Constantin Papanace — Evolutia Miscarii Legionare dupa arestarea si asasinarea Capitanului — 1977

BIBLIOTECA VERDE Nr. 25 


CONSTANTIN PAPANACE 

EVOLUŢIA MIŞCĂRII LEGIONARE 


DUPĂ ARESTAREA SI ASASINAREA 
CĂPITANULUI 

CAZUL HORIA SIMA 


Extras din PAMANTUL STRAMOSESC voi. 4, 1977 


EDITURA «ARMATOLII» 
CETATEA ETERNA 
1977 



















BIBLIOTECA VERDE Nr. 25 


CONSTANTIN PAPANACE 

EVOLUŢIA MIŞCĂRII LEGIONARE 
DUPĂ ARESTAREA SI ASASINAREA 
CĂPITANULUI 

CAZUL HORIA SIMA 


Extras din PAMANTUL STRAMOSESC voi. 4, 1977 


EDITURA «ARMATOLII» 
CETATEA ETERNA 
1977 














CUPRINSUL 


[Lămurire] . 

I. ÎN TIMPUL MAREI PRIGOANE. 

Comandamentul legionar între 1938-1940 . 

Abuzurile şi terorismul lui Horia Sima. 

Asasinarea Profesorului Vasile Cristescu. 

Cădeau atâţia, numai Horia Sima se salva!. 

II. Acţiunea lui Mm Dumitrescu. 

III. În timpul guvernării cu Antonescu. 

Meteahna din născare leac nu are. 

Calea spre al doilea exil în Germania. 

IV. ÎN AL DOILEA EXIL. 

C. Papanace favoritul Germanilor?. 

Poziţia mea inainte şi după declararea războiului contra Rusiei 

Sovietice. 

Atitudinea simistă. 

Tendinţa deviaţionistă a lui Horia Sima. 

Speranţa de a-şi salva poziţia personală. 

Fuga în Italia . 

V. Defenestrarea lui Horia Sima. 

Vizita şi declaraţiile Generalului S. S. Miiller. 


5 

6 

6 

8 

11 

15 

16 

22 

22 

23 

25 

25 

26 

30 

31 

36 

37 

40 

41 





















i ; 


EVOLUŢIA MIŞCĂRII LEGIONARE 
DUPĂ ARESTAREA SI ASASINAREA CĂPITANULUI 

— CAZUL HORIA SIMA — 

de C. Papanace 


In publicaţia sirristă Tara şi Exilul din Ian.-Febr. 1975, fostul 
“Comandant” Horia Sima publica un lung articol (12 pp.) sub titlul: 
“Despre injurii şi semnificaţiile lor'\ Articolul are un pronunţat caracter 
polemic şi, fapt nu prea obişnuit la dânsul, de data aceasta iese de după 
paravan şi îşi debitează inepţiile sub semnătură proprie. 

înainte de a intra în subiect, H. S. ţine să desluşească sensul titlului. 
Scrie el: “Injuria — echivalentul înjurăturii româneşti — înseamnă o 
nedreptate ce ţi se face, un atentat contra dreptului tău, contra poziţiei 
ce-o reprezinţi în lume şi în societate. Din această turburare a rapor¬ 
turilor normale dintre indivizi, rezultă apoi că injuria este şi o insultă, 
o ofensă, un ultragiu adus persoanei cuiva” (p. 1). 

După această candidă galimatie, era de aşteptat să găsim în conti¬ 
nuare o expunere corectă şi decentă, adică fără înjurături sau insulte, 
aşa cum preconizează el. Ori cititorul nu poate să nu fie izbit de faptul 
că, ori de câte ori întâlneşte numele meu în proza simistă, îl găseşte 
împerechiat cu atribute ca “eternul intrigant ”, “spirit pervertit , necinste 
sufleteasca “ perversiuni ', etc. Se vede că Profesorul nostru de^ limba 
română şi de logică nu-şi dă seama că şi aceste calificative sunt injurii 
sau insulte”. Iar dacă ştie acest lucru înseamnă că este de rea credinţa 
sau incoerent , adică lipsit de legătura logică în gândire şi în manifestări. 
Asemenea anomalii sunt frecvente la preopinentul nostru şi le vom 
semnala spre a pune un diagnostic mai precis asupra unei tare sufle¬ 
teşti care ne-ar da posibilitatea să lămurim şi multe din problemele 
legionare puse în discuţie. 

Ar fi să prelungim prea mult această punere la punct dacă ar 
trebui să zăbovim la toate neadevărurile sau inepţiile îndesate cu 
ghiotura în lungul său articol, poate şi cu scopul de a produce confuzii, 
spre a eclipsa adevărurile care nu-i convin. Deaceea vom aborda imediat 
problemele mai principale, lăsând mai la urmă unele succinte precizări 
asupra celor mai mărunte. O completă punere la punct nu se va putea 
face decât într’un context global. 


6 


C. Papanace 


I. IN TIMPUL MAREI PRIGOANE 


Comandamentul legionar între 1938-1940 

Primul comandament legionar format la 30 Aprilie 1938, după 
arestarea şi condamnarea Căpitanului pentru ultragiu, a fost pus sub 
conducerea Comandantului Bunei Vestiri Radu Mironovici. In acest 
timp, eu mă găseam încă în provincie. Mă deplasasem o singură dată 
la Bucureşti spre a încerca prin Doctorul Topa, care era secretarul 
general al Partidului lui Iorga, să intervină pe lângă acesta să facă o 
declaraţie publică prin care să se atenueze efectul primei sentinţe din 
19 Aprilie acelaş an, când Căpitanul fusese condamnat la 6 luni de 
închisoare pentru ultragiu, sentinţă care a servit de pretext pentru 
declararea marei prigoane. Aceasta înainte de pronunţarea sentinţei în 
marele proces înscenat pentru trădare împotriva Căpitanului, la 23 Mai 
1938. Avocata Liseta Gheorghiu, care vedea situaţia desperată, considera 
miraculoasă o asemenea intervenţie din partea lui Iorga, cel care a 
înlesnit — poate inconştient — declanşarea planului represiv împotriva 
Căpitanului şi a Mişcării Legionare. Doctorul Petre Topa, în dorinţa 
de a se repara prima gresală a lui Iorga, se angajase cu ardoare în sensul 
dorit. Mi-a comunicat după câtva timp că a fost avertizat şi chiar 
ameninţat de către Armând Călinescu să renunţe la asemenea încercări 
pe lângă Iorga, dacă nu vrea să sufere şi el personal grave consecinţe. 
Se vede că, orin vreo indiscreţie d ; n partea apărării, chestiunea a 
transpirat şi Călinescu a luat toate măsurile de a o preveni. I,a 27 Maiu 
1938 Căpitanul este condamnat la 10 ani muncă silnică, 6 luni degra¬ 
dare c vilă, 5000 lei amendă şi 2000 lei cheltueli de judecată. 

Na trecut mult timp şi a fost arestat şi Radu Mironovici. Mutându- 
mă cu domiciliul la Bucureşti, am putut fi prezent, la 16 Iunie, la 
şedinţa convocată de T on Belgea pentru reorganizarea Comandamen¬ 
tului. Mai erau prezenţi, pe lângă Ion Belgea, lordache Nicoară, Horia 
Sima, pe care l-am cunoscut personal atunci pentru prima dată. Ion 
Antonio, care ne găzduia şi Gh. Dragomir Jilava. Sa încredinţat fiec㬠
ruia câte o misiune în cadrul Comandamentului. Lui lordache Nicoară 
i sa dat conducerea Capitalei, iar Horia Sima a fost însărcinat să ţină 
legăturile cu legionarii din provincie. Cu Ton Belgea ne cunoşteam bine 
încă din timpul luptelor studenţeşti iar, mai târziu, din întâln ; rile pe 
care de multe ori le-am avut la consfătuirile cu Căpitanul. 

Camarazii care se întâlniseră în şedinţele anterioare îşi exprima¬ 
seră şi schimbaseră gânduri privitoare la situaţia creată Mişcării Legio¬ 
nare după arestarea ş* condamnarea Căpitanului. Deaceea Belgea m’a 
rugat să expun cum judec eu situaţia creată Mişcării Legionare după 
condamnarea Căpitanului. In esenţă părerea mea a fost următoarea: 

In iudecarea situaţiei trebue luată, ca bază, poziţia pe care se 
fixase Căpitanul c&nd a renunţat la rezistenţa activă sau la plecarea 
peste graniţă şi sa lăsat să fie arestat. Pe lângă desăvârşirea funda¬ 
mentului spiritual al Mişcării, prin adoptarea, în momentul cel mai critic 
pentru ea, a armei creştine făurită din forţa inepuizab'lă eşită din 
martiriu , mai existau şi raţiuni de ordin strict politic şi anume: 


M. L. după asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


7 


a) A vrut să cruţe statul fi pojyorul român de convxdsiuni interne 
care ar fi putut să-i fie fatale, dată fiind permanenta, ameninţare a 
colosului Anticrist de la graniţa răsăriteană. In acest fel, prin viziune 
fi marele său sentiment de răspundere , Căpitanul depăşea întreaga 
clasă conducătoare ca şi pe sceleratul Rege Carol al II-lea. 

b) N*a vrut să angajeze o bătălie într’o conjunctură favorabilă 
adversarului total lipsit de sentimentul răspunderii faţă de ţară, atât 
din punctul de vedere intern cât şi extern. Prin retragerea tactică pe 
poziţia non-rezistenţei, a vrut să-l lase să dea în gol şi, prin aceasta, 
sconta şi pe slăbirea coaliţiilor politicianiste. 

c) Câştigarea de timp până la crearea unei conjuncturi politice 
ceva mai favorabilă, determinată de extinderea influenţei italo-germane 
în Europa care se găsea în plină ofensivă. 

Aceasta era pe scurt soluţia legionară adoptată atunci de Căpitan, 
de natură să evite o fugă peste graniţă, sau un aranjament cu adversarii 
care ar fi încercat mai degrabă să-l compromită decât să-l înţeleagă. 

La toate aceste motive iniţiale, sau adăogat altele determinate de 
arestarea Căp’tanului şi anume: 

1. Căpitanul şi cei mai mulţi dintre fruntaşii legionari se găseau 
zălog în mâinile duşmanilor noştri de moarte. Grija pentru viaţa lor 
înlătura din principiu orice acţiune cu caracter provocator care ar fi 
putut fi folosită de adversari pentru a-şi pune în aplicare planurile lor 
asasine nutrite de mult. Trebuia ţinut în seamă că viaţa Căpitanului 
era esenţială pentru Mifcare. 

2. Tactica iniţială adoptată de Căpitan nu se putea schimba, chiar 
dacă s’ar fi dovedit greşită, atâta timp cât el se găsea în mână duşmană. 
Printr o schimbare forţată nu numai că periclitam viaţa Căpitanului şi 
a fruntaşilor legionari aflaţi zălog, ci pierdeam avantajele oferite de 
acea s’tuaţie. 

3. Obiectivul principal trebuia să fie câştigarea de timp. Acest 
lucru se putea obţine mai degrabă prin răbdare, linişte, calm şi chiar 
printro totală dare la fund, aşa cum preconizase Căpitanul. 

4. Legătura cu organizaţiile legionare să se facă cu cea mai mare 
discreţie şi rostul lor principal să fie, în acel moment, de a preîntâmpina 
orice încercare de derutare a maselor legionare de către agenţii provo¬ 
catori. 

5. Ca obiectiv de acţiune: destrămarea blocului politicianist creat 
împotriva Mişcării Legionare, desolidarizarea lor faţă de primejdia 
comună, prin simularea dispariţiei acestei primejdii. In acest scop: 
a) Nu se atacă Regele ei se aruncă întreaga răspundere a prigoanei 
pe seama lui Armând Călinescu; b) încercări de a rupe prin simpatii 
sau convingere directă pe acei oameni politici de bună credinţă care, 
în virtutea inerţiei apar solidari cu lovitura de stat a camarilei carliste, 
ţinând seama şi de rivalităţile existente între aceşti politicieni care 
urmau să se accentueze eu ocaz : a alegerilor proiectate pentru toamnă; 
c) Rămânerea nearestată a cât mai multor cadre legionare, fiindcă ele 
constitue siguranţa pentru Căpitan şi ceilalţi camarazi, dacă planul lui 
Carol şi al Camarilei sale era să treacă la lovitura decisivă, după ce 
operaţia arestării majorităţii cadrelor legionare ar fi fost realizată. 



8 


C. Papanace 


Ion Belgea, care avea atunci conducerea Comandamentului, a fost 
complet de acord cu tezele expuse. Era mulţumit văzând că părerile 
noastre concordă. Dealtfel aceasta era ţi linia indicată de Căpitan. 
Deasemenea şi ceilalţi camarazi prezenţi, printre care şi Horia Sima, nu 
au ridicat nicio obiecţiune. 


Abuzurile şi terorismul Iui Horia Sima 

Dar na trecut mult şi Horia Sima a început să-şi facă de 
cap, mişcându-se pe o linie de acţiune diametral opusă. Profitând şi 
abuzând de faptul că avea legăturile cu organizaţiile legionare din 
provincie, a început să cheme la Bucureşti cadrele legionare din fiecare 
judeţ, pentru a pregăti acţiuni teroriste , fără ştirea Comandamentului. 
Am aflat de aceste pregătiri dela unii camarazi macedoneni care veni¬ 
seră la Bucureşti împreună cu alţi camarazi din Dobrogea. Se vorbise 
ch'ar de un plan de lovitură de stat în care erau indicate ca obiective 
de atac centrele vitale publice ca Poşta, Cazarma jandarmilor de pe 
strada Ştefan cel Mare, etc., aşa cum se arăta în cartea lui Curzio 
Malaparte pe atunci la modă. 

La prima întâlnire pe care am avut-o, am reproşat lui Sima procedeul 
său incorect prin abaterea de la linia ind cată de Căpitan şi adoptată 
de Comandament. Dar pe lângă acest act de nedisciplină , mai era şi 
consideraţia unui periculos diletantism, ca să nu spunem infantilism. 
Intr’un moment când toţi agenţii de care dispunea statul încăput acum 
pe mâna lui Carol-Călinescu, aduşi chiar din străinătate, fuseseră 
concentraţi mai ales la Bucureşti, cu ochii aţintiţi asupra legionarilor, 
era foarte probabil — dacă nu chiar sigur — că toate aceste mişcări de 
cadre legionare să fie observate de poliţia carlistă organizată de un 
expert versat ca Moruzof. Este de presupus că tolerarea lor urmărea 
două obiective: 

a) O încercare de lovitură de stat, concepută atât de pueril, 
oferea prilejul politic lui Carol să secere masa de legionari aleşi dar 
nearestaţi până atunci şi; 

b) Această răzmeriţă ratată putea constitui un alibi şi o justificare 
pentru masacrarea cadrelor legionare în frunte cu Căpitanul aflaţi zălog 
în închisori şi lagăre de concentrare. 

Când Horia Sima concepea asemenea acţiuni năstruşnice era 
responsabil sau “iresponsabil**? Iată o întrebare care — aşa cum vom 
vedea mai departe — se va pune mereu în legătură cu “activismul” lui 
pe teren legionar. Si acest fapt va justifica o anumită rezervă în 
legătură cu mobilul acţiunilor sale. 

Pentru o mai bună edificare, cazul cu “terorismul” lui Sima, amintit 
mai sus, l-am verif'cat ulterior şi prin alte surse. Un camarad care a 
jucat un rol important în cadrul studenţimii legionare din Cluj îmi 
spunea, în această privinţă, că a fost chemat cam pe la începutul lui 
Iulie 1938 la Bucureşti de Horia Sma pentru o acţiune de pedepsire 
a responsabililor regimului de atunci pentru prigoana deslănţuită 
împotriva Mişcării Legionare. întâlnirea a avut loc în strada N. 
Cobălcescu. Au mai fost prezenţi acolo Alex. Morariu, Eugen Necri- 


M. L. DUPĂ asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


9 


lescu, el şi alţi câţiva camarazi. La câteva zile după aceea ni sa 
comun'cat, tot de Horia Sima, că proiectata acţiune a fost amânată 
până la noi dispoziţiuni. 

Poate această amânare va fi făcut-o ca urmare a reacţiunei noastre 
de care am amintit, căci mai târziu el a reluat acest joc, periculos pentru 
Căpitan şi camarazii aflaţi zălog. Este necesar să fie precizat că, în 
timpul când proiecta acţiuni ca aceea amintită mai sus, atât Vasile 
Cristescu cât şi Alexandru Cantacuzino, care evadaseră la 18 Iunie din 
trenul ce-i transporta la C uc, se găseau încă ascunşi în regiunea 
Braşovului şi nu luaseră legătura cu Comandamentul legionar. Astfel 
că se exclude o influenţă a acestora. 

Sezisat de asemenea acţiuni, pe cât de ineficace pe atât de primej¬ 
dioase şi dăunătoare, Căpitanul a reafirmat linia non-violenţei fizice sau 
verbale, fixată dintriun început, care şi-a găsit expresia în răspunsul dat 
lui Alecu Cantacuzino când acesta a cerut “deslegare pentru o acţiune : 
“Nu numai că nud desleg, dar îl leg”. 

Cu toate aceste disposiţii categorice. Horia Sima abuzând de faptul 
că avea în mână legăturile cu cadrele legionare, atât din Bucureşti, cât 
şi din restul tării, proceda tocma» pe dos. Cum declara un şef al Regio¬ 
nalei din Sudul Ardealului, numit chiar de Horia Sima, convocat fiind 
de acesta pe la începutul toamnei lui 1938, i s*au dat dispoziţii pentru 
deslănţuirea unor acţiuni teroriste în acea regiune. întrucât el nu era 
de acord cu asemenea acţiuni, s’a întors în capitala regiunii sale şi s*a 
consfătuit cu camaraz : i din grupul conducător de acolo. Si aceştia au 
fost contra unor asemenea acţiuni care contraziceau dispoziţiile Căpi¬ 
tanului de până atunci şi l-au întrebat dacă Horia Sima are sau nu 
deslegare de la Căpitan pentru astfel de acţ'uni. Şeful regional, ducându- 
se din nou la Bucureşti şi rcîntâlnindu-1 pe Sima, după ce i-a arătat 
părerea celor de acolo, i-a repetat întrebarea: «Are deslegare de la C㬠
pitan?». 

Atunci Sima iritat, i-a răspuns: “Dacă tu şi cei dm subordinea ta 
nu vreţi să executări ordinele pe care le primiţi, să vă daţi la o parte! 
Eu voi acţiona cu alţi camarazi**. 

Văzând că nici această măsură nu impresionează pe interlocutor, 
Horia Sima a spus: “Da, am deslegare de la Căpitan\ El a recurs la 
minciună ca să-i antreneze întrio acţiune dăunătoare, şi Căpitanului, şi 
Mişcării Legionare. Aceştia însă n’au luat în considerare ordinul lui 
Sima fiindcă n*au crezut în afirmaţia cu deslegarea. 

