Romulus Vuia — Portul popular din Tara Hategului (1962)

СА1ЕТЕ DE ARTA POPULARA 


ROMULUS VUIA 


PORTUL POPULAR 
DIN 
TARA HATEGULUI 


BAZINUL DE LA HATEG 


EDITURA MERIDIANE 


Suprecoperta: Iuliana Dancu 
Fotografii: Denis Galloway şi Romulus Уна 
Desene: Cella Neamţu зі Roswith Pastior-Capesiu: 


CAIETE DE ARTA POPULARA 


ROMULUS УША 


PORTUL POPULAR 
DIN 
TARA HATEGULUI 


BAZINUL DE LA HATEG 


CUVÍNT ÎNAINTE 


Portul popular din Tara Hațegului a constituit obiectul cercetării noastre 
încă din a doua decadă a acestui secol, 

De-a lungul a peste cincizeci de ani, autorul a putut urmări pe teren 
evoluția acestui port specific, apărut şi format în strînsă conexiune cu carac- 
terul închis, rudimentar, al vieții economice şi cu ingrddirile sociale, deter- 
minate de diferențierea de clasă din sînul unei populaţii în care țărănimea 
săracă — majoritatea — provenea din foştii iobagi, iar minoritatea exploa- 
tatoare se compunea din aristocrația latifundiară şi chiaburimea care se 
mindrea cu o îndepărtată origine nobiliară, 

În adevăr, în primele decenii ale secolului nostru, în Tara Hategului 
continuau să dăinuie încă puternice urme ale relațiilor feudale, 

olarea regională, caracteristică feudalismului, a început să se destrame 
о dată cu pătrunderea relațiilor capitaliste. Procesul de lichidare a urmelor 
relațiilor vechi si de constituire a celor capitaliste s-a petrecut sub ochii 
nostri. Am putut astfel urmări, о dată cu schimbările petrecute în viata 
economică si socială, mai Tat transformarea parțială a portului traditional, 
arhaic, şi, apoi, dispariția lui, ca ansamblu organic, încă înainte de cel 
de-al doilea război mondial, 

Din portul arhaic, dispărut în bună parte ca ansamblu vestimentar între 
anii 1930 şi 1940, s-au păstrat pind în zilele noastre abia cîteva piese izolate, 
precum şi unele elemente de ornament sau de croială, 

Studiul de faţă, cu toate că, în general, este preocupat de evoluția portului 
din Haţeg de-a hingul a peste cincizeci de ani, insistă, mai cu seamă, asupra 


5 


descrierii şi analizei formelor sale tradiționale, pe care le evocă şi cu ajutorul 
unui material documentar ilustrativ, unic prin originalitatea lui. 

Studiul urmăreşte, de asemenea, să contribuie la îmbogățirea cunoştinţelor 
asupra laturii pitoreşti şi artistice a unui port, destrămat, ca fenomen etno- 
grafic şi social, în epoca capitalismului. 

Prin aceasta, sperăm că studiul se va înscrie în acţiunea care, reflectind 
grija regimului nostru de democraţie populară pentru păstrarea şi dezvoltarea 
moştenirii fn’ domeniul creaţiei populare, tinde să valorifice, pentru ziua de 
astăzi şi pentru viitor, cele mai de seamă realizări ale poporului în domeniul 
astei şi culturii, 

ROMULUS VUIA 


AȘEZAREA GEOGRAFICĂ 


n sud-vestul Transilvaniei, unde Carpaţii își proptesc 
uriașul arc de granit şi de șisturi cristaline, primul 
dintre micile bastioane, bazine intercarpatice, pe care 
ei le formează în şir, este Tara Hațegului, Cercetarea 
acestui ținut este deosebit de importantă nu numai 
pentru cunoașterea începuturilor îndepărtate ale trecu- 
tului nostru, ci şi din punct de vedere etnografic, căci el, alături de 
Тага Oltului, de regiunea Munţilor Apuseni şi Maramureş, face parte 
dintre cele mai de seamă nuclee de constituire a poporului nostru. În 
colțul sud-estic al acestui ținut se află orașul Haţeg, timp îndelungat 
centrul administrativ al acestei regiuni, de la care a primit şi denumirea. 

Тата Hațegului cuprinde patru unități geografice mai mici, din care 
trei sint bazine: bazinul de la Haţeg, formînd simburele acestui ţinut; 
bazinul de 1а Pui, partea superioară a văii Streiului, ce se lărgeşte ca o 
pilnie spre valea Mureșului, si bazinul de la Petroşani, sau valea superioară 
a Jiului. Dintre cele trei bazine, cel dinspre miazăzi, de la Petroșani, închis 
din două parti de Munţii Retezatului si de trecătoarea de la Merişor, prin 
importanța economică, datorită bogăției zăcămintelor de cărbuni, a cîştigat 
preponderență asupra celorlalte unități ale Țării Hațegului, încît astăzi 
furmează o unitate de sine stătătoare. 

Bazinul de la Haţeg, unul dintre cele mai fermecătoare regiuni ale 
țării noastre, este un bazin întercarpatic armonios proporfionat și cu 
priveliști dintre cele mai atrăgătoare. Frumuseţea acestui ţinut se dezvăluie 


ч 


panoramic privitorului urcat pe Dealul Viilor, situat lingă Haţeg, loc de 
unde se poate cuprinde, cu o singură privire, nu numai întinderea brăzdată 
de rîuri, ci și splendoarea fără seamăn a Retezatului, care se înalță brusc, 
monumental, pe o linie largă de vreo 30—40 km, spre albastrul nesfirsit 
al cerului. 

Dealurile cu înălțimi mai potolite ale Poienei Rusca, spre apus, iar 
spre răsărit, ca o treaptă mai înaltă, făcind trecere spre culmile Retezatului, 
Munții Sebeșului, se oferă vederii. Ca o cetate de munţi bine ferecată, 
bazinul Haşegului si cel al Puiului au trei porți de intrare: Poarta de Fier, 
dintre Zeicani și Bucova, ce face legătura Banatul ; valea epigeneticá 
de la Subcetate, între Orlea și Porcăreţ, се d' schide calea spre valea Mure- 
gului; și, în sfirgit, trecătoarea de la Merişor, peste care urcă șoseaua și 
linia ferată către bazinul de la Petroșani. 

Tara Hațegului e o frumoasă regiune dé tefase, care urcă spre poalele 
Retezatului în trei trepte largi, dînd impresia unui șes înconjurat de o 
cunună de munţi. Locuitorii satelor din mijlocul ținutului sînt, în bună 
parte, agricultori gi, de aceea, în graiul local, li se zice țărani, faţă de locuitorii 
satelor din zona marginală a finetelor, numiţi mărgineni, care se ocupă 
îndeosebi cu creşterea vitelor. Această deosebire de ocupaţie şi situaţie 
economică se reflectă, în oarecare măsură, atit în arta populară cât şi în 
port. Mărginenii sint totodată şi mari maestri ai crestăturilor în lemn, de 
pildă cei din Bogorod şi Luncani, comune fruntașe in zona marginală a 
Munţilor Sebeșului. 

Bazinul de la Haţeg este despărţit de cel de la Pui printr-o spinare de 
dealuri mai domoale, ce coboară lin dinspre Retezat pină la trecătoarea 
epigenetică de la Orlea, prin care Streiul si кы Mare se scurg către valea 
Mureșului, 

Bazinul de la Pui are cu totul altă înfățișare decit cel al Hațegului. În 
locul etajării în trepte a teraselor, cu o perspectivă largă şi variată, acest 
bazin are două părți, una care este si principala linie de comunicație, partea 
superioară a văii Streiului, și a doua Plostina, un fel de « picior de munte » 
(piemont) ce astupă, ca o calotă ușor înclinată, partea de vest a bazinului 
dinspre Retezat. Pe Plogtina рой umbla ceasuri întregi fără să întilneşti 
ființă omenească, ci numai locuri de pășune cu tufișuri răzlețe. Zadarnic 
îţi ridici privirea în căutarea unei așezări omenești; satele sint, toate, 
ascunse în văile ce taie adînc, de-a curmezigul, Ploştina, de unde numai 
turnurile se înalță pin’ in raza vederii noastre. 

A treia parte a "Țării Hațegului, cuprinzind valea Streiului, de la Sub- 
cetate în jos, ne imbie cu privelistile variate ale unei văi mai largi d mănoase. 


8 


Dealurile înconjurătoare ale Munţilor Sebeșului şi ale Poienei Rusca, 
ce încadrează această vale din două părţi, între Maria de Piatră şi 
Calan, se apropie unele de altele inchizind partea superioară, pe care o 
numim depresiunea de la Bretea, si despártindu-se de cealaltă parte, се 
se deschide larg înspre valea Mureşului. Dintre acestea, numai prima, 
depresiunea de la Bretea, aparține Țării Hategului. 


ISTORICUL ȚINUTULUI 


Тага Hațegului a adăpostit două capitale ale pămîntului rominesc. 
La marginea de răsărit, pe pocigul Munţilor Sebeșului, la Grădiştea Mun- 
celului, a fost capitala Daciei lui Decebal, iar la marginea dinspre, apus, 
Ulpia Traiana, capitala Daciei romane. Săpăturile întreprinse în anii puterii 
populare descoperă, sub tirnăcoapele arheologilor, vestigiile unei epoci 
de măreție pentru acest ţinut. Aşezarea unor capitale în acest loc adăpostit 
în creierii munților, bogat în resursele traiului, cu un climat din cele mai 
fericire, ferit de vînturi şi geruri năprasnice şi, pe deasupra, oferind unele 
din cele mai încîntătoare privelişti ale țării, dovedeşte o judecată cumpănită, 

În perioada ce urmează stăpinirii romahe, numirile toponimice ne 
atestă urmele unei vieți comune romino-slave. Elementul slav a fost, 
desigur, foarte numeros în aceste părţi, dovadă mulţimea numirilor de 
localităţi de origine slavă, îndeosebi în bazinul de la Haţeg (Bucova, 
Grădiştea, Breazova, Ostrov, Crivadia, Bănița, Cráguis, Tustea, Răchitova, 
Boifa, Peşteana), precum si nume de munţi (Bran, Padeș, Slăveiu, Zlata, 
Micusa, Pravet, Orlea), de rîuri (Bistriţa, Topliţa) şi numiri de hotar 
(Ploştina, Ornita etc.), 

O altă mărturie a acestei convietuiri sint ohabele. Ele au fost stăpîniri 
feudale care se bucurau de imunitate fiscală, administrativă, judiciară şi 
militară, Sint nu mai puţin decit opt ohabe (Ohaba, Ohaba Stincegti, 
Ohaba Streiului, Ohaba de sub Piatră, Ohaba Sibişel, Ohaba Ponorului, 
Hobiţa Uricului şi Hobiţa Gradiscei), iar în documentele medievale întîlnim 
urmele chiar a douăsprezece ohabe. 

Tara Hațegului este amintită în cel mai vechi document cu privire la 
fnjghebarea primelor voievodate romineşti. Într-un act de danie, din 
1247, al regelui Bela al IV-lea al Ungariei, câtre Cavalerii Ospitalieri, Тага 
Hațegului este menționată ca dependentă de voievodatul lui Litovoi de 
peste munți. 


Acest document prezintă importanţă și pentru faptul că ne păstrează, 
încă dintr-o epocă atît de îndepărtată, numirea populară de azi a Țării 
Hategului (terra Harsoc), ceea ce dovedește că ea a constituit, încă de 
timpuriu, atît o delimitare geografică bine cunoscută și în acea vreme, 
cît şi una politică, în strânsă legătură cu voievodatul lui Litovoi, ale cărui 
contururi apar de la început si deodată cu ale Țării Hațegului. 

De aici încolo dovezile istorice privind acest ținut sint din ce іп ce 
mai numeroase, îndeosebi de la sfîrșitul secolului al XIV-lea și începutul 
celui de al XV-lea. Faptul că localitățile de azi apar în documentele acelei 
vremi, mărturiseşte masiva populare, incă de pe atunci, a Țării Hațegului. 
Ținutul se afla sub stăpinire regească, cu о populație curat rominească, 
menţionată în diplomele regale (« possesiones nostras walachadis s). 

Centrul regiunii era, și pe atunci, oppidul (tirgul) Haţeg, întemeiat 
pe ruinele unei localități de origine romană (іп fata judecătoriei de azi 
s-au găsit urmele templului lui Aesculap), În castelul regesc din acest 
orășel (domus regia) se ţineau şedinţele cnejilor, sub conducerea repre- 
zentantului regelui sau а castelanului cetăţii Haţeg, 

În fruntea satelor se aflau спейі şi juzii, atestati destul de des in docu- 
mentele vremii. După obiceiurile proprii acestor districte, recunoscute 
ca romîneşti (în districtibus olahorum), ei erau confirmati de regii unguri 
în posesia acestor proprietăţi, rămase şi mai departe posesiuni craiesti. 
Prin urmare, cnejii formau clasa privilegiată, bucurindu-se de aceleași 
drepturi ca şi nobilimea de origine maghiară, Treptat, şi mai ales în cursul 
secolului al XV-lea, organizaţia cnezială își pierdu importanța de odinioară 
şi fu înlocuită cu organizaţia comitatensă a regatului ungar, iar cnejii se 
contopirá cu nobilimea maghiară sau se pierdură în populația de rind, саге, 
şi ea, s-a transformat treptat, din țărănime liberă, în iobăgime exploatată. 

În locul cnejilor şi alături de nobilimea maghiară, mai ales în urma 
luptelor regilor maghiari cu turcii, s-a ridicat o nouă pătură nobiliară, de 
origine romină. Ion de Huniade, și el de origine cnezială din acest ţinut, 
şi-a recrutat o mare parte a ostașilor săi dintre rominii din aceste părți. 
Astfel s-a format gi o a dova pătură de nobilime de rind, care, spre deose- 
bire de cea dintii, și-a păstrat originea rominească, iar urmașii ei au fost 
nemesii, nobilii din satele din Таға Hațegului (Silvașul de Sus și de Jos, 
Totesti, Băieşti, Sălașul de Sus, Măţești, Zăicani, Peşteana, Livadia și 
Paros-Pestere). Aceşti nemegi, care au format, pini in primele decenii 
ale veacului nostru, o clasă distinctă, se deosebeau de foştii iobagi, numiţi 
de ei rumîni, chiar şi în port, deși locuiau în același sat și vorbeau aceeași 
limbă; şi cu coate că erau de aceeaşi religie, pina şi bisericile lor erau sepa- 


10 


rate de cea a foştilor iobagi (la Sălaşul de Sus). Această separație mergea 
atit de departe, încît între aceste două pături sociale nu se făceau nici 
chiar legături de căsătorie, 

În cursul veacurilor al XVIILlea si al XIX-lea s-a constituit si aici, 
ca si în părțile învecinate ale Banatului şi în cele ale Năsăudului, un «ținut 
cu sediul la Haţeg. 
le specifice fostei monarhii austro-ungare, urme puternice 
ale relaţiilor feudale au continuat să dăinuie pînă la sfirșicul primului 
război mondial. 

