Iustin Iliesiu — Sangerari ardelene (1944)

SANGERARI 
Ain 


POEZII 


EDITURA REMUS CIOFLEC 


acoromanica.ro 


IUSTIN ILIEŞIU 


SÂNGERĂRI 
ARDELENE 


POEZII 


EDITURA «REMUS CIOFLEC» — BUCURESTI 


www.dacoromanica.ro 


SANGERARI ARDELENE 
1940 — 1944 


www.dacoromanica.ro 


SPRE BIRUINŢĂ 


www.dacoromanica.ro 


SPRE BIRUINȚĂ 


Dlui Președinte dr. IULIU MANIU 


Cu ochii dornici de viață nouă, 
Cu sufletul călit de suferință, 


Pe-un vârf de munte voiu cânta din tulnie 


Să chem Ardealul meu spre biruință. 
Veni-vor cete de voinici răsleţe, 
Din văgăuni de codru, de prin sate, 
Să chiue, cutremurând pământul, 
Pe drum de preamărită libertate. 


Vor răsuna câmpiile române 

De pașii celor ce-au sorbit necazuri, 
Stropind pământul strămoșesc cu sânge 
Vom sfărâma vremeinice zăgazuri, 
S'agită'n aer braţele vânjoase, 

Păduri de steaguri, în cununi de soare, 
Cu mine»alături vor porni pribegii 

Pe drumul către marea sărbătoare. 


www.dacoromanica.ro 


Din rănile ce le purtăm în inimi 

Vor înflori miresmele nădejdii, 

Simţim în noi cum reînvie Dacii 

In luptele cu clocot de primejdii. 
Porni-vom hotăriți, prin jertfe arele, 
Să înălțăm Ardealul din ruină — 

Nu-i om pe lume să ne-oprească pașii, 
Pe drumul care duce spre lumină. 


Mijește ziua mântuirii noastre, 
Măreaţia zi de judecată dreaptă, 
Vom dărâma toţi idolii minciunii, 
Căci frații și părinții ne așteaptă. 
Acolo unde plâng cumplit Românii 
Ingenunchiați de jug și de mâhnire, 
Clădi-vom stâncile eternității 

Pe drumul care duce spre unire. 


Pe-un vârf de munte voi cânta din tulnic 
Cântări de dureroasă pribegie, 

Căci mai avem o țară care plânge 

Și vom pleca, s'o scoatem din robie. 

Tot mai puternic freamătă poporul 

In hotărârea lui nectrămutată: 

Străinilor ce ne-au prădat moșia, 

Nu vom lăsa Ardealui niciodată, 


Pribegi, fiți gata, goarnele răsună | 
Topi-se-vor pe fruntea noastră norii — 
Pe drumul către plaiuri ardelene 
Incununa-vom ara cu victorii. 

Fiţi tari și mândri cum erau strămoșii 

In luptă pentru sfânta lor credință — 
E-aproape ziua care ne va duce 

Pe drumul către marea biruinţă | 


www.dacoromanica.ro 


SATUL MEU 


Satul meu din munții Rodnei, cu ghirlănzi de trandafiri, 
Leagăn al copilăriei cu duioase amintiri, 

Cu cerdacuri înflorite, aur sfânt în spice grele, 

Cu cântări fermecătoare de zefiri în nopți cu stele, 
Cu păduri și căprioare, cu comori ca în povești — 
Satul meu din munții Rodnei, ești al meu și tot nu ești... 


Vremuri dragi de altădată | 

Case pline de lumină, în parfumul de muşcată, 

Zâmbete și tinerețe, lăutari şi şezători, 

Foți-Frumoși şi Cosânzene, veselie, freamăt, flori... 
Someșul, curgând în vals printre sălcii plângătoare, 
Asculta cum cântă brazii când se'nalță către soare, 

lar în nopțile senine, povestind cu fagi bătrâni, 

Asculta alean de doină şi ciobanii pela stâni, 

A văzut cum vin și pleacă, tot mereu pe-aici, dușmani — 
Dar pe noi ne-au pus de pază Dacii falnici şi Romanii... 


9 — 


www.dacoromanica.ro 


Satul meu din munții Rodnei, cu grădini de pomi în floare, 
Astăzi nu mai are horă, nu mai are sărbătoare, 

Nu mai cântă lăutarii, nu mai are bucurie — 

Satul meu din munții Rodnei a căzut în grea robie... 

Stau bătrânii duși pe gânduri și așteaptă să sosească 

De pe plaiurile scumpe caldă slovă românească... 

În tăcere de amurguri parc'aud mereu suspine, 

Gemete de robi în lanţuri. Inchisorite sunt pline 

De bătrâni ce poartă'n suflet dorul neamului unit, 

De țărani cu ochii umezi și cu sufletul cernit... 


Satul meu din munții Rodnei, cu căsuțele curate, 

Azi e plin de supărare, nu mai are libertate ! 

Au plecat flăcăii'n lume, nu mai este primăvară — 
Satul meu din munții Rodnei a rămas în altă țară... 
Doliu se coboară'n inimi, jale multă și venin, 

Căci duhovnicii credinţei au fost duși la Seghedin. 
Stau bisericile 'nchise, turma-i fără de păstori, 
Clopotele nu mai cântă, nu mai sunt în straturi flori, 
Trec jandarmii și husarii cu dispreţ în ochi și silā, 
Țara geme sfâșiată, iar dușmanul n'are milă... 


Satul meu din munții Rodnei, nu mai plânge 'nstrăinat | 
Ale fiilor tăi inimi pline de nădejde bat. 

In curând schimba-vom jalea în eroică pornire, 

Să-ţi aducem libertate şi viață și unire | 

Stau viteji cu arma 'n mână, cu privirile spre tine — 
Cine va opri dreptatea și avântul nostru, cine ? 

In curând porni-vom lupta, sună goarna de plecare, 
Steagul biruinții noastre parcă-l văd lucind în zare... 


www.dacoromanica.ro 


SCRISOARE 


Ție mamă-ți scriu aceste şire 

Să te'ntreb, din nou, de sănătate — 
N'auzi noaptea, stând de veghe tristă, 
Dorul meu la geamu'nchis cum bate? 


Rătăcesc îngândurat și singur 

Și alerg, precum ateargă valul, 

Dar cu fiecare zi de luptă 

Mai aprins îmi arde'n ochi Ardealul 


Țara mea e dincolo de zare, 

Unde numai gândut mai pătrunde... 
Am avut în sat o casă albă — 
Unde-i satul meu și casa, unde ?... 


Clopotele cântă'n înserare : 

E înmormântare, ori paradă? 
Inima de cremene oftează, 
Pțânge'n mine sbucium de baladă. 


www.dacoromanica.ro 


11 — 


Pentru cine se înalță ruga ? 

Cui i-e cupa plină de otravă ? 
Cine-și poartă moaștele durerii 
Și-și îndreaptă sufletul spre slavă? 


Noaptea, când tăcerea mă adoarme, 
Picurând surâsuri reci din gene, 

Vin ciobanii visurilor mele 

Să-mi șoptească doine ardelene. 


Simt cum stau la pândă măerenii 
Cu topoare, coase și cuțite, 
Cum înalță pumnii spre dreptate 
Cum le joacă ochii in orbite... 


Singur, fără rude, fără prieteni, 
Cine mă alungă 'n lume, cine ? 

Port în suflet Măgura cu brazii, 
Someșul îmi gâlgâie în vine. 


Nu mă plec destinului în cale, 

Din viață sorb voinţa dacă — 
Vor veni și primăveri cu soare, 
Căci durerea-aceasta o să treacă. 


Ție mamă-ți scriu acum scrisoare, 
Căci ești ostenită și bătrână. 

Tu mi-ai răsădit în suflet cântec, 
M'ai purtat, când eram mic, de mână 


Te zăresc cum treci pe-o cărărue 
tLângă-un cimitir cu cruci de piatră, 
Sau îmi cauţi urmele în vreme, 
Stând cu ochii umezi lângă vatră. 


www.dacoromanica.ro 


Când te'ndrepți spre moară cu porumbul, 
Despre mine-ţi cântă 'ncet arinii.., 

— Ce-ţi mai scrie, oare, domnișorul? 
Te întreabă, rând pe rând, vecinii. 


Tu le spui că dăltuesc în stâncă 
Slove pentru dragoste de țară, 
Câ-mi închin eternității visul 
Și-apoi plângi în fiecare seară... 
Sunt sătul de-atâta pribegie, 
Nu mai plânge, mamă, supărată. 


E aproape ziua revederii, 
Voi veni și eu acasă-odată.,, 


www.dacoromanica.ro 


13 — 


BISERICUȚĂ VECHE 


S'aude glas de rugăciune şi sue 'n țară ca un val — 
În satul meu e ruinată bisericuța de pe deal. 


Nici clopotele nu mai cântă, nici toaca'n turnul vechi de lemn, 
Doar crucea stărue în zare strălucitoare de îndemn. 


Bătrâni cu capete plecate, când trec cu pasul legănat, 
şi şterg o clipă ochii umezi și-și spun: Cristos a înviat | 


Copiii au ieșit fa soare, dar chipul lor e ofilit, 
Cuprinşi de jalea ce-i umbrește, privesc mereu spre Răsărit. 