Dar paralel cu asemenea mistificare de a induce în eroare pe le¬ 
gionari, Sima recurgea la desinformare , spre a-1 determina pe Căpitan 
să modifice I nia de non-violentă pe cnre se fixase de la început, spre 
a câştiga timp şi a apuca o coniunctură mai favorabilă Mişcării Legio¬ 
nare. In acest scop transmitea Căpitanului ştirea că “Moţii ar fi întrio 
stare prerevoltuionară şi aşteaptă un semnal pentru a se răscula’*. C㬠
pitanul a răspuns: “Chiar dacă ar fi aşa, legionarii să nu se pună în 
fruntea acestei mişcări. c ; numai să o secundeze”. 

Am redat aceste trei cazuri din diferite faze ale luptei din marea 
prigoană (şi ar mai fi şi altele) spre a se vedea felul curios, ca să 
nu spunem suspect,'cum acest om — abuzând de faptul că avea legături 
cu organizaţiile din provinvie — nu respecta nici indicaţiile Căpitanului 




10 


C. Pa PAN ACE 


şi nici deciziile Comandamentului Din această cauză sau iscat de multe 
ori ciocniri între noi. Dar ele n’au mers până la ruptură. Un asemenea 
fapt trebuia evitat, mai ales în plină prigoană, care, cum sa dovedit 
cu alte mişcări revoluţionare, duc la lupte intestine, de multe ori catas¬ 
trofale. Sa preferat să se menţină contactul spre a conjura iniţiative 
şi mai dezastruoase. Prin venirea la Bucureşti a comandanţilor legionari 
evadaţi, Vasile Cristescu şi Alexandru Cantacuzino, structura Coman¬ 
damentului sa schimbat, mărindu-şi baza. Dar întrucât numărul mai 
mare constituia un neajuns tot mai serios, pe măsură ce prigoana se 
accentua, Căpitanul, prin Doamna Codreanu, cu care ne-am întâlnit într o 
maşină, de faţă fiind Nicoleta şi Gh.Dragomir-Jilava, ne-a comunicat: 
“Comanda să o ia Vasile Cristescu. Să fie ajutat de Horia Sima, pentru 
Ardeal, şi să se sfătuiască cu Papanace ”. Acelaş lucru mi l-a spus şi 
Vasile Cristescu când, întâlnindu-ne, mi-a arătat chiar o hârtie serisă 
cu litere de tipar primită tot prin Doamna Codreanu. Sima comite un fals 
când, în Cronologia Legionară ce a publicat în 1953, în colecţia “Omul 
Nou”, scrie textual: “la proxima vizită ce o face Doamna Elena Codreanu 
Căpitanului la Râmnicul Sărat, acesta numeşte în fruntea Comanda¬ 
mentului de prigoană pe Vasile Cristescu şi Horia Sima” (pag. 161). 

O alterare intenţionată de aceeaşi natură se observă şi la pag. 157 
când scrie că, după arestarea lui Belgea, “îl urmează în fruntea Coman¬ 
damentului îon Antoniu şi, după arestarea lui, Constantin Papanace” 
(p. 157). Adevărul este că Ion Antoniu, comandant-ajutor, na avut 
şi nici nu putea avea această sarcină într un comandament alcătuit numai 
din comandanţi legionari plini. 

Dar §i după ultima reorganizare a Comandamentului, dispoziţiile 
Căpitanului au rămas neschimbate . 

După conferinţa de la Miinchen între Germani, Englezi şi Francezi, 
n am găsit oportune manifestări de natură a irita pe Carol şi clica lui, 
acum când evenimentele externe, mai ales după conferinţa de la Miin- 
chen din 30 Sept. 1938, înche'ată între Anglia, Franţa şi Germania, 
poziţia acesteia din urmă ieşise considerabil întărită. Desigur duşmanii 
câinoşi ai Căpitanului şi ai Mişcării Legionare de tipul lui Călinescu, 
acum derutaţi, nu se vor resemna uşor. Si pentru eventualitatea că ar 
încerca cu ocazia călătoriei Regelui Cirol în străinătate, o suprimare a 
Căpitanului, am găsit necesar să desminţ r m printr’un comunicat o ase¬ 
menea uneltire, comunicat pe care l-am conceput chiar eu personal şi 
care a fost răspândit între 10-13 Noembrie. Cam tot atunci poliţia răs¬ 
pândeşte în fac-simil un manifest luat Căp tanului de către autorităţi 
prin care legionarii erau îndemnaţi să păstreze linişte şi ordine ( Cro¬ 
nologie legionară , p. 164). Dică într adevăr autorităţ’le au făcut această 
operaţie, faptul devenea extrem de semnificativ: se creia un alibiu 
Căpitanului spre a-i preveni orice imputare. După aceste două mani¬ 
festări preventive şi necesare, normal şi înţelept era să se păstreze 
liniştea şi ordinea preconizate de Căpitan. Horia Sima însă. abuzând 
de faptul că deţinea legăturile procedează în sens contrariu: determină 
apariţia unui manifest al studenţimii bucureştene în care este atacat 
regimul şi politica lui Carol al II-lea. Tot în acest sens apare şi un 
manifest al studenţimii bucovinene, cu atacuri şi mai violente. Mai 
grav: la 28 Noembrie se produce atentatul contra Rectorului Universi- 


M 


L. DUPĂ ASASINAREA CĂPITANULUI: CAZUL H. SlMA 


11 


lăţii din Cluj, Stefânescu Goangă. Asistăm deci la acţiuni teroriste al 

Cir0 p,?„ SSSSAm crea. prin Îndemnul <Hpi ; 

,aml™ e a "e mra Unl,le ,i mime, dar se o era un ahb, cuplului 
p* i r’slinescu de a-si pune in aplicare planul lor criminal, de 
rutaUa un moment dat de întorsătura luată în politica extemă upa 
conferinţa de la Miinchen. Un simptom evident al acestei deruta 
constituia si faptul solicitării, de către autorităţile respective, a mam- 
festuM*pentru “linişte şi ordine' de care am amintit. Mai mult: se 
creia o situaţie delicată pentru Căpitan, căci se năştea alternativa: 

a) Sau cuvântul lui nu mai are nici un fel de autoritate; 
bl Sau îndemnul pentru “Ordine şi linişţe” ar fi fost un expedient 
formal pe care l-ar fi anulat cu alte ordine secrete. _ 

Se pune deci şi de data aceasta întrebarea: Acţiunea terorista de¬ 
clanşată de Sima contrar dispoziţiunilor date de Căpitan pentru hniş 
si ordine” a fost responsabilă sau iresponsabilă. 

' in coeace mă priveşte am fost hotărît împotriva unor asemenea fapte 
nechibzuite şi dăunătoare Mişcării. Pe manuscrisul broşurei scrisa atunci 
de Vasile Cristescu întitulată “Politica externa a .României după acordu I 
dela Miinchen”, pe care autorul mi l-a dat înainte de t pa > P 
citi şi face observaţiile mele, am sens la sfârşit şi o nota cam in sensul 

“""“ta momentele pe care le stribate Mimarea 

a câştiga timp era cunoscută şi de alţi camarazi gradaţi ( • § 

Ilkva^N. Pătrascu, Şeitan, etc.) care, de,inu îeeau parte dm Coman- 


Asasinarea Profesorului Vasile Cristescu 

Când după anunţul brutal făcut la radio despre împuşcarea Căpi¬ 
tanului Nicacforilor şi Decemvirilor care au “încercat sa fuga de sub 
escortă’’ ne-am întâlnit la grădina Cristescu, toţi eram copleşiţi de 

durere. S’a constatat imediat că toată fâţâiala lm SimaP®Editate era 
organiza echipe de “răzbunători” pentru o asemenea eventualitate era 
o vorbă gmlă Nu că nu sar fi găsit legionari pentru o asemenea ac¬ 
ţiune ci aceştia au fost greş ! t folosiţi, sau cu rea intenţie, pentru fap 
prowcatoare ca ^cele amintite mai sus. Deaceea singurul lucru care 
s’a putut face a fost lansarea unui manifest prin care se recomanda 
legionarilor linişte şi stăpânire de sine”. Copleşit de durere, Vasile 
Cristescu mă întreba: Ce fac Macedonenii? l-am răspuns cam intat. 
Ce să facă acum? La aceasta trebuia gândit atunci când se juca cu 

atâta La Ş această Cl întâînire au participat, după câte îmi aduc al ™nte, şi 
unii camarazi ca Gh. Dragomir, Şeitan, Nae Horodniceanu, Stanicei, 
Smărăndescu. Dacă poliţia carlistă ne nimerea atunci, avea sa fie un 



12 


C. Papanace 


adevărat măcel. Si a rămas un punct de întrebare dece na nimerit, 
căci acest loc de întâlnire il cunoştea şi Biriş, fiindcă de multe ori venea 
şi el, însoţind pe Părintele Dumitrescu! In schimb a făcut descindere 
după două zile, pe data de 3 Dec., fiind poliţia absolut sigura că acolo 
se găsesc găzduiţi Vasile Cristescu şi Preotul Dumitrescu. Norocul lor 
a fost —cum îmi spunea Vasile Cristescu— că bătrâna gazdă i-a pus 
într o pivniţă fără ferestre a cărei intrare era în mijlocul pardoselei 
din camera care, fiind acoperită cu un covor mic, na fost observată. Au 
răsturnat totul ca nişte turbaţi. Se vede că după asasinarea Căpitanului, 
vizau acum, după un pl in stabilit, curăţarea acestor doi fruntaşi legio¬ 
nari care aveau un nume cu rezonanţă în Mişcare. Dar na trecut mult 
timp şi la 26 Ianuarie 1939, Profesorul Vasile Cristescu este asasinat de 
agenţii poliţiei la locuinţa ultimului său refugiu, în strada Căpitan 
Aviator Teodor Iliescu 15. 

Pe la începutul lunei Ianuarie 1939, ne-am întâlnit în casa unui 
domn, al cărui nume nu mi-1 amintesc acum, funcţionar la C.F.R., care 
locuia în apropierea Gării de Nord: Vasile Cristescu, eu şi Horia Sima, 
care, după ultima dispoziţie a Căpitanului, formam “Comandamentul” 
de prigoană. Am examinat situaţia creată. Măsurile represive luate de 
guvern deveneau d'n ce în ce mai severe, cu deosebire prin noua 
lege e domiciliului, care prevedea măsuri extrem de drastice contra 
acelora care găzduiau legionari, mergând chiar până la confiscarea 
imobilului. Asemenea măsuri restrângeau enorm posibilităţile de în- 
eartiruire a legionarilor urmăriţi. 

Mulţi din simpatizanţii legionari, oameni nebănuiţi, ezitau acum 
să ia riscul găzduilrii. Părerea mea a fost ca Vasile Cristescu, cel mai 
vizat de poliţ ; e, să se refugieze peste graniţă, iar noi, cei care răm⬠
neam, să întreţinem ştirea că dânsul este cel care conduce pe teren 
lupta, spre a îndruma pe o pistă greşită urmăririle poliţiei. Dar Vasile 
Cristescu na acceptat această soluţie. “N’am evadat eu ca să-mi salvez 
pielea, ci ca să lupt’. I-am răspuns: “tocmai în intetresul luptei este 
necesar ca să trăieşt 1 ’. Când am terminat discuţia asupra diferitelor 
probleme puse şi trebuia să ne despărţim, Vasile Cristescu îi spune lui 
Sima, singurul care şt a unde era adăpostit Cristescu: “Ce fac eu cu 
locuinţa, că nu prea mă simt în siguranţă acolo unde stau acum”? Fap¬ 
tul m a mirat, gândindu-mă la refuzul de a trece peste graniţă aşa cum 
am preconizat eu mai înainte. 

Pe când eram la Dachau (15 Febr. 1943), Gh. Dragomir-Jilava 
mi-a arătat împrejurările premergătoare arestăr i lui Vasile Cristescu 
pe care le redau mai jos. 

Pe la începutul lui Ianuarie —10 sau 13, nu-şi mai amintea exact 
data— se fixase o întâlnire cu Sima pe strada Vaselor. Auzise de la 
fetele legionare că VasPe Cristescu stă prost cu casa. Găsise, tot prin 
fete, o locuinţă la un liberal bătrân a cărui soţie era simpatizantă. 
Acesta îl cunoştea pe Vasile Cristescu. A acceptat să-l adăpostească, 
dar să nu fie frecventat. I s’a spus aceasta şi lui Horia S'ma. El a opi¬ 
nat că nu e nevoie. Mai târziu când se mai întâlnesc, Dragomir îi spune 
lui Sima că Vasile Cristescu stă foajrte prost şi acum la 5 are întâlnire 
cu Micu (Augustin). Să vină şi Sima ca să se aranjeze chestiunea mai 
ales că V. Cristescu are unele presimţiri. Lenuţa Bagdad, care era de 


M. L. după asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


13 


faţă, a spus că va merge la Micu ca să nu aştepte mult. Gh. Dragomir 
sa dus la legionara care trebuia să facă legătura cu gazda lui Vasile 
Cristescu. A găsit-o spălând în baie. A luat-o imediat şi au plecat 
amândoi la locul întâlnirii. Acolo văd doi băeţi veniţi la întâlnire, înca¬ 
draţi de alţi doi tineiri necunoscuţi. Când a trecut pe acolo, ei au plecat 
capetele. Trecând pe partea cealaltă vede pe Micu tot cu capul în 
piept, iar lângă el un lungan cu o căciulă ţurcană care îl arăta şi mai 
lung. Lui Dragomir îi părea figură cunoscută. A prins curaj şi i sa 
adresat lui Micu: “Ce faci doctore? Nu te-am mai văzut de un car de 
ani!”. Acesta sa făcut că nu-1 cunoaşte, dar cu ochii înlăcrămaţi i se 
adresează celui care sta lângă el: “In numele lui Dumnezeu! Ce mai 
vrei, ţi-am dat atâţia!" Gh. Dragonvr a avut prezenţa de spirit să se 
adreseze, recomandându-se “Inginer Popescu”: «Parcă ne cunoaştem 
de mult». Acesta dă mâna mirat şi se uită lung, apoi strigă pc unul 
din cei doi care stătea cu ceilalţi do>: Andrei! Din cauza vântului acesta 
na auzit. Atunci Gh. Dragomir, profitând de câteva secunde, este luat 
de braţ de fata legionară cu ca.re venise, spre derutarea agentului. în¬ 
tâmplător, ch ar la câţiva paşi, găseşte o maşină din care coborîse un 
copil care se tocmea cu şoferul, uşa fiind deschisă încă. Urcă repede 
şi îi spune să mâne. T -a spus că este din provincie şi că nu cunoaşte pe 
nume strada. In felul acesta avea posibilitatea să umble pe străzi în- 
tortochiate dacă maş'na ar fi fost urmărită. A ajuns pe strada “Armo¬ 
nia” în dosul Academiei Comerciale si s’a dat jos. Gh. Dragomir a 
crezut că au căzut tori aceia care îsi fixaseră întâlnirea, vreo 17 inşi, 
printe care şi Horia Sima. Teama lui i-a comunicat-o Nicoletei. Ea 
credea că Micu a fost cel care ar fi trădat. A vrut să stabilească leg㬠
turi cu Horia Sima la morgă, aşa cum era fixat pentru cazul când sar 
pierde contactul. A trimis pe băiatul lui Manolescu acolo, dar nu l-a 
găsit. Din proprie ini nativă s’a gândit să restabilească legăturile cu 
familiile de legionari din Capitală. In acest scop a căutat să se întâl¬ 
nească cu Virgil Mihăilescu. Si legionarele i-au aranjat această întâlnire. 

Intre timp Doamna Codreanu îi comunica lui Dragomir, foarte 
alarmată, că cineva (un cunoscut al ei), fiind la Parizianu, a auzit pe 
unul B riş că ar fi spus: “Vam dat atâţia. De ce să nu fiţi mulţumi¬ 
ţi? Pe Vasile Cristescu vi-1 pot da oricând”. Si a adăogat că este gata 
să-l dea. Doamna Codreanu cerea ca Vasile Cristescu să fie imediat 
schimbat. 

Când s’a întâlnit cu Virgil Mihăilescu i-a spus ca, după căderea 
lui Micu, să ia el organizaţia Răzleţilor, mai ales că a căzut şi Horia 
Sima. 

Virgil Mihăilescu a răspuns că a şi luat-o, fiindu-i încredinţată 
de Horia Sima, întrucât el a fost pregătit ca locţiitor al lui Augustin 
Micu, iar Horia Sima n’a căzut. Este în legătură cu el şi poate vorbi 
oricând. Atunci Gh. Dragomir l-a pus la curent cu informaţia primită 
dela Doamna Codreanu l-a rugat să o trasmită lui Horia Sima şi să 
vie la întâlnirea în care se va fixa si locul unde să fie mutat Cristescu. 
La locul fixat însă n’a venit nici Horia Sima şi nici Virgil Mihăilescu 
şi nu ştia care-i cauza. După Gh. Dragomir părţile suspecte ale acestei 
chestiuni sunt: 

1. De ce Horia Sima a tergiversat mutarea lui Vasile Cristescu? 



14 


C. Papanace 


2. Printe cei prinşi, care erau băeţi de ai lui şi care au căzut cu 
o zi sau două înainte ceeace ştia căci îi spusese chiar el, erau şi acolo, 
în urma dispoziţiei lui Micu care fixase acea întâlnire. 

3. Când ceva mai târziu, prin Martie, ne-am întâlnit în Germania 
cu Horia Sima şi încercai să-i povestesc cum s au petrecut lucrurile, el 
mi-a spus că cunoaşte chestiunea foarte b ; ne întrucât în acel moment 
el era în prăvălia din colţ şi privea la tot ce se petrecea. 

4. Dece na venit Horia Sima la întâlnire? Dacă ar fi ţinut să-l 
scape pe Vasile Cristescu şi el nu putea veni, dece l-a împiedicat pe 
Virgil Mihăilescu să vie? 

Această chestiune trebue lămurită. 

Am redat în extenso, aproape cuvânt cu cuvânt, această mărturie a 
lui Gh. Dragomir-Jilava, fiindcă am consdierat-o de o importanţă ca¬ 
pitală în evoluţia Mişcării Legionare. După un timp oarecare, între- 
bându-1 pe Virgil Mihăilescu dece nu s’au dus la întâlnirea cu Gh. 
Dragomir, pentru schimbarea locuinţei lui Vasile Cristescu, mi-a răs¬ 
puns că Horia i-a spus textual: “Nu este nevoie, lasă că stă bine acolo 
unde se află ’. 

In luna Ianuarie 1939 poliţia lui Carol-Călinescu, după ce culesese 
informaţii destule asupra mişcării clandestine legionare condusă întrun 
mod atât de diletant, ca să nu spunem suspect de copilăros, de Sima, 
porneşte o ofensivă generală. In afară de explozia laboratorului le¬ 
gionar din Bucuresţi, strada Căpitan Oarcă 23, care a fost incidentală, 
restul este opera poliţiei. Este arestat: 1. Grupul legionar bănăţean 
destul de numeros din strada Minotaurului 49; 2. La 11 Ianuarie cade 
şeful organizaţiei “Răzleţi” condusă de Ing. Augustin Micu împreună 
cu legionarii cu care se întâlnea; 3. La 24 Ian. se descoperă arunc㬠
toarele de flăcări din Şoseaua Colentina şi, pe lângă Locotenentul 
Nicolae Dumitrescu, care conducea operaţia, sunt arestaţi o serie d<e 
legionari care, într’un fel sau altul, au avut legături cu această operaţie. 
In ziua următoare, Ing. Dr. chimist N'colae Dumitrescu, iniţiatorul şi 
organ zatorul “aruncătoar lor de flăcări”, este asasinat prin strangulare 
de agenţii poliţiei, în beciul prefecturii de pol ţie din Bucureşti, iar în 
ziua de 26 T an. —cum am văzut— a fost asasinat de agenţii poliţiei Pro¬ 
fesorul Vasile Cristescu la locuinţa ultimului său refugiu, în strada C㬠
pitan Av. Teodor Iliescu 15. 

