Georgeta Stoica, Rada Ilie — Portul Popular din judetul Olt (1981)

GEORGETA STOICA + RADA ILIE 


Comitetul judeţean 
de cultură și educaţie socialistă OLT 


GEORGETA STOICA е RADA ШЕ 


Comitetul judetean 
de cultură și educaţie socialistă OLT 


O carte menită să îmbogăţească și să diversifice cunoștințele noastre 
privind zestrea cultural artistică a patriei este oricind binevenită si, încă 
mai vîrtos, aceasta de јаја care are meritul de a-l introduce pe cititor în- 
tr-o zonă geografic-istorică despre care s-a scris mult prea puţin în raport 
cu necesitățile reale, o zonă nu îndeajuns de vizitată de cercetători și mult 
prea putin luată în atenția drumetilor iubitori de cultură. Într-adevăr, ba- 
zinul inferior al rîului Olt — a fluviului Ой cum tinde să devină prin 
amenajările hidrotehnice din ultimii ani —, se individualizează printr-o 
exceptional de lungă perspectiva istorică, pe aceste meleaguri putînd fi 
urmărite așezările umane, cu complexa lor devenire, din îndepărtatul pa- 
leolitic, ilustrat prin cultura de prund, și pind în zilele noastre, fiecare 
vîrstă istorică, fiecare ev fiind atestat prin importante situri arheologice 
sau prin monumente de seamă a căror valoare documentară și sem- 
nificatie morală le așează cu cinste în patrimoniul cultural al țării 
noastre. 

Pentru istoria poporului român, cu precădere pentru procesul de ro- 
manizare, zona Oltului inferior se cere considerată cu o statornică atenţie, 


datorită faptului că tocmai în această parte a ţării noastre, la peste o ju- 
mătate de secol după retragerea aureliană, împăratul Constantin cel Mare 


construia, prin geniul ingineresc a lui Teofilus, podul de la Oescus-Su- 
cidava, pe care el însuși îl inaugura în anul 328. Cu alte cuvinte, i-a fost 
dat tocmai acestei regiuni să reînoiască legătura directă cu imperiul ro- 
man, legătură pe deplin justificată, dacă se are în vedere importanța din 
epocă a așezărilor de la nordul Dunării. La Sucidava, la Romula sau la 
Slăveni, cercetările arheologice nu prididesc să recolteze materiale cera- 
mice, tezaure numismatice, opere statuare sau de toreutică și multe alte 
mărturii materiale in care recunoaștem deopotrivă prosperitatea econo- 
miei locale și activul schimb comercial cu lumea vomană de atunci. Pe 
firul acestor tradiţii, mai lesne putem înțelege faptul са, tocmai în bazinul 
Oltului inferior avea să ia naștere una dintre primele formaţii politice 
românești de tip feudal, toponime ca Balta Judeţului sau Fărcașele tri- 
mifindu-ne cu gîndul la voievodatele lui Farcaș și Ioan a căror putere de 
afirmare se poate recunoaște si din aceea că numele lor intraseră în con- 
știința cancelariilor europene din secolul al XIII-lea. 


Progresiv, regiunea Oltului de jos, cu рат е Slatinei si Romanafiu- 
lui, apare tot mai des în hrisoavele domnești, atît în legătură cu activită- 
tile economice, cit și, pentru a reliefa contribuţia familiilor boierești din 
partea locului la viaţa politică a ţării. Nu vom uita, chiar si în condiţiile 
unei rapide evocări, faptul că așezarea de la Brincoveni era deplin con- 
stituită încă de la începutul secolului al XVI-lea, nu vom uita strinsele 
legături pe care Mihai Viteazul le-a avut pe meleagurile Oltului, lui da- 
torindu-i-se ridicarea curților domnești de la Caracal, din ansamblul că- 
rora se mai păstrează un valoros paraclis, monument de excepţie prin vir- 
tuozitatea tehnică de construcţie și prin frumuseţea formelor arhitectonice. 
Din vatra Brincovenilor s-au ridicat doi din marii domnitori ai ării 
Românești : Matei Basarab, despre care cronicarul Miron Costin putea să 
scrie : „от fericit preste toate domniile acei ţări, nemindru, blind, dirept 
om де јата, harnic la războaie, așa neinfrintu si nenspdimat cit pot să-l 
asemeni си mari oșteni ai lumii“ şi, cîteva decenii mai tirziu, Constantin 
Brincoveanu, mare iubitor de cultură și artă, a cărui operă a contribuit nu 
putin la constituirea unei ambianfe spirituale comune românilor de pre- 
tutindeni, pregătind, fie si timid, procesul de unitate naţională, desdvirsit 
prin lupta revoluționară a generaţiei pașoptiste si prin jertfa de singe a 
celor căzuţi în primul război mondial. 

Evocarea îndepărtatelor tradiţii istorice nu este lipsită de temei 
aici, într-o carte care tratează despre portul popular. Într-adevăr, urmă- 
vind savanta prezentare pe care o fac autoarele, Dr. Georgeta Stoica etno- 
graf și istoric de artă binecunoscut pentru numeroasele lucrări consacrate 
artei populare în general și portului țărănesc în special și Rada Ilie mu- 
zeograf la Muzeul județean Slatina privind pe îndelete frumoasele ima- 
gini care însoțesc textul, cu forţa de convingere a argumentelor concrete, 
înțelegem mai bine că zona Oltului inferior a beneficiat în toate pe- 
rioadele istorice de o excepțională energie creatoare. Este pasionantă 
cunoașterea modului în care, în directă legătură cu procesul de eman- 
cipare al feudalitäfii locale, au fost preluate, cu inspirată capacitate 
de interpretare, forme vestimentare și elemente decorative care s-au 
modificat de la sat la sat, ajungind să confere personalitate distinctă 
fiecărei micro zone etnografice. Dacă pind nu de mult, atunci cînd 
se vorbea despre portul din bazinul inferior al Oltului, termenul cu- 
rent de referință era cojocul de Romanați, de aici în colo, ca ur- 
mare a studiului sistematic întreprins de Dr. Georgeta Stoica și Rada Ilie, 
vor trebui incluse în harta valorilor etnografice ale ţării, costumele din 
zona Olt si din zona Slatina, admirabilele costume де а Vulturesti și Şer- 
băneşti, cojoacele de la Vilcele și Mdrunfei, alături de care, mai de mult 


cunoscutele costume și cojoace de la Vădastra si Brastaväf dobindesc o 
sporită putere de convingere. Analiza atentă a hărţii etnografice a jude- 
fului Olt, asa сит se desenează prin lucrarea de јаја, face relevantă con- 
statarea că nici în trecut, nici în prezent, centrele locale de efervescenţă 
creatoare nu au fost izolate. Dacă se stdruie cu metodic interes științific 
asupra selecţiei de imagini care alcătuiesc partea ilustrativă a lucrării de 
față, dacă se descifrează cu răbdare savantele alcătuiri ale elementelor or- 
namentale, frumuseţea lor artistică, împreună cu semnificaţiile lor sim- 
bolice şi apotropaice, în cele din urmă se demonstrează, fără echivoc, cît 
de adevărate au fost cuvintele marelui istoric de artă Giulio Carlo Argan 
cînd afirma că poporul român este singurul din continentul european care 
a reușit să înfăptuiască, alături de o civilizație urbană, o autentică civi- 
Игайе rurală, o civilizație ale cărei valori se constituie într-un inestimabil 
tezaur de aleasă și decantată spiritualitate. Printre calităţile de excepție 
ale portului popular din părțile Oltului inferior se cuvine să amintim fap- 
tul că pe lingă linia de mare eleganță a veșmintelor, meșterii știau să 
realizeze un consum ideal al materialului, fără să risipească dimia sau 
pielea, grija pentru raportul armonic dintre tăietură si folosirea materia- 
lului putînd fi oferită şi astăzi, ca model, celor care lucrează în industria 
confecţiilor. 

Frumoasele imagini ce alcătuiesc partea ilustrativa a lucrării do- 
bindesc o sporită putere de convingere cu ajutorul savantului comentar 
care pe lingă bogăţia informaţiilor oferă preţioase modele de interpretare 
formală si de conţinut, valabile pentru fiecare dintre cititori, fie că este 
vorba despre specialiștii etnografi, fie despre iubitorii de artă în general. 
După o necesară introducere în spaţiul istorico-etnografic al actualului 
judeţ Olt, cu foarte utile trimiteri la sursele documentare, textul lucrării 
ne introduce progresiv în lumea materiilor prime, a mestesugurilor și teh- 
nicilor specifice pentru a culmina prin demonstrarea varietäfii zonale in 
unitatea morfologică si stilistică a costumului popular românesc. Nece- 
sare si demonstrative popasuri sînt făcute apoi în ornamentica și croma- 
tica costumelor populare din județul Olt, in legătură cu aceasta fiind evo- 
cata ştiinţa vopsitului, cu folosirea coloranților vegetali. Trebuie remarcat 
că extraordinara știință a meșterilor de јата în utilizarea coloran- 
[Шот naturali încă nu а fost pe de-antregul recuperată, еа putînd con- 
stitui un preţios cîmp de experienţă pentru chimia contemporană a 


vopselelor. 


Avind meritul de a scoate dintr-o vinovată uitare si a aduce in prim 
planul atenției un nebănuit tezaur de artă populară românească, lucrarea 
de față este un model de cercetare științifică, de demonstraţie simplă si 
clară, cu o permanentă valoare informativă. lată de ce realizarea și publi- 
carea ei într-un atît de elegant volum, se constituie într-un preţios exem- 
ріш pe care îl dorim urmat in toate judeţele ţării. 


“ho 


Septembrie 1981 


9 


CADRUL GEOGRAFIC 


ȘI ISTORIC 


Din ansamblul judeţelor Romäniei, Oltul 
se detaşează ca o regiune cu trăsături proprii 
bine definite din punct de vedere economic, 
social și istoric. Așezat de o parte şi de alta 
a Oltului, cu o suprafaţă totală de 5.507 km.p. 
teritoriul județului are o formă alungită ce 
măsoară de la nord la sud 138 km, iar de la 
est la vest 78 km. Spre nord judeţul Olt se 
învecinează cu județele Vilcea si Arges, în 
vest cu judeţul Dolj, iar la est cu județul 
Teoleorman. 

Granițele actuale ale județului Olt stabi- 
lite prin reforma administrativă din anul 1968 
după criterii economice și sociale corespun- 
zătoare perioadei actuale, includ un teritoriu 
care se suprapune aproximativ peste fostele 
judeţe Olt și Romanați asa cum sint ele men- 
fionate pe harta ţării la 1700. Denumirea 
județului „Olt“ — derivată din strávechiul 
Aluta ca moștenire preromană — indică ve- 
chimea așezărilor din această parte a ţării. 

În anul 1700 judeţele Olt si Romanați erau 
situate simetric de o parte şi de alta a riului 
Olt cuprinzind Podişul Getic ріпа la Du- 
паге, o parte din Cimpia Olteniei si din Cim- 
pia Munteniei. După hărțile din 1931—1935 
graniţele sudice ale județului Olt trecuseră 
si în stinga Oltului pînă în apropiere de ora- 
sul Turnu Măgurele, ocupind așezări ce 
fac parte în prezent din județul Teleorman. 

Din punct de vedere geografic teritoriul 
județului Olt este situat în bazinul inferior 
al riului Olt care îl imparte aproape în două 


din direcția nord-vest, sud-est. Paralela 44° 
latitudine nordică trece pe linia localităților 
Vlädila—Scärisoara iar meridianul 24° lon- 
gitudine estică traversează teritoriul județului 
pe linia localităților Iancu Jianu 一 Baldo- 
vinesti. 

Relieful variat și armonios mai пай la 
nord, coboară treptat spre sud  cuprinzind 
Platforma Cotmeana care se întinde pina la 
o linie delimitată de localitățile Balș, Piatra 
Olt, Slatina, Potcoava, Corbu, apoi Cimpia 
Română cu subdiviziunile sale — Cimpia Ca- 
racalului, Cimpia Boianului și o mică parte 
din Cimpia Burnasului la sud de comuna 
Radomiresti. 

Din punct de vedere geomorfologic judetul 
Olt apartine celor douá mari unitati de relief : 
Podisul Getic si Cimpia Romana acoperind 
1/3 sj respectiv 2/3 din suprafata. 

În cadrul Podișului Getic si Cimpiei 
Române se formeazä culoarul longitudinal al 
Oltului care colectează o bogată reţea hidro- 
grafică formînd văi şi lunci cu terase bine 
conturate foarte propice dezvoltării agricul- 
turii. Altitudinea sub 200 m., specifică cîm- 
piilor este predominantă. 

Formele de relief şi clima temperat — 
continentală, mai umedă in Platforma Cot- 
meana si mai uscată in zona de cîmpie, 
au favorizat dezvoltarea unei flore specifice 
compusă din păduri de stejar în partea de 
nord, păduri de fag și gorun în nord-vestul 
județului, silvostepă spre sud, in zona de văr- 


sare a riului Oltet in Olt. 

Relieful variat, existența numeroaselor 
cursuri de apă şi a văilor adăpostite, lunca 
fertilă a Oltului, pășunile si cimpiile întinse 
au creat condiţii favorabile pentru dezvol- 
tarea așezărilor încă din perioada paleolitică 
aşa cum atestă numeroasele descoperiri ar- 
heologice din această parte a țării, Așezările 
omeneşti reflectă o strinsă legătură cu relie- 
ful si hidrografia, cu liniile de circulație. 

Existența unui vad favorabil de trecere 
peste Olt la contactul dintre Podișul Getic 
si Cimpia Română a contribuit deasemenea 
la perpetuarea și dezvoltarea așezărilor în pe- 
rioadele următoare : neolitic, bronz, fier, dar 
mai ales în epoca romană. 

Vestigiile arheologice constituie primele 
atestări de locuire pe teritoriul judeţului Olt. 
Descoperirile de pe valea Dirjovului si Ol- 
tului par să ateste existența hominizilor în 
această zonă încă de la începutul paleoliticu- 
lui inferior (1.000.000—100.000 î.e.n.). Tot pe 
valea Dirjovului s-au descoperit cîteva topo- 
rașe de silex si de cuartit caracteristice cul- 
turii Abbeviliene ! precum si primul toporas 
de mina realizat în tehnica de cioplire Acheu- 
leană *. Uneltele de cremene cioplite in teh- 
nica Musteriană si Aurignaciană mult evo- 
luate, descoperite pe văile Dirjovului și Ol- 
tului ca și la Clocociov — Slatina, Curti- 
зоага 3, Vulturesti, Priseaca, Vádastra, de- 
monstreazá larga ráspindire a așezărilor 
umane în perioada paleoliticului mijlociu și 
superior, (100.000—10.000 î.e.n.) de-a lungul 
Văii Oltului, începînd din zona de contact a 
cîmpiei cu Podișul Getic si ріпа in Valea Du- 
паг!. 

În perioada neolitică (5.000—2.500 î.e.n.) 
comunitățile umane de pe teritoriul județului 
s-au înmulţit și s-au amplificat. Numeroa- 


sele unelte de silex — cuțite, rázuitoare, bur- 


ghie, virfuri de săgeți și de lance din piatră, 
risnite, toporase plate, toporase perforate, 
dalti din os de cerb, săpăligi, sule sau podoabe 
din cupru — descoperite in statiunile neoli- 
tice Slatina, Milcov, Vadastra, Optasj, Profa 
(Spineni), Mogosesti (Scornicesti), Draganesti 
Olt, Crusov (Brastavät) ș.a. constituie o do- 
vadă în acest sens. Descoperirile atestă dease- 
menea practicarea unor mestesuguri casnice 
importante cum sint : torsul, țesutul, imple- 
titul, prelucrarea pieilor, olăritul, prelucra- 
rea lemnului. Uneltele folosite, greutăţi de lut 
ars pentru războiul de țesut vertical, fusaiole 
de lut și din os pentru torsul firelor, sule de 
os si cupru pentru prelucrarea pieilor etc, 
dovedesc vechimea unor meșteșuguri pracii- 
cate în comunităţile rurale pina în zilele 
noastre. 

În așezarea Vădastra au fost scoase la su- 
prafata două fragmente de vase pe care sînt 
imprimate urmele unei împletituri asemana- 
toare rogojinilor folosite pină nu de mult în 
satele din sudul judeţului 4. 

Materialele arheologice descoperite în anii 
1960—1962 în locuințele neolitice din cartie- 
rul Crișan II de la Slatina — fragmente de 
risnifá, resturi osteologice de cornute mari 


folosite la tractiune’, pleavă întrebuințată Ја ' 


— T 


1. BERCIU, D., La izvoarele 
1967, p. 103. 

2. Ibidem, p. 105. 

3. NICOLAESCU — PLOPSOR, С. 5., С. М. MA- 
TEESCU, Santierul arheologic Cerna — Olt, in 
S.C.1.V., 3—4, Bucuresti, 1955, p. 400. 

4. Cele două funduri de vas, nepublicate încă se 
află în colecția Muzeului judeţean Slatina. 

5. GHETIE, B. C., C. N. MATEESCU, L'emploi des 
bovine pour la traction pendant la phase Vă- 
dastra II, Zephyrus, vol. XXI—XXII, 1970— 
1971, Salamanca, 1971, p. 99—104, 


istoriei, Bucuresti, 


10 


11 


confecționarea chirpiciului — arată că popu- 
latia se ocupa în principal cu agricultura. 

In perioada de tranzitie de la epoca neoli- 
ticá la epoca bronzului locuitorii din aseza- 
rile de la Clocociov (Slatina), Gáneasa, Mo- 
gosesti (Scornicești), Branet (Birza), Potelu 
(Ianca) si Orlea se ocupau ca si inaintasii lor 
cu cultura plantelor si cresterea animalelor. 

Fusaiolele de lut si greutatile prismatice 
pentru razboiul de tesut vertical descoperite 
în comuna Găneasa arată că meșteșugul tor- 
sului și țesutului se dezvoltă odată cu cres- 
terea ponderii și importanţei păstoritului și 
agriculturii. 

Transformările profunde care au loc în pe- 
rioada de trecere la epoca bronzului favori- 
zează dezvoltarea economiei, creșterea numă- 
rului populaţiei, înmulțirea așezărilor forti- 
ficate natural de pe dealurile înalte cu pante 
abrupte cum este aceea de pe dealul Cisme- 
lelor, comuna Vilcele apartinind culturii Ver- 
bicioara. 

În epoca bronzului (2.000—1.200 î.e.n.) 
purtătorii culturii Glina împing spre nord tri- 
burile culturii Cotofeni ale căror așezări se- 
zoniere au fost descoperite la Slatina, Bre- 
beni, Vilcele, Gáneasa, Piatra Olt, Cirlogani. 

Din perioada mijlocie si pina la sfirsitul 
epocii bronzului, actualul teritoriu al judefu- 
lui Olt a fost locuit de comunitățile culturii 
Verbicioara ale căror urme s-au găsit la Sla- 
tina, Brebeni, Ipotești (Milcov), Bălănești 
(Märuntei), Cirlogani, Vilcele, Vulturesti, Gà- 
neasa, Sprincenata. 

Cercetările arheologice atestă o locuire in- 
tensă şi în perioada de trecere dintre epoca 
bronzului si prima epocă a fierului Hallstatt 
(1.200—500 î.e.n.). La Orlea, Obirşia, Bălănești 
(Màrunfei) Mărgăriteşti (Voineasa), Pri- 
seaca, Scornicești si Slatina au fost descope- 


rite urme din cea de-a doua epocă a fierului 
Latene (500 ie.n, — 100 î.e.n.). Din aceasta 
perioadă provin podoabele găsite la Bălănești 
(Maruntei) — două fibule cu reprezentări 
antropomorfe, un lant ornamental, cercei, 
o brățară în spirală cu capetele împodobite 
cu palmete și cu protoni de șarpe, trei inele 
spiralice si o verigă de inel® a căror forme 
s-au păstrat în podoabele populare. 

În sec. I î.e.n. — I. e.n. are loc formarea și 
consolidarea statului dac unitar, centralizat 
şi independent de sub conducerea lui Bure- 
bista si Decebal. 

Agricultura și creşterea vitelor rămîn ocu- 
patii de bază ale triburilor geto-dace din zona 
așa cum atestă numărul mare de gropi pen- 
tru cereale, chiupurile si risnitele rotative 
descoperite la Sprincenata. 

Dupa victoria lui Traian asupra lui Dece- 
bal teritoriul actual al judetului Olt a fost in- 
clus in provincia Moesia Inferior. Ca si in alte 
parti ale Daciei dupa cucerire populația 
autohtonă continuă să locuiască în vechile 
așezări rurale — Dobrun, Fărcașele și altele, 
în așezarea urbană de la Romula sau în cas- 
trul roman de la Slăveni unde au fost desco- 
perite alături de produsele meșteșugărești 
de factură romană, vase dacice lucrate cu 
mina. Vestigiile arheologice găsite in așeză- 
rile de la Slatina, Cireașov, Brebeni, Valea 
Mare, Piatra-Sat si 
tează continuitatea de viaţă a populației bás- 
tinase pe acest teritoriu, imediat după retra- 
gerea stápinirii romane din Dacia și in seco- 
lele următoare, 


Brincoveni documen- 


G. POPESCU, F., În legătură cu un tezaur dacic 
de argint din regiunea Argeș, în „Revista Mu- 
zeelor“, Nr. special, București, 1965, p. 428. 


În această perioadă s-a dezvoltat o vastă 
rețea de așezări omenești cuprinzind orașe, 
castre și sate : Sucidava, Romula ș.a. 

Existenţa populaţiei stráromànesti in seco- 
lul al VI-lea si al VII-lea este atestată pe lo- 
cul vechilor așezări ca si in dreapta Oltului 
la Doba și Găneasa, prin materiale caracte- 
ristice complexului cultural Ipotesti-Cindesti. 

Numeroase așezări românești cu caracter 
rural din secolul al VIII-lea și al IX-lea au 
fost descoperite de-a lungul Dunării și în zona 
de cîmpie din sudul judeţului la Celei, Orlea, 
Potelu, Obirsia, Studina, Fărcașele, Găneasa, 
Stoicănești, Drăgănești Olt și Slatina. 

Locuitorii acestor așezări practicau nume- 
roase meșteșuguri moștenite din perioadele 
anterioare cum sint: prelucrarea fierului, 
olăritului, torsul, țesutul și trăiau organizați 
în obşti. 

Ele confirmă constituirea romaniilor popu- 
lare care sint formula administrativ-politica 
de organizare a populaţiei sătești daco-romane 
51 românești premergătoare cristalizării for- 
matiunilor statele în sec. VI—X. 

Teritoriul județului Olt prezintă particu- 
laritatea continuității militare și administra- 
tive romane și romano-bizantine la Dunăre 
ceea ce a întărit capacitatea de apărare a 
populaţiei romanice față de șocurile popu- 
latiilor migratoare. 

În secolele al XII-lea și al XIII-lea do- 
cumentele atestă în această parte a ţării exis- 
tenta unor formaţiuni politice : Voievodatul 
lui Ioan în Cimpia Caracalului si Tara lui 
Seneslan în sudul Carpaţilor, la stinga Oltu- 
lui, intinzindu-se ріпа către cîmpie, іп se- 
colele al XII-lea si al XIII-lea. Diploma Ioa- 
nitilor menționează pentru această perioadă 
în zona respectivă alături de semănături și 
fineţe, existența unui număr mare de mori, 


pescăriile de la Celei și o intensă circulație 
bănească care aduceau venituri importante 
deţinătorilor. 

Dezvoltarea forțelor de producţie și inten- 
sificarea schimburilor au dus la creșterea nu- 
mărului așezărilor si la apariția de noi tir- 
guri și orașe. Formarea și consolidarea în se- 
colele XIV—XV a statului feudal român а! 
Munteniei, care a dus la dezvoltarea econo- 
miei, a creat premizele necesare formării 
oraşelor feudale. 

La 20 ianuarie 1368 un privilegiu comer- 
cial acordat de Vlaicu Vodă negustorilor 
Braşoveni menționează pentru prima dată 
Slatina ca punct de vamă. În secolul al XV-lea 
sînt menţionate documentar nucleele actuale- 
lor comune : Vádástrita (1407), Osica de Sus 
(1462), Rusăneștii de Sus (1483) ceea ce pre- 
supune că așezările respective sînt mai vechi. 
Ceva mai tirziu Slatina devine capitala jude- 
tului Olt, asa cum confirmă un hrisov al lui 
Radu cel Mare din 26 aprilie 1500, servind 
temporar ca reședință domnească și cum re- 
zultă dintr-un document emis în 5 iunie 1535, 
în „cetatea de scaun Slatina“ de voevodul 
Vlad Vintilă (1532—1535). Așezările se dez- 
voltă ca urmare a unui proces social-istoric 
îndelungat ca așezări preponderent agricole, 
fapt confirmat de harta stolnicului Constantin 
Cantacuzino care menţionează în timpul dom- 
niei lui Constantin Brincoveanu trei tirguri 
pe teritoriul județului Olt : Slatina, Caracal 
şi Brincoveni. 

Ocupaţia de bază a locuitorilor pe tot par- 
cursul perioadei la care ne-am referit a fost 
agricultura avînd ca ramură adiacentă cres- 
terea animalelor. Cerealele se prelucrau cu 
ajutorul morilor de apă de pe riurile Olteț si 
Olt, în jurul orașelor Slatina, Caracal, Cora- 
bia si Balș. Se făcea comert cu vite, brînză, 


12 


piei, seu, in țară si peste hotare. Registrele 
vamale ale orașului Brasov menţionează pe 
lingă negustorii din Slatina, locuitori din sate 
învecinate : Streharet, Cireasov, Scornicești 
s.a. 

La Slatina se intersectau o serie de drumuri 
cu mare importanță economică : „Drumul să- 
rii“ cobora de la Ocnele Mari spre Dunăre ; 
„Drumul peștelui“ mergea de la Dunăre că- 
tre Sibiu; „Drumul oii“ cobora de la munte 
spre lunca si bălțile Dunării ; „Drumul bu- 
țiilor“ pornea de la Drăgășani către Turnu. 

Hărțile stolnicului Constantin Cantacu- 
zino, a lui Schwantz (1722) şi Specth (1790) 
oferă o imagine generală asupra dezvoltării 
așezărilor de pe actualul teritoriu al jude- 
fului Olt, confirmînd atît continuitatea celor 
vechi cit si apariţia celor noi. 

Cu privire la dezvoltarea satelor de cîmpie, 
în special a orașelor Slatina și Caracal ne 
furnizează deasemenea date importante ca- 
tagrafiile anilor 1830—1855, harta rusă de la 
1835 și harta lui Szatmary de la 1864. După 
reforma agrară din 1864 in partea de sud a 
judeţului apar sate noi: Tudor Vladimi- 
rescu, Traian, Plăviceni. După anul 1871 se 
dezvoltă puternic și așezările : Corabia, Balș, 
Drăgănești, Potcoava, Văleni, 

Dezvoltarea așezărilor avind la bază o ac- 
tivitate economică intensă bazată pe ocupaţii 
tradiționale — agricultură, creșterea vitelor, 
pescuit, albinărit — a favorizat si dezvoltarea 
artei populare ca expresie a creativităţii și 
ingeniozitatii, majorității populaţiei și anume 
țărănimea. Folosind produsele obținute în 
gospodărie, la care s-au adăugat treptat și o 
serie de produse manufacturiere sau indus- 


triale procurate din comerț oamenii simpli de 
la sate care au luptat pe tot parcursul istoriei 
pentru păstrarea ființei nationale, pentru li- 
bertate si independenţă, protestind împotriva 
exploatării proprietarilor de pămînt, au știut 
să creeze în puţinele clipe de răgaz, obiecte 
de rară valoare artistică, imbogatind patri- 
moniul național şi universal. 

Astăzi judeţul Olt constituie una din cele 
mai mari unităţi teritorial-administrative în 
cadrul căreia înflorește o viață nouă, com- 
plexă și armonioasă unde practicarea unei 
agriculturi moderne, mecanizate, se împletește 
cu o industrie de mare importanță dezvol- 
tată la Slatina : Întreprinderea de aluminiu, 
Întreprinderea de prelucrarea aluminiului, 
Întreprinderea de utilaj alimentar, Întreprin- 
derea de produse cărbunoase; la Caracal: 
Întreprinderi de vagoane, de conserve și tri- 
cotaje ; la Balș : Întreprinderea de osii și bo- 
ghiuri ; la Corabia : Fabrica de zahăr si Tăbă- 
căria minerală ; la Drăgănești Olt : Filatura de 
bumbac ; la Scornicești : Fabrica de confecţii 
şi Întreprinderea de pompe şi subansamble 
auto etc. 

Nivelul de trai material și spiritual a cres- 
cut enorm aducînd transformări profunde în 
viața satului. S-au construit case noi, șosele, 
s-au electrificat satele, oamenii lucrează cu 
alte unelte, au alte concepții despre viata. 

Ca urmare firească modul de a amenaja 
casa, de a te îmbrăca, comportamentul, s-au 
schimbat si ele. În aceste condiţii cercetarea 
şi cunoaștere valorilor culturii populare a 
devenit o sarcină prioritară, fiecare judeţ 
avînd datoria de a conserva, valorifica și in- 
tegra în modul de viață contemporan aceste 
comori inestimabile. 


RADACINILE 


ISTORICO-ETNOGRAFICE 
ALE PORTULUI POPULAR 
DIN JUDEȚUL OLT 


Încercarea de a publica o lucrare despre 
portul popular tradițional din Olt poate să 
pară banală pentru un cititor neavizat, care 
nu stie că foarte puțini cercetători s-au aple- 
cat asupra acestui județ. 

Portul popular este un factor fundamen- 
tal în comunitățile rurale, care reflectă totul : 
starea socială, ocupațiile, trecutul istoric si 
elementele innoitoare, raporturile cu zonele 
învecinate sau cu aite naţionalităţi etc. Portul 
sensibil la evoluţia mentalitäfii cu privire la 
schimbările sociale, permite observarea gra- 
dului de transformare a societăţii. 

Studiind portul popular al unei zone nu 
facem altceva decit să aruncám o privire asu- 
pra vieţii comunităţilor rurale în ansamblu, 
asupra aspectelor socio-economice ca si asu- 
pra celor magico-rituale. Si aceasta este in- 
tentia autorilor : prezentarea portului popu- 
lar din județul Olt urmărind rădăcinile sale 
istorico-etnogenetice si artistice, evoluția de-a 
lungul timpului, procesul de creaţie în struc- 
turarea caracterului morfologic al zonelor, 
funcţionalitatea complexă, unitatea morfolo- 
gică si stilistică în contextul de ansamblu al 
portului popular românesc, procesul de acul- 
turație cu zonele învecinate, raportul dialec- 
tic cultural dintre om şi natură, dintre om și 


societate. 


