Buciumul anul II, nr. 10 (90), aprilie — mai 2004

Ioana MAZILU 


Punct... si de la capat... 


„Cu câteva luni în urmă revista noastră îşi înceta brusc apariţia fără un cuvânt de 
rămas bun. (Motivele ) n-au ţinut de voinţa noastră, cel puţin a grupului de oameni care 
scriu aici cu gândul şi deseori cu convingerea că ceea ce scriem noi ar putea fi spus de 
fiecare dintre dvs.. Pentru că, în această “poveste” “este vorba” de rănile şi bucuriile 
fiecăruia, dar şi ale acestui neam. Căci, indiferent dacă le place sau nu unora, 
neamurile sunt dintru începutul lumii create de Dumnezeu, fiecare cu menirea şi cu felul 
propriu de a fi. 

; Pentru că, oricum suntem datori cu o explicaţie, le putem spune cititorilor noştri că 
incetarea forţată a apariţiei "Buciumului” s-a datorat imperfecţiunilor "dinlăuntru” şi 
"dinafara" unei organizaţii pe care mulţi dintre dvs. o cunosc direct iar alţii doar prin 
mijlocirea acestei reviste. 

Imperfecţiunilor "dinafară” pentru "în zilele noastre” nu avem deloc de-a face cu un 
sistem democratic. O dovadă evidentă este faptul că în această “democraţie” (ca şi în 


alte democraţii de care a mai avut parte ţara în sec XX) nu putem afirma deschis | 
adevăruri pentru care a curs sânge de martiri... Nu ne putem aduna şi organiza în | 


numele unui ideal decât dacă acesta nu contravine “politicii de partid şi de stat”. Nu ne 


putem apăra biserica şi credinţa, valorile morale, pentru a nu fi catalogaţi | 


“Aerul din case era stricat, iar eu am venit ca un 
uragan să le curățesc.” (Avram IANCU) 


Z Anul II 
Nr.10 (90) 
apr.-mai 2004 
14 pagini 


7000 lei 


ema 


pa 


sed 


"fundamentalişti” sau pentru a nu fi acuzaţi de "discriminare”. Nu ne mai putem apăra 


pământul (pe care nu-l mai putem numi "strămoşesc” pentru a nu fi consideraţi 
anacronici) pentru a nu ne aşeza în calea altor interese, nu tocmai ale naţiunii şi a fi 
astfel "retrograzi'şi “refractari”. E aproape ciudat cum toate valorile care au constituit 
coloana vertebrală a unui neam timp de milenii au devenit, în numai câteva zeci de ani 
atât de dispreţuite. Să fie oare această decădere morală, materială, spirituală tocmai 
semnul atât de doritei "libertăţi şi egalităţi”?! 

Profitând de atât de îngrădita libertate pe care ne-o oferă această “democraţie”, 
continuăm să vă scriem. Poate e bine, poate e rău. Pentru cine şi cum, dvs. decideţi. 

E timpul să vorbim sincer şi de imperfecţiunile "dinlăuntru”. Pentru că nici o 
organizaţie omenească nu poate fi perfectă. Martorii unui suflu care a trezit odată 
neamul românesc spre Înviere au ales această formă, Posibilă şi perfectibilă. Şi care 
multora le creează de la început o reacţie de rezervă, prin degradarea la care a fost 
supusă însâşi noţiunea de politică. Dar duhul reînvierii nu puteau — pentru că nu era 
firesc — să-l dea tot aceşti întemeietori care şi-au petrecut tinereţea în temniţele 
comuniste. Tinerii generaţiei noastre, chiar atunci când nu pot accepta umilinţa şi 
decâderea neamului în care s-au născut nu mai au entuziasmul, puterea şi credinţa de a 
lupta pentru un ideal, dincolo de titluri, poziţie socială comodă, realizare materială. Sau, 
dacă au impresia că au ales totuşi altă cale, cu greu se poate închega o unitate de 
acţiune. Şi aceasta vine din slăbiciuni, din orgolii, din jumătăţi de măsură şi mai ales din 
prea puţină dragoste. Şi pentru cei din jur şi pentru noi înşine. Căci nici o “realizare”, 
mai cu seamă în societatea noastră atât de plină de compromisuri nu poate substitui 
demnitatea profundă a fiinţei noastre de care nu ne putem dezice decât cu preţul 
pierderii identităţii. La care iarăşi, în mod paradoxal, românii, dintre toate neamurile 
care convieţuiesc aici ţin cel mai puţin... 

Nu mi-am propus să descurajez pe nimeni cu aceste rânduri care nu sunt "un alt 
început”. Dar ştiu că, dacă fiecare şi toţi împreună am reuşi să fim sinceri, sinceri până 
la ultima fibră a fiinţei noastre, ca la o spovedanie, Dumnezeu ar da încă o dată acestui 
neam puterea care-i lipseşte acum, 

Trebuie să vă mărturisesc că, în aceste câteva luni de tăcere, noi, cei din redacţie ne- 
am pus fiecare întrebarea dacă societatea românească de astăzi are nevoie de o astfel 
de sinceritate, desigur incomodă, Dacă are nevoie de oameni care să creadă nelimitat în 
unitatea disciplinată a unui nezÎn creştin în faţa răului care îl macină dinăuntru şi din 
afară. Care cred că răul dinăntru e mai mare decât cel din afară, pentru că îl face 
posibil. Care cred că singura şansă este să ardem răul acesta care ne roade pe toţi şi pe 
fiecare în parte. 

Indiferent care ar fi răspunsul, ştim că o rană care s-a infectat trebuie curățată. De 
aceea o să scriem. Până la capăt. Şi pentru cei ce cred şi pentru cei ce nu cred şi nu 
vor Învierea Neamului Românesc. 


ii SATUL ROMÂNESC - 
între a fi şi a nu fi ...pg.4 


4 BASARABIA 
în săptămâna patimilor ... pg. 6 


ii SCĂDEREA NATALITĂȚII 
QUI PRODEST? ......... pg. 11 


4 Roşia Montană 
înainte de apocalips .....pg. 14 


i Poziţia noastră faţă de 


CATEDRALA MÂNTUIRII 


NEAMULUI  ...........pg.6 


pagina 2 aprilie 2004 


te Sa 
Nicu MAZĂRE 
Vălenii de Munte 


DIN NOU... 


N-au trecut încă necazurile iernii şi grijile legate de ea. Dar, în 
jur, se arată semne că înnoirile vor veni, mai curând sau cu 
ceva întârziere. 

Aceasta este rânduiala firii. Şi în măsura în care noi oamenii 
ne ducem viaţa după rânduiala bună! lăsată de la Dumnezeu, 
înnoiri vor. fi, (trebuie să fie) şi-n viaţa noastră personală, 
precum şi în viaţa colectivă. 

Pentru că, oameni fiind, sunterm "fiinţe libere” — ca să putem 
fi judecaţi — de aceia ne mai şi putem abate de la rosturile fireşti 
statornicite vieţii. Şi vai, ce scump mai plătim rătăcirile (mai ales 
pe cele colective), pentru ca apoi, prin înnoiri, să revenim la 
firesc. 

Eh!... filozofie... - sau vorbe-n vânt ... - vor zice unii prea lesne 
luaţi de valuri, sau scârbiţide viaţă, ori chiar din cei prea mult 
prinşi în mrejele păcatelor. 

In lumea noastră însă, a acelora care vor să-şi ducă viaţa în 
lumina AEVĂRULUI CREŞTIN (aşa cum ne-au lăsat strămoşii, 
cum ne-au reamintit noianul de mărturisitori cu viaţa sau cu 
suferinţe pentru o ROMÂNIE CREŞTINĂ) , toate acestea zise 
în început sunt temeiul de trăire şi de biruinţă, "pentru că forța 
ale cărei unelte vrem să fim noi este etern invincibilă.” 

Cu nădejdea înnoirilor ce le voim în ŢARĂ, Partidul nostru 
“PENTRU PATRIE” şi-a adus şi îşi aduce contribuţia în devenirea 
societăţii româneşti. 

Depăşind  împotrivirile ridicate de noua lege a partidelor 
politice (nr. 14/2003), Partidul "Pentru Patrie” va fi prezent în 
continuare în viaţa politică a Ţării. 

În conducerea partidului nostru, lăstare tinere vor purta mai 
departe torţa ridicării conştiinţei româneşti. 

"BUCIUMUL” va răsuna mai tare, ca în vremurile de primejdie 
pentru Ţară, căci ştim foarte bine cu toţii că şi acum NEAMUL 
şi POPORUL ne sunt în primejdie, în special privind simţirea şi 
gândirea social-morală, Cei mai vârstnici dintre noi nu-şi vor 
precupeţi fie şi ultimile forţe, slujind şi ei luptei celei bune 
pentru viitorul pe care l-am visat şi pe care îl dorim Ţării. 

Conştienţi că lupta în care suntem cu toţii angajaţi este luptă 
de durată, ştim de asemenea că această strădanie cere 


DIN NOU 


eforturi sufleteşti şi fizice, materiale sau băneşti. 
ŞI LE VOM FACE. 10 martie 2004 


Din măsură în mășură, 
Spre o nouă dictatură | 


Incredibile tentative de ingrădire a dreptului de 
asociere şi reprezentare politică, în Legea electorală - 
aşa cum arăta aceasta săptămânile trecute, după 
votarea în Parlament ! 

Asistând la acest joc de-a “democraţia”, România îmi 
pare tot mai mult asemenea unui tort împărțit felii 
între cele câteva partide “parlamentare”. Noua lege 
merge cu abuzul până la nivelul cel mai de jos: ea 
suspendă dreptul de a introduce reprezentanţi. în 
consiliile locale, organizaţiilor care nu depăşesc la nive] 
naţional un anumit “prag” (3 sau 5%). Aceste “praguri 
electorale” sunt neconstituționale şi antidemocratice. 
De altfel în majoritatea țărilor vestice, ele nu există. 
Opțiunile câ-torva zeci de mii de cetățeni care se 
exprimă pentru un partid, sunt practice desconsiderate, 
ele fiind “redis-tribuite” după alegeri partidelor care au 
trecut “pragul”. Dirijarea abuzivă, fără consimțământul 
votanţilor, a acestor opţiuni spre partide pe care acei 
alegători nu le-au votat, şi deci nu le simpatizează, 
este, în ultimă instanță, imorală. Dar mai grav este 
faptul că, la ini-ţiativele dictatoriale ale PSD, opoziţia 
parlamentară tace şi acceptă. Doar şi pe ei ii 
avantajează această călcare în picioare a drepturilor 
cetăţeneşti. Iubim “valorile demo-craţiei”, dar “nu şi 
pentru căţei” ! 

lată aşadar cine periclitează democraţia şi statul de 
drept în România, compromițându-le: tâlharii cu jeep- 
uri şi girofar, care instaurează cu paşi mărunți o nouă 
dictatură. Aceea a abuzului şi bunului plac. 

Mihai MAZILU 


Adrian LUPESCU 
Brăila 


Gânduri pentru un nou început 


Tot ce este lumesc are un început şi un sfârşit. Şi viceversa, 
după orice sfârşit urmează un început. Aşa şi cu Partidul “Pentru 
Patrie“. Recunoscut legal în 1993, în 2003, în condiţiile unei noi 
legi a partidelor, a fost obligatorie reînscrierea sa. Cele 27.000 
de adeziuni realizate cu eforturi pe o perioadă de timp dată, au 
dovedit cu prisosinţă că, dincolo de “a voi” există şi "a putea”. 
Analiza sinceră, temeinică, la obiect, va permite cristalizarea 
celor mai eficiente soluţii pentru viitor. 

Dincolo de frământările născute din neputinţa trupului de a 
susţine sufletul în elanul său, dar poate şi din faptul că sufletul 
poartă pe el greul timpului scurs, doresc azi, în prag de nou 
inceput, să rog pe Cel de Sus, să-mi lumineze sufletul şi să-mi 
întărească trupul pentru a face paşi noi pe noul drum al 
"Buciumului”. : 

Suntem Curierul Patrtidului “Pentru Patrie” şi avem o sarcină 
ce rezultă din însăşi denumirea acestuia: să dăm tot ce avem, 
chiar şi viaţa, pentru Patrie, deşi conducătorii acesteia nu ne-au 
iubit, aşa cum istoria a dovedit-o. 

Iar noi, din puţinul zilelor ce ne-a mai rămas necrestate BE 
răbojul vieţii, cu puţinul trupului, dar cu multul minţi, uniţi ca i 
degetele care se ajută între ele când ne închinăm, să Ne 
achităm de datoriile ce le avem pentru Patrie, acum în timpul 
vieţii, nelăsând altora grija lor. Doar aşa vom putea sta, în fața 
Istoriei, cu fruntea sus, 


DISTRIBUIND “BUCIUMUL” PARTICIPI LA LUPTA NAȚIONALĂ ! APORTUL TĂU 
CONTEAZĂ ! NU EZITA ! 


aprilie 2004 pagina 3 


| Adrian VELEA 
Bârlad 
Altfel de reformă 


„Trăim într-o țară a suferinţei. Oamenii, atâţia din ei care 
încă nu sunt doborâţi la pat de boală, atunci când îi întâlnim 
pe strada sunt tot mai trişti. Trişti şi marcați de suferinţă 
sunt tinerii care nu au de lucru, cei maturi care nu mai au 
posibilităţi de existenţă pentru ei şi familiile lor, bătrânii care 
sunt pur şi simplu striviţi de lipsurile vremurilor pe care le 
trăim. 

Pe lângă lipsurile financiare pe care cu toţii le simţim pe 
propria piele, ne lovim din păcate la tot pasul şi de lipsa 
bunului simţ la aproape toţi angajaţii statului - platiţi cu 
mari sacrificii din impozitele tot mai multe şi mai mari care 
apasă pe bietul românaş. 

Daca ai cumva curajul să ieşi în stradă să strigi în gura 
mare pentru o nedreptate ce ţi s-a făcut ori pentru faptul că 
ai fost dat afară de la locul de muncă fară a mai avea vreo posibilitate să-ţi întreţii familia eşti 
imediat pus la « pământ » şi la propriu şi la figurat — de forţele de ordine bine antrenate şi bine 
hrănite tocmai din banii tăi. Pe de altă parte unii din cei care trebuie să se îngrijească de 
sănătatea cetăţeanului şi-au asigurat neoficial o a doua sursă de venit din tarifele percepute la 
uşile cabinetului — tarife pe care le afli imediat din gura asistentelor ce deservesc pe aceşti 
doctori. In aşteptarea rândului la o consultanţă, oamenii. îşi numară pe furiş sau mai pe faţă, 
banii pe care trebuie să-i lase în buzunarul încăpător al doctorului. Nu-i mai puţin adevărat că şi 
dintre cei care ar trebui să se îngrijească de sănătatea şi hrana noastră spirituală sunt unii care 
au fost cuprinşi de « febra galbenilor » instituind cu cinism taxe exorbitante pentru diferite servicii 
oficiate în Sfânta Biserică. Pare-se că au uitat ca nu poţi să te închini şi să slujeşti şi lui Iisus 
Hristos şi lui mamona în acelaşi timp. Funcţionarul public din orice instituţie, arogant şi plin de 
sine, te ţine la respect ca un adevărat jupân, transformând aceea instituţie la care este angajat, 
în proprietatea sa. 