Acelaş sistem de arestări şi omoruri de legionari a continuat şi în 
luna Februarie, când a fost aruncată dela etajul al treilea al Prefecturii 
legionara Lucia Grecu (5 Febr.) şi au fost ucişi şi arşi în crematoriu 
legionarii Enache Nadoleanu, Martin Vucu, Gherman, Dragoş Popo- 
vici, Dr. Ion Iovu (8 Febr.). 

In perspectiva unei asemenea situaţii sa pus problema de a se 
salva ceva cadre. Pr mul grup care trece peste graniţă în Polonia a 
fost compus din Preot Dumitrescu-Borşa, Ing. N. Horodniceanu şi Avo¬ 
cat Stelian Stănicel (15 Dec. 1938). La 8 Ian. 1939, al doilea grup este 
compus din Nicolae Pătraşcu, Viorel Trifa, Titi Cristescu si Locotenent 
Anghel Dragomir. Al treilea grup: Horia Sima, însoţit de legionarii Ilie 
Smultea şi Alexandru Popovici, o şterge trecând frontiera ungară pela 
Beba Veche Seghedin, refugiindu-se în Germania la 4 Februarie. Tre¬ 
bue remarcat că atunci când sa hotărît să plece peste graniţă, Horia 


M. L. DUPĂ asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


15 


Sima n’a găsit de cuviinţă să mă anunţe. Singura lui grijă a fost să 
numească pe Vârfureanu, dându-i toate legăturile! Eu am trecut fron¬ 
tiera pe la Sighet singur în ziua de 29 Februarie (an bisect), iar din¬ 
colo, în Cehoslovacia, mă aşteptau camarazii Gh. Dragomir, Nicu Şeitan, 
Nae’ Smărăndescu şi Eugen Teodarescu care trecuseră peste Tisa^ în 
ziua anterioară, pe drumul deschis de Virgil Mihăilescu cu o săptămână 
mai înainte, şi care dela Praga a trimis consemnul de trecere liberă spre 
Praga legionarilor ardeleni din Sighet care organizau plecările (Nicoară, 
Preotul din Sighet şi învăţătorul din Slatina (Cehoslovacia, vis-â-vis 
de Sighetul Marmaţiei), legăturile fiind făcute în prealabil de Nicolae 
Popa. 

Pe la 15 Martie Miti Dumitrescu şi Alex. Constant sosesc la Praga 
şi ajung la Berlin în ziua de 19 Martie. Cam în acelaş timp se refugiază 
la Berlin şi Doamna Elena Zelea Codreanu împreună cu nepoţica sa, 
Cătălina. 

După concentrarea tuturor cadrelor legionare la Berlin se reorga¬ 
nizează Comandamentul Legionar care se compune din: Preotul Dumi- 
trescu-Borşa, Constantin Papanace, Horia Sima, Ion Victor Vojen, Victor 
Silaghi şi Alexandru Constant. Şeful grupului refugiat în Germania este 
recunoscut Preotul Ion Dumitrescu-Borşa, iar ca ajutor al acestuia 
Constantin Papanace. Horia Sima este însărcinat cu legăturile cu ţara. 
Al. Constant şi Ion V. Vojen se ocupă cu relaţiile externe. 


Cădeau atâţia, numai Horia Sima se salva! 

Cum sa putut vedea din cele arătate mai sus, o mulţime de cama¬ 
razi căzuseră în mâinile poliţiei carliste. Cel care se salva, ca prin 
minune, era Horia S ma, cu toate că el se mişca cel mai mult pe teren. 
Cei care veneau la întâinirile fixate erau arestaţi, pe când dânsul 
totdeauna reuşea să scape. De multe ori chiar asista de vis-â-vis spre 
a vedea cum decurge operaţia arestării, cu toate că ştia că “poliţia sa 
concentrat cu toate efectivele asupra lui”, după împuşcarea lui Vasile 
Cristescu. 

“Acum — scrie el mai departe — devenisem pericolul nr. 1 pentru 
regim. întreg sistemul era pendinte de prinderea mea. Cu toate lovi¬ 
turile primite. Mişcarea trăia şi lupta. Alte elemente luau locul celor 
căzuţi, înfruntând urgia tiranilor. Sa procedat atunci la reorganizarea 
sistemului carlist, sub directa priveghere a lui Armând Călinescu. Se 
ofereau premii mari tuturor agenţilor care descopereau “ultimele” resturi 
ale Gărzii de Fier. Eu eram în fruntea listei şi descris în culorile cele 
mai f oroase. Se pusese un premiu de trei milioane de lei pe capul 
meu; se făcuse şcoală specială cu jandarmii şi poliţiştii, căutându-se să 
li se explice importanţa capturii mele şi semnalmentele după care pot 
fi recunoscut. Fotografia mea, luată de acasă, fusese multiplicată m 
mii de copii şi fiecare agent sau jandarm o purta în buzunaT. ^ La cel 
mai uşor indiciu, se năpustea brigada volantă dela Bucureşti în orice 
punct al ţării ca să facă cercetări. Atunci sa popularizat numele meu 
în toată ţara , atât în cadrul aparatului de stat, cât şi în populaţie, care 
era terorizată să spună unde mă găsesc. Dar tocmai această iste- 



16 


C. Pa PAN ACE 


rică căutare, cu o formidabilă desfăşurare de forţe, a indus în eroare 
poterele regimului. Ele mă închipuiau altfel de cum sunt. De atâtea 
ori am fost în faţa lor, pe străzi, în gări, în trenuri, şi nu mau recunos¬ 
cut”. ( Tara şi Exilul , Ian.-Febr. 1975, p. 2). 

Singurul răspuns care ar merita aceste explicaţii ale “Comandan¬ 
tului” ar fi vorba aceea: “Astea să le spui lui Mutu.. în speţă Para¬ 
vanului, sau altor întârziaţi de aceeaşi speţă. 

Am crezut necesar să reproducem în extenso acest text fiindcă 
este de natură a proiecta în adevărata lumină pe preopinentul, sau mai 
bine zis, pe “eroul” nostru. Mai poate fi considerat ca responsabil un 
ins care îşi fură căciula cu asemenea baliverne, chiar dacă, atunci când 
le-a scris, so fi gândit la “întârziaţii” săi?! Dacă na fost, şi în acest 
caz, obişnuita lui şmecherie, atunci trebue să fie ceva mult mai grav, 
care ar constitui un clasic test de paranoism. Căci un om normal ar 
fi văzut în toate aceste “neobservări sau nerecunoaşteri” un calcul de a 
putea identifica luptătorii legionari cu care lua contact. Aceasta pentru 
cazul când el era de bună credinţă. In ipoteza însă că era de coni¬ 
venţă cu forţele oculte duşmănoase Mişcării Căpitanului, atunci avem 
de a face cu o perfidă înscenare cu scopul precis “de a i se populariza ’ 
ca să folosim propria lui expresie — numele său în toată ţara atât în 
cadrul aparatului de stat cat şi în populaţie , care era terorizată să spună 
unde se găseşte. In felul acesta se creia mitul unui succesor al Căpita¬ 
nului răpus , eşit din prigoană. 

Si evenimentele care se vor succeda vor tinde să valideze ipoteza 
că totul a fost făcut să-l lanseze pe acest ambiţios posedat ca şef al 
Mişcării Legionare, ca să-i denatureze substanţa ei genuină, după ce va 
fi fost asasinat Căpitanul şi mare parte din elementele de elită ale 
Mişcării Legionare, crescute şi educate în şcoala lui. 


II. ACŢIUNEA LUI MITI DUMITRESCU 

Cum am scris şi cu alt prilej, pe Miti l-am cunoscut pentru prima 
dată pe la sfârşitul lui Martie 1939, în refugiul dela Berlin. Venise cu 
câteva săptămâni în urma noastră. Pe drumul refugiului îl mânase 
înfrigurata întrebare “dacă trăieşte Căpitanul”. In acea perioadă de 
timp, svonul că trăeşte Căpitanul tindea să devină o certitudine pentru 
cei mai mulţi. Sent’mentul legionarilor ca şi al întregei suflări rom⬠
neşti, care nu putea concepe moartea Căpitanului, era din ce în ce mai 
cinic alimentat de Siguranţă cu fel de fel de svonuri. Se urmărea 
diluarea revoltei şi potolirea setei de răzbunare prin lansarea şi între¬ 
ţinerea acestei iluzii. Nu curiozitatea l-a îndemnat pe Miti Dumitrescu 
să caute lămurirea unei întrebări. Ci altceva. Năpraznica hotărîre care 
se învolburase în pieptul lui, în dimineaţa acelei triste zi de Noembrie, 
când sa anunţat oficial şi cinic asasinarea Căpitanului, era suspendată 
acum de întrebarea: “dar dacă el trăeşte?”. Aşadar, rostul lămuririi lui 
era adânc! Din prima clipă când ne-am cunoscut, ma întrebat în 
această chestiune. II îndrumase Nicoleta spre mine în speranţa că eu 
aş fi printre cei put'ni care ar cunoaşte adevărul. Apoi mi-a spus că 
are misiunea, tot dela Nicoleta, să afle adevărul şi să se întoarcă în 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CAPITANULUI: CAZUL H. SlMA 


17 


ţară. Deşi nu-1 cunoşteam şi nici n auzisem despre el — Miti Dumi¬ 
trescu era de curând încadrat în Mişcare — mi-a inspirat deplină încre¬ 
dere. I-am împărtăşit gândul întreg şi poziţia care mi-o fixasem în 
această chestiune şi care în esenţă era următoarea: 

Căpitanul nu trăeşte. Siguranţa, după lovitura de şoc dată prin 
comunicatul oficial, manevrează acum în sensul de a destrăma în svonuri 
contradictorii şi în confuzie orice atitudine fermă a Mişcării Legionare. 
Trebue să întoarcem această manevră. In general, pentru marile mase 
legionare, întărirea credinţei că trăeşte Căpitanul nu numai că nu strică, 
dar este chiar necesară pentru greaua perioadă de tranziţie în care ne 
găsim. însăşi conducerea Mişcării trebue să simuleze că este derutată 
şi că se leagănă în această iluzie. Insă întreaga acţiune va trebui să 
şi-o bazeze pe faptul precis: Căpitanul a fost asasinat. (Vezi “Evocări”, 
pp. 115-116, pentru alte amănunte). 

Cât priveşte misiunea cu care venise de la Nicoleta, ea va fi pusă 
în discuţia Comandamentului spre a se hotărî. 

Pe la jumătatea lunii Mai 1939, după reorganizarea comandamen¬ 
tului menţionat mai sus, am pus intr’o şedinţă specială problema re¬ 
feritoare la misiunea pentru care venise Miti Dumitrescu. La această 
şedinţă, care a avut loc la Amalienhof, casa în care erau adăpostiţi le¬ 
gionarii refugiaţi, pe lângă membrii Comandamentului (menţionat mai 
sus), au participat şi comandanţii legionari Victor Silaghi, Gh. Dra- 
gomir-Jilava, Nicu Şeitan şi mai mulţi comandanţi-ajutori. 

Problema fiind de o excepţională importanţă şi pentru a oferi o 
bază de discuţie bine conturată, am făcut o expunere scrisă. In esenţă, 
cum am arătat şi cu alt prilej (vezi broşura “Orientări politice în primul 
exil 1939-1940 ’, apărută în colecţia “Biblioteca Verde” Nr. 9, Editura 
“Armatolii”, 1953, p. 45, nota 5), am subliniat primejdia ce ar rezulta 
pentru Mişcare dacă legionarii ar lua ad litteram circulara testamen¬ 
tară dată de Căpitan în legătură cu răzbunarea eventualei sale asasinări. 
Scria, printre altele, Căpitanul: “Vreau să fiu răzbunat. Aşa cum va 
spus şi organizat Moţa. Si nu dintr’o poftă personală de răzbunare, ci 
pentrucă am convingerea că veţi face un mare bine naţiei româneşti 
( Circulări, p. 145). Chiar dacă nam presupune intenţia că prin această 
circulară Căpitanul a vrut să intimideze uneltirile asasine ale lui Carol 
al ILlea şi ale politicienilor săi, el a conceput circulara într’un moment 
când fruntaşii legionari nu erau concentraţi în lagăre şi închisori. Dacă 
nimeni dintre noi nu poate anula această dispoziţie testamentară a 
Căpitanului, o poate totuşi adapta pentru a nu o îndeplini în detri¬ 
mentul Legiunei. Privită chestiunea în mod obiectiv, sub acest aspect, 
s’ar putea face următoarele consideraţii: 

1. Carol-Călinescu, pornind pe calea crimei prin asasinarea Căpi¬ 
tanului şi a celorlalţi camarazi, nu se vor opri la mijlocul drumului, 
fiindcă ştiu că nu poate ex’sta o împăcare sinceră. Ei vor lichida într’o 
formă sau alta pe toţi aceia pe care îi au în mână. Sunt multe probabi¬ 
lităţi ca acest plan să se pună în aplicare. 

2. Dacă, în legitima sa apărare. Mişcarea încearcă să elimine pe 
unul din aceşti doi asasini, şansele omorîrii legionarilor ostatici devin 
mult mai mari. 



18 


C. Papanace 


3. Numai înlăturarea preventivă şi simultană a acestui cuplu asa¬ 
sin poate crea condiţii favorabile pentru salvarea camarazilor aflaţi 
zălog în lagăre şi închisori. 

4. La aceasta trebue ţinut seamă şi de imponderabilul care poate 
influenţa într’un fel sau altul. 

Toţi cei prezenţi au considerat că problema a fost pusă în termeni 
realişti. Ce a determinant pe Nliti Dumitrescu să se oprească numai la 
unul din asasini, şi nu la cel principal, naş putea spune acum. Si nu 
ştiu precis dacă rostul anunţării la radio a fost de a pune în gardă pe 
camarazi, sau i s’a cerut ulterior în legătură cu vreo imaginară “lovitură 
de stat , care devenise o obsesie pentru unii diletanţi ce priveau ase¬ 
menea acţiuni grave şi complicate printr o prizmă mai mult romantică, 
determinată de cartea lui Curzio Malaparte (‘Tecnica loviturii de stat”), 
pe atunci la modă. Oomenii de acţiune, cu vastă experienţă revoluţio¬ 
nară, opinau “de a nu se juca niciodată de-a revoluţia, dar când se 
începe, să se meargă până la capăt”. (Lenin). “Este o nebunie a 
proclama revoluţii dacă nu eşti sigur de succes sută la sută”. (Orientări 
politice în primul exil, nota 5 p. 42). 

Pe când eram cu domiciliul forţat la Berkenbriick (1941-1942), 
intr o seară, discutând cu Traian Borobaru despre acţiunea lui Miti 
Dumitrescu şi rostul anunţării la Radio de către Miti Dumitrescu a 
execuţiei lui Armând Călinescu, acesta mi-a dat următoarea explicaţie: 

Trebuia să fie semnalul pentru declanşarea acţiunii de răsturnare 
a regimului prin intermediul unor ofiţeri cu care aranjase “Comandan¬ 
tul (Horia Sima), dar aceştia nu s au mişcat cum a fost vorba”. Aluzia 
din nota reprodusă mai sus pornea dela această informaţie. Faptul în 
sine prezintă o importanţă şi pentru explicarea lui ar fi alternative: 

• • î" j ^ iU Sima vorbise într adevăr cu ceva ofiţeri, probabil din ser¬ 
viciul de informaţii, dar aceştia l-au lăsat în pană, considerând întreprin¬ 
derea neserioasă; 

2. Sau a născocit această poveste cu “lovitura de stat” spre a-1 
determina pe Miti Dumitrescu m sensul ca se păşeşte la fapte numai 
dacă se elimina simultan cuplul asasin Carol-Călinescu. Această me- 
todă, cum am văzut, a mai fost folosită de Sima atunci când informa 
pe Căpitan că afară se mişcă Moţii, că adică exista o stare prerevolu- 
ţionară, spre a-1 determina să abandoneze poziţia de “non-violenţă” şi 
în sens invers, când minţea pe legionari, spunându-le că are deslegare 
pentru comiterea atentatelor pe care el le punea la cale. 

Aşa se explică dece echipa lui Miti Dumitrescu, care renunţase la 
acţiunea proiectată pentru 20 Iulie, cu ocazia anualului parastas pentru 
Regina Maria, fiindcă atunci participa numai Regele Carol, adică unul 
din asasinii Căpitanului, de data aceasta acceptase să atenteze pentru eli¬ 
minarea lui Călinescu, adică cel mai puţin important din cuplul asasin. 

In fapt iată cum sau petrecut lucrurile: 

Lf 1 6 Iunie 1930 Miti Dumitrescu şi Jlie Smultea se întorc din 
Germania în ţară, conduşi până la frontiera româno-ungară de Victor 
Silaghi. 

— La 15 August acelaş an, adică după ce s’a constatat că nu s’a 
putut face nimic la 20 Iulie, Horia Sima pleacă din Germania spre 
ţară, pe ruta Jugoslavia. Cu legăturile pe care le avea, el fiind însăr¬ 
cinat, cum am văzut, de Comandament cu păstrarea acestor legături. 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CaPITANULUI: CAZUL H. SlMA 


19 


ia contact cu Miti Dumitrescu şi-l convinge să renunţe la planul iniţial 
de a lichida dintro dată (simultan) cuplul asasin Carol-Călinescu. 
Argumentul nou pentru schimbarea primei dispoziţii a fost “proiectata 
lovitură de stat” de care am amintit mai sus, reală sau invocată de 
circumstanţă. Faptul apare şi mai suspect când este fixat ca obiectiv 
Armând Călinescu, adică un obiectiv secundar în loc de cel principal, 
care era Carol al II-lea. In felul acesta s’a oferit acestui scelerat prilejul 
să masacreze, ca represalii, elita legionară pe care o avea ca zălog în 
lagărele de concentrare, precum şi alte sute de luptători verificaţi din 
toate judeţele ţării, în total 252 de camarazi. 

După acel masacru, survenit pe când Horia Sima se afla la Bucu¬ 
reşti, acesta pleacă din ţară, trecând frontiera în Jugoslavia la 26 Oct. 
şi, după o lună şi ceva (la 26 Nov.), trece graniţa din Jugoslavia în 
Germania cu un grup de legionari. 

Deşi asiduu căutat de întregul aparat poliţienese mobilizat, el c㬠
lătoreşte de la Bucureşti până la frontiera jugoslavă în tren, uneori, 
cum am văzut mai înainte că scrie, stând faţă în faţă cu cei care îl 
căutau pe omul “fioros” care avea însă in realitate o faţă blajină! 

