinduiri tne 
“sociale” diferite — - 

$i vor continua 

să” existe 

“multă vreme. 

Trebuie 

să găsim 

calea convietuirii 
08906۵ 
a conlucrárii 1 
pe baza principiilor 
de egalitate, 
de respect, 7 
„al independenţei 
şi suveranității 
naţionale, 
al neamestecului 
-În treburile interne, 
al renunțării 
la forță - 
şi la ameninţarea - 
cu forta“. 


Nicolae CEAUSESCU 


ráspunzind indemnurilor sale inflácárate 


————————————————— —————— | late, a afirmării stilurilor, in 
a E = ۲ A Mp Agere pd 
Permanent si veritabil reper d ei MATE مب‎ e. pară 
A .. v "T turii, a acestei diversitáti de tre- 
de constiintá „Ca si în trecut, | bule si rezulte din adeziunea con- 
şi m viitor bazată i înaintată ۳ fi- 
nu voi precupeti lozofia materiaitmulul یس‎ gi îi. 
nici un efort ۱ robiono Cu CAD ia ی‎ AE 
; superioare ۱ i în devenirea aftă în cuprinsul ope- 
spiritul dialectic, ştiinţific, în care sint | litátilor și urilor epocii contempo- | 7 pentru a "I ۳ eagran gaanhar al 
abordate complexele probleme ale cul- | rane, umanismul tradițional. Din acest cauza socialismului. partidului răspunsuri şi de 
turii, conștiința că aceasta are menirea | unghi de vedere, problemele multiple 1 : idul ^ indiscutabilà fecunditate. Si aceasta, 
de a fi pusă in slujba unor țeluri a căror | ale creatiei vor fi abordate cu o mereu | . 2 servi partidul - pentru că, indiferent de problema abor- 
mitul. dn con quon dilată. Eu atentă preocupare faţă de complexita- -şi mai . | dată, sint avute în vedere tradiţiile cul- 
deosebit rn e pers MMC n eee iz رک‎ - 4 "n 
vit căreia nu trebuie acceptată „inciina- | tice, simplificatoare care au afectat pro- p ^ es Y înaintași; şi totodată datorită faptului că 
paliere duin cae pn ی مارد بمب‎ o ic H e servi poporul, eem ا‎ er 
EI E | AY دنت‎ IT | 059 A a eI 
ni Wed cu 
, eredi. grece caen qii ۰ de bunăstare, " iS! umi omenesti. 
e سس ار‎ in sti ماع‎ iti ceru pledi ind „de fericire, (odd تساو‎ Sa de: 
teze se desfăşoară întreaga gindire teo- i de independență, Sii niste - 
pentru crearea climatului spiritual, de ependenta, . | parte de a ti niste supracemeni, intru- 
reticá privitoare la misiunea literaturii şi | convingeri şi idealuri asumate, care să 2 ملد‎ Ut tide chipează în faptele şi viața lor, in modul 
artei, menite să aibă un rol activ şi ho- | conducă la angajarea organică a omu- orm مت‎ e pace e مگ‎ oa o portita cu sedinte: 
tăritor in dezvoltarea conștiinței socia- | lui de artă în sensul edificării unor e -12. if... ^] Oa acele care dau noblețe și 
tiste, in formarea şi afirmarea trăsături- | opere cu adevărat reprezentative pentru م‎ E کت توا‎ Sa. M مج‎ - sens ființei umane. 
peer EA e peine ion cei ۳ aga 3 ا‎ lată de ce pentru fiecare creator, noul 
CONIMA سس سر لو دس‎ să Se e de M عمجت ی‎ : d iuis preşedintelui consacrat 7 
manifeste, în condali de emita si i- | asemenea orentir. in dieere ی‎ | Nicolae CEAUȘESCU | biemetor anei și teratur, constituie 
bertate, ca o personalitate puternică, | referindu-se la libertatea la 0 v = CE >: un veritabil şi permanent reper de con- 
multilaterală. Umanismul în numele că- | procesul de creaţie, tovarășul 8 , a ştiinţă 
ruia își construieşte corpusul de idei vi- یواست رم‎ a ai 3 x s : 
zionare secretarul general al partidului | unei şi arte de o mare diversi- Nicolae DRAGOŞ 
3 


Avancronica unui film despre sportivi si 
sportivitate, film care nu s-a realizat inc 


M... Mukescu, care a marcat de 
ouă ori în poarta campionilor europeni de la 
SV. Hamburg şi portarul Moraru. care l-a 
anihilat pe temutul Schatzschneider și ۱-۵ tä- 
cut să nu înscrie niciodată în dublul meci cu 
Dinamo București — Mulţescu și Moraru se 
alla în fața noastră în mărime naturala, gata 
sa ne vorbească despre viața sportivă. Noi cu 
gindul la un film care să-l egaleze pe al Iul 
Lindsay Anderson, ei cu amintirea acelui 3;0 
în fața deţinătorilor trofeului european — și 
unii si alţii in perspectiva intilnirii, in sfertu- 
rile de finalà, cu Dinamo Minsk. Interviul nos- 
tru, luat cu mult inainte, va apare in ajunul 
acestei noi încercări, care desigur ne va pa- 
siona pe toti, chiar pe unul ca subsemnatul, 
care tin de la distantá cu Politehnica lasi, 
fiu-meu de 10 ani fiind singurul dinamovist 
din familie, dar ce dinamovist! („Dinamo Bu- 
curești/Campioana ţării esti!") 

— Cind ali apărut dumneavoastră, foarte 
cinematogratici, in lumina reflectoarelor, in 
seara primului meci cu Hamburgul, pe sta- 
dionul ,23 August" — nu mai fusesem de 
vreo două decenii pe un stadion, m-a corupt 
fiu-meu, de aceea e prezent aici, el stie totul 
despre dumnevoastră; inainte de a vă cos- 
tuma pentru meci, inainte de a ieși la incăl- 
zire, ali vrut să vedeţi cum se prezintă gazo- 
nul și care e atmosfera. Eraţi in haine de 
oraș, toată echipa — niște civili ca noi, parca 
detașați de ceea ce avea să urmeze. Era un 
contrast extraordinar, o mare secvenţă de 
film, între gestica dumneavoastră degajata 
aproape flegmaticà și stadionul deja electri 
zat, exploziv — prin urale și petarde. Ce gin 
deai atunci? La ce vă așteptați? 


Dumitru Moraru: Doream din tot sufletul 
toţi, să ciștigăm, dar mie cel puţin nu-mi tre- 
cea prin minte să batem cu 3-0 sau să elimi 
nàm Hamburgul. 

— Nu và puteaţi imagina așa ceva. 

D.M.: Sigur cá nu. Speram să cistigám me 
ciul cu 1-0, cu 2-1, fiind la noi acasă, dar nici 


nu-mi puneam problema să-i eliminàm. pe 4 


campionii Europei. 

Gheorghe Mulţescu: Visam, visam să-i eli 
minàm... 

D.M.: Dar ca un om cu capul pe umeri, nu 
puteai să intirzii prea mult in acest vis. 

— Deci jucátorul de cimp poate sà viseze, 
portarul e mai realist 

D.M.: Asta-i viața portarului. Diferá un pic 
de a jucătorilor de cimp, prin postul pe care 
il are si prin unicitatea lui. Ai un sentiment al 
răspunderii care le întrece pe toate. 

G.M: După portar, nu mai e decit plasa 

D.M.: Nu te mai salveazà nimeni, in timp ce 
de la extrema stingă pinà la portar sint alli 
zece care pot să repare o greșeală. 

G.M.: Pentru portar nu există cale de mij- 
loc — ,ori-ori". Totul e transant si imediat in- 
Scris acolo, sus, pe tabela scorului. 

— Si cum s-a intimplat, totuși, miracolui 
acelui 3-0? 

G.M: Să ştii că s-a combinat fizicul cu 
spiritul, cu meciul acela. 

— Publicul a contribuit la victorie? 

G.M: Sigur, fantastic! Pentru mine a fost 
de necrezut, nu credeam că publicul o să 
aibă atita căldură pentru Dinamo, o echipă 
care, asta e părerea mea, nu e atit de iubită 
dt ar merita rezultatele ei. Mă întreb, dacă 
s-ar putea reda într-un film ce a fost atunci 
pe stadion, pentru că televiziunea nu poate 
decit în mică măsură să pătrundă în intimita- 
tea unui asemenea spectacol. În seara aceea 
a fost o dezlántuire fantastică, am simţit cà 
zeci de mii de oameni tin la noi nu pentru ca 
sint „microbiști”, ci pentru că aga vor ei in 
momentul acela și pentru că noi i-am facul, 
cu tot ce-am putut noi, să țină cu noi. Tolut 
era sincer, si de o parte si de alta, și urarile, 
și dăruirea. E un mare lucru să simţi aşa 
ceva, rar lucru, să țină oamenii cu tine sincer, 
fiindcă mai sint uneori și momente false în 
această relație. 


Secvența unui miracol 


— All spus că „așa au vrut ei“ — spectato- 
rii, dar şi că „i-aţi t" să țină cu dumnea- 
voastră. Fiindcă miracolul n-a inceput chiar 
cu primele minute ale meciului, care au fost 


dezbaterile revistei „Cinema“ 


mai slabe. Scintela aţi aprins-o dumneavoas- 
tră, Dumitru Moraru, cind aţi apărat incredibili 
primul sut al teribilului Schatzschneider. 

Gheorghe Mulţescu: Într-adevăr, atunci am 
simţit pentru prima dată publicul integral de 
partea noastră, cind a scos Tete acel sut (in 
paranteză fie spus, așa-i spunem lui Moraru 
între intimi). Ştiţi cum a reacţionat atunci pu- 
blicul? lar mă gindesc că numai un mare re- 
gizor ar putea să redea o astfel de reacţie in- 
timă și spectaculoasă în același timp. A oftat, 
ca și cum. ar fi scăpat de ceva foarte greu. 

— Parcă l-ați hipnotizat pe acel Schat- 
zschnelder, incit, cu toate că a fost lăsat ne- 
marcat minute in sir, a tras pe alături al doi- 
lea șut, după care Inamicul numărul unu n-a 
mai tăcut nimic او‎ tot stadionul a fost al dum- 
neavoastră, lar dumneavoastră aţi devenit de 
nerecunoscut, Dinamo era parcă altă echipă, 
vapa şi ea de public. 

umitru Moraru: Contează, într-adevăr, 
mult, ambianța, atmosfera, cum contează 
pentru niște actori, ca să fac și eu o compa- 
rație, dacă joacă cu sala goală sau dimpo- 
trivă. Contează cînd simţi că 80 000 de spec- 
tatori te poartă parcă pe braţe, de crezi că ar 
fi în stare să marcheze ei golul. La început, 
lumea a fost îndoită, ca să vorbim drept și, 
7bineinteles, multi, poate jumătate, veniseră să 
vadă mai ales pe S.V. Hamburg. lar dacă 
maica Schatzschneider, meciul lua o tur- 
nurá... 3 

G.M.: Fotbalul de astăzi ține uneori de o 
secundă, de un amănunt, care pot decide tot 
restul, 

— Dar acest ,rest" e totul. Ce-ar fi fost 
meciul de care vorbim dacă nu venea golul 
dumneavoastră, al doilea din suită, dar 
primul care ne-a demonstrat că ne-am putea 
califica? 

G.M.: A fost, într-adevăr, un gol bun, pen- 
tru că important și frumos e ceea ce depă- 
seste strictul necesar, atunci cind nu urmă- 
rești doar victoria. 

— Cum a demonstrat-o și celălalt gol, tot 
al doilea din suita noastră, pe care l-ați mar- 
cat pe stadionul din Hamburg, un gol, ca să 
zic așa, suplimentar și „gratuit“, după ce cali- 
ficarea era obținută. Cum se simte un sportiv 
după o asemenea performanţă, de pildă după 
acel 3-0 de la București? 


Montaj paralei despre fericire 


Gheorghe Mulţescu: Asa de banale au fost 
orele de după meciul acela, încit n-ar crede 
nimeni: — Cum, după ce-ai cîștigat cu 3-0 in 
fata celor mai buni din Europa, ar fi trebuit 
să faci o sărbătorire!... 

— n-a fost? ` 

G.M.: Am plecat acasă cu maşina unui 

prieten, cu soția. Pe drum, am avut o stare 
foarte neplăcută, aproape de lesin, după 
efortul pe care l-am făcut. Am ajuns acasă, 
m-am întins in pat, n-am báut decit un pahar 
. de citronadá, ca să-mi treacă starea de voma 
$i cred cá pe la 10 jumătate am adormit. Asta 
a fost tot! 

— Eraţi într-un contrast violent cu orașul, 
care ex de bucurie, pe toate străzile, de la 
stadion pină in centru, toată lumea scanda, 
cinta. Dumneavoastră sufereaji — iată o su- 
gestie de montaj paralel foarte elocventă, 
intr-un film care nu s-a tăcut încă. Dar pentru 
dumneavoastră, Dumitru Moraru, cum a fost? 

Dumitru Moraru: Totdeauna cind stai 
acolo, 90 de minute în groapa cu lei, asta 
după 2-3 sau după 4 zile de cantonament, 
după tensiunea jocului, după meci, vrei să 


Avanpremieră: Amurgul fintinilor. 


Fotbalul 
e un spectacol, 
un joc, 
dar si 
un fenomen social 
şi de psihologie 
a maselor 


Contează 
cînd simţi că 
80 000 de spectatori 


te poartă parcă 
pe braţe, 
de crezi 
că ar fi în stare 
să marcheze ei golul 


Fericirea 
nu e spectacol. 
Dar cit dureazá 
fericirea 
unui fotbalist 


fugi din agiomeraţie, să te duci să stai liniștit 
in casa, undeva, să nu mai auzi nimic. Asa 
am făcut şi eu: am plecat acasă si am incer 
cat s-adorm. 


— N-aji văzut, n-aţi auzit ce-a fost dupa 
mecit? 


D.M.: Nu, pentru mine cel puțin, totul se 
terminase o datá cu meciul. De-abia a doua 
zi, a treia zi, am prins ecourile. 

G.M.: Totuși, oricit de rău mă simțeam, in 
drum spre casă, în acel semileșin, simțeam 
fericirea celor de pe străzi, care cumva ne-a 
contopit pe toti in acea seară. Aveam o stare 
de visare cu ochii deschişi, e-adevărat, des- 
chişi numai pe jumătate, din cauza extenuă- 


Regia Virgil Calotescu. Scenariul: 


Radu Aneste Petrescu si Mihai Viş olu. Într-un sat din Bărăgan in anii secetei 
din 46.. Cu: Mircea Diaconu și elevul Robert iordache 


„cu Steaua, 
© fiu-meu era in lacrimi. Prea mare a f 


3 
bd 


a 


rii, dar cu o mulțumire sufleteasca care per 
tru mine insemna totul. 

— Dumneavoastră, care visaseli la victorie 
şi la calificare inainte de meci, vă intorceali 
acum într-un vis adevărat, un vis ceva mai 
dur decit cel dinainte... 

G.M.: Dar și mai dulce. Nu mai era nevoie 
să MOI momentul cu șampanie, cu 
surle... 

— Fericirea nu e spectacol. Dar cit du- 
rează fericirea unui fotbalist? Pentru că la 
două zile după ce aţi tăcut 3-0 cu Hambur- 
gul, Steaua a dispus la exact același scor de 
dumneavoastră, in cuplajul bucureștean de 
pe același stadion, la care publicul s-a com- 
portat cu totul altfel decit cu două zile 
inainte. De data asta nu mai e montaj paralel, 
ci şoc prin succesiunea secvenfelor. 

G.M.: Asta a fost marea dramă! Lumea e 
dornică de surpriză, de senzațional, de nou. 

— Gloria e schimbătoare, in sport. 

G.M.: Nu schimbătoare, efemeră. Dacă noi 
am învins pe cei mai buni din Europa — și 
publicul trecuse masiv de partea noastră 
de-abia cind isi dăduse seama cà putem să-i 
oferim această mare supriză — peste două 
zile, aproape tot stadionul voia încă una: ca 
ا‎ să învingă pe învingătorii Hamburgu- 
ui! 


Între pasiune și fanatism 


— Dumneavoastră găsiți o scuză publicu- 
lui, dar Măria Sa Publicul nu mi-a plăcut de- 
loc la meciul cu Steaua, deși nu sint dinamo- 
vist sau de-abia atunci am devenit, nu la me- 
ciul cu Hamburgul, cind afi triumfat, ci la cel 
cind aţi fost nedreptátili — 

ver- 
satilitatea publicului, fără nici un motiv, din 
momentul cind v-aţi tăcut apariţia la Incàl- 
zire, la numai două zile după marele triumt, 
care-i fericise pe toti! 


Dumitru Moraru: Publicul n-a avut nici un 
fel de scuză. 


Gheorghe Mulţescu: N-a avut, într-adevăr, 
nici o scuză pentru modul cum ne-a primit — 
trebuia să ne intimpine cel puțin decent — 
dar pe urmă, că a dorit să ne bată Steaua, 
găsesc că e normal. Fotbalul e spectacol, e 
joc și mai ales un fenomen social, de psiho- 
logie a masei. 


— ȘI, in acest context, care e diferența 
dintre pasiune si fanatism? Dumneavoastrà 
nne pe teren, vorbe de multe ori dure- 
roase 


G.M.:Auzim, vedem și le filtrám, cum pu- 
tem. Unele trec, nu ne ating, altele nu trec şi 
le prelucrăm mental, în rapiditatea fazei și a 
meciului. 


— Am im că, sub semnul sportivită- 
fii, multe lucruri socotite tabu in alte domenii, 
dumneavoastră le trataţi fără dramatizări: de 
pildă, critica publicului sau noțiunea de elită 
— aţi intrat „În elita fotbalului european", se 
scrie in presă. În acest sens, v-aș intreba 
dacă există și o tristețe a sportivului, dacă, 
atunci cind esti fluierat de tot stadionul, 
apare un fel dramă a neinjelesului? 


G.M.: Cred cà da, e o lege a sportivității 
sá-[i asumi această dramă, să fii deasupra ei. 
Deși, dacă mă gindesc mai bine, e chiar o 
lege a firi, nu numai conduita unui sportiv 
sau a unui artist: a fi uneori neînțeles și a-ţi 
vedea totuși de treabă. 


D.M.: Dar bine ar fi dacă „Măria Sa Pub- 
cul“, cum spuneţi dumneavoastră, nu s-ar li- 
mita la pofta de spectacol și la ceea ce aude 
vorbindu-se, ici-colo. Un film adevărat ne-ar 
ajuta mult în acest sens. În deplasările noas- 
tre, am văzut uneori filme foarte bune, cu 
sportivi, cu fotbaliști. Cind am jucat în Spa- 
nia, cu Barcelona, pe toate ecranele din oraş 
rula Numărul 10, inspirat din viata lui Cruyff. 
Dar oare Dobrin sau altul de la noi si in ge- 
neral „viața sportivă“, cum s-a intitulat un 
film englezesc, n-ar oferi destule subiecte 
sau măcar secvențe pentru filme? Pentru 
filme adevărate, dramatice nu cum s-au făcut 
citeva, care nu mi-au placut. Fiindca lumea 
ne consideră niște „fotbalişti“ și atit. Se zice 
că prea avem de toate, dar nu se știe ce efor- 
turi trebuie să facă un fotbalist, nu se știe un 
lucru elementar, de pildă nu se ştie că fotba- 
listul e exact ca un muncitor, care, daca lip- 
sește sau întirzie, nu ciştigă, e amendat sau i 
se desface contractul, respectiv este scos din 
viața sportivă. 


Talent + Muncă + Caracter 


Gheorghe Mulţescu: E chiar mai drastic 
decit într-o întreprindere oarecare. Poţi să 
muncești toată sâptămîna, să te antrenezi cu 
disperare, dar se întimplă ca cealaltă echipă 
să fie mai bună. Si să te bată duminica. Nu 
s-a ales nimic din toată săptămina. De aceea 
un om care vrea să reușească în fotbal, as- 
tazi, pe lingă talent, muncă si caracter... În 
primul rind îi trebuie talent, fiindcă sint şi 
unii care au ajuns în fotbal din întîmplare, de 
nevoie sau pentru că i-a prins valul. Deci ta- 
lent şi muncă, dar şi tărie de caracter, pentru 
că altfel nu poti să reziști la multele lucruri 
care nu sint plăcute in această ocupaţie. 

— "t spus de citeva ori „astăzi“. E o deo- 

intre fotbalul de azi și cel de altădată? 

Dumitru Moraru: A crescut mult numărul 
de antrenamente pe săptămină, față de acum 
zece ani, de pildă, si în general au crescut 
volumul de efort, dificultatea pregătirii si a 
meciurilor. 


G.M.: Pină acum ciţiva ani fotbalul era o 
ocupaţie plăcută, un joc, o joacă. Azi ai toata 
săptămina ocupată, în afară de luni, dacă se 
joacă duminica, dar și lunea îţi este blocată 
pe jumătate, cu refacerea... 

— Vorbiţi in termeni clinici. Ce sint aceste 
„recuperări“ care durează uneori, după acci- 
dentări, săptămini în şir sau chiar luni, ca în 
cazul lui Nemjeanu al meu, de la lași, care-şi 
tăcuse atit de frumos debutul la Dinamo, in 
toamnă, printre golgeteri, apoi a dispărut. 


D.M.: Pentru că nu era obișnuit cu efortul 
antrenamentelor pe care le facem noi. La 
lași, făcea 2-3 antrenamente pe săptămină, 
dădea două goluri și era împărat. Dar are o 
fibră musculară nelucrată și n-a rezistat, a 
cedat odată, apoi iarăși. 

G.M.: Adaptarea la condiţiile noi ale fotba 
tului de azi e capitală... 

— .. Cind vii în Capitală. 

G.M.: Si cînd ieși in lume. 


Titulari, rezerve și o șansă din zece 


— Dar rivalitatea sportivă cum fı io- 

nează? piji 

he Mulţescu: E normal să existe, 
atita timp cît există titulari și rezerve. Toți vor 
să iasă la rampă, toţi vor să joace, dar un lot 
e موی‎ RE din 20-22 de jucători, iar pe teren 
ies à 

— Uneori și dumneavoastră sinteţi rezerve, 
in echipa națională „nici unul, nici altul n-aţi 
jucat, de pildă, cu Cehoslovacia. 

Dumitru Moraru: Există pe undeva si ne- 
dreptáti în sport. În meciul cu Italia, la Bucu- 
resti, eu am stat în poartă și am apărat, cind 
am bătut campioana mondială cu 1-0. În me- 
ciul următor, am fost însă scos din echipă, 
fără nici un motiv. Mi s-a luat șansa. | s-a dat 
șansa lui Lung, care a apărat într-adevăr 
bine, jos pălăria, nu pot să zic nimic, în așa 
fel încit, pină la urmă, Lucescu, antrenorul, 
poate să spună că dreptatea a fost de partea 
lui. Dar a fost ca și cum, dacă Mulţescu a 
marcat două goluri în poarta Hamburgului, a 
doua zi ar fi fost trecut în rezervă. 


G.M.: Và dati seama ce e în sufletul unui 
fotbalist care nu joacá si, in acelasi timp, do- 
reste victoria echipei nationale in care altci- 
neva este in locul sáu. Sà vrei ca acela sá 
joace bine, stiind cà este in dezavantajul tàu. 
Asa mi s-a intimplat mie, in meciul cu Cehos- 
lovacia, cind am plecat cu ideea cà am să 
joc, dar s-a preconizat altă formulă, datorită 
terenului, datorită condiţiilor atmosferice și 
altor considerente. Simţeam sau știam, cu 
şapte zile înainte, că n-am să joc. Și era în 
mine o luptă extraordinară, ca să nu aràt ce 
simt sau știu, să continui să mă pregătesc, ca 
$i cum totul ar fi fost normal, pinà în ultima 
zi, cind se anunța formaţia. Mai ales că erau 
lingă mine jucători mai tineri, care poate as- 
teptau un exemplu de la unul mai experimen- 
tat. 

— Se spune că mingea e rotundă și nimic 
nu e sigur in fotbal, e-adevárat? 

D.M.: De cele mai multe ori, dacă esti bine 
pregătit, n-ai cum să pierzi sau in 90% din 
cazuri știi dinainte pe ce contezi. Fotbalul nu 
e numai joc, e si calcul, dar sint si greșeli de 
calcul și există şi nesansa sau marea șansă. 

— Puteţi prevedea ce s-ar intimpla dacă aţi 
mai juca cu Hamburgui? 


D.M.: Dacă mai jucám de 10 ori, de 8 ori ne 
bat ei, facem poate un meci nul si o dată ii 
esie 

— nou excelaţi prin realism, îi lăsaţi pe 
alții să viseze. Vă mulțumim şi vă dorim suc- 
ces! Hai, Dinamo! București 


Valerian SAVA 


Personajul exemplar 
epoca de omenie a înfloririi lui 


O termenul de „erou“, prefe- 
rîndu-l pe cel de „personaj“, numai da- 
torită faptului că exemplul cu care în- 
cep, tinerii pe care i-am întîlnit pe un 
șantier şi, despre care mai tirziu am 
scris, refuzau să fie consideraţi eroi și 
nici nu le trecea prin minte că ar putea 
constitui un model social. Ei îşi duceau 
viața, îşi făceau meseria, intrau în con- 
fruntárile pe care acestea le presupun 
ajungind și la soluţii, dar și la stări con- 
flictuale. Nu se străduiau pentru a fi 
model, adică nici nu le trecea prin 
minte cà ar putea fi asa ceva si, tocmai 
prin asta, aş indrázni eu să spun: erau. 
Voiau să facă treabă și să aibă rezul- 
tate, nu să facă treabă model sau să 
aibă rezultate model și, iarăși aș în- 
drăzni să spun că, tocmai prin asta, pot 
constitui un model. Exact așa cum îl 
constituie orice om care muncește nor- 
mal; pentru că, numai de domeniul ab- 
surdului ar fi situaţia în care, imbrácin- 
du-si halatul sau salopeta, omul și-ar 
spune „acum mă duc la locul meu de 
lucru si încep să muncesc eroic“ sau 
cea în care soldatul s-ar încuraja cu 
gindul: „sînt superior dușmanului pen- 
tru că eu lupt eroic”. 

Personajele mele, deci, nu au muncit 
eroic ci, doar, aflindu-se la un punct de 
lucru destul de dificil, intrind in contra- 
dicţie cu un sistem defectuos de apro- 
vizionare cu materiale, s-au chinuit să 
găsească o soluție. Gásitá și propusă, 
soluția lor — care, de fapt, era o raţio- 
nalizare firească pentru niște minţi mo- 
derne obișnuite să îmbine meseria cu 
iniţiativa — întimpină dificultăţi pentru 
că elimina din circuit vreo două servicii 
ce fiintau în birocraţia șantierului. lar 
cei lezati țineau cu dinţii de „piinea“ 
lor, care era destul de albă, pentru că 
la manevrarea materialelor se mai pot 
face si unele învirteli. Intrigati de tárá- 
gănelile și ezitările de la conducerea 
șantierului, într-un gest tineresc, care 
presupunea și coeficientul său de risc 
și de nechibzuială, ei nu și-au mai luat 
alt aliat decit încrederea în intenţia lor 
bună şi, trecînd peste anumite preve- 
deri rutiniere, fortind lucrurile adică, 
sau chiar brutalizindu-le, şi-au pus în 
aplicare sistemul ajungind la rezultatele 
dorite. Rezultatele însă încep a se ob- 
serva mai tirziu, în vreme ce actul de 
indisciplină faţă de acele prevederi 
care, oricît de rutiniere ar fi, sint preve- 
derile în vigoare, trebuia sancţionat. Si, 
astfel, ei au devenit niște indivizi intraţi 
în conflict cu normele de activitate ale 
întreprinderii lor, care i-a judecat aspru. 
S-a făcut caz, au fost dati exemplu ne- 
gativ, dar n-au avut cum să fie sanctio- 
nafi cu un transfer de pedeapsă, pentru 
cá punct de lucru mai greu decit al lor 
nu exista. Si, astfel, dupá ce incidentul 


a fost uitat iar rezultatele au început să 
iasă la iveală, şantierul și-a văzut fru- 
mos rotunjite cifrele de plan. Deodată, 
incriminatii deveniră eroi, aceeași biro- 
cratie, care-și are și părţile ei benigne, 
consemnind contribuţia lor. Au fost 
menționați si evidenţiaţi; s-a propus 
chiar popularizarea lor la televiziune, 
tocmai pentru că șantierul avea nevoie 
să arate că posedă, cum am spune noi, 
si personaje model. 

Aici insá s-a declansat adeváratul 
conflict: căutaţi spre a fi făcuţi eroi de 
reportaj, tinerii refuzară să apară alături 
de acei oameni din conducerea șantie- 
rului care, în gestul lor, nu văzuseră 
mai înainte decit un act de indisciplină. 


Personaj exemplar? 
Dar ce exemplu 
poate fi mai elocvent 


decît un om 
care nu se consideră 


exemplar? 


