Transilvania_1897_028_009_010

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

TRANSILVANIA 


ORGANUL 


EE PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA 
POPORULUI ROMÂN. 


Nr. IX—X. ` Sibiu, Nov. — Dec. 1897. Anul XXVIII. 


LA FINEA ANULUI. 


Fascicolul de față este cel din urmă pentru 1897. 

Se cuvine deci să ne dăm seamă, dacă anul ce expirăa 
fost, ori nu, un an roditor pentru Asociaţiunea noastră și 
pentru interesele mari ale poporului nostru, ce această Aso- 
ciaţiune le represintă. 

În viaţa popoarelor un an este un interval cu mult mai 
scurt ai neînsemnat, decât să poată da o basă destul de largă 
pentru apreţiarea progresului sau decadenței unui popor. Cu 
toate aceste la popoare tinere, cari se află în renascere cal- 
turală și cari trebue să înainteze cu pași gigantici ca să-și 
câştige un loc cât de modest în mijlocul naţiunilor civili- 
sate, chiar și evenimentele unui singur an trebue să cu- 
prindă momente simptomatice, din cari să se poată judeca: 
întrucât procesul lor de desvoltare stagnează ori progresează. 

Dacă din acest punct de vedere vom arunca o reprivire 
asupra anului 1897, și dacă vom ține cont de piedecile mari, 
ce se opun cu tot adinsul înaintării și desvoltării noastre, 
precum și de disposiția psichică, ce de un timp încoace apasă 
viaţa noastră națională şi care nu poate fi decât nepriin- 
cioasă progresului nostru, — ce e drept nu putem fi încântați 
și mulțămiți de resultatele obţinute, dar de altă parte vom 
pute constata cu satisfacţie, că poporul român din patrie 
chiar și în butul celor mai mari greutăți nu s'a abătut dela 


calea apucată spre idealul culturii sale naționale, 
12 


eet, fer Pe Gei 


k 


154 


Sunt multe și elocuente acele momente simptomatice, 
ce în decursul unui scurt an sau manifestat și ne-au întărit 
în credința, că poporul nostru nu este în decadenţă, ci că 
din contră înaintează, cu pas încet dar sigur, pe calea pro- 
gresului cultural. 

Căci nu poate fi în decadență un popor, la care se ma- 
nifestă cu atâta putere dorința de cultură și consciinţa menirii 
sale naționale, cum s'au manifestat acestea, chiar și între îm- 
prejurăriie atât de grave ale anului expirat, în sinul poporu- 
lui nostru. 

Simţul, priceperea și însufleţirea pentru interesele culturii 
noastre naționale sunt vii și neștirbite în suletul poporului 
român. Di aceasta este garanția cea mai puternică a vitalită- 
ţii noastre, este o forță nebiruită, prin care vom pute învinge 
toate greutățile și piedecile ce se opun progresului nostru. 

Această mângăiere cuprinde sufletul nostru, când trecem 
în revistă evenimentele anului 1897 și cercetăm manifestaţi- 
unile vieţii psichice a poporului nostru. 

Vedem aici în centrul 'Transilvaniei un glorios erou, care, 
după ce și-a căștigat laurii neperitori pe câmpul de resboiu 
întru apărarea patriei, se retrage din armată și în loc de a 
căuta odichnă și de a-și petrece ultimii sei ani în liniște și 
comoditate, bucurându-se de bunurile agonisite prin muncă 
și luptă grea și onestă, își pune din contră întreaga sa viaţă, 
toate puterile sale, în serviciul culturii poporului seu și începe 
o luptă nouă, purtată pănă la ultima resuflare cu alte arme, 
dar cu aceeași abnegațiune, cu același curagiu, în interesul 
culturii românesci. Și când simte, că i-se apropie sfîrşitul, 
ia toată averea, ce numai prin o extremă orutare, prin ab- 
solută modestie, și nepretenţiositate a putut-o agonisi, și o 
predă — âncă în viață — la mâni sigure, ca să fie folosită, 
pentru înaintarea culturală a tinerimei române ...... Un alt 
truntaș, după ce, retras din funcțiuni distinse, și-a petrecut 
bëtränetele în serviciul intereselor economice ale poporului 
seu, pune la o parte considerațiuni și interese familiare și 
lasă întreaga sa avere pentru susținerea unei școale româ- 

nesci expuse dintr'un centru faimos pentru pornirile sale 
ostile față cu înaintarea poporului român. 


155 


Dincolo în Bănat un modest ţeran, după ce în sudoarea 
feții și prin munca mânilor sale a câștigat o avere respecta- 
bilă de vre-o sută mii de coroane, în loc să se gândească și 
el acum la bătrâneţe la un traiu odichnit şi fără grije, se 
adresează bisericii sale și o roagă să primească și admini- 
streze averea sa și să o folosească pentru cultura neamului 
seu .... 
De dincolo din România un dascăl român născut în ţara 
noastră, uitat aproape aici şi despre care se credea că şi el 
a uitat vechia sa patrie, vine și predă Asociaţiunii noastre 
o considerabilă parte a averii agonisite prin munca consu- 
mătoare de învățător, ca să fie pusă în serviciul culturii ro- 
mânesci. Un inginer român, rentors bolnav aici în patrie, 
ca să odichnească în pământul, care la născut, se achită în 
testamentul seu de datorințele sale faţă cu institutele cari 
lau crescut și lasă intreaga sa avere celei mai de frunte in- 
stituțiuni culturale a naţiunii române. .... 

Am amintit dintre fundaţiunile culturale create în 1897 
aceste donaţiuni (Bar. Ursu, Şuluţiu, Braia, Belloescu și Da- 
videscu), ca pe unele manifestaţiuni foarte caracteristice ale 
simțemintelor ce încăldesc inimile românesci pentru cultura 
noastră națională. Căci nu este vorba aici de aceea, că o 
părticică oare-care a unei averi mari se destină pentru sco- 
puri culturale, ci de casuri, că bărbaţi, cari s'au ridicat din popor 
și cari prin munca lor proprie și consumătoare au putut ago- 
nisi o avere mai însemnată, vin și donează tot avutul lor, 
ori se lipsesc âncă în viață de o parte mare a averii lor, pen- 
tru a o consacra culturii neamului românesc. Un popor, și 
mai ales un popor sărac ca al nostru, la care asemene casuri 
sunt atât de numeroase şi obicinuite, încât se manifestă un 
viu și general resens când în această privinţă se ivesce spo- 
radic o escepţiune, dovedesce prin această însuflețire pentru 
idealurile sale naţionale o vitalitate, care trebue să-i asigure 
un mare viitor. 

Şi că cele amintite nu sunt numai casuri singuratice, fără 
însemnătate mai generală, ci întru adevăr manifestaţiuni simp- 
tomatice ale modului de simţire și gândire a poporului nostru, 


aceasta o dovedesce abnegaţiunea și munificența generală, 
12% 


156% 


cu care este îmbrățoşată causa culturii noastre naţionale de 
câte-ori poporul nostru se presentă în totalitatea sa ori în 
corporaţiunile sale. 

O dovadă eclatantă pentru aceasta sunt jertfele deja 
astădi destul de considerabile, ce le aduc institutele noastre 
economice pentru cultura română. Până când băncile în alte 
locuri sunt institute pur speculative. Dän atunci aceste insti- 
tuțiuni la noi, cu toate că d'abia au apărut și se luptă âncă cu 
greutăţile începutului pentru a-și asigura existenţa proprie, 
nu au uitat dela diua înființării lor de interesele noastre cul- 
turale, ci le-au consacrat din an în an mijloace bogate. 

Şi este caracteristic, că păn' acum nu sa întâmplat nici 
un singur cas, ca un acționar sau altul să-și fie ridicat vocea 
în contra acestor acte de munificență. 

Din contră scim s. e. că cel mai vechiu dintre institutele 
noastre financiare împlinind în 1897 douedeci și cinci ani ai 
existenței sale, a serbat acest eveniment fără festivități sgomo- 
toase numai prin crearea unei mari fundaţiuni culturale, 
înfiinţată, între aprobările generale și însuflețite ale tuturor 
acţionarilor sei. 

Toate aceste momente, cari vor fi apreţiate în întreaga 
lor însemnătate dacă vom ţine cont de împrejurarea, că mul: 
tele mii de institute culturale românesci, întreg aparatul în- 
vățământului nostru național este susținut, fără nici un aju- 
tor din partea statului, exclusiv numai din sudoarea noa- 
stră, — arată mai pre sus de ori-ce îndoială, că tare și viuă 
este în poporul român dorinţa de cultură și abnegațiunea în 
interesul înaintării noastre. 

Este acum de importanță, ca aceste bune înclinări să 
fie desvoltate și conduse în direcţiune sănătoasă și ca lucra- 
vea noastră pentru realisarea progresului nostru cultural să 
primească o organisaţiune bine închiegată. 

Și în această direcţiune anul 1897 nu a trecut fără urme. 

Căci cel dintâi factor, chiemat a conduce și desvolta 
începuturile noastre culturale, este fără îndoială „Asociaţiunea 
pentru literatura română și cultura poporului român“, care 
în anul ce expiră a putut pune în fine, după o lungă și grea 
luptă, o basă nouă și largă activităţii sale viitoare. 


157 


Vădând întărite statutele modificate ale Asociaţiunii, co- 
mitetul central al acesteia nu a întârdiat a începe lucrarea 
de .organisare, care în primul rând a urmărit ţinta de a asi- 
gura funcţionarea regulată a organelor Asociaţiunii, ce stau 
în legătură nemijlocită cu massele poporului. Remâne acum, 
ca cercurile puse în fruntea despărțămintelor să-și facă datoria, 
în interesul luminării poporului nostru, care având în internul 
seu aplecările cele mai bune, va pute fi condus fără greutate 
pe calea înaintării sale culturale. 

Astfel anul ce expiră a fost pentru Asociaţiunea noastră 
și pentru interesele mari, ce le represintă și ocrotesce, un an 
roditor, care remarchează un însemnat pas înainte și ne în- 
tăresce în speranţele ce le punem în viitorul poporului no- 
stru. Şi ale viitorului sunt fructele lui. Căci lungă este ca- 
lea ce ne desparte âncă dela idealul culturii noastre naţio- 
nale și mare este munca ce trebue săvirșită pentru realisa- 
rea lui. 

Stăm d'abia la începutul începutului, dar la un început 
bun. Să căutăm ca prin muncă desinteresată și serioasă să 
ducem lucrarea noastră și la bun sfirșit. 


O VARIANTĂ A LUI „GRUI SÂNGER-. 


Una dintre creaţiunile epice cele mai fericite ale nemu- 
ritorului Alexandri, ţinută în maniera romanticismului, în al 
cărui aer a crescut geniul poetic al lui Alexandri, este poema 
„Grui Sânger.“ 

Motivul poporal al acestei poeme e indicat prin poetul 
însuși, care o publică cu următorul citat pus în frunte: 

„Ci-că a fost odată un hoț năprasnic, ce se numia Grui-Sânger. 
„El locuia într'un codru întunecos at omoritor, ce-i diceau: Codrul- 
„fără-viaţă“ PET (Poveste veche.) 

Mai deaproape poetul nu ne deslușesce asupra motivului 
poporal, care i-a servit de basă la compunerea acestei poeme. 
Nu ne este deci dată putinţa a sci întru cât geniul artistic 
al lui Alexandri a ingerat asupra motivului poporan și întru 
cât nu, Nu putem ach, dacă Alexandri sa mărginit a-i da 


158 


legendei din popor numai o tormă artistică sau dacă și întru 
cât însuși a modificat elementele epice positive ale legendei 
poporale. 

Pentru a se pute face cât de cât lumină în acest 
punct, lumină care, — fiind vorba de o creaţiune atât de aleasă 
și de caracteristică pentru natura poesiei lui Alexandri, — e 
de un interes literar-estetic deosebit, — am ţinut, că fac un 
serviciu în prima linie criticei noastre literare, dar în acelaşi 
timp și folklorului român, dacă în cele următoare voiu da pu- 
blicităţii o legendă din popor, care — evident — este o vari- 
antă a acelei legende despre (Gr Sânger, pe care a utilisat-o 
V. Alexandri. 

Socotesc, că este de interes și pentru publicul mare 
chipul, cum am ajuns în posesiunea acestei variante, care 
poartă titlul „Manea tâlharul“ ; las că din punct de vedere sci- 
ințific valoarea folklorică a variantei depinde chiar dela au- 
tenticitatea provenienței. 

"Vineri, în 7 Novembre v. a. c., în oara dela 9—10 clasa 
a IV-a gimnasială dela școalele noastre medii din Brașov 
având Limba română cu profesorul P. Dan, am intrat în 
clasă, ca în calitatea mea de director să asist la oară. DI 
profesor Dan era ocupat cu recensiunea lucrărilor seripturistice 
și cu discuţia greșelilor mai însemnate, ce-a observat în dife- 
ritele lucrări. Lucrarea făcută de școlari era „Grui Sânger“, 
reproducerea conținutului. 

După terminarea acestora, dinsul provocà pe școlarul 
Ioan Rafiroiu, băiat de țeran, din comuna Arpatac (comitatul 
Treiscaunelor), una dintre comunele mixte române-maghiare, 
în cari se afirmă âncă românismul; îl somă să cetească r&s- 
punsul ce a scris la întrebarea Nr. 12 și 13 (din cartea de 
cetire pentru clasa IV gimn. de subscerisul) asupra poemei 
Grui-Sânger. 

Întrebarea 12 şi 13 din seria celor 93 întrebări înșirate 
în cartea mea, cari sunt a se pune și sunt a se răspunde de 
școlari în scris la fiecare piesă epică cetită în școală, — cere, 
ca școlarul să-și dea samă a) dacă în viață cunoasce persoane 
sau întâmplări analoge cu cele din poesia epică cetită; b) dacă, 
cunoasce vrun alt product literar de ori-ce natură, în care se 


găsesc persoane și întâmplări analoge celor din piesa cetită 
în şcoală. Şcolarii au un caiet special, în care au să scrie 
acasă în stilisație proprie răspunsurile lor la fie-care piesă. 

Ioan Rafiroiu spunând, că a audit dela fratele său (ţăran) 
spunând o poveste, care seamănă mult cu Grui-Sânger, și care 
e cunoscută de oamenii din satul lui, — ne-a cetit din caietul 
său de r&spunsuri următoarea legendă poporală, pe care o 
dau aci întocmai în copia făcută de însuși școlarul Ioan Ra- 
firoiu după caietul său de răspunsuri. 


Legenda e concipiată şi scrisă de numitul școlar, cum a 
sciut el mai bine. O reproduc fără nici o corectură sau mo- 
dificare din parte-mi. — Virgil Oniţiu. 


Manea tâlharul. 


Dice că a fost odată un om, al cărui nume era Manea. El, de când 
era mic, nu făcea altceva, decât umbla din casă în casă şi fura câte ceva. 
Adi așa, mâne așa, părinţii îl ocărau, însă el nu asculta, ci se răstia 
cătră ei.  Murindu-i mama sa, el deveni ai mai crud, de oarece tatăl său 
nu putea, să fie întruna cu ochii pe el. 


În fine omorînd el din furie pe un prietin al său, de frică să nu 
fie aflat şi prins, el se retrase întrun codru mare si întunecos şi aci 
începu, să-şi urmeze calea, pe care apucase. El avea un ciomag mare 
la cap cu o moţochină şi pe cine vedea, că întră în codru, îl omora cu 
bâta. Numele lui de Manea tâlharul îndată se răspândi în satele de prin 
prejur și nu audiai vorbindu-se altceva, decât despre dînsul. Tatăl lui 
Manea întocmai ca tata lui Grui-Sânger se duse să-și mai revadă pe fiul 
său și să-l scoată din acea pădure. Dar el, după cum am audit, ajunse 
tocmai noaptea în pădure și deodată aude, că se apropie de el oare-cine; 
dar înainte de a dice ceva el cade mort. Dimineaţa se duce Manea, să 
vadă cine a fost acela, pe care îl omorîse; din nenorocirea lui recunoasce 
pe tatăl său. Atunci el cade la pământ ca trăsnit și aude ca prin vis 
o voce, care îi dice: „Tu Manea, de oare-ce ai omorît pe tatăl tău, nu- 
mai atunci să fi iertat, când aceasta cârje împlântată în pământ va în- 
colți și va face mere, fiind udată cu apă curată din părăul dela poalele 
acestui codru. Atunci Manea se sculă repede şi ce vede: un pustiu mare, 
codrul de odinioară perise; el mai vede lângă dînsul un băț de fer îm- 
plântat în pământ. El acuși ce să facă; începu a căra apă cu gura și 
care cum o ducea la deal, o vărsa pe drugul acela de fer, fără a înghiţi 
măcar o picătură. Astfel trecură vre-o câţi-va ani, când într'o qi vede Manea, 
că încolțesce băţul. Se coboară iară în vale, îşi umple din nou gura 
cu apă şi pleacă la deal; însă când ajunge pe la jumătatea drumului, 
nu mai poate, cade jos, vine la el un om, care era Satana prefăcut în 


160 


chip de om şi îi dice: O Manea! Manea! cum te căsnesci, dar cum poți 
tu căra atâta apă numai cu gura, ţine păharul acesta și cară cu el, și 
îi dete un păhar.“ Manea începu să care apă cu păharul, dar ce să 
vedi? cârja în loc să înverdească și mai tare, se vestejesce, se usucă. 
Atunci recunoscu Manea, că omul acela a fost însuşi Satana, aruncă 
păharul la o parte şi începu a căra din nou apă cu gura în coate şi în 
genunchi. — De odată vede, că bățul iară încolțesce, înfloresce şi face 
nesce mere frumoase și multe; dar acust Manea nu mai poate, el cade 
ostenit la pământ cu coatele rupte și genunchii bel, Se dice că cerul 
s'a deschis şi s'a coborit la el din cer Avraam ai a dis: „Vedi tu Manea 
mărul acesta, merele acestea cari sunt pe el atât de multe. nu sunt alt 
ceva decât păcatele tale cele multe, pe cară le-ai săvîrşit în viața ta“, 
Avraam scutură odată mărul şi toate merele picară jos şi rămase numai 
trei: „acestea trei mere sunt păcatele tale Maneo, pe cari le are fie-care om 
muritor“. Dieënd acestea, Avraam se depărtă, iar Manea își dete sufletul. 
Se dice, că în locul acela cresce în fie-care an un mër, care face 
roade; toamna merele se scutură de ele şi remân numai trei în vârf, 


Braşov, în 10 Novembre 1897, 


EFECTUL ALCOOLULUI ASUPRA ORGANISMULUI, 
ÎN SPECIAL ASUPRA CENTRULUI NERVOS*) 


prelncrat de 
Dr. med. Alexandru Bordia. 

Îmi permit a Ve atrage atenţiunea asupra unei teme mult discutate 
şi cu care mulţi autori san ocupat, care însă nici decum nu e exhauriată. 

Nu voiu să înșir toți morbii organici, ce își au originea dela abusul 
de alcool, nici nu voiu să constatez faptul, că corpul sdruncinat prin 
beutura îndatinată e mai puţin resistent fată de boalele acute, decât 
corpul normal, ci me restring a atinge numai efectele triste, ce le pro- 
duce alcoolul asupra centrului nervos, cari urmări poate sunt mai puțin 
cunoscute On. public. 

Pentru a pute pricepe aceste urmări ale abusului de alcool e ne- 
cesar, ca să cunoascem mai ântâiu efectele fisiologice ale alcoolului. 

1. E cunoscut, că alcoolul se oxidează în corpul omului, prefăcendu-se 
în acid carbonic și apă. Prin oxidaţiunea aceasta se produce căldură, 
care e spre folosul corpului. 

2. Alcoolul causează, în cantități mici beut, o iriaţinne a sistemului 
nervos, iar în dose mari paralisează centrul nervos prin suprairitațiune. 

3. Alt efect fisiologie al alcoolului e, că sistează simțemântul foamei. 

4, Iritează sistemul vaselor sanguinifere ; circulațiunea sângelui de- 
vine mai repede. Musculatura şi nervii primesc mai mult sânge și ast- 


*) Cetit în adunarea generală din 1897 a despărţimentului Abrud. 


161 


fel devin mai apți spre lucrare. Tot din causa aceasta, se explică ei sim- 
țemântul de căldură, care îl avem după ce am beut beuturi alcoolice. 
Acestea se întâmplă însă numai după beutul alcoolului în cantități mici. 
Îndată ce trecem preste o dosă anumită. putem observa efectul contrar. 
Păreţii vaselor sanguinifere se lărgesc, fiind paralisaţi, ceea-ce o putem 
vede din coloarea feţei care devine mai roșie-vineţie. 

Astfel. fiind mai mult sânge la suprafaţa corpului, acesta pierde 
căldură multă, ai se r&cesce. 

Din cele dise putem deduce, că alcoolul în dose moderate ne poate 
servi ca un medicament valoros în casuri, când corpul nu poate folosi 
nutremântul pentru producţiunea căldurei, și atunci când prin muncă 
forțată e necesar ca să dăm putere nouă musculaturei şi nervilor. Mai 
însemnată e valoarea alcoolului în decursul morbilor zent infectători 
cari decurg cu fierbinţeli şi consnmează mai tare corpul omenesc. Fi- 
ind-că alcoolul se oxidează foarte uşor, produce căldura necesară cor- 
pului, iar organele acestuia rămân intacte, netrebuind să se discompună 
pentru a produce căldură. Aşa s'au observat casuri de lângoare, în cari 
pacientul nu a slăbit de loc, fiind-că a folosit alcool pentru producţiu- 
nea căldurei corpului. 

Beut din obiceiu și âncă în cantități mari, alcoolul distruge prin 
suprairitaţiune viaţa nervilor şi îngroapă puterile spiritului şi ale cor- 
pului. atât prin influența sa otrăvitoare asupra centrului nervos şi a 
nervilor, cât şi prin aceea că causează directe morbi organici: catarre 
şi înflamaţiuni în organele digestive. 

După ce cunoascem efectele fisiologice ale alcoolului, să trecem 
la urmările psichice ale beţiei, atât la acele cari provin din abusul oca- 
sional al alcoolului, cât şi la acele cari sunt efectul abusului habitual al 
beuturilor alcoolice. Nu vom lua în considerare mulţii morbi organici, 
nici suma imensă a morbilor psichici, ce se pot nasce din abusul alcoo- 
lului, ci vom tracta pe scurt demenţi alcoolică. acută şi dementa al- 
coolică veritabilă, cari sunt mai dese și mai bine cunoscute. 


I. Demenţa alcoolică acută, 
care e efectul consumării alcoolului în cantităţi mari şi din cas în cas, 
se presintă în diferite forme. Mai adeseori putem observa un period 
de exaltaţiune, căruia îi urmează periodul depresiunii. Periodul exaltaţiuni: 
cuprinde în sine diferitele grade ale efectului iritatoric al alcoolului. 
Gradul cel mai inferior e caracterisat prin aceea, că disposițiunea omului 
cresce, fantasia e mai vie şi simţemântul muscular e mai ridicat. Va 
să dică cresce forța corporală şi psichică., Nu cred că greşesc când 
dic, că aceasta este causa lățirii consumului abusiv de alcool, voind 
oamenii să fie transpuşi în starea amintită. Consumând alcool mai mult, 
disposițiunea cresce mereu, devine iritată, purtarea devine sgomotoasă 
și bătăușă. Forţa cugetării, la început agitată, mai târdiu pripită și 
neregulată, nu mai e în stare a regula faptele respectivului. Sensu- 


162 


rile animalice ascunse nu mai pot fi predominate. Faţa se roșesce, 
pulsul bate mai repede, primele semne ale tulburării percepţiunii sen- 
suale, precum și ale alterării motorice se ivesc. Cumcă percepţiunea 
organelor sensitive, mai cu seamă a vederii, e tulburată, se poate observa 
din aceea, că respectivul nu poate localisa bine obiectele, bunăoară se 
împedecă de scaune. În alterări motorice e de a se căuta causa îngreună- 
rii limbei și prin urmare încurcarea vorbirei, mersul şi statul liber ne- 
sigur. Aceste simptoame formează transiţia la periodul depresiunii. 

Percepțiunea sensitivă tot mai mult se întunecă, slăbesce, obiectele 
par a fi învălite și dispar; în fine abia mai observă contrastele cele mai 
dure. Ameţeala cresce în continuu. În loc de cuvinte se produc nu- 
mai tonuri nearticulate. Imposibilitatea de a merge și de a sta devine 
fapt şi respectivul cade la pământ fără consciință, ai adoarme adânc. 

În forma aceasta se presintă beţia de obiceiu, E necesar însă a 
cunoasce faptul, că unii oameni reagează abnorm față de beuturile alcoolice. 

Reacţiunea abnormă constă sau în aceea, că individii se îmbată 
de cantități relativ mici, sau că beţia decurge cu tulburări mai intensive 
ale minţii. E naturală reacţiunea aceasta abnormă, sau cum îi mai pu- 
tem dice intoleranţa faţă de alcool, la individi nedeprinși cu alcoolul, 
la femei, la copii; sunt însă ai alte cause patologice ale intoleranţei; 
astfel se observă, că la epileptici sau reconvalescenţii după morbi gravi 
de creeri, sau după lesiuni grave la cap, asemenea se ivesce ca simptom 
parțial al alcoolismului cronic. Beţivii de profesiune, cari suportau can- 
tităţi enorme de alcool, cu timpul simţesc că foarte puțină beutură e de 
ajuns pentru a-i transpune în stare de beție. Astfel de individi neferi- 
ciți adeseori se consideră de beţivi ordinari, pe când ei din causa stării 
defecte a creerului se îmbată repede şi des, deși beau foarte puţin alcool. 
Tot la astfel de individi se desvoaltă beţia cu alterări psichice mai in- 
tensive. Așa în stadiul de escitațiune pot deveni maniacali (turbaţi) 
sau delirează. Astfel de beţii sunt de un caracter periculos și seamănă, 
mult cu manii transitorice, cu un decurs grabnic, și după ce se finesc, 
respectivii nu sunt conscii despre ceea-ce au făcut. 

O singură beţie sau otrăvire acută cu alcool poate causa chiar și 
moartea. Han observat astfel de casuri la rămăşaguri nebune, că se vor 
bea cantități enorme de alcool. Sunt suficiente însă și cantități mici 
pentru ca să căuseze moartea. Așa a murit un copil de 7 ani, după ce 
a consumat 100—140 grame de vinars de jneapăn. Mai adese ori însă 
cad jertfă beţivii îndatinaţi, la cari cresce intoleranța contra alcoolului 
întru atât, încât e suficientă o cantitate foarte mică de alcool spre a le 
causa moartea prin paralisare. Aceşti nefericiţi îşi plătesc beţia ultimă 
cu viaţa. 

II. Demenţa alcoolică veritabilă. 

Beutura îndatinată sau abusul habitual de alcool produce o mulţime 

de schimbări organice, aşa: Îngrăşarea abnormă atât a țeseturilor de sub piele 


163 

cât şi a organelor interne, ficat, rerunchi, musculatura, inima, vasele san- 
guinifere; catarre cronice de stomac, plămâni, gâtlegiu, ochi; dilatațiunea 
venelor de sub piele (nas roșu) şi a venelor din organele interne; pe- 
liţele creerului se inflamează și se îngroașă, produce alterări de digesti- 
une, lipsă de apetit, durere de cap, amețeli, slăbirea progresivă a vede- 
vei, somn conturbat, slăbirea musculară, tremurătură, batere de inimă; 
în casuri mai grele la acest tablou se mai adauge paralisă și stadii 
epileptice. 

Alterarea psichică în decursul alcoolismului cronic se presintă în 
două forme. În slăbire psichică, ce se desvoaltă progresiv, şi în psi- 
chose intercurente, ce apar în formă de atac. Adese ori se combinează 
ambele forme. 

Slăbirea psichică progresivă a alcooliştilor se observă prima dată în 
forma de tâmpire a simțului etic et moral. Aceasta tâmpire poate cresce 
până la anaesthesia morală (Moral insanity). 

Urmarea proximă a acesteia e schimbarea caracterului, care schim- 
bare e cu atât mai bătătoare la ochi, cu cât e mai puţin prevădută 
considerând posiţia, educaţiunea san purtarea anterioară a respectivului. 

Negligarea recerințelor morale primitive, cari până aci au fost res- 
pectate, negligarea bunăcuviinţei și a curăţeniei, precum și destrăbălarea 
morală şi socială, în care beţivul în sfîrşit decade, înaugurează deca- 
denta psichică. Mai târdiu aflăm simptome mai bătătoare la ochi, ca 
slăbire progresivă de minte și memorie, care poate ajunge chiar până 
la stupiditate. După fie-care beție se agravează morbul și totodată se 
validitează tot mai mult şi intoleranța faţă de beuturi alcoolice. Adeseori 
vedem iritabilitate în grad mare, schimbare nemotivată în disposiţiune 
şi câte odată atacuri de ilusiuni sensuale, precum şi idei vane de perse- 
cuțiune. E caracteristică slăbirea progresivă a forței voinței, care slă- 
bire nu-l lasă pe respectivul să se modereze sau să abdică de beţie, de- 
şi e consciu de stricăciunea ei. Dela sine înţeles, că între astfel de îm- 
prejurări puterea de a resista impulsurilor criminale se pierde de timpu- 
riu, mai cu seamă dacă degenerațiunea psichică e înaintată. Astfel e 
explicabil contingentul mare de criminaliști, pe care îl dau acest soiu 
de oameni decăduţi. 

Între alterările psichice ale alcooliştilor, ce apar în formă de atac transi- 
toric, amintim „Delirium tremens“. Sub acesta înțelegem atacuri acute 
de iritațiune sau fiică maniacală în durată de 2—8 qile cu delirii spe- 
cifice și totodată cu agravarea simptoamelor organice ale alcoolismului. 
Mai cu seamă tremurătura e teribilă. Aceste atacuri îşi au causele lor 
ocasionale, sp. e.: o beţie grea, afecte psichice, răniri sau şi morburi 
acute de altă natură, atacuri epileptice. Mai cu seamă detragerea repen- 
tină a alcoolului poate causa atacuri de delerium tremens, ca așa numit 
simptom de abstinenţă, cum se observă bunăoară la morfiniști după de- 
tragerea otravei, cu care corpul e deprins, 


164 


=- Delirium tremens cu atât mai uşor erumpe din nou cu cât s'a re- 
petat mai adeseori. De regulă atacului premerge un aşa numit stadiu 
prodromal, în care pacientul se simţesce rău şi nu poate dormi. Morbul 
erumpe cu iritațiune, frică şi neliniște grozavă din partea pacientului, 
care adeseori încearcă a fugi. Apoi apar halucinaţiuni mai cu seamă în 
sfera vederii, cari au ca obiect visiuni de animale: șoareci, gândaci, şerpi, 
musce, etc. dar și alte obiecte înspăimântătoare, aproape totdeuna în 
număr mare, spre esemplu: poliţişti sau strigoi, ete. Presenţa de spirit 
nu a dispărut cu totnl; câte odată nefericitul pacient răspunde clar la 
întrebările puse. Nu preste mult însă iarăși se ivesc halucinaţiuni. Me- 
moria nu se alterează şi bolnavul e în stare să dee deslușiri despre 
toate, ce s'au întâmplat în decursul morbului. Interesant e faptul, că 
în decursul morbului somnul nu se ivesce și îndată ce pacientul poate 
adormi, şi deliriul dispare. 

Beutura habituală a vinarsului e pentru erumperea deliriului tre- 
mens cu mult mai periculoasă, decât vinul şi berea, nu pentru că vinarsul 
ar conţine mai mult alcool, ci pentru că în vinars mai sunt și alte 
otrăvi (Amylalcool), cunoscute ca otrăvi cerebrale. 

Fapt este, că atât delirium tremens, cât şi dementa alcoolică, mai 
rar se observă la acei beutori, cari beau rar şi se îmbată rar, decât la 
aceia, cari beau regulat și dilnic, fie chiar și cantități mici. 

Mai amintesc âncă o altă alterare psichică transitorie, care e cau- 
sată de abusul habitual al alcoolului, pe care o numesc Englezii „Trance 
state“. În tot decursul alteraţiunii pacientul e consciu despre toate, 
purtarea lui e ca a unui om normal. După terminarea boalei respectivul 
nu scie nimic, ce s'a petrecut în lume, ca și cum ar fi fost în timpul 
acela mort. Stările aceste, în cari omul e ca și un automat, seamănă 
mult cu stările hypnotice și epileptice. E natural, că îşi au totdeauna, 
causa în repețitul abus de alcool. 

În legătură cu alcoolismul dar mai mult ca o boală ereditară, este 
așa numita „Dipsomania!. Individi, cari duc viața cea mai regulată şi 
solidă încep numai deodată a bé fără măsură în decurs de vre-o câteva 
dile. Nu consideră calitatea și felul beuturei, ci numai cantitatea lichi- 
dului.  Savanţii italieni Magnan şi Tamburini spun, că şi dipsomania e 
ună dintre multele forme ale deliriului transitoric ereditar, care deliriu 
se validitează prin impulsuri paroxysmale de beut. 

Aceste sunt urmările psichice ale abusului de alcool. Ferească-se 
tot omul de astfel de urmări triste pentru individ, familie ai societate, 


165 


ȘCOALE INDUSTRIALE 
de 
Dr. Petru Span. 


Fără îndoială poporul român a făcut în deceniile din urmă foarte 
frumoase progrese în toate direcţiunile vieții culturale, pe care o au 
iniţiat şi o conduc cu multă destoinicie fruntaşii acestui neam latin dela 
gurile Dunării şi de pe plaiurile Carpaţilor. Âncă pe timpul, când me 
aflam pe băncile școalei gimnasiale se pornise o febrilă mișcare în sco- 
pul de a, crea şi acestui popor o clasă de mijloc, clasa industriașilor, 
meseriașilor şi îmi aduc bine aminte, că me simțiam foarte înălțat în 
sufletul meu, când me cugetam că în urma unei activități atât de stărui- 
toare, o să aibă ai acest popor bătut de soarte pe ciobotarul și măsarul 
seu și nu o să trebuiască a mai arunca banul în punga străinului. De 
atunci am urmărit cu multă atențiune acest nou curent cultural şi adi 
pot constata cu multă mulțămire sufletească, că munca onestă a început 
să-şi dee roadele sale binecuvântate și pe acest teren al vieţii noastre 
românesci. 

Dar e o lege a naturii, care ne strigă: mereu înainte! şi astfel ne 
îndeamnă şi la acest punct să nu stăm pe loc, ci să aflăm căi şi mij- 
loace de a veni în ajutor acestei clase spre a se put susține și validita 
în rând cu meseriașii altor naţiuni, dacă e ca munca noastră să nu rë- 
mână, zadarnică. 

Adevărat, că societatea română și mai ales individi vrednici ca fe- 
ricitul Andronic au un merit foarte mare, că ne aflăm acolo, unde suntem. 
Tot atât de adevărat e însă şi aceea, că prin distribuirea câtorva aju- 
toare unor învățăcei și măiestri âncă n'am făcut destul, deoare-ce ele 
sunt mai mult de un efect momentan. Cei ce vor fi urmărit această 
afacere, ne pot povesti lucruri hazlii despre felul, cum se întrebuințează 
aceste ajutoare din partea celor împărtășiţi. Nu e acesta scopul şiruritor 
de față, ci scopul lor este de a indica direcţiunea, în care ar fi să se 
lucre în viitor, pentru ca lucrarea culturală începută cu atâta zel să se 
și continue pe o basă sigură de propăşire. Cu multă bucurie va fi observat 
ori-şi-ce Român doritor de progres, că numărul meserieșilor nostri se în- 
mulțesce pe di ce merge; dar nu cu mai puțină amărăciune va fi rămas, 
când a vădut, că ei dispar, întocmai precum se ivesc și că foarte spo- 
radice sunt casurile, unde mai poţi dice, că sa făcut ceva din cutare 
măiestru. 

Multe, foarte multe vor fi causele, din cari provine această stare 
de lucruri şi de aceea eu de astădată mi-am propus a releva numai una 
din acele şi a stărui mai ales asupra acesteia, ca a uneia pe care eu o 
privesc poate de cea mai importantă din mai multe puncte de vedere, 

Nu ne trebue multă bătaie de cap pentru-ca să o găsim, căci ea 
ne este înaintea ochilor, avem numai să ne uităm bine și o vom vedé 


166 


foarte limpede şi curat. Nu i-a bătut oare fie-cărnia la ochi, că în 
Sibiiu avem peste 200 de învățăcei; în Brașov la 300. dar apoi ce vor 
mai fi în Cluj, Arad etc.? Cine se îngrijesce de aceşti fiitori meseriași ? 
Cu ce pregătire vin ei de acasă? De ce cultură sunt ei învredniciţi în 
timpul uceniciei? Cu foarte puține escepţiuni, cum e Brașovul, Săliște, 
Or&ştie şi altele, ei sunt lăsaţi în grija Domnului și dacă ese vre-unul 
vrednic, nu e meritul societății românesci, ci a mediului fericit în care 
i-a fost dat să petreacă, ca învățăcel ori sodal, deci nu al nostru, ci al 
străinului. 

__ Așa nu mai departe decât în Sibiiu, până acum, nu ne-am îngrijit 
nici chiar de instrucțiunea religioasă-morală a acestor mlădiţe românesci. 

Ce a făcut, a făcut școala de industrie săsească şi profesorii saşi, 
cari au fost necesitaţi să-i învețe mai ântâiu a ceti şi nu sciu dacă 
au putut să o ducă și până la cetire, despre altceva nici vorbă. Nu 
aruucăm vina și nici nu e just a arunca vina pe cineva, când sciut este, 
că un popor tinăr şi sărac ca al nostru are atâtea probleme de împlinit, 
încât nu scie de care să se apuce mai de grab, de oare-ce toate sunt 
egal de importante. Noi, Românii, am mers cu iuțeala fulgerului şi am |! 
fost siliți de multeori să luăm câmpurile, să străbatem văile şi să pe- ` 
trecem stâncile, dacă e ca să ținem pas cu alte popoare, cari de veacuri, | 
lucrează la opera lor culturală. l 

Sunt însă momente în viața psichică a unui popor, cari ne îmbie 
să prindem lucrul, când e de lipsă şi să pândim după şoaptele vremuri- 
lor, ca să nu scăpăm nimic dinaintea ochilor, alteum pierderea, ce even- 
tual o am ave, devine, dacă nu ireparabilă, dar de sigur foarte daunoasă 
în interesul culturii generale a poporului nostru. Eu cred, că timpul 
de faţă e o atare curbă în desvoltarea noastră istorică şi de aceea mi-am 
luat voie a discuta chestiunea aceasta. 

Iată pe scurt părerea mea: Să ne punem să înființăm şcoale românesci 
de industrie în tot locul, unde se simte trebuinta, şi să le organisăm după 
toate cerințele legii. | 

La întrebarea, că oare de unde să luăm mijloacele necesare, rës- 
pund: Să ne dăm toată silința să le creăm, societatea și particularii să 
caute a-le afla, căci dea gata nu ne vine nimica, numai prin muncă și 
trudă se poate ajunge la ceva. Nu ar pute oare băncile noastre să ne 
vie în ajutor din cuota de binefaceri? Nu ar fi oare cu putinţă să an- 


Amănuntele lucrării sunt chestiuni de a doua mână, principiul are să ne 
călăuzească. 


167 


DOCUMENTE ISTORICE. 


Un important document istoric cu privire la prigonirea Ro- 
mânilor din fostul „fund regesc“, dela 1776. 


Suntem în posiție de a pute da la lumină un important document 
istoric original, descoperit de un colaborator al revistei noastre; este 
un raport al comisarilor unguri B. Iosif Miske și Mihail Medve dela 1776, 
care ne reamintesce un trist capitol din istoria suferințelor, ce le-au 
îndurat în veacul trecut Românii din fostul „fund regesc“ şi în deosebi 
din fostul scaun al Sibiiului. 

Pentru ilustrarea acestui document notăm după distinsul nostru 
istorie George Barițiu, că goanele contra Românilor din fostul „fund 
regesc“ şi-au luat începutul pe la 1735, într'o epocă, pe când episcopul 
Inocenţiu Micu (Klein), ajutat de superiorul iesuiţilor din Sibiiu, Iosif 
Hundegger, lucrase cu totadinsul la Viena, ca pe lângă recunoascerea 
dreptului de „concivilitate“ al Românilor, să li-se dee și în rada (rayon) 
Sibiiului loc de biserică și case parochiale. Această justă pretensiune a 
episcopului scoase din sărite pe magistratul Sibiiului și pe când magi- 
stratul s'a opus cu toată energia și a remonstrat la curtea imperială, 
aici acasă a credut că va pune capăt pretensiunii episcopului pe cale 
mult mai scurtă, dacă va da afară cu forța pe toți Românii locuitori în 
Sibiiu, iar la curte va scrie, că cei alungați au fost numai servitori, 
oameni de nimic, iobagi fugiţi dela domnii lor şi vagabundi, cari după 
lege nu ar avé nici un drept de a poseda ceva. Românii au recurs la 
guvern ai la curte. Goanele însă se continuară şi în alte părți. La 
1751 Saşii din scaunul Nocrichului au dat ordin strict, ca toţi Românii 
din acel ţinut să se care de acolo şi dacă nu vor eşi de bună voe, să 
li-se rupă casele. Românii strimtoraţi aleargă la guvern şi prin co- 
mandantul general Com. Max. Ulisse Broune la curtea imperială; îi 
predau acestuia o suplică adresată împărătesei Maria Teresia și o altă 
rugăminte adresată lui, în care îl roagă și conjură pe cele cinci răni ale 
lui lisus Christos, ca să-i fie milă de ei şi să le stee în ajutor la curte, 
înaintâdu-le suplica la împărăteasa. Ori-câte măsuri se vor fi luat în 
contra acelor încercări barbare, toate au putut fi numai paliative, căci 
pe timpul când se organisau regimentele de graniță (1761/2), Sașii din 
unele ținuturi iară începură să alunge pe Români sub cuvânt, că aceia 
Sar fi înmulțit prea tare în comunele lor. Pe acel timp era comandant 
general br. Buccov, care trecea de patron al Sașilor. Acesta dete ordin, 
ca Românii să nu mai fie suferiți a-şi face case la comuna Dârste situată, 
aproape de Braşov. În 1763 s'a dat un alt ordin cătră autorităţile scau- 
nelor săsesci, ca să se numere familiile săsesci şi celor-ce nu vor fi 
având locuri de case, de curte şi grădină, să li-se dee chiar şi cu dauna 
Românilor. În 1764 veni un alt decret dela curte cu data din 17 Maiu, 
în care se cerea informațiune asupra numărului locurilor de case, pe 


168 
cari le aveau Românii ale lor şi câte le-ar mai lipsi; totodată să se 
arete câte ar mai lipsi Sașilor. 

La decrete de aceste între alţii magistratul Sibiului le dete înţe- 
lesul acela, că din comunele, în cari i-se păreu lui, că Românii sar fi 
înmulțit prea tare, pe aceștia să-i dee afară. În astfel de împrejurări 
Saşii din comunele aparținătoare scaunului Sibiiului, ca: Gușteriţa, 
Şara-mare, Hamba, Slimnic, Caşolţ, Daia-săsească, Noul-săsesc, Roşia- 
săsească, Vurpăr şi 'Turnișor, la avisul domnilor alungară pe Români 
din satele lor şi le demolară casele şi alte edificate. Această procedură 
barbară sili pe Români să recurgă la guvern şi la curte şi în urmare 
Saşii fură îndatoraţi a reconstrui casele demolate ale Românilor și a-i 
reaședa pe aceștia în avutul lor. Comisarii B. Iosif Miske și Mihail Medve 
furá trimiși să inspecteze resultatul ordinațiunilor emanate dela curte 
şi dela guvern în causa Românilor alungaţi, care resultat ni-l arată do- 
cumentul, ce-l lăsăm să urmeze: 


Excellentissime Domine Comes 'Thesaurarie Regie et Praeses, Excelsa 
item Commissio, Domine, Domini, Gratiosissime, Colendissimi ! 

Postquam Die 25. praesentis Junii ex actu repositionis expulsorum, 
absolutionisque ab interdicto incolatu Vallachorum N. Ostirinum, ante- 
cedenter ibidem publicatorum  Altissimorum Mandatorum cursum, et 
effectum inspecturi divertissemus, ibique Maudatorum editorum nullum 
prorsus fructum comperissemus, demisse retuleramus Excellentiae V-rae, 
et E. R. Gubernio, qualiter nimirum Incolae Saxones ejates, in extruc- 
tione Domorum, repositioneque in integrum expulsorum Vallachorum 
justo remissiores fuerint, quos postquam denuo ad adimplendas homagialis 
obligationis saae partes etficaciter hortati fuissemus, ac inde per Pagum 
Hambak ad Pagum Stoltzenburg iter divertissemus, quos pariformiter nihilo 
promptiores, solertioresque, imo ipsissimos tergiversantes, Mandatorumque 
effectuationem quaesitis sub coloribus declinantes comperissemus, ac in 
effectuândis nuperrime factis dispositionibus Nostris invenissemus, his 
quoqae gravitatem intermissum homagialis obligationis debitum, neglec- 
torumque Regiorum Mandatorum, ob oculos ponendo in junximus, ut 
nulla interjecta mora exstructioni, et reparationi demolitarum Domorum, 
et aliarum Commoditatum alacres admoverent manus, ni secus Paten- 
talibus expressam Militarem Executionem experiri velint, atque ita ad 
reliquos etiam Pagos utpote: Neppendortf, Castenholtz, Dolmány, Roth- 
berg, Vurpod et Neiidorff, Diebus 27. et 28. praetacti Junii concomi- 
tanter, et indefesse divertimus, ubique pablicatis gratiosis Patentalibus, 
et valvis Templorum affixis, Scrmae Mattis resensum propter exturbati- 
onem Valachorum Incolis Saxonibus, in praesentia exturbatorum Vala- 
chorum ad captum explicuimus, gratiosasque Patentales perlegentes in- 
dilatam exturbatorum Valachorum repositionem demandavimus, et quia 
în Locis illis, ubi Valachoram Domus destructa fuerant, miseros extur- 
batos, non obstante positivo Suae Mattis Scrmae Clementissimo Rescripto 


> 169 


Regio, et in ejus conformitate ad Magistratum Cibiniensem sub 7 Junii 
edito E. R. Gubernii stricto Mandato, cum Uxoribus et insontibus Prolibus 
sub dio adhuc existere non sine commiseratione observassemus, intero- 
gavimus Judices, Juratosque Pagorum, an non a praelaudato Magistratu 
de repositione, et restitutione in integrum Vallachorum ante adventum 
nostrum aliqua Mandata accepissent? et si ita: cur eisdem non obtem- 
perarent, ac non redintegrassent, exturbatosque in pristinas Sedes effec- 
tive non reposuissent? qui nobis responderunt, se de Repositione Val- 
lachorum ad hodiernum usque diem nihil audivisse, neque ejusmodi 
jussa apud ipsos publicata fuisse. Quod cum taliter intellexissemus, e 
re Summi Servitii futurum nobis videbatur, interea etiam, quoad Proto- 
colla super operationibus Nostris exhibere possemus, tam Supinum 
Altissimoram Mandatorum neglectum E. R. Gubernio proferenda con- 
grua medela humillime repraesentare. Una vero id. etiam pari Submis- 
sione perscribere, quod recte hodierno die nobis relatum fuerit, praefatos 
Incolas Saxones Szelindekienses, pro exstruendis Domibus Vallachorum 
ligna jam advehere cepisse. Penes quarum demissam Relationem, nos- 
met Excellae V-rae, et E. R. Gubnii altis Gratiis, et Paternae protec- 
tioni commendantes, in Submississimo venerationis cultu perseveramus. 
Excellentiae Vestrae & Excelsi Regii Gubernii 
humiliimi Servi: 

Ujfalu 28. Iunii 1776. B. Josephus Miske m. p. 

hora 8-va vespertina. Michael Medve m. p. 