Aşadar: 

1. Prin actele de terorism deslănţuite cu ocazia călătoriei Regelui 
Carol II în străinătate, în toamna anului 1938, contrar dispoziţiunilor 
Căpitanului, care prescriau linişte şi ordine deplină, Sima a oferit pri¬ 
lejul căutat de duşmanii de moarte ai Căpitanului şi anume prilejul de 
a-şi pune în aplicare planul criminal de a-1 omorî şi pe el şi pe Nicadori 
şi Decemviri. 

2. Prin inducerea în eroare a lui Miti Dumitrescu de a se mărgini 
numai la eliminarea lui Călinescu, eliminare care, anunţată la Radio, 
ar fi avut sensul de semnal al “proiectatei revoluţii”, a oferit Regelui 
asasin prilejul să masacreze fruntaşii legionari în frunte cu Ing. Gheor- 
ghe Clime, aflaţi în închisori şi lagărele de concentrare. 

Presa germană a comentat asasinarea lui Armând Călinescu ca pusă 
la cale de “Intelligence Service”-ul englez, atribuind faptul acţiunilor 
sale tenebroase şi lipsite de scrupule şi prezentând pe Răzbunătorii 
Căpitanului ca simpli agenţi ai acestui serviciu. 

La 23 Septembrie am trimis Ministrului Propagandei Goebbels, în 
numele camarazilor legionari refugiaţi în Germania, o energică scrisoare 
de protest, fără eufemismele limbajului diplomatic, prin care cornbă- 
team aprecierile jignitoare ale presei germane la adresa lui Miti Du¬ 
mitrescu şi a camarazilor săi, restabilind adevărul. Ca urmare a acestui 
protest, un ofiţer superior din SS, ataşat pe lângă Ministerul Propagan¬ 
dei, a ţinut să ia contact cu mine. întâlnirea a avut loc într un local 
public din Berlin. Dintru început a ţinut să mă avertizeze de riscul la 
care mă expuneam adresând o astfel de scrisoare Reichsministrului Goeb¬ 
bels: “Ei este o fire vindicativă fi ar putea să te asvârle într un lagăr 
de concentrare de unde nimeni nu te-ar mai putea scoate r . I-am răs¬ 
puns scurt: “Memoria camarazilor noştri care sau jertfit cu atâta elan 
trebue apărată cu orice preţ. Nu mă interesează consecinţele ce vor 
urma”. 

Poate acest ton hotărît l-a determinat să atenueze aroganţa iniţială 
şi să încerce chiar o explicaţie pentru atitudinea presei germane şi 



20 


C. Papanace 


anume: faptul că Armând Călinescu na avut nici un fel de pază, pe 
durata parcursului în care a fost asasinat, pare suspect şi generează 
multe întrebări. 

Am reţinut obiecţiunea cu “lipsa de pază” care trebuia să fie veri¬ 
ficată. Dar nu i-am acordat importanţa pe care i-am dat-o mai târziu, 
când a fost pusă în corelaţie cu alte fapte, pe cât de curioase, pe atât 
de semnificative. Poate în calculele alambicate ale Camarilei Lupeascăi 
sau ale altora de peste graniţă» care inspirau politica lui Carol, să se fi 
ajuns la hotărîrea de a se aplica lui Călinescu formula: “Călăul şi-a 
făcut datoria, călăul poate să plece”. Si aceasta cu atât mai mult cu 
cât el devenise odios şi din ce în ce mai arogant, nu numai în politica 
internă, dar şi în cea externă» prin schiţarea unor iniţiative îndrăzneţe. 
Oricum sacrificarea lui, care oferea, cum am mai spus, alibiul pentru 
exterminarea elitei legionare din lagăre sau din afară, era din plin 
compensată. Mai ales că erau atâţia alţi călăi de tipul lui Argeşianu 
care râvneau să-i ia locul. 

Aşadar revine iar întrebarea: când Sima a derutat pe Miti Dumi- 
trescu, determinându-1 să ţintească în primul rând asupra lui Armând 
Călinescu, înlesnind astfel planul adversarilor, a fost conştient sau “ in¬ 
conştientP” 

Din toate cele arătate mai sus în legătură cu acţiunea lui Miti Du- 
mitrescu, rezultă clar că Horia Sima minte cu neruşinare când scrie că 
după ‘luarea măsurilor necesare pentru a conduce până la frontiera 
ungaro-română pe Miti Dumitrescu... mai departe nam avut nici un 
fel de legătură cu expediţia lui Miti Dumitrescu”. Adevărul, pe care 
îl cunosc şi alţi camaraz 1 care au fost în primul exil la Berlin (Amalien- 
hof), este nu numai că el a continuat să aibă legătură» dar că a făcut 
producând astfel al doilea mare dezastru în distrugerea cadrelor legio¬ 
nare, după primul care sa consumat prin strangularea Căpitanului, Ni- 
cadorilor şi Decemvirilor. 

Fuga lui de răspundere se dovedeşte atât de mare şi irezistibilă 
încât i-a sufocat până şi nemăsuratul său orgoliu de a se considera un 
“fac-totum”, mulţumindu-se cu postura unui simplu executant, a cărui 
misiune, dată de Comandament, a fost “să ia măsurile necesare pentru a 
conduce până la frontiera ungaro-română pe Miti Dumitrescu” ( Tara fi 
Exilul , Ian.-Febr. 1975, p. 9). Câtă neruşinare în a minţi! Porneşte 
dintr’un sentiment de mustrare de cuget pentru cauzarea morţii a sute 
de camarazi? Sau din fuga de răspundere, ca să nu spunem din cea 
mai crasă laşitate? Ori din obişnuita-i şmecherie, crezând că poate 
prosti lumea cu asemenea născociri puerile? 

Acesta este tipul care are pretenţia să conducă o mişcare ca cea 
legionară a cărei esenţă este să formeze oameni de caracter, care să 
aibă curajul răspunderii pentru faptele lor “şi să se menţină pe o linie 
morală”. 

Na trecut decât un an dela asasinarea Căpitanului, Nicadorilor şi 
Decemvirilor, şi abia 3 luni dela masacrarea fruntaşilor aflaţi ca zălog 
în lagăre şi închisori, şi Regele Carol, forţat de evoluţia evenimentelor 
externe, a trebuit să adopte o politică de destindere faţă de Mişcarea 
Legionară. Era momentul pe care îl prevăzuse Căpitanul când preco¬ 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CaPITANULUI: CAZUL H. SlMA 


21 


niza “linişte şi ordine”. Dar acţiunile provocatoare ale lui Sima, pe care 
le-am amintit mai sus, au zădărnicit şansa de care se prevalează el acum. 

La punctual 9 din partea ll-a a acestei broşuri sub titlul “Afeta- 
morfozări simiste” se arată pe larg, în aproape zece pagini, cum au 
decurs tratativele destinderii şi cum teroristul Horia Sima este pentru 
prima dată arestat, dar nu ca să fie asasinat, ca atâţia legionari, ci 
promovat ca şef al Mişcării Legionare! Se vede clar că serviciile lui 
de colaborator conştient sau “inconştient” au fost apreciate şi răsplătite 
de către duşmanii de moarte ai Mişcării Legionare. 

Toate aceste fapte vin să confirme mărturia lui Biriş, cel pe care 
Doamna Codreanu îl semnalase că era pe cale să trădeze pe Vasile 
Cristescu şi dela care Părintele Ion Dumitrescu-Borşa aflase de întâl¬ 
nirile lui Sima cu Moruzof şi Niki Stefănescu înainte de a pomi spre 
ţară cu un grup de legionari. Se vede că de aranjamentul făcut cu 
Moruzof nu ştia decât poliţia specială a lui Carol, fiind total ignorat 
de Siguranţa oficială a Statului. Aşa se explică unele peripeţii pe care 
le-a avut la întoarcere, când la 19 Mai a fost arestat de jandarmi. 
Imediat însă a fost luat sub protecţia lui Moruzof, cu care se întâlnise 
la Berlin, şi la 13 Iunie a fost eliberat. La 18 Iunie este primit în au¬ 
dienţă de Carol, iar la 23 ale aceleaşi luni lansează un manifest către 
legionari, cerând u-le să se înscrie in Partidul Naţiunii , nou înfiinţat după 
dizolvarea Frontului Renafterii . Spre a se vedea cât de mult a fost 
amestecat Ministerul de Interne în această afacere, amintim de o în¬ 
tâmplare hazlie a titularului acestui minister, Ghelmegeanu. Intr’o au¬ 
dienţă avută de o delegaţie legionară, pe când Ghelmegeanu perora 
pedepsele straşnice care îl aşteaptă pe Horia Sima, cineva i-a spus că 
a fost văzut plimbându-se pe Calea Victoriei. Caracterul de operetă 
bufă a întregei acestei afaceri a apărut evident. In această lumină 
“Legământul” luat (de Sima) unor camarazi care “trebuiau să intre 
imediat în luptă pentru biruinţa legionară” apare ca o farsă sinistră. 
Referindu-se la cei care duc tratative cu Carol al II-lea, asasinul Căpi¬ 
tanului, scrie: “In faţa încercărilor de ademenire şi ale tuturor unelti¬ 
rilor duşmane care urmăresc nimicirea spiritului adevărat al Mişcării 
Legionare reprezentat prin Corneliu Codreanu şi Ion Moţa, în faţa 
mişeliei unora dintre foştii legionari care sau pus în slujba trădării de 
Neam şi Legiune, grupul de camarazi, aflat astăzi împreună, hotărăşte 
să se împotrivească cu toată energia şi să continue lupta cu cea mal 
mare înverşunare”. 

Dar acest “legământ” nu l-a împiedecat pe acest saltimbanc să se 
transforme după câtva timp, în unealta făţişă a călăului Căpitanului şi 
să îndemne pe legionari a se înscrie în aşa zisul “Partid al Naţiunii”. 
Prin aceasta el nu făcea altceva decât ceeace făcuse şi Noveanu pe care 
el îl denigrase. Deci, cu asemenea abdicări, “acţiunea” lui nu era de 
fel “extrem de periculoasă şi grea”, cum vrea el s’o prezinte (la p. 3), 
mai ales că se afla sub aripa protectoare a lui Moruzof, prin care se 
montase întreaga comedie. Dimpotrivă, în acest partid el râvnea să 
joace un rol asemănător cu al lui Călinescu, dacă n ar fi venit presiunile 
legionarilor liberi dela Berlin ca să-l împiedice. 

Aşa că “Papanace nu întreţinea la Berlin o agitaţie sterila ’ cum 
scrie Sima (p. 3), ci ducea o acţiune absolut necesară pentru a salva 





22 


C. Papanace 


interesele naţionale împiedicând în acelaş timp pe Sima să-şi desăvâr¬ 
şească o nouă greşeală, dacă nu chiar o trădare a intereselor naţionale. 
Incoerent ca întotdeauna, prin imputările sale, el nu-şi dă seama că îşi 
şubrezeşte propria-i poziţie din actualul exil. Căci i s ar putea răspunde, 
folosindu-i propriile cuvinte: “Fără a avea habar de situaţia din ţară 
şi fără a se osteni să coboare în arenă, pentru a lua singur taurul co¬ 
munist de coarne, Sima întreţine la Madrid (adică din postul cel mai 
îndepărtat şi mai sigur din Europa), o agitaţie sterila \ 

Drept vorbind, nu este chiar aşa de sterilă pe plan personal şi 
material, căci el, trimiţând pe alţii “să ia taurul de coarne” 1 , face în 
realitate o bună afacere: primeşte despăgubiri apreciabile dela servi¬ 
ciile respective, pentru orice camarad sacrificat. Un trafic desgustător! 
Cu o astfel de intransigenţă (n.n. rentabilă), el “dărîmă (spre a folosi 
propria lui expresie) şi ultima speranţă de mântuire a neamului de acest 
regim sângeros\ fiindcă sacrifică în mod criminal luptători de valoare 
şi greu de înlocuit, prin combinaţiile ce le făcu cu elemente suspecte 
-cum sa dovedit în “cazul Philby"- care în realitate sunt în slujba 
Anticriştilor. 

Pentru a acoperi acest trafic, el are grijă să preamărească diti¬ 
rambic, din oând în când, marea jertfă a camarazilor căzuţi în misiuni. 
Jertfa lor este prin ea însăşi înălţătoare şi va fi fecundă pentru neam. 
Dar Sima se preface că nu ştie de desgustul ce-1 manifesta Ică Tănase 
în preajma plecării, cum ne mărturisea un camarad ce urma să fie 
paraşutat succesiv, pentru Sima şi şleahta lui: “Aceştia pe care-i vedeţi 
huzurind şi benchetuind în camera de alături sunt cioclii Legiunei”. A 
plecat amărit de cele ce vedea, dar el şi camarazii lui s’au jertfit bu¬ 
curoşi pentru idealurile Mişcării Legionare vizionată de Căpitan şi 
sfinţită de jertfa lui şi de a miilor de camarazi căzuţi în luptă. 


III. IN TIMPUL GUVERNĂRII CU ANTONESCU 


Meteahna din născare leac nu are 


In ceeace prveşte perioada guvernării , în combinaţie cu Generalul 
Ion Antonescu, nu găsim oportun să o abordăm din plin acum, fiindcă 
va trebui să prelungim prea mult această punere la punct. întrucât 
msă, in ultimul său pamflet, Horia Sima încearcă să atribue greşelile 
din timpul guvernării legionare “greutăţii trecerii legionarilor de la 
faza revoluţionară la cea de guvernare , vom aminti că de această me¬ 
teahnă a suferit în primul rând tocmai el “Comandantul" Mişcării. In 
loc să încerce a se adapta noii situaţii din faza guvernării, el a continuat 
să pozeze ca un “teribil revoluţionar”. La acest mit ţinea cu tot dina¬ 
dinsul.^ Dar problemele care se puneau dramatic în acele momente 
grele în care fusese adus Statul Român de către Regele Carol şi de 
politicienii lui servili, nu se puteau rezolva stând cu părul zburlit şi 
cu privirile peste veacuri ’, spre a impresiona pe fidelii întârziaţi de 
care se înconjurase. Acest stil ridicul, în contrast cu şcoala sobră şi 
decentă imprimată de educaţia Căpitanului, nu se reflecta numai în 
ţinută, ci influenţa şi felul nechibzuit şi dăunător în rezolvarea proble- 


M. L. după asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


23 


melor de administraţie publică. Si exemple de această natură oferea 
în abundenţă însuşi “comandantul". 

A rămas de pomină când, cu ocazia unor vizite ce le-a făcut la 
centrele industriale din Banat şi Ardeal, la plângerile muncitorilor că 
salariile sunt insuficiente, el a pus rezoluţia pe loc ca să fie mărite 
cu un procent care depăşea cu mult procentul stabilit mai înainte, prin 
decretul promulgat, cu toate formele cerute de lege, chiar de guvernul 
al cărui vice-preşedinte era! 

Desigur, lumea veche masată acum la spatele lui Antonescu, care 
ne ura şi ne pândea orice greşeală, specula la maximum asemenea ocazii. 
Generalul Antonescu, care în cariera sa mii tară, trecuse şi prin ser¬ 
viciile Marelui Stat Major era destul de bine iniţiat şi în problemele 
de administraţie statală. Asemenea greşeli elementare îl determinase¬ 
ră să-i scadă stima pentru floria Sima, primul său colaborator, al cărui 
post era pândit de reptila aceea care se chema Ică! 

Faptul se agrava, fiindcă şi în Consiliile de miniştri, fie că nu era 
la curent cu problemele puse în discuţie, fie din cauza auzului său slab, 
“Comandantul” Mişcării rămânea de multe ori total absent. Din cauza 
stărilor psihologice care se creiau din astfel de rezerve, mocneau aver¬ 
siuni reciproce care veneau să contribue la ruptura consumată cu aşa 
zisa rebeliune. 

Pe de altă parte, punerea la index sau desconsiderarea cadrelor 
vechi formate la şcoala Căpitanului şi promovarea de elemente ariviste, 
neformate ca legionari şi selecţionate pe singurul criteriu că se mani¬ 
festaseră ca “oamenii săi”, a creat o anarhie în Mişcare pe care nu o 
mai putea stăpâni. Această situaţie i-a oferit lui Antonescu — manevrat 
şi el de elemente dubioase infiltrate în anturajul său — să obţină de la 
Hitler mână liberă pentru a se descotorosi de o “Mişcare anarhică". Mai 
ales că Horia Sima, pentru motive puerile, se eschivase să însoţească pe 
Antonescu aşa cum a fost invitat, în călătoria la Berlin făcută pe la 
începutul lui Ianuarie al aceluiaş an. 


Calea spre al doilea exil în Germania 


In această situaţie confuză s'a produs actul provocator, premeditat 
de un grec (agent englez) caTe a asasinat pe Maiorul german Doering, 
şeful transporturilor militare în sud-estul european. Gafa lui Horia 
Sima de a nu merge cu Antonescu la Hitler, urmată apoi de demons¬ 
traţii publice studenţeşti, ca în vremurile studenţiei, nu numai că 
n’au impresionat pe un tip decis şi orgolios ca Antonescu, ci l-au înrăit 
şi mai mult. Si această ‘ritare a atins culmea când Sima, fără să rină 
seamă de poziţia şubredă în care se găsea în acea fază a luptei, 
revendica pentru el întreaga putere de guvernare! Poate că o pretenţie 
atât de absurdă, în raport cu situaţia creadă prin aşa zisa “rebeliune”, 
să fi trezit suspiciuni la Antonescu că ar fi vreo lucrătură germană spre 
a se încorda situaţia pentru a-1 lichida şi “mâna liberă" acordată de Hitler 
să fi fost o capcană întinsă. De aceea, în primele momente, a fost ezitant 
în luarea de măsuri mai drastice. Când însă sa convins că “mâna li¬ 
beră" ce i sa acordat a fost sinceră, atunci a devenit intratabil şi Ger- 





24 


C. Papanace 


manii care erau angajaţi in război în Balcani, mai ales cercurile militare, 
au căutat să-l satisfacă pe toată linia. 

Din această necesitate a lor a eşit şi declaraţia de încetare, din 
partea legionarilor baricadaţi în diferite institute de stat, a oricărei 
rezistenţe armate şi retragerea lor in linişte şi ordine. 

In dimineaţa zilei de 23 Ianuarie, orele 5 (dimineaţa), Horia Sima, 
întro cameră de la subsolul “Casei Germane” unde ne refugiaserăm, 
rând pe rând, câţiva fruntaşi legionari şi unde participase diplomatul 
special Neubacher, a semnat ordinul de încetare a luptelor, redactat, 
după unele discuţii, de acest calificat reprezentant german. 

Toate declaraţiile şi memoriile adresate conducătorilor germani, 
mai mult sau mai puţin calificaţi, spre a dovedi nevinovăţia Mişcării în 
provocarea rupturii colaborării cu Antonescu şi în evenimentele sân¬ 
geroase ce au urmat, au rămas fără efect. Si astfel sa deschis calea 
celui de al doilea exil! 