Instaurarea relațiilor capitaliste de producţie si atirmarea lor tot mai 
accentuată au determinat spargerea economiei închise. anihilind industria 
casnică, producătoarea materialelor necesare confectionirii portului 
tradiţional. 

După 23 August 1944, viața păturii 
Hațegului — o înflorire generală. 

Transformarea socialistă a agriculturii, prin înființarea gospodăriilor 
agricole colective, şi, ca urmare a acesteia, executarea unor lucrări de 
amenajare, au dus Їз o puternică ridicare a producţiei agricole. În cadrul 
G.A.C., dezvoltarea creşterii vitelor constituie o preocupare importantă. 

Transformari profunde au avut loc si în viata culturală. Este ştiut că, 
şi sub raportul științei de carte, Tara Hațegului era, în trecut, una din cele 
mai înapoiate regiuni ale țării. Astăzi, analfabetismul a fost în întregime 
lichidat, iar căminele si casele de cultură desfășoară o activitate susținută 
pentru dezvoltarea cunoştinţelor poporului muncitor, 


ţărăneşti cunoaşte — şi în (ага 


PORTUL POPULAR DIN BAZINUL HATEGULUI 


Ceea ce se remarcă de la început în portul popular din bazinul Hațegului 
este simplicitatea şi caracterul arhaic. Aici, nu am găsit înclinarea spre 
exuberantá din regiunile Banatului învecinat, nici preferința pentru 
culorile tari şi bogăţia cusăturilor a pădurencelor din imediata apropiere 
dinspre nord, de pe Poiana Ruscăi, și nici fineţea si sobrietatea în culori 
a portului márginenilor, vecinii dinspre răsărit, Îmbrăcămintea este, aici, 
ca aceea a oamenilor de munte, deprinşi cu o viață mai grea, simplă 
$i practică. 

О altă caracteristică fundamentală a portului acestui ținut о constituie 
faptul că el nu este unitar, ca, de pildă, cel al pădurenilor, ci prezintă с 


11 


bogăţie surprinzătoare а varian- 
telor locale. Uneori, un număr 
restrins de sate formează o uni- 
tate de port distinctă, care se 
deosebeşte în multe privințe de 
portul satelor învecinate. Alteori, 
se intilnesc cazuri cînd nici portul 
aceluiaşi sat nu este unitar, ci 
diferențiat după clasele sociale, 
cum se deosebea, de pildă, portul 
nemesesc de cel al foştilor iobagi 
din aceeaşi localitate. 

Această diferenţiere se re- 
marcă, mai cu seamă, în portul 
femeiesc, în primul rînd la găteala 
capului, care are o notă distinctă, 
ce o deosebeşte de alte porturi 
regionale. Ca pretutindeni, si 
aici, portul bărbătesc e mai puţin 
diferențiat. În timp ce numeroase 
1. Port vechi din Тага Hațegului (începutul piese ale portului bărbătesc sint 

secolului al XVIII-lea) comune mai multor zone, portul 

femeiesc prezintă deosebiri remar- 

cabile. Dar, totodată, întîlnim unele piese ale portului femeiesc care, 

diferenţiate numai în ce priveşte pieptănătura gi elementele decorative, 
trec graniţele porturilor locale. 

Pentru trăsăturile de tradiţie veche şi originalitatea lui, portul din 
Tara Hațegului a fost remarcat de timpuriu. 3 
În colecţiile de gravuri, desene şi acuarele 
despre portul din Transilvania, numai regiu- 
nea Sibiului poste rivaliza, cantitativ, cu 
mulţimea reprezentărilor portului din Тага 
Hațegului. Imagini ale acestui port ni s-au 
păstrat încă de la începutul secolului al 
XVIILlea (fig. 1 si 2) şi ele pot fi urmărite 
pina la sfirsitul secolului al XIX-lea (fig. 3). 


2. Port vechi din Таға Hațegului (secolul 
al XVIII-lea) 


12 


3. Port vechi din Тага Hajegului (secolul al XIX-lea) 


„Aceste reprezentări, deşi unele dintre cle au fost executate sumar şi nu 
totdeauna fidel, dovedesc totuși vechimea si continuitatea unor piese 
tipice in portul acestui ţinut. Printre ele se remarcă gluga, piesă atit de 
caracteristică portului din Tara Hațegului. 

În primele decenii ale secolului nostru, s-au putut deosebi vreo 
opt variante locale ale portului. Dintre acestea se remarcă, prin marea 


13 


тӛзріпдіге, chiar іп miezul ținutului, cel 
puţin pentru deceniile trecute, pieptă- 
nătura cu coarne a femeilor, care a 
cuprins, cu excepția zonelor marginale de 
la est și vest, aproape întregul bazin al 
Hațegului. Spre nord de Haţeg, de 1а cele 
două Silvaşe, cel de sus si cel de jos, 
începe o nouă regiune a portului, avind 
legături și cu portul satelor de pe valea 
Cernei, si cu cel nemeşesc, care ocupă un 
loc deosebit, deşi nu se înscrie într-o zonă 
unitară, ci e răspîndit sporadic în satele 
nemesesti ale ținutului. 

De la Subcetate spre nord, pe valea 
inferioară a Streiului, întilnim trei zone ale 
portului: aceca de la sud-vest (Ocolişul 

" Mare, Ruși, Măceu); cea de la răsărit 

^ Pleptinătura 8 portul «сой.  (Vilcelele-Bogorod) şi aceea de 1а nord 

(Strei-Sácel, Strei-Singiorzi, Ohaba-Strei 

etc.). Spre sud, in satele din bazinul de la 

Pui, gisim, de asemenea, un alt port, cu note proprii, indeosebi in ce 

priveşte giteala capului la femei: este giteala cu dăloji, care, dezvoltind 

în lăţime pieprănătura, îi dă o notă cu torul deosebită de cea a fostului 

port cu coarne, din bazinul de la Haţeg. Portul din bazinul de la Pui, 

prin emigrarea locuitorilor din acest bazin, a pătruns şi dincolo de trecă- 
toarea de la Merisor, în bazinul de la Petroşani. 

Între aceste două porturi principale —cel din bazinul de la Pui 
(cu daloj) si cel din bazinul de la Haţeg (cu coarne) — se află o zonă de 
tranziție ce cuprinde aproximativ satele dintre Pui și Haţeg, Mai avem 
încă două zone marginale, cea de răsărit, reprezentată prin portul din 
Luncani, sat împrăștiat ре podişul Munţilor Sebeşului, şi cea de la apus 
de linia satelor Orádiste si Poieni, puternic influențată de portul din 
Banat. 

Portul, aşa cum il descriem aici, cu diferentierile şi notele lui distinc- 
tive tradiţionale bine păstrate, evocă, în general, imaginea lui din deceniile 
trecute și, mai ales, aşa cum Lam mai putut surprinde in primele decenii 
ale acestui veac. O dară cu lichidarea separaţiei regionale, caracteristică 
feudalismului, el a pierdut mult din înfăţişarea de odinioară. Diferentierile 
mai pregnante au început să se atenueze, iar limitele zonelor deosebitoare 


14 


să se șteargă, făcînd loc unui port nou, care 
— desi păstrează la generația mai veche 
unele trăsături marcante ale portului vechi— 
tinde spre unificare și modernizare. Cele 
mai însemnate modificări le-a suferit tocmai 
pieptinatura femeilor, care dădea nota 
aparte, specifică portului, și apoi încălță- 
mintea. Opincile au fost înlocuite, mai ales 
la generația tinără, cu bocanci şi pantofi. 

Portul cel mai caracteristic şi răspindit 
al bazinului de la Haţeg a fost cel feme- 
iesc, care a cuprins satele din partea de 
mijloc şi vest a bazinului. După întâiul 
război mondial a început să бе pără- 
sită atit de originala găteală a capului, 
numită cu coarne (fig. 4, 6), precum gi 
propoada lungă, ce învăluia aproape in 
întregime capul şi atirna pe spate (fig. 5, 
7) Coafura aceasta a dispărut mai intii 


5. Pieptănătură «са coarne» și capul 
inviluit cu propoadă. Lunca Cernii, 1933 


6. Pieptănătura şi portul «coar- 
elor ». Lunca Cernii, 1933 


7. Femeie tînără cu capul învelit în 
« propoadă ». Ráchitova, 1913 


AS 
8. Pieptănătura « cu coarne », văzută 9. Pieptănătura «cu coarne», văzută din 
din profil. Ştei, 1912 fagi. Srel, 1912 


in comunele din centrul bazinului, pentru ca, apoi, să se retragă treptat 
în comunele din colțul nord-vestic gi, îndeosebi, în comunele mai izolate, 
ca Lunca Cernii de Sus și de Jos, şi în Meria, unde s-a păstrat pint după 
intiiul război mondial. 

Chiar şi aceste.zone ale portului din Tara Hațegului au variatiuni locale, 
uneori de la comună la comună, nu atit în ce priveşte piesele propriu- 
zise, cît, mai ales, elementele lor decorative. În descrierea noastră vom 
alege portul din comunele reprezentative, arătind si localitatea din care 
a fost cules materialul documentar. 

Vom descrie mai întîi portul din jumătatea de nord a bazinului de Ја 
Haţeg, din satele de la nord de linia şoselei бі а căii ferate care taie bazinul 
Hajegului în două jumătăţi, una de nord şi alta de sud. 

Pentru variantele dintr-o regiune mai limitată a acestei jumătăți de 
nord a portului cu coarne; remarcăm două subzone mai restrinse: cea 
din partea de sud, din regiunea de şes, pe care o vom descrie pe baza mate- 
rialului adunat în trei dintre comunele ei: Pegteana, Hătăjel si Tustea; 
şi cea din colțul muntos de nord-vest a regiunii, reprezentată prin portul 
comunelor Răchitova, Lunca Cernii şi Meria, După cum vom vedea, 
în linii generale, portul este același, deosebirile remarcîndu-se, mai ales, 
la portul catrintelor si la motivele ornamentele ale pieselor purtate, 


16 


Pieptănătura «cu coarne», Lunca Cernei (după o pictură de Denis Galloway) 


10. Crotul şi motivele unui «conşi» din Răchitova. 


Începem cu giteala capului, care dă nota distinctă a portului cu coarne. 
După ce s-a pieptănat, femeia îşi despártea părul in două, pe la mijlocul 
crestetului capului, cu andreaua, un ac mare, în general din aramă, lat 
şi încovoiat, Pe fiecare latură isi răsucea părul în guvite subțiri; din cite 
două răsucite făcea de obicei 6—10 guvite (fig. 8, 9, 33 şi 35) — la cele 
cu părul bogat numărul putea atinge chiar şi 20 de guvite — pe care apoi, 
așezindu-le una lingă alta ре timplă, le trecea pe sub urechi, in aga fel ca 

17 


2—e. 288 


11. Pieptănătura unei fete din Lunca Cernii, 1912 


acestea să rămină vizibile, şi le împletea 
în două сін (chici). A aşezat apoi in 
dosul capului, deasupra cefii, conciu 
sau conşiu, făcut din sirmá în formă 
de coarne şi ţesut între sirme cu аф 
de lină. Învăluind capetele cişilor dea- 
supra conşiului, a prinso ciapta (дара) 
făcută din pinză albă, în partea de jos 
cu o cusătură lată (fig. 10). De sărbători 
şi la anumite prilejuri, peste conciu se 
invaluia cu o propoadă lungă din ріпті 
albă (fig. 5, 7, 34), iar în zile de lucru, 
cu o cirpă cumpărată, după o expresie 
mai veche, de la boltă (din comerţ). 


12. Două fete torcind. Lunca Cernii de Sus, 1933 


Fetele îşi purtau părul, ca și în cele mai multe locuri din Transilvania, 
împletit in două cozi, tice, una din părul de pe creștetul capului, petrecută, 
şi aici, sub urechea dreaptă şi legată cu capătul ei de a doua tică, din părul 
de pe ceafă, și care айгпа pe spate (fig. 11, 12, 36, 40 si 52). 

Cămașa femeiască inia, era lungă pînă la glezne (fig. 13) și avea două 
parti cusute laolaltă: partea de sus, pina la briu, numită ciupag (Peşteana) 
ori şupag (Tuştea) iar partea de jos — poale. 

Ciupagul are trei părți саге ne interesează mai îndeaproape pentru 
motivele de cusături aplicate pe ele. Acestea sînt: gulerul, brățara şi gura 
la inie, iar partea de mijloc, care acoperă pieptul, e numită foi (Tustea). 


13. Croiul şi motivele « iniei » din Tustea 


14. Bărbat cu «şubă» de lină gi nevastă cu « catrință у albă in faţă. 
Lunca Cernii, 1926 


La guler, brățară si gură, inia e împodobită cu pui de arnici (bumbac neră- 
sucit, cumpărat din comerţ) de culoare neagră şi vinătă. Brăţara este partea 
din față de sub guler, unde se află o creturd, adică o increţitură mai bogată 
în cusături cu motive; un început al tehnicii mai răspindite în Ardeal, 
ca, de pildă, pe Valea Jiului şi în Cimpia Transilvaniei, de a coase pui în 
fata cămăşii, pe muchia incretiturilor. 


20 


Minecile iniei aveau, și ele, trei părți: mineca propriu-zisă; manseta 
mai îngustă si mai strinsă in partea ei de jos, numită pumnasi si partea ei 
de jos, ce se deschide ca o pilnie, numită fodori (fig. 5, 7, 34 şi 35). Puii, 
adică motivele de pe mineca cămăși, sînt aplicaţi in trei feluri; рий pasta 
umere; tablă; gi în rînduri. Puii păstă umere (fig. 37), cum arată numele, 
sint o bandă îngustă de motive cusute de-a curmezişul minecii peste umeri, 
Se pare că această dispoziţie reprezintă forma cea mai veche, ca şi puii 
pastd cot la pădureancă. Tabla este un singur rind de motive mai late de-a 
lungul minecii (fig. 13), iar rîndurile sînt formate din două sau mai multe 
rinduri mai înguste, cusute vertical de-a lungul minecii (fig. 6). Culorile 
preferate la motivele minecii și cămășii sint în genere: negru, negru cu 
alb şi negru cu vînăt (Iustea). 

Termenul de ciupag pentru partea de sus a cămășii este răspîndit si 
în alte părţi ale Transilvaniei, chiar şi peste Carpaţi, de pildă în Muscel, 
unde întîlnim termenii: pumnag şi fodore sau chiar fudure pentru părțile 
inferioare ale minecii 

Peste poale se poartă, înainte şi înapoi, cătrinţa, iarna de lină, iar vara 
de arnici (Pesteana). Catrinta e făcută din urzdlutd neagră şi arnici, la care 
se mai edaugă si rugifa (fig. 14, 38, 39 şi 41). Urzdluta este bumbacul răsucit 
care se foloseşte la război ca urzeală. Arniciul, bumbacul nerăsucit, a fost 
folosit ca băcială (băteală). Din cînd іп cînd se mai bagă in băteală şi rugita, 
adică bumbac sucit, de diferite culori. Astfel, cátrinta întreagă este făcută 
din bumbac cumpărat din comerț (Tuştea). 