Adresa din afară: Ad Excellentissimum Dominum Dominum Co- 
mitem Thesaurarium Regium, Praesidem, Excelsam item delegatam Com- 
missionem, Dominum, Dominos, Gratiosissimum, Colendissimos, Cibinii. 

Traducere. 

Escelentissime Domnule Comite Tesaurar regesc ai president, şi 
Înaltă Comisiune, Preagrațioase Domnule şi Preaonorați Domni! 

După-ce în doa de 25. a lunei curente Iunie, din incidentul reaşe- 
dării Valachilor alungați din Şura-mare şi a ridicării opreliştei de a 
locui acolo, am fost umblat, ca să inspectăm, cum sau dus în deplinire 
preaînaltele ordinațiuni publicate acolo mai înainte și resultatul acelora, 
şi după-ce am afiat, că ordinațiunile date mau avut chiar nici un resul- 
tat, am fost raportat cu umilință Escelenției Voastre şi Înaltului guvern 
regesc, că locuitorii Saşi de acolo în adevăr au fost negligenți în ceea-ce 
privesce ridicarea caselor şi reaședarea Valachilor alungați în deplina 
lor posesiune, de aceea din nou i-am admoniat aspru să-și împlinească 
datorințele lor omagiale. De acolo peste satul Hamba ne-am abătut 
la satul Slimnic, pe ai cărui locuitori nu i-am găsit cu nimic mai 
prompți şi mai sîrguincioși, ba i-am găsit chiar renitenţi şi declinând 
dela sine sub pretexte căutate împlinirea ordinațiunilor, şi i-am 
aflat, ducând în deplinire disposiţiile noastre luate în dilele din urmă. 


Și acestora punându-le înaintea ochilor însemnătatea obligământului 
13 


170 


omagial, pe care nu lau împlinit şi a ordinaţiunilor regesci nebăgate 
în seamă, li-am poruncit, ca fără de nici o amânare să se apuce cu sîr- 
guință de construirea și repararea caselor ei a altor edificate demolate, 
de cumva nu voesce să experieze execuția militară amintită în patente. 
Și aşa în dilele de 27 şi 28 ale amintitei luni lunie ne-am dus neobosiți 
şi în celelalte sate, precum: Turnişor, Cașolţ, Daia-săsească, Roșia-să- 
sească, Vurper și Noul-săsesc, publicând în tot locul grațioasele patente 
şi atârnându-le de ușile bisericilor le-am tălmăcit locutorilor sași la pri- 
ceperea lor în faţa Valachilor alungați resensul Sacratissimei Maiestăţi 
pentru alungarea Valachilor și cetindu-le grațioasele patente, li-am po- 
runcit, ca pe Valachii alungaţi fără amânare să-i reașede în avutul lor. 
Și fiindcă în acele locuri, unde au fost casele Valachilor ruinate, am 
vădut nu fără compătimire pe bett oameni alungați stând âncă sub 
ceriul liber cu soțiile și cu copii lor nevinovaţi, cu toate că Maiestatea 
Sa Sacratissimă dăduse un preagraţios rescript regesc positiv și în con- 
formitate cu acesta În. Guvern reg. sub datul 7 Iunie a dat magistratului 
din Sibiiu ordin strict, — am întrebat pe judii şi pe juraţii satelor, că 
n'au primit ei ceva ordinaţiuni înainte de sosirea noastră dela aminti- 
tul magistrat în privința reaședării şi a restituirei în integrum a Vala- 
chilor? și dacă au primit, — pentru ce nu sau supus acelora și n'au 
reîntegrat şi reaședat pe cei alungaţi în locuințele lor de mai înainte? 
La aceste ni-au răspuns, că ei despre reaședarea Valachilor n'au audit 
nimic pănă în diua de adi şi nici că s'au publicat la ei astfel de po- 
runci. Înţelegând noi cum stă lucrul, am credut, că va fi în interesul 
causei, ca pănă-ce ne vom pute presenta protocoalele asupra lucrărilor 
noastre, să aducem cu umilinţă la cunoscinţa În. Guvern reg. aceasta 
nerespectare în gradul cel mai mare a preainaltelor ordinaţiuni, pentru 
a se lua măsuri corespundătoare. Deodată însă cu aceeaşi umilință mai 
însemnă, ce chiar adi ni sa raportat, că amintiţii locuitori sași din 
Slimnic au început deja a căra lemne pentru construirea caselor Vala- 
chilor. Pe lângă care umilit raport recomandându-ne înaltelor graţii și 
părintescului scut al Escelenției Voastre şi al În. Guvern reg., rămânem 
cu cel mai profund cult de veneraţiune. | 
Ai Escelenţiei Voastre și 
Ai Înaltului Guvern regesc 

cei mai umiliți servitori: 

B. Josif Miske m. p. 

Mihail Medve m. p. 

Noul-săsesc 28. Iunie 1776. 
la 8 oare seara. 

Adresa din afară: Cătră Escelentissimul Domn Domn Comite 
Tesaurar regesc, President, şi cătră Înalta Comisiune delegată, Domm 

Preagrațios și Domni Preaonorați, în Sibiiu. OTA 


171 


PROCENT, PROMIL, INTERESE ȘI TEORIA CONTURI- 
LOR CURENTE. *) 


(Studiu de I. C. Panţu.) 


I. Procentele. 

Foarte des se întrebuințează în comerciu calculul procentelor, şi 
anume de câte ori se calculează ceva în raport cu 100 unități de același fel. 

Dacă dicem d. e. că am câștigat la o afacere 15%,, aceasta însem- 
nează, că dela fie-care 100 de franci, florini sau mărci, ce i-am întrebu- 
inţat în afacere, am câștigat 15 franci, florini sau mărci. 

Când comparaţiunea se tace cu 1000 de unităţi, atunci calculăm în 
raport cu 1000 de unități, promil, pro mille. 

Procentul se însemnează: (e, iar promilul: Man, 

Deoarece este foarte ușor de a face o comparaţiune cu 100 sau 
cu 1000, de aceea acest calcul se aplică întrun grad atât de mare în 
afacerile comerciale. 

Suma sau cantitatea, dela care avem să calculăm, o însemnăm cu li- 
tera C, care după împrejurări poate însemna: bani, chilograme, litri etc.; 
procentul îl vom însemna cu litera p, iar procentele, mai bine dis suma 
procentelor o vom însemna cu literile sp. 

Resolvarea unei probleme de procente se face printr'o proporție 
simplă sau prin regula de trei simplă. 

Dacă dela 100 se calculează: p. 


atunci , C cât va fi sp. 
C : 100 = sp:p 
de aci resulta că D 
e aci resulta că sp EH 


adecă: suma procentelor se uflă, dacă multiplicăm capitalul (cantitatea) cu 
procentul şi resultatul îl dividăm cu 100, sau ceea ce este tot atât: dividăm 
capitalul (cantitatea) cu 100 şi vesultatul îl multiplicăm cu procentul. 
Din proporția de mai sus se poate afla procentul şi capitalul. 

sp X 100 

C 
sp X 100 

P 


Astfel p= 


şi O = 


*) Desvoltându-se în timpul din urmă ai la noi Românii mai multe institute de 
credit şi de economii (bănci) credem, că facem un serviciu acestora precum și publicului 
românesc, întroducând în foaia Asociaţiunii şi studii de pe terenul comercial. Avem con- 
vingerea, că studiul present, care indică nisce calculări mai practice ale procentelor şi inte- 
reselor, precum şi deslușiri precise în afacerile de cont curent, va fi de folos pentru co- 
merciul nostru şi va fi apreciat astfel, ca a pe viitor să ne vedem îndemnați a mai pu- 
blica studii referitoare la seiințele comerciale. 


19% 


172 


Exemplu. Cumpăr adi o marfă cu f. 3250.— dacă o plătesc cu 
bani gata (contant) îmi lasă vîndătorul un scont de cassa de Zi Cât 
voiu plăti prin urmare? 

În acest cas scontul este sp adecă suma procentelor, şi prin ur- 

__ 8250X 4 ` 
mare ee 7 130 f. 
deci marfa costă pe credit f.  3250.— 
subtragând 4°/ sconto. . „  130.— 
cu bani gata va costa. „E 8120.— 


Exemplul acesta se poate resolva și astfel. Aflăm mai ântâiu scon- 
tul cu 1%/,, ceea ce se face, dacă dividăm suma de f. 3250 cu 100. 
Li, sconto = f. 32.50 
4% = „ 130.— sau de 4 ori f. 32.50 


n 


Dn, y — „ 162.50 sau de 5 ori f. 32.50 
Procedura aceasta e mai practică pentru comerciu. 
Exemplu. Am un balot de marfă, care cântăresce brut kg. 2714; 
care va fi greutatea netă, dacă se calculează 12%/, taraua? 
In, = 27.14 kg. 
12%, = 27.14 X 12 = 325.68 kg. taraua. 
Subtragênd taraua din greutatea brută, căpetăm greutatea netă. 
Exemplu. Cumpěr printr'un comisionar o marfă de f. 4280; cât 
va face provisiuneu, ce o plătesc, dacă învoiala e făcută pe 22 /? 
19%, = f. 42.80 
Hi, = ,„ 42.80 X 2 = 85.60 £ 
ui = 42.80:3 = 14.266 


-+ 0J, = 14.266 X 2 = 28.53 = 28.53 ,- 
prin urmare 2%, provisiune = 114.13 f. 


Dela acelaș exemplu calculată provisiunea cu äu: 
1%/ = f. 42.80 


Žo = 4280:6— 7.133 
Zu, = 7183X5 = 85.66 f. 

Exemplu. Cumpăr printrun curtier (samsar) nisce scrisuri fonciare 
de f. 5467.60, cât voiu plăti curtierului, dacă s'a stabilit — en curtagiu 
(samsarie)? 

1%, = 5.4676 sau luând corectură f. 5.47 
1a foo = D47 : 2 — 2785 sau f. 274 

Exemplu. O societate cu un capital pe acții de f. 80.000 câștigă 

într'un an f. 6500; este întrebarea cât a câstigat la sută? 


173 


Acest calcul al procentelor se poate întrebuința în practică la pro- 
fit şi perdere, agio, disagio, dividendă, supradividendă, tantiemă, provi- 
siune, comisiune, curtagiu, asiguranţă, delcredere, tara, bonificație, sconto 
de cassă, rabat, lecage ete. Deasemenea acest calcul e neapěrat de lipsă 
pentru stabilirea datelor statistice ?). 


II. Calcularea intereselor. 


Dacă 100 franci (florini. Mărci etc.) întrun an aduc 6 franci (fl. 
Mărci etc.) ca interese, atunci un capital mai mare sau mai mic ca 100 
întrun anumit timp (ani, luni, qile) câte interese va aduce? 

100 este numărul permanent sau basa, cu care facem comparaţiune ; 

6 este numărul, care ne arată, cât să luăm dela fie-care sută, adecă 
procentul (0/0). şi îl însemnăm cu litera p; 

Capitalul îl însemnăm cu litera C. 

Interesele le însemnăm cu litera J. 


Astfel vom dice: Dacă 100 f. în l an aduc p h 
atunci un capital C întrun timp £ câte J va aduce. 


De aci resultă proporția © :100 = J:p (raport direct) 
= ]:¢ (raport indirect). 
sau: C: 100 = JX1:pXt 
şi, ne mai scriind pe 1 ca factor, avem C : 100 =J:pX t; aceasta este 
proporția generală, din care putem afla pe J. 
Aflarea intereselor pe ani. 


Timpul = ani; tz a. 
C: 100 = J:p 
== lia 
C: 100 = JX1:pXa şi ne mai scriind pe 1 ca factor 
căpătăm C:100—J:pXa, din această proporţie resultă 
că J = CxpXxa_ dp Taa zel nat le) 
100 


adecă: interesele dela un capital oare-care pe un numér de ani se află, dacă 
multiplicäm capitalul cu procentul, cu anii şi resultatul îl dividăm cu 100. 


Mai departe C = EE . 2) 


EE EE ee Op Si er 8 . 8) 


ÎN 8 e e ae e 42) 


D Caleulăzi în sută şi peste sută, neaplicându-se în praxă, se lasă afară din acest 
studiu; acestea însă trebue să se tracteze amănunţit în şeoalele comerciale superioare. Pe 
basa acestora se va înțelege mai lesne calcularea intereselor în sută şi peste sută. 

:) Pentm calcularea capitalului, n procentelor si a anilor, nu s'a mai stabilit o re- 
gulă, căci aceasta ușor se poate deduce din formulă, Pentru practică în comereiu aceste 
formule au mai puţină importanță. 


174 


Aflarea intereselor pe luni (procentul se înțelege pro anno). 
1 = luni 
100 f. în (întrun an) 12 luni aduc nn, 
C întrun numër de ? aduce J 


0:100 = J:p 


= 12:7 
C:100 =J X12:pX? din această proporție resultă 
; _ CXpXI _ CXPXI 
oà J= (E Ce 1200 ee, , DAD 


adecă: interesele dela un capital oare-care pe un anumit numër de luni se 

află, dacă multiplicăm capitalul cu procentul (pro anno) cu lunile şi resultutul 

îl dividăm cu 1200. 

J X 1200 
ged 

DEE EEN 


J X 1200 
L ss GE DEE Hi 
Aflarea intereselor pe gile, (procentul pro unno). 
d = qile 
100 f. în (întrun an) 365 dile aduc p op. 
GC întrun număr de 4 (qile) aduce J. 


0:10 = d H 


Mai departe C = . 6) 


C: 100 = JX 365:p Xq din această proporţie resultă, 
8 J= cxrprx4 __ CXPXĂd 9)? 
ca = "100365 Semer HUT 


adecă: interesele dela un capital oare-care pe un anumit mumer de qile se 
află dacă multiplicăm capitalul cu procentul (pro anno), cu dilele şi resultatul 
il dividăm cu 36500. 


CXxXpXxXI i CXp Xa 
1) Formula J = mm se poate desvolta din formula 1) J = — a 
` r ` : e a 4 
Avem d. e. să caleulăm interese pe : luni; lunile exprimate în ani = vu san în formulă 


b 
1 : i E 
13? astfel formula 1) ar fi J = CX care este egală cu formula 5). În şcoală 


z 3 PRI pb 
este bine a se desvolta și formulele vn procentul pe lună şi pe qi: (3, gi a: 


CXpXxĂd i CXpXa 

2 Formula J = RI se po: i "mul: =o isa dica Sai 

) Formula J = 36500 se poate desvolta din formula 1) J = 100 

Avem d. e. să calculăm interese pe 45 de qile; dilele exprimate în ani = = sau în tormulă 
d 


d: astfel formula 1) ar fi J = dE cure este egală cu formula 9), 


115 


J X 36500 
"EE ` 

J X 36500 
poa 

J X 86500 
=op ` 
Exemplu. Un capital de f. 452 dat cu dobândă de Go, pe an, câte 


interese va aduce în 21/, ani? 


Rum eeng AX DO) 
, 11) 


< 12) 


CXpXa 


Resolvire după formula J = —— 


z 42 X6X25 
E 


= 67:80 f. 
CXpXI 


Acelaş exemplu resolvat după formula J = — 37 
21/, ani = 30 luni 


8 452X 6 X 30 __ an, 
deci J = ŢI ~ 67°80 f. 


Acelaşi exemplu resolvat după formula J = LL 
21/, ani = 9125 qile 
452 X 6 X 9125 


deci J = 38500 = 67:80 A. 


OCXpXd 


Formula generală pentru aflarea intereselor pe qile este J = ët 


În urma usului comercial formula aceasta s'a schimbat în practică 
astfel, că anul se socotesce cu 360 de qile. Această usanţă comercială 
este primită preste tot, deși în realitate se face o mică greșală, căci 
luându-se divizorul mai mic se capătă interese mai mari. 

Cu privire la calcularea dilelor în unele state d. e. în Francia ai 
Austro-Ungaria, dilele se iau după călindar și totuşi în formulă anul se 
ia de 360 de qile. 

În Germania d. e. se calculează, luându-se luna de 30 de qile și în 
formulă anul de 360 dile. 

În Anglia, unde unimea monetei este 1 Pf. sterling, adecă o valoare 
însemnată ca unime, se socotesc dilele după călindar și în formulă anul 
de 365 de dile. 

Luând anul de 360 de dile se pot face unele prescurtări în for- 


mulă, astfel că interesele se pot calcula ceva mai iute. 
DN _ CXpXĂ SEN 
Avem formula generală J = enge aceasta se poate scrie și 
q 
J= CXggXPp 


altfel fără a i-se schimba valoarea și anume; "ër sau 


Bee e DH, 
= -0 X o 


176 


KEE Ste ; i 
jy se numesc numeri de interese sau mai scurt numeri (Dom: 
Ge 8 - s i . C d 

bres) şi îi vom însemna cu litera N, Nri; deci N = LX L adecă Nume- 


rii se capetă, dacă multiplicäm capitalul cu dilele şi resultatul îl dividăm cu 100, 
Din numeri se află deci interesele dacă numerii îi multiplicăm cu -5 


ant) ʻesi Po 
La un exemplu practic expresiunea Ze poate să se prescurteze, după 


cum este valoarea lui p. 
. 6 3 . a 
Dacă d.e. p= 6% atunci a = a şi vom dice că înteresele cu 
6%, se află dacă Numerii îi multiplicăm cu -> (multiplicatorul fix), sau putem 


dice că interesele cu 6% dela un capital se află dacă dividăm Numerii 
cu divizorul fix (pentru 6%) 60. 

Făcând aceleaşi prescurtări şi cu alte procente vom căpăta urmă- 
torii divizori fixi şi multiplicatori fixi: 


Dacă procentul e 1%/, atunci expresiunea, i : NW multiplicatorul fix == divisorul fix 360 
n n ER H D n n E n nm == n » 180 
3 
D » 3% y » n 360 » vn > » » 120 
D » 49%» » D Ser d a ară pe „90 
» » 41/70 » » » Se » mn: D » 80 
» n 5h y» » » E » pi Se » Pa 
D » 6% 0 » » » E D p = n » 60 
n n EN 0 » Dm nm ES D m arzi II » 45 
» » 9% » » n oe » p = n n 40 
» » 10%, Wl D ZA n E D Hire » » 36 


Aceştia sunt divizorii fixi cei mai obicinuiţi și cu aceştia se pot afla 
interese și pentru alte procente, cari nu sunt indicate aci. 

Aşa d. e. am avea să calculăm interese cu 7%. În acest cas putem 
calcula pentru 6% ai mai adaugem pentru 1%, adecă a şeasa parte. 


Exemplu. Dela franci 2450 cu 7% pe 34 de dile, câte interese că- 
pătăm? Calculăm ântâi pentru 6% 


__ 2450X834 
N = LE = 833 Numeri. 


833 : 60 — 13:88 cu 6%. 
231 „ Dh (a şeasa parte) ai 
căpătăm interese fr. 16:19 cu 7°% 
Interesele pot fi decursive, în care cas se adună la capital ca d. e. 


la depuneri în cassele de păstrare; ele pot fi anticipative, în care cas se 
şubtrag din capital ca la împrumuturi pe poliţe, escont. 


177 


Exemplu. Cineva depune la o cassă de economii suma de f. 8000:— 
cu Zä: la ce sumă se va ridica după 151 de qile? 


__ 3000x151 i 
N = i = 4530 Numeri 


Aceşti Nri îi dividăm cu divizorul fix pentru 41/,%, 
N 4540 : 80 = 56:63 f. interese. 
Astfel la suma de f. 3000-— se adauge ca 
interese `» 5663 
f. 3056:63 capital după 151 de qile. 
Exemplu. Cineva ia împrumut cu poliţă f. 2750 pe 90 de qile cu 
Sh; cât vor face interesele şi cât va primi în mână din aceşti bani? 


N = m EUS 2475 Numeri. 
Aceşti Numeri îi dividăm cu divizorul fix pentru 9°% 
2475 : 40 — 61.875 sau luând corectura 61:88 


Deci suma poliței f. 2750:— ; din aceasta subtragem interesele 


adecă escontul . . . „61:88 
şi căpătăm . . . . f. 268812 aceasta e suma discontată (escontată).!) 


Exemplu. Dacă escontăm la o bancă polițe, ni se dă o socoteală 
amănunțită a calculării: Notă de discont, Borderou.?) 
Adi în 29 Decembre discontez următoarele poliţe cu 9% pe an. 
f. 765:— pr 15 Ianuarie anul viitor al. Vienei 17 qile 130 Numeri 


„ 800:— ,„ 20 a š » 2 , 176 , 
„ 60360 „ 1 Februarie — d » 34 „ 205 , 
f. 2168:60 511 Numeri 


12:78 discont 9°% 
2155.82 suma polițelor discontate °). 


Aci s'au luat qilele după călindar nesocotindu-se diua de transacțiune 
și anul de 360 de qile. 

Numerii sunt calculați după formula N = äi Unii nu fac 
divisiunea cu 100 şi în loc să divideze ca în casul nostru cu 40 (divi- 
zorul pentru 9/) fac divisiunea cu 4000, ceea ce este tot atât. Numerii 
nedividaţi cu 100 se întrebuințează în Anglia, unde unimea de monedă 
este mare. 


1) La escont se face o eroare în praxă, caleulându-se interesele la sută. Ar trebui 
să se caleuleze peste sută. În şeoalele comerciale superioare e neapărat de lipsă să se des- 
voalte formula de interese peste sută si în sută (en dehors, en dedans) şi să se facă di- 
verse calculări. 

3) Pentru borderouri în practică sunt blanchete tipărite și rubricate, în cari se fac 
caleulările de lipsă. 

3) Exemple de borderouri lucrate se pot vedea în „Curs complet de corespondență 
comercială“ de I. C. Panţu pag. 162, 164, 199. 


138 


III. Teoria conturilor curente. 


Desvoltându-se comerciul din ce în ce mai mult, a trebuit să se 
desvoalte în acelaș raport și contabilitatea. Cu deosebire luând un avânt 
mare afacerile pe credit, afacerile cu poliţe, a urmat de sine, ca conta- 
bilitatea să ţină pas cu desvoltarea afacerilor comerciale și să afle mijloace 
și metoade, prin cari să se ţină o evidenţă din cele mai exacte asupra 
socotelelor necesitate prin comerciu. 


Astfel comerciantul (banca) pentru ca să scie în tot momentul cum 
stă cu relaţiunile, ce le are el cu diferite persoane, deschide în registrele 
de contabilitate un cont special pentru fie-care debitor și creditor al său. 


Acest cont se poartă foliat; de-asupra lui se scrie firma și domiciliul 
comitentului, precum și unele învoeli în privința procentului, etc. În 
partea stângă, numită și partea debitului, sau mai scurt „Debit“, se în- 
semnează sumele, ce le datorese comitenţii, iar în dreaptă, numită partea 
creditului, sau mai scurt „Credit“, se însemnează sumele, ce le-au dat 
sau au să le pretindă comitenţii nostri. Fiind-că diferitele sume de bani, 
ce au să fie plătite sau încassate de comitenţii nostri, nu se achită decât 
numai la anumite epoce, cari se fixează printr'un contract, d. e. la un 
sfert de an, la o jumătate sau chiar la un an, de aceea socoteala se 
numesce curentă sau cont curent. 


Aşadară contul curent este o socoteală deschisă, ce o avem cu diferiți 
nostri clienți în continuu, şi pe care o încheiim numai întrun anumit timp 
în decursul anului. 


Registrul, în care se întroduc aceste conturi, poartă numele de cartea 
conturilor curente, sau Salda Conti. În acest registru se poartă și se încheie 
socotelele, ce le avem cu diferitele persoane, şi din ele se face o copie, 
sau cum se dice în limbagiul comercial, un extras al contului curent, care 
se trimite persoanelor, pe cari le privesc. Acest extras poartă de asemenea 
numele de cont curent. 


După natura comerciului conturile curente sunt de două feluri și 
anume: conturi curente în afaceri cu mărfuri şi în afaceri de bancă. Cele 
dintâiu sunt de tot simple și încheierea lor constă simplu în aflarea saldului, 
ca să se scie, că avem să-l plătim sau să-"l încassăm, fără să se mai 
socotească interese. Acest lucru se înțelege de sine, deoare-ce dacă 
vindem o marfă pe un termin oare-care, noi o vindem mai scump şi la cas, 
că cumpărătorul o plăteşce imediat, îi dăm un scădământ exprimat în 
procente, care se numesce scont de cassa, sau discont. La vândări pe 
termine mai lungi se calculează interese chiar și la aceste conturi cu- 
rente simple. 


Cu totul altfel stă lucrul la afacerile de bănci. Bancherul negoțiind 
çu capitale, și mijlocind credit diferiților séi clienți, este îndreptățit a 


179 


calcula interese, pentru că el nu poate lăsa nefructificați banii săi. Nu-i 
vorbă, bancherul primesce şi o plată separată pentru serviciile sale, ea 
provisiune, etc., cu toate acestea pentru capitalul ce-l pune în afaceri de 
cont curent își socotesce şi interese dela diua facerii unei plăți până la 
terminul de încheiere al contului, dar în acelaş timp socotesce interese 
şi clientului său pentru plăţile sale. 

Calcularea de interese este motivată cu deosebire prin împregiurarea, 
că dacă stăm în cont curent cu un bancher, îi putem da d. e. un ordin, 
ca să plătească pentru noi o sumă de bani unei a treia persoane. Prin 
urmare bancherul trebue să ţină totdeuna per cassa o sumă de bani, cari 
nu-i aduc interese, și dacă ne cugetăm, că un bancher are multe relaţii 
de cont curent, putem vede, că suma ce o ţine per cassa trebue să fie 
destul de mare, ca să acopere necesităţile tuturor clienţilor săi. 


Bancherul va căuta deci ca să-și arangeze aceste sume prin depuneri 
la alte bănci mai mari sau prin împrumuturi luate cu procente mai mici, 
pentru ca să nu ţină un numerar prea mare în cassă, să nu peardă prea 
multe interese. 

Comereianţii din provincie au să facă plăţi pentru mărfurile aduse 
din străinătate, de aceea caută să între în afaceri de cont curent cu un 
bancher sau cu o bancă penfru ca astfel să-și poată arangia plăţile mai 
potrivit. De asemenea vor face băncile mai mici din provincie, ba afacerea, 
de cont curent este şi între băncile mari din diferitele capitale ai orașe 
mari industriale, și din diferitele porturi. 1) 


Astfel pot sta în cont curent comercianți de mărfuri, cu fabrici, 
cu bănci, mai departe băncile între ele. De aci resultă că poate fi vorba 
de comitenți şi comisionari în afaceri de cont curent. Când un comerciant 
de mărfuri stă în legătură cu o bancă, de regulă comerciantul este comitent, 
iar banca comisionar. Când stau însă două bănci în relaţiune, atunci 
fie-care poate fi şi comitent şi comisionar. În casul prim mai totdeuna, 
banca calculează comitentului sën un procent mai mare pentru „debit“ 
și un procent mai mic pentru „credit“, iar în casul din urmă când două 
bănci stau reciproc în legătură, ca comitent și ca comisionar, atunci 
procentul pentru calcularea de interese este unul e același (reciproc, pro 
şi contra) atât pentru „debit“, cât şi pentru „credit“. 

În fine când stau în legătură reciprocă două bănci din diferite state, 
unde sunt diferite valute ale ter d. e franci și florini, sau mărci și franci, 
ete, atunci se poartă de cătră fie-care bancă câte două conturi curente 
numite Conto mio (nostro), care se poartă în valuta străină şi conto suo 
(loro), care se poartă în valuta banilor indigeni. Distincţiunea e uşor de 
făcut, dacă vom sci, că debitarea sau creditarea se face totdeuna în valuta, 


1 Mai în detail despre relaţiile de cont curent vegi I. Ç. Panţu, „Corespondența 
comercială” pag. 135 şi 217. 


180 


comisionarului.!) În aceste casuri pe lângă lucrurile amintite mai înainte 

trebue să se mai considere și cursul banilor. De regulă se ia cursul dilei, 

iar une-ori se contractează un curs mediu, numit fel quel. 

Un cont curent trebue considerat din punct de vedere al contabilităţii, 
din punct de vedere al aritmeticei și în fine din punct de vedere de drept 
(contract). 

Cu privire la contabilitate trebue să cunoascem teoria conturilor, 
ca astfel să facem debitarea şi creditarea corect, ca în fine să putem 
mijloci saldul, iar cu privire la aritmetică e de lipsă cunoascerea calculării 
prescurtate a intereselor și a procentelor (provisiane, curtagiu). 

Cât privesce în cele din urmă contractul de cont curent, acesta 
depinde de multe împregiurări şi se face de regulă prin scrisori, ce se 
schimbă între interesaţi, iar une-ori se face un contract separat în toată 
regula. Contractul este basa transacţiunilor de cont curent; el împreună 
cu usanțele piețelor ne dă deslușirile de lipsă în casuri de neînțelegeri 
(escepționând casurile de greşeli la calculare). 

Punctele de căpetenie într'un contract de cont curent sunt urmă- 
toarele: 

1. Stabilirea creditului ce se acoardă şi modul de acoperire. Aci poate 
fi vorba de un credit blanc, sau acoperit cu lombard, cu ipoteci sau 
numai cu poliţe cu anumite scadențe (termine de plată). 

2. Stabilirea procentului de calculare. Une-ori poate fi acelaşi procent 
atât pentru „Debit“, cât şi pentru „Credit“, iar alte-ori bancherul 
comisionar socotesce pentru „Debit! un procent mai mare și în fine 
bancherul poate calcula interese numai pentru sumele avausate de el. 
Procentul variază şi se poate schimba chiar şi în decursul unei pe- 
riode de cont curent. Mărimea lui depinde dela vioiciunea sau dela, 
stagnarea comerciului, dela crise, în fine dela ofertă ai cerere în afa- 
ceri de cont curent. Schimbările acestea de condițiuni se notifică şi 
se aproabă reciproc prin diferite epistole, cari sunt a se considera ca 
adausuri la contractul încheiat de mai înainte. 

3. Stabilirea provisiunii pentru comisionar, a curtagiului și a eventualelor 
spese, despre ceea-ce se va vorbi întrun punct separat. 

4. Stabilirea terminului de încheiere a contului curent precum și condi- 
iunea, dacă saldul ivit trebue achitat sau trecut în cont nou. 

5. Condiţiuni în privința scadențelor la rimese și trate, precum și sta- 
bilire specială pentru anumite casuri, când nu au să se socotească spese 
laterale ca d. e. provisiune sau provisiune pentru acceptațiune. Astfel 
de posturi de cont curent se înseamnă ca libere de spese sau franco. 

Pe lângă aceste condițiuni principale se pot ivi şi alte nenumărate, 
cari variază după ert şi împregiurări.?) 


1) Vedi „Corespondenţa comercială“ pag. 214 Nr. 310. 
2) Vedi condiţiile dela scrisoarea Nr. 335 din „Corespondenţa comercială“ pag. 221. 


181 


Împărţirea conturilor curente. Conturile curente cu privire la procent 
se pot împărţi în două categorii şi anume: 

a) când se calculează acelaşi procent atât în Debit cât şi în Credit, şi 

b) când e procentul diferit, 

La ambele aceste casuri mai poate fi vorbă, dacă procentele rămân 
aceleași sau se schimbă în decursul unei periode de ataceri. 

Conturile curente cu privire la modul de calculare se împart în: 
a) progresive; b) retrograde; c) cu numeri roşii şi d) metoda de scară. 

Pentru ilustrarea și explicarea, conturilor curente luăm un exemplu 
simplu, în care un oare-care N. Georgescu are o afacere de cont curent 
cu un bancher dintr'o capitală. Şi fiind-că acest cont curent nu este in- 
Huințat de vre-o anumită usanță a unei ţări, nu se indică nici un oraş; 
banii se însemnează cu litera f, care poate însemna franci sau florini; 
luna se socotesce cu 30 de dile, procentul de calculare 6%, pe an, iar 
terminul de încheiere al contului este 30 Iunie. 

Înainte de a explica calcularea umintese casurile singuratice, cari 
se desvoaltă între comerciantul din provincie N. Georgescu şi între un 
bancher din capitală. 

Aceste cusuri au să fie trecute în contabilitatea bancherului în 
Debitul sau în Creditul contului lui Georgescu (comitentul), prin ceea-ce 
se, nasc diferite posturi, pusițiuni sau articole în cont, după-cum se va 
vedé din exemplul ce urmează. 


Casuri, ce au să fie trecute în cont. 

Junuarie 1. N. Georgescu dă ordin bancherului său din capitală să plă- 
tească lui N. suma de f. 3000.— Bancherul plătesce această 
sumă şi debilează!) pe (Georgescu cu diua de 1 lanuariu, când 
tace plata. 

15. Georgescu trimite bancherului său diverse efecte şi bancherul 
îl creditează per 15 lanuarie după curs cu valoarea de 
f. 18348.55. 

Februarie A. Georgescu trimite bancherului său o poliţă a sa, o rimesă 

(R=) de încassat asupra (ail lui N. Teodor cu scadenţa la 
20 Februarie ìn valoare de f. 2855.40. Bancherul creditează 
pe comitent (Georgescu) cu suma poliței per 20 Februarie 
sub reserva încassărei, Creditarea aceasta este numai pro- 
visorie şi va fi definitivă în 20 Februarie, dacă se va încassa 
polița. Dacă însă polița nu o va plăti N. Teodor, atunci 
bancherul o va protesta și o va înapoia comitentului debi- 
tându-l cu suma tot per 20 Februarie, prin ceea-ce această 
sumă se anulează. În casul de față se admite, că toate po- 
lițele din acest cont curent se achită la scadență. 


1) A debita însemnează a trece în debitul unui cont; a credita = a trece în creditul 
contului, 


182 


Februarie 20. Având comitentul să plătească la 31 Maiu o sumă de f. 2144.17 
unui oare-care L Șona din orașul bancherului sau de airea, 
trage o poliţă a/ bancherului de plată în ordinul lui I. Șona 
per 31 Maiu. Bancherul la presentare acceptează această 
poliţă şi debitează contul comitentului sën cu scadenţa 31 
Maiu, când va şi achita acest accept (acc/.) al său. Cum s'a 
născut datoria lui Georgescu față de Șona, nu impoartă 
pe bancher; el are să accepteze, fiind-că se află în cont 
curent cu Georgescu. 


Martie 3. Georgescu are lipsă pentru el sau pentru altul de anumite 
monete în aur și fiind-că de present nu le află în piaţă, scrie 
bancherului mai înainte, ca să-i trimită aceste monete. Ban- 
cherul în 3 Martie îi trimite comitentului monetele cerute 
şi pentru valoarea lor îl debitează cu suma de f. 877.— per 
3 Martie. 


p 15. Georgescu trage o poliţă al bancherului în sumă de f. 655.53 
în ordinul lui A. Ionescu cu scadenţa la 30 Iunie. Bancherul 
acceptează această poliţă şi debiteazd pe comitentul său per 
30 Iunie. ` 


Aprilie 3. Georgescu are de încassat o poliţă a sa asupra lui I. Cornea, 
care locuesce în apropierea oraşului bancherului și astfel îi 
trimite această rimesă cu scadența la 15 Maiu. Bancherul 
creditează pe comitentul său cu suma de f. 3244.80. 


Maiu 20. Georgescu are lipsă de nisce efecte ai acestea le cere ban- 
cherului său. Bancherul le trimite şi-l debitează pentru 
suma, de f. 3480.— 


» 25. Georgescu are prisos de monete şi fiind cursul mai favorabil 
în capitală, le trimite bancherului său spre vândare și creditare. 
Bancherul creditează pe comitentul său cu suma de f. 1200.— 


Iunie 2. Georgescu are o poliţă a sa de încassat în capitală al, lui 
G. Naum la 22 Iunie; el o trimite bancherului său, care 
primindu-o îl creditează cu f. 450 per scadenţă. 


a 5. Georgescu trage o poliţă al bancherului în ordinul lui A. 
Ionescu. Bancherul o acceptează și debitează pe comitentul 
per Iunie 27, când este scadența poliţei de f. 2145.— 


n 28. Georgescu are de încassat o poliţă a sa de f. 488.25 ai lui 
N. Dan; el o trimite bancherului său, care-l creditează cu 
suma, de f. 488.25, la vedere (a vista). 


» 28. Georgescu are lipsă de nisce efecte şi le cere bancherului său. 
Bancherul i-le trimite şi-l debitează cu suma de f. 425.— 


Casurile acestea trecute în cont au următoarea înfățișare : 


1. Debit N. Georgescu EE „ (orașul) Credit 1 


Data Textul Scadenţa | a Nu- Suma. | Data Textul Scadenţa | © Nu- SE 

=, | meri | 2 | meri ersch 

I i O 

Ianuarie | 1| Pt. plătit din oi s/. lui N. |lanuariu | 1 3000 |— „Ianuarie |15| Pt. diverse efecte primite | lanuarie 15 i 1348 55 

Februarie 20 „ acc/. n/. o/. I. Sona... | Maiu 31 2144 17: .Februarie| 2 „ Rea si. a]. N. Teodor Februarie 20 2355 140 

Martie |3 „ diverse monete trimise | Martie 3 877 |— |; Aprile sn p L Cornea Maiu An 3244 180 

a [15| „ acc/. nj. ol A. Ionescu | Iunie 30) 655 D3 | Maiu 25| „ diverse monete primite | „ 25 1200 |— 

Maiu 120] „ diverse efecte trimise Maiu 20 3480 !— || Iunie 2, Rea s/, aj. Q. Naum Iunie KI 450 |— 

Iunie | 5| aeel nl ol, A. Ionescu | Iunie 27 2145 -| S 29 p „ „avistaa/. K Dan) , og 488 l25 
S 28| „ diverse efecte trimise!) n 28 425 | i l 


D Rubricarea poate să se facă și altfel d. e. ca sumele de bani să vină imediat după coloana de text. Se pot induce și alte coloane. 


184 


Dacă privim mai de aproape acest cont vedem, că Georgescu are să 


plătească sumele din Debit în valoare . . . . >.. . f. 12726.70 
şi are să încasseze sumele din Credit, în E aa de. . . „  9087.— 
astfel că substrăgând aceste sume căpătăm un sald de. . f. 3639.70 


pe care îl mai datoresce Georgescu bancherului său, și pe care ar ave 
să-l plătească la 30 Iunie, când sa stabilit terminul de încheiere pentru 
contul curent. 

Făcându-se astfel am ave un cont curent simplu ca pentru afacerile 
cu mărfuri. 

Fiind-că acest cont curent este un cont curent de bancă se calcu- 
lează și interese. 


]. Calcularea intereselor după metoda progresivă. 

La contul curent Nr. I. vedem, că în Debit sunt şepte posturi, iar 
în credit sunt gege, Fie-care din aceste posturi are dată şi scadenţă. 
La calcularea de interese nu influințează de loc data ci numai scadenţa. 
Astfel primul post din Debit îl plătesce bancherul la 1 Ianuarie și deci 
Georgescu datoresce bancherului suma de f. 3000 precum şi interesele 
din 1 Ianuarie până la 30 Iunie adecă pentru un restimp de 180 de qile. 

Se va scrie deci în coloana pentru qile numărul de 180 qile și acestea 
multiplicate cu capitalul de f. 3000 va resulta 540000, care apoi dividat 
cu 100 ne va da 5400 de Numeri de interese. Lucrul acesta este deja 


cunoscut din formulele de mai înainte, căci scim că N= Est S 


Luând postul al doilea din Debit cu data 20 Februarie, vedem că 
acesta are scadența lu 31 Matu, adecă bancherul a plătit pentru Georgescu 
suma de f. 2144.17 la 31 Maiu și astfel el va socoti interese dela scadenţă 
până la terminul de încheiere, care este 50 Tumie. 

Calculând acest post constatăm, că sunt 30 de dile şi aflând numerii 
de interese 643 trecem dilele și Nrii în coloanele respective. 

Urmând astfel mai departe vom calcula dela toate posturile atăt din 
Debit cât şi din Credit qile şi Nri dela secudenţele singurutice până la terminul 
de încheiere al contului curent. 

Fiind luat ca basă 6'/, pro anno ar urma ca să calculăm interese 
dela suma Numerilor din Debit și să le scriem în Debit și de asemenea 
să calculăm dela suma Numerilor din Credit şi să scriem interesele în Credit. 

Adunând constatăm în Debit Nri 8534, din cari prin divisiunea cu 
60 am căpăta interese f. 142.23, cari ar trebui să le scriem în Debit la 
sume. Deasemenea constatăm în Credit Nri 7238, din cari prin divisiunea, 
cu 60 am căpăta interese f. 120.63, cari ar trebui scrise în Credit la sume. 

Bulansând acum sumele de bani din Debit și din Credit cu interesele 
lor, se capătă un sald general şi se bonifică și interesele în partea unde 
se cuvine. 


1) Unii teoretici nu fac divisiunea cu 100 până la urmă. 


Léi 


Nr. I. Cont curent progresiv. 


Debit N. Georgescu 
„| Su 

Data Textul Scadenţa | a Nu- ma | 
2 | meri a 
a î. ER 

| 
Ianuarie | 1| Pt. plătit din o/. al, lui N. | Ianuarie | 1]180| 5400] 3000 ;— 
Februarie 20| „ seet, ni ol, I. Song. Maiu au 30| 643| 2144147 
Martie 3| „ diverse monete trimise | Martie 3/117] 1026| 877|—| 
a 15| „ aec/. ni, al A. Ionescu | Iunie 30| — | -- 655 53 
Maiu 20| „ diverse efecte trimise | Maiu 20| 40| 1392] 3480|— 
Iunie 5| „ acc/.n/.o/. A. Ionescu |lunie 21| 3 64] 2145 |-. 
$ 28| „ diverse efecte trimise 2 28] 2 9| 425— 
a 30| — 6°% inter. dela Nri 1296 21 en 
8534 | 12748 |30 
Iulie HE Tuvie 30 3661 30 


A AE (domiciliul). 6%, Credit 
| Nu. | Suma 
Data Textul Scadenţa | e i 
gmi merl = 
| Ei [3 
| o 
Ianuarie |15| Pt. diverse efecte primite | Ianuarie |15| 165| 2226| 1548 55 
Februarie! 2| „ Rsas/.aj. N. Teodor | Februarie 20| 130] 3062| 2355140 
Angie |3| p n n» n» LComea (Main ` 19 45| 1460| 3244 |80 
Maiu 25} „ diverse monete primite | ,„ 95] 35] 420| 1200 — 
Iunie ` 3 „ Bessi. G. Naum  |lunie 22| 8| 36] 450|— 
23 » o» wavistaaj.N.Dan] - 23| 7 34| 488 25 
A 30| Saldul numerilor i 


'30| Saldul general al sumelor 


8534 | 12748 130 


186 


S'ar puts face şi altfel. Din calcularea de mai înainte resultă că 
Georgescu are să plătească bancherului toate sumele din 


Debit şi ca interese . . . ©... LL 142.28 
Deasemenea Georgescu are să primească dela E toate 

sumele din Credit şi ca interese . . . . . . . . . y 120.63 
Făcând diferinţa resultă un sald de . . . EE £ 2L60 


Așadară Sech va plăti diferința de TATE în sumă de f. 3639.70 
(după-cum s'a arătat mai înainte) și ca interese f. 21.60. 


Această explicare s'a făcut aici pentru înțelegerea fundamentală a 
calculării. În practică se purcede în mod mai lesnicios astfel, că se tace 
saldul Numerilor. 

Avem în Debit 8534 de Numeri, iar 

în Credit 7338 , H 


resultă un sald 129% , 


Acesti Numeri se scriu spre balansare în coloana de Numeri din 
Credit și dela ei se calculează interese pe partea opusă adecă în Debit, 
ceea-ce dă ca resultat f. 21.60. 

După-ce s'au calculat; și interesele, se balansează din nou sumele și 
deoare-ce Debitul e mai mare, se constată un sald general de f. 3661.30, 
care după regulele încheierii ori-cărui cont de contabilitate se scrie în 
partea, unde sunt sume mai puține, în exemplul nostru în Credit, 

Recapitulând cele dise putem face următoarea regulă pentru calcu- 
larea intereselor de cont curent progresiv : 


Calculăm dile şi Numeri dela scadenţa fie-cărui post până la terminul 
de încheiere (la noi 30 Iunie), facem apoi saldul Numerilor şi acest sald il 
scriem în partea unde sunt numeri mai puțini şi din acest suld culculăm interese 
pe partea opusă a contului (pe parica opusă a saldului de Numeri); în fine 
facem saldul general, pe care pentru balansare îl trecem unde sunt sume mai 
mici, şi tragem liniile de încheiere. 

În urma acestei calculări resultă că Georgescu datoresce bancherului 
suma de f. 3661.30, care sumă, neachitându-se conform contractului, se trece 
din nou în Debitul lui Georgescu ca datorie cu scadenţa de 30 Iunie, pe 
o altă perioadă de afaceri de cont curent. 