In timpul scurtei guvernări legionare am îndeplinit funcţiunea de 
Ministru-subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe. Cu toate că acest 
Minister a fost în mai mare măsură de cât altele afectat de gravele 
probleme cauzate pentru bugetul statului de pierderile teritoriale (Ba¬ 
sarabia şi ţinutul Herţei, Ardealul de Nord şi Dobrogea de Sud), cu 
dislocarea unor mase importante de refugiaţi, totuşi, nu numai că a 
făcut faţă acestor imense greutăţi, dar chiar sa soldat cu un excedent . 
Acest fapt a fost considerat ca o minune . In realitate însă nu era altceva 
decât aplicarea corecta a legilor existente. Toate restanţele de impozite 
de sute de milioane din partea păturii suprapuse a cunoscuţilor “ghe¬ 
şeftari”, sau a “noilor ciocoi” democraţi, neconstatate sau neîncasate 
prin influenţe politice , sau prin mituire , au trebuit să se plătească. In 
acelaş timp însă am luat măsuri severe ca nu cumva asemenea afacerişti 
travestiţi în cămaşă verde, sau folosind camarazi, cu trecut dar naivi, 
să-şi continue vechile năravuri. 

In cadrele Ministerului, după ce au fost suspendaţi şi chiar desti¬ 
tuiţi de la vârfuri incorecţii patenţi, sa dat asigurarea celorlalţi funcţio¬ 
nari existenţi că nu au a se teme de nimic dacă îşi fac datoria conştiin¬ 
cios. Am aplicat formula: “legea este egală pentru toţi” şi am reparat 
nedreptăţile din trecut acolo unde această lege a fost nesocotită. Cazu¬ 
rile în care se invoca calitatea de legionar şi se pretindeau favoruri ilegale 
trebuiau să-mi fie deferite spre a le cerceta personal. 

M'am ferit să fac înlocuiri masive în personal, substituind funcţionari 
competenţi cu “partizani” incompetenţi sau neiniţiaţi, mai ales în nişte 
momente de mari răvăşiri teritoriale ca acelea de atunci. 

La îndeplinirea misiunii mi-au fost de folos două fapte: 

a) Experienţa făcută pe tărâmul practic al finanţelor private la 
începutul carierei mele, fiind funcţionar, atât la o bancă mică, căt şi la 
una de primul ordin, ca “Binca Românească” din Bucureşti, iar succesiv 
în finanţele publice ca şef de serviciu la Administraţia financiară a 
Capitalei şi (succesiv ca) şef de serviciu şi administrator financiar cu 
delegaţie la Administraţia de constatare din Provincie. Ambele aceste 
experienţe mi-au oferit ocazia să cunosc realităţile de pe teren, precum 
şi racilele de care suferea sectorul administraţiei publice îmbibat de 
incurie şi ros de corupţie. 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CaPIT ANULUI: CAZUL H. SlMA 


25 


b) Am avut norocul ca Ministrul titular al Departamentului, Dl. 
Creţeanu, fost director general al Băncii Româneşti, un adevărat “gen- 
tlemen”, să înţeleagă necesitatea unei acţiuni de tonificare morală a 
vieţii publice, cum este Mişcarea Legionară. Aşa că el nu numai că 
n’a cedat presiunii “liberalilor” nărăviţi în corupţie de a avea avantagii 
în raport cu “fiscul”, dar se declarase de acord cu măsurile de asanare 
luate cu fermitate şi cu simţul măsurii. Cu alte cuvinte, am procedat 
încă dela început în aşa fel încât n am avut nici “ un fel de greutate de 
a trece dela faza revoluţionară la cea de guvernare”, ca să folosesc 
cuvintele lui H. Sima, redate în reflecţia lui tardivă, şi reproduse în 
cursul acestei expuneri, după căderea Mişcări Legionare dela guvern. 

Am amintit aceste fapte pentru a explica de ce Generalul Anto¬ 
nescu, deşi am avut unele ciocniri cu el pe chestia Românilor din Pind 
şi din Macedonia, prigoniţi de Greci, manifesta totuşi aprecieri favo¬ 
rabile pentru activitatea mea la Minsterul Fnanţelor. Si păreri similare 
veneau şi din partea Germanilor care se interesau în deaproape de pro¬ 
blemele româneşti. 

In acest fapt. Sima şi acoliţii lui vedeau o “ambiţie a mea de a-i 
lua locul”, cu toate că, fiind absorbit de problemele dela Minister, în 
afară de participarea la şedinţele Forului Legionar, unde îmi expuneam 
părerile cu toată claritatea şi sinceritatea legionară, nu mă amestecam 
în treburile interne ale Mişcării. Mai mult, într’un moment greu ca acel 
provocat de pedepsirea celor vinovaţi de moartea Căpitanului şi miilor 
de camarazi din lagăre, din închisori şi depe tot cuprinsul ţării, când 
Antoneştii căutau să localizeze vinovăţiile spre a ne desbina, i-am arătat 
lui Horia Sima — cei prezenţi la lungul şi furtunosul Consiliu de miniştri 
pot mărturisi — cea mai deplină şi hotărîtă solidaritate. Si totuşi, oamenii 
lui de încredere nu numai că mă denigrau unde puteau, ci chiar 
complotau împotriva mea. 


IV. IN AL DOILEA EXIL 


C. Papanace favoritul Germanilor? 

Primii evacuaţi de la Casa Germană, care ne-am refugiat în Ger¬ 
mania, au fost Dl. V. Iasinschi şi cu mine. Mai înainte, Horia Sima 
fusese luat de oamenii lui Andreas Schmidt şi transportat în cufărul 
de la spatele maşinii, întro localitate din Ardeal, unde a stat până la 
începutul lunii Aprilie 1941, când sa refugiat şi el în Germania. Desigur 
că ar fi multe de scris la acest capitol. O vom face pe laTg cu alt 
prilej. Aici ne vom mărgini să precizăm, fie şi pe scurt, unele fapte 
pentru a se vedea cu câtă rea credinţă denaturează el lucrurile. 

Este adevărat când Horia Sima scrie că, după ruptura cu Antonescu, 
“cercuri germane indicau pe Papanace drept favorit la conducerea Miş¬ 
cării dacă ar pleca Horia Sima” ( Tara ţi Exilul , Mai-Iunie 1972, p. 16). 
Violează adevărul însă când îmi atribue intenţia de a “naviga în acea 
direcţie”. Indicaţii de agreere a cercurilor germane pentru persoana 
mea au început să se manifeste după întoarcerea lui Antonescu de la 
vizita făcută lui Hitler, vizită la care Horia Sima, pentru motive puerile. 


26 


C. Pa PANACE 


deşi a fost invitat, na luat parte. Ministrul legionar la Berlin, Greceanu, 
informase pe Horia Sima de succesul pe care l-a avut Antonescu precum 
şi de faptul că i sa dat mână liberă să procedeze cum crede să e mai 
bine în păstrarea ordinei şi a liniştei din România. Din cercurile Gene¬ 
ralului Steflea sa aflat că singurul care are poziţie bună la Berlin este 
Papanace. 

Indicaţii în acest sens au continuat a se produce. 

Chiar în timpul rebeliunii, pe când ne aflam refugiaţi la Casa 
Germană, Contele de Meran, care era în serviciul german, mi-a spus 
că afară circulă svonul că Antonescu caută o înţelegere cu Mişcarea 
Legionară prin Papanace. Nu ştiam dacă cele spuse sunt o sugestie 
sau o sondare. Mai târziu am aflat că în timpul “rebeliunii” o maşină 
dela Preşedenţie a staţionat în faţa locuinţei mele. 

După sosirea noastră la Berlin, von Bolschwing, care a aranjat şi 
ne-a însoţit în această călătorie, ne spune la 12 martie 1941 că sa 
primit o telegramă trimisă de Mişu Antonescu, în urma întâlnirii Gene¬ 
ralului Antonescu cu Goring, la Viena, pentru a începe tratativele. Spre 
a vedea dacă este o sondare, l-am întrebat ce crede el. Părerea lui a 
fost să nu începem. Cu ocazia vizitei făcută la 30 Nov. 1941 la Rostock, 
împreună cu Dl. Iasinschi şi Georgescu, la o masă, fiind împreună cu 
N. Pătraşcu, Comisarul Legath, aducând vorba de situaţia politică din 
Tară, mi-a spus în mod semnificativ că “aţi putea fi cu succes un 
Gegensatz al lui Mişu Antonescu pe lângă Mareşalul Antonescu spre 
a-i controla influenţa lui dăunătoare”. 

Aceleaşi sugestii le dă reprezentantul Ministerului de Externe, Ra- 
demacher, la 12 Ian. 1942, cu ocazia unei vizite făcută la Berkenbriick, 
de faţă fiind şi ceilalţi camarazi, spunând: “Antoneştii au păreri foarte 
bune despre capacitatea Dvs. în problemele de stat”. La obiecţiunea 
mea că acestea sunt trucuri levantine, pe care voi nu le cunoaşteţi, 
pentru divizarea noastră, el a asigurat că ‘le crede foarte sincere”. La 
12 Martie 1942 Legath vorbesţe tot în acest sens: “că sunt bine văzut 
de Antonescu”... 


Poziţia mea înainte şi după declararea războiului contra Rusiei Sovietice 

Sugestii de asemenea natură au continuat, dar eu nu mi-am schimbat 
poziţia pe care mi-o fixasem încă dela începutul celui de al doilea 
exil şi care, în esenţă, era următoarea: 
a) Pentru faza anterioară declarării războiului. 

1. Salvarea unităţii Mişcării, în perioada critică în care intra, po¬ 
trivit principiului de bază al Căpitanului de a merge chiar în Iad uniţi, 
căci prin unire s ar putea ieşi şi de acolo. Pentru salvarea acestei unităţi 
a Mişcării n’am luat în considerare apropourile şi sugestiile amintite 
mai sus. 

2. Problema unei colaborări de fond sau de manevră să se pună 
mai târziu după ce Mişcarea va fi dat examenul unităţii , pentruca greu¬ 
tatea cuvântului ei să prezinte valoare atât pentru prieteni cât şi pentru 
adversari. 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CAPIT ANULUI: CAZUL H. SlMA 


27 


3. Afirmarea unei poziţii proprii a Mişcării atât faţă de adversari 
cât şi faţă de prieteni, aşa cum făcuse Căpitanul. 

4. Funcţionarea unei supape de siguranţă menită de a opri, ca şi 
în perioada primului Exil, alunecarea politicei oficiale a ţării spre pri¬ 
mejdiosul făgaş al duplicităţii . 

5. Permanenta grijă , cu sentiment de răspundere, pentru depăşirea 
crizei politice care anemiază statul şi poporul român, năruindu-i presti¬ 
giul şi ameninţându-i chiar existenţa. 

6. Judecarea critică a faptelor din trecut, nu pentm a se stabili 
vinovăţii şi a trage la răspundere, ci pentru a se scoate învăţămintele 
necesare din experienţa făcută. 

7. Redresarea Mişcării printro restructurare sănătoasă, aşa cum o 
concepuse Căpitanul. în care concepţia revoluţionară să se realizeze 
printr’un proces de interiorizare, şi nu prin manifestări superficiale exte¬ 
rioare, manevre politice incorecte sau imaginare şi copilăroase ‘lovituri 
de stat”. 

8. Crearea unei baze cât mai largi care să cuprindă toate cadrele 
legionare corecte, fără discriminări, pentru a se putea înfrunta cu succes 
zidul de uTă şi de mişelie din afară care ameninţa Mişcarea Legionară 
şi a tempera “zeloşii personali” care se îmbulzeau :i se agăţau ca vâscul 
de cei care exercitau comanda. 

9. Evitarea tendinţelor spre denigrare cu orice preţ a instituţiilor 
şi stărilor de lucruri din ţară, cu atât mai mult cu cât ele nu folosesc 
nici Mişcării şi nici Neamului Românesc, ci oferă argumente duşmanilor. 

10. Evitarea unei crize de şefie a Mişcării spre a nu zădărnici struc¬ 
turarea ei, dat fiind că întreg sistemul ei este axat pe unitatea de comandă , 
contând a se remedia lipsurile remarcate în trecut la Horia Sima printr o 
operă de persuasiune din interior. 

b) Pentru faza după declararea războiului contra Rusiei Sovietice. 

După angajarea României în războiul împotriva Rusiei Sovietice, 
se puneau alte două mari probleme pentru Mişcarea Legionară. 

1. Problema participării la războiul împotriva bolşevismului pentru 
care Căpitanul destinase Mişcarea încă dela începuturile ei. 

2. Problema şefiei sau a crizei de conducere în Mişcare , relevată 
de Cancelarul Hitler în mod public, fapt care făcea aproape imposibile 
raporturile lui Horia Sima cu oficialitatea germană. 

La acestea se adăoga ca factor nou atitudinea de fond a Generalului 
Antonescu împotriva Mişcării Legionare, prin publicarea cărţii “Pe mar¬ 
ginea prăpastiex* în care era atacat Căpitanul şi esenţa spiritualităţii 
legionare, precum şi redeschiderea proceselor pentru urmărirea legiona¬ 
rilor care au participat la acţiunea dela 3 Septembrie pentru răsturnarea 
lui Carol TI, asasinul Căpitanului. Pe de altă parte, executarea Colone¬ 
lului Zăvoianu şi a camarazilor săi. precum şi publicarea cărţii “Asasi¬ 
natele dela Jilava” prin care în mod perfid tindea la apărarea celor 
care au asasinat pe Căpitan, îndreptăţiau multe rezerve şi precauţie. 
Influenţa dubiosului anturaj al lui Antonescu se manifesta în mod nes¬ 
tingherit, iritând şi alimentând caracterul pasional al acestuia. 

Faţă de o asemenea situaţie, cu laturi atât de contradictorii, mam 
fixat în linii mari pe următoarea poziţie: 


28 


C. Papanac.e 


1. Pentruca Mişcarea Legionară să aibă perspectiva de a participa 
la un războiu care combate marea primejdie panslavo-comunistă ce ame¬ 
ninţă poporul Român de la Răsărit, se poate pune principial problema 
unei colaborări care să mobilizeze întegrul elan de luptă al poporului 
român. 

2. Pentruca o asemenea acţiune de apropiere să aibă mai multe 
şanse de reuşită, date fiind experienţa din trecut şi evenimentele mai 
recente, manevra trebuie iniţiată şi pornită cu elemente care nu sunt 
considerate ca oameni ai Iui Hoţia Sima . Tendinţa să fie netezirea 
drumului in vederea unei colaborări integrale. 

3. Până la reuşita acestei acţiuni, păstrarea unei rezerve care să 
garanteze linia absolută a Mişcării Legionare, constituind un element 
preventiv in cazul când regimul lui Antonescu se va dovedi rău inten¬ 
ţionat în tratative şi o supapă de siguranţă, în sensul de a împiedica 
o renunţare la luptă împotriva primejdiei din Răsărit. 

Elementele din Forul Legionar’ şi din serviciile Mişcării, în frunte 
cu Horia Sima, care au fost condamnate în ultimul timp la pedepse 
foarte grele (muncă silnică pe viată, etc.), printre care mă enumeran 
şi eu, să formeze un bloc masiv în acest sens. Pentru cei care fac parte 
din Forul Legionar, această poziţie se justifică şi cu obligaţia morală 
fată de memoria Colonelului Ştefan Zăvoianu, membru şi iniţiatorul 
“Forului Legionar”, erou în războiul Intregirei Naţionale, condamnat şi 
executat pe nedrept, de oarba pornire a lui Antonescu. 

4. In problema şefiei Mişcării Legionare, pusă atât de categoric 
şi prin cunoscutul discurs, se prezentau următoarele aspecte: 

a) Principial: nar trebui în mod absolut identificată persoana lui 
Horia Sima cu Mişcarea Legionară, aşa cum ar fi fost cazul cu Căpitanul, 
fundatorul acestei Mişcări. In ipoteza că persoana lui Sima ar constitui 
un inevitabil impediment , interesele Mişcării trebue să primeze faţă 
de cele personale. 

b) In raport cu oficialitatea germană. problema ar putea să aibă 
un triplu aspect: 1. De conjunctură, adică nu o problemă de fond, 
ci de necesitate spre a-1 menaja pe Antonescu, care dispune de armată 
m perioada războiului din Răsărit; 2. O problemă de prestigiu personal , 
pentru nevenirea la Ilitler; 3. Plan de anemiere a Mişcării Legionare 
pentru scopuri nemărturisite. 

fixam la primul punct şi continuam cât mai mult posibil, nu 
atat pentru a vedea care sunt intenţiile adevărate ale conducătorilor 
germani, cat pentru a nu se desaxa Mişcarea în nişte momente critice. 

Dacă aceasta nu mai este posibil, atunci să se soluţioneze al doilea 
punct (nevenirea la Hitler) printr’o retragere formală a lui Horia Sima 
spre a se obţine o clarificare m legătură cu intenţiile germane. Oricum, 
să nu ne grăbim a lua în considerare a treia ipoteză referitoare la exis¬ 
tenţa unui plan pentru anemierea sau absorbirea Mişcării Legionare. 

In cazul când se capătă convingerea că criza de şefie se impune 
din necesităţi inexorabile, mai ales externe, atunci o soluţionare pozitivă 
ar putea avea loc numai prin consimţământul real al “Comandantului” 
Horia Sima. O soluţie forţată ar genera divergenţe într’un moment 
critic şi ar mări haosul existent. 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CĂPITANULUI: CaZUL H. SlMA 


29 


Aceste gânduri i le-am împărtăşit şi Dlui V. Iasinschi la 3 Sept. 
1941 când a început să se pună şi mai accentuat problema unei totale 
izolări a grupului nostru de comandă. 

☆ 

Aceste poziţii redate in mod sumar mai sus n’au fost numai enunţate 
ci şi verificate prin fapte pozitive. 

1. Refuzul - cum am menţionat mai sus - de a da curs sugestiilor 
germane spre a se încerca o înţelegere separată cu Antonescu. 

2. Dispoziţii date camarazilor noştri din ţară, cu care aveam vechi 
legături, să se evite tratativele cu Antoneştii şi să nu semneze memorii 
pentru dezavuarea conducerii legionare în general, sau a lui Horia Sima 
in special. 

i / ^ >entru camarazii Macedo-Români concentraţi la Rostock am 
stabilit împreună cu Gh. Ghiţea, care ca vechiu legionar avea ascendent 
asupra lor, să se păstreze pe linia unităţii ajutând pe N. Pătraşcu căruia 
î se încredinţase conducerea grupului de legionari, mai ales că îl cu- 
noşteam din primul exil şi nu-i vedeam, din cauza spiritului său bănuitor, 
calităţile necesare pentru a putea păstra armonia între legionari. Aşa 
se explică dece Ghiţea, până la internarea lui în spital, a fost casierul 
general al grupului, funcţiune pe care a transmis-o, după acea dată, 
lui Gheorghe Costea. 

4. Apărarea cu fermitate faţă de Germani nu numai a poziţiei legio¬ 
nare, dar şi^a lui Horia Sima, care îndeplinea atunci funcţiunea de 
Comandant al Mişcării Legionare. Această apărare dezinteresată care 
se făcea într un moment când se găsea într’o poziţie politică foarte slabă 
apărea şi mai semnificativă pentru unitatea Mişcării , fiindcă venea dela 
cineva pe care adepţii lui Sima, prin fel de fel de şoapte şi insinuări 
perfide, îl prezentau ca adversar al acestuia. 

