George Ursa — Din luptele mele — 2014

BIBLIOTECA SCRIITORILOR ROMÂNI 



BUCUREŞTI, 2014 




BIBLIOTECA SCRIITORILOR ROMANI 




DIN LUPTELE MELE... 


ESEURI, ARTICOLE 




A Ml- Lo/r 


EDITURA SOCIETĂŢII SCRI 





R ROMANI 


BUCUREŞTI, 2014 



COPERTA Şl GRAFICA: IOANA CAROLINA URSA; 

CONSILIER EDITORIAL: GEORGE URSA; 

TEHNOREDACTARE: GEORGE ALEXANDRU URSA. 

► Consilier editorial: George URSA; 

© Copyright 2014: Societatea Scriitorilor Români şi George Ursa; 

► Toate drepturile legale sunt rezervate autorului şi editurii; 

► Reproduceri după această ediţie nu se pot face fără acordul scris 
al editurii şi autorului; 

► Culegere text şi tehnoredactare: autorul; 

► Corectură: Florin Grigoriu; 

► Coperta IV: fotografia autorului; 

► Bun de tipar: iulie, 2014; 

► Editura Societăţii Scriitorilor Români - Bucureşti, 2014; 

► Timbrul literar rezervat U. S. din România în contul nr • 
R044RNCB5101000001710001, BCR - Unirea 

► ISBN 978-606-8412-19-1 


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 
URSA, GEORGE 

Din luptele mele... : eseuri, articole / George Ursa. 
- Bucureşti : Editura Societăţii Scriitorilor Români, 2014 
ISBN 978-606-8412-19-1 

821.135.1- 4 

821.135.1- 92 


RESPONSABIL DE CARTE: GEORGE URSA 


ISBN 


«i 

% 


978-606-8412-19-1 


Notă: Eseurile din acest ultim volum se prezintă 
singure. A da explicaţii prealabile... e inutil. 

Să mai adaug şi nişte precizări; pentru o bună lectură: 
în interiorul volumului sunt două tabele. Prin ele se oferă 
informaţii unde şi în ce reviste au apărut articolele-eseu. 
Lectură plăcută! 

iulie, 2014. 


George N. URSA 











LITERATURA, ZIARISTICA, ÎNTRE BÂRFA PSEUDO- 
FILOZOFICO-POLITICĂ ŞI FOTOGRAFIEREA 
REALITĂŢII 


De nenumărate ori mi-am propus să nu mai scriu la gazetă. Mi 
se pare cu totul inutil şi demoralizant. Este o treabă puştească îmi 
spun, ceva ce vizează slava deşartă; nu-i de mine; şi altele de genul 
acesta. Ce e un mâzgălitor de hârtie? Un ins stăpânit de ideea că 
prin scrisul lui va atrage atenţia plebei asupra sa sau un ins care 
crede că scriind dumnealui la gazetă este corijat răul din realitatea 
cotidiană, un ins ce-şi câştigă astfel pâinea cea de toate zilele, un ins 
dornic să adune lovele, un ins stăpânit de patima puterii asupra 
semenilor, un vicios care speră să sucească gâtul damelor bine care-i 
vor citi mâzgălelile, un cineva care doreşte să se bată pe burtă la 
talk-show-uri cu puternicii zilei, cu bogătaşii, cu sportivi celebrii, 
actriţe, ori poate un din acela care se crede justiţiar fără a fi, un 
împărţitor de dreptate, un cineva ce se vrea priceput - fără a fi - în 
tot soiul de profesii şi savantlâcuri. Cum a trăit lumea până la 
apariţia mass-media? în orice caz mai puţin buimăcită de cap. Unde 
mai pui că gazetarul a devenit şi codoş, răspândac de reportaje şi 
poze pornografice, ins lipsit de elementară moralitate, pomanagiu, 
parazit de bani publici, ins trăitor din reclame subvenţionate din 
banul public, un îngâmfat ce se vede cu mult deasupra celor despre 
care scrie, moralist fără a trăi el însuşi tocmai după principiile morale 
ce le cere celor pe care-i blamează, un scormonitor în dramele şi 
tragediile unor oameni necăjiţi sau aleşi în nişte funcţii publice, 
ipocriţi care fac mare caz de greşelile gramaticale sau de exprimare 
ale unor lideri şi nu-şi bagă în seamă bâlbele proprii de aceeaşi 
natură, adică nişte făţarnici care, deşi uneori, uitându-se în oglindă 
îşi observă ridurile morale, refuză să şi le facă publice şi refuză şi să 
nu-şi mai practice meseria de clevetitori. Ziaristul este un clevetitor, 
un om posedat de acest demon. Zilnic îi vezi rânjind de spusele lui 
Becali pe această temă. Clevetitorul, bârfitorul, refuză să se vadă pe 
sine. De s-ar vedea, ar înceta să mai clevetească pe aproapele. Priviţi 
expresia feţei organizatoarelor de tolk-shouri, priviţi cu câtă 
suficienţă iau la trei păzeşte politicieni mai puţin versaţi în 
trăncăneală fără finalitate, priviţi faţa turcescului, ochii, priviţi ce 
inchizitorial este dumnealui, cât de acuzator pronunţă el cuvântul 


5 



„aşa! , cum dă dumnealui bile, împarte valorile, trage de şireturi 
politicianul, dă lecţii, n-are dubii. Probabil nici Iosif Visarionovici nu 
era atât de sigur pe el când bifa cu creionul trimiterea la moarte a 
adversarilor politici. Ziaristul se vrea modificator de realitate 
cotidiană, socială şi este de multe ori. De regulă, în rău. îl mustră 
conştiinţa pentru răul al cărui declanşator este? Nici pomeneală! Bea, 
mănâncă, trăieşte mai departe liniştit. Spre o pildă - sau două! Un 
reporter-foto îl prinde în ofsaid pe un demnitar mărunt că are o 
amantă. Fără a avea dreptul (că nici SRI-ul n-are oficial) primit de la 
o autoritate în drept, îl pozează în posturi jenante şi, alături de un 
reportaj scris, publică poze cu acesta şi amanta lui, îl batjocoreşte în 
reportajul cu pricina (Unde mai pui că de multe ori „ziaristul" cu 
pricina are, la rându-i, pe lângă nevastă, amantă?). Demnitarul 
mărunt se sinucide! „Ziaristul", clevetitorul trăieşte, bine merci, fără 
probleme şi îşi caută noi victime pentru a produce un alt reportaj 
care să-i aducă numele în actualitate. îl ia cineva la întrebări pentru 
tragedia produsă în familia micului demnitar? Nu! Are drame de 
conştiinţă „ziaristul"? Foaie verde! A modificat el realitatea? Oh, ho şi 
încă în ce fel? In primul rând, a ucis, indirect, un om! Şi mai grav, I- 
a privat de mântuire de era creştin ortodox, a îndoliat o familie,' a 
traumatizat o femeie tânără - cei drept şi ea păcătoasă! - , a 
stigmatizată-o public fiind el om cu păcat şi nu fără de păcat, a 
stârnit vâlvă şi a avut parte de slavă deşartă, s-a fălit pe sine lăsând 
sa se înţeleagă, de către cititori, că este îndreptăţit, adică fără păcat, 
să judece pe păcătoşi, a luat asupra sa ceea ce nu i se cuvenea — 
judecata. El, un ins la fel de păcătos! Dar cine-i dă ziaristului dreptul 
să dea cu piatra? Groaznic, am putea spune! Iată doar câteva din 
relele declanşate din pofta împlinită de slavă deşartă. Ce i s-ar cuveni 
criminalului indirect? Evit să judec şi să formulez pedeapsa. 
Literatura, ziaristica, pseudo-filosofia sunt cleveteli aducătoare de 
moarte (fizică, sufletească sau morală!) pentru cititor. Din acest 
motiv şi din altele de aceeaşi natură mulţi scriitori creştini, spre 
sfârşitul vieţii, au renunţat, refuzat să mai scrie „literatură" şi 
„articole de^ ziar". Ce să spunem de aşa zişii „critici literari'? 
Vamtatea-i împinge la un înalt grad de suficienţă. Dumnealor 
stabilesc ierarhii; valorice, zic dumnealor. „Desfiinţează" confraţi în 
ale scrisului, ridiculizează, clevetesc cu acribie, cu suficienţă sau doar 
din simplă răutate operele unor scriitori. „Desfiinţatul", suferă 


6 


sufleteşte; moral. Se duce la cârciumă, devine alcoolic, bolnav, 
muritor de foame sau sinucigaş. „Criticul" îşi vede pe mai departe de 
opera de „desfiinţator". Nici nu-şi pune problema că ar fi vinovat de 
păcate de moarte. Că este un ucigaş de oameni. Râde, îşi creşte 
copiii, are cursuri la Universitate, dă lecţii de „critică", de conduită 
academică şi el este, în fond, un ucigaş. Desigur, n-a procedat ca un 
„rrom" muritor de foame, nici ca un violator refuzat de victimă. Nu, 
el a scris un articol. Ce nevinovat! Ca şi ziaristul! Dar filosoful „ateu", 
„liber cugetător", cucoana profesor de filosofie, „feministă"? 
Dumnealui, dumneaei „învaţă" tineretul că Lenin a spus cutare sau 
cutare neghiobie, că un altul îndemna mahalagii să spânzure nobili, 
un altul solicita să fie spânzuraţi burghezii, „faciştii", „lejionarii", 
„ceauşiştii" sau alte categorii sociale, „feminista" îndeamnă fetele 
tinere ce-i ascultă inepţiile să „scape de inhibiţii", să se ia la întrecere 
cu bărbaţii în dobândirea de demnităţi, avere, diplome, să fie mereu 
atente ca nu cumva să nu fie „egale cu bărbaţii" (Egale la ce?), să-şi 
„depăşească condiţia biologică", să-i aducă pe bărbaţi la „cratiţă", 
„să se emancipeze în raport cu bărbatul", „libertatea avortului" (adică 
a uciderii!), „dreptul de a munci", adică de a fi sclavă la patron etc. 
De parcă munca în gospodărie, educaţia copiilor (lucru esenţial 
pentru propăşirea societăţii), formarea unui om nu sunt munci? Doar 
profesia de „modeling", cea din show-biz, cea de actriţă porno sau 
ceea de ştiristă ar fi munci. 

Deci, domnilor, cine-i distrugător şi ucigaş de conştiinţe sau chiar 
provocator de moarte pentru unii? Un cineva care fură o pâine sau 
un măr de pe tarabă sau un din acesta ce poartă numele de „ziarist", 
„literat", „filosof" şi altele de din astea? 

Judece cine pofteşte! Noi nu putem s-o facem. 

Nu prea există dreptate pe pământ, am putea spune! Dar şi 
acesta-i un fel de judecată! Nu judeca pe nimeni, ca să nu-ţi atragi 
osândă. Tare am dori să putem fi şi noi asemenea lui avva Matoi. 
Zice acela: „Şi de va grăi cineva pentru orice fel de lucru, nu 
te certa cu dânsul, ci de va grăi bine, zi: aşa cu adevărat, iar 
de va grăi de rău, zi: tu ştii cum vorbeşti". 

De aceea mi-e din ce în ce mai groază de-a emite judecăţi, fie şi 
despre o operă literară. Totuşi, văzând infatuarea fără margini a 
ăstora din mass-media, mi-am călcat pe inimă (ca să mă exprim 
astfel) şi am comis aceste rânduri. Le-am aşternut pe hârtie mai mult 


7 


pentru „prieteni" decât pentru ce-i ce cârtesc. Că doar nu ne vom 
întrece în a ne „judeca" unii pe alţii. Este cine să o facă. Abia 
procedând astfel vom face voia Diavolului şi-i vom oferi prilej să râdă 
de toţi, de interminabila gâlceavă a fiecăruia cu fiecare. Nu există o 
gâlceavă a „înţeleptului cu lumea". Căci cel ce prilejuieşte „gâlceavă" 
nu-i înţelept şi nici conducător nu poate fi. 


LITERAŢI ŞI „LITERAŢI"... ŞI DEMONIACUL 

„A zis iarăşi maica Teodora, că era un călugăr care de 
mulţimea ispitelor, zicea: mă duc de aici. Şi după ce şi-a pus 
sandale în picioare, a văzut pe alt om că-şi pune şi el sandalele 
lui şi a zis către dânsul omul: au nu pentru tine ieşi? Iată eu 
merg mai înainte decât tine, ori unde vei merge. Şi acest om 
era dracul, care îi făcea lui ispite" (Pateric). 

Ei, iată, fără să mă preocupe neapărat ce fac literaţii, mă 
încumet să emit câteva păreri. Aşa, fără să depun efort, am citit în 
ultimii ani ceva volume ale unor literaţi. Ceea ce m-a surprins, după 
parcurgerea respectivelor cărţulii, a fost făcătura, multa cantitate de 
comentariu ziaristic, multa cantitate de vorbe ţigăneşti, înclinaţia 
autorilor spre facil şi dorinţa de a fi în ton cu cei ce frecventează 
prostituatele de pe centură. N-ar fi nimic dacă scenele ce se petrec 
în bordeluri, dialogurile care au loc între personajele din acele 
stabilimente s-ar integra intrinsec mersului acţiunii romanului şi ar 
cere aşa ceva. Dar, nu! Eroii - şi autorul prin ei - se comportă şi 
vorbesc ca la uşa cortului, doar pentru că aşa, cică se încadrează în 
actuala epocă cinică. M-am întrebat de multe ori dacă nu cumva 
majoritatea autorilor de literatură sunt stăpâniţi de demoni şi hărţuiţi 
de aceştia şi împinşi spre a comite astfel de opere în speranţa că vor 
influenţa istoria sau vor dobândi slavă deşartă, adică - mai pe 
româneşte - gloria de mahala. Te întrebi, însă, merită efortul şi 
compromiterea ta ca autor în faţa Tronului Ceresc? Nu merită, 
desigur. Auzi pe câte unii: „Eu sunt a-teu!" O aberaţie! Din moment 
ce lupţi contra lui Dumnezeu înseamnă că-i recunoşti existenţa! Deci 
eşti drac. Adică, te comporţi ca un înger căzut. Dar tu eşti muritor. 
Deci, înseamnă că eşti nebun! Deci, lupta ta este doar contra 


8 


oamenilor care cred în Dumnezeu. Deci, dumneata, ai ce ai cu 
existenţa creatului şi nu a Creatorului (Că nu poţi, muritor fiind! , 
lupta cu un Nemuritor). Normal, este infinit mai uşor să te războieşti 
cu semenii decât cu divinitatea. Asta nu te împiedecă să aduci hulă - 
ca ateu - celui pe care nu-l recunoşti ca stăpân. înjurături, hulă auzi 
şi de la prost, şi de la deştept, şi de la instruit şi de la cel neinstruit. 
Divinitatea este contestată, înjurată, hulită, suduită şi te întrebi de 
ce? Ce are omul cu Dumnezeu? Ce rău i-a făcut acesta acestei fiinţe 
cuvântătoare care se comportă - metafizic vorbind - mai rău decât 
cel mai nefericit animal? Normal, nici un rău! Pe prost l-ai înţelege. El 
trebuie să-şi justifice eşecul existenţial aruncând vina nereuşitei în 
cârca altui semen sau a divinităţii. Dar, scriitorul? Nu există explicaţie 
raţională! Atunci? Insul este posedat de cineva ostil creaţiei lui 
Dumnezeu. Normal, acesta nu poate fi decât Diavolul şi argaţii lui, 
îngerii căzuţi. Aceştia, acţionând prin intermediul oamenilor - creaţie 
a Domnului - atacă Divinitatea în încercarea de a o detrona, în 
încercarea de a fi cel puţin egali Ei. Luptă zadarnică! 

Aici trebuie, deci, căutat nodul gordian al „înclinaţiei" „literaţilor" 
spre promovarea trivialului demoniac în creaţiile lor. Căci repede 
putem fi încălecaţi de Vrăjmaş şi greu ne vom putea elibera. Unii 
niciodată. Căci, „literatul" se crede pe sine „creator", se vrea 
adăugător staturii sale „un cot". Numai, că, se amăgeşte şi-şi ia 
proza domniei sale drept „creaţie" asemănătoare lui Dumnezeu. Aşa 
îşi închipuie şi Diavolul. 


AM AJUNS NIŞTE NEPUTINCIOŞI... 

Cine anume sunt aceia care au ajuns neputincioşi? Noi toţi, 
orăşeni, rurali, românii. De ce mă hazardez să spun acestea? Să 
pornim bătrâneşte şi să analizăm: Mass-media prezintă pe multe 
pagini şi de multe ori pe sticlă, la radio, cum naţiunea română, 
formatoare a acestui stat, este batjocorită şi agresată de tot soiul de 
nomazi, minoritari broneţi, unguri etc. Graţie unor guvernanţi 
trădători avuţia naţiunii române a fost dată foştilor stăpâni seculari ai 
românilor (unguri, nemţi, evrei, turci, greci). Dar aceşti guvernanţi 
nu s-au mulţumit doar cu readucerea românilor în sclavie economică 
faţă de cei amintiţi în paranteză. Nu! Românii au fost gratulaţi cu 


9 


încă o minoritate care să ne stăpânească - numiţii, prin lege a 
statului român, „rromi". Mai nou doar „romi" şi în curând doar 
„români" („romanes"). Noii stăpâni s-au instaurat ca şefi încă de pe 
vremea lui Dej. Acesta, cretin, prin măsura luată, a sedentarizat 
aceşti nomazi. Dar, cum? Pe lângă fiecare localitate, după 
naţionalizări şi colectivizări, au fost aşezaţi câteva zeci de familii de 
nomazi „rromi". Aceasta se petrecea către 1960. Astăzi suntem în 
2007. Nomazii s-au înmulţit iepureşte. Nu le-a trebuit serviciu, 
muncă, nimic. Deşi nu gustau serviciu la întreprinderile comuniste 
reuşeau să se înmulţească şi să-şi şi crească numeroasa 
descendenţă. Cum? Prin furt din proprietatea GAS şi CAP, la ţară, şi 
furt de la întreprinderile comuniste şi de la cetăţenii românii. 
Nestresaţi de munca în socialism au plodit ceva de speriat. Acum au 
ajuns să jefuiască tot ce se poate jefui. De la cablurile de cupru de 
pe calea ferată şi până la găinile unor babe amărâte. Simultan cu 
aceste fapte, „rromii", s-au „organizat" (Şi-au înfiinţat chiar „serviciu 
•de informaţii" în paralel cu cel al statului român) şi zbiară în lumea 
întreagă cât sunt de „discriminaţi" de naţiunea alcătuitoare de stat. 
Adică, românii îndrăznesc să zică lucrurilor pe nume: că „rromii" fură 
produsele de pe câmp ale românilor şi ungurilor, că răpesc fetele 
românilor şi le exploatează în bordeluri, că jefuiesc în mijloacele de 
transport, că bat, atacă instituţii ale statului cu săbii, topoare, furci, 
s-au organizat, în bande, şi terorizează producătorii agricoli, că şi-au 
organizat servicii paralele cu statul român. „îndrăznesc" este un fel 
de a spune. Adică, bat şi ei din gură. „Rromii" raportează la UE şi 
tanti UE îi ia pe români la şuturi. Dumnealor, românii, 
„discriminează" minoritatea analfabetă de mai sus. S-a săturat să-i 
mai ţină în spinare... Inadmisibil, este revoltător! Dar, cum îşi permit 
aceşti balcanici să nu-i mai suporte în spinare pe „rromi", această 
clasă, acest „popor ales" care nici de şcoală nu are nevoie pentru a fi 
clasă conducătoare a poporului român. Cum este posibil, domnilor? 
Revoltător! Uite, nu putem să înţelegem cum stau lucrurile cu tanti 
UE. Bun, cu ăştia ne lămurirăm. Da', guvernanţii noştii sunt oameni 
generoşi. Ce şi-au zis ei, după 1990? Ce-i trebuie poporului român 
fabrici, pământ, flotă, bogăţii ale subsolului, păduri, lacuri cu peşti, 
deltă? Nu-i trebuie! Ce, pe vremea lui Werboczi aveam noi aşa ceva? 
N-aveam! Şi trăiam! Aşa că, domnilor, noi, guvernanţii, ne-am gândit 
să vindem aceste bogăţii ale voastre „investitorilor strategici" pe de-a 


10 


moaca. Adică, de ce să nu fie vândute ăstora? „Investitorii" ăştia le 
vor demola şi fierul încorporat în clădiri şi cel rezultat din utilaje îl vor 
vinde, molozul îl vor depozita în vreo groapă, lac, pe malul unui râu, 
muncitorii vor fi „disponibilizaţi" şi cu toate că sunt calificaţi, de 
disperare, vor accepta să muncească pe post de zilieri şi salahori în 
Europa de Vest. Pe terenul eliberat de fabrici se vor construi birouri 
pentru trusturile bancare din Occident şi Israel. Nouă, guvernanţilor, 
ni se pare foarte interesant ceea ce vă oferim - sărăcia. Şi, 
nemernicii, chiar asta ne-au şi oferit. Au lichidat poporul român! 
începând cu Ilici şi terminând cu cuplul Tericeanu - Băsescu sau 
invers. Astfel am ajuns să devenim atât de buimăciţi încât nu mai 
putem nici reacţiona. Tineretul a emigrat la muncă de salahor. 
Suntem o naţiune moartă! 


FEMINISMUL FEMEII ALBE, PORNOGRAFIA, 
DEZUMANIZAREA EI ŞI EXPLOATAREA EI 

Femeia albă vrea să fie egală cu bărbatul alb. Dar numai asta-şi 
doreşte? Ea vrea să poată fi femeie albă şi bărbat alb în acelaşi timp 
şi, dacă s-ar putea, doar bărbat alb cu toate că biologic este 
imposibil. De aceea, neputând fi biologic ceea ce cu atâta ardoare-şi 
doreşte, şi-a părăsit condiţia de femeie pentru a fi bărbat măcar din 
punct de vedere social. Adică, vrea carieră publică (nu doreşte să fie 
neapărat muncitoare). Vrea să fie politician, vrea să conducă 
treburile obştii, treburile administrative, vrea să fie militar (şi este), 
poliţist, ofiţer de informaţii, educator, şi, mai ales, foto-model şi 
actriţă. Femeia albă duhăneşte, bea cot la cot cu bărbatul alb în 
localuri, se droghează, înjură ca birjarii, îşi bagă în toate alea ceea ce 
n-are de la natură, trage pumni, şofează, toarnă cu nemiluita cuvinte 
cu conţinut obscen, nu se dă în lături de la a face semne obscene pe 
stradă, sau când este la volan şi mereu se plânge că este trimisă la 
cratiţă sau la bucătărie, că trebuie să nască sau că trebuie să aibă 
grijă de copii şi că, neapărat, treburile casnice trebuie împărţite în 
mod egal cu bărbatul alb care nu o tratează ca pe un egal. Luptă şi 
urlă pentru „dreptul la avort" („Drept" pe care l-a şi obţinut! Dar 
numai în sânul statelor zise creştine, adică în statele popoarelor 
albe). Ciudat, însă, imediat ce se împerechează cu un semit, un 


11 


negru, femeii albe nu-i mai trebuie lucrurile pomenite mai sus, nu-şi 
mai doreşte filosofie feministă. îmbracă halatul destinat 
musulmancelor, nu mai vrea pantofi cu toc cui, nu-şi mai arată 
chiloţii şi, mai nou, chiar partea cea mai intimă, se îmbrobodeşte cu 
batic şi nu-şi mai arată decât vârful nasului şi ochii, se pune pe 
născut, devine chiar uzină de produs plozi (Vezi românca măritată cu 
Omar Haysam), se converteşte la islamism şi devine şi militantă 
pentru această religie. Cât timp era creştină religia creştină o 
„înjosea". Era o mare stângistă şi critica inadvertenţele istorice 
existente în unele pasaje din cărţile sfinte ale creştinismului. Trecută 
la islamism sau iudaism, măritată cu un negru musulman, religia nou 
dobândită i se pare adevărata libertate de conştiinţă, nu-şi mai 
doreşte să „lupte pentru pace". Ba din contra! Nu-şi mai doreşte 
egalitatea cu bărbatul negru, nu mai fumează, nu mai trage la 
măsea şi îngrijirea copiilor nu o mai consideră o povară. Acum naşte 
copii câţi dăruieşte Alah sau Iahweh, combate cu vehemenţă avortul 
şi-l consideră un act de o mare gravitate, un păcat de neconceput şi 
nici nu-l practică şi nici nu militează pentru el. Mai mult, nu-şi mai 
doreşte şi nici nu recomandă să trăieşti în concubinaj, să practici 
„amorul liber", să te dedai oralismului, lesbianismului, amorului anal, 
căsătoriei femeie cu femeie etc. Cât era membră a rasei albe şi 
creştină toate acestea erau „libertăţi" de care ea trebuia să 
beneficieze. Numai că aceste „libertăţii" sunt de fapt adevărate 
nelibertăţi. Sunt adevărată sclavie. Căci ce este mai tiranic decât 
patima şi viciile? Aşa numitele libertăţi sunt tiranii de nestăpânit altfel 
decât prin religie şi credinţă. Mai ciudat, femeia albă este aproape 
singura femeie care susţine şi dezvoltă industria pornografică. 
Femeia albă - această capodoperă a naturii - este cea mai înjosită 
fiinţă de pe pământ. Ea a fost transformată - în numele libertăţii de 
a face ce vrei)- în biet animal exploatat şi batjocorit. Şi ea nici măcar 
nu observă. în numele unei glorii îndoielnice şi ofensatoare pentru 
ea se oferă să fie cârpă de batjocură în filme pornografice şi reviste 
porno şi sexi. Se lasă posedată în toate cele trei găuri şi consideră 
acest fel de a te expune pe ecran drept libertate şi reuşită în viaţă. 
Unde este credinţa ei, unde respectul pe care-l tot cerşeşte şi pentru 
care face „marşuri" şi alte alea? Singura din cele 4 rase mari care 
este troaca de porcii a celorlalte rase este femeia albă. în gura ei îşi 
deşertează bojocii toţi nespălaţii celorlalte rase, îşi satisfac viciile. 


12 


Anusul ei este la cheremul sodomiţilor şi gem saiturile internetului de 
fete super frumoase (albe) care sunt WC.-ul public al negrişmanilor. 
Gem bordelurile de albe puse la „produs" de ţigani (romi adică), gem 
studiourile de aşa numitele „starlete" (albe evident). Nu protestează 
nici o feministă albă, nu se simte persecutată, nu face marşuri, nu 
luptă pentru eliberarea acestor sclave albe, creştine, din bordeluri şi 
studiouri de filme şi reviste pornografice. Nu mai vor egalitate. 
Condiţia de sclave la patronii de studiouri şi bordeluri a colegelor de 
rasă se pare că nu le deranjează pe albele luptătoare pentru 
„egalitatea" de şanse, pentru egalitatea raselor, „eliberarea femeii" 
etc. Nu mai vor „demnitate", nu tu „şanse egale", nu luptă contra 
alcoolismului existent printre aceste biete sclave, contra dependenţei 
de droguri printre practicantele de amor pe bani, nu cer „demnitate" 
pentru prostituatele din parcările de TTR-uri, a celor exploatate de 
peşti pe străzile tuturor oraşelor locuite de rasa albă, de religie 
creştină, nu tu nimic din toate astea. Iată unde a ajuns femeia albă, 
„liberă" să fie egală cu bărbatul alb, creştin. în statele musulmane nu 
vei vedea femeia musulmană troacă de porci a bărbaţilor dornici de 
împerecheri în afara căsniciei. Tot femeia albă este şi aici cea care 
oferă servicii sexuale bărbaţilor musulmani. Tot ea este batjocura şi 
sclava. Iată unde a dus descreştinarea, feminismul şi stângismul 
absurd. Este vinovată societatea creştină de acest dezastru moral. 
Este vinovată numai societatea creştină a bărbatului şi femeii albe? 
Şi-a dorit bărbatul şi femeia albă această decădere în care s-a ajuns? 
Există un ţap ispăşitor? Este capitalismul, numai capitalismul în sine 
singurul vinovat? Ipocrizia acestui soi de societate unde componenta 
economică joacă un rol esenţial. Destrămarea familiei albe, 
tradiţionale, să fie cauza acestui dezmăţ şi sclavii în care se complace 
femeia albă şi în care sclavie ea se vede „liberă". Şi-a dorit ea aşa 
ceva? Munca istovitoare, lipsa de afecţiune, lipsa cadrului familial, 
abdicarea de la rolul ei de stâlp al casei în favoarea agorei. Ea nu-şi 
mai doreşte să fie stăpâna vetrei, păstrătoarea tradiţiei? Sau a fost 
împinsă în stradă de forţe ostile chiar acestei rase - albe - pentru a 
se distruge? Să nu uităm că triburile primitive atunci când învingeau 
un alt trib, neam, exterminau bărbaţii, bătrânii şi păstrau femeile 
tinere şi frumoase şi astfel îşi sporeau tribul, îmbunătăţeau 
cromozomii urmaşilor. Astăzi se procedează mai subtil. Femeia albă, 
capodoperă a naturii, este scoasă din matca ei şi exploatată sau 


13 


luată şi musulmanizată prin căsătorie, răpire, cumpărare. Rezultatul? 
împuţinarea rasei albe. Există în SUA un individ care se declară nici 
mai mult nici mai puţin decât lider al acestei filosofii, mişcării care să 
aibă ca finalitate „abrogarea rasei albe", adică distrugerea ei. 
Individul are şi un sait pe internet. Ignatiev se numeşte individul şi 
realizaţi ce hram poartă. Noah parcă îl mai cheamă. Feminismul, 
pornografia, toate astea sunt şi ele mijloace care duc tocmai la acest 
rezultat - nimicirea rasei albe, a femeii albe, a acestei capodopere de 
frumuseţe care stă în gâtul celorlalte rase. Să nu uităm că istoria 
este martoră a distrugerii multor neamuri şi chiar rase. Să fi venit 
rândul rasei europoide? Din păcate toate indiciile ne arată că da. 
Rasa europoidă s-a sinucis, nu doar ideologic, între 1914-1918 şi 
1939-1945 iar acum nu face decât să moară în ruşine şi vicii, în 
dispreţul semito-rro/ 770 -negroizilor. Tragic de adevărat!... 


ECHIPA DE GROAZĂ 

La orele 13 00 şi 17 00 la PRO TV avem orele de groază şi 
deznădejde. Monica Dascălu, Adrian Rosemberg, Mihaela Gross, 
Ilcnur Pintilie şi Raluca Alexandru etc. fericesc naţiunea complet 
debusolată cu ştiri despre omoruri, tâlhării, violuri, jafuri, accidente, 
incendii, bătăi, furturi de produse agroalimentare, drogaţi, atacuri ale 
„rromilor, la instituţiile statului, cu bâte, coase săbii, topoare, bătăi 
între clanuri de „rromi", cartiere terorizate de către aceiaşi (aceştia 
din urmă sunt prezentaţi şi ei ca fiind „români"), traficanţi de carne 
vie de aceeaşi etnie etc. Postul TV, prin cei de mai sus, ne sugerează 
indirect că acesta este poporul român, un popor de „rromi". Unde 
mai pui că nu există emisiune de ştiri la acest post în care să nu se 
pomenească despre „drepturile rromilor", „discriminarea (!!!) 
rromilor" de către majoritari, „integrarea rromilor", numirea de 
„rromi pe lângă instituţiile statului în calitate de co-putere de decizie 
„în probleme de rromi", băgarea „copiilor de rromi" în instituţii de 
învăţământ în mod preferenţial („discriminare pozitivă!"), adică fără 
examen sau^ cu media 5, „pe locuri rezervate pentru rromi". Este 
incredibil. Când vine vorba de minoritari, legea este abandonată, 
eludată, în statul românilor, în favoarea minoritarilor. Cu toate că 
pute ţara de şcoli şi universităţi cu plată şi etnia „rromilor" pute de 


14 


regi, împăraţi, bulibaşe, lideri de onegheuri şi fundaţii, pute de palate 
ale acestei etnii, banii pentru întreţinerea, şcolarizarea, înmulţirea în 
progresie geometrică a „rromilor" trebuie să-i dea românii şi UE. în 
schimb, „rromii" fac chiolhanuri, petreceri „fără număr", „fără număr" 
şi dau cu banu' unii în alţii. în statul românilor stăpânii sunt „rromii". 
Ei au dreptul să fure, să jefuiască, să nu se instruiască, să ne 
batjocorească femeile, să ne bălăcărească cum vor, ei au dreptul 
exclusiv să vândă flori. Că la o demonstraţie contra primarului 
Negoiţă o „rroamă", plină de ghiuluri, zbiera în gura mare că să „nuhî 
chreadhî Negoiţhî chă o sîhă iîha iei comherţhul cu flâhori dî la ţâgani 
şî sî-l deie la români!" închipuie-ţi, cititorule, în ce stat trăieşti! în 
statul în care, tu, român, ai doar dreptul de a fi sclav. Sclav al 
„rromilor!" şi retrocedător de averi la minoritari: unguri, evrei, 
„rromi" şi cine s-o mai nimeri. După acest periplu să ne reîntoarcem 
la ce face echipa de groază de la PROTV. Este posibil ca „ştirile" 
despre crime, violuri, sinucideri, jafuri, atacuri, lupte între clanuri de 
„rromi", nou născuţi aruncaţi la gheenă, mame ce-şi abandonează 
copii în maternităţi, femei ce se prostituează să conţină un sâmbure 
de adevăr; dar modul cum sunt aruncate în eter este de-a dreptul 
ticălos. în primul rând, „ştirile", sunt mitraliate; spikeriţa le turuie ca 
şi cum ar fi prezentă pe linia I-a a frontului germano-sovietic din 
vara anului 1942. Vocea îi devine insinuantă când e vorba de 
ponegrirea românilor. „Românii" se droghează, sunt alcoolici, nu se 
spală pe dinţi, n-au WC.-ee în casă, nu merg la stomatolog, nu 
consumă câtă pastă de dinţi ar vrea tanti UE, nu merg în vacanţe în 
locuri exotice, beau ţuică făcută la cazan, mănâncă prost, fumează, 
se îmbracă fără gust, sunt rasişti şi xenofobi (Când te gândeşti că 
România este singura ţară din lume care are legi de recunoaştere a 
minoritarilor ca fiind cetăţeni distincţi de români ca etnie, cu 
reprezentare parlamentară distinctă, şcoli, discriminare pozitivă etc.) 
şi nu vor să primească şetrari în propria casă şi să accepte „cultura" 
de şatră, căruţa cu coviltir şi „integrarea" „rromilor". Demonizarea 
este o armă redutabilă pe calea lichidării unui neam. Demonizarea 
cuiva înseamnă că acel ins poate fi distrus de oricine şi fapta acestui 
„oricine" este privită, acceptată, ca benefică, folositoare colectivităţii. 
Priviţi şi studiaţi psiho-sociologic trupa de turuitori de ştiri şi imagini 
de la PROTV şi nu numai, mimica spikeriţelor, salturile de pe scaun 
ale Escăi şi veţi înţelege ce rol distructiv poate avea cutia cu sticla 


15 


spre privitor şi pe care se mişcă şi vorbesc o sumedenie de „vedete 1 " 
Ce-i aceea o „vedetă"? Sau „VIP?!" Păi, e acea persoană care 
terorizează societatea obişnuită cu prezenţa-i în mass-media. 
„Vedeta ^ îşi etalează intimităţile în public. Dacă e femeie musai să 
apară cât mai despuiată prin reviste (dacă se poate cu obectu' 
muncii ţa vedere; e la modă azi), să informeze mulţimea ce 
mănâncă, ce bea, ce pantofi are, ce genţi şi-a luat, ce cizme, chiloţi, 
colanţi, sutiene, maşini, bijuterii, ceasuri, prin ce staţiuni îşi târâie 
trupul, ce alte „vedete" a contactat, câte diplome şi patalamale a 
adunat, ce mantouri, căciuli şi pălării a achiziţionat, ce rimeluri şi 
rujuri foloseşte, unde face plajă, unde schiază şi cu cine, cu cine se 
împerechează, la ce baluri şi întâlniri mondene se duce, dacă pe 
Pj a i a din Ciucu-Bucu s-a bronzat cu chilot sau fără, cu sutien sau 
fără, dacă are tatuaje pe corp, dacă şi-a epilat părul de la păsărică 
sau nu etc. Aceasta e „vedeta". în pauzele dintre ocupaţiile 
mondene, cumpărături de noi zdrenţe „dă firmă", „vedeta" mai şi 
scrie cărţi, articole, filosofează pe net, are „blog", corespondează cu 
alte „vedete , „ia la mişto" politicieni şi se „indignează 
capitaIisticeşte" de „ororile comunismului" (apartamentele din 
blocurile construite pe vremea „odiosului" şi revendicate sau 
cumpărate cu toptanul — aşa „orori" cum le vedeţi — de „investitori 
strategici din Israel şi închiriate „pe bani frumoşi" — o expresie des 
întrebuinţată de „vedete" - năpăstuiţilor scoşi afară din ele de 
regimul instaurat la 22 Decembrie 1989). „Vedeta" feminină are şi un 
salariu de minim 10. 000 euro pe lună. Dar s-o vezi ce indignată este 
când un amărât de funcţionar public demonstrează pentru a primi un 
salariu minim de 450 de lei sau 550 de lei pe lună, cum i se umflă 
venele de la gât de indignare că nu este bine gospodărit banul public 
şi este risipit pe salarii date funcţionarilor publici. Sau cum aceeaşi 
„vedetă de doi franci („dă doi franci şî d-un franc" - vorba 
regretatului Amza Pelea - „dă doi franci şî d-un franc!") miorlăie 
făţarnic de grija pensionarilor (La tembelizor, se înţelege!). De ar 
mânca-o grija de pensionari ar tăia din leafa-i de „mizerie" de 10. 
000 euro şi ar milui 3 pensionari lunar cu o pensie modestă de 1000 
de lei. N-o face şi nu o va face, dar dă cu clanţa despre „drepturile 
rromilor, despre „multiculturalitate", „diversitate", „homolăi" cum zic 
ţăranii, despre „drepturile femeii" (de parcă amărâta de pensionară 
cu 300 de lei n-are dreptul la „drepturi", la dreptul de a trăi decent?). 


16 


Da' s-o vezi pe „vedetă" cum salivează când ne comunică sumele de 
care dispune un Patriciu sau fraţii Păunescu, Ţiriac. I se învârte limba 
grea de salivă în gură când ne „informează" despre câte miliarde de 
„dulari" învârt ăştia. Ei, personal, mie, mi-e o imensă greaţă de 
nespălaţii ăştia, astea. Nu că ei, ele nu folosesc săpunul şi apa caldă. 
Nu se pune problema! Folosesc apa, săpunul şi spray-urile în exces. 
Sunt nespălaţi sufleteşte şi duhovniceşte, mintal, la minte. Şi aceasta 
te face să respingi această lume de „vedete", trăncăneala lor 
interminabilă pe sticlă, comentariile lor. Sunt mai respingători decât 
politicienii şi „rromii" cu palatele lor cu turnuleţe şi marmură de 
importuri. Seamănă cu maneliştii care-şi aruncă ghemotoace „fără 
număr" de euro şi se văietă în tremolouri ca să moară „duşmanii lor" 
de necaz că au ei bani şi lanţuri de aur la gât şi la încheieturile 
mâinilor. Mai grav este faptul că aceste echipe de zgomote din mass- 
media, în mare parte, dispreţuiesc şi batjocoresc neamul din care 
provin. Simt o plăcere cvasidiabolică atunci când îşi râd în scris şi 
verbal de propriu-le neam, adică, de fapt, fără să realizeze, îşi bat 
joc, săracii, chiar de ei. Mă refer la cei ce provin din neamul nostru şi 
nu de minoritari sau străini. Acel ziarist care îşi bate joc de neamul 
din care provine, în ansamblu, se bucură când îi merge rău şi îşi bate 
joc de tradiţiile lui, nu suferă când îi vede decăderea, şi, când vede, 
că însemnate segmente ale acestuia că se animalizează, este sau 
dement sau ticălos, sau în serviciul duşmanilor lui. 


2008, AN ELECTORAL 

Cică în acest an, „boborul", adică noi, (îşi exprimă) ne exprimăm 
voinţa şi alegem „pe cei mai buni". Ca să ne conducă treburile 
obşteşti. Cică asta ar fi democraţie. Deci, eu aleg pe un X să mă 
conducă. De unde ştiu eu că tipul respectiv are virtuţi de 
conducător? De „bun conducător"... De unde ştiu eu că tipul nu mă 
minte, etalându-şi astfel de virtuţi? De unde ştiu eu că insul se va şi 
pricepe să conducă o Primărie (să zicem) în folosul meu de cetăţean? 
El zice că are şi, după ce este ales, cine-l mai poate controla, da jos 
sau contracara acţiunile dumnealui. Nu mai vorbesc de deputaţi şi 
senatori. Sunt aleşi şi după aceea mă trezesc că aceştia hotărăsc - 
de pildă - să „vândă" părţi din avuţia „întregului popor" unui arab, 


17 


turc, ungur, israelit. Acesta o cumpără pe dai-boj şi banii îi transferă 
la o bancă din Elveţia sau Ierusalim, Cipru şi eu devin mai sărac cu o 
parte din averea al cărui „proprietar" eram. Dar, nu doar atât? 
Parlamentarii şi guvernanţii, susţinuţi de primii, dau Ungariei averea 
Fundaţiei Gojdu, împotriva oricărei evidenţe testamentare a celui 
care a fost Emanoil Gojdu. Alta: în 2. 000 alegem pe domnii de la 
PSD. Aceştia erau cei „mai buni". Cu Ion Iliescu în frunte. Spre 
ruşinea omenirii, aceştia aprobă amplasarea în Municipiul Arad a 
statuii celor 13 criminali unguri (Mai exact şi a celor 13 provincii ale 
„Ungariei Mari"). Ucigaşi de români! Mai există vreo ţară cu astfel de 
aleşi (de către mine, de către dumneata) să ne conducă? Nu mai 
există! (Tot aceiaşi se prezintă şi anul acesta să primească votul 
nostru) Mai departe: Alegem pe X - ulescu din partidul Z - tulescu. 
Tipul este validat,^ ca^ membru al respectivului partid, în calitate de 
parlamentar. După câteva luni, X - ulescu părăseşte partidul Z - 
tulescu pentru partidul Y - greculescu. Ce ideologie, ce doctrină, ce 
ideal? Fleacuri! Politica este meseria oamenilor bogaţi. Bogăţia te 
face „ales", „politica" te îmbogăţeşte şi mai mult. Apelul la bani se 
face acum pe faţă! Adică, partidul cutărică, prin şefuleţi, o declară pe 
şleau că va „pune pe listă" pe cei care se prezintă cu portofelul plin 
la sediul partidului şi nu cheamă pe cel „sărac şi cinstit" (cu excepţia 
unuia singur. Ştiţi dvs cine!). Apoi, lucruri şi mai grave: în 1996 tot 
soiul de neaveniţi urlau de fericire că este ales Emil Constantinescu. 
Să narez o „întâmplare": în 1996, între cele două tururi de scrutin, 
eram la Senat, la sala presei; în sală era un ziarist al cărui nume nu-i 
ştiam nici atunci şi nici la ce ziar lucra şi o ziaristă de la Curierul 
Naţional şi cei doi discutau ce se „cerea" lui Constantinescu ca să fie 
ales. M-a şocat şi am reţinut doar una din condiţii. De unde o ştia 
acel ziarist? Nu ştiu! Probabil din zvonurile care circulă de regulă pe 
malurile Dâmboviţei. lat-o: Constantinescu să „renunţe" la Bucovina 
de Nord, Ţinutul Herţei, sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor şi să 
semneze tratatul cu Ucraina (Vă amintiţi sintagma: „sacrificii 
istorice!") şi atunci avem perspective NATO. Constantinescu a fost 
ales şi acesta a şi semnat cele spuse de către acel ziarist despre el, 
înainte de a fi pus în pâine de către alegători, lată, deci, ce poate 
alege „cetăţeanul" - fără să ştie - şi cu ce consecinţe. La fel, în 1992 
de pildă. Cetăţeanul „cinstit şi sărac" este ales, fără probleme, 
preşedinte al României, preşedinte al Camerei se ştia că va fi Adrian 


18 


Năstase, al Senatului, Oliviu Gherman şi prim-ministru Nicolae 
Văcăroiu (AN şi NV sunt şi astăzi tot clasă politică). Aceştia sunt cei 
care girează păgubosul tratat cu Ungaria, tratat care permite ca tot 
soiul de duşmani declaraţi ai românilor să zburde prin Transilvania. 
Iată, doar câteva exemple de cum sunt votaţi, conducători; oameni 
care fac rău neamului; adică sunt răi conducători. în ciuda acestor 
evidenţe sunt în vârf din 1989, unii, şi vor fi şi după 2008. Dacă vor 
veni alţii, fără experienţa de şulfe ale ăstora,^ în 2008, ce dovadă 
avem că nu vor fi la fel de ticăloşi? Nici una! în cel mai rău caz ne 
vor face rău 4 ani şi, prin unele documente, ce le vor semna, 50-100 
de ani. Başibuzucii ăştia au reuşit să scadă neamul românesc de la 
23. 500. 000 la 21. 200. 000, au reuşit să alunge peste hotare peste 
2. 700. 000 de români în putere, au reuşit să enclavizeze România, 
au ratat unirea Basarabiei, au ratat tratatele care să asigure 
conservarea etnică pentru românii din Balcani, au transformat ţara în 
lefegii prost plătiţi (românii), rromi plini de bani şi stăpâni absoluţi ai 
ţării, au mătrăşit flotă, industrie, au vândut industria de aluminiu, 
petrolieră, au distrus „Tractorul", au votat legi care permit ne¬ 
românilor să ne deposedeze de pământ, păduri, lacuri, bălti, au dat 
statului grec telefoanele, hotelurile israeliţilor, ne-au dat pe mâna 
minoritarilor şi suntem sclavi, populaţie flotantă, nomazi. Musulmani, 
israeliţi, africani etc. sunt domni în România şi românii sclavi. Iată ce 
ne-au dat cei care - prin votul nostru - ni i-am făcut „conducători". 
Adică ne-au distrus ca naţiune şi ca indivizi. Veţi zice: ce puteau 
face? Dacă nu puteau şi ştiau că nu pot face nimic, dacă măcar erau 
oneşti sufleteşte, nu se ofereau să ne conducă. Numai că erau şi 
sunt ticăloşi. Bănuiau că vor fi la ordin şi şi-au asumat rolul de cozi 
de topor, tocmai pentru a se căpătui ei şi a asigura urmaşilor acelaşi 
rol, plus averi uriaşe, averi ce le va permite urmaşilor să fie câteva 
sute de ani „clasă conducătoare". Acesta era şi este şpilul. Poţi să nu 
votezi, pot să se prezinte la urne 5% din votanţi, ei tot vor fi aleşi şi, 
indiferent de ce se va vota, tot ei vor fi. Vorba unuia: „Nu sunt alţii!" 
Chiar de ar fi, nu vor mai putea accede. S-a creat deja bariera de 
rigoare şi aceasta opreşte căţeii să sară peste ea. Meseria de 
„conducător" se moşteneşte prin averea obţinută de primul 
„conducător" din familia de „conducători" - actualii guşteri. 


19 


ALEGERILE LOCALE AU AVUT LOC 


Aşa cum am scris, în numărul trecut, votantul nu contează. Nu 
că ştampila ce o pune pe candidaţii unui partid sau altul nu are 
valoare. Are! Important este ce se întâmplă după ce candidaţii sunt 
validaţi de Birourile Electorale locale şi Central şi intră în post. Abia 
după aceasta se pune problema. Că s-au fraudat alegerile locale, că 
nu, asta nu pot să o spun cu siguranţă. Totuşi, dacă au fost peste 2. 
100. 000 de voturi nule, în primul tur de scrutin, ceva e neclar la 
mijloc. Chiar atât de mulţi cetăţeni pun aiurea ştampila? Nu credem! 
Dar, oricum nu avem ce face şi nu vom avea nici în viitor. Primarii de 
Municipii, oraşe, comune, consilierii, preşedinţii de Consilii Judeţene 
au fost aleşi. Mulţi! Odată aleşi devin de necontrolat de către 
cetăţean. Politic, pot trece la altă formaţiune politică fără a fi 
decăzuţi din funcţie. Cetăţeanul n-are ce le face, nu mai poate să-i 
destituie, nici partidul care i-a propus nu o mai poate face. O pot 
„păţi" cum se spune doar dacă comit infracţiuni ce intră sub 
domeniul penalului. încolo, pot da hotărâri câte poftesc şi 
majoritatea din aceste hotărâri ne vor afecta existenţa în bine sau 
rău; dar mai ales în rău. Pot hotărî desfiinţări de parcuri, plantaţii de 
pomi, pot îngusta trotuarele din faţa blocurilor pentru a extinde 
parcările, pot hotărî tăiere pomilor de pe marginea trotuarelor, 
trecerea terenului din domeniul public în cel privat, uciderea câinilor^ 
scoatere bordurilor şi punerea altora, asfaltarea străzilor apoi 
spargerea lor şi iar asfaltarea, suspendări de mijloace de transport în 
comun, reparaţii la căile de rulare a tramvaielor, închiderea de guri 
de metrou, dărâmări de clădiri, construcţia de blocuri mamut pentru 
birouri, pot cumpăra maşini pentru funcţionarii publici din subordine, 
pot să facă ce nici nu ne dă prin cap. 4 ani de zile sunt suverani 
absoluţi aproape şi, rare ori, îi trage cineva la răspundere pentru 
faptele oj intenţie rea sau fără, de drept sau nu. Cetăţeanul are 
„putere o zi. In ziua votului şi nici atunci. Că majoritatea poate fi cu 
spor şi uşor bine manipulată de promisiuni şi daruri Electorale. De la 
CD-uri cu muzică pe gustul mediu, ziare oferite gratuit, pungi cu 
alimente, vorbe mieroase, spuse prin pieţele de legume şi fructe, 
bere, mititei, concerte cu intrare liberă, spectacole ieftine cu 
majorete, şepci şi tricouri. Astfel, omul, nehârşit în ale manipulării 
psihosociale, se va lăsa influenţat fără ca măcar să bănuiască. Adică, 


20 


subconştientul său o va lua înaintea conştientului lucid şi va vota pe 
cel de care a „auzit" mai mult, cu cel care i-a fost cât mai mult băgat 
pe gât, cum se spune. Propaganda nici nu ştiţi cât este de eficientă. 
Chiar prost făcută, este mai folositoare pentru cel căruia i se face, 
decât dacă nu i s-ar face de fel. Dar, să lăsăm la o parte metodele 
de a „băga pe gât" alegătorului candidatul şi să revenim iar la ce se 
întâmplă după ce candidatul a fost validat în funcţia pentru care a 
candidat. Staful din spatele lui I-a prezentat ca pe cel mai apt de a 
„sluji cetăţeanul!" Adică, el a fost şi va fi, odată ales, „gospodar", „va 
asfalta străzile", „va băga apă potabilă", „va introduce ordinea", „va 
potoli hoţiile din pieţe", „va pune la punct zurbagii care tulbură 
liniştea cetăţeanului", va „rezolva problema câinilor vagabonzi", va 
„sădi pomi", va „amenaja parcuri pentru joaca micuţilor" („micuţii" e 
un termen foarte drag cititoarelor de promptere cu buze ţuguiate şi îl 
invocă şi când e nevoie şi când nu e), va „stârpi comerţul practicat 
de mafioţii pieţelor", va „renova blocurile degradate", va „construi 
locuinţe", va „asigura liniştea cetăţeanului în propriul apartament", 
„ilegalităţile vor fi stârpite", „timpul de odihnă al cetăţeanului în 
blocuri va fi respectat", vor fi „stopate creşterile de preţuri la 
utilităţi", „poluarea fonică va fi diminuată", „noxele vor fi aduse la 
standarde europene", „funcţionarii publici vor fi cei mai vajnici 
slujbaşi ai cetăţeanului", „distrugerea structurilor de rezistenţă la 
blocuri, de către cetăţeni inconştienţi, va fi stopată", „cozile la 
ghişeele de la administraţie nu vor mai exista" etc. Aceste oferte vor 
reveni la propaganda următoare. Concluzia: Nu s-a realizat din 
aceste promisiuni decât cel mult 5%. Şi tot aşa la fiecare 4 ani. Mulţi 
din ascultătorii „candidatului" vor fi mai... într-un cimitir, alţii de abia 
dau ochii, altora nu le mai pasă, alţii s-au „lămurit" şi nu mai merg la 
vot, alţii au plecat în Occident, alţii nu „fac politică", alţii se lasă 
seduşi de oferta unor noi candidaţi, alţii se „bagă în gaşcă la profit" 
şi, aşa, clasa conducătoare se autoreproduce pe sine şi cetăţeanul 
supus ei se iluzionează că, prin vot, are „putere" în ziua când votează 
„candidatul preferat", „partidul preferat"... 


21 


OBAMA-MANIA 


De cum se comunică de la Wasinghton victoria în alegerile 
prezidenţiale a lui Husein Obama, om de culoare neagră („afro- 
american", „negru"), se şi repeziră lacheii de ziarişti din România să 
lingă dosul noului ales şi să pună întrebări fatale (o Lupea cred că a 
fost prima) de genul: „Pe când un preşedinte ungur sau „rrom" în 
România?" Cred că nu există fiinţă mai bezmetică decât „ziaristul" 
din România. Acesta nu a depăşit şi nu va depăşi, poate, niciodată 
dilema întruchipată de cei doi eroi ai lui Caragiale: Farfuridi şi 
Caţavencu. Farfuridismul politic pare a fi o boală perpetuă a 

ziaristului din România. Farfuridi vroia să dea „evzeplu Evropii", 
ziaristul şi politicianul din România de azi nu ştie unde şi cum să 
lingă (să dea adică „exemplu surorilor..."). La UE ar linge, dar dosul 
unchiului Sam e mai dotat şi trebuie lins primul şi atunci se repede 
cu furie spre dosul acestuia, dar, speriat, se repede iar la dosul 
„Evropii , dar nu apucă să se sature de lins şi aude o voce mânioasă 
de la Ierusalim, un simplu mârâit al unui ziarist obscur de acolo. 
Atunci, speriat de bombe, se avântă cu limba la lins tema 

„antisemitismului" existent în România, dar nu reuşeşte să se 
proptească bine la lins şi aude alt mârâit. De data asta de la 

Budapesta. Imediat lasă dosul israelitului şi aleargă la dosul 

ungurului. Dar nici aici nu are linişte să îngurgiteze. Nu, că, mârâie 
„rromul" din Parlamentul de la Bucureşti, că e „discriminat" la şcoală 
in piaţa nu poate ciordi etc. Bietul ziarist din România e strivit de 
atatea dileme. Dos de UE ar linge cu plăcere, dos de unchi Sam ar 
hnge, dos de evreu cât cuprinde ar linge, dos de ungur ar linge, dos 
de „rrom" ar linge, dar nu ştie cum să se împartă (ierarhia, bat-o 
strechea!) şi atunci vina nu o pot purta decât „ultranaţionaliştii 
romani, „faciştn", „antisemiţii"... Ah, pe ăştia i-ar omorî, beli, arde, 
junghia, linşa. Ăştia îl văd lingând dosuri şi, în loc să-l laude, îl 
privesc cu o nedisimulată silă şi milă pe bietul lingău de dosuri. 

Şi acum să revenim. Măi, amărâţilor, ce rost are întrebarea 
voastra stupidă şi de-a dreptul îndobitocitoare? Staţi şi judecaţi! 
Husein Obama nu a dovedit nimic până acum. Albii din SUA şi l-au 
pus in frunte ca o excentricitate. Al doilea: Noul ales, negru din 
întâmplare, s-a angajat să rezolve problemele SUA spre gloria SUA, 
Marko Bela sau alt ungur s-a angajat să rezolve problema 


22 


maghiarimii - realizarea Ungariei lui Ştefan - spre gloria Ungariei şi 
nu a României Mari. Şi, apoi, alegem etnii, rase sau inşi capabili să 
conducă treburile obşteşti? Nu vedeţi că vă contraziceţi în absurda 
voastră dorinţa de a fi „democraţi". Ungur, „rrom", negru, nu 
înseamnă automat şi capabil şi demn de a ocupa locul de nomber 
one în stat. 0 tâmpenie! „Discriminarea pozitivă" nu înseamnă 
„valoare"; înseamnă că „discriminatul" e favorizat în detrimentul 
democraţiei şi al majorităţii, al celui valoros. Ce înseamnă a primi 
„rrom" la liceu, facultate pe „locuri rezervate" sau cu media 5? O 
insultă atât a majoritarului român, o discriminare, cât şi o 
imoralitate; atât privind-o ca român cât şi ca „rrom". Adică, ultimul, 
„rromul", este un ins care obţine ceva, pe nedrept, pe faţă. O ruşine! 
Dar, ai cu cine discuta? Prostu' îşi închipuie că întrebarea lui e o 
mare găselniţă ziaristică? Nu-i decât o manipulare josnică şi 
insultătoare pentru noi, o aliniere la prostia ce a cuprins rasa albă, 
rasă care-şi dă cu stângu-n dreptul şi se îndreaptă spre dispariţie 
prin proprie voinţă şi ca să facă pe placul unui anume popor, care, 
de fapt, s-a văzut că stă pe scenă în spatele păpuşei Obama şi chiar 
fără a se mai ruşina. Ba, din contra, rânjeşte, sfidător, din spatele 
„afro-a mericanului" caraghios, care, declară - după ce a fost abia 
ales - că va aranja el Iranul. „Caraghioz!" ar spune maestrul. Şi 
Obama şi „întrebătorii" cu „pe când preşedinte al României un ungur 
sau rrom"... Că nu au avut un „rrom" şi avem miniştrii unguri... şi ce 
se vede-n urma lor? Nai vor şi preşedinţi ţigani (declaraţi). 


90 DE ANI DE LA FĂURIREA ROMÂNIEI MARI 

Nu-mi convine de fel să analizez, să scriu, să comentez despre 
aceşti 90 de ani trecuţi din 1918. Anul când s-au unit într-un singur 
stat toate provinciile locuite de români (cu mici excepţii: românii din 
Timoc, cei din preajma localităţii Gyula, cei din Transnistria, cei din 
nordul Maramureşului, de dincolo de Tisa). Până aici toate bune şi 
frumoase, cum se spune. Numai că statul România Mare (acela care 
însuma peste 295. 000 km. pătraţi, cel din 1918) nu mai există. Şi 
atunci, ce sărbătorim noi la 1 Decembrie, şi care 90 de ani 
sărbătorim noi? Noi, şi am mai scris-o, serbăm la 1 Decembrie, în 
fiecare an, amintirea unui regat azi dispărut, cel în graniţele de la 


23 


1918-1940. Am mai putea zice: Azi, la 1 Decembrie, sărbătorim doar 
unirea Transilvaniei cu vechiul regat român, regatul recunoscut la 
caţiva am după Războiul de Independenţă din 1877. Şi, ţinând cont, 
că, Regatul Român, a fost sfârtecat în 1940 mă cuprinde o tristeţe 
cumplită când se aproprie ziua de 1 Decembrie. Amintirea Marii Unirii 
este dragă oricărui român care încă mai iubeşte măcar ideea de 
românism; îmi este dragă şi mie. Numai că, fraţi români, haideţi să 
realizam, in fapt, ceea ce era fapt real în 1918 şi apoi să sărbătorim. 
Aşa, de ce nu am sărbători ceea ce a realizat Mihai Viteazu în 
Noiembrie 1600? Patina de vechime ar fi mult mai importantă decât 
chiar 1 Decembrie 1918. Ciudat este, însă, că aceşti 90 de ani de la 
Marea Unire nu trezesc interes nici oficialilor, nici chiar istoricilor. Cât 
despre oamenii obişnuiţi... dezinteres total. Se prea poate să fie 
programate ceva sesiuni de complezenţă pe această temă - Unirea 
din 1918. Nu se aude! Presa scrisă şi audio-vizuală este cu totul 
dezinteresată de subiect. Poate revista „Magazin istoric", poate şi 
revista „Historia" vor dedica un număr acestui subiect. Să sperăm! în 
once caz, totul este şi va fi modest şi fără fast. Oficialităţile şi clasa 
politica sunt (este) interesate(ă) în luna noiembrie de circul electoral. 
După 30 noiembrie noii aleşi în Parlament vor avea grija să-şi 
împartă Ministerele, să formeze Guvernul şi nu de „România Mare'" 
Lucru! cu totul firesc politicienilor fripturişti ai României de azi. 
Oamenii aştia se gândesc la ei şi mai puţin, sau de fel, la dăinuirea 
neamului românesc în lume şi în istorie. Nu mai vorbesc de valul 
obama-maniei ce a cuprins întreaga planetă. Omul, zeul care va 
salva omenirea, şi va da bani, la bănci, este Husein Obama. în 
haosul ce se prefigurează la orizontul Occidentului cine mai este 
interesat de problema „România Mare"? Probabil tot soiul de inşi de 
P e A forumuri şi bloguri dornici de băşcălie. Oricum, eu sunt prea 
neînsemnat pentru a putea stârni entuziasm într-un neam având cel 
mult nostalgii. Unii dintre noi! Oboseala este extrem de mare 
Neamurile Europei, şi românii implicit, sunt cuprinse(şi) de o mare 
oboseala. Politica şi cele 3 războaie mondiale (două armate şi unul 
economic - politic cel numit „rece") le-a epuizat biologic aproape aşa 
cum războiul peloponeziac a epuizat democraţia sclavagistă a Atenei 
şi aristocraţia Spartei. Similar s-au petrecut lucrurile cu Europa 
secolului trecut. S-a autodistrus. Acum lâncezeşte, invadată de toate 
rasele şi pe cale de a se islamiza. Clasele avute sunt „liber 


24 


cugetătoare", clasele sărace şi proletarizate sunt apatice, populaţia 
albă a Europei în plin regres biologic, Occidentul este 
cvasidesacralizat şi Estul înglodat în sărăcie, la ce ne putem aştepta? 
De unde entuziasm pentru idealuri naţionale în ţări depopulate de 
tineri (cazul României). Cu boşorogi (oameni buni) nu poţi duce lupte 
de reîntregire. Numai Domnul ne mai poate ajuta. Să zicem - totuşi 
- : Trăiască Marea Unire de la 1918! 


CIRCUL ANUAL CU 15 MARTIE - ZIUA UNGURILOR 

• ► 115. cucu Astăzi, ora 18:16 

mai, io am terminat cu postările pana la anu.ca vad ca acest neam de 

oligofreni, opincari si nespălaţi nu a evoluat de la 15 martie anul trecut 

deloc.un singur lucru sa bagati bine la cap: autonomia nu o decideţi 

voi, va fi si va fi f curând, va garantez, si sper sa veniţi cu paşapoarte si 
vize in harcov, ca turişti, sa invatati limba maghiara, si sa vedeţi 
civilizaţie, pt ca apoi, la intoarcere sa-i invatati pe ai voştri ce inseamna 
apa, săpunul, wc-ul, munca, omenia....sa traiti bine, opincarilor, exact 
asa cum meritaţi, traiasca 15 martie!!!!!! 

• ► 79. 2. Dragos Astăzi, ora 17:24 

Stat National suna nasol, a fascism. Romanii sint nişte ţigani fascişti, ar 
trebui sa se gazeze singuri. 

• ► 127. 1. tamas Astăzi, ora 19:09 

Cum adică vine în România???? El este acasă în Transilvania, nu ca voi, 
care aţi venit din Regat şi ne-ti ocupat pământurile! Dar să ştiţi că 
Ţinutul Seciuesc nu va fi niciodată pământ românesc.... poate numai pe 
hârtie! 

