Tehnium/2005/0502c

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

ANUL XXXV, Nr. 357 REVISTĂ PENTRU CONSTRUCTORII AMATORI

0 SISTEM DE ALARMA

PRIN TELEFON

V V .

■ REFOLeSIM
TUBURILbR^
FLUORESCEN

Din numerele 3 şi
4/2005 ale revistei
Conex Club vă semnalăm în
rubrica de faţă câteva montaje
de interes pentru constructorii
amatori.

Indicator de acord pentru receptoare MF-UUS (nr. 3/2005, pag. 33-34,
autor George Pintilie)

Montajul facilitează acordul corect pe frecvenţa postului
recepţionat, în cazul radioreceptoarelor în gama de unde ultra¬
scurte cu modulaţie de frecvenţă, atunci când receptorul nu este
prevăzut cu dispozitivul de control automat al frecvenţei (CAF).

Detector

pentru traseele electrice
de 220 Vc.a./50Hz
încastrate în perete
(nr. 4/2005, pag. 18-20,
autor Croif V. Constantin)

Montajul permite detectarea
traseului unui circuit electric de
reţea (220 V/50 Hz) prin tencuiala
peretelui, cu o bună precizie (sub 2
cm). Afişarea poziţiei se face sugestiv, utilizân-
du-se un display de tip bar-graph cu LED-uri.

Barieră în infraroşu
(nr. 4/2005, pag. 15-17,
autor George Pintilie)

Montajul face parte din
seria de mini-kit-uri Velleman
(Cod MK 120) şi reprezintă un
ansamblu emiţător + receptor în
infraroşu, care poate fi folosit pe post de
barieră IR în instalaţiile de avertizare, semna¬
lizând trecerea unei persoane, a unui animal, a unui
obiect oarecare, care “traversează” bariera.

S.C. DIFUZOARE S.R.L. - DrobetaTurnu Severin,

Strada D. Grecescu nr. 12, cod 220097 - judeţul Mehedinţi,
tel./fax: 0252 - 312.381 E - mail: [email protected]
este

UNIC IMPORTATOR al produselor următorilor furnizori:

P. AUDIO (ATON Acoustics Co, Ltd.) - difuzoare de uz profesional şi HI FI;
SELENIUM (SUA) - difuzoare de uz profesional şi car audio;

Grupul DST (Danemarca) ce include firmele SCANSPEAK,

VIFA şi PEERLESS - difuzoare pentru incinte HI FI pentru audiofili.

Vizitaţi site-ul: www.difuzoare.ro

Stimap cititori,

Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase pe care ni le-aţi
adresat şi de această dată, ca şi pentru sugestiile şi pro¬
punerile privind îmbunătăţirea conţinutului revistei. în ceea ce
priveşte solicitările dv. concrete, la o parte dintre ele găsiţi
răspunsuri în acest număr, la rubrica “La cererea cititorilor”,
altele sunt în curs de rezolvare şi, ca de obicei, rămân unele
cereri pe care nu le putem onora, în special cele referitoare la
scheme de aparate sau la articole mai vechi din revistă.

într-adevăr, aşa cum ne reamintiţi mai mulţi dintre dum¬
neavoastră, înainte de 1990 revista TEHNIUM a constituit
principala sursă de informare pentru constructorii amatori din
România, pentru mulţi dintre ei practic singura accesibilă.
Apariţia ei regulată, lunar, formatul acela mare, colectivul
redacţional substanţial, cercul foarte larg de colaboratori,
almanahurile şi suplimentele apărute au permis să se acopere
o gamă vastă de domenii specifice hobby-urilor tehnice. Din
păcate, acum nu mai este posibil aşa ceva. Sau nu este încă
posibil, până nu se vor aşeza şi la noi lucrurile într-o stare nor¬
mală din punct de vedere economic, pentru ca o revistă
(totuşi, greu de realizat) de 68 de pagini, la care colaborează,
număr de număr, circa 20 de persoane şi care costă 39.500
lei, să nu mai pară scumpă unui potenţial cumpărător intere¬
sat sincer de conţinutul ei.

Aveţi dreptate toţi cei care ne cereţi mai multe informaţii
“fundamentale”, mai multe articole cu caracter de iniţiere sau
“monografii” pe probleme de larg interes, ca şi mai multe date
de catalog şi aplicaţii ale unor componente electronice mo¬
derne. După cum vedeţi, ne străduim în acest sens, dar ofer¬
ta de propuneri concrete de articole din partea cititorilor este
încă modestă. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că
acum există pe piaţă şi alte reviste similare, româneşti sau
străine, care pot completa documentarea constructorului
amator. De pildă, răsfoind un număr recent (decembrie/2004)
al revistei franţuzeşti Electronique Pratique, am întâlnit cel
puţin trei articole ample destinate constructorilor începători,
pe probleme “fundamentale” de electronică (transformatoare,
amplificatoare operaţionale, circuite logice).

Desigur, per ansamblu, TEHNIUM rămâne o veritabilă
enciclopedie de hobby, dar din păcate cei mai mulţi construc¬
tori începători nu au acces la colecţia revistei, la almanahurile
şi suplimentele sale. Domnul Daniel N. Dobrin din Târgovişte
ne sugerează să iniţiem o rubrică referitoare la istoricul lui
TEHNIUM. Dar cui şi cum i-ar ajuta un astfel de istoric? Cred
că mult mai util ar fi să găsim o posibilitate (resurse materiale,
dotare tehnică şi personal) pentru a înregistra pe CD-uri tot
ceea ce a apărut până în prezent sub marca TEHNIUM, even¬
tual pentru a crea şi un site pe Internet cu acest conţinut. De
fapt, domnul Geza Bukaresti din Târgu Mureş ne sugerează
chiar să introducem pe Internet apariţiile curente ale revistei,
idee care nu este agreată de editor din evidente motive eco¬
nomice. Desigur, alta ar fi situaţia dacă revista ar putea creşte
tirajul, semnale pozitive în acest sens existând din toată ţara,
chiar întrebări insistente din unele oraşe şi municipii în care
TEHNIUM “nu vine”. în epoca “de tristă amintire”, difuzarea
unei publicaţii se făcea în baza unui amplu studiu de piaţă (de
marketing, cum i s-ar zice acum, dacă ar exista). Dar acum,
numai Dumnezeu ştie cum s-o fi făcând. De vreme ce, de
pildă, o altă revistă cunoscută, până de curând - deşi difuza¬
tă în mai toată ţara - nu era oferită spre vânzare în două sec¬
toare ale Capitalei!

Alexandru Mărculescu

SUMAR

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR.pag. 4-11

Comparatoarele de tensiune
Experiment

Scurtă pledoarie pentru constructorul amator

TEHNIUM PC.pag. 12-14

Iniţiere şi asamblare PC
Setări de bios

LABORATOR.pag. 15-17

Multiplicatoare de frecvenţă cu diode varactor

CONSTRUCŢIA NUMĂRULUI.pag. 18-20

Sistem de alarmă prin telefonul mobil

HI-FI.pag.21-33

înregistrarea şi redarea magnetică
a semnalelor audio

Incinta acustică cu horn - ceva perimat ?
îmbunătăţirea performanţelor casetofonului

LA CEREREA CITITORILOR.pag. 34-42

Tuburile catodice OR/IOO/2 (B 10 SI)

Cititorii întreabă - specialiştii răspund
Stabilizator variabil de înaltă tensiune

CITITORII RECOMANDĂ.pag. 43-51

Eu şi TEHNIUM

Din nou despre refolosirea tuburilor fluorescente
Jocuri de lumini pentru bradul de Crăciun
Adaptor ohmmetru bifuncţional
Construiţi-vă singuri patine

RADIOAMATORISM.pag. 52-54

Radioreceptor pentru 3,5 şi 7 MHz
Frecvenţmetru 30 MHz

TEHNIUM MODELISM.pag. 55-66

Variator - inversor de turaţie
Utilizarea cristalelor de cuarţ

în staţiile de telecomandă
Descărcarea controlată a acumulatoarelor Ni-Cd
Comanda a două relee tot sau nimic
pe un singur canal
al staţiei digital-proporţionale

TEHNIUM

Revistă_pentru constructorii amatori
Fondată în anul 1970
Anul XXXIV, nr. 357, iunie 2005

Editor

SC Presa Naţională SA
Piaţa Presei Libere nr. 1, Bucureşti
Căsuţa Poştală 11, Bucureşti - 33

Redactor-şef: fiz. Alexandru Mărculescu

Secretariat - macheta artistică: Ion Ivaşcu

Redacţia: Piaţa Presei Libere nr. 1,

Casa Presei Corp C, etaj 1, camera 121
Telefon: 224.21.02; 224.38.22 Fax: 222.48.32
E-mail: presanationala @ yahoo.com

Abonamente

La orice oficiu poştal (Nr. 4120 din Catalogul Presei Române)
DTP: Clementina Geambaşu

Editorul şi redacţia îşi declină orice responsabilitate
în privinţa opiniilor, recomandărilor şi soluţiilor formulate
în revistă, aceasta revenind integral autorilor.

ISSN 1224-5925

Reproducerea integrală sau parţială este cu desăvârşire
interzisă în absenţa aprobării scrise prealabile a editorului.

Abonamente la revista „Tehniurrf se pot face şi la sediul
SC PRESA NAŢIONALĂ SA, Piaţa Presei Libere nr. t.
sector 1, Bucureşti, oficiul poştal nr. 33. Relaţii suplimentare

la telefoanele: 317,91.23; 317.91.28 FAX 222.48.32

Cititorii din străinătate se pot abona prin S C. Rodipet S.A.,
cu sediul în Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp B, Sector 1, Bucureşti,
România, la P.O. Box 33-57, la fax 0040-21-2224.05.58
sau e-mail: [email protected]; [email protected] sau
^^orHineJa adreşa^ww i rodi£eUo.^

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

COMPARATOAR€l€_

_ de T€NSIUN€_

Aplicaţii în miniautomatizări

Pagini realizate de fiz. ALEXANDRU MĂRCULESCU

(Urmare din nr. trecut)

în continuare vom trece direct la analizarea unor
montaje practice de miniautomatizare, luând pe rând
diverse mărimi fizice drept parametru de comandă.
Pentru că ne vom referi ades la prima parte a articolului,
în care am sintetizat unele noţiuni şi principii implicate în

limitele permise la intrările amplificatorului operaţional.
Practic, este suficient să ne asigurăm că fracţiunea
Ucomp este în permanenţă mai mică decât tensiunea
(unică) de alimentare a operaţionalului, Ua. Dacă avem
de a face cu o tensiune alternativă, aceasta va trebui să
fie în prealabil redresată, cu filtrare foarte bună, după
care se procedează şi aici, la nevoie, la o divizare cores-

abordarea unor astfel de montaje, recomandăm con¬
structorilor începători să-şi procure acel prim “episod” al
serialului nostru (TEHNIUM nr. 1/2005, pag. 4-9).

Miniautomatizări comandate de tensiune elec¬
trică

Am ales intenţionat această primă categorie de mini¬
automatizări, deoarece este cea mai simplă posibilă şi,
ca atare, permite începătorului să-şi concentreze atenţia
mai bine asupra blocului comparator de tensiune (vezi
figura 3 din nr. trecut). într-adevăr, parametrul de
comandă fiind acum chiar o tensiune electrică, schema
comparatorului nu va mai avea nevoie de acel traductor
specific Rtrad pentru
generarea tensiunii de
comparaţie Ucomp. Dacă
avem de-a face cu o tensi¬
une continuă, singura pro¬
blemă va fi, eventual, să o
divizăm (reducem) cores¬
punzător în prealabil,
desigur, într-un raport pre¬
cis determinat, astfel încât
fracţiunea Ucomp preluată
din ea să se încadreze în

punzătoare. Evident, la stabilirea pragului de comutaţie
dorit se va ţine cont de raportul de divizare şi, în cazul
tensiunilor alternative, de relaţia dintre valoarea eficace
şi valoarea de vârf (sau maximă) care se obţine prin
redresare plus filtrare.

Exemplul nr. 1: Acţionare comandată de un prag
superior de tensiune continuă

în figura 10 este dat un exemplu clasic de comutator
electronic comandat de un prag superior de tensiune
continuă. Pentru experimentarea lui comodă se va folosi
modulul recomandat în figura 5 (vezi nr. trecut), la care
se vor păstra şi cele două LED-uri indicatoare de stare

(ele nu mai apar în figura
10, pentru simplificare). în
rest, nu trebuie decât să
reconfigurăm şi să dimen¬
sionăm adecvat cele două
divizoare care furnizează
tensiunile Ucomp şi Uref ce
se aplică la intrările ope¬
raţionalului.

Tensiunea continuă care
joacă rolul de parametru de
comandă am notat-o cu

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Uin. Evident, ea este presupusă variabilă într-o plajă
oarecare, cunoscută. Rolul montajului din figura 10 este
de a acţiona releul Rel (comutare din starea eliberat în
starea anclanşat) atunci când tensiunea Uin, crescând,
atinge o anumită valoare prestabilă de prag, Uinp;
invers, când Uin este mai mare decât Uinp, la scăderea
ei până la valoarea de prag se va produce bascularea
releului din starea anclanşat în starea eliberat.

Pentru a “transforma” acest montaj în miniautomati-
zare, nu ne mai rămâne decât să folosim una din
perechile de contacte k ale releului (a-b, normal închise,
sau b-c, normal deschise) pentru a comanda automat,
la atingerea pragului Uinp dintr-un sens sau altul,
pornirea sau oprirea unui consumator alimentat cu ten¬
siunea Uin, de exemplu. Acest caz este dat schematic în
figura 11, unde comutatorul K va fi materializat prin
perechea aleasă din contactele k ale releului.
Consumatorul electric A poate fi, de pildă, un aparat
pretenţios (şi scump) despre care ştim că nu avem voie
să-l alimentăm cu tensiune Uin mai mare decât valoarea
de prag Uinp. Un caz particular l-ar putea reprezenta un
voltmetru de tensiune continuă, căruia dorim să-i
deconectăm de la borne tensiunea de măsurat Uin
atunci când aceasta depăşeşte domeniul de măsurare
selectat. în acest caz, însă, divizorul Rx-RI va trebui să
aibă rezistenţe foarte mari.

Pentru a urmări mai uşor modul de calcul în dimen¬
sionarea celor două divizoare de intrare, să considerăm
exemplul concret:

Uin = tensiune continuă variabilă în plaja 20 V^-30 V;

Uinp = tensiunea de prag (maxim admisă) = 25 V.

Tensiunea Uin fiind suficient de mare, putem alege
valoarea tensiunii de referinţă Uref = 5 V. Aceasta se
obţine cu ajutorul celulei de stabilizare alcătuită din R2,
DZ, P şi R3. Reglajul ei la valoarea exactă de 5 V se face
din potenţiometrul P (eventual un trimer), iar măsurarea
ei, pe parcursul reglajelor, se va face cu un voltmetru de
tensiune continuă având rezistenta internă de cel puţin
1M£2.

Pentru aplicaţii de precizie, dioda Zenner va fi
selecţionată (din seriile de 5,6 V; 6,2 V; 6,8 V) pentru o
variaţie cât mai mică a tensiunii Uz în plaja tensiunii de
alimentare Ua, de ordinul a maximum 0,05 V. La nevoie
se poate proceda la o stabilizare dublă în cascadă, aşa
cum se arată în figura 12.

Pentru a dimensiona divizorul Rx,

R1 care va furniza fracţiunea Ucomp
din tensiunea “supravegheată" Uin, să
observăm întâi că această fracţiune
are valoarea:

Ucomp = Uin R1/(Rx+R1) (5)

Deci, R1 şi Rx fiind fixe, Ucomp va
fi proporţională cu valorile instantanee
ale lui Uin.

în al doilea rând, trebuie să avem
grijă ca valoarea maximă posibilă a lui
Ucomp, rezultată atunci când Uin
atinge valoarea maximă a sa, să fie
mai mică decât tensiunea Ua de ali¬
mentare a montajului, condiţie impusă
de operaţionalul AO.

în exemplul nostru numeric,
deoarece am ales deja Uref = 5 V, iar

valoarea de prag a lui Uin am stabilit-o la Uinp = 25 V,
pentru situaţia la pragul de basculare, când Ucomp =
Ucomp p = Uref = 5 V, relaţia precedentă se scrie:

U comp p = 5 V = Uinp R1/(Rx+R1) = 25VR1/(Rx+R1) (6)
de unde obţinem uşor Rx = 4R1.

Dacă luăm, aşa cum se arată în figura 10, R1 = 10
kQ, va.rezulta Rx = 40 kQ. Se subînţelege că vom folosi
pentru Rx şi R1 rezistenţe de precizie (1%).

Cu această alegere, valoarea maximă a lui Ucomp
va fi de 6 V (vă invit să verificaţi singuri), deci condiţia
menţionată mai sus este îndeplinită.

Aşadar, în raport cu tensiunea Uin “supravegheată”,
pragul de comutaţie va fi Uinp = 25 V. Pentru Uin < 25 V,
tensiunea Ucomp va fi mai mică decât Uref = 5 V, ieşirea
operaţionalului va fi în stare de saturaţie sus, tranzistorul
T va fi blocat, iar releul Rel în repaus. La atingerea
(depăşirea uşoară a) pragului Uinp = 25 V, tensiunea
Ucomp o depăşeşte pe Uref, ieşirea AO basculează în
starea de saturaţie jos, iar releul Rel anclanşează.

Pentru a inversa această logică de comandă, deci
pentru a trece de la prag superior de tensiune la prag
inferior, este suficient să inversăm între ele intrările
amplificatorului operaţional, adică să aplicăm pe Uref

+U n O-

14 -

a[V3 o-

12/

iFHsâreator

L u

-1 Raţaa

K 22GVCO

. . .

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

intrării inversoare şi pe Ucomp intrării neinversoare. Vă
invit să vă convingeţi singuri de acest lucru, atât teoretic
cât şi experimental.

Exemplul nr. 2: Comutator cu două praguri pentru
pornirea/oprirea automată a unui încărcător de acu¬
mulatoare

Să presupunem că avem un acumulator auto de 12 V,
pentru care dispunem de un încărcător adecvat (ca

tensiune, curent, limitare de protecţie), dar fără decu¬
plare automată la atingerea pragului maxim de încăr¬
care. Pentru a intercala în montaj un bloc separat de
pornire/oprire automată, cel mai comod este să operăm
în circuitul de alimentare de la reţea a încărcătorului,
aşa cum se arată în figura 13. Evident, comutatorul K îl
vom înlocui printr-o pereche de contacte k ale unui releu
Rel, care la rândul său va fi comandat de către circuitul
de automatizare propus.

Scopul urmărit este de a comanda automat pornirea
încărcătorului atunci când tensiunea la bornele acumu¬

latorului a scăzut până la un anumit prag minim, Uam,
şi, respectiv, de a întrerupe încărcarea atunci când Ua a
crescut până la un prag maxim, UaM. în acest fel, tensi¬
unea Ua de la bornele acumulatorului va fi menţinută
permanent în intervalul Uarrn-UaM, cele două praguri
fiind alese de noi în funcţie de exemplarul concret de
acumulator şi de condiţiile de încărcare folosite (tensi¬
une, curent).

O alegere convenabilă este Uam = 12,5 V şi UaM =
14,5 V, pe care o vom lua şi noi în considerare în cele ce

urmează. în legătură cu pragul superior UaM se impune
însă o precizare. Aşa cum este de aşteptat, noi vom
folosi pentru alimentarea montajului de automatizare
chiar tensiunea Ua de la bornele acumulatorului. Atunci
când încărcarea este deconectată, Ua reprezintă efectiv
tensiunea acumulatorului, dar când încărcarea este por¬
nită, Ua va fi ceva mai mare decât tensiunea propriu-
zisă a acumulatorului, ţinând cont de efectul intern al
curentului de încărcare. Nu intrăm aici în detalii, prefe¬
rând să discutăm acest aspect într-un articol separat, ci
doar pomenim acest fenomen (adeseori neglijat sau
ignorat), care s-ar putea să ne conducă, pentru a
asigura o încărcare completă a acumulatorului
nostru, la alegerea unui prag UaM ceva mai mare
de 14,5 V, desigur, în urma unor măsurători
experimentale cu respectivul ansamblu acumula¬
tor + încărcător.

Soluţia aleasă pentru realizarea comodă şi
precisă a scopului propus este folosirea unui
comutator electronic având la bază un compara¬
tor de tensiune cu AO, căruia îi vom aplica o
reacţie pozitivă pentru “despicarea” pragului unic
(comun) de basculare sus-jos şi jos-sus în două
praguri distincte. Prin dozarea reacţiei pozitive
vom face ca histerezisul astfel rezultat să coincidă
cu lărgimea plajei preconizate de variaţie a lui Ua,
în exemplul considerat de 2 V (= 14,5 V - 12,5 V).
Astfel nu ne mai rămâne decât să “plasăm” exact
unul din pragurile de basculare pe valoarea Uam
(sau UaM) dorită, operaţie care se va efectua
foarte simplu prin ajustarea tensiunii Uref.

i >8U3

u 0

i Uo

j mmm 1

i £v

UfiQt

' ■ 'WS V

i Jos

^sat

L) re f — U com p k

-1

L 1

Pragul da comutare

flus-*-joa

UaM

Pragul de comutare
jo8~*aua

pil 2x7

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Schema monta¬
jului propus este
prezentată în figu¬
ra 14, iar caracteris¬
tica de transfer
corespunzătoare a
amplificatorului
operaţional AO este
dată în figura 15.

Pentru experi¬
mentare comodă
puteţi folosi modulul
recomandat în figu¬
ra 5, căruia i se
adaugă circuitul de
reacţie pozitivă
R7+P3 şi i se modi¬
fică adecvat cele
două divizoare de
la intrările AO.

Observăm în
primul rând că, deşi
am păstrat notaţiile
Ucomp şi Uref,
rolurile acestor ten¬
siuni de intrare au
fost inversate. Astei,

Ucomp este aici o
tensiune fixă, stabi¬
lizată (ajustabilă fin
cu PI), deci pro-
priu-zis este tensi¬
unea de referinţă, pe când Uref reprezintă o fracţiune
din tensiunea de alimentare Ua (ajustabilă din P2), deci
o tensiune proporţională (pentru o poziţie fixă a
cursorului lui P2) cu tensiunea “supravegheată” Ua,
adică Uref este propriu-zis tensiunea de comparat.

Desigur, montajul se va alimenta în final cu tensiunea
Ua a acumulatorului a cărui încărcare ne-am propus s-o
automatizăm. Pentru reglaje, însă, avem nevoie de o ali¬
mentare ajustabilă fin în plaja Uam - UaM, adică 12,5 V-
14,5 V, sau mai acoperitor, între 12 V şi 15 V. Putem
folosi, de exemplu, un stabilizator de 15 Vc.c./0,5-1A,
căruia îi introducem acest reglaj fin potenţiometric pen¬
tru zona 12 V-15 V.

Pentru a urmări mai uşor modul de funcţionare, să
îndepărtăm deocamdată reacţia pozitivă R7+P3, de
pildă deconectând provizoriu extremitatea lui R7 de la
intrarea neinversoare a AO.

De asemenea, pentru a avea o bază concretă de ple¬
care, să presupunem că am ajustat din PI tensiunea
Ucomp la valoarea Ucomp = 6,0 V, cu o deviaţie de cel
mult 0,05 V în plaja Ua = 12 V-15 V. La nevoie se
selectează exemplarul de diodă Zenner, alegând unul
cu panta caracteristicii cât mai abruptă.

Pentru început vom alimenta montajul cu valoarea
mediană a tensiunii Ua, adică cu 13,5 V. Următorul pas
va fi ajustarea fină a lui P2, astfel încât montajul să se
afle în imediata vecinătate a pragului (unic) de basculare
sus-jos şi jos-sus. Evident, în această situaţie Uref va fi
practic egală cu Ucomp = 6,0 V.

Caracteristica de ieşire a AO în acest caz - fără
reacţie pozitivă - va fi cea din figura 4, iar “logica” de

funcţionare va fi: sug

Pentru Uref > Ucomp => Uo = U^ => T = blocat =>
Rel = eliberat => LED1(V) = aprins | os

Pentru Uref < Ucomp => Uo = U J s ° at => P = saturat =>
Rel = anclanşat => LED2(R) = aprins

Judecând după valorile Uref şi Ucomp, pragul de
basculare este, cum spuneam, Uref = Ucomp = 6,0 V.
Dar pe noi ne interesează pragul (respectiv, pragurile,
după ce vom reintroduce reacţia pozitivă) raportat/rapor¬
tate la tensiunea “supravegheată” Ua. Această schim¬
bare va permite ca în caracteristica de ieşire a AO, pe
axa absciselor să nu mai avem diferenţa Uref - Ucomp,
ca în figura 4, ci direct tensiunea Ua, ca în figura 15.
Opţiunea este posibilă deoarece, pentru o poziţie fixă a
cursorului lui P2, tensiunea Uref este direct proporţio¬
nală cu Ua, iar Ucomp fiind constantă, rezultă că şi Uref
- Ucomp este proporţională cu Ua.

Cu această translatare, în situaţia de mai sus putem
spune că pragul de comutare al montajului a fost reglat
la valoarea mediană Ua = 13,5 V. Lucru pe care îl puteţi
verifica imediat, lăsând nemodificată poziţia cursorului
lui P2, dar făcând să scadă şi să crească tensiunea Ua,
în plaja menţionată 12 V-15 V.

Suntem acum pregătiţi pentru abordarea montajului
propriu-zis din figura 14, adică pentru introducerea
reacţiei pozitive R7+P3, prin reconectarea lui R7 la
intrarea neinversoare a AO. Pentru simplificare, vom
nota cu Rr suma dintre rezistenţa R7 şi valoarea rezis¬
tenţei înseriate a lui P3, adică Rr = R7+P3.

Din cele menţionate în nr. trecut (vezi figurile 7 şi 8),
ştim cam la ce să ne aşteptăm prin aplicarea reacţiei
pozitive, şi anume la “despicarea” pragului unic de bas-

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

culare (reglat în absenţa reacţiei pozitive) în două
praguri distincte, unul notat Uam, pentru bascularea
sus-jos a ieşirii AO, iar celălalt, UaM, pentru bascularea
jos-sus.

Calitativ, situaţia este sintetizată în figurai 5, care
redă caracteristica de transfer a AO raportată atât la
abscisa Uref-Ucomp, cât şi la noua abscisă, Ua, care de
fapt ne interesează direct. Pe grafic nu am notat expres,
dar se subînţelege că punctului 0 de pe axa Uref-Ucomp
îi corespunde pe axa Ua valoarea tensiunii de alimenta¬
re pentru care am stabilit, înainte de aplicarea reacţiei,

punzătoare pragului unic de basculare, în absenţa
reacţiei pozitive (Rr = oo), pe care o vom nota cu
Uapc=Ua, prag-comun.

în acest scop am efectuat două serii de măsurători
experimentale, pentru două valori distincte ale lui Uapc
şi diverse valori pentru Rr. în ambele cazuri am păstrat
aceeaşi valoare constantă Ucomp = 6,0 V.

Prima serie de măsurători am făcut-o pentru Uapc =
13,5 V, adică tocmai valoarea mediană a lui Ua = 12V-
15V pe care am ales-o mai sus ca prag comun de bas¬
culare. Rezulatele măsurătorilor sunt redate în tabelul

4,3Kn

2N2905

egalitatea Uref= Ucomp, în cazul de mai sus Ua = 13,5 V,
fostul prag comun de basculare sus-jos şi jos-sus.

în aplicaţia propusă, însă, nu ne este suficientă
cunoaşterea calitativă: pentru a putea “amplasa” cât mai
exact şi reproductibil noile praguri Uam şi UaM pe valo¬
rile pe care ni le-am ales la început, respectiv Uam =
12,5 V şi UaM = 14,5 V, trebuie să cunoaştem cantitativ
efectele celor doi parametri de reglaj, şi anume “gradul”
reacţiei pozitive, pe care îl vom exprima prin valoarea Rr
a rezistenţei de reacţie, şi poziţia cursorului lui P2, pe
care o vom exprima prin valoarea tensiunii Ua cores-

1, iar reprezentarea lor grafică în figura 16, perechea de
curbe mai lungi.

Tabelul 1: Uapc = 13,5 V

Pragul de basculare
sus-jos Uam (V)

Pragul de basculare
jos-sus UaM (V)

13,50

1.000

13,18

13,65

800

13,10

13,68

600

12,99

13,72

400

12,75

13,86

200

12,15

14,30

150

11,82

14,58

100

11,25

15,15*

O primă constatare posibilă este aceea că ecartul
(histerezisul, mai simplu, diferenţa) dintre pragurile Uaf.'
şi Uam este determinat biunivoc de gradul reacţiei po¬
zitive, adică de valoarea rezistenţei de reacţie Rr. în
cazul montajului propus, cu UaM = 14,5 V şi Uam = 12,5 V.
deci cu un ecart UaM-Uam = 2V, putem deja aprecia dir
grafic că valoarea lui Rr necesară în acest scop este de
circa 220 kQ.

O a doua constatare este că, faţă de valoarea pra¬
gului comun, Uapc, noile praguri distincte Uam şi UaM
nu se “amplasează” simetric, pragul minim Uam
“coborând” mai mult sub Uapc decât “urcă” pragul
maxim UaM. Evident, această “corecţie” experimentală
trebuie adusă şi caracteristicii de transfer reprodusă
“calitativ” în figura 15.

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Nu ne-am putut opri aici cu măsurătorile, dintr-un
motiv evident: deşi plaja tensiunii noastre provizorii de
alimentare, Ua = 12 V-15 V, este perfect centrată pe
plaja finală dorită, Ua = 12,5 V-14,5 V, cu aceeaşi va¬
loare mediană de 13,5 V, aplicarea reacţiei pozitive în
gradul corespunzător histerezisului dorit, de 2V, nu ne-a
condus, pentru Uapc = 13,5 V, la cele două praguri pro¬
puse, Uam = 12,5 V şi UaM = 14,5 V, aşa cum se poate
constata din grafic. Aşadar, am fost nevoiţi să efectuăm
o a doua serie de măsurători, pentru o altă valoare Uapc
puţin mai mare (inspirându-ne, desigur, din graficul
precedent), anume pentru Uapc = 14,0 V. Reamintim că
aceasta înseamnă din nou întreruperea buclei de
reacţie pozitivă R7+P3, reajustarea lui P2, pentru Ua =
Uapc = 14 V, pentru pragul comun de basculare, după
care, fără a mai umbla la poziţia cursorului lui P2, refa¬
cerea circuitului de
reacţie pozitivă şi abia
apoi reluarea măsură¬
torilor lui Uam şi UaM
pentru diverse valori
ale lui Rr. Acum, însă,
ştiind cam “pe unde”
se va situa valoarea
necesară Rr, am redus
plaja investigată la
intervalul Rr = 100 kQ-
300 kQ. Rezultatele
măsurătorilor experi¬
mentale sunt date în
tabelul 2, iar
reprezentarea lor
grafică în figura 16,
perechea de curbe
mai scurte.

Tabelul 2: Uapc = 14,0 1/

Rr (kQ)

Uam (V)

UaM (V)

300

12,96

14,56

200

12,57

14,83

150

12,17

15,15*

100

11,53

15,68*

* Pentru efectuarea acestor măsurători s-a extins
plaja de variaţie a sursei Ua de alimentare la 16 V

Analizând noua situaţie, constatăm că ne-am apro¬
piat de soluţia dorită, deşi încă nu am “căzut” exact pe
limitele propuse. Oricum, acum ştim precis că valoarea
Rr necesară va fi în jur de 200-250 kQ, iar pragul iniţial
Uapc va trebui să fie reglat în jurul valorii de 14 V.
Aşadar, valoarea Iui R7 din figura 14 va fi crescută la
150 kQ, iar restul nu înseamnă decât tatonări experi¬
mentale, prin manevrarea succesivă fină a lui P2 şi P3,
până “cădem” exact pe pragurile dorite, Uam = 12,5 V şi
UaM = 14,5 V. în această fază de tatonare ne ajută mult
aprinderea şi stingerea celor două LED-uri, care, prin
logica menţionată, semnalizează starea circuitului.