In asemenea momente am trecut peste toate acele mizerii. Am uitat 
chiar de purtarea neloială de la un Consiliu de Miniştri, unde nu eram 
luându-se în discuţie unele articole scrise în periodicul “Arma- 
tolii împotriva Ministrului grec la Bucureşti pentru prigoana deslănţuită 
de Greci in contra populaţiei aromâneşti, când Ministrul legionar de 
externe Mihail Sturza a op’nat pentru interzicerea apariţiei publicaţiei, 
iar Comandantul Mişcării Horia Sima l-a secundat exprimându-şi şi 
regretul că cenzura le-a lăsat să apară. (Vez* România pe marginea 
prăpastiei, Ed. germană, Bucureşti 1942 pp, 133-136). 

Dacă la Sturza, după corcirile survenite cu fanarioţi pripăşiţi în 
ţară, ca Mavrocordaţii, etc., sar putea explica asemenea atitudini, r㬠
mâneau de neînţeles la un ardelean ca Sima, care purta şi numele 
simbolic de "Horia”. Dacă şi aici n’ar fi ca substrat tot vreo corcitură, 
atunci calcule extrem de meschine de partizanlâc trebue să fi alimentat 
pentru suprimarea, în plin regim legionar, a unei publicaţii pe care am 
fundat-o împreună cu Iancu Caranica-Nicadorul şi care, înainte de prima 
mare prigoană din 1934, dusese o campanie dură împotriva venirii la 
guvern a lui Duca. 


30 


C. Papanace 


Atitudinea simistă 

La toată această atitudine leală pe care i-am dovedit-o în momen¬ 
tele grele în care sa găsit, el a răspuns cu aceeaşi incorectitudine ca şi 
mai înainte, dând primatul problemelor personale în detrimentul pro¬ 
blemelor majore care priveau Mişcarea Legionară şi Neamul Românesc, 
în nişte clipe grave la o răspântie istorică. 

1. Preocuparea noastră de a asigura unitatea Mişcării, după tre¬ 
cerea momentelor grele când Sima manifestase atitudini mieroase, a 
fost contracarată prin revenirea la acelaş sistem congenital lui şi oame¬ 
nilor săi de casă, cu intrigi, calomnii şi fel de fel de insinuări produc㬠
toare de neîncredere. 

2. Chircirea mai departe pe o bază strâmtă cu oameni obtuzi şi 
înrăiţi ca Pătraşcu, sau intriganţi patentaţi ca Stoicănescu, deveniţi 
odioşi încă din ţară, împiedica structurarea Mişcării pe o bază mai 
largă. 

3. Slaba preocupare pentru problemele majore, deşi în experienţa 
scurtei guvernări - după nimicirea cadrelor formate de Căpitan - sau 
dovedit atatea deficienţe şi cu toate că pretenţia de a reveni la cârma 
ţării se făcea din ce în ce mai stăruitoare. 

4. Privirea intereselor naţionale sau ale Mişcării Legionare numai 
prin prisma intereselor personale. Orice participare la promovarea lor 
era condiţionată de acceptarea lui sau a oamenilor din clică. 

5- Nicio preocupare pentru prestigiul unei Mişcări de renaştere 
morală sau pentru interesele statului şi, sub pretextul unor considerente 
tactice, era gata să renunţe — cum se va vedea prin fapte precise — la 
cele mai vitale interese naţionale, dacă i se satisfăcea pofta de mărire. 

6. Umilirea dusă uneori până la totală degradare fată de Nemţi, 
cu fel de fel de atenţii faţă de aceia care făceau legătura, cu scopul 
de a repara “gafa” cu nevenirea la Hitler. 

7. Alterarea esenţei legionare prin introducerea spiritului de neîn¬ 
credere şi spionare între legionari, precum şi recrutarea de elemente 
ariviste sau dubioase care, prin linguşire, se pretau la orice treabă, oricât 
de imorală sau amorală ar fi fost această treabă, fapt care a făcut ca 
unele elemente apropiate - nealterate în spiritul legionar - să se des¬ 
prindă cu timpul de un asemenea mediu infect şi iremediabil alterat. 

8. Denigrarea familiei Căpitanului, a Profesorului Codreanu, a 
mamei şi a celorlalţi membri, fraţi şi surori, cu epitete pe care nici cei 
mai înverşunaţi duşmani nu sau pretat să le pronunţe. 

9. Diminuarea valorii Căpitanului , “a lui Cornel iu Codreanu” cum 
începeau să-i spună Pătraşcu şi clica lui, prezentându-1 ca un “idealist 
desprins de* realitate ”, spre deosebire de “Comandantul” Horia Sima, 
om politic “ realist ”. Această temă a fost sugerată prin Iosif Dumitru 
unui student dela Viena (mi se pare Frunză) pentru o lucrare de seminar 
referitoare la Mişcarea Legionară. 

10. Denigrarea de către acoliţii lui Sima nu numai a mea, care în 
tot timpul marei prigoane de când ne-am cunoscut, i-am atras în mod 
serios atenţia asupra greşelilor comise, sau pe cale de a fi comise, dar 


M. L. DL PA ASASINAREA CAPIT ANULUI: CAZUL H. SlMA 


31 


şi a unor fruntaşi legionari supravieţuitori din marea prigoană care, 
Prm faptul că nu l-au cunoscut în mod suficient, îi acordau mai mult 
credit decât merita. 

Dela o vreme chiar, aceste denigrări au început să se facă fără 
nicio reticenţă în diferite ocazii. Chiar în faţa frontului la Rostock sa 
spus de către Pătraşcu că: “Comandanţii Bunei Vestiri nu sunt decât 
nişte sfinte zdrenţe că Iasinschi este slab, dar că-i place să fie şef- că 
Georgescu este un beţiv şi lacom; că Gâmeaţă este un om de nimic şi 
afemeiat; că Radu Mironovici este o păpuşă care se poate vinde oricui. 
„ Despre mine insinua la legionarii care nu mă cunoşteau că sunt 
omul nemţilor şi că pentru acest motiv aceştia mă apreciază; sau că 
vreau să plec în Italia şi acolo să fac dizidenţa în Mişcare, punându-mă 
in slujba Italienilor, că sunt un ambiţios şi urmăresc să iau locul “Co¬ 
mandantului'. Uneori Pătraşcu a mers cu incorectitudinea până acolo 
meat spunea unor camarazi că aş fi grec . Cu toate că în primul exil 
ne cunoscusem foarte bine şi adesea vorbeam despre particularităţile 
dialectului macedo-român pe care el îl studiase la Facultatea de Litere 
din Bucureşti, ca fost elev al lui Tache Papahagi. Aceasta era încă o 
dovadă cat de avansat era procesul degradării simiste. 

Desigur toată această acţiune calomnioasă nu era întâmplătoafe. 
Inţro descuţie avută cu Sima la 28 Februarie 1942, referitor la situaţia 
Mişcării, îmi spunea că “dacă el se face instrumentul Nemţilor, intră 
că are pe situaţie în ţară . I-am răspuns că aşa ceva n’ci că ar trebui 
să treacă vreodată prin mintea unui legionar. Ca urmare a acestui fapt 
am făcut expunerea dela 17 Martie 1942. O expunere scrisă, pentru a 
îxa jaloanele de orientare după un an de exil, pe care am citit-o în 
şedinţa la care au participat toţi camarazii rămaşi la Berkenbriick. 


Tendinţa deviaţionistă a lui H. Sima 

Am vrut să se evite ieşirile excentrice, de aventură sau de degradare. 
Am indicat linia legionară a Mişcării fixată de Căpitan, ţinând seama 
de realităţi şi de principiul de bază fixat de Căpitan. Problema părea 

n i a tr . e p ut nriu * t tim P mtro şedinţă care a avut loc la 
. Mai 1942, redeschide problema şi, pe un ton provocător, după ce-şi 
imputa sieşi faptul că a avut considerente morale faţă de Antonescu şi 
alţii, considerente pe care nu le va mai avea în viitor, afirmă că, “îna¬ 
dins a numit pe Pătraşcu cu conducerea grupului legionar dela Rostock. 

ci care nu sunt de acord pot să plece. Până acum a fost îngăduitor, 
dar pe viitor nu va mai fi. Mai mult, a ţinut să sublinieze că există un 
hiatus intre el şi grupul de conducere şi că se gândeşte să apeleze la 
elementele de 25 de ani, etc.”. 

Toate acestea le-a afirmat intro şedinţă comună la care participau, 
pe lângă membri din Forul Legionar, şi ceilalţi camarazi care îndeplineau 
diferite funcţiuni pe lângă acest For. 

Nam reacţionat emotiv la acest ton arogant şi provocator. Am 
căutat să identific motivul determinant. Si, printre ipotezele care se 
puteau pune, cea mai consistentă mi sa părut tendinţa spre ruptură, 
pentru a avea mai multă libertate de concesiuni faţă de Nemţi. Adică 


32 


C. Papanace 


spre a folosi cuvintele pe care mi le spusese cu două săptămâni mai 
înainte (la 28 Febr. 1942), că “dacă el se face instrumentul Nemţilor 
— aşa cum i se cere — intră călare în ţară”. Această preocupare am îm¬ 
părtăşit-o lui llie Gârneaţă la 26 Mai, spre a-1 face atent că e bine să-şi 
stăpânească revolta pe care o simţise în urma provocării dela şedinţa 
anterioară. 

întrucât însă problemele ridicate nu puteau fi trecute cu vederea 
fără o punere la punct, m am gândit, pentru şedinţele următoare ale 
Forului care aveau loc săptămânal, să pun în scris toate aceste probleme 
şi altele care se acumulau, în mod cât mai obiectiv şi fără iritări, pentru 
a le da un caracter constructiv. Am preferat şi de data aceasta o comu¬ 
nicare scrisă, spre a permite o reflecţie mai atentă şi spre a se evita 
orice posibilităţi de răstălmăciri. Am tratat atunci, cu tot calmul ieşit 
din sentimentul răspunderii, următoarele probleme: 

1. Primejdia fragmentării în “generaţii” (referitoare la ameninţarea 
cu “începerea luptei cu cei de 25 de ani!”). 

2. Despre disciplina legionară (cu privire la abuzul care se face 
de cei care conduc pe bază de alte principii decât cele legionare). 

3. Eliminări ţi autoeliminări (în legătură cu afirmaţia: “să plece 
toţi cei nemulţumiţi, dar să rămână Pătraşcu). 

4. Instituţii legionare (afirmarea necesităţii de a funcţiona efectiv 
Instituţia Forului Legionar). 

5. Omul cuiva (referitor la tendinţa de a-şi recruta oameni de 
casă, făcând selecţionarea prin acest criteriu). 

6. Regionalismul (referitor la cultivarea unui regionalism ardele¬ 
nesc faţă de “regăţeni” sau "Mitici”). 

7. Infiltrarea unor elemente străine superficial asimilate şi conge¬ 
nital nesănătoase. 

8. PsihoTUi spiritului poliţist (referitor la spionarea propriilor ca¬ 
marazi). 

9. Primejdia fariseismului (simularea credinţei legionare în mod 
teoretic dar nesocotirea ei in comportările pe plan practic). 

Textul acestor comunicări a fost publicat în volumul Nr. 6 din 
Biblioteca Verde' sub titlul "Orientări pentru Legionari”, cu excepţia 
capitolului Infiltrarea elementelor străine în cadrele Mişcării Legionare. 
întrucât această expunere a fost mult mai extinsă, a rămas să se publice 
într un opuscul separat. 

Se vede că această opoziţie a mea, atât pe plan extern, referitor 
la aservirea Mişcării la Germani, cât şi la devierile dela adevărata 
ţinută legionară pe plan intern, trebue să fi iritat pe Ştefan Cernea, 
după toate simptomele un intrus al Gestapoului cu consimţământul lui 
Horia Sima. în interiorul grupului de comandă. Credea că din cauza 
opunerii mele nu-i reuşeşte operaţia de a fi absorbită Mişcarea Legio¬ 
nară în organizaţia nazistă, despoiată de tot ce avea ea mai original 
şi, în primul rând, de spiritualitatea creştină. 

La 7 Iunie 1942, Horia Sima mă avertizează că îi este teamă ca 
şoferul lui Ştefan Cernea, care fugise din lagărul dela Rostock, să nu 
încerce vreun atentat împotriva noastră! Atunci n’am putut aprecia 
exact dacă acest avertisment pornea din preocuparea de a mă feri de 
un pericol, sau era în realitate o somaţie de a o lăsa mai moale cu opu¬ 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CAPIT ANULUI: CAZUL H. SlMA 


33 


nerea la condiţiile puse de cercurile naziste pentru absorbirea Mişcării 
Legionare. Tot atunci Stoicănescu mi-a spus că Cernea insistă pentru 
admiterea condiţiilor puse de nazişti spre a nu lăsa pe alţii să o ia 
înainte! Si fiindcă Horia Sima are neruşinarea să mă acuze de “prona- 
zismul meu fervent, mergând până a-mi acuza camarazii de crime 
imaginare” (p. 3), sunt nevoit să-i amintesc de tumbele ce le făcea 
acest arivist spre a intra în graţiile naziste ca să ajungă iar “călare pe 
situaţie”. După avertismentul lui Cernea, reia din nou problema con¬ 
cesiilor faţă de Germani în mod stăruitor. 

La 26 Iunie 1942 mi-a spus: ‘‘De acceptarea schimbării numelui 
Mişcării depinde întoarcerea noastră în ţară”. 

La 3 Iulie îmi spune că trebue să se schimbe conducerea (se refe¬ 
rea la For) pentru a ieşi din impas, iar la 7 Iulie înclina pentru accep¬ 
tarea lui Hitler ca şef suprem al Mişcării! La 8 Iulie repetă din nou 
pretenţiile naziste. Atunci i-am spus că asta înseamnă să ne sinucidem 
spre a nu fi omorîţi! 

La 23 August 1942 îmi repetă, discutând aceeaşi problemă, că “dacă 
ne dăm in mâinile acestora, Mişcarea poate ieşi la suprafaţă”, iar în 
ziua următoare merge şi mai departe, după o lungă discuţie între noi 
amandoi in plimbări prin pădure. îmi spune într’un mod categoric: 
Chiar dacă 90 % din Mişcare ar fi contra, el ar accepta condiţiile puse 
de Nemţi . Pentru justificare, aduce în discuţie cele două primejdii pe 
care le are Statul Român: clasa conducătoare străină (suprapusă) — o 
problemă la care personal eram foarte sensibil — şi cea externă, spunându- 
mi că este muncit de această situaţie. El înclina să se alieze cu factorul 
extern (în speţă german), care este cel mai tare, pentru a învinge factorul 
intern. In esenţă i-am spus: (redau după notele luate atunci) că această 
soluţie nu poate fi adoptată în mod pr pit, mai ales că este prematură. 
Prin poziţia in care ne găsim noi se uşurează aservirea ţării. Oricât de 
nevinovaţi am fi, totuşi, din ruptura noastră cu Antonescu, s’a pierdut 
mult pentru ţară. Trebue să ieşim din această situaţie. In trecut, această 
poziţie constituia o supapă de siguranţă. Acum nu mai constitue. 
Situaţia trebue judecată pe traiectoria pe care o are Mişcarea Legionară. 
Noi suntem chemaţi să validăm politica Căpitanului. Dacă ajungem 
la aservire, atunci politica externă a Mişcării Legionare a fost greşită 
şi Carol al II-lea a avut dreptate în tot ce a făcut. Chiar crimele i se 
vor justifica! Noi trebue să intervenim în sensul ca să conjurăm pri¬ 
mejdia. Nu putem face deci o curbă pentru a cădea în servilism şi 
aservire. Mai bine să se rupă linia decât să se îndoaie! Va rămâne cel 
puţin direcţia. De altfel mă gândesc că dacă generaţia noastră o coboară 
sau o reneagă, va veni o altă generaţie care se va lepăda de noi şi, 
imputându-ne slăbiciunea, va relua firul traiectoriei înalte proiectată 
de Căpitan. 

Pentru prima dată, Neamul Românesc, prin înalta spiritualitate 
legionară, tinde sa intre in istorie in mod major. Noi nu putem nesocoti 
sau minimaliza acest lucru. Avem mai multe scări de judecat situaţia. 
In primul rând trebue să ne situăm pe linia mare şi apoi, în mod treptat, 
să vedem şi celelalte puncte cu perspective de actualitate politică. 
Privind lucrurile printr’o prismă mai mare (cuprinzătoare), momentele 


34 


C. Papanace 


politice sunt mai rare. Nu trebue deci nrinenls 

nortT tU hn i ik ‘ n, ? ri > f atat ale adversarilor, cât şi ale°prieteniîm 

? • e găsim încă mtro fază de conjunctură de războiu Hitler 
nu are decât aceste preocupări, incât, chiar dacă ai face oferte acum 
ele nu vor fi luate m considerare imediată spre a fi soluţionate Se 

ZTEto *- S î " IUa ”°' ă ' Re f° ,Vart ' a * ™ nS 

u. Astfel ca te angajezi pe un drum rău, pripit şi fără perspective 

atj astaS,'mS- 6 ' T in,en * 

avea asigurat, fiindcă, in loc sa fu consolidat, vei fi angajat De oanta 

pentmTohtined f^T Ca . ofcr * a făcută s * o arate lui fcă Antonescu 
pentru a obţine dela el mai mult şi aşa mai departe. Trebue să fim 

convinşi ca nu putem concura pe un teren de renunţări cu o clasă politică 
decăzută şi versatilă, de provenienţă dubioasă. Ar fi ceva oribil 

„•„ SC r Dlb J nd vorba mi-a spus că “unitatea Mişcării Legionare este 

primejdie GăvăneTl afară C3re COnstitue 0 Permanentă 

primejdie. Gavanescul şi alţii sunt pe aceeaşi linie. Mişcarea fiind 

unitara se poate manevra. Să încercăm manevra”. - I-am răspuns- 

Pnma grija este să ieşim pe nesimţite din prizonierat. Acesî lucm 

fiindr^ Sar P i at r a ma " evra P rm for mula “Partidului Totul pentru Tară” 
fiindcă aceasta formulă, prin maleabilitatea ei, se pretează la manevre”’ 
Am insistat asupra necesităţii prestigiului Forului Legionar fiindcă 

”M^M anPOa x te ( ° feri Posibjim de flexibilitate. împreună ci Corpul 
ţ ann sa formeze stâlpii principali ai edificiului legionar (Con 
versaţia a durat peste trei ceasuri. A P se vedea noteleX maSS 
Şl continuarea). La acea dată nu ştiam nimic de o propunere germană 
făcută prin Mitica Predescu. Abia la 12 Oct. 1942.Mitică Predescu a 
cerut sa aiba o întrevedere cu mine spre a vedea dacă sunt ţinut la 
curent cu anumite propuneri făcute de Germani. Nicu Şeitan care 
făcuse legătura, mi-a spus m general cam de ce este vorba. De la Mitică 
Predescu insa am aflat lucruri precise. Iată în rezumat ce se sugera 
de către Nemţi, prin fostul Consul al Germaniei la Constanţa în timpul 
guvernam legionare, Otto Geiger, pe la sfârşitul lui Iulie 1942: 

seama * cd- 

fiecare Mi ? cării ? Partidul ^Ponal-Socialist german având 

necare cate un reprezentant (prin reciprocitate). 

