Revista Fundatiei Buna Vestire anul XIV, nr. 94-95, mai — iunie 2005

De sfintele sărbători! 


De 1 Mai, de 2 Mai şi 3 Mai sunt sfintele Paşti! 
HRISTOS A INVIAT! Doamne, iartă-ne şi nu ne socoti 
păcatele! Că aşa zice: fericit ce/ căruia nu-i va socoti 
Domnul păcatele! Aşa este! Să ne întoarcem, chiar fără 
plăcere, la cele de fiecare zi. Am constat după 1990 de 
când s-a dat voie, de către cine trebuie, să ne ducem la 
Biserică, că am început să ne ducem aici şi să ne 
înscriem în cele ce ne-au îndemnat preoţii să facem. 
Adică, să postim după putinţe, în cele patru posturi de 
peste an, miercurea şi vinerea şi în alte zile rânduite de 
biserică, să ne spovedim, să ne îmbunătăţim spiritual şi 
duhovnicesc. Puţini reuşesc, mulţi încearcă, mulţi 
abandonează  nevoinţele şi alţii (creştini şi creştine 
ortodoxe) trec la culte necreştin ortodoxe: budism, 
iudaism, . islamism, catolicism, culte neoprotestante, 
yoga. Mai ales femeile! Alţii, deşi se declară creştini, 
sunt  necreştini . prin viciile ce le practică; 
homosexualism,  lesbianism, vrăjitorie, mersul la 
vrăjitoare. ţigănci, înşeală în afaceri etc. Mai departe: 
am constatat în aceşti 15 ani cum tot soiul de îmbogăţiţi 
au început să frecventeze bisericile, să-şi facă cruci 
mari, să doneze chiar bani, să plătească picturi pentru 
a fi împodobite bisericile, să-şi plătească pictori 
bisericeşti pentru a le picta portretul în biserici, apoi am 
mai constatat „că, discuţiile „pensionarilor şi aceşti 
pensionari — indiferenți înainte de 1989 — s-au mutat în 
biserici şi, de cum intră, trăncănesc despre subiectele 
preferate: politică de şanţ, fotbal, bârfă şi cancanuri, 
comentarii pe marginea a ce prezintă ştiristele la 
tembelizor, ce cârâie comentatori precum CT Popiescu, 
Cristoiu, Boda, Pavel sau alţii de acelaşi calibru, apoi 
scumpirea produselor de larg consum etc. Femeile şi-au 
mutat discuţiile din faţa blocului şi de la tarabe în 
biserică, au trecut de pe partea stângă — cea rezervată 
lor în biserică — pe partea dreaptă, printre bărbaţi 
pentru a-i sminti şi, aşa, cu grijă, s-a transformat totul 
pe măsura noastră: un fel de tragere de şireturi cu noi 
înşine şi cu divinitatea. Apoi, la Crăciun, Paşti mai ales, 
Sfânta Marie se începe o goană disperată (cu ochii beliţi 
de grijă) după mâncare, haine şi încălțăminte. Cel puţin 
o săptămână, dacă nu două, tembelizoarele, radiourile 
şi noi toţi înnebunim de-a binelea. Mass-media nu mai 
încetează cu prezentările şi recomandările, îndemnurile 
la cumpărături: carne de miel, ouă, cozonaci, iepuraşi 
(?) cu ouăle. de. ciocolată-n. bot,  crăciuniţe cu fustiţe 
roşii (la Crăciun), dând. din copite frumoase, şi fără 
chiloţi pe sub fustițe, îndemânându-ne la cumpărături, 
la adunat mâncăruri, la îndopat, la mâncat şi îmbrăcat. 


BUNA VESTIRE 


PERIODIC AL FUNDAŢIEI ROMÂNE pentru CULTURĂ şi EDUCAȚIE „BUNA VESTIRE”/an XIV, 
nr. 94 - 95, mai - iunie, 2005; 16 pag. 


Că asta-nseamnă sărbătoare! Disperarea cu care-i văd 
pe creştinii alergând înaintea sărbătorilor după mâncare şi 
băutură mă umple, personal, ce îndoială cu privire la 
putinţa omului creştin de a se perfecționa spiritual şi 
duhovnicesc, de a sesiza realitatea şi de a 'nu cădea în 
capcanele descrise mai sus. Altă rneteahnă de sărbători; 
alergatul spre staţiunile de agrement de la munte şi de la 
mare. Cohorte întregi de disperaţi (cu aceiaşi ochi beliţi de 
spaima că nu vor ajunge la destinaţie) asaltează trenurile, 
autobusele şi se deplasează pe plajă, la cabane... De ce? 
Să mănânce, să bea, să ţopăie în vreo discotecă şi iar să 
mănânce şi să bea. Grătarele sfârâie, sticlele se desfundă, 
se desfac pachete, sunt umplute poienele şi plajele de 
gunoaie şi atmosfera cu muzică țigănească şi turco-arabo- 
indiană... Pentru ce? Adică, după mintea lor, pentru ca-„să 
se simtă bine”. Şi banii curg în buzunarele proprietarilor de 
dughene, hoteluri, restaurante (proprietari, de regulă, 
necreştini: musulmani, evrei, ţigani în România). Ce să mai 
spunem de poluarea fonică la care suntem supuşi de 
adoratori muzici zise „uşoare”? Tobe, chitare, boxe scot 
sunete asurzitoare şi ne stresează inimile şi urechile, creieri 
şi nervi şi ne obosesc. Dar, ce contează? Este sărbătoare! 
Paşti, Crăciun, Sfânta Marie, Rusalii. Ce rost are această 
vânzoleală care n-are nimic de-a face cu respectivele 
sărbători? Ce înseamnă mâncatul 'acesta porcesc la aceste 
sărbători, băutul aşişderea, zbenghuiala şi ' alergatul prin 
staţiuni, prin hoteluri?: Este clar că suntem manipulaţi. Altfel 
pare inexplicabilă tot acest comportament al omului creştin în 
preajma şi în timpul sărbătorilor. De la anul nou la Crăciun 
sunt 52 de duminici, marile sărbători, sărbători de sfinţi etc. şi 
la toate sărbătorile scenariile de mai sus se repetă ca trase la 
şapilograf. Nu cred că acest mod de a exista se numeşte 
creştinism... nici păgânism măcar! 

Mirciulică SCĂRPINICI (în cap) 


Articolele numărului 94 — 95 / 2005: 


* Întrebări pentru guvernanţi mai vechi şi 
mai noi (Traian Călin jr.): pag. 3; 

* Biblioteca unui liberal (D. M.): pag. 4,6, 
8; 

%* Dare de seamă (C. IULIAN): pag. 9, 11; 


* Promovarea statisticilor rele (Ion Economistu'): 
pag. 12, 13, 14. 


pagina 2 


(urmare din nr. 92-93.) 


XIV. 

Cuibul legionar este, 
am pusa spune, o 
unitate perfectă. EI 
este o grupă de luptă 


politică, o şcoală 
civică, un complex 
educativ, o echipă de muncă 


comunitară şi un cerc spiritual. În 
acelaşi timp sau eşalonat. în timp, 
fiecare cuib trece prin toate aceste 
faze care îl marchează cu amprenta 
lor nevăzută şi tenace. Dacă un cuib 
ar vroi să se sustragă şi să ducă o 
viaţă separată, i-ar fi imposibil să 
supravieţuiască în calitate de unitate 
de bază. Aceasta ar fi orice, în afară 
de cuib. Aceste caracteristici constituie 
capitalul său specific, care îi 
garantează individualitatea cât şi 
ataşamentul său la modul de trăire şi 
de simţire al Mişcării Legionare. 

Duşmanii Legiunii s-au înverşunat să 
distrugă, prin toate mijloacele acest 
ansamblu remarcabil, ştiind cu 
certitudine că deşi lucrează la scară 
microeconomică, alcătuieşte un TOT 
de o eficacitate incomparabilă. Or, 
pentru mentalitatea secolului al XX- 
lea, pătrunsă de materialism şi 
îndepărtată de spiritualitate, ar fi un 
aspect total de neînțeles în atitudinea 
legionarilor; latura spirituală . şi 
spiritualizantă îmbracă întreaga viaţă, 
întreaga gândire, orice acţiune 
legionară. Ei nu puteau să înţeleagă 
că un organism care îşi spune 
revoluţionar, poate să acţioneze într- 
un domeniu politic şi social sprijinindu- 
se pe asemenea date „fragile. 
Convinşi că „tot omul cu judecată” 
vede înainte de toate interesul 
personal şi câştigul material, ei 
refuzau să admită că punerea în 
valoare a elementului spiritual în viaţa 
politico-socială a societăţilor poate să 
constituie cheia problemei aşa cum 
susţinea Legiunea. 

Dacă celelalte caracteristici ale 
Mişcării trebuiau “să suporte nişte 
critici convenţionale din partea 
duşmanilor săi, agravate de unele 
epitete destinate să fie prezentate sub 
aspectul cel mai sumbru, elementul 
spiritual a fost supus unui adevărat tir 
de artelerie. Adică, ei se agăţau mai 
ales de ceea ce nu există în 
concepţiile lor şi care în logica 
lucrurilor nu puteau să le dăuneze. 
Dar, în mod instinctiv, ei simțeau că, 


BUNA VESTIRE nr. 94-95 / 2005 


CUIBUL* 


Unitatea de baz| a Mi=clrii Legionare. 
XIV. VIAȚA SPIRITUALĂ A CUIBULUI 


în această caracteristică implacabilă, 
rezidă - marele pericol pentru 
dominarea lor asupra omului. Ei se 
temeau pentru că întregul lor succes 
dăinuia datorită menţinerii unei 
mentalități materialiste în mintea 
individului. Dacă această mentalitate 
trebuia schimbată, întregul lor 
eşafodaj politic se năruia. Trebuia, 
prin toate mijloacele, să zdrobeasca 
această viziune spiritualistă a lumii şi a 
vieţii, pentru ca lucrurile să continuie 
să alunece pe panta stabilită. 

Mişcarea Legionară a fost 
înzorzonată cu toate epitetele ce se 
pot imagina susceptibile să ridice 
împotriva ei dezgustul, teama sau să o 


acopere de ridicol. Bigotism, 
demagogie religioasă, misticism, 
acestea sunt elementele unei 


terminologii variate şi pitoreşti, care 
au umplut publicaţiile româneşti sau 
străine de senzaţie, fără să atingă cu 
ceva procesul de adaptare şi de 
înţelegere din sufletul legionarilor. 
Chiar şi atunci când doreşte să se 
arunce asupra Legiunii oprobiul public, 
aceasta este calificată drept „mişcare 
revoluţionară românească îmbibată de 
misticism religios”, ca şi cum această 
însuşire ar ascunde virusul celor mai 
rele boli. 

Lucru curios de altfel, cei care se 
înverşunează să înfiereze în Legiune 
ceea ce cred ei că este ridicol şi 
neactual sunt drept acei care recurg la 
aceeaşi metodă cu abilitate şi 
perseverenţă. Comportarea lor este 
semnificativă deoarece cei mai 
înverşunaţi împotriva Legiunii sunt 
acei care fac apel la misticism sau se 
străduiesc să creeze o mistică. 

Cei dintâi alcătuiesc presa iudaică, 
presă care consideră viaţa spirituală a 
cuibului sau  spiritualizarea vieţii 
sociale şi politice ca pe un „misticism 
religios” dezgustător, când este vorba 
de - Mişcarea Legionară. Când este 
vorba de poporul lor (fie în diaspora, 
fie în statul Israel) totul se schimbă. 
Misticismul religios iudaic, care 
îmbibează toată viața noului stat 
Israel, nu mai este groaznică 


abrutizare a maselg 
chintensenţa tuturor 
ţilor pozitive ale 
popor. Şi mai trebuie să 
ţinem seamă de un pup 
semnificativ: conduita iu 
daică este un misticism 
veritabil, în timp 

conduita legionară nu este 
decât o tendinţă către spiritualizari 
moralizarea omului, Ceilalţi reprezintă 
formațiunile de stânga, în frunte di 
comuniştii, care fac aceeaşi afirmaţie 
gratuită, în speranța de a îndepărta 
masele proletare de Mişcarea 
Legionară, considerate în principiu ca 
„necredincioase”. Inspirarea ororii faţă 
de „misticismul“ legionar ar putea să 
ajute, într-o măsură Oarecare, să 
salveze propria lor baracă. Dar, pentru 
ca să nu se facă gol în spirite, ei se 
străduiesc să impună o nouă 
„mistică”, colac peste  pupăză.. 
materialistă. Ceea ce arată că această 
tendinţă spre ceva superior, măreț, 
care ne depăşeşte, este resimţită în 
toată lumea. Chiar  materialiştii 
declaraţi au nevoie de aceasta pentru 
a se realiza; dar ei nu prea vor să 
mărturisească. Dacă se încearcă cu 
disperare să se creeze o mistică 
materialistă, aceasta se face pentru că 
omul nu poate trăi fără acest fir 
conducător spre necunoscut. Desigur, 
a voi să creezi o mistică a lucrurilor nu 
are nimic comun cu misticismul 
religios. Cu toate acestea, a crea 
mistica unei situaţii înseamnă să impui 
omului o mentalitate religioasă, cu 
atât mai periculoasă şi mai absurdă cu 
cât nu are nimic superior, spiritual. 

În sfârşit, toate aceste categorii de 
organisme, precum şi altele, lansează 
formula că ele consideră că numai 
Mişcarea Legionară este plină de 
misticism religios. Această formulă nu 
este niciodată folosită când este vorba 
de partidele „democrat — creştine” sau 
de alte formaţiunii de esenţă 
religioasă, ca şi cum numele lor nu ar 
fi decât un slogan fără profunzime, 
pus acolo pentru a atrage câteva voci 
creştineşti! Astfel, formațiunile CU 
„(continuare în pag. 7) 


Faust BRĂDESCU 


ISLE Sl e Ca 
* (7raducere, din limba franceză, d 
Eugen BĂLAŞA, din lucrarea: Le A: 
Unite de base du Mouvemer, 
Legionare.  Eultions „CARP ATI, 


r, 


ci 
Virtu- 
Unuj 


ea şi 


Madrid, 1973) 
a 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95./ 2005. 