în final, după atingerea suficient de precisă a
pragurilor Uam şi UaM preconizate, alimentarea monta¬
jului se va trece pe tensiunea acumulatorului a cărui
încărcare dorim să o automatizăm. Evident, cu logica

prezentată, vom folosi o pereche de contacte normal
deschise ale releului Rel (b’-c’, din figura 14), în locul
comutatorului K din figura 13.

Revenind la această primă grupă a miniautoma-
tizărilor comandate de tensiune electrică, vom mai
aminti, doar în treacăt, un exemplu în care tensiunea de
comandă este alternativă.

Exemplul nr. 3: Comutator precis comandat de
supratensiune în c.a.

Schema simplificată a montajului este prezentată în
figura 17 şi a fost concepută pentru a comanda
automat, prin contactele de lucru ale releului Rel,
acţionarea unui consumator dorit - de pildă, a unui aver¬
tizor sonor - în momentul în care tensiunea alternativă
Uin atinge/depăşeşte foarte puţin pragul de 2,5 V.

Fiind vorba de o tensiune alternativă - pe care, pen¬
tru simplificare, o vom
presupune sinu¬
soidală - este firesc
ca teşi unea de prag
Uinp = 2,5 V să fie
exprimată ca valoare
eficace.

Evident, compara¬
torul de tensiune cu
AO, pe care vrem să-l
utilizăm şi în acest
caz, nu acceptă drept
Ucomp o tensiune
alternativă. De aceea,
tensiunea “suprave¬
gheată” Uin a fost în
prealabil redresată, cu
foarte bună filtrare,
prin grupul CI, Dl,
D2, C2, care reprezin¬
tă, de fapt, un dublor de tensiune. Tensiunea continuă
rezultată, care pentru Rx = 0 va fi egală cu aproximativ
dublul valorii de vârf a lui Uin, este aplicată prin R2
intrării inversoare a AO. Intrării neinversoare a AO i se
aplică tensiunea Uref = 5,6 V, dată de divizorul (celula
de stabilizare) R3-DZ. Rezistenţa R1 este necesară
pentru prepolarizarea diodei Dl, ştiut fiind că AO are
impedanţă foarte mare pe intrări, respectiv pe intrarea
inversoare.

Pentru Rx = 0, această configuraţie prezintă pe
intrarea inversoare o impedanţă de intrare de cca Zin =
15 kQ, tensiunea de prag fiind, cum spuneam, în va¬
loare eficace, de cca Uinp = 2,5 V.

Pentru alte tensiuni de prag dorite se va ţine cont de
faptul că Rx formează împreună cu Zin un divizor de
tensiune, unde Zin corespunde unei “sensibilităţi” de cca
15 kQ/2,5 V = 6 kQ/V. Aşadar, vom alege pe Rx pe baza
relaţiei aproximative:

Rx = Uinp(6 kQ/V)-15 kQ (7)

Evident, montajul precedent poate fi transpus pentru
prag inferior de tensiune, prin simpla inversare între ele
a celor două intrări ale amplificatorului operaţional.

în încheirea acestui capitol vă prezentăm pe scurt un
alt tip de comparator de tensiune, denumit sugestiv
comparatorul cu fereastră. Schema lui de principiu este
dată în figura 18, iar caracteristica de transfer în figura
19 .

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Observăm că acest montaj foloseşte două amplifica¬
toare operaţionale, A01 şi A02, ale căror ieşiri sunt
“însumate” cu ajutorul diodelor Dl şi D2, rezultând ast¬
fel tensiunea de ieşire Uo a comparatorului. Intrările
celor două operaţionale sunt polarizate de către două
tensiuni continue fixe, Upl (ln+/A02) şi Up2 (ln-/A01), cu
Upl < Up2, care vor reprezenta cele două praguri de
tensiune ce delimitează “fereastra” comparatorului, pre¬
cum şi de tensiunea continuă variabilă Uin (ln+/A01 şi
ln-/A02), care reprezintă parametrul de comandă,
respectiv tensiunea “supravegheată”. Montajul fiind cu
alimentare unică, toate aceste tensiuni vor fi pozitive în
raport cu masa (la care este conectat minusul tensiunii
de alimentare Ua) şi, bineînţeles, vor fi obligatoriu mai
mici sau cel mult egale cu tensiunea de alimentare Ua.

De exemplu, să presupunem că alimentăm montajul
cu Ua = 12V şi am ales Upl = 6V; Up2 = 8V. Cele două
tensiuni de referinţă (6V şi 8V) le putem obţine folosind
două celule de stabilizare (R1 + DZ1, respectiv R2 +
DZ2) alimentate chiar de la tensiunea Ua. în acest caz,
tensiunea “supravegheată” Uin va putea fi variabilă în
intervalul maxim O-Ua, adică 0-12V. în plus, se sub¬
înţelege, tensiunea Uin trebuie să fie bine filtrată.

Pentru a trasa caracteristica de transfer din figura 18,
este suficient să analizăm comportarea montajului
atunci când:

Uin se află sub pragul inferior, Uin < Upl;

Uin se află între cele două praguri, Upl < Uin < Up2;

Uin se află peste pragul superior, Uin > Up2.

Să luăm întâi cazul Uin < Upl. Observăm din
schemă că în acest caz operaţionalul A01 are intrarea
inversoare mai pozitivă decât intrarea neinversoare
arece Upl < Up2), deci ieşirea sa va fi în starea
. în schimb, operaţionalul A02 are intrarea neinver¬

soare mai pozitivă decât cea inversoare, deci ieşirea sa
va fi în starea U sat , tensiune ce se va regăsi la ieşirea
comparatorului (minus căderea de tensiune în direct pe
dioda D2, deschisă). Aceasta face ca dioda Dl să
rămână blocată, având în catod un potenţial mai pozitiv
decât în anod.

în cazul Uin > Up2 lucrurile se petrec similar, cu
deosebirea că acum A01 va avea ieşirea în starea de
saturaţie sus, iar A02 - în starea de saturaţie jos, tensi¬
unea Uo la ieşirea comparatorului fiind deci tot u| a ţ.
prin dioda Dl, deschisă.

în fine, atunci când Uin se află în “fereastra” de ten¬
siune, deci când Upl < Uin < Up2, observăm că ambele
operaţionale au intrarea inversoare mai pozitivă decât
intrarea neinversoare, deci ieşirile lor sunt ambele în
starea U|? at , tensiune pe care o vom regăsi la ieşirea
comparatorului, minus căderea de tensiune în direct pe
diode, ceea ce va face ca Uo să fie foarte aproape de
zero.

Aşadar, caracteristica de transfer este, într-adevăr,
cea din figura 18.

în aplicaţiile pe care le vom analiza în continuare
vom folosi şi acest comparator cu fereastră, care per¬
mite semnalizarea (şi intervenţia automată dorită) a fap¬
tului că mărimea supravegheată “iese” din cadrul unui
interval prestabilit.

Aici mai menţionăm doar faptul că acest comparator
cu fereastră se realizează mult mai comod utilizând
amplificatoare operaţionale duble (sau “jumătăţi” de AO
cuadruple), pe care vă sfătuim să le procuraţi până la
“episodul” următor.

(Continuare în nr. viitor)

€XP€RIM€NT

Fiz. ALEXANDRU MĂRCULESCU

Articolul de faţă reprezintă o “provocare”, o invitaţie la
meditaţie adresată constructorilor amatori şi automo-
biliştilor amatori care, încărcându-şi în casă acumula¬
torul auto - mai ales cu ajutorul unor încărcătoare “mo¬
derne”, cu decuplare automată - au avut deseori sur¬
priza neplăcută să constate că încărcarea nu a fost sufi¬
cient de bună.

Pentru concretizare, mă voi referi în continuare la
acumulatoarele cu plumb - acid sulfuric, de tip auto, cu
tensiunea nominală de 12V şi cu capacităţi în plaja de
40^70 Ah.

Gând este pus în situaţia de a-şi încărca singur un
astfel de acumulator, posesorul neiniţiat citeşte de re¬
gulă doar prospectul acumulatorului sau, în lipsă, indi¬
caţiile sumare de pe eticheta lipită pe el. Acolo, tot de
regulă, se recomandă vag ceva de genul: “A se încărca
timp de 14 ore la un curent egal cu C/10, unde C este
capacitatea acumulatorului în Ah”.

Principial, această indicaţie laconică ar putea fi chiar
suficientă, dar practic nici un încărcător, oricât de sofisti¬
cat ar fi, nu poate asigura - la astfel de intensităţi de
curent, de 4V7A - un curent de încărcare constant, nici
măcar în valoare medie. Aşa se face că de aici încep

compromisurile derutante: lucrăm cu un curent de încăr¬
care mai mic, dar cât de cât constant, mărind corespun¬
zător timpul de încărcare; apelăm la trepte diferite de
tensiune (de intensitate), pe care le comutăm succesiv
în funcţie de indicaţiile unui ampermetru; dotăm încăr¬
cătorul cu un reglaj continuu al curentului de încărcare:
apelăm la un indicator al tensiunii la borne, care să
acţioneze automat decuplarea încărcării la atingerea
unui prag maxim prestabilit.

Toate aceste compromisuri ne conduc la una ş
aceeaşi întrebare decisivă: când oprim (manual sau
automat) încărcarea, asiguraţi fiind că încărcarea este
(suficient de) completă, dar şi că nu am depăşit în mod
periculos o eventuală supraîncărcare?

Teoria “clasică” spune că un acumulator cu plumb-
acid sulfuric este complet încărcat atunci când tensi¬
unea (forţa) electromotoare per element atinge 2,2-r2,3V
(există variaţii cu temperatura, ca şi variaţii individuale
de la un exemplar la altul), deci când tensiunea electro¬
motoare la bornele acumulatorului nostru “de 12V”.
având şase elemenţi, atinge 13,2-r13,8V.

Aceeaşi teorie “clasică” ne atrage însă atenţia că
starea reală de încărcare a unui acumulator nu poate fi
apreciată corect decât prin măsurarea densităţii acidului
sulfuric din interior. De ce? Pentru că, în starea de
exploatare (debitare de curent pe o rezistenţă externă
de sarcină), tensiunea la bornele acumulatorului scade
- conform legii lui Ohm - dar nu scade proporţional cu
scăderea capacităţii înmagazinate: de la 2,2^-2,3V per

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

element, după întreruperea încărcării complete, tensi¬
unea per element în sarcină scade repede la 2V, dar
apoi rămâne aproximativ la această valoare până la
descărcarea aproape completă a energiei (chimice)
înmagazinate în acumulator.

Dar, cine mai stă astăzi să extragă cu pompiţa den-
simetrului acid din elemenţii acumulatorului? Soluţia
modernă o reprezintă monitorizarea evoluţiei tensiunii la
bornele acumulatorului. Dar, pentru a o aplica în mod
corect, trebuie să definim întâi această tensiune la
borne. Lucru care pe mulţi constructori amatori neiniţiaţi
ii încurcă, pentru faptul că există o deosebire esenţială
între cele două stări “de lucru” ale unui acumulator:
starea de exploatare, de regulă bine cunoscută, când
acumulatorul debitează un curent de intensitate I printr-o

rezistenţă externă de sarcină R şi, respectiv, starea de
încărcare, când o sursă externă de tensiune U de¬
bitează prin acumulator un curent continuu de încărcare
de intensitate I. Aceste două stări sunt reprezentate în
figurile 1 şi, respectiv, 2, unde sunt menţionate şi expre¬
siile legii lui Ohm (pentru întregul circuit) corespunză¬
toare.

Cititorul avizat ştie deja unde “batem”, căci a obser¬
vat diferenţa dintre cele două expresii ale tensiunii U de
la bornele acumulatorului. Până la numărul viitor sperăm
să sesizeze această diferenţă toţi cei interesaţi de pro¬
blemă, iar dacă vreun cititor va dori să continue (bineînţe¬
les, corect) ideea, contribuţia îi va fi publicată în paralel.

(Continuare în nr. viitor)

Scurtă

pledoarie

pentru

constructorul amator

e când am început să public experienţele mele
bazate pe dragostea faţă de muzică, am plecat de
la convingerea că pot atrage şi pe alţii în aceste pre¬
ocupări, că în acest fel pot să învăţ şi eu din experienţa
altora.

Am continuat să fac acest lucru şi după 1989, când
suflul goanei după bani a atins şi pe mulţi dintre cei care
aveau aceste preocupări. Probabil unii s-au lecuit şi au
revenit, alţii, dacă au avut succes, se mulţumesc acum
cu ce au cumpărat. Rămân însă convins că o pasiune,
un hobby rămâne un mod de a evada din cotidian, cu
ceea ce are el mai urât: stres, mizerie cotidiană,
neînţelegeri de tot felul şi ajută individul în lupta de zi cu
zi, înfrumuseţându-i viaţa. Dacă şi învaţă ceva, rezolvă o
nevoie de mai bine cu un preţ estimat mai mult în muncă
decât în bani, cu atât mai bine!

Nu pot decât să-mi exprim părerea de rău că după
atât timp, constructorul amator, din orice domeniu, nu
beneficiază de un sprijin mai larg, măcar din punct de
vedere al materialelor tipărite. Nici nu îmi aduc aminte
de când nu am mai găsit o carte nouă în domeniul elec¬
tronicii, să nu mai vorbim de acustică.

în ultimii ani au mai apărut câteva reviste care se
ancorează în domeniul audio, video şi multimedia şi

Ing. AURELIAN MATEESCU

care ar trebui să fie formatori de opinie în domeniile
respective. Personal, pentru mine sunt dezamăgitoare,
limitându-se doar la prezentarea aiuritoare a unor pro¬
duse comerciale, cele mai multe nefiind disponibile pe
piaţa noastră! Lăsând la o parte aspectul pur comercial
care stă la baza apariţiei lor, totuşi, nu pot face un pas
către consumatorul şi constructorul amator român?
Reclama e sufletul comerţului şi suportul existenţei
acestor reviste, dar hobbiştii domeniului ajung, mai
devreme sau mai târziu, cumpărători pe piaţa pentru
care luptă aceste publicaţii! Nu îi ignoraţi,, domnilor edi¬
tori!

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM PC

(Urmare din nr.trecut)

In principiu (dar nu este
obligatoriu) hard disk-ul se
pune IDEI (pe MA şi/sau SL),
iar unităţile optice pe IDE2.
Aceste hard disk-uri, care
transferă date pe un cablu lat
tip panglică, folosesc tehnolo¬
gia ATA (33, 66, 100). Cele mai
noi folosesc tehnologia SATA -
serial ATA, iar cablul de trans¬
fer este unul cilindric, cu
diametru sub Icm. Pentru aces¬
tea din urmă nu mai avem ast¬
fel de conflicte. în placa de
bază, cablurile de tip IDE se
introduc în locurile speciale,
notate cu IDEI sau IDE2, astfel
încât firul însemnat, situat la
una din extremităţile panglicii,

INITICIK

r .

RSAMBIARC

CIPRIAN ADRIAN STOICA
ELENA IULIANA ANGHEL

introducerea pe verticală a
plăcii în slot, printr-o uşoară
apăsare, atât pentru placa
video cât şi pentru orice altă
componentă, care trebuie intro¬
dusă în sloturi de tip PCI, AGF
sau chiar ISA. Unele plăci pc:
necesita alimentare directă de
la sursă, printr-un cablu identic
cu cel pentru CD-ROM, spre
exemplu.

Similar se introduce şi placa
audio într-un slot PCI. La ea se
conectează opţional şi cablu
audio de la CD-ROM.

Aceeaşi operaţiune se exe¬
cută şi cu alte componente,
cum sunt: modemul, placa de
reţea, care poate fi prevăzută
cu opţiunea wake-on-lar

fi"

/-AUDIO-.

LfifîGl-'

fACTMY UKONIY

' nin

C SM
t LA

39 -

40 -

IDE CONMECTOR

DCINPUT -j

- J

5V G G 12V

(1) : mufă pentru cablu audio

(2) : loc pentru setarea jumperilor

(3) : conector IDE

(4) : mufă alimentare 5V/12V

(5) , (6): opţional pentru setări în fabrică

să fie în partea în care este indicat pe placa de bază
(prin însemnarea unuia din colţurile dreptunghiului afer¬
ente lui IDEI sau IDE2). Similar se montează şi cablul
pentru floppy-disk tot cu firul însemnat în colţul indicat
pe placă. Partea care are câteva fire separate şi
întoarse invers se conectează către floppy-disk. Ca o
regulă, atunci când nu există marcaje la hard disk şi
CD-ROM, legarea IDE-lui şi a cablului de alimentare se
face cu firul marcat, respectiv cu firul roşu (de 5V) unul
spre celălalt (către interior), iar la floppy este invers
(adică cele două cabluri mai sus menţionate se mon¬
tează către exterior, opus unul faţă de celălalt).

Se poate conecta mai apoi placa video, în slotul
AGP, sau PCI la cele mai vechi. Conectarea se face prin

(„trezire în reţea”), caz în care cablul aferent acestei
opţiuni se montează în locul special de pe placa de
bază (dacă există).

Dacă avem o carcasă prevăzută cu senzori de
temperatură, se vor monta şi aceştia în locurile dorite
fără a stingheri unele componente, cum este cazul pro¬
cesorului, acesta nici măcar nu necesită aşa ceva, fiinc
monitorizat prin placa de bază. Oricum, aceşti senzor
nu sunt o soluţie strălucită, iar la anumite intervale de
timp va trebui să îi fixaţi iar pentru că se desprind. Doar
din pură curiozitate, se pot fixa spre exemplu pe partea
superioară a hard disk-ului (nici într-un caz pe partea cu
electronica, cel mult pe lateral), pe sursa de alimentare
etc.

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM PC

Pentru carcasele care au porturi USB pe panoul
frontal, acestea se vor conecta cu mare grijă, funcţie de
arhitectura fiecărei plăci de bază în parte, în locurile
speciale pentru USB-uri suplimentare de pe placă. Sunt
situaţii când cele 4 fire ale USB-ului sunt separate, pen¬
tru a realiza mai uşor combinaţia necesară pe placă; în
acest caz trebuie o atenţie sporită.

Alte facilităţi existente, ca pini pe placa de bază,
precum portul IR, cel pentru jocuri etc., se configurează
simplu, urmând instrucţiunile specifice fiecărui model.

Problema setării jumper-ilor (jumper-ul este o
bucată de plastic paralelipipedică, cu dimensiuni apro¬
ximative de 6x4x2 mm, care conţine o lamelă metalică
în interior; el se conectează peste doi pini de pe placă -
fie ea de bază sau oricare alta, prevăzută cu setări prin
jump-eri - care închid un alt circuit şi implicit modifică
modul de funcţionare al acesteia) nu o voi trata foarte
mult, dat fiind faptul că plăcile de bază mai noi sunt rea¬
lizate după conceptul jumperless (adică fără jumperi),
iar la cele care chiar prezintă aşa ceva, aceştia se vor
seta cu manualul de utilizare în mână. Dat fiind faptul că
este vorba de închiderea unor circuite, această operaţi¬
une nu trebuie făcută în necunoştinţă de cauză. în cele
mai multe cazuri setările implicite cu care este livrată
placa funcţionează bine. La cele fără jumperi, setările
necesare se fac din BIOS.

Setările de BIOS minime ce trebuie avute în vedere
la terminarea asamblării sunt legate de detectarea
automată a unităţilor pe cele două magistrele de tip
IDE1,2(MA şi SL), opţiunea cea mai simplă aici este
AUTO, apoi se alege o secvenţă de boot-are (iniţiere,
pornire a sistemului) de tipul A;C;SCSI sau CD-
ROM,C;A, acestea fiind cele mai uzuale. în prima
situaţie se caută informaţii pentru boot-are mai întâi pe A
(floppy disk), apoi pe C (prima partiţie de pe hard disk)
şi în final la portul SCSI. în cea de-a doua situaţie se
caută întâi pe CD-ROM (dacă aveţi un CD boot-abil cu
sistemul de operare introdus în această unitate), apoi pe
C şi în final pe A. Bineînţeles că secvenţele de bootare
sunt numeroase, funcţie de versiunea de BIOS pe care
o are fiecare.

Dacă la nivelul BlOS-ului există vreun „virus warning”
(detector de virus), această opţiune se va dezactiva
înainte de a începe instalarea sistemului de operare; în
caz contrar vor apărea conflicte pe parcursul instalării.

Cam atât se poate vorbi în linii mari despre asam¬
blarea unui PC. în această fază o importanţă deosebită
o au setările de BIOS, care trebuie făcute doar în
cunoştinţă de cauză, funcţie de tipul de variantă de
BIOS pe care o are fiecare.

o o o o

nun

Conector audio Conector IDE Muiâ de alimentare

SETĂRI
de BIOS

CIPRIAN ADRIAN STOICA

BIOS-ul (Basic Input/Output System - în traducere
aproximativă sistem de bază de intrare/ieşire) reprezin¬
tă un set de instrucţiuni scrise pe un cip cu memorie de
tip ROM, iar informaţiile suplimentare se stochează într-o
memorie tip RAM. Adesea cip-ul este montat într-un
soclu care permite schimbarea cu uşurinţă. Informaţiile
cu privire la setările suplimentare specifice respectivului
sistem sunt păstrate datorită alimentării permanente a
BlOS-ului printr-o baterie cu jitiu (de 3V, în principiu)
montată pe placa de bază. în momentul consumării
bateriei, BIOS-ul revine la setările implicite. Un indiciu că

bateria este descărcată îl reprezintă faptul că nu mai
păstrează corect data şi ora.

Acest articol prezintă aspecte generale privind con¬
figurarea BlOS-ului; în amănunt ele pot diferi în funcţie
de producător şi versiune. Este indicat să nu se facă
modificări asupra setărilor de BIOS decât atunci când
calculatorul porneşte cu erori sau nu porneşte deloc. în
general setările implicite cu care acesta vine de la pro¬
ducător sunt suficiente.

Setul de instrucţiuni conţinut de BIOS este primul uti¬
lizat la pornirea calculatorului, sistemul de operare

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM PC

intrând în funcţiune într-o fază ulterioară.

Cei doi mari producători de BlOS-uri sunt Pheonix
Award şi AMI. în cele ce urmează voi face exemplificările
pe un model de BIOS Pheonix Award, insistând asupra
aspectelor cu importanţă sporită, dar lucrurile sunt simi¬
lare şi pentru AMI, diferind doar puţin unele denumiri
sub care se găsesc aceleaşi setări.

Pentru a intra în meniul de configurare se apasă DEL
sau CTRL-ALT-ESC. Vor apărea în utilitarul de configu¬
rare titlurile de mai jos, cu subdomeniile aferente, din
care voi evidenţia doar pe cele asupra cărora a fost
necesar să fac precizări:

Standard CMOS Features (Caracteristici stan¬
dard ale BlOS-ului)

IDE Primary Maşter -» Auto (sau altă opţiune)

IDE Primary Slave -» Auto (sau altă opţiune)

IDE Secondary Maşter Auto (sau altă opţiune)

IDE Secondary Slave -► Auto (sau altă opţiune)

Acestea permit montarea hard disk-ului şi a unităţilor
optice de tip CD-ROM pe cele două magistrale IDE, în
general detectarea se face automat, la unele hard
disk-uri mai vechi este însă necesar să se dea para¬
metrii constructivi proprii (CYLS, HEADS, PRECOMP,
LANDZONE, SECTORS)

Halt On ->■ AII erors (sistemul nu este oprit pentru nici
o eroare întâlnită)

No errors (sistemul este oprit pentru orice
eroare întâlnită)

-> AII, but Keyboard (sistemul se opreşte pen¬
tru orice eroare în afară de tastatură)

Advanced BIOS Features (Caracteristici avansate
ale BlOS-ului)

Virus Warning Disabled/Enabled

(dezactivează/activează o alertă de virus în momentul în
care o aplicaţie sau un virus acţionează asupra sectoru¬
lui de boot-are sau a tablei de partiţii; această opţiune
este bine să fie dezactivată la rularea unor aplicaţii şi în
special înainte de instalarea sistemului de operare pen¬
tru a nu bloca procesul de instalare).

Quick Power On Seif Test (POST)
Disabled/Enabled (implicit este activat - enable,
micşorând timpul de boot-are prin scurtarea sau
evitarea unor verificări)

First Boot Device Floppy (*) (prima opţiune de
boot-are)

Second Boot Device -> HDD-0 (*) (a doua opţiune de
boot-are)

Third Boot Device -> CD-ROM (*) (a treia opţiune de
boot-are)

(*) Se poate alege orice opţiune din lista: Floppy,
LSI20, HDD-0, SCSI, CDROM HDD-1, HDD-2, HDD-3,
ZIP100, LAN, USB-FDD, USB-Zip, USB-CDROM, USB-
HDD, Disabled. Sistemul va fi iniţializat în momentul în
care va găsi informaţiile de boot-are, iar căutarea pe
celelalte medii încetează, chiar dacă şi acestea sunt
bootabile. Spre exemplu, dacă avem un CD-R bootabil
cu un sistem de operare pe care vrem să-l instalăm, iar
hard disk-ul este gol, se va alege ca primă secvenţă de
bootare First Boot Device -> CDROM.

Security option -» System/Setup (pentru varianta
System intră în sistem sau în utilitarul de configurare a
BlOS-ului doar cu parolă, iar în varianta Setup este
necesară parola doar pentru a accesa utilitarul de con¬
figurare)

Advanced Chipset Features (Caracteristici
avansate ale Cipsetului - de pe MB)

Depinde în mare măsură de versiunea de BIOS, iar
modificările este indicat să se facă după manualul plăcii

de bază. Se poate verifica frecvenţa FSB dacă este
setată corect în cazul în care se cunosc proprietăţile
procesorului. Ca metodă de verificare: frecvenţa magis¬
tralei principale de date FSB x multiplicatorul procesoru¬
lui dă frecvenţa acestuia.

Integrated Peripherals (Periferice integrate pe
placa de bază)

VIA OnChip PCI Device -> De aici se pot activa sau
dezactiva anumite facilităţi existente pe placa de bază.
Cel mai uzual exemplu este cel în care avem placă
audio integrată pe placa de bază, însă dorim să folosim
o placă externă cu performanţe mai bune; în acest caz
trebuie dezactivată cea existentă, lucru care se rea¬
lizează foarte simplu prin selectarea opţiunii Disabled
pentru VIA AC97 Audio. AC97 este modulul audio cu
care este echipată placa de bază pe care am luat-c
drept exemplu, însă opţiunea poate fi găsită cu uşurinţă
şi pentru alte modele, în manualul de utilizare fiind spe¬
cificat cu ce este echipată fiecare.

Super l/O device -> Cel mai des trebuie ales un pro¬
tocol adecvat pentru portul paralel. Alegerea se face îr
funcţie de specificaţiile tehnice ale perifericei conectate
la acest port. Uzual se foloseşte EPP (Enhancec
Parallel Port) sau ECP (Extended Capabilities Port). în
cazul în care aveţi o imprimantă, spre exemplu, conec¬
tată la acest port şi dă erori sau “răspunde” foarte greu
deşi a fost instalată corect, se va schimba în mod
repetat acest protocol până când va funcţiona norma ;
imprimanta (este indicat să se reinstaleze şi driver-u 1
după fiecare modificare).

Power Management Setup (Setări pentru
administrarea alimentării cu energie)

HDD Power Down Disabled (nu este foarte indica:
să se seteze un timp după care este oprit hard disk-ul.
uneori existând posibilitatea ca sistemul să nu mai poată
fi “trezit”).

Modem Use IRQ -» se impune un anumit IRC
atunci când setarea automată generează conflicte.

PnP/PCI Configuration (Configurarea PnP/PCI)

Se va recurge la configurare manuală doar atunci
când apar conflicte la alocarea automată.

PC Health Status (Starea de sănătate a PC-ului)

Indică temperatura procesorului, a sistemului (când
este prevăzut cu un astfel de senzor), viteza ventilatoru¬
lui de pe procesor şi de pe sistem (dacă există), precum
şi tensiuni specifice vis-â-vis de nişte valori de referinţă.

Frequency/Voltage Control (Controlu.
frecvenţei/tensiunii)

Nu este indicat să fie setate, manual.

Load Fail-Safe Defaults (Încarcă setările implicit
sigure)

Load Optimized Defaults (încarcă setările impliciie
optimizate)

Set Supervisor Password (Stabileşte parola pentn
administrator)

Set User Password (Stabileşte parola pentru utiliza¬
tor)

Save & Exit Setup ( Salvează şi părăseşte procesul
de setare)

Exit Without Saving (Părăsirea procesului de setare
fără a salva modificările)

în felul acesta au fost parcurse toate setările BlOS-
ului. Precizez că cele relativ noi prezintă facilitatea live
update care permite înlocuirea versiunii de soft cu una
mai nouă direct de pe Internet; metoda este simplă însă
prezintă şi unele riscuri, de aceea o astfel de operaţiune
se realizează doar după ce a fost făcută o copie de si¬
guranţă a versiunii de soft cu care este echipat BIOS-ul.

TEHNIUM iunie 2005

LABORATOR

O definiţie simplă, foarte
generală, clasifică diodele varactor, sau
varicap, ca fiind dispozitive semiconductoare
care prezintă o capacitate a joncţiunii variabilă cu tensi¬
unea de polarizare. Familia acestor diode este
destul de mare, funcţie de tipul semicon-
ductorilor folosiţi, de tehnologia de
fabricaţie, precum şi de
destinaţia varacto-
rilor. Principalele
aplicaţii ale diodelor
varactor sunt: acord,
modulaţie de

frecvenţă, multiplicare
de frecvenţă, comutaţie
în înaltă frecvenţă, la
niveluri mici şi mari (în
emiţătoare).

în cele ce urmează ne
vom ocupa în exclusivitate
de multiplicatoarele de frecvenţă cu
diode varactor. Pentru astfel de
aplicaţii se folosesc
diode special proiec¬
tate în acest scop,
care suportă semnale
de amplitudine relativ
mare (până la 250 V) şi
curenţi de ordinul
amperilor în conducţie
directă. Funcţionarea se
bazează pe relaţia neii-
neară existentă între tensi¬
unea aplicată şi curentul ce
se stabileşte prin diodă,
aceasta funcţionând de fapt

într-un regim de comutaţie. De aceea diodele varactor
de putere sunt de tipul “cu revenire rapidă” (snapp off
diodes), sau de tipul “cu revenire în treaptă” (step reco-
verry diodes). Eficacitatea generării de armonici până la
frecvenţe foarte mari se datorează faptului că diodele
varactor realizează frecvenţe de tăiere foarte înalte (zeci
de GHz). Deci excitarea dispozitivului cu un semnal
sinusoidal va produce în circuit curenţi distorsionaţi, din
care, prin circuite acordate adecvat, se pot extrage
armonicele dorite. Cel mai frecvent se practică dublarea
şi triplarea de frecvenţă, mai rar cuadruplarea. Pentru
multiplicări de ordin superior se preferă multiplicarea
succesivă cu mai multe etaje în cascadă.

