Revista Cinema/1990 — 1998/026-CINEMA-anul-XXVI-nr-7-1988

1965—1988 


Sub semnul 
Congresului al IX-lea 


A de experienţă ale cinemato- 
grafiei românești din ultimii ani, şi îndeosebi 
din cei 23 de ani care au trecut de la Congre- 
sul ai IX-lea al partidului, sint în măsură să 
certifice că pe teritoriul filmului de actuali- 
tate, menit să sintetizeze în imagini chipul 
contemporan al societății românești, s-au 
produs modificări de atitudine care deschid 
noi perspective creaţiei cinematografice in- 
spirate de marile mutații politice, sociale si 
morale ale socialismului. De-a lungul anilor, 
au existat mai multe modalităţi de prospec- 
tare ci rafică a actualități. Unora le-a 
fost suficientă o foaie de calendar „la zi” si 
adusi pe ect biomatca ODA — a 
i ecran, problematica — 8 
conta wel puţin, fiind de oricind, de oriunde 
si mai ales de nicăieri. este o atitudine, să-i 
zicem, mimetică față de realitate. Alţii s-au 
inspirat „din viaţă”, dar şi-au ales temele si 
personajele dintr-o zonă periferică de preo- 
cupări, aşa, ca să nu supere pe nimeni. au 
plutit deasupra întimplărilor, așa, ca să nu 
tulbure nici o apă; este o atitudine, s-o nu- 
mim, comodă față de realitate. Si printre 
toate aceste modalităţi — detectabile în dife- 
rite etape pe spirala evolutivă a producției 
naţionale — mai este una, singura validă, sin- 
gura capabilă să direcţioneze efortul creator 
spre” parar:atri- social-politici, filozofici, etici 
si estetici superiori: preocuparea de a desci- 
fra trăsături specifice ale spiritualităţii con- 
lemporane, de a dimensiona prezentul din 
iva unor preocupári umane de strin- 
gentă si veritabilă actualitate. Este, aceasta, o 
atitudine lucidă, responsabilă si angajată față 
de realitate. Această atitudine — evidentă, 
deasemenea, în diferite etape pe spirala evo- 
lutivă a cinematografiei nationale — a permis 
cineastilor nostri, de-a lungul timpului, reali- 
zarea unor filme puternice și adevărate des- 
pre constructorii României de astăzi și de 
miine, despre potenţialul de gind, faptă si 
simtire. al societați: socialiste, 

Revedem mereu cu interes (si micul ecran 
ne-a oferit recent prilejul) un film precum Fa- 
cerea lumii, realizat de Gheorghe Vitanidis, , 
pe scenariul scriitorului Eugen Barbu, în 
1971. În acest frumos „film-portret” de lume 
nouă — cu interpretări excelente semnate de 
Irina Petrescu, Colea neet Liviu Ciulei, at: 
gil ásanu, Clody —, punctul cul- 
LRL. al acţiunii este constituit de istoricul 
act al nafionalizárii principalelor mijloace de 
producţie de la 11 iunie 1948. Se folosea, in 
urmă cu 40 de ani, expresia „bunurile ţării 
sint in mina întregului popor”. Într-adevăr, 
exprimind voința întregului popor, actul na- 
tionalizárii, inspirat şi condus de partidul co- 
munist, a însemnat o hotăritoare victorie isto- 
rică a poporului împotriva exploatării omului 
de către om. Naţionalizarea i-a redat omului 
propria muncă, i-a insuflat încrederea in pro- 
prille forte, i-a sádit speranța într-un viitor 
mai bun, care depindea doar de-puterea an- 
gajării sale în istorie. Muncitorul Filipache 
din Facerea lumii rámine un exponent cu va- 
loare de simbol al germenilor conştiinţei so- 
cialiste. Astăzi, spunem cu deplin temei, „so- 
cialismul se construiește în România — 
porul, pentru popor“. Este, aceasta, o teză 
fundamentală a Epocii Nicolae Ceaușescu, 
inaugurată de Congresul al IX-lea al partidu- 


lui. Cu siguranţă, rostim prin aceste cuvinte 
un important şi vibrant adevăr. La 40 de ani 
de ia naţionalizare, România s-a dezvoltat im- 
presionant, iar această dezvoltare pe multiple 
planuri înseamnă, deopotrivă, demnitate 
umană, independenţă şi suveranitate. În- 
seamnă și iubirea trecutului glorios al patriei, 
înseamnă și priviri pline de încredere spre vii- 
tor. În multe din cuvintările sale secretarul 
al al partidului, tovarășul Nicolae 

se referă la calităţile de construc- 

tor ale poporului, de constructor demn și in- 
spirat: sint calităţile care s-au afirmat in anii 
marilor elanuri revoluţionare, în anii cind au 
prins viață măreţele me ale partidului 
nostru comunist, sint calitățile care au deter- 
minat cea mai fertilă perioadă din întreaga is- 
torie naţională, aceea care a trecut de la isto- 
ricul ai IX-lea al partidului. La 40 de 
ani de la naţionalizarea principalelor mijloace 
de producție, gindul și fapta constructorilor 
României socialiste sint pirghii trainice ale 
unei istorii în care munca și omul și-au găsit 
cea mai completă identitate. Cit despre filmul 
românesc, expresie a atitudinii lucide, res- 
ponsabile si angajate față de realitate. el a 
cáutat să țină pasul. de-a lungul istoriei, cu 


principalele mutații de structură ale construc- 
(iei. socialiste. : 

Unul din filmele care şi-a propus să mate- 
rializeze in imagini semnele acestor mutații 
de structura a fost Proprietarii de Şerban 
Creangă (pe un scenariu scris în colaborare 
cu Mihai Creangă). Propunindu-și să des- 
prindă din cotidian valori specitice eticii so- 
cialiste, cum ar fi angajarea personală în 
conducerea si buna organizare a unei intre- 
prinderi, filmul acesta, din 1974, exprima pe 
plan moral tripla calitate, de producător, pro- 
prietar si beneficiar a omului muncii in socie- 
tatea noastră contemporană. După cum o do- 
vedește practica vieţii de fiecare zi, tripla de- 
terminare a constructorului de nouă istorie 
este o trăsătură din ce în ce mai activă, mai 
prezentă în profilul spiritual al contempora- 
neităţii. Pornind tocmai de la această consta- 
tare, un film precum Proprietarii (în care 
ideea pătrunde pină în titlu) ii conferea, la 
capătul unei substanțiale: dezbateri etice, 
sensuri concluzive, reprezentative pentru mu- 
taţiile de conștiință care însoțesc perfectiona- 
rea continuă a vieţii sociale. Cotidianul este 
privit din interior, filmul comunică o expe- 
tientà de viaţă trăită intens si pasionat, acolo, 
în miezul fierbinte al faptelor de muncă de 
fiecare zi. Simtim nevoia să insistăm asupra 
insemnátátii acestui film în evoluția cinema- 
tografiei naţionale. Filmul conturează, de 


Istoria patriei noastre 
şi istoria filmului nostru 


tapt, in dinamica ei, biografia unei mari uzine 
si a proprietarilor ei. Pină la un punct poți 
avea senzaţia că filmul urmărește preponde- 
rent destinul moral al unui tinăr inginer, Teo- 
dor Dan, al cărui spirit creator şi prospectiv 
intră în conflict cu felurite concepții de 
muncă rutiniere, anchilozate. Dar nu, acest 
frumos personaj, care nu-și părăsește crezu- 
rile de muncă si viaţă, în ciuda „cabalei ne- 
priceperii“ pornită impotriva lui, nu este decit 
o rotiță (omenească!) a unui impresionant si 
deloc simplu j social. Meritul princi- 
pal al filmului este tocmai acela de a pune in 
evidență acest enaj social, ca semn al 
noii spiritualităţi socialiste. Mai departe, in 
aparenţă, conflictul filmului este generat de 
uzura morală a unor utilaje pe care uzina 
continuă să le producă, nesocotind realităţile 
în continuă devenire ale vieţii. De fapt, sce- 
nariștii și regizorul isi propun să investigheze 
cauzele, nu totdeauna la vedere. nu 
totdeauna uşor de depistat, ale unor situaţii 
de viaţă, care țin de gradul de „uzură morală“ 
al unor oameni. Ar fi, acesta, un al doilea 
merit de seamă al filmului. Și ar mai fi o cali- 
tate, demnă de menționare: „pilonii pozitivi“ 
ai conflictului sînt foarte puternici. reprezen- 


O experiență plină de invátáminte 


în perspectiva unei şcoli naţionale de film 


taţi prin personaje de captivantă frumusețe 
spirituală. Ne stăruie în gind o secvenţă din 
: risul homeric al lui Verezesan 
(Toma Caragiu) izbucnit acolo sus, pe verti- 
cala de cer a imenselor furnale, ca un gest 
de supremă și superbă detaşare de fățărnicia 
şi nimicniciile celor rămași, dramatic, în urma 
vieţii; un gest, un simplu gest, care transmite, 
însă, un pregnant sentiment tonic și este in- 
vestit cu forța certitudinilor. Cam în aceeași 
perioadă cu Proprietarii, apărea pe ecrane un 
alt film românesc, Trei scrisori secrete, de 
Virgil Calotescu pe un scenariu de Platon 
Pardáu, care isi propunea, deasemenea, sà 
surprindà in imagini fapte semnificative de 
conștiință socialistă. De data aceasta in cen- 
trul acţiunii era un „caz“, cazul unui muncitor 
căruia i s-a desfăcut, în mod abuziv, contrac- 
tui de muncă, filmul încercînd să urmărească 
reacţiile colectivului în situaţia dată. Deloc 
întimplător, personajul principal al filmului 
(muncitorul Moruzan), despre care vorbesc 
toti si care polarizează principalele linii direc- 
toare ale conflictului, nici nu apare în film. 
Tocmai aceasta au încercat autorii: să pună 
în dezbatere problema răspunderii muncito- 
resti, ca semn distinctiv al epocii socialiste 
Şi această responsabilitate muncitoreasca. 
față de cazul pus în discuţie, circulă de la om 
la om, ca o „Ştatetă nevăzută”, punctind ade- 
vâruri esenţiale ale timpului contemporan. 


De ce iubesc filmul „Răsună valea“ 


A... o privire „holografică” asupra pri- 
mului film românesc de după naţionalizare, 
intrat în anale drept capul de serie al cinema- 
tografiei noastre socialiste, în sensul unei 
evaluări din a patru decenii de is- 
torie autohtonă a celei de a şaptea arte. Mai 
precis „dau tircoale" filmului Răsună valea de 
Paul Călinescu, încercind judecăţi de valoare 
si semnificaţii ,jmpresioniste" din unghiul de 
vedere a trei momente distincte; premiera, 
trecutul „mijlociu“, prezentul „din imediata 
apropiere“. Cu alte cuvinte, împart timpul în 
trei segmente, aproximativ egale, trag o linie 
imaginară și socotesc, la modul subiectiv, în- 
fuste sentimental-artisticá a acestei peli- 
cule. 


Momentul unu: premiera. Am vizionat acest 
film, in 1950, la Deva, unde imi faceam servi- 
ciul militar; eram un simplu spectator tinàr, 
fără pretenţii şi prejudecăţi, ba, dacă stau sa 
má gindesc bine, cu disponibilitatea celui 
care isi omoară timpul, într-o zi de duminica, 
cu „biletul de voie" în buzunar. La virsta 
aceea nu la cinema decit în doi: eu, 
absolvent de itate, ea, absolventă de li- 
ceu. Filmul ne plăcuse amindorura: era vorbit 
pe românește, deci, era adevărat. Și, am ple- 
cat la o plimbare prin tirg fredonind 


„heeei-rup bum/ cu aplomb, voce sonorá/ 
„eu major si ea minora”. 
Tin minte ca acum, senzația dominantă a 
fost extracinematografică, adică una care nu 
„despică firul în patru, descifrind „mesajul“ și: 
Jnodalitatea de expresie“, ci, doar, o reacţie 
spontană, implicit sinceră: fascinația limbii 
române. O distribuție de zile mari alcătuită 
din Radu Beligan, Eugenia Popovici. Marcel 
Anghelescu, Nicolae Sireteanu, Pop Martian, 
Geo Barton ni se adresa in limba maternă, 
comunicindu-ne o stare afectivà ce estompa 
graniţa dintre „eroii pozitivi“ si cei negativi". 
Vàzusem destuie filme, pină atunci, cu actori 
prestigioși care declamau în germană, fran- 
ceză, engleză (spre rușinea mea. capo 
lui Jean Georgescu îm era necunoscuta), 
limbi străine cu greutate „de valută forte“ si, 
dintr-o dată, subtitlurile sint înlocuite de cu- 
vinte familiare, mai mult sau mai puţin inteli- 
gibile, n-avea importanţă, care sunau a con- 
tesiune, atingind o coardă profundă, aproape 
organică, aceea care vine de la natură si lap- 
tele mamei. 

Pentru mine unul, tinăr si militar în termen, 
filmul Răsună valea ieșea in afara artei ecra- 
nului şi devenea o chestiune de mindrie na- 
tionalà. La rindul lor, scriitorii, comentatorii, 
cronicarii salută premiera ca pe un eveni- 
ment ieşit din comun și, din această clipă, în- 


cepe ofensiva noului cinematograf în acor- 
duri sáltárete de mars, șlagărul santierelor 
nationale. 

Momentul doi: cáderea in uitare. Anii trec, 
studioul produce din plin din ce in ce mai 
multe filme, tinărul de odinioară se conver- 
teste la film, operind, cum e si firesc, cu aite 


valoarea strict sentimentală. filmul apare con- 
fectionat, nitelus conventional ca o operetă, 
pentru cà, scos din contextul social-politic, 
şi-a pierdut rădăcinile. Generaţia tinără uită 
sau. se preface că uită, că Paul Călinescu fä- 
cuse operă de pionerat. Cu încetul, Răsună 
valea pare dat uitării. Întotdeauna, prea multă 

ăgie în jurul unui film, face ca el să nu 
mai fie înţeles. Şi nimic nu contribuie la re- 
gresul unei „idei“ active si rodnice, decit exa- 
gerarea ei. Va trebui să treacă un şir de ani, 
pină ce filmul să-şi reocupe locul ce i se cu- 
vine si să treacă alți ani pină ce o generaţie 
mai cultă, mai intelegátoare, să-și reconsi- 
dere ns sati față de scincetul primului 
nascut. 


Momentul trei: reconsiderarea Dialog, ab- 
solut autentic, cu ciţiva tineri din studio. 


Urmărind cronologic implicarea filmului ro- 
mânesc în actualitatea construcţiei socialiste, 
putem desprinde zeci și zeci de titluri prin 
care s-au produs acele „modificări de atitu- 
dine" ale cineastilor despre care vorbeam la 
inceputul acestui articol si care au deschis 
mereu noi şi noi perspective creaţiei cinema- 
tografice inspirate de marile mutații politice, 
sociale si morale ale socialismului. Prin Rè 
sună valea (film care va implini. nu peste 
multă vreme, patru decenii!) cinematografia 
românească descoperea șantierul. În Erupția, 
investigind lumea petroliștilor. autorii incer- 
cau să surprindă ecoul unor evenimente ale 
timpului în conştiinţe. Aproape de soare 
marca, deasemenea. un moment semnificativ 
al anilor evocati: „saltul de pe ogoare la cup- 
toare“. Alte si alte filme de șantier s-au adău- 

în creaţia cineaștilor: Omul de 


redescoperea pr: 

ambianța de muncă si de viaţă a unui colec- 
tiv muncitoresc. Subteranul, inspirat din lu- 
mea petrolistilor, fora si în conştiinţe, vorbind 
despre îndrăzneala căutărilor și despre 
„dreptui de a greşi càutind". Despre oameni 
ai santierelor şi despre pătrunderea industriei 
în așezări altădată „patriarhale“ era vorba in 
Apoi s-a născut legenda, în Ex- 
plozia înfățișa un fapt autentic de eroism 
muncitoresc. Despre o anume fericire punea 
în discuţie concepte diferite de muncă şi 
viaţă. in Muntele ascuns erau alte diminelti 
ale unor alți „băieţi cuminţi“. i văzut de 
sus urmărea destineie unei urbe in condiţiile 
industrializării intensive. Zile fierbinți aducea 
in prim-plan viaţa de fiecare zi a unei mari in- 
treprinderi socialiste. Trepte pe cer se apro- 
pia de universul de gind si de faptă al liniori- 
lor, în Avaria era concentrată în imagini lupta 
unui colectiv muncitoresc împotriva unei ava- 
rii, Gustul și culoarea fericirii impunea perso- 
najul unui tinăr inginer in luptă cu inerția, in- 
competenţa și arivismul,- Omul care ne trebu- 
le vorbea despre destinul în timp al „pionieri- 
lor marilor șantiere”, Zbor planat pătrundea 
în inima unui mare șantier şi așa mai departe, 
pinà in imediata noastră actualitate, cind 
Clipa de răgaz propune personajul unui ingi- 
ner fără clipe de răgaz, Cale liberă aduce pe 
ecran secvențe din epopeea construirii me- 
troului bucureștean sau Orele 11 care pune 
în discuţie relaţii de muncă și de răspundere 
într-un mare colectiv muncitoresc. Am ajuns, 
iată, in prezentul imediat, dar ne întoarcem la 
O constatare mai veche: nu toate filmele ca- 
re-și propun secvențe reprezentative ale pre- 
zentului au și capacitatea să încorporeze ar- 
tistic semnificaţiile profunde ale timpului pe 
care îl trăim. 

Tocmai de aceea, incà o dată şi încă o 
dată, reamintim conciuziv experiența cea mai 
puternică si cea mai adevărată a cinemato- 
grafiei noastre, aceea a filmului politic, repre- 
zentată indeosebi de Puterea $i adevărul, de 
Clipa, care au deschis școlii nationale de fiim 
perspectiva abordării realitátilor socialiste de 
pe o platformă superioară de gind si de ac- 
fiune. 3 


Călin CĂLIMAN 


„Cite filme am realizat pină în prezent?" Unul 
zice „600. altul: 700" insist: 600, de cînd? 
„De la Râsună valea al lui.. Paul Călinescu. 
Revin: ..De ce acest fiim Răspuns perplex si 
interogativ. „Pa, nu-i acesta primul film al ci- 
nematografiei noastre socialiste?" Sint satis- 
facut peste măsură. Invariabil, Răsună valea 
poartă încărcătura bornei de inceput, semni- 
ficatia meridianului de la Greenwich care im- 
parte lumea in două si măsoară orele plane 
tei. Filmul duce cu sine posesivul „nostru“, 
reflexul conştiinţei cá studioul de la Buftea, 
Cinematografia in general, ne aparține, cu 
cele bune, cu cele rele, si este a noastră, 
pentru că am constituit-o noi, în anii socialis- 
mului. Tonicà constatare. După patru decenii 
de cinematografie socialistă, voci autorizate, 
condeie lucide, reconsideră nu numai filmul 
Rásuná valea. ci intreaga moștenire dinaintea 
lui. ideia de „continuitate” se impune in 
presă, studii si comunicări, atestind, cu fapte 
și documente, că sintem printre puţinele țări 
care au asimilat rapid proiecția fraților Lu- 


miere, incă din 29 mai 1896, că am produs . 


filme si pug e rere dar le-am produs, 
incepind cu independenței (1912) si 
terminind cu O furtunoasà (1944) 
Meritul incontestabil, semnificația primordială 
a peliculei care vestește apariția unei cinema- 
tografii noi, cea a noastră — o vestește pu- 
ternic și optimist, incit ,rásuná valea“ intre- 
gului fiim national, — este acela de a fi inau- 
gurat un nou calendar. Ziua intiia aparține 
seniorului Paul Cálinescu. 


Constantin PIVNICERU 


hd o 


datei Ax ads "ah 


„Desigur, 
23 de ani nu reprezintă 
o perioadă prea lungă, 
dar nici prea scurtă, 
pentru că, 
cel puţin in ce priveşte 
poporul român, 
sînt ani care au pus capăt 
în mod radical vechii înapoieri 
şi au asigurat 
ridicarea patriei noastre 
la un nou stadiu de dezvoltare, 
- transformarea ei 
într-o fară industrial-agrará. 
Într-o perioadă aşa de scurtă, 
sînt puţine țări * o 
care au obţinut asemenea realizări — 
.. $i dacă luăm 
numai acest lucru 
şi tot putem afirma, 
cu îndreptăţită mîndrie 
că partidul nostru 
şi-a demonstrat forţa 
şi capacitatea sa de a conduce 
destinele României 
spre socialism şi comunism!“ 


Hor amet PAN a 


ž 
Nicolae CEAUŞESCU | 
din Cuvintarea E 


la Şedinţa Comitetului Politic Executiv 
al C.C. al P.C.R. din 23 iulie 


În spiritul Tezelor pentru plenara C.C. al P.C.R. 


Omul de astăzi și realizările sale 


( tere şi cultură al întregului popor: „De ase- | pierde rațiunea de a fi Secretarul general ai Așa creăm viitorul de aur ai Románieif". 

omitetul Politic Executiv al C.C. af | menea, activitatea noastră ideologică trebuie partidului tovarăsul aie. Cage aa Dar un om nou, educat, cunoscător al sen- 
P.C.R. a aprobat in unanimitate expunerea | să abordeze intr-o formă corespunzătoare și | centuat Intotdeauna ideia necesităţii păstrării | sului si esenței evenimentelor nu este doar 
tovarățului Nicolae Ceaușescu, secretar ge | să sublinieze cu mai multă tărie rolul permanente a legăturii cu sursele de inspira- | posibilul spectator al filmelor noastre, el de- 
neral ai partidului, cu privire ta unele pro- | și culturii, al cunoașterii universale in tie din viață: „Cu 23 de ani in urmă, cu puțin vine, implicit, un mai sever judecător ai lor. : 
bleme ale conducerii activității economi- | tarea omenirii pe calea progresului si civiliza- | inaintea Congresului al IX-lea, în intilnirea iată de ce gradul de exigentá si de autoex- — -> 
co-sociale, ale muncii ideologice si politico- | tiet“. care am avut-o cu unii lucrátori din domeniul gentá eus de producția noastră de filme tre- i 


educative, precum si ale situației int i Este de la sine înțeles, că în acest context crestiei fiterar-artistice, am pus problema cà buie să impună, si pe ecran, acea nouă cali- - 
nale, si a dat o înaltă apreciere concepiilor | de continue prefaceri revoluționare, alături | adevărata inspirație pentru toţi creatori a | 

orientárilor sí indicaţiilor de inestimabilă va. | de principalele mijloace de comunicare in | buie să tie poporul. reslizárie societăţii 

‘ioare teoretică si practică cuprinse in acest | masă — presa, radioul, televiziunea —, artei | tre, şi m-am referit ia ceea ce spunea cu 


$ 
Lj 
d 
à 
H 
H 
E] 
& 
2 
E 
H 


lui. O nouă calitate nu numai din 
punct de vedere tematic, ci şi, poate nu este 


i 


istral document, hotárind să fie ado, in general si filmului, in ceea ce ne privește, | timp in urmă Leonardo da Vinci, că e mai | hazardat să o numim, a unei conştiinţe civice 
ca Taze ale viitoarei plenare a C.C. al P.C.R. le revine un- rol, esențial prin însăși natura lor bine să bel apa din izvor, decit din uicior. Cu socialiste, și a mijloacelor de pom 
La aproape două luni de la elaborarea Te- | emoţională, in mobilizarea cunoştinţelor. atit mai actual este acum acest lucru, cu cR, | tică purtind pecetea fiecărui stil regizoral. 
zelor din aprilie, o nouă expunere a secreta- Prin speciticul său, filmul este, astfel, in- | din păcate, multi caută ulcioare foarte vechi, Pes ed fără talent si dăruire, arta, ca de alt- 
rului general al partidului, Deane Nicolae vestit, mai mult decit celelalte arte cu posibi- | le dazgroană pentru a bea din ele, in loc să fel și munca în general, nu p tinde cátre 
zeaugescu, cu privire la perfectionarea act- | litatea de a avea o vastă audienţă și o larga | mearga la rele dătătoare de viată — ale | desăvirșire. „Este necesar pee. ead a ne 
vitátii organizatorice, ideologice si politico- | accesibilitate. Filmul poate da expresie artis- | științei, ale i din toate domeniiie | găsim intr-o asemenea dezvolta 
educative, în vederea creșterii rolului condu- | tică realităţilor contemporane, sursă inepui- | de activitate.“ Este acesta un adevărat pro- | În care activitatea ideologică, politico-edu. 
cător al partidului în întreaga viaţă economi- | zabilă pentru scenariile filmelor noastre. gram ideologico-estetic trasat si cineastilor | tivă, nivelul general de cultură reprezintă un 
co-socială, cuvintare ținută la Consfátuirea | nariul cinematografic e sustine — si | nostri. de f pentru in- 
de lucru Qu activul cadrelor de bază g do- —— de a ei — principe eti- ,Am T1 m spuneau dv prilej : i ca od t 
meniul muncii organi ice de s cii si le; poate combate — si tovarășul Ceauşes: oamen pentru inság - succes a 
litico-ideologice, za devine, la e RS a se de la ei, — abia adie A creaţie din toate sectoarele vor intelege că ne per ach in v3 


1 
f 


ico-i aceasta se așteaptă 
integrantă a programului iului. ea, S aflăm intr-un asemenea moment voltarea structura 
a p ului de muncă al parti- vechiului. în diversele sale forme — de la ten " isiä și in altele nu flectat în mod co- 


dului, al întregului popor. dințele de parvenire, de necinste în planui | societății incit trebuie să se anga- 1 
Necesitatea istorică a acestui program de- Me la e poU babei față de adaptarea nou- | jeze, cu ed culi hotărire, de a lucra zi si i carnais Iolo ei pollit- 2E. 

curge din însuși faptul că orientările si ideile | lui in procesele tehnologice. Filmul — de la | noapte, pentru a contribui, creația lor, la n wá ele din in- —— 

secretarului general al partidului dau ráspun- | documentarul social,. economic, etnografic, incercase dotată a niv de cultură, ai | treaga activitate din trecut, nu trebuie să ne —— 

suri de cea mai mare profunzime actualelor | istoric, ştiinţific, pină la cel numit de ficțiune. | Poporului“. intoarcem să căutăm răspunsul in trecut, ci —— — 

probleme ale dezvoltării societăţii socialiste | este apt — şi aceasta se așteaptă de la el — in sfirsit, filmul poate, mai mult decit cele- | trebuie să privim inainte, spre viitor și să gă- 

din tara noastră, indicind, totodată, direcţiile | să lárgeasca orizontul de cunoaștere, să îm- | alte arte, să fie creator de modele (nu de ṣa- | Sim răspuns problemelor n eepunzito 

teoretice si practice pentru soluționarea lor | bogáteascá experiența de viață a contempo- bloane) care să insufleteascà pe spectatori, | "olor cerințe ale dezvoltării social-econo- 

în spiritul revoluționar al democraţiei socia- ranilor, constructori ai societății socialiste in special pe cei tineri, căci ei formează, ca mice“. dea "der oec 

liste. Importanța acestor teze, idei, orientări, | multilateral dezvoltate. Numai în felul acesta | pretutindeni in lume, majoritatea publicului. Este un program de sje y întăptuiri, 


anaco intregii națiuni cu ME mai vitalà cu cit (—— c" à 2 pie cwm em și-au i intotdeauna un ideni din | Proiectat ecu qe ann. Lagu i wg 
ne al n luna cind se implinesc 23 nului secr lui general ai ui: | regn le uman care pot, la rin- Aut s 
2 ani E. la Morc Congres P grad al Sialens e are nevoie de noi Lopare de -- or să puri duod de Contine. impactul particular motiiizator. nu numai 
C.R., al cărui rol s-a dovedit crucial X care să reprezinte pe omul astăzi, aceasta o sarcină a iii rile 
destinul românesc, punind o amprentă penu realizările sale“. Filmele noastre trebuie să noastre în opera de educare a tinerei genera- SUONA de Le ier enn png un s 
iundabilà pe intreaga epocă ce i-a urmat. devină, astfel, o oglindă tot mai fidelă a reali- ji despre care secretarul general al partidu- | ° obor ri să pătrundă in min nai inima 
În ansamblul acestui vast program ideolo- | tátii noastre. O oglindă a marilor evenimente | lui tovarăsul Nicolae Ceaugescu spunea: Tt. | SPectatorilor prin ooere memorabile. emble- 
qc si politico-educativ secretarul! general al | ca şi a muncii de fiecare zi, pentru ca spécta- | neretul, copiii reprezintă viitorul de aur al pa- | Matice pentru Epoca Nicolae Ceaușescu. 
partidului, Nicolae Ceaușescu a su- torii, în special tineri, să regăsească pe ecran | triei noastre — și trebuie să facem totul pen- d . ' HET n 
bliniat, în repetàte rînduri, importanța speci- | situaţiile cu care viața îi confruntă. În afara | tru a forma o tinárà generație cu inaite cu- - . «CINEMA. 
ficá a ridicării generale a nivelului de cunoas- | Unui asemenea di cinematograful isi | nostințe revoluţionare. cu o insită cultură. : i 


Un film 
născut: odată 
cu hidrocentrala: 


(Un petic 
de: ce 

de Francisc 
Munteanu, 
cu Cristina 
Deleanu) 


aad 


— 


La ordinea zilei: scenariul 


Prima conditie a reusitei unui film: 
calitatea si iar calitatea scenariului 


În film „noţiunea abstractă“ 
trebuie să fie concretă 


i una 
din cele mai complete experiențe in materie 
de trecere de la cuvint la imagine, de la scri- 
sul la cel cinematografic si apoi la 


i 


unui scenariu literar f. de o schifá-nuve- 
lá-roman? T: 


— Cred cá mai mult decit un roman, sce- 
nariul de film trebuie să fie o cronică a zilelor 
noastre, o oglindă in care să se recunoasca 
toti cei care luptă si muncesc în marele front 
pașnic al ţării, toti cei care au durat marile 
ctitorii care ne reprezintă. Cind am spus cro- 
nică, nu m-am gindit la filme documentare, ci 
la conflicte reale, la greutăţile cu care se 
confruntă omul nou care se naște sub ochii 
noștri și la modul în care apar — sau nu apar 
— in filmul artistic. Multe scenarii care vor- 
beau despre noua revoluţie agrară nu au 
adus nimic nou spectatorilor. Proaspătul 
agronom care venea la un l.A.S. lupta pentru 
desimea semănăturilor, pentru arături mai 
adinci, pentru folosirea fiecărui loc cultivabil. 
Dar toate aceste „conflicte“ sint regiementate 
prin lege: și adincimea arăturii și desimea și 
insilozarea. Problemele noii revoluţii agrare 
constau pentru noi, cineastii, mai ales, în atitu- 
dinea omului față de muncă, fata de plan, 
tatà de colectivitate. Debarasarea, nu făra 
efort, de tarele vechiului, de comoditate, de 
rutină, constituind pirghia conflictului. Fără 
frámintàri, fără probleme, nici un caracter nu 
va fi puternic, nu va emoltiona. 


— Ce calități consideraţi că trebuie să aibă 
o proză pentru a inspira un film? Cum vi se 
par, din acest punct de vedere, scenariile 
confratilor? 


— Scenariile noastre, cu anume excepții, 
nu prea sint „lucrări cinematografice“, ci lite- 
rare. Ori, un scenariu literar nu este o lucrare 
literară de sine stătătoare. Scenariul de film 
este materia primă a regizorului, pe care el o 
repovesteste în imagine. Citind un scenariu 
de film, trebuie să-i vezi acțiunea, ca pe un 
ecran. Cu ani în urmă, am văzut un film 
scurt, realizat dintr-un singur cadru, fără nici 
o replică, şi cu toate astea filmul a avut intro- 
ducere, desfășurare și poantă — cum îi spu- 
nem noi — adică o răsturnare de situaţie, cu 
implicări sociale. lată, în citeva cuvinte, fil- 
mul: in prim plan, o faţă zbircită de femeie 
imbátrinitá înainte de vreme. Privirile ei cer- 
șesc parcă milă. Cadrul se lărgește și ne dăm 
seama că fața femeii e doar un portret de pe 
un afiș. Ea e îmbrăcată în negru si tine în 
brațe un copi! subdezvoltat pe fata căruia ci- 
tim foamea. Pe afiș, o singură inscripţie: 
„Ajutaţi india!" Cadrul se lărgește și mai mult 
si vedem în fata afisului o mulțime de femei 
imbrăcate în negru cu cite un copil în brațe. 


După decor, ne dăm seama că sintem un- 
deva, in sudul torid al Italiei. Concluzia so- 
cială pe care o trage spectatorul e că femeile 
cărora li se adresează afișul trebuie si ele 
ajutate. Asta înseamnă a scrie în Imagine. 
Problema mai complicată apare cind trebuie 
să traduci în imagine noțiuni abstracte, ca 
dragostea, tristețea, orgoliul etc. De exemplu: 
personajul X e părăsit de iubita lui. „Sint 


nu interesează într-un film dacă doi munci- 
tori cocotati pe o scindurá, undeva, la al ze- 
celea etaj, discută despre morcovi. Numai 
într-un singur caz: dacă scindura pe care 
stau cei doi muncitori este legată cu o frin- 
ghie iar la parter, un copil se chinuieste să 
dezlege fringhia. Atunci, arátind alternativ pe 
cei doi si mina copilului jucindu-se cu frir- 
ghia, textul despre morcovi capătă încârcă- 
tură dramatică. De atunci. ori de cite ori scriu 
un scenariu nou, caut într-un fel să fac să 
apară mina copilului care dezleagá fringhia. 


—Z Beneliciaji de o indelungă practică sce- 
naristică: ați scris aproape 35 de scenarii... 
Ce experiență vă atrage mai mult: scenariul 

regia dumneavoastră; calitatea de 
colaborarea cu un alt regizor: sau 
regizor, indiferent pe al cui sce- 
nariu lucrati? 


— Desigur, conteazá foarte mult expe- 
rienta. Un şofer care conduce de treizeci de 


Creatorul principal al filmului e regizorul. 


Dar nimeni 


n-a 


creat vreodată 


filme reuşite pe scenarii nereuşite 


trist” — poate spune chiar personajul, dar . 


sentimentul poate fi sugerat prin luminarea 
feței personajului, tristețea lui subliniată si de 
coloana sonoră, sau de o altă imagine suge- 
rată de scenarist, regizorului: o mină care 
atirnă la capătul mesei, un geam pe care se 
scurg stropii de ploaie sau niște perdele tre- 
murate de vint. E important ca scenariul să 
apeleze la toate celelalte șase arte care o de- 
termină pe cea de-a șaptea. Mai mult, fiecare 
text trebuie să aibă si un subtext. Cindva Ba- 
ranga mi-a spus un mare adevăr: pe nimeni 


ani are reflexele mult mai dezvoltate decit 
unul cu semnul începătorului pe parbriz. Dar 
numai cei cu experiență multă ştiu că fiecare 
scenariu e o experienţă nouă, cu toate chinu- 
rile elaborării lui. Uneori experiența e și o po- 
vară: trebuie să ai grijă să nu te repeti. Am 
fost întrebat ades: ce-i mai ușor de scris, un 
roman sau un scenariu? Romancieri sint mult 
mai mulți decit scenariști. Scenariul e un ro- 
man mai condensat, scris cu aparatul de fil- 
mat, un roman în care nu se scrie decit ceea 
ce se poate vedea. Tot ceea ce gindesc sau 


Cu maturitate artistică, despre o tinereţe eroică 


(Pădurea de 
scenariul lui 


Francisc Munteanu, 


fagi de Cristina Nichitus-Miháilescu după 


cu Raluca Penu si Dionisie Vitcu; 


T 


simi personajele, trebuie vázut. Dar ceea ce 
este cel mai fascinant e cá trebuie sà minu- 
iesti timpul, nu cel care se scurge obisnuit, 
cel de douàzeci si patru de ore intr-o zi, ci 
timpul subiectiv, care se condenseazá sau se 
dilată după necesitate. Un personaj intră 
într-o cameră la pubertate și în cadrul urmă- 
tor se reintoarce îmbătrinit cu 20 de ani. La 
Cerul incepe la etajul IIl eroii principali se în- 
tilnesc. Abia s-au cunoscut. Ea îi povesteşte 
lui, biografia, în două sau trei fraze. Am fil- 
mat aceste fraze în cinci sau șase cadre suc- 
cesive, cu interpreta în șase ipostaze. pe 
scaun, rezemată de perete, în fața oglinzii, şi 
altele, toate în prim plan. După terminarea 
dialogului, datorită prim planurilor, spectato- 
rul avea senzaţia că cele două personaje se 
cunosc de foarte mult timp. Timpul cinema- 
tografic s-a condensat atit, incit n-a mai de- 
ranjat nici montarea, unul după altul, a prim 
planurilor aceluiași personaj. 