Cei care susţin şi încurajează acest comportament reprezintă clasa. noastră. politică aflată la 
guvernare sau în opoziţie. Pentru că nici între membrii partidelor parlamentare nu există diferenţe 
prea mari când e vorba să-şi apere drepturile băneşti alocate de la bugetul statului sau când îşi 
urmăresc propriul interes în detrimentul cetăţeanului de rând. 

Nu suntem împotriva pluripartidismului şi democraţiei, dar suntem împotriva. politicienilor care 
aleargă după averi, după interese personale, după plăceri deşuchiate, singurul lor mobil sufletesc 
fiind religia interesului personal. Lumea politicianului şi a acoliţilor acestora în care trăiesc în 
lux şi bunăstare, e o lume a imoralităţii, a bunului plac, pe spinarea unei ţări din ce în ce mai 
sărace şi mai demoralizate. O să se spună — e curată demagogie, e vorba în vânt, dar dacă stăm 
şi ne gândim puţin toate acestea se pot îndrepta foarte simplu. Dacă toţi aceşti «onorabili» 
angajaţi ai statului, plăţiti din bunul public, ar renunţa la micile atenţii, oamenii ar fi puţin mai 
bogaţi şi, foarte sigur, mult mai fericiţi. O să spuneţi că e puţin; e puţin dar la o ţară în care 80% 
din locuitori trăiesc la limita supravieţuirii, în sărăcie, acest bănuţ contează. 

Omul simplu, cu frică în Dumnezeu, îndură toate aceste nedreptăţi cu nădejde într-o schimbare 
grabnică. Această schimbare nu va veni decât atunci când în România educaţia spirituală va rodi, 
iar cei mai sus pomeniţi îşi vor da seama. ca sensul vieţii nu este parvenirea, acumularea de averi 
cu orice preţ. 

Idealul nostru, al naţional-creştinilor este acela de a crea prin educaţie, omul supus moralei 
creştine care va înceta să-şi nedreptățească semenul şi îi va respecta demnitatea de om. Vom 
scăpa de aceşti profitori ai vremurilor noastre doar atunci când în sufletele lor vor naşte idealuri 
de jertfă anonimă, de munca neştiută, când nu vor mai pune temei pe cele materiale, bazându-se 
pe cele spirituale. 


Cine sunt ? 


Mai luminos ca soarele 
Îmi va străluci faţa, 
Când va fi să fiu 

Sub binecuvântarea Lui, 


Dar fost-am robit de păcat, 

Mântuit sunt de EI, îmbrăcat în putere, 
Asupritu-m-a lumea cu-ale ei false momeli 
Dar pân'ce de astă lege-nrobit Sunt liber acum, prin cuvântul lui sfânt. 
Sunt o fire de om, 

Mai ales şi mai viu decât alţii, Păgânii ?,,, 

Sunt mulţi printre noi, dar veacul lor trece, 
Cu glas de durere, 

În strigăt de Neam, 


Ce-i deşteaptă pe fraţi şi ei mă cunosc; 


Dar pân'ce de-astă lume-asuprit 
Sunt un om umilit de străini 
Numit străin în propria-mi casă, 


Ajuns între fraţi, ei nu mă cunosc, 
Cu dânşii în suflet — ei nu mă primesc, 
Înstrăinaţi de credinţă, străin mă socot. 


fratele Gheorghe IEŞEANU 


Marian COSTACHE 
Montreal. 6 septembrie 2003 


Stimată redacţie, 
şi stimate d-le Mihai Mazilu, 


Alăturat v-am trimis o poezie inspirată din 
anunțul d-voastră "GAZETARI FĂRĂ VOIE" 
Pornind de la acest concurs mi-a venit in 
minte primul vers: "Ascute-ţi române 
creionul“! Sper ca această poezie să vă placă 
şi s-o publicaţi în revista dvs. (...) 

Deși trăiesc la 6000 km depărtare, mă Simt 
foarte aproape de dvs., cei de la revista 
"Buciumul“ de membrii şi simpatizanții 
Partidului Pentru Patrie. (...) 


Domnule Marian COSTACHE, 


Vă mulțumnirn pentru frurnoasele rânduri pe 
care ni le-aţi adresat În scrisorile primite la 
Redacţie. De asemenea pentru "Cuvântul 
românesc“ şi frumoasele imagini gin Canada. 
De-aci inainte veți primi la fiecare număr 
căteva exemplare. Vă mărturisim că scrisorile 
dvs. ne arată că spiritul românesc nu poate fi 
biruit nici măcar de o distanță de 6000 km. 
Căt despre poezia dvs., impresionantă prin 
forța figurilor de still şi a mesajului 
mobilizator, ea vede lumina tiparului chiar în 
„acest Număr. 

Buciurmul 


Ascute-ţi române... 


Ascute-ţi române creionul 

Şi scrie-ți cu el ghinionul 
De-a fi hulit şi asuprit, 

Chiar din propria-ţi țară gonit. 


Ascute-ţi române toporul 

Şi cu el apără-ţi poporul, 

În cel ce vine să te fure 

Dă ca-n copacul din pădure. 


Ascute-ţi române limba 
Şi cu ea denunţă strâmba 
Dreptate a stăpânilor 

Şi hoția păgânilor. 


Ascute-ți române unealta 

Şi soarta-n lume-ţi va fi alta, 
Găseşte-ţi forța necesară 

Să goneşti tot răul din țară. 


Ascute-ţi române săgeata 
Şi vino s-alcătuim ceata 
De bărbaţi viteji- apărători, 
Să fim bravii fii biruitori. 


Ascute-ți române mintea 
Şi hai pe urma lui Pintea, 

Să facem oastea de haiduci 
Şi legea justă s-o aduci. 


—— Marian COSTACHE 


agina 4 


Despre drama satelor romă- 
neşti de astăzi e imposibil să 
scrii cu seninătate. De oricare 
aspect te-ai apropia, fie el 
economic, demografic, cultural, 
etc, simţi că satul se inchide în 

5 el. însuşi îndreptându-se tăcut 

spre o margine a istoriei care 
ne rămâne interzisă. De aceea 
discursul. ştiinţific practicat de 
majoritatea specialiştilor în şti- 
inţe care încep cu "etno", fie că 
se-află ei în căutare de vâlve şi 
strigoi, fle că tratează în ter- 
meni prea prețioşi o realitate 
care nu se sinchiseşte de pre- 
tențioasele noi dicționare, mi 
se pare deseori. lipsit de fina- 
litate. Satul. românesc are 
spaimele şi durerile lui prea ac- 


E, /  tuale ca să mai încercăm să-l] 
Q NOI, recompunem din petice” de 
1 4*/recut sau să-i comandăm un 


costum artizanal sau 0 haină 
europeană, după cum credem că dă bine în spectacol. Le propun cititorilor 
noştri un discurs mai puțin Ştiinţific, dar mai apropiat de îndepărtarea satului 
care ne doare pe cei mai mulţi. O propunere care aşteaptă răspuns. 
Ioana MAZILU 


Sate de câmpie...case vechi, cu prispă, unele bine întreținute, îţi 
arată că oamenii locului nu sunt foarte avuţi. Căci nu îndrăzneşti să 
speri că au păstrat armonia unei arhitecturi aproape îngropate de un 
modernism grotesc din respect pentru frumos, pentru o tradiţie a 
locului pe care tinerii nici n-o mai pot cunoaşte. Căci o logică 
elementară ne spune că firul unei tradiții, odată rupt, îngroapă cu el 
spiritul viu ce făcea să funcționeze tot acest ansamblu complex ce 
alcătuieşte organismul unei naţii. Poate. aici ar, trebui. să -se 
concentreze eforturile etnografilor, etnologilor, antropologilor ete, atât 
de prost plătiți de un aşa numit minister al culturii, încât numai un 
orgoliu sau o inconştiență îi mai poate face'să strângă cioburi-fără 
nici un scop şi fără puterea de a trece peste ambiţii şi a se întreba 
“încotro?” 

Văd din fuga maşinii satele înşirate de-a lungul şoselei. Ici colo 
câte o troiță aplecată pe-o parte căreia oamenii i-au văruit cu respect 
lemnul vechi, cioplit de o mână necunoscută în forme simple, dar tot 
atât de misterios amestecate cu trăirile uitate ale ființei noastre. În 
zona aceasta, altădată acoperită de codrii Deliormanului n-au 
pătruns vilele obediente care te strivesc cu respirația lor hrănită de 
sângele nevinovat şi deocamdată inutil de acum 14 ani...şi încă 
dinainte... 

Cele mai multe case s-au acoperit şi aici cu un ciment care îţi 
spune acelaşi lucru despre satele româneşti: că oamenii fiecărui loc 
au lăsat undeva, la marginea unei istorii nedrepte, nevoia de frumos, 
un anumit fel de a fi demni chiar în condiţiile cele mai vitrege, 
încăpățânarea inconștientă poate de a se defini aproape artistic, 
aproape monahal, în fața vremurilor şi a celorlalte neamuri. 

În fața imaginii unui sat românesc de astăzi parcă îţi piere orice 
urmă de deformare profesională de a scormoni abrupt trecutul. 
Pentru că cioburile acestea sunt ascunse viu şi dureros în prezentul 
şi în viitorul locurilor şi al oamenilor, În fața oricărui sat românesc 
de astăzi îți rămâne doar o intrebare chinuitoare căreia încerci în 
singurătate a-i găsi răspuns: De ce starea aceasta de sfârşeală, de 
golire de suflul lor adevărat, de frumuseţea unei vieţi ce ține deseori 
de domeniul fantasticului,..Pe care nici un spectacol, sau mai nou, 
nici o “acțiune” cu costume populare, publicitate, mâncăruri şi 
muzici tradiţionale, meşteri populari în exerciţiul funcţiunii, nu o 
mai poate învia. 


SATUL ROMÂNESC - ÎNTRE AFI ŞI A NU FI 


î 


aprilie 2004 


Sericu. Un sat pierdut în câmpie, cuibărit 
în valea şerpuitoare a râuşorului cu ace 
nume. Un sat unde oamenii au acelaşi se 
ment că Dumnezeu i-a pierdut acolo, că şi 
amintirea lor poate dispărea într-o bună zi la 
fel de neştiută aşa cum sunt ei astăzi pentru 
restul lumii. 

La intrare, pe stânga, te întâmpină, stin- 
gher pe coama dealului, Căminul Cultural. 9 
clădire în formă de T, fostă şcoală, magazin... 
În ultima vreme adăpostind într-o aripă ateli- 
erul de impletituri, de care s-âu legat speran- 
țele unor oameni desfăcuți altădată din rostu- 
rile lor. În camera rece au mai rămas doar câ- 
teva “exponate” pe care le păstrează ca mode] 
pentru la primăvară. Pentru că orice om tră- 
ieşte cu sentimentul unei primăveri ce va să 
vie. Pentru Marin Tistu primăvara când se vor 
apuca din nou de lucru e aici, atât de aproape 
încât se simte în sufletul lui. Încât îi dă pute- 
re să întrețină chiar singur plantația de nu- 
iele de care ar avea nevoie ca să poată conti- 
nua ceea ce au început cu banii obținuți de la 
FRDS. Nu cred că e o speculație să gândeşti 
că Dumnezeu îi încearcă pe oameni să vadă 
dacă au puterea de a mai face împreună ce- 
va. Dacă puterea gândului şi a faptei îi mai 
poate ridica din risipire şi mizerie. 

A ieşit şi aici la iveală ceva care se pune de- 
a curmezişul şi care vine din această zdrun- 
cinare pe care a suferit-o satul şi oamenii lui. 


laşi 
nti- 


“Orice lucru pe care îl făceau țăranii “înainte 


vreme” avea puterea începutului. Ca să iveşti 
un covor, o cămaşă, trebuia să începi cu înce- 
putul, odată cu timpul. lar la sfârşitul unui 
ciclu de muncă. şi de timp, lucrul. trebuia 
desăvârşit. Obligatoriu. Aici stă una dintre ce= 
le mai grave suferințe ale omului de azi. Pen- 
tru că s-a învățat să primească un loe de 
muncă. În care nu mai avea răspunderea şi 
nu-şi mai asuma riscul unei înfăptuiri 
depline, cu cap şi coadă. Omul devenea un 
simplu executant care avea de îndeplinit o 
normă în scopul depăşirii unui plan. De aici 
un cu totul alt sentiment al muncii care s-a 
rigidizat pe sufletul omului locului în ultima 
jamătate de secol. De aici explicaţia faptului 
că oamenii n-au sărit să-şi întemeieze 
plantația. de care aveau nevoie. Şi nu s-au 
zbătut. împreună să-şi vândă produsele 
aşteptând un boier sau un patron salvator. 

Oare va exista vreo vreme prielnică în care 
să putem să reîncepem să învăţăm lucrurile 
simple, întregi ale existenței noastre?! În care 
să nu ne fie ruşine de noi înşine ci să avem 
sentimentul mândriei pe ca-re îl aveau 
înaintaşii noştri şi care le dădea puterea de â 
se jertfi împăcați pentru a-şi apăra “sărăcia ȘI 
nevoile şi neamul”? 

