Cornel Irimie — Portul popular din Tara Oltului — zona Avrig (1957)

CAIETE DE ARTA POPULARA 


CORNEL IRIMIE 


PORTUL POPULAR 
DIN 
TARA OLTULUI 


ZONA AVRIG 


EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA $I ARTA 
ONCE RUE REA Im 


Hii: tit eiiis eH 


Fotogratii; M. Juga 
Desene: J. Fabritius 


CAIETE DE ARTA POPULARA 


CORNEL IRIMIE 


PORTUL POPULAR 
DIN 
TARA OLTULUI 


ZONA AVRIG 


Sörådaleo 
rata 


oprea 


x 


n pufine locuri din fara noastri apare atit de limpede 
ca în zona Avrigului adevărul că portul popular al unei 
anumite regiuni reflectă modul de маја al oamenilor. 
În această parte de apus a Țării Oltului, condiţiile istorice, mai ales 
cele economice si sociale, au avut un rol hotărit în determinarea unui 
port caracteristic, ca și în întreaga lui evoluţie din cele mai vechi timpuri 
pina în zilele noastre. 

Lucrarea de Таја, izvorită în primul rind din cercetări directe între- 
prinse în fiecare localitate, cu observarea atentă a pieselor de port, între- 
git cu fotografii, alese din citeva sute, si cu desene, se bazează $i pe o serie 
de documente și lucrări grafice inedite din sec. XVIII si XIX. În numeroase 
cazuri ne-au fost de folos relatările și datele ce ne-au fost puse la îndemină 
de unii profesori și învăţători din aceste localităţi, dintre care nu putem 
să nu pomenim măcar o parte, cum ar fi cei din Avrig (Iacob şi Elena 
Chialda, Maria Bucsia, Мапа Läzäroaie, Ioan și Maria Dancu, Gheorghe 
Matei, V. Radufiu), din Sebesul de Sus (A. Mihalache şi L. Nistor), din 
Porcești (Pantelimon Contora), din Racoviţa (Ionica Popescu), din Po- 
rumbacul de Jos (I. Nistor şi Gh. Nistor), din Porumbacul de Sus 
(Nicodim Anghelea si Irimie Palosan) si din Sărata (Victoria Marcu). 

Alături de portul celorlalte zone din Țara Oltului (zona Făgărașului 
şi zona Persanilor, de la Șercaia la Mateiaş, fiecare constituind un alt 
«Caiet de artă populară»), prezentarea portului din zona Avrigului între- 
geste imaginea despre varietatea $i bogăția acestui gen al creaţiei populare 
în cadrul unei întregi regiuni, cuprinsă între Olt şi Carpaţi, în sudul Tran- 
“silvaniei. 


DESPRE ZONA AYRIGULUI (AȘEZAREA $I SATELE, MOMENTE ISTORICE, 
DETERMINÄRI ECONOMICO-SOCIALE, RELAȚII ȘI INFLUENȚE) 


Atit prin așezarea ei, cit și prin complexul de condiţii ce au deter- 
minat viaţa comună a oamenilor de aici, zona Avrigului s-a conturat încă 
în feudalism ca o unitate cu caracteristici proprii ce s-au precizat treptat. 
Tocmai această structurare în timp trebuie cunoscută în ceea ce are ea 
esenţial, pentru a înţelege valoarea practică, socială și artistică a portului 
local. 

închisă şi ea — ca si zona Făgărașului — între Olt si Carpaţi, brăzdată 
de rturi scurte ce se grăbesc parcă să sporească apele tumultuoase ale 
marelui Ми, care-și pregătește aici puterile ca să dea asalt munților si 
sä răzbească prin trecătoarea de la Turnu Roşu in altă ţară (aceea a 
Lovistei), zona Avrigului stä sub oblăduirea unui străjer preistorie, a 
muntelui Suru. 

Tocmai în locul unde Oltul începe să facă un unghi drept si coteste 
spre sud, e aşezat Avrigul, grupind în jurul lui o seamă de sate, care 
privesc zbaterea apelor hotärite să spargă lanţul Carpaţilor, dar catá in 
același timp spre munții Sibiului şi lumea din cuprinsul lor. De aici, dinspre 
Sibiu, istoria aduce Avrigului si satelor din jur condiţii speciale ce se răs- 
fring în zeci şi sute de ani pe trunchiul vechi al Țării Oltului întregi si 
poate şi asupra unor regiuni mai întinse. 

Venind dinspre Făgăraş către Avrig, Indatà după Arpaş, observi 
începutul unei schimbări de peisaj. Terenul pare mai främintat. Pe gesul 
dinspre Olt gi munte apar un fel de mușuroaie uriașe lingă care stau tupi- 
late satele, păstrind linia riurilor. Sint grupate aici: Sărata, Porumbacul 


de Sus si Porumbacul de Jos, Avrigul, Racoviţa, Sebesul de Sus gi Sebesul 
de Jos şi — ultimul pe malul sting al Oltului — Porcestii. Mai distantate 


decit în zona Făgăraşului, dar în schimb mai mari, toate aceste sate prezintă 
chiar de la prima vedere о înfățișare nouă. Casele de lemn sint o raritate. 
Clădite din piatră si din cărămidă, sint așezate una lîngă alta pe riu ori 
de-a lungul șoselei, sau şi pe rîu şi pe şosea, formînd o cruce (ca la Porum- 
bacul de Jos, unde satul e impárfit de şosea in Suseni si Joseni). Luminate 
noaptea electric, unele (Avrigul si Porcestii) par mici orășele; Avrigul cu 
cei peste patru mii de locuitori ai săi chiar ar putea să fie. 

Lupta omului cu natura s-a dat si aici din cele mai vechi timpuri, 
pecetea strădaniei lui intipárindu-se în felul cum e lucrat pămîntul pina 
în malul apelor Oltului, în felul în care fiece potecă a muntelui arată 
locul pe unde coboară din virfuri mii de copaci spre joagăre, cit si în chipul 


6 


1. Flacal si fete din Rocovifa la sapa, pe şesul Oltului 


in care apa riurilor a fost strunită să mine piuele, viltorile, morile, ulei- 
nifele, daracele $.a.m.d. Toate aceste instalații, ce se numărau cu zecile, 
deservesc — iar cele de tip arhaic, mai cu seamă, deserveau — satele de 
dincolo de Olt (Colun, Glimboaca, Säcädale, Bradu, Boija, Tälmäcel) 
ce se insirä ca niste mărgele lingă firul apei si constituie punti vii cu 
«lumea Ardealului», 4 Satele fără farà >, așa numite de popor din veacuri, 
sint tocmai acestea, făcînd legătura cu Valea Hirtibaciului şi regiunea 
Tirnavelor, 


Această așezare a zonei Avrigului explică în parte si specificul portului, 
în a cărui dezvoltare se simte mai demult influența orașului Sibiu si a 
centrelor industriale textile din jur (Cisnădie etc.). Folosind mai de- 
vreme ca în altă parte materiale fine de fabrică sau de atelier și stimulat 
de influenţa portului sälistean, portul popular din zona Avrigului s-a dez- 
voltat totuşi pe o linie proprie, creatoare. Oamenii din zona aceasta afi- 
звала, fără a jigni, un simf de superioritate si mindrie în legătură cu portul 
lor, care de multe ori a pus pe ginduri pe conducătorii feudali și pe burghe- 
zii oraşului Sibiu din sec. XVIII și XIX, nevoiţi să interzică în mod expres, 
prin ordonanțe speciale, preluarea unor piese din portul rominese de către 
saşi, Procesul de influențare era deci reciproc, cu toată situaţia inferioară 
a rominilor, relaţiile de convietuire fiind puternice, iar gustul popular 
apreciind calităţile artistice si practice ale portului, indiferent cui îi 
aparţinea. 

Istoriceste, se constată in zona Avrigului așezări omenești din timpuri 
străvechi, lucru explicabil prin apropierea pasului de la Turnu Roșu. 
Menţionăm că, nu departe de Avrig, la Casolt, peste Olt, se află cel mai 
mare cimitir din epoca dacică cunoscut in јата noastră pini acum, cu 
peste trei sute de morminte, la care sapă din 1954 arheologii Filialei din 
Cluj a Academiei R.P.R. şi la care colaborează si Muzeul Brukenthal din 
Sibiu. Pe drumul de la Turnu Roșu au trecut, apoi, sute și — poate — 
mii de ani turmele de oi în transhumanță, pe acolo pe unde au făurit 
drum romanii, pe acolo pe unde necontenit trec oamenii dintr-o parte 
în alta, minafi de nevoile lor fără de număr, 

Înainte de secolul al XII-lea, satele de aici trăiau sub forma eneza- 
telor şi voievodatelor. Trecerea la regimul feudal, sub stăpînirea coroanei 
ungurești, a acestei « Terra Blahorum » nu oprește procesul de formare 
a acestei + țări» rominesti, a Oltului, din care făcea parte si Avrigul, 
şi care avea — precum ве ştie — numeroase legături cu ţările rominesti, 
de dincolo de Carpaţi, κ 

Din această fara a Oltului se desparte la venirea saşilor partea de 
răsărit, de la Avrig la Turnu Roşu, teritoriu de o deosebită importanță 
strategică si comercială pentru acea vreme, intrind în « teritoriul liber 
săsesc » cu condiţii diferite de cele ale Comitatului Făgăraşului. Rominii 
rămîn liberi, cu toate încercările feudalilor sași de a-i stäpini. Istoria a 
demonstrat recent că alături de satele rominesti existau și sate săsești cu 
iobagi sași, fapt care explică apropierea în cadrul acelorași clase sociale. 

Din grupul pe care astăzi il formează zona Avrigului, satele Sărata, 
Porumbacul de Sus și Porumbacul de Jos rämin pînă tirziu, la 1848, 


8 


in districtul Făgărașului, Apropierea lor de teritoriul săsesc, pe care 
trăiau satele rominesti libere, exercită asupra lor atracţie si influență. 
Influență puternică exercită in acea vreme asupra zonei Avrigului, ca 
si asupra Таги Oltului, centrul Săcădatelor, ce aparţinea de Comitatul 
Alba, cea mai mare localitate romineasci de atunci, învecinată direct 
cu Avrigul. 

Faptul ci la Porumbacul de Jos, in cadrul districtului Făgăra- 
$ului, funcţiona unul din cele cinci scaune de judecată din district si 
că aci își are reședința una din cele trei circumscripții din ţinut in 
secolul al XVIII-lea dă acestuia o greutate specifică proprie, care — 
într-un anumit fel — îi oferă posibilitatea să privească mai des spre 
Sibiu, 

Revoluţia de la 1848 aduce desfiinţarea iobăgiei și privilegiilor boie- 
resti de la Porumbace şi Sărata, după care urmează la 1872 desființarea 
breslelor pe întreg Ardealul. Capitalismul grăbeşte în chipul acesta apro- 
pierea celor trei sate din Avrig şi imprejurimi, colț care se dezvoltă îna- 
intea satelor din zona Făgăraşului. Pentru a face faţă noilor condiții, 
ingeniozitatea țăranilor se manifesta in chip întreprinzător. Pe lingă 
agricultura tot mai intensivă, satele se specializează în îndeletniciri si 
meşteşuguri proprii: cáráugie (Porumbacul de Sus), vostinärit (Sebesul 
de Jos), перо} cu vite (Racoviţa) etc., iar Avrigul devine incontestabil 
centrul lor. După primul război mondial, toete aceste sate aparţin ad- 
ministrativ de Sibiu. 

Putem conchide din toate acestea că, de-a lungul feudalismului şi 
capitalismului, în jurul Avrigului se structurează o zonă etnografică, 
9 zoni relativ mică, dar cu caracteristici proprii, atit în ceea ce priveşte 
elementele de cultură materială, cit şi creaţiile spirituale. 

Astăzi, cînd iei contact cu zona aceasta, totul aduce chiar de la prima 
impresie a Sibiu. Cu cit te apropii și adincești observația spre trecut, 
legăturile se împletesc într-o bază comună, mai largă, ce desigur cuprin- 
dea atit zona Făgărașului, cit și zona Sibiului si bună parte din Tirnave. 
Procesul de formare a zonelor а fost același ca pretutindeni si aci, pre- 
zentind în timpul feudalismului gi al capitalismului incipient tendința 
de diferențiere, iar mai tirziu aceea de integrare, 


CELELALTE GENURI DE CREAȚIE; CARACTERISTICILE, STRUCTUBA 
$I EVOLUȚIA PORTULUI POPULAR 


Aşezarea, dezvoltarea istorică, condițiile social-economice şi relaţiile cu 
regiunile învecinate au determinat o evoluție proprie pentru toate genurile 
de creaţie populară, în strânsă interdependenjá una cu alta (olăritul, 
eläjäritul, pictura populară iconografică, pieläritul, arta textilelor, 
portul ete.). 

Socotita ca fiind cea mai veche dintre genurile artei populare, 
ceramica a ajuns aici la o înflorire deosebită. În secolul al 


2. Avrigeană cu păioară pe cap şi cu recăl holzdrese purlat pe umeri 
peste pieptarul de piele 


se amintește 
că olarii din Porumba- 
cul de Sus au produš 
pentru curtea principesei 
Isabela de la Alba Tulia 
câteva mii de piese de ce- 
ramică, iar in conscripția 
oficială de la 1721 sint 
pomeniti nominal opt o- 
lari, dovada existenjei in- 
delungate a unui centru 
ceramic important, ale 
cărui urme se mai păs- 
trează azi doar în topo- 
nimia satului si ale căror 
produse nu mai pot fi 
identificate cu precizie. 

Glajarii de la Porum- 
bac, cu mestesugul lor 
artistic, apar in seripto 
tot la 1721, numărați — 
са si cei de Ja Arpagul 
de Sus — intre iobagii si 
zilerii domnului de pă- 
mint. Dacă stielariile vechi 
au dispărut (acele « offi- 
cina vitrearia »), in schimb 
la Avrig arta aceasta con- 
tinuă pină azi, ajungind 
în secolul al XIX-lea, 
datorită meșterilor aduşi 
din Boemia si Moravia, 
la о mare dezvoltare, 
infiinjindu-se chiar si o 
cooperativă de producţie 
«Gh. Lazăr», 

Та iconografie domină 
piesele luerate la Arpas 
si Cirfisoara; avem însă 


3. Gluga avrigencască, lungă si bogat ornamentată, 
dà un aer deosebit Ипагићи ce o poartă 


u 


centre — ca cel de la Săcădate si Bota — а căror prezenţă s-a făcut si 
ea simțită. 