— Ce rel există intre biografía dumnea- 
voastrá și cea oglindită pe ecran? În 
general intre „trăit“ și ,transfigurat". Cum se 
naște un scenariu film? 


— Colindind țara. fabricile, șantierele... Un 
petic de cer s-a născut după o vizită la hidro- 
centrala de la Riul Mare. enii de pe ṣan- 
tier erau foarte zgirciți la vorbă, se fereau 
să-și dezvăluie gindurile. Un an întreg le-am 
dat tircoaie, m-am împrietenit cu ei, pină 
i-am cunoscut aproape ca pe mine însumi. 
N-a fost nevoie decit să aștern pe hirtie fap- 
tele, să-i las pe constructori să vorbească. Aș 
putea spune că filmul s-a născut odată cu hi- 
drocentrala. După multi ani, încă îi vizitez pe 
constructori si ne lăudăm cu ce am mai făcut 
fiecare, de la ultima intilnire. 


|^—h colaborării dintre scenarist și 
regizor, ce ne puteți spune? 


— Imi pare foarte grea. Chiar cind regizez 
un scenariu scris de mine, nu mă împac cu 
scenaristul. Scenaristul, după terminarea sce- 
nariului, și-a îndeplinit misiunea. Regizorul 
abia incepe. Creatorul principal al filmului e 
regizorul. El urmărește metamorfoza trecerii 
cuvintului în imagine, el creează atmosfera in 
imagine. El imprimă marca stilistică a operei. 
Dar, din pacate, cu puţine excepţii, filmele fă- 
cute de noi seamănă între ele, uneori pină la 
contundare, subiectele sint banale, uneori 
chiar artificioase, cu mult dialog, încit, ades, 
ai senzaţia de teatru filmat în mai multe de- 
coruri. Izbutim arar să imprimám acea marcă 
a personalității unui artist. În literatură e alt- 
fel. Proza lui Barbu nu seamănă cu romanele 
lui Preda, proza lui Popovici nu seamănă cu 
cea a lui Sălcudeanu. La film, asemenea dis- 
tinctii se fac mai greu. Şi totuși... Trandafirul 
nu e singura floare; mai sint si altele, la fel de 
frumoase. Dacă vom cultiva numai trandafiri, 
ne vom plictisi de ei. Chiar dacă vor fi de cu- 
lori diferite. d 


— Nu depinde şi de noi ca să cultivăm mai 
multe... soiuri de flori? 


— Depinde. 
— vă mulțumim. 


interviu realizat de Alice MÁNOIU 


-0 falsă dilemă: 


personajul sau conflictul? 


E. meritorie iniţiativa de a readuce în 
discuţie scenariul (posibila obiecţie a celor 
ce spun “se cunoaşte“, nu rezistă; dacă „s-ar 
cunoaște“, s-ar vedea). imbucurătoare longe- 
vitatea dezbaterii, profitabilă — sper — bogă- 


fruntare, un alt tip de conflict decit cel cu 
care cineasti au operat ani de zile, impărțin- 


` du-şi distribuțiile în trei categorii: pozitivi, ne- 


gativi si... partial-negativi, adică „recuperaţi“ 
Din păcate, există loc pentru a învăța încă şi 
încă să construim. artistic conflictul dintre 
personaje pozitive. Ştiu, e mult mai simplu să 
contrapui adevărul unui personaj, neadevăru- 


Un portofoliu de scenarii bune 
cere o reflecţie mai profundă, 
o privire mai proaspătă, 
un „nu“ mai decis — poncifelor 


ţia punctelor de vedere, dar, mai ales, simp- 
tomatică insistența asupra scenariului de ac- 
tualitate. În această zonă s-au formulat cele 
mai interesante opinii, indiferent dacă ele au 
îmbrăcat haina intervenţiei cvasi-teoretice, a 
gindului grav, izvorit din experiențe şi 
proiecte personale, ori s-au exprimat cu iro- 
nie malifioasáà si chiar sarcastică (să recu- 
noaștem, munca noastră, a scenaristilor justi- 
ficá acest registru de stári si nuanfe). i 

Tot asupra scenariuiui de actualitate mi-aş 
permite să revin. Deci, din nou despre actua- 
litate, chiar si pentru faptul că fondul de aur 
al prozei noastre clasice există oricum, el es- 
te un dat pe care nimeni nu-l poate lua, ori 
sărăci. În orice moment al cinematografiei 
româneşti, echipa (producătorul și creatorii) 
care se simte în stare-să se apropie cu înțele- 
gere și competență de un autor. de un titlu 
clasic, o poate face. Dar ce se întimplă cu 
„poveştile“ neiesite din pana unui Slavici, Ca- 
mil Petrescu, Sadoveanu, Rebreanu, Preda, 
Stancu sau Barbu? Ei, aici e-aici! 

Poate că rîndurile de mai jos n-ar fi existat, 
dacă doi participanţi la dezbatere nu s-ar fi 
contrazis. În nr. 2 ai revistei „Cinema“ Dumi- 
tru Carabáf afirmă transant: „...elementul vital 
al subiectului — fie in roman, fie in film — 
este personajul“. in nr. 4 ai revistei, Bedros 
Horasangian spune la fel de clar: „Teatrul, ca 
şi filmul, nu trăieşte prin personaje, în primul 
rind, ci prin conflict". Prima opinie e dezvol- 
tată şi argumentată atit de larg, încit e greu 
de contrazis, ba chiar si de completat; in 
schimb, noţiunea de conflict rămine abia 
enunțată. Evident, nu reprosez asta autorului; 
el a folosit-o într-un contex în care ideea de- 
monstraţiei „bătea“ altundeva. Ba... chiar ii 
mulțumesc; termenul mi-a reţinut atenţia şi 
m-a determinat să încerc să-l nuantez, pentru 
că — dintr-o îndelungată experienţă — de el 
se leagă, poate, cele mai multe prejudecăți 
pe toată scara și pe tot fluxul tehnologic al 
naşterii unui film. Neocolind nici etapa elibe- 
rării certificatului de naștere al scenariului 
(apropierea de platou), dar nici momentul in: 
tim, de gind, care ar trebui să fie si să rămină 
eminamente creator. 


D. fapt, reacţia la ideea de conflict in 


iui altuia; acolo, conflictul e „gata“, „diferența 
de nivel“ (care dă infruntarea, deci tensiunea, 
deci suspansul) s-a oferit singură. Dar iată că 
viața confruntă (și uneori înfruntă de-a bine- 
iea) doi oameni (sau chiar mai mulţi) avind 
fiecare adevărul iui, dreptatea lui! Am văzut. 
ca reporter, (şi nu o dată sau într-un singur 
loc) echipe de conducere ale unor mari uni- 
táti economice trăind momente de tensiune. 
chiar de conflict, generate de viziunea dife- 
ritá a fiecáruia asupra solufiei de iesire 
dintr-un impas. Nu se infruntau hárnicia cu 
lenea sau comoditatea, competența cu in- 
competen[a, cinstea cu necinstea etc. ci era 
vorba uneori de primatul *ttomandamentelor 
prezentului în raport cu perspectiva (sau in- 
vers). alteori de preponderența factorului 
economic asupra celui tehnic, de înțelegerea 
nevoilor unei întregi ramuri industriale şi su- 


vreo .surpătură sau infiltratie... lată că acum, 
rigorile mecanismului economico-financiar 
bazat pe autogestiune transformă actul deci- 
zional in element decisiv pentru retribuirea a 
mii si mii de oameni. Pentru o conştiinţă au- 
tentică, asa cum este în viaţă si aşa cum este 
firesc să fie si in film un asemenea om, acest 
element de răspundere uriașă nu încarcă su- 
ficient un personaj? Nu transformă ceea ce 
altădată era conex, în fir esenţial, în continuu 
motiv de frămintare, de câutare, de sentiment 
acut al responsabilitálii maxime? Nu este aici 
o sursă de conflict care să merite a fi investi- 
gată de ochiul atent — si, bineinfeles, inspi- 
rat ai cineastului? După cum drama eșecului 
in cercetare (nu intotdeauna o cuipă!), drama 
înfringerii în sport, drama sentimentului 
neimpártásit, chiar drama succesului venit 


prea tirziu, ori plătit prea scump, nu repre- 
zintă tot atitea direcţii fertile, atit de tentante, 
inci să merite să alimenteze, poate, un posi- 
bil plan cu „filme de temă”? 

..Revenind la „disputa“ de la care am por- 
nit: nu stiu dacà este mai important persona- 
jul sau ştiu însă că nu se poate 
„nici fără personaj, nici fără conflict. infrunta- 
rea, tensiunea, starea conflictuală — daca 
vreţi — a însemnat încă de la începuturile fil- 
mului modalitatea ideală de autodefinire a 
personajului. Cred insă că este timpul să me- 
ditàm mai mult si mai adinc la ipostazele po- 
sibile ale stării conflictuale, cu precădere 
asupra celor mai noi, mai puţin uzate — în 
viață ca şi în artă. 


lon BUCHERU 


Nu existá film mare 


cu un scenariu mic 


F 


loasà în raport cu timpui sí istoria celoriaite 
arte, concurează deja în materie de limbaj cu 
proza modernă: Cu cele mai moderne cu- 
rente ale celorialte arte, cu o dezinvolturá de 
copi! teribil, încercind să-și asume — si chiar 
preluind cu nonsalantá — modalități de ex- 
primare şi construcție ieșite din creuzetele 
surorilor mai virstnice: literatură, pictură, mu- 
zică, etc. 


Este vorba, nu de mimesis-ul narativ, ci - 


chiar de praxis-ul narativ. De o experienţă în 
a combina și inova în materie de „a povesti“, 
etc. Cinematograful îşi asumă şi isi arogá 
drepturi de novator estetic, cu o uimitoare vi- 
teză. Dar, aceasta este şi una dintre marile 


Trei dintre „grozavi“ 


ilmul, ca artă, avind o evoluție spectacu- ` 


fapt, decit spre o problemă dureroasă pentru 
cinematografia noastră. Ce se intimpiă cu 
scenariile? De ce multe din producțiile noas- 
tre suferă de platitudine? Răspunsul este 
greu de dat. Există si contraargumente: filme 
ca Pas in doi de Dan Pita, Glissando de Mir- 
cea Daneliuc, Domnigoara Aurica — scena- 
fiul de Eugen Barbu, regia Serban Mari- 
nescu, lacob autor: Mircea Daneliuc. Se 
poate face o intoarcere in timp ce ar ajuta de 
fapt, demonstraţia: să ne aducem aminte de 
scenariile filmelor Mere roșii, Puterea şi ade- 
vărul, Cursa ori Proba de microton, Actorul şi 
sălbaticii, Croaziera, Să mori rănit din dra- 
goste de viață, La capătul liniei, Stirșitul nop- 
ţii, Concurs etc... Fiecare dintre ele repre- 
zintă si un film de referința in cinematografia 


Personaje contemporane, partituri 


complexe (Vulca ! 
scenariul Dumitru Carabàát, regia George Cornea, 
cu Adrian Pintea si Oana Sirbu). 


film are o intreagá istorie. Cel mai simplu a 
fost la inceputuri. Atunci nu existau dubii, se 
stia clar „care pe care"; viziunea. sociologi- 
zantà (ca sá ne exprimàm eufemistic) asupra 


Magda Catone, Geo Costiniu, George Mihăiţă 
‘(Nise büidi grozavi — scenariul Mihai Opris 
Icsari, regia Cornel Diaconu) 


faptului de artă avea creat de-a gata cîmpul 
ideal de manifestare. A urmat „umanizarea 
negativilor“, simțeam - nevoia de „adversari 
credibili^.. Apoi, celebra discuţie cu „pete 
sau fără” („pozitivii sint si ei oameni, să le ve- 
dem- ciipele de slăbiciune, de cumpánà..") 
apoi teoria „lipsei de conflict", apoi teoria 
„dozajului“ și așa mai departe. Pină cind 
viaţa însăşi a încetat să mai împartă oamenii 
în „buni si răi“, să pună p frunti semnul 
„Plus“ sau „minus“, uneori după criterii ce nu 
aveau nimic comun cu calitățile ori cu defec- 
tele respectivilor. Dar să lăsâm istoria pe 
seama celor care o vor scrie, poate, cindva. 
important este că azi, filmul românesc de ac- 
tualitate se creează într-o (si exprimă o) so- 
cietate care a pășit cu hotărire și curaj pe 
drumul nu lipsit de dificultăți, dar singurul 
posibil, al cunoașterii, recunoașterii și studie- 
rii atente a contradictillor ce apar inerent in 
procesul dezvoltării, tocmai pentru optimiza- 
rea acestui proces, tocmai pentru evitarea 
unor greşeli cu consecințe majore. Logic 
este, deci, ca filmul să se „molipsească“ de la 
aceastá optiune fundamentalá, neocolind si- 
tuaţiile şi stările conflictuale, nesiudind — cu 
alte cuvinte — adevărul vieții. Pentru că... se 
ştie bine; sîntem departe de a fi eradicat ta- 
rele umane dintotdeauna, fiecare dintre noi 
putind cita, la repezeală, cițiva insi sau citeva 
situații de care s-a lovit si din care comedia 
satirică, de exemplu, s-ar putea înfrupta co- 
pios... 3 


E fi în spiritul adevărului vieții presupune 
însă a recunoaşte că viața din jur, viața trăită 
nemijlocit, ne pune sub ochi din ce in ce mai 
muite fapte, din ce in ce mai mulți oameni si 


mai multe situaţii de o factură esențialmente _ 


nouă. Realitatea ne propune un ait tip de în- 


bordonarea intereselor unităţii respective 
acestor cerințe generale etc, etc... Unde este 
aici „eroul negativ"? Cum poate fi subsumat 
un asemenea tip de conflict luptei atit de co- 
mode — artisticeste vorbind — dintre „buni“ 
si „răi“? Celor care se îndoiesc de reuşita 
(artistică, evident) a unei asemenea întreprin- 
deri, le recomand vizionarea filmului Bistu- 
riul, vă rog; acolo, fără nici un personaj ne- 
gativ, fără „taberele“ bipolare cu care ne-am 
obișnuit, acțiunea se urmărește cu sufletul la 
gură. De ce? Pentru că el ne reamintește ci- 
teva adevăruri nu foarte noi, doar esenţiale, 
printre care: tot conflict înseamnă și lupta 
omului cu sine însuși, cu inertia, cu limitele 
sale; tot conflict reprezintă lupta cu moartea 
(mai ales cînd esti medic si ai jurat să lupti 
pentru viața omului...) Mai mult; că tragismul 
poate veni si din conștiința eșecului, a dru- 
mului în viață ales (n-a fost har, talent, 
scinteie, desi muncă imensă...!), din atitea si 
atitea alte zone infinit mai subtile, mai intere- 
sante — deci mai fertile pentru investigația 
artistică — decît locurile bátátorite, înfruntă- 
rile rudimentare. nivelele scăzute cu care 
adesea fiimele ne-au obişnuit. 


C Vu cu noutățile de esenţă ale 
realității, mă gindeam — în aceeaşi ordine de 
idei — cum ar trebui construit azi, pentru 
ecran, tipul conducătorului de mare unitate 
economică sau de șantier, căruia filmele 
noastre mai vechi simțeau nevoia să-i creeze 
„viață personală“ — concepută ca substanță 
(sursă) pentru dramă omenească — deoarece 
munca propriu-zisă. mergea „șnur“ pină la 


sale calităţi și, pînă la urmă, chiar ,sarmul 
său, forța sa cuceritoare. Este conştient, ca si 
noi, că trăim epoca vizualizării, epoca alfabe- 
telor vizuaie. 

În interiorul scenariului, deci, trebuie să se 
afle cu precădere premisele „dactilografiate” 
ale modernităţii unui film. Mişcarea narafiu- 
nii, ritmul acesteia, elipsele, sinapsele și pa- 
rabolele, codul de semnificaţii, sint trasate 
categoric din scenariu. Filmul repune în pa- 


- gină, traduce și amplifică naraţiunea. Scena- 


riul éste o povestire din Galaxia Lumiere, 
permitindu-ne o parafrază ia celebrul titlu. 
Filmele — să zicem ale ultimului deceniu — 
aduc în acest sens o demonstraţie in favoa- 
rea celor de mai sus; se „citesc“ extraordinar 
de mari schimbări în logica narațiunii, inver- 
sări ale funcțiilor și combinațiilor inedite, jo- 
curi subtile de timp al povestirii si de unghi 
auctorial. Să amintim de filme ale căror sce- 
narii (excepţionale) tratează teme „clasice“, 
dar... „suferă“ de ceea ce se cheamă „nouta- 
tea ca i“: Vinătorul de cerbi — o 
nuntă, un război, o moarte; A fost cindva, în 
America — o prietenie, o luptă, o trădare, o 
sinucidere; Tot acest jazz (All that jazz) o 
viaţă, o idee, un crez artistic, o spaimă de 
moarte; Ciălăuza — o călătorie, o lipsă de co- 
municare, un chin existenţial, o întringere 
Craneo: in esență, o traiectorie iniția- 
tică... 


Lista se poate prelungi, bineînţeles, dar su- 
blinierea este făcută. Scenariul trebuie să fie 
motorul spre schimbări majore de limbaj și 
structură narativă, la nivelul filmului, ca fina- 
litate artistică complexă şi completă. 


Tot acest aparent preambul nu duce, de 


noastră. Lista nu se vrea nici cronologică și 
nici axiologică, dar marchează faptul că sce- 
narii bune si foarte bune au adus pe ecran 
filme de cea mai bună calitate artistică. Bi- 
neînțeles cà marca regizorilor: Dan Pita, Mir- 
cea Daneliuc, Manole Marcus, Alexandru Ta- 
tos, Dinu Tánase, Serban Marinescu si-au 
pus amprenta de valoare “artistică asupra 
acestor opere, știind foarte bine că şi scenarii 
bune „sub bagheta“ unor regizori slabi, au 
produs reversul medaliei; adică filme siabe 
prin care scenariul, de fapt, a fost trădat. Nu- 
mai că discuţia noastră se referă de la bun 
început la premisa filmelor „mari“, de excep- 
ție, această premisă fiind oferită, întotdeauna, 
de un scenariu bun, sau foarte bun. Ceea ce 
este echivalent si cu modern, în raport cu pa- 
sii artei cinematografice, sincroni cu timpul 
ei de exprimare. Din păcate, aceste exemple 
sint rare. Există si o explicaţie, desigur şi o 
cauză, aș spune bivalentá: o anume rezervă 
în atacarea temelor de anvergură, pe de o 
parte, şi o lipsă de curaj în tratarea modernă 
(fără complexe de inferioritate) a subiectelor, 
în eliberarea de sabloane în construcție si re- 
zolvare. Un film mare rezistă (și trebuie subli- 
niat) printr-un scenariu „mare“ pe care să-l 
aibă la bază. 


Anghei MORA 


m revăzut nu demult la Cinematecă Fa- 
lansterul de Savel Stiopul (scenariu: Nicolae 
Dragoș şi Florian Avramescu). Am: luat apoi 
„dosarul cu comentarii ale presei la premiera 
filmului să vâd  cum.:a fost primit. (pentru cà 
memoria nu este intotdeauna un sfetnic bun). 
Am recitit si incet, incet, mi-am adus aminte 
cit de nervoase au fost unele reacţii, cit de 
formale, altele, cit de ex-centrice, in sfirsit, 
unele interpretări. Dominante erau, totuși, 


"cele care îl explicau mai mult pe Diamant şi 


mai puţin filmul. Şi erau si unele la obiect. 
Nu am, însă, nici dreptul, nici vocaţia de a ie 
considera ca pe nişte lucrări de control, la 
şcoală. Nu ma simt pedagogul gata să dea 
note. Le-am citit ca să fac apoi constatarea 
de fapt, ceea ce se scria rima foarte bine 
cu ceea ce se filma. Timpul așează intotde- 
auna lucrurile mai înțelept si într-o ordine pe 
care n-o mai poate influența „capriciul. 

Si unii și alţii căutau: cineastul — să làr- 
gească aria limbajului filmic, comentatorul să 
ascută spiritul de analiză. Si unii și alții fă- 
ceau un efort de innoire si, priviți astfel, lao- 
laltá, ei dau o imagine interesantă a momen- 
tului cinematografic. Dar ce era — şi ce rà- 
mine, nou la cineast? O căutare de soluţie 
artistică, la o propunere sociologico-istorica: 
Cum filmezi sau cum povestești cinematogra- 
fic, nu un eveniment istoric în care documen 
tarea te poate ajuta mult la reconstituirea 
timpului la care se referă naraţiunea, ci unu! 
real şi totuși vag cunoscut cum a fost „Falan- 
sterul“ lui Teodor Diamant care ieșea din ca- 
drul şi spiritul epocii, lăsindu-se caracterizat 
doar de noțiunea — abstractă ca si conținu- 
tul ei — de utopie. Realizatorul a simţit ne- 
voia să povestească „o stare” nu o intimplare 
anume, o exuberantá, un entuziasm, un idea- 
lism, o aventură romantică pe care „uşor o 
poți cinta, dar greu o poli transforma in reali- 
tate concretă. El a căutat o stare cinemato- 
grafică aptă.să o exprime, a încercat să intre 
în atmosfera story-ului cu o disponibilitate 
egală cu a ii ári, luate drept reper artis- 
tic. De aici, luxurianță a filmării, o beţie a 
investigării în care camera de luat vederi îşi 
uită condiţia ei de mijloc tehnic de inregis- 
trare $i devine personaj. Ciudata ei partici- 
pare la cea ce vede o face să voltijeze prin 
cadru și prin lumea filmului avidă de inedit, 
(ineditul fiind trăsătura dominantă a ideii de 
E a faptului istoric). S-a spus că realiza- 
impins spre o situație pleonas- 


i, fich, mm sà filmeze utopic, o utopie. | 


Exuberan camerei — care a iritat pe unii 


dar i-a satisfácut sein alții — era .gáselnita" - 


narativ al realizatorului, 


pareti iar „Falansterul“ lui 
libret cu ilustrație folclo- 


7 


A. la tot ce se-ntimplă în jur, căci 


u-i așa? — „misia“ de martori ai vremii 
dat (si căruia le-au fost dati), scrii- 
în paginile lor referiri la 


: an a saptea, atit de semnificativà pentru ci- 


lizaţia secolului XX. Nu uită nici scriitorii 
români, chiar dacă nu se poate vorbi în spa- 
tiu! carpato-duhăreano-pontic despre valuri 
de romane cu subiecte gin lumea mitorogiei 
cinematogratice, ori despre epatante biografii 
ale unor stele de cinema. Însă există în jur- 
nale, cărți apărute la noi — fie ele romane, 
culegeri de proză scurtă, jurnale, memorii, 
eseuri de tot felul — referințe directe la cine- 
matograt: la unele titluri $i nume cunoscute, 
la unele procedee, la anumite date sociale le- 


A gie români postbelici n-au ex- 
clus Ee gens sing din M oar epocii, in 
timp ce in ordine eseistică s-au referit la el 
atitea pasonanai autohtone, de la Vianu și 
.pinà astăzi, la Ovid S. Crohmălniceanu ori 
Eu Simion. N-ar merita să vedem in ce fel 
o fac toti aceştia si alții, asemeni lor? Chiar 
dacă nu se ivesc la tot pasul, astfel de „oglin- 
diri^ ale filmului în literatură sint demne de 
tot interesul, cu att mai mult cu cR au un 
„bun grad de relevanță în ceea ce priveşte ni- 
velu! de receptare in plan inteleciual a artei 
in cauzá. Fapt este cà nu li s-a acordat pinà 
acum la noi cine-stie-ce atenție. 

eae ga să fac o cercetare gays rs 


t, doar cheva Rr valabile 

intii, că majoritatea referirilor 
eseistica românească sint " 
pe plan international. 


evita ca narațiunea sà se 


inà 
rică. Sau — cum se petrec lucrurile atit de - 


des — o intimplare, de o semnificatie socialà 
aparte, sá vadà exacerbindu-se latura socio- 
logică in dauna argumentului artistic, cind, 
de fapt, se stie, nici o teorie, oricit de elabo- 
rată, nu poate avea bogăţia de sensuri și 
atractivitatea unei povestiri bine spuse. 

Nu numai aparatul lui lon Anton are o altă 
destinaţie si chiar alt destin, dar si muzica 
(H. Maiorovici) intră in cadru si în replică di- 
rectă cu întimplarea narată. 

Întrebarea care se pune astazi, rovazind fil- 
mul, este dacă o exuberanţă a filmării se 
poate substitui — in special de la un anumit 
moment inainte — unui dramatism care este 
mai mult bànuit decit real si daca, nu cumva, 
^ începe să devină un fel de balet al ima- 
ginii 

Nu mă grăbesc să răspund la aceată intre- 
bare pentru cá — de multe ori — şi experinta 
mi-a exacerbat reticența — răspunsurile pot 
cadea ca nişte capace grele peste firave ini- 
tiative. Ceea ce se poate spune. însă. si fara 
riscul unor erori prea grave. este ca Falanste- 
rul are, ca fapt artistic, o semniticape ce nu 
*poate fi minimalizatá. Si nu a fost minimal- 
zată nici la premieră, iar diversitatea interpre- 
tării critice este un argument în favoarea fil- 
mului. Cineastii nostri isi dădeau seama ca 
problema limbajului nu este o simplă specu- 


wje teoretică, ci o necesitate structurală, că 
ecvarea lui la un story este condiţia limi- 
nară a exprimării artistice. Nu era, desigur, o 
noutate de principiu pentru nimeni, ci doar 
de aplicare practică. Si mai este ceva: filmul 


acesta exprima dorința de a schimba relaţiile ` 


dintre camera de filmat si locul intimplárii, cu 
lumea lui cu tot. Se intuia transformarea pe 
care o va aduce o tehnică mult mai ușor de 
stápinit si cu infinit mai ample disponibilităţi 


de investigare a locului dramei, de adincirea 


cadrului, de abordare a lui nu numai frontal, 
de pe trepied. Mobilitatea urmărită atunci a 
devenit astazi un fapt concret. “Progresul 
tehnic s-ar parea insă că a luat-o înaintea 
gindirii artistice, căci la ce bun mobilitatea 
dacă, în viteză şi cu exuberantá, camera evo- 


. lueazà in vid? 
Falansterui nu este, poate, o intilnire ideală 
între o poveste si modul de a fi povestită, dar 


este, sigur, o febrilă căutare de a pune in 
acord ce si cum. Vi doar de atea ori 


filme care povestesc, orice, oricum. Acordul 


acesta este o chestiune de simţ al măsurii 
care presupune şi experiment, şi timp. Pe 
lingă multe altele. 


Mircea ALEXANDRESCU 


Adrian Pintea si Mihai Badiu în /alunvrerul de Savel Stiopul 
după un scenariu de Nicolae Dragos si Florian Avramescu; 
imaginea lon Anton 


semnează elocvent importanța acordată vi- 
zionării de filme în orizontul global al acumu- 
țărilor culturale. În sfirsit, că pe măsură ce 
venim spre prezentul imediat, se te con- 
stata (mai. ales la prozatori) o familiaritate 
mai ,specializatà" cu medul cinematografic si 
cu tehnicile sale propriu-zise. 

Ca prim exemplu de „oglindire“ a filmului 
în proza noastră am ales un din „Viaţa 
ca o pradă”, „romanul memorialistic“ al lui 
Marin Preda. Nu e vorba acolo despre vreo 
peliculă anume, ci despre revelația produsă 
de contactul tirziu cu ficțiunea marelui ecran. 
in Bucureştiul tulbure de dinainte de 1940, 
viitorul prozator se afla către ieșirea din ado- 
lescență și nu văzuse încă nici un film din 
cauza miopiei. Scena „întinirii“ sale cu lu- 
mea, deindată ce își pune primii ochelari 
(„Am ieşit afară și am văzut lumea așa cum 


. era"... — op. cit., Ed. Albatros, 1977, p.151), e 


memorabilă si a şi fost remarcată de critică. 
Abia acum viitorul prozator se putea duce la 
cinema — și ce vede acolo i se pare uimitor. 
teribil, bulversant: „Atunci m-am dus la pri- 


mul film, Neverosimit Felii de viaţă din lumea . 
afiați stind îndelung de 


reală, ingi 
vorbă, A e şi inchizind uși, femei fru- 
moase cucerite și apoi părăsite, pistoale care 
doborau cu adevărat oameni Care mureau 
fără regretul nimănui, adică al nostru, al 
spectatorilor, fiindcă săvirşiseră nu se stie ce 
mirsávii. Am ieșit impleticindu-má și m-am 
plimbat mult pinà sá-mi revin. Pe atunci nu 
exista orar si nici inghesuialà, săli arhipline, 
dupà ce filmul se termina puteai să mai rămii 
si să-l mai vezi o dată. Mă apucau uneori ore 
tirzii, fiindcá rula și după miezul nop. Am ui- 
tat multă vreme de carp" 

E se extrem de s semnificativ. 
deopotrivă prin ce spune n ce suge- 
reazá. Mai intii e relatată reacţia imediată, de 
stupoare la contactul cu un soi euge 
de „imitație“ a realității, receptat in 
aproape .naturalistá", sub forma ,feliilor de 


viață“. Insă, in cuprinsul aceleiași fraze, se 
trece către un fel de compendiu al cliseelor 
filmului de consum, ceea ce dovedeste cà 
Preda a abandonat relatarea inger pas și 
rezumă o întreagă perioadă ingenuă „ci- 
nefile" — fapt confirmat mai departe de amá- 
nuntul lungilor vizionări si revizionări din sá- 
lile de cinema ale epocii. E ciudat contrastul 
pes două atracţii pe care filmul le exercită 
asupra junelui aspirant la gloria literelor: pe 
de o parte — prin autenticitatea mimetică, 


4 ete ora a sentimentului că pe ecran 


apare exigenja însăși. iar pe de altă parte — 
prin eue situaţiilor si personajelor infá- 
țişate de o categorie largă de producţii ale 
genului (in alt loc din carte fusese făcută o 
trimitere la cel cu Frankenstein — v.p.110). 
Despre interesul prozatorului față de cinema- 
pic tei — mai ales in latura M de consum — 


cea goa 
am fost la Paris impreună, ne duceam de trei 


ori pe zi să vedem thriller-uri, care erau pa- 


. siunea lui" (in „Cinema“ nr.10/1987, p.6). 


Atari evocàri nu par sà se refere la un consu- 
mator ironic de fihriller-uri ci la unul care le 
lua in serios, implicindu-se realmente... 

lar dacă așa vor fi stat lucrurile, nu ne rá- 
mine decit să ne imaginăm ce-! va fi sedus 
pe prozator în acele filme: acțiunea palpi- 
tantá? încleștarea dintre „buni" și „ăi“? pe- 
depsirea acestora din urma? triumtul tonic al 
adevárului?... 


lon Bogdan LEFTER 


"că, cine stie, poate tot ea, Aurora Serafi 


în premieră - 


Ron Sidoniei ko poil „Jurnalul 
Aurorei Serafim", pe ecran de Mihai 
Constantinescu, in dublă ipostază de scena- 
rist şi regizor, propune, cu delicateţe $i sensi- 
“bilitate, o ' poveste posibilă . oricînd în datele ei 
nu esențiale, ci doar generale, de acum trei 
decenii cind a fost scrisă și pină în anul 2000 
deci. și astăzi. O educatoare modei, tinără, 
posesoare a unui trecut nu prea roz şi a unui 
prezent luminat doar la ,flacára dragostei 
pentru profesie”; o fostă primă iubire neferi- 
cită; o prietenă, modelul pe negativ al eroi- 
nei, așadar egoistă, fără probleme de consti- 
intá si fără scrupule; un medic, si el tinár, 
născut parcă anume pentru a deveni pere- 
'*chea Aurorei Serafim; un inginer la a do : 
nerete, marcat, pe viaţă, de pi , 
incapabil sà fie şi mamá celor doi get 

săi, dar nici dispus să le ofere altă mami 


o. 
directoare de cămin super-corectă, super 
conștiincioasă și doar aparent obtuzá; doi 
părinţi de ocazie pentru un copil al nimănui, 
plus copiii cu părinţi buni. dar prea ocupați 
ca să-i poată crește, drept care sint lăsaţi, cu 
incredere, pe miinile grijulii ale educatoare- 
lor. iată tot atitea personaje capabile să 
oaie: în jurul tor firele unor poveşti credi- 


Hotàrirea regizorului. Mihai Constantinescu 
de a le aduce pe ecran ca atare, cu mici co- 
rectii, inevitabile, nu apare de neînțeles. Ele 
sint, aproape toate, posibile personaje ale 
vieţii noastre de azi, deci posibil actuale. Si- 

ur că s-ar putea naște întrebarea: de ce a 
lost nevoie să se apeleze la o proză veche 
pentru un discurs cinematografic asupra 
dreptului la fericire? Si s-ar putea răspunde: 
pentru că regizorul este preocupat de 
această temă şi a găsit-o, exprimată, pe gus- 
tul său și intr-o notă acceptabilă, in „Jurnalul 
Aurorei Serafim“. 

Romanul Sidoniei Drágusanu are, intr-ade- 
văr, o construcţie ușor descitrabilă. persona- 
jele au contur precis — uneori prea precis, 
stirnind senzația de șablon al vieţii si nu de 
viață, păcat de care, cu o lectură mai atentă 
și un plus de efort creator, scenaristul regizor 
ar fi putut să le absol Dialogurile sint 
alerte, chiar si atunci cind suportă rigorile 
unor scheme (schema ghidusá, schema tan- 
drà, schema pitorească, schema ironică), iar 
regizorul le-a preluat ca atare, operind asu- 
pra lor doar mici reducţii sau omisiuni voite. 

Vezi povestea Aurorei Serafim, mărturisită în 
scris, iubitului, care dădea cheia descitrării 
misterului acestui personaj, poveste la care 
regizorul a renunțat, pur si simplu, lăsind 
spectatorul să creadă ce doreşte el despre 
— eroinei principale, trecut care, de alt- 
fel, îi intunecá sau luminează | puternic, pre- 
m Rr Nu este un gest prea înțelept. Lipsit 
de a ear esențiale — şi necesare — 
spectatorul s — prin a accepta imaginea 
eroinei fatalitate. Pentru film, pentru 
coerenţa lui, pima omisiune devine chiar o 
greșeală importantă: scrisoarea-márturisire 
era absolut necesară înțelegerii. personajului: 
ea inoda si deznoda toate firele intimplării. 
intregea portretele personajelor, explicita 
reacțiile și relaţiile lor — unele aparent ciu- 
date. 

in ce privește distribuţia, regizorul se | dove- 
deste bine inspirat. "Aurora. loanei. “Crăciu- 


n 


în premieră 


D... animat de lung metraj nu ma 
constituie o noutate. Si-a validat din plin sta- 
tutul. Puterea de intelegere, interesul sau ne- 
răbdarea micilor spectatori, altădată tot atitea 
argumente contra, s-au topit într-un miracu- 
los pro. 