— 14 


www.dacoromanica.ro 


Așteaptă parcă să sosească un sol iubit din alte ţări, 
Un sol ce rătăcește singur pe 'ndepărtatele cărări. 


Aleargă dorul, călătorul, spre frații care au plecat... 
lar mamele cu ochii tulburi își spun: Cristos a înviat | 


Cojiți de vreme și furtună pereții-abia mai dăinuesc, 
Altarul, cu parfum de smirnă, a fost și este românesc. 


Visează îngerii'n icoane îndurerați și lăcrimând, 
lar sfinții vechi dela Nicula se tot întreabă: până când?... 


15 — 


www.dacoromanica.ro 


— 16 


DOINĂ 


Tu, doină, zestre românească, 
Eşti o comoară fermecată, 

Te poartă neamul nostru 'n suflet, 
Căci te-ai născut cu noi odată. 
Pornită din isvorul vremii 

Pe când plecau la luptă Dacii, 
Te-ai revărsat peste durerea 
Ce-o simt bogafii și saracii. 


Tu ai țâșnit din brazi de munte, 
Din mândre cetini de pădure, 
Dușmani năvălitori, prin veacuri, 
S'au străduit mereu să fure 
Scântria duioșiei tale 

Ce-alină jalea noastră-adâncă, 
Dar le-a 'nfruntat porniea oarbă, 
Statornicia ta de stâncă. 


www.dacoromanica.ro 


Tu ești cântarea cea mai sfântă 
Pe care o purtăm în sânge, 

Tu liniștești aprinsa frunte 

Și mângâi ochiul care plânge. 
Când bucuria ne'ncunună 
Ne-asterni surâsul tău pe faţă, 
Și'n cărțile durerii noastre 

Cu slove de-aur scrii prefață. 


În primăvară, pe ogoare, 

Te cântă lângă plug ţărenii, 
În codrii cu tălăngi și turme 
Din fluere te plâng ciobanii. 
Te cântă 'ndrăgestiți fiacăii 
Și pâlcuri de secerătoare, 
Te plâng nevestele la sapă, 
Cosașii prin livezi în floare. 


Prin fân înmiresmat bătrânii 
Te-ascultă trişti și greu oftează, 
In șoapta ta adorm copiii 

Și țara veche o visează. 
Lăutele îţi cântă versul 

lubirea focul când aprinde, 
Ești talisman ce vindeci rana 
Din inimile suferinde. 


Asculți cum curge mustu'n crama, 
Când toamna s'a oprit în vie, 
Câte-un haiduc pe-un murg călare 
Te poartă'n inima-i pustie. 

La sfat în şezătoare, iarna, 

Tu stai cu moșii dela sate, 

Și răscolești din spuza vremii 
Atâtea amintiri uitate. 


www.dacoromanica.ro 


17 - 


— 18 


Te plâng pribegii fără ţară, 

Te cântă pe cărări drumeții, 

În svonul leturghiei tale 

li spun durerile poeții. 

Tu simți mâhnirea cum .se'ntinde 
In țara unde-i ud obrazul, 

Și 'mparți cu frații mei amarul, 
Să fie mai ușor necazul. 


Ne-aduci pe aripile tale 
Credinţa noilor victorii, 
Când soarele dreptății sfinte 
Alungă de pe ceruri norii, 
Când, ascultând chemări de clopot, 
Suspină 'n glasul tău părinții, 
Și strălucesc făclii de soare 
Peste pământul suferinții. 


Prin veacurile de răstriște 

Cu suflul cald al melodiei, 

Ai semănat nădejdi de aur 

Pe 'ntreg cuprinsul României, 

Și 'mbărbătezi vitejii falnici, 
Căci ești din țara noastră ruptă, 
Le vindeci rănile cernite 

Pe unde tot mai aprig luptă. 


Tu, doină, care-ai plâns cu hohot, 
Să cânți din nou azi bucuria, 
Căci neamu 'ngenunchiat o clipă, 
Cu sânge-și scrie iar mândria. 
S'audă regii din morminte, 
Străbunii cei cu suflet mare, 

Că noi le apărăm pământul 

Și stăm de veghe la hotare. 


www.dacoromanica.ro 


SINGUR 


iși scutură copacii frunza. 

Pustiu și ploaie. Umezeală... 

Eu, biet pribeag, cu ochii 'n lacrimi, 
Trec rătăcind prin Capitală. 


Privesc spre fara 'n care doina 
E tot mai plină de mâhnire, 

Și toată inima așteaptă 
Războiul sfânt de mântuire. 


Departe, în Ardeal, departe, 
E satul ce m'a fermecat, 
Acolo frații stau pe gânduri 
Cu tricolorul sfâșiat. 


Trăesc sub stăpânirea morții 
Intunecaţi de grea robie — 

În satul meu din munții Rodnei 
l-atâta inimă pustie... 


www.dacoromanica.ro 


19 — 


-= 20 


Stă mama 'n prag cu ochii tulburi, 
Privind la merii din livadă — 
Feciorul drag și nepoțelul 

De mult nu pot veni s'o vadă. 


Se 'nchină noaptea la icoane 
Și 'n piept nădejdile îi cresc, 
Dar ziua spulberă dușmanii 
Întreg avântul românesc. 


Pustiu și ploaie. Cade frunza 
Pe străzi. În aer umezeală. 
Biet călător, cu dor în suflet, 
Trec rătăcind prin Capitală, 


Și simt cum tot învie 'n mine 
Batalioane de asalt — 
Ardealul de dincoace luptă 
Pentru Ardealul celălali |... 


www.dacoromanica.ro 


PRIMĂVARĂ ROMÂNEASCĂ 


Slăvită zi de soare plină, 

Cu cântece de libertate, 
Aducătoare de lumină 

Pe inimile 'ndurerate, 

Pornesc la luptă pentru tine 
Viteji români, fără de număr, 
Și 'nfruntă moartea nemiloasă 
Eroii, umăr lângă umăr. 


Noi te-așteptăm în svon de rugă 
Evlavioși, lângă altare, 

Și ochii 'nlăcrimați te cheamă, 
Slăvită zi de sărbătoare | 

In ploi de gloanțe și 'n furtună, 
Voinicii noștri, cu credinţă, 

Iși apără de fulger steagul — 
Slăvită zi de biruinţă | 


www.dacoromanica.ro 


21 — 


Apari împodobită 'n aur 
Pe căile întunecate, 
Și-aprinzi în ochii tuturora 
O flacără de libertate. 

Tu străluceşti în diademe, 
Inseninând cuprinsul ţării, 
Dela hotarul care plânge 
Şi până'n largurile mării. 


Prin norii ce ne-apasă fruntea 
Tu faci în inimi să 'nflorească 
A libertății floare sfântă 

De veșnicie românească. 
Atâtea mame "'ndurerate 
Imploră drumuri de lumină, 
Să plece fratele, viteazul, 

La fratele care suspină... 


Slăvită zi, când vii în țară, 
Pribegii toţi îngenunchiază, 
Cerșind pentru Ardealu 'n doliu 
Din slava ta, măcar o rază; 

Să ardă și acolo soare, 

Să bata inimile toate, 

Și să rodească îar pământul 

In cântece de libertate | 


www.dacoromanica.ro 


LÂNGĂ LEAGĂN 


Nani, nani, pui cuminte, 
Noaptea 'ntinde aripi sfinte, 
Pleacă-ţi capu 'ncetișor, 
Să-l sărut cu drag și dor, 
Dragul mamei puișor... 


Soarele pe deal apune, 
Totul este rugăciune, 
Florile adorm și ele, 
Licăresc pe boltă stele, 
Satu 'ntreg a adormit — 
Fie-ţi somnul liniștit. 


Numai în Ardeal, departe, 
S'aud gemete de moarte. 
Plânge neamul în tăcere, 
Plin de griji și de durere. 


www.dacoromanica.ro 


23 — 


— 24 


Nani, nani, pui cuminte, 
Căci din cerurile sfinte 

In caleasă 

De mătase 

Vin doi îngerei spre casă. 
In podoabe de scântei 
Patruzeci de fluturei 
Inhămatu-s'au la rudă — 
Vizitiu o paparuaă.., 

Vin prin zări de mărgărint, 
Cu potcoave de argint, 

Și pe unde trec, ca vântul, 
Doarme tot mai greu pământul... 


Numai din Ardea! străbate 
Glas îndurerat de frate, 
Strigăt după libertate. 


Nani, nani, puisor, 

Dormi cuminte, dormi ușor, 
Căci în codru la izvor 

S'a oprit un călător 
Mândru ca un visător. 

Își aşterne gluga jos — 
Oare nu e Făt-Frumos ? 
Unde-a fost fără de țel 

Cu toiagul de oțel? 

N'a fost oare prin Ardeal, 
Să mai cânte din caval 
Dulce cântec românesc, 
Pentru fraţii ce robesc ?... 
Face-o cruce și se 'nchină, 
lar pe fruntea lui senină 
Poartă raze de lumină. 
Ochii mari acum i-a 'nchis — 
Pe pământ şi 'n ceruri vis... 


www.dacoromanica.ro 


Numai în Ardealul meu 
Plâng Românii tot mai greu... 