în figura 1 este redată schema de principiu tipică a

unui

multiplicator
de frecvenţă cu
dioda montată în derivaţie.
Această conectare este cel mai
frecvent utilizată, deoarece catodul diodei
poate fi conectat direct la masă, la şasiu, facilitând
astfel disipaţia termică. Analizând schema, care este
deosebit de simplă, distingem două circuite acordate.
Circuitul CI, C2, LI se acordează pe frecvenţa sem¬
nalului incident, iar circuitul C3, C4, L2 pe frecvenţa
armonicii dorite. Rezistenţa R are rol de autopolarizare,
vailoarea sa nefiind critică. în li¬
teratură se indică pentru R va¬
lori cuprinse între 50 kQ şi 300
kQ. Valoarea mare pentru R
îmbunătăţeşte randamentul
multiplicării, dar în cazul
semnalelor MA măreşte dis¬
torsiunile de modulaţie.
Valoarea cel mai frecvent
întâlnită pentru R este 100
kQ. După cum se vede,
montajul nu necesită elec-
troalimentare.

în figura 2 este
redată schema unui
triplor de frecvenţă în
gama 150 MHz - 450
MHz, recomandată în
catalogul firmei
Philips pentru dioda
varactor BAY96,
schemă perfect
utilizabilă şi pentru
alte tipuri de
diode, precum şi
pentru alte
domenii de
frecvenţă, cu condiţia
dimensionării corespunzătoare a
elementelor de acord. Circuitele de la
intrare şi de la ieşire sunt acordate pe 150 MHz,
respectiv 450 MHz. Faţă de schema din figura 1, mai
apare în plus circuitul C3, L2, care se acordează pe
armonica a ll-a, 300 MHz în cazul de faţă, şi are rolul de
a o atenua, prin şuntare la masă a energiei corespun¬
zătoare, ceea ce îmbunătăţeşte regimul energetic şi
oferă ia ieşire un semnal mai curat. Performanţele mon¬
tajului sunt ilustrate în graficul din figura 3, unde este
reprezentată variaţia randamentului în funcţie de pu¬
terea semnalului incident. Astfel, pentru puterea maximă
admisă, care conform catalogului pentru dioda BAY96
este de 40 W, se obţine la ieşire o putere de 21 W, ran¬
damentul fiind de cca 50%. Funcţionarea optimă este
recomandată pentru Pin = 25 W, obţinându-se un ran¬
dament de 65%, respectiv Pout = 16 W. Pentru alte tipuri
de diode, randamentul maxim citat în literatura de spe¬
cialitate este de cel mult 70%. Se poate considera că
este un randament acceptabil, deoarece de regulă este

C u‘-P

TEHNIUM iunie 2005

LABORATOR

mai dificil de obţinut direct o putere de 16 W la 450 MHz,
decât 25 W la 150 MHz, iar simplitatea montajului este
tentantă.

Desigur că există o variaţie a performanţelor şi în
funcţie de frecvenţă. Varactorul BAY96 este indicat pen¬
tru multiplicări până la 1 GHz, dar cu rezultate foarte
bune l-am experimentat şi la 3 GHz (frecvenţa de tăiere
fiind 25 GHz). Valorile inductanţelor pentru montajul din
figura 2 sunt: LI « 100 nH, L2 » 20 nH, L3 » 10 nH.
Aceste valori se pot obţine astfel: pentru LI - 5 spire cu
d = 0,8, mm L = 9 mm, D = 6,3 mm; pentru L2 - 2 spire
cu d = 2 mm, L = 10 mm, D = 6,3 mm; pentru L3 - 2 spire
cu d = 1 mm, L = 5 mm, D = 3 mm,
unde d este diametrul conductorului de bobinaj, L este
lungimea bobinajului (rezultă pasul bobinajului), iar D
este diametrul interior al bobinei. Conductorul utilizat
fiind destul de gros, nu sunt necesare carcase, bobina-
rea făcându-se “în aer”. Conductorul din cupru argintat
sau chiar din argint este recomandabil. Pentru L3, care
are inductanţa foarte mică, se recomandă o linie rea¬
lizată dintr-o bară de cupru, eventual argintată, cu
lungimea de cca 25 mm, secţiunea de 6,3 x 5 mm, lipită
direct pe anodul diodei, la o înălţime de cca 14 mm faţă
de planul de masă al montajului. în cazul multiplicărilor
la frecvenţe mai mari, toate inductanţele vor trebui rea¬
lizate cu linii, deoarece nu este posibil practic să rea¬
lizăm bobine cu inductanţe atât de mici. Pentru alte vari¬
ante de realizare a inductanţelor pentru frecvenţe mari
se poate consulta articolul “Calculul inductanţelor’pentru
VHF-UHF”, de ing. Revenco Gheorghe, apărut în nr. 33
şi 34/2004 ale publicaţiei ELECTRONICA APLICATĂ.

în figura 4 se exemplifică amplasarea componen¬
telor pe şasiu, aceasta fiind varianta recoman¬
dată de catalog. Funcţie de compo¬
nentele disponibile, construc¬
torul amator va putea
realiza şi o
altă dis¬

punere. De
observat, şi de
respectat, ’ per-
pendiculari-
tatea axelor

bobinelor LI, L2
şi L2, L3, care nu
pot fi distanţate
prea mult şi altfel
s-ar realiza un
cuplaj inductiv
nedorit. Atenţie tre¬
buie acordată şi
trimerilor. Se reco¬
mandă trimeri de bună
calitate, cu aer/caiit, iar
dacă puterea sursei a
cărei frecvenţă dorim
s-o multiplicăm este mare,
va trebui să aproximăm şi
amplitudinea tensiunilor ce
apar la bornele acestor trimeri
core:

şi să alegem piese
e. Astfel, de exemplu, pentru Zo = 50 Q şi o
...ere a semnalului incident de 50 W, rezultă o tensiune
pe circuitul de intrare de 50 V valoare eficace. în proce¬
sul de acord, având în vedere fenomenele rezonante ce
se produc, valoarea de vârf a tensiunii la bornele
condensatoarelor va putea fi mult mai mare.

Să nu pierdem din vedere nici disipaţia termică pe
diodă şi funcţie de putere şi de modul de realizare a
montajului, să prevedem şi un radiator corespunzător.

Dar, întotdeauna există şr un dar, pentru ca un multi¬

plicator, atât de simplu ca schemă, să funcţioneze la
parametrii doriţi, circuitele acestuia mai trebuie să fie s
acordate, iar aceasta este o etapă destul de laborioasă
Randamentul multiplicării depinde direct de perfecţiunea
acordului. Deoarece între cele trei circuite nu există :
separaţie bună, ele se vor influenţa reciproc destul de
pronunţat în timpul acordului. Astfel, acordul circuitului
L2, C3 va strica acordul circuitului de intrare, iar acord:,
circuitului de ieşire le va afecta pe primele două. Cea
mai elegantă metodă de acord face apel la un analize-
de spectru panoramic, pe care putem vizualiza simulta-
cele trei semnale de interes. Pentru aceasta sa
conectează la intrare sursa de semnal cu impedanta
adaptată corespunzător. Este preferabil să se înceapă
acordul cu o putere de excitaţie mai mică, sub 50% fată
de cea maximă, urmând a se ajunge la valoarea nom -
nală pe parcursul perfectării acordului. în felul acesta
controlăm şi temperatura diodei şi apreciem eficacitatea
radiatorului. La ieşire se conectează sarcina nominală
de asemenea adaptată ca impedanţă. Adaptarea corec¬
tă la intrare şi la ieşire este esenţială pentru un acor: '
corect şi o bună funcţionare. Se cuplează slab analizor:,
de spectru cu anodul diodei şi se acordează CI, C2
eventual şi LI (prin apropierea sau depărtarea spirelor
urmărind maximul pentru semnalul incident (150 MHz).
Apoi se cuplează slab analizorul la ieşire, pe sarcină, s
acordând C3 (eventual şi L2), se urmăreşte minimi,
pentru armonica a ll-a (300 MHz). Acordăm apoi C^-

C5, urmărind maximu
pentru semnalul util (45C
MHz). Se reia procedeu
cu răbdare de cel puţir
7-8 ori, până ce, dir
aproape în aproape,
se ajunge la acordu
optim, adică ampli¬
tudinea minimă pen¬
tru armonica a ll-a s
amplitudinea ma¬
ximă pentru sem¬
nalul incident şi
armonica a lll-a.
Dacă nu dis¬
punem de ur
a n a I i z o -
panoramic, se
poate
improvizşu,-un
set de 3 d?s-
“ pozitiş/e' de
acord, particula¬
rizate la frecvenţele d:n
SM aplicaţia ce ne interesează. AstfeL
se va realiza câte un banal amplificate -
acordat pentru fiecare din cele 3 frecvenţe, ur
de un detector de vârf (cu o diodă) şi un instrument in
câtor obişnuit. Nu se pune problema sensibilite
deoarece se lucrează cu niveluri mari (volţi sau ehia*
zeci de volţi) şi nici a etalonării, nici în frecvenţă şi nic: îr
amplitudine, deoarece vom face numai măsurători re-a-
tive. Dacă circuitele de acord ale celor 3 indicatoare
selective au fost dimensionate aproximativ corect, în
momentul cuplării cu multiplicatorul testat (în acelaş-
mod în care ar fi fost cuplat analizorul), vom perfecta
acordul acestora pentru indicaţia maximă, ceea ce
echivalează cu etalonarea în frecvenţă, deoarece ele se
vor afla acordate pe 150 MHz, respectiv pe 300 MHz şi
450 MHz (în ipoteza că frecvenţa semnalului incident
este bine cunoscută). Instrumentul indicator poate fi un
mulţimetru obişnuit, comutabii la cele 3 dispozitive ajută-

TEHNIUM iunie 2005

LABORATOR

::are, sau, dacă ne permitem luxul, 3 instrumente dis-
: nete, şi atunci ne vom apropia mai mult de situaţia în
care am dispune de un analizor panoramic. Procedeul
de acord este acelaşi ca şi în cazul folosirii analizoru-
lui. Practic am folosit cu succes această sim¬
plă,metodă.

în fotografie (pag. 15) se
poate vedea un
montaj
experi¬
mentat
după
schema
din figura
2, pe care
l-am rea¬
lizat pe o
plăcuţă de
circuit’ dublu
placat, cu
dimensiunile
de 35 x 87
mm (aceste
dimensiuni, evi¬
dent, nu sunt
critice şi nu inter- .
vin în calculul CP
elementelor de
acord). Nu au fost
necesare piste pe
acest placat,
deoarece dioda se
conectează direct cu
catodul la masă prin
fixare cu piuliţa, iar
pentru cei 3 trimeri ce
au punct de masă, am
ales condensatoare ce
se pot conecta tot prin
fixare cu piuliţă.

Rezultatele
obţinute au fost
comparabile cu
cele enunţate mai
sus. Pentru puteri
sub 10 W nu este
nevoie de radiator
suplimentar,
încasetarea plăcuţei
într-o cutie metalică din aluminiu, cu
contact termic cu placa, respectiv cu
catodul diodei, asigură o funcţionare bună
şi pentru o putere de excitaţie de până la
20 W. De reţinut că în acest caz acordul
trebuie refăcut, deoarece pereţii cutiei, prin
capacităţile parazite introduse, vor afecta
acordul. Adâncimea cutiei, mai precis distanţa de la
placă la capacul superior, este bine să fie de cel puţin 30
mm şi să se prevadă orificii pentru accesul la trimeri.

în tabelul alăturat sunt redate spre exemplificare
datele tehnice ale unor diode varactor produse de firme
foarte cunoscute, de unde se vede diversitatea de pu¬
tere şi de frecvenţă.

Multiplicatoarele de frecvenţă cu diode varactor au
aplicabilitate pentru obţinerea de emiţătoare pe
frecvenţe foarte înalte, plecând de la frecvenţe relativ
joase, prin multiplicări succesive, fără a se folosi alte
componente active (amplificatoare) sau surse de ali¬
mentare. Pentru a ne face o idee despre eficienţa ener¬
getică a unor astfel de procesări, în figura 5 sunt redate

*ffS**~

*st

două scheme bloc ale
unor aplicaţii citate în
literatura de speciali¬
tate. Astfel, plecând
cu 13 W la 208
MHz, se poate
obţine 1 W la 7,6
GHz, sau de la
16 W la 0,7 GHz,
se poate ajunge
la 1 W la 12,6
GHz. într-un
A astfel de lanţ,
• modulaţia de
frecvenţă se
poate face în
oricare
treaptă a
multi¬
plicării,
ţinând
cont de
faptul că
prin
multi¬
pli -
carea
frec-
ven-
ţ e i
se multi¬
plică în acelaşi
raport şi deviaţia
de frecvenţă.

Bibliografie
Catalog
semiconduc-
tori Moto¬
rola, 1980
Catalog semi-
conductori
Siemens, 1975;
Catalog
semiconductori
Philips, 1985

TIP

VARACTOR

FABRICANT

Pmax

Urmax

GAMA

GHz

BXY15CA

SIEMENS

2,5

BXY16

BXY19FB

105

BXY19HA

115

BAY66

PHILIPS

100

BAY96

120

BXY27

BXY28

1N4386

MOTOROLA

100

250

0,5

1N4387

150

0,5

1N5151

1N5154

8,5

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCŢIA NUMĂRULUI

Rt6 12»

-vv-

U40

4003

R6 lOt

: ce

lOOriF

VOD

100pF

~ U4A
2 4003 f

1CXXF

03 1N4146

•—W—

O n o

U36

+CLK Sg

1N414*

U4B

4003

C2 =
lOnF

IN4148

2 £ 1N4148

22 *

►CLK.

€NA

RST

4012

-Tir 0

m«we

VOD

hîT-?

1 Rt4
1QK

BC171A

010 *
1N4148

RL2

“1 R15

r J

BC171A

011

1N4148

|-,-A A/^

JC10

luF

D « Q

►CLK

U3A

4013

K Q

U4C

4093

CLK Q1

R3T 05
05
07

09
Q10
QVl
U2 012
40» 013
***> Q14

"TT~S

04 1N4148

—W—

05 1N414S

—w—

06 1N4146

—W—

,► R10 > RM /

>22» S 22» >

-4

Rfi

22 »

SIST6M

R LARMĂ

prin TCLCFONUL MOBIL

CORNEL ŞTEFĂNESCU

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCŢIA NUMĂRULUI

Alarma propusă (fig. 1) se
poate utiliza în birouri, apartamente
sau autoturisme. Montajul este sim¬
plu şi are un consum redus, utilizând
doar patru circuite integrate MOS de
uz general şi un telefon mobil chiar
de veche generaţie, dar în stare de
funcţionare. Ea permite conectarea
unui număr nelimitat de senzori care
posedă un contact normal deschis,
toate contactele fiind montate în
paralel (SW2). în cazul de faţă se uti¬
lizează contacte mecanice montate
la uşi, ferestre, dulapuri sau, dacă se
dispune, se pot adapta diverse alte
tipuri de senzori electronici de
mişcare, de fum, de gaz etc., care au
de regulă în montaj şi un mic releu
cu contacte normal deschise-
închise. Sistemul de alarmă permite
intrarea-ieşirea din spaţiul suprave¬
gheat, acţionând asupra unei intrări temporizate (SW1),
cu durata de aproximativ 30s, realizată cu poarta U4A-
MMC4093 şi R1(330 kQ), C9(100 pF-16V); prin modifi¬
carea valorilor R1, C9 se măreşte sau se micşorează

timpul după dorinţă. Contactul SW1
poate să fie un microcontact REED,
bine mascat şi acţionat de un mic
magnet sau un comutator (prin
apăsare) bine ascuns. La fel de bine
se poate adapta o telecomandă
radio sau optică sau o tastatură cu
cod. în paralel cu contactul SW1, în
interior, se montează un comutator
cu două poziţii (nu este figurat în
schemă) pentru întreruperea
funcţionării sistemului de alarmă. în
afară de cele două intrări de
comandă SW1, SW2, montajul mai
conţine şi o intrare sensibilă la atin¬
gerea cu mâna, care se conectează
la broasca de la uşă (pentru cele
metalice nu funcţionează).

Montajul a fost conceput să
acţioneze un telefon mobil de tipul
ALCATEL ONE TOUCH (fig. 2), la
care trebuie să se acţioneze două taste consecutiv pen¬
tru a iniţia un apel: o apăsare scurtă pe tasta AGENDĂ
(poziţionare pe numărul stabilit la care dorim să fim
apelaţi), urmată de o apăsare scurtă pe tasta iniţiere

TEHNIUM iunie 2005

CONSTRUCŢIA NUMĂRULUI

apel ON. Cele două acţionări se
realizează cu contactele normal
deschise a două minirelee RL1,
RL2, contacte care se conectează
prin două fire fiecare, în paralel cu
tastele telefonului, operaţie care
necesită multă atenţie.

Deci, dacă se pătrunde în
zona supravegheată, este acţionat
un comutator SW2 sau senzorul de
atingere, bistabilul U3A (MMC 4013)
este setat şi se porneşte procesul
de alarmare prin pornirea oscila¬
torului realizat cu poarta U4C
(MMC4093) şi R17 (1,5 MQ), CIO (1
pF) cu perioada de aproximativ 2s.
Oscilatorul comandă numărătorul
MMC4017, care acţionează cele
două relee prin intermediul tranzis-
toarelor Q1 şi Q2 (BC171) şi în
acelaşi moment porneşte şi baza de
timp realizată cu circuitul numărător
de 14 biţi MMC 4020. Baza de timp
a fost introdusă din motive de sigu¬

ranţă, astfel că după apelul iniţial
procedura de apelare va fi reluată
de 3 ori la intervale de aproximativ 2
minute. Sfârşitul perioadei de
apelare este marcat prin apariţia
unui 1 logic la pinul 12-MMC4020,
care resetează bistabilul U3A,
blocând oscilatorul de comandă şi
resetând numărătorul din baza de
timp, sistemul de supraveghere fiind
armat din nou.

Sesizorul prin atingere este
realizat dintr-un oscilator (poarta
U4D şi R16, C8) care acţionează un
bistabil U3B la care intrarea de ceas
este întârziată puţin (R8, C3). Când
se atinge cu mâna senzorul, intrarea
de date D (pin 9) este perturbată şi
ieşirea bistabilului schimbă starea,
declanşând prin circuitul R13, Cil
şi D8 bistabilul de iniţiere apel U3A.

Printr-o simplă modificare -
un releu nu se plantează şi se pune
un ştrap între colectoarele tranzis-

toarelor Q1 şi Q2 - se poate utiliza
un telefon de tip SIEMENS A55 c_
acţionare asupra unei singure taste
TASTA DE APEL RAPID (fig. 3).

Cei care doresc pot să
adapteze un circuit de avertizare
sonoră şi/sau luminoasă sau pe -
monta în paralel cu SW2 un BUTON
DE PANICĂ, care la apăsare să
declanşeze alarma.

Montajul este alimentat 'a
tensiunea de +12V, cu masa legată
la pământ şi cu un acumulator ir
tampon. Pentru alimentarea tele¬
fonului mobil (în loc de acumulator
se poate utiliza montajul din figura -
realizat cu un regulator LM 7805 s
două diode 1N4001.

în figura 5 sunt prezentate
cablajul şi planul de implantare c_
componente electronice
scara 1:1.

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

ÎNRCGISTRRRCR

si R€DRR€R

MRGNCTICR

A SEMNALELOR AUDIO

Pagini realizate de prof. ing. EMIL MARIAN

în urma unor foarte multe soli¬
citări ale elevilor mei, şi totodată ale
constructorilor amatori pasionaţi de
domeniul audio, mi-am propus în
acest articol să clarific problemele
majore ce privesc înregistrarea şi
redarea sunetului folosind ca suport
informaţional banda magnetică.
Dacă magnetofoanele au cam dis¬
părut din “arsenalul” ce constituie
dotarea firească a unui audiofil,
casetofoanele există încă şi deţin o
răspândire formidabilă în întreaga
ţară şi chiar în întreaga lume. Deşi
CD-player-ul “vine puternic din
urmă”, căpătând o răspândire din ce
în ce mai mare, să nu uităm că o
casetă magnetică înregistrată este
de cel puţin trei ori mai ieftină decât
un CD, ambele deţinând acelaşi pro¬
gram informaţional sonor. Acest
considerent economic este dublat
de raritatea unor imprimări mai
vechi care nu se găsesc pe CD-uri,
sau nu se pot transpune pe ele
decât prin procurarea unei aparaturi
ce implică o investiţie substanţială
(computer cu placă audio perfor¬
mantă, CD-ROM, filtre numerice
diverse etc.) ce depăşeşte în
condiţiile actuale o sumă de cca
25 000 000 lei. “Deocamdată”
această sumă nu prea este la
îndemâna oricui!

Soluţia tehnică cea mai rapidă şi
cu bune performanţe o constituie
utilizarea unor casete magnetice
“bine imprimate” în ceea ce priveşte
dinamica semnalului audio, raportul
semnal-zgomot, procentul de distor¬
siuni “de toate felurile” etc.

în mod surprinzător vom consta¬

ta că o casetă magnetică audio
“sună” mai bine, în foarte multe
cazuri, decât un CD, pentru acelaşi
program muzical sonor. Cauza o
constituie modul de procesare
numerică a semnalului audio impri¬
mat pe CD.

Nu orice firmă producătoare de
CD-uri deţine un convertor analogic-
numeric performant! El “imprimă”
fără greşeală “fundamentala” sem¬
nalului audio, dar, nu de puţine ori
“pierde din vedere” aşa-numitele
armonici, care fac parte dintr-un
program muzical şi cărora o ureche
muzicală le sesizează imediat lipsa.
Nedorind să prezint o serie de con¬
siderente matematice clare, dar
deosebit de complexe, realitatea
celor menţionate anterior s-a con¬
statat în foarte multe cazuri. Un con¬
vertor analogic-numeric al unui pro¬
gram muzical, foarte bun ca perfor¬
manţe audio şi totodată la un preţ de
cost rezonabil continuă să fie “o pro¬
blemă tehnică” a firmelor de specia¬
litate.

Sunetul “metalic” al CD-ului
diferă major de sunetul “cald, com¬
plex, învăluitor” al unei casete mag¬
netice bine imprimate sau chiar al
unul LP “de pe vremuri”! Dar scopul
acestui articol nu este nici pe
departe de “a face reclamă”
casetelor magnetice, ci de a lămuri
problemele majore ce privesc înre¬
gistrarea şi redarea performantă a
unui semnal audio folosind ca
suport informaţional banda magne¬
tică aflată în compoziţia unei casete
magnetice. Dacă un casetofon este
“bine pus la punct” din conside¬

rentele ce vor fi prezentate ulterior,
el poate rivaliza lejer cu un CD-pla-
yer mass-media, dar care necesită o
investiţie de cca 5-6 ori mai mare.
Am defalcat subiectul pe subcapi¬
tole, care să sintetizeze congruent
înregistrarea şi redarea magnetică a
unui semnal de audiofrecvenţă.

1. ÎNREGISTRAREA MAGNETICĂ

1.1. Istorie şi performanţe

înregistrarea magnetică repre¬
zintă una din cele mai economice şi
comode metode de stocare a infor¬
maţiei sonore utilizată în ultimul
deceniu şi care permite obţinerea
unor indici calitativi funcţionali
deosebit de ridicaţi. Ca urmare,
casetofonul a devenit un aparat
foarte răspândit, permiţând sto¬
carea, depozitarea şi redarea după
nevoie a informaţiei sonore.
Avantajele înregistrării magnetice a
unui program sunt următoarele:

- calitate bună a înregistrării şi
redării informaţiei sonore privind
banda de frecvenţă, distorsiunile
THD (distorsiuni armonice totale),
TID (distorsiuni de intermodulaţie) şi
zgomotul de fond;

- durata medie a unei înregistrări
continue este de cca 2-3 ore;

- deservirea simplă şi rapidă a
casetofonului;

- siguranţa şi fiabilitatea în
exploatare;

- posibilitatea redării imediate a
informaţiei sonore stocate, fără nici
un proces tehnologic suplimentar;

- posibilitatea de a tăia şi de a
îmbina banda magnetică fără ca

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

40KQ

C 2 ^

1040pF

C 2 i

1040pF

Compui

magnetic

în întrefier

acest lucru să dăuneze înregistrării
ulterioare;

- păstrarea în timp a calităţii unei
înregistrări chiar după un număr
mare de redări ale informaţiei
sonore stocate.

înregistrarea magnetică a sune¬
tului a fost realizată pentru prima
dată în lume de către fizicianul
danez Valdemar Poulsen în anul
1898. Aparatul construit de el, numit
telegrafon, consta dintr-un cilindru
mare de bronz pe care era înfăşurat
(în spirală) un fir de oţel. Pe acest fir
se deplasa un mic electromagnet,
care putea fi pus în legătură, după
necesitate, cu un microfon, o cască
sau o sursă de curent (reţeaua de
curent continuu). Astfel electromag-
netul putea să devină succesiv cap
de înregistrare, cap de redare sau
cap de ştergere. Acesta se afla
montat pe un cadru deplasabil pe

folosit ca purtător al informaţiei
sonore. Firul era înfăşurat pe un
tambur, care se învârtea cu o viteză
de cca 2 m pe secundă (durata unei
înregistrări nu depăşea 50 de
secunde). Aparatul utiliza pregmag-
netizarea şi ştergerea în curent con¬
tinuu. în anul 1903 se realizează un
aparat care folosea ca purtător mag¬
netic o coroană de oţel de cca 130
mm în diametru. înregistrarea se
făcea în spirală (de la periferie spre
centrul coroanei), astfel că viteza
unghiulară creştea automat, iar ca
urmare a acestui lucru viteza pe¬
riferică a capului de înregistrare
rămânea constantă.

Timp de cca 20 de ani, înregis¬
trarea magnetică a sunetului a
rămas la acest nivel tehnic. O dată
cu apariţia (în perioada anilor 1920)
a tuburilor electronice, metoda
înregistrării magnetice se per-

ficator prevăzut cu tuburi electro¬
nice. Pentru prima dată Karl Stilie z
introdus corecţiile de frecvenţă la
înregistrare şi redare, în scopul
îmbunătăţirii caracteristicii de trans¬
fer amptitudine-frecvenţă a progra¬
mului sonor. O deficienţă importamâ
a blatterfonului o constituie viteza
mare a benzii de oţel folosită ca
purtător al informaţiei sonore înre¬
gistrate (1,2 ... 1,5 m/s). în acest *e
o înregistrare de cca 30 de minine
implică consumul a cca 2700 m ce
oţel, ceea ce constituia fizic o greu¬
tate importantă.

în această perioadă Karlson s
Carpentier propun metoda premaş-
netizării în curent alternativ ce
frecvenţă înaltă, care micşora mi
zgomotul de fond şi distorsiun e
înregistrării. Anii 1922-1935 nu a„
produs progrese evidente în dome¬
niul înregistrării magnetice. Toate
instalaţiile fa¬
bricate în aceas¬
tă etapă se
caracterizează
printr-o bandă ce
frecvenţe de 50
... 4000 Hz, c_
un nivel de zgo¬
mot de cca -30

d &.

în anul 1937.
g e r m a n u
Pfleumer pune
bazele une
benzi magnetice
asemănătoare
cu cea de astăz
(o bandă de hâ'-

verticală. In timpul înregistrării,
redării sau ştergerii, tamburul stătea
pe loc, iar în jurul lui se rotea cadrul
care conţinea capul cu utilizări mul¬
tiple. Ulterior, în anul 1903,
Valdemar Poulsen a perfecţionat
aparatul introducând (pentru
îmbunătăţirea calităţii sunetului
redat) premagnetizarea în curent
continuu. Datorită faptului că în
perioada respectivă tehnica de
amplificare a unor semnale electrice
slabe nu era cunoscută, telegrafonul
a avut o utilizare limitată, fiind folosit
doar pentru înregistrarea vorbei.
Ascultarea înregistrărilor se făcea
folosind o cască.

în anul 1900, Mix şi Genest rea¬
lizează un aparat de înregistrare a
sunetului asemănător cu un fono¬
graf. Un fir de oţel de cca 100 m era

fecţionează.

în anul 1921,
rusul Lazarisvili
încearcă să uti¬
lizeze ca purtător
de sunet o
bandă de hârtie
pe care a fost
dispus iniţial un
strat de nichel.
Ulterior, germa¬
nul Karl Stilie
realizează un
aparat destinat
înregistrării mag¬
netice şi care
este perfecţionat
în timp de
englezul Blatter.
Blatterfonul uti¬
lizează un ampli-

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

:e acoperită cu un material magne-
:c pulverizat). Marile avantaje ale
benzilor magnetice constau în greu-
:atea şi volumul mici, concomitent
cu obţinerea unor caracteristici de
•'ecvenţă bune chiar la o viteză mică
de deplasare prin faţa capetelor
magnetice.

In anul 1930 italianul Lignori
oropune pentru prima dată utilizarea
unui cap magnetic de formă
toroidală.

Anul 1931 aduce realizarea (în
Germania) a primului aparat per¬
fecţionat destinat înregistrării mag¬
netice a programelor sonore numit
magnetofon. Acesta era prevăzut cu
amplificatoare cu tuburi electronice
şi circuite de corecţie a frecvenţei.
Polarizarea iniţială a
benzii magnetice se
realiza tot în curent
continuu. Abia în anul
1941 se introduce pe
scară largă

(Braunmuhl şi Weber
în Germania, Kamras
şi Woolridge în SUA)
folosirea curenţilor de
înaltă frecvenţă pen¬
tru premagnetizare şi
ştergere.

Cu ajutorul acestei
metode se măreşte
dinamica înregistrării
şi totodată se
micşorează atât zgo¬
motul de fond cât şi
distorsiunile THD şi
TID. Banda de
frecvenţă proprie
înregistrării se
încadrează în inter¬
valul 30...15000 Hz,
iar dinamica semnalu¬
lui înregistrat devine
circa 60 dB. Concomitent, procenta¬
jul distorsiunilor THD şi TID,
măsurate la frecvenţa de 1000 Hz,
scade sub 2%.

1.2. Dinamica înregistrării

Dinamica unui program muzical
reprezintă raportul dintre presiunea
acustică maximă şi presiunea
acustică minimă a sunetelor inter¬
ceptate de organul auditiv uman
(ureche). Dinamica naturală are de
obicei valoarea de circa 50 dB. în
tabelul 1 sunt prezentate o serie de
exemple privind dinamica surselor
sonore.

Tabelul 1

Sursa sonoră

Raportul

P max/P min

Dinamica

(dB)

Vorba

20-30

25-30

Pian

168

Muzica
de cameră

130

Muzica disco

250

Cor şi
orchestră

300

Muzica

simfonică

400

Ansamblu

instrumental

complex

3000

Sistemul de înregistrare nu poate
prelua o dinamică oricât de mare a

programului sonor, acest fapt
reprezentând o dificultate esenţială
a înregistrării şi redării sunetului
(aproape totdeauna dinamica trans¬
misă de un sistem electroacustic
rămâne sub valoarea dinamicii natu¬
rale). Limitarea dinamicii la sis¬
temele de înregistrare-redare a
sunetelor se datorează dificultăţilor
de ordin tehnic. Nivelul maxim de la
ieşirea sistemului electroacustic nu
poate depăşi o anumită valoare,
deoarece distorsiunile programului
sonor ar depăşi limita admisă. în
acelaşi timp, nivelul minim este dic¬
tat de către tensiunea de zgomot a

sistemului (tensiunea ce apare la
ieşirea sistemului în lipsa semnalu¬
lui de intrare). Cu cât valoarea zgo¬
motului faţă de semnalul obţinut la
ieşirea sistemului este mai mare, cu
atât calitatea sistemului electroacus¬
tic este mai redusă. Aprecierea
corectă a nivelului de zgomot se
face ţinând cont de caracteristicile
fiziologice ale urechii, deoarece
semnalele cu frecvenţa joasă şi
nivel mic sunt percepute mai slab
decât cele cu frecvenţă înaltă, de
acelaşi nivel. Datorită acestui fapt
măsurarea nivelului de zgomot se
face intercalând în circuitul electroa¬
custic un filtru a cărui caracteristică
liniarizează modul de percepţie al
organului auditiv uman.