Intrebări pentru guvernații mai vechi şi mai noi 

Să trăiţi bine! Hă, hă, hă! 

n ce sens, şi cum, stimate domnule Traian Băsescu şi 
Tericeanu? Cine să trăiască „bine”? Toată lumea? Numai 
afaceriştii, țeparii, traficanţii de mărfuri de proastă calitate, 
furăcioşii de benzină şi gaz din conductele de combustibil, 
țiganii mafioţi, cerşetorii țigani din Occident, arabii şi evrei 
veniţi la achiziționat de bănci şi întreprinderi româneşti, 
ungurii ce primesc proprietăți jefuite cu secole în urmă, 
traficanţii de carne vie, luătorii de taxă de protecţie, țiganii 
manelişti (care dau cu banii în mulţime, după o 
parafrazare a lozincii candidatelor la fostul IATAC)? Cine? 
Că la tembelizor nu vedem decât cât de „bine o duc cei 
enumerați mai sus, ce vile au, ce au în ele, cum se 
îmbracă, ce maşini au, ce-şi cumpără, cum rânjesc la 
plebea flămândă, se dau în stambă, râgâie panseuri 
răsuflate şi adună guşi peste guşi şi satisfac capriciile 
plozilor lor pe cât de laţi pe atât de înalți. Apoi, cine să mai 
„trăiască bine"? Şefii din Poliţie, Vamă, judecătorii, din 
Tribunale, Parchete, cei din Notariate, cei de la Primării? 
Că numai ăstora li se arată vilele de câte 20-30 de 
camere? Musulmanii din cele patru vânturi şi nevestele lor 
românce? Lămuriţi-ne! Nati Meir, Bitner? Că noi, cei de 
rând, avem salarii de 2. 800. 000 lei pe lună şi câte 12 ore 
de muncă. Ce vilişoară, ce maşină pot să-mi iau pe o 
asemenea sumă, stimate dle Băsescu-Tăriceanu? Aud? 
Domniile voastre scumpesc şi pun impozite pe sărăntoc. 
Indirect şi direct! Scumpiţi, zi de zi, benzina, căldura, 
gazele, apa, locuinţele, taxele şi impozitele sporesc zi de 
zi, zi de zi „restituiți” proprietăți la evrei, unguri, țigani, daţi 
facilităţi la minoritari, la imigranţi din- țările musulmane, 
negroide, scutiți de impozite la stat cohorte de „investitori”, 
daţi afară din. întreprinderi români amărâţi, închideţi mine, 
„privațizaţi” la evrei şi musulmani păduri, lacuri, heleştee, 
pământuri, insule, iazuri, bălți şi ăştia îngrădesc noile 
proprietăți, gonesc țărănuşii de acolo şi vând şi cară în 
paradisuri financiare milioane de dulăraşi şi euroi şi 
rumânaşul este azvârlit în slugăreală prin Israel şi Europa 
de la vest de Tisa? Ce aveţi de gând? Să ne lichidați cu 
totul ca națiune? Să hănhăiţi şi să rânjiți şi să ne duceţi la 
dispariţia din istorie? Când sporiți şi salariile şi pensiile în 
ritmul în care scumpiţi şi puneţi taxe şi impozite? Cum îşi 
poate întemeia o familie un absolvent de liceu şi facultate 
pe care-l angajează un arab, evreu sau ţigan cu 
mizerabilul salariu de 2. 800. 000 lei pe lună? Răspunde- 
mi dle, Băsescu-Tericeanu? Ce să facă un pensionar 
creştin - (sinuciderea fiind un păcat de neiertat în 
creştinism) cu o pensie de 2 mil. lei lună? Poate achita 
întreţineri de 2. 5.00. '000 lei, poate plăti impozit pe 
apartament, poate plăti TV, radio, poate plăti curent 
electric, bilete la RATAB, se poate îmbrăca, cumpăra 
medicamente, plăti medici, încălța şi mânca din această 
sumă? „Să trăiţi bine! Hă, hă, hă!” Da”, poate merge la 
teatru, cinema, vizita o expoziție, merge la tratamente de 
recuperare şi odihnă (în România şi nu în Bahamas), 
poate cumpăra o carte, o revistă, poate apela la tehnică 
performantă, la autoturisme de sute de mii de euro, poate 
să-şi construiască vilă, „să trăiască bine” adică? Domniile 
voastre — candidați sub această sintagmă - ce părere 
aveţi? Nu de alta, da' vreau să ştiu. Aşa, de amorul artei... 
Ce să spunem de copiii români, talente de excepție, 
studenți la facultăţile de arte (arte plastice, muzică, teatru 
etc.)? Văd că tot soiul de rromi sunt potopiţi cu miliarde de 
euroi pentru a-şi etala ghiulurile de aur de pe degete, 


pagina 3 


crătițele de aluminiu, fustele crețe, kitshurile prin expoziţii 
ţigăneşti, prin emisiuni de "popularizare, văd că individe 
precum Anareea Marin şi altele de genul acesta adună 
musulmani, negri, evrei pe la emisiunile lor, îi aduc pe banii 
noştri şi ie fac reclamă, îi popularizează, îi împerechează şi 
plâng de emoție iar capii noştri talentați mor de foame şi nu 
pot să-şi achiziţioneze nici vopselele pentru a-şi picta 
tablourile? „Să trăiţi bine! Hă, hă, hă!” Văd că de 16 ani tot 
soiul de aceiaşi se perindă de la un partid la altul şi sunt 
prin Parlament. De la FSN la FDSR, la PDSR, la PDS, la 
PNL, la PRM, la ApR, la PAC, la PUNR, la PNLAT şi înapoi 
şi „trăiesc bine!” Să dăm câteva nume de traseişti: 
Meleşcanu, Severin, Val. Iliescu, Tabără, Pruteanu, Cazimir 
etc. Şi „trăiesc bine!” Deci, tovarăşe, actual domn, 
preşedinte cum să procedăm ca „să trăim bine'? Că aşa ne 
îndemnaţi-domnia voastră. Da', noi vedem că „trăiesc bine” 
tocmai; cei descrişi la începutul acestor suite de. întrebări. 
Pot toţi locuitorii unei ţări — exceptându-i pe minoritarii evrei, 
țigani, musulmani, unguri — să ceară şi să obțină un trai 
decent? Că lor li s-a asigurat prin 'retrocedări, plăți 
holocaust, despăgubiri, aur etc. Că, făcând eu o socoteală, 
cu cât s-a scumpit o carte din 1989 până azi, am ajuns la 
socoteala că s-a scumpit de cel puţin 15. 600 de ori. Adică, 
o carte ce costa în 1989 8 lei costă azi peste 125. 000 lei. 
Ce părere aveți dlor Băsescu-Tăriceanu? Desigur, ca 
român, nu-mi trebuie carte, nici şcoală, nici tablouri, nici 
concerte, nici solişti de muzici zise „culte”, nici studenți 
pictori, nici nimic din toate astea. Mie mi-este rezervată 
numai condiţia de slugă şi eu trebuie să o accept pentru a 
„trăi bine” „investitorii strategici” şi cei „discriminați pozitiv” 
(adică ungurii, țiganii, evreii. şi minoritățile sexuale)? 
Spuneţi-o direct! Se poate? De ce atâta discreție? Daţi un 
decret de genul acesta; „Românii şi româncele (care nu se 
mărită cu musulmani, țigani sau — caz fericit — cu evrei) au 
dreptul. de a plăti impozite, taxe, scumpiri. interminabile, 
restituiri, retrocedări, reaşezări, realinieri, devalorizări de 
euro, ridicări de euro, pot să trăiască având un salariu de 3 
mil. de lei-pe lună şi îşi pot cumpăra locuinţă din acest 
salariu, pot plăti angaralele de: -mai sus, pot cumpăra 
medicamente, avea maşini de 300: 000 de euro, pot trăi ca 
miliardarii, da' numai din salariul de 3 mil. câştigaţi de la 
patronul evreu, musulman, țigan, pot să îşi plătească 
întrețineri la apartamente, îmbrăca, ține copii în şcoli, pot 
chiar procrea, pot lupta contra „antisemitismului”, tolera 
minoritățile sexuale, pot „intra în Europa”, pot să viziteze 
Coasta de Azur şi pot să îşi exercite dreptul de ales, 
alegător, pot avea dreptul la opinie, la asociere, pot lupta 
pentru „drepturile omului” (neromân, evident), pot să adune 
în Parlamentul român (cu numele) turci, țigani, unguri, 
evrei, italieni, sârbi, bulgari, ucraineni, sloveni, slovaci, cehi, 
croați, ruteni, polonezi, tătari, ruşi şi ce s-o mai găsi), pot fi 
muncitori agricoli în Spania şi pot, astfel, să trăiască bine 
şi să privească la bâțâielile madamelor Esca, Judhita 
Schwartzemberg, Firea, Ghiurko, Stoicescu, domnii Moraru, 
Tucă, Cristoiu, Popescu şi să bată din palme, să se 
minuneze cum. un musulman are vile, este în topul 
miliardarilor şi procreează 7 plozi cu o româncă. Mai puteți 
adăuga şi alte „discriminări” negative la adresa românilor şi 
româncelor. Pentru a „trăi -bine”. De pildă: n-au voie să 
porte cizme, pălărie de postav, pantaloni de postav etc. Aşa 
ca în pactul „trio naționes”. Păi, altfel cum am „trăi bine"? A, 
mai putem să ne vindem organele interne?Tot pentru a „trăi 
bine!” Adică, pentru a obține „profit!” (vezi cazul Orban). 
„Să trăiţi bine!” HĂ, HĂ, HĂ! Dumneavoastră, evident! 
Traian Călin jr. 


pagina 4 
BIBLIOTECA UNUI LIBERAL 
Dacă aş fi întrebat care sunt lecturile 
obligatorii ai celor ce se declară liberali aş 


alătura Bibliei şi Articolelor politice ale lui 
Eminescu şi cele 2 volume semnate de Walter 
Lippman — „Cetatea modernă”. şi „The Public 
Philosophy” precum şi ultimele discursuri ale 
preşedintelui Havel. 

Ce ne-ar putea aduce aceste lecturi? 
lată un citat din W. L. 
demonstrează că poporul democraţiilor devenit 
suveran fac, din ce în ce mai grea, pentru 
guvernele lor, pregătirea corectă a războiului şi 
construirea păcii. Oficialii lor responsabili sunt 
asemenea servitorilor unui despot încăpățânat 
şi voluntar(...) In perioade de criză oficialii 
democratici - în afara tendinței umane de a 
rătăci - au fost împinşi să facă mari greşeli la 
care opinia publica i-au împins. Nici cei mai mari 
bărbaţi nu au fost apti să întoarcă spatele 
masivelor valuri ale opiniei: şi sentimentului 
public. Nu exista nici un mister de ce exista o 
atare tendința a opiniei populare de a greşi în 
ce priveşte judecarea războiului si păcii - şi nu 
numai: deciziile strategice şi diplomatice - dar şi 
cele economice sau sociale cer un anume soi 
de pricepere - ca să nu mai vorbim de 
experienţa şi o judecată pregătită” — pe care nu 
le poţi avea aruncându-ţi ochii. prin ziare, 
ascultând crâmpeie din comentariile radiofonice, 
observând politicienii care trăncănesc după 
miezul nopții pe cele 7 canale de televiziune, 
ascultând conferințe ocazionale şi citind câteva 

cărți. 

Nu este suficient să faci un om competent să 
decidă dacă şi când să amputeze un picior şi nu 
este destul pentru a-l califica să înțeleagă 
războiul sau pacea, înarmarea sau nu, intervenţia 
sau retragerea, lupta sau negocierea doar cu atât. 

Şi, dat fiind că publicului nu i se poate spune 
totul, în special în momente de criză, atunci 
exista „tendința inerentă ca opinia lui să se 
hrănească din zvonurile excitate de - temerile si 
dorințele noastre”. 

În această tristă poveste au existat oameni 
demni de a fi ascultați care au atras atenţia 
popoarelor. asupra _ greşelilor pe care le fac: 
generalul de Gaulle sau Corneliu Z. Codreanu, 
Havel sau Nae lonescu, Petre Ţuţea şi IULIU 
Maniu - ca să amintim doar câţiva 

„Totdeauna în interiorul guvernelor au 
existat oameni care au judecat corect —pentru 
că lorle era permis să cunoască, din timp, 
adevărul necenzurat şi nevopsit. Dar climatul 
în democraţiile moderne nu-i inspiră să 
vorbească cu voce tare pentru că regula 
generală, este să nu ai dreptate prea 
devreme; foarte adesea penalizarea este 
moartea politica: — uneori şi cea fizică. (...) 
Rare ori politicienii democrați îşi permit luxul 
de spune întregul adevăr...” 

Cu rare excepţii, privite ca miracole. şi 
curiozităţi ale naturii, politicienii democrați, plini 
de succes, sunt oameni nesiguri şi intimidaţi. Ei 
progresează politic numai pe măsura în care 
plachează, liniştesc, mituiesc, seduc, trag 


„datele 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 / 2005, 


pe sfoara sau manipulează în orice alt 
elementele amenințătoare din circumscripțiile lor 
electorale. Decisiv este nu dacă propoziţia este 
bună ci dacă este populară — nu dacă se y 
dovedi ca acţionează bine ci dacă electorii activi o 
plac. Politicienii raționalizează această servitute 
spunând că într-o democrație oamenii publici sunţ 
servitorii poporului. 

ACEASTĂ DEVITALIZARE A PUTERII GUVERNANTE ESTE 
MALADIA STATELOR DEMOCRATE; MALADIE ce POATE FI 
FATALĂ. 

Dacă acesta-i aspectul maiadiv al 
dintre conducători şi conducători 
şi unul sănătos ? She 

Dar nu poate exista nici un fel de relație - 
sănătoasă sau nu, până ce funcţiile de execuţie şi 
reprezentare nu sunt diferențiate. (Aş vrea sa va 
atrag atenţia asupra faptului că toate cele spuse 
până acum şi ce vom spune in continuare au 
ilustrări uluitoare şi dureroase în zilele noastre, 
aici pe pământul României). 

Tensiunea şi echilibrul dintre cele doua 
puteri - cea a conducătorului şi cea a celui 
condus - au născute constituţiile scrise. şi 
nescrise. 

Guvernului. îi vor. fi refuzate mijloacele 
necesare guvernării dacă nu ţine seamă de 
petiții, dacă nu informează, dacă nu consultă, dacă 
nu poate obține consimțământul celor care au fost 
aleşi ca reprezentanți ai celor guvemați. 

Executivul este puterea activă într-un stat, 
puterea care cere şi propune; reprezentativul este 
puterea care consimte, care petiționează, care aprobă 
şi refuză: CELE DOUĂ PUTERI SUNT NECESARE DACĂ 
VREM SĂ EXISTE ORDINE şi LIBERTATE: dacă unul, sau 
altul, absoarbe sau distruge funcţiile celeilalte puteri, 
constituția este deranjată. 

Şi, susține Lipmann, această relaţie îşi are 
rădăcina în natura lucrurilor — având asemănări cu 
cea dintre cele doua sexe: în actul reproducerii 
fiecare sex are funcţie fiziologice nealterabile — 
care dacă sunt devitalizate sau dacă se confundă cu funcţia 
celuilalt rezultatul este sterilitatea şi dezordinea - ceea ce în 
situaţia statelor duce la război sau pace, la securitate. şi 
solvabilitate, ordine sau insurecţiae În deranjarea- celor doua 
funcţii primare se afla seminţele dezastrului ceea ce. este 
evident azi în România. 

De aceea, susţinea W. L. , trebuie să realizăm o adecvată 
cunoaştere a celor doua funcţii, natura si deranjamentele lor. 

lar pentru acest lucru trebuie să reducem ambiguitatea 
termenului de „popor (the people): când vorbim despre 
suveranitatea populara — trebuie să ştim dacă prin asta 
înţelegem „Poporul ca votanţi sau poporul ca o comunitate â 
intregii populaţii în viaţă cu predecesorii şi urmaşii lor — exact 
modul în care definea națiunea Corneliu Z. Codreanu, definiţie 
batjocorită de o'neica nimeni cu numele de Petreu - şi spune In 
continuare L. : „votanţii nu pot fi-acceptanţi ca reprezentanţi â! 
poporului iar „opiniile acestora nu pot fi acceptate indiscutabil 
ca adevărate judecăţi ale intereselor vitale ale comunităţii”. 

Existând. discrepanţa dintre ; „the people” că votanţi $ 
POPORUL, ca naţiune,. votanţii nu au nici un titlul Câ | 
considere proprietarii comunităţii şi să considere că interesele 
lor sunt identice cu cele ale interesului public. 

23 septembrie 1998. 


a! relaţiei 
nu există cumva 


(continuare în pag. 6) D.M. 


BUNA VESTIRE nr. 94- 95 / 2005. 


pagina 5 


24 IUNIE, 1927 — ZIUA LEGIUNII 


„Astăzi Vineri 24 iunie 1927, (Sf  .loan 
Botezătorul) , ora zece seara, se înfiinţează Legiunea 
Arhanghelul Mihail, sub comanda mea. Să vina în 
aceste rânduri cei ce cred nelimitat. Sa rămână în 
afară cel ce are îndoieli. Fixsez de gardă la icoana pe RADU 
MIRONOVICI”. - CzC 

j Cinci tineri, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, 
printr-o orientare lucidă -  sorbită din trecutul 
voievodatelor române- stăpâniţi de o viziune clară, 
conştienţi de rostul omului pe pământ şi de menirea 
neamurilor, întemeiază o Mişcare care să continue 
lupta pentru cauza naţională. 