Pornind de la ideea că în cadrul marei uni- 
{АЙ care caracterizează portul popular romä- 
nesc fiecare zonă își are specificul și prefe- 
rintele sale, exprimate foarte pregnant 4 
prin port, cercetarea întreprinsă a pornit de 
la cunoașterea izvoarelor, a terenului și a 
pieselor conservate în colecțiile muzeale ceea 
ce a permis stabilirea tipurilor si variantelor 
de costum specific fiecărei zone. 

Descoperirea rădăcinilor istorico-etnogra- 
fice si urmărirea evoluției costumului ре 
perioade îndelungate pune probleme dificile, 
uneori greu de depășit. Putinätatea pieselor 
de port mai vechi păstrate pina іп zilele 
noastre datorită materialelor perisabile din 
care sint confecționate, ne-a determinat sá 
ne îndreptăm atenţia asupra tuturor genurilor 
de izvoare care să le suplineascá : arheolo- 
gice — urme materiale din perioada neolitică 
a bronzului și fierului; litice, din perioada 
daco-romană ; grafice, picturi murale, gravuri 
si desene din secolele trecute, si bine înțeles, 
documente istorice. 

Prin corelarea datelor oferite de toate 
aceste izvoare cu cele rezultate din analiza 
pieselor de port existente pe teren și în colec- 
{Ше muzeale, s-a putut obține o imagine de 
ansamblu asupra portului popular în perioada 
la care ne vom referi si anume, secolele 


14 


15 


XVIII—XX, 

Prin structura morfologicá, prin functio- 
nalitatea complexă si diferențiată, prin ele- 
mentele componente, decoratie si cromatica, 
portul popular constituie un document al cul- 
turii populare. Format in decursul unei foarte 
lungi perioade de timp, ca o creatie istorica, 
colectivă, el demonstrează străvechea locuire 
a teritoriului carpato-danubiano-pontic de 
către poporul român. 

Dezvoltate pe străvechiul fond traco-ili- 
ric, în tiparele caracteristice dacice el a dăi- 
nuit рта astăzi, datorită ştiinţei creatoare 
anonime de a-l păstra și valorifica prin formă, 
ornamente, culoare, semnificaţie, de a-l inte- 
gra în forme noi, corespunzătoare concepţiei 
de viata, viziunii stilistice, funcțiilor fiecărei 
perioade, inclusiv celei contemporane. 

Portul popular din județul Olt reprezintă 
suma multor mestesuguri — ţesut, vopsit, cu- 
sut, cojocărit, sumănărit etc., — care se intil- 
nesc cu alternante si combinaţii configurind 
pe de o parte specificul artei populare româ- 
nesti iar pe de altă parte caracteristicile zo- 
nelor la care ne referim. 

El are o identitate etnică și o finalitate 
exprimate prin funcția practică, decorativă 
sau ceremonială, ca ilustrare a acestei iden- 
titäfi în spațiu și în timp. 

Urmărind dezvoltarea istorică a portului 
popular din judeţul Olt, pe baza costumelor 
specifice din cele trei zone etnografice care 
s-au conturat în cursul cercetării — Olt, 
Slatina, Cimpia Romanatilor s-au putut ur- 
mări în cadrul unei mari unităţi regionale și 
naționale diferitele ipostaze zonale. 

În judecarea portului popular s-a avut în 
vedere un timp istoric reprezentind tradiția 
şi un timp legat de virsta purtătorului deoa- 
rece costumul aparţine deopotrivă creatoru- 


lui care își pune amprenta personală și co- 
munitäfi, care impune indirect anumite 
norme sociale. Ambele aspecte interesează din 
punct de vedere al disponibilitatii de recep- 
tie a comunităţii care trebuie să înţeleagă si 
să aprecieze semnificaţia, rostul și rolul fie- 
cărei piese în segmentul de timp al unei anu- 
mite epoci și durata virstei permisă pentru 
adoptarea unei anumite vestimentatii. 

Spaţiul și timpul sînt două coordonate 
constitutive în funcţie de care a fost apreciat 
costumul, inclusiv „timpul de creaţie” al fie- 
cărei piese ca element care dezvăluie trava- 
liul etapelor de cristalizare a ideilor și de 
concretizare creatoare a acestora în piese cu 
caracter vestimentar. 

Valoarea estetică a portului popular din 
județul Olt apare evident де la prima vedere 
dar, acordind unui costum sau altuia atri- 
butul de „frumos“ nu spunem nimic nou. De 
aceea pentru a stabili în ce anume constă 
valoarea lui estetică a fost necesară analiza 
componentelor acestei „frumuseți“ — linie, 
ornament, culoare — interacțiunea lor în an- 
samblu așa cum apar în diferitele zone etno- 
grafice ale judeţului. 

În vederea stabilirii specificului zonal din 
judeţul Olt s-a avut în vedere deasemenea 
subordonarea reciprocă si interdependenta 
componentelor mediului geografic cu cele 
două parti constitutive ale sale : elementele 
naturale (relief, climă, rețea hidrografică etc.) 
si cele psihosociale (civilizație si cultură), 
Pe această bază s-a constatat interdependenta 
dintre portul popular tradițional, condiţiile 
climatice și resursele naturale diferenţiate de 
la o zonă geografică la alta. Piesele de port, 
materialele din care sînt confecționate, se 
schimbă în funcţie de altitudine, de materia 
primă aflată la indeminá. Repartizarea tipu- 


rilor de costume corespunde reliefului fiind 
un răspuns al omului dat unor condiţii na- 
turale. 

Localizarea diferitelor tipuri şi variante de 
port s-a făcut prin metoda cartogramelor 
etnografice iar cercetarea evoluției lor prin 
metoda istorică. Hărțile si cartogramele avind 
la bază cercetarea a peste 80%, de sate din 
județ în decursul a 10 ani de studiu, au evi- 
dentiat pe de o parte complexele teritoriale 
de civilizație și cultură iar pe de altă parte 
dinamica lor in perspectivă geografică si 
istorică. 

Folosind metoda structurală in analiza 
costumului popular din județul Olt s-a ur- 
mărit stabilirea unor modele în scopul consi- 
derării contextuale, corelationale, a elemen- 
telor componente urmărind pe de o parte as- 
pectul traditional, conservativ, al variațiilor 
şi sistemului iar pe de altă parte mecanismul 
transformărilor. 

Corelarea datelor obținute din analiza por- 
tului popular sub atitea aspecte permite pre- 
zentarea unor concluzii deosebit de intere- 
sante privind caracterul său unitar și ori- 
ginal. 

În sec. al XVIII-lea și al XIX-lea membrii 
diferitelor comunități rurale se recunoșteau 
după costum și podoabe, după atitudini și 
gesturi, indiferent de alte tradiţii cum sint : 
graiul local, instituţiile, obiceiurile etc. ceea 
ce a contribuit foarte mult la unitate. Astfel, 
deși costumul popular din judeţul Olt se în- 
cadrează din punct de vedere structural în 
tipul caracteristic cu catrinte sau vilnic, spe- 
cific Olteniei, la tirguri sau nedei oamenii 
din aceasta parte a ţării se deosebesc de alte 
zone si se recunosc între ei după culoarea 
și modul de dispunere al ornamentelor, după 
modul de a purta cirpa, marama sau alte 


piese, ceea ce arată că în cadrul unităţii se 
manifestă și o anumită diversitate. 

— Analiza elementelor de permanență 
— structură morfologică, cromatică — a evi- 
dentiat faptul că în secolele trecute anumite 
pături sociale din cadrul ţărănimii puteau 
să-și ofere un oarecare lux, pentru a marca 
o stare economică deosebită. Este cazul sal- 
bei de mahmudele sau poli de aur, a cojocu- 
lui de nuntă cu mineci, al unor sube sau 
podoabe etc. Portul pieselor r=spective consti- 
tuie în sine un semn de recunoaștere a unei 
poziţii sociale cistigate, 

— In legáturá cu functionalitatea portu- 
lui ca semn de recunoastere o diferentiere 
clara s-a facut in cadrul vestimentatiei tra- 
ditionale intre costumul femeiesc si cel bár- 
bătesc. Pe parcursul timpului au existat in- 
terdic(ii d» natură magică si religioasă 
privind portul acelorași piese de îmbrăcă- 
minte de către ambele. sexe, interdicții a 
căror semnificație inițială s-a pierdut dar 
care s-au transmis în alte forme pina în zi- 
lele noastre. 

Această diferențiere era tranșantă pina 
în primele decenii ale sec. al XX-lea și nici 
o femeie n-ar fi îndrăznit să se supună opro- 
biului societății purtind de exemplu panta- 
loni, după cum nici un bărbat nu se supunea 
ridicolului de a purta veșminte sau podoabe 
femeiești. 

— Ceea ce este valabil pentru diferen- 
tierea pe sexe este valabil în mare măsură 
si pentru diferenţierea pe virste, fiind abso- 
lut evident că veșmintele variază în funcţie 
de virsta celui care le poartă. 

— Unitatea portului popular din judeţul 
Olt se manifestă în domeniul unor elemente 
fundamentale : materie primă, croi, dispune- 
rea ornamentelor, cromatică. 


16 


In domeniul materiei prime caracteristica 
portului popular din judeţul Olt ca si a celui 


romanesc in general o constituie folosirea 
tesäturilor albe din lină, in, cinepá sau 
bumbac. 


Culoarea albă de fond indică o tradiție 
păstrată de strămoșii poporului român, dacii. 

Unitatea portului în domeniul croiului se 
manifestă prin tăietura simplă, din foi drepte 
si folosirea integrală a materialelor ceea ce 
constituie caracteristica întregului port 
popular românesc. 

Un alt aspect al unităţii se manifestă în 
domeniul decorului. Cusut sau ales decorul 
este dispus cu discreție și măsură, concentrat 
în cimpuri delimitate cu precizie, care se de- 
tașează pe porțiuni albe neornamentate la 
cămăși, cojoace, sub2, casace etc. Decorul 
este dispus in așa fel incit să sublinieze li- 
niile croielii și odată cu aceasta pe cele ale 
corpului omenesc așa cum se vede la șube, 
casace și cojoace. 


Principalele cimpuri ornamentale la că- 
măși sint în jurul gitului, pe umeri, pe mi- 
neci, pe piept si pe marginea poalelor. Moti- 
vele decorative sînt geometrice sau florala 
si zoomorfe puternic stilizate. 

Cromatica constituie un alt element de 
unitate a portului popular din judeţul Olt, 
Coloritul specific este viu, bine armonizat 
prin alternanța nuantelor de contrast cu to- 
nuri neutre. 

Culorile de bază folosite in secolul 
al XVIII-lea sint: roșu, negru, albastru și 
fir de aur. În partea de sud costumul a fost 
mai viu colorat folosind o paletă mai bogată 
— galben, verde, brun — în timp ce par- 
tea nord-estică este mai sobră deosebin- 
du-se și prin folosirea firului de beteală de 
argint si a mărgelelor colorate. 

Piesele provenind de la sfirsitul sec. 
al XIX-lea constituie o culme atinsă de por- 
tul popular de pe teritoriul județului din 
punct de vedere morfologic, cromatic și de- 
corativ. 


MATERII PRIME 


FOLOSITE, LA CONFECTIONAREA 
PIESELOR DE PORT 


Analiza pieselor de port din judetul Olt 
pune în evidenţă faptul că materiile prime 
au fost în cea mai mare parte cele produse 
în gospodărie — in, cînepă, lină, — cultivarea 
plantelor, creșterea animalelor în scopul 
producerii fibrelor necesare confectionärii 
pieselor de îmbrăcăminte fiind în strinsă co- 
relație cu dezvoltarea meșteșugurilor casnice 
si a celor specializate. 

Acestor materiale de bază li s-au adăugat 
treptat bumbacul, borangicul, firul de aur și 
de argint, beteala, mărgelele și fluturii, ca 
dovadă a ponderii mereu crescinde a preocu- 
pării pentru aspectul estetic al costumului. 


CINEPA — originară din Asia a pătruns în 
Europa odată cu primele comunități neolitice 
venite din această parte a lumii. Ea a fost 
folosită ca și inul și de geto-daci așa cum o 
atestă scrierile unor autori antici. 

Pe teritoriul judeţului Olt cinepa s-a 
cultivat frecvent din cele mai vechi timpuri 
si ріпа în primele decenii ale secolului 
al XX-lea, fiind folosită la țesutul diferitelor 
categorii de pinză, sub formă de fire toarse 
răsucit si subțire ca urzeală sau de fire mai 
putin răsucite ca băteala. 

Cinepa se cultivă pe o mică porţiune de 
teren în apropierea fiecărei gospodării. După 
recoltat, uscat, topit, melitat si dărăcit re- 


zultă fibre de calități diferite. Din cinepa cu- ` 


leasă vara se obțin firele mai fine întrebuin- 
tate la țesutul pinzei subţiri pentru cămăși 
femeiesti și bărbătești. Din сіпера de toamnă 
se torc firele mai groase folosite ca urzeală 
la zăvelci, vilnice, briie sau alte țesături de 
acest fel, Resturile rămase de la ambele ca- 
tegorii de cînepă, din care se torc fire de ca- 
litate inferioară nu se utilizează la confec- 
tionarea pieselor de port ci la alte ţesături 
mai groase : pinza de saci, fete de saltea etc. 


INUL — Pina în primele decenii ale sec. 
al XX-lea inul s-a cultivat frecvent în satele 
județului Olt fiind considerat un material 
absolut necesar confectionärii unor piese de 
îmbrăcăminte. 

Procedeele de prelucrare а inului sint 
asemănătoare celor folosite pentru cînepă, 
mici diferențe existind doar în ceea ce pri- 
vește uneltele întrebuințate sau durata usca- 
tului si topitului, avînd în vedere rezistența 
mai scăzută a fibrelor respective. 

Din pinza de in se fesea o pinzá subțire 
pentru iile de sărbătoare și cirpele de cap; 
inul a fost întrebuințat si ca urzeală la unele 
zăvelci. 


BUMBACUL — material introdus în mediul 
rural pe scară largă în toată tara incepind 
din sec. al XIX-lea și folosit pentru confec- 
Попагеа pieselor de port a fost întrebuințat 


18 


19 


si in judetul Olt. Firele provenite din import 
si cumpărate din magazinele sătești au fost 
prelucrate cu repeziciune si integrate speci- 
ficului zonal datorită supletei si finefei lor, 
ceea ce nu Înseamnă că bumbacul nu s-a fo- 
losit și anterior acestei date, dar mai mult 
ca element de decor pentru executarea unor 
cusături sau alesături. 


LINA — este un material cu multiple intre- 
buinfäri іп gospodăria țărănească din județ. 
A fost un material la indemina oricărui gos- 
podar, avind in vedere cà în virtutea „obi- 
ceiului pămîntului“ țăranii puteau crește 
cite animale doreau, dreptul de folosință 
asupra páminturilor nelucrate fiind in sec. 
al XVIII-lea nelimitat. Ea s-a folosit la con- 
fectionarea dimiei pentru pantaloni, sube, 
casace sau а zăvelcilor, vilnicelor 51 cio- 
rapilor. 

Prelucrarea linei se face cu multă grijă 
în scopul obţinerii firelor de diferite cate- 
gorii. La tuns se sortează după lungime și ca- 
litate, După spălare lina se scarmănă cu mina, 
se bate cu o nuia subțire apoi se dărăcește 
manual si se toarce în funcție de nevoi. 


BORANGICUL — material de lux adus des- 
tul de tirziu în Europa are o vechime de peste 
două secole în judeţ. Un document din 1818 
menționează că locuitorii din Olt cultivau 
duzi pentru creșterea viermilor de mătase 
ceea ce înseamnă, că tesäturile din borangic 
erau destul de răspindite la această dată. 
Initial creșterea viermilor de mătase a 
fost introdusă la curțile boierești si in mă- 
năstiri după care s-a răspîndit si in gospo- 
dăriile țărănești. La sfîrşitul sec. al XIX-lea 
pentru a extinde sericicultura la sate s-au 


organizat crescătorii model pe lingă școlile 
de agricultură, ceea ce explică înmulțirea 
pieselor de port lucrate din borangic în 
această perioadă. 

Raritatea și costul ridicat al borangicului 
au făcut ca în prima jumătate a sec. 
al XIX-lea să fie întrebuințat cu economie 
numai la cusăturile de pe ii ori să fie combi- 
nat cu bumbac pentru realizarea unor |еза- 
turi speciale. 

Singurele piese de port tesute numai din 
borangic sînt maramele care au înlocuit cir- 
pele de bumbac după primul război mondial. 

Celor cinci materiale de bază produse în 
gospodărie li s-au adăugat de-a lungul tim- 
pului o serie de materiale industriale cum 
sînt : arniciul, firul, beteala, fluturii, mărge- 
lele, linica, mătasea vegetală, preluate și in- 
tegrate organic stilului tradițional. 

Arniciul si línica sint întrebuințate fără 
excepţie în toate satele în timp ce beteala și 
firul, fluturii și mărgelele, au avut o pondere 
zonală diferită (firul si beteala în zona Olt, 
fluturii și mărgelele în Olt, Slatina și Cimpia 
Romanatilor). 

Folosirea acestor materiale este o ches- 
tiune de moda, manifestată cu mai multă sau 
mai puţină vigoare. Dozarea lor în cadrul 
cimpurilor ornamentale este o problemă de 
perioadă, la început fiind întrebuințate cu mă- 
sură, pentru a da mai multă strălucire cos- 
tumului de sărbătoare, apoi din ce în ce mai 
mult, ceea ce a avut ca efect uneori, dena- 
turarea compozițiilor și cromaticii traditio- 
nale, Cu toate acestea se poate spune că in- 
troducerea noilor materiale de factură in- 
dustrială a avut în general un efect pozitiv 
asupra dezvoltării costumului înnobilindu-l 
prin strălucire şi culoare. 


MESTESUGURI SI TEHNICI 
SPECIFICE CONFECTIONARII 
PIESELOR DE PORT 


Indeletnicirile casnice si mestesugurile le- 
gate de confectionarea pieselor de port au in- 
florit pe tot teritoriul judeţului Olt dezvol- 
tindu-se puternic în sec. al XVIII-lea și al 
XIX-lea, datorită condițiilor economice favo- 
rabile și tradiției milenare a prelucrării fibre- 
lor textile si a pieilor, conservată temeinic în 
zonele la care ne referim. Initial materiile 
prime au fost prelucrate pentru nevoile gos- 
podăriei proprii în cadrul unei economii în- 
chise. În cadrul industriei casnice s-au căpă- 
tat indeminarea și deprinderile tehnice im- 
Бога е permanent prin contribuția nenumá- 
ratelor generaţii de meșteri populari. 

Numărul centrelor meșteșugărești legate de 
una din meseriile respective a depins de gra- 
dul de întrebuințare a produselor în diferite 
perioade. 

Meseriile s-au dezvoltat în judeţul Olt și 
datorită faptului că aici nu au existat prea 
multe centre urbane mari. O dovadă a celor 
afirmate o constituie de exemplu și faptul că 
spre sfirsitul sec. al XIX-lea în județul Ro- 
manafi 87,3%/, dintre meseriași lucrau la sate 
iar 12,70/, în orașul Caracal. 7 

Analizind repartiția zonală a mestesuguri- 
lor sătești apare evident că ele au avut o mare 
dezvoltare și datorită faptului că producţia 
mestesugarilor de la orașe nu satisfăcea în 
întregime cerințele consumatorilor de la sate, 
într-o vreme cînd în cadrul mestesugului cas- 


nic producţia acoperea numai cerinţele stricte 
ale gospodăriei. 

Cu toate acestea prin calitatea și finisajul 
lor deosebit, unele piese de port confectio- 
nate de meșterii specializați au fost foarte 
apreciate de populaţia satelor fiind folosite în 
zile festive, la nuntă sau la sărbătoare. 

Ele se confectionau la cerere ori se cum- 
párau din tirguri corespunzind gustului si 
nevoilor ţărănimii, integrindu-se perfect în 
ansamblul vestimentar tradițional. 

Cererea mare de produse meșteșugărești a 
determinat în prima jumătate a sec. al 
XIX-lea o serie de meșteșugari de la orașe 
să-și adapteze produsele gustului cumpără- 
torilor celor mai numeroși ori să se stabi- 
lească în sate. Acest fenomen consemnat în 
statistica patentarilor din Tara Românească la 
1835 a contribuit la înflorirea mestesugurilor 
respective. Astfel, documentele menționează 
numeroși croitori, abageri, trăistari iar din 
ramura prelucrării pieilor : tăbăcari, cojocari, 
cismari, opincari, ciubotari, curelari. Ei lu- 
crau atit pentru sate cit si pentru a vinde pro- 
duse la bilciurile și tirgurile sáptáminale. 

În perioada războiului de independenţă 
(1877) erau atit de mulţi cojocari în Slatina 
încît au putut să confectioneze mii de cojoace 
“7. IONESCU, L, Despre județele Olt și Argeș in 

catagrafia dintre anii 1773—1774 si din Moldova, 

în „Mitropolia Olteniei, nr. 3—4 (1958), p. 250. 


20 


pentru soldati. Numai cojocarul Teodor Hagi 
Nicolae a lucrat pentru armată 5 000 de co- 
joace. 

În aceste condiţii nu este deloc surprinză- 
tor că pieptarele și cojoacele au avut o atit de 
mare importanţă în judeţul Olt. 

Ca urmare în portul popular din județul 
Olt se intilnesc multe piese vestimentare con- 
fectionate din blană, stofă sau piele, de o 
varietate și eleganță remarcabile. 


TEHNICI DE LUCRU 


Torsul și țesutul atestate pe teritoriul ju- 
detului din neolitic s-au practicat fără intre- 
rupere pind în zilele noastre in cadrul gospo- 
dăriei țărănești și numai cu rare excepții ca 
mestesuguri specializate. 

Torsul se execută cu furca și fusul cu aju- 
torul cărora se obțin firele fine sau cu druga 
pentru firele groase. 

Pinza, dimia, cirpele de cap, maramele, 
briiele, se tes in războiul de ţesut orizontal 
care oferă multe posibilități tehnice pentru 
obținerea unor țesături cu contextură foarte 
diferită. 

Țesutul ca meșteșug complex, cuprinzind 
multe operațiuni adiacente — rășchiat, depă- 
nat, urzit, învelit sulul, „băgat prin spată și 
prin Це“, — se deprindea din fragedă copila- 
rie de toate fetele, deoarece în mentalitatea 
comunităților rurale era de neconceput ca o 
femeie sá nu ştie sá toarcá si sá feasá. 

Prin fesutul firelor se obfine pinzá, dimie si 
postavuri, vilnice, závelci, marame, cirpe, etc. 
Pe unele mosii fesutul pinzei se practica de 
femeile sárace pentru plata datoriilor. Unele 
fesáturi mai groase erau executate uneori 
chiar de către bărbați. Astfel pe moșia Tim- 
peni din județul Olt lucrau la 1773 un număr 


de 30 de postávari? pentru a satisface cerin- 
tele domeniului. 

Tehnicile folosite pentru realizarea diferi- 
telor categorii de țesături sint adecvate des- 
tinatiei : simple pentru hainele bărbătești si 
pentru pinză, decorate pentru zăvelci și 
marame. 

Țesutul în două ife, este cel mai simplu 
procedeu si se realizează prin impletirea fire- 
lor de urzeală cu cele de băteală. Țesutul in 
două ite se folosește pentru pinza de cămăși, 
marame, la unele zăvelci si briie etc. 

Pinza fesutá în două Це in județul Olt 
apare sub două forme : „pinzä simplă“ fesutá 
cu „un fir din dinte“ (un fir de urzeală intro- 
dus în fiecare dinte al spatei) și „pinza cu 
margini“ avind introdusă in urzeală fire de 
bumbac mai gros formind dungi din aceeași 
culoare. 

Țesutul în patru ite e-te folosit la reali- 
zarea dimiilor, la unele zăvelci și briie deoa- 
rece asigură o mai mare rezistență materia- 
lului. 

Ornamentarea pieselor de port prin {esa- 
tură se execută simultan cu țesătura de fond. 
Pe teritoriul județului s-au folo:it două pro- 
cedee : alesătura și năvăditura. 

Alesătura este un procedeu prin care se 
obțin ornamente ce se desprind de sistemul 
fesáturii de fond prin suprapunerea unor fire 
de altă culoare sau în aceeași nuanță cu fon- 
dul. Ea se execută de obicei cu mina prin in- 
troducerea firului de băteală printr-un număr. 
mai mare sau mai mic de fire de urzeală cu 
rostul închis, conform modelului. Firul se 
trage cu mina de la stinga la dreapta si in sens 
invers executind motive izolate sau ansam- 


8. GHITULICA M., V. BOTEANU, E. ROUĂ, Jude- 
tele patriei — Olt, Bucuresti, 1080, p. 44. 


bluri decorative. Sint însă si modele care se 
execută prin călcarea si ridicarea repetată a 
unui număr de fire din urzeală și introdu- 
cerea firului cu speteaza — o scindurica plată 
si scurtă pe care se așează firul de băteală ; 
acestea apar sub forma unor linii orizontale 
drepte sau întrerupte care se desfășoară de la 
o margine la alta a fesáturii. 

În ornamentica costumului din județul Olt, 
alesăturile cu speteaza apar cu precădere pe 
zăvelci, boșcele, fuste, cirpe și marame, deli- 
mitind registrele alesăturilor executate cu 
mina, 

Tehnica alesului cu mina se realizeaza prin 
mai multe sisteme in toate zonele din judet. 

Alesdtura prinire fire foarte des intilnita 
se obține prin introducerea firelor de bátealá 
printre firele de urzeală conform modelului, 
cu una sau mai multe culori. Ornamentul re- 
alizat se integrează fondului fără să iasă în 
relief. 

Alesătura peste fire se obține prin trecerea 
firului de băteală pe deasupra mai multor 
fire de urzeală crescînd sau scăzind motivul 
ornamental. Motivul realizat apare în relief 
detasindu-se clar pe țesătura de fond. Alesă- 
tura folosită frecvent la decorarea zăvelcilor 
si fustelor se execută pe dosul fesäturii cu li- 
nică colorată, adunată în mici ghemulete. 

Țesutul „în sabac“ este o combinaţie dintre 
tehnica țesutului în două ite si tehnica ale- 
sului printre fire. Se urzeste o țesătură în 
două ite si din loc în loc se execută alesătura 
printre fire in care apar multe goluri formînd 
un model cu aspect de dantelă. Tehnica s-a 
folosit la realizarea decorului pe cămăși și 
marame. 

Năvăditura este al doilea sistem de orna- 
mentare folosit în județul Olt pentru deco- 
rarea pieselor de port. Ea se execută pe un 


număr mai mare de ite — de la 3 la 32 —: 


prin organizarea firelor de urzeală cu urzi- 
torul înainte de așezarea războiului și cu acela 
al itelor în timpul introducerii urzelii în răz- 
boiul de țesut. Prin cälcarea tálpicelor se ma- 
nevrează itele în așa fel incit se formează mo- 
delul. Suveica trece prin rostul deschis 
purtind firul de băteală dar ornamentul se 
formează datorită modului în care sint gru- 
pate firele de urzeală. 

Cea mai răspindită este năvăditura „їп 
coaste“ obținută din țesutul în patru ite, uti- 
lizată la realizarea dimiilor, stofei pentru 
fuste și pentru briie. 

Năvăditura „în ochiuri“ — mici romburi — 
si „in brazi“ s-a folosit la fuste si la briie. 

Tehnica ,,itelor pe natră“ intilnitá în toate 
satele din județul Olt se execută de două fe- 
mei — una așezată la război, cealaltă minuind 
itele pe natră (porțiunea dintre spată si sulul 
din spate) pentru realizarea modelului. 
Această tehnică s-a răspîndit mai ales odată 
cu moda cămășilor cu modele alese în război; 
ea а fost folosită in zona Olt si la țesutul ză- 
velcilor. 


TEHNICI DE CUSĂTURĂ 


Cusătura realizată prin numărarea firelor 
pe care trece ata face parte din mestesugu- 
rile casnice practicate în toate satele. Orna- 
mentele cusute se întîlnesc pe cămăși, is- 
mene, poale, zăvelci, cojoace, sumane, cirpe, 
marame. 

Firul colorat urmărește contextura pinzei 
— firele de urzeală si beteală — realizind li- 
nii drepte, orizontale, verticale sau oblice cu 
ajutorul cărora se formează modelul. 

În cusătura din judeţul Olt se intilnesc 
multe puncte care prin varietate oferă posi- 


N 
D 


23 


bilitatea obtinerii unei mari diversitati de 
compoziții decorative. 

Punctele de cusătură sînt legate organic de 
structura pieselor de port si de aceea a mo- 
tivului ornamental. Unele cusături reunesc 
părţile componente ale pieselor s-au delimi- 
tează tivurile, altele au numai rol ornamental. 


Punct de „tighel“ 


Din prima categorie fac parte „tighelul“, 


„cusătura înaintea acului“ si ,cusátura in 
urma acului“ cu ajutorul cărora se reunesc 
printr-o cusătură peste muchie foile compo- 
nente ale fustelor, cămășilor si ismenelor, la 
piesele din prima jumătate a sec. al XIX-lea. 

Treptat cele două puncte funcţionale s-au 
transformat in „cheife“ functional — decora- 
tive. Ele s-au folosit pentru reunirea foilor de 
pinzá la cămășile femeiești, în porțiunile vi- 
zibile si au aspectul unor mici dantele execu- 
tate cu acul. La cămășile dintre cele două răz- 
boaie mondiale s-au executat si cheite cu 
croșeta. 


Cheità „ciocănel“ executată cu acul. 


НЕ 
n 


Ін 


И 
|| 
| || 
ERN 


Cusătură in „забас“. 


nee 
INIT کیہ‎ 


20 


SAM LL 
MA waq waww 
ши 


Dintre feluritele cheite intilnite in județul 
Olt cea mai răspîndită este aceea denumită 
„ciocänel“. Se formează dintr-o linie orizon- 
tala care prinde ambele foi de pinzá, două li- 
nii oblice si una verticală formind un triunghi. 

Tivul cu găurele este tot o cusătură func- 
tional-decorativa care se realizează prin scoa- 
terea a 2—3 fire din pinzá. 