E pe cale de formare o cinematecà a genu- 
lui, cu basmul detasindu-se pe locul intii ai 
preferințelor, urmat de musicalul acompaniat 
în sala de cinema de corul vocilor subțirele s: 
de filmul de actualitate, receptat cu sporită 
curiozitate. Firesc să fie așa. Cărţile, presa. 
- radioul, televiziunea aduc, permanent, cu aju- 
torul literei scrise sau - pe unde hertziene, in 
universul celor mici, o bogăţie de informatie 
absorbită cu maximă iutealá de buretele uriaș 
a, lui: de ce? cum? in ce fel? 

de la scara doi fac parte din ma- 
rea familie a ciresarilor, cutezători si harnici 
inimosi $i dornici de aventuri pe măsura ima- 
ginatiei lor inflácárate. Un concurs de orien- 


. tare turistică poate fi, „No chiar devine, o pa- 


sionantă experiență, încărcată de mister s 


. ŞI ca in viaţă, asa si in fiim 
pentru că nu "există pădure fără uscături. = 
povestea scrisă de luliu Raţiu, „Zaharia Buzea 
si Marian Mihai! va apare un „vreasc“, o crer- 
guță tepoasà care, bine udată cu stropi de 


Să-ţi vorbesc despre mine 


nescu are contur real si substanţă vie: sensi- 
bilă fără excese, nefericită cu demnitate, inte- 
ligentă cu ție, feminină fără ostentalie. 
umană, în atit de obișnuita ei existenţă. Ingi- 
nerul Runcu beneficiază de farmecul perso- 
nal şi talentul actorului Gheorghe Dinică; 
Emi! Hossu propune, şi reușește, portretul 
ideal, chiar puţin idealizat, al unui medic pe- 
diatru calm, cald, om dintr-o bucată; Adela 
Mărculescu creionează cu știință si cu un 
strop de autoironie portretul unei directoare 
modei de cămin model; Dorina Lazăr reu- 
seste să construiască pe un spațiu extrem de 
mic (numai două apariţii), dar în linii ferme, 
nu doar un personaj pitoresc, ci prototipul 
unui modei uman. Paul Lavric, prin aceeași 
economie bine înțeleasă, îşi acoperă cu se- 
riozitate personajul antipatic numit Neacșu. 
Nici în ce priveşte interpreta Laviniei — Ga- 
briela Popescu — regizorul nu s-a înșelat în- 
credintindu-i rolul. Actriţa are chiar datele fi- 
zice propuse în roman. Numai că Lavinia este 
singurul personaj cu o biografie traduc- 
tibilă. Depășit de dificultatea găsirii unui co- 
respondent cit de cît viabil, regizorul a făcut 
apel ia o schemă qe valabilà de personaj 
feminin negativ: femeia cu ostentaţie femi- 


niná, femeia-obiect cu bună știință, si, mai 
ales, cu folos, obiect. Actriţei nu i s-a oferit, 
aşadar, spre interpretare o biografie, ci o 
identitate dubioasă. Ceea ce în carte era un 


interpreti si roluri 


S ă-ți vorbesc despre mine"— iată o frază 
pe care cu greu ne-o putem închipui rostită 
de loana Craciunescu. A vorbi despre ea, di- 


d 


personaj rafinat amoral, cu mica lui putere de 


fascinajie asupra celor din jur, in film a deve- 
nit un personaj pur si simplu imoral care jus- 


tificá, in altá notà si in alt inteles, intrebarea 


rect, nu poate fi decit un exerciţiu de pe- 
deapsá. Scriitoarea isi disimulează mărturisi- 
rile apelind la un titlu de carte apoetic, „Supa 
de ceapă.“ În ipostaza actoricească, condiția 
mai vulnerabilă (unde să te ascunzi cînd — 
spunea Eluard — „singurul adăpost posibi! 
este lumea intreagá?") nu-i rămine decit să-și 
drămuiască gesturile, să-și suspecteze cuvin- 
tele — cind este posibil să le amine — dar 
mai ales, să dea o tainică greutate evenimen- 
tului anodin. Prezenţa loanei Crăciunescu în 
rolul Aurorei Serafim din filmul Să-ţi vorbesc 
despre mine mi se pare atu-ul peliculei. În 
preajma ei, obiectele si relaţiile cu semenii 
capătă o forță semnificantă. Să fii în mijlocul 
copiilor, mereu, să-i iubeşti nespus, dar să-ţi 
reprimi orice efuziune lirică; să fii maternă, 
dar și neinduplecatà în jocul de-a severitatea; 
să porţi o biografie despre care nu rosteşte 


Temerarii de la scara doi 


colegialitate, înțelegere si pilduitoare păţanii, 
va face să imboboceascá frumoșii muguri ai 
cinstei şi demnităţii pioniereşti. 

A sosit vacanţa cea mare, aducind bucurie 
şcolarilor harnici şi lacrimi înciudate codașu- 
lui Fane, purtător al unei bobite negre, o 
tristă corigentá la geografie. Trei prieteni, co- 
legi de școală, bloc și teren de joacă isi 
unesc puterile, dorind să-l vindece pe năbă- 
dăiosul Fane de „atitudini neprietenesti", lene 
si nepásare. Deci, .pozitivii" şi „negativul“ se 
confruntă permanent. La duel participă si ci- 
fiva „actori“ din lumea celor care nu cuvintà 
un papagal isteț, pisoiul Miorlache si roboțe- 
lul Rică, o adevărată minune a tehnicii mo- 
derne. 

În decorurile create de Ana Maria Buzea şi 
Anca Florea, fredonind cintecele compuse de 
Dumitru Capoianu. şcolarii gustă din plin se- 
ninele zile vacanţă. inţelepţi si candizi, im- 
pletind visul cu realitatea, ei propun o po- 
veste a bunelor intenţii. Incintati, spectatorii 
hohotesc cu gura pină la urechi, văzindu-l pe 
ghinionistul motan cu blănița bălțată după o 
baie in soluție de revelator și apreciază pirue- 
tele papagalului viteaz, care se simte pe me- 
leagurile noastre ca la el acasá. 

Francheţea, spontaneitatea eroilor hazosi si 
isteți exercită o reală atracţie asupra cinefili- 
lor cu pantaloni scurţi si fundije-n codițe, 


doctorului adresată Aurorei: „Ce ai tu comun 
cu Lavinia?, 

Ca de obicei, într-un film ce beneficiază de 
prezența copiilor, si aici copiilor le revine ro- 
lul important de mesageri, de călăuze ale fil- 
mului către inima spectatorului. Prezențe 
nostime, dramatice, sau pur şi simplu agrea- 
bile, copiii aduc filmului nota de prospeţime 
scontată. Dar, fireşte, atît. Dacă epica și ca- 
drul ei preluate din sursa literară sint posibile 
baze de discuţie pentru un film, fie şi de ac- 
tualitate — in nici un caz din actualitate — 
dacă efortul actorilor de a insufleli si îmbo- 
gáti prin propria fiinţă personajele este cel 
mai adesea răsplătit de reușită, nu același lu- 
cru se poate spune despre efortul regizoral în 
a da fiinţă filmicá unei materii literare. Decu- 
pat greoi, filmat în lungi cadre lipsite de fior 
emotional, salvat arar din inerție, din nou 
prin jocul actorilor, váduvit, printr-o vizuali- 
zare convențională, de aburul poetic (nu de 
cea mai înaltă clasă, de acord, dar poetic to- 
tusi) sugerat în descrierile existente in „Jur- 
nalul Aurorei Serafim“, Să-ţi vorbesc despre 
mine se așeză incet, dar sigur, în tiparul unui 
discurs nu cinematografic, ci filmat, asupra 
dreptului (a fericire. Temă generoasă, impor- 
tantá în viața noastră, a tuturor, tema fericirii 
merită, in mod sigur, toată osteneala; merită 
să fie căutată, răbdător, oriunde în orice 
sursă literară, dacă sursa cinematografică su- 
feră o pauză de inspiraţie, cu o condiție: să 
fie găsită si, mai ales, bine redată cinemato- 
grafic. Din păcate, nu este cazul ecranizării 
de faţă. vorbesc despre mine este o in- 
cercare meritorie, ca orice încercare, dar lau- 
rii reuşitei plutesc departe... Nu ne rámine 
decit să așteptăm cu răbdare, de ce nu, ca 
acest regizor preocupat, într-adevăr, de te- 
mele de actualitate, să găsească o cale de 
acces mai fericită în abordarea lor. 


Eva SÎRBU 


Producție a Casei de Filme Unu. Scenariul: Mihai 


loana sonoră: ing. Nicolae Catanchin. E 
via Cusursuz. : Cátàlin Vago. Cu: loana 
Craciunescu, Gheorghe Dinică. Emil Hossu, Ga- 
brela Popescu, Adela Mărculescu. Paul Lavric, Do- 
rina Lazăr, Geo Costiniu, Daniel Tomescu, Petruja 
Voicu. Film realizat în Studiourile Centrului de pro- 
ducție cinematografică „București“. 


decit citeva vorbe („este fotografia bunicilor... 
ei m-au crescut“), dar despre care pricepem 
repede că nu a fost scáldatá in fericire; să 
ieşi învinsă dintr-o iubire fără să nu-ți pierzi 
încrederea în existența alteia; să sanctionezi 
rautatea si stupiditatea fără să clamezi; să in- 
fringi cu infinită răbdare, cu înțelegere si, la 
nevoie, cu un dizolvant zimbet amuzant, rigi- 
ditatea unui om închis în carapacea solitudi- 
nii —-toate-acestea sint, cel puţin privite din 
afară, — un adevărat tur de forţă. 

Altfel, actrița ascunde — ca puţine altele — 
ochilor noștri, omeneasca povară a zilei, în 
speranța că poate, ne va rămine întreagă, 
doar bucuria. 


Magda MIHĂILESCU 


care, obișnuiți cu stilul Walt Disney, privesc 
cu placere personajele învăluite de un umor 
tandru, subliniind cu aplauze momentele reu- 
site. $ 

Utilizind cu indeminare travelingul, opera- 
toarea Olga Pârâianu imprimă miilor de „car- 
toons“ (dicționarul de specialitate notează ca 
sint necesare aproximativ 26 000 de desene 
pentru realizarea unui film de douăzeci de 
minute) mișcări fireşti, dinamizind naraţiu- 
nea. 

Luind ca punct de plecare un scenariu 
alert, atenţi la expresivitatea formelor în miş- 
care, cei patru regizori, Marin Mihail, Ana 
Maria Buzea, Artin Badea și regretatul Zaha- 
ria Buzea (o echipă bine rodată în glume, ga- 
guri, efecte comice, încă de la celebrul serial 
Bălănel și şi-au asumat și toate ris- 
curile cu gindul la reușita filmului care place 
copiilor şi. ii amuză pe adulți. Adulţi care 
apreciază tensiunea ideii şi a plasticii şi, 
dintr-un lăudabil spirit pedagogic, nu ezită 
să-i însoțească pe foarte tinerii cinefili la ci- 
nematograf. 


ica POPESCU 


Producţie a studioului „Animatiim”. Scenariul: luu 
Rațiu, Zaharia Buzea, Marian Mihail. Muzica: Dumi- 
tru Capoianu. Versurile: Constanţa Buzea. imaginea: 
Oiga Páraianu, Mariana lordan. Montajul: Sonia Ge 
orgescu. Sunetul: ing. Stefan Apostu. Animatia: Za 
haría Buzea, Marian Mihail, Constantin Soltea, Florin 
Saceanu, Artin Badea. Elena Godeanu, Ana Andre- 
escu, Mihaela Dobocan, Vasile Manea Decorurile: 
Ana-Maria Buzea, Anca Florea. : Marian Mihail. 
Zaharia Buzea, Ana-Maria Buzea, Artin Badea. 


[ 
| 


HI 
| 
i 
ii 
i 
H. 


ţi-am spus că nu pot să vorbesc despre mine! 
Despre alții mai degrabă“... Mă gindesc 
acei sint oameni 


e 
8 
] 
LH 
22 


Nişte băieți grozavi, si cum 
ştie să lucreze cu actorii și cum n-am avut în- 
credere în el la început, desi eram prieteni si 
munceam împreună din greu, dar nu-mi cisti- 
gase increderea, pină într-o zi cind m-a făcut 
să fiu foarte atentă la ceea ce spune sí mi-am 
dat seama cà asa este, are dreptate, si dove- 
deste că ştie foarte bine ce vrea cu noi, cu 
filmul, cu tot si din clipa aceea am ştiut câ 
pot să merg pe mina lui... Si despre Petrică 
Nicolae, care știi ce actor este? Extraordinar! 
La el, cinematografic este si căscatul, și tusi- 
tul, pină şi o greşeală poate fi cinematogra- 
fică. lar Cornel știa să-i dea starea aceea 
bună, să-l așeze în matca lui ca să dea tot ce 
poate ei... Dar cu noi toţi făcea același lucru. 
Şi, acum, aproape toată echipa de la Nişte 

grozavi — Uritescu. Geo Costiniu. Pa- 
paiani, Petrică și cu mine vom juca din nou 
împreună într-o comedie pe care tot Cornel 
Diaconu o face. Mi se pare un film frumos şi 
trebuie să mi se pară, altfel nici nu te poți 
apuca de treabă. Dar cel mai important e cá 
sintem din nou impreună si încercăm să fa- 
cem un lucru bun. Cum va ieşi, sigur nu se 
ştie, dar pentru mine contează starea pe care 
mi-a dat-o lucrul la Nişte băieți grozavi. O 
stare de liniște. Înainte eram tot timpul ingro- 
zită — ce-o să zică unul, ce-o să zică altul — 
acum ştiu că tot impreună cu ei mai pot face 
şi altfei și mai bine. 


— Si tot ce spui nu are nici o legătură cu 
pe care le-ai jucat sau cu rolurile pe 
care nu le-ai jucat piná acum? 


— ..nici măcar nu simt că n-am jucat cine 


ştie ce. As minţi să spun: Vai, ce-am vrut eu 
sá fac si nu s-a putut! Dar ziceam cá nu vor- 
bim despre mine... Mai bine hai să-ți aràt o 
poză de pe cind sărbătoream noi douăzeci de 
ani de la absolvire. 


Coboară, repede, de pe scaunul pe care a 
stat şi se in- 


— Astea le-am adus pentru tine că n-ai vā- 
zut-o pe Diana de muit. Așa-i cum seamănă? 
Îmi pare rău că nu e acasă, și ei o să-i pară 
rău, îi place să întilnească oameni care l-au 
cunoscut pe tatăl ei. lar asta e poza. Uite, 
aici, Vali Seciu, uite Caramitru, Tuca Cercei, 
Ogásanu, llinca Tomoroveanu, Monica 
Ghiufà, irene Flaman care e la Timișoara, 
Costel Constantin, Petroff, Ovidiu luliu Mol- 
dovan, cu el am fost partenerá tot timpul 
şcolii, uite și Mariana Mihuţ... A, uite-l si pe 
Cotescu, ne-a fost profesor, noi eram prima 
lui clasá.. Si Mircea Andreescu, e la Brasov 
acum, il știi. Era cel mai bun dintre noi, Desi 
toți erau foarte buni si sint si acum. Si încă 
nu au dat tot ce pot. Eu știu că toli pot să 
dea incá foarte mult, pentru cá ei abia acum 
sint in plină forță creatoare, ii știu, îi cunosc, 
le cunosc posibilitățile si i-am urmărit toți 
anii aceștia și m-au bucurat reusitele lor, 
pentru că îi iubesc foarte mult. Si sint sigură 
— nimeni nu poate să-mi scoată din cap 
ideea asta — că în clipa în care reuşesc un 
rol şi ei, colegii mei, mă iubesc și se bucură. 
Eu cred că noi, actorii, sintem un fel de trib 
în care guvernează iubirea. Cu capricii, cu 
toane, dar ne iubim. Chiar- şi invidia, care ne 
cuprinde uneori, e un sentiment pozitiv la 
noi. E o altă faţă a iubirii și a admiraţiei. II in- 
vidiez pe cutare, pentru că a jucat un rol pe 
care aș fi vrut să-l joc eu. Am vrut ceva ce a 
făcut el. Şi atunci, totul se amestecă: bucuria 
pentru ce a făcut el, necazul că n-am făcut 
eu, admiraţia pentru cum a făcut, și toate, 
pină la urmă, tot iubire sint. Pentru profesie. 
Uite, am ieșit mai bogată de la filmul lui Da- 
neliuc, lacob, si am fost foarte mindrá de ei, 


Foto: Aurel MIHAILOPOL 


de film, de Dorel Vişan. Am văzut-o de 
trei-patru ori pe Rodica Tapalagá in „Dimi- 
neața pierdută”. Unde e rolul ei pe aceeași 
treaptă in film? Cine il scrie? Cine se gin- 
deste? N-am fi mai cistigati dacă am sti exact 
cum sintem si cit avem de făcut? Dacă ne-am 
cunoaste mai bine intre noi si am fi cunos- 
cuti mai bine? Ciţi regizori de film merg la 
premierele teatrale? Citi regizori de teatru 
merg la premierele cinematografice? Cine 
este interesat de cine? Meseria noastrá e 
grea si in sensul că ea înseamnă creaţie co- 
lectiva. Regizorul, plus scenaristul, plus acto- 
rii, plus scenografia, plus, plus. Ei o fac si 
sint atit de legaţi! Oare ei nu știu? De ce 
uneori acționează separat? Poate o parte din 
vină ne revine si nouă, actorilor. instinctul de 
conservare al actorului înseamnă: să ştie ce 
trebuie să facă, ce trebuie să joace, cind tre- 
buie să joace, cu cine trebuie să joace. Nu 
trebuie să aștepți să-ţi spună cineva... 


— Dar poate actorul să hotărască toate as- 
tea? 


— Poate, poate. Cred că trebuie să convin- 
gem doar că ceea ce vrem este bine si merită 
osteneala. Pentru ce n-am făcut in toti anii 
aceştia, greșeala este a mea. Orice actor sau 
actriță care se simte in stare să joace un rol 
anume ar trebui să se scoale în fiecare dimi- 
neatá cu gindui la acel rol. Şi să incerce să-i 
convingă pe cei din jur că el trebuie făcut. in 
asemenea grad e nevoie să-ți iubeşti prote- 
sia. Eu n-am ştiut să trăiesc astfel, desi nu se 
poate spune că nu-mi iubesc profesia. O iu- 
besc, și pentru câ m-a salvat de multe reie, 
de rutină, de acreală, de imbătrinire, de bátri- 
nete, de... bătrinețe sufletească. E o meserie 
care îţi cere mereu să te depășești și dacă cei 
care te conduc, adică zorii, îi fixează sta- 
cheta cit mai sus, atunci este sigur că te afli 
pe un drum bun. ideal ar fi, cred, ca stacheta 
să fie foarte greu de atins, aproape imposi- 
bil... Atunci lupta ta de a o ati devine 
chiar viaţa de zi cu zi, niciodată „ nicio- 
dată degeaba. E frumoasă meseria și cumplit 
de grea. Nu mă gindesc doar la efortul fizic. 
care uneori e teribil, ci la reacţiile chimice 
care combină destinul tău cu al personajului, 
experienţa ta cu a lui, puterea lui de simţire 
cu felul tău de a simţi. Rolurile sint biografii. 
Destine, reuşite sau nereuşite, ca în viaţă. Ca 
să le faci, ai nevoie de fantezie, de imagina- 
tie, dar si de multă bogăţie sufietească, gene- 
rozitate, înțelegere şi iubire de oameni. Ca 
totul să fie cum se cuvine ar trebui ca la sfir- 
şitul spectacolului să vină un spectator de 80 
de ani și unul de 17 şi, impreună, să-ți spună: 
a fost minunat! lar cind regizorul este cel 
adevărat, ce! chemat, sint șanse ca acest lu- 
cru să se intimple, chiar dacă nu așa cum imi 
imaginez eu. Pentru că regizorul cu majus- 
culă nu te va distribui niciodată pentru că ai 
ochii albaştri si părul buclat, regizorul cu ma- 
jusculă te distribuie pentru că știe să vadă în 
tine lucrul aceia special, necesar și lui şi fil- 
mului. 


— Dar de ce pui in relație doar două forțe, 
regizorul și actorul? Scenariul, calitatea lui, 
nu contează? Nu de ia scenariu incepe un 
port ees ^ unui personaj? Sansa actorului de 


— Fără îndoială! Scenariul — textul, pentru 
teatru — este cel care te înalță, tot el este cel 
care te coboară. De multe ori textul schio- 
pătă, ori are un picior lipsă. Atunci tu, actor, 
pui umărul să-l ajuţi, să-i faci să „meargă”. 
Uneori şi reusesti. Sã- faci să meargă, atit. 
De alergat... Evtusenko spunea undeva cam 
așa: „Literatura este aceea care aminteşte 
popoarelor că sint popoare și oamenilor că 
sint oameni...“ Sigur, scenariul nu este chiar 
literatură, el este doar bază literará, materia 
primă din care se plămădește filmul, dar nu o 
dată se întimplă ca scenariul să dea tonul în 
ce priveşte calitatea sau lipsa de calitate a 


actorii noștri 


Rodica Mandache: 


Meseria 
noastră 
se face 
cu și din 
iubire... 


unui film... Eu vorbeam mai mult despre rela- 
ţia regizor-actor, pentru că de felul cum 
funcționează ea depinde rezultatul muncii 
noastre. Numai cind această relație este 
bună, pofi să realizezi un rol la care chiar să 
te gindești noaptea dinaintea premierei și să 
simţi nevoia să-ţi chemi toți prietenii să te 
vadă. În această meserie care îţi dă mult și ili 
cere mult, actorul depinde de toată lumea, 
dar mai ales de regizor. Pentru că actorii, 
cind sint puşi pe locul lor, sint extraordinari. 
Pe locul lor, adică în roluri care li se potri- 
vesc. În personaje pe care le pot intelege si 
realiza. Actorul, dacá nu este pus pe locul lui 
se simte stinjenit, simte că tură, că minte și, 
în subconștient, de fapt, ştie că nu i se potri- 
veşte oferta. Şi atunci joacă prost, fireşte. 
Descalificant. Sigur, ar trebui să aibă puterea 
să refuze un rol dacă simte că nu i se potri- 
veşte. Dar asta e foarte greu. Foarte puţini 
sint ca Dinică... Foarte puţini știu ca el să 
spună: „Nu sînt bun pentru rolul ăsta“. in '64 
i s-a propus să joace, în Meandre, rolul făcut 
de Pălădescu mai apoi si el a spus: „Păi nu te 
uiţi la mine cá nu sint de-acolo. Că nu pot? 
Nu mă crede nimeni!..” Si nu făcuse film 
pină atunci, nu era cine este acum. Dar a 
ştiut precis ce nu i se potriveste. Citi pot fi ca 
el? Eu știu doar atit: cind nu am făcut ce tre- 
buia sá fac sau am pierdut un rol care, poate, 
mi s-ar fi potrivit, n-a fost nimeni de vină in 
afara mea. Dar să știi că eu incă aștept să mi 
se intimple ceva bun, încă mai cred cà va 
veni un rol. Rolul acela. 


e im ie EH arie 
prospetimea, increderea? Cum 
acreală? De inchidere?... 


— Sint tot felul de căi... O carte, un film 
anume, care te scoate din starea ta, un tele- 
fon cu un prieten cu care poti sà discuti, me- 
seria... Eu am și noroc cu copiii ăștia doi. 
Diana şi Cătălin, nepotul meu. E mare lucru 
să ai tineri în casă. Ei se poartă cu mine pro- 
tector, nu se supără cind greşesc, au umor, 
şi asta e fantastic, au o anume înțelepciune... 
Intr-o zi, eram foarte supărată, cineva cărui 
îi făceam mult bine imi .rásplátise" cu un 
mare rău, plingeam, Diana m-a descusut pină 
ce a aflat pricina și atunci mi-a spus: „Mama, 
dar n-are nici o importanţă! Crezi că un chi- 
rurg, cînd trebuie să opereze pe cineva, se 
gindește dacă acela are caracter frumos sau 
urit? Crezi că pe cel cu caracter urit nu-l 
operează? Binele pe cate i l-ai făcut lui, ti l-ai 
făcut tie, de fapt...” Pe mine insă, ceea ce mà 
tine în picioare, poate, este credinţa în iubire. 
Pină la urmă, meseria mea este o meserie de 
iubire. Nu ştii cum e cind eşti recunoscut pe 
stradă de cineva, si nu-ţi spune nimic, dar te 
privește într-un fel anume și tu știi de ce... 
Eşti recunoscut cu sufletul... Toţi alergăm 
prin lumea asta după puţină iubire, nu crezi? 
Numai că asta se află mai tirziu. Cind eram 
tînără, nu aveam timp să mă gindesc. Atunci 
voiam foarte mult pentru mine. Tot ce pu- 
team să spun era: vreau! Verbul meu era „a 
vrea“. Acum mă gindesc mai mult la alţii, bá- 
nuiesc cà este un cistig. Mă simt, oricum, 
mai bogată. Dacă mă pot bucura de ce se in- 
timplă bun altuia, celor din jurul meu, atunci 
discutăm altfel. Să ceri cit mai puţin, să dai 
cit mai mult, si asta se învaţă cu virsta. Uite, 
şi relația mea cu filmul, care cere mult mai 
mult de la tine decit teatrul, care se hrănește 
din tine, este tot o relaţie de iubire. Nu mă uit 
cit îmi dă, mă uit cit îi dau, cit i-as putea da... 
Cred că numai iubirea poate să topească tot 
ce e rău, tot ce ne apasă, tot ce ne strică 
viaja. Numai ea... 


- Să inchelem pe iubire, atunci? Sau să 
păstrăm ideea de iubire? 


— Da, cred că păstrăm e mai bine. Și mai 
adevărat. 


interviu realizat de Eva SÎRBU 


Hn 
H 

; 
: EA 
jn 


i 
1 
; 
i 
| 
gi 


lăsat pe seama hazardului. 

Un cineast inzestrat cu vocația 
E! obține durabile victorii pentru 
este pentru el cam ceea ce este 
pentru Anteu: locul de unde izvorăște 
sa. Într-o filmogratie intinsá de-a lungsi 


Hn 


peste trei decenii, adie aerul proaspăt ai sm 
plității și firescului. Eroii filmelor lui au mm 
calitate. li caracterizează incăpăținarea se = 
se comporta ca-n viață si lipsa dorinței de = 
x di buckle 1i nn e parul 

pite ă m i Sm 
caută in permanenţă să descopere sense 
adinci ale bătăliei cu viața care nu inseami 
doar o luptă pentru existență pur și simpl. 
Nu-și pierd spontaneitatea in fala camere œ 
filmat. Destinul lor este adesea neasgtegtx. 
pentru că in concepția regizorală a lui Anam 


i 
ii 
i 
' 


$ 
HE: 
ii 
n 
i 
H 


Andrei Blaier, 

un cineast 

preocupat 

să lase urme 

pe tárimul 

lilmului din 

actualitate victo 


8 
5 
$ 
3 
3 


cale care ducea spre nevoia de pledoarie de- 
claratà, comunicată neliniştitor. Apelind la un 
tip de scriitură aparent abrupt, extrem de fiu- 
ent în interior. Cu zeci de nuanțe ü detalii 
Intr-o stare de credibilitate totală. Intr-o at- 
mosferà cit mai autentică. Am simţit cu acui- 
tate că neorealismul mă tráda. Am văzut cit 
de falsă poate fi o filmare pe viu, cu perso- 
naje „rupte din viață”, dacă lipsește substanța 
ideatică, dacă absentează gindul pentru ple- 
doarie. Diminefile unui cuminte mar- 
chează, dé fapt, începutul meu în cinemato- 
grafie. Cu ei m-am descoperit căutindu-mă, 
căutind un limbaj cinematografic propriu. 
Ezitasem, nehotărit, între neorealismul de 
care vorbeam si un anume ,Jirism" care m-a 
pus pe ginduri după Casa neterminată. Acest 
film (un mare eşec intim!) l-am considerat ca 
foarte concludent in a-mi exprima limitele, 
cusururile. Simt și la unii colegi această ten- 
tatie de a câlători în teritorii ce nu le aparţin, 
care nu sint ale lor. Îi văd, de pildă, tineri, ta- 
lentati, posedind un acut simț al veridicului, o 
bună cunoaştere a actualității si, totuşi, aler- 
gind după filme cu lupte, trupe, tancuri, ex- 
plozii şi recuzită uriașă, numai din ambiția de 
a cistiga pariul pe care și l-au făcut vizionind 
filmele altor colegi. Dar... revenind la Dimine- 
tile unui băiat cuminte, imi amintesc exact că 
am căutat să-mi fac expresivă neliniștea. Pină 
la realizarea acestui film cálcam pe poteci 
care nu-mi aparțineau, bătătoream urme care 
nu erau ale mele. Ezitam. Dar cu s 
m-am regăsit şi adeziunea, deciarațiile ti- 
nerilor mi-au confirmat opțiunile. Se prefigu- 
rau, ilustrate cu flori de cimp, Întunericul alb, 


Rideţi ca-n viață şi filmul la care lucrez in 


momentul de față, Vacanța cea mare. Pătrun- 
sesem într-o zonă de viaţă, de idei, de sen- 
suri cu O constantà a „obsesilor mele“. 


— Erou dumneavoastră sim frimintati de 
ideea de a trăi adevărat, iar in coordonatele 
intră predominant, prietenia. 


— Un mare scriitor spunea că în prietenie, 
spre deosebire de dragoste, nu te simţi nicio- 
dată trădat. Prietenia cuprinde multă dăruire 
şi mai puţin nevoia de a primi in aceeași mă- 
sură. Dragostea e un sentiment mai egoist, 
cu pretenţii de reciprocitate. Prietenia este 
generoasă. 


Nelinistit, frămintă intre palme pipa stinsă 
şi reia brusc: 3 


— Şi sinceritatea, ca formă deplină a cura- 
jului e o altă obsesie a lucrărilor mele Since 
tifatea primează în adevărul tráirilor în torta 
lor ca modalitate de a ie exprima. In izgonirea 
trigsarn cina vorbpesu semenior de iumea ta 
intimă. Interesul se cistigá și se menţine doar 
dacă porţi discuția deschis, tandru şi nelinis- 

” tit. cald şi sfios, dramatic, dar si încrezător. 
punindu-(i sufletul la „vedere“. 


— Eu nu pot să fac filme „despre“. Să mă 
gindesc la o temă anume şi din ea să com- 
pun ființe. Doar în de se întimplă mi- 
nuni de genul acesta, iar eu cu ideea de le- 
gendă am incercat, — subliniez, am încercat 
— să polemizez cu sfială în unul din filmele 
mele... Nu pot să încarc cu viaţă un șablon, 
un fais, un gol, pentru că spectatorul intu- 
ieste imediat şi renunță să mai urmărească 
acţiunea. Pledoaria mea se construiește in 
asa fel incit, dacă nu este, i se simte lipsa, iar 
atunci cind există, nu se observă. Această 


| 
> 


de a discuta filmul istoric, vreau 
ranteză si să spun că si în 
— dincolo de 


Hill 


(ia de a trata fil- 


Du 


32 
gt 


pornind 
mi criza din dreapta și 
B, care vine din 
ui, în sine, » ind atit de absurd, 


documentare, re- 

că nu se moare nu- 

i moare si pur si sim- 
montaj un plan cu un 

o bombă m-am ambiţionat 

a. reluind materialul invers. Nu 
am să trec mai departe. Abor- 


P 


trebuie sá impli- 
filme de actualitate, 


regizor, un soldat nu reprezintă o uniformă, 
un om cu o identitate ` 


deci o doream, mă bucur cà a avut loc si că 
ea continuă să fie aidoma eroilor mei dragi: 
nelinistitoare. 


- un cineast preocupat de relația 
în mod dinamic, lar ca 
ți rolul pentru un actor 


O bună pledoarie se construieşte 


in asa fel. 


incit, 


dacă nu este, 


i se simte lipsa. 


Dar dacă există asa 


cum trebuie, nu 


Sare 


în ochi 


— li iubesc mult pe actori, dar niciodată nu 
scriu scenarii pentru un actor anume. Dacă 
aș face-o, aș reduce personalitatea, unicita- 
tea personajului. la datele exterioare ale in- 
terpretului. Eu fac un efort de compunere în 
munca dusă cu actorii și după ce „chinul“ se 
consumă, îndrăznesc să sper că actorii mei 
au reuşit niște personaje unice. 


— Personaje deosebite au fost şi in serialul 
„Lumini și umbre“... 
— Trebuie să recunosc că meritul esenţial 


pentru acest serial, imi spun că a meritat 
Sorul. În același timp, mi se dezvăluie tot 

sentimentul deosebitei respon- 
sabii ăți pe care o incumbă meseria noastră. 


— Nevrind să peremit Mt 
eim ub com Pee dr rer 


tendinţă spre autodepășire. Nu-mi pot - 
gina un personaj. multumit cu el insusi. Ce 
stare de exemplaritate poate oferi suficiența? 
Cum poate să mă convingă el că trebuie să-i 
urmez exemplul, dacă nu-l văd frămintat să 
devină altfel, chinuit de întrebări? 


— Ati atins un un puno nevralgic: personaje 
fără probleme. Există oare așa ceva in viață? 
z Ar fi corect să mă refer la Trepte pe cer, 
filmul care il consider un accident in fil- 

ia mea. Am greşit de la bun început, 
pornind-o pe dos, construind pe marginea 
unei teme date, incercind sá creionez oameni 
adevăraţi din cg amies unon Şi deşi existau 
unele secvențe fru în sine, destul de 
bine tăcute, ele nu pestera be nimic în eco- 
nomia filmului care mă trăda, prin lipsa me- 
sagerilor adevărați ai unor idei. 


— Unde credeți dumneavoastră că apare 
Le pg Pare lens lose aie 
du-i în şablon, schemă, poncit? 


— Fără a dori să-mi apăr cu tot dinadinsul 
domeniul, breasla, cred că falsul pornește de 
la scenariu. „De ce vrea să mă păcălească, 
de ce vrea să mă cíistige, ce minciună îmi as- 
cunde“ se întreabă spectatorul de la primele 
dezamăgiri. Și-a făcut loc, din păcate, printre 
scenariști (desigur, nu cei buni) un fel de 
„metodă păcălici“. Am încercat s-o descifrez 
este metoda mimării conflictelor, încă din 
scriitură. Să creeze numai impresia unui ade- 


vâr de viaţă, tipul de emoție și rezultatul re- 
ceptării să fie asemănător cu al unei situaţii 
reale, dar situaţia... Să dau cîteva exemple: 
un soț în provincie. Soţia refuză să-l 
urmeze. El e chinuit, telefonează acasă, vine 
in goană si o vede pe soție într-o mașină, 
discutind cu un alt bărbat. Suferinţa lui este 
identică cu cea a unui soț păcălit. Ca, în fi- 
nal, să descopere că nici vorbă de adulter, 
insotitorul era un reporter sau directorul spi- 
talului, care o conducea pur şi simplu acasă 
Am asistat la o trucare a conflictului. Sau alt 
caz: o tinără vine acasă de la o petrecere cu 
două ore întirziere. După un timp are amețeli. 
Tatăl îi cere să spună exact ce s-a intimplat 
şi cînd ea isi incepe confesiunea apare o 
tăietură de montaj, cu subințeles. Pină la 
urmă, aflăm că fata ameţise pentru că... avea 
nevoie de ochelari de vedere... Si, astfel, mi- 
marea conflictului, face imposibilă intrarea 
pe poarta adevărului 


— Ce credeţi că trebuie să facem ca să 
dispară aceste neajunsuri? 

— Discuţii la obiect despre ce înseamnă 
un scenariu adevărat, despre modul cum tre- 
buie să treacă viața noastră pragul marelui 
ecran. Ni se pretinde, pe drept cuvint să ne 
inspirăm din viața adevărată, să prezentăm 
conflicte adevărate și eroi adevăraţi, iar noi 
continuăm să ne cantonăm în probleme mar- 
ginale, dind discursului. filmic un ton minor. 
Oamenii nu-și mai recunosc preocupările, 
gindurile, privesc uimiţi surogate dulcege, 
menajante, de parcă ei vin la cinema să pri- 
mească pansamente sufletesti. Creatorului i 
se cere să descrie realitatea așa cum este ea, 
meuitind să păstreze încrederea, speranța, 
gindul că noul învinge de fapt, idei compo- 
nente ale acestei realități. 