„Bine, dar vă facem eroi, insistaseră 
aceia. La care răspunsul ce respingea 
ideea de compromis și împăcare ven 
din firescul unei atitudini de bun simţ: 
„dar noi n-am vrut să fim eroi!'. De 
fapt, nu erau niște eroi, tot așa cum nu 
fuseseră nici niște indisciplinaţi. In 
existența ei neproductivă însă, birocra- 
ţia rămîne adeseori uimită și chiar ne- 
dumerită de faptele care au produs 
ceva concret și, atunci, fie într-o direc- 
tie, fie într-alta, ea le vede la modul 
exagerat tocmai pentru că e lipsită de 
măsura adevărată a muncii și a rezulta- 
telor ei. 

Din pricina aceasta afirm că nu în 
cele relatate pînă aici rezidă conflictul, 
ci el izbucnește de-abia acum, cind ta- 
berele s-au definit și o privire superfi- 
cială ar putea considera lucrurile limpe- 
zite. Logica și, mai ales, imperativele 
vieţii ne spun că tocmai pentru că s-au 
limpezit, și-au definit poziţiile, aceste 
tabere — tabere de natură morală — bi- 
neînțeles, trebuie să lámureascá,lucru- 
rile pină la capăt: care pe care. 


Aici, într-un asemenea moment al 
„acţiunii“, îmi face plăcere să-mi amin- 
tesc un alt personaj real cu care, de 
cînd l-am cunoscut, m-am simţit deose- 
bit de legat sufletește. Voi relata o sin- 
gură întîmplare care-l caracterizează: 
trimis să ia măsuri disciplinare la un 
combinat unde lucrurile mergeau prost, 
el s-a întors la Judeţ cu o serie de pro- 
puneri de promovare. Desigur că a de- 
rutat, dacă nu a făcut chiar să fie privit 
cu suspiciune: el fusese trimis să pe- 
depsească. A fost ceva mai greu pină 
cind s-a înțeles concepția lui: pedepsi- 
rea e o treabă ușoară; pe ei îl interesa 
cu cine duce înainte combinatul și pe 
cine se bazează ca să rezolve proble- 
mele deloc ușoare cu care producția lui 
se confruntă. 

S-a luat hotărîrea (nu știu dacă nu 
avea și un oarecare caracter de pe- 
deapsă) de a fi trimis acolo, ca să lu- 
creze direct cu cei a căror promovare o 
propunea. A fost trimis pentru un an şi 
a rămas nouă. Nu pentru că i-ar fi tre- 
buit atit de mult ca să redreseze pro- 
ducţia; aceasta a făcut-o în primii doi 
ani. Între timp însă, în contactul cu 
populația, au început să-l fráminte tot 
felul de probleme sociale si de, exis- 
tentá si a promovat alţi oameni“cu care 
s-a ajutat fácind un oraș frumos în jurul 
combinatului. Dar nici asta n-a durat 
mai mult de cinci ani; pe urmă, a rămas 
pentru că și-a dat seama cum se poate 
dezvolta combinatul punind în valoare 
toată priceperea și iniţiativa atitor cadre 
care se formaseră. lar, în timp ce 
acesta și-a mărit și diversificat din nou 
producţia și uzinele, orașul a continuat 
să capete noi dimensiuni, noi atribute 
de civilizaţie, adevărate cercuri de co- 
pac ale edificării socialiste. 

Şi asta numai datorită faptului că, tri- 
mis să pedepsească, el s-a întors 
cindva cu o listă de oameni care tre- 
buiau promovați, încurajați. Pentru cá, 
stia el bine: dacă-i promovezi și-i incu- ; 
rajezi pe cei capabili, ceilalți sint pe- 
dopati de la sine, prin eliminarea so- 
cială. 

Decit să fac teorie despre personajul 
model, aș fi tentat să mai relatez alte 
asemenea întîmplări reportericești. Mà 
opresc însă deocamdată aici, fiindcă 
meseriașul din mine simte o tentaţie:.să 
luăm acest al doilea personaj nemodel 
și să-l amestecăm în acţiune alături de 
personajele nemodel dinainte. 

Nu se poate să nu se feasá un con- 
flict din care reies cel puţin cîțiva eroi. 

Cu ajutorul unui regizor care nu se 
vrea neapárat model estetizant sau mo- 
del de văzut realitatea prin fitile, reies 
în mod sigur cîțiva eroi exemplari. Dar 
ies si fulgii din cealaltă categorie de 
personaje: categoria cu care acestia se 


confruntă. > 
Corneliu LEU 


Avanpremieră: Să mori rănit din dragoste ۰ 


Regia: Mircea Veroiu. Scenariul: Anghel Mora. Trei fotografii dintr-un dosar de politie a! anului 1935, trei tineri urmă- 
riti pentru activitate revoluționară. Trei dintre eroii principali ai filmului. Interpreti: Gheorghe Visu, Mariana Buruiană, 


Claudiu ۰ 


Inainte La primul tur 
de „motor!“ de manivelă 


aspunde Hec M or. ings Med 
r i pustiul de mine. 
- Răzvan Baciu, asta știu. Dar in film cum te 
cheamă? — Tic! Cine să fiu!? imi amendează 
el prompt ignoranța. Prima zi de filmare la 1 e 
germ Je Se de o peines ce ani Părintele ciresarilor — scriitorul Const n Chiriţă — participă la cea 
oil pacat تج ین ملس‎ rm زب‎ dtl mai recentă „ediţie“ cinematografică a cărţii (alături de interpreţii prin- 
- cipali Alina Croitoru, Alexandru Rotaru yi Gabriel Sirbu) 


Post scriptum 


scenograful Cristian Niculescu și operatorul 
lon Dobre aranjează spațiul de joc — „acasă 
la Ursu” — actorii sint pregătiți pentru cadru 
pe două scaune așezate simetric, cu aceleași 
reacţii, în mină cu aceeași oglindă parcă, doi 


După citeva zile de filmare in București, 
echipa cireșarilor - cu cort, cu barcă și căţel 
- s-a mutat la Tirgu Jiu, urmind şirul intim- 
plărilor descrise pentru multe ii de 


i 
É 
fi 
i 
i 
N 
5 


spatele aparatului de filmat, douăzeci de oa- 
meni maturi privim la Tic, la Moș Timofte 


MIELE 
H 
ir 
| 
| 


bocanci, te ridici, {i-i scoţi și acum ii arunci 
pe fereastră, intelegi?', descompune regizo- 
:مسجت رس‎ OU CUN Det UI co ne: 
buie să facă. Mama lui Ursu, actrija ۵ 
Dobre îmi povestește cum s-a specializat în 
ultima vreme în roluri de mamă. — „Bafta! 
— „Să fie" — „Succes!“ isi urează membrii 
echipei. Se trage primul cadru al filmului 
mu pote de Doch a i $i vocea ( 
a oritei Dobre. doua dublă!" 
cere Încă o Ceilalţi cireșari sint: Maria — Alina Dumi- 
a up Gabriel Sums CA. | trescu, Dan — Alexandru Rotaru, Lucia — 


Alina Croitoru, Victor — Horațiu Medvesan. 
La capitolul prieteni și dușmani apar: Petră- 
chescu — lon Marinescu, Bărbosu — Petre 
Gheorghiu-Dolj, inginerul Florescu 
Nicolae Dinică si mulți alții 


Petringenaru 
țelegere pentru actorii-copii. 
Ne mutăm (cu aparate, proiectoare și căţel) Marina ROMAN 


mı 
i 
! 
Li 
$ 
g 
3 


nm 
St 
Hi 


am 
eu in h meu cu studenții 
IATC. Il vedeam la filmări 

gindea unghiul optim care să 


se: 


$ 


$ 


i 


n 


$ 
i 
g 


E plător numai „pentru că așa 
autoritate, de prestanță, sparge bine". Simteam că lucra în 


pentru ecran (rar, dar evident în 
aceeași zonă) în cei 30 de ani de 
meserie. Bunica din filmul lui 
Nicu Stan e o bunică modernă, 
aleargă (în adidași!) pe terenul de 
sport cu nepotul ei, o bunică cu 
"az, deși ceea ce se intimplà in 


3 


I 
i 


rească, s-o conducă spre impac- 
tul cu spectatorul. Si asta cred că 
înseamnă ceva mai mult decit 
profesionalism..." 


— Cind vă gindiţi la viitorul film, ce ima- filmă 
gine sau moment vă apare mai inti? In. filmări : 
Avanpremieră: 1 Şi ۲ lon Popescu Gopo Scenariul: 5 si Radu 

Ce fel de suflet au roboții? În fotografie: regizorul împreună cu 1 Nu se poate trăi fără 


interpretul principal Radu Buznea şi cu... Galax adevăr! otografie de lucru cu regizorul si 


Foto: Victor STROE 


demnitate. Aș fi foarte bucuros dacă la in- 
cheierea vizionării filmului, pe care îl ii 
nez ca o oglindă minunată, in care se impli- 


emoție, 
ele însele in metafore expresive ale unui timp 
trăit. Poematică, structura filmului cores- 
punde, după inia mea, realităţii scrierii cu 
eroism și iu a unei opere nepieritoare, 
a con- 


implinirle de după Congresul al IX-lea ai 
partidului, înfățișate de asemenea în mod sin- 


ument de gonştiintă, înlăuntrul căruia me- 
al evenimentelor politice incàr- 


conducător, tovarășul PNICOLAE 
CEAUSESCU, ne-am croit o casă a patriei pe 
măsura vrerilor și puterilor noastre. 

— Concret, cum este structurat scenariul? 
Citeva repere fundamentale? 

— Negindind, cum vă spuneam, in mod 
strict cronologic naratiunea acestui film, am 
apelat la citeva repere selectate din timpul di- 
namic al acestor 40 de ani, ce vor deveni, in 
fapt, coloane de susținere, metafore ale fil- 
mului. De pildă, la un moment dat, la incepu- 
tul filmului, spectatorul se va intilni cu prima 
demonstraţie de la 23 August 1945, iar in fi- 


nare a prezentului, se va îngemăna cu mesa- 
jul uman, sugerind în fapt cá toţi cei care, ur- 
mind Partidul, au contribuit la Maaron 


L à sieși si lumii 
ca o țară liberă și independentă, nu ca pe o 
biografie a istoriei acestui timp, urmind cro- 


sim cu toţii, fară orgolii dar cu mindrie și 


uS M EAM A, da, ONE MM i ct 
E . Y: ine de două luni. Fi ial 
Filmul filmărilor We nie مس‎ PO de ue OAS مه‎ 
lor şi-a schimbat reședința, a intrat pe pla- 
tourile de la Buftea, adăp 


Dan Mironescu - cealaltă echipă - aproape 
în același timp fizic. Nu e incomod? 
ei در‎ să nu văd materialul colegului 
. Ca să nu mă influențeze. După cum 
وس‎ ` la Lumini şi umbre am lucrat impreună 
cu Andrei Blaier, fiecare insă cu bucata lui 
la sfirşit, materialul montat avea aceeași fiu- 
des rec irse Acolo era vorba si de 


o poco Ie 
serialul de faf. apar obs interpreți 
si mulți copii. O سب‎ le arte plus? 


nilor mari, ale comuniștilor. Mi-ar place ca 
scenaristul Francisc Munteanu să-și urmă- 
rească eroii și după evenimentele de la 23 
pues aceleasi personaje, la maturitate, cu 
altă răsucire de destin. 

Filmarea s-a terminat. Echipa se depla- 
sează in linişte spre microbuzele de Bucu- 
resti. Fetița cu ochi albaștri și zîmbet cald, 
Rodica Horobet, e zgircită la vorbă. O întreb 
dacă se aștepta să aleasă ca „principală“. 
Fireşte cá nu. Dar dorința de a deveni actriţă 


O stradă liniștită, în pantă. Intră în cadru 
Bogdan (George Oancea) imbrácat elegant, 
moda anilor '40. Asa scrie in scenariu. Si 
chiar așa începe primul cadru, din prima zi 
de filmare, a echipei condusă de regizorul 
Dan Mironescu. „Strada liniștită“ este plasată 
în cartierul Rahova din București. Se face în- 
călzirea. Operatorul Adrian Drăgușin, gonul 
los, se „consultă cu regizorul îi 


epocă, Dan Mironescu? 
— Mai intii o precizare. Fata de pe Strada 
Fiorilor este un serial de televiziune, scris de 


Eu lee peas numai sase dintre ele. 

izorului Mihai Constantinescu. De 

[men nteanu sint atagat sentimental. 

Nu poți să nu-l iubești, cunoscindu-l. E un 
om deosebit. 

— Povestea filmului într-o aia frază! 

premergă- 


poate fi otal ey I ajunge she con- 
lescentà. Pe dica "sati cu e rolu Romantism revoluţionar in vara anului 1944. Un serial TV 

lui principal, am ales-o împreună cu Miha u Maria Rotaru, Gheorghe Dini ristina L inu Si Dorel Vişan 
Constantinescu din 1500 de copii. Mai ec: 
zul să spun că un film cu copii este din sta! 
un film dificil? 

— Există și alte dificultăţi? 

— Lucrăm paralel două echipe. Cu aceiaşi 
actori, în același timp. Prioritatea o dau de 
corurile și... timpul. Aş dori ca acest film cu 
copii să fie văzut de spectatorii de toate vir 
stele. Dar în primul rind aș dori să trezim in 
conștiința tinerilor de azi romantismul revolu 
tionar necesar acțiunilor vieții noastre de fie- 
care zi. 


1 avut-o? „Nu pot să răspund. E un gind as- 
cuns al meu". 

Din distribuția serialului: Gheorghe Dinică, 
Cristina Deleanu, Dorel Vișan, Valentin Uri- 
tescu, Constantin Diplan, Boris Ciornei, Dodi 
Caian Rusu, Alexandru Manolescu. 


se poate urmări prin ferestruica încăperii 
dintr-un alt decor, bucătăria unei gospodării 
nevolage. Din bucătărie dai direct într-un hol 
imene cu bibliotecă şi mobilă somptuoasă... 

„În acest decor se vor filma 1000 de 
metri“ ne asigură regizorul Mihai Constant; 
nescu. 


— Filmaţi în același decor cu regizorul Rada PREJBEANU 


Avanpremieră. O comedie satirică 


la o distribuție cu vedete; tin la o distribuție semnată Tirus Popovi (scenarii) și 
care să folosească filmului. Și cred că am ga- Geo Saizescu (regia): S i Bac 


Enikó 


bertăţi cu o minciună pe care ar urma s-o ti- 
rascà după el tot restul vieții. 

— Ar fi un fiim nevoia de adevăr? 

— Fiecare experienţă este unică, rețete de 
viață nu există... Să spunem cá ar fi vorba 
despre nevoia de adevăr la acest tinàr. lar 
dacă se creează posibilitatea ca spectatorul 
să mediteze asupra gestului pe care-l face ti- 
nărul nostru, și să tragă singur conciuziile 
pentru sine, inseamnă că filmul își atinge 


Scenariul cu titlul de mai sus,semnat de Si- 
mion Gái și Radu Gurău, a intrat în filmări 
peer care i-a acordat creditul sáu este 
Lucian Bratu. Pe ce bază şi-a făcut alegerea? 


— Posibilitatea de a putea aduce la mine 
la “felul cum gindesc, o problemă a zilelor 


lui, 
general, distribuția cuprinde 
sau aproape nol. 
ul principal este un 
i inginer, m-a obligat la alegerea unui ac- 
mai puţin tocit in 
uri. Pe de altă parte, pentru mine 


„În rind cu lumea (scenariul si regia: Dinu 
Serbescu) 
C tor al premiului de animație la ediția 


rențe de „film de acțiune si suspans“, frămin- 


uman valabil, credibil care, sigur, se 
poate obține şi cu actori consacrați, dar și cu 
ie mi: i în acest film avem ac- 


PR din citeva pilule satirice, pelicula vi- 
zează un peisaj moral despre care nu se 
poate discuta decit pe tonul sarcasmului. 


sint... Nu (in la o distribuţie fárá vedete, nic: 


U. film cu (si despre santier), care face 
săli pline și după premieră, este, fără doar si 
poate, un succes. Un film despre construcția 
unei hidrocentrale, unde se vorbește despre 
„infiltraţiile din casa vanelor", despre „neo- 
mogenitatea solului“ și despre ,transforma- 
rea cămășuielii de beton în sită” (chestiuni 
de specialitate, „omogene“ story-ului, accesi- 
bile oricărui spectator) este oricum un punct 
cîştigat în bătălia „filmului de actualitate”. 

Un scenariu care nu preia conflictul șablon 
dintre specialistul tinár, cam impulsiv și seful 
(mal virstnic) obtuz, cantonat în inerție, con- 
lict consumat de obicei în ședințe intermina- 
bile, un scenariu care vorbește despre oa- 
meni și nu despre probleme de TER 
(fără a le escamota însă), înseamnă un film 
inspirat nu din alte filme contigui, ci din rea- 
litate. Bun cunoscător al publicului (cum a 
dovedit-o nu o dată, si recent in scenariul la 
Buletin de ti), Francisc Munteanu 
(aici regizor şi scenarist) nu precupeteste ni- 
mic din armele verificate: actori cu priză la 
public, nu doar în rolurile principale, ci si in 
cele de plan doi (cu drepturi egale am putea 
cita toată distribuția, începind cu Mircea Dia 
conu, Stela Popescu, Jean Constantin...) ac 
trite frumoase, pline de șarm, muzică ușoară 
— un posibil șlagăr — și altă armă irefutabila 
— copiii, unul mai drăgălaș ca altul, între ei 
o fermecătoare fetiță de-o șchioapă, imi 
tind-o pe... Corina Chiriac. Publicul ۰ 
nează prompt (efectul scontat) și este meritul 
regizorului de a fi făcut ca toate aceste atuuri 
să nu rămină simple ingrediente, dar nici să 
nu eclipseze miezul povestii, ci să se aşeze 


În prim-planul șantierului: un director, perso- 
naj model (Gheorghe Cozorici în rolul 


principai și Cristina Deleanu) 


Cupa de cristal 


La a XV-a ediţie a „Cupei de cristal“ juriul 
a atribuit următoarele premii pe anul 1983 


e Film documentar 

Premiul special al juriului 

România, Ceaușescu, Pace — regia: Pante- 
lie Tuţuleasa, imaginea: Gheorghe Dumitru 
Al patriei erou eroi — regia: Pompiliu 
Gilmeanu, imaginea: Petre C. eorghe 

Premiul | 

Pe unde am fost și am colindat — regia: 
Laurenţiu Damian; imaginea: Mircea Bunescu 

Premiul II 

George Bacovia (Poemul de miine) — re- 
gia: Nicolae Cabel; imaginea: Romeo Chiriac 

Premiul Ill 

Căutătorii de aur — regia: Copel Moscu; 
imaginea: Otto Urbanschi; 

imaginea: lon Birsan 

Nu există pâminturi rele — Regia Erwin 
Szekier, imaginea lon Birsan 

Menţiuni 

njelepciunea او‎ limitele ei: regia si imagi- 
nea: Paula și Doru Segall 

Sfirgit de veac in sunet și imagine — regia: 
Mirel lliesiu; imaginea: Cristian Perianu 

Dacă n-ar fi dragoste — regia: loana Hol- 
ban, imaginea: Sorin Popescu 

Cumpăna — regia: Emil Zlotea, imaginea: 
Florin Grigore. 

e specială pentru montaj 
^ lunea şi limitele ei — Mariana An- 
rut; 


Románia, Ceaugescu, Pace — Livia lo- 
nescu 


Un petic de cer 


firesc, În textura filmului. Francisc Munteanu 
uzează de toate armele (nu lipsesc decit ciinii 
din „arsenalul“ ştiut) conștient de dificultatea 
demersului asumat: a face film despre șantier 
(antrenant și nu plicticos), dar mai ales a 
face film despre un erou eminamente pozitiv 
(deși pleonastică, expresia circulă), nu e un 
lucru ușor. Căci miezul despre care vorbeam 
este ul acestui erou al timpurilor noas- 
tre, directorul grupului de șantiere al viitoarei 
hidrocentrale (un om obisnuit?). Un portre! 
al cárui grund il pregáteste genericul filmulu: 
o mină oprește deșteptătorul (ora 6), rásu- 
ceste butonul tranzistorului, ia prima ţigară 
din pachetul de pe noptierá, papucii, ibricul 
cu cafea, geamul deschis, obrazul săpuni! 
pentru ras, cafeaua, planșeta de lucru cu un 
proiect pe ea, fotografia unei temei tinere cu 
privirea inváluitoare, ochelarii, și în timp ce-şi 
aprinde a doua ţigară, descoperim în plan în- 
treg personajul ale cărui gesturi reflexe ale 
dimineţii le-am urmărit pinà acum doar in 
planuri detalii, în prim-planuri amorsate, in 


| gros-planuri. Genericul rámine și momentul 


de cinema pur (imaginea: Valentin Ducaru) 
pentru că ceea ce urmează — ziua, zilele 
acestui om (de dimineaţă pină seara tirziu pe 
șantier) — cedează din specificul cinemato- 
grafic în favoarea unei construcţii de tip lite 
rar, convenţionale, care, în ciuda abilități: 
montajului, a aplombului interpretilor, a agre 
mentului muzical, lasă sa se simtă confeci 

(de. replica, personaj sau situaţie). Tehnica 
naraţiunii mizează pe un previzibil al situații 
lor ce dau satisfacţie spectatorului (idila inc: 
nerului stagiar cu educatoarea de la ۲ 

rezultatul anchetei comisiei de la Centrală, 


favorabil directorului), dar uneori această 
tehnică joacă și feste (noaptea petrecută pe 
aeroport, e adevărat, conduce dramaturgic la 
momentul de tristețe și singurătate al soților, 
dar e o stare creată artificial, un simplu tele- 
fon ar fi putut-o anula), La întîlnirea dintre un 
personaj viabil, cum e directorul (convingă- 
tor, deși cam monocord în reacţii, Gheorghe 
Cozorici) cu celelalte personaje, unele dintre 
ele șarjate, construite pe cite o stereotipie 
(dorința de a se mărita a secretarei — Stela 
Popescu —, obsesia filozofică a șoferului „ce 
este fericirea?' — Jean Constantin — can- 
doarea educatoarei — Diana Lupescu) se 
produce o devitalizare a poveștii, instaurind o 
perspectivă mai degrabă convențională asu- 
pra lucrurilor. Cu alte cuvinte, deși decorul 
(Dodu Bălășoiu) și costumele (Lidia Luludis) 
au acuratețe, deși povestirea e fluentă si rit- 
mul antrenant, spectacolul cinematografic (în 
sensul cel mai propriu al sintagmei) nu dă în 
întregime senzaţia de concret existenţial viu, 
suprinzător. Lipsește acuitatea radiogratică a 
mediului investigat (sau, dacă vreţi, profunzi- 
mea). infuzia de realitate pe care o dau locu- 
rile de filmare (Belazurile și Kamazurile des- 
cárcind arocamente la temelia viitorului ba- 
raj, galeriile, centrala subterană, mașina de 
forat ghidată cu laser) nu e suficientă. Pentru 
că mizanscena se simte (cel mai evident, în 
secvența de la Bicaz), șantierul părind de 
cele mai multe ori fundalul poveștii care 
au adus-o actorii cu ei de la București. Punc- 
tul în car se realizează totuși aderenţa, 
punctul de incidență, rămine personajul di- 
rectorului. Într-adevăr atașant, personajul cu- 
cerește prin simplitatea reactiilor, prin 


cronica muzicii de film 


Functionalitate muzicală 


A opta pentru  sonoritățile muzicii 
ușoare — al cărei specialist este, fără în- 
doială. Temistocle Popa, semnatari! par 
titurii filmului lui Francisc Munteanu, Un 
petic de cer — inseamna a opla pentru 
accesibilitate, ba chiar pentru o „accesi- 
bilizare" prin intermediul muzicii, o cres- 
tere a capacităţii sale de atracţie pentru 
spectator. Nu, nu este aici nici o neincre- 
dere în puterea de comunicare a continu- 
tului propriu-zis al filmului, ci doar o do- 
rintà de a da multdiscutatei teme a „șan- 
tierului“ (de data aceasta hidroenergetic) 
aura de umanitate firească. Muzica 
ușoară aduce, de asemenea, ritmicitatea 
pregnantă asociată vieți trepidante, anu- 
mite efecte de tip electronic, cu mare și 
constantă putere sugestivă (limitată însă 
la nişte imagini preconcepute, de fapt); si 
aduce, fără îndoială, în filmul de faţă, o 
funcționalitate necesară și în orice caz nu 
doar servilă sau aservită, muzica curgind 
vizibil legată de dramaturgia peliculei, dar 
şi cu un arc evolutiv al său personal. 

Structura muzicală propriu-zisă — şi aș 
numi-o relativ independentă, pentru că își 
are. originea in conținutul, în tematica 
electivă a filmului și nu se naște doar ca 
un susținător al imaginii, se alcătuiește 


- ediţia a XV-a 


eine specialã pentru imagine: „George 
Ba — Romeo Chiriac 

Menţiune specială pentru aranjamentul 
zol: Într-o grădină incintătoare — Andrei 

retz 

Diplomă „In memoriam“: Nunta pe Valea 
Carasovel — regia: Slavomir Popovici 


e Flim științific 

Premiul 1 

Pretutindeni freamăt de aripi — regia și 
imaginea: lon Bostan 

Premiul II 

Preludiu — regia: Paula Popescu-Doreanu. 
imaginea: Horia Bolboceanu 

Premiul Ill 

Sensibilitatea plantelor — regia: Mircea Po- 
pescu; imaginea: Laurenţiu Mărculescu 

Mențiuni 

Apa, această necunoscută — regia: Liliana 
Petringenaru, imaginea: Kiamil M. Kiamil 

le Ponorului — regia: Doru Cheșu; 

imaginea: Dan Berlogea 

Menţiune specială 

Preludiu — montaj: Jeana Crăciun 

Argintul, elementul 47 — imaginea Lauren- 
tiu Mărculescu 

Știința și religia despre sfirgitul lumii — co- 
loana sonoră: Radu Zamfirescu 


e Film publicitar 

Premiul 1 

A opta șansă — Apllarnii — regia: Olga 
Zissu; imaginea: Gheorghe Dumitru, N. Opri- 
san, T. Lazăr, C. Covacs 


din douá sfere distincte, caracterizate 
.prin ritmuri si mijloace instrumentale de- 
osebite net. Desi departajarea se face 
prea categoric (in genul ,alb" contra „ne- 
gru", al bunilor contra răilor), ea este to- 
tuşi expresia tensiunii dintre viața perso- 
nală a eroilor — în mod special a directo- 
rului Borza — și cerințele, epuizante si 
complicate ale muncii pe șantier. Şi:dacă 
această tensiune, conflict chiar (necesar 
însă) a fost nucleul generator al concep- 
fiei muzicale a filmului, forma sa mare 
este complet „mulată“ pe structura peli- 
culei, urmárind exact succesiunea sec- 
ventelor, sárind cu mai multá sau mai pu- 
țină gratie dintr-o lume sonoră într-alta. 