Sabacul avind la baza tot principiul cusa- 
turii pe fire scoase este mai complicat si se 
execută mai ales la cămăși. O forma simplă 
de șabac, frecventă în toate satele este „päian- 
jenul". 

Se lucrează mai intii „obinzelele“ — gäu- 
relele — în sus și în jos, apoi se prind la mij- 
loc cite 4 la un loc formînd un punct în jurul 
căruia se ocolește de mai multe ori cu acul 
trecînd afa printre fire. 

Dintre cusăturile cu rol decorativ cele mai 
ráspindite sînt „punctul românesc“ sau 
„musca“ executate pe pinza în două Це. 
Modelul se realizează prin încrucișarea a două 
liniute oblice lucrate pe un număr mic de fire 
(2—4). De obicei se duce un rind de liniute 
oblice de la stinga la dreapta si se întoarce cu 
un rînd de liniute oblice in sens invers. 

Cusătura „Ла fir“ frecventă la cămășile fe- 
meiești și bărbătești se execută tot pe o pînză 


Punct de cusătură in „muscă“. 


în două ite. Modelul se realizează prin tre- 
cerea arniciului după fiecare fir de urzeală. 

Cusătura „peste fire“ se realizează ducind 
firul de ata peste mai multe fire ale fesáturii 
formind linii drepte alăturate una de alta. 

Festonul intrebuintat la tivirea marginilor 
se coase pe 4—5 fire. Se infige acul in jos si 
in sus, se scoate vertical avind grije ca firul 
să rămină in dosul acului, 


Punct de cusătură la fir. 


"HER EEE 


Cusătură in punct de feston. 


Punct de cusătură „gura pápusii". 


Lanţul sau „buturuga“ este un punct de 
cusătură cu aspectul unor zale îmbinate una 
într-alta, folosită mai ales la decorarea al- 
titelor. 

Cusătura „gura păpușii“ foarte frecventă in 
altite și la cojoacele de Vișina si Vădastra se 
execută în jurul unui punct fix formînd raze 
apropiate unele de altele din care se consti- 
tuie un cerc umplut cu un punct la mijloc. 


24 


25 


Punct de incref simplu. 


Increful apare sub forma unui model geo- 
metric compact sub айца sau la cămășile cu 
platcă — la îmbinarea „trupului“ cu platca. 

Creful simplu se coase pe pinzá cu punctul 
inaintea acului sărindu-se cite patru fire, 
apoi se string atele incretind pinza după 
cerinte. 

Creful „botul rafei“ se lucrează atit inain- 
tea acului dar firele se introduc oblic, formind 
un zig-zag. După ce s-au tras primele fire se 
stringe usor formind incretul. Apare frecvent 
pe cámásile bărbătești la imbinarea piepfilor 
si a spatelui cu platca. 

Prinsul fluturilor este o operație migăloasă 
si foarte ráspinditá in judeţ. Se scoate acul 
printr-un punct, se introduce fluturele in ac, 


Punct de incre} „botul rafei". 


]111[ 
| | کے سے 
ишш‏ 


ши Е [| |‏ 
T!‏ 0 3 كت کا اکا کا 


apoi o mărgea, se bagă firul din nou prin ori- 
ficiul paietei si se scoate pe dosul pinzei, în 
funcţie de motivul ornamental care se execută. 

O importanţă deosebită în costumul popu- 
lar din județul Olt îl au și dantelele executate 
cu acul sau cu croseta pe marginile pinzei la 
poale, ismene, tulpane etc. denumite ,,baga- 
tele“, „bibiluri“, „colturele“. 


Dantela se lucreazä dupä acelasi sistem de 
innodare a atei dupa ac ca si la cheite. Baga- 
telele din județul Olt sint executate cu ata 
de culoare albă la care se adaugă uneori măr- 
gele colorate. La piesele mai noi bagatelele 
sint lucrate cu croșeta. 


Cusătura cu găitane este o altă tehnică răs- 
pinditä în judeţ, executată mai putin în casă, 
apartinind pieselor din dimie sau din blană 
lucrate de meșteri specializați. 


VARIETATEA ZONALA 

IN UNITATEA MORFOLGICA 
SPECIFICA COSTUMULUI 
POPULAR’ ROMÂNESC 


Analiza aspectelor unitare ale costumului 
popular din județul Olt în ansamblul artei 
populare românești a evidenţiat existența a 
trei zone etnografice distincte reprezentind 
variații stilistice bine conturate. 

Zona OLT situată în partea de nord-est 
a judeţului este delimitată la vest de bariera 
naturală a Oltului, invecinindu-se la nord-est 
cu județul Argeș, iar la nord-vest cu satele 
judeţului Vilcea. Pornind de la nord către sud 
zona cuprinde așezări importante cum sînt : 
Vitomirești, Simburești, Topana, Dobroteasa, 
Leleasca, Făgețelu, Vulturesti, Tatulesti, Co- 
lonesti, Oporelu, Scornicești, Optasi-Mágura, 
Teslui, Priseaca, Curtișoara, Spineni, Bárásti, 
Cungrea, Verguleasa, Poboru, constituind în 
cadrul unității morfologico-stilistice natio- 
nale o expresie artistică deosebită ca reflec- 
tare a variațiilor sistemului cunoscut. 

Portul femeiesc din zona Olt se încadrea- 
ză în tipul de costum cu două catrinte, iar cel 
bărbătesc, în tipul costumului cu cioareci și 
cămașă pînă deasupra genunchilor. El se ca- 
racterizează printr-o distincție si eleganţă ce 
amintesc strălucirea portului din Argeș si 
cromatica mai sobră a celui din Vilcea, într-o 
formă cu totul originală ilustrind forţa si 
imaginaţia, talentul și inventivitatea creato- 
rilor populari din zonă. 


Zona SLATINA situată în cimpul înalt și 
întins al Boianului de la stînga Oltului, con- 
tinuind la sud zona Olt, cuprinde localităţile : 
Corbu, Potcoava, Perieți, Valea Mare, Bre- 


beni, Movileni, Icoana, Tufeni, Milcov, 
Serbánesti,  Coteana,  Vilcele, Crimpoia, 
N. Titulescu, Izvoarele, Văleni, Märuntei, 


Drăgănești-Olt, Stoicănești, Seaca, Miháiesti, 
Radomirești, Dăneasa și Sprincenata, consti- 
tuind o unitate etnografică caracterizată în 
ceea ce privește portul printr-o sobrietate și 
distincţie rar intilnite, datorate unei croma- 
tici în care predomină combinațiile de bleu- 
marin, alb, roșu, negru și croiului evazat al 
pieselor componente. 

Zona CIMPIA ROMANATIULUI ocupă 
întreg teritoriul situat în dreapta Oltului, 
cuprinzind și o parte a Podișului Getic cu 
un mare număr de sate : Grădinari, Strejești, 
Cirlogani, Plesoi, lancu Jianu, Morunglav, 
Oboga, Gáneasa, Vulpeni, Baldovinesti, Bo- 
bicesti, Piatra Olt, Romana (Balș), Birza, 
Brincoveni, Pirscoveni, Voineasa, Dobrun, 
Osica de Sus, Fălcoiu, Cezieni, Dobrosloveni, 
Farcasele, Drăghiceni, Stoeneşti, Gostavat, 
Deveselu, Redea, Vlădila, Traian, Bäbiciu, 
Rotunda, Studina, Scărișoara, Bucinisu, 
Brastaváf, Rusánesti, Obirsia, Urzica, Vā- 
dastra, Vádástrita, Visina, Cilieni, Tia Mare, 


26 


27 


Stefan cel Mare, Тапса, Grojdibod, Orlea, 
Izbiceni, Gircov si Giuvărăști, Tudor Vladi- 
mirescu (Corabia). Ea se remarca printr-o 
unitate stilistică și un colorit viu, specific zo- 
nelor însorite de cimpie. Vecinătatea cu ju- 
дер! Dolj in partea de vest si cu judeţul Te- 
leorman la est este ilustrată printr-unele 
interferenţe și schimburi culturale exprimate 
în special prin cromatică și motive decora- 
tive, fără ca acestea să impieteze asupra 
specificului zonal ci mai de grabă să pună 
problema legăturii cu zonele înrudite din 
Cimpia Dunării, care se întind din judeţul 
Mehedinţi pina în judeţul Tulcea. 


ZONA OLT 


Despre portul popular din Olt s-a scris 
mai putin, unii specialiști considerind chiar 
că in stadiul actual al cercetării stabilirea 
unei delimitări a zonelor etnografice din ju- 
det este aproape imposibilă. Cercetările in- 
treprinse în ultimii 10 ani au dovedit însă 
contrariul. Bogăția materialelor oferite de 
lăzile bátrinelor, numeroasele piese aflate 
în colecțiile muzeale si în special în colecţiile 
Muzeului județean din Slatina, precum și 
informaţiile obținute pe teren și din docu- 
mente permit încadrarea portului din zona 
Olt în tipul costumului cu două catrinte, spe- 
cific întregii Стари a Dunării, întîlnit foarte 
frecvent si în partea sudică a Olteniei sau 
unele zone ale Transilvaniei, pina in Ma- 
ramureș și a celui cu fustă. 

Catrinta sau „zăvelca“ cum se numește în 
zona Olt, răspîndită în lumea egeeană și 
mediteraneană este reprezentată pe figuri- 
nele descoperite la Vinéa și Cirna si face 
parte din vechiul fond comun iliro-trac așa 


cum o dovedesc și documentele gliptice de 
care dispunem. 


COSTUMUL FEMEIESC — Ca în toate co- 
munitätile rurale costumul este legat де 
virstă. Copilăria este considerată o lungă pe- 
rioadă de pregătire pentru perioada adultă. 
Această perioadă în care își găsesc locul cu- 
venit jocurile, școala, prieteniile — care în- 
cepe cu prima copilărie si se încheie cu că- 
sătoria — este jalonată de diferite etape, puse 
în evidenţă și de costum sau de învățarea 
modalitatilor de pregătire a pieselor de port. 

Îndată ce copilul crește, costumul se di- 
ferenfiazä tot mai mult în funcţie de sex 
iar băieții si fetele urmează cu strictețe ca- 
noanele tradiționale ale comunității. 


PIEPTANATURI SI GATEALA CAPULUI 
一 Privite în ansamblu pieptănăturile si gá- 
teala capului, ca elemente accesorii ale cos- 
tumului au în totalitatea lor o valoare sim- 
bolică în funcție de piesele folosite, formă, 
momentul în care sint purtate. 

Ele simbolizează dorința omului de a se 
distinge, de a marca un anumit eveniment, 
apartenența la un grup social sau de 
virstă etc. 

Dincolo de valoarea simbolică actuală, 
descifrarea mesajului simbolic initial al unora 
dintre pieptánáturile si gätelile capului 
constituie o problemă interesantă ce va tre- 
bui avută în vedere în cercetări viitoare. 

Valoarea estetică a coafurilor mai im- 
portantă pentru noi în studiul de față, fine 
în egală măsură de frumuseţea fesáturilor, 
broderiilor sau altor elemente care compun 
găteala, fie că este cirpá de bumbac, mara- 
mă sau tulpan și care se acordă perfect cu 
ansamblul costumului. 


Pieptănăturile ca si gătelile pentru cap 
purtate in funcţie de vîrstă, starea civilă si 
socială au fost în linii mari asemănătoare pe 
tot teritoriul județului, ceea ce ne îndreptă- 
teste să le prezentăm global mentionind de 
fiecare dată elementele care diferențiază cele 
trei zone. 

Pina la virsta de opt ani fetele purtau 
părul lung, pieptánat peste cap și împletit in 
două codițe legate la capete cu fire de lină 
colorate sau panglicute denumite „pleteri“. 
Cozile erau lăsate libere pe spate sau strinse 
la ceafă, 

Între opt și doisprezece ani se menținea 
pieptănătura cu două cozi purtate liber pe 
spate dar acestea erau legate cu panglici co- 
lorate, late de 1,50—2 cm. Către virsta de 
14—16 ani cind fetele începeau să „iasă la 
horă“ pentru zile de sărbătoare părul din 
fata se stringea „de cu seară“ în codițe mă- 
runte care se desfăceau apoi pentru a lăsa 
părul ondulat. Suvitele ondulate denumite 
„melcisori“ erau frumos aranjate pe frunte 
iar la spate părul era pieptănat în continuare 
în două cozi. 

Dacă portul panglicilor, al florilor si al 
cozilor împletite și purtate liber pe spate a 
fost totdeauna apanajul virginitatii, portul 
cirpelor lungi a fost obligatoriu pentru fe- 
meile măritate. 

Căsătoria era considerată în toate satele 
ca evenimentul cel mai important din viata 
si ca urmare momentul căsătoriei era marcat 
şi prin schimbarea pieptănăturii. După cere- 
monia căsătoriei nasa pieptăna părul mire- 
sei peste cap, îl împletea într-o coadă for- 
mind pe ceafă un coc prins in „cräcäni“ 
— ace — din metal, iar acolo unde cocul era 
prea mic, se adăuga o coadă falsă din păr 
sau din lină denumită nadă. 


Modalitatile de acoperire a capului ca și 
piesele cu această destinație sint deasemenea 
în strinsă corelaţie cu virsta și starea civilă 
a femeii. Astfel, fetele poartă în general ca- 
pul descoperit, în timp ce femeile trebuie 
să-și acopere complet părul, conform unei 
tradiții ancestrale potrivit căreia părul fe- 
meii căsătorite aduce nenoroc. 

În zilele reci sau la muncă fetele purtau 
în toate satele județului tulpan alb — o bas- 
ma triunghiulară împodobită pe latura lungă 
cu sabac si dantelă croșetată iar pe celelalte 
laturi numai cu dantelă. Tulpanul era legat 
de fete în diferite feluri, în funcţie de virstă 
şi moment : 

— „Înodat pe sub barbă“ ; 

— „Pe sub coc“ sau ,,turceste“ cu cape- 
tele aduse la spate și innodate pe sub cozi. 

In cadrul ceremonialului nunţii „legatul 
miresei“ constituia un moment important, cu 
valoare simbolică, marcînd trecerea fetei în 
categoria femeilor măritate și odată cu aceas- 
ta abordarea unor găteli specifice, 

După schimbarea pieptănăturii nașa aco- 
perea capul femeii cu un tulpan alb denumit 
cîrpă sau „spărtură de batistă“, cu un decor 
bogat de sabace și dantelă. Tulpanul aşezat 
peste cocul bogat nu avea numai rolul de a 
acoperi părul ci și acela de a îmbogăţi ţinuta 
femeii conferind o notă de eleganţă costu- 
mului. 

În zilele de lucru femeia purta numai 
tulpanul, peste care se așeza la ocazii cere- 
moniale sau în zile de sărbătoare cirpa 
dreptunghiulară de in, bumbac sau borangic. 
Femeile tinere pină la 35—40 de ani legau 
tulpanul ,,indulbenit“ sau „peste cap“, cu 
capetele petrecute la spate pe sub coc si le- 
gate apoi pe crestet, cu o funda. 

După aceasta vîrstă se purta „batistă în- 


29 


treagă“, о basma albă de pinzá cu dantelă 
crosetata pe toate laturile care se lega „peste 
coc“, adică petrecută mai intii pe sub barbă 
cu capetele aduse deasupra cocului și înno- 
dată cu o mică fundă. 

Cirpa de bumbac sau de borangic așezată 
peste tuplan se înfășura deasemenea în for- 
me caracteristice virstei: tinerele purtau 
cîrpa legată la spate, lăsînd cele două capete 
să cadă liber în jos ; femeile între 40—50 de 
ani o purtau înfășurată în jurul gitului, cu 
un capăt lăsat pe spate și unul pe piept, bă- 
trínele purtau în general cirpe din pinzá de 
in sau bumbac pe care le înfășurau în jurul 
gitului. 

Cirpele lucrate pina la primul război 
mondial erau tesute în casă în două Це, din 
in sau bumbac, de formă dreptunghiulară, 
late de 50—60 cm. si lungi de 1,50 cm., cu 
vergi înguste la cele două capete, realizate 
cu fire mai groase din același material. 

Cirpele de borangic, denumite foarte rar 
marame iar în Cimpia Romanafiului ,,fisiu“ 
sint piese de dată mai recentă, introduse în 
port pe la începutul sec. al XX-lea ca urmare 
a dezvoltării sericiculturii în judeţ. Ele sint 
tesute în două ite cu sabace și alesături la cele 
două capete sau acoperite în întregime cu or- 
namente. Culorile cirpelor de borangic sint 
alb sau gălbui cu excepţia celor de pe Valea 
Oltețului unde, întîlnim ca o excepţie si cirpa 
de culoare „bleumarin“, denumită ,maramá 
scrobită“. 

În ornamentarea cirpelor de borangic se fo- 
losea de obicei un fir de borangic mai gros, 
rámas de la dulapul de tras. Decorul executat 
în tehnica alesăturii cu speteaza sau printre 
fire, se compune din motive geometrice, sti- 
lizări de păsări, vaze cu flori si motive ve- 
getale. 


Valoarea decorativă a cirpei de borangic și 
caracterul ceremonial a contribuit la trans- 
formare ei într-un simbol al marilor eveni- 
mente, fiind dată în dar soacrei, nașei, mire- 
lui si rudelor apropiate cu ocazia nunții. În- 
tr-unele sate cirpa purtată la nuntă era păs- 
trată cu grijă pe tot parcursul vieţii pentru 
a fi folosită la inmormintare. 

Iarna, peste cirpá se purta o broboadá de 
formă pătrată confecționată din linică procu- 
rată din comerţ sau din lină toarsă în casă, cu 
ciucuri pe margine. 

CĂMAȘA este o piesă definitorie pentru 
costumul femeiesc. Croiul ei atestă vechimea 
portului, deoarece piese similare erau purtate 
de dacii reprezentații pe Columna lui Traian 
din Roma și pe metopele Monumentului tri- 
umfal de la Adamclisi. 

Tipurile de cămașă femeiască purtată în 
zona Olt sint din punct de vedere al croiului 
identice cu cele intilnite si în zonele Slatina 
şi Cimpia Romanatiului, constituind un ele- 
ment de unitate pe tot teritoriul judeţului și 
al ţării. 

— Cămașa dreaptă are un croi simplu cu 
pieptul și spatele realizate dintr-o singură 
bucată de pinza fără cusătură pe umăr. Gura 
cämäsii se decupează la mijlocul pinzei în 
dreptul îndoiturii de pe umăr. Tot de la umeri 
se prind minecile croite dintr-o foaie si jumă- 
tate de pinzá. De o parte si de alta a „trupului 
сата! “, de sub minecá, se introduce cite un 
clin cu virful ascuţit pentru a-i da lărgime. Un 
pătrat cu latura de 3—4 cm. denumit ,,bros- 
chifä“ este montat sub brat pentru a permite 
mișcarea. Mineca ramine largă, fără manseta. 

Ormanetele cămășii drepte sînt dispuse pe 
umăr, la gură si pe guler, în jurul gitului, pe 
marginea minecilor și a poalelor, avind forma 
unor mici modele cusute cu ata policromă „in 


muscă“ sau a sabacelor cusute cu alb. Chei- 
tele cu ajutorul cărora sint îmbinate foile 
componente formează deasemenea un decor 
discret. 

Cämasa dreaptă a fost purtată mai ales de 
femeile virstnice în zile de lucru. 

O variantă mai recentă a cămășii batrinesti 
o constiuie „cămaşa cu platcă“ croitä din foi 
drepte cu tăietură pe umeri, peste care se 
adaugă platca ; un incret format sub platcă, 
denumit „fagure“ sau „ciocul гаје!“ constituie 
alături de decorul obișnuit grupat pe platcă, 
guler, gura cămășii, marginea minecii și a 
poalelor un element ornamental specific. 

Cämasa dreaptă și cămașa cu раса sint 
croite împreună cu poalele : clinii laterali de 
formă triunghiulară se latesc la partea de jos 
pentru a da lărgime cămășii. 

Cămașa increfitá la git asemănătoare celei 
reprezentate pe Monumentul de la Adamclisi 
se compune din mai multe parti : pieptul din 
două lățimi de pinzá, spatele dintr-o lățime, 
mineca dintr-o lățime și jumătate, gulerul, 
Бгозећ ја, mansetele. 

Стоп minecii se caracterizează prin adäu- 
garea unui dreptunghi de pinzá la partea su- 
perioará pe care se coase apoi altita. 

Părţile componente ale „ciupagului“ — ia 
propriu zisă — se incretesc laolaltă si se fi- 
xează printr-o bentifá care formează „gu- 
lerul“. Ornamentele sînt dispuse în formă 
de riuri drepte sau oblice pe piept și pe 
spate sau de motive izolate la „cämäsile 
stropite“. La minecá ornamentele зе gru- 
pează pe umăr formind un model com- 
pact de altita, dedesubtul căreia se află 
increful si riurii. Un decor discret apare la 


9. FORMAGIU, H. M. Portul popular din România, 
Bucuresti, 1974. 


guler, gura cămășii si pe marginea minecilor 
sau a mansetei. 

Piesele vechi au poalele cusute de ie, croite 
din cite o foaie întreagă pentru fata si spate, 
plus cite doi clini latera!i cu ornamente armo- 
nizate celor de pe ciupag. Decorul cusut se 
desfăşoară împrejurul poalelor si se ridică în 
parti pînă la o înălțime de 25—30 cm. pen- 
tru a se vedea de sub zăvelci. 

Cámasa incretitä la git, atestată de docu- 
mentele litice din perioada iliro-traco-dacá 
s-a purtat fără excepţie în toate satele jude- 
tului și a supravieţuit cu mici modificări pina 
în zilele noastre, devenind astfel un document 
de continuitate si unitate a poporului nostru ”. 


Сата; ) la git, com. Vulturesti. 


31 


70 


Fata 


Poale cu clini intorsi, com. Fügefel. 


Сатаға cu petece folosită de femeile ba- 
trine la costumul de muncă este o variantă a 
cämäsii incretite la git, deosebindu-se de 
acesta numai prin existența unui „petec“ 
— bucată de pinzä lată de 5—6 cm — па! 
тіс decît cel pentru altiță, montată la partea 
superioară a minecii. 

La incheietura minecii, mineca rámine 
largá ori se increfeste formind un volan de- 
numit „ап“. 

Decorul este dispus pe aceleași cimpuri 
ornamentale ca si la cămașa incretita. 

Poalele se continuă cu ciupagul chiar 
dacă există o tăietură în talie iar decorul lor 
se armonizează cu partea superioară. 

Cămășile din zona Olt pot fi clasificate și 
după tehnicile de decorare care le-au dat și 
numele. Astfel intilnim : 

„Сатаза aleasă în război“ sau „cămașă 
aleasă in це“, cu modelul realizat într-o sin- 
gură culoare, de obicei bleumarin. Ea poate 
fi croită drept sau increfitá la git. 


25 26 


Spate 


一 „Сатаза cusută in punct românesc“ 
sau „cămașă сизша cu muscă“ în culorile 
bleumarin, negru, roșu, portocaliu ; poate 
avea oricare din croiurile specifice județului. 

— Cămașa „си tighel si fir“ lucrată în 
tehnica „înaintea acului“ și „peste ac“ se 
identifică în general cu cămașa dreaptă sau 
cu platcă. 

O clasificare a cămășii femeiești din ju- 
detul Olt se poate face si după locul pe care 
îl ocupă motivele decorative în cadrul an- 
samblului ornamental. Privită din acest 
punct de vedere cea mai răspîndită este că- 
masa „си айца“ la care mineca se compune 
din două sau trei fisii de pinzá, formînd al- 
tita și mineca propriu zisă. Broderiile mi- 
necii de la care derivă si numele cámásii 
sînt dispuse în trei registre bine distincte : 

— o bandă de lățimi variabile așezată 
orizontal pe umăr numită altita, brodată cu 
mătase sau arnici în diferite nuanţe ; 

— o bandă cu broderie monocromă ase- 


Р?РРРШ 


7775777 
щам 


err 
= 3 S= =: E 
РРРРРРРРРРР 


= 


TE 


ЗЕ Е 
142444247 


y 


[227 


Detaliu de altijd la cămaşă, com. Ibănești. 


zată imediat sub altita, putin mai îngustă de- 
cit aceasta ; 

— mai multe şiruri de broderie dispuse 
vertical sau oblic, numite rînduri ; 

— gama ornamentală este predominant 
geometrică dar nu lipsesc nici motivele ve- 
getale stilizate. 

Cämasa cu motivele de pe minecá dispuse 
compact formind o „blană“ este de obicei 
aleasă în război. Motivele dispuse în rinduri 
verticale sau așezate unele lingă altele aco- 
peră partea de deasupra minecii іп între- 


| ً | 4 


ШЕН” ur ٹا کا کا‎ m а” 


gime, de la umăr pina la „brățară“ — ben- 
tita de la incheietura miinii. Trei siruri de 
rînduri dispuse pe pieptul cämäsii și două ре 
spate completează decorul. 

„Foile“ cămășii sint îmbinate cu ajutorul 
cheitelor constituind si ele un decor. 

Acest tip de cămașă, foarte răspîndită în 
zona Olt este uneori lucrată din pinzä fesutä 
în patru ite și cusută în punct românesc cu 
motive geometrice : ,serpisori şi ochiuri“. 
Culorile predominante au fost bleumarin, 
negru, roșu, verde și fir. 


32 


33 


La sfirsitul sec. al XIX-lea s-au purtat 
în nordul zonei Olt cămăși cusute cu măr- 
gele multicolore. În comunele: Vulturești, 
Vitomirești, Cungrea, Scornicești, conturul 
motivul este executat cu arnici negru, cusut 
în tighel sau punct românesc. Mijlocul mo- 
delului este umplut cu mărgele policrome în 
tonuri de bleu, bleumarin, roz, mov deschis, 
alb si completat cu „fluturi“ — paiete ar- 
gintii sau aurii. 

„Fluturii“ folosiți în ornamentarea cămă- 
silor de sărbătoare si a zăvelcilor au avut o 
largă și veche întrebuințare așa cum rezultă 
dintr-o scrisoare trimisă de Diicu Buicescu 
secolului al 


din Buicesti la jumătatea 


а 
а 
|| 


хна | 
AA | 
y 
5; 
a ا لج‎ Bee LSU UU 


h М БЪГ | | 
u `Ê 
"aie 


Detaliu de altifa la cămaşă, сот. Тората. 


XVIII-lea, lui Mihail marele judeţ al Cetăţii 
Braşovului, prin care cerea să i se trimită 
între alte produse în locul linei vindute aces- 
tuia si „fluturi de ii“. 

„Сатаза in cosoaie“ cusutá cu negru in 
„ciocănele“ sau cu panglici aplicate de tipul 
celei din Mărginimea Sibiului este mai tir- 
zie și a fost preluată prin intermediul sate- 


===) | | 
шок - | | | 
пра? | m 
ШИШЕ! 
тшшш” I 
е 


ELTE 
=== | 


Detaliu de ornament la cămașă, com. Cungrea. 


lor ungurenești din Vilcea. 

Cămășile mai noi din perioada dintre cele 
două războaie mondiale sint croite separat, 
fiind compuse din ie și poale incretite pe un 
brăcinar în talie, 

Poalele sint croite din două lățimi de 
pinză pentru faţă si spate, plus patru clini. 
Pe marginea de jos sint cusute motive deco- 


e 
pr p s p» 
AAA eee ee ee рг рг ee aaa 


Pi 4 44440 
ГГ 44 487 
FLU | 


1 


rative iar la unele exemplare intilnim şi o 
terminatie executata cu croseta. 

Lungimea cämäsilor indiferent dacă au 
poalele dintr-o bucată sau adăugate, era în 
funcţie de virstă, dar nu se ridicau niciodată 
mai mult de 20 cm deasupra gleznelor. 

Pe deasupra  poalelor in zona Olt s-au 
purtat zăvelcile, două ţesături de formă 
dreptunghiulară late de circa 0,60 m si lungi 
pînă deasupra ornamentului de ре margi- 
nea poalelor, așezate în fata si in spate. De- 
numirile folosite pentru aceste piese sint di- 
ferite in functie de zona dar folosindu-se 
uneori concomitent mai multe nume: ză- 
velcá, catrinfä, boscea. Termenul de zăvelcă se 
intilneste în tot județul ; cel de catrintä apare 
mai rar în zona Slatina, iar cel de „Бозсеа“ 


РР ви ] 
РЫ 4444400 4015 PPP uL 4 4A A ЕҤ a 
ата [ 4448n uina 4448n | T LET 


Detaliu de ornament la cămașă, com. Leleasca. 


predomină în Cimpia Romanafiului. 

Zăvelcile au pinza festuá în patru Це cu 
urzeală si băteală din lină toarsá cu furca, 
bine răsucită. Ornamentele geometrice exe- 
cutate în tehnica năvădelii cu bumbac, de 
culoare mai deschisă decit pinza dau zăvel- 
cilor o înfățișare dantelatá, realizată prin 
alternanţa a două culori apropiate. 

Zăvelcile din zona Olt, cunoscute și sub 
denumirea de „zăvelci vinete“ s-au purtat 
în toate satele, mai frecvent într-o zonă care 
pornește la 3 km de municipiul Slatina si 
ajunge pina în platforma Cotmeana. 

„Zăvelcile vinete“ au ornamentele dis- 
puse în benzi verticale delimitate prin linii 
sau puncte în cruce executate cu fir argin- 
tiu sau cu beteală. Zăvelcile costumului de 
sărbătoare ale căror motive sint dispuse 
uneori si in diagonală, au la partea infe- 
riorioară două praguri orizontale realizate 
cu motive similare celor de pe „trup“, deli- 
mitate deasemenea prin cruciulite din fir de 
beteală. 

Zăvelca „cu praguri“ а fost mai frec- 
venta în satele Curtisoara, Priseaca, Bui- 
cești. În satele Vulturești, Vitomirești, Cun- 
grea predomină zăvelcile cu ornamente din 
Пра policromä fesute cu betealá albă sau 
galbenă, in formă de cruciulife, linii drepte 
sau în zig-zag „bătute“ pe deasupra. În co- 
munele Scornicești, Poboru, Cungrea, pe 
lingă zăvelcile cusute cu beteală s-au purtat 
si zăvelcile cusute cu mărgele colorate la 
care se păstrează tehnica de alesătură tradi- 
tionalà numai că, pe deasupra sint cusute si- 
ruri de mărgele policrome completind mo- 
delul initial. 

Zăvelcile de acest tip s-au purtat în zona 
Olt pina la primul război mondial, după care 
au fost înlocuite prin zăvelci ornamentate cu 


34 


35 


fir metalic subțire schimbare datorată dis- 
parifiei vechiului material. 