1 Florea Bobu Florescu, Portul popular din Muscel, în « Caiete de artă populară », 
SapiA, 1957, p. 14. 


15. Învelirea «urzalei > 
pe «өші». Tuştea, 1913 


În schimb, catringa de iarnă, dar mai ales cătrinţoiu, cum se mai numește 
catrinta dindărăt (fig. 39 gi 41), se făceau pe de-a-ntregul din lină de culoare 
închisă, toarsă acasă. La anumite intervale se teseau іп băteală rugiță de 
culoare roşie, albă şi neagră, pentru а da gi cdtringoiului un colorit mai 
variat. În zilele friguroase de iarnă, se purta și in faţă, în locul catringei, 
tot cătrințoiu (Tuştea). Este de remarcat faptul că mai demult se purta 
gi opregu cu fire, ca in Banat, care a fost mai răspîndit și mai des purtat 
în cele trei sate din colțul nord-vestic al Țării Hațegului : Răchitova, Lunca 
Cernii şi Meria. 

La mijloc, femeia se încingea cu briu negru de lind si peste briul mai 
lat cu o brăşire colorată şi mai îngustă (Peşteana), 

Pe picior se trăgeau cicateci albi de lind şi peste ei colpuni pistrigi şi 
se incáltau opinsi cu curele (fig. 34, 37, 38, 41), păpuși, adică pantofi (fig. 39) 
şi cizme, sigme (Peşteana). 

Peste ciupagul iniei de port, adică de toate zilele, se îmbrăca bieptari 
înfundat (fig. 9, 12), iar de sărbători pieptariu crepat, adică deschis in 
fata (fig. 34, 35 şi 36,). Aceste două tipuri de pieptare, din blană de oaie, 
le vom intilni peste tot in Tara Hațegului. 

Atit femeile cit şi bărbaţii aveau două piese de imbrăcăminte de lină 
mai groasă, pe care le îmbrăcau cînd era rece, peste cele de pinzi. Una, 
cea mai scurtă, laibărul, iar cea lungă, suba, se îmbrăcau atunci cînd era 
ger mare. 

Laibărul muieresc era scurt ca şi pieptarul, ajungea numai pind la şolduri 
(fig. 38 şi 41). Croit din lină groasă, numită subi, avea mineci rásfrinte în 
partea de jos. Laibărul era chindisit ре la guler si margini cu găitane de 
diferite culori, numite btrnasi făcuți din lină si împletiţi în diferite culori, 
Bogăția culorilor in cromatica locală surprinde nu numai prin scara largă 
a nuantelor, dar şi prin terminologie. Şi aici, ca gi în ţinutul învecinat al 
Pădureniloz, numărul si culoarea birnasilor diferă după vârstă, încît aceştia 
subliniază diferențele grupelor de etate; de aceea, țăranii deosebesc la 
îmbrăcămintea de lină: birnaşi tineresc si birnaşi bärtnesc. Limita între 
aceste două virste e socotită între anii 30 şi 40. 

Birnaşii tineresti fs pistriți. Laibărul era împodobit ре la marginea 
gulerului, la gură şi la mineci. Această decorație a laibărului cu bfrnagi, 
se deosebea adesea de la sat la sat. De pildă, la Pesteana, ordinea în care 
erau aşezaţi birnaşii tineregti, socotind de la marginea dinafară spre inte- 
riorul stofei, a fost următoarea: roşu cu vinăt, viorint (violet) cu verde, 
roşu cu vinăt. La laibărul bütrinesc: negru, roibat (ruginiu), negru. În 
Tustea, laibárul tineresc avea birnasi: vinătoni (vinăt închis), roibă (brun, 


22 


16. Croiul gi decorarea « gubei infundate» cu « birnaşi > pe margini. Lunca Cernii 


maro, ruginiu închis), verde şi cot cu negru, adică birnasi negru aşezat în 
linie ondulată cu cotituri. La bătrîne, laibărul are birnaşi negru cu roibá. 
Dacă am struit asupra acestor chindișiri ale laibărului си birnasi, 
am făcut-o pentru importanța lor în deosebirea virstelor, respectată cu 
stáruinfá la piesele de îmbrăcăminte în primele decenii ale veacului nostru. 

Dar piesa cea mai veche și mai originală a portului femeiesc din 
Таға Hațegului si de pretutindeni este suba înfundată. Ea era croită 
din şubă de lină groasă şi constituia îmbrăcămintea femeilor mai în vârstă, 
în timp de iarnă geroasă (fig. 16, 42, 43). Cum arată și numele, ea nu era 


23 


crăpată, ci înfundată, se trăgea peste cap și, pentru са frigul să nu aibă 
pe unde pătrunde, era lungă pină la glezne. Partea ei de sus seamănă cu 
un laibár femeiesc, dar infundat si nu crăpat, cu poale lungi si largi, ale 
căror cute sint adunate în față, ceea ce dă mersului o mișcare legănată 
în ritmul faldurilor. La mijloc se încinge brîul de păr negru, împletit cu 
bete (fig. 17 şi 43). Astfel de esarfe împletite au fost găsite și în vechile 
morminte egiptene, iar astăzi le găsim în Caucaz si Algeria 1, Asemenea 
tehnică arhaică prezintă o primă etapă în evoluţia țesutului. Peste acest 
briu se încingea о brdsire, țesută la război, dar băteala nu se bătea 
cu briglele de la război, ci cu speciaza din lemn în formă de cuţit mare 
şi lat (Meria). 

Și la şuba înfundată se observă aceeași diferențiere după virste în 
aplicarea bírnagilor la marginile gulerului, gurii șubii şi minecilor. Culoarea 
birnasilor, în Peşteana, la şuba înfundată a femeilor mai tinere, a fost: 
negru, roşu, verde, roşu și vînăi, iar la cele de peste patruzeci de ani: negru, 
Toibat, negru. Culoarea la poale era: alb cu negru. În Tustea, suba 
înfundată a femeilor mai tinere era împodobită la guler, gură şi marginea 
de jos a minecii cu brăşire rau la război si cu coturi, adică cotituri 
negre, iar jos la poale cu birnaşi negri şi winepi, amestecați cu roibă. 
Deasupra, şi aici, aveau cot negru, adică birnaşii erau aşezaţi în cotituri 
în linie ondulată. 

Femeile bátrine aveau ҙаһа impodobită la guler, gură si minecá cu 
birnaşi negru și roibă, iar jos la poale cu negru gi alb, fără birnagi cu cotituri. 
S-a stăruit, si aici, în amănunte, pentru а arăta numeroasele deosebiri ce 
există în funcție de vîrstă si localitate іп ornamentarea cu găitane a pieselor 
de lină: laibarul femeiesc şi şuba înfundată. Un bun cunoscător al portului 
local putea distinge fără greutate, după culoarea găitanilor și numărul 
lor, localitatea şi etatea purtătorilor pieselor respective. 

În nord-vestul Țării Hațegului, unde găsim citeva sate dintre cele mai 
izolate — Răchitova, Mesteacăn, Lunca Cernii si Meria — și unde pieptă- 
natura cu coarne s-a păstrat pind mai tirziu, portul avea citeva note distinc- 
tive. Conciul cu coarne al femeilor n-a atins nicăieri mărimea de aici (fig. 4, 
6, 33 gi 35), iar numărul cosigelor, al firelor de păr împletit, putea atinge 
şi 20. Broboada (fig. 5, 7, 34, 38 şi 40), care invelea capul, era de pinză 
şesută іп casă, sau dintr-un material mai fin. cumpărat din comerţ (|04) 


(Răchitova). 


1 Vezi R, Vuia, Flechterei mit Stäbchen bei den Rumänen în « Zeitschrift für Ethno- 
logie», 1914, pp. 824—828. 


24 


În privința aplicării motivelor pe mineca cămăşii femeiești, am intilnit, 
şi aici, după loc şi formă, trei categorii: femeile tinere aveau pui peste 
cot şi tablă, iar cele mai în virstă pui peste umăr (Ráchitova). 

O altă caracteristică a portului femeiesc din aceste părţi era opregul 
roibat, cu fire de culoare brună-ruginie, ce se purta, mai ales vara, îndărăt. 
Tarna, îi lua locul cátrinfoiu mai gros, ţesut din fire de lind. La Meria, un 
sat aşezat pe culme — la fel са Mesteacănul din vecinătate — cu arături 
în terase ca şi în ţinutul Pădurenilor, cu саге nu numai prin aceasta are 
trăsături comune, întîlnim și vădite influențe ale portului pidurenesc. 
La Meria nu s-a purtat nici cátrintd şi nici cátrintoi, ci numai obregul roibat, 
îndărăt, Iar cînd femeia pleca undeva, isi punea şi înainte opreg, întocmai 
ca la portul vechi din Banat, opreg cu fire purtat atit în fati cit si îndărăt. 
O altă piesă caracteristică a portului popular din aceste sate este céitrinta 
de pînză albă (fig. 14), ce avea, în partea de jos, un rînd de pui, adică 
motive {езше cu culori (Lunca Cernii). 

Peste inie se purta laibàr ori lăibăruț (fig. 38, 41), făcut din pănură 
de lină, subd ca a pădurencelor (Lunca Cernii, Meria) sau pieptar crăpat 
din blană de oaie si chiar pieptar înflorat, acoperit pe de-a întregul cu motive 
florale cusute cu fire de mătase ca în ținutul pădurenilor, operă executată 
cu măiestrie de cojocarii din satele de pe valea Bistriţei (fig. 33). Iarna, 
cînd era ger, se purta suba crăpată şi înfundată (Lunca Cernii si 
Meria). Şuba înfundată a avut, aici, о 
întrebuințare generală şi s-a menținut timp 
mai îndelungat (fig. 40). 

După cum se vede, ne aflăm la un 
punct însemnat de încrucișare a pieselor 
de port, un adevărat «trium confinium» 
al întilnirii porturilor din Banat, Pădureni 
si Таға Hațegului. Dar acest colp al Ţării 
Hațegului este totodată si un loc de păstrare 
a pieselor arhaice. Portul femeiesc cu 
coarne impreună cu suba infundată s-au 
purtat aici pînă în deceniul al treilea şi 
al patrulea al secolului nostru, 

În jumătatea situată la sud de linia 
ferată a bazinului de la Haţeg, portul era 


17. Împletitul « briului cu bete». Tustea, 1912 


aproape identic — си mici variatiuni locale —cu al satelor situate la 
nord de această linie. Astfel, in Cirnești, lingă linia ferată si aproape de 
centrul acestui bazin, s-a purtat aceeași pieptănătură cu coarne, cu cele 
zece созе subțiri si cu ceapfd sau sapfd, cu pui consi. Şi aici, în zilele 
de lucru, femeia isi învăluia capul în cîrpă, iar in cele de sărbătoare cu 
bropoadd, care a fost, prin urmare, о piesă ceremonială, întrebuințată numai 
la sărbători, nunţi etc. 

La fete, portul celor două chici, una ce se împletește din părul de ре 
creștetul capului si alta din cel de pe ceafă, a început să fie părăsit. Astăzi, 
ele au numai о cică pe ctred. 

Femeile purtau, si aici, inie cu poale, la mineci cu tablă cu pui ori pui 
peste cot. Cele mai în virstă au avut, şi ele, tablă la minecile iniei, dar cu 
pui albi şi la fodorile mînecii; în schimb, pumnaşii erau mai des ornamen- 
taţi cu motive de culoare neagră. 


Peste poale se purta, înainte si inapoi, vara catrința de cílji si de arnici, 
iarna de lină. Picioarele se învăluiau in obiele si peste ele se trăgeau sioaresi 
din pănură groasă de lină — numiră, si ea, șubă ori şoareci — în formă 
de ciorapi sau încălțăminte cu tureci lungi ce ajungeau aproape de genunchi. 
larna cînd era frig, încălțau opinci, iar vara la lucru au umblat desculte 
şi numai duminicile аш îmbrăcar sizme (cizme). Astăzi, se poartă pretu- 
tindeni păpuci, pantofi cumpăraţi de la cooperativă. 

Acelaşi port, cu mici variațiuni, îl intilnim şi la Ostrov, Valea Diljii 
și, coborind, pînă la Ohaba Sibişel de sub poalele Retezatului, satul cu 
dube, unde apa cîntă şi lemnele joacă — aluzie la jocul ciocanelor de lemn 
al dubelor misste de guvigele de apă. În aceste dube se așază subele de 
lini ca să se ingroase pănura. Şi aici fetele își găteau capul cu cele două 
ў îmbinare sub ceafă. 

Fetele şi nevestele aveau, pe mineca iniei, două rînduri perpendiculare 
şi paralele, batrinele pui păstă umăr, iar în partea de jos a minecii, fodori 
cu pui şi сірій, adică dantelă. Culoarea dominantă a motivelor era neagră 
(Ostrov), atit la cele tinere cit gi la cele in virstá, dar se întrebuința gi 
arniciul roşu şi vinăt. În unele sate apăreau, și aici, puii negri peste umăr, 
iar cusătura, [а locul unde se îmbină pinza, era acoperită cu motive în 
formă de cruciulițe culcate, numite pişerăn (Ohaba Sibigel), tehnică 
şi motive ráspindite іп mai multe localități ale ținutului. 

Peste poale se lega cátrinfa, vara de arnici şi iarna de lină (Ostrov), 
cu un colorit inchis: roșu, vinat si verde, cu predominanta însă a culorii 
negre (Ohaba Sibisel), Femeile tinere purtau cieptarul (pieptarul) crăpat, 
bátrinele pe cel infundat, folosit iarna d de cele tinere. 


90 


Acest port, aga cum a fost el în primele decenii ale veacului al XX-lea, 
se poate vedea in fig. 44. Femeia din dreapta are sus, la mineca iniei, pui 
peste umăr, iar în partea de jos fodori şi şiptă. Ea poartă pieptar infundat 
Şi cătrință albă. A doua femeie din dreapta e îmbrăcată cu suba înfundată 
şi cu pieptar înfundat. Ambele sint îmbrăcate în vechiul port din bazinul 
Hațegului. Portul celor trei femei mai tinere din stinga este ceva mai recent 
dech al bitrinelor din dreapta dar și el, în bună parte, dispărut. 

Tarna, cînd e rece, s-a purtat și aici laibărul de lină, scurt pină la brtu, 
cu biîrnaşe ce au variat după localitate. De pildă, în Ostrov cu birnase: 
negre, verzi gi roșii, iar la Valea Diljii cu: roiban verde împletit cu mogozin 
$i roiban. Femeile mai în virstă au purtat, si aici, iarna, de sărbători, suba 
înfundată (fig. 44). Vara, la lucru, femeile au umblat desculțe şi numai 
duminica îmbrăcau şizme (cizme, Cirnegti). Înainte de a se incilya, îşi 
trăgeau in picioare şioareşi (cioareci) de lina albă, lungi pind la genunchi, 
$i peste ei colțuni pisiriți tot de lină. Se încălțau cu opinsi, păpuşi şi sizme. 
Cioareci şi coltuni se purtau în cizme, iar la papuci se luau ștrimfi adică 
ciorapi (Ostrov, Valea Diljii). 