"Peppe ope rd irre 
rat un rol, cred că și dumneavoastră, ca regi- 
zor, vă doriți neapărat un anume fiim. 


" pe Zahei, orbul de V. Voi- 
h ghe Dinică în patru roluri, 
ipostaze diferite ale aceleiaşi idei. Este un fel 
de datorie morală pe care o am faţă de acest 
actor, — de vocaţia lui cu totul 
pentru arta pe care o slujește. Meri pem 
mari. Într-un alt dialog al nostru, purtat acum 
cîțiva ani, spuneam despre Dinică: „într-un 
context in care avem, într-adevăr, actori ex- 
traordinari, Gheorghe face față cu strălucire, 
are darul singular atunci cînd compune un 
rol, că nimeni nu l-ar mai fi putut realiza în 
nici un alt mod: adică nu lasă loc de „şi X, Y, 
ar fi făcut poate chiar mai bine rolul“. Nu 
mi-am schimbat părerea. Pero acelei 
şcoli de actorie românească, de tradiţie, care 
a sprijinit admirabil filmul nostru. Din păcate, 
de multe ori, critica de specialitate nu face 
distincțiile necesare între interpretările deva- 
loare și cele comune, de serviciu. Spre finalui 
multor cronici își găsesc locul citeva rinduri 
despre interpretare compuse în termeni mă- 
litori, alături de citeva insesizabile maliţii. 
ar nu reiese clar ceea ce este cu adevărat 
valoros într-o interpretare. Actorii se simt ne- 
dreptățiți, pentru că ei știu cind au făcut o 
creație deosebită și cînd „au ars" mai puţin. 
Se intristeazá. Si eu spun lucrul acestea pen- 
tru că îi iubesc foarte mult. Ei sint avocați. 
cei care pledează — emoţional — ideile și e 
bine să subliniem acest lucru atunci cind ple- 
este strălucită. 


— În ultimii ani, au existat citeva debuturi 
interesante, anuntind noul val. S-au remarcat 
cîuva regizori care știu să gindească o lume, 
stu Sá creeze o atmosferă, stápinesc profe- 
sia. Într-o cinematografie cu 28 de filme pe 
an cifra de patru debuturi la lung metraj si 
trei debuturi la scurt metraj este semnifica- 
tivă. Ei, tinerii pot să crească impreună cu cei 
din promoţiile vechi care nu Și-au dezminţit 
harul: ei trebuie să ducă ma) departe acea 
sine de mute reo e Be e NO OMM 
străduit s-o păstrăm, într-un climat de de- 
plină sinceritate și deschisă dispută despre 
valoare şi non valoare. Pentru viitorul em 
românesc. Cinematografia este o stare de 
continuitate si nimic nu s-a cládit niciodatà 
pe un gol. Eu văd relaţia între generaţii impl'- 
nindu-se fertil mai ales pe tárimul filmului de 
actualitate, abordat 'cu seriozitate şi maximă 

itate. in cesa ce mă 


priveşte, de 
cite ori mi pia: ae pot fi util canoro 


j și 
zitate, „provocator“, cu: drag si speranţă. 
Convorbire realizată de 


tandemul 
scenarist-regizor 


i pe 
de , filmul 
Ep rt 


i 
i 
i 


— Tin minte foarte bine ziua in care, pe 
malul lacului Buftea, am luat hotárirea sà ne 
acest domeniu. 


își 
în profesie, dar asta se intimpla în perioada 
cînd se făceau primele mari filme, ecraniză- 
rile, comenzile sociale din domeniul indus- 
triei și agriculturii si eram conştiente cà nu 
ne este dat nouă să ne apropiem de aseme- 
nea teme majore. La filmul pentru copii era 
încă loc. Îmi amintesc că am spus atunci: „se 
va ride foarte mult de noi". Si s-a și ris. Pri- 
mul Năică a fost intimpinat cu un hohot de 
ris. Considerat ca ceva pueril, el nu a impre- 
sionat multă lume. În general, filmele noas- 
tre, la început, nu au fost îmbrățișate cu prea 
mare entuziasm. Ele erau oarecum acceptate, 
dar valoarea lor a fost recunoscută mai tirziu 
si, de regulă, după recunoașterea internatio- 
nală. Ce a determinat-o să mă aleaga 
drept colaborator, nu știu. În ce mă pri- 
veste am spus „da“, mai cu seamă 


Cui 
aparţin 
premiile? 


pentru că văzusem filmul ei Nuntă în Țara 
, un documentar extraordinar, si mă 
impresionase puternic atenția pe care o 
acorda obiceiurilor țărănești, costumului, ca- 
drului autentic. Se vede că acest lucru a avut 
rezonanţă în mine, care cunoșteam bine me 
diul țărănesc. Pe urmă si propunerea con- 
cretă pe care mi-a făcut-o era atrăgătoare 
Poate pentru că pornea de la o imagine 
reală, dar cu bătaie în imaginar și fantezie. 
Practic, mi-a povestit că a văzut la Snagov un 
băiețel cu o pălărie nostimá pe cap si cu un 
peștișor într-un borcan... de aici a început to- 
tul. Adevărul este că noi ne-am format împre- 
ună; împreună am tras de noi si de filonul 
ăsta pe care l-am descoperit, impreună am 
aflat că filmul pentru copii este un lucru 
foarte serios, dacă nu-l concepi pornind de la 
prejudecata capacității de înțelegere reduse a 
copilului. Este o prejudecată, judecată falsă, 
deci. Cu atit mai mult cu cit s-a demonstrat 
practic, ştiinţific, de către psihologi, peda- 
gogi, sociologi, că există o receptivitate mult 
crescută la virstele fragede și că semnele 
cele mai abstracte — nu mai vorbesc de con- 
ventii — sint chiar mai uşor acceptate de Co- 
pii, decit de adulți. Asta inseamnă că datoria 
noastră, atunci cînd ne adresăm copiilor, este 
să ne alegem un limbaj pe măsura cunostin- 
telor imense pe care le au copiii de azi, a re- 
tivității mult aran fatá de aceea a co- 
piilor de altădată. În orice caz, limbajul pe 
care îl folosim trebuie să depășească mult 
normele de şcolarizare, măcar și pentru fap- 
tui că limbajul artistic se adresează sensibili- 
tății. Acest lucru nu ar trebui să-l uităm si noi 
ne-am străduit să nu-l uităm. Elisabeta Bos- 
tan a fost întotdeauna preocupată de arta 
spectacolului, de arta plastică, de balet, așa 
încît, pentru ea, filmul este, in chip natural, o 
artă de sinteză, un concert al artelor. Este 
usor sá-i citesti filmele in aceastá cheie. 
Existá in toate o exuberantá a imaginii, din- 
colo de care desprindem intotdeauna trimi- 
teri la surse culturale de mare rafinament. Un 
cult al frumosului — vizual, auditiv, tipologic, 


cu plácerea de a construi un spectacol de 
artă, cu bucuria de a transmite, de a comu- 
nica pe această cale cu lumea, dăruită cu un 
simt cu totul special al armoniei si cu o mare 
incredere in capacitatea de intelegere a copi- 
iului. Ea știe un lucru foarte important despre 
copii: că le place să-și depășească orizontul 
cotidian, cercul realității imediate; că pentru 
ei, de exemplu, nu e deloc greu să lege po- 
vestea unui pestisor captiv într-un borcan, de 


10 


în relațiile umane. Este o regizoare înzestrată | 


Cinci pariuri 
făcute şi pierdute 


o întreagă filosofie de viaţă, împinsă pină la 
ideea mare de libertate — cum a și argumen- 
tat, de altfel, juriul de la Tomar, premiul pen- 
tru Unde ești, copilărie? Pe urmă. cunostin- 
tele de muzică si balet pe care le posedă 
aduc în filmele ei un anume cult al ceremo- 
nialului, o caligrafie a gestului și mișcării 
care fac filmele de recunoscut după o sec- 
venţă. Oriunde in lume ai prezenta un film de 
Elisabeta Bostan, cei care o cunosc, si o cu- 
nosc foarte multi, recunosc fiimu! ca fiind al 
ei după primele imagini... 


personajul, să discute cu ei, dar mai ales ştie 
să facă din fiecare un co-autor a! filmului. 
Aici atingem o altă caracteristică a ei: tenaci- 
tatea. Si în raport cu mine și în raport cu res- 
tul echipei. In raport cu mine, este clar cá ea 
nu-i regizorul căruia să-i pui pe masă un text 
și să te retragi. În raport cu echipa, niciodată 
nu. cere ascultare oarbă, ci colaborare. Are 
nevoie de o echipă activă, nu pasivă, de oa- 
meni în care crede și de opinia cărora fine 
cont. De un climat, nu atit de afecţiune, cit 
de încredere si exigenţă reciprocă. Pe ea o 
stimulează discuţiile, chiar în contradictoriu, 
E - A se desprinde ceva spre folosul 

imului. 


— Ce anume dă filmelor Elisabetei Bostan 


— Mi-ai rămas datoare cu un răspuns: cum 
lucraţi, practic? 


copii. Sau filme de 
Bostan 


— ... Cu, pentru, despre 
familie, o formulà la care Elisabeta 


împreună, inci eu nici nu mai știu cînd se 
petrece transferul de la litera scrisá, la imagi- 
nea cinematografică. Si cind spun: discutăm, 


iita pcd LN M 


Promisiuni 
cu Maria Ploae 
şi Ion Caramitru 


tirziu, personalitatea viitoare, surprinsa în 
procesul de devenire. Copiii din filmele noas- 
tre nu sint contemplativi, ci acționează, isi 
asumă răspunderi și gesturi care le depășesc, 
de multe ori, forțele. Asa sint Veronicile, Nài- 
cii, Petrică din Ma-ma, Geo din Saltimbancii, 
Oara din Promisiuni. Ce încercăm noi este o 
aşezare a copilăriei la locul ei. Nu printre ju- 
cării, ci într-un început de viață conștientă. O 
restabilire a raporturilor reale între generații. 
Între copilărie si adolescență și maturitate, 
dar și între lipsa de răspundere și nevoia de 
asumare a destinului propriu pe care o simte 
fiecare om. De aici cred eu cá se trage aerul! 
special al filmelor, pe care le lucrăm împre- 
ună... Uite, acum îmi dau seama că nu ţi-am 
răspuns direct la întrebarea: cum lucrăm? Si 
nici destul de sincer. Lucrăm greu. Foarte 
tare ne chinuim una pe alta — nu să stie care 
pe care mai mult. Nu cred că a îndrăznit ci- 
neva vreodată să-mi spună sau să-i spună lu- 
cruri mai neplăcute, mai dure, mai necrufá- 
toare. În relaţiile dintre oameni există o de- 
*centá impusă de educație, de buna creștere, 
care împiedică excesul de sinceritate. La noi, 
pragurile astea au fost trecute demult. Poate 
aici se ascunde și secretul rezistenţei 
noastre în timp. Dar a existat si un factor so- 
cial care ne-a sudat legătura. Cunosc cel pu- 
tin cinci pariuri făcute și pierdute cu privire 
la cit vom rezista împreună... Suferințele au 
fost mari în toti anii aceştia... 


nu spun exact -ce se întimplă. De fapt, noi 
trăim fiecare film împreună. Asta m-a și aju- 
tat s-o cunosc foarte bine. Şi să mă cunosc... 
Admir foarte multe ia ea, în primul rînd, pute- 
rea de a vedea un film prin mulțimea de ca- 
dre care se toarnă de-a lungul producerii lui. 
Este un talent rar. Din experiența mea veche 
în cinematografie, știu cit le este de ușor re- 
gizorilor să se piardă în propria operă, atunci 
cînd ea există doar prin multele secvenţe si 
cadre din care se compune şi care nu se mai 
leagă, nu se mai pot aduna într-un tot narativ 
coerent. Filmul este ca un fluviu uriaș, alcá- 
tuit din multe picături. Să aduni picăturile, să 
le faci să curgă împreună, ca de ia sine, este 
un lucru greu și asta știe să facă extraordinar 
de bine. N-ai să găsești în filmele ei secvenţe 
parazitare, întreruperi de ritm, accesorii inu- 
tile, așa cum n-ai să găsești un actor, copii 
sau adult, care să nu fie de-acolo, autentic, 
firesc, organic, parte din substanța aceea, de 
cele mai multe ori, convenţională. Pentru că 
filmele noastre pornesc, mai întotdeauna, de 
la o convenţie, declarată chiar de la primele 
cadre, dar în acea convenţie personajele se 
simt în largul lor, sint foarte autentice. Sigur, 
este si ştiinţa regizoarei de a alege si in- 
druma actorii, dar este, mai cu seamă, acea 
bucurie a spectacolului pe care ea știe s-o 
transmită. Dacă privești atent filmele, ai să 
observi că gesturile copiilor nu sint gesturi 
din viaţă. Ei sint firești, pentru că sint firesc 
plasați în subiect, in intimplarea ca atare, si 
fac cu credință ceea ce fac. De fapt, ei sint 
creaţia regizoarei. Eu ştiu cit joacă ea odată 
cu copiii. Eu pot să recunosc în jocul lor, jo- 
cul ei, mimica, gesturile, tot ce le imprimă la 
filmare. Dar nu gesturile ei, ale Elisabetei 
Bostan, ci ale personajelor. Pentru că ea 
joacă fiecare personaj cu fiecare copil în 
parte. Este foarte obositor, dar rezultatul me- 
rită oboseala. Cu actorii maturi are altă me- 


— Dar şi bucuriile. Mă gindesc la premiile 
pe care tot impreună le-aţi cucerit, de fapt... 


— Eu am avut întotdeauna sentimentul cà 
premiile îi aparțin. Pentru cá filmele le fac re- 


gizorii. 
E 


todă. Ştie să-i aleagă si să-i potrivească cu 


cineaștii 
noştri 


— Nici nu-mi este greu să răspund. Refu- 
zul cantonării tine de structura mea. Nu-mi 


două pagini, fără dialog, căreia urma să-i dau 
substanță cinematografică. Acele întîmplări 
relatate de Agârbiceanu trebuiau să capete 
suport vizual, consistenţă filmicá. El spunea 
de exemptu, despre un onaj: că lua bani 
cu camată. Din această frază eu trebuia sa 
extrag un portret, să conturez un caracter, să 
construiesc o biografie. Sigur, descrierea era 
de natură să sugereze o biogratie sau cel pu- 
țin un caracter, un portret uman, dar acel 
portret putea fi vizualizat în foarte multe 
feluri. Fie încercind să folosești date cunos- 
cute, fie să-l plásmuiesti pur si simplu, să-l 
inventezi din mici detalii pe care le descoperi 
într-o fotografie, într-o pictură, în „datele vre- 
mii“. Oricum, însă, în interiorul sugestiei ofe- 
rite de proză. In fiecare există un 
ceva, un mister greu de definit și greu de 
dezlegat. Dacă reusesti să ţi-l apropii, el de 
vine aliatul tău. lar acel secret reprezintă lo- 
gica interioară a naraţiunii, de la poveste ia 
poveste alta. Dacă ești atent şi receptiv, acea 
logică te obligă să filmezi într-un fel anume. 
uneori chiar altul decit cel pe care ţi l-ai pro- 
pus inițial. Te obligă să foloseşti o anume in- 
cadratură, să creezi un anume ritm si o anu- 
me atmosferă. Și trebuie să fii sensibil ia tot 
ce slujește acestei necesități narative logice, 
specifice fiecărei povestiri. După părerea 
mea, La o nuntă cerea acea modalitate de 
exprimare. li era necesară, îi era specifică. 
Dacă aș fi continuat pe aceeași linie, ar fi tre- 
buit să mă repet, să perf nez moda 
litatea filmică folosită acolo. Dacă aș fi incer- 
cat să inghesui toate poveştile filmelor pe 
care le-am făcut în „ramele“ stilului meu ca 
Într-un pat al lui Procust, probabil aș fi făcut 
toată viața același film. Există şi această so- 
lutie, unii regizori o practică, cu succes chiar, 
dar nu mi se potrivește. 


— Spuneaţi că stilul pornește de la poves- 
tire, de la subiect, deci. Atunci, de ce- 


— M-am întrebat și eu... Poate am o dispo- 
nibilitate mai largă pentru tot ce înseamnă 
uman, o înțelegere mai complexă faţă de om, 
față de oameni, de tot ce este viaţă în jurul 
meu. Mă interesează, în egală măsură, uni- 
versul adolescentului cuminte ca si cel al mi- 
cului delincvent, al omului matur, capabil să 
înțeleagă viața și lucrurile ei, dar și al celui 
care nu reușește să înțeleagă ce i se intimplà, 
universul savantului sau al filozofului sau al 
omului pur și simplu. Mă interesează poveș- 
tile vieţii. Cind eram puşti stăteam la taclale 
cu prietenii și fiecare povesteam cite ceva. 
intotdeauna cineva reușea să spună o po- 
veste atit de frumoasă și atit de interesantă 
pentru mine, încît mă obseda multă vreme 
după aceea. S-ar putea crede că toti prietenii 


Dan Pita: 


Refuzul cantonárii 
structura mea 


dar eu spun acest lucru cu toatá sinceritatea 
şi buna credinţă... Hiu mà interesa insă in 
mod special sub raportul dramaturgiei cine 
matografice — acel decupaj extrem de rigu 
ros, in stare să acopere toate filoanele filmu 
lui, să deschidă căile de acces pentru im- 
plinirea lui şi, implicit. către înțelegerea spec- 
tatorului. La- Victor lliu, decupajul era 
aproape matematică pură. Şi, din acest punct 
de vedere, consider că este și cel mai elabo- 
rat dintre toti. Mihu este extrem de inventiv, 
cu o mizanscenă de cinema surprinzătoare, 
cum rar intilnesti. 


— Filmele dumneavoastră au ambiția de a 
depăși cadrul povestirii, de a crea chiar o altă 
realitate a ei, pe planul ideilor. Reprezentativ, 
in acest sens, ar fi „Concurs"... 


"Ca să poţi improviza, * 
trebuie să ai ceva foarte 


mei erau mari povestitori... Acum îmi dau 
seama, că, de fapt, ceea ce mă impresiona pe 
mine într-o poveste sau alta, nu avea mare 
legătură cu subiectul ei. Eu vedeam altceva 
Uneori putea să fie doar un detaliu care da- 
dea altă dimensiune poveștii şi, pornind de la 
acei detaliu, eram în stare să o repovestesc 
altfel. in... stilul meu... 


— Cred că asta vi se intimplă și azi, ca re- 
gizor, cind lucraţi pe un scenariu scris de 
altcineva... 


dacă ne gindim că scenariul este o ficțiune 
iar felul în care 31 filmezi trebuie să creeze din 
el o realitate. Un scenariu înseamnă o po- 
veste în care sint implicate un număr de per- 
sonaje care trebuie să devină ființe concrete, 
oameni cu comportament real. În munca re- 
gizorului există şi această etapă foarte impor- 
tantă de transplantare a personajelor scrise 
în personaje reale. Pentru mine însă, jocul 
dintre realitate şi ficţiune mai are si alt sens. 
În clipa în care am construit o realitate pe un 
platou de filmare, la rindul lui foarte real, si 
în care există obiectele necesare fiimării și 
ele adevărate, există actorii care sint pre- 
zentfe reale, iar eu le propun o temă anume, 
care este a filmului, nu a vieţii, obligatoriu ies 
puțin din realitate. Chiar acolo, pe platoul de 
filmare, se naște o altă realitate din realitatea 
noastră construită special pentru fiimare, din 
care eu trebuie să obțin o altă realitate: 
aceea a filmului. Poate pare puţin confuz sau 
vag... Nici munca unui regizor nu este ceva 
concret, palpabil, dar ea depinde de concret. 
Pentru ca să rivnesc la o transfígurare, pen- 
tru ca să depășesc stadiul fotografierii reali- 
tăţii, pentru ca să depăşesc realitatea, trebuie 
mai intii să'o creez si asta e ceva concret. 
Aici mi se pare că jocul dintre ficţiune şi rea- 
litate intilneste jocul dintre construcţie si im- 
provizaţie. Si, ca să poli improviza, trebuie să 
ai ceva foarte bine construit. Altfel, discutăm 
diletantism, nu profesie... Dar nu ştiu dacă 
ceea ce spun nu are un caracter prea teh- 
nic... 


chiar şi problemele rezolvate mai au zone 
umbroase ce se cer luminate și merită să fie 
atinse. Poate de aceea între Visconti si Ros- 
sellini mă impresionează mai mult Visconti 
Sigur, si politicul face parte din pecetea unui 
artist. Fără politic nu există artă, se stie. 


— Mă gindeam, apropo de miriapodul 
dumneavoastră în care desenat și cuvin- 
tele: școala cehă, dacă cel bun“ nu era 
făcut sub acea influență... 


— Probabil... In orice caz, în clipa cind am 
în față un subiect, se produc anumite cone- 
xuni şi, nu o dată, interesul meu este trezit 
de ceva care nu are legătură directă cu su- 
biectul, doar îl atinge, intr-un fel, într-un 


— Da. Dar Concurs este altceva. Este o 
poveste scrisă si realizată de mine. Şi asta 
contează enorm pentru că, să zicem, para- 
bola pe care o contine, acea trimitere ia un 
fel de mesianism laic, la puterea, care cred 
că există în fiecare din noi,-de a trezi consti- 
intele, este obsesia mea veche. Mi-a fost, 
deci, foarte aproape. foarte familiară, toarte a 
mea. În Apa ca un bivol negru insă, nu am 
pornit de la un scenariu, ci de la un eveni- 
ment: inundaţiile. Deci, intii trebuia filmat 
evenimentul și pe urmă găsite sensurile nara- 
țiunii. A fost o experiență... Nu ştiu cili au 
mai făcut-o. În cazul filmelor Tănase Scatiu 
şi loanide scenariile aveau la bază romane 
puternice, capodopere ale literaturii noastre 
iar între ele și regizor exista scenaristul care 
venea cu o selecție personală a datelor lite- 
rare, cu o viziune proprie, deci... Munca mea 
mi s-a părut de două ori mai grea, pentru că 
trebuia să ţin cont şi de sursa literară, dar si 
de selecția scenaristică. Deobicei, lucrez pe 
un text ce nu-mi aparține. El mă duce spre o 
poveste, dar nuanțele, subtextul acelei po- 
veşti nu le cunoaște cu adevărat decit cel 
care a scris scenariul. Trebuie să fac un efort 
de înțelegere cit mai exactă a lui; trebuie să 
fiu atent la fiecare cuvint, la faptul că, uneori, 
un cuvînt se repetă, — de ce se repetă? ce 
vrea să-mi comunice dincolo de sensul ime- 
diat? Altădată pot să cred, sau chiar să con- 
stat ulterior, că am de-a face doar cu un tic 
verbal al autorului, dar si acel tic, mie poate 
să-mi spună ceva, îmi poate deschide sensul 
unei idei, alta decit aceea pe care o conţine. 
Dacă citeşti atent un scenariu, descoperi că 
el vehiculează o lume — eventual chiar o 
lume de simboluri — care definesc, firesc, 
autorul, nu pe tine, cel care urmează să-l vi- 
zualizezi. Atunci, ca regizor nu-ţi rámine de- 
cit să cauti punctul de inserţie cu acea lume 
a autorului. Să incerci să mergi mai departe 
de propunerea lui, uneori chiar dincolo de 
ea, să adaugi la acea viziune, propria viziune. 
Altfel te trezesti în starea de executant, care 

- nu este o stare creatoare... Uite, eu între timp 
am completat miriapodul pecetei mele. Pe 
lingă cei din şcoala română, am adăugat Bu- 
nuel, Bresson, Bergman. Cei trei mari B. Dar 
şi Fellini, Antonioni, Visconti, Rossellini. Deși 
între Visconti si Rossellini, preferința mea 
afectivă merge spre Visconti. Pămintul se cu- 
tremură, Ossessione, Rocco și frații săi se 
pot alătura într-o trilogie fantastică ce depă- 
şeşte cu mult, în forță artistică, forța lui Ros- 
sellini. Rossellini mi se pare mai politic. Vis- 
conti mai social. Pe mine mă interesează so- 
cialul. Relaţia individ-societate este problema 
care mă preocupă pină la obsesie. in ce må- 
sură omul este pregătit si educat si ajutat sá 
ducă mai departe existența umană, mai bine. 
mai sus. Nu, pot să consider ca toate proble- 


-— Ba da, dar acea influență — eu i-aş spu- 
ne atingere — nu m-a preocupat deloc. Te 
matic, în acel film m-a atras exact ce discu- 
tam înainte: relaţia individ-societate. lar ca 
modalitate de expresie am incercat o con- 
strucţie foarte riguroasă, ferită chiar de im- 
provizaţia artistică. Credeam cà acea modali- 
tate se potriveşte cel mai bine subiectului... 


— Atunci, „Filip cel bun" este un punct de 
răscruce in evoluția dumneavoastră. De ia el 
încoace, cinematograful pe care ii practicați 
Eee za caza sete tepe 

chilibrare. 


suportat aceleași in fe. 
de cine vă bănuiţi influențat? Cine 


! — Cind vorbeati la început de pecete, eu 
! æa desenat aici un miriapod sau asa ceva. 
Orcum, o ființă cu multe picioruse. Si am 
sas pe unul: mama, pe altul tata, pe altul 
prietenii, casa, strada... Pecetea unui autor 
ms poate fi ruptă de legăturile primare. Pen- 

| *w mine, miriapodul ăsta reprezintă o acu- 
lare de biografii ale celor din jur. Poveștile 
mamei despre ea, sigur că erau ale ei, dar eu 
| m-am asimilat și mi le-am insusit. Ca sí po- 
| wes'iüe tatei din tinerețe, mai ales că s-a in- 
*s rânit din război si noi îl vizitam la spital, 
sau viața lui Tatos, cu care am copilărit, sau 
„ata lui Bobo, a lui Arion sau Sile... Nu știți 

| cwe e Sile, nici Arion, dar ei au existat și fie- 

zare şi-a pus, într-un fel, pecetea asupra 

| mea Peste această pecete se aşează alta: 
aceea pe care o capeli lecturind, văzind filme 

sau tráind pur și simplu: tu, viața ta, expe- 

„ta ta. Pină să ajung în institut eram mar- 

zx de lecturi foarte clare şi foarte solide, 

am îndrăgostit de Dostoievski, Cehov, Tol- 

soi, Thomas Mann... Văzusem foarte multe 

Sme, de la comedia mută la filmele mari 
americane din timpul războiului şi de după. 

văzusem, fireşte, filmele lui Eisenstein, Pu- 

Sowkin, si asta lungeste miriapodul. Cind am 

mirat in institut, la modă erau filmele noului 

ww francez, ale free-cinema-ului englez, 

scosia cehă, dar și neo-neorealismul italian 

zare, efectiv, ne-a marcat pe toți... lar dacă e 

să vorbim despre regizorii de film români 

zare m-au interesat și au contribuit, poate, 

“dă ştire, la formarea mea, ei au fost: Iliu, 

Cxsei, Mihu, Pintilie, Marcus si Blaier — cu 

care aveam și relaţii de prietenie. Dimineţile 

sui băiat cuminte mi se părea un film foarte 

"*eresant pentru vremea aceea. in ce măsură 

> unul din ei m-a marcat profesional e greu 
*e spus. În ce mă priveşte, nu cred că am in- 
cercat să le folosesc în vreun fel experiența. 
wa degrabă am încercat să depășesc o zonă 
| me care ei au atins-o. Pare puţin emfatic, ştiu, 


artistică. Sau o încercare de 


— Da... Cred că pot scrie o carte pe tema 
asta. Zona este foarte vastă pentru mine. Nu 
sint atît de naiv să cred că ceeea ce am gin- 
dit eu acasă şi am fixat în scenariul regizoral, 
în decupaj, poate fi mai mult decit o bază de 
lansare pentru film. Se întimplă chiar să con- 
struiești povestea foarte bine, să-i imprimi o 
anume direcţie şi, în clipa in care începi să 
filmezi, să-ți dai seama că o secvenţă sau alta 
nu se mai leagă, le-ai păstrat, poate, dintr-o 
slăbiciune, poate din neatentie. Atunci, nu ai 
mult de ales: secvențele cu pricina pot fi mo- 
dificate, deci, operind-un fel de improvizație 
pe temă dată sau ele pot fi eliminate total, 
ceea ce crează insă obligaţia găsirii altor le- 
gături — alt tip de improvizație... Este chiar 
un joc fascinant. De altfel, eu întotdeauna aş 
putea să construiesc, pe acelaşi subiect, 
două sau mai multe filme diferite. Filme para- 
lele... Chiar si același film se poate filma în 
două feluri. Principalul este să știi că cele 
două tipuri de filmare se pot combina și pot 
da, împreună, o imagine unitară. Improvizatia 
este judecată uneori ca o bagatelă, o „joacă“. 
De fapt, nu este. lar capacitatea de a impro- 
viza în jurul datelor fixe ale decupajului este ` 
esenţială pentru un regizor care doreşte mai 
mult decit să vizualizeze.un text... Acum, de 
exemplu, mă preocupă un cadru care nu 
există in scenariul filmului la care lucrez (Ro- 
chia albă de dantelă de D.R. Popescu) dar pe 
care, să zicem, viața mi l-a sugerat între timp 
și. mi se pare că ar aduce un plus de emoție, 
poate și un sens mai mult întimplării. Cadrul 
- ăsta se cheamă că il improvizez față de reali- 
tatea scenariului, chiar și față de realitatea 
decupajului, dar el se va topi foarte ușor in 
materie filmică. Oricum, filmul este un balans 
continuu între ficțiune şi realitate, dar din 
acest balans improvizaţia nu are cum lipsi — 


— Nu. Face parte din laboratorul creației. 
Dar, ca să părăsim terenul, vă propun o pri- 
vire asupra obsesiilor dumneavoastră tema- 
tice care, presupun, sint aceleași cu obsesiile 
dumneavoastră omenești... 


— „care nu sint numai ale mele neapărat. 
Le-am primit, m-am născut cu ele, ca oricare 
om, sint obsesiile omenirii de cind este ea 
omenire. Între ele, poate cel mai puternic sint 
marcat de temele primordiale ale umanităţii: 
nașterea, viața, dragostea, moartea. Este nor- 
mal ca în fiecare film, indiferent de subiect, 
de poveste, să doresc să ating una sau alta 
din aceste teme. Acum, fac un film în care în- 
cerc să vorbesc despre înțelegerea morţii. 
Sintem muritori, ce să facem?, dar nu reușim 
deloc să ne impácám cu ideea asta şi nimeni 
nu ne învaţă cum „să ieşim din scenă“. Sin- 
tem pregătiți pentru viaţă, este și normal să 
fie asa, dar deloc pentru sfirşitul ei. De aici și 
teama noastră, de aici neacceptarea. Dar 
moartea este o parte a vieții, ultimul act, nu? 
Şi așa ar trebui înțeleasă. Rámine important, 
pentru fiecare din noi, faptul cá am apucat să 
existăm pe lume. Unii reușim să facem ceva 
cu viața noastră, alții nu, dar fiecare existență 
este un miracol, fiecare ființă, cea mai má- 
runtă, este absolut necesară vieții. 


— În „La o nuntă” era vorba de un început 
de viață în n. N 6 Pat ME t 


— „„„care trebuia ratat, ca să se poată re- 
face. Imaginează-ţi cà aș fi făcut filmui ince- 
pind cu fuga miresei cu ceterasul... 


» S Aen pe », i i XP MITISE 

Un punct de răscruce: : ; Pornind de la clasici: —h Filip că bun" exista o riro, dar o 
cel " (Tânase Scatiu — scenariul Mihnea Gheorghiu, ratare cu-folos. Senzația mea este cá và inte- 
(cu Matache HE SIPEENRPIEDECRUUUM III UI JE resează ceva ce s-ar putea numi „semnul 
si Mircea Diaconu) pu 
— ..pentru cá eu sint un personaj pozitiv, 
constructiv, nu negativ, destructiv. Cred cá 
sint, într-adevăr, in stare să descopár plusul, 
folosul, semnul viu in ceva ce pare terminat, 
fără şansă. Îmi place să construiesc. Fiind 
asta natura mea de om, și ca artist încerc să 
construiesc întotdeauna, peste fiecare po- 
veste, ceva, altceva. La mine, întotdeauna 
mai există ceva. O şansă, încă o șansă, peste 
cea iniţială. O muncă fără sfirsit, poate... S-ar 
putea ca pe mine, abia încă zece ani de 
muncă de aici inainte, dacă-i duc bine şi fru- 
mos, să mă explice, si mie si celorlalți. Deo- 
camdată, nu cred că am un contur definitiv 
așezat. Nu încă. Şi adevărul este cà nici 
nu-mi doresc să mă asez. Încă imi place să 
caut, încă mi se pare că mai am lucruri de 

aflat, descoperiri de făcut, încă... 


Convorbiri realizate de Eva SÎRBU 


pe malul 


N. demult, am  întiinit scris undeva cum 
că individul poartă cu sine, de-a lungul şi 
de-a latul întregii sale existente, ca embiemă 
a sa, aerul pe care l-a respirat întiia oară 
atunci cînd, apărind în lume, a scos primul 
sunet. Sonoritate în care parcă se includea 
afirmaţia „am și eu sonul meu personal, pe 


— strig, avertizindu-vá!: 
` minet”. 

Intrebindu-mà cineva, la o întilnire cu pu- 
blicul, de ce fac numai filme „oltenești“, i-am 
răspuns şi eu tot printr-o întrebare: de ce 
crede el că producțiile mele ar aparține, in 
exclusivitate, numai unei anumite umanități 
românești? Respectivul, ridicind ușor din 
umeri, a răspuns simplu: au toate un aer... ol- 
tenesc. Altádatà, într-o şcoală, o profesoară 
mi-a vorbit despre o anumită „atmosferā 
specificá^ în filmul Un suris în plină 
realizat după literatura lui D.R. Popescu. La o 
reuniune internațională, — la micul Cannes. 
1968—1969 — criticul şi istoricul de film Luis 
del Pina, actualul director al Cinematecii por- 
tugheze, după proiecția Balului de simbata 
seara afirma public că filmul vizionat i-a pla- 
cut nespus de mult, pentru că are „o stare de 
spirit" care aparține Iatinităţii, apropiindu-l si 
de sufletul poporului sáu, dar, în același 
timp, este si altceva... 

Într-o lucrare de licență în filosofie, avind 
ca subiect „Păcală — mitologie si cultură”, 
ee zebra vorbea despre o anumită simbolică ft 

specifică filmului-baladà, 
Păcală. Aer sau atmosferă, stare de spirit sau 
simbolistică românească. Puncte de vedere 
interesante și observaţii măgulitoare. Dar... 
ce înseamnă pentru mine aerul sau starea de 
„spirit olteneascà? 


ţineţi cont de 


Sus, sus, sus 


Un prim „suris“ 
pe Valea Oltului 
(Un 


7] T] j 
in plină 


suris 
vară 
scris 
Popescu, 
regizat 
Saizescu, 
interpretat 
de Sebastian 
Papaiani 
Luican) 


D.R. 


de Geo 


"și Florina 


Cernei... 