Era 24 iunie 1927. Mişcarea se va numi Legiunea 
Arhanghelul Mihail şi va urmări să adune la sânul 
sau pe toţi fiii Patriei care erau gata de luptă 
pentru apărarea ţării şi a poporului român, pentru 
repunerea lui în drepturile sale de care era 
văduvit. Legionarii voiau să servească ţara şi nu 
anumite interese personale, robiţi fiind ei de 
idealul naţional. 

Ţara era bogată dar românii săraci. Bogăţiile 
erau exploatate de străini. Era nedrept şi de 
neacceptat. 

Mişcarea Legionară creştea frumos an de an, 
adunându-i pe acei fii ai neamului care erau mai 
curaţi, mai buni, mai domici de jertfă. Veneau în 
Mişcare oameni din toate straturile sociale, atraşi 
de prestigiul Căpitanului, de frumuseţea luptei şi de 
dreptate. Mai ales tineretul se simţea în elementul 
său în Mişcare. 

Mişcarea îi umplea de mari speranţe pe toţi 
romanii cinstiţi, dar îi înspăimânta pe jefuitori 
poporului român. 

Condusă cu un talent rar şi cu mare hotărâre de 
Corneliu Zelea Codreanu - Căpitanul ei, care 
dovedea un tact deosebit în lupta politică, Mişcarea 
se impunea în pofida tuturor piedicilor care i se 
aşezau in cale. -Geniul Căpitanului era organizare a. 
Aici era fără egal şi, în plus avea o putere de 
atracţie uimitoare. In 1931 Mişcarea intra deja în 


Cele mai distinse figuri de tineri intelectuali, 
dar şi de venerabili profesori, avocaţi, medici şi 
generali aderau la Mişcare. Într-un avânt nestăvilit şi în 
acordurile marşurilor creştea Mişcarea. 

Legiunea a organizat tabere de munca pentru 
ridicarea de biserici, şcoli, cămine studenţeşti, 
diguri, fântâni şi pentru alte opere de binefacere. In 
1927 pornea de la cinci tineri, în 1934 avea zecii de 
mii de membri, iar în 1937 devenise o forţă de temut 
pentru. duşmani, prin numărul membrilor ei prin 
calitatea acestora, prin disciplină de fier, prin 
eroism. dar şi prin hotărârile pe care-le lua 
Căpitanul în vederea ajutorării celor sărmani. 

Treceai din uimire în uimire. Era sublim. Un om nou 
creştea în România credincios, iubitor de Dumnezeu şi de 
ţară, viteaz, energic, devotat Patriei. 

Era legionarul pe care îl dăltuise cu grijă 
Căpitanul. Alegerile parlamentare din 1937 au arătat 
un curent de opinie  pro-legionar formidabil. 
Mântuirea ţării era aproape. Dar răul lucra şi el. 
Regele Caro | al II - lea, cel mai stricat om dintre cei 
ce conduceau atunci în lume, îndemnat de puteri străine 
şi masonerie, acest pungaş - imoral până la nebunie — a 
hotărât distrugerea Mişcării Legionare şi omorârea 
Căpitanului. De necrezut, la crimă I-a îndemnat şi 


savantul istoric Nicolae Iorga. 

În februarie 1938, regele a instalat propria 
dictatură, a abolit Constituţia, a răpit libertatea 
românilor şi a început vânarea legionarilor. 

L-au arestat pe Corneliu Zelea Codreanu, l-au 
condamnat abuziv la şase lumi detenţie pentru „ultraj” 
la adresa lui Nicolae Iorga. Au arestat fruntaşii Legiunii 
pe care, fără judecată, i-au băgat în lagăre, supunându-i 
unui regim de nimicire. 

Mâna care lovea la ordinale Regelui Carol al II-lea 
era Armând Călinescu zis „chiorul” (însemnat parcă de 
diavol), duşman declarat al legionarilor. In timpul cât 
Căpitanul 'se afla în detenţie A. Călinescu a încercat 
orbirea lui prin lansarea unor lumini speciale în celulă. 

I-au înscenat apoi Căpitanului un proces de înalta 
trădare şi l-au condamnat la 10 ani muncă silnică. Dar 
şi închis fiind, tot reprezenta o primejdie pentru tâlharii 
ţării. Trebuia ucis! 

In noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Căpitanul a fost 
scos din închisoarea Râmnicu Sărat, îmbarcat împreună cu 
alţi 13 camarazi, în dubele Jandarmeriei şi dus Spre 
Jilava. La jumătatea drumului, în pădurea Tâncăbeşti, cei 
14 legionari au fost ştrangulaţi de către jandarmi, 
după ritualul talmudic. Cadavrele au fost transportate 
la închisoarea Jilava, unde li a-a tras câte un glonte în 
spate - pentru a se simula fuga de sub excortă - şi apoi 
au fost aruncate într-o groapa comună, peste care s-au 
vărsat 15 damigene cu vitriol. Totul a fost acoperit cu 
o placă de beton de 30 tone. 

Vestea  suprimării  Căpitanului i-a zguduit din 
străfunduri pe mulţi fii ai Tării. Neamului i-a fost răpită 
nădejdea mântuirii sale. 

Aceasta crimă istorică nu ar fi fost posibilă fără 
îngăduinţa Patriarhului Miron Cristea, care îndeplinea 
funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri, şi a 
tuturor foştilor prim-miniştri din perioada interbelic pe 
cară Caro | al II-lea i-a declarat consilieri regali, 
asociindu - i abominabila faptă. 

Doar doi români, Octavian Goga şi luliu Maniu au avut 
curajul să se împotrivească şi au refuzat colaborarea cu 
regele asasin, considerând ca fiind nedemn a se mai sta 
de vorba cu el. 

Din Guvernul de dictatură şi de ucigaşi al lui Carol 
al II-lea a făcut parte şi generalul Ion Antonescu, ca 
ministru de Război, „Câinele roşu”, ahtiat după putere, 
l-a ameninţat pe luliu Maniu şi pe legionari că, dacă 
vor face manifestații de protest, va ordona armatei să 
tragă. 

Refuzul foştilor premieri de a-susţine dictatura 
din poziţii de consilieri poate l-ar fi oprit pe Carol al 
II-lea oricât ar fi fost de nebun. Laşitatea lor însă l-a 
încurajat. 

Uciderea  Căpitanului şi distrugerea Mişcării 
Legionare a fost un act atât de grav şi păgubitor 
pentru ţară, încât urmările sunt şi azi incalculabile. 

Evoluţia firească a Neamului Romanesc a fost oprită, 
fiind satisfăcute cererile masoneriei internaţionale. S- 
a deschis astfel drumul ocupării României de către 
bolşevismul sovietic, care a însemnat aruncarea ţării în 
cea mai mare mizerie morală şi materială. 

Acesta este adevărul despre momentul fondării 
Legiunii şi despre cum a fost curmat un fenomen al 
cărui ţel final era învierea Neamului. 

Din păcate, peste lupta noastră, peste suferinţele 
şi peste mormintele noastre, falsificatorii de adevăr 
şi de istorie vor să aşeze piatra uitării, dar nu vor 
reuşi. 

Petru C. BACIU 


e. 


pagina 6 


(urmare din pag. 4) 

e (BIBLIOTECA...) 

De fapt — citam în rontinuare - mafia  demagogică 
poate fi descrisa ca o prestidigitaţie prin care o facțiune a 
porului - ca votanţi — este investită cu autoritatea 
POPORULUI, de aceea. se comit atâtea crime în numele 
poporului” — am închis citatul (fireşte, W. L. nu se gândea 
la România Mare!). 

Poporul nu este - cum afirma Bentham, „agregatul 
oamenilor în viaţă, ci este „o corporație, o entitate care 
trăieşte, in timp ce. indivizii vin şi se duc"; „interesele 
comunităţii sunt mai mult decât interesele celor mai mulţi 
dintre membri ei pentru că, alături de fericirea şi siguranţa 
indivizilor din care o naţiune este compusă la un moment 
dat exista si fericirea şi siguranţa indivizilor din care 
generaţie după generaţie va fi compusa (...). Fireşte, că 
un intreg, este inexistentă - prin aceea că mulţi sunt morţi 
şi tot atât de mulţi nu s-au născut. Dar această „fiinţă” deşi 
aşa de „nesubstanţială” pentru simţurile noastre, leagă, cu 
vorbele lui Burke, un om cu ţă:e !ui prin „legături care deşi 
uşoare ca aerul sunt tot atât de puternice că legăturile de 
fier”. „De aceea tinerii mor In lupta pentru tara lor iar de 
aceea bătrânii plantează copaci la umbra cărora nu vor sta 
niciodată”. 

Această invizibilă, inauzibilă şi atât de larg inexistentă, 
comunitate dă un sens raţional obiectivelor necesare. ale 
unei guvernări. Pentru Bentham statul nu era decât o 
arenă, astăzi, la noi, în care facţiuni se bat pentru avantaje 
imediate, luptând pentru supravieţuire şi dominație. Fără 
comunitatea - invizibilă şi transcedentă care-i leagă de ce s- 
ar mai îngriji ei de posteritate? şi de ce posteritatea s-ar 
mai Ingriji de ei. De tratatele şi contractele lor, de 
angajamentele şi promisiunile lor? 

Și totuşi fără aceste angajamente către viitor ei nu ar 
putea trăi - şi lucra; fără aceste angajamente structura 
societăţii este dezlânata şi zdrenţuită. 

Doctrina suveranităţii populare 
venerabilă. 

Dar până acum un secol, aproximativ, ea nu implica 
acordarea de drepturi electorale poporului. Ba, să o 
spunem pe cea dreaptă, în timp ce România acordase 
dreptul de vot femeilor odată cu faimoasa constituţie din 
1923, cea pe care nu a vroit sa o voteze Maniu şi ai săi şi 
au respins-o alde Iliescu şi ai lui, Franţa îl va aştepta pe de 
Gaulle ca să acorde acelaşi drept franţuzoaicelor; '- (care, 
se ştie din istoria Franţei, au participat din plin la 
conducerea. ţării mai ales prin intermediul patului). 

Când, de pildă Carol cel Mare a fost încoronat în anul 
800 papa l-a declarat ca fiind voinţa poporului - ceea ce s- 
a numit principiul „reprezentării virtuale”. Cei care nu au 
votat pentru că nu aveau acest drept, sau erau copii, sau 
erau nenăscuţi se socoteau că sunt reprezentaţi de careva: 
papa, regele, Parlamentul care ar fi vorbit în numele lor. In 
ce priveşte poporul el nu dispunea nici de voturi nici de 
alte mijloace pentru, a-şi face cunoscută voinţa şi dorinţa. 

Toate astea par de demult şi de departe. Dar întrebarea 
rămâne: dacă papa sau regele, Parlamentul sau magnații - 
(ca în Rusia, azi) nu pot reprezenta poporul poate să o facă 
cum o pluralitate de votanţi ? 

Sună nefiresc urechilor moderne ca Papa ar putea 
reprezenta. poporului - dar este la fel de nefiresc ca 
poporul sa fie reprezentat prin numărul voturilor unor 
persoane. 

Enigma ţâşneşte din faptul ca in_ timp ce poporul, ca un 


este veche si 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 /2005. 


trup unitar, este proprietarul real al puterii suverane, poporul ea 
un agregat de votanţi are interese şi opinii diferite, conflictuale 

Dar nu ar putea o multitudine de votanţi să fie priviţi ci 
echivalentul întregului popor? Multiplicarea votanților nu-i face 
reprezentanţi ai interesului public. Lucru pe care l-a 
experimentat secolul XX cu prilejul alegerilor de masa: Opinia 
publică devine mai puţin realistă pe măsură ce masă căreia şi 
este trimis mesajul devine mai mare şi mai eterogenă. (Pentru 
a fi mai clar să prespunem că un guvern democrat ar avea - 
Doamne fereşte, puterea de a stabili drumul norilor pe cer Şi al 
apei de ploaie spre pământ — cum, s-ar comporta el cu, 
alegătorii săi. unii plugari care cred că irigaţiile fără ploaie e ca 
„p..fără c...”; şi, ceilalţi, turişti plecaţi spre soarele mării Şi 
seninul crestelor carpatine). (Dar vom vedea mai la vale cum 
devine cazul cu „interesul public"!) 

Toate astea ne vor părea mai puţin ciudate daca ne aducem 
aminte că „democraţia politică” - aşa cum apare ea in acest 
secol - este un fenomen politic foarte recent. (Iar în România, 
de azi, este absolut necunoscuta). 

Prezumția morală, în favoarea sufragiului universal, s-ar 
putea spune că a fost instaurată de revoluțiile franceza şi 
americană de Is sfârşitul secolului XVIII. Dar progresul real 
către sufragiul universal a fost de fapt spasmodic şi lent: în 
1900 doar 11% din populaţia Angliei avea drept de vot; în 
1922 43% (România peste un an-aproape 100%). Legea 
reprezentării poporului (Representation of the People Act -1918) 
triplase electoratul simplificând la extrem reglementările 
complexe în ce. priveşte votarea şi extinzând sufragiul la 
femeile în vârstă de 30 de ani şi calificate deci având o 
ocupaţie! (Mamele cu 6 copii care stăteau acasă, neavând nici 
o ocupaţie, nu aveau dreptul să voteze! - ceea ce, trebuie să 
recunoaştem, justifică afirmaţia uneia dintre prietenele mele că 
Dumnezeu a fost bărbat!) -În Franţa: 27% în 1881 şi doar 
45% în 1951 - în timp ce până în ultimul sfert al secolului 
trecut proporţia votanţilor din întreaga populaţie nu trecea de 
5% la sută. 

În Statele Unite puţin peste 15% 
mondial proporţia atinge 30%. 

Marile mase electorale sunt ceva cu totul nou, mult mai nou 
decât idealurile, ideile, instituţiile, moravurile şi năravurile 
statului liberal. „Bill of right”(1689) — „legea drepturilor” este 
mai bătrână — cu două secole — decât „votul universal” în 
Anglia. 

Poporul, cu drepturi electorale, nu a stabilit regula că toate 
puterile trebuie să se supună legii, că legile trebuie făcute, 
amendate şi administrate conform unui procedeu stabilit, ca un 
guvern legitim .trebuie. sa aibă consimţământul celor guvernaţi. 
(La noi doar comuniştii au avut apoi totalitatea populației de 
partea Ion?!) 

Am vorbit adesea 
interesul public? 

In circumstanţe ordinare votanţii nu pot . transcede opiniile 
lor particulare, localizate şi egoiste. (Ca şi cum, te-ai aşteptă, 
ca oamenii ce lucrează în vale să vadă pământul ca şi cum 
ar afla în vârful muntelui). 

Votanţii presupun ca orice este bun pentru ei trebuie să fie 
bun pentru toate chiar şi pentru ochii lui Dumnezeu. 

Părerile şi interesele lor trebuie să fie luate drept ceea ii 
sunt şi nimic mai mult. Ele nu sunt propuneri în. interesu 
public. Dincolo de existenţa lor, dacă sunt veridice, un adevărat 
raport al. diverselor grupuri de votanţi în ce priveşte pune 
lor de vedere nu are nici o autoritate . intrinsecă. Sondajele 
opinie - sunt rapoarte asupra ceea ce gândesc. oamenii. Dar 


iar după primul război 


despre interesul public-dar ce este 


(continuare în pag. 8) 


=uuEnigitâsneste din faptul £a În. Up CE PORTUL, Că „ue ca (E NEI În AO; BA 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95/2005. 