Schema electrică a unui filtru de
acest tip este
prezentată în figura
1. Raportul dintre
tensiunea de ieşire
maximă nedistor¬
sionată a sistemului
şi tensiunea de
zgomot măsurată
se numeşte dinami¬
ca tehnică a sis¬
temului. Experienţa
a arătat că cele mai
bune sisteme de
înregistrare-redare
magnetică prezintă
o dinamică tehnică
de circa 60 dB.
înregistrarea mag¬
netică a sunetului
se bazează pe
magnetizarea varia¬
bilă a unui purtător
de material fero-
magnetic (banda
magnetică) ce se
deplasează prin
faţa unui electro-
magnet (capul de
înregistrare), în bobina căruia cir¬
culă un curent de audiofrecvenţă
proporţional cu programul infor¬
maţional sonor ce urmează a fi
imprimat. Materialul feromagnetic ce
a devenit purtătorul informaţiei
sonore capătă o magnetizare rema¬
nentă. Pentru a reda informaţia
sonoră înregistrată, banda magne¬
tică se deplasează prin faţa altui
electromagnet (capul de redare), în
bobina căruia se induce o tensiune
electromotoare de amplitudine
variabilă, în funcţie de caracteristica
magnetică remanentă a benzii
înregistrate. Ulterior, semnalul elec-

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

trie alternativ este amplificat şi redat
în difuzor. Se reface astfel programul
sonor iniţial. înregistrarea magnetică
poate fi ştearsă după dorinţă, iar
banda magnetică se poate utiliza la
o nouă înregistrare. Ştergerea benzii
magnetice se poate realiza în două
moduri: folosind un câmp magnetic
continuu sau unul alternativ. Şter¬
gerea cu ajutorul câmpului magnetic
continuu constă în magnetizarea
până la saturaţie a fiecărei particule
magnetice elementare care face
parte din componenţa stratului fero-
magnetic dispus pe bandă. Fiecare
particulă elementară care posedă
iniţial inducţia magnetică remanentă
Bi este magnetizată până la va¬
loarea de saturaţie B SAT (la tre¬
cerea prin faţa întrefierului capului
magnetic de ştergere). După
părăsirea acestei zone, particula
elementară rămâne cu inducţia
remanentă constantă Br, oricare ar fi
fost valoarea iniţială Bi. Deoarece o
inducţie magnetică remanentă con¬
stantă determină un flux magnetic
constant, la trecerea prin faţa capu¬
lui de redare nu se generează nici o
tensiune electromotoare. Câmpul
magnetic continuu H SAŢ necesar
ştergerii se poate obţine cu ajutorul
unui curent continuu care circulă
prin capul magnetic de ştergere, sau
prin intermediul unui magnet perma¬
nent care serveşte drept cap de
ştergere. în ambele cazuri valoarea
câmpului magnetic trebuie să pro¬
ducă saturaţia. în figura 2 sunt
prezentate modul de efectuare a
ştergerii în curent continuu şi modul
de repartiţie a câmpului magnetic în
zona întrefierului cu lăţimea 1 bih.
Ştergerea cu ajutorul câm¬
pului magnetic alternativ se
bazează pe fenomenul de
magnetizare şi demagneti-
zare succesivă a corpurilor
feromagnetice. Acest
fenomen are loc atunci
când corpul feromagnetic
se situează într-un câmp
magnetic alternativ a cărui
amplitudine creşte şi apoi
descreşte până la 0.

Fiecare element al benzii
magnetice care intră în
zona întrefierului cu o stare
de magnetizare iniţială
oarecare este supus (în
timpul trecerii) unui câmp
magnetic alternativ.
Amplitudinea câmpului
magnetic creşte iniţial până

la maxim iar ulterior descreşte la 0,
datorită repartiţiei câmpului magne¬
tic din intrefier - figura 3 - şi
mişcării continue a benzii magnetice
prin faţa acestuia. Fiecare particulă
elementară feroasă proprie benzii
magnetice este magnetizată iniţial
până la saturaţie prin cicluri de his¬
terezis crescătoare. Ulterior particu¬
la magnetică parcurge cicluri de his¬
terezis descrescătoare, fiind demag¬
netizată până la 0, când părăseşte
întrefierul capului magnetic de
ştergere. Datorită acestui fapt, în
momentul trecerii prin faţa capului
magnetic de redare banda nu
induce_ nici o tensiune electromo¬
toare. în mod practic apare doar o
valoare redusă a tensiunii de zgo¬
mot datorată structurii benzii mag¬
netice (se va analiza ulterior). Pentru
o demagnetizare eficientă este
necesar ca descreşterea amplitu¬
dinii câmpului magnetic demagneti-
zant din întrefier să fie cât mai lentă
(curba înfăşurătoare a punctelor ce
marchează amplitudinile câmpului
magnetic variabil are forma unui
clopot).

Astfel, este necesar ca variaţia
amplitudinii unui maxim al câmpului
magnetic variabil să nu depăşească
1% din amplitudinea unui punct
maxim vecin. în figura 3 este
prezentat şi modul de variaţie a
câmpului magnetic alternativ care
provoacă ştergerea benzii magne¬
tice. Condiţia de amplitudine a
maximelor câmpului magnetic alter¬
nativ de ştergere trebuie păstrată cu
stricteţe. în caz contrar, ştergerea
benzii magnetice nu este completă
iar aceasta rămâne cu o oarecare

inducţie magnetică remanerts
Condiţia de descreştere lină a
amplitudinii câmpului magnet c
demagnetizant din întrefierul capuL'
magnetic de ştergere este destul de
uşor de îndeplinit dacă frecvente
proprie a câmpului magnetic este
ridicată. Practic se foloseşte o
frecvenţă situată în interval-
50...150J<Hz.

1.3. înregistrarea magnetică
propriu-zisă

Magnetizarea benzii magnetice
se poate face în trei moduri, şâ I
anume: transversal, lateral şi longi¬
tudinal. Magnetizarea laterală se
obţine aşezând piesele polare ae
capului magnetic de înregistrare de
o parte şi de cealaltă a marginilor J
benzii magnetice - figura 4
Magnetizarea transversală apare
atunci când piesele polare ale capu¬
lui magnetic de înregistrare sun:
aşezate ur>a în prelungirea
celeilalte, între ele trecând banda
magnetică (fig. 4.a). Cel mai simplu
şi mai eficient mod de magnetizare
a benzii magnetice este magnet -
zarea longitudinală - figura 5. Aces:
tip de magnetizare se poate realiza
folosind un cap de înregistrare
toroidal (fig. 5.a), prevăzut cu între¬
fier, două piese polare (fig. 5.b) sau
o singură piesă polară (fig. 5.c). ir
toate cele trei cazuri apar şi câm¬
purile magnetice transversale, în
special înspre marginile întrefierului
în locul unde liniile magnetice de
forţă ale fluxului magnetic intră sau
ies din întrefier (muchiile acestuia)
componenta transversală a câmpu¬
lui magnetic (1) este maximă, iar
numai în mijlocul întrefierului apare

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

o magnetizare longitudinală pură
1.2). Analizând în amănunt
fenomenele magnetice referitoare la
capul de înregistrare toroidal (fig.
5.a), se observă că liniile fluxului
magnetic încep să iasă din zona
intrefierului chiar înainte de muchiile
acestuia - figura 6. Lungimea efec¬
tivă (hEF) practică a circuitului mag¬
netic din întrefier este întotdeauna
mai mare decât lungimea fizică (hF)
a întrefierului. Acţiunea componen¬
tei transversale a câmpului magne¬
tic destinat magnetizăii benzii este
deosebit de dăunătoare înregistrării
magnetice datorită următoarelor
implicaţii:

- magnetizează transversal într-o
direcţie nedorită particulele magne¬
tice ale benzii, micşorând energia
magnetică remanentă a înregistrării;
- modifică repartiţia câmpului mag¬
netic din întrefier, care pentru
realizarea unei bune înregistrări tre¬
buie să scadă rapid spre marginile
întrefierului.

Datorită acestor considerente,
componenta transversală (H Ţ ) a
câmpului magnetic destinat înre¬
gistrării magnetice trebuie să fie cât
mai redusă. în urma măsurătorilor
practice s-a constatat că această
componentă nedorită este cu atât
mai mare cu cât întrefierul capului
magnetic de înregistrare este mai
îngust. Acest fapt constituie totodată
o piedică serioasă la ştergerea ben¬
zilor cu ajutorul capului magnetic
obişnuit de ştergere, care au fost

înregistrate supramodulat. Situaţia
este întâlnită frecvent în practică,
atunci când banda este magnetizată
prea puternic. în cazul supramodu-
laţiei apare, pe lângă magnetizarea
transversală, şi o magnetizare longi¬
tudinală (H l ) deosebit de puternică
faţă de cazul normal. în momentul în
care se realizează ştergerea benzii
magnetice, deoarece capul de
ştergere are un întrefier mult mai
mare decât capul de înregistrare,

acţiunea de ştergere a benzii mag¬
netice (de demagnetizare) se mani¬
festă numai asupra componentei
longitudinale a. câmpului magnetic
remanent. Acţiunea capului magne¬
tic de ştergere devine insuficientă
pentru ştergerea totală a compo¬
nentei transversale proprie câmpului
magnetic remanent. Câmpul mag¬
netic de ştergere influenzeaţă
această componentă numai în
punctele unde liniile de forţă ale flu¬
xului magnetic de ştergere ies din
întrefier, perpendicular pe suprafaţa
miezului magnetic. în aceste locuri
câmpul magnetic de ştergere are o
valoare redusă, insuficientă pentru o
demagnetizare totală. Rezultatul
final este rămânerea benzii magne¬
tice cu o magnetizare transversală.
Deoarece capul magnetic de redare
are o construcţie foarte asemănă¬
toare cu cea a capului magnetic de
înregistrare (unele magnetofoane
folosesc acelaşi cap pentru înregis¬
trare şi redare), în momentul redării
se preia informaţia sonoră nedorită
rămasă pe banda magnetică
deoarece lăţimea întrefierului şi
repartiţia câmpului magnetic sunt
foarte asemănătoare. O bandă mag¬
netică înregistrată supramodulat se
poate şterge complet folosind numai
un câmp magnetic de ştergere
foarte puternic şi cu componente
multiple, atât transversale cât şi lon¬
gitudinale. Se poate folosi o bobină
alimentată de la reţeaua de curent
alternativ. Câmpul magnetic de dis-

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

persie, puternic şi îndreptat în toate direcţiile, realizează
acţiunea de ştergere totală a benzii magnetice.

Un alt factor care implică repartiţia câmpului magne¬
tic în întrefierul capului magnetic de înregistrare este
permeabilitatea magnetică a benzii comparativ cu cea a
capului magnetic. Dacă permeabilitatea magnetică a
benzii nu este destul de mare în raport cu cea a capului
magnetic, liniile fluxului magnetic, urmând un drum de
reluctanţă minimă, părăsesc întrefierul cu mult înainte
de locul fizic al acestu¬
ia. Apare efectul de lăr¬
gire suplimentară a
întrefierului efectiv,
cumulat cu un câmp
magnetic cu compo¬
nenta transversală
mare. Acest fapt este
deosebit de dăunător
la înregistrarea sem¬
nalelor audio cu
frecvenţă mare. în
cazul unei permeabi¬
lităţi reduse a benzii
magnetice, liniile de
forţă ale fluxului mag¬
netic părăsesc între¬
fierul chiar în zona lui
fizică, iar înregistrarea
benzii magnetice se
face într-un mod neefi¬
cient. De aici rezultă că
banda magnetică tre¬
buie să aibă o permea¬
bilitate magnetică rela¬
tiv redusă pentru efec¬
tuarea unei înregistrări
magnetice de calitate
în ceea ce priveşte
semnalele de audio-
frecvenţă de frecvenţă
înaltă. Totuşi, perme¬
abilitatea benzii mag¬
netice nu trebuie să fie
nici prea mică,
deoarece în acest caz
fluxul magnetic util din
întrefierul capului mag¬
netic de înregistrare se
poate închide prin aer.

Din această cauză
permeabilitatea mag¬
netică relativă a mate¬
rialului magnetic pro¬
priu benzii magnetice
este cuprinsă în intervalul de circa 5...20.

1.4. înregistrarea benzii magnetice

O bandă magnetică înregistrată cu un semnal de
audiofrecvenţă sinusoidal se poate considera ca fiind
compusă dintr-o serie de mici magneţi elementari a
căror lungime este egală cu jumătate din lungimea de
undă a semnalului înregistrat - figura 7. Aceşti mici
magneţi trebuie să producă, în momentul trecerii prin
faţa capului magnetic de redare, o tensiune electromo¬

toare care trebuie să fie identică din punct de vedere
modului de variaţie cu cea a semnalului electric înre
trat iniţial. Acelaşi lucru se produce şi în cazul
gistrării semnalului de audiofrecvenţă care are o for
de undă complexă. înregistrarea unui semnal
audiofrecvenţă se poate efectua în trei moduri:

- înregistrare fără premagnetizare (polarizare);

- înregistrare cu pregmagnetizare de curent contir

înregistrare cu pregmagnetizare folosind

curent alternativ
înaltă frecvenţă.

Această ordine
expunerii reflectă
odată ordinea erori
logică de abordare
perfecţionare în timp«
problemei înregistra
semnalelor
audiofrecvenţă foi'
sind banda magnetic
1.4.1. înregi
trarea fără premac
netizare

Orice corp fere
magnetic supus ur
câmp magnetizant
capătă iniţial o induct
magnetică instanta¬
nee B. După ce câm¬
pul magnetic dispare
corpul feromagnet:
rămâne cu o inducţie
magnetică remanentă
Br, totdeauna ma
mică decât valoarea
iniţială a inducţie
magnetice instananee
B. Rezultă că în urma
magnetizării, pentr,
diferite valori ale câm¬
pului magnetic H se
obţin o serie de valor
ale inducţiei magne¬
tice remanente Br.
funcţie de curba
histerezis de prir
magnetizare a corpii
feromagnetic studiat
se poate obţine carac
teristica de transfer
= f(H), care stabileş
de fapt modul ds
variaţie, de la efect
cauză, a fenomenulu

de magnetizare. Cele precizate anterior sunt valabile
în cazul unei benzi magnetizate iniţial. Diferenţa dintre
curba de primă magnetizare şi caracteristica de transfer
constă în faptul că în primul caz curba de primă magne¬
tizare precizează relaţia dintre inducţia magnetică şi
intensitatea unui câmp magnetic atât timp cât el
acţionează asupra benzii magnetice, iar în cazul a
doilea, caracteristica de transfer oferă relaţia dintre
inducţia magnetică remanentă şi intensitatea câmpulu
magnetic, după ce acţiunea acestuia a încetat.

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

Ara. zârd diagramele din figura 8 se observă că în
momentul în care o particulă a benzii magnetice intră în
'ntrefierului capului magnetic de înregistrare, dacă
"e-statea câmpului magnetic are valoarea HI, parti-
r. = se magnetizează după curba de primă magneti-
z='e până la
* a I o a r e a
nouctiei mag-
netce Bl.

După ce par-
Kj a magne-
tecâ părăseşte
zona între-
“enjlui, ea
castrează o
'•oucţie mag¬
net că rema-
-■rită Brl,
determinată
:e o curbă
n noră de his-
•= r ezis. în
~-~ctie de va-
orile HI,

-2...Hn se
obţin valorile
Brl . Br2...

în acest
~cd se poate
construi
caracteristica
:e transfer
5r = f(H). Se
co servă că
; agrama a
fost construită
centru particu-
a magnetică
e ementară a
cenzii mag¬
netice care a
a. ; jns în drep¬
tul întrefierului
cu o magneti-
zare _ iniţială
wlă. în cazul
n care parti-
cula magne-
Hcă din faţa
grefierului ar
sta pe loc, iar
valoarea câm-
cjiui magnetic
s-ar modifica,
spre exemplu
de la valoarea
Hi la valoarea
h 5, după încetarea acţiunii câmpului magnetic ea
'ămâne magnetizată cu inducţia magnetică remanentă
3 r5. Dacă banda magnetică a fost iniţial ştearsă folosind
un câmp magnetic continuu, adică adusă în starea de
saturaţie, se obţine o caracteristică de transfer similară
:j cea prezentată în figura 9. Se observă că în acest
caz un câmp magnetic H pozitiv, care tinde să ridice va¬

loarea inducţiei magnetice instantanee B, nu reuşeşte
decât să producă variaţii mici ale inducţiei magnetice
remanente (punctele 1, 2 şi 3).

Valorile negative ale câmpului magnetic H tind să
depărteze particulele magnetice ale benzii de starea de

saturaţie, pro¬
ducând variaţii
mari ale

inducţiei mag¬
netice rema¬
nente Br
(punctele 4, 5
şi 6). Dacă în
capul magnetic
de înregistrare
se aplică un
semnal sinu¬
soidal, banda
magnetică sa¬
turată rămâne
cu o inducţie
magnetică
remanentă Br,
similară cu
situaţia prezen¬
tată în figura 9.
Rezultă că la
redare apar
distorsiuni
neliniare foarte
pronunţate,
semnalul audio
fiind influenţat
în special de
armonica a
2-a. Cazul unei
benzi magne¬
tice cu inducţie
remanentă 0
(ştearsă cu aju¬
torul unui câmp
magnetic alter¬
nativ) are ca¬
racteristica de
transfer Brem =
f(H) prezentată
în figura 10.

Dacă la bor¬
nele capului
magnetic de
înregistrare se
apică un sem¬
nal electric
sinusoidal,*
inducţia mag¬
netică rema¬
nentă Br din
banda magnetică prezintă forma de undă din figura 10.
Se observă că ea e puternic distorsionată, fiind prezen¬
tă în mod special armonica de ordinul 3. Acest lucru se
datorează caracteristicii de transfer neliniare, deformată
puternic în jurul originii axelor rectangulare ale dia¬
gramei Brem = f(H).

Analizând cele expuse anterior, se desprind urmă-

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

toarele concluzii:

- înregistrarea fără polarizare a unei benzi magnetice
care nu a mai fost înregistrată iniţial sau care a fost
ştearsă folosind procedeul de ştergere în curent alter¬
nativ implică apariţia unor distorsiuni importante ale
formei de undă a semnalului original, în special apariţia
armonicii de ordinul 3;

- înregistrarea fără
polarizare a unei benzi
magnetice care a fost
ştearsă folosind procedeul
de ştergere în curent con¬
tinuu implică apariţia unui
semnal total distorsionat,
fiind prezentă în special
armonica de ordinul 2;

- forma distorsionată a
caracteristicii de transfer
Brem = f(H) se datorează
în special inflexiunii din
apropierea originii axelor
rectangulare. Datorită
acestui fapt, o înregistrare
fără polarizare este carac¬
terizată în mod sigur de un
coeficient de distorsiuni
pronunţat.

Ţinând cont de aceste
considerente, se
impune mutarea
punctului de funcţio¬
nare iniţial pe carac¬
teristica de transfer
Brem = f(H) în aşa fel
încât înregistrarea să
prezinte un minim de
distorsiuni. Acest
lucru se face cu aju¬
torul polarizării
iniţiale a benzii mag¬
netice (premagneti-
zare), înainte ca
aceasta să fie înre¬
gistrată.

1.4.2. înregis¬
trarea cu polarizare
de curent continuu

Acest tip de înre¬
gistrare se obţine
prin suprapunerea
unei componente de curent continuu, în mod convenabil
alese, curentului de audiofrecvenţă din bobina capului
magnetic de înregistrare. Rolul curentului continuu este
de a genera un câmp magnetic continuu de polarizare,
care determină punctul de funcţionare iniţială pe ca¬
racteristica de magnetizare Brem = f(H), astfel încât
intervalul de variaţie a inducţiei magnetice remanente
Brem, determinată de curentul alternativ, să se situeze
într-o porţiune liniară (vezi figura 11). Dacă se utilizează
o bandă magnetică ce a fost ştearsă iniţial prin aducerea
în stare de saturaţie (cu un câmp magnetic continuu
constant generat de un curent continuu), punctul de
funcţionare se alege în mijlocul porţiunii liniare a carac¬
teristicii de transfer Brem = f(H) folosind un câmp mag¬

netic de polaritate negativă. Curentul datorat semna
de audiofrecvenţă, suprapus curentului de polariz
creează în banda magnetică o inducţie magne:
remanentă proporţională cu aceştia, situaţie în care 1
torsiunile neliniare sunt mult mai reduse. Dacă ba
magnetică este complet demagnetizată (ştearsă cu ;

torul unui câmp magr
generat de un cur
alternativ), curentul
polarizare se poate al<
pozitiv sau negat
deoarece caracterisi
de transfer Brem =
prezintă două porţi,
aproape liniare (vezi fie
ra 12). Dezavantaje
metodei de înregistr
cu polarizare în cur
continuu constau
apariţia unor distorsi:
neliniare THD destul
mari (cca 10%) şi
odată a unui nivel de zc
mot ridicat. Distorsiur
neliniare apar dator
faptului că forma porţii
de curbă Brem = f(i
aleasă pentru funcţiona
este doar aproxir
tiv rectilinie, iar
dată cu creştere
amplitudinii semna
lui audio destir
înregistrării, creşte
coeficientul Th
Nivelul mare de zc
mot se datoreaz
faptului că banc
magnetică este mac
netizată iniţial, eh
şi în cazul lipsei se
naiului de audic
frecvenţă. Ace:
lucru provoacă
zgomot de for
foarte neplăcut
momentul redării, di
cauza neomogenita;
constructive a par
culelor magnetic
incluse în componenţa benzii magnetice. Neajunsul s-a
putea remedia prin alegerea unei astfel de valori penii
curentul de polarizare încât inducţia remanentă Brem,
lipsa semnalului de audiofrecvenţă, să fie nulă, dar
acest caz se micşorează porţiunea liniară a curbei
magnetizare Brem = f(H), iar datorită acestui fapt trebu
micşorată amplitudinea semnalului audio util. în aceast
situaţie în mod sigur creşte raportul semnal-zgomot, dc
concomitent este micşorată şi dinamica înregistrai
Datorită acestor considerente, metoda înregistrării
polarizare în curent continuu nu a avut o extindere pre
mare, fiind înlocuită aproape exclusiv de înregistrare
cu polarizare în curent alternativ de înaltă frecvenţă.

(Continuare în nr. viitor)

TEHNIUM iunie 20

HI-FI

Scopul articolului prezentat în
:e 3 ce urmează îl va forma şi intro-

cerea necesară înţelegerii acestei
acordări privind incintele acustice. în
j*mă cu ceva timp (cam 30 de ani),
cosibilităţile de documentare în
unele domenii erau relativ limitate,
în domeniul acusticii situaţia fiind şi
mai dificilă datorită slabei abordări a
_nei probleme considerate pe-
rrferice, atenţia fiind concentrată pe
croducţia de bunuri materiale”,
-ccesul la “cultura HI-FI”era limitat
a câteva date provenite din puţine
cădi aflate în biblioteci, iar evoluţia
2 zi a fenomenului era reflectată de
prospectele şi revistele puţine care
:-eceau graniţele.

După 1989 speram ca interesul
_nui mare număr de constructori
amatori să se îndrepte şi către do¬
cumentare pentru abordarea unor
ucruri noi. Constat cu părere de rău
că cei interesaţi sunt puţini şi, deşi
"umărul celor ce caută informaţii pe
nternet creşte, anumite lucruri
necunoaşterea limbilor de circulaţie
"ternaţională, lipsa cunoştinţelor
cehnice etc.) îi blochează pe tinerii
de azi în abordarea unor construcţii
care, mai ales în condiţiile de azi,
le-ar uşura accesul la ’ muzică în
condiţii de calitate capabile să
depăşească nivelul mediu. E ade¬
vărat că aceasta presupune abor¬
darea serioasă a problemelor, studi¬
ul unor fenomene fizice, chiar uti¬
lizarea unui aparat matematic de
"ivel mediu pentru găsirea unor
soluţii adecvate.

în ceea ce priveşte construcţia
de incinte acustice, abordarea de
ucruri noi înseamnă de fapt relua¬
rea unor soluţii vechi, datând din anii
1920-1940. Pentru a lămuri de ce o
‘ntoarcere în timp de peste 60 de
ani reprezintă un progres şi nu un
regres, vom face o trecere în revistă
a istoriei hornului acustic, pe scurt
horn.

Statutul actual al hornului este
influenţat puternic de recentele dez¬
voltări în designul amplificatoarelor
cu tuburi şi de îmbunătăţirea unor
componente. în ultimii ani s-a putut
f observa o renaştere a amplifica¬
toarelor echipate cu triode cu
încălzire directă, în clasă A, ceea ce
a readus în atenţia generală “vechile
soluţii" ale incintelor de mare efi¬
cienţă (cu SPL de valori mari). S-au
redescoperit astfel calităţile uitate
ale acestor incinte: pe lângă efi¬
cienţa mare, acurateţea armonică a
tonului, detalierea semnalului la
nivel înalt, microdinamica, răspunsul
tranzient excepţional, distorsiunile
foarte reduse în toată gama de pu¬
tere.

Scurt istoric al triodei şi hornu¬

lui. Vom urmări evoluţia lor comună
pentru că cele două elemente sunt
practic imposibil de disociat.

Inventarea în 1923 a triodei a
permis amplificarea semnalelor
electrice până la valori care au făcut
posibilă audiţia lor într-o cameră.
Acest lucru a fost posibil în 1927,
când Wente şi Thuras, doi ingineri
de la Bell Laboratory, au pus la
punct driverul de compresie cu
horn, cunoscut sub numele de dri-

INCINTA

ACUSTICA

HOAN -
C€VA

PCAIMAT?

Ing. AURELIAN MATEESCU

ver. între 1923 şi anul inventării, dri¬
verului, pentru audierea semnalelor
electrice a fost utilizat un traductor
format dintr-o bobină cu miez de fier
şi o membrană care era atrasă de
miezul bobinei, adică ceva
asemănător vechii căşti telefonice!
La acea dată magneţii permanenţi
nu ofereau un câmp magnetic
puternic, din care cauză se folosea
o bobină pentru crearea unui câmp
magnetic suficient. în schimb, dri¬
verul avea bobina mobilă din fir plat
de aluminiu, ca un traductor profe¬
sional de azi! Acestui traductor i s-a
asociat un horn care să eficientizeze
funcţionarea traductorului peste
nivelul la care acest traductor
funcţiona înainte de inventarea tri¬
odei. Membrana driverului era o
calotă de aluminiu inversată (ca
acelea folosite de Jean Mahul la
tweeterele ce echipează incintele
JMLab!) Cei doi ingineri au echipat
driverul şi cu o piesă centrală cu
rolul de dispersie în vederea
păstrării fazei corecte în banda de
lucru. Dispusă între membrană şi
gâtul hornului, piesa permitea unde¬
lor sonore să formeze un front de
undă coerent în gâtul hornului.
Deoarece trioda nu oferea o pu¬

tere de ieşire foarte mare, atenţia
acusticieniior s-a îndreptat către
îmbunătăţirea soluţiilor celor mai efi¬
ciente de construcţie a incintelor
acustice, baza fiind hornul.

Driverele cu radiaţie directă,
utilizate azi în cvasitotalitate, au fost
îmbunătăţite substanţial de Rice şi
Kellog o dată cu evoluţia materia¬
lelor utilizate şi în primul rând a per¬
fecţionării producţiei de magneţi.
Astfel s-a putut trece de la utilizarea
bobinelor la magneţii permanenţi din
oţel şi apoi la magneţii de ferită sau
din pământuri rare. în acelaşi timp, şi
tuburile electronice au evoluat, astfel
că acestea au putut furniza puteri
mari, ceea ce a permis utilizarea tra-
ductoarelor acustice cu eficienţă
mai redusă.

Apariţia în 1947 a tranzistorului
şi în 1949 a circuitului integrat a
constituit începutul unei noi ere, în
care eficienţa amplificatoarelor a
compensat defectele difuzoarelor cu
radiaţie directă. Fabricanţii au putut
astfel să reducă dramatic costurile
prin utilizarea acestor difuzoare.
Cota de piaţă a hornurilor s-a redus
dramatic, o lungă perioadă fiind
prezente doar în sistemele de
sonorizare din teatre, cinematografe
şi aplicaţii unde eficienţa mare era
de dorit, în ciuda volumului mare.
Trecând în revistă argumente pro şi
contra pentru cele două tipuri de tra-
ductoare, putem sublinia urmă¬
toarele aspecte:

- hornurile oferă o dinamică ridi¬
cată, nedepăşită de alte tipuri de
incinte; efectul stereofonic este mult
mai pregnant şi se prezintă pe o arie
mai extinsă; distorsiunile armonice
se limitează la maximum 25% din
distorsiunile unei incinte pentru
audiofili cu radiator direct;

- cele mai multe radiatoare
directe manifestă o compresie pu¬
ternică a contrastelor dinamice şi au
o arie de imagine stereofonică mult
mai redusă. In plus, se manifestă
pregnant o coloraţie datorată com¬
presiei dinamice: îâ puteri mari, atât
frecvenţele joase, cât şi cele înalte
au o tendinţă de alunecare spre
mijlocul benzii audio, ceea ce se tra¬
duce printr-o creştere a nivelului
mediilor;

- incintele cu radiatoare directe
(difuzoare obişnuite) necesită ampli¬
ficatoare de puteri mari pentru a
reda cât de cât corect dinamica
semnalului audio. Nu se pune pro¬
blema utilizării unor amplificatoare
cu tuburi pentru audiofili, cu puteri
mici, pentru că incintele vor “suna”
reţinut, neimplicat, şters.

Cum funcţionează un horn?
Hornurile au mai multe calităţi pen¬
tru care revin mereu în atenţia con-

TEHNIUM iunie 2005

structorilor şi a iubitorilor muzicii.
Hornul este un transformator al
impedanţei acustice. Atunci când o
membrană vibrează, se creează
unde de presiune în faţa sa, unde
percepute de ureche ca un sunet.
Datorită densităţii diferite dintre
membrană şi aer, ca mediu de
transmisie a sunetului, cuplarea
celor două medii nu este uşoară,
fapt care se poate traduce ca o dife¬
renţă (neadaptare) de impedanţă.
Membrana vibratoare are o densi¬
tate mai mare (impedanţă mai
mare), în timp ce aerul, cu 6 densi¬
tate mai mică, prezintă o impedanţă
mai mică. Din fizică se ştie că viteza
de propagare a sunetului este mai
mare în mediile cu densitate mai
mare. Hornul acţionează ca un
mediu de tranziţie, un intermediar
între cele două medii aflate în dis¬
cuţie, creând o impedanţă acustică
ridicată pentru funcţionarea în bune
condiţii a traductorului, respectiv
membrana vibratoare. în acest fel,
prin adaptarea celor două impe-
danţe diferite se poate îmbunătăţi
randamentul de transfer al puterii
acustice către aer.

Simplu exprimat: un horn este un
tub a cărui secţiune creşte expo¬
nenţial; terminaţia de secţiune mică
se numeşte gât (horn throat - Ib.
engleză), terminaţia de secţiune
mare se numeşte gură (horn
mouth). Traductorul (membrana
vibratoare) se plasează la gâtul hor¬
nului, unde, prin vibraţie, se
generează unde de presiune ridi¬
cată, cu amplitudine mică, într-o arie
redusă ca suprafaţă. Pe măsură ce
undele de presiune încep să se
deplaseze în lungul tubului către
gura hornului, presiunea scade, iar
amplitudinea undelor creşte,
obţinându-se o amplificare eficientă.
Această amplificare se obţine cu
distorsiuni foarte mici, sub cele ge¬
nerate de traductoarele con¬
venţionale, răspunsul tranzitoriu
este mult mai rapid şi se obţin pre¬
siuni acustice superioare traduc-
toarelor convenţionale. De ce?