Fără să ştie poate, tocmai pentru aceste 
întrebări s-au adunat în camera rece, printre 
câteva coşuri şi scaune împletite rămase ca 
model, câţiva tineri şi mai puţin tineri din 
Sericu. Ziua aceea înghețată de iarnă se In” 
călzea în ochii lor, parcă mai curați decât â! 
tinerilor de la oraş. Tinereţea lor încă 

(continuare în pag. 3) 


aprilie 2004 pagina 5 


Prof. Simion GIURGECA 


Timişoara A 


indemnuri comportamentale 


% Fii „cuminte”!, adică „măsurat“, 
simţ. Vorbeşte ce trebuie, când şi 
si harnic. 
% Nu jigni pe nimeni. Nu exagera virtuțile, nici răutatea oamenilor; la ce-ţi folosesc unele 
sau altele? Caută să le descoperi valoarea cea adevărată. Promovează binele, iubirea ta 
față de semeni, de tot ce e frumos şi nobil şi îţi uşurează sufletul, ridicându-te pe scara 
spirituală a mulţumiri, tot mai sus, până la înţelepciune. 
+ „Fii înţelept “1, alege momentul potrivit al faptelor tale. Fă ce-i place lui Dumnezeu, ce 
S Roton Neamului, înfloritor patriei, curat, cinstit şi fără fariseism conştiinţei tale 
orale. 
+ Nu te înjosi în faţa asupritorilor, fii demn, un erou. Fii tu bun ca să te cinstească alţii 
pe tine, aşa cum ii respecţi şi tu pe ei. Nu precupeţi nimic dăruirii tale faţă de cei săraci 
(cu duhul), ajută-i! Căci şi EI te va ajuta şi-ţi va da putere să reuşeşti, promovând 
armonia existenţei vieţii pământene spre cele ce din veci n-au pierit niciodată. 
E: Nu dori ceea ce nu e omenesc realizabil, ca să nu regreţi ulterior încercarea la care 
te-au ispitit slăbiciunile, şi astfel să devii robul lor. 
E: Roagă-te smerit şi plin de pioşenie. Nu te angrena in activităţi ce iţi depăşesc puterile, 
nu promite ceea ce nu poţi da. Caută să fii cât mai corect, plin de adevăr si plin de 
iubire. Nu uri pe nimeni. Poartă-l pe Dumnezeu în suflet căci numai aşa poţi să fii bun, şi 
exemplu pentru cei care te înconjoară; glas grăitor pentru cei ce simt chemarea tă spre 
cele nobile, plăcute si binefăcătoare tuturora. 
7 Fii „mărinimos” cu toţi oamenii. Caută mulţumirea în faptele tale, în modestia ta, în 
vorbele tale, în tot ce e virtute. Nu te lăuda, lasă-i pe alţii să te aprecieze nu prin vorbe, 
ci urmându-ţi cărările si comportamentul în tot ceea ce faci şi îţi dă putere să fii precum 
eşti tu cel adevărat prin trăirea sentimentelor tale moral-creştine, şi uman-patriotice, pe 
care strămoşii tăi ţi le-au transmis prin secole şi milenii să te bucuri de ele şi să arăţi şi 
altor popoare destinul neamului tău hristic întru veşnicia zidirii unei lumi care sa fie mai 
aproape de învăţătura Fiului ce s-a jertfit pentru toţi oamenii lumii pe crucea de la 
Golgota. 


Dincolo de noi (continuare din pag. 4) nepervertită are voința de a se 


îndrepta spre ceva bun. Speranța aceasta, acum aproape fără contur pentru ei, e singura 
rază de lumină. Pentru că în rest, perspective nu prea se deschid. Unii mai lucrează la 
sonde. Muncă grea, mai ales acum, iarna, pe câmpul îngheţat. Dar şi acolo se strânge 
şurubul. Se aude că se privatizează şi sondele, iar scopul acestei privatizări e lichidarea 
schelei. Inuti] a mai vorbi despre scopul lichidării, . 

In rest, în sat mai sunt vreo 300 de oameni. Învățătoarea Monica Tistu se întreabă dacă, 
după 30 de ani de învățământ va reuşi să iasă la pensie fără să facă naveta, Va mai rezista 
şcoala 7 ani? Și după aceea?! Toţi aceşti tineri incă nepervertiţi de ispitele “emancipării” şi 
'/ibertății“ oraşului. care mai au incă repere morale, nu vor mai fi aici. Şi la fel sunt poate 
cele mai multe sate ale României. 

Și peste tot există o nostalgie a ceva care a fost şi nu mai este, a unui bine şi frumos 
care-i lega pe oameni altădată... Măcar de sărbători. Aerul sărbătorilor s-a veştejit....Ici, colo, 
amintiri, frânturi dintr-o oglindă veche, cu ape tulburi, în care imaginile parcă dor... 

Martoră încă in picioare a acestei stări de lucruri, bisericuţa veche cu o singură turlă 
străjuie tăcut printre mormintele cu cruci de piatră făcute de curând, Aceeaşi câțiva oameni 
se zbat 5-0 salveze, cu aceeaşi încăpățânare cu care unii dintre noi ne impotrivim valului 
vremii, Înăuntru, sfinti pictați pe blană de stejar se roagă. Se roagă poate ca să ieşim din 
fundătura aceasta a istoriei În care ne aflăm. Poate că ar trebui să ne rugăm şi noi să se 
întoarcă în trupurile şi În sufletele noastre istovite şi descumpânite puterea de a scăpa de 
această boală cumplită a vitării de noi înşine care ne roade fără s-o ştim. Sufletul satelor 
noastre seamănă cu acel muzeu despre care auzisem cu o tresărire de bucurie, dar pe care 
L-am simțit întocma! ca starea aceasta a locui şi-a oamenilor...O uşă îngustă în subsolul 
clădirii renovate de curând, fostă casă boiereasă, astăzi şcoală cu 4 clase la simultan. 
Deasupra intrării, o tăbliță pe care scrie 'Muzeu': Frânturi dintr-un vis care a rămas aici, intr- 
un subsol de şcoală renovată de curând şi unde mai vin pentru câțiva ani o mână de copiii. 
Câteva. fotografii cu ramă veche, amintiri tăcute despre o aşezare dacică pe care au 
explorat-o doar vulpile care au acolo. vizulni, Un steag. tricolor înghețat ca. într-un 
cavou...câteva planse cu scris frumos şi gânduri mărețe avântate dintr-o frază care nu le mai 
spune nimic tinerilor de astăzi...o învățătoare care se apropie de pensie, deşi încă tânără, şi 
care trăieşte tristețile şi depărtările acestui loc. “Toate învăluite intr-un amurg roșiatic de 
/arnă cu Zăpezi tăcute peste oameni şi vremi, 

În rest, nici promisiunile electorale nu sunt nimic nou, Se pregătesc deja pachețelele de la 
primărie: o sticlă de ulei, o pungă de zahăr, câte o sticlă de vodcă ce vor poposi cu ceva 
gargară, dacă mai e cazul pe la porțile amărâtilor, credulilor sau oportuniştilor. 

Mai rămân câţiva visători pe care îi invidiezi pentru entuziasmul lor, dar care vor trebui să 
pună rânduială în visuri şi-n realitatea dură. Pentru că aici mai sunt încă şi câțiva tineri care 
vor trebui să se încăpăţâneze să-şi facă aici şi nu aiurea, "Pe la porţi străine” un rost. Să aibă 
puterea s-o ia de la capăt şi să pună început bun întregului. Pentru a nu fi înghiţiţi definitiv şi 
iremediabil de masa cenuşie a oraşului sau de negurile străinătăţii, renunțând pentru 
totdeauna la demnitatea atât de greu de dobândit de a mai fi ei înşişi. 


modest, cumpătat, circumspect, prevăzător şi cu bun 
cum trebuie. Fii mângâietor, generos, plin de prietenie 


Amenințări la uşa Europei 


7 


Strasbourg-ului, făcând "lobby” împotriva pro- 
punerilor de suspendare a negocierilor de aderare a 
României la UE, tandemului Oostlander-Nicholson i 
se ridica la fileu un argument "cool”. Incă unul! De 
unde? Chiar de la Sibiu, de la reşedinţa auto- 
intitulatului "rege al romilor”, care ameninţa public 
ziariştii români.cu... judecata țigănească!!! Revoltat 
de mediatizarea controversatei nunţi a fiicei sale de 
numai 12 ani (!) cu un conaţional de 17 ani, 
“regele” Cioabă a lăsat loc speculațiilor privind o 
justiţie paralelă cu cea oficială, a statului român. 

Ceea ce este inadmisibil. Că familia Cioabă s-a 
aflat în spectacol media nu e nimeni vinovat. Ceea 
ce ar trebui însă să înţeleagă d-l Florin Cioabă şi 
conaţionalii săi este că trăim în secolul XXI, într-un 
stat de drept (cel puţin aşa se pretinde), cu legi şi 
instituţii. Şi că nu toate practicile străvechi 
reprezintă automat şi valori tradiţionale. Istoria 
aminteşte de popoare în care femeia era tratată 
aidoma animalelor, chiar vândută aşişderea. Cine ar 
mai putea accepta astăzi asemenea tratamente, în 
numele pretinsei conservări a tradiţiilor? Cine poate 
accepta practicarea  canibalismului, chiar dacă 
acesta a reprezentat (şi încă reprezintă pe alocuri) o 
componentă obişnuită a comunităţilor Africii 
Centrale? "Familia regală” de la Turnişor va trebui 
să înţeleagă că o tradiţie reprezintă valoare culturală 
atâta timp cât nu încalcă drepturile elementare ale 
altor fiinţe umane. 

Şi trebuie să recunoaştem că, în privinţa fiicei lui 
F. Cioabă, ca şi în privinţa Moratoriului adopţiilor, 
baroneasa Nicholson are dreptate. Orice copil, fie el 
ţigan, român ş.a..m.d., are dreptul să crească, să se 
maturizeze şi atunci să aleagă ceea ce crede că este 
mai bun pentru el. Încăpăţânarea de a nu renunţa 
la unele practici medievale, contemporane — cu 
Inchiziția, în disprețul legilor statului în care trăieşti, 
denotă lipsă de civilizaţie şi, în ultimă instanţă, 
nesupunere civică. Iar în cazul autointitulatului rege 
Cioabă şi familiei sale, legea - prin organele abilitate 
— trebuie să se aplice, ca în oricare alt caz de 
încălcare a ei. Întâi vis-ă-vis de fiica lui Florin 
Cioabă, iar apoi în privinţa amenințării proferate la 
adresa ziariştilor, şi aşa bătuţi şi hăituiţi de caftangiii 
plătiţi de oligarhia deranjată din jafurile şi desfrâul 
ei. * 

În caz contrar, tolerarea "regelui romilor” ar fi o 
dovadă fără echivoc că argumentele euro- 
parlamentarilor Oostlander-Nicholson sunt perfect 
reale. In România, vorba ambasadorului Guest, e- 
Xistă legi, dar nu sunt aplicate. O ţară guvernată de 
fărădelege, abuz şi încălcarea drepturilor omului. O 
ţară ale cărei autorităţi ignoră în normele europene 
şi ridiculizează recomandările oficialilor UE. Pe scurt, 
duplicitate. Ceea ce poate avea repercusiuni nefaste 
pentru noi toţi. 

Atenţie, domnule Năstase ! 

Florin DOBRESCU 


EP SSI E E SE E DD EI E II Ia 


- 


ză 3 i T Li 
. i 
7, “ne o late mapa a Pa 
EDER i PO pi rii 0 a A “ 


Tancurile lui Putin rămân în Transnistria... 


pagina 6 


Harta însângerata 


% Tiraspolul desfiinţează şcolile 
româneşti din Transnistria 


Autorităţile de la Tiraspol au suspendat cele 
şase şcoli româneşti din teritoriile controlate de 
separatiştii proruşi. Deputatul creştin-democrat 
Vlad Cubreacov a denunţat la Chişinău discri- 
minarea etnică a românilor din Transnistria şi 
Rusia. El a arătat că deciziile ilegale ale regi- 
mului-marionetă de la Tiraspol, aparţin de fapt 
federaţiei Ruse, anunțând totodată că va aduce 
la cunoştinţa organismelor europene încălcarea 
drepturilor românilor, care în Transnistria 
reprezintă o majoritate relativă. 


4% Schimbare de ton la Kremlin. 

In februarie, la Munchen, ministrului. Apărării 
Serghei Ivanov = a anunţat că Rusia ar putea 
denunța acordul semnat în 1999-la reuniunea 
OSCE, prin care se angaja să-şi retragă trupele 
staționate în Moldova şi Georgia. Motivația ar fi 
că angajamentele cu pricina au fost făcute. în 
condiţii politico-militare diferite de cele actuale. 
Ingrijorarea Kremlinului faţă de prezenţa forţelor 
NATO tot mai aproape de- frontierele sale 
(Georgia, Afganistan) şi de intenţia aliaţilor de a 
muta bazele militare din vest în Polonia, ţările 
baltice, România şi Bulgaria, răzbate tot mai clar 
din presa oficială. de la Moscova. În timp. ce 
"Komsomolskaia Pravda” moare de grija 
"săracei românii” care va trebui să suporte 
costurile  găzduirii soldaţilor americani  (sic!), 
"Russkii jurnal” este de o sinceritate în- 
grijorătoare: ca reacţie la aderarea României la 
NATO, Rusia va transforma Transnistria într-un 
avanpost veşnic al. prezenţei. sale “militare la 
graniţele “alianţei. nord-atlantice. In acest 
context, "Frankfurter Allgemeine Zeitung” 
vede Transnistria ca pe "pumnalul rusesc din u- 
şa moldoveană”, denunţând nesiguranța depo- 
zitelor de armament din zonă. 

La 8 februarie a.c., ministrul rus al Apărării 
expunea fără jenă miniştrilor de Externe. ai 
statelor NATO intenţia "Rusiei de a monitoriza 
viitoarele baze NATO din statele candidate 
(inclusiv România). Şi în aceeaşi săptămână ar- 
mata rusă desfăşura. în Arctica şi Siberia cele 
mai ample manevre militare din ultimii 20 de 
ani, în timp ce la Kremlin se decreta controlul 
arsenalelor nucleare din federaţie. 

Din păcate, replicile oficialilor de la Bucureşti nu 
au fost deloc pe măsura fermităţii celor din SUA 
sau Lituania, Şi cu atât mai trist, opoziţia din 
România a avut aceeaşi reacţie anemică, ase- 
menea guvernului “social-democrat”. 


VOCEA TINERETULUI NAȚIONAL - CREŞTIN ke 2004 


Catedrala Mântuirii Neamului 


In sfârşit, disputele privind amplasamentul viitoarei Catedrale 
a Mântuirii Neamului, păreau să fi luat sfârşit prin alegerea 
platoului înalt din Parcul Caro! 1. E bine de ştiut că intenţia 
ridicării acestui lăcaş datează de mai bine de opt decenii, adică 
imediat după Marea Unire din 1918. De atunci, practic. toţi 
patriarhii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), de la Miron Cristea 
la Iustin Moisescu, au visat la împlinirea acestui deziderat cât se 
poate de firesc, Firesc pentru că suntem singura ţară dominant 
ortodoxă, care nu are încă o catedrală patriarhală. Instalarea 
după 1920 a Patriarhiei în fosta Mitropolie bucureşteană, 
necorespunzătoare ca spaţiu unui asemenea rost, a avut mereu 
un statut provizoriu. Evenimentele secolului XX (războiul, 
diferite crize economice şi politice, dictatura comunistă) au dus 
la amânarea acestur deziderat până astăzi. 