SCRISOARE DIN FRANȚA 


Dragule, 

Am aflat că vă daţi în vânt după socialism. 

Aveţi vreo cinci partide şi nu ştiu câte aripi şi aripioare, 
care de care mai înflorate, (garoafe, trandafiri, băşina 
porcului şi alte alea) toate conduse de fii foştilor fii aleşi ai 
clasei muncitoare, credincioşi roşului comunist din ale cărui 
biberoane s-au adăpat de-a lungul' multor ani, stahanovişti 
creatori de cincinale, de mărețe planuri şi culmi de civilizaţie 
Şi progres: 

Cei mai mulţi dintre ei — adică toţii — şi-au continuat 
contribuţia la dezmembrarea țării începută în 1940 de tătuții, 
socrii, mămicile plus tovarăşii de drum şi în ultimii 15 ani. Au 
fost de toate: preşedinţi, prim-miniştri şi, bine înţeles, 
parlamentari; acolo-i imunitatea, căpătuiala, ciolanul, ciubucul 
ŞI şpaga. 

Acu”, dacă voi îi vreţi — în ce-i priveşte pe ei, nu încape 

îndoială ei vă vor — deşi mă întreb unde-or să încapă atâtea 
Iu Sl dacă ținem seama că țara-i mică şi bugetul după 
țară... 
a Dar nu lor le ducem noi grija: s-apucă băieții să tragă nişte 
împrumuturi cum a făcut şi conducătorul lor până mai ieri; iar 
fugarii — din cele patru zări — Israel mai ales, Statele Unite, 
Australia sau Canada musai să vină şi ei la banchet. 

Da', hai să lăsăm gluma şi să vă povestesc eu, de aici, de 
pe malurile Senei, unde vreți voi să ajungeţi cât mai curând. 

După cei treizeci de ani — cărora li s-a zis „anii glorioşi”, 
când dominantă a fost figura unui general — un soi de rege — 
au urmat, aşa cum prezisese de Gaulle „mediocrităţile”. O 
vreme, în virtutea inerției, a mai mers. Până ce ne-au invadat 
„socialiştii”, cu statul providență şi corupția noastră cea de 
toate zilele. Şi, iată, ce-am citit în „EXPANSION', revista ce a 
făcut o anchetă asupra eficacităţii statului: 

- Franţa are cel puţin două DECENII întârziere în raport cu 
8 țări, care, toate, începând cu anii '80 s-au angajat într-o 
reformă radicală a gestiunii publice adoptând, cel mai 
adesea, metodele sectorului privat; 

- Cele două instrumente care au permis acestor state să 
progreseze sunt importate de la întreprinderi (este vorba de 
întreprinderi realmente private) nu găurile negre moştenite de 
la economia comunistă; 

- Ministerele trebuie să-şi facă „plan de afaceri” anual cu 
obiective cantitative şi indicatori de calitate şi eficacitate. 

De pildă, în domeniul justiţiei, Suedia evaluează 
productivitatea pe fiecare: magistrat (numărul 'de judecăți 
încheiate) şi costul fiecăreia. 

Raportul ISF — (Inspecţia Generală a Finanţelor) insistă 
asupra celor două mari- avantaje ale gestiunii în funcţie de 
performanţe: difuzarea „unei culturi a rezultatelor în sânul 
fiecărei funcţii publice şi dezvoltarea „calităţii. serviciului. şi 
gradului de satisfacție a publicului”. 

lată cinci exemple pe care vi le-aş propune — bazate toate 
pe cele 3 principii: 

= administrația publică funcţionează ca o întreprindere 
privată; 

= numărul funcţionarilor scade; 

_= salariile se plătesc în funcţie de randament. 

1): În ANGLIA, conservatorii au instaurat concurența 
deschizând anumite activităţi -— socotite „nestrategice” 
sectorului privat; s-a impus Ministerelor o cotă minimă de 
15% din activități ce urmau să fie scoase la licitație. Rezultat: 
70% din serviciul public este asigurat de aceste agenții care 
au două obligații: să-şi echilibreze costurile şi să împlinească 
obiectivele stabilite de stat. S-au externalizat: eliberarea 
anumitor documente administrative, gestiunea închisorilor dar 
şi ajutorul pentru dezvoltare. 

Rezultatul: o creştere a productivității cu 18%; 


pagina 7 

2). CANADA: a suprimat un post de funcționar din CINCI 
echivalând cu eliminarea a 45. 000 de funcţionari din cei 220. 
000 existenți 

Canada este un exemplu emblematic pentru ţările care au 
aplicat „examinarea programelor”, adică analiza sistematică a 
pertinenţei cheltuielilor publice; 

Când, în 1993, conducerea țării a fost preluată de liberali s- 
a stabilit o prioritate majoră: reducerea deficitului (6% din PIB 
în 1994) şi a datoriei publice (70% din PIB) 

S-a cerut tuturor Ministerelor să-şi evalueze cheltuielile în 
funcţie de 6 întrebări socotite vitale: 

= serveşte interesul public, 

= este legitim rolul statului în acel sector, 

= trebuie să fie transferat provinciilor; 

= sau sectorului privat; 

= cum se poate mări eficacitatea unei activități pe care 
dorim să o menţionat, 

= ce activităţi ar trebui abandonate? 

OREGONUL măsoară. eficacitatea politicii educative; în 
legea apărută în 1991 au apărut 259 „criterii”, reduse, pentru 
simplificarea analizei la 92. 

Pentru educație: procentul eşecului şcolar, capacitățile 
obținute la sfârşitul şcolii secundare, numărul copiilor ce obţin 
BAC-ul, numărul adulţilor care ştiu să scrie şi să citească — dar 
şi prezența s-au absenţa drogurilor. 

FINLANDA. S-a terminat cu locurile de muncă pe viață, în 
1944 s-au introdus contracte cu durată nedeterminată ca. în 
întreprinderile particulare; în fiecare an înalții funcţionari au un 
interviu cu şeful lor pentru a se stabili dacă s-au atins 
obiectivele şi cauzele nereuşitei. 

Promovarea poate fi „înghețată” sau, dacă eşecul este 
major ţi se acordă activități mai modeste dar şi modest plătite; 
nu 100 milioane de lei pe lună pentru conducătorii televiziunii 
şi radioul naţicnal indiferent de ratingul lor, de calitatea 
programelor. şi mai ales de satisfacţie -clienţilor care-i 
PLĂTESC! 

Toate țările mai sus descrise — inclusiv OLANDA -— au decis 
că salarizarea trebuie să se facă în funcţie de randament — iar 
Anglia a stabilit că 40% din salariu depinde de rezultate, 

În ce priveşte ELVEŢIA, unde numirea pe viață nu mai 
funcţionează din 1927 — statutul funcţionarului public a fost 
suprimat în 2001! 

5). DANEMARCA: organizează concursuri pentru 
administraţiile sale cu 9 criterii ce sunt apreciate de un organ 
independent: calitatea conducerii; gestionarea personalului, 
interesul strategiei adoptate; importanța resurselor; 
simplicitatea şi simplificarea procedurilor, satisfacția 
salariaţilor, satisfacția clientului, rezultatele comerciale. 

Inchei cu o singură remarcă: în toate aceste țări partidele 
social-democrate se află pe tuşe. Spectatori! Nici socialiştii 
Germaniei nu o duc prea bine. 

A bon entendeur, salut! 


Cristian de ROMÂNIA, 
pt. conf. , Paul Spiru MIHAIL 


(urmare din pag. 2) y 

e (CUIBUL...) doctrină creştină pură nu pot fi atinse de 
acest cuvânt urât, în timp ce cu el se defăimează Mişcarea 
Legionară, formaţiune laică cu bază creştină numai! În această 
părtinire există toată nedreptatea şi toată inconsecvența care 
domină lumea noastră modernă. 

De ce această îndârjire? Pentru ce aceste acuzații 
neîncetate? Aceasta are loc deoarece noi ne rugăm, mergem 
la Biserică, facem slujbe pentru morţi, credem în nemurirea 
sufletului?! Nu, deoarece ceilalți gândesc şi fac la fel. Din acest 
punct de vedere, nu există diferențe între Legiune şi 
formațiunile politice cu doctrină creştină pură. 


(continuare în pag. 16) 


pagina 8 


(urmare din pag. 6) 


. (BIBLIOTECA...) faptu/ că o mulţime de oameni - mostră 
intr-un sondaj de opinie gândeşte intr-un anumit fel nu 
inseamna că ar fi o politică publică sănătoasă. Pentru că 
posibilitățile lor de a judeca marile probleme sunt, prin 
natura lucrurilor, limitate şi suma statistică a părerile lor nu 
este verdictul final al unei probleme. Ci. este, mai ales, 
inceputul discuţiei. In această discuţie opiniile lor trebuie 
să fie confruntate cu vederile executivului ce apără şi 
promovează interesul public. Prin acordarea între cele doua 
puncte de vedere se află practic politica publică. 

Dar cum este interesul public discernat şi judecat? Din 
ceea ce am spus reiese că nu putem răspunde la aceasta 
întrebare încercând să prevedem ce va vroi, va fi sau ar 
putea să spună comunitatea invizibilă, cu toţi constituienţi 
ei nenăscuti, atunci când va avea şansa să voteze. Nici noi 
nu am putea şti ce vom gândi de acum în cinci ani, cu 
atăt mai puţin ce vor spune şi vor face copii noştri ajunşi la 
vremea politichiei. 

Nu exista nici un punct de <prijin în jocul cu noţiunea 
unui plebiscit imaginar pentru a descoperi interesul public. 

Totuşi interesul public este amestecat - şi adesea în 
conflict cu interesele private şi speciale. Şi, am .putea 
spune, că interesul public ar putea fi ceea ce oamenii 
aleg dacă ar vedea clar, ar gândi raţional dezinteresat şi 
binevoitor. 

Dar ce înseamnă un om raţional? 

Este cel care, acţionând în lumea reală, ar putea fi 
definit ca unul care decide când va descoperi un. echilibru 
între ceea ce doreşte si ceea ce poate face. Numai în 
lumea imaginară putem face tot ceea ce dorim în timp 
ce în lumea reală există totdeauna ecuaţii ce trebuie 
ajustate între posibil şi dezirabil. 

Dacă - şi câştigă traiul făcând o muncă în acord el 
poate hotări să muncească mai mult şi să cheltuiască la 
fel. Sau să lucreze şi să cheltuiască mai puţin. Dar nu 
poate cheltui mai mult şi să lucreze mai puţin! 

Uneori - dar nu totdeauna, cele două parți ale ecuaţiei 
pot fi exprimate cantitativ în termeni de bani, ca ofertă şi 
cerere, ca venit şi cheltuiala, avere şi datorii, ca exporturi 
şi importuri. 

În viaţa publică - de pildă, bugetul poate fi echilibrat 
prin reducerea cheltuielilor în funcţie de veniturile aduse de 
impozite; prin creşterea impozitelor, ca să se acopere 
cheltuielile; prin combinaţia celor doua; împrumutând sau 
primind daruri din partea .. altor guverne sau printr-o 
combinaţie a celor două. Pe o cale sau alta bugetul este 
de fapt totdeauna echilibrat. Adevărata natură a 
socotelilor ar fi mai. clară dacă, în loc de a vorbi despre 
„un “buget - ne-- echilibrat", am vorbi despre un buget 
echilibrat nu prin impozite ci prin împrumut, de un buget 
echilibrat prin inflaţie sau unul prin subsidii. Un guvern 
care nu poate aduna suficienţi bani prin - taxe, 
împrumuturi, subsidii externe, va fi incapabil -dacă nu i se 


vor accepte banii fabricaţi (fiat money) să-si plătească” 


facturile, să plătească salariile. 

Şi în acest caz echilibrul, se poate realiza numai prin 
reducerea silită a cheltuielile în funcţie de nivelul veniturilor. 

Limitele şi oamenii de care trebuie sa ţinem seama 
când aveam de făcut alegerea prin care să echilibrăm 
bugetul sunt deschise, Şi, . dat fiind posibilitatea că putem 
balansa bugetul mărind impozitele cât de departe putem 
merge? Până undeva dar nu până la infinit! Nu există 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 /2005. 


toate ecuaţiile cantitativ asta nu ne scuteşte de obligaţia de A 
le echilibra. ş 

Judecata practica cere o presupunere informată - cu vorba 
americanilor „an informed guess - : ce vor accepta cu draga 
inimă contribuabilii, ce vor accepta mârâind dar fără nimic grav 
sau cele va determina rezistenţa. si evaziunea fiscala? 

O atare „informed guess" lipseşte actualilor conducători aj 
economiei naţionale: doua exemple: se majorează  costuj 
curentului electric şi rezultatul este următorul se consuma la 
fel de mult şi se plăteşte mai puţin. Ghiciţi cum? 

Al doilea: este oprit trenul Bucureşti - Slobozia în câmp şi se 
verifica călătorii platnici: din 607 numai 580 nu plătiseră biletul, 

lata unde duce majorarea tarifelor fără să se ţină seama de 
pragul rezistenţei şi evaziunii! 

Dar mai trebuie să se țină seamă de ceva: cum vor 
reacţiona contribuabilii la nivelul diferit al impozitelor in timp 
de război, în timp de pace sau de război rece şi, că azi, în 
vremea. unor tulburări sociale. şi economice? 

Nu se pot reduce diferitele propuneri la. cifre precise, dar 
oamenii prudenţi fac estimările ce ar putea duce la echilibrarea 
ecuaţiilor. i 

Echilibrarea financiară trebuie să mai ţină seama şi de alte 
judecăţi: de. pilda care sunt nevoile militare în funcţie. de 
afacerile externe; care este faza ciclului afacerilor în funcţie de 
creşterea sau scăderea. cererii; care este starea conturilor 
monetare externe; care sunt lucrările publice necesare. şi 
măsurile de protecţie sociala dezirabile dar nu indispensabile, 

Fiecare dintre aceste judecăţi, în sine, este vârful unei 
piramide de ecuaţii; dacă de pilda, trebuie sa reducem “sau. să 
mărim implicaţiile naţionale în punctul ăsta sau acela din lume 
- dat fiind efectul deciziei in alte părţi ale lumii. 

Şi am putea spune că, politica publică, se face intr-un câmp 
de ecuaţii, în limitele pe care natura specifica a cazului o 
permite, limite ce trebuie estimate dat fiind că echilibrul. se 
atinge adăugând sau scăzând din termenii ecuaţiei. 

Mai frecvent sau mai rar cele doua parți ale ecuaţiei diferă 
pentru că unul este mai plăcut, mai popular dar în general cel 
mai uşor şi mai blând reflecta ceea ce dorim in timp ce aceia 
dur reflecta ceea ce ar fi necesar să realizăm . 

Este mai uşor sa obţii voturi pentru alocaţii decât pentru 
impozite; să facilitezi-consumul decât să stimulezi producţia; să 
protejezi piaţa. decât să o. deschizi; să inflaţionezi, în locul 
deflaţiei; să împrumuţi şi nu să faci economii; să ceri şi nu să 
faci un compromis. (pozitiv, fireşte), să fii intransigent în loc să 
negociezi, să ameninţi cu războiul în loc să-l pregăteşti. 

In fața acestor alegeri între dur şi moale tendința normală 
a guvernelor democratice este de a place celui mai mare 
Număr dintre votanţi — pentru că presiunea electoratului este 
in mod normal, de partea moale a ecuațiilor. 

De aceea guvernele sunt incapabile să se bală cu 
realitatea când adunările alese şi sondajele de opinie devin 
decisive într-un stat când nu există nici un bărbat de stat Ca să 
reziste înclinaţie alegătorilor şi există doar politicieni care Săi 
excite şi exploateze. 

