Transilvania_1925_056_003

TRANSILVANIA 


Anul 56. Martie 1925. Nr. 3. 


— 66 — 


Toma G. Masaryk, un „om“ 


Dacă Napoleon, după o audienţă acordată lui Goethe, a 
exclamat: lată un om/ omenirea din ziua de astăzi, omenirea 
sângerândă, omenirea cuprinsă de grozavă insomnie, omenirea 
ce caută ancora de scăpare-morală din vârtejul de patimi — ar 
putea rosti, de sigur, privind la reprezentantul actual de pe tro- 
nul democratic al Cehoslovaciei: iată — un om/ 

Să ne dăm mai bine seama despre acest adevăr, analizând 
câteva din caracteristicele tinărului-bătrân Toma G. Masaryk. 

Ziarele din Cehoslovacia au publicat cu săptămâni înainte, 
de aniversara de 75 de ani a preşedintelui preamărit: <Cin- 
stifi ziua nașterii, de 75 de ani, a preşedintelui Republicei, cu 
donafiuni pentru fondul răposatei soții a președintelui, ca să se 
ridice un sanatoriu de copil». Ştia presa cehoslovacă cumcă, fă- 
când propagandă în spiritul acesta, va fi pe placul, va lucra în spi- 
ritul acestui patriot=—com». Ştia că alinarea durerilor sociale 
pricinuieşte conducătorului statului o bucurie mai mare, decât 
orice tămâiere plină de fast poruncit, 

Ca student, înaintând teza sa de doctorat la Viena, a scris 
în «curriculum vitae», în biografia sa, că profesează principiile 
lui Cicero și ale lui St. Mill, în ceeace priveşte concepția lor 
de «cetăţean» și de «naționalism» (cita din Mill pasagiul din «Lo- 
gică», cartea VI. cap. 10). istoricul ceh lan Herben citează pa-. 
sagiul lui Mill: «A treia condifie esențială a statorniciei unei 
societăți politice este principiul tare şi eficace al coheziunii 
° membrilor acestei societăți. Abea dacă trebue să o spunem că 
nu înțelegem naționalitatea în sensul vulgar al acestui nume: 
adecă în forma de antipatie absurdă față de streini, de apatie 
faţă de prosperitatea generală a neamului omenesc sau prefe- 
rirea nedreaptă a presupusului interes a propriei noastre patrii, 
iubirea faţă de însuşiri rele, fiindcă sunt naţionale, sau displă- 
cerea de a lua binele, care se poate găsi, în alte țări. Ne gân- 
dim la principiul simpatiei şi nu la acela al dușmăniei ; prin- 
cipiul unității şi nu acela al diviziunii. Ne gândim la simte- 
mântul ¿interesului comun intre aceia, cari trăiesc sub acelaș 
regim, în granițele comune, naturale sau istorice. Ne gân- 
dim ca o -parte a societăţii să nu se considere ca streină 
faţă de celelalte părţi, ca să atribuie o valoare legăturilor reci- 


— 61 — 


proce, ca să simtă, cum sunt un popor (people), că soarta îl 
leagă deolaltd, că nenorocul ce-l ajunge pe unul din concetă- 
feni îi ajunge si pe ei şi că nu doresc să se elibereze, rupând 
legăturile, într'o restriște comună». (După «Pr. Presse», 7 HI, 1925.) 

Ca student convoacă M. odată, în apropierea Vienei, pe 
câţiva prietini, camarazi si le propune constituirea unei socie- 
täfi. «Scopul său principal era ca fiecare (membru) să săvâr- 
şească binele în lume si să poată spune celuilalt ceeace a în- 
deplinit bun şi vrednic de laudă, spre folosul poporului său și 
— astfel — şi al omenirii». (Tot acolo, art. Herben.) 

Altă expresie al aceluiaş punct de vedere: «Creștinismul 
şi iubirea de oameni să fie întotdeauna tari (plini de muşchi). 
iubirea să fie: muncă si dragoste de muncă şi energie. lubirea 
nu este numai pentru zilele de Duminecă şi de sărbătoare — ci 
și pentru zilele de lucru». | 

Ca profesor în Viena nu se da îndărăt să profeseze cre- 
dinfa într'o «federalizare generală — dacă nu i-ar plăcea cuiva 
noţiunea de cosmopolitism — federalizarea generală, care este 
singura ţintă cuminte a omenirii». In loc de cuvântul «cos- 
mopolitism», care a pricinuit mult sânge rău în societatea cehă 
din Praga de pe atunci, s'a folosit M. mai apoi de cuvântul. 
<umanitater. 

Interesant descrie di Herben cum sa accentuat antago- 
nismul între societatea cehă, anchilosată, din a. 1882, şi între M. 
Studenfimea de pe atunci era «naționalistă». Din ce se com- 
punea naționalismul ei? Purta veste si cravate în culorile slave, 
prindea în mâni «beje de ale lui Ziska» (un erou naţional), 
purta säpci roşii cu blăniță albă. Ideile cardinale, pe cari le 
frământa studenfimea de pe atunci, erau: ai voie să porţi frac 
la bal?, nu este cilindrul un semn al germanismului?, este o 
rușine să citeşti chiar reviste germane si nu este voie ca stu- 
dentul ceh să înveţe limba germană! Pe vremea aceea eratun 
Jan Neruda si un M. «trădători de neam», fiindcă nu acceptau 
puncte de vedere atât de minuscule si de ridicole. In 1886 i-a 
strigat un scriitor lui M,, în ziarul de seamă «Národni Listy>: 
«Du-te la dracw, trădător grefosl» Pentruce? Pentrucă lupta 
pentru lumină, pentru echitate. Spunea tineretului: ădevăratul 
naționalism este munca nepregetată, fără de îlecărie, în ogorul 
culturii gi economiei politice! Aprofundaft problemele! Daţi-vă 

1* 


zs 68 = 


seama că cu sporovăielile voastre grandilocuente nu duceţi ca- 
rul naţiunii nici cu un pas înainte. Lucrafi! Demonstraţiile sgo- 
motoase sunt neserioase și nu duc la scop. Lucraţi! 

A mai venit şi celebra ceartă .homerică a manuscriselor 
plastografiate de bibliotecarul Hanka. Acesta, ca să-și ridice: 
neamul, poate, (cu un fel de pia fraus) a arătat lumii neste ma- 
nuscrise, în cari se cântau învingeri asupra cavalerilor teutoni.. 
Textele erau din punct de vedere filologic şi istoric foarte dis- 
cutabile — dar au contribuit ca elanul naţional să crească. M. 
a pornit lupta împotriva lor, fiindcă se convinsese că sunt false. 
Un Doctor Stockmann («Un duşman al poporului» — Ibsen). 
«Cum ?>, strigau naficnalistii, «nu te bucuri de rezultatele na- 
- tionale obţinute ?> M. răspundea: pe minciună nu se poate clădi 
nimic solid! Are neamul meu atâtea alte argumente, încât nu 
mă tem de vitalitatea sa. 

In 1882, când ajunse fostul elev de lăcătușerie si de fie- 
rărie profesor universitar, în Praga, era dismembrat corpul pro- 
fesoral ceh în două tabere. De oparte era «realistul» Masaryk, 
de alta <naţionaliştii» extremişti!. Lupta ce sa dat a fost in- 
vierșunată. In loc să se dea bătut M., a început să clădească. 
Cu elevii săi vorbea ca cu oamenii mari. A fost învinuit că: 
strică tineretul! (Comenta pe Zola şi «Sonata Kreuzers din 
punct de vedere sociologic.) A început sä ridice nivelul cul- 
tural al ziarelor cehe, lărgindu-le orizonturile, arătând publi- 
cului ceh că și aiurea se frământă idei vrednice de remarcat. 
A început să studieze socialismul şi să cântărească argument 
si contraargument, cu vizirul deschis. 

«ideia naţionalităţii», a exprimat-o odată lapidar, «este 
pentru omul constiu de sine un întreg program cultural. Dacă 
spun că sunt ceh Zrebae să am un program cultural». 

Ca deputat în parlamentul austriac caută să afenueze as- 
peritdtile. Aleargă în Serbia, intră în legătură cu cercurile gu- 
vernamentale (Pasici) — oferindu-se ca intermediu între Austria 
şi Serbia — ca să preintimpine vărsarea de sânge. Berchtold 
îl respinge brusc si îl suspicionează. In «procesul Friedjung>, 
un proces monstruos, înscenat împotriva a 53 bărbaţi politici 
„croaţi și sârbi din partea monarhiei (învinuirea: «tradarea de 
patrie !>), — convingându-se că actele încriminate sunt false — 


1 Între aderenţii lui Masaryk vedem si pe Zarník sen. al nostru, 


= 100 25 


fe desveleşte cu fanatismul unui apostol, dar, «ad majorem gloriam 
Austriae», şi procesul acesta nu deschide ochii guvernanţilor. — 
impotriva unei osânde nedrepte, în procesul Hilsner (<omorul 
ritual»), duce o luptă încununată de succes, dar care i-a adus 
multe acuze triviale, multe înjosiri nemeritate. 

Fire combativă — omuleful acesta taie o dâră adâncă în 
ogoarele patriei sale, uitându-se şi împrejur, privind bolta ce- 
rului, aruncând semințele, ca să rodească, cu încrederea unui 
fanatic al adevărului. Toate problemele cardinale, cari preo- 
cupă omenirea, sunt frământate şi în creierul său. In privinţa 
finutei sale față de marxism e caracteristică declarația: «Marx 
şi aderenţii săi au analizat corect anarhia producţiei epocei re- 
cente, o socializare însă este imposibilă dacă muncitorimea n'a 
învățat să priceapă întreg procesul producțiunii și al reparti- 
zării>. De aceea pledează pentru «evolufies si nu pentru re- 
voluţie, de aceea argumentează împotriva comunismului bol- 
şevic şi nu poate aplauda sovietele. 

Şi cugetătorul acesta adânc e silit să ia bäful pribegiei în 
mână, ca bătrân de 60 de ani si el, urgisitul de mulţi, ei, de- 
făimatul, pricepe spiritul vremii atât de bine, primește puteri 
aproape supranaturale în organismu-i vânjos de origine ţără- 
nească, slovacă, încât cutreieră Italia, Franţa, Anglia, America, 
Rusia, laponia, România, întrând cu toate cercurile conducătoare 
în „legătură şi ajungând să-şi vadă patria întrupată, după un 
:somn greu, de veacuri. 

Ura o respinge. In mijlocul noroiului politic îşi ridică ochii 
în sus și chiamă şi pe alţii să privească excelsior. Vrea să pre- 
«gătească o omenire mai fericită, lipsită de neelocuentele gaze 
asfixiante, Vrea să trezească pe omul din «om». 

Asa se explică faptul că pedagogul Foerster scrie din pri- 
lejul aniversării lui M.: «.,. adevărata iubire de patrie te duce, 
din puritatea ei lăuntrică şi. din veracitatea ei, (dragostea ei de 
adevăr) si la sfinţirea altor patrii, streine si a drepturilor lor de 
“existenţă. Nu numai prin programe simple, cari leagă popoa- 
‘rele deolaltă, lucrează M. spre aceste țeluri, ci, mai înainte de 
‘toate, prin maniera aceea, care poate servi drept model, cu 
“care a împreunat în adâncul sufletului său iubirea față de tara 
proprie cu apreciarea cavalerească a tendințelor de manifestare, 
:streine, şi cu simțul cel mai viu de datorinfä faţă de proble- 


— 70 — 


mele celor ardente ale comunităţii popoarelor»... «M. este cel . 
mai mare purtător, în viaţă, a legăturii reciproce europene şi a 
ideii de pace mondială». 

Cine nu simte că aceasta este calea pe care ar trebui să 
o bătătorească toate popoarele, conduse de conducători cu astfel 
de lozinci, nu are simțul de responsabilitate socială umană. 

DI Steed declară, întrun articol jubilar: <A lucrat din iu- 
bire față de adevăr — din realism, în adevăratul înţeles al cu- 
vântului — si din iubire faţă de problema slavă, care, în spi- 
ritul său, nu era de loc identică cu duşmănia față de germani. 
Cu ura singură nu îndeplinești un lucru durabil. Dimpotrivă !» 
«Peste graniţele Cehoslovaciei se află o Europă, care lihneşte 
după pace și care nu ştie cum să ajungă la ea. Aici ar putea 
să ajute realismul lui M.; aici ar putea dragostea sa de 2de- 
văr şi dragostea sa față de omenire să aibă o influinfä bine- 
făcătoare», 

Apelurile acestea ale «Täticului Masaryk» să ni le luăm 
la inimă. Sunt reţeta binefăcătoare. 

O societate culturală ca «Asociatiunea» nu: poate trece cu 
vederea jubileul unei astfel de personalităţi, fără ca să nu ureze- 
si ea căpeteniei statului cehoslovac incă mulţi ani, spre binele 
omenirii întregi. O face cu atât mai vârtos, cu cât în opera 
sa: «Europa nouă> (1918) a scris sărbătoritul: «Nu este aproape 
o absurditate dacă se află românul în România liber, iar, în: 
schimb, vecinul si fratele său, în Ungaria, este asuprit ?» 


Idealul umanităţii, după preş. Masaryk. 


«Umanitatea nu este nici un quietism politic, nici unul: 
etic. Umanitatea nu te învață să-ţi pui mâna în sân, liniştit, în: 
faţa puterii brutale; dimpotrivă, cere ca să te opui puterii şi: 
să o combaţi cu toate mijloacele posibile. Să te aperi nu fn- 
semnează să te foloseşti impotriva puterii de o contraputere; 
nu Însemnează altceva decât ca să te pui în apărare, dacă e 
nevoie, chiar si cu sabia în mână. lar aceasta este cu totul alt- 
ceva decât a te folosi de putere; orice faptă este valorificată 
după scopul căruia corespunde si e clar că acela, care se apără 
are alt scop decât acela, care silueşte...> - (In opera «Havlicek».} 


ze Ts 


«Vorbim despre idealul umanitar; eu accept acest ideal. 
Pentru noi are un dublu sens. Mai întâi; idealul omenescului, 
al umanităţii, de a fi om. Mai apoi: condescendenta (luarea în 
considerare) a oamenilor cu cari trăieşti, în cea mai largă ac- `- 
cepfie a cuvântului. l 

Dar umanitatea ca iubire a omenirii în cea mai largă ac- 
cepfie ajunge usor abstractă, există mai apoi în fantazie, nu în 
realitate. Iubirea trebue să se poată concentra asupra unui o- 
biect hotärit. Ca să iubeşti pe toţi într'acelaş fel, nu poţi; ne 
căutăm obiectele iubirii noastre şi trebue să le selecfionäm. 
Trebue să avem un ţel anumit. De aceea trebue ca deaproa- 
pele, dacă e vorba să fie iubirea faţă de el practică, în acţiune, 
să se afle, de fapt, în apropiere. Astfel este pentru fiecare 
mama, tata, fratele, sora, nevasta, copilul — cel mai de-aproape. 
Incă n'avem ideie cât poate omul să actionieze în strâmtul cerc, 
pe care crede că îl iubește. Analizezesse fiecare pe sine însuș 
şi observe-si relaţia cu persoanele din nemijlocita sa apropiere, 
şi ne vom speria — adeseori — cât de puţin le cunoaştem şi 
cât de puţin le iubim, de fapt. Cel puţin nu poţi să susfii că 
iubeşti ceeace cunoşti atât de puţin. Cei mai apropiaţi ai celor 
mai apropiaţi ne-ar fi tuturora copiii. De mult s'a scris: <Cin- 
steşte pe tatăl şi pe mamă-tal» Cred că trebue să adaog: şi 
să dai cinstea cuvenită sufletului copilului tăul,' gândeste-te la 
generația ce vine! Va fi iubirea reciprocă, dar ea mare voie . 

să se oprească la această reciprocitate... 
l Bărbatuiui îi este nevasta, nevestii bărbatul mai — de- 
aproapele. | 

Dacă idealul umanitar ajunge prea neclar cu privire la în- 
treaga omenire, ajunge el mai hotărit în urma faptului că pre- 
dicăm iubirea cătră poporul nostru propriu? Nu este și po: 
porul o ideie încă prea neclară şi o ideie generală? E mai puţin 
generală ca idealul omenirii; dar majorităţii oamenilor se pre- 
face si idealul naţionalităţi într'o generalitate vagă si, la urma 
urmei — te iubeşti numai pe tine însu-fi. Cât se mai minteste 
astăzi în numele naţiunii și în numele umanității ! 

lubirea, umanitatea, trebue să fie pozitivă! Adeseori ţii 
ura fmpbtriva unui al doilea popor deja drept iubire față de 
poporul propriu. Mult mai superior este să nu simtesti ură, ci 
să iubeşti pozitiv. Nu mă voiu certa cu cineva dacă e cu pu- 


— 72 — 


tintä să iubeşti ceva strein ca ceva ce este al tău. Ar fi na-: 
tural să pretinzi aceasta — dar să ne obicinuim să iubim po- ` 
porul nostru, familia noastră, partidul nostru, pe oricine, pozitiv, - 
adecă fără de ură ia spatele iubirii — și atunci ni se va des- ` 
chide o lume cu desăvârşire nouă>. (Din <Idealele umanităţii».) 


<Ceeace din punct de vedere moral este fals nu poate fi | 
corect din punct de vedere politic sau economic», 


9nni scriitor. 


Opreste-te din scris pentru o clipă — 
Ta, care gâadu-l dai pe-arloi de vânt, 
In inimă săgeata mio implânt, 

Să te nutresc cu-a sângelui risipd. 


Era o seară murgă și tăcută, 

lar sufletul ancora-şi arunca — 
Zadarnic, de pământ căutat nu da, 
Paream o discordată alduta. 


Privirea s'a oprit înfometată 

Pe maldărul de cărţi și-o carte-am scos, 
Era, prevestitor, un albatros, 
Prevestitor de țărm, farà bogată. 


De când deschis-am cartea — prima filă, 
A început să-mi picure balzam 

În suflet, — picături mai am 4 
Și-acuma ’n el, de Dragoste, de Mila! 


Vorbea cu giasu-i blând o — baroneasă! 
Cu degetw-arâta : aici e rana! 

Şi-i sângera ei inima — umana — 

Din inimă-i era vorba purceasă. 


Când am sfârșit și tila cea din urmă 
Și cartra 'nchis-am: Te bine-cuvânt! 
“Am zis în mine, ca'ntr'un jurământ 
Să-mi calci sl tu acum, voios, în urmă! 


= A= 


...Și mal este altu”, — acesta orișice l-ai spune, —fi râde! 

I vorbeşti de poezia unei nopți calde, de vară, 

De cuvinte tdinuite ce iubiții Isl jurară, 

Râde râs de satir cinic, desbrăcându-ţi poezia ; 

l-amintesti de viața tristă, ce-i purtată ’n colivia — 

Temniță ce neamul duce, schinjuitul pe nedrept, 

El îți râd: râs sardonic, al lui Nietzsche crud adept; 

Smulgi din piept accentul sincer al durerilor trăite, 

Proza când o simți gândirea omenească cum înghite, 

El îți ticluteste ’n grabă un articol de «s*nzație», 

Cu un titlu de o schioapă, să-l cunoască scumpa «nație» 

După fraza-i sacadată, magistrala lui factură, 

Vrea «senzație» pretutindeni, cere 'n loc de milă — ură ! 

De-i vorbeşti atunci de cinste şi-i remarci tristul curaj, 

Și de asta el Est râde — se gândește la «tiraj». 

«Libertatea presei» P Oare presa-i marfă de samsar ? 

Un canal, cloacd, unde-i tot ce-i cinic, temerar? 

S4 te lase procurorul publicul să-l otrăvești. 

Ca ín tulbure mai bine la arginft să pescuiesti? 

Când pretinzl la murdăria-i debitată un zăgaz, 

Ei invocă <libertatea!», de durere-și face haz? 