Zăvelcile costumului de lucru sint tesute 
din același material, fără ca în decor să se 
intervină cu fir de aur, beteală sau Ипса 
industrială. 

In perioada dintre cele două războaie 
mondiale s-au purtat catrinte de catifea 
neagră cu broderii executate la mașină cu 
linică policromă, cu fluturi și mărgele. Tot 
în această perioadă ca o influență a satelor 
de ungureni din județul Vilcea, au pătruns 
prin intermediul tirgurilor de la Drăgășani 
şi Cimpul Mare zăvelcile din postav negru 
cusute cu mătase și fir de aur și chiar fota 
de Muscel. Atit catrintele negre cit si fota 
de Muscel au fost purtate putin și numai de 
categorii restrinse de oameni. 

O altă categorie de zăvelci introduse în 
perioada menţionată au fost cele „de mi- 
reasă“, de culoare albă, tesute cu urzeală si 
băteală din bumbac, cu motive geometrice 
sau vegetale dispuse în șiruri verticale exe- 
cutate cu fir subţire de culoare argintie. 

Pe deasupra zăvelcilor se încingeau betele 
tesute în război în două ite și alese în dungi 
verticale, în ochiuri, romburi sau linii 
serpuite policrome. Lăţimea betelor era de 
2—3 cm iar lungimea de 2—3 m, înfășurin- 
du-se de citeva ori in jurul taliei. 

Femeile in virstă si cele însărcinate au 
purtat pe sub zăvelci un briu lat de 15— 
20 cm ţesut în două Це, cu urzeală de culoare 
închisă și băteala în nuanţe asortate formind 
dungi înguste dispuse orizontal. Ре deasu- 
pra zăvelcilor se purtau și betele. 

Ansamblul costumului se completează cu 
diferite podoabe în funcție de virstă și sta- 
rea socială. 

Podoaba cea mai de pret purtată în tot 


judeţul de fetele cu stare economică deose- 
bită a fost salba din bani de aur si argint 
iar cele sărace salbă din imitații de aramă !'", 

Legătura dintre podoabe și starea econo- 
mică a proprietarului a fost atit de strinsă, 
încit podoaba și banul se confundau, atunci 
cînd este vorba de salbe. Ele reprezentau 
adevărate tezaure ale familiei, făcind parte 
din zestrea fetei și se transmiteau din gene- 
ratie în generație. Numeroase foi de zestre 
din sec. al XIX-lea menţionează printre va- 
lori, ,mahmudele turceşti“, „пароеоп!“, 
„poli de aur“ ca salbe. 

Funcţia socială a зае! cu monede de 
aur a fost aceea de a „diferenția“ pe aceea 
care o purta de restul comunității. 

„Lesle“ din mărgele mici policrome in- 
şirate după diferite modele s-au purtat 
deasemenea în toate satele judeţului pînă 
după primul război mondial. Mărgele mă- 
runte, policrome, urzite pe 4—5 fire se în- 
noadă din loc în loc. Modelul se formează 
din coloritul márgelor. Benti(a care for- 
mează leasa are o lățime de 2—3 cm. Unele 
lese se compun dintr-o Бепща cu colfi triun- 
ghiulari ceea ce le mărește valoarea artis- 
Иса. 

Cerceii din monede de aur și argint sau in 
formă de „verigi“ s-au purtat deasemenea 
în toate zonele județului fácind parte са si 
salbele din categoria mărcilor de situație 
materială deosebită. 


Podoabele lucrare din aur si argint, din 
alamă, aramă sau mărgele au o veche tra- 
ditie pe teritoriul județului Olt asa cum 
atestă descoperirile arheologice. Explicaţia 
pentru preocuparea etern umană de a se îm- 


10. STOICA, G., Podoabe populare româneşti, Bucu- 


resti, 1908, p. 34. 


podobi o constituie comportamentul cere- 
monial, care impune, ,,ceea ce trebuie sa 
poarte“ membrii comunității în anumite 
împrejurări. Acestui fapt i se datorează apa- 
rifia podoabelor destinate unor ceremonii, 
cu precădere pentru marcarea unor eveni- 
mente importante din viață, ca de pildă că- 
sătoria, logodna sau chiar pentru zile festive. 
Obiceiul de a purta aceste podoabe „efe- 
mere“ — o floare pusă în coc sau la ureche, 
mărgele sau alte însemne — s-a păstrat si 
s-a transmis în primul rînd datorită valorii 
lor simbolice și nu datorită materialelor din 
care sint făcute. 


IMBRACAMINEA DE IARNĂ — Pina în 
primele decenii ale sec. al XX-lea cele mai 
importante haine de iarnă au fost lucrate din 
dimie sau blană de oaie. 

În zona Olt șuba din dimie albă, purtată 
în zile de sărbătoare sau din dimie seină, 
pentru zile de lucru, a fost haina cea mai 
apreciată în sezonul rece. Dimia se tesea în 
patru ite din lină toarsă subțire și răsucită, 
apoi se dădea la piuă pentru finisaj. 

Hainele se lucrau în casă ori se coman- 
dau la meșteri specializaţi in confectiona- 
rea lor. 

Subele din județul Olt se încadrează ti- 
purilor ráspindite în Oltenia și Muntenia cu 
unele note particular-zonale. 

Suba albă are un croi şi o decorație sim- 
plă, discretă și elegantă completind armonios 
ansamblul portului. Spatele și piepfii sînt 
croite dintr-o lățime de țesătură. Gura se 
decupează la mijlocul stofei apoi se despică 
în două formind pieptii. Pentru a da linie 
evazată subei se montează doi clini lungi pe 
partea interioară a pieptilor si cite doi clini 
de forma trapezoidala lateral, facind legatura 


Croi de subd albă, com. Vulturesti. 


cu spatele. Clinii laterali — fixati pind la o 
distanta de circa 30 cm de sub brat — sint 
completati la partea superioară cu un ,,pe- 
tec“, o bucată de stofă de formă dreptun- 
ghiulară. Minecile sint compuse din cite o 
lățime de stofă si doi clini ascuţiţi. O ben- 
tita de 3—4 cm montată în jurul „gurii“ for- 
meazá gulerul. 

Decorul șubei se realizează prin aplicarea 
găitanului de lină, de culoare bleumarin pe 
piepfi, guler și terminația clinilor laterali; 
pe marginea poalelor și a manșetelor apar 
cusături cu lină roșie sau portocalie formind 
din loc în loc mici „scintei“. 

Suba seind croitä si decoratä ca si aceia 


36 


37 


albă se deosebeşte prin culoarea neagră a 
găitanului și micile broderiile albe, cu formi 
unor liniute denumite „molii“. Datorită de- 
corului șuba seină poartă și denumirea de 
„subä cu molii“. 

În comunele Poboru, Scornicești, Cungrea 
s-a purtat si o haină din dimie de culoare 
neagră denumită „cortel“, deosebindu-se de 
subá prin decorul executat cu găitan gros de 
culoare bleumarin. 

Mai putin frecvente cojoacele purtate în 
Olt provin de la cojocarii zonei sau din Măr- 
ginimea Sibiului. 

Cojoacele lucrate în zonă confecționate 
din blană de miel alb sau negru sînt scurte 
pînă în talie, deschise in fata si fără mineci. 
O bentitá îngustă din piele neagră де miel 
tivește marginile de jur împrejur. Decorul 
compus din volute realizate cu „irhä“ verde 
— fisii subtiri de piele — executate in teh- 
nica „созоајејог“ formează un chenar pe 
marginile cojocului. Printre cosoaie si din 
loc în loc, pe suprafeţele rămase albe, se 
adaugă broderii cu lînă policromă în tonuri 
de roșu, verde si negru. 

Cojoacele lucrate la Sibiu și procurate 
din tirgul de la Drăgășani sînt de tipul celor 
„ungurenești“, scurte, fără mineci, cu rás- 
croială ovală la gură, deschise în față. Mici 
broderii executate cu mátase neagră ре 
piepti, la buzunare, pe marginile răscroielii 
de la mînă și de la gură, formează un decor 
sobru si distins. 

În unele sate s-au purtat si ,,cojoacele“ 
albe cu broderii policrome din linică, de tipul 
celor vilcene pătrunse tot prin intermediul 
tirgurilor. 


INCALTAMINTEA — În sezonul rece femeile 
se incáltau cu ciorapi, tusluci, si opinci. 


Ciorapii sînt lungi pina la genunchi, de- 
corati in întregime cu motive geometrice 
executate cu lina din diferite culori. 

Tuslucii, un fel de cipici, au fost lucraţi 
pină în perioada dintre cele două războaie 
mondiale din lina cu un cirlig gros de lemn, 
şi au forma unor pantofi și talpa dublată cu 
piele de porc sau de bou. Uneori se orosetau 
în două culori. 

După al doilea război mondial au început 
să se lucreze tusluci din dimie neagră cu 
aplicaţii de postav si tighele trase la mașină. 

Opincile au fost ráspindite deasemenea 
în toate satele fiind purtate pina înaintea 
celui de al doilea război atit де femei cit 
si de bărbați. În zona Olt opincile lucrate 
din piele de porc sau de bou sînt strinse pe 
picior si cu virful adus în fata. 

După această dată opincile au început să 
fie înlocuite cu ghete si „iminei“ — pantofi 
negri. 


Privit în ansamblu portul femeiesc din 
zona Olt se detașează de celelalte costume din 
Oltenia printr-o cromatică mai sobră în care 
predomină tonurile de albastru, roșu, vișiniu 
oranj și multă strălucire conferită de folosi- 
rea amplă a firului de beteală și a mărgele- 
lor policrome. 

Linia elegantă a ansamblului este dată de 
marama bogat ornamentată înfășurată în 
jurul capului, de fineţea decorului cămășilor 
si bogăţia decoraţiei zăvelcilor, de croiul eva- 
zat şi sobrietatea șubelor. 


COSTUMUL BARBATESC — mai simplu 
si incomparabil mai putin supus fluctuafiilor 
modei se încadrează în tipul de port cu cioa- 
reci din dimie ‘alba și cămașă scurtă pina 


deasupra genunchilor strinsá în chimir sau 
briu. 


PIEPTANATURILE bărbaţilor fără sem- 
nificatiile celor femeiesti se diferentiaza 
după virsta. Băieţii pînă la 12 ani poartă pă- 
rul scurt pină în dreptul urechilor pieptănat 
fără cărare ; după acestă vîrstă părul se 
piaptănă cu cărare într-o parte si se tunde 
mai scurt. TE 

Pînă la începutul sec. al XX-lea bărbaţii 
în vîrstă de peste 50—60 de ‘ani aveau 
„plete“, păr lung acoperind urechile, tuns 
drept împrejurul capului si pieptănat cu că- 
rare într-o parte. 

Acoperitorile de cap folosite după sezon 
au fost pălăria din postav sau pai și căciula. 

Pălăria din pai face parte din costumul 
de vară si este lucrată din paie de griu sau 
de orez. Paiele se culegeau cînd griul era 
aproape copt, înainte de secere şi se legau în 
mănunchiuri, apoi se păstrau în podul case- 
lor. În timpul iernii bărbații împleteau pălă- 
riile necesare familiei. Pentru o pălărie se 
foloseau între 400—600 fire de paie împle- 
tite în 4, 6 sau 9 suvite. 

Benzile impletite se montau numai de 
anumiți oameni din sat, capabili să dea pă- 
lăriei forma și dimensiunile necesare. 

Calota are formă rotundă iar lărgimea 
borurilor este determinată de virsta persoa- 
nei care o poartă: 7—10 cm pentru tineri, 
6—7 cm pentru virstnici. Pălăria are si o 
„cordea“, din paie împleite sau din postav 
procurat din comerț. 

Pălăria de postav folosită la sărbători a 
început să se poarte după 1920. Are fundul 
rotund, pliat în interior, cu boruri late de 
6—9 cm. 


Căciula din blană de miel negru face 
parte din costumul bátrinesc de iarnă fiind 
purtată fără excepţie în toate satele. 

În zona Olt forma căciulii este „fuguiatä“, 
cu vîrful înalt format din 4 clini, îndoit în- 
tr-o parte sau băgat în spre interior. 


CĂMAȘA bărbătească din zona Olt se înca- 
drează celor două tipuri principale intilnite 
în toată фага: cămașă dreaptă și cămașă cu 
platcă. 

Сатаға dreaptă are spatele si fata croite 
dintr-o singură foaie de pinzá, minecile com- 
puse dintr-o lățime de  pinzà racordate la 
„trup“. Sub brat se adaugă cite un clin de 
o parte si de alta şi broschita pentru a-i da 
lărgimea necesară. Gulerul drept, lat de 6 cm 
este legat cu doi ciucuri. Lungimea cămășii 
este potrivită, pînă deasupra genunchilor. 

Cămașa dreaptă, constituie cel mai vechi 
tip purtat în zonă şi are o veche tradiție în 
portul popular românesc, fiind reprezentată 
pe Monumentul de la Adamclisi şi Columna 
lui Traian ca îmbrăcăminte specifică dacilor. 

Сйтаза cu platcă apare în costumul din 
zonă în ultimile decenii ale secolului al 
XIX-lea. Cămașa аге platcá pe umeri iar 
fata și spatele sînt prinse de ea cu o în- 
crefiturá. Gura cămășii este adincă, cu gu- 
lerul de forma unei bentite ca si la cămașa 
dreaptă. Mineca compusă dintr-o lățime de 
pînză sau dintr-o foaie si jumătate se stringe 
la încheietură într-o manșetă lata de 3 一 
4 cm. Sub brat se adaugă doi clini si un ,pe- 
tec". Lungimea cämäsii este identică cu 
aceia a cämäsii drepte. 

Pinza cämäsii bărbătești din zona Olt este 
tesutä din bumbac și uneori, la cămășile de 
muncă din cînepă cu bumbac. Înaintea pri- 
mului război mondial cämäsile bărbătești 


38 


39 


60 


ps] 
45 


25 225 


Croi de cămașă dreaptă. 


pentru zile de lucru au fost confecţionate și 
din pinzá de in. Pentru ținuta de sărbătoare 
s-a folosit firul de bumbac cref sau chiar 
borangic cu bumbac. Între cele două războaie 
mondiale, cămașa dreaptă din pînză de bum- 
bac a fost înlocuită cu o cămașă confectio- 
nată din marchizet. La acest tip de cămașă 
decorul cusut este policrom. 

Foile din care se compune cămașa bărbă- 
tească sint unite pe dos cu o cusáturá exe- 
cutată peste muchia pînzei sau în urma acu- 
lui. Cheita cu rol decorativ apare mai rar în 
această zonă. 


ТА TE MS 
Spate 


Ornamentele cusute sau alese în război cu 
arnici sau mătase albă sînt dispuse cu dis- 
cretie pe piet, platcă, guler, manșetă sau 
marginea minecii si la poale. In mod frec- 
vent decorația de la mineci si de la poale 
constă dintr-un model lucrat in sabac și o 
mică dantelă crosetatä formînd ,,coltisori“ 
sau „moţorei“. 

Din punct de vedere al tehnicilor de de- 
corare în zona Olt se întîlnesc mai multe fe- 
luri de cămăși bărbătești : 

— cămașa aleasă în război ; 

一 cămaşa cusutä în punct românesc ; 


40 


一 cămaşa cusută „la fir“ ; 

— cămașa cusută cu șabace. 

Toate aceste cusături s-au folosit la am- 
bele categorii de cămăși specifice zonei. 


PANTALONII purtaţi în zonă după sezon au 
fost : ismenele de pinzá pentru vară si cioa- 
recii din dimie albă pentru iarnă. 

Ismenele de pinzá au formă dreaptă cu 
fiecare picior „сгас“ croit dintr-o lățime si 
jumătate de pinzá, cu un pătrat montat la 
mijloc formînd „turul“. La partea superioară 
foile se indoiesc într-un tiv prin care se in- 
troduce brăcinarul, о atë din cinepá mai 
groasă, cu care se leagă în talie. 

Ornamentatia specifică ismenelor constă 
în modele realizate în tehnica șabacului, cu- 


92 да 


Сто: де ismene din pinză. 


sături la un fir sau în punct românesc 915- 
puse pe marginea de jos. О terminatie 
executată sub forma unei dantele mărunte 
completează modelul cusut. 

Pantalonii din dimie albă au formă ase- 
mănătoare cu aceea din Arges și Vilcea, 
сгой din două foi drepte, turul și patru cli- 
nisori. În față au două deschizături ‘ovale 
»Ehizdele" sau „täieturile“ care permit im- 
brăcarea cioarecilor. 


CINGĂTOAREA — Bărbaţii se încing peste 
cămașă cu chimire din piele, frumos deco- 
rate cu modele realizate din fisii subțiri de 
aramă sau alamă procurate din tirguri și lu- 
crate în partea de nord a Olteniei. 


41 


Fata 


Croiul pantalonilor din dimie albă, zona Olt. 


Briul tesut facea parte atit din costumul 
de muncă cit si din cel de sărbătoare. S-au 
purtat briie roșii si negre tesute în patru ite 
avînd o lățime de 40 cm si о lungime de 
2—3 cm. La unul din capete pe o porţiune 
de 70—80 cm briiele au alesături dispuse în 
benzi orizontale. Decorul ales este comple- 
tat la briiele de sărbătoare cu fir de beteală, 
mărgele colorate sau „fluturi“. Datorită co- 
loritului și modelelor briul a avut un го! 
decorativ important în costumul bărbătesc 
detasindu-se pregnant pe fondul alb al că- 
mășii, 


IMBRACAMINTEA DE IARNĂ — În ano- 
timpuri reci in zona Olt bărbații au purtat 
haine din blană și din dimie, cu forme ele- 
gante care completează armonios ansamblul 
vestimentar. 

Ca şi în cazul pieptarelor femeiești, cele 


bărbătești sînt lucrate in zonă sau de mes- 
teri din Mărginimea Sibiului. 

Cea mai răspîndită haină lucrată din 
blană de oaie sau de miel a fost laibarul, o 
vestă scurtă pina în talie, fără mineci, in- 
cheiată în faţă cu copci. 

Laibărele lucrate în zonă au o lungime 
ce depășește jumătatea chimirului, rás- 
croială ușor ovală la git si patru buzunare 
(două mari jos si două mici sus). Marginile 
pieptarului, ale buzunarelor și ale răscroielii 
de la minecà sint bordate cu blänifä neagră 
de miel. De o parte și de alta a deschiderii 
din fata si pe marginea de jos a feţei si spa- 
telui pe o porțiune de 4—5 cm se desfășoară 
un model cu val și rozete sau volute execu- 
tate cu irhă verde în tehnica cosoaielor, in- 
tercalate de broderii cusute cu linicà poli- 
cromă. Acest chenar cu ornamente compacte 
este completat pe margine cu mici broderii 


policrome, reluate apoi pentru decorul de la 
răscroiala minecii si in dreptul cusăturilor 
laterale. Pe: buzunare si deasupra lor, ре 
mijlocul spatelui sînt cusute cu lină colorată 
buchetele de flori. . 

În timpul cercetării nu s-au putut identi- 
fica centre specializate de cojocari asa cum 
sînt cele din Cimpia Romanafiului de unde 
s-a tras concluzia, că pieptarele din zona Olt 
au fost lucrate de cojocarii care produceau 
numai pentru satisfacerea cerinţelor unui 
sat sau unui grup de sate apropiate. 

Subele albe de dimie purtate în zile de 
sărbătoare și șubele seine pentru lucru sînt 
identice din punct de vedere morfologic cu 
cele femeiești. Concomitent bărbații au pur- 
tat in comunele Scornicești, Poboru si 
Cungrea cortel din dimie neagră. 


PODOABE — în cadrul costumului bărbă- 
tesc nu s-au folosit prea multe podoabe, cu 
excepția unei pene de păun la pălărie sau a 
florilor si pieptenilor Шай de băieți de la 
fete în timpul dansului și purtați la pălărie. 


INCALTAMINTEA tradițională a fost opinca 
din piele de porc sau de bou purtată peste 
piciorul învelit în obiele din dimie albă. 

Opincile se lucrau dintr-o bucată de piele 
de formă dreptunghiulară perforată la virf 
în 10 locuri de o parte şi de alta, pentru a 
forma „botul“ ascuţit. La spate se făceau 
două tăieturi de circa 5 cm si se plia cálciiul 
apoi prin două orificii se introduceau ,,noji- 
tele“ din piele cu care se legau opincile de 
picior. 

Pe la începutul secolului, în jurul anului 
1900 s-a generalizat portul ciorapilor din lină 
lucraţi cu 5 cirlige, pentru tineret si al cio- 
rapilor lucraţi din . lină mai groasă, cu un 
cîrlig de lernn, pentru bătrîni. 


În zona Olt ciorapii se încălțau pe sub 


pantalonii din dimie si aveau ca decor la 
partea superioară, un model denumit „co- 
dri“ sau „brädufi“. Ciorapii sint lungi pina 
la genunchi sau pînă la jumătatea pulpei. 

Caltunii lucraţi cu  cirligul, tälpuifi cu 
piele sau cei din postav negru au fost purtați 
si de bărbați. 

După al doilea război mondial a început 
să se generalizeze portul ghetelor, bocanci- 
lor și chiar al cismelor. 


Costumul bărbătesc din zona Olt se carac- 
terizează prin sobrietate și eleganță, dato- 
rită croiului simplu, compozițiilor ornamen- 
tale și cromaticii discrete, în care predomină 
culoarea albă de fond pe care se detașează 
ornamentele executate in albastru, bleu- 
marin si negru. 


ZONA SLATINA 


Costumul popular din zona Slatina este 
foarte putin cercetat, fiind amintit uneori in 
literatura de specialitate in cadrul zonei Olt. 
Cercetările de teren au relevat în satele men- 
tionate existența unui port popular cu tră= 
sături proprii, diferențiat de acela din zonele 
Olt și Cimpia Romanafiului, caracterizat 
printr-o mare distincţie datorită coloritului 
elegant în care predomină bleumarinul, al- 
bul, negrul, roșul și sobrietatii rar intilnite 
în alte parti ale Olteniei. În ceea ce privește 
componența pieselor vestimentare portul 
popular femeiesc din zona Slatina se distinge 
prin portul fustei cu alesături în care culoa- 
rea apare ca valoare expresivă, ca îmbinare 
în cadrul modelelor dispuse cu multă parci- 
топе. Despre costumul de aici зе. poate 
spune că beneficiază de o sonptuozitate de- 


42 


43 


corativă abstractă remarcabilă, construită cu- 


mijloace diverse: alesäturä, cusäturä de 
toate felurile — unificate prin intermediul 
cromaticii care are rolul de a încălzi ansam- 
blul, ca expresii al unui gust coloristic subtil 
cultivat cu rafinament de nenumărate ge- 
neratii. 


COSTUMUL FEMEIESC — PIEPTANATURI 
SI GATEALA CAPULUI — Daca in ceea ce 
privește pieptănăturile intilnim o mare ase- 
mănare cu zona Olt, părul împletit în cozi si 
coc prins in „cräcäni“ de metal, acoperito- 
rile de cap „cirpele“ din bumbac, in sau bo- 
rangic se diferențiază ca dimensiuni, decor 
şi mod de a se purta. Tulpanul înnodat pe 
sub barbă si „imbrobodit“ a fost purtat de 
femeile de toate virstele ; tulpanul legat „pe 
sub coc“, „turcește“ sau „indulbenit“ de fe- 
meile tinere, „legătura peste coc“ fiind apa- 
najul femeilor bătrine. 

Pe sub cirpa de bumbac sau chiar pe sub 
tulpan femeile căsătorite au purtat în zona 
Slatina şi „tichie“, o calotă din pînză albă 
legată la spate, cu ornamente cusute în roșu 
si negru si dantelufe pe margine, care асо- 
регеа complet părul. Decorul tichiei apare 


de sub tulpan sau stergar са o coroană ase- 


zată deasupra ъп. 

Cirpele din bumbac tesute în două Це au 
formă dreptunghiulară cu lățimea de 50 cm 
şi o lungime de 2—3 m. Decorul se compune 
din grupuri de vergi realizate cu fire de bum- 
bac mai gros în aceeași culoare sau cu ale- 
sături executate pe rost — alb pe alb. 

Cirpele din borangic ceva mai recente, au 
o lungime de 2—2,50 m și o lățime de 50— 
60 cm. Ele sint fesute în două Це cu alesá- 
turi policrome pe tot trupul, grupate în benzi 
orizontale la capete. | | 


22424 
|| | Ld 
4 4 


Detaliu de айца la cămașă femeiască, com. Rado- 
miresti, sec. XX. 


_ Tinerele căsătorite purtau cirpa cu cape- 
tele lăsate liber pe spate iar femeile în vîrstă 
de 45—50 de ani o înfășurau odată în jurul 


.gitului apoi dădeau un capăt spre spate și 
“unul spre față. sau aduceau ambele capete 


pe. piept. 


i, sec. XIX. 


com. Radomirest 


, 


la cămaşă 


а 


Detaliu-de altif 


дтаза 
XX. 
атаса 


i, sec. ХХ. 


jeni 


а, com. Seaca sec. 
Es Тиј 


iasc 
iascd, com. 


Detaliu de ornament la c 


Detaliu de ornament la c 
feme 


feme 


| || 410 ud [id 


и 
N 


А». à à à + | 


Ve En ч 
уь à Bin Шо 


AGA 
4444 
ШЕШ, 
4:2 RI 
P 48 ин F 
AB AM 
an o 
Шашы 
444 
ane 
44. 
Sowa 
ІР 
а. 
pp 


7 [999 19 


БГ NA 


45 


HE 


sec. XX. 


|) 
a” ШУУ М 
ar 1144 4 di 
ar Lid AMY Y 4 | ھا‎ 
ru um 1144 4 [44224 | 
my ur ҮР? MEM Y | diii 
rm 14 А 14 | 144 d 444 
an 
uy 
УР 


CAMASA — Cele două tipuri de cămașă — 
dreaptă si increfitá la git, — sint specifice si 
zonei Slatina. 

Cămașa dreaptă s-a purtat pînă acum ci- 
teva decenii dar numai de către femeile în 
virstă și pentru zile de lucru. Ca urmare de- 
corul a fost mult simplificat reducindu-se la 
citeva cusături pe platcă, guler și marginea 
minecilor. Unele exemplare au terminația 
executată sub forma unor mici colfisori dis- 
puși la gura cămășii, la guler si pe marginea 
minecilor. 


Detaliu de ornament la cămașă, com. Vilcele, sec, XX, 


Cămășile cele mai ráspindite au fost cele 
de tipul increfit la git, cu minecá decorată 
cu altitá si incref. 


Spre deosebire de cămășile cu altita din. 


zona Olt cele din zona Slatina, cusute mai 
ales în punct bátrinesc sint mult mai bogat 
decorate și de aceea par și mai colorate. Al- 
tifa împărțită în casete amintește de modelele 
specifice Teleormanului fără să se identifice 
acestora. Subt altifá apare uneori incretul 
executat într-o culoare neutră alb, galben, 
bej, alteori un decor amplu, geometric, aco- 
pera toată partea de deasupra minecii ince- 
pind direct de sub altita. Pieptii cámágii sint 
si ei cusufi cu două rînduri de motive geo- 
metrice dispuse fiecare de o parte si de alta a 
unui ax central, formînd un fel de сгасща. 


Decorul cămășii realizat cu mătase sau аг- 


nici de culoare vișiniu sau roșu închis este 
completat la cämäsile de sărbătoare си paiete 
fixate la mijloc cu o mică mărgea. 

Cämäsile vechi au poalele cusute de ie in 
timp ce la exemplarele noi recente sînt se- 
parate. Poalele au croială identică cu a celor 
din zona Olt, cu ornamente discrete cusute, 
dantelutà crosetatá pe poale. 


FUSTA — O notă definitorie a costumului 
din zonă o dă și fusta, piesă de eleganţă deo- 
sebită purtată peste poale. Fusta ‘confectio- 
nată din stofă de lingă fesutá în două sau 
în patru ite și nevedită este formată prin 
reunirea a 6 foi drepte ; lărgimea de 2,50 m 
este adunată în talie în pliuri de cîte 3—4 
„degete“, fixată într-un cordon lat de 2— 
3 cm. Pentru zilele de lucru se folosește stofa 
de culoare neagră sau bleumarin fără alesă- 
turi. Stofa fustei de sărbătoare este fesutä in 
două ite, cu alesături printre fire sau în pa- 
tru ite cu alesături peste fire grupate pe 


poale într-o bordură de 70 cm formată din 
mai multe registre. 
Motivele geometrice cu negru, roșu, bleu- 


marin, verde sînt puse în valoare de fondul 


roșu sau bleumarin pe care sînt realizate. 

Pe marginea de jos care ajunge pină 
aproape de gleznă, se croseteaza coltisori cu 
lina colorată, în tonuri armonizate fondului 
stofei, formînd o terminafie discretă. 

Fustele fără alesături s-au purtat în sa- 
tele Vilcele, Alimănești, Izvoarele, Serbă- 
nesti, Crimpoia, Movileni, Buta, cu catrinta 


din lina rosie pe deasupra, decorată cu motive - 


geometrice sau vegetale stilizate, dispuse in 
benzin orizontale pe tot „trupul“ ; la partea 
de jos a catrintei una sau mai multe benzi 
formează un „prag“. Catrinta este cu 10— 
15 cm mai scurtă decit fusta fiind purtată 
ca un sort. 

În apropierea orașului Slatina catrinfele 
pentru zile de sărbătoare se deosebeau de 
cele pentru zile de lucru prin ornamentele 
alese cu lînică industrială în culori vii. 

Între cele două războaie mondiale, fusta 
din lina a fost înlocuită cu fusta din boran- 
gic tesuta în patru ite și nevedeală, cu bor- 
dură din alesáturi pe poale. Ca aspect se asea- 
mana cu fusta din Ипа, de care se diferen- 
tiaza doar prin ținută si material. 

După cel de al doilea război mondial se 
adoptă in zonă pentru o perioadă scurtă de 
10—15 ani, fusta de catifea neagră cusută cu 
motive vegetale sau cu aplicaţii din gogoși 
de viermi de mătase, denumită local „fotä“. 
Fiind total ruptă de tradiţie fota nu s-a gene- 
ralizat în zonă. 

În aceeași perioadă prin intelectualitatea 
satelor, in special prin intermediul invätäto- 
rilor, a pătruns în zonă așa numitul „costum 
național“, în realitate costumul de Muscel, 


46 


47 


care nu s-a generalizat si nu are legături cu 
portul specific. 