Textele de mai sus sunt postări ale unor „forumişti" pe saitul 
postului românesc de televiziune Realitatea tv. N-am intervenit în 
texte. Stimaţi români, încercaţi dvs să scrieţi astfel despre unguri pe 
„forumul" de comentarii al vreunui ziar, televiziuni sau reviste - şi 
încă acestea sunt modeste - şi veţi constata că nu vă vor fi postate. 
Nu vi se pare ciudat acest lucru? Cum se explică el? Dar, cum se 
explică - de pildă - că împotriva oricărei logici, oricărui bun simţ, 
oricărei demnităţi, cei care conduc statul român nu iau nici o măsură 
contra celor care luptă pe faţă pentru dezmembrarea lui? Cum vă 
explicaţi că şefii aceluiaşi stat permit demnitarilor statului ungar să 


25 





se comporte în România ca şi cum ar stăpâni părţi ale a statului 
român? Cum de nu vă revoltaţi că aceiaşi şefi perindaţi la 
conducerea statului român, după 1989, permit membrilor comunităţii 
ungarofile să omagieze cu zgomot şi steaguri, însemne ale altui stat, 
foşti asupritori şi ucigaşi de români chiar pe teritoriul victimelor, în 
ograda victimei? Cum vă explicaţi că orice cetăţean etnic român dacă 
protestează contra dezmăţului unguresc este imediat catalogat de 
conducătorii statului român ca „extremist", „naţionalist", 
„uItranaţionaIist", „fascist", „nazist" şi - culmea crimei! - „legionar!" 
iar ungurii şi conducătorii acestora din România, care cer, şi luptă, 
împreună cu statul ungar pentru a dezmembra statul român, sunt 
răsplătiţi de către autorităţile statului român cu funcţii în toate 
structurile statului român iar demnitarii statului ungar cu onoruri şi 
temeneli? Cum vă explicaţi că aceiaşi şefii ce s-au perindat la 
conducerea României au permis separatismul şcolar pe criterii etnice, 
bilingvismul administraţiei, plăci bilingve pe străzile oraşelor 
României, pe clădirile publice, au permis batjocorirea publică a 
majorităţii alcătuitoare de stat, au permis ridicarea şi reamplasarea 
de statui ale unor personalităţi ungureşti în România, personalităţi 
dovedite criminale în raport cu majoritarii? Cum vă explicaţi că şefii 
temporari ai românilor acceptă şi iau parte la comemorări şi adunări 
ale ungurilor deşi cunosc crimele făptuite de cei omagiaţi în contra 
românilor? Cum vă explicaţi că şefii temporari ai României blamează 
pe acei români care se împotrivesc tocmai celor care vor pieirea 
statului român şi-i numesc „extremişti"? Cum vă explicaţi că presa de 
limbă română este permanent contra majorităţii, „analişti" de doi 
bani mereu îi acuză pe români de intoleranţă, barbarie, fascism, 
nazism, fundamentalism ortodox, ev mediu, că această presă scoate- 
n evidenţă defecte şi tare care, chipurile, sunt caracteristice doar 
românilor şi laudă „civilizaţia" ungurească, austriacă, americană şi 
atunci când unii dintre acei americani, austrieci - ca şi unii dintre 
români şi nu toţi - , nemţi, englezi comit fapte abominabile, infinit 
mai cumplite decât românii, nu acuză în masă acele popoare? 
Gândiţi-vă ce ar fi urlat presa de limbă română dacă cel care a făcut 
carnagiu într-un liceu german era român şi săvârşea fapta într-un 
liceu român, sau americanul care a împuşcat studenţi într-un campus 
universitar, sau acel austriac ce şi-a sechestrat fiica şi a întreţinut 
relaţii sexuale cu ea ani de zile, i-a făcut copii? Normal, când vezi 


26 


toate acestea că se petrec mereu, şi sistematic, nu poţi să nu te 
întrebi de cine ascultă conducătorii temporari ai românilor şi presa de 
limbă română cui îi e aservită? România a mai trăit o asemenea 
stare. Anume între 1927-1940. Orice român şi cunoscător în ale 
istorie ştie cum s-a încheiat acea perioadă. Cum de s-a impus şi de 
către cine doar României să recunoască 19 minorităţi pe propriul ei 
teritoriu şi să le dea voie să fie cetăţeni de altă etnie când e vorba de 
drepturi şi discriminări pozitive şi când e vorba de responsabilităţi şi 
obligaţii să fie exoneraţi? Cum de şefii temporari ai statului român - 
singurii din lume - au acceptat, tacit, sau chiar legal, ca un cetăţean 
al statului român să nu cunoască limba oficială a statului în care 
locuieşte sau - şi mai grav - al cărui funcţionar este? Să refuze să 
vorbească limba oficială a acelui stat şi să se considere persecutat 
pentru că i se cere să şi-o însuşească şi să te reclame la diferite 
foruri internaţionale pentru aceasta? Unde, în ce stat din lume - în 
afară de România - sunt aleşi demnitari care, în forurile 
internaţionale, să lupte pe faţă împotriva statului care i-a trimis să-i 
apere interesele? Un astfel de demnitar, care şi-ar permite aşa ceva, 
ar fi destituit imediat şi s-ar trezi băgat la închisoare pentru tot restul 
vieţii. La noi, însă, acela este imediat chemat la televiziunea X, Y, Z 
şi chestionat şi lângă el e adus un „analist" care are creierul spălat şi 
care în loc să-l trateze cum merită, îl perie şi se face că nu pricepe ce 
vrea duşmanul statului naţional, unitar, România, rânjeşte şi se 
străduieşte - cum se spune în limbaj bulevardier - să „aburească 
opinia românească" şi să sugereze privitorului român cum că 
duşmanul vrea doar să obţină profit electoral, avantaje materiale etc. 
şi nu să separe o provincie a statului român de statul român.^ Cum 
vine asta? Adică, alesul minoritar e un hoţ şi şmecher? Nu urmăreşte 
decât să tragă pe sfoară, pe faţă, proprii alegători şi, în schimb, nouă 
ne face cu ochiul că ce declară el public e doar o şiretenie electorală? 
Şi apoi cum poate fi calificat un asemenea comportament la un 
demnitar? Chiar aşa? Şi acei alegători chiar sunt fraierii de pe lume... 
Iar românii handicapaţi mintal, „patibularii" lui Patapievici? Când e 
observabil şi de către un elev de şcoală elementară că adversarul 
întrebuinţează doar tactici şi tertipuri pentru a-şi atinge scopul - 
dezmembrarea României. „Analistul" face pe prostul cum se zice şi 
intervievatul îi râde-n nas şi îi mulţumeşte pentru că l-a ajutat să 
ocolească şi să dezvăluie adevărul adevărat. 


27 


Concluzia: duşmanii statului naţional român sunt chiar 
aleşii şi conducătorii şi presării acestui stat. Ei, combat, alături 
de duşmani, la demolarea acestui stat aşa cum s-a mai petrecut în 
istoria acestui neam nu o singură dată. Şi cu asta, basta! 


ROMÂNUL PRIBEAG ŞI PSIHOLOGIA LUI 

După 1944 s-a infuzat în psihologia românului ideea să „fugă 
pasta graniţă!" Adică, să-şi părăsească ţara. Această propagandă 
subterană, dirijată de KGB de fapt, a dat rezultate după darea la 
fund a comunismului, după aşa numita dispariţie, topire a partidelor 
comuniste est europene. Ceea ce s-a petrecut în 1989 uluieşte 
planeta şi şochează prostimea. Unde a dispărut partidul comunist, 
partid cu ramificaţii planetare în fiecare ţară, la conducere în 8 ţări 
europene? Asta fără să socotim republicile ce compuneau URSS-ul. 
De ce a renunţat el de bună voie la puterea absolută pe care o 
deţinea şi după ce dresase peste 280 de milioane de europeni? Ce I- 
a apucat? Nu e clar pentru toată lumea că partidul comunist este fiul 
aceluiaşi tată, adică al celui, al celor ce stăpânesc banul planetei? 
Fără bani Lenin nu ajungea la putere în Rusia, fără banii aceloraşi 
Hitler nu pierdea războiul cu URSS, fără aceiaşi bani, al aceluiaşi 
unic, tată, fiul risipitor nu era iertat şi primit cu lacrimi la pieptul lui. 
Tot ce se întâmplă de la 1905 încoace este perfect dirijat, absolut 
tot. Cu atât mai mult ceea ce trebuie să ajungă la urechile prostimii 
şi sărăcimii care lucrează pentru prosperitatea şi bunăstarea unui mic 
număr de posesori de averi uriaşe. „Mergi la bogat, spune un 
proverb oriental, rămâi fără pantaloni". Cine salvă băncile cu 
proprietari „chinezi"? Contribuabilul de rând, adică săracul, îşi dădu 
pantalonii ca să nu rămână nici măcar peticită şuba bancherului, ci 
să fie tot nouă. Acum, să revenim la psihoza românului: Plecarea în 
Occident pentru a se căpătui. A fi şi el plin de bunuri: case, maşini, 
vile, piscine, băi aurite, chestii văzute în filme şi colportate de la om 
la om de peste 65 de ani. Deşi doinele noastre populare sunt pline 
de jele când cântă pribegia, versurile acestor cântece sunt cumplit de 
triste, după 1944, tocmai pribegia a început să-i fie dragă românului, 
dorinţa de a deveni „cortorar". Adică, nomad! De unde până atunci 
cuvântul şi starea de „cortorar" erau considerate situaţii în care nici 
duşmanului să nu-i doreşti să ajungă, erau un blestem, după acest 


28 


an această stare e dorită de marea masă a poporului român. Să 
„fugă în Germania!" Să „fugă în Italia"! Oriunde! Adică, să devină 
pribeag, să-şi lase casa, ţarina, familia tradiţională chiar, şi să „fugă"; 
în fine, după 1989, visul i s-a realizat. Milioane de bărbaţi şi femei în 
puterea vârstei îşi iau valiza („cortul"!) şi pleacă în Occidentul 
Europei ca salahori, cerşetori, „cortorari". După bani, maşini şi nu 
mai vor să se ştie de ei că-s români. Vor să fie italieni, nemţi, 
englezi, francezi, spanioli. Vorbesc stricat româneşte (Aşa cum o 
făceau românii de sub stăpânirea ungurească. Cu toate că nu ştiau 
ungureşte vorbeau stricat româneşte, cum vorbesc unguri, pentru a 
fi luaţi drept unguri.) şi le e „scârbă că sunt români!" De ce? Pentru 
că îi fac „de râs ţiganii"! Adică, ţiganii din România... Bine, dar ce 
treabă aveţi voi cu ţiganii? De ce anume purtaţi voi grija ţiganilor? 
De ce nu staţi în România să construiţi ţara, să o ridicaţi? Ţiganii 
fură, ţiganii vând produse furate, ţiganii sunt mână-n mână cu 
Poliţia, mituiesc judecătorii, Justiţia e coruptă, Poliţia e coruptă, 
vameşii iau mită, politicienii din România mint, ungurii sunt mai uniţi 
ca noi, ţiganii şi-au luat numele de „rromi" cu acordul conducătorilor 
României şi de aici confuzia, minorităţile dictează majorităţii, grofii 
unguri şi-au recăpătat moşiile, ungurii ne-au gonit din şcoli instituind 
apartheid pe noi în propria ţară, nu vor să ne vorbească limba 
oficială a ţării, ne gonesc din anumite judeţe, tot soiul de hoţi şi 
escroci vin în România şi se dau „investitori strategici", ţiganii răpesc 
românce şi le pun la „produs", ruşii nu ne dau Basarabia, Voronin îşi 
bate joc de români numindu-i „fascişti", „ocupanţi străini", ucrainenii 
deznaţionalizează românii rămaşi la ei, şefi de stat ticăloşi au semnat 
tratate umilitoare cu vecinii, guvernanţi la fel de nemernici au vândut 
obiective strategice la firme tip Căsuţă Poştală, primarii dau ordin să 
belească cei de la spaţii verzi pomii de crengi, distrug perdelele de 
pomi din faţa blocurilor apoi printre cioturile rămase înfig o tăbliţă pe 
care scrie „spaţiu verde" şi nimeni nu-i trage la răspundere, oraşele 
sunt năpădite de poluare fonică şi noxe, şcolarii îşi bat profesoarele, 
elevele umblă mai mult despuiate, practică prostituţia, se droghează, 
fumează de la 13 ani, îşi pun belciuge-n nas, urechi, sprâncene, stau 
mai mult prin baruri şi nu pe la şcoală, diplomele se cumpăr cu bani, 
carnetele de şofer la fel, politicienii devalizează bugetele şi fac 
promisiuni cu nemiluita şi nu onorează vreouna şi am putea continua 
•a infinit. Şi de aceea, zice pribeagul, lui îi e „ruşine că e român" sau 


29 


din alte motive. Că n-au fost demascaţi torţionarii, turnătorii, că 
Iliescu a adus minerii, că dosarele victimelor din 22 Decembrie 1989 
şi şi cel al Mineriadelor nu au fost soluţionate, că Băsescu nu ştiu ce 
face, că Elena Udrea e sexy, că Vădim nu-i Frunda etc. 

Bine, fie toate! Dar, tu, pribeagule critic, nu ai nici o vină că nu 
te implici în nimic şi preferi să-ţi pui coada pe spinare şi să trânteşti 
sintagma „mi-e ruşine să spun că-s român!" De ce nu iei exemplu de 
la nemţi. Au pierdut un război mondial; şi cum şi cu ce consecinţe? 
Ce ar fi trebuit să facă ei? Să plece toţi din Germania în America de 
Sud, Africa, în orice ţară i-ar fi primit şi să trântească formula „mi-e 
ruşine că-s german" şi să se deznaţionalizeze. Ei bine, ei n-au plecat, 
nu s-au plâns că sunt „sacrificaţi", nu au zis că le e „ruşine că-s 
germani", i-au primit pe toţi nemţii din ţările pe unde se 
împrăştiaseră în Germania şi au reconstruit-o din cenuşă, au dat şi 
bir - şi ce bir! - la israeliţi, în 1990 şi-au reîntregit cât de cât patria. 
N-au scos o vorbă că le este ruşine că sunt unii germani din est şi că 
muncesc să aducă celelalte landuri la nivelul celor dezvoltate. Ungurii 
„sunt uniţi!" auzi pe X sau Y. Ce ne împiedică să fim şi noi uniţi? 
Ţiganii, când e atacat un ţigan hoţ, sar toţi să-l ascundă şi apere. Noi 
nu-l apărăm pe cel mai bun dintre noi? Ce otravă ni s-a băgat în cap, 
suflet, inimă de ne autocondamnăm şi demonizăm noi înşine de 
parcă ar fi vorba de altcineva. De unde atâta ură de sine şi de 
aproapele de acelaşi neam şi de ce? Numai ce-l auzi pe gazetar 
bătându-şi jos de cei din neamul lui. Cu voluptate, cu bucurie, cu 
ură, fericit că iar s-a confirmat că în fiinţa noastră e ceva putred. 
Unul nu pune mâna la îndreptare? De ce? Un urât de Medelin Voicu 
(„rrom" pretinzându-se el) ne numeşte „primitivi", „hoţi", „rasişti", 
cum îi vine la gură pe toate posturile de televiziune şi nimeni nu-i 
rupe urechile. Ba, din contră! Râde cu el şi - prin asta - îl aprobă, îi 
aprobă mârşăvia, îl votează-n Parlament. Incredibil! Păi, ce să spună 
un străin? Musulmanii - studenţi, în anii 70 - , ne numeau „porci", 
„câini" în gura mare, în complexele studenţeşti, şi nimeni nu le rupea 
gura, românii râdeau la ei. N-ai văzut aşa ceva. Ce viitor are un 
asemenea neam? Cât mai poate continua în acest fel? Şi de ce o 
face? Ce aşteptăm? Dacă în noua Europă nu vom avea spirit civic, 
sentiment identitar, voinţă identitară, voinţă de luptă pentru a fi noi 
înşine, vom dispărea ca apa în deşert. 


30 


PLICTISEALA ŞI ALTE CELE... 

Gelu Piscan sta la masă şi se străduia să încropească o „schiţă" 
pentru o revistuţă lunară a unuia de prin Feteşti sau Medgidia. Nici el 
nu ştia prea bine... Dar, nu mergea de fel! Sta, se uita pe geam, la 
pomii din faţa ferestrei, şi mâzgălea câte un cuvânt aiurea: „Pisoi", 
„Relu", „Gelu", „Nelu", „Bellu", „Mădălina Dănilă",. „Chiriţă", „gipan", 
„merţan", „masterand", „doctorand" („drd!" adică), „tink-tank", 
„Stoica", „Terpe", „HPT", „Bozganian", „malonism", „coruţisme", „hoţi 
de fier vechi", „mocofet", „viezure", „proiecte", „interviu", „costiţă cu 
fasole boabe", „cârnăciori cu fasole boabe", „CV", „pârloagă", 
„coposescu-ism", „ştefangeorgiu-ism", „georgiu-ism", „iliescu-ism", 
„coja-ism", „ianoşi-ism", „walld-ism", „bănşo-ism", „borţun-ism", 
„aurel-cazacu-ism" (Doamne, ce epocă!); se oprea şi se mira de 
muzica „populară" contrafăcută transmisă de radio Timişoara. „Lai, 
lai-lai-la!" şi versuri care-l scoteau din toţi pepenii. De pildă: „La 
sărbători gi pasta an: / îi fălos că-i banaţan"... „îţi vine rău!" îţi spui 
când auzi aşa ceva. De unde atâta prostie la ăştia? Alte versuri: „Ea- 
şi pusă brâncile-n şele / Şi cântă una de jele..." Parcă o şi vedea pe 
zdrahoana de mândră luând poziţie şi trăgând o cântare de „jele", 
deşi, atunci când îţi înfigi mâinile în şolduri, eşti pus pe bătaie sau cel 
puţin pe o sfidare. Ce-i venea să tragă un pumn în aparatul de radio 
şi să nu-l mai audă. „Eh, asta e!" îşi zise şi iar se apucă de scris 
cuvinte fără noimă. Ca de exemplu: „Prost", „libidinos", „Nicu", 
„Zâcu", „Bocu", „pişecios", „huooo", „molâu", „nieniea", „lelea", 
„churchill", „kruger", „itzik", „biluţă", „monica", „trabuc", „corcoduş", 
„kant", „papagal", „kissinger" („heinz alfred!") şi tot aşa. Apoi, cifre: 
„32", „34", „27". Plictisit şi de sportul acesta se gândi ce ar fi să 
completeze „rebus". Deschise o revistuţă la întâmplare şi citi: „iute!" 
„Ce, iute?" zise el. „O tâmpenie!" Rebusul e pentru tâmpiţi. Că, el, 
slavă Domnului, e „cult". L-a citit chiar şi pe Kant cu elucubraţiile lui. 
„Transcedent", „transcendental", „cerul deasupra"... şi alte bazaconii. 
Râsul curcilor! El de filosofi de ăştia, de caraghioşi e sătul. Cu ce a 
salvat Kant ăsta Konigsbergul de la a deveni Kaliningrad? Vacs! Deci, 
Kant n-a putut salva Konigsbergul... Atunci? Kakaia sîtuaţâia? Poţi 
convinge ţiganul să nu fure, să nu paraziteze? Nu! Băiete, asta e. 
losif Stalin a fost mai puternic decât Immanuel. I-a luat 
Konigsbergul! Asta e! A apărut Stalin şi adios Kant. Bun! Deci, 
„pisoi!" „kant!", „stalin", „konigsberg", „kissinger" din Furth = ţărână! 


31 


Kdnigsbergul furat! Reviste, ziare, scriitor, „cal", „oaie", „bou", „om" 
= tot „ţarana!"" Moldova ... luată! 

Aşa, stimaţi domni! losif Stalin şi Immaneul Kant, Kdnigsbergul 
sau Kaliningrad? Dar, putem pune problema pentru noi ceva mai 
complet. Moldova - Republica Moldova şi răşluirile ucrainene de azi 
şi „sacrificiile istorice" ale lui Milică cel voinic şi merele de aur. Că ce 
mi-e 194°, ce mi-e 1989-2009? Că, mereu, romanitatea a făcut 
„sacrificii istorice" cu ajutorul trădătorilor de la conducerea ei din 
Bucureşti, pe pildă, am „sacrificat" Maramureşul istoric, a fost 
„sacrificată" graniţa pe Tisa, Banatul istoric a fost şi el „sacrificat" 
Timocu! „sacrificat", Cadrilaterul „sacrificat", jumătate din Moldova 
„sacrificata , Insula Şerpilor „sacrificată"... Dar, mă rog, doar 
romanitatea trebuie să „sacrifice" teritorii în Europa? Nu! Şi 
Germania, apoi în Asia şi Japonia a făcut şi ea „sacrificii". La fel 
Mexicul. SUA, în schimb, i-a „sacrificat" pe alţii în interesul ei. La fel' 
Marea Britame, URSS, Ucraina au fost generoasă în a „sacrifica" alte 
popoare in interes propriu. Şi aceasta este considerat moral, Ăştia e 
„democraţi!" Dar dacă noi ne cerem restituirea „sacrificiilor" hop 
sare Rusia, Voronin şi banda, Ucraina şi chiar Ungaria şi ne face 
„fascişti", „nazişti", „imperialişti", „lejionari". Aţi văzut? Cum aude 
presa „chinezită" cuvintele de mai sus, spuse de cei 4-5 şmecheri 
cum ia foc şi strigă: „holocaust!" Ponimati? Fiind declarat fascist 
nazist, legionar poţi fi lichidat de orice interesat. Or, nu asta e 
problema. Problema e a „sacrificiilor" şi nu a etichetelor. Adică un 
Vo ™' ,^ are se revendică de la Ştefan cel Mare, să nu ştie cum 
arata Moldova aceluia şi cum arată Moldova lui şi de ce arată aşa? Să 

?n/il tie C3 3 existat 1859 ' 5* 1887 şi 1918 şi tâlhăria din 1940 şi din 
1948, aia cu „procesul verbal'? Şi el, ticălosul, să ne numească pe 
noi „fascişti pe motiv că cerem reîntregirea Moldovei muşatine în 
cadrul României. Şi nu aşa cum vrea Rusia şi Ucraina, ci cum a fost 
ea de . J a . 1359 la !812; în favoarea romanităţii şi nu a ruso- 
ucrainitaţii. Ce bestii! Cuvântul „bestie" îi place foarte mult Iu 1 Gelu 
Piscan. Bestie" este şi hoţul de telefoane, „bestie" primarul care 
ordona belirea pomilor de crengi, reducerea spaţiilor verzi în 
favoarea rablelor, „bestie" este poliţistul care amendează băbuţa 
vanzatoare de pătrunjel şi protejează ţiganul care vinde marfă 
furata, „bestie" este politicianul care ne-a vândut băncilor 
transnaţionale şi ne-a îndatorat la plată de dobândă, a vândut 


32 


bogăţiile solului şi subsolului, „bestie" este vecinul care-şi păşunează 
animalele pe culturile agricole din tarlaua mea, „bestie" acelaşi vecin 
care îşi mână porcii şi caii să-ţi mănânce fructele căzute din pomii din 
faţa casei, „bestie" vecinul de deasupra apartamentului tău care 
tropăie şi dă muzica la maximum când se aproprie ora de culcare, 
„bestie" bronetul care-ţi vinde legume şi fructe aduse din Turcia şi 
spune că sunt din România, „bestie" guvernantul care aruncă în 
şomaj sute de mii de români pentru a intra în graţiile băncilor 
transnaţionale, „bestie" acelaşi guvernant care vinde Combinatul 
Siderurgic de la Galaţi unui indian, tot „bestie" e acelaşi guvernant 
care închide minele şi combinatele de creştere a porcilor şi ne aruncă 
în sclavia patronilor din Spania, Italia, Ungaria, „bestie" a fost 
guvernantul care a dat la fier vechi combinatele de la Hunedoara, 
Reşiţa, Călan, „bestie" se numeşte ţiganul care distruge în luna iunie 
teii de pe margine şoselelor şi din parcuri pentru a le culege florile şi 
a le vinde la „rumâni", „bestie" e ungurul care, minoritar fiind aici, 
mă discriminează în propria ţară, „bestie" orice biped care te 
privează de produsele materiale şi spirituale ale muncii tale... 

Asta e! Degeaba scrii! Nu te poţi apăra de tâlhari decât fiind un 
tâlhar şi mai mare. Dar, asta nu e un principiu moral, nu e kantian. E 
kissingerian! Vedeţi? E un codiţism! în fine, în acest „op" a inventat 
o chestie de care e mândru! Dar, ultimul, e total; e mortal! 
„Codiţism!" Extraordinar! „Analistul Codiţă!" Să mori de râs! Dar ar 
putea exista şi „tudor-ism", „stan-ism", „popescu-ism", „hurezeanu- 
ism", „tucă-ism", „esca-ism", „vrânceanu-firea-ism", „datul-ismul 
ochilor peste cap", „holbarea-ism", „ciripism", „datul din cap al 
spikeriţelor" şi multe de astea care înnebunesc publicul spectator 
slab de ţâţână. Trebuie să le înşire cândva pe toate astea. Aferim! 
Băiete, cam asta e cu scrisul, Chestie de aflat în treabă! 

DIN NOU DESPRE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 

Mi-am făcut un obicei de a scrie câteva rânduri despre ziua 
naţională a Românie, despre 1 Decembrie. Ca aspiraţie, această zi 
este sfântă. Ca realitate, ea a încetat să existe mai întâi în iunie 
1940, apoi în august în 1940, apoi în septembrie 1940. După 1944 
s-a mai pomenit de ea, de către istorici. Şi de aceştia cu prudenţă. 
Să nu supere minoritarii. Oficialii n-au scos nici o vorbuliţă. 


33 



Manualele după care învăţam la şcoală pomeneau doar de 
„burghezo-moşierimea" care „ocupase" teritorii străine şi „învrăjbise 
unele relaţii dintre români şi popoarele conlocuitoare"... 45 de ani 
nimic. Apoi a venit asasinarea lui Ceauşescu şi a soţiei. Apoi a venit 
asaltul ungurilor asupra românilor în martie 1990, segregarea 
majorităţii în propria ţară (ca în Africa de Sud), apoi s-a legiferat ca 
zi naţională 1 Decembrie. După legiferarea acestei zile ca zi naţională 
a început asaltul tuturor asupra a tot ce e naţional românesc. De la 
tradiţii la întâmplări şi evenimente istorice. Pentru cohorte întregi de 
ziarişti, propagandiştii tembeli, tot ce priveşte românismul poartă 
numele de „mituri". De la un Boia până la un Cioroianu, sau Pecican 
şi terminând cu o spikeriţă cititoare de promptere a început 
bombardarea privitorului şi cititorului cu „multiculturalism". Mii de 
emisiuni despre unguri, ţigani, ucraineni, polonezi, tătari, minorităţi 
de buzunar, au invadat televizoarele şi ziarele. Ziare minoritare 
pentru cititori ce puteau fi număraţi pe degetele unei mâini. S-a 
pornit in căutarea unor sate din cine ştie ce fund de provincii şi s-a 
scormonit şi aflat că acum 300 de ani au fost aduşi din cine ştie ce 
colţ de lume, 50 de muncitori şi colonizaţi în satul cu pricina şi că 
aceia ar fi croaţi, slovaci, turci, tătari, polonezi, ucraineni, armeni sau 
cine ştie de ce alta naţiune şi că ei sunt chiar ceea ce li se bagă de 
ziarişti pe gat. Cum s-au păstrat astfel de comunităţi? Biologic este 
de neconceput. Nici un răspuns? Şi dăi cu minoritatea, bagă-l în 
Parlament, bani de la buget, deromânizează-l, obligă-l cu forţa să 
înveţe alta limbă decât româna. Cohorte de misionari bat şi băteau 
Romania in cautare de minoritari. Doar or aduna circa 30% din 
totalul populaţiei; dă-le avantaje la toţi cei care s-ar declara altceva 
decât romani, in speranţa că se vor da legi care să ne declare ca 
inexistenţi. S-au deschis graniţele la negri. Aceştia deja sunt un fel 
de zei in Romania. Cum vin sunt luaţi în primire de o româncă, de un 
director de televiziune şi daţi pe post... Fotbalişti, cântăreţi, actori, 
spikeri, prezentatori de talk-show-uri, membri ai unor partide şefi si 
mai ales corditori..., cum se spune, de românce... Despre provinciile 
pierdute in 1940, 1948 şi din nou prin grija trădătorului Emil 
Constantmescu nici un cuvinţel. Atunci, ce sfinţim noi la 1 
Decembrie? O realitate pierdută. 


34 


ZIARISTUL PISTOLAR ŞI „ŢARA DE DOI LEI!" SAU DE 
LA MIHĂILĂ COFARIU LA BOGDAN ISTRĂŢOIU 


Cum se poate falsifica realitatea? Prin mass-media! Mass-media 
îl scoate pe un mare criminal ca fiind binefăcător al omenirii şi pe un 
biet călugăr drept un monstru; „mass-media" săseasco-ungurească a 
secolului lui Vlad Ţepeş l-a scos pe acest voievod român ca fiind un 
vampir însetat de sânge; pe el, care a zăcut ani de zile în captivitate 
la regele ungur Matei Corvin. Transformarea unui personaj istoric în 
monstru se practică încă din antichitate. Vechiul Testament, istoricii 
antichităţii nu s-au dat înapoi de la astfel de manipulări, ordinare, am 
spune astăzi. O mică intrigă de palat îl transformă pe Haman într-un 
veritabil Pol Pot al acelei vremi. Personajul pomenit mai sus devine 
subiect de linşaj. La propriu şi la figurat. El şi fii lui! Astfel, printr-o 
manevră de alcov a numitei Estera se perpetuează în istorie o 
ticăloşie care este privită ca fiind ceva ce trebuie urmat şi de alţii. 
Noi, bieţi, trăiţi în anii de dinainte de 1989 am asistat stupefiaţi, 
blocaţi psihic, la una din cele mai ticăloase manevre mediatice. La 
linşajul românului Mihăilă Cofariu de către unguri la Târgu Mureş; în 
1990. Respectivul român a fost prezentat pe întregul mapamond 
drept ungur dornic de cultură ungurească şi linşat de românii 
xenofobi şi că linşajul s-a făcut tocmai pentru că „ungurul" era mort 
după „cultură". Zile, săptămâni, luni planeta a fost isterizată cu 
imaginile „ungurului" linşat de români. Această manipulare a permis 
unei minorităţi să săvârşească una din cele mai reacţionare acţiuni 
de apartheid. Adică, să gonească din şcolile şi instituţiile statului 
român tocmai pe majoritari. Adică să practice pogromuri, segregări 
demne de epoca hunilor şi să-i scoată pe victime ca fiind acei huni 
când huni de adevăratelea erau tocmai cei ce se dădeau victime în 
faţa lumii. La această mârşăvie a mass-mediei ungureşti, mass- 
media de limbă română n-a reacţionat. Asta demonstrând 
complicitatea ei criminală la ceea ce putem numi atentat la naţiunea 
română. Când, după câteva săptămâni, s-a spus adevărul despre 
„ungurul" Cofariu era prea târziu. în mentalul colectiv se 
înrădăcinase minciuna bine mediatizată, falsul şi scopul unguresc 
fusese atins. Românii erau barbari şi ungurii mieluşeii mâncaţi de 
lupul xenofob românesc. Orice dezminţire - timidă de altfel - dată 
ulterior n-a schimbat imaginea noastră. La această mârşăvie - de 


35 



acum clasică prin acurateţea cu care a fost pusă la cale s-a asociat - 
prin interesata şi trădătoarea complicitate a uzurpatorului puterii lui 
Ceauşescu - Iliescu şi primul lui ministru din acea vreme şi putem 
zice întreaga mass-medie, de limbă română, perfect ticăloasă prin 
felul cum a gestionat ocazia ce i s-a oferit. De altfel presa de limbă 
română de după 1989 a fost, este şi va fi, multă vreme, un buldozer 
de antiromânism, va fi acel berbec mecanic care îşi face titlu de 
glorie din a ne prezenta în cele mai negre culori şi în a ne atribui şi 
păcatele minorităţilor conlocuitoare; tot nouă. Este bine cunoscută 
manevra scârboasă deja făcută de această mass-media când e vorba 
de a prezenta măgăriile făcute de ţiganii, în ţările Europei 
occidentale, obstinenţa cu care aceiaşti sunt prezentaţi ca români 
(noi, asică) şi nu sunt pomeniţi ca fiind „rromi" sau drept „cetăţeni 
români de etnie rromă". O aberaţie care este similar cu „bunul simţ" 
crin-antonescian de la sfârşitul acestui an 2009. Este superştiută - 
normal, şi de mass-media românească - vehemenţa cu care 
minoritarii s-au delimitat de naţiunea română, scârba cu care mass- 
media ungurească din România ne tratează, cuvintele injurioase ce le 
debitează la adresa noastră, minciunile, consecvenţa cu care ne 
spune „valahi" în sens de dispreţ, „mitici" celor din arcul extra- 
carpatic şi lipsa de reacţie a mass-mediei de limbă română la aceste 
insanităţi. Şi fac acest lucru de parcă ar fi vorba de altcineva, de 
extratereştri, de parcă ar fi vorba de altul. Sunt clasice murdăriile 
debitate de un ticălos pe nume Mădălin Voicu. Moderatorii care-l tot 
invită n-au minima mândrie de a-l da în brânci afară pe „rromul" 
pârât. Adică, pe moderator nu-l priveşte că, implicit, este murdărit şi 
el - ca român - de insultele adresate naţiunii române de romul 
Voicu. Adică, ce masochism poate fi acesta? Vine un invitat în casa 
ta şi te face hoţ, de „căcat" etc. şi tu, în loc să-l arunci în şuturi pe 
scări, râzi umil la el. Şi asta ani la rând. Aşa la Firea, aşa la Moraru, 
la Diaconescu, la „realitatea". Asta se numeşte schizofrenie. Ei, ceea 
ce se scrie, filmează, este mai puternic decât ceea ce se întâmplă în 
fapt. Şi acum să ne oprim la ultima ispravă a mass-mediei. Campania 
prezidenţială din acest an. încă de la sfârşitul lui august 2009 a intrat 
în isterie totală. Ceea ce a preocupat-o a fost cum ar putea scoate 
cât mai multă mizerie din viaţa personală a candidaţilor. Ne-a 
„informat" această mass-medie ticăloasă că un candidat e beţiv, 
curvar, bătăuş, prost crescut, mitocan, incult, mincinos, molestator al 


36 


nevestei, chior, vânzător de flotă, traficant, chel, tiran, lacrimogen, 
xenofob (adică antiţigan), dar şi că se bate pe burtă şi dansează cu 
ţiganii, că, în fine, horibile dictu, a bătut cu pumnul un băieţel de 10 
ani etc. Nimic despre ce vor să facă acei candidaţi, nimic despre ce 
propun cei ce-l ponegresc, nimic despre sarcinile aspiranţilor la 
preşedinţie, nimic despre ce poate face un preşedinte... nimic, nimic. 
S-a ajuns ca programul contracandidaţilor să fie un viitor prim- 
ministru, adică „ecce huomo!" şi nimic altceva. Noi venim cu un 
prim-ministru! De parcă alegerile prezidenţiale s-au transformat în 
alegeri prim-ministeriale. Mii de ore de dezbateri despre cine va fi 
noul prim-ministru, nimic despre ce vrea şi ce poate viitorul 
preşedinte. Personaje deja venale, precum Dinescu, Ciutacu, Tănase, 
Ciuvică, Emil Constantinescu, Vanghelie, Lavinia Şandru, Guşă, 
traseişti notorii, haita de moderatori de la posturile de televiziune se 
dau de ceasul morţii pe sticlă pentru a „lămuri" populaţia. De 
personajele acestea ne-am săturat. Când îi vezi pe un Dinescu 
trăncănind cu Tănase, pe Ciutacu, Ursu, Nistorescu, Chireac, Roşca- 
Stănescu, Turcescu, Pârvulescu şi Ciuvică, Guşă, „făctucele" Iu' 
Cristoiu şi sborşindu-se la posturi şi vorbind la infinit despre 
intimităţile candidaţilor, plimbând dovleacul „democraţiei" şi al 
„europenismului", menajând UDMR-ul, lăudând combinaţii politice 
contra naturii, înţelegi mai mult decât bine că ne-am pierdut complet 
busola şi nu doar atât. Când vezi că aceşti candidaţi se prezintă la 
talk-show-uri şi se lasă beşteliţi, de inşi cu mult mai păcătoşi, te 
cuprinde tristeţea unei amare neputinţe şi sile. Vai de ţara care a 
ajuns pe mâna trăncănitorilor pe sticlă" Ţara noastră e în această 
situaţie şi nu mai iese din ea. E o victimă a mass-mediei. E prea 
mult, mânuitorilor!... Ajunge! 


STATUL NAŢIONAL ROMÂN AJUNS O FICŢIUNE... 

Asistăm stupefiaţi şi neputincioşi şi parcă paralizaţi la disoluţia 
noastră ca stat naţional unitar şi ca naţiune chiar. Privim, ca şi cum 
ne-ar paraliza muşcătura unei vipere, cum două minorităţi 
zgomotoase şi profitoare ne impun celor 92% voinţa lor. Cele două 
minorităţii sunt cea ungurească şi cea ţigănească (romă!). Cea 
ungurească se comportă în România mai plină de aplomb ca în patria 
mamă. Şi o începe de primăvară şi-o ţine până în octombrie. Cică îşi 


37 



serbează zilele naţionale. La 15 martie! Că atunci dumnealor au 
luptat pentru „libertate". Dumnealor au luptat pentru „libertate", în 
Transilvania, ucigând români. Foarte bine, or fi luptat! Dar de ce 
ucideau români? Tot pentru „libertate!" Şi ce căutau ei să lupte în 
Transilvania, provincie a României, azi (A Austriei atunci!), pentru 
„libertate"? Cum se face că ungurii trebuie să-şi rezolve mereu 
problemele în România, în Transilvania, cum le place s-o spună, şi 
ucigând români, insultându-i, batjocorindu-i, fluturând drapele ale 
statului vecin, ale fostului regat arpadian, zbierând din toţi bojocii „să 
moară Trianon", numindu-i pe români „ţigani" şi pe forumuri 
„opincari", „mămăligari" (De parcă cine ştie ce ruşiene e să porţi 
opinci şi să mănânci mămăligă?!)etc. Cum se face că la 6 octombrie 
tot aici îşi află locul să ne mănânce ficaţii, cum ar spune mahalagii, 
cu comemorarea celor 13 criminali ucigaşi de români şi cum se face 
că statul nostru a ajuns într-un asemenea hal de descompunere că 
nu le rupe picioarele pentru acest afront, afront pe care nu l-ar 
tolera nici cel mai umil popor al Europei? Cum se face că acest stat 
ticălos al nostru ne-a adus şi pe noi, ca naţiune, într-un asemenea 
hal de degradare morală şi voliţională că nu ripostăm şi ne mulţumim 
să privim stupefiaţi la acest spectacol ieşit din comun pentru orice 
minte normală. Una e egalitatea şi drepturi egale, alta este sclavia şi 
acceptarea ei, una e să tolerezi pe celalalt şi alta e ca celălalt să te 
umilească încălcându-ţi propria libertate şi conştiinţă, înţeleg că îţi 
cinsteşti criminalii, dar nu în ograda mea şi cu ce aplomb şi cu ce 
sfidare şi neruşinare? Ştie o lume întreagă şi cred că ştie istorie şi 
Boc, şi Blaga şi ofiţerul de marină Băsescu şi au învăţat ce ticăloşii a 
comis ungurii la 1848-1849 asupra românilor. Atunci care-i misterul 
acestui ceardaş pe mormintele înaintaşilor în prezenţa urmaşilor? Ce 
ne ştim face cu aceşti conducători de-a dreptul duşmani ai noştri? Pe 
cine reprezintă ei? Cine sunt ei, ce cunoştinţe de istorie naţională au, 
ce şcoli au parcurs, mai au demnitatea ce se cere s-o aibă în funcţiile 
ce le deţin? Cum justifică aceşti trădători faptul că nici măcar nu iau 
poziţie atunci când reprezentantul oficial al altui stat - recte Ungaria 
- declară în România că sprijină pe faţă dezmembrarea statului 
condus de numiţii Băsescu, Boc, Blaga, Geoană, Roberta Anastase, 
Laura Codruţa Kovesi? înţelegem că e chestie de „Europa", că nu 
contează ce eşti. Că adicătelea suntem „europeni" (Dar, tocmai asta 
e, că ungurii nu-s europeni! Aici e paradoxul! Că se dau ceea ce nu 


38 


sunt la origine!). Cum se face că numai noi suntem şi văd că, 
ungurii, sunt unguri, şi nu unguri de rând, ci unguri ai regatului 
arpadian, kossuth-ist, horthy-st, dualist? Deci, un urmaş al moţilor lui 
lancu Avram - la mister Boc ne referim aicea - tace ca un melc când 
urmaşii lui Kossuth serbează şi cinstesc pe înaintaşii care i-au ucis pe 
moţii lui lancu? Nu la Budapesta, nu! Ci chiar la locul crimei, în jurul 
mormântului victimelor şi aceasta s-ar numi „libertate" iar un 
nemernic de la PNL cu numele Atanasiu, fost ministru al Armatei 
Române, numeşte „descreieraţi" nişte tineri români care dau o palidă 
replică fuduliei arpadiene. Este ceva ce nu mi-am închipuit în 1970 că 
se va mai putea petrece pe teritoriul României şi uite că se petrece. 
Păi, de ce a mai murit bunicul meu la 1918? Ca să vină urmaşul 
ucigaşului să „serbeze", ce? Pentru ce a fost el schingiuit şi asasinat 
de unguri, mister Boc? (Moţ!) Nu de „fascişti", nu de „nazişti", de 
unguri. Să nu ne ascundem după cireş! Una a fost 1940-1944 şi alta 
neîntreruptele crime ale ungurilor care se întind pe 1. 000 de ani. Că 
mister Kossuth nu era „fascist", bestiile de la 1918 nu erau „fascişti", 
ucigaşii lui Horea, criminalii secui din evul mediu nu erau nici 
„fascişti" şi nici „nazişti", ăştia cu „64 de comitate", „garda 
maghiară", ce treabă au cu „naziştii" (Numai în mintea de doi lei a 
spikeriţelor de tembelizor sunt băgate la înaintare astfel de vorbe)? 
Erau unguri şi atât! Păi, de-s „64 de comitate" de ce nu se duc şi în 
Croaţia, Italia, Ucraina, Austria să le revendice cu acelaşi tupeu? De 
ce nu revendică Franţa, Germania şi pe unde s-au mai plimbat, prin 
evul mediu, cu aceeaşi sete de sânge? Conducătorii noştri sunt 
imbecili sau se fac şi ne imbecilizează şi pe noi? Serbează, frate, ziua 
ta, dar nu împotriva mea, cerându-mi ograda şi în fiecare an. Mai 
satură-te! De la 1848 a trecut ceva vreme. Vin turcii să serbeze^ la 
Budapesta căderea ei şi transformarea în paşalâc a unei mari părţi 
din UNgaria? Chiar eşti nemernic şi nu pricepi sau aşa vrei să faci şi 
atunci, de fapt, vrei război sau ceva similar sau pe cale paşnică să 
mă jefuieşti şi eu să nu zic nimic, adică eşti şi dumneata un fel de 
„rrom" care declari că furi, tâlhăreşti, iei taxă de protecţie pentru că 
n-ai ce da la „copilaşi" să mănânce şi de eşti invitat la muncă, în 
funcţie de calificare, refuzi invocând că aduni mai mult furând decât 
muncind şi că eşti discriminat de eşti invitat la pus osul la treabă? Mi 
se pare corect dacă priveşti din partea respectivilor. Şi uite aşa, bine 
că există fraieri care înghit găluştele expectorate de dulăii 


39 




„democraţi" şi mai şi plătesc cu teritorii, cu „despăgubiri", şi mai 
prezintă şi scuze pentru pagube materiale, teritoriale, morale, de 
imagine şi anual de câteva ori îşi toarnă ţărână în cap, fac plecăciuni 
urmaşilor criminalilor istorici şi criminalilor curenţi, şi, deşi ştiu că 
înghit minciuni, le mai predau şi în şcoli, iar conducătorii fraierilor le 
spun, fraierilor, că „nu se întâmplă nimic!" Exact! Un stat vecin şi 
minoritatea lui din România umblă să ne dezmembreze pe faţă, dar 
„nu se întâmplă nimic!" 

TIMPURI ŞI VREMURI.... 

Secolul XX nu ne-a fost de fel favorabil nouă, românilor. Mai cu 
seamă începând cu anul 1927. Războiul mondial ne-a adus întregirea 
nesperată, dar şi duşmani redutabili: URSS-ul bolşevic, o Ungarie şi 
Bulgarie revizionistă, o Iugoslavie ranchiunoasă pe motiv că nu 
putuse înhăţa întregul Banat, o evreime ostilă şi deosebit de 
puternică financiar şi nu numai. Războiul mai scosese la suprafaţă şi 
o clasă politică românească total inaptă luptelor ce se anunţau. Mulţi 
din liderii politici erau trecuţi de prima tinereţe, se formaseră 
intelectual în secolul XIX, o parte din tineri erau preocupaţi de cu 
totul alte probleme decât naţia, clasa intelectuală din multe centre 
universitare se lăsase sedusă de internaţionalismul stângist 
antiromânesc şi o grămadă cochetau cu Kominternul, noua şi extrem 
de periculoasa agentură a Moscovei roşii. Contra României această 
agentură supranaţională şi extranaţională concepuse o strategie 
globală: economică, ideologică, politică, de diversiune şi 
compromitere. Un stat multinaţional, care acaparase a şasea parte 
din glob şi înglobase în malaxoru-i uriaş zeci de naţiuni, grupuri 
naţionale, etnii acuza România interbelică de „imperialism", concepea 
împreună cu Ungaria, Bulgaria şi stângismul european planuri pe 
multiple paliere pentru dezmembrarea vecinului de la vest - 
România. In faţă avea o adunătură pestriţă de opozanţi de formă, 
politicieni fără şira spinării, un moştenitor de tron (Carol II) stăpânit 
de instincte dintre^ cele mai rele, o presă zisă „democrată" a- 
naţională, dizolvantă şi de comerţ, de profit, de scandal şi condusă 
de alogeni versaţi în arta denigrării şi diversiunii, avea aliaţi plini de 
ură în sânul minorităţilor naţionale şi opozanţi o mână de tineri de 
dreapta şi masa de ţărani iubitori de pământ, dar săraci în proporţie 


40 


de 90% şi complet neiniţiaţi în lupta ce se anunţa. Anul 1927 a fost 
un an nefast. în jumătate de an doi dintre cei ce contribuiseră 
decisiv la realizarea României Mari dispar. Dorinţa de revanşă şi 
invidie, lăcomia de putere împinge la putere un partid de strânsură 
cu mulţi cvasi-stângişti în componenţă, nexperimentaţi în arta 
guvernării şi, fără să prevadă, pe marginea prăpastiei ce se 
deschidea în faţă. Guvernele occidentale şi URSS-ul aşteptau cu 
înfrigurare ca cineva să pornească un măcel în Europa. Mussolini le 
înşelase aşteptările, Ungaria era prea mică pentru un ceva aşa de 
mare, dar gălăgioasă nevoie mare şi desfăşurând contra României o 
propagandă ieşită din comun. în România vine pe tron Carol II. Era 
aşteptată Germania şi se spera ca ea să cadă în plasă prin Hitler. Şi 
se şi întâmplă chestiunea. Ce a urmat se ştie. URSS-ul şi-a atins ţelul 
în privinţa nu doar a României. A peste jumătate de Europă. Puţin a 
lipsit ca să nu ajungă pe Rin. Dar, că, „Europa", s-a dus de-a 
berbeleacu, i se datorează în întregime (başca sprijinul SUA! La 
trimisul ei pe tobogan, evident! I-a spus Napoleon acum 200 de ani: 
„Las Europei doi giganţi: SUA şi Rusia!" Şi el ştia ce spune.). Şi apoi 
ce se înţelegea prin „Europa"? Se înţelegea Franţa, Marea Britanie, 
Germania şi eventual Italia, aşa în subsidiar. Desigur, înainte de 
1914 se mai putea considera şi Austria „Europa". în rest, terra 
incognito! Bun, şi ce hotăra „Europa" asta? Adică, Franţa, Marea 
Britanie, Germania şi Italia? Că URSS era ignorat de cele patru zâne. 
Ignorat, vorba vine... Ceea ce dorea şi URSS. Adică să domine politic, 
militar, economic şi cultural tot ce trecea de graniţa Austriei şi se 
oprea la graniţa estică a României, Bulgariei, Poloniei, Finlandei. 
Franţa şi Marea Britanie propuneau, şi o exercitau, această dominare 
învelindu-şi pumnul într-o mănuşă fină de mătase şi cei vizaţi li se 
părea că lovitura primită nici nu există. Germania, Italia şi URSS 
vroiau să dea cu pumnul fără a purta mănuşă şi mai şi grohăiau de 
plăcere când loveau, se simţeau bine la lingurică numai dacă-l şi 
chinuiau psihic pe cel^ atacat, îl umileau în văzul lumii şi-i confiscau 
cu totul identitatea. între aceşti 5 lei cruzi se agitau şi doi coioţi 
jigăriţi, flămânzi, gălăgioşi şi la fel de cruzi - Ungaria şj Bulgaria. 
Ungaria se vroia mare putere şi era doar un bufon sângeros şi 
gălăgios, Bulgaria nu era mai prejos când era vorba de români. 
Ambele se gudurau când spre puterile masonic-democratice Franţa şi 
Marea Britania, când spre puterile conservatoare zise de „dreapta" 


41 






Germania şi Italia şi nu uitau URSS-ul. Aici aveau puternice grupuri 
înregimentate şi^ care lucrau pentru URSS, dar şi pentru pofta de 
expansiune a ţărilor mamă asupra României. Pornind războiul — 
pentru că erau sigure cam 90% - că-l vor câştiga, Germania şi Italia 
au aruncat cele două puteri plutocratic-masonice (Franţa şi Marea 
Britanie) în braţele aliatului tradiţional - Rusia, recte URSS. Numai că 
URSS nu era Rusia. Era un ceva mult mai mult. Era un monstru care 
ura pe faţă, în primul rând, tot ce era creştin şi în al doilea rând tot 
ce era naţional la alte neamuri, tot ce nu era filo-sovietic şi cu 
identitate precis definită. Accepta doar rusificarea sufletească, 
lingvistică şi umanitatea adusă la stadiul de populaţie, turmă care 
poate fi mutată de ici colo în funcţie de fanteziile grupului restrâns al 
„purtătorilor de săbii!" Adică, al Biroului Politic al PC(b)US. Şi acest 
„birou nu-J suporta pe români, pe „ţărănoi". în primul rând ăştia era 
creştini, trăiau natural (Şi Lenin ura ţăranul, pentru că nu-l putea 
manipula cu trăncăneala), nu erau ruşi, nu erau nici ucraineni, nici 
evrei, se opuseseră proletarizării ţării lor etc. Nici puterile plutocrato- 
masonice nu iubeau românii. Aceştia nu erau prea încântaţi să lingă 
dosurile băieţilor „aleşi" şi aceasta era un păcat de neiertat. Aşa că 
puteau fi sacrificaţi PC(b) US-ului. Şi „el însuşi în persoană", 
Churchill, n-a ezitat. Ne-a sacrificat! Capitalistul, adversarul 
comuniştilor, ne-a cesionat, pe noi, iubitorii de englezi, sovieticilor 
(adică numiţilor kominternişti alogeni), nu s-a revoltat că sovieticii 
ne-au ciupit un bagadel acolo de 50. 000 km. p. din ţară, nici nu au 
obligat Bulgaria să ne restituie Cadrilaterul. Adică, lepra churchillistă 
semna ceea ce blamase că semnase Hitler; că acceptase să 
„ciupească" Stalin şi Bulgaria de la români circa 60. 000 kmp din 
ţară. Şi ce au ciupit ăştia... ciupit a rămas şi astăzi. După 1989, 
chestiunea se repetă tot asupra românilor şi acum nu mai poate fi 
aa i zat " dictatoru| '' Hitler, „nazistul". Nu mai propune el „diktatul". îl 
lasă să se „producă" UE, adică domnii „democraţi". Deci, 
„democraţii" permit ca în sec. XXI să se instaureze în inima României 
segregaţionismul etnic şi apartheidul unei minorităţi asupra 
majorităţii, separaţionismul şcolar etc. Cum e posibil aşa ceva? Uite 
că e posibil când e vorba de români. Se reinstaurează de data asta 
pe aceste meleaguri un nou „unio trio nationum" şi format din 
unguri, secui de limbă ungurească şi ţigani („rromi!")... 


42 


GREU. URCUŞUL... 


I). Gelu Piscan prinsese obiceiul, după ce trecuse de 47 de 
ani, să frecventeze tot mai des biserica. Nu se ducea la una anume, 
dar mai des la Patriarhie... Nu prea se ştie exact ce-l mânase şi-l 
mâna la Casa Domnului... Un semn de la Domnul, „o telegramă" de 
pe tărâmul celălalt cum îi zisese o doctoriţă când îi luase tensiunea şi 
constatase că „cea mică e cam mare", unele vise ciudate (visa mereu 
fântâni!) sau vagi amintiri de când îl ducea bunica de Paşti la 
Biserică, în copilărie. Destul că mergea tot mai des la Casa Domnului 
(la „Casa de oaspeţi"). La început nu prea era în stare să stea prea 
mult. Venea pe la IO 45 (Cum îl auzise pe un enoriaş că la acestă oră 
„vin masonii!") şi se aşeza aproape de uşă şi nu sta mai mult de 10 - 
15 minute, îl apăsa ceva, se uita după femei frumoase, intratul şi 
ieşitul enoriaşilor, vânzoleala acestora, liota de cerşetori şi 
cerşetoare, ţâgani murdari, ce se plimbau printre credincioşi, la 
cerşit, indisciplina îl deranja şi nu se putea concentra, să dea 
pomelnice şi lumânări nici nu se gândea, nici să se ducă să se 
închine la Sf. Icoane nu-i trecea prin cap ori se ruşina, ori, poate, nu 
vroia sau toate la un loc. Abia de-şi făcea cruce când intra şi ieşea 
din Sf. Locaş. Nici asta de fiecare dată! Nici la slujbă nu era atent 
cum decurge. Mai făcea şi el ce făceau vecinii de pe lângă el. Ca să 
nu pară că şochează, că sfidează în mod voit. Cum venea târziu, mai 
prindea „Tatăl Nostru" de la sfârşitul Sf. Liturghii şi atunci pricepea şi 
el ceva. La miruit nu se ducea pentru că nu sta până la capăt, deşi 
venea târziu, şi nici să sărute mâna preotului nu vroia. Când sta până 
se împărţea anafura, nu se ducea nici în acest caz să fie miruit şi 
prefera să privească credincioşii şi credincioasele care se perindau la 
sărutatul Icoanei şi la miruit şi primit anafura. La predică iar nu 
asista. Asistase de câteva ori la o parte din predica de duminică, îl 
deranja patetismul preotului sau cunoştinţele precare de istorie a 
acestuia, ba o dată o femeie de vârstă medie se luase de el, tam - 
nesam, că nu „stă drepţi la Sf. Liturghie!" Lu' Gelu Piscan îi sărise 
ţandăra. Că lui îi sărea repede şi se simţea dator să nu se lase fără 
să nu riposteze verbal. Nu avea semerenia vameşului, care nu-l 
băgase în seamă pe fariseul făţarnic, şi îi ripostase scurt „damezei" 
cum zicea el (Că aşa le gratula pe multe femei: „dameză", „cocoană" 
sau „guşteriţă!") : „Cocoană, zisese el, dumneata ai venit la biserică 


43 




să ocărăşti enoriaşii sau să te rogi şi să asculţi slujba?"... Aceia 
tăcuse, dar se vedea că nu era în apele ei. Era neliniştită după 
schimbul de^ replici cu Geluţu. Cucoana se erijase în judecător şi 
învăţător fără să aibă acest drept şi statut. Că nu i le dăduse nimeni. 
Geluţu reţinuse apucătura cucoanei şi îl cam deranjase sufleteşte 
intervenţia acesteia în existenţa lui, brutalitatea şi răutatea cu care îl 
„învăţase!" Răutatea din ochii şi de pe faţă. Că Geluţu era un fin 
psiholog şi „cititor" de feţe. Mai demult, când era mai tânăr, Geluţu 
se împrietenise cu o evreică (Nu era chiar o „prietenie", era mai mult 
o simpatie trecătoare) - colegă de serviciu cu el - şi asta-l rugase să 
o însoţească la biserică şi să asiste la nişte cununii religioase. A fost 
şi acesta un semn. Asta se petrecea pe vremea „odiosului". Geluţu 
se cam codise. Se temea de Securitate şi că va avea probleme la 
serviciu. Că va fi „luat la ochi". Dar nici chiar să se arate a fi ultimul 
fricos, nu îi convenea; aşa că o însoţise. Biserica era chiar pe Calea 
Victoriei, nu departe de CEC-ul mare (a Sf. Ciprian?). Geluţu asistase 
la slujbe şi nu-şi făcuse cruce. Sta ţapăn - ceea ce semăna a sfidare 
- , nu departe de preoţii care oficiau slujba de căsătorie şi nu 
pricepea nimic din ce se petrecea acolo. Cununii, botezuri, 
înmormântări erau întâmplări la care evitase până la acea vârstă să 
asiste. Poate cel^ mult de două ori la înmormântări, niciodată la un 
botez şi niciodată la o cununie religioasă. Cât despre colega evreică, 
nu mai ţinea minte de-şi făcuse cruce sau nu. Se prea putea să-şi fi 
făcut. Dar, chiar de nu şi-ar fi făcut era explicabil şi motivabil pentru 
ea. Nu era creştină! Şi creştin ortodoxă cu atât mai puţin. N-avea 
obligaţie, cum s-ar spune. Apoi, ştia că ea poate chiar să-şi facă 
cruce şi să nu fie „luată la ochi" pentru că se ştia şi atunci că evreii 
aveau spate în exterior, dar, el, ce spate avea?... Oricum, nu avea 
scuze. Şi, totuşi, fusese botezat... Evreica, nu! Ea era evreică! Numai 
că el se simţea neprotejat. La biserică, de atunci, de când cu evreica, 
tot s-a mai dus. Nu că din îndemnul ei sau că ea l-ar mai fi îndemnat 
metafizic, cum ar zice „liber cugetătorii". La Mitropolie mergea! Când 
simţea îndemnul şi nu neapărat duminica. Intra, mai cu seamă, 
când nu erau slujbe, se aşeza pe un scaun şi privea. Nici să sărute 
Sf. Moaşte nu se ducea; îi era frică sau avea o anume reţinere, se 
temea de microbi, prea mulţi ologi, nespălaţi şi şontorogi - îşi 
spunea el — se înghesuie acolo. Se simţea nesincer, chiar nevrednic, 
necurat sau nu simţea nici un impuls, se gândea în altă parte, îl 


44 


deranjau cerşetorii, aceşti vajnici tulburători de Slujbă. De cum te 
vedeau că treci pragul bisericii te asaltau. Asta-l scotea din sărite pe 
Piscan. „Dom'le, îşi zicea el, dacă vreau să-i dau, ţiganului milog, îi 
dau, dar de ce nu mă lasă să intru senin în biserică? Mă bruiază 
tocmai când vreau şi eu să mă apropii de Divinitate (mai ales că o 
fac aşa parcă împins de ceva, de cineva, din când în când), îmi 
distrage gândul de la cele divine (să zicem) cu treburile burţii lui! 
Vrea banii („Dhă 1 şhî mîhie un bîhan să-m' ieu d'- o pâne!" şi cu 
accent ţigănesc pe deasupra)! Unde mai pui că 95% sunt ţigani 
murdari şi total necredincioşi. Altfel nu ar tăbărî pe tine în biserică, în 
Biserica Patriarhiei şi în timp ce preotul slujeşte"... Stârneau ură şi nu 
milă. Ce era mai grav, şi-l deranja, era că la fiecare biserică ortodoxă 
erau cârduri de ţigani, ţâgane şi puradei jegosi la cerşeală. La 
bisericile catolice, baptiste nu vedeai aşa ceva, aşa o degradare 
umană în plină afirmare. Cum e posibil, îşi zicea? Ce să mai spui, că, 
de nu-i dai, blestemă, înjură, îţi meneşte rele, îţi roagă boli şi 
accidente, ba chiar cancere şi alte boli incurabile şi în loc să te 
apropii de Dumnezeu, când mergi la Biserică, aceşti smintitori te 
îndepărtează (Poate că de aceia şi sunt trimişi în picioarele românilor 
aceşti paraziţi). Când îi dai este nemulţumit de ce îi dai, când nu-l 
bagi în seamă te blestemă, te agresează cu prezenţa lui ostentativă 
şi privirea de câine flămând, rău şi plin de ură, dar şi mai rău de nu 
primeşte cât speră şi mai cu seamă de nu primeşte bani. Şi nu e 
unu', nu doi, ci câte 15-20 şi te trag de mânecă chiar în biserică sau 
trimit puradeii să te abordeze şi ei stau ciotcă pe gardul bisericii şi 
bârfesc, înjură, spun măscări, cuvinte cu conţinut sexual, duhănesc 
şi vorbesc limba lor de indieni şi sunt atenţi la tot ce mişcă în ograda 
românului. Se întreba cum să ocoleşti toate aceste impedimente care 
îţi stau în cale spre aproprierea de Dumnezeu, aceste ispite de fapt, 
piedici puse de Diavol. Să miluieşti pe cel flămând, fie, dar când el 
face din cerşeală mod de viaţă, (Adică, Sf. Pavel zice: „cel ce nu vrea 
să muncească, să nu mănânce!" Or, romul tocmai asta face. 
Adică, vrea să mănânce şi să nu muncească. Asta dacă cerşeală n- 
o fi şi ea muncă? Cum adică, o băbuţă amărâtă, şi cu o pensie de 
400 de lei, trebuie să-l hrănească pe nomadul zdravăn şi în putere, 
pe balabusta cât dulapul, care duhăneşte şi zace la poarta grădinii 
bisericii şi te mai şi blestemă de nu îi dai? Aceasta e o nedreptate de 
netolerat) mod de a ocoli câştigarea pâinii cu „sudoarea frunţii" nu 


45 



mai este corect, în ciuda multor neplăceri de genul acesta isoite 
diavoleşti, Gelu Pişcan mergea la biseiică şi sta dîn ce în ce mai muft 
i, m una d,n zile, după ce văzuse într-o noapte un Sp The 
schimonosindu-se la el, se gândi să caute o carte de rugăciuni dată 
U ' de ° ™ atuşa cu mulţi ani în urmă, poate erau cam 25 de ani 
Cautand-o prin casă, o găsi. Era într-o după masă, cam după 

Cartea d 3 ,! n r ° u ? lea "/ Ad,că ora {5°°- Asta o înţelesese mai târziu), 
.o. ru 9 aciuni nu era încărcată cu multe rugăciuni era ca 

tot a r ^ea °r, r e dln 'î™ 83 M Vre ° ™9iciuni de 
i îf-j irnh' 6 r 6ar -' car ? at:at:ea „pentru diferite trebuinţe" Sf. 

urghie neexplicata şi fără amănuntele destinate doar preoţilor' 
scurte rugăciuni de la Vecernie şi Utrenie, Doxologia Mare, îndrumări 
pentru spovedanie (doar câteva), o rugăciune de după spovedanie 
cateva de dinainte de împărtăşanie şi una după, unele tropare de 

cu r nump'ri ACa f tlS î Ul Ma " tuit ? rului 5* P oate Şi al Bunei Vestiri, sinaxarul 
cu nume de sfinţi pe zile, cateva colinde. Ca pentru cei de pe treapta 
cea ma, de jos. Piscao se puse să se roage, adteS sS <SS 

rareStăriS ' ncepatoa,e " De începu să o facă în fiecare zi. Şi 
ca, deşi rugăciunile erau cu vorbe simple, uşor de urmărit îi 
era cumplit de greu să le şi citească, darămite 3 * şi ga ? nd“'să 
se lase pătruns de ce citeşte. Ciudată ciudăţenie! îşi zisese Dintre 

şfpâîmusoTu'iito 1 - os,ru " 51 poa ? şi " Crezul "' 

psalmul 50 cu toate ca aici avea nelămuriri „dure" cum zicea el ca 
sa nu zicem mai mult. Adică, zicea el, cum vine Z % bine 
oamne, intru bunătatea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile 

detot-’ahinr- ^ b ' nev0i jertfa dre P ta î h ' Prinosul şi arderile 

J? t t .' at „ unci VOr P une P e Altarul Tău viţei". Adică, cum să pună pe 

noastre^si" ce^treabă" ^ Un 3Stfel de " altar " în Wseridte 

îSm?'lSr^ w. em n01 C " " Zidurile Iersalim ului" şi ale cărui 
ierusalim? Dar, la biserica n-a văzut şi nu a auzit de asa ceva si 

nimeni nu aducea „viţei" la vreo biserică în România? Asta-I deruta 

mplet, complet! Deci, nici pomeneală de noi, de români de 

ucureşti, Arad, Cluj. Nimic! Ce să mai vorbim că acolo unde trebuia 

Sră :ă S vrea fîrm sf V ^ ^ " să iubim P e dumnezeu"S 

hui t- V 63 " Sa o nu ,ubim )' ba se trezea pronunţând cuvinte 
hulitoare, le auzea in el pronunţate parcă de o altă voce 1 Asta îl de-a 

dreptul inspaimanta. Dar, cel mai ciudat i se părea greutatea cu care 
citea rugăciunile, oftaturile ce i le stârnea această cit^şfneputinţa 


46 


de a se gândi la ce citeşte (deşi frazele erau simple şi pe înţelesul 
cititorului cum am mai zis), ba parcă simţea că cineva se uită la 
el de undeva din spate, de sus, din tavanul camerei, de la ceafă, 
că-l priveşte-n ceafă, spre creştetul capului şi că-l trec fiori când 
gândul îi rătăcea într-acolo. în aer liber părea mai puţin apăsător şi 
acela părea a nu fi prezent. Piedicile astea, ce îi apărură prezente 
chiar de la primele lecturări de rugăciuni (Că rugăciune nu părea să 
fie), îl făcură să persevereze în a le citi, să se ambiţioneze. Nu numai 
că erau greu de parcurs şi ţinut gândul la ele, dar i se părea o 
povară grea de urnit. Când se apuca de citit, i se părea că trebuie să 
se şi oprească, abia după ce trecea de 3 rugăciuni putea să meargă 
mai departe şi gândurile îi zburau la cu totul alte lucruri, ba tocmai 
atunci era preocupat să adune de pe jos - că se aşeza în genunchi - 
diferite gunoaie şi să le facă grămăjoară în faţă. Astea îi apărură în 
primele zile de când începu să se roage, să citească, de fapt, 
rugăciuni. Totul i se părea străin, ceva aparţinând altora şi departe 
de ce era în jur şi de abia aştepta să încheie cu cititul. O făcea numai 
în gând. Cu glas tare nu o putea face, încerca şi nu putea. Nu era un 
retor şi nici nu încerca să fie, gândul îi alerga mai repede decât 
vorba, cititul cu glas tare. La Biserică se citea cu glas tare, se cânta, 
el n-avea ureche muzicală, nu putea conduce o melodie, deci nu 
avea talente de nici un fel şi până atunci i se păruse că are 
nenumărate talente, că e un tip ieşit din comun şi că foarte puţini 
sunt ca el, că e frumos, că e un din acela care sparge bolovani cu 
pumnul etc. Mai citise el din „Biblie", dar mai mult aşa ca să ştie 
citate, îl impresionase „filosofia" din Eclesiastul, dar totul privit la 
modul anecdotic, pentru impresionarea fetelor sau pentru a epata 
ignoranţii cu lucruri „exotice" şi nimic mai mult. Unde mai pui că în 
Biblie se pomenea de iudei, de farisei, de cărturari, de lege şi „cei 
fără de lege". Pentru el lege era ceva ce are de-a face cu Tribunalul, 
cu Miliţia, cu Securitatea, cu circulaţia. Ce era cu „legea" asta şi de 
ce mereu se pomenea de cei „fără de lege"? Cine erau „cei fără de 
lege'? Pentru el sintagma îi definea pe răufăcători, pe inşi care 
făptuiau acte abominabile, furturi, bătăi etc. [...] 

Cine erau ăştia? Părea a fi un grup de oameni, toţi ceilalţi? Şi 
cum de erau aşa? Că la istoria antică învăţase că romanii aveau legi 
câte pofteai, grecii aveau şi ei lege, legi. Legile lui Soton, C/istene, că 
Hamurabi, un rege caldeu, dăduse şi el „legi", toţi aveau legi. 