Când sămânța incolfeste și isvor e de zizanii, 

Constiu el de măreția strălucitei sale danii, 

Pleptu-si bate și, neronic, fapta singur tămâiază, 

Câtă vreme, jos, mulțimea, chiamă, geme, lăcrămează. 

Te revolţi de stratagema-i si îi strigi în față: gâde! 

El îți dă un fum și cinic de revolta ta își râde! 

Râs prostesc, de beliduce a satanice trireme, 

Tril grotesc e in gâtleju-i, până altu 'n lanţuri geme. 

O, îţi vine-atunci în minte: ia în mână o săcure 

Și rălează făra milă mâni ce nu știu să se 'ndure, 

Mâni ce 'mprăștie la semințe negre, triste și spurcate, 

Mâni, cari rânduri le desbină, învrăjbind simţiri de frate, 

Mâni, cari scriu că «libertatea presii» este pângărită, 

De n'apare 'n teasc produsul penei proprii — dinamită! 
; é * 

……Tu, så trimifl acum îți e menirea. 

Cuvântul scris în zări îndepărtate, 

Nu vezi cum azi întreagă omenirea 


i 
7 
DE 


eee edad, tert ali sr en eri are oii T au TAL aa it in 


EX! 


— 14 — 


Sub jug caudin, cu spete 'mpurpurate, 
De sângele fâsnit din răni ce dor, 
Cutreleră, popor după popor? 
inmoaie peana ta în chin și 'n jale, 
Pricepe inimi cum îți gläsutesc, 
Striveste tu minciuni ce-ţi ies în cale, 
Fii sol al glasului dumnezeiesc! 
Nu tii minciunii goale simbrias ! 
Spre zări senine fericit vâslaș... 

1920. Săliște. H. P, P. 


Criticul francez Ferdinand Brunetière 
despre artă şi morală. 


Câteva pasagii din conferența criticului francez Brunetière: ; 
<Arta si morala», ţinută în Paris (Ianuarie 1898), nu va strica ` 
să le ia la cunoştinţă și publicul nostru. («L’Art et la Morale», ` 
Paris, Hetzel, 1898.) Conferenfa a stârnit multe discuţii la timpu! : 
său, Dăm în traducere părţi referitoare la tendinţa în artă şi : 
la curentul «Part pour l'art» (arta pentru artă). Sunt de actua- i 
litate şi acum. 


«... O artă, care nare drept obiect decât pe sine însaş, o.: 
artă, care nu-şi bate capul cu calitatea caractereler ce vrea să . 
exprime, o artă, întrun cuvânt, care nu fine seamă de 'impre- 
siile, pe cari este capabilă să le evoce asupra senzurilor sau 
de a le naşte în spiritele omeneşti, o astfel de artă, oricât de - 
mare fie artistul ei, nu zic că are să fie inferioară, (ar fi o altă . 
intrebare, pentru sine), zic numai că o astfel de artă tinde, în 
mod necesar, spre imoralitate. 

«... Vafi întrebat şi d-voastră câte odată de unde vine dis- . 
preţul elegant, ce se manifestă de vre-o câţiva ani încoace faţă 
de picturile lui Rafael? Independent de o parte de snobism, 
care se amestecă aici, de sigur, si care constă într'aceea că . 
omul crede că-şi dă astfel aiere de cunoscător, e faptul că de - 
50 de ani ochii nostri s'au învăţat să se joace cu coloarea în- - 
trun mod mult mai intensiv ca altedäti, Senzul colorii, care-și - 
are, dupăcum prea bine ştiţi, o întreagă, lungă, istorie, şi al 
cărei complexitate crescândă o poţi urmări în decursul tim- - 
pului, pare că a profitat de ceeace a pierdut senzul desenului - 
sau acela al formei. Coloarea roşie sau albastră, galbenă sau 
verde ne farmecă în ziua de astăzi, ca colori, si n'au nevoie, - 


5 DI 


ea să ne placă, decât vigoarea sau delicatefa lor. Poate 
că acesta este si rezonul, cel puţin unul din rezoanele desvol- 
tării picturei peisagiului. Marele actor al peisagiului, este lu- 
mina sau coloarea, e plăcerea curat senzuală sau mai întâi de 
toate senzuală, pe care ne-o procură; şi chiar si cuvintele de 
cari ne servim spre a admira, de exemplu, o pânză de Corot, 
nu indică punctul acesta de vedere, când vorbim de liniştea, 
de frăgezimea, de melancolia ce o respirăm privind pânza? 
Totul este nu numai senzibil, ci senzual; şi nu cred să am tre- 
buinfä de a mai argumenta mai mult teza mea. - 

Dar de aici urmează să tragem, doamnelor şi domnilor, 
mai multe consecvente; si astfel sa văzut — vorbesc de istorie 
— arta, dată numai în grija sa proprie, necäutându-si alte re- 
gule, decât în sine frisas, sau văzut: poezia, muzica sau pic- 
tura degenerând repede întrun întreg de artificiuri, pentruca 
să miste senzualitatea. Nu i se mai cere altceva, nu-şi mai bate 
capul cu altceva decât ca să placă, să placă cu orice preţ, cu 
toate mijloacele; si, din “cuvânt în cuvânt, dintrun conducător 
sau un ghid se schimbă întrun soi de centremetteur> (misit de 
lupanar). Aceasta e singura numire ce i se cade, când mă 
gândesc la secolul al XVIII-lea, deceniile din urmă, la romanele 
lui Duclos şi ale lui Crebillon fiul, la acela a lui Laclos: «les 
Liaisons dangereuses» (legăturile primejdioase): la sculptura lui 
Clodion, la pictura lui Boucher, lui Fragonard, la gravurile li- 
bertine ale atâtor mici maestri; la acea furoare de erotism, care 
desonorează, nu zic numai Poeziile lui Parny, dar chiar şi pe 
acelea ale lui André Chenier. Să îndrăznim, în sfârşit, de a o- 
recunoaşte: întreagă arta aceasta, pe care o laudă, pe care o 
sărbătoreşte încă (critica), întreagă arta aceasta, sub toate for- 
mele ei, wa fost în decurs de aproape un jumătate secol decât 
o escitafie veșnică spre desfrâu; şi credeţi că, pentru a fi ceeace 
se numeşte elegant, desfrâul ar fi mai puţin primejdios? Din 
partea mea cred că este cu atât mai mult! 

Dar iată ceeace este şi .mai grav; căci, în fond, când nu 
sunt desbräcati de orice senz moral aceşti Fragonarzi sau aceşti 
Crebilloni, ştiu, nu e cu putință să nu o ştie, că au o meserie 
murdară. Dar ademenirea (seducerea) formei operează câte 
odată intro formă mult mai subtilă sau mai vicleană (insidi- 
oasă), astfel că artistului sau publicului, chiar dânșilor le este 
greu să-și dea seama despre aceasta și efectele ademenirilor 
formei sunt mult mai desastruoase, fiindcă, corumpând princi- 
piul artei, au aparența de a-l respecta: optimi corruptio pessima. 

Cazul acesta obvine când se 'atribue formei o importanţă 
exagerată,“ca să nu zic o importanţă unică, și din însaş impor- 
tanja aceasta resultă mai apoi aceea ce un cntic italian, vore 
bind despre decadenta artei italiene, a numit, cu deplină drep- 
tate, «indiferența față de conţinut.» 


2 76.22 


. Cu aceeaş mână, tot atât de ascultătoare, de gingase, față 4 
de obiect, tot atât de libertină, dar totdeauna sigură de sine, 3 
cu aceeaş mână cu care picta ieri o Madond sau o /nălfare aj 
Maicii Domnului — un pictor din timpul acesta, Correggio 
sau Tifian, pictează astăzi, călduroasă şi înconjurată de miros 3 
de ambră, pe un fond întunecat, golăciunea unei curtizane. Cu + 
aceeaş peană cu care a aruncat tocmai pe hârtie planul cărții 4 
sale «Spiritul legilor» (Esprit des Lois) un Montesquieu scrie 3 
Scrisorile Persane sau Templul din QGnidos. Sau, şi mai mult, j 
când te recreiezi de compunerea unei Stabat (mater). compu- j 
nând muzica unui balet. Ce importă, acum, într'adevăr, lucru- 4 
rile pe cari le spui? Ceeace trebue luat în considerare e ma- j 
niera În care le spui. Forma este totul, iar fondul nu este nimic, 3 
dacă nu e pretextul sau ocaziunea formei. Si deoarece cău- à 
tarea aceasta, deoarece curiozitatea aceasta, deoarece pasiunea 4 
după formă nu te lasă să fii condus la efecte nouă; fiindcă ca- $ 
litățile, pe cari le pierzi sunt sau par a fi înlocuite prin altele; į 
deoarece execuţia devine mai magistrală sau mai gingase, nu | 
se poate prevedea încătrău duce curentul acesta. Duce, doam. ! 
nelor şi domnilor. drept spre diletantism; iar diletantismul este ` 
sfârşitul totodată a întregei arte şi a întregei morale. i 

O! fără ’ndoialä, vă aud prea bine, cum ziceţi că vorbesc į 
ca un barbar, pentruca să nu ziceţi ca un energumen (unul 
stăpânit de necuratul), sau cel puţin ca un iconoclast. 

«. Al ni se reproşează asprimea felului nostru de a „gcrie 
— ei bine, vom fi şi mai aspri şi vom.ridica, drept principiu 
de artă, impasibilitatea noastră. Al ni se cere, ni se reclamă 
emofiune şi milă! Ei bine, ne vom retrage în indiferența si 
răceala noastră! Ce ne importă pe noi mizeriile omenirii?! 
<Trupa e vecinic vrednică de ură». Noi suntem mandarinii, 
inaintea cărora trebue să te inclini! 

Alţii să-şi bată capul cu preocupări de dreptate şi de ca- 
ritatel Noi, noi facem artă, vrea să zică mestecăm la colori şi 4 
ticluim fraze în cadență ! Noi ne însemnăm senzaţii şi ne procurăm . 4 
senzaţii artificiale pentru ca să le notăm! Noi plăsnuim «scrisul 
artistic> («écriture artiste») şi dacă nu ne admiră lumea, cu atât 
mai rău pentru contemporani, dar cu atât mai bine pentru 
noi, pentrucă cine nu ne înţelege se justifică pe sine însuş; şi 
incomprehensibilitatea (neputinfa de a înţelege) invenfiunilor 
noastre este tocmai o probă a superiorității noastre. Ne place 
să nu fim înţeleşi. l 

Astfel te adâncesti intro orgolioasă satisfacție cu tine în. - 
su-fi; şi puțin ar insemna aceasta dacă mar fi altceva decât o` 
acaparare (o monopolizare) a atenfiunii din partea unei coterii 
literare. 

Dar ceeace urăsc din paradoxele acestea, — afară de 
faptul că nu fintesc la nimic mai puţin decât să taie comuni- 


Te PT 
N 


EE 


cafia cu viaţa, — ceeace urăsc, este nota din preferinţă aristo- 
cratică, arogantă. Puţintică răbdare, o, mari artiști, şi permi- 
tefi-ne să fim oameni! Da, permiteţi-ne să credem că există 
unele lucruri tot atât de importante sau mai importante chiar 


pe lume, decât aceea de a freca la colori sau de a cadenţa 


fraze! Nu vă închipuifi că noi suntem făcuţi pentru dvoasträ 
şi că de şase mii de ani omenirea n'a lucrat, nu s'a trudit, n'a 
suferit decât numai ca să stabilească mandarinatul dvoastră ! 
Sunt încă multe lucruri peste cari vom trece noi mult mai uşor 


decât peste dvoastră! si dvoastră, înşi-vă, după toate acestea, - 


cum, de ce, pentru ce, în ce condiţii veţi trăi dvoastră, dacă 
munca necontenită a acestor Bouvard-í, pe cari îi desprefuiti, 
şi a acestor Pecuchet-i, pentru cari nu găsiţi ironii de- 
stul de crude, nu war asigura siguranţa liniştei dvoastre, pacea 
meditafiunilor dvoastre, un public, care să vă admire și — în- 
drăsnesc să o spun, — dacă nu v'ar asigura pânea cea de 


` toate zilele? 


<... Sunt mai multe feluri de a interpreta teoria artei pentru 
artă, (Part pour Part) şi în privinţa aceasta, ca în toate proble- 
mele, nu e vorba decât de aceea să te înţelegi asupra proble- 
mei, şi, din nenorocire, în cea mai mare parte a vremii nu s'au 
învoit oamenii în privința aceasta. Dacă teoria «artei pentru 
artă> constă în aceea de a nu vedea în artă decât numai arta, 
nu cunosc teorie mai falsă, şi mi-am dat osteneala să vi-o 
spun pentru ce. Arta-îşi are obiectul ei sau ţinta ei afară sau 
peste sine însaş, şi dacă acest obiect nu este tocmai moral, e 
social, ceeace de altfel este aproape acelaş lucru. Pictori sau 
poeţi fiind, nu ne este permis să uităm că suntem oameni si 
nu este iertat să întoarcem împotriva societăţii oamenilor mij- 
loacele de propagandă sau de acţiune, pe cari nu le avem 
dela alţii, decât tocmai dela această societate. Vă aduceți aminte, 
domnilor, sau cunoaşteţi pagina aceasta a lui Alex. Dumas? 
Zic «cunoaşteţi», fiindcă nu o veţi afla în toate ediţiile teatrului 
său, ci numai în acea numită c<ed'fia comedienilor»: 

«Ceeace a mărit mai mult (individualitatea) poeţilor dra- 
matici, ceeace a înnobilat mai mult teatrul sunt subiectele, cari 
— la prima vedere — par incompatibile cu obicinuintele scenei 
şi ale publicului. Nu trebue să ni se zică deci: <Vă veţi opri 
aici sau acolo!» Tot ceeace se fine de bărbat si femeie ne 
aparţine, nu numai în raporturile acestor două ființe omenești 
întreolaltă, în ce priveşte sentimentele lor și pasiunile lor, dar 
şi în raporturile lor isolate sau în ansamblu (în întregime), cu 
toate categöriile de evenimente, de moravuri, de idei, putinte, 
legi sociale, morale, politice şi religioase, cari acţionează din 
caz În caz asupra lor». 

lată ce ar putea — desigur — să exprime cineva mai 
bine şi mi-e teamă câteodată, domnilor, ca nu cumva, escep- 


mt B 


tând una sau două din piesele teatrale, să nu se dea uitării . 
teatrul lui Alexandru Dumas, din cauza imperfecfiunii formei, - 
dar dvoastră auzifi destul de lămurit ceeace vrea să spună si 
eu mă declar înțeles cu desăvârșire cu punctul acesta de ve-. 
dere, Arta este o funcţiune socială, adevărata sa moralitate este : 
conştiinţa cu care își îndeplineşte (se achită) de această funcțiune. 
O să-mi zicefi că formula de față este vagă. Recunosc * 
aceasta. Dacă mar fi nebuloasă, de ar avea preciziunea unei 7 
formule geometrice sau a unei rețete medicale, — sunt poruncile ` 
medicale întotdeauna aşa de precize? — mar mai fi vorba între ` 
noi nici de artă, nici de critică sau de istorie, ci de ştiinţă. Să 
lăsăm pe savanţi în laboratoriile lor şi să nu ne închipuim că ; 
găsim secretul geniului sau legea moralei în fundul unei re- 
torte [» i | 


iea e 


Ce scrie esteticianul Volkelt despre artă, ` 
morală şi cultură. 


Profesorul Volkelt este unul din cei dintâi esteticiani moderni, con- 
siderat în lumea ştiinţifică drept o autoritate. Credem că vor prinde bine 
şi publicului nostru (cel puţin aceluia, care vrea să gândească mai adânc) 
aprecierile de față. Îţi cade bine când găseşti astfel de tractate, cari îţi 
dau merinde de gândit şi de discutat. 

Cele ce urmează sunt pasagii dintr'un studiu: «Arta, morala şi cul- 
tura», tradus în românește de Horia Petra-Petrescu, în 1909 (Braşov, Tip. 
A. Mureşianu, epuizat): 

<. „trebue însă să trauspui şi pe artist în mijlocul desvoltării cultu- 
rale. Mă tem să nu zic un lucru aproape trivial, când remarc, că artistul 
trebue să se simteascä drept un colaborator la cultivarea superioară a ome- 
nimel. Si, totus, nu e de loc superfluu să exprimi această gândire. Tocmai 
în timpul nostru e foarte răspândită părerea, că artistului mare să-i pese, 
ca artist, nici de mersul desvoltării spiritului omenesc, nici de tendința 
după o curățire şi o desrobire a omenimii, că artistul are voie să se în- 
chidă în creafiunile sale, aristocratic, în fața marei mişcări a culturii şi față 
de luptele purtate pentru idealuri, ca şi când în părerea în acea supra- 
susceptibilitate, în urma căreia întorci spatele culturii, ca unui lucru urât, 
Jărmuitor şi brutal, zace semnul unei arte adevărate, alese. In contrazicere 
cu cele spuse mai sus, susțin că e foarte de dorit şi e foarte sănătos, dacă 
se lasă înrâurit artistul, în individualitatea sa, de multilateralele atingeri cu 
tot de ce este omenimea cuprinsă şi mişcată, şi dacă această individuali- 
tate a artistului, care rezultă din luptele prezentului şi e hrănită de idea- 
lele lui, impulsive, le prelucră în operele sale de artă. Pentru ce să şi 
facă esceptie artiştii în privința aceasta, când aștepți dela toate profesiu- 
mile, cari conduc cultura, aşa ceva? Si deoarece participarea la munca 


MI zi ce n Mari 


— 79 — 


cultural a primit în timpul nostru o formă mai conştientă, se poate 
aștepta, ca artistul modern să se hrănească conştient din cuprinsul cul- 
tural şi să se ştie ca colaborator la desvoltarea spirituală a omenimei. 
Fireşte, nu se poate retăcea existenţa a o mulţime de artişti, cari 
nu corespund acestor aşteptări. Să ne gândim numai la mulțimea groaz- 
nică de pictori, cari expun tablouri. Celor mai mulți dintre ei le va sta, 
de sigur, acest punct de vedere, al colaborării la adâncirea şi nobilitarea 
culturii, nespus de departe. De multeori lipseşte si inteligenţa pentru așa 
ceva. Pentru acești artişti arta lor constă numai şi numai în tehnică. Isi 
plasează orgoliul în inventarea unei maniere, care te uimeste, te orbește 
şi e cât se poate de ne-mai-auzită, în mănuirea penelului şi a culorii sau 
în inventarea unei particularităţi particularissime sau a unei apucături de 
scamator de cea mai individuală specie. Soiul acesta de artă nu se poate 
din deajuns așeza în categoriile cele mai de jos. ` 
Dacă s'au luat la cunoștință aceste două puncte de vedere, s'a câștigat, 
(aşa mi se pare mie cel puţin), teren, pe care — dacă ai ajuns — între- 
barea, după relaţia între artă şi morală, primeşte îndată o altă față. Acum 
nu mai apare artistului morala ca ceva ce zace afară de artă și nu-i mai 
apare în forma unei supravegheri, care îţi stă în drum; ci artistul a primit, 
in personalitatea sa, trecând prin luptele timpului său, purtate pentru ideale, 
chiar în urma lor, valorile cele mai înalte de viaţă, cari au prins să se ìn- 
făptuiască din timpul prezent sau, ca să ne exprimăm mai modest: acelea, 
în cari i se pare, că zac valorile cele mai înalte de viaţă. Acum ne apare 
artistul din capul locului ca luând parte la lupta morală a timpului său 
ca cuprins de noţiunile nobilitate față de valorile vieții și acum îi este 
prea firesc şi nici nu poate înconjura să nu se simfeascä în activitatea sa 


` artistică drept colaborator la crearea mai nobilă, mai adâncă, mai îndrăz- 
. neață şi mai independentă a valorilor de viață gi să nu creieze în sensul 


acesta, Artistul, pe care mi-l închipuiesc eu in legătură cu viaţa culturală, 


‚€ purtat de trebuinfa fierbinte de a colabora şi el cu arta sa la autoedu- 


cafia omenimei. El nu poate altfel, decât sâ-și scrie operele în serviciul 
nizuinței omenimei spre înălțimile frumosului şi ale curatului, a tot ce e 
bun si liber. E pătruus atât de mult de luptele morale şi de rezultatele 
eluptate prin ele, încât perseverează în lucrările sale artistice în direcţia 
aceasta, spre valorile ideale de viață şi lucrul acesta este de sine înţeles 
la dânsul. 