Distorsiunile mai mici la
aceeaşi valoare a presiunii acustice
sunt uşor de explicat. Distorsiunile
generate de un traductor sunt direct
proporţionale cu mărimea (supra¬
faţa) membranei. Pentru aceeaşi
valoare a SPL, un traductor con¬
venţional are o arie mai mare pentru
a egala presiunea unui traductor cu
horn. în plus, la excursii mari ale
membranei, distorsiunile cresc, deci
un traductor încărcat cu horn va
genera un nivel mai mic de distorsi¬
uni decât un traductor electro¬
mecanic.

Răspunsul tranzient mai rapid

este o consecinţă fizică a diferenţei
de dimensiuni. O membrană mai
mică este mai uşoară, de aceea
accelerează şi decelerează mai
rapid, ceea ce se traduce printr-un
răspuns tranzient mai bun.
Excursiile mici ale membranei ajută
la obţinerea unui răspuns rapid.

Valorile mari ale SPL pentru o
putere determinată aplicată au o
explicaţie la fel de simplă. Bobinele
traductorului, cu diametre mici,
folosesc eficient fluxul magnetic în
care lucrează. Această creştere a
eficienţei traductorului permite lucrul
mai uşor al amplificatorului care îl
deserveşte şi, în consecinţă, traduc¬
torul răspunde mai bine la vârfuri de
semnal şi creşteri rapide de putere,
astfel că hornul va produce o pre¬
siune acustică mai mare la aceeaşi
putere aplicată şi, de asemenea, va
produce o presiune acustică mai
mare înainte de a distorsiona sem¬
nalul reprodus.

Toate avantajele prezentate ma;
sus au făcut ca, în ciuda unor
gabarite mai mari, a unor constructi
mai complicate, a unei proiectări
mai dificile uneori, hornurile să nu
dispară, în prezent fiind din nou din
ce în ce mai prezente în realizările
de vârf ale unor firme de renume.

Incintele cu horn actuale uti¬
lizează principiile clasice de
proiectare şi, folosind îmbunătăţirile
tehnologice apărute în timp, asigură
o redare curată şi dinamică a
muzicii. Acestea sunt capabile să
lucreze cu amplificatoare de putere
mică, echipate cu tuburi sau semi¬
conductoare, dar şi cu amplifica¬
toare cu puteri nominale de sute de
waţi, putând fi asociate oricărui sis¬
tem HI-FI, fără compresii de dina¬
mică şi cu un răspuns în frecvenţă
corect la orice nivel, comparativ cu
cele mai multe incinte con¬
venţionale.

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

IMBUNRTRŢIRCR PtRFORMRNTCIOR

CRSCTOFONULUI

Praf. ing. EMIL MARIAN

Casetofonul reprezintă un aparat electroacustic care
aia informaţia audio stocată pe banda magnetică a
casete imprimate şi o transformă într-un semnal
o, ce urmează ulterior a fi amplificat şi în final trans¬
lat în oscilaţii sonore ce reflectă programul muzical
ir iniţial. Desigur că un casetofon perfecţionat poate
iza şi’ transformarea inversă, şi anume program mu-
sonor - imprimare pe bandă magnetică.
:edurile de imprimare - redare a sunetului au fost
azentate în revista TEHNIUM, cu lux de amănunte,
analiza materialelor prezentate până acum s-a con-
at faptul că dificultatea esenţială o reprezintă impri-
rea şi redarea nedistorsionată a sunetelor de
i/enţă înaltă. Deşi norma internaţională, universală
r. :jme, ce priveşte imprimarea şi redarea unui program
jzical sonor de pe bandă magnetică - norma NAB -
jîementează şi, evident, îmbunătăţeşte imprimarea şi
-adarea sunetului, acest lucru nu este suficient pentru
castrarea unei adevărate fidelităţi sonore. Spectrul de
•'ecvenţă al unui program muzical sonor complex
reprezintă o combinaţie multiplă de sunete cu frecvenţe

~scve

prezentate în figura 2. Acest sistem “suferă” însă de un
inconvenient esenţial: o dată cu uzura întrefierului capu¬
lui magnetic de redare CMR, el nu mai poate “prelua”
corespunzător informaţia sonoră ce priveşte semnalele
de frecvenţă înaltă. Deşi “informaţia” care priveşte
frecvenţele înalte este bine “menţionată” pe banda mag¬
netică, preamplificatorul de redare “nu o mai citeşte”!

O primă ameliorare o conţine schema-bloc prezen¬
tată în figura 3. Se observă că “în paralel” cu CMR a fost
amplasat un condensator Cx. Să nu uităm faptul că, din
punct de vedere electrotehnic, CMR reprezintă de fapt o
bobină cu miez de fier. Am obţinut în final un circuit LCx,
care automat prezintă o impedanţă maximă în zona
frecvenţei de rezonanţă. Deci, în această zonă, sem¬
nalul audio “cules” de pe banda magnetică prezintă
automat o amplitudine mai mare, tocmai în zona
frecvenţelor înalte! Dimensionarea capacităţii conden¬
satorului Cx se face astfel încât, o dată cu uzura
inevitabilă în timp a CMR, circuitul LCx “să-şi facă trea¬
ba”! Practic, condensatorul Cx va prezenta o capacitate
de ordinul sutelor de picofarazi (maxim 1+2 nF). Pentru
un calcul precis, nu strică a măsura inductanţa CMR,
după care, pentru dimensionarea condensatorului Cx,
se alege frecvenţa de ’ rezonanţă fQD = 22 kHz, iar
capacitatea Cx rezultă imediat din relaţia Tqr = M2n VCCx.
în acest fel prelungim "durata de viaţă” a casetofonului
cu cca 1+2 ani, fără intervenţii suplimentare pre¬
tenţioase!

O altă modalitate de rezolvare a problemei este

case, medii şi înalte. Atenuarea, şi nu de puţine ori,
ir sa sunetelor de frecvenţă înaltă, frustrează decisiv o
*-'egistrare magnetică bună, pe care casetofonul nu
aste în stare să o pună în adevărata ei valoare.

în acest articol mi-am propus să prezint o serie de
modalităţi practice de îmbunătăţire a performanţelor
casetofon deja realizat - industrial - folosind o
le de adaptări şi modificări nepretenţioase asupra
amplificatorului de redare din casetofon. Datele pro-
nei sunt următoarele:

- casetofonul deţine o parte mecanică bună, în spe-
partea mecanică a derulării de tip PLAY;

- casetofonul nu prezintă posibilitatea ca banda mag-
rvetică să fie antrenată în timp cu viteze diferite (are re-
: Jator electronic de turaţie);

- capul magnetic de redare nu prezintă o uzură foarte
arzentuată, fiind poziţionat corect faţă de banda mag¬
netică.

in caz contrar, eforturile noastre de a îmbunătăţi per¬
ie nuanţele casetofonului devin din start inutile.

Schema bloc a unui amplificator de redare pentru
jl magnetic CMR din dotarea casetofonului este
szentată în figura 1. Se observă prezenţa a două
■nplificatoare, Al şi A2. Primul amplificator, Al, ridică
iniţial nivelul semnalului electric furnizat de capul mag¬
netic de redare, CMR, iar al doilea amplificator, A2, rea-
zsază corecţia NAB a semnalului audio preluat de pe
randa magnetică, în conformitate cu diagramele

TEHNIUM iunie 2005

prezentată în schema electrică din figura 4. Alegerea
configuraţiei schemei electrice se bazează pe utilizarea
efectului MILLER, şi anume creşterea capacităţii virtuale
a unui condensator prin conectarea lui într-o buclă de
reacţie amplasată între intrarea şi ieşirea unui etaj de
amplificare. în cazul schemei electrice prezentate în
figura 4, condensatorul de reacţie C2 este amplasat
între baza şi colectorul tranzistorului TI, polarizat de
grupul R1, R2, C3. Condensatorul C3 previne reîn¬
toarcerea componentei alternative a semnalului amplifi¬
cat, preluat de la CMR, la intrarea acestui etaj amplifi¬

cator de tensiune. în acest fel se evită apariţia unei
reacţii pozitive de tensiune, de- bandă largă, ce' ar per¬
turba în mod sigur buna funcţionare a amplificatorului
(instabilitate, oscilaţii etc.). Capacitatea de intrare virtu¬
ală bază-emitor a tranzistorului TI se poate determina
conform relaţiei:

C = (C CB +C 2 ) (A-1), unde
Cqr - capacitatea intrinsecă colector-bază a
tranzistorului TI (Cq B «6pF)

C 2 - capacitatea condensatorului ajustabil de tip
trimer ceramic (obligatoriu)

A = (R3 II R|n)/R 4 - amplificarea în tensiune a eta¬
jului

Rin - rezistenţa de intrare a etajului următor
în mod practic, dacă presupunem R|N=200kQ şi
pentru valorile din figura 4, A«100, obţinem:

Cx = [6+(8+30)](100-1) * 1386+3564pF.

Se observă că gama de valori pentru condensatorj
Cx este pe deplin acoperitoare pentru acordarea circ--
tului rezonant LCx de intrare al preamplificatorului.

O altă variantă în ceea ce priveşte obţinerea unui cir¬
cuit rezonant LC de intrare este prezentată în figura 5.
Conform acestei configuraţii a schemei, valoarea finaâ
a condensatorului Cx este dată de relaţia:

Cx = (C2 xS+Cq B )(A- 1 ), unde
8 = (0+1) - «coeficientul de transmisie dat ie
acţionarea potentiometrului R3

'Cx = [47(0+1 )+6]x(100-1) = 549+5346pF
Se observă că, şi în acest caz, plaja de variaţie a
capacităţii virtuale de intrare Cx este acoperitoare pe~-
tru stabilirea frecvenţei de rezonanţă a circuitului dej
intrare LCx propriu grupului CMR-Cx.

O altă variantă de rezolvare a problemei, evide - :
atunci când etajul de intrare conţine tranzistoare, :
reprezintă schema electrică din figura 6. De această
dată potenţiometrul semireglabil R4, amplasat în err-

torul tranzistorului TI, oferă rezolvarea probleme
Reglajul de capacitate este impus de condensatorul C3,
amplasat între cursorul potenţiometrului R4 şi intraree
montajului.

Capacitatea condensatorului C3 se dimensionează
conform relaţiei:

C = C3(1-8 x k), unde 5 - poziţia cursorului [8 = (0+' 1
k - coeficientul de transmisie al etajului amplificate-
prin circuitul emitor (k<10)-k»0,6
Rezultă imediat:

Cx = 3300[1 -(0+1 )x0,6]=3300+1300pF
Atunci când cursorul potenţiometrului R4 este -=
masa montajului, capacitatea condensatorului Cx va S
maximă. O dată cu “mişcarea” cursorului potenţiomet r _-
lui R4 “spre emitor”, capacitatea Cx scade, până la cca
40% din valoarea iniţială. Această variantă oferă posib-
lităţi mai restrânse de reglaj al circuitului rezonant LCx,
dar mai sigure!

TEHNIUM iunie 2005

HI-FI

Precizez că variantele constructive practice prezen-
oână acum, referitor la ameliorarea performanţelor
~i, dau rezultate dacă acesta este “relativ bun” şi are
jeri foarte mici (vezi pierderile în fier şi cele datorate
rii întrefierului). Dar ce ne facem cu un CMR
iuit”? în acest caz trebuie să folosim mijloace “mai
"! Variantele constructive prezentate până acum tre-
suplimentate de către reacţia pozitivă subunitară,
ată cu grijă şi precauţiuniie necesare (altfel amplifi-
începe să oscileze).

O soluţie practică de aplicare a unei reacţii pozitive
lentare în zona frecvenţelor înalte este prezentată
schema electrică din figura 7. Condensatorul C3,
în bucla de reacţie pozitivă subunitară îşi execută
fia doar în zona frecvenţelor înalte. în momentul în
re frecvenţa semnalului de ieşire creşte, spre zona
venţelor înalte, reactanţa lui scade. Acest lucru duce
rărirea reacţiei pozitive subunitare, rezultatul fiind în
mărirea amplitudinii semnalului de ieşire al ampiifi-
jiui, în zona frecvenţelor înalte.

D rezenţa grupului C4, R5 face ca, de la o anumită
venţă din zona frecvenţelor înalte, coeficientul de
lisie al acestui grup să crească. Rezultatul este
jsterea capacităţii virtuale de intrare Cx, iar urmarea
micşorarea frecvenţei de rezonanţă a grupului de
=re L, C. Se menţionează faptul că reacţia pozitivă
jnitară se alege astfel încât să nu apară posibilitatea
oscilaţie a etajului de intrare. în urma acestui “aran-
snt” al schemei electrice, este majorată eficienţa cir¬
ului rezonant L, Cx în ceea ce priveşte compensarea
r derilor din CMR la frecvenţe înalte. Constanta de

75KQ

timp a grupului C4, R5 se alege astfel încât să fie
îndeplinită relaţia:

t = C4R5 < 1/27tfc, unde

fc = frecvenţa limită superioară din banda audio
redată de casetofon (cca 18kHz).

Pentru un acord fin al frecvenţei fc, condensatorul C3
se poate înlocui cu un condensator ajustabil de tip trimer
(ceramic).

O altă variantă de compensare a pierderilor la
frecvenţă jnaltă este schema electrică prezentată în
figura 8. în acest caz, parametrii elementelor consti¬
tuente proprii reţelei de compensare se dimensionează
conform relaţiei:

C4R5 = 1/2 Tifc

Se observă imediat că se utilizează efectul de sepa¬
rare a capacităţii faţă de reţeaua de tip filtru trece-sus
realizată cu ajutorul grupului C4, R3.

în figura 9 este prezentată schema electrică a unui
preamplificator de redare realizat cu tranzistoare, con¬
form schemei bloc prezentate în figura 1. Prima amplifi¬
care în tensiune se realizează cu ajutorul etajului ampli¬
ficator ce conţine tranzistorul TI. Amplificarea este de
cca 45dB. Se remarcă imediat prezenţa condensatorului
C3, care realizează compensarea de frecvenţă în zona
frecvenţelor înalte. Semnalul de intrare amplificat se

preia galvanic din colectorul tranzistorului TI şi se aplică
la al doilea etaj de amplificare, în baza tranzistorului T2.
Grupul R10, C6, R11, C7, C8 impune preamplificatoru-
lui o caracteristică de transfer NAB.

Concluzia articolului este că, folosind nişte artificii
tehnice relativ simple, putem transforma un casetofon
relativ bun în altul foarte bun. Pentru uşurinţa înţelegerii
soluţiilor tehnice de către constructorul amator de audiţii
HI-FI, am prezentat doar scheme electrice cu tranzis¬
toare. Modul de lucru este însă perfect valabil şi pentru
preamplificatoarele cu circuite integrate. Dar, pentru a le
aplica eficient, constructorul amator TREBUIE SĂ
ÎNVEŢE tehnica circuitelor integrate.

BIBLIOGRAFIE

[1] - DASCĂLU D., TURICI I. ş.a., Circuite electro¬
nice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981

[2] - MARIAN E., Depanarea radiocasetofoanelor,
Ed. Cantemir, Bucureşti, 1997

[3] - *** Colecţia TEHNIUM, 1990-2000

[4] - *** Colecţia revistei RADIO - C.S.I., 1990

NIUM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

TUBURIIC CRTODIC€

OR/100/2 (610 SI) - Caracteristici şi utilizări

Ing. I. LUNGU

Piesa principală a oricărui oscilo¬
scop este tubul catodic. Varietatea
tuburilor catodice este foarte mare,
dar posibilităţile de alegere foarte
mici, deoarece nu se fabrică în ţară
şi importurile sunt practic inexis¬
tente.

Un tub relativ răspândit este cel
notat în titlu, fabricat în fosta R.D.G.
şi are următoarele caracteristici:

- Uf = 4V; If = 0,9 A

- Ua2 = 2kV

- Ual = 425...675V

- Ug2 = 360...440V

- Ugl =0...-110V

- Sensibilitate: H = 0,14 mm/V; V
= 0,17 mm/V

- Culoarea ecranului: verde

- Dimensiuni: O 103 mm, L = 254
mm

- Deflexie: electrostatică sime¬
trică

Este un tub simplu, cu un singur

spot, fără anod de postaccelerare,
are dezavantajul unei sensibilităţi
relativ mici, dar şi avantajul unui
spot fin şi stabil în timp.

Măsuri de ecranare şi protecţie

Deoarece nu am avut posibili¬
tatea executării unui blindaj sofisti¬
cat din permalloy, am folosit o ţeavă
de oţel <t> 114x4 mm cu lungimea
de 250 mm, strunjită la exterior la
110 mm şi curăţată la interior pentru
a obţine un perete de grosime
egală. La capătul anterior am
proiectat o flanşă, montată cu 4
şuruburi M3, iar la capătul posterior
o piesă intermediară pe care este
montat divizorul de alimentare a
electrozilor (vezi figura 1) şi un
capac din tablă de 1 mm, realizat
prin călcare pe strung (druckbank).

Am obţinut astfel un blindaj
deosebit de eficient faţă de câmpuri
magnetice exterioare, lucru absolut

necesar pentru un osciloscc
Pentru protecţia tubului la şocuri ar
făcut un inel din tub de PVC de -
mm (figura 1).

Alimentare

Divizorul de alimentare a ele
trozilor şi legăturile la soclu st
prezentate în figura 2. Săgeţile
lângă semnele x şi y arată ser
deplasării spotului pe ecran dacă;
electrozii respectivi se aplică
potenţial pozitiv.

Alimentarea de 2 kV fiind făc
cu tensiune stabilizată, am amplas
reglajele de focalizare şi astigrra
tism pe capacul din spate, deoar
am constatat că o dată reglate,
trebuie umblat la ele decât foarte
şi nu era cazul să încarc int
panoul frontal, pe care pentru tu
rămâne numai butonul de luminez-
tate.

Potenţiometrul de reglaj str

f/anşâ.

TEHNIUM iunie

LA CEREREA CITITORILOR

: 'e de 100 kn trebuie să fie cu ax
dm plastic şi închis într-o carcasă
zolantă, aflându-se la -2kV faţă de
masă.

Atât plăcile X cât şi Y se leagă la
~asă prin rezistenţe de 10 MQ pen¬
tru a avea o impedanţă definită şi
::nstantă şi pentru a asigura
condiţia necesară unei bune
'-acţionări ca potenţialul mediu al
r ăcilor de deflexie să fie egal cu
: ztenţialul mediu al anodului.

Pentru alimentarea de înaltă ten¬
siune am folosit iniţial un transfor-
~ , 2 tor vechi cu o înfăşurare anodică

filtraj de valoare redusă.

Pentru tranzistoarele de putere
am folosit două P 217A (ruseşti), dar
se pot folosi şi ASZ 15 sau ASZ 18
cu rezultate la fel de bune şi două
radiatoare mici din tablă de aluminiu
de 2 mm. Un termistor CTN fără ter¬
minale, fixat pe radiator şi izolat cu
două foiţe de mică, controlează
regimul de funcţionare al tranzis¬
torului final din stabilizator astfel:
dacă tranzistorul se încălzeşte, ten¬
siunea Ube scade şi curentul Ib
creşte, dar această creştere este
compensată de scăderea rezistenţei

scade cu 500...600 Hz în sarcină.

înalta tensiune poate fi reglată cu
potenţiometrul PI în limitele 1...2.3
kV.

O atenţie deosebită trebuie acor¬
dată realizării transformatorului cu
ferită de care depinde esenţial buna
funcţionare. Se va proceda astfel: pe
un miez prismatic din plastic sau
metal de 7,3 x 7,3 mm se pune un
strat de celofan de la pachetele de
ţigări, peste care se bobinează în
4...5 straturi o bandă de hârtie de
scris lată de cca 25 mm, unsă cu
răşină epoxidică transparentă

de 2 x 320 V şi un triplor de tensi¬
une, dar montajul şi conden¬
satoarele de filtraj necesare ocupau
aproape jumătate din cutie, iar tensi-
jnea avea fluctuaţii destul de mari.
ADoi am găsit o schemă mai bună în
[2] şi am trecut la adaptarea ei pen-
tru tensiunea de 2 kV necesară
:jbului. Montajul (vezi figura 3)
este compus dintr-un stabilizator
reglabil, alimentat cu -15V printr-un
Dsel cu miez de ferită de 2...10
1 , pentru a nu transmite sau primi
scilaţii nedorite, un oscilator cu un
t'anzistor PNP de putere şi un trans-
£ ormator cu ferită E30. Un divizor de
tensiune alimentat cu +15 V
serveşte la reglajul tensiunii înalte.
Această construcţie are următoarele
avantaje:

- s-au folosit aproape exclusiv
materiale recuperate;

- asigură o tensiune stabilă şi
reglabilă;

- sursa suportă scurtcircuite acci¬
dentale;

- se folosesc condensatoare de

termistorului, care readuce situaţia
la normal. Datorită împrăştierii ca¬
racteristicilor, atât ale tranzistoarelor
cât şi ale feritelor, este necesară o
mică tatonare în felul următor: rezis¬
tenţa notată cu * se înlocuieşte cu o
rezistenţă de 2 kQ în serie cu un
potenţiometru de aceeaşi valoare.
Se reglează potenţiometrul la jumă¬
tatea valorii, se alimentează monta¬
jul printr-un ampermetru pus pe
scara de 0,5 A şi din trimerul PI se
reglează înalta tensiune la cca 2 kV.
Se manevrează cu atenţie
potenţionetrul (de obicei înspre
scăderea valorii) astfel încât con¬
sumul montajului să fie minim
(0,15. ..0,16 A în gol şi de 0,2. ..0,25
A în sarcină), oscilatorul să
funcţioneze stabil şi tranzistorul să
se încălzească cu cel mult 35°C
peste temperatura ambiantă. Se
măsoară rezistenţa şi se înlocuieşte
cu o rezistenţă fixă de valoare cât
mai apropiată posibil. în funcţie de
ferită, frecvenţa de oscilaţie se
situează între 13 şi 18 kHz în gol şi

amestecată cu cantitatea necesară
de întăritor. Se recomandă utilizarea
unei răşini mai lente, care la tempe¬
ratura normală să se întărească în
2...3 ore. După întărirea completă a
răşinii se scoate carcasa şi se înde¬
părtează celofanul. Din placat
(preferabil sticlostratitex) de 1,6 mm,
de pe care s-a îndepărtat folia de
cupru, se taie cu traforajul cu pânză
de tăiat metal trei pătrate de 19 x 19
mm, cu gaură pătrată cu dimensiu¬
nile egale cu exteriorul carcasei de
hârtie de pe miez. Se construieşte
prin lipire cu epoxi o carcasă cu
două secţiuni cu dimensiunile din
figura 4. în secţiunea mică se
bobinează înfăşurările primare, iar
în cea mare secundarul, bobinând
spiră lângă spiră fiecare strat şi între
ele punând câte un strat de hârtie
subţire tăiat cu mare atenţie la o
lăţime cu cca 0,5 mm mai mare
decât lăţimea secţiunii mari a carca¬
sei, astfel încât să nu existe posibili¬
tatea ca două spire din straturi
diferite să se atingă. Tensiunea pe

TEHNIUM iunie 2004

LA CEREREA CITITORILOR

W//4

~tsv

£âă — frztr A

TVi

IM $007

ty, 2«V

spiră este de cca 0,85 V, astfel că
tensiunea între două straturi succe¬
sive depăşeşte uşor 250 V, la care
se adaugă vârfurile aferente şi este
necesară o foarte bună izolare.

După realizarea bobinei se mon¬
tează cele două E-uri cu un întrefier
de 0,13 mm şi eventual se impreg¬
nează transformatorul cu parafină.

Insist în mod deosebit asupra
acestui lucru deoarece transforma¬
toarele realizate ad-hoc pentru
experimentare nu au rezistat mai
mult de 10 minute, ceea ce arată că
nu am exagerat cu măsurile de si¬
guranţă cerute.

Pentru că la data experimentării
(1982) nu aveam condensatoare cu
tensiunea de peste 2 kV (nu se gă¬
sesc nici astăzi prea uşor) pentru C5
şi C6 am utilizat câte două conden¬
satoare cu hârtie de 0,056 p.F/1300
Vc.c. legate în serie.

Transformatorul se aşează pe
două tubuleţe din plastic (cât mai
elastice) şi se fixează pe placa de
circuit cu fir de nylon de pescuit cu
grosimea de 0,3-0,5 mm.

Şi condensatoarele se leagă
două câte două în acelaşi mod.

Sursa se ecranează într-o cutie
de tablă legată la masă. Filamentul
tubului se află la -2 kV faţă de masă
şi trebuie izolate foarte bine atât
firele de alimentare cât şi
înfăşurarea de pe transformator faţă
de celelalte înfăşurări.

Măsurarea tensiunii înalte

Multimetrele existente, indiferent
de tipul lor, au posibilitatea de a
măsura tensiuni continue de maxi¬

mum 600 sau 1000 V. Pentru extin¬
derea gamei de măsură la 3 kV tre¬
buie construită o rezistenţă adiţio¬
nală de valoare corespunzătoare
pentru instrumentul cel mai adecvat,
care în acest caz este multimetrul
analogic pentru următoarele motive:

- multimetrele analogice de cali¬
tate au impedanţa de intrare de 20
kfiA/, ceea ce corespunde unui con¬
sum propriu al aparatului de 50 pA, în
timp ce aparatele numerice au
impedanţa de 10 Mfi pe toate
scările de măsură. Pentru scara de
1000 V existentă obişnuit la aceste
instrumente rezultă o impedanţă de
intrare de două ori mai mică, deci un
consum propriu dublu, ceea ce duce
la mărirea erorii de măsură ţinând
cont de curentul capabil al alimenta¬
torului;

- există tendinţa de a proceda
simplist, gândind că dacă pentru
1000 V rezistenţa este de 10 Mfi se
mai adaugă încă două rezistenţe de
10 Mfi în serie şi problema este
rezolvată simplu. Acest mod de a
proceda este periculos pentru că o

rezistenţă, indiferent de valoare, nu
suportă o tensiune de 1 kV la borne,
în stratul de carbon apărând mici
scintilaţii şi descărcări disruptive
care pot distruge instrumentul şi
provoca accidente.

Rezistenţa adiţională

Dacă scara maximă de tensiune
continuă la instrumentul nostru este
de 600 V, pentru extinderea ia 3 kV
este nevoie de o rezistentă adiţio¬
nală de 2000 x (3000-600) = 48 Mfi
pe care o vom confecţiona din 10
rezistenţe de 4,7 Mfi; 1% şi o rezis¬
tenţă de 1 Mfi; 1% legate în serie.
Şirul astfel format va fi prevăzut la
un capăt cu un vârf de test şi la
celălalt cu o bucşă în care să intre
banana cablului negativ al aparatu¬
lui de măsurat. Tot sistemul se intro¬
duce într-un tub de plastic de la o
cariocă veche de culoare roşie sau
galbenă cât mai stridentă, pentru a
ne atrage mereu atenţia că lucrăm
cu o tensiune periculoasă, şi în care
se toarnă răşină epoxidică transpa¬
rentă.

Bibliografie

1. A. Georgescu; I. Golea,
Catalog de tuburi electronice, E.T.
1957

2. M. Băşoiu; C. Costache, 20
scheme electronice pentru amatori,
E.T. 1980

3. Normatest 2000
Gebrauchsanleitung

4. Digital multimer FIC 3500 T
Operator’s Manual

TEHNIUM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

SP6CIAUSTII RĂSPUND

CITITORII ÎNTRCRRR -

m R2 iâo ce tNflutrr

m 47t*

22 3v DZ

CI 470rr^O>r

K2 270

tt^CDF

—M-

ipmoo7

Cea mai simplă modalitate de a încărca acu¬
mulatoarele tip “pastilă" care se utilizează în
unele lanterne cu reîncărcare directă de la
reţeaua alternativă de 220V este tocmai folosirea
pe post de încărcător a unei astfel de lanterne.
Alăturat vă prezint două variante constructive ale
unor astfel de lanterne care se comercializează
şi în prezent.

EUGEN POP \ TIMIŞOARA

Unele date şi scheme solicitate de dv. au fost prezen¬
tate în revista TEHNIUM nr. 3/2004.

Alăturat vă prezentăm un încărcător rapid, sigur şi
f abil, dedicat atât acumulatoarelor Cd-Ni cât şi celor Ni-
MH.

încărcătorul este bazat pe circuitul integrat specia¬
lizat MAX 713 (712), la care pinii de configurare sunt
conectaţi pentru o încărcare rapidă cu un curent egal cu
capacitatea C, cu protecţie în durata de încărcare
maxim 90 minute, cu detectorul -dV/dt (delta peak) acti¬
vat, dar cu circuitul de control al temperaturii dezactivat.
Acest încărcător este utilizat pentru încărcarea a 4 sau
5 elemente, având o tensiune de intrare minim IOV şi
maxim 20V. Trecerea de la încărcarea rapidă la cea de
menţinere se face automat de detectorul -dV/dt (-1 OmV
centru 4 elemente sau -12,5V pentru 5 elemente) sau
când timpul de încărcare prestabilit a fost atins.

Prin descrierea circuitului MAX713/712 se poate
adapta montajul la necesităţile specifice utilizatorului:

- numărul de elemente înseriate de la 1 la 16, în
funcţie de tensiunea de alimentare:

- regim de încărcare cu curent constant C/4 până la 4C;

- oprirea încărcării rapide la detectarea căderii de
tensiune -dV/dt şi trecerea automată în regim de încăr¬
care de întreţinere C/16;

- protecţie în timp dacă nu este sesizată căderea de
tensiune:

- încărcare posibilă într-o fereastră de temperatură.
PINI VLIMIT - defineşte tensiunea maximă pe ele¬
ment: tensiunea bateriei nu poate să fie mai mare decât
VLIMIT X Nr. de elemente. Tensiunea pe acest pin nu
poate depăşi 2,5V şi se conectează de obicei la pinul
REF.

Tabel 1

Nurnar

elemente

PGM 1 conectat la

WJM2 conectat la

In aer

RKF

V+

BAîr-

Vf ’

V+-

In aer

In uer

REF

In aer

BATT-

In aer

«>

V+

RSvF

In îkt

REF

RFF

DAT r--

REF

BAT! —

li "

In iter

BATT--

RL1

13A1T-

BATT~

RATT-

TEHNIUM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

*!2V 0~

»2V O

LE3C1 /|

IQptFtfSV M

utf'-

1.2K

"On“

*Ch«<Qe rapide'
02

& Si.

* 8

470

1»

1|*

68K

r-sp-

C3 r

lOrtF

= p

ICI

PGMO

DRV

PGM1

THI

BATT*

FASTCHG

VUMIT

TLO

PCM2

PQM3

REF

BATT-

TEMP

GND

MAX7f3C$E

. D3

1N4001

-O ♦ BATTERlE

T cs

1CVF/75V

-li.

-o BATTERiE

(votr texte)

1. BATTCRY NOr INSERTtO TIME

2. FAST CHARCF

3. TRICKUE CHARGE

4 BATTERYREMOVED

2. CEU VOLTACE IESS THAN 0.4V

3. FAST CHARGE

4. TRICKIE CHARGE

b. CHARGER POWER REMOVEO

PIN2 BATT+ = conectarea polului pozitiv al acumula¬
torului.

PIN 3, 4 PGMO şi PGM1 = definesc numărul de ele¬
mente din acumulator. Se programează după tabelul 1.