2. Calcularea intereselor după metoda retrogradă. 

Metoda progresivă desvoltată mai înainte în timpul mai nou a în- 
ceput a fi înlocuită cu altă metodă mai practică. La metoda progre- 
sivă calculările de numere se fac atunci, când are să se facă şi încheierea 
contului curent, de regulă la 30 Iunie şi 31 Decembre, deşi este hotărît 
de mai înainte un termin de încheiere, totuși de multe-ori împrejurările 
aduc cu sine, că trebue încheierile să se facă și altă dată în decursul 
anului, asttel că nu trebue să se aştepte terminul de încheiere peniru 
a se socoti Numerii. 


187 


Având însă într'o afacere multe conturi curente, este o mare muncă, 
ca la fine să se calculeze şi numerii ai să se facă şi încheierea cu deo- 
sebire la încheierea anuală a contabilităţii. 

Metoda retrogradă ne oferă aceea înlesnire, că putem calcula nume- 
rii deodată cu trecerea unui post în cont curent, astfel că la jumătate 
de an sau la sfîrşitul anului avem numerii calculaţi și trebue să facem 
numai încheierea. Această metodă se mai numesce și francesă sau epocă. 

Pentru a calcula un cont curent după această metodă, luăm sca- 
dența cea mai depărtată spre îndărăpt şi aceasta o numim epoca, adecă 
un termin pănă la care calculăm dilele dela fie-care scadență următoare. 

În casul nostru (cont curent Nr. IL) ca epocă luăm scadența de 
1 Ianuarie. Toate posturile următoare atât din Debit cât și din Credit 
le reducem la această scadență adecă calculăm Numerii pentru dilele 
dela scadenţa fie-cărui post spre îndărăpt (retrograd) pănă la epocă. 

Luând primul post din Debit, vedem, că dela scadenţa 1 Ianuarie 
pănă la epoca, care e tot prima Ianuarie, nu avem nici o di prin urmare 
nici un număr, 

Luând postul al doilea din Debit caleulăm Numerii dela scadenţa 
3L Main îndărăpt (retrograd) pănă la epocă şi constatăm 150 de qile și 
Numeri 3216. 

Trecând la primul post din Credit vom calcula dela scadența 15 
Ianuarie dilele îndărăpt pănă la epocă L Ianuarie şi constatăm 15 qile 
și 202 Numeri. 

„ Purcedem așa la fie-care post în Debit şi în Credit și anume facem 
aceste calculări imediat, când trecem un post în cont curent. Ajungând 
la 30 Iunie avem calculați Numerii dela toate posturile, și nu ne re- 
mâne decât a face încheierea, 

Încheierea se face cu totul altfel ca la metoda progresivă. 

Pentru a stabili regula de încheiere trebue să explicăm procedura 
noastră de calculare. Spre acest scop luăm postul al doilea din Debit, 
în care bancherul plătesce pentru Georgescu la 31 Maiu suma de f. 2144-17. 
Considerând acest post vedem, că ar trebui să se calculeze numere (adecă 
interese) dela scadența 31 Maiu, până la terminul adevărat de încheiere 
adecă până la 30 Iunie, va să dică pe 30 de qile, iar noi am calculat 
dela 31 Maiu îndărăpt până la epocă, prin 
ceea ce s'a făcut o eroare, zare trebue 
/ corectată. 

Ne închipuim linia de alăturea, că 
dë represintă distanţa de timp dela 1 Ianuarie 
: pănă la 30 Iunie. 

Nu încape nici o îndoială, că dela 
postul nostru trebue să calculăm interese 
pentru distața b adecă pentru 30 de dile, ceea 
ce nedă 643 de Numere sau f. 10:72 interese. 

14% 


Epoca ———— 1 Ianuarie 


31 Maiu 
b 
30 lunie 


Noi am calculat dela acest post 150 de qile adecă pentru distanța a 
și am căpătat 3216 Numeri adecă f. 53:60 interese. Vedem deci că nu 
corăspunde cu adevărul şi astfel facem următoarea corectură. La în- 
cheiere calculăm âncă odată Nrii dela postul de f. 2144-17 pentru distanţa c, 
adecă pentru 180 de qile și căpătăm 3859 de Numeri sau interese f. 64.32, 
pe cari îi trecem pe partea opusă a contului, în casul nostru în Credit 
și astfel la încheiere se face de sine o subtracţiune şi ne dă acelaşi re- 
sultat. 

Recapitulând avem a = Nri 3216 sau f. 53:60 interese 

c == „ 8859 „ „ 64.32 interese 


Subtrăgând căpătăm b — Nri 643 sau f. 10'72 interese 

Astfel dicem că c — a = b. Va să die la metoda progresivă calculim 
Numeri şi interese pentru distanța b, ccea-ce corespunde cu realitatea. La 
metoda retrogradă din contră caleulăm greşit pentru distanța a şi corectăm apoi 
greşala prin trecerea pe partea opusă a numerilor dela distanța c şi căpttăm 
c— a, ceea-ce este întru toate egal cu b. 

Tot asemenea am purcede, dacă am calcula postul din Credit cu 
scadența de 15 Ianuarie, cu deosebirea că numerii pentru distanţa c i-am 
trece pentru corectură în partea Debitului. 

Astfel ar trebui să operăm cu fie-care post ca să îndreptăm greșala, 
adecă să calculăm numeri pentru distanţa c și să-ii trecem pe partea 
opusă, adecă dela posturile din Debit să le trecem în Credit și viceversa, 

Dacă ar fi să purcedem așa, atunci metoda retrogradă nu numai 
că nu ar oferi nici un avantagiu, ci din contră ne-ar da mai mult, de 
lucru.  Cugetându-ne însă puţin, vom vedé, că pentru încheiere putem 
aduna toate sumele de bani din Debit și acestea le trecem în Credit în 
text și calculăm dela ele numeri pentru distanţa c şi astfel avem dela 
f. 12726.70 Numeri de corectură 22909 în Credit. De asemenea adunăm 
sumele de bani din Credit și le scriem în Debit în text, iar dela ele 
calculăm Numeri pentru distanţa c adecă pentru 180 de qile și căpătăm 
în Debit în text f. 9087.— şi Numeri 16357 după-cum se vede din contul 
curent Nr. II a. 

După-ce s'a făcut această corectură, facem saldul tuturor numerilor 
și vedem, că resultă ca sald de Nri 1996 tot ca la metoda progresivă, cu 
deosebirea, că acest sald este pe partea opusă a contului. Dela acest 
‘sald de Numeri se calculează, interese tot pe partea unde este saldul 
numerilor și vom căpăta același resultat ca și la metoda progresivă. 

În practică însă se purcede şi mai uşor, căci în loc ca să calculăm 
numeri pentru distanța c și în Debit şi în Credit, facem saldul sumelor 
(numit sald brut căci nu conţine şi înterese) pe care-l scriem în partea 
unde sunt sume mai puţine. După-cum se vede din contul curent II b. 

avem în Debit f. 12726.70 
iar în Credit „  9087.— 
astfel avem saldul brut f. 3639.70 


Nr. II. a. Cont curent retrograd. 


N. Georgescu 


(domiciliul) 


Ianuarie 
Februarie 
Martie 

n 
Maiu 
Junie 


Textul 


lanuarie 
Maiu 
Martie 
Iunie 
Maiu 


Iunie 


. plătit din oi. sl lui N... 
» acc/. nl, oi, Í. Sona 


» diverse monete trimise 


„ acc/. DÄ ol, A. Ionescu 


„ diverse efecte trimise 


„ acc/. n/. ol, A. Ionescu 


„ diverse efecte trimise 


n 


Nri de corectură dela cred. 
f. 9087. 


Scadenţa 


E 
S 


1] Epoca 

131| 150} 3216 
ad 63| 553 
am 180| 1181 
au 140| 4872 
'27| 117] 3797 
28| 178| 756 


'30| 180| 16357 
1296 


Suma 


f. | ec, 


Ianuarie 
Februarie 
Aprile 
Maiu 


Iunie 


Textul 


115| Pt. diverse efecte primite 
2| „ Rea si.a/. N. Teodor 
A n n a a [L Cornea 
diverse monete primite 
2| „ Reas/.a/. G. Naum 


23] » » s» avista a/. N. Dan 


30| Nrii de corectură dela Deb. 


f. 12726.70 
30| Saldul general 


Scadența 


D 
Fi 
Lea 


D 


Ianuarie |15| 15 1348 
Februarie 20| 50| 1178| 2355 
Maiu 15| 135| 4381| 3244 
S 25| 145| 1740| 1200 
lunie 22| 172| 774] 450 
23| 113 488 

30 180| 22909 
3661 


32028 | 12748 


30 


30 


Nr. II. b. Cont curent retrograd cum este în practică. 


1 
Debit N. Georgescu ebe (domiciliu) Credit 
i S Suma 
Data Textul Scadenţa | o Nu- Suma Data Textul Scadenţa | v Nu 7 
= | meri Sa i = | meri x 
= île. = 


Ianuarie | 1| Pt. plătit din ol. s/. lui N... | Ianuarie | 1| Epoca 3000 Ši | Ianuarie 15 Pt. diverse efecte primite 
Februarie, 20| „ ace/. ni. oi, L Șona Maiu :31] 150] 8216| 2144 17 Februarie 2| „ Rəas/.a/. N. Teodor 
Martie ! 3| „ diverse monete trimise | Martie | 3] 63| 553] 877 = 

m [15 „ ace/. n/. ol, A. Ionescu | lunie 30) 180| 1181| 655 53, 
Man ` 20 „ diverse efecte trimise | Maiu 20| 140| 4872| 8480 —! 


Iunie 5j „ ace/.nj.0/. A. Ionescu |lunie 27| 177| 3797 a 


lanuarie ; 
Februarie 20 
Main J16 


Aprile | 3] n n po n L Cornea 
Main 25| „ diverse monete primite 
i Iunie | 2| „ Ra s/. a/. G, Naum 


23| a m „ avistaa/. N. Dan 


HI 


Iunie Ka 
23] 173| 844| 488125] 


R E „ diverse efecte trimise y gjan) pel as hb, ‘30| Sală. brutal suzm.£.3639.70 j 30] 180] 6552 
e AO Saldul numerilor 1296 | | » 30| Saldul general al sumelor 3661 30 
E 30| Ga, interese dela Nri 1296 21 60 | IL. Së 

Ke 15671 | 12748 30 sp ee 15671 | 12748 130 


191 


pe care îl trecem în text în partea unde este suma de bani mai mică, 
adecă în Credit, ei calculăm Numeri pentru distanța c adecă pentru 180 
de qile şi căpătăm Numeri de corectură 6552. Făcend şi aci saldul tu- 
turor Numerilor căpătăm 1296 de numeri tot ca la metoda progresivă, 

Astfel la metoda retrogradă stabilim următoarea regulă: Calculăm 
Numeri atât în Debit cât şi in Credit dela scadența fie-cărui post în mod 
retrograd până la epoca stabilită şi după-ce avem Numerii astfel calculaţi, 
Tuerm saldul brut al sumelor de bani, îl scriem în text în partea (Debitului sau 
Creditului) unde este suma mai mică, calculăm dela acest sald brut numeri 
pentru timpul dela terminul de încheiere până la epocă (în casul nostru 180 
de dile), facem apoi suldul tuturor numerilor şi-l seriem pentru balansare în 
partea unde sunt numeri mai puțini; dela acest sald de numeri calculăm interese 
tot în partea unde e saldul mumerilor (pentru corectură) şi în fine facem saldul 
gencral al sumelor de bani cu interese cu tot. 

După-cum am vădut la metoda aceasta retrogradă discontăm singu- 
raticele postari per diua epocei, adecă subtragem interesele şi vedem ce 
valoare are fie-care sumă pe diua epocei adecă în casul nostru la 1 Ia- 
nuarie, După-ce am făcut această discontare calculăm interese dela 1 
lanuarie până la terminul de încheiere şi le adunăm. 

Este tocmai așa ca cum am subtrage din fie-care sumă interesele 
pentru distanța a și am adauge interesele pentru distanța c prin ceea 
nu se face altceva, decât se calculează în realitate interese de cont curent 
pentru distanţa reală A. | 


Luând ca esemplu postul din Debit . . . . . . . f 2144.17 
am avé să adaugem interesele pentru 5. . . . . . . . „ 1072 
astfel starea reală la 30 Iunie ar fi . . , , , . . . . Ë 215489 

La metoda retrogradă am purces altfel şi anume din 
suma de . . . i e, É 214417 
am subtras Sep EE Ee date E oe 9 n 53.60 
şi am căpătat per | lanuarie . . . e, E. 2090.57 
la care adăugând interese pentru Ge Ee 64.32 
am căpătat aceași valoare . . . . . . ss EL 9164.89 


per 30 Iunie adevăratul termin de încheiere al contului curent. 


3. Calcularea intereselor dela o scadență la alta, metoda de scară 
(hamburgesă, engleză). 

Această metodă este cea mai logică, căci se calculează Numerii dela 
o scadență la alta începând cu cea mai depărtată, în casul nostru cu sca- 
dența de 1 Ianuarie. 

În 1 Ianuarie Georgescu datoresce suma de f. 3000, dar pentru 
aceea în 15 Ianuarie plătesce pentru bancher f. 1348.55 și astfel pe viitor 
mai este Debitor numai pentru diferința de f. 1651.45 şi anume din 15 
Ianuarie până la proxima scadenţă, care este în 20 Februarie, 


192 


Nr. III. Cont curent de scară. 


yo D IO II II op oo ga Op Do op Do op op 


Sumele 


Scadenţele Dile aai 
Debit | Credit 
Din Ianuarie 1 — Ianuarie 15 15 450 — 
> „ 15 — Februar. 20 35 578 — 
„ Febr. 20 — Martie 3 13 — 92 
„ Martie 3 — Maiu 15 12 125 ES 
» Maiu 15— , 20 5 = 154 
„n n» 20— m 25 5 20 — 
d y 03 ay 31 5 — 40 
» n»  81— lunie 22 22 297 = 
n Iunie 22 —  „ 23 1 9 SS 
n n B— n 27 4 17 E 
a n Bi n 28 1 26 Ge 
n n»n 28— , 30 2 60 Ges 
n » 80— m 30 — — = 
Saldo Nrilor . ENEE E — 1296 
Interese dela Nrii 1296 cu 6% 
Saldul general 582 | 1582 


19B 
Urmăm această procedură până la terminul de încheiere, calculând 
Numeri în Debit sau în Credit, după-cum este caracterul sumei de bani. 


Coloanele pentru calcularea acestui Cont curent sunt următoarele: 


a) coloana pentru însemnarea, dacă suma de bani este luată din Debit 
sau din Credit; b) coloana pentru timpul de calculare al numerilor, adecă 
din scadență în scadență, progresiv; c) coloana pentru însemnarea dilelor 
şi d) două coloane pentru numerii de Debit şi de Credit. (Unii la început 
pun et o coloană pentru dată).!) 


Dacă ne uităm la acest sistem de coloane, vedem îndată, că această, 
calculare nu se poate face în registrul contabilităţii (Salda Conti), ci trebue 
făcută pe un blanchet separat, atunci când vrem să facem încheierea ge- 
nerală a Contului curent. 


La calculare vom purcede în modul următor: 


Fiind-că suma cu scadenţa cea mai depărtată este în Debit f. 3000, 
de aceea scriem în prima coloană caracterul acestei sume adecă Debit 
sau mai pe scurt D., imediat în coloana următoare scriem suma de 
f. 3000.—-, apoi în coloana viitoare indicăm timpul, cât rămâne cu interese 
această sumă până la proxima scadență, adecă din 1 Ianuarie până în 15 
Ianuarie; constatăm mai departe dilele şi le scriem în coloana de qile; 
în fine aflăm numerii pentru 15 qile și căpătăm 450 de Numeri, pe cari 
îi scriem în coloana de Debit a Numerilor, deoare-ce și suma, de f. 3000.— 
are caracterul de Debit. 


Continuând mai departe scriem în coloana de sume f. 1348.55, adecă, 
suma cu scadența 15 Ianuarie, punem caracterul „Credit“ şi fiind-că sumele 
au caracter diferit, ?) le subtragem şi diferinţei de f. 1651.45 îi adaugem 
caracterul D, adecă caracterul sumei celei mai mari. Diferința aceasta 
de f. 1651.45 rămâne cu interese din 15 Ianuarie până la 20 Februarie. 
Calcularea merge în chipul acesta mai departe până la 80 Iunie, când se 
face saldul intereselor ca la metoda progresivă, şi din acest sald se calcu- 
lează interese. Dacă saldul vine scris în coloana de Credit a numerilor, 
ca în casul nostru, atunci interesele le scriem în coloana sumelor cu ca- 
racterul de Debit (şi viceversa). 


Astfel suma din urmă ne indică saldul general al sumelor de bani 
şi interese în valoare de f. 3661.30. 


După-ce s'a făcut calcularea intereselor pe formularul arătat, interesele 
acestea (fără numeri) se trec în registrul conturilor curente (Salda Conti) 
în contul lui Georgescu şi se face încheierea definitivă după regulele 
cunoscute în contabilitate. 


1) Coloane pot fi şi mai multe și arangiate chiar şi altfel, 


3) Dacă sumele au acelaşi caracter, atunci le adunăm. 


194 


4. Cont curent cu posturi, cari trec peste terminul de încheiere, 
Calculare cu numeri roșii. 


Contul curent tractat până acum a avut posturi, cari n'au trecut 
peste terminul de încheiere. Se întâmplă însă foarte des, ca în de- 
cursul unei periode de afaceri să se ivească și posturi, a căror scadenţă să 
treacă, peste terminul de încheiere, după-cum se vede în Contul curent 
Nr. IV. 

Acest; Cont curent, care se începe din Ianuarie şi se încheie la 30 
Iunie, are în Debit două posturi, unul cu scadenţa la 22 Iulie şi altul 
la 15 August, iar în Credit unul cu scadenţa la 20 August şi altul la 14 
Iulie, cari trec peste terminul de încheiere stabilit la 30 Iunie. 

a) Progresiv.!) Dacă nu luăm în considerare aceste patru posturi, 
atunci Contul curent se calculează progresiv după regulele sciute, adecă se 
calculează qile și Numeri dela scadenţa fie-cărui post până la terminul 
de încheiere, 

În contul curent Nr. IV. avem postul cu data 22 Martie, cu care 
Socol... este debitat, dar pe care bancherul din capitală âncă nu l'a plătit, 
ci îl va plăti numai în 22 Iulie, va să dică 22 de qile după încheierea 
contului curent. Noi încheiăm toate posturile la 30 Iunie. Se nasce 
întrebarea, că f. 500, cari are să-i plătească bancherul la 22 Iulie, ce 
valoare vor avé la 30 Iunie. Vedem deci, că aici nu e altceva decât un 
simplu discont pentru cele 22 de dile, ce trec peste terminul de încheiere 
al contului curent, care este la 30 Iunie. 

Astfel stând lucrul, ar trebui să calculăm Numeri pentru 22 de dile 
și ca într'adevăr interesele ce resultă să le subtragem din suma de f. 500, 
ar trebui acesti Numeri să-i trecem pe partea opusă, în casul nostru în 
Credit, 

Așa ar trebui să facem şi cu Numerii dela postul următor de f. 2350.67. 
Deasemenea dela cele două posturi din Credit (de f. 455 și f. 1000) să 
calculăm Numeri pentru dilele, ce trec peste 30 Iunie și acesti Numeri 
să-i scriem în partea opusă adecă în Debit. 

Acest lucru se poate face și altfel:  Calculăm dilele dela aceste patru 
posturi, dela scadenţele lor înderept (retrograd) până lu terminul de încheiere al 
contului (50 Iunie), şi însemnăm în coloanele respective atât dilele cât şi numerii 
cu cerneală roșie. Când purcedem la încheierea generală, trecem acesti Numeri 
roşii pe partea opusă (Numerii din Debit în Credit ai viceversa) şi-i scriem 
cu cerneală neagră, sau ceea-ce este tot atât, facem saldul numerilur roşii şi-i 
scriem cu negru pe partea, unde sunt mai putini numeri roşii. Prin aceasta 
sa făcut discontarea (adecă reducerea celor patru pusturi la valoarea ce o. au 
la 30 Iunie, sau subtragereu intereselor), despre care su vorbit mai înainte. 


1) Metoda progresivă se poate numi și „directă“, iar cea retrogradă „indirectă“, 


195 


Astfel acum avem să facem saldul tuturor numerilor negri (cei roşii wau să 
fie considerați) şi-i scriem după regula saldului în partea unde sunt numerii 
negri mai puțini, în casul nostru în Debit. Dela acest saldo de numeri se 
calculează interese şi se trec pe partea opusă a acestui sald, în casul nostru 
în Credit, În fine se face saldul general. 


Contul curent Nr. V numai în formă se deosebesce de Nr. IV. şi 
anume dela posturile cu scadența peste terminul de încheiere nu calculăm 
nici ile nici interese, ci le transportăm pentru încheiere simplu pe părțile opuse. 
Asttel stând lucrul, vedem că am calculat după metoda progresivă numai 
dela posturile, ce au scadenţa înainte de 30 Iunie, iar celelalte patru 
le-am transportat. Facem apoi o încheiere provisorie cu interese şi că- 
pătăm un sald al sumelor de f. 2725.38. Lucrul acesta însă nu corespunde 
cu realitatea, de aceea redeschidem contul, trecând atât saldul, cât ai 
posturile de transport pe părțile opuse ale contului curent, adecă astfel 
cum erau ele trecute la început. 


Căutim apoi ce valoare au aceste posturi la 30 Iunie, diua de încheiere 
a contului curent. Aici se face discontarea acestor posturi, adecă se subtrag 
din ele interesele pentru dilele, ce trec peste terminul de încheiere (o discontare 
ca şi la polite). 


Această discontare (subtragere de interese) se face aşa, că dela Numeri din 
Drbit calculim interese în Credit, iar dela Numerii din Credit calculăm interese 
în Debit, sau ceea-ce ar fi tot atât, facem saldul Numerilor şi calculăm numai 
odată interese, dar tot pe partea unde vine saldul Numerilor (ca la metoda 
retrogradă). 


In fine facem saldul general al sumelor, care trebue să consune întru toate 
cu saldul aflat în contul curent Nr. IV. 


b) Retrograd. Când avem să calculăm după metoda retrogradă un 
cont curent, care are posturi, ce trec peste terminul de încheiere, purcedem 
în modul următor: Calculăm dela toute posturile, fără deosebire dacă 
trec sau nu, peste terminul de încheiere, qile și Numeri în mod retrograd, 
după regulele cunoscute mai înainte. La urmă facem corectura, calculând 
saldul brut al sumelor și dela acesta Numeri pentru distanța de timp 
dela terminul de încheiere îndărăpt până la epocă, în casul nostru pentru 
180 de qile, după-cum se vede în contul curent Nr, VI. Prin această 
calculare se face corectura la toate sumele de bani pentru distanța de 
timp de 180 de qile. 


La posturile cele patru âncă s'a făcut prin aceasta corectura pentru 
180 de dile, dar au rămas necorectate (discontate, s'au subtras interesele) 
pentru dilele, ce trec peste terminul de încheiere, ceea-ce corespunde 
realității, căci astfel toate posturile sunt reduse la valoarea ce o au ele 
la 30 Iunie. 
15% 


Nr. IV. Cont curent cu numeri roșii. 


Debit A. Socol, 
x Nu- | Suma 
Data Textul Scadența | o y 
T | meri | ———-—--- į 
f f. DN 
Ianuarie | 1| Pt. Te s/. oi A. Gogu Ianuarie | 1| 173| 4732| 2735 = 
I i 
» 27| „ o plată făcută lui N. N. , 219 612| 400|] 
Februarie 20| „ diverse efecte trimise Februarie 20 130| 983| 755 58 
Martie |3| „ Ta s;.o/. I Antonescu |Maiu 25| 35| 1567| 4477 50 
s 22] „ na on p G Naum... |lulie ` 22122%| 110} 500:— 
Maiu 15] a p n n I Oltean... [August 15] 45| 1058] 2350 67 
lunie A nao a n n G Naum... |lunie 180| —[ —. | 3767 29 
x 15| „ ouiap fent lui SN, ilj 15] 800| om — 
A 130] 2) Saldul Numerilor negri — --| —| 6019] — — 
| 
14213 | 16986 03 
Iulie 1| Sala lunie |30 Hi 4107 21 
1 
li 
| 
| 
| 
! j 
i H 


+) Numerii tipăriţi gros însemnează că sunt tipăriţi cu roșu. 


SUE 


14213 | 16986 03 


Credit 
Data Textul Seadenţa | v Nu- | Suma 
Z | meri 

E E E ai = E c 
"Ianuarie | 2| Pt. Raa s/.a/. I. Stener lanuarie ' 5/175) 2625| 1500 — 
H 291 „platas/.lui G.N.dino/.n/. o 22] 158| 53141 3489 50 
Februarie 22| „ Rsa ai ai A. I., loco Februarie 26| 124] 3085 | 2488 — 
Martie öf n „n „GO. Maiu 26| 34| 324| 952 40 
| Aprilie n diverse monete primite | Aprilie ! 3] 87| 1695] 1948 — 
Main K „Rasa N. N. August 20| 50| 228] Ae 
lunie 12| „ diverse monete primite |lunie [12] Il 170| 945 10 
a 14| Bensi ai N.N, Iulie Dä 14) 140} 1000! - 
|o» 30) +) Saldul Numerilor roşii | —  |--| —[ 800| .- — 
D 30| s) 60/, inter. dela Nri6019 = —| — 100 32 
D EA _4) Sa Saldul general — E -| — | 4107 Oh 


Nr. V. Cont curent, în care se transportează posturile, cari au scadența peste terminul de încheiere. 


1 1. 
Debit A. Socol „a (domiciliul) Credit 
Nu Suma | í Nu- | Suma 
Data Textul Seadența | e | ni] | Data Textul Seadența |o | eri | 
| & w 
Ianuarie ! 1| Pt. Ta s/. ol, A. Gogu Ianuarie ! 7| 173| 4732] 2735 -i ianuarie | 2] Pt. Rea si, al 1. Stener Ianuarie | 5| 175| 2625| 1500 :— 
x 27] „ o plată făcută lui N. N. Fi 121| 153] 612] 400|—] F 22| „ platas/. lui @.N.din0/-n/. A 22| 158] 5514| 3489 50 
Februarie 20| — diverse efecte trimise Februarie 20| 130] 983 755 53| Februarie 22| „ Rsa s/.a/. A. I. loco Februarie 26| 124] 3085 | 2488 |— 
Í Martie 3 „ Ta sf.0/. I. Antonescu | Maiu 25 35| 1567| 4477 50|. Martie 15| „ n aan GO. Maiu 26| 34| 324| 952 40 
a 22| ao» n m G. Naum Iulie 22 500 7 A Aprilie |3| „ diverse monete primite | Aprilie | 3| 87| 1695] 1948— 
Maiu 15| no n » n I Oltean August |15 2350 51| Maiu 20] „ Rsasf.a/.NN. August „20) 455 |— 
Iunie 2] n so sa n G. Naum Iunie 30 3767 :33|! Junie 12| „ diverse monete primite | lunie 12] 18| 120| 94510, 
x 15| „ o plată făcută lui N. N. P 15| 15| 300| 2000 -|| o Jä, Bessi aj. N.N. Iulie 14 1000 |—i 
7 130] 'Trsp.sum.cetrecpesteterm. | August 20 SEA WW 30| Transp. sum. peste termin s 122 500 |— 
n 130] Transp. sum, ce trec peste I— l Fă '30 S x z 3 Angust J15 2850 67 
terminul 30 Iunie Iulie 14 1000. |] j 
|n '30| Saldul Numerilor — —| -| 5219} — f , 130| 6%, interese dela Nrii 5219 — -| =| —- 86 98 
| Saldul sumelor 2725 38 
13413 | 18441 03 13413 | 18441 03 
Julie 1] Saldul sumelor*) Iunie 30| —| -- | 2725 38] Iulie 1| Transp. sumelor din Debit | August (20| 50) 228] 455 — 
ȘI 1] Transp. sumelor din Credit | Iulie 22| 22| 110| 500 —| , 1 e a. "8 Talie 14] 14) 140| 1000|— 
o 1 i e 5 August :15| 45| 1058| 2350 67] ,„ 1| 6%, inter. dela Nrii din Debit — E ET — 19 47 
k 1 Gite int. dela Nrii din Credit | — =] = — 6 13) Sé U Saldo general Iunie 130| -| — | 410771 
| | 5582 18) 558218 
Iulie 1| Saldo general Iunie 20 | 4107 ——Taoral | 
*) Aici sa făcut şi o încheiere definitivă pentru a proba exactitatea teoriei, dar în practică trebue făcută numai transportarea, şi nu mai trebue 
nici un fel de calculare. 


Nr. VI. Cont curent retrograd cu posturi, cari trec peste termin. Epoca la 1 Ianuarie. 
EECH 


Debit A. Socol „. (domiciliul), i 
Data Textul Scadența | e ie SS Textul Scadența | e SG 
= i aci 
Ianuarie | 1| Pt. Ta si, ol, A. Gogu Ianuarie ! d 7] 191| 2785 |—] Ianuarie | 2| Pt. Rea s/. aj. I. Stener Ianuarie | 5 d 15 
E 21| „o plată făcută lui N. N. , 2 äi 108| 200, 22 „ plata sl, lui G.N.dino/ oi. a 29| 22| 168 
Februarie 20| „ diverse efecte trimise Februarie 20 50) 378| 755 53 Februarie 22 „ Rsa s/. al A. I, loco Februarie 26| 56| 1393 
Martie | 3| „ Ta s/.o/. I. Antonescu | Maia 25/145] 6493| 4477 50| Martie ‘15 p pop DO. Maiu 126| 146] 1390 
D 29| 1 » » n D Naum Tulie 22| 202| 1010| 500 Aprilie 1 8| „ diverse monete primite | Aprilie | 3 93| 1812 
Maiu 15| „ n» n n L Oltean August 15/225] 5290| 2350 | Maiu 20| „ Rsa s/. a/. N.N. August |20|230| 1047 
` Iunie 2A „ - » » D. Naum Iunie  130]180| 6781| 3767'33|| Iunie [12] „ diverse monete primite | Iunie  ]12]162] 1531 
n 15| „ oplată făcută lui N NI, |15| 165| 3300| 2000 A, 14) „ Bensi ai, N. N. lulie 14| 194| 1940 
í EI Gy 30] 1) Saldul brut al sumelor 

f. 4208-03 Iunie 30| 180| 7574 

2) Saldul numerilor — E —] 6021 

i 3) 60/ inter, dela Nrii 6021 — —| cl — 

— — | $) Saldul gen. al sumelor | Iunie 130| —|__— 

23551 | 16986 | 23551 

Iulie 1| Saldul din trecut Iunie 30 4107 
i 


100 
4107 
16986 


68 
03 


199 


Dacă luăm postul de f. 500 cu sca- 
denta la 22 Iulio, putem dice, că după 
metoda retrogradă s'au calculat Numeri pen- 
tru 202 qile, distanţa a, și interesele acestea 
s'au subtras din f. 500, și apoi prin trecerea 
pe partea opusă a numerilor pentru 180 
de dile, distanţa c, a remas în realitate 
subtragerea intereselor pentru 22 qile adecă 
pentru distanţa A. 


1 Ianuarie 


E 


> J 30 Iunie 
b S D 


Cu alte cuvinte s'a discontat suma de f. 500 și s'a constatat ce 
valoare are ea în 30 Iunie. 


Explicaţie: Dela f. 500.— interesele pentru 202 qile (a) 
fac „ 16.83 


f. 483.17 la această sumă adaugem interese pentru 
180 qile (c) „ 15.— 
f. 498.17 aceasta este valoarea sumei la 30 Iunie. 


22 Iulie 


Lucrul acesta făcut după metoda progresivă cu Numeri roşii are 
următoarea explicaţie: 
Adi la încheiere ne aflăm în 30 Iunie, iar suma de f. 500.— are scadența 
la 22 Iulie, deci subtrăgând interese pe 22 qile . „ 1.83 
f. 498.17 


Ca epocă în contul curent Nr. VI am luat terminul de 1 Ianuarie. 
Tot aşa de bine se putea lua epoca la 5 Ianuarie şi astfel calculările le-am 
face până la această epocă. În casul acesta la primul post din Credit 
nu s'ar calcula nici o di și nici un număr, ci în coloanele respective gar 
scrie cuvântul: epocă. La postul prim din Debit am fi calculat 2 qile etc. 

Dacă am fi purces astfel la facerea corecturei, am fi calculat Numeri 
pentru 175 de dile dela saldul brut al sumelor, adecă dela terminul de 
încheiere 30 Iunie îndărăpt până la 5 Ianuarie. !) 


c) Acelaşi cont curent după metoda de scară Nr. VII. 

Aici calculăm Numeri din seadență în scadență fără a ne preocupa 
de terminul de 30 Iunie, şi mergem înainte până la cea mai depărtată 
scadență adecă până la 20 August. 


Astfel am căpătat un sald de Debit de f. 4208.03, dela care sumă 
pentru a face corectura, calculăm numeri retrogradi dela 20 August până 
la terminul de 30 Iunie ai acești Numeri pentru corectură îi trecem în 
coloana opusă, în casul noştru în coloana de Credit a Numerilor. 


1) Pentru deprindere se poate calcula şi contul curent retrograd, transportându-se po- 
sturile, cari trec peste terminul de încheiere. 


200 


Aşadară avem pentru cele patru posturi în Credit Numeri 2104 
iar în Debit Nri 394 


145 

532 

EE o aua ce ar, a A u dA 1304 
şi subtrăgând căpătăm tot atâți Numeri roşii. Numeri ` SU 


O variantă a acestei calculări, usitată mai rar, este Contul curent 


Nr. VIII. 


La această variantă calculăm Numeri din scadenţă în scadență după 
regulele cunoscute și Numerii îi scriem după caracterul lor în Debit sau 
în Credit. Calcularea aceasta se face însă numai până la 30 Iunie dela 
toate posturile, cari au scadența înainte de 30 Iunie şi după-cum se vede 
din formularul Nr. VIII a rămas un sald de Debit de f. 9812.36. 


Celelalte patru posturi, cari au scadenţa peste terminul de încheiere, !) 
adecă peste 30 Iunie, le discontăm pe diua de încheiere. Pentru a face 
aceasta, luăm şi calculăm retrograd din scadenţă în scadență (începând 
cu cea mai depărtată) până la 30 lunie, iar ca să se împlinească discon- 
tarea, dela sumele cu caracterul Credit, calculăm Numeri în Debit și 
viceversa. 

Astfel începând cu postul de f. 455 calculăm Numeri din 20 August 
până la 15 August îndărăpt, adecă pentru 5 qile şi fiind-că suma de 
f. 455 este în Credit, Numerii 23, cari resultă, îi scriem în coloana de 
Numeri din Debit. 


Astfel avem în Debit Numeri de Discont. . . . . . . Së 
iar în Credit Nri 436 
192 

195 ceeace face. e, , 893 

sau diferința lor . . . . . e e Nri 800 


ceeace corespunde cu saldul Numerilor roşii din contul curent Nr. IV. 


Sumele de bani dela posturile discontate ne dau un sald de Debit 


dee e ee e ar d ae e een a a Cu e 1390,07 
la care se mai adună restul de . . ., . . . . e 9812.36 
și căpătăm `, e, E 4208.03 
în fine subtrăgend interesele . . . . . . . . e 100.35 
rămăne ca sald general . . . . . . . e e e e fi. 4107.689 


1) Şi la metoda de scară se poate face calcularea cu Numeri roşii. Este bine să se 
arete în școalele comerciale şi astfel de exemple. Deasemenea e bine să se arete şi va- 
rianta, când se calculează posturile luându-se ca punct de orientare data postului. 


3) Dacă ne uităm acum la resultatul final al diferitelor metode, vedem în adevăr o mică 
diferinţă de una sau două centime, care provine din calcularea cu corectură. Această di- 
ferinţă însă, faţă de sumele de bani din cont curent, dispare cu desăvirșire, 


201 


Nr. VII. Cont curent cu posturi peste termin. 


c 
D 
D 
c 
C 
D 
c 
D 
e 
c 
c f. 3586 | 97 „26 „  — 3 Aprilie 37 E 1327 
OG „ 1948 | — 
(0; f. 5534 | o , 3 Aprilie — 25 Maiu 52 
D „n 4477 | 50 
c f. 1057 | 47 „25 Main —26 , IN 
c „982 | 40 
c £. 2009 | 87 „26 n — 12 Iunie 16 
C „ 95 | 10 
C £. 2954 | 97 „ 12 Iunie —15 ,„ 3 
D » 2000 | — 
c f. 954 | 97 „15 » —30 , 15 
D n 8767 | 38 
D f. 2812 | 36 „80, — 14 Iulie 14 
c „ 1000 | — 
D f. 1812 | 36 „ l4Iuie —22 ,„ 8 
D „500 = 
D f. 2312 | ae n 22 n — 15 August | 23 
D „ 2850 | 67 
D | £ 4663 | 03 | n 15August — 20 ,„ 5 
C „a 455 | — 
D f. 4208 | 03 n20 n — 30 Iunie 50 
Saldul Numerilor 
O 100 35 | 6%, interese dela Numerii 6021 
f. 4107 68 | Saldul general 
H 


202 


Nr. VIII. Cont curent cu posturi peste terminul de încheiere. 


CG Do ge eo oo Ho OC aa Go Ho op Go 


7 GK g va 


g-e 


Sumele Scadenţele Dile | _ Kee 
Debit | Credit 
f. 1500 — [| Din 5 [Ianuarie — 7 Ianuarie 2 — 30 
» 27385 — 
f. 1235 — EA WE — 22 H 15 185 — 
„ 3489 50 
f. 2254 50 H i —21 ` 5 caii 113 
400 — 
f. 1854 ! 50 „21 P - 20 Februarie] 23 — 427 
„155 53 
f. 1098 97 „ 20 Februar. — 26 a 6 = 66 
n 2488 — 
f. 3586 97 „ 26 5 -- 83 Aprilie Eu Ss 1327 
„ 1948 — 
f. 5534 97 » 8 Aprilie — 25 Maiu 52 = 2878 
n 477 50 
f. 1057 41 „25 Mam — 2% , i = 11 
» 952 40 
£ 2009 | 87 | „26 , —12 Iunie 16 — 322 
945 10 
f. 2954 97 » 12 Iunie — 15 , 3 => 89 
a vu ARI Ea 
f. 954 97 15 , 30 , 15 143 
» 8767 33 
f. 9812 | 36 „3% x — 30 , z E — 
hi Posturi discontate, 
f. 455 — | Din 20 August — 15 August 5 23 — 
» 2850 67 | 
f. 1895 67 » 15 j — 22 Iulie 23 = 436 
„500 — 
f. 2395 67 » 22 Iulte — 14 ,„ 8 zi 192 
„ 1000 — 
f. 1395 67 „14 — 30 Iunie 14 ER 195 
„ 9812 36 | Restul de mai sus. 
f. 4208 03 
Saldul Numerilor . 6021 -— 
„100 35 | 60%, interese de Credit 
f. 4107 68 | Saldul general 6229 6229 


203 


5. Calcularea conturilor curente cu două feluri de procent. 


Dacă între doi comercianţi s'a contractat un anumit procent pentru 
Debit şi un alt procent pentru Credit, atunci o calculare pe deplin exactă 
este posibilă numai după metoda de scară, căci aci Numerii sunt balansaţi 
din scadenţă în scadenţă (vedi explicaţia Contului curent de scară). 

Dacă un comerciant din provincie întră în relaţiune de Cont curent 
cu un bancher din capitală sau din alt oraș, atunci bancherul, care este 
totdeodată şi comisionar, calculează clientului seu în Debit interese cu un 
procent mai mare, iar în Credit cu un procent mai mic. 

În astfel de casuri în practică nu se face o prea mare distincţiune. 
Dacă se poartă Contul curent după metoda progresivă sau retrogradă, se 
face saldul Numerilor şi se caiculează interesele, dacă acestea vin trecute 
în Debit, cu procentul cel mare, şi dacă vin trecute în Credit, cu pro- 
centul cel mic. 

Să admitem, că la Contul curent Nr. I. ar fi de calculat în Debit 6%/,, 
iar în Credit 4%.  După-cum se vede din acest Cont curent, Georgescu 
va fi debitat cu interesele. Astfel stând lucrul, deşi procentul este diferit, 
se calculează cu 6%, şi cu interesele de f. 21.60 se debitează contul. 

Dacă din întâmplare interesele ar fi venit trecute în Credit, cum 
este la contul curent Nr. IV, V și VI, atunci s'ar fi calculat simplu cu 4%. 

De aci resultă că această procedură nu este corectă, căci Contul 
curent Nr. I cu 6%, în Debit și cu An, în Credit nu sar deosebi în privinţa 
intereselor întru nimic de acelaşi Cont curent cu 6°% pentru Debit şi 
Credit. 

După metoda de scară putem însă să facem o calculare exactă şi 
anume: Luăm ca basă Contul curent de scară Nr. HI. Dacă ar fi de 
calculat aci 6%, în Debit şi 4%, în Credit, am purcede în modul următor. 

Calculăm dela Numerii din Debit 1582 interese cu 6% 


Numeri | Numeri 


de Debit | de Credit şi căpătăm . . . . . f. 26.366 
Di can Deasemenea cu Ak ER mec din Credit 
| 
e | SE şi căpătăm . . e a SÄIT 
Astfel căpătăm diferința de interese ia Debit a . f. 28.1893) 


Lucrul acesta se poate face în alt chip și anume: adaptăm Numerii 
pentru un singur fel de procent. 

În casul nostru avem Numeri 1582 cu 6%. Acesti numeri îi prefacem 
în Numeri cu 4%. 


1) Acelaşi resultat Tam căpăta dacă am calcula după SR generală 
__ CXAXp _ CX4XP 
J= 36000 7 100 X 350 7 
adecă în easul nostru pentru Debit 1582 X 6 = 9492 
286 X 4 = 1144 
sald . . . 88348 : 360 = 23.188 


= 
——— 


Dacă din 1582 de Numeri cu 6", căpătăm ca interese f. 26.36 

x d » £h vom avea, ca să căpătăm tot 

f. 26.36 ca interese 
x : 1582 == 6 : 4 
Aici e raport indirect, căci cu cât 

avem un procent mai mic cu atât trebue 
să fio suma numerilor mai mare ca să 
căpătăm aceleaşi interese. 
Resolvând aceasta, căpătăm 2373 numeri cu 4%. 
Astfel 1582 numeri cu 6% este egal cu 2373 numeri cu 4. 


Pentru a ne convinge, calculăm interesele cu 6%, 1582 : 60 = f. 26.366 
cu 4%, 2373: 90 = „ 26.366 


x = 1582 X Ê 


Recapitulând am avs: 


Numeri de | Numeri de 
Debit Credit 


cu 6%, 1582 | cu 4%, 286 sau 
adaptând astfel numerii pentru acelaşi pro- 


cu 4% 2373 | cu 4% 286 cent facem Saldo de Numeri 2087 şi calcu- 
Saldo 2087 lăm cu 4%, dela, acest sald, adecă dividăm 
cu 90 ei aflăm ca interese de Debit f. 23.188 
Aceasta adaptare se putea face și altfel. KEE 
Adaptăm Numerii de Credit 286 cu 4% pentru 6%. 
Dacă din 286 de numeri cu 4%, căpătăm ca interese . . f. 3.18 
din x a n ©% vom căpăta interese . . n 8.18 
Raportul este indirect deci x : 286 = 4 : 6 
x = 286 X £ 
x = 190.66 sau luând corectura 191 de Nu- 


meri cu 6%. 
De aci resultă, că 286 de Numeri cu 4%. este egal cu 191 Nri cu 6%,. 
Pentru a ne convinge calculăm interese 
286 : 90 = 3:177 f.; 191 : 60 = 3'18 f, 
Recapitulând avem: 


Numeri de | Numeri de 
Debit Credit 


cu Dä, 1582 | cu 4%. 286 sau 


cu6%% 1582| cu 62 191, facem Saldul 
| Sala 1391 


Astfel calculând cu 6% dela sald avem 1391 : 60 — 23.18 £. 


Din cele arătate se poate stabili următoarea regulă: 
Numim procentul mare cu P (în casul nostru 6%) 
iar procentul mic cu p (în casul nostru 4%), 


205 


Numerii din Debit îi multiplicăm cu È adecă cu £ şi astfel căpetăm 
Numeri de Debit adaptaţi pentru procentul mic, în casul nostru pentru A, 

Deci: 1582 Numeri cu 6% =— 2373 Numeri cu 4%. 
sau: 

Numerii din Credit îi multiplicăm cu £ adecă cu = şi astfel căpetăm 
Numeri de Credit adaptați pentru procentul mare, în casul nostru pentru 89. 

Deci: 286 Numeri cu 4% — 191 Numeri cu 6%. 

Lucrurile acestea se pot deduce şi din formula generală a intereselor 
pe dile. 

La suma intereselor din Debit, unde e procentul mai mare, vom folosi 


pentru capitale litera C iar în Credit litera c. 
Astfel avem 


ou 7 __CXDXE . + 1 _—CXPX2 
pentru Debit J = -I0 x 360” lar pentru Credit J= 100 X 360 
a) Vom adapta, întâi SE esele din Debit. 
J= CXDX 


Ku această formulă se poate scrie şi altfel şi 


C XD 


anume = “y X ger maltiplicăm aci atât numărătorul cât şi numitorul 


enz prin ceea-ce nu se schimbă valoarea formulei. 
0 d D PXp _ CXP D CXD Pn 
X oxp 100 EE = (o X sl 360 


Dacă în loc de XP scriem Numerii din Debit cu Pa, (6%) şi 


100 
h 1 | 
factorul -=> 1 = 770 = pp avem: 


(Numerii de Debit X =) XxX 5 sau ceea-ce este tot atât 
(Numerii de Debit X $) : 90 
În casul nostru numerii de Debit 1582 X ` 


d Adaptăm interesele din Credit J = Gescht PX dn multi- 


plicăm atât numărătorul cât și numitorul cu $ prin ceea-ce nu se schimbă 


valoarea formulei; 


e ex? y 2XP _ exp 2 Ea 
deci = 0 X xP = = (o X $) X 0 


substituind valorile lui p și P căpătăm: 

z zi a 4 6 1 
(Numerii de Credit X san ` aen SN 
(Numerii din Credit X £) : 60 
În casul nostru numerii din Credit 286 X E. 