Cum m-aş putea, oare, autodefini pe mine, 
cel născut pe plaiurile strămoșești, într-un 


noiembrie, ceva mai demult, într-o zi cu 
„ploaie“ de stele, cum s-a scris în presa vre- 


Terapeutica satirei: Secreru? lui 
{scenariul Titus Popovici, regia 
cu Carmen Galin si Emil Hossu) 


Geo 


mii... nu despre mine, bineinfeles, ci despre 
fenomenul atmosferic... Am eu oare, steaua 
mea, ca fiecare, de altfel, cum se zice în po- 
por? Nu știu. Oi avea, n-oi avea, dar de un- 
deva, din stráfundul ființei mele, am simţit 
permanent nevoia să merg întru inspiraţie la 
sursa sufletului românesc, la țară, in Olte- 
ma-mumá, ca si alţii, în alte colțuri ale ţării. 
Si în creaţiile mele, indiferent de gen sau su- 
biect, intr-o artà sau alta, caut si incerc sá fiu 
eu însumi, dar. in același timp, să mă con- 


În filmele mele 
încerc să rămîn 
eu însumi, 


asimilind tot 
ce mi-a dat lumea 
care m-a format 


fund existenţial. creator, cu lumea roma- 
nească din țara dintre Carpaţi, Dunăre și On. 
. cu satul în care m-am născut, crescut si 
primii ani am petrecut: Prisáceaua Mehedinți- 
lor. 
cu Țuculescu, care te indeamná să vezi 
lumea cu mii de ochi, 
. cu holdele aurii ale cimpiei Bălăcița. 
ias! CU Corneliu, Baba si a sa inegalabila 
o la cimp“, 
cu Arghezi,. făuritorul de cuvinte potrivite 
întru cinterea omului şi din a cărui operă 
m-am inspirat în realizarea filmului Doi ve- 
cini, dar ale cărui pagini de incomparabilă 
valoare satirică. chintesentá a umorului olte- 


Saizescu, 


Sub semnul Festivalului national ,,Cintarea României“ 


Un concurs 
intitulat „Satul 
de ieri și de azi“ 


l. mod firesc, comuna Bivolari, județul lași 
ar trebui să fie doar un colț de țară. Este ade- 
vărat, nu oricare, pentru că aici, dincolo de 
frumusețea locurilor, oamenii au dat o nouă 
dimensiune localității prin munca si realiză- 
rile obținute în ultima perioadă. Și pentru că 
aceste realizări sint legate nemij jlocit de su- 
fiet, in noul cámin cultural, din doi in doi ani, 
aici, la Bivolari, se destásoará concursul fil- 
melor de amatori cu tematică sătească, inti- 
tulat, sugestiv, „Satul de ieri si de azi“. lar 
acest concurs nu reprezintă doar ambiția 
unor animatori culturali de excepţie, cum sint 
Toma iordache, primarul comunei, sau lonel 
şi Ecaterina Bordeianu (un cuplu de autori 
de filme recunoscuţi în toată țara), de a face 
posibilă desfășurarea unei adevărate an 
de lucru între cineamatorii care au 

filme cu subiect inspirat din mediul proua ci, 
în special. de a demonstra, pe de o parte, că 


n 


astăzi noțiunea de margine și-a pierdut sen- 
sul în condițiile dezvoltării social-economice 
contemporane. Pe de altă parte, cei de aici 
vor să demonstreze că filmele de amatori pe 
această temă pot să aducă o mai mare con- 
tributie în procesul de educaţie. asa cum se 
întimplă astăzi nu numai în Bivolari, unde ci- 
neclubul deţine „producţii“ cu eficiență ime- 
diată iar calitatea artistică crește de la un film 
la altul, dar si la Dumbrava (jud. Prahova), 
Valul lui Traian (jud. Constanţa), Cráciunel 
(jud. Alba) și în multe alte localităţi rurale în 
care filmul nu mai reprezintă, astăzi, un 
.obiectiv" imposibil de realizat. 

Asa se face că la actuala ediţie a acestui 


u fost proiectate 36 de fiime cu te- 
matică . leascá, pelicule care n-au reprezen- 
tat numai creșterea interesului cineamatorilor 
din sate pentru film, ci, în special, pentru re- 
flectarea transformărilor, a noilor realități ale 
satului românesc contemporan. Pentru astfel 
de filme a fost laureat Corneliu Brătulescu, 
un tinăr care a reprezentat cineclubul cámi- 
nului cultural Dumbrava si casa de culturá a 
sindicatelor din Dios şi care a proiectat 3 
filme: de ani — care se axează pe 
amintirile unei táránci cooperatoare ce ne 
vorbește despre „cum s-a început“, punind în 
evidenţă realizările oamenilor, precum si Fie- 
văria şi Navetistul — filme al căror titlu vor- 
besc p* la sine. 


Dincolo de valoarea informativ-documen- 
ur a producţiilor sale, Corneliu Brătulescu 
te și un bun cunoscător al rigori- 
pd imaginii cinematografice şi, mai mult ca 
sigur, se va mai scrie despre noile sale filme. 
Au ieșit în evidenţă, pentru aceleași calităţi 
profesionale, cineamatorii din Tirgu Mureş: 
Gyula Mihoicsa şi Erwin Schnedarek, — 
ai filmelor Prietenul meu si, respectiv, Zoo- 
primul, (excelent poem al legáturii 
dintre om si cal) demonstrind calitáti de ope- 
ratorie deosebite, iar al doilea fiind un adevà- 
rat document despre munca țăranilor, o 
muncă deseori aspră, care presupune astăzi 
şi deținerea unor cunoştinţe de ,profil" | 
de progresul tehnic contemporan. Alături de 
aceste virfuri ale competiţiei, o frumoasă im- 
pa au produs filmele Griul, realizat de 
ictor Colonelu din București, un film care a 
vorbit, prih imagini sugestive, despre ceea ce 
înseamnă pámintul si roadele sale, despre le- 
gătura dintre industrie şi agricultură, Soge: 
rul, semnat de lon Moise de la cineclubul 
treprinderii „1 Mai" Ploiești si Recoltarea me- 
canizată a coacăzelor negre al cărui autor, 
loan Butnicu de la Statiunea de cercetări po- 
judetul Argeș, a devenit 
popularizării, prin film, a pro- 
greselor tehnice in acest domeniu. 
impresii deosebite pentru problematica 
dezbă.ună au produs peliculeie Confruntàri ia 
C.AP. Probota (de Maria Bădiţă si Mihai 


Geografii 


nesc, „Tablete ain Tara de Kutty", „Lina“ sau 
„Cimitirul Buna-vestire" isi așteaptă realizato- 
rul... poate eu. poate altul... 


Oltenia așadar, cu dealurile cu vii de ia 
Oprisor, Drincea si Vinjul Mare, cunoscute 
din istorie. 


.. cu Brâncuşi care, cu gindul, sufletul și 
geniul lui întraripat stă să lege universul cu 
pâmintul românesc si al MS destin exem- 
plar mi laş dori evocat pe peliculă... 

». Cu hidrocentgalele de la Porţile de Fier, 


.. cu învățătorii Popescu din Dănceu. 


.. cu oamenii Santierului naval si ai Atelie- 
relor C.F.R. din Turnu Severin, afirmali in 
luptele politice progresiste interbelice si care 
ar merita o glorificare pe pinzá.. 


. cu hitrul Romulus Cojocaru din Pun- 
ghina, 

. cu Işalniţa, cetatea chimiei naţionale. 

.. Cu „La Tismana într-o grădină, a prins 
doru' rădăcină” 

. cu „Universitatea“-Craiova, 

„„ Cu albinele devenite, cindva, emblema a 
judeţului Mehedinți, 


.. Cu „Sus, sus, sus pe dealul Cernei/ unae 
cintă puiul mierlei", si unde, acum, se moder- 
nizeazá, întru bunăstarea tuturor, návalnicele 
ape de munte. 


.. cu Anton Pann, „cel istet ca un proverb" 

cu a sa Vilce și Olt în pas cu istoria so- 
cialistă 

. cu bujorii de plenita și liliacu: de Po- 
noare, de linga Podu! Domnului, 

. cu profesorii si colegii mei de la liceu! 
.Traian" din Turnu Severin. 

.. cu Tudor Vladimirescu in marșul sáu re- 
volutionar, ducind Tara Românească spre is- 
toria moderná, 

. cu Mihai Viteazu ajuns la lasi $i incoro- 
nat la Alba lulia, realizind visul dintotdeauna 
al strămoșilor — unitatea naţională și statala 

. cu „Nişte ţărani”, 

. cu Nicolae Titulescu cu a sa politică de 
pace mondială, 

.. CU SCOrHo, un sat minuscul, dar cu o ve- 
chime de sute și sute de ani, dacă Deceba! 
era fiul lui Scorillo, 

.. Cu cibernetica lui Odobleja, cu muit 
inaintea altor genii mondiale. 

cu tragismul vieții Ecaterinei Teodoroiu, 
mindria femeilor oltence, eroina care și-a 
jertfit copilăria, tinerețea sa, patriei, 


.. CU cel care şi-a inscris numele glorios în 
istoria aviaţiei mondiale, inventatorul 
Coandă, 3 


Cu spiritualul „Nea Marin", interpretat 
pentru totdeauna de Amza Pellea, 

. cu „cin-se ia cu mine bine, dau şi haina 
de pe mine, cin-se ia cu mine rău, să-l fe- 
reascá Dumnezeu, că sint șarpe de dudău, ài 
galbin de mușcă rău“, 


. Cu istorica Drobeta și al său pod semnat 
„Appolodor din Damasc“, şi cu Turnu Seve- 
rin de astăzi, deci cu ai sâi 2000 de ani de 
existență — o epopee de luptă și vis întru 
afirmarea ființei străbune care se cere să fiin- 
jeze într-o „epopee“ și ciiematogratică. 

Cine o va face? Pentru că cineva, trebuie 
s-o realizeze. Cit mai repede. 


Geo SAIZESCU 


Obadă) si. în special, de filmele Lungul drum 
al bobului de griu din comuna Scutelnici, 
jud. Buzău, dar si de selecţia de filme pre- 
zentatá de loan Voina de la cineclubul „Athe- 
neum" al Casei Tineretului din Reșița: O mi- 
siune agitată si Ochi de ciocolată, selecție cu 

o predilectie deosebitá pentru satirá şi pentru 
realizarea unor producții pe tematica satului. 
O notă aparte a constituit-o Da croato- 
intreprinderea 


unor par din creația 2a personalități ar- 
etice ci din viața satului, recunoscută la nivel 
n 

L-am A... la sfirsit pe lonel Bordeianu, au- 
tor al filmului Plecáciune, pămint (un poem 
despre munca țăranilor). Realizatorul este un 
„personaj“ cunoscut prin numeroasele dis- 
tinctii obtinute ia multe concursuri interjude- 
tene, ca si în cadrul edițiilor Festivalului na- 


tional) „Cintarea României”. sufletul, după 


„cum se afirmă, si al întrecerii de la Bivolari, 


dar și al promovării filmelor de amatori în 
mediul rural. d 

Dincolo de aceste menționări se cere, însă, 
să spunem că, acest concurs trebuie — 
mai mult, e! putind deveni, într-o măsură mai 
mare, un loc al schimburilor de experiență 
asupra rezultatelor obținute, în special de in- 
trecerea destășurată în cadrul noii revoluții 
agrare și că legătura dintre amatori și profe- 

sioniști, materializată aici prin 


susținută. 


sentimentale 


E. prin 19... dar ce mai conteaza anul, 
contează Valea Oltului și Păcală. Privind de 
sus, din copaie, se face mai intii o apă, mai 
intii nişte femei care albesc rufele la malul 
apei, mai intii un ris şi o mare mirare. Risul 
meu! „Ce de verde, mamááà!" 

Cine spunea cá pruncii vin pe lumea asta 

plingind? Păcală a venit rizind. Si totuși... mai 
incolo... o salcie plingătoare. 
, Pentru mine, atunci se nástea un personaj. 
in mine se nàstea. Asteptam, urmáream cu 
mirare ,facerea" lui din tacerea riului, din ta- 
cerea malului atit de verde, din facerea unei 
cápite unde pn şi berzei i-ar fi venit să le- 
pede pruncul. L-a asezat pe pámintul gol. Pa- 
săre călătoare barza și tot știa cà Păcală este 
natura vie care dă culoare și miros florilor, 
fertilitate pămintului, ris şi fericire oamenilor. 
Păcală s-a născut din tot si pentru toți. 

De la mirosul tindei, de la mirosul bătăturii, 
de la nechezatul iepei am învăţat „primii 
paşi“, iar Păcală s-a urnit prin curte ca un 


minz incă umed, cu picioare bete. nàátinge şi 


temátoare. 


. 
G. se numeste un peisaj? 


Oare numai locul? Numai dealul? Numai 
apa si valea? Numai dealul-valea, dealul-va- 
lea? Dar oamenii, cu glasul moale și tárágà- 
nat pe care-l inginá Păcală, cu mintea iute, 
vorba iute si neinteleasà de ris; dar femeile 
cu forme tari şi risul tărăgănat, la care pri- 
veşte cu jind Pâcală de-i vine să se lase pe 
.Tindalà?" 

Oamenii nu sint si ei ai locului? Oamenii 
nu sint „peisaj“? 

În pictură, da. Deci si in film, deci si in 
imaginea unui regizor sau a unui actor pe 
care parcă natura însăși, parcă frumusețea 
Văii Oltului din vara lui... l-au făcut „să 
nască" un Păcală ca un duh al locului. 

Pentru Geo Saizescu colaborarea cu un 
actor începe încă din perioada de prospec- 
tare. Locurile de filmare văzute de Saizescu, 
de George Cornea şi de mine, cu mult inain- 
tea filmárilor, m-au fácut sà mà simt interesat 
de toți factorii de realizare a filmului. Asa 


este escu, dorește ca actorul lui să fie 


implicat, să fie responsabil, obligat să cu- 
noască totul despre actul artistic. 


M-a ajutat să cunosc oamenii de-acolo, să 


mă obişnuiesc cu limba lor, să mă „aclimati- 
zez”. Toată această perioadă de prospectare 
a echivalat pentru mine cu o gestație. Naste- 
rea unui — o n talentul unui 
actor porneste e dmpreunare" cu 
lumea si locurile care-i vor fi matcă. 
Ajung la tirg. Jiblea isi arată Surisul in 
vară și dau să cunosc oamenii de-a- 
colo, să-nvăţ de la ei negustoria, să-mi vind 
gogosie. M-apropii de ei, incerc sá semán 


cu 
ei. Mă dau in vorbă cu un țăran care vinde 


pepeni, încep să strig, să-i fac reclamă mai 
bine decît își făcea singur. lau un pepene 
mare și verde şi dau cu el de pămint. Creastă 
roşie şi tare, ca de cocos înfuriat, îţi lasă 
gura apă... Se-adună musterii atrași de 
gălăgia mea, dar şi de miezul provocator de 


Contemporania, 
la Tirgoviste 


S ons filmului documentar románesc 
desfășurat la Tirgoviste în iunie a.c. (cea de-a 


filmul de scurt metraj 
an de an. La 


ie i documentarului. La 
ratie pentru cineaști — 


nea lon Birsan). Un scurt metraj al lui „A 
vrea, a putea, a realiza". O construcție monu- 
mentală, Canalul Dunăre-Marea Neagră, o 
operátiune de mare precizie tehnică, instala- 


recunoscuse. Atunci, cu palma aceea am in- 
trat în „peisaj“. Eram si eu un simplu țăran 
care vinde pepeni in piaţă, un om de-al locu- 
lui, de-al țarinei. 

Cit am filmat acolo am umblat tot timpul în 
costum popular. Ajunsesem să mă simt stin- 
gher în haine civile”. Este ceva in pinza aia 
albă, țărănească, în briu, în riurile iiei — o as- 
prime şi-o curățenie. Dacă e adevărat că 
haina face pe om, hainele alea mă făceau 
mai sănătos. Partea cea mai curioasă este că 
oamenii locului care-și uitaseră demult por- 
tul, văzindu-ne zilnic îmbrăcaţi în ţărani fru- 
mosi si tineri, au început să simtă dorul după 
straiele lor cele adevărate, după moda 
Asa se face că într-o simbătă, la hora din sat, 
i-am văzut ieşind .pe toti în straie populare, 
farà să vină nici o televiziune, fără să-i fil- 


“Peisajul 
ca personaj de film 


roşu si dulce. Deodată, țăranul imi dă o 
palmă, că de ce-i sparg pepeni 
tate Fiecare cu maria lui si fiecare isi face 
singur „sufletul comerțului“. Nimeni nu mà 


de familie la „iarbă 
cu George Constantin și Ma 


Frou de baladă populară. erou de comedie de 
Papaiani, Dorina 
Stefan Miháilescu-Bráila, Octavian Cotescu) 


rea porților la ecluze. Aparatul de filmat, 
transformat într-un instrument de înregistrare 
a chipurilor si emoțiilor eroilor anonimi. San- 
tierul cu viața lui, pulsind neintrerupt. Sirul 
prelung al basculantelor încărcate ochi, in 
contrapunct cinematografic cu fețele dirze 
ale oamenilor. Stinci, praf, noroi, arsitá, ger. 
Zori de zi. Oameni. Foarte multi 
nici, hamici şi răzbătători. 
Constructori. Minunaji oameni obișnuiți. 
Im aleasă este una cia- 
țara pe umeri in re- 
gia lui Eugen Gheorghiu cu o. imagine sem- 
nată de Eugen Lupu, in Mini 
gizat de Pompiliu Gilmeanu, imaginea Vlad 
la catara, 


pe chipul scriitorului lon Creangă la Piatra 
Neamţ, sau... aparatul de thimat care cu- 
prinde, doar pentru o clipă un autoportret din 
tinerețe, luminind figura hotărită a artistului. 
ton Viasiu 


| spre oameni. 

cumentar de Nicolae Cabel (regia) și Ilie Va- 

lentin (im&ginea). 
Acolo unde 


zboară uliul și 
imaginea aparţin lui lon Bostan — 
exemplar în care înțelege 
apropie, cu fiecare film al lui, de lumea mira- 
culoasă a păsărilor și plantelor. 
legendă 


„Timp pe , 

tins cu premiul pentru scenariu (autori poetui 
izorul Virgil Calotescu). 
8 a ţării — spune co- 


un cineast să se 
Fie cá formula de 


nemuritoare re- 
Nicolae Dragos si 

„Pentru noua legen 
e mentariul — au fost di 
intenţia realizatorilor este aceea de a com- 
pune, veridic, portretul constructi k 
itiplu prin daită, lemn și pe- 
Viasiu transformă cu inteli- 


LU 
cea dea 13-a ediție a 
secțiunea de amatori a revenit filmului Sarja 
amintirilor, realizat la Hunedo: 
rii au reușit in mod subtil să 
t si prezent, demonstrind o bună cunoaș- 
tere a legilor sintezei cinematografice. 
Claritate, echilibru, Da: Acestea sint 


cele citeva 
MM MM 


La Tirgoviste, la molit cu timpul și-n pivnițele 
descoperit alte soiets, 


goviste, i fost atri- - 
buit filmul Porțile (regia Szekler, imagi- 


ileana PERNEȘ DANALACHE 


f 
$ 


meze nimeni, fără nimic demonstrativ. Nu era 
pentru prima oară cind actorii îi ajutau, îi in- 
demnau pe oameni să nu uite să se-ntoarca 
la adevărurile lor. 


A, stau lucrurile în filmul Partea ta de 


vină. Eram băiat de la țară venit pe șantier la 
oraș, să muncesc, să string bani să-i fac ma- 


pue ei, ca sá-i simt mai bine. Am reusit. 
ntr-o zi, stind la coadă la o gheretá-bufet, 
vinzătorul s-a luat in colti cu mine. Mă vă- 
zuse deja de cîteva zile $i m-a simţit mai în- 
fipt. Încercasem să iau prin față. Mă gră- 
beam. Acolo oamenii erau mai nervoși, mai 
incrincenati, mai obosiţi. Există si-acolo o 
poezie a locului. Fără verde. Cu mult gri, cu 
mult praf, cu noroi toamna, de poezie baco- 
viană. Asta era peisajul cu care trebuia să se 
obişnuiască Papaiani, pentru ca personajul 
să capete viață, să fie credibil cu toate ambi- 
fille lui de parvenire, dar si cu nostalgia tari- 
nei din el. 


D. animalele? Ele nu sint peisaj? „Calul, 
mamă! Calul!" — zice copilul născut la oras, 
cu ochii mirati de toate figurile din cărţile de 
colorat care au prins viață in jurul lui, 
de-ndată ce-a ajuns la țară. 

Ce simte calul lui Ionuț din Fraţii Jderi? E 
tînăr calul? E înd ? 

La Sadoveanu, o frunză cade în cinci pa- 
gini. Timpul se dilată; se-ntinde, cască, 
adoarme. Totul se măsoară în nuanțe, în cu- 
loarea frunzelor. Orele bat de la verde crud la 
ruginiu si tabac. Ti-e foame cind e soarele 
sus, iți fuge somnul la crai nou. Pină si coco- 
şii știu astronomie si cintă la Luceafărul de 
dimineaţă. E greu pentru lonut Jder, fire re- 
pezită, năvainică. Másoarà clipele cu bătaia 
inimii tinere și întinderile, cu pasul calului. 
Poate că actorului Sebastian Papaiani îi e 
frică de cai, ori de ciini; îi iubește mai de la 
distanță. Dar acum sint lonut Jder și calul mă 
simte altfel. Am un pe care-l aruncă 
din sa. Cu mine e bun. Mă simte. Dar pe cine 
simte? Pe mine, actorul cu temerile si reti- 
cenfele mele de orășean, sau pe lonuț. tinàr 
nestápinit, curajos. credincios lui Stefan si cu 
cálciiele aprinse după domnița Nasta? Oare 


Aerul unui 
„loc de filmare” 
e ca aerul 
respirat 
prima oară 


meni, animale — îţi pot transmite o anumită 
stare, îți pot dirija sentimentele. Poate că 
„peisajul interior“ — gindurile, stările, senti- 
mentele — te pot face citeodată să vezi cerul 
insorit şi numai verde, fie chiar și „stel 


verzi“ acolo unde e numai praf, numai marţi. 
numai toamnă și pisici negre. 


N-am să știu niciodată cine pe cine influ- 


enjeazá. Natura-mi îndeamnă sufletul și min- 
tea să văd lumea mai bună, mai frumoasă — 
sau mintea, propriile mele sentimente aduc 
cîteodată lumină, chiar și-n cele mai moho- 
rite „cadre“. Oare nu „omul sfințește locul“? 


N-am să știu niciodată si totuşi știu, simt 
că între natură si mine — pe dinăuntru, as- 


cunsă, aproape nesimțită — există o continuă 


facere". 


V... Oltului — prin vara lui... dar ce mai 


contează anul! 


În timpul filmării aveam impresia că lumina 


sí apa improscatá, tot verdele și toată 
transparența imaginii nu erau dect un cadru 
care să ne pună pe noi în valoare. 


Noi am mai imbătrinit, ne-am mai impot- 
iui Bachus, am 
alte „cadre“, la munte 


la 
A mai curs încă multă apă pe Oh. 
Dar, de tapt, cred că noi, trupa noastră de 


Sebastian PAPAIANI 


13 


lume în schimbare, cu mutații impresionante 
şi cu mutații infinitesimale sugerate de parti- 
tura compusă de Eugen Barbu şi regizată de 
Gheorghe Vitanidis (1971). 

În Facerea lumii un triolet actoricesc de un 
rafinament intrinsec găsea expresie artistică 
unei situaţii cu fior romanesc: Liviu Ciulei, 
Clody Bertola şi irina Petrescu. A fost 
aceasta o fericită întiinire în care gratia puţin 
stranie, tulburarea misterioasă, deruta so- 
cială, fin sugerate în complexul rol al Irinei 
Petrescu, se întiineau cu acel frison, cu acel 
magnetism greu de definit din întreaga per- 
soană a celui care este Liviu Ciulei. La şap- 


subiect liber 


D.. ce a făcut o bună impresie comi- 
siei de examen, cronicarilor şi publicului, 
pe scena studioului studenţesc, la exame- 
nul de absolvire, tînărul Paul Chiribugà a 
plecat la locul de repartizare, la Pia- 
tra-Neamţ. Era in toamna lui 1972. 


De atunci joacă pe această scenă, fiind 
mai totdeauna remarcat pentru seriozita- 
tea întruchipărilor şi stilul personal al in- 
terpretării. Acest tinăr mlădiu, cu figura 


ascuţită şi ochi strălucitori, cu un glas pe- | 


netrant, pe care-l modulează dexter — de 
la tonurile grave pînă la pigigáialà — a 
fost, pe rind, sau concomitent un hazos 
domn Pathelin în celebra farsă anonima 
franceză si un frenetic Mercutio in Romeo 
și Julieta, un nostim Pantalone în Sluga 
la doi stăpini, spectacol de referință al 
Teatrului Tineretului, şi un interesant, 
adincit, Bambalon în Muntele de D.R. Po- 


pescu. 


Ştie să se plieze concepției regizorale — 
a lucrat cu Alexandru Tocilescu, Emil Mari- 
dric, -Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, 
Victor loan Frunză şi alţi directori de 
scenă inventivi, ingeniosi — şi, deopotrivă, 
să-şi construiască personajul cu frenezie, 
cu umor, cu melancolie, avind mai totde- 
auna o supleţe caracteristică şi o mobili- 
tate cît se poate de scenică. 

Rreste, nu toate rolurile reuşesc, nu 
toţi regizorii sint inspirați — într-un tea- 
tru, timp de 16 ani, apar şi improvizaţi. 
chiar impostori, nulităţi binevoitoare — și 
nu toate piesele sint remarcabile; citeodata 
nici nu sint piese în înţelesul normal al cu- 
vintului. Dar dacă ținem seama de cele mai 
bune personificári — şi actorul de care 
vorbim are, capitalizate, destule, pînă la 


tesprezece ani de la filmare, scena de la hi- 
podrom, febrilitatea fantastă a lui Manicatide, 
distincţia práfoasà a Clarei, masa din lumea 
bună. drumul cu maşina prin cimpul imacu- 
lat, spre casa de la ţară cu tot ritualul de ri- 
goare, dialogurile și, mai ales, starea aceea, 
sugerată, atmosfera care inváluia cu indure- 
ratele ei contrarii, totul isi păstrează forța de 
expresie. Totul convinge. E o lume in schim- 
bare, e o perspectivă modificată pe care o 
exprimà cel mai bine personajul interpretat 
de Colea Ráutu. Manicatide (acel gust al par- 
venirii, acea patiná de noblesse cumpárata, 
mimatà, asimilatà, contrafăcută, dar totuși, 
pinà la urmă, păstrată!) nevasta lui, Clara, 
purtindu-si cu demnitate indurerarea, resem- 
nárea, teama stinsă si trufia, hipodromul, 


alergàrile de cai, pariurile, inselátoriile, banii, 
sampania, paharele inalte cu picior, printre 
care vintul adia întrebări si nelinigti, ochii 
umezi, ochii tulburaţi, ochii îndrăgostiţi, sala 
de dans, si-acea lucire hămesită pe fundalul 
marilor prefaceri, iată un amestec bine gindit. 
dintr-un film al patetismului reprimat cu sti- 
inta simplităţii care-și păstrează farmecul. 


Cazul a avut un deznodaàmint terici: 


Maruntul funcționar de la ghişeul gării iese 
din ,márunta", monotona succesiune a zilelor 
printr-un şoc: asistă la o crimă odioasà. El e 
martorul, speriat de moarte, oripilat, dezo- 
rientat. El are psihologia fragilă a celui slab, 


Șerban lonescu 


Facerea lumii 

de Eugen Barbu 

şi Gheorghe Vitanidis 
cu lrina Petrescu , „Intrusul” 

si Clody Bertola de 


Impos 


si Amza Pellea ) 
după romanul 


Marin Preda 


N-a filmat decit o vară... 


cei 37 de ani ai săi, — apoi îl putem consi- 
dera pe Paul Chiribuţă un artist împlinit, 
capabil de performanţe. El stie să contu- 
reze caricatural grotesc un Funcţionar (in 
Zigger-Zagger de Peter Terson) sà mar- 
cheze puternic un sentiment complex, in 
imprejurári dramatice (Mai inainte de a 
cinta cocoșul de lvan Bukovčan), să gă- 
sească detalii comice relevante (Caius, în 
Nevestele vesele din Windsor), sau să 
dea o aură misterioasă rolului, într-o am- 
biangá de poveste (Enric, în Dragonul dc 
E. Şvarţ). ori să contureze cu fermitate un 
personaj de plan secund (Clientul în For- 


În 16 ani 
de teatru, 
deci de meserie, 
un singur 
| de film. 
Nu-i prea puţin? 


Căpitanul Cernea 

în filmul / [ 
de Gheorghe Naghi: 
actorul Paul Chiribuţă 


a celui care intuieste că dreptatea e o no- 
țiune, uneori, compromisă. Asasinul, distinsul 
intelectual cu privirea rafinată, cu pometii 
obrajilor supţi de-o. angoasă existenţială, 
domnul profesor care-şi plimba cu demnitate 
silueta universitară pe trotuarele Romei, era 
intelectualul puternic, nu-i asa, cel care pu- 
tea, la o adică, să găsească circumstanțe ate- 
nuante pentru orice vinovăţie, oricit de oribilă 
ar fi, să ducă raţionamentul pe acel pisc peri- 
culos în care culpabilitatea însăşi poate fi 
justificată. 

Cazul a avut un deznodămint fericit a fost 
un film amar despre justiţie şi despre eroare, 
despre dreptatea celor puternici în care solu- 
tia, normalitatea a fost „lipită“ cu o ostentaţie 
deliberată. Nevinovatul e condamnat. Vinova- 
tul e în afara oricărei acuzaţii. Judecata cea 
mai simplistă e cea mai la indeminá. Nu pune 
probleme, nu tulbură apele, nu supără pe ni- 
meni. Ti se face si frică. 

Rezolvarea e emanaţia unui puseu de con- 
știință; distinsul profesor din film nu mai 
poate convietui cu propria conștiință, așa cà 
asasinul se sinucide lăsind o scrisoare. 

Cu cit e mai tras de păr happy-end-ul, cu 
atit e mai stressantá morala lui, cintată pe-o 
muzică italiană, nelinistitoare si dureroasă. O 
muzică de Riz Ortalani. 


Nevoia de familie 


Adulţi care ar fi vrut copii şi copii care ar fi 
vrut părinţi, adunaţi laolaltă într-o intilnire de 
vacanţă, o confruntare cu iz de experiment 
psihologic. Urmárindu-se, dorindu-se, speri- 
indu-se unii de alții, cu luciditate şi fervoare 
într-un paradoxal relache. Din aceeaşi 
imensă, uluitoare. minunată nevoie de tan- 
drete. Filmul polonez Dacă ne vom intiini 
despre care e vorba, ataca frontal marile pro- 
bleme ale familiei, marile probleme care frà- 
mintă această bucată de secol în care reduta 
sentimentelor, dar şi a sentimentalismului, 
mai rezistă, 

Diferit ca formulă de filmul occidental des- 
pre familie {vezi mostra Kramer contra Kra- 
mer) acest film iscodea mentalitàtile, psiholo- 
gia, temerile, fascinaţiile copilăriei marcate 
de o frustratie — un amănunt, o emoție, o 
privire, şi, mai ales, o imensă nevoie de iu- 
bire. 

Micuța Kasia-păpușoi, fetița de la leagănul 
de copii care, bolnavă fiind, avea mereu 
şanse mici de-a fi adoptată, era, in sine, un 
manifest emoționant pină la lacrimi, al aces- 
tei continue nevoi de familie, de iubire. lubi- 
rea care ne umanizează, ne face mai buni, 
mai adevăraţi, care ne trage de minecă atunci 
cînd o luăm razna, atunci cînd plictisiti, lipsiţi 
de imaginaţie, fricosi sau pur şi simplu co- 
mozi, încercăm să devenim nişte automate 


Cleopatra LORINTIU 


tul de Leonida Teodorescu, Ferrapont în 
Trei surori de Cehov). 


Nu de mult, după o perioadă mai rela- 
xată în ceea ce priveşte creativitatea sa ca 
instituție de artă, Teatrul din Pia- 
tra-Neamţ ne-a încintat cu un spectacol 
excepțional, prin poezie, dramatism şi ade- 
văr de viaţă, Piateta de Goldoni. Silviu 


' Purcărete a- realizat regizoral această 


operă scenică. Interpret principes a fost 
Paul Chiribuţă. A plămădit un personaj 
enigmatic, un Necunoscut capricios, bun si 
parşiv totodată, iluzionist mincinos, dar şi 
plin de mărinimie, unul din acei fantasti ti- 
pic meridionali care răsucesc firele exis- 
tenfei altora după norme doar de ei ştiute, 
încercind să aducă o bucurie mică într-un 
ocean de tristeţi, să aplaneze conflicte mă- 
runte, dar de mult dăinuitoare, să infru- 
museţeze ceea ce se slugise prematur si 
nedrept. Actorul a cheltuit aici o imagina- 
ţie bogată şi a produs durabilă incintare 
spectatorilor. Colegii de scenă mi-au măr- 
turisit că s-au simţit foarte bine în compa- 
nia lui. 


L-agi văzut pe ecran o singură dată. Un 
căpitan Cernea, in Fiul munţilor (regia 
Gheorghe Nagy). E foarte puţin. Dacă traia 
şi lucra la Bucureşti ar fi avut, poate, în fil- 
mografia personală, 15—20 de roluri, ca 
unii din colegii săi de promoţie de la clasa 

rofesorului lon Cojar. Sigur, nu prea e la 
indemină pentru un regizor cinematografic 
să călătorească prin ţară ca să caute actori. 
Dar Teatrul Tineretului vine mereu în tur- 
neu la Bucureşti. Cum unii din cineaştii 
nostri străbat si ținuturi mai îndepărtate, 
poate că l-au întîlnit la Nürnberg sau Ve- 
neţia, în Danemarca sau Iugoslavia, la un 
festiva! din San-Marino ori la un altul, de la 
Nancy şi e posibil să-l fi observat în trupă 
şi Paul Chiribugá. 

icum, timpul nu-i pierdut. 


Valentin SILVESTRU 


medalion 


Cineastul memoriei culturale 


E unele motive fundamentale, cu 
apariție ritmică, ce străbat structura creației 
lai François Truffaut. Motivul cărții ca memo- 
rie a umanității, domină, de pildă, un film ca 
Fahrenheit 451; acesta e o „fabulă” — dupa 
cum mărturisește autorul — cu personaje im- 
proe din literatura SF, angajate aici 
intr-un efort meticulos de distrugere a unui 
patrimoniu livresc. Patrimoniu recompus, cu 
o cel puţin la fel de incápátinatà minutiozi- 
tate, de eroul principal, intru folosul posteri- 
tátii, al recuperării unui sistem de valori. Pro- 
tagonistul se transformă într-un ,om-carte", 


ce reține alături de alţii, pe de rost, marile - 


cărţi ale umanităţii: tagmá solitară, la margi- 
nea orașului, retrasă într-o pădure simbolică, 
avind rolul de a conserva lumea spiritului. In- 
teresul pentru Carte, într-un mod mai puţin 
explicit, apărea şi într-un fiim anterior, Cele 
400 de lovituri (realizat în 1959), cuprins în 
meandrele unui joc ce capătă în acest caz o 
nuanţă de , pe fondul relaţiilor contra- 
dictorii între adulti — profesori sau părinţi — 
şi copil. Copilul sălbatic (1969) este tot isto- 
ria unei recuperări, a omului însuși ca va- 
loare centrală a civilizaţiei, poveste tradusă in 
relația între un medic-profesor și micul său 
pacient (elev), un copil abandonat ce trăise 
departe de rinduiala umană. 

Un alt motiv, de data aceasta muzical — 


cel care însoțește ultimele cuvinte ale bătri- 
nului dictind unui copil în Fahrenheit... revine 
in alte variante în Copilul sălbatic, marcind. 
cu nostalgie discretă, etapele devenirii inte- 
rioare, perpetua oglindire între tineri și vir- 
stnici. Lentoarea gesturilor, tinind parcă de 
un ritual intiatic, amintește de aceeași aplica- 
fie cu care protagonistul adult din același 
film prinde a-si pune ordine in memoria pro- 
prie si in cea universal-culturală, conștient 
parcă de participarea sa la procesul larg de 
inițiere, de care vorbeam. importantă in 
scena dintre bátrin și copii nu e numai ca- 
den(a „cintată“ a frazelor pe care copilul le 
repetă după celălalt, cit schimbul de priviri in 
ninsoarea care cade, prelungirea comunicării. 
în ochii băiatului, ochi indreptati în momentul 
următor spre altundeva. 