Numărul de elemente trebuie respectat pentru că aces¬
ta condiţionează tensiunea de intrare a convertorul^
A/D intern. Aceasta din urmă este limitată între 1,4V ş
1,9 V, fiind egală cu BATT+/Nr. de elemente. Orice
depăşire a limitelor conduce la dezactivarea detectoru¬
lui -dV/dt. Numărul de elemente determină şi tensiunea
de alimentare a încărcătorului, care trebuie să fie supe¬
rioară cu cel puţin 1,5V tensiunii bateriei la sfârşitu
încărcării.

PIN 5,6 şi 7 THI, TLO, TEMP = pinii detectorului de
temperatură (în schemă nu este utilizat). Aceşti pini se
pot conecta la câte un termistor plasat în apropierea
acumulatorului. încărcarea rapidă este posibilă dacă
temperatura TEMP>TLO şi oprită dacă TEMP>THI.

PIN 8 FASTCHG = ieşire care indică încărcare
rapidă; poate comanda un LED.

PIN 9, 10 PGM2, PGM3 = definesc timpul maxirr
alocat încărcării rapide după tabelul 2. PGM3 are influ¬
enţă şi asupra regimului de încărcare de întreţinere
(tabelul 3).

PIN 11 CC = intrare de compensare a buclei de
curent constant.

PIN 12 BATT- = conectarea polului negativ al acu¬
mulatorului (nu este masa încărcătorului).

PIN 13 GND = masa generală a circuitului.

TEHNIUM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

Tabel 2

T imp de hcarcarc
{in mute)

interval de măsura
-dV.'dt < secunde) 1

Delecta dWdt

f GM3 Ia

POM2 caonftctnt ia

.2!.. .. 1

Ncactiva

V+

In aer

Activa

RFF

Neactiva

V+

Activa

V+

BATT-

Neactiva

ln aer

In aer

Activa

In aer

RFF

Neacliva

In aer

V»

Activa

In acar

BATT-

Neactiva

KLT

in aer

Activa

RFF

132

Neacliva

kiii-

V+

132

Activa

RFF

BATT—

180

168

Neacliva

BĂII-

i n aer

16*

Activa

BATT-

REF

264

168

Neacliva

BAU-

v7 ‘

2(y]

168

Activa

BATT-

Tabel 3

PGM3 conectat la

■Rcftlm dc incarcarc rapida

i Regim de in car care de intreţmenă

IFAST/64

In aer

ITAST / 32

REF

[FAST /16

BAŢI-

C/2

IFAST/8

-ezistenţa plasată între pinul BATT- şi GND permite
determinarea curentului de încărcare rapidă Rs =
0,25V/lfast.

PIN 14 DRV = ieşire de comandă a generatorului de
curent.

PIN 15 V+ = intrare pentru regulatorul intern de 5V;
aceasta este raportată la tensiunea BATT-. Curentul lv+
rebuie să fie limitat între 5 şi 20mA de o rezistentă
externă R = (Uin-5V)/1V.

PIN 16 REF = ieşire tensiune de referinţă internă de
2V.

Montajul prezentat nu poate pleca în încărcare
-apidă dacă tensiunea pe acumulator nu este de mini-
~ium 0,4 X Nr. de elemente, în caz contrar pleacă în
’ncărcare lentă şi când se atinge pragul trece automat în
ncărcare rapidă. Variaţia de tensiune -dV/dt este
definită la 2,5 mV pe element, c.eea ce este convenabil
centru acumulatoarele Cd-Ni şi pentru majoritatea celor
Ni-MH. Circuitul MAX 712 poate detecta o valoare de
OV/dt specifică acumulatoarelor Ni-MH, deci când
sesizează că tensiunea pe acumulator nu evoluează,
cpreşte încărcarea rapidă şi comandă încărcarea de
‘rtretinere.

CORNEL ŞTEFĂNESCU

MARIAN CAZBIR, Braşov

Circuitele integrate au reguli clare în ceea ce priveşte
utilizarea, între care:

- respectarea unor configuraţii precise ale cablajelor
cuadripol), anumite grosimi ale pistelor, amplasarea
unor componente critice etc.;

- cablarea corectă a montajului, trasee de semnal
ecranate etc.

Vă recomand să mai căutaţi un desen de circuit
mprimat, preferabil cel recomandat de producătorul CI.

Atenţie la toate aceste detalii, dar şi la eventualele
greşeli care pot conduce la distrugerea CI.

GABRIEL ALDE A, com. Brădeanu, jud. Buzău

Nu am înţeles ce doriţi să faceţi cu CD-ROM-ul! Dacă
acesta nu mai funcţionează corect pe calculator, nu îl
veţi putea utiliza ca CD-player pentru un motiv simplu:
cauza care îi împiedică funcţionarea corectă nu dispare
şi este datorată de cele mai multe ori calităţii grupului
optic. în plus, sunt necesare modificări de soft pentru
interfaţarea cu o comandă complet manuală.

Difuzorul de 40W/4 ohmi şi diametrul de 160 mm
este un woofer? Dacă nu, cum vreţi să-l utilizaţi la un
subwoofer? La diametrul acesta nu puteţi spera într-un
rezultat fulminant în ceea ce priveşte reproducerea
frecvenţelor joase.

Pentru că datele de care dispuneţi sunt insuficiente,
ca o recomandare generală, utilizaţi difuzorul respectiv
într-o incintă închisă cu volumul de aproximativ 15 litri.

Scheme de filtre active vor apărea în paginile revistei
în numerele următoare, dar puteţi găsi şi în numerele
mai vechi, ca şi sub formă de kit gata realizat la maga¬
zinele specializate.

Irig. AURELIAN MATEESCU

Domnul ISTRATE - istratei @yahoo, com
în cataloagele de care dispunem nu apare tubul
catodic cu indicativul B7S4-01, existând în schimb
indicativul B7S1. în speranţa că acesta este de fapt
tubul catodic ce vă interesează, vă transmitem datele
solicitate şi conexiunile la soclu: este un tub catodic cu

MSt 3631 3751 Q8S1 BIOS1 BIOS!

TEHNIUM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

ecranul de culoare verde, de persistenţă medie, cu per¬
formanţe superioare la focalizare, diametrul 71 mm.
lungimea 162 mm, Uf = 4V, If = 0,85A, Ual = 400V, Ua2
= 160-280V (valoarea max. admisibilă IkV), Ic = 50pA,
Rg = 1,5MQ, sensibilitatea S|_| = 0,08 mmA/, S v = 0,10
mmA/, amplitudinea maximă a semnalelor pe plăcile de
deflexie V şi H fiind de 500V.

Domnul Orban Zoltan, Cluj

1. Toată admiraţia noastră pentru pasiunea dumnea¬
voastră de colecţionar de aparate radio-TV, dar regretăm
că nu avem informaţii despre existenţa unui club al celor
“contaminaţi” de această pasiune, deşi suntem siguri că
există mulţi colecţionari în acest domeniu. Vă sugerăm
să apelaţi la radioamatori, printre care există foarte mulţi
nostalgici ai epocii tuburilor electronice. Federaţia
Română de Radioamatorism găzduieşte în paginile
revistei sale lunare “Radiocomunicaţii şi
Radioamatorism” o mică rubrică de publicitate, în care
radioamatorii pot face schimb de piese şi aparate speci¬
fice acestei activităţi. Această publicaţie este dispusă să
publice şi un anunţ de genul celui de interes pentru dv.,
cu condiţia de a fi succint şi la obiect. Aceasta poate fi
contactată la RO.Box 22-50 RO-014780 Bucureşti, sau
tel./fax 021/3155575, sau e-mail: yo3kaa@allnet. Ro.
Dacă doriţi scheme ale unor radioreceptoare mai vechi,
sunt şanse să vă putem ajuta. Vă mai informăm că F.R.R.
are bunul obicei de a organiza la Bucureşti, de câteva ori
pe an, o întrunire a radioamatorilor din toată ţara, unde,
pe lângă unele comunicări, înmânări de diplome, schimb
de experienţă şi alte activităţi specifice, se organizează şi
un târg original, în cadrul căruia radioamatorii fac schimb
sau comercializează componente, subansambluri sau
chiar aparate specifice activităţilor radioamatoriceşti şi nu
numai, şi unde tuburile electronice sunt încă în vogă.

2 . La cea de a doua întrebare nu vă putem da un
răspuns în deplină cunoştinţă de cauză. Nu aţi precizat
tipul televizorului, şi oricum, dacă la televizorul dv. s-au
manifestat defecţiunile menţionate, nu se poate face o
generalizare.

3. Destinaţia şi condiţiile tehnice de utilizare a spec¬
trului radio sunt reglementate de acte normative emise
de instituţiile autorizate din România, corelate cu
normele internaţionale din acest domeniu. Utilizarea
acestui spectru presupune autorizarea funcţionării, prin¬
tre altele şi în scopul protecţiei canalelor alocate pentru
o anumită activitate. Au fost totuşi alocate o multitudine
de benzi de frecvenţă de la 9kHz până la 25GHz, ce pot
fi folosite fără licenţă, darjn aplicaţii bine stabilite şi în
condiţii tehnice restrictive. în România, cel mai recent act
normativ în acest domeniu este Decizia nr.
62/25.01.2005 a Inspectoratului General pentru
Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 138 din
15.02.2005, document ce poate fi consultat şi pe INTER¬
NET la adresa www.igcti.ro. Decizia nr. 62 cuprinde în
anexe benzile de frecvenţă, făcând trimitere la interfaţa

radio (RO-IR nr.), unde se găsesc condiţiile tehnice

respective. Şi aceste documente se găsesc la adresa de
mai sus. Materialul este foarte voluminos (necesită cel
puţin 2 dischete pentru a fi descărcat de pe INTERNET)
şi ar ocupa întreg spaţiul revistei, motiv pentru care nu-l
putem publica integrai, deşi credem că ar fi de interes
pentru foarte mulţi cititori. Vom spicui totuşi câteva date
pentru două dintre aplicaţiile expres menţionate de dv. în
scrisoare.

14. Echipamente de radiocomunicaţii funcţionând
în banda 26960-27410 kHzîn cadrul serviciului mobil
terestru (Banda civică - CB - Citizen Bând):

Banda de frecvenţe Interfaţa radio
26960-27410 kHz*) RO-IR 014
*) Cu excepţia frecvenţelor 26995 kHz, 27045 kHz,
27095 kHz, 27145 kHz şi 27195 kHz (care sunt rezer¬
vate pentru dirijarea modelelor).

în interfaţa radio IR 014 se prevede că pentru
funcţionarea cu MF, modul F3F, P < 4W e.r.p., pentru
MA, modul A3E, P < 1W e.r.p., iar pentru modul J3E, P
< 4W e.r.p., ecartul de frecvenţă fiind de 10kHz pentru
toate modurile de lucru.

15. Echipamente de radiocomunicaţii profesio¬
nale pentru mică distantă (Professional Mobile
Radio-PMR 446);

Banda de frecvenţe Interfaţa radio
446-446,1 MHz RO-IR 015
în interfaţa IR 015 se prevede că această bandă se
foloseşte în serviciul mobil terestru, în modurile de lucru
F3E sau G3E, cu P < 0,5W e.r.p., cu un ecart de 12,5
kHz.

Precizăm că e.r.p. înseamnă puterea efectiv radiată
de antenă.

Veţi găsi în documentul menţionat condiţiile de lucru
şi pentru microfoane fără fir, pentru telecomenzi, pentru
alarme şi multe alte aplicaţii, începând din domeniul VLF
şi până în SHF.

Ing. GHEORGHE REVENCO

UVIU RĂDESCU, Dr. Tr. Severin
Schema dv. este destul de “veche”, complicată ca
montaj practic şi reglajele necesită cunoştinţe teoretice
“complexe”. Recomand utilizarea circuitelor integrate
specializate. Oricum, cât de curând voi publica un mate¬
rial referitor la dublarea puterii audio.

CRISTIANSTANCU, electromaniac [email protected]
Datele transformatorului sunt foarte exacte!
Recomand citirea cu mai multă atenţie a articolului.
Smiez = 25 cm .

D. GEORGE, laşi

1 ° Tranzistorul TI are h21E prea mare! Oricum,
măriţi valoarea lui R3 = 47 kQ (100 kQ).

2° L = 20 mA (nu mai mult).

3° Pentru “linia audio” prefigurată, recomand un
amplificator audio cu circuit integrat specializat (sunt o
mulţime!)

4° Sursa de tensiune UA = 24V trebuie să fie stabi¬
lizată. Altfel “finalele SUPER- G” nu prea merg.

B. COSTIN, Bucureşti

Recomand o amplă documentare teoretică în elec¬
tronică; în caz contrar, rezultatele practice nu vor fi decât
mediocre.

Se verifică (la compresorul dinamic) punctul static de
funcţionare al tranzistorului TI şi se modifică valoarea
rezistenţei colector-bază (pe schemă 1MQ) până ce în
colector obţinem o tensiune de 6V (sursa având 12V).
Oricum, recomand abordarea unei scheme mai per¬
fecţionate, care să conţină un circuit integrat.

Recomand un mixer competent, cu circuite integrate.

Comutatoarele surselor de semnal se realizează cu
circuite integrate specializate, deoarece cele mecanice
se uzează rapid şi provoacă numai necazuri.

CONCLUZIE: Aţi abordat o construcţie complexă,
pentru care nu sunteţi pregătit teoretic. Aprofundaţi
fiecare etaj funcţional, şi ulterior puteţi realiza montajul
final.

Prof. ing. EMIL MARIAN

TEHNIUM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

Construcţii din materiale recuperate

ABILIZATOR VARIABIL de ÎNALTĂ T€NSIUN€

ing. I. LUNGU

Alimentatorul descris mai jos debitează o tensiune
iizată variabilă între 60 şi 350 V (eventual 400 V) la
curent maxim de cca 100 mA şi este prevăzut cu pro¬
be la suprasarcină şi indicaţie optică. Cu excepţia
dstorului final BUX 84 (800V; 2A; 40W), toate cele-
piese au fost recuperate din diverse montaje.
Tranzistoarele 13001 au fost recuperate de la lămpi
lomice arse şi ridică câteva probleme. Se ştie că un
izistor are factorul de amplificare p cu atât mai mare
cât baza este mai subţire, ceea ce nu este cazul
czistoarelor de înaltă tensiune. Dacă tranzistorul final
firmă” are un factor acceptabil de cca 20, tranzis-
rele 13001, fabricate cine ştie unde prin Asia, trebuie
ate pentru că am găsit exemplare cu p = 5, valoare
necorespunzătoare (necesar minimum 10), iarter-
alele sunt fie în ordinea B, C, E, fie invers (fig. 1).
ite de montare este necesară identificarea termi-
alor cu multimetrul şi măsurarea factorului p.
ot datorită factorului de amplificare mic este nece-
• ca tranzistorul final să fie un dublet. Acesta nu poate
: un Darlington simplu, deoarece în caz de suprasarcină
ssivă curentul prin tranzistorul T3 poate depăşi cu
curentul admisibil (200 mA pentru 13001) şi
Dungerea lui duce la defectarea catastrofică a mon-
ji. Rezistenţa de limitare de 2,2 kQ nu poate fi majo-
pentru că nu ar mai asigura curentul necesar bazei
dstorului T4.

Alimentarea montajului se poate face fie direct din
:ea, fie printr-un transformator de separare ridicător de
-siune, de putere corespunzătoare. Primul mod de ali¬
ntare este de evitat, deşi poate oferi o putere limitată
nai de tranzistorul final şi o tensiune mult mai puţin
nendentă de sarcină, deoarece tensiunea maxim
tenabilă nu depăşeşte 300V şi montajul este legat
/anic cu reţeaua^ putând provoca accidente grave,
fiind că experimentările de orice fel se fac de obicei
piesele întinse pe masă, fără cutie sau alte măsuri de
lecţie.

Tensiunea limită este dictată de condensatorul elec-
tic, care în general este de 400V. Condensatoarele

de 450V se găsesc mai greu, iar cele de 500V sunt rare.
Transformatorul de separare (recuperat de la un aparat
vechi cu tuburi) trebuie să asigure puterea necesară şi
în secundar o tensiune eficace U stabilită astfel încât U
x 1,41 <0,9 Ue, unde Ue este tensiunea de funcţionare
a condensatorului electrolitic, şi va fi prevăzut cu o sigu¬
ranţă în primar. La nevoie se vor scoate spire de pe
înfăşurarea secundară. în nici un caz tensiunea limită
redresată nu trebuie să depăşească tensiunea admisă
de condensator.

Reglajul tensiunii se face cu potenţiometrul P, montat
într-un divizor de tensiune care asigură un consum de
cca 3% din curentul nominal, pentru a evita vârfurile de
tensiune la funcţionarea în gol. Tensiunea de ieşire
scade ia mişcarea cursorului înspre rezistenţa de 62 kQ
şi creşte în sens invers. Se va lega astfel ca tensiunea
să crească la mişcarea cursorului în sens orar.

Protecţia la suprasarcină (de scurtă durată) este
asigurată de tranzistorul T5 (care poate fi orice tranzis¬
tor NPN de mică putere) şi rezistenţa Rsc, iar depăşirea
curentului admis este indicată prin aprinderea LED-ului
(roşu). Protecţia funcţionează astfel: curentul de ali¬
mentare care trece prin rezistenţă provoacă la capetele
ei o cădere de tensiune egală cu valoarea ei înmulţită cu
valoarea curentului. Când această cădere de tensiune
depăşeşte 0,65 V, tranzistorul T5 începe să conducă,
deturnează o parte din curentul de bază necesar duble¬
tului T3, T4, iar tensiunea livrată va scădea şi LED-ul se
va aprinde. Deci valoarea rezistenţei Rsc va fi 0,65 /I,
unde I este curentul maxim care poate fi debitat de mon¬
taj. Pentru o valoare de 6,8 Q, curentul limită va fi de cca
95 mA.

La ieşire s-a montat un bec cu neon, în serie cu o
rezistenţă de limitare, care indică prezenţa înaltei tensi¬
uni. Becurile cu neon se aprind la tensiuni cuprinse între
60V şi peste 350V, în funcţie de construcţie, şi va trebui
sortat unul care să se aprindă la cca 60V, iar rezistenţa
de limitare se va dimensiona corespunzător. Becul va fi
legat astfel încât să se aprindă electrodul cel mai vizibil,
în curent continuu, la orice tub cu descărcare în gaze

tJCCi

HN1UM iunie 2005

LA CEREREA CITITORILOR

luminează electrodul legat la catod.

Desenul cablajului imprimat, văzut dinspre piese
(prin transparenţă) este indicat în figura 2 şi dispunerea
pieselor în figura 3. La punctele desenate pe figura 3 se
vor lipi fire de culori corespunzătoare (negru pentru - şi
roşu pentru +) de 0,14 mm 2 , semnificaţia inscripţiilor
fiind: b - borna minus, b+ borna plus, La anod LED, Lc
catod LED, P o cosă a potenţiometrului, Pe cursorul
potenţiometrului.

Montajul a fost executat selecţionând piesele cu
dimensiunea minimă din cele avute la dispoziţie, iar
cablajul este foarte compact. Deci se recomandă a se
trece la execuţia lui numai după ce ne-am convins că
piesele disponibile intră în dimensiunile din desene.
Rezistenţele de putere se vor monta la 3-4 mm dea¬
supra cablajului. Rezistenţa de 62 kQ se montează la
cosa corespunzătoare a potenţiometrului şi la punctul
marcat, unde se va lega şi rezistenţa de limitare a becu¬
lui cu neon, celălalt capăt al becului fiind legat la punc¬
tul bn.

Radiatorul tranzistorului final a fost recuperat dintr-un
televizor defect şi fiind improbabil să se găsească unul
la fel, desenul lui a fost indicat în figura 4. Poate fi exe¬
cutat din tablă de cupru, aluminiu sau al^nă de 0,8-1
mm sau înlocuit cu un altul de cca 100 cm 2 .

Decupajele indicate pe desenul desfăşuratei se vor
face practicând găuri de 1 mm în colţurile dreptunghiu-

rilor 8x9 mm şi tăind cu traforajul cu pânză de tăiat
metal formele indicate în figură. Radiatorul se va monta
în găurile alungite vizibile în figura 2. După lipirea
pieselor, cablajul se va acoperi cu lac nitro pe partea
conductoarelor imprimate şi se va monta pe 4 aritre-
toaze din ţeavă de 0 5 mm cu lungime potrivită şi fixat
cu şuruburi M3 în găuri filetate direct în tabla cutiei.

Tot ansamblul se va monta într-o cutie din tablă de
oţel construită cu panou de montaj conform indicaţiilor
din numărul 1/2005 al revistei. Dimensiunile cutiei
depind de mărimea transformatorului de separare şi a
potenţiometrului. Pe panoul de montaj se vor fixa două
bucşe 0 4 mm, cu capete bine izolate, de culoare negru,
respectiv roşu, LED-ul, becul cu neon şi potenţiometrul,
prevăzut cu butonul lui de acţionare. în panoul frontal se
vor face găurile corespunzătoare.

Se va verifica funcţionarea stabilizatorului şi a pro¬
tecţiei şi pe cutie se va marca cu vopsea roşie semnul
de înaltă tensiune.

Se va avea în vedere faptul că tranzistorul final disi¬
pează maximum de putere la tensiunea minimă reglată.

Bibliografie

I. Ristea, C.A. Popescu, Stabilizatoare de tensiune,
E.T., 1984

Colecţia Tehnium

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

Stimată redacţie,

Vreau să încep adresând salutul
meu, cuvinte elogioase la adresa
redacţiei şi colaboratorilor, cât şi
Sărbători fericite pentru Crăciun şi
Anul Nou.

Toată stima pentru longevitatea
revistei, pentru rezistenţa acesteia
în timpul “iernii” comuniste, pe par¬
cursul celor 20 de ani, cât şi pentru
faptul că articolele de mulţumire şi
propagandă ceauşistă au lipsit
aproape total. îmi închipui că obliga¬
tivitatea apariţiei acestora a făcut
mai multe publicaţii să “strângă din
dinţi" şi să îşi mânjească primele
pagini cu nenumărate majuscule
pentru ca revistele lor să
supravieţuiască; îmi dau seama că
nu a fost uşor. Pe lângă aceste con¬
siderente, permiteţi-mi să remarc şi
faptul că multe articole din
‘Tehnium”, dacă tovarăşii ar fi fost
cu 5 secunde mai “deştepţi”, ar fi
putut fi considerate “subversive”,
mai ales cele referitoare la tehnici
moderne, la automatizări, telecomu¬
nicaţii, în speţă articolele ce
apăreau în almanah, în care era
vorba despre compact-disc, despre
realizările cercetării occidentale sau

americane, cât şi acele articole în
care era vorba despre televiziunea
în culori, într-o perioadă în care
mulţi români nu puteau decât să
viseze la un receptor AN cu circuite
integrate etc.

Oricum, multe din acele articole,
acum - după 15-20 de ani - le gă¬
sesc, cu surprindere, interesante şi
actuale.

Deţin o foarte mică parte din
colecţia 'Tehnium”, numere dis¬
parate, puse cu multă grijă în ordine
cronologică, dar cu foarte multe
“găuri”, începând cu 1980 până în
prezent. Cred că nu trece o zi
abţinându-mă să răsfoiesc câteva
pagini.

Un mare regret survine din faptul
că n-am avut suficientă voinţă pen¬
tru a învăţa matematică şi fizică atât
cât mi-ar fi trebuit ca să intru la o
facultate de electronică. Dar încli¬
naţiile tehnice mi-au rămas, pasi¬
unea a rămas, cele două mai trebuie
doar cultivate prin exerciţiu. Din
păcate, “marile înfăptuiri” se lasă
aşteptate din motive obiective şi nu
numai.

Totuşi, câteva montaje am făcut,
începând cu clasicul radio fără

baterii din clasa a şaptea, la care
am lucrat jumătate din vacanţa de
vară, până la o mulţime de montaje
care aşteaptă şi acum să fie asam¬
blate, module, mai ales audio, altele
ce ţin de automatizări (simple), însă
e destul de frustrant atunci când
vezi nişte scheme grozave, de mare
performanţă, care chiar se pot rea¬
liza şi în regim de amator, bineînţe¬
les cu multă atenţie şi dăruire, dar
constaţi ba că n-ai de unde să
procuri acele piese, ba că un
tranzistor costă aproape un milion şi
ai nevoie de opt bucăţi etc.

Aş vrea să revin la revistă, cu
regretul apariţiei destul de greoaie,
cât şi cu cel al apariţiei sale compri¬
mate (3 în 1); ştiu că şi dumnea¬
voastră aveţi aceleaşi regrete, aşa
că nu insist.

în ce priveşte calitatea arti¬
colelor, mă pot declara mulţumit, cu
“amendamentul” că poate totuşi ar
trebui mai mult spaţiu alocat pentru
montaje simple, abordabile în regim
de amator. Mi se par foarte lăudabile
abordările teoretice în care apar
explicaţii şi calcule de principiu, cred
că acestea stau la baza înţelegerii
fenomenelor. E clar că subiecte pre-

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

cum “Tranzistorul bipolar” sau
“Amplificatoare operaţionale” nu mai
pot fi reluate pe larg, aşa cum au
fost deja prezentate în paginile
revistei, dar cred că un mic spaţiu
alocat pentru “abecedar-işti” nu ar fi
o idee chiar rea, prezentări succinte,
principii de funcţionare, nu neapărat
foarte multă matematică, dar nişte
montaje simple şi edificatoare pen¬
tru înţelegerea unui fenomen ca
“blocare”, “saturaţie”, “comutare”
etc. s-ar putea face.

Legat de cele de mai sus, vă pot
da un exemplu din propriile pro-

aproape de la sine din paginile
‘Tehnium”-ului. în numerele 12/89 şi
1/90 se prezintă un montaj de
‘Telecomandă pornit-oprit” având la
bază principiul circuitului basculant
bistabil.

Am intervenit în schema origi¬
nală cu minime modificări, prin intro¬
ducerea fotorezistorului şi a butonu¬
lui normal-deschis, cât şi prin
scăderea rezistenţei din colectorul
tranzistorului de comutaţie T-| de la
IkQ la 680Q. O a doua problemă
s-a pus în privinţa emiţătorului, care
trebuia să fie o sursă de lumină,

că n-a fost deloc OK. Aburii lui
Bachus au ars într-o seară traf-ul.
Dar tot e bine că uneori nervii creaţi
de pagubă îţi aduc şi inspiraţia sal¬
vatoare: o protecţie - sigur, dar o
fuzibilă - nu! Nu e comodă, trebuie
calibrată (cine oare se duce până în
oraş să cumpere?) şi ei habar nu au
să facă treaba asta când nu sunt eu
acolo... Atunci e simplu! O protecţie
automată, şi cu indicator optic - să-l
vadă toată lumea. Noroc cu traf-ul
ăla pe care l-am făcut acum câţiva
ani, dinr-un radio pe lămpi, după
rebobinarea secundarului îmi dă

24V/10A

bleme ce a trebuit să le revolz: în
componenţa unui amplificator audio,
mi-am pus problema (bineînţeles,
din comoditate) deconectării acestu¬
ia de la distanţă. Condiţii: cheltuială
minimă, eventual (ceea ce a şi fost
cazul) piese obţinute din recuperări,
nepretenţioase, intervenţie minimă
în sistem şi eficienţă maximă (prin
atingerea scopului şi funcţionare
bună în timp). Având ipoteza şi con¬
cluzia, urmau - evident -
demonstraţia şi realizarea practică.
O instalaţie de telecomandă clasică,
cu lumină infraroşie modulată, ieşea
din discuţie datorită complexităţii.
Urma să realizez un agregat format
dintr-un emiţător, un receptor şi un
etaj de comandă - totul sună atât de
pretenţios... şi totuşi soluţia este nu
numai simplă, ci de-a dreptul
banală. N-am făcut nimic altceva
decât să adaptez o schemă simplă
la nevoile proprii. Soluţia a venit

ceea ce a ridicat o altă dificultate:
interacţiunea senzorului cu lumina
ambiantă. Interacţiunea am anihilat-o
printr-o asamblare adecvată a sen¬
zorului pe panoul frontal, iar sursa
de lumină, graţie progresului tehno¬
logic, este nimic altceva decât un
pointer LASER, leftin-simplu-efi-
cient, aşa cum se vede în figura 1.

O altă provocare am avut-o în
timpul facultăţii, în cămin. Cred că
este destul de cunoscut vacarmul
din camerele căminiştilor... Aeam
un TV AN chinezesc, fără carcasă,
“vai de capul lui”, dar extraordinar de
bun la meciuri sau la filme, când se
strângeau vreo 10 oameni să
privească la un ecran cât palma...
Dane, treci şi fă o sursă! Bun: 12V
alimentare, e evident. La iluminare
maximă, aparatul consuma cca 18
W. Cu un trafo dintr-un (fost) pick-
up, o punte şi 4700 pF, am crezut că
e totul OK. Dar repede s-a dovedit

12,5 V* în gol şi 11,7» la cca 100 W.
E bun! Dar îmi trebuie o protecţie
ieftină, simplă şi eficientă! Ce am?
Am un trafo, am o punte de 35 A
(cam... mărişoară), am un releu de
12 V=/ 700Q, am două “butelii” de
6800 pF/40 V şi un bec de 12 V/5 W.
Dar pe lângă punte şi trafo, ce-ar fi
dacă aş proteja şi “buteliile” la încăr¬
care? lată varianta realizată de
mine, prezentată în figura 2.

Releul anclanşează după o
perioadă de cca 1,2 s, iar în cazul
unui scurtcircuit la ieşire, releu!
declanşează suficient de rapid cât
să protejeze puntea şi traf-ul. Cu va¬
lorile din schemă se protejează efi¬
cient şi condensatoarele de filtraj
printr-o temporizare, cât şi printr-o
limitare a curentului mare de încăr¬
care, prin filamentul becului, bec
care, aflându-se conectat în serie cu
ieşirea, semnalizează foarte vizibil
avaria (scurtcircuit / suprasarcină).

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

c s =47S^r/380v

p ţ =fPW4..J

(4X1N4004...7)

2x0 P 22^R..0,47^if/6J0V

DIN NOU

D€SPR€

R€FOLOSIR€R

TUBURILOR

FLUOR6SC6NTC

Ing. BARBU POPESCU

Refolosirea tuburilor fluorescente
:e o problemă de actualitate din
riătoarele motive:

- tuburile uzate, care din păcate
nu se recuperează în mod efi-

nt, conţin o cantitate de mercur,
stal deosebit de toxic;

refolosirea lor este indicată şi
considerente economice, durata
viaţă a unui tub "ars" folosit în
jntajele prezentate în continuare
ate fi uneori egală cu a unui tub

- articolul publicat în Tehnium nr.
1 1991 a prezentat un interes

asebit pentru cititorii revistei; tre-
iie menţionat faptul că în revista
armană ELEKTOR nr. 1/1992 a
Irut un articol asemănător.
Montajul prezentat în figura 1
cesită câteva precizări.

1. Unele corpuri de iluminat
aseau pentru limitarea curentului

circuit serie Cs-Dr, datorită uti-
Irii unor bobine de şoc cu induc-
tanţa mai mică. în acest caz este
►ligatorie folosirea condensatorului
erie, lipsa sa provocând creşterea
rentului în circuit, uzura rapidă a
joului şi, în timp, arderea bobinei.