Lanurile dorm. Pe moină 
Rar s'aude câte-o doină. 
Și de-odată toate tac, 
Numai zina din cerdac 
Mai aruncă flori pe lac. 
lar când luna de aramă 
Peste-a cerului maramă 
Părul galben îl destramă, 
Ca o albă arătare 

Zina pleacă la culcare, 
Și adoarme — gând curat — 
Intr'un leagăn fermecat. 


Numai în Ardeal mai plânge 
Neamul înecat în sânge... 


Nani, nani, scump odor, 
Dragul mamei puișor, 
Ingerii ce stau de pază 
Lângă leagăn și veghează, 
In curând vor ajuta, 

Ca să fie țara ta 

Cu Ardealul! de-altă dată, 
Mândră, mare și bogată... 
Dormi cuminte, somn ușor, 
Dragul mamei puișor. 


www.dacoromanica.ro 


CASA MEA 


Casă tristă din Ardeal, ce-ai rămas pe mâni străine, 
Cine ţi-e stăpânul azi, casă dragă, spune-mi cine ? 


Alungat de-un neam străin am plecat în pribegie, 
Jalea te-a învăluit și-ai rămas de-atunci pustie, 


Rătăcind din loc în loc și prin ploi și'n vreme bună — 
Cât am pătimit de-un an, cine poate să o spună? 


Casă veche din Ardeal, prinsă de furtuni și moină, 
Eu în tine am simțit cel dintâi fior de doină. 


— 26 


www.dacoromanica.ro 


Dar au năvălit dușmani: hoardă neagră de pe pustă, 
Și-au adus în satul meu lăcomie de lăcustă. 


Fără milă te-au răpit, îmbrăcând Ardealu'n pară, 
Și de-atunci tot rătăcesc, biet pribeag fără de ţară. 


Dar acum s'a isprăvit, sună gearna de plecare, 
Pe pământul românesc soare nou pe culmi răsare. 


Sub drapelul tricolor voi veni din nou la fine, 
Casă dragă din Ardeal, să te scot din mâni străine... 


27 — 


www.dacoromanica.ro 


— 28 


RUGĂ 


Doamne, noi nu-i cerem aur, 
Nici mărire, ci dreptate | 
Dă-ne satele frumoase 

Cu icăsuțele curate | 

Satele, în care plânge 
Neamul nostru în robie, 
Unde ne-am trăit pe vremuri 
Anii din copilărie. 


In aceste sate triste 

E viața românească, 

Și părinții se închină 

Cu credință strămoșească. 
Dar de multă vreme, Doamne, 
Plâng și-așteaptă libertate, 
Căci au fost din trupul țării 
Fără milă sfâșiate. 


www.dacoromanica.ro 


Ele sunt moșia noastră, 

Stavilă din vremuri grele, 
Steagul tricolor al ţării 
Fâlfâia cândva prin ele. 

Dar venit-a fără veste 
Freamăt negru de furtună, 
Și de-atunci Românul plânge 
Și dușmanul se răsbună... 


Peste țărișoara noastră: 
Suflet smuls din România, 
Norii negri greu apasă, 
Corbii și-au întins comnia. 
Fraţii cei rămași acolo 
Gem în jug și-așteaptă ora, 
Când dreptatea va învinge 
Peste vrerea tuturora. 


Doamne, noi nu-Ți cerem aur, 
Dă-ne satele furate, 

Dă-ne vetrele străbune 

Și bisericile toate. 

Dă-ne frații și pământul 
Sfâșiat de-atâtea ghiare, 
Cerul tării îl întinde 

Peste iristeie hotare. 


Dă-ne munții cu izvcare, 
Codrii noştri și ciobanii, 
Dă-ne satele frumoase 

Ce le-au cotropit dușmanii, 
Căci ne-așteaptă-acolo frații 
Și pământurile sfinte, 

Slove strămoșești, de veacuri, 
Scrise'n lespezi de morminte. 


www.dacoromanica.ro 


29 — 


— 30 


Dorm strămoșii mari sub glie 

Și părinţii ne așteaptă. 

Doamne, fă și țării noastre 
Cumpăna să fie dreaptă | 

Nu uita că noi, Românii, 

Și'n furtuni și'n vremi senine, 
Doamne, Te-am purtat în suflet, 
Nu ne-am lepădat de Tine. 


Tu, ce ești stăpân pe lume, 
Fă să strălucească 'n zare 
Soarele dreptății noastre 
In Ardeal, peste hotare. 
Sărbătoarea biruinţii 

Să se'ntindă peste sate, 
Să se'nchine!'n vers de rugă 
Inimile noastre toate... 


www.dacoromanica.ro 


CUNOSC O ȚARĂ 
Cunosc o țară depărtată în care pomii nu 'nfloresc, 
Și păsările nu mai cântă și flori în straturi nu mai cresc. 


Acolo nu pătrunde soare, privirile sunt tot mai reci, 
Acolo țipăt de durere s'aude seara pe poteci. 


În clocot surd de suferință se'nneată inimile 'n plâns, 
Pe mânile încătușate e lanţul, zi de zi, mai strâns. 


Oglinda apelor de munte s'a tulburat de-atâta nor, 
E tot mai jalnică viața și rănile aprinse dor, 


Căci într'o zi îndoliată a tăbărit acolo-un smeu 


Și-a dărâmat, fără cruțare, altarele lui Dumnezeu. 


31 — 


www.dacoromanica.ro 


De-atunci țăranii poartă doliu, cununi de spini pe-atâtea frunți, 
Ciobanii plâng în glas de fluer urcând cu turmele pe munți. 


Seninătate nu mai este și bucuria a pierit, 
lar smeul otrăvește viața în țara neamului robit. 


Poporul blestemă și geme, lipsit de-al libertății far, 
Privind prin fulger de furtună cu ochii umezi spre hotar. 


Așteaptă să apară 'n zare un Făt-Frumos, de mult visat, 
Să mântuiască iar Ardealul din ghiara smeului turbat. 


Cunosc o țară depărtată, cum alta 'n lume nu găsești, 
Pe-acolo, în curând, va trece un Făt-Frumos ca din poveşti, 


Și spune mai departe basmul, că dârză luptă va porni, 
Și buzduganele dreptății, fără de milă vor lovi... 


— 32 


www.dacoromanica.ro 


AZI A VENIT UN PRIETEN 


Azi a venit un prieten din Ardeal, 

Nu l-am văzut de-un an, poate mai bine, 
Am stat o clipă muţi și ne-am privit — 
Era și el îmbătrânit ca mine. 


Cu sufletul învăluit do griji, 

Și palid și cărunt, cu haina ruptă — 
Mi-a spus c'a fost inchis la Seghedin... 
Era trudit parci'a venit din luptă... 


Mi-am amintit de vremuri ce-au trecut, 
Frumoase, cum în basme pot să fie; 

lar azi, cu aripi frânte, rătăcim 

Pe căi de dureroasă pribegie. 


www.dacoromanica.ro 


O ramură din neamul nostru dac 

A mai rămas şi-acum cu gene ude; 
Se roagă zi și noapte către frați, 
Dar glasu-i tot mai stins și nu s'aude. 


Azi a venit un prieten din Ardeai 
Cu-obrajii ofiliți, pe drum de munte. 
Insetoșat de-al libertății foc 

Purta cunună grea de spini pe frunte. 


Un fulger de revoltă-a izbucnit 

Și mi-a înfipt-în piept adânc pumnalul — 
În ochii lui îndurerat; și triști 

Parc'am văzut cum plânge 'ntreg Ardealul... 


— 34 


www.dacoromanica.ro 


MAI AVEM UN COLȚ DE ŢARĂ... 


Mai avem un colț de ţară unde lacrimile curg, 
Unde doina tot mai tristă se aude în amurg, 
Unde noaptea suferințţii se întinde peste sate, 
Unde nu e libertate... 


Mai avem un colf de ţară unde plânge glas de frate... 


Colț de țară fermecată, unde apele suspină, 
Unde florile ne-așteaptă în petale de lumină, 
Unde brazii ne fac semne printre norii de aramă, 


Unde luncile și munții sângerând, mereu ne chiamă... 


Cât era de mândră ţara care zace în robie | 
Țara basmelor de aur, cât e astăzi de pustie |... 


Tot pământul și văzduhul prăfuit era de soare, 
Prin grădini sburdau zefirii. Plugurile pe ogoare 
Clocot de viață nouă răscoleau în brazde sfinte, 
Și cânta pământul țării cântec fără de cuvinte, 


www.dacoromanica.ro 


35 — 


Cântec răsădit în glie de strămoșii noștri Daci, 
Cântec ce-l purtăm în suflet toți pribegii cei săraci, 
Pe cărări de codru verde coborau ciobani agale, 

Şi cântau pe lângă turme cântecele lor de jale, 

lar pe șesurile 'ntinse și prin tarini, până'n brâu 
Innotau cosașii 'n iarbă, ori în holdele de grâu. 