47 




Ciudcrta era problema cu „tăiatu' împrejur". Avea 47 de ani şi nu era 
edificat ce-, asta, la ce şi unde se făcea „tăierea împrejur' şi ce 
anume se taia? Ce se „taie împrejur", măi frate? Ce anume? Ce-i 

mnebunea de ' a binelea! întrebarea îl frământa de 
când cu Anul Nou şi cu expresia auzită la biserică privitoarea la 
„taierea împrejur a Mântuitorului". Până la urmă a înţeles el ceva Că 
Ceva la ‘ P rob | em a bărbatului, se tăia ceva de acolo. Da',' de 

Si mtrpn prea d,r l cal ! afara " Unde mai P ui ca toate se amestecau 

Solnmnn i? v . orbade Israel ' de iudei - de caananei, de David, 
Solomon, alte alea. Dar, toate astea după ce se adâncise în lectură 

din ceeâ ce numim Vechiul Testament (Că citise el şi de Tolstoi. Că şi 
acesta zisese sa ne debarasăm de VT). Dar, nici în Noul Testament 
nu pricepea o grămadă de lucruri. Ce era cu Irod acesta, că părea să 

ioîn7un C lS C ’ mpSra ' d? PeSte rare ^ume imperiu eS 
fnînrn , 9 ,I I mpenu exista atunci ~ cel roman şi nici acela mai 
înainte de anul 27 d. Hr. Că la istorie învăţase că împărat al acelor 
vremuri era doar Augustus, Tiberiu, Adrian, Nero, Traian etc Şi câte 
nu-l întorceau pe dos când era să le coroboreze cu datele istoriei 
omeneşti contemporane cu cele consemnate în Vechiul sau Noul 
Testament. Cu cat se afunda în studiu, cu atât creştea deruta 
“ a Şl „ duhovn 'cească. Ceea ce l-a terminat într-o vreme a 

ca să n t "' ,7 SCriS Clar ' nu evreii - n ‘ au ^trat în pretoriu 

ca sa nu se spurce... Asta l-a terminat de-a dreptul Cum adică 

roman,, erau spurcaţi? Adică noi, cu dacii şi romanii, cu urmaşii' 

suntem „spurcaţi" in faţa iudeilor? Ce-i asta? Dacă un procurator 

De m că n tre r rinS U n Cat "“r Ce “ PUt63 SpUne despre un roma n de rând? 

căta acesta arofo Ca H niŞte ' nŞi SUpUŞi procuratorului - Că altfel ce 

sDurrarfwnrmî Şl , de C ! Se dusesera ' ud e'i 'a el, dacă era 
„spurcat . Normal, pentru a face o treabă „spurcată". A se implica în 

Răstignire exact ca SUA in momentul de faţă în Orientul Apropriat 

spurcaţii se implică şi acum în „rezolvarea" unor treburi care nu-i 

privesc, pentru a trage ponoasele. Şi de ce nu se dusese! să-! 

judece „imparatu Irod, dacă era „împărat"?" Să mergi să te judece 

un „spurcat" şi încă doar un amărât de procuror străin şi să J nu te 

„judece „împăratul" tău? Bine, era o explicaţie? Cică nu avea! 

răSeaSă" e,°? a n ^ nimeni ' ? AtUnd de ce le spunea Pilat ^ă-L 
răstignească ei? Deci nu se punea problema că iudeii erau stă D âniti 

de romani la modul absolut. Stăpânirea era indirectă! Cam aşa^um 


48 


ne stăpânesc pe noi azi americanii. Aveau un reprezentant la faţa 
locului şi garnizoană militară. Sigur, în condiţiile astea nu-ţi poţi chiar 
face de cap, dar ai şi tu propriul rege, Irod Agripa. Numai că, 
romanii, şi noi astăzi, constatăm, că, iudeii, nu numai că nu se 
considerau inferiori romanilor ce, chipurile, îi stăpâneau. Ei se 
considerau net superiori, iar romanii erau „spurcaţi" şi samarinenii 
„câini". Asta chiar că ar deranja pe oricine... 

II). „Dacă mă afund în cercetări de genul ăsta, îşi zise Piscan, 
ajung să înnebunesc". Unde să mai pună că începu să parcurgă cu 
creionul şi Psaltirea. Şi începu să noteze de zor versetele care-l 
intrigau. Aici găsi, după el, chestii şi mai scandaloase, care luate ad 
literam îl făcură să abandoneze „cercetarea". Nedumerirea se instală 
chiar la citirea psalmului 2. versetele 8-9. Acolo citise că lui David, 
şi evreilor deci, li se vor „«da neamurile moştenire... Vei paşte pe ele 
cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!»" Cum vine 
problema? Asta nu a fost nimic, dar la psalmului 149 găsise ceva şi 
mai clar: „şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor, ca să se răzbune pe 
neamuri şi să pedepsească pe popoare, ca să lege pe împăraţii lor în 
obezi şi pe cei slăviţi ai lor în cătuşe de fier"... Incredibil, îşi zisese 
Piscan! Apoi, blesteme contra „neamurilor" care te îngrozesc precum 
cele din psalmul 134: „El a bătut neamuri multe şi a ucis împăraţi 
puternici" şi „Asemenea lor să fie toţi cei ce-i fac pe dânşii (adică pe 
dumnezei) şi toţi cei ce se încred în ei." Ajungea la sminteală oricum 
ar fi dat-o. Citirea Bibliei îl smintea de-a dreptul. în „Estera" deruta-l 
cuprinse de tot şi nu mai ştia ce să facă. Să renunţe la credinţă, la 
tot ce moşteneşte de la înaintaşi... Şi-apoi, ce-i cu falia asta? Suntem 
urmaşii tracilor sau ai romanilor, sau ai Imperiului roman care şi-a 
abandonat „dumnezeii" naţionali? Dar şi tracii şi-au abandonat 
„dumnezeii" naţionali, şi chiar grecii. Deci, noi suntem un alt Israel, 
„cel altoit" cum zice Sf. Apostol Pavel. Adică, măr pădureţ! Adică, 
„noul Israel!" Adică, suntem iudeii cei noi. Nu biologic, dar 
conşcienţial cum s-ar zice. Aceasta de i s-ar permite acest barbarism. 
Dar, numai noi? Nu! Ci chiar rasa albă în totalitate, toate popoarele 
albe sunt iudei din punct de vedere spiritual-duhovnicesc. Sunt „câini 
care mănâncă firmituri de sub masa stăpânilor"... Asta după iudeii 
cei vechi, adică cei ce sunt după trup urmaşi ai lui Avraam şi de 
prooroc îl au pe Moise. Căci pe „Acesta (Adică pe lisus) nu-l ştim de 
unde este!"... zic ei în minunea orbului vindecat din naştere. Deci, 


49 









sunt - îşi zise Piscan - un evreu, nu după trup (Căci nu m-am 
circumcis - „tăiat împrejur!"), ci după apă şi după Duh, îşi zise. Una 
din doua: ori ma străduiesc să înţeleg totul, cu „mintea mea", ori 
daca nu, bat la uşa celor lăsaţi de Sf. Apostoli să „lege şi să 
dezlege ... Dar, şi aceştia, cum zice Sf. Apostol Petru, sunt şi ei 
oameni. Aşa zice el în „Fapte". „Scoală-te! Şi eu sunt om!" Ei le-au 
dat din Harul Sf. Duh lăsat lor, trimis lor la Cincizecimi. Deci, nu-s 
Alej! îşi zise Piscan, resemnat şi trist. Nu m-am învrednicit şi o să 
ma duca la deznădejde. Aici nu e problema Esterei şi a 
maşinaţiumlor ei pentru uciderea lui Aman şi a fiilor lui şi ai altora din 
Imperiul persan. Cartea asta a Esterei e o adevărată piatră de 
poticnire, duce la necredinţă. Cum să te ghidezi moral după o 
asemenea mişelie pusă la cale? 

III). Iată ce citea el în „Cartea Esterei"... 

. "\ a băutură regele a zis către Estera: «Ce dorinţă ai? Ea ţi se va 

îndeplini. Care este cererea ta? Ea ţi se va împlini chiar şi până la 
jumătate din regatul meu!»" H 

Normal, Estera, ca şi urmaşa ei mai modestă, Irodiada, în alt 
timp şi cu alt scop (care cere capul lui loan Botezătorul) cere 
uciderea lui Aman. Dar nu e mulţumită cu atât, vrea baie de sânge în 
Imperiul persan şi-o obţine: y 

„Atunci regele a zis către regina Estera: „în cetatea Suza, au ucis 
iudeu cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Aman. Ce vor fi 
făcut ei in celelalte ţări ale regelui? (Se întreabă cu o undă de tristeţe 
regele prizonier, marionetă, de fapt, în mâna celor doi complotişti 
sângeroşi - Estera şi Mardocheu; n. n.) Care este dorinţa ta’ Ea ţi se 
va împlini. Şi ce dorinţă mai ai? Că ea îţi va fi împlinită". 

Atunc au stârpit iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia 
omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după voia lor. 

In cetatea Suza, au ucis iudeii cinci sute de oameni. 

Estera a răspuns: „De binevoieşte regele, să se îngăduie iudeilor 
celor dm Suza sa facă acelaşi lucru şi mâine, pe care l-au făcut 
astazi, iar pe cei zece fii ai lui Aman să-i spânzure". 

Şi a poruncit regele să se facă aşa; s-a dat porunca în Suza şi pe 
cei zece fu ai lui Aman i-au spânzurat. 

Şi s-au adunat iudeii cei din Suza şi în ziua a paisprezecea a lunii 

mâiîiilr Ş ' aU ° m0rât tre ' SUte dG ° ameni ' dar 13 j3f nu Şi ‘ au întins 


50 


Iar ceilalţi iudei care se aflau în ţările regelui s-au adunat ca să-şi 
apere viaţa lor şi să fie netulburaţi de vrăjmaşii lor. Aceştia au 
omorât din duşmanii lor şaptezeci şi cinci de mii, iar la jaf nu şi-au 
întins mâinile". 

Normal, după aceste cumplite asasinate urmează veselie, 
petreceri, chefuri, înnebuneşti, concluzionase Piscan! Unde mai pui 
că asta e o sărbătoare de veselie şi azi. Numai 1848-1849 al 
ungurilor a mai devenit o astfel de sărbătoare. Adică, ungurii vin, an 
de an, în Ardeal, şi se bucură, la 15 martie, pe pământul victimelor, 
sărbătoresc ucideri de români făcute la 1848. Fain! 

în ce fundătură s-au putut vârî rasa asta albă, îşi zise Piscan. Era 
disperat, nu în sensul trupesc, or, aşa, metafizic, cum ar zice cineva, 
ci în perspectiva mântuirii. Că ce vrea omul trupesc? Vrea ca după ce 
moare acest trup - că el vede că încă tot trupu-i muritor - să nu 
moară de fapt. Dar unde şi ce să se întâmple cu el? Să învie măcar 
cândva, în viitor. A înviat Hristos şi ne-a promis învierea pentru a fi 
nemuritori. Dar, nu ca trup de muritor. Asta e problema... Nemurirea 
de un fel sau altul, izbăvirea de moarte şi stăpânitorul morţii, adică 
Diavolul. Deci, omul nu vrea să fie în tovărăşia Diavolului. Nici aici şi 
nici dincolo. Problema este aceasta şi alta nu e şi în vederea ei s-au 
nevoit sfinţii din totdeauna. Anticii nu erau sfinţi, nu năzuiau la 
sfinţenie. Năzuiau să devină eroi, făptuitori de fapte omeneşti spre 
laudă şi pomenire omenească. Altul este ţelul aspirantului la 
sfinţenie. El nu vrea să fie capră!... [...] 

= Aid, „Geiu Piscan"şi-a abandonat meditaţiile scrise spre publicare. 
Istoria umanităţii a intrat în fundătura iudaică. Cum va ieşi din ea, sau 
de va mai ieşi, este greu de prevăzut. 


DUPĂ 20 DE ANI! 

20 de ani sunt un bilanţ! România Mare a durat nici 22 de ani. O 
clasă politică bicisnică şi situaţia internaţională de fel favorabilă 
României ne-a adus în starea de a ceda fără lupte provincii 
româneşti vecinilor hrăpăreţi: sovietici, bulgari, unguri. 1947 a 
pecetluit pierderea a 4 provincii româneşti: Basarabia, Bucovina de 
Nord, Ţinutul Herţa, Cadrilaterul. Anul 1948 ne-a adus şi pierderea 


51 




Insulei Şerpilor. Un Guvern trădător a cedat-o pe proces verbal Că 
Remania are de unde da şi URSS-ul n-avea destul. Cred că de lua tot 
globul, nu se sătura. După 1989 situaţia se repetă. De data asta 
avem tot trei duşmani declaraţi şi trădători interni câţi vrei. Cel mai 
gălăgios e Ungaria şi minoritatea ei din România. Urlă pe la toate 
cancelariile cât de nedreptăţită este ea de tratatul de la Trianon (De 
cel din 1947 nu pomeneşte!). Dar, ce să spună Marea Britanie 
Franţa, Spania ca au pierdut imperii uriaşe? Cum de nu se văietă ele 
la Budapesta pentru a le oferi îndărăt imperiile pierdute. Ungaria uită 
® regat 5°nglomerat de naţiuni. Acum ce-ar vrea ungurii 

aştia. Sa redevină stapani peste Croaţia, Slovacia, Transilvania, o 
parte din Slovenia, Austria, Italia, Voivodina, Transcarpatia? Că pe la 
toate demonstraţiile la care urlă „să piară Trianon" plimbă o hartă 
care mglobează aceste ţări, provincii şi teritorii. Adică, dumnealor vor 
a stapani 6 mii. de români, 5 mii. de croaţi, 2 mii. de sloveni, 5 5 

de 5! ovaci ' vreo 50 °- 000 de alte etnii din Voivodina, alte 300. 
000 din Transcarpatia, başca 200. 000 din Austria şi vreo 50. 000 din 
Cehia şi care, adunate, fac peste 19 mii. Deci peste 19 5 mii de 
oameni neunguri! Asta după pretenţiile lor! Asta s-ar numi „dreptate 
Ungariei! Este ceva ce depăşeşte schizofrenia. Şi de ce ar accepta 
aceste popoare să devină supusele ungurilor? Răspuns invariabil- 
^ Ce . au P, arte c din -agatul Sf- Ştefan! Şi ungurii sunt civilizaţi şi 
occidentah Şi, culmea, ţari precum Germania, Marea Britaniei, 
italia, Franţa chiar, li se uită-n gură şi impun acestor ţări vizate de 
unguri pentru a re-fi cotropite să-i cadorisească - în calitate de 
minoritari - cu drepturi pe care ei nici nu au de gând să le ia măcar 
in discuţie pentru minoritarii din propriile ţări. Şi biata Românie 
tremura de groaza,^ să nu cumva să se „mânie" minoritatea 
ungureasca din României şi să o reclame la UE, CUIE, SUA ONU 
CEDO, sistemul solar, galaxie, univers. Un actual vicepriministru al 
Guvernului declara pe şleau că scopul lui şi al minorităţii ce o 
conduce este „dezmembrarea totală a statului român" şi nu că nu 
este arestat, anchetat pentru declaraţie, nu, e făcut demnitar al 
statului pe care vrea să-l „dezmembreze". Asta pentru a putea s-o 
faca mai eficient. Cine se roagă de el şi cei din minoritatea al cărui 
hder este sa vina la guvernare? Chiar şeful statului zis „român". Adică 
onorabilul domn Traian Băsescu. Unde mai pui că-l cheamă Traian? 
Adică poarta numele celui care a distrus statul dac, statul nostru cel 


52 


adevărat şi al cărui urmaşi şi suntem noi. Daci suntem şi Dacia 
trebuia să se numească ţara noastră. Cu ce ne-a răpit URSS şi a dat 
Ucrainei o rezolvară doi trădători ce vor fi blestemaţi sute de ani: 
Constantinescu şi Severin. Moţul Boc, ardeleanul Blaga şi Traian vor 
să rezolve - că în parte au „rezolvat-o" Ilici şi banda, Constantinescu 
şi banda - şi problema Ardealului. Faptic, au rezolvat-o! Nu ştiu cum 
s-o rezolve juridic, aşa ca să fie „cuşer" cum spun unii. încă se tem 
că ne-am putea „deştepta din somnul cel de moarte! în care ne- 
aruncară barbarii de tirani!" Şi cine erau „barbarii de tirani", care ne- 
au chinuit în iobăgie sute de ani („în civilizaţie!")? Păi tocmai 
înaintaşii vice-ului care vrea „dezmembrarea totală"... a României. 
Păi, ce rost mai are imnul, nea Boc? Moţule, urmaş de Iancu! 
Teoretic cel puţin! Păi, de ce a luptat Iancu? Să se plimbe „barbarii 
de tirani" pe „graniţa de o mie de ani" cu steaguri şi zbierăte să 
„moară Trianon" şi tu să dormi la Palatul Victoria? Ba, un deputat 
ungur îşi deschide birou parlamentar la Tg. Mureş, în România, 
pentru - declară dumneaului - a lupta pentru „autonomia ţinutului 
secuiesc şi limbă oficială ungară în Transilvania". Bok-ul tace, MAE 
tace, Preşul tace! 


DEZNĂDEJDEA DE A FI ROMÂN AZI 

De ce acest titlu? Mă întreb şi eu! N-o fi cel mai indicat şi nici 
aducător de nădejde. Numai că, reajmente, nu putem să ne 
considerăm altceva decât deznădăjduiţi. în perioada dintre cele două 
războaie mondiale fiinţa în România în legalitate şi apoi în ilegalitate 
un partid care era o secţie a partidului comunist bolşevic al Uniunii 
Sovietice. Acest partid minuscul, alcătuit, în proporţie de peste 95%, 
din alogeni şi cetăţeni ai altor state, avea în programul pe care-l 
oferea locuitorilor României câteva puncte de-a dreptul ticăloase (ca 
să nu zic altfel). Bunăoară, PC (din) R (Aceasta era denumirea lui) 
spunea că România Mare era „un stat imperialist" care „ocupase 
teritorii străine" şi milita „pentru autodeterminarea popoarelor din 
cadrul acestei ţări până la despărţire..." etc. Deci, lupta, milita prin 
membri lui pentru destrămarea statului român. Conducătorii statului 
român de atunci l-au scos în afara legii. Militanţii nu s-au lăsat 
impresionaţi de măsură. Au „fugit" - cum se va spune după al doilea 


53 







război mondial despre frontierişti - la centru, adică la stăpâni la 

cu a^si nu'1 a P °nr tlCa , r °™ nească din acele vremuri s-a mulţumit 
cu atat şi nu i-a prea luat in seamă. Că ea se baza pe Ano ia si 

Mari Tn CUr ^ dou ^ nu vor penT),te destrămarea României 

Mari. Tovarăşul Stalin era de cu totul altă părere şi el ştia ce ştia că 

Prostu V d, H J H a5 ' t0at8 lumea 5i o^ia. 5 Şi ea se ivL 

rostul de Hitler, şi poporul german se hotărî în 1939 să-i 

împlinească politica, şi declanşă războiul. Tov. Stalin şi gaşca de 
alogeni era pregătită pentru orice variantă, la fel micile 5 state 
SVS 3 * Bul9ar - La început'tov. Stalin se alie cu 
inSn ■ 5 • ^ " t0ml de evrei H 'tler. Semnă un pact. Tov 
Kaganovici şj alţi de aştia era (u) alături de tov. Stalin, nici tovarăşii 
comunişti născuţi in România nu puteau fi decât alături de aceştia 

gSffJţ* f t ° v - Hanah R abinson, tov. Nikolski, tov. Răutu tov 
Chişinesvski etc.). Domnul Hitler şi domnul Mussolini revizuiau" 

^revizuiau^la^sfl^M 93 ^- 0 )- V™' Stalin CU tov arăşii din preajmă 
„revizuiau la est (Stalin, iute din fire, le-o luă înainte cu revizuim* 

graniţelor României). Cei trei aliaţi îşi asociară şi doi ST 

qaTca'de temnT pri " HOrthy Şi gaşca * Bu| 9 aria P r n 

ne mseră chiu^ Ce F r î ^ m Anglia şi Franţa ' aliatel " noas ^, 
ne trasera chiulul. Franţa nu se putu salva pe sine şi Anqlia avea 

gr J a de „ sine cu mare greutate. Dar, domnul Hitler - nebunie leqat 

şi SUAsi 13 " reViZ ' e " Şi d0mnii ca P itali §ti, Anglia 

Ştie rIv z a" Inith i - Pe t3lin ' " revizorul " Şi-., ce a urmat se 

de data as a ll J™"* 8 R ° mâniei Se prelungi ~ cu «ortul, 

198qi Tn! 'r " democra î ,llor occidentale" - până astăzi. Dar, veni¬ 
re 9 ® 9 / T ° v . Gorbacrav Ş' domnul Reagan renunţară la „războiul 
1940 O ha PriTc emna !f nt ™ Romania ' «revizuită" la est încă din 

la slrafată a aion n9e .' r? asasinate în ziua de Crăciun şi aducerea 
acSiaf rf al ° 9enilor - De data asta ţigani şi iarăşi unguri. Ce vor 
ceşba. Ce vroiau şi cei din perioada dintre cele două războaie 
Adică, ţiganii vor sa ne conducă şi exploateze (şi o fac cu brutalitatea 
şi mizenâ caracteristică) şi ungurii să ne sfârtece şi să ne conducă 

d?Rusia mn si Ucraina 3 de " ta " tl UE "' l0cul URSS a ,ost luai 

Kusia Şl Ucraina, Ungaria e prezentă, Buloaria tarp N-aro 

BamS'VS- - 1 -h"î satisfăcut! Serbia ' în schimb, ca şi în 1918, vrea 
Banatul. Toţi îşi bat joc de români. Au reuşit ceea ce tov Stalin nu a 

reuşit. Sa ne linşeze simbolic. Românii au dispărut, locul'lor l-au luat 


54 


„rromii". Adică, „rromii", după capul celor de mai sus, locuiesc 
România şi, pe şest, românii sunt ţigani. Limba română a devenit 
„romana" (romanians) şi ţigăneasca limba României. Este ca-n 
blestemele din cărţile de vrăji. Un neam este şters lingvistic, am 
spune din istorie şi toţi îşi dau coate şi zic că el nu există, că limba lui 
nu-i a lui, că ţara lui e a ungurilor şi slavilor şi „rromilor". E şters din 
istorie, aşa cum l-au şters ungurii după ce au luat cu japca 
Transilvania. Românii, dacii, deşi existau, nu existau. Bine, nici în 
Bulgaria evului mediu nu s-a întâmplat altceva cu românii, nici în 
imperiul bizantin grecizat, nici în regatul Serbiei. Complotul ştergerii 
românilor, a tracilor din istorie este vechi de 2. 000 de ani. Acum se 
duc ultimele lupte pentru a fi ştearsă ultima rămăşiţă. întrebare de 
baraj? Unde a dispărut marele popor trac întins pe un teritoriu uriaş? 
Păi, prin analogie, unde au dispărut „indienii'? Cercetaţi şi vedeţi 
cum poate fi ştearsă din istorie o rasă şi o să înţelegeţi cum au 
dispărut şi tracii, dacii (românii). Numai că rasa europoidă şi-a cam 
semnat sentinţa în ritmul în care se mişcă. Aşa că vom fi răzbunaţi 
cât de curând. Desigur, asta nu ne aduce o mare satisfacţie. Un 
popor dispare pentru că el vrea şi el să dispară, aşa şi o rasă. Şi 
chiar de nu vrea, poate fi ajutat să dispară. Românii azi sunt „ajutaţi" 
să dispară şi ei chiar vreau aşa ceva. De aici deznădejdea... 


LISANDRUŢ (portret) 

Cap cu frunte teşită, labe mari, antebraţuri păroase şi urechi 
mult ieşite lateral. Pe antebraţul drept are tatuată o inimă străpunsă 
complet, la 45°, de o săgeată. Sub ea sunt inscripţionate două 
iniţiale „BP" şi deasupra ei anul „1970". Lisandruţ duhăneşte, bea, 
suduie scârbos („gi Dumnezo", „gi Maica Precistă", gi „Presucra Iu' 
Dumnezo" şi Satana şi dracul e pomenit de el mai mereu), are o iapă 
roşietică la păr, căruţă, nevastă grasă, ca un munte şi alte alea. Vara 
poartă o pălărie de pai şi iarna o şapcă îmblănită. în faţa casei şi-a 
plantat nişte pruni şi, pe marginea gârlii ce-i trece prin faţa casei, 
sălci. Duşmanul lui e bărbosul de peste gârlă, „filosoful", „urâtu'i". 
Asta e un ins pe care l-ar strânge de gât pentru că are în faţa casei 
izlazul mult mai lat (200-250 m. de la casa acestuia la malul gârlii), 
are plantate „pe marginea gârlii" sălcii mari, un dud uriaş, un tei 


55 









batran şi nişte nuci rămuroşi, ba şi circa 50-60 de pruni. Lisandruţ şi 
consoarta ar dori ca toate relele, adică gâştele, caii, vacile, căruţele, 
curcile, porcii, găinile, bibilicile(pirchiţe), ciurda, bivolii să se plimbe, 
sa stea, la păscut, râmat, scurmat, pe izlazul din faţa casei 
„filosofului". „Filosoful" e cam de vârsta Iu' Lisandruţ - ca la 60 de 
ani şi, de regulă, doar vara se abate pe la casa lui. în rest, Lisandruţ 
e fericit, dar circa o lună fierbe de dimineaţa până seara. De cum se 
crapă de ziuă iese în faţa porţii şi goneşte gâştele, vacile peste gârlă: 
„Libahaa, libhahaaa!" îndeamnă el gâştele să treacă gârla Dar 
zburătoarele nu se îndeamnă. Atunci, Lisandruţ ia pietricele şi le 
zburătăceşte cu îndemnuri ca cele de mai sus: „Libahaaa, libahaaa, 
f... va dracu'!". Apare ciurda. Lisandruţ intră în fibrilaţie. înjură 
ciurdarul, ia bâta şi aplică vacilor bâte pe spinare. „Uîa, uîa!" le strigă 
el vacilor şi le tufleşte - la nimereală — bâte pe şolduri, spinări. 
Ciurda a trecut. In sfârşit, scoate calul din grajd, îi deschide uşa de la 
ocol şi-l îndeamnă să treacă gârla la „filosof". Calul nechează, mai 
culege cateva prune de sub prunii lui Lisandruţ şi trece gârla să le 
culeagă de la vecin. Lisandruţ se simte mulţumit abia în momentul 
când calul a trecut gârla. Poate intra acum în ocol. Consoarta în 
timpul ăsta îl priveşte ţinându-şi mâinile în şolduri. Probabil îl admiră. 

E un munte de grăsime umană. Uriaşă! Are cel puţin 120 de kile 
neto. Dumneaei şi-a scos curcile („tuccile!"), găinile şi le huşuie 
peste gârlă, la prunii „filosofului". în primăvara asta, Lisandruţ s-a 
răz unat. I a tăiat „filosofului două sălcii. Cât a suferit din cauza 
acestor cinci sălcii mari ale „filosofului". Două le-a ras. „Filosofu'!" de 
abia a venit la casa de la ţară, nici n-a observat că i s-au tăiat sălciile 
de la înălţimea unui om. Lisandruţ nu are nici o mustrare de 
conştiinţă. Doarme bine noaptea, duhăneşte, bea ţuiculiţă şi 
duminica de duminică merge la biserică, se duce spăşit la miruit 
sărută Sf. Evanghelie ascultă slujba, ia anafură şi suduie când are 
chef pe oricine, şi-l urăşte pe „filosof", goneşte animalele în fiecare zi 
sub pomii lui şi se drojdeşte mai ales când sunt parastase, pomeni, 
alte situaţii similare. Intr-o vară s-a luat de „filosof". Acesta îşi 
permisese să-i gonească iapa din preajma porţii lui. Lisandruţ - cu 
colopul tras pe ochiul drept - sta turceşte pe cimentul din faţa porţii 
veghea sa vada daca îndrăzneşte „filosoful" să-i deranjează cabalina. 
Când a văzut ca „filosoful" a îndrăznit l-a „luat la omor" gâjâind din 
fundul gatului: „Thăăăt-i a tâhăăău, mhâaaa?" „Tăt!" a răspuns 


56 


„filosoful" scurt. Ba a mai adăugat că „poate să-şi ţină cabalina la 
prunii proprii" şi i-a mai zis Iu' Lisandruţ cum, el, Lisandruţ, a luat la 
bâtă vacile ce îndrăzneau să treacă printre prunii lui. Lisandruţ a 
replicat că „mâncau prunele!" „Păi, vezi, a spus „filosoful", şi caii 
voştri mănâncă prunele mele şi se balegă în uşa mea şi la prunii mei 
şi cred că ştii şi dumneata preceptul - că văd că mergi la biserică - : 
„Ceea ce ţie nu-ţi place, aproapelui nu-i face!" Cred că e clar! Sau de 
ce mergi la biserică? Mergi să te înduhovniceşti şi nu să faci mereu 
aceleaşi rele pe care le făceai înainte de a merge"... Lisandruţ s-a 
mulţumit să suduie şi s-a apucat să-şi suflece mânecile cămăşii, 
zicând: „Ia, cine are coraj să vină să sa bată cu mine să vină aici? 
Hai aici..." „Diavolul!" a zis „filosoful". Ăsta e Lisandruţ: bea, suduie, 
duhăneşte adună cele trupeşti, merge la biserică, e hapsân şi nu 
poate suferi pe cine i-ar lua fie şi o prună. Cu câţiva ani în urmă a 
otrăvit gâştele „filosofului". Le-a dat „boabe!" a zis el cu satisfacţie. 
Lisandruţ a fost şi este încântat de fapta lui (Consoarta, la fel). în alt 
an i-a tăiat o cracă din salcia cea bătrână. Cum am zis: Duminică de 
duminică şi în sărbători merge la biserică şi ori de câte ori un porc 
sau alt animal, pasăre se abate la prunii lui, poarta casei, „le aplică 
constituţia" şi dacă i-a schilodit se simte împăcat cu inima. Bombăne 
şi suduie... „Cuţule!" strigă el după ce l-a pocnit cu bâta pe porc şi 
dă... Lisandruţ, un ţăran urât, cu nasul mare şi rău şi are el boala 
lui... pe „filosof". Nesimţitul acesta de „filosof" are izlaz prea mare în 
faţa casei, sălcii pe porţiunea de gârlă de pe partea lui, fragari (dud), 
ceva pruni, trei nuci şi un tei falnic. E insuportabil pentru el. Dacă ar 
putea ar urca gârla în deal, la uşa filosofului. De cum vede că iese 
filosoful la izlaz iese şi el să-l supravegheze sau admonesteze dacă 
mişcă-n front. Când e pilit are. obrăznicia de a striga după „filosof". 
Ba să-i lase iapa în pace, să pască pe lângă prunii lui, ba să nu 
gonească porcii, gâştele lui, curcile(tucile), găinile de la uşa lui. Grija 
lui e izlazul „filosofului" şi nu poate dormi bine noaptea că încă mai 
sunt în picioare sălciile filosofului. Astea, cică, - îşi permit să scârţâie 
noaptea şi-l împiedecă să doarmă. Aşa că două din cele cinci le-a 
culcat la pământ de la înălţimea unui om. 

Acesta e personajul, „ţăran", „ardelean civilizat", vorba ăluia: 
arză-l-ar focu! 


57 






STATUL DESCREŞTINAT 


Stetete de-a lungul timpului au fost, în general, state în care 

Hună S? Insaşi s î ructura lor - Im P eriul roman a fost stat creştin 
, pa 225, blser| ca lui era una sobornicească şi apostolească 
împăratul era uns împărat creştin. Nu intrăm în amănunte. începând 

™n?n' V | e I Cromw ell, unsul ajunge prilej de răzbunare a plebei 
manipulate ingenios, iar odată cu bulversarea de la 1789, nu numai 
ca unsul este lapidat de revoltaţi, dar statul, în sine, este lipsit de 
componenta sacrala, devine un stat „raţional", „laic'". Cei care 
manuiesc mecanismul cu pricina se declară „slujitori ai raţiunii" ucid 
preoţi ,creştini (catolici), dărâmă bisericile în numele „libertăţii şi 
raţiunn a „fraternităţi şi libertăţii şi egalităţii" (!!!) şi „poporului". 
După un secol şi mai bine, bolşevicii acaparează cu ajutorul 
bancherilor din SUA şi agenţilor Kaiserului, Rusia. Ei descreştinează 

Dumnezeu* 3 Îpp' 1 transf0rr f în stat a ' teu - Adi «, luptător contra lui 
umnezeu (Pe care, culmea, il neagă ca existând. Curată 

schizofrenie! Cum să lupţi contra a ceea ce declari că nu există?) Nu 

fara Dumnezeu. Ca aşa ceva este deja statul burghez. Ce a urmat 

după aceasta se vede, se trăieşte. Europa s-a sinucis în numele 

invocatei „libertăţii" a omului de a fi „măsura tuturor lucrurilor". 

Principiu vechi al filosofului Protagoras. Normal că nimeni nu-i 

Tona. t 306519 6Ste - AdiCă ' fiinta mUnt0are ' hmitată biSSg£ Ş 

raţional se vrea pe sine etalon şi închinător sieşi. De unde statul 

sarnp eŞt Q in | Se '"^w" 3 13 Un " stramoş " anirr| al (taur, leu, lup), pasăre, 
nrn?l Ş C °™ zeu ' fiin î ă sacră, dătătoare de energie 

S mîar re rr t0 f r6 ' de UPde Statul cre 5 tin îndemna - credem 
l t f t omu muntor sa se mchine Trinităţii (Tatăl, Fiul şi 

s-a nstaia ' ^ . modern ' P° stbeiic ' fost creştin, postcomunist, 

lenă ură nf o H Vf' “ 3Ş3 nUmit Stât ldiC ' adică fără nici O 

legătură cu o divinitate anume, adică - momentan - acceptă ca 

fn cetato Ca în S3 53 56 închine cui pofte 5 te atata vreme cât 

cetate, in agora, recunoaşte holocaustul făptuit de creştinii 

STnd' rp UPra IUdei ! 0r europeni ' recunoaşte perversiunile sexuale 

reninnifp “ Ş ' ? e Ce le practică oamen <' normali, 

recunoaşte ca este dator sa slujească minorităţilor de orice fel şi să 

le întreţină fanteziile şi pretenţiile, acceptă să plătească din venitul 

ce-, asigura existenţa pentru a îmbogăţii pe stăpânii băncilor prfvate 


58 


suportă o clasă parazită planetară şi pe sine ca sluga care munceşte 
pentru ea. Deci, statul descreştinat, fără Dumnezeu în general, a 
pus, în locul divinităţii, „divinităţi" trecătoare, adică a devenit 
„precreştin". Obligă supuşii să slujească şi să muncească pentru 
„idoli" trecători. Stăpâni de bănci, inşi bolnavi de deviaţii sexuale, 
minorităţi de buzunar, consumatori de droguri, dizolvă autoritatea 
creând dezordine planetară în vederea unui control total al întregii 
suflări de oameni, în ce scop? Răspuns: „Al toleranţei!" Al toleranţei 
intoleranţei unora asupra majorităţii. Ce urmăreşte, de fapt, statul 
descreştinat? Momentan nu o declară pe faţă. N-a sosit timpul! 
Turma încă mai are în mijlocul ei berbeci care văd semnele ascunse 
ale vremii şi nu se lasă îmbrobodiţi de vorbele mieroase ale 
reprezentanţilor statului descreştinat, fără Dumnezeu, statul viţelului 
de aur, zeului căruia i se închină şi îi slujeşte de fapt. Al banului de 
hârtie şi a instituţiei în care este el depozitat. Deci, statul, 
despărţindu-se de Dumnezeu, de biserică, a devenit, în final, statul 
băncilor, servitorul bancherilor, cămătarilor, înmulţitorilor de bani. Ce 
va face el în viitorul apropriat? Se va supune lui Moise sau va 
continua să deservească cu puterea sa bancherii în detrimentul 
cetăţii, supuşilor. Momentan, statul, ca stat al unor naţiuni, vrea să 
se desfiinţeze pe sine ca stat naţional, laic, fără Dumnezeu, pentru a 
se înstăpâni ca stat universal peste o turmă nediferenţiată, cu o 
limbă unică, o rasă metisată, unică, în serviciul unei caste planetare, 
stăpână a tuturor mijloacelor de existenţă, castă de zei muritori, 
uzurpatoare a divinităţii, conducătoare şi profitoare discreţionară a 
turmei imbecilizate, de animale vorbitoare, adică se ajunge din nou 
în sclavagismul precreştin, dar, de data asta fără speranţa unei 
mântuiri. Căci Mântuirea prin lisus cel răstignit şi înviat e aproape 
abolită de către statul aservit castei necreştine, diabolice. Deci, 
scopul, deja vizibil, şi, zic noii diavoli, realizabil, al statului ivit din 
„revoluţii", este instaurarea unui stat unic, atotputernic, apt să 
slujească unei caste care se va decreta pe sine ca fiind Lucifer cel 
decăzut din demnitate. Castei nu-i lipseşte decât nemurirea acestuia 
şi pe care, casta, speră să o dobândească pentru sine şi s-o 
monopolizeze doar pentru sine, cu ajutorul ştiinţei şi să nu o dea şi 
turmei cuvântătoare aflată în starea de sclavie perpetuă. 


59 







MIZERII FORUMISTE ANTIROMÂNEŞTI! 


Ziua veche.ro: 

• ► #10 ZI Naţionala ???? Zi de Doliu in Transilvania si Banat — 
NEO... 19-11-2010 15:08 

Ziua Unirii României cu Transilvaniei ar trebui sa fie zi de doliu 
pentru toti ardelenii, bănăţenii si bucovinenii. 

Inseamna extinderea dominaţiei unui stat criminal-fascisto-comunist 
asupra unor teritorii autonome DE SECOLE si începutul unei decăderi 
fara precedent in toata istoria lor. Romani semnatari ai 
Memorandului si luptători de seama pentru cauza romaneasca in 
aceste teritorii s-au lămurit cum stau lucrurile după Unire si au fost 
repede eliminaţi in închisori romaneşti. Capii bisericii greco-catolice, 
esenţa conştiinţei roamnesti in Ardeal au devenit martiri fiind 
exterminaţi tot acolo. Pana acolo a mers bestialitatea romanilor incat 
IULIU MANIU NICI MACAR NU ARE MORMÂNT. Comemorarea 
acestor martiri ar fi trebuit făcută in Ungaria pentru ca in Romania 
nici o speranţa.Cererea romanilor de a sărbătorii in casa victimelor 
succesul lor arata cat tupeusi nesimţire poate avea acest neam 
de_*.Ziua Unirii României cu Transilvaniei ar trebui sa fie zi de doliu 
pentru toti ardelenii, bănăţenii si bucovinenii. 

Inseamna extinderea dominaţiei unui stat criminal-fascisto - 
comunist asupra unor teritorii autonome DE SECOLE si începutul unei 
decăderi fara precedent in toata istoria lor. 

Romani semnatari ai Memorandului si luptători de seama pentru 
cauza romaneasca in aceste teritorii s-au lămurit cum stau lucrurile 
după Unire si au fost repede eliminaţi in inchisori romaneşti. 

Celor care se vor grăbi sa ma eticheteze bo_zgor si altele le 
reamintesc ca sânt roman din Ardeal dar ma pis_pe ziua VOASTRA 
„naţionala" iar cu tricolorul vost ma şterg la fund. 

Curentul 


2. 19-11-2010 07:42 

• ► Porcism dimbovitzean 

Necsutule, iara ti-ai dat arama pe fatza. Ungurii au perfecta 
dreptate atunci cind afirma ca sărbătorirea zilei de 1 decembrie in 
Ungaria este o provocare, o încercare de bataie de joc ruşinoasa. 


60 


Adrian Nastase ca premier a sărbătorit la Budapesta ziua asta, la 
recepţie fiind prezent si primul ministru de atuunci al Ungariei, 
dovedind cu virf si indesat europenismul acestei tari. 

Niciun oficial de rang inlat n-a venit in Romania sa sarbatoreasca 
nicio zi nataionala a Ungariei (in nicio zi naţionala a Ungariei nu se 
sărbătoreşte nimic in legătură cu romanii), n-a solicitat un spaţiu 
public, toate manifestările de acest gen ale maghiarimii din Romania 
s-au sărbătorit intr-un cadru privat, tocmai ptr. a nu va 
"hipersenzibiliza". 

mai mult, acum citiva ani, preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo a 
dorit sa faca o vizita privata de 15 martie in Romania, iar autoritatile 
voastre "ioropene", i-au interzis sa aterizeze cu avionul, motivind ca 
aceasta este o aeronava militară. (Cind a venit preş. american la 
Bucureşti Cu Air Force One, asta n-a fost problema, mai jmechere). 

Ptr. Ungaria, ptr. toti ungurii pierderea Ardealului (si nu numai, 
nu este o zi de sarbatoare, dimpotrivă. Tie daca ti-ar muri ma-ta, ai 
fi in doliu, ti-ar conveni, ca cineva sa va faca discoteca in casa? Nu? 
No, daca nu, atunci nu va mai daţi loviţi, si laşa tu acuzele cu 
sovismul la adresa ungurilor, ca de vreo citeva decenii tot voi va 
comportaţi ca tziganii. 

Ati primit exact răspunsul pe care-l meritaţi din partea oficilaitatilor 
din Ungaria, in speranţa ca va vine mintea la cap, si veţi invata un 
pic de bun simt. 

Si scoate UDMR-ul din ecuaţie, ca n-are nimic de a face cu 
treaba asta. 

Voi v-ati bagat in rahat, n-aveti decit sa ieşiţi singuri din mizerie, nu 
pe spinarea altora. 

■ ► Conform cu originalul; comentarii de prisos (n. a.) 

BESTIA DIN CAPITALISMUL SĂLBATIC 

Domnia bestiei nu-i de azi de ieri, dar după 1989 aceasta s-a 
dezlănţuit precum leul scăpat din cuşcă. Autoritatea comunistă s-a 
prăbuşit precum castelele de nisip de pe plajă, eliberând brutele 
bipede de orice constrângere şi frică. Acestea au început să-şi 
croiască drum, cu pumnii şi picioarele, cu înjurături, trivialităţi, fapte 


61 






abominabile, spre vârful ierarhiei sau numai să-şi asigure averi o 

me Z n£i l 0m , inanta Intr ' un 9rup de bipede asemănătoare psiho- 
menta'. De la teroristul de scară de bloc până la ţiganul răpitor de 

Înătatea m DrLT 93 ! distrug nervii ne m acină tfmpul şi 

sf bânăTa St? S hT CU , b ° rmaŞina de 9ăurit pere î" 5* Pteamăml 
şi pana la haita de belitori de crengi din pomi o întreagă gamă de 

crimina 11 psihici îşi fac veacul pe spinarea amărâtului de locuitor al 

oraşelor noastre din care autoritatea publică a dispărut cu 

desăvârşire. Poliţia este formată dintr-o hoardă de oameni care nu 

„se baga Nu se amesteca!" Atât îi auzi: „Ai martori?!" Dacă aude că 

ai martori, nici nu mai stă la discuţie cu tine. Martorul e un tip laş 

la fel. nu „se baga, nu se amestecă!" Suferă în tăcere agresiunea 

S!// cu -î s “ Pa lasat în ™ « luft SSr 

^ i., U h se „ n ' n , a , tate : tmorat ' de W'te verbale emise de bestii, 
suporta îmbrâncelile, chiar pumnii şi este bucuros că a scăpat fără 

na ' spart ' cap crăpat sau cu t't înfipt în burtă. Că dacă i I- 
a înfipt in inima nu mai are ce comenta. Clasa politică hăhăie şi nici 

ma dă S un hoh eCa h Urile C ° tidiene Şi traiul chinuit al cetăţeanului, care 
mai da un bob zabava pe comportamentul civilizat. Plină de bani, de 

vile, de maşini, înconjurată de paznici, de zidurile ce le împrejmu esc 

«loarele, se aed veşnici şi pu S in le pasă de starea de Sere 

moral-sociala a supuşilor, care le-au acordat votul pentru le 

administra treburile publice. Au şubrezit în asemenea hal statul încât 

d j nu . s . e ™ ai teme §' nu mai ţine cont nimeni. Ţinta întregii 

nmhăi n n fiind ad “ narea de love| e şi nimic altceva. Bestia 

g aitoare, careia nu-i pasă de nimic ce ar putea fi numit „cultură" 

respect pentru aproapele, valori creştine adică, s-a înstăpânit 
ranjitoare peste întreaga lume românească. Ar băga în el cât mai 
mult. mancare, bani, case, maşini, haine de fiţe, aur, ar petrece în 

SU "S »rf â S ' ar , dlStra Până crapă ră ™-" « * « ^ 

satisfacţia Ini „cuftur^este'’-'z?ce*? - b Imidte a 'ar trezi o 

sa,a®r n Da'bă ^ ,* P ' â “ ri ' 

salahor Da, flamandul - zice el - salivează văzându-l pe el bestia 

rnm 3 d ? ^ 3 adunat ' lăfăind u-se în nesimţirea lui. Bestia din omul 

invaJS'î d d SCreŞtinat , ŞI ' a aflat menirea în capitalismul hunic. între 

Est n f p h nî- , 0r H l f inSta 3r ! a capital l smului postcomunist în Europa de 
Est nu e nici o diferenţa de stare. In loc de năvala hoardei călare s-a 


62 


petrecut ridicarea unei hoarde din chiar masa populaţiei sedentare 
locale cu aceleaşi apucături sălbatice şi la fel de crudă şi poftitoare 
de averi nemuncite. De fapt, trăim în început de feudalism timpuriu. 
Clasa ce s-a format nu mai este alcătuită din briganzi care-şi 
dobândesc averile mobile şi imobile cu sabia (care mai oferă şi 
riscuri). Nu! Este alcătuită din briganzi de cu totul altă natură. 
Aceştia nu se urcă pe cal şi atacă sedentarul posesor de cevaşilea şi- 
şi însuşeşte acel ceva în urma atacului armat şi apoi devine senior. 
Brigandul ieşit din comunism, te jefuieşte cu pixul, cu legea, cu 
mârlănia, cu şmecheria, cu terorismul psihic, cu „democraţia", cu 
promisiunea, cu oferta de a te sluji în treburile publice, cu funcţia în 
stat (Poliţie, Vamă, Judecătorie, Tribunal, Notariate, Parlament, 
Guvern, instituţii de interes obştesc) sau jocuri piramidale, terorism 
de bloc, de piaţă, răpiri, taxe de protecţie, furt de lemne din pădurile 
private şi publice, vânzare de plăceri erotice, distracţii, satisfacere de 
vicii etc. Trăim în vremea şi la cheremul bestiei! Bestia n-are nevoie 
de credinţă, de cultură, de linişte, de ordine firească, de valori 
creştine, de valori religioase. Din contră, toate astea-l incomodează 
şi deranjează puţinii neuroni. Pe scurt, el este un servitor perfect al 
Satanei. Vorba unui disperat: „Diavolul nu există!" Nu există, 
prostule, pentru că bestia a ajuns să fie diavolul de serviciu al epocii. 
Diavolul poate să doarmă liniştit, bestia postcomunistă îi face treaba 
cu aplomb şi punctualitate. 

Mai putem spera să ieşim din epoca bestiei capitaliste, generate 
în post-comunism, generată chiar de acel sistem? Slabe speranţe! 
Dar, poate s-o îndura bunul Dumnezeu. Că de la om slabe nădejdi! 


TRĂDAREA GUVERNANŢILOR ROMÂNI 
FAŢĂ DE GUVERNAŢI 

Titlul acestui demers al meu ar fi putut mira în urmă cu 15 ani. 
Azi nu miră, nici nu interesează. Când prin toamna lui 1996 circula 
printre gazetari, după primul tur la alegerile prezidenţiale, că Emil 
Constantinescu are şanse de a fi ales se pomenea şi că, da, va 
câştiga, dar că are „sarcină" să semneze „tratatul cu Ucraina" în care 
să recunoască că Basarabia de sud, Bucovina de Nord şi Insula 
Şerpilor sunt ale Ucrainei. Onorabilul geolog a fost ales şi aşa s-a şi 


63 





atîfncUalintanip f U ', S ® UlU j ramân * mWa ™ ^ de Externe de 
Kfiiw? i Urna ' 5tl 51 de -Ciobănaşul Severin") au semnat un 

Sală Zf CHl f te " t0rii romJne5ti unui stat nu le avuse* 

rantarfi r ™' *** stat nlci nu atunci când aceste 

exemnl,, a» , C T a ' Nu cred că <*“> h «orie on asemenea 

asemenea^trădări sfu ,v" reVOltat romanii de rand “ntra unei 
asemenea trădări şi laşităţi, a cerut explicaţii celor doi, Parlamentului 

£ Trâda^T 11 tr8 , dare? Nul Măar Fa “ « 

cedat- ne Z S '° 5 S m . 5 ' no f Pe"t™ ce? Adică, de ce s-au 
stat rp nn i ^ ^ ace ' ^ ara * U P^' ceea ce ne-a aparţinut, unui 

ce le-a râp t' Drin^T^^' ^ Ca după dispar ^ ia statului 

TrăHăl ^' P forta ' sa revina statu, ui de la care au fost răDite 

cu unele' exrPnK^ (preşedintele ' Guvernul, parlamentarii de atunci’ 
unee excepţii) au catadicsit doar să anunţe prostimea ră 

„Roman,a trebuie să facă sacrificii istorice" pentru un ceva care s ar 

e m criS a 'să S i U sl T ? ““ UE ■ Pdd -' ddd ^„ C u Va a C Seâ 

fBtote^îaflSr- an t- a " ume dintre «'^ducătorii acestor 
avant-iip ca 3U °. b gat sa cedam teritorii naţionale şi pentru care 
avantaje sau motive? Poporul dormea liniştit şi încă nu urma chiar 

e J lnu Imnului naţional. Aşa că trădătorii şi-au trăit mandatul de 4 

da § î ' aU co P ntin S,0nat r 11 ' 3lţii S ’ aU retras d * n politica activă alţfne 
Europa" UF" inr leCt "„ de "democraţie", pălăvrăgesc despre 
îniură P Românf' " Ir| tegrare , „multiculturalism", „drepturile omului", 
artă ci fph ° Pe romani ' lauda Ungaria şi ling UDMR-ul în dos cu 

„MHică cefvitoaz" r cum d c Inai " te ' t0tUŞi ' de trădările lui 

nchSse J el un ,n mediile golăne ^ ^varişci Ilici 

dreptoT Ungarei ci mn ţ 3 ?^ 5 CU Ungaria - Acest tratat dădea 
dlnScJo u . 5 min °ritaţ" ungureşti din România drepturi ce 

în România rt Şn “ lt h 1 ' A ?' Ca ' Ungaria P r, mea dreptul de a se amesteca 

drepturi ma? U mari U d Şi minorită î ii un 9 ureşti dreptul de a avea 
epturi mai mari decât majoritatea. Avea dreptul la seoreaare 

etc r^sufcu tT de - 1 Stat în stat - de a area 5doli segregate 
mexicani etc W^aita "LrT?*' !0 SCOli C “ cei 

democraţiei! iar în 6 * ceasta este declarata ca o culme a 

în favoarea unei iS? S ’ 3 ' nStltUlt segrega t ion 'smul majorităţii 

democratic" AriiS mentalitate d e secol XII-XIV. Şi asta 

sta aSo n,,ma d ' r ° man " SUPt SC0Şi din clădirile Publice pentru a 
sta acolo numa, ungur,,. Ceva nemaiauzit! Ca în Africa de Sud din 


64 


anii 60. Nici un intelectual român (cu excepţii nesemnificative) nu a 
protestat, nici un scriitoraş nu a pornit campanii contra 
segregaţionismului, contra unor astfel de aberaţii. Dar astea au fost 
doar începutul. Trădătorii au continuat să facă noi trădări. Că au 
văzut că merge. Au dat drepturi speciale ţiganilor, apoi au permis 
ungurilor să-şi sărbătorească ucigaşii de români pe chiar teritoriul 
celor ucişi, apoi le-a permis să-şi aşeze statui insultătoare pe 
teritoriul celor cărora le uciseseră strămoşii, să fluture steaguri 
ale statului unguresc, apoi le-a dat pământuri, clădiri ce nu li 
se cuveneau, apoi i-a luat la guvernare pentru a putea lucra şi 
mai eficient la dezmembrarea României, la segregaţionism, 
„discriminare pozitivă", apoi le-a dat dreptul de a solicita pe 
faţă, din poziţii guvernamentale, dezmembrarea statului 
român, apoi a sprijinit pe un Tokes să ajungă parlamentar 
european şi chiar vicepreşedinte al acestui for şi din această 
poziţie să ceară un nou arbitraj tip Viena 1940, apoi a permis 
oficialilor Ungariei să vină în România şi să lupte, oficial, 
pentru realizarea „Ungariei Mari", apoi au abandonat (după 
2010) chiar şi bruma de demnitate ce o mai aveam şi astăzi s- 
a ajuns acolo că o parte a României este condusă din Ungaria, 
de la Budapesta fără ca Parlamentul României să ia la întrebări 
Guvernul de la Bucureşti. S-a ajuns în secolul XIV şi nu m-ar 
mira ca Parlamentul de la Bucureşti să dea legi precum în 
Pactul Werboczi şi să ne oblige pe românii ardeleni să nu ne 
mai aşezăm în oraşe, celor din Moldova şi Muntenia să 
prezinte auswaisuri pentru a putea depăşi Braşovul şi toate 
astea în numele „Europei" şi „democraţiei". Trădătorii precum 
Boc, Constantinescu, Băsescu, Ilici, Severin, parlamentarii 
legislaturilor 1992-2012 ne-au adus aici. Trădătorii aceştia au 
batjocorit prin lege numele de român acceptând ca în actele 
oficiale ţiganii să fie numiţi „rromi", apoi „rromi", apoi 
„rominians" şi la urmă „români". Hoardele au invadat periferiile 
oraşelor din UE şi, normal, au pus în aplicare „cultura" lor 
(adică, cerşeală, scormonit în gunoaie, furturi de instalaţii 
electrice, jafuri, prostituţie etc) oripilând până şi pe africani cu 


65 






„cultura lor. Ne-au adus un asemenea prejudiciu de imagine 
încât africanii de culoare au ajuns să întrebe, când văd un 
roman muncind, dacă este român pentru că au „auzit că 
romanii nu muncesc". Trădătorii din toate partidele ce au 
condus România de după 1989 ne-au adus în halul acesta. 
Loviturde lor au fost concentrice şi simultane. Adică, pe lângă 
trădări grave in favoarea alogenilor, prin cedări teritoriale, de 
suveranitate in favoarea Ungariei au avut grijă să distruqă 
agricultura şi industria (câte erau ele şi cum erau) şi să 
încurajeze emigrarea segmentului activ al României în UE 
pentru a munci acolo. Odată cu golirea Românei de populaţia 
activa (adica cea cu vârsta cuprinsă între 18-50 de ani) 
extincţia noastră ca popor este aproape înfăptuită! 
arlamentari ticăloşi susţinători ai unor guvernanţi criminali şi 
ai unor preşedinţi la fel de criminali au desfiinţat România în 
momentul de faţa. Cine să mai lupte cu ei? Pensionari cu 
pantaloni rupţi in dos, copii abandonaţi de părinţi, „rromii" 
jefuitor! de cabluri şi şine de cale ferată, cerşetori şi oameni ai 
străzi. Nici o speranţă! Un singur segment a mai rămas să 
lupte contra aleşilor şi guvernaţilor României: Alogenii şi 
imigranţii. Şi aceştia luptă şi obţin victorii după victorii contra a 
ce a mai ramas in România din români. Ungurii aproape îşi văd 
visul cu ochii, separarea provinciei dintre Carpaţi şi Tisa de 
statul roman, „romii" sunt stăpânii absoluţi ai restului. Jaf, trai 
deasupra legii, ajutoare, discriminare pozitivă, despăgubiri 
pentru un aşa zis „holocaust" inventat, „sărbători", chiolhanuri 
palate construite din jaf, cenuşă pusă în capul românii 
pentru caj-ar fi persecutat pe indo-romi mai nou, muzee, „zile 
ale eliberam", apoi tot soiul de organizaţii şi ong-uri parazite 
(adfca finanţate de la bugetul de stat) care ne ocărăsc pe noi 
romam ca persecutăm minoritarii dându-le drepturi şi bani. 
radatorii aleşi parlamentari şi apoi guvernanţi au recunoscut 
holocausturi inventate, au dat clădiri, şcoli, alogenilor, au 
cedat companiilor transnaţionale apele, pământuri, păduri 
gazele, petrolul, electricitatea, minele, primesc imigranţi din 


66 


cele 4 colţuri ale planetei, scuipă pe cultura română şi o 
populaţie românească îmbătrânită - că tineretul a emigrat - a 
rămas să plătească o datorie publică ce ar fi, zic oficialii, cam 
de 70 miliarde de euro. în plină această tragedie, mijloacele 
de informare (mai ales tembeliziunea) oferă circ, scandaluri 
erotice şi mondene, muzică ţigănească, telenovele cu ţigani, 
filme erotice şi trilere pline de scene cu violenţe, porcării gen 
„divertis" în care este terfelit Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, 
Cuza, scriitorii naţionalişti şi populaţia românească e ţigănizată 
cu forţa prin mass-media care modelează totul după chipul şi 
mintea ei complet pervertită. Ce mai putem spera? Nimic! O 
asemenea clasă politică criminală n-a cunoscut istoria. E atât 
de grăbită să ne termine încât cere ajutor străin şi de la vecini 
pentru a-şi putea îndeplini cât mai repede treaba. Şi primeşte 
şeneroasă ajutor. Acum mai are de îndeplinit ultima sarcină: 
întoarcerea românilor la starea de dinainte de 1918, apoi la 
cea de dinainte de 1881, apoi la cea de dinainte de 1859 şi ce- 
o mai da Dumnezeu după acestea. Doamne, iartă-ne! 


DISCRIMINAREA ŞI JIGNIREA 
MAJORITĂŢII ROMÂNEŞTI 

După 1989 s-a dat liber la insultarea, jignirea, apoi asuprirea 
majorităţilor de către aşa numitele „minorităţi". Brusc au apărut la 
suprafaţa vieţii sociale dezaxaţi sexuali, drogaţi, pedofili, minorităţi 
etnice de buzunar, nomazi înrăiţi şi au început să-şi bată joc de 
majoritari, să demonstreze pe străzi, filantropi dubioşi gen Soros 
(Gyorgy Schwartz) finanţându-le acţiunile şi tot soiul de oficiali din 
SUA şi UE căinându-i i-au încurajat. în 21 de ani, minoritarii, din 
solicitanţi de „drepturi", au devenit terorişti şi veritabili exploatatori. 
Au obligat majoritarii să le dea instituţii statale cu care să-ţ şi 
constrângă pe majoritari să ţină capul plecat, ba să le plătească şi 
lefuri şi despăgubiri băneşti pentru vini închipuite. Ei, văzând aceştia 
că „ţine" cum se spune au început să ceară „autonomii teritoriale", 
să îi dea afară din serviciu pe majoritari, să îi considere un fel de 


67 




şei™ buni de exploatat şi muls, să mintă pe seama lor, să îi facă 
„hoţi" (vezi cazul „rromului" Voicu) fără să păţească nimic, şi câte şi 
mai cate. Zilele acestea toate limitele au fost depăşite de aşa numita 
minoritate „nedreptăţită istoric". Aceasta vrea „Ungaria Mare" 
blestemă un tratat de pace de mult abrogat de fapt, urlă pe la toate 
forurile UE ce „nedreptăţi istorice" suferă ea şi plânge, plânge 
ungureşte cu steaguri, cu uniforme din secolele revolute, îşi 
răsuceşte mustaţa şi batjocoreşte pe toate forurile pe „valahi". Vrea 
„autonomie", vrea „segregare" pozitivă, a obţinut în plin secol XXI 
când UE urlă pe toate tonurile despre „integrare" să aibă şcoli etnice 
exclusiv, magazine etnice, totul etnic şi urlă că e persecutată. Aceştia 
sunt ungurii. De 15 martie unul din ei l-a spânzurat în sub formă de 
păpuşă pe Avram Iancu, erou al majorităţii. Şefii oficiali ai acestei 
majorităţi hăhăie dezinteresaţi. Acesta e ţara mea, azi - sclavă. 
Oficiali ai statului ungar cer dezmembrarea României pe chiar 
teritoriul acesteia şi oficialii români dorm. Imnul naţional nu le spune 
nimic. Nu doar dorm, sunt surzi, chiar morţi. 


DEŢĂRĂNIZAREA ROMÂNIEI ŞI 
„RUŞINEA DE A FI ROMÂN" 

în 1989, gaşca Iliescu-Roman a restituit „ţăranilor" parcelele cu 
care intraseră in GAC între anii 1949-1961. Dar „ţăranii" din 1989 nu 
mai erau ţăranii de dinainte de 1949, nici măcar cei de dinainte de 
1961 Aceştia în parte trecuseră la cele veşnice, partea încă în viaţă 
era formata din foşti ţărani peste care trecuseră 20 de ani şi care în 
aceasta perioadă fuseseră angajaţi ai diferitelor întreprinderi 
(şantiere de construcţii, lAS-uri) şi aveau o pensioară. Aceştia nu 
erau apţi fizic să se apuce de agricultură la modul serios. Cel mult 
puteau munci o grădină şi mai ceva pe lângă aceasta. Tractoare 
maşini şi unelte agricole nu aveau (exceptând sapa, hârleţul, grebla' 
vreo coasa sau secere), puterile îi părăsiseră şi pensia îi ajuta să 
supravieţuiască onorabil, pentru că legumele şi produsele animaliere 
sau avcoie le obţineau în gospodăria proprie. Copiii lor, angajaţi în 
1989, erau maturi, nepoţii, nu se mai punea problema să muncească 
in agricultură aşa cum o făcuseră bunicii lor. Aşa că după doi, trei ani 
de la retrocedare, dezamăgiţi, reîmproprietăriţii au abandonat 


68 


pământurile pârloagelor, fostele sedii şi avuţiile CAP-urilor au fost 
devalizate, animalele tăiate sau vândute la tăiere, descurcăreţii şi 
disponibilizaţii, bucuroşi de libera circulaţie, au luat drumul 
străinătăţii. Iniţial, au pornit-o cu micul comerţ: Furau din 
întreprinderi, din depozite, la întrecere cu ţiganii şi vindeau tot ce 
poate fi vândut pentru a acumula un mic capital (care, se va vedea, 
se va devaloriza cu viteză astronomică). Se vindeau rulmenţi, 
ferăstraie, ustensile casnice, orice şi se aducea în România marfă de 
calitate îndoielnică. Aşa ieşea valuta şi intra sărăcia. Unde mai pui că 
piaţa era invadată de ciurucuri din Ungaria, mai ales în Transilvania. 
Ungurii din România aduceau tot ce poate fi adus: făină, mălai, 
cârnaţi din care, de mâncăi, te îmbolnăveai, până şi seminţe de 
floarea-soarelui ambalate în pungi frumos colorate şi cu steagul 
Ungariei imprimat pe pungă, alune râncede, vechi de ani, pui 
congelaţi, produse afumate din porc crescut în complex, pixuri, 
medicamente expirate, tot feluri de sclipiciuri ce luau ochii unui 
popor neavizat. Moldoveni, bănăţeni, ardeleni, disponibilizaţi din 
fabricile falimentate, invadau Ungaria şi fosta Yugoslavie ca salahori 
pe câmpurile din cele două ţări şi lăsând de izbelişte pământurile 
primite de părinţii lor. Toţi doreau să adune repede mărci, dolari, 
franci elveţieni sau forinţi ungureşti şi să construiască eventual o vilă 
cu aspect occidental. Nu mai interesa pe nimeni conservarea tradiţiei 
în construcţia de noi case. Mulţii dintre salahorii plecaţi nu s-au mai 
întors. Şi-au întemeiat familii, s-au deromânizat şi au început să 
debiteze celebra sintagmă negativistă: „Mi-e ruşine că sunt român!" 
Nu există nici un popor care să debiteze o asemenea inepţie despre 
sine ca popor. La noi, mass-media, prostimea, care preia formule, se 
întrecea şi încă se întrece în a ponegri poporul din care provine, 
închipuindu-şi că ea nu face parte din poporul pe care-l ponegreşte 
(nu vorbesc aici de minoritari; normal, că unui ungur îi e ruşine să fie 
luat ca fiind român. 1. 100 de ani lasă urme). O întreagă haită de 
români au devenit masochişti sadea, invadând forumurile şi mass- 
media cu insulte la adresa neamului din care provine. Nimic pozitiv! 
Intelectual, muncitor, sau ţăran român se dorea englez, american, 
mai ales, neamţ. Cum prindea ocazia ponegrea ţara, locuitorii ei şi 
lăuda Ungaria şi pe unguri. Azi încă e la fel! De pildă, drumurile 
judeţene aveau şi au hârtoape. Imediat, gazetarul, ţărănoiul ce 
călătorise dincolo de Tisa, dădea exemplu Ungaria; nu scria un pix 


69 




adus din Turcia, imediat se făcea raportare la Ungaria şi la pixurile ei 
nemaipomenite. Mergea mârlanul în piaţă, la alimentară, să cumpere 
salam de porc, afumături, ieşea furios din magazin sau din piaţă şi 
lăuda şunca ungurească sau cârnatul piperat unguresc de parcă, de 
mii de ani, românul, ţăranul român nu-şi pregătise porcăriile şi acum 
vedea prima oră preparate din carne de porc. Curcanul unguresc era 
nemaipomenit, chiloţii unguroaicelor miroseau a parfum franţuzesc 
de lux, ungurii aveau prezervative ieşite din comun, unguroaicele 
erau dive porno, noi nu aveam astfel de dive. Vai, ce înapoiaţi! Eram 
necivilizaţi! Uleiul de floarea-soarelui din Ungaria era „rafinat", al 
nostru, făcut în unele părţi la presa tradiţională (adică eco), era prea 
gros, adică era natural şi, normal, eram înapoiaţi şi, evident, de aici 
„ruşinea de a fi român"... Eco, eco da, dar nu era unguresc. Nu mai 
aveam nici interpreţi de operă, de muzică simfonică. Ne dădeau 
ungurii! Propagandă zgomotoasă şi din om în om, în laude aduse 
Budapestei, ca oraş, birturilor cu unguroaice ce serveau clientul în 
pielea goală şi frumos epilate la pădărică şi, vai, românii sunt 
înapoiaţi şi ţi-e „ruşine să fii român", şi tot aşa. Cui îi mai ardea să se 
faca ţaran, sa are cu plugul tras de boi sau cai, să crească vite, capre 
şi sa n-aibă la dispoziţie o divă care să-l servească la masa din 
cârciumă în pielea goală. Asta era, apoi ungurii erau pro-homo. Altă 
nenorocire. Noi nu eram, şi de aici „ruşinea de a fi român". Ungurii 
aveau tractoraşe aduse din Austria, noi nu aveam. Din nou „ruşinea 
de a fi român". Unii românaşi se apucară să lucreze pământul 
tradiţional. Vai, asta e „agricultură de subzistenţă", ungurii nu au. De 
ce nu „luăm notiţe de la ei"? Imediat urma răspunsul cu „ruşinea de 
a fi roman". Ţigan, negru, arab, turc, rus, bulgar, nicio problemă. Nu 
era „ruşine!" Decât să se lucreze aşa, mai bine pârloagă şi de aici 
iarăşi „ruşinea de a fi român". Un prost făcea un accident de 
circulaţie... Imediat apărea criticul de serviciu căruia-i era „ruşine că 
e roman". Venea un troglodit din Marea Britanie, SUA, făcea un 
accident, nu-i era nimănui „ruşine" că e englez, sudamerican. Un 
arab lua de nevastă o româncă. Imediat ăleia îi era „ruşine" că e 
romanca şi ortodoxă şi trecea la islam şi se drapa de sus până jos cu 
hpme după tradiţia islamică. Cum îşi făcea o babă româncă cruce şi 
sărută Sf. Moaşte, reporteriţa de la televiziunea X o filma şi debita 
formula ştiută: „ruşinea de a fi român". Poporul român ortodox ce 
mergea la biserică, se ducea şi se duce, nu pentru credinţă, ci pentru 


70 


a „se călca în picioare", „pentru a se îmbulzi", pentru a „mânca 
sărmăluţe", a bea „un pahar de vin" şi nu pentru că era religios. Altă 
„ruşine de a fi român". Când se filma un ceremonial catolic sau 
musulman, altă viaţă. Nu-i mai era „ruşine" reporteriţei, aceleia când 
împărţeau daruri şi ăia... nu se „îmbulzeau", erau urmaşi de 
„martiri", preoţii lor fuseseră „martiri", ai românilor ortodocşi 
„turnători" şi iar „ruşinea de a fi români". Preoţii unguri, trădători ai 
României erau şi ei „martirii". De aici „ruşinea de a fi român" pentru 
că îi persecutaseră securiştii pe revizioniştii cu pricina; în concluzie, 
cum ai da-o, trebuie să-ţi fie „ruşine că eşti român" şi ţăran care 
lucrează pământul tradiţional. Nu mai semănăm, nu mai arăm cu 
plugul tradiţional şi boi pentru că e o „ruşine să fii român" procedând 
astfel. Mai bine, pârloagă! Dar, numai la noi era atunci aşa şi iar, de 
aici, ruşinea de a fi român"... Deci, pură schizofrenie. Aşa că nu mai 
avem ţărani, avem o populaţie trăitoare la ţară şi căreia şi ei, normal, 
îi e „ruşine că e român". De ce o fi aşa o mare „ruşine" să fii român 
şi a fi ţigan, negru, musulman, homo, hoţ capitalist din Occident o 
„mândrie"!? Adică, vine un „investitor strategic în România" (girat de 
Guvernul României), cumpără pe doi creiţari un combinat siderurgic, 
promiţând că-l modernizează, numai că el disponibilizează (adică îi 
transformă în muritori de foame pe muncitorii români) lucrătorii, 
fierul din construcţiile combinatului îl vinde în Turcia, Japonia şi nu îi 
e „ruşine" că e englez, evreu, turc. Ba e considerat „civilizat", nu hoţ 
şi jefuitor, şi mie, muncitorului român, rămas pe drumuri, să-mi fie 
„ruşine" că-s român. De ce, mă rog? Vine ţiganul şi fură cupruMe la 
liniile ferate şi nu îi e „ruşine că e ţigan". Nu! El e „rrom"! Adică, mă 
lămureşte un alde Mădălin Voicu, „om". Şi numai ce-l auzi pe 
reporter, că îi e „ruşine că e român". Hoţul de altă etnie e „român" şi 
etnicul ne-român care face aceeaşi faptă nu poate fi numit „hoţ 
ţigan", „hoţ ungur", „hoţ englez" pentru că eu sunt în acest caz 
„ultranaţionalist" sau „fascist", sau „rasist". Şi, normal, trebuie să ne 
fie „ruşine că suntem români". Vine un pedofil, abuzează un copil din 
România... Normal, nu îi e „ruşine că e olandez" să zicem. Nouă să 
ne fie ruşine că „suntem români" şi nu avem grijă de plodul 
ademenit de ticălos. Pentru vini reale sau imaginare, aparţinând 
neetnicilor români, nouă trebuie să ne fie „ruşine că suntem români" 
şi de aceea nu mai lucrăm pământul, nu vrem să fim toţi 
homosexuali, şi suntem „ruşinea Europei"... etc. Ce clasă ticăloasă 


71 



ne stăpâneşte, ce elită de derbedei cu diplome universitare ne 
formează conştiinţa, ce minte ne-a mai rămas că nu vrem să 

măsurTci' ^I efe | ram f ne alrlbulm toate -iO'ile şi păcatele cu asupra 
măsură şi pe ale celor ce ne ponegresc astfel nu le vedem Un 

(inexistent * Criminal şi atât şi "P°P° rului american" 

(inexistent de altfel) nu-i e „ruşine că e american". Un disperat 

disponibilizat de Guvern se sinucide după ce şi-a ucis femeia şi 

întregului neam romanesc trebuie „să-i fie ruşine că e român" ne 

lo P oicăV?nn! terUl “ C °r niCă Ştirea ' De unde ' P ână un de, această 
logica. Sunt ore speciale când suntem bombardaţi mediatic doar cu 

ş iri de acest gen: furturi, jafuri, violuri, omoruri, găinării, înşelăciuni 

5' toa * c °nced că „e o ruşine să' fflmmân • 
Taranulroman e „opincar, e „mamăligar", e „beţiv" şi câte şi mai 
te. E o „ruşine sa fu roman"! Similar din alte ţări, nu e! Revizioniştii 
unguri din Romama, care luptă pentru autonomizarea şi destrămarea 
ţarii romaneşti sunt ţinuţi la guvernare pentru a îşi putea îndeplinii 

“ ă ZZ™ Care ° PUn aC6StUi d6merS s ^ n t P „extremişti"şi 

ne fac sa ne fie „ruşine ca suntem români". A fi revizionist ungur în 

STeTum V ?T de T un9uml ,rebuie să ne 5* mândru! 