Dacă aş vrea să mă folosesc în artă de terminii tehnici din filozofie, 
as putea să zic: legăturile între artă şi morală pot fi studiate numai atunci 
adânc şi impartial, dacă în locul dualismului obicinuit apare punctul de 
vedere al imaneuței. Acum nu mai primeşte artistul somatia să se aplece 
sub amenințările moralei, ci e cuprins el, singur, de tendința de a parti- 
cipa la cursul de nobilitare, de aprofundare şi de spiritualizare a omenimei. 
Asta e ce-ţi cade atât de bine la John Ruskin: pretutindeni în considera- 
ţiile sale asupra artei şi asupra moralei presupune această legătură ima- 
nentă a artistului cu morala. Departe de mine de a conglăsui în toate 
punctele cu dânsul; dar chiar.şi unde ajunge la câte un rezultat brusc, ba 
chiar duşman artei, felul lui de gândire, care recunoaşte într'o umanitate 


— 80 — 


N pr 
ple vn fait Netea Cuci 


Be 


cu direcţie ideală bazele naturale ale artei, acționează în spre bine, ate- 
nuând şi împăcând spiritele. 

Astfel poziția adevărată a esteticianului, a eticianului şi a criticuluë: 
față de artă nu constă într'aceea, că pretinde artei ascultare din partea 
moralei, ci într'aceea, că-şi exprimă față de artist aşteptarea ca acesta să .- 
se simţească, ca ori care alt colaborator la cultură, una cu lupta omenimei 4 
- după valori de viață tot mai nobile şi ca acestui simfämânt să-i dea în acti- ; 
vitatea sa artistică o expresie hotäritoare. Din cele spuse este evident că 4 
aprecierea aceasta mai liberă şi mai adâncită a legăturii e o desavuare 4 
hotărită a independenței complete fafä de morală a artei, principiu, susţinut, à 
de atâteaori, în zilele noastre. Lozinca obicinuită Part pour Part se bazează i 
cel puţin pe o nespusă sinamăgire a artiştilor, Nu se poate înțelege prin 
nimic, cum de le poate veni artiştilor privilegiul de a se smulge din com- .j 
plexul muncii spirituale şi muncii voluntare, cari reprezintă cultura, şi de f 
a se arăta ca și când ar fi scoşi din toate măsurile culturii. In punctul 
acesta de vedere zace o îngâmfare, care se poate pricepe istoriceste, (mai ` 
cu seamă din multiplele pretensiuni, cari fuseseră puse artei si o restrân- F 
geau, şi din conştiinţa artistică întărită a timpului nostru) dar nu se poate $ 
apăra din natura lucrului. 

Desgustătoare apare această îngâmfare înainte de toate acolo, unde 
arta a fost degradată la o simplă tehnică. Dacă astiel de talente şi de 
semi-talente ale formei goale îşi dau aierul ca şi când n’ar avea lipsă să 
aibă nici o considerare față de morală, în cuprinsul pe care-l aduc la iveală, 
ci au voie să descrie sub mantaua virtuositäfii tehnice chlar și cele mai 
grefoase și puturoase lucruri, atunci lucrul acesta însemneszä cä-fi agezi 
obraznic eul tău gol şi plin de închipuială peste marile valori culturale». 


ării e 3 


e . a o a a o s a . s [| ee n |. | cc. eee |. . o . . 


«Dacă eşti stăpân peste o facultate de artist, crede lumea, că îţi este 
dat un drept necondiționat asupra tuturor plăcerilor senzuale; chiar gi cele 
mai sălbatice şi cele mai veninoase sunt un mijloc, care nu trebuieşte 
despreţuit din partea artistului, ca să-şi poată potenta cnnoştința sa a plă- 
cerii. Deoarece se fin drept «artişti» şi începătorii şi amatorii într'ale artei, 
ba chiar si aceia, cari se îndeletnicesc cu tot felul de pseudo-facultäfi 
artistice, își poate închipui ori cine, ce fel de vieţi respingătoare îşi arogă 
dreptul la o viață de supra-om. Nu există nici un grad de decadenţă si de 
molimă omenească, care să nu fi pretins să fie considerat, în numele artei, 
drept o deosebit de aleasă viață. Există cercuri sociale, cari dau unui artist 
modern un tribut de admiraţie cu atât mai mare, cu cât a dus-o mai 
departe în gustarea până în fund a viţiilor celor mai perverse». 


[i 
eee eee ere eee ee ee ere ee 


«Există multe scrieri de artă, despre cari se poate prevesti, pe lângă 
tot punctul lor de vedere moral, îndreptăţit, în urma desvoltării istorice, 
că vor evoca, acolo unde vor da de o tinerețe, care se aprinde uşor sau 
de o inteligenţă, care se opreşte şi rămâne numai la fabulă, impresii mai 
mult sau mai puţin urâte. Dar din cauza aceasta nu e cu cale să li se aducă 
imputări sau chiar confiscäri autorilor. Din ființa artei rezultă, după cum 


am văzut, numai pretensiunea, ca poetul să se simteascä drept cola- 
borator serios la mersul desvoltării morale a omenimei; nu însă preten- 
siunea, care merge mult mai departe, ca dela fiecare scriere de artă să 
emaneze asupra fiecăruia, nemijlocit, numai efecte morale. In asemenea 
cazuri însă, când se leagă de o operă scrisă sau de alt product de artă 
pericolul unui efect, care subminează morala, la o anumită clasă, într'o 
anumită epocă a vieţii, a desvoltării trupeşti şi a culturii sufletești, în ase- 
menea cazuri revine societăţii importanta datorinţă, de a preveni acest 
pericol, pe cale educativă». 

«Dacă s’ar îngriji educatorul poporului, considerând de misiune prin- 
cipală a sa paşii ce-i va intreprinde pentru ca să se oprească digresiunile 
pornografice ale artei, prin asupriri şi pedepse, ar lucra superficial şi nu ar 
ajunge la ţintă. Va trebui însă să-şi dea osteneală mai mult, să mărească 
şi nobiliteze simţul estetic şi conştiinţa morală, până întrun grad, când 
prinde rădăcini adânci repulziunea şi greafa față de tot ce pägeste cu un 
scop vădit, cu scopul de a întărita la voluptate, fie acest procedeu secundar 
de origi câtă rafinărie artistică. Dacă am ajunge până acolo, ar înceta dela sine, 
din lipsă de sprijin, toate prestaţiunile și intreprinderile, cari au drept scop 
gâdilirea trebuinfelor voluptăţii, şi îngrămădirea materialului, care se aprinde. 
— Scriind acestea, ştiu prea bine, că exprim o utopie, care este expusă 
situaţiei comicului, fiindcă multora li se pare prea firesc să trebuiască să 
arăţi interes şi predilecție pentru spiritualii poeţi moderni ai desfrânärii, ca 
să nu apari în societatea «cultă» drep retrograd și să nu devii ridicol, 
Astfel de oameni cred că le vorbeşti într'o limbă păsărească, dacă ia-i în- 
treba: de nu le este rușine, că se lasă gâdiligi şi apringi sexual de una sau 
alta din dramele moderne? Pudicitatea în chestiunile sexuale este pentru 
mulți un simfämânt învechit, destinat pierzaniei. De aceea nu mă dau nici 
decum în braţele unei autosugestii, când mă gândesc la impresia, care tre- 
bue să o facă spusele mele aderentilor moralei existente, de viață sexuală. 
Aceştia mă vor compătimi şi vor zâmbi ca în fața unui retrograd. Dar 
faptul acesta nu mă poate opri să nu scot încă odată la iveală constatarea 
că idealul contra-actiunii educative împotriva amintitelor transgresiuni ale 

artei îl consider într'aceea, că trebue să se nască în sufletul tinăr pudi- 
citate şi greață, oriunde ar întâlni arta ca un BOE spre plăcere si 
desfrânare. 

Pe de altă parte ai avea un idealism lipsit de experienţă, dacă tu, 
ca educator al poporului, ai vrea să lucrezi numai pe calea aceasta internă. 
După cum este natura omenească, nu vei putea să fii fără de sprijinul 
statului în acțiunea ta, de a statori pe cate legală restricțiunile potrivite 
şi de a îi simulentul opririlor gi al asupririlor, cari nu se pot ocoli. In ce 
fel și cum şi în ce grad se va întâmpla aceasta, e o întrebare, care se va 
putea hotărî numai în conformitate cu condiţiile istorice-culturale generale 
şi cu relaţiile anumite, date. Totuş, nu pot să retac, că legislatia de astăzi 
mi se pare atà de pseudo-arta pornograțică mult prea cu considerație. De 
numeroase producte, reprezentații, expoziţii, cari sunt capabile să învenie 
neze sufletul poporului, de fapt, prin îndemnuri rafinate la relaţii sexuale, 


2 


— 82 — q 


nu te poți apropia cu paragrafii legilor de acum. Zäpäceste pe legislator 
şi fipetul, care se naște de obiceiu chiar şi la confiscarea dramelor mur- 
dare de ultima speţă; arta, zice-se, e ameninţată în liberă desvoltarea ei, 
desvoltării' geniului artistic i se pune zăgaz din partea poliţiei! Astfel se 
naşte teama misterioasă, dar cu atât mai plină de efect: că poate să ţi se 
ducă numele, că ești retrograd, sau să devii ridicol, chiar si în cazul când 
indräznesti să te pui în cale numai produselor celor mai depravate ale 
așa-numitei arte. 

Fără doar’ si poate, legislaţia statului şi organele lui, cari duc în 
îndeplinire legile, au să lase, la tot ceeace are dreptul să poarte în între- 
gime numele de artă, o desvoltare netulburată. Această întrebare, despre 
datorinfa statului, de a lăsa arta a se desvolta netulburată de nimeni, îmi 
stă mai presus de toate si nu mai poate fi trasă în discuție. (Nu mai 
trebue să asigur pe acela, care-mi cunoaşte scrierile estetice, despre aceasta.) 
Această axiomă însă nici nu este trasă la îndoială, în cazul despre care e 
vorba, i 

In toate cazurile, pe cari le am aici înaintea ochilor, e vorba numai 
de o pseudo-artă, care se foloseşte de mijloacele artei, ca să producă cele 
mai brutale etecte de conţinut, mai cu seamă plăceri de natură erotică. Să 
se gândească cineva la Otto Erich Hartleben, la lulius Birnbaum, la Arthur ; 
Schnitzler, la Hermann Bahr, la Frank Wedekind şi să-și pună îutrebarea, 
dacă ar fi pierdut, de fapt, desvoltarea artei în țările germane atât de mult 
de mwar fi fost cunoscută publicului una sau alta din preamdririle depravării, 
scrise de acești poeţi? Mi-aş apărea curat ridicol, dacă aș vrea să afirm 
această întrebare. 

Pe de altă parte însă nu-mi pare problematic, că s'au pricinuit sau 
nu s'au pricinuit în urma multor opere ale acestor poeţi, pagube morale * 
considerabile. Tocmai fiindcă sunt numiții poeţi plini de spirit si fiindcă 
posed calităţi caracteristice artistice, tocmai de aceea mă tem, că s'a ino- 
culat si în conştiinţe tinere, mai nobile, credința că se tine de libertatea 
artistului să se simțească bine în noroiul sexual.» 


Societăţile culturale și propaganda pentru cărțile bune. 
(Câteva reflexii.) 


Am recetit a nu știu câta oră volumul dlui loan Al, Bră- 
tescu- Voinești « Intuneric și lumină» şi mi Sau cristalizat, cred, 
şi mai bine principiile fundamentale, după cari trebue să fie 
condusă o societate culturală românească la răspândirea culturii 
în popor — aceasta mulţumită lecturii volumului de faţă. Să 
mă explic. De sigur, dl Br-V. este unul din cei mai buni sti- 
lişti la noi și unul din cei mai talentaţi scriitori români — tocmai 
de aceea o carte de a d-sale va putea forma mai uşor platforma 


— 83 — 


de discuţie principiară asupra unor probleme atât de însemnate 
ca răspândirea culturii în popor. 
Mai mult: nu numai stil de seamă, nu numai talent re- 
marcabil posedă di Br.-V., dar mai este stăpân şi peste o notă 
etică, peste un simț social atât de pronunţat, încât schiţele și 
nuvelele d-sale sunt expresia unui adevărat om de inimă, a unui 
spirit de elită, sunt pline de sentimente WEARS cărora numai 
dori le poţi răspândirea cea mai mare. 

Se naşte întrebarea: cum să ne îngrijim ca volumul acesta 
să se răspândească cât mai mult în mânile acelora, pentru cari 
este scris ? l 

O societate culturală cum este <Asociaţiunea» din Sibiiu 
d. e., sau Societatea «Steaua», «Casa şcoalelor» sau «Cartea româ- 
nească> din Bucureşti — ar trebui să afle modalitatea ca, de 
fapt, volumul acesta să se răspândească în cercuri cât mai largi, 

Cum? Prin propagandă, mai întâi de toate. Organele ofi- 
ciale prin circulare, dela centru — publicaţiile oficioase (<Tran- 
silvania», etc.) cu articole informative, nu odată, nu de douăori — 
ci insistând de câteori li se oferă prilejul potrivit, adecă In toate 
cataloagele de cărți bune de cetit, pentru şcoli, pentru internate, 
pentru intelectuali, pentru țărani, etc. În centru, la societăţile 
acestea culturale, în Sibiiu, Cernăuţi, Bucureşti, laşi, vor trebui 
să fie câțiva secretari sau directori sau numiţi-i cum veţi voi, 
numele nu importă, oameni de gust, scriitori-critici şi ei, cari 
să selecfioneze si să recomande cărţile bune, ce apar în ro- 
mâneste, Să se nască o legătură, o continuitate, să fie un con- 
trol, să se dea o directivă hotărită selectionärii acesteia din 
punct de vedere cultural (pedagogic, artistic, poporal). 

Sunt greutăţi de învins. Să nu creadă cineva că munca 
aceasta este atât de uşoară. .lată câteva greutăţi. 

Volumul dlui Br.-V., oricât de valoros este, ori câte calităţi 
are, nu l-as vedea bucuros intro bibliotecă poporală.' Motivul 
este usor de spus: poporul.ar vedea multe probleme în culori 
prea negre.. Sunt unele schiţe şi novele (Scrisorile lui Mişu 
Gerescu, Niculăiţă Minciună, Din carnetul unui jurat, Inimă de 
` tată, Taină), cari nu sunt pentru popor, conţinând sau o critică 
la adresa advocafilor, sau arătând cum în societatea noastră 
cinstea sufere naufragiu sau cum stăpânul uşuratec strică casa 
slugii credincioase. Ca să fiu și mai esplicit amintesc numai 

ge 


— -84 — 


pe «Niculăiţă Minciunä», băiatul de ţăran, deştept, inimos, de 
treabă, care este batjocorit pe nedreptul cu porecla de «Min- _ 
ciună>, din cauza neghiobiei oamenilor din satul său. Niculăiţă . 
acesta găsește o pungă de bani pe drum, o dă la jandarmerie, 
dar banii ajung în mâna şefului de jandarmi, care — în înţe- 
legere cu «ibovnica» sa, Steluţa (1) — şi-i pune singur în bu- ` 
zunar, Bietul Niculăiţă poate să tot protesteze, domnul procuror - 
poate să tot ancheteze, nedreptatea iese triumfätoare — Nicu- | 
läitä «Minciunä» este declarat nebun şi de disperare, când vede ': 
că simţemintele sale cele mai drepte şi sfinte sunt zeflimisite ` 
şi interpretate fals, — se spânzură! Cetind odată unui țăran 
novela aceasta, voind să fac o încercare, mi-a spus: Da bine, 
după cele auzite să nu mai dai la jandari cele găsite! Asta este 
concluzia logică a minţii cetitorului naiv. 

N'am. de gând să apăr pe dl Br.-V. împotriva învinuirii că 
ar profesa astfel de principii. Dimpotrivă! Novela este un ţipet 
de durere, o apărare a dreptăţii călcate în picioare. Bucata 
aceasta, ca şi celelalte numite mai sus, este scrisă pentru inte- 
lectuali — pledează pentru o schimbare a mentalităţii unora 
din ei, este un rechizitoriu aspru a depravării morale, sociale, 

De ai putea avea putinţa să dai cărţile numai în mânile 
cărora sunt menite! Cărţile pot îi balsam, pot fi însă și accid 
corosiv. 

Dar sunt în volum bucăţi, cari pot îi cetite cu drag din 
partea poporului. Nu a poporului de rând, ci a celor mai de- 
ştepţi din el (Blana lui Isaia, gluma: Metamorfosa, Bietul Tric, 
Moş Niţă Haârleţ, Priveghetoarea). E drept, sunt unele cuvinte 
şi expresii, cari vor trebui explicate, dar fondul, ideia funda- - 
mentală a bucäfilor acestora este acceptabilă pentru mentali- 
tatea țărănească. 

Acum se naște problema: cum sar putea scoate piesele 
potrivite pentru cetitorii țărani din volumul întreg? Cum sar 
putea tipări, eventual, în ediţii cu adnotări scurte pentru cele, 
mult, 80 de cuvinte, necunoscute? | 

Eu cred că societățile culturale amintite, în primul rând, 
apoi societăţile noastre de editură existente, ar trebui să se 
gândească la modalitatea aceasta. 

Merg mai departe. lată aici câteva cuvinte, pe cari nu le 
va înţelege aşa de usor un român, care n'a umblat la școli ro- 


— 85 — | 
mânesti şi nu Sa îndeletnicit intensiv cu literatura românească: 
compartiment friguros (3); meteahnă (3); prefectura (10); datează 
(13); nostimade copiläresti (13); ronturile de flori (14); copii 
joacă croket; fundele (18); extaz general (18); copii.. rămași 
tagld cu ochii.. (18); afecțiuni (21); iarăş: nostimadă (23); bătea 
darabana cu degetele (28); nenea A. era grozav de tabiefliu 
(28); sastisit (30) ; pichet (joc) (31); pasiențe (34); panselele (flori) 
(34); clematită (floare) (37); jenă (37); muere leneşă, -risipitoare 
si sanchle (2) (39); subfineţi procesul (45); târlia (51); jambiere 
(59); acaril dela drumul de fier (59); muncitori la plevilă (61); 
polată încăpătoare (62); prealabilă (62); bat cu fristile în stâlpii 
polatei (62); zeșohea (62); refuzat (66); apelpisiţi (69); serviciu 
județean al prefecturii conceptează rezoluţiile venite de sus (10); 
nurca (blană) (71); misiriiu (71); pehlivan (75); burlanele sobei: 
(80); piesă de 5 lei (81); sosul casei (82); violența (83); ener- 
veze (85); ardoare (87); sindrofie (88); agasantă (90); sufragerie 
(90); dreseaz-o cu răbdare (92); era cam neder (92); apel visit (100). 

Am citat dintr'o sută de pagini. l 

Mă gândesc la tineretul românesc, care prea să citească 
volumul acesta al dlui Br.-V. şi care mare la indemână un dic- 
ționăraş de neslogisme şi de idiotisme, româneşti, 

Este o problemă din cele mai arzătoare pentru viitorul 
apropiat ca societăţile noastre culturale să se îngrijească ca acest 
dicţionar să apară, căci numai așa lectura produselor românești 
în casele româneşti va putea câştiga teren şi mai larg. Ştiu că 
di Enea Hodos pregăteşte un astfel de dicţionar, încredinţat din 
partea <Asociaţiunii> noastre — înfăptuirea planului, cât mai cu- 
rând, este de dorit. («Enciclopedia română» este prea volumi- 
noasă şi epuizată, dicționarul lui Șdineanu e prea defectuos, cu 
toate că, în parte, are calităţi 1.) 