Se pare că revirimentul ortodoxiei după 1989 şi fondurile adunate de la credincioşi au adus 
împlinirea vechiului vis al ortodocşilor români în pragul realizării. Surprinzătoare, dacă nu 
suspectă, a fost însă reacţia primarului general Băsescu, ce a sărit ca ars, invocând pericolul 
distrugerii Parcului Carol, deşi Patriarhia, ca şi autorităţile centrale, au dat asigurări că în 
timpul lucrărilor nu va fi tăiat nici măcar un copac. De altfel, macheta prezentată pe site-ul 
Patriarhiei prezintă un parc Carol identic cu cel pe care-l cunoaştem toţi astăzi. Singura 
deosebire este prezenţa unei frumoase biserici ortodoxe în locul mausoleului. liderilor 
comunişti, care din anii 1950 ocupă platoul cu pricina. Pe cine poate supăra această 
schimbare? Inutil a mai răspunde... 

Argumente gen: "e un monument care reprezintă o anumită perioadă din istoria... bla, bla, 
bla...”, oferite de nostalgicii comunismului, întâlnim la tot pasul. Păi, dacă-i aşa, de ce l-am 
mai dat jos pe Lenin? În fond e acelaşi lucru. 

Dar lucrurile nu se opresc aici. Pe 21 martie, o asociaţie pe nume "Solidaritatea pentru 
libertatea de conştiinţă” (asta îmi aduce aminte de convertirea ateilor comunişti în "liber- 
cugetători”) a organizat chiar o micro-manifestaţie pentru apărarea... parcului Carol Şi, 
evident, mausoleului bolşevic. Parcurgând presa scrisă şi internetul, putem observa însă 
adevărată campanie de dezinformare la care cetăţenii sunt supuşi în-mod deliberat. Falsuri 
grosolane, cum ar fi că parcul va deveni un şantier cu basculante, moloz şi praf, ori că 
viitoarea construcţie va înlătura Mormântul Eroului Necunoscut (când de fapt ea va înlătura 
mausoleul comuniştilor, aflat la câteva sute de metri distanţă!), sunt întreţinute cu 
neruşinare de ziare şi site-uri care, în frunte cu Traian Băsescu, învrăjbesc pe români în plin 
Post al Paştelui, cum bine spunea comunicatul studenţimii creştine, singura care a apărat 
deschis proiectul catedralei în contra acţiunilor ateilor şi protestanților. Se pare însă că pentru 
Traian Băsescu şi. politicieni de teapa lui campania electorală este mai importantă decât 
Postul Mare. 

Inainte de a-i fi consultat prin internet dacă vor biserică în parcul Carol, primarul Băsescu ar 
fi trebuit să-i întrebe pe bucureşteni dacă vor acolo monumentul cu aspect de falus, care, 
prin. semnificaţie şi dimensiuni, sfidează de 50 de ani un întreg popor creştin. De altfel, 
prezenţa la 15 ani de la "căderea“ comunismului (sic 1), a acestui simbol al totalitarismului 
bolşevic, este simptomatică pentru o ţară în care nu s-a schimbat practic nimic. 

Problema este însă mult mai subtilă. Nimeni nu s-a întrebat după 1990 dacă e normal ca în 
istoricul Parc Carol să apară mai multe cârciumi din care răzbat manele, muzică de bar şi 
damf de alcool. Iar domnul Băsescu, care vrea să-şi creeze imaginea de primar responsabil, 
ce apără spaţiile verzi ale cetăţenilor (de fapt asta e toată miza scandalului pe care l-a 
provocat!) nu şi-a pus niciodată problema dacă localurile în cauză cadrează cu destinaţia 
parcului. Suspect mi se pare şi faptul că nu zice nimic de barurile la care se lucrează în 
aceste zile. în Parcul Tineretului, unde se distrug atât spaţii verzi cât şi malul lacului ! Să 
înţelegem de aici că domnul Băsescu nu agreează bisericile, în schimb cârciumile da ? 

Şi încă ceva: cred că d-l Băsescu va 
trebui să-i consulte nu pe tovarăşii — 
astăzi cu tâmple albe — care regretă 1 
Mai-urile şi tacâmurile lui Dej sau 
Ceauşescu. Cei care au dreptul sa 
decidă sunt tinerii care nu au 
cunoscut laşitatea acceptării unei 
epoci de care ne este — sau ar trebui 
să ne fie — ruşine. 

Noi aşteptăm demolarea idolului roşu de 
pe dealul Filaretului, cu urarea: “Porniţi 
înainte, tovarăşi !... La groapa de gunoi a 
Istoriei ! Călătorie sprâncenată ! 

Şi credem în împlinirea visului aproape 
secular - al ortodocşilor din Romania, 
acolo, pe înălțimea Filaretului, ca un 
semn al reconstrucției morale ŞI 
economice a societăţii româneşti. Cu 
Dumnezeu înainte. 


Primăria Sectorului 4 a pus la 
dispoziţia publicului un sistem de 
vot telefonic, pentru exprimarea 
opţiunilor legate de  prioectul 
viitoarei Catedrale a  Mântuirii 
Neamului. Dată fiind ofensiva 
vrăşmaşilor ortodoxiei în ultimile 
zile, 

ÎNDEMNĂM PE TOŢI PRIETENII 
NOŞTRI SĂ-ŞI EXPRIME OPŢIUNEA 
IN FAVOREA CONSTRUIRII CATE- 
DRALEI PE LOCUL STABILIT DE 
PATRIARHIE, 

LA TELEFONUL 021.302.3040. 

Cu Dumnezeu înainte ! 


REDACŢIA 


aprilie 2004 avina 7 


Mihai _ MAZILU 
Pardon, madame Laloumierre ! 


Nu m-aş fi apucat să polemizez cu d-na Catherine Laloumierre, dacă ceva în discursul d- 
sale din Parlamentul României nu ar fi fost în neregulă. Personal, d-sa îmi trezeşte amintiri 


Masurabia în săplămâna 


patimilor 


neplăcute, din 1991 când vizita preşedintelui socialist Mitterand, dădea o adevărată lovitură ii 
++ Chişinău: patrioţii români contra 
studenţimii române în lupta contra structurilor comuniste, abil restaurate sub masca câinilor comunisti. 


democrată” a FSN, iar regimul patronat de Iliescu, primea un neaşteptat 
, moral, tocm 
când întregul Occident îl punea la index. sistat 9lrAI9r al, coca] La începutul acestuia an, represaliile 


Dar anii au trecut, nu sunt de fel un tip ranchiunos. guvernului comunist față de. opoziția 

Problema este că deunăzi d-na Laloumierre ne urechea oficial şi zgomotos pentru recenta  CLEŞtin- -democrată au atins cele, mai 
atitudine a României faţă de SUA şi NATO. E uşor să vorbeşti astfel de pe malurile Senei violente . forme, de manifestare. , În 
dezmierdate de caviar şi parfum franțuzesc, când nu eşti în imediata vecinătate a Rusiei. O februarie a.c., forţele ministerului de 
Rusie unde, în ciuda declaraţiilor oficiale, este clar că autorităţile nu s-au debarasat încă de Interne au folosit câini poliţişti pentru 
mentalitățile totalitare şi procedeele KGB-ului. intimidarea participanţilor la o mani- 

Sigur, în 1989-91, Rusia a făcut câţiva paşi înapoi. Dar constrânsă de acute determinante, festație, anticomunistă, + organizată de 
în primul rând de natură economică! Să nu ne amăgim însă, crezând că Moscova s-a Partidul Popular. Creştin. Democrat 
resemnat cu această poziţie penitentă. Nici crezând în infailibilitatea actualei configurații contra măsurilor de. rusificare inițiate 
geopolitice din Europa central-sud-estică. Orgoliul rus este rănit, chiar dacă el tace, silit de “fi = 
împrejurările internaţionale şi interne. i de guvernul Voronin şi în vera. in 

Dacă m-aş fi aflat în Parlamentul României, aş fi întrebat-o pe d-na Laloumierre: "cine ar tegrării Moldovei „in SE U şi 
apăra România în cazul unui reviriment al influenţei ruseşti în Europa central-sud-estică?” NATO. Victime ale agresiunilor au ca 
Franţa?! Aceeaşi Franţă care, în anii 1950, se firitisea în tandreţuri diplomatice cu comuniştii «+ ZUt inclusiv liderii, PPCD, Iurie Roşca 


de la Bucureşti, în timp ce aceştia exterminau în închisori elita românească? Franţa, în care  . Şi Vlad. Cubreacov, ca şi unii ziarişti 
"tovarăşii” socialişti amenințau cu expulzarea în România bolşevică pe intelectualii români prezenți | la. et manifestaţ 7 
refugiaţi, care respingeau. criminala politică franceză de sprijin “diplomatic” a guvernului Încurajați A tonul virulent ia 
prosovietic de la Bucureşti? (vezi cazul Vintilă Horia...) pe occidental gi Ver 

O, d-nă Laloumierre, ar fi "palpitant pour vous” dacă v-am spune ce au pătimit familiile Ei la. Chişinău iau. măsuri. “fără. precedent 
noastre după invazia sovietică din 19441... V-aş sfătui în acelaşi timp să vizitaţi mausoleele de. restrângere a. rilor. : Şi. “Iber- 


E seca Sighet sau Poarta Albă, unde nedreptatea strigă din zeci de mii de morminte fără E tăților elementare al omului. Scriitorii 
Oricum, d-nă Laloumierre, cert este că orice popor învaţă din experienţele trecutului. Nu basarabeni denunță , rile, Se Aa 
vreau să extind consideraţiile de mai sus la adresa Franţei în general. Ar fi nedrept. Ele se introducere a, cenzurii, în timp ce a- 
referă strict - la Franţa guvernărilor. socialiste, pe care dvs. o reprezentaţi! Cât despre SUA, utorităţile au desființat o televiziune şi 
(fără a face din asta linguşetorie, asemenea oficialilor "pupincurişti” de la Bucureşti), eu ştiu un post de radio. independente, păi 
că între 1949 şi 1953, serviciile secrete militare americane şi franceze au instruit refugiaţi - Cum şi. ziarul “Timpul... Este vizibilă şi 
români pe care i-au paraşutat apoi din avioane americane în România ocupată de ruşi. Şi intenția” de. anihilare. a. liderilor. PPCD. 
asta cu acordul preşedinţilor francez şi american, Vincent Auriol şi respectiv Harry Truman. Acestora le-a fost ridicată. imunitatea 
Mai ştiu că, legionarul Ică Tănase, (şeful unui astfel de grup capturat în ţară de Securitate parlamentară, cu. intenţia. declarată de 
şi executat în întregime), acuzat fiind la proces de procurorul comunist că şi-a schimbat “a fi condamnați. pentru. Organizarea” de 
“stăpânii” hitierişti cu "imperialiştii” americani, a dat un răspuns elocvent. Ca român, ela pietii neautorizate. 
arătat că, atât în 1937, cât şi în 1950, era dator să se orienteze către acele forţe capabile să i: 
asigure integritatea României faţă de expansiunea sovietică. 
Noi românii, d-nă Laloumierre, aşa am rezistat aici, la răspântia imperiilor. Bătăliile 7% Mitropolia Basarabiei recunoscută 


glorioase ale lui Ştefan cel Mare reprezintă doar o parte infimă din domnia sa de peste 50 de ni "oficial la Chişinău 
ani. În rest, şi el a uzat de aceleaşi “frâie” diplomatice prin care au protejat ţara de agresorii Luna ep ae a. adus. vestea îmbu- 
ce doreau sfârşitul neamului românesc. Că diplomaţia nu e totuna cu slugărnicia, asta e  curătoare. a. recunoaşterii “Mitropoliei 
altceva. Basarabiei ca parte a Patriarhiei 


Ceea ce nu înţeleg însă, d-nă Laloumierre, este inconştiența cu care unii lideri vest- . 

europeni sparg pur şi simplu frontul nord-atlantic, singura alternativă geopolitică la colosul  î ale de cau ie publici 
rusesc. Cine credeţi că va avea de câştigat de pe urma acestei breşe pe care dvs., cu i 
obstinaţie, o accentuaţi ? Părerea mea sinceră este că singurul beneficiar real de pe urma 
conflictului inter-atlantic, este Rusia, Şi, aşa cum vă spuneam, noi românii suntem prea ce acordă acestei instituții calitatea de 
aproape geografic de ursul care doarme şi dă semne de trezie... Şi prea aproape încă de principală autoritate, spirituală şi, po- 
coşmarul închelat în 1989, pe care noi, românii, l-am cunoscut, iar dvs, francezii, nu, d-nă  tențial factor. de „unitate. IBERIA TO- 
Catherine Laloumierre!,,, mânii de Reale Prut. Să 4 


“Sub presiunile  vest-eu- 
ş ropene, 's- a împlinit un act de dreptate 


1.U 4 VRE Ş 

Ig MEA 4% Moment de ară solidaritate . 
VE EUROPĂ Tetie e aetati Suală 
Pai MARE, UNITĂ La inițiativa couiaaa) “Ziua”, zeci 
ai LEE „de organizații” politice. şi civice, repre- 
Şi "zentând cele mai variate curente. şi 
Ş 


"doctrine „prezente în societatea ro- 
„mânească, “s-au! “solidarizat “în “sus- 
Ă ținerea. intervenției î naintate mai mul- 
„tor instituții, euro n „în vederea obți- 

eliberării c trei deținuți. poli- 
fi AI ai. grupului. Ilaşcu. - În- 
i astăzi de. genul og ae 


aprilie 2004 


“LA MARGINE DE BUCUREŞTI | 


Magia capitalei face şi astăzi victime printre tineri din nu se ştie 
ce colţ al ţării. "A fi în Bucureşti” devine pentru mulţi un scop în 
sine, fără o justificare spirituală sau chiar materială. Într-una din 
micile excursii pe care mi le permit în măruntaiele acestui 
monstru adormit, am întâlnit, întâmplător sau nu, o mulţime de 
români veniţi din toate colţurile ţării, aduşi de soartă sau de 
imprudenţă într-una din marginile mizere ale oraşului. Şi care n- 
au nimic a face cu amintirea Micului Paris care, sfâşiat de 
istorie, de nebunii şi nebuni, nu s-a întins niciodată până în 
aceste locuri cu înfăţişare sinistră. 