Prelucrarea pieilor devine o artă, în acea breaslă a « Cordovanilor » 
de la Porcesti, ce prepara $i exporta meşină colorată spre Craiova si Viena. 
Se explică asttel de ce opinca dispare atit de timpuriu şi de ce pe lingă 
саала! de pänurä se face si cáljunul de piele, redat în lucrări de grafică 
încă în secolul al XVIII-lea. Cojocăritul a fost răspindit, dar a intrat 
în declin in ultima perioadă a capitalismului, incit astăzi nu mai exista 
în toată zona decit un singur cojocar, batrin şi el, din Sebesul de Jos, 
care mai lucrează pieptare roșii inflorate. A 

Arta țesäturilor merge însă crescind si îmbogățește interioarele, alä- 
turi de mobila pictată ce ia locul celei albe, Pereţii sint impodobiti prin 
« culmile » alese cu măiestrie în război si în care, pe fondul alb al fesaturii 
de bumbac, alternează vărgile cu motive geometrice in negru si roșu 
para focului sau singeriu. Chindeiele de la ferestre si icoane, patul cu 
căpătiie de perne alese etc. formează un ansamblu ce ne face sä bänuim, 
chiar dacă n-am cunoaște, existența unui port bogat si rafinat. Arta 
textilelor e legată de port si, datorită manifestărilor obşteşti, obiceiurilor 
de la nuntă si celor din timpul sărbătorilor, în special al celor de iarnă, 
ea capătă o înaltă semnificație socială, deseori de natură ceremonială. 

Costumul popular are aici, din punct de vedere social, o situaţie spe- 
ciala. El este port de toate zilele, dar e cultivat in mod intenționat ca 
şi la Poiana Sibiului, de pildă, drept costum de sărbătoare. Observațiile 
făcute ne indică in prezent o perioadă de trecere de la portul vechi spre 
cel salistean, cu care e din ce in ce mai asemănător, 

Cu privire la portul vechi de aci, datele culese de noi pe teren pentru 
reconstituire, cit şi cele semnalate de S. Moldovan la finele secolului 
al XIX-lea, coincid in bună- parte cu imaginile ce le-am descoperit la 
Sibiu în unele lucrări de grafică inedite din secolul al XVIII-lea (în 
colecţia Dr, L Bieltz), cit şi in alte documente iconografice ulterioare 
(vezi bibliografia de la sfirgit). 

Cea mai importantă din lucrările consultate este colecția « Sieben- 
bürgische Nationaltrachten », cu treizeci si nouă de guase ce reprezintă 
tipuri de port din Transilvania si Muntenia, din a doua jumătate a seco- 
iului al XVIII-lea, Douăsprezece planse înfățișează figuri de romini, 
din care cele de femei sint tratate cu multă exactitate, pînă la detalii. 
Tn planşa 11 (o mireasă romîncă) se redă nu numai croiul fidel al iei 
cu altifå şi cu obinzăli simple, dar se indică, cu o precizie impresionantă, 
câmpii ornamentali şi culoarea ornamentelor, ca si briul roșu purtat de 


12 


š 
E 
E 
3 
i 
H 
2 


lori 


5. Te cu fod 


mireasă în ziua nunţii. În alte planse (23, 29 si 38) velitura capului, 
iile cu obinzali si altijä, cu motive brodate cu roşu și albastru (sire, 
picături cu roșu etc.), respectind și croiul specific femeilor căsătorite cu 
gura iei în stinga, са și culoarea albastră a briului, apoi « cratinfele s 
învărgate orizontal etc. dovedese autenticitatea desenelor. În portul 
bărbaţilor (plansele 25, 26), gluga, cioarecii, opincile, eojocul, si în portul 
tinerilor (plana 27), cămaşa cu minecă largă, punga de piele la curea 
si călțunii de piele ne due direct la identificarea principalelor piese de 
port pe care le aflăm şi azi după două sute de ani. 

Altă colecţie (e Siebenbürgische Landestrachten »), compusă din nouä- 
zeci de acuarele, de un pictor necunoscut din secolul al XVIII-lea, 
cuprinde multe plange asemănătoare. 

Cele douăzeci și patru de figuri romineşti, publicate de Eugen Barbul 
la Cluj în 1935, pe care acesta le consideră din secolul al XVII-lea si care 
se află în original într-un codice la biblioteca Universităţii din Graz, 
prezintă asemănări mari, unele pini la identitate cu cele din codexurile 
sibiene, 

“Țăranii romini, pictaţi după natură, cum mărturisește singur Franz 
Neuhauser, în primii ani ai secolului al XIX-lea, poartă costume simi- 
lare. Litografiile colorate (Tirgul Sibiului, Dansul rominilor etc.) consti- 
tuie alie documente autentice ale timpului despre portul popular, așa 
cum nu avem în altă parte a ţării. 

Limitindu-ne în cadrul lucrării de Гаја la aceste mențiuni cu privire la 
istoricul mai îndepărtat al portului, vom încerca o caracterizare generală. 

Impresia pe care portul din zona Avrigului o stârneşte de la început, 
atât cel vechi cit οἱ cel nou, este de zveltefe si mișcare reținută, de simpli- 
tate elegantă, de ceva sărbătoresc. Numeroasele relaţii ale zonei cu 
influențele fatale născute de aci au făcut ca si firea oamenilor să fie mai 
deschisă. Croiul pieselor de port, folosind cu vremea materiale mai fine, 
a ţinut să arate bogăție și varietate. E un port ce se cere expus. Chiar 
atunci cind imbracä haine groase de iarnă, avrigenele caută să fie 
cochete, Ornamentele joacă la rîndul lor un rol principal, dau viață costu- 
mului, uneori trec chiar pe planul întîi. Culorile de bază în ornamente 
sint negrul, albastrul și roșul, cel puţin în trecut, realizind acorduri sobre, 
dar inviorind gi încălzind suprafața albă. Regäsim aceeaşi gamă și. în 
fesaturile de casă. Preferinta pentru negru poate să fie mai veche decit 
la Sálistea Sibiului, dacă ţinem seama de buboul negru. 

În structura generală a portului, la cel bátrinesc se observă şi astăzi 
unele deosebiri între grupul de sate de la est de Avrig (Porumbace si 


14 


6. Ὀδπιαφᾶ bărbătească cu pumnasi 


7. Briu lat bälrtnese 


Sărata) $i cel. de la Avrig spre vest. Bătrinele din Porumbace si Sărata 
poartă şi acum pomeselnecul fägäräsean. 

Pe lingă asemănările generale, observăm în zonă diferenţe numeroase 
de la sat la sat, şi apoi, la toate, schimbări importante în decursul timpu- 
lui. Trebuie să amintim cel puţin procesele esenţiale fără de care nu 
putem obţine o prezentare fidelă a portului din această zonă. 

Portul femeilor e şi aici mai bogat decît al bărbaților. Tipică pentru 
trecut este pieptänätura părului cu cărare la mijloc şi cu «serpulefe з 
(două fire subţiri, împletite din faţă de la cărare și care se despart for- 
mind două semicercuri spre urechi). Peste păr, pe cap, velitura albă, 
deasupra căreia sărbătoarea se așază păstura de velitoare, din material 
fin, cumpărat. Sub velitoare, sau pomeselnec, s-a purtat uneori si cäitä. 
Femeile căsătorite mai poariă păsturi negre cu flori roșii, cusute sau 
imprimate. După primul război mondial se introduce broboada de lină 
neagră sau de janilie, Femeile căsătorite au purtat — sub influența 
sașilor — pînă prin 1940 pălării negre cu borul lat (la Avrig). Păsturile 
negre de păr sau de mătase, cu ciucuri, intră în port o dată cu elementele 
portului săliștean d prin intermediul costumelor confecționate la Sibiu. 
Fetele purtau în trecut păsturi albe, iar la sărbători mari mergeau cu 
capul descoperit şi puneau in păr un fel de cununi de flori artificiale 
numite 4 peschine o, iar la urechi « päune» (pene de păun). Vara, acum, 
peste păstură se poartă de către toate femeile pălării de paie, caracteris- 
tice, cu borul lat si rotunjit in jos. 

Ріпа si Ше cele mai vechi se caracterizează prin bogăţia croiului (lär- 
gimea minecilor), avind mineca din beată (guler) gi cu obinzală (pumnagul 
la mineeä), iar gura în partea stingă. Cele zise cu altijä aveau mineca din 
două părţi, încheiate pe umăr cu broderie. Cele cu pumnași intorgi se 
făceau mai demult pentru mirese, De prin 1900 s-a räspindit ia. cu 
iodori jos la mineci. lile fetitelor pînă la şaisprezece ani au gura în Таја 
si pui peste cot. 

Dinainte, peste poale, se poartă surt sau erätintä neagră, tesutä în 
casă, din doză foi si cu două-trei vărgi roşii sau colorate, alese. Femeile 
mai tinere poartă crătințe vinete cu vargä «cu ochi», iar în spate — in 
trecut — era generală crätinta într-o foaie, țesută în două ite, cu värgi 
roşii. Aceasta se poartă azi din ce în ce mai puţin şi numai la ceremonii, 
la nunţi, de către e surorile miresei ». Peste poalele albe, la spate, fetele 
nu purtau nimic. 

Femeile se încingeau cu briie late de 20 cm, de culoare roşie sau al- 
bastrá, pe care nu le mai, poartă azi decit bätrinele, dar ingustate pînă 


16 


8. Gratinja ro- 
sie cu värgi 
alese 


4-0 


9. Pieptar femeiesc cu flori roșii din zona Avrigului 


1а 10 cm. Fetele purtau «berte în curcubeu», lungi si cu ciucuri mari 
albaştri la capetele ce se lăsau să atirne la spate, peste poale (piese ase- 
mănătoare nu se mai poartă acum, în întreg sudul Transilvaniei, decit la 
Rucăr, in apropierea Făgărașului), La cele două Sebese apare si un briu 
«bojcean» (de la Boita), din linifä si cu alesäturi, (Alt fapt izolat este pur- 
tatul unui briu roșu de către feciori, la Вођа, poate de influență vilceană.) 

Virită în briu, se purta — mai cu seamă în Sebeşul de Jos — o pungă 
de piele, cu curele, pe care sărbătoarea se insirau inele. 


18 


10. Cejoc cu flori roşii si ciucurt 


Pieptarele din piele de miel, infundate, simple acum o sulŝ-o sută 
si cincizeci de апі, se poartă azi bogat inflorate cu motive roşii, atit de 
către bătrîni, cit si de către tineri. Laibărele de postav gi catifea, ca si 
jachetele, intra, după 1944, drept componente ale costumului de fată, 
deodată cu costumul săliştean, împreună cu fustele plisate si crütinfele 
cu broderie spartă. 

Iarna, peste ii şi pieptare, bătrinele îmbrăcau recăl de pănură стоје 
drept și fara guler, iar fetele și femeile tinere — bunde, jachete si frijuri 


19 


(Racoviţa), din pănură sau postav. O piesă tipică a fost (căci e pe cale 
de dispariţie) buboul negru de lină cu părul scos, 

Peste obiele se puneau, înainte de 1900, cioareci boresästi de pänurä 
si apoi opinci. Ca încălțăminte mai menționăm cältunii de piele, cizmele 
cu talpă galbenă si papucii cu turcac. Ultimii se poartă şi astăzi. Cele- 
lalte forme de încălțăminte au dispărut, luindu-le locul pantofii și bo- 
cancii, împreună cu şosetele și ciorapii de mătase. 

Felul în care s-au produs schimbările în structura portului femeiesc, 
τα şi etapele respective sint interesante, şi datorită datelor culese putem 
ilustra concret problema. În jurul anului 1900, se purta la Avrig păioară, 
pălărie de postav cu barșon si cäijä; după această dată femeile poartă 
păstură cu flori imprimate sau cusute și păsturi negre cu ciucuri, ultimele 
pästrindu-se în portul de sărbătoare. Broboada apare după 1920. La 
ii procesul e diferit. Aici continuă să rămină în uz toate felurile de ii, 
formele mai vechi sint purtate de femeile bätrine, chiar dacă la vremea 
lor aceste piese erau pentru tinere. Pătrunderea portului săliştean în 
zonă s-a făcut treptat, de la sat la sat, astfel: la 1890 la Sebeșul de Sus 
(unde, începînd din 1921, aflăm că nu se mai fac ii cu pui roşii); între 
1900-1910 la Porumbacul de Jos si pe la 1922 la Sărata. Calea este de 
obicei aceeași, prin mijlocirea unor învăţătoare sau a unor fete care lu- 
crează la Sibiu în atelierele de confecționat costume sälistenesti. 

Procesul de transformare a portului tradiţional se găsește astăzi în 
stadii diferite, mergind de la dispariţia sa aproape totală (Porcesti) pint 
la purtatul paralel al vechiului port cu cel nou, ori la combinaţii de piese. 
Transformarea portului se mai face si în sensul scurtärii pieselor (poale, 
erŝtinte), sau al ingustärii lor (briiele), paralel cu introducerea unor ma- 
teriale fine de fabrică (giolgiu si postävior) si cu accentuarea ornamentelor. 

Trecind la structura portului bărbătesc, constatăm că e mult mai 
unitar, prezentind asemănări mari între diferitele sate și modificări mai 
puţine în timp. Portul vechi la finele secolului al XIX-lea se compunea 
din pălărie neagră, mică, de fetru cu barson, iarna căciulă ascuțită sau 
rotundă, cămașă: din pinzä de fuior sau amestecată, си mineca largă 
(cu excepția Racovifei, unde e cu pumnasi), izmene de cinepä, cioareci 
de pănură alba, şerpar lat de piele, sau pieptar cu flori mai puţine decit 
la femei, recăl hoizarese şi bubou negru ca al femeilor, apoi cojocul şi 
gluga avrigenească. Încălțămintea evoluează la fel ca ia femei. 

La bărbaţi, acest port se păstrează în linii mari şi astăzi. Pălăriile 
feciorilor sint foarte împodobite (cu ciucuri, barşoane colorate, mărgele 
εἰς). Cei ce au recrutat poartă, pina la încorporare, la pălărie pene de 


20 


păun. Copiii, spre deosebire de zona Făgăraşului, au portul aproape iden- 
tic cu cel al feciorilor, mai simplu însă în ornamentatie. 

Putem, în concluzie la această prezentare, să precizăm că în portul 
popular din zona Avrigului s-au păstrat vreme îndelungată elementele 
sale specifice, peste care se suprapune şi se asimilează portul săliştenesc, 
în care însă avrigenii şi cei din jur introduc elemente de cromatică tra- 
ditionalŝ, pentru a încălzi si a înviora acordurile sobre ale Săliştei. In- 
fluenfe sud-carpatice ca şi unele din portul saşilor şi-au spus cuvintul 
neindoios. Toate acestea pot fi cunoscute printr-o mai apropiată ana- 
liză a pieselor caracteristice și printr-o mai adincă cunoaştere a rolului 
social şi a calităţilor artistice ale portului din această zonă. 