Dacă încercăm să uşurăm lectura volumului pentru tine- 
retul nostru dela oraş, de ce mam usura-o şi pentru copiii 
noştri? — e vorba de partea acceptabilă pentru ei. Şi câte pa- 
gini duioase, minunate pentru mintea şi inima copiilor are vo- 
lumul acesta! Pagini, cari evocă mila față de animale, faţă de. 
cei sărac faţă de cei slabi. (Nicuşor, Priveghetoarea, Blana lui 
Isaia, Bietul Tric.) Dar sunt şi în celelalte bucăţi părţi potrivite 

1 Din 1917 au apărut alte ediții, corectate, ale dicționarului S., încât 
serviciile ce le poate aduce sunt remarcabile. 


a iată 


E 
E O adi 


— 86 — 


moartea lui.) 


Acum: a) de ce nu se găseşte o societate culturală, care. 
să editeze părţile potrivite pentru tinerime — revăzute, even- 
tual, din partea autorului? Unde este societatea, care să între 
în legătură cu autorul şi care să dea în mâna tinerimei un astfel 
de tezaur? Va zice cineva: cărți ad usum Delphini? Dal De 
ce nu? E un lucru atât de disprețuit să editezi astfel de lucrări? 


pentru copii. (Descrierea vieţii familiare în casa lui Mişu Ge- 
rescu, lauda cinstei servitorului bătrân «Mos Niţă Hârleţ>.. şi 


b) De ce n'ar putea societatea pentru protecţia animalelor 
(<S. P. A») d. e. să editeze pe «Bietul Tric», povestea unui 


câne deștept, bătut pe nedreptul de stăpânul său, «Priveghe- 
toarea», lauda unei priveghetori, care încântă pe toți ai casei, 
şi moare o moarte idioată, mâncând o nadă de undiţă? Pentru 
propaganda societăţii nu ne putem închipui prilej mai bun. 
(Amintesc aici că schiţa <Puiul> din volumul celalalt al dnului 
Br.-V. «In lumea dreptății», a apărut astfel, într'o bibliotecă ief- 


tină — 6 b. — pentru tinerime, în ed. <Asociaţiunii» — iar câ- 


teva novele din acelaș volum în «Bibl. p. toţi», dar acesta fără 
de a urma principiilor arătate mai sus.) 

Altă problemă: mar putea una din societăţile noastre cul- 
turale sau din institutele de editură să tipărească volumul cu 
Wastraţii reuşite ? O ediţie frumoasă, ilustrată de unul din pic- 
torii nostri de seamă. Cunosc cetitorii ediţiile scriitorilor fran- 
cezi, germani, cehi, unguri? Ştiu câte ediţii minunate există de 
ale scriitorilor de seamă ai neamurilor respective? Nu ştim că 
si ochiul pretinde o sărbătoare sufletească ? : Oricât am accepta 
si părerea cetitorului, care protestează să vină cineva să-i strice 
iluziile proprii, pe cari şi le croieste pe baza fantaziei sale, ce- 
tind o operă — pricep și cererea celuilalt cetitor: ilustraţii bune, 
accentuez: bune, pentru opere de seamă!. 

Toate câte le-am înşirat până acum sau referit la propa- 
ganda unui volum de calibrul volumului dlui Br-V. Pe lângă 
cărările acestea, toate salutare şi imperios necesare — vor trebui 
societăţile si privafii să bată o cărare, evidentă, să cumpere vo- 
lumul în exemplare cât mai multe. Societăţile în depozit, ca 


1 A apărut din «Niculăiţă Minciună» o ediţie scumpă, de bibliofil, 
cu ilustraţii. 


— 87 


să le răspândească sistematic, privaţii pentru persoana lor şi în 


cercul lor de cunoscuţi. 


Numai astfel işi poate ajunge misiunea o lucrare cu cali- 
täfi așa de mari ca lucrarea dlui, Br.-V. 

La alte neamuri tot aşa se întâmplă cu operele autorilor 
naţionali — de ce-ar fi la noi altfel? 


it—V. 1917. 


Cronică. 


Dela „Asociatiune“. 


Sedinfa com. central, 8 lan. 1925: 
la parte pentru întâia oară nou alesul 
membru, dl prof. univ. Dr. Al. Borza 
din Cluj. Bineventat de di pres. își 
desvoltă în scurtă cuvinte părerile de- 
spre cum crede că va putea ajuta so- 
cietății. — Membrul fondator, dir. soc. 
econ, <Agricola» din Hunedoara, Nic. 
Macrea ; membrul fond. Dr. Nic. Cia- 
clan din Pecica şi membrul Simeon 
Zehan, preot în Caşva, mulţi ani di- 


„rector al desp. nostru Gurghiu — au 


decedat. Se exprimă condoleanţe, 
pria sculare în picioare. — Dna văd. 
Elisabeta Letiţia Stoica, văd, tondato- 
rului nostru Simeon Stoica, a decedat 
în Abrud. «Asoc.» a arborat steag ne- 
gru. Direct. desp. Abrud a fost rugat 
să ne reprezinte la înmormântare. Fa- 
miliei decedatei i se trimite o adresă 
de condoleanță. — In numele comi- 
siei publicaţiilor (din comitetul cen- 
tral, membrii din Sibiiu : Dr. Gh. Preda, 
preş.; Dr. V. Bologa, Dr. 1. Bunea, 
Gh. Poponea, Tr. Scorobefiu şi ref. 
Dr. H. P..Petrescu) referează dl Dr. 
H. P.-Petrescu, că comisia a fost con- 
vocată pe 8 La. c., luând parte toţi mem- 
brii ei. Secretarul lit. subst. a expus pe 
larg condiţiile, în cari apar publicaţiile, 
constatând că dacă lasă publicaţiile ceva 
de dorit este din cauza că partea ad- 


ministrativă, cu discursurile, dările de 
seamă, bugetul, a luat în anul trecut 
5 numere, nemai rămânând spațiu in- 
destulitor pentru literatură, iar admi- 
nistrafia, neavând pe nici un angajat, 
revista şi biblioteca pan putut fi lan- 
sate aşa cum ar fi fost cu cale. In 
înțelegere cu comisia financiară pro- 
pune ca «Bibi. pop.» să apară de aici 
inainte în câte 5000 ex. numărul și de 
câte 4 coale de tipar. «Transilvania», 
deocamdată, în condiţiile de până a- 
cum. — Comitetul central a luat la 
cunoştinţă aceste propuneri ale comi- 
siei si le-a primit. Se va convoca o 
şed. extraordinară a secțiilor pentru 
desbaterea chestiei publicaţiilor. — In- 
vitată să participe la al 2-lea «fârg in- 
ternafional al cărții» în Florența ipri- 
măvara a. 1925) din partea fundaţiunii 
«Principele Carol», comitetul hotă- 
reste ca «Asoc.» să participe în ace- 
leași condiții ca la prima expoziție a 
cărţii, trimifându-si publicaţiile şi sta- > 
tistici-diagrame. — Din cărțile dnului 
Victor Motogna, dir. lic. «Andr. Mu- 
resanu» din Dej: «Politica externă a 
lui Mircea cel Bătrân» şi «Articole si 
documente», s'a hotărit să se cumpere 
câte 100 ex. pentru biblioteci la orașe. 
— «Abecedarul» de lon Ciorănescu ni 
l-a pus «Casa Școalelor» la dispoziție 


— 88 — 


în 1000 ex. p. analfabeți. — «Asoc.» a 
cumpărat încă 100 ex. din bros. de 
schițe </nfre sat şi oraș» de Petrea 
Dascălul (dl Petru Olariu), p. bibl. 
dela sate, — La recercarea dir. desp. 
Făgăraș, dl prof. Valeriu Literat, va 
intreprinde «Asoc.» paşii necesari 
ca de aici înainte să fie ziua de 1 
Dec., cel puțin în Ardeal, zi de şcoală, 
liberă, ca elevii să-şi poată concentra 
atenția asupra momentului sărbătorii. 
— Dnutui prof. univ. Dr. Al. Borza, 
membru în comit. central, i s'a dat 
împuternicirea de a ne reprezenta in- 
stitufia în comitetul constituit de au- 
toritätile statului pentru protecţia na- 
turii. E în interesul nostru, al tutu- 
rora, ca să între în vigoare cât mai 
curând legi, cari apără regiuni impor- 
tante din punct de vedere geologic, 
al faunei sau zoologic. — DI Al. Borza 
propune ca membrii să primească de 
aici înainte câte ceva din publicaţiile 
noastre în schimbul cotizatiei de mem- 
bru. Chestiunea fiind de mare însem- 
nătate comitetul o va studia prin co- 
misia sa financiară. — Direct, artistic 


al «Asoc.>, di Nic. 'Băilă, este încre- 


dintat să pregătească pe elevii liceului 
«Gh. Lazăr» din Sibiiu pentru repre- 
zentaţiile ce plănuiesc. — «Dl preged. 
aduce la cunoştinţă că in chestia pro- 
pagandei culturale ce trebue făcută în 
Basarabia, a luat înțelegere cu A. Sa 
Principele Moștenitor Carol și a dis- 
cutat cu di Mugur, dir. Asociaţiei Cul- 
turale «Principele Carol», rămânând 
că atât. dsa cât şi dl Mugur sä pregă: 
tească câte o schiță-program, pe care 
vor avea să le discute apoi împreună, 
stabilind astiel planul comun de co- 
laborare al propagandei, ce se va îna- 
inta A. Sale Principelui Moștenitor». 
S'a aprobat. : 

Şedinţa comit. din 5 Februarie. 
Din prilejul morţii P. S. Sale foan l. 


Pap, episcopul diecezei Arad, fost 
membru fondator al asoc. noastre si : 
sprijinitor devotat ai acţiunilor cultm- 
rale româneşti s'au exprimat telegrafic ~- 
condoleantele; d! pres. Goldis a re- 
prezentat soc. Ja înmormântare, s'au 
exprimat părerile de rău în ged, prin : 
sculare în picioare şi la proc. verbal. 4 
Din membrii noştri au mei murit: ce- į 
lonelul în r. Dumitru Florian; adv. 
dir. desp. Tinca, Dr. Aurel Pinfia; À 
prim-consilierul comunal al oraşului 3 
Alba-Julia, Valeriu Dăianu; comitetul j 
central îşi exprimă condoleanfele prin 4 
sculare în picioare. — S'a procedat j 
la compunerea literelor fundationale 3 
ale iundaţiunii de lei 100,000, creiată 4 
de M. S. Regele Ferdinand I. Comisia 4 
esmisă a fost de părere să se asculte 9 
şi cercurile locale (desp. Abrud-Câm- $ 
peni, autorităţile bisericeşti si civile 3 
din părţile locului şi fruntaşi ai vieții 3 
noastre publice dintre «Mofi» sau ori- j 
ginari de pe acolo). Materialul adunat į 
să fie pus în discuţie într'o şed. plenară 
a comit. centr., ca mai apoi să se ela- 4 
boreze proiectul de regulament. Se~; 
hot. ca biroul să întocmească un re- 
gulament după ce a primit informa- ’% 
file cerute (si dela şcoala de meserii à 
din Abrud). — S'a hotärit ca adun. 3 
generală să se ţină la vară în Reghin. ` 
Direcţ. desp. se va pune în legătură 4 
cu comit. centr. ca să fixeze termenul. 4 
Di Const. N. Tomescu, dela arhiepis- + 
copia din Chișinău, Sa îuscris membru 3 
fondator şi promite sprijinul binevoitor 3} 
în părţile Basarabiei. — Consiliul ora- ă 
şului 7ârgul-Săcuilor s'a înscris ca 
membru pe 1925 cu suma 5(0 lei, — 
Oraşul Bistrița a dăruit 500 lei. — 
Pentru îngrijirea mormântului lui $ 
Avram lancu am primit 10,000 de lei : 
din partea <așezământului cultural 1. Y 
C. Brătianu». — Transpunându-ne di 4 
căp. lorga modéle de inscripții (troițe) | 
pe mormintele eroilor înmormântați '4 


în cimiterul eroilor: Avram lancu din 
Tebea, comitetul hotäreste sä se ridice 
câteva troițe de acestea. — Rapoar- 
tele satisfăcătoare despre sărbătorirea 
zilei din 1 Decemvrie 1924 din desp. 
Simleul-Silvaniei, Deva, Agnita, Tăş- 
nad, Ciachi-Gârbău, Hunedoara şi Jiu. 
— DI Dr. Lazar Nichi, direct. Pala- 
tului cultural, Arad, transpune soco- 
telile cu ocazia festivalurilor aranjate 
din prilejul adun. gen. din 1924, în 
Arad. Venitul net a fost de 39,946:60 
lei, primiţi de nai. — Desp. «Jara Oa- 
ului» a ţinut o adun. gen. extraordin. 
în 12 Iulie 1924 la Bicsad si una or- 
dinară în Poni (28 Sept. 1924). — Desp. 
Seini s'a despărţit în două: desp. Seini 
şi desp. «Tara Oașului». La cel dintâi 
este director dl Dr. Matei Sofonea, 
medic în Seini, la al doilea dl Gavril 
Szabo. (Di Sofonea a ţinut o conferinţă 
despre «Plägile sociale...) 

In agent. com. Pomi s'a primit, la 
dar, o bibliotecă din partea desp. Sata- 
mare, prin dl prof. Barbu. In folosul 
soc. noastre se vor multiplica portre- 
tele episc. Mihail Pavel şi al lui Vas. 
Lucaciu. — Desp. Copalnic-Mändstur 
a înscris pe 1925 alţi 2 membri activi 
și 39 membri ajutători. La adun. gen. 
a desp. (7. XII) dir. desp., di Nic. 
Avram, a vorbit despre <Asociaţiune», 
apoi dl preot 7, Medan despre «Ra- 
murile de desvoltare cuiturală si eco- 
nomicà ale poporului». — Desp. Bă- 
sești a ţinut adun. cercuală a desp. în 
31 Decemvrie 1924. — Desp. Brad a 
vândut toate cele 50 calendare ale 
«Asociatiuniis. — Desp. Hunedoara 
— adun, cercualä în com. Ghelar (24 
August). — Un foarte activ membru 
al «Asotiaţiunii» este dl căp. M. Du- 
mitrascu, cage a constituit de curând 
un desp. nou pe lângă Regimentul 28 
de Inf. din /smail (Basarabia). Desp. 
se va numi: Desp. «Astra» Regt. 28 
Inf. Ismail. Fiecare companie-agen- 


89 — 


tură va primi câte o bibliotecă popo- 
rală. — Desp. Moldova-nouă a înaintat 
raport despre ultimul pătrar al anului 
1924. — Din Decemvrie 1924 încoace 
s'a sporit lista membrilor cu: 3 membri 
ai Casei nationale centrale, 56 membri 
fondatori, 203 membri pe viaţă, 576 
membri activi, 157 ajutători — cu totul 
995 membri noui. — In Vidra s'a des- 
chis în 2 lan. 1925 biblioteca Avram 
lancu. Părintele Grigoriu Nicola din 
Vidra împarte cáifi poporului, tot la 
2 săptămâni. Poporul se îndeamnă — 
citeşte bucuros. — Inalt Prea Cuv. Sa, 
direct. Acad. teologice din Sibiu, Dr. 
Eusebiu Roşca, a dăruit colecții de ziare 
vechi (« Cocoşul roşu» 1875, 1876; «Gura 
Satului» 1901—3; <Glasul Ardealului» 
1918). — Sa dat o bibliotecă poporală 
Regt. 6 Pioneri din Alba-lulia. — Căr- 
tile din editura noasträ predate Sana- 
torului din Aiud. — Dlui Dr. Onis. 
Ghibu i sau predat 800 ex. din lu- 
crarea d-sale: <Cum s'a făcut unirea 
cu Basarabia» şi i s'au adus mul- 
ţumiri pentru colaborarea desintere- 
sată. 


Şedinţa comitetului din 5 Martie. 
Desp. Oradea-mare. Rap. despre a. 
de gest. 1923/4. In 1923 s'a împărțit 
îm 7 secţii, cu conducători. Prelegeri 
p. intelect. si meseriaşi în O.-m. şi p. 
țărani la sate. Cere 100 bibl. pop. 
Cere ca membrii din popor să pri- 
mească în schimbul taxei publicaţii. 
Plasa Tileagd din jud. Bihor s'a cou- 
stituit în desp. nou. (S'a încuviințat. 
Avem: deci un nou desp., desp. Ti- 
leagd.) Cererea ca rev. «Cele trei Cri- 
suri» pentru popor să fie privită şi ca 
organ de colaborare cu «Asaciafiv nea» 
se încuviințează, — Dela ultima ged, 
a comitetului (5 Il.) s'au înscris și au 
fost primiţi membri noui: 


— 90. 


Desp. fond. p.viaf. activi ajut. total 
Orăştie 3 9 — — 12 
Năsăud 1 5 8 — 14 
Făgăraş — — — 32 32 
Deva 2 — — 2 
Blaj — 1 i — 2 
Mediaş 5 7 — — 12 
Aiud 1 28 — — 2 
Boroşineu — 1 — — 1 
Buziaş — = — 4 4 
Sibiiu — = 2 1 3 
Cincul-mare 1 — — — 1 
Viofuldejos — 9 42 — 51 
Brad — — 38 — 38 

13 60 91 37 201 


Afară de aceea 1 membru al «Ca- 
sei nat» centrale (muzeu) în desp. 
Năsăud. 

Dlui preot loan Manica din Ce- 
rişor, jud. Hunedoara, i s'au trimis 
60 abecedare de I. Bota pentru cur- 
surile de analf. — S'au trimis cărţi, la 
cerere, dior: Dr. Aurel Crăciunescu, 
prof. seminarial, Sibiiu (p. căminul de 
ucenici din Sibiiu); — foar losan, înv. 
din Crocna, jud. Hunedoara (p. bi- 
blioteca „şcolară de acolo); — /osif 
Bondoc, înv. luriul de Câmpie (pentru 
agent. dia comună); — Emilian Cio- 
ran, protop. Sibiiu (4 bibl. p. cele 4 
secţii ale spitalului civil din Sibiiu). — 
Şcoala sec. de fete gr. II din Sibiiu 
cu Internatul de fete al <Asociaţiunii»> 
(direct. Dr. Vasile Bologa) a scos de 
sub tipar anuarul scoalei pe a. 1923/4. 
— <Așezâmântul |. C. Brătianu» (di- 
rector gen. di prof. Dr. Tifeica) ce- 
rând un inventar al mormintelor ero- 
ilor civili si a oamenilor mari ai Ar- 
dealului — ca să poată fi îngrijite cu 
pietatea cuvenită — custodele muze- 
ului nostru (di i. Banciu) își ia asupra 
sa sarcina de a înainta inveritarul do- 
rit. Astfel vom avea o dare de seamă 
conștiențioasă a mormintelor oame- 
nilor nostri marcanți. 

s 


„Astra“ şi miliția.. O ideie foarte. 
fericită au avut conducătorii desp. no+; 
stru din Cluj: au întrat în legătură ce; 
di gen. Athanasiu ca să : colaboreze: 
la câteva șezători culturale pentru soli 
daţi. In 1 Martie 1925 s'a ținut în cas“ 
zarma Reg. 32 de obuziere din Strada ` 
Tunarilor (Cluj) întâia «<şezătoare». 
Dir. desp. Cluj, dl dir. Nic. Bogdan,” 
a vorbit despre soc. noastră în viaţa: 
culturală şi economică, d! prof. univ. + 
Dr. O. Ghibu despre Basarabia. Mu- i 
zica militară a cântat «Trăiască Re- “ 
gele». Corul episcopiei gr.-or., de sub - 
conducerea dlui prof. Sava Columba, : 
a executat cântece poporale. Au de-'! 
clamat: ds. prof. M. Braşoveanu şi : 
elevul Trăilescu. — A dona şezătoare ; 
se fine în 15 Martie. Se vor arăta fil- = 
mele: Erupția vulcanului Etna, Viaţa 
generalului Cristescu, Funerariile erou- : 
lui necunoscut la Bucureşti, Rasboiul pe 
frontul italian, Despre beţie — pe lângă : 
rostirea câtorva cuvinte de îmbarba- … 
tare. Recomandâm procedeul desp. Cluj: 

şi într'alte centre, unde se află armată. 
In Cluj a luat parte domnul general ` 
Trăilescu, cu mulţi ofițeri, pe lângă 
miile de soldaţi. 