O scenă asemănătoare, dar cu alte implica 
tii: doctorul și copilul, față în faţă, in una din 
pauzele dintre orele de învăţare (cel mic 
poartă o oglindă îndreptată spre chipul celui- 
lalt} — evident fiind aici fluxul cald, de intele- 
gere umană ce-i leagă pe cei doi. Aceleaşi 
acorduri revin apoi, cu o tonalitate mai înde- 
pártatà, in secvența dansului — un soi de 
agitație atavică — ce-l cuprinde pe băiat ia 
marginea bazinului din curtea şcolii, în 

ploaie; ploaia, ninsoarea, fiind regimurile pre- 
orei sub care se manifestă reveriile „sta- 
tice“ ale personajelor. Si nu mai puţin pádu- 


rea, marea, largi spaţii ale comuniunii origi- 
nare cu elementele umanizate aici şi conso- 
lindu-l parcă de lipsa unei afecțiuni părin- 


testi. 

"inetegere blindá — om şi natură, între 

copii ; personaj părtaş al 
iri mn din Cale 400 de lovi- 

turi), distantare afectuoasá a medicului față 

de pusti. a autorului filmului fatà de eroii sái; 


stop cadru 


Filmul unei secvente 


A, trecut 40 de ani si mai bine de cind 
Orson Welles se imbarca pe iahtul prietenului 
său, Errol Flynn, destinaţia Acapulco, unde 
timp de 35 de zile avea să fiimeze Doamna 
din Shanghai. Era tînăr, era frumos, era cele- 
bru, era insurat cu una dintre marile vedete 
ale cinematografului american — Rita Hay- 
worth — și suferea de o cronică lipsă de bani 
pentru grandioasele sale proiecte cinemato- 
grafice și teatrale care îi mijeau mereu în 
minte. O intimplare a făcut să-i cadă în mină 
romanul „Dacă mor înainte de a mă trezi“ de 
Sherwood King, ale cărui drepturi de ecrani- 
zare, studioul Columbia le achiziționase deja. 
Si ideea de a face un film de crimă şi sus- 
pans pe acest subiect i s-a parut o buna so- 
lutie pentru criza sa financiară. Condiţia stu- 
dioului era ca Elsa Bannister — femeia fatală 
cu trecut îndoieinic, măritată cu un avocat 
putred de bogat, dar handicapat fizic, pe care 
vrea să-l moștenească înainte ca boala să-și 
facă datoria, drept care pune la cale o com- 
plicată crimă — să fie Rita Hayworth, (este, 
de altfel, singura colaborare a acestei scurte, 
dar furtunoase căsătorii între un geniu si un 


sociologia spectatorului 


Ce rămîne după acea modă 


l, această stagiune, Cinemateca a oferit 


pentru prima oară abonaților săi „debutul“ 
Beatles-ilor pe marele ecran: A Hard Day's 
Night (titlu care. deși se poate traduce cu 
Noaptea unei zile grele, trebuie citat în en- 
glezeste, căci aparţine unui cîntec celebru si 
unui disc celebru al celor patru celebri...). 
Nici mai mult nici mai puțin decit aproape un 
sfert de secol s-a scurs de la lansarea filmu- 
lui pe piață (in 1964) — si nu s-ar putea 
spune că timpul a lucrat in defavoarea lui. 
Dimpotrivă: pástrindu-si valorile de autentici- 
tate si prospețime, a căpătat, între timp. si o 
„greutate“ documentară deloc neglijabilă. Si- 
tuafía ,cinematecistilor" bucureşteni care-l 
văd astăzi o pune destul de bine în valoare, 
după cum ne arată un calcul simplu: tinind 
cont că virsta medie a spectatorilor din sala 
Eforie a fost la spectacolele cu A Hard Day's 
Night cam între douăzeci și treizeci de ani 
(cu o aproximaţie — cred — rezonabilă), s-ar 
zice că actualul public al filmului n-a receptat 
„în direct" creația Beatles-ilor sau — cazul 
mai — ,virstnicilor" — a „prins-o“ în ultimii 
ani de glorie „antumă“, inainte de 1970 (cind 
formația s-a destrămat). Ce rezultă din calcu- 
lu! cel simplu? Că spectatorul de azi are o 
poziție sensibil diferită de a omologului său 


d'antan: nu-l mai cuprinde fanatismul delirant 
şi ingenuu. urmărește totul cu o anume pa- 
siune detașată și „competentă“. Căci nu-i lip- 
sește familiarizarea cu muzica respectivă, din 
moment ce cintecele Beatles-ilor au conti- 
nuat sà circule, au devenit legendare si ca- 
sele de discuri le-au grupat in ultimul dece- 
niu in ediţii de „opere alese“ ori chiar „com- 
plete“. S-a petrecut astfel o veritabilă „clasi- 
cizare“ a grupului, durabilitatea prestigiului 
său făcînd o evidenţă din faptul că muzica 
atunci creată trebuie privită într-un mai larg 
context cultural, de istorie a culturii postbe- 
lice. Luind-o la început cind ca pe o nebunie 
a „tineretului“, cînd ca pe o modă trecătoare, 
lumea „matură“ a trebuit să accepte, pină la 
urmă, că Beaties-ii au reprezentat un feno- 
men muzical si social extrem de semnificativ 
pentru aceastá jumátate de secol. 

Însă nu voi a face o analiză sociologică a 
fenomenului în cauză, ci doar o descriere ra- 
idă a acelui film din perspectiva prezentului, 
n linii mari, A Hard Day's Night (cu un sce- 
nariu de Alan Owen și în regia lui Richard 
Lester) are aspectul unui „joc“ simpatic, al 
unei improvizații ușor-alintate, la care se de- 
dau niste tineri foarte siguri pe succesul lor 
de „oameni ai zilei“. Însă nu e numai atit, jo- 
cul e mai complicat decit pare, și asta „se 


sex simbol). Ceea ce părea un simplu film de 
serviciu a devenit o complicată elaborare, 
Welles rescriind de mai multe ori scenariul, 


| refilmind numeroase secvențe, montind si re- 


montind diversele variante, piná cind a ajuns 
la formula finală care a făcut performanţa de 
a nemultumi pe toatà lumea: regizor, produ- 
cátor, public. 

Cei 40 de ani care au trecut de atunci au 
mai asezat lucrurile, si, desi ca dramaturgie 
rámine o poveste contorsionatà si greu lizi- 
bilă, iar ca realizare este un film chinuit si 
neegal, ca reper în edificiul wellesian isi are 
rostul si coerenţa lui. Tema bogăției genera- 
toare de nefericire si singurátate, tema ino- 
cenței mereu supraviețuitoare, concluzia mo- 
ralist-idealistă (cei răi se autodistrug, cei 
buni se autosalvează), soluţiile scenografice 
baroce (chiar și într-un film realizat, în princi- 
pal, în exterioare, Welles găsește prilejul de a 
construi, pentru secvența din parcul de dis- 
tracti, un spaţiu grandios prin dimensiuni 
dar, mai ales, prin deschiderea sa metaforica) 
— toate acestea poartă pecetea inconfunda- 
bilă a regizorului. 

Dar dacă ar fi să alegem ceea ce rămine 


vede" azi — am sentimentul — mai bine decit 
ieri. Nu cred cà mai e posibil ca, privindu-l. 
să nu simți „distanța“ là care m-am referit. sa 
nu sesizezi — adică — deplasarea accentelor 
de la unele dintre componentele sale la al- 
tele, așa încit premizele au devenit favorabile 
pentru a-i constata complexitatea. La vremea 
lui, filmul îi va fi atras pe „fani“ mai ales prin 
mecanismele seducţiei imediate, ale revelatiei 
„grave“, poate puţin. (ori mai mult?!) incrince- 
nate, pe fundalul unei epoci în care hippis- 
mul făcuse din fronda antidogmatică un mos 
de a fi eminamente... dogmatic. in schimb 
„avantajul“ ulteriorităţii îi dă spectatorului de 
acum detașarea (afectuóasàá, nici vorba! 
gratie căreia in prim plan trece latura de au- 
tenticitate ironică, deci relevantă din unghi 
intelectual: tot ce fac sub ochii noştri cei pa- 
tru tine de un aliaj foarte fin între ingenuitate 
şi calcul, între spontaneitate și premeditare, 
între „viață“ si „artă“. Aparent frondeuri, Bea- 
tles-ii din film (şi asa vor fi fost intotdeauna) 
reinnoadă cu o tradiție a umorului britanic. 
care nu e numai sec si ,gentleman-like", ci 
are si o latură „naturală“, de libertate „frusta” 
a jocului, atit de importantă la un Shakes- 
peare sau la un Lewis Carroll (ca să dau doar 
două mari repere). De altfel, scena „baletu- 
lui“ fantezist din A Hard Day's Night, derulată 


în imensitatea unei peluze similionirice, nu e 


departe de spiritul Alisei și al continuării 
„Prin oglindă“. lar scena „evadării“ lui Ringo 
şi a „comunicării“ lui cu băiețandrul ieșit la o 
joacă de mic vagabond nu trimite la Pustiul 
lui Chaplin, alt mare englez care a știut că 
umorul trebuie să împace candoarea si rafi- 
namentul? 

Asa se face că „imaginea unei mode" de- 
vine documentul unui proces mult mai pro- 


imagine a lumii privite printr-un geam stropit 
de ploaie, suficient siesi in însingurarea sa 
(„textul” filmic nu invinováfeste, ci constată) 
— privilegiul cineastului ca si al poetului fiind 
acela de-a sugera adevărul prin hieroglifa su- 
av-concretă a peliculei. 


ioana CRIVĂŢ 


emblematic pentru film ca atare, aceasta nu 
este nici Rita Hayworth, într-o postură lipsită 
de —À ei obisnuit, nici rafinatele re- 
zolvări plastice gâsite de operatorul Charles 
Lawton jr. nici secvența acvariumului ca 
pandant vizual premonitoriu al poveștii des- 
pre rechinii ce se mănincă între ei, ci sec- 
venta datorită căreia Doamna din Shanghai 
isi va găsi, probabil, întotdeauna, un loc in is- 
toria cinematografului: cea din parcul de dis- 
tractii. 

Conceputà initial la dimensiunile unei in- 
tregi bobine, ea rámine in film prin trei mo- 
mente: un preambul in micul teatru din car- 
tierul chinezesc, in care ciudățenia ambianţei 
vizualizează misterul unui conflict ce ur- 
mează să se dezlege; căderea bruscă si ire- 
versibilă pe toboganul dragonului (construc- 
tie de 38 m lungime si 10 m înălțime), în care 
personajul interpretat de Welles, victimă ino- 
centă a Elsei Bannister, este angrenat pe ne- 
pregătite, asa cum fusese în intreaga po- 
veste; apoi ráfuiala ,rechinilor" din sala cu 
oglinzi, moment de mare virtuozitate regizo- 
ralà, in care acest element scenografic foarte 
drag lui Welles (vezi oglinzile din Cetăţeanul 
Kane) devine un simbot al minciunii în mo- 
mentul adevărului, al nebuniei în clipa lucidi- 
tátii, al frumuseţii în mociriă. 

Au trecut 40 de ani si nici Welles, nici Hay- 
worth, nici Flynn cu iahtul sáu, nu mai sint ` 
Rámine Doamna din Shanghai, cu imaginile 
personajelor sale multiplicate, la infinit, intr-o 
salá cu oglinzi. 


Cristina CORCIOVESCU 


fund in semnificaţii; se recistiga atunci o teri- 
bilá libertate a exprimárii artistice, care se 
reapropia de bucuria neincorsetării si de 
francheţea exclamaţiei spontane. lucruri care 
- zic din nou — se văd abia astăzi, cind 
moda" de altá-datá a rodit, deschizind mira- 
culoase porti postmoderniste... 


lon Bogdan LEFTER 


care anii n-o uitá 


O glorie pe 
(Beatles-ii in 


Noaptea unei zile grele) 


melor — slabe. 


fabuloase, publicitate pînă la cer ( 
ce ar exista avioane care ştrăbat văz 


Acesta este modelul 


| 


O fată de magnat devenită 
teroristă (Patty Hearst — personajul 


şi interpreta Natacha Richardson) 


La mare distanţă, ceilalți si celelalte. 

Ar rezulta că recolta cinematografică '88 
nu e prea faimoasă. S-a spus și s-a scris că 
ne aflăm într-un an al vacilor — adică a! fil- 
Nu cred cà este exact '88 a fost 
" intr-un anume tip de evenimente cine- 
nat dime 2e evenimente de gabarit tradițio- 

e co colosale și la M adică bugete 


A. cinematografic '88 a fost dominat de 
al lui Bertolucci. Mima lui Pu 


America de Sud sub conauistă, scenoaratii 
el de 
nul ca 
sa le filfiie e pe panglici cit cometa?) 
aco! (spectaculum înseamnă, nu-i 


clasic de suc- 
ces-la-Cannes şi la Oscar. Probabil că încă 
multá vreme marele ecran fárá mare specta- 
col (mare priveliste) va fi de neconceput. Si 
totuși, ceva se schimbă. Voit sau nevoit, se 
schimbă garda, iar în arena cinematografică 


E ait tip ae 
prot: ist, un protagonist nu prea aclamat, 
ce-i nici prea așteptat. E o intrare fără 
tam-tam, pentru că fără resurse. E, ca să zic 
așa, marele film mic. Mic ca proporţii, ca de- 
viz, ca număr de personaje. El vine, de obi- 
cei, neanuntat si neprecedat de faimă. Uneori 
nici mácar inso(it de elementara recoman- 
dare. Descoperirea lui pare cá tine de un ha- 
zard norocos. Asa s-a intimplat anul acesta 
cu N-o să mai ucizi de Krzysztof Kieslowski 


real 


atribuie unul din cele mai rivnite premii, pre- 
miul pentru regie. Recunoasterea m tr 
deocamdată, unui cerc redus. Succesul la 
marele public rămine incert, nu pentru că 
marele public e mai puţin sensibil, ci pentru 
că marile succese cinematografice tin încă 
de reflexe. Reflexele aparțin desfășurărilor pe 
orizontală. Reflexele tin de spectaculum. 


N.. cazul aici. N-o să mal ucizi este un 
film de televiziune, de fapt un episod al unui 
ciclu intitulat Cele zece porunci. Cel mai ia- 
conic film al ediţiei (doar 1 h 25' într-un con- 
text cu producţii kilometrice). Doar trei per- 
sonaje pe fundalul unei urbe aflată într-un 
anotimp incert, zăpezile s-au topit, dar copa- 
cii n-au încă sugn, Victima e un șofer de 
taxi. Gras, uricios, își spală maşina trăgind de 
sm şi de si tînără MMONC Refuzá să „ja“ 
de bătrini cam demolati, acceptă 
CĂ apometre junete cu acnee. 
mutră de derbedeu rural, nimerit nu se stie 
cum în marele oraș. Haimanaua nu cunoaște 
pe nimeni; nu-i cunoscută de nimeni. Duce o 
poveste e şi poza unei surori ucisă de 
un şofer — alt șofer — beat. La începutul fil- 
mului intră pArA atelier să mărească foto- 
grafia surorii şi să intrebe „dacă 
deci perscena a 


t 


i 
TRTE 
iH 
SHAH 
m 
EPP 
pn 


* 
Ei 


. Pledoariile strălucite Munte | la exa 
mene s-au uitat. Codurile juridice sînt insufi- 
ciente pentru intrebárile adresate de o reali- 
tate nestudiată in universităţi. Dialog minim. 
Gesticulatie puţină, dar descom, minu- 


spectatorul e obişnuit să 
cind intră în funcţie pistoale- 


nu A 

le-mitralieráà si i ngurani cad ca mustele 
(Patty Hearst, de pildă, colindă continentul 
cu o bandă de $i una-două trag la ni- 


teroristi 
merealà in ed piton E dit omorurile 


nsuporta- 
bilă“ cînd iese din serie, cind încetează să fie 
accident epic. energii e insuporta- 
nec gheara tv, pai d 
ilm u este, o ā 
a maui ecran. Numele K 
lea să se piardă 
dar dacă va aps B opener gene ae 


pe drept, fotoliite reunite ale lui Wâjda si Ber- 
gman. 
^ 


l. lipsa unei recolte traditionale de anver- 
gură, Cannes-ul a luat hotărirea, nu lipsită de 
riscuri, de a muta jocul pe cu totul alt teren: 


Voiaj: de afaceri? Turism? Nu. O călătorie 
sentimentală. Vrea să-și aducă aminte de co- 
pilăria E red aici, în anii '50, în mijlocul 

unei mici colonii albe şi a unor prieteni cu 


E 
i 
i 
d 
- 
i 
"Ir 


| 
: 
t 
g 
$ 
3 
i 
ii 


S. inscris la Conservator ca sá studieze 
pianul, dar Marc (Marc nu Yves) Allégret a 
remarcat-o, a convins-o să pună piciorul pe 
platourile unde se filma Nanteuli. 
Acest film a fost debutul sáu la 16 ani, flan- 
cat de Claude Dauphin, mereu tinăr și felice. 


si de Micheline Presle, vedetă. În anii 
fazboiului a fost pusă la index. Va fi redesco- 
se va spune 

ea că e „juna ". Prospe- 


Avalansá 


€ (cind am citit acest scenariu am 
ns). 

Anglia reprezentată de O lume aparte de 
Chris Menges, azi unul dintre cei mai impor- 
tanti operatori din lume care s-a decis pentru 
regie în urma lecturii scenariului iscálit de 
Shawn Slova (asistenta, x 8 lui De Niro) 
Scenariu autobiografic. De fapt, amintirile 
unei fetițe, altă fetiţă albă în m aici in 
Africa de sud, unde diferentele de culoare 
iau proporții tragice. Scenarista spune poves- 
tea tatălui avocat, singurul alb într-un comitet 
de luptători autohtoni, obligat să părăsească 
țara si să-şi continue activitatea într-un alt 


mereu e 
iar mai tirziu asasinată „de un pachetel de 
ne, de fapt, 


dodi prima k mare cinste în competiția 


Din nou Anglia reprezen- 
că de un eter: ial dar și în cazurile prece- 


dente un debutant cu antecedente rre il 

(parabolă a r: 
lui, războiul ca nebunie a speciei) de Bob 
Hoskins, fost zidar, fost hamal, fost spălător 
de pavimente, fost student la contabilitate, 
accent cockney, statură cubică, unul dintre 
cei mai ataşanţi actori englezi la ora de faţă. 
În primul său film B.H. s-a distribuit în rolul 
unui bulibașă. Eroul este un tinăr dezertor. El 
fuae de ororile frontului, se travesteste in 
chicitoare si se aciuiaza pe lingă o satra. Nici 
dragostea, nici songarnatea unor paria nu-l 
pot salva. Demenţa războiului e atotputernică 
şi fără de hotar. 


reg 
Emir Kusturica, purtind in ranitá zece ani de 
experiență teleastă. 


Suedia — reprezentată de biogra- 
fia unei răpusă de maladia iubirii, film 
inspirat de un mare romancier (Her- 


ete tot opera prima: 1. La Maschera (măștii 


fabulă iubire si o aristocrație 
în parag pore de bálàrii, care 
serveste de decor a fost i : 
regizoarea; cu 4 milioane lire pe zi, dar noi 
ne-am străduit să liră). 
prin urmare Masca de Fiorella Infascelle 
ex-asistenta lui Pasolini (la Salo) și a lui Ber- 
tolucci (la unui om ; 2. Do- 
mani acadra Daniela Lucchetti (doi biet: 


roase. Peisaj psi Dedi Chipuri noi 
Timbru nou. În fiecare Voie fisneste altă 


y 

de Daniel Gelin, actor, regizor, primui soț, ta- 
tàl hui ai ei la rindul tui actor, poet, realiza- 
tor, - Însuși producător, alături de Mere 


Cin rolurile i se decoloreaza, apuca mese- 
ria de la alt şi devine una din cele mai in- 


arteziană de idei. intre Rousseau și Toeffler 
un cimp generos pentru cavalcadele unui 
„western filosofic" care nu seamănă cu nimic 
şi cu nimeni, poate numai vag, cu un Woody 
Allen, dacă W.A., ar fi tost toscan și-ar sta, zi 
şi noapte, nu pe canapeaua lui Freud, ci în şa 
de argat. 


OQ... prima la Chenzina realizatorilor 
competiție inventată după evenimentele din 
mai 68 (ca urmare) și devenită ea însăşi, de-a 
lungul anilor, un festival in festival. La anul 
chenzina ar urma să-și sărbătorească doua 
decenii. Spre regretul tuturor jubileul nu va 
mai avea loc în vechiul palat de care e 

o etapă romantică și un noian de suveniruri 
sentimentale. Terenul a fost vindut companiei 
Hilton, macheta viitorului hotel (multe etaje și 
o piscină pe acoperiș) confirmă că lucrările 
se precipită si chenzinistii se arată nelinistifi 
Fiecare echipă prezentată publicului înaintea 
spectacolului, în loc de salut adresează me- 
reu același avertisment: „luaţi seama la ce 
ne-asteaptá. În loc să fim laolaltă în fata unu: 
mare ecran, fiecare va sta singur, în camera 
lui, in fata unui ecran mic!" Puţini din ce: 
aflați acum în sală in fotolii sau ciuciti pe 
scări, sau așezați turceste pe interval vor lo- 
cui în hotelul cu multe stele de pe croazeta 
dar fiecare se simte frustrat. 

ingrijoratà, deci, de inevitabila mutare a se 
diului, adică a vadului care-i permitea sa 
amestece profesioniștii cu blicul plátitor 
(de aici mulțimea suporterilor), pe fondul 
unei stări de concurenţă elegantă, dar totuși 
concurență cu celelalte competiţii, mergind 
pe drumul ei care tocmai asta avea ca scop: 
mai multe şanse celor fără prea mari șanse 
— (debutanţi din Egipt, din Turcia, din 
Ghana, din Madagascar), Chenzina s-a aflat 
anul acesta, mai mult decit oricind, în con- 
sens cu festivalul. Două exemple: 

Supiranții de Gazem Ebrahmian: cum 
trăiesc imigranții iranieni la New York? Cei 
săraci trăiesc ca la ei acasă, dar cu anumite 
constringeri provocate de condiţiile locale 
Oile trebuie transportate în portbagaje (riscul 
să moară înăbușite); sacrificiul animalier se 
face în sala de bae (ce te faci cind apa din 
instalaţie MM la un vecin care, alarmat de 
torentele de singe, cheamá politia?) Femeile 
n-au voie să págiseascà domiciliul decit in 
tchador, iar cind apar oaspeţi e obligatoriu 
sa-şi ascunda obrazul; cmar cind prietenii 
norocoși au ajuns proprietari de vile în car- 
tiere rezidenţiale, nunțile se pun la cale ca pe 
timpuri, adică fără ca viitoarea mireasă să tie 
întrebată. Tot ca pe timpuri, mireasa fuge în 
noaptea decisivă cu un supirant. in fü. ca 
să i se șteargă urma, hotărăște să părăsească 
continentul, dar cum, bineințeles, „n-are ac- 
tele la ea", se va imbárca pe avion... intr-: 
valiză. Idee fatală — inspirată, zic autorii, de 
un caz autentic. Numai că în cazul autentic 
femeia moare de asfixie în cufărul ei, iar pe 
ecran, după ce banda de bagaje o poartă şi-o 
tot poartă. mireasa fugită se trezeşte pe ace- 
lași aeroport, dar fără supirant. 

A doua mostră: Salut Bombay de Mira Nair 
— 35 de ani, indiană cu studii la Harvard (so- 
ciologie), documentaristă (Atit de departe de 
india, India Cabaret). Din '83 lucrează la 
acest film dedicat copiilor străzii, „dintr-o 
lume care lipsește copilul de dreptul la copi- 
iarie", „o lume care nu mai are nimic ino- 
cent" Acest „nimic inocent“ indică tonui 
unui film atit de indian, dar atit de diferit de 
artificialitatea producţiei nationale comer- 
ciale. Nici un cintec, nici o dansatoare, nici o 
scenă turnantà, asa cum cere uzajul local, pe 
platou. După epopeea adunării fondurilor 
care ar merita un capitol separat, Mira Nair a 


mi şi Yves Robert dinamizat și de astă dată 
de soția sa, Daniele Delorme, se indato- 
rază ca să termine un film care va repre- 
zenta un record naţional de popularitate) 
vor urma alte comedii cu Pierre Richard de 
grand blond avec une chaussure noire), cu 
— (Salut, artistule) cu Jean Roche- 

fort (Un ca trompe énormément), 
fime din ce in ce mai distanțate în timp. E o 
dramă să fii comic, conchidea un comedio- 
grai. Mergem înainte, replica Danièle De- 
iorme. Ticul ei verbal: Totul începe miine. 
Fraza ei preferată: N-o să port doliu după vii- 
torul meu. 

Doliu? Să fim serioşi. Doamna care se 
audă cu o vastă colecție de nepoței străbate 
Croazeta în mini-jupă, dimineaţa: roșu-cardi- 
nai. la dejun: rosu-ciclamen, spre asfintit ro- 
su-pompeian sau rosu-vermillon, dar roșu. St 
pixul cu care semnează și iar semnează auto- 
gale, tot roșu este. Pe Coastă, puține per- 
soane mai hártuite si mai hártánite decit 
această actriță-producătoare care trebuie să 
decidă cel mai rivnit premiu al anului cine- 
atografic, rivnit pentru cá e singurul care, 
afară de glorie și onoare, datorită Ko- 
“ak-ului, oferă şi ceva concret, ceva foarte 
prețios, de vreme ce acest ceva poate decide 


de opera prima 


trecut la aventura realizării unui film indian 
„adevărat“, urmează deci, răscolirea Bom- 
bay-ului necunoscut, afundarea în străzile 
pestilentiale, nu pentru cà sint pestilentiale, 
ci pentru că aici e grosul populaţiei, in ba- 
răci, în adăposturi de bidoane, sau cel mai 
obișnuit pe trotuar. Lumea bordelurilor, a 
caizilor, a vinzătorilor de și de fecioare 
aduse din depârtări pentru a fi deflorate con- 
tra cost, viața gării, a cheiurilor, a ceainăriitor 
mai ales a lor, pentru cà protagonistul, in vir- 
sta de 10 ani, este un saipan, adică un purtà- 
tor de tavá cu pahare de ceai, angajat pe ni- 
mica de un patron care si el vinde te miri ce. 
Fosta studentă la sociologie a repetat luni de 
zile cu 130 pusti scosi din case de corectie 
sau inchisori. in final au ràmas nouáspre- 
zece. Báiatul cu tava de ceai este pe ecran 
un copil alungat din satul lui pentru cà a stri- 


iitorul cinematografiei 


nu-i dat de oroare, sau de milă, ci de un sen- 
timent de vinovăţie. 


A. desfășurat atitea esantioane de opera 
prima ca să dau posibilitatea cititorului să in- 
tre in atmosfera unei surprize primită la ince- 
put cu reticentà (un Cannes al anonimilor? 
contradicţie in termeni!), iar in final cu satis- 
factie de unii (in special noii veniţi), cu deza- 
mágire de alții (in special veterani obsedati 
de Cannes-ul tinereţii lor și de mitul sărbăto- 
rii. Unde e la fâte? N-a spus Cocteau că fes- 
tivalul trăiește prin la tete? Vreţi să ajungeţi 
ca Veneţia?) În această privință Le Figaro e 
ferm. Deasupra ultimei pagini dedicate festi- 
valului, concluzia e conținută de supratitiui 
pe opt coloane: „Cannes '88". la 
l'indifférence". 


nu mai e ceva abstract. 


Niciodată vreo ediţie n-a prezentat 
un număr atît de impresionant de debuturi 


Premiul opera prima: Salut, 


cat motocicleta fratelui (n-are voie să se in- 
toarcă acasă fără 500 de rupii) iar „in particu- 
lar” un mic ea doarme, sau 


vagabond, noapt 
-mai exact dormea sub podul Grand Road iar 


ziua colinda orașul ca să stringă petice; cei- 
lalti copii-actori fac parte din familii nume- 
roase, aciuite pe trotuarele care înconjoară 
cel mai mare parc din Bombay, Cross Mai- 
dan; nimeni nu se gindește să-i trimită la 
şcoală; ei trebuie să-şi cistige existenţa; cind 
nu se ocupă cu furtisaguri, vácsuiesc pantofi, 
cară coșuri, fac curse şi negot cu giumbuslu- 
curi. Un film despre cea mai cruntă mizerie a 
globului, dar nu un film mizerabilist. Un film 
ticsit de drame, dar fără melodramă. Un in- 
fern acest Salut, Bombay, dar infernul acesta 
e dezvăluit cu atita afecțiune, Pi par 
umor, încît asupra spectatorului efectul final 


destinul financiar al celui de-al doilea film. 

A acceptat să prezideze à Caméra d'Or 
pentru că „ştiu prea bine dificultăţile tinerilor 
regizori. Între proiect şi momentul în care 
ajung să strige: motor! există atita, vai, atita 
energie pierdută“. E cel mai conştiincios fes- 
tivalist întilnit vreodată. Are trusá de carioci 
si un cod al culorii folosite in redactarea fise- 
lor, căci fiecare film are fişa sa care conţine, 
obligatoriu, părerea fiecărui jurat, chiar 
atunci cind e evident că „nu e nici o șansă”. 
Are veselia dulce a celor care-i ascultă si pe 
alţii si rid cu plăcere cînd prim planui e ocu- 
pat de verva altora. E la fel de camaradă cu 
persoanele oficiale și cu Valérie, foarte juna 
secretară a juriului din care am bucuria să 
fac si eu, parte. E de la sine înțeles că in ju- 
riul prezidat de ea, din prima clipá, nimeni 
nu-i nici monsieur, nici madame. În consé- 
cinjà: Daniele, grábeste-te! Danièle, la zece ai 
interviul la televiziune! Daniéle la douáspre- 
zece te așteaptă Figaro-ul! Danièle n-ai timp 
de masă, în timpul dejunului ţi-am aranjat o 
proiecţie!... Danièle nu uita de... 

Nu uită nimic. Nici de intilnirea cu... nici de 
vizionarea la... nici de somniferul promis in 
zăpăceala unui asalt in auditoriumul B 
unei necunoscute. A spus unui ziarist că „îţi 


Bombay 


indiferență? Orice numai nu indiferență. 
O nouă lume de realizatori, o lume mixtă 
(realizatoarea scăpată din ţarcul așa-numitu- 
lui film de femme), o lume aducind expe- 
riența unor branse colaterale (teatru, fo- 
tografie, actorie, scenaristicá), o lume des- 
cinsà din metropolele cu vad, dar si din por- 
tfiunile cele mai tăcute ale mapamondului ci- 
nematografic (Pretoria, Accra, Madagascar, 
Zimbabwe), bate fără sfialā la porțile cetăţii 
filmului. Foarte mulţi, ați ` ázut, n-au apărut 
din neant, nu sint chiar atit de anonimi pe cit 
s-a spus, nici atit de inocenți pe cit se cre- 
dea. Lăsind la o parte veteranii pentru care 
această opera prima a fost un pariu crepus- 
cular sau o parantez., acești debutanţi aflați, 
in general, intre treizeci si patruzeci de ani 
sint cineasti formati cu lungi state de servi- 


vine să-ți smulgi părul din cap ca să găsești 
o soluţie” şi in şedinţa finală (balotaz puicu- 
sorule) o simt cum, într-adevăr, e gata s-o 
facă „Nu s-ar putea două premii Caméra 
d'Or?" Nu, nu se poate. Daniele. Încă un tur 
de argumente, încă un tur de vot secret, desi, 
la un moment dat, nu mai e nevoie de nici o 
taină. Ba da, e nevoie!, zice organizatorul, un 
Saint-Just pe numele adevàrat, Jean-Loup 
Passek. Asta-i mindria acestui om si acestui 
premiu: onestitatea. 

A mai trecut o oră si încă o oră şi incá o 
oră. În suita președintelui Festivalului, Pierre 
Viot, de la Carlton, juriul Caméra d'Or are ae- 
rul cá va alege un nou papá. 

— Ei, Daniéle, a iesit— A iesit! — Cine-i? 

— Salut, Bombay, răspunde, răvășindu-și cu 
amindouá miinile cirliontii castanii, rămași ca 
prin minune acolo unde trebuie. 

Nu stim ce face in timpul ásta Mira Nair, 
realizatoarea filmului Salut, . Nimeni 
n-o cunoaște și citiva se tem: nu cumva o fi 
plecat? Cum să plece? întreabă, alarmatà, 
Danièle, repezindu-se la fiecare, imbráfisin- 
du-ne, printre hohote de ris si de plins. — E 
corect. Nu-i așa că-i corect Salut, Bombay? 


Salut, Daniéle! 
Ecaterina OPROIU 


palme de 


ciu. „Asistenţi si asistente". Cunosc nu numai 
bucátària si culisele filmului, ci si resorturile 
cele mai intime ale meseriei. Cu citeva ráz- 
lete exceptii — nimic din naivitatea, stingácia 
legate de opera prima. Cannes-ul debutanţi 
lor a fost un Cannes al profesionistilor avi- 
zaţi. Se schimbă garda, odatà cu ea se 
schimbă și normele la examenul de intrare in 
perimetrul artei nr. 7. Nu acum e momentui 
indiferentei. 

Nu-i vorba numai de realizatori înzestrați 
cu un simţ practic mult mai dezvoltat decit 
cei din promoţiile anilor 70 contaminate (pa 
sager) de idealism, de utopiile Nanterre-ului. 
E vorba şi de noile i e de actori in 
ochii cărora Juliette Binoche si Sandrine 
Bonnaire par figuri de veterane, ca să nu mai 
vorbim de „fosila“ de Nastassia Kinski (vin in 
juriu cu condiția să-mi asiguraţi o vilă sepa- 
rată şi o nursă pentru bebeluşii mei). Frizati 
punk, îmbrăcaţi in ginsi, incálfati cu bascheti, 
tatuati, plictisiți de interviuri "— de a ie 
acorda, cintind la Zidul Sansei (zidul publici- 
tátii) şiagărul sezonului (le soleil pes grille, 
grille), fără complexe și fără idoi fixe (ce 
dacă am fundul mare? Aş vrea să vă intre 
bine in cap! Eu nu-s starletá. Eu sint o fată 
care vreau să devin actriță), inteligenţi, im- 
pertinenti, intransigenţi (refuzăm roluri, ta- 
cem harcea-parcea succesele vechilor anto- 
logii), ,provocatori", evident (a fost vreodată 
un tineret care n-a scandalizat bátrinetul?), 
noii veniți au mai mult decit predecesorii lor, 
capul pe umeri şi picioarele pe pămint, sint 
mai puțini boemi (in pofida aerului si a aere- 
ior), sint mai ,constienti", mai preocupaţi de 
viitor, viitorul planetar (foarte mulți „verzi“. . 
adică ecologi) şi de propriul lor viitor (ar tre- 
bui ca viitorii visconti să înceapă să ne facă 
de pe acum să-i iubim pe viitorii deloni). Ci- 
nema-ul de miine se face azi după chipul şi 
asemânarea lor. Cum o să-i privesti cu indife- 
renta? 

Dar cum va aráta cinema-ul de miine? Ce 
numitor comun se poate da acestei recolte 
de opera prima atit de diversă ca stil, ca ton, 
ca geografie, ca timp istoric? Ce uneşte un 
fiim atit de rafinat ca Chocolat de un film atit 
de frust ca Tabataba ? 