PIESELE TIPICE ȘI DESCRIEREA LOR 


Aceiasi factori de condiţionare a portului îi întîlnim si aici, ca in 
toată Tara Oltului: mediul geografic a clima, materia primă, ocupațiile 
şi modul de trai. Aşezarea specială a satelor, apropierea de orașul Sibiu, 
relaţiile şi influenţele numeroase, ca şi contactul cu sașii au făcut ca —păs- 
trindu-si funcţia primară de protecţie contra intemperiilor — piesele de 
bază să fie aceleași ca denumire, însă diferite după împrejurările speci- 
fice si în funcție de contribuția creatoare a omului. Buboul, recálul, cioa- 
recii, pieptarul ş.a.m.d., avind acelaşi nume, au uneori forme total 
diferite, Lor li se adaugă apoi altele ce nici prin numire sau formă nu se 
aseamănă cu ale zonelor învecinate, gluga lungă, velitorile, surtele, punga 
de piele ete. Atit la unele, cit şi la altele, trebuie să arătăm ce le caracte- 
rizează, prin ce dau ele notă distinctivă portului local, 

Dintre piesele de lină, buboul are intiietate, nu numai prin vechimea 
lui, ci şi datorită greutăţii specifice ce o avea în portul de iarnă la bărbaţi 
şi la femei, cit si formei speciale si culorii negre strălucitoare. 

Dispariţia piesei în zilele noastre nu se datorește lipsei de lini, căci, 
fără ca păstoritul să fie acum ocupaţia principală, fiecare sat numără 
citeva sute de oi la stinele ce le au pe munţii din apropiere. Ultimele 
viltori funcționau рта de curind la Porumbacul de Jos, lucrind însă 
numai straie groase cu mitele scoase. « Buboauá nu se mai fac de mai 
mulţi ani », ne spun piuarii, căci nu le mai poartă decât citeva bitrine. 

Buboul se confecfiona din același fel de țesătură de lină groasă dată 
la viltoare ca în toată Tara Oltului. Deosebirea constă în culoare gi croi. 
Dacă in zona Făgăraşului am întîlnit exclusiv buboul şi sarica albă, iar 


21 


în citeva sate seină, aici — de cind se știe — buboul a fost negru. În 
trecut se zice că ar fi fost tăcut din țesătură îngroșată în viltoare, dar 
fără părul scos (se prea poate са vechile instalații de piue și viltori să 
fi fost cele de tip arhaic, fără ciocane cu coadă la piuă și fără coș de 
îngușat si coş de tras părul la viltori). Buboul aflat la noi, purtat pina 
recent la Avrig, a fost însă cu părul scos. La Porumbacul de Sus și la 
Sebege am intilnit citeva piese vechi fără рат, de culoare cafenie si 
avînd in jesäturä un fel de noduri ce dau relief piesei, 

„ Din punct de vedere al croiului, deosebiri aflăm nu numai față de 
zona Făgărașului, ci si între satele din zona Avrigului, Distingem două 
tipuri. La Avrig si Racoviţa, de pildă, buboul зе croieste cu stanul (fafa 
şi spatele hainei) dintr-o singură foaic din lung, de 2,24 m, la care зе aplică 
minecile din două bucăţi drepte, din țesătură cit e latul acesteia, şi 
lungi de 0,52 m, iar sub braţ pînă jos se adaugă cite un clin oblic ce face 
ca piesa să Πο evazatä înspre poale. La Porcesti, Sebesul de Sus și la 
Porumbacul de Jos am găsit un croi cu totul diferit. Pieptul și spatele 
se fac tot dintr-o foaie dar — atit în faţă cit şi dinapoi — numai pini 
în talie, spintecindu-se, ca şi în cazul precedent, foaia în Јаја si tăindu-se 
gura rotund. Minecile se taie oblic, incit ele na mai sînt drepte şi nici 
la fel de largi pe toată 
lungimea lor. Din talie în 
jos se pune altă foaie, de 
astă dată orizontal. 

La Porumbacul de Jos, 
pentru ca buboul să fie și 
mai larg, sub mineci, pină 
la foaia din jos, aşezată 
orizontal, se pun doi clini, 

Cusăturile făcute cu 
lină groasă, tivitura foilor 
în faţă ca şi cheutorile 
împletite cu care se leagă 
sus la git sint singurele 
ornamente ale acestor 
piese sobre, lungi pină 
aproape de pämint οἱ în 
care intra 14 сой de fesä- 
tură, aproximativ șase linii 
întregi de oaie. 


11. Struetura bnboulii—Sebeşul de sus (a brațele; 
b joata dedesubt; c minecite) 


22 


Deosebit de impresionante apăreau cortegiile de femei batrine mer- 
gînd la Avrig, la Bobotează, deci în miezul iernii, profilate pe albul de 
zăpadă în buboul negru, lung pină la glezne, cu păsturi negre înflorate, 
legate peste cap € cu coarne 2. An de an numărul pieselor a scăzut, o dată 
cu dispariţia, bätrinelor. | 

Asemănător buboului si lucrat de asemenea în gospodărie este 
recălul, tot piesă de port pentru vreme de iarnă, la fel purtat de bărbaţi 
si femei. Cel numit « hoizărăse » (Avrig), de pänurä seinä sau neagră, 
neciptusit, are croiul drept, cu stan din față pina jos în spate, mineci 
şi clini drepți şi cu broască sub brat. Nu are guler, buzunare sau 
cheutori si nasturi. Se poartă de obicei pe umeri, fari a se îmbrăca 
minecile. Există şi un alt recăl, special pentru femei, zis « rominesc s, 
tot din pănură neagră, vopsită ca si buboul cu « coajă de arine », croit 
drept, lung pînă la glezne, căptușit, cu buzunare şi încheiat cu nasturi 
în faţă. La femeile mai tinere, marginile si buzunarele se tivesc cu 
barson (catifea), 

Recälele pentru feciori sint mai scurte, cu buzunare, nasturi si cu guler 
simplu sau cu blană de miel (cele de sărbătoare). Pe cäptusealä, în faţă, de 
ambele părţi ale reverului, sc aplică o bucată de stofă roşie lată de 10 cm. 

Recălele pentru femei 
şi feciori au vargă cu pui 
lati aleşi în război, pe 12. Crotut reeätuiut hoteärese— Avrig (a stanul; 


38. E b mineeile; е сити d broasta) 
partea de jos, iar jur-im- 


prejur si la mâneci, în 
culori maron și roşu, cu 
puţin galben sau verde, 

Pentru iarnă, mai nou, 
femeile şi fetele poartă 
de prin 1920 bundă din 
pănură sau din postav de 
cumpărat, croiti drept, 
lungi pini din jos de 
genunchi, căptușită, cu 
buzunare, guler, nasturi, 
aplicaţii de catifea, lucrată 
de croitori în sat. 

Croiul drept, puţinele 
ornamente şi materialul 
gros dau tuturor pieselor 


23 


luerate în casă un aer de 
sobrietate, diferit însă de 
cel al pieselor de la Făgă- 
ras si cu mai multe ac- 
cente calde. 

Cojoace s-au purtat și 
se poartă de către ciobani. 
Ele sint de tip mărginean, 
din zona Sibiului. Nu au 
pătruns decit rareori in 
trecut cojoace inflorate, 

X ^" întilnite atit de frecvent 

13. Сгоіш izmenelor (e genit: b peticele; с eracii; peste Olt, la Boita, Tä- 

măcel si mai departe 

la Răşinari. Aici insă 

le purtau numai cei bogaţi și in special femeile. Deşi e o piesă nelipsita 

din port şi în trecut au existat numeroşi cojocari în toate satele, 

mu putem vorbi de ο varietate şi bogăţie de modele cum am văzut 
la Făgăraş. 

Pieptarele general raspindite sint cu croiul înfundat, ornamentate 
cu flori roșii. Ultimul mester cojocar care stie sä le lucreze este acum 
Moche Ritivoi, batrin de 82 ani (1956), din Sebesul de Jos. De numele 
acestui cojocar se leagă creația tipului de pieptare si cojoace roșii räs- 
pindite pe o zonă destul de mare de-o parte şi de alta a Oltului, de la 
Răşinari la cele două Porumbace. Inväjind meseria la Porcesti pint la 
1892 gi luerind ani de-a rindu] la Orlesti, Drăgășani si alte localități din 
Rimnicul-Vilcea, a fost un factor viu de legătură intre zona Avrigului 
şi Oltenia de nord-est. Ingenios, a elaborat — pe structura veche — 
flori mai ample la pieptare gi a înlocuit, in mod reușit, ibrişinul şi mătasea 
de fabrică cu borangic pieptănat si tors special pentru el de femei din 
Rimnicul-Vilcea. Vopsindu-l apoi in culorile de care are nevoie, el a 
reușit sà satisiacă gustul fiecărui sat, dozind culoarea de roşu şi bordo 
ca predominante, În afară de căciuli si cojoace cu aripi si elini, el a lucrat 
mai ales pieptare infundate, Acestea au flori mari, colorate puternic, 
acoperind aproape complet pieptul, un singur buzunar, foarte mare faţă 
de restul piesci, si trei ciucuri pe capac. Lucrind fără tipar sau şablon 
de floare, chiar la virsta de optzeci si doi de ani, el desenează şi brodeazä 
acele minunate flori din piept, flori de buzunar, de la trăsura din stinga, 
de la mijloc, de sub buzunar, din corn şi brine, in care motivele se 


24 


cheamă: trandafiri mari si mici, muguri, rujă, brad, strugurei, rujă cu 
stea ete. 

Sutele de piese create de Mochie Rilivoi s-au räspindit si au dat 
caracteristici proprii costumului de aci. 

În întreaga zonă a Avrigului pieptarele constituie una din piesele 
principale de podoabă a costumului, purtindu-se în zilele de sărbătoare, 
chiar si vara de către feciori şi fete. Pieptare simple, crepate în Гаја si 
cu aplicații de mesinä colorată, de regulă cafenie sau cu motive geome- 
trice realizate cu foarfecele sau preduceaua, se găsesc gi aici, ca piese de 
zi de lueru sau pentru bărbaţi mai in virsta. 

Gluga avrigenească, fesutä din lină în patru ite, bătută puternic 
la piuă ca să se indese cit mai mult, lungă cit înălțimea omului, este croită 
din două foi. Are aproape 
jumătate din cimpul pos- 
tavului impodobit cu ale- 14. Croin! tipie αἱ cioarectlor din 
sături în modele mari, 
geometrice, mai ales în 
maron sau negru, dar și 
în alte culori (roşu, gal- 
ben, albastru etc). La 
poale are ciucuri din ur- 
zeală infágurati cu inä în 
aceleaşi culori cu mativele 
alese. Este una din piesele 
de o deosebită valoare ar- 
tistieä şi care — purtată 
pe cap — da omului o 
înfățișare maiestuoasä și 
exotică, O poartă şi fe- 
meile, fie pe cap, fie, mai 
adesea, peste umeri, Con- 
statarea că cel puţin la 
Avrig nu există o casă fără 
glugă ne face sä presupu- 
nem са pastoritul а fost 
gi în aceste sate, in tre- 
cutul mai îndepărtat, o 
ocupaţie de seamă a romi- 
nilor. 


(a turui; b dirgul; c cracii; d eli 


15 a. Opinea veche de Avrig (I-IV fazele eonfeefionärii) 


Dintre piesele de lină, cioarecii croifi din pánurá albă, cu clini la spate 
pina jos si cu două crăpături triunghiulare in faţă, zise «feresti », sint 
tipici pentru această zonă, Se compun din patru părţi (turul, dirgul, 
eracii şi clinii). Cei de vară se fac din pinzä de bumbac tesutä in trei- 
cinci ite in « ochişori о. Stanul, turul, peticul se îndoaie sus si formează 
о văcălie prin care se trece cureaua. 

Există mici deosebiri de la sat la sat, in ceea ce priveşte lăr- 
gimea lor. Cei de la Avrig sint croifi strimt pe picior, deosebire ce 
se remarcă uşor faţă de Sebese și Porumbac. 

Izmenele de vară din pinză de casă, în 
care se urzeste bumbac si se bate cinepa, au 15 b. Felul cum σε pune 
un croi complet diferit de cioareci, așa cum поа 
se vede si din desen. 

Cioarecii boresästi, intilnifi și în zona 
Făgărașului, s-au purtat şi aici; dar în zona 
Avrigului piesa s-a transformat dind cil$unul, 
care s-a lucrat si din piele, in forma unei 
cizme cu tureacul jos şi crăpat sus de о parte 
$i de alta, asa cum se observă în lucrările 
de grafică amintite la început. 

Forma opincilor de aci, făcute înainte de 
1900 din piele neargäsitä, se obținea dintr-un 
dreptunghi, din care se tăia o curea, cu care se 
îngurzea ciocul într-o parte, apoi а doua, care, 
prelungită, este de fapt nojifa de legat, așa 
cum se vede în desen. 


26 


O piesă neintilnitä în toată Tara 
Oltului decit in părţile Avrigului, 
îndeosebi la cele două Sehese, este 
punga de bostinári[á, confecționată 
din piele de capră, avînd o formă 
aproape rotundă, cu diametru de 
10 cm şi legată la gură printr-un 
sistem de curele ce se trec prin găuri 
ca să se poată închide și deschide 
ușor. Este o piesă introdusă mai 
tîrziu in portul băștinașilor, care, de 
aci din Sebege, cutreieră toată fara 
și string fagurii de albine, din care 
prepară ceară în uriașele lor teascuri 
de lemn. Se purta la brfu si de către 
bărbaţi, așa cum ne apare într-unul 
din chipurile aflate în lucrările de „6. punga de bostinärijä — Sebesu de Sus 
grafică din secolul al XVIII-lea. gi Sebesnt de Jos 

Сатаўа cu mineca dreapti si 
largă este incontestabilsiaici cea mai 
veche, fiind totodată gi mai răspîndită, E de altfel menţionată in toate 
datele pinä la 1900. Are stanul dintr-o singură bucată dublată în partea 
de sus cu + cuptuh », o räseroiturä pentru guler, gura cămășii in fata, 
minecile drepte dintr-o foaie şi jumătate, numită fundoaie, care se aplică 
din dreptul umärului in faţă, apoi cite doi clini de o parte si de alta de 
sub brat, iar între clini şi mineca cite o broască mică pătrată, Ca variante 
ale acestui tip de cămașă, menţionăm pe cea de la Sebesul de Sus, cu cite 
trei clini de fiecare parte şi cu fundoaia în partea de jos a minecii, O vari- 
anta specială este cămașa cu rochitá de la Porumbacul de Sus, unde stanul 
merge în spate numai pinä la jumătate şi care are cite doi clini de fiecare 
parte la înălţimea stanului de la spate; în plus are şase foi pentru rochifa, 
din care patru la spate, inorefite si prinse cite una de fiecare clin si două 
la mijloc, prinse de stanul scurt, iar cele două rochife din faţă prinse de 
elinii din față lateral. Este o formă mai nouă, purtată de tineri şi de miri, 
La toate, gulerul e lucrat separat cu broderie bogată, apoi aplicat. 