Explicarea aceasta consună cu cea de mai înainte făcută prin pro- 
porție. 


206 


6. Calcularea conturilor curente cu două feluri de procente, dacă sunt 
posturi, cari trec peste terminul Ge încheiere. 


În practică, dacă se calculează conturi curente cu două feluri de 
procente şi sunt și posturi, cari trec peste terminul de încheiere, cum 
este Nr. IX a. cu numeri roşii, nu se face nici o distincţiune, ci se cal- 
culează cu 8"/, dacă interesele vin calculate în Debit, ca în casul nostru, 
sau cu Di, dacă interesele ar fi fost de calculat în Credit. 


Tot așa este și după metoda retrogradă Nr. IX b. Astfel fiind lu- 
crul calcularea nu se deosebesce întru nimic de o calculare când în am- 
bele părţi ar fi fost Bol, 

Pentru a face o esactă calculare, ar trebui să ne folosim de Contul 
curent de scară și anume astfel, ca să calculăm numai acele posturi, cari 
au scadența înainte de terminul de încheiere, iar posturile cu scadenţă 
după terminul de încheiere, să le transportăm necalculate. Într'adevăr 
dacă ne cugetăm, că afacerile de cont curent au să dureze şi după ter- 
minul de încheiere, s'ar put ajunge scopul prin simpla transportare. 

De multe-ori însă e neapărat de lipsă să se încheie total contul 
la terminul de încheiere. În astfel de casuri procedura amintită mai sus 
nu ne poate îndestuli. Deci pentru a calcula aritmetic exact un Cont 
curent cu două feluri de procente și cu posturi, cari trec peste terminul 
de încheiere, trebue să purcedem în următorul mod: 


Calculăm după metoda de scară numeri dela posturile, cari nu trec peste 
termânul de încheiere, şi facem încheierea după cum s'a arătat la Contul curent 
Nr. III cu doue feluri de procente. 

După ce am făcut aceasta, discontăm posturile, cari trec peste ter- 
min și constatăm, ce valoare au aceste posturi la terminul de încheiere. 
În fine facem saldul general, după regulele cunoscute. Discontarea 
aceasta trebue făcută după calculul intereselor peste sută și anume postu- 
rile din Debit cu procentul de Debit și cele din Credit cu procentul de 
Credit, 1) 

În acest chip am căpeta un resultat aritmetic exact, 

Aceasta procedură exactă oferă însă dificultăți pentru practică și 
de aceea nici nu se întrebuințează. 

În practică se poate purcede altfel și anume se calculează Numeri 
din scadenţă în scadență pănă la cea mai depărtată scadență (ca în Con- 
tul curent Nr. X) şi apoi dela saldul de f. 4717 se calculează Nri înd&- 
răpt pănă la terminul de încheiere 31 Decembre şi fiindcă saldul are 
caracterul Debit, Numerii 2123 se scriu în Credit pentru corectură. 


1) În școalele comerciale este de recomandat a se face exemple şi în chipul acesta şi 
să se constate diferenţele de resultat faţă de metodele aplicate în practică. Formula pentru 


H l t tă J=? — Dacă p =8°h at E 
aflarea intereselor peste sută este. ... J — 56000 S acă p = 89|, atunci EET 


? 


D 


Selen kA E TORR OROEN eben A ai a ie 


Nr. IX. a, Cont curent cu două feluri de interese, dacă sunt şi posturi, cari trec peste terminul de încheiere. 


1. Progresiv cu numeri roşii 1 
Debit S”, PI SP 5%, Credit 
Ge SE - 7 en 
Data Textul Scadența | o | Nu- | Sema | pata Textul Scadenţa | a | Nu- | Sa 
` ZS. meri SS = Hg Z. meri = | S 
Iulie ' 1f} Saldul vechiu Iunie 30/180 | 3870| 2150 _i „Iulie | 2| Pt. rimesă Talie 151165 | 5871| 3558 40 
August | 4| Pt. trată August 120[130[ 3900| 3000 Li August ilf „ » Septemb. |20/100 | 3500| 3500 — 
Septemb. 1] „ » anul viitor (| Ianuarie [13] 18| 358| 2755 50 FI DI o » anul viitor (| Februariei15| 45| 788| 1750 = 
Octombre HA un e Octombre!25| 65| 248321 3740 BOllNovembrel23| „ » Novembre!25] 35| 1145| 3270 60 
Decembre! Ai „ „, Decembrej14] 16 632] 3950 _ ¡Decembre 20 » » Decembre]20] 10 400] 4000 — 
e 5. „ 25| 5{ 260| 5200|-|  „ [31| *) Saldul Numerilornegri|] — LJ 608| — |— 
a 31| 1) Saldul numerilor roşii = —| — 430 i S 31| +) Saldul gen. al sumelor |Decembre]31| — — 4130 [51 
” 31| 2) 8%, inter. dela Nrii 608 — -|-| — 13 öt 
ZA 11524 | 20809 J1] e SR 11524 [20809 51 
d PIE Doe EE | E 
Ianuarie | 1| Sald Decembre 31 4130 [51 


Nr. IX. b, Cont curent cu două feluri de procente, dacă sunt și posturi, cari trec peste terminul de încheiere. Retrograd. 


1, 1. 
Debit So, 5'/, Credit 
ee 

Nu- | Suma 
Data Textul Scadenţa Data Textul 
Iulie 1] Saldul vechiu Iunie lulie | d Pt. rimesă Iulie 
August | 4| Pt. trată August 120] 50| 1500| 200 A August [12| » be Septemb. 
Septemb. 1 3 o Ianuarie 13/193] 5319| 2755 50 e 17 e e Februarie 
Octombre A| „ „ Oetombre|25]115| 4302| 3740 |50} Novemb. |2 s D Novembre 
Decembre A p y Decembrei14164| 6478] 3950 e Decembre|2 z e Decembre: 
m Ha - Fa 251175] 9100| 5200 |— ii 31] Sald. brutal sum. f. 4717.— a 
Saldul Numerilor 607 
Béi, Interese dela Nrii 607 13 50, Saldul general 
27306 | 20809 |50; 
4730 !50 


Ianuarie | 1| Saldul 


209 


Nr. X. Cont curent cu două feluri de procent și cu posturi, cari irec 
peste terminul de încheiere. 


Ca- > 
7 : u i 
rac- Sumele Timpul de calculare Dile eeng 
terul Sa, 5%, 
m BCC 
D f. 2150 — [| Din 30 Iunie — 15 lulie 15 322 — 
c „355% | 40 
C f. 1408 40 » ID Lulie — 20 August 35 = 493 
D | „ 3000 | — 
D | £ 1591 ol, 20August — 20 Septemb] 30 | 473 = 
c , 3500 | — 
c f£ 1908 | 40 | „ 20 Septemb. — 25 Octobre | 35 =: 668 
D | „ 3740 | 50 
D | £ 1832 | 10 | „ 25 Octobre — 25 Novemb] 30 | 550 = 
d „ 8270 | 60 
c | £ i438 | 50 | „ 25 Novemb. —14 Decemb.| 19 a 273 
D | „ 3%0 | — 
D f. 2511 50 „ 14 Decemb. — 20 ,„ 6 154 a 
c „ 4000 | — 
c f. 1488 | 50 |» 20 ew —2% , 5 — 14 
E E PE anul viitori 
D f£. 8711 50 n»n 25 ew  — 13 Ianuarie] 18 668 Sei 
D | „ 2755 | 50 
D f£. 6467 — „13 Ianuarie — 15 Februar. | 32 2069 — 
c | „ 17350 | — | 
D £ 417 | = „n 15 Februar. — 31 Decembr.| 45 es 2123 
4238 3631 
E 
80/ inter. dela Nri 4238 = f. 94.18 
Bojiînter. p p 3631= „ 5043 
D k 43 75 interese în Debit f. 43.75 
D f. 4760 75 | Saldul general al sumelor 


Astfel în Contul curent Nr. X avem: 
în Debit Nri 4238, cari cu 8%, dau ca interese f. 94-18 
iar în Credit „ 3631, e Dia » op e „ 5043 
adecă f. 48375 în Debit.) 
1) Mai mult ne-am apropia de resultatul aritmetic exact, dacă dela saldul de 
f£. 4717.— nu am calcula de fel numerii, ci am face încheierea fără acești Numeri şi la 
urmă am face discontarea acestui Saldo (adecă am calcula, dela 2123 Nri interese en Säi, 
de Debit cu procentul de Debit. Deosebirea ar fi numai într'aceea, că în Contul curent 
Nr. X. dela Nrii 2123 s'au calculat interese cu Bil, 


16 


210 


Acelaș cout curent Nr. X, încheiat prin adaptarea Numerilor din Debit. 
e — 


Ca- 9 Numeri 
rac- | Sumele Timpul de calculare = - 
terul Pe 
Debit | Credit 
i ra a 
D |f.4717— 4238 3631 
Numerii din Debit adaptaţi pentru 5%, 6781 ` | 
Saldul Numerilor . . . ... 3150 
6181 6781 
D vw 43/75] 5°% interese în Debit dela Numerii 3150 
D jf. 476075] Saldul general al sumelor 


Pentru a nu reproduce în total Contul curent Nr. X am luat numai 
partea din urmă. 


Avem în Debit Numeri 4238 cu Gr, pe aceştia, conform regulei 
sciute, îi adaptăm pentru 5%, adecă 4238 Ce și căpătăm Numeri adap- 
taţi 6781. Facem saldul între Numerii adaptaţi ei între Numerii din Credit 
3631 și căpătăm ca sald de Numeri 3150, dela cari avem să calculăm 
interese cu 5%, (:72) şi astfel căpătăm ca interese de Debit f. 43.75. 


Acelaș cont curent Nr. X, încheiat prin adaptarea Numerilor din Credit. 


D |f.4717— — 4238 3631 
Numerii din Credit adaptaţi pentru 8% 2269 

Saldul Numerilor . . . . . aaa’ 1969 

4238 4238 


D | „ 43|75| 8%, interese în Debit dela Numerii 1969 
D It 4760,15] Saldul general al sumelor 


Avem în Credit Numeri 3631 cu 5", pe aceştia, conform regulei 
cunoscute, îi adaptăm pentru 8'/, adecă 3631 XE și căpătăm Numerii 
adaptați 2269. Facem saldul între Numerii adaptaţi şi între Numerii din 
Debit 4238 şi căpătăm ca sald de Numeri 1969, dela cari (fiind-că saldul 
e în Credit) avem să calculăm în Debit cu Ga, (: 45) și căpătăm tot 
f. 43.76 ca interese. 


211 


Nr. XI. Cont curent cu procente schimbate. 


Din 380 Iunie — 25 Octombre 6%, și 4Y: 
25 Octombre — la sfîrșit 8%, şi 6%/,. 


n 


Ca- 
rac- Sumele Scadențele 
terul 
i D f. 2150 — {Din 80 Iunie — 15 Iulie 
Cc „8558 40 
Cc f. 1408 40 n» 15 Iulie — 20 August 
D „8000 ~- 
D f. 1591 60 n 20 August — 20 Septem. 
IW 3500 — 
C f. 1908 40 » 20 Septembr. - 25 Octom. 
D „3740 | 50 
D f. 1832 10 » 25 Octombre — 25 Novem. 
IR „ 8270 60 
Cc f. 1438 50 n» 25 Novembre — 14 Decem. 
D „3950 | — 
D f. 2511 50 » 14 Decembre — 20 Decem. 
(è n»n 4000 — 
IW f. 1488 50 » 20 Decembre — 25 Decem. 
D „5200 — 
D f. 3711 50 „ 25 Decembre -- 13 Ianuarie 
D „ 9155 50 
D f. 6467 | — , 13 Ianuarie — 15 Febr. 
C n» 1750 — 
D f. 4717 = » 15 Februarie — 31 Decem. 
Go, inter. dela Nri 800 = f. 13.33 
ali, 3 DÉI „1451 
interese de Credit f. 1.18 
8%, inter. dela Nri 3438 — f. 76.40 
6% » n 24704117 
interese de Debit f. 35.23 
D e 34 05 II » Credit » 1.18 
>) interese de Debit f. 34.05 
f. 4751 05 — 


16% 


212 


7. Calcularea conturilor curente cu procent schimbat în decursul unei 
periode de afaceri. 

Une-ori afacerile de Cont curent pretind, ca în urma schimbărilor 
de relaţii, să se schimbe și procentul de Cont curent. 

Pot exista două casuri şi anume, dacă mai înainte a fost acelaș 
procent şi pentru Debit şi pentru Credit, și dela un timp se schimbă 
procentul. D. e. a fost 6%, pentru Debit şi Credit şi se schimbă în 5%, 
atât pentru Debit cât și pentru Credit. 

Alt cas poate fi, că au fost 2 feluri de procente, unul pentru Debit 
şi altul pentru Credit şi se schimbă amândouă ca în exemplul Nr. XI. 

Atât în casul prim cât și în al doilea nu este nici o greutate, ci se 
calculează Numerii şi dilele ca şi în conturile curente deja cunoscute, 
. cu singura deosebire, că se separă Numerii și se adună deosebit. 

În formularul Nr. XI avem același Cont curent, care l-am tractat 
la Nr. IX şi X. Vedem că în privința calculării dilelor şi a Numerilor 
nu este deosebire, fără numai atât, că la încheiere se calculează intere- 
sele 1) separat ai se face saldul general al intereselor. 

Acelaş exemplu calculat prin adaptarea Numerilor. 

Avem 1, cu 6% [cu 4° 


800 1161 


2, cu 8% | cu 6% 


3438 | 9470 
Mai întâi facem adaptare ad 1): 
Debit 6%, |4!/, Credit 


800 1161 adaptăm Numerii din Credit pentru 6% 
871 
Apoi adaptăm ad 2): 

Debit 8%, | 6°/ Credit 


3438 2470 adaptăm Numerii din Debit pentru 6%. 
4584 
Astfel adunând avem Numeri cu 6°% 
6%, 6%, 
800 | 871 
4584 | 2470 
5384 | 3341 


1) In gcoalele comerciale este bine să se arate astfel de calculări şi după metoda 
progresivă, retogradă şi cu Numerii roşii, care oferă singura deosebire, că se fac mai multe 
îneheieri. 


213 


Facem saldul Numerilor și căpătăm 2043, care sald dividat cu Di- 
vizorul fix 60, ne dă ca interese f. 34.05, ceea-ce consună cu resultatul 
de mai înainte, !) 


8. Calcularea provisiunei, a curtapiului și a speselor. 


După-ce sau arătat diferitele conturi curente și s'a explicat caleu- 
larea intereselor cu un fel de procent, cu donă feluri şi cu procent 
schimbat în decursul unei periode de afaceri, trebue să amintim, că 
bancherul comisionar mai socotesce comitenților săi o provisiune pentru 
îndeplinirea afacerilor, curtagiu pentru unele transacțiuni, precum şi spe- 
sele reale ce le-a avut, precum porto, telegrame etc. 

Deja la început, când se stipulează condițiile de Cont curent, se 
stabilesc şi acestea între contrahenți. 

Provisiunea o calculează bancherul comisionar comitentului sën, 
sau dela posturile din Debit sau dela cele din Credit şi anume dela suma 
cea mai mare de bani. Dacă suma de bani dela posturile din Debit 
este f. 25000 şi dela posturile de Credit este f. 20000, atunci provisiunea 
se calculează dela sumele din Debit, la din contră, când Creditul e mai 
mare, dela sumele din Credit. Bancherul debitează pe comitentul său 
pentru provisiune ori de unde s'ar calcula aceasta. Provisiunea se con- 
tractează mai dinainte ai variază între Jon — EA şi uneori şi mai mult. 

Dacă doi bancheri stau în astfel de afaceri, că este când unul 
când cela-lalt comisionar, atunci se pot învod ca să nu'și mai calculeze 
reciproce provisiune. 

În afaceri de Cont curent se pot ivi și posturi, dela cari să nu se 
socotească de loc provisiune; acestea se numesc posturi franco şi în seri- 
sorile ce se schimbă între interesați se însemnează acest lucru. Astfel 
pot să fie posturile, cari se transportează, și cu deosebire saldul din 
trecut, dela care s'a socotit deja provisiunea mai înainte. Deasemenea 
nu se socotesce provisiune dela interese, dela spese și dela unele afaceri, 
dela cari s'a socotit provisiunea imediat. 

Curtagiul se socotesce dela diferitele posturi fie în Debit fie în 
Credit, la cari s'a întrebuințat un curtier (samsar) sau se poate dice că 
sa întrebuințat. Bancherul comisionar debitează pe comitentul său cu 
curtagiul. 

In unele contracte de Cont curent se fixează şi o provistune specială 
pentru acceptarea cambiilor, și pentru domicilieri de cambii. 

Deasemenea bancherul comisionar debitează pe comitentul său și 
cu spesele reale, ce le-a avut în afacere de Cont curent, precum: porto 
telegrame, timbre etc. 


1) Şi aici este bine în teorie să se indice şi să se facă calculări după-cum s'a amintit 
la capitolul trecut. 


914 


Provisiunea, curtagiul şi spesele se pun în Cont curent imediat dupăce 
s'au calculat interesele astfel, că saldul general al sumelor se face ținându-se 
cont şi de provisiune, curtagiu şi spese. 

Un lucru însă trebue notat, că debitarea cu provisiune, curtagiu 
şi spese să se facă în Cont curent tocmai la urmă, când se face înche- 
ierea, pentru ca să nu se calculeze interese şi dela acestea sume, sau 
dacă debitarea se face mai înainte, atunci trebue declarate aceste sume 
ca posturi franco, ca astfel să nu se mai calculeze interese dela ele. 

Conturile curente se poartă în registrul Salda Conti, în registrul 
persoanelor cu cari avem Cont curent şi tot în acel registru se fac și 
calculările de interese. Excepţiune face metoda de scară, care trebue 
calculată pe un blanchet separat și interesele se induc apoi în Salda Conti. 

Din Salda Conti se face un extras, o copie, care se trimite comiten- 
tului. Acest extras are să fie provădut cu data încheierii, să fie iscălit 
și e us a se adauge clausa: Salvo Errore et Ommisione sau pe scurt S. E. & O. 
Prin aceasta clausă își face reserva comisionarul, de a reveni, dacă ar 
afla o eroare san o omitere; el scrie comitentului său o epistolă, în care 
alătură extrasul de Cont curent, îl roagă să-l examineze ai aflându-l exact 
şi în conformitate cu registrele sale, să treacă saldul din nou sau să-l 
“achite, după cum sunt învoiți.!) 


ASTRA. 
(Sciri din sinul Asociaţiunii). 

Pro Domo. „Unirea“ din Blaj în Nr. 45 din 30 Octombre a. o de- - 
nunță organul Asociaţiunii, și în treacăt și rapoartele comitetului cătră 
adunarea generală, că ar „face politică“, şi âncă politică „actuală“ și de 
„partid,“ — toate aceste pentru motivul că în raportul nostru despre adu- 
narea generală din Mediaș, aprețiând momentele acesteia de importanţă 
mai mare, am exprimat părerea, că discuţiunile de astă dată nu au stat 
pe un nivel atât de înalt ca la adunarea generală din Lugoș. 

Nu putem angaja organul Asociaţiunii în polemii și prin urmare la 
acest loc nu ne putem ocupa mai de amănuntul cu expectorațiunile 
„Unirei“. Nu vom face aceasta nici la alt loc, pentru-că tonul articolului 
de sub întrebare ne silesce a-l ignora. 

Cu toate aceste, în interesul Asociaţiunii, ne vedem constrînși a da 
loc unui scurt respuns la o întrebare ce ni se pune, și următoarelor recti- 
ficări strict obiective. 

Pentru toate câte se publică în organul Asociaţiunii, întreaga rés- 
pundere o poartă exclusiv numai redactorul lui, secretarul L de oare-ce cen- 
sura preventivă deocamdată âncă nu este întrodusă în sinul Asocia- 
Hun noastre. 


1) Vedi „Corespondenţa comercială“, afacerile de cont curent, 


215 


Stabilită astfel responsabilitatea, declarăm, că „Transilvania“ sub 
conducerea de astădi nu a făcut şi nici nu va fuce politică, nici „actuală“, 
nici „de partid“. Această denunţare este pe cât de păgubitoare intereselor 
Asociaţiunii, pe atât de nebasată. De altă parte însă redacţiunea actuală 
îşi reservă dreptul, — și, pănă când din încrederea adunării generale va 
ocupa acest loc, va şi usa de el, — ca între marginile bunei cuviinţe şi pe lângă 
respectarea coneluselor şi disposiţiunilor forurilor sale competente, să poală supune 
unei aprețieri critice toate momentele ce ating activitatea şi interesele Asocia- 
Hiunii. Va apreţia deci şi în viitor din punct de vedere critic nivelul 
discusiunilor tuturor adunărilor noastre, nu va face însă ce i se impută, 
dar ce wa făcut nici în trecut, anume nu se va pune nici când în contrudicere 
cu conclusele şi disposițiunile adunărilor generale şi comitetului central. Căci 
redacțiunea actuală este de convingerea, că îndată ce sar lua „Transil- 
vaniei“ dreptul de a apreția din punct de vedere critic ori-ce chestiune, 
care în sensul statutelor cade în competența Asociaţiunii și atinge inte- 
resele ei, ar înceta pentru acest organ rațiunea de a fi. 

Ce privesce rapoartele secretarului I, presentate în numele comite- 
tului central la adunarea generală, noi nu avem, și nici alții pe câţi 
i-am întrebat, nu au cunoscință despre cele ce după afirmarea „Unirei“ 
s'ar fi întâmplat în Mediaș. Și nici nu s'au putut întempla, pentru că 
este un neadevtr, că în vreun raport sar fi „condamnat direcţiunea 
politică și actele politice săviîrșite de comitetul partidului naţional 
român“. 

Toată chestiunea se reduce la un scurt pasagiu de 6—7 cuvinte din 
raportul despre producțiunea noastră literară, în care inproductivitatea 
noastră pe terenul literaturei frumoase se explică prin depresiunea, ce a 
urmat la noi excitărilor, la cari au fost expuse în timpul mai nou simţe- 
mintele noastre naţionale. 

Remarcarea fugitivă a unui asemene moment de notorietate constatată, 
fără a întra în detaiuri, credem că este nu numai admisibilă, ci chiar 
inevitabilă într'un vast raport, care atinge toate ramurile vieții noastre na- 
ționale şi în deosebi nu poate fi reproșată secretarului I al Asociaţiunii, 
care după statute ($. 25) are datorința „să studieze situațiunea generală, 
să țină cont de spiritul timpului, de puterea şi necesitățile culturale ale po- 
porului român“ şi pe această busă să'și facă propunerile la locurile com- 
petente, 

La nici un cas nu poate fi în interesul Asociațiunii a făuri arme 
din asemene lucru şi a-l denunța în lumina în care l’a pus „Unirea“. 

Cu aceste scurte ai obiective observări am terminat. Frasele „Unirei“, 
şi mai ales cele ca: „deprinderi stilare ale unuia sau altuia“, „sedimente 
duhovnicesci“, „alergări mentale“, etc. ne credem în drept a-le ignora. 
Ele nu dovedesc altceva decât, că „Unirea“ nu a tractat chestiunea cu 
bună cuviința obicinuită între oameni culți. 


216 


SCIINŢĂ, LITERATURĂ ŞI ARTĂ. 


«Enciclopedia română». A apărut fasc. VI, pag. 478—568, care 
cuprinde preste 1100 articole, adecă aproape întreg restul titlilor cu ini- 
tiala B. (Beurnonville — Brândză). l 

Acest fascicol se distinge față cu cele premergătoare prin bogăția 
extraordinară a materiilor de interes special românesc. Astfel găsim 
aici între articolele geografice: Bicaz, Bihor, Bistriţa, Blaj (ilustr.), Bocşa, 
Botoșani (ilustr.), Brad, Brăila (ilustr.) Bran etc., iar în materie istorică 
rom. ` Bogdan şi Bolochoveni (de D. Onciul), Bogomilii (de M. Străjan), 
Bonfinius şi Bornemisza (de I. M. Moldovan), Brancoveanu, etc. Cu 
deosebire bogat este materialul biografic rom., din care amintim art, 
Bianu, Bibescu, Blajevici, Blaramberg, Bob, Bodnărescu, Boerescu, 
Bogdan, Bohăţiel, Bojaaji, Boiu, Bojinca, Boliac, Bolintineanu, Bologa, 
Borgovan, Bosco, Bosian, Botta, Brailoiu, Bran, Branisce, Brândză, 
etc. Dintre celelalte articole mai însemnate remarcăm: Biblioteca (B.-le 
rom., de Radulescu Motru), Boalele mentale (Dr. Sutzu), Bocet (M. 
Străjun), Bordeiu (Dr. I. Felix), Botanica, Inst. bot. și Grad, bot. (M. 
Vlădescu), Așezămintele Brancovenesci, ete. În fine mai amintim art. 
Boemia (Urban-larnik).  /lustruţiunile (executate de renum. firmă Angerer 
u. Gâschl în Viena) sunt foarte frumoase. De interes deosebit sunt: 
Catedrala, mitropolia şi institutele culturale din Blaj. Institutul botan., 
forăriile și planul grădinei botanice din Cotroceni, biserica Sf. Gheorge 
şi liceul din Botoșani, planul portului și un tablou al docurilor din 
Brăila.  Așezemintele Brancovenesci din Bucuresti, apoi mai multe 
ilustr. de zoologie (Blennius, Bison), etc. 

Acest cuprins bogat al unui singur fascicol, cu toate că n'am ` 
amintit nici a 20-a parte a articolelor, ne dă o icoană destul de elo- 
cuentă pentru aprețiarea însemnătăţii deosebite şi a dimensiunilor uriașe 
ale acestei intreprinderi, unice în literatura română. | 

Din avisul publicat în fruntea fascicolului amintim, că direcțiunea, 
renunțând la conlucrarea acelor autori, cari până acum nu i-au trimis 
manusciptele la timp și prin aceasta au împiedecat înaintarea mai repede 
a publicaţiunii, iar editorul instalând o tipografie proprie pentru Enciclo- 
pedie, cu începere dela anul nou fascicolele se vor pute publica la in- 
terval de 6 septămâni. 

Abonamentele se fac la librăria W., Kraft în Sibiu, iar pentru 
România la librăria Miller & Storck în Bucuresci, şi se primesc numai 
pentru publicațiunea întreagă (30 fascicole); preţul de prenumerare (A. 1 
resp. Lei 2.50 de fie-care fascicol) se poate plăti însă şi în rate pentru 
câte 5 sau 10 fascicole, totdeauna anticipativ. Abonaţilor li-se trimit numai 
faseicolele plătite înainte. 


Transilvania. Partea oficială. 217 


Nr. 577—1897. 


PROCES VERBAL 


din ședința comitetului „Ăsociaţiunii pentru literatura română 
și cultura poporului român“, ținută în Sibiiu la 30 Septembre 
1897. 

Președinte: Dr. Ilarion Puscariu, v.-preș. Asociaţiunii. 

Membri presenţi: Z. Boiu, Dr. I. Beu, I. Creţu, Dr. 
C. Diaconovich, I. Papiu, I. V. Rusu, L. Simonescu, și N. 
Togan, bibliotecar. 

Secretar: Dr. V. Bologa. 


160./573. 

Domnul Dr. Demetriu Ciuta, advocat în Bistriţa şi membru în co- 
mitetul central al Asociaţiunii, anunță ou data 28 Septembre a. c. că, 
ocupat fiind în altă parte, nu poate participa la şedinţa de astădi. 

Spre scire. 
161./353. 

Stipendiștii Asociaţiunii și anume: 

1. Mihaiu Pop din T. Sărvad, absolvent de clasa IV la gimnasiul 
din Careii mari, şi 

2. Ioan CQomaniciu din Veneţia, absolvent de clasa VII la gimna- 
siul român din Brașov, — legitimează sporiul lor în studii pro 1896/7. 

Spre scire, lăsându-se în folosința stipendiului și 
pro 1897/8. 
162./382. 

Domnul Iosif St. Şuluţiu, consilier de tribunal i./p. în Sibiiu, în 
firul conclusului de sub Nr. 232/1897 înaintează cu data 29 Iulie a. c. 
cele 800 broşuri din „Biografia lui Avram lancu“ şi cere să se iee măsu- 
rile de lipsă pentru vinderea broșurei, pentru-ca să se poată înfiinţa cât 
mai de grabă fondul „Avram Iancu“. 

Se decide: 
i „Să se adreseze o listă de abonament cătră direcți- 
unile despărțămintelor Asociaţiunii, cu recercarea să 
o recomande tuturor să aboneze broşura numită, 
apoi să reaștearnă lista abonaților, dimpreună cu su- 
mele incassate, în termin de 30 dile, pentru expeda- 
rea exemplarelor abonate. 
Tot în acest scop să se facă un anunț în qia- 
ristica română. 
15 


218 Transilvania. Partea, oficială. 


* 163./556. 

Consistoriul archidiecesan din Sibiiu comunică cu data 24 Iulie a. 
c. Nr. 4,800, că dispensând la cererea proprie dela catechisarea elevelor 
gr. orientale dela școala civilă de fete a Asociațiunii pe asesorul consi- 
storial, protopresbiterul Zacharia Boiu, în locul astfel devenit vacant a 

instituit catechet pe profesorul seminarial Dr. Petru Șpan. 
Spre scire, exprimându-se mulțămită dlui asesor 
Z. Boiu pentru bunul serviciu adus institutului no- 
stru în decurs de 8 ani în calitate de catechet, iar 
despre instituirea noului catechet se încunoscințează 


direcțiunea școalei. 


164./554. 

Vice-preşedintele Asociaţiunii Dr. Ilarion Pușcariu comunică cu 
data 11 Septembre a. c., că tinărul Joan Dămian din Herţegani, student 
în Braşov și stipendist al Asociaţiunii din fundațiunea „Bagota“, a fost 
împărtășit cu stipendiu dela Consistoriul archidiecesan din Sibiiu. 

Comunicatul se ia spre scire, stipendiul de 20 fl. 
la an din fundaţiunea „Bașota* se declară vacant și 
se va conferi deodată cu celelalte stipendii vacante. 


| 165./281, 317 şi 330. 
Se presintă cererile întrate în urma concursului publicat cu data 
12 Iulie 1897, sub Nrii 281, 317 şi 330, pentru conferirea stipendiilor şi 


anume: 
1. Un stipendiu de 60 fi. din fundaţiunea „Marinovici“ pentru ti- 


neri gimnasiști. 

2. Un stipendiu de 40 fl. din fandaţiunea „Radu M. Riurean“ 
pentru tineri gimnasiști. 

3. Un stipendia de 40 fi. din fundațiunea „Dr. Ioan Moga și soţia 
Anna n. Bologa“ pentru eleve dela școule de fete românesci. 

4. La acestea se adaugă acum și conferirea stipendiului de 20 fi. 
pe an din fundaţiunea „Bașota“ pentru tineri gimnasiști. 

Cereri întrate 43. 

1.  Stipendiul de 60 fl. pe an din fundaţiunea 
„Marinovici“ se votează tinărului Emil Rus din Şieul 
de Câmpie, absolvent de I clasă comercială din 
Brașov. 

2. Stipendiul de 40 fl. pe an din fundaţiunea 
„Radu M. Riurean“ se votează tinărului Aurel Vasilie 
din Sibiiu, absolvent de cl. I la gimnasiul de stat 
din Sibiiu. 


Transilvania.? Partea oticială. 219 


3.  Stipendiul de 20 fl. la an din fundaţiunea 
„Bașota“ se votează tinărului Traian Dragoş din St- 
Margita (cott. Solnoc-Dobâca), absolvent de cl. II la 
gimnasiul evangelic din Bistriţa. 

4.  Stipendiul de 40 fi. la an din fundaţiunea 
„Dr. loan Moga și soţia Anna n. Bologa“ se votează 
Silviei Ciora, elevă internă în cl. I. a școalei civile 
de fete a Asociaţiunii. 


166./570. 


Direcţiunea școalei civile de fete înaintează protocolul conferenței 
corpului didactic din 4 Septembre a. c., în care s'a ocupat cu examenele 
de emendare și primire ale mai multor eleve. 


Spre scire. 


167./481. 

Domnul Iosif Gomboş, învățător în Vidra de sus, înaintează cu 
data 20 August a. c. raportul comisiunii, ce s'a constituit din membrii 
Asociaţiunii cu locuința în Vidra de sus şi un representant al comitetu- 
lui parochial conform conclusului dto 21 Ianuarie 1897 Nr. prot. 17, 
pentru-ca să statorească de nou prețul pământurilor din /ăsământul lui 
Avram lancu şi să tacă propuneri pentru cea mai rentabilă vendare. 

Pe basa raportului comisiunii se constată, ca suma totală pentru 
vinderea realităților pe calea licitaţiunii publice s'a statorit cu 3050 H. 
în care scop, conform propunerilor comisiunii, se decide: 


1.  Realităţile Asociaţiunii din lăsământul lui 
- Avram Iancu, afară de casa Iancului —- să se vândă, 
pe calea licitaţiunii publice aceluia, care va oferi 
mai mult preste prețul statorit de comisiune pentru 
pământurile singuratice. 

2.  Realităţile, respective pământurile, nu se 
vând în massă, ci bucată de bucată, precum sau și 
prețuit. Dacă însă plenipotențiatul Asociaţiunii pen- 
tru conducerea licitaţiunii se va convinge, că pentru 
Asociaţiune e mai rentabil ca o bucată de pământ 
să se împartă și în mai multe părți spre vendare, 
se autorisează a face împărţirea. În acest cas se 
vor vinde și parțelele pe calea licitaţiunii, plenipo- 
tențiatul însă este îndatorat să asigure pe calea acea- 
sta un preţ cu cel puţin 109, mai mare, decât preţul 
minimal statorit de comisiune pentru acel pământ. 

10% 


220 


Transilvania. Partea oficială, 


3. Sub prețul minimal, statorit de comisiune, 
nu se va vinde nici un pământ. 


4.  Încât privesee preţul cumpărării, pentru reali- 
tăţile resp. pământurile ce se vor vinde preste 300 fl. 
se va acorda cumpărătorului favorul, ca să-și poată 
achita datoria în termin de 5 ani în 5 rate egale, 
dimpreună cu interesele de 6%. Se va pretinde însă 
și dela aceștia 10%, cu ocasiunea licitaţiunii și 20%, din 
preţul cumpărării cu ocasiunea încheierii contrac- 
tului. 


5. Pentru cumpărătorii pământurilor, al căror 
preț nu trece preste suma de 300 fl., se statoresce, 
că au să solvească preţul întreg al cumperării cu 
ocasiunea încheierii contractului, ce va urma după 
aprobarea protocolului de licitaţiune din partea co- 
mitetului central al Asociaţiunii. Până atunci însă 
se va păstra la cassa Asociaţiunii vadiul de 10% 
dela prețul minimal statorit, care vadiu se va incassa 
de plenipotenţiat la ținerea, licitaţiunii. 


6, Toți acei cumpărători, cari nu achită preţul 
întreg la data cumpărării resp. încheierii contractului, 
se vor învoi să-și întabuleze Asociaţiunea dreptul de 
ipotecă pănă la suma datoriei și 6%, interese, nu nu- 
mai pe realităţile vândute, ci și pe alte realităţi, ce 
vor mai ave. 


7. Terminul de licitaţiune îl va fixa plenipo- 
tențiatul Asociaţiunii în această afacere, în comună 
înțelegere cu membrii comisiunii noastre din Vidra 
de sus, conform referințelor locale. 


8. Conducerea licitaţiunii și preste tot realisa- 
rea vinderii realităţilor Asociaţiunii din lăsământul 
Avram lancu, âncă în decursul acestui an, fiind îm- 
prejurările favorabile, în sensul disposiţiilor luate, se 
încredințează domnului Iosif Gomboş, învățător în 
Vidra, de sus, exprimându-i-se mulțămită pentru pre- 
gătirile făcute până acum. 


Gët iute Pe ital i 


Transilvania. Partea oficială, 221 


165./525. 
Se presentă protocoalele adunării generale a Asociaţiunii, ţinută în 
Mediaș la 27—28 August a. o 
Spre scire, remănând a se reveni la punctele 
singuratice. 
169./523. 
Conelusul adunării generale din 1897, Nr. prot. 24 relativ la fntre- 
girea comitetului central pe restul periodului 1895—1898 
Se ia spre scire cu aceea, că membrilor aleși 
sa inmanuat decretul. 


120./547. 
Coneclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 1 relativ la publi- 
carea cuvântului presidial în organul Asociaţiunii 
Se ia spre scire cu aceea, că sa executat. 


1'71./526. 

Conclusul adunării generale din a. e Nr. prot. 13, prin care s'a 
luat spre scire cu mare mulțămită donațiunea de 20,000 lei, făcută Aso- 
ciaţiunii de domnul Stroe S. Belloescu, profesor în Bârlad, pentru în- 
ființarea unui fond întru amintirea părinților sei „Stana și Stroe Belloiu“ 

Se ia spre scire, constatându-se, că domnul pre- 
sident al Asociaţiunii deja la 31 August a. c. n. a 
notificat marinimosului donator conclusul adunării 
generale, în urma căreia DSa imediat a expedat la 
cassa centrală a Asociațiunii cele 20,000 lei în scrisuri 
fonciare române pentru scopul indicat. 

Se dispune la oficiul de cassă să se întroducă acea- 
stă donaţiune la averea Asociaţiunii ca posiție de 
sine stătătoare sub titlul: „Stana și Stroe Belloiu“. 


172./530. 
Conclusul adunării generale din 1897, Nr. prot. 19 p. II, prin care 
s'a însărcinat comitetul central ca în viitor, aflând mijloacele necesare, 
să stăruie a se duce în deplinire conclusul adunării generale din 1896 
Nr. prot. 12 p. VII, relativ la publicarea de premii pentru tractate popo- 
rale din domeniul dreptului public, administrativ și privat al statului 
Se ţine în evidenţă. 
178./533. 
Conelusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 19, p. VI, prin care 
s'a luat spre scire raportul despre școala civilă de fete cu internat a 
Asociaţiunii pro 1896/7, pe lângă observarea, ca să stăruie comitetul 


222 Transilvania. Partea oficială. 


central, ţinând samă de relațiile noastre sociale, să se deie cât de multă 
atențiune economiei de casă în internatul Asociațiunii 
Se predă direcţiunii școlare pentru posibilă con- 
siderare între marginile planului de învățământ. 


174./534. 

Conclusul adunării generale din 1897, Nr. prot. 19 p. VIII, relativ 
la "sporirea numerului membrilor Asociațiunii prin stăruinţe continue din 
partea comitetului central și a despărțemintelor 

Se ţine în evidenţă. 
175./536. 

Conslusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 19, p. XI, prin care 
sa luat spre scire raportul despre activitatea literară a Asociațiunii pro 
1896/7 şi s'a primit propunerea comitetului central cu privire la viitoarea 
activitate literară a Asociaţiunii, antorisându-se comitetul a sprijini şi 
pe viitor în primul rând opere de agronomie, de istorie naţională și de 
materii înrudite 

Se ia spre scire și se predă secretarului I. 


176./537. 

Conclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 19, p. XII, prin 
care s'a însărcinat comitetul central să iee toate măsurile posibile ca să 
funcționeze pe viitor despărțemintele neîmpedecate, în sensul statutelor, 
şi să îngrijască de organisarea despărțemintelor pe întregul teritoriu al 
Asociaţiunii, și să se constate la fiecare adunare generală cari despăr- 
țeminte sunt representate prin delegaţi, 

Se predă commu: P. Cosma, I. St. Șuluţiu, 
şi Dr. ©. Diaconovich pentru presentarea unui pro- 
iect de resoluție cu privire la executare. 


1'7'7./540. 

Conclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 20, de cuprinsul 
următor: Comitetul Asociaţiunii să ajutoreze șooalele, confesionale amenin- 
țate prin lipsa de venite, sau să întemeieze însuș şcoale cu caracterul 
Asociaţiunii în părţile, unde lipsa de școale se simte, 

Se predă cassarului. 


178./541. 


Conclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 21, prin care: 

a) s'a lnat spre scire raportul comitetului central referitor la rațio- 
ciniul Asociațiunii pro 1896; 

b) s'a aprobat cumperarea casei de sub Nr. 6, strada Morii, din ve- 
cinătatea edificiilor Asociaţiunii, și contragerea împrumutului de 22,000 A, 
în acel scop; 


Transilvania Partea oficială. 223 


c) s'a aprobat rațiociniul Asociaţiunii pro 1896 şi s'a dat absolutoriu 
comitetului central pe gestiunea acelui an; 

d) s'a aprobat proiectul de budget pro 1898 încredințându-se comi- 
tetului executarea 

Se comunică oficiului de cassă pentru orientare 
și acomodare. 
179./542. 

Coneclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 22, referitor la 
ridicarea casei naţionale cu museu istoric, etnografic ete., și a unui inter- 
nat de băieți 

Se predă comisiunii compuse din domnii: I. St. 
Şuluţiu, P. Cosma, L. Simonescu, Dr. A. Brote, O. 
Tilea şi Dr. C. Diaconovich pentru presentarea unui 
proiect de resoluţiune cu privire la executare. 


180./543. 
Conclusul adunării generale din 1897, Nr. prot. 25, prin care sa 
decis să se ţină viitoarea adunare generală a Asociaţiunii în Being 
Se comunică inteligenței române din Being. 


181./549—551. 
Conclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 8, cu privire la di- 
sertațiunile insinuate pentru adunarea generală, 
Se ia spre scire. Disertațiunile se predau redac- 
Gun organului Asociațiunii pentru eventuală pu- 
blicare. 
182./548. 
Conclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 5, prin care s'au 
activat statutele modificate ale Asociaţiunii dela data adunării generale. 
Se predă comisiunii compuse din domnii: Dl Il. 
Puşcariu, I. V. Rusu, I. St. Șuluţiu, P. Cosma și Dr. 
C. Diaconovich pentru studiarea modalităților de 
activare. 
i 183./532. 
Conclusul adunării generale din 1897 Nr. prot. 19, p. IV, prin care 
s'a luat spre scire renunțarea secretarului ll, Dr. V. Bologa, din acel post, 
și s'a încredințat comitetului central întregirea postului în sensul statu- 
telor $ 23 p. h. 
Dr. V. Bologa este poftit să conducă mai de- 
parte oficiul până la instituirea definitivă a secre- 


tarului II. 


224 Transilvania. Partea oficială. 


184./574. 
Funcționarii Asociațiunii presentă particulariul speselor dela adunarea 
generală ţinută în Mediaş la 27—28 August 1897 şi anume: 

1. Secretarul I. f. 7.40 
2, Secretarul II. „ 13.— 
3. Cassarul . . „ 9.— 
4.  Bibliotecarul „ 4.70 

Suma . H. 34.10 

Se asemnează la cassă spre solvire. 


185./575. 


Direoţiunea șooalei civile de fete a Asociațiunii raportează cu data 
30 Septemnre 1897, că până la acea dată s'au inmatriculat la școala ci- 
vilă de fete: - 
în clasa I civilă 15 eleve 
oe A HE , 21 
a ME a SE ` 
» > IV y 16 
„ curs. complem. 8 

total 79 eleve; 
în internat sunt 48 eleve presente, dintre cari 4 cercetează școala ele- 
mentară a Reuniunii femeilor române din Sibiiu. — Prelegerile s'au în- 
ceput regulat la 6 Septembre în cursurile ordinare, iar în cursul com- 
plementar la 15 Septembre a. c. 
Spre scire. 


186. 
Verificarea acestui proces verbal | 
Se încredințează domnilor: Z. Boiu, I. Creţu a 
Dr. C. Diaconovich. 


Şedinţa se încheie. 


D.u.s. 
Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. V. Bologa m. p., 
vice-președinte. secretar II. 


S'a verificat. Sibiiu, 4 Octobre 1897. 
Z. Boiu m. p. L Crețu m. p. Dr. C. Diaconovich m. p. 


Transilvania. Partea oficială. l 225 


Nr. 611—1897. 
PROCES VERBAL 


din ședința comitetului „Asociațiunii pentru literatura română 
și cultura popor. român“ ţinută în Sibiiu la 28 Octombre 1897. 


Preşedinte: I. M. Moldovan. 

Membri presenţi: Dr. I. Beu, Z. Boiu, P. Cosma, Í. 
Creţu, Dr. C. Diaconovich, I. Papiu, Dr. Il. Pușcariu, v.- Droe, 
Asociaţiunii, I. Rusu, L. Simonescu, I. St. Șuluţiu, O. Tilea, 
și N. Togan, bibliotecar. 


Secretar: Dr. V. Bologa. 
187.599. 


Comisiunea de trei exmisă în ședința comitetului central din 30 Sep- 
tembre a. o, pentru pregătirea unui proiect de resoluție în causa organisării. 
despărțemintelor, conform conclusului Nr. 19 pet. XII al adunării generale 
din Mediaș, își presentă raportul seu, pe basa căruia se decide: 

1. Despărţemintele existente se vor însciinţa des- 
pre aprobarea statutelor modificate ale Asociaţiunii, 
cu provocarea de a acomoda întreaga lor organisa- 
țiune şi activitate disposițiunilor §§-lor 36—47 şi de 
a folosi pe viitor noul titlu al Asociaţiunii stabilit în 
$. 1 al statutelor. Cu această ocasiune se va adresa 
direcțiunilor din diferitele despărțeminte un călduros | 
apel, prin care comitetul central, pe basa conclusului 
Nr. 19 pet. XII, al adunării generale din Mediaș, le 
va provoca, ca pe basele noue și largi ale statutelor 
modificate, prin cari organisaţiunea și activitatea des- 
părțemintelor a fost asigurată și scutită de greutăţile, 
ce li se făceau în trecut din partea autorităților, — 
să îmbrățoșeze cu toată căldura și să înainteze cu 
zel neobosit scopurile mărețe ale Asociaţiunii. 

2. Pentru asigurarea funcționării regulate și uni- 
forme a despărțemintelor ai a organelor lor, se va 
stabili un regulament al afacerilor interne ale acestora. 
Cu elaborarea unui proiect de regulament se însăr- 
cinează o comisiune de 3 în persoana dlor: I. St. 
Şuluţiu, P. Cosma și Dr. C. Diaconovich, care va 
avea să presente proiectul deja în ședința ordinară 


226 


“Transilvania. Partea oficială. 


din Decembre a. c., ca regulamentul să poată fi pus 
în lucrare cu 1 Ianuarie 1898, cerându-se ulterior 
aprobarea adunării generale. 