CINGATOAREA — Fusta se fixează în talie 
cu ajutorul betelor din lind, late de 4-5 cm 
si lungi de 2—2,50 m, tesute în ochiuri sau 
dungi longitudinale, în culori închise, armo- 
nizate cu iia și fusta. 

Pe lingă betele cu alesături s-au purtat 
frecvent, betele alese și cusute cu mărgele 
albe sau policrome dispuse pe margine. Ele 
sint folosite numai la costumul de sărbătoare 
ori se dau împrumut băieţilor pentru gru- 
pele de cälusari. 


PODOABELE — Primele podoabe ale fete- 
lor au fost florile, crengutele verzi si pangli- 
cile colorate purtate in cozi. Acestora li se 
adaugă podoabele cu valoare intrinsecă mare 
cum sînt salba din bani de aur şi argint sau 
cerceii din bani de aur și cele cu caracter de- 
corativ — salbă din imitație de bani, măr- 
gelele colorate si lese. 

În zona Slatina cel mai frecvent s-au pur- 
tat însă podoabele din argint, aramă sau alamă 
ce amintesc prin formă şi decor pe cele des- 
coperite în săpăturile arheologice. Ele au fost 
produse de artizani locali fără o pregătire 
tehnică specială, avind o iscusinfä neintre- 
cută. Ultimul mare meșter de acest fel a fost 
Marin Toader care a trăit în cartierul Cloco- 
ciov din Slatina pînă acum doi ani. Aceste 
podoabe, brățări, inele „verigi“, relevă mă- 
iestria cu care meșterul popular a îmbinat ar- 
monios tehnica cu materialul în scopul rea- 
lizării unor obiecte frumoase, utile și semni- 
ficative. Pentru realizarea brätärilor simple 
sau în spirală, a verigilor, toartelor de inele 
şi de cercei s-a utilizat tehnica baterii lingou- 
lui sau sirmei de metal pina la obținerea di- 
mensiunilor si formei necesare. Piesa obli- 


nută in stare brută din acest procedeu eta 
finisată si ornamentată cu migală prin dife- 
rite tehnici : ciocănire, cizelare, gravare, pre- 
sare, granulare, filetare, răzuire. Procedeele 
cele mai utilizate sint : ciocánirea, cizelarea 
si gravarea. Motivele gravate se obțin prin 
săparea motivelor pe suprafaţa metalului. La 
unele podoabe cum sînt cerceii s-a folosit și 
procedeul: granulării. Micile sfere metalice 
obținute prin încălzirea unui fir metalic pînă 
la topire, erau fixate după sortare pe supra- 
fața unor discuri care compuneau cercelul. 
La cea mai mare parte dintre aceste bijuterii 
sint asociate mai multe tehnici în scopul pu- 
nerii în valoare a materialului, formei si de- 
corului care constituie o unitate. 

Bräfärile au forme simple, amintind de 
cele antice. Ele sint executate prin îndoirea 
unor bare metalice cu secțiune plată. 

.Extremitätile în formă de сар de şarpe sint 
subțiate prin ciocănire, Asemenea brățări au 
fost răspîndite în evul mediu în tot cuprin- 
sul ţării. 

Inelele se numără printre podoabele apre- 
ciate mult în zonă. Ele sînt alcătuite dintr-o 
verigă cu secțiune rotundă sau plată, reali- 
zate prin îndoirea unei lame metalice deco- 
rate prin stantare sau cizelare. Inelele de 
acest fel sint cunoscute din evul mediu ca 
produse a.unor ateliere locale. Forma lor a 
continuat să dăinuiasca pînă în zilele noastre 
fiind folosite într-unele sate ca inele de lo- 
godná. Вгааг е sînt purtate pînă la virsta 
de 40—45 de ani. Inele se poatră în schimb 
la orice vîrstă de femei si de bărbaţi. 

Destul de frecvent apar si „lesele“ din 
mărgele policrome sub formă de bentite sim- 
ple sau cu colti. Spre deosebite de lesele din 
Olt,. cele din zona Slatina sînt mai sobre în 
ceea ce priveşte ornamentica. 


IMBRÁCAMINTEÀ DE IARNA — O cate- 
gorie de piese purtate in egală măsură de 
femei si barbati o constituie cojoacele, hai- 
nele din dimie albă, ambele cu forme si de- 
coratii variate. Ele au intrat in componenta 
costumului popular de timpuriu si sint ase- 
mănătoare celor reprezentate pe metopele 
monumentului de la Adamclisi. 

Piesele din dimie poartă denumiri dife- 
rite : cheba, ipingea, scurteică, marcînd сго- 
iuri, decorație si ráspindire teritorială deo- 
sebită ; ceea ce le conferă o notă de unitate 
este încadrarea lor în tipul răspîndit în sudul 
Carpaţilor. 

Vechimea hainelor din dimie este demos- 
trată de marea dezvoltare a instalaţiilor de 
prelucrarea stofelor intilnite în toată zona 
colinară a judeţului Olt. 

Analiza morfologică a subelor din zona 
Slatina indică o croială simplă derivată din 
timpul „poncho“ cu mineci drepte racordate 
la nivelul umerilor. Prin adăugarea unor 
clini laterali, a pavei, bentitei din jurul gi- 
tului, mansetelor intoarse si a decorului cu 
gaitan bleumarin a rezultat un tip specific 
zonal. 

Ca o influenţă a zonei învecinate Cimpia 
Romanatiului, în satele din apropierea ora- 
șului Slatina ori în satele Breteni și Coteana 
s-a purtat şi „casaca“, o haină albă din dimie, 
fără mineci. Casaca este croită dupa princi- 
piile cunoscute, din foi drepte nerăscroite dar 
diferențiată din punct de vedere morfologic 
de toate cele celelalte haine. Pieptii și spa- 
tele sînt compuse dintr-o lățime de stofă la 
care se adaugă lateral din talie, cite doi clini 
mari cu virful în sus iar de sub brat cu cite 
doi clini mici așezați cu virful în jos. In ju- 
rul braţelor stofa se räscroieste rotunjind 
marginile drepte ale materialului. Decorul 


bogat, este realizat din găitane de сшоајв 
roșie, împletite în casă și aplicaţii din postav 
colorat dispuse pe clini si pe spate. Un decor 
discret conturează marginile casacei si benzile 
de la git. Tot ca о influență a Romanatiului 
casacele s-au purtat în zile de sărbătoare cu 
vilnice de culoare rosie avind o bogată deco- 
ratie geometrică dispusă în benzi verticale. 

Între anii 1890—1920 femeile au purtat 
scurteică, o haină lucrată din dimie subțire 
de culoare neagră, croită cu spatele şi faţa 
din foi drepte tăiate în talie si clini adăugaţi 
pe parti. Minecile se prind fără răscroieli de 
spate si piepfi. 

Scurteica este căptușită cu blană de miel 
alb sau negru iar în fata pieptii sînt Богдан 
cu două fișii înguste din blană neagră de 
miel. Lungimea hainei este pînă deasupra ge- 
nunchiului lăsînd să se vadă fusta si catrinta. 

În primele decenii ale sec. al XX-lea scur- 
teica a început să fie înlocuită printr-o haină 
lucrată din pluș bleumarin, roșu închis sau 
visiniu, cu blană de vulpe rosie la guler și ре 
piepti denumită cataveica. Purtată initial nu- 
mai de femeile bogate, cataveica procurata 
din comert s-a generalizat treptat in toata 
zona, fiind destul de frecventă pînă in anii 
1935—1940. Croiul piesei este identic cu 
acela al scurteicii, deosebindu-se numai prin 
lungimea care depășește cu cca 10—15 cm 
genunchiul. 

Cojoacele purtate de femei in zona Sla- 
tina sint scurte pina la talie, deschise in fata, 
cu marginile tivite cu „zagara“, piele de miel. 
Ele nu s-au lucrat în Cimpia Boianului ci 
erau aduse de meşterii cojocari din Cimpia 
Caracalului la tirgurile din comunele: Tu- 
feni, Crimpoia, Serbănești, Radomireşti, Dră- 
gănești, Izvoarele. 

Broderia este-executatá direct ре piele 


48 


49 


sau pe fisii de meșină „tasmale“ care se aplică 
pe deasupra. Ornamentele cojoacelor sint rea- 
lizate cu lină, mătase, bumbäcel sau ,,irhá", 
fisii din piele. 

Între cojoace si ansamblul costumului este 
o strinsä interdependentä, broderia fiind dis- 
cretă și sobră. 

Considerate piese de mare valoare, pur- 
tate mai ales în zilele de sărbătoare, cojoa- 
cele din zona Slatina sînt menţionate în foile 
de zestre în sec. al XIX-lea și începutul sec. 
al XX-lea. 


INCALTAMINTEA femeilor se compune din 
ciorapi lungi pină la genunchi lucraţi din 
lin albă, neagră sau colorată în roșu si ne- 
gru, crosetati pe patru cirlige, cu ornamente 
geometrice dispuse pe toată suprafaţa și 
opinci din piele de porc ori de bou ; pina la 
primul război mondial s-au purtat tusluci de 
lin sau de postav. Către deceniul al III-lea 
al sec. XX a început să se generalizeze por- 
tul ghetelor și pantofilor din piele neagră 
considerați încălțăminte de sărbătoare. În zi- 
lele de muncă au fost preferați tuslacii lu- 
сгай în casă ori cumpăraţi la tirg fiind mai 
practici și mai ieftini. 


COSTUMUL BĂRBĂTESC are multe asemă- 
nări cu cel din zona Olt în ceea ce privește 
cămășile și oarecare sobrietate a decorului 
dar, se deosebește de acesta prin existența 
unor piese specifice purtate în sezonul rece 
cum sint : gheba din dimie neagră, ipingeaua, 
nădragii și „dimiile“ precum și un tip de co- 
cojoc cu mineci de factură deosebită. 


PIEPTANATURILE ȘI PIESELE PENTRU 
ACOPERIT CAPUL — Băieţii peste 14—15 
ani au purtat părul tăiat scurt si pieptănat 
cu cărare într-o parte. După depășirea aces- 


tei уш е părul este tuns si mai scurt, pina 
deasupra urechilor si pieptănat cu cărare în- 
tr-o parte. Vara bărbații poartă pălărie de 
pai cu calotă înaltă și boruri largi de 7—10 
cm. sau 6—7 cm. după virstă ca si în Olt. 
Toamna și primăvara capul se acoperă cu 
pălărie neagră de postav lucrată în atelierele 
sătești sau din oraşe după un model spe- 
cial cu calotă înaltă, boruri late de 6—7 cm., 
şi panglică ripsată împrejur. In sezonul rece 
bătrinii poartă căciulă fuguiatä din blană 
neagră de miel, așezată pe o ureche cu virful 
îndoit într-o parte sau în spre interior, ori 
„căciulă rotundă“ cu virful rotunjit, băgat 
înăuntru. 

Tot în zona Slatina un număr mic de lo- 
cuitori ai satelor, au purtat după al doilea 
război „căciulă cu mansetä“ de formă joasă 
şi rotunjită, cu o Бепща de 6—7 cm. impre- 
jur. Fiind lucrată din blană de miel negru 
s-a numit și „căciulă de astragan“. 

Ca podoabe băieţii au purtat pană de păun 
si flori la pălărie. 


CĂMAȘA caracteristică zonei se încadrează 
tipului „drept“ sau cu „platcă“ care se dife- 
renfiazá de zona Olt prin lungime si prin por- 
tul unei piese suplimentare „fusta“. Cämasa 
dreaptă purtată fără fustă este lungă cu 20— 
35 cm. peste genunchi iar cînd se poartă cu 
fustă este mai scurtă cu cîțiva centimetri 
deasupra genunchiului. 


PANTALONII — Partea de jos a corpului 
este acoperită cu pantaloni, diferentiati ca 
material după sezon, iar ca linie și decor după 
perioada în care s-au purtat. 

În sezonul rece s-au purtat două tipuri 
de pantaloni : 

一 drepţi, destul de lejeri pe picior, lungi 
ріпа la glesne, confectionati din dimie albă 


si decoraţi la „ghizde“ cu găitan bleumarin, 
si „nădragi“ sau „dimii“, pantaloni largi, cu 
croială specială, confectionati din dimie de 
culoare închisă — sein, negru, bleumarin, — 
avind uneori un decor cu găitan de culoare 
bleumarin la buzunare, de-a lungul picioru- 
lui și la manșete. Nădragii s-au purtat în 
toate satele din Cimpia Olteniei și Munteniei 
ca expresie a influenței costumului boieresc 
din perioada fanariotă. 


CINGĂTORILE — La pantalonii din dimie 
albă şi la nădragi, cămașa se purta băgată 
înăuntru, cu fusta pe deasupra, în timp ce la 
ismene se purta pe afară. În ambele cazuri 
mijlocul se încingea cu un briu lat de cu- 
loare roșie sau neagră, înfășurat de mai multe 
ori în jurul taliei, cu un capăt terminat cu 
franjuri îndoite pe soldul sting. 

Deasupra briului se încingea uneori și un 
chimir din piele lat de 20—25 cm. decorat 
cu capse de metal. 

Briul țesut în patru ite, fără alesături, lat 
de cca. 40 cm. și lung de 2—3 m. avea une- 
ori ca unică decorație una sau două dungi 
înguste de-a lungul marginilor, negre la cel 
roșu și albe la cel negru. Briul se purta in- 
doit în două și înfășurat de citeva ori în ju- 
rul taliei, 

Chimirul a fost o piesă de sărbătoare pro- 
curată din tirguri și fără prea mare valoare 
artistică. | 


IMBRACAMINTEA DE IARNA — Cojoacele 
cu croială dreaptă, asemănătoare celor din 
zona Olt, au avut o largă ráspindire in zona 
Slatina si sint de mai multe tipuri : 

— pieptar înfundat, cu răscroială rotundă 
în jurul gitului, încheiat într-o parte sub 
brat ; 


— pieptar fără mineci deschis în fata si 
bordat cu blană neagră de miel ; 

— cojoc cu mineci lungi, deschis in fafa. 

Pieptarul înfundat, compus din două blăni 
de miel alb este lung pînă mai jos de talie 
si are un decor mărunt, brodat cu roșu, ne- 
gru, verde, „рег си“, pe poale, în jurul gi- 
tului, la mineci. Buzunarele formate dintr-o 
tăietură dreaptă la partea de jos a pieptului 
sînt înconjurate de două, trei, registre de cu- 
sături mărunte dispuse circular. 

Alte pieptare au decorul dispus pe platcă 
care formează o acoladă în mijlocul spate- 
lui, al Теје! si pe două buzunare dreptunghiu- 
lare așezate simetric pe piepfi. 

Pieptarul deschis în јаја se aseamănă cu 
cel infundat în ceea ce privește fineţea de- 
corului, are buzunare dreptunghiulare apli- 
cate, cusute cu motive florate și este bordat 
cu blänifä neagră de miel. 

Cojocul cu mineci este una dintre cele 
mai frumoase podoabe ale costumului bar- 
batesc din aceasta parte a judetului Olt. Prin 
croiala dreaptă, lungimea potrivită acoperind 
soldurile, mîneca lungă, nu se deosebește de 
alte zone. Prin decor și dispoziția bordurilor, 
din blană neagră se aseamănă mult cu cojo- 
cul bărbătesc din Teleorman. 

Decorul brodat de mina și la mașină are 
o dispoziție specială. El formează un fel de 
platcă care acoperă umerii ca o acoladă cu 
vîrful ascuțit lăsat spre mijlocul spatelui. 
Borduri compuse din volute numite „roate“ 
conturate mărunt, avînd în mijloc „ochiuri“, 
rozete policrome, brodate cu linică sînt dis- 
puse pe marginea pieptilor și pe mineci. Co- 
jocul este bordat cu blană neagră de miel 
imitînd reverele si gulerul hainelor bărbă- 
testi moderne. . 

Între pieptarele și cojoacele din zonă există 


90 


51 


о strinsá legătură stilistică datorată in primul 
rind cromaticii broderiei și motivelor deco- 
rative întrebuințate. Ele completează costu- 
mul bărbătesc conferindu-i eleganţă și stră- 
lucire. Din garderoba de iarnă a bărbaţilor 
din zona Slatina fac parte și hainele de 
dimie : 

Cheba lucrată din dimie neagră este scurtă 
pina deasupra genunchiului, are o croiala 
aparte cu guler larg care se poartă încheiat 
ca o glugă. i 

Hainele cu glugă au fost mai raspindite 
in satele de pe Valea Oltetului si in zona 
Slatina, 

Ipingeaua este o haină largă şi lungă, fără 
mineci, purtată peste cheba în sezonul rece. 
Pe vreme de ploaie era folosită pentru aco- 
perirea coviltirului de la căruţă. 

Croiul ipingelei se deosebește de al ce- 
lorlalte haine, fiind compusă din foi drepte 
de dimie dispuse orizontal. 

Ipingeaua are în locul glugii un guler mare 
ca o pelerină, cu care se acoperă capul pe 
timp de ploaie. 

Decorul se compune din găitane groase 
de culoare albastră dispuse pe gulerul care 
formează gluga, pe margini și la îmbinarea 
foilor componente. 


INCALTAMINTEA se compunea ca și în 
zona Olt din obiele și opinci sau ciorapi din 
lina si tusluci. 

Ciorapii lucrati in cinci cirlige, din lina 
în roșu si negru se poartă pe deasupra nădra- 
gilor, fiind lungi pina la genunchi. 

„Turecii“ un fel de jampieri din dimie 
albă, cusuti pe toată suprafața acoperea pi- 
ciorul de la gleznă pînă la genunchi, cînd se 
purtau nădragi. 


Tuslacii au forma identică cu a celor din 
zona Olt fiind шсаЦай peste ciorapi. 

Ghetele, bocancii, cismele mai recente au 
fost piese de port pentru sărbătoare. 


ZONA CIMPIEI ROMANATILOR 


A fost mai mult studiată și numeroase 
publicații prezintă piesele reprezentative ale 
costumului. 

Portul femeiesc din Romanați, compus din 
cîrpă de borangic cămașă cu poale, vilnic sau 
zăvelci, bete, casacă, cojoc sau suba se nu- 
mără printre cele mai decorative din Olte- 
nia. Culorile vii, în special tonuri de roșu în 
combinații armonioase conferă acestui ansam- 
blu vestimentar o notă exuberantă caracteris- 
Иса zonelor de cîmpie. Armonia și proporțiile 
sint calitățile estetice fundamentale, defini- 
torii pentru costumul femeiesc din Romanați. 


PIEPTANATURILE fetitelor si fetelor pina 
la căsătorie sînt identice cu cele purtate în 
zonele Olt și Slatina. Unele diferențieri in- 
tervin la pieptănăturile și găteala capului fe- 
meilor căsătorite. Astfel, conciul din cozi este 
montat peste o piesă metalică în formă de 
trunchi de con pentru a-i da mai multă con- 
sistenfä. Cirpa sau fisiul se așează peste соп- 
ciul astfel aranjat. Din ziua căsătoriei femeia 
purta. fes roșu, simplu sau cu un ciucure ne- 
gru de mătase, așezat pe creștetul capului și 
fixat cu ace lungi cu gămălie din sticlă co- 
lorată. 

Într-unele sate din partea de sud a jude- 
tului fesul a fost împodobit pe marginea din 
fata cu monede din aur sau argint în funcţie 
de posibilitățile materiale ale miresei sau o 
Бепща си paiete aurii imitind monedele. 

Prin aceasta fesul cu „salbă de frunte“ 
devin un însemn social, de afirmare și recu- 


noastere a unei anumite poziţii economice a 
purtătoarei în cadrul comunităţii respective. 
Fisiul sau marama din borangic, bogat or- 
namentate cu alesături peste fire sau cu sa- 
bace, se purta peste fes cu capetele lăsate pe 
spate sau înfășurată în jurul gitului, cu un 
capăt pe spate si unul în fafa. 

Pe sub cirpa de borangic s-a purtat 
tichie sau legătură, o basma de pinză albă de 
formă lriunghiulară cusută cu model mărunt 
pe latura lungă sau decorată cu dantelufä. 
Legătura se poartă înnodată la spate, apoi 
captele sînt aduse pe frunte şi legate cu un 
nod, pentru a acoperi părul. Deasupra legă- 
turii se așează cirpa de bumbac sau de bo- 
rangic. 


CAMASILE cele mai raspindite. au fost de 
tipul ,increfite la ди“ si decorate cu altita, 
avînd poalele cusute de iia propriu zisă. Ca- 
mäsile din Romanați, cusute cu mătase vi- 
şinie, uneori si bleumarin, sint de un rafi- 
nament rar ти ши. Altita compusă din motive 
geometrice dispuse în patru, cinci, registre 
delimitate cu beteală si fir metalic sau în 


sec. XX. 


Detaliu de айца, com. Brasataväf, 


1. 48 | 4 dl 
PPO LY 


Қ) 


ШЕ , Wis 3.28888 NEN 


Detaliu de айца, com. Stefan cel Mare. sec. XX. 


romburi delimitate prin rinduri de fluturi, 
este cusută in punct bátrinesc. Sub altitä se 
aflá incretul cusut cu motive geometrice exe- 
cutate într-o singură culoare — alb, gălbui, 
bej — completat adesea prin șiruri de flu- 
turi dispuși în zig-zag. Toată fata minecii por- 
nind de sub incret este acoperită cu brode- 
rie dispusă în rînduri oblice întretăiate for- 
mind romburi cu un mic model în mijloc sau 
un decor mai discret compus din şiruri ver- 
ticale. Mineca se termină cu un volan cusut 
cu „drug“ pe margine. 

Pe piepti si pe spate sint dispuse „rîuri“, 
grupe de motive dispuse în rinduri verticale 
cusute cu modele diferite de cele cusute pe 
minecá, denumite” ochiuri, pristolnice, brá- وج‎ 


duti etc. Bentifele de la git si gura cämäsii 
au modele mărunte constituind o termina- 
tie delicată. š 

Poalele cămășilor din Romanati sint mai 
bogat decorate decit în celelalte zone. Cusă- 
turilor geometrice li se adaugă aici cele în- 
truchipind dansatori tinindu-se de mină, mo- 
del denumit local „hora“ sau „fete de mina“ 
executate cu bleumarin, roșu, negru. 

Femeile in virstă au purtat si „cămașă 
dreaptă“ sau cu „раса“ cusute cu alb, ne- 
gru, bleumarin, violet, bleu. 

De o mare varietate si o execuţie artis- 
tică remarcabilă sint si piesele de costum 
care îmbracă corpul de la talie în jos. 


Detaliu de ornament pe o cămașă femeiască, com. 
Gircov, sec. XX. 


Două categorii de piese vestimentare au 
fost caracteristice zonei Romanați : 

— boscelele, denumite și zăvelci, catrinte, 
prestelci, soarte, de formă dreptunghiulară, 
purtate pereche, una în fata alta in spate; 

一 vilnicul, țesătură lungă, dreptunghiu- 
lara, increfitá în talie şi purtat ca un fel de 
fustă. 

Boscelele au fost răspindite în toate sa- 
tele zonei iar denumirile diferite indică piese 
similare. În stadiul actual al cercetărilor nu 
s-a putut stabili dacă diferențierea de termi- 
nologie indică o anume răspindire teritorială 
deoarece în prezent în același sat se folosesc 
doi sau chiar trei termeni pentru a desemna 
aceiași piesă. 

În ce privește forma și dimensiunile, bos- 
celele din Romanați se deosebesc de cele din 
Olt prin dimensiuni : cca. 50 cm lățime și 
lungime pina aproape de glezne. 

Boscelele sint tesute în două Це cu urzeală 
din bumbac şi băteală din linică roşie, avind 
alesături policrome. 

Cimpul zăvelcii este împărțit în mai multe 
registre prin vergi colorate sau șiruri de or- 
namente. La partea de jos a boscelelor înce- 
pind de la sfirsitul secolului al XIX-lea si 
primele decenii ale secolului al XX-lea, apare 
o grupare de motive geometrice, antropomorfe 
sau zoomorfe stilizate, care formează un 
„prag“ decorativ perfect armonizat cu an- 
samblul costumului. Mărimea pragului indică 
vechimea boscelei — cele din secolul trecut 
avind un prag mic de 2—3 cm. la marginea 
de jos, cele mai noi un prag lat de 25—30 cm. 
Boscelele purtau denumiri speciale și în func- 
tie de motivul decorativ principal: ,,boscele 
cu cocoși“, „boscele cu hora“ etc. În citeva 
sate s-a putut stabili o relaţie între formă, 
ornament și denumire. Este vorba de un tip 


de zăvelcă confecționată din două lățimi de 
țesătură decorată cu motive geometrice mă- 
runte, ,suvelnite“, denumită local ,,prestelca“. 
Acest tip de boscea se purta ca un fel de 
sort împreună cu vilnicul. 

Boscelele cu motive geometrice sau ve- 
getale stilizate s-au lucrat si s-au purtat în 
toată zona pină la primul război mondial. 
Între cele două războaie mondiale motivele 
geometrice, antropomorfe și avimorfe au fost 
înlocuite cu motive vegetale în care predo- 
mină vrejul, strugurele și frunza de vita re- 
date mai naturalist. 

Vilnicul este o altă piesă vestimentară de 
bază a costumului femeiesc din Romanați. 
El este confecţionat din două foi de țesătură 
de formă dreptunghiulară, cu o lățime de 
0,75 m. și o lungime de aproximativ 2 m., în- 
cretit sau plisat în talie prin introducerea a 
3—4 sireturi din lina. 

Materialul se tese în două Це, cu motive 
dispuse orizontal în benzi alternate cu spa- 
tii simple, executate în tehnica alesăturii prin- 
tre fire. Prin unirea celor două foi de tesa- 
tură cu un feston și incretirea pinzei la una 
dintre parti, vilnicul apare ca o fustă neinche- 
iată, cu decorul dispus pe vertical. 

În decorația geometrică prodemină : rom- 
bul, „roata“, „pälmita“, „cirligul“, „gura 
päpusii“, „zälufa“. | 

Fondul tesaturii este rosu, in timp се dun- 
gile care mărginesc rîndurile de motive de- 
corative sint de culoare brun, negru, bleu- 
marin, punind în valoare cromatica veselă a 
modelelor alese cu alb, bleumarin, roșu, verde. 
În ansamblu coloritul este apropiat de cel al 
boșcelelor. Alegerea motivelor ornamentale 
cît şi cromatica sînt în funcţie de virsta pur- 
tătoarei. 

În decorul vilnicelor și boșcelelor din Ro- 


manafi există o varietate de armonii și pro- 
porții, o deplină corelare între gindire si ex- 
presie, între fond si forma. Simetria, calitate 
estetică a decorului nu reprezintă aici doar 
repetarea elementelor identice de o parte și 
de alta a unui plan simetric, ci este o repetare 
a motivelor decorative asemănătoare într-o 
comodulatie obținută printr-o inlantuire de 
proporții. Prin simetrie se realizează o es- 
tetică geometrică caracteristică după care 
costumul din Cimpia Romanafiului poate fi 
identificat imediat. 

Vilnicul se poartă infäsurat pe solduri cu 
partea deschisă in fata, peste care se așează 
о prestelcă mai scurtă cu cca. 10—15 cm. 
decit marginea acestuia. Prestelca este com- 
pusă ca si vilnicul din două lățimi de tesa- 
tură, are decorul armonizat cu acesta dar dis- 
pus în benzi orizontale. 

Betele cu care se infágoarà talia acope- 
rind partea superioará a vilnicului si a zá- 
velcii au in zona Cimpia Romanafilor o lă- 
time de 8—10 cm. si lungime de 2—2,50 m. 
Decorul policrom se compune din grupuri de 
dungi, linii serpuite si ochiuri. Din punct de 
vedere cromatic modelele sint armonizate cu 
cele de pe vilnic sau boscele : roșu, negru, 
bleumarin, alb, verde. 

Femeile in virstă sau cele insárcinate au 
purtat pe sub vilnic sau boscele briu lat de 
cca. 25 cm. si lung de cca. 2 m. cu decoratie 
Eeometricá, dispusà in vergi orizontale. Fon- 
dul tesáturii executatà in 4 ite este rosu, ne- 
Eru sau bleumarin iar motivele decorative — 
rosu, alb, verde, galben, bleumarin. 

Îmbrăcămintea pentru iarnă purtată de 
femei în Cimpia Romanafului este elegantă 
si variată, uneori diferită de la o comună la 
alta în ceea ce priveşte decorul. 


94 


Primăvara si toamna se îmbracă „casaca“, 
o haină albă din dimie fără mineci, cu spa- 
tele croit dintr-o foaie dreaptă de țesătură, 
pieptii din cite o foaie, la care se adaugă în 
părțile laterale cite doi clini cu vîrful fixat in 
talie pentru a-i da forma evazată si cite doi 
clini scurți pornind de sub răscroiala minecii 
ріпа în talie. 

Decorul executat cu găitan de culoare 
rosu-visiniu si broderii policrome este dispus 
în jurul răscroielilor de la minecă, de o parte 
si de alta a clinilor, pe piepfi si în jurul 
gitului, 


Croi de casacă. 


Ceea ce caracterizează casaca din punct 
de vedere ornamental și cromatic este deco- 
rul roşu-portocaliu cu combinații de verde şi 
alte culori complementare formind grupuri 
compacte de la guler ріпа în dreptul buzu- 
narelor. 

In comunele Ianca, Grojdibod, Orlea s-au 
purtat si „sube albe cu mineci scurte“ pina 
deasupra cotului. 

Croiul diferă de al celorlalte sube purtate 
în județul Olt. Piepţii sint croiti din două foi 
drepte, cu o răscroială rotundă în jurul gitu- 
lui. Spatele este format din doi clini montați 


Spate 


Fata 


Croilul şubei cu minecă scurtă. 


cu baza spre umăr si virful în jos, cărora li se 
adaugă doi clini mari așezați cu baza la poale 
si virful sub brat. Minecile compuse dintr-o 
lățime de stofă sînt prinse din umăr fără răs- 
croială. 

Decorul robust realizat cu găitane negre 
sau bleumarin, dispuse pe poale, pe clinii de 
sub braţ, în jurul gitului, pe manşeta întoarsă 
de la minecá, si pe pieti este de o distincție 
remarcabilă. 

Subele cu mineci lungi din dimie albă cu 
găitane negre sau bleumarin au fost dease- 
menea răspindite in toate satele. Decorația 
lor este mai sobră, formată din șnururi drepte 
sau uşor răsucite dispuse pe marginile hainei, 
pe poale, la mansete si în jurul gitului. 