Sigur că lumile acestea sint caracteri- 
zate tipologic foarte clar de către compo- 
zitor, prea clar chiar, spunem. Sfera co- 
mună a muzicii „șantierului“ imprimă o 
evoluție in arc a intensității si freneziei 
muzicale, mai precis ritmice, ajungind la 
un „disco“ indrácit, dar nu totdeauna jus- 
tificat de ceea ce se petrece pe ecran. 
Însă, pe linia bună a unității coloanei so- 
nore (pe care o tot remarcăm, din feri- 
cire, în filmele noastre, măcar în stadiul 
de intenţie), plamada alcatuită din muzică 
şi zgomote este omogenă, remarcabilă 


Premiul special al juriului 
„Arpimex — regia: loan Victor Stanciu; ima- 
ginea: Al. Întorsureanu și Mihail Popescu 


Premiul Ill 

Un mic tezaur — regia: loana Holban; ima- 
ginea: Sorin Popescu 

Menţiuni speciale :Arplmex — pentru mon- 
taj: Adina Georgescu-Obrocea; pentru co- 
loana sonoră: Nicolae Ciolcà 

e Film de protecţia muncii 

Premiul I 

Oameni care povestesc — regia: Ovidiu 
Bose Paștina; imaginea: Emil Nastovici 

Premiul Ii 

Accident în pădure — regia: Florica Hol- 
ban; imaginea: Emil Nastovici 

Premiul III , 

Montori! — regia: Radu Guráu; imaginea 
Aurel Tripon 

După 10 ani — regia: Ilarion Ciobanu; ima- 
ginea: Grigore Corpácescu 

Menţiune specială b 

Căderile — regia: Haralambie Boroș, imagi- 
nea: Mihai Popescu 


e Filme de circulație 

Premiul I 

Din nou despre atenție — regia: Mihai Du 
mitriu 


e Flim didactic 
elî ¢ b în soluții posse ia: Mi 
aze in a — regia: Mir- 

cea Burtescu; imaginea: Dragoș Ittu și Liviu 
Georgescu 

Premiul Il 

Spune-mi cu cine te imprietenesti — regia 
Mihai Diaconescu; imaginea; Relu Morariu 


rectitudinea sa, prin obsesia unei anume sta- 
tornicii etice. i ghicim o căldură disimulata 
într-un aer sever, neiertător față de tot ceea 
ce se cheamă impostură, lene, capatuiala De 
fapt, nu e nici aspru, nici blind, ci drept. Înțe- 
legem că autoritatea și-a cistigat-o in timp și 
nu datorită funcţiei, ci prin tenace muncă și 
pricepere. Un director care știe că șantierul 
formează oameni și caractere. „În sarcina 
mea „nu intră numai executarea hidrocentra- 
lei. Eu am zece mii de oameni pe care-i duc 
după mine de pe un șantier pe altul. Am 
peste o mie de copii care s-au născut în 
aceste colonii". Vorbindu-i fiecăruia pe limba 
lui, fără să-și piardă din coltosenie, alergind 
de la birou la căminul de copii, de aici la ba- 
raj, de acolo la centrala subterană, apoi la 
spital să vadă un accidentat, din nou la cen- 
trală, căutind soluţii pentru neprevăzutul cu 
care se confruntă zilnic- („Eu nu vreau să ies 
basma curată. Vreau ca această hidrocentrală 
să funcţioneze”), și la capătul acestei încor- 
dări zilnice (mascată de o calmă stăpinire de 
sine) singurătatea din baracă, un telefon so- 
tiei la București („Cit e ceasul? Unu? lar- 
tă-mă, n-am observat! Noapte bunã!“). „Ava- 
tarurile" eroului nostru: rosturile simple, cu- 
rajul de fiecare zi. Ce-o fi in sufletul acestui 
om de acţiune? e o întrebare care rămine in 
suspensie, ca și senzaţia unui prea plin al 
acestei lumi ce se lasă anevoie explorată în 
potenţialul ei, lumea șantierului, unde deo- 
camdată s-a forat doar în partea vizibilă a 
icebergului. E un inceput bun 


. Roxana PANĂ 


Producţie a Casei de filme Cinci. Scenariul și regia: 
Francisc Munteanu. imaginea: Valentin Ducaru. 
corurile: arh. Dodu Bălășoiu. Costumele: Lidia Lulu- 
dis Muzica: Temistocle Popa. Cu: Gheorghe Cozo- 
rici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Dinică, Jean 
Constantin, Stela Popescu, Mircea Diaconu. Diana . 
Lupescu, Constantin Diplan, lon Marinescu, Cristina 
Deleanu, ۶/۷6 Szilágyi, Sebastian Papaiani și Amza 
Pellea. Flim realizat in studiourile Centrului de pro- 
ducție cinemaţogratică „București. 


chiar în unele momente, cind un element 
îndeobște numit „zgomot“ (ca de exem- 
plu motorul unei basculante) devine ele- 
ment de punctare ritmică, element de 
percuție aproape, integrat fără cusur 
intr-o muzică trepidantă, scrisă parcă 
special ca să-l îmbrace. 

Pe de altă parte, sfera „vieții perso- 
nale", cea psihologică deci, va fi la polul 
opus șantierului, atit ca scriitură, cit si 
timbral. Cite un singur instrument (chi- 
tară, pian marimbafon), tratate undeva, la 
jumătatea drumului între muzica ușoară 
şi cea clasică, ceea ce mi se pare o solu- 
tie destul de ingenioasă, gindite aparent 
improvizatoric și evident, emanind o 
imensă singurătate, caracteristica princi- 
pală a vieţii „eroilor“ cu pricina. Legătura 
dintre lumi? Există în două feluri: teore- 
tic, prin cintecul „Un petic de cer", mai 
precis prin faptul că este cîntat atit ca un 
„motto“ de câtre Mirabela Dauer pe ge- 
nericul iniţial, cît și cu roi de muzică de 
cadru, de către fetița excelent aleasă, la 
serbarea căminului. Și practic, singura le- 
gătură muzicală efectivă, născută din uni- 
rea celor două lumi, are loc în secvența 
vizitei la Bicaz, cind aflăm deci că scopul 
(hidrocentrala terminată, operă de artă) a 
scuzat mijloacele (singurătatea). Final 
frumos, poate prea frumos, cu șampanie 
și familii reunite: dar necesar și, pină la 
urmă, firesc. Un fel de a înțelege, muzi- 
cal, o apoteoză a zilelor noastre. 


Dana CAMIL 


Premiul Ill 

Prelucrări neconvenționale — regia: Doina 
Maximilian, imaginea: Nicolae Turcilă, Dra- 
goş ۰ 

Menţiuni 

Raportul dintre perceptiv și rațional în cu- 
noaștere — regia: Florin Grigore, imaginea: 
gor: Ittu; 

| curaj și inconștiență — regia: Victor 
Antonescu, imaginea: Relu Morariu 

ionarea lor — regia: Liliana 

Petringenaru; imaginea: Kiamil M. Kiamil 


Filme de animație 

Filme pentru copii 

Premiul 1 

Anotimpul fericirii — regia: Olimp Vărăș- 


„teanu 


Premiul Il 
ara mea — regia: Tatiana Apahideanu 
albastră — regia: L. Cazacu 

Premiul IH 

Un vinător de temut — regia: Isabela Petra- 
sincu 

Mentiune specială pentru scenogratie. 
Taifunul — Lajos Nagy 

Mentiune specială pentru grafică: Poves- 
tea micului cuc — Liana Petrujiu 


e Filme pentru adulți 

Premiul | 

Monolog — regia: Szilagyi Zoltan 

Premiul If 

Fotografii de famille — regia: Radu Igazsag 

Premiul Ill 

Hiroşima — regia: lon Truică 

Mențiune specială pentru grafică si anima- 
tie: Încurcă-lume — Zeno Bogdănescu 

Menţiune specială pentru coloana sonoră: 
Statuia — Octavian și Erika Nemescu 


buclucas 


Un postas... 


q 
o» 
p 
> 
€ 
0 
Q 
© 
e 


ronica personajului secundar 


" 
- 


á 


in premier 


Mirum 


. Numai că aici a cam uitat măsura. 


Fi 
i v 


[pru iiem 
hn Fun 


$$ 


Li HRH ili 


IHRE 


| 


ilin illa 


HE ti ipm 


| 8t 


p 


T5 


abierto pi 


Wi 


intre generaţii 


^ 


LESEN iji TI 


Stafeta talentelor 


rien eri iden cedente OAST vá- 
dana satului oscilind între doi „prea cuceri- 


Í 


lili iEn Sh D 

N 

iri Hm hilo i "y 

3 si 3i 4 ei : iu Jb وی‎ 

ی 
pn ii‏ 

js tam 

i ii i u 

i ; rib hi 

۱ 


سس 


irs‏ ات 
hi i i i i‏ 


erau germani), neintrecutut mester 


piles i, Constantin‏ مس ]یوسب 
n‏ 
tare‏ 
de‏ 
de‏ 
sofisticat.‏ 
care i‏ 
€ 
din acest film‏ 
jumátate de‏ 
pe Tănase‏ 
pe‏ 
spre‏ 
disperat‏ 
pO ia‏ ند 
şi neaoș, alături‏ 
paoa‏ ا 
de‏ 
sa imagine‏ 
$1 
talentul‏ 


i 


| regizorului, constind din !5 
filme de lungmetraj realizate de la terminarea 
IATC pină în prezent, adică cel puţin un film 
la 2 ani, îl inscrie pe Andrei Blaier in media 
bună a productivităţii, raportată atit la cine- 
matografia noastră cit si la producţia interna- 
țională. 

= Se poate observa că, pe măsura acumu- 
lării experienței și a maturizării sale artistice, 
productivitatea lui Andrei Blaier ار‎ În in- 
tervalul dintre Totul pentru fotbal și Întuneri- 
cul alb, regizorul a realizat binecunoscutul 
serial de televiziune Lumini și umbre de 33 
de episoade (la primele 17 episoade coregi- 
zor fiind Mihai Constantinescu, iar la ultimele 
16, Mircea Mureșan). 

m Succesul de casă al filmelor sale se în- 
scrie în mod constant la peste un milion de 
spectatori, unele filme fiind foarte aproape de 
2 milioane sau chiar depășind ușor acest ba- 
rem. Trebuie notat că Întunericul alb se afla 
încă în rețeaua de difuzare și în următoarele 
luni va depăși cu siguranţă milionul de spec- 
tatori. 

m În majoritatea filmelor sale, subiectele 
sint extrase din actualitatea imediată: mai în- 
tii coautor, apoi autor complet al scenariilor 
unora din filmeie sale, Andrei Blaier se in- 
clude astfel în categoria.regizorilor care fac 
film de autor. 

m in filmele lui Andrei Blaier şi-au făcut 
debutul cinematografic Victor Rebengiuc, 
Stefan Miháilescu-Bráila, Valeria Seciu, astăzi 
actori consacraţi ai ecranului românesc. În 
plus, ون یت‎ an Ora H este regizorul de azi 
Constantin Vaeni. Coregizind filmul Urgia, 
Blaier a contribuit la lansarea în regia de film 
a lui losif Demian. 


In reluare 


Regizorii 
noștri 
sau 
filmul nostru 
în 
filmografii 


m Pe lingă filmele de lungmetraj si in afara 


de serialul tv Lumini şi umbre, Andrei Blaier 
a realizat si serialul Cireșarii, inspirat de pri- 
mele două volume ale romanului lui Constan- 
tin Chiriţă; serialul are 12 episoade, iar An- 
drei Blaier apare și ca actor. 

Tot pentru televiziune a realizat spectaco- 
lele de teatru: „Autostop“, „Vilegiaturiștii” si 

Discurs pentru ۰ ۰ 

= La teatrul Bulandra a montat piesa „Pri- 
veste inapoi cu ۰ 

m În cadrul secţiei de comenzi a studioului 
București, Blaier a realizat peste 30 de scurt- 
metraje documentare, publicitare, documen- 
tar-artistice, toate după scenarii proprii. 

n Este coscenarist al filmului Despre o 
anume fericire, primul film de lungmetraj re- 
gizat de ‘Mihai Constantinescu. 

= De-a lungul anilor, Andrei Blaier a publi- 
cat numeroase articole legate de fenomenul 
cinematografic la noi sau în lume. 

Totodată Blaier desfășoară o susținută ac- 
tivitate cultural-socialá: este consilier al Co- 
mitetului de Cultură și Educaţie Socialistă al 
Municipiului București pentru problemele Ci- 
nematografiei și secretar al secţiei de regie 
din cadrul ACIN-ului. 

A realizat și un spectacol festiv: de 23 Au- 
gust, la Constanţa. 

m Unele din filmele lui Blaier au participat 
la diferite competiții internationale de presti- 
qiu. Dimineţile unui băiat cuminte a fost dis- 
tins cu premiul „Condurul de aur“ la Festiva- 
lu! de la Gottwaldow și invitat la Festivalul 
pentru tineret de la Cannes. Același film, im- 
preună cu Apoi s-a născut legenda, a partici- 
pat la festivalurile internaţionale de la Mon- 
treal, Chicago, Melbourne, Sidney. 


profesiunea de spectator 


P... cel mai reuşit final pentru stress-ul 
numit vacanța este o secvența cu Chariie 
Chaplin. Un film întreg ar fi un adevarat re- 
gal, dar de unde sa faci rost de el? Noroc de 
unele duminici tv. cind vreo citeva minute îi 
poti urmari, cum spunea cu incintare bunica, 
pe .afurisitul de Şarlo", ea gindindu-se, îi 
reste, numai la traznaile din perioada marelui 
mut, înainte si dupa primul razboi, cind ea 
infasurata in fustele ei lungi si crete, parul 
lins pe creştet. desparţit de carare la mijloc si 
adunat intr-un virtej întunecat, pe ceafa, 
bluze inchise in copci pina sub barbie, man- 
sete înguste de dantela ieftina si botine înalte 
incheiate crucis cu lungi șireturi negre, vedea 
noutațile cinematografice in baraca lui Ca- 
pră, unde se gasea si un pian mecanic, ala- 
turi de gratarul cu mititei... 

De obicei, vacanţa este un film mediocru 
Cel mult, unul cu un bun scenariu, eventual 
.Subiect" de zile mari, incaput pe mina unui 
regizor fara talent. E drept, exista rar'si va- 
cante care sint mari filme ratate. Asa ca. 
fuga, inapoi la Charlot. Este o fugă pe dos, 
fiindca Charlot este mereu inainte. Nu l-a 
ajuns nimeni. E greu de crezut ca il va in- 
trece careva vreodata. Geniul lui este din 
specia anonimilor care au facut mulțimea sa 
rida înca de pe vremea cind „ea“ se zgribulea 
în peștera. Risul a facut sa se netezeasca oa- 
recum adincitura dintre sprincenele fiarei, 
sa-i cada cu citeva zeci de mii de ani mai de- 
vreme parul de pe trup, fruntea, si ea, mai 
inalfindu-se cu vreo citiva milimetri. Cunos- 
cuta fiind furia autoritatilor naziste împotriva 
lui Chaplin, după Dictatorul, este de presu- 
pus cà bestia din fruntea turmei originare a 
zdrobit destule capete de „comici“ inainte ca 
puterea risului sa devina un bun comun, o 
-trasatura" a umanizării... 

Daca se poate spune ca Mozart conţine 


toata muzica, Ch.Ch. include la rindul sau 
„toata comedia. Comicul sau este pur, de 
parte de orice convenţie. De la improvizații: 
de început si pina la marile filme prea bine 
cunoscute,arta lui Chaplin cuprinde toate nu 
antele posibile: de la risul gros, violent, com 
media dell'arte, pina la surisul grav. ecou dir 
adincul suferintei cehoviene. Exista mari ar 
tiştî pe care de multe ori nu-i simţi „alatur: 

Vreau sà spun, omul comun, omul cel de 
toate zilele, cel mai important capital cu atita 
ușurința zilnic risipit pe mapamond, omu! 
obișnuit adica, nu-l simte linga el. Egoism 

specific il rupe nu o data pe artist, subiect d 

licil, de obiectul sau. Asta s-ar putea oar: 

cum înțelege. Cel puţin la cei importan! 

Chaplin insă face parte din specia rara a ge 
nillor accesibile. Din stirpea celor care, fia 
cind mulțimea sa rida- in piața publica, reu 
seau sa spuna adevarul si sa şi ramina teferi 
Este o mare bucurie sa te gindesti la Chaplin 
El poate fi duios, sarcastic. 66۲۵۱۵۱۵۲۰ Nicio- 
data- cinic. A avut o viaţa lunga. A știut să-și 
pastreze gloria cucerita foarte devreme. A lu- 
at-o cu el în eternitate. A lasat o familie nu- 
meroasà, nu prea unita, urmașii toți ۵ 
însa imprimat, in oasele feței mai ales, tiparul 
tatalui. Vazuţi in jurul mesei, într-o fotografie, 
asemanarea este așa de izbitoare, incit ai im- 
presia ca Charlot a pus la cale o farsa. Îmi 
vine. in minte o secvența, între atitea magis- 
trale, Chaplin ceasornicar. inaintea inventarii 
desenului animat, Ch. Ch. ne convinge ca in 
cinematograf totul este posibil. Ca si in viata, 
de altfel. Amintiti-va cum „transforma“ el un 
ceas adus la reparat, intr-o cutie de conserve 
۵۱۱86 cu un milion de rotite, suruburi, arcuri 
Este, fara indoiala, o imagine a timpului facut 
praf si pulbere nu numai in fizica, dar si in li- 
teratura secolului al XX-lea. Oricum, risul 
Oxigeneaza spiritul. Risul este mai incomod 


= ilustrate cu flori de cimp a primit mai 
multe premii ACIN (Oscarul românesc pe 
anul 1975): pentru regie — A. Blaier, pentru 
interpretare masculina — Gh. Dinică; pentru 
interpretare feminină — Draga Olteanu și 
pentru costume — Ileana Oroveanu. 

m În anul 1976 filmul Prin cenușa Imperiu- 
ادا‎ a fost o prezenţă remarcată la Festivalul 
international de la Karlovy-Vary (i s-a atribuit 
lui Gheorghe Dinică, premiul pentru cea mai 
bună interpretare masculină iar filmului men- 


Titlul ۱۵۷۲ Scenariul 


Nicuţă Tănase 
Andre: Blaier 


Ora H (coregie) 


Mingea (coregie) Francisc Munteanu: 
Andrei Blaier 
Francisc Munteanu; 
Titus Popovici 


3 Furtuna (cotegie) 


A fost prietenul meu Dumitru Carabăţ 
Mircea Mohor 


Casa neterminată 
Dimineţile unui Andrei Blaier 
băiat cuminte 


Apoi s-a născut 
legenda 


Pădurea pierdută Mihnea Gheorghiu 


Ilustrate cu flori Andrei Blaier 

de cimp 
Andrei Blaier, după 
romanul „Jocul cu 
moartea” de Zaharia 
Stancu 


Trepte spre cer Andrei Blaier 


Urgia (coregie) FI. N. Năstase 


losif Demian 
Totul poentru fotbal MA. lacoban 
Andrei Blaier 


Întunericul alb 


Rideţi ca-n viaţă Andre: Blaier 


fiunea Federaţiei Internaţionale a Cineclubu- 
rilor). 

Tot în 1976, Prin cenușa imperiului a primit 
Marele Premiu (ex-aequo) al ACIN şi premiul 
pentru cea mai bună muzică (Radu Şerban) 

" in curind va avea loc premiera ultimei 
sale realizări Rideţi ca-n viaţă. La ora de faţa. 
Andrei Blaier se află in producție cu un nou 
film după scenariul lui loan Grigorescu Fapt 
divers (titlul este provizoriu). 


interpreţii 
principali 


Silvia Popovici 


Lazăr Vrabie 
Andrei Codarcea 


lon Manta 
Victor Rebengiuc 


C. Sweteanu 
Şt. Ciubotáragu 


Valeria Seciu 


Irina Petrescu 
lon Caramitru 


Ilarion Ciobanu 
Margareta Pogonat 


llarion Ciobanu, 
Cornel Patrichi, 
Cornel Coman 


Gh. Dinică. Draga 
Oheanu, Carmen Galin 
Elena Albu 


Gh. Dinică, 6. Oseciuc. 
lrina Petrescu 


Gh Dinică, Silvia 
Popovici, Il. Ciobanu 


Gh. Cozorici, 
IL Ciobanu 


Sebastian Papaiani, 
P. Gheorghiu, 
Paul Lavric 


Emanoil Petru, 
Carmen Galin, 
Silvia Ghelan 


Gh. Dinică 
Il Ciobanu 


Anul 
premierei 


1959 


1960 


1963 
1964 


1964 


1969 


197811) 


197841) 


197814) 


Mihai ۸ 


Nr. de 
spectatori 


1.103.000 
1.279.000 
2.175.000 


1.321.000 
1.154.000 


1.498.000 


1.039.000 


1.636.000 


1.893.000 


1.964.000 


1.146.000 


1.261.000 


2.378.000 


în curs de 
prezentare 


Amintiri din vacanţă 


decit falsa seriozitate. Mult mai aproape de 
adevar. Este, in sfirsit, mai onest (si mai efi- 
cient) decît, sa zicem, miriitul grandilocvent 
mereu în cautarea „seriosului” incordat care 
face, fara ca nimeni sa zimbeasca, din cra- 
vata un fel de stindard. Fiindca nu exista 
grav” si „serios“ în stare pura. Numai cine 
stie să rida cunoaște cu adevarat sensul la- 


crimei, Sentința? Nu! Doar un mesaj preluat 


din „fondul 


Clanul Chaplin: asemănarea dintre ei este atit de 
încît ai impresia că Charlot a pus la cale o farsă 


Charlie, o amintire de vacanta 


George BĂLĂIȚĂ 


itoare 


A m văzut-o cu două seri înainte, pe scena 
Naţionalului, în spectacolul „Între patru 
ochi“. Am încă imaginea acelei furii dezlántu- 
ite cu chipul desfigurat de ură, de durere, de 
silă. Am încă ecoul acelor stări de exces și 
exasperare neputincioasă. Persoana care îmi 
stă înainte este o femeie calmă, așezată, cu 
frumusețea sobră, cu gesturile reținute. Putin 
crispată. Putin „în gardă“. Putin temátoare. 
dem abil, răsfoind niște hirtii. S-a pregà- 
ti 


— Ce aveţi acolo? V-aţi pregătit? 


— A, nu! Mi-am notat niște idei. Eu nu sint 
o spontană. Nu fac parte din categoria acelor 
spirite elevate, strălucitoare, în stare să rãs- 
pundă oricind și cu eleganţă la orice între- 
bare. Mie mi-e greu. in general, nimic nu-mi 
merge ușor. 


— Poate ați notat și cite ceva despre ince- 
putul dumneavoastră ca actriță de*film... 
ی ی چ ی و وا‎ nO a 

— Nu, nu, sint numai niște idei despre me- 


seria noastră... 
۰ 


Atunci am să vă rog să refacem acum,‏ س 
impreună, filmografia dumneavoastră. Ce và‏ 
amintiţi. În linii mari.‏ 


— Si în linii mari si în linii mici, ea încape 
în puţine rînduri. Citeva filme de scurtmetraj 
— nici nu-mi mai amintesc titlurile — un film 
făcut pe timpul cind încă nu eram studentă, 
Cordovanii, făcut de un regizor pe care lu- 
mea l-a uitat, Constantin Neag și filmat de Al. 
Întorsureanu. Jucam împreună cu Amza Pel- 
lea, Draga Olteanu, Matei Alexandru. O dis- 
tributie foarte frumoasă. Nici din ea nu mai 
sintem toți... Aș putea spune că acela a fost 
începutul chiar dacă eu încă nici nu intrasem 
la institut. Aveam 16 ani, eram total incon- 
ştientă, drept care foarte degajată în fata 
aparatului. Nu intelegeam mai nimic din lu- 
crurile care tin de tehnică, nu eram terorizată 
de cum cade lumina, de unghi — o fi el favo- 
rabil, n-o fi? — de nimic din tot ce-am învățat 
mai tirziu i îmi aduce acum multe necazuri... 
Deci, vanii. Tin minte că am plecat de 
la filmare să dau examen la Institut. Foarte 
frumoase timpuri... După vreo zece ani, am 
mai filmat în cele două coproducții, Serbările 
galante și Bătălia pentru Roma, iar la scurt 
timp Ceaţa. Întilnirea cu Mircea Veroiu mai 
apoi la Hyperion — o colaborare sper reușită, 
după care Alo, aterizează străbunica de 
Nicolae Corjos și atit de discutatul și disputa- 
tul Cine lubește și lasă de Gheorghe Turcu, 
două filme la care am muncit cu mare plă- 
cere si în condiții dintre cele mai civilizate. 


— Într-un interviu, pe care l-aţi dat ia ince- 
putul filmărilor, vorbeaţi foarte frumos despre 
personai dumneavoastră din „Cine iubește 
și eee 


— Nici acum n-am nimic să-i reproșez. 
După părerea mea însă, el a fost mai intere- 
sant la lectură decit realizat. Sugera mai 
mult. Ce s-a întimplat nu ştiu, dar, la un mo- 
ment dat, după ce filmasem' foarte mult, 
mi-am dat seama că personajului îi lipsește 
ceva. O anume ironie, poate; autoironie, 
poate o anume nebunie a stărilor, o mişcare 
interioară mai vie și mai exteriorizată. Există 
însă la noi spaima de teatralizare. Tot ce este 
mişcare mai amplă, sentiment exprimat mai 
puternic este socotit teatral. După mine însă 
nu există teatral și neteatral. Un actor joacă 
bine sau prost. Cu atit mai mult cu cit, la noi, 
toti sîntem actori de teatru, iar după mine, 
cea mai importantă lecţie pentru actori ră- 
mine teatrul. Scena. lertati-mà, vorbim de 
film şi eu mă întorc la teatru. Poate sint su- 
biectivă. Teatrul este marea mea dragoste. 
Sigur și pentru că dragostea numită film nu 
mi s-a oferit. Ceva nu merge în relația mea 
cu filmul. Nu acuz pe nimeni, nu mă absolv 
nici pe mine, s-ar putea ca vina să fie a mea, 
redau o stare de fapt, un adevăr. lar adevărul 
este că n-am făcut nici măcar un film pe mă- 
sura pieselor pe care le-am jucat. 


— Tocmai volam să vă intreb dacă rolurile 
dumneavoastră vă reprezintă. Mă tem că va 
trebui să renunţ la intrebare... 


— De ce să renunfati? Am să vă răspund 


că mi-am iubit toate eroinele, că toate au ; 


avut cite ceva din mine, pentru că în toate 
am pus cite ceva din mine, că mi-au fost 
foarte aproape, temperamental.Nu pot spune 
că mi s-au oferit partituri străine de mine. Nu 
asta este problema. Problema este că eu nu 
am avut niciodată cu un personaj de film 
senzația de mulțumire pe care am avut-o pe 
scenă cu oricare dintre personajele mele. 
Deși, dacă ar fi să mă iau după unele cronici, 
ar trebui să fiu mulțumită. Dacă ar fi să citez 
vorbele mult iubitului D.I. Suchianu care m-a 
numit „zeița delicatetii", care m-a făcut „tul-- 
burátoare.." etc. etc., ar trebui să încep să 
cred despre mine niște lucruri minunate. Si- 
gur că mi-ar face plăcere să fie asa, imi este 
însă greu să cred că este așa. ٩۱ n-o spun 
din cochetărie. Poate, din pudoare. 


— Este un angrenaj foarte complicat, 
foarte stufos nu numai administrativ ci s! 
conceptual, şi poate de aceea foarte greu de 
stăpinit. Brâncuși spunea: „Nu este greu sa 
faci un lucru, este greu să te pui în starea de 
a-l face". Ei, această stare de a-l face, filmu! 
ti-o oferă foarte rar. Şi foarte anevoios. E! 
funcţionează ca o instituţie artizanală. Pina 
cînd se adună toţi factorii, pinà se desávir- 
șește concepția, pină se adună echipa, pina 
mașinistul, pină electricianul... Totul depinde 
de atitea lucruri, si de atitia oameni, că între 
toate actorul se pierde. De multe ori, orice 
este mai important decit actorul. Si asta este 
foarte grav. Cu atit mai mult cu cit actorul 
este cel care se vede, în el se aruncă ságe- 
tile, el rămine pe peliculă. Si tu, ca regizor, si 
tu ca operator, tot prin el te vezi. N-ar fi nor- 
mal să i se creeze acestui mesager al autori- 
lor starea necesară implinirii rolului?... Cu ani 
în urmă am făcut, împreună cu Miriam Rădu- 
canu, un spectacol de poezie, muzică si 
dans. Chiar așa se chema. Trei ani a ţinut afi- 
sul Teatrului Naţional, am fost cu el și la 
Mannheim si ne-am bucurat de mare succes 
Pregátirea acelui recital a durat nouá luni de 
zile. Niciodată filmul nu-și va permite luxu! 
unei asemenea perioade de gestație. Dar nici 
nu-i cere nimeni chiar atit. Ar fi de-ajuns 
dacă pe spaţiul lui modest ar fi în stare să-i 
ofere și actorului climatul necesar. Dar nu 
este. Asta e păcatul filmului; reproșul pe care 
i-l pot aduce, și el vine, într-adevăr, din par 
tea unui om care-l iubește, nu din partea unui 
om care îl urăște pentru că n-a jucat cinci 


cronica 
animației 


Constatam nu demult că reprezentan- 
tele artei a opta sint în plină formă. Cu 
riscul de a fi bănuită de feminism, dar din 
dorința de a (ine pasul cu noutatea, revin 
la ideea de animaţie feminină. Termenul 
este foarte potrivit filmelor semnate de 
Tatiana Apahideanu care, după premiera 
peliculei sale, Ţara mea, consolidează 
poziția realizatoarelor noastre pe tàrimul 
cinematografului animat. Autoarei i-au 
fost recunoscute întotdeauna citeva insu- 
şiri: graţia, duiosia, tandrefea. lată citeva 
calități pe care fanaticii gagului le-ar pu- 
tea considera ca inamice ale specificului 
genului. Prejudecátile de acest tip sint 
contrazise de multă vreme chiar si de 
creaţia disneyană. În cazul Tatianei Apa- 
hideanu, preferința pentru tonul duios nu 
a amortit instinctul metamorfozárii spec- 
taculoase şi nu a anihilat ambiția ingenio- 
zităţii. Regizoarea şi-a mobilizat inspirat 
fantezia, incercind expresivitatea unor 
materiale noi, obiecte banale devenite 
personaje savuroase în M năzdră- 
vane sau ۴۵۱۸۵ de turtă dulce. intelegind 
apoi nevoia realizării unor episoade de 
serial, în care intențiile didactice să nu 
umbrească farmecul poveștii, ea reușește 
să-și pună amprenta personală și în ca- 
drul producţiei așa-zisă de serie (Avionul 
de hirtie, Vintul, Fotografii bu e). 
Marea poftà de a-și improspáta mijloa- 
cele se vede însă în filmul de autor recent 
prezentat publicului, Ţara mea, un poem 
în care vibrația formelor şi culorilor vor- 
bește despre sentimentul celei mai mari 
iubiri, cea față de pămintul natal. 