3. Ca comitetul să poată controla activitatea, 
despărțemintelor, şi în consecință să poată lua mč- 
surile necesare, directorii despărțemintelor vor fi pro- 
vocaţi personal, ca fără considerare la procesele ver- 
bale ale adunărilor cercuale și ale comitetelor cer- 
cuale înaintate la comitet, să presinte în luna Ianuarie 
a fiecărui an un raport detaiat despre întreaga ac- 
tivitate a despărțemântului lor în anul premergător. 
Aceste rapoarte se vor publica — cel puţin în estras — 
în foaia Asociaţiunii, şi pe basa lor se va compune 
partea referitoare la despărțeminte a raportului ge- 
neral cătră adunarea generală. 

Primul raport de această natură este a se înainta 
în Ianuarie 1898 despre activitatea despărțemintelor 
în anul 1897. 

4. Adunările generale ale despărţemintelor sânt 
a se anunţa, deodată cu convocarea lor, comitetului 
central, ca acesta — când va afla de lipsă — să se 
poată representa prin delegat special. 

5. Comitetul central, controlând activitatea des- 
părțemintelor pe basa rapoartelor amintite în pct. 8., 
va exmite — când trebuinţele vor cere — delegaţi 
speciali pentru reorganisarea și regularea funcţionării 
regulate a despărțemintelor. 

6. Comitetele cercuale ale despărțămintelor vor 
fi provocate, ca pentru a pute pune în lucrare cu 
1 Ianuarie 1899 disposițiunile S 40 din statute despre 
folosirea, unei părți a venitelor Asociaţiunii prin des- 
părțeminte, să înainteze budgetele făcute pe basa 
venitelor anului premergător, cel mult pănă la finea 
lui Iunie a fie-cărui an, ca acestea să poată fi con- 
siderate în budgetul general, ce se presentă adunării 
generale spre aprobare. 

7.  Constatându-se deja în trecut necesitatea unei 
noue arondări a despărțemintelor, comitetele cercuale 


Transilvania. Partea oficială. 227 


ale acestora vor fi provocate a-şi înainta în această 
privință cererile și părerile lor pănă la finea anului 
curent. 

Despărțeminte cu mai puțin decât 5 membri or- 
dinari nu se vor înființa, nici susține. 

8. În sensul conclusului Nr. 19. pet. XII. al adu- 
nării generale din Mediaș, despărţemintele se vor 
provoca a proved6 cu credenţionale pe delegaţii lor 
aleși pentru adunările generale. 

În ordinea de di a acestora se va suscepe un 
punct special, pentru a constata cari despărțăminte 
și prin cine sânt representate. 

Delegaţilor aleși de despărţeminte nu le compet 
nici diurne, nici spese de călătorie. l 

9. Pentru organisarea despărțemintelor noue în 
Ungaria, eventual și în Transilvania, se stabilesce o 
instrucțiune conform aclusului -/. 


Pentru înlesnirea organisării despărțemintelor 
noue se iau următoarele disposițiuni speciale: 

a) DI Coriolan Bredicean, membru al comitetului 
central, se însărcinează a se pune în legătură cu pu- 
blicul român din Banat şi pe basa pertractărilor, ce 
vor urma, să înainteze comitetului central, âncă în 
decursul anului curent, o propunere motivată cu pri- 
vire la localităţile, unde ar fi să se înființeze despăr- 
țeminte în comitatele: Caraș-Severin, Timiș și To- 
rontal, numind totodată și persoanele, cărora va fi să 
se încredințeze organisarea lor. 

b) O asemenea însărcinare se dă pentru comita- 
tele Sătmar și Maramureș dor G. Pop resp. Dr. I. 
Mihâlyi cu acel adaus, că la cas, dacă în părţile nu- 
mite nu sar pute înființa despărțeminte, să înain- 
teze o propunere cu privire la împărțirea acelor co- 
mitate la despărțemintele învecinate, deja existente. 

c) Lucrările pregătitoare pentru organisarea des- 
părțemintelor în comitatul Bihărei se concred dlui 
membru al comitetului central P. Cosma. 


228 Transilvania. Partea oficială. 


a 


d) Ce privesce celelalte părţi ale teritoriului, asupra 
căruia Asociaţiunea va pute să-și extindă activitatea, 
comitetul central va lua cu altă ocasiune disposiţiile 
necesare pentru organisarea despărțămintelor. 


e) Acest conclus este a se executa de urgență 
cel mult pănă la 15 Novembre 1897. 


188./600. 
În legătură cu punctul precedent, la propunerea dlui P. Cosma 
Se decide: să se înființeze imediat despărțeminte 
în Beinș și Lugoș şi anume: 
1. Despărţă&mântul Beinșului compus deocamdată 
din cercurile pretoriale Being, Vascău și Ceica. 


2. Despărțământul Lugoșului compus deocam- 
dată din cercurile pretoriale: Lugoș cu orașul, Mureșul, 
Făget, Begeiu şi Timiș. 

Constituirea despărțământului Dons se încredin- 
țează domnului loan Butean, director gimnasial în 
Bons, iar a despărțemântului Lugoș, domnului Corio- 
lan Bredicean, advocat în Lugoș. 


189./601. 


Comisiunea exmisă în ședința dela 30 Septembre a. c. cu însărci- 
narea de a înainta propuneri referitor la disposițiile ce sûnt a se lua din 
partea comitetului pentru punerea în lucrare a statutelor modificate, în în- 
treaga organisare și activitate a Asociațiunii, — raportează, că pentru a 
pune în lucrare statutele sunt a se lua de acum disposițiuni speciale cu 
privire la următorii §§-i: 

a) §. 1 despre noul titlu al Asociaţiunii; 

b) §. 2 despre nouele mijloace pentru realisarea scopului Asociațiunii; 

c) $Ş 7 şi 40 despre manipularea și folosirea venitelor Asociațiunii; 

d) §. 23 despre drepturile şi datorințele comitetului central, şi în 
special pct. a) despre primirea membrilor, pet. e) despre organisarea des- 
părțămintelor și agenturilor, pct. f) despre stabilirea regulamentului afa- 
cerilor interne ai pct. 4) despre numirea funcționarilor ; 

e) ŞŞ 24—34 despre funcţionarii Asociaţiunii; 

f) $. 36—47 despre organisarea despărțămintelor şi agenturilor. . 


În aceste materii comisiunea propune, iar comitetul decide: 


Ad 81. I. Pe viitor în toate actele comitetului central 
se va folosi exclusiv numai titlul nou al Asociaţiunii. 


Transilvania. Partea oficială. 229 


Ad $. 2. 


Ad $, 7 şi 40. 


Ad §. 23 pa) 


Sigilul, stampiliile și tipăriturile Asociaţiunii, cari 
poartă titlul vechiu, se vor înlocui cu altele noue. 
Acest conclus se va comunica pentru observare 
tuturor despărțămintelor prin un circular special, care 
este a se expedia cel mult pănă la 15 Novembre a. c. 


Biroul se însărcinează a lua disposiţiunile nece- 
sare pentru rectificarea titlului în cărțile tunduare, 
ce cuprind realităţile Asociaţiunii, âncă în decursul 
acestui an. 


II. Secretarul I se însărcinează de a înainta 
la timpul seu un elaborat referitor la exploatarea 
nouelor mijloace pentru realisarea scopului Asocia- 
Dun, ca comitetul cential să poată presenta în acea- 
stă materie propuneri concrete la proxima adunare 
generală. 


III. Fiind budgetul anului 1898 deja stabilit și 
aprobat de adunarea generală, disposiţiunile statu- 
telor modificate despre manipularea și folosirea, ve- 
nitelor Asociaţiunii din partea comitetului central și 
a despărțămintelor, se vor pune în lucrare numai cu 
începere dela 1 Ianuarie 1899. Despărţămintele sunt 
a se provoca să-și înainteze budgetele făcute pe basa 
venitelor anului premergător în fie-care an cel mult 
pănă la finea lui lunie, ca să poată fi considerate 
la compunerea budgetului general. 


IV. Asupra primirii membrilor fundatori, pe viață, 
ordinari și ajutători comitetul central va decide în 
proxima ședință după întrarea taxelor la cassa cen- 
trală. Diplome se vor da numai la membrii fundatori 
şi pe viață; membrii ordinari primese un bilet de 
legitimare pe câte un an, care servă totodată și ca 
chitanță despre achitarea taxei pe anul respectiv. 


Regulamentul afacerilor interne, stabilit la 19 
Septembre 1893, fiind basat pe statutele vechi și în 
unele părți în contradicere cu statutele modificate, se 


230 


Transilvania. Partea oficială. 


înlocuiesce cu un regulament nou. Proiectul pentru 
acest regulament, presentat de comisiune, se dispune 
a se tipări spre desbatere în proxima ședință ordinară 
a comitetului, care apoi, conform $. 17 p. p.) se va 
înainta adunării generale spre aprobare, iar pănă atunci 
se va pune în lucrare în mod provisor. 


Ad $. 23 p. h) V. În sensul conclusului adunării generale din 
şi $$. 24—34. Blaj Nr. 23 p. b) din 28 August 1895, deodată cu 


înactivarea statutelor nouă încetând mandatul func- 
ționarilor aleși de această adunare — afară de pre- 
sidenți — comitetul central pe basa §-lui 28 p. h) ia 
următoarele disposițiuni : 

A) Pentru ocuparea postului de secretar I. co- 
mitetul central, conform §. 17 b) va publica concurs 
la 1 Iunie 1898 cu terminul 1 Iulie 1898, ca pe această 
basă să-și poată înainta propunerea la proxima adu- 
nare generală. 

Condițiunile acestui concurs se vor stabili în șe- 
dința ordinară din Maiu 1898, ca să poată fi consi- 
derate în proiectul de budget pro 1899. 

Secretarul I., care se va alege în adunarea ge- 
nerală, își va începe funcțiunea la 1 Ianuarie 1899. 
Secretarul I. actual se încredințează cu purtarea agen- 
delor pănă la acest termin. 


B. Posturile de funcționari înșirate în §. 24 
sub 4—9 se vor îndeplini în ședința comitetului cen- 
tral din Decembre a. c. Concurs nu se va publica, 
ci numai un „avis“ în foile române politice din țeară, 
prin care reflectanții vor fi provocați a-și înainta 
cererile la biroul Asociațiunii cel mult pănă la 30 
Novembre a. c. Această publicare se va face în 
prima jumătate a lunei Novembre. Informaţiuni des- 
pre agendele funcționarilor, stabilite în statute și 
în regulamentul afacerilor interne, precum și des- 
pre remuneraţiunea fixată cu conclusul present, se 
vor da reflectanţilor la cerere din partea biroului 
între 15 și 25 Novembre la oarele 5—7 p. m. 


Transilvania. Partea oficială. 231 


Remunerațiunea acestor funcționari se stabilesce 
în mod provisor şi cu începere dela 1899 se va lua 
în budget în modul următor: 


1. secretarului IL. . . . fl. 300.— 
2. cassarului . . . . . „ 200.— 
3. bibhotecarului . . . „ 200.— 
4  archivarului . . . . „ 120.— 
5. economului . . . . „ 120.— 


Controlorul nu primesce remuneraţiune şi se va 
numi dintre membrii ordinari ai comitetului central 
cu locuinţa în Sibiiu. 

Afară de funcţionari se susține mai departe po- 
stul de cancelist, deoarece însă regulamentul aface- 
rilor interne prevede o simplificare a serviciului prin 
reducerea lucrărilor seripturistice, remunerațiunea can- 
celistului, ale cărui agende de pănă acum trec în 
parte şi la archivar, se reduce la fl. 200.—. 

Ce privesce suma, cu care aceste remunerațiuni 
trec preste sumele luate în budget sub acest titlu, 
se va cere pentru anul 1898 ulterior îndemnisare 
dela adunarea generală viitoare. 


Cerând trebuinţele și interesul serviciului, po- 
sturile sus înșirate se vor put6 combina — conform 
S 24 al. ultim din statute — pe lângă următoarele 
reduceri ale remuneraţiunilor : 

a) postul cassarului cu al economului cu remu- 
nerație de fl. 300.—; | 

b) postul bibliotecarului cu al archivarului cu 
remuneraţiune de fl. 300; 

c) postul archivarului cu al cancelistului cu re- 
munerațiune de fl. 300.—, ori cu al economului cu 
remunerațiune de fl. 200.—. 


Toate numirile se fac în mod provisor pe un an 
de probă; numirea definitivă va urma după ce adu- 
narea generală va stabili în mod definitiv remune- 
raţiunile cu ocasiunea aprobării primului budget com- 
pus pe basa statutelor noue. 


282 Transilvania. Partea oficială. 


Până la finea anului curent purtarea agendelor 
se concrede funcționarilor de până acum, cari vor 
avé să resolve resp. refereze toate actele, ce vor în- 
tra până la 31 Decembre a. c., iar cele ce nu se vor 
pute resolvi în merit, vor avé să le predee comite- 
tului central pe lângă consemnare specificată. 


Ad $. 23 VI. Chestiunea organisării despărţămintelor e 
SECH resolvată sub Nr. prot. 187. 
190./594. 


Direcțiunea școalei civile de fete, în urma provocării comitetului cen- 
tra] din 12 Iulie a. c. Nr. 310, înaintează raport în causa instituirei unei 
a doua guvernante, conform cererii corpului didactic din 30 Iunie a. c. 
Nr. prot. 84, şi coustatând, că lipsa unei a doua guvernante deocamdată 
fiind suplinită prin cele doue bone angajate de present la internat, am- 
bele de crescere distinsă și de pregătire suficientă, propune ca cu conside- 
rare la îngreunarea budgetului prin scumpetea momentană a Det), in- 
stituirea guvernantei a doua pentru anul școlar curent să rămână în 
suspens. 

Spre scire. 
| 19 1./592. 

Direeţiunea șeoalei civile de fote înaintează procesul verbal al confe- 
renței corpului didactic, ţinută la 18 Septembre a. c. 

Se ia spre scire. La punctele 16, 18 și 22 ale 
procesului verbal comitetul central va reveni când 
direcțiunea, va înainta raport special. 


192./591. 


Direcțiunea școalei civile de Tote pe basa concluselor conferenţei 
corpului didactic Nr. 19 din 30 Iunie și Nr. 16 din 18 Septemhre a. o. 
transpune hârtia inspectoratului regesc dto 16 Iunie a. c., prin care acesta 
recomandă procurarea „Lexiconului Pallas“, și cere ca această publicaţiune 
să se cumpere pentru biblioteca corpului didactic cu preţul redus de 
A. 85.— de plată în 10 rate semestrale à fi. 8.50. 

În vederea insuficienţei mijloacelor, de cari dis- 
pune Asociațiunea, cererea nu se poate încuviința. 
La procurarea de cărţi pentru biblioteca corpului 
didactic direcţiunea are să se restringă la publica- 
Hun de caracter pedagogic și didactic şi la scrieri 
trebuincioase pentru usul școalei. Cât pentru alte 


“Transilvania. Partea oficială. 233 


opere corpul didactic se poate folosi de biblioteca 
Asociaţiunii. 
193./598. 

Preşedintele presentă hârtia Academiei române din Bucuresci dto 
4/16 Iunie a. c., prin care se trimit Asociațiunii 300 Lei din „Fondul 
loan Scortianu* pentru ca să se cumpere și să se împartă gratis cărți 
religioase şcolarilor români săraci. 

Suma de 300 Lei se predă cassei, relativ la di- 
stribuirea ajutorului se va presenta ulterior propu- 
nerea. 

194./602. 

Preşedintele presentă hârtia dlui Dr. Aurel Isacu, advocat în Cluj, 
dto 19 Septembre a. c., prin care s'au cerut 60 fl. pentru acoperirea 
speselor împreunate cu traducerea documentelor în limba maghiară din 
procesul Oltean, dimpreună cu Së codicelui civil român privitori la (e: 
stamente, ceea ce s'a dispus prin judecătoria cercuală din Cluj. 

Se asemnează la cassă spre solvire președintelui 
în contul fondului „Oltean“. 


195. 


Verificarea acestui proces verbal 
Se încredințează domnilor: P. Cosma, I. Papiu 


și I. V. Rusu. 
Şedinţa se încheie. 
D. u. s. 
I. M. Moldovan m. p., Dr. V. Bologa m. p. 
preşedinte. secretar II. 
S'a verificat. Sibiiu, 1 Novembre 1897. 
loan V. Rusu m. p. L Papiu m. p. P. Cosma m. D 


16 + 


934 Transilvania., Partea oficială. 


Nr. 599/1897. 


INSTRUCȚIUNE 


pentru organisarea despărțămintelor noue ale Asociaţiunii. 
$. 1. 

Organisarea despărțěmintelor Asociațiunii cade în competința co- 

mitetului central (Stat, $. 23, e), se poate inicia însă şi din public. 
S 2. 

Considerând că comitetul cercual stă din cinci membri, şi se poate 
alege numai dintre membrii fundatori, pe viaţă și ordinari ai Asociațiunii, 
„domiciliaţi pe teritoriul despărțământului (Stat. Ş. 43.), despărț&mânt nou 
numai în acel ținut se poate organisa, pe al cărui teritoriu sunt deja 
cel puţin cinci membri fundatori, pe viață şi ordinari de ai Asociaţiunii, 
sau unde cu ocasiunea organisării se insinuă și răspund taxa de membru 
cel puţin cinci membri de aceştia. 


8. 3. 


Când din public se cere înființarea unui despărţământ nou, cererea 
adresată cătră comitetul central trebue să fie subscrisă cel puțin de cinci 
membri fundatori, pe viață sau ordinari ai Asociațiunii, actuali sau insi- 
nuați în însași cerere. 

Cei insinuați au să alăture la cerere şi taxa de membru. 


E? 


Organisarea se efeptuesce sub conducerea unui delegat al comite- 
tului central, carele trebue să fie membru al Asociaţiunii. 


$. 5. 

În acest scop, comitetul central sau delegatul aceluia convoacă o 
adunare constituantă la locul central al despărțământului contemplat, la 
care invită pe toți aceia din cercul contemplat, cari se interesează de 
înaintarea în cultură a poporului român şi de literatura română, ca să 
participe și să-și dee concursul la organisarea despărțământului. 

Convocarea se publică cel puţin cu 8 dile nainte de terminul în- 
tranirii, în unul sau mai multe diare române și deodată cu publicarea 
se insinuă la respectiva autoritate politică. (În oraşe la poliţie, în co- 
munele rurale la pretură). 

S 6. 

Adunarea constituantă o presidează delegatul comitetului central, 
carele prin o cuvântare potrivită o deschide și dintre cei presenţi nu- 
mesce pe unul de notar, iar pe altul de cassar ad hoc. 


D 


Transilvania Partea oficială. 235 


Constituit astfel biroul, nainte de toate, pentru ca să se procure 
destui membri, din cari să se aleagă comitetul cercual, provoacă pe cei 
ce voiesc să se facă membri ai Asociaţiunii să se înscrie la birou şi să 
răspundă taxele fixate în §. 9 al Statutelor. | 

Terminată înscrierea de membri, imediat se pune la ordinea qilei 
alegerea comitetului cercual, carele stă: din directorul despărțământului 
ca preşedinte și din patru membri aleși. 

Membrii fundatori şi pe viață ai Asociaţiunii, domiciliaţi pe terito- 
riul despărțămentului, sunt membri naturali ai comitetului (Statut. $. 43), 
dar în cas de necesitate pot fi şi aleși. 

La alegere participă cu vot decisiv toți membrii enumeraţi în $. 39 
al statutelor. 

Alegerea se face de regulă cn votare pe față, iar la cererea a cel 
puțin 1/, a membrilor Ascociaţiunii presenţi, cu votare secretă. 

După terminarea alegerii se suspinde ședința pe timpul necesar 
pentru facerea procesului verbal, iar după gătirea aceluia se redeschide 
şi se verifică procesul verbal. 

Dacă însă timpul este atåt de înaintat, încât așteptarea celor pre- 
sent) până la verificarea procesului verbal ar fi spre greutate, se alege 
o comisiune de trei membri din localitatea centrală, cari au să verifice 
procesul verbal cel mult în termin de trei dile. 

Cu acestea fiind terminată constituirea, preşedintele încheie şedinţa. 


g. 7. 


Cel mult în 8 dile dela adunarea constituantă, delegatul comitetu- 
lui central raportează la comitetul central despre organisarea despărță- 
mântului, acludând la raport procesul verbal al adunării constituante și 
taxele de membri incassate în adunare, spre ulterioară afacere. 


$. 8. 


Comitetul central examinează actul şi nainte de toate decide asu- 
pra primirii membrilor noi (Stat. §. 23, a) și dacă cel puțin cei 5 mem- 
bri ai comitetului cercual s'au declarat membri fundatori, pe viață sau 
ordinari ai Asociațiunii, nefiind motive de a dificulta procedura delega- 
tului, aproabă conclusele adunării constituante (Stat. 8. 41) şi comuni- 
când conclusul de aprobare cu directorul despărțēmêntului, îl provoacă 
ca să purceadă la constituirea comitetului cercual. 


EN? 


Directorul despărțămentului îndată după primirea conclusului co- 
mitetului central, convoacă pe membrii comitetului, pe cei aleşi ai pe 
cei naturali la ședință. 

Întrunit comitetul în ședință sub presidiul directorului, nainte de 
toate se pune la ordinea dilei alegerea unur vice-președinte din sinul 


comitetului, 
16% 


236 Transilvania. Partea oficială. 


După aceasta se efeptuesce alegerea unui cassar, unui controlor și 
unui notar, 

Aceştia se pot alege din sinul comitetului sau și dintre alți membri 
ai despărțământului. 

Postul de controlor cu cel de notar se pot îmbina într'o persoană, 
(Stat. $. 43). 

$. 10. i 

Procesul verbal al ședinței de constituire cel mult în 8 qile se 

transpune la comitetul central pentru aprobare. 


$. 11, 

După primirea conclusului de aprobare dela comitetul central, di- 
rectorul convoacă şedinţa de comitet, și luând spre scire aprobarea con- 
stituirei, comitetul cercual îşi începe activitatea normată în $-l 45 al 
statutelor. 

Prima îngrijire a comitetului cercual să fie înființarea de agenturi 
prin comunele din despărțământ (Stat. $. 45. p. 3). 


$. 12. 


d 


D 


Deoare-ce după statutele actuale atât comitetul central cât și cele 
cercuale se aleg pe un period de câte trei ani, (Stat. Së. I7 a, și 43); 
și deoare-ce periodul de trei ani pentru comitetul central, se va începe 
numai cu adunarea generală din 1898, ca durata activităţii comitetelor 
se coincidă cu privire la anii în cari se începe şi se termină, acele co- 
mitete cercuale, cari se vor alege în anul curent, vor funcționa numai 
până la adunarea generală din 1898 a despărțământului, iar acelea, cari 
se vor alege sau intregi în viitor, vor funcţiona până la terminarea ace- 
lui period de trei ani, în care sa efeptuit; alegerea sau intregirea lor. 


Sibiiu, din ședința comitetului Asociaţiunii, ţinută la 28 Octo- 


bre 1897. 


Transilvania. Partea oficială. 237 


Nr. 627—1897. 


PROCES VERBAL 


din ședința comitetului „Asociațiunii pentru literatura română 
și cultura poporului român“ ținută în Sibiiu la 30 Octobre 
1897. 
Preşedinte: Dr. Ilarion Pușcariu, v.-preș. Asociaţiunii. 
Membri presenţi: I. Creţu, Dr. ©. Diaconovich, Dr. 
O. Rusu, L. Simonescu, O. Tilea, şi N. Togan, bibliotecar. 
Secretar: Dr. V. Bologa. 


196./5%. 

Direcțiunea școalei civile de fete pe basa coneluselor conferenţei cor- 
pului didactic Nr. 18 şi 92 din 18 Septembre a. c. înaintează hârtiile 
inspectoratului regesc de şcoale Nr. 980 din 20 Iulie și Nr. 1099 din 
29 August a. c., prin cari acesta comunică spre observare ordinațiunile 
ministrului de culte Nr. 11,208 din 14 Iulie a, c. despre supraveghiarea 
elevelor școalelor civile cu ocasiunea presentării lor corporative în public, și 
Nr. 48,460 din 10 August a. c. despre modificarea Ş-lui 22 al regulamen- 
tului pentru examene private la școalele civile, stabilit la 20 Martie 1895 
sub Nr. 5,009. 

Deoarece ordinațiunea primă şi după textul ei se refere numai la 
şcoale civile de stat sau comunale, iar prin cea din urmă — după inter- 
pretarea ce i-se dă din partea inspectoratului — dreptul școalei Asocia- 
țiunii de a țin6 examene private devine cu totul ilusoriu, corpul didac- 
tie cere ca comitetul central, ca representant al susținătorului școalei, 
să dispună cele de lipsă pentru ocrotirea drepturilor şcoalei civile a 
Asociaţiunii, 

Biroul se autorisează a răspunde Inspectoratu- 
lui regesc de şcoale, că ordinațiunea ministerială 
Nr. 11,208, care vorbesce apriat numai despre școale 
civile comunale și de stat, nu privesce școala Aso- 
ciațiunii, cu atât mai puțin poate pretinde inspecto- 
ratul dela aceasta ca să 1-se comunice din cas în cas 
disposițiunile luate pentru supraveghiarea elevelor la 
fie-care presentare corporativă publică, adecă un lu- 
cru, ce ministrul nu-l cere nici dela şcoalele de stat 
ai comunale. 

Cu privire la ordinațiunea ministerială Nr. 48,460, 
Comitetul central va înainta o representaţiune la 
Ministrul de culte și va cere întregirea punctului IL 


238 Transilvania. Partea oficială. 


în acel sens, că numai atunci nu se pot depune exa- 
mene private la o școală civilă privată, când şcoa- 
lele civile şi de stat din cerc au aceeaș limbă de 
propunere ca școala privată. 


197./587. 
Firma Samuil Wagner din Sibiiu, care a făcut ferestrile cele noue 
la casa Asociațiunii avea să mai capete bb fi. pentru D ferestri, cari 
numai astăvară s'au putut pune în locul celor vechi. 


Când era să se asemneze acest cont, s'a descoperit o greşală care 
s'a făcut la colaţionarea ferestrilor deja puse. Fabricantul adecă com- 
putase în contul seu din 31 Octombre 1896 câte 3 fl. pentru fațada la 
26 ferestri, în total deci 78 fl. şi această sumă i-s'a acordat la colaudare 
nebăgând de seamă comisiunea colaudătoare, că faţada s'a făcut numai 
la 11 ferestri din parter și la câte una fereastră oarbă în parter şi în 
etagiu, iar la 13 ferestri din etagiu nu sa tăcut faţadă, fiind ferestrile 
cele vechi tocmai așa de înalte și de late ca cele none. La acestea nu 
s'au efeptuit alte lucrări, decât că s'au scos ferestrile cele vechi și s'au 
pus în locul lor cele noue, lucrări la cari fabricantul era obligat prin 
acordul încheiat cu el. — Din cei 78 fl., computați de fabricantul, sunt 
a se şterge deci 3 X 13— 30 fl., cari vin detrași din cei 55 fl., cari avea 
să-i capete fabricantul după contul lui cel greşit. 

Așa sa şi decis în şedinţa din 12 Iunie a. e Nr. 322. 

Acuma vine fabricantul și arată câte greutăți a avut la efeptuirea 
lucrărilor sale, apoi se plânge asupra cassarului, care-i detrage cei 39 fl. 
în mod arbitrar. 


Să i-se arete fabricantului, că la ferestrile din 
etagiu n'a făcut fațadă, pentru-că nu sa cerut să 
facă, fiind terestrile cele noue de asemenea înălțime 
şi lăţime ca cele vechi, precum se poate constata ai 
acum, fiind ferestrile cele vechi âncă la îndemână, 
Dacă sar fi stricat rama, adecă faţada ferestrilor 
din etagiu, când sau scos ferestrile cele vechi, era 
datorința lui să o repareze, căci prin ofert sa de- 
obligat: „Das alte Fenster herausnehmen, ein neues 
einmauern“. 

Să i-se arete mai departe, .că i-sau dat câte 
3 fi. pentru 2 ferestri oarbe, unde n'a avut alta de 
tăcut, decât să scoată rama de lemn din ele, care 
lucru nu face 3 fl. 


Transilvania. Partea oficială. 239 


Îi compete deci din 55 fl. numai 16 fl., după 
detragerea celor 39 fl, care detragere nu i-se face 
în mod arbitrar prin cassarul, ci în mod competent 
prin comitet. 

198./308. 

Tiněrul Maxim Vuleu din Sas-Sebeş, sodal de mechanică în Viena, 
cere cu data 3 August 1897 un stipendiu pentru ca să poată urma cursul 
mai înalt de mechanică în Viena. 

Din lipsa de mijloace cererii nu se poate satis- 
face. 

199./370. 

Direcțiunea despărțementului din Blaj, înaintează cu data 23 Iulie 
1897 protocolul ședinței comitetului cercual din 22 Iulie a. c., în care 
Sau luat diferite disposiții pentru adunarea generală şi alte trebuințe 
ale despărțěmêntului. — În legătură cu acest protocol sa înaintat şi 
consemnarea membrilor, cari sunt cu taxe restante, cari au părăsit teri- 
toriul acelui despărțământ și cari au declarat că numai solvesc taxa și 
prin urmare nu mai voiesc să fie membri ai Asociaţiunii; aceștia sunt 
dnii: Dr. Iacob Brenduşan, advocat; Nicolae Ionaşiu, profesor de cân- 
tări; Demetriu Turcu, comerciant; Vasile Turcu, privatier, și Iosif Vancea, 
preot, toţi din Blaj. 

Protocolul comitetului cercual se ia spre scire 
şi se rectifică lista membrilor. Domnii: Dr. Iacob 
Brenduşan, advocat; Nicolae lonașiu, profesor de 
cântări; Demetriu Turcu, comerciant; Vasile Turcu, 
privatier și Iosif Vancea, preot, toţi din Blaj, cari 
au denegat solvirea taxei prescrise în statute, se 
şterg din lista membrilor Asociaţiunii și se sistează 
trimiterea foii la adresa lor. 

200./320. 

Stipendistul Asociaţiunii Alexandru Liuba din Maidan (Bănat), elev 
la şcoala de belearte din München, /egitimează cu data 26 Iulie a. c. 
sporiul seu pro 1896/7 

Spre scire, lăsându-se stipendiul în folosința sa 
și pro 1897/8. 

201./391. 

DI Dr. Hans Bordan, advocat în Sibiiu, în calitate de curator al 
cancelariei reposatului advocat Altrichter, comunică cu data 30 Iulie a. 
c. în causa pretensiunii Asociaţiunii de A. 1842.71 contra domnului Septimiu 
Albini, că la intrevenirea reposatului advocat Altrichter judecătoria re- 


240 Transilvania. Partea oficială. 


gească din Alba-lulia a pus în curgere procedura pertractării lăsemân- 
tului şi a dispus la primăria comunală din Cut, âncă cu data 11 Ianuarie 
1895, luarea casului de moarte și a inventarului, de atunci însă n'a mai 
venit nici o insciințare despre stadiul afacerii. E de părere deci, că 
pentru finalisarea causei este necesară încredințarea unui substitut al 
seu din Alba-Iulia, care să activeze mereu chestiunea la oficiul compe- 
tent de acolo. 

Cere să se iee aceasta spre scire, să i-se dee plenipotenţă ca să 
poată purta procesul mai departe şi o anticipaţiune pentru acoperirea 
speselor substitutului seu. 

Se cer actele dela tostul advocat şi se predă 
causa domnului Dr. loan Marciac, advocat în Alba- 
Iulia. 

202./420. 

Domnul /oan Tămaș, cancelist; de bancă în Reghinul săsesc, cere cu 
data 8 August a. c. să-i fie socotită suma de 10 fi, expedată aici la 
23 Maiu a. e, ca taxă de membru ordinar al Asociaţiunii pro 1897 și 1898 
şi ca atare să i-se dee diplomă. 

Se satisface şi întroduce în lista membrilor or- 
dinari ai Asociaţiunii. 

203./442. 

Doamna Maria Georgievici, văduvă Stoicovici, din Braşov, fostă în- 
vățătoare din 1850—1860 la şcoala română de fetiţe din Reşinari, iar 
din 1860—1884 la școala de fetiţe de lângă biserica română gr. or. din 
Sibiiu-Cetate, cere cu data 28 Iulie a. o să i-se dee un ajutor anual din 
oare-care fond umanitar al Asociaţiunii spre a se pute susține la bă- 
trânețele sale, deoarce nu are de loc pensie nici alte mijloace. 

Din lipsa totală de isvoare cu asemenea menire, 
cererii nu se poate satisface. 


204./486. 

Direcţiunea institutului de credit şi de economii „Vlădeasa“ din 
Huedin trimite cu data 24 August a. c. 5 fl, votaţi pentru Asociaţiune 
de adunarea generală din anul curent a numitului institut. 

Spre scire cu mulțămită. 
205./487. 

Domnul George Stanciu, preotul Sărăuadului și Tăşnadului, ca erede 
indirect al lăsământului George Fi'ep, cere cu data 20 August a. c. să 
modifice comitetul central conclusul seu din 4 Martie 1897 Nr. Y5 în sen- 
sul, că acceptă propunerea majorității eredilor din chestiune, de a li-se 
solvi partea ce le compete din cele 10,000 fl. din lăsământul Filep. 

Se predă domnului Andreiu Cosma, advocat în 
Șimleul Silvaniei, pentru informațiune. 


Transilvania. Partea, oficială. 241 


206./488. 


Direcţiunea despărțemântului Făgăraș înaintează cu data 20 August 

a. c. protocolul ședinței comitetului cercual dela 7 August a. c. cu 30 fl. 
taxe de membri și lista membrilor Asociaţiunii din acel despărțământ. 
Se ia spre scire și se confirmă primirea sumei 


de 30 A. la cassa centrală. 


207.521. 


Domnul Ioan Haţegan, protopop în Dergea, încredinţat la 30 Maiu 
1891 Nr. 149 cu constituirea despărțemântului Ciachi-Gârbău, arată cu data 
24 August a. ce. imposibilitatea constituirii acelui despărțământ, în urma 
căreia comitetul central, pe basa propunerii Dsale, âncă în ședința sa 
dela 15 Octobre 1892 Nr. prot. 117 (vedi „Transilvania“ 1892 pag. 381) 
a declarat acel despărțământ desființat și a decis să se anexeze comu- 
nele sale la despărțămintele Dej, Șimleu şi Cluj, în care sens cere ai 
de present să se finaliseze lucrul. 

Arată totodată, că tractul protopopese gr. cat. al Dergei este inscris 
membru pe viață al Asociaţiunii cu 100 fl. âncă dela adunarea generală 
din 8 August 1886, ținută în Alba-Iulia, cu toate acestea foaia Asocia- 
Dun nu li-se expedează. l 

Comunicatul se ia spre scire. Relativ la anexa- 
rea comunelor din despărțěmêntul Ciachi-Gărbău la 
despărțěmintele învecinate: Dej, Șimleu și Cluj se 
va delibera la arondarea despărţămintelor, ce se va 
eteptui pe întregul teritoriu al Asociaţiunii pe basa 
statutelor modificate. 


În ce privesce tractul protopopese gr. cat. al 
Dergei se constată, că în protocolul adunării gene- 
rale a Asociaţiunii, ţinută în Alba-Iulia la 8 August 
1886, nu este înscris şi declarat ca membru pe viaţă 
al Asociaţiunii cu 100 fl., ci ca membru ordinariu cu 
taxa anuală de 5 fl. (v. „Transilvania“ 1886 pag. 
181) şi după-ce tractul în anii din urmă n'a mai sol- 
vit taxa anuală, i-sa sistat expedarea foii, despre 
ce se încunoscințează. 


208./559. 

Inspectorul regesc de școale din Sibiiu, domnul Dr. Pinter Gâbor ia 
spre scire, cu data 11 Septembre a. e. Nr. 1170, denumirea definitivă a 
directorului dela școala civilă de fete a Asociaţiunii: Dr. Vasile Bologa. 

Se ia act și se comunică direcţiunii școlare. 


242 Transilvania. Partea oficială. 


209./562. 
Domnul Nicolau Oancea, învățător din Brașov, înaintează cu data 
21 Septembre a. c. fl. 10.—, taxa de membri noi dela domnii: George 


Stinghe și Nicolae OG. Furnica, măcelari din Braşov, și observă că mul- 
țime de membri sar pute câștiga pentru Asociațiune dacă despărță- 
mântul Brașovului ar desvolta activitate mai intensivă. 
Se confirmă primirea sumei de 10 fl. la cassa 
centrală, iar domnii George Stinghe şi Nicolae G. 
Furnică se declară membri ordinari ai Asociaţiunii 
şi se întrodue în lista membrilor. — Relativ la posi- 
bilitatea de a se înmulţi numărul membrilor Asocia- 
Hunt se atrage atenţiunea direcțiunii despărțěmên- 
tului să ne raporteze. 
210./564. 
Văduva soţie de învățător Rafila Luca din Frata cere un ajutor pen- 
tru fiul seu Iosif, învăţăcel-cismar în Turda. 
Nefiind de astădată ajutoare vacante, cererii nu 
se poate satisface. 
21 1./569. 
Pinărul Vasilie Fogădăuan, calfă-cojocar din Păușa (cottul Selagiului) 
cere cu data 27 Septembre a. c. un ajutor de 50 H. ca să se poată 
perfecționa în măiestria sa în străinătate. 


Deoarece ajutoarele, de cari dispune Asociaţiu- 
nea, sunt menite pentru înv&țăcei-meseriaşi, cererii 
nu se poate satisface. 

212.571. 

Stipendistul Asociaţiunii Gavriil Todică, student în clasa VII la gim- 
nasiul român din Brașov, legitimează cu data 29 August a. c. sporiul 
seu în studii pro 1896/7. 

Se ia spre scire și se lasă în folosința stipen- 
diului și pro 1897/8. 

TER ~ 

Direcțiunea despărtěmêntului din Făgăraș înaintează cu data 6 Oċtom- 
bre a. c. protocolul din şedinţa comitetului cercual dela 2 Octombre a. 
c, care se ocupă cu disposiţiile pentru ţinerea adunării generale a des- 
părțământului, şi cere 40 exemplare din statutele modificate ale Asocia- 
Gun, 

Protocolul se ia spre scire, relativ la expedarea 
statutelor se satisface în nex cu disposiţiile luate 
pentru activarea statutelor modificate. 


Transilvania. Partea oficială, 243 


214./590. 


Maria Gosciuc din Sibiiu, cere cu data 10 Octobre a. c. să fie pri- 
mită gratuit în internatul școalei civile de fete a Asociațiunii fica sa 
Irina, elevă externă în clasa III civilă. 

Nefiind locuri gratuite în internatul şcoalei, ce- 


rerii nu se poate satisface. 
215./557. 

Societatea de lectură „Petru Maior“ a junimei române universitare 
din Budapesta, trimițând un exemplar din Statutele sale provădute cu 
clausula de presentare la 10 Maiu a. c., comunică cu data 12 Septembre 
a. c. Nr. 94. că în sensul ëlo 37 din statute, averea societăţii în casul 
disolvării va trece în posesiunea „Asociaţiunii pentru literatura română 
şi cultura poporului român.“ 

Se ia spre scire. 
2 16./593. 

Domnul /oan Butean directorul gimnasiului român din Beinș, cere 
cu data 24 Octombre a. c. pentru despărțământul Asociaţiunii, ce se 
înființează acolo, foaia Asociaţiunii în câte un exemplar dela înființarea sa. 

Întru cât vor mai fi exemplare disponibile din 


„Transilvania“, se satisface. 
217 /372. 

Direcţiunea despărțementului din Orăștie înaintează cu data 26 Iulie 
a. c. protocolul adunării generale a despărțământului, ţinută în Cujir la 
27 Septembre 1896, dimpreună cu 88 fl. taxe de membri. 

Din protocol se constată următoarele: 

1 Sa cetit disertaţia: „Îmbrăţoşaţi negoțul“ de Ioan Mota, și s'a 
ținut o prelegere practică despre stupărit de loan Muntean, învățător; 

2. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cercual 
în ultimul an de gestiune; 

3. s'a luat spre scire raportul eassarului pro 1895/6şi s'a votat absolutoriu; 

4. sau împărțit poporului sute de exemplare din broșurele: „Hi- 
giena copilului până la 7 ani“ și „Îmbrăţoșaţi negoţul“; 

5. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: Dr. I. 
Mihu și Dr. Silviu Moldovan ; suplenţi : Dr. A. Muntean şi Aurel P. Barcian ; 

6. s'a încredințat comitetului alegerea comunei pentru viitoarea 
adunare generală; 

7. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 11 membri ordinari vechi. . . . ©. H. 70.— 

b) dela membri noi şi anume: Augustin Berian, forestier 
şi Nicolae Micu, proprietar în Cujir; loan Vulcu, comerciant 
în Orăştie, AE B 


e) dela membri ajutători e TD 
Total . fi. 159.55 


244 Transilvania. Partea oficială. 


din care sumă 88 fl. s'au înaintat la cassa centrală, iar 71 fl. 55 cr. 
s'au reținut pentru trebuinţele despărțămentului. 

Protocolul se ia spre scire. Se confirmă primi- 
rea sumei 88 fl. la cassa centrală și se ia spre scire 
reținerea sumei fi. 71.55, având a înainta ulterior 
budget despre folosirea banilor pentru trebuinţele 
despărțământului. Membrii noi și anume domnii: Au- 
gustin Berian, torestier şi Nicolae Micu, proprietar 
în Cujir, loan Valcu, comerciant în Orăştie se întro- 
duc în lista membrilor Asosiaţiunii. 


218./400. 

Direcţiunea despărțemântului din Haţeg înaintează cu data 3 August 
a. c. Nr. 6. protocolul adunării generale a despărțământului, ţinută în co- 
muna Sălaşul de jos la 18 Iulie a. c., dimpreună cu 40 fl. 37 cr. taxe 
de membri. 

Din protocol se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cercual ; 

2. s'a luat spre scire raportul cassarului pe ultimul an și s'a dat 
absolutoriu ; 

3 s'a cetit o disertaţie scrisă în stil poporal de I. Muntean; 

4. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
Dr. Gavrilă Suciu, Nicolau Nestor și Paul Oltean; 

5. s'a decis să se ţină viitoarea adunare generală a despărțămân- 
tului în comuna (istorică) Demșuş; 

6. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 3 membri ordinari vechi. . . . H 15.— 

b) dela membrul nou doamna văduvă B. Sci n. Matia 
Susman, proprietară în Sălaşul de jos STE 

c) dela membri ajutători . . . cc. 7.45 

d) ulterior s'au mai încassat ENEE 
Total . fl. 40.37 
ce sau predat la cassa centrală. 

Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei 40 fl. 37 cr. la cassa 
centrală. Dna veduva B. Suciu n. Maria Susman se 
întroduce în lista membrilor Asociaţiunii. 

219,/408. 

Direcţiunea despărț&mântului din Alba-lulia înaintează cu data 4 Au- 
gust 1897 protocolul adunării generale a despărțămentului, ţinută în Alba- 
Iulia la 1 August a. c., pe lângă observarea, că taxele membrilor se vor 
aşterne ulterior prin cassarul despărțământului. 


Transilvania. Partea oficială. 245 


Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cercual ; 

2. s'a luat spre scire raportul cassarului, constatându-se starea 
cassei în ultimul an de gestiune, anume: 


a) întrate `, e H. 856,88 
b) eşite . EE E a a „__202.10 202.10 
e) rest .. . . . f 15478 


3. s'au aprobat spede de călătorie solyite delegaților despărță- 
mântului pro 1895 şi 1896 în sumă de 20 fl. “și s'a decis ca pe viitor 
numai în acel cas să se mai solvească spesele de călătorie pentru dele- 
Cat, dacă se vor vota de adunarea generală a despărțământului și se 
vor aproba de comitetul central; 

4. s'au votat 15 fl. pentru doi delegati aleşi pentru adunarea ge- 
nerală din Mediaş; 

5. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 7 membri vechi ordinari. . . A. 85.— 

b) dela membrul non, domnul Ioan Anghel din Alba- Yolia » D 

c) dela membri ajutători . n»n JN 
Toi „fl. 58.— 
care sumă s'a predat cassarului cu însărcinarea să expedeze la cassa 
centrală taxele (41 fl.) dela membrii ordinari; 

6. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii 
Rubin Patiţa şi Antoniu Pop; 

T. sa reconstituit comitetul cercual pe un nou period de 3 ani, 
alegându-se director domnul Rubin Patiţa, membri în comitet domnii: 
Mateiu Nicola, Alexandru Velican, Florian Rasan, Stefan Crișan, loan 
Cirlea și Simeon Micu. 

Protocolul adunării generale se ia spre scire în 
aşteptarea înaintării taxelor de membri dimpreună 
cu budgetul despărțământului pe anul viitor. Dom- 
nul loan Anghel din Alba-lulia se întroduce în lista 
membrilor ordinari ai Asociaţiunii. Relativ la spe- 
sele de călătorie pentru delegaţii despărțământului 
Direcţiunea este recercată a procede pe viitor în 
sensul cerculariului din 8 Octobre 1896 Nr. 477. 


220./417. 

Direcţiunea despărțementului din Cohalm înaintează cu data 4 August, 
1897 protocolul adunării generale ţinute în Cohalm la 1 August a. c. dimpre- 
ună cu rațiociniul despărțământulni pe anul 1896/7 şi budgetul 1897/8. 

Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul cassarului pe ultimul an și s'a votat 
absolutoriu; 


246 Transilvania. Partea oficială. 


2. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 5 membri vechi ordinari . . . . . . . . . fl. 25.— 

b) dela membri noi şi anume domnii: loan Grancea, 
proprietar în Jibert; Ioan Bârsan, învățător în Bogata-Olteană; 
George Spornic, preot în (Johalm, și Ioan Bercan, preot în 
Merchiaşa, à 80... . ie chat die ea Do tat i De E 

c) dela membri iii tori: E E E. 