Desp. Jiu: lu 1 Ul. a. c. a ţinut 
desp. prima şezătoare în Petroseni, 
Pär. 1. Duma a vorbit despre <Rolul | 
domnifelor române în istoria noastră». 
Restul programului a îost compus din 
coruri cântate de şcoala minieră, din. 
bucăți muzicale executate de orchestra 
minelor Petroşani şi o recitare. — In 
8 Il. a doua sezdtoare. Conf. dlui 
Petre Petrescu, inspector al învăţa. . 
mântului, din Sibiiu, despre <Refaceres. 
Şcoala primară de jos a delectat cu 
dansuri naţionale. Orchestra minelor 
(dir. di Pan) — bucăţi muzicale. — 
Pentru 15 Martie era proiectată a 3-a ṣe- 
zătoare cu «Arvinte si Pepelea» (piesă 
teatrală, jucată de elevii lic. de stat), 


— Gl — 


e conf. şi bucăţi de orchestră. Intrarea 
gratuită. l 

Desp. Jiului: In agentura Vulcan 
s'a ținut o şezătoare culturală în 1 
Martie, la casina română. Vorbirea de 


deschidere şi conferenfa dlui Pompei 


Hossu Longin, despre eroii neamului 
românesc ; Orchestra societății «Sf. Pa- 
vel» a executat arii naționale. Vorbirea 
de inchidere: preşedintele agenturii, 
părintele Sebastan Rusan. (Inimoase 
îndemnuri pentru propaganda culurală 
în Valea-Jiului în ziarul Gazeta-Jiului.) 

Desp. Zălau : In Zälau s'a început 
seria de şezători literare şi culturale 
în 2) Febuarie. Prima gezätoare a 
avut declamafii, coruri, muzică si o 
conferinţă cu proiecfiuni a dlui £. 
Ghergariu, dir. liceul de stat: <Răs- 
boiul pentru neatârnare». Noua si bine 
redactata gazetă săptămânală culturală 
<Meseşul» din Zälau îndeamnă pu- 
blicul de intectuali întrun art. de fond 


(28 Februarie) sä cerceteze cu sâr- 
guinţă conterenţele și festivalurile. Di 
primar Dr. Nicodim Cristea, directorul 
despärfämântului nostru, îşi dă cea 
mai laudabilä silinfä. — Despärf. va 
cumpăra un skiopticon propriu. Co- 
manda s'a făcut. l 

Secția şcolară a «Astrei», cu se- 
diul în Cluj, a ţinut în 12 Martie o 
şedinţă la care d! dir. de şcoală pri- 
mară Constantin Iencica a vorbit despre 
«Inväfätorii ardeleni şi noua lege şco-. 
lară>. (Seminarul pedagogic univer- 
sitar.) 

Desp. Deva: intrun avântat arti- 
col salută («Gazeta Hunedoarei», 11 
Martie 1925), direct. despărțământului: 
Deva, dl prof. /uliu Josan, «Exten- 
siunea universitară» din Cluj, ca co- 
laboratoare în Deva. Vor vorbi în 
Martie dnii profesori universitari D. 
Teodorescu, V. Ghidionescu, Th. Ca- 
pidan şi I. Lupaș. 


Lupta contra pornografiei. 
— Materia! de răsgândit. — 


ÎN FRANȚA. 


In prefața vol. I. a «Teatrului său 
complet» a scris Brieux (1922) despre 
punctul său de vedere estetic, etic. 
Cuvintele merită să fie reținute: 

«Vederea suferințelor altora mi-a 
fost întotdeauna insuportabilă. Am 
vrut să-mi descarc mânia gi turburarea, 
care îmi pricinuiau, scriind după cum 
am fost cu în stare... Am vrut ca, 
deoarece am trăit-o, cantitatea de su- 
terinfä răspândită pe pământ să se 
micşoreze puţin. Am marea satisfacţie 
de a fi reuşit în privința aceasta şi 
ştiu că două din piesele mele: Loc- 
țiitorii («Les Remplacantes») şi Ava- 
riefii («Les Avariés») au contribuit să 
salveze existente omeneşti şi să facă 
altele mai puţin dureroase. Teatrul 


meu a fost mai 'nainte de toate un 
teatru social. Este cu putinţă ca pe 
scândurile scenei unde de obicei se 
mişcă nătărăii amorului, pe aceste 
teatre de saltimbanci, unde vodevilul 
ne arată femei despuiate (cum se des- 
bracâ), sărituri şi mărcăriciuri (oebunii) 
să se expună chestiuni grave, agitate, 
dacă nu chiar resolvate?» (Cit, după 
«La Revue francaise de Prague», Dec, 
1922.) 
» 

DI Adolphe Brisson *) (Bonhomme 
Chrysale) primeşte dela organul stu- 
devţesc francez: «L'Echo des Etu- 
diants» (ecoul studenților) — a tine- 
rimei intelectuale dia Cartierul Latin 
din Paris! — un chestionar: «Ce cre- 


*) Rev. „Les Annales”, 18 Febr. 1923. 


— 92 — 


defi despre actualul val de pornogra- 
fie 2» Tinerimea întreabă pe di Brisson 
dacă nu e cu cale să «reînvie dl de 
Lamarzelle?» (<Venerabilul senator» 
de Lamarzelle a protestat vehement, 
ca odinioară di Bérenger, cel batjo- 
corit «Tatăl Pudoare» — «Père la Pu- 
deur»), împotriva imoralitäfii cărţilor 
şi a spectacolelor. 

Ce sfaturi dă dl Brisșon tiaerimei? 
Să nu vadă în argumentatia directo- 
rului de teatru: «Ce vrei! Trebue să 
träjesti! Arta nu te nutreste», nici în 
suspinul autorului: «Sunt obligat de 
a trece sub furcile caudine ale direc- 
torilor!> argumente pentru îndreptă- 
firea pornografiei. 

«Da», scrie di Brisson, «sunt de 
acord: în cele mai mici opere ale se- 
colului al XVII-lea si al XVII-lea au 
fost tot atât libertinaj ca in produc- 
țiile moderne de acelaş gen». 

Dar pe atunci nu se putea läti 
imoralitatea aşa de tare:ca in ziua de 
astăzi! «Acum s'a de mocratizat mur- 
dăria! Se fabrică ieftin în uzine, ca 
lumânările sau ca ciocolata; o cum- 
peri pentru douăzeci de sous (bani), 
pentiu zece, pentru cinci». 

Societatea îşi dă osteneala ca să 
ridice sănătatea materială a poporului. 
«Pare că igiena morală o lasă indife- 
rentă, lată pentru ce este ceva putred 
in regatul Danemarcei». 

Concluzia logică: 

«Da, părinţii nostri au putut îi tot 
atât de grosolani ca noi înşine. Aceasta 
n’avea consecințe pentru dânşii. Pentru 
noi are urmări incalculabile. Cutare 
microb, care lâncezeste întrun teren 
refractar, se înmulțește repede dacă 
şi este terenul favorabil şi în curând 
cutropeşte întreg terenul. Terenul no- 
stru este cu deosebire favorabil des- 
voltării microbului. Şi cu toate că sar- 
casmul şi ironia răsplătesc sforțările 
lor, socotesc că este cu cale să aprobi 


pe oamenii cinstiţi, cari reclamă îm- 
potriva germenelui celui rău o doc- 
torie energică»... 

«Trebue sd eurdfim grajdurile lui 
Augias !», incheie dl Brisson, «fiindcă 
streinătatea ne observă şi ne judecă: 
şi pentru că e în joc bunul nume al: 
țării noastre». A Ei 

«Sunt alte cărți, întradevăr pri- | 
mejdioase şi nesänätoase», suspină.: 
«Bonhomme Chrysale» în «Les Anoa- í 
les» (1 Oct. 1922). «Sunt romanele, , 
cari calomnuiază păcătos, murdar, rasa 
noastră. moravurile noastre şi ne în- 4 
josesc în ochii streinilor; aceste ro- 
mane obscene (este unul, astăzi, care 
pricinuieste scandal), publicate cu sco- 
pul mârşav de câştig (but abominable : 
de lucre), vândute pretutindenea gi din; 
belşug, mulţumită unei reclame neru»; 
sinate, desonoreazä pe falsii scriitori, 
cari le scriu și pe editori, cari le edi- - 
teazä. Ar trebui să fie arse, cum se 
făcea odinioară în Piaţa Grevei, şi ar 
trebui ca autor și editor să fie con- 
damnafi la pedepse infamante. Cen- ! 
zura avea ceva bun. Crimele cele mari 4 
sunt comise în numele libertăţii». 

(Bonhomme Chrysale» în «Notele į 


Săptămânale» din «Les Annales», 13 
Oct. 1922.) 


+ 

Albert Flament, care e angajat de 
revista de seamă franceză «Revue de ~ 
Paris» să scrie rubrica permanentă : 
«Tablouri din Paris», vorbeşte, în ar. 
din 15 Apr. 1923, şi despre Nudul în ` 
«Music-Hall»-urile din Paris si găseşte 
urinătoarele epitete și resonamente: 
«In toate revistele «parisiene cu- 
rate» ale iernei acesteia (1922/3) nu- 
dul trece peste ceeace imaginaţia poate 
să inventeze, nu în scrutări artistice, 
de sigur, ci în vulgaritate, în despu- ; 
ieri (desbrăcări) unde garnitura nu mai : 
este nici ornament, nici un voal. Tre- 


— 93 — 


bue să crezi că directorii de music- 
hall-uri pariziene cred că au miopi 
__drept spectatori obicinuift si complet 
insensibili. 
f «Nici o preocupare artistică nu 
poate fi invocata. Nenorocitele crea- 
turi expuse o ştiu prea bine, vai!, că 
nu s’ar putea vorbi de puritatea li- 
niilor lor, de fericitele proporţii ale 
trupurilor lor; ele nu mai cugetă. Au 
sentimentul imperfecfiei lor... Dacă 
ar îi in deajuns de frumoase pentru 
ca apariția lor desbrăcată astfel să 
poată naşte oarecare admiraţie, o ştiu 
prea bine că n’ar avea nevoie să se 
angajeze de directorul unuia din cele 
10 etablismente din Paris, în cari se 
arată astfel carnea femeiască, crudă 
de tot»... 


Concluzia: «Camera (fr.) poate, 
fără de nici o primejdie, să interzică 
aceste exhibiţii, cari desonorează Pa- 
risul, de cari parisienii sunt scârbiți 
şi cari permit aliaţilor nostri de a face 
reflexii pe cari noi nu am vrea să le 
permitem nici chiar celor mai răi duş- 
mani ai nostri». (Pg. 918.) 


Intr'o convorbire avută de criticul 
literar francez André Lang cu scrii- 
torul Fernand Gregh («Călătorii în zig- 
zag, în republica literelor», rev. <An- 
males», 12 Febr. 1922), a declarat a- 
cesta: O să revină poezia franceză 
(după ce a trecut peste boala dadais- 
mului, care <a spart un abces» şi cele- 
lalte boale literare actuale) la «fru- 
moasa linie dreaptă» a geniului po: 
etic francez, «afară dacă această linie 
nu este pe cale să se îndoaie fără de 
voia noastră și afară dacă epoca, pe 
care O trăimede present, nu este una 
din epocile de decadenţă, cari preced 
o întoarcere la barbarie... Da, o măr- 
turisesc, gândul acesta mă obsedează: 
analogia situaţiei actuale a Europei şi 


a situației imperiului roman sub Con- 
stantin sau Teodosie». 

«Mă înspăimânt când îmi închipui 
că maiestrul nostru Anatole France, a 
cărui graţie, ironie, elegant scepticism, 
ne farmecă, între alte mii de lucruri, 
mă înspăimânt când mă gândesc că 
France ar putea fi considerat, peste 
câţiva secoli, ca d. e. Lucian din Sa- 
mosate, care făcea deliciul grecilor 
sec. al Il-lea,.. Te rog mult, firește, 
să nu mi se ia comparafia pe de-a 
întregul (literal)». 

* 

Episcopul Sebastian Herscher a- 
duce următoarele argumente împo- 
triva lecturii romanelor imorale, în cro- 
nica sa religioasă din rev. franceză 
«Les Annales» (24 Iunie 1923): 

«Din puuct de vedere pur ratio- 
nal este un inconvenient serios cetitui 
unei cărţi imorale; din punct de ve- 
dere religios este o primejdie gravă, 
Fiindcă este fals sau cel puţin foarte ` 
îndrăsueţ să spui şi să crezi că poți 
să citeşti nepedepsit totul, pentrucă 
eşti foarte inteligent şi foarte cultivat, 
pentrucă ai idei foarte largi sau o ju- 
decată foarte sigură. Adevărul este 
că nici cultura, nici inteligența, nici 
bogăţia ideilor, nici judecata, fie ea 
oricât de solidă, nu sunt capabile de 
a pune, întrun mod constant şi sigur, 
o persoană, mai cu seamă o persoană 
tinără, fără de experienţa vieţii, la adă- 
postul consecințelor nefaste ale unei 
lecturi rele. Fiecare imagine tinde, 
ea de ea, să se realizeze; ea este un 
principiu de mișcare și de acţiune, 
Asemenea fiecare imagine, presentată 
spiritului prin o lectură imorală, aduce 
cu sine o tendință de imitare. Ten- 
dinfa aceasta nu este întotdeauna con- 
ştientă, fiindcă se ţine de actele, cari 
desgustă şi revoltă o inimă onestă; 
cu toate acestea tot există, şi acţiunea 
ei, pe lângă toală manifestarea ei în 


— 04 — 


taină, nu este mai puţin reală. Lungă 
vreme poate, tentafia dormitează în 
cel mai adânc loc la eului intim al ce- 
titorului lipsit de băgare de seamă, în 
fundul conştiinţei fiarei amortite. Poate 
că nu va Cauza la început de tot nici 
o disordine aparentă, dar intervine o 
circumstanță favorabilă ca să se tre- 
zească brusc — un suflu vijelios, o 
turburare fizică sau morală, ceasul, 
care se târeşte lângezind, etc., — şi va 
"apărea la suprafaţa conştiinţei şi va 
stăpâni voinţa. Fiindcă, cu voia tine- 
rilor nostri savanţi în rele de a citi 
totul, există legi psihologice, cari ne 
guvernează, în realitate, cu totul al- 
tele decât şi le închipuiesc ei. Legile 
acestea au fost scoase la iveală cu o 
mare putere de cugetare, cu o pro- 
fundă siguranță în judecată şi cu un 
real noroc de expresie din partea dlui 
Eymieu, in primul său volum al iu- 
crării de psihologie practică: « Guver- 
narea persoanei proprii» (Le gouver- 
nement de soi-même), întitulat <ma- 
rile legi» (Les grandes lois). Trimitem 
acolo buni-bucuroşi pe presumțioșii 
nostri, cari îşi inchipuiesc că pot să 
citească toate, de când au părăsit băn- 
cile şcoalei, după ce au câştigat aici 
câteva grade universitare, ca și când 
aceste grade ar îi de ajuns ca să o- 
prească în favorul lor si în favorul 
victimelor zelului lor intempestiv, mer- 
- sul şi consecinţele legilor psihologice, 
tot atât de vechi ca și lumea şi cari 
vor dăinui ca si ea, 

«Nici o voinţă umană nu se poate 
sustrage legilor acestora. Ele regu- 
lează activitatea noastră în cele trei 
faze succesive pe cari le presintă fie- 
care din manifestările ei: imaginea 
sau ideia, sentimentul și actul. Nu 
poate nimenea să oprească ca aceste 
forme ale activităţii noastre să nu se 
influinfeze una pe alta, astfel, că ide- 
ile inclinează spre acte, că actele e- 


vocă sentimentele și că, prin sentí-! 
mente, ajungi ca să stäpânesti, să gu- 
vernezi ideile şi actele»... «O ideie 
este un act în germene». : 
+ 

Vestitul orator bisericesc catolic 
din Franța, P. Janvier, a vorbit după 
răsboiu despre teatru şi importanja 
lui culturală, precum urmează: «Pre» ` 
dilecfia pentru teatru se fine de una: 
din patimile cele mai răspândite, mai : 
cu seamă la popoarele civilizate... Ce ; 
poziție ia morala creștină față de re- # 
prezentafiile teatrale? Ea nu condamnă 
fară de a selecfiona, toate piesele; 4 
concede pe acelea, cari nu sunt stri- ? 
căcioase in urma cruzimei, nici în 
urma imoralității, nici în urma Jipsei ; 
lor de cinste. Acţiuni dramatice anu- 
mite ne oferä chiar şi biserica în ce- 4 
remoniile ei, în cari tradiţia, religio- : 
sitatea si arta își oferă ce au ele mai 3 
înalt şi mai bun. Arta dramatică iși : 
dă osteneala, afară de aceea, de a 
reda în ziua de astăzi iarăş scene din 
viața Mântuitorului. Reprezentafii mi- 
nunate, foarte potrivite ca să aibă o ` 
influinfä de innobilare asupra spiri- 4 
tului. Dar există alte piese teatrale a 
căror reprezentare, dimpotrivă, con- 
stitue o mare primejdie. In sine nu 
este teatrul o şcoală a răului, Ar putea, ` 
nu-i vorbă, să ajungă un loc de pe - 
care se propagă adevărul, de unde 
ai putea vorbi si acelora, cari oculesc : 
de altfel casa Domnului. Bunătatea 
ordinei și a religiei nu zac în afară 
de sfera tendințelor teatrului. «Se 
pare», zice La Bruyère, «se pare că 
romanul şi teatrul ar putea să ajungă 
atât de utili, pe cât sunt de stricäciosi 
în ziua de astăzi». «Racine ne-a ofe- 
rit astfel de exemple spre sfârșitul vieţii 
sale, în «Estera» şi în «Athalia». De 
mai multă vreme își fac apariția multe 
storfäri de a elibera arta dramatică de 
minciună si de desfrânare, ca să fie 


— 95 


adusă în concordanță cu recerinţele 
evangeliei. Dacă voiesc autorii, pu- 
blicul şi critica, nu mai are loc spiritul 
și noțiunea pentru reprezentații de tea- 
tru, omoritoare. Unul de rangul si. 
Toma de Aquino a spus că meseria 
de actor dramatic în sine este ine- 
scepționabilă. Actorul, a cărui misi- 


“une a vieţii zace în aceea de a oferi 


semenilor săi ceasuri plăcute de re- 


creaţie, în marginile a ce este permis 


din punct de vedere moral, are drep- 
tul la stima generală si la recunoştinţa 
noastră. Fireşte, jocul lui trebue să 
fie corespunzător celor susținute mai 
sus. Durere, teatrul se dă adeseori 
în braţele unor aberaţii bolnăvicioase, 
cari calcă în picioare legea şi dreptul 
creştinesc. Inainte de toate se joacă prea 
mult teatru şi toate päturele populaţiei, 
o mare parte a presei şi mijloace i- 
mense de bani servesc teatrului. De 
aici rezultă, afară de pierderi mari 
de timp şi de bani, rele grele în pri- 
vinta psihică, pentru multi, cari se în- 
vafä cu o viaţă visatä, în loc de a privi 
realităţii drept în faţă, 
răului sunt astăzi greu de măsurat. 
«Zace o foarte mare primejdie în 
faptul dacă obicinuiesti populaţia să 
vadă mereu virtutea, autoritatea, reli- 
giunea gi datorinfa, drepturile tatălui 
de familie și acelea ale soţiei — date 
pradă ridicolului, câtă vreme desfrâul 
este descris în culorile cele mai atră- 
gătoare. Acţiunea este sufletul piesii. 
Câtă vreme în cărți sunt persoanele 
neşte scheme, apar în teatru acţionând. 
Le vezi înaintea ta, le asculfi glasul, 
acționează. Actorii cei mai buni sunt 
aceia, cari se contopesc cu rolurile lor 
si trăiesc în ele. In urma aceasta câ- 
stigä influinţa“ piesii asupra sufletelor 
spectatorilor, în sensul bun şi în sensul 
cel rău al cuvântului, nespus de mult. 
Sf. Chrisostom merge atât de departe, 
încât afirmă că ar trebui să se oprească, 


Dimensiunile . 


ca să se reprezinte acțiuni pe scenă, 
cari altfel nu sunt permise în viaţă. 
Dacă mai socotegti influinfa acţiunii 
şi influinfa pe care o au asupra ascul- 
tătorului potopul de lumină, muzica, 
care te îmbată şi celelalte circum- 
stanfe — trebue să concezi că multe 
tragedii din viaţa oamenilor sunt ur- 
mările faptelor urâte, preaslăvite de 
teatru. Bărbaţi si femei, cari şi-au în- 
deplinit cu scumpătate ani de zile da- 
torinfele conjugale au fost adeseori 
stricafi din rădăcină, de teatru... Să 
fii un creştin bun și în toate stările 
vieţii tare, şi în ceeace priveşte pe- 
trecerile tales. (După «Sonntagsblatt 
zur Erbauung und Belehrung» din Ti- 
misoara, 3 Oct. 1922.) 
Ld 

Lanson în «Revue des deux mon- 
des», (Dech. 1921) despre /iferatura 
modernă : 

«Insufleţiţi de cultul sălbatic al 
artei, unii scriitori cred chiar că fi- 
indcă arta morală e ceva odios în sine 
imoralitatea conferă prin ea însăş 
unei opere un caracter de artă». (După 
ref, din «Viața Românească», Tan. 1922.) 