Declarația de dragoste nu are gesturi 
ample si nici tremolouri de efect căutat. 
Realizatoarea mizeazá pe o linie drama- 
turgicá de inspiratá simplitate. Harta sen- 
timentalà a meleagurilor noastre este de- 
senată de un copil care ţine un fel de jur- 
nal in imagini al călătoriilor sale prin țară. 
Peisajele montane sau marine, acuarelele 
ce descriu exuberanta sau măreţia naturii 
comunicá nu numai admiratia micului 
protagonist in fata locurilor văzute ci şi 


Adela Mărculescu: 


„Trebuie 


să ai încredere 
în tine, 
ca să poți 
avea încredere 
în 
ceea ce faci “ 


zeci de roluri. De fapt, n-are nici o impor- 
12018 cite roluri joci într-o viaţă, ci cite roluri 
intime Nu cit, ci cum ai tăcut, asta con- 
tează. 


—— Înţeleg că de acest „cum este răspun- 
zător nu doar eub e oa care-! minu- 
iesc. Regizorul, in primu calităţi tre- 
TRE PORE ES QE D 
oferi actorului climatul necesar? Starea de 
care vorbeaji? 


— Inteligență. Cultură. Sensibilitate. Putere 
de a-și comunica ideile. Puterea de a face 
din actor un partener de creaţie. Și, mai ales, 
multă personalitate. Actorul simte nevoia 
unei personalități de care să se imbibe, de ci- 
neva în care să creadă. O personalitate încăr- 
cată de emoție, de forță. 


— Dar actorul nu are şi el un rol in „incăl- 
zirea“ climatului artistic? În general, in ce 
uet] poate influenja actorul mediul in care 
ex 


— Există un binom: epocă-artist. Ele se 
condiționează, se stimulează reciproc sau 
chiar se anulează reciproc. Există epoci care 
creează anume tipuri de artiști, care condifio- 
neazá și favorizează dezvoltarea unui anume 
gen de artist. Cum, de asemenea, consider 
ca pot exista artişti care, prin creaţia lor, 
construiesc climatul spiritual al unei epoci și 


- 0 hartă a sentimentelor 


afecțiunea față de oamenii pe care ii intil- 
nește. Impresia de sinceritate este sporită 
de cite un amănunt care poartă pecetea 
virstei candorii, ca de pildă apariţia unor 
munţi pierduţi în ceturi în chip de moș- 
negi care fumează din pipă. Imaginile se 
metamorfozează armonios unele în altele, 
mulțumită unei animații de zile mari, și 
întregesc senzația de echilibru al ansam- 
blului. Moderne, fără ostentație, grafica si 
decorul sint concepute cu remarcabilă 
acuratețe. Tatiana Apahideanu datorează 
acest succes incontestabilei sale maturi- 
اقا‎ profesionale, dar și curajului de a ră- 
mine feminină. 


Dana DUMA 


Un poem de dragoste 
“Țara mea de Tatiana Apahideanu) 


o caracterizează. Concluzia este logică, nu? 
în anumite perioade istorice, epoca creeaza 
artistul de care are nevoie şi, de cele mai 
multe ori, pe care-l! merită. lar alteori, artisti 
deosebit de înzestrați sau deosebit de nein- 
zestraţi pot inspira sau inriuri o epocă. Totul 
este ca echilibrul binomului epocă-artist să 
fie respectat si atunci cazurile de „malforma- 
ţii” sint mai rare. La urma urmei, ideea că pu- 
blic și artist se condiționează reciproc nu 
este deloc lipsită de sens. Condiţia esenţială 
este insă ca, si de o parte si de cealaltă, să 
existe respect şi bună-cuviință. 


 — Puneţi mult preţ pe buna-cuviință... 


— Foarte mult. Profesorul nostru, Al. Finţi 
înainte de a ne învăţa actoria, ne-a învăţat ce 
e buna-cuviinţă, onestitatea, respectul pentru 
semenii nostri și discreţia. Avea oroare de 
birfe, de vulgaritate, de amestecul în vieţile 
oamenilor. La 16 ani nu înţelegem noi prea 
bine despre ce este vorba, dar, pe măsură 
ce-a trecut timpul, am realizat cită dreptate 
avea profesorul nostru. Trăim într-un mediu 
vulnerabil, viețile noastre sint „la vedere". 


— Ce v-a atras in meseria asta? 
= Meseria, 


— $i la inceput, cind nu ştiaţi nimic despre 
ea? 


— Atunci imi plăcea pur și simplu. Era ten- 
tant, era formidabil să fiu pe scenă, să știu că 
mă văd. Actorul este un exhibitionist ca 
structurá. Pe urmá, cind a inceput greul si 
am vázut cit e de greu, am fost teribil de in- 
dirjită pe meserie. Doream cu tot dinadinsul 
s-o fac. Am muncit ca o nebună, cu tenaci- 
tata, cu încăpăţinare, cu foarte multă încăpă- 
finare. 


— S-a intimplat vreodată să vă regretaţi 
alegerea? 


— Cind am spus așa ceva, să știți că am 
cochetat. Toţi o spunem la un moment sau 
altul al carierei noastre. După cum toți ne 
plingem că ne e greu şi ne place să ne plin- 
gem — ceea ce nu înseamnă că nu e greu, 
este! Dar noi avem și o voluptate a greului 
meseriei. Histrionici cum sintem, ne plingem. 
Dar ia să ne elibereze cineva de „povara“ 
asta! Adevărul este că în meseria noastră, pe 
măsură ce capeli experienţă, lucrurile se 
complică. Cu cit ştii mai mult, cu atit este 
mai greu. Pentru că devii mai conștient, mai 
exigent cu tine însuţi și nu mai ești dispus să 
accepţi orice. Sau accepti orice, dar nu ori- 
cum. 


— Eu v-as ráspunde tot cu o intrebare. De 
ce, avind atijia regizori talentaţi, atilia actori 
talentaţi, atiția operatori talentați, atiția scrii- 
tori mari nu reușim ca opera finită să fie de 
valoarea, de profunzimea si de pregnanta fie- 
cărui factor luat in parte? Daţi-mi voie să và 
răspund cu această întrebare, la care, firește, 
nu aştept un răspuns de la dumneavoastră. 
Dar la întrebarea asta poate ar trebui să se 
gindească cineva 


— În eral, pentru că viața te obli 
adesea s fl retinut, sà fii rezervat, sà stii r^ 
te stăpinești. Apoi, pentru că eu cred că față 
de semenii noștri trebuie să fim atenţi, griju- 
lii, trebuie să ne căutăm cuvintele. Lecţia ma- 
estrului Finti, v-am spus... 


— V-aţi schimbat mult? Vreau să spun, 
ب‎ wea care „ne obligă“ v-a schimbat 
mul 


_— Cred că da. Adică, mi-ar place să cred 
că da, și în bine. În general, nu sint multu- 
mită de mine, n-am fost şi n-am să fiu nicio- 
dată. Problemă de structură intimă. Sint o fi- 
intá nemulțumită de mine, neliniştită, uneori 
poate prea prudentă, mereu mi-e teamă să 
nu greşesc, am oroare de ridicol. Asta sint. 
Dar despre „cum sint eu“ nu mai vreau să 
vorbesc. Anumite lucruri poate că nici nu tre- 
buie să le spun, altele poate nu vreau să le 
spun... Ce vreau să spun însă este că trebuie 
să ai încredere in tine ca să poti avea incre- 
dere in ceea ce faci. Fără această premisă nu 
poti porni în viaţă. 


2, ,Dupi douk ore de vorbe stel i ta de 
gardă“ ca nceput. ce apăraţi 
atita strágnicie? De cine? y 


— Poate cà in primul rind de mine. Dar 
poate că nici asta nu trebuie spus... 


— Nu-mi rămine decit să vă mulțumesc 
pentru ce ați spus. 


Eva SÎRBU 


ii operelor 


Poenari aere prin multiplicarea و سر‎ 
lor audiovizuale, de piraterie cu 


videocasetele, de pervertirea 
prin subproduse comerciale, 


i Mi 
z il; il iei 
sucum 

eripit 7 Pli 1 
HAIE TEARI: ihi ui mit lii 


şi consensuri 


e 
Cincisprezece filme 


jsa 
i 


varietate. 


rea limbajului etc. Realizatorii din țări în curs 
in acel an, ziua aniversării nașterii cinema- 
tografului, 28 decembrie, intrarea în sălile de 


de dezvoltare, din așa-numita lume a treia, în 
special cei din ţările Africii si ale Americii La- 
tine, exprimind o justificata revoltă de domi- 


naţia exercitată de câtre Societăţile multina- 
tionale din țările mari producátoare de filme, 


cereau sprijinul realizato rilor de pretutindeni in 
efortul lor de a se emancipa din postura de 


cinematografii dominate. 
Trebuie notat cà au existat 


actualitate a problemei aborigenilor austra- 


ieni, iată citeva titluri care di 


cinema din lumea întreagă ar fi liberă, gratu- 


grafiile socialiste bazate pe structuri econo- 


i 
n 
p 
5 و232‎ FE HEEE ی‎ 


ea in regia lui George ۲ 


idi 
RS 


1 
Pn 


filmului 


۰ 
cs 
e 
o 
É 
5 

2 
c 
9 
E 

"a 

x1 
m 

"c 
a 

E 
a 
E 
c 
e 
= 

Uc 
e 
cei 
za 

o 
e 

m 
E 

'o 


lume 
considerá 


intrarea 


Sugestie 
Vitalitatea 


din 


an al 
28 decembrie 


cinematografele 


0 
Judy Garland, 
lentului ei de tragedíanà in S-a ndscu! o 


i ENT 
mm slt i 


2 Bd i 


iile er 
pu UR ۳ 


ira 


Made 
Londra 27 


ză 


olii i Badii 25 


programe diferite prezente în alt context de- 


cit cel al festivalului londonez, prezintă riscul 


pallide 


îi 1 


R.P.D. Coreeană 


S... apune repede in decembrie, aș: 
ca ne grábim pe ulițele satului chinezesc s. 
prindem într-o lumină încă bună şi satul ja 
ponez. Erau foarte multe de vizitat la Stu 
dioul cinematografic central din Pyongyang 
dar platourile exterioare trebuiau vazute la 
lumina zilei. Aflate pe o colină din incinta 
vastului exterior (1 000 hectare). strazile co 
reene, chineze, japoneze, europene, minuțios 
reconstituite cu clădiri de tot felul, se odih- 
neau între două filmări. Jos, în vale. şi un sat 
vechi coreean, în stadiu de finisare scenogra- 
fica. Aici pe deal, dincolo de faţade, inte- 
rioare ca la carte. Liniştea e intrerupta doar 
de exclamaţiile noastre admirative. Dàm un 
colţ si — un strigăt. Pe românește „ieşiţi din 
cadru! Ne retragem in tugă si revenim cu 
rioși, dar acum cu pasul sigur al unora „din 
bransgà", ca să asistam la filmarea unui incen 
diu... 

La cel mai mare studiou cinematografic al 
Republicii Populare Democrate Coreene, ac- 
tivitatea se desfasoarà non-stop: se reali- 
zeazà 35—40 de filme anual. Construcţia a 
inceput in 1947 iar primul film nord-coreean 
— Pămintul natal — a fost produs in 1949. 
Strins legată de istoria țării, istoria studioului 
cuprinde în paginile sale și viata de război 
distrugerile, dar mai ales prefacerile, moder- 
nizarea ce caracterizează viața de azi a Co- 
reei. Cele patru mari platouri, din care trei 
deplin automatizate, aparatura modernă cu 
care sint utilate montajul, filmările combi- 
nate, ton-studioul oteră posibilitatea ca 8 sau 
9 echipe să lucreze simultan. Nimeni nu 
pierde timpul — pare a fi o deviză (deşi nes- 
crisă) căci, iată, se lucrează la comedia Ră- 
sună motorul. Prima bobina o descoperim la 
mixaj, a doua se aflà in masa de montaj, iar a 
treia tocmai „se trage". Stàm si noi. Cum cu 
riozitatea este reciprocă, pină se potrivesc lu 
minile, facem cunoștință: în rolul principal 
negativ — artistul poporului Kim Se Yong; in 
rolul principal pozitiv — tinarul artist emerit 
Kim Son Nam, care isi aminteşte cu plăcere 
de vizita sa în România, cu ocazia prezentarii 
fiimului Steaua Coreei, retras cu modestie 
intr-un colț, regizorul Chong Kon Cho. Fil 
marea se reia, ne scuzàm că i-am deranjat s: 


Hollywood 


Una e să joci 
un rol de bogătaș, 
alta e să trăieşti 

la Hollywood 
cînd nu faci parte 

dintre stele 


مب رهم 1« 


de interese 


niei şi mai exi 


Fiecare premieră 
cinematografică 
e o sărbătoare 
urmărită 
prin televiziune 
de întreaga ţară 


plecâm, petrecuţi de un sonor si românesc 
la revedere!” 

O discuţie de doua ore cu conducerea stu- 
dioului ne întărește ideile formate în timpul 
vizitei. În afara dorinței de a fi la zi în dome 
niul tehnicii, colegii noștri asiatici sint preo- 

upaţi de perspectiva. Si gindesc ca atare 
Minunatele exterioare au fost construite aici 
pentru a preveni enormele cheltuieli produse 
de deplasările in provincie; cresa a fost orga 
nizată pentru ca actrițele sa poată participa 
la filmări, nestinjenite de grija copilului de 
acasă. Sau: în ultima vreme, datorită unui 
scenarist deosebit de ingenios, celalalt stu- 
diou de filme de ficţiune, denumit „8 Februa- 
rie", a realizat o serie de producţii de mare 
succes. În consecință, cele 5 grupe de crea- 
tie din studioul central se străduiesc și ele sa 
sporească atractivitatea propriilor scenarii 
Cineaștii nord-coreeni sint convinși cà astfel, 
impactul filmelor asupra publicului, cu alte 
cuvinte, forța lor educativă, va crește. Se 
pune un mare accent în țara prietena pe rolul 
volitico-propagandistic și educativ al cinema- 
tografului. Cele 200 de filme realizate anua! 
incluzind aici şi scurtmetrajele documentare 
tiintifice și de animaţie) vizează toate acelaș: 
cop. Premiera unui film de ficțiune este aic 
' manifestare de nemaiintilnità amploare. Ci 
"eaștii relateaza despre munca lor, invitaţii 
tin fabrica, satul sau unitatea militara a càr: 
viaţa i-a inspirat pe scenariști — iau și ei cu 


C. excepția studiourilor Walt Disney 
care intră intr-o categorie aparte, industria 
americană este dominată de 


facă și ele un locsor 
isi profitabil) sub soarele generos al Califor- 
citeva duzini de producători 
i, în multe cazuri marile staru: 


Ed Asner, președintele sindicatului actorilor de film din S.U.A. In- 
comodaţi de vederile sale democratice, patronii reţelei de televiziune 


C.B.S. au hotărit suspendarea serialului Lou 


ziarist cu spirit civic, 


al cărui erou, un 
interpretat de Asner 


E " 


vintul si isi spun parerea; orchestre si solist 
vocali interpreteaza cintece din filmul respe 
tiv (nu există film nord-coreean fâră cintece 
^ceastà gala este transmisa prin rețeaua c: 
vieviziune şi astfel întreaga țară participă 
a, Dealtfel, după premieră, orice film est 
mediat inclus în programul Televiziunii, este 
proiectat în marile fabrici și uzine, in case de 

ulturà etc., efectele propagandistice fiind {e 

ıl urmărit, iar nu încasările. inexistentă in 

;oreea ideea de concurenţă cinema-tv. Mo 
lernizare si perspectiva — două principii a 

aror susținere nu ar fi posibilă farà imensa 
grija manifestatà de conducerea de partid + 
de stat față de cinematografie. De la invața 
mintul cinematografic (un institut care prega 
teste pentru toate profesiunile: regizori, sce 
naristi, actori, scenografi, operatori, tehn 

ieni de sunet, monteuri) la cele trei studiour: 
două pentru lungmetraje, unul pentru scurt 
metraje); de la vasta rețea de difuzare (dotat; 

۱ cu caravane pentru micile așezări indepar 
tate, dar la care trebuie adăugată și rețeaua 
ie televiziune: zilnic un film — si aflam ca 
producţiile românești se bucură de mare suc 
ces), la Institutul de cercetare științifică a fil 
mului şi pină la „ultima etapā“ — arhiva. 
peste tot am intilnit dovezile grăitoare ale 
unei. politici culturale ce i-a acordat artei a 
saptea intiietatea. 

De fapt, o vizită la Arhiva cinematografica 
de stat a R.P.D. Coreene ar fi fost suficienta 
pentru edificare. La numai 11 ani de exis- 
16018, această instituție se plasează printre 
cele mai bine dotate la nivel mondial. Moder- 
nitate: cele trei corpuri ale Arhivei, construite 
intr-un timp record, dispun de un utilaj sofis- 
ticat destinat conservării si prelucrarii filme- 
lor și de un colectiv de specialiști de înalta 
clasa. Perspectiva: vastele relaţii internafio- 
nale ale instituției au permis arhiviștilor să se 
locumenteze şi să opteze. Si au optat mereu 
pentru cele mai bune soluţii, deseri originale, 
tund conștienți de valoarea muncii lor și vā- 
"ind în perspectivă. 

Chiar în decembrie, lipsit de belșugul de 
"iori din timpul anului, peisajul coreean ra 

"ine unul stenic. Cele 1 000 de figuri de pia 
va ale muntelui Kimgansan se detașeaza 
parcà mai semet pe cerul de cristal, iar lacul 


În linii generale, activitatea companiilor 
amintite a rămas aceeași ca și acum şa 
poe cai e pă fice și i a 
distribuirea (difuzarea) acestora in re 
Încolo însă, s-au produs schimbări radi 
cale, studiourile de astăzi nemaifiind cele de 
ieri. Costurile tot mai ridicate de producţie 


Se spune despre Katharine 
că este un talent 
dar şi o conștiință 


Ross 


" y 


samilpo, unde un zeu a adâstat trei zile, 
eindurindu-se să mai plece, a căpătat parca 
> aura de mister. Minunată in Coreea aceasta 
mpletire de legendă și modernitate, de isto- 
ie şi de perspectivă. Si totuși, prin noianui 
ie impresii încă vii, răzbate mai puternic în 
'elicatețea sa, sentimentul prieteniei. Poate 
a această prietenie, această extraordinara 
aldură pe care am simţit-o peste tot pe unde 
ne-au purtat paşii in acest sfirsit de an trecut 
petrecut la capătul unui alt continent, este 
pină la urmă, cea mai frumoasà amintire. 


Aura PURAN 


Un film și un interpret cunoscuţi 
și în România: S: 2 Core 
cu Kim Son Nam 


ur 


TIT 


or care vede nu 
studioul, ci si lumea in care 
(Dustin Hoffman) 


Cineclub '84 
Cluj-Napoca 


Racordul 
la real 


| înă a observa stilul întregului, se impune 
amănuntul: la „Artis“ a apărut un orar, cu zile 
$i ore precise de funcționare. Anul trecut, în 
același loc, cineclubul de la Casa studenţilor 
din Cluj-Napoca, pe ușă se ràsfáfa un afiș in- 
vitind, generos, tinerii clujeni la preselectia 
pentru cursurile de pregátire a cineamatori- 
lor. Cu alte cuvinte, sintem acum, in ciuda 
coincidentei de date si aproape de ore, in alt 
timp, unul exact, bine exploatat, cu punctua- 
litate și măsură. N-am vrea „să forțăm faptele 
înspre simbol“ — cum ar spune inginerul Va- 
lentin Grancea, conducătorul cineclubului 
dar, dacă în acest an s-a precizat ceva în ac- 
tivitatea cineamatorilor clujeni este tocmai 
dorința de adaptare la concret, la real şi 
exact. „Un alt raport față de simbol; să re- 
zulte din fapte — asta căutăm acum“. Stilul 
nou nu s-a născut din complicate opțiuni es- 
tetice ci este tocmai rezultatul unor necesităţi 
înțelese, impuse de experiența ‚concretă. În 
treacăt fie spus, ceea ce apare ca rezolvare, 
uneori grăbită, într-un film de ficțiune, aici 
chiar s-a petrecut în adevăr, modificind com- 
ponenfa cineclubului: niște studenti cineama- 
tori au terminat facultatea si s-au prezentat la 
post, cineva a primit noi ráspunderi profesio- 
nale și nu mai are vreme, cineva s-a cásáto- 
rit... Amatorii de film care anul trecut veni- 
seră în număr mare la cineclub pentru prese- 
lectie, nu s-au dovedit și indeajuns de dotati 
pe cit erau de dornici să întărească rîndurile 
slujitorilor artei a șaptea. „Cel mai clar ver- 
dict l-a dat pelicula, spune Valentin Grancea. 
Mai bineezis, gos rirea ei. Nu prea mai 
avem film pentru orice încercare, chiar fără 
sorți de finalizare directă. Economia peliculei 
cerne talentele”. Din această riguroasă selec- 
fie, grupul de cineamatori de la Artis" s-a 
imbogăţit cu citeva speranțe certe: Balog 
Edith, studentă în anul III la institutul de arte 
plastice „lon Andreescu“, tînărul Alexandru 
Uiuiu, student la filozofie, Nemes Tibor, de- 
corator la Teatrul maghiar din Cluj-Napoca. 
„Alexandru (studentul de la filozofie) e o spe- 
۲۵0۱5 nu pe 4 ani, cit ar activa în cineclub, ci 
pe 8 — sint sigur că va merge la IATC — e 
făcut pentru asta“ — precizează conducăto- 
rul. cineclubului. 

E interesant că anul acesta nu „fizicienii“ 
studenti sint ciștigătorii premiilor la festivalu- 
rile de cineamatori din cadrul ediției actuale 
a Cintarii României, ci „filozofii“ — tot stu- 
denfi. Primii au adus „Artis-ului distincti 
pentru ,experiment". Silvia Cotofanà, stu- 
dentà la filozofie, a primit la FACS — de la 
Brașov — premiul de debut cu un ciné-vérité. 
Tot acolo fotoreporterul Nicu Dragos, care 
conduce $i cercul foto al Casei de culturá a 
studenţilor, a luat locul trei pe ţară, cu un 
film-reportaj despre ansamblurile folclorice 
studenţeşti. Ascensiune, a treia peliculă reali- 
zată anul acesta de cinematori, este un film 
turistic. 

Alb-negru, 7 minute, scenariul și regia 
semnate de Silvia Creţulescu Coţofană, ima- 

inea Dorel Ciocan, Nu ! Sesiune a 
ost filmat la un cămin de fete din Complexul 
studenţesc „Hajdeu“ și are aplomb și haz, ca- 
litàti proprii unui cineamator implicat în su- 
biect pină la cunoașterea amănuntelor expre- 
sive. „Dar cum putem noi viziona cu precă- 
dere filmele de scurtmetraj românești — ne 
întreabă ea. Ce se aude cu cinemateca itine- 
rantă propusă de cititori în revista Cinema? 
— Cineamatorii vor să fie documentaţi. Re- 
portajul folcloric Evoluţia, alb negru, 11', s-a 
impus prin promptitudine: 6 zile de filmare la 
Festivalul de folclor al ansamblurilor studen- 
testi desfășurat la Tg. Mureș și în nici două 
săptămini filmul întreg montat, mixat „co- 
pie-standard" putea fi proiectat spectatorilor. 
Comentariul aduce date interesante despre 
căutarea studenţilor dansatori, interesați să 
redea întreaga strălucire autentică a jocului 
românesc străvechi. Ziduri şi un film 
de autor, semnat de Viorel Sinulov, peliculă 
alb-negru cu durată de 3 minute, este un ex- 
periment rafinat, folosind și animația, desen 
peliculă. O noutate, aici, la „Artis“, dar nu 
una exclusivă: în stilul „fair-play“ care-i ca- 
racterizează, cineamatorii شور میب‎ spun că în 
acest domeniu cei mai buni sint arădenii, vezi 
Emanuiel! Teţ. „Poem dinamic“ — „celebru 
printre noi, cineamatorii"... 

Ciné-vérité, reportaj folcloric, film turistic. 
Pentru cineamatorii de la „Artis“ trei modali- 
táti de expresie mai puţin folosite în activita- 
tea trecută. O singură peliculă de ficțiune la 
care lucrează Valentin Grancea, scenariul, re- 
„gia, imaginea, cu o echipă de colaboratori în 
majoritate noi, din care urmărim citeva sec- 
vente „de lucru”, filmate la leagănul de copii 
nr. 3 din oraș. Ca proiect, un film despre un 
coleg de serviciu, fizician, cu care lucrează la 
o temă de biologie, cercetată si cu ajutorul 
aparatului de filmat. 

Cu un orar exact, cu peliculă zgircit gospo- 
dărită și multă grijă în selectarea adevăratelor 
talente, cineclubul Casei studenților din 
Cluj-Napoca face racordul la real. 


Tita CHIPER 


14 


Festivalui internaţional al filmului 
pentru copii și tineret — Tomar 
Portugalia) 


Din cele 42 de filme de lung și scurt metraj 
inscrise în concurs rerezentind... 23 de țari, 
cinematografia noastra a obţinut doua din- 
tre cele șapte premii și menţiuni decernate 
de juriul internațional: 

Medalia de argint „Tabuleiro” pentru filmu! 
Acţiunea Zuzuc în regia lui Gheorghe Naghı 
după un scenariu de Aurora ۱69۵۲۱ si Mihu 
Opris. 

Menţiunea specială a juriului pentru plas 
tica şi poezia expresiei artistice a fost aco: 
dat filmului de animaţie Baladă pentru o mar 
gică albastră după un scenariu de Lucia Ol- 
teanu in regia Luminiţei Cazacu 


Deși aflat doar la a cincea ediție (23—29 
ianuarie), Festivalul filmului pentru copii si ti- 
neret de la Tomar s-a impus printre cele mai 
prestigioase pe aceasta tema. Cinematografia 
noastră s-a aflat printre sustinátoarele festi- 
valului participind in 1982 cu Fata Morgana 
de Elefterie Voiculescu (Fata morgana caruia 
i s-a acordat atunci, la cea de-a treia ediție a 
Festivalului, Premiul special al tineretului) și 
in 1983 cu Maria Mirabela de lon Popescu 
Gopo. 

in semn de preţuire pentru cinematogratia 
noastră, in acest an organizatorii au cooptat 


(Urmare din pag. 13) 


imensă cavernă, adevărată peșteră a lui Ali 
Baba (locul este ținut secret), se află depozi- 
tate copii ale aproape tuturor filmelor reali- 
zate de MGM, ceea ce reprezintă o valoare 
inestimabilă; în același timp trebuie spus că 
MGM rămine, totuși, activă, dar într-un do- 
meniu care nu are nimic de-a face cu cea de 
a şaptea artă, şi anume industria hotelurilor 
şi a... cazinourilor. 


Cind cetatea filmului devine o simplă 


arenă a giganţiior industriali 


İn ceea ce privește producţia propriu-zisa 
de filme, MGM a fost, ca să spunem lucruri- 
lor pe nume, înghițită de UA, si aceasta a 
fost, la rindul ei, practic absorbită de gigantul 
industrial Transamerica corporation, cu rami- 
ficatii în cele mai felurite sectoare ale econo- 
miei, producția de filme reprezentind doar o 
particicá din imensa sa activitate. Același lu- 
cru s-a întîmplat cu studiourile Paramount, 
care s-au transformat într-un simplu apen- 
dice al unui alt „conglomerat“ industrial, Gult 
+ Western, ale cărui interese se află în dome- 
niul exploatărilor petroliere. Compania War- 
ner a devenit ea insási un conglomerat, ex- 
م بح لاا‎ activitatea în multiple sfere, de la 
editarea în tiraje de milioane de exemplare a 
] de buzunar („paperbacks“) la produc- 
tia deosebit de rentabilă de discuri şi aceea 
(și mai rentabilă) de videocasete și jocuri 
electronice. De altfel unul din „giganţii“ in- 
dustriali de videocasete și jocuri electronice, 
firma MCA, şi-a anexat pur şi simplu cea mai 
veche dintre companiile cinematografice, stu- 
diourile , Columbia și th Cen- 
tury-Fox fiind, de asemenea, legate, la rindul 
lor, prin mii de fire de alte companii si intre- 
prinderi industriale-mamut. 

În tine, în ultimul timp mai ales, toate ma- 
rile studiouri își îndreaptă atenţia în măsură 
sporită spre televiziunea prin cablu, respectiv 
acele posturi TV care transmit numai un anu- 
mit gen de programe, in cazul 06 filme 2 
nimic altceva decit filme, 24 de ore din 24. În 
plus, să nu uităm că de mai multă vreme 
|n „inamici“ s-au impácat!), platourile de 
ilmare ale marilor studiouri sint larg utilizate 
pentru turnarea serialelor TV sau a filmelor 
special destinate micului ecran. 