Total . fl. 48.34 

din care sumă fl. 45, dimpreună cu 2 fl. 10 cr. pentru 14 exemplare din 
„Higiena copilului“, s'au expedat la cassa centrală; 

3. s'a cotit disertaţția: „Prin ce fel de cărţi se promovează cultura 
intelectuală și morală a tinerimei“ de loan Bănuţiu; 

4. s'a statorit budgetul pro 1897,8, anume: 


0) întrate . e H. 58.50 
Dit 1eg1te: ue: „ea Slaan ctg A a mit le pate PURE ra aa Aa » 58.— 58.— 
c) excedent . . . , e i aaa i, Mle 100 


5. s'au ales delegați Gegen Sleeree See din 1897 domnii: 
Nicolau Mircea și George Spornic; suplenţi: G. Repede și I. Bercan; 

6. sa luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cer- 
cual în anul din urmă; 

7. s'au luat disposiţii pentru înființarea agenturilor comunale și 
biblioteci poporale; 

8. s'a reconstituit comitetul cercual pe un nou period de trei ani, 
alegându-se director domnul Nicolau Mircea, membri în comitet domnii: 
Ioan Bănuţiu (actuar), loan Buzea (cassar), loan Bercan (controlor), 
Ioan Brote, George" Spornie et George Repede. 

Protocolul adunării generale cercuale se ia spre 
scire, confirmându-se primirea sumei fl. 47.10 la cassa 
centrală. Membrii noi, anume domnii: loan Grancea, 
proprietar în Jibert; loan Bârsan, învățător în Bo- 
gata-olteană; George Spornic, preot în Cohalm și 
loan Bercan, preot în Merchiașa, se întroduc în lista 
membrilor ordinari ai Asociaţiunii. 

221./423. 

Direcţiunea despărțementului din Cluj înaintează cu data 7 August 
a. c. protocolul adunării generale ţinute în comuna Mănăşturul unguresc 
la 30 Maiu a. c. cu 109 fl. taxe de membri. 

Din protocol se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cer- 
cual în anul din urmă şi sa dat absolutoriu; 

2. s'a încredințat comitetului studiarea și aflarea mijloacelor necesare 
pentru înființarea unei biblioteci poporale pe teritoriul despărțământului ; 


Transilvania. Partea oficială. 247 


3. s'a însărcinat comitetul a crea doue premii, cari să se voteze 
în proxima adunare generală: unul acelei femei române din despărță- 
mênt, care va dovedi că scie face cel mai frumos port românesc; al 
doilea aceluia dintre învățătorii din despărțěmênt, care va dovedi cel mai 
frumos progres cu şcolarii sei; 


4. s'a încredințat comitetului a fixa locul pentru viitoarea adunare 
2 
generală; 


5. s'au încassat următoarele taxe: 
a) dela 11 membrii vechi ordinari , , . . . . . . . A. 85.— 
b) dela membrii noi şi anume domnii: Nicolae Căciulă şi 
Alexandru Filip, contabili la „Economul“ în Cluj; Augustin 
Giurgiu, controlor la „Economul“ în Cluj; Ioan Luca, învățător 
în Calata mare; loan Zehene, preot în Dretea; Dr. Aureliu 
Marincașiu, advocat în Huedin; Mihaiu Marincașiu, cassar la 
„Vlădeasa* în Huedin; Alexandru Sava, preot în Bedeciu, și 
Iosif Stănescu, preot în Gyerd-Oşorheiu, à GH, 4 
c) dela membri ajutători . . so soaa a . . . fl. 12.80 


Total . f. 121.80 
din care sumă 109 fl. s'au expedat la cassa centrală, iar 12 f. 80 cr. 
s'au reținut pentru trebuințele despărțământului; 


6) s'a cetit disertația: „Puterea moravurilor bune și modul de a le 
läți“ de Stefan Rosian, student de universitate, şi s'a decis ca să se tri- 
mită la comitetul central; 


7T. s'a luat act, exprimându-se mulțămită tinerilor universitari ro- 
mâni, cari au contribuit atât de mult cu participarea lor activă la reu- 
şita adunării generale; 


8. s'au distribuit în sinul poporului present la adunarea generală 
mai multe cărți, dăruite de institutul de credit şi de economii „Econo- 
mul“ din Cluj. 

» Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 109 fl. la cassa cen- 
trală. Membrii noi şi anume domnii: Nicolae Căciulă, 
Alexandru Filip, Augustin Giurgiu, loan Luca, Ioan 
Zehene, Dr. Aureliu Masrincașiu, Mihaiu Marineașiu, 
Alexaudru Sava şi Iosif Stănescu, se introduc în 
lista membrilor ordinari ai Asociaţiunii. 

222 /445, 

Direcţiunea despărțementului din Sebeșul săsesc înaintează cu data 11 

August a. c. protocolul adunării generale, ţinute în Sebeşul săsesc la 11 


Julie și protocolul ședinței comitetului cercual din 10 August a. c. cu 
102 fl. taxe de membri, 


248 “Transilvania. Partea oficială. 


Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cer- 
cual în anul din urmă; 

2. s'a decis să se solvească din cassa despărțământului cele 100 
exemplare din Higiena copilului, primite dela comitetul central, şi să se 
distribue gratuit în popor la adunarea generală cercuală; 

3. s'a decis să se înființeze biblioteci poporale prin diferitele comune 
ale despărțământului cu ocasiunea ţineriii adunărilor generale, şi să se vo- 
teze în acel scop din cassa despărţământului în fiecare an câte 20 H: 

4. s'a decis să se împărtă din mijloacele despărțământului 4 aju- 
toare A 10 fl. la patru învățăcei meseriași; 

5. s'a luat spre scire raportul cassarului și votându-se absolutoriul 
recerut s'a constatat starea cassei: 

a) întrate e, H. 265.58 


Al ieşite s. v eng a en a a E 106.18 
Rest . fl. 159.35 


~ 


6. s'a statorit budgetul despărțěmêntului pro 1898, anume: 


I. Percepțiuni: 


1. Restul cassei din anul 1897 . . . . . . . . . fl. 159.85 
2. Taxe dela 20 membri ordinari pro Ip . . . . „ 100.— 
3. Taxe dela membri ajutători e OD 
4. Interese după depuneri . e 3.65 


Suma . fl. 288.— 
II. Erogațiuni: 
1. Expedarea taxelor întrate dela membrii ordinari la 


comitetul central . . . . , ©.. fl. 100.— 
2. Spese de cărăușie pentru A VP e eneral ga Ge ata adi 12.— 
3. Spese de administrare și postă . . .. e 3.— 
A. Subvențiune pentru o bibliotecă poporală înființândă p  20.— 
5. Patru stipendii la patru elevi meseriaşi A 10 . . . „  40.— 
6. Excedent en a= 


Suma . fl. 288.— 


7. s'a cetit disertaţia: „Despre însemnătatea Asociaţiunii şi dato- 
rințele față de ea“ de Samoil Roşu; 

8. s'au ales delegați pentru adunarea generală din 1897 domnii 
Sergiu Medean și Zeved. Mureșan, suplenţi : Ioan Oncescu și Samoil Roșu; 

9. sa ales director al despărțămentului pe restul periodului domnul 
Sergiu Medean, protopop în Sebeșul săsesc, în locul devenit vacant prin 
abdicerea domnului Dr. Pompiliu Isac, advocat în Sebeșul săsesc, iar 
membru în comitetul cercual domnul Ioan Bojiţa, advocat în Sebeş; 


'Trausilvania. Partea oficială. 949 


10. s'au încassat următoarele taxe: 
a) dela 17 membrii vechi pro 1897 à 5 f.. . , . A. 85.— 
b) dela membri noi, anume domnii: D. Munthiu, notar 
în Reciu, și George Opriţa, faur în SE Ap - 12.— 
c) dela membi ajutători . . Pe a ap 18.50 


Total . f. 11550 
din care sumă fl. 102 s'au expedat la cassa centrală. 

Protocolul adunării generale cu al ședinței co- 
mitetului cercual din 10 August a. c. se iau spre 
scire, confirmându-se primirea sumei de 102 fl. la 
cassa centrală. Membrii noi, anume domnii: Dimitrie 
Munthiu și George Opriţa, se întroduc în lista mem- 
brilor ordinari ai Asociaţiunii. Excedentul de 113 fl. 
dela budgetul pro 1898, se recearcă direcţiunea des- 
părțěmêntului să-l expedeze la cassa centrală. 


223./460. 

Direcţiunea despărțementului din Șimleul-Silvaniei, înaintează cu data 
15 August a. c. protocolul adunării generale, ţinută în comuna Unimăt la 
2 August a. c. 

Din protocol se constată următoarele : 

1. s'a luat spre scire raportul comitetului cercual şi al cassarului 
pe ultimul an de gestiune, constatându-se starea cassei la acel dat, anume: 

a) sald activ fl. 56.12 

b) fondul şcoalelor române Selăgene cu active fl. 739.45; 

2. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 5 membri vechi; à 5 fl. pro 1896 şi 1897. . . f. 30.— 


b) dela membri noi și anume domnii: Gavriil Lazar de 
Purcareţi, protopop în Sanislău (6 Hi: Dr. Georgiu 
Pop, advocat în Zelău (6 fl), d Lazar E SES 
în Supurul de jos 5f.). . ©» Ui 
e Total , H. 47.— 
care sumă s'a decis să se înainteze la cassa centrală; 

3. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegându-se director domnul Alimpiu Barboloviciu, membri în comitet 
domnii: Augustin Vicaşiu (actuar), Andreiu Cosma (cassar), George Pop 
de Basesci, Vasile Pătcaș, Dr. loan Nichita, Ioan Sârbu, Nicolae Nilvan, 
Dr. George Pop și Lazar Iernea; 

4. s'au ales delegați pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
George Pop de Basesci ai Dr. Vasile Gyurko; 

5. s'a decis să se adaugă în anul acesta la fondul șeoalelor selă- 
gene premiile marinimoșilor donatori, cari premii pănă aci se distribuiau 
între învățătorii distinși, deoarece învățătorii noștri din acel despărțământ 
în anul din urmă n'au deslegat în mod demn problemele împuse chemării lor; 

17 


250 Transilvania. Partea oficială. 


6. s'a decis să se ţină proxima adunare generală în Șomcuta. 
Protocolul adunării generale se ia spre scire în 
așteptarea expedării taxelor de membri la cassa cen- 
trală. Membrii noi, anume domnii: Gavriil Lazar de 
Purcareţi, Dr. Georgiu Pop și Lazar lernea, se în- 
troduc în lista membrilor ordinari ai Asociațiunii. 


224.462. 


Direcţiunea despărțementului din Seliște înaintează cu data 15 Au- 
gust a. c. Nr. 6. protocolul adunării generale, ținute în comuna Tilișca la 
8 August a. c. cu 126 fl. taxe de membri. 

Din protocol se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului pro 1896/7; 

2. s'a luat în primire biblioteca despărțământului dela domnul Ioachim 
Muntean, preot în Gurariului, și s'a predat în deplină ordine direcțiunii 
şcolare de acolo cu observarea, că de acea bibliotecă poate usa ai po- 
porul nostru din Orlat; 


3. s'a decis a se recerca comitetul central ca să aviseze cassarul 
despărțământului despre încassările făcute direct la cassa centrală, sau 
apoi să se încasseze taxele de membri numai prin cassarul despărțămentului ; 

4, s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 20 membri vechi à 5 fl. pro 1897. . . . . . A. 100.— 

b) dela membrii noi anume domnii: Mihail Itu, silvicultor 

cercual în Săliște, membru pe viață, obligându-se a 

solvi taxa de 100 fl. în rate lunare consecutive à 10 fi. 

începând cu 1 Septembre a. c.; Petru Juga sen., preot 

în Tilișca; Loan Iosof, preot în Tilișca; Ilie Floaș, co- 

merciant în Tilișca; Vasile Juga, comerciant în Tilișca, 

şi Ilie Topârcean, notar în Apoldul mic, membri ordi- 

nari à EREECHEN 
c) dela membri ajutători » 46.84 


Total . fl. 171.84 
din care sumă 125 fl. cu 1 fl. 50 cr. pentru 3 exemplare „Poveşti din 
popor“ de I. Pop Reteganul, adecă 126 fl. 50 cr. s'au expedat la cassa 
centrală, iar 46 f. 34 cr. s'au reținut la cassa despărțěmêntului; 

5. s'au ales delegați pentru adunarea generală din 1897 domnii 
Dionisiu Decei ai Avram Acelenescu; 

6. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de 3 ani, ale- 
gându-se director domnul Petru Dragits, pretor suprem în Sălişte; membri 
în comitet domnii: Dumitru Vulcu, proprietar în Săliște (cassar); Con- 
stantin Herţa, contabil în Săliște (secretar); Ioachim Muntean, preot în 
Gurarîului (controlor); Valeriu Milea, notar în Tilișca, si Dionisiu Decei, 
preot în Orlat, 


Transilvania. Partea oficială. 251 


Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 126 fl. 50 cr. la cassa 
centrală ; pentru suma de 46 fl. 34 cr. reținută la cassa 
despărțământului, direcţiunea se recearcă să înainteze 
budget. Membrii noi, anume domnii: Petru Juga sen., 
loan Iosof, Ilie Floaș, Vasile Iuga și Ilie Topârcean 
se întroduc în lista membrilor ordinari ai Asociaţiunii ; 
iar domnul Mihail Itu se va provede cu diplomă în- 
dată-ce va achita taxa întreagă, prescrisă pentru mem- 
brii pe viață. 

Relativ la recercarea de a se avisa cassarul des- 
părțămentului despre taxele de membri, ce eventual 
s'au încassat la cassa centrală, se observă, că recu- 
noascerea taxei solvite se face ad personam și prin 
publicare în „Transilvania“, organul Asociaţiunii. 

225./463. 


Direcţiunea despărțemântului din Reghinul săsesc înaintează cu data 
17 August a. c. protocolul adunării generale, ţinute în Reghin la 10 August a. o, 
cu 60 fl. taxe de membri. 

Din protocol se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul comitetului ai al cassarului pe anul 


din urmă; 
2. s'au încassat taxe: 
a) dela 12 membri vechi à 5 fl. pro 1897. . . .. A. 60.— 
b) dela membri ajatători . . . di ei a aeo e 


Total . H 64.-- 
din care sumă 60 H s'au espedat la cassa centrală; 

3. sa împărțit premiul de 25 fi. votat în adunarea generală pre- 
cedentă pentru un învățător, care se va distinge prin conducerea unui 
cor de cântări, în următorul mod: 

a) domnului Georgiu Maior 10 fl. 

b) S Teodor Bogdan 7 fi. 50 cr. 

c) S Georgiu Şagău 7 fl. 50 cr. 

4. san creat patru premii à 15 fi. ce se vor distribui în proxima 
adunare generală, şi anume: două pentru acei învățători din despărțământ, 
cari se vor distinge prin formarea de coruri cu adulți sau copii de școală; 
două pentru acei individi din despărțământ, cari se vor distinge în po- 
mărit, grădinărit sau stupărit; 

5. san ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
Patriciu Barbu, Galacteon Şagău, Dr. I. Popescu, Sever Barbu, Dr. Au- 


gustin Chetan și P. Uilacan. Sia A ` 
SCH e, ES 


252 Transilvania. Partea oficială. 


Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 60 fl. la cassa centrală. 


226.466. 


Direcţiunea despărțementului din Blaj înaintează cu data 18 August a. c. 
Nr. 52 protocolul şedinţei comitetului cercual din 7 August și protocolul 
adunării generale, ţinute în Blaj la 8 August a. c. 

Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului în anul 
din urmă şi s'a votat absolutoriu ; 

2. în legătură cu punctul precedent s'a decis să se propună comi- 
tetului central ca în loc de a se ridica casa naţională din fondurile Aso- 
ciaţiunii, după-cum s'a proiectat, să se ajutore mai bine școalele poporale; 

3. s'a cetit disertaţia: „O pagină din trecutul școalelor din Blaj“ 
de Aron Deac, profesor; 

4. s'a încredințat comitetului cercual fixarea locului pentru viitoarea 
adunare generală; 

5. s'au încassat taxe: 

a) dela 12 membri vechi A 5 fl. pro 1897. . . . . . H. 60.— 

b) dela membri noi, și anume domnii: Dr. Alexandru Co- 

darcea, med. ; Valeriu Suciu, prot.; Aurel Trifan, croit.; 

Stefan Oltean, măsar și Teodor Vandor, EE abs, 

din Blaj, câte 6 A. aie sie z 30.— 
c) dela membrii ajutători . . . . . cc. cc... UN 


Total . fi. 107.— 


>» 


neexpedaţi âncă la cassa centrală; 

6. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
Dr. Isidor Marcu şi Alexiu Viciu, cărora s'a lăsat să iee poste față cu 
proiectul de a ridica casa națională din fondurile Asociaţiunii; 

7. s'a primit cu mulțămită premiul de câte 25 fl. oferit de domnul 
Gavriil Pop, canonic metropolitan, pentru 2 broșuri, cari să tracteze: 
despre higiena poporală, care să fie cel mult de două coale tipar şi să 
se poată întroduce în școalele poporale; a doua broșură de aceeași mă- 
rime să se ocupe cu conservarea costumului național şi reîntroducerea 
lui în părțile, unde s'a părăsit; după premiare amândoue lucrările să 
între în proprietatea despărțământului ; 

8. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegendu-se director domnul loan Gherman; membri în comitet domnii; 
Vasile Oltean, Dr. Augustin Bunea, loan F. Negruţiu, Dr. Victor Smigelszky, 
Brut Hodoș şi A. C. Domșa; suplenţi domnii: Alesiu Viciu și Aron Deac. 


Protocolul ședinței comitetului cercual din 7 Au- 
gust a. c. cu al adunării generale se iau spre scire 
în așteptarea înaintării taxelor de membri și a bud- 
getului pe anul viitor. Membrii noi, anume domnii: 


Transilvania. Partea oficială, 253 


Dr. Alexandru Codarcea, Valeriu Suciu, Aurel Trifan, 
Stefan Oltean și Teodor Vandor se întroduc în lista 
membrilor ordinari ai Asociaţiunii. 
227 Um 
Direcţiunea despărțementului din Mureș-Oșorheiu înaintează cu data 
23 August a. c. protocolul adunării generale, ţinute în comuna Fecheteul 
Mădărașului la 1 August 1897, cu 74 fl. 40 cr. taxe de membri. 
Din protocol se constată următoarele: 
1. s'a luat spre scire raportul comitetului pe anul din urmă şi s'a 
stabilit budgetul pro 1897/8, anume: 


I. Întrate. 
1. Taxe de membri şi diplome . . . . . . A. 57.— 
2. Taxe ajutătoare . . , . . . . a 18.15 
Suma . A. 75.15 

IL. Eşite. 
1. Spese de cancelarie . . . . . . . . . A. 10.— 
2. Spese neprevădute . . a . . . . . a  10.— 
3. Un premiu i sw  10.— 
4. Escedent, „ 45.15 
Suma A. 75.15 


2. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii 
Vasiliu Hossu și Max. C. Codarcea; 

3. s'a decis să se țină viitoarea adunare generală în comuna Sân- 
Martinul de Câmpie; 

4. s'au făcut disposiții pentru înființarea agenturilor comunale; 

5. s'a creat un premiu de 10 fl. pentru cea mai bună disertaţie, ce 
se va né în proxima adunare generală a despărțământului ; 

6. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de 3 ani, ale- 
gendu-se director domnul Vasiliu Hossu, membri în comitet domnii: 
Max. C. Codarcea, loan Pantea, loan Bârsan, George Borda, Filip Pop 
și Ioan Man; 

7. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 9 membri vechi ann, ©... A. 45.— 


b) dela membri noi şi anume domnii: Andrein Pop, get 
la sedria orfanală în Murăş-Oşorheiu, şi Vasiliu Salte- 
leschi, preot în Bardăș, câte 6 fl, . . . e. Lë 


c) dela membri ajutători . a. a040 0 0a a a LÉI 
Total fl. 75.15 

din care sumă 74 fl. 40 cr. sau expedat la cassa centrală. 
Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 74 fl. 40 cr. la cassa 
centrală. Membrii noi, anume domnii: Andreiu Pop 


254 Transilvania. Partea oficială. 


şi Vasiliu Salteleschi se întroduc în lista membrilor 
ordinari ai Asociațiunii. 
228/484. 


Direcțiunea despărțementului din Năsčud înaintează cu data 17 Au- 
gust a. c. protocolul adunării generale, ţinute în Sângeorgiul român la 
8 August 1897, cu 164 fi. taxe de membri. 

Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului și a 
cassarului pro 1896 şi s'a votat absolutoriu ; 

2. s'a decis să se înainteze la comitetul central cuvântul de des- 
chidere al președintelui, pentru publicare în foaia Asociațiunii; 

3. s'au încassat următoarele taxe: + 


a) dela 15 membri vechi à 6 fl. pro 1897. , , H VB 
şi „Fortuna“, institut de credit din Rodna veche, jumătate Jin 
taxa prescrisă ca membru pe viață en DL 


b) dela membri noi și anume domnii: Ioan Constantin, 
învățător în Ilva-mare; Virgiliu Satropa, prof. gimn, în Năsăud ; 
Stefan Utalie, învăţ. în Sângeorgiu; Dr. Valeriu Rusu, profesor 
gimnasial în Năsăud, câte 6 H: loan Ciurdăreau, preot în 
Luşca, b fl. suma . DEE, , 29.— 
ch dela membrii pita din Ea aa e e de aa D= 
Total. fl. 179.— 
din care sumă 164 fl. s'au expedat la cassa centrală, iar 25 fl. dimpre- 
ună cu 60 fl, venitul petrecerii aranjate în favorul despărțământului, 
adecă 85 fl., s'au reţinut la cassa despărțământului ; 
4. s'a creat un premiu de doi galbeni pentru cea mai bună lucrare 
din sfera agronomiei, ce se va ceti în viitoarea adunare generală; 
5. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
Dr. 1. Popu și Dr. Larionessi; suplenţi domnii: Gerasim Domide şi 
Pamflie Grapini; 
6. s'a decis să se țină viitoarea adunare generală în comuna Telciu. 
Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 164 fl. la cassa cen- 
trală ; cuvântul de deschidere al președintelui se predă 
redacţiunii pentru eventuală publicare. Membrii noi 
și anume domnii: loan Constantin, Virgiliu Satropa, 
Stefan Utalie, Dr. Valeriu Rusu și loan Ciurdărean, 
se întroduc în lista membrilor ordinari ai Asociaţiunii. 
229./489. 
Direcţiunea despărțemântului din Brad înaintează cu data 24 August a. o. 
protocolul adunării generale, ţinute în comuna Brad la 22 August 1897, cu 
106 fi. taxe de membri, 


Transilvania. Partea oficială. 255 


Din protocol se constată următoarele: 

2. s'a luat spre scire raportul comitetului cercual despre activitatea 
sa în anul din urmă şi s'a votat absolutoriu; 

3. sau ţinut disponibile pentru viitor sumele votate în adunarea 
generală precedentă at anume: 20 fl. pentru înfiinţarea de biblioteci po- 
porale, 20 fi. pentru unelte agronomice şi 10 fl. ajutor pentru un învă- 
țăcel-meseriaş; 

4. s'a predat oficiului protopopese din Zarand suma de 100 fl. vo- 
tată în adunarea generală precedentă pentru înființarea și organisarea 
grădinilor de pomărit pe lângă școalele noastre poporale din acel pro- 
topopiat; 

5. s'au dat trei ajutoare à 10 fl. la trei elevi-meseriași; 

6. s'a constatat, că despărțământul dispune, la data 22 August 1897, 
de suma de 69 fl. 97 cr. depuși la „Crișana“; 

7. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 18 membri vechi à 5 A. . .. . . . H 90.— 

b) dela membrii noi, anume domnii: Cosi atat Pop, a 

în Baia de Criș (6 A.); Petru Rimbag, contabil în Brad 
şi d-șoara Maria Cristea, învăţ. în Brad, câte 5 fl. suma „ 16— 
c) dela membrii ajutători e AË e 28.— 
Total . H 134.— 
din care sumă 106 fl. s'au înaintat la cassa centrală, iar 28 fl s'au reținut 
la cassa despărțământului; 
i 8. s'au ales delegați pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
Costantin Costin și Romul Coţoiu; 
9. s'a decis să se țină proxima adunare generală în Baia de Criș; 
10. s'a statorit budgetul pro 1897/8, anume: 
I. Percepţiuni: 


1. Restul cassei la finea anului 1896/7 . . . . . H 9.25 
2. Depuneri . . e a at cae dz re du 160,69 
3. Taxă restantă dela un PT acht e uer w lia Eer ouă 5.— 
4. Taxe curente dela 34 membri ordinari . . . . . „ LT0.— 
5. Taxe dela membri ajutători . . . . a s e e e»  28.— 
Suma . fl. 272.94 
II. Erogaţiuni: 

1. 'Taxe dela membri ordinari, cari se trimit comitetului 
central .. .. o... fl 175.— 
2. Pentru înființarea de biblioteci poporale e wm Alan 
3. Două ajutoare la doi învățăcei-meseriaşi . . . . . „ 20.— 
4. Unelte economice . . . a e a a ue 0 
5. Abonament la ee români en E3 
6. Spese de birou . . E mate deo ie a y Ae 
gegen, s u d ae EE AE o E —.94 


Suma . a 272.94 


256 Transilvania. Partea oficială. 


11. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegêndu-se director domnul Vasile Dămian, protopop; membri în comitet 
domnii: Teodor Pop, advocat în Baia de Criș; G. Părău, director gim- 
nasial în Brad; C. Costin, St. Albu, Dr. P. Oprişa și Dr. I. Radu, pro- 
fesori gimnasiali în Brad. 

Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 106 fl. la cassa cen- 
trală. Membrii noi, și anume domnii: Constantin Pop, 
Petru Rimbaș, și domnișoara Maria Cristea, se întroduc 
în lista membrilor ordinari ai Asociaţiunii. 

230./545. 

Direcţiunea despărțementului din Deva înaintează cu data 9 Sep- 
tembre a. c. protocolul adunării generale, ţinute în Dobra la 22 August 1897, 
cu 182 fl. 50 cr. taxe de membri, şi protocoalele din ședințele comitetului 
cercual dela 7 Martie și 24 Iulie a. c. 


Din protocolul adunării generale cercuale se constată următoarele: 


L s'a acludat la protocol cuvântul directorului dela deschiderea 
adunării; ` 
2. s'au încassat următoarele taxe: 


a) dela 3 membri vechi à 5 fl. pro 1897. . ... . f. 15.— 

b) dela membri noi și anume domnii: Ladislau Oltean, Ge 
prietar în Ilia Murăşană; Romul Anncuţa, notar în 
Dobra; Adam Leşnican, magistru postal în Dobra; 
George Oprean, preot în Dobra; Dr. Laurențiu Pe- 
tric, medie în Dobra; loan Petroviciu, comerciant în 
Lăpugiul de sus; Iosif Petroviciu, comerciant în Do- 
bra; Iosif Cristea, notar în Dobra; Simeon Drago- 
mir, notar în Gurasada; Nicolae Herbay, proprietar în 
Dobra; George Herbay, primar în Dobra; Petru Hă- 
dan, învățător în Răduleşti; Aron Muntean, proprietar 
în Dobra; Florian Budiu, comerciant în Zam ; Alexandru 
Petroviciu, comerciant în Zam; Nicolau Gostae, pro- 
prietar în Lăpușnic, şi Ioan Sirb, preot în Roşcani, 


adecă 17 membri noi à 6 fi. „ 102.— 
c) dela membrii ajutători . PI EE we „20.50 
a) la cassa despărțământului s'au Ee anterior taxe 

dela 7 membri vechi A 5 fl. pro 1897 „ 45.-- 


Total . fl. 182.50 
care sumă s'a expedat la cassa centrală; 

3. s'a luat spre scire raportul comitetului cercual şi al cassarului 
pe anul din urmă și s'a votat absolutoriu; 

4. s'a încredințat comitetului distribuirea premiilor şi anume: un 
galbin (5 fl) oferit de domnul Ladislau Oltean, pentru a se da în adu- 


Transilvania. Partea oficială, 257 


narea generală viitoare acelui țeran român din despărțământ, care va 
avé mai mulţi altoi de soiu nobil; şi un galbin (5 fi) oferit de domnul 
Francisc Hossu Longin, pentru a se da la adunarea generală viitoare 
acelei țerance române, care va dovedi că scie face pâne mai bună; 

5. s'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
loan Simionaş și Avram P. Păcurariu; 

6. s'a decis să se ţină viitoarea adunare generală în comuna Certej; 
îmvitare s'a făcut şi dela comuna Ilia Mureșană, unde se va ţine 
mai târdiu. 

Protocolul adunării generale cu ale ședințelor 
comitetului cercual din 7 Martie și 24 Iulie a. o 
se iau spre scire și se confirmă primirea sumei fl. 182.50 
la cassa centrală; cuvântul directorului dela deschi- 
derea adunării generale se predă redacţiunii orga- 
nului Asociaţinnii pentru eventuală publicare. Membrii 
noi anume domnii: Ladislau Oltean, Romul Anuenta, 
Adam Leșnican, George Oprean, Dr. Laurenţiu Petric, 
loan Petroviciu, Iosif Petroviciu, Iosif Cristea, Si- 
meon Dragomir, Nicolae Herbay, George Herbay, 
Petru Hădan, Aron Muntean, Florian Budiu, Alexandru 
Petroviciu, Nicolau Gostae și Ioan Sirb, se întrodue 
în lista membrilor ordinari ai Asociaţiunii. 

231./560. 

"Direcțiunea despărțementului din Sighișoara înaintează cu data 15 Sep- 
tembre a. c. protocolul adunării generale, ţinute în comuna Daneș la 8 Au- 
gust 1897, cu 15 fl. taxe de membri. 

Din protocol se constată următoarele: 

1. adunarea generală a exprimat condolența sa pentru pierderea 
membrilor reposaţi, anume: loan Şandru, asesor la sedria orfanală din 
Sighișoara, și Dimitrie Dragoș, proprietar în Ferihaz; 

2 s'au încassat taxe: 

a) dela doi membri vechi e, H. 10.— 

b) dela membri ajutători . . . cc cc. y 5.— 

Total . A. 15.— 


expedaţi la cassa centrală; 

3. s'a luat spre scire raportul comitetului cercual și al cassarului 
pe anul din urmă ei s'a însărcinat comitetul a face tot posibilul pentru 
activarea despărțământului şi pentru încassarea taxelor restante; 

4. sa decis să se ţină viitoarea adunare generală în Sighișoara, 
luându-se disposiții pentru pregătirile necesare în acel scop; 

5. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegându-se director domnul Dimitrie Moldovan, protopop în Sighișoara; 


258 Transilvania. Partea oficială. 


membri în comitet domnii: Zaharie Ganea, preot în Ferihaz; Nicolau 
Doctor, preot în Haşfaleu; loan Mănoiu, preot în Retisdorf, Dimitrie 
Perţia, asesor la sedria orfanală în Sighișoara; Vasile Urdea, măestra-co- 
jocar în Sighișoara, şi Nicolau Fleșer, măestru-tîmplar în Saschiz. 
Protocolul adunării generale se ia spre scire și 
se confirmă primirea sumei de 15 fl. la cassa centrală 
a Asociaţiunii. 


232./352. 

Archivarul orașului Brașov, mulţămesce, cu dată 19 Iulie a. c. Nr. 115, 
pentru publicaţiunile dăruite din partea comitetului Asociaţiunii pentru 
archiva acelui oraş și cere ca putându-se eventual procura dela un an- 
tiquar, să se trimită pentru archiva oraşului Braşov și anii 1, 12, 15: 
şi 24 din foaia Asociaţiunii „Transilvania“ pentru a avé colecțiunea 
completă. 

Spre scire cu aceea, că cererea se va tiné în 
evidență pentru a i-se satisface la ocasiune dată. 


233./362. 
Domnul Petru „Maneciu, croitor român în Oraviţa, cu datul 11 Iulie 
1897 dăruiesce pentru biblioteca Asociaţiunii următoarele giare: 
a) „Luminătoriul an. VI 1885 Nr. 112—142; an. VII complet; an. VIII 
Nr. 1—4, 9; an. XI 1890 Nr. 19, 26—89; an. XII complet; an. XIII complet; 
b) „Gazeta Transilvaniei! câţiva numeri; 
c) „Tribuna“ câţiva numeri. 


Spre scire cu mulțămită. 


234/3875. 

Domnul Victor Onișor, cu data 25 Iulie a. c. ofere mai mulți numeri 
din foaia „Amicul familiei“ anul 1V—VII în scopul completării colecţiunii 
noastre, și cere pentru acei Nri Suma de 5 fl. 

Otertul domnului Victor Onișor se primesce ; prețul 
numerilor trimiși, în sumă de 5 fl. la propria-i dorință 
se contează ca taxă de membru ordinar al Asocia- 
Dunn pe anul 1898 și se întroduce în lista membrilor 
ordinari ai Asociaţiunii. 


235./386. 


Domnul /oachim Muntean, paroch gr. or. în Gurariului, ofere gratuit 
pentru biblioteca Asociaţiunii diarul „Tribuna“ anul I—II[ cu unele de- 
fecte, şi unii numeri din „Albina“ an. X. cu observarea, că mai poate 
servi și cu alți ani următori din „Tribuna“ cum şi cu alte foi tot gratis, 
așteptând numai avisul comitetului. 


Transilvania. Partea oficială. 259 


Spre plăcută scire cu mulțămită; bibliotecarul 
primesce însărcinarea de a notifica generosului do- 
nator foile, resp. numerii din foile, ce lipsesc âncă 
din colecţiunea Asociaţiunii. 

236./394. 


La întrevenirea direcţiunii „Transilvaniei“ au intrat la biblioteca 
Asociațiunii în dar: 

a) dela direcțiunea tipografiei diecesane din Gherla 29 opuri ca 

producte ale acelei tipografi; 

b) librăria N. Ciurcu din Brașov 7 opuri; 

Tipografia „Aurora“, A. Todoran, Gherla 9 opuri; 
d) „ Tipografia „Minerva“ din Orăştie 5 opuri; 
e) „ Librăria I. E. Țeran din Oravița 5 opuri; 
f) „ „Tipografia“ din Bibiiu 5 opuri. 
d) „ Tipografia diecesană din Caransebeș 2 opuri; 
Tipografia archidiecesană din Sibiiu 2 opuri; 
Tipografia diecesană din Arad 2 opuri; 
Tipografia Seminarială din Blaj 2 opuri; 
Tipografia W. Krafft din Sibiiu 3 Calendare pro 1897; 
Tipografia A. Mureșan din Brașov 2 Calendare, pe 1896 și 1897. 
Spre scire cu mulțămită. 
287.411. 

Domnul Josif Lita, preot în Iclod, cu data 5 August a. c. ofere în 
scopul completării colecţiunii de diare şi reviste a Asociaţiunii, „Tribuna“ 
anii VIII—XII cu defecte, și mai mulți numeri din „Observatoriul“ an. II. 
III şi IV şi cere ca în schimb să i-se dee numerii, ce-i lipsesc dînsului 
din organul Asociaţiunii pe 1892—1896 și eventual să i-se compute în 
taxa de membru ordinar al Asociaţiunii pe 1897. 

Otertul făcut se primesce; sa făcut disposiție la 
administrația „Transilvaniei“ să se trimită reclaman- 
tului numerii, ce s'ar mai găsi disponibili. 

238./522. 

Domnul W. Krafft, din Sibiiu, cu data 8 Septembre a. c. dăruiesce 
pentru biblioteca Asociaţiunii revista „Albina Carpatilor“ an. I—IV. 
(Lipsind din an. III Nrii 4 și 15 — fine). 

Spre scire cu mulțămită. 

239./565. 

Comitetul Reuniunii sodalilor românii din Sibiiu prin hârtia sa dto 7/19 
Septembre a. c. cere a se dărui pentru biblioteca acelei reuniuni câte 
un exemplar, eventual și mai multe din prisosul cărţilor, ce i-ar sta 
comitetului Asociaţiunii la disposiţie, 


260 Transilvania. Partea, oficială. 


Bibliotecarul Asociațiunii se însărcinează a trans- 
pune bibliotecii din chestiune câte 2 esemplare din: 
1. Poveşti din popor, de I. P. Reteganul; 
2. Higiena copilului, de S. Stoica; 
3. Despre necesitatea promovării și protecționării 
meseriilor între Români, de B. Baiulescu. 
240./567. 
Domnul £milian Micu, cu data 21 August a. c. ofere spre cumperare 
pentru biblioteca Asociațiunii următoarele publicațiuni: 
1. Propovedanii san învățături la îngropăciunea oamenilor morți, 
de Samoil Clain de Sadu, ed. I. din 1784 cu 13 fi. şi ed. II. din 1842 cu 4 fl. 
2. Predice, de Petru Maior, 8 vol. Buda 1810, 12 fl. 
8. Propovedanii la morți și Didachii, de Petru Maior, Buda 1809 
(legate laolaltă) 7 fi, 
4. Zur Geschichte Trajan's und seiner Zeitgenossen, von Dr. H. 
Francke, Leipzig 1840. Ed. TI. 3 fl. 
5. Biserica ortodocsă română, An. I. Nr.8. şi 9, ce ne lipsesc, 1 fl. 
6. Din „Romănische Revue“ an. I Nr. 4, 5 şi 6. iar din an. IL 
Nr. 12 (dintre cari ne lipsesc însă acum numai Nr. 4 din an. I. și Nr. 12 
din an, Il), 2 f. 80. 
7. „Századok“ din 1893, 3 A. 
8. Câţiva Nri din „Familia“ din an. 1873 şi 1869. 
Pentru toate acestea cere a i-se da în schimb 10 exemplare din 
„Biografia lui Avram lancu“, iar restul să i-se solvească în bani gata. 
Returnându-se numerii din „Familia“ și „Ro- 
mămnische Revue“, de cari nu avem trebuință, pentru 
celelalte cărţi se acoardă domnului E. Micu suma ro- 
tundă de 35 fl. v.a. în bani gata, din cari b fl. se vor 
lua pentru 10 esemplare „Biografia lui Avram Iancu“. 


241. 

Tot domnul Emilian Micu, cu data 14 Septembre a. c. ofere vol. VIII. 
şi IX. din „Istoria Românilor! de V. A. Urechiă pentru 14 A. şi un exem- 
plar din vol. IL din opul „Date istorice privitoare la familiile nobile ro- 
mâne“ de I. cav. de Puşcariu. 


Ofertul dlui E. Micu se primesce. 
242/585. 
Domnul Simion Vlad, învăţător în Cacova, prin scripta sa dto 1/13 Oc- 


tombre a. c. ofere spre cumperare pentru biblioteca Asociațiunii 91 opuri 
cu prețul de 76 A. 90 cr. 


Considerând că, afară de câteva excepţiuni, căr- 
ţile oferite nu sânt de nici un interes deosebit pentru 


Ee 


Transilvania. Partea oficială. 261 


biblioteca noastră, fiind în cea mai mare parte cărți 
vechi didactice străine și clasici latini, se procură 
numai: 

1. Gramatica latină de G. Şincai (cu 1 fl. 50 cr.) și 


2. „Foaia pentru minte“ din 1852, fiind esem- 
plarul din biblioteca noastră din acel an necomplet. 
248./607. 

Domnul Dr. Petru Cioran, medic în Sibiiu, dăruiesce pentru biblioteca, 
Asociaţiunii 78 opuri în 44 tomuri și 61 broşuri, în cea mai mare parte 
din ramul medicinei, apoi 3 reviste medicale în total pe 37 ani, și 2 harte. 

Spre plăcută scire cu mulțămită; cărţile au în- 
trat la bibliotecă, iar lista lor se va publica la timpul 
seu în organul Asociaţiunii. 

244./608. 

Domnul /oan Popovici, profesor la şcoala civilă de fete a Asocia- 
Hun, în scopul completării colecţiunii de diare și reviste a Asociaţiunii, 
dăruiesce: 

a) „Rândunica“, foaie literară beletristică an. I şi II (complet). 

b) „Scoala şi familia“ foaie pedagogică, an. II. Nr. 11, 13 şi 22—24, 
și an. III Nr. 2. şi 3. 

Spre scire cu mulțămită; foile dăruite au întrat 
la bibliotecă. 

245.563. 


Domnul Dr. Ilarion Puşcariu, vicepresident al Asoviaţiunii, dăruiesce 
pentru biblioteca Asociaţiunii tom. II din „Documente pentru limbă şi 
istorie“, 

Spre scire cu mulțămită. 
246./612. 
Domnul M. Strajan, profesor în Craiova, dăruiesce pentru biblioteca 


Asociaţiunii 5 opuri editate de dînsul. 
Spre scire cu mulțămită. 
247/613. 

Domnul Dr. Corneliu Diaconovich, prim-secretarul Asocicțiunii, în 
scopul completării colecțiunii de diare și reviste, dăruiesce pentru bi- 
blioteca Asociațiunii mai mulți numeri din revista „Romänische Revue“ 
an. IL, VIL şi X., cum şi 10 scoarțe pentru compactarea acelei reviste 
pe 10 ani. 

Spre scire cu mulțămită. 


262 Transilvania. Partea oficială. 


248./614. 
Domnul Alexandru Vasilie, student; abs. din Sibiiu, dăruiesce pentru 
biblioteca Asociaţiunii 3 opuri. 
Spre scire cu mulțămită. 
249./604. 
Domnul Dr. lanesó Benedek, profesor gimnasial în Budapesta, dă- 
ruiesce pentru biblioteca Asociaţiunii 3 opuri ale sale. 
Spre scire cu mulţămită. 
250. 
Verificarea acestui proces verbal 
Se încredinţează domnilor: L. Simonescu, Onoriu 
Tilea și Dr. Octavian Russu. 


Şedinţa se încheie. 


D. u. s. 
Dr. Ilarion Puşcariu m. p., Dr. V. Bologa m. p., 
vice-președinte. secretar II. 
S'a verificat. Sibiiu, 8 Novembre n. 1897. 
L. Simonescu m. p. Onoriu Tilea m. p. Dr. Octavian Rusu m. p. 
Nr. 634—1897. 


PROCES VERBAL 


din ședința comitetului „Asociaţiunii pentru literatura română 
și cultura popor. român“ ținută în Sibiiu la 4 Novembre 1897. 
Președinte: Dr. Il. Pușcariu, vice-preș. Asociaţiunii. 
Membri presenţi: Dr. I. Den, Z. Boiu, P. Cosma, I. 
Creţu, Dr. C. Diaconovich, G. Maxim, I. Papiu, Dr. R. Roşca, 
I. Rusu, Dr. O. Rusu, L. Simonescu, I. St. Şuluţiu, O. Tilea, 
și N. Togan, bibliotecar. 


Secretar: Dr. V. Bologa. 


251.632. 

Se presentă spre desbatere proiectul de regulament pentru afacerile 
interne ale comitetului central, presentat în ședința comitetului dela 28 Oc- 
tombre a. c. prin comisiunea exmisă pentru studiarea modalităţilor inac- 
tivării statutelor modificate. 

Regulamentul presentat se primesce cu unani- 
mitatea voturilor membrilor present, în textul ală- 


Transiivani. Partea oficielă. i 263 


turat sub Ja se dispune a se tipări fără amânare 
în 300 exemplare. 


252./618. 


Direcţiunea șooalei civile de fete a Asociaţiunii subșterne proiectul 
de budget al șooalei pro 1897/8 pe lângă raportul, că la revisiunea rațio- 
ciniului pro 1896/7 nu s'a aprobat proiectul de budget ci s'a pretins să 
se întroducă în el și pasivele cu 818 fl. 76 cr. în urma cărora apoi sub- 
venţiunea pro 1897/8 s'a urcat la suma de 3322 fl. 20 cr. 

Direcţiunea școalei completând acum proiectul de budget îl aşterne 
spre aprobare și cere îndemnisare, ca suma de circa 340 fl. câtă se mai 
cere la titlul pentru lumina electrică, să o poată acoperi din eventualul 
prisos al anului 1897/8. 


Budgetul școalei presentat pro 1897/8 se aproabă 
pe lângă ștergerea titlui XI dela erogate, în urma 
căreia la erogate remâne un. excedent de 50 fl. În- 
demnisarea cerută pentru lumina electrică, fiind taxa, 
acesteia statorită prin comitet în acord cu societatea 
luminii electrice, se va da la raţiociniul anului 1897/8. 

În legătură cu aprobarea budgetului se îndrumă, 
direcțiunea, să încasseze restanțele din anii trecuți, 
cari fac 894 îl. 23 cr., iar la budget să întroducă doi 
ani de observare în loc de unul. 


253./633. 


Comisiunea exmisă în ședința comitetului central din 30 Sep- 
tembre a. c. pentru presentarea unei propuneri cu privire la executarea 
conclusului adunării generale din Mediaș (Nr. prot. 22) referitor la ridi- 
carea unei Case naționale și a unui internat de băieți în Sibiiu, înaintează, 
cu data 3 Novembre a. c. raport, pe basa căruia se decide: 


Întru executarea conelului Nr. 22 al adunării ge- 
nerale din Mediaș comitetul central ia următoarele 
disposițiuni: 

1. Pentru elaborarea unui plan de clădire al casei 
naţionale comitetul central va face apel la architecții 
români și va publica pentru orientare un plan de si- 
tuaţiune al intravilanului din Strada Morii Nr. 6. 

2. Biroul se autorisează a însciința direcțiunea 
institutului „Albina“ despre conclusul adunării ge- 
nerale, prin care aceasta a primit donațiunea de 
A. 20,000 pentru înființarea unui internat de băieți 


264 ` Transilvania. Partea oficială, 


în Sibiiu, precum și despre disposiţiunile luate pentru 
finanțarea acestui proiect. l 

3. Comitetul central va recerca direcțiunea in- 
stitutului „Albina“ a se însărcina cu arangiarea lo- 
teriei de bani, al cărei venit curat se va folosi pentru 
realisarea ambelor proiecte. Planul acestei loterii va 
fi să se supună aprobării comitetului central. 

4. Biroul se autorisează a esopera la locurile com- 
petente concesiunea legală pentru aranjarea loteriei. 

5. Comitetul central va adresa, âncă în decursul 
acestui an, un apel cătră institutele și corporațiunile 
financiare, economice şi culturale românesci, precum 
și cătră fruntașii poporului nostru, învitându-i să se 
înscrie în lista fundatorilor Casei naţionale. 