“T ajUns 3 aceasta schizofrenie? Prin propagandă 

negativa la adresa unui întreg popor, poporul român, pentmcă în 

Romania tunau şi tună pe toate posturile „formatorii de opinie" este 

de mm/n. U n 0 ^ ^ l0CUită! " Adică ' ea trebuie depopulată 

trebuie adusi n 3 frEn miJ ^^°ac (indusiv de ţărani) şi în locul românilor 
înri Fn aduş ', afr ' cani ' musulmani, indieni, pakistanezi, populată cu 
toţi ţigani, din Europa. Şi ce furie contra noastră. Mai ales a 

sârkozv încă ' i" Cepând CU Mitterra " d * terminând 

sarkozy. Inca mai respiram şi cu toate că ne e „ruşine că suntem 

sDitSele Tr eSU “ de . dlspariţie a noastră e Prea lent: trebuie închise 
nnm?/ î tmSa c . ult “ ra ' Ş coala adusă în stadiu de ne-şcoală, istoria 
tr ? bUie predata ' domnitorii şi personalităţile românilor trebuie 

fost mai " naz, Ş ti " ca naziştii (altă „ruşine de a fi 
mani ), am exterminat ţigani şi evrei, Mihai Viteazul şi Ştefan 

H^r^aTlv îea^T^^r 11 ' E ° " mŞine de 3 * r ° mân! " Normal! Păi ' 

Hennc a! IV-lea al Franţei nu a avut, dar Ludovic al XlV-lea nu a 
avut? Ş, spune^ un francez din cauza asta că îi e „ruşine că e 
rancez . Nra ţarann francezi şi nemţi nu prea-şi mai lucrează ei 
pământurile. Au salahori din ţările estice şi Africa. Şi nu li-e „ruşine 


72 


că sunt francezi" sau nemţi. Câţi regi ai ţărilor admirate de 
guguştiucii din mass-media nu au pierdut războaie dezastruoase? 
Da, dar numai domnitorii români nu au câştigat nici un război, erau 
supuşi la turci? Păi, ungurii nu au fost, ruşii nu au fost supuşi la 
mongoli, polonezii la ruşi şi austrieci, nemţii la Napoleon şi, după 
Hitler, sovieticilor, francezilor şi englezilor, americanilor? Şi, iată, nu 
le este „ruşine că sunt nemţi"... Grecii au fost supuşi complet 
turcilor, nu mai aveau stat şi nu suferă de complexul „ruşinii de a fi 
greci", complex inculcat nouă de o elită imbecilă. Evreii au rămas 
fără ţară şi stat 2. 000 de anii. Nu am auzit ca o personalitate a lor 
să declare că îi e ruşine că e evreu. Ba, din contră, se declară „popor 
ales"! Ungaria a fost desfiinţată ca stat de la 1546 la 1918 şi 
ungurilor nu le e „ruşine că sunt unguri". Polonia a fost şi ea 
desfiinţată ca stat de câteva ori. N-am auzit ca polonezilor să le fie 
„ruşine că sunt polonezi!" Sau că, unii, sunt ţărani polonezi. Numai 
nouă trebuie să ne fie „ruşine că suntem români" pentru că „rromii" 
născuţi în România devalizează cuprul de la joantele de la căile 
ferate, cerşesc la Paris sau cotrobăiesc prin gunoaie, stau în corturi şi 
au cetăţenie română. Eşti minoritar, ai identitate proprie, asumă-ţi şi 
faptele rele şi nu pune în cârca altuia răutăţile. Ce-i tâmpenia asta 
vehiculată cu asupra măsură privitor doar la noi? De unde porneşte 
valul acesta de ură şi ponegrire? Vine, de pildă, o gaşcă de şmecheri 
şi ne fură aurul de la Roşia Montană, hoţi veritabili, tolerată de o 
conducere trădătoare şi mie să-mi fie „ruşine că sunt român". Vin 
oficiali unguri în ţara mea şi solicită să le dau bucăţi din ea, 
conducătorii neamului meu tac, adică acceptă că cererea acestor hoţi 
este îndreptăţită şi eu, dacă scriu, undeva, că nu sunt de acord, vine 
reporteriţa X şi debitează că e „o ruşine să fii român", că se 
„inflamează pipota" debitează un alt ticălos. Păi, ticălosule, „pipota" 
s-a „inflamat" în oficialul ungur. Un cutărică construieşte o păpuşă 
închipuindu-l pe Avram lancu şi-l spânzură ritualic în ţara mea. 
Normal, mie trebuie să-mi fie „ruşine că-s român". Lui nu îi e „ruşine 
că e ungur!" procedând în felul acesta. Pe teritoriul ţării mele, 
„civilizatul" vine şi plantează statui de criminali, flutură steaguri ale 
altei ţări, mă face „balcanic" (el, asiaticul!) şi, normal, mie trebuie să- 
mi fie „ruşine că sunt român". Lui nu îi e „ruşine" că e ungur. E 
mândru! Mă guvernează! Sigur, permiţând aşa ceva, chiar trebuie 
să-mi fie „ruşine că sunt român". Dar, numai pentru incalificabila 


73 





mea toleranţă faţă de toţi cei care mă insultă, ne răpesc teritoriile, 
ne fură bogăţiile, trebuie să ne fie „ruşine". Uite, ucraineanului nu-i e 
„ruşine" că îmi deţine ilegal teritorii româneşti, nici rusului că ne-a 
răpit Basarabia. Ba neruşinarea e atât de mare, că, tot el, îl face pe 
păgubit de „hoţ", mereu ne ameninţă, mereu ne atrage atenţia, 
mereu ne consideră ei „agresori". E ca în fabula cu lupul şi mielul. 
Mielului trebuie să-i fie „ruşine" că e miel! Ce neobrăzare, să nu ai 
„ruşine că eşti miel... Vorba ungurului: „budos olah!" Ungurul e 
creştin, aşa pretinde el. îl agresează bisericile ortodoxe, limba 
română şi, de fapt, îl „agresează" existenţa noastră, îl „agresează" 
rău de tot. Ar dori să ne sinucidem pentru că e o „ruşine să fim 
români! şi-n felul acesta s-ar realiza „Ungaria Mare". Guvernanţii de 
la Bucureşti se străduiesc din răsputeri să le realizeze ambiţiile. 
Plaudite, cives!... Mai cu seamă pentru moţul Bok... Dar, ajunge 
atâta „ruşine"! 

DRUJBĂ LA MÂNA A DOUA (DRUJBA, 
TRACTORUL ŞI REMORCA) 

Titlul! ar putea suna altfel, mai la obiect am zice: Tractoristul, 
remorca şi drujba. De ce acest subiect sau ce vrem să tratăm când 
anunţăm acest titlu? Din experienţă! nimic altceva decât dintr-o 
cruntă realitate. Azi nu mai avem ţărani, nici ţărănci. Astăzi avem 
„fermieri" (the farmerf), „oameni de afaceri", „oamini care să 
giscurcă". Petrecându-mi o lună de vară la ţară m-au surprins nişte 
fenomene de-a dreptul halucinante. Din spusele poştaşului am aflat 
că la o localitate (sat) de circa 850 de locuitori sunt 266 de 
pensionari pe caz de boală, „handicapaţi". Unul nu vede, altul e 
„nebun", un altul suferă cu piciorul, altul cu o mână, altul cu inima, 
altul cu stomacul, un altul cu ficatul, altul cu fierea, în fiecare familie 
există câte un „handicapat" de care are grijă celălalt membru din 
familie. Acesta are carte de muncă „şî îi mere vecimea". Familia în 
care se află o situaţie spusă mai sus are pământ în proprietate (între 
4-10 ha). Pământul e pârloagă sau, mai nou, „fâneaţă" şi „ie ajiutori 
gi la UE". Familia cu pricina are tractor în faţa porţii, remorcă, 
cositoare, gipan. Pensie de boală, de handicap, tractor, remorcă, 
cositoare, drujba, pârloagă, ajutor de la UE, lanţ de aur la gât, inel 
pe deget şi cont în bancă. Pensia de handicap sau de boală e aşa - 


74 


başca, îţi oferă un statut social (Ca să o dobândeşti poţi da mită şi 
până la 6. 000 de euro. Banii nu lipsesc!). Ei, de aici începe 
aventura. Pensia de handicap poate fi şi de 800 lei, cea de boală cel 
puţin 400 lei şi merge şi până la 600 - 700 lei (Unul care a muncit în 
uzină sau pe şantier 30 de ani poate avea o pensie cam tot atâta. 
Câtă nedreptate!). „Bolnavul" şi „handicapatul" cu pensia amintită 
mai sus are - de unde? - maşinile şi agregatele amintite şi ele mai 
sus. Urmează faza a doua! „handicapatul" şi „bolnava" pornesc 
tractorul, mai iau cu ei şi un ajutor, două, agaţă remorca, pun drujba 
în remorcă şi pleacă la pădure (Aici dau peste o rudă pădurar, sau 
un pădurar pur şi simplu). „Pădurea" este a „poporului" sau a unuia 
demult plecat din sat, uitat prin lume, sau o babă neputincioasă, 
senilă, or pur şi simplu a unuia care locuieşte şi are slujbă la oraş (Să 
zicem Arad, Cimişoara (Că aşa le place la ăi de-s fruncea), Bucureşti, 
Australia, SUA, Spania), în ţară sau străinătate. Coboară drujba din 
remorcă, taie, fasonează, încarcă, seara, pe întuneric, „handicapatul" 
şi „pensionara de boală" şi ajutorul cam cu acelaşi statut social, se 
întorc cu remorca plină de „dupi" (trunchiuri de cel puţin 2 m.) şi îi 
depozitează în ocol, ţarc, undeva „pa vale" (şes) şi mâine reiau 
operaţiunea; în o săptămână adună de un tir. Sâmbătă, luni apare 
tirul „cu unguri", încarcă, dau banu', pleacă în Ungaria. Operaţiunea 
tractorul, remorca, drujba, se reia şi după o săptămână apare tirul 
„cu unguri", încarcă, dau banu', pleacă cu lemnui brut în Ungaria. 
Apoi, să vezi, „handicapatul" cu pensie de handicapat şi consoarta 
„în pensie gi boală" cheamă meşteri şi comandă: Baie cu gresie, 
faianţă etc. , termopane, covoare, mobilă din lemn masiv, renovare 
generală a căsoaiei, gipan „pântru micuţ'!" şi alimentează contul. 
Odrasla cu gipan, fiu, fiică, de handicapat şi pensionară pe caz de 
boală, este înscrisă la facultatea particulară - „pa bani!" - din 
orăşelul X (Să zicem Sebiş) la ID, la „finanţă-bănci", sau „la drepte 
sau la „jurnalism", sau la „comunicaţii publice", sau „pablic releişîn" 
şi după trei ani primeşte o patalama; între timp, odrasla, activează 
într-un partid politic agreat de „establishment" (Să zicem PDL, 
UDMR, PSD (fost comunist, fost FSN, fost FSD(din)R), PNL - fost tot 
PNL sau „roşii" sau „colectivişti") şi avansează pe scara ierarhică în 
partid în care s-a oploşit. Poate fi de sex feminin sau de sex 
masculin. Dacă e de sex feminin este cooptată, mai întâi, „conseler 
pe lângă un primar ales din unul de partidele enumerate mai sus. 


75 



Primarele candidează, după un an doi de primariat, la Parlament şi e 
ales. Normal, el organizează alegerile. Ajunge dipotat, „conselera" e 
chemată la Biroul Parlamentar al noului parlamentar. Parlamentarul e 
numit ministru, „conselera" ajunge şi ea la cabinet. Deja s-a înscris la 
masterat, dacă nu l-a şi luat (tot ID) şi se pregăteşte de doctorat. Ce 
se întâmplă cu autorii „conselerei"? Cu „handicapatul" şi „pensionara 
pe caz de boală" pe timpul cât odrasla urma cursurile facultăţii, la ID 
şi activa în unul din partidele enumerate mai sus? Şi-au descoperit că 
sunt urmaşii boierului, grofului X, care a murit înainte de 1900 
toamna în Canada şi care, grof, boier, ţăran bogat, avea circa 1. 500 
de ha. de pământ (acum împădurite) tocma peste deal de pădurea 
din care furau lemne ca simpli hoţi şi le vindeau în Ungaria. Notarul 
din raza lor de activitate este tocma membru şi el în partidul unde 
activează „conselera". Caută la CF şi - ce noroc - dă tomna peste 
lotul de pădure cu pricina. Ce urmează... vă închipuiţi. Bunica de 98 
de ani a conselerei e declarată moştenitoarea pădurii cu pricina... 
Acum „conselera" e deja fac-totum la cabinetul şefului partidului şi 
viitorului prim-ministru. Şi e pe lista de viitori parlamentari sau 
miniştri. Notarul e şi el în cărţii. „Handicapatul" are portar deja la 
căsoaie, are 1. 000 de stupi din fonduri de la UE, are 3 tiruri, 4 
gipanuri, 5 terenuri intravilan, două vile, 3 tractoare, 5 remorci, 
combină, 3 kile de lanţuri de aur, cercei, inele. Toate pe numele 
bătrâno de 98 de ani. El, consoarta, trăiesc din pensioara de 
handicapat şi boală. N-au nimic. Nici „conzelera!" Şi totul după ce, cu 
bani de împrumut, şi-au cumpărat de la un ţigan — ţigan ce furase 
drujba — o drujbă second-hand. Ca să vezi ce generos e capitalismul 
sălbatec cu unii şi cât de feroce cu amărâţii ce avuseseră naivitatea 
de a lucra 30 de ani uzină, la catedră, pe şantier... Aceasta este 
glorioasa poveste a drujbei second-hand sau, pe româneşte, la mâna 
a doua... adică folosită ceva timp de un alt proprietar. Dacă povestea 
vă place sunteţi liberi s-o experimentaţi. Puteţi schimba sexul 
conselerei din feminin în masculin... 


76 


„OAMINI CARE SĂ GISCURCĂ!" 

• ► Cînd eram student, pe vremea viitorului „odios şi 
sinistra lui soţie" (Normal, atunci nu li se spunea aşa; li se spunea: 
„conducător genial", respectiv „tovarăşa academician dr. ing."), 
mereu mi se răspundea, atunci când spuneam că sunt student - de 
câte o lucrătoare la CAP - , cu următoarea formulare: „X, copilul 
vorbitoarei, să giscurcă!" Adică, n-are nevoie de şcoală şi cu atât 
mai puţin de facultate. Cea care îmi zicea formula - fără să o întreb 

- începea să-mi spună în ce consta „gisucurcatu'l" Să zicem că 
vajnicul ei urmaş era tractorist la CAP, la IAS, era căruţaş sau 
paznic la livadă. Bun! Dacă era tractorist era ca şi cum - pe vremuri 

- ţăranul avea căruţă şi cal. Ce făcea el atunci? Căra! Atunci căra din 
munca lui, puţin dar din a lui. Ce făcea noul „ţăran", cu 
tractor „proprietatea întregului popor"? Căra şi el! Evident, căra 
pentru „întregul popor" de data asta, dar el „să giscurcă!" Adică, 
uita, azi, un, doi, trei, zece („după facultăţi!") sac de grâu în râpa X 
doar de el ştiută. Mâine, la fel; cât ţinea recolta de grâu. Aşa la cea 
de porumb, de mere, de prune, de floarea soarelui, la cărat buşteni 
etc. Vedeţi, „se giscurcă!" Adică, avea salariu de la „întregul popor" 
şi „să giscurcă" cu ceva în plus - destul de mult tot de la „întregul 
popor". Dar, el nu era băiat prost! „Uita" şi la domnul preşedinte de 
CAP, IAS, la dom' milâţan, la dom secretari câte ceva... Tov. preş. 
sau secretar de bază avea şi el grijă de omul nostru, adică, „îl vegea 
cu uăci buni!" Aşa susţinea mă-sa. Cum omul „să giscurcă" şi alţi o 
vedeau, dar mai cu seamă altele şi iată-l însurat cu una „gi frunce!" 
Adică având şi ea un tătic ce „să giscurcă!" La un nivel ceva mai sus. 
Acum cei doi „să giscurcau" cum mult mai uşor şi mai cu un folos 
material mai mare. Studentul îşi zdrobea creierii să treacă examene, 
la materii în care învăţa cum devine „cu învăţăturile genialilor dascăli 
ai popoarelor" şi X „să giscurcă" fără ele. lată ce va să zică să nu pui 
cine ştie ce preţ pe zăcutul prin şcoli. 

• ► Profesoara X este tot un astfel de exemplar. A auzit că 
tembelii din Occident se dau în vânt să dea bani pe mâzgăleli cu 
tentă de pictură primitivă, picturi făcute de „micuţi"! Adică de plozi, 
trimişi la grădiniţă sau aflaţi în primele două clase primare. 
Mâzgălitorii sunt popularizaţi de reporteri şi reporteriţe pe toate 
canalele şi câte unul, una, sunt numiţi „mica Picasso", „micul 


77 





Brîncuşi"! Profesoara „să giscurcă"! Adună într-o sală circa 10-20 de 
prichindei şi le pune acuarele în mână, pensule, alte vopsele şi la 
muncă... Dar şi la întins mâna! Mâzgălelile sunt adunate, înrămate şi 
duse la o sală de expoziţii. Sunt chemate tembeliziunile, ONG-urile, 
UE, CUE, BUE, se dau telefoane, e-mailuri, saituri etc. Se adună 
fonduri, se primesc de la UE, se primesc şi mai cu generozitate dacă 
printre „micuţi" (Aşa sunt botezaţi de reporteri) se află copii cu 
„dizabilităţi". Toţi vizitatorii se declară entuziasmaţi şi se converge că 
prof. X este un cadru didactic cu mare vocaţie şi la fel şi „micuţii" ei. 
Una, unul, doi, două sunt scoşi, scoase, în evidenţă şi botezaţi cum 
amintirăm mai sus „mica Picasso", „micul Brâncuşi"! Sunt cumpărate 
tablourile, cotidienele scriu articole lungi şi prolixe, se iau interviuri 
celor botezaţi astfel, întrebaţi „de când pictează", ce mănâncă, cum 
se „distrează" şi alte alea şi kitsch-iurile se vând cu zeci, sute, mii de 
euro şi „micuţii" mâzgălesc, mâzgălesc şi maşinăria de bani merge în 
disperare, sunt declaraţi genii, profa este invitată peste tot în lume, 
călătoreşte, se îmbogăţeşte, promovează noi „micuţi", „micuţe 
Picasso" etc. Termenul „micuţii" se vântură prin toate mediile, 
televiziile, radiourile, ziarele, devine cuvânt tabu. Atunci când e 
pomenit toţi cad pe spate, se extaziază, îşi dau cu presupusul, nu 
mai judecă, doar aplaudă, cumpără şi caută noi „micuţe Picasso", noi 
„micuţi Brâncuşi" şi chiar de nu îi găsesc îi inventează şi îi 
popularizează în disperare, cheamă tembeliziunile şi acestea se dau 
de ceasul morţii de admiraţie. Nimeni nu bagă în seamă, nu ajută, 
nu popularizează, nu botează un superdotat care munceşte în 
anonimat, sărac, neajutat, nesprijinit şi care va muri în sărăcie, ros 
de boli, foame etc. şi de care se va vorbi cu admiraţie în viitor, i se 
vor vinde tablourile, schiţele cu milioane de euro şi care în viaţă nu 
reuşeşte să vândă un tablouaş, o schiţă, ceva acolo pentru a-şi 
sprijini moralul pentru noi creaţii. Dar, „micuţii", cu mâzgălelile de 
şcolari, slab dotaţi, vând, se îmbogăţesc, dau interviuri, ajung 
miniştri, directori şi se joacă de-a arta. Şi după ce mor sunt uitaţi cu 
totul sau nici măcar nu se ştie că au existat. Bietul van Gogh! El nu 
era „micuţ!" Nu zugrăvea pe coli A4, tip carte poştală, sori, lune, 
pomi schematizaţi, iarbă sau roţi de car. Naiv mai putea fi, amărâtul! 

• ► „Toaletatorii de pomi"... Indivizii aceştia - de regulă 
„rromi" - au apărut, cam după 1995, în număr masiv. Cine sunt ei? 
Sunt nişte indivizi angajaţi ai unei întreprinderi sau ai Primăriilor, 


78 


sunt dotaţi cu o maşină cu macara, drujbe şi un tractor ce tractează 
o remorcă. Numai ce-i vezi apărând pe aleile dintre blocuri, pe marile 
artere. De regulă apar de cu noaptea în cap (fie vară, toamnă, iarnă) 
şi încep să ciuntească pomii de crengi, îi belesc de crengi. Belirea 
pomului de crengi mai ales în plină vară, primăvară, duce, după o 
lună sau două, la uscarea lui. Pomii din faţa blocurilor sunt beliţi 
până la trunchi, gărduleţele din faţa blocurilor sunt împinse până la 
un metru de zidul blocului, se betonează tot în jurul trunchiurilor de 
pomi belite de crengi şi se fac locuri de parcare, orice spaţiu verde 
ceva mai întins şi cu pomi este redus la o fâşie de un metru, pomi 
beliţi de crengi, betonarea şi gipanurile apar şi se va plăti taxă la 
Primărie, se pun borduri, se dau jos altele, iar se mai belesc pomi, se 
îngustează trotuarele, se taie pomii de pe margine marilor artere, cei 
lăsaţi sunt beliţi de crengi până către vârf (Li se lasă în vârf un ciuf 
de crengi! Şi acela ajustat, tuns) pentru a se vedea firmele de la 
apartamentele de la blocuri, de la parter, apartamente transformate 
în buticuri, farmacii etc. Tot ce e verde e belit de crengi, tuns, 
ajustat până se usca. După aceea e tăiat, pus în remorcă şi vândut. 
Aerul oraşului devine irespirabil. Ba un primar burduhănos (pe 
vremuri „justiţiar" şi care şi-a luat şi nume după un cunoscut 
personaj de film) s-a gândit că e mai bine să tai pomii de pe 
marginea şoselelor şi în locul lor să pui ghivece uriaşe în care sunt 
plantaţi pomişori exotici şi pe lângă ei să pui o placardă pe care se 
scrie: „spaţiu verde!" De marginea ghivecelor se sprijină celebrele 
„rroame", care vând „8 banane cu 5 lei". La un pas de ele, sub un 
pomişor, şed „romii" (cu un singur „r" de data aceasta!), consorţii, 
supraveghetorii, şi joacă barbut, remy, suduie, beau bere, duhănesc 
kentane şi, la o adică, dacă îndrăzneşte vreun ceva poliţai să întrebe 
„rroamele" de sănătate, îl iau cu huideo, îl ameninţă că îi „iau gâtul" 
etc. Mai colea, câtre piaţă, haita de vânzători de mobile furate. Tot 
„rromi". Asta e „cultura" dumnealor. Dincolea: pui de „rromi"... 
cerşesc un „bâhan dâh-o pâne!" Numai „bâhan" vor! Acolo şa: 
„rroame", în fuste creţe, ciordesc de pe tarabele vânzătorilor români 
tot ce poate fi subtilizat sub fuste. Şi aici e vorba tot de „cultură 
tradiţională" (Dacă le prinzi şi le ridică (fustele) în cap şi-ţi arată/ 
ostentativ, ruşinea; ba mai şi trag cu degetele de ea ca să fie văzută 
bine; „tot cultură!"). Şi mai încolea, alte „rroame"; vând şosete („6 
bucâhăţ', mânca-ţ'-aş' p... ta! , ... cu zâhăce lâhei"), dresuri, ţigări de 


79 



contrabandă („ţigări, vând!") şi tot ce pofteşti. Nu casă de marcat, 
nu taxă, nu impozit, nu factură. Doar profit! Urâte, cu burdihanele 
revărsate, cu părul nepieptănat, în şlapi de plastic, duhănind 
ostentativ sau mâncând seminţe - piaţa „românească!" Poliţaii nu 
văd, nu aud. Apare o babă, gârbovă; o româncă. Ce vinde biată 
femeie cu pensie de 200 lei de la CAP? Leuştean, mărar, busuioc, 
chimen. Imediat e văzută de poliţai şi amendată. Baba plânge, 
„rroamele" rânjesc şi strigă: „8 bahînane cu cihînci lîhei!" Ce 
discriminaţie„rromii!") Vedeţi, tot„uoamini care să giscurcă!" 


ŢARA CARE A AJUNS SĂ NU MAI FIE ŢARĂ 

România se numeşte ţara ajunsă în această situaţie. Prin propria 
voinţă a liotei de politicieni ce o conduc de după 22 Decembrie 
1989. Aceştia au cesionat minoritarilor drepturi speciale în raport cu 
majoritatea alcătuitoare de stat. Minoritarul din orice ţară din lume - 
exceptând România - se luptă să fie recunoscut ca având drepturi 
cel puţin egale cu majoritarul. Negrul din Africa, debarcat clandestin 
la Marsilia, se declară francez şi vrea să fie considerat ca atare. De 
ce oare ne-am întreba? Pentru a se bucura de toate drepturile 
francezului băştinaş şi nu de „drepturile negrului". Alogenul din 
România - care se defineşte pe sine ca fiind minoritar istoric - 
doreşte să fie orice numai majoritar român nu. De ce? ne-am putea 
întreba. Din cauza situaţiei nenorocite a acestui popor numit român, 
ajuns supus tuturor imperiilor după cel puţin 1. 700, dacă nu mai 
devreme, în cele două principate extracarpatice, şi de la anul 1. 100 
în Transilvania. Pe meleagurile fostei Dacii a lui Burebista, alogenul 
avea şi are situaţie specială. Avea drepturi civice, avea un statut, 
românul era sau iobag sau „rumân"; ceea ce era cam acelaşi lucru. 
Supus oprobiului şi dispreţului stăpânului, trimis al regelui Ungariei, 
împăratului Austriei, apoi Austro-Ungariei, turcului, ţarului. Din 
Principate, turcul lua bir, lua fete, băieţi. Punctele strategice ale 
acestor Principate aveau garnizoane ale Sultanului, cu puteri 
discreţionare în treburile Principatelor, Domnii stăpâneau norodul 
românesc ca mandatari ai Sultanului şi erau detronaţi când i se 
năzărea Sultanului sau celor ce-l sfătuiau. După 1. 700 peste români 
au fost trimişi, pentru exploatare mai eficientă în folosul 


80 


Istambulului, paraziţii greci din Fanar şi Insulele greceşti. Majoritatea 
domnitorilor vor fi greci sau mixturi de greci rezultaţi din căsătorii cu 
femei din boierimea locală. Grecii aduc alţi greci pentru căpătuială, 
întemeiază mănăstiri închinate. Toată această şleahtă venetică 
superpusă are superdrepturi în raport cu masa de români supuşi, toţi 
adună şi cară în Grecia sau îşi cumpără pe nimic domenii imense, din 
averile adunate, sprijină şi dezvoltă cultura neogreacă. După 1. 700 
apare rusul la Nistru; ca „eliberator". Rusul constată, că, începând 
chiar de la Nipru, populaţia de jos nu e slavă, nu e slavofonă. Ţelul 
lui este Constantinopolul şi aşa numiţii „slavii sudici" (populaţie 
tracică românizată şi pe ici colo slavizată) pentru a-i „elibera" de sub 
dominaţia turcă şi a-i ataşa imperiului rus. Fiecare din cei trei de mai 
sus (turcul, grecul şi rusul), pentru a stăpâni şi emite pretenţii, au 
nevoie de persoane din rândul propriilor popoare pentru a fi plantate 
în marea de români ce se întindea de la Nipru la Adriatica şi din Pind 
în Pocuţia. Celălalt duşman ereditar al românului - ungurul - a urmat 
o cale ceva mai clasică de întindere. A pornit cu sabia şi a sfârşit cu 
asimilarea selectivă la început şi cu cea de masă a românilor după 1. 
867. Regii unguri gândeau modern, numai că nu dispuneau de 
suficienţi unguri pentru a ne termina şi atunci s-au servit de nemţi şi 
secui pentru a ne sfârteca mai întâi pe Carpaţi. De aceea de la Nord 
la Porţile de Fier au gonit românii de pe coastele intracarpatice pe 
coastele extracarpatice şi i-au îndemnat, poate sprijinit chiar, să-şi 
întemeieze voivodate româneşti şi în locul lor a plantat neamuri 
străine atât faţă de români cât şi faţă de unguri. Clasa mai răsărită a 
românilor a fost ademenită să se maghiarizeze (prin căsătorii, prin 
religie) iar ţărănimea a fost aservită feudalilor unguri plantaţi în 
punctele strategice ale Transilvaniei. Apoi, de-a lungul secolelor XI- 
XVI, pe toate căile, a căutat să sporească elementul maghiar 
(asimilări voite, forţate, asimilări ademenite) creând regatul „piele de 
leopard". Adică, trei-patru sate de români, cel puţin unul de unguri 
cu sarcină de „model" pentru a ademeni satele de români să aspire a 
deveni unguri. Mai mult a creat „naţiuni" fictive în Transilvanii (sau 
politice) cu rol de forţe de teroare asupra majorităţii româneşti. Aşa 
au devenit secuii, saşii şi ungurii din Ardeal „naţiuni" dominante, 
adică cam ceea ce sunt azi minoritarii în România. Membrul 
aparţinând „naţiunii" dominante era liber de a se deplasa în voivodat, 
de a purta arme, de a se instrui cultural şi militar, de a avea 


81 



proprietate, de a exercita profesiunile zise liberale (negoţ, meseriaş, 
învăţat), românul avea doar „dreptul" de a lucra pământul, de a 
produce „produse ecologice" pentru a se hrăni stăpânii. Aşa şi-a 
creat stăpânul minoritar, alogen, psihologia de ins mai egal decât 
egalii, înarmat fiind, nemernicul, brigandul, pur şi simplu îşi însuşea 
prin forţă cele trebuincioase vieţii de la român. Normal că-l dispreţuia 
şi nu se dorea a fi ca el. Anul 1. 526 a salvat cât de cât de la 
ungurizare romanitatea ardeleană şi a legat-o şi mai mult de condipa 
de hilot. Nemaiexistând regat, nu mai exista nici rege care sa aiba 
nevoie de ostaşi şi, deci, românii nu mai puteau evada din condiţia 
de hilot. Apoi, nemaiexistând regat, feudalii mici şi mari s-au retras 
în Transilvania devenind mici tirani locali, satrapi cu supuşii. Fiind 
prea puţini, nu-i interesa ca program ungurizarea românilor cat 
menţinerea lor în condiţia de vite vorbitoare. Aceasta ne-a salvat 
oarecum, dacă salvare se poate numi aceasta.^ Nobilul ungur, 
ungurul obişnuit se mulţumea să ucidă din când în când pe acei 
români cu conştiinţă de români, de urmaşi ai dacilor. De ce? Pentru 
ca nu cumva să se nască lideri capabili să îi organizeze şi sa 
răstoarne situaţia, statu-quo-ul. Dar nu era suficient atâta. Trebuia 
îngrădită orice posibilitate. Aşa că românului i s-au interzis să poarte 
arme, să înveţe meserii legate de făurirea armelor, să poarte alte 
haine decât cele ce şi le putea confecţiona cu unelte din lemn în 
propria gospodărie, să-şi construiască locuinţe ce necesită 
cunoaşterea artei de a lucra fierul etc. Aşa, românul, neam ieşit din 
comun într-un fel, a dezvoltat cultura zisă populară, cea^ mai 
diversificată cultură ţărănească din lume, cultură de împăraţi ţărani. 
O cultură nescrisă, dar vie. Priviţi numai cum se îmbrăcau ţăranii 
români, la ce nivel aduseseră arta lemnului, a construcţiilor de 
biserici' din lemn, a caselor, la ce nivel creşterea^ animalelor şi 
pomăritul, albinăritul etc. Dar din acestea se hrănea alogenul 
confiscându-i-le. Cum să nu te consideri, tu, alogen, fiinţă superioară 
atunci când iei de la gura producătorului de hrană pe degeaba. Aşa a 
trăit românul de la plecarea lui Aurelian până la 1. 821 în Principate 
şi până la 1. 848 în România intracarpatică. Alogenul (el însuşi grec, 
turc, ungur, alt tip de etnic) era stăpânul local al românului^ în 
numele grecului, ungurului, turcului, rusului. Adică, era o slugă a 
supra-stăpânului (austriac, rus, turc). Se ştie că sluga se vrea 
întotdeauna mai ceva decât cel ce l-a investit în administrator al sau. 


82 


De pe la acei ani, românii se vreau şi chiar dobândesc egalitate 
formală cu alogenul ce reprezenta puterea sultanului, regelui ungur, 
ţarului, împăratului hapsân de la Viena. Curentul general european 
cerea „egalitatea". Numai că astea-s poveşti gazetăreşti sau 
legislative generale. Cum să accepte alogenul minoritar acum în 
masa de români să fie egal cu românul? Psihic este de neconceput. 
Doar sute de ani el era ceva diferit şi care profita în numele a ceva 
de munca românului şi, mai cu seamă, psihic avea pe cine beşteli, 
dispreţui, a considera inferior lui biologic, cultural, religios. Pentru 
turc, românul era ghiaur, pentru mongolul europenizat („ungurul") 
românul era „împuţit" (normal, dacă lucrezi la grajd şi la oi, la porci 
şi nu ai voie să te instruieşti), era „venetic" (Culmea culmilor! 
Mongolul migrator, numea „venetic" europeanul de dintotdeauna), 
pentru grec era „barbar", pentru rus era „slav românizat" sau şi mai 
rău „ţigan". Rusul invadator se făcea că plouă! Declarându-ne 
„ţigani", el îşi aroga dreptul de a ne lua ţara pentru că, de, „ţiganii" 
sunt nomazi veniţi din India şi, deci, ţara numită impropriu - după 
rusnac - „România" nu e ceea ce pretinde a fi, este „ţigănia" şi poate 
fi ocupată. Ceea ce şi face! Războiului de imagine contra românilor 
dus de unguri, greci, nemţi, ruşi, li se asociază la alt nivel şi-n alt 
scop evreii goniţi pe pământuri româneşti luate de Rusia, vechea 
Polonie, Austria. Aceştia îi declară pe români „rasişti". De ce? Cică 
pentru că nu le-ar da drepturi politice aşa cum prevăd noile directive 
ale ceea ce se numea „Europa civilizată". Aceştia se făceau că nu 
pricep grebla. Că nu despre aşa ceva era vorba. Cum-necum, evreii 
acaparaseră economia Principatelor după plecarea grecilor. Cedându- 
li-se drepturile politice, când masa românească era abia ieşită din 
iobăgie, ar fi însemnat mozaizarea statului român, transformarea lui 
în stat evreiesc sau într-un stat binaţional. Cu judeii clasă 
conducătoare. Boerimea şi clasa cultă - câtă era ea - românească nu 
putea accepta un asemenea deznodământ. Judeii se doreau români, 
nu pentru a se asimila, că aşa ceva nu e posibil, ci pentru a beneficia 
de drepturile formale ce le aveau românii şi pe care, datorită 
condiţiei, nu şi le puteau exercita în fapt. Condiţia economico- 
culturală nu le-o permitea chiar de ar fi dorit-o. In consecinţă, 
„românii" de conjunctură le-ar fi exercitat ei în locul românilor 
autentici. Aşa că toţi alogenii s-au asociat, teoretic, şi subteran, 
contra populaţiei de români lucrând la surparea din interior a statului 


83 






românilor. Ungurii lucrează din interior în contra românilor în 
favoarea statului ungar din vremea lui Matei Corvin sau „Sf. Ştefan" 
cum le place s-o spună (nu contează!), ruşii şi rusofonii în favoarea 
întinderii panslavismului (Asta însemnând că, automat, bulgarii, 
sârbii, ucrainenii ne sunt duşmani chiar de nu ar vrea), grecii nici ei 
nu ne iubesc, le-am tăiat la 1. 821 sursa directă de venituri, judeii ne 
tratează de goy pentru că aşa le spun tuturor neevreilor şi apoi nu 
ne-o iartă că peste aproape 100 de ani i-am împiedecat să devină 
clasă poIitico-cuIturală a noului stat de la Dunăre, în 1944 ei şi-au 
atins scopul. Au devenit clasă politică şi culturală a României. Au 
pierdut temporar puterea economică (Că asta era ideologia!). Cuza, 
Kogălniceanu şi Alecsandri ne-au mai pus în cap o minoritate - 
ţiganii. Cică i-au „eliberat"! Ţiganul, fost slugă la mănăstirile greceşti 
şi la boierii greci, s-a trezit de capul lui şi cine îi sta în cale? Românul! 
încă un minoritar anti-român? De ce? pentru că românul nu vroia să 
se lase exploatat de acest minoritar nomad cu totul ticăloşit şi nici să 
se mixeze cu el pentru a-l scoate formal, psihologic, din ţigănie. De 
aici ura feroce faţă de românul ce nu se vroia asimilat cu ţiganul. 
Minoritarii alogeni şi-au atins parţial scopurile în 1944. Adică, toată 
lumea din arealul zis românesc devine „om al munci", nu „proletar". 
Nu mai există naţionalitate. Există „naţiunea socialistă" şi-i formată 
din români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi... Nu le 
convenea nici românilor, nici ungurilor, nici nemţilor, nici celorlalţi, 
dar Uniunea Sovietică veghea. Lucrurile însă s-au stratificat cum 
trebuie. Alogenii au invadat PCR şi au guvernat absolut între 1944 
1964 în numele aşa numitului „popor român muncitor"; în 1964 s-a 
petrecut un lucru ciudat. SUA, clasa conducătoare a SUA a ajuns la 
concluzia că comunismul se naţionalizează în virtutea mersului 
normal al lucrurilor dacă nu va fi distrus şi atunci au încurajat 
„naţionalisme" legate cu lanţul. Adică, aşa numitele partide 
comuniste independente de centrul de la Moscova. Moscovei se pare 
că nu îi displăcea chestiunea. Mai era o problemă: Statul Israel 
trebuia populat cu judeii europeni. Aşa că marea masă de judei a 
părăsit România, locul ei la conducerea României a fost luat de 
românaşi. Românaşii aveau nevoie de tehnologie, aşa că au plecat şi 
nemţii. Că aşa cerea RFG. De ce o cerea? Cică pentru că nu aveau 
drepturi nemţii. Aveau câte aveau şi românii..., numai că Germania 
se depopula de nemţi şi atunci mai bine să vină nemţi în Germania 


84 


decât alţii. Acesta e motivul plecării nemţilor. Plecând ăştia, 
comuniştii aveau nevoie să se înmulţească românii aşa că s-a 
încurajat prin decret sporul demografic. Numai că, românul, nu s-a 
înmulţit. în schimb, ţiganul a făcut-o! Se dădea alocaţie, ţiganul s-a 
„integrat în muncă", era spion al Securităţii şi PCR, era lăsat să fure 
de la CAP, din „fabrici şi uzine". Aşa a început explozia demografică 
ţigănească. El era liber să facă ce vrea în socialism. Şi ne-a prins 22 
Decembrie 1989 şi minoritarii, alogenul a căpătat drepturi speciale 
de la noua ordine numită UE. Românul a redevenit paria cel de 
dinainte de 1848, batjocura ungurilor, ţiganilor, acuzat de 
„holocaust" de către evrei şi ţigani, atacat din toate părţile de o 
mass-media ticăloşită, a plecat capul în cenuşă fără speranţă de mai 
ridica din ea capul. Alogenii ne-au devenit stăpâni absoluţi, grofimea 
şi nemeşimea ungurească a primit averea „clasei muncitoare", 
ungurii s-au segregat, despărţit de statul român şi atacă prin toate 
mijloacele integritatea acestui stat. Sunt ajutaţi cu brio de ţigani şi 
de zecile de mii de ONG-uri antiromâneşti, pline de bani, de la Soros 
(Gyorgy Schwartz), cu propagandă, cu reclamaţii la conducerea UE 
contra românilor. Mai mult, au demonizat românii făcându-i „ţigani" 
şi pe ţiganii i-au numit „rromi", „rroma", uşor de confundat, 
nominativ, cu termenul de român, romanian. Numai Dumnezeu ne 
mai poate salva. Stăpânul românului este ţiganul şi ungurul. Mai rău 
ca la 1. 800. Că acum, bietul român, nu mai e analfabet, nu mai 
lucră pământul pârlogit şi exploatat în exces de CAP şi IAS. Populaţia 
de români e îmbătrânită, totul e la pământ, aşa că românul a ajuns 
nomad şi ţiganul posesor de palate. Alogenii au reuşit surparea 
statului român: cultural, biologic, economic, psihic, psihologic, 
imagistic. L-au aruncat în haos! 

22 Decembrie 1989, peste timp, de va mai exista timp românesc, 
va fi considerată cea mai neagră zi din istoria României, alături de 28 
iunie 1940, 30 august 1940, 7 septembrie 1940, 23 August 1944, 19 
August 1601 etc. 


85 




PROVOCATORUL 15 MARTIE AL UNGURILOR 


începând cu 1990, ungurii din România aniversează zgomotos, 
an de an, revolta lor naţională de la 1848. Li se asociază şi ungurii 
din Ungaria. Tot în România! în primul rând, problema e desuetă! A 
trecut de atunci destulă apă pe Tisa şi Dunărea ungurească. Care e 
sfârâiala acestei anuale şi zgomotoase aniversări în România 
(Normal, Transilvania, după unguri, nu e România. Dar asta e opinia 
lor, nu poţi să le-o schimbi. Când noi spunem că Dacia lui Burebista 
se întindea până la Dunărea ungurească şi până la Pojon (recte 
Bratislava) dumnealor protestează zgomotos; invers nu e voie! Se 
supără ungurul!) a nefericitului an 1. 848? Păi este! Prin această 
provocare, ungurii vor să arate că Transilvania e a lor şi fac ce vor în 
această provincie. Şi de ce nu se potolesc? Pentru că ştiu că noi nu 
vom reacţiona. Două sunt motivele! Dacă statul român ar reacţiona - 
cum e firesc şi cum ar face-o orice stat din lume - propaganda 
ungurească (Ungurii bagă miliarde anual în propagandă contra 
României şi românilor şi românii nu reacţionează) şi statul ungar ar 
urla ca din gură de şarpe şi puterile interesate le-ar căuta imediat în 
coarne şi gata prilejul de a-şi vârî nasul pentru a „reglementa starea 
de conflict etnic" din România. Aşa că, statul român tolerează 
provocarea, în speranţa că făcându-se că plouă... ursul furiei 
ungureşti va trece. De ce nu reacţionează românitatea insultată pe 
faţă (Toată lumea ştie că la 1. 848-1. 849 armata de „revoluţionari" 
unguri şi populaţia ungurească din Transilvania acelor anii a săvârşit 
crime ieşite din comun asupra românilor şi mai mult a(u) forţat 
alipirea Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului istoric şi Banatului la 
ceea ce era atunci Ungaria de sub suzeranitate habsburgică. 
Transilvania de atunci ca şi Ungaria nu erau state de sine stătătoare 
care cu de la sine voie puteau se unească. Ambele erau componente 
ale unui imperiu, ale unui stat. Revoltaţii, ungurii au provocat o 
desprindere violentă din componenţa imperiului austriac a neamului 
lor. Numai că nu s-au mulţumit să-şi vadă de destinul lor, nu! Ei s-au 
apucat de cuceririi şi de hotărât soarta altor neamuri şi, ca de obicei, 
pentru a-şi frânge gâtul s-au aruncat asupra Transilvaniei şi a 
românilor. Sfârşitul se ştie! Românii au fost victime ale acestor 
barbari. Ce n-au realizat la 1. 848 au realizat la 1. 867, după ce 
imperiului austriac i s-au administrat în 19 ani două înfrângeri 


86 


usturătoare. Pentru a-şi consolida hardughia şi-au asociat cei mai 
zgomotos dintre supuşi - ungurii - şi le-au cesionat jumătate din 
imperiu reconstituind, ei - austriecii - , regatul lui Matei Corvin sau 
ceea ce numesc ungurii „regatul Sf. Ştefan". De data asta mai ceva 
decât atunci. Adică, li s-a dat voie ungurilor să ungurizeze români, 
slovaci, croaţi, sârbi, ruteni, nemţi pentru a forma „naţiunea 
maghiară". Dacă nu venea primul război mondial, ungurii, cu violenţa 
ce-i caracterizează, ar fi reuşit să ungurizeze arealul de la Trieste la 
Carpaţi în secolul XX şi Austria ar fi devenit o provincie 
semiungurizată a Regatului Ungar. Asta dacă ar fi permis Imperiul 
German. Războiul mondial i-a redus la dimensiunile fireşti, ba le-a 
oferit prea mult. Ungaria nu s-a resemnat, nici ungurii. Cu austriecii 
nu îşi puteau permite, cu sârbii mai puţin, cu slovacii nu, cu croaţii 
nici atât, dar cu românii da. Timoraţi de tupeul unguresc le-am 
permis să-şi desfăşoare lupta contra noastră. Dacă nu existau cei doi 
tartori - unul din ei de-a dreptul tâmpit, Hitler - ungurii n-ar fi 
realizat nimic cu tot zgomotul lor şi astăzi - mai mult ca sigur - 
problema ungară în Europa ar fi fost de mult moartă şi ungurii din 
România plecaţi. Stalin şi Hitler le-au oferit o nouă şansă de a se da 
criminali. Atât Hitler, cât mai ales Stalin era interesat strategic de 
România. Hitler nu avea pretenţii teritoriale asupra României, dar 
Stalin avea şi încă mari. N-avea el, Hitler, dar aveau ungurii şi 
bulgarii pe lângă sovietici. Şi de ce i-a sprijinit pe aceşti doi Hitler (cu 
acordul tacit al lui Stalin şi sprijinul Italiei, „sora noastră de gintă 
latină")? E, aici e schepsisul! Din răzbunare! Germania hitleristă 
curtase România, ba chiar se oferise să-i garanteze graniţele, dacă 
se va arăta binevoitoare faţă de al III-lea Reich. Numai că regele 
Ca rol şi camarila preferau să sacrifice România şi să satisfacă 
interesele oculte. Şi au făcut-o! Constelaţia anilor 40 s-a refăcut sub 
altă umbrelă în anii 90 şi la o scară şi mai catastrofală pentru 
România. Ungaria - de data asta - îşi imaginează că sub umbrela UE 
şi cu sprijinul trădătorilor de la Bucureşti şi prin paşii mărunţii ai 
ungarofonilor din România va realiza ceea ce n-a reuşit din 1. 918 
până azi, recucerirea Transilvaniei. Şi de data asta acţiunile ungurilor 
sunt tolerate de stăpânii momentali ai Europei. Deşi noul imperiu 
economico-politic (UE) este anti-naţiuni, anti-etnic, permite şi 
încurajează revizionismul belicos unguresc, segregaţionismul, 
apartheidul, de fapt, unguresc. Deşi militează pentru integrarea 


87 




naţiunilor europene, integrarea etniilor, în aceeaşi măsură 
încurajează extremismul şi separatismul unguresc. Că de nu ar face- 
o, ăstora li s-ar tăia scurt macaroana. Pescuitul în ape tulburi al 
ungurilor şi prostia UE va costa Europa. Ei, de ce nu reacţionează 
masa de români din ţară după întâmplările din martie 1. 990 şi de ce 
nu a reacţionat atunci până la capăt? Trebuie să recunoaştem că a 
reacţionat şi ar fi reacţionat cum trebuie şi dacă treburile mergeau 
normal problema se rezolva încă din 1. 990. Numai că statul român, 
conducătorii statului român (neokominterniştii care acaparaseră 
pârghiile statului după uciderea lui Ceauşescu) i-a trădat şi 
culpabilizat zi de zi, cedând în fiecare zi favoruri minoritarilor în 
general şi ungurilor în special. Asta pe parcursul a 23 de ani şi astfel 
cu ajutorul conducătorilor statului român se va realiza Ungaria 
„mare". O parte a României nu mai este sub controlul statului român 
şi românii au ajuns naţiune tolerată în propriul stat, au ajuns naţiune 
discriminată şi umilită, populaţie flotantă şi fără ideal. Dacă românii 
erau lăsaţi să reacţioneze aşa cum ar fi făcut-o orice naţiune, de 
mult se termina cu sărbătorirea criminalilor unguri de la 1. 848 pe 
teritoriul României, nu se ajungea să fim scoşi de minoritarii unguri 
din şcoli, din clădirile statului român, din judeţe etc. Cum se va 
termina lupta milenară dintre noi şi unguri? Numai viitorul va decide. 
De data asta, ungurii au conducători mult mai abili ca în 1. 940 şi 1. 
945. Recurg cu abilitate când la şantaj, când la violenţă, când la 
ameninţare cu violenţa, când la reclamaţii la UE, ONU, când mai ales 
la bani. Afacerişti de limbă ungară, ONG-uri ciudate finanţează 
trădători români pentru a cesiona suveranitatea României asupra 
Transilvaniei. S-a ajuns departe de tot şi până şi un infantil de 
politician USL a pomenit de posibilitatea de a se oferi unei părţi din 
România un fel de „autonomie". Imaginaţi-vă unde am ajuns din 
1990 până azi? Fără să-l întrebe nimeni de sănătate, Tokes vorbeşte 
despre „lupta pentru libertatea Transilvaniei", „planul Miko Imre" 
(Adică, ea e ocupată şi a venit el s-o elibereze, el cu Miko Imre) ... 
iar primul ministru al României, cu nume predestinat, felicită ungurii 
din România de „ziua" lor. Adică, felicitări pentru că strămoşii lor au 
ocupat o parte din România şi au ucis pe românii care s-au opus 
cuceririi lor de către înaintaşii actualilor unguri. Nimeni nu 
reacţionează! Poporul român doarme, românii din provincia cu 
pricina, majoritari în proporţie de 80%, tac. Cum s-a ajuns aici? 


88 


Graţie conducătorilor trădători şi presei vândute, demonizării 
permanente a neamului românesc şi prezentării lui ca fiind altceva 
decât este - adică neam de ţigani (Exact ce spune propaganda 
ungurească încă din evul mediu). Prezentăndu-ne astfel, ungurii ar 
avea dreptul să ne „civilizeze" pe noi ţiganii. Că, adevăraţii ţigani 
sunt acum „rromi". Presa vândută este plină de trădători de cea mai 
joasă speţă a intereselor naţiunii noastre şi nu numai că face jocul 
ungurilor, dar ne prezintă şi ea ca fiind „ţigani", mai exact îi prezintă 
pe ţigani ca fiind români şi invers, în străinătate ţiganii sunt 
prezentaţi ca români şi în ţară, pe faţă şi în subsidiar, românii sunt 
făcuţi ţigani. Cât despre aşa zisele partide româneşti ce să mai 
vorbim, adevărate pepiniere de vânduţi, ignoranţi şi laşi, duşmani 
declaraţi ai neamului românesc. Scriitorii ce se dau mari? Se aliniază 
în spatele ăluia de ne prezentă ca fiind „fecale"! Omul fecaloid, 
nefiind român, îşi permite să ne prezinte pe noi ca fiind „cur"-uri. 
Noi, românii! Conducătorii „cur"-urilor îl decorează pe respectivul, îi 
dau funcţii şi onoruri. Cum l-ar fi tratat „fraţii" noştri ungurii? Vai de 
mama lui.,. Să fi îndrăznit numai... 


SĂ IASĂ BANU'! 23 DE ANI DE TICĂLOŞIE 

De peste 22 de ani, rătăcim ca nişte bezmetici! Cu ce scop? Să 
„intrăm în Europa!" De parcă am locui în Filipine şi nu în Europa şi, 
aşa, fără să ne dăm seama ne trece viaţa. UE este o organizaţie, sau 
ce-o fi infinit, mai periculoasă decât fosta URSS. 

Şi acum să discutăm şi despre ce se întâmplă astăzi. S-a întâmplat 
în România următorul lucru. De neimaginat în altă parte! Ce s-a 
întâmplat? A fost debarcat prin moţiune de cenzură guvernul MRU şi 
- fără alegeri cum ar fi fost firesc - se formează altul care este 
sprijinit în Parlament de traseişti, fripturişti, plimbăreţi şi 
reprezentanţi ai minorităţilor. Adică, din jeguri morale. Cum vine 
asta? Un „golănas" (cum ar spune cei din trupa lui Tony Grecu) este 
trimis în Parlament de către un alegător naiv pe motiv că e „social 
democrat" (ce o fi aia?), este „liberal", este de al lui Iliescu, Năstase, 
Tericeanu etc. şi el, o dată ajuns acolo, trece la Bok şi primeşte o 
sinecură. După un an, o lună, revine la „sociali democraţi", formează 
Guvernul - Parlamentul nu se dizolvă - şi capătă iar sinecură. Soiul 


89 





acesta de individ mi-a vândut pădurile între timp, petrolul, aurul, 
metalele rare, a dat la fier vechi 2. 000 de întreprinderi construite de 
„odios", a îndatorat ţara cu 197 miliarde de euro, a gonit din ţară 3 
milioane de oameni calificaţi şi apţi de muncă, a aruncat în marasm 
moral restul, a votat legi de-o imoralitate satanică (acceptarea 
homosexualităţii, a discriminării pozitive pentru alogeni), a distrus 
şcoala, a pângărit istoria, a tăiat salariile amărâţilor, a distrus 
agricultura, iniţiativa românească, a vândut pământul neamului şi ce 
n-a făcut? Şi acest soi de criminal, trădător cum n-a existat în istorie, 
ne conduce şi ne cere votul începând cu 22 Decembrie 1989. 
Criminalul şi asasinul, gen Iliescu, Stănculescu, Roman, Măgureanu 
etc. au inaugurat o epocă criminală, antiromânească şi antiumană 
cum n-a existat de la întemeierea Voivodatelor şi Cnezatelor pe 
aceste meleaguri. Acest soi de fiară cu chip de maimuţo-om ne 
călăreşte şi exploatează, ne vinde şi ne cumpără şi noi nu 
reacţionăm, nu-l măturăm, nu-l judecăm, nu-l băgăm după gratii. 
Suntem paralizaţi de atâta mârşăvie. Ne-a îngheţat conştiinţa. Fiinţe 
abjecte de foşti activişti PCR de mâna a zecea au ajuns să decidă 
pentru secole poate dacă neamul românesc va mai exista. Nu ştim 
ce să ne facem, e atâta inerţie în noi ca neam cum nu s-a mai 
pomenit! Suntem jigniţi, călcaţi în picioare la noi acasă de unguri, 
oficialii unguri fac declaraţii inacceptabile pentru orice stat şi naţiune, 
se amestecă direct în deciziile guvernelor româneşti, se plimbă prin 
România cum poftesc, vin aici şi zbiară, răcnesc „jos Trianon" şi nici 
un oficial român nu ia poziţie, nici un om de cultură, plimbăreţ pe la 
posturile TV, nu scoate un cuvinţel, mai mult nici un post tv sau 
radio nu dă cuvânt celor care ar dori să ia poziţie contra acestor 
obrăznicături. De peste 22 de ani se cântă „Deşteaptă-te, române!" 
şi nu ne deşteptăm. Toate neamurile europene mai dau semne de 
viaţă, noi ne lăsăm călcaţi în picioare de unguri şi de Ungaria. Un 
tuciuriu ajuns primar într-un oraş din Transilvania e mai ungur decât 
un ungur veritabil (unul cu trăsături huno-mongole). Ţiganii din 
Timişoara ocupă abuziv clădiri istorice în complicitate cu funcţionari 
ai Primăriei, judecători, notari şi statul nu-i întreabă de sănătate. Ba, 
din contră! în curând vom fi deposedaţi de întreaga avuţie naţională, 
vom fi scoşi afară din propriile locuinţe, în ele se vor încuiba tuciurii 
şi noi vom deveni neam vagabond, neam pribeag, amărât, fără 
patrie, fără trecut, fără viitor, fără parte în împărăţia Domnului. Cum 


90 


e posibil? Prin anii 1991-1992, pe când eram jurnalist la revista 
„Naţiunea", scriam că neamul nostru se îndreaptă de la condiţia de 
naţiune la condiţia de „populaţie". Bolşevicii care încălecaseră revista 
(Ion Mărgineanu, fost hăulitor la Rl şi alţi de aceeaşi teapă), nu doar 
că-mi refuzau publicarea reflecţiilor, nu doar că îmi ciunteau 
articolele, nu, ei promovau de-a dreptul cultul asasinului Ion Iliescu, 
a celui care ordonase asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, a celui pe 
care îl ridicaseră în slăvi cu ceva luni înainte. Când scriam despre 
lipsa de drepturi a românilor din Timoc în anii 1991-1992, despre 
asaltul hungarismului în Covasna-Harghita-Mureş, un Ilie Purcaru îmi 
fasona articolele, le dilua mesajul sau de-a dreptul mi le arunca în 
sertar şi le făcea uitate, el care scria, pe vremea deceniului ticălos 
1948-1960, despre „înfrăţirea" lui Ion cu Janoş, în RMAM, în 
cultivarea cartofilor şi a sfeclei, asta „în ciuda chiaburimii" şi cum se 
iubeau cei doi şi condamnau „naţionalismul burghezo-moşieresc", 
care, nu-i aşa, „învrăjbea buna convieţuire între popoarele din 
Transilvania". Realitatea nu că poate fi ignorată, ea este, odată cu 
apariţia mass-mediei, complet falsificată şi falsul acesta poate fi cu 
uşurinţă inoculat în creierele unei naţii ajunsă populaţie. Aşa cum 
astăzi, zilnic, eşti bombardat cu „toleranţa" faţă de cuplurile de 
homosexuali, cu aventurile ţiganilor, cum ţi se cere să „accepţi" ca 
fireşti comportamente de-a dreptul criminale şi acestea-s prezentate 
ca fiind „o anume cultură!" , tot aşa pe vremea comunismului făcea 
ravagii „înfrăţirea" noastră cu ungurii. Ei ne cereau Transilvania, ne 
făceau - în conversaţiile lor - „opincari" (Vezi revărsarea de ură de 
pe forumuri după 1990), „ţigani", „invadatori" şi noi îi numeam „fraţi 
maghiari"... După cine? Aveam strămoşi comuni? Adică, kazarul 
Arpad era strămoş al lui Menumorut, înaintaş al lui Badea Cârţan, 
lancu, Şincai, Maior? Acum mass-media, slugile ce o slujesc, îi trage 
cu „Europa", cu „toleranţa", cu „civilizaţia", linge cururi austro- 
ungureşti, laudă „civilizaţia" acestora, „ordinea" etc. Cum s-a clădit 
„ordinea" acestor ticăloşi ocupanţi? Prin aducerea în sclavie a 
băştinaşului român ortodox. Cum ne-au „civilizat" nemernicii ăştia, 
criminalii ăştia? Cu tragerea pe roată, cu deposedare de drepturi 
fireşti, cu tunurile. Aceşti criminali „austrieci" şi „unguri" ne-au adus 
în condiţia de populaţie „tolerată", ne-au distrus bisericile ortodoxe, 
ne-au luat dreptul până şi de a ne îmbrăca altfel decât cu ceea ce ne 
puteam produce în gospodăria ţărănească. Aşa am ajuns noi, 


91 



românii din Transilvania, să dezvoltăm cea mai frumoasă cultură 
ţărănească din Europa şi lume, aşa am ajuns a dezvolta şi răspândi 
acea nemaipomenită artă „populară" cum nu se vede nicăieri în 
lume. Da, am purtat opinci. Opinci din piele de porc, vită, cioareci, ii, 
cojoace, şube, căciuli, pentru că „civilizatorii" ne-au oprit prin lege să 
purtăm altfel de haine. Ticăloşii ăştia, fără să realizeze, ne-au oferit 
şansa de a fi unici în hainele noastre de ţinută regală, bizantină dacă 
vreţi. Românul îşi producea totul în gospodăria lui. Trăia ecologic! 
Haina lui de in, cânepă, lână, încălţămintea din piele de animal, traiul 
frugal, credinţa creştin ortodoxă l-a salvat de „civilizatorul" criminal - 
ungur şi austriac. UE, iată nu ne mai salvează. Opinca din piele de 
vită — sănătoasă - am înlocuit-o cu cizma de gumă, ciorapul de lână 
cu cel de plastic, pantalonii dacici de pânză de cânepă sau in, cu 
salopeta sau treiningul de plastic din China, şuba de lână cu fâşul din 
plastic, cojocul cu geaca din acelaşi plastic, cămaşa de in, cu cămaşa 
de plastic şi sănătatea cu bolile „civilizaţiei" UE, obiceiurile fireşti cu 
„obiceiurile pidosnice" aduse de „Europa!", vinul de butuc cu sucurile 
din prafuri, mersul la biserică cu mersul la discotecă şi bar, mersul la 
horă, în costum naţional, între orele 14 00 la 20°°, când apunea 
soarele, cu mersul la discotecă între 23 00 - 5 00 , armonia horelor cu 
bâţâiala „occidentală", moralitatea şi decenţa fetelor noastre (Fetele 
ce mergeau la horă pe vremea copilăriei mele plecau de la horă în 
aşa fel ca să nu apună soarele pe ele în afara casei părinteşti. Şi 
acum ie văd cum plecau în şiruri de la horă, când soarele era de un 
braţ la apus, cu busuiocul şi batista în mâna dreaptă sau „şcergura" 
cusută de ele cu motive de o frumuseţe fără seamăn, în poalele lor 
albe, catrinţele unicat. Fiecare fată avea modelele ei de cusături 
moştenite de la mamă, bunică, străbunică, stră-stră-bunică, pe 
generaţii de câte 7-8, de la 1. 700 şi ele de la 1. 400, şi ele de la 1. 
200 şi tot aşa) e înlocuită acum cu imoralitatea, promovarea şi 
practicarea curvăsăriei, inversiunilor aduse de „civilizatori!" Ne-au 
adus viciile şi ne-au luat averea, cultura, credinţa, creştinătatea şi 
ne-au oferit surogatele şi noi înghiţim surogatele lor renunţând la 
originalitatea noastră ancestrală. Şi toate graţie criminalilor ce ne 
conduc din 1. 938 încoace. Bietul Ceauşescu poate e cel mai puţin 
vinovat, dar bandiţii de după 89 au întrecut măsura a tot ce poate fi 
mai satanic pe aceste meleaguri. 