2. Montajul corect executat poate
olosi tuburi de 14-40 W în combi-
aţie cu droselele corespunzătoare.

3. Condensatoarele CI şi C2 pot
avea valori cuprinse între 0,22-0,47
^ F/630V.

4. Unele tuburi de 40 W, în
condiţiile scăderii temperaturii sub
18°C, nu funcţionează corespunză¬
tor.

Montajul prezentat în figura 2
reprezintă o adaptare a invertorului
folosit în unele "becuri economice",
în scopul folosirii tuburilor fluores¬
cente "arse". După cum se observă,
modificările se referă la scurt¬
circuitarea, pe placa invertorului, a
punctelor de conectare a fila¬
mentelor tubuluh

în scopul îmbunătăţirii
funcţionării, se recomandă ca în
funcţie de puterea tubului folosit,
condensatorul de filtraj CI şi tranzis-
toarele utilizate să aibă valorile pro¬
puse în figura 2. Menţionez aceasta
deoarece din considerente de
reducere a costurilor, CI are valori
inferioare unei funcţionări optime;
din aceleaşi considerente, şocul
SRF, notat pe schemă LI, uneori
lipseşte. Se recomandă realizarea
sa prin bobinarea a cca 30 de spire
sârmă Cu-Em 0,15-0,25 mm pe un
miez de ferită cu L = 10 mm şi <X> =
2-3 mm. După bobinare, şocul se
rigidizează cu nitrolac, după care se

introduce în un tub de PVC, conec-
tându-se ca în figura 2.

Datorită costului redus al
"becurilor economice" de fabricaţie
CHINA (cca 35 000 lei), se justifică
adaptarea lor în scopul folosirii în
corpurile de iluminat de 14, 20 sau
40 W, obţinându-se astfel un randa¬
ment luminos mult mai bun decât în
cazul "becului economic" datorită
suprafeţei radiante mai mari.

Avându-se în vedere tensiunile
de lucru mari, montajul va fi bine izo¬
lat (se poate folosi chiar carcasa
originală din material plastic, eli-
minându-se soclul E27).

Datorită faptului că invertorul
radiază energie electromagnetică,
se recomandă ca acesta să fie
ecranat, asigurându-se o ventilaţie
corespunzătoare. Se recomandă
încă o dată luarea tuturor măsurilor
de protecţie corespunzătoare.

1. Lp b 14 W: C 1 = 3,3 nF/400V;

T-, =T 2 = Mx13001

2. Lp = 20 W: Ci = 4,7 ^F/400 V;

T 1 = T 2 = M x 1301

3. Lp = 40 W: C-i = 10 + 22 nF/400 V;

T-| = T 2 = M x 1302 tMx 13003

HNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

Jocuri de lumini

pentru

BRADUL

GHEORGHE BOGDEA, Timişoara

Alimentarea montajelor se folosind diode de protecţie,
face de la baterii, dar ele pot fi Pentru folosirea jocurilor de
alimentate şi de la reţea, lumini în interiorul locuinţei se

iooko

5600

IOOKO

BC107

8C171

BC107

8C171

IOOKO

5600

IOOKO

5600

BC107

BC171

BC107

BC171

10j.iF/15V

CRĂCIUN

In cele ce urmează propun
construcţia mai multor monta¬
je electronice cu diferite jocuri
de lumini care sper că vor fi
foarte bine venite cu
ocazia sărbătorilor
de Crăciun. Aceste
montaje propuse de
mine pot fi folosite cu
succes de copiii care
vor merge cu steaua
de Crăciun. Ele se
aplică pe stea, atât în
centrul ei, cât şi pe
colţurile stelei,
creând un aspect
foarte plăcut pentru
cei din jur care o
privesc.

-O +15V

-o NUL

10uF

15V

-O +15V

8C107

BC171

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

S NUL

Dioda D5 blochează
închiderea curentului prin
condensatorul de filtraj
Dioda D6 blochează
închiderea curentului de
la redresor prin baterii

numărului de LED-uri modi¬
ficând numai valorile rezis¬
tenţelor conectate în serie cu
LED-urile, din colectorul
fiecărui tranzistor (fig. 7).

Foarte important! Dacă
unul din braţe nu se aprinde la
punerea în funcţionare, se
măsoară rezistenţa directă a
diodelor conectate în paralel
şi se urmăreşte ca fiecare braţ
să aibă aceeaşi rezistenţă,
chiar dacă numărul LED-urilor
nu este egal pe braţe.

Pe braţe se pot monta LED-uri
de culori diferite, dar se ţine
cont de curentul de lucru al
fiecărui LED.

Cele explicate mai
înainte sunt stabilite de
înaintaşii noştri KIR-
CHOFF şi OHM, prin
legile stabilite de ei.
Prin modifi¬
carea valorii con-
densatoarelor
de cuplaj din
bazele tranzis-
toarelor şi a valorii
rezistenţelor de
lOOkQ tot din baza
tranzistoarelor, se mo¬
difică ritmul de aprindere
şi stingere a jocului de
lumini.

pot efectua diferite modele de
aplicare practică după cum
urmează:

- forma unui brăduţ tăiat la
raforaj din placaj (fig. 5);

- forma unei jumătăţi de
tare (semicerc) confecţionat
din placaj, textolit, PAL
melaminat etc. (fig. 6);

- forma unei case executată
a traforaj.

Pe conturul brăduţului se
cractică orificii unde se intro-
cuc LED-urile cu vârfurile spre
âtă, executându-se conexiu-
n e pe spatele brăduţului
conexiuni cât mai scurte şi
culori de fire care nu ies
mult în evidenţă).

LED-urile pot fi de
:oate culorile exis¬
tente, iar formele pot
* rotunde, drep¬
tunghiulare,
cât rate etc.

-ranj a rea
_-D-urilor se
■ace ţinând cont
ce locul unde se
adică şi respec¬
tând anumite legi şi
culori ale naturii.

Avantajul montajului
ce care îl propun este
acela că pe fiecare braţ se
pot monta mai multe LED-uri,

atât în serie cât şi în paralel,
ceea ce permite mărirea

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

Cerculeţele simbolizează
LED-uri. Pe cercuri se aprind
aleator LED-urile, iar cele din cen¬
tru - verticale - sunt aprinse con¬
tinuu.

+15V

+ 15V

3300

Modul de conectare
a grupurilor de LED-uri
din colectoarele
tranzistoarelor

+15V

1800

"6 A,B,C,D,E

■UA.B.C.D.E

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

în revista Tehnium nr.
3/2003, la pag. 9, a fost
prezentat pentru constructorul
începător un adaptor ohm-
metru simplu. Schema, repro¬
dusă în figura 1, este intere¬
santă în principiu, dar, după
părerea mea, este utilă mai
mult în cazul măsurării de
rezistenţe de valori mici, de
ordinul ohmilor sau al zecilor
de ohmi, unde este nevoie de
mai multă precizie. Pentru alte
situaţii de uz curent, utilizarea
AVO-metruiui obişnuit
este suficientă.

Pe de altă parte,
dacă analizăm mai
atent consideraţiile
tehnico-teoretice
referitoare la acest
dispozitiv, vom ajunge
la o concluzie intere¬
santă. Se specifică în
mod expres că
diodele Dl şi D2 tre¬
buie sortate pentru a
fi identice, astfel încât
numai atunci, când
reglând pe R ca să
avem R = Rx, vom
obţine la ieşire o ten¬
siune Uo = 0.

Pe baza acestei
proprietăţi, dacă
inversăm “logica”
fenomenului, înseam¬
nă că pentru R = Rx,
deci două rezistenţe
iniţial cunoscute şi
egale, vom avea Uo =

0 numai atunci când
diodele Dl şi D2 sunt
echivalente, altfel
spus identice la ca¬
racteristici.

lată cum acelaşi
dispozitiv poate fi uti¬
lizat cu succes de
această dată ca sor-
tator de diode. Pentru
aceasta, trebuie să
avem pregătite două
rezistenţe egale, aşa
cum pentru măsurat
rezistenţe trebuia să

dispunem de două diode iden¬
tice. în felul acesta adaptorul
în sine poate îndeplini două
funcţiuni utile. Pentru
măsurarea rezistenţelor tre¬
buie să utilizăm

potenţiometrul cu scală, iar în
cazul diodelor vom utiliza o
diodă ca etalon de compara¬
ţie.

Ca realizare practică, este
util ca dispozitivul să fie pre¬
văzut cu patru perechi de
borne separate, care să per¬

mită, în funcţie de situaţie,
conectarea celor necesare la
efectuarea operaţiei de
măsurare respective, aşa cum
este prezentat în figurile 2
şi 3. în ambele cazuri,
măsurarea se termină în
momentul când la ieşire se
obţine Uo = 0.

De menţionat că, în cazul
sortării de diode identice
perechi sau pentru punţi, este
util ca tensiunea de alimenta¬
re a dispozitivului să poată fi

ADAPTOR OHMMCTRU

BIFUNCTIONAl

Pagini realizate de ILIE STOICA, Urziceni

reglată cu ajutorul
unui potenţiometru de
putere (bobinat), de la
valoarea zero la o va¬
loare mai mare. în
acest fel se poate
constata în ce măsură
caracteristicile celor
două diode care se
compară sunt identice
sau diferite în mai
multe puncte de
funcţionare. Este ade¬
vărat că diode la care
caracteristicile se

suprapun perfect sunt
greu de găsit, dar, în
funcţie de abaterea lui
Uo într-un câmp de
toleranţe admis pro¬
centual, sunt de
acceptat.

în cazul sortării
diodelor de

radiofrecvenţă, dis¬
pozitivul trebuie ali¬
mentat cu tensiune de
la un generator de
semnal cu nivelul vari¬
abil de la zero la câţi¬
va volţi.

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

în fiecare an, venirea iernii trezeşte interesul
practicării unuia din sporturile specifice. Unul
dintre acestea este patinajul. Pentru aceasta,
un sportiv amator de patinaj trebuie să dispună
de o pereche de patine potrivite. Dacă nu
aspirăm la sport de performanţă, atunci
construirea patinelor cu mijloace proprii este
cât se poate de binevenită.

Mai întâi de toate, cel interesat trebuie să
dispună de/sau să-şi procure o pereche de
ghete solide,
cu talpa

groasă, din
material de ca¬
litate, de exem¬
plu, aşa-numi-
ta “talpă de
talpă”.

încălţămintea care se găseşte azi peste tot, cu
talpa pe bază de cauciuc sau masă plastică,
turnată şi cu goluri interne, este cu totul
nepotrivită.

Dacă s-a rezolvat problema ghetelor, mai
trebuie procurat
materialul princi¬
pal necesar pentru
construirea
patinelor. Acesta
este tabla de oţel
moale cu

grosimea de 3-4
mm. Cantitatea
totală de tablă
necesară depinde
de suprafaţa totală
a tălpilor celor două ghete. Pentru aceasta, tre¬
buie desenat un “tipar de croit”, în funcţie de
mărimea ghetelor.

La început vom trasa cu creionul pe o
bucată de hârtie conturul uneia din tălpile
ghetelor, folosită ca şablon. Va rezulta un con¬
tur ca în figura 1. Trasăm apoi linia dreaptă xy
care delimitează suprafaţa tocului, egală cu
cea de pe talpa ghetei. Măsurăm dimensiunile
maxime ale lungimii şi lăţimii tălpii şi vom găsi
şi apoi vom fixa pe desen punctele A, B şi C,
D. Construim cu linii ajutătoare patrulaterul
xx’yy’ şi îi trasăm diagonalele xy’ şi yx’. Trasăm
apoi dreapta CD şi construim în acelaşi mod
patrulaterul CDD’C’ cu diagonalele CD’ şi DC’.
Se vor obţine punctele de intersecţie M şi N,
ambele pe dreapta AB. Aceste două puncte
vor reprezenta punctele principale de sprijin
ale ghetei şi deci şi ale piciorului pe patina
respectivă.

Separat de figura 1, vom trece la construi¬
rea “tiparului de croit” al patinelor - figura 2 -

pe baza mărimilor principale AB şi CD. Pe o
bucată de carton de mărime convenabilă se
trasează prima dată două linii paralele orizon¬
tale la distanţa între ele egală cu CD/5.
Deasupra şi dedesubt faţă de aceste linii se
trasează câte o linie paralelă orizontală la dis¬
tanţa CD/3, respectiv CD/4. Pe una din aceste
patru paralele fixăm două puncte, A şi B, la dis¬
tanţa AB din figura 1. între aceste două puncte
fixăm punctele M şi N la distanţele pe care

le-am găsit în
figura 1 faţă de
A sau B. Din
aceste patru
puncte vom
ridica perpen¬
dicularele AA’,
MM’, NN’ şi
BB’ care să intersecteze toate cele patru para¬
lele orizontale, notate 1, 2, 3 şi 4. In punctele
M’ şi N’ pe paralela 4 fixăm câte un punct de o
parte şi de alta a acestora, la distanţa CD/5.
Obţinem patru puncte din care coborâm per¬
pendiculare până
la paralela 2. Pe
paralela 1 se fi¬
xează un punct Al
la distanţa f faţă de
punctul Â şi un alt
punct Bl la dis¬
tanţa s faţă de
punctul B. Mărimile
f şi s se stabilesc
orientativ, în funcţie
de mărimea
ghetelor, conform datelor din tabelul alăturat.

Ghete nr.

f (mm)

s (mm)

Din punctul A’ (paralela 4), cu o rază A’A se
trasează un arc de cerc din A până la inter¬
secţia cu perpendiculara ridicată din Al. De
aici se merge cu o linie dreaptă pe rază până
la intersecţia cu paralela 2, după care se rotun¬
jeşte cu arce de cerc ca în figura 2. Punctul Bl
se uneşte cu punctul de intersecţie al paralelei
2 cu perpendiculara BB’. Pe perpendiculara
NN’ se trasează o paralelă la distanţa CD/4
faţă de paralela 3.

Având acum toate liniile ajutătoare nece¬
sare, se trasează conturul îngroşat din figura 2,
care reprezintă figura plană a unei patine.
Toate colţurile rotunjite din figură se realizează

CON STRUIŢI-VĂ
SINGURI PATINE

TEHNIUM iunie 2005

CITITORII RECOMANDĂ

după preferinţă, mai mult sau mai puţin pro¬
nunţate. După ce s-a retuşat şi s-a realizat
definitiv figura, se decupează cu foarfecă după
:ontur. Cu ajutorul acestui „tipar" ca şablon,
vom desena pe bucata de tablă cu ajutorul
-nui ac de trasat, de două ori aceeaşi figură
centru două patine.

Urmează
decuparea
'o r m eI o r
pati nelor,
care se
coate face
conform
c r ocedeului
clasic acce¬
sibil amato-
ritor, prin
c r acticarea
_nui şir de
găuri de
diametru
2.5-3 mm, la
m ei distanţe
-na de alta
s apoi prin
:â erea cu
dalta a inter-
.alelor de
metal dintre găuri. După aceasta se ajustează
conturul cu ajutorul unor pile. Spaţiile înguste
d ntre aripile de fixare a patinelor pe ghete se
^ac cu ferăstrăul pentru metale, deoarece
ucrul cu dalta ar fi greu de executat. După ce
s-a terminat decuparea patinelor, se dau
găurile de prindere în funcţie de diametrul
şuruburilor de fixare. îndoirea aripilor de
prindere se face conform figurii 3 a,b,c, după
in a punctată din figura 2, având grijă ca
“doirea să se facă în aşa fel încât o patină să

apară ca imaginea în oglindă a celeilalte, adică
inversate. De exemplu, patina din figura 3b se
potriveşte la gheata pentru piciorul stâng.
După îndoire, găurile de prindere se zencuiesc
cu un burghiu mai mare la mărimea capului
şurubului de prindere. Aceste şuruburi sunt de
tipul celor pentru lemn, dar scurtate astfel

încât, după
fixarea
patinei, să
nu stră¬

pungă total
talpa
ghetei. Este
suficient
dacă
pătrund în
talpă maxi¬
mum 3/4
din gro-

s i m e a
acesteia.

Pentru
ca tălpile
patinelor să
reziste mai
bine la fre¬
carea cu
gheaţa,
este bine să fie călite. Pentru aceasta, se
încălzeşte talpa fiecărei patine cu o flacără
(lampă de benzină sau pistol de sudură) până
la roşu deschis, apoi se introduce brusc patina
în apă.

După ce se ascut tălpile patinelor la polizor,
ele se pot fixa cu şuruburi pe tălpile ghetelor,
desigur având grijă ca vârful patinei să coin¬
cidă cu vârful ghetei.

Dacă vrem ca patinele să aibă un aspect
mai frumos, ele se pot bruna sau nichela.

TEHNIUM iunie 2005

RADIOAMATORISM

Pagini realizate cu sprijinul

Federaţiei Române de Radioamatorism

RRDIORCCCPTOR pentru 3,5 si 7 MHz

Este realizat după o schemă
simplă bazată pe 3 circuite
integrate. A fost propusă de
VK3AWC - în memoria lui
W1FB şi publicată în SPRAT
nr. 116 din 2003.

Frecvenţa intermediară s-a
ales 1,75 MHz pentru a permite
recepţionarea benzilor de 3,5 şi
7 MHz folosind un singur VFO
(5,25-5,55 MHz).

Nu este nevoie de comuta¬
toare de bandă, circuitul de la
intrare se acordează cu ajutorul
unui condensator variabil dublu
în intervalul 3,5-7,1 MHz.

Frecvenţele de 3,5 şi 7,
precum şi celelalte până la 3,8 şi
respectiv 7,3 MHz, coincid pe
scala receptorului.

Armonicele oscilatorului BFO
de 1,75 MHz apar pe frecvenţele
de 3,5 şi 7 MHz şi permit
determinarea limitei inferioare a
benzilor. în situaţia când benzile

sunt zgomotoase, un mic
comutator permite introducerea
unui trimer şi modificarea cu cca
5 kHz a frecvenţei BFO-ului
pentru a putea vedea exact care
este semnalul de marker.

Circuitele NE612 se folosesc
atât ca etaj de mixare cât şi ca
detector de produs. Amplificarea
este determinată de tensiunea
de RF Gain, care modifică
polarizarea la pinii 1 şi 2 de la
ambele integrate NE 612.
Această tensiune se modifică
între 0,5 şi 2,IV. Normal este
1,2 V. Surprinzător, această
variaţie nu modifică frecvenţa
VFO-ului sau BFO-ului.

După filtrul trece-bandă de la
intrare semnalele sunt mixate
(VFO-3,5 MHz sau 7-VFO)
rezultând semnale de 1,75 MHz.
După amplificare urmează
detecţia. Semnalele de JF se
aplică printr-un filtru RC la

potenţiometrul de volum şi apoi
la amplificatorul de JF.

Alimentarea se poate face cu
tensiuni cuprinse între 9 şi 12V.
Un stabilizator 7806 asigură o
tensiune de 6V pentru circuitele
NE612.

Toate bobinele sunt realizate
pe toruri mici tip T50-2,
folosind conductor de CuEm de
0,35-0,4 mm. Astfel:

LI, L2 - conţin câte 40 spire
(20 spire bobinate bifilar); LI are
un primar de 6 spire;

L3 (VFO) - 30 spire cu priză
la spira a 10-a;

L4, L5 - 72 spire (18 spire
bobinate quadrifilar).

Pe schemă s-a marcat unul
din capetele înfăşurării, atunci
când bobinajul a fost multifilar.

Traducere Y03APG

TEHNIUM iunie 2005

RADIOAMATORISM

Aparatul este destinat măsurării
Secvenţelor înalte până la 30 MHz cu o
'ezoluţie de citire de 10 sau 100 Hz.
mecvenţa maximă măsurată este dictată de
performanţele primului numărător CI-7 (vezi
schema electrică). Dacă se foloseşte
orcuitul integrat CD 4029E (produs Texas
Instruments) pot fi măsurate frecvenţe de
oână la 35-36 MHz.

Frecvenţmetrul se alimentează de la o
sursă de curent continuu cu tensiunea de

răi

If3 iV.
*%!

«rs

«î

4HF

a. ^ _

^ « j—

2 -2
II

Dacă se foloseşte un
cristal cu frecvenţa de 2
MHz se va face un ştrap
(sub CI-17, înainte de
plantarea acestuia) între
punctele I şi A, pentru
cristale cu frecvenţa de 4
MHz - între pinii I şi B, iar
pentru 8 MHz - între I şi
C. Semnalul divizat de
CI-7 este aplicat divizoru-
lui dublu decadic CI-16.
Ieşirea acestuia (pin 6)
ajunge la borna S.
Intrarea următorului divi-

T* 4 —

M J

m -*r —

_ a-
“ ■

« £

'-ry

} J

~1 , «-3 -*

T- 1

= Hh

IAvL

^ 1

—14-*° Ş t t

--s*

PŞ:

‘2V şi este pre¬
văzut cu un stabi-
I zator de 5V de
7 pul 7805.

Descrierea
schemei electrice

Semnalul supus
măsurării este apli¬
cat pe baza tranzis-
torului TI care are rolul
de amplificator - formator de 5
semnale TTL. Semnalul amplificat
se aplică primului divizor decadic de
tipul 74HC490 (1/2).

In continuare urmează o cascadă de
5 numărătoare programabile de tipul 4029.
eşirile acestora (în cod BCD) ajung la

78F

TdrH!—*

■»

r _i

■ui-

■MM

1 V-”

o îi

. ajuna

decodoarele binar - 7 segmente de tipul 4543
care sunt conectate de asemenea manieră
'-icât să se folosească afişaje cu anodul comun.
Anozii comuni (legaţi toţi în paralel) se ali¬
mentează de la sursa de +5V în serie cu 3 diode
ce tipul 1N4007. Aceste legături se fac în exteri-
or, pe afişaie, iar anodul comun se conectează
a borna AC.

Pentru baza de timp sunt folosite circuitele
megrate CI-14 ... CI-17 şi jumătate din CI-13.
Se pot folosi cristale de cuarţ cu frecvenţa pro-
prie de rezonanţă de 2,4 sau 8 MHz. Cu ajutorul
condensatorului trimer C.TR se realizează
etalonarea frecvenţmetrului. Dacă valoarea
maximă a lui C.TR (33 pF) este mică, se va
conecta în paralel un condensator C4.

oHGfrHr-4?
Lii

- pin 13) este conectată la borna M.

Circuitul integrat CI-14 de tipul 74LS08 (care
conţine 4 porţi Şl) realizează semnalele nece¬
sare funcţionării corecte a frecvenţmetrului.
Acestea sunt:

a. Semnalul LATCH care se aplică pe bor¬
nele LATCH DISABLE ale decodorului 4553 -
legate toate în paralel. Observaţie: se folosesc
denumirile din catalogul întreprinderii MICRO¬
ELECTRONICA - ediţia 1990.

b. Semnalul de restare a numărătoarelor
de tip 4029 care se aplică pe bornele PRESET
ENABLE.

c. Semnalul MERGE-STĂ ce se aplică la

MHz

€

TEHNIUM iunie 2005

ca* iffl§'HZm<nA3n

RADIOAMATORISM

borna CARRY IN a primului numără¬
tor CI-7.

Cum se arăta la început, se pot
măsura frecvenţe cu rezoluţii de 10
sau 100 Hz. Când dorim să folosim
rezoluţia de 100Hz este necesar să
se facă ştrap între bornele M şi S.
Dacă se doreşte o rezoluţie de 10Hz
(cu rata de citire de 1 secundă)
atunci se va folosi cea de a doua jumă¬
tate a numărătorului dublu decadic
74HC490 (CI-13). In acest caz trebuie
făcute următoarele conexiuni: se
unesc bornele S cu T şi N cu M.

Acest frecvenţmetru a fost proiec¬
tat pentru a fi folpsit, în special, ca
scală numerică. în acest caz este
suficientă rezoluţia de 100Hz, cu rata
de măsurare de 0,1 secunde.

Numărătorul de bază foloseşte cir¬
cuitele integrate CI-7 ... CI-12 care
sunt programabile. Programarea se
face pentru fiecare numărător separat.

Să presupunem că lucrăm pe
frecvenţa de 14,143 000 MHz.
Deoarece avem o rezoluţie de citire a
frecvenţei de 100 Hz, vom putea afişa
numai cifrele 14,1430 MHz.

Să presupunem că folosim un
VFO cu frecvenţa reglabilă în limitele
5,0000-5,5000 MHz.

Dacă toate bornele JAM ale CI-7
... CI-12 vor fi legate la masă,
frecvenţmetrul va afişa valoarea'
05,0000 MHz (sau 05,5000 MHz).
Pentru a lucra pe frecvenţa de
144,1430 MHz, VFO-ul trebuie să
aibă frecvenţa de 5,1330 MHz.

Frecventa intermediară se presupune
a fi 9,0000 MHz.

Dacă dorim ca frecvenţmetrul să
afişeze valoarea 14,1430 în loc de
05,1430 trebuie să scădem din prima
valoare pe cea de a doua, adică
09,0000. Prima cifră (de la dreapta la
stânga, în cazul nostru 0) reprezintă
sutele de Hz, cea de a doua - miile
de Hz (kHz) şi aşa mai departe, ulti¬
ma cifră (a şasea) - zecile de MHz.
Se observă că primele cifre afişate nu
trebuie modificate. Se va modifica
doar cifra a 5-a. Asta înseamnă că la
resetare, la cifra a cincea trebuie să
apară valoarea 9 în loc de zero.
Pentru aceasta se va folosi tabelul
următor, privind modul de conectare
a bornelor JAM în funcţie de cifra pe
care dorim să o obţinem (la
resetare).

Pentru exemplul prezentat, atunci
când dorim ca cifra a 5-a (care indică
unităţile de MHz - CI-5) să fie 9, vom
conecta bornele J1 la +5V, iar J2 şi J4
la masă. Acest exemplu este valabil
pentru cazul în care VFO-ul
generează semnale cu frecvenţa
cuprinsă între limitele 5,000-5,3000 şi
noi lucrăm în banda de 14,000-
14,3000 MHz.

“Jonglând” din modul de
conectare a bornelor JAM (pe
schemă notate cu J), se poate folosi
orice fel de VFO pentru oricare bandă
folosită.

Schema cablajului imprimat este
prezentată la scara 1:1. Deoarece s-a
folosit cablaj imprimat realizat pe o
singură faţă şi deoarece au fost evi¬
tate trecerile printre 2 pini alăturaţi ai
circuitelor integrate, cablaj mai greu
de realizat în condiţiile de amatori, au
fost folosite unele ştrapuri.

Când se trece la plantarea compo¬
nentelor electronice pe placa cu
cablaj imprimat, trebuie început cu
realizarea ştrapurilor, deoarece unele
dintre acestea trec pe sub circuitele
integrate. După ce se termină cu ştra-
purile, se plantează rezistoarele iar
apoi componentele “mai volumi¬
noase”, circuitele integrate, conden¬
satoarele, cristalul de cuarţ şi stabi¬
lizatorul 7805. Dacă nu se dispune de
un circuit integrat tip 74HC490, se
poate folosi şi 74HC390, realizând o
mică operaţie estetică la cablaj şi
anume: se întrerup traseele de masă
care ajung la pinii 4 şi 12. Apoi se
unesc (cu o sudură “mai bogată”) pinii
3 cu 4 şi 12 cu 13.

Parametrii electrici ai celor două
circuite (74HC490 şi 74HC390) sunt
identici.

în figurile 2 şi 3 se prezintă cabla¬
jul imprimat (scara 1:1) şi desenul de
amplasare a componentelor.

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

Majoritatea navomodelelor propulsate de motoare
electrice trebuie să aibă în dotare un variator electronic
de turaţie, care să permită şi inversarea sensului de
rotaţie al elicei sau zbaturilor. Un astfel de variator tre¬
buie să permită un reglaj continuu al turaţiei elicei, mai
ales în manevrele de acostare.

în magazinele de specialitate se vând astfel de varia-
toare de viteză, dar la preţuri prohibitive pentru majori¬
tatea tinerilor constructori amatori. Cu două-trei sute de
mii de lei se poate realiza un astfel de montaj care pe
piaţă se vinde cu 3-r5 milioane.

în figura 1 este prezentată schema de principiu a
unui astfel de variator-inversor, care este capabil să
comande motoare electrice cu puteri de până la 60W.
Contactele releului miniatură REL trebuie să suporte
curenţi de rupere de minimum 10A.

Dacă motorul (motoarele) comandat are o putere
mai mare de 60 W, se va înlocui tranzistorul T5
(2N3055) cu un altul de putere mai mare, astfel încât şă
suporte lejer sarcina introdusă de motorul comandat. în
acest caz se va utiliza un alt releu REL, ale cărui con¬
tacte să suporte curentul absorbit de motor. Tranzistorul
T5 trebuie montat (prin două
şuruburi) cu carcasa metalică
lipită de un radiator adecvat
din aluminiu. De regulă, acest
radiator se poate confecţiona
dintr-o tablă din aluminiu cu
lungimea de cca 50 mm,
lăţimea de 40 mm şi grosimea
de 0,5 mm. Radiatorul, împre¬
ună cu tranzistorul T5, se mon¬
tează deasupra carcasei în
care este încasetat restul mon¬
tajului electronic al variatorului
- inversor de turaţie. Punctul
median (de neutru) se
reglează cu ajutorul
potenţiometrului semireglabil
PI, astfel:

- se cuplează variatorul la
canalul respectiv al receptoru¬
lui de telecomandă:

- se alimentează (porneşte) emiţătorul de teleco¬
mandă;

- se alimentează apoi şi receptorul;

- se aduce manşa respectivă a emiţătorului în poziţie
neutră (pe mijloc);

- motorul electric care este legat la bateria sa (nu cea
de 4,8 V, care alimentează aparatura de recepţie), de
regulă începe să se învârtească cu o viteză de rotaţie
oarecare, chiar dacă manşa de comandă a emiţătorului
este la mijloc;

- se roteşte cursorul potenţiometrului PI într-un sens
sau altul până în momentul în care motorul electric
(comandat de releul REL) se opreşte;

- deplasând progresiv manşa emiţătorului în sus,
arborele motorului electric trebuie să înceapă să se
învârtească din ce în ce mai repede, astfel încât atunci
când manşa ajunge în poziţie maximă şi turaţia motoru¬
lui să ajungă la valoarea maximă. Sensul de rotaţie al
motorului şi respectiv al elicei antrenate trebuie să fie
corespunzătoare deplasării navomodelului spre înainte;

- deplasând în sens invers manşa emiţătorului,
turaţia motorului electric trebuie să scadă progresiv şi
continuu până la 0 (atunci când aceasta ajunge pe
punctul neutru);

- continuând deplasarea manşei înspre poziţia de
jos, motorul trebuie să înceapă să se învârtească din ce
în ce mai tare, dar în sens invers, până când turaţia lui

atinge valoarea maximă. în acest caz şi manşa respec¬
tivă trebuie să fie în poziţia cea mai de jos.

Sensibilitatea montajului se reglează cu
potenţiometrul semireglabil P2 (fig. 1).

întregul montaj electronic al variatorului - inversor de
turaţie, cu excepţia tranzistorului T5, se montează pe o
plăcuţă de circuit imprimat.

întrucât amplasarea pieselor nu este critică,
realizarea circuitului imprimat şi poziţionarea compo¬
nentelor rămân la latitudinea constructorului.

După realizarea, reglarea şi verificarea funcţionării
corecte a variatorului - inversor de turaţie, faţa placată a
circuitului imprimat va fi protejată prin acoperirea cu un
strat de lac incolor.

Racordarea electrică la receptorul de telecomandă
se face prin intermediul a trei fire subţiri izolate, care
sunt cositorite la pinii unei cuple standard conjugată cu
cea a receptorului respectiv. Celelalte extremităţi ale
acestor fire se cositoresc la circuitul imprimat corespun¬
zător figurii 1. Firele de legătură dintre baterie, variator
şi electromotor vor fi mai groase, în concordanţă cu con¬
sumul maxim al motorului (motoarelor) care antrenează
elicea (elicele) modelului.

Variatorul a cărui schemă
este prezentată în figura 1
funcţionează cu marea majori¬
tate a receptoarelor de teleco¬
mandă. Există totuşi unele
receptoare cu care acest varia¬
tor nu poate să funcţioneze,
motorul în acest caz învârtindu-se
de regulă în permanenţă. Dacă
această situaţie nedorită apare
şi se ştie sigur că nu există nici
o defecţiune de montare sau
reglaj al variatorului, schema
din figura 1 se completează cu
cea reprezentată în figura 2. în
acest caz variatorul-inversor va
funcţiona împreună cu orice fel
de receptor de telecomandă
digital-proporţională.