De fundatori se vor considera acele persoane și 
corporaţiuni, cari vor contribui pentru scopurile casei 
naționale cu cel puţin fi. 1000 de plată ori deodată, 
ori în 4 rate anuale. În casul din urmă se va lua obli- 
gaţiune despre restul neplătit cu ocasiunea înscrierii. 

Numele fundatorilor se va eternisa în marmor 
în interiorul Casei naționale şi se va publica cu un 
adaus biografic în analele Museului. 

6. Despre mersul lucrărilor pregătitoare pentru 
înființarea acestor aședăminte, secretarul I. va ave 
să refereze comitetului central din trei în trei luni, 
cu începere dela lanuarie 1898, 


254. 


Verificarea acestui proces verbal 
Se încredinţează domnilor: Z. Boiu, P. Cosma și 
Dr. C. Diaconovieh. 


Şedinţa se încheie. 


bit dai dn, era 


D. u. s. i 
Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. V. Bologa m. p. / 
vice-președinte. secretar II. 


S'a verificat.  Sibiiu, 11 Novembre 1897. 


P. Cosma m. p. Z. Boiu m. p. Dr. C. Diaconovich m. p. 


Transilvania. Partea oficială. 265 


REGULAMENT 


al afacerilor interne ale comitetului central al Asociaţiunii. 


L Agendele comitetului. 
Sk 
Agendele comitetului EE Asociaţiunii sunt stabilite în $ 93 
al Statutelor şi se provăd: 
în şedinţele comitetului; 
prin biroul Asociaţiunii ai 
prin delegaţi speciali. 


ş. 2. 


Comitetul se folosesce, unde trebuința cere, de sigilul Asociaţiunii Sigil. 
cu circumscripția „Asociațiunea pentru literatura română și cultura po- 
porului român“ și o Minervă în mijloc; iar pentru trebuințele curente 
se folosesce o stampilă cu aceeași inscripție. 

II. Şedinţele comitetului. 

` S 3. 

În fie-care lună se ţine o ședință ordinară, și anume în Joia ce ur- Convocare. 
mează după prima. Dacă pe această di ar căde vre-o sărbătoare, ședința, 
se ţine în Joia următoare. 

Şedinţele extraordinare se țin de câte-ori cere trebuința. 

§. 4. 

Şedinţele se convoacă prin învitări speciale, în cari se indică ob- 

iectele mai însemnate de pertractare. 
S 5. 

La şedinţele comitetului participă: membrii ordinari ai comitetului 
central, oficialii Asociaţiunii ($. 24 din Stat.) şi în casul prevădut în 
$ 6, membrii suplenţi ai comitetului. 

$. 6. 

Comitetul poate lua decisiuni valide, dacă sunt presenți la șe- Deeisiuni. 
dință cel puţin 6 membri afară de preşedinte (§. 22 St.) Vot decisiv 
au numai membrii ordinari, în cas de necesitate însă numărul de 6 
se întregesce din membrii suplenți după seniu în funcțiune şi în al doi- 
lea rând după etate. 

După aceeași ordine se întregesce dintre suplenți numărul mem- 
brilor ordinari în cas de vacanţă. 

$. 7. 

Şedinţele le conduce președintele sau locţiitorul lui ($ 21 Statute), 
care constatând mai ântâiu dacă membrii sunt în număr pentru a pute 
aduce concluse, îngrijesce de cursul regulat al desbaterilor și, fiind ordinea, 
dilei exhauriată, încheie ședința. 

S 8. 
Pentru discusiune membrii se insinuă la președinte, care le dă cu- Desbaterile. 


vânt în ordinea, în care s'au însinuat, 
18 


Votarea. 


Propuneri. 


266 Transilvania. Partea oficială. 


Stă însă în voia celui însinuat a ceda altuia rândul seu de vorbire. 
Un vorbitor nu poate vorbi la aceeaşi chestiune decât numai de 2 ori. 
Această restricțiune privesce numai discuțiunile în cause de administraţie, 
nu însă şi discuţiile în cause literare sau sciinţifice. 

$ 9. 

Vorbitorul e dator a rămân6 la obiectul discuţiunii, încungiurând 
personalităţile, este însă în drept a cere să nu fie întrerupt în vorbire. 
Pe vorbitorul, ce se abate dela obiect sau face personalități, sau va- 
tămă demnitatea corporațiunii, președintele îl îndrumă la ordine. La 
cas că vorbitorul persistă în abaterea sa, președintele îi detrage cuvântul 
în acest obiect, ai dacă și la alt obiect cade în aceeaşi eroare, preșe- 
dintele îi poate detrage cuvântul pentru restul ședinței. 

$. 10. 

Dacă președintele, afară de darea de informaţiuni şi desluşiri, voesce 
să iee parte la discuţie, îl înlocuesce vicepreşedintele în conducere, even- 
tual cel mai bătrân membru din comitet, 

$. 11. 

Dacă în decursul desbaterii se cere încheierea discuțiunii sau amâ- 
narea ei pe altă ședință, aceasta se pune imediat la vot; dacă nu se pri- 
mesce, se continuă discuţia. 

§. 12. 

Conclusele se iau prin maioritatea absolută a celor presenți și sunt 
valide, dacă, conform §. 22 din Statute, au participat la ședință 6 membri 
afară de preşedinte (§. 6). 

$. 13. 

În chestiuni privitoare la persoane numite voturile se dau în secret; 
în alte chestiuni votul se face prin ridicarea mânii sau prin apel nominal. 
Cerând 3 membri, votul în ori-ce chestiune se face în secret. 

8. 14. | 

Nimeni nu poate participa la discuțiunea și deciderea causelor pro- 
prii, sau ale rudeniilor sale, sau în acelea, dela cari ar resulta pentru ei 
vr'un folos sau vr'o pagubă. 

§ 15. 

Propunerile, amendamentele și proiectele de conclus trebuesc for- 
mulate în scris, pentru a se pune la vot. 

Propunerile pentru amânare, pentru încheierea. discuțiunii, pentru 
trecerea la ordine, pentru respingere, pentru trimitere la o comisiune 
se pot pune la vot e fără a fi formulate în seris. 

S 16. 

Fiind discuţia terminată, președintele înainte de a pune chestiunile 
la vot face un reasumat al propunerilor. ` - 

La vot se pun mai întâi subamendamentele, apoi amendamentele, 
anume cel mai îndepărtat mai întâi, apoi propunerile, și anume mai întâi 
cele mai îndepărtate de propunerea principală, 

Președintele nu votează. 


Transilvania. Partea, oficială. 267 


§. 17. 

În cas de paritate a voturilor, propunerea se consideră cădută 
şi în cursul aceleiași ședințe nu se mai poate lua în considerare. Se poate 
însă convoca în restimp de 3 qile o ședință extraordinară, pentru a se 
discuta de nou ai a se vota. 

Dacă şi în această ședință ar fi voturile egale, votează și preşedin- 
tele, şi votul lui decide. 

S 18. 

Despre ședințele comitetului secretarul al Il-lea poartă proces 
verbal, în care se vor însemna mai întâi membrii present, apoi obiec- 
tele de pertractat în extras şi decisiunile. 

În casuri de deosebită importanță se înseamnă și eventualele pro- 
puneri ai motivări în punctele de căpetenie. La cererea propunetorului se 
întroduce în procesul verbal şi o propunere cădută, dacă aceea înainte 
de votare a fost presentată în scris. 

Procesul verbal se redactează fără amânare, se subscrie de secre- 
tar şi se presentă preşedintelui pentru revisuire şi cel mult în 5 dile 
dela ședință trebue să fie verificat. 


S 19. 

Pentru scutirea sa de răspundere morală față cu un conclus luat, 
fiecare votant are drept, îndată după enunciarea conclusului, să insinue 
vot separat şi dacă în 24 oare dela insinuare îl va presenta în scris la 
preşedintele, care a condus ședința, se va alătura la procesul verbal, la 
din contră nu se va lua act nici de insinuare. 

Votul separat are să fie scurt și obiectiv, cuprindând numai moti- 
varea unei propuneri cădute, fără a polemisa şi combate propunerea primită. 

Protest în contra unui conclus nu este admis. 

$. 20. 

Procesul verbal revădut şi subscris de președinte se predă pentru 
verificare unei comisiuni de 3, designată la începutul ședinței, dintre 
membrii presenți. Dacă între președinte şi secretar pe de o parte și 
între comisia de verificare pe de alta, se nasce divergență asupra textului 
de verificat, chestiunea se aduce spre decidere în ședința comitetului, 
care poate fi anume convocată spre acest scop. 


$. 21. 
Procesul verbal se păstrează în archivă; iar o copie se transpune 
redacțiunii pentru publicare în organul Asociaţiunii. 


Il. Biroul Asociaţiunii. 


A. Cancelaria. 


g. 22, 


Biroul se compune din funcționarii Asociațiunii (§. 24 Statute) și 
își îndeplinesce agendele în cancelaria Asociațiunii. 


Proces 
verbal. 


Verificare. 


268 Transilvania. Partea oficială. 


§. 28. 
Afară de președinte, vicepreşedinte şi controlor toți ceilalți funcțio- 
nari sunt obligați a ţine în fie-care di oare de birou, şi anume: 
Secretarul I, cassarul, bibliotecarul, archivarul şi economul cel pu- 
țin 1 oară, secretarul II cel puţin 2 oare, iar cancelistul cel puțin 3 oare. 
Oarele de birou se stabilesc în conţelegere cu directorul cancelariei 
astfel, ca toţi funcționarii în fiecare di cel puţin o oară să se afle laolaltă, 
în cancelarie. 
Oarele oficioase ale fiecărui funcţionar sunt a se anunța pe ușa 
cancelariei. 
B. Funcţionarii. 
S 24. 


Preşedintele. Drepturile și datorinţele președintelui sunt stabilite 
în $. 26 al Statutelor. 

În comitetul central are în special următoarele agende: 

a) poartă grije pentru ţinerea regulată a şedinţelor; 

b) controlează activitatea funcţionarilor; 

c) revede și subscrie procesele verbale și expedițiunile; 

d) dispune suplinirea interimală a funcţionarilor şi în casuri grave 
suspinderea lor, având a raporta comitetului în proxima şedinţă; 

e) designează timpul şi membrii pentru scontrările cassei; 

f) dă concediu până la 8 qile funcţionarilor; 

g) provede cu semnul referentului toate exibitele întrate, iar la 
cele ce nu recer conclus meritoriu din partea comitetului, sau după na- 
tura lor nu se pot amâna până la proxima ședință, indică şi modul lor 
de resolvire pe cale presidială, 

S 25. 

La cas de împedecare sau absenţă preste 8 dile, președintele predă 
agendele locţiitorului seu. 

S 26. 

Vicepreşedintele, eventmal cel mai bătrân membru ordinar al comite- 
tului, suplinesce pe președinte în toate afacerile, când acesta este împe- 
decat a funcţiona ($ 21 şi 27 Statute). 

$. 27. 

Secretarul I. afară de obligamentele stabilite în $. 28 al Statutelor, 
are următoarele agende: 

Ca director al cancelariei primesce exibitele ce sosesc la adresa 
Asociaţiunii, a comitetului și a funcţionarilor lui și le trimite la preșe- 
dinte pentru ulterioară afacere; 

supraveghiază activitatea cancelariei, controlează observarea oarelor 
de birou, îngrijesce ca procesele verbale şi expediţiunile să se facă la 
timpul prescris ($$. 18 şi 50) şi raportează din 6 în 6 luni despre lucra- 
rea și restanțele membrilor cancelariei; în fine este referentul causelor 
personale. 


Transilvania Partea, oficială. 269 


§. 28. 
Secretarul TI afară de agendele înșirate în § 29 al statutelor: 
a) presentă în fiecare ședință un conspect despre exibitele resol- 
vite în luna premergătoare pe cale presidială; 
b) presentă preşedintelui din 3 în 3 luni evidenţa comisiunilor ex- 
mise de comitet ai a concluselor neexecutate, şi 
c) controlează sub responsabilitate personală lucrările cancelistului. 
§. 29. 
Cassarul. Datorințele cassarului sunt statorite în §. 30 al statutelor. 
La întrarea lui în oficiu are să depună o cauțiune în sumă egală cu suma 
remunerațiunii sale anuale, în efecte sau în libel de depunere. Interesele, 
respective valoarea cupoanelor expirate, le ridică el. 
Cassarul are să justifice toate posițiunile erogațiunilor şi întratelor 
prin document de cassă. 
Cerênd împrejurările, postul cassarului se poate împreuna cu al 
economnlui. 


§. 80. 
Bibliotecarul. Agendele lui sunt stabilite în §. 32 al statutelor. 
Bibliotecarul are să stee la disposiţia publicului, care se folosesce 
de biblioteca Asociațiunii de 8 ori pe săptămână cel puțin câte o oară pe di. 
În cas de împedecare a secretarului I ori a archivarului, el sub- 
stitue pe aceştia. 
Cerând îiprejurările, postul bibliotecarului se poate împreuna cu 


al archivarului, 
$. 31. 


Archivarul este custodele archivei Asociaţiunii ($. 33 Statute) şi 
în cas de împedecare a bibliotecarului, substitutul acestuia. 

Cerând împrejurările, agendele archivarului se pot combina în o 
persoană cu ale bibliotecarului, cancelistului ori cu ale economului. 

S 32. 

Controlorul. Datorinţele lui sunt stabilite în $. 31 al Statutelor. 

El se numesce dintre membrii ordinari ai comitetului central cu 
locuința în Sibiiu. 

Controlorul în cas de necesitate suplinesce pe cassar, având a preda 


cheia de controlor la președinte. 
S 38. 


Economul îndeplinesce agendele înșirate în $. 34 al Statutelor. 


C. Personalul auxiliar. 
8. 34. 


Cancelistul comitetului îngrijesce sub supraveghiarea secretarului 
II-lea de exibițiune, de mundarea, colaționarea, efeptuirea expedițiilor 
subscrise de presidiu, ai de registratură. 

$. 35. 
Servitorul stă la ordinile biroului pentru toate trebuințele Asociaţiunii. 


Comisiuni. 


Scrisori. 


270 Transilvania. Partea, oficială, 


IV. Delegații comitetului. 
§. 36. 

Cerênd împrejurările comitetul central poate încredința anumite 
părți ale agendelor sale la delegaţi numiţi din sinul seu ori dintre mem- 
brii Asoociaţiunii. 

Agendele delegaților se stabilesc din cas în cas, 


8. 37. 


Pentru studiarea afacerilor și pregătirea concluselor, comitetul poate 
exmite comisiuni din sinul seu, întregite eventual cu experţi. 


Comisiunile, dacă nu au primit alte îndrumări, au să raporteze în 
proxima şedinţă ordinară. La exmiterea comisiunilor este a se numi 
membrul, care va primi actele. Acesta va îngriji de convocarea comi- 
siunii şi va conduce lucrarea ei. 


V. Exibițiunea. 
§. 38. 


Exibitele intrate la comitet prin postă sau dea-dreptul, le primesce 
secretarul I. sau suplinitorul lui, le provede cu datul presentărei, și dacă 
lipsesce vr'un aclus, notează aceasta pe act, actul dimpreună cu plicul, 
în care a fost pus, se transpune la președinte, apoi cancelariei comitetului. 

Tot la cancelaria comitetului se păstrează pănă la primirea din par- 
tea bibliotecarului toate opurile, broșurile și gazetele, ce sosec la adresa 


` Asociațiunii. 


$. 39. 

Actele provădute cu indicările $-lui precedent se împrotocolează prin 
cancelist în protocolul de exibite, care cuprinde rubricile: Nrul curent, 
diua presentărei, datul și locul de unde vine, numirea obiectului, Nrul 
relativ, datul resolvirei şi numărul registraturei, 


8. 40. 

Eixibitele cu bani sau cu hârtii de valoare le primesce cassarul și le 
deschide în presența unei a doua persoane și însamnă pe act suma ba- 
nilor. Dacă suma aflată nu e asemenea celei indicate pe cuvertă, aceasta 
se însamnă pe exibit, adăugându-se la această însemnare ai subserierea 
celui present la deschiderea cuvertei. 


§. 41. 

Banii sau valorile primite în modul acesta sau prin mandate pos- 
tale, se întroduc de secretarul II. întrun jurnal anumit, în care cassarul 
confirmă primirea, lor, 

Despre aceste sume se dă cassarului un document de cassă. Scri- 
sorile de comitivă se manipulează conform $$. 38 şi 39. 

§. 42. 

Deodată cu împrotocolarea, actul se petrece si în indicele alfabetic 

cu indicarea numelui partidei, a obiectului și a Nrului exibitului. 


Transilvania. Partea oficială. 271 


8. 43. 


După resolvirea actului, fie în ședință, fie pe cale presidială, cance- 
listul induce datul resolvirii în rubricile respective ale protocolului de 
exibite, 


8. 44. 


Primirea exibitelor cu bani și valori se confirmă trimițătorului pe 
cale presidială în decurs de 24 oare, și anume taxele dela membrii vechi 
prin expediarea biletului de legitimare, iar celelalte prin cartă postală, 
în care se anunță, că resolvirea meritorie a obiectului va urma în pro- 
xima şedinţă a comitetului. 


VI. Referata. 
$. 45. 


Referata se face în scris cu indicarea în extras a cuprinsului actu- 
lui și cu un proiect de conclus. 
Actele şi eventualele anteacte se alătură la referată. 


$. 46. 


Actele întrate în decursul unei luni sunt a se refera în şedinţa or- 
dinară din luna proximă şi anume în ordinea următoare: 
1. actele cu însemnarea „urgent“; 
2. rapoartele comisiunilor; 
3. rapoartele referenţilor speciali (secretarul I., cassarul, economul, 
bibliotecarul, archivarul); 
curențiile după ordinea întrării; 
5. conspectul actelor resolvite în luna premergătoare pe cale pre- 
sidială ; 
6. conspectul actelor întrate în luna premergătoare, cari eventual 
âncă nu se pot refera. 


be 


8. 47. 


Propunerile şi proiectele independente, pornite din iniţiativa refe- 
renţilor sau a comisiunilor, se presentează la protocolul de exibite. 


§. 48. 


În causele, în cari s'a exmis alt referent sau o comisiune, referata 
o face referentul exmis de comitet, respective ales de comisiune. 


8. 49. 


Dacă referentul sau comisia află de trebuință să asculte părerea ex- 
perților, aceasta se face înainte de a presenta raportul, având astfel de 
păreri a fi făcute în scris, 


' 272 Transilvania. Partea oficială, 


VII.  Expedițiunea. 
$. 50. 

Pe basa procesului verbal verificat, iar la resolvire presidială pe basa 
instrucţiunii de pe act, se concipiază expedițiunile de secretarul II-lea, 
se copiază, se subscriu de presidiu şi de secretar și se expediază de cance- 
list sub supraveghiarea secretarului. Despre expedițiuni se poartă protocol, 
în care se însamnă Nrul curent, Nrul expediţiunii, adresa la care s'a tri- 
mis, datul trimiterii, adeverirea primirii la cele din loc, eventual însem- 
narea modului de expedare la cele ce se trimit în afară de localitate. 

Plenipotenţele şi documentele sunt a se provede şi cu sigilul Aso- 
ciațiunii. 

Fiind a se aclude la expedițiune vrun obiect de valoare, acesta se 
pachetează în presența secretarului sau a cassarului, ceea-ce se însamnă 
pe act. 

Cel mult 8 qile dela ședință toate expedițiile au să fie terminate. 

S 51. 

La adresa funcţionarilor, delegaților şi comisinnilor expedițiunea 

se face brevi manu prin indosare. 


Vill. Archiva. 
§. 52. 
Actele comitetului se păstrează în archivă. 
§. 53. 


Fie-care obiect nou primesce un rotul nou; actele, cari se referesc 

la ante-acte se aşeadă la acelea în ordine chronologicà. 
S 54. 

Rotulii adunaţi în fascicule se aşeadă între 2 table de carton, pe 
cari se înseamnă numărul secțiunii cu numărul anului și al rotulilor cu- 
prinşi în acel fascicul. 

$. 55. 

Actele din archiv se estradau numai pe lângă o adeverinţă subsorisă 
de primitor, care se așeadă în locul actului, pănă ce acesta se retrimite. 
$. 56. 

Împărţirea şi arangiarea archivei se face după un normativ special, 
statorit de comitetul central pe basa propunerii archivarului. 


IX. Disposiţiuni transitorii. 
S 57. 

Acest regulament se pune în aplicare imediat şi se va pute mo- 
difica numai în ședință plenară de 12 membri, prin conclusul luat cu 
cel puţin două terțialități ale voturilor. 

Sibiiu, din ședința comitetului „Asociaţiunii pentru literatura ro- 
mână și cultura poporului român“, ţinută la 4 Novembre 1897. 


“Transilvania. Partea oficială, 273 


Nr. 680—1897. 


PROCES VERBAL 


din ședința comitetului „Asociaţiunii pentru literatura română 
și cultura popor. român“ ţinută în Sibiiu la 2 Decembre 1897. 


Președinte: Dr. Il. Pușcariu, vice-preș. Asociaţiunii. 
Membri presenţi: Z. Boiu, P. Cosma, I. Creţu, Dr. 

C. Diaconovich, I. V. Rusu, I. St. Șuluţiv, și O. Tilea. 
Secretar: Dr. V. Bologa. 


255. 
Pentru verificarea procesului verbal din ședința de adi 
Se designează domnii: I. Creţu, I. V. Rusu și 
I. St. Șuluţiu. 
S 256.621. 
Direcțiunea gcoalei civ. de fete înaintează procesul verbal al conferenței 
corpului didactic ținută în 26 Octobre a. c. 
În această conferență, afară de deliberarea mai multor afaceri cu- 
rente, cari nu recer nici o disposițiune meritorie din partea comitetului 


central, — 

1. sa stabilit consemnarea manualelor folosite la şcoala Asocia- 
țiunii ; 

2. sa angajat în mod provisor instructoară de fortepian dșoara 
Selma, Mokesch, în care obiect se înaintează exibit separat; 

3. s'a constatat, că sunt inmatriculate la școala civ. de fete 87 
eleve, iar în internat 56 eleve, dintre cari D frecuentează şcoala elemen- 
tară a Reuniunii femeilor române din Sibiiu; 

4. sa stabilit planul ovarelor; 

5. s'a luat act de conclusul adunării generale Nr. prot. 19 pet. VI. 
referitor la instrucțiunea în economia de casă, angajându-se profesoara 
Eugenia lovescu a propune în cursul complementar o oară pe septă- 
mână din teoria economiei de casă. 


Procesul verbal se ia spre scire. Direcţiunea 
școalei se îndrumă a presenta âncă în Ianuarie 1898 
un nou plan de oare pentru semestrul II, în care 
oarele de limba română, desemn și caligrafie după 
posibilitate să se stabilească pentru toate clasele con- 
form planului de învăţământ; studiile, cari recer o 
încordare spirituală mai mare, să se împartă în mod 
proporționat pe toate dilele, să se propună mai ales 

19 


274 Transilvania. Partea oficială. 


la, începutul prelegerilor și să nu urmeze nici când 
mai mult de 3 după olaltă. 


Despre ofertul dșoarei Eugenia Jovescu, de a 
propune în cursul complementar o oară pe septă- 
mână din teoria economiei de casă, se ia act cu 
plăcere. 

257./620. 


Direoţiunea școalei ciu. de fete, pe basa concluselor conferenţei corpului 
didactic dto 30 lunie și 26 Octobre a. c., raportează că dșoara Selma 
MOhesch, absolventă a institutului „Musikschulen-Kaiser“ din Viena, oferin- 
du-şi serviciile şi înscriindu-se numeroase eleve pentru studiul musicei in- 
strumentale, a fost angajată în mod provisor ca instruotoară de fortepian. 
Dşoara Mâkesch dă la 10 eleve câte 3 oare pe septămână, tot la? eleve 
deodată, pe lângă remnnerație A 3 fl. la lună, din cari 5O cr. se rețin 
pentru acordarea și folosirea pianelor. 

Resultatele obținute până acum de dyoara Mökesch sunt pe deplin 
mulțămitoare. ` 

Se ia spre scire. 
258./663. 

Direcțiunea școalei civ. de fete înaintează procesul verbal al confe- 
renţei corpului didactic ținută la 24 Novembre 1897. 

În această conterenţă, — afară de deliberarea mai multor afaceri 
curente, cari nu recer nici o disposiţie din partea comitetului — 

1. sa constatat, că la cursul complementar s'au înscris pe anul şco- 
lar curent 9 eleve, toate interne, ai că prelegerile s'au început la 15 
Septembre a. c. . 

2. Inspectoratul reg. de şcoale a luat spre scire consemnarea ma- 
nualelor de învățământ, întroduse pro 1897/8. 


Procesul verbal se ia spre scire. Remunerațiunea 
corpului didactic pentru serviciile făcute la cursul 
complementar, se stabilesce în suma de pân'acum 
per fl. 400 și se va împărţi conform conclusului Nr. 58 
din 1897. 


259./671. 


Direoțiunea școalei civ. de fete înaintează cererea domnului G, Dima, 
profesor de musică, pentru un cencediu dela 29 Novembre până la 26 
Decembre a. c. ce, conform atestatului medical presentat, are să-l folo- 
sească în Viena pentru restaurarea sănătăţii sale. 


Concediul cerut se acoardă, 


Transilvania. Partea oficială. 275 


260./567. 


Bibliotecarul raportează, că dlui Emilian Micu i-s'au acordat în şe- 
dinţa dela 30 Octobre a. c. pentru mai multe cărți vechi şi rari suma 
de 35 fl., în care i-s'au computat şi 10 exemplare din „Biografia lui A. 
Iancu“; dînsul a insistat însă după aceea să i-se plătească suma de 35 fi. 
întreagă în bani gata și să i-se mai dee pe deasupra și 2 exemplare 
din „Biografia lui Iancu“, cum și an. X şi XI din „Transilvania“. 
Această cerere i-sa împlinit; se cere încuviințarea comitetului. 

Se aproabă. 


261./655. 


Domnul Petrik Géza din Budapesta anunţă, că a apărut partea II 
tom. IV din opul seu „Magyarország Bibliographidja“ — op abonat la 1895—, 
care se poate procura până la 1 Decembre cu preţul de 1 fl. 60 er, 


Se asemnează la cassă suma de 1 fl. 60 cr. 
262./459. 


Direcţiunea despărțementului din Dicio-Sân-Martin înaintează cu data 
16 August a. c. protocoalele ședințelor comitetului cercual din 18 August 
1896 şi 15 August 1897 cu 30 fl. taxe de membri. 

I. Din protocolul ședinței dela 18 August 1896 se constată urmă- 
toarele : 

1. La adunarea generală a despărțământului, ţinută în 19 Iulie 
1896 în comuna lernut, s'a aranjat o petrecere de vară, al cărei venit 
brut a fost 233 fi., spese 75 fl. 10 cr., resultând un venit curat de 157 fl. 
90 cr., din care jumătate: 78 fl. 95 cr. s'a decis să se trimită pentru 
școala greco-cat. din Iernut, iar cealaltă jumătate: 78 fl. 95 cr. să se 
depună la cassa de economii din D. S. Martin spre fructificare. 

2. La adunarea generală amintită din 1896 s'au mai încassat după 
încheierea protocolului dela membri ajutători 12 fl. şi s'a decis să se 
depună și această sumă spre fructificare,. 

3. Sau luat disposiţii pentru executarea concluselor adunării ge- 
nerale cercuale din 1896, relativ la concurse pentru premii, etc. 

4. În urma hârtiei comitetului central Nr. 179. — 1896, prin care 
s'au expedat despărțământului spre desfacere în sinul poporului nostru 
50 exemplare din „Higiena copilului“ și 1 exemplar „Poveşti din popor“, 
s'a luat unanim conelnsul: din opul „Higiena copilului“ 50 exemplare 
și din opul „Poveşti din popor“ 12 exemplare să se cumpere din banii 
despărțământului și să se distribue gratis între învățătorii români de pe 
teritoriul despărțământului, iar cassarul s'a îndrumat să expedeze co- 
mitetului central preţul acelor exemplare în sumă de 13 fl. 50 cr. cu 
observarea, ca din „Poveşti...“ să se trimită âncă 11 exemplare la 
adresa directorului. 

19% 


276 “Transilvania. Partea oficială, 


II. Din protocolul ședinței dela 15 August 1897 se constată ur- 
mătoarele : 

5. Din causa absenței notarului şi cassarului dela şedinţa comi- 
tetului s'a amânat resolvirea hârtiei comitetului central dto 1 Octobre 
1896 Nr. 346, prin care a fost recereată direcţiunea despărțământului să 
înainteze la cassa centrală suma de 119 fl. 40 cr., ce s'a reținut la cassa 
Qespărțământului preste preliminariul stabilit de adunarea cercuală din 
19 Iulie 1896. 

6. Sa decis så se aboneze „Enciclopedia română“ pentru despăr- 
țământ, din mijloacele sale. 

T. S'au ales delegaţi pentru adunarea generală din 1897 domnii: 
Vasile Zehan, Nicolae Todoran, Petru Nirăștean și Simion Căluţia. 

8. Sa încassat taxa pro 1897 dela 5 membri ordinari vechi 
à 5 fl., = 25 0: dela 5 membri ajutători 5 fl.; ulterior s'a încassat dela 
1 membru ordinar 5 fl, total 35 fl., din care sumă 30 fl. s'au expedat 
la cassa centrală, iar 5 fl. s'au reţinut la cassa despărț&mântului. 

Protocoalele şedinţelor comitetului cercual din 
18 August 1896 şi 15 August 1897 se iau spre scire 
pe lângă următoarele: 

1. se confirmă primirea sumei de 80 fl. la cassa 
centrală ; 

2. deoarece este evident din cuprinsul numitelor 
protocoale, că suma de 119 fl. 40 er, reţinută la 
cassa despărțăimentului preste preliminariul votat în 
adunarea generală din 17 Iulie 1896, s'a sporit âncă 
cu suma 95 fl. 95 er. (v. pet. 1, 2 și 8), direcţiunea 
este recercată a înainta întreaga sumă de 215 A. 
3 cr. la, cassa centrală, ce va resulta după detrage- 
rea preţului „Enciclopediei“ ai a celorlalte opuri de- 
stinate a se împărți gratis între învățătorii poporului 
nostru din acel despărțământ (pet. 4 şi 6); 

3. se constată că cele 50 exemplare din „Higiena 
copilului“ și 12 exemplare din Poveşti poporale nu 
Sau achitat âncă la cassa centrală, în sensul con- 
clusului comitetului cercual (pet. 4), pentru care se 
recearcă direcțiunea. 


263./622. 
Domnul Pavel Beșa, învăţător în Borgo-Prund, trimite taxa 5 A. 
pro 1896 şi cere foaia pe anul 1897, obligându-se a trimite taxa şi pe 
acest an. 


Transilvania. Partea oficială. 277 


Se confirmă primirea sumei de 5 fl. la cassa 
centrală ai se dispune trimiterea foii. 
264./624. 

Domnul Alexandru Lemenyi, protopop în Gherla, în urma autorisării 
din partea comitetului central al Asociaţiunii, dto 10 Iunie a. c. Nr. 200, 
raportează cu data 1 Novembre a. c., că a convocat fruntașii popornlui 
nostru din despărțământul Gherlei la o conferență pe diua de 20 Octobre 
a. c. pentru constituirea şi activarea acelui despărțement, ceea ce nu a 
succes, neparticipând membri la conferență, și abdice de a mai convoca 
a doua conferență, pe lângă observarea, că altă putere mai tineră să fie 
autorisată pentru convocarea unei a dona conferențe, eventual cu mai 
bun succes. 

Comunicatul se ia spre scire cu regret, reser- 
vându-se a se face disposiţiunile ulteriore în legătură 
cu noua organisare a despărțămintelor, ce este pusă 
în prospect. 

265./638. 
Domnul Josif Gomboș, proprietar în Vidra de sus, înaintează cu data 
9 Novembre a. c. 79 fl. 86 cr., din arenda realităţilor Asociaţiunii din 
Vidra pro 1897, și observă, că la trimiterea restului va raporta în special. 

Spre scire, constatându-se primirea banilor la 
cassa centrală. 


266./642. 

Dl Angel Blagailă, econom în Baia de Criș, cere un ajutor de 25 fi. 
pentru fiul seu Augustin, elev meseriaș. 

Cererea fiind întârdiată nu se poate considera. 

267./645. 

Domnul Rubin Patiţa, advocat în Alba-Iulia și director al despăr- 
țământului de acolo, trimite cu data 18 Novembre a. c. 5 fl. taxa de 
membru ordinar al Asociaţiunii dela domnul Vasiliu Moga, pretore pen- 
sionat în Mureş-Ludoș. 

Se confirmă primirea sumei de 5 fl. la cassa 
centrală, iar domnul Vasiliu Moga se declară mem, : 
bru ordinar al Asociaţiunii și se provede cu doco- 
ment de legitimare. 

268./662. 

Gavriil Todica, sudent în clasa VII gimnasială în Braşov, cere cu 
data 27 Novembre a. c. să i-se asemneze stipendiul de 50 fl. din funda- 
țiunea „Dobâca“ în 4 rate trei-lunare în loc de done rate semestrale. 

Se încuviințează. 


218 Transilvania. Partea oficială. 


269./647. 

Domnul Alimpiu Barboloviciu, directorul despărțământului din Șim- 
leul Silvaniei, înaintează cu data 11 Novembre a. c. cererea senatului : 
școlar din comuna Crasna, comitatul Selagiului, dto 7 Novembre a. c., 
pentru un ajutor anual de 100 fl. la completarea salaralui de 300 fl. pen- 
tru postul de cantor ai învățător dela școala română gr. cat. din Crasna, 
iar dacă ajutorul de 100 fl. nu sar pute asigura anual, cel puțin pentru 
anul curent să se deie. 

Neavând în budgetul pro 1898 provisiune pentru 
asemenea scopuri, cererii nu se poate satisface, se 
recomandă însă direcțiunii despărțământului să se 
considere în sensul $. 40 din statute, întru cât mij- : 
loacele vor permite. 

2'70./664. 

Domnul /oan Cristea, compactor în Sibiiu, cere cu data 29 Novem- 
bre a. c., să i-se deie foaia Asociaţiunii spre broșurare. 

Nefiind lucrul de competența comitetului, se 
remite. 

271.661. 

Societatea „Transilvania“ din Bucuresci trimite cu data 1'13 Octobre 
a. c. 198 fl. 87 cr. (Lei 420) rata pe semestrul II din 1897, şi cu data 
14 Novembre a. c. 200 fl. rata pe semestrul TI din 1896, pentru ajutora- 
rea Învețăceilor meseriași. 

Spre scire cu mulțămită. 

272./673. 

Domnul Ioan Hățegan, protopopul Derjei, reclamă diploma şi foaia 
Asociaţiunii pentru protopopiatul greco-cat. de acolo, care în anul 1886 
s'a făcut membru pe viață al Asociațiunii. ` ` 

Constatându-se adevărul, că protopopiatul greco- 
cat. al Derjei sa tăcut membru pe viață așternând 
taxa de 101 fl. sub Nr. 284/1886, i-se dă diploma și 
se dispune a i-se trimite foaia Asociaţiunii încât e 
posibil pe toţi anii restanţi. 

273./639. 

Direcțiunea despărtēmêntului din Abrud înaintează cu data 10 No- 
vembre a. c. protocolul adunării generale a despărțămentului, ținută în 
Câmpeni la 22 August 1897, cu aclusele sale şi doue acții ale cassei de 
păstrare „Arieşana“ à PO fl. valoare nominală, și 252 fl. în bani gata. 

Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 

1. s'a luat spre scire raportul despre activitatea comitetului cercual ` 
in anul din urmă și s'a dat absolutoriu; 


Transilvania. Partea oficială. 279 


2. s'a luat spre scire raportul cassarului și s'a dat absolutoriu, con- 
statându-se, că la cassă au întrat pănă la adunarea generală 40 fl., 
anume: taxe de membri 30 fl. şi dela institutul de credit „Doina“ din 
Câmpeni 10 fl. pentru învățăcei meseriaşi din acel despărțământ; 

3. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 15 membri ordinari vechi pro 1896 şi 1897 à 5 fl. . fl. 80.— 
b) dela membrii noi, anume: 

I. membri pe viață domnii: Dr. Vasile Preda, advocat în 
Câmpeni, cu 101 H: Constantin Cothișel, preot în Certegea, 
cu done acţii à 50 fl. ale institutului de credit „Arieșana“ și 
1 i. pentru diplomă, şi „Doina“, institut de credit în Câmpeni, 
cu 101 fl., adecă doue acţii à 50 fi. și. ooe e e e g 908.— 

I. membri ordinari domnii: Nicolau Cothişel, primar în 
Certegea; loan Todea, preot în Albac; Dr. Alexandru Şuluţiu, 
medic în Câmpeni, şi loan Nicula, preot în Arada, à 6 f.. e 24.— 

c) dela 48 membrii ajutători . ai <n ` BÄ— 
total . f. 391.— 
şi doue acţii à 50 fl. valoare nominală, din care sumă 252 fi. v. a. cu cele 
doue acţii à 50 fl. san expedat la cassa centrală, iar restul de 139 fl. 
cu 40 fl., incurși la cassă înainte de adunare, adecă 179 fl, s'au reţinut 
la direcțiunea despărțământului, în a cărei relațiune se afirmă, că numai 
79 fl. s'ar fi reținut pentru scopul indicat în punctul următor; 

4. s'a decis unanim, la propunerea domnului Romul Furduiu, ca să 
se împartă în doue părţi egale suma de 79 fl. din taxele membrilor 
ajutători, din care cu una să se cumpere manuale de învățământ pentru 
elevii săraci dela școalele noastre poporale din acel despărțământ, iar 
cealaltă parte să se deie Reuniunii femeilor române din Abrud, ca aju- 
tor întru susținerea unei a doua învățătoare la școala sa de fetițe; 

5. s'a votat următorul budget pro 1898: 


I. Venite. 
a) dela membri fundatori și ordinari pro 1898 . . . fi. 300.— 
b) dela membri ajutători e mn Zu 


Suma . fl. 340.— 
II. Leșite. 


a) taxe de membri administrate la cassa centrală . . fl. 300.— 
b) pentru trebuințele despărțământului reținuți . . . „ 40.— 
Suma . fl. 340.— 


6. s'a cetit disertațiunea: ”„Efectul alcoolului asupra organismului, 
în special asupra centrului nervos“, de dl Dr. Alexandru Borza, și sa 
înaintat aici pentru eventuală publicare în foaia Asociaţiunii ; 

7. s'a decis să se ţină viitoarea adunare generală în Zlatna; 

8. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegându-se director dl Dr. Vasile Preda, advocat în Câmpeni; membri 


280 Transilvania, Par tea oficială, 


în comitet domnii: Romul Furduiu, Dr. Laurențiu Pop, Dr. Zosim 
Chirtop, Constantin Cothişel, Ioan Maior şi Demetriu Goia, 

Protocolul adunării generale se ia spre plăcută 
scire pe lângă următoarele : 

1. se confirmă primirea sumei de 252 fl. v. a. și 
doue acții à 50 A, ale institutului de credit „Arie- 
şana“, la cassa centrală; 

2. membrii noi anume domnii: Dr. Vasile Preda, 
Constantin Cothișel și „Doina“ institut de credit, se 
declară membri pe viaţă ai Asociaţiunii şi se provăd 
cu diplomă, iar domnii: Nicolau Cothișel, loan Todea, 
Dr. Alexandru Suluţiu şi loan Nicola se declară 
membri odinari ai Asociaţiunii și se proved cu do- 
cument de legitimare; ` 

3. se recearcă direcțiunea să înainteze la cassa 
centrală suma de 100 H. ce a reţinut-o preste bud- 
getul votat pro 1898; 

4. disertațiunea: „Efectul alcoolului asupra or- 
ganismului, în special asupra centrului nervos“, de 
dl Dr. Alexandru Borza, se predă redacţiunii orga- 
nului Asociațiunii pentru eventuală publicare. 


27 4./648. 
Direcţiunea despărțemeântului din Făgăraș înaintează cu data 18 No- 
vembre a. c. Nr. 4 protocolul adunării generale a despărtămentului, ţinută 
în comuna Vaida-Recea la 24 Octobre a. c., protocolul şedinţei comite- 
tului cercual din 12 Novembre a. c. şi 112 fl. 88 cr. taxe de membri. 
Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 
l. s'a luat spre scire raportul comitetului și al cassarului pe anul 
din urmă; 
2, s'au încassat următoarele taxe: 
a) dela 15 membri ordinari vechi pro 1896 şi 1897 à 5 fl. 
şi pentru diplomă 1 f.. .. .. Ji y H HOI 
b) dela aoai a noi şi anume domi Geniet Zegan, 
v-notar în V.-Recea; Sofron Pruna, învățător-dir. în V.-Recea; 
Biserica gr. cat. din V.-Recea; Bartolomeiu Visoli, învăţător 
în V.-Recea; Aron de Popa-Radu, notar comitatens în Făgăraş; 
Ioan Peia, comerciant în Făgăraș și Friedrich Schneider, far- 
macist în Șercaia, à 6 fl. 


3 SC , 48.— 
c) dela membri ajutători și Gg de djator i 


a n 28.80 
Total . f. 152.85 


Transilvania. Partea oficială. 281 


din care sumă 112 fl. S8 cr. s'au expedat la cassa centrală cu relaţiunea, 
direcţiunii din 18 Novembre a. a., iar 30 H cu relaţiunea din 20 Au- 
gust a. c.; s'au reţinut la cassa despărțământului 9 fl. 47 cr. 

3. s'a statorit următorul budget pro 1898: 


I. Venite . . . (neindicate); 
TI. Erogate: 
a) spese de birou . . . : : „A. T.— 
b) un premiu pentru cea mai fină EH e lgan 
în comuna, unde se va ţine viitoarea adunare gnnerală . . . , D 


c) doue premii (à 3 fl. şi 5 fl.) pentru doue femei ţerance, 
cari vor produce la viitoarea adunare generală cele mai fru- 
moase ţesături originale românesci . . . . cc. a s a e» 8.— 
d) pentru sporirea bibliotecii . . . . . e LAN 
Suma . fl. 34.47 
4. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegându-se director dl Basiliu Raţiu, vicariu; membri în comitet dnii: 
Tuliu Dan, Dr. Ioan Turcu, Dr. Nicolau Serban și Dr. loan Şenchea; 
5. relativ la taxa de 10 fl., solvită în sensul relațiunii pro 1896 și 
1897 de domnul George Vas, comerciant în Voila, se constată, că la 
cassa centrală s'a contat pro 1897 și 1898, deoarece pro 1896 s'a încassat 
taxa de aici prin mandat postal. 

Protocolul adunării generale cu al ședinței co- 
mitetului cercual din 12 Novembre a. o se iau spre 
scire pe lângă următoarele: 

l. se confirmă primirea sumei de 112 fl. 88 cr. 
la. cassa centrală; 

2. membrii noi, anume domnii: George Zegan, 
Biserica greco-cat. din Vaida-Recea, loan Petrişor, 
Bartolomeiu Visoli, Aron de Popa-Radu, Ioan Peia 
și Friedrich Schneider, se declară membri ordinari 
ai Asociaţiunii și se provăd cu document de legiti- 
mare; 

3. se încunosciințează direcțiunea, că taxa de 
10 fl. dela domnul George Vas, comerciant în Voila, 
sa contat pro 1897 și 1898. 


275./665. 

Direcţiunea despărțementului din Zernești, înaintează ca data 5 No- 
vembre a. c. protocolul adunării generale a despărțământului, ţinută în 
Verneşti la 24 Octobre 1897, şi protocolul comitetului cercual din şe- 
dința cu aceeaş dată, și 243 fi 25 cr. taxe de membri. 

L Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 


282 Transilvania. „Partea oficială. 


1. s'a luat spre scire raportul comitetului cercual pe anul din 
urmă ; 

2. s'a însărcinat comitetul să provoace din nou membrii cu taxa 
restantă.; 

3. s'a votat directorului N. Garoiu mulțămită pentru participarea 
la adunarea generală din Mediaş ca representant al despărțământului; 

4. s'a însărcinat comitetul să încerce de nou a încassa contribuiri 
la fondul „George Barițiu; 

5. s'a exprimat condolența adunării generale pentru pierderea mem- 
brului activ George Thomas, preot în Tohanul vechiu, reposat în 28 
Septembre 1897; 

6. s'a decis să se deie 40 fl. ajutor la doi învățăcei-meseriaşi; 

7. s'a aprobat raţiociniul despărțământului pe ultimul an de ge- 
stiune, dându-se absolutoriu, şi s'a constatat, că saldul cassei este 154 fl. 
25 er: 

8. s'a votat următorul budget pro 189%: 


I. Venite. 
a) taxe dela 30 membri ordinari . . . . . . H 150.— 
b) taxe dela 10 membri ajutători . . . . e. . a p 10.— 
c) suma elocată la „Albina“ . . . . . . „ 151.09 
d) interesele acesteia pănă 30 Dita Bia: 1897 SE e a 3.02 
Suma . fl. 314.11 

II. Teşite. 


a) pentru lipsele despărțământului 20”/, din toate venitele fl. 62.82 
b) se transpun la cassa centrală . . . . . . . . . „ 251.29 


Suma . A. 814.11 
9. s'au încassat următoarele taxe: 

a) dela 18 membri ordinari vechi pro 1897 a 5 f.. . fl. 90.— 

b) dela doi membri ordinari vechi pro 1895 şi 1896 .,„ 15.— 

ch dela un membru nou ordinar domnul Ion Ionică, prac- 
ticant de silvicultor în Zerneşti, pro 1897 și pentru diplomă. ,  6.— 

d) dela 14 membri ajutători e 13.— 

Total . fl. 124.— 
care sumă dimpreună cu saldul cassei 119 fl. 25 cr., ce a resultat după 
detragerea ajutoarelor de 35 fl. pentru învețăcei meseriași, și adecă 
243 fl. 25 cr. s'au expedat la cassa centrală: 
10. la propunerea dlui Pompiliu Dan, adunarea generală a luat 
următorul conclus : 

a) „considerând, că dela bunăstarea materială şi economică a po- 
porului nostru atîrnă mai cu seamă propășirea noastră în toate direcți- 
unile de cultură; că numai prin studiarea și cunoascerea amănunțită 
a vieții noastre economice putem scoate la lumină scăderile şi lipsele 


Transilvania. Partea oficială. 288 


poporului nostru, pentru a căror combatere și delăturare suntem chie- 
map a lucra, — comitetul să îngrijască ca agenturile comunale să 
facă, cel mult până la timpul, când se va ţine adunarea generală în res- 
pectiva comună, o dare de seamă — un tractat — în scris despre toate 
referinţele economice, arătând părțile bune şi rele şi dându-și părerea, 
cum S'ar pute îndrepta relele. Această dare de seamă să formeze apoi 
şi obiect de desbatere în adunarea generală, care pe basa acestor des- 
bateri va enunţa tese generale economice; tot cu aceasta ocasiune mem- 
brii agenturii comunale să caute a aduna productele literare ale popo- 
rului din comuna lor, precum : trudițiuni şi povești, strigături și cântece 
de tot felul; 


b) în fine comitetul să mijlocească prin agenturi ca toate actele 
mai însemnate ale despărțământului să se publice poporului la timpul 
şi locul potrivit“; 

11. s'au votat doue ajutoare: lui Aron I. Tican, învățăcel-măsar 
din Sohodol, 15 fl., şi lui Nicolae Micuda, sodal-măsar, 20 fl.; 

12. s'a decis să se publice prin agenturile comunale, că acei ti- 
neri români, cari s'ar aplica la zidărit, se vor ajutora din partea des- 
părțemântului cu 50 f.; 

13. s'au ales geleet pentru adunarea generală din 1898 domnii: 
Nicolau Garoiu și Dr. Tanca Meţian; 

14. s'a reconstituit despărțământul pe un nou period de trei ani, 
alegându-se director dl Nicolau Garoiu, advocat în Zerneşti; membri 
în comitet domnii: loan Dan, Dr. Iancu Meţian, Dr. Nicolau Mănoiu, 
şi Ioan Vodă. 