Rezultatul: o. tendinţa generală de a fi târât in jos - printr“ 
o forţa asemănătoare gravitaţiei - către insolvenţă, câtre 
insecuritatea  dezbinărilor, către erodarea liberţilor, şi câtre 
războaie hiperbolice. 

Nu Vi se pare că toate acestea seamănă cu o ţară apropiată 
noua şi care ar trebui sa ne fie dragă? 

Şi dacă diagnosticul meu este. corect - nu credeţi că ar 
să pregătim oarece. tratamente? 

Şi dacă aceste lucruri vi se par adevărate, nu ar trebui 4 
fiecare dintre noi, uitând ceea ce ne desparte, să utiliza a 
maximum ceea ce ne-ar putea uni? 


trebui 


criterii fixate. Dar deşi suntem incapabili să exprimăm 


E 


. 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95/2005. 


DARE DE SEAMĂ, congres IV PPP 


Ne aflăm la cel de al IV-lea Congres al Partidului „PENTRU 
PATRIE”. Congresele anterioare, după cum bine se ştie, au 
avut loc în anii 1995, 1998 şi 2001. 

În intervalul de timp care s-a scurs de la al III-lea Congres 
până în prezent, formațiunea noastră politică s-a confruntat 
cu o serie de situaţii mai speciale, generate de unele 
evenimente externe, dar mai ales de politica internă dusă de 
regimul aflat la putere în România după anul 2000, 

Aceste situaţii speciale care ne-au obligat la măsuri şi 
atitudini de principiu au fost: 

1, Integrarea României în Pactul Nord-Atlantic; 

2. Revizuirea Constituţiei; 

3. Noua lege a partidelor politice; 

4, Reglementările privind alegerile locale; 

5. Alegerile prezidenţiale şi parlamentare din anul 2004; 

6. Situaţia românilor de peste hotare (în special a celor din 
Basarabia şi Transnistria); 

7. Implicarea Curţii de Conturi a României în activitatea 
politică a partidelor; 

8. Obstrucţionarea formațiunilor ne-parlamentare de a se 
face cunoscute în ţară şi peste hotare; 

9. Impiedecarea constituirii unui pol autentic de dreapta în 
România. 

In faţa acestor situaţii speciale, după cum s-a precizat, 
Partidul „PENTRU PATRIE” fost obligat să adopte unele 
atitudini. 

Referitor la integrarea României în NATO, Partidul „PENTRU 
PATRIE” s-a pronunţat în favoarea. acestei acţiuni publicând 
în revista „Buciumul” nr. 80-81/2002 un „Comunicat” în acest 
sens, comunicat pus la dispoziţia tuturor agenţiilor de presă 
din ţară. 4 

In ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei conducerea 
Partidului „PENTRU PATRIE” s-a adresat în scris Comisiei de 
specialitate din Camera Deputaţilor solicitând modificări la 
unele articole, în special la cele referitoare la drepturile 
minorităţilor naţionale. Acestea, am considerat noi, nu trebuie 
să aibă drepturi mai mari ca alte categorii de cetăţeni ai 
României în organizare şi participare la alegeri. Am căutat să 
precizăm faptul că unele grupuri etnice pătrund în Parlament 
cu un număr mult mai mic de voturi decât partidele legal 
constituite ale populaţiei majoritare, acordându-li-se astfel 
minoritarilor drepturi speciale. 

În legătură cu Legea Partidelor Politice ne-am adresat de 
asemenea în scris Preşedintelui - României. solicitând ne- 
promulgarea . legii- care punea condiţia- celor 50. 000. de 
membri, din cel-puţin 21 de judeţe la înregistrarea unui partid 
politic, aceasta fiind în afara normelor europene şi a dreptului 
la asociere. 

După ce plafonul a fost coborât la 25. 000 de membri 
fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 judeţe ale ţării şi 
Municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane 
pentru fiecare dintre aceste judeţe, şi Municipiul Bucureşti, 
legea fiind astfel promulgată, ne-am adresat tot în scris, dar 
de data aceasta Curţii Constituţionale a României, solicitând 
răspuns la două întrebări: 

1. Fixarea îngrădirilor prin numărul mare de semnături de 
susţinere la înregistrarea unui partid politic un încalcă dreptul 
constituţional la asociere? 

2. Exceptarea de la aceste îngrădiri a unor formaţiuni 
politice (art. 55 din Legea Partidelor Politice Nr. 14/2003) nu 
încalcă principiul egalităţii în drepturi (art. 16 din Constituţia 
României)? 

La acestea Curtea Constituţională a României, cu adresa 


pagina 9 


Nr. 454/11. 02. 2003, ne-a făcut cunoscut: 
„„.. Formularea unor. răspunsuri. la. problemele de drept 
ridicate de dv. ar depăşi prerogativele Curţii Constituţionale în 


absenţa unui cadru procesual concret, desfăşurat în 
conformitate - cu normele aplicabile: - în ““ contenciosul 
constituţional”... 


Orice comentariu la această replică îl considerăm de prisos. 

Ne-am conformat noii Legi a Partidelor Politice depunând la 
Tribunalul Municipiului Bucureşti documentele necesare re- 
înregistrării Partidului „PENTRU PATRIE”, documente care au 
inclus” şi şapte dosare totalizând '26. 490 semnături de 
susţinere. 

Tribunalul Bucureşti a repartizat cauza Secţiei V Civilă 
(Dosar Nr. 51/P/2003). 

Deşi cererea noastră împreună cu toate documentele 
impuse de noua lege au fost depuse pe data de 16 dec. 2003 
hotărârea definitivă s-a dat abia în ziua de 5 mai 2004, iar 
Biroul Electoral Central (BEC) a fost anunţat de Tribunalul 
Bucureşti în ziua de 6. 05. 2003, când mai erau doar 2 zile 
până la termenul limită de. primire „a listelor de candidaţi la 
alegerile locale. 

Trebuie remarcat faptul că în loc de. 15 zile cât. prevede 
Legea Nr. 14/2003 ca durată maximă de înregistrare a unui 
partid politic, în cazul nostru a fost nevoie de aproape cinci 
luni. 

Această . întârziere ne-a creat probleme= mari la alegerile 
locale din anul 2004, în sensul că mai multe filiale nu au putut 
depune candidaturi în timp util, mai ales-că pe data de 27. 04. 
2004 apăruse şi o Hotărâre de Guvern nouă prin care se 
aduceau unele modificări „Declaraţiei de avere”, document ce 
trebuia să însoțească fiecare candidatură. Astfel mulţi membri 
de ai noştri, completând formularele după legea anterioară, au 
fost respinşi de Birourile Electorale Locale, titularii ne mai 
având timp să le refacă. Au mai fost şi interpretări diferite în 
ceea ce priveşte modul de scriere, de mână sau numai pe 
formulare tipizate a acestei declaraţii de avere. 

Reglementări interpretate diferit au apărut şi la alegerile 
prezidenţiale şi parlamentare din anul 2004. Spre exemplu 
unele. Birouri Electorale Judeţene au respins lista pe care nu 
figurau femei. 

Dar ceea ce ni s-a părut mai curios la aceste ultime alegeri 
a fost numărul disproporționat de voturi obţinute la Senat faţă 
de cel de la Camera Deputaţilor în unele judeţe. Spre exemplu 
la Braşov s-au obţinut la Senat 848 „voturi şi numai 339 la 
Camera Deputaţilor. Diferenţa, mai mare de 500 de voturi, ne 
face să credem că aici a existat o fraudă. La fel la: Vaslui, la 
Senat 680 şi 264 la Camera Deputaţilor, diferenţă de peste 400 
de voturi. 

O altă problemă care a obligat PPP'să ia o atitudine oficială 


„a fost situaţia românilor de peste hotare, în special a celor din 


Basarabia şi Transnistria. Falsificarea istoriei, interzicerea limbii 
române în şcoli, dar mai ales persecutarea şi chiar prigonirea 
fraţilor noştri de dincolo de Prut şi Nistru ne-a obligat la 
exprimarea publică a sentimentelor de dragoste şi solidaritate 
în aşteptarea zilei celei mari, la care nu vom renunţa niciodată. 
Implicarea Curţii de Conturi a României în activitatea 
politică a partidelor prin Legea Nr. 43/2003 a constituit o altă 
acţiune a Guvernului care ne-a creat dificultăţi în timpul 
campaniilor electorale. Nu numai faptul că legea, aşa cum a 
fost concepută constituie un abuz, dar interpretările pe care le- 
au dat unii funcţionari de la Curțile de Conturi din diferite 
localităţi ale ţării nu au făcut altceva decât să semene confuzii 
26/03. 2005. 
(continuare în pag 11) 
C. IULIAN. 


eee 


pagina 10 


In preajma unui congres: 
DRAGILOR, 


(rog cvrectura sa nu-l înlocuiască pe GcucC 
pentru cu sunt peste poate de sărac şi dacă, la o 
adică, după lectura acestei misive, sar pa mine 
„concomitent" Nelu Cotrocelu, Bombonelul Colivel 
şi Nicolae Cauboiul şi-mi vor cere fiecare 
ceva miliarde - chiar doar de lei, am încurcat-o) 

Aşadar, dragilor, vedeţi ce ați păţit dacă în loc 
să-l citiți pe Cioran - cel despre care Fr. Mauriac 
afirma că aste cel „mai mare moralist de limba 
franceză" ați permis unor ufederiste — Petreu, 
Marcou, Lavastine să-l batjocorească în loc 
să fi rugat pe cineva, cu un plus de „glagorie" 
decât cea din contul vostru personal, să vi-l 
explice. 

Deşi acum îicam târziu totuşi poate v-arfi încă 
de folos să meditați asupra acestui text: „Cine 
nu a cunoscut ispita de a fi întâiul în cetate nu 
va pricepe nimic din jecul politicei, din voința 
de a-i supune pe ceilalţi pentru a-i transforma în 
OBIECTE, la fel cum străin îi va rămâne. şi 
meşteşugul dispreţului.(...). Setea de 
putere o avem din născare - Sieu toate 
acestea, la _O privire atentă, ea prezintă, toate 
datele unei STĂRI PATOLOGICE". 

Aşa cum s-a văzut de-a lungul întregii 


istorii „şi 
mai: ales în secolul trecut, „nebunia politică 
înăbuşe inteligența, favorizând, în schimb, 
instinctele şi aruncându-te într-un haos 
salvator”. 


Urmăreşte, cittorule, comportărie „pesedeul ui” - 
şi nu numai, şi vei „observa o simţire identică la 
cei pe care-i roade aceeaşi pasiune. Atâta timp 
cât îi va stăpâni, ea îi va face de 
nerecunoscut: sub efectul unei  betii 
diferite de oricare alta totul seva schimba în 
ei până şi timbrul vocii - (ca sănu maiamintim 
de exclamaţii, injurii,  obscenități — „măi 
animalule", „bande de ciomăgari", „nu mai lingeţi 
dosarele „să-mi numărați ouăle" etc.) 

„Ambiţia - ne- spune Cioran - este un drogce 
face din -cel  setos de putere un dement 
potenţial'(ce simptom mai evident decât 
împuşcarea a 14 cerbi - într-o singură partidă de 
vânătoare - (cazul Ceauşescu) sau a 185 de 
mistreți - inclusiv scroafe gestante sau godacii- 
(Năstase, Ţiriac şi gaşca), asasinate 
nejustificate nici de foame - toţi făcând parte din 
îmbuibaţii lumii de teamă - (cerbii nu dispuneau 
de arme cu lunetă iar. mistreţii nu se puteau 
căţăra în prepeleacul din care erau ucişi; şi nici 
măcar de spirit sportiv -. sportul. fiind o 
întrecere dominată - cel puţin teoretic, de fair- 
play şi condiţii quasi egale). A 

Dar iată-l pe Cioran făcând portretul unui 
ambițios alunecat pe drumul fără întoarcere al 
senilităţii şi  însingurării: „nu mai are 
mijloace de a fi cineva sau ceva; eşti nimicul 
în persoană, vidul încarnat ieşit din joc şi din 
timp agăţat de un eu împietrit într-ocunoaştere 
totală fără cunoştinţe”. 

Vorbele lui Cioran nu-l aveau de model pe Iliescu 
dar despre el şi despre toţi ilieştii lumii şi ai 
României este vorba când subliniază că 
„distanța ce te separă de ceilalţi, neîncetând să 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 / 2005. 


crească" vei ajunge să te întrebi tera n-ai 
observat ceva ce le scapă tuturor ce An in jur 
lar dacă domnul Iliescu nu va avea această A vei 
atunci se „va înfunda tot mai mult în absurdul 
i iumane'. i, 
PS 080 ATi că, „pentru a fi om politic - altfel 
spus, pentru a avea stofa unui TIRAN e nevoie de 
un dezechilibru mintal - (cum s-ar putea numi 
altfel situaţia unui om care pretinde  - şi 
primeşte salarii pentru atari pretenţii - că poate 
fi în acelaşi timp diplomat itinerant, prim 
ministru, preşedinte de partid, „profesor 
universitar la 4 - Universităţi situate în cele 
patru colțuri ale țarii, găinar naţional şi 
colecţionar multilateral dezvoltat? îi 

„Pentru a înceta să fii un alt echilibru se 
impune la fel de imperios: oare nu-i vorba de o 
metamorfoză a megalomaniei'? 

lar explicaţia pe care o dă filosoful roman -ar 
merita să fie meditată şiazi de toţi cei care 
s-au aflat, se află şi se vor afla în postura PSD- 
ului: „a trece de la voinţa de a fi primul în cetate 
la aceea de afiultimul arfio sminteală bizară 
care ţine mai curând de asceză decât de politică - 
nu face obiectul discuţiei noastre”. 

(Pentru cei care nu ştiu ce-a. însemnat pentru 
minţile multora dintre contemporanii noştri -de aici 
şi mai ales de aiurea voi aminti căunuldin jucătorii 


celebri ai clubului Manchester United - ERIC 
CANTONA - ajungând la Tribunal din pricina unor 
conflict pe terenul de fotbal este întrebat de 


judecătoare „dacă are ceva sfânt”: 

„Da, doamnă, 'a răspuns jucătorul: 
fotbalul!” _). VIITORUL PUTERII 
CIORANIANĂ? 

„Pare să fi venit momentul - ca ea, dorința de 
putere să se adune, să se concentreze, pentru a 
culmina într-una singură, expresie carea mistuit 
şi mistuie global. Turma umană risipită va fi 
adunată sub paza unui păstor nemilos, un soi de 
monstru planetar în fața căruia popoarele se vor 
prosterna cu o cutremurare aproape extatică". 

„Odată universul îngenuncheat un important 
capitol va fi încheiat. Va începe apoi destrămarea 
noii domnii şi reîntoarcerea la haosul dintâi, la 
vechea anarhie (...)După marea robie, robia 
măruntă”. 

Mă întreb - dat fiind că diagnosticul băiatul din 
Răşinari este corect nu doar pe plan naţional ci, mai 
ales, pe plan mondial, unde ne aflăm acum? 

Nu cumva „ura şi viciile ieşite acum la iveală - (a se 


pe Cioran şi 
ÎN GÂNDIREA 


vedea proza şi poezia contemporană, limbajul 
străzii, comportarea tiranilor locali. - (Mischie, 
lliescu, Năstase, Hrebenciuc, sau Quintus şi 


Mazăre, Oprişan sau Simirad) anunţă data destrămării? 
Nu cumva Cioran vede viitorul când afirmă: 
„Judecata după tiranii pe care i-a produs epoca 
noastră va. fi fost oricum -darînnici uneaz 
mediocră (...) Lui Hiter-mai mult decât lui Stalin îi 
revine meritul de afi dat tonul acestui secol. El 
este mai puţin important “pentru el însuşi cât 
pentru ceea ce anunţa, prefigurare a viitorului 
nostru, heraldal unei încoronări tenebroase şi al 
unei  histerii cosmice, precursor al acelui 
despot la -scară planetară ce va realiza unificarea 
lumii PRIN ŞTIINŢA al cărei rost nu ESTE SĂ NE ELIBEREZE 


(continuare în pag. 14) 


D.P.M. 