Lista de piese (fig. 1)

Cil; CI2 => MMC4011

C8 => 2,2pF/10V

T1;T2 => BC 171

R1 => 680Q

T3 BC 251

R2 => 470Q

T4;T6 => BD140

R3 => 220kQ

T5 => 2N3055

R4 => 4,7kQ

D1;D2=> 1N4148

R5 => 4,7kQ

D3; D4=> 1N4007

R6 => 56k£2

CI => 47nF

R7=> IkQ

C2 => 47p.F/10V

R8 => 100Q

C3 => 47nF

R9 => 4,7kQ

C4 => 1nF/10V

R10 => 10Q

C5 => 47nF

R11 => 6,8kQ

C6 => 10nF

R12=>6,8kQ

C7 =>10nF

REL => Vezi textul

Lista de piese (fig. 2)

T7;T8 => BC 171

R14 => 3,3kQ

R13 =>10kQ

R15 => 3,3kf2

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

UTILIZnnCfl CRISTALELOR de CURAJ

în STAŢIILE de TCICCOMRNDR

Orice staţie de telecomandă digital-proporţională,
realizată industrial, este prevăzută cu o pereche de
cristale de cuarţ: unul pentru pilotarea oscilatorului de
'naltă frecvenţă din emiţător şi celălalt pentru receptorul
superheterodi’nă. Diferenţa dintre frecvenţa de oscilaţie
a cuarţului din emiţător şi a celui din receptor este în
majoritatea cazurilor de 455 kHz, ca de exemplu la
staţiile Futaba, Robe, Skyleader, Sanwa, Conrad,
.Mutiplex etc. Această dife¬
renţă poate avea şi alte valori.

Astfel, la Graupner ea este de
457 kHz iar la Piko-FM 27 este
de 460 kHz etc.

Ca regulă generală, trebuie
ştiut că nu orice cuarţ din
emiţătorul de telecomandă
merge cu orice cuarţ din
receptor. Staţiile moderne
prezintă, aproape fără
excepţie, facilitatea schimbării
perechii de cristale (din emiţă¬
tor şi respectiv receptor).

Dacă se comandă un sin¬
gur model (aero, navo sau
auto), în general nu este nece¬
sară schimbarea perechii de
cristale. în concurs, însă, când
mai multe modele participă
simultan la întrecere, poate fi
necesară înlocuirea cuarţurilor
atunci când două sau mai
multe staţii emit pe aceeaşi
frecvenţă. Dacă nu s-ar face
acest lucru, staţiile în cauză
s-ar perturba reciproc. Din
acest motiv, participanţii la
concursurile naţionale, inter¬
naţionale, continentale sau
mondiale trebuie să aibă cel
puţin patru (uneori şase)
perechi de cuarţuri în benzile
de frecvenţă alocate.

în fiecare ţară, autorităţile
au alocat benzi de frecvenţă
pentru telecomandă, astfel
încât să nu fie deranjat traficul
profesional.

Deşi, în general, organiza¬
torii concursurilor precizează
benzile de frecvenţă pe care
pot funcţiona staţiile de teleco¬
mandă în ţara respectivă, este
bine ca participanţii să
cunoască cu mult timp înainte
frecvenţele admise. în acest fel
au posibilitatea să se doteze
din timp cu cristale de cuarţ sau
chiar cu staţii de telecomandă
care pot fi utilizate în concursu¬
rile din ţările respective.

In baza acestor considerente, se prezintă mai jos
cinci tabele cu canalele şi frecvenţele autorizate în prin¬
cipalele ţări din Europa. Frecvenţele nominalizate în
aceste tabele sunt autorizate de regulă şi în ţări de pe
celelalte continente.

NOTĂ:

1. Rubricile înnegrite reprezintă frecvenţele
(canalele) de emisie autorizate pentru ţara respectivă.

TABELULI

Alocarea frecvenţelor în banda de 27MHz

Canal

Frecventă

(MHz)

vra

26.965

26.975

27.985

pggg&

27.995

yHH

27,005

27.015

27,025

27.035 _

37,045

: , i- \ ~ . ' ‘ '

' '

27.055

27.065

27,075

27.085

27,093

27.105

27 J 15

itfgî

27,125

27.135

liUiî-ESr

27.145

gtggggjffi

pfeg

27.155

27,165

27.175

z:s

27.185

: 27.195

27,205

27,215

t 27.225

28 J

27.235

27.215

27,255

• ' 1

27.265

27,275

LEGENDA:

iii

Germania

Belgia

Austria

Danemarca

Franţa

Italia

VII _> Luxemburg

VIII -> Norvegia

IX => Olanda

X —> Suedia

XI => Elveţia

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

2. Pentru
uşurinţă se utilizează
noţiunea de “canal”;
concurenţii nu trebuie
să ţină minte frecvenţa
pe care emite staţia,
frecvenţă marcată pe
cuarţ sau pe apără¬
toarea acestuia. De
exemplu, frecvenţei de
emisie 27145 kHz îi
corespunde canalul 19
(notat K19).

3. Cuarţurile

sunt de două feluri:
pentru staţii cu modu¬
laţie de amplitudine
(MA) şi pentru staţii cu
modulaţie de

frecvenţă (MF). Nu se
vor folosi cuarţuri MA
pentru MF sau invers,
întrucât de regulă
staţiile nu funcţio¬
nează în aceste
condiţii.

4. Să nu ne mire
dacă pe unele cuarţuri
pentru emiţătoare cu
MF vom citi
inscripţionată o
frecvenţă egală cu
jumătate din cea de
emisie. De exemplu,
pentru K19 (f = 27145
kHz) vom citi 13152,5
kHz. De regulă, aceste
staţii cu MF folosesc
cuarţuri a căror
oscilaţie pe fundamen¬
tală are frecvenţa pe
jumătate din cea a
semnalului radiat de
antena emiţătorului.
Procedeul este utilizat
datorită faptului că
modulaţia tip MF este
mai uşor de realizat în
aceste condiţii.

5. în tabele
unele frecvenţe
(canale) sunt scrise cu
litere şi cifre îngroşate.
Din anumite motive,
care nu fac obiectul
acestui articol, aceste
frecvenţe sunt de
preferat; la unele con¬
cursuri este permisă
numai utilizarea aces¬
tor frecvenţe.

6. Puterea ma¬
ximă radiată de ante¬
na unui emiţător de
telecomandă nu tre¬
buie să depăşească
1,9W.

TABELUL 2

Alocarea frecvenţelor în banda de 35MHz

Canal

Frecvenţă

(MHz)

35,010

35.020

35.030

64.

35.040

35,050

35*060

35.070

35.080

35*090

35,100

35.110

35,120

35,130

35.140

35,150

35,160

35,170

Bii

35.180

";3r

35,190

35,200

LEGENDĂ:

VII Luxemburg

VIII :=> Norvegia
XX =* Olanda

X Suedia

XI ^Elveţia

TABELUL 3

Alocarea frecvenţelor In banda de 40MHz

LEGENDĂ:

I ==> Germania

II =>' Belgia

III => Austria

IV =» Danemarca

V ==> Franţa

VI => italia

VII => Luxemburg
Vin => Norvegia

IX Olanda

X => Suedia

XI r* Elveţia

I => Germania

II =>■ Belgia

III =& Austria

W => Danemarca

V => Franţa

VI => Italia

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

TABELUL 4

Alocarea frecvenţelor în banda de 41MHz

Cazuri

Freownţ*

(MHz)

IX j

400

41,000

401

41,010

402

41,020

403

41.030

: - - j

404

41,040

405

41,050

406

41,060

407

41.070

rţttăţqilîi

408

41,080

flfWpjijf

409

41.090

410

41,100

411

41,110

4 12

41.120

413

R 1,130

414

41,140

415

41.150

416

41,160

417

41.170

418 ~

41.180

419

41,190

420

\ 41.200

LEGENDĂ;

=> Germania

VII Luxemburg

=> Belgia

Vm => Norvegia

iii

-> Austria

EX => Olanda

ÎV

=$ Danemarca

X _> Suedia

=> Franţa

XI => Elveţia

=> Italia

TABELUL 5

Alocarea frecvenţelor In banda de 72MHz

Canal

Frecvenţă

(MHz)

200

72.000

202

72.020

204

72.040

206

72.060

208

72.080

—

210

72.100

212

72,120

214

72,140

216

72.160

218

72.180

Sfeş&î

220

72,200

222

72,220

224

72,240

Hpr".

226

72.250

228

72.280

200

72,300

232

72.320

"234

72,340

236

72.360

238

72.380

240

72.400

242

72.420

244

72.440

246

72.460

248

72.480

250

72.500

LEGENDA:

I •=> Germania VII => Luxemburg

II => Belgia vm ~> Norvegia

III

=* Austria

Olanda

=> Danemarca.

»► Suedia

=> Franţa

-> Elveţia

_> Italia

TEHNIUM iunie 2005

-TEHNIUM MODELISM-

DESCĂRCAREA

CONTROLATA

A ACUMULATOARELOR Ni-Cd

Lista de piese

TI = BC107
T2 = BD138
R1 = 11 kQ
R2 = 330 Q
R3 = 47-50 fi/1 W
R4 = 82-100 Q
P = 10 kfi lin.

în prezent, majoritatea staţiilor
de telecomandă sunt alimentate
în special din acumulatoare alca¬
line Ni-Cd. Utilizarea bateriilor
uscate pentru alimentarea aces¬
tor staţii este de domeniul trecu¬
tului, datorită unor inconveniente
precum: siguranţa scăzută în
funcţionare; autodescărcare;
curenţi de descărcare mici în
raport cu cei ai acumulatoarelor;
se pot utiliza o singură dată;
rezistenţă internă mare; pericol
de curgere a lichidului extrem de
corosiv din interior; preţ de cost
ridicat raportat la durata de
funcţionare.

Pentru sportivi şi în special
pentru cei de performanţă, uti¬
lizarea acestor baterii este de
neconceput.

Datorită calităţilor lor - curenţi
mari debitaţi; posibilitatea de a fi
reîncărcaţi de peste 1000 ori; si¬
guranţă mare în exploatare; preţ
de cost relativ scăzut, raportat la
durata totală de exploatare - acu¬
mulatorii şi în special cei "uscaţi"
Ni-Cd sunt utilizaţi în exclusivi¬
tate pentru alimentarea staţiilor
de radiotelecomandă, motoarelor

electrice (care acţionează mo¬
delele), instalaţiilor de automati¬
zare şi control simulatoare de
zgomot, sirene navale etc.

Acumulatoarele alcaline Ni-
Cd, pe lângă calităţile lor, prezin¬
tă şi două deficienţe. Pentru a
analiza mai bine aceste defi¬
cienţe, precum şi modul de reme¬
diere a lor, vom lua în conside¬
rare un exemplu practic.

Un receptor superheterodină
de telecomandă este alimentat
de regulă dintr-o baterie (grup)
de patru acumulatoare Ni-Cd
0,5Ah înseriate. întrucât fiecare
acumulator are la borne o tensi¬
une de 1,2-1,3 V, tensiunea cu
care se alimentează receptorul şi
implicit servourile aferente este
de 4,8-5,2 V.

Firma constructoare (Saft,
Sanyo, Warta etc.) recomandă
încărcarea neîntreruptă a aces¬
tor acumulatoare sub un curent
constant de 50 mA, timp de 14
ore. Să presupunem că aceste
acumulatoare sunt utilizate în
timpul unui concurs cca 30 de
minute. Este evident că în condiţii
normale, acumulatoarele sursei

de alimentare a aparaturii de
radiorecepţie şi execuţie de pe
model nu se descarcă complet.
Ele se descarcă până la un anu¬
mit prag, practic necunoscut,
deoarece nu se poate şti de câte
ori şi pe ce durată au fost acţio¬
nate servourile modelului în timpul
respectivului concurs. Se pune
întrebarea: în aceste condiţii, cât
trebuie ţinute la încărcat, evident
tot sub curentul constant de 50
mA, cele 4 acumulatoare? Nu se
poate răspunde direct la între¬
bare, deoarece prin măsurători
de tensiune şi curent nu se poate
determina pragul de descărcare;
acumulatoarele prezintă aceeaşi
tensiune la borne de 1,2 V şi
când sunt descărcate pe sfert şi
când sunt descărcate la jumătate
sau mai puţin. A le încărca 14 ore
cu 50 mA este evident o
greşeală, deoarece ele nu sunt
complet descărcate. Mai mult,
s-a constatat că descărnând şi
încărcând parţial acumulatoarele
Ni-Cd, după un număr de cicluri
capacitatea acestora scade sem¬
nificativ; este vorba de acel
fenomen de "memorie". Corect

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

este. să descărcăm întotdeauna
acumulatoarele până la pragul
inferior admisibil şi apoi să le
încărcăm sub curent constant,
numărul de ore indicat de firma
constructoare (de regulă 14 ore),
în felul acesta se păstrează inte¬
gral capacitatea iniţială a bateriei
de acumulatoare şi totodată se
evită suprasolicitarea acestora
din cauza unor încărcări exce¬
sive.

Aplicând această metodă,
durata medie de viaţă a acumula¬
toarelor de regulă se dublează,
bineînţeles în „cazul unei
exploatări corecte. în felul acesta
şi după 8 ani de folosire, nu apar
căderi şi nici micşorări semnifica¬
tive ale capacităţii lor.

Montajul propus în figura 1
este simplu şi poate fi realizat de
orice constructor amator.

Funcţionare

Conectând bateria de acumu¬
latoare (în cazul acesta, patru
acumulatoare Ni-Cd 1,2 V/0,5
Ah) între bornele A (+4,8 V) şi B
(masă), tranzistorul TI, coman¬
dat în bază prin divizorul
potenţiometric R1-P, se
deschide. Acesta, polarizându-i
direct baza, deschide tranzistorul
T2. în această situaţie, sursa for¬
mată din cele patru acumula¬
toare înseriate începe să se
descarce prin rezistenţa R3 şi
ramificaţia R4-LED. Dioda elec-
troluminiscentă se aprinde,
indicând astfel derularea proce¬
sului de descărcare a bateriei de
acumulatoare. Când tensiunea la
bornele acesteia atinge pragul
inferior (prestabilit prin semi-
reglabilul P), cele două tranzis-
toare se blochează, descărcarea

rămân parţial încărcate. După
terminarea ciclului de descăr-
care-încărcare, bateria de acu¬
mulatoare poate fi utilizată în
deplină siguranţă, pentru ali¬
mentarea aparaturii de radiore-
cepţie-execuţie.

Este indicat ca acest ciclu de
descărcare-încărcare să fie rea¬
lizat în preziua fiecărui concurs.

Reglaje

Se ştie că un acumulator Ni-
Cd este descărcat la limita infe¬
rioară atunci când tensiunea din¬
tre bornele acestuia ajunge la
0,8+0,85 V. Din motive de sigu¬
ranţă, în cazul de faţă este reco¬
mandat să se aleagă ca prag
inferior valoarea de 1 V. Alegerea
acestei valori scade nesemnifica¬
tiv capacitatea acumulatorului,
dar permite evitarea descărcării
excesive a acestuia şi depistarea

Schema cuprinde în principal
două tranzistoare, dintre care
unul "npn", de mică putere, iar al
doilea "pnp", de putere medie.
Ambele tranzistoare sunt cu sili¬
ciu. Tranzistorul TI poate fi un BC
107; 108; 171; 172 (A, B sau C),
cu un factor p = 75+120.
Tranzistorul T2 este un BD 136;
138; 140; 2N1613; 1711; 2219
etc., cu un p = 50 + 100. Dioda
electroluminiscentă va fi un LED
uzual, preferabil de culoare roşie
şi cu corp cilindric (pentru
uşurinţa montajului). Cele patru
rezistenţe (R1+R4) sunt chimice,
cu puterea de 0,1+0,5 W.
Excepţie face rezistenţa R3, care
va fi de 0,5+1 W.

se întrerupe şi LED-ul se stinge.
Pragul de blocare-deschidere,
deci de descărcare - oprire este
în cazul prezentului montaj de
maximum 0,025 V. El nu
depăşeşte trei sutimi de volt.
După stingerea LED-ului, bateria
de acumulatori se decuplează şi
se pune imediat la încărcat.

O variantă practică a unui
încărcător cu generator de curent
constant a fost descrisă într-un
număr anterior al revistei
"Tehnium". Acum ştim exact care
va fi timpul de încărcare, şi
anume 14 ore, timp indicat de
firma producătoare. In felul aces¬
ta, acumulatoarele respective
nici nu se supraîncarcă şi nici nu

rapidă a acumulatoarelor defecte
(scurtcircuitate sau întrerupte).

Să luăm din nou în conside¬
rare exemplul de mai sus cu
patru acumulatoare de 1,2 V/0,5
Ah înseriate. Dacă unul din cele
patru acumulatoare este defect,
indiferent de gradul de încărcare
a celorlalte trei, tensiunea la bor¬
nele sursei nu va atinge 4V; ea va
fi cuprinsă între 3,6 şi 3,9 V. în
această situaţie LED-ul va
rămâne stins, cu toate că cel
puţin trei dintre acumulatoare
sunt încărcate (chiar cu 100%).

Un al doilea element esenţial
care trebuie luat în considerare
este modul de descărcare. Astfel,
pentru acumulatoarele Ni-Cd 0,5

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

Ah/1,2 V curentul optim de
descărcare este de 0,1 A; pentru
1,2 Ah/1,2 V de 0,2 A; pentru 1,7
Ah/1,2 V de 0,3 A etc.
Acumulatoarele de 4 Ah/1,2 V
pot fi descărcate cu un curent de
0,6-5-0,7 A.

Sigur că toate aceste acumu¬
latoare pot fi descărcate cu
curenţi mai mici, fără nici un
impediment, dar în acest caz va
creşte timpul de descărcare
(până când LED-ul se stinge).

Pe baza acestor considerente
vom trece acum la reglarea pro-
priu-zisă a aparatului de descăr-

47 ohmi, până când miliamper-
metrul mA indică aproximativ 100
mA. în locul rezistenţei R3 se
poate utiliza un semireglabil cu
valoarea de 100 ohmi, care se
reglează (pornind de la valoarea
ohmică maximă a acestuia) până
când curentul de descărcare indi¬
cat de miliampermetrul mA (fig.
2) va fi de 100 mA. Se măsoară
cu un AVO-metru valoarea semi-
reglabilului şi se înlocuieşte
acesta din urmă cu o rezistenţă
chimică fixă de aceeaşi valoare
ohmică. în felul acesta se sta¬
bileşte (reglează) valoarea

este pnp, iar T2 este npn. Şi în
acest caz, ambele tranzistoare
vorji cu siliciu.

în încheiere se menţionează
că pentru fiecare treaptă de ten¬
siune este necesar câte un astfel
de descărcător. Mai corect,
descărcătorul unui grup de 4
acumulatoare Ni-Cd nu poate fi
utilizat pentru 3, 5, 7, 8 sau mai
multe acumulatoare, chiar dacă
acestea sunt de acelaşi tip şi
mărime.

Astfel, în cazul unei staţii de
telecomandă la care emiţătorul
se alimentează dintr-o sursă de 8

care controlată. Vom lua acelaşi
exemplu de patru acumulatoare
Ni-Cd 0,5 Ah/1,2 V, înseriate.

1. Pragul minim al acestei
surse, după cum am văzut mai
sus, va fi de 4 V, iar curentul de
descărcare de 100 mA (variaţii
între 90 şi 110 mA sunt accep¬
tabile în practică).

2. Se încarcă cele patru acu¬
mulatoare înseriate sub un
curent constant de 50 mA, timp
de 10-14 ore.

3. Se decuplează acumula¬
toarele şi se leagă apoi bornele A
şi B ale descărcătorului din figura
1, prin intermediul unui mi-
liampermetru de circa 250-300
mA, valoare maximă la cap de
scală, şi al unui voltmetru de 15-
20 V (fig. 2). Ambele vor fi, evi¬
dent, pentru curent continuu.

4 Se reglează semireglabilul
P, până când dioda LED se
aprinde ferm.

5. Se tatonează valoarea
rezistenţei R3 în jurul valorii de

curentului de descărcare.

6. Se lasă în continuare acu¬
mulatoarele respective să se
descarce (sub curent de 100 mA)
până când voltmetrul (fig. 2)
indică valoarea de 4 V.

7. Se roteşte cursorul semi-
reglabilului P până în momentul
în care dioda LED se stinge. Cu
aceasta reglajul aparatului este
terminat. Se pot face, dacă este
cazul, mici retuşuri, dar în gene¬
ral nu este nevoie.

8 Se încasetează întregul
montaj într-o cutie adecvată din
material plastic. în capacul cutiei
se practică un orificiu de 5 mm, în
care se încastrează LED-ul astfel
încât partea luminoasă a acestu¬
ia să poată fi văzută din exteriorul
cutiei. Bornele A şi B se leagă la
bateria de acumulatoare printr-o
cuplă complementară. Este reco¬
mandabilă o cuplă de servome-
canism. Se va lega plusul la plus
şi minusul la minus.

în figura 3 este prezentată o
variantă la care tranzistorul TI

acumulatoare Ni-Cd 0,5 Ah/1,2 V,
iar receptorul dintr-o sursă de 4
acumulatoare de acelaşi tip, vor fi
necesare două astfel de descăr-
cătoare: unul reglat pentru pragul
minim de 8 V şi la un curent de
descărcare de 100 mA, iar
celălalt pentru un prag minim de
4 V, la acelaşi curent de descăr¬
care. Dacă, în locul acumula¬
toarelor Ni-Cd 0,5 Ah/1,2 V se
folosesc altele de capacitate mai
mare (de exemplu, 1,2 Ah/1,2 V)
grupate tot câte 8 şi, respectiv, 4,
se pot folosi descărcătoarele de
mai sus, dar timpul de descăr¬
care va fi evident mai lung.
Descărcarea acumulatoarelor de
capacitate mai mică cu descărcă-
toare pentru acumulatoare de
capacitate mai mare nu este
posibilă, din cauza curenţilor
prea mari de descărcare, curenţi
ce suprasolicită acumulatoarele
în cauză, ducând în ultimă
instanţă la scoaterea prematură
din uz a acestora.

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

COMANDA A DOUĂ ACICC

TOT SAU NIMIC

P€ UN SINGUA CANAL

AL STATICI DIGITAI-PAOPOATIONAIC

TEHNIUM iunie 2005 03

TEHNIUM MODELISM

cdm

GND

Cd9?2

în cazul navomodelelor radio-
comandate şi acţionate electric,
cum sunt cele din clasele F2,
este necesar un dispozitiv elec¬
tric sau electronic care, fiind
comandat de un emiţător digital
- proporţional, pune sub tensi¬
une, într-un sens sau în celălalt,
motorul sau motoarele de
acţionare a elicelor modelului.
Frecvent se utilizează servome-
canisme de construcţie industri¬
ală, cărora li se ataşează două
microcontactoare. Un astfel de
servomecanism este scump şi
greu de procurat.

Cu piese relativ puţine, acce¬
sibile şi la un preţ de cost mult
mai scăzut, un constructor ama¬
tor poate să-şi realizeze un astfel
de montaj, sigur în funcţionare,
fiabilei care necesită reglaje sim¬
ple. în cele ce urmează este
prezentat un asemenea montaj
care, realizat îngrijit,
funcţionează de la prima încer¬
care.

Schema de principiu este
prezentată în figura 1. Semnalul
rezultat la ieşirea radioreceptoru¬
lui comandă după caz, în funcţie

de lungimea crenelului, unul din
cele două monostabile TI; T3
sau T2; T4. Dacă lungimea
impulsului de comandă (crenel)
este cuprinsă între 1,9 şi 2,2 ms,
tensiunea din baza tranzistorului
T5 devine pozitivă şi în ultimă
instanţă releul 9î1 este activat.
Tranzistorul T6 fiind PNP, nu este
influenţat de această tensiune
pozitivă care apare şi în baza lui.
In consecinţă releul $?2 nu este
acţionat. Motorul electric care
antrenează elicea (elicele) navo-
modelului este pus sub tensi¬
unea sursei de alimentare prin
intermediul unuia din montajele
prezentate în figurile 2, 3, 4 sau
5. Acţionând spre înainte manşa
emiţătorului, navomodelul tre¬
buie să se deplaseze înainte.
Deplasând manşa în poziţia de
mijloc (impulsul de comandă are
în acest caz o lungime de
1,6+1,8 ms), releul tWI trebuie să
decupleze, oprind motorul
(motoarele) de propulsie.
Deplasând spre înapoi manşa
emiţătorului, impulsul va avea o
lăţime de 1,5+1,2 ms. în acest
caz tranzistorul 17 continuă să

rămână blocat, dar se deschide
T8, care la rândul său activează
releul 9î2 şi în ultimă instanţă
comandă rotirea în sens invers a
elicei navomodelului.

în figura 2 este prezentată
schema de principiu a unui etaj
final de _ comandă a motorului
electric. în funcţie de consumul
maxim (cu rotorul blocat) al
motorului electric M, se vor alege
tranzistoarele T1VT4. Pentru
clasa F2, de regulă sunt indicate
tranzistoarele din schemă: orice
tranzistor BD tip NPN de 2
amperi. Dacă motorul este mai
puternic, se pot utiliza tranzis-
toare 2N3055. Când acestea se
încălzesc peste 50+60°C vor fi
prevăzute cu radiatoare termice
corespunzătoare. Sursa de ali¬
mentare poate fi comună sau nu.
în ultimul caz (preferabil) o sursă
de 4,8 V va alimenta receptorul
de telecomandă şi montajul din
figura 1, iar cealaltă sursă
(6+24V) va alimenta prin inter¬
mediul montajului din figura 2
motorul electric de propulsie. în
funcţie de puterea acestuia se va
alege mărimea sursei de ali-

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

mentare. Pentru tranzistorul
2N3055, puterea absorbită de
motorul electric nu poate depăşi
60W. Dacă este necesară uti¬
lizarea unui electromotor mai
mare se vor monta tranzistoare
2N3055 în paralel. în acest caz
radiatoarele termice pot fi
comune pentru fiecare din
perechile de tranzistoare cuplate
în paralel. Curenţii suportaţi de
contactele 1 şi 2 (fig. 2) nu
depăşesc 200 mA. Aceasta per¬
mite utilizarea unor relee
miniatură (9t1;9t2) simple,
uşoare şi de mici dimensiuni, de
preferinţă REED, ermetic

închise, cu un singur contact nor¬
mal deschis. Tensiunea de
anclanşare va fi de cca 3,5 Vc.c.,
iar curentul mai mic de 50+60
mA. Am preferat în toate cazurile
utilizarea releelor deoarece a
rezultat că sunt cele mai sigure,
simple şi permit decuplarea gal¬
vanică totală, cu toate avantajele
ce decurg din aceasta. în acelaşi,
timp se reduce substanţial şi
nivelul paraziţilor electrici care se
pot propaga prin sursa de ali¬
mentare. Astfel, cu un simplu fil¬
tru LC montat clasic între periile
şi masa electromotorului, nivelul
paraziţilor electrici se reduce la o

valoare care nu mai influenţează
funcţionarea receptorului de tele¬
comandă. Dacă amatorul con¬
structor dispune de relee elec¬
trice cu un contact închis şi altul
deschis, contacte ce suportă
curenţi mai mari decât curentul
maxim ce poate trece prin elec¬
tromotorul navomodelului, atunci
se poate utiliza montajul din figu¬
ra 3. •

Schemele prezentate în fi¬
gurile 4 şi 5 se pot folosi atunci
când se dispune de relee
miniatură cu un singur contact
(de felul celor care sunt în figura
2), al căror curent de rupere este

TEHNIUM iunie 2005

TEHNIUM MODELISM

superior celui absorbit de
motorul propulsor.

în schema din figura 4 tranzis-
toarele TI şi T2 sunt de tip PNP
(BD 136-140, 236-240 etc.), iar
cele din figura 5 sunt de tip NPN
(BD135; 137; 139; 235 etc.).

în situaţia în care contactele
releelor 911 şi 912 nu suportă
curentul absorbit de electromo¬
torul M se poate utiliza schema
din figura 6. Cu o astfel de
schemă pot fi comandate
motoare electrice ce absorb zeci
de amperi. Prin contactele 1 şi 2
ale releelor de comandă 911 şi
912 trec curenţi de maximum 250

trebuie să suporte aceiaşi curenţi
ca şi tranzistoarele TI şi T2.

Lista de piese

Figura 1

T1-T5 => BC171

T6 ^ BC 251

T7 => BD 140

T8 => BD 139

D1-D4 => 1N4148

CI; C2 => 0,1pF

C3; C4 => 1 nF

C5; C6 => 1 piF/10V

C7; C8 => 10p.F/10V

R1; R2 => 30kD

R3; R4; R7; R8 => 2,2kQ

911 ;912 => Vezi textul
Figura 2

TI -T4 => BD 139
R1; R4 => 330Q

Figura 4

TI; T2 => BD 136
Dl; D2 => 1N4002
R1; R2 => 19kQ

Figura 5

TI; T2 => BD 137
Dl; D2 => 1N4002
R1; R2 => lOkfi

GND

mA. Tranzistoarele T1-T4, de
acelaşi tip, se vor alege în funcţie
de consumul maxim al motorului
de propulsie M. Diodele Dl şi D2
din schemele din figurile 4 şi 5

R5; R6 => lOOkft
R9; R10; R17;R18^47kQ
R11; R12; R21; R22 ^ 1 kO
R13; R15; R19; R20 ^ 10kQ
R14; R16 => 8,2kQ

Figura 6

T1;T4 => BC250
T2; T3 ^ BD438
Dl ;D2 => 6SI6

TEHNIUM iunie 2005

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că LED-urile ^

au pătruns în sfera corpurilor de iluminat, extinzându-şi 14

aplicabilitatea - la concurenţă cu clasicele becuri cu

incandescenţă - pe măsură ce performanţele lor (luminozitate, randament, durată de viaţă) se per¬
fecţionează spectaculos de la un an la altul.

Un astfel de exemplu este prezentat în articolul “Un spot de iluminare cu LED-uri albe”, publicat în
revista Electronique Pratique, nr. 289, decembrie/2004, pag. 68-69, autor G.lsabel.

Pentru aplicaţia propusă sunt recomandate LED-urile albe de mare luminozitate (8000 med), în
capsulă de cristal O 5 mm, cu tensiunea de alimentare de 3,6 V şi curentul nominal de 20 mA.

Din acelaşi număr al revistei Electronique
Pratique vă mai semnalăm articolul “O mini-
alarmă autonomă” (pag. 34-37, autor P.
Oguic).

Este vorba despre o alarmă multifuncţio¬
nală, cu diverse posibilităţi de semnalizare,
memorare, temporizare etc., realizată cu aju¬
torul unui circuit integrat specializat de tip CS
9543.

în varianta autonomă, alarma se poate ali¬
menta (timp de mai multe luni) de la un acu¬
mulator cu plumb de 2 Ah, curentul său în
starea de “veghe” nedepăşind cca 350 pA.

IL,

c mpt*

OKU'vwte

Ai încercat la

Cauţi ? - Nu găseşti ? - E prea scump ?

www.trioda.ro

Multimetre,Telecomenzi,Trafo linii,Componente electronice
Cataloage din magazinele din Oradea sau prin poştă :
HIFISHOP : str.Primăriei nr. 48 ,tel.:0259-436.782
CONTACT : str.Şelimbărului nr.2 , tel.: 0259-267.223
Cod nostal: 410209 ORADEA, Fax:0259-210.225,