Cämäsile cu mineci largi ornamentate sint de două feluri. Unele, rea- 
lizate în război cind se țese pinzä, fie cu « vărgătură » cu roșu si cu negru 
din 25 in 25 cm pe cîmpul alb al pinzei, fie cu «pui fesufi in pinzä », un 
fel de linii întrerupte, astfel aşezate, încît la croiala cămăşii ajung pe 


27 


— 
B 3 


17. Сатаза bătrincaseă си mineca largä- 
Avrig fa stanul; b clinii; c minecile; 
A d jundoaia la minecä; e broasca) 


poalele stanului în partea de jos și 

pe clini în partea de sus sub braţ, 
constituind un fel de ornament-surpriză în timpul jocului, cînd feciorii 
ridică miinile. Alte ornamente sînt cele cusute cu arniei colorat, în 
primul rind pe guler, si sub guler in fata, precum si imprejurul gurii 
eämäsii, apoi jos pe mineci. Atit la gura cămăşii elt si la mineci orna- 
mentul se terminä cu o cheifä. 

În dezvoltarea ornamentelor de pe cămășile cu mineca largă, de la 
gulerul alb stipuit cu aţă albă al batrinilor sau vechiul zig-zag negru 
simplu al tinerilor, la mai multe rinduri de pui ce formează de pildă 
motivul de pe mtneci, intervin două elemente: unul de culoare (pe lîngă 
negru si puţin roșu se adaugă tot mai mult galben sau portocaliu) si 
unul de tehnică, realizarea unor ornamente cu «spărtură e sau — mai 
rar — adăugarea unor coltigori mici la poalele cämäsii, făcuţi cu iglita. 

Al doilea tip de cămaşă e cel cu pumnaşi, întilnit la Racoviţa gi Por- 
eesti, unde cămaşa de mire este totuși cu mineca largă. Caracteristica 
principală a cămășilor cu pumnaşi constă in mineca prinsă la cap într-un 
fel de mansetä numită pumnasi la Racovița si benzi la Porcesti, lata 
de 6—10 cm și aplicată pe ineretiturile foii gi pe fundoaiele minecii. Orna- 
mentele brodate, dispuse in formă de brätarä pe minä, acoperă întreaga 
suprafaţă a acestor manşete ce se încheie cu nasturi. De influenţă străină, 
acest element este venit aici din zona Făgărașului, unde «boierii» si 
+ grănicerii » l-au introdus se pare pe vremea Mariei Tereza, o dată cu 
cămășile cu strafuri specifice acelei zone. 

Atit la cămășile cu mineca largă, cit și la cele cu pumnași se obisnuieste 
uncori să se facă fustă separată, din giolgiu lat. 


28 


18. Οἄπιαρα büfrineased еп roehijä sau fastijä — Porumbacut 
de Sus (а stanul; b cele pase foi peniru rochifä; e minecile; 
ἃ jundalura la тіпесі; e elinii din părți la subsuoură; f broasea) 


Camasile se poartă peste pantaloni, incinse cu serpare de piele. Ele 
sint in general mai scurte azi decit in trecut, cind ajungeau pini deasupra 
genunchilor. 

În lucrările vechi de grafică amintite la început, cămașa fläcäului din 
codexul « Siebenbürgische Nationaltrachten» (planșa 27), ca și a ţăranului 
топи (plansa 28) e cu mâneci largi, a celui dintti avind ca ornament jos la 
mincci un rind de pui, fiind cămașă de sărbătoare pentru zi de joc. 

Та cea mai veche, numită aici « hätrineaseä », este ia cu obinzăli, 
încrețită la mineri jos si avind aplicată o bucată de pinzä îngustă brodata, 
ce în trecut nu se lega cu băieri. Din pinzä de casă, de fuior de bumbac, 
sau de bumbac curat, iar mai târziu din giolgiu, această ie este compusă 
din 4 bräfare » (foaia care formează pieptul pînă la briu), « ciupag > (spa- 
tele mai îngust gi de obicei din altă pinzä, mai groasă, de fuior), s beata » 


29 


19. Cämaja cu pumnasi sau benzi 

tipică pentru Racovija gi Porctsti 

(а stanul; b ciinii; с minecile; ἃ 

jumătate foaie peniru πιἱπεοᾶ; e ben- 
zile; 1 broasca) 


(gulerul aplicat) ce unește prin inerefiturä attt brafara, ciupagul, cit 
şi cele două mineci ce pornesc direct din guler. Sub fiecare braţ, avem 
o broască mică si o broască mare formate din cite un petic pătrat de pinzä, 
prinse intr-un chip special. Gura iei la femeile măritate este în partea 
stinga. Din briu in jos, poalele sint din două foi drepte si din patru clini 
scoşi dintr-o a treia foaie. Ornamentele brodate ale acestor ii sînt dispuse 
în lungul minerii în două sire negre din umăr ptnä la minecä jos, la obinzală, 
numite + ciocănele ș, apoi « puii » cu negru, roșu și albastru peste umăr, 
din care se fac in jos alte trei rînduri de «picături» negre, paralele cu 
ciocănelele. Beata și obinzala se cos de obicei pe dos în umplutură, pe pinza 
urzită anume cu fire colorate. Pe increfitura minecii, înainte de obinzală 
se face o broderie simplă numită «luncet». La aceste ii mai întîlnim, 
ca gi la unele cămăși bărbătești, « pui aleși din pinzä s, în special jos la 
poale gi sus pe clini, ba chiar si pe mtnecä în partea de jos, înainte de incre- 
fiturile ce se fac la obinzală. 

la cu obinzáli cunoaște o variantă zisă ia cu altitä (purtată se pare 
mai mult în partea de vest a zonei, la Porcesti). Deosebita prin croiul 
minecilor, care se compun din două parfi, una pina la umăr în jos, « petecul 
mare», prins de a doua printr-o încreţitură brodată numită « curpen », 
Pe lingă acestea, la marginea inferioară a peticului mic se face o broderie 
lată numită altijä. În partea stingă lîngă gură, cusut de broască 
de-a lungul minecii, se aplică de obicei o fişie de pinza de 10 cm nu- 
mită «babă», necesară la acest eroi special al minecii. Aceste ii au 
rar ciocănel și atunci mai adesea din altitä în jos, pe lingă el cobo- 
rind și picăturile. Toatä încheietura iilor se făcea cu « cheifä » neagră. 
О cusătură specială, numită e mreje », era la spate, cu care se încheia 


30 


ciupagul din spate de altitä si de broască. Partea din fafa a gulerului 
se chema de regula < beatás, iar partea din spate < brățară ». Ше femeilor 
căsătorite aveau si sub beată la git în faţă o brățară brodată pe increti- 
tură. La fete bräjara lipsea din cauză că gura iei era tocmai aci, 
in Гаја. у 

Ia cu obinzali întoarse e o altă variantă a celor dinainte, avînd mineca 
foarte bogată (de un lat si jumătate de giolgiu), ohinzälile fiind aplicate 
cu fața înăuntru, pentru ca, purtindu-se räsfrint, să apară pe faţă. Ciu- 
pagul dinainte se face adesea din două (ci încheiate pe mijlocul pieptului, 
de-a lungul, cu cheijä sau cu ciocánel cu pui pe lingă el. Această varianta 
de ie, cu obinzali întoarse, se intilneste la iile cu altijä si la cele cu pui 
peste umăr. АЕ prin croi cit şi prin ornamente, aceste ii ajung uneori 
la forme ample, bogate. Astfel este ia de mireasă cu obinzăli sau pumnaşi 
tntorgi, de la Racoviţa, la саге — pe desen — se observă bine nu numai 
croiul ci si dispoziţia ornamentelor. Pe broasca de sub braţ apare brodata 
inifiala M a miresei. Această ie are minecile (a) largi, din cite trei foi 
de giolgiu lat de 62 cm fiecare, ciupagul din față (b), ciupagul din 
spate (e), pavele (d) si broasca (e) tot din giolgiu; foaia din Гаја a 
poalelor (f), din pinzä mestecatä de bumbac si fuior, iar cea din spate 
cu cite trei clini pe fiecare parte (g), din pinzä de bumbac fesuti in 
două ite. 

Tile cele mai frecvente astăzi sint cele de tipul cu « flodori » sau < fodori », 
care au totdeauna minecile pornite direct din «beată ν (guler). Nu se 
intilnesc ii cu flodori care să fie şi cu altitä. Croiul lor este în general 
acelaşi in toate satele, felul ornamentatiei diferă însă atit între sate, 
cit şi în funcţie de vîrstă. Flodorii care-i deosebesc de celelalte ii sint 
terminati jos la minecă în formă de manșetă evazată, realizată prin 
incretirea minecii la o distanță de 10—12 cm de 1а capăt. Pe această 
încreţitură se face la iile de sărbătoare si ale femeilor tinere o broderie 
zisă « trăsură », sau se aplică la iile femeilor in vîrstă si în general la iile 
de zi de lucru о bucată de pinzä zisă «betiţă s. lile acestea din urmă 
nu au ornamente pe piept, οἱ numai la guler, pe umăr şi de-a lungul 
minecii, iar jos, la terminarea flodorilor, o cheitä cu negru. Bogat ornamen- 
tate, iile fetelor (eu gura la mijloc cele de zi de lucru și cu gura în partea 
stingă, ca la neveste, cele de sărbătoare) au de-a lungul minecilor, din 
guler pină la flodori, cite 2—3 sire lungi brodate cu negru, numite la 
Avrig « ciocănele », iar pe piept alte 3—4 ciocănele, cu «flori » pe lingă 
ele; peste umăr un rind de pui, din care — ca şi la iile vechi — pornesc 
pinä la cot două rînduri de «picături », La Racoviţa, ciocinelele se cheamă 


si 


« puricele », picăturile «sire», iar ornamentele brodate pe piept lingă 
puricele se cheamă aici « crăci » (crengi). 

lile cu flodori se încetățenesc definitiv după primul război mondial. 
Ele se purtau la început numai de fete, care după ce se căsătoreau 
le înlocuiau prin ii cu obinzali. La iile cu flodori a început a se purta, 
in loc de poale cusute într-una cu cămașa ici, fustă separată, peste care 
se pune fustă albă plisată. 

Ia de fetiţă are totdeauna gura în faţă, mineca dintr-o foaie sau — 
uneori — o foaie şi o fundoaie prelungită sub braţ, care tine loc de broască, 
iar poalele numai din două foi. Din guler pînă la flodori are sau un cio- 
cănel sau o «frunză » (broderie spartă) de cumpărat (aplicată), pe lingă 
care se cos ç craci ». " 

După cămăși si ii, in categoria pieselor specifice de port, trebuie amin- 
tită velitura de cap pentru femei, care este complet diferită de pomeselnecul 
făgărășean, si care în zona Avrigului are forme şi numiri variate, purtindu-se 
în chip felurit după sat, virstă şi ocazie, Spre deosebire de zona Făgă- 
rașului unde pomeselnecul este încă piesă de uz curent pentru femeile 
batrine din multe sate, velitoarea in zona Avrigului a ieșit complet din 
port, astfel încât descrierea ei se face pe bază de reconstituire cu ajutorul 
ultimelor piese aflate la cite ο bätrinä. 

Denumirea generală a fost în trecut cea de velitoare. Așa s-a păstrat 
ріл azi la Porcesti, Racoviţa si cele două Sebeșe. La Porcești, velitoarea 
s-a purtat pînă in 1925 de către femeile bätrine. Confectionate din pinza 
rară, asemănătoare cu tifonul, cumpărată în prăvălie, lungă de 1,5 m, 
se lega în jurul capului, iar capetele se virau sus pe crestet. La Racoviţa 
se spune « vălitoare » gi s-a purtat vreme mai îndelungată, iar în ultimul 
timp numai la marile praznice (Pasti, Crăciun). Înainte, bátrinele umblau 
si în zi de lucru cu vălitoarea albă. Babele o puneau «pe sub barbi », 
nevestele e pe sub corn $ iar miresele < peste plete » asemănător cu cirpa 
neagră legată la spate. La Sebeșul de Sus s-a purtat la fel velitoare, din 
pinzä fină de cumpărat, ce se cosea apoi cu model la capete, la unul din 
ele făcindu-se ciucuri mici din urzeala pinzei. La Avrig, păioara (denumire 
dată acolo velitoarei) era tot din pinzä de cumpărat, brodindu-se apoi 
pe margini cu strimbulef roșu şi albastru, la care se adăuga o dantelă 
fină. La Sebeşul de Sus se punea peste « vălitoare » o pasturi de velitoare 
lungă de 2,50 m. În celelalte sate se purta sub velitoare fie o păstură 
albă, din material ţesut în casă, fie о саңа (ex. la Avrig). Cäita s-a purtat 
de regulă în cele trei sate din graniţă cu zona Făgărașului (Porumbacul 
de Jos, Porumbacul de Sus si Sărata), unde paralel cu pomeselnecul 


32 


20. Та си obinzala st altijă — Porcesti (a minecite; b ciupagul din јаја; ο ciupa- 
gul din spate; ἃ broasca; e altifa; 1 baba; g nada; h curpenul) 


s-a introdus mai ales in cele de pe șosea si un fel de velitoare, numită 
«Шиа > la Porumbacul de Jos si «гага » la Sarata. 

În citeva sate, velitoarea se poartă si azi in ziua nunţii de către mireasă 
(de pildă la Avrig după « datul de minä», peste florile de hirtie şi după 
cununie + cind pleacă de la părinţi la mire »). 

Velitoarea este unul din semnele distinctive ale femeii de curind 
căsătorite şi in general al nevestelor mai tinere, Cu ocaziacercetárilor 
pe teren, prin învățătorul Pantelimon Contora din Porcesti, am aflat 
şi înregistrat un «cintec al velitorii » in care e vorba de o tînără 
căsătorită care isi blesteamä ziua cind și-a pus pe cap conciul de 
mireasă si velitoarea de femeie căsătorită, Redăm textul întreg al 
acestui cintec, ce demonstrează încă o dată, și în legătură cu portul, 
faptul că folclorul, pe lingă frumusețea lui intrinsecă, este gi un 
document în care se reflectă cele mai variate probleme si situaţii 
din viața poporului. 