Şi totuşi, în blocurile acestea ultimul confort, aflate la limita cea 
mai de jos a mizeriei, înghesuite geometric unul în altul, cu 
igrasia lăţindu-se neruşinat la vedere printre pătratele negre 
înfipte în- cimentul cenuşiu, ei bine, în blocurile acestea poţi 
simţi cel mai aproape drama unei ţări devastate de stafia unui 

hâd care ne priveşte şi astăzi dispreţuitor, nu numai 
din înălţimea noilor palate, ci şi din sufletele noastre în derivă. 
intre ceea ce nu mai putem fi, între ceea ce nu ştim dacă ne 
dorim, între ceea ce nu putem fi. 

Mirosea a primăvară într-un început de februarie ce nu mai are 
nimic din respiraţia de altădată a unei naturi din care făcea 
parte şi omul cu viaţa şi faptele lui. Corpurile brute şi igrasioase, 
semănând cu desenul unui copil bolnav scot aburi în soarele 
primăvăratec. Printre maldăre de gunoaie şi maidane pline de 
resturi, pe sub umbra unei gheare de plop înfiptă într-un petec 
pătrat de cer, câte o mamă plimbă un căruţ uzat. Oameni 
purtând fiecare cu el scânteia unui alt loc, atât de depărtat încât 
nici amintirea nu-l mai poate apropia, ies să curețe câte un 
crâmpei de grădină în care răzbat deprinderi uitate dintr-o 
gospodărie a unui timp sfâşiat, ireversibil. 

Şi totuşi, în sărăcia asta apăsătoare găseşti mai multă 
apropiere între oameni decât în blocurile cu pretenţii, deşi unele 
nu mai puţin mizerabile, din centrul Bucureştiului. Strânşi cu 
toţii într-un, spaţiu infinit mai mic decât cel alunei vile recente, 
oamenii aceştia se cunosc, se ajută, se tolerează. unii. pe alţii. 

Spre deosebire de opulența care ridică ziduri mai mari decât 
împrejmuirile brute şi opace cu 'care îşi încercuiesc mai marii 
zilei mega-locuinţele, aici se respiră aproape în comun. Viața 
aceasta dusă aproape cu disperare topeşte ziduri şi amestecă 
dureri. Aici oamenii se împrumută (fără dobândă!), o femeie 
venită de prin Bacău şi măritată aici se mai duce prin vecini 
unde apa şiroind pe pereţii cămăruţei întunecoase pare că nu o 
îngrozeşte atât de mult ca în celula de „câţiva m2 pe care au 
reuşit s-o cumpere şi unde e nevoită să-şi crească copiii. Un 
bătrân îi plăteşte o factură de gaze de 5 mii de lei vecinei care 
după 40 de ani de învăţământ îşi socoteşte cu disperare 
pensia,,. 

Poate mulţi dintre noi şi-ar dori să cunoască oameni şi locuri 
din ţara în care Dumnezeu i-a lăsat să se nască, îmbătându-se 
deseori de vraja aurită a lui "a fost odată”, Dar te loveşti 
pretutindeni de altă. realitate; tineri pierduţi în negurile 
străinătăţii, obiceiuri sfărâmate, clici politicianiste cameleonice al 
căror singur program este să le fie bine lor şi familiei lor... Şi 
atunci nu se poate să nu simţi aproape drama acestor oameni 
ticsiţi în spaţii. înguste, agresive, pe care sunt siliți să le 
perceapă ca ale lor şi în care sufletul se toceşte şi nu se mai 
revoltă de la o vreme. Nu-şi mai pun problema de ce sunt aici, 
de ce sunt aşa, de ce n-a fost să fie altfel, pentru că ar fi prea 
dureros... Nu se mai întreabă de ce dincolo de gunoaiele care 
mustesc în jurul spaţiului lor vital răsar alte şi alte construcţii 
noi, căsoaie şi "căsuțe de vacanţă”, întrecându-se în prost gust 
şi mărime şi în care nici una din încăperile aproape pustii nu are 


Realitatea de lânga noi... 


dimensiunile unei gar- 
soniere sau aparta- 
ment din Aleea Pante- 
limon unde stau lao- 
laltă părinţi şi copiii. 

Nu întâmplător, ta- 
man într-un astfel de 
cartier, graţie libertă- 
ţilor de tot soiul cuce- 
rite cu sânge. nevino- -- 
vat, cade direct din] 
cer şi "Biserica Univer- 
sală”, cu "Sediul naţio- 
nal“ cu tot. Cu promi- 
siuni rapide şi fir di- 
rect cu Dumnezeu, cu 
rugăciuni - după  pro- 
gram afişat pentru 
trebuinţele fiecăruia, 
cu pliante gratuite pe 
hârtie scumpă, cu - : 
schiţa amplasamentului. (vizavi dethipereiiat ehetdi Cora”) şi în 
care persoane concrete (au şi poză!) dau declaraţii autentice 
despre cum au mai fost “binecuvântate în viaţa economică şi 
sentimentală”. Şi cea mai puternică slujbă, care a ajutat 
persoane cărora nici vrăjitoarele nu le-au reuşit da “marea cu 
sarea” e slujba pentru “Întâlnirea cu Dumnezeu” care are loc 
iarăşi, taman când în Biserica acestui popor care l-a primit de 
2000 de ani pe Hristos, se săvârşeşte Taina Liturghiei. Dar acolo 
probabil, cei care până la revelaţia “Întâlniri cu Dumnezeu” î 


în 
sala de cinematograf din Şos. Pantelimon foloseau duminica 
pentru plimbări cu. cățelul şi vizite nu reuşeau să primească 
"Sfânta prezenţă a lui Dumnezeu” şi nici să-şi rezolve urgent 
"toate problemele”. Or fi picat şi aceştia de undeva, căci. nu 
poate fi vorba de aceeaşi "frumoasă a noastră ţară Româniă”, a 

stâlp al creştinătăţii de milenii! 

Şi de ce tocmai în mijlocul acestui cvartal -rizer se petrec 
aceste revelații şi accesări rapide ale site-ului divinității cu 
listarea soluţiilor la problemele personale? O întrebare retorică, 
Ce poţi aştepta să se înfigă în trupul unui neam şubrezit decât 
ciocuri hulpave care au nevoie de încă viguroasa lui energie? 


La marginea acestei istorii sfâşiate ţi se pare aproape inutil să 
cauţi o soluţie. Dar tocmai de aceea e aproape imposibil să nu 
te înfiori de drama pe care o trăieşte propriul tău popor şi să 
speri că puţinul pe care îl poţi face va ostoi cândva răni prea 
mari ca oamenii să mai fie astăzi conştienţi de durerea lor. 


În culoarul îngust al blocului 13 mucegaiurile respiră prea 
abundent ca să mai lase încă aer. În capăt, pe o mobilă venită 
din alt timp şi loc, o floare palidă se întinde spre un ochi spart 
de geam. O femeie care aşteaptă un copil deschide timid uşa. 
Uşa dă direct într-un patrulater întunecos, căci lumina nu poate 
intra decât prin pătrăţelul unei încăperi numită bucătărie, care 
are lățimea unui aragaz şi al băii unde desigur nu încape o 
cadă. Tot prin acele deschizături spre afară pătrund şi frigul 
sau căldura. Căci caloriferul de dimensiunea unui scăunel de 
copil e doar o amintire din alte vremi. Femeia aceasta a venit de 
altundeva şi amintirile ei respiră un aer necunoscut acestui loc. 
La fel şi omul împreună cu care aşteaptă un copil. 

Aici, lângă caloriferul îngheţat, încălzindu-se cu aburul de la 
mâncare va avea şansa să se nască un copil (căci nu poţi să nu. 
te gândeşti la milioanele de nenăscuţi, cei mai mulţi poate nu 
chiar în astfel de condiţii). Cine va fi e/ şi ce va fi al lui? 

Ioana MAZILU 


N a 


Părinteasca dimândare 
prof. Mihai Stere DERDENA 
i (Poiana Câmpina) 


Bene scripsisti de Macedonia... 


în mai 1986, eram paznic al uriaşei întreprinderi a Bucureştiului ; 
strada Pitar Moş, cam in spatele cinematografului A EL SEE e ll 
adică staţia de depanare si dispecerizare a circulaţiei. eenugie 5: P:PXGII 

Lângă e iale al se afla (exista si astăzi) o mare librărie, ce poartă numele unui 

zato ; însă şi c ă ac: 
a o zi ele şi ca trădător de prim rang. Calitatea-i de discipol al lui Satan mă 
Nu de puţine ori am intrat in această librărie. Dacă in destule dăţi am ieşit dintr-însa cu regretul 
indicibil de a nu fi cumpărat ceva pe gustul meu, într-o zi de florar, din anul menţionat pe primul rând a 
acestei scrieri, am fost cât se poate de inspirat, intrând în acest important locaş de cultură, pentru că 
devenii fericitul posesor al plachetei de versuri „Ramura de măslin”, de Kira Iorgovea fi 
de editura M. Eminescu, în 1985). / AoveanV (carte scoasa 

Programul meu de munca era de 10 ore, în fiecare zi între ceasurile 14 si 24. Însă niciodată nu mi s-a 
părut, ca atunci că nu se mai termină ziua-mi de muncă. Aşteptam cu nerăbdare ca, ajungând acasă, să 
sorb citind acest volum, pe care, răsfoindu-l înainte de a-l cumpăra, îmi păru uimitor de insolit. Iar după 
ce îl isprăvii de citit, acasă, in pat, tot nu puteam să adorm, fiindcă mi-au fost rascolite toate dorurile 
pentru Macedonia-mi ancestrală, ţara ce zace de peste două mii de ani sub stăpâniri străine şi căreia eu 
spre a o diferenţia de cea originară -traco-filipo-alexandrină — şi de cea greco-slavă din zilele noastre i 
spun Macedonia Latină. 

Cuvintele autoarei, nespus de simţite si de pertinente, au darul magic de a-mi readuce permanent în 
minte imaginea mirifică, de o măreție incomparabilă a patriei strămoşilor mei materni si paterni- 
Macedonia tracă, acum sfâşiată şi în continuu disputată de greci, bulgari şi albanezi. Teribil de rău şi de 

nedrept a fost năpăstuită Macedonia, măcar ca ea fusese întemeietoarea, sub inegalabilul rege Alexandru Macedon celui mai întins imperiu din 
era precreştină şi cu toate că tot ea avea şansa sublimă de a fi prima ţară europeană creştinată, în întregime, de Sfântul apostol Pavel. 

Fiecare slovă a poetei Kira Iorgoveanu este atât de vibrantă încât şi stâncile din Pind, Olimp şi-Gramos, din Pirin, Rodope şi Rila tresar la auzirea 
glasului său de autentic bard al Macedoniei Latine. Sunt locuri pe care Domnia sa le-a călcat per pedes (în aromână, "pir padi”), cu picioare 
apostolice de cea mai vrednică fiică a Macedoniei traco-latine, mergând pe urmele străbunilor săi (după ambii părinţi). Şi este această poetă 
aromână mai vrednică decât cei mai mulţi dintre macedoromâni pentru că a ştiut prea bine să asculte, să tâlcuiască, şi să le facă cunoscute 
durerea bimilenara a aromânilor, acum minoritari în propria lor ţara. E o jale care nu se mai sfârşeşte şi care-i nemaiîntâlnita la alte neamuri de 
acum. 

Am citit „Ramura de măslin” cu acelaşi nesaţ cu care am parcurs şi vom parcurg 


celor doi Dumas, ale lui Balzac şi ale lui Victor Hugo, precum şi nepieritoarea „Alexandria“. 
De-aş fi pus să aleg poezia cea mai izbutită din această plachetă cuceritoare n-aş şti la care să mă opresc: la 'Vis la Pella' la , Şarpele 
singurătăţii ' sau la „Amintire. dintr-un secol bizantin! sau poate la „Mioritică'. Voi presăra aici câteva din acele mărgăritare: „Si unde flori nu ştiu ce-i 


ofilire, / Din oasele străbune înfloresc, / Iar amintirea lor in mine plânge, cântă. 
Ori distihul, lesne memorabil, „La marginea cea mai de sud a neamului meu, / Strigând din kavala: Amarea, Amarea” 


Menţionăm că în dialectul aromân, “amarea” semnifică substantivul “marea”. 
Toate versurile şi fiece vorbă, sunt în egală măsură adânc simţite şi adevărate. Şi poate fi oare ceva din lumea aceasta, nu mai frumos, ci măcar” 
tot atât de frumos ca ADEVĂRUL, şi că SINCERITATEA? Nu, nu poarte fi, pentru ca el, ADEVĂRUL, nu este ceva teluric, ci un dar divin, care de Sus 
se coboară, de la Părintele Luminilor, prin Duhul Sfânt, şi este rostit şi scris de gurile unor pământeni sinceri care au privilegiul rarisim de a fi 
consideraţi ALEŞI, printre care se afla şi Kira Iorgoveanu. + 

torva cărţi, scrise mai toate în aromână, dialect pe care domnia sa îl cunoaşte şi îl cultivă 


„Menţionăm că Doamna Kira Iorgovan este autoarea câtorva cărţi, sc $ 
în chip pilduitor. Mai cunoscută dintre cărţile acestei poete, editate în dialectul macedoromân , este „Steaua di doru”. 
La aromâni, mai cu seama la noi, grămoştenii, sunt multe reprezentante ale sexului frumos care se învrednicesc să poarte prenumele Chiriţa 


(Kiriţa), fiind preferat derivatul diminutival , care, în limba greaca înseamnă. Doamnă. Iar Kira Iorgoveanu se afirma ca veritabilă Doamnă a 
literaturii aromâne şi implicit, ca foarte distinsă fiică a Macedoniei, mai ales dacă se au in vedere dragostea de Ţară şi perseverenţa cu care cultivă, 
în vorbire şi în scriere, dialectul aromân; cu alte vorbe, numele de botez Chiriţa a dobândit prin dânsa cea mai înaltă înnobilare şi strălucire. 

Domnul nostru Isus Hristos, arătându-se lui Thomas d'Aquino, i-a vorbit astfel: „Bene scripsisti de Me, Thoma!” iar noi, am spune aşa : „Bene 


scripsisti de Macedonia, Kira Iorgoveanu!" (Bine ai scris despre Macedonia, Kira Iorgoveanu!”) 
Ă E ——————————————————————— 
INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT! —————————— 


orele „aaa n. 
a o mira mata pie vote IOD i ae RR re d baia 2 mis 


e întotdeauna, până la mutarea din această viaţă, romanele 


„n 


cu acelaşi nume apar în proza şi memorialistica marelui filosof român. 
Cu siguranţă, în interminabilul exil, Mircea Eliade păstrase într-un colţ 
aparte al sufletului acest colţ de Bucureşti, cu parfumul baroc de epocă 
pe care îl mai poartă şi astăzi. 