Portul cu coarne, împreună cu toate piesele specifice portului femeiesc, 
a fost cel mai răspindit şi cel mai caracteristic bazinului de la Haţeg. El 
s-a întins, acum cincizeci de ani, de la marginea de nord a bazinului pind 
în satele de sub poalele Retezatului. Clopotiva, Riu de Mori, Valea Diljii 
şi cele două Ostroave au format marginea de miazăzi a acestui port original 
şi străvechi. Acest port specific "Țării Hațegului a rezistat pînă în anii de 
după intiiul război mondial, deci aproximativ pînă prin 1920, de cind s-a 
accentuat dezagregarea portului popular pe toată linia, ca urmare а nivelării 
capitaliste a deosebirilor regionale, prin formarea pieţei interne unitare. 

Pe vremuri, portul cu coarne a avut о rispindire mare și la alte popoare, 
ca, de pildă, la croați, la slavii de răsărit şi, îndeosebi, la velicoruşii din sud. 
La aceştia din urmă, coarnele, în găteala capului, erau aşezate, la început, 
în secolele XVIII—XIX, pe crestet, în poziţie verticală. Apoi, din verticală 
au devenit orizontale și, totodată, s-au îndreptat spre ceafă, avind deci 
aceeaşi poziţie cu cea a portului din Таға Hațegului. 

Nu e lipsită de interes afirmația unor autori că ideea care stă |а 
baza acestui port cu coarne la femei este foarte veche!, dar nicăieri 


1 Cu privire la răspindirea portului cu coarne la femei vezi: A. Haberlande, Der 
Hornputz. Eine altertiimliche Kopftracht der Frau in Osteuropa in «Slavia» П, nr. 4, 
pp. 680—717; D. Zelenin, Russische (Ostslawische) Volkskunde, Berlin und Leipzig 
1927, pp. 229-233; Dr. М. Gavazzi V. Tkalčič, T. Paulió Oprenia zenska glave, în 
« Erhnografska Istrativania i grada» Zagreb, 1934, pp. 53-68; J. Hanika, Gestalttypen 
in den europäischen Kopftrachten, in «Tracht und Schmuck im nordischen Raum», 
Leipzig, 1938, pp. 59—61, 


97 


portul cu coarne nu prezintă forme mai originale și mai arhaice 
ca in Тага Hațegului. 


Portul bărbătesc din bazinul de la Haţeg, și în genere cel din Tara 
Hațegului, nu avea eleganța sobră a portului poienüresc şi nici varietatea 
gi bogăția decorativă a celui bănățean. Nu avea nici măcar inventivitatea 
portului femeiesc din același ținut. Simplu si practic, armonia portului 
bărbătesc se datora, în bună măsură, materiilor folosire. Pinza tesutá la 
război gi suba de lină, precum și puţinele găitane aplicate la margini, realizau 
un ansamblu unitar. Era îmbrăcămintea unei populații de foști iobagi, 
cu o viață grea, istovitoare, cu puţine răgazuri. Acest port impresionează 
prin sobrietatea croiului, prin coloritul lui natural, deschis, prin surul 
potolit al pănurii de lină gi structura materiilor prime, pinza țesută la 
război, și, mai ales, acea ріп: de-a groasă, folosită la îmbrăcămintea de lucru 
a bărbaţilor. 

În partea de nord-vest a bazinului de la Haţeg, în citeva sate de pe 
înălțimi şi din văile izolate (Meria, Lunca Cernii de Jos şi de Sus), pieptă- 
nătura cu chici, din vremea iobagilor, mai era păstrată de citiva bătrini, 
încă multă vreme (fig. 45). Chiar si după intiiul război mondial, cei tineri 
se tundeau lăsindu-și păr pe frunte, iar cei de la treizeci de ani in sus, deși 
erau tunşi pe creştet, lăsau jur imprejur o cunună de păr. Cei virstnici, 
de la cincizeci de ani în sus, purtau părul lung, pind ре umeri. 

Înainte de întiiul război mondial, in bazinul de la Haţeg bărbaţii purtau 
nişte pălării cu margini exceptional de late, care apoi au devenit mai 
potrivite (fig. 48). Tinerii poartă azi pălării cu boruri înguste si numai batrinii, 
cu boruri late. Acest port al pălăriilor cu boruri late este cu atât mai surprin- 
zător, cu cit vecinii de la apus, bănățeni, şi cei de la nord, pădurenii, 
purtau pălării cu margini rasfrinte, iar vecinii de la răsărit, poienarii, cu 
boruri extrem de înguste. Un desen, păstrat din a doua jumătate a secolului 
trecut, publicat şi în această lucrare (fig. 3), reprezintă, în schimb, un bărbat 
purtind о pălărie си borul rasfrint in sus. Iarna se poartă cdifa laie, о 
căciulă neagră din blană de miel cu fundul lat (fig. 45, 47 şi 48). 

Cămeşa este lungă pini la genunchi şi uneori şi pînă sub genunchi 
(fig. 46, 47 şi 48). Pentru sărbători, ea e din pînză de-a subțire, iar pentru 
lucru e din pînză de-a groasă, are pumnasi, adică manşete la mînecă. La 
cei tineri, gulerul, gura cămășii şi pumnasii sînt împodobiţi cu pui negri 
de arnici, iar la cei trecuţi de patruzeci de ani cu pui albi de bumbac. Uneori, 
la guler gi la gură, cămăşile aveau cusăzură albă (motive albe), iar la pumnasi 
vináte si negre (R&chirova). 


28 


În Ge. la mijlocul ei, cămeşa аге un M cusut cu aţă neagră, iar în 
spate, cot la mijlocul ei, de asemenea un М cusut cu aţă albă, căreia i se 
zice clin. Acest M, de pe fața și spatele cămășii bărbătești, nu este altceva 
decit așa-numitul barbur, atit de caracteristic pentru cămaşa jienilor, mărgi- 
nenilor din jurul Sibiului și mocanilor din Munţii Apuseni. 

La Valea Diljii, pînă la treizeci-patruzeci de ani, bărbaţii purtau cămăși 
cu pui negri la guler şi pumnaşi, iat la cămășile celor de peste patruzeci de 
ani puii de la guler si pumnagii au fost impestrifati cu alb ўі negru. 

Partea inferioară a corpului era acoperită, vara, cu izmene largi gi iarna, 
sau cînd e răcoare, cu cioareci sau șoareci strimgi de lină alba. La cei tineri, 
la marginea de jos, izmenele aveau сірій, șipță (dantelă), iar deasupra, la 
glezne, ele erau legate cu curele numite trăgătoare (plural: trăgători), cură 
(Peşteana), curea, cătăramă (Ostrov). 

Pe talie, bărbaţii se încingeau cu o curea lată, cu două sau trei cătărame 
mari în față, în care îşi țineau banii, hirtiile de valoare etc. În unele locuri 
(Valea Diljii), feciorii şi bărbaţii au cură cu bumbi sau, cum se mai zice, 
bugărie си bumbi (fig. 46, 47 şi 48), iar bătrinii se incingeau cu un brin 
sau un şerpari lat de piele. Acestei curele late (fig. 47) i se zicea şi brip 
(Ohaba Sibisel). În afară de cureaua lată, bărbaţii se incingeau gi cu o 
cingătoare, tesutá din lină colorată (Pesteana), Cu cincizeci de ani in 
urmă, aceste curele atingeau şi lăţimea de 20—25 cm. 

E locul să arătăm aici că, la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul 
celui de-al XX-lea, trăsătura cea mai caracteristică a portului bărbătesc din 
Tara Hațegului, am putea spune chiar stilul acestui port, а fost tocmai 
cureaua foarte lată şi pălăria cu boruri extrem de largi, elemente ce dominau 
ansamblul portului prin mărimea lor exagerată. De asemenea, culoarea lor 
închisă sublinia contrastul între acestea şi fondul deschis al îmbrăcămintei 
de pînză albă si de pănură de lină sură. 

Pălării cu boruri extrem de largi s-au purtat şi în Slovacia, in Tirol 
$i la croații de-a lungul litoralului adriatic $ Savei. Ele au fost, de altfel, 
+ la modă» in Europa Centrală chiar şi în epoca feudală, astfel încît 
răspindirea şi continuitatea lor pentru o perioadă considerabilă este 
certificată. 

Aceste pălării au avut şi un rol social precum şi unul simbolic. Ele 
au fost nu numai un simbol al bărbăției, dar şi un drept al claselor 
exploatatoare. Purtarea lor, în anumite epoci, a constituit un drept 
exclusiv al stărilor privilegiate. Pătrunderea pălăriilor late în păturile 
de la загі poate fi deci considerari nu numai са un aspect al modei, din 
diferite epoci, dar si ca o renrativá de a anihila acest simbol al claselor 


29 


privilegiate, precum şi o tendință de emancipare de sub restricțiile 
impuse lor !. 

De altă parte, este cunoscut faptul că pălăria cu boruri late a fost purtată 
în a doua jumătate a veacului trecut, avînd о mare rüspindire in teritoriul 
fostei monarhii austro-ungare. O simplă răsfoire a albumelor de costume 
ale epocii ne convinge de acest lucru. Astfel, pare mai justificat să căutăm 
originea acestor pălării mai degrabă în moda veacului trecut, decir să 
presupunem origini prea îndepărtate. 

Pieptul este acoperit cu pieptari cu gură (în unele comune se pronunță 
şi kieptari — Valea Diljii) sau pieptari infundat (fig. 47 si 49), cind nu e 
prea cald, iar iarna cu un cojocuf cu mineci, care acoperă numai partea 
de sus a corpului pind la coapse (Peşteana). S-a remarcat faptul că la Meria 
femeile poartă laibere scurte fără mineci, din pănură de lină, ca și în regiunea 
pădurenilor. Acelaşi laibăr de tip gi croi pădurănesc îl poartă şi bărbaţii 
din Meria, ceea ce constituie încă o dovadă că in multe privințe Meria 
face tranziţia între Tara Hațegului și regiunea p&durenilor. 

Picioarele gi le incülgau cu obiele şi peste ele cu toloboni din pănură de 
lină (fig. 45, 47 şi 48). Primăvara, pe ploaie, se purta şi obială din 
piele de oaie — numită plotoj — folosită cu păr cu tot (Meria). În satele 
dinspre sud de linia ferată se purtau colfuni şi opinci cu gurzui (fig. 45 
şi 47), Coltunii se făceau din lind și urzdlujd, fir de lină, cumpărată din 
comerț şi folosită ca atare, de unde îi vine şi denumirea (Valea Dil 
În unele locuri, numai feciorii purtau de sărbători соЦилі în opinci (Ohaba 
Sibisel). 

Iarna si toamna, cînd e răcoare, bărbații se îmbrăcau cu două piese 
caracteristice portului din aceste parti, laibărul si suba, ambele croite din 
pănură de lină, numite în graiul popular şubă ori șoareci, Deosebirea între 
aceste două piese constă în aceea că laibărul este mai scurt, pînă la genunchi, 
iar şuba mai lungă, pina la glezne, avînd clini in cele două părţi de la 
subsuori (fig. 45, 46, 47 şi 48). 

Aceste două piese au o deosebită importanță, ele fiind singurele din 
portul bărbătesc, ornamentate cu găirane într-o at de mare bogăţie de 
culori şi motive aplicate pe margini, ca, poate, nicăieri în altă parte 

În Peşteana, situată spre nord de linia ferată Haţeg—Caransebeş, se 
purta laibăr de culoare albă d neagră; la marginite lui, la guler, piept si 


1 Cu privire la problema rolului social al păliriitor şi îndeosebi a celei cu boruri 
late, vezi: Fr. v Nopcsa, Albanien, p. 204—210; Bruno Schier, Die mittelalterliche 
Anfänge der weiblichen Kopftrachten, in «Beiträge zur Spachlichen Volksübertie 
ferung?, Berlin, pp. 151—153; acelaşi, Der Hut al- Spiegel der socialem Stellung 
und seelischen Haltung seines Trägers, în «Zeitschrift für Volkskunde» L 


30 


mineci cu Біғпаҙе roibă (ruginiu închis), pestri¢ (roşu cu galben) şi vindt 
cu sîrmă albă, roibá (brun-ruginiu) şi cu şipță, adică dantelă. De la patru- 
zeci de ani în sus, se purta numai laibăr alb cu şinor (găitane) negru şi alb 
pe la margini. 

Haina lungă de lină, зира, a fost totdeauna albă si chindisită la guler, 
piept, clinurile de la subsuori si la mînecă — cu sinoard (fig. 45, 46, 47 
şi 48). Cei tineri, pind la treizeci de ani, о purtau cu sinoard negru şi roșu. 
La minec& si la clinuri, din distanţă în distanţă, se mai puneau şi pupuri 
făcute din o linie ondulată cu o mică floare, ca un trifoi (vezi fig. 47, per- 
soana din stinga). Cei mai în virstă au avut numai două sinioare: neagră 
la marginea dinafară și albă la cea dinăuntru. Aceste două culori, destul 
de stabile, au fost aplicate aproape in toate satele din bazinul Hațegului 
la imbrăcămintea celor virstnici. Şuba este sau îmbăierită, cînd se poartă 
numai pe umeri (fig. 46 şi 48), sau îmbrăcată ре mineci. 

În comuna Hăţăjel, vecină cu Pegteana, au fost chiar trei categorii de 
laibăre, după etate: la juni; la cei de mijloc; gi bătrinesc. Junii au avut 
laibărul bogat ornamentat cu sinoare şi bimnasi de cele mai diferite culori 
şi figuri: şinor negru, brăşire pestrite, viorint (liliaceu) şi şinor negru încolăşit 
(un fel de meandre rotunde încolăcite); chiar şi şinorul e cu cotituri (ondu- 
lat). La cei de mijloc, laibărul era ornamentat cu birnaşi negru, viorint 
(liliaceu), ca floarea persicului cu colăşei de şinor negru, bărnaşi ca floarea 
persecului, bîrnaşi negru. Laibărul bătrinesc avea numai şinor negru sau 
alb şi negru pe la margini. 

Şuba a fost şi ea: tinerească cu pui negri, cu roşu şi cu şipță (dantelă) 
pe la margini sau, mai precis, sinor negru şi roşu, pişerău (cruciulite 
culcate), cu floarea persecului şi şibță (dantelă); la hài mijlocaşi cu şinor alb 
şi negru, pui negri cu roşu; suba bătrînească a avut şinor alb, negru şi 
pui negri cu mohorit (brun-ruginiu). Batrinii mai purtau şi cojoc bătrînesc 
din blană de oaie fâră pui. 