Dacă hainele din dimie din Стара Roma- 
natiului se caracterizează printr-un croi de- 
osebit si o decorație specială în comparaţie 


cu a celor din zonele învecinate, cojoacele se 
remarcă în schimb prin somtuozitatea și ori- 
ginalitatea croiului și a decorului. 

Legat de funcţionalitate se întîlnesc in 
zonă : 

— cojoace obișnuite pentru zile de lucru ; 

— cojoace de sărbătoare ; 

— cojoace ceremoniale, pentru mireasă. 

Cojoacele pentru lucru au fost croite 
drept, deschise în față, răscroite la mineci, 
tivite cu blană neagră de miel, două buzu- 
nare aplicate şi broderie sub formă de rozete 
pe margini. 

Cojoacele de sărbătoare sînt fără mineci, 
scurte pina în talie, cu formă evazatá dato- 
rita celor doi clini introdusi sub brat și des- 
chise în față. Decorul format dintr-un rind de 
rozete policrome, oranj, roşu, visinu, negru, 
bleumarin, dispus pe marginea pieptilor si 


56 


57 


pe poale este completat cu broderii, găitane 
si impletitura din piele colorată. O compoziţie 
deosebită formată din două rozete brodate şi 
rînduri de motive geometrice dispuse in 
formă de triunghi pe cei doi clini dau o notă 
specială acestor piese vestimentare, cunoscute 
cu denumirea de „cojoace de Dăbuleni“ după 
numele localității în care se lucrau. Zona de 
sub guler este decoratá prin broderii puncti- 
forme conturind răscroiala gitului. Un sabac 
serpuit, alternat de motive vegetale urmează 
sirurile de puncte puse în valoare de un rind 
de „colțuri“ din piele colorată. Sabacul se 
repetă de-a lungul tăieturii minecii si la 
umăr, alternat de rozete şi mărginit de un alt 
rind de colțuri din piele colorată. 

Cojocul de sărbătoare pentru iarnă este 
lung, acoperind soldurile, cu forma ușor eva- 
zatá in partea de jos și deschis în față. О bo- 
gată decorație dispună pe umeri, pe poale și 
la mansete sub forma unor spirale denumite 
„созоаје“, executate cu irhá verde si linică 
colorată caracterizează această piesă de port. 

Cojocul de mireasă cu о croialá specială, 
avînd partea superioară strinsă pe trup și ta- 
lia marcată printr-o ornamentatie bogată în 
spirale ce dă impresia unui cordon, are partea 
de jos largă, cu falduri realizate din 5 clini 
care formează spatele și 4 clini în prelungirea 
pieptilor. Minecile trei sferturi constituie de 
asemenea o notă particulară. Marginile piep- 
tilor, răscroiala gitului, poalele și marginile 
minecilor au o bordură din blană neagră de 
miel cu o lăţime де 20—25 cm. Partea de sus 
a corsajului are un fel de platcă rotundă care 
acoperă umerii și spatele, decorată cu spirale 
„cosoaie“. О brodurä asemănătoare din co- 
soaie este dispusă pe poale și pe mineci, ime- 
diat lingă garnitura din blană. Spațiile rămase 
libere pe pieti, pe mineci si pe poale sînt bro- 


date cu buchetele de flori din linică colorată ;. 
cosoaiele se execută dintr-o împletitură de 
mesiná verde denumită „irhă“ si linicá poli- 
cromă. Culorile folosite au fost : verde, negru, 
visiniu, roșu, oranj. Întregul decor amintește 
sistemul де impodobire cu gáitane, Verdele 
si roșul se echilibrează in coloritul acestui 
cojoc in care suprafeţele mari albe si găitanul 
negru îi dau un echilibru decorativ excep- 
tional. 

Cojoacele de mireasă se lucrau la Corabia, 
centru renumit pentru acest meșteșug la sfir- 
situl sec. al XIX-lea si începutul sec. al 
XX-lea. 

După primul război mondial in zile de 
sărbătoare și la nuntă s-a purtat și un alt tip 
de cojoc, scurt pînă în talie, fără mineci, 
acoperit în întregime cu broderii executate 
în tehnica cusăturii peste ac. Motivele tra- 
difionale : spirala, valul, rozeta sint cusute 
cu negru, vișiniu, „piersiciu“, oranj. Margi- 
nile bordate cu blană neagră de miel for- 
mează o terminatie discretă. 

Cojoacele de acest tip numite ,,pieptare 
încărcate“ se lucrau la Vișina sau Vădastra. 
Dintre cojocarii mai cunoscuți menţionăm 
pe Gh. Clisanti, I. Păsculescu, N. Liiceanu. 


INCALTAMINTEA femeilor din această zonă 
se compunea in sec. al XIX-lea din ciorapi 
de lină lungi ріпа la genunchi, lucraţi cu 
două culori — roșu și negru —, cu orna- 
mente geometrice dispuse pe toată porțiunea 
vizibilă și opinci, tusluci crosetafi cu un 
cirlig sau din postav negru, cu tighele trase 
la mașină. Începînd cu primele decenii ale 
sec. al XX-lea s-au purtat ghete si pantofi. 


COSTUMUL BĂRBĂTESC din Cimpia Ro- 
manatilor se distinge prin existența unor 


piese bogat ornamentate cum sint casaca, 
suba, cojoacele cu cosoaie, avînd un croi ca- 
racteristic și o cromatică rafinată. Culorile vii 
ale briielor si cojoacelor, potentate de albul 
cămășilor si al subelor dau o notă de dis- 
tinctie specială costumului bărbătesc din 
aceasta parte a ţării. 


PIEPTANATURILE bărbaţilor de aici nu di- 
feră de celelalte zone. Capul se acoperă vara 
cu pălărie din pai lucrată în gospodărie sau 
de meșteri specializați. Calota pălăriei are o 
formă specială, ceva mai înaltă decît la cele- 
lalte zone, cu borul lat de 7—8 cm. 

Pălăriile din postav negru cumpărate din 
tirg au formă normală și o panglică neagră 
lată de 3—4 cm. Spre deosebire de zona Olt 
căciulile purtate în Cimpia Romanatilor sînt 
asemănătoare cu cele din zona Slatina, adică 
mai putin înalte avînd fundul rotunjit. 


CĂMAȘA. Din punct de vedere morfologic 
сатазйе bărbătești se încadrează în tipurile 
„drept“ si „cu раса“ specifice si zonelor Olt 
si Slatina. Pinza fină de bumbac este tesuta 
în două Це „си cerculete“, fire din bumbac 
gros grupate în urzeală la distanțe egale. 
Cămașa lungă uneori ріпа aproape de 
glezne este croită din două foi drepte care 
formează fata și spatele. Sub brat se adaugă 
de-o parte si de alta cite un clin și minecile 
croite dintr-o lățime de рога, un „pui“ și o 
broschitá dintr-o bentitá dreaptă de 4—5 cm. 
Cămășile sînt împodobite cu ornamente 
geometrice și vegetale executate cu arnici sau 
mătase albă lucrate în tehnica sabacului sau 
alese printre fire, Uneori aproape tot pieptul 
este acoperit cu decor, formînd un fel de dan- 
telă de alesături printre fire. Aceleași motive 
sînt dispuse la guler și manșete. Pe poale 


ornamentele alese în șabac formează o bor- 
dură lată de 30 cm. 

Motivele cele mai frecvente poartă denu- 
miri sugestive : melcul, creasta de cocoș, cir- 
ligul întors, roata etc, 

Cămașa cu platcă are decorul asemănător 
celui întîlnit pe cămașa dreaptă. În perioada 
de după cel de al doilea război mondial a 
fost introdusă cămașa scurtă pînă deasupra 
genunchilor confecţionată din marchizet, îm- 
podobită la guler, mineci si pe poale cu bro- 
derii din mătase albă. 


PANTALONII costumului de vară purtaţi cu 
cămașă lungă sint confectionati din pinzá de 
bumbac fesutá în două Це cu cerculete. Fiecare 
picior este croit din cîte o lățime de pinza la 
care se adaugă un clin drept. Cele două parti 
sint reunite printr-un pătrat care formează 
„turul“ ; la partea de sus pinza se îndoiește 
într-un tiv pentru introducerea „bräcinaru- 
lui“. Partea de jos este decorată cu o bordură 
de sabace sau broderii si danteluta croșetată 
de culoare albă. 

Între cele două războaie mondiale la cos- 
tumul de vară ismele din pinzá de casă au 
fost înlocuite cu pantaloni în „șai“, o stofă 
subțire procuratà din comerţ . 


IMBRACAMINTEA DE IARNĂ — Pantalonii 
pentru iarnă, confectionati din dimie albă au 
croiul drept, asemănător cu al celorlalte zone. 


Partea din față a pantalonilor este croită din- 


tr-o singură bucată de dimie tăiată in trei 
locuri pentru a forma ,,ghizdele“ si a monta 
între ele nu clin așezat cu vîrful ascuţit in 
jos. Spatele pantalonilor se compune din 
„tur“ şi cîte doi clini la fiecare picior pen- 
tru lărgime. Pe o porțiune de 10—15 cm de 
la virful clinului se formează la partea de jos 
a piciorului o tăietură pentru ca marginile 


58 


Fata 


Сто! de pantalon cu găitane, com. Brastaväf, sec. XX. 


să se poată întoarce într-o mansetá. Panta- 
lonul se leagă cu un brăcinar din lina sau 
din cînepă. 

În jurul ghizdelor și la mansete un orna- 
ment discret executat cu găitane negre sau 
bleumarin împodobește pantalonul. 


CINGATORILE — În Cimpia Romanatilor 
se intilnesc doua feluri de briie : unul lat de 
circa 40 cm și lung de 2—3 m, ţesut în două 
ite in carouri sau dungi dispuse vertical si 
altul lat de 7 cm, lung de 2—3 m purtat la 
costumul de vară in zile de sărbătoare. Briul 
se înfășoară în jurul taliei cu partea decorată 
deasupra și capătul cu ciucuri lăsat liber pe 
şoldul stîng. 

Costumul bărbătesc se completează cu 
casacă, asemănătoare din punct de vedere 
morfologic cu aceea purtată de femei, deose- 


59  bindu-se numai prin coloritul ornamentelor 


Spafe 


predominant albastru al găitanelor. 

În comunele Fălcoiu si Dobrosloveni ca- 
sacele constituiau o marcă ceremonială pen- 
tru unul din momentele importante din viața 
tinárului și anume pefitul. Tinárul care mer- 
gea sá peteasca fata purta casacá indiferent 
de sezon, pentru a se deosebi de tinerii care 
il conduceau. 

In afara casacelor s-au purtat haine cu 
mineci scurte din dimie albă, cu găitane ne- 
gre sau bleumarin, dispuse cu precădere la 
manșeta minecii și la partea superioară a cli- 
nilor de sub brat. Acest tip de haină apare cel 
mai frecvent în comunele : Ianca, Grojdibod, 
Gura Padinii. La Ianca și Grojdibod, haina cu 
mineci scurte se purta pe umăr cu minecile 
prinse în spate. Alături de acestea în zonă se 
întilnesc și haine albe cu mineci lungi deco- 
rate cu găitane negre sau bleumarin. 

În partea de nord a zonei în satele de pe 


valea Oltetului apare o piesa total diferita de 
cadrul obisnuit traditional, suba din dimie ro- 
sie cu gaitane albastre, rosii, galbene, brune, 
şi aplicații din stofă colorată ; din punct de 
vedere morfologic și ornamental, suba rosie 
se aseamănă cu imurlucul purtat în Cimpia 
Munteniei : croială evazatá la poale, guler 
mare care se poate transforma în glugă, mi- 
neci drepte cu manseta întoarsă. 

Hainele din blană specifice costumului 
bărbătesc din zonă se disting printr-un croi 
elegant si o decorație bogată. Ca si în cazul 
portului femeiesc întilnim în costumul băr- 
bătesc cojoace de lucru, de sărbătoare și pen- 
tru nuntă. Primele două categorii sint ase- 
mănătoare cu cele femeiești de care se dife- 
rentiazä numai prin decorația mai sobră. 

Bărbaţii au purtat şi pieptar înfundat lu- 
crat la Corabia, ornamentat cu ,,cosoaie“, spi- 
rale mari executate cu irhá verde împletită 
mărunt și din găitane negre. Firul verde din 
piele și cel negru al găitanului conturează spi- 
ralele grupate cite șase în fata și șase în spa- 
tele pieptarului, completate cu altele mai mici 
şi cu motive vegetale brodate cu linică colo- 
rată. După amplasarea spiralelor rámine în 
mijlocul fiecărei fete a pieptarului un spațiu 
alb, în jurul căruia se organizează cimpii or- 
namentali în forma a două triunghiuri late- 
rale și două trapeze. Spatele și fața pieptaru- 
lui nu sint identice, mici detalii de orna- 
mente deosebindul2!!. Cojoacele lucrate la 
Visina si Vadastra sint acoperite cu broderii. 

Cojocul bărbătesc de mire este ceva mai 
lung decit cel de sărbătoare, croiul drept, uşor 
evazat spre partea de jos, ornamentat în co- 
soaie ca și cel de mireasă. 

Urmărind specificul decorului pieptarelor 
şi cojoacelor pe parcursul perioadei la care ne 
referim, constatăm modificări succesive in 


funcție de condiţii si de modă. 

Pină la 1900 pieptarele sint lucrate cu 
broderii din linică și lină verde precum și 
irhă verde, dispuse din loc în loc ori în formă 
de borduri. Motivele decorative predominante 
sint valul și spirala. Pe margini pieptarele 
sint bordate cu zagara — blánifá din miel de 
culoare neagră. 

În aceiași perioadă au fost frecvente ,,piep- 
tarele cu clin pe şold“, cu decor dispus pe 
margini, la git şi pe clini. Aceste cojoace se 
lucrau la lanca și Dăbuleni. Armonizarea 
excepțională a tonurilor, croiala elegantă, 
măsura cu care este plasat decorul, dau va- 
loare estetică deosebită acestor piese. 


Privind în ansamblu piesele de port con- 
fectionate din blană purtate în Romanați, lu- 
crate in orașele Caracal si Corabia sau in 
sate renumite pentru confectionarea cojoa- 
celor ca: Vádastra, Dăbuleni, Osica Mare, 
Vişina Veche si Vișina Nouă, Brastävät si 
Orlea, se poate afirma că ele se numără prin- 
tre cele mai izbutite creaţii de acest gen, da- 
torită elegantei croiului, originalității decoru- 
lui si perfecțiunii execuţiei. 

Între cele două războaie predomină piep- 


_tarele acoperite in întregime cu broderii din 


linică colorată, lucrate la Vișina si Vădastra. 
Spiralele și X-urile prezentate pe figurinele 
de la Vădastra s-au perpetuat de-a lungul mi- 
leniilor reapárind în broderiile cojoacelor са 
semne ale unui decor ce nu se putea dezvolta 
decit la un popor cu mare stabilitate și con- 
tinuitate în aria sa de formare. Fiecare ton, 
fiecare motiv şi compoziție ornamentală sînt 
rezultatul a sute de ani de gindire artistică 
îmbogățită prin contribuția fiecărei generații, 


1. PETRESCU, P., Broderii pe piele in arta popu- 
lard românească, București, 1968, р. 34. 


60 


concretizată în rigoarea compozițiilor, ordo- 
nate în registre delimitate prin linii de con- 
tur si variaţii de culoare. 

Pieptarele cusute cu ,,ibrisin“ se aseamănă 
mult cu cele lucrate la mașina de cusut exe- 
cutate în Cimpia Caracalului. 

Spiralele de pe pieptarele vechi au pina 
la 15 volute apárind ca niște cercuri concen- 
trice ; pieptarele de la sfîrşitul perioadei, 
adică după primul război mondial, au spirale 
cu numai cinci sau șase volute înfășurate mai 
spatiat. Frumusețea pieptarelor și cojoacelor 
se armonizeazá cu aceea a cámásilor, briie- 
lor și hainelor din dimie, în care decorul este 
de un mare rafinament. Din îmbinarea spa- 
fiilor albe ale cämäsilor, pantalonilor, haine- 
lor, cu accentele de culoare ale briielor, co- 
joacelor si pieptarelor, rezultă o puternică 
impresie artistică oferită de costumele din 
Cimpia Romanafilor. În ansamblul creaţiei 
populare românești, cojoacele din Cimpia 
Romanatilor ocupă un loc deosebit, 


COSTUMUL CALUSARILOR — Jocul călu- 
şarilor este o veche manifestare folclorică în 
judeţul Olt despre care avem numeroase măr- 
turii documentare și literare. Costumul călu- 
şarului a avut în primul rînd semnificaţie ri- 
tuală si nu a fost privit niciodată ca un port 
cu specific local. 

El se compune dintr-o serie de piese ca- 
racteristice costumului din zonă — cămașă, 
pantaloni, briu, opinci, la care se adaugă o 
serie de însemne specifice jocului. 

Călușarul purta pe cap la sfirsitul secolu- 
lui al XIX-lea si începutul sec. XX fes roșu, 
decorat cu mărgele colorate şi ciucure negru 
din mătase. În al treilea deceniu al sec. XX 
fesul a fost înlocuit cu pălărie neagră de fetru 


61 decorată cu panglici colorate si mărgele poli- 


crome. Сатаза călușarilor este dreaptă sau 
cu platcă, cu mineci largi fără mansetä, im- 
podobită cu broderii sau alesături. 

Pantalonii purtaţi de cälusari sînt de tipul 
ismenelor sau „dimiilor“ avînd croială largă 
şi decorație din găitane în aceeași culoare. 

Pe deasupra cämäsii se încinge un briu 
roșu sau un briu făcut din bete înguste de 
care se prind batistele de mină de jur im- 
prejurul taliei. Peste piept se așează în dia- 
gonală bete colorate iar vătaful purta pina în 
deceniile 40—50 și panglici multicolore. 

Incälfämintea călușarilor se compune din 
ciorapi albi tricotati fără flori, trasi pe dea- 
supra pantalonilor şi opinici. Deasupra glez- 
nelor se leagă doi sau multi clopoței. 

Grupul se compune din 9 călușari, mutul 
si doi lăutari. De la formaţia de cälusari пи 
lipsea niciodată steagul. Dintre aceştia mutul 
purta mască sau mai recent avea fața min- 
jitá cu roşu si negru. 

Mici inovaţii locale se întîlnesc in costu- 
mul cälusarilor din județul Olt dar în linii 
generale costumul este asemănător. 

În afara credințelor si semnificatiilor ve- 
chi ale călușarilor, jocul a fost privit și ca un 
spectacol ceea ce explică în oarecare măsură 
grija fata de costumul purtat. 

Aproape că nu există sat în Olt care să nu 
fi avut excelente echipe de cälusari. Zona cea 
mai renumită se află pe Valea Cotmeanei, în 
partea dinspre cîmpie, satele : Padureti, Co- 
lonesti, Maldár, Tufeni, Bălănești, Perieți, 
Strejesti, Stoicánesti, Scornicești Г. 

Costumul călușarilor s-a păstrat pînă as- 
tăzi numai cu mici modificări. 

Imbogáfirea decorului caracteristic cos- 
tumului de cälusar de astăzi a fost cerută de 
schimbarea funcției jocului, cälusarii jucind 
pe scenă sub lumina reflectoarelor. 


12. OPRISAN BARBU, H., 
1969, p. 207. 


Călușarii, Bucuresti, 


ORNAMENTICA ȘI CROMATICA 
PORTULUI POPULAR 
DIN JUDEŢUL OLT 


Portul popular este înnobilat prin orna- 
ment și culoare care, alături de croi îi conferă 
specific național sau zonal. Motivele decora- 
tive, modul în care se compune cromatica 
constituie elemente caracteristice ale creaţiei 
populare tradiționale. Dincolo de o mare va- 
rietate locală exista însă o unitate evidentă 
determinată de tehnicile folosite ca și de tra- 
ditia perpetuată din timpuri foarte îndepăr- 
tate. Conturate prin linii drepte în cazul ale- 
săturilor, drepte, oblice sau curbe în cazul 
cusăturilor, aceste motive ascund uneori 
străvechi înţelesuri pierdute ре parcursul 
timpului, dar care devin pentru cei ce încearcă 
să le descifreze, adevărate documente. 

Cercetind atent piesele de port din ju- 
detul Olt purtătoare ale unor vechi motive : 
soarele, pomul vieţii, spirala, tentatia de a des- 
coperi în timp și în spațiu geneza acestora este 
extrem de mare. Dezvoltarea lor organică din 
surse greu de precizat face însă aproape im- 
posibilă demonstraţia obirsiei motivelor. Pre- 
luate, imbogatite, decantate de-alungul mile- 
niilor pînă au ajuns în formele lor actuale, 
aceste motive fac parte din tezaurul docu- 
mentar al neamului confundindu-se cu ac- 
tul trăirii însăşi. 

Imaginile si simbolurile au supraviețuit 
pe costumele din județul Olt, datorită proce- 
sului continuu de transmitere de la substra- 
turile cele mai îndepărtate la substraturile 


cele mai recente, de îmbogăţire perpetuă de- 
terminată de condiţii specifice concrete și de 
incidența unor schimburi firești cu zonele 
învecinate sau cu alte orizonturi culturale. 

Piesele de port ca păstrătoare a unor ecouri 
îndepărtate, ale relației om-natură, credinte- 
rituri, ale unor fenomene cu adinci semnifi- 
catii si puternice corelaţii în trecut, ca parti 
constitutive ale vieții unor comunităţi de mult 
dispărute au pe lingă valoarea estetică și una 
istorică, documentară. 

De aceea interpretarea motivelor orna- 
mentale trebuie să se inspire nu numai din 
înfățișarea formală ci și din compunerea lor, 
din mediul cultural căruia îi aparține, din 
rolul său particular ,,hic et nuc“. 

Indiferent cum le privim, са emblemă, 
atribut, alegorie, analogie, toate ornamentele 
ce apar pe portul popular din judeţul Olt au 
un factor comun : sînt semne, mijloace de 
comunicare, pe planul cunoașterii intelec- 
tuale. Simbolul este însă mai mult decît un 
semn, mergînd dincolo de semnificație. Un 
ornament în formă de cerc sau de spirală de 
pe un cojoc de la Vădastra sau un romb de 
pe o zăvelcă de Olt poate fi un simplu semn 
dar, dacă el este pus în relaţie cu soarele, cu 
ciclurile cosmice, cu mitul permanentei în- 
toarceri, el capătă o valoare simbolică de ima- 
gine axiomatică și devine un document asu- 
pra civilizației străvechi a poporului român. 


62 


63 


Un asemenea simbol evocă si focalizează, 
adună si concentrează, prin analogii poliva- 
lente o multitudine de sensuri care nu se 
reduc numai la o singură semnificaţie, 

În analiza ornamentelor de pe costumul 
din judeţul Olt uimeste in primul rînd con- 
stanta structurilor și numai în al doilea rind 
imaginile aparente, motivele decorative fiind 
variate de la o etapă la alta, de la o zonă la 
alta și chiar de la un sat la altul. În cadrul 
acestei diversitáfi se poate decela aceeași 
structură. Cercetările întreprinse pina acum 
în arta populară au stabilit că aproape fie- 
care ornament a avut o valoare simbolică 
chiar dacă apare într-o formă geometrică 
abstractă. 


Dar, asocierea unui ornament cu o anume 
semnificație este convenţională ca și asocie- 
rea cuvintului cu imaginea. O anumită repre- 
zentare poate să evoce în cadrul altei arii de 
cultură sau altei epoci o altă semnificaţie. 

Motivul în sine nu este decit un semn în 
cadrul unui cod, dar nu trebuie să uităm că 
fondurile culturale ale umanității n-au recu- 
noscut întotdeauna, sau nu recunosc toate 
disjunctia dintre semnificaţie și obiect. 

În acest context, compoziţiile ornamentale 
de pe costumul din județul Olt pot fi consi- 
derate dintr-un dublu unghi de vedere ca o 
succesiune de motive după care putem recu- 
noaste, identifica specificul zonelor, ca suc- 
cesiune în care se recunoaște si se identifică 
anumite semne. Este vorba în același timp de 
un ansamblu compozițional cu o semnifica- 
tie, evocind imagini mai mult sau mai putin 
precise. Ca urmare, pentru a interpreta un 
ansamblul decorativ, ar fi suficient să-l de- 
codăm si să-l integrăm sistemelor simbo- 
lice !!, ale culturii populare românești, con- 
form concepţiei lui Claude Levi Strauss 14 


care a extins această metodă de la antropo-. 
logia structurală, la artă, la ştiinţă, la rapor- 
turi economice etc. Datele obținute de acestea 
se cer coroborate cu acele istorice, filosofice, 
sociologice, psihologice, cu alte cuvinte nu- 
mai pe baza unei cercetări interdisciplinare. 

Etnologii nu pot răspunde ei singuri la 
problema complicată a originei și naturii sim- 
bolului deoarece ei cercetează la nivelul as- 
pectelor deja „codificate“. Decalajul se face 
pe baza analitică a unui ansamblu de semne, 
în cazul nostru de motive ornamentale, iar 
sesizarea modului in care civilizațiile de tip 
„tradiţional“ au înţeles ele însele natura sim- 
bolului, presupune cercetări istorice si încer- 
carea de a face abstracție pe propriile noas- 
tre sisteme contemporane. Ca urmare, în co- 
dul cercetărilor asupra costumului popular 
din județul Olt analogia a fost un element 
esențial 45, în cadrul ei făcînd „analogia atri- 
butiei si analogia proportionalitätii" сега ce 
este extrem de important în cadrul analizei 
motivelor ornamentale. 


De-a lungul istoriei lor multi seculare sen- 
sul valorii inițiale a motivelor și compozițiilor 
decorative din judeţul Olt s-a atrofiat, desa- 
cralizat, ceea ce nu înseamnă că el este mai 
putin adevărat. 

Acest sens rămîne în continuare un factor 
important de integrare în realitate datorită 
funcţiei sale socializante și permite comunica- 
rea cu mediul social la un nivel extrem de 
profund, deoarece fiecare comunitate, fiecare 
epocă are simbolurile sale ; a vibra la aceste 
simboluri, înseamnă a le înțelege, a participa 
într-un fel la viața comunităţii, a le trans- 


13. ALLEAU, R., La science de symbole, Paris, 
1972—76, р. 48. 

14. LEVI-STRAUSS, La pensée sauvage, Paris, 1962. 

15. ELIADE, M., De la Zalmoxis la Genghis-Han, 


Bucureşti, 1980. 


forma in documente asupra vieţii. În stadiul 
actual al cercetărilor spune acad. dr. Emil 
Condurache, „Паса vrem să vorbim de conti- 
nuitate, ea trebuie căutată la un nivel mai 
adînc decit cel circumscris în istoria geto-da- 
cilor, a daco-romanilor și descendenților lor, 
românii. Căci cultul lui Zalmoxis, de exem- 
plu la fel ca și miturile, simbolurile și ritua- 
lurile care stau la baza folclorului românilor, 
își au rădăcinile într-o lume de valori spiri- 
tuale care precede apariția marilor civilizații 
ale Orientului apropiat antic și ale Meditera- 
nei". De aceea am considerat că realizarea 
unui repertoriu de motive decorative pentru 
fiecare zonă etnografică a judeţului cu varian- 
tele în care apar, surprinderea modului de 
compunere al ansamblurilor decorative, poate 
să contribuie la demonstrarea continuității 
și va conduce la stabilirea mai exactă a rădă- 
cinii lor si specificului culturii si civilizaţiei 
poporului nostru. Motivele ornamentale din 
domeniul portului sint organizate în ceea се 
priveşte dispunerea lor, în suprafețe clar de- 
limitate, alcătuind cimpuri ornamentale de 
formă dreptunghiulară potrivit configurației 
pieselor respective. Gruparea motivelor or- 
namentale și plasarea lor in cîmpuri spatiate 
prin zone liniștite albe sau dintr-o singură 
culoare constituie o caracteristică a portului 
popular din toate zonele judeţului. 

Geometrismul, însușire de bază a întregii 
ornamentici populare românești se manifestă 
cu pregnanta si în județul Olt, pe toate pie- 
sele de port popular. 

Majoritatea motivelor poartă denumiri 
plastice care indică probabil sursa de inspi- 
rafie : „capul melcului, „ciuturä“, „zală“, „vir- 
tej“, „gura päpusei“, „glasträ“, „sacsie“, „са- 
lea ocolită“, „säritura mosului", „pistornic“, 
,Ochiulefe", „bobul de fasole“, „floare cu 


fuști“, „steluțe“, „sori“ ; altele, născute din: 


jocul firelor au o sorginte greu de stabilit. 
Ornamentele actuale pe care le regăsim si pe 
ceramica neolitică sau dacică în forme simi- 
lare constituie un limbaj pe care poporul îl 
înțelege din strămoși. 

Pe fondul geometric străvechi, de-a lun- 
gul istoriei s-au grefat motive celebre si com- 
poziții ornamentale venite pe drumul orien- 
tului, sub forma unor motive vegetale sau 
animaliere executate într-o manieră stilizată, 
determinată de geometrismul fundamental în- 
rădăcinat în arta populară românească 16. Sim- 
bolul solar sub forma unui cerc tăiat în patru 
apare in România incă din neolitic si este 
foarte frecvent pe zăvelcile din zona Olt cu 
denumirea de „sori“, 

Alături de acesta intilnim în toate cele 
trei zone, romburile, discurile simple cu punct 
în mijloc, rozetele de diferite feluri. Formele 
de reprezentare ale spiralelor din cultura 
Boian explicate de Gordon Childe ca preluări 
după vasele confecționate din lemn si păs- 
trate în forme similare pînă astăzi pe cojoa- 
cele lucrate in Vădastra sint considerate ca 
semne solare. 

În motivele pe care le întîlnim în orna- 
mentica populară au intervenit elemente pe 
care fondul local le-a preluat prin contactul 
cu alte arii de cultură. Între multitudinea de 
motive mai vechi sau mai noi pe care le în- 
tilnim pe costumul popular din județul Olt 


apar, cu o constantă uimitoare și mare frec- 
venta, o serie dintre cele mai vechi : simbo- 
lul solar, pomul vieţii, figurile antropomorfe, 
ceea ce demonstrează pe de o parte forța și 
perenitatea fondului tradițional iar pe de altă 
parte menținerea unui anumit tip de vizuali- 
tate specifică poporului nostru. Privite din 
acest punct de vedere motivele decorative din 


16. PETRESCU, P. Motive celebre, Bucuresti, 


64 


Olt, despre care s-ar spune că au o valoare 51 
circulație universală, se încadrează în același 
timp contextului decorativ specific poporului 
nostru. Alături de alte urme materiale, așe- 
zări, locuinţe, unelte, vase de lut, ornamen- 
tele vorbesc despre o impresionantă conti- 
nuitate și unitate a civilizaţiei și culturii pe 
teritoriul locuit de români. 