33 


GINTECUL VELITORII * 


Tinerea m-am măritat, 
ia ddinu, ία па. (Refren D 
Ra soaeră mi-am cápátai, 


ia dăinu, dăinu, diina. (Refren II) 
Ra soacră yi rău bărbat, (Refren D 
Cind da-n cine, da și-n mine. (Refren II) 


În cine da num-o dată, (Refren D 
Pe mine rupea o lupată. (Retren 11) 
În cîne de două ori, (Refren D 

În mine de nouă ori. (Refren II) 
Dacă vizui treaba-sa, (Refren I) 
Pusei secera la brin (Refren I) 

St trecui peste-un riu (Refren 11) 
La ο holdijä cu grin, (Refren 1) 
Holdijä cu grin curat (Refren ID 
De tăieuțu semănat. (Refren 1) 
Secerai pinä la prînz (Refren ID 
Tot cu lacrimi si cu plins, (Refren D 
Secerai pin' la amiazi (Betzen 11) 
Tot cu lacrimi pe obraz, (Refren 1) 
Secerai pînă pe sară. (Refren ID 
Vine soacra са о bald (Refren 1) 
Co pitufä susuoară (Refren II) 
Ca pilufä de săcară. (Refren 1) 

Ia tù nord şi mănîncă. (Refren П) 
Nu mănânc, mâncare-a foc (Refren Ш) 
Dacă n-am avut noroc, (Refren 11) 
Să ji aruncat conciu-n Joc (Refren D 
Conciu şi-nvălitoarea Refren П) 
C-asa mi-a fost ursitoarea, (Refren II) 


Despre gurfe si erätinte se pot spune multe lucruri. Ceea ce trebuie 
reţinut este faptul că atit «cratinfa de dinainte» sau «surful» cum i 
se mai zice, cit si + crätinta roşie > de la spate sint piese de mare valoare 


artistică, în sine, ca şi ansamblul costumului. 


+ Culeasă de la Girlea Eleonora, 52 ani. 


м 


21. Je de mireasă cu pummasi întorși — Racovița (a mine- 
ile; b eiupagul din fafa; e ciupagul din spate; d pavele; e broasea; 
f foaia din jafä de la poale; g elinii de la poale) 


«Crátinja oacheșă » dinainte e formată din două foj, fesute in ochiuri in 
patru ite, din lină sau păr de culoare ncagră sau vinätä (după care se si 
numea crătință neagră sau vinätä) si încheiate cu cheifá sau mreajä cu negru 
şi culori «си stiucu s, adică din loc în loc alternind culorile, Jur-imprejur 
se face cheitä si coltisori, iar jos ciucuri trasi din urzeală. Deasupra ciucu- 
rilor, la vreo 5—8 cm se face o vargä aleasă cu sirmä gi material colorat 
viu. Cind e gata se «glátuieste» la Sibiu. Se încinge cu snur sau bentitä. 

« Crătinţa roșie » sau «crátinta oachesä» din spate, purtată numai 
de femeile măritate, se compune dintr-o singură foaie tesutä în război 
în două ite, din lină, + diamant > si 4 păr +, pe urziturä din aţă. Cele « roșii s 
au vărgi fesute dese şi alesäturi în toate culorile, avînd roșul predominant; 
la cele oacheșe predomină negrul şi galbenul. Jur împrejur se face cheifä, 
iar jos se împletesc un rind de «ciucuri pe chelteu > din toate culorile 
folosite în cîmpul tesäturii. 


35 


Станија din faţă e de obicei mai lungă, uneori se face din trei foi. 
Deosebirile între virste, la crátinfe, se observi în fineţea mai mare a 
materialelor şi in bogăţia ornamentului la cele tinere, si într-un motiv 
mai simplu la cele bătrine, de pildă la «ochiul » de jos in față. Femeile 
bätrine poartă atit în faţă, cit si la spate, crätinte negre. 

Crätinfe roşii mai poartă astăzi « surorile miresei» (un fel de domnişoare 
de onoare). La Sebese, crátinja roşie este şi obiect ritual la nuntă, căci 
pe fafa de culme pe care o duce mireasa la casa nouă se pune o pereche 
sau mai multe de crätinfe roşii şi un brâu roşu. La Porcesti, ultimele 
erätinje roșii erau fesute numai pînă la jumătate, de unde erau lăsate 
să attrne în jos firele urzelii ca niste franjuri. De altfel, aici aceste piese 
au dispărut, ultima care s-a mai păstrat pînă acum cîţiva ani era împru- 
mutată in sat, pe rind, la mirese. 

Încheind această prezentare sumară a unora din cele mai caracteris- 
tice piese din portul satelor grupate în jurul Avrigului, putem conchide 
că ele definesc din plin un port local specific cu reale calități practice 
şi artistice. 


VALOAREA SOCIALĂ $I ARTISTICĂ A PORTULUI DIN ZONA AVRIGULUI 


Compoziţia portului din zona Avrigului, supusă unor reguli precise, 
atit în ceea ce priveşte numărul, ordinea şi mărimea pieselor la bărbaţi 
si femei, tineri și bătrîni, cit si în ceea ce privește prescrierile protocolare 
condiţionate de diteritele ocazii, obiceiuri sau situații, precum $i de ano- 
timp, dau acestuia în ansamblu un stil propriu şi posibilităţi mari de 
dezvoltare. Ὁ nesfiisitä varietate se constată mai ales in ornamentica 
portului, realizată in parte prin motive fesute, dar mai cu seamă prin 
motivele cusute ce se numără cu sutele în fiecare sat şi care joacă un rol 
principal în procesul viu de înnoire a portului popular. 

Având in vedere aceste aspecte, cit si funcţia de bază a portului, ca 
îmbrăcăminte, citeva concluzii asupra valorii sale sociale gi mai ales 
artistice se impun de la sine, 

De la prima vedere se constată că piesele groase de lini sau cinepa 
și bumbac, lucrate in casă, erau si aci în trecut comune, unele chiar identice 
la bărbaţi si femei, rostul lor originar fiind acela de apărare împotriva 
intemperiilor. Buboul recălul, gluga, pieptarul, cioarecii, opincile si 
calfunii etc. aveau tocmai acest rost. Unele din ele au dispărut ori s-au 
transformat mai repede decât in zona Făgăraşului, datorită influențelor 


36 


numeroase venite de la 
oraş încă în secolul al 
XIX-lea. Aşa se face că 
zecile de instalații indus- 
triale textile de tip arhaic 
(piue, viltori etc.) dispar 
mai devreme decit la Fa- 
găraș, iar cojocari — cum 
am constatat — mai sînt 
doar doi-trei, dintre care 
unul singur lucrează piep- 
tare inflorate. În locul 
pieselor vechi dispărute 
apar altele noi, cum e 
bunda în costumul fe- 
meilor tinere în loc de 
bubon, sau jacheta in locul 
recälului, ori androcul ca 
fustă. Din piese ale costu- 
mului de sărbătoare, aces- 
tea trec în costumul zilnic, 

Costumul apare aci, 


multă vreme, ca port săr- LI 

bătorese national specific, 22. le de fetiţă cu flodori si pui peste сы — 
datorită in parte atitu- — Sebesul de Sus (a mtneeile; b eiupagul din Јаја; 
ja € ciupagul din spate; ἃ broasca; e poalele din două 

dinii ostile a populaţiei foi; ft flodorii 


rominesti fafa de influ- 
entele orásenesti gi in ge- 
neral fata de orice influențe din alta parte. Într-adevăr avrigenii si satele 
din jur au cultivat portul lor popular cu mindrie, ca un port national. 
În numeroase cazuri de înlocuire a materialelor de casă cu cele de 
fabrică s-a păstrat culoarea si aspectu! pieselor vechi (de pildă la surtele 
negre făcute din postăvior fin de fabrică, lucrat la Cisnădic). Prelucrarea 
materialelor de fabrică la cămăși și ii s-a făcut în mod critic, în sensul 
creator, materialele fiind folosite pentru a îmbogăți piesele, pastrind . 
însă linia veche a croiului și dispoziția ornamentelor, amplificindu-le 
totodată pe amîndouă. 
Portul räsfringe, cum am văzut de atitea ori, ocupațiile populației. 
Dacă gluga avrigenească aminteşte vechea ocupaţie a pästoritului, 


37 


punga bostinäritelor este un element local legat direct de mestesugul 
practicat numai de două sate (cele două Sebese) aici în sudul Transilvaniei, 

Stările sociale vechi sint mai puţin transparente în portul de aci 
decit în zona Făgăraşului, datorită condiţiilor social-economice, cu totul 
diferite, căci în satele acestea nu au existat iobagi (cu excepţia celor trei 
de la est). Stratificarea socială apare în mod clar în întreg costumul, 
prin deosebirile ce se constată între cel de om sărac sau de chiabur, în 
primul rind in materiale și în al doilea rind în ornamente. Cu cit πε apro- 
piem de prezent, constatăm o unitate mai mare. 

Pe generaţii si sexe, diferențieri există în mod curent si normal. Fără 
a le repeta, trebuie să subliniem citeva mai importante. Tineretul folo- 
seşte cu prisosinfa orice prilej pentru a îmbogăţi costumul de sărbătoare. 
Astfel feciorii îşi împodobesc pălăriile lor negre cu borul mie, acoperindu-le 
aproape în întregime cu şiruri de berte, mărgele, ciucuri etc., schimbind 
însă îndată ce se căsătoresc această pălărie cu una neagră simplă. Cei 
ce au fost recrutați pentru armată, pina la încorporare poartă o visträ 
mare din pene de păun, ca semn distinctiv. Fetele, inainte de a se adopta 
erŝtinfele sälistenesti obişnuite, nu purtau la spate nimic peste poalele 
albe. Ele puneau erŝtinfa roşie numai ca neveste tinere. Am văzut cà 
aceasta s-a păstrat pini azi ca piesă de ceremonie οἱ ca piesă rituală. 
La femeile căsătorite se adăuga in trecut velitoarea ca semn al schim- 
bării situației civile. De asemenea, menţionăm ia cu gura în stinga. 
Purtatul obligatoriu al buboului de către miri la biserică în ziua nunţii 
s-a practicat ріпа nu demult. Tot un costum special de ceremonie este 
cel al calarasilor la nunţi, cind piesele de podoabă abundă pe oameni 
şi pe cai. 

Costumul de sărbătoare, asemănător ca structură cu cel de lucrătoare, 
se deosebeşte mult de acesta prin elementele lui decorative, prin podoabe. 
Costumul de lucru e mult mai simplu, o simplitate care nu e lipsită însă 
de eleganţă, aşa cum se poate vedea pe întreg șesul de la poalele munţilor, 
la lucru (la sapă, la fin sau la coasă), la grupurile de țărani $i јагапсе. 
A te îmbrăca gi a merge prin sat în zile de lucru « chitită » de sărbătoare — 
cum se zice la Porcesti — este un fapt rusinos, pentru că oamenii de aici 
au învăţat să folosescă din plin toate zilele de lucru. 

Frumuseţea portului în zona Avrigului este o calitate de bază a lui. 
Ea e urmărită în chip conştient, cu inteligenţă si indeminare în costumul 
celor bătrîni, şi cu atît mai mult in cel al tinerilor, atit în vechiul port 
cit şi in cel nou, ce trece tot mai mult sub influența Săliştei. Tendinţa 
de a îmbogăți piesele prin croi se face în direcția reliefării calităților 


38 


fizice ale oamenilor. Împrumuturile de la un sat la altul al unor piese 
ce poartă apoi denumirea celui de baștină (de pildă surf säcädärese, 
briu boicean, ie avrigenească etc.) denotă bogăția portului şi specificul 
variat al fiecărui sat, specific de care sînt mîndri oamenii de aci, 
Portul de vară, strălucitor de alb, aduce pe prim-plan ornamentele 
tesute şi brodate, în care se vadeste măiestria deosebită mai ales a femeilor 
din Avrig, dar d a celor din satele din jur. În ansamblul costumului, 
pe cimpul alb al pinzei, pieptarele roşii ca şi suprafeţele închise (negre 
sau vinete) ale vestelor si surtelor nu pun in umbră arta alesäturilor 
ce intervin ca nişte accente pe surte şi erátinte, pe cămăşi şi ii, sau chiar 
pe poale, înviorînd şi făcind să vibreze discret costumul, Broderiile pieselor 
au un rol mai precis, ele dau linie costumului, împart si subliniază hotărit 
câmpii, Prin varietatea mare de motive şi prin cromatica lor, prin tematică 
chiar — dacă putem zice asa — broderiile de aci contribuie ca piesele 
de port să fie cu adevărat, în majoritatea cazurilor, mici opere de artă. 
Studiind cele aproximativ patru sute de modele de broderii colectio- 
nate la Muzeul Brukenthal, din satele Avrig, Sebeșe, Racoviţa și Porum- 
bacul de Jos, se pot afla lucruri interesante, în ceea ce privește originea 
şi tema motivelor, tipul de stilizare, ca şi arta de a folosi culorile, caracte- 
rizind gustul local si reflectind în bună măsură modul de viață. 
Originea motivelor în broderiile de aci este îndeobște, dacă nu 
aproape exclusiv realistă, inspirată din natură. Denumirea motivelor 
nu este, tocmai de aceea, intimplätoare. Categoria motivelor fitomorfe, 
care redau vegetale (plante, flori etc.), este cea mai mare, Din cele mai 
frecvente menționăm: florile (ochiul-boului, bujorii, macul, trandafirii, 
crinii, florile de fragi, mugurul, boboceii etc.), frunza viei în numeroase 
variante (simplă cu strugure, cu circei, cu viță ete.), virful bradului sau 
braduletul, curpenul, ferigile, iedera, volbura, ghinda, trifoiul. О altă 
categorie, bine reprezentată, este a motivelor zoomorfe cum ar fi: caprele, 
puiculifele, cornitele, rädasea, gindacul, ganga, melcul, păianjenul, racul, 
fluturele, vrabia, musca etc. Foarte rare sînt motivele cu caracter antro- 
pomort (ex, ochiul-doamnei). Categoria celor ce reprezintă obiecte mate- 
riale (unelte uzuale, obiecte cu sens în viața socială) este mare οἱ variată 
(buzduganul, lacátul, bänutii, zäluta, virtelnita, bumbii, cirligele, foar- 
feca, ciocänelul, grebla, gardul, podul, paharul, cupa, pieptenele, căruţa, 
sania, diplele, vioara etc.). Simboluri reprezentate găsim relativ puţine 
(steaua, crucea, calea muntelui, cäräruse etc.) însă destul de frecvente. 
О grupă mare o constituie aceea a «sirelor» si «puilor», în accepţia 
generală de motiv sau ornament, şi care de multe ori se întregeşte cu 


39 


indicarea tehnicii in care se lucrează sau a locului ce-l ocupă pe piesă 
(Şir, şebac, pui de patru, pui în strimb, pui în ochiulefe, pui pe muste, 
pui pe lingă cărare, puiul din cheitä etc.). Menţionăm în treacăt că dintre 
tehnici cea numită «in cruci >, fără a fi singura, este totuşi аза de räspin- 
dită, încât. celelalte par inexistente. Tehnica cusăturii în cruci are $i еа 
unele variante (în cruci și linii, în cruci şi zoiege, în cruci și pe fir, în cruci 
şi muște, in cruci și dusori etc.). Dintre celelalte tehnici am intilnit: lucrat 
pe dos, brinelul, peste muchie, cu urziturä si ajur. 