Alianţa dintre diferitele mass-media — film, 
televiziune, discuri, videocasete, cărţi, si din- 
tre acestea și alte sectoare industriale — face 
ca producția cinematografică dintr-o indus- 
trie iniţial „uşoară“ (cum o denumea sociolo- 
gul francez Edgar Morin), să devină tot mai 
mult „grea“, în sensul — si impletirii 
unor mijloace financiare și tehnice imense si 
din cele mai diversiticate. Goana după profit 
se intensifică la maxim si, in aceste condiții, 
cu atit mai vizibil re contrastul dintre o 
mină de magnați ai filmului si uriașa masă de 
angajaţi, inclusiv actori, care lucrează pentru 
marile studiouri 


Acum 50 de ani, pe Bulevardul Crepus- 


culului 


Pentru apărarea intereselor acestora, inca 
în urmă cu o jumătate de secol (1933), cînd 
procesul amintit era în fazele de început, lua 
naștere sindicatul actorilor de film americani, 
US Screen Actors’ Guild, sau, pe scurt, SAG, 


Două premii internaţionale 
pentru cineaștii noștri 


prezențe româneşti peste hotare 


in juriu pe regizoarea Elisabeta Bostan, cea 
mai indreptátita sa-și spuna cuvintul, ca jurat, 
intr-o asemenea competiţie. Cu acelaşi prilej 
s-a organizat si o retrospectivă a filmelor Eli- 
sabetei Bostan: Mama, Veronica, Saltimban- 
cii, Nàicà pleacă la București, Nàicà si pes- 
tele, Năică și veverița, Năică si barza. O a 
doua retrospectivă a fost dedicata în zilele 
aceluiaşi festival filmului de animaţie romă- 
nesc. Pe afiș: Grădiniţa și Fereastra de Lau- 
rentiu Sirbu; Bună dimineaţa, poveste, Cine a 
pierdut o girală de Luminiţa Cazacu — 6۶۰ 
tura de Victor Antonescu, Licuriciul supărat 
de Flori Liceică, Pălăria de Lucian Protirescu 
Un tren magic de Isabela Petrasincu. Cursa 

cu obstacole de Ana Maria Buzea 
Regizorii Gheorghe Naghi si Luminiţa Ca- 
zacu au participat la colocviile organizate de 
festival pe tema filmului de copii si tineret 
x 


. Filmostav — Bombay (India). 

Ca in fiecare an, India inițiază intilnirile ci- 
nematografice internaținale alternind festiva- 
lurile competitive de là Delhi cu cele necorn- 
petitive si itinerante. In acest ianuarie (3—17) 
a fost rindul Bombay-ului să găzduiască intil- 
nirea Filmostav. Cinematografia noastră a 
fost prezentă cu Intoarcerea din iad a lui 
Nicolae Mărgineanu. 


۰ 
Din nou animaţie — Stuttgart (R.F.G.) 
Monolog, filmul lui Zoltan Szilagyi, a fost 

invitat de organizatorii Festivalului internafio- 

nal de animație de la Stuttgart (30 ianuarie — 


cu sediul pe faimosul Sunset Boulevard, Bu- 
levardul Crepusculului, din Hollywood. Sigur, 
vedetele, starurile, primesc onorarii, uneori 
fabuloase. Acestea sint însă, evident, excepții 
şi nu interesele unor asemenea actori a fost 
şi este chemat sindicatul să le apere. 

Contrar legendei, străzile Hollywood-ului 
nu sint pavate cu aur, cel puţin in ce privește 
imensa majoritate a actorilor. Din cei 51 000 
de membri, cit numără sindicatul, doar zece 
la sută cîştigă mai mult de 5 000 de dolari pe 
an. Statisticile SAG arată că, indiferent de ce 
moment, 75 la sută din numărul de membrii 
sint fără angajament. „Nu știu cum aș scoa- 
te-o la capăt fără ajutorul sindicatului“, 
spune una din multele aspirante la gloria, 
mai mult sau mai putin efemeră a ecranului, 
care bat zadarnic sàptámini si luni in sir la 
porţile studiourilor. Sindicatul a fost creat nu 
pentru a ajuta pe staruri, ci pe oamenii în si- 
tua(ia mea". 


Grevă: cuvint care incepe 


să fle declinat și la Hollywood 


Într-adevăr, sindicatul a fost înființat, în iu- 
lie 1933 (ultimul an al marii depresiunii), în 
condiţiile cind, printr-o decizie cu totul arbi- 
trară, studiourile au anunţat reducerea cu 50 
la sută a salariilor tuturor actorilor aflați sub 
contract. S-au alăturat imediat sindicatului 
nume vestite ca Spencer Tracy, Gary 
Cooper, Paul Muni, James Cagney, Frederic 
March, Groucho Marx, Boris Karloff. Screen 
Actors' Guild a căpătat, astfel, greutate, încă 
de la începuturile sale. Pentru prima oară, 
actorii dispuneau de un organism care să îi 
reprezinte și, în caz de nevoie, să se opună 
bunului plac al marilor studiouri. Este adevà- 
rat, a trebuit să treacă patru ani pină cind 
acestea să recunoască sindicatul şi să trateze 
cu ei. Dar pe măsură ce isi lárgea rîndurile 
(astăzi nimeni nu poate juca în vreun film 
dacă nu este membru al sindicatului), SAG a 
devenit o forță de care atotputernicele stu- 
diouri nu pot să nu țină seama. De două ori 
în istoria Hollywood-ului activitatea uzinei de 
vise a fost paralizată ca urmare a unor greve 
initiate de sindicat. 

n 1960, la capătul unei întreruperi a lucru- 
lui de șase săptâmini, actorii au cîştigat drep- 
tul să primească o parte din sumele (consi- 
derabile) incasate de studiouri de pe urma 
prezentării vechilor lor filme la televiziune. 
Președinte pe atunci al sindicatului, cel care 
a condus la succes această acțiune, era Ro- 
nald Regan, la vremea aceea un actor cunos- 
cut, fără a fi celebru. Spre sfirșitul anilor '40, 
mai fusese, de altfel, o dată președinte al 
SAG („rol“ pe care l-au mai „interpretat“ şi 
alți cunoscuţi actori ca James Cagney, Wal- 
ter Pidgeon, Eddie Cantor s.a.) si el mărturi- 
sește cà experiența dobindità în această cali- 
tate l-a ajutat foarte mult în cariera sa poli- 
tică și că, fără această experienţă, nu ar fi re- 
ușit, poate, să devină guvernator al Califor- 
niei, funcţie ce avea să-i deschidă, apoi, dru- 
mul spre Casa Albă. 

A doua mare grevă a avut loc în 1980 și ea 
a durat 13 săptămini. Între timp, la Hol- 
lywood se petrecuseră marile mutații amintite 
şi lupta a fost mult mai grea: de data aceasta 
ea s-a dat în jurul revendicării ca actorii să-şi 
primească drepturile cuvenite de pe urma di- 
fuzării pe videocasete a filmelor în care apar. 


4 tebruarie) să participe în competiție. Pina 
in prezent filmele lui Zoltan Szilagyi Nodul 
gordian si Arena au fost recompensate cu 
cinci premii internaționale 


MIKELDI 10 


GRAN PREMIO DEL FESTIVAL 
DE BILBAO 


„TEMA 13: BATRINETE= 


RILBOKO NAZIDARITAO ZINEMA LABUR 
ATA OOKUMENTALAREN 73. LEMARETA 


25 GERTAMLN INTERNACIONAL OE CINE 
DOCUMENTAL Y 60۷10۷۲۲۸۸۵۲ DE BILBAO 


Dupa ce am anunțat Marele premiu obti- 
nut, în decembrie trecut, de filmul lui Cornel 
Diaconu — Tema 13: Bătrineţea la Festivalul 
international al filmului documentar si de 
scurtmetraj de la Bilbao (Spania), ne face 
placere să reproducem afisul editat de orga- 
nizatori cu acel prilej. 


Printre cei mai activi participanţi la noua ac- 
liune a SAG, organizator al pichetelor de 
greviști și al demonstrațiilor de stradă, s-a 
numărat un actor care se ilustrase nu în fil- 
mele pentru marele ecran, ci în cele pentru 
micul ecran, Ed Asner. Pentru rolul important 
jucat în succesul grevei, a fost ales preșe- 
dinte al sindicatului, funcţie pe care o deține 
și astăzi. 


Un om curajos, pe micul ecran, 


ca şi In viață 


Fara a avea nimic comun cu infațișarea 
„clasică“ a unui star, om mai degrabă masiv, 
corpolent (a fost, între altele, în tinerețe, șo- 
fer de taxi şi muncitor siderurgist), și-a ciști- 
gat o reputaţie solidă ca actor de compoziţie 
primind, pentru rolurile interpretate în mai 
multe seriale TV (Om bogat, om sărac, Rădă- 
cinile etc.) nu mai puțin de șapte premii 
Emmy (corespunzind cu premiile Oscar pen- 
tru marele ecran). Odată ales preşedinte, ac- 
tivitatea sa artistică a trecut pe planul doi. În 
cursul verii trecute a negociat — în circum- 
stante nu tocmai ușoare — timp de șase sáp- 
tàmini, termenii noului contract colectiv pen- 
tru actori, izbutind să obțină condiţii îmbună- 
11116 de muncă și salarizare pentru masa ac- 
torilor mărunți. 

Asner nu se limitează însă numai la reven- 
dicările de ordin economic, el dorește ca 
SAG (care, în trecut, a acceptat cu pasivitate 
campania de calomniere declanșată de comi- 
sia pentru activitățile antiamericane împotriva 
„celor 10 de la Hollywood") să fie o prezență 
activă in rindurile mişcării pacifiste si pentru 
drepturile civile din S.U.A. Asner s-a pronun- 
tat, astfel, deschis, in sprijinul eliminării ori- 
căror discriminări faţă de populaţia de cu- 
loare (inclusiv, firește, actorii) si, mai ales, 
s-a numărat printre animatorii (alături de 
Paul Newman, Jane Fonda, Dustin Hoffman 
și alţii) campaniei de sensibilizare a opiniei 
publice față de primejdiile incomensurabile 
ale unui conflict nuclear, așa cum au fost în- 
gu de zguduitorul film-document A doua 


Ce-i drept, reacţia celor care nu privesc cu 
ochi buni asemenea tendințe de „politizare“ a 
SAG nu a intirziat să apară. La începutul lunii 
mai, studiourile de, televiziune CBS au sus- 
pendat brusc. serialul Lou Grant, al cărui pro- 
tagonist era Asner (interpretind rolul unui cu- 
rajos gazetar cu opinii democratice, rol atit 
de apropiat, cum se vede, de cel pe care il 
„joacă“ in viața de toate zilele) si l-au .invi- 
tat" să evacueze în decurs de 48 de ore bi- 
roul de lucru; în cadrul sindicatului, s-au fă- 
cut auzite voci care cer demisia lui Asner, 
corul nemultumitilor fiind condus de unul din 
elementele cele mai conservatoare ale Hol- 
lywood-ului, actorul Charlton Heston, la un 
moment dat și el președinte al SAG. Ca și 
Lou Grant, ziaristul neînfricat căruia timp de 
cinci ani i-a dat viață pe micul ecran, Asner 
nu se arată însă intimidat. Recent, el și-a 
anunţat intenţia de a candida pentru un nou 
termen de trei ani, în noiembrie 1984, cind 
expiră mandatul. : 

,Ceea ce noi actorii dorim, declarà el, este 
să participăm echitabil la beneficiile obținute 
de pe urma unui produs care, fără aportul 
nostru, nu ar putea exista. În ceea ce privește 
opiniile mele (politice N.R.), nu am de gind 
să má las redus la tăcere“. 

Fără îndoială, marile campanii au in fata lor 
un interlocutor nu prea comod. 


14 


De la cronica de premieră 
la perspectiva critică 


L-A de absolvenţi ai institutului nostru 

de speciahtate — regizori si operatori de film 
au cunoscut de-a lungul timpului şi cu- 

nosc în continuare, mai mult sau mai puțin fı 
resc, o miscare de flux si reflux valoric 

Primele promoţii, de la inceputul anilor '50, 
n-au stralucit, absolvenții şi-au dedicat mult 
timp secundariatului, au fost lansați in pro 
ductia autonoma de lungmetraje mult mai tir 
ziu, cu un decalaj de peste un deceniu, iar 
rezultatele s-au situat atunci, in cel mat bun 
caz, la nivelul mediu, De-abia la mijlocul de 
ceniului șase se infiripa ceea ce ar fi urmat 
sa fie primul nostru nou val, prin lulian Mihu 
si Manole Marcus, şefi de promoție in 1955. 
cu lucrarea lor de diploma comuna, scurtme- 
trajul La mare, difuzat in circuitul public al 
cinematografelor in 1956; apoi, in anul urma- 
tor, prin alt tandem — Sinisa ۱۷۵۱۱0۱ şi Andrei 
Blaier — al caror film de absolventa, de data 
aceasta un lungmetraj, Ora H, vede si el lu- 
mina ecranului in 1957. Sint experiente uni- 
cat in relaţiile dintre institut, studiourile de la 
Buftea si Directia difuzarii filmelor, in valorifi- 
carea pentru publicul larg a lucrarilor studen- 
testi 

Integrarea in producție a acestor serii s-a 
desfașurat însa si ea cu mari întirzieri sau 
producţia insasi a fost extrem. de diticultu- 
oasa. Primul lungmetraj al lui lulian Mihu si 
Manole Marcus, semnat şi el in tandem, 3 ra- 
mas în stadiu de fucru mai mult de trei am si 
a avut premieră in 1959: Viața nu iarta. Alţi 
absolvenți din jurul anului 1955, precum Mir 
cea Saucan, Mircea Mureşan sau Malvina Ur- 
şianu semneaza ca autori de-abia dupa 1960 
sau chiar dupa 1965 


Fluxul valoric al seriilor din 1955—1956 î 
fost dealtminteri urmat nu de un simplu re- 
flux, ci de întreruperea la sfirsitul aceluiaș: 
deceniu a cursurilor de regie-film de la insti- 
tutul de arta teatrala şi cinematografica, in 
trerupere ale carei consecințe negative, im- 
plicit pentru competiţia de care aveau nevoie 
cei sus pomenili, nu pot fi comentate pe 
scurt. Este una dintre explicaţiile care se pot 
da faptului ca deceniului șapte, mai ales în a 
doua $a jumatate, pina in 1970 inclusiv, sta 
sub semnul a doi regizori de teatru convertiți 
la film: Liviu Ciulei și Lucian Pintilie 

Reluate catre mijlocul anilor '60, cursurile 
de specialitate de la IATC n-au produs nici 
ele imediat mari revelații, cum nu produse- 
sera nici cele din primii ani '50. Al doilea val 
s-a afirmat concludent de-abia cu incepere 
din 1971, cind recenţii absolvenţi Dan Pita si 
Mircea Veroiu, in fruntea unui intreg „team 
aduc în rețeaua cinematografica documenta- 
rul de lungmetraj Apa ca un bivo! negru, fil- 
mat in timpul inundaţiilor, iar apoi întreprind. 
tot în tandem, dublul film Nunta de pia- 
trâ-Duhul aurului (1973—1974) 

Lucrul regizoral in grup sau in cuplu (au 
mai fost si alte formaţii) pare sa perpetueze o 
anume incertitudine. dar cu Dan Pita si Mir 
cea Veroiu apare un element nou, într-un cli 
mat mai propice afirmarii personalităților. E: 
realizează şi semneaza separat parli distincte 
în dublul lor film, compus din patru lucrari 
omogenizate tematic în virtutea sursei literar: 
$i a spaţiilor de filmare sugerate de prozele 
lui lon Agarbiceanu. Nou este si ritmul de lu 
cru in care absolvenţii sint acum angajaţi 
după Nunta de piatrà-Duhul! aurului (desi 
acesta cunoscuse o odisee similara cu Viaţa 
nu iartă): Mircea Veroiu are premiera cu cel 
dintii film semnat autonom în chiar anul cind 
Nunta de piatră este lansat in dituzare — 
Şapte zile (1973), iar Dan Pita in anul urma- 
tor premierei cu Duhul aurului — Filip cel 
bun (1975). Prin acest ultim film si prin debu- 
tul, in acelasi an, al absolventului Mircea Da- 
neliuc (Cursa), se masoara anvergura acestui 
nou val, care reuseste ceea ce nu izbutisera 
seriile precedente: orientarea atenției spre 
prezent, inversarea raportului valoric dintre 
ecranizările clasice si filmele de actualitate in 
lavoarea acestora din urmă, 

Dar, începind din acest moment, pare sa se 
producă un nou reflux al debuturilor, de data 
aceasta poate firesc, cum se întimplă ciclic in 
orice mişcare artistică. Clasele de regie-fi 
de la IATC nu vor mai oferi curind posibilita- 
tea unor lansări regizorale de talia celor de 


mai sus. Cele mai puternice manifestari de 
personalitate, imediat urmatoare, în a doua 
parte a anilor '70, aparţin fie unor debutanţi 
deja afirmali în regia de teatru (se repetă oa- 
recum situaţia din anii '60) — Alexandru Ta- 
tos, Alexa Visarion — fie unor foști operatori 
sau documentaristi — losif Demian, Ada Pis- 
tiner, Dinu Tânase. Cotele cele mai coborite 
le înregistrează tocmai debutanţii cu diplomă 
de regizor de film — Dan Mironescu (Jache- 
tele galbene), Nicolae Opritescu (Vis de ianu- 
arie) — rezultate care par să justifice o mai 
veche mefientã faţă de debuturi, pentru că 
debutanţii propriu-ziși sint absolvenţii res- 
pectivei secţii, nu ceilalţi, care aveau la activ 
debutul artistic în teatru sau operatorie (dis- 
cutâm aici numai în perspectiva filmelor de 
ficțiune). Cit de firesc sau fatal a fost acel re- 
flux al claselor de regie, care ar fi, din nou, 
implicaţiile lui formative pentru ansamblul til- 
mului românesc şi cum am putea formula 


Fascinatia 
a lumii industriale si 
dar si ambiția 


rigori si expresi 


in filmele noilor si 


cauzele ascendentului calitativ al unor promo- 
ţii de operatori. un ascendent remarcat si cO- 
mentat în presă, cu prilejul festivalurilor inst 
tutului din acei ani, toate acestea râmin de 
discutat. Intreruperea pentru un timp, de data 
aceasta, a numitelor festivaluri de toamnă ale 
filmelor studențești era si ea un semn. lar o 
măsură exactă a efectului in timp al acelui 
reflux am avut-o anul trecut, cind nici con 
centrarea a trei lungmetraje de debut pe par- 
cursul cîtorva luni, apartinind lui loan Cârma- 
zan, Cornel Diaconu şi Dan Marcoci, n-a reu- 
sit să “învingă forţa inerţială, parcă legică, a 
acestei retrageri a apelor. 

Încă din 1981, cind se reiau festivalurile de 
toamnă de la IATC, o dată cu instalarea nou- 
lui rector, Octavian Cotescu, se ivise însă la 
orizont ceea ce ni se pare că va fi al treiiea 
val regizoral al noului cinema românesc. 

Laurenţiu Damian cu Ciné-vérité și Ovidiu 
Bose Pastina cu Arta apărării individuale, 
bine puşi în lumină, în fruntea palmaresului 
de către juriul prezidat de Andrei Blaier, în 
cheie institutul la nivelul la care se produse- 
seră, în vremea lor, lulian Mihu și Manole 
Marcus, Dan Pita (Viaţa in roz) și Mircea Ve- 
roiu (Cercul). Și acum sint tot doi șefi de 
promoție, iesiti din aceeași clasă (prof. Elisa- 
beta Bostan), absolvenţi care, la incadrarea 
in studio, nu mai realizează filme in tandem 
dar optează, totuşi împreună, pentru o nouâ 
direcţie a acestei incadrări: Studioul de filme 
documentare „Alexandru Sahia". După cit se 
pare. nu pentru că ar dori să se consacre ge 
nului, ci pentru că aici pot să producă ۱ 
repede autonom scurtmetraje, cu șansa de a 
intra preliminar, pe această cale, în circuitul 
difuzării filmelor, fără o prea lungă perioada 
de asistenţie sau secundariat la Buftea şi fára 
riscul ca lucrările lor să aștepte atit de mult 
sau să fie lipsite de perspectivă în acest sens, 
cum e cazul unor scurtmetraje de ficţiune, 
mai greu sau imposibil de asamblat intr-un 
program (ceea ce s-a omis din calcul la reali 
zarea scurtmetrajelor cu actori, dintre care 
cel mai bun e Tema 13-bătrinețea de Corne! 
Diaconu, este tocmai finalitatea practica 
sansa de lansare in circuitul public). 


Între real şi imaginar: „Frumos e in septembrie la Vene 
de Nicolae Caranfil, cu Dorina Lazăr 


(Al treilea val ) 


Din nou despre filmele l.A.T.C. 
si filmele de debut 


In perspectiva unor lungmetraje de fic 
tiune, Laurenţiu Damian şi Ovidiu Bose Pas 
tina produc, deci, documentare. Ceea ce 
dacă perspectiva e limpede, intră în cea ma: 
normală ordine a unei formaţii artistice în ci 
nema, în virtutea unei filogenii căreia genera 
fille precedente de la Buftea i s-au sustra 
oarecum în bloc, nu fără consecinţe (excep 
tia Apa ca un bivol negru a fost impusă d: 
evenimente, nu programatică). Laurenţiu Da 
mian debutează preliminar cu Pe unde-am 
fost si-am colindat (premiul Asociaţiei ci 
neaștilor „Opera prima" — 1982), un repor 
taj-eseu pe un mare șantier naţional in cau 
tare de minereuri, iar Ovidiu Bose Pastina isi 
incepe filmografia de cineast angajat cu doua 
pelicule utilitare de protectia muncii, oare- 
Cum in acelasi mediu social (Combinatul mi- 
nier Ploiești): Mai mulți vinovaţi si o victimă, 
Oameni care povestesc. Amindoi practică un 
documentar— confesiune, anunţat încă din ti- 


realului, 

a lumii şantierelor, 
unei maxime 

vitáti artistice 
viitorilor debutanţi 


tlu, o confesiune atit a oamenilor aflaţi în fata 
aparatului de filmat. cit şi a autorilor înşişi 
care „au fost şi-au colindat” prin ţară, incar- 
cindu-se de impresii puternice, într-o incur- 
siune preparatorie pentru alte viitoare elabo- 
rari. Acest caracter prospectiv si eseistic e 
mai evident la Laurenţiu Damian, în timp ce 
Ovidiu Bose Pastina se arată şi se vrea, inca 
din acest stadiu, riguros elaborat. 

Dilemă veșnică in cinema, de la Lumie- 
re-Méliés citire, dar totdeauna cînd această 
dilemă se reanimă, cind nici unui din terme- 
nii binomului nu este neglijat, e un semn de 
vitalitate pentru școala de film in cauză. Mai 
ales că ambii noştri debutanţi in devenire tra- 
duc — am zice fară precedent — o adevărată 
fascinaţie pe care peisajul uman și contextul 
social al lumii industriale şi al lumii șantieru- 
lui o exercită asupra lor. Paradoxal, dincolo 
de ambiția manifestă a elaborărilor definitorii, 
tocmai cazurile dramatice si fotogenia dra- 
matică a spaţiilor pe care Ovidiu se Paş- 
tina le investigheaza spre a realiza cele două 
filme de protecţia muncii fac să iradieze mai 
puternic această fascinaţie a realului, atit de 
concludent adusă de autor in factura imagi- 
nilor, în expresivitatea locurilor de filmare, în 
ritmul, pendulările si leit-motivele mișcărilor 
de aparat care se apropie, se îndepărtează și 
revin la locurile, la victimele si la vinovaţii cu 
pricina. Luate ca atare, nimic nu pare a ne 
spune că aceste secvențe „simple“, utilitare, 
de protecția muncii n-ar face parte dintr-un 
film mare, nu numai prin metraj. Este dis- 
tanta pe care talentul autentic o parcurge tot 
deauna între punctul de plecare (prilej, su- 
biect, specie) și anvergura actului artistic 


Ceea ce ne tace sa avansam astazi ipoteza 
unui nou flux valoric al seriilor de ۱ 
ai IATC-ului este ca evidențierile festivalului 
din 1981 și începutul (inca lent او‎ 0 
marginal) al afirmarii absolvenţilor de atunci 
în fata publicului au fost urmate de perfor? 
mantele noii ediţii a numitului festival bienal 
din noiembrie 1983. 4 

Juriul prezidat de același Andrei Blaier 3 
atribuit de astadata Marele premiu ex-aequo 


Competiţia fără spectacol: 


ubsolventului Mihai Diaconescu pentru Aur 
cit un nasture pe piept si Premiu de frumuse- 
te şi studentului din anul IV, Nicolae Caranfil, 
entru Frumos e in septembrie ۰ 
Toate trei, filme „de platou“, ca si cistigatorul 
premiului special al juriului, Solo pentru sax, 
4 càrui regie e semnata, din nou simptoma- 
lic, de doi operatori: Radu Nicoară si Relu 
Moraru. Premiul pentru regie nu a fost acor- 
lat, nu numai in virtutea celor trei filme ale 
secţiei de regie care şi-au atribuit la egalitate 
Marele premiu, ci și pentru ca, in ansamblu, 
vechiul decalaj persistă. Caci, iata, in schimb, 
ıu patruns masiv in palmares, alli operatori 
nu doar cistigatorii premiului pentru imagine 
(Cristian Comeaga si Gabriel Kossuth), ci si 
»peratori-autori, unii chiar cu filme din anul 
! in linia ciné-vérité-ului sau in continuarea 
n Conversaţie pe punct de Horia Lapte 
Nuntă la fotograf de Dan Nanoveanu, Ziua 
primului avans de Florin Tolas. 


Nu regasim. la nivelul noilor șefi de promo 
hi regizorale frenezia observațiai incisive din 
Ciné-vérité-ul lui Laurenţiu Damian, s-ar zice 
că ea a lost lasata primilor ani de exercițiu, 
in timp ce pe ultima turnanta a cursei și pe li- 
nia de sosire, toti cistigatorii il urmeaza pe 
proximul lor. inaintas, Ovidiu Bose Pastina 
elaborindu-și discursul cu o maxima concen- 
trare de spirit și a mijloacelor filmice de ex- 
presie. Altfel concurenții nu rezista (omisiu- 
nile palmaresului o demonstreaza), nu rezista 
unei competiții in care conteaza din ce in ce 
mai mult elocinta ideii, dusa pina la un fel de 
neo-tezism şi cultura imaginii, care nu se 
teme de calofilie. Dar numai o circumspeclie 
provinciala ne-ar face sa vedem în aceste tra- 
saturi un defect. ele sint semnele unei virste 
artistice ardente, excesele unor cautari va- 
۱۱۵6, care iși așteaptă resorbtia in alte cautari, 
minate din urma de suflul tonic al seriilor 
inca mai tinere si avind înainte confruntarile 
decisive, deschiderile necesare ale debutului 
propriu-zis 

Deocamdata, in acest moment tensionat. 
care precede lansarea pe orbita, asistam la 
discursuri de interior. Pina intr-acolo “incit 
Mihai Diaconescu, in Aur cit un nasture pe 
piept, are ambiția de a nu vedea ce se intim- 
pla pe stadionul unde se desfasoara actiu- 
nea, decit prin intermediul monitoarelor-tele- 
vizor, din cabina de la vestiare in care cei doi 
campioni internaţionali îşi urmeaza surda lor 
dispută lar Nicolae Caranfil face din aceasta 
.vedere" intermediată ideea artistica a filmu- 
lu! sau Frumos e in septembrie la Venetia, in 
care literatura lui Teodor Mazilu inspira un 
fel de reverie bovarica, tratata cu tehnicile lui 
Aiaın Resnais. Scriitura laureatului absolvent 
Mihai Diaconescu contează pe impactul idea- 
tic imediat: nervoasă, supralicitind ritmica 
montajului şi poliritmia frazelor sale, cu o 
aplecare aparte spre semantica detaliului, dar 
anun(ind de pe acum unele leit-motive dra- 
matice, cum ar fi cel al tandemului amical 
sau al competiţiei in doi, care structureaza şi 
Premiu de frumusețe. Laureatul inca student, 
Nicolae Caranfil, iubeşte parafraza, ambigui- 
tatea dintre real si imaginar, un dramatism 
secret al parodiei distilate, aproape tandre, în 
care, vorba lui Roland Barthes, „fragilitatea 
artistului” cauta „subtilizarea sensului” 

Avem, in fond, din nou, doi regizori la start, 
favoriti ai talentului si ai vocației lor — dealt- 
fel singurii regizori din palmaresul recentului 
festival. Spre deosebire de toate formaţiile 
precedente de șefi de promoție, aceştia nu 
provin insa din aceeaşi clasa, nici din acelaşi 
an de studiu, si e cert ca nu vor realiza nicio- 
data filme in tandem, nici nu vor opta proba- 
bil pentru acelasi tip de incadrare in studio 
Vrem sa vedem aici semnul unui spor de per- 
sonalitate şi dispariția vechilor retineri in afir- 
marea originala a fiecaruia. Tot atit de certa 
e însa, la ambii, in perspectiva viitoarelor 
deschideri tematice și estetice, o cultura ii 
imaginii și o cultura in general care o dopa 
seste din școala pe cea scolara. Mihai Diacu- 
nescu și Nicolae Caranfil sint într-un fel au- 
todidacti, primul afirmat ca scriitor, aseme- 
nea apropiatului predecesor Laurenţiu Da 
mian (iata inca un fenomen nou), amindoi 
avind cinemateca drept zestre de capătii 

Asteptam debuturile 


Valerian SAVA 


„Aur cit un nasture pe piept“ 


de Mihai Diaconescu, cu Dan Bădărău si Helmuth Iacobi 


Filmul, document al epocii 


| cronica i : A ¦ cinemateca 
sentimenta personală 


Gind Disney 
a văzut idei... 