O lume plină de culoare și pitoresc popu- 
lată cu flori, ramuri de vita de vie, păsări, 
animale, personagii în costume populare, așa 
cum le întilnim în lumea satelor dar redate 
conform principiilor estetice ale aceluiași strat 
arhaic geometric. 

Între păsările reprezentate apar cele din 
fauna locală cucul, cocoșul, curcanul !”, din- 
tre plante, frunza de vita si strugurele, ga- 
roafa, la care se adaugă oameni tinindu-se de 
mina îmbrăcați cu costume. 

Fiecare motiv are un detaliu caracteristic : 
curcanul are coada înfoiată, femeile poartă 
catrinfá, cocoșul are creasta sau coada puter- 
nic stilizate. | 

Redarea schematică nu împietează asupra 
realismului, personagiile putind să fie recu- 
noscute cu ușurință. 

Realismul reprezentărilor, detaliile și sti- 
lizarea desenului, preponderența geometris- 
mului, crează imagini de o expresivitate im- 
presionantă. Privind portul popular din ju- 
detul Olt în ansamblul său observăm că na- 
tura decorului reprezintă un element esențial 
de unitate. Măsura si ponderea între spațiile 
decorate şi cele lăsate libere este caracteris- 
tică рогайш din această parte a ţării. Costu- 
mul nu apare niciodată supraîncărcat. 

Dacă zăvelca din zona Olt este acoperită 
în întregime de ornamente în compensație, că- 
masa si șuba sint mai aerate ; cojocul bărbă- 


65 tesc де Vișina puternic colorat și acoperit de 


broderii se detașează pe fondul alb al cămășii * 
si pantalonilor. 

Decorul se acordă perfect prin dispoziția 
sa cu forma hainelor, subliniind croiala ; prin 
bogăție relevă destinaţia lor iar prin culoare, 
virsta purtătorului. 

Cromatica reprezintă un alt element de 
unitate al portului popular românesc în gene- 
ral si al celui din județul Olt în special. Ea 
se caracterizează prin sobrietate în Olt şi Sla- 
tina, prin exuberanta în Cimpia Romanafiului. 
De colorarea materialelor cu vopsele prepa- 
rate din plante și leagă gama cromatică es- 
tompată dar rezistentă. Folosirea coloranților 
şi materialelor industriale a îmbogățit gama 
cromatică cu nuanțe mai vii dar ceea ce ca- 
racterizează în continuare portul popular din 
judeţul Olt este armonia generată de sim- 
tul artistic al creatorilor. 

Esta de remarcat că deși coloritul portului 
pare variat, în realitate nuanțele nu sînt prea 
numeroase. Folosind terminologia locală în- 
tilnim următoarele culori: negru, „vînăt“, 


一 albastru închis, ,turgheziu" — albastru 
deschis, cărămiziu, „străin“ — cenușiu, ,,sin- 
, ) 33 7 2) 
geriu“ — visiniu aprins, „căfeniu“, ,,tutu- 
niu", ,,piersiciu“, „stricat“ 一 visiniu, „roșu 
puroinic" — violet cardinal, „limoniu“ 一 
galben deschis, „griniu“ — galben pai, ,,gal- 
benus“ — galben -- oranj, ,,verzuliu“ 
— verde deschis, „verde bätrin“ — verde 


închis. Albul, negrul, roșul și albastrul ră- 
min culorile de bază in timp ce galbenul, 
verdele, brunul, ciclamenul se adaugă ca ac- 
cente pentru potentarea celorlalte culori. 

Folosirea betelei și a firului adaugă o stră- 
lucire specială, perfect acordată cu sobrieta- 
tea cromatică a costumului din zona Olt. 


17. DUNARE, N., Ornamentică tradițională compa- 


rată, Bucuresti, 1979, p. 11—16. 


ACTUALITATEA 


COSTUMULUI POPULAR 


De-a lungul timpului, portul popular tra- 
ditional a fost supus unei evoluții complexe, 
generale sau locale. Acest fapt determinat de 
schimbarea condiţiilor social-economice, а 
concepției de viață și a comportamentelor a 
făcut pe unii iubitori ai artei populare să se 
teamă de dispariția costumului în perioada 
contemporană. Dar pentru a trage concluzii 
asupra evoluţiei și viitorului creației popu- 
lare, din acest gen, costumul trebuie analizat 
şi judecat în funcţie de două componente de 
bază și anume, evoluţia lui cu toate inovațiile 
pătrunse si integrate tradiţiei, și permanenta 
unor elemente de bază menținute indiferent 
de schimbări. 

Studiind portul popular este imposibil să 
luăm în considerație numai anumite tipuri 
considerate „clasice“ ori să vorbim despre 
păstrarea lui în tipare imuabile, indiferent de 
schimbarea condiţiilor de viață. Această pozi- 
tie isi are izvorul într-o falsă perspectivă 
aplicată costumului popular, indiferent de 
etapa de dezvoltare, deoarece procesul evo- 
lutiv este permanent si nu cunoaște decit 
propriile sale legi. 

Procesul transformărilor se manifestă mai 
întîi prin introducerea si accentuarea unor 
noi materiale, ceea ce conduce spre modifi- 
carea aspectului unor piese, în sensul adap- 
tării lor altor condiţii de viață, impunind an- 
samblului vestimental o anumită linie și o 
altă atitudine. Treptat, transformările se ma- 
nifestă prin introducerea de piese noi, ceea 


ce duce şi la schimbarea comportamentelor şi 
ideilor asupra îmbrăcămintei. 

Tinind seama de complexitatea procesului 
evolutiv, precum și de caracterul său perma- 
nent în care au diferit doar ritmurile în de- 
cursul diverselor etape, atenția celor ce vor 
să înțeleagă portul popular contemporan tre- 
buie îndreptată cu precădere către structura 
comportamentului privind introducerea si 
adaptarea noutáfii, către mecanismul care-l 
determină, către ideile şi conduitele pe care 
le remarcăm. 

În cadrul portului popular din judeţul Olt 
schimbările survenite de-a lungul perioadei 
la care ne-am referit şi tendința unor ele- 
mente de a subzista, s-au găsit într-o perma- 
nentă opoziție, ceea ce le-a obligat să se 
adapteze condițiilor specifice fiecărei zone. 

Pästrarea а ог elemente tradiționale pina 
în zilele noastre, este rezultatul forței crea- 
toare a generațiilor de meșteri populari iar 
ceea ce caracterizează procesul de transfor- 
mare în această parte a ţării este tendința de 
menținere a principalelor elemente constitu- 
tive ale structurii costumului, fenomen deci- 
siv pentru realizarea noilor ansambluri. 

O altă caracteristică a procesului transfor- 
mării costumului din judeţul Olt o constituie 
îmbinarea noutätii cu elementele permanente. 
De pildă, materialele, ornamentica si decorul, 
au suferit transformări evidente, dar struc- 
tura morfologică a rămas în ansamblu асе- 
easi conferind costumului autenticitate, 


66 


67 


Un alt aspect important în legătură cu ra- 
portul dintre evolutie si permanenta il con- 
stituie acela al mutatiilor funcționale. Costu- 
mele care altădată se purtau în fiecare zi au 
devenit ocazionale, festive, ceremoniale, ca 
urmare a schimbării ocupafiilor și concepției 
cu privire la îmbrăcăminte. 

Mutatiile funcţionale dau costumului popu- 
lar din județul Olt mobilitate. Ele se reali- 
zează la nivelul grupurilor sociale, deci a 
realitáfilor socializate printr-un act de obfi- 
une determinat de contextul si în ultimă in- 
stanfá, de condițiile socio-economice, де 
schimbările care au intervenit. 

În raport cu tradiţia și înnoirea ei, muta- 
{Ше funcţionale au constituit elementul di- 
namic care a produs schimbările. 

Ele s-au realizat prin translatarea portului 
sau a pieselor de port de pe un plan pe altul, 
în cazul județului Olt de pe planul cotidian, 
pe plan festiv. 

Funcţia piesei determină structura ei si ca 
urmare mutatiile funcționale au provocat 
schimbări. Datorită transformării costumului 
dintr-unul cotidian în îmbrăcăminte cere- 
monială sau de scenă s-a produs o îmbogă- 
tire a lui cu fir, paiete, mărgele, schimbarea 
materialelor tradiționale cu altele adecvate 
rampei, o modificare a proporțiilor prin 
scurtarea poalelor și zăvelcilor etc. 

Trecerea de la un model cultural al altul 
nu s-a făcut linear, ascendent, printr-o evolu- 
tie lentă progresivă, ci prin schimbări de 
structură, intervenite datorită mutatiilor 
funcţionale. 

Fiecărei funcții îi corespunde un tip de 
structură proprie, concretizată în numeroasele 
variante de costum popular contemporan, re- 
prezentind nuanfári stilistice atita timp cit 
funcția lor, semnificația semnului rămîne 


aceeiași. Creșterea posibilităților de circula- 
tie, mobilitatea populației, mijloacele mass- 
media au facilitat deasemenea preluarea mo- 
delelor dintr-o zonă în alta, avînd ca rezultat 
o unificare a tipurilor de costum pe ansam- 
blul județului. Zona Cimpia Romanafiului 
s-a dovedit a fi ofensivă trecind dincolo de 
granițele sale piese de port care i-au fost spe- 
cifice în esclusivitate în timp ce, zonele Sla- 
tina si Olt puternic industrializate s-au trans- 
format mult în ceea ce priveşte costumul. 
Dispariţia unor materiale din comerț cum 
sînt : beteala de argint, mărgelele de sticlă 
colorată, fluturii de metal, au contribuit de- 
asemenea la modificarea decorului zăvelcilor 
din zona Olt. 

În cadrul acestei tendinţe general umane, 
de adaptare a costumului la noile condiţii, in 
judeţul Olt se observă clar anumite elemente 
de permanență ca forme specifice de ex- 
primare. 

Ca urmare în prezent întilnim încă în ju- 
det, mai ales în sud, costumele tradiționale 
păstrate și perpetuate pentru a fi purtate cu 
ocazia prezentării cintecelor $1 dansurilor 
tradiționale 51 costume populare contempo- 
rane, adaptate noilor cerințe, menite să fie 
purtate cu prilejul unor ceremonii sau dan- 
suri actuale. 

Preluarea 51 valorificarea tradiției in 
forme corespunzătoare este o problemă de 
specialitate care cere îndrumarea permanentă 
şi competentă a creatorilor, sarcină ce revine 
Centrelor de îndrumare a creației populare, 
Muzeelor de artă populară, Institutelor de 
profil, cărora conducerea de partid si de stat 
le-a creat toate condiţiile pentru a duce la în- 
deplinire această nobilă sarcină, 

În cadrul Festivalului naţional al educa- 
Пе și culturii socialiste „Cintarea României“ 


initiat de secretarul general al P.C.R. tov. 
Nicolae Ceausescu, în județul Olt s-a desfa- 
şurat o amplă activitate de îndrumare și pro- 
movare a creatorilor populari cunoscuți si de 
descoperire a noi talente. Rezultatele obținute 
în cadrul celor trei ediţii ale Festivalului in 
ceea ce priveşte reînvierea unor mestesuguri 
tradiționale sint expresia acestei îndrumări 
organizate si permanente, în cadrul școlilor 
populare de artă, a cercurilor de pe lîngă ca- 
sele de cultură și căminele culturale și a nu- 
meroaselor expoziţii si consfatuiri ale creato- 
rilor organizate la Slatina de către Comitetul 
judeţean de cultură și educație socialistă. 
Expozitiile comunale si județene s-au evi- 
dentiat ca un amplu cadru de manifestare a 
vitalitätii creației artistice a maselor de oa- 
meni ai muncii, un prilej de afirmare a ta- 
lentului și forţei creatoare a artiștilor popu- 
lari, înscriindu-se în cadrul marelui proces de 
democratizare a culturii și de formare a omu- 
lui nou. O privire de ansamblu asupra rezul- 
tatelor obținute relevă faptul că în ciuda am- 
plului proces de transformare a satelor dato- 
rat cooperativizării, mecanizării agriculturii 
şi sistematizării așezărilor rurale, arta popu- 
lară înfloreşte manifestind o pregnantă ten- 
dinta de adaptare la noile condiţii de viata. În 
strinsá corelație cu situaţia concretă a fiecărei 
zone sau localități, arta populară continuă să 
constituie un fenomen viu, obiectivele reali- 
zate se adresează întregii comunităţi, fiind lu- 
crată în forma și tehnicile tradiționale sau 
înnoite în dorința de adaptare la condițiile 
actuale. Ceea ce caracterizează obiectele de 
port popular din cadrul Festivalului este o 
nouă calitate in artă în sensul aspiratiei spre 
continuă perfecționare şi cizelare, spre o mai 
adinc-evocatoare cuprindere a lumii, a rea- 
шар! in opere. Piesele realizate, relevă ten- 


dinta fiecărui creator, nazuinta sa spre cote 
din ce în ce mai înalte ale valorii artistice, 
dorința de a face din creaţiile sale expresii 
ale universului de astăzi, ale unei gindiri si 
sensibilitati proprii omului contemporan. Din 
acest punct de vedere lucrările realizate de 
Constantin Niţu din Poboru care prezintă 
alături de piesele lucrate în stilul tradițional 
și creații inspirate din tradiție sint o de- 
monstratie a faptului că noul nu se poate do- 
bindi decit prin însumarea a tot ce a fost 
mai de pref si mai nobil în felul de a simţi 
şi a gindi al unei mari colectivități — po- 
porul român. 

O calitate nouă a însemnat în judeţul Olt 
redescoperirea și reînvierea unor meşteşuguri 
tradiționale și constituirea de clase externe 
ale Școlii populare sau cercuri de creaţie pen- 
tru executarea pieselor. Clasa cojocarului 
Nicolae Liiceanu în care se lucrează din nou 
cojoace cu ,,cosoaie“ sau cojoace de „У: па“ 
cu borderii după vechile modele dar cu ma- 
teriale actuale și numeroasele creatoare care 
tes si cos piese de port sint un exemplu în 
acest sens. 

În cadrul marilor manifestări folclorice : 
„Festivalul cälusului românesc“, „Festivalul 
de doine și balade“, „Oltule ce curgi la vale“, 
„Sărbătoarea bujorului la Radomirești“, ,,Tir- 
gul fetelor“ de la Cotenita, formațiile de dan- 
suri si participanţii poartă costume tradifio- 
nale sau contemporane demonstrind prin 
aceasta perenitatea artei populare. 

25 de ansambluri folclorice purtind costu- 
mele specifice judetului au fost mesagere ale 
artei populare peste hotare. Ansamblurile 
„Oltul“ din Stoicănești, „Garofița“ din Vito- 
miresti, „Dunărea“ din Corabia, „Căluşul“ 
din Scornicești au obținut numeroase dis- 
tinctii în Turcia, Cipru, Austria, Olanda, 
Franța, Suedia, Belgia, Anglia, В. P. Bulga- 
ria, R. P. Ungară etc. 


68 


69 


VOPSITUL 


DUPA RETETE TRADITIONALE 


Colorarea fibrelor textile, practicată pe 
scară largă în mediul rural este un meșteșug 
care presupunea în satul traditional cunoas- 
terea plantelor și modalităţile de preparare a 
culorilor prin folosirea frunzelor, florilor, tul- 
pinelor sau rădăcinilor, a sezonului proprice 
pentru culegere, dacă pot fi conservate ori 
trebuie folosite imediat ș.a.m.d. 

În cazul multor piese de port, mai ales la 
cele bărbătești de iarnă s-a folosit lina ne- 
vopsită, în culori naturale : albă, neagră sau 
seină. 

Costumul popular femeiesc cerea pro- 
curarea mai multor culori pentru pregătirea 
materialelor necesare. Pentru zăvelci, briie, 
cusături, fibrele se colorau cu vopsele natu- 
гаје obținute din plante si numai puține ma- 
teriale cum sînt : linica, arniciul si mătasea 
se cumpărau din comerț gata colorate. Culo- 
rile obținute din plante sînt rezistente și stră- 
lucitoare fără a fi stridente. 

Apariţia coloranților industriali a contri- 
buit la diversificarea cromaticii costumelor și 
stabilirea altor raporturi între diferite nuanțe. 

Avind în vedere calitatea deosebită a vop- 
selelor vegetale precum și faptul că vopsitul 
cu „buruieni“ a fost aproape uitat considerăm 
necesar să menționăm citeva reţete culese în 
timpul cercetării. 

Cele mai multe culori se obțin prin fier- 
bere. Se așează plantele într-un vas cu apă și 
se lasă la înmuiat cca. 12 ore după care, se 
fierb la foc iute două ore. Cind plantele sint 


decolorate bine se strecoară soluția rămasă, 
se adaugă de la început sau pe parcursul fier- 
berii calaican (sulfat de fier), piatră acră 
(alaun), borș, zeamă de varză sau chiar de la 
murături, pentru fixarea culorii. După di- 
zolvare se introduc firele de lină, bumbac 
sau materialul ţesut înmuiat în prealabil 
3—4 ore în apă rece. Tot timpul fierberii 
materialul se amestecă ca să prindă vop- 
seaua uniform, fără pete. După ce materia- 
lele au prins culoarea dorită se trage vasul 
de pe foc şi se lasă să se răcească în vopsea. 


NEGRU 

1. Coajă de arin negru (Alnus glutinosa) 
1/4, coajă de stejar (Quercus robur) 1/5, obfi- 
nută de ре crengufe tinere si calaican (sulfat 
de fier). 

Se fierb cojile, apoi se strecoară apa şi se 
lasă să se răcească. Se introduce materialul 
impreună cu un mănunchi de busuioc (oci- 
mum basilicum) si se fierbe cca. o oră, apoi se 
scoate din vopsea, se adaugă calaicanul şi 
după се s-a dizolvat, se reintroduce mate- 
пай! continuind fierberea pina prinde cu- 
loarea neagră. 

2. Crengute și frunze de arțar (Acer pla- 
tanoides) culese în luna iunie și calaican (sul- 
fat de fier). Materialul se colorează prin 
fierbere. 

3. Scumpie (Sotinus coggygria) si calai- 
can (sulfat de fier). Se fierbe tulpina si rada- 


cina de scumpie, se răcește apa si apoi se 
strecoară. In soluția preparată se dizolvă ca- 
laicanul și se fierbe materialul. 


CAFENIU 

1. Frunze de nuc (Juglens regia) culese 
toamna, calaican (sulfat de fier). Se fierb 
frunzele de nuc în apă, se răcește soluția, apoi 
se strecoară. După ce clocoteste din nou se 
adaugă materialul și se continuă fierberea. 
Se obţine un cafeniu închis spre negru. 

2, Frunze de nuc (Juglens regia) culese în 
iunie, calaican (sulfat de fier)). Prin fierbere 
se obține culoarea maron-roscat. 


GALBEN 

1. Foi de ceapă (Albium cepa) uscate si 
calaican (sulfat de fier) sau bors. Materialul 
se vopseste prin fierbere. 

2. Rădăcină de stevie (Astrantia major) si 
sare. Se colorează firele in zeama obținută din 
fierberea plantelor. Se obtine un galben in- 
tens denumit „gälbenus“. 

3. Frunză de dovleac românesc (Cucurbita 
maxima) si piatră аста (alaun). Frunzele 
verzi pisate într-o piuă de lemn se pun ime- 
diat la fiert, După ce se strecoară ара se di- 
zolvă piatra acră apoi se introduce materia- 
lul şi se fierbe. Se obține un galben deschis 
numit „limoniu“. 

4. Frunze de porumb (Zea mays) culese 
pînă apare mătasea la stiulete, piatră acră 
(alaun). Se procedează ca la vopsitul cu frun- 
ze de dovleac. 


CARAMIZIU. 

1. Flori de tei (Tilia tementosa), piatră 
acră (alaun). Culoarea portocalie se obține 
prin fierberea unei cantități mari de flori. 
Dacă sînt prea puţine flori materialul capătă 
culoare cafeniu deschis. 


2. Floare de sovirf (Origanum vulgare), 
pielitele de la zarzăre galbene și roşii (Pru- 
nus cersifera) bine coapte, piatră acră (alaun). 
Se vopseste mai întîi materialul în galben 
cu frunze de ceapă, de dovleac sau de po- 
rumb apoi se introduce într-o soluție obti- 
nută prin fierberea plantelor amintite ; cu- 
loarea se fixează cu alaun. 


ROȘU 

1. Coajă de тат pdduret (Malus silvestis), 
pilitură de fier, calaican, (sulfat de fier). Se 
vopseste prin fierbere. 

2. Flori de sovirf (Origanum vulgare), coji 
de zarzăre negre (Prunus сетѕіјета) piatră 
acră (alaun). Se vopseste prin fierbere. 

3. Frunze de măr acru (Malus domesticus) 
culese vara și uscate, amestecate în proporții 
egale cu frunze de mesteacăn (Betula verru- 
cosa) îngălbenite, culese toamna 1/,+1/,, floa- 
re de șovirf (Origanum vulgar) uscate (!/-), 
piatră acră (alaun). Culoarea se obține prin 
fierbere. 

4. Coajă de stejar (Quereus robur), bors. 
Se colorează prin fierbere si se obține un roșu 
închis. 


ALBASTRU 

1 Paie de ovăz (Avena satova) secerate 
cînd sînt aproape coapte spicele, calaican (sul- 
fat de fier). Se lasă timp de 6 zile paiele la 
macerat în urină de vită, apoi se fierb două 
ore și se adaugă calaicanul. După strecurare 
soluția obținută se mai fierbe odată cu ma- 
terialul. Dacă se adaugă și coajă de stejar 
(Quercus robur) se obține culoarea denumită 
„vinät“. In zona Olt pentru zävelci se уор- 
seste în aceeași soluție lina si bumbacul pen- 
tru a obține două nuanțe de albastru. 

2. Flori de viorele (Viola odorata), brin- 


70 


71 


duse de primăvară (Crocus hufefelianus), li- 
liac (Syringa vulgaris) puse la macerat in usuc 
de oaie, obținut din spălarea linei și piatră 
acră (alaun). Culoarea se obține prin fierbere. 

3. Sineală sau lulachiu (produse industri- 
ale) și usuc de oaie. Se înmoaie lulachiul în- 
usuc de oaie peste care se toarnă urină de 
vită și se lasă la macerat cîteva zile la tempe- 
ratură potrivită. Se introduce apoi materialul 
si se lasă în această soluție 2—3 zile fără să 
se fiarbă. După ce materialul a căpătat culoa- 
rea dorită se scoate, se clătește și se usucă. 


VERDE 

1. Frunze de otetar (Phecs Coriaria), pia- 
tra acră (alaun). Se vopseste prin fierbere. 

2. Funze de urzică moară (Lanium album), 
frunză de urzică vie (Urtica dioica), frunze 
de lipan (Verbascum lychnitis) în proporții 


egale, piatră acră (alaun). Culoarea verde des- 
chis se obține prin fierbere. 

2. Frunze de sovirf (Origanum vulgare), 
flori de landră (plantă neidentificată) în pro- 
portie egală, piatră acră (alaun). Prin fierbere 
se obține culoarea verde-gălbui. 


CENUȘIU 

Floare de cristica (plantă neidentificata), 
piatră acră (alaun). Se obține prin fierbere 
cenușiu deschis, denumit în grai local ,,cris- 
ци“. 

După introducerea coloranților industriali 
femeile au continuat să fixeze culorile, să le 
„impietrească“ cu materiale tradiționale. 
Uneori vopselele se fierbeau în borş sau zea- 
mă de varză. Astăzi se vopseste aproape ex- 
clusiv cu ajutorul coloranților industriali și 
se fizeazá cu oțet sau cu sare. 


BIBLIOGRAFIE SELECTIVA 


ALLEAU, R., La science de symbole, Paris, 1962. 

BERCIU D., La izvoarele istortei, Bucuresti, 1967, 

BUTURA, V., Enciclopedie de etnobotanică româ- 
nească, Bucuresti, 1979. 

COTET, P., Cimpia Olteniei, Bucuresti, 1957. 

ELIADE M., De la Zalmoris la Genghis Han, Bucu- 
resti, 1980. 

FORMAGIU, Н. M., Portul popular din România, 
Bucuresti, 1974. 

GHITULICA, M., V. BOTEANU, E. ROUA, Judefele 
patriei — Olt, Bucureşti, 1980. 

IONESCU, I., Despre județele Olt si Arges, în ca- 
tagrafia din anii 1773—1774 şi din Moldova, în 
Mitropolia Olteniei, nr. 3—4, 1958. 


IORDACHE GH., Mărturii etnolingvistice despre ve- 
chimea meseriilor populare românești, Craiova, 
1980. 

KOHLER, C. A., History of costume, New York, 
1963. 

KONIG, R., Sociologie de la mode, Paris. 

CLAUDE LEVI-STRAUSS, C. La pensée sauvage, 
Paris, 1962. 

OPRISAN BARBU, H., Cälusari, Bucuresti, 1969. 

PETRESCU, P., Broderii pe piele în arta populară 
românească, București, 1968. 

STOICA G., Podoabe populare românești, Bucureşti, 


1976. 


ILUSTRATII 


RADACINILE 
ISTORICO-ETNOGRAFICE 
ALE PORTULUI POPULAR 
DIN JUDETUL OLT 


1. 


2 


. Cojoc, 


Vas neolitic, Cultura Vadrastra, Slatina. 
Detaliu de ornament. 


. Vas neolitic, Cultura Vădastra, Slatina. 


Detaliu de ornament. 


XIX. Detaliu de ornament. 


. Detaliu de ornament după vilnic, com. 


Vădastra, sfirsitul sec. XIX. 


. Detaliu de ornament după un casac, com. 


Fălcoiu, sfîrşitul sec. XIX. 


comuna Vädastra, sfirsitul sec. 


6. 


7. 


10. 


Chiup dacic, com. Sprincenata. Detaliu 
de ornament. 
Ctitori tarani, detaliu de frescá, 
Stejesti, 1850. 


com. 


. Aspect de la construirea podului de 


peste Olt la Slatina, 1880. 


. Taran in costum, luptátor in rázboiul de 


independenta 1877. 
Aspect de la un tirg sáptáminal în ога- 
sul Slatina, 1900. 


х Ñ 


KY ~ 
LS 
y 


` a 


4 
7 : 
NW N Or «ж 
Ñ waku ч. ч 


` 


“We 
+ 


Y 

$ 4 4 <: 
№) Рур 

ЈА жі 


y Y‏ جیا 
1 
0 


MARTEN 
۷۳ص‎ 
1 


v 


у 


| e 


T Wf 
4 


ATA 


сс 
= 
— 
ЕЧ 
сс 
— 
= 
= 
< 
c 
= 
сй 
> 
= 
= 
оз 
= 
ы 


+۱, ٦ 


an Área t 


nem 


MESTESUGURI SI TEHNICI 
SPECIFICE СОМЕЕСТЮМАВИ 
PIESELOR DE PORT 


11. Detaliu de vilnic ales printre si peste 15. Cheifá executată cu croseta si „Пре!“ 
fire. 


cusut. 
12. Detaliu de zăvelcă cu ochiuri, com. Tes- : نا وا‎ š 
: li е 1 ! 16. Detaliu de cămăși cusute in „punct ro- 
lui, sfirzitul sec. XIX. 2 7 
EXA 5 za mânssc“. 
13. Cheifá executată cu croșeta. 


14. Detaliu de maramá cu alesătură peste 17. Detaliu de cămașă cusula în „punct bă- 
fire. trinesc“. 


weg 


n 


à 3 
Di ја ПРИЕ 


оф о 


~ 
+ 


کن ے РА‏ جو کین 
O. ROM 72 Ф.‏ 


қсы УНС yr as Pra s Pra, ү»\ 


Рам" ows? te 
> ^ 
«> 


SPATE «за 
~ 


` 
мад. 


FR 
e 


14,15 


| 
| 
| 
| 


~ "Cont 4 е; 


ZONA OLT 


costumul femeiesc 


18. Fete pieptanate cu două cozi pe spate. 


19. Fată pieptănată cu două cozi. 
20. Femeie pieptănată cu coc. 
21. Femeie cu maramă, com. Poboru. 


22. Femeie cu maramă, com. Strejesti, 1850. 


Detaliu de frescă. 


23. Femeie cu maramă, com. Poboru-Cor- 


natel. 
24. Mireasă cu fes, maramá si lätifar 
frunte, com. Vitomirești. 


25. Costum de muncă compus din: cirpa, 


cămașă cu petece si zăvelcă vinătă. 


26. Bătrină cu basma neagră, com. Curti- 


soara. 
27. Femeie cu maramă, com. Donesti. 


28. Fete in costume cu závelci, com. Vultu- 


resti si Curtisoara sec. XX. 
29. Costum de  sárbátoare 


velci cu beteală. 


30. Cämasä increfitá la git, comuna Vultu- 


resti. Detaliu de ornament. 


31. Сатаза increfitá la git, cusutá cu аг- 
nici, márgele si paiete, com. Scorni- 


cesti — Teius. 


32. De:aliu de ornament la o cămașă incre- 


fità la git, com. Scornicesti — Suica. 


compus din: 
cirpá de borangic, cămașă cu altifä, ză- 


33. 


34. 


35. 


36. 


37. 


38. 


39. 


40. 


. Costum compus din: cămaşă 


Zăvelcă cu pomisori, com. Scornicești, 
începutul sec. XX. 

Femeie îmbrăcată cu ciupag si poale, 
com. Vulturesti. 

Zăvelcă cu beteală si paiete, com. Curti- 
soara, sec. XIX. 

Zävelcä rosie cu prag orizontal, com. 
Curtisoara, sfirsitul sec. XIX. 

Zăvelcă cu bráduf, com. Titulesti, in- 
ceputul sec. XX. 

Zăvelcă, aleasă peste fire, com. Scorni- 
cesti-Teius, sfirsitul sec. XIX. 

Femeie in costum compus din: cirpă de 
borangic, cămașă cu mărgele, zävelcä 
albastră cu betealá, com. Scornicești, 
inceputul sec. XX. 

Tinárá cu costum de mireasá, com. Vul- 
turesti, sec. XX. 

increfitá 
la git, bete si závelci, com. Vulturesti, 
inceputul sec. XX. 


. Femeie in costum cu závelci, com. Scor- 


nice;ti- Teius, sec. XX. 


. Femeie in costum cu zăvelci, com. 


Vulturesti, inceputul sez. XX. 