Laibărul era croit din cinci bucăţi de pănură de subá: stanu, la spate 
şi în faţă era croit dintr-o singură bucată şi la mijloc cu o bucată rotundă, 
tăiată pentru cap şi grumaz, cele două clinuri de la subsuori şi cite o bucată 
pentru fiecare mînecă. La Rachitova, sat ascuns într-o vale în partea de 
nord-vest a Țării Hațegului, birnasii aplicaţi la laibarele celor tineri au fost 
mai mult de culoare roşie, iar la cei bătrini de culori închise. Croiul şubii 
diferă de cel al laibărului prin faptul că în faţă зира avea aripi adăugate 
la stan, iar la subsuori, în afară de bucata numită şi aicea clini, mai avea, 
în partea de sus, о broscht bogat ornamentată cu găitane pe de-a lungul 
cusăturii (fig. 45, 46, 47 si 48). 


8 


Şuba lungă a fost purtată numai 
de bătrini. În timpul din urmă ea a 
fost părăsită, iar azi, toată lumea, tineri 
şi bătrîni, poartă laibdre, care sînt mai 
scurte, În schimb, la Lunca Cernii, 
aşezată într-o vale mai izolată, s-a 
păstrat pind în anii din urmă suba albă 
chindisită pe la margini, la cei tineri 
cu negru, rugiță (ruginiu), vînăt împletit 
cu tugifd si rugifd, iar la cei bătrini 
cu negru, roibat, vIndt си roibat şi roibat 
(fig. 45). 

În satele dinspre sud de linia 
ferată Hateg— Caransebeş, са, de pildă 
la Cirnesti, tinerii au purtat laibár negru 
cu pui şi pe la margini cu şinoare roșii 
şi subd albă cu birnaşi negri (fig. 48). 

A În comuna învecinată (Unciuc), tinerii 

aes prende dacilor, oc сы au purtat mai mult laibăr negra cu 

Than, Йон birnagi: negru, roiban, negru, iar bătri- 

nii mai mult suba си btrnaşi: negru, 

alb-negru. De altfel, portul este acelaşi, 

cu mici deosebiri şi în comunele învecinate, Ostrov şi Valea Diljii. De 

pildă, la Ostrov tinerii au purtat laibir cu birnaşi: roșu, galben si vinăr, 

dar în zilele de odihnă şi ei purtau subd albă. Вітіпі au avut laibăr 

alb, cu birnagi: negru, roibă, negru; iarna gi în zilele de sărbătoare şuba 

albă și şinor cu colasi (colaci). Prin urmare, portul se schimbă nu numai 
după comună şi nu numai după erate, dar și la diverse ocazii. 

О mare varietate a existat în Valea Ой, un sat mai izolat sub poalele 
Retezatului, cu multe izvoare si piue pentru зире. Și aici tinerii, pînă la 
treizeci de ani, au purtat laibár negru cu bírnagi: roșu și mogozin (o culoare 
ca floarea piersicului), dar si alte combinaţii, de pildă, intiiul bérnasi: 
roşu, mogozin sau roiban deschis; ul doilea bírnasi: verde, ori primburd, 
panglică verde cu mogozin închis; al treilea birnaşi: mogozin ori roiban 
închis. De la treizeci de ani în sus, la lucru a fost purtat laibăr 
alb fără birnasi, iar de sărbători laibăr alb la margini cu trei bfrnasi: 
negru, roșu roibă (roiban deschis) şi negru, Şuba albă au imbrăcat-o 
numai de la treizeci de ani in sus, cu birnagi ca şi la Іа ат; suba neagră a 
fost fara birnasi. 


32 


În Ohaba Sibisel au fost, de asemenea, trei grupuri în ce priveşte deco- 
tarea laibărului cu birnagi: cei tineri eu purtat, şi aici, mai mult laibăr 
negru, la margini cu birnasi: vînătoniu (vin&t închis) împletit cu roibă 
verde cu mogozin, vindtoniu cu roibi si mai inspre interior cu şipţă. Cei 
de virstă mijlocie (30—40 de ani) au avut laibdr alb cu birnasi: negru, 
roibá şi negru pe la guler şi margini, Cei bătrîni, laibdr alb біті birnasi si 
subd albă cu birnaşi alb și negru. Si cei mai tineri au purtat зира albă 
cu birnasi: negru, roiban, și cu negru pe la partea interioară a aripii, cu 
pui de birnasi negri, impestritati cu roibam, spre marginea interioară cu 
ciptă neagră ori pişerău. Batrinii au avut la şubă birnasi albi cu negru. 
S-a purtat, mai zar, gi suba neagră (fig. 47). 

Dacă am stăruit, poate, mai mult asupra acestor amănunte ale decorării 
laibărului şi şubei, după sate si etate, am făcut-o, dinadins, spre a arăta 
cit& atenţie s-a dat acestor amănunte, tradiția, ca, poate, nicăieri în altă 
parte, reglementind cu rigurozitate, pînă în cele mai mici amănunte, decorul 
pieselor în funcție de diferenţele de vîrstă si de ceremonial. 

Portul popular din acest ţinut, si, mai ales, în părţile de vest ale bazinului 
de la Haţeg, mai cuprinde încă o piesă arhaică tipică, căşula, Gluga aceasta, 


19. Ţărani cu glugi, din 

Lunca Cernii de Sus 

așezați la fel ca dacii de 

pe Columna lui Traian. 
1812 


3 — e. 248 


din pănură de lină, are la partea ei de jos motive (езисе la război sau chiar 
cusute cu bumbac colorat şi cu ciucuri la capăt (fig. 37 si 49). Ea este 
purtată atit de bărbaţi cit şi de femei (fig. 34), avind o dublă întrebuințare: 
în timp ploios sau cu ninsoare e purtată pe сар (fig. 49), iar la drum are 
şi rolul unei straige agățată cu baierele ei de git sau atirnată de umeri (fig.37). 
Nelipsită drumetilor din aceste părți, pe lingă aspectul decorativ, mai 
este și de mare folos, putind fi întrebuințară, cum am arătat, după 
împrejurări, бе ca sait? pentru merinde la drum, бе ca glugă în саз 
de ploaie. 

Ca toare piesele ce sint legate de o anumită utilitate, și gluga — ca şi 
cojocul, suba înfundată, briul impletit cu bete, opincile — poate avea c 
vechime considerabilă. Cu toată prudenta şi rezerva față de comparatiile 
îndrăzneţe, mai ales într-un răstimp atit de mare, totuși nu putem 
să nu constatăm marea asemănare între îmbrăcămintea dacilor de 
pe Columna lui Traian şi portul actual al glugii din Tara Hațegului 
(fig. 18 şi 191. 

Cu toate сӛ іп ultimele decenii a suferit multe schimbări, portul bărbătesc 
s-a păstrat relativ mai bine decit cel femeiesc. Au dispărut sau s-au modi- 
ficat, mai corect s-ar spune că s-au modernizat, piesele de lină, cum sînt 
laibárul si suba. Materialul, pănura de lină, ca produs al industriei casnice, 
a rămas același, dar s-a împrumutat croiul hainelor de la oraşe. În 
schimb, piesele de pinză, cămaşa şi izmenele, şi, uneori, chiar şi cioarecii 
de lină şi cureaua lată de plotog, păstrează încă linia tradiţională a 
portului local. 

În afară de aceste piese albe de pinză, au mai rezistat vremii si piesele 
legate de viata pastorală, ca apărătoare de ploi si frig, cojocul strămoşesc 
şi iepengea impermeabilă (fig. 53). Aceasta din urmă a fost adusă aici, 
probabil, de ciobanii mărgineni transhumangi, din balta Dunării, Chiar şi 
numele arată vădita influenţă balcanică, 


1 CE. R. Уша, Ethnographische Beweise für das Alter und die Kontinuitat des ruma- 
nischen Volker іп Siebenbürgen, în «Siebenbürgen » Bucureşti, 1943, vol. 1, p. 42 
fig. 9 și 10); FL B. Florescu, Monumentul de la Adamclisi, Tropaeum Traiani, Bucureşti, 
1959, Editura Academiei R.P.R., рр. 444—445. 


34 


PORTUL DIN PARTEA DE VEST 
A BAZINULUI DE LA HAȚEG 


Portul cu coarne al femeilor din bazinul de la Haţeg, judecind după 
datele ce le avem, nu s-a întins pină la marginea de vest a bazinului, pină 
la Poarta de Fier, care constituie granița naturală a acestui ținut. Venind 
din vest, portul bănăţenesc a pătruns prin trecătoarea ce pleacă de la 
(Caransebeş spre Haţeg, pina la linia constituită de satele Păucineşti, Grá- 
dişte, Poieni. E adevărat că si granița administrativă a Țării Hațegului 
a trecut, pe vremuri, mult dincolo de Poarta de Fier, pina la Boutarii 
de Jos, 

Dar portul bánátenesc din aceste parti a pătruns nu numai destul de 
adinc, cu toate elementele sale constitutive, ci, prin cîteva piese, şi mai 
ales prin originalul opreg cu fire — ¢leitmotivul » portului bănăţenesc — 
el s-a introdus în colţul de nord-vest al portului cu coarne, pina la linia 
Lunca Cernii—Răchitova şi chiar şi pînă în inima acestui bazin, la Cirnesti. 
Deci, o dovadă că culturile populare ale unor regiuni superioare ca 
dezvoltare economică, în urma relațiilor de schimb şi culturale, au tendința 
de a se impune peste zona celor inferioare. 

Nota dominantă ne este dată şi aici tot de portul femeiesc. Trăsăturile 
lui esenţiale sînt asemănătoare cu acelea ale portului din Banat: ceapta 
cusută cu bircă și mărgele; cămașa cu tablă sau blană și tăieturi (ajur) 
la mineci; si opregul cu fire. 

Portul bărbătesc păstrează, și el, mai ales în zona marginală, piese 
comune cu cel din Tara Hațegului. Însă, pe măsură се ne apropiem de 
Banat, se aseamănă tot mai mult cu portul acestui ținut, Nu se mai întîlnesc 
piesele croite sobru după necesităţile omului deprins cu viaţa aspră. Ele- 
mentele decorative, linia, croiul, culorile, toate împreună trădează incli- 
narea spre ornamentica exuberantă a portului din Banat. 

Femeile așezau un şerc (cerc) din sirm&, înfăşurat în pînză albă peste 
pieptănătură, pe care о acopereau cu ceap{d, şeapță, bonetă rotundă impo- 
dobită cu motive geometrice în culori vii, uneori şi florale, cu aplicații 
de mărgele (fig. 20, 21, 22). Femeile tinere au purtat kiskinew cu socof, 
năframe cu ciucuri, în culori vii, roşii, galbene. 

Caracteristica portului femeiesc era tabla sau blana lungă şi lată, pe 
mineca cămăși (fig. 23), ca şi în Banat si in regiunea pădurenilor formînd, 
în această privință, o zonă comună. Dar nicăieri arta cusutului nu s-a 
impus cu piese atit de elaborate şi artistice ca aici. Aceste table sau blănuri, 


35 


20. Femeie cu «сеард». Poieni, 1913 


21. «Сере» din zona Bucova-Bouţari. 
(Colecţia Muzeului Etnografic 
al Transilvaniei din Cluj) 


22. Croiul st motivele unei «сере» din zona Bucova-Boufert 


asemănătoare cu unele mici tapiserii aplicate pe minecile cărmășilor femeiești, 
sînt adevărate compoziții maiestrite, susţinute în culori sobre, in care 
cîteva pete vii dau efectul pietrelor prețioase (fig. 24 şi 25), Aici nu întîlnim 
influenţele orientale ale tablelor bánátencclor din părțile Timișului, cusute 
în aur şi cu tăieturi (ajur). Motivele compacte şi de o aleasă cumpătare 
au fost armonizate spre a îmbina elementul geometric cu cel floral într-un 
desen simplu. 

Poalele sînt, şi ele, de o factură mai fină, cu ciurătură, şurătură — adică 
ajurul — pătruas si în păturile ţărăneşti, ajungind, mai ales în portul 
femeiesc din Banat, la o mare dezvoltare. Caracteristica principală 


97 


a acestui port o constituie însă opregul cu fire, purtat in partea 
dindărăt (fig. 50) şi cătrința, nelipsită portului femeiesc din aceste 
locuri. 

Piesa cea mai decorativă a portului femeiesc еме pieptarul de oaie, 
cusut pe de-a întregul cu pui de bircă şi cu luna în spate. Elementele lui 
principale sînt: ciutura, sau şutora în formă de floare cu patru petale, 
roata, o floare în formă de cerc şi ochiul boului, în formă de inimă, cu 
virful în sus. Întregul pieptar este acoperit cu elemente florale şi tipice 


23. Croiul si motivele unei cămăși femeiești din Bucova 


14. «Table», cusături late de pe minecile cămăşilor din zona 
Bucova-Bougari. (Colecţia Muzeului Etnografie al Transilvaniei din Cluj) 


artei cojocarilor din aceste părți. Numai în spate se lasă un loc gol in formă 
de semicerc. Aceste cojoace, adevărate piese de artă ale cojocăritului 
local, s-au răspindit şi în regiunea pădurenilor. lana se purta о 
şubă de lină albă, bogat ornamentată cu spirale cu şinor negru, azi 
aproape dispărută, 


39 


25. « Table», cusături late de ре minecile cămășilor femeiești din zona 
Bucova-Bouţari. (Colecţia Muzeului Etnografie al Transilvaniei din Cluj) 


40 


Portul bărbătesc prezintă, şi el, уййне influențe bănăţene. Cámaga 
lungă pin’ pe sub genunchi era, la cei tineri, cu guler înalt, plin de motive 
şi ulşele, okiuri, adică cusătură în ajur, părțile îmbinate pretutindeni cu 
cheie, o cusătură măruntă ce leagă piesele necusute laolaltă (fig. 26). Gulerul 
e prins cu ciocănel sau şocănel cusut cu arnici negru de corpul cămășii. 
Gura de la pieptul cămăşii și mineca cămășii cu pumnagi sint cusute cu 
aţă alba, cu albiu şi cu tăietură (ajur). Izmenele, la cei tineri, cu ҙосор, cum 
ne-a explicat informatoarea, atit de original şi plastic: a scos băciala şi a 
ugit urzeala şi din aia a ugit şocoț la izmene. 

Peste cimage se poartă brügire de lind, iar bátrinii au purtat curea sau 
proşcă de piele lată de о șchioapă, un fel de laibár de lind ca un pieptar. 
Tarna s-a purtat şi aici зира săină de lină, iar în cap căciulă bănățeană, 


26. Croiul şi motivele unei cămăși bărbătești din Bucova 


и ЕЕ Ж 
NE 


21. Ceoiul d motivele cămășii femeiești din Păucineşti, 1958 


cu virful aplecat, cu cojoc alb, lung pînă în păminr; în picioare opingt gi 
obele de lină, avind sus o vargă, o dungă neagră și una roșie (fig. 51). 