Seratele şi emisiunile muzicale ale lui losif 
Sava, Dumitru Moroşanu și Marianti Banu 


ghetei, stăpinii marilor ansambluri sonore, au 
drept de a juca roluri la fel de importante 
prin simbolistica şi semnificaţia lor ca atîtia 


O personalitate puternică a artei 
muzicale: dirijorul japonez 
Seiji Ozawa 


„Un film bun trebuie să aibă happy-end!“ 
— şi, dacă e asa, iată finalul ultimei 


curierul 
rubricii 


„happy-end“, cum se mai spune, 
inginerului .happy-end"-urile intirzie sau nu mai apar 
rubrica noastră i Eg deloc în unele filme. În al doilea rind, in reali- 
film bun?“ Printre primele în ianuarie, iată pe 
strada Bu:- 


Partenera lui Belmondo in cel mai re- 
cent film al sáu. Marginalu! — o ac- 
agenda cu trità braziliană. Carlos Sotomayor. 


replici,gaguri care așteaptă să ajungă în centrul lu- 
mii cinematografice 


si subiecte 


€ La atita timp după asasinarea lui John 
Lennon. Paul McCartney continua să fie nel 
nis tit 5i ia masuri severe de pază: ei şi-a ba- 
ricadat locuinţa londoneză, a pus 18 ۷۰ 
un sistem antiglont, s-a dotat cu uși blindate, 
cu un circuit video de supraveghere ultraper- 
fectionat și — fiindcă nu-i destul, probabil — 
a construit o ieșire secretă din casă, la caz 
de asalt din partea „fanilor“ prea nebuni... 

* Debutind ca actor in faimosul serial de 
televiziune Dinastia — Henry Kissinger a luat 
in seamă, dar si în cont, propunerea lui 
Sylvester Stallone de a juca un secretar de 
stat, în Rocky IV. 

e ۲2۵۱ lui Sean Connery e irlandez, 
mama, Euphamia, e scoțiană. Băiatul și-a Cîş- 
tigat existenţa de la 8 ani. ما‎ timpul războiu- 
lui, دا‎ 14 ani, el s-a angajat in Marina 
britanică: „Acolo mi-am tatuat brațul drept. 
Textele tatuajului sint: „Mama si tata", „Sco- 
fia pentru eternitate“. 

* Omagiu public amintirii lui Tino Rossi: 
unul din cunoscuţii artisti comici, Thierry le 
Luron, celebru pentru calitatea ۲ 
sale, și-a schimbat programul după decesul 
cintàretului: „Cu toate cà Tino face parte din 
patrimoniul nostru cultural, ar fi indecent să 
continui a4 imita". 

© Philipe Noiret despre felul său de a fi: 
„Am oroare de raporturile false. imi place 
onestitatea... Tutuiesc foarte rar și greu oa- 
menii. Doar dacă-i cunosc de multa vreme. 
Tin la oamenii care au respect pentru ceilalți. 
Care ştiu să-i privească şi sa-i asculte“. 


Documentul, sursă a filmului 


eroi aduși de cinema în atenţia lumii: reporte- 
rii, fotografii, prezentatorii sau, dacă vă mai 
aduceţi aminte, incineratorii.. Seiji Ozawa a 
început deci „să lucreze“ în noi, în imaginaţia 
noastră plină de alămuri, viori și timpane, a 
început să joace în multe din amintirile și 
sansonurile noastre de gest și de Kagemusha 
— cu gestica lui pe cit de năpraznică pe atit 
de delicată — și nu e de mirare că tot ce 
allăm despre el intră într-un scenariu în care” 
amintirile se deschid, ca hai-ku-rile, spre sen- 
sul totdeauna poetic al vieții. 

Tatăl, de pildă, budhist în credință, mama 
— creștină. Soția — pe jumătate rusoaicá. Au 
fost acasă patru fraţi care, de mici, cintau, „și 
astăzi cînd ne adunăm în jurul mamei, refa- 
cem cvartetul nostru: doi tenori, un bas, un 
bariton (eu). Păcat că n-am fost mai mulți”. 
Primul instrument văzut în casă: un acor- 
deon. Pianul a venit mai tirziu: „un obiect in- 
solit, în epoca aceea, într-un interior japo- 
nez“. De la șapte ani, studiază pianul, în cea 
mai bună școală din Tokio. Se visează un vir- 
tuoz al claviaturii. La 16 ani, jucind rugby!, 
două degete îi sint frinte și după șase luni în 
care nu mai poate cinta — azi rostește cu 
groază: „Șase luni fără de muzică” — se de- 
dică studiului altui instrument: orchestra. Ma- 
estrul sàu, Hideo Saito, un violoncelist ex- 
ceptional, cu studii in Germania, care îl in- 
vatà tehnica dirijatului și îi relevă creaţia lui 
Brahms, Mozart, Schumann, Mendelsohn, 
Bach, „tot ce știa“, îl îndeamnă presant să se 
perfec La 24 de ani, in 1959, Ozawa, 
narmat doar cu o baghetá, convinge un fa- 
bricant japonez de scutere, sá ii incredinteze 
un exemplar de mașină căreia să-i facă el re- 
clamă în Europa. În Europa, unde? În Franţa. 
În Franța, dar unde? La Besancon — orașul 
unde are loc anual faimosul concurs pentru 
tinerii dirijori; cucerește primul loc și se bu- 
cură imediat de elogiile celebrului Charles 
Munch, dirijorul prestigioasei orchestre din 
Boston. Va trece să ucenicească pe lingă trei 
maeștri ai vremii: cu Munch („care mi-era ca 
un tată“), cu Leonard Bernstein („adevăratul 
geniu"... — deși azi, în București, se aud, la 
adresa lui, după serialul Beethoven, multe 
mirüituri, dar Ozawa e de altă părere) si cu 
Karajan („Saito mi-a dat baza, Karajan-linia"). 
De zece ani dirijor al orchestrei lui Munch 
din Boston (auzi altă poveste, care pusă 
într-un scenariu ar suna idilic si „melo”) 
Ozawa e iubit de milioane de melomani, aș- 
teptat de orice orchestră a lumii. E un artist 
cu farmec în sens magic, apărut din clipa 
cînd ridică bacheta: „index trezind imperios 
alămurile, mina stingă mingiietoare de de 
parte a corzilor, ritm infailibil a! dreptei, cor- 
pul străbătut de muzică, dirijind ca un dansa- 
tor; dar un dansator care precede notele, 
creindu-le...", așa îl descrie un critic în cel 
mai scenaristic stil european. Seiji Ozawa se 
exprimă despre sine mai stăpinit, mai drama- 
tic, cu acel virf de otel al umorului japonez: 
„Am o viaţă foarte bogată. Dar foarte dificila 
Trebuie să studiez. Tot timpul. Tot timpul. Nu 
știu mare lucru. Muzica e un mister atit de 
profund... Am multe de învățat pină voi 
ajunge să mor. Ar fi bine să mai trăiesc multa 
vreme." 


De ce iubește actorul 
de cinema...teatrul? 


E de sperat că a trecut vremea cînd 
cititorii unei reviste de cinema erau mi- 
rati cá în coloanele ei se putea aduce 
un elogiu teatrului. S-au clarificat, de-a 
lungul timpului, destule probleme este- 
tice pentru a se înțelege cá scena și 
ecranul nu se exclud, nu se războiesc, 
și nu fac din specificul lor apăsat și ri- 
guros, o incompatibilitate. Sfirșitul anu- 
lui 1983 a relevat chiar un fenomen so- 
cotit reconfortant de unii sociologi ai 
artelor: faptul că într-o epocă în care 
dominante sint televiziunea, ecranele 
uriașe, transmisiile prin satelit, industria 
video și audio-video — interesul pentru 
teatru, cea mai veche formă de specta- 


col, nu a scăzut cu nimic. La New ۰ 


pe Broadway, starurile Hollywoodului 
sint capetele de afiș ale teatrelor: An- 
thony Quinn și Al Pacino succed lui Ri- 


„Surisul_ tău aluneca de pe umir ca o rochie de api 
(Taşcu Gheorghiu despre Marilyn Monroe) 


chard Burton, Elizabethei Taylor și Kat- 
harinei Hepburn La Moscova, Smoktu- 
novski face din fiecare apariție pe 
scenă un eveniment artistic, Mas- 
troianni s-a decis să joace la Paris, nu 
pe un platou ci într-o sală, Parisul fiind, 
după toate dovezile, locul unde acest 
tranzit de la cinema la teatru este cel 
mai frecvent pe continentul european. 
Poate si din cauza recunoscutelor slă- 
biciuni ale cinema-ului francez — de 
mult timp ieșit din rîndurile marilor pu- 
teri ale celei de-a șaptea arte — cert 
este că numeroși actori s-au aruncat în 
acea aventură spaţială căreia nu-i tre- 
buie-conform expresiei lui Cocteau — 
decit o scindurá pe care să pună picio- 
rui. Jean Marais si Jean Pierre Cassel, 
Claude Rich, Depardieu (in , Tartuffe"!) 
sint exemplele cele mai notorii dintre 
actori, ca la capitolul „comediennes“ sa 
se înregistreze două performante in 
același rol (al ,Domnisoarei lulia" de 
Strindberg, piesă solicitind un extraor- 
dinar efort artistic, nu o bagatelă, nu o 
frivolitate, ...) izbutite de Isabelle Adjani 
și Fanny Ardant: aceasta din urmă, 
după succesul ultimului Truffaut , Mai 
ales duminica, care a relevat-o criticii si 
publicului ca una din cele mai serioase 
$i mature valori, a inlocuit-o pe Adjani, 
„Zbrobită de rol", acceptind imediat 
propunerea lui Jean Claude Brialy, si el 
om de cinema dar si de teatru: 

„— Să nu mi se spună cá am fost cu- 
rajoasă intrind atit de repede in acest 
rol, după puţine repetiții și după atitea 
vorbe prin ziare. N-a fost nici un curaj 
din partea mea. Am sărit pe acest rol, 


am zis da, fará sà reflectez. Brialy mi-a 
spus: „fii atentă, gindeste-te bine!" Nu 
mai cá eu nu voiam să mă gindesc. in 
clipa cînd îmi vorbea, eu simţeam în 
cap si pe piele rolul domnișoarei lulia. 
Probabil că asta înseamnă să fii artistă, 
probabil că aveam nevoie de acest rol. 
Ceea ce este extraordinar în teatru, tine 
de faptul că în două ore trăiești o viaţă. 
Poate că nu există formulă mai simplă 
și mai banală, dar acesta e adevărul 
despre teatru. În cinema, pe o durată 
de două sau trei luni, se așteaptă de la 
tine să ai momente puternice, dar frac- 
ționate, tot timpul întrerupte, pe care 
doar regizorul și o echipă tehnică llu- 
mină, montaj) le pot sintetiza și stăpini. 
În teatru, mă eliberez. li compar de- 
seori pe actori cu personajele din ro- 


manele rusești care, într-un tren, își "و‎ 


vestesc toată viața unor necunoscuți. 
Pentru mine, teatrul este cumva acest 
compartiment de tren în care îmi po- 
vestesc viața necunosculilor. Fiindcă 
toti marii autori au exprimat universa- 
lul, ei au fost siliţi să dezvăluie ceea ce 
e in mine si mulțumită lor mă pot incre- 
dina unei confesii. Fascinaţia care ii 
împinge pe actorii si actrițele de ci- 
nema să revină la scenă, cred că se ex- 
plicá prin dorința de a fi iubiţi. Din ne- 
cesitatea de a o simţi fizic. Nu există 
nici un punct comun intre a juca pentru 
un regizor, pentru „o cameră“ a citorva 
tehnicieni — și serile în care 700 de oa- 
meni vin să te asculte. Şi noi ascultăm 
cum ne ascultă ei, știind că mai există 
o zi او‎ mîine, cînd ne putem ameliora. 
Aceasta e plăcerea teatrului“. 


cinefilia 
ca text 


Un poet român 
despre M.M. 


Într-una din cele mai importante apariţii 
editoriale ale anului trecut — „Avangarda li- 
terară românească“, antologie de Marin 
Mincu (editura Minerva), găsim cu cea mai 
bucuroasă suprindere un poem, inedit pină în 
'83, intitulat „Marilyn Monroe“, semnat de o 
personalitate de frunte a poeziei noastre mo- 
derne, regretatul Tașcu Gheorghiu, traducă- 
torul de înaltă expresivitate a „Ghepardului“ 
lui Lampedusa: 


surisul tău era o armură pe care curge vinul 
sau rochia de mireasă sfișiată de galopul de 
atunci 

carele din arenă îl arătau mulțimilor în delir 
ca o rodie singerind 


surisul tău strălucea în banul din mina orbu- 
lui 

cind duceai ca un fulger paharul la buze 
eram undeva pe aproape ca un ciorap cenu- 


siu 

prin jarul ۱۱98۲۱۱۵۴ 0 

surisul táu aluneca de pe umár ca o rochie 
de apă : 
eram o oglindá prin care te inmiai serpui- 
toare 

sau un val pe care te inălțai o clipă 

un val ca o timplá singerind 


acum printre palorile mov ale obrazului ili 
caut surisul 

ca într-o zăpadă sania rătăcită 

sau ca o haită de ciini gonind în lunci 
o ciută singerind 


cînd vei lua jarul fumegind de pe gură 

si o clipă mina ta va fi o luntre urcind un va! 
surisul tău va pluti într-un teatru incendiat 
cu spectatorii singerind în staluri 
(acoperită de pătura aspră, pe targa de ls 
morgă, o ۷, 

doar, flutura, de platină, în vintul unor zori de 
lacrimi). 


: Rubrica 
Filmul, document al epocii — 
Documentul, sursá a filmului» 
este realizată 
de Radu Cosasu 


Fanny Ardant: 


convingerea cá arta e o confesiune 


Andrews a obţinut Oscarul cu rolul ei de de- 
Mary Poppins (aici în Suneru/ Muz 


O'Hara (Vivien 
Gable): personaje 


1 eigh) si 
(si actori) 


Julie 
but: 


Scarlett 


Rhett Butler 
( Clark vedete 


Pentru Meianie este aleasă Olivia de Havi! 
land, iar pentru Ashley, Leslie Howard. În de 
cembrie 1938, după doi ani de „prospectari 

se à la Los Angeles, scena incendiulu: 
Atlantei. În „rolul“ Scariettei, o duzină de 
dubluri care joacă... umbra ei. În mulțimea de 
gură-cască adunată ia fata locului, o tînără fi- 
ravă, cu ochi mari verzi, privește hi à 

este 'oaica Vivien Leigh, aflată pentru 
citeva la Hollywood, în vizită la logodni- 
cul ei, Laurence Olivier. Ea va fi Scarlett 
O'Hara. Timp de 25 de ani dupá aceea, Vi- 
vien Leigh va primi scrisori purtind doar 
această adresă: Scarlett 2 


Goldwyn Mayer. Dar odatà cu debutul anilor 
un alt musical face nu un pas, ci un ade- 
noua viziune a genului: West 
Side Story. Povestea veche de secole a lui 
Romeo si a Julietei sale este nu numai adap- 
tatá meridianului american ca ritm dar si ca 
fundal politic, rivalitatea dintre cele două fa- 
milii veroneze devenind acum o rivalitate de 
rasă dintre clanul yankeilor și al portoricani- 
lor. De astă dată spectacolul e cu adevărat 
scos în stradă, și nu în străzile unui Paris ele- 


Pe aripile vintulu 


S. implinesc 45 de ani de cind acest film 


Filmul. În februarie 1940, Pe vintului | gant și poetic, ci în cele ale unui New York 
bintuie prin lume, 45 de ani non-stop obține 10 Oscaruri. În 6 luni, 25 milioane | láturalnic, ba chiar sordid. Acum se dansează 
şi se cîntă în blugi și cămăși cadrilate, in 


curți dosnice printre lăzi de gunoi. West Side 

e recompensat cu Oscarul pentru cea 
mai bună producţie a anului 1961. 'orul 
ca 


se deschide cu un film vechi de 
aproape 30 de ani, lucrat f mă cu fo 
togramă pentru a fi „mı şi înfățișa! 
pe ecran panoramic, stereo si în culori: Pe 
aripile vintului. Dintre toti cei care au contri 
buit la taima lui, doar unul va asista la aceasta 
a doua premiera, ceilalţi au dispărut în de- 
cursul anilor: autoarea cărții in 1949, câlcată 
de un taxi, Szelnick, torul, in 1965, 
Clark Gable in 1960, Leslie Howard in 1942, 
iar Vivien , in 1967. Pe podiumul de la 
Cannes, in 1 nu va urca, așadar, decit 
Olivia de Havilland. Din 1940 şi pină azi, suc- 
cesul extraordinar al acestui film n-a scăzut 
nici o clipă în intensitate. Și s-ar putea ca ei 
să râmină filmul cel mai iubit de pubic din 
toata istoria cinematografului mondial. 


Rodica LIPATTI 


perseve- 
ru ani, isi adjudecà din nou 


de 
rează si, după pati 
ru un alt musical: Sunetul 


pent 


guvernanta celor șapte copii ai săi) aparent 
imposibilă se realizează totuși; 2. O aluzie la 
problemele fierbinţi ale epocii (belice): capi 
tanul era un declarat antinazist şi reușește sa 
părăsească Austria — e drept, cintind si dan- 
sind — chiar înainte de anexarea ei de către 
Reich-ul hitlerist; 3. Sintem din nou în plein 


mult în itele Meu ei nd autoarea va air de astă dată din preajma Dunării albastre 
scrie 1037 pagini. Cartea va apare in 1936, 

zece ani după ce, din lehamite, se apucase 

s-o scrie. تیب‎ Me se vind pe ru 

exemplare. Şase tirziu, tirajul atinge 

d peria Toate pri ore de — atunci sar es 

aer, depășite cartea cea lungă, cea D E ^ 

mai grea (in grame) si cea mai ema din drews; partener, un traditional (ca înfăţişare) 
istoria 500 000 cuvinte dar debutant june-prim: Cristopher Plummer. 
1,750 kg, 3 dolari. În ciuda rezervelor si ironiilor multor critici 


faţă de naivităţile filmului („Cei alergici la cà- 
lugărițe cintárete si la siropoasa inocență a 
copiilor să se abţină” (John Gillett) Sunetul 
muzică ia cu asalt publicul de toate virstele, 
de pe toate meridianele și escaladează 
box-office-ul pină pe primul loc! 

La aproape 20 de ani de la premieră, publi- 
cul nu s-a dezis de alegerea de atunci. În to- 
purile de la începutul anilor '80: Sunetul mu- 
zicii ocupa locul opt. Victoria asupra Aripilor 
vintului (in aceleași topuri pe locul 11) părea 
definitiva. Şi totuși la acest succes se impune 
un post scriptum. În ultimul an, economiștii 
au recalculat încasările raportindu-le la 
așa-numită valoare constantă a dolarului şi 
au ajuns la concluzia cà, tinind seama de de- 
valorizarea puterii dolarului anilor '70—'80 
faţă de cea a anilor '30—'40, Pe aripile vintu- 
iui ar fi din nou considerat pe primul 
loc al lor, nu numai înaintea Sunetu- 
lui muzicii, ci chiar a unor recente supersuc- 
cese ca E.T. și Războiul stelelor. Să deducem 
de aici că nu numai roata succesului se învir- 
tește ci şi cea a dolarului. 


nu-l vrea pe Gable Se teme de rol. Dar so- 
crul lui Szeinick, Louis Mayer, marele boss 
al MGM-ului, care il „achiziţionase in exclu 


sivitate sub contract pe „The f", decide 


Artá si Stiintá a filmului american, doar sapte 
musicaluri au fost premiate, in anii '60 sase 
musicaluri s-au impus pe primele locuri din 
paimares. 


Primul pas cátre decada de aur a musicalu- 
lui îl făcuseră Gene Kelly si Vincente Minnelli 
la începutul anilor '50 încă înainte de a bene- 
ficia de ecranul cine- sau panoramic, cu a 
ior Un american ia Paris, cind au scos spec 
tacolul cintat şi dansat de pe orbita fastului 


U. tinăr revine în satul său dupa cinci 
ani de inchisoare făcuţi pe nedrept. Pentru 
el, viața nu se poate reașeza în locașul ei fi- 
resc atita timp cit, in fata consătenilor, el este 
un. criminal. Si astfel, căsnicie, liniște, feri- 
cire, toate vor fi aminate pină la descoperirea 
adevăratului vinovat. 

Anchetă de unul singur? Oarecum. Dramă 
în mediu rural? Da, dar nu numai atit. În po- 
vestea scrisă de el însuşi, regizorul Wiad- 
yslaw Siesicki a introdus — în egală măsură 
— o imagine a satului polonez de astăzi, cu 
preocupările sale cotidiene (excelentă sec- 
venta trezirii de dimineaţă pentru o obișnuită 
zi de muncă), cu tipologia sa (numeroase 
personaje, toate credibile, desi lapidar creio- 
nate) cu obiceiurile sale influentate de ecou- 
rile orașului. Mai mult, regizorul face uz de 
evidenta sa cultură cinematografică pentru 
a-i întinde spectatorului mici capcane, făcin- 
du-i să creadă preț de o clipă că are de-a 
tace cu ceva deja văzut. Filmul debutează cu 
un western (vestea intoarcerii lui Zdzicho se 
raspindeste ca ONU creind panicà in 
sat) — dar nici de aga ceva; se insta- 
leazá o atmosferă de film polițist — dar nu e 
nici asta; la un moment dat se pare cà ne 
aflăm. într-o comen satiricá — si iarági 
ne-am păcălit. Însuși titlul Cintece pe rouă 
sugerind idilismul vieții ia țară ۸۶ ۰ 
Atunci? 

Atunci este vorba de povestea, aparent 
simplă, a luptei unui om pentru dreptul la fe- 
ricire. میسن لک‎ $i moartea sint componen- 
tele dramatice ale acestei lupte, dozată cu un 
firesc ce constituie, poate, virtutea majoră a 
acestui film: de دا‎ firescul reacțiilor individu- 
ale la naturaletea gestului muncii și pină la 
dialogul foarte „de acolo“. Secventele mane- 
vrării bustenilor în gena spre apă, spol tre- 
cerea lor prin le uriașului stăvilar sint 
străbătute de ul autenticului. Imaginea 
pune in valoare poezia pădurii regăsite, fru- 
museţea dealurilor cu pante line, culorile 
schimbătoare ale apei în amurg, nepăsarea 
marilor copaci zăcind ca nişte uriașe reptile 
la soare. interpreţii, în marea lor majoritate ti- 
neri, M یمسج‎ pa Bosost iie a 
firescului. Distribuția este însă dominată de 
Ryszarda Hanin, care în rolul mamei lui Zdzi- 
cho reușește să creeze un personaj cu putere 
de simbol. 


Aura PURAN 


Producţie a studiourilor poloneze. Scenariul și re 
gia: Wladyslaw Slosicki. Andrzej Ramlu. 
Jerzy Matuszkiowicz Cu: Krystyna ۷ 
ko-Zaleska, Maciej Gûraj, Sylwestor Maciejowski. 
Tadousz Horwath, Rysarda Hanin 


continuau să faca o coada de zile mari 
Dovedeau însă de astadata fler: JP. Man- 


hette. autorul din care Alain Delon a scos 
scenariul tiimulm sau. se numară 221 impre- 
una cu Jean Vautrin, JP Bastide şi încă ah 


Indrágostit 
la proprie dorintá 


citiva, printre romancierii care au dat un suflu 
nou genului poliţist in Franța. Fundalul social 
capata la ei tot mai multă greutate, activitatea 
criminală și lupta împotriva ei tinzind câtre o 
descriere de moravuri. Titlul filmului, în origi- 
nal, spune de altfel ceva despre aceasta și ar 
suna tradus aproximativ: „Cam cit face pielea 
unui polițist” (ultimul cuvint, .flic" avind o 
notă pronunțat dispreţuitoare, în franceză). E 
chiar fondul intregii povești; eroul principal 
Choucas-Alain Delon, detectiv particular, 


U. film de un farmec special 

Fara să fie ceea ce se înțelege printr-un coli 
„film de neuitat” e totuși un film care se tine Să-i i 
minte. Fără să renunțe vreo clipă la tonul de şi 


învăluitoare si sprintenă toleranţă, e totuși un | 9, NU 
film aspru. ۴5/5 să pară ceea ce se cheama chiar dacă le-a văzut, n-are timp de ele pen- 


greu” drept. tru că rămine singură cu doi copii pe cap și | după ce a fost dat afară din rîndurile agenți- 
سیب‎ ddlicatete, à ned rg Tecunos. | nu vrea să accepte asta. Nici el n-a văzut fe- iof. autorității e folosit ca momealà nah 
cut grad de periculozitate: zona adevărurilor | Iul In care si părăsește iubitele Clark Gable și | nişte criminali periculoși şi foarte bine orga- 
incomode, zona întrebărilor insolubile, zona | Cind pleacă de nu o face pentru Myrna | nizaţi, fiind lăsat sa creadă cà urmărește o 


afacere banală, să găsească o fată disparută 
de acasă. Aranjamentul le permite citorva co- 
misari sà-si îndeplinească sarcinile și să se 
facă remarcaţi fără riscuri. 'Nu ezită, așadar, 
să puna la bătaie pielea unui agent de rind și 
„fival” pe deasupra. 

Printre itele complicate ale intrigii cu cada- 
vre, răpiri şi urmáriri automobilistice specta- 
culoase prin Paris, avem prilejul să aruncâm 
o ochire asupra anumitor apucaturi caracte- 
ristice pentru o ordine în care cei mici trag 
.ponosul și doar citiva mari, folosul. 

Talentul regizorului, identic cu producáto- 


problemelor fundamentale. Or, cum frumos | LOY Şi nici pentru Ingrid Bergman, ci pur si 
exclama un poet, se știe „cit de greu intră 

nişte probleme fundamentale in film"! În reconfortant sá vezi o familie care, tráind in 
acest caz, greu de imaginat o problema, daca 
se poate spune așa, „mai fundamentală“: pro- certindu-se așa cum știe fiecare din noi că se 
blema fericirii (personale). Scenariul isi imbureie u 

asumă misiunea de a demonstra că accesul qe 
la astă vorbă mare — fericire! — e posibil în | 9۳5 ca și familiile anticilor regi la K 
orice condiţii, ba mai mult, e o simplă ches- Dan STOICA 
tiune de voință, de dorință, de antrenament, 
de au ie, de psihoterapie. Fericirea se sti : 
aflà in noi sau nu se află deloc! O misiune, | 54l2 Tarr. imaginea: Ferenc Pap. Barna Mihoc Cu 
veţi spune, care frizează utopia? Şi totuși fil- | Judit Pogâny. Robert Koltai. 


mul e absolut convingător. Senzatia de ade- 
văr tine, evident, in mare măsură si de fineţea 
regiei si de calitatea deosebită a interpretilor 
— Evghenia Glușenko si Oleg lankovski. Dar 
ea, senzaţia de adevâr. se datorează in primul 
rind scenariului. Schema indragostirii dintre 
un fost sportiv acrit si beţivit și o bibliotecara 
durdulie și ingenuă se transformă într-o mult 
mai amplă poveste despre demnitate, despre 
lupta cu mediocritatea şi mediocrizarea, lupti: 
cu insingurarea, aviditatea de a gasi ceva 
bun în celălalt ca o condiţie a supraviețuirii, 
despre iubire ca timp al libertăţii, despre im- 
păcarea cu sine. despre şcoala suferinței ca 


o alfabetizare in materie de bucurie de a trai, | eroinele 
şi despre alte asemenea probleme fundamen- | lelor noastre. 
tale, pe care e o bucurie să le vezi .intrind" băiatul abia 
in film, nu sub forma de bolovani teoreti- | dreptul să 
co-demonstrativi, ci sub forma de artă cine- | facă” viata. 
matogratică. Şi aici ar trebui căutată. poate, | din refaceri 
explicaţia hotăritului succes de public... | pers ate 
Tot scenariul e construit cu un exemplar condamnat 
simț al măsurii si cu un strălucitor bun simț. | înfiază, uà 
Cine spunea că bunul sim este filozofia in- | Venire şi speriat 
sási? În orice caz,nu un cineast. („Ti-ai luat 
vară? Ei 
laolalta 


Eugenia VODĂ 


Producţie a studioului „Lenlilm". Scenariul 
ghe; Mikaelian, Alexandr Vasinski Regia: Serg 
Mikaelian. imaginea: Serghei Astahov. Cu: Oleg ləri 
kovski, Evghenia Glusenko, Vsevolod Silovsk: 


Relatii de familie 


suportà sá fie povestit, in 
schimb, să fie văzut cu folos si plăcere, mai 
ales de cei care gustă ci ca 


Fericirea se află in noi 
sau nu se află deloc 
(Evghenia Glusenko 
şi Oleg lankovski 
in 7ndrágostit 

la propria dorinţă) 


B 
$e 


og 
R2833 


i 
ă 
Y 


i 
3i 


francă si dăruită incit pos 
încărca fiecare replică cu o semnificație to 
۱۵۱2, chiar dacă spune doar: „Tie foame? li 


vire atit de caldă, 


pregátes« 


Producţie 4 studiourilor Mostilm. Scenariul: Marina 
Regia: Alexei Poliakov. 
xandir Hiabov. Muzica: Alexandr Fliarkovski Cu: Ma 
Elizaveta Solodova, Andrei Miaksin 


Septunova. 