Die e _—— 


„ D5 


O 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 / 2005. 


(urmare din pag. 9) 


+ (Dare de seamă...) şi conflicte între cei ce ştiau ce trebuie 
făcut şi cei ce interpretau legea în afara spiritului şi literei el. 
Deşi legea prevedea expres ca toate veniturile şi cheltuielile din 
timpul Campaniei Electorale trebuie raportate în termen de 15 
zile de la data publicării rezultatelor, unele Filiale ale Cunii de 
Conturi au pretins sa fie anunţate inainte de a se lipi orice afiş 
sau de a se ține orice întrunire în vreo sală publică, obligând 
responsabilii noştri sa declare sursele de finanţare şi modul cum 
vor fi cheltuiţi banii pentru aceste acţiuni. Mai mult s-a pretins ca 
rapoartele să se facă numai pe anumite formulare, doar într-un 
anumit fel, în concluzie o birocrație excesivă care a însemnat 
timp, energie, nervi ŞI bani. 

În ceea ce priveşte obstrucţionarea formațiunilor ne- 
parlamentare de a se face cunoscute atât în ţară cât şi peste 
hotare, trebuie precizat că mijloacele de informare s-au aflat 
toate în mâinile Guvernului şi ale marilor potentaţi puşi pe 
căpătuială. Sumele care ni se pretindeau pentru un anunţ cât de 
sumar erau pentru noi prohibitive. 

În zadar au fost făcute intervenţii de înlesnire a ieşirii pe 
posturile de radio şi televiziune, refuzul de fiecare dată a fost 
categoric. 

Nevoia de a se constitui un pol autentic de dreapta în 
România a devenit evidentă pentru a mare parte a electoratului 
nostru. Un astfel de pol nu se poate constitui decât prin 
colaborarea mai multor formaţiuni politice care militează pentru 
slujirea interesului naţional şi apărarea valorilor creştine. 

Depăşirea pragului electoral pentru intrarea în Parlament, aşa 
cum rezultă din legile aflate în vigoare astăzi a obligat chiar 
partidele mari să facă alianţe pentru a reuşi intrarea în forul 
legislativ, ca după aceea în Senat sau Camera Deputaţilor să se 
separe pe grupuri de partid, păstrându-şi fiecare identitatea 
proprie. Această soluţie a dat rezultate şi poate fi aplicată şi la 
formațiunile de dreapta rămase în afara Parlamentului. 

Se observă că interesul celor de stânga este să ne ţină 
divizați pentru a ne putea domina. Principalele mijloace pe care 
le folosesc formațiunile de stânga în această acţiune de divizare 
a noastră sunt: 

+ reiterarea calomniilor vechi fără a oferi dreptul la replică; 

e acţiuni deliberate de dezinformare; 

* politica de ameninţare a salariaţilor din diferite instituţii 
urmate de destituiri pe motive politice; 

* promovarea şi întreţinerea disensiunilor în tabăra naţional- 
creştină; 

e atragerea tineretului spre distracţii, plăceri şi practici 
imorale pentru a-l îndepărta de contactul cu lupta naţională. 

Am analizat cu factorii responsabili din trei partide de dreapta 
această problemă a constituirii autenticului pol de dreapta din 
România (Partidul Naţional Ţărănesc -— Creştin Democrat, 
Partidul Noua Generaţie şi Partidul Tinerilor din România), 
Urmează să se alcătuiască o comisie tehnică de redactare a unul 
protocol care să fie întâi dezbătut şi aprobat în forurile de decizie 
ale acestor formaţiuni politice, apoi semnat de toţi preşedinţii în 
funcţie şi numai după aceea adus la cunoştinţa electoratului 
român, 

Aceasta este o acţiune începută de vechea conducere, 
urmând ca ea, dacă se va considera utilă , să fie continuată de 
noua conducere a Partidului „PENTRU PATRIE”. : A 
„O analiză aparte se impune a fi făcută calităţii activităţii şi 
otet de organizare a Partidului „PENTRU PATRIE” din ultimii 
ani. 


Această formaţiune politică a fost întemeiată, după cum se. 


ştie, de vechi luptători din Rezistenţa Naţională. Aceştia au 
constituit de la început coloana vertebrală a organizaţiei, luând 
pe umerii lor toate responsabilităţile inclusiv povara activităţii de 
teren. A sosit acum clipa când fizic aceştia nu mai pot continua 
activitatea de teren, simțindu-se imperios nevoia predării 


pagina 11 


conducerii către generaţia tânără. Ş 

Sunt voci care consideră pripită această predare de ştafetă pe 
motivul că cei tineri din Partidul „PENTRU PATRIE” sunt puțini şi 
neexperimentați suficient pentru a-şi asuma răspunderea conducerii 
unui „partid cu probleme”. E, 

Argumente pro şi contra adoptării acestei hotărâri se pot găsi, 
un lucru însă nu poate fi contestat de nimeni: bătrâneţea fizică este 
O realitate care provoacă fără excepţii reducerea ritmului activităţii 
de teren, activitate strict necesară unui partid în plin marş. : 

Diminuarea ritmului activităţii de teren înseamnă o frână şi în 
acelaşi timp o întârziere în afirmarea principiilor pe care Partidul 
„PENTRU PATRIE” doreşte cu tot dinadinsul să le impună cât mai 
repede în viaţa politică românească. 

De aceea ar fi bine ca toţi cei în vârstă, aflaţi în conducerea 
partidului să adopte hotărârea la acest Congres de a lăsa pe tineri 
să ducă mai departe steagurile noastre de luptă. ki 

Trebuie să se ştie că aceşti tineri nu sunt luaţi la întâmplare. Ei 
au făcut „şcoală” o bucată de vreme alături de cei în vârstă şi mai 
mult au fost în atenţia Senatului PPP, organ care are rolul de a face 
selecţia cadrelor fără influenţe din afară, membri acestui for fiind 
subordonați numai conştiinţei proprii, închinate lui Dumnezeu. 

O precizare se impune în această direcţie. Chiar dacă un tânăr 
va fi propus de Senat şi ales în conducerea partidului, nu înseamnă 
că el nu poate fi schimbat chiar în timpul mandatului obținut. Dacă 
se abate de la linia Statutului, încalcă legea onoarei, desconsideră 
principiile de viaţă pe care a promis să le respecte, Senatul are 
dreptul să-i ridice creditul moral acordat. Şedinţa Senatului de 
descalificare va fi urmată de o şedinţă a Consiliului Director la care 
Comisia de Etică şi Disciplină poate propune destituirea lui din 
funcţie. În acest fel prin Senat principiul selecţiei poate funcţiona şi 
în intervalul dintre Congrese. 

Singur Senatul este cel ce poate legitima moral o persoană într- 
o funcţie de conducere a unei organizaţii ce vine din Rezistenţa 
Naţională, practic din istorie. Fără această legitimare totul apare ca 
impostură. O persoană care se autointitulează şef în numele luptei 
de Rezistență Naţională fără a fi legitimat de forul participanţilor la 
această luptă nu face altceva decât să atenteze la unitatea de 
acţiune şi să discrediteze formațiunea pe care pretinde că o 
reprezintă. Nu poate nimeni vorbi în numele celor ce nu-i permit 
aceasta. E ca şi cum cineva ar vrea să reprezinte o persoană care 
nu l-a împuternicit cu această reprezentare. Din nefericire după 
Revoluţia din 1989 au apărut în lumea politică din România 
impostori care până ajung să fie etichetaţi ca atare produc confuzii 
şi derută în rândul maselor, în special a tinerilor neinformaţi. 

In Partidul „PENTRU PATRIE”, din punct de vedere moral, 
Senatul reprezintă autoritatea ultimă. Acestui For îi datorăm cu toţii 
respect nelimitat. 

Pentru sprijinul deosebit acordat formaţiunii noastre politice în 
ultimii ani ţin să mulţumesc public următorilor senatori: Virgil 
Velescu (Bacău), Constantin Puiu Atanasiu (Bucureşti), Nicolae 
Mazăre (Prahova). 

Realizările mai importante ale întregii formaţiuni de la ultimul 
Congres al Partidului „PENTRU PATRIE” până în prezent pot fi 
sintetizate astfel: 

1. Colaborarea cu Fundaţia „Prof. George Manu” care a 
demonstrat unitate de acţiune; 

2. Reînscrierea Partidului „PENTRU PATRIE” conform noii 

legi a partidelor politice; 

3. Participarea la alegerile locale şi parlamentare dina nul 2004. 

Neîmpliniri: 

1. Lipsa de filiale ale Partidului „PENTRU PATRIE” în unele 
judeţe ale ţării; 

2. Slaba susţinere electorală. 

Fie ca aceste neîmpliniri să fie cât mai repede depăşite şi tinerii 
ce vor fi promovați astăzi în conducere să ne ducă în cel mai scurt 
timp spre Biruinţa mult dorită. 

Dumnezeu să ajute România! 


pagina 12 
PROMOVAREA STATISTICILOR RELE 


La 1 Aprilie 2000 în cadrul unui simpozion pe 
tema (USES and MISUSES of SCIENCE) (Foloasele 
şi Abuzurile Ştiinţei) profesorul JOEL BEST 
preşedintele catedrei de Sociologie şi Justiţie 
Criminală — (Delaware), autorul volumului 
intitulat „Minciuni blestemate şi statistici”, şi-a 
susținut punctul de vedere intitulat „pro- 
moting bad statistics” pe care ni l-am propus 
ca temă pentru textul supus azi atenţiei dvs. 
dat fiind utilitatea lui într-o ţară în care 
minciuna, statisticile măsluite şi cifrele 
trucate sunt prezente pretutindeni. 

Pentru că, susține profesorul american, în 
„societatea contemporană problemele sociale 
trebuie- să concureze pentru a fi luate în 
seamă. lar pentru aceasta avocaţii lor se 
reazemă pe statistici dramatice-pentru că 
statisticile au puterea asemănătoare unui 
fetiş in cursul discuţiilor contemporane asupra 
problemelor sociale" 

Statistica devine punctul central al 
procesului: cifrele evocă „ştiinţa" şi precizia, 
ele par a fi nodulii adevărului, fapte care 
distilează esenţa simplă a unor procese 
sociale complexe. 

Intr-o- cultură care tratează faptele şi 
punctele de vedere în termenii dicotomiei 
numerele ar. reprezenta ADEVĂRUL ceea ce se 
cheamă „fapte dure" (bard facts) şi de aceea 
in aproape fiecare dezbatere, pe probleme 
sociale, atuul statistic este „trâmbiţa opiniei 
absolute”. 

Asta în ciuda faptului că, în acest domeniu, 
statisticele aduc în discuţie date îndoielnice. 

In timp ce unii critici pun, întâmplător, unele 
cifre in discuție, în general, nu i se cere unei 
statitistici să fie corecte sau măcar 
plauzibilă - pentru a fi acceptată de toată 
lumea. lar avocaţii ce se bat pentru promo- 
varea problemelor sociale sunt preocupaţi de 
procesele prin care politicienii, presa şi 
publicul focalizează aceste probleme asupra 
calităţii cifrelor pe care le folosesc în 
argumentaţia lor. 

Deoarece profesorul Best socoteşte că aşa 
ceva este nociv în revista SOCIETY «el 
analizează. „unele dintre principiile. care 
guvernează acest proces" şi doreşte să 
identifice „principiile care guvernează acest 
proces" care sunt „liniile conducătoare pentru 
crearea şi diseminarea statisticilor  în- 
doielnice în problemele sociale”. (Society — 
martie-aprilie 2004) 

Deşi vorbim despre fapte ca şi cum ele ar 
exista independent de oameni, aşteptând cu 
răbdare descoperirea, cineva le produce - sau 
le construieşte - şi fiecare statistică socială 
reflectă alegerea care intervine în producerea 
acestora. 

Cheia alegerii implică definiţia şi metodo- 
logia. Ori decâte ori numărăm ceva trebuie, în 
primul rând, să definim ceea ce sperăm să numă- 
răm şi apoi să alegem metodele prin care vom 
realiza numărătoarea. În general presa priveşte 
statistica ca fapte, nişte bucăţi de 
adevăr. Se uită că alegerile umane se află în 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 / 2005. 


spatele fiecărui număr; prezentarea numerelor 
dă fiecăruia pretenţia credibilității. În acest sens 
statisti evine un fetiş. Ă 

Cl NUMAĂ ESTE MAI BINE DECÂT NICI UN NUMĂR! 

Prin această generoasă declaraţie un număr nu 
aravea nevoie să fie examinat de-aproape - chiar 
dacă este puţin plauzibil. Lucru pe care profesorul 
Best îl ilustrează cu istoria unei cifre prezentă 
atât în cărţi savante sau populare: ni se 
spune că, anual, ar muri 150 de mii de femei din 
cauza anorexiei. Deşi cifra arfi trebuit să fie 
bănuită ca fiind  Incorectă de vreme ce anorexia 
afectează numai femeile tinere iar în USA - 
prin toate cauzele - nu mor anual decât 8500 de 
femei. Când auzim că anorexia ucide 150. 000 noi 
presupunem că oricine citează această cifră ştie 
că-i cea adevărată. Ş 

Adesea statisticele problemelor sociale există 
într-o splendidă izolare. Când nu există decat un 
număr acesta are greutatea autorităţii Oamenii 
tratează statistica ca pe o autoritate pentru că 
este statistică. Adesea aceste cifre singuratice ne 
parvin de la activişti care doresc să ne atragă 
atenția asupra unor - fenomene sociologice ne- 
glijate „Un simptom alneglijenţii sociale este că 
nimeni nu s-a necăjit ca să realizeze o 
înregistrare corectă, că nu exista nici o statis- 
tică oficială sau alte “surse corecte. Când 
reporterii relatează o istorie ei doresc fapte. 
Când activiştii nu dispun decât de cifre numerele 
lor arată ca nişte fapte-şi în absenţa altor cifre 
mass-media transmite numai statisticile 
acestora. 

APOI NUMERELE ÎNCEP SĂ - ŞI TRĂIASCĂ PROPRIA 
VIATA: ceea ce David Luckenbill numeşte —,spălarea 
numerelor"- statistica originală fiind uitată şi 
prin repetiţie cifra începe săfie  tatatăca un 
fapt anstit. 

Este adevărat că azi — datorită stocării 
electronice avem un extraordinar acces la informații 
dar mulţi oameni au dificultăți să facă 
diferența dintre informaţia corectă şi „una proastă”. 
Asta şi pentru că standardele pentru compararea 
şi evaluarea prelor sunt deficiente. 

IAR NUMERELE MARI SUNT MAI BUNE DECÂT CELE 
MICI: asta pentru că problemele sociale trebuie să 
se bată pentru a fi luate în seamă dat fiind că 
există multe cauze şi puţin spațiu pe prima 
pagină a marilor ziare. Şi atunci, dat fiind că 
CIFRELE MARI sugerează o MARE PROBLEMA, atunci 
ele dau mai bine şinupot fi ignorate. 