92 


UN AN NEBUN! 


Să facem iar comentarii politice... deşi ne e silă! Cum putem 
caracteriza ceea ce trăim de la îneceputul anului şi până în această 
lună (Octombrie 2012)? După opinia mea: anarhie, disoluţia 
cvasicompletă a autorităţii, pierderea în proporţie însemnată a 
suveranităţii naţionale, a autorităţii statului într-o mare parte a 
teritoriului naţional, lăţirea peste întreaga ţară a „autorităţii" 
clanurilor interlope „romeşti" (că aşa vreu autorităţile să numească 
minoritatea ţigănească), ridicarea minciunilor politicienilor ce ne 
conduc la rang de politică de stat, cesionarea ultimelor resurse din 
avuţia naţională, o cedare completă în faţa revizionismului unguresc, 
acceptarea de către autorităţile naţionale a dublei suveranităţi în 
provincia de peste Carpaţi, deprecierea catastrofală a leului, 
scumpirea fără precedent a produselor de orice fel şi serviciilor, haos 
administrativ, afaceri fără precedent sub pulpana autorităţilor locale 
(Distrugeri de parcuri, borduriade, tăieri de pomi, scoaterea 
gazonului, punera gazonului, înlocuirea lui cu dale etc. , scăparea 
completă de sub control a mafiei de comercianţi ţigani), înflorirea 
fără precedent a cerşetoriei, declaraţiile complet iresponsabile ale 
politicienilor de la putere şi din opoziţie, show-ul neîntrerupt al 
gazetarilor pe sticla tembelizoarelor, exchibiţionismul fără întrerupere 
al aşa ziselor „vedete" din show-biz-ui regional şi naţional, bătălia 
politică de-a dreptul scârboasă dintre coaliţia improvizată din traseişti 
politici şi preşedintele Băsescu, demagogia lăbărţată a politicienilor 
din perioada de suspendare a şefului statului, traseismul politic 
practicat de parlamentari fără ruşine şi cu rânjetul pe buze, trădările 
de orice fel, lipsa oricăror principii în lupta politică, lipsă oricărei 
doctrine politice după care să se conducă - fie şi de faţadă - 
organizaţiile politice româneşti (Sigur, cu o excepţie: organizaţiile 
politice, culturale şi paramilitare ale ungurilor din România. Singurii 
care au un scop bine precizat: destructurarea completă a statului 
naţional român, dezmembrarea lui în cele trei provincii istorice şi 
alipirea provinciei Transilvania la Ungaria. Aceştia îşi permit - 
împotriva legilor - practicarea unui neorevizionism deşănţat şi fără să 
primească ripostă din partea statului român şi a românilor) 
româneşti, agresivitatea fără preecdent a rasismului ţigănesc, hoţia 
generalizată a acestora, distrugerea de către mafia ţigănească a 


93 




infrastructurii feroviare a ţării, toleranţa absolută a Poliţiei şi 
organelor judecătoreşti faţă de infracţionalitatea economică 
ţigănească, faţă de atacurile acesteia asupra tuturor sectoarelor 
economiei naţionale şi nu numai, atacul subuculturii minorităţii 
ţigăneşti asupra culturii naţionale fără ca cei în drept să reacţioneze 
sub vreo formă... Şi ar mai fi multe de înşirat. S-a ajuns la culmea 
culmilor: Parchetul să ceară dizolvarea unei organizaţii politice care 
luptă pentru salvarea naţiunii şi nu se deranjează că organizaţii ale 
minorităţii ungureşti şi aleşi locali şi parlamentari ai acesteia luptă pe 
faţă pentru desfiinţarea statului în graniţele actuale. Ca român rămâi 
mut, paralizat psihic că ai ajuns să trăieşti asemenea vremuri. Ce să 
mai vorbesc de catastrofala imagine în UE a ţării. România şi românii 
ca naţie sunt demonizaţi cvasicomplet de propaganda neo- 
revizionismului unguresc, de mârşăviile „rromilor" confundaţi cu 
românii, de necinstea gazetarilor occidentali care confundă voit 
cetăţenia cu naţionalitatea, de ipocrizia fără precedent a unor 
miniştrii din ţările occidentale care în declaraţii sunt campionii 
„drepturilor omului", iar, în fapt, privesc realitatea aşa cum este şi nu 
tolerează în ţările lor infracţionalitatea ţigănească, dar cer României 
şi românilor s-o tolereze; ei nu reuşesc să-i pună la muncă (la 
„integrare"!), în schimb ne-o cer nouă s-o facem. Comportament 
schizo! Ţigănimea nu a putut fi integrată de secole în viaţa corectă 
social şi i se cere României s-o „integreze". România - şi nu doar ea 
- le-a oferit occidentalilor (Adică următoarelor ţării îngrijorate de 
„drepturile" ţiganilor: Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie, 
Germania, ţările nordice) şansa de a-i „integra!" Aceşti campioni ai 
„integrării" au dat chix şi în loc să ofere soluţii - altele decât forţa - 
învinuiesc România, Bulgaria, Ungaria de comportamentul de nomad 
al ţiganilor şi în loc să-i oblige prin forţă să se „integreze" ei în UE, 
ni-i retrimit nouă pe cap. Intolerabil! 

Acum, să mă ocup puţin şi de ceea ce a încins ţara - pe lângă 
vara de o ferbinţeală insuportabilă - privind debarcarea preşedintelui 
Băsescu (Ca să nu zică lumea că^ ocolesc subiectul altfel lamentabil 
gestionat, lamentabil comentat). în luptă pentru înlăturarea lui s-au 
confruntat două ramuri ale FSN-ului anilor 89-90 şi aliatul de ultimă 
oră al uneia dintre ramuri - anume una ceva mai conservatoare - 
„roşii". Nu-i numesc liberali pentru că nu sunt. Eticheta le-a pus-o 
Eminescu acum peste 140 de ani şi este valabilă şi azi. Caragiale le-a 


94 


dat un nume ceva mai blând în aparenţă, dar mult mai devastator: 
„colectivişti!" Desigur, ar fi, totuşi, grav să confundăm generaţia de 
liberali care au reuşit împreună cu toate forţele româneşti Unirea cea 
mare şi şleahta de „colectivişti" ai zilelor noastre. Să te aliezi în 2009- 
2012 cu cei care în 1990 îţi spărgeau sediile şi capetele depăşete 
puterea de înţelegere a unui biet român. Mă rog, „meandrele 
concretului!" în fine, în această luptă, o parte a FSN-ului acuza 
partea adversă de „puci parlamentar", „fascism", „hitlerism", 
„lovitură de stat" etc. ; nici cealaltă nu se lăsa mai prejos şi acuza 
partea adversă cam de aceleaşi metode de luptă politică. De 
bolşevism nu se acuzau domnii adversari. Doamne, ce mană 
cerească pe televiziuni, pe „analişti", pe politicieni, chibiţi! Normal, 
protagoniştii, în delirul lor verbal, în demagogia deşănţată, au uitat 
că România nu era de capul ei, că era şi este o semicolonie, că era şi 
este complet dependentă de organisme suprastatale, că ei, 
protagoniştii circului şi jocului de-a lovitura de stat sau suspendarea, 
sunt laşi şi fără şira spinării, că domnii occidentali sunt, la rândul lor, 
„democraţi" în vorbe şi că atunci când căţeii se cred dulăi le arată 
ciomagul şi-i trag de lanţ. Aşa că gestionarii suspendării preşedintelui 
Băsescu terminară în ridicol acţiunea lor politică şi întreaga 
vânzoleală, toate strigătele cu „încălcarea democraţiei", toată 
cheltuiala, chemarea la referendum din 29 iulie 2012 se termină 
demonstrând că actorii politici de pe scena politică românească sunt 
simplii pioni ai conducătorilor UE, SUA şi, culmea-culmilor, chiar ai 
conducătorilor Ungariei. în disperare de o cauză mai bună, liderul 
„colectiviştilor", „roşiilor", declară sentenţios în şedinţa Camerelor 
reunite ale Parlamentului că, el, liderul, aspirantul la postul de 
preşedinte al României, o să părăsească scena politică în cazul că 
preşedintele suspendat o să revină, după referendum, la cârma 
statului. Referendumul fu organizat atât de prost încât eşuă. Normal, 
liderul „colectiviştilor", ne spuse - spre compromiterea lui definitivă - 
, după eşec, aceste cuvinte stupefiante: „Ei bine, am spus că îmi voi 
da demisia dacă preşedintele Băsescu nu va fi suspendat... ei bine, 
nu-mi voi da demisia!" Ce mai putem comenta? Este inutil! 
Referendumul demonstra - dacă mai era necesar - că biata Românie 
este de peste 22 de ani o corabie în derivă, că echipajul se comportă 
anarhic, că n-are comandant; că atât comandantul cât şi echipajul 
sunt iresponsabili, nu iubesc România, o trădează în orice 


95 




împrejurare, industria i-au distrus-o, bogăţiile naturale i le-au 
înstrăinat, suveranitatea au cesionat-o cui s-a oferit s-o ia, naţia au 
transformat-o în populaţie, au depopulat-o de segmentul activ, au 
gonit tineretul în cele 4 zări, au transformat România în piaţă de 
desfacere pentru economiile ţărilor occidentale, mândria naţională au 
terfelit-o complet, nu le pasă de tinerele generaţii, care sunt lăsate 
de izbelişte, că aceste generaţii nu sunt învăţate istoria neamului şi 
iubirea de romanitate, că neorevizionismul unguresc zburdă chiar şi 
la guvernarea României, nesocoteşte complet autorităţile statului 
român, că autorităţi locale de extracţie ungurească sprijină pe faţă 
din bani publici manifestări antiromâneşti pe teritoriul României, că 
sunt pline forumurile de insulte la adresa românilor, că ţipi precum 
Cibi Barna îşi permit lucruri de neimaginat chiar în timpul dualismului 
austro-ungar şi chiar pe timpul lui Horthy. Asta este! Şi nu prea mai 
e nimic de comentat. Preşedintele Băsescu este iar preşedinte, 
Guvernul susţinut de parlamenari traseişti guvernează haotic un 
popor complet apatic, chiar aşa cum şi-l doresc aceşti guvernanţi - 
cu capul plecat în speranţa că sabia economiei de piaţă, capitalismul 
sălbatic, „capitalismul de cumetrie" nu-i va tăia capul. Numai că 
această orânduire - capitalismul - nu e un ONG de caritate! Este o 
orânduire fără adversar în momentul de faţă. Idolul este profitul 
nelimitat, exploatarea sclavilor prin ei înşişi, adică sclavul îşi plăteşte 
condiţia de sclav modern. Sclavul din capitalism este infinit mai jos 
decât sclavul orânduirii sclavagiste. Sclavul orânduirii sclavagiste se 
pare că avea un loc unde să-şi pună capul, i se asigura hrana, 
îmbrăcămintea etc. şi unii din ei adunau şi ceva averi şi deveneau 
liberţi. Sclavul orânduirii capitaliste îşi plăteşte toate acestea. Nu i le 
asigură nimeni. Şi moare - în proporţie de 99, 99% - sclav, plătind 
rate băncilor. Pălăvrăgelile politicienilor noştrii despre „democraţie", 
luptă politică, egalitate de şanse etc. sunt doar o metodă de - hai să 
folosesc un cuvânt urât şi care îmi displace - manipulare psihică a 
minţii votanţilor. „Colectiviştii", bătuţi de minerii FSN-ului lui Ilici în 
1990, aliaţi de nădejde ai lui Ilici în 2012. Adversari? Cealaltă ramură 
a FSN. La mijloc? Noi, ţara aceasta. Deasupra tuturor: UE, 
Gitenstein, Orban şi cine o mai fi în spatele şi a ăstora. Bravos! 
frumoasă sarlatanie! - vorba coanei moaşe din schiţa „La moşi" a 
neîntrecutului Caragiale. 


96 


T., A. f La ţ O. şi Pb 


Decor I: Poetul a venit la ţeră să-şi odihnească creierii osteniţi. 
Numai că cine-l lasă? Dimineaţa, latră în disperare câinii, ies porcii 
vecinilor din cocini la înfulecat prunele căzute din pruni, nucile căzute 
din nuci, sunt scoşi caii la păscut şi, la concurenţă cu porcii, la 
înfulecat prunele căzute, sunt duse vacile la ciurdă („Mu, mu!"... 
tropa, tropa. „Ho, ne Milca, mânci-te viermii!" - vecina M... Ca să 
vezi, a botezat-o după reclama la ciocolată), vin gâştele sub 
fereastră la „gâgalit", trece unul cu motoreta (E o invazie de 
motorete la ţeră... de speriat) - un puşti de 11 ani; către amiaz, 
ciurdarul C... aduce ciurda la adăpat („Ho, ne!" „Maaa, muuu!" Vacile 
beau apă!). Ciurdarul le buluceşte pe sub ferestrele poetului. Vacile 
se balegă la întrecere, urinează, poetul are palpitaţii. Oftează adânc, 
în dreptul inimii simte câteva ţepe. Vacile ajung la „zacatoarea" de 
amiază. Se întorc caii la cules prunele căzute; e ora 13 00 : Caii ar sta 
la umbră. Vin la teiul poetului, sub tei bălegarul calului e de un lat de 
palmă; ar mânca mere din mărul de la ferestrele casei poetului. O şi 
fac! Rompăne merele. Disperat, poetul îi goneşte cu un korbaci (bici 
din fâşii de piele). Locul lor e luat îndată de gâşte. Acestea trag şi ele 
găinaţuri peste balegile de cal, „gâgalesc". Cu nervii la pământ, 
poetul ia un băţ lung şi le alungă la gârlă. Gâştele, într-o gălăgie de 
„gâgaleli", se despănează (daţi-mi voie!). De lehaminte, poetul dă a 
silă din mâini. Vecina deschide uşa la ocol (A.): „Cuţule!" aude 
poetul. E clar, a scos porcii la scăldat şi cules fructe de sub pomii de 
pe izlaz. Porcii grohăie, se tăvălesc în noroiul gârlii, zburătăcind 
gâştele. Bine unşi cu noroi, ies la culduit (la înfulecat, furat de-ale 
gurii); grohăie sub ferestra poetului. Au găsit mere căzute. Le 
mestecă ridicându-şi de plăcere râturile spre cer, apoi, împinşi ca de 
un arc, o iau la goană la prunii Iu' nana R. E ora 16 00 . Ciurdarul 
scoate cireada de vreo 40 de vaci din zacatoare. în 10 minute ciurda 
e sub ferestrele poetului. Vacile pasc cu poftă iarba uscată de secetă, 
îşi deşertează vezica, se balegă. Ciurdarul C. strigă: „Ho, ne!"... Ora 
18 00 : Ciurda s-a deplasat mai hacana. Ciurdarul (C. sau colegul P.) 
stă proptit în bâtă. Caii Iu' Neprea nechează, iapa umblă de la prun la 
prun şi culege prunele („Cleampt!" scuipă sâmburii printre buzele 
groase) ce nu au fost „culese" de porcii Iu' A., de gâşte sau de vaci. 
Tacticoşi, caii ciugulesc şi prunele de pe crengile de la poala prunilor. 


97 



Nechează, urinează vârtos, trag vânturi zgomotoase, se balegă bine 
dispuşi. Ora 19 50 : Ciurdarul adapă vacile; după ce beau apă din 
jgheab le lasă de izbelişte. Acestea o iau pe lângă gardurile ce 
străjuiesc casele şi taleciurile (grădinile) oamenilor - deci şi pe lângă 
cele ale poetului - să pască (Pasc până noaptea târziu), să tragă 
baligi. în fine, trec agale spre domiţiliile proprii. Gâştele nu se 
grăbesc spre case. Strigă a toamnă, bat din aripi, trag găinaţuri, 
porcii vecinilor A. et L. râmă prin muşuroaile cârtiţelor, caută pe sub 
pruni sâmburi de prune să îi spargă între măsele („Cranţ, cranţ!"), se 
mai tăvălesc, ca pentru noapte, încă o dată în gârlă şi sunt chemaţi 
(„Cuţii, cuţii!" E deja 21 00 !) la masa de seară. Caii nu se grăbesc. De 
abia se mai tăvălesc în paraf pentru a scăpa de muştele şi ţânţarii ce 
le ciuruiesc pielea. Soarele cade după deal („După Ciulitu"!). Puştii 
fac 8 („opturi") cu motoretele, tractoarele bârâie. L. , bărbatul 
vecinei A., se întoarce („bâr, bârl") cu tractorul, cu remorca plină de 
mere de la fostul IAS ajuns al nimănui. Vin angajaţii cu maşinile de la 
cârcă, se lasă noaptea. Câinii latră, la întrecere, urlă a pustiu, a 
secetă, cucuveaua (buha-buha) fluieră a moarte-n arini, becurile de 
noapte se aprind, sclipesc stelele. Ursa Mare veghează-n cer, Luna e 
„moartă", poetul e epuizat trupeşte şi sufleteşte. S-ar culca, dar oare 
o putea dormi? Urât timp, urâtă vreme, haină lume. îl doare inima, 
n-are aer pentru ea. Ar blestema, ar ucide pe cineva, dar nimic din 
astea nu se vor petrece. El doar se autoucide! 

Decor II: Altă zi; ora 16 30 (după ora impusă de imbecilii ăştia ce 
ne guvernează după 1989): 41°C. L. suduie „gi Dumnezo!" pe vacile 
ce au îndrăznit să îi treacă pe lângă locuinţă, loan a Iu' T. - I suduie 
„pa poiet; că nu-i a lui tăt izlazu'l" (Al poetului!); nevasta lui goneşte 
gâştele („Libaha, libaha, haaa!") pe pajiştea din faţa casei poetului. 
Se simte uşurată în urma reuşitei operaţiei. Un puştiulache se plimbă 
cu motocicleta. C. - ciurdarul! - a scos ciurda la păscut în faţa casei 
poetului, a nanei R, şi a lui baci T. „Ho, Florica! Ho, ne 
Bomboana!"... strigă el cu o voce de tunet. Nu adie nici o pală de 
vânt, presiunea atmosferică a depăşit 80 anunţă la radio „regional". 
Plesneşte ciripa (ţigla) de puterea arşiţei. Caii Iu' M. şi Neprea şi P. 
(cinci şi trei mânji) sunt la prunii poetului şi a Iu' nana R. şi baci T. 
Culeg prunele căzute („clemf, clemf!" - chelfăie maxilarele 
cabalinelor), porcii cuplului L.-A. au ieşit şi ei la scăldat în iazul din 
faţa casei. Grohăie zgomotos, ies, năclăiţi de noroi, să culeagă 


98 


prunele ce au rămas de la cai; în furia lor împrăştie cârdurile de 
gâşte de sub umbra nucului poetului. Edenul poetului a ajuns grajd 
de animale, cocina porcilor, coteţul gâştelor sătenilor, al curcilor 
(„tutcile!") Iu' I. a Iu' T. , cu un cuvânt WC. - ul cailor Iu' M. , P. , 
Neprea, porcilor Iu' L. , gâştelor nu ştiu mai cui, vacilor, câinilor Iu' 
M... Iu' Io... 

Decor III: Case de locuit tipice Ardealului, imaş în faţa lor (Casa 
poetului, în colţ, în pantă, a vecinei (nana R.) la dreapta, apoi a Iu' 
baci T. A Iu' G. , apoi a Iu' Mari Iu' lovan, apoi a Iu' P. Lăţime 70-90 
m. , apoi gârla mare ce vine de către casele Iu' S. a Iu' T. şi face un 
cot în dreptul grădinii poetului şi trece spre Criş, gârla mică ce vine 
de către casa Iu' P. , de pe lângă dealul Marcineasa şi face 
joncţiunea la cot cu cea mare, chiar în dreptul taleciului cu casa 
poetului. Fâşia de imaş, lată de 70-90 m. , dintre gârla mică 
(„Parauţă!") şi case, se întinde de la poet prin faţa caselor celor de 
mai sus, şi până în faţa casei Iu' P., pe o lungime de cam 220 m. Pe 
această fâşie sunt plantaţi în faţa a patru case (poet, nana R. , baci 
T. , şi P.) pomi - pruni, nuci. Peste gârla mare, în dreptul casei 
poetului, casa Iu' A. Iu' D. Lângă ea, casa ăstora, „locvinţa" numitului 
I. a Iu' T. şi a consoartei. Omului îi place a sudui „gi Dumnezo"; nu 
permite trecerea cirezii de vaci pe drumul sătesc ce şerpuieşte prin 
faţa casei lui şi a imaşului cu pruni ce se întinde pe lângă drumeag. 
Nici L. cu consoarta A. nu permit. „Să treacă pa-ginclo! Că-i izlaz!" 
(Adică pe izlazul din faţa casei Poetului) La el nu-i „izlaz", zice 
trogloditul, deşi este! Este şi drum! L. stă cu bâtocul să le gonească 
de e cazul, le suduie „gi Dumnezo" şi le alungă „pasta vale!", la poet. 
De ciudă, i-a tăiat poietului două sălcii. Consoarta le blastămă. 
Duşmănie! Sudălmi, ciufuleli (Batjocuri!), bârfe! „Faceri în ciudă!" Cu 
expresii de genul: „Fută-I aşîha şî pa mahama lui - a celui ce îl 
deranjează cu chestii de astea pe suduitor - da', ce, îi a lui tăt? Thăt 
îi a lui, mâhă?!" Ardeal! „Civilizaţie!" Ungaria, Austro-Ungaria, „să 
vege Viena"... „noi cu ungurii şî cu sârbi nie înţalegem şî nu cu 
miticii!" Asta e! Adică, anarhie! Cine e mai obraznic e şi cel mai 
avantajat. 

Duminică; îmbrăcaţi, toţi suduitorii ăştia, care „s-a-nţaleg cu 
ungurii şî cu sârbii", toate ele, care şi-au pus polog de sumne (fuste 
şi poale!) pe ele, se duc la biserică. Aşa - se vine - cam între 
Heruvic şi Crez sau Invocarea Pogorârii Sf. Duh. Şi, culmea 


99 




necinstirii Epiclezei, mers, doi câte doi, două câte două, la miruit. >oi 
câte doi - bărbaţii (Vânzoleală! Neorânduială!), două câte dcj-ă, 
ţărăncile, şi fiicele lor, îmbracace doamne. Aur în urechi, aur la gât, 
aur la încheietura mâinilor. „Ţoc, ţoc!" pupă Sf. Evanghelie şi Icoana 
cu Sf. zilei sau a învierii. Puştiul, investit cu miruitul le face crucepe 
frunţi; ţărăncile se întorc în scaune pentru a privi la următoarele cum 
merg, două câte două, la miruit. „Inadmisibil!" - zice poetul! Cum 
poate fi tulburată Epidezal n halul ăsta de vânzoleală?... Aşa e! Car, 
„obiceiul locului" primează! Se termină slujba. Preotul şi Crâsncul 
împart anafura. „Farmerii" şi consoartele urcă în maşini „bengoase" 
(cum zic ţiganii de Bucureşti) şi parcurg: 100, 200, 400, 500 m. cu 
ele, drumul până la „locvinţa!" Mai comentează cam aşa: „îl vazuş', 
mâhă, pa cela, mâhă, cei barboc are?! Fută-I, gi poiet%\ filosof! Ha, 
ha!" Curge osânza pe ei de plăcere după rostirea acestor vofbe. 
Poetul stârneşte ură numai cât îl văd ţărănoii îmburgheziţi, nu din 
lucrarea pământului (Hotarul întreg e pârloagă), suduitori, 
blestemători şi profitorii unor vremuri tulburi, fuduli, gomoş şi 
grăsani, plini de ei şi tare deranjaţi „gi mitici!" (??) 

Decor IV: I. S. , a Iu' T. şi consoarta, nu permit ca ciurda să 
treacă pe drumeagul sătesc şi imaşul din faţa casei lor. Nu permit ei 
şi le merge. Nici cuplul L. - A. , vecinii lui. „Să treacă „pa-gindo!" 
numai i se aude glasul. Adică pe imaşul, fără drumeag, din faţa casei 
poetului. Nici gâştele nu au voie să staţioneze pe izlazul comunal din 
faţa casei lui şi a Iu' L. sau sub prunii lor („Lhibhaaa, haaa, 
libhaaahaha!" le zburătăcesc cei patru. Tot la poet să meargă. Sub 
nucul lui - covor de pene de gâscă se adună. Nici caii nu au voie. 
Numai la teiul şi dudui Poetului îşi au WC. - ul. I. S. , a Iu' T. , are 
bivoli. Şi - normal! - bivoliţa lui a legat-o de prunul din faţa casei 
poetului. Bivoliţa l-a rupt. „Şi aşa se usca!" comentează I. S. „a Iu 1 T." 
(„în pâcizda Iu' mîhă-sa!" mai adaugă el cu dispreţ amestecat cuură. 
Ba, de regulă, suduie şi „gi Dumnezo! pa bărbos!") Ciurdarii (C. şi P. 
„a Iu' Petrişoru") n-au curajul să mâne ciurda de vaci pe drumagul 
şi izlazul comunal de pe lângă casa lui şi a cuplului L. - A. „Că nu 
vreu uoaminii!" - îi zic ei Poetului. Adică, implicit, Poetul şi vecini lui, 
nu-s „uoamini!" Numai I. S. „a Iu' T." şi L. şi A. „a Iu' D." sunt 
„uoamini". Nici porcii nu îi „culeg" prunele, îi aşteaptă cu bâta. I. S., 
a Iu' T. , e un mic tiran de două corcoduşe. Se vrea stăpânul şi 
dirijorul animalelor şi orătăniilor şi a drumului pe unde să se 


100 


deplaseze acestea. Chiar reuşeşte, îi merge. Vecinii lui, cuplul L. - A. 
, ar muta gârla în deal şi drumul de pe şes pe panta de izlaz din faţa 
casei Poetului. De cum deschid ochii dimineaţa şi până-i închid 
noaptea sunt cu ochii pe imaşul cu pomi din faţa casei Poetului. Să 
nu cumva să-l înghită Poetul! Dimineaţa, huiduie găinile „pasta vale", 
apoi gâştele satului, apoi vacile, apoi caii, după masă, către seară, îşi 
scoat porcii la scăldat, apoi la alergat tot pe imaşul din faţa casei 
poetului... Porcii îi papă poetului prunele căzute, nucile, gonesc spre 
balta de lângă fântâna din dreptul casei Iu' P. Nu se întorc decât 
după orele 22™ - 23 00 . „Cuţi, cuţi, cuţi, cuţii!" îi cheamă consoarta. 
Geaba! Urmează căutarea până către miezul nopţii. Cu înjurături... I. 
S. „a Iu' T." şi A. + L. („a Iu' D". !) sunt nedeslipiţi de Biserică; 
duminica. Cam după ce se citeşte Sf. Evanghelie sau după Heruvic. 
A. e multă, mare cât bivoliţa Primăriei, el, osos, ca un bou rău hrănit. 
El, acasă, suduie „gi Dumnezo", ea blastămă cu „numile Iu' 
Dumnezo!" La biserică, fac cruci şi ţocăie Sf. Icoane la miruit. I. S. , 
zis „a Iu' T." , la fel. Văcarul (I. G.) cântă la strană, citeşte 
„Apostolul", poetul se minunează de „spectacol" şi e amărât că poeţii 
n-au nici o putere pentru a da fiecăruia ce merită, fiecăruia ce i se 
cuvine („A Mea e răzbunarea, zice Domnul!", se consolează el). 
(Adică, vrea slava deşartă, păcătosul!) Un şut în fund, pentru a 
înlătura din viaţa reală, din istorie, aceste rebuturi, acest soi de 
hoituri fără rost şi consumatoare inutile de apă, aer, poluatorii 
aceştia inutili şi - mai grav - dăunători morali şi existenţiali, modele 
pur negative. 


...„ASTĂ PLEBE, ĂST GUNOI / SĂ AJUNG-A FI 
STĂPÂNĂ ŞI PE ŢARĂ ŞI PE NOI!" 

Asta ne spunea Mihai Eminescu despre conducătorii din vremea 
lui. Dacă acele gunoaie, totuşi, s-au învrednicit - mă refer la unii 
dintre ei - şi ne-au dat România Mare şi „gunoaiele" de după ei au 
pierdut-o, ce să spunem de gunoaiele de după 1940, care au 
acceptat pierderea unor părţi din provinciile istorice ce au alcătuit 
România Mare, dar ce să zicem acum de gunoaiele de după 1989, 
care au vândut tot, ne-au îndatorat cum nici alte gunoaie nu ne-au 
îndatorat şi sunt hotărâţi se aducă România la o stare mai rea - mă 


101 




refer geografico-istoric - decât înainte de 1859? Gunoaiele ce ne 
conduc azi sunt hotărâte să ne spargă nu în 3 voivodate, nu, în circa 
16-20 de „ţări", aşa cam ca ia începutul năvălirii ungurilor în Panonia. 
Mihai Eminescu a fost un mare luptător al neamului românesc. 
Prezentarea lui - chiar şi astăzi - ca un poet plin de melancolie, 
mereu amorezat de o damă sau alta, a fost una din marile 
manipulări săvârşite în istoria naţională. Luptătorul a fost îngropat 
post-mortem, că de asasinat îl asasinaseră la vremea lui 
contemporanii. Normal, că aici am început cu un preambul. Problema 
este a contemporanilor mei, a trăncănitorilor de profesie ce ne 
conduc şi a trăncănitorilor zişi „moderatori" şi „analişti" de pe sticla 
tembelizoarelor. Go/ănâsii din gaşca celor circa 5 partide 
parlamentare au pornit la trăncăneală pentru a primi voturi de la 
plebe (adică de la noi pensionarii, bugetarii, asistaţii social, „iromi", 
funcţionăraşi, ceva comercianţi cu legume din Turcia, Grecia, Israel, 
Italia, comercianţilor cu medicamente de import, interlopi, poliţişti, 
armată etc.). Firesc, te-ai aştepta să ne zică: „iată de 23 de ani vă 
conducem şi am reuşit următoarele performanţe: am asasinat cuplul 
Ceauşescu în ziua de Crăciun, pentru a ne căţăra la conducerea ţării, 
am ucis peste 900 de oameni, apoi nu ne-a trebuit unirea Basarabiei 
cu România, am semnat un tratat trădător cu Ucraina, cedând 
teritorii româneşti unui stat care nu le-a avut niciodată şi nu a existat 
când s-au cesionat acele teritorii, am semnat un tratat criminal cu 
Ungaria şi i-am dat acesteia drepturi de cosuveranitate peste o parte 
din România, am promovat legi care permit ungurilor din România să 
fie mai egali decât egalii, tolerăm şi încurajăm ca ungurii să piactice 
politici de tip ev mediu asupra românilor, am promovat legi criminale 
care permit grofilor, conţilor, nemeşilor unguri să îşi însuşească sute 
de mii de hectare de pe teritoriul României, am acceptat implantarea 
de statui ungureşti care umilesc sentimentele tuturor rorrânilor 
ardeleni, permitem oficialilor Ungariei să facă declaraţii pe teritoriul 
României vizând dezmembrarea ei, permitem să funcţioneze pe 
teritoriul României a multe organizaţii neorevizioniste ungureşti, care 
militează şi realizează întâi federalizarea ţării şi apoi secesunea 
provinciilor ei istorice, luăm la guvernare o organizaţie non- 
guvernamentală care militează pentru distrugerea statului naţional 
român, am dat legi care interzic românilor dreptul de a discuta ţi a-şi 
expune opiniile în probleme istorico-demografice, de cercetare a aşa- 


102 


zisului „holocaust", am distrus flota comercială a ţării, am dat legi 
care permit străinilor de orice extracţie să imigreze în România şi 
astfel să-i schimbe compoziţia etnică, am distrus toată industria, 
CAP-urile, IAS-urile, sistemul de irigaţii, am vândut pe nimic băncile, 
telefoanele, gazele, petrolul, aurul, am stimulat emigrarea tineretului 
(că de aceia am distrus industria), am elaborat legea prin care ţiganii 
se numesc „rromi" şi limba lor „romanies" şi în felul acesta am 
aruncat oprobiul peste întreaga naţiune română în ochii străinilor, 
stimulăm, cu toate forţele statului, multinaţionalismele, 
multiculturalismele, homosexualitatea (dar ne declarăm „creştini!"), 
deviaţiile sexuale, am îndatorat România cu 150 miliarde euro pentru 
a ne . !' nouă bine şi băncilor străine, am tăiat din salarii şi pensii şi 
banii împrumutaţi de la FMI i-am dat băncilor particulare străine, cu 
bami împrumutaţi n-am construit uzine, fabrici, sisteme de irigaţii, 
flotă aeriană sau maritimă, n-am construit locuinţe ieftine pentru 
tineri căsătoriţi, stimulăm avortul şi propaganda pentru a nu se naşte 
copii (vezi declaraţiile iresponsabile ale conducătorului iubit - „am 
ajuns o ţară de mămici şi bebeluşi!" Când e tocmai invers - o ţară de 
bătrâni şi „rromi" asistaţi, dar cu Mercedesuri), luptele noastre 
politice se reduc la intrigi şi atacuri la persoană şi la viaţa intimă a 
adversarilor, practicăm traseismul politic (excepţie ungurii!), cu furie 
patologică, ne-am tras vile, maşini „bengoase", conturi în bănci, ne 
trimitem plozii la Universităţi din ţări bogate, avem yahturi, 
elicoptere, terenuri agricole, păduri, am ras munţii de păduri şi le- 
am vândut în Ungaria, Austria, Germania, încurajăm fetele noastre 
să se mărite cu musulmani, negri diminuând astfel puterea de 
regenerare a neamului, finanţăm ong-uri antiromâneşti, ong-uri ce 
militează pentru ateism, homosexualism, lesbianism, transexualism, 
le protejăm manifestaţiile, finanţăm de la buget primari, consilieri 
locali unguri tocmai pentru ca din aceste funcţii să poată „lucra" şi 
mai abitir la autonomizarea României, să poată organiza tabere 
„neorevizioniste" ungureşti, să sprijine reviste, ziare etc. , care 
militează pentru Ungaria Mare, prin nepăsarea şi legile prost 
elaborate de noi, prin diminuarea completă a autorităţii statului, am 
permis autorităţilor locale din oraşe, orăşele, comune să distrugă 
parcurile, să taie lizierele de pădure, să transforme pomii din parcuri 
şi perdelele de pomi în cioate uscate, stimulând astfel poluarea şi 
degradarea mediului, lăsăm de capul lor pe aceşti funcţionari şi 


103 




aceştia transformă proprietatea comunală în proprietate particulară, 
trec din domeniul public în cel privat: păşuni, lacuri, heleştee, iazuri, 
bălţi, livezi de pomi, pădurici, rezervaţii ecologice, nu-i tragem la 
răspundere pentru poluarea râurilor şi lacurilor cu dejecţiile din vilele 
şi stânele lor, am creat un haos administrativ care permite tuturor 
escrocilor şi tupeiştilor să o ducă bine; dizolvând autoritatea am 
permis ca ţara să fie acaparată de clanuri de interlopi „rromi", care 
şi-au împărţit ţara şi o jupoaie cu taxe de protecţie, asasinate, 
proxenetism, prostituţie cu minori, pedofilie, le-am dat mână liberă în 
pieţele agroalimentare să speculeze alimentele şi legumele, să fure şi 
să terorizeze adevăraţii ţărani, să aducă prin contrabandă legume şi 
fructe din Turcia, Grecia şi de aiurea şi prin aceasta să-i sugrume pe 
producătorii autohtoni, am permis, prin dezinteres şi neştiinţă şi 
nepatriotism, ca mafia musulmanilor inventivi să acapareze comerţul 
cu alimente, bodegile, cârciumile şi să ne modifice chiar modul 
tradiţional de hrănire, tot aşa aceştia acaparează comerţul cu 
amănuntul, comerţul cu electronice, farmaciile, pun stăpânire pe 
spitale, brutării, cofetării şi nouă - partide politice PSD, PNL, PC, PD, 
ARD, minorităţi (de UDMR nu pomenesc pentru că el are scop precis: 
ruperea Transilvaniei de Vechiul Regat şi în consecinţă, rolul ei în 
Parlamentul României şi la guvernare se subordonează acestui scop 
şi noi „clasă politică" îi sprijinim cu asupra de măsură lupta) - nu ne 
pasă, la fel noi tolerăm jafurile şi furturile „rromilor" din patrimoniul 
public (căi ferate, livezi, parcuri, păduri, uzine dezafectate de noi 
etc.), din avutul personal, din casele şi apartamentele locuitorilor 
comunelor şi oraşelor, le-am dat liber acestora ca - analfabeţi fiind - 
să adune prin fraudă şi jaf averi colosale şi din ele să-şi înalţe palate 
şi pagode indiene în doar 2-3 ani (când normal asemenea palate, 
feudalii chiar le înălţau în zeci, sută de ani), să terorizeze bătrâni 
neajutoraţi ai oraşelor şi să le răpească locuinţele la preţuri derizorii 
sau pe degeaba, să se autointituleze - cu sprijinul autorităţilor locale, 
autorităţii provenite din rândul partidelor noastre - moştenitori de 
clădiri publice (spitale, şcoli, tribunale) şi chiar să şi le adjudece, apoi 
ăstora - cu dosare la Primării, ca fiind fără venituri - le dăm ajutoare 
sociale, bani de la UE, locuri pe listele noastre de parlamentari, le 
încurajăm comportamentul de cortorari, de analfabeţi şi ne aliniem 
trăncănitorilor de la UE declarându-ne pe noi, românii, ca rasişti şi 
popor de ţigani care nu-şi „integrează pe rromi", suntem contra 


104 


„antisemitismului" cu toată energia, contra fascismului, 
neonazismului (!!! Adică contra noului „naţional socialism"), nu 
agreăm „lejionarii" şi prin Justiţie vom căuta să le stopăm activitatea, 
vechilor legionari nu le vom mai recunoaşte detenţia politică etc. , 
nici poeţi gen Radu Gyr nu promovăm pentru că sunt „facişti", 
suntem pentru imigrare de afro-asiatici, islamici, turanici şi ce-o mai 
fi, cerem desfiinţarea organizaţiilor politice şi non-guvernamentale 
care militează pentru creştinism, naţionalism, moralitate, familie 
creştină, sunt contra avortului, sunt pro BOR, încurajăm înmulţirea 
sectelor neoprotestante, a cultelor orientale, mai rău decât boierii şi 
voievozii aserviţii Porţii Otomane, încurajăm şi dăm liber la 
construcţia de moschei; de românii din ţările din jur nu ne pasă, de 
armânijiici atâta, nu cerem reciprocitate statelor vecine pentru ei, nu 
vrem să auzim de ei, de românii asupriţii în propria ţară de unguri, în 
Har-Cov, nu ne interesează pentru că, noi, avem „parteneriat loial cu 
UDMR" (Că doar noi am aprobat implantarea statuii „Ungaria Mare" 
la Arad, noi guvernarea PSD), n-au decât să fie deznaţionalizaţi chiar 
în propria ţară, nu protejăm aşa numiţii „ceangăi" de propaganda 
hungaristă care-i declară unguri, nu ne opunem în nici un fel - ba 
chiar în încurajăm - acţiunilor hungarismului pe teritoriul României şi 
în Europa, dar mergem pe mâna UDMR şi sprijinim prin presa 
aservită şi declaraţii regionalizarea în favoarea ungurilor, 
federalizarea şi, încet, încet, separarea Românie pe provincii şi apoi 
desfiinţarea ei... şi ar mai fi multe de înşirat din ce am făcut noi: FSN 
(adică PSD din R, PS din R, PNL, PC, UNPR, ARD, USL, ramuri ale 
PNŢ, PS alţii desfiinţaţi sau marginalizaţi între timp, cum şi 
preşedinţii: Iliescu, Constantinescu, Băsescu; mă refer la partidele 
trecute prin Parlament şi la guvernare din 22 Decembrie 1989 şi 
până acum în dec. 2012) şi „partenerul loial" UDMR. „După ce v-am 
înşirat realizările noastre, dragi pensionari, creştini ortodocşi mai 
ales, acordaţi-ne voturile, nouă: ateilor, necreştinilor, trădătorilor de 
interese naţionale, distrugătorilor de avuţie naţională şi care v-am 
împovărat cu 150 miliarde euro, încă 4 ani (dacă se poate şi 8 ... nu 
ar fi rău, aşa ca să avem timp suficient să terminăm opera) de 
domnie în Parlament,^ Justiţie, Guvern, Armată, Poliţie, mass-media 
pentru a putea desăvârşi - dacă timpul permite - obiectivele înşirate 
ceva mai sus. Şi să ştiţi că noi mai avem şi alte idei pentru a putea 
lichida această ţară numită România, dacă om mai avea ţară („gâşte" 


105 



era să zic, vorba rabinului din cunoscutul banc)". Doamne ajută şi ne 
scapă de asemenea candidaţi! 


A VORBI VORBE! 

Cum cred că revista aceasta o să fie tipărită înainte de 9 
decembrie 2012, normal nu am de unde să ştiu rezultatele alegerilor 
parlamentare. Nici nu contează! România s-a „americanizat" se pare. 
Adicătelea, şi la noi sunt două partide mari şi late - ca să vezi, 
democraţia? - şi ele vor guverna, prin alternanţă, de aici înainte. Sau 
cel puţin aşa ar vrea ele? De o parte gruparea „roşiilor" (PSD, PNL, 
PC), de cealaltă ARD (PDL, alte grupuscule şi, normal, UDMR - vorba 
vine în ce-i priveşte pe ultimii; pentru că aceştia se vor alia cu oricine 
le va oferi noi şanse de a destrăma România şi a realiza idealul 
hungarismului - hegemonia, dacă nu alipirea Transilvaniei la 
Ungaria). Cele două mari grupări politice sunt numite^ de noii 
aspiranţi la intrarea în Parlament (Partidul PPDD) „ciocoi!" în sensul 
larg asta şi sunt politicienii din PSD, PNL, UDMR, PC, PDL, UNPR, 
reprezentanţii minoritarilor. Nişte parveniţi îmbogăţiţi pentru care 
„ideologia" nu reprezintă nimic. Dovada este chiar plimbarea 
majorităţii acestor politicieni prin toate aşa - numitele partide aşa-zis 
„româneşti" (înclin să cred că prin ele românii sunt minoritari). Dacă 
aş avea timp şi răbdare aş înşira într-un tabel numele fiecăruia şi 
partidele prin care a trecut sau abdicările ideologice la care s-au 
pretat mai toţi aspiranţii la postul de parlamentar, aspiranţi care 
umplu cu pozele lor benerele, afişele şi sticlele tembelizoarelor. Spre 
exemplu: Ciorbea. Fost sindicalist, fost primar PNŢCD al Capitalei, 
fost prim-ministru al coaliţiei numită CD şi în anul 2012 candidat USL 
(Adică la o coaliţie de câteva partide, patru mi se pare: PSD, PNL, 
PC, UNPR). Sectorul 4 este plin de banere în care tăietorul de 
pomi Piedone ni-l recomandă să-l votăm (Piedone, el însuşi un mic 
traseist transformat din imitator şi plagiator de eroi din filme în 
premare USL; de fapt, insul a fost inventat de nişte şmecheri 
pentru a li se arunca praf în ochi pensionarilor cei vajnic umblători 
prin pieţele Bucureştilor, pieţele cele dominate de mafia ţigănească; 
trebuia să li se dea ăstora un „justiţiar!" Poanta a prins la amărâţi şi 
un grăsan bădăran a devenit lider de opinie şi, hap, a fost 


106 


achiziţionat de un partiduleţ politic şi propulsat în administraţia 
Bucureştilor; la candidatura lui, din 2. 008, promitea - prin 
intermediul trepăduşilor ce-i făceau campanie - cum va lichida el, 
Piedone, mafia ţigănească din Piaţa Sudului, cum ne va ferici cu de 
toate; tipul a început cu celebra „toaletare" a pomilor - au fost aşa 
de bine „toaletaţi" că s-au uscat majoritatea - , apoi a trecut la 
plantarea de borduri (mai cu seamă în triunghiul Berceni - Şos. 
Olteniţei - Apărătorii Patriei), apoi la reducerea trotuarelor pentru a 
putea cocălarii să-şi parcheze gipanurile, apoi la scoaterea pavajului 
trotuarelor şi pavarea cu dale, apoi a trecut la scoaterea gazonului 
dintre pomii plantaţi pe marginea şoselelor şi aleilor dintre blocuri şi 
înlocuirea lui cu dale, apoi la reducerea spaţiilor verzi din faţa 
blocurilor, tăierea sau „toaletarea" arbuştilor şi transformare lor în 
cioate; printre ele, onorabilul „justiţiar" a dispus plantarea de benere 
pe care a dispus să fie inscripţionate cuvintele: „Spaţiu verde! 
Piedone"; râsul curcilor cum spunea un student pe vremuri când 
asculta cursurile de sociologie marxistă ale lui Miron Constantinescu. 
Normal, „justiţiarul" n-a stârpit nici mafia ţigănească, dar a reuşit să 
defrişeze multe spaţii verzi, să taie mulţi pomii de pe raza sect. 4, să 
umple trotuarele de chioşcuri unde rroame, cât malul, vând flori 
importate de aiurea, rroame cu veşnicile cuvinte ce denumesc 
popular organele genitale feminine şi masculine; şi ce n-a mai 
realizat „justiţiarul"? Le lăsăm pentru altă dată), ca senator, pe Victor 
Ciorbea. Adică, hai să trăncănim: Desigur, Ciorbea o să fie ales. Şi ce 
o să facă? Nimic! în cel mai fericit caz. O să voteze ce i se va cere şi, 
normal, nu-i va păsa nici că ţara - graţie politicienilor ca dânsul - a 
pierdut industria, flota, bogăţiile solului şi subsolului, băncile, 
pădurile, telefoanele, a retrocedat sute şi sute de mii de hectare - pe 
nedrept - grofilor unguri, ne-a îndatorat cu 150 de miliarde euro, o 
să voteze regionalizarea, autonomia ungurilor, federalizarea, o să 
voteze tot ce vor cere stăpânii lui, ai lor, din umbră, cu privire la 
soarta românilor şi a României. Pioni ai unui joc cu mult mai mare. 
Acum, toţi ăştia dau cu clanţa la votanţi, promit că o să dea, că nu 
dau de la ei, şi, mai ales, după ce vor fi aleşi, n-o să dea... că n-au 
ce... o să ia. Normal, în aceste luni de toamnă târzie, vor merge pe 
la biserici, aşa spre sfârşitul Sf. Liturghii, gravi, băţoşi, îşi vor face 
cruci mari, şi vor vorbi cu alegătorii din parohia X, vor pune 2-3 hârtii 
de câte 10 lei - dar, aşa, să-i vadă toţi enoriaşii - în cutia milei şi se 


107 



vor arăta gravi şio evlavioşi. Adicătelea, dumnealor sunt creştini 
practicanţi! Nu, aşa, de ochii lumii. Chiar sunt, vor ei să ne spună. 
Cum se vor vedea cu mandatul de parlamentar în buzunar, nici 
Necuratul nu-i mai aduce la biserică şi asta nu ar fi nimic. Domnii cu 
pricina vor vota legi anticreştine, nu mai vorbesc că se vor alia 
imediat cu ungurii şi le vor face noi concesii, într-o veselie, vor vota 
desfiinţarea României şi transformarea ei în „ţări", „regiunii", 
voivodate, părţi din ea le vor alipi la judeţe din ţările limitrofe - 
Ungaria, Ucraina, Serbia - chipurile pentru „dezvoltare economică". 
Asta în realitate! Că în vorbe, către votanţi - pe lângă pixuri, fulare, 
găleţi - , vor oferi de toate: salarii mari, pensii, ieftiniri de produse, 
locuri de muncă, credite cu dobânzi ieftine, şosele şi drumuri, 
borduri, dale, parcări, reduceri de impozite sau TVA, ba şi luna de pe 
cer o să le dea votanţilor. Că toate sunt vorbe! De unde să le dea? 
Sunt dumnezei să producă „numai cu Cuvântul!" Nu-s! Ei pot „să ne 
dea"... după ce au luat de la noi sau de la bancherii transnaţionali. 
De la noi iau prin impozite, de la bancheri cu dobânzi şi ce iau de la 
aceştia tot noi vom plăti. Deci, nu ei ne dau, noi, votanţii le dăm, ca 
apoi, ei să ne dea mai nimic prin pensii, salarii şi servicii. Deci, urâţii 
(cum zicea dl Goe - „urâtule!" - domnului ce-l îndemnase să nu 
scoată capul pe fereastra trenului) ăştia nu ne „dau", ne iau. Şi n-ar 
fi nimic că iau, că tre' să ia cineva ca să administreze ţara. Alta e 
problema: risipesc şi distrug şi vând şi nu construiesc nimic sau atât 
cât să arunce praf în ochii şi aşa orbi ai noştri. Deci, aspirantul la 
postul de demnitar al statului, funcţionar, preşedinte ar trebui să 
vină să zică: Iată, daţi-mi banii şi dacă nu îi administrez să producă 
surplus - să nu zic „plusvaloare" că imediat prostul te taxează de 
comunist - şi să construim ceva: de la biserici, la şcoli, spitale, 
apartamente, vile, case, drumuri, uzine etc. Ce o fi acolo şi, acestea, 
la rândul lor să aducă noi venituri şi vouă să vă întoarcem, din al 
vostru, salarii ca în Germania, să vă putem repartiza case, 
apartamente, vile, să vă dăm învăţământ gratuit, să putem apăra 
ţara de duşmani externi şi de trădătorii interni, să sporească neamul 
nostru demografic, să... să". Ei, nu! Aspirantul la demnităţi din 
România, şi din multe alte părţi, gândeşte cam aşa: Până acum 
câţiva ani au fost la ieslea cu nutreţ gaşca Iu' cutare; gata, ajunge! 
Trebuie să vin eu cu gaşca mea la ieslea cu nutreţ. Cât nutreţ am 
mâncat eu şi gaşca acum câţiva ani s-a uitat de către votant. A uitat 


108 


că noi i-am promis că-i dăm (De unde? Din hocus-pocus!) şi nu i-am 
dat nimic, dar ce-i drept ne-am dat nouă şi porculeţilor de pe lângă 
noi, şi ne vor aduce singuri la iesle şi, noi, veseli, vom accepta şi, 
normal, ceva firimituri ca data trecută - sau mai puţine - or să cadă 
de la ieslea noastră şi pentru ei. Sigur, noi vom lătra în gura mare, 
prin mass-media aservită nouă, că noi facem, am făcut şi nu putem 
face mai mult din cauza „grelei moştenirii" a guvernării ieslei de către 
precedenţii: nişte hoţi, incompetenţi, ignoranţi, şperţari, traseişti, 
traficanţi de influenţă etc. Prin anii 55-60, ţăranii din Ardeal, după ce 
Tătucul trecuse dincolo, în Iad zicem noi, povesteau următoarea 
istorioară. „Cică pe patul de moarte - deşi acum se ştie cu 
aproximaţie cum a murit Tătucul- , Stalin şi-a chemat ciracii, slugile 
devotate, cu care condusese patria socialismului mulţi ani şi le-a zis, 
viclean: „Oare cum o să vă descurcaţi voi cu poporul după ce eu voi 
fi dus pe umeri de voi la Mauzoleu, lângă iubitul nostru dascăl - 
Lenin?" Aceştia, stropşiţi de emoţie, au gavarit: „Vai, tovarăşe Stalin, 
cum puteţi vorbi astfel? Dumneavoastră sunteţi conducătorul nostru 
în veci de veci. Dar, dacă aşa o să se întâmple - noi nu vrem - , noi 
vom spune poporului că, urmând învăţăturile lăsate de 
dumneavoastră, vom face şi vom drege pentru fericirea poporului 
sovietic..." Stalin ar fi râs vulpeşte la auzul minciunilor (Că aşa 
numeau ţăranii discursurile şi ofertele politicienilor - „minciuni!" 
Când se întâlneau, după bineţe şi una-alta, întrebau: „Ce minciuni aţ' 
(ai) mai auzât?" Când folosea cuvântul „minciuni", cel întrebat ştia că 
e vorba de ce discursuri şi promisiuni oferă politicieni ce conduc ţara 
şi lumea). „Mă, voi sunteţi proşti! a zis Stalin. După ce mă duceţi la 
Mauzoleu şi plângeţi pe rupte o săptămână, două, o lună, cât vreţi 
voi... vă apucaţi şi mă înjuraţi în ziare, radio etc. că nu puteţi 
îmbunătăţi traiul, nu puteţi da frâu libertăţii din cauza „grelei 
moşteniri" lăsate de mine. N-am procedat noi aşa cu Ţarul, la 
indicaţiile marelui Lenin? Am dat vina pe el şi pe burghezo- 
moşierime... Aşa şi voi să faceţi. Ziceţi: Stalin e vinovat de tot ce e 
rău pe lume, de tot ce s-o petrecut în marea noastră patrie a 
muncitorilor şi ţăranilor colhoznici şi a păturii intelectuale, ziceţi că 
am furat, eram incompetent, destrăbălat, beţiv, am promovat 
elemente trădătoare, mă rog mă ponegriţi în tot felul... Poporul o să 
se bucure că a aflat „Adevărul" despre Stalin şi voi o să puteţi face 
ce vreţi o grămadă de ani, înjurându-mă... Şi tot aşa şi când moare şi 


109 



cel de după mine... şi tot aşa"... Ciracii ar fi dat din cap cu 
slugărnicie apreciind spusele Tătucului lor şi „al popoarelor" şi, 
normal, s-au pus şi i-au şi aplicat întocmai învăţătura I" Asta era 
povestioara în care „m-am trezit", cum se spune în Ardeal; adică mi- 
am dat seama de mine şi am început să ţin minte: Ţăranii râdeau cu 
subînţeles, unii la alţii, apreciind spusele „tovarăşului Stalin!" Se pare 
- adică e sigur - învăţătura „dascălului popoarelor" a fost însuşită 
de politicienii din toate ţările, fie ele comuniste sau „burghezo- 
moşiereşti"... şi mai nou „democratice!" Asta e, să vorbim^ vorbe, 
dând vina pe cei de din naintea noastră, treabă diavolească. în 2008 
era vinovat Tericeanu, acum e Boc, peste 4 ani o să fie altul şi în 
locul lui o să vină ăl de a mai fost şi tot aşa. Vorbe, vorbe... numai 
proştii, care cred şi ascultă, par a fi mereu alţii. Dar nu-i aşa: Sunt şi 
aceiaşi şi alţii pentru că unii mai şi mor, alţii se mai şi nasc. Aceiaşi 
uită, nou născuţii nu ştiu şi roata se învârte. Azi e boc jos, mâine e 
ponta, după aia iar bocş i apoi iar ponta. Că aşa e „democraţia!". La 
troaca plină, cu tărâţele oferite de votanţi, nu pot fi toţi porcii 
deodată. Că termină prea repede toate tărâţele şi se întorc să sfâşie 
votanţii pentru că nu mai au tărâţe şi atunci se pune brusc problema 
care-pe-care. în aceste condiţii, brusc treziţi din toropeala seculară, 
normal, votanţii le vor tăia porcilor, purtători de „minciuni", gâtul 
(Roma a prins prima şpilul: Mereu alţii... dar mereu din rândul 
aceleiaşi turme de porci şi când nu se mai poate din turma adversă, 
dar un an, doi - noi, un an, doi - voi; restul, adică 95%, votanţi şi 
datornici: ei cu votul, cu munca, impozitul, sărăcia etc. şi noi, „clasă 
politică" pe lângă troacă; pe rând. Aşa e „democratic", aşa vrea 
„votantul", care, în ziua alegerilor - zic lătrăii din mass-media - 
„poporul are puterea" şi care „popor" n-are nevoie de ea mai mult de 
circa 12-14 ore, nu, şi o oferă dlui Ciorbea, Ponta, Bela, Frunda, 
Tokes, Iliescu etc. Ăia de-i spun „minciuni"!). Porcii au realizat că aici 
nu e bine să se ajungă decât foarte rar în istorie. Ci să se aplice 
învăţătura tov. Lenin (care nu era nouă): adică, după un pas înainte, 
să se facă doi înapoi. Ai stat la troacă câţiva ani, faci doi paşi înapoi 
şi laşi să vină la troacă cei din rândul doi. Ei, la timpul potrivit, vor 
proceda la fel, dacă nu vor să fie duşi la Târgovişte sau, ca Gadafi, 
să fie „scoşi dintr-un canal de irigaţie"... Aşa că au inventat rotativa, 
s-au americanizat. Care „americani" nu au inventat ei roata. A 
inventat-o Roma, cu mult înainte de a se şti că există America. 


110 


Pe rând, la troaca plină cu tărâţe, şi nu prea mulţi, mereu cam 
aceiaşi şi numai pe rând, „democratic". Cu toate că, fără îndoială, 
sunt suficiente câte am spus... nu mă rabdă inima să mai adaug una. 
Fiind cam „răcit", cum se spune, am stat pe acasă şi în una din zilele 
de sfârşit de noiembrie sună telefonul şi la „tilifon" o duduiţă, cu o 
vorbire cam agresivă (însuşită de la cititoarele de promptere), mă 
abordează abrupt: „Dl. Cutare Cutare?!"... Când sunt luat aşa de o 
voce necunoscută mi se cam urcă „nervii la cap". îi zic, coniţei: „Da', 
cine sunteţi dvs şi de unde-mi ştiţi numele, „tilifonul"? Coniţa: „Sunt 
din partea dlui Bănicioiu, candidat USL, şi vrem să auzim şi din 
partea dvs. o sugestie pentru dl Bănicioiu, „catindat" în colegiul 
dvs.?" Ei, era prea de tot! Dl Bănicioiu dorea să audă „sugestiile" 
mele. Desigur, să le pună în aplicare după ce o să fie ales în 
„Bârlament"; aşa cum spuneau „ziaristele" anilor 1990-1992 Forului 
Legislativ al României. Mi-a venit să leşin de emoţie. Cetăţeanul 
„Cutare", aşa pe la ora 16 00 , e consultat în „coledzi", „tilifonic" de o 
coniţă din staful domniei sale de campanie dacă are „idei"... Cu toate 
că eram pe punctul de a declina „oferta" coniţei, înainte de a închide 
„tilifonul", m-am răzgândit şi îi zic, aşa „la mişto!" (vorba cocălarilor) 
- că ştiam că se va pleoşti - : „iată, coniţă, ungurii - l-am băgat pe 
Tokes la înaintare şi alţii de ai lui - luptă în actuala campanie pentru 
dezmembrarea statului naţional, federalizare, aia-aia, este în stare dl 
Bănicioiu să lupte contra lor şi să stopeze acţiunile acestora?"... 
Coniţa a înghiţit în sec. Nu ceream pixuri, nu pungi inscripţionate, 
nici măcar ulei, mălai, fular, umbrelă, găleată, nimic din astea. 
Solicitam şi io viitorului „dipotat" să lupte - subliniez - pentru ţara 
lui şi a mea contra dlui Tokes et gaşca. Cum a auzit coniţa „sugestia" 
mea cum i s-a muiat vocea complet; la „tilifon!" Zice, coniţa: „Asta 
nu ştiu de e de atribuţia mea să-i spun 'nealui... poate îi spun..." şi, 
ca să îmi taie pofta de a continua pe tema asta, mă chestionează 
dacă merg la vot? Ia-te uite! Care e treaba datale duduie, de merg 
eu la vot sau nu? Zic: „Da', de ce să merg? Am motive! Iese 
onorabilul şi cu votul meu şi fără el, că aşa trebuie". Dar asta era 
aşa, ca discuţie cu duduia. Zice, duduiţa: „Opţiunea dvs!"... Adică de 
a merge sau a nu merge la vot. Adevărat! Dar, nu asta-i problema! 
Problema este că indivizii ăştia n-au măcar bunul simţ să-l sune 
personal pe alegător. Aşa, ca în Ameriga! Şi să zică - cu un glas 
râzător - : „Hello, my name is Nik Bănicioiu..." şi „catindez", în 


111 



colegiul X, în care, matale, alegător tembel (vorba vine; că nu m-o 
face „tembel!" tocma' când îmi cere votul), ai drept la vot... Ce zici? 
Pentru un blid de laude ce-ţi voi aduce acum, o pungă cu mălai sau 
pentru a asculta o „sugestie" de la mneata, mă votezi pe 9 
decembrie 2012?" Eu, atunci, băiat cu ceva şcoală - nu multă şi, mai 
cu seamă, rău făcută - aş fi zis, mieros şi umil: „Ah, dle candidat, 
tocmai la mine v-aţi gândit... să vă „sugestionez?" Vai de zilele şi 
păcatele mele, ce onoare... IO, dle Nik, aş vrea să am haleală din 
belşug (pă dă-a moaca!): cârnaţi, cartaboşi, jambon, ciolan afumat, 
costiţe, urechiuşe, rât etc. de porc. Apoi v-aş mai „sugestiona" să am 
o vilişoară cu măcar 4 camere, acolo, printr-o pădurice, canalizare 
miştoacă, şofer cu maşină la scară, să am 25 de ani, un cont prin 
Caraibe de cel puţin 1 milion de euro, berică, o coniţă la dispoziţie 
şi... ducă-se, împrăştie-se România în 50 de „provincii", „regiuni", 
schimbă mata „constituţiunea", bagă-l la başcă pe cine vrei, ai votul 
meu... Da', şi pentru o găletuşă de 10 lei tot te-aş vota. Dă ceva 
acolo, acu', că, după ce votez, îmi dai un şut în the kur, pardon de 
ixpresie, ori pui pe altul s-o facă sau nici nu te osteneşti la aşa 
efort..." Ei, uite, mister Nik Banicioiu! nu s-a ostenit nici de atâta 
efort; să mă sune, personlich, şi să-mi asculte doleanţele (pardon, 
„sugestiile!")... a pus o coniţă şi io, rău, rup lanţul, îi zic ăsteia de 
isprăvile (spunea poetul Mihai Gavrilă, Copil, că i-am uitat numele: 
„năzbâtiile ungurilor!" Asta referitor la „descălecatul" din 896) 
ungurilor din România şi „lupta" lor contra „invadatorilor!" Mare 
prost, mare de tot! Pierdui şi găletuşă de 10 lei şi respectul coniţei şi 
- probabil - căpătai şi o înjurătură atât de la coniţă cât şi de la 
mister Nik Banicioiu, dacă era prezent acolo... Auzi, la mine, 
întrebare, auzi „sugestie!"... Mare prost! Şi aveam aşa o nevoie de o 
găletuşă albastră pentru pus gunoiul menajer! 

Acum, gluma-glumă... Da', cum de mă ocoleşte ARD-ul? Nu 
vine nici unul la biserica parohială, la scara blocului, nu primesc de la 
dânsa nici măcar un calendăraş acolo, pe 2013. Că dl Ciorbea mi-a 
oferit şi calendăraş, m-a vizitat la biserica parohială, pe scara 
blocului, mi-a bătut la uşa apartamentului (Sunt băgat în seamă, 
carevasăzică!). Grav! N-or vrea dumnealor de la ARD... să-mi dea 
calendar? E ceva necurat la mijloc, frăţico! 


112 


DE NEDESCRIS!... 


9 decembrie 2012, după ora 21 00 . Trepăduşii politicii româneşti 
jubilează! Analiştii USL-işti jubilează! Guşă, Ciuvică, Gâdea, Roşea 
Stănescu, toată gaşca-n păr. într-un studio e şi sforarul şef Viorel 
Hrebenciuc - acest anti - român zâmbitor, este şi madam Norica 
Nicolai. Se trăncăneşte despre victorie şi despre viitoarele combinaţii. 
Unul din participanţi (clujean), spune că iar o să se realizeze 
combinaţie cu ungurii. Norica e vehement împotrivă, ba spune că 
punctul cu „statul naţional" din Constituţie - garantează dumneaei - 
nu o să fie votat niciodată. Viorel zâmbeşte fin, Guşă râde larg, 
Norica e bruiată de moderatoare şi gaşca filoungurească (politicieni, 
„analişti"). Se sare la întreruperi (tipic atunci când se doreşte ca un 
punct sensibil pentru neam să nu fie discutat cum trebuie). Apare 
ochelaristul... şef de guvern. Acesta declară, cu furie proletară, că a 
şi discutat cu Kelemen Hunor pentru o viitoare colaborare şi asociere 
la guvernare. Asta la nici 15 minute de la anunţarea victoriei de către 
cei ce fac sondaje. Norica îşi pierde elanul. Viorel zâmbeşte şi mai 
fin. Are faţa ca un bostan rotund, faţă de ucrainean ajuns să dicteze 
soarta românilor. Iese şi Hunor (E galben! Ungurii au fost băgaţi cu 
forţa în Parlament de gaşca de trădători ce stăpânesc cele două 
Palate; nu întruniseră pragul de 5%) şi acceptă coguvernarea, cu 
USL, a României. Declară - fără jenă - că, da, România nu e „stat 
naţional!" Articolul cu pricina, din Constituţie, nu ar „reflecta 
realitatea" (!!!!!). Trădătorii de la USL nici nu au aşteptat să se 
răcească urnele şi au şi pactizat cu ungurii. Dar, doar ei? Nu! Toată 
banda de golani ajunşi „clasă politică!" Nu mai vorbesc de şeful 
statului, care, în plin proces de votare, iese cu următoarea frază: 
„Este esenţial ca cetăţenii români de etnie maghiară să meargă la 
vot. Numai aşa drepturile şi interesele lor pot fi mai bine 
apărate, (s. n.) Cetăţeni români de etnie maghiară, mergeţi la vot!"! 
Este incredibil! Adică, împotriva cui îşi „apără interesele" ăştia? 
Nemernic! Nu mai am cuvinte de ocară când este vorba să comentez 
comportamentul trădător al acestor gunoaie. Mihai Eminescu, te 
iubesc! Mai mult, mă închin înaintea ta ori de câte ori voi avea 
prilejul. „Astă plebe, ăst gunoi"... e o adunătură de porci. Ne vând pe 
un pachet de ţigări. Păi, ce-i de mirare? Cum ar fi îndrăznit fără 
acordul guvernelor de după 1989 să obţină ungurii separatism şcolar, 


113 




administrativ, statuia Ungariei Mari la Arad, declaraţii insultătoare la 
adresa românilor, steaguri ungureşti, limbă oficială în administraţie, 
statui de criminali unguri, retrocedări de milioane de ha. la foşti 
grofi, conţi, nemeşi unguri, cum ar fi putut obţine inscripţii bilingve, 
epurări de români, instituţii separate de statul român, panouri cu 
„autonomie", comportament xenofob faţă de români al primarilor 
unguri din orăşelele cu populaţie ungurească cât de cât 
semnificativă, plimbări de oficiali unguri prin România, 
comportament de dement al unui Czibi Barna, dezmăţul anual de 15 
martie şi de Rusalii, mai nou de 4 august, reclamaţii ale unui ticălos 
de Tokes la UE, dar chiar trimiterea ăstuia la UE cu voturi măsluite? 
Toată trădarea asta este opera guvernelor Ciorbea, Isărescu, Vasile, 
Năstase, Tăriceanu, Bok, Ungureanu şi acum Ponta. La trădarea asta 
ordinară se adaugă trădarea bestiilor de preşedinţi Iliescu, 
Constantinescu, Băsescu. Ultimul a întrecut orice măsură. Aşa, pe 
faţă, vaporean bişniţar, cu conştiinţă de bişniţar de port, ce vinde şi 
cumpără blugi şi hăhăie de plăcere că te-a tras pe sfoară. Javră 
ordinară? Exact cum au zis demonstranţii? De „câinele Ponta", ce să 
spunem? De la Antonescu... nici nu ne-am nici aşteptat la altceva. Ce 
să mai comentez, ce să mai o dai după cireş? Acum lucrurile sunt pe 
faţă. Mieluşei cât timp cer voturi, apoi îi manipulează pe români că li 
se vor pune botniţă revizioniştilor. Imediat după ce obţin mandatele, 
la 5 minute, se aliază cu ungurii şi lucrează pentru dezmembrarea 
României. Dar, aşa, în pas mărunţel. Azi, o concesie, mâine alta, 
poimâine alta până - pe neobservate - România e vândută bucată 
cu bucată de hrebenciuci, ponte, ciorbe, boki, ungureni, analişti 
spurcaţi etc. îmi vine rău numai privind scursurile astea trădătoare. 
Toţi, toţi sunt trădători. Nici nu au acces la conducerea României 
oameni altfel decât trădători ai românilor. Gata, s-a terminat cu 
iluziile. Crăpare-ar ei şi mamele ce i-au fătat de porci. Iată-I şi pe 
urâtul ăsta de Liviu Dragnea. Şi el e pentru „colaborare 
guvernamentală" cu UDMR. De ce, mă, urâtule? N-a guvernat destul 
România şi uite unde ne-a adus coguvernarea trădătorilor din 
partidele româneşti cu ăştia? Măi, tovarăşe Dragnea, tu ştii ce 
vorbeşti? Chiar vrei să dezmembrezi România? Indignarea mi-e atât 
de puternică, încât nu pot scrie aici decât imprecaţii. Domnilor, 
ajunge! Ajunge această sarabandă de trădări şi dat coate cu ungurii. 
Ajunge! Voi citiţi presa ungurească din România, auziţi cum ne 


114 


tratează ei între ei, auziţi declaraţiile publice ale acestora, sunteţi 
surzi? E împietrită inima voastră? Ce naţie sunteţi? Cum de în numele 
poporului român, care vă dă mandate, guvernaţi împotriva lui şi în 
interesul alogenilor şi cu scopul de a ne desfiinţa ca etnie? N-auziţi 
strigătul surd al românilor? V-au dat vot să guvernaţi fără unguri, nici 
nu aveau voturi să intre în Parlament şi voi i-aţi vârât pe uşa din dos. 
De ce? Cine v-a ordonat? Spuneţi! Da, să vezi gureşii analişti şi 
gazetari de 5 bani cum se dau peste cap. Cum comentează ei ce şi 
cum se petrec lucrurile şi asociaţiile politice postelectorale... 