Şi totuşi, Şcoala Mântuleasa nu mai există. Anul trecut, cu 
permisiunea criminală a edililor capitalei, bătrâna clădire a dispărut, iar 
pe locul ei ne aşteptăm să răsară una din urâţeniile "postmoderniste” 
care sluțesc agresiv chiar şi părţile istorice ale oraşului. 


ŞCOALA MÂNTULEASA 
NU MAI EXISTĂ ! 


cembrie 1989 am fost convins că 
şi demolarea unor 
|„-a încetat 


Ca orice om raţional, în de ț 
măcelărirea fără . discernământ a Bucureştiului 
ansambluri sau zone aparţinând patrimoniului cultural naţiona 


a * + 


definitiv, 

M-am înşelat şi în această privinţă. Dar 
fie prăbuşit din indiferența autorităţilor abilitate, 
Oficial al acestora, spre a face loc unor monştri cubici, este cu atât mai 
dureroasă astăzi decât oricare din “victimele” sistematizării ceauşiste. ŞI 
Ştiţi de ce ? Pentru că indiferența faţă de zestrea culturală care se 
Impuţinează. zilnic, este simptomatică. pentru o societate in care, cu 
excepţia formulelor şi declaraţiilor oficiale, nu s-a schimbat nimic. la 
Nivelul mentalităților. 

Câţi dintre noi nu vom fi trecut grăbiţi, 
Mântuleasa, fără a şti că trecem pe lângă 


dispariţia unui monument — 
fie demolat cu acordul 


ani de-a rândul, pe strada 
clădirea şcolii unde Mircea 
erul Mântuleasa şi şcoala 


——— 


Am ieşit, trist şi revoltat, în bulevardul Coposu... La rândul lui o 
rămăşiţă a urgiei, presărată cu blocuri, maidane. şi grupuri de case 
salvate de la demolare, în ultimul moment, de răsmeriţa curată a 
copiilor din decembrie 1989. 

ŞI, între locul gol al fostei Şcoli Mântuleasa şi cicatricea "centrului 
civic“, nu am găsit decât incultura şi grobianismul aceleiaşi lumi cenuşii, 
de care nici morţii de la Cimitirul eroilor nu au reuşit să ne scape. 

Şi care, paradoxal, se încăpăţânează să-şi păstreze poziţiile, în ciuda 
pălăriei noi cu care, abil, a schimbat şapca leninistă. M..M. 


Eliade a urmat clasele primare. De altfel carti 


| 


martie-aprilie 2004 


Ne-a părăsit 
VASILE VORONCA 


În octombrie 2003, la Popeşti-Leordeni, a plecat 
la Domnul sufletul bun al celui care a fost şi va 
rămâne pentru noi Bădia Vasile VORONCA. 

S-a născut în 192 în Bucovina, lângă Cernăuţi. In 
1937 şi 1938 tânărul Vasile Voronca ia parte acti- 
vă la campania electorală, sub steagul Partidului 
"Totul pentru Ţară”, fratele său fiind şef al orga- 
nizaţiei comunale. Este arestat sub dictatura lui 
Carol II. După ocuparea Bucovinei de sovietici, în 
1944, familia fiind supusă unor grele persecuții, 
iar fratele său executat de comunişti, Vasile 
Voronca se refugiază în România. Dar aici va în- 
tâlni alt calvar: vânat de autorităţi pentru a fi 
trimis în URSS, trăieşte o vreme clandestin, fără 
identitate. Işi întemeiază o familie la Popeşti— 
Leordeni, soţia fiindu-i credincioasă tovarăşă la 
bine şi mai ales la greu. Evenimentele din decem- 
brie 1989 îi dau posibilitatea afirmării active a cre- 
zului anticomunist şi idealurilor de reîntregire a 
țării sfârtecate de pactul Hitler-Stalin. După de- 
cepţia generală oferită de Convenţia Democratică, 
îşi găseşte locul firesc în rândurile Partidului Pen- 
tru Patrie. Aici în ciuda vârstei şi bolilor, activează 
cu o energie debordantă, izvorâtă din credința 
nelimitată ce-i mistuia sufletul mereu tânăr. In 
ultima bătălie dată de PPP, realizarea adeziunilor 
pentru înregistrarea legală, se distinge. pe primul 
loc în judeţul Ilfov. 

Plecarea sa la Domnul şi la Sfânta Fecioară, pe 
care o venera cu o evlavie deosebită, a fost la fel 
de fulgerătoare ca temperamentul său arhan- 
ghelic, cu care ne-a însufleţit ani la rând. Fie ca 
Dumnezeu să-i odihnească în - grădinile Sale 
sufletul bun şi luminos. Te vom simţi alături de 
umărul nostru întotdeauna, la bine şi la greu, 
Bădie Vasile Voronca. 


PETRE URSULEAN 


S-a stins la Straja (Rădăuţi), după o grea sufe- 
rinţă, cel care a fost Petre Ursulean, fost luptător 
în Rezistenţa Naţională Anticomunistă şi membru 
al Partidului "Pentru Patrie”. 

L-am vizitat, în vara lui 2002, când boala îl 
țintuise la pat, dar am găsit acelaşi om plin de 
vervă şi dor de luptă, dornic să mai apuce o zi 
chiar, numai să vadă o schimbare în societatea 
noastră cenuşie. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 


GHEORGHE GRIGORA 


pierdere. 


SPIRU ZECHIU 


Filiala Constanţa deplânge pierderea camaradului Spiru ZECHIU, 


neînfricat luptător în Rezistența anticomunistă. Dumnezeu să-l 
odihnească în pace. 


ION TRUTĂ 


Ei au dus REZISTENȚA NAȚIONALĂ 


Ne-a părăsit fratele Gheorghe GRIGORAŞ, sufletul PPP din oraşul 
Moineşti, Camarazii de luptă şi suferință nu vor uita niciodată 
sufletul său jertfelnic şi sunt alături de îndurerata familie în greaua 


TRAIAN PALCU 
“PREZENT !” 


La sfârşitul lunii decembrie ne-a părăsit fulgerător 
cel ce a fost sufletul întemeierii filialei PPP: Arad, 
vechi luptător în Rezistenţa anticomunistă şi realist 
adept al continuării valorilor acesteia in contextul 
actual. Activ, cum îl cunoşteam, ne părea că Traian 
PALCU mai are multe socoteli de încheiat cu mişe- 
lia şi răutatea acestei lumi satanizate. 

Poate că Bunul Dumnezeu avea mai multă trebuinţă 
de sufletul său mare. în ceruri, acolo unde legiunile 
celor buni aşteaptă ofensiva ce va purifica soci- 
etatea noastră căzută. Bădia Traian Palcu lasă însă 
în urma sa fraţi de nădejde, spre a desăvârşi ceea 
ce dumnealui a început a zidi. Fie ca idealurile pen- 
tru care şi-a sacrificat întreaga viaţă să-şi găsească 
împlinire prin braţele noastre. Dumnezeu să-l 
odihnească. 


MIRCEA DIMITRIU 


FAFDPLA anunţă vestea morţii lui Mircea Dimitriu în Germania, unde şi-a trăit ultimele 
şase decenii de viaţă. Fire de o verticalitate impecabilă, în ciuda loviturilor repetate şi 
devastatoare primite în viață, Mircea Dimitriu a păstrat o verticalitate impecabilă şi un 
desăvârşit echilibru al abordărilor de situaţii. Figura sa va rămâne una aparte in istoria 
Rezistenței Naţionale Anticomuniste din ţara noastră. | 

S-a stins departe, cu dorul ţării, dar cu sufletul împăcat, asemenea ostaşului care şi-a 
făcut datoria pe câmpul de luptă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. F.D. 


CATINCA PĂDURARU 

Pe 7 ianuarie a.c., în casa bătrânească din satul 
Izvoarele (Ruptura)-Neamţ, s-a săvârşit din această 
viaţă Catinca PĂDURARU, credincioasă tovarăşă 
de viaţă a celui care a fost Constantin. 
PĂDURARU. Îndurând cu credință şi răbdare, 
alături de soţul său, persecuțiile antonesciene şi 
comuniste (Constantin Păduraru fusese subprefect 
de Roman în 1940 şi apropiat al lui Corneliu Zelea 
Codreanu, care adeseori a poposit în căsuţa din 
Ruptura), Catinca Păduraru a fost în acelaşi timp o 
mamă desăvârşită pentru copiii pe care i-a crescut 
în spiritul cinstei, dragostei şi credinţei în 
Dumnezeu. După o lungă aşteptare pe acest 
pământ, s-a mutat cu voia Domnului alături de soţul 
ei, plecat nu la mult timp după exterminatoarea 
detenţie la care a fost suspus. Fie ca Dumnezeu să-i 
odihnească sufletul mucenicit în rândul drepţilor. 
Foto: Catinca PĂDURARU în 1940 


“Nu-l mai plângeți pe acela/ Care veşnic singur nu-i, / 
Plângeţi-l pe cel ce n-are / Moartea şi Moldova lui...” 
(Cezar IVĂNESCU) 


ANDREI PLĂMĂDEALĂ 


In aceşti ultimi ani amari de neputinţe şi boală, îşi dorise un singur 
lucru mai mult ca orice: să fie înmormântat în pământul Moldovei. Şi 
cum în Basarabia sa natală Istoria îi interzicea întoarcerea veşnică (era 
născut în 192 , la Orhei), se mulțumea şi cu o groapă colea, prin 
Neamţ sau Bacău... Numai să fie-n Moldova. Şi mai avea un dor: să 
vadă ţara asta ridicându-se din blestemul în care au adus-o cei fără 
Dumnezeu şi neam. 

N-a fost aşa: s-a stins aci, în Bucureştiul mizerabil şi pestriţ, într-o 
Românie căreia îl e ruşine de chipul ei. Nădăjduind într-o schimbare la 
faţă a României de care se va bucura acolo unde a plecat, şi împăcat 


Anunţăm trecerea la cele veşnice a fratelui nostru Ion TRUŢĂ, 
şeful filialei Giurgiu a PPP. Fire inimoasă şi temperament luptător, 
prin plecarea sa organizaţia” primeşte o pierdere grea. Fie ca 
Dumnezeu să odihnească sufletul său bun şi să dea întristatei 
familii tăria de a-I continua lucrarea pentru Ţară şi Cruce. 


cu gândul că, până la urmă, Moldova este acolo unde e inima fiecăruia 
din noi, Şi fiecare se va scula la trâmbiţa arhanghelului din pământul 


ţării sale. Fie-ţi ţărâna uşoară şi Domnul să te odihnească, bădie 
Andrei. 


. = a —— 00 oc E 
— 


„prilie 2004 ACTUALITATEA CLASICILOR agina Ll 


"Eminescu să ne judece |" Petru C. BACIU 


(BACĂU) 
STATUL DEMAGOGIC ŞI TIRANIA_ SA a a a 
E De paie. Privesc inapoi 
“Nu există fără îndoială mai mare tiranie decât 


agogică. Nu-i vorba, nici absolutismul unui Ia 
eee ă ici ivesc inapoi. Decor, 
ingur om nu-l vreo poamă. Ş-aici te pomeneşti că La început de an nou, privesc p ECOr, 
un îndivi ist l ap ae ceremonii, lichelism national, promisiuni 
n individ cu sistemul nervos compromis prin viţii / LA eta ae, 7 Ș 
: ânări ituie î 3 demagogice, orgolii, uriciuni, figuri slute şi obeze, 
desfrânări se constituie în -reprezentantul 


şi = az ci i politicieni  abjecţi, fără respect. pentru “om, 
absolut al al statului şi-i impune că lege fel de fel > pângăritori de cel sfinte şi devoratori de adevăr. 
Am. 


de insanități care-i trec prin minte, făr-a ținea Carieriști, falși revoluționari cu lung stagiu de 
seamă nici de Sprmaerile habituale ale oamenilor, Iudă, trădători care "au întinat comunismul ” sunt 
nici de necesităţile aievea ale statului. Dar la despoţii din mila lui Penefioarij sângelui vărsat în decembrie 1989 şi 
Dumnezeu se întâmplă totuşi că interesul lor propriu. şi Free statului 2/ acelora care au murit între zidurile de sânge 
sunt până la un grad oarecare identice, despotul ştie că puterea statului e ale temnitelor sau cu arma în mână pe crestele 
puterea sa proprie şi deja interesul său îi impune mai multă de foc ale munților, ducând mai departe in istorie 


i j în di ă i destinele Neamului şi demnitatea lui. 

tre age e 2 sie ic TME sul duse; : . ca acești "elegii şi profitori ridică valuri de 
Li demagog SU CEI SS 3 pe cu totul altfel. Şi el dispune de-o putere furtuni împotriva acelora care le contestă meritele 

absolută, căci şi demagogii sunt toți tirani şi liberalismul lor e-o frază, dar și nu sunt cu ei, 

interesul statului nu este identic cu al lor propriu. Ei n-au absolut nici un În “fosta” Jară Românească singura pasiune 

interes ca maşina guvernamentală să funționeze exact şi regulat; din contră,  ge/oc neobositoare care ii stăpâneşte pe cei care 

cu cât dezordinea şi neclaritatea de idei va fi mai mare, cu atât demagogul e ne conduc e politicianismul şi hoția. 

mai sigur de-a rămânea sus. Şi demagogii sunt aproape toţi vițioşi,. Politicienii noştri-inexplicabil pentru capacitatea 

netrebnici, laşi ca şi caracter şi nerozi ca minte-dovadă aproape totalitatea  UNU/ 07 virtuos care munceşte onest, şi-au ridicat 

partidului roşu de la noi- lipsiţi cu totul de un complex de idei morale care. PE fermecătoare de care am auzit doar 1 


să constituie normativul unei vieți oneste şi serioase.” basmele copilăriei noastre, Palate fantastice, 
cetăți inexpugnabile, pentru a demonstra probabil 


F iz ZI şi a confirma veridicitatea teoriei lui Marx precum 
SCADEREA NATALITAȚI I=DISPARIȚIA NEAMULUI ROMANESC că proprietatea este un furt. Aceşti proprietari de 
= furt - iată-i ajunşi “pe. culmile - luminoase - ale 