Mitch Snyder cel îmi vizibil purtător de 
cuvânt al celor fără un cămin — (boschetari, copiii 
străzii etc) explica, prin anii 80cum s-a ajuns la 
trei milioane: fiecare ne cerea aşa ceva; fiecare 
spunea că aşteaptă o cifră: amfăcut ceva chemări 
telefonice, am vorbit cu ceva oameni şi - am zis - în 
regulă avem ceva cifre. Suspectând că trebuie 
să existe :cazuri neînregistrate sau neraportate 
activiştii exagerează şi uite aşani se spune că 
există (e vorba de USA) un milion de bătrâni abuza- 
ți, trei milioane fără adăpost, două milioane de copii 
dispăruţi, 60 de milioane analfabeți funcționali (ştiu 
să citească dar nu citesc nimic) iar în ce 
priveşte pornografia cu copii - depinde de sursa 
informației voastre, ar fio industrie cu ocifră de 


(continuare în pag. 13) 
lon ECONOMISTU' 


EEE E E E E E EEE E 5 RE E E E E EEE, 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 / 2005. 
(urmare din pag. 12) 


+ (PROMOVAREA...) - afaceri între 1 miliard 
i 4-6 miliarde de dolari. 

Adesea acestea îs singurele cifre - de care 
dispunem, ir 

Un matematician -— John Alem PAULO 
argumentează că „nesocotitorii” . (inumeracy). — 
(contra partida matematică a analfabetismu- 
lui) - sunt larg răspândiţi şi firească suge- 
rându-ne că ea creează modul în care ne 
comportăm cu cifrele mari. Cei mai mulţi dintre 
noi înțelegem sutele - uneori chiar miile dar 
curând magnitudinile se bulucesc. într-o 
singură categorie: „lt-s a lot'(Eo grămadă)! 

Chiar cifrele cele mai neplauzibile pot fi 
larg acceptate. 

Când avocaţii „copiilor dispăruţi” afirmă că 
este vorba de aproape DOUA MILIOANE anual 
oricine a făcut ceva matematică ar putea face 
următoarea socoteală: există 60 milioane de 
copii sub 18ani; dacă dispar 2 milioane asta 
înseamnă unul din 30; sau altfel spus că în 
fiecare an, în fiecare clasă din şcolile 
americane UN copil nu mai există laro scoală cu 
900 de elevi voravea 30 de absenţi. ADICĂ O 
CLAS A! 

Şi deşi presa a dezghiocat toate astea prin 
1985 totuşi cifra de 2 milioane reapare! 

Este remarcabil cât de frecvent discuţiile 
contemporane, pe teme sociale, nu fac nici un 
efort ca să definească DESPRE CE ESTE VORBA. 

Adesea ni se dă o dramatică exemplificare - 
poate cea legată de un copil torturat, ni se 
spune că este vorba de un exemplu al unei 
probleme sociale - în acest caz agresarea 
copiilor (Child abuse) şi, la sfârşit o 
statistică: „există peste 3 milioane de atari 
situații într-u an”. 


Exemplul, cuplat cu numele problemei, pare 


suficient pentru a face o definiţie self- 
evidentă. Totuşi, definițiile nu pot fi tot- 
deauna evitate. 

DEFINIȚIA: BINE CUPRINZĂTOARE decât 
ÎNGUSTĂ. 


Nici o definiţie nu este perfectă: exista 
două căi principale prin care definițiile 
problemelor sociale pot fi deficiente: o 
definiție poate fi prea largă şi cuprinde mai 
mult decât ar trebui - adică definițiile largi 
tind să identifice ceea ce metodologii numesc 
„fals pozitive“; ele includ anumite cazuri care 
nu ar trebui sa fie incluse ca o parte a 
problemelor. 

Pe de altă parte o definiţie este prea 


Strâmtă incluzând cazuri ce ar trebui, 
poate, săfie incluse ca parte a problemei. 
O definiţie prea îngustă nu participă la 


extinderea deplină aunei probleme; făcând aşa se 
perpetuează istoria neglijării problemei. 

Unii activişti sunt în favoarea unor 
definiţii largi care să încorporeze orice caz 
ce ar trebui inclus - în aşa fel încât să fie 
excluse toate „fals-negativele”. 

Dar acest tip de definiţii invită la critică pentru 
că ele ar putea maximaliza „falsele pozitive E 

Dar cum se soluţiona o atare situaţie? 

APĂRÂND NUMERELE PRIN ATACAREA CRITICILOR. 


pagina 13 


Când activiştii generează o statistică ca parte 
a unei campanii ce ţinteşte atragerea 
atenţie asupra unor probleme sociale există 
tendința să combine (îmbinează) numărul cu 


cauza. Deci oricine aduce în discuție [e) 
statistică poate fi suspectat „ca nefiind 
simpatizantul  revendicărilor largi indiferent 


de victimele  suferince. 

In mod similar criticând definițiile prea 
restrictive sepot produce aspre reacţii: prin 
asta s-ar nega suferință victimei. Şi 
minimaliza extindere problemei - şi prin 
extindere s-ar sPRIJini statu-quoul. 

Fireşte definițiile trebuie să fie opera- 
ționalizate dacă ele trebuie să ducă la 
statistici. Dacă va fivorba de un sondaj ci- 
ne va intra în eşantion? Şi cum vor fi 
verbalizate întrebările? Cum vor fi codificate 


răspunsurile? Cea mai mare parte din ceea ce 
social- ştiinţifică 


noi numim. metodologia 

cere stabilirea modului în care vom măsura 

fenomenul. social . Orice “statistică depinde 

de aşa ceva. 3 
MĂSURĂTORI: MAI BINE INCLUSIV DECAT 

EXCLUSIV. 


Cei maimulți dintre advocaţii contemporani au 
o suficientă sofisticare sociologică pentru a 
face aluzie la cifrele întunecate această parte 
dintr-o problemă socială care nu este nici 
neraportat - şi  neînregistrată. Statisticele 
oficiale - ne atrag ei atenţia, subestimează, — 
inevitabil, - mărimea problemelor sociale. 

Când mediile raportează cifre, procentaje, 
rate, aproape niciodată nu explică definițiile şi 
măsurile folosite pentru producerea acestor 
statistici. 

CIFRE CONCURENTE SUNT DE ASEMENEA BUNE. Deoarece 
mediile tind să trateze numerele ca factuale 
ignorând definițiile şi măsurătorile numerele 
contradictorii pun o problemă. Mai clar, nu pot 


fi corecte ambeie ciie. 


Unde, ar putea întreba un metodologist, şi 
cum de au reuşit diverşii avocaţi să ajungă la 
cifre diferite — sperând să arate că o cifră este 
mai corectă decât alta sau cel puţin să înțeleagă 
cum potfi obținute cifre diferite prin metode 
diferite? 

Drept exemplu profesorul Best relatează 
diferențele în ce priveşte numărul participanţilor 
la marşul a un milion de oameni (1995) în 
timp ce organizatorii au lansat cifra de 1,5-2 
milioane de oameni, serviciul politiei din parcul 
național vorbea - doar de 400. 000 (cifra realizată 
prin fotografii aeriene pe aria ocupată. Dar, 
pentru că organizatorii erau nemulţumiţi, s-a cerut 
ajutorul unui grup de analişti de la Universitatea 
din Boston care, au afirmat că mulțimea a fost de 
837. 000 plus sau minus 25% - sugerând, că ar fi 


fost în realitate UN MILION! 

Presa a relatat ambele cifre cu formula 
standard „el spune - ea spune!'. Dar foarte 
puțini reporteri şi-au pus întrebări în ce 


priveşte diferența. Dacă arfi făcuto atunci 
ar fi aflat că Poliţia a folosit pentru fiecare 
demonstrant 3, 6 picioare pătrate în timp ce 


“(continuare în pag. 14) 


Si an pi i CP a N Pai CR i ci a ia 


pagina 14 
(urmare din pag. 13.) 


„e (PROMOVAREA...) grupul Boston 1,8 
picioare. pătrate - care este echivalentul 
spațiului ocupat de călătorii cu un 


ascensor înghesuit. Dar presa în loc să ceară 
explicații în acest— sens atransmis cifrele ca 
fiind în mod egal valide - explicaţia ar fiind 
motivele celor care au făcut calculele! 

Dar nu a făcut nimeni nici un efortdea 
judeca metodele şi afirmaţiile din spatele 
diferitelor cifre de pildă dacă este probabil 
ca sute demii de oameni să stea înghesuiți aşa 
cum şi-au imaginat ceide la BU timp de 
atâtea ore - cât a durat demonstraţia. 

Aceasta arată că discuţiile din acest domeniu 
sunt remarcabil de nesofisticate. 

Statistica descriptivă - simple numărători, 
medii, procentaje, rate şi altele asemenea- 
joacă rolul cheie în discuţiile publice 
legate de politica socială şi problemele 
sociale. lar nivelul acestor discuţii nu este 
prea elevat. Există foarte puţin spirit critic în 
ce priveşte statisticile sociale. Oameni 
manufacturează iar alţi oameni repetă cifra 
îndoielnice. Adesea oamenii care le-au creat 
cred în ele. Nici advocaţii care fac 
statisticele, nici reporterii care le repetă 
nici publicul larg nu îşi pun şi nu pun întrebări! 

Ceea. ce Paulos numeşte analfabetismul 
aritmetic este în parte blamabil — dat fiind că 
mulți oameni nu sunt într-o situaţie 
confortabilă cu ideile de bază ale numerelor şi 
calculelor. „Dar există o problemă mult mai 
importantă: mulţi dintre noi nu- țin seama de 
faptul că fiecare NUMĂR este o construcţie 
socială, produsă de anumiţi oameni ce folosesc 
metode particulare. 

Tendinţa naivă, dar larg răspândită, este de 
a trata statistica drept un fetiş, adică 
asemenea unor pepite de aur ale faptului şi nu 
drept eforturile cuiva de a rezuma, de a 
simplifica complexitatea. 

Dacă acceptăm statistica drept un fetiş atunci 
cele mai multe în liniile directoare pe care le-am 
scos în evidentă para avea un sens perfect, Orice 
număr este mai bun decât nici o cifră deoarece 
cifra reprezintă adevărul. Numerele îşi au propria 
lor viață pentru că sunt adevărate şi adevărul lor 
le justifică supraviețuirea!?! 

“ Calea cea mai bună de a apăra un număr este să-i 
ataci motivele lui critice de oarece oricine care pune 
în discuţie un număr prezumabil adevărat poate să 
aibă şi motive dubioase ca să facă acest lucru. 

lar când suntem puşi față în- faţă cu numere 
contradictorii şi aceste cifre sunt bune pentru că 
ele reprezintă fragmente de adevăr. 

In acelaşi timp liniile călăuzitoare oferă celor 
care trebuie să producă cifre justificări pentru 
cifrele mari, definiţii largi şi metode clare: 

Adesea avocaţii sunt încrezători în adevărul pe 
care îl ştiu. şi ei abordează statisticele ca un 
efort sincer de a genera cifre necesare 
documentului pe care, până la urmă, ei îl ştiu ca 
adevărat. 


aifrele sunt construite social. Statisticile nu sunt PEPITELE DE 
AUR ale unui fapt OBIECTIV ci creaţi ale oamenilor. 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95 / 2005. 


Fiecare statistică reflectă decizile oamenilor de a număra, de a 
alege ce trebuie numărat, cum să faci numărătoarea ş aşa mai 
departe. ACESTE PREFERINŢE DĂLTUIESC, INEVITABIL, 
FORMA CIFRELOR CE VOR REZULTA. : 

Discuţiile publice în ce priveşte statisticele sociale 
au nevoie de o cărare de mijloc între NAIVITATE - 
presupunerea că toate cifrele sunt adevărate, pur şi 
simplu - şi CINISM -bănuiala că cifrele sunt minciuni 
spuse poporului din motive rele). 

Acest traseu trebuie să fie critic. 

Trebuie să se recunoască că fiecare statistică este 
imperfecta dar să fim de acord că statistica este o cale 
de a rezuma informaţii complexe. Oamenii preocupaţi 
de ştiinţa socială au responsabilitatea de a promova 
acest accent critic în public, în presă şi între avocați. 


(urmare din pag. 10) 
* (În preajma...) Cl SĂ NE ÎNROBEASCĂ" (vezi dota- 


rea serviciilor secrete capabile să ne 
urmărească, judece, condamne şi ucide fărăca 
să ştim dece, din ordinulcui şipentru cine; 
sau uluitoarele mijloace - în continuă 
creştere, prin care suntem manipulaţi;, este 
alterat adevărul; este rescrisă istoria; sunt 
declanşate războaiele! 

„Geneza a intuit mai bine condiția umană 
decât filosofia. şi visele noastre. lată ce am 
fi putut. afla dacă n-am fi fost conduşi de 
„liber — cugetători” şi de „analfabeți funcționali" 
- (care se ştie - deţin patalamale din care 
reiese că ar fi fost alfabetizaţi dar nu - şi 
folosesc pregătirea din şcoala primară) — „şi 
când a văzut Domnul căs-a înmulţit răutatea 
oamenilor pe pământ şi că toată închipuirea 
cugetelor inimii lor este numai şi numai 
spre răutate, în toată vremea, i-a părut rău lui 
Dumnezeu căa făcut pe om pe pământ şi s-a 
mâhnit în inima sa. Atunci a rostit - Domnul: 
„nimici-voi, de pe fața pământului pe omul pe care 
l-am zidit. Şi pe om şi dobitoacele şi 
târâtoarele şi paserile cerului, căci îmi pare 
rău că le-am zidit...ci pământul se stricase în 
fața lui Dumnezeu şi se umpluse de silnicie; şi 
s-a uitat Dumnezeu pe pământ şi iată se 
stricase, fiind că tot trupul . îşi stricase 
rostul său pepământ” (Geneza, 6-7, şi 11-12). 

Dar despre toate acestea îl vom chema din 
nou, printre noi pe EMIL CIORAN pentru căo 
voce, precum cea a,„hulitului legionar' nu-poate 
fi - şi, mai ales, înatariclipe, nutrebuie săfie 
interzisă: 

„Tăcerea. lui 
dezechilibru”. 

lar noi vom pleda fără încetare şi până la 
împlinirea următoarele doleanţe: 

1). Înființarea catedrei EMIL CIORAN, MIRCEA 
ELIADE şi NAE IONESCU. 

2). Tipărirea, integrală, a 
de la Nae lonescu. 4 

3). Deschiderea  zăgazurilor pentru, ca adevărul, 
ascuns în arhivele pitite de comunişti — şi nu 
doar de ei, privind istoria secolului XX. 


4). Un curs public despre ISTORIA INTELECTUALITĂȚII 
LEGIONARE. - : 


o vom plăti printr-un plus de 


tot ceea nea rămas 


BUNA VESTIRE nr. 94 - 95/2005. 