+ 

Femeia franceză şi piesele, ro- 
manele imorale din Franța. Un 
scriitor ceh, corespondent din Paris, 
al ziarului «Lidové Noviny», a scris 
câteva rânduri judicioase, privitoare 
la femeja franceză. «Gazette de Pra- 
gue» le reproduce în foileton (25 Il 
1925). — Cetiți-le şi spuneți, dacă nu 
se pot referi și la femeia română, care 
întrunele «romane» şi «piese» mo- 
derne a fost terfelitä de pretinși serii- 
tori. 

«De câte ori am întâlnit în Paris 
o doamnă cehă, ajunsă de curând (în 
capitala franceză), m'am amuzat, lu- 
ându-i la cunoştinţă desamăgirea. Se 
aştepta să găsească aici cun vârtej de 
nebunie», un delir, de stil, de măreție 


206: EEn 


şi de perversitate şi nu găsea decât 
veselie, bucurie, desinvoltură (ţinută 
nesilită), umor şi pe burghez. Numai 
Piaţa Vendôme şi Rue de la Paix, cu 
vitrinele lor de giuvaeruri, räspun- 
deau aşteptării ei. 

«Dar, scrie autorul (ceh), femeia 
franceză — socotind aici gi pe pari- 
ziancä — este aproape antipoda fe- 
mieilor, cari țupăie (saltă) în comedia 
de bulevard. Familia este totdeauna, 
pe lângă o oarescare decadenţă a sen- 
timentului de familie, un organism 
foarte solid şi care păstrează asupra 
individului o mare influență. Familia 
este o pazuicà atât de credincioasă 
şi atât de severă a misiunei sale, încât 
chiar şi un individ revoltat împotriva 
societăţii sfârşeşte prin a se polei, ca 
o pietricică rotunjită de valuri: iată 
peutruce, în Franța, chiar şi după re- 
voluțiuni, a fost totdeauna o atmos- 
feră conservatoare. — In sfârșit, în 
ceeace priveşte copilul, pe care co- 
media l-a suprimat, fără multă vorbă, 
este întotdeauna pentru «familie, ce- 
eace familia insag este pentru stat: o 
osie». 

Corespondentul apără familia fran- 
ceză împotriva teatrului francez. «Nu 
există», scrie dl lelinek, din art, că- 
ruia traducem, «nu există un martor 
atât de fals decât acela al comediei 
contimporane, care pare că neagă fa- 
milia, In comedia franceză contimpo- 
ranä se reduce viafa aproape numai 
la chestiuni de viaţă sexuală. Dacă 
bărbatul îşi apără căminul nu o face 
ca apărător al rolului său sociologic, 
social si patriotic al tatălui de familie, 
ci ca amant, care nu vrea să fie în- 
şelat. Dealtfel autorii dramatici evită 
cu multă grije de a preciza condiția 

„socială si resursele personagiilor lor; 
se mulțumesc cu câteva indicaţii foarte 
vagi. Văzând pe aceşti bancheri, pe 
aceşti industriaşi, pe aceşti rentieri și 


s 


‘de «s€jour»-uri (șederi) în munți ee 


- torii. Criza de locuințe conduce toată 


chiar pe aceşti artişti de comedie, stai 
să zici că «băncile, ùzinele și birous: 
rile merg ele de ele, singure» şi cel 
savanții şi artiștii işi petrec viaţa în j 
baluri şi «dancing>-uri (localuri de. 
dans). Personagiile de comedie nu? 
lucrează: nu servesc decât de decor 
şi de escortă femeii, care, prin dei] 
pitie, trebue să fie tinără, frumoasă, 
să simtă plăcere în lux şi să poarte o] 
existență «mondenă», plină stup de 
vizite, pe cari le dai sau Je primeşti, î 
de dineuri, de supeuri, de călătorii, ! 


pe marginea mării, Realismul come- j 
diei bulevardiere este fictiv: comedia'j 
de bulevard este o operă de curată 4 
fantazie. Personagiile ei sunt prea cu- ; 
prinse de relafiunile lor «mondene», ] 
decât ca să fii îndreptăţit a le impune 

incă grijurile vieţii zilnice. Copiii, dacă : 
au, sunt daţi în grija unei «miss» (en- 
glezoaice) şi nu stingheresc de loc 4 
viaţa părinţilor. Există în Paris, toată | 
lumea o ştie, o criză de servitorime : 
la teatru mişună camerierele și servi- : 


conversaţia; dar la teatru nu există 4 
băiețandru, oricât de sărac să fie, care ` 
să n'aibă o «garsonieră» cochetă. In 4 
ce priveşte cheltuiala, ea nu joacă nici à 
un rol în teatru, fiindcă trebue să dai ! 
actrițeior ocazia de a te ameţi cu toa- … 
letele luxoase. <Nu ştiu», scrie cores- 
pondentul parizian, «dacă sunt în Franța 
10,000 de familii, cari ar putea să-şi | 
permită cheltuieli, ca acelea, cari sunt 
lucru normal (obişnuit) în piese tea- 
trale». 

Ce ne probează constatările ace- - 
stea? Că cele mai multe pieze tea- 
trale franceze actuale sunt false — 
false ca atmosferă, false ca oglinzi ale 
vieţii franceze. Sunt prea mulţi trân- ` 
tori, prea mulţi «viveurs-i (craidoni) . 
prea multe femei pierdute şi femei, 
cari cochetează cu perversitatea în ele. 


— 97 — 


Viaţa familiară e mult mai sănătoasă. 
Da, dar o viață cinstită, curată, de 
burghez, nu <tenteazä» pe cutare, care 
merge la teatru să «savureze» obsce- 
nitatea! Și -aşa ajunge familia defăi- 
mată şi se răspândește convingerea 


despre pulruziciunea familiei franceze». 
ae 


Împotriva pornografiei din Franța, 
în 1924, a găsit dl Adolphe Brisson 
cuvinte foarte elocvente. Așa a scris 
in revista d-sale «Les Annailes» (23 
Noemvrie ,924) rândurile următoare: 

«Oamenii de bun-simf (cu simțu- 
rile sănătoase), oamenii cinstiți, cari 
sunt la noi în majoritate, încep să se 
emoționeze de o primejdie, care ajunge 
neliniştitoare (sublinierile sunt ale tra- 
ducătorului, în întreagă traducerea) şi 
care creiază o indispozitie intolerabilă. 
Exista in Franţa jurnale murdare, al 
căror număr creşte neincetat. Micile 
foi, vândute pe un pref de nimic, sunt 
cetite nu numai de persoanele cele 
mari, ci gi de copilandrii şi fetiţe, că- 
rora le oferă texte şi imagini obscene. 
Au prins obiceiul să-şi satisfacă pof- 
tele cu ele. Ucenicul, piciul dela prà- 
vălie, cusâtoreasa (midinetta) îşi gä- 
sesc deliciul in jurnalele acestea. Ve~ 
chiul roman-foileton, care-ţi umple 
capul cu aventuri extraordinare şi ino- 
fensive, a încetat de a mai plăcea; 
lumea il fine acum de prea plicticos; 
sunt preferite astăzi descrierile porno- 
grafice, pregătite cu piper tare şi să- 
rate din greu. 

Am găsit, azi-dimineatä, una din 
ziarele acestea în mânile groom-ului 
meu, care imi păzeşte anticamera. Nu 
dau decât de astfel de ziare, pe stradă, 
în Metro(politan), pretutindeni unde 
circulă, unde “forfoteste și îşi petrece 
mulţimea. Am vrut să ştiu ce conţine 
o astfel de gazetă. Nu vă puteţi in- 
chipui stupiditatea acestor texte fără de 
perdea. N'au nimica comun, nici cu 


literatura, nici cu spiritul francez. Îşi 
trag obârşia dela neste nefericifi pi- 
sări (scriitorasi), cari, de altmintrelea, 
nici nu îndrăsnesc de a iscăli cu în- 
treg numele lor si cari — răutăcători 
fără de curaj ce sunt — își împrăștie 
veninul din obscuritate. 

Taţii şi mamele s'au emoţionat. 
Au adresat petiţii autorităţilor publice. 
Cer ca să se exercite un control, ca 
să intervină poliția, ca să fie-pedepsiţi 
autorii acestor ruşinoase producții; 
în sfârșit să li se dea o strajnică tovi- 
tură de mătură. Era fimpul suprem ! 

Am stat la îndoială să vă vorbesc 
despre lucrurile acestea. Nu 'este un 
rol mai ingrat decât acela de a pre- 


'dica morala, de a apăra aceea ce ne 


rămâne din pndoare. Amintiţi-vâ de 
violentele epigrame, cari l-au copleşit 
pe senatorul Bérenger. Adversarii pe: 


“cari nu se lăsa să-i denunțe, il ridi- 


culizau, îl comparau cu losif Prud- 
homme. Câteodată il tratau drept un 
Tartufe, prefăcându-se că nu:l cred 
sincer pe acest amic al virtuţii. La 
urma-urmei, nu doreau adversarii decât 
jumătate din atacurile lor, cari între- 
ţineau în jurul lor agitaţii, le atesta 
importanţa și întărita curiozitatea. Im- 
potriva uuoi anumiți indivizi, cari do- 
rest sä nu freacă nebägafi în seamă, 
este tăcerea cea mai bună din arme. 


_Cu toate acestea, eând abuzul se pre- 


face într'o primejdie mortală, e greu 
să taci. Nu pot decât să aprob con- 
cluziile unui curajos articol pe care-l 
publică -privitor la problema "aceasta 
di Ludovic Naudeau, 

«Ca sä infectezi moravurile po- 
porului», scrie confratele nostru, «în- 
semnează sä distrugi familia, însem- 
nează să lucrezi pentru duşmanii: to- 
stri, însemnează să sporesti nesigu- 
ranfa noastră... Din punct de'vedere 
naţional cuvintele de imorală și de 
forță au ca sinonim frumos şi bun. 

. gt 


Va inchipuifi d-voastră ce ravagii 
(pustiiri) poate săvârşi un astfel de 
"nutremânt într'o imaginaţie născândă? 
Dintr'o singură lovitură este iniţiat 
copilul cu subtilitäfile viţiului si trans- 
pus intr'o lume desfrânată, destinată 
să furnizeze, ca efect, osspefi pentru 
spitale, pentru temnițe, pentru casele 
de nebuni». 


Cum să lovesti această presă ne- 
numită, împotriva căreia se organi- 
zează o cruciadă necesară si prea 
târzie ? Presa aceasta nu se mărgi- 
neste să petreacă pe cetitorii săi, îi 
şi invaţă. Insereazä anunciuri, oferte 
și cereri, cari sunt tot atâtea apeluri 
la prostitutie și la desfrân. Legea, 
care pedepseşte vânzarea stupefian- 
telor, a opiului şi a cocainei, n'ar putea 
să pedepsească aspru un altfel de co- 
merciu, nu mai puţin stricăcios? E 
de dorit ca un legislator, luându-și 
sarcina urmată de răposatul Bérenger, 
să pună întrebarea aceasta ministrului». 

. 


ÎN GERMANIA. 


I. Murdăria în Germania actuală. 
Rusinea < Reigen»-ului. («Hora drago- 
steis, de Schnitzler.) «Există lucruri 
(opere) pe cari le refuzi dintr'un sim- 
femânt de rușine îndscutd, imediat şi 
fără ca să mai meditezi (de sine în- 
teles), opere asupra cărora nici nu 
mai poate îi discuţie. În urma consta- 
tării acesteia este cu desăvârşire es- 
clusă pentru noi o «desbatere» sau o 
«discuţie» privitoare la.... Un om, 
care incadrează cu dialoage contactul 
sexual în unspreze cazuri gi lasă să 
fie jucat <decent» aceasta, — treci 
la ordinea zilei peste aşaceva, dacd ai, 
cât de cât, simț de noblefd. Nu ne-a 
lovit încă destul la mir (nu ne-a dat 
jos îndeajuns cu loviturile-i de mă- 
ciucă) răsboiul? Ar trebui ca opinia 
publică... să fie în stare să se apere, 


b — 


cu o putere elementară, față de o astfel 
de sporire a nerusindrii generale. Fir 
reste, dacă ajung lucrurile la scandale,j 
la procese, la opiniuni, la absolvărij 
judecătoreşti — atunci e cauza dejad 
pierdută. Un luptător pentru ce este] 
curat (cinstit) ca profesorul Brunneti 
a jucat într'o astfel de situație, sub 
toate împrejurările, un rol ingrat (ne-{ 
favorabil): fiindcă aici sunt numat; 
vorbe, vorbe, vorbe, — iar în fabris} 
carea de cuvinte sprintene, frivole, ij 
întrec cei cari nu se dau înapoi delaj 
nimic». E 
(Prof. Brunner a fost batjocurit# 
chiar de «Leipziger N. Nachrichten: 4 
— trad.) k 

... Țara este întro mizerie prea à 
mare, este prea sălbătăcită, prea sfă= 3 
siatd, pentruca să-şi permită luxul unor A 
astfel de «opere de arid». Intieagă la-4 
mea așteaptă să vadă ce facem, ne À 
urmăreşte aproape cu ură şi cu dis. 3 
pref, vrea să vadă ce suntem în stare <} 
să spunem şi să prestăm — iar Qer- ş 
mania de după revoluție joacă astfel À 
de «dansuri de dragoste». (Rev. «Tür. 3 
mer» lanuarie 1922.) 5 

Alt citat, din revista «Christliche X 
Welt» (lumea creştină) 1922, Nr. 1, tot 4 
referitor la «Reigen»-ul lui Schnitzler: 4 
«Noi, cei cari suntem în cercul restrâns ' 
al prietinilor rev. acesteia, apartinem, + 
poate mai puţin decât oricine, acelora, 43 
cari sunt obosiţi (Anatole France a 4 
constatat «oboseală» în Germania, când ă 
a trecut să-şi ia premiul Nobel.). Dar % 
ne înspăimântă cu atât mai mult lipsa } 
de interes şi lipsa de păşire energică A 
(hotărită), apatia morală din jurul } 
nostru. ... Ce nebunește și neputincios + 
(ohnmächtig) ne-am purtat, ca să nu-" + 
mesc un singur exemplu, în afacerea 4 
«Reigen». Să nu se fi găsit conducere 3 
de teatru, să nu se fi aflat trupă de ac- À 
tori, care să aducă așa ceva pe scenă; . 
ar fi trebuit ca să nu îi găsit public, 4 


— 69 — 


care să umple localul gi nici poet, 
care să dea autorizaţia la reprezen- 
tare..,> In tonalitatea aceasta mai 
departe. 


II. Analizând, în «Ghidul literar» 
` (eLiterarischer Handweisers, 1922,9/10), 
biografia autorului german foarte la 
modă Hanns Heinz Ewers (operele lui 
au ajuns la ediţia a 645-a!) scrie Wil- 
„helm Matthiessen; «Numai ce este 


interesant, ce te gâdilă, patologic sau . 


sexual-psihologic mai găseşte astăzi 
cetitori sau mai bine zis: massa mare 
„a cetitorilor.... Vestmânful psihopato- 
logic (ca la H. H. Ewers) al tuturor 
operelor acestora este o concesie fä- 
entă gustului public stricat din timpul 
de față, cererii acelor 445 de mii după 
un stimulent extra-poetic, ce te sgân- 
dărește picant, în opera de artă. Și 
misticismul ajunge astăzi pentru mas- 
sele publicului o picanterie, un nar- 
cotic al nervilor. Opera lui Ewers 
conține multă cocaină de aceasta. Fie 
tendința lui de zece ori spontană (ne- 
tățărită) — întruparea acestor întâm- 
plări metafizice încă nu este una cu 
opera de artă; pentru cetitor nu în- 
seamnă nici odată mai mult decât un 
supliment, nu i se preface deci în ceva 
trăit, ci, în cel mai bun caz, într'un 
venin al nervilor». 
+ 


Cum vrea să se opună condu- 
cătorul soc. culturale „Diirerbund“ 
murdäriei? «Ce recomand aici», scrie 
Avrnarius, (f 1920) «am mai recoman- 
dat acum 18 ani. De combătut nu 
mi-a combătut atunci nimeni argumen- 
tele, dar nici legea şi legislativa nu 
le-au prelucrat, Am propus atunci: 


1. Sä se deosebeascd mai resvicat 
si mai general pedeapsa de opreliste. 
Sá se pedepsească numai în cazul 
când este vorba de simfeminte mur- 
dare (vulgare). Simfeminte murdare 


pot să se considere și trebue să se 
considere pretutindenea acolo unde 
se escită lascivitatea cu scopuri de 
gheseft sau de dragul favorurilor per- 
sonale, bănești. 

2. Și acolo unde nu este faptul 
acesta cons'atat clar de tot, unde nu 
poate fi vorba de așaceva, poate să 
se nască, totuş, primejdia ca, să zicem 
aşa: în urma unor neînțelegeri ale fan- 
taziei şi ale sentimentului, mai cu 
seamă la tineret, să aibă urmări de- 
zastruoase. Atunci însă nu este vorba 
de o pedepsire a artistului, ci de o. 
apărare a acelora, cari au nevoie de 
ocrotire fafd de produsele lut. Problema 
aceasta trebue să se rezolve pe baza 
unui compromis, pentruca să se poată 
exprima, să se poată manifesta con- 
cepții nouă de morală gi cărări nouă 
ale artei. Nu avem voie să anihilăm 
<ereziis, în cari poate că va afla o 
epocă viitoare -documente ale progre- 
sului, în cari va afla, în orice caz, do- 
cumente ale trecutului, importante 
chiar și numai ca documente. Dar nici 
nu trebuie să încătuşăm producția, 
deoarece pentru ca să apărăm pe cel 
ce trebne apărat este de ajuns să limi- 
läm numărul acestor documente. Un 
exemplu: tipărituri, cari văd lumina 
zilei numai întrun număr restrâns de 
exemplare, pot să ne fie, ca d. e. 
<Trăsura Venerei», din motive elo- 
cuente, foarte nesimpatice, chiar anti- 
patice, dar nu însemnează o primejdie 
națională, câtă vreme pot da prilej 
artiştilor să exprime ceeace se simtesc 
dânşii, siliţi să spună. Să se stabilească 
un maximum editorial şi un minimum 
al prețului pentru astfel de publicaţii. 