II. Cu relațiunea sa dto 27 Novembre a. c. Nr. 50, direcțiunea 
înaintează âncă următoarele taxe: 

a) dela doi membri ordinari vechi pro 1897 à 5 f.. 8 10.— 

b) dela 3 membri noi anume domnii: Ion Dobre, învăță- 
tor; Teodosiu Puşcariu, învățător şi George Guiman, comer- 


ciant, toți din Poiana Merului, à 6 fl. . . cc. BB 
c) dela 7 membri ajutători . en H 
total . f. 87.— 


ce s'au expedat la cassa centrală, pe lângă observarea, că direcțiunea 
conform usului vechiu a încassat dela membrii noi şi taxa 1 fl. pentru 
diplomă, laolaltă 3 fl, de care sumă cere a se dispune. 

Protocolul adunării generale cu al şedinţei co- 
mitetului cercual din 24 Octobre a. c. se iau spre 
plăcută scire pe lângă următoarele: 

l1. se confirmă, primirea sumei de 243 fl. 25 cr. 
expedată la 5 Novembre și suma de 37 fl. expedată 
la 27 Novembre a. c. 


284 


Transilvania. Partea oficială. 


2. membrii noi, anume domnii; Ion Ionică, Ion 
Dobre, Teodosie Pușcariu și George Guiman, se de- 
clară membri ordinari ai Asociaţiunii și se provăd 
cu document de legitimare; 

3. deoarece pe viitor membrilor ordinari nu se 
mai dau diplome, în urma căreia s'a dispus prin cer- 
culariul Nr. 548—1897 să nu se mai încasseze dela 
acești membri și taxa pentru diplomă, direcţiunea 
se autorisează să conteze taxele încassate pentru 
diplomă à 1 fl. dela cei patru membri noi, în taxa 
lor de membri ordinari pro 1898. 

276./636. 


Secretarul I raportează, că în urma avisului publicat conform con- 
clusului Nr. 189 din 28 Octobre a. c. pentru îndeplinirea posturilor de 
funcționari, declarate vacante, au întrat în total 12 cereri, prin cari s'au 
insinuat pentru postul de: 


a) secretar II, doi reflectanți; 
b) cassar gese reflectanți; 

c) bibliotecar patru reflectanți; 
d) archivar cinci reflectanți; 
e) econom cinci refiectanți; 

f) cancelist trei reflectanți. 


Controlorul se alege dintre membrii ordinari ai comitetului cu locu- 


ința în Sibiiu. 
Înainte de a se procede la votare se suspinde ședința pentru con- 


sultare. 


După redeschiderea ședinței 


Së pom 


Se enunţă ca principiu, că profesorii dela școala 
civilă de fete a Asociaţiunii pu pot ocupa postul de 
secretar II. — Alegerea secretarului II se amână pe 
altă ședință. 

Pentru îndeplinirea celorlalte posturi se face 
votare secretă, conform $. 13 din regulamentul intern. 

Resulatul votării este următorul: 


Se aleg: 
cassar: Leontin Simonescu. cu 6 din 7 voturi 
controlor: Ioan Creţu a BA A 
bibliotecar: Nicolae 'Togan N vm A ée 
archivar-cancelist: loan Popovici a Ge e E Sy 
econom: Ilie Moga die i Tu sp 


Transilvania. Partea oficială, 285 


Preşedintele nu votează. 

Conform conclusului Nr. 189 din 28 Octobre a. 
c. aceste numiri se fac în mod provisor pe un an de 
probă. 

Numirea definitivă va urma, după ce adunarea 
generală va stabili în mod definitiv remunerațiunile, 
cu ocasiunea aprobării primului budget compus pe 
basa statutelor noue. 

Funcţionarii aleşi cu această ocasiune își vor 
ocupa posturile la 1 lanuarie 1898, dela care di le 
compete și remuneraţiunea stabilită la 28 Octobre a. c. 


Şedinţa se încheie. 


D. u. s. 
Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. V. Bologa m. p., 
vice-președinte, secretar II. 
S'a verificat. Sibiiu, 6 Decembre n. 1897. 
loan V. Rusu m. p. l. St. Șuluțiu m. p. loan Creţu m. p. 
Nr. 694—1897. 


PROCES VERBAL 


din ședința comitetului „Asociaţiunii pentru literatura română 
și cultura poporului român“ ținută în Sibiiu la o Decembre 
1897. 
Preşedinte: Dr. Ilarion Pușcariu, v.-preș. Asociaţiunii. 
Membri presenţi: Z. Boiu, P. Cosma, I. Creţu, Dr. 
C. Diaconovich, I. Papiu, I. St. Şuluţia, O. Tilea, și N. Togan, 
bibliotecar. 
Secretar: Dr. V. Bologa. 
277. 
Verificarea procesului verbal present 
Se încredințează domnilor: O. Tilea, I. Papiu și 
Z. Boiu. 


278./653. 
Domnul Iosif Gombos, preot în Vidra de sus, în urma autorisării 
acestui comitet, dto 30 Septembre a. c. Nr. 481, a fixat și publicat cu 
patru septămâni înainte terminul pentru vinderea realităților din remasul 


286 Transilvania. Partea oficială, 


Avram lancu pe diua de 8/20 Novembre a. c., pentru realităţile, cari nu 
se vor pute vinde la acest termin, a fixat a doua licitaţie pe 16/28 No- 
vembre a. c., când eventual se vor da în arândă pe anul viitor. 

Despre resultatul primei licitări, ținute întru toate după condiţiile 
stabilite de acest comitet, cu data 21 Novembre a. c. raportează: 

1 san vândut realităţile, respective pămenturile, conform consem- 
nării ce urmează: 


- E N 
E Descrierea | Numele; caracterul minimal | Preţul |A solvit SC 
3 DASA ; şi locuința deet vândării |— ——— 
: pământurilor Po e statorit S Cumpărătorul 
= cumpărătorului ee sakan 
A EE _ ||. er || A leit elt ler. 
1/3 parte din realitatea 
! indusă în prot, fond. al „loan lancu, preot | 
com. Vidra de sus. Nr.'8. | emer. Vidra de sus | 
1! A+ Nr. top. 71—10, 13-15 300 | —| 320 01 30| —|| 290. 01 
| R Jos. Iancu lui loan 
Nr. cărții fond. 10 A+2 || a popi, vigil erarial 
i Nr. top. 24, 26, 28 și 29/2 de pădure | 
2 | Vidra de sus || 900|—| 900/12; 90|—| 810/12 
Prot. fond. Nr. 10 A+3 
Nr. top. 101, 103, 105, 106, tot acela 
3 | 107, 108, 109, 141, 116/1 350| —|| 352|38|| 35|— || 317 |88 
ME Tot acelaşi protocol Nr. 
| ord. 4 Nr. top. 872, 878 tot acela j 
şi 314 100| —|| 101|—| 10|—| 91|— 
St Avram Jancu lui 
Tot acelaşi protocol Nr. | Alexandruţ, vigil 
ord. 5, Nr. top. 508 şi 509 | erarial de pădure 
5 Vidra de sus 20 | — 20 | 50 2|— 18 | 50 
Ne prot. 968 A +1 George Trifon a 
| Nr. top. 5685/3, 5686, Culi, econom 
6 5688, jumătate Vidra de sus 150 | —| 150! 11 15| —; 135/11 
Nr. prot. 10 A + Nr. ord. | e E 
ă top. 56 1 etru, inspector de 
| EE morţi, Vidra de sus] 30]—] 3074] 31—] 27/74 
Prt. fon. al com. Vidra de E CN ii 
jos Nr. 817 A+1 Nr. top. || 102» Preot gr. or. 
6855, 6856, 6929—6934 | în Vidra-poeni 
8 ? d (supra petri) 1000 | — | 1000 | — || 100| — || 900| — 
E || e a a S ee A 
Suma . |2850| — |2874 86| 285 |— |2589 86 


Transilvania. Partea oficială. 287 


2. vadiul de 285 fl. s'a expedat deodată cu raportul la cassa centrală; 

3. nu s'a putut vinde la prima licitare: 

a) pământul indus în prot. fond. sub Nr. 99 A + Nr. ord. 1 
Nrii top. 6486—6498, care pământ nu e împărţit nici la cartea fonduară 
nici în realitate între conproprietari, prin urmare nici comunitatea de 
avere nu e sistată, — și propune ca acesta să se vândă la primăvară, 
după ce va exopera împărțirea pe basa declaraţiunii ce s'a dat deja 
din partea conproprietarilor ; 

b) pământul indus în prot. fond. Nr. 10 A+ Nr. ord. 6 Nrii top. 
5547 şi 5548, pentru-că deși se află întabulat numai pe Asociaţiune, pănă 
în present jumătate din acest pământ a fost folosit de dna Ana loanette, 
în urma căreia va trebui mai ântâiu să se exopereze o declaraţiune dela 
dinsa, că abdice de dreptul de folosință, şi apoi să se vândă. 

Despre resultatul vândării observă, că nu e tocmai satisfăcător, 
pentru-că numitul preţ al pământurilor se putea âncă ridica la licitație 
cel puţin cu 10%, preste prețul statorit. Causa, că nu s'a putut ajunge 
acest resultat, este, că preotul loan Iancu, îndată la începutul licitaţiei, 
a făcut presiune asupra cumpărătorilor prin aceea, că a protestat contra 
licitaţiei, arătând ai un estras nelegalisat al protocolului adunării generale 
a Asociaţiunii ţinută în Turda la 7, 8 şi 9 August 1880 Nr. prot. XXVII, 
Protestul însă, în consecuența autorisării primite cu data 30 Septembre a. c. 
Nr. 481, nu l-a putut lua în considerare. 

În sfîrşit comunică, că a doua di după licitare s'a presentat la Des 
George Iancu din Vidra de sus spre a oferi pentru pământul vândut cu 
352 fl. 38 cr. (consemn. Nr. 3) un preț de 400 fi. și pentru cel vândut 
cu 101 fl. consemn. Nr. 4) un pret de 150 fl. eventual și 200 fl., care ofert 
l-a îndreptat să-l facă deadreptul la comitetul central, unde âncă n'a întrat. 

S'a presentat însă în scris alt ofert fără legalisarea subserierii, cu 
data 24 Nov. a. c. din partea proprietarului din Vidra de sus Avram Iancu, 
care observă, că s'au vândut prea ieftin pământurile, de oare-ce nici pe 
jumătate nu s'au oferit cât merită, că dinsul a fost împedecat prin morb 
a lua parte la licitare și cere să se fixeze o nouă di de licitare, oferind cel 
puţin cu 100 A. mai mult pentru fie-care pământ vândut la prima licitare, 


De oare-ce sânt prospecte sigure de oferte mai 
favorabile pentru Asociaţiune, și de oare-ce însuși 
plenipotenţiatul Asociaţiunii constată, că resultatul 
primei licitări nu este îndestul de satisfăcător, că s'ar 
fi putut urca âncă preţurile cel puţin cu 10%, dacă 
lipsiau întimidările neiertate, — licitarea nu se aproabă, 
ci se dispune o nouă licitare pe lângă condiţiunile 
deja stabilite, încredinţându-se conducerea aceleia 
domnului Iosif Gomboș, preot în Vidra de sus. 


288 Transilvania. Partea oficială. 


Vadiul de 285 H. depus la cassa centrală, se 
restitue. 

Procedura plenipotenţiatului relativ la respingerea 
protestului față de licitarea ordonată de acest comitet, 
se aproabă și se enunță, că conclusul adunării ge- 
nerale a Asociațiunii, ținute în Turda la 7, 8 și 9 
August 1880 Nr. prot. XXVII, nu este obligător pentru 
casul vinderii realităților pe calea licitării publice. 

Avram lancu, proprietar în Vidra de sus, se în- 
drumă cu ofertul seu la noua licitare, ce se va ţine. 


279./683. 

Magistratul orășenesc din Sibiiu învită Asociaţiunea, cu data 29 
Novembre a. c. Nr. 18511, pe basa §. 32 din Art. de lege XXII din 
1886, să-și trimită un representant, fiind indusă între virilişti, în repre- 
sentanța orășenească și să notifice aceasta în termin de 15 qile şi oficiu- 
lui comitatens din loc. 

Se numesce Dl Iosif St. Şuluţiu, consilier regesc 
de tribunal în pens. și membru în comitetul central. 


280./684. , 
Direcţiunea, despărțemântului Sibiiu înaintează cu data 3 Decembre a. 
c. protocolul adunării generale a despărțământului, ţinută în comuna Ve- 
stem la 7 Novembre a. c., cu protocolul şedinţei comitetului cercual 
din 30 Octobre a. c. şi 137 f. 50 cr. taxe de membri ș.a. 
Din protocolul adunării generale se constată următoarele: 
1. s'a luat spre scire raportul comitetului cercual pe anul din urmă; 
2. s'a exprimat condolența adunării generale pentru pierderea mem- 
brilor r&posaţi: David Br. Ursu, I. Hannia şi Daniil Gabor; 
3. s'a luat spre scire raportul cassarului, constatându-se saldul 
cassei cu 42 fl. 69 cr. per ultima lunie 1897; 
4. s'a cetit disertaţia: Despre înaintarea în avere, de dl Romul 
Simu; 
5. s'au încassat următoarele taxe: 
a) dela 21 membri vechi ordinari pro 1897 à 5 fi. . . fl. 105. — 
b) dela membri noi, şi anume domnii: Ieronim Spornic, 
notar şi loan Bozdog, neguţător în Vestem A 5 fl. pro 1897 . 
c) dela membri ajutători . SSC 


E E 
total . fl. 124.— 
din care sumă 115 fl. s'au predat la cassa centrală; 

6. sau ales delegați pentru adunarea generală din 1898 domnii: 


Dr. Octavian Rusu ei Dr. Nicolau Vecerdea; 


Transilvania. Partea oficială. 289 


7. s'a încredinţat președintelui eforiei școlare din Vestem spre di- 
stribuire între adulţii din comună următoarele opuri: 

a) 50 exemplare din Higiena copilului, plătite în acel scop de 
domnul P. Cosma; 

b) 10 exemplare din Biografia lui Iancu, plătite de domnul Dr. 
Octavian Rusu; 

c) 20 exemplare Poveşti din popor, plătite de dou: Dr. Remus 
Roşca, Onoriu Tilea, Dr. N. Vecerdea, Ilie Pop și Dr. V. Bologa, iar 
prețul acelora de 22 fi. 50 cr. s'a expedat la cassa centrală; 

8. s'a decis ca disertaţia despre Alexandru Roman, de dl Dr. Elie 
Oristea, să se înainteze la comitetul central pentru eventuală publicare 
în foaia Asociaţiunii; 

9. s'a însărcinat comitetul cercual să iee disposițiile necesare, ca 
cu ajutorul cărturarilor dela sate să se colecteze proverbele Românilor 
de pe teritorul despărțemântului, eventual și cântecele și gâciturile etc. 
din popor şi în comuna, unde se ţine adunarea generală cercuală, să se 
cetească în plenul adunării ca tractat; 

10. s'a votat următorul budget pro 1898: 


Întrate: 
1. Saldul cassei cu finea lui Iulie 1897 . . . . . H. 42.69. 
2. Taxe dela 5O membri ordinari à bf. . . . . . . p 250.—- 
3. Taxe dela membri ajutători. . . . . . . . a 10.— 
4. Interese după capitalul elocat . . . . . . . . . p D 
Suma . fl. 307.69 
E șite: 
1. Taxele membrilor ordinari transpuse la cassa centrală fi. 250.— 
2. Spese de birou . . . . . . e a . . . . . p Bless 
3. Promili s Ae Ae hoan RA aia iati i e N, Aa de a dpi, SE 
4. Excedent „12.69 


Suma fl. 307.69 

Protocolul adunării generale cu al ședinței co- 
mitetului cercual din 30 Octobre a. c. se iau spre 
scire, şi se confirmă primirea sumei de 137 fl. 50 cr. 
(115 H taxe, 22 fl. 50 cr. pentru opurile vândute) la 
cassa centrală, iar membrii noi, anume domnii: Ieronim 
Spornic și loan Bozdog, se declară membri ordinari 
ai Asociaţiunii și se provăd cu document de legitimare. 


281./679. 


Domnul /osif Lita, preot în Iclod, cu data 2 Decembre a. c. trimite 
diarele oferite cu scripta sa din 5 August a. c. 
Spre scire. 


290 Transilvania. Partea oficială. 


282./692. 


Comisiunea exmisă de comitetul central prin conclusul Nr. 187 din 
28 Octobre a. c. pentru elaborarea unui proiect de „Regulament al afa- 
cerilor interne ale despărțemintelor“ presintă prin secretarul I elabo- 
ratul seu. 

Regulamentul afacerilor interne ale despărțěmin- 
telor Asociaţiunii se stabilesce în textul alăturat la 
acest protocol sub -/. și se va tipări și expedia des- 
părțămintelor fără amânare, ca cu 1 Ianuarie 1898 
să poată fi pus în lucrare în mod provisor. 

Regulamentul se va înainta la proxima adunare 


generală spre aprobare conform $. 17 p. din Statute. 


283./686. 


În legătură cu conclusul de sub Nr. precedent domnul Parteniu 
Cosma propune să se însărcineze comisiunea exmisă cu data 28 Oc- 
tombre a. c. pentru presentarea unui proiect de regulament cu privire 
la activitatea despărțěmintelor, să presinte un proiect de regulament pentru 
adunările generale ale Associaţiunii, iar bibliotecarul pentru bibliotecele din 
despărțăminte. 


Se primesce. 


284./691. 


Secretarul I. raportează, că biroul Asociaţiunii a fost însciinţat, că 
la cassa despărțementului Cluj au întrat în timpul mai nou solviri mai 
însemnate pentru achitarea unor pretensiuni întabulate în favorul des- 
părţământului. 


De oare-ce despărţămintele, în sensul statutelor 
S 40, nu pot avé avere proprie, nici administra fon- 
duri a parte, iar de altă parte comitetul central nu 
a avut nici o cunoscință oficială despre existența 
acelor pretensiuni, comitetul cercual al despărțămân- 
tului Cluj se va provoca, să trimită la cassa centrală 
atât sumele încassate în casul de sub întrebare, cât 
și fondurile, ce eventual le mai administrează, din- 
preună cu un raţiociniu detaiat și un conspect despre 
eventualele împrumuturi, ce le-a mai acordat și cari 
pănă astădi nu sânt achitate. | 


"Transilvania. Partea oficială, 991 


285./687. 


Se pune la ordinea dilei alegerea secretarului H conform conclusului 
din şedinţa dela 2 Decembre a. c. Nr. protocolului 276. 
Votarea se face prin ședule. Pe basa resultatului votării 


Se enunţă ales, cu 6 din 7 voturi presente, domnul 
Dr. Ilie Beu. l 


286./638. 


Presidiul aduce la cunoscința comitetului, că domnul /oan Popoviciu, 
ales archivar-cancelist al Asociațiunii în ședința dela 2 Decembre a. c. 
Nr. protocolului 276, renunță dela postul de cancelist şi optează numai pentru 
postul de archivar al Asociațiunii. 


Se ia spre scire și se dispune alegere nouă. 


28'7./689. 


În legătură cu punctul precedent se pune la ordinea dilei întregirea 
postului de cancelist al Asociaţiunii. 
Votarea se face prin ședule, pe basa căreia 
Se enunță ales cu totalitatea voturilor presente : 
domnul Romul Simu, învățător în Sibiiu. 
Şedinţa se încheie. 


D. u. s. 
Dr. Ilarion Puşcariu m. p., Dr. V. Bologa m. p. 
vice-președinte. secretar II. 
Dia verificat.  Sibiiu, 11 Decembre 1897. 
L Papiu m. p. Z. Boiu m. p. 0. Tilea m. p. 


20% 


292 Transilvania. Partea oficială, 


REGULAMENT 
al afacerilor interne pentru Qespărțămintele Asociațiunii. 


A.  Chiemarea despărţămintelor. 
$. 1. 


Chiemarea şi organismul despărțămintelor este stabilit în ap 36—47 
ai statutelor. Hie sunt organele Asociațiunii, prin cari aceasta, întrând 
` în mai deaproape atingere cu massele poporului, urmăresce înaintarea 
culturală şi economică a acestora, 

Fiind astfel părți întegrante ale Asociaţiunii, despărțămintele nu 
pot avè avere proprie și sunt subordinate comitetului central, care are 
să controleze toate acţiunile lor. 

Disposiţiunile lor numai după aprobare din partea comitetului cen- 
tral pot fi executate. 

$. 2. 

Despărțămintele, afară de activitatea lor pe teritoriul lor propriu, 
participă și conlucră ai la adunările generale ale Asociaţiunii prin câte 
2 delegaţi, aleşi în adunarea cercuală și provăduţi cu credenționale. 

În fie-care adunare generală se constată, cari despărțăminte, și prin 
cine sunt representate. 

Delegaţilor despărțămintelor nu le compet nici diurne, nici spese 
de călătorie. 

S 3. 


Despărțămintele se folosesc, unde trebuința cere, de un sigil, ori 
de o stampilă provăgută cu circumscripția: „Asociațiunea pentru litera- 
tura română ei cultura poporului român, Despărţământul $ 


B. Organisarea şi desființarea despărțěmintelor. 
S 4. 

Organisarea despărțěmintelor Asociațiunii cade în competința co- 

mitetului central (Stat. §. 23, e), se poate inicia însă și din public. 
S 5. 

Despărțěmênt nou numai în acel ținut se poate organisa, pe al cărui 
teritoriu domiciliază cel puțin cinci membri fundatori, pe viață sau or- 
dinari ai Asociațiunii, sau unde cu ocasiunea organisării se anunță şi 
răspund taxa de membru cel puțin cinci membri de aceștia. (Stat. §. 43.) 

§. 6. 

Când din public se cere înființarea unui despărțământ nou, cererea 
adresată cătră comitetul central trebue să fie subscrisă de cel puțin cinci 
membri fundatori, pe viață sau ordinari ai Asociațiunii, actuali sau anun- 
tat în însaşi cerere. 

Cei anunţaţi au să alăture la cerere şi taxa de membru. 


“Transilvania. Partea oficială, 293 


Ş. 7. 


Organisarea se face sub conducerea unui delegat al comitetului cen- 
tral, care trebue să fie membru al Asociaţiunii. 


§. 8. 
În acest scop, comitetul central, sau delegatul aceluia, convoacă o 
adunare constituantă la locul central al despărțământului proiectat, având 
a observa modalitățile stabilite pentru convocarea adunărilor cercuale, 


Reg. $. 18. 
(Reg. $ ) Së 


Adunarea constituantă o conduce delegatul comitetului central, care 
numesce un notar şi un cassar ad hoc dintre cei present, 

Constituit astfel biroul, nainte de toate provoacă pe cei ce voiesc 
să se facă membri ai Asociaţiunii, să se înscrie la birou și să răspundă 
taxele fixate în $. 9 al Statutelor. 

Terminată înscrierea de membri, imediat se pune la ordinea dilei 
alegerea comitetului cercual. (Reg. §. 34 şi Stat. §. 43.) 

Alegerile, dresarea procesului verbal, verificarea şi înaintarea lui la 
comitetul central se fac în modalităţile stabilite pentru adunările cercuale. 
(Reg. §. 24, 25, 29—32.) 

S 10. 

Comitetul central examinează actul și decide asupra primirii mem- 
brilor noi (Stat. §. 23, a); dacă cel puţin cei 5 membri ai comitetului 
cercual s'au declarat membri fundatori, pe viaţă sau ordinari ai Asocia- 
țiunii, şi nu sunt motive de a dificulta procedura delegatului, aproabă 
conclusele adunării constituante (Stat. $. 41) și comunică conclusul de 
aprobare cu directorul despărțământului. 


§. 11. 

Directorul despărțământului, îndată după primirea conelusului comi- 
tetului central, convoacă pe membrii comitetului la ședință, în care se 
pune la ordinea dilei constituirea comitetului cercual. (Reg. $$. 34—35 
şi Stat. $. 43.) 

§. 12. 

Procesul verbal al ședinței de constituire cel mult în 8 dile se 

trimite la comitetul central pentru aprobare. 
S 13, 

După primirea conclusului de aprobare dela comitetul central, di- 
rectorul convoacă ședința de comitet, care luând spre scire aprobarea, 
constituirei comitetului cercual, își începe activitatea normată în $. 45 


al statutelor. 
S 14. 


Simţind comitetul cercual în decursul timpului necesitatea, ca pen- 
tru înlesnirea activității organelor Asociaţiunii să se schimbe arondarea, 
teritorială a despărțământului prin incorporarea unei părți a teritoriului 
seu la alte despărțăminte, ori vice-versa, va presenta în această privință 


294 Transilvania. Partea oficială. 


o propunere concretă la adunarea cercuală, și fiind primită de aceasta, 
o va înainta la comitetul central pentru mai departe afacere. 


§. 15. 

Dacă numerul membrilor ordinari, pe viață sau fundatori ai unui 
despărțământ s'ar reduce la mai puțini de 5, directorul despărțëmêntului 
după ascultarea membrilor remaşi, are să raporteze despre aceasta co- 
mitetului central, înaintând o propunere concretă pentru desființarea 
despărțěmêntului și incorporarea lui la alt despărțământ, ori apoi pentru 
suspinderea interimală a funcționării sale. 


C. Organele despărțěmintelor. 


§. 16. 

Despărțěmintele îşi îndeplinesc agendele stabilite în statute (Gë. 
86—47) 

a) în adunările cercuale, 

b) prin comitetul cercual, 

c) prin funcționarii despărțěmintelor, 

d) prin agenturi, și 

e) prin delegați. 

Activitatea despărțěmintelor şi organelor lor nu se poate extinde 
decât numai asupra agendelor prevădute în statute şi în regulamentele 
comitetului central. 

I. Adunarea cercuală. 
§. 17. 

Adunările cercuale ordinare se țin în semestrul I al fie-cărui an, iar 

cele extraordinare de câte-ori trebuința va cere. 
$. 18. 

Adunarea cercuală o convoacă comitetul cercual (§. 45, p. 8 St.) 
în diarele române din patrie, cel puțin cu 8 zile înainte, având a învita 
toți membrii înșirați în §. 39 al statutelor. 

Deodată cu publicarea convocării, adunarea cercuală este a se anunța 
comitetului central şi autorităţii politice (în orașe la poliție, în comunele 
rurale la pretură.) 

S 19. 

Conducerea adunării cercuale este regulată în §. 41, iar agendele ei 

sunt înșirate în $. 42 al Statutelor. 


$. 20. 
Pentru discusiune membrii se anunţă la președinte, care le dă- cu- 
vânt în ordinea, în care s'au anunţat. 
Stă însă în voia celui anunţat a ceda altuia rândul seu de vorbire. 
Un vorbitor nu poate vorbi la aceeași chestiune decât numai de 2 ori. 
Această restricțiune privesce numai discuțiunile în cause de administraţie, 
nu însă ei discuţiile în cause literare sau sciințifice, 


Transilvania. Partea oficială. 295 


$. 21. 

Vorbitorul e dator a rămâne la obiectul discuţiunii, încungiurând 
personalităţile, este însă în drept a cere să nu fie întrerupt în vorbire. 
Pe vorbitorul, care se abate dela obiect sau face personalități, sau va- 
tămă demnitatea corporaţiunii, președintele îl îndrumă la ordine. La 
cas că vorbitorul persistă în abaterea sa, preşedintele îi detrage cuvântul 
în acest obiect, şi dacă și la alt obiect cade în aceeași eroare, preşe- 
dintele îi poate detrage cuvântul pentru restul ședinței. 


§. 22. 
Dacă preşedintele, afară de darea de informațiuni şi deslușiri, voesce 
să iee parte la discuţie, îl înlocuesce vicepreședintele în conducere, even- 
tual cel mai bătrân membru din comitet. 


§. 23. 


Dacă în decursul desbaterii se cere încheierea discuțiunii sau amă- 
narea ei pe altă ședință, aceasta se pune imediat la vot; dacă nu se pri- 
mesce, se continuă discuția. 

§. 24. 

Conclusele se iau prin maioritatea absolută a membrilor presenți, 
cari şi-au achitat taxele pe anul curent. Solvirea taxelor se poate face 
şi în decursul adunării. Conclusele adunării cercuale nu se pot pune însă 
în lucrare decât numai după aprobarea lor din partea comitetului central. 


8. 25. 


În chestiuni privitoare la persoane numite voturile se dau în secret; 
în alte chestiuni votul se face prin ridicarea mânii sau prin apel nominal. 

Cerênd 1, parte a membrilor presenți, votul în ori-ce chestiune se 
face în secret. 

Dacă la alegeri nici un candidat nu întrunesce majoritatea voturilor, 
se face alegere restrînsă între cei doi candidaţi, cari au primit cele mai 
multe voturi, 

$. 26. 

Nimeni nu poate participa la discuţiunea și deciderea causelor pro- 
prii, sau ale rudeniilor sale, sau la acelea, dela cari ar resulta pentru ei 
vrun folos sau vr'o pagubă. 

S 27. 

Propunerile, amendamentele şi proiectele de conclus trebuesc for- 
mulate în scris, pentru a se pune la vot. 

Propunerile pentru amânare, pentru încheierea discuţiunii, pentru 
trecerea la ordine, pentru respingere, pentru trimitere la o comisiune 
se pot pune la vot şi fără a fi formulate în seris. 


§. 28. 


Fiind discuţia terminată, preşedintele, înainte de a pune chestiunile 
la vot, face un reasumat al propunerilor. 


996 Transilvania. Partea oficială. 


La vot se pun mai întâi subamendamentele, apoi amendamentele, 
anume cel mai îndepărtat mai întâi, apoi propunerile, și anume mai întâi 
cele mai îndepărtate de propunerea principală. 

Președintele de regulă nu votează; la votare secretă însă poate usa 
de dreptul seu de vot. 

$. 29. 

În cas de paritate a voturilor votează și preşedintele, şi votul lui 

decide. 
$. 30. 

Despre ședințe notarul despărțământului poartă proces verbal, în 
care se vor însemna mai întâi membrii presenţi, apoi obiectele de per- 
tractat în extras şi decisiunile. 

În casuri de deosebită importanţă se înseamnă și eventualele pro- 
puneri și motivări în punctele de căpetenie. La cererea propunetorului 
se întroduce în procesul verbal şi o propunere cădută, dacă aceea îna- 
inte de votare a fost presentată în scris. 

Protest sau vot separat în contra unui conclus nu este admis. 


$ 31, 

După terminarea desbaterilor se suspinde şedinţa pe timpul necesar 
pentru compunerea procesului verbal, apoi ședința se redeschide și pro- 
cesul verbal se verifică. . 

Dacă timpul este atât de înaintat, încât așteptarea celor present 
până la verificarea procesului verbal ar fi spre greutate, se alege o co- 
misiune de trei membri din localitatea centrală, cari au să verifice pro- 
cesul verbal cel mult în termin de trei qile. 


§. 32. 
Cel mult în 8 qile dela adunarea cercuală, comitetul cercual trimite 
procesul verbal în original la comitetul central spre aprobare, iar în ar- 
chiva despărțământului procesul verbal se depune în copie. 


S 88. 

Procesul verbal al adunării cercuale ordinare, în care se stabilesce 
budgetul despărțământului, este a se înainta comitetului central totdeauna 
înainte de 30 Iunie (nou) a fie-cărui an, ca să poată fi considerat la com- 
punerea budgetului general al Asociaţiunii. 


II. Comitetul cercual. 


8. 34. 


Comitetul cercual se alege și constitue în sensul §-lui 43 Stat. pe 
durată de 3 ani şi anume totdeuna în aceiași ani, în cari expiră şi man- 
datul comitetului central. 

Pentru-ca pe viitor durata activității comitetelor cercuale să coin- 
cidă cu a comitetului central, toate despărțămintele existente vor alege 
comitet cercual nou în anul 1898, iar cele ce se vor constitui ulterior, 


' Transilvania. Partea oficială. 997 


vor alege comitetele cercuale cu mandat tot numai până la finea perio- 
dului, pe care este ales comitetul central. 


$. 35. 


Modalităţile convocării şi constituirii comitetului cercual, precum 
şi agendele lui sunt stabilite în $$. 43—45 ai Statutelor. 

Ordinea desbaterilor este aceeaşi ca cea stabilită în ës 20—23 şi 
25—32 ai acestui regulament pentru adunările cercuale. 

Conclusele se iau cu maioritatea voturilor membrilor present şi 
sunt valide numai dacă la ședință participă cel puţin 2 membri afară 
de președinte, se pot executa însă numai după aprobare din partea co- 
mitetului central ($. 44 St.) 


§. 36. 


La cererea în scris a 2 membri, președintele este dator a convoca 
ședința comitetului cercual (Stat. §. 44); dacă în decurs de 3 qile pre- 
şedintele nu o convoacă, cei doi membri pot cere ca convocarea să o 
facă, vice-președintele, iar dacă în alte 8 qile nici acesta nu îndeplinesce 
cererea lor, convocarea se poate face prin cel mai în etate dintre mem- 
brii comitetului, care va avé să raporteze despre aceasta comitetului central. 


$. 87. 

Dacă comitetul cercual, ori directorul despărțământului, nici după 
provocare în scris din partea comitetului central nu-și îndeplinesce da- 
torințele stabilite în statute și în acest regulament, comitetul central 
va însărcina pe un delegat cu convocarea și conducerea unei adunări cer- 
cuale extraordinare, care va punte anula mandatul dat directorului ori 
comitetului cercual, și va face alegere nouă. 


III. Funcţionarii. 
$. 38. 


Funcţionarii despărțămintelor îşi îndeplinesc oficiul în mod gratuit 
și sunt următorii: 
a) președintele, 
b) vice-președintele, 
c) cassarul, 
d) controlorul și 
e) notarul. 
$. 39. 
Președintele este directorul despărțământului şi se alege de adunarea 
cercuală pe aceeaşi durată ca comitetul cercual GG. 34 Reg.) 
Agendele președintelui sunt următoarele: 
a) conduce adunarea cercuală; 
b) convoacă ei conduce şedinţele comitetului cercual; 
c) revede şi subscrie procesele verbale și expediţiunile; 


288: Transilvania. Partea oficială. 


d) controlează activitatea funcționarilor, dispune suplinirea interimală și 
în casuri grave suspinderea lor, având a raporta comitetului cen- 
tral cel mult în 8 dile; 

e) primesce toate exibitele întrate; 


f) îngrijesce pentru executarea concluselor comitetului central şi cer- 
cual și ale adunării cercuale, și in fine 
9) înaintează la comitetul central în luna Ianuarie a fie-cărui an un 
raport detaiat despre întreaga activitate a despărțământului din anul 
premergător. 
Acest raport, care — cel puţin în extras — se va publica și în 
foaia Asociaţiunii, are să cuprindă: 
a) în general tot ce a făcut despărțământul pentru înaintarea scopuri- 
lor Asociațiunii, și eventualele pedeci ale funcționării sale regulate; 
B) un scurt raport despre adunările cercuale și ședințele comitetului cer- 
cual, cu amintirea locului unde, şi timpului când s'au ţinut, a obiec- 
telor principale ce au deliberat, a disertațiunilor cetite, a exposiţiu- 
nilor sau altor asemene întreprinderi aranjate și a premiilor şi pu- 
blicaţiunilor împărţite ; 
7) starea membrilor, incassările făcute şi erogaţțiunile efectuite; în fine 
ô) numărul şi modul de funcţionare al agenturilor și bibliotecelor din 
despărțământ,. 
$. 40. 
Vice-președintele, eventual cel mai în etate dintre membrii comite- 
tului cercual, suplinesce pe președinte în toate drepturile și datorințele 
lui, când acesta este împedecat a funcţiona. 


8. 41. 


Cassarul ţine în evidenţă registrul membrilor, grijesce de incassarea 
şi înregistrarea taxelor de membri, compune rațiociniul și proiectul de 
budget și este referent ordinar în afacerile financiare. 

Cassarul administrează suma ce comitetul central a asignat-o pentru 
trebuințele speciale ale despărțământului, conform $. 40 Stat. și pe basa 
budgetului aprobat. 

Toate celelalte întrate are să le înainteze prin directorul despărţe- 
mântului la finea fiecărei luni, în care a făcut percepţiuni, la cassa cen- 
trală a Asociaţiunii, alăturând o consemnare contra-signată de controlor. 
Afară de aceste saldul cassei estea se înainta negreșit la cassa centrală: 

a) deodată cu înaintarea procesului verbal al adunării cercuale or- 
dinare, și 

b) la 31 Decembre st. n. în fie-care an, ca la începutul anului nou co- 
mitetul central să poată lua disposițiuni pentru incassarea directă 

a taxelor restante, 


Transilvania. Partea oficială. 200; 


§. 42. 
Controlorul contrasignează rațiociniile şi rapoartele cassarului şi este 
in solidum respundător cu acesta. 
In cas de împedecare suplinesce pe cassar, având pe acest timp 
să primească preşedintele agendele de controlor. 
Controlorul este îndreptăţit a revisui ori când registrele cassarului. 
Postul de controlor se poate combina cu al notarului. 


§. 43. 


Notarul păstrează sigilul despărțământului, este raportorul adunării 
cercuale şi al ședințelor comitetului cercual, redactează ai subscrie pro- 
cesele verbale şi expediţiunile, este custodele archivei despărțământului 
și poartă evidența instrucţiunilor primite dela comitetul central, apoi 
evidența agenturilor şi bibliotecilor despărțământului. 

Postul de notar se poate combina cn al controlorului. 


IV. Agenturile. 


S 44. 
Scopul, organisarea și agendele agenturilor sunt stabilite în statute 
Së 46—47. Ele fiind organele, prin cari Asociaţiunea întră în atingere 
nemijlocită cu massele poporului. formează un element de deosebită im- 
portanță în organismul Asociaţiunii, din care causă despărțămintele, în 
a căror competință cade organisarea lor, au să nisuiască, ca să se în- 
ființeze cât mai multe agenturi comunale. 


$. 45. 

Fie-cărei agenturi comunale, care are cel puţin 5 membri ajutători, 
îi compete un exemplar gratuit al organului Asociaţiunii „Transilvania“, 
care remâne proprietatea bibliotecii din agentură. 

În ordinea de di a adunărilor cercuale ordinare, în cari se aproabă 
rațiociniile, este a se lua un punct special pentru presentarea consem- 
nării agenturilor comunale, cari în anul premergător au funcționat şi 
şi-au achitat taxele de membri. 

Acest conspect se alătură la procesul verbal, ca comitetul central 
să poată dispune trimiterea foii la adresa președintelui, care este a se 


indica în consemnare. 
S 46. 


Modalităţile înființării și administrării bibliotecelor și colecțiunilor 
pentru usul agenturilor comunale se vor stabili prin un regulament special. 


V. Delegații. 


§. AN. 
Comitetul cercual poate exmite delegați pentru organisarea agen- 
turilor (Stat. $. 46), sau pentru îndeplinirea altor lucrări, ce urmăresc înain- 
tarea scopurilor Asociaţiunii, 


300 Transilvania. Partea oficială, 


Agendele delegaților se stabilesc din cas în cas prin mandatul ce 
li-se dă; ele însă nici când nu se pot extinde asupra altor lucrări decât 
cele ce în sensul statutelor și regulamentelor cad în competința des- 
părțămintelor. 


D. Mijloacele despărţă&mintelor. 
a 48. 


Pentru trebuinţele proprii ale despărţămintelor, comitetul central 
la propunerea adunării cercuale le poate asigna 20", din sumele ce des- 
părțământul a încassat pe seama Asociaţiunii sub ori-ce titlu, afară de 
taxele membrilor fundatori şi pe viaţă, cari au să între fără detragere la, 
fondul Asociaţiunii. (Stat. SS 7, 40, 42 p. 6). 

S 49. 

În sensul statutelor (§. 40) despărțămintele nu pot ave avere proprie, 
afară de suma amintită în §. premergător; tot ce întră în cassa lor au 
să transpună la cassa centrală a Associaţiunii. Asemene nu pot ave și 
administra fonduri proprii, iar încât aceste ar exista din trecut, comitetul 
cercual are să presinte la proxima adunare cercuală un rațiociniu despre 
administrarea lor, de unde apoi aceste, dimpreună cu suma sau valorile 
ce le representă fondul, se vor trimite fără amânare la cassa centrală a 
Asociaţiunii. 

Dacă un asemene fond nu a fost creat din mijloacele Asociaţiunii, 
ci din alte resurse, comitetul central îl va administra separat conform 
destinațiunii sale speciale, şi încât ar fi destinat în deosebi pentru tre- 
buințele despărțământului, adunarea cercuală a acestuia va fi îndreptățită 
a lua în budgetul seu, afară de dotaţiunea anuală prevădută în $. 40 al 
Statutelor, âncă și o sumă corăspundătoare intereselor disponibile ale 
acestui fond, care la propunerea adunării cercuale se va asigna de co- 
mitetul central din an în an. 

$. 50. 

Comitetul central poate asigna cuota de 20%, numai pe basa unui 
budget înaintat de adunarea cercuală și aprobat în şedinţa comitetului 
central. 

La compunerea acestui budget cuota de 20%, se socotesce după 
sumele întrate în anul premergător, apoi se espune detaiat scopul, pentru 
care despărțământul doresce a o folosi. 

Eventualele economii trec la fondul Asociaţiunii și nu remân la 
disposiția despărțământului pe anul viitor. (Stat. S 40 al. ult.) 

$ 51. 

Budgetul este a se presenta la adunarea cercuală în semestrul I al 
fie-cărui an, și apoi se înaintează la comitetul central cel mult pănă la 
finea lunei lui Iunie (st. n.), ca acesta să-l poată lua în budgetul general 
al Asociaţiunii. 


Transilvania. Partea, oficială. 301 


La cas dacă budgetul nu se înaintează pănă la terminul de 8 Iulie st, n., 
despărțământul, — după-ce preliminarul seu nu a putut fi luat în budgetul 
general și nu a fost asignat de adunarea generală, fără a cărei aprobare 
nu se pot face erogaţiuni din averea Asociaţiunii, — pierde pe anul res- 
pectiv dreptul seu la cuota de 20;,. 


S 52. 
Acest regulament întră în vigoare la 1 Ianuarie 1898. 


Din ședința comitetului central al „Asociaţiunii pentru literatura 
română şi cultura poporului români, ținută în Sibiiu la 9 Decembre 1897. 


PROCES VERBAL 


din ședința extraordinară a comitetului „Asociaţiunii pentru 
literatura română și cultura poporului român“, ținută în Sibiiu 


la 16 Decembre 1897. 


Președinte: Dr. Ilarion Pușcariu, v.-preş. al Asociaţiunii. 


Membri presenți: Z. Boiu, P. Cosma, I. Creţu, Dr. ©. 
Diaconovich, I. Papiu și N. Togan. 


Secretar: Dr. Vasile Bologa. 


288. 

Vicepreşedintele Asociaţiuniii Dr. Ilarion Pușcariu arată, că s'a simțit 
dator a convoca aceasta ședință extraordinară, spre a anunța comitetului 
dureroasa scire, că membrul ordinariu al comitetului şi membru pe viață 
al Asociaţiunii: Dr. Aurel Brote director de bancă în Sibiiu, a reposat 
în 16 Decembre 1897, lăsând un gol simţit în urma sa; și, dând expre- 
siune profundei condolențe pentru pierderea valorosului membru, învită 
comitetul a manifesta condolența sa prin ridicare, luând concluse față, 
de tristul cas. 


Comitetul dureros pătruns de trista scire dă ex- 
presiune prin ridicare profundei sale condolenţe și 
decide a se însemna aceasta la protocolul ședinței 
de astădi. 


902 Transilvania. Partea oficială. 


Decide mai departe: 

1. Să-și descopere profunda sa condolenţă jalnicei 
familie, presentându-se în corpore la locuința ferici- 
tului defunct; 

2. să se arboreze pe edificiul Asociaţiunii flamură, 
neagră pănă după înmormântare ; 

3. în locul unei cununi de flori pe sicriul de- 
functului, să se depună o sumă la fondul „George 
Barițiu“ din contribuirile membrilor comitetului, ca 
cunună eternă întru memoria reposatului ; 

4. să participe comitetul în corpore la înmor- 
mântare. 


289, 


Verificarea acestui proces verbal 
Se încredințează dlor: Z. Boiu, loan Creţu și 


N. Togan. 
D. oa 
Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. V. Bologa m. p., 
vice-președinte. secretar ÎI. 
S'a verificat.  Sibiiu, 18 Decembre 1897. 
Z. Boiu m. p. loan Creţu m. p. N. Togan m. p. 


ag 


ee z D DO 
Redactor: Dr. C. Diaconovich. 'Tiparul Tipografiei arehidieceaane.