Meditaţii amare 


Mi-am Zis de multe ori că mă las de mâzgăleli! Dar nu-mi 
tn cuvântul. Vorba gânditorului — deşărtăciune şi neluare în 
«eamă de către cei ai neamului din care provine respectivul, 

robabil, aşternerea de gânduri pe hârtie este o necesitate a 
âz ălitorului şi a nu fi citite un apanaj al cititorului. Ei, treaba 
i-a cititorului! — şi, evident, şi treaba mea, Să ne spunem 
ândurile. lată-le: Hărmălaia aceasta cu ziariştii ăştia din Irak 
este de-a dreptul caraghioasă (de nu se va sfârşi tragic). Tot 
soiul de individe şi inşi cu microfonul în mână îşi dau cu 
resupusul. „Luptă! ... la Bucureşti, la ... poarta Palatului 
Cotroceni, la bazinul de la Universitate, se dau gravi, îi vezi 
cu pancarte, trec prin fața Guvernului etc. Nişte caraghioşi şi 
ioocriţi, nişte cretinoizi efectiv! In primul rând nu i-a trimis 
acolo nici Cotroceniul şi nici Guvernul. În al doilea rând ce 
caută trupele americano-române în Irak? Adică, SUA 
condusă de evrei, vrea să impună fiecărei țări dictatura 
iudaică? Adică, „democraţie” anarhică în sânul rasei albe. 


arabilor, destrămarea etniilor şi religiilor tuturor popoarelor, şi 


conservarea cu fanatism a iudaismului şi a poporului ce-l 
ractică chiar cu riscul de-a nimici întreaga omenire. Acesta-i 
adevărul şi-l ştim fără a fi necesar să se fi deplasat acolo 
mari jean şi ceilalţi. Chiar aşa, ce caută acolo militarii români 
pe post de mercenari? Vor să lupte pentru „țărişoară”? Nici o 
problemă! Basarabia este neunită cu România. Să lupte şi să 
realizeze unirea. Există români dincolo de Nistru... sunt 
oprimați de un regim criminal? Sunt! De ce nu se duce acolo 
ziarista” mari jean să relateze despre persecuțiile şi 
încălcarea „democraţiei” de Smirnov în detrimentul românilor, 
să îi ia un interviu? Dar, de ce nu se duce în Bucovina de sub 
ucraineni, dar în Timocul românesc, dar în Grecia? Dar nu-i 
revoltată că zeci de mii de irakieni ne exploatează ca pe hoţii 
de cai în propria țară, da' taică-su, senatorul nu protestează 
la Cotroceni că zeci de: mii de haisani ne sug dolari şi euroi 
şi-i cară în țările lor de origine, că falimentează întreprinderi 
româneşti şi aruncă în şomaj sute de mii de români, că pun la 
muncă româncuţe tinere, plodesc islamism în România, 
nimicesc țara efectiv (Unde mai pui că prea învățatul nostru 
prezidente ne lămurea la moartea acestui biet soldat Narcis 
Şonei că el „şi-a făcut datoria” luptând pentru „pace”, pentru 
“țară” sau ce a mai debitat? Că nu contează! Păi, bine, măi 
tovarăşe Băsescu, chiar ne crezi ultimile gioarse? Avem încă 
creieri în cap!). Pauză! Noi ne ducem să „luptăm contra 
terorismului” în Irak. Păi, aceia-şi apără ţara, cretinilor, de 
ocupaţia americano-iudaică. Îşi apără modul lor de-a trăi şi 
înțelege lumea. Îşi apără identitatea națională, religioasă. N- 
au nevoie de „democraţia” iudaică pentru alţii. De ce nu te 
duci, tu, mari jean, să aperi „democraţia” în Israel, să combați 
fanatismul religios “iudaic? Să denunți „terorismul” contra 
palestinienilor, să plângi de grija acelor palestinieni scoşi de 
pe pământurile lor? ai 
Altă „tiorie”: di Schipor şi alți din ăştia umblă de căpiaţi pe 
urma trupelor române care au rupt alianța cu Germania în 
1944 şi au luptat alături de coaliția sovieto-anglo-americană 
(condusă de iudei) pentru înfrângerea Germaniei şi — implicit 
- pentru trecerea României sub ocupație. sovietică (adică 
iudaică de orientare marxist-leninistă). Bravo, dle ofițer şi 
estul de militari! Da', nu te duci matale şi de la Prut la Volga, 
Orkuta, Cercul Polar pe urmele românilor morți pentru 
Basarabia, Bucovina? Da' pe urmele deportaților români din 
aceste provincii de către Poliţia lui Stalin? Nimic! Mucles! Pe 
urmele. ofițerului nostru (de la Săvârşin la Praga) o ia de 
Căpiat şi fostul rege Mihai, vinovatul de capitularea a peste 
120. 000 de soldați români şi de împuşcarea lui Antonescu? 
, d rege fu invitat de Putin la Moscova pentru ziua de 9 
mai, Ce se sărbătoreşte acolo? „Victoria contra nazismului? 
Contra Germaniei? Normal! Contra acelei Germaniei şi nu 


___ pagina 15 
v, a acelei 

Ce-a fost 
în acel 


Uniunea Sovietică (şi implicit Rusia) în a pizooli d 
instrument! Şi-a făcut datoria şi a fost distrusă. Spre gloria i 
Israel! Şi atunci ce „victorie” sărbătoreşte (sau comemoreaz ) 
Putin? Reducerea Rusiei la granițele din 1770 în urma 
înfrângerii Germaniei? Întreaga Europă este umplută de 
monumente pentru comemorarea victimelor evreieşti făcute de 
regimul hitlerist în cei circa 3 ani de ocupaţie a unor țări ale 
Europei. Nici un monument pentru victimele albe făptuite de 
regimurile staliniste populate cu torționari iudei în aceleaşi țări 
(Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România, Ungaria, 
Germania, Cehia; Slovacia, țările iugoslave, Albania, Bulgaria, 
țările Uniunii Sovietice), nici un monument pentru victimele 
yancheilor, conduşi de aceeaşi iudei, în țările ocupate de 
dumnealor! Nimic! Unde mai pui birul ridicat de aceşti domni 
din spinarea poporului german, italian etc. Unde un monument 
pentru bombardarea Dresdei de bandiții americani, crimele de 
pe pământ japonez făptuite de aceiaşi bandiți? „Nazism' şi 
„nazism”! Da' stalinism, rooswelt-ism, churchill-ism nu? păi, 
ăştia trei şi urmaşii lor şi aliații lor iudei sunt cei mai mari 
măcelari din istoria umanităţii, cei care merită să fie blestemați 
la fiecare slujbă bisericească pentru crimele comise la ordinul 
lor şi ca urmare — peste ani -a ordinelor date de aceşti 
criminali. Ce să mai vorbim de criminalii savanţi iudei ce i-au 
ajutat să producă arme distrugătoare, arme ce ameninţă să 
distrugă viața pe pământ? Nimeni nu-l blestemă pe banditul 
Einstein, Openhaimer et co pentru inițiativele lor criminale, pe 
bancherii şi sfătuitorii ovrei din preajma lui „Rooswelt şi 
Churchill. Bine că-l înjură zilnic pe Hitler şi jupoaie bani de pe 
țări precum Germania, Elveţia, România, Ungaria etc. Va veni 
ziua când şi Rusia va plăti bir la Ierusalim pentru „persecuții 
antisemite”. Uitaţi-vă la mine! Când se duse Putin la lerusalim i 
s-a dat peste nas „pentru persecuțiile din vremea țarismului”. 
Putin n-a ripostat! N-a avut prezență de spirit, s-a temut? 
Probabil şi una şi alta! El trebuia să spună: „Nici Rusia şi 
popoarele ei nu vor uita persecuțiile la care au fost supuse de 
către ideologii, cekiştii şi enkavediştii de origine iudaică în 
peste 75 de ai de bolşevism!” De ce n-a făcut-o? Repet: de 
teamă şi lipsă de prezenţă de spirit. Însăşi vizita lui pentru 
beşteleală la Ierusalim (deci nu l-a Tel Aviv) a fost semnul clar 
al canoasei Rusiei. lar faptul că a înghiţit chestia cu 
„persecuţiile” fără să riposteze, tot semn de slăbiciune. 
Sclavia este grea prin însăşi condiţia ei, dar umilirea sclavului 
este marea durere sufletească, minciuna ce este silit să o 
înghită zilnic. „Democraţie capitalistă”! „Democraţia bogaților!” 
„Democraţia jecmănitorilori” de neamuri. Planeta întreagă este 
aruncată în sclavie şi „ziariştii nu fac decât să ne mintă şi să 
ascundă această realitate crudă, cruntă şi fără perspectivă 
pentru marea masă de sclavi. 

Altă „tiorie”: Zilele acestea (sf. lui aprilie) vietnamezii 
comemorează cele peste 2 milioane de victime ale 
bombardamentelor yankee. Îndemn (al aceloraşi „ziarişti”, 
mass-media): „să se uite trecutul pentru a se construi viitorul!”. 
De ce să se uite de către unii?: Cum vine asta? Păi, iudeii îl 
blestemă de peste 2500 de ani pe Aman pentru o intenție. Ba 
l-au şi spânzurat pentru intenţia lui şi i-au ucis şi fii şi au ucis 
şi pe cei care nu avuseseră nici măcar intenţie şi fac şi 
sărbătoare din această crimă, caz unic în istoria omenirii? Dar, 
„ieşirea din Egipt” ce este? Ce vină aveau întâi născuţi 
egiptenilor? Cum să sărbătoreşti aşa ceva, uciderea acestor 
prunci? Nu se revoltă nici un creştin (protestanți, 
neoprotestanţi mai ales, baptişti) pentru aşa ceva? Deci 
pedeapsă pe poporul egiptean şi jaful de odoare şi vase de la 
acelaşi popor? Şi această ispravă se cântă şi-n bisericile 
creştine, în creştinism, într-o religie care este a iubirii şi nu a. 


(continuare în pag. 16) 
Moise, Johsua, David, Samuel, Solomon et co. 


n A 
doar. Contra Germaniei de la Fichte la Hitler inclusi 
Germanii care periclita supremația iudaismului. 


pagina 16 
(urmare din pag. 15) 


* (Meditaţii...) urii şi jafului, exterminării. Ce să mai zicem că 
este slăvit Josua pentru exterminările de cananei? Meditaţiile 
ar putea continua pe pagini întregi şi cu acelaşi rezultat în 
ceea ce priveşte îndreptarea stării noastre naţionale. 

Un individ produce un film în care îşi propune să facă 
băşcălie dintr-o tragedie. Uită, netotul că subiectul a fost 
tratat cum se cuvine de Dostoevski în „Crimă şi Pedeapsă”. 
Anume problema prostituţiei. O femeie nu devine prostituată 
„profesionistă” numai din viciu şi nici numai din naivitate şi nu 
doar pentru că a fost înşelată de un proxenet. Ea devine o 
femeie care-şi oferă serviciile sexuale în primul rând pentru 
că nu are altă posibilitate de a-şi câştiga pâinea cea de toate 
zilele. Şi orice cretinoid de regizor şi creator de artă nu-şi 
poate permite să ignore această realitate. Prostituarea femeii 
pentru a avea ce mânca este un afront aruncat societății şi 
vremii în care trăieşte ea. Regizorul, scenaristul filmului 
„ltaliencele” nu vrea să vadă în această tragedie decât ceea 
ce şi-a propus anticipat: Daijocorirea unui loc sacru 
(Mănăstirea Pasărea), a monahiilor în special şi a goay-celor 
în special. BOR permite filmări cu prostituate în mănăstiri 
româneşti. Nu este o noutate şi vreau să semnalez aici o 
chestiune: Zilnic apar în milioane de exemplare. reviste 
pornografice şi erotice. În ele este înjosită şi batjocorită 
femeia albă, adică femeia creştină. Este expusă, se expune 
amorului venal (anal, oral etc.), adică amorului condamnat de 
morala religiei. căreia această femeie îi aparține. A te 
împerchea este una şi a te exchiba contra firii este şi păcat 
pentru o creştină şi o pogorâre în vicii — fie şi pentru bani, alt 
viciu — pe care creştinismul le-a abolit. Vezi femeia 
musulmană, ovreică, negroidă în aceste reviste? Numai 
tânăra femeie albă, blondă sau brună. Cum este posibil ca 
femeia albă să accepte să fie pozată în astfel de posturi 
animalice (nici măcar) şi sub faţa ei sau pe cap să i se scrie 
cuvântul „hustler” (curvă!)? Adică, cea căreia poeţii mai din 
trecut ai rasei albe i-au dedicat imnuri şi i-au creat un cult, 
devenită astăzi. militant pentru avort şi „feminism” şi 
„egalitate”, acceptă sclavajul mediatic şi sexual şi nu se 
revoltă din această cauză? Că este numită „curvă” şi tratată 
ca atare. Bine că se revoltă contra concepției şi a bucătăriei! 
A suporta „fanetziile” sexuale ale unui negroid, musulman 
sau evreu, a se dezice de cultura ei creştină pentru culturi 
necreştine i se pare normal iar a-şi conserva cultura, căminul, 
familia, rasa ei albă anormal. Adică, preferă să fie tratată ca o 
vită de către profitorii stăpâni ai revistelor pornografice, ai 
producătorilor de filme erotico-pornografice, preferă să aducă 
venituri trusturilor de acest fel şi nu demonstrează contra 
bandiţilor ce le exploatează în acest fel dar demonstrează 
contra clerului catolic sau ortodox pentru că le îndeamnă să 
nu se arunce în starea pomenită mai sus. Cum este posibilă 
o asemenea orbire la semenele noastre albe? Cum de li s-a 
putut rătăci astfel mintea? S-a putut! lată dovada de ce este 
în stare mass-media şi moda, cum pot aceste două mizerii — 
bine manipulate — împinge la sclavaj în favoarea ştiţi voi cui a 
milioane de milioane de femei albe? Şi ele acceptă să fie 
numite „curve” şi să fie strigate pe stradă cu acest apelativ de 
bivolițele negrese şi ele să nu protesteze, să fie răpite şi 
violate de haite - de tineri negri şi justiția „democratică” 
americană să nu-i condamne, să se facă propagandă. pentru 
căsătorii dintre ale şi negri tocmai pentru nimicirea rasei albe 
(vezi episodul cu răpirea sabinelor). Cum vine aceasta? Să 
se prezerveze rasa neagră, minorități de buzunar; iudeii, 
țiganii şi albii nu? De ce? Întrebaţii pe stăpânii mass-mediei şi 
ai băncilor şi ai guvernelor rasei albe! 

Întrebaţi-vă pe voi înşivă fiecare, fraților creştin şi albi! 


BUNA VESTIRE nr. 94 — 95 / 2005. 


(urmare din pag. 7) 

A ( Cuibul...) E ti 

Diferența capitală este într-altă parte. in timp ce toate 
formațiunile politice existente, de la democrați creştini până la 
comunişti, consideră problema politco-socială ca pe o cucerire 
materială, ca o „venire la putere”, Mişcarea Legionară O consideră 
ca o transformare spirituală a omului. Pentru legiune, salvarea 
individului şi a societăţii nu rezidă în aplicarea anumitor precepte 
sociale enunțate prin Biserică sau prin anumite partide, ci în 
elevarea omului către Dumnezeu, printr-o modificare perseverentă 
şi profundă a spiritualităţii sale. sili. 

lată de ce „suntem acuzaţi” de misticism: pentru că noi căutăm 
să redăm acestei spiritualităţi o destinaţie superioară. Lupta dusă 
în acest sens de către Legiune are într-adevăr aspectul unui 
apostolat. A inspira idei noi, a face să se înțeleagă şi să fie urmată 
mistica perfecționării interioare este o operă vastă, de străduință, 
răbdare, dragoste. Atmosfera cuibului poate evoca, pentru cel 
neavizat sau străin, un climat de mănăstire, cu rugăciunile sale, 
jurămintele sale, practicile spirituale. Secretul impus, misiunile de 
îndeplinit etc. , nu fac decât să amplifice impresia unui misticism 
„religios” captivant, pe când, în realitate, nu este vorba decât de o 
credință  politico-socială pe bază spiritualistă, deci religioasă, 
pentru că nu există spiritualitate mai înaltă şi mai curată decât cea 
a religiei. 

(va urma) 


BUNA VESTIRE 


Editor: Fundaţia Română pentru 
Cultură şi Educaţie „BUNA VESTIRE” 


Consiliul Fundaţiei: 
Doru MIHAIL — preşedinte; 


George URSA -— secretar general. 


Redacţia: 


Fondator: Simion Ghinea — Vrancea 


Redactor şef: George URSA; 
Publicist comentator: Doru MIHAIL; 
Corector: Ionică ILIUŢĂ. 


Culegere texte; Elena SORA, George 
URSA. 


Tehnoredactare: Elena SORA, George 
URSA 


Corespondentă: RevistaBunaVestireQyahoo.com 
Administraţia: 021 / 4241550. 


Tipărit la Tipografia Editurii ELISAVAROS, str. 
Luduş nr. 32, Bucureşti 


* Materialele neacceptate, pentru publicare, nu 
se. restituire, 


*_Opiniile exprimate în articole aparțin autorilor. 
ISSN: 1453 — 5602