19 


27,28,29 


„и? 


6 + 
} 7 


2 
1 
р 


^ 


+ + 
SOSA 


ДА . 
1 PAM NT AI 
EBEN 


Š 
* e 


Oo 
FO) 


npo Vi 
d aol O m Y 


一 -ao — —-- 
w. 


"cy. 


` | 30 


这 
0 


22» 


er A 
LU DEIN i3 
Do ак 


7) ода a ИНН : 
"Xy Er rs A 
c el E 
nyc مل تا‎ ad н А 
ца guit I 
MELOS m 


emet im rm ween سے‎ 


2 z 
54 


dá 


2bi 
ناش‎ 


тыс 


>> 
5 


SS 
БЕЖЕН 


> 
2ئ 


ДЕН ВЕЗАНИ САМРТИ D INY 

x ои | : ا‎ ae 
سا‎ i TU : wh са д 
Sus В: Е 


Su № 


CES 
TELLUS 


за 
=> 


DESEE 549933 
ES 
> 
Sr 
PERDER 
Ескек 


PRES HARASS 


XS 
جج مج وج سے‎ 
FALL patria 


ИЛУ УЛ ЧИНИ АНУ, 


ra ka 


ROLLE RIO STA EIL 


ЕЕ 


ESS 


211 


м 


ЈА 
А 


>>> 


2 
ےھ ے ہے < 


وچ 
2% 


were4q РС 
224% 


23 


5 


v 
vt rey v 


24 


4; 
2 


ж 


= 
М 


КОЛУ, ) 


ZONA OLT 
costumul bărbătesc 


44. Ctitori țărani imbräcati 
şube, detaliu de frescă, 
sec. XVIII. 


45. Bărbat cu pălărie de pai, com. Curtisoara, 
46. Bărbat cu pălărie de postav, com. Vul- 


turesti. 


47. Bărbat cu căciulă din blană neagră, com. 


Dobroteasa. 
48. Costum bărbătesc 
Curtisoara, sec. XX. 


49. Briu cu alesături si cusături din linica 


si beteala, zona Olt. 


cu cojoace si 
com. Ibánesti 


cu pieptar, com. 


. Cămașă dreaptă din pinză cu cerculete, 


com. Curtisoara, sec. XX. 


. Mester zugrav purtind subá albă, com. 


Strejesti, 1859. Detaliu de frescă. 


. Bărbat îmbrăcat în ,,subá cu molii“, com. 


Poboru, sec. XX. 


. Tinăr îmbrăcat în costum compus din: 


căciulă, şubă albă, pantaloni din dimie 
si opinci, com. Vulturesti-Donesti, sec. 
XX. 


Аел” ММ 
nn —— 


eger vo vpn سی‎ > 


ai 


Ci >". 
лета м 


у "PL 


Jp / 


"Дежа AA 
9; a E 


B 


“. 
= 


d NAS 7 
ЯВ varad 


HAL 


>" 4 
> LIA e Se 


— s [Y 


ZONA SLATINA 


costumul femeiesc 


54. 
55. 
56. 
57. 
58. 
59. 


60. 


Femeie cu fes și cirpă de borangic, com. 
Serbánesti, sec. XX. 
Femeie си tichie si 
Crimpoia, sec. XX. 
Cirpá din borangic cu sabac, com. Movi- 
leni, sec. XX. 

Cirpă din borangic cu sabac, com. Bre- 
beni, sec. XX. 

Cămașă increfitá la git, cu altifá, com. 
Serbánesti, sfîrşitul sec. XIX. 

— Detaliu de ornament la o cămașă în- 
crefitá la git, com. Vilcele, sec. XX. 
Závelcá cu motive vegetale si antropo- 
morfe, com. Vilcele, sfirsitul sec. XIX. 


tulpan alb, com. 


. Bete cu alesáturi si márgele, com. Izvoa- 


rele, sec. XX. 


. Bráfári din argint lucrate la Cireasov, 


sec. XX. 


. Lese din márgele policrome, com. Vá- 


leni, sec. XX, 


. Femeie ín costum cu závelci alese peste 


fire, com. Serbánesti, inceputul sec. XX. 


. Femeie in costum de lucru cu fustá si 


závelcá, com. N. Titulescu, sec. XX. 


. Femeie in costum cu fustá, com. Serbá- 


nesti, inceputul sec. XX. 


Ls Т ии 
Ra: E Б 7 
) Hl ни il ll | 


= LAY: 
2 PETE PRET SEE RETENU re ree بر‎ 


а 
на 


пити 


{тты : 


e 
и 
ол 
17 


> N “4 
* 
cta tee t A.S A OBS Ў 

€ 


"аза чи сока ы „> 


NAS 


b «TJ. 
“4” ^e 7 
rv À 
ү eh 
(5203 
1 + с 
POUPEE 
БЕУ 

^ JA 
(А 
| 
Ur 


48 | 
и 


тъ SES 
NE 


— 
Au а xj 
? = E^ & 4 
ہس‎ 4 
- 7 


= 


- 


AN پروی‎ 
| ES е. 


Y 
УР 
У 


714 


Der 
= 


ay У all 
Ка 


3 
1 ДЧ کل‎ "t 
NI. 70 


Я 
2, 
© 
Y 


1 


ZONA SLATINA 
costumul bărbătesc 


67. Cojoc cu broderii policrome, com. Vil- 
cele, sec. XX. 

68. Bărbat îmbrăcat cu cojoc, com. Mărun- 
fei, sec. XX. 

69. Bărbat cu căciulă din blană neagră, 
com. N. Titulescu, sec. XX. 

70. Bărbat imbrăcat cu cojoc, com. Mărun- 
tei, sec. XX. 


71. 


74. 


Cămașă bărbătească си platcă, com. бег- 
bănești, sec. ХХ. 


. Cămașă bărbătească cusută cu alb si 


bleumarin, com. Serbänesti, sec. XX. 


. Costum bárbátesc cu pieptar, com. Vil- 


cele, sec. XX. 
Bárbat imbrácat cu ipingea, com. Crim- 
poia, sec. XX. 


ZONA CIMPIA ROMANATILOR 


costumul femeiesc 


75. 


76. 
77. 
78. 
79. 
80. 


85. 


86. 


Femeie іп costum cu zăvelci, legată 
peste conci cu tulpan alb, com. Vădăs- 
trifa, sec. XX. 

Femeie cu tulpan legat peste coc, com. 
Brastavat, sec. XX. 

Femeie cu tulpan si cirpa „imbroboditä“, 
com. Fălcoi, sec. XX. 

Femeie cu спра de borangic legată pe 
sub coc, com. Vișina, sec. XX. 

Cirpá де borangic lucrată „їп cărări“, 
com. Izbiceni, sec. XX. 


Cirpă de borangic — ,,fisiu“, com. Ce- 
leiu, sec. XX. 
. Femeie îmbrăcată in cămașă cu altifá, 


com. Grojdibod, sfirsitul sec. XIX. 


. Cămașă dreaptă, com. Orlea, sec. XX. 
. Cämasä cu platcá, com. Stefan cel Маге, 


sec. XX. 


. Zăvelcă cu motive geometrice si vege- 


tale stilizate, com. Gura Padinii, începu- 
tul sec. XX. 

Zăvelci cu motive geometrice și antropo- 
morfe stilizate, com. Brastavät si Уа- 
dastra, începutul sec. XX. 

Zăvelcă cu motive geometrice, satul Ce- 
leiu, sfirsitul sec. XIX. 


87. 


. Femeie în costum cu vilnic, com. 


. Casac din dimie 


Femeie in costum compus din cîrpă, că- 
masa cu altita si zävelci, com. Stefan се! 
Mare, sfirsitul sec. XIX. 


. Femeie în costum cu cămașă din boran- 


gic și zăvelci, com. Orlea, sec. XX. 
Gura 
Padinii, sfirsitul sec. XIX. 


. Femeie în costum compus din cămașă 


dreaptă si vilnic cu pälmife, com. Iancu 
Jianu, sec. XX. 


. Bete din lina cu alesături, sec XX, zona 


Cimpia Romanatilor. 


. Femeie în costum cu casac, com. Fălcoiu, 


sec. XIX. 
albă, com. Fălcoiu, 
sec. XIX. 


. Detaliu de ornament la un casac, com. 


Falcoiu, sec. XIX. 


. Femeie îmbrăcată în subá cu mineci 


scurte, com. Ianca, sfirsitul sec. XIX. 


. Femeie îmbrăcată cu cojoc de mireasă, 


com. Vădastra, sec. XX. 


. Cojoc cu rozete, com. lanca, sec. XIX. 
. Pieptar „încărcat“, com. Vădastra-Vi- 


sina, sec. XX. 


. Lese din mărgele policrome, sec. XX, 


zona Cimpia Romanatilor. 


Ta Erna aly EE‏ ہے یی یآ شاک 
, - 


=> = GEL TA ec شڈ پش‎ 
3 52 =" точи ہی ری‎ ez ce ТАТ! ~ 
7 eve tra. %. Ағын her Мө, اب‎ 
0 + о fra =. ar; - #4 > T 


> Е 
See y fe д = 
ET ET ge Sn 


al 


d ДШ 


4 


7 


«dy De 
uos re یی‎ CERERI ۳ 
کے‎ с. <> + 

~ ` - 


КН 


ma, 


ren. 


9:4 


f 
| 


Lf 


xa 


збе? 


re s 


УА n OLY رو مو‎ 3 
Аа 


AA $ ГУДЕ AS 


— PEY 2 ЖС (а 


€ 


uc ode A 
MEG A, 


ZONA CIMPIA ROMANATILOR 


costumul bărbătesc 


100. Bărbat în costum cu pieptar, com. Vă- 
dastra, sfirsitul sec. XIX. 

101. Bărbat îmbrăcat cu зира albă, com. 
Oboga, sec. XX. 


102. Bărbat îmbrăcat cu casac, com. Brasta- 
vat, sec. XX. 


103. Pantaloni din dimie cu găitane, com. 
Brastaváf, sec. ХХ. 


104. Pantaloni din dimie cu găitane, com. 
Brastavat, sec. XX. 


105. Briie din lină cu alesături, sec. XX, zona 
Cimpia Romanatilor. 


106. 


Pieptar „încărcat“, com. Vadastra, sfirsi- 
tul sec. XIX. 


. Barbat imbracat cu cojoc, com. Vadastra, 


1880. 

. Pieptar cu „созоаје“, com. Vádastra, 
sec. XIX. 

. Barbat in costum cu pieptar, 1880. 


. Pieptar cusut cu ibrișin, com. Ianca, 


sec. XX. 

. Detaliu de cojoc, com. Dabuleni, sfirsi- 
tul sec. XIX. 

. Bărbat îmbrăcat cu suba rosie, com. 


Iancu Jianu, sec. XX. 


LE‏ ۔ 


| 
| 


y 


== 


102 E 


е 


em MLB: 
DB 


= 1 DI - 14 2 ` 
RE TEEN EN ак 


“ү, 
$ „А 
“ اخ‎ 
u 
raie 


{ 


4281 تب 
PIDE ete‏ 
à TE Sale‏ 
О‏ ` 
ч‏ 
“а “‏ 


0 060 
~ “KE NR RFE 
4 e Ч 


Е 
2580 10: ова B 


CLR а 


- 
= 
= 
ез 
= 
= 


Ё 


[== > A Жү: mut راف‎ i ла کہ امھت سای‎ 


109,110 


44 
Sui 


35 


111 


ы 


=. 
Cie 
= 
وت‎ IL 
و9‎ 
= 
4. 


209599 1 


x | 


сад @ 


112 


COSTUMUL CALUSARILOR 


113. Tinăr in costum de călușar, com. Colo- 115. Cälusar cu pălărie, com.  Colonesti 
nesti, sec. XX. sec. XX, 
114. Grup de călușari, com. Vilcele. 116. Grup de călușari, com. Vitomirești. 


58 


ies 5; 5 


à 
~ 


5555 


~ A > 
~ 


ORNAMENTICA SI CROMATICA 
PORTULUI POPULAR 
DIN JUDETUL OLT 


117. Detaliu de ornament, „coarnele berbecu- 120. Detaliu de vilnic „си зауешЦе“, com. 
lui“, com. Redea, sec. XX. Orlea, sec. XIX. 
118. یہی‎ Visina Nona ود ات جج‎ ٥ cu „pomișori“, com. Färcasele, 
119. Detaliu de cojoc pe o frescă de la 1859, SEP! : 
com. Strejesti. 122. Detaliu de cirpá, com. Seaca, sec. XX. 


SII IPA ик 
ме паче ا‎ WAT © 
с > کشم‎ 


` t rea aun 


ctu 
eom 
-- 
ie 


^ P ИЖ" А Да 
пай жы و اج کت‎ Ivy m Ал ХААА Ў PA. AWS a N 


01 


4511124 
шимен 


ауы Ime hs 


xL —— A 


= 


ОТТИ, 
ауе еле, y iss - - 
- یں ا‎ e Y 
— کی‎ 
өлен; ES 2% 
~ جح ہریت تک ای‎ 

фетр 
ыы د سی‎ 


аас 


+= 


~ 


= 
4 


SLR PRES There = Saag 


— RES 


تع ات 


Ме انیو جات‎ аи Рака) 


= £ 


(ARE 


P 


ACTUALITATEA 
COSTUMULUI POPULAR 


123. Creatoarea Antonina  Ghican, сет. 127. Grup de dansatori în costume, com. Vito- 


Cezieni. miresti. 
124. се cu cojoc de mireasă, com. Vă- 128. Grup de călușari din com. Scornicești. 
astra праща за: 
m 129. et 2 
125. Cojoc bărbătesc си cosoaie, com. Vă- В ка, 0080 


dastra. 
126. Cojocarul Nicolae Liiceanu, com. Vá- 130. Grup de dansatori în costum, com. Vito- 


dastra. miresti. 


— s 
г ام‎ Sed 


VE y 


۶ " 3027. ھی‎ - 
- > 454 nets * 
пре ` - 

E 17 у 
verre а + e || 
ЗИ L + 7 $ 
ЖА e š 

fa ; «7 
es је 4 
Ааа 5 7 
ایر‎ 00 4. 
217% u? 
0 


2? 


4 
free, 


27636,” 


из 


У 
ЖҰЗ 
} 
$ 
` 


Ааа 
121 за 


124,125 


+ 
t 


у 
M 


Y” at 
14: 


=> 
cl 
= 
ES 
an 
cl 
ہم‎ 


TEE‏ 212 ت ہیں 
Te dun e‏ ری ARTO‏ 


73 


RESUMEE 


Parmi les départements de Roumanie, la réglon 
de l'Olt se détache par ses caracteres spécifiques au 
point de vue économique, social et historique. Sur 
ce territoire on a pu établir une continuité d'habitat, 
de culture et civilisation, depuis le paléolithique 
jusqu'a nos jours. 

Le territolre actuel du département Olt s'étend 
sur les deux bords de cette riviere, ayant une sur- 
face de 5.507 km. et comprenant à peu pres les 
anciens départements Olt et Romanafi, indiqués sur 
lá carte de la Roumanie en 1700. 

. La création populaire spécifique pour le dépar- 
tement Olt comprend, entre autres, deux genres 
particulierement remarquables, а savoir: le costu- 
me populaire et les tissus pour l'intérieur, ces der- 
niers n'ayant pas été étudiés par les chercheurs 
scientifiques. De nombreux spécialistes qui ont 
étudié l'ancien département Romanati ont publié 
des ouvrages sur le costume populaire. La zone nor- 
dique du département, ainsi que la zone centrale, 
située sur la rive gauche de ГОН, ont été peu étu- 
diées, ce qui fait que des publications sur le costume 
populaire sont presque inexistantes. 


Dans louvrage ,Le costume populaire du dé- 
partement Olt“, les auteurs se proposent de combler 
cette lacune, considérant le costume comme un élé- 
ment fondamental dans les communautes rurales, 
étant donné qu'il reflète l'état social de la population, 
ses occupations, le passé historique, les éléments 
nouveaux et les relations avec les régions voisines. 
Les chapitres de l'ouvrage comprennent des infor- 
mations sur les racines historiques, ethnogénétiques 
et artistiques du costume, son évolution, le processus 
de création et les structures du caractere morpho- 
logique des zones, la multitude des fonctions, 
l'unité, morphologique et stylistique dans le 
contexte général du costume populaire roumain, 
les relations culturelles avec les zones voisines, le 
rapport culturel dialectique entre l’homme et la na- 
ture l'homme et la société. 

Ayant comme point de départ l'idée que, dans 
la grande unité qui caractérise le costume popu- 
laire roumain, chaque région a ses traits spécifiques 
et ses préférences, exprimées avec prégnance dans 
le costume aussi, les chercheurs scientifiques ont 
commencé leur travail par l'étude des sources, du 
terrain et des pièces conservées dans les colectlions 
des musées, déterminant ainsi les types et les va- 
riantes du costume spécifiques aux zones ethnogra- 
phiques du département Olt. En corrélant les don- 
nées obtenues de la totalité des sources étudiées 


aves les résultats de l'analyse des pieces de costume 
existantes sur le terrain et dans les collections des 
musées, on a obtenu une image d'ensemble du 
costume populaire du XVIII-éme au XX-e siecles. 

Le costume populaire du département Olt s'est 
développé sur l'ancien fond thrace-illyrien, ayant 
profondément imprimées les caractéristiques daci- 
ques, et il a persisté grace à la capacité créatrice 
anonyme qui l'a maintenu et mis en valeur par sa 
forme, ses ornements, sa couleur, sa signification, 
et qui lui a donné graduellement des formes nou- 
velles, correspondant à la conception sur la vie, aux 
visions stylistiques et aux fonctions de chaque pé- 
riode, y compris de l'époque contemporaine. 

Ce costume représente la totalité de nombreux 
métiers — tissage, teinture, couture, pelleterie, 
etc. —, s'alliant à des alternances et combinaisons 
qui configurent d'une part le caractere spécifique 
de l'art populaire roumain et de l'autre les caracté- 
ristiques des zones inclues dans le territoire en 
question. 

L'étude du costume folklorique a pris en consi- 
dération un temps historique représentant la tradi- 
tion et un temps se rapportant à l'àge de la per- 
sonne qui le possédait, саг le costume appartient 
aussi bien à son créateur, qui lui imprime son em- 
preinte personnelle, qu'à la communauté qui impose 
indirectement certaines normes sociales. Les deux 
aspects sont intéressants du point de vue de la 
réceplivité de la communauté, qui doit comprendre 
et apprécier la signification, la mission et le róle 
de chaque piece en une certaine époque, ainsi que 
la durée de Гаре permise pour l'adoption de cer- 
tains vetements. 

Le costume a été apprécié en fonction de deux 
coordonnées : l'espace et le temps, y comprls „le 
temps de création“ de chaque piéce en tant qu’ élé- 
ment qui révele le travail des étapes de cristallisa- 
tion des idées et de materialisation créatrice de ces 
pieces vestimentaires. 


Pour pouvoir déterminer le spécifiques zonal du 
département Olt, on a tenu compte aussi de la sub- 
ordination réciproque et de l'interdépendence des 
composantes du milieu géographique, avec ses deux 
parties constitutives : les éléments naturels (relief, 
climat, réseau hydrographique etc.) et psicho-so- 
ciaux (civilisation et culture). 

La localisation des différents types et variantes 
de costumes a été effectuée par la méthode des car- 
togrammes ethnographiques, et les recherches 


concernant leur évolution, par la méthode histori- 
que. Les cartes et les cartogrammes ayant a la base 
une étude sur plus де 80%, des villages du départe- 
ment, étude entreprise pendant une dizaine d'an- 
nées, ont relevé d'une part les complexes territo- 
riaux de civilisation et de culture, et d’autre part 
leur dynamique en perspective géographique et 
historique. 

En applicant la méthode structurelle dans 
l'analyse du costume populaire du département Olt, 
on a eu comme but la détermination de quelques 
modèles, pour la considération contextuelle, corré- 
lationnaire, des éléments constitutifs, en observant 
laspect traditionnel, conservateur des variations et 
du système, mais aussi le mécanisme des transfor- 
mations. 

La corrélation des données obtenues par l'ana- 
lyse du costume populaire sous tant d'aspects a 
mené à quelques conclusions intéressantes en ce qui 
concerne son caractere unitaire et original: 

— Aux ХУШ-ете et XX-ème siècles, les 
membres des différentes communautés rurales pou- 
vaient etre identifiés d'aprés leur costume et leurs 
bijoux, leurs attitudes et gestes, sans tenir compte 
d'autres traditions (le dialecte local, les institutions, 
les coutumes, etc.), ce qui a beaucoup contribué à 
leur unité. Ainsi, bien que le costume du départe- 
ment Olt appartienne — du point de vue de sa 
structure — au type caractéristique, comprenant des 
„catrinţe“ (une sorte de tabliers paysannes) ou des 
»Vilnic* (jupes de laine). brodées de fleurs, type 
spécifique à l'Olténie, aux différentes foires les 
Eens de cette partie du pays se distinguent de au- 
tres zones et se reconnaissent entre eux d'apres le 
couleur et la maniére de disposer les ornements, 
de porter le voile, le fichu ou d'autres pièces, ce 
qui démontre que dans le cadre d'une méme unité 
on peut manifester aussi une certaine diversité. 

— L'analyse des éléments de permanence — 
structure morphologlque, chromatique — a souligné 
le fait que pendant les siécles passés il y avait des 
catégories sociales de la paysannerie pouvant se per- 
mettre un certain luxe, pour marquer un état éco- 
nomique spécial; comme exemples de cette sorte, 
on peut citer les colliers de médailles, de monnaies, 
de piéces d'or ; la touloupe de noces avec manches ; 
les pelisses fourrées et d'autres ornements. Le fait 
méme qu'on portait de pareilles piéces était un 
signe pour reconnaitre une position sociale acquise. 

— En ce qui concerne le cóté fonctionnel du 
costume comme signe distinctif, une différentiation 
nette a été faite entre le vetement traditionnel fé- 
minin et celui des hommes. Au cours du temps, il 
y a eu des interdictions de nature magique et reli- 
Eieuse touchant au fait que les deux sexes ne pou- 
vaient pas porter les memes pièces vestimentaires, 
interdictions dont la signification initiale est dispa- 
rue, mais qui furent transmises sans d'autres for- 
mes jusqu'à nos jours. 


Cette différentiatlon était tranchante jusqu'aux 
premiéres décennies du XX-éme siécle, et aucune 
femme n'aurait risqué l'opprobre de la société en 
portant, par exemple, des pantalons; de méme 
aucun homme, par peur du ridicule, n'aurait porté 
des robes ou des bijoux de femme. 

— Ce qui est valable pour la différentiation 
enire les sexes l'est aussi, en grande mesure, pour 
la différentiation selon les ages ; il était absolument 
évident que les vêtements variaient en fonction de 
l'àge de la personne qui les portait. 

— L'unité de costume populaire du départe- 
ment Olt se manifeste dans le domaine de certains 
éléments fondamentaux : matière premiere, coupe, 
disposition des ornements, chromatique. 

Pour ce qui est de la matiére premiére, la ca- 
ractéristique du costume populaire du département 
Olt et du costume populaire roumain en général 
consiste dans l'emploi des tissus blanc de laine, des 
toiles de lin, de chanvre ou de cotton. 

La couleur blanche du fond indique une tradi- 
tion venant des ancétres du peupie roumain, les 
Daces. 

L'unité du costume au point de vue de la coupe 
consiste dans sa simplicité, ses différentes parties 
étant coupées en ligne drolte, et dans l'utilisation 
intégrale des matériaux, ce qui constitue la carac- 
téristique du costume populaire roumain tout 
entier. 

Un autre aspect de l'unité se manifeste dans le 
domaine du décor. Tout ornement, brodé ou tissé, est 
disposé avec discrétion et mesure, concentré en 
champs délimités avec précision, qui se détachent 
sur les portions blanches, non-ornementés, des che- 
mises, des touloupes, des pelisses fourrées, des casa- 
ques, etc. L'ornement est disposé de telle façon à 
accentuer les lignes de la coupe, aussi bien que 
celles du corps humain, ainsi qu'on peut s'en rendre 
comptes des pelisses, casaques et touloupes. 

Les principaux champs ornementaux des che- 
mises sont disposés autour du cou, sur les épaules, 
au long des manches, sur la poitrine et sur la bor- 
dure de la jupe. Les motifs décoratifs sont géomé- 
triques, en forme de fleurs ou zoomorphes, forte- 
ment stylisés. 

La chromatique est un autre élément d'unité du 
costume populaire du département Olt. Le coloris 
spéciflque est vif, bien harmonisé par l'alternance 
de nuances contrastantes avec des tons neutres. 

Les couleurs de base employées au XVIII-éme 
siécle sont: le rouge, le noir, le bleu et le fil d'or. 
Dans la région du sud, le costume a été plus vive- 
ment coloré, la palette utilisée étant plus riche — 
du jaune, du vert, du brun — tandis que la zone 
située au nord-est est plus sobre et se distingue par 
les fils d'or ou d'argent et par les perles colorées. 

Les pièces provenant de la fin du XIX-ème 
siécle constituent le sommet atteint par le costume 
populaire du territoire étudié au point de vue 
morphologique, chromatique et décoratif. 


74 


L’analyse des piéces du costume du département 
Olt a fait ressortir le fait que les matiéres premieres 
étaient pour la plupart des produits domestiques : 
du lin, du chanvre, de la laine, la culture des plan- 
tes, l'élevage du bétail destiné à produire les fibres 
nécessaires à la confection des pieces vestimentaires 
étant en corrélation étroite avec le développement 
des méliers domestiques et de ceux spécialisés, 

A ces matieres de base sont venus s'ajouter en- 
suite le colton, le soie grege, les fils d'or et d'argent, 
les perles et les paillettes. 

Un chapitre de l'ouvrage est consacré à ces as- 
pects, tout en rattachant au chapitre dédié aux mé- 
tiers et aux techniques de travail employees à la 
confection des pieces de costume et destinées à 
faire ressortir le caractere spécifique des zones. 

L'analyse des aspects unitaires du costume 
populaire département Olt, dans l'ensemble de 
lart populaire roumain, a souligné l'existence de 
trois zones ethnographiques distinctes, représentant 
des traits stylistiques bien définis : 

— La zone Olt, située au nord-est du départe- 
ment, est délimitée à l'ouest par la barriere natu- 
relle de la riviere Olt, s'avoisinant au nord-est du 
. département Arges, et au nord-ouest du département 
Vilcea ; elle comprend 20 communes, constituant 
dans le cadre de l'unité morphologique et stylistique 
nalionale une expression artistique distinguée en 
tant que reflet des variations du systeme connu. 

Le costume des femmes de la zone Olt [ait 
parlie du type de costume avec deux jupes, tandis 
que le costume cles hommes consiste en pantalons 
collants, blancs, et une chemise qui tombe jusqu’aux 
genoux. П est caraclérisé par une distinction et une 
élégance évoquant le brillant des costumes médié- 
vaux ou des costumes folkloriques d'Arges ainsi que 
la chromatique discrète de ceux de Vilcea, dans une 
forme tout à fail originale. 

— La Zona Slatina, située dans la plaine élevée 
et large de Boian, à gauche de la rivière Olt, com- 


prend 24 communes constituant une unité ethno- 
graphique caractérisée par le costume à tabliers ou 
par les jupes d'une rare sobriété et distinction, 
grâce à une chromatique où prédominent des com- 
binaisons de bleu marine, blanc, rouge, noir et à la 
coupe évasée des pieces composantes. 

— La Zone de La Plaine de Romanați occupe 
le territoire entier situé sur la rive droite de ГОП, 
comprenant aussi une partle du Plateau Getique, 
avec 52 communes. 

Le costume des femmes en cette zone — avec 
des ,catrinte"^ — et celui des hommes — pantalons 
blancs et chemise longue — se remarque par son 
unité stylistique et ses couleurs vives, spécifiques 
aux zones ensoleillées des plaines. Les départements 
voisins sont celui de Dolj, à l'ouest, et de Teleorman, 
à l'est, et on y peut remarquer quelques interferen- 
ces et échanges culturels, comme un indice des re- 
lations avec les zones similaires de la Plaine du Da- 
nube, qui s'étendent du département Mehedinţi 
jusqu'au département Tulcea. 

Pour chaque zone sont analysées en détail: la 
coiffure, les parures pour la téte, les habits, les 
chaussures, sous tous les aspects. 


Un bref chapitre présente le costume des «cä- 
lusari- (danseurs qui exécutent certaines danses 
populaires roumaines), étant donné le renom du dé- 
partement en ce domaine. 


L'ouvrage a pour but de venir aussi en aide 
aux personnes qui désirent couper, broder et pe- 
indre avec des substances extraites des plantes. 
C'est pourquoi on y présente des planches, des 
techniques de broderie, la coupe des principales 
pieces de costume et 22 recettes pour peindre. 


Un chapitre final et consacré à l'actualité et à 
la modernité du costume, accentuant la complexité 
du processus évolutif et de son caractere permanent, 
le comportement à suivre pour l'introduction et 
l'adaptation du mécanisme qui le détermine. 


SUMAR 


INTRODUCERE . 
CADRUL GEOGRAFIC SI ISTORIC 


RADACINILE ISTORICO- ETNOGRARICE ALE PORTULUI POPULAR DIN 
JUDEȚUL OLT 

MATERII PRIME FOLOSITE LA CONFECȚIONAREA PIESELOR DE PORT 

MESTESUGURI ŞI TEHNICI SPECIFICE CONFECTIONARII PIESELOR 
DE PORT А 

VARIETATEA ZONALA IN. UNITATEA MORFOLOGICA SPECIFICA COS- 
TUMULUI POPULAR ROMANESC . . . . . . . . . , 
Zona Olta a.e mou Э%> СЕ a Y X var tué 
Zona Slatina - че 
Zona Cimpia Воглапа ог. 


Costumul Cälusarilor . - 
ORNAMENTICA SI CROMATICA PORTULUI ‘POPULAR DIN JUDETUL OLT 


ACTUALITATEA COSTUMULUI POPULAR 
VOPSITUL DUPĂ REȚETE TRADIȚIONALE 
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 2) ауа 
RESUMEE 


TIPARUL EXECUTAT LA 
COMBINATUL POLIGRAFIC „CASA SCÎNTEII“ 
BUCUREȘTI 


ық 


27 


tot 09 
„us Ue 


| «| 
PE 
Б 
Q: 


lina Mh al «in d ecco .7ج‎ ETS 
Ag MILL “а >. 
У $ قور‎ mes 


"k песто 


uu, чат