Zilele erau senine, nopțile erau cu lună, 

Și pe-atunci flăcăii noştri fremătau de voe bună. 

Pe altarele-aurite, în credință strămoșească, 

Se 'nălța în svon de clopot rugăciunea românească. 
Pretutindeni flori şi zâmbet, pretutindeni biruinţă, 
Calde cântece de leagăn mame pline de credinţă... 


într'o zi au dat năvală hoardele cotropitoare 
Și românul mușcă țărna, sugrumat de lanţ, şi moare.» 


Mai avem un colț de țară, care-l îngenunche hoţii, 
Unde nu străbate soare și Românii plâng cu toții, 
Unde temnițele-s pline, unde suferă martirii, 

Unde n'a bătut nici astăzi ora sfântă-a desrobirii. 


Astăzi mamele acolo stau și-așteaptă 'ndoliate 

Imnuri împletite 'n slavă, pentru zi de libertate. 

Și cosașii nu mai cântă, nu ma: ară nici un plug, 

Codrii s'au golit de turme și ciobanii zac în jug, 
Zâmbetele sunt de piatră, fețele sunt azi de ceară == 
Nu uitaţi, viteji, o clipă, că mai este-un colț de țară, 
Care-așteaptă ziua mare, zi ce trebue să vie, 

Ca să-l scoateţi din robie... 


Colț de țară 'ndurerată, unde nu e libertate, 
Unde noaptea suferinţii se întinde peste sate — 
Tot mai mult te poartă'n suflet, astăzi, fiecare frate |... 


— 36 


www.dacoromanica.ro 


DOINA REFUGIATULUI *) 


Vântul= de primăvară, 
Ce-aduci cântec de caval, 
N'ai trecut în astă seară 


Pela frații din Ardeal ? 


N'ai văzut pe mai de Someș 
O căsuță ce mi-e dragă ? 
N'ai văzut cum plâng bătrânii 
La icoane, când se roagă? 


Tot orfană mi-e căsuţa 

Și cu ușile 'ncuiate ? 

l-ai cântat în miez de noapte 
Cântece de libertate ? 


În livada mea frumoasă, 
Oare înfloresc azi merii ? 
Câte pluguri nu mai ară 
La 'nceputul primăverii ? 


+) Muzica de A. Istrate. 


www.dacoromanica.ro 


— 38 


Spune-mi, vânt de primăvară, 
Câţi flăcăi mai sunt prin sat ? 
Culmile mai simt arsura 
Biciului neîndurat ? 


Tot atât de jalnic dangăt 
Umple valea uneori ? 
Tot atâta clocot are 
Doina, seara 'n șezători ? 


Vânt drumeț de primăvară, 
De-o mai fi să sbori la frați, 
Spune-le să nu mai plângă, 
Pe sub poale de Carpaţi. 


Să se 'nchina zi și noapte 

Și să creadă 'n Dumnezeu: 

E aproape sărbătoarea 

Ce-o așteaptă neamul meu. . 


www.dacoromanica.ro 


DOR DE CLUJ 


Clujute, Clujute, 

Cine-ţi cântă doine triste, seara ? 
Cine te iubește înfocat ? 

Căci Românii nu mai sunt acolo, — 
Te-au închis în suflet, și-au. plecat... 


Intr'o bună zi sosi poruncă, 

A sosit poruncă de departe... 
Flamuri negre fluturau în aer, 

In văzduh plutea cumplită moarte... 


Someșul a început să plângă, 
Parcurile au îngălbenit, 

Și străinii ne priveau cu ură, 
Când plecam cu sufletul rănit. 


Ani de ani am răsădit în tine 

A iubirii floare să 'nflorească, 
lar acum pe străzile cernite 

Nu s'aude-o vorbă românească. 


www.dacoromanica.ro 


Ctujule, Clujule... 

Pretutindeni numai răsbunare, 
Oameni răi la suflet, nemiloși, 
Sărăcie, jale, supărare, 

Și... jandarmi cu pene de cocoși. 


Te iubim, căci tu ai fost al nostru, 
Capitală mândrului Ardeal. 
Cine-ţi cântă astăzi întristarea ? 
Cine-ţi cântă doine din caval ? 


Noi ţi-am ridicat mărețe temple, 
Și ţi-am scris a neamului scriptură, 
Ți-am clădit palate ca'n poveste 
Și-astăzi vin străinii de le fură. 


Când cobor icu sufletul în flăcări, 
Câte-odată, seara, pe Feleac, 
Aud gemete înnăbusite, 
Gemetele 'ntregului neam Dac. 


Plânge neamul meu închis in temniți, 
Plânge și așteaptă libertate. 

Jugul cel străin cumplit apasă, 

Și dreptatea lor nu e dreptate. 


Clujule, Clujule, 

Rabdă suferința în tăcere, 

Căci Românii încă mai trăesc! 
Vor veni 'ntr'o zi să-ţi cânte doine, 
Să te facă iarăși românesc I 


www.dacoromanica.ro 


CANTĂREŢ PRIBEAG 


Biet trubadur din altă țară, 
Tot rătăcești mereu orfan, 
Pe umeri porți o grea povară: 
Amarul jugului dușman. 


Din cântăreții de-altă dată 
Rămas-ai singur tu să cânt, 
Durerea cea adevărată 

În calde lacrimi o frămânți. 


Tresar pe coarda lirei tale, 
Cu amintiri când stai la sfat, 
Atâtea melodii de jale 

Din satul tău îndepărtat. 


Atâtea rugăkiuni de seară 
Inalți adesea către slăvi, 
Și doine împletite 'n pară 
Din fermecatele dumbrăvi. 


www.dacoromanica.ro 


4 — 


Puţini mai înțeleg azi glasul 
Stăruitor și 'ngrijorat, 

E tot mai lung pe-aici popasul 
Și cerul tot mai înnoptat. 


Biet trubadur din altă țară, 
In care râuri de dureri 
Țâşnesc din ura seculară — 
Tu singur crezi în primăveri... 


Tu singur crezi că mândrul soare 
Va lumina și'n țara ta, 

Că va veni o sărbătoare, 

Și pentru fraţii tăi, cândva. 


Duioasa rugă 'ndurerată 

Ce-o cânți, când pribegești mereu, 
Ajunge-va oare, vreodată, 

La porțile lui Dumnezeu ?... 


www.dacoromanica.ro 


MOARTEA FETEI DIN ARDEAL 


Mamă dragă, iar mi-e rău, 

Să ieşim la poartă. 

Vreau să'ngrop în flori de măr 
Inima mea moartă. 

E grădina ca un vis, 

Floare lângă floare — 

În viața mea s'au stins 

Razele de soare. 


Poposi-vom sub un tei, 
Astăzi, amândouă, 

Doar vom auzi prin văi, 
Svon de viață nouă. 
Vino, să privim spre zări, 
Zări îndepărtate, 

Doar vom auzi șoptind 


Glas de libertate... 


www.dacoromanica.ro 


Vor veni voinicii toți, 

Dar al meu nu vine, 

Și de mult n'a scris un rând 
De prin ţări străine. 

Poate-i mort, sau mi-a uitat 
Inima și focul — 

Numai eu, măicuță, eu 
Mi-am pierdut norocul. 


De doi ani n'am pus în păr 
Floare de mușcată, 

Roade 'n pieptul meu, hain, 
Boala ne 'ndurată. 

De doi ani neîncetat 

Spun o rugăciune, 

De doi ani eu tot aștept 
Bucium să răsune. 


In curând eu voi muri, 
Mamă, nu mai plânge — 
Simt în gură picuri calzi, 
Triste flori de sânge. 
Daci'ar ști că-l vrea mereu 
Inima pustie, 

S'ar întoarce-acasă iar 

De prin pribegie. 


Poate-atunci iubirea mea 
N'ar mai fi cernită, 

Și mi-ar înflori din nou 
Fața 'ngălbenită 

Poate 'n ochi: 'nfrigurați 
Lacrimi au s'apară — 
Ar svâcni în pieptul meu 
Mândra primăvară. 


www.dacoromanica.ro 


Când s'a dus de-aici, din sat, 
De-au plecat toți frații, 

A privit cum strălucesc 

Colo 'n zări Carpaţii, 

Și mi-a spus: „Ei nu se tem, 
Sunt ai noștri munții, 

Când i-om trece înapoi 

Va fi ziua nunții |" 


A plecat... Eu tot aştept... 
Nu mai vine, mamă... 

De pe ghemul de nădejdi 
Visul se destramă. 

M'a cuprins când a pornit, 
Trist, pe lungă cale — 
Largurile răsunau 

De ;cântări de jale. 


Ah, îi simt sărutul! cald, 
Ochii, părul, gura, 

Ca un brad înalt și drept 
li era statura. 

Dar acum s'a isprăvit, 
Simt că nu mi-e bire, 

De doi ani n'a scris nimic, 
De doi ani nu vine. 


Parc'ar fi un veac de-atunci... 
Hai măicuță-afară 

Să mă reazem de-al tău braț, 
Căci e primăvară. 