Să nu uităm ce solicitau încă din secolul XIV universi nobiies terre 
nostre Transilvanie; solicitau aprobarea „de a stârpi şi nimici din 
pomenita ţară pe făcătorii de rele de orice naţiune, mai precis pe 
români". Cine erau cei care cereau „nimicirea" românilor? Ungurii, în 
primul rând. Această politică este de atunci directivă majoră a 
tuturor conducătorilor ungurimii şi această directivă a fost inculcată 
tuturor ungurilor de orice condiţie, fără deosebire. De la mic la mare. 
Eram elev de liceu în anii de glorie ai lui Ceauşescu şi, întâmplător, 
eram coleg de cameră în oraş cu un ungur venit dintr-un sat din 
preajma oraşului meu, reşedinţă de judeţ. Cât puteam, pe vremea 
aceea, evitam discuţiile pe teme etnice. Pentru că trebuie să ştiţi 
riscul era mare. Dacă unui ungur, sârb, mai puţin unui neamţ, îi 
dădeai un răspuns tranşant pe această temă - adică îi arătai doar 
lungul nasului - te trezeai reclamat la „organe"; asta de erai român. 
Rezultatul era următorul: Erai chemat la „discuţii" cu „organu'!" Din 
aceste „discuţii" te alegeai ori cu tinichea de coadă ca „recalcitrant!" 
(Poate nu ştiţi ce însemna acest cuvânt la „dosar"... Multe! Riscai să 
nu poţi fi primit să dai admitere la o facultate cu profil umanist de 
pildă) ori şi mai grav cu aceea de „naţionalist", adică în răspăr cu 
ideologia partidului - internaţionalism. Dar, ţi se putea agăţa la dosar 
sintagma: „urăşte ungurii!" Cum posturile cheie în partid erau în 
mâna lor, te păşteau grave probleme de viaţă. Mai era ceva: 
„discuţia cu organu'!" putea să te ducă la racolarea ca „informator"; 
adică erai şantajat că eşti „reacţionar naţionalist!" Pentru a evita 
aceste neplăceri, la provocările ungurilor - individuale sau de grup - 
, românii evitau să răspundă. Preferau şi atunci, ca şi azi, să înghită 
provocările şi să evite consecinţe grave pentru ei. Aşa că îşi 
permiteau să ne numească în faţă „hoţi" (Aici cu sensul de însuşirea 
Transilvaniei), să provoace discuţii pe tema Transilvaniei a cui ar fi. 


115 



în momentul când li se răspundea cum meritau săreau la bătaie, sau 
te reclamau la partid. Ajuns la facultate - în Bucureşti - experienţa 
aproape de zi cu zi din contactul cu unguri din Ardeal s-a repetat şi 
de data asta cu un ungur venit la studii în „Regat!" Acelaşi tip de 
discuţii, aceleaşi reacţii din partea noastră a românilor şi a mea. 
Facerea pe prostul! Ne spunea, tipul, aici în inima „miticilor", cum s- 
ar zice azi, că suntem veniţi - era prelucrat - din nordul Greciei pe 
pământurile Transilvaniei. Ce era ciudat, rânjea la mine aşteptând 
replica pe care ştia că o merită. Puteai îndrăzni să-i răspunzi cum 
merita? Biroul Negru, te chema la ordine şi de regulă se lăsa cu 
consecinţe. Pe toată durata regimului comunist, românii au fost 
cetăţeni de mâna a doua; de rangul II. Evitarea discuţiilor pe teme 
etnice, naţionale, a raportului dintre minorităţi şi români era regula 
de bază a conduitei studentului etnic român din facultatea de 
filosofie, drept, istorie, litere şi din mai toate, de fapt. Era una din 
temele tabu. Acum e la fel, dar mai rău în defavoarea românilor. Ei 
trebuie să-şi pună cenuşă-n cap, să se autoponegrească public, să 
ofere în exces drepturi civice şi băneşti minoritarilor şi o fac şi o 
facem. Se mai dau riposte. Dar numai în gazete cu apariţii în tiraje 
de buzunar, pe internet sau în ONG-uri nemediatizate şi astfel fără 
priză la public, nemediatizate de trusturile TV aflate în mâinile 
alogenilor etc. 


ROMÂNIA, UNGARIA; MINORITATEA 
UNGUREASCĂ DIN ROMÂNIA ŞI UE 

Ungurii de pretutindeni luptă pe faţă în România, UE şi pe o parte 
din glob, pentru dezmembrarea actualei României şi fără ca Guvernul 
nostru să schiţeze vreo ripostă. Despre o ripostă a neamului 
românesc, a unor organizaţii româneşti nici pomeneală. 
Personulităţile culturale - de la academicieni la învăţători - tac de 
parcă n-ar exista. Scriitoraşii din USdinR se ciorovăiesc pe sinecuri şi 
funcţioare. Iar onor primul-ministru român şi l-a luat consilier pe 
onor revizionistul Frunda. A mai scrie despre acest subiect este deja 
de prisos. De ce? Pentru simplu motiv că scrisul pe temă este fără 
consecinţe. Planul merge înainte şi ce este de-a dreptul ciudat este 
că clasa politică - ce a ajuns să ne conducă - a pactizat încă din 


116 




1989 cu inamicul sperând ca Ungaria şi minoritatea ungurească din 
România să se potolească, adică să nu îşi ducă planul până la capăt. 
Planul este la vedere: Nu e nici un secret! Războiul se desfăşoară tot 
la vedere. El se vrea neviolent! în ce sens? în sensul simplu: Ungaria 
împreună cu minoritatea ungurească din România face un pas, 
România şi români fac un pas îndărăt - „ca să nu-i provoace" zic 
dumnealor - şi înghit în sec. Ungurii au câştigat, apoi mai fac un pas 
şi se zborjesc la românaşi şi la „clasă politică"; aceştia din nou 
cedează un pas. Şi, aşa, speră să câştige bunăvoinţa respectivilor 
unguri. în acest fel românaşii vor ajunge pe Carpaţi. Deocamdată! 
Tov. Hunor le-a spus-o clar rumânaşilor: Deocamdată, „autonomia!" 
Golănasii de la conducerea României n-au reacţionat. Ceea ce 
înseamnă că sunt de acord. Primarul de Tg. Mureş şi prefectul au 
aprobat mitingul pentru „autonomie" al ungurilor. Fiind autorităţi 
româneşti, lucrurile sunt clare. încă mai sunt! De fapt, lucrurile erau 
clare încă din 1990; de atunci de când Ilici s-a deplasat la spital să 
deplângă soarta revizionistului Suto Andrâs. Şi mai clar a fost de 
atunci de când n-a stopat scoaterea din şcoli a românilor. în ţara ta 
eşti scos afară din şcoli, în ţara ta nu poţi să te stabileşti cu domiciliul 
unde vrei; nu-ţi dă voie „secuiul!" Trebuie să ceri voi ungurului să 
porţi tricolor, să cânţi imnul naţional, să ai zi naţională, să vorbeşti 
limba română. Doar dacă îţi permite ungurul (adică „secuiul!"). Nu 
poţi destitui din funcţie un ungur pentru că asta înseamnă 
„discriminare". Şi tot aşa. Deci, ungurul ne arată că noi nu suntem 
stăpâni pe propria ţară. Suntem slugi ale ungurilor. Deci asta este 
starea noastră. Momentan suntem slugi. Slugi în casa noastră! 
Stăpânul este ungurul. Ce se va alege de ţara noastră, de noi, bunul 
Dumnezeu cu mila. Ungurii sunt pe punctul de a realiza una din cele 
mai spectaculoase victorii politice din istorie. Doar răstindu-se la noi, 
ţipând la noi, ne vor lua jumătate din ţară. Este o mare performanţă! 
Probabil aşa au luat-o şi acum 1. 000 de ani. Bătălia politico- 
demografică dintre unguri şi români desfăşurată pe parcursul a 1. 
100 de ani se îndreaptă spre punctul final. Românilor nu le mai 
trebuie ţară. Ei emigrează de bună voie pentru a se dizolva în borşul 
rasial propus de UE. Nu doresc să se mai ştie de originea lor, nu şi-o 
mai afirmă. Am citit acum ceva ani un interviu al unei emigrate. 
Aceasta - plină de sine - îi spunea ziaristului că ea, de acuma, se 
consideră „cetăţean al lumii"... Al cărei „lumi"? Nici ziaristul nu a 


117 




chestionat-o, nici emigranta nu i-a spus. Nici ziaristului şi nici - prin 
intermediul lui - cititorilor. Ungurul vrea Ardealul! Nu e un secret! 
Nu-I vrea doar UDMR sau altă organizaţie ungurească mai 
zgomotoasă sau mai temperată în voce. Toţi ungurii vor Ardealul. N- 
au de ce se ascunde, nici nu se ascund. E firesc din punctul lor de 
vedere. Care e riposta românilor? A conducătorilor este nulă, a mass- 
mediei tot cam aşa, a românilor, de rând, la fel. De ce nu l-ar lua 
atunci ungurii? Românilor nu le trebuie! Ei sunt „cetăţeni ai lumii". Ai 
„lumii"... minus a unei mici părţi din ea - Transilvania, Crişana, 
Maramureş şi Banat (cu un cuvânt consacrat „Ardeal"). Deci, asta e! 
Numai că „cetăţeanul lumii" nu este cetăţean al nici unui loc anume. 
Este un flotant, un ins fără rădăcini, un călător din loc în loc. Şi 
pentru că nu poate fi de nicăieri, bietul călător îşi va lua - până la 
urmă - o identitate. Va fi „american", „belgian", „german", „ungur", 
„cetăţean al lumii" neexistând şi nici naţionalitate, etnie cu asemenea 
denumire. Românul nu vrea să mai fie român. Asta este tragedia! 
Pentru că de ar vrea, ar sta în ţara lui, şi-ar apăra-o, ar face copii şi 
i-ar pune ungurului mâna în piept şi l-ar pofti să îşi vadă lungul 
nasului şi să se dea cocoş în ţara lui mamă. Mii de forumişti se miră 
cum de Slovacia îl ţine la respect pe ungur... în primul rând, miza 
teritoriului cu ungurii, din Slovacia, e mică, apoi ungurul ştie că, 
dobândind întâi Ardealul, altfel va putea pune problema cu mica 
Slovacie, apoi ungurul ştie că nu lupţi cu doi, trei adversari în acelaşi 
timp şi, în al patrulea rând, Slovacia are spate puternic: masa slavilor 
(Ucraina, Cehia, Rusia, Serbia). La o adică, un simplu avertisment al 
Moscovei va tăia orice ambâţ al ungurului. Biata Românie, pauză! 
Pentru Serbia s-a pornit un război mondial şi s-au dezmembrat 3 
imperii. Ungurii au uitat problema, dar au uitat-o doar când e vorba 
de România. în rest, ţin minte bine problema. Dar nu mult timp! 
Ambâţul lor şi fudulia i-au fost turtite-n cenuşă de slavi de 4-5 ori de 
la 1. 848 al lor de care nu se mai satură să amintească şi să-l 
sărbătorească în România. Rusia a avut grijă să le amintească cine 
sunt şi ce pot. Nici Germania nu i-a iertat când au ridicat nasul. La 1. 
848, Rusia le-a administrat bâtă, în 1. 918, indirect, prin aliaţi, Rusia 
le-a administrat o nouă înfrângere, în 1. 919 au mai luat o 
înfrângere, în 1. 944 alta; de data asta de la Germania; în 1. 945 a 
mai căpătat una; tot de la Rusia (devenită URSS), în 1. 956 a mai 
luat una. 1. 989 a fost un an glorios pentru Ungaria. Doar 1. 867 îl 


118 


depăşeşte. De atunci, ungurilor li se permit multe. UE şi, probabil, 
Germania îi sunt recunoscătoare. Asta şi explică aplombul cu care 
ungurii îi tratează pe români. Cu mult mai arogant şi tranşant decât 
şi-o permitea chiar Rusia, apoi URSS şi Germania lui Hitler. Războiul 
dintre unguri şi români se va termina atunci când aceste două 
neamuri vor dispărea sau când unul din ele îl va deznaţionaliza pe 
celălalt. Acesta e adevărul crud. Formele de organizare politică, 
organizaţiile politico-cuIturale din sânul celor două neamuri sunt 
numai forme şi nu scopuri. Scopurile sunt clare: Unul ne vrea 
pământul, noi ni-l apărăm. Ungurul e în ofensivă, românul e în 
defensivă. Ungurul atacă, românul se apără; cum poate. Când are 
aliaţi - cu interese şi în favoarea lui - e mai uşor, când aliaţii 
ungurilor sunt mai puternici ne aşteaptă vremuri de crime 
antiromâneşti făptuite de unguri. Aşa a fost de peste 1. 110 de ani, 
aşa va fi mereu. în 1. 784 ne-au căsăpit, la 1. 848 ne-au ucis, ars 
sate, biserici... dar am fost învingători. In 1. 867 am pierdut paşnic şi 
au urmat 51 de ani de umilinţe, bătăi, închisori. în 1. 918 au pierdut 
războiul... dar nu s-au lăsat până nu ne-au umplut de sânge, au 
semănat crime pe întregul Ardeal. în 1940-1944, graţie celor 2 
prostănaci, iar ne-au ucis. Paşnic! Ca de obicei. A trebuit să aştepte 
peste 45 de ani pentru a umple iar Ardealul de crime pe spatele 
românilor. Acum, să vedem ce va fi. Se pare că ar putea avea câştig 
de cauză. Niciodată în istorie nu ne-a fost vremea atât de potrivnică. 
Suntem în genunchi în faţa UE şi ungurilor. Turcul ne-a iertat de a fi 
paşalâc, chiar Stalin nu ne-a transformat „de iure" în gubernie 
sovietică, nici Hitler în „land" german. UE spre una din aceste forme 
ne duce. Şi, în final, spre musulmanizare sau africanizare, 
indianizare. UE nu distruge doar unele naţiuni albe, distruge rasa 
albă din Europa. Biologic şi implicit, prin asta, cultural, moral şi ca 
creştinătate. Ce va să fie? Doamne, îndură-te de noi. Atât mai putem 
spune! Rasa albă se autodistruge cu de la sine voinţă. Chestia 
ungurească e un episod trecător, dar la puterea lor de asimilare şi 
violenţă s-ar putea să se salveze lingvistic; s-ar putea. Depinde de ce 
violenţă se va opune violenţei lor. Violenţa naşte violenţă şi 
aversiunea aversiune. Este o chestiune matematică. Istoria o 
confirmă. Ura ungurilor contra românilor nu se va stinge niciodată. 
Românul e o victimă fără reacţie. Tot istoria a dovedit-o. Această 
postură de victimă - se ştie - stimulează violenţa asupritorului. 


119 



Cioran spunea - cu aproximaţie parafrazez - că nu există mai mare 
ruşine pentru noi decât teama de unguri. Această teamă ne 
paralizează puterea de a scutura odată pentru totdeauna pericolul 
unguresc. Este un complex psihic de inferioritate... 

CÂTEVA TEME 

• ► Cerşitul la porţile Bisericilor Ortodoxe; 

• ► Disoluţia completă a simţului civic în România; 

• ► Dictatura unor ONG-uri - cu ajutorul Guvernului - 
asupra românilor; 

Teroarea minorităţilor şi a ONG-urilor acestora 
asupra majorităţii; 

• ► Cine şi de ce investeşte bani în marşurile şi 
demonstraţiile minorităţilor? 

• ► De ce tolerează autorităţile locale mafia tuciurie 
din pieţele agro-alimentare? 

CERŞITUL LA PORŢILE BISERICILOR ORTODOXE 

Ceea ce m-a izbit încă din adolescenţă a fost (este), şi mă 
izbeşte şi azi, invazia de ţigani la porţile bisericilor noastre ortodoxe. 
Locuind în prima parte a vieţii în Ardeal, am avut prilejul de a privi şi 
lăcaşurile de cult ale altor religii şi confesiuni. Asta mai cu seamă în 
zilele de sărbătoare. Ceea ce mi-a dat de meditat era diferenţa de 
atmosferă. Atmosfera de la bisericile noastre era mult mai caldă şi 
luminoasă, dar dăinuia şi o hărmălaie şi o dezordine ce te făcea să te 
întrebi: „Doamne, ce e cu neorânduiala asta, cu această vorbărie, 
invazie de cerşetori, de vânzoleală, de aproape lipsă de respect faţă 
de divinitate? Ce e cu această înghesuială, cum e posibil ca în timpul 
slujbelor să te trezeşti că auzi în spatele tău o voce miorlăită şi fals 
miloagă, zicându-ţi: «Dâhă şâhî mâhie on bâhan dâho pâhne!»" 
Tresăreai speriat; tocmai se invoca Pogorârea Sfântului Duh! Şi 
ţiganul, boschetarul - Doamne iartă-mă! - te trăgea de mânecă în 
biserică să-l miluieşti „cuîhu ohnî bâhan! Dâhe-o pâhâne!" Bine, 


120 


miluieşti, dar de ce să tulbure individul acesta slujba? Nu acelaşi 
lucru se petrece(a) la catolici, protestanţi, neoprotestanţi. Aici: 
răceală, ordine, lipsa căldurii luminoase, dar şi lipsa hărmălaiei, a 
neorânduielii, a dezordinii şi a mulţimii de cerşetori de cele mai multe 
ori de-o obrăznicie şi lipsă de respect faţă de cele sfinte greu de 
tolerat. Unde e mai bine, m-am întrebat atunci? Aici sau acolo? Eram 
tânăr şi tinereţea te îndeamnă la multe întrebări şi nedumeriri şi 
trebuie să mărturisesc că eram încântat de ordinea şi disciplina 
celorlalţi, de felul de a-şi orândui treburile. Asta şi când priveam şi 
vedeam cum miluiţii de la porţile bisericilor noastre, după ce primeau 
„bâhanul" de la miluitori, se duceau la 50-100 de m. de Sfântul Lăcaş 
Ortodox şi-şi cumpărau o juma de alcool puturos şi se întorceau în 
faţa bisericii şi-l dădeau pe gât şi, normal, între înghiţituri, întindeau 
mâna pentru alt „bâhan dâheo pâhne!" Şi bătrânele cocoşate, 
deschideau portofelul lustruit de atâta folosit şi-l miluiau pe ţigan cu 
banul văduvei şi dacă bănuţul era prea mic, ţiganul, boschetarul, îl 
arunca după ele. Dacă-I miluiai cu „pâhnea" pe care o invoca, atunci 
când întindea mâna, constatai că o arunca sau o dădea la câine. Că 
şi câinii erau prin preajmă. La „ceilalţi" nu se duceau nici să-i îndemni 
cu bâta. Nu le priia atmosfera. Care e cauza? N-am aflat-o nici 
astăzi. Am constatat-o încă de pe la 17-18 ani, ca elev la prestigiosul 
liceul „Ioan Slavici" din Arad şi de care liceu eram tare mândru. Că 
doar aici învăţase („la Moise Nicoară"; că aşa se numea liceul înainte 
de 1944) Sabin al lui Titus Popovici, iar Sonia lui la Liceul de Fete 
„Ghiba Birta". Că romanul „Străinul" (nu al lui Camus; că ăsta era 
„pesimist", „era burghez", „existenţialist!") îl citeam noi pe atunci. Ei, 
nici azi nu am aflat cum de la porţile bisericilor ortodoxe se înghesuie 
cu nemiluita cerşetori, milogi, beţivani, oropsiţi ai sorţii? Pe cât de 
năpăstuiţi pe atât de şi răi, pe atât şi de lipsiţi de respect faţa de 
Sfânta Liturghie, în timpul căreia tulbură credincioşii chiar în biserică, 
dacă nu îi miluiesc îi blestemă, înjură şi-i întreabă plini de mânie: 
„După ce veniţi la biserică şi nu ne daţi?" Şi cu ceea ce le dai, ei 
cumpără băutură. Şi nu acelaşi lucru îl „practică" şi la celelalte religii 
şi culte. Mulţi îl condamnă pe voievodul Vlad Ţepeş pentru cât de 
aspru i-a tratat pe milogii din vremea lui. Dar... ştia el ce ştia. Când 
cerşetoria devine profesie şi mai cu seamă prilej de lene, de 
cultivarea unor vicii, ea nu trebuie încurajată şi cu atât mai puţin 
tolerată. Miluim pe cei neputincioşi (ologi, orbi, ciungi, bolnavi psihic) 


121 



şi nu vicioşi suduitori şi alţi de aceeaşi teapă. Dar să nu fim noi 
judecători, Domnul le ştie cum este drept şi corect. Cine ştie cum 
este mai bine... Dar... nici chiar aşa... Să te blesteme ţiganul de nu-i 
„dâhai!"... 


95 DE ANI!... 

România Mare ar împlini în acest an 95 [2013] de ani. Dacă ar 
mai exista... Dar ea nu mai există. Există doar amintirea unui ideal al 
românilor, ideal ce a şi avut cândva realitate istorică şi politică. 
România Mare a fost dezmembrată de vecini hrăpăreţi în 1940. Şi 
provinciile pierdute - cu excepţia Ardealului - sunt şi astăzi pierdute. 
Adică... am pierdut în favoarea fostei URSS şi Bulgariei: 58. 141 km. 2 
din cei 295. 641 km 2 cât avea România Mare. Cei 43. 429 km 2 
pierduţi în favoarea Ungariei la 30 August 1940 au revenit României 
şi astfel suprafaţa ţării a ajuns la 237. 500 km. 2 . După încheierea 
păcii din februarie 1947, satanicul regim sovietic ne-a luat cu un 
simplu proces - verbal şi Insula Şerpilor. Normal, tot fără să tragă 
vreun foc de armă. Să ai în jur doar duşmani e o „performanţă" greu 
de egalat de cineva. Când te gândeşti că, de exemplu, Spania i-a 
avut doar pe mauri, Anglia mai pe nimeni, Rusia pe tătari. Doar 
Germania ne egalează. După 1989 s-a fixat ca zi naţională a 
României data de 1 Decembrie, ziua când în urmă cu 95 de ani s-a 
încheiat procesul de unificare a tuturor provinciilor locuite majoritar 
de români. Ziua este cu dublă semnificaţie: de bucurie şi de tristeţe. 
De bucurie în amintirea performanţei din 1918 şi de deprimare în 
faţa realităţii de după 1944. Aş putea face un recurs istoric şi să înşir 
cum ne-a favorizat istoria atunci. Un fenomen de asemenea 
anvergură se petrece o singură dată în istorie; să se prăbuşească trei 
Imperii şi să aibă loc şi o revoluţie devastatoare şi o lovitură de stat 
bolşevică. 

Asemenea daruri de la Dumnezeu nu se repetă. Şi noi, azi, ne 
vedem obligaţi moral să luptăm pentru refacerea României Mari. 
Problema generaţiei noastre aceasta este. Dar mai e lumea de azi 
cea de atunci? Normal, nu! Astăzi, generaţiile noastre au sufletul 
pustiu, creierul spălat de propaganda bolşevică mai întâi şi de cea 
post-decembristă mai apoi. Ambele internaţionaliste, globaliste. 


122 


Bolşevismul dorea să realizeze societatea muncitorilor de 
pretutindeni, fără naţionalitate, fără identitate etnică, fără 
Dumnezeu, fără familie; globalismul actual doreşte acelaşi lucru. Cu 
o nuanţă mai rea: o masă globală de lucrători, fără Dumnezeu, 
condusă de o mână de închinători la Satana şi care concentrează 
bogăţiile întregii planete în mâinile lor şi le distribuie celor din 
propriile familii în mod discreţionar. Sclavilor, doar cât să poată lucra 
eficient. Sclavul fără naţionalitate nu are nevoie de ţară, ci de 
mâncare şi distracţie pe săturate. Aşa că el poate locui oriunde pe 
planetă. Afacerile se mută de ici-colo şi cu el masa de muncitori cu 
braţele sau mintea. Sclavul lipsit de identitate etnică n-are pentru 
ce lupta. Aşa, că, slabe speranţe pentru realizarea României Mari. 

DICTATURA UNOR ONG-URI - CU AJUTORUL 
GUVERNULUI - ASUPRA ROMÂNILOR 

Prin tinereţe (19-23 de ani), când mă „omoram" cu Hegel 
(„Hiegel" pronunţau mulţi din cei ce se dădeau culţi), mă tot 
împiedecam de sintagma „societate civilă"... Măi frate, „ce-mi dă în 
gând ideea" (Dacă e să-l parafrazez pe un celebru personaj): oare n- 
o face - am zis - ea carieră în România cândva? Dar, cam ce e 
această „societate civilă", care „societate", fără să o aleagă sau să o 
voteze cineva, a ajuns să conducă statul român? Adică, ce e ea în 
ţara noastră şi nu cum o vedea filosoful german? „Societatea civilă" e 
(daţi-mi voie...) ... o grămadă mai mică sau mai mare de ONG-uri 
agreate de o anume „lume", o anume forţă economică, o anume 
mafie ce conduce lumea. 

Această mafie are un anume scop, o anume gândire privind 
organizarea şi conducerea lumii. Dar ea nu vrea s-o conducă în mod 
direct, „democratic". Că ce popor e nebun să voteze, să aprobe 
transformarea lui în rob al respectivei mafii. Pentru a se băga în jug 
el trebuie „ameţit", „enfluienţat", guvernele votate trebuie manevrate 
şi puse în lesă de această mafie şi atunci s-a scotocit prin filosofii 
apuse şi s-a găsit o sintagmă pe cât de găunoasă pe atât de 
impresionantă - „societatea civilă", adică noi toţi, „boborul" adică, 
dar nu toată prostimea, doar cine e dispus să fie slugă peste sclavi. 
Dar, cum să fie năşită în practică chestia asta... Păi, simplu! Se caută 


123 



ciumeţi dispuşi să fie slugi de enf/uienţă. Ăştia se asociază într-un 
ONG. Adică, organizaţie neguvernamentală, neparlamentară etc. în 
ea pot intra 1, 2, 5, 10 ciumeţi. Ăştia încep prin a se da ca 
reprezentând pe cineva, ceva... şi să vorbească, scrie în numele nu 
doar al lor, ci ale unei întregi unei populaţii ce se află înăuntrul unei 
graniţe statale, ba şi mai mult cei X ciumeţi se prezintă la organele 
alese şi executive ale ţării, locului şi cer imperios celor în drept să 
facă şi să dreagă ce vor ei, ce pretind ei că ar pretinde „boborul". 
Astfel de asociaţii dictează Executivelor cum să conducă o ţară, deşi 
nimeni nu i-a mandatat cu aşa ceva. în fond, aceştia sunt nişte 
terorişti ideologici, culturali, ideologici care impun forţei statale să 
împiedice pe cei ce nu gândesc ca ei să se exprime public şi în plus 
să exercite presiuni asupra organelor alese şi executive ale statelor 
să pună în practică nu programele pentru care au fost votate ci să le 
pună pe ale ONG-iştilor şi ale celor care le finanţează activităţile. Căci 
din ce trăiesc ei? Din fondurile celor 5-10 ciumeţi ce alcătuiesc un 
ONG nu se poate trăi. Fiind nişte întreţinuţi de lux îşi pot permite să 
nu fie slujbaşi la stat sau la patron. Nu, ei mâzgălesc în mass-media 
scrisă, se dau în bărci la tembelizor sau radio exercitând presiuni 
psiho-morale atât asupra organelor statele cât şi asupra naţiunii sau 
populaţii zonale, regionale, continentale şi, de ce nu, globale. S-a 
ajuns până acolo, la noi, că un ONG precum UDMR să guverneze ani 
la rând România, să promoveze legi discriminatorii la adresa 
majorităţii. De neimaginat în vreo altă ţară. Halal!! 


IMPERIILE CE SE SUCCED ÎN ISTORIE CA 
PUTERI ALE UNUI MOMENT ISTORIC 

Odată cu ieşirea omului din biologie au apărut şi imperiile. O 
etnie, X, supune teritoriile şi etniile ce locuiesc pe ele dintr-o arie 
geografică. Câte poate. La conducerea imperiului momentului se 
decelează o elită conducătoare ieşită din sânul etniei dominante. De- 
a lungul existenţei imperiului respectiv, elita etnică dominantă 
absoarbe elemente valoroase - voliţional puternice - din sânul 
etniilor cucerite. Dacă imperiul durează suficient, elita etnică de a 
întemeiat iniţial imperiul este infiltrată de alta, cea mai cameleonică. 
Adică, cea care este capabilă să mimeze cât mai bine media de 


comportament a etniei întemeietoare. Odată instalat acest „imperiu 
infiltrat", ascuns, moartea imperiului putere dominantă a momentului 
vine de la sine. El va fi devorat - mai repede sau mai încet - de alt 
imperiu în ascensiune, imperiu ce va lua locul imperiului precedent 
ca putere dominantă a lumii. Şi, astfel, de-a lungul istoriei puterea 
globală se transmite de la un imperiu la altul. De la Sumer la SUA 
există un fir roşu neîntrerupt de transmitere a forţei de a conduce, 
domina. Nu există gol de putere. Naţiile şi popoarele au nevoie de o 
putere dominantă. Poate pentru însăşi supravieţuirea lor. Imperiul 
dominant al momentului asigură liniştea şi siguranţa căţeilor. în lipsa 
acestui imperiu dominant, al momentului, căţeii s-ar sfâşia unii pe 
alţii pentru că, nefiind nici unul în stare să fie dulău, nici nu acceptă 
ca alt căţel să se impună. Astfel că, imperiul dominant, puterea 
globală este un ce necesar capabil să asigure o pace temporară, 
pace aptă să asigure dezvoltarea culturală şi economico-civilizatorie a 
celor de sub umbrela imperiului dominant. Odată prăbuşit imperiul 
dominant al momentului, îi ia automat loc altul. Sumer, Egipt, 
imperiul hitit, imperiul asirian, babilonian, persan, macedono-grec, 
roman, bizantin, otoman, imperiile europene moderne, superputerile 
postbelice, supraputerea dominantă cu imperiul ei ascuns al 
momentului de faţă. Au existat şi imperii închise precum cel chinez, 
dar şi imperii atipice precum cel indian; cele două există şi azi. Sunt 
la fel de misterioase. Cele mai nenorocoase imperii au fost cele ale 
japonezilor şi germanilor. Ele erau imperii etnice, deosebit de 
puternice interior, de nezdruncinat prin infiltrare; ele au ţâşnit, au 
irumpt în istorie ca nişte vulcani. Irupţia lor a speriat lumea leneşă şi 
apatică făcând-o să se coalizeze pentru a le distruge. Ele erau ca 
nişte stânci greu de suportat de bolovanii din jur. Şi mai grav a fost 
că, geografic, erau total dezavantajate. Nu aveau spate geografic. 
Fiinţau între două pietre de moară, cărora le ameninţau supremaţia 
regională şi, implicit, cvasiglobală. Epoca imperiilor etnice regionale 
pare a fi apus. Există în momentul de faţă un imperiu „creştin" 
condus de „culaci". Acest „imperiu" este puterea dominantă a 
momentului. El nu este neapărat numai militar; este bancaro- 
ştiinţifico-militar. Nu este creştin, este alcătuit din creştini de diferite 
nuanţe, el nu este condus de creştini, nu mai lucrează pentru 
creştinism. Creştinismul acestui imperiu este subminat interior. 
Corupt, satanizat la vârf şi amoral, a fost al rasei albe, e subminat în 


125 



momentul de faţă rasial şi religios. Se află în război demografic şi 
religios cu rasele semito-africane, semito-negroide. Acestea, prin 
sporul demografic excesiv şi credinţă religioasă puternică îl minează 
la bază, îl înlocuiesc biologic. Imperiul creştin, mai exact mozaico- 
creştin, deţinător al puterii financiaro-ştiinţifico-militare este pe 
marginea prăpastiei şi pe punctul de a deveni groparul rasei care l-a 
creat - rasa albă. Pentru că trebuie să ştiţi că există imperii rasiale. 
Chiar dacă, poltical-corect ne vâră pe gât ideologii contrare acestui 
adevăr evident. Rasele au tipicul lor de a fi şi crea, de a se 
autoreproduce şi autocrea, autoproteja. Unele sunt mai puternice 
biologic decât altele. Rasa albă a excelat prin un anume tip de 
creaţie cultural-ştiinţifică. Acest mod i-a permis să ajungă deasupra. 
Supremaţia ei este ameninţată biologic de două rase mai puternice 
biologic: rasa semită şi cea negroidă. Combinarea albului cu oricare 
din cele două duce automat la dispariţia lui. Produsul biologic 
rezultat nu mai este alb şi, de regulă, şi mai puţin creştin. Cele două 
rase: semită şi negroidă vor fonda altceva pe locul rasei albe, altă 
civilizaţie, dar nu această civilizaţie şi nu această cultură. Deci, să ne 
fie clar, rasa albă, creştină este mai slabă biologic decât cele două 
rase. Ca atare, ea trebuie să-şi prezerveze teritoriul şi tipul biologic. 
Aceasta nu înseamnă rasism, înseamnă apărarea diversităţii naturale. 
Aşa cum speciile ameninţate de animale, le sunt asigurate de către 
oameni - cât se poate - mai nou supravieţuirea şi conservarea, aşa 
şi rasa albă trebuie apărată de combinaţii excesive cu cele două rase 
(semită şi african-neagră), combinaţii ce o ameninţă cu dispariţia. 
Puterea mondială a momentului trebuie să înţeleagă gravitatea 
situaţiei şi să înceteze cu propaganda de culpabilizare a rasei cele 
mai dotate creativ de pe pământ. Deci, întotdeauna va exista un 
imperiu ce va domina lumea un anume timp. Aşa, cel puţin, s-a 
întâmplat până acum. Acum mergem, zic şmecherii, spre un imperiu 
mondial (Că şi cel al lui Ginghis-han se vroia tot universal, un singur 
împărat şi restul supuşi). Problema este cine-l va conduce, în numele 
cărei etnii vor fi guvernate popoarele sau melanjul rasial, cineva fi 
„împăratul", „şeful" acestui imperiului biologic, global, ieşit din 
istorie, aflat după istorie... în care dominant va fi animalicul. Se va 
trăi într-un fel de „Eden", guvernat nu de Dumnezeu, ci de o ceată 
de „dumnezei". Ceata de „dumnezei" se va proclama pe sine ca 
Dumnezeu colectiv şi va pretinde „adamilor" spălaţi pe creieri 


126 


închinare şi supunere necondiţionată, „adamii" vor munci pentru 
ceata de „dumnezei" şi va fi tratată cum erau tratate animalele în 
Vechiul Testament. Adică, vor fi aduse jertfă şi ardere de tot pentru 
a fi satisfăcut orgoliul cetei de „dumnezei", luciferilor ce vor stăpâni 
această gloată. Se va putea ajunge acolo. Premise există; tehnologia 
şi controlul creierelor este destul de avansat deja, puterea de revoltă 
a supuşilor s-a diminuat complet, puterea de manipulare şi 
influenţare a minţilor a atins cote alarmante, cutumele şi datinile 
aproape au dispărut şi, prin mesaje subliminale, mass-media aflată în 
mâna cetei de „dumnezei" dispune de fonduri nelimitate pentru a 
folosi lachei ce poartă numele de „ziarişti", „analişti", aşa că se poate 
ajunge la „Edenul"invers, de fapt. Momentan, se merge într-acolo cu 
metoda leninistă de înaintare; adică, „un pas înainte - doi paşi 
înapoi!" 

Maestrul Lenin a fost cu adevărat un „dascăl", dar un dascăl 
antrenat de către propriu-i orgoliu într-un experiment rău. Se 
înţelege, nu era el chiar de capul lui, dar a avut şi o mare libertate 
de acţiune după ce s-a instalat în fruntea uriaşului imperiu al ţarilor. 
Acu, problema lui Lenin şi-a epuizat demersul. Forma de globalism 
propusă de el a eşuat sau e în adormire, se încearcă varianta 
capitalismului bancar, asociat cu capitalismul tehnico - ştiinţifico - 
informaţional. O reuşi sau se va prăbuşi? Nu cred! 

ÎNDREPTĂŢIREA DE SINE 

Lumea de azi - poate lumea din totdeauna - este plină de ţipi 
plini de sine. îmi pusesem în gând să scriu despre astfel de oameni, 
despre „îndreptăţirea de sine" specifică acestora, în urma unei 
recente experienţe. Cum este un astfel de om? De regulă, am putea 
zice, cum sunt majoritatea oamenilor, majoritatea celor „ce scriu", 
celor ca noi, care scriem. Aceştia au un soi de egotism, egotism ce 
apare pe la vârsta de 13-14 ani sau ceva mai târziu (pe la 18 ani la 
unii), şi apare atunci când personajul descoperă „că ştie să scrie", că 
a primit „talantul!" şi începe a se trufi. „Eu nu sunt ca ceilalţi!" spune 
el. Ba, unii depăşesc limita şi spun, emfatic şi inconştient: „Eu sunt 
Altul!" Altfel! Adică, diavol. Opusul, adică al lui „Cel ce Este!" (Care 
ne-a făcut după asemănarea Sa) Teribil! Nimeni nu-i ca mine, zice 
el! Foarte puţini sunt pe aproape, dar eu sunt unic. Subit, acest soi 


127 



de om, superficial instruit, e atins de marele păcat al egotismului 
mândru, al îndreptăţirii de sine. începe să se compare cu alţii care 
„scriu", începe să dea sfaturi cum să scrie alţii, cum să facă 
gazetărie, cum să fie, să critice, să blameze, să condamne, să judece 
adică. De unii dintre aceştia, de unele, se îndură Domnul de ei ( ele) 
şi le oferă şansa de a se mântui de acest defect; de alţii nu. Nu 
pentru că Domnul nu ar vrea. Omul nu vrea! Sau nu mai poate să 
vrea pentru că a pus între el şi Harul lui Dumnezeu (graţia, talantul 
primit) un zid, un izolator. Şi-a închis inima, a împietrit-o cu 
explicaţii, justificări, a intrat în pielea îngerului căzut. Al Diavolului. El 
pe toate le explică în modul său, după sine, şi astfel se pune în afara 
Realităţii. Şi care e singura Realitate? Sacrul! îndreptăţirea este o 
interpretare satanică a Realităţii. îndreptăţitul de sine este omul care 
se situează pe acest tărâm alunecos şi care-i dă senzaţia că este un 
unicat asemenea Creatorului. în momentul când el renunţă la 
această poziţie, încetează de a mai scrie, de-a mai crea realităţi 
asemănătoare - dar numai! - Realităţii. în fine, mare grijă pentru 
ceea ce vrem să fim. Căci greu ne vom mai putea întoarce pentru a 
fi iarăşi sub Har. Să ne rugăm pentru astfel de oameni, pentru 
luminare! 


128 


TABEL CU ARTICOLELE PUBLICATE ÎN „REVISTA ROMÂNĂ DE 
VERSURI ŞI PROZĂ”: 2007-2014 


Nr. 

crt. 

Titlul articolului 

Nr. revistă şi an 

pag- 

semnătura 

1. 

Literatura, ziaristica între bârfă pseudo- 
filosofico-politicâ şi fotoqrafierea realităţii 

1-3(112-114)/2007 

3 

Costicuţă CELMARE 

2. 

Literaţi şi „literaţi”... şi demoniacul 

4-9 (115-120)/2007 

1 

Costicuţă CELMARE 

3. 

Am ajuns nişte neputincioşi 

4-9 (115-120)/2007 

3 

Costicuţă CELMARE 

4. 

Feminismul femeii albe, pornografia, 
dezumanizarea ei şi exploatarea ei 

10-12 (121-123)/2007 

3 

Costicuţă CELMARE 

5. 

Echipa de groază 

10-12 (121-123)/2007 

4 

Gelu Gerula 

6. 

2008, an electoral 

1-3(124-126)/2008 

1,3 

Nelu’ 

COTROCONSTANTINESC 

BĂSINELU’ 

7. 

Alegerile locale au avut loc 

4-9(127-132)/2008 

1 

Nelu SĂRAC Şl CINSTIT 

8. 

Obama-mania 

10-12(133-135)/2008 

1 

Joana Lupea(sca) 

9. 

90 de ani de la făurirea ROMÂNIEI MARI 

10-12 (133-135)/2008 

3 

N. U. 

10. 

Circul anual cu 15 martie - ziua ungurilor 

1-3(136-138)/2009 

3 

Mitică CELMARE 

11. 

Românul pribeag şi psihologia lui 

4-9 (139-144)72009 

3 

Licxăndrel VODĂ 



























12. 

Plictiseala şi alte cele... 

4-9 (139-144)/2009 

13 

Păvăluţ CO(CO)RUŢ 

13. 

Din nou despre ziua naţională a 
României 

10-12 (145-147)/2009 

2 

NGU 

14. 

Ziaristul pistolar şi „ţara de doi lei!” Sau 
de la Mihăilă Cofariu la Bogdan Istrăţoiu 

10-12 (145-147)/2009 

3 

Licxăndrel VODĂ 

15. 

Statul naţional român ajuns o ficţiune 

1-3(148-150)/2010 

1, 16 

Gicu de la Primărie 

16. 

Timpuri şi vremuri 

1-3 (148-150)72010 

3 

Licxăndrel VODĂ 

17. 

Marele POET! , Democraţii de profesie 

1-3 (148-150)/2010 

9 

TIPUL de pe stradă - 
poezie 

18. 

Greu, Urcuşul... (va urma) 

1-3 (148-150)72010 

13, 17,18 

Maistoraşul AUREL 

19. 

Greu, urcuşul... (din 1-3 (148-150)/2010) 
(va urma) 

4-9 (151-156)72010 

13 

Maistoraşul AUREL 

20. 

Greu, urcuşul... II (din 4-9 (151- 
156)/2010) (va urma) 

10-12 (157-159)/2010 

13 

Maistoraşul AUREL 

21. 

Greu, urcuşul... III (din 10-12 (157- 
159)/2010) (va urma) 

1-3 (160-162)/2011 

13 

Maistoraşul AUREL 

22. 

După 20 de ani 

4-9(151-156)/2010 

1 

Bok şi Tok 

23. 

Deznădejdea de a fi român azi 

4-9(151-156)72010 

3 

Gelu şi Menumorut 

24. 

Lisandruţ (portret) 

4-9(151-156)/2010 

12, 13 

Gelu KURELIUK 

25. 

Puiezea! 

4-9(151-156)72010 

17 

Nicu SPADĂ - poezie 



26. 

Statul descreştinat 

10-12(157-159)/2010 

1 

Nelu ALUNELU 

27. 

Puiezea cu tematică actuală 

10-12 (157-159)/2010 

3 

URBAN Victor jr. - poezie 

28. 

Mizerii forumiste antiromâneşti 

10-12 (157-159)/2010 

3 

Conform cu originalul. 

comentarii de prisos (n. 
red.) 

29. 

Bestia din Capitalismul sălbatic 

1-3 (160-162)/2011 

1 

Nelu ALUNELU 

30. 

Trădarea Guvernanţilor români faţă de 
quvernati 

1-3 (160-162)/2011 

3, 16 

Niculăieş PLÂIEŞU 

31. 

____ 3 -1- 1 ——--- 

Discriminarea şi jignirea majorităţii 
româneşti 

1-3(160-162)/2011 

18 

Bok+llici+Băse+alţii 

32. 

Deţărănizarea României şi „ruşinea de a 

fi român” 

4-6(163-165)/2011 

1, 3, 13 

Nelu ALUNELU 

33. 

Drujba la mân a doua (Drujba, tractorul şi 
remorca) 

7-10(166-169)/2011 

1,2 

Nelu ALUNELU 

34. 

„Oamini care să giscurcă!” 

7-10 (166-169)72011 

3 

LN 

35. 

Ţara care a ajuns să nu mai fie ţară 

11-12 (170-171 )/2011 

1,3 

Nicolae GERULA 

36. 

Poiet! în Parcul Izvor 

11-12 (170-171 )/2011 

7 

Şcoleru’ GIGEL - poezie 

37. 

Provocatorul 15 Martie al ungurilor 

1-5(172-176)/2012 

1,2 

Nicolae GERULA 

38. 

Să iasă banul 23 de ani de ticăloşie 

1-5 (172-176)/2012 

3 

Negru VODĂ jr. 

39. 

Un an nebun! 

6-10 (177-181)72012 

1, 12 

Nelu IONESCU 




































































40. 

Luna... 

6-10 (177-181 )/2012 

2 

Niku Maestru - poezie 

41. 

„T ”, A. , L. , C. şi P. 

6-10 (177-181 )/2012 

3, 15 

Lae COCOŞILĂ 

42. 

... „Astâ plebe, ăst gunoi / Să ajung-a fi 
stăpână şi pe ţară şi pe noi!” 

11-12 (182-183)/2012 

1,3 

Nelu fONESCU 

43. 

A vorbi vorbe! 

11-12 (182-183)/2012 

3, 19, 20, 
21 

Lae COCOŞILĂ 

44. 

De nedescris!... 

11-12 (182-183)/2012 

21,22 

Nesemnat 

45. 

ROMÂNIA, UNGARIA; minoritatea 
ungurească din ROMÂNIA şi UE 

1-4 (184-187)/2013 

3 

Gelu MENUMORUT 

46. 

CÂTEVA TEME 

5-9 (188-192)/2013 

1,3, 16 

Nicu IONESCU 

47. 

CERŞITUL LA PORŢILE BISERICILOR 
ORTODOXE 

5-9 (188-192)/2013 

2 

Lâszlo KOVÂCZ 

48. 

95 de ani!... 

10-12 (193-195)/2013 

1 

Nicu IONESCU 

49. 

AMINTIRE DE LA UN OARECARE 1 
DECEMBRIE - poezie 

10-12 (193-195)/2013 

2 

Lâszio KOVÂCZ 

50. 

Dictatura unor ONG-uri - cu ajutorul 
Guvernului - asupra românilor 

1-3 (196-198)/2014 

1 

Nicu IONESCU 

51. 

Imperiile ce se succed în istorie ca puteri 
ale momentului istoric 

1-3 (196-198)/2014 

3 

Eliodor ÎMPĂRAT 

52. 

ÎNDREPTĂŢIREA DE SINE 

4-6 (199-201)/2014 

3 

Elisei INOROGUL 



















SPICUIRI ŞI ... COMENTARII... 


• ►„Dar noi spunem: întâi să ne cunoaştem, să ne îndreptăm 
păcatele noastre şi pe urmă vom vedea dacă avem dreptul sau nu de 
a ne ocupa şi de ale altora" 

• ► „Intr-o organizaţie nu intră cine vrea, ci intră cine trebuie şi 
rămâne cine e, şi atâta vreme cât e om corect, muncitor, disciplinat, 
credincios" 

• ► „Noi plecam de la ideea de om ca valoare morală, iar nu ca 
valoare numerică, electorală, democratică" - Corneliu Zelea 
Codreanu 

• ► „Legile ţării - (ale României, n. n.) - le privim din punctul de 
vedere al eludării lor, sau ca să tragem eventualul profit pe care ni-l 
asigură (...) Cu cât vom avea mai multe libertăţi, cu atât vom lucra 
mai intens, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai 
periculoşi pentru statul român, căci nouă drepturi şi libertăţi de la 
români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm în contra lor". - un 
lider maghiar despre noi înainte de 1940. 

• ► „Posedăm câteva sute de focoase şi de rachete nucleare şi 
am putea să le lansăm către orice ţintă, în orice direcţie, poate şi în 
direcţia Romei. Majoritatea capitalelor europene constituie ţinte 
pentru flota noastră aeriană... Forţele noastre armate... nu sunt a 
treia cea mai puternică din lume, dar mai curând a doua sau a treia. 
Avem capacitatea de trage omenirea în jos odată cu noi. Şi vă asigur 
că asta se va întâmpla, înainte ca Israelul să se prăbuşească". - 
Martin van Creveld (istoric olandez-israelian), interviu din 30 
ianuarie 2003. 

• ►Evreii sunt „un grup prin sine însuşi, deci izolat şi cu o viziune 
diferită - şi asta încă din antichitatea timpurie. Toate naţiunile erau 
uimite de ura lor faţă de alţii" - Werner Sombart: „Evreii şi 
capitalismul modern". 

• ►FALS (Un comentariu al unui forumistîn Ev. Zilei) 

Gogu (g. [email protected]), 2007-04-13 06:55:46 

nimic din ceea ce scrieţi in articolul vostru denigrator nu e adevarat, 
sunt numai minciuni si acuze fara acoperire aduse celui mai pacifist 


133 



stat din lumea asta. Sunteti nişte antisemiţi crunţi care aruncaţi orice 
vina atunci când ceva rau se intampla asupra Israelului. Acei copii au 
fost instruiţi sa se sinucidă si sa ucidă cetateni ai Israelului care nu 
fac altceva decât sa isi duca traiul pe pamantul ce le-a fost dat de la 
bunul Dumnezeu chiar lor,copiii Lui. In loc sa sprijiniţi cauza acestor 
oameni iubitori de pace,nu faceţi nimic altceva decât sa indoctrinati 
masele cu mesaje veninoase si incitatoare. Poate cu ceva noroc 
acum după ce negarea Holocaustului se pedepseşte (prea puţin) cu 
inchisoarea cam in toata Europa, in scurt timp si articolele de genul 
celor de mai sus vor fi scoase impotriva legii mondiale, pentru a 
proteja pe cei aleşi de nedrepattile celorlalţi si veţi sfarsi cu totii după 
gratii, oriunde va veţi afla in lume, chiar si la voi acasa. [cf originalul] 

„SĂ BAŢ' GIN PALMI AŞA CA SĂ NU SCĂPI PITA GI 
LA SUSUOARĂ!" 

Titlul spune totul şi a fost spus mie de un bărbat din Cuiegi (jud. 
Arad) prin anii 83-84. Este, era, o filiosofie de viaţă, un mod de a 
exista! Dar nu că această filosofie trebuie s-o aplici, dar, cine vrea - 
mai cu seamă ideologii, „oaminii gi nimic" - , poate s-o aplice şi o şi 
aplică şi o aplicau. Ăştia fiind slugile din mass-media şi învăţământ. 
Aceştia o aplică permanent, este modul lor de viaţă. Din lătratul 
verbal, scris, sau prin imagine, reuşesc a nu „scapa pita gi la 
susuoară!" Ei, ţăranii care se respectau, nu dispreţuiau şi nu 
dispreţuiesc „şăfii", cei care poruncesc, adică marii mahări gen - cum 
erau atunci cei din conducerea PCR - ci pe leprele, lătrăii (Aveau şi 
o frază: „Traieşci gin latrat!" „Lătri: când aşa, când aşa! După cum ţî 
sa dă coajă!" Sau: „Lătri pântru cine-ţ' dă coajă!" „Ce uiţ' la şăf şî dai 
gin coadă! Dacă-ţ' dă coajă... îl lătri gi bine! Dacă nu-ţ' dă... îl lătri gi 
rău!" „Tăt-i să nu lătri a bolându!" şi alte cugetări dispreţuitoare 
foloseau şi folosesc când e vorba de păduchii ce se aciuează pe 
lângă conducători, lăudacii, „consilierii". Ce-i care vin la mâncare şi 
pleacă la primejdii. Simt ăştia unde-i de ciugulit... Ceva 
nemaipomenit! „danpavelii" tuturor epocilor, tănaşii, codiţele, 
a/inteodoreşti, borţunii, tismănenii, „david-ogilvy-ştii" noii epoci) 
ce le lustruiesc firma. Adică, ziarişti, dascăli de idologicale, ştefan- 
gheorghişti, propagandişti gen Hrebenciuc, gen Tismăneanu, lătrăi 


134 


gen ştiristele de azi etc. Pe ăştia-i numeau „oamini gi nimic". Asta 
când discutau între ei, cu de-ai lor, şi-şi puteau permite să spună, 
fără consecinţe, ce gândesc. în rest, oficial, se purtau deferent cu 
aceşti „câini de pază!"(„câinele" acesta latră la duşman de lângă 
stână, de unde mănâncă. Când vine duşmanul cu o „pită" mai mare 
se duce la el şi latră către stăpânul de la care plecase. Totul este din 
ce parte latră. în orice caz, el, „câinele", latră lângă o astfel de 
„democraţie". Cu o „pită" cât mai mare şi cu un ciomag zdravăn şi 
noduros la îndemâna posesorului „pitei". Astăzi plutocraţia - evident 
„democratică" - „evreiasco-anglo-saxonă"!) Ba chiar apelau şi 
apelează la ei cu un amestec de oportunism şi dispreţ. Adică, n-ai ce 
face! „Au pita susuoară!" Minţăsc cu şcinţă! ziceau aceeaşi. Adică, 
manipulează conştiinţele celor ce citesc, privesc sau ascultă, după 
cum dictează conducătorii. Dar, nu doar asta fac aceşti diavoli? Ei îşi 
şi pregătesc poarta de retragere spre viitorii şefi atunci când timpul îi 
uzează, când nu mai au priză la masa votanţilor şefii pe care slujesc 
atunci. Tatulicii cad totdeauna în picioare! Numai şefii îşi frâng gâtul! 
Mânuitorii de fraze, imagini, „profesorii univ. doctorii" cad mereu în 
picioare. Aşa este construită „democraţia" porno-ca pita listă: că şeful 
pleacă, dar gaşca rămâne mereu. Băsescu pleacă, (pardon!) 
„conzelerii" rămâne! Băsescu suferă consecinţele vorbelor sale, 
lătrăul Cristoiu, Popiescu, Tatulici, david-ogilvy-stul rămâne şi 
latră în mass-media şi mâine la un alt Băsescu. Latră şi aşa şi aşa! 
Dar, au început să latre a gudurală, cam de multişor, pe lângă noii 
„coane Griguţă" ai post-decembrismului. Au umplut ţara de 
„universităţi" politice şi de „jurnalism"; pe bani. Pentru a înmulţi şi 
mai mult „canalia de uliţi!" Că asta sunt şi ei. Din gargară, fraze luate 
din alte cărţi, adună lovele. Sunt „profi" de „capitalism ştiinţific", la 
David Ogilvy, scribari la gazetă, lătrăi la tv, „conzeleri" la Parlament, 
pensionari, „conzeleri" la Cotroceni, la bancă, la „holocaust", la 
Strasbourg, la Becali etc. Şi adună lovele. Ceva de speriat! Cresc 
vilele, apartamentele. Din lătrat! Dăi cu Popper, cu Fukuyama, cu X, 
cu Y! L-au uitat pe bietul Lenin, Marx, Gramsci, Lukacs, Adorno, 
Garaudy-ul anilor 70 şi-i trag cu „capitalismul ştiinţific". Credeţi că au 
probleme psihice? Aş! Maestru' lor - ovreiul Brucan! - le-a fixat 
deviza odată pentru totdeauna: „Numai bou-i consecvent!" 
Adică, ţine brazda! Numai că, se vedea, că ovreiul nu pricepea 
proverbul ţăranului român - şi nici ucenicii lui nu-l pricep! Proverbul 


135 



se referă - stricto senso, ţărăneşte - la boul de dreapta, de 
brazdă adică! Adică a boului ce ţine brazda când ţăranul ară. Adică 
este consecvent! Numai aşa merge „treaba bine!" Adică se poate 
ara, produce ceva real. Dacă acest bou (noi, adică plebea ne-david- 
ogilvy-stă!) ar deveni in-consecvent, ar părăsi brazda, adică 
dreapta, nu s-ar mai putea ara, semăna, n-ar mai creşte grâu şi cu 
palavre stângisto-ogilvy-ste am muri de foame. Deci, tocmai fiindcă 
acest bou este consecvent... stă lumea în picioare. Boul de stânga 
se mai numeşte şi „gi uom!" Adică, întocmai ca şi foştii ştefan - 
gheorghişti, deveniţi „ogilvy"-şti, îşi poate permite să tragă şi aiurea, 
să trişeze, să părăsească brazda. Adică să lase jugul doar pe „boul gi 
brazdă", adică de dreapta! Care merge drept pa brazdă! Ca să 
pucem ara! Dar, de unde minte la brucani, tănaşi, cogiţe, david - 
ogi/vy-şti, snapsa-işti, tismăneni, cr/sto/e tc. 

Deci, asta este cu consecvenţa boului, bade urmaş de brucan. 
Bade, fost praf. de „socialism ştiinţific", bade scriitor de „mic 
dicţionar de termeni politici pentru tineret". Da', dacă dumneata, fost 
căcănar, te-ai fi ţinut de filosofia ta, de dreapta, de brazda ta... altă 
căciulă! Când aş trece pe lângă dumneata mi-aş ridica, cu respect, 
pălăria. Dar, dumneata, ca un nou Neftiotache Buhuş, „căcat ai 
mâncat" (aşa se exprima maestrul) şi căcat mănânci şi acum. Numai 
că nu mai există un „principe", care să te apese, cu papucul bizantin 
(semn că-i urmaş al împăratului creştin de la Constantinopol. Că de 
aceea purta el acel papuc roşu aurit, papuc cu gurgui - vezi opincile 
făcute din piele de porc ale ţăranilor noştri din secolele trecute! - ce 
arăta că moşteneşte harul şi darul vechilor împăraţi romano- 
bizantini), în haznaua cu pricina. Şi asta tocmai pentru 
inconsecvenţă. Ceauşescu şi-a plătit consecvenţa. Era bou de 
brazdă! David-Ogilvy-ştii sunt „de om"! De aceea, ce credibilitate pot 
avea? Nici una! Bine, că sunt aciuaţi peste tot. Ceva de speriat! 
Apostaţi care scriu despre fidelitate, stângişti care scriu despre 
binefacerile „democraţiei" porno-capitaliste, foşti adepţi ai „dictaturii 
proletariatului", prin reprezentanţii lui, scriind despre „libertatea de 
gândire". Mă rog, david-ogilvy-ştii şi-au păstrat, totuşi, o 
consecvenţă - că altfel ar fi atacaţi imediat cu furie de presa aservită 
adevăratului stăpân - şi anume aceea de manifestare a dragostei 
permanente faţă de „chinezi". Adică, ştiu că lângă „pita albă" ce o 
primesc pentru „inconsecvenţă", în raport cu mine, bou de brazdă. 


136 


se află ciomagul noduros al stăpânului „pitei" - „chinezul!" Desigur, 
pot să-şi bată joc de Băsescu, de Tăriceanu, Iliescu, pot să-i suduie 
şi apoi să-i lingă, pot să înjure pe legionari cât vreau, pot să trădeze 
un patron cu bani pentru un alt patron cu bani, pot să-i arate Iu' 
Becali ce pasaje să citească din Noica, pot lătra cât îi ţine gura (nu 
toţi! Numai cei ce sunt în cărţi!), dar a lătra indecent pe „chinezi" nu 
li se va ierta. Nu li se ierta nici înainte! Băieţii ştie asta şi şi-au 
interiorizat preceptul. Se autocenzurează şi „pita nu le pică gi 
susuoară!" Aceasta este marea artă a supravieţuirii, a căderii pisicii 
mereu în picioare. Acesta este „ziaristul" de astăzi, absolventul de 
„nou jurnalism", cohorta de elevi ieşiţi din mâna david-ogilvy-ştilor, 
„andreelor", „analiştilor", „politologilor", „tinerilor politicieni", 
„tinerilor promovaţi la conducerea partidelor", aceasta este lumea în 
care ne ducem existenţa, capitalismul prevăzut - n-o să vă vine să 
credeţi! - de către cei doi corifei ai comunismului: Marx şi Engels. Să 
dăm citatul: „Dorim numai ca burghezii care vor cumpăra acest 
imperiu venerabil să fie burghezi cât mai ordinari, cât mai meschini, 
să fie burghezi evrei. Acest guvern dezgustător care conduce cu 
bâta, acest ticălos guvern „părintesc" merită să fie înfrânt de un 
adversar cât mai ticălos, cât mai răpciugos, cât mai dezgustător. D-l 
Metternich poate fi liniştit. Mai târziu ne vom răfui cu acest 
adversar cu aceeaşi necruţare (s. n.) cu care se va răfui el foarte 
curând cu d-l Metternich" (Marx-Engels, voi. IV, pag. 517, „începutul 
sfârşitului Austriei"). Interesant, nu! 


CIOCOI ŞI SLUGI - pamflet (*) 

După 1989 s-a dat drumul la ciocoi. Mii de neisprăviţi, şantierişti 
inculţi, ciubote la suflet au invadat scena politică şi au devenit şefi de 
organizaţii politice. Ce ştiau ei, ce ştiinţă aveau? Aceea de a şicana, 
de a da din coate, a apăsa cu ciubota capul subalternilor, aveau 
„ştiinţa" învăţată pe şantier şi prin barăcile muncitoreşti. Adică, ce? 
Cum ce? „Ştiinţa" de a umili, de a beşteli micii subordonaţi, 
perseverenţa şantieristului belit şi aruncat, departe de oraş, de 


(*) „Ciocoiul", Dumnezeu să-i ierte; de cei duşi... doar de bine; 
(*)„Sluga"... să-i trecem cu vederea toate, să iertăm! 


137 




sistemul socialist multilateral dezvoltat. Când s-a dat drumul la ... 
slobozeală, în 1989, ciocoii, şefi de tot felul, erau pe fază. Le-a pus 
Domnul mâna în cap şi au devenit, pe dai-boji, bogătaşi. Din condiţia 
de zbiri de muncitoraşi s-au trezit patroni şi conducători. Care va să 
zică - şi-au zis ei - o merităm. Dăi înainte! Dar numai atâta 
merităm? Merităm mult mai mult! Merităm să conducem treburi 
politice, organizaţii, fundaţii, să dăm indicaţii creatorilor de opere de 
artă, literaţilor, ziariştilor, să îi cenzurăm, să le spunem ce să scrie, 
să ne strâmbăm, să ne băgăm râtul în ce nu ne pricepem, să 
terorizăm psihic. Şi, iată, nişte brute, ieşite din noroaiele neputinţei 
spirituale, ajunseră să mânuiască suflete delicate sau de aceeaşi 
teapă cu ei. Cu cei de categoria lor (brute de aceeaşi teapă) n-au 
fost probleme. îşi dau copite reciproc şi învinge cel a cărui copită 
este mai tare. Cu „artiştii" erau probleme, cu creştinii! Ăstora le 
aplicau o copită şi ăştia în loc să-i dea bestiei de ciocoi o copită se 
„interiorizau", „sufereau", „iertau", „tăceau", „se chinuiau". Ciocoiul 
simţea victima şi sângele lui putred se aprindea şi mai tare în a-şi 
exercita pofta de a chinui, insulta, apăsa, strâmba din nas. Sufletul 
delicat scrie, ciocoiul, dă din copite: în stânga şi-n dreapta şi-şi alege 
aliaţi, slugi (care au arta de a lovi!) care să comită aceleaşi insanităţi 
ca şi el. Câini şi putori spirituale, flămânzi găseşti la fiecare cotitură. 
Este suficient să le dai coajă de ros (funcţii, avantaje, posibilitatea de 
a înjosi şi conduce pe alţii. Funcţia-I arată pe om dacă est om sau 
bestie!). Nu există pe lumea asta ciocoi fără subalterni zeloşi şi de 
aceeaşi structură sufletească. Evident, „creştini"! Că şi ciocoiul este 
„creştin". Azi chinuie pe cineva, mâine-şi face cruce, se duce la 
mănăstire, se spovedeşte (probabil!), dar, mai ales se pricepe la 
condus, dat sfaturi, şi vorbit agramat („trebuieşte"! spune el. Noi 
„trebuieşte" să avem încredere în el.). Deşi este bâtă în ale 
ideologiei, nu citeşte decât din an în paşte, deşi, structural, creierul, 
îi este neputincios în a formula fraze filosofice, ideologice, se avântă 
şi comite aşa ceva. Pretinde să fie ascultat şi nu doar pretinde. 
Vorbeşte autoritar, doct, el are „informaţii" (de unde?), dă „indicăţii" 
de cum să se comporte ceilalţi. Nu suportă să stea decât la prezidiu. 
Dacă nu-i la prezidiu luptă din răsputeri să-i înlăture pe cei care sunt. 
Nu-I satură Dumnezeu de funcţii pământeşti. Neruşinat, îi face pe 
alţii neruşinaţi, bate cu pumnul în masă (dacă e cazul). Cum nu i se 
mai dau funcţii începe să tragă sfori, să-şi caute aliaţi, slugi 


138 


obediente. Sluga îi sare în ajutor în şedinţe. I se pune pata ciocoiului 
pe cineva? Sluga este la datorie. Şi el sare cu gura pe nefericit, ridică 
tonul, acuză. Odată ce s-a repezit sluga pe victimă, ciocoiul tace din 
gură. El a dat numai „directiva" prin câteva fraze. Sluga face restul 
cu devotament. Trebuie să ştii purta geanta ciocoiului. Altfel, 
ciocoiul, îşi dă la o parte sluga devenită indolentă. Aşa,^ că, sluga, 
este tot timpul în priză. Pe cine să mai latre, în cine să-şi înfigă colţii. 
Are ochii mereu beliţi într-o direcţie sau alta. Să vadă, să muşte. 
Sluga are „aliaţi de ocazie" la fel de zeloşi, familie, are ciraci şi toţi 
ling pe lângă ciocoi. Linge-n sus, apasă-n jos! Deviza 
microcefalilor. Ei, între astfel de jivine mi-am dus ultimii 17-18 ani de 
viaţă. între ciocoi şi slugi aspirante la condiţia de ciocoi. 