Acesta a fost portul în satele din trecătoarea се duce către Banat, la 
Bucova si Bouțari, care, în unele privinţe, se mai menține și azi. Dincoace 
de Poarta de Fier, in satele din colțul de vest al bazinului, portul e mai 
simplu si face tranziţie spre portul general din bazinul de la Haţeg, 

Femeile igi fac și aici deu нуі, cît mina de groasă, împletesc in păr 
lină neagră învăluită în dieză neagră. Fiecare tică este împletită în trei 


4% 


28, Croiul şi motivele unui «laibār» femeiesc din Păucinegti, 1958 


vige, deci după canonu! obișnuit în întreaga Țară a Hațegului. Capetele 
tişilor le string le ceafă și peste ele aşază ciapță cu mărgele şi cu bdnug. 
Când mergeau la joc, femeile nu se învăluiau. Propoada era lungă; o purtau 
numai în zilele de sărbătoare, prinzind-o cu ace de păr şi lisind-o să айтпе 


29. Croiul 4 cioatecilor » femeiești din Păucinești, 1958 


30. Croiul şi motivele unei cămăși bărbătești diu Paucinesti, 1958 


pe spate pînă jos. În zilele friguroase și în cele de lucru se învăluiau cu 
еа (fig. 52). 

Cămieşa, croită din nouă coti, era lungă pina la fluieru piciorului. Mineca 
cămășii avea şi aici blană, lată de-o palmă şi lungă de două, cusută în negru 
pe fondul alb cu pui cu amici si numai motivele mai mărunte іп roşu, 
vinát si verde, са să invioreze fondul prea sobru (fig. 56). În partea ei 
de jos, mineca era іпсгерий si se termina, ca pretutindeni, in fodoare cu 
сірій (Păucineşti). Mai nou, motivele pur geometrice sînt gi aici pe cale de 
dispariţie, fiind înlocuite de o combinație de motive geometrice cu florale. 

Mai de mult, pe poale nu se aplicau motive. Recent s-au introdus şi 
aici poalele cu pui şi уе. Se încingea un briu de-o palmă de lat și o brăşire 
deasupra. Peste poale, în parte din dos, se purta opregul cu fire. Partea 
de sus a opregului este petecul de opreg, țesut la război. În partea dinainte 
se purta cdtringa de lină, resutá la război іп patru ize, împodobită gi ea 
cu pui. Motivele se teseau și se coseau in verde, bal, galben și alb. 

În spate se îmbrăcau pieptari de piele de oaie crăpat înainte, făcut tot 
de maisiori cojocari în comunele dinspre Caransebeș, Laibărul scurt pina 
la talie, atit de caracteristic portului femeiesc din bazinul de la Haţeg, se 


44 


purta şi in această zonă de vest a bazinului, dar ceva mai înflorat, cu birnasi 
la margini (fig. 28). Şi aici s-a purtat suba înfundată, în timp de iarnă 
grea, atit la petrecere cit şi în zi de lucru (Păucineşti), 

Mai de mult se încălțau numai opinşi şi cioaresi de lină alba si pistriti: 
alb cu negru (fig. 29). Opincile erau cu gurzui Întors, la piciorul stîng spre 
stînga, iar la cel drept spre dreapta. 

Portul bărbătesc din satele din această parte a bazinului de la Haţeg 
a păstrat mai multe piese comune cu portul din Tara Hațegului. Batrinii 


31. Croiul d motivele « şubei » birbitesti din Gridiges. (Colecţia Muzeului Etnografie 
al Transilvanici din Cluj) 


|! Ji 
d 


au purtat, şi aici, părul lung pină ре umeri, mai de mult chiar 
și cica-mpletită, două in faţă, una la dreapta si una la stînga, deasupra 
timplei. Vara se purta pălărie rumfniascd cu gardină lată de-o palmă şi 
iarna cdit cu fundul lat, deci modelul tipic al Țării Hațegului, albă si 
laie (neagră) nedirese, cum tragi pielea de pe miel (fig. 53). 

Pentru la lucru și de toate zilele se purta cămieșă de cînepă cu guler 
fără pui, lungă pînă mai jos de genunchi. Pe vremuri, mineca nu avea 
pumnași şi se purta îndoită la mină. Pumnagii ar fi mai recenti, după cum 
mi-a spus un informator bătrin din Păucinești. De sărbători se purtau şi 
aici, ca si in zona Bucova-Bourari, тел cu guler inalt şi cu pui si pumnaşi 
la mineci (fig. 30). 

Vara, la lucru, îşi iau izmene din ріпұй de-a groasă, legate cu curele 
pe sub genunchi, iar mai de mult, în loc de curele, cu aţă de păr de capră, 
Cind era frig purtau cioareși croisi romineste cu gizdă înainte, unde-şi 
băgau miinile si cu brăcinari, mai de mult din piele de vacă. 

La mijloc purtau curele, late de două palme, cumpărate la tirguri, la 
Haţeg, Pui şi Hunedoara, 
confecționate de curelarii din 
Hateg. 

1һ picioare se purtau obiele 
albe de lină, dar si colțuni 
cusuti şi lungi, pe care îi 
trăgeau în picioare, ca şi 
femeile (fig. 46). Opincile 
cu gurgui, mai de mult 
nedirese, adică netăbăcite, 
din piele de vacă, se legau, 
şi aici, cu afi de păr de 
capră. 

Jarna, ca pretutindeni іп 
Țara Hațegului, îmbrăcau 
suba albă de cioareci, cu 
clini şi cu Мтаҙ pe la 
margini (fig. 53). Cind nu 
era prea frig si în zilele de 


32. Croiul şi motivele « сіршісі » 
(eluga) din Bucova. (Colecţia Mu- 
zeului Etnografie al Transilvaniei 


din Ciuj) 


lucru, purtau laibăru, care era ceva mai scurt. De obicei, aveau două 
şube, una nouă pentru duminici şi una veche pentru zi de lucru. 

În zile friguroase luau în cîrcă, in spate, сојоси mic — aga se zicea 
pieptarului alb din piele nedireasă — fără pui şi infundat. Mai recent, 
au pătruns si aici pieptarele cu pui, cumpărate pe la tirguri. Şuba lungă 
şi albă din cioareci cu clini la subsuori si cu bfmagt negru şi alb ре la 
margini (fig. 53) a fost purtată și aici. Se cunoşteau două categorii de cojoace, 
unul scurt pind la briu si cu тіпесі, numit сојосиуӣ de-a mică şi cojocul 
cel lung, pe care îl îmbrăcau în zile festive (fig. 53). 

Atit bărbaţii cit şi femeile poartă în aceste părți — ca şi în restul bazi- 
nului de la Haţeg — căşula (gluga), care are aici o mai mare întrebuințare 
gi пісдігі nu prezintă o piesă atit de caracteristică portului ca în această 
zonă, unde chiar si elementele decorative sînt din cele mai dezvoltate 
gi de o rară frumusețe (fig. 32). 


ELEMENTE TRADIȚIONALE ŞI NOI ÎN PORTUL ACTUAL 


Vechiul port arhaic din bazinul de la Haţeg, odinioară răspîndit pe 
toată întinderea lui, o dată cu dezvoltarea relaţiilor capitaliste, a început 
să se modifice. În adevăr, ca urmare a proceselor sociale determinate de 
dezvoltarea capitalistă, portului local, constituit în stil propriu, poate în 
decursul secolelor, i-a luat locul unul nou. Despre portul femeilor, indeo- 
sebi, se poate spune că în unele parti a dispărut cu desăvirşire, 

Modificarea si transformarea portului din Tara Hațegului a fost influen- 
tată pe de o parte si de procesul de lichidare a izolării feudale, mai ales 
în părțile care au avut contact cu centrele urbane, pe de alta si de dezvol- 
tarea, în prezent, a industriei noastre textile, care pune la indemina țăranilor, 
la un pret mai convenabil decît industria casnică, materiile prime necesare 
confectionarii îmbrăcămintei. 

Portul popular din Tara Hațegului, aşa cum a fost descris în acest 
studiu, reprezintă imaginea lui indeosebi din primele patru decenii ale 
veacului nostru. Cercetările efectuate în diferite etape au îngăduit urmă- 
rirea acestui port în evoluția sa de-a lungul a cincizeci de ani. O bună 
parte din fotografiile prezentate pot fi considerate unicate. Ele ramin 
mărturii autentice ale unui port arhaic, azi modificat datorită noilor condiții 
materiale şi culturale în care trăieşte țărănimea. 


4? 


Modificarea portului se manifestă in toate cele trei parti constitutive: 
materiale, croi și motive ornamentale. Unele piese vechi ca suba și laibarul 
sînt pe cale de a dispare, ele fiind inlocuite cu alte piese, noi, de origine 
orășenească, mai practice si igienice. În genere, portul traditional, odi- 
nioară atic de fix şi constant, cu variantele lui diferenţiate după Localități 
$i etape, a evoluat în două direcții: pe de o parte s-a apropiat de portul 
orăşenesc, pe de altă parte denotă tendinţa spre unificare, în cadrul zonei, 
a diverselor variante locale. 

Procesul de schimbare al portului a fost influenţat și de înlocuirea, 
în bună parte, a materialelor folosite în trecut (pinza fesutá la război, 
pănura de lină, blana de oaie), produse ale industriei casnice. 

Prin schimbarea condiţiilor de viaţă în anii regimului nostru de demo- 
стаје populară, materialele fabricate de industria textilă au devenit larg 
accesibile țărănimii. Astfel, pinza industrială, joljul, stamba, mătasea, 
stofele etc. etc. sînt astăzi folosire în mod curent la confecționarea imbră- 
cămintei țăranilor. 

Totodată a sporit şi numărul pieselor de îmbrăcăminre cumpărare 
din comerţ, ca: haine, pantaloni, veste, bocanci, pantofi etc. Acest fapt 
a modificat şi terminologia costumului popular. Astfel, de ex., termenul 
de cioareci se aude tor тпай rar, el fiind înlocuit cu cel de pantaloni; pieptarul 
din piele de oaie cu vesta de stofă g.a.m.d. 

Cele trei piese, care odinioară subliniau, în sens orizontal, portul 
vechi: pălăria cu boruri late, cureaua de piele lată și opincile cu gurzui 
au dispărut din portul bărbătesc, precum si laibărul si suba, mai ales 
la generația tînără, ele fiind păstrate, cu torul sporadic, de cite un bátrin 
(fig. 54). 

Dintre piesele de ріпті ale portului bărbătesc a suferit modificări, 
destul de insemnate, сйтеҙа. În locul gulerului ingust şi simplu, generația 
tînără preferă gulerul mai lat şi răsfrint. Mineca cu pumnaş în partea ei 
de jos, a fost înlocuită cu mineci largi. Motivele cusute pe cămașa bărba- 
ilor au fost reduse sau părăsite cu desăvirşire, ca $i portul cámágii scoase 
peste izmene sau pantaloni. 

Pieptarul de piele de oaie a fost înlocuit adesea cu о vestă din pănură 
de lină, șesutăla război, sau din stofă cumpărată de la cooperativă (Clopotiva). 
"Vechiul pieptar — chiar şi vesta de stofă — este înlocuit tot mai des de 
un ldibăruc ştrăncărit, adică crosetat, fără mineci sau cu un sveter cînd 
el este cu mineci (Clopotiva). 

Cele mai mari modificări au suferit : pălăria, cingătoarea si încălțămintea, 
După pălăriile cu boruri largi, purtate la începutul veacului, au apărut 


48 


pălăriile negre cu boruri înguste, ca cele ale márginenilor (fig. 54) apoi, 
mai recent, pălăriile de tip orășenesc. A dispărut curaua de piele extrem 
de lati, ea fiind înlocuită cu 0 curé mai îngustă, numită de obicei centură, 
sau cu o breşire sau breşinar. În schimb, se folosesc ciorapi de bumbac 
cumpăraţi din comerţ, peste care adesea se poartă ciorapi hai mis (cei mici) 
de lină albă sau ştrinfi ştrăncăniş (de la germ. stricken), crosetati de femei 
(Riu de Mori). 

Laiberele şi şubele tradiţionale au fost înlocuite cu un căput din pănură 
de lind, tesurá la război, dar cu croi ce seamănă mult cu cel al paltoanelor 
orăşeneşti. Pentru vreme friguroasă s-a păstrat cojocul lung, cu mineci 
lungi, care este, de altfel, şi îmbrăcămintea tradițională a păcurarilor din 
aceste părţi (Ştei, fig. 55). În timpul iernii, in loc de pălărie, se poartă 
căciuli cu virful ascuţit sau lat. 

În portul femeiesc din acest ţinut, ca şi in cel bărbătesc, schimbările 
au afectat îndeosebi giteala capului si încălțămintea. A dispărut aproape 
cu desávirgire coafura cu coarne a femeilor măritate, atit de caracteristică, 
precum și portul proboadei. Locul proboadei La luat cirpa de stambă 
(бу. 54) sau de bired (linita). Alături de termenul de сіра, s-a păstrat, mai 
rar, şi vechea denumire, de origine maghiară, chischinieu (de la ung. kesz- 
Кепб), dar a pătruns şi noul termen basmă, Ca încălțăminte, vechile opinci 
cu gurzui nu mai sînt păstrate de femei, ele fiind înlocuite cu pantofi sau 
păpuşi. La lucru se întrebuințează si sandale de cauciuc. larna se poartă 
des şi bocanci. Ca şi în portul bărbătesc, şi în cel femeiesc au dispărut 
obielele, ele fiind înlocuite cu strinfi stréncdnit (crogetati) de femei, sau 
ciorapi din comerţ. 

O schimbare pronunţată se observă și la vechea inie, care, adesea, este 
înlocuită cu сйтаҙе. Tabla de pui de pe mineca iniei se intilneste mai rar, 
păstrată, pe alocuri, de femei în vîrstă, Tablei de pui de pe mineca iniei 
i-au luat locul primburile, nişte vărgi negre cusute de-a lungul minecii 
şi pe piept, care dau cămăşii un aspect asemănător cu cel al mărginencelor 
(Clopotiva). Pui сизий cu mătrinc, pe marginea de jos a poalelor, se întîlnesc 
tot mai rar. În genere, motivelor geometrice le-au luat locul motivele 
florale (fig. 56). (« Mai de mult a fost cu table, apoi au venit cu pui şi 
după aceea flori, pe minecile iniei » — ne-a comunicat о informatoare din 
Ştei.) Recent inia a fost înlocuită cu o bluză de тейт sau stambd, cu croi 
orăşenesc, iar la mijloc, în locul vechiului briu, se încinge curaua de nailoc 
(nailon) din comers. 

Vechiul pieptar de miel, devenit şi el o piesă rară, a fost înlocuit cu un 
lăibăruc de stofă neagră, impodobit cu cusaturi de mărgele și mătase (Ştei). 