Spre deosebire de Veneţia, mereu in cáuta- 
rea identităţii, Cannes-ul a avut întotdeauna 
această particularitate. În pofida oricărei va- 
rietăţi interioare repertoriul fiecărei ediţii a 
avut o dominantă (dovada unei voințe direc- 
toare) pe care numai cei ce nu doreau, n-o 
observau. A existat o ediţie a nostalgiei si o 
ediție a marginalilor, o ediție a contestaţiei si 
o ediţie a boom-ului erotic, o ediție a filmului 
eminamente politic, o ediție a superproduc- 
tiei, o ediţie a filmului de autor etc. etc. Dacă 
vrem să numim o dominantă a Cannes-ului 
'88, vom spune că a fost o ediţie a bunelor, 
generoaselor sentimente, descinse din bátri- 
nul principiu că „omul e născut bun" si ra- 
portate nu atit la individ (absenţa filmului de 
dragoste, un simptom), cit la glob, viza ca 
un sat planetar, un sat considerat, in sfirsit, 

filmelor conexate. 

autobiografie și la racile isto- 

rice: colonialism, emigrație, tiranie, mizeria 
subdezvoitării). 

Cum să-ţi inspire indiferență ideea că nu 
sintem damnaţi, că mai putem face ceva 
inainte de a fi prea tirziu, că Terra atit de 
surdă cind e vorba de glasul raţiunii, mai 
poate fi salvată ascultind glasul inimii, adică 
al copilului care a fost anul acesta în toate 
competiţiile, asa cum bine s-a spus, rege"? 

Cum să-ţi inspire indiferenţă, o ediţie care 
pledează pentru ieșirea din indiferență? 


Ecaterina OPROIU 


vedetă 
Delorme 


activă 
Danièle 


Cea mai 
din festival: 


| Georgie însorită, cu alură de 
primăvară timpurie, s-a desfăşurat pri- 
mul Congres internaţional al Femeilor 
Cineaste, congres de constituire al unui 
forum Mondial, decizie luată cu un an 
in urmă, cind, la cel de-al 25-lea Festi- 
val international de film de la Moscova, 
au participat peste 300 de femei ci- 
neaste. 

Din start s-a pornit cu ideea ca ci- 
neastele sá se cunoascá mai bine intre 
ele si să-și facă cunoscută mai eficient. 
activitatea. Schimb de experienţă. Parti- 
cipare la festivaluri internationale.. 168 
de delegate din 36 de ţări. Zile de dez- 
bateri furtunoase, uneori piná spre mie- 
zul nopții. Debutante (adică partici- 
pante care realizaseră doar un docu- 
mentar video cu proprii copii). Dar și 
realizatoare cu îndelungată experiență 
și bogate filmografii. Unele vorbitoare 
desfăşurau un feminism care amintea 
de un misoginism-invers: „bărbaţii au 
adus lumea așa cum este, noi trebuie 
s-o salvám" sau „să facem filme pentru 
femei, afară cu bărbaţii din sală“ — ei 
fiind translatori în număr de 5—6! — ori 
„bărbaţii reprezintă 93 la sută din lu- 
mea filmului, femeile doar 7 la sută, hai 
să-i întrecem“. Asemenea excese erau 
primite de asistență cu zimbetul meri- 
tat. Ideea de bază a rămas nestrămu- 
tatá: șanse filmului realizat de femei, 
regizoare, scenariste, scenografe, ac- 
trite, producătoare (de ce nu?), distri- 
buitoare (normal). 

Congresul a adoptat statutul de orga- 
nizare si funcţionare. Titulatura pentru 
acest forum: CIWIF (Cinema Women 
international Federation — Federaţia 


internațională a femeilor cineaste). In 
comitetul de conducere. comitet ce în- 
sumează 50 de membre, din partea ro- 
máná a fost aleasá regizoarea Malvina 


O femeie redescoperá 
frumuseţea vieții 
Gureenko in Gu 
de Lldar 


id mila 
Ria zanos 


cartea (și) de film 


b: place sà consider englezescul interview 
in traducerea lui, fericită, de intrevedere. Ast- 
fel, un volum de interviuri ar inmánunchea o 
sumá de intre-vederi, de viziuni nu neaparat 
originale cit autentice, raportate intre ele prin 


De la Znterviuri pe problem 


personale 


la Robinsoniada: talentul unor mari ci- 
neasti (de genul feminin) 


Ursianu, alaturi de Vera Chvtilova (Ce- 
hosiovacia), Binka Jeleaskova (Bulga- 
ria), Marta Meszaros (Ungaria), Del- 
phine Seyrig (Franța), Barbara Parker 
(S.U.A.), Barbara Sass (Polonia) etc. și 
de Lana Gogoberidze (U.R.S.S.), care a 
fost desemnată si președintă. 

Printre dispute și discuţii, au fost or- 
ganizate întilniri si vizionări interesante. 
Dintre filmele văzute, trebuie amintit 
Jocuri pentru adolescenți — lung me- 
traj color (Studioul din Tallin) film cu 
un debut de scenarist remarcabil, Maria 
Septunova, regia Leida Laiyssi si Arvo 
Iho — subiect ce tratează viaja dintr-un 
orfelinat, viață pe care copiii o suportă 
greu, alternind revolta cu dese crize de 
indiferenţă. interesant construit, cu per- 
sonaje bine puse i: pagină, secvenţe 
rotunde, echilibrate, frumos conduși 
actorii, majoritatea neprofesionişti, co- 
pii de virstă prescolará, pină la adoles- 
centi si maturi. Robinsoniada sau buni- 
cul meu ^— lung metraj color 
(Studioul „Gruzia-tilm“), scenariul Irakli 
Kvirikadze, regia Nana Diordiadze — 
premiul Caméra d'or, Cannes, 1987 — 
este povestea unui englez ajuns. prin 
1920. în Georgia. pentru a construi o li- 
nie de telegrat. idilă englezului cu o ti- 
nără localnica si chiar si moartea lui 
stupidă din final sint redate cu ușoară 
ironie şi un joc uneori îngroșat, dupa 


O tinără profesoară 
elevei sale 


Marina 


intermediul unei subínteiese cordialități. Cam 
asta mi-ar sugera surisul afabil, intuit în spa- 
is celor aflați in dialogul totdeauna socratic 

unei 


bile cărți de interviuri. lar 


cind cartea este, pe bună dreptate, intitulata 
chiar Dialogul continuă, 

semnate de George Arion, lectura ei nu se 
poate desfăşura 


ca-n cazul celei 


sub auguri favorabili 
Am citit acest al treilea volum de interviuri 


al scriitorului, mai cu seamă prin prisma ci- 
nefilului atras, în primul rind, de poezia coti- 
diană, frustă, descoperită 

chiajul unor actori români de mare prestigiu, 
în spatele notorietății unui cineast, scenarist 
ori critic de cinema. Ce 
lăuntrică a întrevederii, cei trecuți pe-afișe 


de autor sub ma- 


gindesc, în clipa 
generice de film? Cit din particularul inti- 


sau 
-— lor transpare la rampă sau pe o peli- 
culà 


Stă oare presupusa „personalitate ac- 


centuată“ a unui actor sub semnul demon- 
strativului, al maleabilităţii, sau...? Cum e cu 
putință un ferm caracter la cel ce imaginează 


cearcă să 
i de o 
si Oksana Daţhaia in 


marcat: 
Zudina 


ori intruchi, 3 
caractere? Disponibilitatea actoriceascà e o 
chestiune de talent, sau indárátul ei subzistá 
copilăreasca deschidere a omului spre a-și 
cunoaște semenul, prin joacă sau iubire mi- 
metică? Trebuie așteptat refluxul senectutii, 


parerea mea. Am vizitat Studioul de 
teatru al actorului georgian de film fon- 
dat în ianuarie 1978 sub conducerea re- 
gizorului şi profesorului Mikhail Tuma- 
nisvili şi care are,ca principală sarcină 
să instruiască și să formeze cadre noi 
pentru actoria de film și, în același 
timp, să creeze condiţii ca actorii cu 
experienţă să fie mentinuti într-o formă 
artistică bună. Tinta acestui teatru este 
să susţină, să cerceteze, să caute noi 
formule de interpretare care să reflecte 
realităţile cotidiene. „Secretul muncii 
noastre de zi cu zi constă în a face vi- 
zibl ceea ce este invizibil în ființa uma- 
ná". Aceasta este deviza regizorului Tu- 


| manisvili. Pentru că actorul modern tre- 


buie să exprime tot ce a acumulat de-a 
lungul întregii sale munci si vieţi si, 
înainte -de a exprima, trebuie „să-și 
acordeze instrumentele și să si le per- 
fectioneze. Si asta numai prin exerciţii 
obligatorii de fiecare zi. „Un actor tre- 
buie să știe să simtă, să cunoască, să 
reacționeze ca apoi să exprime si să se 
exprime“. Am vazut la acest teatru un 
spectacol frumos, o versiune a piesei 
lui Molière, „Don Juan“, intr-o montare 
„Cinematografică“ foarte interesantă, 
apartinind aceluiași Tumanisvili. Actorii 
de pe scenă i-am reintilnit, ulterior, in 
mai toate filmele prezentate, de la cele 
ale absolvenţilor pînă la Virtejul Lanei 


recistige increderea 


dramă familială 


de Ilia Frez 


cameleonic parcă, atitea 


tru a scrie un scenariu „copt“ despre ac- 


pen 
tualitate? Sint probleme nespuse chiar așa -de 


George Arion 


DIALOGUL 
CONTINUA 


19 


Gogoberidze, recenta pelicula a regi- 
zoarei. La acest studio de teatru am cu- 
noscut-o și pe Katy Dolidze, unul din 
fondatorii şi membrii spirituali ai aces 
tui teatru. Actritá (de teatru si film). re- 
gizor (de teatru și film), ea este autoa- 
rea unei pelicule care a rulat și la noi, 
Pină trece ploaia de toamnă, istoria 
unei familii georgiene în care liniştea 
nu este chiar trăsătura caracteristică: 
dincolo de aparente, de climatul tihnit, 
se consumă o dramă, 

Am fost oaspeţi și ai Studiourilor 

Gruzia-film unde, pe lingă jocurile de 
artificii multicolore, florile şi cîntecele 
cu care am fost întimpinate, am rămas 
impresionate de muzeul studioului, de 
curind înființat, cu costume, fotografii, 
diplome ale importantilor realizatori ai 
Gruziei, de la inceputuri si piná azi, o 
istorie in documente a unei scoli cine- 
matografice naţionale. Cu prilejul aces- 
tei vizite au fost prezentate citeva pro- 
ductii ale tinerilor absolvenţi ai secţiei 
de regie și am avut plăcuta surpriză sa 
constatăm că filmele studenţilor noştri 
de la I.A.T.C., din anul III si piná în V, 
pot sta oricind alături, fiind — cu brio 
— la fel de competitive. Dintre pelicu- 
lele studențești, o atenţie specială me- 
rita filmul O familie sau Răsare soarele 
în regia Nanei Djanelidze (clasa Lana 
Gogoberidze), izoarea fiind si co-au- 
toare la scenariul lui Tenghiz Abuladze 
pentru Căinţa. Subiectul tratează eterna 
poveste a unei familii georgiene din zi- 
lele noastre, cu tradiţiile patriarhale 
care rezistă inovaţiilor si menţin toto- 
dată o impresie de soliditate. Peste agi- 
tația creată de membrii ori de invitaţii 
acestei numeroase familii „feminine“, 
plină ochi de bunice, străbunice, mă- 
tuşi, fiice, nurori, nepoate, prietene si 
doar un bărbat, ginerele, peste tot și 
mai ales peste toate, se distinge perso- 
nalitatea unei bătrine, un fel de înger 
păzitor al căminului, adevărat suflet al 
casei, o bátriná-tinárá pe care nimeni 
din cercul ei, de altfel, nu are timp să o 
observe, să-i vadă tinereţea veșnică, să 
ia drept model dragostea ei de viaţă. 
Un personaj remarcabil creat de actrița 
Veriko Andjaparidze. 
Dar, sigur, dintre toţi şi toate cele vă- 
zute, personalitatea cea mai puternică, 
prin impactul asupra publicului, este 
Lana Gogoberidze, laureată a premiului 
de stat, cu numeroase distincţii interna- 
tionale, profesor la facultatea de cine- 
matografie din cadrul institutului de 
Teatru şi Film din Tbilisi. În ciuda celor 
zece ani care au trecut de ia realizarea 
interviurilor pe probleme personale, fil- 
mul regizoarei rămîne la fel de proaspăt 
şi de viu, cu trimitere directă spre spec- 
tatori. lar cei care ii vor vedea Virtejul, 
ultimul ei film, vor avea surpriza unei 
pelicule la fel de incitante, desi deose- 
bită prin construcţie, problematică și 
stil. Cineva spunea că fiecare personaj 
din acest film este o perlă detașată din 
colierul de amintiri al Lanei Gogobe- 
ridze şi al Zairei Arsenishvili, cele două 
scenariste care și-au plasat acțiunea pe 
bulevardul principal a! unui Tbilisi al zi- 
lelor noastre, înțesat de lume, destine 
ce trec unele pe lingă altele fără să se 
cunoască sau să se recunoască. Un 
film despre încredere si speranţă, dar si 
despre bucuria pierdută. Subiectul fil- 
mului este destul de greu de povestit. 
Trebuie văzut și încă de două ori. Mi-a 
rămas în minte ca o peliculă tandră si 
crudă, totodată, încărcată de forța virte- 
jului ce cuprinde evenimente şi oameni 
in infernalul ritm al vieţii moderne fără 
ca. vreodată, pe parcursul întregii vizio- 
nări, sa te întrebi, „didactic“, „dar, de 
Ce?" 


Cristina NICHITUS MIHĂILESCU 


George Arion, dar ivite, oarecum, printre rin- 
durile interviurilor sale, iscate cu finețe de in- 
terogatüi prea puţin retorice, reverberate in 
lant de noi întrebări asupra scenei sau a ma- 
relui ecran. Un zbucium intelectual construc- 
tiv, o încercare de limpezire netrucatà a rela- 
fiei artist-spectator si, in general, cultură- 
/mase, pentru definirea optimelor strategii de 
socializare a artelor vizuale, străbate aceste 
interogatii. Asemeni unui arbitru (tot in ac- 
ceptiunea englezească a termenului, de rete- 
ree, insemnind și persoană ce dă referinţe, 
referent), care este cu-atit mai remarcabil cu 
cit „se vede" mai puţin pe teren, arta intervie- 
vatorului constă in a cataliza reacţiile intreve- 
derii (ca și cum el nici n-ar fi) preocupat să 
modereze concomitent atitudini ce nu s-ar 
manifesta, nici nu s-ar ordona, fără prezenia 
lui discretă dar suverană. Dacă arbitrul apara 
regula jocului, cel care ia interviuri o desco- 
peră, minat, de asemenea, de principii pina la 


urmă, sau dintru-nceput, morale. În acest 


Redtord este, într-adevăr, actorul cu A 
mare, şi aceasta nu este o simpla expre- 
se uzitată pină la a-și pierde semnifica- 
$a Redford este acel artist care nu 
trăiește pentru partea de artificialitate a 
indeletnicirii lui, practicá atit de ráspin- 
tă, din păcate, si care se traduce prin 

are vedetisticá. - 

Nu, Robert Redford este un om cu per- 
sonalitate, cu un punct de vedere viguros 
apárat atit asupra artei ca si asupra pre- 
zentei sale civice. Este un cetățean, o 
conștiință, un om care gindeste, care nu 
se supraprejuieste si nici nu acceptă să 
5e obiect de cult la modă. La 50 de ani, 
Robert Redford - unul din cei mai solici 


ibn P La x 


"ne 


“=> actori din lume — este şi cel mai pu 
5m dispus să fie o vedetă si sa alimenteze 
> producţie care, în pană de idei. se folo- 
seste de calităţile fizice ale unui interpret. 
i pare rău, spune el adesea si cu ve- 
ementà, dar nu pot începe o treabă 
seacă am o cit de mică indoialà cá nu o 
pet termina." 

Cu ocazia lansării in rețea a celui de-al 
Sowea film pe care l-a regizat, h 
Redford a tăcut primul drum, insotind fil- 
mi în mijlocul mexicanilor care i-au gàz- 
wt turnările. ,Redford — spune un ga- 
zwtar englez care a asistat la această intil- 
"we — este un om fermecător. Nu-l preo- 
zmupà ceea ce a devenit o obsesie pentru 
= mai mulți, tradusă prin cuvintele ,tre- 
e să invingi, să învingi, să invingi". El 
ewe într-adevăr, în alara acestei curse. 


interesează pe toți. lar Ho! 
zomsóerà că esențial este să faci afaceri 
zone”. 


Acesta este titlul unei cărți semnate de 
Wame-Christine Questebert. Apariția volu- 
"- s nu este deloc intimplátoare căci, 
w*-o cinematografie ca cea italiană, sce- 
“stii, adevărații scriitori ai artei a sap- 
=. au influențat curentele și tendințele 
ze mai importante, mai ales din ultima 
wmétate a acestui secol. Fără ei (afirma- 
*"- mu este forțată de vreun exclusivism 
“a n-ar fi existat, într-adevăr, nici neo- 
»maismul, nici cinematograful politic, nici 
media așa-numită italiană. Am putea 
masa chiar afirmaţia că atita vreme cit 


acest sector de creaţie al cinematogratiei 
nu face să se vorbească despre el ca des- 
pre o sursă de idei, de concepții, de sce- 
narii scrise pe măsura cerințelor artei 
imaginii (si nu numai despre imprumutu- 
rile făcute din literatură și adaptate legi- 
lor filmului), o cinematografie nu a atins 
maturitatea şi deplinătatea argumentului 
ei artistic. 

Autoarea volumului mai sus menționat, 
Marie Christine Questebert, a cercetat în- 
delung și a stat de vorbă cu o seamă de 
condeie dedicate filmului, cum ar fi tan- 
demul Age şi Scarpelli (principalii autori 
de comedii pentru ecran), Suso Cecchi 
D'Amico, colaboratoarea de fiecare clipă 
a marelui cineast care a fost Visconti, 
Tullio Pinelli, considerat un fel de alter 
ego al lul Fellini, 


F 


Mii A d n. 


Alte premii 


Recompensa atit de prestigioasă oferitā 
de italieni prin „David di Donatello“ a 
atras, anul acesta, o atenție specială (să 
nu uităm, totuşi, că abia în primăvară 
„Oscarul“ făcuse alegerile cele mai „so- 
nore") căci a decernat — ca să nu se mai 
simtă probabil complexatà — nouă statu- 
ete ,David" aceluiasi Bertolucci pentru 
Ultimul impárat. 

Au mai fost distinsi, actorul Michael 
Douglas (pentru Wall Street), Marcello 
Mastroianni pentru Ochii impreună 
cu partenera sa din acest film, Elena Sa- 
fonova. 

Louis Malle a primit, la rindul lui, trei 
statuete pentru La revedere, copii. 

Premiul special „David — Luchino Vis- 
conti“ a fost atribuit regizorului Stanley 
Kubrick. În sfirșit, dar la loc de mare cin- 
ste, lui Giulio Andreotti i s-a conferit un 
„David di Donatello“ „pentru contribuţia 
extraordinară la arta si cultura cinemato- 
grafica” ` 


e Ermanno Olmi, realizatorul acelui re- 
marcabil Ani Signora, va oferi ecra- 
nului, către sfirsitul acestui an, un nou 
film întitulat Legenda. interpreţii vor fi: 
Rutger Hauer, Antohny Quayle, si San- 
drine Dumas. 

€ Jean-Jacques Annaud, realizatorul 
francez care a avut temeritatea să tran- 
spună pe ecran Numele trandafirului al 
lui Umberto Eco, anunță noul său film 
care poartă titlul Ursul. 

€ Un film (încă un film) dedicat luptà- 
torului sud african Nelson Mandela, este 
in curs de realizare in regia ui Harry Be- 
lafonte. În rolurile principale: Jane Fonda 
și Sidney Poitier. 

€ Roger Vadim tráieste, intr-un fel, din 
propria dă pentru cá semnează re- 
gia „noului“ său film ŞI dumnezeu a creat 
femeia (pe care o mai crease acum 30 de 
ani, femeia de atunci fusese Brigitte Bar- 


dot), in care rolurile principale sint deţi- 
nute de Rebecca de Maurney si Vincent 


Spano. 

€ Sophia Loren interpreteazá principa- 
lul rol intr-un serial de televiziune care se 
intitulează Mamma Lucia. Un serial in 
care eroina este o emigrantà poposità la 
New York, prin anii '20. „E plină de spe- 
rante și deloc pregătită pentru deceplii" 
— așa caracterizează acest personaj un 
comentator. 

€ David Mamet, dramaturg, scenarist si 
realizator, care anul trecut la Veneţia a 
făcut senzaţie cu filmul său de debut, 
apare acum cu un al doilea film intitulat 
Așa se schimbă lucrurile. Realizatorul a 
încredințat un rol cheie al povestirii sale 
unui veteran al Hollywoodului, Don Ame- 
che. secundat de Joe Mantegna. 

€ Sasha Kapoor (din familia de ci- 
neasti indieni) este co-regizor, aláturi de 
sovieticul Ghenadi Vasiliev, in coproduc- 
(ia sovieto-indiană Pămintul negru. Ac- 
trita. Ariadna Senghelaia este distribuită 
intr-unul din principalele roluri. 

* Donald Sutherland este pictorul 
Gauguin in filmul intitulat Viața lui Gau- 
guin, realizat in regia lui Henning 
Caristen 

€ Realizatorul ceh Karel Kachyna sem- 
nează transpunerea cinematograficà ce 
poartà titiui încete, domnii mei? in rolul 
principal, acela al unui arhitect de vreo 
50 de ani, apare actorul Karel Hermanek, 
Alături de el, actrița Sona Valentovna. 

$ Un film scris și regizat de Ettore 
Scola, „— așa este anunțat Machiavelli, 
un film mult așteptat după spusele co- 
mentatorilor italieni. intre timp, Scola a 
mai turnat și Căpitanul Fracasse. 


Cronica 
adolescenţei 


D upă „lirismul flamboiant" al primelor 
sale filme ( , Canalul, Cenușă si dia- 
mant) și realismul dur, sarcastic, al ultimei 
i ă a de muște, Fără aneste- 
zie, Dirijorul), Andrzej Wajda isi ia cite un 
respiro poetic, evocind sentimental-filosofic, 
ratăcirile primei tinereți (Domnigoarele din 
Wilko) ori numai sentimental romantic. prima 
dragoste, ca în relativ recenta (1985) Cronică 
a adolescenţei. Şi chiar dacă acest Wajda (in) 
minor ne provoacă nostalgia capodoperelor 
marelui regizor, răminem, cu consecvență, în 
perimetrul originalului scormonitor de intre- 
bări, tàlmácitor de neliniști, obsesii... Una din 
ele revine, constantă, pe orice meridian te- 
matic si în orice tunel al timpului şi-ar 
proiecta povestea: iubirea ca refugiu din fata 
morții, ca împotrivire la implacabila istorie, 
cu războaiele ei crincene (vezi Nunta, vezi 
Danton), determinind precipitări bulversante, 
tragice; dar şi iubirea amenințată de rutina 
cotidiană, de egoism, spaima de ratare, du- 
cind — ca în Dirijorul — la dezagregare. 
„Dragostea și neantul“ s-ar putea intitula 
un studiu ce şi-ar lua ca obiect o bună parte 
din fitmografia celebrului autor al Cenușii, 
(cu sau fără diamant), al lui Samson, a! Pei- 
sajului după bătălie, ori a! Pădurii de meste- 
ceni. Asa rămine regizorul polonez romantic 
pină în virful unghiilor, pentru că, potrivit 
obiceiului romantic — apreciază cu acuitate. 
colegul nostru Romulus Rusan — „Wajda is: 
inchiná filmele sale fie unul ideal fie celor ce 
nu l-au gásit". Or, ce e dragostea ia care as- 
pirá, căreia i se dáruie cu frenezie, cu spe- 
rantá ori disperare, mai tinerii, dar si mai vir- 
stnicii săi eroi anti-eroi, dacă nu idealul, nā- 
dejdea, cirja unei existente, în teama ei per- 
manentă de disolutie. Fortarea dramatică a 
embargo-ului pe care i-l impun societatea. 
momentul, conjunctura, prejudecata. Si fie- 
care caz particular pe care-l reprezintă varia- 
tele si totuși asemănătoarele destine aduse 
de cineast pe ecran, — caractere cînd, active, 
cind, dimpotrivă, meditative, hotărite să se 
împotrivească ori, dimpotrivă, să se lase în 
voia apei, capătă, prin forța originalului crea- 
tor, o trăsătură valorică unică. Ea le asigură 
perenitatea. Lor, ca personaje, chiar dacă nu 
lor ca filme intregi, mai mult ori mai puţin iz- 
butite in contextul Operei. Operei sale vaste. 


surprinzătoare, ades inegale, dar rezistente și . 


ea, în ansamblu, la asaltul timpului. 
Protagoniștii noii Cronici... sint doi tineri — 
el, băiatul incepe prin a refuza să se indra- 
gostească, tocmai în ajunul examenului hotă- 
ritor pentru profesia nobilă pe care i-a desti 
nat-o mama: să ajungă medic. să-i vindece 
pe cei săraci. Dar pina atunci, condiţia lui de 
copil sărac devine piedica puternică în caiea 
fericirii sale cu Alina, fata pe care o iubeşte 
Ca să-l îndepărteze pe tinăr de fata care 
„nu-i de nasul lui“ tatal Alinei, un colonel tru 
fas ii găureşte pantalonii cu sare. Curind însa 


Priveşte 
înapoi 


Ç sint oglinda părinților, glăsuiește _ 
un vechi proverb. Cit de limpede-cristalină,. 


sau dimpotrivă, cefos-neguroasà, tulburată 
de întrebările care macină conștiința este 
această simbolică oglindă... 

„Dragul meu fiu, iartă-mă! Fie-ţi milă de 
mine!” plinge deznădăjduită mama, asezin- 
du-și — la propriu — trupul, ca o stavilă im- 
potriva răzvrătirii fiului. La cei 17 ani ai lui, 
furios și cinic, adolescentul o lovește neindu- 
rător cu vorba si fapta. Reproseazà lipsa iubi- 
rii materne. Se mulțumește cu amintiri vagi 
pe care le transformă în reproşuri de genul. 
„Cînd eu aveam scariatină, tu te plimbai" sau 
„Mă goneai întotdeauna din sutragerie cind 
veneau musafirii“. Are, în schimb, dreptul 
(consideră el) să o judece, să o pedepsească. 
Uitind eforturile ei. Trişind. 

..O mamă si un fiu. O mamá care in tine- 
rete isi propusese să fie cea mai bună li- 
ceană, cea mai teribilă absolventă a facultăţii, 
nerăbdătoare să practice geologia la Polul 
Nord. După moartea soțului, se trezește prea 
singură ca s-o mai ia de la capăt. Ca să mai 
ia viața în piept. O mamă care primeşte de la 
militie un apel-ultimatum: salvaţi-vă fiul! Învi- 
— sint grele: huliganism, beţie, escroche- 
rie. 

„Cum, unde, in ce fei, pe cine", murmurá 


Romantic 


piná in virful unghiilor 


arma lui de vinătoare va fi plină de gloanțe 
adevărate. E ajunul războiului. Cavaleria po- 
loneză înaintează spre graniţă, peste cîteva 
zile, cavaleriști falnici care defilează pe cim- 
pie vor intra în foc. Deocamdată, pe cimpul 
in zori, pe care se intilnesc, ca la început de 
lume, Vitek si Alina, e liniste; riul imbie la 
joacá, la reverie, la dragoste, nicidecum la 
moarte. Deocamdată... imaginea senină, idi- 
hcă, îmi amintește o altă întilnire la margine 
de oraș. a altor îndrăgostiţi, din primul film 
semnat de un tinăr necunoscut pe atunci, 
Andrzej Wajda: Gener. 
adolescenţii veneau cu bicicleta, se sărutau 
şi se despărțeau- cu greu, pentru cà a doua 
zi, aveau de infruntat minia ocupanților. Si 
(aproape) acelasi sfirsit tragic. 
in micul oraşe! a! Cronicii adob 

evocat în culori nostalgice de romanul lui 
deusz Konwicki, adus pe ecran de Wajda, 
viața, la inceput somnolentă, își schimba 
cursul, evenimentele întirzie ori grăbesc ex: 
primarea simtámintelor. Greta — fata pasto- 
rului german din oras — suferă pentru cá Vi- 
tek o tratează ca pe o soră mai mică, ea tot 


amină destăinuirea, pină cînd e tirziu, foarte . 


tirziu: Vitek s-a îndrăgostit de Alina, vestile 
tulburi îl fac pe pastor să-și trimită copila la o 
rudă, în Germania, acolo, da, va fi în sigu- 


Cum, unde, 


în ce fel, pe cine? 


. Era duminică,. 


Cu luciditate despre 


ranţă. Greta plinge, protestează, dar cine mai 
poate auzi vocea slabă, deznădăjduită, stri- 
gind din tren numele iubitului, cînd tropotui 
cavaleriei şi bubuitul tunurilor se apropie 
ameninţător... Ea plinge si pentru că isi ima- 
ginează că cei din jur o privesc acum altfel. 
ca pe „nemţoaica cea rea" care pleacă la „ai 
ei", să se pună la adăpost de război. Doar cá, 
pentru fată. ai ei, cu adevărat, coi dragi ră- 
min aici — iubitul si fratele pe jumătate jolo- 
nez. O dramă a momentului istoric după 
mine, mai autentică (si excelent jucata) a 
acestor frati, mai convingătoare deci drama 
protagonistilor — cam convenţional rezol- 
vată. incercind să întoarcă spatele războiului, 
a! familiilor ce se impotrivesc, tinerii pun la 
cale (ori simulează?) o sinucidere. Regizorul 
tratează scena într-o cheie poetic-oniricá, v 
adolescenţii se string în brațe, apoi, ca in 
transă, iau din „cuminecătură” respectiv fra- 
gii otrăviţi (ori doar aducători de somn?) 
într-un fel de joc copilăresc ce-ar putea de- 
veni aievea. Intinsi pe iarbă, la marginea riu- 
lui, mînă în mină, Romeo şi Julieta anilor in- 
tunericului stau nemiscati, — oare dorm?, vi- 
sează?, au murit? — si, deodată, se rasucesc. 
O clipă doar şi o explozie — de astădată vi- 
zibl reală — îi culcă definitiv la pâmint. Un 
joc al iubirii şi al morţii ce ar fi putut deveni 
fascinant dacă... 

..Dacá Wajda, cel cu vocaţia realității pînă 
în pinzele albe, ar fi nimerit exact punctul ce 
separă realul de oniric. concretul de inefabil, 
posibilul de- misteriosul. ludicul „ce-ar fi 
dacă?“ În final, el îi face să plutească pe în- 
drágosti(ii fără speranţă deasupra apei, a ex- 
ploziilor ce înroşesc văzduhul, dar instrumen- 
tul nu scoate acel sunet diafan, sublim. ce ar 
fi ferit end-ul de banalitatea cliseelor prea 


mama. Pentru ea, fiul nu apare decit in pos- 
tura unui adolescent cam zăpăcit, derutat si 
incápátinat, mare amator de muzică clasică. 
Bach, Rahmaninov. El să escrocheze? Cum a 
făcut-o? „A încercat să vindă un crac de 
blugi unui cetățean, pácálindu-! că a pus in 
pachet perechea întreagă“. De-a risu' 
plinsu'... 

E iarná, mereu iarná, de parcà anotimpul 
rece ar fi invadat nu numai strázile, casele 
Moscovei, ci si sufletele. E iarnă aspră cu ză- 


color-romantioase. Misterul, fiorul metafizic 
nu-i reuşesc maestrului prea realist. Ca do- 
vadă, acel „necunoscut“ ce apare pretutin- 
deni — ca semn al destinului?, ca fantomă a 
tatălui? ca prevestitor al viitorului? Un per- 
sonaj întruchipat de scriitorul Tadeusz Kon- 
wicki cu o inclinare prea mare către prozaic, 
distrugind efectul pe care îl intenţionează re- 
gizorul Vajda cind mărturisea cá dorea să 
facă din această apariție simbolică un fel de 
Josebud" Wellesian. N-a reușit însă, cu tot 
efortul — láudabil — al operatorului Edward 
Klosinski de a-și plasa personajul misterios 
în penumbre savante și fondu-uri îngrijite 
ce-l fac să apară şi să dispară la cerere. 

Wajda rămine Wajda în strălucirea cu care 
reface o atmosferă, (serata şi picnicul la su- 
rorile bovarizind, plictisite)), în siguranţa cu 
care creionează personaje antologice (printre 
ele, liceanul grăsan obsedat de eros), ori su- 
gerează o relaţie profund dramatică: mama 
(văduvă), fiu! (devotat) si bunicul (in agonie). 
E drept că „miracolul“ filmului nu se produce 
şi din cauza stingăciei — uneori fermeca- 
toare — a „inocenților fermecători“, respectiv 
a foarte tinerilor interpreţi Paulina Miynarska 
şi Piotr Wawrzynczak. 

„Eram atit de avid de a realiza un film bun 
— îi scria regizorul lui Konwicki, justificindu-i 
propunerile de suprimare a multor situații și 
personaje — mă trezisem după un somn lung 
şi ca un leu infometat eram gata să sacrific o 
mină sau un. picior de oriunde 

Alice MĂNOIU 


Producţie a studiourilor poloneze. Scenariul: Tade- 
usz Konwicki, Andrzej Wajda, Regia: Andrzej Waida 
imaginea: Edward Kolsinski. Cu: Paulina Mlynarska 
Piotr Wawrzynczak, Bernadetta Macnaia. Darius: 
Dobkowski. 1 


padă si polei, o iarnă din care lipsește dansul 
liniştitor al fulgilor, e o iarnă uricioasă, cu 
ger si lapoviță. E iarna amintirilor care-şi vor 
dezvălui în ultima secvenţă a filmului Priveşte 
înapoi obrazul ud de lacrimi. ^ 

„Totul merge anapoda" exclamă, podidit de 
amărăciune, un vechi prieten, prea vechi si 
prea prieten ca să facă o vivisecţie sufle- 
tească fără anestezie. Si prea îndrăgostit, in 
taină, de nefericita mamă. lar mama, la rîndul 
ei, este prea rânită de fiu, prea pierdută în 
haloul gindurilor — admirabil strecurate 
flash-back-urile într-un trecut nici prea inde- 
părtat, nici prea clárificat, împletind frinturi 
de amintiri legate intre ele numai după logica 
inimii. Mama e prea izolată de lume ca să 
mai învingă obstacolele, chiar dacă apelează, 
în ultimă instanţă, la o „cură de vindecare a 
relațiilor de familie“ cu ajutorul unui psiho- 
log. Pentru că, după prima ședință dură, 
„Cine are curajul să-și privească adevărul în 
față, are curajul să-şi schimbe și viața“, năbă- 
jáiosul fiu îl snopeste în bătaie pe doctor. 
De-a risu' plinsu'... 