Am întrebat pe Domnul dacă aceasta mi-e pedeapsa? Din 
moment ce trăiesc condiţia aceasta este clar că da şi trebuia să o 
suport. Am suportat-o până n-am mai putut şi, mai ales, mi-am 
adunat păcate. Dar, dacă cineva te împiedecă să trăieşti cât de cât 
creştineşte, eşti dator să te desparţi de acel cineva. Azi (martie 
2007) am ajuns la capătul răbdării şi cizma ciocoiului şi a slugilor 
sale, de ocazie sau de lungă durată, n-o mai pot suporta şi nu-i 
creştineşte să intru în păcate suportând şicanele ciocoiului şi slugilor 
domniei sale. Se pune problema dacă eu sunt necesar sau ciocoiul şi 
sluga? Se pare că ciocoiul şi sluga sunt mai necesari. Am dedus 
aceasta mirosind atmosfera. Vântul a bătut alături de ciocoi şi 
slugă. O mie de ani pace! Nimic nu-i veşnic din ce-i omenesc! Nici 
chiar voinţa şi viaţa ciocoiului şi a slugii de ocazie. Azi eu, mâine 
ciocoii şi slugile şi stăpânul lor şi toate câte sunt pe pământ! Praf şi 
pulbere! Bine tuturor! Veselie, tot ce se poate şi mai mult decât 
atât. 


MĂRTURII UITATE 

în una din zile am citit într-un cotidian mărturia unui veteran de 
război despre cele de pe Frontul de Est. M-a izbit ceea ce spunea 
acesta cu cele spuse de tata (în grai ardelenesc, de Zarand). Tata 
mi-a povestit zeci de episoade din campania lui pe „frontu' gi iest!" 
Că aşa ziceau ei. „Gi la Tiraspol la Stalingrad, şadă dracu p-aclo!" 
spunea el. Era extrem de revoltat de inutilitatea sacrificiului şi 
mizeriei îndurate de pomană. Fusese decorat cu „Virtutea militară 


139 



de război clasa a Il-a". Decoraţia fusese obligat s-o arunce la o 
percheziţie făcut prin toamna anului 1944. „Vine, zice tata, miliţanu' 
gi la Bârsa şî dă pasta ie în fioc la ladă (adică lada de zestre a 
bunicii) şî zâce: „Ţâp-o (arunc-o!; n. n.) amu' ia, după ce plec io, că, 
gi vin past-o săptămână şî o gasăsc, ţuhausu' ce mâncăi" Tata, 
speriat, a aruncat-o în ţarină (Decoraţia îi da dreptul, după cum 
zisese Antonescu, la 5 ha. pământ din fondul public, scutire de 
impozit, gratuitate CFR şi respect comunitar. Nu s-a ales cu nimic. 
Nici nu putea pomeni de asta pentru că era socotit „duşman al 
Uniunii Sovietice"): decoraţia şi brevetul. „După două săptămâni, 
miliţanu' vine iar drept la ladă. Coată, nu-i!" Aşa şi-a pierdut tata şi 
„dreptul" acesta. Odată cu venirea puterii bolşevice şi a doua oră la 
căderea ei în 1989. Că ne-mai-având nici decoraţia, nici brevetul, 
regimul nou instaurat l-a privat de pensia ce i se cuvenea cu toată 
grămada de adrese la Arhivele de la Piteşti. De fiecare dată primea 
acelaşi invariabil răspuns: „Nu se găsesc în arhive datele solicitate!" 
Tata a trecut la cele veşnice, nedreptatea a rămas. Că asta li se 
cuvine românilor. Bine că li se restituie grofilor şi nemeşilor unguri, 
evreilor şi ţiganilor tot soiul de „proprietăţi". Cu oamenii aceştia care 
au luptat pe Frontul de Est nedreptăţile s-au ţinut lanţ. Să nu credeţi 
că ruşii propriu-zişi n-au îndurat nedreptăţi. Au murit ca muştele 
„mânaţi gi la space gi comisari evrei! In faţă era trupa, în space 
ofiţăru' specialist şîîn spacile lui comisariu politic evreu. Doi gi ploton 
erau sau cel puţân doi gi companie. Ăsta ave ordin să puşce orice 
ofiţări care nu forţa trupa la luptă. Nu era aice ordine gi cât ăşcia: 
„înaince, nu ce preda! Ce retragi, ce împuşc!" Ce le pasa lor gi ruş? 
Ca gi-un câne! Şî lor gi noi tăt aşa! Nici la noi nu era mai bine, dar 
nu ciar aşa. La noi, ofiţării, n-aveau altă boală gicât aceea gi aş 
lichida trupa şî a vini în ţară. Suduieu pa noi numa' gi Dumnezo şî 
strâgau când vinem înapoi: „N-ai murit, f... şî pa mama ta gi 
legionari! Ori după cum le tuna. Da', gin legionari şî bolşăvic nu ce 
scocea! Ce scocea în faţa companii şî începe să ce suduie şî să 
dăscălească pa locotenent, sublocotenet cu vorbe gi felu ăsta: „Asta- 
i legionari! Ăsta ţâne cu nemţî!" ori: „Ăsta-i bolşăvic! Ăsta fuge la 
ruş!"... Şî dăi: gi Dumnezo şî gi mamă. Aşa era ofiţăriu român. Tăţ 
ţâneu cu liberalii şî cu Anglia şî Franţa. Ii cregeu că o să vină Anglia 
şi Franţa şî o să-i umple gi bani şî o să poată fura. Apoi, hrana trupei 
era o batjocură cum nici în pustiu nu ar fi putut fi. Vinea gin spacile 


140 


liniei cu mâncarea. Ruşî învaţasără. Că la noi sacretu' era egal cu 
zero. Gălăgie... harmalaie. Cred că aşa vreieu! Ruşî auzău! Trageu 
două, tri salve de puşcă mitraleră, mortieră, auneori câta on brand. 
Atâta le trebe la comandamentul de alimentarea trupei. Ţâpa 
(arunca!) hrana şi tungeo înapoi. Tăt la 7-8 km. de linia frontului 
stăceau. Dacă frontu era să zicem la Pregeal, bucataria era şî la 10 
km. în urmă. Rămînem fără mâncare. O trupă flămândă, nu poace 
lupta. La neamţ, nu era aşa. Puce să tragă rusu' şî cu bomba 
nucleară, neamţu' vine cu mâncarea până acole, pa şanţ, inge stacei 
şî îţ' dage să mânci. Şî gi nu puce atunci dage conserve, da' nu ce 
laşa flămând. Noi am mâncat în iarna Iu' 41 - 42 napi îngeţaţ şî 
cartofi îngeţaţ. Eram plini gi paduci şî abge după ce ne-or luat nemţî 
am avut mâncare ca lumea. Românu', mnilos, să caza la familii gi 
ruş'. Morţ' gi foame erau. Păsat gi hrişcă cu puţîn uloi era toată 
mâncarea lor. Noi, le dagem să mânce conserve. Ofiţărimea noastră 
nu ave nici un fel gi respect. Nu erau chiar tăţ aşa. Da', gi la capitan 
în sus nu pre erau decât învârtiţ. Apoi, ce să mai spun că eram slab 
echipaţ, folosăm caii şî caruţăle şî pa frei talp, cum zicea neamţu'. 
Adică, pe jos! Că toată primavara şi vara Iu' 42, ruşî, numa' sa 
retrageu. Toată perioada numai am mers. Tătă zâua! Rare uări mai 
tragem câta un foc până am ajuns la cotu' Donului. Numa' dăi! Pân' 
stepa calmucă. Nasâp şî lipsă apă. Ajunsăm să bem apă gin urma gi 
copită gi cal. Apă gi ploaie, rouă adunată. în fine, am ajuns la Cotul 
Donului. Pontoane, şî avioane în picaj pa noi. Da', n-o opus 
rezistenţă! Numa' câta Volga. La Stalingrad! Pică Stalingradu' şî 
mereţ acasă faceu ofiţării. Razboiu-i gata! Poveşci!" Aşa le povestea 
tata. Apoi, aşa, după mijlocu' Iu' agust, începură ruşî să opună 
rezistenţă. în septembrie şî mai tare, ajungem cam la 25 km de 
Stalingrad. Nemţî erau la periferie. Noi eram aripa gi nord şî gi sud. 
Acole pe colinile gi la nord gi Stalingrad o căzut brandu' pa noi, cii 
gin grupa a doua. Nu mai rămânsesem nici 12 gin ploton. Că nici 
plotonu' nu mai era ploton şî nici grupa - grupă. Io fiind mai la 
dreapta, nu m-o agiuns gicât o schijă la mâna stângă, cum ţânem 
mâna pa puşcă, şî m-o retezat două degete. Numai le văzui cum 
spânzură. Vine sanitariu' la noi. Numai pământ era pa noi. îngropaţ' 
eram, unii morţ' şî alţ' fara picioare, fără o brâncă! Le-o taiet, că 
numa peliţa era şî m-o pansat şî m-o evacuat înapoi. Pergem sâge! 
„Ursa, dacă nu mori până la spital, gi slab (avem 35 gi kile), ai 


141 



scapat gin război!" zâsă sanitarii/. M-am strâns cu galanile de la 
bocanci să curgă sânge cât mai puţân! Asta era pa gatau' Iu' 
septembrie 1942. Camioane întregi cu raniţ. Pa mulţ i-o lasat aclo. 
Pa mine nu vree să ma ieie: „Nu traieşce până la spital! Nu mai are 
sânge-n el! face comandantu' gi camion. O perdut mult sânge!" Eu 
mă rugam să ma ieie, că, dacă mor, pot să m-aruce gin camion. „Nu 
mai îi loc. Inge să-l pun? Camionu-i plin!"... „Să-l luăm, domn 
capitan, aici lângă oblon!" zâsă locotenent/ medic. „Fă ce vrei! 
Treaba ta! Nu vezi că-i plin camionu'!" Aşa m-a luat la 
supraîncărcare. Numa' zberau cei pa care i-o lasat aclo pa câmp. 
Care perdusă mult sânge (şî io perdusăm), care era slăbit rău acole 
ramasă şî mure ca on câne. Până vinea al doilea transport mureu 
aclo, dacă nu veneau avioanile englezăşci din Iran şî-i bombardau. 
Aşa, haida câta vest! Ruşî după noi cu avioanile. Pâr, pâr! Nu erau 
bune gi nimic. Am ajuns la spitalu' gi companie şî dup-aceea ne-o 
evacuat la Nikolaev, la spital. Pa masa gi operaţie era să mor. O 
bagat la morfină-n mine... L-am auzât pa sargentu' sanitari: „Ia, 
domnu' locotenent, ăsta moare!" „Măi, zâsă, ce faci? Mori? Nu mai 
baga în iei!" zâsă. Mi le-o taiet ce mai era gin ele, m-o cusut şî o lună 
am stat în spital la Nicolaev şî apoi la Nipropetrovsk. După o lună, 
zâce: „Ei, ce-ai vingecat cât gi cât! Meri acasă. Ţâni brâca-n faşă! 
Pansată să nu să infecteză şî scăpi!" Era pa gatatu' Iu' octombrie şî 
câta noiemvrie. Aşa am scapat gi la moarce sâgură şî prizonerat". 
Bine, cele reproduse sunt doar sumare şi doar acest episod. El 
povestea de atacurile de la Odesa, Novo Uplat Noe, Cotelnicovo din 
toamna şi iarna lui 1941 - 1942, cu ruperea frontului de către 
sovietici, refacerea lui. Tocmai la Novo Uplat Noe şi Cotelnicovo 
fusese tata. N-am avut istorici, nici gazetari adevăraţi, nici măcar inşi 
preocupaţi de fapte şi întâmplări deosebite. Dacă ar fi fost astfel de 
oameni multe adevăruri s-ar fi aflat şi multe enigme ar fi fost 
desluşite. Nimic din toate acestea nu s-au aflat, psihologia trupelor şi 
a corpului ofiţeresc român, ce a luptat pe frontul de est, este şi 
astăzi ignorată de specialişti, de comentatori avizaţi sau mai puţin 
avizaţi, se uită că pe frontul de est, ca şi pe cel de vest, au murit cu 
nemiluita fii de ţărani români. Minoritarii - poate cu excepţia nemţilor 
- au fost lăsaţi la vatră şi au supravieţuit, evreii au fost cei mai 
favorizaţi din acest punct de vedere. Se compară rănitul zăpezii în 
Bucureşti cu moartea pe Frontul de Est, pe câmpiile îngheţate de la 


142 


Stalingrad şi Cotelnicovo? Cu ce s-a ales România din acest război, 
pentru ce au îndurat chinurile acei fii de ţărani? în afară de umilinţă 
n-au avut parte de nimic începând cu 1944. Toţi care au supravieţuit 
îşi ascundeau trecutul de combatanţi pe Frontul de Est. A te mândri 
cu asta între 1944-1989 te putea costa extrem de mult. Cei ce 
luptaseră pe Frontul de Vest au mai căpătat câte o tinichea, ceilalţi 
nimic. Doar batjocură! Şi uitare. 

TRĂIASCĂ BOGAŢII, MOARTE SĂRACILOR, 

URA DEMOCRAŢIA! 

• ► Betoane, pomi tăiaţi, poliţai şi ţigani, gunoaie: 

Capitala a ajuns cel mai mizerabil loc unde se poate locui. 
Drumuri, trotuare sparte, perdele de pomi culcate la pământ pentru 
a se amenaja parcări, munţi de gunoaie, cadavre de câini, o imensă 
maree de tuciurii, care vând mărfuri expirate. Mai ales legume, 
fructe de import: portocale, banane, legume modificate etc. în urma 
lor munţi de lăzi, sad de plastic, hârtii, putreziciuni. Nimeni nu-i 
întreabă de sănătate. în preajma oricărui fost „magazin universal", 
construit de Ceauşescu, bande de vânzători de telefoane mobile - 
furate. Poliţaii îi salută cu respect şi consideraţiune. Gândeşte pozitiv! 

• ► Asistenta medicală: Ai un bolnav la pat, un nedeplasabil? 
Trebuie să-i faci o injecţie? Ferească-te Domnul! Nu se deplasează 
nici o asistentă să te servească cu o injecţie. „La privatizaţ'H?" 
Deplasarea unei asistente costă 50 de lei. Salariul unui amărât? Circa 
500 de lei impozabil! Pensia unei amărâte? 300-350 lei. Injecţia la 
domiciliu? 50 de lei! Nu te întrista, o să te îmbolnăveşti! Crape 
sărăcimea, prospere bogătaşii! Ţeparii, tunarii, proxeneţii, „rromii"! 
lată, măi dragă, cam cum se numeşte „democraţia" românească 
[inventată de Ilici]. Deci, în ţara lui Nicolaescu şi Tericeanu nu există 
organizată, pe străzi şi blocuri, asistenţa bolnavilor la domiciliu 
pentru o banală injecţie. Incredibil, dar adevărat. Nu te întrista, o să 
te îmbolnăveşti! După noi potopul! Mâine poate fi cel puţin la fel de 
rău. 

• ► Bestia de bloc sau, mai exact, de apartament: 

Pe fiecare scară, palier de bloc, trebuie să existe cel puţin un 
ascultător de muzică ţigănească. Această bestie, nu poate să-şi pună 
muzică numai pentru propria ureche surdă. Trebuie să crape de 


143 



ciudă şi necaz cel puţin vecinii de sub propriu-i apartament şi cei de 
deasupra şi de se poate întreaga scară şi blocurile vecine. „Să moară 
duşmanii mei!" Şi se jăluie ţiganul şi bestia de apartament, 
consumatoare de astfel de muzică, jubilează alături de sunetele 
scoase din gâtlejul ţiganului gurist. Şi amărâţii de vecini trebuie să-l 
suporte. Pot să cheme Poliţia. Aceasta deplasează doi agenţi. Aceştia 
iau actul de identitate al reclamantului şi pe cel al reclamatului şi le 
consemnează datele într-o agendă. Apoi îi solicită reclamantului să 
aducă un martor, de pe palier sau scară, care să confirme alături de 
tine că e şi el deranjat de muzica - dată la maxim de cel pe care l-ai 
reclamat la „organ". N-o să-l găseşti! Frica de ţigan este patologică la 
rumân. Aşa că degeaba legi, degeaba „organe". Rabdă şi taci. Rabd 
şi tac! Dar cât o să mai rezist? Bestia are rânza şi capul tare. Ne- 
având creieri în el suportă zgomotele „muzicale" ale muzicii ţigăneşti. 
Există şi preşedinţi de scară, administratori, băgători de seamă, care 
ştiu întotdeauna de cine se pot „lua" fără probleme, pe cine pot 
scoate de „exemplu negativ", pe cine pot numi „recalcitrant!" Cui i se 
pot face pagube şi şicane fără a avea probleme cel ce le provocă. 
Totul e monitorizat de cine trebuie: adică de turnători, agenţi, 
poliţaii, sereişti sau alţi de din ăştia de care nu se poate „lua nimeni 
pentru că nu vrea să-şi bată cuie în talpă!" Dacă bestia-şi permite să 
tulbure liniştea locatarilor înseamnă că are pe „cineva-n spate", „are 
proptă!" Adică e în „reţea!" Rabdă şi taci! Fi calm! Ia pastile 
antistres! Practică jogingul! Bea ulei de sâmburi de struguri! Presat 
la rece! Neapărat la rece! Şi pe stomacul gol! Fă zilnic cel puţin 30 de 
minute de mers pe jos. 

• ►Bestia si tupeistul de partid: Te înscrii într-un partid, dacă 
n-ai fost fondator să zicem. Acolo vei găsi nişte şefi şi nişte aspiranţi 
la şefie. Şefii, bine situaţi financiar, sunt şi cei mai stabili în funcţii. 
Trepăduşii sau cei cu „coate tari" formează găşti prin preajma 
acestora. Unii cu familii întregi de trepăduşi. Aici ai o singură şansă. 
Să fii slugă vorbitoare, dar nu cârtitoare sau minte observatoare. Poţi 
să fii şi acela în capul căruia se sparg toate oalele, celui „din cauza 
căruia nu merg treburile", „om problemă", dat de exemple prin 
şedinţele găştii conducătoare, subiect de discuţie şi bârfă printre 
papagalii ce nu pricep cum merg lucrurile „cu politica". Nervi, 
nemulţumiri, zbateri sufleteşti, pierdere de vreme şi lipsă de finalitate 


144 


a unor acţiuni folositoare neamului tău şi celor cu care activezi. 
Neam şi ţară nefericită! Bestii! 

• ►Bestia din ONG: După ce s-a dat drumul la lătrat, adică 
începând cu 22 Decembrie 1989, s-au constituit zeci de mii de ONG- 
uri. Acişilea se adună 10-20 de ciumeţi să „facă ceva". Adică, „să 
activeze" pentru bunul mers la treburilor comunitare, culturale etc. 
Ba chiar pentru „propăşirea neamului", lupta contra „exploatării 
femeilor", pentru „libertatea de conştiinţă", pentru „aflarea 
adevărului istoric", pentru etc. Numai că, veşnica problemă, bestia 
este şi aici prezentă. Ori este bestia obişnuită, ori bestia „cu coate 
tari!" Bestia care are o singură „filosofie": „Scoală - te tu... , să mă 
aşez eu!" Aceasta fiind boala ce bântuie meleagurile valahice; 
dihonia este gata. „Activitatea" dusă pe copcă! 

• ►Bestile de pe net: Ăştia, sub haina anonimatului dirijat, pot 
înjura romanitatea, pe Eminescu, pot să numească ţara noastră 
„romanika", lăuda „rromii" şi cere secesiunea Transilvaniei, pot scrie 
că vor „Moldova Mare", pot să ne înveţe - care ne sunt originile şi 
„învăţa" că moldovenii şi vlahii sunt diferiţi de români, cu toate că 
„vorbesc o limbă aproape identică". Pot să batjocorească „miticii" şi, 
băţoşi, să ceară „republica banat" sau „republica independentă 
secuiască". Dacă, pe acelaşi net, un român combate aberaţiile 
bestiei, ori nu i se dă de către administrator comentariul sau 10 
bestii îi dau răspunsuri insultătoare şi-l numesc, evident, „ceauşist", 
„comunist" şi „mitic"! Tot pe net, Ceauşescu (pe care l-au lins 
atâţia!) este numit, în derâdere: „ceaşcă", „pingelică!", „împuşcatul!", 
„ciuruitul!", „odiosul!", „bâlbâitul!" etc. Normal, Vlad Ţepeş este 
„dhracuhulaa!" Bestia batjocoreşte reprezentanţii ce au condus-o! Nu 
realizează ce bestie a fost acceptând ceea ce dispreţuia şi 
batjocorind, după pe acela ce nu mai e, pe cel ce-i stăpânise. Adică, 
este un patapiewici! 

lată acest gen de comentarii de pe net: 

Din Gândul: 

„Postat de SCUZE ITALIA la 2.11.2007 14:38: 

Citind comentariile la articolele bazate pe tema in discuţie, mă 
îngrozesc sa vad ca vasta majoritate a mesajelor sunt tipic 
mentalităţii turbate de roman las, mincinos, pervers, gunoi. Ele 
diferfera la ce victimizati sunt romanii (vai săracii!) de opinia publica 
italiana si mondiala. Ele se refera cat de mafioţi sunt italienii care si- 


145 



au deschis porţile unor gunoaie mioritico-balcano-tiganesti numite 
romani. Ele se refera la ura incesta pentru rromi. Dar f. f. f. puţine se 
refera la a reflecta asupra situaţie in mod autocritic. De ce se 
întâmpla ce se intampla? In comunism aveaţi scuze (Ceausescu), 
acum aveţi scuze (ţiganii) si italieni mafioţi. Jeguri romaneşti, sunteţi 
gunoiul planetei si pana nu veţi accepta acest adevăr nimic nu se va 
schimba în bine. Da, si cei mai important: Scuze Italiei si italienilor, 
scuze familiei doamnei omorâte de un animal ROMAN. Poate in 
sufletul lor, italienii ne vor accepta scuzele, poate in cele din urma ne 
vor si ierta, dar nu vor uita niciodată de picingina romaneasca care ia 
i-a invadat." 

Din ev. z. 

elena (), 2007-12-2808:12:16 

„în loc să-l studiem pe acest mare scriitor sau pe Negoitescu noi 
împuţim (s. n.) elevii şi - studenţii cu „marele" Eminescu, un neica- 
nimeni romantic într-o epocă post-romantică. 

• ► Bestia din mass - media: Bestia din acest domeniu, în 
primul rând, ştie tot, poate tot, vrea tot, obţine tot, mănâncă tot. Mai 
ales mănâncă... cu polonicul, cu oala, cu găleata un anume produs 
şi, pentru că-l mănâncă, se consideră om realizat. Este de o 
suficienţă absolută şi îşi închipuie a fi un mic zeu. El creează, el 
desfiinţează, el şutează, el apără. Şi, evident, este „VIP!" Mai cu 
seamă dacă este o cititoare de promptere. N-ai ce-i cere. Este 
definitiv pierdut(ă), iremediabil pierdut(ă). 

• ►Mica bestia care merge la biserică: Aceasta şi-a 
descoperit vocaţia după 1989. Unele au avut-o şi înainte. Destul că 
acum se poate manifesta nestingherită. Acest soi de bestie are 
scaunul ei asigurat, ştie ce trebuie să facă un nou apărut în parohie. 
De cum îl vede, îl trage de mânecă: ba că nu a păşit cum trebuie, ba 
că s-a aşezat unde nu trebuie, ba că s-a aşezat în scaunul rezervat 
Iu' cutare, ba e încheiat la haine, ba este descheiat, ba tace, ba 
vorbeşte prea mult, ba calcă strâmb, ba calcă ferm, ba nu dă 
lumânările la preot cum trebuie, ba nu face una, ba nu face alta. 
Acest soi de bestie are scaunul lui pe care nu îndrăzneşte să se 
aşeze nimeni, vine devreme şi se apucă de trăncănit despre 
politicieni cu vecinul de scaun, se plimbă de la unul la altul, de la una 
la alta. Ce mai? Şi-a găsit locul şi rolul. Este şi el cineva! I se dă 
atenţie! E pe val! Nu realizează că, de fapt, tulbură şi sminteşte 


146 


enoriaşii şi enoriaşele prin familiaritatea deşănţată pe care o 
afişează, dându-se învăţător al altora sau îndreptător. Şi asta fără să- 
I fi pus cineva în postul acesta. 

• ► Bestia din piaţă: De regulă e tuciurie. Te agresează verbal, 
oferindu-ţi produsele de proastă calitate şi ieftine în comparaţie cu 
cele din magazin. Tot ce vinde e din furat. Adică, produse furate, 
sustrase din vagoane de marfă, tiruri, de pe tarabele „rumânitor, 
cumpărate cu toptanul şi vândute cu amănuntul. Pensionari amărâţi 
şi pensionare amărâte dau târcoale acestor soiuri de bestii (de „îmbe 
sexe") în speranţa unui mic chilipir, adică a unui preţ mic pentru o 
marfă de trebuinţă. Bestia se dă amabilă şi binevoitoare. Da' numai 
până când victima se arată interesată de ce vinde bestia. Dacă 
îndrăzneşte să comenteze calitatea mărfii se trezeşte cu un potop de 
vorbe triviale trântite pe nerăsuflate şi cu vehemenţă. Bestiei i se 
alătură şi celelalte bestii tuciurii şi neatentul este „spălat" pe ziua în 
curs şi gonit din raza de acţiune a bestiei. Bestia e protejata Poliţiei. 
Este în cârdăşie cu alte bestii de aceeaşi culoare. Bestiile ştiu când se 
aproprie poliţiştii. De unde? Şi dispar! Aşa e înţelegerea! Ca să vadă 
„rumânika" - permiteţi! - că adică „organili" îşi face datoria. Poliţişti 
"trece, bestia colorată apare - mânca-ţ'-aş! Bestia de piaţă este 
nespălată, de e bărbat e nebărberit, cu burta revărsată, merge 
crăcănat, ca raţa, înjură, scuipă vorbe pornografice la fiecare 
propoziţie. Dacă e de parte femeiască e la fel de jegoasă şi pute într- 
un anume fel, e în şlapi de gumă, cu ciorapii murdari şi căzuţi, cu 
şort cândva alb şi pute a mahorcă de proastă calitate. Hainele îi sunt 
lucioase de atâta slin adunat pe ele, părul neţeselat, legat în conci, 
sub un batic murdar. Bestia de genul feminin e veselă, ia viaţa în 
glumă, poliţistul drept un moft pentru alţii şi^ stresul o chestie 
destinată rumânilor c u service. Bestia de piaţă e însoţită de puradei. 
Ei fură de la rumâni, provoacă mici diversiuni, cerşesc, mănâncă^ din 
mers pentru ziua în curs (mănâncă din furat şi pomană), învaţă, se 
pregătesc pentru viitor. Şcoală, sirvici? Vorba lor. canei! Am putea 
descrie bestia de acest gen pe sute de pagini. Nu acesta este scopul 
acestor două pagini. Pe net, bestiile de această extracţie, ne numesc 
pe noi, pe noi, încă majoritarii adică, ... rumâni!" sau „românika!" 
Gagii, adică! Adică, proşti! Nişte bipede care pot fi fraierite. N-ai 
văzut bestie tuciurie cerşind de la bestie tuciurie, nici furând sau 
înşelând altă bestie tuciurie, trăgând pe sfoară! Sunt bestii şi bestii. 


147 





Unii e cu taraba proprie. Din ăştia e din ce în ce mai mulţi. Bestia 
tuciurie, cu tarabă, vinde ţoale. La tarabă este o ea. Grasa, ceva cu 
mai puţin slin pe haine, părul mai puţin ciufulit, fălcile bine împlinite, 
urechile înfundate în grăsimea din jur, fundul îndesat într-o fustă de 
blugi largă şi sânii mari acoperiţi de un pulovăr mulat. E înconjurată 
de alte surate. Sparg seminţe, duhănesc Kent si îşi bagă şi scot un 
anume organ din una în alta. Aceasta ar fi un fel de discuţie 
distractivă, stârnitoare de grohăituri numite râs. Bestia cu pricina n- 
are drame. Viaţa e un veşnic hohot de râs, o veşnică vorbire despre 
împerechere. E o continuă plăcere punctată cu propoziţii de genul: 
„hai, mă, care te mai fac cu un blug, hai care te fac cu o giacî?" Sau: 
„Hai, mânca-ţi-aş, să te îmbrac! Care te mai îmbrac, mânca-ţi-aş p... 
ta?" Aici depinde de ce anume mănâncă de la trecător. Dacă e 
bărbat mănâncă una şi dacă e femeie altaceva. Cum femeile trec pe 
la tarabe mai des, bestia mănâncă mai mult ce au femeile. Asta ar fi 
un fel de mângâiere a cumpărătorului „rumân". Jalnic, dar real. 

• ^-Bestia de la Universitate: Aici e cu skepsis! Aceasta e 
„rivoluţionară!" Un fel de Miţa Baston cu un verbiaj infinit mai violent 
la adresa celui ce-i trece prin faţă. Adversarul acestei bestii este 
legionarul şi comunistul. Toţi sunt comunişti! Sau legionari. După 
împrejurări! După cum îi vine la socoteală bestiei. Pentru el atât 
legionarul cât şi comunistul sunt din aceeaşi oală. îl împiedecă să 
instaureze „democraţia". Aceştia sunt nişte inşi încuiaţi şi nu le place 
„democraţia" în felul cum o înţelege el, sunt rasişti şi fascişti, de-a 
valma, sunt ceva rău de tot. Dar numai împreună! Să nu încerci să-i 
disjungi! Să încerci să lămureşti bestia, că una-i unul şi alta-i celălalt 
şi, că, „democraţia" asta, nu se mănâncă aşa cu lingura. Bestia de la 
Universitate te ia de rever şi te scuipă cu înjurături ţigăneşti, adună 
plebea nedumerită-n jurul tău şi caută sa o convingă că eşti 
comunist şi legionar în acelaşi timp şi contra evreilor (aceasta e arma 
de rezervă a bestiei de acest fel; cu aceasta vrea să rupă gura 
târgului în favoarea nimicniciei ce o animă, în fond). Cum aude 
plebea de evrei... cum ciuleşte urechile ca iepurele şi se face 
nevăzută. Nu vrea să audă, nu vrea să fie de faţă. Bestia pierzând în 
felul acesta partida de popularitate şi aprobare la care spera. Adică-şi 
dă cu stângu-n dreptul 

= Normal, am putea continua la infinit prinzând la insectar bestii. 
Dar mi se pare suficient pentru instrucţia cititorului. 


148 


RASISMUL, XENOFOBIA, ŞOVINISMUL MINORITAR. 


Imediat ce a căzut Nicolae Ceauşescu de la putere am asistat la 
o cumplită revărsare de antiromânism, de dispreţ afişat faţă de 
neamul românesc. Acum această atitudine se putea afişa 
nestingherită. Primii care şi-au afişat-o au fost ungurii din România şi 
ţiganii (după legea guvernanţilor români - unică în lume - românii 
au fost obligaţi să le spună „rromi", apoi „romi" şi a rămas în 
publicaţii şi acte oficiale „rromi"). Ungurii, cu sprijinul Ungariei şi al 
lobby-ului unguresc de pe mapamond, au pornit în forţă la alungarea 
majoritarilor din instituţiile naţionale româneşti (şcoli, spitale, 
Primării, clădiri publice). Adică... au trecut la segregarea 
majoritarilor. Adică, şcoli doar pentru unguri, spitale doar pentru 
unguri, sindicate doar pentru unguri, asociaţii profesionale doar 
pentru unguri, uniuni studenţeşti doar pentru unguri, asociaţii de 
ziarişti doar ungureşti (în România!), clădiri unde să se desfăşoare 
doar spectacole pentru unguri, filarmonici unde să cânte doar 
instrumentişti unguri. Adică, au procedat exact ca în secolele IX-XIX. 
Românii, uluiţi de rapiditatea acţiunilor, asistau înmărmuriţi la 
această revărsare de apartheid. Nu le venea să creadă, erau 
stupefiaţi de ura acestora şi de pofta acestora de a trage bariere de 
separatism înlăuntrul graniţelor României. Nici măcar nu reacţionau 
la acest barbarism ieşit din comun. Acceptau, resemnaţi, să fie trataţi 
precum vitele şi iobagii secolelor IX-XIX. Ungurii din România o şi 
afişau pe faţă. Steaguri, uniforme din veacurile apuse, manifestaţii 
„culturale" medievale, răstălmăcirea cu neruşinare a datelor istoriei, 
minciuni şi răspândirea de falsuri despre români, demonizarea 
acestora (Cum că ei i-au exploatat pe „fraţii maghiari"). Prostia şi 
naivitatea unora dintre noi era aşa de mare că ne rugam, cu 
umilinţă, de „fraţii maghiari" („fraţi" după Adam!) să nu se separe de 
noi şi să ne lase şi pe noi în clădirile aparţinând naţiunii române. Ba, 
am asistat, la şedinţe ale „Vetrei Româneşti", din Bucureşti, unde se 
cerea celor prezenţi să manifeste bunăcreştere şi să condamne doar 
pe un şovini gen Tokes. De parcă acesta putea să ne dea afară din 
clădirile publice de unul singur şi nu sprijinit de întreaga masă de 
unguri din România. Nu mă mai lungesc prea mult. în decurs de 19 
ani, ungurii din România au obţinut privilegii de neimaginat în nici o 
ţară din lume. Sunt stat în stat şi mai mult decât atâta. Şi cu asta am 


149 




spus totul despre aceştia. Au reuşit ceva chiar ieşit din comun: 
Obligarea majorităţii ca în instituţiile publice ale României să se 
adreseze în limba ungurească funcţionarilor, să accepte retrocedări 
de averi unor foşti nobili unguri, obligarea majorităţii româneşti să 
suporte însemne, nume de străzi, statui ale criminalilor unguri, ale 
celor care ne-au împuşcat, spânzurat, schingiuit înaintaşii. Nimeni nu 
se revoltă! Nimeni nu se simte umilit. Ba mai mult i-au invitat pe 
urmaşii ucigaşilor să ne conducă, se permite ziariştilor unguri să ne 
numească, pe noi, băştinaşii, venetici din sudul Dunării, „invadatori", 
se permite la tot soiul de regizori, cântăreţi, actori, culturnici unguri 
să militeze pentru dezmembrarea României, guvernanţi imbecili şi 
criminali oferiră pe tavă Ungariei, şi celor ce-i servesc ţelurile 
revizioniste, fabrici, terenuri, bogăţii ale subsolului şi solului, facilităţi 
financiare şi economice. Ce mai, ne transformară în colonie 
ungurească. Ba, prin falimentarea industriei şi agriculturii, 

depopulară ţara de tineret calificat şi apt de muncă. Consecinţa? 
Reducerea drastică a numărului românilor în Transilvania şi şansa 
oferită revizioniştilor de a o cere, invocând paritatea sau chiar 
superioritate demografică. Căci, românii au devenit aproape sub 
50%. Restul fiind: unguri, ţigani, nemţi, sârbi, ucraineni. Asta cu 
ungurii. Acum, cealaltă minoritate, la fel de violentă şi mult mai 
distructivă, şi la fel de xenofobă, la fel de duşmănoasă faţă de 
români, este aşa numita minoritate „rromă". Aceasta se vrea nu doar 
„integrată" („Integrată" unde şi în ce?). Aceasta se vrea clasă 
parazită cu toate drepturile parazitului. Adică: Să dispună de 

rezultatele muncii românului şi de femeile lui fără nici o obligaţie faţă 
de statul numit românesc; ea vrea să aibă numai beneficiile. Şi pe 
această masă românească (femei şi bărbaţi) să-şi exercite toate 
viciile şi toate tarele sufleteşti. Şi din aceste „exerciţii" să rezulte bani 

şi plăceri. Normal, fără nici o obligaţie statală a „rromului", în 

intimitate dispreţul, sila, dezgustul acestora faţă de român este 
absolut. Ne numesc în toate felurile, dar mai cu seamă „sclavi". Deci, 
nu civilizarea, „integrarea" („integrare" înseamnă muncă şi obligaţii, 
responsabilitate. Ori, „rromul" nu de o asemenea „integrare" are 
nevoie şi nu la o astfel de „integrare" se referă atunci când o invocă 
fariseic), doreşte „rromul". El vrea să fie clasă parazitară pe român 
şi, în final, după ce l-a terminat biologic, să-şi asume trecutul istoric 
al acestuia şi ţara în speranţa că va putea să şi continue viaţa de 


150 


parazit. Asta s-o creadă el. Alt popor la fel de nătăfleţ nu va mai 
găsi. Nici unguri nu vor mai găsi altul la fel de umil. Şi aceştia doi o 
ştiu. Bine, acum am vorbit de aceştia. Ne mai gândim şi la alţi la fel 
de plini de dispreţ şi porniţi să ne încalece. Prin aceleaşi metode. Ne 
iau avuţiile, ne iau femeile şi în final ţara. Aceasta se numeşte 
„toleranţă". Adică, poporul ajuns la finalul existenţei sale îl 
„tolerează" pe cel ce urmează să îi ia biologic locul. Că o face de 
bună voie (adică nu mai dispune de forţă biologică şi sufletească), 
sau silit, tot sinucidere se numeşte... domnilor! Dacă aţi înţeles, 
acţionaţi! Care mai puteţi! Eu, nu prea mai pot decât prin scris! 


IARĂŞI DESPRE BESTII 

• *-Bestia stăpânită de antiromânism: Cea mai cunoscută 
bestie de acest gen îşi face veacul în mass-media scrisă şi audio¬ 
vizuală şi pe forumuri de pe internet. Este împrăştiată prin toate 
colţurile lumii. Acesteia îi e „ruşine că e român". Violează, fură, 
cerşeşte un „rrom" prin cine ştie ce oraş din Marea Britanie, hop şi 
ziaristul şi, după el, comentatorul pe „forum" cu sintagma de mai 
sus. Pe lângă ea mai adaugă „forumistul" şi sintagma: „Mi-e şi jenă 
să spun aici că sunt român!". Bine, de-i aminteşti prostului că, uite, 
în SUA, tot soiul de uscături ucid în serie nevinovaţi prin Universităţi 
şi licee, că în Austria un nenorocit de părinte îşi violează fiica vreme 
de 25 de ani, că în Spania musulmanii asasinează zeci de creştini etc. 
şi nici un ziarist sau „forumist" din aceste ţări nu clamează cu ură că 
îi este ruşine că e austriac, turc, spaniol, arab etc. Numai gazetarul 
din România (nu spun român) crapă de ruşine că un „rrom" cerşeşte 
pe străzile din Londra sau Oslo. Da, de ce mă rog? Pentru că aşa dă 
bine, e „cool!" Normal, pentru prostănacul ce imită pe alţii, trebuie să 
fii „cool". Adică, să te aprecieze cine ştie ce gazetar iudeu de la cine 
ştie ce gazetă, cotidian de limbă engleză. Dacă nu te-a băgat un din 
acesta în seamă eşti un nimeni; la fel, trebuie să fii prieten cu tot 
soiul de şefi de ONG-uri care „luptă contra discriminării. Vezi, 
Doamne, românul, în concepţia amărâţilor ce zgârâie hârtia, este un 
căpcăun care „discriminează", cu furie capitalistă, tot soiul de 
minoritari şi negri, musulmani, iudei etc. Bietul, săracul! Lui i se urcă 
în cap, şi nu doar că i se urcă, îl şi apasă, cine pofteşte. Este plină 


151 



ţara de negri, musulmani şi alţi de ăştia şi, cum vin, îşi şi găsesc fete 
care se mărită cu ei, le devin ţiitoare, ploditoare şi slujnice, cârpe de 
şters, îi aduc în casa părintească şi amărăsc inimile bieţilor bătrâni cu 
prezenţa tuciuriilor abia sosiţi din fundul Africii. Dar, românii, 
„intoleranţi", „bestii lejionare" (vezi, Tismăneanu) mâncătoare de 
„semiţi", sunt mereu şi mereu îndemnaţi la „toleranţă", sunt mereu 
îndemnaţi să „ajute" la eradicarea „intoleranţei şi xenofobiei", la 
„integrarea rromilor", la „combaterea antisemitismului" (când sunt 
zeci de zeci de căsătorii mixte între arabi şi românce! Se pare, am 
auzit, că şi iudeii ar fi tot semiţi, dar, că, diferiţi de arabi ca religie... 
„Anti-iudei" putem fi? Nu ştiu! Că văd că iudeii semiţi le dau la cap 
semiţilor arabi şi filisteni), cinstirea holocaustului, studierea lui în 
şcoli (Antiromânismul nu se studiază în şcoli... Bine că se studiază 
„holocaustul"), Guvernul votează legi şi ordonanţe de urgenţă, care 
îngrădesc dreptul la opinie şi gândire, pedepsesc cu închisoarea pe 
cei care îşi permit să aibă alte opinii decât iudeii despre evenimente 
istorice, despre chiar propria lor istorie. Apoi, cum ne înjură un 
„semit" şi ne acuză de toate păcatele, cum se înghesuie prezidentele 
să-l decoreze, Academia să şi-l facă membru, Universităţile să-l 
declare „doctor honoris causa". Vine un nenorocit de Elie Wiesel şi 
ne numeşte criminali în plenul Academiei şi nici un „academician" nu 
spune nimic. Tace mâlc! Vine o individă cu numele de Nina Cassian 
şi declară că ea a „iubit partidul (comunist din România)", dar că, 
partidul şi-a permis să n-o iubească aşa cum se aştepta ea şi este 
publicată şi lăudată în loc să fie blamată pentru că a fost membră a 
unui partid care a ucis români şi aproape numai români. Dar de ar fi 
fost legionară (lucru greu dacă ţinem cont de origine)? Vai de mine! 
Urla Norman Manea, ca din gură de şarpe, că e cinstită „o criminală!" 
0 „antisemită!" O antiromână poate fi! E ceva strigător la cer! 
Criminalii şi torţionarii de origine iudaică din partidele comuniste ale 
Europei de Est primesc cinste şi naţionaliştii acestor ţării, care au fost 
închişi, ucişi, schingiuiţi, sunt batjocoriţi. Ah, ce bine e să fii minoritar 
în Est, în România mai cu seamă, şi ce super este să fii „semit" 
(adică iudeu!). Eşti, nu zeu, eşti Dumnezeu peste goy! Poţi merge, 
ca goy, să te închini la viitorul monument al holocaustului. Banii 
pentru construirea lui s-au alocat, sculptorul a fost găsit, în cel mai 
scurt timp va fi ridicat şi prezidentele îl va inaugura cu fast, va 
plânge cu lacrimi de crocodil, se va închina, va vorbi în ivrit şi 


152 


rromeşte şi va decora pe sculptor şi ambasadorul SUA îl va bate pe 
umăr şi un batalion de ostaşi români va trage salve de tun şi 
ambasadorul SUA le va spune: „Bhună zâhiua, sohâldat!" Trăim 
politiceşte vremuri crâncene. Noi vorbim româneşte şi „rromii" 
vorbeşte „romieşte!" Chestie de o literă. Poporul nostru este „popor 
român" şi ţiganii sunt „poporul romin!" Un romin, doi romiru. 
Ungurul este ungur şi „rromul" lor nu spune că el este „uungiur!" Iţi 
vine să te spânzuri, de n-ai fi creştin, de ruşinea şi umilinţa pe care 
eşti silit s-o înduri, ruşine şi umilinţă indusă de proprii tăi aleşi, prin 
legi şi ordonanţe. 

• ^-Bestia din luna când înfloresc teii: Cum dă floarea 
teiului, haite de „rroame" şi „rromi" năpădesc teii de pe marginea 
şoselelor şi din parcuri. Plini de jeg, în haine soioase, încălţaţi cu 
vestiţii şlapi, cu saci de rafie în mâini, se aburcă în bieţii pomi, numiţi 
tei, şi încep măcelărirea lor. Rup crengile cu o duşmănie ieşită din 
comun (Când le rup au grijă să le rupă în aşa fel încât să jupoaie de 
coajă până şi trunchiul), culeg florile, le înghesuie în saci şi vin în 
piaţă şi vând florile la „rumâni!" Organu' de ordine nu-i vede, nu le 
vede. El, organu', e ocupat să amendeze o biată băbuţă cu o pensie 
de 100 de lei, care, în naivitatea ei, a venit cu zece legături de 
leuştean să le vândă şi nu are certificat „de producător". „Rromul! 
are, în schimb, „certificat" de proprietar de tei comunitari, în urma 
„rromului" rămân numai trunchiuri şi crengi răzleţe din bieţii tei. Nu 
se revoltă nici o autoritate, nici un cetăţean nu opreşte aceste bestii 
de la opera lor de vandali. De ar îndrăzni cineva imediat ar apare la 
tembelizor - pe şapte posturi simultan - vestitul Medelin şi i-ar numi 
criminali pe români. Ar fi încălcate „drepturile minorităţilor" şi ar urla 
ziarele româneşti cât de „intoleranţi" sunt români. Sunt „facişti", 
„anisemiţi", „bestii lejionare", „nazişti!" Distrugătorii de tei nu sunt 
bestii! Sunt îngeri! 

• ► Bestia cu gipan: Această lighioană nu suportă să vadă alei 
străjuite de pomi sau garduri de pomişori. Vrea beton până-n uşa 
blocului şi pe el să-şi parcheze gipanul. Chiar la uşa de intrare în 
bloc. Aşa că face reclamaţii să vină ADP-ul să „toaleteze" pomii. „Să 
nu cadă pe gipan!" Hingherii pomilor vin cu drujbele şi belesc pomii 
de crengi, lasă doar trunchiurile şi aşteaptă să se usuce aceste 
trunchiuri. Peste o lună vin şi dau trunchiurile jos. în urma lor vin 
„rromii" cu căruţele (în Bucureşti!), încarcă trunchiurile şi pe aici ţi-e 


153 



drumul. După un timp apar betonatorii şi betonează şi, în fine, apare 
şi „barosanul" tuciuriu şi-şi parchează gipanul pe locul unde cu două 
luni în urmă erau doi, trei pomi aducători de oxigen. Da', dar acum în 
locul lor e un gipan pe lângă care se învârte plin de sine un tuciuriu 
cu burtă, tuns scurt şi dat cu gel pe ţepii ce i-au mai rămas pe 
cap. Ce ne trebuie pomi? Trăiască civilizaţia gipanului, a gunoaielor, 
a pungilor de plastic şi sticlelor goale de plastic, ce ne înconjoară 
blocurile - „cutii de chibrituri!" - , construite de „Ceaşcă". Aşteptăm 
să construiască şi „rromii" şi „semiţii", cu gipan, măcar astfel de 
„cutii" pentru amărăşteni şi nu să taie pomii puşi de înaintaşi; să 
planteze pomi, să nu dărâme fabrici, pentru a vinde sau fura fierul 
încorporat în ele, ci să construiască altele mai performante. Ţi-ai 
găsit! Stăpânul, „rrom" şi „semit", are alte treburi! Măcar de-am 
crăpa toţi „rumânii" şi să aducă în locul nostru pakistanezi. Normal, 
cu acordul Guvernului „român". Guvernul e „român", dar rezolvă 
treburile „rromului" şi „semitului". Că el „discriminează pozitiv!" 
Adică, oferă privilegii minoritarului. Că asta însemnă „discriminare 
pozitivă". Că şi membrii de partid erau şi ei „discriminaţi pozitiv". 
Doar că sintagma purta alt nume. 

• ► Bestia ce se autonumeste „elită": Insul cu pricina este 
un slujitor al „internaţionalismului bancar", al „globalismului", al 
„democraţiei planetare", al filosemitismului planetar, al pământului 
fără naţiuni, fără rase, fără teritorii naţionale, fără limbi naţionale, 
fără graniţe, este adeptul „mulţi" de orice fel, al „diversităţii sexuale" 
de orice fel, al jargonului lingvistic („cool", „target", „brand", „locaţie" 
(în loc de localitate, local; cu toate că nu se potriveşte, el o dă 
cu „locaţie"), „implementa" etc), el „demitizează" istoria naţională 
(a românilor, evident. De ce n-o „demitiza-o" şi pe a „semiţilor", 
ungurilor, „rromilor", englezilor etc. Nu, el doar pe a românilor are 
ambâţ s-o „demitizeze".), beşteleşte credinţa creştină, beşteleşte 
clerul creştin ortodox, laudă Occidentul (Probabil cel de genul 
austriacului cu pricina!), „ia notiţe", ca Esca, de la acest Occident, îşi 
„face temele" (Că aşa ne spune câte un „comisar" — A se observa 
păstrarea termenului - „kamisar!" De ce nu şi i gaulaiter? Sau de ce 
nu „rabi" sau „şogârţ!"), se miră ce troglodiţi sunt români mâncători 
de mici şi băutori de bere la ocazie de pomeni electorale. Uită 
să ne arate cum se înghesuie la pomeni americanii şi ce circ se 
face la fiecare patru ani în aservita „democratică" Americă. Bestia de 


154 


acest gen se asociază cu alte bestii de aceeaşi credinţă şi structură. 
Ea are şi duşmani cărora le dă la cap în scris şi-n fapt 
(marginalizându-i!). Totul în genul filmele cu cow-boy din SUA. 
Adică, noi suntem buni şi adversarii de idei sunt răi şi trebuie lichidaţi 
şi, galeria, plebeii să aplaude. Pot primi chiar şi floricele („pop-corn"), 
în schimb. Bestia cu pricina este mereu prezentă pe ecrane la discuţii 
(,,talk-show"-uri), adică la pălăvrăgeală de orice fel. Pălăvrăgeală 
despre orice şi publicitate. Sau, mai exact, invers! 

• ^■Bestia „discriminată": De ceva ani încoace asistăm la un 
fenomen de ev de mijloc. „Rromi" înarmaţi cu ciomege, săbii, 
topoare, furci, cuţite, pistoale, răngi, leviere, bâte de basebol, atacă 
sedii de Poliţie, spitale, tribunale, judecătorii, blochează străzile, 
atacă Primăriile, ameninţă primarii, dascălii, vedem bande de 
adolescenţi „rromi" terorizând şcolarii şi deposedându-i de mâncare, 
bani, telefoane, obiecte de valoare, vedem cum bande de „rromi" îşi 
reglează conturile în stradă, trag cu pistoalele, rănesc trecători, 
sparg cu ciomegele geamurile maşinilor, dau foc la maşini etc. şi 
strigă că sunt „discriminaţi". Aceiaşi îi vedem cum deposedează cu 
forţa de locuinţe românaşi, cerşesc, fură, violează prin ţări ale 
Occidentului şi sunt numiţi „români" doar pentru că au paşaport de 
cetăţean român. Deşi analfabeţi, conduc maşini de zeci de mii de 
euro, traversează graniţe, se aşează în corturi, la marginea oraşelor 
occidentale, trăiesc din cerşit, furat şi altele de acest fel şi revin când 
vor în România şi pleacă atunci când vor, îşi construiesc palate de 
marmură fără a avea vreo profesie, studii, calificări. Nimeni nu-i 
întreabă din ce bani, din ce avere. Aceiaşi „discriminaţi" sunt primiţi 
în şcoli fără să dea examen, cu nota minimă 5, li se rezervă locuri 
speciale (aşa cum erau albii în Africa de Sud!), li se dau ajutoare deşi 
sunt plini de aur şi-şi atârnă de gât lanţuri de un kilogram, cravate 
de aur, brăţări de aur burduşite cu diamante etc. Este ceva de 
domeniul poveştilor. Numai că sunt realităţi pe care le trăim. 
„Discriminaţii" au „consilieri" pe lângă toate organele statului pe 
„probleme de rromi". De ce nu au şi români astfel de „consilieri", au 
„poliţişti de origine rromă". Cum vine asta? Nu se obţin posturile în 
structurile statului pe bază de valoare, merit? Parcă e vorba că 
sistemul este „democratic" şi nu pe bază de privilegii. Că asta se 
numeşte - de fapt - „discriminarea". Adică, este defavorizată 


155 



majoritatea - demosul - în favoarea minorităţilor de orice fel. Mai 
ales în favoarea celei de culoare tuciurie. 

• ^-Bestia cu înaintaşi kominternisti si slugile: Acest soi de 
bestie este cel mai autentic cameleon. Tatăl, mama erau 
„internaţionalişti proletari", luptători pentru desfiinţarea naţiunilor 
care nu vroiau să devine sovietice, nu doreau să se sovietizeze. 
Adică, să renunţe a mai fi ceea ce le lăsase Domnul. Totul sub 
oblăduirea unei Moscove conduse de evrei. Acesta se numea 
„internaţionalism proletar", adică ideologic. Această bestie a 
schimbat macazul către anii 80 ai secolului trecut şi a devenit 
luptător înfocat pentru instaurarea „internaţionalismului capitalist", 
cosmopolit. Toţi furăm, toţi suntem una, nu există naţiuni, limbi, ţări, 
nimic decât oameni care vorbesc - deocamdată - engleza. Nu ne 
mai închinăm la Moscova lui Kaganovici (mujic veritabil! , pardon 
„chinez!"). Ne închinăm la New-York, oraşul cosmopolit al „anglo- 
saxonului" („chinez" şi el!) Maică7 B/umberg. Ura! Ci bini! 
„Democraţie!" nu glumă. 

• ^Bestia care ascultă manele şi muzică „rrom-ească": 

Jivina cu pricina este, de regulă, corcitură de român, ungur, bulgar 
cu „rrom” („rroamă") sau „rrom" de oraş, de mahala. Insul, cu 
familia, vrea să „crape duşmanii lui"! Adică, să plesnească vecinii de 
apartament că el se distrează, că urlă boxele la maxim în 
apartamentul lui şi vecini se urcă pe pereţi de stres şi nu mai suportă 
să stea în propriile apartamente cât timp petrece bestia cu amicii şi 
amicele (bestii de aceeaşi structură!). N-ai ce-i face! De regulă, 
bestia este amic al poliţaiului de proximitate, este un ciripitor la 
Secţie. Adică, are spatele asigurat. Administratorul scării „nu se 
bagă", preşedintele al Asociaţiei de proprietarii nici atâta. Poţi să 
crapi. Exact cum zice cântecul pe care-l ascultă bestia. Adică: 
„Sâhhăăăăă mhâhooooarăăăă dujmâhhaaaaaniiiii mâheiiii!" într-o 
asemenea societate trăim, noi, românii obişnuiţi, într-o societate care 
şi-a ales ca deviză de existenţă deviza de mai sus!... 


156 


ATIROMÂNISMUL „FIN" SAU NEOANTIROMÂNSIMUL 


Antiromânismul grosolan, insultător, grobian se manifestă de 
ceva vreme împreună cu neoantiromânsimul. Ce este neo- 
antiromânismul? Este o formă rafinată şi subtilă de antiromânism. La 
fel de virulent, dar făţarnic. El se înfăţişează ca un ceva benefic şi - 
aparent - nepericulos. El acţionează în numele fair-play-ului. Această 
formă spectaculoasă de neoantiromânism au dezvoltat-o ungurii 
după 1990. Ea a debutat în exteriorul graniţelor României încă din 
anii 70. Dar, după 1990 a explodat în interiorul arcului carpatic şi 
după câţiva ani pe întregul teritoriu al României. încă din 1918, 
ungurii din România şi cei din Ungaria şi din răspândire au pus 
accentul pe diabolizarea românului şi a României. Prezentarea lui ca 
barbar, ţigan, murdar, hoţ, leneş, nomad, cartofor, fără cultură, 
turcit, balcanic (de parcă a fi balcanic, adică european, este o ruşine, 
dar a fi asiatic pripăşit în Europa o cinste), invadator, ortodox, a fost 
şi este o modă a presei maghiare. Românii au apărut în Transilvania 
după aceştia în sec. XVIII atraşi de traiul bun din Ungaria inexistentă 
atunci ca stat. Adică, românul era masochist! îşi dorea să fie iobag la 
ungur şi cârpă de şters la dos. Hai, să fim serioşi. Ei, după 1990, 
ungurii au nuanţat acest soi de ponegrire, de diabolizare. 
Personalităţi istorice româneşti, batjocorite de ungurii din România, a 
devenit ceva curent! Nimeni nu le cere socoteală! Ba, din contra! 
Gazetarii de limbă română (Nu zic români! Că poate nu-s!) le ţin 
hangu'! Acum, ţinta e mai subtilă. Ei ni se vâră pe gât la modul 
prietenesc! Adică, ne iubesc! Nu există manifestare a vieţii în care să 
nu se insinueze imediat ungurul. Se organizează un festival folcloric 
românesc? Imediat vin şi cinci, zece formaţii ungureşti. Asta e fleac! 
Zeci de prilejuri de a arăta lumii că ei sunt de faţă. „Festivalul 
clătitelor, al cârnaţilor piperaţi, al sarmalelor, al brânzei, mămăligii, 
balmoşului, gulaşului, magiunului, mierii de albine, al oilor, al 
câinilor, al pisicilor, al chiloţilor, al caşului, al ţuicii, al palincii, al 
hokeiului, al tăiatului de buşteni, al preparatelor din carne de porc, al 
porcului, al caltaboşului, al castanelor coapte, al vinului, al meşterilor 
olari, al meşterilor cojocari, al artizanilor" etc. Toate aste „festivaluri" 
bântuie Transilvania de la Nădlac la Praid şi de la Carpaţii Orientali la 
Oradea şi de la Sighet la Orşova. Zilnic! Este deja obositor de 
observabil! Nu ştiu ce să mai inventeze pentru a se scoate în 


157 



evidenţă şi a arăta că sunt cu o unghie mai sus ca românii şi că, prin 
asta, că, de pildă, fac gogoşi mai bune ca românii, şi aşa stând 
lucrurile, merită Transilvania să le fie cedată. Pas cu pas cuceresc 
teren, şi-şi însuşesc totul, sub privirea îngăduitoare a unor guvernaţi 
bucureşteni imbecili. De la pământ, păduri, case, staţiuni, obiceiuri, 
port popular, Ministere, străzi, denumiri de sate, oraşe, posturi de 
televiziune, radio, cluburi sportive, baze de agrement, piscine, 
instituţii strategice, servicii, toate trec în mâinile ungurilor. E ceva 
insuportabil! Mai recent, un puţăr de 24 de ani, ungur din Timişoara, 
ne prezintă ţara ca pe un vagin, iar pe Corneliu Zelea Codreanu îl 
pictează făcând sex oral. Şi acest imbecil încă mai e în viaţă în 
România. Dar de ce nu-l pictează el pe Kossuth în această postură? 
Sau pe Victor Orban, pe Marko Bela, pe Laszlo Tokes. întrebarea 
este de ce majoritarii tolerează antiromânismul şi neo- 
antiromânismul, de ce mass-media de limba română nu ripostează 
pe măsură? Dar nu numai că nu ripostează, dar se complace în a 
sprijini, fie prin tăcere, fie direct, atât antiromânismul cât şi 
neoantiromânismul. 

UNIREA din 1918. CIUNTIRILE DIN 1940 ŞI 1948 ŞI 
TRĂDĂRILE DECENIULUI 1989-1999. 

Mi-am permis un titlu lung şi nu total explicativ. Deci, în 1918, cu 
o lună înainte de sfârşitul anului, România îşi desăvârşeşte unirea 
tuturor provinciilor majoritar locuite de români. Cu mici pierderi: 
românii dintre Nistru şi Bug, cei de dincolo de Tisa (la nord şi vest), 
românii din actualul aşa numit Banat sârbesc, românii din Timoc. 
Bun! Asta a fost! Nu poţi dobândi absolutul. Dar, nu despre asta 
discutăm acum. Aşadar, să revenim. Poziţia geografic-demografică a 
României nu este de invidiat. La sud, nord, sud-vest, est o mare de 
slavi şi la vest ungurii - şi ei duşmani milenari ai românilor (cum ei 
nu pot lupta cu slavii cu sorţi de izbândă direcţia de atac a lor nu 
poate fi decât România, românii). Duşmăniilor acestea milenare li s-a 
adăugat încă din 1918 virulenţa bolşevismului şi după 1920 
disperarea hungarismului sanguinar dornic de revanşă. Dacă 
fascismul mussolinian nu ar fi fost atât de grandilocvent-belicos şi 
hitlerismul ar fi fost doar element de presiune la adresa 
bolşevismului, şi n-ar fi forţat nota, România Mare ar fi rezistat şi 


158 


astăzi ar fi o ţară puternică şi mare şi naţionalismul ar fi învins de la 
sine în ţara noastră. Hitler a fost omul care a accelerat ritmul istoriei 
şi duşmanii milenari ai Europei creştine s-au mobilizat, chipurile, 
pentru distrugerea „fascismului" şi au nimicit, nu „fascismul" şi 
„hitlerismul", ci Germania şi Italia şi cu ele Europa. în acest război de 
nimicire a Europei, România profundă (naţionalistă, deci) nu putea 
să iasă nepăgubită. Şi a ieşit! Şi-a pierdut 3 provincii şi independenţa 
politică, culturală şi economică. Rectificări şi amputări teritoriale au 
mai suferit Polonia, fosta Cehoslovacie, Finlanda, biata Germanie, au 
dispărut ca state independente statele baltice. Deci, România, între 
1940-1948, teritorial, a trecut prin infern. Pierde în 1940 4 provincii, 
recâştigă 2 în 1941, pierde din nou cele 2 provincii câştigate în 1941, 
recâştigă una şi rămâne pentru 45 de ani cu 3 pierdute. Mai mult, în 
1948, prin proces verbal, mai predă şi Insula Şerpilor URSS. 
Groaznic! Devastator pentru psihicul mulţimii. Vine 1989! Cine era să 
se dezmembreze? România ciuntită între 1940-1948. Beneficiar? 
Ungaria şi Iugoslavia şi probabil fosta URSS. Scăpăm, dar cu ce preţ! 
Se va vedea în următorii 20 de ani. Cosuveranitate cu Ungaria în 
Transilvania, renunţarea prin tratat la teritoriile româneşti din fosta 
Basarabie şi Bucovină de Nord, renunţarea la Insula Şerpilor. Totul 
de bună voia unor conducători ticăloşi, trădători de ţară. Despre 
Cadrilater, nici nu s-a mai pus problema. Deci, România noastră se 
află de peste 19 ani în situaţia din 30 august 1940. Ca şi la 1. 600, 
unirea a rămas un ideal şi atât! Unde mai pui că nişte conducători 
nemernici au abandonat complet sprijinul pentru românii din Balcani 
şi actuala Serbie. Despre cei din Ungaria (peste 250. 000 în 1918) nu 
se mai pune problema. Au fost complet ungurizaţi. Ungurizarea se 
desfăşoară cu paşi repezi chiar pe teritoriul României. De la Bucureşti 
pleacă! Căci ungurii revizionişti guvernează România de 19 ani şi pas 
cu pas realizează ceea ce bietul Horthy şi Teleki, Bethlen nici nu au 
îndrăznit să viseze măcar. Să guverneze Ungaria România! Şi atunci, 
ce unire s-a realizat? De altfel, sărbătorirea acestui moment, în 2. 
008, a fost nu doar modest. A fost anemic! Jalnic! Imnul nostru 
spune totul! Numai că, în 1. 848, românii s-au trezit cu adevărat şi 
după 70 de ani de lupte au realizat Unirea cea Mare. în următorii 90 
de ani, urmaşi nevolnici, elite de nimic au reuşit să distrugă ce au 
realizat aceia. Cât despre „deşteptarea din somnul cel de moarte"... 
mai va! Din el s-au trezit alţii: ungurii, mancurţii de la Chişinău şi 


159 



ucrainenii. Asta ar fi, fraţi români... în locul „deştepătării", tineretul 
(gândiţi-vă, lancu avea 24 de ani când conducea trupele de 
români...) a ales să fie pribeag. Nu-i trebuie ţară! 

IARĂŞI DESPRE BESTII 

■ ► Bestia stăpânită de antiromânism: 

creştin ortodoxe Trimis de mezinu mihai romica la 2008-05-22 
00:57:11 J Liber tatea, când am spus Io ca rumancile sunt tirfe si o 
fac din plăcere aţi răcnit toţi ca nu-i aşa, felicitări ziarului Libertatea 
care arata ce fel de secretare sunt rumancile stoarfele europei ca si 
secretara Nita Rodica piranda analfabeta dela Colegiul National 
Dragos Vodă Câmpulung Moldovenesc, aşa făceau si in epoca de aur 
când dădeau născătoarea la şefi ca sa rămână in servici putorile. si 
când vin in Rrumania se duc direct la biserica la bandiţii BOR unde isi 
fac 100 de mătănii si 5000 de cruci prea creştinele de' inviere' si 
Crăciun după litrii de smântână fierbinte in toate bortile dela toţi 
boratii marocani si uite aşa se transmite prostituţia la rumance neam 
de traseiste din maama in fiica-datinile strămoşeşti 

■ ►Postat de atilla la 29.09.2008 20:28, Gândul. 

ardealul si banatul nu aparţin valahilor boriti. ardealul si banatul sint 
teritorii maghiare si furate cu ajutorul marilor puteri după ce austro- 
ungaria si germania au pierdut primul război andial.dictatul de la 
trianon nu valorează nici cat o bucata de hârtie igienica.respectiv e 
buna numai de şters pe c.u.r. după ocuparea ardealului si banatului 
valahii nazişti .antisemiţi si teroriştii spurcaţi criminali valahi,sau 
folosit de toate minciunile si de orice numai sa facă lumea sa creadă 
ca. 1 .valahii sint romini si se trag din fostul imperiu roman 2. si ca 
ardealul si banatul le aparţine valahilor.ca nu ştiu când,romanii si 
dacii sau regulat in c.u.r. si valahii de azi sint descendenţi din romani 
si d(r)aci atit punctul 1 cat si punctul 2 sint minciuni de put pina ia 
cer.voi sălbaticilor valahi boriti nici azi nu incetati sa minţiţi si sa 
încercaţi sa induceţi in eroare o lume întreaga.italia trebuie sa va 
interzică vouă valahi sălbatici barbari si hoţii lumii intregi sa purtaţi 
nume furate si sa va numiţi romini.adevăraţii romani sint italienii.inca 
nu am auzit nici un italian sa spună „fraţii nostrii rrromini„dimpotrivă 
valahii au ajuns cei mai nesuferiţi si cei mai uriti din toata lumea.voi 
valahii va aflaţi pe un teritoriu care nu va aparţine si mai devreme 


160 


sau mai tirziu o sa rezolvam problema ardealului si banatului cu 
arma aşa cum s-a rezolvat in fosta iugoslavie si cum s-a rezolvat in 
ultimul timp peste tot in lume. ardealul si banatul trebuie sa fie 
independente,nu avem nevoie de mitici si sa ne conducă cei mai 
necivilizati boriti de valahi.noi ne putem singuri conduce.afara cu 
gunoiul valah din ardeal si banat.afara cu miticii valahi boriti din 
ardeal si banat. 