Vreau să simt zefirii iar 

Și să stau în poartă, 

Să încerc să 'nviorez 

Inima mea msertă 


www.dacoromanica.ro 


45 — 


— 46 


Vreau să cânt, să plâng, să mor 
Şi la cap o cruce... 

Jalea iot mai mult mai mult, 
Vreau să mă usuce. 

Când voi cobori 'n mormânt, 
Fără fericire, 

Clopotele vor cânta 

Sus la mânăstire. 


Vreau s'aud cum vin prin munți 
Cântecele sfinte, 

Care astăzi incă n'au 

Pentru noi cuvinte ; 

Apoi, mamă, poți s'arunci 
Bulgării — nu-mi pasă — 

Voi visa la dragul meu 

Şi-oi dormi voioasă... 


www.dacoromanica.ro 


DOR DE CASĂ 


Cântecul durerii mele 
Arde inima pustie — 
Nici o urmă de nădejde 
Pe cărări de pribegie... 


Nopțile, când stau de vorbă 
Cu trecutul, câteodată, 
Amintirile mă poartă 

Spre căsuța-mi depărtată. 


Parcă văd în sat pe mama 
Singură, încremenită, 

Stând de veghe, nopţi dearândul, 
Lângă vatra părăsită. 


Șterge ochii supărată 
Lacrimile să-și usuce, 

Și, gândindu-se la mine, 
Face semn de sfântă cruce. 


www.dacoromanica.ro 


47 — 


Retrăesc o clipă anii 

Prin livada mea în floare, 
Sau ascult un basm cu zine 
Lângă foc de şezătoare. 


Astăzi, prin păduri de suliți, 
Doru 'n satul meu pătrunde, 
Bate 'n ușa casei mele 

insă nimeni nu-i răspunde... 


Cântecul ce-l cânt acuma 
E aprinsă rugăciune — 
Nimeni nu'ntelege tâlcul 
Plânsului |ce nu se spune ? 


Am crezut şi eu în vise, 
Astăzi însă cred în moarte. 
Văd întreaga mea viaţă: 
Filă ruptă dintr'o carte. 


Astăzi, singur, dus pe gânduri, 
Rătăcesc în pribegie — 
Unde ești, căsuță cragă, 

Şi de ce-ai rămas pustie ?... 


www.dacoromanica.ro 


MOARA 


Sărmană moară părăsită, 
Pe mal de Someș, în Ardeal, 
Morarul a plecat în lume 
Rănit de-al suferinţii val. 


ți cântă apele în noapte 
Tot mai duioase melodii, 
Tu stai şi-asculți încremenită 
Și gemi adânc din temelii. 


Azi nimeni nu-ți ma: trece pragul 
Cu sacul plin la măcinat, 
De-atâta secetă și jale 

În lanuri grâul s'a uscat. 


Pe lacăt a'nflorit rugina, 

Și horă nu mai e'n Arini, 
Doar vântul singur mai colindă 
Printre jcopacii din grădini. 


www.dacoromanica.ro 


49 — 


Pe Prund stau bârnele şi-așteaptă 
Să vină bieţii călători, 

Să-și spună păsurile toate, 

Când poposesc, în sărbători. 


Sărmană moară părăsită, 

Te văd în vis necontenit, 

Cu geamuri sparte de furtună 
Și-acoperișul putrezit. 


Ai vrea să-ţi cânt povestea tristă 
In huruit bizar de roți, 

Dar cine să-ți priceapă plânsul, 
Căci au plecat voinicii toti. 


Pe vremuri, când copilăria 
Ne împletea cununi pe frunți, 
Ne adunam la șezătoare, 
Când luna rătăcea prin munți. 


Din aur sfânt de mămăligă 
Gustam al țarinei belșug, 

Morarul ne cânta din fluer 
Cântări de sapă şi de plug. 


Priveam în ochii morăriţei: 
izvoare calde de scântei — 

Şi basmele 'ncepeau să curgă 
Cu pajuri, feţi-frumoşi şi smei. 


În zori cu ape însorite 
Cânta al melițelor cor, 
Seninătate de Arhanghel 
Mijea pe fața tuturor, 


www.dacoromanica.ro 


Dar au trecut în goană anii 
Şi morărița a murit, 
Morarul a plecat în lume, 
Căci vifor aprig s'a pornit. 


Işi fac azi cuibul duhuri rele 

In moara fără de stăpâni; 

În noapte ţipă cucuveaua 

Și 'n sat abia mai sunt români, 


intreb Ardealul câte-odată, 

În vis când Someșul ascult: 

Mai măcina-va moara noastră 
râu românesc, ca mai demult ?... 


www.dacoromanica.ro 


5I — 


— 52 


LA CASTELUL DELA CIUCEA 


La castelul dela Ciucea, 

In tăcerea înserării, 

Mâni păgâne smuls-au crucea, 
La castelul dela Ciucea, 
Unde doarme bardul ţării. 


Plânge fără de 'ncetare 
Crișul, prin pădurea moartă. 
Codrul e lipsit de soare, 
Moți cu cercuri și ciubare 
lar cerșesc din poartă 'n poartă.. 


Zi de sfântă libertate, 

Te așteaptă iar țăranii. 
Doar în șoapte mai străbate 
Glas îndurerat de frate, 
Ca să n'audă dușmanii. 


www.dacoromanica.ro 


La castelul dela Ciucea 

Azi benchetuesc străinii — 
Mâni profane smuls-au crucea. 
La castelul dela Ciucea 
Crese în voe mărăcinii. 


Lacrimi, jale, ı milință... 
Gem în temniță martirii, 
Dar așteaptă cu credinţă, 
Să vestească biruință 
Clopotele desrobiiii... 


Intr'o noapte, luna plină 
Când a luminat brădetul, 
In cunună de lumină, 

La castelul în ruină 

S'a trezit din somn poetul, 


Și văzând numai ccară, 
Numai lacrimi și mâhnire, 
A 'nceput să cânte iară : 
„Cântecele fără țară", 

Și întreaga pătimire. 


l-au răspuns din munți ciobanii 
Și prin glas de tulnic, Mofii, 
Prins-au arma căpitanii, 

S'au trezit din somn țăranii, 

Și înalță rugi preoții... 


Jură neamul răsbunare, 
Până sus în Maramureș, 
Dela Tisa pân' ţa mare, 
Din hotare în hotare 

Va porni măretul iureș. 


www.dacoromanica.ro 


53 — 


— 54 


La castelul dela Ciucea, 

Tot mai dârz s'aude glasul, 

Mâni dușmane smuls-au crucea — 
Plânge bardul dela Ciucea 
Așteptând să bată ceasul... 


www.dacoromanica.ro 


LA CASA SCUNDĂ 


La casa scundă din Ardeal 
Când varsă lacrimi funa, 
S'aude Someșul oftând, 


Doinesc molizii 'ntr'una. 


Se'nchină preotul smerit, 
Căci i-e pustie casa — 
Flăcăii nu mai scriu de muł, 
Și plânge preuteasa. 


Doar fata lor lângă pervaz 
În fiecare seară, 

Visează pe un Făt-Frumos 
Plecat în altă țară. 


Își șterge ochii 'nrourați, 
Oftează întristată — 

li spune sufletul mereu, 
Că va veni odată... 


www.dacoromanica.ro 


55 — 


— 56 


La casa veche din Ardeal 
Nu-s flori, nici bucurie, 
S'adună tot mai mult amar 
În inima pustie. 


S'aude Someșul oftând 
In prăvăliri de unde, 
Doinesc molizii supăraţi 
Și luna în nori s'ascunde. 


In toamna care s'a lăsat 
O fată tristă cântă — 

Se 'nchină preotui smerit 
Și-așteaptă ziua sfântă... 


www.dacoromanica.ro 


POPAS LÂNGĂ TROIȚĂ 


Diui MIHAI POPOVICI 


La crucea care se înalță 
Strălucitoare pe Feleac, 
Pe fruntea Cristului în cue 
Zâmbește proaspăt liliac. 


Sosit din lungă pribegie, 
Străin și singur și trudit, 
Ingenunchiez la crucea albă 
Privind în zări de asfințit. 


Văd Clujul drag de altădată, 
Prin raze, umbre și lumini, 
Și primăvara cum coboară 
Pe străzi, pe case și grădini. 


Au înflorit în parcuri teii... 
Dar Someșul, din mal în mal, 
Azi cântă cântecul durerii 
Inţăcrimatului Ardeal. 


www.dacoromanica.ro 


517 — 


S'adună'n jurul meu zefirii 

Și-aduc parfum ce m'a 'mbătat, 

De mult, când rătăceam prin parcuri, 
De i-am iubit şi i-am cântat, 


Ei trec peste păduri de suliți, 
Peste zăgazuri și porunci, 
Și-alină fruntea mea fierbinte, 
Precum o alinau atunci... 


Rănit, cu dor aprins în suflet, 
Cum stau pe piatra de hotar, 
Vin amintirile de aur 

Spre-al inimei cernit altar. 


La crucea albă'mpodobită 
Cu flori de proaspăt liliac, 
Eu poposesc străin și singur 
Privind în vale, pe Feleac. 


Văd Clujul drag de altădată: 
Ce-a fost atunci și ce-a rămas... 
În turle-și face cuib pustiul, 
Căci clopotele-s fără glas. 