49 


În unele localități s-au păstrat cele două catrinti tradiționale, purtate 
peste poale, una in fata și alta în spate. Mai recent, ele sint pe cale de 
dispariţie, fiind inlocuite cu un singur surf purtat în faţă (Tuştea). Se poartă 
$i scutec de postav negru cu şiucuri — ciucuri — (Ştei), brodat, jos la 
margini, cu mașina. larna, peste poale se mai îmbracă vechea rochie de lină 
neagră, țesută la război, cu pături, adică cu cute (Clopotiva). Cind e frig, 
femeile poartă şi ele svetern din lină gi caput negru din postav sau din pănură 
de lină fesuta la război şi cojocuță scurtă din blană de miel (Clopotiva). 


CONCLUZII 


Cu privire la portul din Tara Hațegului și, îndeosebi, la cel din bazinul 
de la Hațeg, care a fost obiectul cercetărilor noastre, putem, în concluzie, 
constata că е] se deosebea de toate celelalte porturi populare ale regiunilor 
înconjurătoare, atit de cel dinspre nord de regiunea pădurenilor şi cel 
de pe valea Mureşului, cit şi de cel dinspre părțile răsăritene, de cel al 
regiunii Sebeșului şi Mărginenilor, precum si de cel de sud, dinspre bazinul 
de la Tirgu Jiu, si de cel dinspre apus, din Banat. 

Caracteristica acestui port a fost, pentru primele decenii ale veacului 
nostru — atunci cînd pătrunderea capitalismului încă nu l-a alterat — la 
femei, giteala capului cu coarne şi propoada lungă. În ceea ce priveşte 
inia, cămașa femeii, se relevă un substrat mai vechi al motivelor peste 
umeri la mâneca cămăși, ca şi în regiunea învecinată а pădurenilor, si 
peste cot alături de rînduri mai înguste de-a lungul minecii. Peste acest 
substrat mai vechi, a pătruns, ca o influenţă venită din Banat, cămașa cu 
tablă sau blană la mineci. 

Piesele tipice din lînă ale acestui port sînt Jaibarul, scurt pînă în talie, 
cu mineca rásfrintá (fig. 2), şi piesa cea mai originală si arhaică, suba 
înfundată cu brfiul impletit cu bețe. 

Portul bărbătesc а fost și aici caracterizat prin pălăria cu margini extrem 
de late şi cu cureaua, de asemenea, foarte lată. 

Dintre piesele tipice acestui port remarcăm şuba lungă cu clini şi cu 
aripi (fg. 31 si 53), răspîndită în toată Tara Hațegului şi laibărul ceva 
mai scurt, Apoi căşula, gluga purtată si de femei şi de bărbaţi. 

O altă caracteristică, comună atit portului bărbătesc cit si celui femeiesc, 
este marea varietate a unor piese, cum sint şuba si laibarul, pe raze mai 


50 


mici şi chiar în aceeași localitate. Uneori, am întîlnit deosebiri conside- 
rabile între portul de toate zilele și cel de sărbătoare. Dar ceea ce dă o 
importanţă deosebită portului din Tara Hațegului este marea diferenţiere 
în ornamentarea pieselor de lină cu bírna;i (la 1аїһйте si la șubă) în diferite 
culori, variind după localitate și vîrstă. Nicăieri în portul românesc, si 
nici la alte popoare, nu întilnim о mai mare bogăție si varietate, privind 
această ornamentafie, după grupele de etate. De aceea s-a şi acordat, în 
lucrarea de faţă, o deosebită atenţie acestei probleme. 


33. Nevasti tinără pieptănată «cu coarne», Lunca Cernii de Sus, 1933 


34. Două femei în portul 
caracteristic голе! portu. 
lui «cu coarne », avind 
« conciul » acoperit cu o 
«propoadi» lungă, ce 
айгай pe spate. Femeia 
din dreapta are gi о 
« diqulà » atimată de 
umeri şi purtată subsuori, 
servindu-se de са са de 
o traistă. Lunca Cernii de 
Sus, 1933 


35. Femeie mai in virstă, pieptănată «cu coarne », îmbrăcată са «inia » cu « бодон» 
şi «сірі» la mineci. Lunca Cernii de Sus, 1933 


36. Joc la o gezitoare. Lunca Cernii de Sus, 1933 


37. Femeie si bărbat din Lunca Cernii de Sus. Femeia are «inie» cu «pui peste 

umere » la partea de sus a minecii, « catrinţa » în faţă şi « cátrintoni » indárür. Bărbatul 

аге șubă garnisită pe la margini cu «birpagi» (găitanc), iar de git îi atirnà « căşula » 
(gluga), 1933 


38. Nevastă tinără cu «рго- 
poadă », «laibár» de lină 
scurt pini la talie, «cătrinţă> 
sí opinci cu бшш». 
Richitova, 1913 


39. Două neveste pieptinate 
“cu coarne», purtind 
tringe gi edtrinfott, бегі, 1913 


40. Un grup de femei îmbrăcate cu « subi înfundate », 
Ла zi de sărbătoare. Lunca Cornii, 1912 


41. Femeie mai in virsti, 

cu propoadă si subi 

înfundată. Lunca Cernii 
de Sus, 1933 


42. Nevastä în «laibiie » scurt de lină, « căcrinţă » şi « cătrinţioni », тйзш- 
cind о «răsucă > pentru împletirea firelor. Lunca Cernii, 1912 


43. Femeie torcind, din 
Lunea Cernii de Sus, cu 
Ж propoadă », şubă infun- 
dată şi briu negru împletit. 
După o pictură de Denis 
Galloway. (Colecția Muzeu- 
lui Etnografic al Transil- 
vaniei din Cluj) 


44. Grup de femei din Ohaba Sibisel, 1914 


2161 ‘sng әр murag eung "(пору un әлвә адр шр 
Inurid) orvoisqovs әр sup up Weieng op deng ч} 


46. Grup de bărbaţi din Ştei, 1913 


41. Grup de bărbaţi din Ohaba Sibisel, 1914 


48. Naşul si stegarul, 

îmbrăcați În port de 

sărbătoare, cu prilejul 

unci nunți, Cirnegti, 
1914 


49. Doi  păcurari, 

iarna la oi, cu «cășuli» 

(glugi). Lunca Cernii 
de Sus, 1933 


50. Dans la Bucova. Femei purtind oprege cu fire, 
(Fotografia: Em. de Martonne, 1922) 


57. Grup de femei. Prima din stinga, о fată си «tica» 
pe spate, Gridiste, 1913 


53. Grup de bărbaţi din Grădiște, 1913 


54. Port tradiţional din Ştei, 1961 


55. Păcurar în port de sărbătoare. Ştei, 1961 


56. Port femeiese actual — de sărbătoare. Ștei, 1961 


GLOSAR 


Andreaua, pl. andrele — Ac lat, mare și încovoiat, făcut din metal 
(aramă), folosit de femei la gáteala capului. 

Arnici — Fire din bumbac nerasucit, de diferite culori, procurate 
din comerţ. Din ele se cos motivele, puii pe cămaşă sau poale 
(cf. cu sirb. jorénica, lină de miel, Scriban). 


Baierd, pl. Байте — Legătorile gubei, laibărului şi catringei 
Basoni — Catifea, de la ung. bársony. 


Bircă — Lin& mătăsoasă din comerţ, folosită le ornamentarea 
ceprelor si pieptarelor femeilor іп colțul de vest al Ţării Наге- 


eului 


D.p. ceapță cusmă cu bircă; pieptar cu pui de bircă 
Birnay, pl. birnasi — Găitane făcute din lină și împletite, din dife- 
rite culori. Cu birnasi se decorează îmbrăcămintea de iarnă 
făcută din lină, la guler și margini са Фр. офат şi juba, 
Numărul şi culoarea birnagilor diferă după sex şi virsta. 
Et. Birnacin = brun (germ. braun) din ung. borne (Tiktin). 


Blond — Cusătură largă si bogat ornamentată de-a lungul minecii 
câmășii femeiești, în satele din colțul de vest al bazinului de 
la Har, numită si tablă. 

Bola — Numirea veche, populară, a prăvăliilor in Tara Hațegului. 
Et. din ung. bole. 

Brăcire sau brdgive — Cingütoere mai îngustă gi lungă, езш din 
Tina, la razboi, în diferite culori, cu care se incing femeile, peste 
briul mai lat. Ес de la lat, brac — pantaloni (Tiktin); lat. 
pop. bracile (Scriban). 


Вгајаға — Partea de sub guler а сӛтіҙі femeiești (niei), unde 
са are о cretură, incretiturá cusută, cu motive, ре muchea 
inerefiturilor. Et. derivat din braț, iar acesta din lat. brachium. 

Briu — Cingătoare din lină împletită, de culoare neagră sou çesută, 
lată si lungă (2-3 m), de diferite culori, cu care se incing 
la mijloc. Briu! negru este impletit cu o tehnică arhaică, cu 
degetele, firele atirnind vertical, ier între fiecare impletiturü 
se aşază betr scurte; de aici gi numirea «împletitură cu Бере » 
(v. R. Vuia, Plechterer mit Stäbchen bei den Rumánen în 
«Zeitschrift für Ethnologie», 1914). Briul şi brăcirea din 
ling colorată sint fesute la război in patru ipe, şi, în loc de brigle 


18 


(vitale) şi spată, sint bătute cu o unealtă avind forma unui 
cuit de lemn numit spetează. Et. de la vechea sl. bis. brunja = 
cuirast (Tiktin). 

Bugărie — Cureaua lată purtată de bărbaţi, ornamentată adesca 
cu nasturi mari de metal; de aceea i se zice bugdrie cu bumbi. 
Et, de la ung. bagaria (Scriban). 

Вит, pl. bumbi — Nasturi. Et. de la ung. gomb (Scriban), 

Саца — Cüciulà de blană de miel in Tara Hațegului, cu fundul lat, 
purtată iarna de bărbaţi. Et. sitb. kaica (Şăineanu). 

Cámejoniu — Cimage бетпсізесі, de dată mai recentă, cu un croi 
diferit de vechea inie. Cupiazu, partea de sus, e din două foi, 
una-n piept şi una-n spate, dar croite dintr-o singură bucată. 
Camesoniu nu are incretituri la grumaz şi are mineci mai 
strimte decit inia, iar în loc de pumnagi are, în partea de jos 
a minecii, о aţă trasă prin pinză, cu ajutorul căreia se stringe 
capătul minecii fără fodori. Cămeşani este şi un fel de bluză 
din pinză groasă, purtată de bărbaţi la lucru peste pieptar sau 
ckmage. Et. derivat din cămiașe, lat. camisia (Scriban). 

Cătăramă — Catarama curelelor dar gi cureaua cu care ţăranii isi 
leagă izmenele deasupra gleznelor. Et. turc kartarama — friu 
(Scriban). 

Catrinjot sau cderintonix — Cátrina purtată dindárüt și făcută 
de-a-neregul din lină toarsă acasă, În caz de ger mare, se poartă 
căwriațoniu şi dinainte, Et. derivat din саға, 

Cheie — Cusătură ingustă și măruntă care leagă piesele de pinză 
la cámegi d poale, laolaltă. Er. lat. clavis (Scriban). 

Chischinieu, pl. chischinee — Năframă cumpărată din comerț gi 
purtată pe cap de femei. С.р. chischineu cu осор (ciucuri) 
sau chischinieu rotat. Et. de la ung. kestkenó ` пййғапы 

Ciocãnel sau giocdnel — Cusătură măruntă făcută cu arnici negru, 
cu ajutorul căreia este prins gulerul, de corpul cămășii bărbă. 
teşti, în părțile de vest ale bazinului de la Haţeg. 

Cioco sau jecot — Ciucuri, dp, chischinew cu ҙасор — năframă 
cu ciucuri. Et. ung. csokor, cf. rom. ciucur, ciucure. 


Cp, şiptă — Dantelă la marginea minecilor sau poalelor cămă- 
silor femeiesti si la izmenele celor tineri. Et. ung, csipke. 
Ciupeag — Partea de sus pind la briu a cămăşii (iniei) femeiești 

Et. sl. bis. cipagu — pectorale (Tiktin). 

Ciurdturd sau şurătură — Ajutul întrebuințat îndeosebi la minecile 
cămășilor femeiești din colțul vestic al Țării Hațegului. Et. de 
la cuvântul ciur, iar acesta de la lat. cribrum (Scriban). 

Ciutord sau şutoră — Figură ornamentală a pieptarelot femeiești, 
din colțul de vest al Țării Hațegului, in formă de floare cu 
patru petale, asemănătoare cu ciutora, adică roata morilor cu 


ciutoră, cu turbină, avind axa roții perpendiculară, iar ciutora, 
adică roata, orizontală, cu lopeti in formă de linguri. Et. lat. 
situl (Sctiban). 

Clin — Cusătură in formă de M de la spatele cámásilor barba- 
teşti, precum si clinut de la subsuoara gubei. Et. өм. 
klinu (Tiktin). 

Crejură — Încreţituză de sub gulerul інісі, a cămășii femeiesti, cu 
motive cusute pe muchea incretiturilor. Et. derivat din crep, 

Сеара, siaptd, pl. cepfe, jepje — Bonert făcută din pinză albă, 
avind la partea de jos o cusătură lată, pe care femeile o aşază 
deasupra conciului. Et. v.sl. берігі (Scriban). 

Cică, pl. сіңі şi tied, pl. tice — биуце de păr împletite în pieptă- 
natura femeilor, precum si în cozile fetelor. Et. v.sl. kyka, 
blg., eirb. kike (Scriban). 

“Cioareci sau yioarect — Pânură groasă de lind din сөге se croiesc: 
laibărul, suba si cioarecii (pantalonii) bărbaţilor. Imbraca- 
mintea de pânură de lină a femeilor, la picioare, în formă de 
ciorapi sau încălțăminte cu (шесі lungi, care ajungeau aproape 
pind la genunchi. Ec. necunoscută, poate e іп legătură cu cior, 
picior (Tiktin). 

pd, pl. chte — Nafenma cumpărată din comerț, cu care femeile 
îşi acoperă capul. Et. v. sl. krupa, cf. blg. kurpa (Scriban). 

“Colţuni — Îmbrăcămintea picioarelor la femei, din pănură de lind 
numită si cioareci. În partea de sus au tureci lungi, care ajungeau 
aproape pind la genunchi. Et. din mgr. kaltsuni şi kartsuni, 
iar aceştia din it, calzoni, pantaloni (Scriban). 

Conci, consi — Un suport făcut din sirmă, în formă de corn, sau 
în formă ovală şi țesut între sirme cu aţă de lină, pe care femeile 
Я așază ре ceafă, învăluindu-l cu capetele cijilor jur imprejur. 
Er, srb. konca, ceh, kom si ung. komy (Tiktin). 

Cosige — Fire de păr împletite, subțiri, (10—20 la număt), ce айтпа 
la cele două laturi ale capului la femei, capetele lor fiind prinse 
sub urechi de cica (chica) femeilor.Et. v. sl., blg. sieb. kosa — 
coamă, păr (Scriban). 

Dube — Pivele cu ciocane mari de lemn, іп care se așază subele 
de lină, spre a fi bătute de ciocane ca să se íngroaje pănura. 
Et. din dub = stejar, у. sl. dombu copac (Scriban). 