În ceea ce priveşte locul ornamentelor pe piesele de pori, în afară de 
cele arătate pină acum, este necesar să precizăm că, de obicei, motivele 
se folosesc diferit, unele la piesele de port bărbătești, altele la cele femeiești, 
unele la tineri, altele la bătrîni, apoi că ele sint destinate precis unui 
anume Ίου pe piesă (pe umeri, de-a lungul minecii, pe piept, la guler etc.). 
О lucrare specială a ornamenticii portului ar trebui sä adinceaseä această 
problemă în viitor. 

Oprindu-ne puţin și asupra calităților de culoare ale broderiilor din 
portul zonei Avrigului, cea dintii constatare ce se impune este frecvența 
unui acord sobru, în care negrul este întrebuințat ca dominantă sau cimp, 
folosind roşul (mai ales în trecut) sau albastrul pentru a încălzi sau lumina 
motivul. Culorile dozate subliniază ritmul si alternanta figurilor, folo- 
sindu-se de obicei în aceeași compoziţie două motive. Acest lucru e 
necesar pentru majoritatea motivelor ce sînt concepute ca şire sau ca bloc 
(de pildă in « ciocănelele » Шог femeiești). În motivele ce se rezumă la două 
tonuri, roșu şi negru (de pildă într-unul din cele șaisprezece modele ce 
le redäm in planșele lucrării, selecționate din cele peste patru sute cerce- 
tate), aflăm deplin realizat principiul legii decorative de alternanță si 
repetiție. În modelul respectiv, creatorul popular a mers cu pată de roșu 
şi pată de negru şi cu tusi de roșu si tusä de negru, realizind cele două 
dileme bogat, fără a sc rezuma la simpla alternanță a petei de negru 
cu tusa de roșu, sau pata de roșu si tusa de negru. Motivuleste echilibrat, 
armonizarea fücindu-se in mod egal. Motivul fiind dinfat, subliniază 
elementele și le leagă în același timp de fond, În alt model, realizat numai 
într-o culoare (negru), avem un ritm infinit,' cu virfurile moderate ale 
aceleiași forme ce se repetă mereu. 

Sirele negre cautä in mod obisnuit un echilibru intre motivul central 
si cele anexe subordonate. 

Uneori însă exagerarea motivelor de pe marginea « ciocănelelor» 
duce la o lipsă de echilibru, întregul apärind destrămat, Între culori, 
galbenul, folosit din ce în ce mai mult de vreo două decenii încoace, mai 


40 


cu seamä la cämäsile barbatesti din Racovita, di adesea nastere la rapor- 
turi indecise. Este aici urma vădită a unei influenţe dirijate, in perioada 
dintre cele două războaie mondiale, cind o serie de cu -oane — in numele 
diferitelor asociaţii culturale — ca si unele din «caistele cu modele» 
alterau gustul cu « modele » hibride. 

Revenirea permanentă a acordurilor pe negru, cu motive suple si 
variate, în care răzbate mereu nevoia de lumină şi căldură (prin roșu, 
albastru, galben sau oranj), trădează un fond liric. Tehnica variată, 
echilibrul între gol și plin, frumos aerisit, tratarea delicată a motivelor, 
cu impresii uneori de filigran (asa cum se vede în alt motiv reprodus 
în planșele lucrării de Гаја), toate la un loc ne apropie şi mai mult de cali- 
Еўе portului popular gi ne dezvăluie încă unul din aspectele lui da 
incontestabilă valoare artistică. 

Desigur că o lucrare de artă populară nu poate epuiza toate feţele 
problemei portului dintr-o zonă întreagă. Punind însă în lumină carac- 
teristicile sale de bază şi calităţile artistice, cristalizate în timp, ca urmare 
а relațiilor social-economice, a cadrului natural si a celorlalte condiţii 
in care s-a dezvoltat, el poate satisface totuși atit curiozitatea turistului 
cit si pe cea a cercetătorului de specialitate. 


Portul popular din zona Avrigului, reflectind modul de viaţă al poporu- 
lui din această parte а ţării și fiind о mărturie vie а calităților sale 
artistice, îndeamnă pe toată lumea la cunoașterea şi valorificarea acestor 
creaţii са o datorie patriotică în înţelesul superior al cuvîntului, 


= a 


A. "rZ Ф 4 


OM 


Lr ^ 


7 


Wi 


23. Grup de femei tntorctndu-se de la cimp 


24. Copii (baiefandri) din Racovița în pori de vară 


25. Fetije de 5— ani tn port паџола! — Racoviţa 


26. Flüeüu în port de sărbătoare — Sebesu de Sus 


27. Femeie пага tn port de sărbătoare — Sebegul de Sus 


28, Barbat în port de vara 


E, dh 


1. a) Cusătură pentru obinzeli ce se aplică la partea de jos a mtneeti pe Incretitura, 

numilă + măghiranul mare», lucrată in stipuiata, iar brinelul impletit, b) Picäturi 

numite «cele erefe +, de-a lungul minecii cite două-trei rinduri din umăr în jos, lucrate 

stipnit pe două fire. e) Sebae pe mijioeul mineeii fnire ciocünele, lucraf în rupi 

Impuns şi sttputala. d) Cusatura la mineeä de camasa bărbătească, pe tivul de jos, 

lucrată tn cruci pe două fire. d Luncef de unsprezece пшти « albină +, pe mined Ипай 
mreje, lucrat агай, 1) Beata pe dos, la ie la gll, lucrată pe Irei fire. 


П. а) s Unghiufe e, cusătură folosită In lungul mineeii la io, lucrată pe dos. b) Cusi- 

lura numita «piepten si pui ocolifis, pe minecă la ie, lucrată In тиме yi ylipuialä. 

€) « Reatä urzita şi итріша», cu brinel folosit la guler de ie, tucratā pe dos, ducind 

Jiecare [ir ptnü tn cap. d) Οἰοοᾶμεί coljal, pe mânecă tn lung, la (e, lucrat pe douăzeci 

de fire. e) Cusäturä numilä » гадацса sau gindac », folosită ca rtu pe minecd la (е, lucrată 

ån cruci pe două fire. T) Puii cei trufasi de la o ie de mireasă, peste umăr, lucraţi 
tn eruei pe două fire. 


29. Pölärla de pale se poartå peste οἱηρᾶ, orletnd vara, atit sărbătoarea elt εἰ tn zilele 
luerdtoare — Racoviţa 


30. Intllnire de rămas bun pe ulia satului. Fläcäu! recrul 
poartă «pune» din репе de păun 


31. Pereche în port de särbäloare, vara 


32. Femei tinere cu velitoare, pieptare din piele și tl 
sälisteneyti — Racoviţa 


33. Femeie си. 

pălărie de pos- 

tav si giugă 
avrigeneasci 
peste umeri 


34. Fele gi neneste tinere din Sebegul de Sus la marginea 
salutul, sub muntele Surul. Două din ele poartă 
erälinje tnvàrgate, iar alle două, стаіце şi talbăre negre 


35. Feciori din Avrig eu piese de port specifice (pălării 
Bogat ornamentate, pieptare de piele, cirpe de $erpar, 
cioareci de vară string! pe picior ete.) 


36. La joc, sărbătoarea, in Porumbacul de Sus 


37. Feciori şi fete din Avrig, in port de vara 


38. Venind de la tirgul din Avrig, [етей tinere gi batrine 


39. Călărași de пита la Avrig, în port special de 
ceremonie, (АН feciorii ettsi cati sint bogat tmpodobift.) 


40. Bätrini din Racovifa tn port tradijtonat vechi 


ŢI] 


ТЕНЕ E 


(ШШШ 


LL 
и 
'.,,,.,.ὢὩ 
DIDI 


HL (alb-negru) a) Puii cu frunza de vie сеа mică, peste umăr la ie, luerali tn 


-ädascä şi stea dub! ita pe 
min ri ruci pe trei icături şi pah mineză 
la ie, paralel eu εοιάπεϊαι, lusrate In e două fire. 4) Li 


пилега (а fodori, la te, inerat urzit pe iocänel cotțat, aplicat 
ф braf, luerat pe јаја tn forma de denta cu ald multa. f) Clocanel cu virful 
Кашы | died. nga minori lale oral în. de pe dud fire; iar gt Lie 


IV. Pieptar femetese 


V. Pieplar barbatese 


41. Pereche din Avrig tn port de sărbătoare 


42. Două surori, femei batrtne din Porumbacul de Jos; cea din stinga Imbrobodit aşa 
cum se gälese azi numai bälrinele când mor 


43. Femei bätrine în port obişnuit astăzi sărbătoarea — Racovița 


44. Bătrină din Aorly си bubou negru şi pästurä cu flori roşii pe cap 


45. Bälrinå din Racoviţa cu ie eu obinzăli intoarse si pieptar bätrinese 


46. Bătrină din 
Porumbacut de 
Jos cu păstură 
făcută cu corn 


47. Batin en 
Tee hoizarese şi 
pleplar crepat 


48. Interior de casă Jărâncască din Porumbacul de Jos 


d: 


14. 


16. 


16, 


17. 


18. 


19. 


„ Cosma Minerva, Album de broderii şi fesäturi romineşti, 


BIBLIOGRAFIE 


Aron Nicolae, Monografía bisericilor, şcoalelor si reuntuntior 
romtne din Făgăraş, 1913. 


Bărbat Alexandru, Dezvoltarea şi structura economică a Țării 
Онаи, Cluj, 1938. 


Barbu] Eugen, Costume romtneşti din оаст ai XVII-lea, 
Qiuj, 1935. 


Biehz E. A. Neue Widerkleider — und Mahizelten Ereess 
gerichtete Synodatverordnung (1750), în + Transilvania » anul 
11, Sibiu, 1862. 


Bogza Geo, Cartea Oitului, București, 1945. 


Borzea Nieolae, Organizarea rominilor olteni în orașul Făgăraş 
din Tara Voievozilor Romtni, Făgăraş, 1925. 


Boureanu Radu, Prin Tara Făgăraşului (în + Îndrumătorul 
cultural » anul VILI, sept. 1955, Nr. 9, pag. 42—04). 


Bunea Augustin, Stăpinii Țării Oltului, Academia Romini, 
Discursuri de receptiune, Bucuresti, 1910. 


Caramelea Vasile, Composesoratele de foşti iobagi din Tara 
Oltului (în + Sociologie romineascá», an V, 1943, Nr. 1—6, 
pag. 160—171), Bucuresti, 1943. 


Comşa Dimitrie, Din ornamentica romină. Album artistic 
reprezentind 284 broderii si țesături, Sibiu, 1904. 


ju, 
J. Drotleff (fără dată). 


. Densuslann Nicolae, Monumente pentru Istoria Tierci Păgă- 


ragului, Bucuresci, Tipografia Academiei Romine, 1885. 


. Focga Gheorghe, Ceata feciorilor din Drăguş. Contribujii la 


definirea unităţilor sociale (fn manuscris). 


Fruma Ioan, Problema unlverslafii säsesti st a instituției celor 
sapte juzi, Sibiu, 1935. 


Frunzeti Тов, Motive originar naturaliste în geometrismut 
artei decorative. București, < Revista Fundațiilor: Nr. 8, 
august 1943, pag. 355—365. 


Hanes Vasile, Din Tara Oltului, Bucuresti, 1921. 


Ionică Ίου I. Dealul Mohului, Ceremonia agrară a cununiei tn 
Tara Oltului, Bucureşti, 1943. 


Тогда Nicolae, Amintiri din Tara Ойша! (conterinţă ţinută 1a 
Făgăraş), Vălenii de Munte, 1936. 


Trimie Cornel, Relafttle sociale din Tara Oltului. Teza de doc- 
torat, 474 pag. (manuseris, București, 1948). 


69 


37. 


38. 


. Irimie Cornel, Portu! popular din zona Făgăraşului, Tara 


Oltului, ESPLA, 1957. 


. Leonhard Joseph, Die Bewohner Sicbenbtirgens, Sibiu 1816 


(manuscris, 102 file, din care 43 desene In culori la Muzeul 
Brukenthal). 


. Literat Valor, Din Tara Oltului, Braşov, 1938. 
. Maior Dr. George, Politica agrară la Romini (cap. O ancheiŭ 


in plasa Şereăii), Bucureşti, 1906. 


. Merujlu У, Judefele din Ardeal si din Maramureş pinä tn 


Banat. Evoluţia teritorială, Cluj, 1929. 


. Meteg Stefan, Moglile Domnilor gi boierilor din Tärile Romine 


în Ardeal si Ungaria, Arad, 1925. 


. Meteg Stelam, Viafa bisericească а Romtailor din Tara Oltului, 


Sibiu, 1930, 


‚ Metes Stefan, Contribufit nouă la Istoria Rominilor din Tara 


Făgăraşului tn veacul al XVTI-lea, în « Analele Academiei 
Romine e, Bucureşti, 1942. 


. Moteg Stefan, I. Trecuiu! Țării Olului, IL Trecutul satului 


Drăguş (in colecţia Drigug, un sat din Tara Oltului. Edit. 
Institutului Social Romin), Bucuresti, 1945. 


. Moldovan Silvéstru, Tara noastră, Sibiu, 1894. 
. Ordinele senatului din Sibiu de la 1701 si 1741, în legătură 


cu veșmintele, in « Arhivele Statului Sibiu », l 


* Magistratsakt 
60/1701 », resp. + Magistratsprotokol 1/1771 


‚ Popa Pr. Octavian, Făgărașul sub domnii munteni, Făgăraș, 


1935. 
Puşcariu Ioan, Două documente privitoare la revolta boierilor 
din Tara Făgăraşului (1508—1510), Bucuresti, 1910. 


Sehiopul Iosif, Țările rominesti (nainte de secolul al XV-lea— 
XVI-lea, Bucuresti, 1945. 