3. Saşii din România să intre în masă în Garda de Fier 

exis,entfva'aduce 5 : fama^f S,a,Ul ^ 

de SS * 

6. Menţinerea Misiunii Germane pentru armata română. 

7. Formarea unei armate legionare cu instructori germani. 

8. Consilieri tehnici germani în fiecare Minister. 

9. Diverse probleme economice. 

10. Organizarea sportului românesc tot cu ofiţeri germani. 


M. L. DUPĂ asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


35 


11. Organizarea tineretului cu elemente legionare formate în 
Germania. 

12. Colonizarea Românilor din străinătate, inclusiv cei din Mace¬ 
donia, în Transnistria. 

13. Aceste propuner să le facă Horia Sima, când îi va spune el 
către Rademacher. 

i » Aoeste pretenţii erau atât de absurde şi provocatoare încât am pus 
fa îndoială veracitatea lor, atribuindu-Ie unor elemente periferice si 
iresponsabile. » 

Nu cumva anumite cercuri germane influenţate de oameni obtuzi 
ca Andreas Schmidts şeful Saşilor din Ardeal, văzând cramponarea 
disperata a lui Sima la şefia Mişcării, căutau să a speculeze în sensul 
aservirei acestei Mişcări şi, prin ea. aservirea Statului? Să se fi referit 
la ele atunci când - cum am văzut mai sus - Horia Sima ne spunea 
ca putem fi calare pe situaţie dacă se acceptă condiţiile puse de 
emţi şi înclina spre asemenea soluţie? La un om arivist ca acesta 
nu este exclus. Si insistenţele pe care le făcea pe lângă mine pentru 
compromis - cum am amintit mai sus - aveau ca scop să prevină o 
reacţiune care i-ar fi stricat eventuala combinaţie. 

este ca P r:n Mitică Predescu — aşa cum am aflat dela acesta — 
floria Sima a făcut la 13 August o cerere-memoriu (despre care na 
spus nimănui nimic) în care arăta toate meritele sale, referindu-se 
.a declaraţiile lui Rademacher dela 6 August 1942 prin care i se cerea 
îetragerea dela conducerea Mişcării. Predescu i-a spus că a dat cererea 
mai departe, unui oarecare Wolf. şi că na primit încă răspuns, dar i sa 
spus că, atâta timp cât trăeşte Antonescu, nu se va pune problema şi 
nu se va face nicio schimbare până la terminarea războiului. 

Abia la 22 Oct.. Horia S ma, în şedinţa “Forului” restrâns, a adus 
problema m discuţie. A arătat punctele unde se cer concesiuni (nu 
le-a indicat insă pe toate) si anume: Armata, Mişcarea şi Ministerele, 
iar el să ceară în schimb să fie conducător al Statului. 

A spus că trebue să ne gândim bine şi să privim lucrurile în mod 
realist, înclinând spre soluţia compromisului. încă odată am relevat 
că ermanii lucrează pe două planuri: unul al prezentului, singurul care 
contează pentru cercurile superioare $i care este acela de a menaja pe 
Antonescu, din necesitate pentru războiu. şi altul pe plan de viitor, pentru 
care, profitând de chestiunea cu şefia, tind să angajeze Mişcarea Legio- 
n . a ţ a ^ P e acllm - A™ desvoltat mai pe larg argumentele discutate cu 
el la _fi August 1942, redate mai pe larg mai înainte, în cursul acestei 
expuneri, când încă nu cunoşteam pronunerile venite prin Mitică Pre- 
c.escu. Concluzia a fost tot aceeaşi, subliniată însă cu mai multă tărie: 
Neluarea lor în consideraţie . 

Cum am menţionat mai sus, părerea mea era că, chiar dacă sar face 
cererea sugerată şi s ar declara că se acceptă condiţiile indicate Nemţii 
lot nu-1 pot pune în situaţia pe care i-o promit. Conjunctura de războiu, 
mai ales in faza de acum. nu le permite o asemenea schimbare, într’un 
moment de mare cumpănă ca acela care îl străbat. Singurul rezultat 
care sar atinge acum este acela de a te angaja pentru viitor! 


36 


C. Papanace 


Speranţa de a- ş i salva poziţia personală 

»lva S ^^LTTi« t r'S„ COn ' : ' Si ' ,nill,r ’ ta w de »■>' 

“* ^-tsiîsss ™sr ai un esoc ™- 

rezu]laSe'ptCTăzute°in planuhjeml’ d 'd f n “ sau ob !“M >« 
Mai ales prin apronier^ t.lfn!™ ’ devenea ce în ce mai critică, 
nu se puteau dispensa de Anfnn * ^ lernil> Germanii nu numai că 
rească cu eleS care e " , “ : ^ ? Vea “ M interesul !"«- 

Neamul Românesc vine, ca l^^dfh'hSSă* 

sau din calcule grejite' coîabura cu °u CC . TC \ ni °F cideDtale , din interes 
teze „ chiar sâ u^ît^iZ^ Sjul°£Î " "«*<!“ * «***- 
Şl pe moarte cu Căpcăunul del i Ri«'rit u i Se an gajase pe viaţă 
aliaţilor în Africa deNord Atât interpol „ Mai 3 6S , după debarc area 
în noua situaţie era 3 dec ni Xeresul german cât şi cel românesc, 

angajase în mod hotărît peironif d^ j?°~ d > Că ] 0rul StatuIui > care se 
dubioasă. In aceste condWi^ i d ? asa 4 nt * de toaf ă această lume 
reluarea colaborării cu Mişcarea Leeinna -' Antoncscu de a condiţiona 
şefie, chiar dacă avea şi SuLriafS ^ ,Ui Sima dela 

derare, nu numai de GeZtni dar \ S u™' ,Uată în consi - 

posibilă atunci ar fi fost - cum am mf; d Legionară. Soluţia 

să se dea în mod sincer Mişcării i,n- SPUS m CUrsul aceste i expuneri - 
libere, libertatea să rda duîă ?nt Lcg '° nar 5> . pnn c „ adre |e sale rămase 
CU Antoneseu. Cu rezist luvan ^^^ 1 '? războiu ’ colaborarea 
grupul de fruntaşi legionar de la BerkeSck n S T * mân * COm P le ^ 
g-, după aţa zisa rfbeli„„e“ h te """ 5 

GeniS^e m n“gM U „iTS d ‘"f “ ““ f»?"**. »le 

pentru restrângerea libertăţii nau linsit* 1 vertl smente şi chiar măsuri 
reprezentanţii Iui Himmler TA C 0 U T ,agăru1 ’ făcut * de 
dat atunci de a Răsi o solutie en An^ c'- K 3 - l uI . ie 1942 > * sfatul 

duce”; somaţia făcută la 6 Autrust l i î llndca „ ei nu ne mai pot 

Ministerului de Externe de Radfma’cher- fmnfî’ d ® Către . re P re f®ntantul 
care a situaţiei sugerată de Cristonh î i fi r> ° asa ne ^ es,,ate de clarifi- 
unele măsuri semnificative- înfHnmr 9 c î -, , du P a car e au urmat 

,ta de a „u părăsi iSud^earfiSt^"' 5 * 

Sima problema refragerh'dT'latefi^'se Ahren , s '‘ ll f )us categorie lui 
tonescu în Germania îe! vroia,. ITfi Se ^ r . oect l se ° vizită a lui An- 
a încerca o mediaţie pentru reluarea^olaboră^cu w? b,ema / efiei s P r e 
imperios cerută de stuaţia internă din Român Ml t carea Legionară, 
greutăţi din ce in ce ma'i mân'™ “ * ,VCa " 

toţi fS.SK'a? 0 ! °' U,ie în “ ea sens **•»«•*« pentru 

măsură delume^Hncertă (duSSTcare ifnin^Se'^M 


M. L. Dtp A asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


37 


ctr Mişcarea; b) In acelaş timp se păstra un grup de fruntaşi legionari 
inclusiv Horia Sima condamnaţi şi consideraţi indezirabili de Antones- 
reuşeşte° de Slguran î ă pentru eventualitatea că operaţia nu 

2. Pentru Mişcarea Legionară: a) Se însera în politica internă a 
ţaru, revenind la suprafaţă; b) I-ar asigura o calificată supapă de si- 

anturajului săm ^ “ manifesta nesin ceritatea lui Antoneseu sau a 

3. Pentru Antoneseu. Dacă era sincer în greaua luptă în care se 

angajase pentru combaterea primejdiei dela Răsărit, regăsea singurul 
suport sigur pe plan intern, rezolvând în acelaş timp şi criza de generării 
devenita acută în Statul Român în ultimul deceniu 8 ţ 

Mr „ . ,!\ u . Tară \ Ne mai fiind la mijloc persoana Iui Horia Sima 

exDunea 5 ? 1 ^ ^ ră , scumpăra g re 5 elile de care am amintit, se 
expunea la şantaje ce-1 predispuneau, sub impulsul nemăsuratei sale 

ambţ., l a concesii păgubitoare până Ia asendre, dispărea un moriv 
perturbator in relaţiile romano-germane 

^freSlela'sâd.’" ° fensiVi sovie,ici - “ 

ţ 10 ? 0 , 81 ™ Personal. Se degaja de servitutea angaja- 

duoă “RebeHnn f “ ţa — ^ Schmidt ’ într ’ un m °ment de ananghie 

pa Rebeliune , şi, in acelaş timp, elimina motivul (sau pretextul) 

cu nevemrea la Hitler, oferind astfel posibilitatea Mişcării de a verifica 
consistenţa acestui motiv. Pe de altă parte, nu se turburau în mod 

Ră^n> a psâT^î C " 3 J iatul cu care se înfrunta primejdia dela 
Răsărit, lasand posibilitatea de normalizare a acestor raporturi. 


Fuga în Italia 

l,a ' ionale îi inlernaţionalc, folositoare pentru Tara 

naT PoStT CO "' a ' Pent ™ f ?'^ Mimării Leglo. 

nare. Posedat de un egoeentiism bolnăvicios, când a văzut că nu sunt 

şanse sa fie acceptat a ,efia Mişcării, chiar după ce s f a arălt disZ 
sa primească condiţiile de aservire cele mai umilitoare, sa pus P pe 

Sât'S-nlm sfi*™ 5 "l dlf “ ent * consecinţele dezastruoase ce urmau 

frL, P ^ , rE i . Leg,0 ” ară ° â ' Pe "" U T ‘ ra R ° mi "'- a « i' a * a - 

iod» 1 ? a f ? isul complot de la R ° stock de la începutul lui Decembrie 

sinrkti «f *2™* “ on J are au tras sfori fjecare pe cont propriu, brigadirii 
sumşti şi agenţii antonesciem cu vădita complezenţă a Gestapoului. 

• a ... Uga ui Slrr ! a n a f° st determinată de “complotul agenţilor anto- 

“oo rând rt CU Săptămâni eI ch ^ 

rând pe rând grupe de legionari, pe care îi considera apropiaţi lui 
spre a-i pregăti sufleteşte pentru această eventualitate. P ' 

o 3 f , Paralel înSa CU a l es 9 P5 e g ăt i ri . e ' Şi oamenii lui lansaseră svonul 
în m ma pr ®8 a ţ esc sa P ,ec ,n Italia şi de acolo să provoc o dizidentă 
in Mişcare. Mai mult: oameni dubioşi din anturajul său ca Ponta 
raspandeau svonuri că eu cu Gâmeaţă şi alţi camarazi' puneam Ia cale 


3S 


C. Papanace 


comploturi împotriva Comandantului” şi alte asemenea infamii pe care 
atunci le atribuiam spiritului dezechilibrat al lui Ponta, infamii £ Sare 
«reuni Sima Ia strecoară m pamfletul său din ultimul timp. 

Dm cele arătate mai sus pe fapte precise, rezultă clar că Horia 
Sima era gata sa accepte condiţiile cerute de anumite cercuri germane 
pentru a se întoarce in ţară, desonorându-se (p. 19) pe toate planurile 
shHHaLi? nu ' ?1 P iar dă şefia. Când a văzut insă că toate tumbele 
fmnhT nu mai a u r! fectu î scontat din cauza înrăutăţirii situaţiei pe 
Ca r c 'i [ a ? ea £ mai indis P ensabil pe Mareşalul Antonescu 
ca Conducător al Statului Roman, a şters-o în Italia. Scrisorile lăsate 

?o care of erea soluţii pentru hiarea conducerii Mişcării de către 

căcinîn S a ? ace sau , G ^ ,rgescu > apăreau ca o copilărească şmecherie 
.prin faptul însuşi al plecam, reeşea intenţia Iui clară de a le anula 
Cat priveşte afirmaţia că a fost încurajat de propunerea lui Musso- 

inventar. Este foarte probabil că toată această poveste să fie o născo- 

minSareînS a ° Appel, . us , dela care s P e ra o legătură cu Mussolini şi 
m inamtase o sene de memorii. Ori chiar dela Chestorul Poliţiei, 
care il arestase la Roma, Sima a aflat că acest Mario Appelius era sus¬ 
pectat de a fi un agent al fntelligence Service-ului. Faptul că l-au expe¬ 
diat înapoi aşa cum l-au expediat înseamnă că a fost o lovitură magistrală 
a acestui serviciu, fiindcă se producea în momentul cel mai critic al 
frontului de la Stalingrad. 

Agenţii serviciului duşman aţâţau pe ambele laturi. Cei din Occi¬ 
dent, poate şi unii pseudo-legionari, înlesneau plecarea cu fel de fel 

?mn?f OCin ’ Iar , cei aciuaţi în dubiosuI anturaj al lui Antonescu îl 
asmuţau pe acesta, pentru a-i crea duficultăţi pe front ameninţând 
cu retragerea trupelor în momentul cel mai critic ameninţând 

simt fă n Ut d f anUn ? ita , presă internaţională, de care Sima se 

hwmşUenţî ' ° m ° d C ar aCest tâlc ‘ Scrie in P iin delir de 

. T ;? ederea noasfră în lagăr a folosit Mişcării. Cu sau fără fuga mea 
m Italia, soarta grupului dela Berkenbriick era pecetluită şi ca urmare 

Am fMntr^' ? gmp t dda Rost0ck - Dar care a fost deosebirea? 
Am fi intrat m lagar pe baza unei proceduri de rutină, fără ca lumea 

sa ia act de noul atentat al guvernului german contra libertăţii noastre 
însumat obscur şi anonim în noianul evenimen- 
S t r r T taIia a de zlănţuit o agitaţie mondială. Faptul nu 

ai putea fi ascuns. întreg aparatul de securitate al statului german a 

nutdn ^ - Ş ‘ PUS ^ UrmcIt j forărilor. In România, Antonescu, închi- 
puindu-şi ca se pregăteşte o lovitură internă, a ordonat mii de arestări. 

It , aI ! a ’ ^Pţnrarca şi reîntoarcerea mea devenise o piatră de încercare 
a solidarităţi, prieteniei între Hitler şi Mussolini * Toate serSdiîe 

fTnmuti- S i aU sez,sat de .această fugă, imaginându-şi lucruri care ar 
R Put ?t,sa le servească şi lor. Am intrat în lagăr, e drept dar nu 
poposind planmassig intro clădire amenajată de Gestapo pentru tre- 


M. L. Ol PA asasinarea Capitanulu: Cazul H. Sima 


39 


buinţele grupului de la Berkenbriick, ci după ce sa produs o vălvătaie 
mondiala . (Tara ji Exilul, Mai-Iunie 1972, p. 28). 

Am reprodus în extenso toată motivarea lui Horia Sima, fiindcă în 
acestuî Mvzec. 616 * înmănu -. h iate toate laturile n^âtivTaîe 

Mai intâiu denaturează adevărul de bază. 

nîrii^n w? a / m Văzut . şi d ! n faP^le amintite mai sus, perspectiva inter- 
oHe" gar df^nea mevitabilă numai dacă Sinui continua să torpileze 
orice soluţie de continuarea colaborării dintre Mişcarea Legionară si 
s at0I } eSCU ’ , aşa ^m cereau în mod imperios necesităţile de\ăzboiu 
Şmecheria de a inversa termenii problemei, luând efectul drept cauză! 
poate sa mearga la întârziaţii săi, nu la oamenii care pot judeca Prins 

reri Xn C a ă X" * ° ^ mondială,?! Jită că Miş"a! 

este .scoasa din acţiune turnai în momentul decisiv al 

Tr/nit n | Pnme) ^ lei t k Răsărit care a 8 enera t această Mişcare. 

«semeS te roLS^d,te S<:area U * k " W "*"* 

1 2 ‘ . Nu ] t ' L ne seama că se lasă complet liber terenul ocupat de acele 

™ en, | du ^ ioa j e care > dup ă conflictul cu Mişcarea Sonară au 

2 ri,eM^C,°" dU , Ci, " rul S,a ' ului * fe cărai “"'taenle. S bine 

ZIS resent mente anticomuniste, erau în afară de orice îndoială. 

cărei onWidi? pr , cocupări A meschine, nu vede că “pătura suprapusă" a 
cărei primejdie - din cate îmi mărturisise - nu o subestima va profita 
de nou a poziţie ocupată şi într’o conjunctură externă favorabilă Mişcării 
Legionare, pentru a decima cu mai multă furie cadrele legionare 5 atât 
prin mizeria din închisori cât şi prin aşa zisele “batalioane de reabilitare”. 