ıa Starih, 


Afacerea Pigot 


A... Pigot a avut o audienţă extraor 
dinarà la publicul bucureștean. Pina si in 
seara cu burniţă rece, cind m-am dus să våd 
filmul, cei ingrijoraţi ca nu cumva să-l piardû 


rul, scenaristul și interpretul principal e de a 
nu se insista. Un spirit alert, foarte franțuzesc 
mişca filmul acesta. Ce trebuie să nu vadă 
rămine treaba noastră. grija regizorului e ca 
ritmul. acţiuni sa nu treneze nici o clipă si 
Choucas să-si cîşlige pilnea, într adevăr, cu 
sudoarea trunții, miinilor şi a picioarelor sale 
mai ales. Prin urmare, il vedem mereu pe 
drumuri calarind o motocicleta, conducind o 
lancia sport gri, intrind și ieșind din diverse 
imobile in nelipsiţii săi tenisi, fără de care ar 
face, sigur, batături. Stilul eroului e irezistibil, 
comportament foarte dur, însoţit de niște pri- 
viri mirate, candide, infantile, pe o faţă pa- 
lidà, impasibilă 

Prin ce s-ar mai distinge acest tip nou de 
film polițist? Răspunsul e din nou: rapiditate, 
dar acum extinsă și asupra gindirii: Choucas, 
ca şi asociatul său (un fost inspector ieșit la 
pensie). raționează cu o viteză fantastica. O 
simplă asociere de nume le spune dintr-o 
data totul. Ei consultă un carnet şi se opresc 
fulgerător asupra unei adrese-cheie. Acolo 
unde Hercule Poirot muncește sáptàmini in- 
tregi „micile sale celule cenușii”, ca să-şi ex- 
plice o situaţie enigmatică, eroii noştri merg 
la sigur in citeva secunde. Deducţiile -com- 
plicate si indelungi au dispărut; یم پچ‎ 
par înzestrati cu creiere electronice. à şi 
adorabila secretară a detectivului deprinde, 
după oarecare dificultate, acest mod de gin- 
dire fulger și, dacă nu un singur cuvint, 
două-trei o fac si pe ea sà înțeleagă comple! 
misterul. 

Astfel filmul constă aproape integral din 
acțiune. Nu există timp de interogatorii și 
mai puţin, de conversații. Lucrurile impor- 
tante se aflà intrind pur si simplu in gura lu- 
pului, iar cind cineva trebuie tras de limbà 
există mijloace coercitive care să-l facă ime- 
diat vorbaret; un ciocan, de exemplu, aplicat 


asupra incheieturilor. 

De unde atita pătrundere? Au devenit oare 
noii detectivi privati niște mutanţi dotati cu o 
superinteligentà si facultăți de comunicare 
telepatice? 


Nu! Explicaţia rezida tot într-o „socializare“ 
a crimei. Varietatea cazurilor a ajuns foarte 
redusă; delictele si felul cum se savirșesc ele 
sint arhicunoscute. Nimeni nu mai lucrează 
nici în acest domeniu de unul singur. Exista 
o mașinărie a gangsterismului si, pentru spe- 
cialiștii in materie, o singură indicație trimite 
instantaneu la modelul ei de funcționare. O 
adresă, un număr de telefon, o firmă sint 
adesea suficiente; totul se află clasat in do- 


Aici se manifesta superioritate: 

pra ului privat. EI aleargă să afle niște 
luci pe care ea le stie dinainte. Faptele 
senzaţionale devin astfel in realitate banale, 
'iindcà sint reductibile la o veritabilă mitolo- 
je a activitații criminalistice pe care o cre- 
eazà repetițiile, schemele, sterotipiile. Ele 
sint, în ultimă instanță, grăitoare şi demne de 
۱۱6۲۵5, intrucit comunică efectiv ceva din fi- 
zonomia secretă a unei lumi. 

Retinem apoi şi o formă specială de umor. 
De la Chandler, genul polițist l-a practicat cu 
predilecție, chiar pină ia disoluția lui. Umorul 
câutat înadins e mortal însă pentru filmul po- 
litist, fiindcă anulează credibilitatea situațiilor 
si așa ieșite din comun, transformind totul 
într-o parodie. E un fel de estetizare cu 
afecte sterilizante; am avut o dovadă recentă 
intr-o producție germană. ieșită din'scoala lui 
Fassbinder, Kamikaze; ironia şi chiar sar 
casmul dezabuzat iau aici locul umorului 
El ramine din fericire doar ceea ce in- 


asa cum declară — „dans le merdrier" — 
pina la git. 


Stilul eroului e irezistibil 
(Alain Delon in Afa 


Foarte franțuzească e si forma de minie ti- 

ala a eroului. Ca să-i aplice o pedeapsă us 
turătoare comisarului care l-a folosit drept 
momeală, găsește mijlocul cel mai nimerit: îi 
sparge obiectele valoroase din casă și în pri- 
mul rînd portelanurile. 

Cit de mare și autentic galica e suferința 
victimei ne putem da seama după rapiditatea 
cu care ea apreciază, văitindu-se, valoarea 
pagubei, in franci. 

Ov.S. CROHMĂLNICEANU 


Producţie a studiourilor francez Scenariul: Alain 
Delon, Cristopher Frank, după un roman de J^ 
Manchette. Regia: Alain Delon. imaginea: Jean Tour 
mer. Cu: Alain Delon, Anne Pariliaud, Michel Au 
lair, Daniel Ceccaldi, Jean-Pierre Darras. 


$5 


IET 
13 


i 


i 


RA red a studiourilor din nr UR. 
nea: Gyula Bornyi. Cu: bivan Bujtor, نیچ‎ 7-4 
Laszlo Manhidy. Gyula Bodrogi, Maeveczky. 
à Hinze. 


i 


Cîntecul 
e viaţa mea 


V... unui musical sint cintecele, si dacá 
ar fi numai ele, ar fi de ajuns pentru a spune 
că filmul acesta trăiește, respiră prin toti porii 
ecranului lat și color. Contrar schemelor cu- 
noscute ale genului, canavaua nu e de mu- 
cava, nu e doar pretext. E, ca să spunem așa, 
o infuzie de viață adevărată, viața unui star al 
-estradei, Svobodina e numele ei, nume sim- 
bolic pentru întrebările ce le lansează filmul: 
cit își mai aparține un cîntăreț asaltat de tur- 
nee, de admiratori, de impresari, de glorie? 
Cită libertate de gind, de acţiune îi mai ră- 
mine Svobodinei? Mai ales în momentele în 
care medicii îi recomandă repaus total, alt- 
minteri existind pericolul să-și piardă vocea. 
„N-am impus niciodată nimănui nimic. Vreau 
doar să trăiesc după voia mea." Si ea hotá- 
rágte, în pofida extenuării, a sănătății tot mai 
precare: „A cinta înseamnă pentru mine a 
respira”. 

Nu lipsesc ingredientele „clasice“: mașini 
vechi, tocuri de. filmare pitorești (iarna pe 
malul mării, într-o ină spălată la service, 
în pasaje subterane filmate à la tunelul tim- 

lui, într-un ascensor cu pereții de sticlă 
intr-o pivniță amenajată „disco“, pe scena 
unui festival international de muzică ușoară), 
o de dragoste și replici cu haz; (de 
pildă: „Geniul, dacă n-ar avea un tip descur- 
căreţ lingă el, ar fi o nulitate”). 

Dintre lucrurile de finețe ale acestui film 
(deloc oarecare în perimetrul genului): mo- 
mentul de singurătate, solilocviul cintáretei 
de muzică ușoară se desfășoară pe un fundal 
sonor de muzică simfonică. Lucruri mai rare 
în musicaluri: finalul (deloc ,fericit") si versu- 
rile cintecelor (con-substanţiale poveștii) „Sa 
ai dreptate şi totuși să gresesti"; „Căderea se 
poate. transforma în zbor“... 


Spectacolul, ca metaforă a vieţii 


Cînd căderea se transformă în zbor 
(Sofia Rotaru în Cîntecul e viața mea) 


gala filmului indian 


Jucătorii de şah 


R ay nu este mai puţin reprezentativ pen 
tru India decit a fost Dreyer pentru Dane- 
marca, sau cit este Rocha pentru Brazilia”, 
nota un critic francez. În 1955, un grafician 
din Bengal s-a apucat, pe cont propriu, cu 
mijloace dintre cele mai modeste, să facă un 
film: Pather Panchali — lupta pentru supra: 
vietuire într-o lume a sărăciei si mizeriei. A 
lucrat la el doi ani și jumătate. Filmul a obti- 
nut 11 premii internaţionale, dintre care, pri- 


mul, la Cannes! Autorul, Satyajit Ray, a párà- . 


sit domeniul publicității unde lucra, iar filmul 
a devenit primul dintr-o trilogie care a circu- 
lat mult pe ecranele lumii (Aparajito, cel 
de-al doilea — Leul de «Aur la Veneţia în 
1957). După 20 de ani (și cam tot atitea 
filme) Ray a făcut acest Jucătorii de șah, fil- 
mul prezentat în spectacol de gală la sfirșitul 
lunii ianuarie la București. 

În absenţa certitudinii, spectatorul mai cir- 
cumspect va exclama: „interesant!“ Spectato- 
rul obișnuit cu producția de serie a unei ci- 
nematografii cu un flux anual impresionant 


O fatá mai putin cunoscutá a filmului 
indian (regizorul Satyajit Ray si acto- 
rul Amjad Khan in timpul filmárilor 
la Jucdtorii de sah) 


(de ordinul sutelor de filme), spectatorul fil- 

melor gen Lanţul amintirilor se va întreba 
unde e povestea de dragoste cu lacrimi si 
cintece, unde-i melodrama cu happy-end și 
dans? Satyajit Ray — și Mirnal Sen — pentru 
a nu-i numi decit pe cei care s-au impus în 
festivalurile internaționale, înseamnă cealaltă 
faţă a filmului indian, înseamnă avangarda 
(deși Ray e deja un clasic), înseamnă cine- 
matograful vàzut nu atit ca produs comercial, 
Cit ca artă care se respectă, care e da 
seamă de cultura naţională, pe oricare din 
meridianele globului. 

Jucătorii de șah e un film istoric, povestit 
într-o manieră originală în care reconstituirea 
epocii nu exclude desenul animat, caricatura, 
comentariul acid. Ne aflăm în Lucknow, la ju- 
mătatea secolului trecut, unde suveranul bás- 
tinaș (iubitor de poezie, dans și cîntec, el în- 
suși poet şi compozitor) își petrece viaţa tih- 
nită pină într-o zi, cînd o expansionistă com- 
panie engleză îi cere să abdice. La capătul 
unor indelungi si ineficiente tratative, in care 
fiecare din părţi e surdă la argumentele celei- 
laite, suveranul care nu înțelege nici de ce i 
s-a dat coroana şi nici de ce i se ia acum 

(intr-una din cele mai impresionante secvente.) 
iși scoate coroana de pe cap ,luafi-o!", refu- 
zind orice fel de tratat oral sau scris. Cu alte 
cuvinte, „faceţi ce vreți, dar fără mine". Pasi- 
vitate? Fatalism? Demnitate? Constiinta cur- 
gerii inexorabile a vieţii cu ciclurile ei? Rás- 
punsul atotcuprinzátor s-ar putea găsi in po- 
vestea celor doi impátimiti jucători de șah, 
curteni de un calm imperturbabi! la auzul 
veștilor rele, care-și petrec zilele fumind „ho- 
oka", aplecati deasupra tablei de sah. Monta- 
ju! paralel, incáperea rezidentului englez (Ri- 
chard Attenborough), unde evenimentele se 
precipită, şi încăperile nobiliare, unde timpul 
parcă s-a oprit în loc deasupra tablei de șah, 
e de natură a irita orice european cu nervii 
tari. De ce nu întreprind nimic? De ce nu duc 
măcar tratative? De ce se ordonă dezarmarea 
oștenilor? Şi englezii vin... în șir indian... cu 
bagajele încărcate pe cămile și elefanţi, cu 
uniformele lor roșii cu fireturi... Cei doi nobili 
îi privesc la apusul soarelui, din curtea unui 
țăran, unde și-au intins șahul, pregătiți pen- 
tru o nouă partidă. În zimbetul lor enigmatic 
și seren se poate bănui nu numai împăcarea 
filozofică cu soarta, scepticismul in fata în- 
noirilor, ci și credința mai veche în vremelni- 
cia tuturor lucrărilor lumești, cărora întotde- 
auna lucrările spiritului le sint superioare. De 


ce n-ar fi mai cu folos o bătălie pe tabla de 


| sah, pe care o stăpinești si o determini, din 


care poți trage invățăminte pentru urmátoa- 
rele bătălii, nepricinuind nici un rău nimănui, 
decit o bătălie adevărată, unde te simți pion 


pe o imensă tablă de sah, ale cărei legi îţi ra-, 


min de neinfeles si in care „mat'-ul este o 
chestiune de forță, oricit ai vrea să-i opui 
strategia unei ,rocade". Căutătorul desăvirși- 
rii — spun vechii înţelepţi — va căuta să o 
descopere înăuntrul ființei, in propria lume 
nterioară și nu în afara ei, pentru că în ma- 
rea legătură dintre lucruri, nu e deosebire in- 
tre mic şi mare, între univers și picătura de 
rouă, un atom fiind în stăpinirea a tot atitea 
taine, cit și lumea întreagă. Așa par să gin- 
dească curtenii din Lucknow, cel puţin asa 
acţionează (sau mai exact nu reacționează in 
fata pericolului iminent). Regizorul vrea însă 
— şi reușește — să spună mult mai mult. 
Cele două tabere din care una va fi invingá- 
toare (vremelnic, a dovedit istoria) nu fac nici 
un pas spre a se cunoaste reciproc. Douá 
spiritualitàti profund diferite, două structuri 
mentale ordonate de o altă privire asupra lu- 
mii, cu legi și coduri morale aproape incom- 
patibile. „Ne-am dezvoltat urmind linii deose- 
bite, dar aceasta nu e o pricină ca unii să nu 
întregească pe ceilalți. Voi ati dobindit putere 
in paguba liniștei, noi am făcut o armonie 
care e slabă impotriva atacurilor” (ne-am în- 
găduit a cita din „Cartea ceaiului“). În recon- 
stituirea epocii, pe care regizorul simţim că o 
face scrupulos, intră și o undă de nostalgie a 
vremurilor în care tradiția era limbaj curent 
(incadraturile amintind uneori în culoare, lu- 
mină, atmosferă, de caligrafia vechilor minia- 
turi indiene), dar și un ton caustic. S-ar putea 
ca acesta să disimuleze o incercare de a ex- 
plica „cum a fost cu putintá?... la ce-a dus 
atita resemnare?" după cum s-ar putea ca 
ironia să fie uneori autoironie; umorul — zim- 
betul filozofiei. Folosim optativul, pentru cá 
în scriitura lui Satyajit Ray ne scapă cu sigu- 
ranță destule semnificaţii, precum în sec- 
venta dansului, a cărui expresivitate nu o 
percepem decit în armonia de suprafaţă, nefi- 
ind familiarizați cu o tradiţie ce a încărcat 
de-a lungul secolelor fiecare gest (nu numai 
al miinii, ci si al fiecărui deget) transformin- 
du-i în simbol. 

În absența tuturor cheilor, calea cea mai 
accesibilă rămîne trama filmului, ideile, cite 
se pot desprinde la o primă vizionare (este 
ştiut cit de inselátoare poate fi simplitatea 
unei parabole), dimensiunea ontologică nefi- 
ind pentru noi mai puţin însemnată decit cea 
estetică, În cea mai bună tradiţie a lui Tagore 
(pe care Ray l-a cunoscut personal şi la a că- 
rui „Universitate din pădure“ a făcut o parte 
din studii), filmul acesta, ca de altfel și toate 
celelalte. ale regizorului, aspiră la universali- 
tate într-o operă impregnată de tradiţia cultu- 
rii naționale.. Filme la care Satyajit Ray sem- 
nează uneori scenariul (sau adaptarea), re- 
gia, camera si muzica. Cu adevărat un autor 
total. 


Roxana PANÁ 


Dar toate acestea ar rămine ,truvaiuri" ale 
unui izor (și co-scenarist) iscusit cum e 
acest Alexandr Stefanovici dacă n-ar fi harul 
interpretilor Mihai Boiarski, Rolan Bikov, și 
mai ales Sofia Rotaru. Har cinematografic şi 
mai. ales muzicali. 

R. PANAIT 


Producţie a studioului Mostilm. Un film 46 ۷ 
'elanovici. Cu: Sofia Rotaru, Mihail Boiarski, Rolan 
^ov, Viaceslav Spesivțev. Ivan Kainin. 


Glume pe gheatá 


Spectacol 
la comandá 


U n slapstik pe gheaţă — nici Keystone-ul 
n-a apucat să filmeze așa ceva. Cascadà co- 
mică, urmăriri și gaguri burlesti (doar tarta 
cu frişcă e lipsă la apel), cu clovni nástrus- 
nici făcînd tumbe pe patine - 8 in 
primul rînd tehnică și abia apoi performanţă 
de fantezie — mai puţin dezinvoltă, e drept, 
dar fantezie a spectacolului de revistă, cu 
furtunoasele dansuri cazace, pentru că (uita- 
sem să vă spun) feeria comic-dansată se des- 
fágoará cind pe un fundal de masiv muntos 
din Kazahstan, cind în Alma-Ata modernă 
unde se pregătește premiera. De fapt, filmul 
e o colaborare între două studiouri aflate la o 
mare distanță geografică — cele din Kazah- 
stan şi Barrandow Regizorul însă (Zdenek 
Podskalsky) reduce cu grație distanțele 5i 
apropie cu dezinvoltură feeria de burlesc 
amintindu-ne că în urmă cu citva timp ne mai 
surprinsese cu o insolită apropiere de genuri: 
comedie-polițistă de situaţii, altoità pe un fi- 
lon de poezie si fior liric, intitulată bizar: Ac- 


fulgerul circular. 
m EM Alice MÁNOIU 


Coproductie a studiourilor cehoslovace Barrandov si 

studrourdor Alma-Ata din Kazahstan. Un film de‏ و 

Zdenek Podskalsky. Cu: Roza Rymbaieva, Oldrich 

Modes Jiri Labur, Dochan Joljaksynov, Dimach Ak 
mov. 


Zimbete insirate... 


D. motive cu totul personale mi-a 
venit in minte un concept filozofico-so- 
cial de cea mai mare importanţă și care 
s-ar putea denumi multumirea de sine, 
popular: scroafa în copac. De prisos să 
încercaţi să înțelegeţi despre cine vor- 
besc, să daţi fuga si să-i spuneţi, iar din- 
sul sau dinsa fără a mă mai citi să mà fu- 
gărească prin Capitală. De prisos, pentru 
că nu vorbesc deloc despre cineva 
anume ci despre foarte multă lume, căci 
o simplă formulare ca cea amintită nu 
poate deveni concept decit după un mare 
număr de adepti conștienți say nu. Reve- 
nind, multumirea de sine apare la virste 
fragede, chiar in facultatea de teatru 
(care nu e acelasi lucru cu facultatea de 
a juca teatru pe care nu o are toată lu- 
mea) si se manifestà in moduri amu- 
zant-pubere, urmind fireşte o dulce impà- 
care cu ele, azi-miine, pinà se normali- 
zeazà in: ,vino sà má vezi in Romeo, mi-a 
ieșit foarte bine". După aceea, viata te in- 
depărtează de Romeo, ba chiar de Bucu- 
resti uneori, dar, intorcindu-te, te asezi in 
dulcele concept. Te imbraci bine, mergi 
la premiere, ai păreri oportune, prieteni 
cu care te inchizi într-o seară si lumea 
toată-i un nimic în afară de cei din seara 
ta, dacă saluti ești salutat, te vede altul și 
se stie cà te salu(i cu cutare personaj im- 
portant. Prin sfinta trecere de vreme și 
datorită științei de a nu observa, cînd în- 
curci lumea, se poate ajunge foarte de- 
parte. Am cunoscut pe cineva care stia 
un singur lucru și mi-l spunea mereu în 
taină: „Bă, in viaţă trebuie să fii mereu 
acolo!“ A fost şi n-a dus-o râu deloc. De 
“aceea mă și dezic astăzi de tot ceea ce 
visam despre dreptatea artistică, despre - 
adevărul care iese la iveală, căci mai este 
și altul care nu iese la iveală, iveala fiind 
deja cu scaunele ocupate. Răsfoiesc zim 
betele insirate pe reviste, subtitrarile 
senzăţionale, colcaind de elogii, iar eu 
ştiind care sint cei ce au fost mereu 
acolo, regret din inimă că încă n-a fost 
nimeni condamnat pentru daune aduse 
culturii, îmi dau seama că n-am să fac ni- 
mic în viaţă si deschid fereastra ca fiica 
mea să se joace cu afară. 

Mircea .DIACONU 


musicalul, un basm pe note 


U na din observaţiile lui Vladimir Propp in 
cugetările sale despre basm, anume aceea că 
toate poveștile încep printr-o specie sau alta 
de carență/ insuficiență/ lipsă — se potri- 
vește foarte bine, zic eu, genului cinemato- 
grafic denumit-, musical". Cu alte cuvinte, în 
basm, punctul de pornire il constituie răpirea 
de câtre zmeu a fiicei împăratului ori secátui- 
rea izvorului de către un balaur sau șterpeli- 
rea merelor de aur (de nu se stie cine...). Or, 
startul în narațiunea cinematografică de tip 
musical" este dat în aceleași condiţii: ceva 
lipsește și anume ceva esenţial. La fel ca bas- 
mul, filmul va relata lupta pentru umplerea 
golului, pentru eliminarea carenţei, pentru ie- 
51۳62 din starea 4۶ ۰ 

Si cum orice afirmaţie trebuie, iarăși, zic 
eu, argumentată, haideţi să verificăm impre- 
ună, dacă într-adevăr regula lui Propp se 
aplică la ,musical", și in ce măsură. Nu 
înainte de a aminti un detaliu de ordin istoric, 
faptul că primul film musical — Cintăreţul de 
Jazz (1927) — își baza povestea pe conflictul 
tată-fiu, în care autoritarismul primului se 
opune afirmării talentului celuilalt, privindu-l 
de implinirea firească. Dar să ne mărginim la 
genul „musical“, luind drept mostre filme din 
repertoriul curent al Cinematecii. 

n cele trei pelicule denumite Parada auru- 
lui — 1933, apoi Parada 1935 — și 1936, deo- 
sebite doar prin numerele coregrafice sem- 
nate de Busby Berkeley se pornește mereu la 
fel: un grup de fete talentate si fără bani 
caută soți bogaţi care să le f secta- 
colul. (De altfel titlul original este Gold dig- 

ers — nici mai mult, nici mai puțin decit 
ăutătoarele de aur!). Copiii in luptă cu viața 
începe cu o dublă carență: ascensiunea ful- 
gurantà a filmului sonor l-a privat de specta- 
tori pe artiștii tradiţionalului vodevil, si aces- 


note de 


M. întreb de unde farmecul ac 
aparte. inváluitor al unui film „mut? a 
aceasta de dupa-amiaza e aproape plinā Şi i 

liniștea aceea pulsind de ۱6۵۱۲ aud ۵ 
motorul ce-mi zvirle pe pinza obsesia lui Dre 
yer... Pasiunea lui Carl Theodor Dreyer (Pati 
mile loanei d'Arc?-La passion de Jeanne 
d'Arc).— Increderea ca măsura a raportului 
între om şi om..., relația între individ şi o cre- 
dintà... sacrificiul ca dimensiune a umanu- 
lui... Desigur, oricare formulă exprima. de 
fapt. umanismul lui Dreyer ca obsesie crea- 
toare... a unui artist... Oare nu aici. în gindu- 
rile “acestea strábátute de esențe ale unei 
opere stă misterul „marelui mut"..? Gindim 
cu cuvinte atunci cind conceptualizam... Aici, 
imaginile. in liniște, farà determinari verbale. 
mă lasă sa-mi aleg propriile ginduri... In pro- 
prii cuvinte... Despre obsesia lui Dreyer... Ce 
jubilatie a eu-lui nostru! Ce ledie pentru un 
„sonor! lar imaginile acestea nu sint oare 
altă obsesie a lui Dreyer, obsesia formei în 
stare să exprime umanismul conceptual? 
„Cuvintul ce-i exprima adevărul?” Prim-pla- 
nul aproape permanent... pină la satietate! Un 
sens al artei e. desigur. cunoașterea de sine 
a omului... Aici, într-un film, Dreyer are pa- 
siune de entomolog. De la Griffith care in- 
drăznise sa decapiteze chipuri și sa le pună 
sub lupa obiectivului trecuseră ciţiva ani, dar 
de la Crucișătorul Potemkin care-l! zguduisc 
pe Dreyer abia doi, şi iata, ۵۱61, ۶ 
Jeannei d'Arc sint exclusiv chipuri! Introdu: 


medalionul lunii 


D.. nu as sti cà iubirea i se cuvine, pe 
bună dreptate, as spune că Nikita Mihalkov 
este un răsfățat al publicului. Un regizor pur- 
tat pe braţe. Desigur, cînd ești Lelouch și o 
pornești la drum cu un bărbat, o femeie, un 
ciine tărcat, o melodie, apoi cu un alt bărbat, 
altă femeie și așa mai departe, 'cind desco- 
peri cit de profitabilă este starea de „victima 
a mitului imaginii, este ușor să sucesti cap! 
spectatorilor. Dar cind ai, drept arme, do: 

două-trei întrebări fundamentale și drept p: 
văză cultura în interiorul căreia te-ai forma: 
succesul unanim, al tuturor spectatorilor, a 
tuturor criticilor este aproape neliniștitor. Ce 
se întimplă aici, care este misterul acestui ci- 
neast, care la virsta cind alții abia băteau la 
porţile iei, impunea lumii sintagma „un 
film de..."? Îmi aduc aminte cà în urmă cu 
ani, cind am văzut la televizor întiiul film de 
Nikita Mihalkov, Atacul trenului cu aur, co- 
mentind descoperirea cu amicul Radu Co- 
sașu, ne-am dat seama, ca niște scottfitzge- 
raldieni fără lecuire că, din acea zi, viața 
noastră de cinefili și-a mai adăugat o obse- 
sie. Au urmat Sclava iubirii (1975), Piesă ne- 
terminată pentru planină mecanică (1976), 
Cinci seri (1979), Citeva zile din viaja lui 
Oblomov (1980), Rubedenille (1982), creaţii 
cu un registru tematic în aparenţă foarte dife- 


tia suferă cumplit. Tinăra generaţie de acto 
ri-cîntăreţi-dansatori este nemulțumită, pen- 
tru că nu se poate afirma din lipsă de bani și 
de relaţii sus-puse. Si unii și alții se vor face 
luntre și punte poniu a suplini „lipsurile“ de 
mai sus (filmul îi va urmări de fapt pe tineri). 
Şi Dulcea Charity suferă: îi lipsește dragostea 
cea mare, dragostea adevărată, și de aceea 
caută... Pictorul din Un american la Paris mai 
intii nu-și poate vinde tablourile. Cind, in 
fine, găsește un suflet caritabil care să-l sub- 
۷۵۳۱۱۵۵۵2۵, abia descoperă că ducea de fapt 
u de dragoste. Şi o va câuta... Mai pro- 
zaici, șapte frati pădurari cred că singurul lu- 
cru ce le lipsește ca să se considere oameni 
sint... nevestele, dar, vai! deficitară le era si 
educaţia. Comedia Şapte mirese pentru șapte 
fraţi povestește cum se străduiesc băieţii să 
le obțină pe toate. În My fair lady, descoperi- 
rea stării sale de insuficiență culturală este 
ceea ce o determină pe Eliza să se lanseze in 
aventura educaţională. : 
Din aceste exemple, care cred cà au fost 
convingătoare, se desprind si niște observaţii 
a) În „musical“ omul poate fi „în suferință“ 
de orice: de bunuri materiale (de obicei 
bani), dar și de informaţie, de cultură, de dra- 
oste; b) Uneori carenfa este colectivă (vez: 
arada aurului) sau la nivel de citeva per 
soane (vezi Șapte mirese...). Alteori, după în 
lăturarea primei, evidente insuficiente 
eroul descoperă că îndărătul acesteia exista 
alta, ceva mai greu de combătut, fiind de fac- 
tură superioară (pentru că, după satisfacerea 
nevoilor materiale, vine rindul celor spiritu- 
ale). Astfel acţiunea filmului este relansată; c) 
conștient de „lipsa” ce îl împiedică să se rea- 
lizeze, eroul are o atitudine activă, și în acest 
sens usicalurile^ sint realmente pildui- 
toare. Întregul potential fizic și intelectual 
este azviriit în luptă, ca si întreg talentul (de 


regizor 


fie printr-un travelling descriptiv, fie printr-un 
plan de ansambliu fix. dar cu trimiteri in adin- 
ami, prim-planurile se succed intr-o fluenta 
pe care am fi tentaţi s-o numim muzicală, ca 
andantele sostenuto dintr-o messă (oare nu 
Dreyer fácuse studii muzicale?). Daca n-am 
discerne fluxul afit de specific al unui film, al 
unui adevărat film. Vibraţia pleoapelor, a bu- 
zelor. a nărilor, a unei pupile... trăirea unei 
2۳۷ rcituri, respiraţia unui por... Dreyer nu-și 
machiase actorii... totul se leagă în curgerea 
aceea care ne transmite doar pasiunea lui 
Dreyer... Un film... despre om. Cruzimea ana- 
litica, curiozitatea aproape științifică in a 
apropia misterul chipului omenesc! Orgoliul 
filmului, a fi. în fine sesamul acestui mister... 
Aici, in acest film „mut“ chipul se exprimă 
plenar pină la tragismul manifest al condiţiei 
umane... Expresionist, desigur... manierist 
chiar... Dar Leonardo nu pictase o viață doar 
chipuri? Cu aceeași obsesie a unui adevar? 
„Cina cea de taină“... chipuri... „Madona și 
pruncul la scaldă“, chipuri... Privind „Gio- 
conda", vedem o femeie sau obsesia unui ar 
tist in a surprinde, cu manierismul sáu renas- 
centist, misterul ființei umane?... lar acest ex- 
presionism de apogeu, aici, la Dreyer, nu e o 
renaștere in această arta abia născută ce 
creștea într-un an cit altele în secole? Chipu- 
rile acestea, emanaţie a umanismului altei re- 
naşteri, nu strigau cerind o voce? Era și sfir- 
șitul „marelui mut" care spusese totul... Si nu 
e oare cel mai nobil act al unei arte tocmai 
innoirea ei? Cind obsesia devine safietate. ? 


rit, posibil însă de reunit în aceeași matcă a 
unei tulburătoare tensiuni interogative. Daca 
în opera unor cineasti ca Wajda, Miklos 
lancso, Tarkovski, Malvina Ursianu, aflam 
imaginea patetică a intilnirii omului cu istoria 
în momentele ei cruciale, în filmele lui Mihal- 
lov ne întimpină confruntarea individului cu 
istoria insinuată în viața cotidiană, cu acea 


el nu se duce niciodată lipsă în ,musicaluri"!) 
— căci în aceste povești din vremea noastră, 
personajele nu mai pot fi ajutate nici de zine, 
nici de gize. 