Siebenbärgische Landestrachten, acvarele din sec. XVIII, de 
un pictor necunoscut, cuprinzind 90 planse. (Col. Dr. J. Bielz.) 


. Siebenbürgische Nationalirachten, Sammlung von 39 Kostäm- 


bildern in Guaschmalerei, z, T. mit Gold gehóht, darstellend 
Landsleule aus Siebenbürgen und der Walachet in ihren ver- 
schiedenen Nationaltrachten (Codex original, cuprinzind planse 
din a doua jumătate a sec. XVIII, Col. Dr. J. Bielz). 


Stan Const, Scoala poporană din Făgăraş şi de pe Ttrnave 


(vol. D. Sibiu, 1928. 


Turcu Ioan, Ezcursinni pe munții ferei Birset st al Fdgd- 
rasutui.. Descrieri întregite cu schiţe istorice despre cas- 
telele din Tara Făgărașului, Braşov, 1898. 


Szaderzky Dr. B. Ἱ., Apafi Mihdly fejedelem udvartautäsa, 
Budapesta, 1911, pag. 138—140. 


70 


GLOSAR 


1. Androc, апдгосе!, (Germ. U n te rr oc k, sas. Onderrock 
si Anderrock, fnruteanà andarak): Fustă de postav 
cu desen In pătrăţele, negru, roşu, verde, vinat; cea de sär- 
bátoare cu pangliel inguste de catifea aplicate la poale. 
Androcul de zi de шеги e din postav sau pänurä jesutä în 
casa. 

2. ваља. (Paleoslav baba): Fisie de mineca de broască, din 
pinză lata de 10 cm, care se aplică pe partea stingă lingă 
gura iei vechi cu altita, cusută de-a lungul pieptului. 

3. Βαγβοπ. (Ardelenism, ung. bârsony): Виса! de catifea 
colorată eu care se impodobese рајамце feciorilor (zona 
Avrigului), sau se folosesc prin aplicaţie pe piesele de port 
de iarnă, ca de ex. la recále $i bunde (zona Făgăraș). 


4. Beată, literar bată, (Lat. vita): Bucată de pinză urzită și 
brodata pe dos, prin umplutură; se aplică ре gulerul increțit 
la cămăși. 

5. Bele (bile sau bere). La singular bată (lat vitta: 
panglică, derivat pete lie): Fesute In război sau cu scindurica, 
din lină sau Шпісё, de dimensiuni și culori diferite (cele vechi 
late de 10—20 cm, cu rosu mai mult, cele noi mai înguste 
Şi cu albastru, verde, vint, roșu etc). Modelul si culorile 
Мега după sat şi virstă. Modelul se obţine din urzeală In dife- 
rite culori si din tehnica țesutului, băteala fiind de obicei 
într-o culoare, 

Berte în curcubeu se cheamă un fel de briu lung, cu ciucuri 
mari albaștri la capete, cu care se incingeau mai ales în trecut 
fetele, în asa fel incit ciucurii atirnau la spate pe poalele albe. 


6. веша, (Diminutiv de la bată): Bucată de plaza aplicată pe 
ineretitura minecii, acolo unde incep fodorii, la iile pentru 
zile de lucru tn special, sau ale femeilor bätrine. 


7. Bostindrit. (Sau vogtinärit, rutean vostina 
Ocupaţia celor ce string taguri de albine pentru a fi prep: 
Tata ceara în teascuri speciale. În Transilvania sint renumite 
ca sate de bostinari Сајапш Mic pe Someș și Sebesul de Jos 
aproape de Avrig, 


8. Broască (mare sau mica). (Lat. vulg. brosca): Petie de 
pinză pătrată sau m cinei laturi, се se coase sub braţul Wer, 
între mineca gi foaia din fafa și cea din Spate. a Broscu(4 » 
se mai cheamă un mic triunghi de pinză ce se pune pe umăr, 
Inga guler, la U, cusut între toata din spate ji cea din față. 


9. Broboadă. (Sinonime: basma, tulpan, паггата, 
тагата): Cirpă de cap, din lina alba ĵesuta în casă în 
trecut d cu ciucuri Impletiti ; mai nou se poartă broboade de 
cumpărat, din care cele zise de janilie constituie o adevărată 
moda. 


10. 


11. 


12. 


13. 


14. 


15. 


16. 


17. 


Bubou negru cu părul seos (mai comun bob o u, ardelenism 
manta groasă, saricá; compară ung. guba): 
Piesă străveche, lucrată din țesătură groasă de lină qi dată 
la viitoare la îngroșat, apoi în coşul си grapa de máráeini 
de i se scoate + pârul » De culoare albă sau seinä, cu croiul 
drept. În zona Avrigului se poartë buboul cu părul scos si 
negru ca pana corbului. 


Bunda. (Ung. sirb, rut. bunda): Hainä lungă pini sub 
genunchi (din pânură sau postav), croi drept, cu guler i 
căptușeală, cu patru buzunare; se incheie cu nasturi, 


Саца. (În limba literară: scutiță de copil, sirb. kaica, 
bulg. Кајса). Са ardelenisms vechi acoperämint de cap, 
се se рима de femeile máritate mai ales pică la primul război 
mondial. Făcută pe forma capului, din pinzä neagră de cumpă- 
rat, cu flori roşii. Lateral, peste urechi are două vurechiv făcute 
din panglică de moar negru tneretit, inerefiturile numindu-se 
vrete v. Pe urechi femeile tinere aplică « fluturagi + sau « pără- 
lute » Azi se poartă de naje gi de către citeva femel bätrine 
tn unele sate. În zona Avrigului se poartă pe păr sub päloarä; 
este din pinză jesutä în casă, cu broderie pe frunte şi la mijloc, 
perpendicular, în direcția cărării părului. Diferită total ca 
formă, material și ornamente de cea din zona Făgărașului. 


Cătluni. (Lat. calceamentum, c š 1 tu n, moldoveneste 
coltun, provine din contaminarea  neogrecescului 
kaltsuni si kartsuni, de lait calzoni: panta 
loni); Încălţăminte ln formă de cizme, cu tureac scurt, 
făcută din pänurä sau piele neagră, purtată ріпа la începutul 
secolului al XX-lea mai ales sărbătoarea, Talpa celor de 
piele era tivită cu galben, iar sus la tureac aven o bandă 
roşie. Turecii, sus, lateral, crápati și legaţi cu snur. Pentru 
zile de lucru in special oamenii săraci purtau călțuni de 
pänurä, Incaltati peste cloareci. 


Саран. (Lat. capitaneum): Pernă sau orice $i pune 
cineva sub cap; fata de pernă cu capătul ales în război, în 
motive geometrice, mai ales în trecut, cind se folosea aproape 
numai culoarea roșie, 


Стеца. (Diminutiv dm cheie, lat. cla vem): Cusătură 
їп zig-zag, cu care se încheie pärtile iilor. Făcută cu mina, cu 
aţă albă, neagră sau roșie. Se face сћеца si la surfele din două 
sau trei foi, ln jurul Avrigului. 


Chindeu. (Ardelenism pentru ștergar, prosop, ung. 
K e n d бу: Stergar țesut In război, eu alesaturi, folosit ca piesă 
ornamentala In jurul ferestrelor, icoanelor sau la oglindă. 


Cicur, sau ctacur. (Lit. ciu cure, ung. esu kor): Imple- 
titură ornamentală făcută din Ипа colorată cu mult roșu și 
vinät de mărimea unui pumn. Se purta In unele sate (ex. 
Dragus, zona Făgărașului) de câtre fete, pe borul îngust 
päläriujelor negre, In faţă. Se spune cfucuri pe chelteu vm 
Impletituri In gen de țesătură tăcută pe un eos (chelteu) din 
ună de eulori diferite și care se aplică jos la gurte şi eätrinte, 
їп zona Avrigului. 


72 


18. 


19. 


20. 


21. 


B 


Ë 


Ë 


8 


Givarcei. Pantaloni strimti, din pänurä, eroiti diferit, după 
zonă, virstă ete. d purtind ca atare denumiri felurite (bštrt- 
nesti, «cm feresti s, + ungurești +). Se numese «eloareei bore- 
sästi + un fel de cizme de pănnră, pină la genunchi, încheiate 
cu lină neagră, li purtau mai ales femeile bătrine, în opinel 
(boreasá, în Moldova, Transilvania, Maramures, inseamnă 
femeie măritată sau văduvă). 


Gët, (Plural de la сгаса, paleoslav): La Racoviţa se 
numesc astfel ornamentele brodate pe pieptul iei lingă sirele 
negre de-a lungul minecii, care la rindul Ίος зе numesc puricele, 


Crätinfe. (În Moldova si Bucovina catrinje, ung 
katrinka, katrinca: sort de lină, fota): Diferite са 
material, dimensiuni, culoare și ornamente. Cele patrinesti, 
tesute în casă din lină: cea din faţă din dona foi și cu alesături, 
lar cea din spate dintr-o foaie monocromă. Cratinfele + arde- 
lenesti + în gen sälistenese din postav negru. Cea din față cu 
frimbi. Cele nol си broderie de mătase. Crätintele оаеһее 
din zona Avrigului, purtate dinainte, din două foi de culoare 
vinätä sau neagră, fosute în patru ite, glätuite și încheiate 
cu mreajä sau cheilå, iar jur imprejur cu cheitä și coltisori: 
jos o vargă zisă ochiul, din sirmä răsucită şi material colorat, 
se termină cu ciucuri tragi, făcuţi din material fin numit păr. 


Cuime. (Lat. culmen): Tesäturä în război täränese, în 
două sau patru ite, cu värgi realizate din hetealä. Se așază 
pe tot lungul peretelui unde e patul si pe frontul, uneori și 
pe dosul casei mari, sub grinzi. 


. Сиріна (Sau еп рї їр, ardelenism pentru e Aptugealaj: 


Bucatå de pinză care dublează în interior partea din Гаја, 
din spate si de pe umeri a stanulaj cămâșii bărbătești. 


. Curpen. (Termen de origine albaneză): Ineretiturä brodati, 


care prinde peticul mic de cel mare al minecii iei cu altitá, 


. Рагас, (Turcesc дага К): Unealtä de pieptänat lina, сіпера 


si inul. 


- Dirg. Partea din tata a eloarecilor între а fereşti s, în formă de 


triunghi eu virful în jos. 


. Feresti. (Ferestre, lat. fenestra): Grăpături ce tin loc de 


buzunare, in faţă, la cloarecii rominesti. 


. Fodori (flodort). (Fo d o г e 1, pl. meretituri de pinză, dantele 


san eusüturi de arnici, ung. fo d or): Un fel de manşete 
Inngi, evazate,aplicate la minecă jos la anumite li și câmâşi bár- 
Pätesti. Se aplică mal non si la gulerul iilor la fete san femei 
tinere, formind un fel de guleras intors, lat, de danteli. 


. Frijuri. Piesă veche de port. De culoare închisă, din pănură, 


eroitá drept, fără guler, buzunare d nasturi. Acelaşi croi la 
bărbaţi gi la femei. Purtată acum де bätrini. Tipul nou, 
modern, diterit, lucrat de eroitori, cu guler, buzunare, nasturi, 
ornamente aplicate, 


Frunză. (Lat. tron dea): La Fágáras se cheamă astfel о pan- 

glică de catifea sau stofa aplicată pe pălăriile bărbătești 
cu borul mie. În zona Avrigului, broderie spartă, aplicată 
din guler ріпа la flodorii minecii iei. 


73 


31. 


32. 


38. 


34. 


35. 


37, 


88. 


39. 


40. 


41. 


Fundoaie. (Sensuri diferite în sud-vestul țării; augmentaţii 
de la fund, lat. fund u s): Mineci drepte croite dintr-o foni 
şi jumătate, care se aplică din dreptul umärului în față, Se 
mai numeşte așa ji jumătatea de lat de pinzä ce completează 
mineca, dindu-i lărgime, 

61148. (Termen din fondul principal de cuvinte: bulgar g u g 1 a, 
germ. gugele). Piesa de port legata de ocupaţia pastori 
tului. Din pânură alba, cu ornamente alese In țesătură. Стона. 
simplu, din imbinarea а dol lafi de pinzä si inchelată la capă- 
tul ce se poartă pe cap. De lungimi diferite (ex. la Avrig, 
elt înălțimea omului). 


Ie. (Lat. linea): Cämasä femeiască de tipuri felurite, in 
funcţie de eroi si ornamente. (la cu obinzeli, ia cu altifa 
si ia cu fodori) Din material țesut In casă, cele mai vechi si de 
purtare; din materia! fin (giolgiu) cele mai noi. Din ilustraţii 
(desene) se observă bine deosebirile, 

Laibär. (Termen cunoscut mai mult in sud-vestul țării; germ. 
dial, lei bel): Piesă în gen de vestă, purtată de femei si 
fete. Din statt, catifea, sau postav, de obicei de culoare neagră. 
Croit pe talie, cu revere. Brodat cu mătase neagră si ornamen- 
tat cu snur aplicat. (Sensul de mintean, de haină lungă si 
larga, a pierdut terenul în favoarea celui de vesta, după primul 
război mondial). 


Luncef. (Sensul generic: totalitatea luncilor unui riu): Încre- 
titura de jos la mineen lei, peste care se aplic obinzala, 
Mreje. (Sing. m r ea | ŝi: plasă, cursă, paleoslav m rez à): 
Cusătură specială, cu care se incheie ciupagul din spate de 
altita d de broască lo іе, Se foloseşte și la Incheiatu! foilor 
la surfe. 

Obinzală. (Obienzalä, de la benzi, bente—ect. 
pol. bent. germ. В a n d): O bucată de pinza brodata, aplicată 
mai ales la iile batrinegti, pe guler sau la terminafia minecilor. 


Pavä (pävujä). (Rutean paha, polonez Pacha ung. 
paha, palha): Petic patrat ce se pune sub minecă (sub 
broască), între foaia din faţă si cea din spate a iei, 
Păioară. (Moldovenism, lat. palliolu m): De forma unui 
stergar, din pinzä albă, lung de doi metri, purtat pe сар de 
către bătrine si de unele mirese numai astăzi, 

Pánurá. (Lat. pennula}: Postav alb sau colorat, din }езй- 


tura de lina, merat in pitä. Folosit mai ales pentru cloareci 
si frijuri. (Se aude in Moldova, Transilvania, Banat ). 