■ ►Postat de axj la 29.09.2008 20:59 - din Gândul 

ps: mi-e jena când vad la televizor spectacole folclorice organizate 
de cei din bucureşti in locaţii din ardeal (ca sibiu, braşov) si nu invita 
artişti din ardeal, in schimb invita artişti din bulgaria si turcia! in timp 
ce nu invita pe nimeni din ungaria si slovacia care au dansuri 
populare care sunt mult mai apropiate de cele ardelene (in special 
cele slovace), ca sa nu mai spun de manele, care reprezintă 
adevăratul folklor din sudul româniei care a fost insa reprimat de 
regimurile care au încercat sa creeze o identitate romaneasca pan- 
carpatica. 

■ ► Postat de axj la 29.09.2008 20:49 - Gândul 

biserica ortodoxa din valahia si moldova nici măcar nu era vorbitoare 
de limba romana, era vorbitoare de limba greaca fiind o unealta a 
regimului otoman, acest lucru a încercat biserica ortodoxa sa ii 
ascundă după unirea din 1918 prin denigrarea bisericii catolice si 
încercării de rescriere a istoriei Identităţii romane, astfel in acest 
scop biserica ortodoxa a susţinut un şir de dictaturi care au inceput 
înainte sa vina comuniştii in 1948 dar nu au avut curajul sa distrugă 
biserica catolica, doar când au venit tancurile ruseşti au avut curajul. 

■ ►Budapestanul 2003-09-29 oo:os:27@ aiurogantu - Ziua: 
„Aotonomia" lor vorbesc cei cu mămăliga in gura. la noi se spune 
MAT regiunea autonoma Mureş. In HarCOv plus TGM adicala secui 
nu ai şansa cu alde toarshii care o torc in meandrele concretului. 
Ăştia nu prea pricep de gluma. Daca le promiti si nu tine ori te iau pe 
sus oi mergi tu mai departe de buna voie. Vezi cazul miliţianului 
făcut bucatele. II ştia toata comunitatea de secui ce calităţi 
deosebite are. i-au făcut felul. In schimb in mod curios colegul sau 
tot roman din acelaşi post a fost lăsat in pace. asta ca si exemplu de 
conduita morala prin secuime, sa iţi mai explic lasă le autonomia si 
se vor întreţine din propiile puteri plus ce ajung sa cofinanteze cu 
Uniunea europeana, nu le trebuie " mila" romaneasca, ăştia is 


161 




muncitori. Daca nu ii cunoşti apleacă te asupra lor. La ei nu se 
practica unul cu sapa si 9 cu mapa. Repet secui nu UDMR ui nu 
confunda una cu alta. 

■ ►mezinu mihai romica | 2008.10.05 | 00.47. bor evul 
mediu 

bai nebunilor ce dreaq o fi având in comun slavul Ştefan fiul lui 
Bogdan-in limba rusa dat de Dumnezeu ca slavii au populat Bucovina 
inca in secoluj al 7 lea cu miliţienii de frontiera care se ocupa cu 
traficul de ţigări? ba voi sunteţi nebuni ba... dar rumancile care-si 
aduc fiicele la Castellion sa bea smântână fierbinte pe 10 euro ce 
sfint le protejează meseria? si de cind evreul Ilie pe numele adevărat 
Eiiahu ca asta a trăit cu mult inaintea lui Joshua zis Isus apară 
electricienii? ba voi trebuiţi duşi la Socola 

■ ► mihai romica | 2008.10.13 | 19.41 Libertatea 
moarte rumânilor hitleristi sifilitici mai bine împuşcaţii pe boratii 
vlahoromi care se dau hitleristi nu uitaţi ce au făcut hitleristii. 

■ ► Palide răspunsuri bestiilor stăpânite de antiromanism: 

Postat de Bozgorul Chiorpec la 7.12.2007 16:55 - Gândul 

Pe forumul de la Gândul mishuna plevushka udemerista, care a 
primit sarcina sa ia nick-name de romani si sa înjure România si 
poporul roman, sa ceara regionalizare, federalizare. Schema e 
simpla, se incepe cu vai ce sufăr pt. tara mea" si continua imediat 
cu dar ăştia suntem, aşa e romanul, va spun eu ca si eu sunt 
roman, etc." pt. a intari sentimentul de auto-denigrare. E clasic in 
manipulare :)). Câteodată isi dau chiar in petec, lăudând 
maghiarimea si pot uşor identificaţi. Cat despre "romi", nu e vorba 
de romi ci de 7ZIGANI, aceştia sunt tzigani de secole si doar din 
1996 li s-a aprobat in mod iresponsabil cererea sa folosească 
termenul „rom", ce are ca rădăcina comuna cu „roman". O 
modalitate de a spori confuzia si a se „ascunde" in spatele unei 
naţiuni când sunt luaţi la intrebari in străinătate! Felicitări ziariştilor 
ce au curajul sa scrie „ţigan" in loc de mincinosul si abuzivul "rom" 
sau „rrom"! 

■ ►Postat de Alba la 8.06.2007 08:56 

Chiar nu se poate fără ong-udmr?? Chiar este atât de indispensabil 
acest ong care nici măcar nu este partid?? Chiar nu reuşiţi să vă 
treziţi din această narcoza mister tăriceanu?? An asemenea condiţii 
sunteţi un inconştient incorigibil, iar locul pe care-l meritaţi nu este 


162 


nici măcar la la da de gunoi a istoriei !!!, Chiar nu vă mai pasă de 
acest popor ?? Chiar nu aveţi un gust amar în gură?? Dar de fapt, 
gigolo tot gigolo rămâne, asta apropo de nr, de neveste. Sa nu fiu 
înţeles greşit!! 

■ ►haiduc 

2008-09-29 05:35:5? Romani, NU votaţi aceşti parlamentari 
NEROMANI Are cineva o lista cu numele si naţionalitatea 
parlamentarilor romani? Sau a celor din posturi cheie. Ar fi interesant 
sa ştim cine sunt cei care ne conduc. Propun ca fiecare care are 
informaţii despre numele si naţionalitatea parlamentarilor sa ii 
adauge pe lista care o voi incepe acum. 

Nume Funcţie Partid Naţionalitate 

Petre Roman Senator FD Evreu 

Aurel Vainer Deputat Min. Evreiasca Evreu 

Radu Berceanu Senator PD Evreu 

Gheorghe Firczak Deputat Min. Ruteana Rutean-evreu 

Adrian Severin Deputat PSD Evreu 

Eduard Râul Hellvig Deputat PNL Evreu 

Karoly Ferenc Szabo Senator UDMR Maghiar 

Sandor Konya-Hamar Deputat UDMR Maghiar 

Attila B. L. Kelemen Deputat UDMR Maghiar 

Monica M lacob Ridzi Deputat PD-L Evreu 

Renate Weber Deputat PNL Evreu 

Gyorgy Frunda Senator UDMR Maghiar 

Sogor Csaba Senator UDMR Maghiar 

Peter Eckstein Kovacs Senator UDMR Evreu 

Verestoy Attila Senator UDMR Maghiar 

Marko Bela Senator UDMR Maghiar 

Kelemen Hunor Deputat UDMR Maghiar 

Toro Tibor Deputat UDMR Maghiar 

Becsek G.D. Kalman Deputat UDMR Maghiar 

Sotiris Fotopolos Deputat Min. Elena Grec 

Oana Manolescu Deputat Min. Albaneza Albaneza 

Mihai R. Ungureanu Şeful SIE Evreu 

Lista poate fi continuata de cei care deţin mai multe informaţii. 

■► Notă: Am putea cita la infinit „comentarii" de genul celor 
citate la paginile de mai sus şi să ne crucim de cât antiromânism se 


163 




vântură în mass-media fără ca cineva să se arate măcar revoltat, să 
riposteze. Singurul înjurat în ţara asta de un Turcescu, un Popescu, 
un X Y este Vădim Tudor. Revizionismul deşănţat de pe forumuri,' 
din ziare, din realitatea ţării este trecut cu vederea chiar şi când un 
Tokes declară că jud. Covasna şi Harghita sunt „Tibetul României". 
Nici o reacţie la români. 

= Citatele au fost reproduse întocmai, fără modificări de vreun 
fel! 


DESPRE ÎNTÂLNIREA DE LA AFPDR DIN LUNA 
NOIEMBRIE 2008 

AFPDR, din Piaţa Rosetti, a avut loc joi, 20 noiembrie 
2008, o întâlnire care ar putea avea urmări însemnate în lumea 
românească post-decembristă (deşi târziu; au trecut deja 19 ani). 
Despre ce este vorba? Deci, s-au întâlni domnii: Constantin IULIAN, 
Ghe. JIJIE, Vasile AFILIE, Emanoil PARASCHIVAŞ, Dumitru COMŞa' 
Demonstene ANDRONESCU, Vasile BORONEANŢ, Jenică POPESCU,' 
Octavian TRIPA, Constanţa MOŢEI, av. N. ENCIU. Iată ce problemele 
s-au dezbătut: 1). Acţiunea întreprinsă la Tribunalul Militar privind 
condamnarea comunismului pentru că se observă că guvernanţii 
merg spre o „tăinuire a crimelor comunismului". Pentru a transa 
problema AFPDR este hotărât să se adreseze la Strasbourg; 2). 
Lămurirea odată pentru totdeauna a problemei legionere pentru că 
se practică asupra ei un „şantaj cum că Mişcarea Legionară ar fi o 
mişcare fascistă . Or, acesta este o minciună menită să ţină Mişcarea 
Legionară în afara vieţii politice oficiale. în fond, Mişcarea Legionară, 
nu a fost „fascistă", ci a fost victimă a cancelarului Adolf Hitler care a 
dat ordin ca membri ei să fie închişi în lagăre. Asemenea, Mişcarea 
Legionară a fost absolvită în Procesul de la Nurnberg de orice vină 
întrucât nu a guvernat în perioada războiului al II-lea mondial. După 
al doilea război mondial, Mişcarea Legionară a colaborat cu armata 
americană în lupta contra sistemului comunist instaurat în Europa de 
Est şi Centrală. Că Mişcarea Legionară, mişcare cu componentă 
creştină în fapt; apoi, a luptat alături de cei ce la un moment dat 
luptau, şi ei, contra sistemului comunist. De aceea, este necesar să 
fie precizate în „dosarul ML" câteva puncte: 1). Care a fost scopul 
politico-social, educaţional şi cultural al Mişcării Legionare; 2). 


164 


Evidenţierea faptului că Mişcarea Legionară a fost o mişcare 
anticomunistă, antibolşevică (dat fiind faptul că guvernul bolşevic al 
Uniunii Sovietice era antiromânesc şi revizionist la adresa României) 
în special; 3). Mişcarea Legionară n-a fost o mişcare antisemită 
(antiiudaică adică) pe criterii rasiale sau religioase. Ea a pus 
problema dreptăţi sociale pentru neamul românesc. Pentru că o 
minoritate redusă numeric, comunitatea evreiască, din România 
anilor 1918-1940, deţinea 80% din averea României. Această stare 
era injustă şi dăunătoare majorităţii alcătuitoare de stat. Problema 
aceasta trebuie tratată în contextul epocii şi documentată şi arătat că 
nu a fost o născocire a Mişcării Legionare. Ea vine din istorie. 
Asemenea, trebuie privită problema Mişcării Legionare pe parcursul a 
cei 81 de ani de existenţă. Ea a fost mai întâi victima oligarhiei ce 
domina România în perioada interbelică, apoi a fost victima lui 
Antonescu, apoi a ocupaţiei sovietice şi regimului comunist, apoi a 
regimurilor oligarhice post-decembriste. Toate aceste regimuri, prin 
mass-media ce o aveau şi au la dispoziţie, au diabolizat-o. Este o 
obligaţie a supravieţuitorilor să riposteze. S-a mai subliniat la această 
întâlnire că regimul comunist, comunismul din România, a fost 
condamnat de către preşedintele Traian Basescu şi ar trebui pornit 
un proces al torţionarilor comunişti. S-a mers în această direcţie. Dar 
timid! Lupta pentru adevăr şi dreptate trebuie dusă atât de către 
asociaţiile şi organizaţiile inspirate din doctrina Mişcării Legionare cât 
şi individual, de victimele regimului comunist. Trebuie făcut ceva 
pentru a rămâne consemnat în istorie adevărul. Deja s-a stat în 
expectativă prea mult. Normal, ar fi fost, ca, după ce preşedintele a 
condamnat comunismul, primul ministru Tăriceanu să fi dat o lege în 
această direcţie. Dimpotrivă, acesta blochează deconspirarea 
crimelor regimului comunist din România. Nu-i de mirare! Noi trebuie 
să nu uităm că instaurarea regimurilor comuniste în Europa de Est şi 
Centrală şi în Rusia s-a realizat cu ajutorul şi acordul Occidentului 
stângist. Iar actualul Occident, în special SUA, este dominat(ă) de 
secte şi divizat şi profund desacralizat. Ţinând cont de toate acestea 
să nu ne prea aşteptăm a fie sprijiniţi în demersul ce-l întreprind 
foştii deţinuţi politici. 


165 





OLIGARHI, JURNALIŞTI, MINORITARI ŞI... RESTUL. 


Ceea ce ţi să pare că vezi este departe de a fi realitate. Aşa cum 
în 1944 puterea de o anumită culoare se instaura de la sine şi nimeni 
nu se mira de acea „realitate" decât cei care erau destinaţi să se 
mire, ca viţelul. Toţi uită azi că înainte chiar de a intra Armata Roşie 
în România, viitoarele victime încheiaseră alianţă cu partidul care 
militase încă din 1921 pentru dezmembrarea României Mari. Adică, 
oligarhii se aliaseră cu „proletari" împotriva naţionaliştilor şi a tot ce 
era naţional. în 1989 rolurile s-au inversat - dar fondul a rămas 
acelaşi. Adică, „proletarii" s-au aliat cu oligarhii (viitori) împotriva 
naţionaliştilor ce mai rămăseseră sau părea că au mai rămas. 
Duşmanii oligarhilor şi „proletarilor" din perioada interbelică a 
secolului trecut erau legionarii, duşmanii „proletarilor" şi oligarhilor 
postdecembrişti sunt tot legionarii. Nici o schimbare! Cine sunt 
oligarhii? Sunt acei indivizi care prin diferite metode, pe diferite căi 
(dar mereu cu ajutorul statului acaparat de ei), şi-au însuşit averea şi 
rezultatele muncii celor mulţi. Oligarhii n-au, în general, o etnie 
anume. Dar, persoane dintr-o anume etnie domină prin pondere 
numerică. De regulă minoritari; aceştia au împânzit globul de la un 
capăt la altul. în România „rromii" sunt marii beneficiari. Aflaţi în 
afara sistemului fostului regim comunist, ca masă, dar în creierul lui 
prin reprezentanţi (la fel ca şi altă etnie internaţională), uniţi prin 
însăşi rasa lor şi stare, aceştia au jefuit, şi-au însuşit bunurile 
„întregului popor" român devenind posesori de averi uriaşe. Aceste 
averi le-au permis să cumpere pe cei ce trebuia să-i bage la 
închisoare pentru jaful comis. Oligarhii „rromi" şi confraţii lor de 
concepţii („chinezii"), cărora li s-au adăugat adversarii milenari ai 
românilor (ungurii), au subjugat un popor obosit - poporul român. 
Neputând lupta cu aceştia, masa aptă de muncă (bărbaţi, femei între 
20-50 de ani) au luat drumul pribegiei şi au devenit salahori în 
Europa Occidentală şi America. In ţară au rămas oligarhii pomeniţi 
mai sus. Lor li s-au adăugat oligarhi musulmani. Filosofia acestora? 
Jaful legal, ilegal şi acapararea de funcţii în satul zis „românesc". 
Vorba vine! Pentru că oligarhii „rromi" (foşti ţigani) au deposedat - 
cu ajutor de la „chinezi" - acest stat de însăşi conţinutul lui - 
numele. Ţiganul numindu-se „rrom", cu voie de la o parte din 
români, trebuia să îşi şi decline şi conjuge numele. Şi a devenit 


166 


„romanes", ţiganca devine „romanca" şi limba „romanes". Şi românii 
au dispărut pentru lumea civilizată devenind „ţigani". Că ăia nu sunt 
proşti! Aşa că nimeni nu se mai miră că pe stadioanele Europei, când 
apar românii, se scandează: „ţiganii, ţiganii!"... Adică, noii oligarhi! 
România a ajuns o ţară dominată de oligarhi - şi implicit! - de 
politicieni ţigani („rromi"). Ba, prin aşa numita „discriminare pozitivă" 
Cultura, Poliţia, Magistratura încape treptat, treptat în mâinile 
aceloraşi oligarhi „rromi". S-au înfiinţat catedre universitare cu şefi 
ţigani care predau „cultura romanes" (adică, nomadismul, cerşetoria, 
manelele „miss Piranda!", arta fustelor creţe, parazitarea satelor de 
români, furtul, traficul de carne vie etc.). Mai nou, BOR a început şi 
ea să se „romanes"-seze. Adică, hirotoneşte popi ţigani care să ţină 
slujbe în romanes-te (ţigăneşte, adică) în biserici româneşti; li se dau 
şi lăcaşe ale românilor pentru aşa ceva. Astfel, oligarhii „rromi" şi 
rasa lor vor sfârşi prin a deveni clasa conducătoare, parazită (cum au 
fost şi înainte, dar nu ca oligarhi) peste iloţii români, care, 
nemaiavând nici măcar nume, vor fi numiţi doar sclavi pur şi simplu, 
furnizori de femei, muncă, slugi ţigănimii stăpânitoare şi prietenilor 
lor minoritari („chinezi", unguri, musulmani). Stăpânirea „rrom"- ilor 
se întrevedea încă din 1944. Dar, după 1970 nu mai era nici un 
secret pentru nimeni. începând cu 1990 s-a deschis drumul la presă. 
Au apărut jurnalişti câtă frunză şi iarbă. Semianalfabeţi şi chiar 
analfabeţi! De aici şi neruşinarea, tupeul, seninătatea în debitarea de 
minciuni şi zelul cu care s-au avântat în slujba celui ce dă banul. 
Aceştia au mirosit de unde bate vântul. Vântul bătea în pânza 
corăbiei „rrom"- eşti şi altor „minorităţi conlocuitoare". Şi, hoţi, noii 
zgârâitori de hârtie s-au repezit pe români. Din xenofobi, rasişti, 
naţionalişti, „lejionari", mâncători de iudei, antisemiţi nu i-au mai 
scos. lată de 20 de ani o ţin aşa. Aşa, neamul românesc a ajuns un 
rest care - pentru a fi lăsat să respire - trebuie să-şi dea avutul, ţara 
şi munca ţiganului nomad, să-l facă domn, şef, vânzător de flori, 
poliţist, magistrat, gazetar, vedetă TV, şef de partid în România, 
parlamentar, ministru, oligarh, preşedinte de stat. România a 
dispărut, românii la fel. Somn uşor! E o chestiune de timp! N-am vrut 
să avem doar clasă de oligarhi evrei în perioada interbelică... Avem 
oligarhi ţigani şi asociaţii. Să trăim bine, normal! 

Şi, ca încheiere, să relatez o întâmplare. Către anii 80 eram 
soldat TR undeva într-un oraş din România; în compania unde 


167 





slujeam patria aveam un „rrom de mătase". Negru ca un indian, şi, 
care, nu se preta la prea multe legături cu românaşii. Era un 
privilegiat în toată puterea cuvântului. De ce nu-l scutise şatra de 
armată nu pricep? Probabil, da bine la CV cum se zice azi. Destul că, 
soldatul TR, „rrom", făcea o armată de vacanţă. Imediat după 
„adunarea" („Pe platou, adunarea!" Asta era comanda!) de 
dimineaţă, comandatul de pluton zicea: „Guriţă" mergi în dormitor şi 
vezi ce faci pe acolo... Tipul se ducea în dormitor, se întindea pe pat 
şi, eventual, citea o carte. Purta mănuşi de damă; să nu se 
murdărească pe degete şi avea permisii când dorea şi cât dorea. Din 
când în când, mă-sa şi tac-su' veneau şi îl vizitau şi umpleau sacoşele 
pt ofiţeri, mergeau direct acasă şi dădeau: wisiki, kentane alte cele 
tovarăşilor ofiţeri. Ei, într-o zi-l aud cum - din ce motiv nu ştiu - că 
insul se scapă şi începe să ne beştelească, pe noi, sclavii, adică pe 
nişte români care îi făcuseră ceva într-o împrejurare oarecare. Colegi 
de companie au zâmbit subţire la adresa „rrom"-ului fudul. Eu am 
înţeles mesajul şi nu mi-am permis să zâmbesc condescendent! Dar 
puteai zice ceva atunci? Imediat erai taxat de rasist şi lejionar de 
către organe şi ăla erai. Eu am înţeles de atunci ce se prefigura. Alţii 
nu pricep nici azi, după mai mult de 30 de ani. Asta e, fraţilor! 


„CU MÂNIE CAPITALISTĂ!" 

1989 a dat drumul la zbierat şi condamnat, a dat drumul mai 
ales la anti-românism. Vulgar, grohăitor mai cu seamă pe blog-uri şi 
forumuri de ziare. Cuvinte şi sintagme de genul: „fascist", „nazist", 
„naţionalist", „naţionalist-comunist", „ceauşist", „lejionar", „ultra- 
naţionalist", „antisemit", „fundamentalist ortodox", „bizantin", apoi 
insulte grobiene: „sudist", „mitic", „şoldovean", „opincar", 
„mămăligar", „oier", „mioritic", „naţional comunist", „valah puturos", 
„hoţ”, „ţigan" (că ţiganul adevărat e acum „rrom!"), „violator" (Că un 
Frietzl era înger?), „balcanic", „ocupant", „turciţi", „invadatori" etc. , 
au invadat mass-media şi sunt menite să demonizeze şi să scoată din 
viaţa publică orice persoană, etnic român care îndrăzneşte să-şi 
apere naţiunea din care face parte. Nu mai vorbesc de încăpăţânarea 
cu care este folosit de mass-media termenul de „rrom" când e vorba 
de ţigan, încăpăţânarea cu care aceeaşi mass-medie numeşte 


168 


„român" orice infractor de alta etnie din România (trăitor aici sau pe 
alte meleaguri) şi nu „de cetăţenie română". Aşa cum minoritarii s-au 
delimitat prin lege de etnicii români, în România, tot aşa trebuie să-şi 
asume şi infractorii. Aşa cum au vrut drepturi şi separare tot aşa să - 
şi asume şi responsabilitate. Şi, în virtutea acestui fapt, actele şi 
paşapoartele trebuie să conţină şi etnia în care s-a înregistrat 
respectivul. Cum, numai în România, vrea să fie separat, vrea 
apartheid, iar în străinătate se vrea „român"? Nu se poate ca să te 
substitui altei etnii când faci rele şi să te dai drept minoritar când e 
vorba de privilegii şi „discriminare pozitivă"... Ce să mai zic de revolta 
aceloraşi gazetăraşi atunci când îndrăzneşte un ins să spună că un 
ţigan fură recolta ţăranilor din satul românesc ce a avut nenorocul să 
fie blestemat cu o şatra de ţigani la marginea lui sau de ştirista ce 
blamează cu mânie capitalistă „extremismul românesc", 
„fundamentalismul", „lejionari"-smul care „fundamentalism" a 
îndrăznit să spună lucrurilor pe nume. Că mai deunăzi (nu contează 
data!) un fălcos de „analist" („prof. univ.") turuia, şi-i tremurau 
fălcile de grăsime şi condamna cu aceeaşi „mânie capitalistă", la 
Antena 3, pe cei ce ar îndrăzni să blameze etnia care-i dăduse pe 
Rafael Şandor şi Ivan Stoika, ucigaşii lui Marian Cozma. „Să nu 
îndrăznim!" se zborşea muntele de grăsime! Atenţie, spunea 
individul! Că aşa a fost pe vremea lui Hitler. Da', pe vremea lui 
Stalin, cum era, maistre? Dar pe vremea lui Olmert cum e, maistre 
analist? Şi pe cea lui Bush cum a fost? Moartea irakienilor, 
palestinienilor, a românilor în gulag, în închisori, lipsa de drepturi a 
românilor din Serbia, a armânilor din Grecia şi restul Balcanilor, da' 
holocaustul indienilor din America, nu te revoltă, „analistule'7 Pe 
indieni îi exterminase „democraţia" şi asta nu era şi nici nu este 
„hitlerism", „nazism"? Normal! E „democraţie!" Separatismul kosovar 
sau secuiesc este tot „democraţie", apartheidul şcolar din România e 
„democraţie"? Vai de capul vostru de „analişti"! Vai de capul vostru 
de gazetari... şi de al nostru că vă suportăm şi nu vă luăm cu parul. 

= Acum, problema Basarabiei ciuntite. Şi aici politicienii ticăloşi 
au vândut interesele României fără drept de apel atunci când au 
recunoscut statalitatea ei. Aşa că n-avem ce mai adăuga în plus. 

= Problema cedărilor teritoriale către Ucraina! O mârşăvie fără 
seamăn în istorie a regimului ticălos al nenorocitului ce poartă 
numele de Emil Constantinescu şi a ministrului ticălos cu numele de 


169 





Adrian Severin. Şi nu numai. Parlamentul unde era, dar 
parlamentarii? Trădători! 

IARĂŞI DESPRE BESTII 

■ ► Tot despre bestia antiromânească de pe forumuri: 

România, tara de rahat, Libertatea 

■ ►153. hary twatter | 2008.10.26 | 00.06 tot de rahat este 
indiferent de ce spune lumea pe forumul asta de rahat, românia este 
de rahat, iar locuitorii ei sunt rahati mici cărora li se servesc zilnic 
rahatei cu linguritza. sunteţi de tot rahatul zău... cine a vrut sa iese 
din rahat este stabilit definitiv prin alte colturi de lume. care au 
alunecat pe diareea romaneasca, au căzut in rahatul mioritic unde o 
sa si moara, aşa ca lasati-ne tot ce am văzut pina acum este da 67 
sau 66% si nu 33 sau 34%. Frigg off rahatilor. 

■ ►237. coca | 2008.10.26 | 15.54 

mare dreptate: 

aşa e o tara blestemata cum nu e alta pe acest pământ, ii declar 
titlul anului. 

■ ►#236. dea | 2008.10.26 | 15.41 

romanii o tara de maaaree caaacaat condusa de jidani hapsâni 
puşi pe căpătuiala, de masoni balosi, care cum vad bani sau aud de 
profit sunt in stare de orice, o tara de ţigani jalnici, de manelisti 
inculţi plin i de aur. pe scurt o tara blestemata, cum nu e alta pe 
pământ. 

■ ►#301. Regele Minai | 2008.11.03 | 17.41 pt cel ce a lansat 
sintagma... 

De "rahat" este cel ce a lansat acest sait (articol! Sintagma) sau 
ce o fi. Si de nu se considera aşa ceva si locuieşte in "rahat" si rade 
de rahati este schizofrenic si un masochist dement. In concluzie, cel 
care ii face pe alţii rahat este chiar el acest "rahat" si, normal, nu 
poate locui decât in closet si closetul e chiar in capul lui. Curata buda 
si pe tine, "rahatule!" 

■ ► mezinu mihai romica | 2008.11.03 | 00.27 

titlu de primitivi iobagi din rrumania evului mediu piei satana 
patriarh piei satana iobagi primitivi piei satana policandru doar nu 


170 


ancheta despre o lucrare făcuta de mântuială in tara lui merge si 
aşa. 

■ ►Postat de Banatan la 19.02.2009 19:33 

domnilor mitici, nu pot intelege ura voastră absolut deloc, ce va 
deranjează ca banatul devine autonom ? noi nu venim nici la craiova, 
nici la bucureşti sa va impunem ce sa simţiţi si cum sa va 
gospodăriţi, dar se pare ca aşa cum va comportaţi prin tarile 
europene care v-au primit, aşa va comportaţi si in banat, cu aceeaşi 
ignoranta arogant agresiva de care nu va puteţi dezbăra; mă intreb 
dece oare ? sa fie de vina genele voastre orientale si inca necizelate 
de civilizaţia europeana, sau sa fie de vina ametecul vostru cu romii? 

■ ►Postat de volke la 19.02.2009 22:08 

locuitorii ţinutului cezaro-craiesc nu va doresc si nu doresc sa fim 
altceva decât vecini, de ce nu puteţi intelege atâta lucru? voi cum aţi 
reacţiona daca aţi fi conduşi de la sofia? 

■ ►Postat de eminovici la 19.02.2009 23:52 

bravo dle tokes te-am votat si te voi vota din nou , la mai mare 
sa-ti împlineşti visul, sa-i dai in boala pe ai lui vădim - vaccin tribunul 
scufundat odată cu titanicul, trăiască autonomia. 

■ ►Postat de morbus hungaricus la 20.02.2009 10:19 

are dreptate episcopul tokes. in sfirsit cineva trage semnanul de 
alarma, si deschide ochii europei, da, de la trianon incoace exista o 
romanizare forţată, proces care astăzi este f. subtil, dar eficient, in 
1918, ponderea romanilor din ardeal, banat si estul ungariei - teritorii 
care au ajuns pe mina regatului - a fost de 56 la suta. astăzi cit este, 
oare? bine zice userul banatan la inceputul comentariilor, as adaugă 
eu doar faptul ca politicul si biserica ortodoxa sunt mina-n mina: popi 
nespălaţi cu parul lung si nebarbieriti, măicuţe ca la odorhei au 
invadat localităţile tradiţionale ungurest, săseşti si chiar romaneşti, 
ardealul după 1920 a decăzut f. mult, civilizaţia occidentala - ca 
parte integranta al unui imperiu central-europeana, cu o cultura 
occidentala - a fost înlocuita cu o cultura balcanica, cu corupţie, 
minciuna, hoţie, si un sistem politic de 2 bani. de asta nu sunt inca 
capabili majoritatea romanilor sa inteleaga dorinţele de autonomie, 
ptr. ca ei n-au trăit nicidata intr-un mediu civilizat, autonomia nu 
inseama divizarea tarii, înseamnă descentralizare! nici acum, cind 
românia a intrat in ue, nu s-a schimbat mai nimic, in afara de faptul 
libertatea de mişcare a pus pe drumuri (tradiţia transhumantei!!!) 


171 





mase mari de romani, asta e adevărul, si rog sa nu mai trimiteţi 
afara din tara băştinaşii unguri, factori de civilizare!, daca e sa plece 
cineva, poate ca ar fi bine sa se mute inapoi la ei, in regat, toţi 
emigranţii si descendenţii lor. userul un roman scrie ca datorita 
alipirii româniei au ajuns sa aibă funcţii de conducere, prostie si 
minciuna mare! înainte de 1918 funcţiona autonomia locala (si in 
localităţile majoritar romaneşti), exista autonomie in invatamint (in 
1910 existau peste 3000 scoli elementare autonome romaneşti, pe 
cind in regat nu erau mai mult de 2600). in 1910 cea. 80% din 
populaţia romaneasca ardeleana nu cunoştea deloc limba oficiala a 
statului, si mai vorbim de asuprire si maghiarizare, in 1907 armata 
ragateana a împuşcat 11 mii de ţărani romani răsculaţi, ungurii nu s- 
au dat la asemenea fărădelegi, in regatul ungar, si după 1920, 
bancnotele ereau inscripţionate si in limbile minorităţilor, inclusiv 
româneşte, in aceasta perioada regatul nu recucunostea existrenta 
minorităţilor: ca ceangăii, evreii (astai au obţinut cetatienie după 
mari presiuni occidentale doar după 1920!), rusii, tătarii etc, n-avea 
nici măcar o scoală in care sa-nvete Ib-a materna, cind voi, stimaţi, 
forumisti, vorbiţi despre ******* etc., despre asuprirea romanilor 
ardeleni (care puteau trai si mai bine, nu e de negat asta), comparaţi 
situaţia lor materiala, politica, educaţionala cu cea a locuitorilor 
regatului, de ce credeţi ca apostolul unirii, marele ioan slavici, după 
1920 era scirbit de regat, si plingea după legile si ordinea din statul 
maghiar? cititi-i cartea închisorile mele, si după aia sa mai înjuraţi. 
■►Postat de volke la 20,02.2009 13:28 
observ ca intre timp sudiştii m-au combătut, nereusmd totuşi sa 
aducă nici măcar un argument, multe injurii si aberaţii semnate cu 
numele meu, ce pot sa spun, daca aşa se obişnuieşte la voi , nu 
aveţi cum sa cunoaşteţi alte metode, ultimii 90 de ani au fost un 
continuu regres prntru ţinutul cezaro-craiesc, in care structura etnica 
a fost alterata prin mijloace barbare, mutilate au fost si oraşele 
noastre iar monumentele lăsate in paragina multe dintre ele fiind 
irecuperabile, ne-am saturat de indolenta voastră de oameni care isi 
irosesc toate energiile in înjuraturi, si pot trai liniştiţi sute de ani fără 
a face nimic...oameni fără ruşine. 


■► Bestia care „toaletează" pomii: După 1990 au apărut nişte 
specimene pe care eu le-aş numi „hingherii pomilor"! Hingherii şi 


172 


duşmanii declaraţi ai pomilor de pe marginea trotuarelor, din 
parcurile Municipiului Bucureşti, de pe lângă clădirile publice, blocuri, 
spitale, şcoli, policlinici. Numai ce-i vezi pe aceşti nenorociţi că apar 
cu tractorul şi o remorcă după el, cu drujba, şi cu şefuleţul de 
rigoare. Majoritatea sunt ţigani (pardon, „rromi"!). Jegosi, neraşi, cu 
haine din adunate, încălţăminte scâlciată şi veşnicul capişon tuflit pe 
cap. Urcă în pomi şi încep sâ-i belească de ramuri, încep de la vârf şi 
până nu-i lasă nişte beţe, trunchiuri nude, nu se lasă. Lumea 
avizată-i blestemă. Lor nici că le pasă. Taie! Ramurile le încarcă în 
remorca tractorului, crengile şi trunchiurile groase la fasonează de 
circa 1-1,5 m. şi le încarcă separat în camionete. Pentru „ciubuc!" în 
urma lor rămâne un peisaj de „Dodeskaden!". Nimeni nu poate stopa 
activitatea acestor bestii inconştiente, care lasă Municipiul Bucureşti 
pradă prafului şi poluării, oraş fără pomi înfrunziţi şi fără oxigen. 
Cred că nici o ţară - cu excepţia noastră - n-ar tolera activitatea 
acestor bestii pe două picioare care rad tot ce se numeşte pom. Din 
nord în sud şi de la est la vest, belesc pomii de crengi, trunchiurile 
lipsite de crengi se usucă. Peste câteva luni vin şi le taie şi pe 
acestea şi le vând. Praf, smog, parcări pentru maşini în loc de pomi. 
Oare-i va putea opri cineva pe aceste bestii? 


REMEMORĂRI DE EVENIMENTE 

Răsturnarea lui Ceauşescu m-a prins în trenul ce mă aducea de 
la Timişoara (mai precis Arad) la Bucureşti. Era vineri 22/12. 1989, 
după ora 12 00 . Participasem cu o oră şi ceva mai devreme - cu un 
scepticism nedisimulat - la revărsarea de grobianism antiromânesc 
din Piaţa Primăriei din Arad. Peste tot era atârnate portretele lui 
Ceauşescu cu mâzgăleli. Pe chipul lui erau mâzgălit cu pixul sau 
carioca simboluri ale Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor 
Germani. Sub acelaşi portret erau atârnate cizme, opinci sau, (cum 
am zice azi benere), hârtii A4 pe care erau desenate aceste obiecte 
(Numai un neavizat nu realiza mâna ungurilor din interior şi din 
exterior în această revărsare de insultă la adresa românilor, de fapt. 
Nu era cazul meu!). Peste tot erau aruncate pungi de plastic în care 
se aflau cunoscutele „tacâmuri". Librăriile erau devastate şi volumele 
lui Ceauşescu aruncate pe trotuar, rupte, se strigau lozinci 


173 






denigratoare la adresa şefului statului şi, în subsidiar, la adresa 
românilor. Grupul de urlători nu era mai mare de 800-900 de 
oameni. Armata - din rândul căreia se va ivi autorul loviturii de stat - 
era batjocorită de urlători şi aceasta sta de momâie de ţintă a 
ungurilor care aruncau în ea pungi cu tacâmuri. Adică, aceştia 
aruncau în ea cu pungi cu... „tacâmuri". Tot ce se petrecea acolo era 
de un antiromânism de nedigerat. Prostimea, funcţionărimea, 
personalul din magazinele de pe bulevard, restaurante, librării sta 
nedumerită pe margine şi privea la nucleul de agenţi unguri şi 
trădători care batjocoreau România şi pe români - chipurile, 
protestând contra „dictatorului". Am plecat din Piaţa Primăriei, din 
Arad, cu o scârbă grea în suflet, la trenul spre Bucureşti perfect 
edificat că ceea ce se petrece în ţară este similar ca situaţie cu ce li 
s-a mai întâmplat românilor de multe ori în istorie (Câmpia Turzii - 
1601, Stănileşti - 1711, prinderea şi asasinarea lui Brâncoveanu la 
1714, instaurarea domniei fanarioţilor, asasinarea Domnitorului 
Grigore Ghica şi răpirea Bucovinei la 1775, răpirea Basarabiei la 
1812, anii de groază 1938 - 1940, ocupaţia kominternistă). Nu 
aveam dubii! Odată plecat trenul din gara Arad spre Bucureşti 
senzaţia că ceva nenatural se întâmplă s-a accentuat. Trenul se ţâra 
ca melcul, avea opriri unde nu te aşteptai, prin gările unde oprea 
auzeai zvonuri aiuristice cu privire la capacităţile paranormale ale 
securiştilor. Ba că au fost văzuţi otrăvind sursele de apă potabilă, ba 
că erau postaţi pe acoperişuri şi ucideau „revoluţionari", că sunt în 
hoteluri şi împuşcă ungurii din Ardeal, ba că cvasitotalitatea 
populaţiei ungureşti din Ardeal şi Banat a fugit de groaza securiştilor 
în Ungaria şi Ungaria „e gata să intervină pentru apărarea etnicilor 
unguri" (Săraca Ungarie!), ba că libanezii sunt cei care-l ajută pe 
Ceauşescu să lichideze „revoluţionari" şi unguri democraţi etc. 
Căderea propriu-zisă a lui Ceauşescu m-a prins în gara Recaş. Acolo, 
la casa unui gospodar, certat probabil cu obiceiurile creştine (tăia 
porcul de Crăciun vinerea), am privit scena cu „Mircea, fă-te că 
lucrezi!", scena apariţiei viitorului călău al lui Ceauşescu (Voican), în 
costum de revoluţionar ghevarist, agitaţia lui Caramitru. Generalul cu 
piciorul în ghips îşi făcuse datoria (Asta n-o ştiam la ora aceea). 
Adică, îşi trădase comandantul suprem şi-l înlăturase de la putere 
aruncând ţara în viitoarea sclavie a finanţei internaţionale. După 
câteva ore „puterea" trecea în mâinile alogenilor. Ca şi în 1. 944 sau 


174 


mai demult după 1. 711. Dar nici nu bănuiam cumplita sclavie 
economică şi spirituală ce ne aştepta. în fine, noul lider secondat de 
gaşca de brucani a hotărât, în acord cu liderul armatei - generalul 
Stănculescu -, uciderea fostului şef al statului român... 


IARĂŞI DESPRE BESTII 

■ ► Perfidia posturilor TV. 

Pelerinaj la Sfinte Moaşte! Ai crede că, la astfel de fapte, de 
pietate ale credincioşilor, reporterii, postul de televiziune îşi va axa 
reportajul pe fervoarea credinţei celor ce vin să sărute Sf. Moaşte. 
Aş, ţi-ai găsit! Reporterului, reporteriţei mai cu seamă, nici prin cap 
nu-i trec (e) să sublinieze aşa ceva. Nu, el (ea) va filma îmbulzeala 
enoriaşilor, va pune accent pe faptul că Primăria din localitate oferă 
sarmale, suc, mici sau orice fel de haleală şi că oamenii se „calcă-n 
picioare la coadă la sarmale!" Ori că „se calcă-n picioare şi fac cruci 
mari în faţa raclei cu Sf. Moaşte" („rămăşiţele" spun respectivii 
prezentatori de ştiri). Apoi, reporteriţa se-nfige cu microfonul în 
nasul unor femei sărmane, bătrâne necăjite, ştirbe, rău îmbrăcate şi 
cocârjate şi lansează mitraliat întrebarea: „De ce veniţi aici?"... [„Ca 
să poţi pune dumneata întrebări stupide!" ar trebuie să îi răspundă 
băbuţa; dar ea, modestă, îşi expune oful gâştei cu microfonul] De 
parcă ar fi picată din jungla amazoniană şi nu pricepe grebla. 
Normal, biata bătrână îi spune păsul reporteriţei sceptice: Că a venit 
pentru „sănătate", pentru „ajutor" etc. Imediat... reporteriţa se înfige 
la altă persoană - un moş aplecat de ani, cu obrajii scofâlciţi de 
necazuri. Aceaşi întrebare mitraliată şi, ca la Poliţie, ca şi cum 
persoana credincioasă ar fi un infractor! „Ce aşteptaţi stând la 
coadă?"... Şi mereu aşa! Apoi, reporteriţa va informa telespectatorul 
că credincioşii „sunt rupţi de oboseală, de foame, stau de circa 12 
ore la coadă, se înghesuie, se calcă-n picioare, le e frig, sunt rebegiţi 
de frig şi uzi de ploaie (asta de ploaie!), sunt leoarcă de transpiraţie 
(dacă e cald), stau pe jos, se ceartă cu jandarmii" etc. Toate spuse 
cu glas tare, repezit şi cu senzaţia că reporteriţa se află pe linia I-a a 
frontului de la Kursk-Orel-Belogorod. Păi bine, tovarăşă reporteriţă 
sau reporter, pentru o astfel de batjocură de transmisie nu era 
nevoie să te deplasezi la Sf. Moaşte făcătoare de minuni. Dumneata 
nu înţelegi nimic din ce se petrece acolo, nu ai organ de recepţie. 


175 


Pentru a transmite astfel de „ştiri" („înghesuială", „călcat în 
picioare"), nu e nevoie să calci în preajma unei biserici cu Sf. Moaşte. 
Că acei credincioşi nu s-au dus acolo pentru astfel de lucruri, nu-i 
mână pofta de scandal, vânzoleală etc. Cuconiţă, motivaţia prezenţei 
credincioşilor aici este extraumană, este dincolo de trup, este voinţa 
omului de a se identifica măcar pentru o clipă cu sfâtul, sfânta, cel, 
cea bineplăcut(ă) lui Hristos şi care s-a învrednicit cu neputrezirea 
trupului şi cu darul vindecării pentru cel care îi atinge Sf. Moaşte. în 
loc să se cutremure de ceea ce îi e dat să trăiască, televizista, 
televizistul prezintă anecdoticul vieţii obişnuite, de parcă de aceea s- 
au dus credincioşii acolo. Adică pentru a se călca pe bombeu, a se 
îmbulzi, a transpira şi a mânca o sarma oferită de un primar dornic 
de popularitate şi care vizează - în acest mod ieftin - să primească 
voturi în caz că va mai candida pentru un nou mandat. Te întrebi, 
oare, doar atât pricepe reporteriţa? Nici pe departe! Ea e instruită 
sau chiar crede că aşa e bineplăcut stăpânului, adică să coboare în 
derizoriu divinitatea creştinului ortodox, sfinţii cuvioşi şi mucenici şi 
pe cei care cred în ea şi-n binefacerile moaştelor. Aceasta este 
scopul ascuns şi perfid al acestui tip de televiziune şi al angajaţilor şi 
stăpânilor ce o deservesc. 


* 

■ ►Şi din nou despre bestia de pe forum: 

Din Gardianul 

Molto 

2008-12-10 19:05:21 

Bucurie... 

Mai mare nu exista decit atunci cind crapă un romin imputit si 
spurcat. Azi au crăpat 219. Vom deratiza Sfintul Pamint al 
TRANSILVANIEI de aceste jigodii. Moarte rominilor. 

Din Ziua 

Robur Cuceritorul 

2008-12-10 22:33:26 

Ideile lui Benrubi de Giovanni Papini 

Acest efect dizolvant al otrăvurilor pe care le distilam de veacuri, 
este marea rasbunare evreiasca asupra lumii greceşti, latine si 
creştine. Grecii si-au bătut joc de noi, romanii ne-au decimat, 


176 


creştinii ne-au torturat si ne-au jefuit, dar noi, prea slabi ca sa ne 
răzbunam prin forţa, am condus o ofensiva tenace si corosiva asupra 
stâlpilor pe care se sprijinea civilizaţia născuta din Atena lui Platon si 
din Roma împăraţilor si papilor. Si răzbunarea noastră este la obiect. 
In chip de capitalişti, dominam pieţele financiare intro vreme in care 
chestiunea economica reprezintă totul, sau aproape totul. Ca 
gânditori dominam pieţele intelectuale, distrugând bucăţica cu 
bucăţica vechile credinţe, sacre sau profane, religiile revelate sau 
laice. Evreul reuneşte in el cele doua extreme cele mai de temut, 
despot in domeniul material, anarhist in domeniul spiritual. In ordinul 
economic, voi sunteţi slugile noastre, iar in ordinul intelectual 
victimele noastre. Poporul care a fost acuzat de a fi jertfit un 
Dumnezeu, a vrut sa sacrifice idolii inteligentei si ai sentimentului si 
el va va constrânge sa îngenuncheaţi in fata idolului celui mai 
puternic, singurul care a rămas: banul. Umilinţa noastră, care 
porneşte de la Bar-Cosceba pentru a se perpetua in ghetto-uri pana 
la revoluţia franceza, umilinţa noastră este in sfârşit bine plătită. Si 
paria intre popoare poate sa cânte imnul unei duble victorii." 

Libertatea 

Comentariu cu plecarea Iu' radauleasca din România 

#29. gggg| 2009.07. ii | 06. io 

tăceţi drakului din gura prostiiloor!!!!!!!!! 

bine faci fetito, pleacă din mizeria aia de tara si lume! Ai de 
toate, ce-ti rebuie praful-mizeria-inundatiile-ciordelile-masina sparta 
etc! Nu te mai uita inapoi! Tzara de kakatr!!!!!!!!!!! de fapt românia 
...de ras a fost, de c**** a ajuns!!!!!!!!!MHgggg 

* 

■ ►Pe formuri se poartă un război murdar [de regulă de către 
unguri] şi continuu contra românilor ca naţiune, a obiceiurilor lor, a 
tradiţiei, istoriei. Sunt nişte nik-uri, pseudonime, care tastează de 
dimineaţa până noaptea. în comentariile ce le scriu debordează o 
ură tipic secolelor revolute, secolelor când românii erau iobagi la 
unguri. Cum sunt născut în provincia intracarpatică mi-a fost dat să 
le aud şi să le ştiu încă de când am priceput limba română. Ei bine, 
aceste injurii se revarsă acum din creierele urmaşilor paranoicilor ce 
ne-au stăpânit. Indivizii insultă cu ură de-a dreptul patologică (vezi 
mai sus cel ce semnează „molto"; omul ce se revendică biologic ca 


177 





român). Ar ucide, bestia sanguinară, se vede în secolul XV-XIX când 
ocupaţia principală a hungurilor era uciderea, batjocorirea şi 
ponegrirea românilor. Acesta a devenit după 1. 990 un sport curent 
în România şi la el s-au asociat istorici, ziarişti, comedianţi (vezi 
banda „Divertis", „trăsniţi în NATO", cretinoizi gen Garcea şi colegul, 
moşmondâci gen Djuvara, ziarişti de n nuanţe, lideri ai ţiganilor 
precum Voicu) de doi lei găuriţi şi forumişti şi ţigani. Toţi, într-un cor 
al broaştelor, grămădesc în capul nostru dejecţiile şi ura ce ne-o 
poartă. Ne-ar vrea morţi şi dispăruţi de aici pentru a ne lua ei locul şi 
a-şi croi un destin. Numai că Europa e în întregime pe drojdie şi 
invadată de rase neuropoide şi - în ritmul ce se întrevede - se va 
colora şi se va musulmaniza în maxim 100 de ani. Poate chiar mai 
repede. Miopia şi mentalitatea sinucigaşă a Marii Britanii ne-a adus 
aici. Marea Britanic şi-a realizat visul: A nimicit Europa continentală 
sinucigându-se, în 1945! 


178 


TABEL CU ARTICOLELE DIN REVISTA „BUNA VESTIRE": 2007-2010 


Nr. 

crt 

Titlul articolului 

Nr. revistă şi an 

pag 

semnătura 

i. 

Spicuiri şi... comentarii... 

An XVI 115-117 februarie- 
aprilie 2007 

1 

Nesemnat - gu 

2. 

„Să baţ’ gin palmi sa să nu 
scăoi oiţa qi la susuoară!” 

An XVI 115-117 februarie- 
aprilie 2007 

3 

Mişulică Florinei 
CORCODEL 

3. 

Ciocoi şi Slugi - pamflet 

An XV1115-117 februarie- 
aprilie 2007 

4 

Un om care a 
văzut destule 

4. 

Mărturii uitate 

An XVI 118-123 mai-octombrie 
2007 

3 

Costicuţă 

CELMARE 

5. 

Trăiască bogaţii, moarte 

săracilor, ura democraţia! 

An XVI-XVII 124-128 

noiembrie-decembrie 2007- 
ianuarie-martie 2008 

2, 3 

Nelu RUMĂNU’ 

6. 

Rasismul, Xenofobia, 

Şovinismul Minoritar 

An XVII 129-134 aprilie- 
septembrie 2008 

1 

Nae lonelescu 

7. 

Iarăşi despre bestii (va urma) 

An XVII 129-134 aprilie- 
septembrie 2008 

3, 8, 
10 , 
12 

Nelu RUMĂNU 

8. 

Antiromânismul „fin” sau 
neoantiromânismul 

An XVII 135-137 octombrie- 
decembrie 2008, an XVIII 138 
ianuarie 2009 

2 

N. G. 












































9. 

UNIREA din 1918, ciuntirile din 
1940 şi 1948 şi trădările 1989- 
1999 

An XVII 135-137 octombrie- 
decembrie 2008, an XVIII 138 
ianuarie 2009 

2 

N. U. 

10 . 

Iarăşi despre bestii (va urma) 

An XVII 135-137 octombrie- 
decembrie 2008, an XVIII 138 
ianuarie 2009 

3, 

11 

pt. conf. Florică 
Ionică 

11. 

Despre întâlnirea de la AFPDT 
din luna noiembrie 2008 

An XVII 135-137 octombrie- 
decembrie 2008, an XVIII 138 
ianuarie 2009 

9 

Reporter - gu 

12. 

OLIGARHI, JURNALIŞTI, 
MINORITARI şi... RESTUL 

An XVIII 139-143, februarie- 
iunie 2009 

1,2 

Melutu 

ILIESCUOVICI 

13. 

„Cu mânie capitalistă!” 

An XVIII 139-143, februarie- 
iunie 2009 

2 

N. U. 

14. 

Iarăşi despre bestii / Tot despre 
bestia antiromânească de pe 
forumuri (va urma)- 

An XVIII 139-143, februarie- 
iunie 2009 

3 

Adunate şi una 
scrisă de Marinică 
CRISTOI şi 
Mieluţu TUC 

15. 

Rememorări şi evenimente (va 
urma) 

An XVIII-XIX 144-152, iulie- 
decembrie 2009 şi ianuarie- 
martie 2010 

1 

Costicuţă 

PĂDURESCU 

16. 

Iarăşi despre bestii 

An XVIII-XIX 144-152, iulie- 
decembrie 2009 şi ianuarie- 
martie 2010 

3 

Atilla Ivan 
RUSNAUNGUR 














ADDENDA 


PUIEZEA CU TEMATICA ACTUALĂ 

E plină strada de frumoşi garoi, 
în piaţă vând ţâganile banane, 

Ciorapi şi dresuri la cucuoane 
Şi, din Ucraina, cânepă pentru puţoi. 

Şi-ntre timp... tot plescăie seminţe 
Şi duhănesc kentane pe-ntrecute, 

Râd de bieţii rumâni pe rupte 

Şi le trimit bezele, le servesc sentinţe. 

Adică-njurături şi vorbe-n scârbă: 

Pe gură bes porcisme şi insulte 
Şi-i doare-n dos de greutăţile mărunte 
Şi nici un gaborm le suflă-n ciorbă 

Şi sunt ai străzii mahări-profitori, 

Pieţele sunt locul lor de învârteală; 

N-au grijă de patron şi de dârvală 
Şi nici de băncile „chinezilor" - prăduitori. 

Viaţa pentru ei e râs, înşelăciune şi ciordeală, 
Trai în petreceri şi veselie-n stradă; 

Sunt marii dirijori de-orchestre pe estradă 
Şi grija pensiei nu le-a intrat în socoteală, 

De Băse, Boc, de unguri, de rusnaci, 

Le pasă ca de un scuipat scârbos 

Şi de bancherul „chinezist" îi doare-n dos 

Şi sunt stăpâni pe salahorii prostănaci. 

N-au nici venit, servici, nici sfanţ la „dări", 
Le-atârnă kilele de aur pe la gât, 
în maxilare şi la mâini şi-n rât 
Şi au - din ce? - mii de gipanuri în parcări... 


181 


Şi UE-i potcoveşte cu ajutoare în EU 
Şi, - n ţară, Primăriile le dau, în buzunare, 

Cu milioane, în cont de „ajutoare!" 

De la rumân, c-aşa vrea UE -dumnezeu. 

Mi-aş cere şi eu voie, Doamne-Dumnezeu, 

Să mă transformi în „rrom"-ţigan, 

Să fiu şi eu „discriminat" cu câte-un ban, 

Sau măcar ungur, Doamne, s-ajung eu. 

Nu-ţi cer să critic un secui, sau negru, sau iudeu, 
Că ştiu că-n România asta e o cerinţă grea... 

Şi ordonanţa 31 îndrăzneala ne-o bara 
Şi Iliuţă Nevăstuică ne va trage un bombeu!... 

C-ajuns-am sclavi la mândrul gefri-femei, 

La Marko Bela şi la Orban Viktor 
Şi va veni curând garda mogior 
Şi ne va scoate în şuturi de pe-aci. 

Ca să ne-ntoarcem - cică - în Balcani, 

Că ei, mogiorii, - s europeni de soi, 

Ce-o să ne-njuge iarăşi ca pe boi 

Şi din traco-români se ne transforme în ţigani! 


LUNA... 

Luna... răsare; când aici... 

Când mai încolo! 

Când la Vest, când la Est. 
Depinde unde ne aflăm; 

E când subţire - fir de aţă - 
Când mare, ca un langoş 
galben! 

Câte n-a privegheat, n-a văzut: 
Câte omoruri, câte sinucideri, 


182 


Câte jurăminte de amor etern; 

Şi, vai, împricinaţii - mulţi - nu 
ating nici optzeci de ani... 

Câte furturi, câte planuri 
năruite-n praful Terrei. 

O, mici viermuleţi... 

Râuri de lacrimi în urma voastră; 
Cum vă înghite pământul 
pe toţi şi pe toate; 

Cum ne înghite, pe rând, 
pe fiecare! 

Azi - unul, mâine - altul; 

Când tu, când ea, când voi, 
Când ei, când el, când toţi... 
Când toţi, nicicând nu Io?! 

Vineri, 14 sept. 2012. 


MARELE POET! 


Marele Poet e pe drojdie! 

Urlă neputinţa-n el! 

S-ar da cu dovleacul 
De pereţi! 

îi e urât să vadă oameni, 
Rude, prieteni, bărbaţi, femei, 
îi e urât de toate - 
Adâncul URÂT! - 
Demoni năvălitori îi tulbură 
Somnul! 

îşi urăşte existenţa, 
Aspiraţiile... 

Spaime nedefinite îi 
Cotropesc nopţile, 

Dimineţile! 

Doamne, încotro? 


183 


încotro, Gheo? 
Spre NICĂIERI 
Spre NICIUNDE, 
Hombre! 


DEMOCRAŢII DE PROFESIE! 

O bandă de porci guvernează planeta! 

Noi, îi suportăm - paşnici. 

Ăştia se cred Nemuritori. 

Neisprăviţii! 

Privindu-i, par loviţi cu leuca! 

Vorbesc vorbe, fără să clipească. 

Ucid cu siguranţă pe cine 
Cred ei că nu e croit după 
Creierul lor strâmb. 

„Impun democraţia!" 

Ce-i aia „democraţie"? 

Un scuipat în ochii 
Guvernaţilor! 

Potăile nu se tem de Domnul; 

Sunt Antihrişti! 

Nu se tem de ce-i aşteaptă 
După moarte. 

Viaţa, după ei, e doar Aici 
- Trup mâncat de viermi! 

Leprele ne iau drept 
Simpli păduchi, ce pot 
fi striviţi cu unghia. 

Omul, ca ne-ei, pentru ei, e doar păduche 
Şi când te gândeşti că şi Ei 
crapă şi sunt băgaţi 
sub pământ?! 

şi putrezesc ca păduchii (adică, noi!). 

Ei sunt clasa paraziţilor 
Planetari. 

Ucigaşi de profesie, 


Adică, şefi de profesie! 

Aşa cum banda lui Bronştain 

era formată din 

revoluţionari de profesie 

aşa, noua bandă, este 

ucigaşă de profesie 

- adică „democrată" de profesie! 

Aşa, că, fără iluzii, 

Domnilor supuşi, ne-EI!, 

Fără iluzii... 


PUIEZEA! 

Poezie belită, şi fără valoare! 
în tinereţea-mi de două parale 
Ţi-am îndrăgit urâta putoare 
Şi mohorâta sau fada-ţi culoare; 

Şi-acum sunt slugă clasei de limbuţi, 
Guriştilor ce zicu-şi „analişti", 

La oneghiştii şoroşuiui vânduţi, 

La hoţomani ce zicu-şi „moralişti", 

La filosofii, vânzători de vorbe late, 
Botezaţi în vechime sofişti, 

Şi care, azi, în capitaliste palate, 

Din comunişti se dau monarhişti. 

Şi peste toţi tronează cumularzi, 

Garai cu cefe groase, cocălari, 

„Fetiţe", arondate, de bastarzi, 

Ca „însoţitoare" de arabi şi de kazari. 

Şi-mi spun acum, la prag de bătrâneţe, 
De ce optat-am pentru ghiers, 

De ce în „Sfânta tinereţe"... 

Am ignorat stricatul „univers"? 


184 


185 


Ce politică îi zice şi insului, politician, 
Ce astăzi zice „nu" şi mâine „da" 

Şi din inconsecvenţa-i scoate un ban 
Şi de gipanuriş\-a umplut ograda... 

Eu sunt cel din urmă „bataior" 

Pentru reduta părăsită; 

în urma mea nu-i nici un luptător, 

Pe lângă mine nu-i vajnica elită! 

Doar un imens teren arid, 

Ruine, vânt şi pustuşag... 

Sau câte-un bătrânel livid 
La subsioară c-un uişag! 


POIET! ÎN PARCUL IZVOR... 

Ciorile sparg în plisc ghinde; 
în zarea vânătă - „Casa Poporului"! 
Babele trăncănesc la mobil; 

Liceene, cu dos dolofan, 
beau tutun; 

Ţiganii scuipă şi-njură, 

Frunzele cad ; 

Boschetarii scormonesc în 
tomberoane. 

Golâmbii ciugulesc firmituri; 
Mămicile plimbă cărucioare, 

Maşinile huruie pe stradă, 
Telefoanele poluează cu 
piuitul lor urechile 
moşilor stresaţi. 

Pe alee trece, înţepat, 
un negru buzat. 

O cioară a furat o nucă; 

- „Huş, cioară!"- 


186 


Poietut a speriat-o! 

Nuca i-a căzut din plisc 
şi, poietul, şi-a însuşit-o. 

Un câine de apartament, 

(„Lord" îi zice cucoana ce-l plimbă), 
cu un lemn în gură, 
zburătăceşte ciorile. 

Poietul îl suduie; 

I-a tulburat priveliştea cu ciori. 

Un globtroter aleargă, 
pe alei, cu cronometru' în 
mână; 

Frunzele cad, 

Câinele latră la ele; 

Vântu-şi plimba aripa 
Stârnind vârtejuri de praf 
şi gunoaie. 

Ciorile nu se mai întorc, 

Poietul suferă! 

AMINTIRE DE LA UN OARECARE 1 DECEMBRIE 

Poietul lua micul dejun / Şi privea pe fereastră, / La blocul vecin, / 
Unde... ciorile se joacă / „De-a prinsa"... pe acoperiş. / Aici, într-un 
balcon al blocului, / Un Turc bătrân / Duhăneşce! / De unde a dedus 
poietul că e turc? / De acolo, că, turcul / şi-a atârnat pe / peretele 
interior al balconului / steagul Turkiei! / Da', turcul, tot turc. / De 
Ziua Naţională / a României, la fereastra / balconului a fixat / un mic 
drapel al / României. Turc! / Pe întreaga faţadă, / de 1 Decembrie, 
doar / Steagul tricolor, românesc, / Al Turcului! / Turkam, bre! N- 
ai ce-i face! / Ce poţi să-i faci? / Nu înţelege limba română! / Limba 
în care e batjocorită / România, ţara / unde fetiţa SABINA / e făcută 
„proastă mică", / pentru că purta bentiţa tricoloră, / de emancipatul 
Sorin Ioniţă şi, / unde, un oarecare Lucian Mândruţă / se declară, 
urlând: / „Sunt secui!" / Asta e trista poveste cu o ţară, / un Turc, un 
cârd de ciori şi un Poiet, la micul dejun... 


187 


CUPRINS 


Literatura, ziaristica între bârfa pseudo-filosofico- 
politică şi fotografierea realităţii 5 

Literaţi şi „literaţi"... şi demoniacul 8 

Am ajuns nişte neputincioşi... 9 

Feminismul femeii albe, pornografia, dezumanizarea ei 
şi exploatarea ei. 

Echipa de groază 14 

2008, an electoral 17 

Alegerile locale au avut loc 20 

Obama-mania ^ ^2 

90 de ani de la făurirea ROMÂNIEI MARI 23 

Circul anual cu 15 martie - ziua ungurilor 25 

Românul pribeag şi psihologia lui 28 

Plictiseala şi alte cele... ^ 31 

Din nou despre ziua naţională a României ^ 33 

Ziaristul pistolar şi „ţara de doi lei!" Sau de la Mihăilă 
Cofariu la Bogdan Istrăţoiu 35 

Statul naţional român ajuns o ficţiune... 32 

Timpuri şi vremuri... 49 

Greu, urcuşul... 48 

După 20 de ani! 51 

Deznădejdea de a fi român azi 33 

Lisandruţ (portret) 55 

Statul descreştinat 58 

Mizerii forumiste antiromâneşti! 80 

Bestia din capitalismul sălbatic 61 

Trădarea Guvernanţilor români faţă de guvernaţi 63 

Discriminarea şi jignirea majorităţii româneşti ^ 67 

Deţărănizarea României şi „ruşinea de a fi român" 68 

Drujbă la mâna a doua (Drujba, tractorul şi remorca) 74 

„Oamini care să giscurcă!" 27 

Ţara care a ajuns să nu mai fie ţară 80 


189 


Provocatorul 15 martie al ungurilor 86 

Să iasă banu'! 23 de ani de ticăloşie 89 

Un an nebun! 93 

T., A., L., C. şi P. 97 

„Astă plebe, ăst gunoi / să ajung-a fi stăpână şi pe ţară 
şi pe noi!" 101 

A vorbi vorbe! 106 

De nedescris!... 113 

ROMÂNIA, UNGARIA; minoritatea ungurească din 
ROMÂNIA şi UE 116 

Câteva teme 120 

Cerşitul la porţile Bisericii ortodoxe 120 

95 de ani!... 122 

Dictatura unor ONG-uri - cu ajutorul Guvernului - 
asupra românilor 123 

Imperiile ce se succed în istorie ca puteri ale unui 
moment istoric 124 

îndreptăţirea de sine 127 

Tabel cu articolele publicate în „Revista Romană de 
Versuri şi Proză": 2007-2014 129 

Spicuiri şi ... comentarii... 133 

„Să baţ' gin pălmi aşa ca să nu scăpi pita gi la 
susuoară!" 134 

Ciocoi şi slugi - pamflet. 137 

Mărturii uitate 139 

Trăiască bogaţii, moarte săracilor, ura democraţia! 143 

Rasismul, xenofobia, şovinismul minoritar. 149 

Iarăşi despre bestii 151 

Atiromânismul „fin" sau neoantiromânsimul 157 

Unirea din 1918. Ciuntirile din 1940 si 1948 si trădările 
deceniului 1989-1999. 158 

Iarăşi despre bestii 160 

Despre întâlnirea de la AFPDR din luna noiembrie 2008 164 

Oligarhi, jurnalişti, minoritari şi... restul. 166 

„Cu mânie capitalistă!" 168 


190 


Iarăşi despre bestii ^O 

Rememorări de evenimente 173 

Iarăşi despre bestii 175 

Tabel cu articolele din revista „Buna Vestire": 2007- 

2010 181 

Addenda 181 

Puiezea cu tematica actuală 181 

LUNA... 182 

Marele POET! 183 

Democraţii de profesie! 184 

Puiezea! 188 

Poiet! în Parcul Izvor... 186 

Amintire de la un oarecare 1 decembrie l 87 


Tiparul: Tipografia EDITURII ELISAVAROS 

Str. LUDUŞ nr. 32, sectorul I, Bucureşti 
Telefon/Fax: 223.84.60 
Mobil: 0724/028703 
elisavaros(a)yahoo.com 





ISBN 978-606-8412-19-1