Și stând așa cuprins de jale, 
Dinspre Apus zăresc mereu: 
Cum crește din Ardeal o cruce, 
Pe care plânge Dumnezeu... 


www.dacoromanica.ro 


AMURG LA ȚARĂ 


Plâng în casele pustii 
Rugăciuni de seară 
Și opaițe aurii... 
Undueşte pe câmpii 
Vânt de primăvară. 


Mugurii pe ramuri cresc 
In argint de stele, 

Și mușcatele 'nfloresc. 
Intr'un (cuib mai ciripesc 
Două rândunele. 


Umbre negrei'n joc hoinar 
Trec din munte'n munte. 
Din al vremii calendar 
Câte-un moș își duce rar 
Degetul la frunte. 


www.dacoromanica.ro 


59 — 


m 60 


Visurile nopții vin. 

Luna e stăpână 

Peste ceruri de senin. 
Câte-o doină plânge lin 
Undeva, la stână. 


Trece, ca un gând pribeag, 
Un voinic călare, 

Cântă codrii vechi de fag, 
Fetele suspină'n prag 
Până-l pierd în zare. 


Sus, pe culmea unui deal, 

Stă cu arma 'n spate 

Și vorbește către cal: 

— Hai, măi murgule, spre-Ardeai, 
C'am acoto:un frate... 


www.dacoromanica.ro 


SCRISOARE DIN SPITAL 


Aprinde, mamă, lumânarea 
Departe-acolo 'n satul meu, 
Aprinde, mamă lumânarea 
Și roagă-te lui Dumnezeu... 


In noaptea-aceasta 'ntunecoasă 
Eu stau culcat într'un spitaj, 

Un fulger pieptul îmi apasă — 
Mi-e dor de sat, mi-e dor de casă 
Mi-e dor de scumpul meu Ardeal, 


Eu am luptat pentru credinţă, 
Plecând de-acasă dela plug 
Adus-am țării biruință, 

Și am scăpat de suferință 
Atâția frați, căzuți în jug. 


www.dacoromanica.ro 


61 — 


Dar lângă-o poartă de cetate, 
Când tunul bubuia cumplit, 
Pe steag cu mânile 'ncleștate, 
In lupta pentru libertate, 

Un glonț sălbatec m'a rănit. 


Doi doctori îmi vorbesc cu milă, 
O soră albă lângă pat 

Priveşte ochii mei, umilă, 

Şi fruntea galbenă de-argilă, 
Apoi aud prelung oftat... 


Tu, mamă dragă 'ngenunchiază 
Și spune-acasă tuturor, 

Că oastea noastră e vitează, 
Cu arma gata stă de pază 
Șiașteaptă ceas desrobitor,. 


Să cânte clopotele toate... 
Când vefi simţi un semn divin, 
Să cânte clopotele toate, 
Căci vom aduce libertate 

Și pentru satul meu străin. 


Aprinde, mamă, lumânarea, 
Departe-acolo 'n satul meu, 
Aprinde, mamă, lumânarea 
Și roagă-te lui Dumnezeu... 


www.dacoromanica.ro 


TOAMNĂ ÎN ARDEAL 


În satul meu acum e toamnă, 
Coboară depe munți ciobanii, 
Părinții singuri plâng cu jale — 
De mult nu m'eu văzut, sărmanii. 


Stă mama'n prag, privind în zare 
Spre țara unde-s liberi frații, 
Așteaptă cântecul de bucium 

Să treacă 'nfiorând Carpații... 


Sub nucul gârbov de pe vremuri, 
Azi lavița e putrezită. 

La sfat azi nu mai vin bătrânii, 

Și frunza cade ruginită. 


În satul meu acum e toamnă, 
Nu-i mamă azi să nu jălească — 
Flăcăii ni i-au dus la oaste 
Departe 'n pusta ungurească... 


www.dacoromanica.ro 


63 — 


Oţtează Someșul sub sălcii 
Cu valurile-i tulburate — 
In plânsul apelor de munte 
E strigăt după libertate. 


In satul meu acum e toamnă, 
Copiii trişti nu se mai joacă, 
Nu cântă clopote 'n biserici, 
Nu se aude glas de toacă. 


Țăranii 'ncărunțiți la plete 
Adună din grădini porumbul, 
Pe inimile 'ndoliate 

Tot mai adânc apasă plumbul. 


Ingălbenește frunza 'n codru 

Şi floarea 'n pajiștea livezii, 

Pe ulițele mohorite 

Trec fot mai încruntați honvezii... 


Ei vor să ne-otrăvească legea, 
Să 'ntunece-al credinții astru: 
Dar toți Românii poartă'n suflet 
Steag roșu-galben și albastru. 


In satul meu acum e toamnă 

Și plâng în stratur! trandafirii, 
Doar frații sub|ugați așteaptă 
Să bată ceasul desrobirii... 


www.dacoromanica.ro 


PE FELEAC 


Pe dealul Feleacului 
Strălucesc în roaple arme, 

Și voincii stau la pândă... 

lar pribegii-așteaptă 'n lacrimi 
Ceas de falnică izbândă. 


Văd cum plânge 'n noapte Clujul 
Sub străina rânduială, 

Cum înalță către ceruri 

Turnul, mândra catedrală. 


Cetățuie românească, 

Azi străinul ne alurgă, 

In curând cânta-vor toate 
Clopotele tale'n dungă. 


În curând cânta-va bucium 
Să cutremure poporul, 

Și istorie va scrie: 

Crucea, coasa şi toporul. 


B3 =a 


www.dacoromanica.ro 


— 68 


Frați, ce plângeţi în robie, 
Zile negre da necazuri, 
Noi simțim durerea voastră 
Şi potopul de talazuri. 


Ştim că vă adapă Hunii 
Cu otravă şi minciună, 
Dar domnia lor barbară 
E vremelnică furtună. 


Pe dealul Feleacului 

Stau vitejii și așteaptă 

O solie să sasească, 

Să tresară Clujul iarăși 
Sub opinca românească... 


www.dacoromanica.ro 


PRIMĂVARĂ 


Vii peste munți și dealuri și câmpii, 

Cu muguri și cu fiuturi, primăvară, 
Când treci de-alungul mândiei Românii, 
Jot mai găsești pribegi din altă țară. 


Tot mai găsești Români ce plâng amar, 
Când ies cu plugu'n țarină străină. 
Bătrâni scrutând cu ochii 'n calendar, 
Aşteaptă ziua care va să vină. 


În codrii deși ascult; prelung oftat, 
Sau în poene 'mpodobite 'n soare, 
Și despre-un colț de ţară 'nstrăinat 
lji povestește fiecare floare. 


Te-oprești să poposești lângă-un isvor, 

Sau stai la sfat sub nuci bătrâni, prin sate — 
Același foc în ochii tuturor 

Și-aceiași luptă pentru libertate. 


67 — 


www.dacoromanica.ro 


— 08 


Săruţi pe frunte gingașii copii 

Și dăruești naturii haină nouă, 

Dar luminând mănoasele câmpii, 
Zărești un colț de țară frânt în două. 


Noi știm că ne alinţi și ne iubești 

Și ne-oţelești credința, primăvară. 
Dar nu mai credem astăzi în povești, 
Căci pânea prea e neagră și amară. 


Nu simţi al clopotelor cântec sfânt, 
Când limbile în tunuri se desleagă ? 
N'auzi ce spun strămoșii din mormânt, 
Că Decebal visează țara 'ntreagă ? 


Sorbim din slăvi seninul tău curat, 

Ca noui nădejdi în suflet să 'nflorească, 
Să-ţi fie drumul binecuvântat, 

Să torni balsam pe rana românească. 


www.dacoromanica.ro 


MOARTEA STAREȚULUI 


La mânăstirea ruinată 

Din colţul meu uitat de țară, 
Bătrânul stareț varsă lacrimi, 
Căci ceasul i-a sunat să moară. 


Smeriţi se 'nchină doi călugări 
Și-așteaptă 'ndureraţi sfârșitul — 
Prin geamurile din odaie 

Se furișează asfințitul. 


S'aud dulgherii cum lucrează, 
Cum tae scânduri și bat cue. 
Câte-un creștin cu ochii tulburi 
Se urcă 'ncet pe cărărue. 


Dar agonia se sfârșește 

Când noaptea peste văi coboară, 
Și geme parcă mânăstirea, 

Din colțul meu uitat de țară. 


www.dacoromanica.ro 


69 — 


Pe ochii ce-au purtat nădejdea 
În vremuri piine de obidă, 

Se lasă grelele pleoape 
Lumina toată să o'nchidă. 


S'aude glas domol de clopot 
Din turla care 'nfruntă anii, 
Și crucea străjuește munții, 
Pe care ni-i râvnesc dușmanii, 


Se 'mbracă 'n doliu mânăstirea 
Din colțul meu uitet de ţară — 
Lângă sicriu s'apleacă prapori 
În plâns de lumânări de ceară. 


Ingenunchează credincioșii 

Și cu evlavie-l veghează — 
Arhanghelii de prin icoane, 
Pe rând îl binecuvintează. 