Papuci са tureae. (Forma lit. papuci, ture. рари е): 
Ghete din piele pentru femei tinere și fete, cu tureac Inalt 
de 15—20 ст, incheiat cu șiret. Specific pentru sud-estul 
"Transilvaniei. 


Pästurä. (Pinzătură, m Carpaţii moldo-transilvaneni; 
derivat din pinză): Piesă în gen de fotă purtată de femei. 
Cele batrine au păstură din pänurä neagră + gläjuitä», iar 
cele tinere din material mai fin (iinieä, bumbac, cu alesäturi 
їп culori). Tot păstură se cheamă In zona Avrigului elrpa de 
eap. În trecut din țesătură de bumbac, forma pătrată, eu 
ciucuri pe margine, se purta în zile de sărbătoare. De la 1900 
se poartă şi păstură de mătase cu imprimeuri sau cusută cu 
arniei. 


74 


42. 


43. 


44. 
45. 


46. 


47. 


48. 


49. 


E 


51. 


52. 


53. 


Pard. (Uneori раћа, sinonim clin, ung. palha): Рейс 
de pinzä ce se pune sub broasca de sub braţ la ie, intro foaia 
din spate, piept si poale. 

Păune, (Feminin de la pun, pavonem): Pene di 
păun purtate de fete la urechi în sărbătorile mari, sau de feciori 
după recrutare, plna la încorporare, 


Pegchine. Cunună de flori artificiale purtate de fete în păr. 


Picături. Trei şiruri brodate, ce merg din рий de peste umăr, 
de-a lungul minecii Шог, paralel cu ciocänelele. 


Piud. (Lat. vulg. pilla, diminutiv pila); Termenul 
mal vechi e cel de steazä. S-a folosit si cel de dirsta, ieșit azi 
din uz In sud-estul Transilvaniei. Instalaţii arhaice, străvechi, 
pe riturile miel de munte, pentru prelucrat fesaturile de lina. 
Elementele principale sint toute din lemn: roata minata de 
ара (eu «cupe» sau < arepi +) fusul, ciocanele şi troaca. Tesá- 
tura de lina se bate, la umezeală, cu ciocanele în troacä 
24—28 ore, de se ingroagá si se «infräfeste» urzeala cu 
bäteala, dind un postav dens numit pânură. (Coexistå forma 
pivä sau forma palatalizata chiuá) 


Pomeseinie, polmesenie, pomenesenee ete. (Vechi slav: vezi 
polonezul polmiesieeznile-semilunä): Piesă de port 
În formă de stergar alb de 2 metri lungime si 30-35 em tat., 
din pinzë tesuta in casă, La capete are alesäturi în + ciurele » și 
várguje simple cu mătase albă sau neagră, П mai poartă azi 
unele bătrine, Se poartă obligatoriu de către femeile märitate, 
peste саца, fa diferite teturi, în funcţie de virstä si ocazie 
(veri textul). Se poartă numai Їп Porumbace d Sărata, deci 
în partea de est a zonei Avrigului, spre Făgăraș. 


Pumnasi, (Ardelenism, diminutiv de la pumn, lat. pu m- 
n u s): Mansete inguste, strinse la mineca ilor vechi si a unor 
cămăși bărbătești. Marginea încrețită şi ornată cu podoabe 
de агпісі. 


Paricele. (Diminutiv de la purice, lat. pulicem): 
Şiruri brodate de-a lungul minecii iilor, numite asa la Raco- 
Vita. Echivalentul + eiocánelelor » de pe 146 de la Sălişte. 


Rara. Din trei coti de pinzä cumpărată, cu flori albe m fesa- 
tura, purtată pe cap de nevestele tinere în trecut. Termenul 
se menţine în satul Sărata. 


Recăi, (Ardelenism, sas. Röokli, gorm, Röcklein, 
ung. rek!i): Piesă de pänurä neagră, maron sau seinä. 
Sinonim cu frijurile. Se poartă în loc de cojoc, Recäl hoizärese 
se cheamă la Avrig recälul cu croi drept, zis s rominese » în 
alte panti, 


Serputefe. (Diminutiv din şarpe, lat. vulg. serpem): 

Împletitură a părului. Două fire subțiri, impletite In Гаја 
de la cărare și care se despart formind două semicereuri spre 
urechi. 


Siliuja. (Ardelenism, probabil derivat din a sili, vechi slav 
siliti): Din bumbac cu várguje de mătase In bätealä la 
cele două capete. Se poartă pe cap de către femeile bâtrine la 
Porumbacul de Jos, ca piesă de sărbătoare, în loc de pome- 
selnee. 


75 


54. 


55. 


56. 


57. 


Stan. (Sirb, stan, bulg. stan u): Pieptul d spatele cămăși 
croit la vechile piese dintr-o singură foaie (în opoziţie cu 
poalele). 


Strimbulef, (Ardelenism, diminutiv de la strimb; lat. 
vulg. strambus, lat. elas. strabus); Zigzag alb 
de obicei, de cumpărat, aplicat la ii sau cămăși, pe pumnasi 
d la guler, ori pertens si pästuri la fete si femei tinere, 


Зил. (Sing și şură, ardelenism germ. S ç h ü r z e); Piese 
telipsite din portul femeilor. Tesute in război de casă, din lina 
ori linici, eu motive diferite, Se incing cu baieră si se spun 
totdeauna cu un adjectiv, de exemplu surte negre, surte vinete, 
gurte cu ochi ete. (În Moldova se zice «pestelck s iar în 
limba literară, sort (pol. szorc ). În zona Avrigului, se poartă 
surte in două-trei foi tesute, fond inchis cu alesäturi în 
vargi la partea din jos. Sub influența saşilor, bărbaţii 
poartă surt alb — tucrătoarea. 


Uleinife. (Ardelenism, de la ulei; formă slavă, derivata din 
paleoslavul olej): Instalații numite si «piuă de ulei v, 
în care se produce uleiul din simburi de dovleac sau floarea- 
soarelui, 


Velitoare. (Învălitoare, învelitoare, din verbul 
a jnveli; vechi slav valiti näframä, stergan: 
Piesă de port femeiesc, fn gen de stergar alb, purtată învăluit 
peste cap in zona Avrigului, 


Vittori. (Arhaic vultori: lat. volutoria): Instalaţii 
în care se prelucrează țesătura groasă de lină din care se face 
straiul sau buboul, Apa cade pe un jilip Intr-un fel de ciubar 
сопіс din doage fixate In fundul riului. Prin invirtirea apei se 
îngroașă țesătura, În unele locuri se scoate părul cu o grapä de 
mărăcini sau cu o instalaţie numită coş. 


LISTA ILUSTRATIILOR 


În ем 


1. Fläeäi gi fete din Ra ovifa la sapă, pe sesul Oltului, 

2. Avrigeană cu păioară pe сар si cu recăl hoizărese purtat pe 
umeri peste pieptarul de piele. 

3. Gluga avrigenească, lungă și bogat ornamentată, dă un aer 
deosebit tinärului ce o poartă. 

4. Te cu pumnagi întorși din zona Avrigului cu fodori. 

5 I 

6. Cămașă bărbătească cu pumnaji. 

7. Briu lat, bätrinese. 

8. Crätintä roșie cu värgi alese, 

9. Pieptar femeiesc cu flori roșii din zona Avrigului. 

10. Сојос cu flori roşii gi ciucuri. 

11. Structura buboului — Sebeşul de Sus (a braţele; b foai 
dedesubt; с mínecile). 

12. Croiul recalului hoizärese — Avrig (а stanul; b minecile; 
сай; d broasca). 

13. Croiul izmenelor (a tural; ὁ peticele; c eracii; d clinii). 

14. Croiul tipic al cioarecilor din zona Avrigului (a turul; 
b dtrgul; c cracii; d Фай; e vácália). 

15 а. Opinca veche de Avrig (I—IV fazele confectionárii). 

15 δ. Felul cum se pune nojita. 

16. Punga de bostinäritä— Sebegul de Sus si Sebesnl de Jos. 

17. Cämasa bărbătească cu mineca largă—Avrig (a stanul; 
€ minecile; d fundoaia la minecä; e broasca). 

18. Cámasa bărbătească cu rochit sau tustitä — Porumbacul 
de Sus (a stanul; b cele șase foi pentru rochitá; c minecile; 
d tundătura la mineci; e clinii din parti la subsuoarà ; [ broasca). 

19, Cämasa cu pumnasi sau benzi, tipică pentru Racoviţa si 
Porcesti (а stanul; b clinii; c minecile; d jumătate foaie pentru 
mineca ; € benzile; f broasca). 

20. Та cu obinzala si altitä — Porcesti (a minecile; ὃ ciu- 
pagul din faţă; c ciupagul din spate; d broasca; e altita; f baba; 
9 nada ` h curpenul). 

21. le de mireasă cu pummasi intorsi — Racoviţa (a mt- 
necile: b clupagul din faţă: c ciupagul din spate; d pavele; 
€ broasca: f foaia din faţă de la poate: g clinli de la poale), 

22. Те de fetiţă cu flodori si pui peste cot — Sebesu! de Sus 
(a minecile: b ciupagul din faţă; с ciupagul din spate; d broasca : 
€ poalele din două foi; f Подоги). 


b eli 


fn afara textului 


23. Grup de femei, Intorcindu-se de la cimp. 

24. Copii (bäietandsi) in port de vara. — Racoviţa. 
26. Fetite de 5—7 ani în port national — Racoviţă. 
26. Flšešu in port de sărbătoare — Sebeşul de Sus. 


77 


27. Femeie tinärä in port de sărbătoare — Sebesul de Sus. 

28. Bărbat în port de vară. 

29. Рајана de раје se poartă peste cirpă, oricind vara, atit 
sărbătoarea elt gi în zilele lucrătoare — Racoviţa. 

30. Întilnire de rămas bun pe ulifa satului. Flăcăul reerut 
poartă păune din pene de рйш 

31. Pereche în port de sărbătoare, Vara. 

32. Femei tinere cu volitoare, pieptare din piele și îi săli- 
stenesti — Racoviţa. 

33. Femeie cu pălărie de postav gi glugä avrigeneaseá pesto 
umeri. 

84. Feciori din Avrig cu piese de port specifice (pălării 
bogat ornamentate, pieptare de piele, clrpe de serpar, cioareci 
de vară stringi pe picior etc). 

35. Fete şi neveste tinere din Sebesul de Sus la marginea 
satului, sub muntele Surul. Două din ele poartă crátinte Invärgate, 
г alte două crătințe și laibäre negre, 

30. La joc, sărbătoarea, in Porumbacul de Sus. 

37. Feciori si fete din Avrig, tn port de vară, 

38. Venind de la Urgul din Avrig, femei tinere d bätrine. 

39. Călăraşi de nuntă la Avrig, In port special de ceremonie. 
(AU feciorii cit si caii sint bogat impodobiti.) 

40. Bătrini din Racoviţa, în port traditional vechi. 

41. Pereche din Avrig, în port de sărbătoare, 

42. Două surori, femei bătrine din Porumbacul de Jos: cea 
din stinga îmbrobodită, asa cum se gătesc azi numai bătrinele 
cind mor. 

43. Femei bătrine în port obișnuit astăzi sărbătoarea — 
Racoviţa. 

44. Bälrinä din Avrig cu bubou negru gi păstură cu flori 
roşii pe cap. 

45. Bätrinä din Racoviţa cu ie cu obinzăli intoarse d pieptar 
batrinesc. 

40, Bätrinä din Porumbacul de Jos cu păstură făcută cu corn. 

47. Bätrin cu recăl hoizärese şi pieptar crepat. 

48. Interior de casă țărănească din Porumbacul de Jos, 


Planşe în culori 


L a) Cusäturä pentru obinzeli ce se aplică la partea de jos 
а minecii pe incretiturä, numită + mäghiranul mare» lucrată 
în ştipuială, jar brinelul impletit. ὁ} Picături numite + cele еге{е », 
de-a lungul minecii cite două-trei rinduri din umar în jos, lucrate 
stipuit pe două fire. c) Sebac pe mijlocul minecii între ciocănele, 
lucrat în rupt impuns si ytipuialä. d) Cusäturä la minecă de cămaşă 
bărbătească, pe tivul de jos, lucrată în cruci pe de ἥτε, e) Luneet 
de unsprezece numit «albinä» pe mineci lingă mreje, lucrat 
urzit. /) Beata pe dos, la ie la git, lucrată pe trei fire. 


П. a) «Unghinfe ç ensătură folosită în lungul mimecii la 
ie, lucrată pe dos. b) Cusătură numită « Piepten gi pui ocoliĝi e, 
pe minecă la іе, lucrată In muşte si stipulala. c) « Beata urzită si 
umplută), eu brinel folosit la guler de ie, luerata pe dos, duemnd 
fiecare fir ріпа în cap. d) Ciocänel colat, pe minecă in 
lung, la ie, lucrat pe douăzeci de fire. e) Cusătură numită є rădașea 
sau gindac э, folosită ca riu pe minecă la ie, luerata In cruci pe 
două fire. f) Puii cei trufagi de la о ie de mireasă, peste umăr, 
luerati In eruci pe două fire. 


78 


NL (alb-negru) a) Puii cu frunza de vie cea mică, peste 
umăr la ie, lucraţi în toiege și muste pe două fire. b) Cusäturä zisă 
« rădaşcă gi stea dublă » folosită pe mânecă cu riu, lucrata în cruci 
pe trei fire. е) Picäturi « steaua si paharul », pe mineca la ie paralel 
cu ciocânelui, fucrate în cruci pe două fire. d) Luncet «zàlutà », 
pe minecă la fodori, la ie, luerat urzit pe dos, e) Ciocänel colat, 
aplicat pentru închoiat mineca sub brat, luerat pe faţă în formă 
de bentiţă, cu aţă multa. /) Ciocänel cu virful bradului, de-a lungul 
minecii la ie, lucrat în cruci pe două fire, iar ciocánclul in linii. 


IV. Pieptar femeiesc, 
V. Pieptar bărbătesc. 


Responsabil de carte; Angola Vrancea 
“Tehnoredactor: Sanda Negru 
Corector: Cornelia Moldoveanu 


Dal ta calea @1,ХЇЇ 950. Bun de tipar IVIT 957, Tira] 4.000 ea. 
"Hiis Kunstdruck 120 gr. mä. FL 700510006. Coli ed. 
5.40. Coli de lipar Ó, Беше I, Comando 2.909, Раље 5 
A.nr. 5.820, Pentru bibliotecile miei îndicele de clasificare 74176. 


Tiparul executat sub cam. nr. 90 la Întreprinderi 
Poligralică nr. 4, Calea Serban Vodä 138. Bucuresti R.P.R.