Dr. Niculina MARINESCU "a iata E Ile 


Dincolo de ei, deznădejde şi jale. Inimi cernite 
Catre mame 


trăiesc iluziile unei. alte lumi “sperate,. Trăiesc 
agonia unui sfârşit infricoşat şi nefericit. 
Am. intrat în -anul 2004 mai. împovăraţi, mai 
| ee isa săraci şi mai vinovați pentru soarta noastră care 
Viaţa - o enigmă pe care toţi încercăm s-o dezlegăm, un nu se schimbă în bine. Nu am învățat nimic din 
atribut care ne uneşte fie că suntem. oameni, fie că 
suntem plante sau păsări. 
A da viaţă - o minune la care fiecare din noi asistăm şi 
care ne umple de bucurie şi împlinire. Prin ea un alt om 


căderile trecutului şi nu am reparat din povara lui, 
nu am înlăturat răul care ne ucide pe toți. Dar nu 
( U linire € apărat, am încurajat în mod criminal creşterea lui. 
se naşte, deschide ochii către această lume pe care noi ar în zilele AJunului am privit pe sticla televizorului 
trebui s-o facem mai bună, chiar pentru ei, pentru cei camere intunecate. cu copii abandonaţi camere 
mult prea valoros ca să-l pierdem sau cel puţin să ne adevăratul om, primind daruri şi bucurându-se 
gândim de la început dacă ni-l dorim cu adevărat. până la lacrimi, slăvind gestul binefăcătorilor lor. 
Un copil îţi schimbă întreaga viaţă. Fie devine unicul Am văzut toţi tablouri zguduitoare. În. piețele 
Orice situație el reprezintă o responsabilitate pe care unii za ea 3 - - tremurânde se inghesuiau să apuce o bucăţică de 
abia aşteaptă s-o aibă iar alţii fug de ea. În România, la cca 14 milioane de cazuri de avort cârnat şi o strachină de fiertură iar interlocutori 
provocat s-au întâlnit sute de femei murind. Este o situaţie tristă care a avut şi alte urmări a microfonul le luau interviuri. Aceşti oameni, 
penultimul loc din Europa din acest punct de vedere, i EX : cerşetori, fericeau gestul stăpânilor de azi ca şi 
De ce să fii nevoită să avortezi? De ce să spui mereu: "Se mai întâmplă!“ De ce să nute a/tădată când erau obligaţi să bată din palme şi 
gândeşti la consecinţe dinainte? De ce să alegi să-ți răneşti propriul trup şi să curmi o viaţă, să preamărească Partidul şi pe acești stăpâni. 
propriu-zisă, însă studii ştiinţifice au demonstrat contrariul: viața prenatală care răspunde la - jn detrimentul oropsitului? 
Muzică, Care presimte pericolul sunt dovezi ce stau la baza celor menţionate anterior. Oameni dolofani, coconi ghiftuiți scoborâți o 
ŞI atunci îţi pui întrebarea! ce vină are copilul pe care trebuia să-l aduci pe lume, pentru a-l clipă din lumina de argint şi. cristal a palatelor 
Pentru e| ; A A 
€ , : | poporului înfometat şi înşelat care de şase decenii 
Într-adevăr, realitatea socială şi economică de astăzi, în această perioadă de tranziţie nu oferă asteaptă zorii răsăritului pentru un 5 care nu 
condiţiile necesare creşterii unui copil, deşi acest lucru nu ar trebui să fie o scuză sau un maj vine. 
priorităţile unei familii, o altă cauză a avorturilor este și insuficienţa asistenţei medicale. În alte“ ;ngenuncheat; despuiat de demnitatea sa de banii 
ri, tocmai pentru a se încerca evitarea unor astfel de situații, s-a introdus un nou concept muncii şi trudei hui. 
Sau planificare familială prin care părinţii virtuali sunt educați cu privire la responsabilitatea pe  fraudu/oşi şi falși democrați ostenesc. şi. ne 
A trebuie să şi-o asume orice părinte. Pentru moment însă, România suferă incă de lipsa de 'pricopsesc“ an de an cu noi promisiuni. 
educaţie a viitoarelor mame care, fie din imprudenţă, fie din inconştienţă şi mai ales din lipsa Cătă uscăciune. în sufletele lor. şi cât dezastru 


numai că nu am înlăturat răul, ci am înlesnit, am 
care ne vor urma, Ar trebui să preţuim acest dar. Este cu oameni prăbuşiţi, figuri sinistre, cioburi din 
Scop al vieţii tale, ca mamă, fie devine un obstacol. In publice oameni  istoviţi, . ruini, cu mâinile 
grave: în ultimii ani, natalitatea a scăzut îngrijorător faţă de rata mortalităţii: am ajuns pe — țara de ieri, precum şi valizi apți de muncă ajunşi 
când ea abia începe? Mulţi specialişti au emis teoria non-vieţii copilului până la naşterea fntreb: de unde aceste daruri? Nu din multul lor 
pedepsi cu moartea?! Viaţa lui e în mâinile tale, el are încredere în tine, în ceea ce vei hotări tu pentr reclamă, fătarnici, aruncă. o. firimitură 
pretext de avort ci, dimpotrivă, un motiv de gândire. Pe lângă excluderea copilului din Aruncă o firimitură acestui popor pauperizat şi 
medical care îşi face cu greu apariţia şi în România, Este vorba despre conceptul de “planning” * Acești profaţi ai binelui aşezaţi în Ji; de- aur, 
de educaţie creştină, ajung pe masa de chiuretaj. Şi în acele momente nimeni nu se gândeşte  aguce ţării răsfăţul /or. Privind sticla televizorului 


că! Paşaportul nostru pentru viitor sunt copiii noştri” am cugetat: o lume-nvrăjmăşită fiară sieși este! 
ŞI atunci ne întrebăm: "Care viitor?” ” Ianuarie 2004, Bacău 


RR E E E E E E EEE E EEE 


Dn DI RI 09 E ADR 7 e et e ca o e netezi u 


POARTA STRÂMTĂ 


HRISTOS A ÎNVIAT, 


FRAŢI CATOLICI, PROTESTANȚI ŞI 
NEOPROTESTANȚI! 


Mare bucurie sălăşluieşte în sufletele noastre că şi-n 
acest an, 2004, Sfintele Paşti sunt prăznuite odată, de 
către toți creştinii: ortodocşi, catolici, protestanți şi 
neoprotestanți! Este a doua împreună-serbare în aceşti 
primi patru ani ai mileniului al III-lea creştin, întrucât 
prima fericită coincidență a fost în anul 2001. Din capul 
locului  precizăm, însă, că această simultaneitâte 
calendaristică este pur întâmplătoare şi, în consecinţă, 
trebuie să ne ferim de orice fel de speculaţii: că ar fi un 
"semn, că s-ar putea să-se întâmple “ceva” neprevăzut 
ete. Specialiştii în problema calendarului creştin sunt 
categoriei în această privință. Spre exemplu, părintele 
prof. dr. Nicolae D. Necula, decanul Facultăţii de Teologie 
din Bucureşti, titularul Catedrei de Liturgică, afirmă: 
"Coincidența dintre Paştele catolic şi ortodox, în unii ani, 
în actuala situație calendaristică a Ortodoxiei, este 
întâmplătoare” (Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, 
Galaţi, 1996, p. 81). Aşadar, nu poate fi vorba de nici un 
fel de “semn”. 

În acelaşi timp, trebuie să remarcăm că este, de fapt, 
ceva mai presus de “semne şi minuni": dovada că se 
poate! Căci dacă mileniul al II-lea creştin a fost unul al 
dezbinărilor confesionale, în al III-lea suntem chemaţi la 
refacerea unității. lar dacă şi în acest an serbăm Paştele 
intâmplător la aceeaşi dată, năzuim la vremea când 
coincidența nu va mai fi întâmplătoare, ci, printr-o voință 
comună a tuturor conducătorilor confesiunilor creştine, 
se va semna un document de recunoaştere a 
uniformizării datei pascale. Dar, până la această bucurie 
deplină, o trăim pe cea oferită nouă de această repetată 
coincidență calendaristică... 

Pentru că mulți dintre. credincioşi ne-au întrebat 
adesea, în decursul anilor: "De ce noi, ortodocşii, nu 
serbăm Paştele odată cu ceilalți dteştini?%, spunem şi cu 
acest prilej câ un răspuns complet ar necesita câteva 
pagini cu amănunte şi detalii, pe care le găsim, de altfel, 
în tratatele de specialitate. În rezumat, reținem că 
diferențele apar din cauza întrebuințării calendarelor 
diferite: cel “indreptat”, pe “stil nou”, de către catolici şi 
protestanți, cel "neîndreptat', sau pe "stil.vechi” de către 
unii ortodocşi. Mai explicit, in anul 1923, numai o parte 
dintre Bisericile Ortodoxe au acceptat îndreptarea 
calendarului făcută corect în Apus, încă din anul 1582. 
Corect, în sensul că s-a făcut corelarea între calendarul 
bisericesc şi cel astronomic, pe baza datelor furnizate de 
către oamenii de ştiinţă. Considerând această corelare 
drept o formă de "propagandă catolică", câteva Biserici 
din Răsărit au refuzat până în ziua de astăzi îndreptarea; 
Patniarhia Ierusalimului, Biserica Rusă, Biserica Serbiei 
şi mănăstirile din Muntele Athos: În această situaţie, 
celelalte Biserici Ortodoxe autocefale, între care şi a 
noastră, pentru a păstra unitatea pascală, s-au văzut 
nevoite a serba Paştele pe stilul vechi, deşi pentru 
sărbătorile cu dată fixă folosesc calendarul îndreptat. S-a 
considerat astfel, pe bună dreptate, că dragostea şi 
comuniunea sunt mai de preţ decât calendarul, în 
nădejdea, totuşi, că şi patriarhiile sus-numite vor accepta 
intr-o bună zi concluziile oamenilor de ştiinţă. De altfel, 
este încurajator faptul că există comisii mixte de dialog, 
care au pe agendă, între altele, şi problema aceasta atât 
de spinoasă la ora actuală. Se va ajunge, astfel, într-o 


a RN 


bună zi, cu voia 
Domnului, să se 
respecte regula fi- 
xării datei Paştilor 
pe care au sta- 
bilit-o Sfinții Pă- 
rinți la Sinodul | 
Ecumenic (325, 
Niceea): „În prima 
duminică, după 
echinocțiul de 
primăvară,  ime- 
diat următoare 
lunii pline...” lată 
de ce, Biserica 
trebuie să aibă în 
vedere datele şti- 
inţei astronomice. 
Rămânerea pe 
„stilul vechi” este, 
în fond, un act de 
ignorare a oame- : 
nilor de ştiinţă, care corectează i din când în când ca- 
lendarul, potrivit datelor astronomice. Căci, se ştie, oricât 
de bine s-ar face calculele, timpul calendaristic este im- 
perfect față de timpul astronomic: apar câteva secunde 
diferență pe an, care, în câteva sute de ani devin zile... De 
aceea, periodic, este nevoie de intervenţia astronomilor 
pentru a opera corecţiile necesare. Aşadar, frații ruşi, 
sârbi, athoniţi etc., nu țin seama că problema calen- 
darului nu este una de dogmă, ci de ştiinţă. Că a în- 
drepta (= corecta) calendarul nu înseamnă că „ne dăm 
după catolici”, ci că recunoaştem ştiinţa astronomilor, tot 
de la Dumnezeu lăsată. Deocamdată, însă, n-avem în- 
cotro: pentru a nu „sparge” unitatea Ortodoxiei, şi aşa 
atât de expusă ispitelor de tot felul, ţinem şi noi Paştele 
„după vechi”, să nu râdă cureile de noi! Şi aşa, în anii 
când nu coincide praznicul la catolici şi protestanți 
(creştini şi ei, nu?), se miră (şi se bucură, poate) 
necredincioşii, întrebând, dacă nu ironic, cel puţin 
contrariați: „Dar, fraţilor, de câte ori a înviat Hristos al 
vostru?” 

De aceea, suntem atât de bucuroşi şi-n acest 
binecuvântat an, 2004, pentru fericita coincidență! 

. * 

Serbarea comună a Sfintelor Paşti nu trebuie văzută 
numai ca o firească năzuință pământeană, căci Învierea 
Domnului, eveniment unic sub soare, depăşeşte pragul 
acestei lumi. Când îl vom trece, de vom fi vrednici, ne va 
întâmpina un singur Hristos, Care a înviat numai odată 
pentru noi toți, indiferent cum ne numim acum: ortodocşi, 
catolici, protestanți ş. a. Ştim prea bine că trăim 
intotdeauna o umbră de tristețe în acei ani în care, 
atunci când noi avem Paştele, alții sunt abia în pregătiri, 
sau invers, De aceea ne bucurăm atât de tare acum, 
când rostirea "Hristos a Înviat” şi răspunsul "Adevărat a 
Înviat" izvorăsc odată, din toate inimile creştine! 

În nădejdea că nu este departe vremea în care Paştele, 
acest praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor, 
va fi serbat în comun în fiecare an, şi nu întâmplător ca 
acum, strigăm cu emoție sfântă: 

HRISTOS A ÎNVIAT, FRAŢI CREŞTINI: CATOLICI, 
PROTESTANȚI ŞI NEOPROTESTANŢI! 


Preot VASILE GORDON 
Biserica Sf. Ilie-Gorgani, Bucureşti 
(www.gorgani.ro) 


„prilie 2004 
prof. Ton TEFAN 


| amimunm | 
(Babadag) 
CALVARUL POPORULUI ROMÂN 


speranţele pe: care. şi le făcuse „Poporul român după căderea dictaturii 
comuniste, prin revolta populară anticomunistă din decembrie 1989, au fost 
zdărnicite de acţiunea conjugată a forţelor întunecate ale aparatului de partid şi 
de stat comunist, cu braţul lui înarmat, Securitatea, care au preluat puterea printr- 
o lovitură de sat chiar în seara zilei de 22 decembrie 1989, prin Frontul Salvării 
Naţionale. „Acesta s-a metamorfozat ulterior în mai multe formaţiuni politice 
pentru a deruta poporul român şi a-l manipula mai uşor, oferindu-l “alternative” la 
guvernare, inclusiv. prin infiltrarea lor in alte partide pentru a le distruge din 
interior, forţe care s-au convertit, din oportunism, la democraţie. "originală” şi 
capitalism de "cumetrie , pentru a se menţine, sub firmă nouă la putere, ca să-şi 
păstreze privilegiile şi sa scape de pedeapsa poporului pentru crimele săvârşite. 

Acest aparat de pertid şi de stat de sorginte comunistă, rămas intact, cu 
oarecare cosmetizări de ochii lumii şi mai ales ale Occidentului, sperând să obţină 
certificatul de legitimitate” la conducerea ţării, s-a îmbăgăţit continuu, jefuind fără 
ruşine şi fără teamă, profitând de atotoputernicia pe care şi-a păstrat-o, sărăcind 
astfel masa poporului ajuns în proporţie de aproape 50% sub limitele condiţiei de 
supravieţuire. Şomajul croni, neplata salariilor mizere la timp, pensiile mizere ale 
maselor în contrast sfidător cu cele enorme ale nomencalturii de sorginte 
comunistă, ca răsplată pentru "meritele” de a fi chinuit poporul român în anii 
comunismului şi ai post comunismului("Tranziţie care nu se mai termină cât timp 
vor sta ei la Putere), agonia asistenţei medicale, a învăţământului mereu 
“veformat” până la derutare, cu manuale "alternative” care falsifică istoria 
naţională etc. 