Sufià un vint înghețat peste pustiul suflete- 
lor lor, cind mama abandonează lupta, .auto- 
condamnindu-se cu disperare, acuzindu-se 
fàrà milă. Si, in sfirsit, cu o clipă înainte de a 
fi prea tirziu, fiul pricepe că trebuie s-o co- 
tească. Înţelege si plinge, privindu-şi mama 
pe patul de suferință. ţelege i îi zimbește 
printre lacrimi. Un zimbet adevărat, încărcat, 
in sfirşit, de iubire. 


ica POPESCU 


Producţie a studiourilor sovietice. Scenariul: Eduard 
Volodraski. è 

Regia: Aida Manasereva. im luri Nevski. Cu: 
Anastasia Voznesenskaia, Dmitri Sceglov, Oleg Ta- 
bakov, Andrei Miagkov 


sentimente 


Pădurea 


D, nou, teatrul intersectează cinemato- 
graful. S-a spus — și nu o dată — că rampa 
este asemeni unei oglinzi care reflectă reali- 
tatea mai mult sau mai puţin fidel. Posibilită- 
file ecranului in acest sens sint — desigur — 
mult mai multe si mai diverse. Mai ales cind 
caricatura este rege, iar grotescul atinge abi- 
sul, camera de luat vederi însăşi devenind 
personaj implicat. Narațiunea, rearticulatà fil- 
mic si lásind sarcasmul să clocotească la foc 
mocnit, incepe a expune subiectul aparent li- 
near: o senzuală și venală văduvă, ce po- 
zeazá in cucernicà binefácátoare, nu-și dez- 
minte făţărnicia nici in pragul virstei a treia, 
și, în loc să-și facă testamentul, isi anunță 
căsătoria cu cel pe care, inițial, îl adusese în 
casă ca logodnic al nepoatei orfane. Nepoată 
care trăiește drama de a nu se putea căsători 
din dragoste din lipsă de zestre, iar virtualul 
socru cupid este chiar negustorul care cum- 
pără pădurea moşieresei. Salvarea fetei va 
veni de la un nepot considerat, atita timp cît 
e absent, favorit, dar care o va dezamăgi pe 
mátusicà, chipurile pentru că n-a urmat ca- 
riera militară, ci a ales-o pe cea teatrală, de 
disprețuit. Nepotul, la rindu-i, e si el dezamă- 
git pentru că iși vede „icoana“ copilăriei inti- 
nată de patimi şi viciu. Argument în plus pen- 
tru a-și relua drumul în căutarea unei scene 
pe care să-și poată exercita vocația de sten- 
tor al idealurilor de cinste și dreptate pe care 
arta le propagă în mod consecvent, teatru! 
(în timp, si filmul), fiind un gen eminamente 
popular, cu o imensă forță moralizatoare 
(cum susţinea si părintele teatrului național 
rus, Alexandr Nikolaevici Ostrovski, autorul 
Pădurii, adică al piesei ecranizate). 
Printr-o excelentă adecvare a conținutului 
la formă, demonstraţia regizorului Vladimir 
Motii speculează, cu luxuriantă fantezie, o 
sumă de asociaţii vizuale insolite, căci inlán- 


Operaţiune 
riscantă 


U. accident este pe punctul de a 
schimba viața unei familii fericite Cea mai 
grav rănită, fetiţa tinerilor soți are nevoie de 
un transplant de rinichi. Operația chirurgicală 
este o „operaţiune riscantă”, dar nu-i vorba 
numai de ce se petrece la spital... 

Filmul lui Ivo Novák (regia) si Stanislav Ru- 
dolf (scenariul) are și o anumită pistă de po- 
licier. internată într-o clinică, în urma şocu- 
lui, soția încearcă să-şi oprească soțul ce se 
oferă să-i doneze fetiţei un rinichi. Ce ar pu- 
tea opri un tată decis să salveze viața copilu- 
lui său? Nimic. Si, totuși, un adevăr dureros, 
dezvăluit într-un moment tragic, poate tul- 
bura pentru un moment și sentimentele cele 
mai profunde. 

Pe puntea ingustà intre viatà si moarte nu 
poate incăpea altceva decit adevărul. „Fetiţa 
nu este a ta"... Dar cine este tatăl? Deocam- 
dată nu se stie. Zguduit, îndurerat, bărbatul 
echilibrat, stápin pe sine isi impune cu un 
mare efort psihic să acționeze si în situația 
disperată, la fel de rational și lucid. De ur- 
genta operaţiei depinde viața copilei. Fortat 
de împrejurări, ei devine, astiel, detectiv. Cu 
greu reușește totuşi să-l găsească pe tatal 
real al fetitei. Din relatările acestuia află un 
episod necunoscut din viaja soţiei sale: multi 


Iti! 

iei Li E] 
ASLLLPEPPTTIM 
Nică aan 
disdinw s 

t mena 


g 


ws 


0 piesă clasică 
redată filmului 


fuirea efectelor de un comic buf este asigu- 
rată de concordanța mijloacelor artistice. Vi- 
ziunea unitară îmbrățișează nu doar interpre- 
tarea actoricească, ci si atmosfera întreagă, 
respectiv scenografia si plastica imaginii, in- 
scriindu-se intr-o elipsà perfectá (ecran lat), 
lirico-patetică, lamentabil tragi-Comicá, de o 
violentà incisivá in investigare, in hiperboli- 
zare eticà si esteticá. Disimularea complice e 
in contratimp sugeratá de transparenta dia- 
fană a zorilor sau lumina intensă a zilelor de 
vară, de toleranța caldă a — sau de 
ostilitatea negurii de furtună. interior, ca- 
priciilor cam . trecutei mironosşițe franţuzite, 
avind gustul luxului și al îndestulării, obișnu- 
ită cu sofisticate gratuitàti şi veleități de mon- 
denitate provincială, îi corespunde ambianța 
unui neaşteptat de cochet conac rococo, 
unde mobilierul Louis XV și statuile antice iși 
au rolui lor, deloc neinsemnat, ca martori 
gravi şi impasibili ai agitaţiei sterile, ai cloco- 
titoarelor pasiuni mistuitoare, ai tumultului 
sufletesc stupid. Se demarează molcom, păs- 
trindu-se acest ritm, doar pe alocuri biciuit 


de un lait-motiv insinuant ironic, dar, prin, 


acumulări succesive, se ajunge la consistenţa 
unei farse enorme, pe măsura replicii invec- 
tivă, a celebrului Nesciastiivțev, actorul: „Voi 
sinteti comedianţi. Nişte bufoni'" Şi chiar asa 
se dezvăluie personajele „împărăției intuneri- 
cului”, incepind cu liceanul náting, timorat de 
autoritatea stápinei fatá de care nu stie cum 
să se comporte pentru a-i intra in voie. Din 
momentul in care, insà, douà palme bineve- 
nite îi deschid ochii asupra intentiilor des- 
gustátor-gratioasei matroane, tinărul se 
schimbă ca prin minune, uitind de curtoazia 
de circumstanjá, devine autoritar si imperti- 
nent, arogindu-si drepturi depline. Trecutul 
şi-l azvirie (la propriu) in foc: soseşte de la 
oraș îmbrăcat elegant, cu joben alb și că- 
masá cu jabou, cu ceas de aur la buzunar, isi 


Între viață și moarte: 


dragostea 


ani în urmă, lucrind într-o casă de economii 
şi fiind jetuită de o sumă enormă de bani, ti- 
năra femeie este salvată de directorul ei, care 
descoperă banda de hoţi şi-i restituie prompt 
banii, dar tot atit de prompt, îi cere frumoasei 
lui subalterne o... răsplată. Scirbit și revoltat 
de cinismul donjuanului vestejit din faţa sa, 
tinárul cedeazá acum psihic. Pradá suferinte- 
lor fizice, dar, mai ales, sufletesti, cele trei fi- 
inte, atit de frumos si armonios legate, 
trăiesc clipe de coșmar. Pînă la operaţie, fie- 
care minut are o importanţă vitală. Nu este 
timp pentru complicate procese de consti- 
intà, reprosuri, justificări. Tinărul bărbat stie 
că fetița are nevoie de ajutorul său, numai a! 
său. Ca înaintea unei bătălii decisive, hotări- 
rea trebuie luată pe loc. Pentru că el și numai 
ei poate fi tată! micutei palide, inlántuitá de 
cordoanele tubului de oxigen, care-i zim- 
bește cu roua speranţei în ochi. Pe puntea 
îngustă, între viață si moarte, nu poate incă- 
pea altceva decit dragostea. 


Alina POPOVICI 


a studiourilor „Barrandov”. Scenariul: Sta 
nislav doll, ivo Novak. : lvo Novak. Imagi- 
nea. Jiri Macek. Cu: Vlastimi! Harapes, Jana Sut 
cova, Klara Pollertova, Jan Kacek, Jiri Kodet. 


arde in semineu uniforma de gimnazist intir- 
ziat și se metamoriozează brusc într-un teri- 
bil MK pentru cà de prostie nu are cum 

ncă de la primul tur de orizont asupra 
vieti la moşie, un abur persistă, desprins din 


în iarbă, in tufis, în trásurica la 
in grajd, fiecare pere- 
i pună de acord plăcerea 


ta firelor intrigii e asigurată 
de elementul infamant: banii — adică moște- 
nirea, datoria, zestrea. 


Supracomentariul savuros, obținut prin 
compunerea fiecărui cadru în parte, surprins, 
apoi, in cea mai adecvată unghiulatie, com- 
plineste spiritu! textului. Pentru cà protago- 
nistul rezoneur isi etaleazá, de la prima là ul- 
tima secvenţă, condiția de pelerin al realității, 
actor ambulant, vagabond mereu hăituit: în 
mină cu un toiag, în spate cu un geamantan 
jerpelit, dar doldora de texte celebre si 
obiecte de recuzită, puse la bătaie la nevoie. 
Cum ar fi pistolul care va interveni in acţiune, 


Îndrăgostiții 
si cîinele 


Ls culturii scrise si nescrise transmit 
un adevăr preţios, de multe ori verificat: cel 
mai bun prieten al omului e ciinele. Filmul ci- 
neaștilor bulgari Liliana Panceva (regia) şi 
Liudmil Hristov (imaginea) își propune să de- 
Onome că si reciproca trebuie să fie vala- 
bilă! 

Cu o distribuţie alcătuită în mare parte din 
adolescenţi, cu un mediu prielnic aleselor 
stări sufletești — pădurea și animalele care o 
populează, protejate de tineri — discursul ci- 
nematogratic vizează prietenia, iubirea, incre- 
derea şi trâinicia relaţiilor de acest fel. Dar 
tocmai pădurarul, cei însărcinat cu depista- 
rea actelor de braconaj, este abuzul personi- 
ficat. În numele autorităţii de care se bucură 
în rindul localnicilor, însoțită de zimbete de o 
dulceaţă asasinà, sub cuvint cà stăpinește 
fiarele sălbatice, el face adevărate ravagii in 
rîndul animalelor inofensive, spre folos per- 
sonal. Dar, libertatea din pădure e vegheată 
şi ea de norme precise. Un ciine lup îl identi- 
fica pe fáptas. Antipatia naturală, vizibilă, 
dintre pădurar și ciine duce la persecutarea 
celui din urmă, dacă nu și la scene tari, cum 
ar fi: intrarea faimosului patruped Negrila 
într-o capcană pusă de paznic; luptele lui cu 


mai intii să apere interesele lezate ale mătu- 
sii, apoi îndreptat amenintátor spre ea, ridi- 
cola mireasă, ca să o someze să restituie ba- 
nii care vor fi acceptaţi, în cele din urmă, ca 
zestre a fetei ce nu se lasă defel convinsă să 
adere la mirifica lume a Thaliei. Nápástuiti de 
soartă, incapabili să-și asigure măcar respec- ` 
tul de sine, ei, actorii, ființe care pe scenă îl 
pot juca pe Hamlet, din viaţă sint daţi afară 
pe ușa din dos. Dar nu şi din... cinema... Ve- 
nind spre rampa ecranului (care a reușit ex- 
traordinar să-i sporească piesei sensurile), 
Actorul se înclină ducind mina la inimă, in 
chip de mulțumire pentru atenţia ce i s-a 
acordat, pentru aplauzele neauzite, dar pre- 
supuse, şi lasă cortină (formidabilă această 
soluție de final „teatral”) să cadă peste clasi- 
ca pădure de semnificații universal valabile. 


Irina COROIU 


a studiourilor sovietice. Scenariul si regia: 
[peri Motil, dupa motivele piesei lui A.N. Ostrov- 
ski. Imaginea: Viadimir ilin. Cu: Liudmila Telikov- 
skaia, Boris Plotnikov, V. Kirilicev, S. Sadalski, E. 
Borozova, A. Soloviov, M. Pugovkin. 


cel mai hun prieten 
al ciinelui“ 


lupii, in aceste condiţii improprii, din care 
iese victorios; sfirsierea hainelor dușmanului; 
pină la lenjeria de corp; salvarea stăpinului 
de la práválirea într-un lac fără fund. De re- 
zervele de tandrete ale aceluiași Negrilă are 
parte si un cocker, cei doi patrupezi urmind 
să dea un admirabil exmplu de comportare 
celor doi liceeni îndrăgostiți de aceeași fată, 
dispuşi să incingá bătăi voinicești, la orice 
oră din zi și din noapte, pentru ea. 

Odată eroarea izolată si „ocrotitorul“ pădu- 
rii sancţionat prin propriile lui isprăvi, mai ai 
răgazul să admiri pădurea cotropită de ru- 
gina toamnei, sihăstria montană la răsăritul 
sau la apusul soarelui, remediu excelent. în 
astenii. 

De fapt, frumusețea peisajului e atit de co- 
pleșitoare incit privitorul are impresia cá 
pleacă spre casă direct din creierul munților, 
cu celula nervoasă refăcută și plăminul ozo- 
zat. 


Julieta TINTEA 


Producţie a studiourilor din R.P. Bulgaria Scenariul: 
Boris Krumov, Liliana Panceva, Atanas Tenev. Regia 
Liana Panceva imaginea. Linomil Hristov. Cu lordan 
Spirov. Ivan lancev, ivan Popiliev. Todor Saradjalièv. 


zilele filmului indian 


S. pregen sa cunoaşteţi un alt uni- 
vers uman? 
mu MM Că o KON DOO R Ego. 
nitá de sot me pentru cà i-a náscut fete, si 
nu băieţi? Puteţi în nel ol o Ce nu 
are dreptul la stima familiei și nici dreptul să 
se căsătorească? Puteţi recunoaște de îndată 


portocalie, că ei, 
bărbatul, a ales „să se despartă de viaţă“, 
fâră să fie, neapărat, 'nici călugăr, nici pus- 
tnic, ci doar a renunţat la toate cele lumești 
din pricina unei puternice dezamăgiri? Puteţi 
măsura adevărul unei iubiri doar prin puterea 
prd aștepta? (Rajkakshmi, regia Praven Nis- 


Ştiţi să recunoasteti, numai văzind pe un 
generic statuia zeităţii indiene Shiva, cà va 
urma un film dedicat, în exclusivitate, muzicii 
$i dansului? Pentru că Shiva nu este doar ze- 
ul distrugerii (el face loc altor renasteri), el 
este, in olimpul indian si ,marele dansator 


esentiale si contrarii pd penes jalea 
(dansul sălbatic, răzbunător, îndurerat - — tan- 


dra) 
nteți pregăti infidelită- 
sot pără- 


, in 
buie sá-si i restul zilelor într-un ospi- 
ciu? consim(i cá o văduvă, chiar și 
foarte tînără, nu mai are dreptul să se 
recăsătorească, să podoabe sau sa- 
ri-uri colorate? 
Puteţi înțelege ce a insemnat umilința si 


unei ţări supusă, timp de trei se- 
povestea 


dominaţiei străine, numai, din 
a unui mărunt 


Actori pentru toate virstele 


S. = personaj celebru creat de Leslie 
păcătos adus pe calea cea 
dreaptă şi devenit un Robin Hood modern, 
aprig urmăritor-demascator-lichidator al tică- 
loşilor de tot felul. Apare pe marele ecran, in- 
tre 1938—1954, in producţii britanice sau 
americane, întrupat de Louis Hayward, Hugh 
Sinclair si mai Sanders ( 
filme din totalul de 9 şi cel mai mare eel 
Revine in fortá, in 1963, pe 
ore de emisie si cel mai rentabil serial brita-: 
nic — si din nou in lung metraj. Acum, eroul 
(cunoscut si sub numele de de Boa Templar) 
e interpretat de Roger Moore. 

James Bond = personaj celebru creat de 
lan Fleming. Un super-ag: 
ciul Maiestátii sale britanice, apri 
demascator-lichidator al super-ti 
tot felul. Apare pe marele ecran, din 1962 in- 
coace (coproducţii anglo-americane), intru- 
pat de Sean Connery (exemplară identificare 
a interpretului cu personajul), David Niven şi 
George Lazenby (aceștia doi doar o singură 
În ultimele cinci filme, eroul numerotat 
007, e interpretat de Roger 

Roger Moore = actor britanic, celebru dato- 
rită personajelor Sfintul și James Bond prelu- 
ate de la cei ce primii le-au creat. Celebru si 
în rîndul breslei pentru bancurile depreciative 
la adresa propriei sale persoane. Citat: „Ca- 
riera mea a constat din 99% noroc si 1% ta- 


ironia nu e însă departe de adevăr. Nimic 
din biografia sa pretempleriană nu prevestea 
celebritatea. Copilul unic şi gras al unui poli- 
fist londonez (abia mai tirziu, crescind, a slà- 
bit), nu era prea prieten cu cartea (desi 
ident că avea o minte bună), n-a reuşit să 
devină caricaturist cum se voia; a început să 
facă figuratie ca să cistige un ban și a hotărît 
că aici e de el, Drept care, la 18ania 
să învețe (urmind cursurile unei școli de artă 
dramatică) și să muncească asiduu la TV, la 
pei mai ales, în teatru. O mică şansă — 
n contract cu MGM — îl duce în Statele 
Unite. Citat: x nimerit acolo intr-un 1 apri- 


micul ecran: 114 


ent-secret in servi- 


tatiei de a intra in vorba si a le adresa cea 
„De ce?" „Îmi plac fil- 
mele indiene pentru cá ele mà bucurá si, in 
același timp, mă fac să uw May oe 
uneia dintre ele — direct, simplu, 

chiar — definea, de fapt, atuul complex al inocent! 
mutui indian: sentimentalitatea, per: 
dincolo de simboluri și semnificații. Tráirea 
totală, aproape devastatoare, a jelo 
din filmul indian, marcată — ca întregul uni- 
vers indian — de zbuciumul contrastelor, re- 
ușește să comunice publicului — cunoscător 
sau nu al tradiţiilor morale si estetice ale 


mai simplă întrebare: 


pentru că vorbea limba, purta hainele si tre- 
cuse la religia colonizatoritor, considera 
unul dintre ei, era încrezător în spiritul lor de 
er ză st si — ih dh gero (Massey Sahib, 


"Pe oc rend E A dintre intrebárile pe care 
poveștile inspirate din viața indiană de ieri şi 


Citeva date despre autorii filmelor. 
K. Balachandra: se număra printre regizorii 
de frunte ai cinema-ului de limbă tamil. Ei 
este un reprezentant tipic al producţiilor oon- 
temporane ale studiourilor din Madras, 
oraşul e ier kA „Hollywood-ul Asiei“ pen- 


adaptat fastul producţiilor din 
filmului, tradiţiilor si internare locale. Mai 
tii producáto 


regizor, Balachandra a aere de la debutul 
sáu de cineast, in 1965, peste 50- de filme. 
inind iul subiectelor romantice, 

ei s-a lăsat, totuși, influentat de conţinutul 
al cinematografului i iz 


ajele de obicei alese din 
ii rate el a introdus un punct de ve- 
dere nou asupra vechilor concepţii sociale 
(de pildă, în filmul său de acum, disprețul so- 


pe Lie teme d 
decurge de la sine. Cum un rema, co S cu ati 
indescif: 


bucură in rîndul spectatorilor europeni, si bi- 
n ai celor din (ara noastră, de o atare 


La una din proiecţiile acestor „Zile“, alături 
de semnatara rindurilor de față, s-au aşezat 
două tinere: 25 de ani, părul 
ma ră blugi. Din discuţia lor am înțeles că 

eniseră sā revadă filmul si că niciodată nu 
emirate un film indian. Nu am rezistat ten- 


lie...“ tarási un adevăr. Filmele sale din „pe- 
rioada americana" (1954—1961), sint astăzi 
uitate. „Perioada italiană“ îi aduce șansa că- 
sătoriei de-o viaţă şi citeva roluri, mai acătă- 
rii, ce îl fac remarcat. Citat: „Dacă publicul te 
vin și producătorii“. Şi într-adevăr, 
au venit, cei de la televiziune, oferindu-i un 
„job“ de durată: serialui Sfintul, (a care a lu- 
crat aproape șapte ani. A urmat difuzarea 
mondială și celebritatea. A urmat un scurt 
respiro și producătorii au venit din nou. De 
data asta propunindu-i o altă preluare de sta- 
fetă din filmul Trăieşte și lasă să moară, un 
James Bond ce i-a adus alte James Bond-uri 
şi, dacă se mai putea (şi iată că s-a putut) o 
şi mai mare 
La fel cu publicul britanic care se întreba 
cum poate cineva să fie Sfintul, după George 
Sanders, s-a întrebat și publicul internaţional. 
Mai era in stare cineva să fie 007, după Sean 
Connery? A fost — în ambele cazuri și asta 
tocmai din cauza deosebirii clare dintre el si 
ceilalți. Roger Moore nu mai dă impresia de 
maşină electronică cu chip de piatră și 
mușchi de oțel. Fostul băiețel gras și-a pás- 
trat gropijele — cu care face ravagii printre 
atoare — și stie să zimbească dulce. lar 


' simţul umorului, cu care a fost atit de copios 


înzestrat, înlătură rigiditatea și stereotipia ce 
umbresc creaţiile nu mai puţin săi 
predecesori. O simplă. mişcare din umăr, o 
intoarcere a privirii către aparat, și contactul 
s-a făcut. intrăm, complici, în joaca lui Roger 
Moore de-a Sfintul, de-a spionul, de-a sedu- 
cátorul.. Citat: „Totul, în filmele cu James 
Bond, devine tot mai grozav, cu excepția 
mea“. E bine că-i așa. În cazul său, nu dorim 


Celebritate = reputaţie vastă, spune micul 
Larousse, dar se grăbeşte să celebrul 
dicţionar — - „stima valorează mai mult decit 
celebritatea“. E lesne de înțeles pentru ce. 
Dar, în ceea ce îl priveşte pe Moore, 
aș aduce un corectiv. El cumulează celebrita- 
tea cu dragostea publicului. Ceea ce valo- 


rează și mai mult. PURAN 


cietátii față de fetele necăsătorite), demon- 
strind, nu o dată, că aceste concepții sint 
adesea doar reflexul ipocriziei şi al unei false 
morale. Convingerea sa: „Filmul de artă nu 
va putea înlocui, niciodată, în gustul și inima 
publicului așa zisul film comercial“, i-a atras 
și reputația, meret de altfel, de a fi fost 
un creator de bag 

După un veteran al superproductiilor din 
sud, am putut cunoaste, prin filmele lor, doi 
reprezentanţi ai cinematografului de la Bom- 
bay. Pradip Krishen, in dublul debut de sce- 
$i regizor, cu n stingáciile inerente 


Raj. Pe căi si cu argumente diferite, o con- 
cluzie comună: dificultatea comunicării între 
două culturi si civilizaţii cu valori si sensuri 
atit de diferite. Eroul filmului cade victima 
acestei opoziții ireconciliabile, victimă a unui 
anumit moment istoric. 

Praven Nischol, tot din tinăra aţie, 
oferă si el o mostră cinematografică a recon- 
cilierii superspectacolului cu ofensiva de 
emancipare a opticii sociale, a noilor ci- 


Cea mai interesantă personallitate artistică 
a acestor „Zile“, rămine cineasta de avan- 
gardă Aparna Sen. Actriță de teatru din copi- 
lărie, fiica unui reputat critic de film. Aparna 
Sen a debutat în cinema în rolul tinerei ne- 


rul britanic James = omi a în multe alte 
filme. La 20 de ani după debut, Aparna Sen 
îşi concentrează toată Fe. perterița talentul 
într-un nou debut: a. Primul ei film, dedi- 
cat ca si Parama (cel de-al doilea film al ci- 


străzi din cartierul rezidențial din Caicultta) 
este un splendid poem realist al singurătăţii, 
un fel de (Umberto D fe D feminin. Filmul a fost in- 
cununat cu Premiul national indian, in 1981, 
pentru cea mai buná regie si cel mai bun film 
al anului; La festivalul international de la Ma- 
nila a obținut Marele premiu. 
Patru regizori, penu filme semnificative 
orientările azi ale celei mai proli- 
cinematografii din lume. Totodată, un re- 
per incitant in lumea de simboluri a universu- 


lui indian. 
Adina DARIAN 


+ 
3 


orice meridian 


Magazinul 
de pe strada mare 


Noan obișnuit cu fel de fel de filme 
Toate preferințele noastre, capriciile si curio- 
zitátile au fost, in mare măsură, satisfăcute 
Putem alege, in funcţie de interesul și starea 
noastră de spirit momentană, între un film de 
dragoste sau unul de război, între un film 
realist, parabolic sau stiitifico-fantastic, o co- 
medie sau o dramă, un film documentar sau 
de animaţie, intr-un cuvint avem la dispoziție 
un sortiment variat si complet. Cinematogra- 
fia mondială a livrat o gamă largă de produc- 
ţii capabile sa satistaca toate virstele si gus- 
turile. Au fost abordate teme și subiecte din 
toate timpurile si din toate spaţiile imagina- 
bile, chiar şi cele de neimaginat. in aceste 
condiţii este foarte greu, dacă nu aproape 
imposibil, ca studiourile cinematografice să 
producă si să lanseze — sub aspectul noută- 
ţii tematico-stilistice — lucruri inedite. noutăți 
să le spunem într-o ochire fugarà. Rămin 
însă la dispoziţia realizatorilor — dar și a 
consumatorilor ce sintem supuși asaltului in- 
formational de tot felul — aceleași (re)surse, 
practic inepuizabile, ce tin de însuşi destinul 
condiţiei umane: binele și răul, dragostea, 
viaţa, moartea si asa mai departe. 

Şi ca să iesim din labirintul acestor cons: 
deraţii să ne exprimăm abrupt citeva opinii 
despre Magazinul de pe Strada Mare, un film 
cehoslovac, in regia lui Jan Kadar si Elmar 
Kios, dupá o povestire de Ladisiav Gros- 
sman. Un film ce a fost incununat cu presti- 


Cei sapte samurai 


— S. ce film rulează la „Union“? 
— „Cei șapte samurai"! 

— Si ce mare scofalà? 

— Te-am prins că nu ştii nimic despre sa- 
murai! Este? Fii atent! L-am întrebat pe tata 
şi mi-a spus că samuraii erau un fel de cava- 
leri feudali japonezi, nişte războinici destoi- 
nici şi curajoși, care formau un fel de castă 
militară. 

— Atunci hai și noi... 

Avind, deci, mai mult sau mai puţin clară 
noţiunea de samurai, fiind si cumva fascinati 
de ţinutul aureolat de legende al orientului 
îndepărtat, foarte tinerii nostri spectatori — 
susceptibili să întrețină lesne dialogul de mai 
sus — au năvălit, arzind de curiozitate, in 
mica sală de spectacol, sperind că vor asista, 
firește, la un gen de turnir în stil nipon. 

Şi nu mică le-a fost nedumerirea, chiar de- 
zamăgirea — judecind după reacțiile lor ex- 
primate cu voce tare — cind s-au aflat în si- 
tuajia, neașteptată, să facă mai intii cunoș- 
tintá cu un grup de săteni inspáimintati; locu- 
itori ai unei minuscule și pitoreşti așezări 
montane, acești sármani care „cu teamă in 
suflet se culcă și tot asa se scoală“, care „se 
tem de ploaie, de vint, de secetă”, acum sint 
terorizati de urgia unei bande de tilhari, la- 
comi şi cruzi, aceştia jefuiesc, omoară, incen- 
diază si fug. După ce prăpădul trece, o fe- 
meie bocește, alții se jeluiesc: ,..aga ne-a 
fost dat să suferim“, „pină și ciinii sint mai fe- 
riciti^, etc. 

Dar unde ne sint samuraii? Că, noi, de..., 
pentru ei am venit la cinema! 

Si samuraii mult asteptati isi vor face apa- 
riția abia după momentul in care țăranii — 
deprinşi numai cu minuirea uneltelor agricole 
şi nicidecum a armelor — înțelegind că „e 
mai greu să te aperi decit să ataci", hotărăsc 
să facă toate sacrificiile pentru a-și ingádui, 
întru apărarea lor, angajarea unor protesio- 
nişti ai războiului, a unor luptători prin voca- 
tie și ocupaţie, deci a unor samurai... 

Numai că, porunca bătrinului înțelept al sa- 
tului; „căutați samurai flăminzi, plata se com- 
pune din trei mese pe zi“, are darul să deru- 
teze, ba chiar să intristeze prin macularea 
imaginii — mai mult sau mai puţin clare — 
de oameni infailibili și războinici de neinvins, 
cu care cunoștința sau închipuirea tinerilor îi 
inzestraserá pe samurai... „Cum adică, samu- 
rai fláminzi? Nu mai au ei forţa și strălucirea 
care i-au făcut temuli și admirati? 

„Nu! Uite că nu! În orice caz nu in filmul lui 
Akira Kurosawa — lucrare de mare amploare 
cu o desfășurare de mijloace considerabile — 
in care samuraii sint de fapt ronini, adica 
niște excluși din casta seniorilor și ajunși sa- 
murai declasali, sărăciţi. 

Şi iată că nişte obidiţi ai soartei — ţăranii 
— pornesc în căutarea unor umiliţi ai aces- 
teia — samuraii fláminzi — pentru a-și da 


0 problemă 
de conștiință 
a fiecăruia 


Un ecou din anii cosmaru 
( Magt ul d 


strada 


A şti să pierzi 


mina și a pecetiui o înțelegere mutuală. De o 
frumusețe aparte prin sugestivitatea deose- 
bită in caracterizarea personajelor si de o 
maximă expresivitate datorata încârcăturn 
pline de multiple semnificatii ale privirii, be 
neficiază fragmentul din film care ilustreaza 
alegerea samurailor. O memorabilă galerie de 
portrete, realizată de către actori cu o mare 
economie de mijloace artistice, bazată pe o 
putere de concentrare cu totul aparte. 
Excepţie face Toshiro Mifune, al cărui per- 
sonaj, nefiind decit un samurai ,adoptat" şi 
nu unul adevărat, creiază un erou plin de pi- 
toresc, impulsiv, expansiv, cu reacţii uneori 
primitive, provocind un umor frust, sănătos, 
dar fiind capabili, în același timp. de gesturi 
temerare care duc la sacrificiul suprem. 
Primiţi şi priviți cu o totală neincredere de 
sătenii pe care veniseră să-i apere la nevoie, 
treptat, samuraii ciștigă, din ce în ce mai 
mult, loc în inima și conștiința lor. Codul lor 
etic se face simţit atit prin comportamentu! 
fiecăruia, cit si prin învăţăturile pe care le îm 
pártásesc țăranilor fără nici o reţinere: „Lup 
tind pentru toti ne apărăm pe noi înșine 
„Cei care se gindeste numai la el este pro- 
priul său dușman”; „Cine luptă singur in ràz- 
boi nu merită laude“; „Trebuie să fiți siguri 
de victorie” etc. Pe lingă instructia morala 
sătenii mai au parte şi de una militară, samu- 


raii împărtăşindu-le cunoştinţele și tainele 


fără rezerve. Si, pe cind gazdele incepeau sa 
regrete că-şi hrănesc oaspeţii degeaba, „ca 
uite, s-a terminat şi culesul și tilharii n-au 
mai venit“, aceștia nu se mai lasă așteptați si 
atacă 

Urmează o serie de lupte în timpul cărora 
cad victime de ambele părți, Samuraii își 
asumă cele mai mari riscuri cu o simplitate s: 


Colegiul de redacţie 


Ecaterina Oproiu 
redactor șef- 


Mircea Alexandrescu 
redactor şef adj 
Rodica Lipatti 

secretar responsabil 
de redacţie 
Florina Ciocirlie 
Alice Mănoiu 


giosul Oscar pentru cel mai bun film străin at 
anului 1965. Reprogramat pe ecranele bucu- 
restene ale anului 1988, își dovedește rezis- 
tenfa în timp, pástrindu-si întreaga forță de 
expresie. Este un film despre bine și rau, 
despre generozitate și ticăloşie, despre firesc 
şi absurd. 

Sintem în Slovacia anilor '40, într-un climat 
de teroare și alienare a ființei ce se face sim- 
ți! chiar dacă războiul este undeva departe 
iar mirosul sinistru ale camerelor de gazare 
nu ajunge pină într-un orásel unde oamenii 
traiesc şi muncesc, aparent, ca și pină acum 


i nazist € v: 


mare) 


un firesc aproape de necrezut. Țăranii se bat 
cu îndirjire, cu disperare. Pină la urmă, victo- 
ria poposeste pe pămintul lor insingerat iar 
tilharii sint trimiși toți in lumea celor drepți 

Nu departe de locul serbării, se află mor- 
mintele celor căzuţi, printre care și patru ale 
samurailor. Ceilalți trei samurai asistind la 
ceremonia care are loc în faţa lor isi dau re- 
pede seama că pentru sătenii de azi, ei nu 
mai există. Au pierdut atunci, cind au decă- 
zut în casta roninilor. Acum, pierd pentru a 


Începe procesul de arianizare: implicită dezu- 
manizare. Care e preţul lui? Se justifica 
într-un fel anume ó «mbogaàltire abuzivă si, de 
ce nu, criminală? Eorul principal este Krtko, 
un banal, cuminte si împătimit de meserie tim- 
plar. Omul isi vede de treaba lui, ii place 
ceea ce face, nu vrea nici să cistige mai mult, 
lucrind la o comandă pe care el nu vrea så o 
accepte. dar egoismul si rapacitatea unei so- 
tii, trăind doar in biologic, transformă un om 
slab si bine intenționat într-un criminal. Chiar 
si fără voie. Magazinul cu care este impro- 
prietărit, printr-o ordonanţă a unui cumnat 


fascist, devine o povară prea grea pentru un 


om care vrea să-și păstreze conştiinţa nealte- 
rață. 

În rolul bătrinei proprietărese Lauferova 
actrița ida Kaminska .face" un personaj me 
morabil Moartea ei prin imprudentà, s-ar 
spune dacă teroarea nu s-ar fi instaurat în 
piaţa orășelului si in sufletul tim- 
plarului-proprietar, declanșează procesul de 
culpabilitate al eroului. Sinuciderea lui, gest 
de autojudecată in fața propriei sale consti- 
inte acuză, odată in plus, riscul la care se su- 
pune omul simplu ce râmine pasiv si indife- 
rent la mersul istoriei. Există unii oameni 
prea slabi sau prea ignoranti care pot deveni, 
fără să vrea, fascisti. 

Atunci cind, unui om ii este frică si-si 
pierde demnitatea, el nu mai poate urca 
panta. Holocaustul n-a însemnat doar moar- 
tea citorva milioane de oameni. a fost mult 
mai mult, devenind problema de conştiinţă a 
unor vechi civilizaţii şi culturi. Poate chiar a 
hecăruia. Să ne fie indiferent de partea cui 
am fost, sintem, trăind așa, ridicind din umeri 
prin prisma simplificatoare a lui „Nu-i treaba 
mea, nu mă priveste"...? Au existat intotdea- 
una neutri, cei care nu s-au amestecat, n-au 
vrut sa se amestece. Istoria a dovedit ca nu e 
posibil. Neutrii servesc intotdeauna pe calâi 
chiar prin aceea că-i lasă să acţioneze”, de- 
clară un scriitor (Elie Wiesel) căruia i-au fost 
ucise toate ființele apropiate. Doar el a „scă- 
pat”. Daca se poate spune aşa. 


Bedros HORASANGIAN 


doua oară. O recunosc cu demnitate si băr- 
băţie, dovedind cà nu” și-au pierdut, însa. 
condiţia esenţială de a fi oameni. 

Dacă tinerii spectatori se vor fi lămurit in 
legătură cu identitatea unui samurai sau ro- 
"in nu are o foarte mare importanţă. Dar 
dacă au plecat cu ideea că trebuie să știi så 
si pierzi in viaţă, inseamnă că nu au vázut til- 
mul degeaba. 


Mariana CERCEL 


Existența, ca si lupta, ca si moartea: un ritual 


(Cel şa 


Coperta i 
Cu adevărat, o tripietă de aur 
a filmului si teatrului nostru: 
Carmen Galin, loana Crăciunescu 
si Mircea Diaconu 


Foto Victor STROE 


samurdti 


de Akira Kurosawa) 


CINEMA, 
Piaţa Scinteij nr. 1, Bucureşti 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinatate se pot abona prin 
sectorul m- 


.Rompresfilatella" — export-i 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
presfil Bucureşti — Calea Griviței nr. 
54—66". 


Prezentarea artistică și prezentarea gralică 
ioana Statie 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


n soarele 


operatorul lon 


jeramanul 


R ji 

lturii s Al; cte 
[ n a 
buci j