E numai smirnă și tămâie 
Din strane pâră la cupolă, 
Pe capul starețului arde 
Strălucitoare-aureolă. 


Privindu-l resemnați creștinii, 
Cu lumânarea strânsă 'n mână, 
Citesc pe fruntea 'ncremenită 
Intreagă zodia română. 


Citesc pe faţa lui regretul 

C'a trebuit arum să moară, 

Fără să vadă visul țării 

Cum se 'mplinește-a doua oară... 


www.dacoromanica.ro 


AN NOU 


Istovit de bătrânețe, 
Rezemându-se 'n toiag, 

Anul vechi, cărunt și gârbov, 
Trece-al veșniciei prag. 


il privesc pa drum bătrânii 
Triști și mohoriţi la faţă, 

Și arar le joacă 'n pleoape 
Câte-o lacrimă răsleaţă. 


lar în locul lui apare, 

Ca un crainic din povești, 
Anul nou cu plete de-aur 
Și cu straie 'mpărătești. 


El împrăștie pe plaiuri 
Numai zâmbete senine, 
Și în calea tui copiii 

Au ieșit să i se 'nchine. 


www.dacoromanica.ro 


73 — 


lar sub masca lui ascunde 
Multe lacrimi și dureri — 
Pentru unii-aduce toamne, 
Pentru alții primăveri. 


De prin lumi necunoscute 
Cum coboară 'ncet la vale, 
Unii îl privesc cu ură, 
Alții-i cântă osanale. 


Anii trec, fie 'cu nouri, 
Fie plini de bucurie, 

Noi și azi, cu ochii umezi, 
Rătăcim în pribegie. 


Fraţii plâng și-ascultă cântul 
Clopotelor de departe — 

Pe meleagurile triste 

Suflă negru vânt de moarte... 


Vino cu nădeidi de bine, 

An ce treci cin nou în ţară, 
Luminează-ne :cărarea, 

Să plecăm acasă iară. 


Căci ne-așteaptă-acolo frații — 


O pădure de stejari, 
Și colibele pitite 
Lângă codrii seculari... 


Când cobori pe plaiul nostru, 
Ca un crai din basme sfinte, 
Nu uita că este-o țară 

Unde morții n'au morminte... 


www.dacoromanica.ro 


PĂMÂNTUL MEU 


M'ai îmbătat cu soare proaspăt, pământul meu, iubit pământ, 
lar azi, când tremuri de durere, îti plâng de milă și te cânt. 


In codrii 'mpodobiți cu cetini, sub boltituri legănătoare, 

Ai răsădit credința dacă în inima-mi clocotitoare, 

Ai dăltuit în stânci de munte, povestea caldă românească 

Şi tot al nostru-i fi în veacuri, oricine-ar vrea să te răpească. 
şi profilează munții creasta pe cerul care îl răsfață — 

Din rugăciunea brazdei tale mi-ai dat izvoare de viață. 
M'am închinat eternității în psaimi de sfântă poezie, 

Și seva ta aromitoare mi-a cat vibrări de melodie. 


Pământ, îndoliat de jale, te străjuesc azi mâni străine, 
Cu fiecare zi ce trece vărs lacrimi calde pentru tine. 
Prin larga ta împărăție m'au învățat pe vremuri cucii, 
În freamăt de pădure verde să fiu tovarăș cu haiducii. 
Mi-ai alintat copilăria si'n toate visurile mele 


73 — 


www.dacoromanica.ro 


Ti-am așternut covoare albe, urzite din argint de stele. 

M'ai învățat să cred în basme, să simt al dragostei fior, 

Și mi-ai umplut de lacrimi cupa s'o vărs pe rănile ce dor. 

In tine-și dorm strămoșii somnul, bravi căpitani fără de nume, 
Sub glie stau la sfat şi'ntreabă: dece-au plecat nepoții'n lume? 
Dar cine să le-audă glasul și să răspundă la 'ntrebare, 

Când peste culmile aprinse plutesc azi nori de supărare?... 


Pământul meu, rămas departe, azi nu mai ai livezi cu flori, 
Și plâng la margini de hotare duioasele privighetori... 
Tu ești orfan de bucurie și răstignit ești ca un Crist — 

Te văd în nopțile de veghe cu fruntea'n spini, rănit și trist, 
Și simt rușinea cum îți arde obrajii palizi de durere, 

Cum nu mai strălucești în soare, dar totuși crezi în înviere, 
Când lângă turmele bogate va răsuna și doina ta, 

Și din chitare aurite poeții iar te vor cânta... 


— "14 


www.dacoromanica.ro 


CÂNTEC DE SEARĂ 


Vino seară, 

Vreau să cânt amarul iară, 
Pribegind îndurerat 

Și cu inima pustie — 
Jalea celor ce-au plecat 
Și întreaga nostalgie. 


Vreau s'ascult cum geme neamul, 
Rănile să-i șterg de sânge, 

Să mă sfătuesc în șoaptă 

Cu Ardealul care plânge. 


www.dacoromanica.ro 


— 76 


Să trimit din nou cuvinte 
De nădejde și-alinare, 
Fraţilor în lanțuri grele 
Svon de caldă sărbătoare. 


Vino seară, 

Căci mi-e inima amară, 
Lacrimi se topesc în glas, 
Vreau să cânt cu duioșie 
Doina celor ce-au rămas 
Să ofteze în robie... 


www.dacoromanica.ro 


INTREBARE 


Doamne, oare. cine m'a strigat ? 
Cine și-a adus de mine-aminte ? 
Căci cuvintele adânc mă dor, 

Parcă-s ghimpi de foc și nu-s cuvinte. 


Cine-mi 'cere ajutor târziu ? 

Dela mine oare dece-l cere ? 

Și eu sunt un biet drumeț pribeag, 
Frământat de doruri și durere. 


Trec pe străzi cu ochi! în pământ, 
Tot mai trist, in fiecare seară. 
Doamne, oare cine m'a strigat? 
Parcă-i glas venit din altă țară... 


Parcă-i glasul unui frate bun, 
Care își ascute 'ncet țapinul, 
El îmi cere 'n noapte ajutor, 
C'a intrat în brazda lui străinul. 


www.dacoromanica.ro 


17 — 


— 18 


Cum nu pot să sbor şi să-i alin 
Fruntea înflorită de sudoare, 
Să-l sărut pe octii 'nlăcrimați, 
Să-l întreb de rana care-l doare. 


Câte n'aș putea să-i povestesc, 
De pe-aici din lunga pribegie 
Câtă amărăciune-am îndurat... 
Peana mea azi r'o mai poate scrie. 


Ne-am cuprinde-o elipă amândoi, 
Și privind spre slava românească, 
Ne-am ruga smeriți lui Dumnezeu, 
Visul nostru să se împlinească... 


www.dacoromanica.ro 


CHEMAREA ARDEALULUI 
Dlui dre AUREL LEUCUȚIA 


Noaptea când întinde aripi şi s'aude trist cavalul, 
Simt în melodii de doină cum ne cheamă iar Ardealul, 
Simt cum stau la sfat părinții în miresmele grădinii, 
Ori cum plâng pe înserate, ca să nu-i vadă străinii, , 
Plâng acolo mii de mame, de bătrâni, copii și fete, 
Și chemarea-abia străbate prin păduri de baionete, 
Simt durerea lor cum crește, zi de zi, clocotitoare — 
Ei așteaptă cu nădejde sfântul răsărit de soare. 


Apele de munte cântă, când coboară 'n văi și sate, 
Cântece de suferință din meleaguri depărtate, 
Cântece de plug și sapă dela frații din robie, 

Dorul lor după copiii cei plecați în pribegie. 
Este-acolo numai jale, bocet, supărare, moarte — 
Oare când vom înţelege plânsul celor de departe ? 


19 — 


www.dacoromanica.ro 


Noaptea când întinde aripi și s'aude trist cavalul, 
Simt în șopot de izvoare cum ne cheamă iar Ardealul. 
Ard în munți atâtea focuri și ne fac de-acolo semne. 
Și în fiecare noapte parc'ar vrea să ne îndemne, 

Să pornim stegarii noștri, prin păduri și văi să treacă 
Şi să scoată din robie țăsișoara noastră dacă... 
Doine, doine pretutindeni, rugăciune şi credință — 
Dar prin jertfe vom ajunge într'o zi la biruinţă. 


Vântule, ce sbori departe, du-te-o clipă iar la fraţi, 
Spune-le să nu mai plângă, să nu fie supăraţi, 

Să se roage la altare, să ne-aștepte cu iubire, 

Căci războiul țării noastre e război de mântuire. 
Spune-le, când sbori departe, vântule, din ram în ram, 
Ca 'nceput să bată iarăși inima acestui neam |... 


Noaptea când întinde aripi: și s'aude trist cavalul 
Simt în melodii de doină, cum ne cheamă iar Ardealul, 


Simt pe cerul Țării noastre toate semnele furtunii — 
In curând vom pune capăt îndurării și minciunii | 


— 80 


www.dacoromanica.ro 


LĂUTARUL 


Lăutare, lăutare, ce-ai rămas să cânți în sat, 
Cine-ţi mai ascultă doina, (căci flăcăii au plecat ?... 