3. Să se desdrcineze judecătoriile 
obicinuite de astfel de acţiuni, pe cari 
nici nu.le pot rezolvijin urma,felului 
cum sunt compuse judecătoriile. Cum 
o să poată aduce hotăriri'cutare con- 
silier judiciar cu cei doi asesori ai săi, 


3 


— 100 — 


cum o să poată patru consilieri cu 
preşedintele lor, cari nu s'au specia- 
lizat în direcția aceasta si mau fost 
aleşi pentru așa ceva, cum o să fie 
în stare, zic, să aducă hotärîri şi în 
cazuri, cari să aibă o influență auto- 
ritativă şi asupra cercurilor mari de 
artiști şi de amici ai artelor? Cu toate 
greșelile foarte probabile, una este si- 
gur: comisiile de experți de mâine ar 
aduce, totus, o hotärîre mai bună pri- 
vitoare la întrebări capifale, contro- 
versate, decât comisiile de neexperti 
de astăzi. Imi închipuiesc peste ace- 
stea o comisie de apel, compusă din 
experţi, pen!ru întreagă țara. Membrii 
ar trebui să fie, fireşte, artişti gi învă- 
tafi de o reputatie ireproşabilă, şi ace- 
ştia ar putea să se găsească usor. Ace- 
știa însă n’ar avea, după cum se pre- 
tinde acum dela cei ce deliberează, 
să dea motivări, ci, mai mult, ca neste 
jurati, ar avea numai să răspundă, fără 
de motivare, dacă este sau nu un caz 
punibil — în cele mai multe cazuri 
numai un răspuns la întrebarea: «Se 
foloseşte aici forma artistică sau stiin- 
țifică ca pretext ca să evoce lascivi- 
„tatea în folosul inculpatului?»  Hotă- 
rirea acestei comisii ar trebui să fie 
cu putere de drept, ca şi aceea a ju- 
ratilor. Oricât de «tolerantă», chiar 
<libertinä» ar fi comisia: întrebării 
după speculafie-voitä cu lascivitatea 
va trebui să-i dea ca răspuns o afir- 
matie, la o mulțime de prodncte pe 
cari nici nu le poţi prinde astăzi, așa 
sunt de îmbrăcate în diferite măntă- 
lufe. Judecătoriile ordinare mai apoi 
ar avea-o mai usor cu pașii ce i-ar 
intreprinde. Acolo unde comisia acea- 
sta şi — în caz de lipsă — comisia de 
apel a experţilor, au stabilit speculafia 
cu lascivitatea, acolo trebue să se dea 
o pedeapsă. Unde au hotărît: o spe- 
culafie n'a fost plănuită (din partea 
autorului), acolo tot se mai poate li- 


‚nu poţi să vezi ceva indecent. Ar fi cu ; 


mita răspândirea operei. — fără deaj 
înfiera pe artist sau pe poet drept om | 
murdar». (Rev. «Kunstwart», lan. 1922,) 


ÎN AMERICA. 


Profesorul Frederic Dessauer, în 3 
«Scrisorile sale frumoase nord-armeri- 
cane» (<Hochland», XIX, Nr. 4, 1922) 
(In New.]ork...): «60 de «teatre» mari 
se află într'un cartier. In nici unul însă à 


neputinţă de închipuit ca să se repred 
zinte un film de un erotism ascuţit (se N 
zual), o piesă ca «Reigen»-ul sau «Erda 
geist» (Lulu). Opinia publică este foartă 
vigilentă asupra moralei publice.. .4 

Danturile imorale. — Poliţia din? 
New-York a interzis în toate localu-” ş 
rile de zi şi de noapte danturile in- 5 
morale «Cradle Rock», «Chicago Ca- i 
mel Shimmy», «Prissons de poussins». 4 

In caz de contraventiune, proprie- ` 
tarii sau antrepenorii acestor localuri : 
vor fi daţi judecății. («Universul», 18 
Decemvrie 1922.) Ă 

13 teatre din New-York închise $ 
pentru atentate la bunele moravuri. Lon: 4 
dra, 24, — Se anunţă din New-York: 3 
Din ordinul judecătorului din Broad- 3 
way, poliția din New-York a închis A 
13 teatre, care an jucat piese contra 4 
bunelor moravuri şi ale căror titluri 4 
numai au constituit o manifestaţie imo- 4 
rală. F 

In hotărîrea judecătorulvi se in- E 
terzice oricărui ziar sau reviste să | 
publice titlul acestor piese imorale şi * 
să se ocupe de ele, sub nu importă 
ce formă. («Universul», 27. 11. 1925.) 

b 


ÎN UNGARIA. 


Dr. Ottokar Prohászka, episc. din- 
Ungaria, declară că trăim în «zodia sexu- “A 
alismului». « Persecutăm lit. și arta exa- 
gerată, căci acestea produc atmosfera ` 
intectantă și rău mirositoare, molipsind - 


viața intelectuală a oamenilor mo- 
` derni. Tendinţa lor este molipsirea siste- 
` :matică. Libertatea nefärmuritä a presei 
şi a artei e fariseism curat, căci acopere 

„ mormântul stricăciunii și al imoralitätii 
i, cu stindardul strălucitor şi vrednic de 
_ stimă al libertăţii spiritului». <Conste- 
laţia aceasta a sexualismului o numesc 
fatald, pentrucă istoria mărturiseşte, 
că popoarele cârmuite de sexualism 
sunt pe calea peirii, Roma a apus sub 
stăpânirea Venerei lumete (Venus Vul- 
givaga) ; geniul Greciei s'a stins îndată 
ce a intrat în zodia sexualismului. Si 
iată că lumea modernă bătătoreşte 
« aceeaș cărare!» (Trad, Iuliu Maior, în 
«Adevărul lit. și art.» 27 Aug. 1922.) 


ÎN ROMÂNIA. 


La Cameră. În Şedinţa de Marţi, 

…4 Martie. 1924: Domnul P, Gârbovi- 
ceanu: «Dlor deputati, fac o comu- 
nicare dlui subsecretar dela ministerul 
de interne şi sper că va interesa şi 
pe doii miniștri ai instrucţiunii publice 
și cultelor şi artelor. Cinematograful 
a luat în zilele noastre o desvoltare 
foarte mare şi poate fi folositor edu- 
catiei si instrucției dacă e bine orga- 
nizat si de aproape supraveghiat. Din 
nenorocire însă, în foarte multe cazuri 
el pervertéste sufletul, desvoltând cele 
mai uricioase și primejdioase patimi. 
Filme interzise aiurea se reprezintă la 
noi înaintea nu numai a vârstnicilor, 
ci si a copiilor, băieţi şi fete. E o pri- 
mejdie pentru neam din punct de ve- 
dere moral... In legătură cu cinema- 
tograful e şi publicarea de broșuri cu 
cuprins primejdios pentru viaţa mo- 
rală şi cari pătrund până în cele mai 
adânci stratufi ale poporului. Sunt 
proprietari de dughene, aproape clan- 
destine, cari au ajuus apoi librari îm- 
bogăţiți numai pe această cale. — Acei 
cari se ocupă cu asemenea manifestări 


RDS fiat e cica: 


Ee — 101 — 


bolndvicioase vor fi constatat că Boc- 
caccio a rămas cu mult în urmă în 
comparaţie cu ce se publică în Ro- 
mânia Mare pentru popor. Scumpetea 
tiparului foloseşte numai acestor ne- 
gustori de marfd otrăvitoare. Liber- 
tatea tiparului a căzut pentru unii în 
cea mai condamnabilă licenţă. Rog pe 
acei în drept să ia măsurile necesare, 
căci avem legi cari trebuie să se res- 
pecte. (Aplauze)». (Din «Monitorul ofi- 
cial», 8 Martie 1924.) 

Răspunsul dlui Gh. Tătărescu, sub- 
secretar de stat la ministerul de in- 
terne: Şed. camerei din 5 Martie 1924: 
«.... Dlor deputaţi, sunt cel dintâiu 
să recunosc că pentru cine știe să ob- 
serve unele din ultimele: manifestări 
ale vieţii noastre sociale, se impune 
constatarea că suntem în fata ame- 
nințărei unui val de pornografie, care, 
pornit de aiurea, încearcă în ceasul 
acesta să se întindă asupra întregei 
noastre țări; și de aceea la tabloul 
be care vi l-a făcut dl Gârboviceanv, 
ieri, nu mai am nimic de adaus, nici 
o retuşare. — Voiesc însă din capul 
locului să aduce la cunoştinţa camerei 
că la ministerul de interne, încă de 
acum două luni, s'a Inat în grabă în 
considerare această propagandă de 
imoralitate şi desfrâu si față cu legile, 
cari le avem şi față cu posibilităţile 
cari le avem pe temeiul acestor legi, 
am luat anumite măsuri pe cari sunt 
mulțumit să vi le comnnic. 

In ceeace priveşte cinematografele, 
au hotărît ca drepturile comisiunii de 
cenzură, care nn funcționează acum 
decât pentru Bucrreşti, pe temeiul le- 
gilor pe cari le avem, să le extindem 
asupra întregei țări, astfel încât cu o 
impulsiune prohibivă pe care o vom 
da acestei comisiuni, vom putea îm- 
pedeca opera de imoralizare a ţării 
noastre... nu numai atât, dar împreună 
cu di min. Lapedatu, am hotărit să 


— 102 — 


facem nu numai operă polițienească, 
ci şi operă pozitivă şi culturală. Aju- 
taţi de unele așezăminte de cultură 
din această ţară, am hotărit sä în- 
drumăm fabricarea jilmelor cu subiecte 
naționale, cari în scurt timp vor putea 
să fie duse în Ardeal si Basarabia si 
să facă acolo un curs plastic de istorie 
națională şi în acelaş timp operă edu- 
cativă... In ceeace privește literatura 
obscenă de care vorbea dl Gârbovi- 
ceanu, funcţionează chiar din această 
săptămână un Serviciu serios de con- 
trol, care caută să descapere oficiile 
unde se elaborează această literatură 
de imoralitate, să descopere pe au- 
torii ei și în acelaş timp să urmărească 
potrivit legilor. Această comisiune a 
și început să funcționeze. lată ce am 
avut de răspuns în numele ministerului 
de interne, la comunicarea pe care a 
făcut-o dl Gârboviceanu şi sper că 
cu prilejul acțiunii noastre vom avea 
sprijinul nu numai al majorităţii, dar si 
al minorităţii şi sprijinul tuturor fortelor 
sănătoase din această țară». (După 
«Monitorul oficial», 13 Ma:tie, 1924.) 
` kd 

Câteva critici româneşti. I. <Ce- 
eace m'a isbit mai întâi, la întrarea în 
Teatrul National (dia Cernăuți), unde 
dădea reprezentații trupa dnului C. 
Tănase, a tost un număr atât de mare de 
elevi si de eleve, de pe la toate sco- 
lile secundare din Cernăuţi, cu säp- 
cile împinse pe ceafă ; un număr atât 
de mare de studenţi şi studente.... 
încât n'am văzut la nici o reprezen- 
tatie românească de a lui Manolescu, 
Leonard sau Mărculescu. Imi închi- 
vuiam că revista aceasta a lui Tănase, 
jucată pe scena «cucerită cu sânge» 
de studenţii români, a fost recoman- 
dată elevilor si studenţilor de bunii 
lor profesori şi de autoritățile scolare.. 
şi de aceea eram nerăbdător să cu- 
nose ce educaţie poate da tineretului 


nostru dl Tănase. Prima impresie: 
Teatrul Naţional gemea de lume de! 
tot felul, cu toate că preţurile de în-. 
trare erau enorme, autoritățile civile 
și militare nespus de bine reprezen- ` 
tate. Am văzut chiar si fețe biseri- 
cești, între cari un tinăr predicator ` 
dela Catedrală! .. Ei bine! Ceea ce: 
am văzut a făcut să mi se roşească 
obrazul de rușine. Ceeace m auzit ! 
a răsvrătit în mine toată mândria de 
om cinstit, toată demnitatea de român. * 
lar comentarele scolarilor ce se aflau j 
în apropierea mea, mi-au întărit con- 
vingerea că în seara aceea Teatrul, 
Național din Cernăuţi nu era decâto 
școală de desfrâu ordinar pentru tine- 
retul nostru, o şcoală de prostituție». 4 

(Reprod. în «Foaia Tinerimii», a: 
VIII. Nr. 21—22, 15 Noemvr. 1924.) 


IL. Ziarul «Mureşul», a. IV. Nr.1 
(Târgu-Mureș, 22 Febr. 1925). 


Din «Cronica teatrală» (foileton): | 
«Viteazul înnotător». Reprez. din 11 : 
Febr. a trupei <Bulandra, Manolescu, 
Storin». (Afişele anunțau: «Vine Bu- ; 
landra», dar B. ma venit. <A figurat 
pe afiș un actor, care poartă acelaş 
nume cu protagonistul scenelor bucu- : 
reștene. . .») 

«Piesa, care s'a jucat la 11 Febr. ` 
este brodată dintro serie de situaţii 
comice, care au ca motiv, preocuparea 
unui doctor în filosofie (sic) ca să gă- 
sească prin vecini un partener po- | 
trivit (?!) pentru o biatä cätea!, da, ; 
cățea, peste care se abătuse instinctul, 
care se abate odată pe an, la animale 
şi păsări, primăvara. 


Generosul doctor are norocul de 
a găsi ceea ce-i trebuia la o vecină, 
o domnisoară!, care fără multă vorbă, 
îi oferă câinele ei, dar în acelaş timp 
își găseşte şi norocul, căci simpatia 
pentru câini trece și asupra lor, după 
ce biata fată, ca să-și câștige mai mult 


— 103 — 


logodnicul, are grije să ia din mâna 
lui cäfeaua cu care venise în braţe si 
drept recunoştinţă că iei îi datorește 
fericirea îuge cu ea ca să o prezinte că- 
telusului, care o aştepta în apartamen- 
tele domnişoarii! Ce s'a întâmplat în 
apartament nu stim, că autorii nu au 
vrut ca «prezentarea» să aibe loc pe 
scenă. Ce severi! şi ce egoistil E 
frumos! nu e aşa? Și când te gân- 
desti că la piesa asta au asistat şi fete 
tinere, fete de măritat, băieți cărora 
le mijesc mustățile..., Dar autorii nu 
Sau mărginit aici. Ar fi fost prea pu- 
fin. Au mai găsit şi alte motive de 
inspiraţie: un sexagenar, care vrea 
să se însoare cu o fată de 20 de ani 
și toată lumea de pe scenă, împreună 
cu el, se gândeşte cu grije cum o să 
satisfacă nevoile miresii, care va dori 
să se ducă la bal, să petreacă, etc. (ster- 
gem câteva rânduri, prea decoltate.) 
Lăsăm la oparte pe ţăranul, care 
cum apare pe scenă intră în rolul de 
taur, (alte pasagii penibile), l 
... Dacă cu dnii Arnold şi Bach 
nu avem uimic, avem însă cu domnii 
«Bulandra: Manolescu-Storin». Dor, cu 
asemenea piese nu se vine la Târgu- 
Mureş... Jucati-le în Bucureşti, lă- 
safi-le să se joace pe scenele altor 
oraşe mari, dar nu veniţi cu ele la 
Tg.Mureş, unde pretindeţi ca să asiste 
şi copii de şcoală». (Subser. Cenzor.) 
HUI, Recenzentul teatral din /ași, 
al «Vieţii românești», di M. Sevastos, 
scrie în nr. din Febr, 1922: 
«Atmosfera aceasta (din «Copilul 


de flori», jucat de daa Mărioara Voi-. 


culescu) ne repugnă. Talentul furios 
al dnei Voiculescu si toaletele dela Bu- 
curesti, tăiate de un croitor sgârcit si 
beat, au pompat în sală un public i- 
mens şi febril. Spectatorii au urmărit, 
ținându-și respiraţia, peripeţiile aman- 
tei pasionate — până când ea iși re- 
capătă, in cele din urmă, amantul și-și 


expediază copilul în America, Publi- 
cul, după ce-a aflat în sfârşit cu cine 
va dormi eroina în noaptea aceea, sa 
împrăștiat în linişte». (Pg. 284.) 

Ld 


Contra pornografiitor. Rev. «Cer- 
cetăşia» din Arad 28, 11, 1925 scrie: «Ru- 
şinea culturală a revistelor pornografice 
semnalată de revista «Gândirea» ne in- 
teresează şi pe noi în mod deosebit, cu 
atât mai mult cu cât institutiunea noa- 
stră urmăreşte o îndrumare sănătoasă 
a tineretului. Cu entuziasma! tineresc 
poate vom fi de ajutor nu numai re- 
vistei «Gândirea», care a semnalat acest 
rău, ci şi publicului românesc cinstit; 
părinţilor, cari au copii crescuţi cu multe 
griji, anunțând un mare «meeting» în 
contra pornografiilor prin distrugerea 
neghinei şi prin plantare de sămânță 
sănătoasă. Credem câ toate coho:tele 
din ţară vor fi de acord că pe ziua 
de Sit.Gheorghe Patronul! Cercetaşilor, 
zi sărbătorită de toţi cercetașii lumei, 
să se adune toate cărţile şi revistele 
pornografice dela public şi dându-i 
în schimbul lor publicaţii cinstite, 

Spre acest scop vom face la tim- 
pul său un apel la toate institutiunile 


‘de cultură să ne pue la dispoziţie 


cărţile necesare în număr suficient. 
Si in jurul focului vom dansa o horă 
a biruinţii. Hip, Hip, hura» £. B» 
* 

„L'art pour Part“. Are. Tolstoi 
o povestire poporală minunată, <Doi 
bătrâni» (acesta este titlul povestirei) 
țărani hotäresc să plece la Ierusalim, 
să se -inchine la mormântul sfânt. 
Pleacă, după ce şi-au lăsat gospo- 
dăriile în mânile tineretului, dar pe 
drum rămâne unul, lelisei, intrun 
sat, nde, vrând să bea apă la nişte 
creștini, găseşte intreaga familie în 
pragul morţii. Mizeria cea mai mare 
şi-a infipt ghiara in gospodária bie- 
ților oameni. lelisei îşi zise: vreau 


să ajung la mormântul sfânt, dar cu 
ce inimă mă voiu duce dacă uu voiu 
ajuta pe oamenii aceştia strânşi cu 


usa?! Şi rămâne în sat, dă de mân- 


care din desagii săi celor gata să 
moară, le ajută la lucru, cumpără vite, 
cumpără moşie pe seama oamenilor 
săraci. Nu mai pleacă la Ierusalim, ci 
se întoarce acasă, împăcat în sufletul 
său că a săvârşit o faptă bună. 

Cetind povestirea lui Tolstoi mi 
s'a impus o paralelă. Ca lelisei așa 
şi scriitorul, care face parte dintr'un 
neam culturaliceşte mai înapoiat, (nu 
discut dacă e înapoiat neamul din 
vina sa sau din vina altuia), doreşte 
din tot sufletul să pornească la le- 
rusalimul său sufletesc, să se închine 
adevăratei arte. Şi o porneşte la drum, 
in arşița soarelui, dar asemenea lni le- 
lisei, dă de casa săracă a neamului 
său. In zadar vrei să te închini în Ie- 
rusalim, i zice conştiinţa, în zadar te 
sträduesti spre înălțimile spiritului 
omenesc, dacă nu ajutați seamănului 
tău. Şi rămâne la mijloc de drum — 
ajută, ridică conştiinţe gârbovite, dă 
de beut celor înfometați după cultură. 
Că va ajunge la lerusalimul sufletului 
vreodată? El poate nu — dar alţii — 
urmaşii urmaşilor săi! 