Dacă exercițiul vă amuză, continuaţi să 
confruntati modelul „lipsă-luptă-anularea lip- 
sei" provenit din basm, cu ,,musicalurile" cu- 
noscute sau chiar si cu alte specii de film 
muzical, si veţi vedea cá rezultatele ne in- 


Pasiunea 


Talentul actorului neprofesionist, 
dar mai ales profesia regizorului 
(Falconetti in Joana d'Arc) 


Si oare Dreyer nu-si ciștiga astfel titlul de no 
blete al unei arte tocmai prin această obse 
sie, plătind scump credinţa în cinema-ul sau, 
prin pátimirile sale? Patru ani de tentative 
pină să reuşească a mai realiza un film?..! 
„Geniul lui Dreyer a influențat temperamente 
atit de diferite ca Ingmar Bergman (A șaptea 
pecete), Jerzy Kawalerovicz (Sfinta loana a 


Nikita Mihalkov dincolo de zimbetul rubedeniilor 


istorie incă fără nume, asemănătoare des- 
prinderii zilei din noapte: prezentul este tul- 
bure, viitorul incert, dar presimţirea forței 
ineluctabile a acestei istorii care vine din 
urmă rea میسن‎ existenjele. Personajele din 
Sciava lul nu pot trăi multă vreme la adă- 
post, mimind viaja, tăvălugul evenimenteior 
le integrează în normal. Spaima de timp a lui 


„Ce preţ are bunătatea?“ 
se întreabă, 

cu fiecare film al său, 
Nikita Mihalkov 

(aici, Cîteva zile 

din viaja lui Oblomov 


dreptátesc analogia. Si nu và mihniţi dacă 
ajungeţi la ideea de clișeu. Să-i spunem 
eventual mai elegant-stereotip — și să nu ne 
pese. lubim „musicalul”, ca și basmul, cu po- 
vestea lor mereu aceeași, nu pentru pretextul 
declanșator, ci exact pentru felul în care se 
desfășoară restul. Adică lupta. 


Aura PURAN 


lui Dreyer 


ingerilor), Jean Luc Godard (Tráindu-si 
viaja), Orson Welles (Cetăţeanul Kane)" scrie 
în Dicţionarul Larousse, iar noi am adauga 
pe Bresson, pe Fassbinder, pe Wajda, Res- 
nais,... ca Ó înapoiere a unei datorii pe însuși 
Eisenstein in Aleksandr Newski.. etc. Ca 
draje, fraze de montaj, decoruri, viziuni (cor- 
pul care arde — bonzii din Vietnam) sint 
parcă de azi... Cind l-am cunoscut in 1955, la 
Festivalul de la Edinbourgh, Dreyer prezenta 
Ordet (Porunca) cu care avea să ia apoi 
„Leul de Aur" la Veneţia. De doisprezece ani 
nu se mai auzise de el, lucrind doar docu- 
mentare obscure. Poate de aceea mi s-a pă- 
. rut un om închis in el, tăcut. Participa la fie- 
care proiecție a filmului sau stind în ultimul 
find. La un moment dat (amintirea unui tinâr 
surescitat reține realul sau o închipuire halu- 
cinanta?), la una din proiectiile filmului sáu 
(aproape mut, atit de putine cuvinte si zgo- 
mote erau — cu atit mai pregnante) s-a ridi- 
cat şi a dispărut neobservat pe scenă, în spa- 
tele ecranului, pentru ca într-un moment ten- 
sonat al dramei, sincronizind un gest — o 
cadere, să aud un zgmot mult prea natura! 
dar expresiv, si peste citva timp să-l vad po 
domnul îndesat si bonom revenind la fel de 
discret la locul său (sala nu era chiar plina) 
şi apoi, stind nemișcat, sá-si privească cu 
atenţie filmul, cu miinile încrucișate, suprave- 
yhind parcă să nu se schimbe ceva acolo, pe 
ecran... Obsesie... Pasiune... Da, a unei Arte. 


Savel ȘTIOPUL 


Piatonov (Piesă neterminată pentru planinà 

) strigătul lui disperat, la capătul 
celor 35 de ani văzuţi ca o prăbușire a tutu- 
ror punților („am 35 de ani, am 35 de ani...'), 
încăpăținarea blindá dar tenace cu care 
Oblomov refuză să se adapteze lumii noi a lui 
Stolz, trădează, în fapt, respingerea unui vii- 
tor căruia nu-i pot acorda încrederea dezle- 
gării acelei întrebări torturante: ce să tacă 
omul cu viața lui? 

Viaţa trăită zi de zi a devenit deja istorie și 
pentru Maria, tárancà plecată la oraş să-şi 
vadă rubedeniile. Ostentativa urbanizare a fii- 
cei sale, aerul extraterestru al nepoatei po- 
posită parcă, pentru scurt timp, de pe o pla- 
netă friguroasă, o descumpănesc pină la du- 
rere pe femeia care credea existența 
poartă doar numele zilei trăite, care nu știa 
că, paratrazind o celebră formulă, „istoria ne 
așteaptă la colt". S-a observat cu justete cá 
eroii lui Nikita Mihalkov sint ceea ce se 
cheamă oameni buni. Dincoto însă de zimbe- 
tul lui Oblomov, de copil cu nostalgia culcu- 
sului matern, dincolo de zelul Mariei gata sā 
impace toate generaţiile și toate contrariile, 
se înalță, ráscolitoare, întrebarea lui Mihal- 
kov, repetată de atijia alții înaintea lui: ce 
preț are bunătatea în înfruntarea cu nelertà- 
toarea care „ne așteaptă la ۳ 

Magda MIHĂILESCU 


cinerama 


după un 


reque 


roman de Malcolm Lowry 


John Huston. dar si cu Jacqueline Bisset 


pine — cel puţin asa susțin comentator 
a facut senzaţie). Criticul Bernard Ales 
> caracterizeaza succint: „Este 0 8 
foarte vioaie, spontană, fată de caracter 
şi plină de farmec”. Dacă la toate astea 
mai adăugăm că este si fiica unui actor 


ippe 

amintiţi dacă nu din alte filme cel 

din remarcabilul, cu totul remarca- 
televiziune, 


La mica publicitate... 


un anunţ în '83, reținut desigur ca un 
fapt inedit (oricit de multe curiozitați ar 


„Vreau să fiu mamă! 
Si a fost (Isabella Rossellini) 


actrițe si nu oarecare: Farah Fawcett, Kay 
Jackson şi Lindsay Wagner au adresat o 
scrisoare (o jalbà cum s-ar spune) rețele- 

americane arátind cà 


Nu demult — cind numele celor trei 
străluceau pe firmamentul cinema- 


O lună de primăvară 


Noul film al lui Alan Pakula (a carui vi- 
zită la Bucureşti in 1983, urmată de o in- 
tilnire cu cineastii români a fost reținută 
ca o remarcabilă împrejurare), noul film 

al realizatorului american, se intitu- 


eit 
L 


ii 
۳ 


i 


1 
i 


Douà nume 


dere fizic, după cum se relata 
20015 sa la Cannes, in 1983) 


Pe firmamentul lui 1984 reapare un a 
»ume actoricesc de profunda rezonanța 


sursa sau sursele ar veni şi din alte părți) 
Scriitura filmelor sale trebuie să aibă cali- 


decit acest titlu nu se va sti nimic in 
decit în momentul în care filmul 


i 
BH. 


va fi şi de as 
Farrow (ca in trecutele filme 
ody Allen, cind interpreta era 
ton, persoana, caracterul, datele fizi 
psihice ale actriței contează enorm 
ziunea despre film a acestuia). Așa inci 
înainte ca subiectul să devină scenariu, 
certitudinea colaborării cu o anume ac- 
Au la ei de cea mai mare impor- 
anta 


8 


Pe piatourile lui '84 


Un realizator care are reputatia cà nu 
ntrà pe platoul de filmare decit dacà e 


ba 


Un Cassavetes al Franţei — 
Maurice Pialat şi o actriţă de 17 
ani — Sandrine Bonnaire 


Prezentind filmul noastre. 
al realizatorului francez Maurice Pialat 
comentatorul săptăminaluiui american 
Newsweek, Edward Behr, face, dacă nu 


Puloveru! galben 


Acesta este titlul filmului pentru care se 
pregătește in prezent Dustin Hoffman ca 
să lucreze unui mult discutat rea 
i anul care a trecut ci Şi 


după cum se vede, o dimensiune vitală 
pentru cinematograf). 


Două filme 


Michelangelo Antonioni pare că a intrat 
in criză de timp. El care obișnuia să se 


Noua descoperire 


Ph 


Primul se intitulează Gloata și filmările 
acestuia au si început în Statele Unite. Va 
continuare în Statele Unite dar 


realizat în tehnică electronică. S-ar 
niciodată nu este prea tirziu 
periente. Antonioni este un ti- 


— Nu ştiu daca am adus ceva nou. 
după cum nici nu ştiu ce fel de actori cer 
aceste timpuri noi pe care le trăim. Ma 


portretul, cel puţin o schiţă a artistului în- 
suşi. ÎI cităm pe comentator: „Reali 
rul francez, Maurice Pialat, care are 58 de 


impr p 
A 1 hi 


tre ei este chiar tatăl Suzanei. Si tocmai, 
ca si Cassavetes, in mod invariabil ridică 
teme psihologice disputindu-se cu actorii 
și chiar cu echipa, cu scopul de a folosi 
efectul acestor dispute: „Fiecare film pe 
care il realizez, obișnuiește el să spună, 
devine la un moment dat o ceartă de fa- 
milie. Si in mod invariabil părăsesc pla- 
toui de filmare pentru citeva zile“. În fil- 
mul acesta joacă o actriță de 17 ani, San- 
drine Bonnaire care deține rolul Suzanei. 
Bonnaire este din prima clipă credibilă în 
acest rol, al unei adolescente la care o 
anumită sensibilitate este cu mult mai 
mare decit inteligența. Și interpreta redă 
nevoia copilărească și nevinovată de dra- 
goste si neputinja ei de a se integra în 
această viaţă 

Ca film pe o temă a adolescenței, Dra- 
gosteior noastre constituie un contrast cu 
acest fel de filme care se făceau în Franța 
in anii '70, si care aveau o viziune opti- 
mistă despre viața micii burghezii..." 


straduiesc numai să dau expresie la ceea 
ce mà emotioneaza. De altfel nu e vorba 
decit de lucruri foarte simple — dragoste, 
relaţiile dintre un barbat și o femeie, rela- 
lille dintre sofi și dintre părinţi şi copii 
Eroinele pe care le-am interpretat eu — 
asta o pot spune cu fermitate — sint na- 
turi foarte combative. Isi urmăresc cu 
strasnicie telurile pe care si le-au propus. 
Interpretind asemenea personaje m-am 
străduit de fiecare data sa fiu la unison 


cu ele” 
Dedicajle prețioasă 
Numarul 1/1984 al revistei de special! 
tate „Film und Fernsehen" din ۵ 


este inchinat uneia din figurile proemi- 
nente ale cinematografului mondial: Luis 
Bufluel, decedat anul trecut. Regretatul 
Don Luis a reținut atenţia multor altor fi- 
guri proeminente si nu numai de cineasti. 
Astfel grupajul realizat de publicația ger- 
mană aduce la cunoștința publică sau le 
reamintește texte scrise, de pilda, de Sa- 
*doul, Franju, Pasolini, Truffaut, lutkevici, 
Jean Vigo, Saura, dar si texte sau discuţii 
avute nu cu cineasti ci cu poeţi de talia 
lui Rafael Alberti sau Aragon. Scriu mai 
tinerii — Tarkovski, de exemplu, sau Jean 
Claude Brialy, dar există şi texte ale „bu- 
trinilor“ Eisenstein sau Pudovkin (Am 


bii trecuţi şi ei demult timp dincolo d: 
această lume). Pe de altă parte. prețioasa 
colecţie de puncte de vedere pe care o 
găzduiește revista cuprinde și fragmente 
din autobiografia marelui spaniol (intitu 
ata „Ultima mea suflare; din care am pu- 
blicat si noi, atit în revista cit și Almanah, 
unele fragmente), dar si — mai ales -- un 
preţios document bufiuelian „Film si poe- 
zie", 

Efortul de sintezá pe care l-a presupus 
realizarea acestui_număr închinat lui Bu- 
Wuel este, dupa cum se vede, un act cul 
tural prețuit cum se cuvine. 


Tot două flime Intr-un a 


ne anunţă alt renumit septuagenar, Jo 

seph Losey. La 30 ianuarie a inceput til- 
mările la St unde dispune de o 
distribuţie feminină de zile mari: Sarah 
Miles, Diana Dors și Georgiana Hale. În- 
dată ce va încheia filmările aici, va 
schimba studioul pentru a incepe, 3 
nici o întirziere, lucrul la un alt film dupa 
scenariul dramaturgului englez Harold 
Pinter (cu care a mai colaborat la alte tre 

filme pină acum). Noul film s-ar intitul.: 
Fools of fortune (greu de tradus acest ti 

tlu fără să cunosti povestea propriu-zisă ) 


Un succes al anilor '80: filmul lui Danelia, Maratonul de toamnă. În 


rolurile principale: 


Marina Neelova şi Oleg Basilaşvili 


(din Gard peniru doi) 


Nos NS 
۰ 


in memoriam 


Venit de dincolo de Porţile de Fier, Slavo- 
mir Popovici a fost alături de noi 35 de ani, 
coleg și prieten, poet si cineast, vecin și 
compatrit, pasionat de lucru pină la uitarea 
de sine si discret asupra lucrului sáu, 
aproape taciturn, făcindu-te să simţi totde- 
auna mult mai multe sensuri de înțeles decit 
cele spuse. nu numai pentru că ele sint intra- 
ductibile, ci pentru că istoria trăită e prea 
plină şi fascinanta spre a fi redusă la o proza 
conversațiva 

A plecat dintre no: făra să vrea observată 
aceasta plecare, el care a venit să râmina Şi 
n-a vrut sa plece, a plecat pe neștiute, lásin- 
du-ne, după 35 de ani, cu taina nedezlegatà a 
multora dintre gindurile și viziunile sale, cu 
secretul nedescifrat al unei camaraderii în 
care superioritatea inteligenţei și talentului 
nu era niciodată intolerantă, ۱0۱۵۱69510۲ a tot 
şi toate, plătind poate benevol și înmiit, prin 
această indatoritoare toleranţă de spirit, in- 
transigentele primei sale ۱۱0۵۲۵۱, rămasă ne- 
cunoscută, atit de repede și ireversibil con- 
vertită întru maturitatea trăită printre noi. 

Tráitá atit de intens, nebànuit, încit și-a 
consumat o dată cu maturitatea întreaga 
viaţă si i-a fost dat să nu ajungă niciodată in 
pragul bătrineţii, surprinzindu-ne prin dispa- 
filia sa, cum ne-a uimit prin pasiunea gindu- 
lui si ineditul creaţiilor sale. Căci, iată, sîntem 
cu totul nepregătiți, acum, cu povara unei 
datorii neimplinite, de câtre noi, confrații săi 
întru cinema și nu numai întru cinema, dato- 
rie neimplinită nici măcar în planul minimal 
al ordonării filmografiei adunate la studioul 
bucureștean de filme documentare, căruia i 
s-a dedicat în ultimele decenii și, într-un ră- 
gaz, cu ani în urmă, la televiziune. 

Trebuie să ne impácám cu gindul cà Slavo- 
mir Popovici a venit să rămină si a plecat pe 
nestiute, dar rămine efectiv printre noi, nu 
doar prin amintirea noastră, ci și prin pelicu- 
lele si paginile pe care le-a lucrat, în care va 
trebui să căutăm, să descoperim şi să punem 
în lumină ceea ce am căutat mult prea rar și 
n-am luminat cu puterea cerută la timpul său 
— să cáutàm nu doar documentaristul capti- 


۳ = 


Elegie aspră 


Anul (XXII) 254 


Bucureşti, februarie 1984 


Redactor şef 


Ecaterina Oproiu 


Revista 
„Cinema“ 
la 


N Foto: Victor STROE f 


Roger Moore — un glumeț 


L-am intilnit pe Roger Moore pe un culoar, Nu se 
grabea deloc, mergea tacticos ca un englez. Şi cum 
ia ordinea zilei pare să fie iarăși nesfirsita serie de 
James Bond-uri, îl întreb: „Vă preocupă iarăși Bond 


domnule Moore?" 


„Da' de unde — îmi răspunde — Bond e preocupa! 


de mine?* 


Cînd l-am întrebat, dacă se teme de rivalitatea lui 
Sean Connery, a pufnit în ris. „Știi ce, de cite ori dis- 
cutăm între noi despre Bond, ne prăpădim de ris. De 
fapt, alternarea asta ne. convine amindurora, pentru 
că, dacă este ales Sean, mă bucur eu de vacanţă...” 


„Dar e greu să joci în Bond?' — îl întreb. 


„Destul de greu, pentru că am imbátrinit. Dar banii 
pe care îi iau pe astfel de filme sint buni. De altfel e 
una din puținele povești cinematografice cu care 
mergi la sigur, din punctul ăsta de vedere, In rest." 


Connery — un obosit 


S-a intimplat sa fie cam în același timp la Hol- 
lywood cei doi Bond: — Roger si Sean. „Acum după 
aproape 7 ani, cum vi se pare să fiti din nou chemat 


în James Bond?" — il întreb. 


— ,Nu sint sapte, sint zece ani si nu-mi pot da 
seama cum mă simt pentru că de astă dată nu m-a 
preocupat numai rolui, ci și montajul, ba chiar și 
promovarea filmului. După cum vezi, sînt în turneu 


prin lume cu filmul.“ 


Îi fac complimente spunindu-i că este într-o condi- 
fie fizică excelentă „imi acorzi prea mult credit — imi 
răspunde. Fac și eu ce pot. Joc golf si-mi car singur 
bastoanele. Cind sint acasă mai si înot“. Adevărul e 
că, fără machiaj și perucá, Sean Connery arată mai 
imbátrinit si obosit, peritru că în ultimul său film Ni- 
a avut, pe cit se pare, 
foarte mult de lucru. Si s-a cáznit din răsputeri să nu 
trădeze imaginea pe care publicul o are despre el. 


Corespondenta și foto de la Ray ARCO 


ciodată să nu spui niciodată 


„Nu mă tem de 


vat de folclorul românesc și universal, ci gin- 
ditorul artist, creatorul original, omul unic din 
aceste pagini și pelicule, dintre care nici una 
nu a fost compusă fără ca autorul de dincolo 
de eie sa nu fi avut ceva anume de spus 

Ce l-a făcut pe acest fiu al altor ținuturi — 
câtre care ne întoarcem acum gindul, cum 
şi-l va fi întors şi el, mereu, pină în ultimul 
moment — ce l-a făcut pe acest ardent tráitor 
in contemporaneitate — asa cum au demon- 
strat-o și primele sale documentare sociale, 
Uzina și Romanje aspre — ce l-a făcut să 
cerceteze cu atita dăruire și atita har, în în- 
tregi suite de filme, datinile autentice, obi- 
ceiurile nepoluate și istoria noastră, ciclul 
existenţial pe care românii l-au materializat în 
semnele, ritualurile, cîntecele și plinsetele cu 
care intovárásesc nașterea, nunta și moartea, 
cu care își cinstesc casa, munca și prietenii? 
Să reanime pe ecran, cu o credinţă și o stră- 
lucire iradiantá, ctitoriile, obiectele de artă și 
podoabele care ne atestă trecutul si perenita- 
tea spirituală? Împătimit al cărţii, traducător, 
împreună cu Marin Sorescu, al poeziilor lui 
Vasco Popa, ce revelații ne-ar prilejui pro- 


Coperia i 
Experiența unui mare actor 
(Mircea Diaconu) 
și prospetimea 
unei tinere speranțe 
(Oana Pellea) 


priul sàu volum de versuri, rămase în manus- 
cris, dintr-o modestie dusă pinà la limita ne 
dreptăţii faţă de sine însuși? 

Nu va fi cu putinţă și nicicum ușor de dat 
un răspuns complet acestor întrebări, nici de 
reconstituit ceea ce numai autorul, prin cu- 
vintul său și prin continuarea operei sale, ar 
fi putut face. Imaginaţia cercetătorului va tre- 
bui să sară peste goluri, să vadă finalizarea și 
racordurile unei opere neincheiate, ale cărei 
virtualităţi au depășit sigur, totdeauna, în ci- 
nema, limitele copiei standard, deși citeva 
premii, prea puţine, au afirmat recunoașterea 
valorii excepționale a lucrărilor pe care le-a 
semnat: Semnul bradului, Semnul șarpelui, 
Semnul soarelui, Soarele negru, Cuvint cu In- 
۷۵۱۵۱۵۲6۰ Bună ca ziua, Hora, Despina 
Doamnă și Floarea lui Toma, Opreste-te, tre- 
cătorule... Este un capitol esențial din istoria 
documentarului românesc închis în această 
operă, din care ne va întimpina totdeauna fi- 
gura de mucenic modern a lui Slavomir Po- 
povici, lumina surisului său fratern. 


Valerian SAVA 


CINEMA, 
Piata Scinteii nr. 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 


Cititorii -din străinătate se pot abona adre- 
sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- 
Import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226 
Bucuresti, str. 13 Decembrie nr. 3 


Prezentarea grafică 
loana Statie 


Prezantarea artistică 
Anamaria Smigelschi 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — București 


4M. Unde e poza mea în revistă“, 
să întrebe Roger Moore 


oore 


wsi nici el de mine", zice Connery 


în premieră 


areul de box al lui Sergiu Nicolaescu si 
loan Grigorescu (scenaristul) apare in film ca 
un loc al atracției sportive dar incetul cu în- 
cetul se metamorfozeaza in loc dramatic, me- 
ciul propriu-zis — meciul de box — 0 
semnificația unui deznodămint, după o bu- 
cata de timp (pe care trebuie să o luam mai 
mult in simbolul ei şi mai puţin în rigoarea ei 
istorica) 


Sergiu Nicolaescu are o reala slabiciune 
pentru personajele care marchează 5i lumea 
şi clipa, pentru acele personaje care isi lasa 
amprenta printr-o alură a insasi profesiei și 
modului cum o savirsesc ele polițistul — jus- 
t&iar, soldatul surprins intre onoare si 
moarte, insul devorat de setea de acţiune, de 
viaja trăită in marja riscului, a primejdiei, a 
cutezanfei, omul curajului si dinamismului 
care nu-și ingáduie ipostaza angoasei $i me 
ditatiei, care mai ۱061 face şi citeodata se gin- 
deşte si la ceea ce a facut. Dar, mai intotde- 
auna, face aceasta după ce a sâvişit cei 
pusese în gind. Personajele pe care le preia 
devin eroice (chiar dacă făra panas) pentru 
ca Sergiu Nicolaescu — cel mai adesea in 
dubla ipostază de realizator şi interpret — le 
orienteaza spre acest destin dramatic. (Indi- 
ferent cum ar fi ele schițate sau profilate in 
script). Ele transgreseaza aria obisnuitului 
pentru cà de fapt obisnuitul nu este dramatic, 
el este cel mai adesea sarac in exemplaritate 
sau, mai precis spus, obișnuitul este in astep- 
tarea neobisnuitului, a faptului care devine 
excepție, poate chiar eveniment,adica fapt 
care capata o aureola, o forță si chiar o fas 
nație, o atractivitate, o charisma. dramat 
gica 


tatăl aici in Ringul. la volanul unui TIR, ru 
fnd cu viteza constanta in fisia nesfirsita 
autostrăzilor, rulind dupa orar, in cuplu d: 
şoferi de cursa lungă (alt personaj marcant û 
vremurilor noastre, intilnit pe toate artere! 
ce infasoara ţările și continentele), șoferul ۰ 
cursă lungă cu miinile pe volan și piciorul | 
acelerațor, asigurind colosului pe șase 
opt roti, ritmul destinului sau. 086 ۷ 
noi li se alătură amintiri, hazardul isi joaca ṣi 
el rolul, si așa apare intimplarea cu filc ce 
devine povestea unei vieţi, a unei vieţi acum 
obișnuite. modestă, anonima dar care a fost 
Gndva. altfel, cu totul altfel. Si din ace! „alt- 
fel" a ramas acum intipárit pe brat un numar 
matricol care ascunde un mister. incet, incet. 
mici infimplari si acumulari de rapeluri, pre- 
cum și intrigante coincidente duc la repoves- 
tirea vieţii care iese de sub valul tăcerii im- 
puse şi de sub colbul altor vremuri iar șoferul 
de astăzi, boxer al propriei supravietuiri 
intr-un trecut apropiat si intr-un lagar nazist, 
ne povestește succint, cu nerv si emoție cum 
a fost cindva. el detinutul sparing — partener 
pentru comandantul SS al lagărului. Așa isí 
joaca el viaţa între corzile unui ring de lagar 
al morţii. Nu uită nici pumnii mutilanti pe ca- 
re-i încasează, după cum n-a uitat nici pe cel 
care i-a administrat, nici locul și nici epoca 
Tote acestea le poartă cu el și pe el, inchise 
sub un matricol de lagar, ca un fel de me 
mentu 


Filmul care debuteaza in registrul unei na 
rațiuni cu aventuri, s-ar parca ob nuite, ca 
pata in mod gradat pondere dramatica, 
schimba aproape pe nesimţite acest registru 
ca sa transpuna intregul spectacol sportiv al 
boxului într-un fel de meci al destinelor. Tim- 
pul devine acum al aducerilor aminte, dar 
prezentul nu se șterge prin aceasta. Dimpo- 
trivà, in clipa de faţă şi in faa de astăzi a 
unei lumi se deslusesc urme ale unui trecut 
nu prea indepártat, spiritul competi ional de- 
vine justăiar iar hazardata intilnire de box 
către care soferul de astăzi se simte 0 
dintr-o tardiva t i mai masura 
odată puterile — devine o reinfiinire cu o alta 
miza dect cea otorita de spons ec- 
tacol de reclama comerciala in care toxu 


joridà dé a 


interpreti 


Un meci de box in care K.O. înseamnă o pedeapsă car 


multá vreme 
Marin Moraru) 


dată de 
Boghità, 


(Sergiu Nicolaescu, 


Letitzia Gab 


pe autostrada 


este doar un condiment (pe 69۵ altele cu 
multe dansatoare). Filmul se ordoneaza 
intr-un contrapunct dramatic, partida de box 
se transformă in canavaua unei scandente 
(contrapunctica alternanța dilata timpii nara- 


(„măi, Tom, ce te-ai fi făcut tu fără mine"? 
,Parasutist...") ce trădează îincăpăținarea de a 
trăi, dar în prezent; Andrei u Nicola- 


Letitzia Gabrielli 


tivi — pe unii mai mult decit ar suporta con 
ventia si legile tensiunii dramatice), realizato- 
rul avind o reală dexteritate de a construi un 
suspans care adioneaza deopotrivă asupra 
nervilor şi curiozitatii spectatorului 


TT 
TR H 
ilii 


i 


| 


și 


il 
m 
TIT 


| 


i 
ji 
| 

i