Preluarea necritică a modului de viaţă occidental, pe lângă valorile autentice: 
democraţie, drepturile omului, iniţiativa privată, etc, şi “bolile” acestuia: 
homosexualitatea, drogurile, prostituţia, banditismul, filmele de groază şi violenţă, 
face ca haosul din societatea românească să fie şi mai mare, ca, în această apă 
tulbure, să se poată jefui mai bine ţara. 

Mass-media, aservită Puterii, nu face dcât să manipuleze masele populare, 
amăgindu-le cu “laptele şi cornul” şi cu "ajutoarele sociale”, firimituri de la ospăţul 
baronilor! Pentru a se menţine mereu în fruntea opţiunilor politice ale 
electoratului. Preţul exagerat de mare al cărţilor şi presei scrise face ca acestea să 
fie inaccesibile publicului larg, lăsîndu-l astfel sub influenţa totală a radioului şi 
televiziunii aservite Puterii. 

În faţa acestei situaţii, care pare fără ieşire, se impune din partea maselor largi 
ale poporulii român trecerea la o acţiune hotărâtă de demascare a mafiei de 
sorginte comunistă şi post comunistă, care suge ţara şi înlăturarea ei de la putere 
pe cale democratică, prin vatul poporului român conştient de această nmecesitate, 
punându-l în faţă obiective concrete, realizabile printr-o adevărată revoluţie non- 
violentă, cum ar fi: 

1. Reorgamizarea aparatului de stat, inclusiv a justiţiei parchetului, poliţiei, 

jandarmeriei, gărzii financiare etc, prin îndepărtarea drastică a elementelor 
corupte şi înlocuirea lor cu oameni corecţi, devotați întregului popor român; 
„2. Tragerea la răspundere a celor vinovaţi de abuzuri în perioada de la 
instaurarea dictaturii comuniste. la 6 martie 1945, şi până în prezent şi la 
verificarea aevrilor lor acumulate după această dată, când au început marile 
abuzuri nemaiintâlnite până atunci, în paralel cu garantarea proprietăţii private 
obţinută cinstit; 

3. Salariile bugetarilor, de la cea mai înaltă funcţie în sat şi până la cea mai 
mică, să fie corelate cu realizările economiei naţionale şi neoile minime asigurării 
Unui trai decent, pentru că este revoltător ca unii să aibă salarii de zeci, chiar sute 
de milioanede lei pe lună, iar alţii să moară de foame, frig, arunacţi în stradă 
pentrui neplata întreţinerii sau să-şi pună capăt zilelor, uneori împreună cu copiii 
lori La fel în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor, cu excepţia celor ale foştilor 
activişti de partid şi de sat comunişti care, prin recalculare, nu trebuie să 
depășească pensia medie pe ţară, ca să vadă şi ei cum terăiau cei pe care I-au 

inuit! 

4. În economie: este necesară existenţa celor trei sectoare: de stat, privat şi 
mixt, pentru a se stimula reciproc şi a proteja consumatorul de dictatul 
monopolurilor. private (legale sau ilegale), prin intervenţia statului ; sectorul de 

este imperios necesar în ramurile de interes strategic-naţional: apărare, 


pagina 13 


comunicaţii şi telecomunicaţii, bancar, 
minier. În situaţia grea în care se află astăzi 
economia naţională, satul ar trebui să se 
implice în relansarea economiei, aşa cum s-a 
întâmplat în trecut, în timpul marilor crize 
economice, inclusuv deschizind şantiere de 


construcţii de interes naţional, pentru 
absorbirea forţei de muncă aflată în şomaj 
cronic; 

5. În sănătate, în asigurări sociale 


învăţământ, cercetare, cultură, este necesară 
menţinerea sectorului de stat din aceleaşi 
considerente; 

Pe plan politic trebuie garantată libertatea 
de expresie, de afirmare, de asociere pentru 
toate orientările politice, cu excepţia celor 
care propagă dezmembrarea statului naţional 
unitar român şi/sau sunt în slujba unei puteri 
străine; procesul comunismului trebuie făcut 
fără patimă, pentru însănătoşirea morală a 
societăţii româneşti = 

6. Pe plan extern: este necesara 
promovarea . politicii apărării statului şi a 
demnităţii naţionale prin: grija pentru soarta 
conaţionalilor din afara graniţelor, pentru a |i 
se recunoaşte naționalitatea şi drepturile 
corespunzătoare normelor europene; 
aderarea la NATO şi UE cu păstrarea 
independenţei, suveranităţii şi demnităţii 
naţionale, acceptând trimiterea trupelor 
române în afara graniţelor ţării numai în 
misiuni umanitare, pentru a nu fi folosite 
drept "carne de tun” în slujba marilor puteri 
hegemoniste şi de a feri poporul român de 
riposta forţelor fundamentaliste islamice cu 
care nu avem nimic de împărţit; armata 
română trebuie să se bazeze în continuare pe 
serviciul român obligatoriu pentru toţi 
bărbaţii, indiferent de naţionalitate şi religie, 
fiind superioară moral armatei de mercenari, 
"de profesie”, prea costisitoare pentru 
societatea românească, şi care ar putea fi 
folosită împotriva poporului de către 
politicieni aventurieri, cum s-a mai întâmplat 
de-a lungul istoriei. 

7. Pe plan moral: combaterea severă a 
corupţiei,  hoţiei,  tâlhăriei, omorurilor, 
homosexualității, prostituţiei; interzicerea 
suspendării arestului sau detenţiei pe "motive 
de boală”, muncă obligatorie de către 
deţinuţii apți fizic, pentru a nu transforma, ca 
în prezent, detenţie privativă de libertate în 
"pension de  domnişoare” pe cheltuiala 
societăţii terorizate tocmai de infractorii 
deţinuţi. 

Dacă poporul român va urma drumul 
propus de Partidul “Pentru Patrie”, calvarul 
pe care el îl trăieşte astăzi va lua cu 
siguranţă sfârşit, întărit în convingerea că 
"Patria se cheamă poporul, nu tagama 
jefuitorilor!” cum spunea Tudor Vladimirescu, 
unul dintre martirii Neamului nostru. 


4 martie 2004 


PRR 


pagina 14 


aprilie 2004 


DE eee ete E i ee aprilie 2004 
ROŞIA MONTANĂ 


i 


nainte de Apocalips 


“Minciuna stă cu regele la masă şi Sea : 


Dreptatea umblă cu capul spart” 


Rugăm pe toţi cititorii şi simpatizanți 
noştri să nu stea cu mâinile încrucişate! 

Dezastrul de la Roşia Montană, 
distrugerea unor valori naturale şi a unor 
vestigii istorice unice în Europa, decimarea 
unei comune şi a întregii zone cu viaţa şi 
oamenii ei, secătuirea 
României, cu acordul, cu sprijinul şi. în 


tezaurului „.* 


interesul buzunarelor “celor de sus” este :4%8 


una dintre cele mai umilitoare palme date 
istoriei trecute, prezente şi viitoare de cei 
al căror Dumnezeu este banul! 


Dumnezeu lasă această nație să sufere, ș 


dar şi pentru propriile ei greşeli! Pentru că 
indiferența şi ignoranţa sunt bolile cele 
mai grave ale societăţii româneşti de 
astăzi. 

Cum putem oare să citim liniştiţi şi 
plictisiţi un ziar care titrează cu litere de-o 
şchioapă: "Aurul Apusenilor exploatat. în 
siguranţă”?! Cum putem înghiţi indiferenți 
minciunile pe care ni le serveşte pe arginţi 
graşi o presă aservită aceluiaşi zeu al 
banului căruia îi datorăm dezastrul ţării?! 
Putem. Pentru că nu ştim(şi de ce nu 
ştim?), pentru că nu vrem să ştim că la 
Roşia Montană de şapte ani se poartă un 
război. De către un investitor care a lăsat 
în urmă multe spectre ale morţii împotriva 
tezaurului românesc: istorie, aur, oameni 
şi viaţă. Oamenii aceştia, supuşi uneia 
dintre cele mai cumplite terori. psihice, 
şantajului ordinar, apără cu chiar preţul 
vieţii lor avuţia naţională. Care mai mult 
decât aurul — din a cărui exploatare statul 
român nu câştigă mai nimic, în schimb 
țara îşi pierde definitiv resursele -— 
înseamnă zestrea noastră spirituală, 
demnitatea de cei mai vechi locuitori. ai 
Europei. Europă care, iarăşi spre ruşinea 
noastră, e mult mai aproape şi mai activă 
în susţinerea. cauzei moţilor. decât noi, 
teoretic urmaşi ai lui Iancu şi Horea! 

Ştim prea bine că acest genocid este 
avizat şi susţinut de "aleşii noştri” care 
odată “ajunşi pe vârful piramidei nu mai 
vor decât să se îmbogăţească”, Şi care, cu 
mâinile pătate de aur şi sânge, nu se mai 
pot împiedica de "nişte vechituri” (Dan 
Ioan Popescu), sau care, cu un academic 
Oftat se supun "inexorrabilelor rrigori 
contemporrane”. Şi care trimit pe “teren” 
echipe de "vechi specialişti”, cu solidă 
“cultură folclorică” de unde ştiu că: 
“pentru bani, şi ursul gioacă”, iar 
rezultatele cercetării lor, pliante lucioase şi 
articole fade, sunt argumente pentru 
distrugerea patrimoniului naţional.Ca să 


54 die, , Di 
nu mai vorbim de -cei care pozează 
electoral în apărători pentru a face cu 
mâna semn pe la spate oamenilor lui : 
"vedeţi-vă liniştiţi de treabă”! 


i 


La Roşia Montană moţii adevăraţi sunt 
pe poziţii şi singura lor teamă e că, 
oameni fiind, la un moment dat nu vor 
putea rezista acestei politici satanice a 
exploatatorului, acestui război care se 
desfăşoară cu neruşinare sub ochii întregii 
Europe. La Roşia Montană singura lege 
care domneşte este cea a banului. Şi sub 
această lege oarbă comunitatea străveche 
a moţilor se clatină. Vrăjiţi ca de aurul 
comorilor, Dar fără să ţină: seama de 
legende, mulţi s-au lepădat. Preţul acesta 
i-a dus pe unii, pe urmele. lui Iuda, în 
spitalele de psihiatrie. Pentru că nu s-au 
mai putut adapta nicăieri, pentru că au 
fost priviţi oriunde ca nişte vânzători, iar 
cale de întoarcere nu mai este... Copii 
tânjind după confort şi "frumuseţe străină” 
şi-au . silit părinţii să-şi vândă casele... 
Oameni care nu-şi mai vorbesc, de teamă 
să nu fie văzuţi de spionii plătiţi ai 
“investitorului” şi să le dea copilul afară 
din slujbă... Case de patrimoniu, multe 
cumpărate, ale căror imagini le putem 
vedea pe materialele luxoase realizate de 
onor. Ministerul Culturii, zac într-o 
paragină sinistră,.. 

Iar Dreptatea moţilor umblă cu capul 
spart, pentru că se loveşte de acest “sus” 
care este "josul” guvernanţilor ghiftuiţi cu 
aur, Întors spre un neam care "cerşeşte 
din poartă în poartă” şi care abia de-şi mai 
poate aduce aminte de Crăişorul munţilor 
ce stau să cadă şi de oameni ce şi-a pus 
zălog mântuirea pentru salvarea moţilor. 


Putem să tolerăm toate acestea. Putem 
să trecem indiferenți, răsfoind un ziar în 
căutare de ştiri mai senzaţionale şi bârfe. 

Pentru că cei mai mulţi români trăiesc în 
sărăcie şi într-o continuă disperare. 

Pentru că ne lipseşte educaţia naţională 


2 şi creştină. 


Pentru că nu avem cultură politică. 

Pentru că majoritatea tinerilor vânează 
o slujbă mai bună (= bani mai mulţi, 
muncă mai puţină şi o viaţă de plăceri). 
Iară şi mai mulţi bat drumurile străinătăţii 
ca să câştige o pâine, graţie “progreselor” 


| făcute de aleşii noştri! 


Lăsindu-i la o parte pe aceştia, care nu 
ştiu, nu pot sau nu vor să ştie, mai 
rămâne o mână de români conştienţi că 
tragedia fraţilor vânduți de la Roşia 
Montană este însăşi tragedia neamului 
românesc răstignit de atâtea ori! 

Care se vor uni, ştiind că Dumnezeu 
este cu ei şi vor şti ce au de făcut! 


Mulţumim domnului Eugen Cornea, 
vicepreşedintele Asociaţiei. "ALBURNUS 
MAIOR” şi îl rugăm să-şi amintească 
mereu că Dumnezeu e deasupra şi că 
peste toate "rămân acestea trei: credința, 
nădejdea şi dragostea”. 


REDACTIA 


Opiniile exprimate în articole aparţin 
exclusiv autorilor. PPP nu îşi asumă 
răspunderea decât pentru materialele 


cu caracter oficial, semnate de 
organele abilitate centrale sau 
teritoriale. 


Revista “Buciumul” se pronunță 
împotriva intoleranţei,  discrimină- 
rilor etnice, confesionale sau de cla- 
să, ca şi contra oricăror acţiuni vio- 
lente, îndreptate împotriva statului 
de drept, legilor țării şi drepturilor 
fundamentale ale omului şi  naţi- 
unilor. Înţelegem să acţionăm în-tot- 
deauna respectând legile ţării, ale o- 
noarei şi credinţei strămoşeşti. 


Prim-redactor de onoare: 

Vasile BLĂNARU-FLAMURĂ 
Prim-redactor: Florin DOBRESCU 
Redactor adjunct: loana MAZILU 
Colegiul de redacţie: 

Petre AGHINII Mihai DERDENA, Bogdan 
GECZO, Sile IORDACHE, Adrian LUPESCU, 
Cătălin MAGHIAR, Mihai MOISĂ, Manuela ŞI 
Dan STĂNESCU, Ion ŞTEFAN. Adrian VELEA 


Tiparul: ELISAVAROS 
Corespondenţa: 
Bucureşti, str. Veseliei „nr. 21, sector 5 (cu 


menţiunea  'pentru Mihai Mazilu”), . tel, 


021.424.15.50; 0722.749.249 


ISSN: 1583 - 1736