Tolstoi urmează povestirea şi ne 
descrie cum celuilalt bătrân, lui lefim, 
care a ajuns în lerusalim, i se năză- 
rește că tovarăşul său e la' mormân- 
tul sfânt. li vede fruntea încunjurată 
de o aureolä sfântă, dar când dă să 
vorbească cu tovaräsul său de drum, 
nu-l găseşte. 

Să nu aibă și scriitorul, care a 
ajutat semenilor săi în timpuri grele, 
- aureola aceasta, care adevereşte că 
şi-a dat osteneala să se închine și 
dânsul adevăratei arte? 

id 

Leon Tolstoi: Cu ce trăesc oa- 

menii. Traducere din ruseste de Episc. 


Mid — 


Nicodem, stareţul mănăstirei Neamţu. “lj 


Extras din revista «Gânduri bunes, % 


Tip. cu osteneala leromonahului Inu- 
chente Moroi şi cu ajutorul enoria- 
şilor parohiei Epureni, jud. lași. Ed. Ii. 
1925. Tipogr. Mănăstirei Neamţu, pre: 
jul 4 lei. — Una dn minunatele pu- 
vestiri pentru popor ale lui Tolstoi 


Exemplificarea plastică a unor adr- . 
văruri ca : Cine zice : «iubesc pe Dum- ~“ 


nezeu» iar pe fratele său ureste, aceln-i 
mincinos: căci celce nu iubește pe 
îratele său, pe care-l vede, cum poate 
să iubească pe Dumnezeu, pe care 
nu-i vede ? (|. Epist. a lui loan IV. 20). 


«Cine petrece în iubire acela petrece * 


în Dumnezeu și Dumnezeu în el, 
pentrucă Dumnezeu iubire este, încheie 
Tolstoi povestirea. — O broşurică ief- 
tină, bine tipărită, fluent tradusă — 
vrednică de a se răspândi în cât mai 
multe exemplare şi prin satele noastre. 
Și numai acolo ? 
+ 

«Buletinul cărții», Nr. 12, anul îi, 
scrie: Petra-Petrescu (Horia): Xe 
pământ udat de sânge și alte schițe 
(Buletinul 31 al desp. Sibiu al «Aso» 
ciafiuniis), Sibiu, 1924, 62 pag., 10 lei. 

Am mai amintit — şi în alte rân 
duri — de buletinele despărțământului 
Sibiu, al Asociaţii. Preocupările de 
pedagogie culturală ale Institutului si- 
biian, merită o deosebită atenție, din 
partea cronicarului. Foloasele ei sunt 
incalculabile. Munca ei sistematică si 
îmbrăţişând domenii destul de variate. 
Literatura pentru popor şi chiar buna 
literatură nu lipseşte din publicaţiile 
Asociaţii. Mai ales când autorii sunt 
scriitori încercați, cum e cazul dnului 
H. P.-P.' Preocupările sale morale 
lasă loc pentru scrisul literar. Bro- 
şura de față începe cu schiţa «Gân- 
duri pe pământ udat de sânge», o i- 
coană a zilelor de după răsboiu. Au- 
torul resuscitä mituri şi eroi legen- 


Ji 


— 105 — 


dari, un fel de internaţională de pilde, 
dar cari, din nefericire, nu dădu nici 
o mână de ajutor umanităţii suferinde. 
Leit-motivul schițelor dnului H. PP. 
poate fi rezumat în atorismu!, pe care 
‘desa îl înscrie în pragul broşuri! sale: 
«Omul poate fi sugrumat, un gând 
bun însă nu». Sub această stea scri- 
sul său se preumblă în toate literatu- 
rile şi toate țările de unde culege 
pilda cea bună. Așa, de pildă, iată 
minunata imagine a «Parlamentarului 
ideal». E vorba de primul discurs al 
dşoarei Alice Masaryk, fiica preşe- 
dintelui repnblicei cehoslovace, aleasă 
în Cameră. Nu e timpul de vorbe 
frumoase, ar fi spus ea. Fapta, e sin- 
gura îndreptiţită să fie în planul în- 
tâiu. Evocând soartea nenorocită a 
copiilor orfani, lipsiţi de hrană şi de 
îngrijiri părintești, ea propune înfiin- 
farea de sanatorii pentru copii. Efec- 
tul vorbirii ei fu imediat. 

Pilda aceasta, si altele, le oferă 
meditafiei oamenilor de bine, dela noi, 
di H. PP. : 


* 


Ce va să zică cultură generală ? 
«Ce va să zică deci cultură generală? 


Nu este o sumă de cunoştinţe, căci. 


a'tfel ar fi un lexicon cel mai bun mijloc 
de cultură. Oameni, cari au o astfel de 
cultură enciclopedică nu ne impun. 
O cultură generală nu este o sumă 
de cunestinte, fiindcă ştiinţa este un 


„.. organism, ceva viu. Noi suntem aceia 


cari cugetăm şi cultura generală — 
este omul întreg, întrun moment dat, 
societatea întreagă. E vorba aici de 
o. cunoştinţă organizată, înlăuntrul 
căreia una este legată de cealaltă. 
Mai apoi este cunoştinţa generală ceva 
mai înalt decât ştiinţa singuratică de 
aceea nu este cuitura generală ceva 
savant, nu este ceva supra-doct. Nu 
este vorba de ceva savant, ci de o cu- 


noștință viie, organică, de o cunoştinţă 
a toate, naturală. 

Nu vrem noi o cultură generală 
fără de ştiinţă specială. Fiecare om 
cult, în general, să fie pe lângă aceasta 
specialist; prin aceasta nu pierde nimic 
din preciziune. Numai pe măsură ce 
este totodată specialist, scapă de dile- 
tantism, de diletantismul, care obici- 
nuieste să fie suplimentul culturii ge- 
nerale, Singura medicină împotriva 
diletantismului este specializarea. Noi 
toţi suntem, până într'un anumit grad, 
diletanţi, ne ajutăm în domenii dife- 
rite cu scrieri populare, dar n'avem 
voie să ne înşelăm că soarta fiecăruia, 
care tinde spre o cultură generală, 
este să aibă o anumită lipsă de cultură, 
ceva de jumătate, câtă vreme nu vom 
avea o metodă corectă a acestei cul- 
turi generale. Tocmai în ziua de astăzi 
este mare primejdia de a fi semi-cult. 


` Dilentantul este omul, care este numai 


al prefefei, al copertei; e superficia- 
litatea. Diletantismul este o boală, un 
cancer, nu numai al minţii, ci şi al 
moralei; are o inîluință desastroasă 
asupra caracterului. După cum face 
cultura din noi oameni, poate să ne 
prefacă şi în neoameni. Există cultură 
bună gi cultură rea. Adeseori se pre- 
face cultura în poftă de a te înfrupta 
numai si se foloseşte drept stimulent, 
ca şi cafeaua cea neagră. Medicina 
împotriva culturii acesteia: să înţelegi 
ce va să zică exactitate la lucru şi ce 
însemnează lucrare în mic... 
Cultura generală nu este apărată 
numai prin cultura specială de dile- 
tautism, ci şi prin aceea că adânceşte 
problemele, filosoficeşte. Impart cul- 
tura intr’una specială, într'una gene- 
rală şi într'cna filosofică. O cultură 
filosofică este ceva cu totul altceva 
decât o cultură generală. Cea gene- 
rală e aprofundatd din partea celei 
filosofice. Cultura generală dă multa 


4 


— 106 — 


(multe), iar cea filosofică: mullum 
(mult). 

Cultura generală este o demo- 
cratie intelectuală, o egalitate a spiri- 
tului; prin ea există un colectivism 
spiritual, un comunism, fără de care 
mar fi cu putință un trai împreună. 
Individualismul trebue să fie propor- 
fional cu colectivismul. Cultura ge- 
nerală este eo ipso pan-omenească si 
umanitară si se ridică peste toate deo- 
sebirile personale si nafionale, spre o 
unire a tuturor oamenilor, cari cugetă 
şi simțesc. Herzen spune că s'ar arăta 
caracterul rusesc în faptul că își poate 
asimila foarte uşor fructele lucrărilor 
Străine și că în aceasta zace omenescul 
caracterului rusesc. Aşa se exprimă 
şi Dostoiewski despre Puschin; ca si 
când omul rus, până la un grad: slavul, 
ar avea o putință înăscută spre această 
cultură sufletească, spre această con- 
topire, spre acest comunism sufletesc». 
(Din lucrarea: «Cum să lucrăm ?») 


Toma G. Masaryk, 


Robert Burns, poetul ţărănimei, 
poezii traduse din englezeste, cu o 
notifä biografică, de Petre Grimm, 
1925, Tipografia «Viaţa», Cluj. Preţul 
10 Lei. Di prof univ. de limba și lit. 
engleză, din Cluj, Petre Grimm, a făcut 
bine că a tipărit broşurica aceasta de 
20 de pagini. — Ne-am obicinuit să 
vedem în dl Grimm pe omul de o 
cultură generală frumoasă, pe tradu- 
cätorul cu discernământ estetic pro- 
nuntat. Broşura de față nu-i desminte 
reputaţia creiată. 

Biografia feciorului de țărani plu- 
gari scoțieni, născut într'o colibă de 
lut şi ajuns mai apoi unul din cei mai 
mari poeți ai țărănimii, nu numai în 
tara sa (cetifi laudele sincere aduse 
de Carlyle acestui scriitor dela coar- 
nele plugului!) — poeziile: O traduse 
de dl Grimm, şi de d! 1. U. Soricu una, 


iar alta de St. O. Iosif — ne apropie, 3 
sufleteste, de scriitorul neîntinat de ^ 
miasmele decadentismului. k 

Tom O’chanter (eroul uneia din :4 
poveşti) simte: 


«Cum sbor de miere încărcate 
Albinele, la stupul lor, 

Pe aripi de plăceri purtate 
Sburau si clipele ușor! 

„+. Plăcerile-s ca flori de mac — 

Se scutură cum înfloresc, 

Ca fulgii de omăt pe apă, 

Abia îi vezi si se topesc». 

In mijlocul unui Sabat de femei à 
hätrâne şi vârcolaci — plăsmuiri ale A 
fantaziei eroului turmentat, vede Tom 4 
O’Schanter pe una: Sprintenica: <tru- 4 
moasă şi sprintarä», încât nici chiar 4 
muza poetului nu mai indräsneste săă 
o cânte... A 

«Şi jocul ei fermecător (Muza) E 
Ea nu mai poate-acum să-l cânte, 
Cum mlădioasă şi sglobie K 
Juca atunci frumoasa fată, 3 
far Tom stătea cuprins de vrajă, 4 
ȘI își perduse mintea toată, E: 
a chiar Satana ’nebunise, 
Suflând din fluier cu tărie, 
De-ai îi crezut că ’ndatä crapă, 
Şi — neputând să se mai ţie, 
De-odată Tom îi strigă tare: 
Așa fetico, bine fin'te !« 4 
O probă despre maniera de a y 
traduce. Suntem, firește, departe de 
<Tin'te bine!» al «revistelor» noastre 
teatrale, cu imoralitatea lor... 

Broșura se poate răspândi şi pe 
sate cu folos — deșteptând interes 
pentru un poet cu calități, oricât de 
„departe ar fi trăit el de ţara noastră. 

s 


Cum s'a folosit Toma Alva Edi- 
son de biblioteca poporală. Cele- 
brul inventator american Toma Alva 
Edison, cunoscut şi la noi pe urma ne- 
număratelor sale invenții, a petrecut 
copilăria sa în mare mizerie. Silit de 
împrejurări să vândă gazete din va- 
gon în vagon, între staţiile Port Hu- 


= 107 — 


ton şi Detroit din America, şi-a ago- 
nisit o sumuliță de bani cu timpu), pe 
care o dete părinţilor săi, lipsiţi şi 
dânşii. Ceasurile cari erau între so- 
sirea trenului în Detroit şi a plecării 


sale spre Port Huron le întrebuința Edi-" 


son cu aceea că-și cumpăra la tipografia 
«Presei Libere» din Detroit numerele 
ultime ale jurnalului gi că petrecea ce- 
lalalt timp liber în biblioteca poporală 
publică orășenească. Biblioteca aceasta 
publică cu miile sale de volume a 
avut o influinfä atât de mare asupra 
lui Edison, încât tinărul vânzător de 
jurnale şi-a propus să nu se lase până 
ce nu va ceti-o întreagă. A și început 
să a cetească din doască în doască, 
cum s'ar zice, si a ajuns tocmai la 
«15 urme» (o urmă = 324 mm.), cetind 
pe capete, ce-i venea în mână. Abea 
atunci a atras atenţia oamenilor de 
bine, cari s'au priceput să-l aducă pe 
cărarea adevărată, arătându-i cum să 
citească şi ce să cetească, — 
hd 


Oameni mari despre cărţi şi bi- 
blioteci. In cărţi zace sufletul tuturor 
timpurilor trecute; glasul pe care îl 
poţi auzi, al trecutului, după ce epoca 
văzută a dispărut ca un vis. 

Tot ceeace a săvârşit, gândit şi 
ajuns omenirea sau ceeace a fost: 
zace păstrat, ca prin minune, în foile 
cărților, Ele sunt vistieria aleasă a 
oamenilor. (Toma Carlyle.) 

Cartea trebue socotită între mi- 
nvnile plăsmuite de oameni; cartea 
este un pod ridicat peste fluviul vremii, 
fiindcă vedem zilnic cum vin spre noi, 
cei cari trăim, pe cei morţi acum 100 
şi 1000 de ani. Cartea este o legătură, 
care leagă pe toţi câţi o citesc deo- 
laltă şi care înființează o comunitate 
de viaţă, atât de strânsă şi de cuprin- 
zătoare ca nici una alta. Cartea este 
un vapor de marfă, care aduce spiri- 
talui nostru, din apropiere şi din de- 


părtare, tot de ceeace are trebuinţă. 
Printr'o carte vorbeşte înțeleptul, înţe- 
leptilor şi acelora, cari vreau să ajungă 
înţelepţi, înainte de a fi îmbătrânit; 
vorbeşte vârsta cu experienţă tineri- 
mei, chiar şi copiilor, dacă ştiu să ci- 
tească. (Klaus Harms.) 
Cărţile cele bune — și anume cele 
bune pentru toate timpurile, nu mul- 
țimea de cărţi din ziua de astăzi ale 
jurnaliştilor gi cărţile de sporovăială- 
beletristică pentru ceasurile trecătoare 
— cărţile bune sunt ca o societate de. 
regi şi regine, sunt o societate curată 
a celor întru adevăr aleşi şi puternici 
ai pământului, “(lohn Ruskin.) 
Cărţile sunt pentru oameni ceeace 
sunt aripile pentru paseri. 
(Artur Bonus.) 
In timpu! nostru nimic nu poate 
educa sau strica atât de mult ca o 
lectură rău aleasă. O carte a educat 
sau a stricat adesea pe câte un om 
pentru o epocă întreagă a vieţii sale. 
(loan Gottfried Herder.) 
A ceti însemnează a gândi. — Nu 
poţi gândi cu ușurință despre prea 
multe probleme, dar poţi ceti despre 
prea multe. Cu cât mă gândesc la 
mai multe probleme, adecă cu cât în- 
cerc să le aduc în legătură cu expe- 
rienfele mele şi cu sistemul meu de 
gândire, cu atât câştig mai multă pu- 
tere. Cu lectura este întors; mă lă- 
tesc, fară ca să prind putere. 
(Lichtenberg.) 


Floare de cicoare. Feerie muzi- 
cală în 2 acte text de El. Mägeanu, 
muzica de N. Oancea, prof. la liceul 
«Gh. Lazăr», Sibiu. Editura Librăriei 
Saäteanului, Sibiu. Preţul 10 Lei. (32 
pagini.) Şcolile noastre au nevoe de 
piese scurte, pentru teatru de diletanti, 
cu balet de fetițe de școală, cu dan- 
suri naţionale, cu tablouri vivante. 
Știm că «Fetiţa orfană» (textul dlui 


— 108 — i 


Melin-Alex. Lupeanu, prof. și bibl. 
în Blaj) cu muzica de di N. Oancea 
se joacă de multeori la internate, la 
serbări de sfârsit de an, ete. Floare 
de cicoare s'a jucat pentru întâia oră 
de elevi şi eleve dela liceul din Sibiu, 
în Februarie 1925. 

Povestea Îloarii de cicoare se po- 
vestește repede, ca şi în feerie: Flo- 
rica este «cea mai frumoasă floare din 
luncă şi din ges». Ea iubeşte pe Zefir, 
dar acesta râde de iubirea ei, fiindcă 
<mângăie doar în şagă», si fiindcă 
dragoste: lui e trecătoare. Fără de 
sbucium mult Florica e cu «nădejdea 
moariä» şi «visul spulberats. Actul il 
(tabloul li): Doi crainici ai Soarelui 
cer pe Florica de nevastă, in numele 
Soarelui, dar Florica respinge cererea. 
*upărare mare, Apare Soarele in per- 
soană şi o blastemnä să fie floare de 
cicoare, care plânge după dânsul nop- 
file. Joc de pitici, cu strofe sältärefe 
şi refrenuri şugubeţe, — balet de flori 
şi apoteozarea Soarelui. 

Versificafia se fine de cea popo- 
rală, de multeori: foc-torc ; mici, fugiți ; 
roauä; Numai cu «o ruşine aşa grea, 
Deci: gândeşte-te şi vrea»; — tre- 


Bibliografie. 


«Românul», rev. lun. p. cult. şi 
educ. pop. Timişoa a. Nr. 2, a. l; 

„Gele 3 Crișuri», a. VI, Nr. 2; 

«Gândul nostru», laşi, a. Ul. Nr. 
16—12; 

R. Cândea : Mitropolitul Vladimir 
Repta. (Cernăuți, 1924); 

lon I. Nistor: Românii transni- 
stieni. (Extras din «Codrul Cosminului», 
Cernăuţi, 1925, aceeaș editură); 

Leca Morariu : Institutorul Creangă 
(cu 15 clişee) (Reprod. din <Glasul 
Bucovinei: — aceeaş editură) 30 lei. 


PDT — 


molo de ghitarä; tribut; căci e Zefiru 
care — doineşte lin și blând; divin; 
rebele; delir; umilă; implorăm — ne 
impâcâm mai puţin. Se ‘vor putea res 
tuşa pe viitor, ca feeria să aibă în 
treagä atmosfera de basme, cu cus 
vinte adecuate. 


Ni se spune că şi muzica este plă-; 
cută şi că feeria a fost o bucurie pentru; 
ceice au ascultat-o în Sibiiu. Atât di; 
Oancea, cât şi di Măgeanu au săvârşit 
o faptă bună, contribuind la reperto-; 
riul nostru atât de sărac in privinta 4 
pieselor cu menirea aceasta, cu Floare - 
de cicoare, care va colinda acum oră- ; 
şelele noastre, ca să descrefeascä; 
fruntile. 

. 

O frumoasă donaţiune a fäcut 
instituției noashe dl profesor în re- 4 
tragere Teodor Crivetz, fost senator, 
actualmente stabiht în Sibiiu. Dsa a} 
predat bibliotecii noasire centrale 490 3 
de volume, legate şi broșate, din bo- 
gata dsale bibliotecă, mai cu seamă í 
cărți din domeniul financiar. Volu- 
mele se păstrează toate lângăolaită. 
Comitetul central a adus viile sale ` 
mulfumite generosului donator. 


loan Georgescu, (prof. Constanţa): 
15 ani de traushumanta în țarile ro- 
mâne (1182—11797) — repriviri şi con- 
statări. (Cernăţi 1925, edit. «Glasul Bu- 
covinti».) — Acelaş autor: Un martir 
al datoriei către țară : Episc. Demetriu 
Radu, (extras din «Analele Dobrogei», 
a. V — tip. tot in Cernăuţi); 

Dr. H. Petra- Petrescu : Se 'ntreabă 
mintea sdhăloasă... Câteva întrebări 
foarte îndreptăţite, pentru minoritarii 
si connafionalii noştri. Sibiiu, 1925. 
«Dacia Traiană» (160 pag.).