Este ad ?.Y, ă ^ cand sc f ie că “lumea veche umpluse golul lăsat în 
urma miţcarti (Tara fi exilul, Mai-Iunie 1972, p. 17). Da r aceasta se 

faot > ul î s?n 1 rod mar t e Sale inca Pacităţi la conducere, fiindcă 

neces ta?ef M- — T ai •" con J u n ctura <externă, când se simţea mai mult 
necesitatea Mişcării Legionare Prin obstrucţia sa criminală sau ineonş- 

nnW, f l ta jS ga , S ' rea Une ! soIupi în afară de persoana sa, ci asigura 
Sistă P ° 3 ‘ 1Ce C1 C aSe C3re nC pr ' g0nise sân geros şi sub domnia 

mrii!2 gUr ar f ' f ° St grCU , să se a f ungă “ du Pă cele întâmplate - la 
paritatea pe care a avut-o Mişcarea după abdicarea lui Carol. In orice 

hd Z r^k!!- ' nCe f ta « C !? ln ° asa P r *g°ană împotriva legionarilor, iar clima- 
I de război ar fi întărit şi pe această latură solidaritatea românească 

2? AuSirt d 1944? Umpăna războiului evitând Poate nedemnul act dela 

sus preocupări - aşa cum rezultă din cele reproduse mai 

ui Erostm ”7i ,n . so , coteIl 'ţ. acest niir c sp°nsa b il. Chinuit de “complexul 
I dat fnn 1 ( T ° b ^ Ur d ţ n antichitate care, pentru a deveni celebru, 
a dat foc templului Dianei din Efes), a ruinat Mişcarea creată de 
apitan şi a contribuit astfel, fie şi în mod inconştient, la sabotarea 
eforturilor de războiu intrun moment decisiv pentru Neamul Românesc. 

n faţa acestei grele situaţii ce se profila pe frontul de Răsărit 
nu numai pentru Neamul Românesc, dar şi pentru întreaga asezafe 
creştina a Europei, euforia acestui zevzec că a intrat în lagăr cu tămbă- 
laul anumite, prese internaţionale, dar şi cu scoaterea din luptă a ca- 


40 


C. Papanace 




V. DEFENESTRAREA LUI H. SIMA 

r era de P revăzut > tupilarea oricărei perspective de înţelegere 

copilăreasca ^ivcn[iir^ U C °? ducă , tor I ul , Statulu i- Generalul Antonescu, prin 
o T t CU fug . a ln Italia a lui Sima, montată de agenţii 

legionarilor ad r er * e Axei > a determinat intemarL 

şi Dachau Germa n>a «n lagărele de concentrare dela Buchenwald 

• aceasta ultim ă năzbâtie, Horia Sima a dovedit încă odată în 

orientare hpsă^de U ” Ca ‘ j a v J eunu j serviciu străin, incapacitate’de 

de ennT^ UPaţl }?• a S e . St r g<ind ’ P rima măsură a fost să suluţionăm criza 
recte a bi re H Le f i ° nare dete ™*tă de fuga în condiţii inco- 

SslSrS- 

«iwaaîgţţtc 

rie loja"}?!! “ F ? ru ] ui , Su P re ] m Legionar”, întruniţi azi, data de 1 Ianua- 
şi renun’tareaT*™ ^ a' $ de il «P re i ur ă ri , luând cunoştinţă de plecarea 

legionar ^oria Si^^n^unankortate au lKrtărît^^* 0 ^ 6 ^^^dantul 

f Radu Miro r icl ’ ST»ÎI«S; 

SS=s:si£S 


M. L. după asasinarea Căpitanului: Cazul H. Sima 


41 


3. Comandantul Bunei Vestiri Corneliu Georgescu este însărcinat 
cu conducerea Secretariatului General al Mişcării. 

„, 4 ' Comandantul Bunei Vestiri Radu Mironovici este designat pentru 
legionare 63 C ° IpU “ de ehtă Mo ţ a -Marin, păstrătorul esenţei morale 

5. Comandantul Bunei Vestiri Ilie Gârneaţă se însărcinează cu 
conducerea Marei Familii a Jertfei Legionare. 4 

6. Conducerea Mişcării va asigura în modul cel mai deplin păstra- 
rea liniei de sincer ataşament al Mişcării faţă de puterile Axei, trasată 
de Capitali cu sângele său, şi cu al atâtor dintre camarazii noştri cei 
Mişcării 11 ’ Ş1 C ° nsfinţltă Ce intre S trecutul de 20 de ani de jertfă al 

° rg T C infra ţ lta c . u ’deologia naţional-socialistă anticomunistă, în- 
traţ re dcla care nimeni nu o poate abate, şi dornică să contribue cu tot 
ee u sta m putinţa la biruinţa tinerei Europe, pentru care luptă azi 

cnî 1 r„ SUb C !r da SUpremă a FUhrcrului > ostaşii ţării noastre cot la 
armatele germane, Mişcarea va căuta să dea, sub orice formă, 
ntregul sau elan de jertfă în scopul realizării idealului comun 

■ ;1 i „ ,n s< r°P u I de mai sus - conducerea Mişcării va face tot posi- 

lul că sa se ajunga la o normalizare a raporturilor Mişcării faţă de 

si‘lTn T /,1 StatU p" Român ’ Mareşalul Antonescu, conştientă că pacea 

mnniw ,ntem4 . a Ro , man,ei s P° r esc posibilitatea efortului ei în răsboiul 
împotriva comunismului. 

r Măsurile de "\ ai s ? s se vor complecta şi definitiva de către 
Forul Legionar in plenul său, îndată ce împrejurările vor permite. 
Lagărul Buchenwald, 1 Ianuarie 1943. 

(ss ) Ilie Gârneaţă (ss) Vasile Iasinschi 

(ss) Corneliu Georgescu (ss) Constantin Papanace 
La această hotărîre au aderat toţi camarazii care îndeplineau diferite 
funcţiuni pe lângă conducerea Mişcării Centrale: Cdt. Ajutor Ing. N. 
Horodmceanu, (Patrimoniul Legionar), Cdt. Aj. Viorel Trifa (Condu- 
ca orul studenţimu române), Virgil Mihăilescu (Ajutorul Legionar), 
Ilie Smultea (Conducătorul Frăţiilor de Cruce), Dumitru Grozea (Con- 
ducătorul Muncitorimii Legionare). 

Hot . ar ' rea ,n traducere germană a fost înaintată prin Conducătorul 
lagărului Buchenwald, Colonelul Pister, iar un exemplar în original în 
limba romana, pentru camarazii închişi tot la Buchenwald, cu care însă 
nu aveam nici un fel de contact. 

Prin această hotărîre care făcea din Comandanţii Bunei Vestiri şi 
tundaton a 1 Mişcării Legionare, în grup constituit , instanţa supremă a 
Mişcării Legionare, se asigura continuitatea ei şi se garanta că ea nu 
va devia de pe linia fixată de Căpitan. 


Vizita şi declaraţiile Generalului SS Miiller 


Faptul insa că această hotărîre na fost adusă la cunoştinţa eama- 
razilor noştri, unde se născuseră divergenţe pe chestia conducerii des- 
valuia intenţia autorităţilor respective că nu mai erau interesate la 
clarificarea situaţiei. 


42 


C . Papanace 


^cŞs 5 ».sass; 

~ 55? K=.îaî.w,v-îLî =t 
Stt? 

Generalul Miiller începe cu următoarele: 

Domnilor, 

truca grupul ^eT!?^-’ Va r ° g j a intreb uinţ aţ i autoritatea Dvs. pen- 
“™ grupul de ţaţa sa se încadreze acestei situaţii situaţie De care 
u am creat-o noi, ci este urmarea fugii lui Horia Sima urinai 
h putut d fie alta dacă soarta nu ar fi adus această întorsătură favorabilă 

SLS, ma .‘, ra ! nârie i i !' I» mai departe iu Cermania. sVr fipu tm 
întâmpla ca sa fip preda ţ i guvernului român, Dvs. insă rătnâne/ăS 

onrits a T a " and aiC1 T d Că ' n ţ ele S e ţi că orice activitate politică vă este 

M75 % 

Dvs. in procesul de muncă, în aceste momente în cL nidf fS n 

cunoştirfţă ăefpn^te eu bs^neavând 

uuşuiiţa aesprt ele, nu aş putea preciza cum ar fi. 

Timpul de faţă, Domnilor, nu e propriu pentru a face Dolitică ci 
număr pentru fapte. Eu vă rog să urma,i întru totul aSS taărin 1 
pentruca sa nu se mat ivească prilejuri de diferende intre noi si Dvs 

nismulu? sîe 

Ltsin^^i^de 1 : r P fa'Sts '{£■ t 

momentul de fa,ă. verbal, această cerere a „»stri ‘ n 

— Generalul Miiller: Cunosc dorinra Ove A** • • 

s'Sixtîss aLta-SH 

ceeace durează prea mult şi ar fi prea târziu. P t Un an ’ 


M. L. DL PA ASASINAREA CĂPITANULUI: CAZUL H. SlMA 


43 


- Dl. C. Papanace întreabă: Dacă cele spuse de Dvs., dle General 
constitue o hotărîre definitivă şi dacă eventual Dvs. sunteţi dispus să 
ascultaţi şi părerea noastră în această chestiune? 

— Grai Miiller: Este o hotărîre, sunt însă dispus să vă ascult. 

— Dl. C. Papanace: Dată fiind susţinerea Dvs. dle. General, că 
masurile ce ne-aţi adus la cunoşt nţă, sunt urmarea fugii lui Horia Sima 
ar ti poate necesar să vedem dacă nu există şi posibilitatea să se scoată 
o soluţie pozitivă şi nu una negativă ca urmare a acestui fapt Ne 
interesează hotărîrea luată, nu pentrucă se referă la noi, ca indivizi - 
noua fnndu-ne indiferent orice ni sar întâmpla - însă noi representăm 
Mişcarea Legionară. 

Horia Sima, care ne-a condus, a fost. în urma unor anumite întâm- 
plan un impediment în relaţiile dintre Mişcarea Legionară şi Germania 
şi intre Germania şi intre Mişcarea Legionară şi Mareşalul Antonescu. El 
sa retras pentru normalizarea acestor raporturi. In ce priveşte medul 
m care sa retras, desigur, este o greşală şi politică şi morală, aspectul 
moral atenuandu-se in parte prin întoarcerea lui. 

ir ~c Gral m ! ,er : v * găsiţi în greşeală. îmi permit să rectific: 

iJona Sima nu sa întors, ci a fost adus. 

— DL C. Papanace: In situaţia noastră nu avem informaţiile nece¬ 
sare, totuşi, după cate putem şti. lumea veche pe care Mareşalul Anto- 
riescu este nevoit să se sprijine, bănuim că n’ar fi exclus să-i creeze 
ocmai m aceste momente grele, dificultăţi serioase ce sar putea îm- 
piedica pnntro intervenţie a Mişcării Legionare în sprijinul său... 
Nu ştim daca aveţi timpul necesar la dispoziţie pentru a vă expune mai 
pe larg întreaga chestiune. 

- Grai. Miiller: Dacă Dvs. dle Papanace, mi-aţi fi spus aceste lucruri 
acum tre i uni de zile, deci înainte de fuga în condiţiile cunoscute şi 
înainte de călcarea de cuvânt a Iui Horia Sima şi dacă Horia Sima ar 
M predat de fapt comanda, aşa cum de altfel am discutat şi cu Dvs. 
dle Iasinschi, la Berlin (18 Dec. 1942) şi după cum noi i-am comunicat 
(aia se întoarce spre dl. Ahrens care confirmă), sar fi putut sta de 
vorba asupra propunerii de a întinde mâna Mareşalului Antonescu şi 
lucrurile ar fi luat alt curs. 

Acum ar fi pierdere de timp discutarea unui fapt asupra căruia 
sa luat deja o deciziune. Mareşalul Antonescu nici nu e dispus nici nu 
arc timp să se ocupe de problema legionară. El este ocupat cu răsboiul 
împotriva bolşevicilor ce presează dela Răsărit, şi deaceea ar fi inutil 
sa încercaţi legături direct sau prin noi cu el. El sa angajat total pe 
această linie de luptă comună, la care toţi trebue să contribuim prin 
tapte : Pe de altă parte. Guvernul German nu se amestecă sub nicio 
torma in chestiunile politice interne ale României. Dacă Dvs. doriţi să 
par î.' c .'? a *' J a cornun , o puteţi face în modul comunicat. Vă rog 

să riţi in clar că chiar dacă presupunând că Dvs. cei prezenţi aici aţi 
h împinşi spre soluţii extreme cu încercări de evadare, când desigur 
f, Ida ] ul . y a tra gG sau de sinucidere, asta nu ar folosi nimănui, nici 
Mişcării Legionare şi n ei Germaniei. Prin atitudinea şi înţelepciunea 
Dvs. vei putea ieri, cu timpul, din desişul in care vă găsiţi. Si acum 
va rog să scuzaţi, timpul meu fiind scurt, că trebue să-mi iau rămas bun’ 
Aş don ca după ce ne despărţim să mai stau puţin de vorbă cu Dvs 


44 


C. Papanace 


?* T de „ fa,i * •'“"Sând 1, c. 

^sssSfSSSPf «** 

** «■*# *£%.'% '«rr^sar - ** pu,m - 

— UI. C. Papanace: 

- 1" *»!<• de acum, am 
noastre va fi posibila sau nu^vezf nota°n'^n stact faţiultar cu familiile 
mai tâziu, ni sar deschide nosihiliw * ' ^ ca acum > sau poate 
programatice şi studii în legătură cu Mkrarî. r" 6 OCupăm de Probleme 

Mi 5 care. COnî,dnt;l ' nl P ® cat ^3 5i îrTasemmiea siUmţi^facern^eva^ientril 

orf^tz sr r P ar t eS, p r„, lu ;, d r ece 

s ssss ~ 

& d?mJ1T& legi, “ ri - Ăe'aZ/rpeTTS 

Hartig. In ce privej^ ** pe 

noaşte, in parte e si nînnm.f r» , . f' ln românia, se va cu- 

să se intereseze la reprezentanţii GermanieiîîT Bucureşti V ° r PUtea 

a di«„fXă P S iulr'î ^r-T, ale "™,'r * '-"Piedică 

ales fără să comunicaţi Sfc hTafcS"îSi £* Şi m3i 

cred că nu o să vă ia prea mult timrv c Munca a . care ve ţi fi supuşi 

nace şi V. Iaslnschi. P fn S i SSFc * 5°'* Const Papa ‘ 

asistat de Ahrens. ^ Stoicănescu. Generalul Miiller 

cunoscută o scrisoare In raredl MihalfAnta** dta V ° i3 ' Să ' mi faci 
conlucreze cu Mişcarea LeJLJ^ A , Ant ? nes ^ u arată că e dispus să 
această Să te întreb Cui a ** 

RademShCTlT^eî c ^"rcbuf?" ar i d K Ia Rostock care > du Pă ce dl. 
a venit la mine să mi comnSe eeU C ° kboreze c , u Mareşalul Antonescu, 
nu ar fi cazul să încerce h Mihiil Ş * tQt ? data Sa ma întrebe dacă 

rare e posibilă ** ° asemenea eolabo- 

scrisoarea despre care este vorba. * mcerce Ş1 el a P nmit ca răspuns 

pentrucă declar că nuInTlntLeLa^ă^aito^^ 63 ''^ SÎ '* Spui nume,e ’ 
-te în grupul rămas la Ro“S fau îfi ? ^ 3 *« dacă 
dta cu dl Ahrens să luaţi contact cu el 3dU? ' 3IC1 * Urmând ca 

el, pentrucă nu'cumîa TăT dfstîugă'^umentur ** CU 


M. L. DUPĂ ASASINAREA CAPITANULUI: CAZUL H. SlMA 


45 


— Grai Miiller: De asta te asigur eu. 

— C. Stoicănescu: Se numeşte Olteanu. 

— Ahrens: Există doi Olteanu. Care este numele lui de botez, pen¬ 
trucă unul se găseşte aici? ’ 

- C. Stoicănescu: Nu-mi aduc aminte precis, aşa că nu vă pot spune. 

- Grai. Miiller: (către Ahrens): Atunci urmează să vedeţi dacă 
e aici sau, dacă nu, să vie dl Stoicănescu la Berlin pentru a pleca cu 
dta la Rostock. 

Spre Stoicănescu: (mai mult în glumă): Dar nu cumva să încerci 
să nu te mai întorci, mai ales că dta eşti vinovatul. 

- C Stoicănescu: Da, sunt singurul vinovat. însuşi Comandantul 
nu este decât o victimă a intenţiei mele de a contribui la schimbarea 
şeriei m Mişcarea Legionară pentru a ieşi din impasul în care ne găsim. 

- Grai. Miiller: Timpul nu e pentru “mea culpa”, ci trebue privit 
mereu, mereu înainte. 

(Nj)ta) Asta nu numai pentru legături în sine ci ca o liniştire 
necesară şi din punct de vedere politic, deoarece nu este exclus să se 
h răspândit în ţară fel de fel de svonuri. Astfel sar putea auzi acolo 
că legionarii la un moment dat au dispărut. 

Din declaraţiile lui Miiller *, cum am arătat cu alt prilej, rezultă că 
şOn acele momente grele, opacitatea conducătorilor germani îi împiedica 
să vază că greutăţile războiului vor şubrezi poziţia Generalului Anto¬ 
nescu, anturat de persoane atât de dubioase. Abia după lovitura de 
stat dela 23 August 1944 se vor desmetici, dar atunci va fi prea târziu. 
Miopia nazistă, egocentrismul antonescian şi lipsa de maturitate simistă 
au făcut ca Mişcarea Legionară să fie trasă pe o linie moartă întrun 
moment când, în sectorul-cheie pe care îl reprezenta Tara Românească, 
se simţea mai mult ca oricând nevoie de prezenţa ei activă. Sa ratat 
astfel un mare moment istoric. Toate agitaţiile care se vor face după 
ieşirea din lagăr nu vor fi altceva decât - cum vom arăta pe larg cu alt 
prilej - exchibiţiile unui om “întârziat”. Oastea legionară a fost dornică 
de luptă şi gata de jertfă, dar comandantul” ei de atunci s*a dovedit 
necopt . Aceiaş infantilism se va observa când va trimite pe “oamenii 
săi de încredere să^ ia contact şi să colaboreze cu prepuşii moscoviţilor. 
Prin aceasta el a pângărit şi acţiunea mai mult simbolică a acelor care 
sau jertfit pe Oder, sau au fost paraşutaţi în ţară. Dacă Mişcarea 
Legionară n ar fi fost scoasă din luptă pe întreaga perioadă a răsboiului 
şi ar fi întărit şi frontul intern românesc, poate nu sar fi ajuns la dezas- 
truoasele capitulări aliate de la Yalta. In delicata cumpănă a răsboiului, 
poziţia compactă a României ar fi influenţat simţitor. Desigur, nu ca 
să schimbe soarta răsboiului, determinată de o serie de greşeli ale con¬ 
ducătorilor nazişti, mai ales faţă de popoarele antimoscovite ocupate, 
ci să prelungească rezistenţa germană pentru o şi mai mare sleire a 
hoardelor bolşevice. Din această sleire reciprocă ar fi rezultat o situaţie 
politică care să permită mai multă independenţă pentru popoarele din 
Estul şi Sud-Estul european, aflate între ciocanul bolşevic şi nicovala 
nazistă. Desigur operaţia nu era uşoară, dacă se ţine seamă de anumiţi 

i . , soarta generalului Miiller nu se ştie nimic precis. După răsboiu a 
circukt versiunea că sa refugiat în Germania Orientală, unde a fost bine primit 
date fund servicule aduse comuniştilor încă din timpul stăpânirii naziste. 



46 


C. Papanace 


&PS5X prcsedin - ,e ameri “ n 

majoră a destinului legionar fixată de Cimru!' '''^ de * mtă de pe linia 
subalterne ale diferitelor “serv eii” n^ff!? ’ Va t . erm r ma ln funcţiunile 
Această degradare « pmv«, de S u,f, d T* s * to ' * W™*- 

şcoala Căpitanului ţi anima,! dc cfcd n a Kmru un^'-“'“l CreiCU <‘ ln 
nesc legionar. V ţa P 61 "™ un măreţ destin româ- 

ArhangheluftSfam^it n^efaTsă re^rod^ 10 înfiinţare f Le g iun » 

şi să dăm cuvenitele lămuriri mm Q a i P™^ uce ni aceste documente 
acelora care, din miopie politică erm^"?^ 111 * s f abilirea răspunderilor 
acţiunea criminal^î^ infantilism, au înlesnit 

forţele întunericului uneltise de^nr lf ^ ® C Z e > manevrat ă de 

imperialiştii moscoviţi. Pt Sub,ugarea României de către