Fodori — Partea de la pumnaji, manșetă in jos а minecii iniei, cămăși 
femeiești, făcută din pinză şi dantelă. Se deschide în ios ca o 

vind la margine colțuri dantelote. Et. ung. fodor (Scriban). 

deschizăturile de dinainte ale cioarecilor de 
lină croigi romineşte, in care isi bagă miinile cind e frig. 

Qurzui — Viríurile mai ridicate din faţă ale opincilor, adesea orna- 
mentate cu crestături sau cu o curea subțire trasă prin capătul 


29 


80 


de sus al gurzuilor. Et. rudă cu gurlid, сисиі şi cu lat, gurges, 
apă adincă, gurgulio, gitlej (Scriban). 

Inia — Cámage lungă ріпа la gleznă, a femeilor, avînd două parti: 
partea de sus pind la briu e ciupagul, iar cea de la briu in jo: 
poalele. 


Jolj — Proboadă a cărei pinză mai fină a fost cumpărată din prăvălie. 
Ес ung, gsolgy. 

Laibar, pl. luibere — tmbricimince groasă de iarnă, croită din 
gubd, pănură de lină. Laibărul femeiesc este mai scure, ping 
la calie, iar cel bárbátesc e mai lung, ріпа pe la genunchi. Laibărul 
e ornamentat la guler gi margini cu găitane de diferite culori, 
numite birnasi. Et. din cuvintul săsesc Leibel, dim. din Leib 
trup, стар. ung. Їй 


Laie — Negru, dp, «Н laic căciulă neagră. 

Mogozin — violet închis, 

Mohorit — Culoare brun-ruginie închisă. Ес. din mohor, culoare 
roş-inchisă ca spicul mohorului (Scriban). 

Ochiuri şi ulgele — Cusătură in ajur, aplicată la gulerul cămășilor 
bărbătești din colţul de vest al Ţării Hațegului, I әс mai zice 
a tqietură. 

Opreg, pl. oprege — Piesă de port purtată dindarat, peste poalele 
câmăşii femeilor. Are două părţi: partea de sus е petecul de 
opreg țesut la război şi bogat ornamentat, adesea și cu fire de 
aur şi argint, şi frele de diferite culori care айгай de pe petecul 
de opreg, Et. din У. sl, ргетеби — întinde, сі, srb. opreg 
(Tiktin), 

Papuci — Pantofi cumpăraţi de femei din prăvălie, Ес, turc. papuc, 

. papug din pers. papus, compus din pa picior şi pus 
acopere (Scriban). 

Pişerdu — Cusărură în formă de сгисішіке culcate, la locul unde 
se îmbină pinza. Sir de cruciulige culcare pe la marginea 
gubet. 


Plotog si plotoj  Obială din piele de oaie, purtată in Meria cu 
par cu tot. Plotog, piele mai groasă, d.p. opinci de ploteg, 
cureauă de plaog. Et. din v. sh podu togu pus dedesubt 
(Scriban). 

Poale — Partea de la briu în jos a ілігі, a cămăși femeiești, cusută 
de partea de sus a ei, numită ciuprag. Er. v. sl. pola jumătate, 
margine (Scriban). 

Proşcă — Cureaua lată de plotog sau piele, purtată de bărbaţi in 
colțul de vesc al Țării Hațegului (Bucova-Bouţari). 

Proroadá — Pinză lungă, tesutà acasă, avînd cusătura $i сірҙа (horbote, 
dantelă) la cele două capete. Cu ea isi învăluie femeile capul în zi de 
sărbătoare sau la alte prilejuri solemne (de ex. nuntă), capetele 


5 


DE 


ei atirnind pe spate. Et. slv. rus şi malorus: probuda — a se 
deştepta. Naframa cu care se leagă femeia la cap dimineața 
când s-a degtepeat (Tiktin). 

Primburd — Panglicuţă îngustă de diferite culori, folosită la deco- 
rarea marginilor subelor. 

Pui — Motivele cusute cu arnici pe сатафе sau poale. Et. lat. 
pullus, palleus. 

Pumnayi — Partea de jos, mai îngustă, a mansetei iminecii сіті, 
atit la femei cît și la bărbaţi, ornamentată cu cusături. Et. dimi- 
nuriv de la puma, din lat. pugnus. 

Rinduri — Cusărură cu motive, formată din două sau trei rinduri 
înguste de-a lungul minecii cimigii femeiegti. Et. v. sl. rendu = 
rind, rus. read, ung. rend (Tiktin). 

Roibă, roibat, roiban — culoare brună-ruginie inchisă, d.p. opregul 
roibat, de culoare ruginie închisă. Se face şi deosebire: 
Toibá, un ruginiu mai deschis, iar roiban, un ruginiu mai 
inchis, Et. din lat. rubia, o plantă erbacee agățătoare (rubia 
tinctorum) din rădăcinile căreia se scotea 0 vopsea roşie 
(Scriban). 

Rugita — Bumbac sucit, de diferite culori, folosit ca büteald la 
tesutul catrinelor. Culoarea ruginie. 


Stan — Partea din faţă şi spate din croiul laibdrulwi sau sl gubii, 
croită din o singură bucată, Et. she. cf. stan în яф. d pol. şi 
stann în cea blg. şi rusă (Tiktin). 


Serpari — Cureaua lată de piele purtată de bărbaţi. Et. din șarpe. 


Sinor, pl. şinoare — Giitane de la marginea laibărului sau a jubei. 
Ft, din ung. zsinor, far acesta din germ. Schnur (Scriban), 

Speceazd — Lemnul în formă de cutit mare, cu ajutorul căruia зе 
bate biteala brăcirei. De ea se servesc femeile, la război, în loc 
de brigle (уведе), Ec. cf. spetează, dim. din spati, lat, spathe 
din V. gr. spate (Scriban). 3 

Stef — Ciorapi purtați de femei cînd se încalță cu рёрисі (pantofi). 
Et. germ. Sumpf. 

Suba, pl. subi — Pânură de lină groasă, еви la război, din care 
se crolegte d se face îmbrăcămintea de iarnă: laibărul, şuba 
si cioarecii. I se mai zice şi șoareci. Suba e şi mantaua bărbă- 
tească, lungă pind la genunchi, purtată iarna de bărbaţi. Ft, din 
germ. Schiibe, rochie de ceremonie, la bavarezi Schauben, 
manta bărbătească de ceremonie; cf. srb., ung», rut, rus: Suba, 
pol. scuba (Scriban). 

Tabla, pl. table — Cusătură largă de-a lungul minecii (niei, numită 
şi Bland în satele din partea de vest a bazinului de la Hațeg 
şi de pe trecătoarea de la Poarta de Fier (Bucova.Bonţari). 
Et. din lat, tabula. 


81 


Tăietură Astfel e numit ajurul în părțile de vest alc Țării Hațegului 
1 se mai zice gi wljele, ochiuri, ciuraturd, suratura. Et. dir 
tăiat sau lat. taliana (Scriban). 

Toloboni — Calgunii din pănură de lină groasă, purtați în opinci. 
în Meria şi în ținutul padurenilor. 

Trágótoare, pl. băgători — Cureaua cu care țăranii își leagă izmenele 
sau cioarecii deasupra gleznelor. Et. din verbul a wage, iar 
acesta din lat. trahere (Scriban). 

Viorint — Vioriu, culoare viorie, d.p. birnasi eiorint. Ee. din eiorea 
(Scriban). 

Varga — Dunga neagră sau roşie, aplicată іп partea de sus a obielelor 
de lină, în portul din partea de vest a bazinului de la Haţeg. 

Vigd, pl. ире — Tica, adică chica femeilor, în părțile de vest ale 
Țării Haregului. Ea este impletită din trei vije, Deci vița este 
о guvidi de păr mai mică din care se împletește chica. Et. din 
lar. vitea (Scriban). 

Vindtoni — Culoarea vinat-inchis dp. birnasi vindtoni  păitane 
de culoare vin&t-inchis. 

Отана — Fir de lină cumpărat din comerţ; bumbacul răsucit 
şi folosit la rázboi ca urzeală. D.p. catrinja e făcută din urzeală 
de urzálutà şi cu bătcală de nznici, Et. lat. ordior, a иті (Scriban). 


P 


LISTĂ JLUSTRATHLOR 


În tese 

1. Port vechi din Тага Hațegului (începutul secolului al 
XVII-lea) 

2. Port vechi din Tara Hațegului (secolul al XVIII-lea) 

3. Port vechi din Tara Hațegului (secolul al XIX-lea) 

4. Pieptănătura si portul 4 coarnelor ». Lunca Cernii, 1933 

5. Pieptănătură «cu coarne» şi capul învăluit cu propoadă. 
Lunca Cernii, 1933 

6. Pieptănătura şi portul «coarnelor ». Lunca Cernii, 1933 

7. Femeie tinără cu capul învelit in «propoadă », Răchi. 
tova, 1913 

8. Pieptânătura «cu coarne », văzută din profil. Ştei, 1912 

9. Pieptânătura «cu coarne», văzută din bn, бегі, 1912, 

10. Croiul şi motivele unui «consi» din Răchitova 

11. Pieptănătura unei fete din Lunca Cernii, 1912 

12. Două fete torcind. Lunca Cernii de Sus, 1933 

13. Croiul și motivele a iniei » din Tuştea 

14. Bărbat cu «șubă» de lină și nevastă cu «сати» albă 
în față. Lunca Cernii, 1926 

15, Invelirea « urzalei » pe «sul». Tuștea, 1913 

16. Croiul şi decorarea 4 șubei înfundare » cu « birmași» pe 
margini. Lunca Cernii 

17. Împletitul « briului cu bete». Tuştea, 1912 

18. Căpeteniile dacilor, îmbrăcați cu glugi, în fața hui Troian, 
Columna lui Traian, Roma 

19. Тагапі cu glugi, din Lunca Cernii de Sus, aşezaţi la fel ca 
dacii de pe Columna lui Traian. 1912 

20. Femeie cu «ceapţăb. Poieni, 1913 

21. «Сере» din zona Bucova-Bouţari. (Colecţia Muzeului 
Etnografic al Transilvaniei. din Cluj) 

22. Croiul și motivele unei « cepe » din zona Bucova-Bouţari 

23, Croiul şi motivele unei cămăși femeiești din Bucova 

24. « Table », cusături late de ре шіпесіе cămășilor din zona 
Bucova-Bouţari. (Colecţia Muzeului Emografic al Transilvaniei 
din Cluj) 

25. « Table », cusături late de pe minecile cămășilor femeiești 
din zona Bucova-Boutari, (Colecţia Muzeului Etnografic al Tran- 
silvaniei din Cluj) 

26. Croiul şi motivele unei cămăși bărbătești din Bucova 

27. Croiul si motivele cămășii femeiești din Păucineşti, 1958 


84 


B4 


28. Croiul şi motivele unui «аг» femeiesc din Раш 
cinesti, 1958 

29. Croiul « cioarecilor » femeiești din Péucinesti, 1958 

30. Croiul şi motivele unei câmâși bârbâteşti din Paucinesti, 1958 

31. Croiul şi motivele « gubet » bărbătești din Gridigte. (Colec- 
ţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj) 

32. Croiul şi motivele « căţulei » (gluga) din Bucova. (Colecţia 
Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj) 


În afara testului 


33. Nevastă tind 
Sus, 1933 

34. Două femei in portul caracteristic zonei portului «cu 
coarne », avind « conciul » acoperit cu o a propoadă > lungă ce 
айтай pe spate. Femeia din dreapta are si о « câșulă 7, acirnată 
de umeri si purtată subsuori, servindu-se de ca ca de o traistă, 
Lunca Cernii de Sus, 1933 

35. Femeie mai in уйге, pieptănată «cu coarne», imbrăcată 
cu «inis» cu « fodori » şi «сірі» În mineri. Lunca Cernii de 
Sus, 1933 

36. Joc la o şezătoare. Lunca Cernii de Sus, 1933 

37. Femeie și bărbat din Lunca Cernii de Sus. Femeia are 
«inie » cu « pui păstă umăr » la partea de sus a minecii, «catrinţa» 
în faţă şi « cătrinţoni » îndărăt, Bărbatul are gubà garnisită pe la 
margini cu «birnagi» (găitene), iar de git îi айтпай «eügula» 
(luga), 1933 

38. Nevastă tinără cu « propoadă », «laibür» de Най, scurt 
pînă la talie, « citrindk » si opinci cu «gurgui », Răchicova, 1913 


picptânată «cu coarne». Lunca Cernii de 


39. Două neveste pieptănate «cu coarne», purtind «сӛпілден 
şi «cătrinţoiur, Ştei, 1913 

40. Un grup de femei imbrücate cu « subi înfundate », in zi 
de sarbatoare. Lunca Cernii, 1912 

41. Femeie mai în virstă cu propoadă st suba infundară. Lunca 
Cernii de Sus, 1933 

41. Nevastă іп « laibăr У scurt de lină, « cătrință » si « câtrin. 
sioni», răsucind o «rüsucá» pentru împletirea firelor. Lunca 
Cernii, 1912 

43. Femeie torcind, din Lunca Cernii de Sus, cu « propoada », 
subi înfundată şi briu negru împletit. După o pictură de Denis 
Galloway. (Colecţia Muzeului Étnografic al Transilvaniei din Cluj; 

44, Grup de femei din Ohaba Sibisel, 1914 

45. Grup de bărbaţi in haine de sărbătoare (primul din stinga 
este un flăcâu). Lunca Cernii de Sus, 1912 

46. Grup de bărbaţi din Ştei, 1913 


47 Grup de bărbaţi din Ohaba Sibisel, 1914 

46. Naşul si stegarul, imbracagi în port de sărbătoare cu prilejul 
unei nunţi. Cirneşti, 1914 

49. Doi păcurari, iarna la oi, cu « căşuli» (glugi). Lunca Cernii 
de Sus, 1933 

50. Dans la Bucova. Femei purtind oprege cu fire. (Fotografia 
Em. de Martonne, 1922.) 

51. Grup de bârbaţi, femei si copii din Boutari, 1932 

52. Grup de femei. Prima din stinga, o fată cu « tica » pe spare. 
Gridigte, 1913 

53. Grup de bărbaţi din Grădişre, 1913 

54. Pore tradițional din бегі, 1961 

55. Păcurar іп pore de sărbătoare. Șrei, 1961 

56. Port femeiesc actual de sărbătoare. Ștei, 1961 


Planga în culori 


Pieptânătura «cu coarne». Lunca Cernii, (După o pictură а 
lui Denis Galloway.) 


CUPRINS 


Cuvint inainte .. 5 
Aşezarea geografică 1 
Istoricul finutalui ATE E 
Portul popular din bazinul Hategului u 
Portul din partea de vest a bazinului de la Haţeg 2% 
Elemente tradiționale gi noi în portul actual 47 
Concluzii . Ry pita Samer FEIER EEA. 50 
Glosar . .. т 
Lista ilustraţiilor 83