Cui mai cânți în nopți cu lună lângă prag de șezătoare, 
Nu vezi că Ardealul singur nu mai are sărbătoare ? 

Nu vezi jalea cum s'adună în al inimei potir, 

Cum sporesc, pe zi ce trece, crucile din cimitir? 

Nu vezi c'a pornit potopul de când inima-i de piatră, 

Și țăranii pleacă 'n lume, părăsind și plug și vatră ? 

Cui mai icânți la horă astăzi, când coboară primăvara, 
Sau de-atâta supărare i-ai sfărmat bucăţi vioara ? 
Stând adeseori pe gânduri, amintirile mă fură: 

Intr'o zi de toamnă tristă, am plecat la 'nvățătură. 


có 81 — 


www.dacoromanica.ro 


imi aduc și azi aminte că 'nspre seara de plecare 

Mi venit ia noi în casă și-ai cântat de supărare, 

Mi-ai cântat aprinse doine despre-o lungă pribegie, — 
Și-acest cântec, lăutare, parc'a fost o profeție... 


Am plecat de-atunci în lume, rătăcind din loc în loc, 
Cu durerea 'nchisă 'n suflet — cântăret fără noroc... 


Ani de ani s'au scurs în valuri peste satul meu de munte, 
Și copilul de-altă dată, ari cu pletele cărunte 

Și cu inima rănită, s'a oprit lângă-o răscruce, 

Are 'n față două drumuri — dar pe care să apuce ?... 
Doamne, cum aleargă timpul | Casa din copilărie, 

leri a strălucit de zâmbet, azi e tristă și pustie, 
Vremurile fericite și stăpârii s'au schimbat, 

Cerul satului de munte az! s iarăși înnorat, 

Tata doarme trist sub glie, crucea veche pulrezește, 
Și mormântul fără floare nimeni nu-l mai străjuește, 
Eu, plecat pe lungă cale, rătăcesc mereu străin, 
Singur, înșelat în visuri, cu paharul tot mai plin... 


În lumină de amurguri, parcă văd din deal în deal, 
Cum coboară umbre negre, peste tristul meu Ardeal, 
Din bătrânii buni la suflet, numai tu ai mai rămas, 
Lăutare, ţine-ţi firea, dă lăutei tale glas, 

Să răsune valea toată și nădejdea să 'nflorească, 

Să nu uite cei de-acasă coina sfântă românească... 


Lăutare, lăutare, stând pe gânduri câte-odată, 

Dac'ai ști cum geme!'n mine inima îndurerată, 

Ai cânta o doină nouă, daina dorului de casă, 

Unde-ași vrea să sbor o clipă, dar dușmanul nu mă lasă, 
Unde-aș vrea să stau de vorbă lângă frații de departe, 
Să le spun că gândul trece peste zidul ce desparte... 


— 82 


www.dacoromanica.ro 


„„Dacă-s morţi bătrânii noștri şi flăcăii au plecat, 

Lăutare, cântă doine dragilor copii din sat, 

Şi-i învață 'n graiul nostru cântece de vitejie, 

Să le cânte noaptea 'n codru, ziua 'n țarina pustie, 
Să le cânte lângă turme, unde nu-i zăresc stăpânii... 
Să le spui că, zi şi noapte, se gândesc la ei Românii, 
Să le spui să nu mai plângă, prinși de jale și de dor, 
Căci de-aici, din depărtare auzim chemarea lor... 


www.dacoromanica.ro 


B3 — 


— 84 


REINTOARCERE 
Dlui dr. AUREL DOBRESCU 


Pe-aici vom face in curând sfeștanie, 
Căci vom cuprinde mândra Transilvanie, 
Și horă mare vom juca pe-aici, 

Vor lăcrima bătrânii și copiii mici, — 
Vom aștepta eroii din război 

Și vom pleca acasă, înapoi, 

Măi, frate ardelene, la pământ și oil 


Nu peste mult va bate 'n țară ceasul, 
Și se va isprăvi pe-aici popasul, 


Nu peste mult cânta-va bucium de dreptate, 


Și'n svon de preamărit: libertate 
Vor răsuna în larguri ctopotele toate ! 


Va lumina un soare voevodal 
Peste îndureratul nostru- Ardeal. 
Fior de primăvară nouă va porni 
Să 'mbrăţișeze codrii și câmpii 
Și trilcolorul iar va străluci... 


www.dacoromanica.ro 


Veniţi eroi, din Răsărit, veniți | 
V'așteaptă frații din Apus să-i desrobiți 
Să 'ntindeţi româneasca sărbătoare 

Și la Năsăud și la Satu-Mare, 

Prin Maramureș, prin Sălaj și prin Bihor, 
Prin Cluj, unde Români; 'n lanțuri mor, 
Și baionetele dușmanilor îi dor 1... 


Pe-aici vom face în curând sfeștanie, 
Căci vom uni întreaga Transilvanie, 
Și alungând husarii încruntați, 

Vom trece furtunoși peste Carpați, 
Să ducem libertate pentru frați | 


Pribegi, fiți gata pentru ziua mare, 
Când vom croi eternele hotare ! 
Voi nu simțiți dreptatea cea divină 
Pe rănile însângerate cum ne-alină ? 
Erou român în cartea țării scris-a, 
Să împlântăm azi tricoloru 'n Tisa |... 


www.dacoromanica.ro 


85 — 


LÂNGĂ HOTAR 


www.dacoromanica.ro 


LÂNGĂ HOTAR 
Dlui Prof. GRIGORE FORIU 


Ce glasuri de revoltă vin din Apus de soare, 
Pornind ca o furtună pe ape și păduri ? 

De unde-aduce vântul chemări sfâșietoare, 
Miros de răsmerițe și huet de securi ? 
S'aude pe aproape un zăngănit de spadă 

Și văd cum stă la pândă o pajură de pradă. 


Dar Făt-Frumos așteaptă, cu ochii luminați 
De flacăra credinții, de dorul pentru frați, 
Lângă hotar vremelnic, pe coamă de Carpați. 


A cui e țara mândră cu lanuri fără spice, 

În care vrerea dârză e'nchisă 'n brâu de foc — 
Indureratul frate, când vrea să se ridice 

O mână 'nsângerată îl țintue pe loc. 


89 — 


www.dacoromanica.ro 


— 99 


— Hei, țară din poveste, ce negru fi-e idestinul, 
Şi'n brazda gliei tale cum mișună străinul | 


Dar stă de pază dacul cu sânge 'mpărătesc, 
Lângă hotar vremelnic așteaptă semn ceresc, 
Să scoată din robie pământul românesc. 


Azi anii pribegiei, pe calea suferinții, 

Imi răscolesc durerea și ard cu ura lor, 

Dar mă închin cucernic sub bolțile credinții, 
Când simt mijind în suflet nădejdi de viitor. 
Fii mândră, țară tristă, nu tremura'n furtună, 
Din munți și până'n şesuri vitejii tăi s'adună | 


Românii stau la pândă cu ochii spre hotar, 
Viteze regimente, ca din pământ răsar, 
Și-așteaptă ziua mare de praznic legendar. 


Simt pe cărări de veacuri cum se coboară'n mine 
Mândrie strămoșească și ură și blestem | 

Când eu îmi ar pământul, când hoardele străine — 
De-atâta umilință scrâșnesc din dinți și gem. 
Aştept slăvita clipă cu sânge cald să scrie, 

Că sunt stăpân de-apururi pe sfânta mea moșie, 


Eroi din țara'ntreagă, neînfricați eroi, 
In cântece de slavă porni-vom la război — 
Dreptatea e a noastră și-i Dumnezeu cu noi. 


In suflet simt strămoșii cu sfintele lor moaște... 

Ce plâns aud departe? Ce frate m'a oprit? 
Parcă, privind la mine, azi nu m'ar mai cunoaște — 
Eu am albit în luptă, dar n'am îmbătrânit. 

Popasul cel de-o clipă nu-i capăt de viață — 

Și flamura se'nalță mai mândră, mai măreață. 


www.dacoromanica.ro 


O, fraţi, e grea povara, cumplită e şi grea, 
Dar în (curând vom trece hotaru'n țara mea, 
Să alungăm străinul ce-și face cuib în ea l 


Miros de răsmeriță sosește de departe, 

Din țara cu izvoare în ochii tuturor. 

Dar în curând va bate năprasnic vânt de moarte 
Și pajura de pradă vom fulgera-o 'n sbor. 

Stă Făt-Frumos de pază ca stânca naclintită, 

Şi spada libertăţii în lupte e călită | 


Ne chiamă glas de clopot și cântec de caval, 
Prin lacrimi ne surâde măretul ideal 
Să dărâmăm hotarul vremelnic din Ardeal | 


91 — 


www.dacoromanica.ro 


— 92 


CĂLĂTORUL 


Innorat amurg coboară 
Dinspre munte pe ogor, 
Lângă-o casă părăsită 
S'a oprit un călător. 


In grădina fermecată 
Trandafirii s'au uscat, 
Numai flori de păpădie 
Vezi în fiecare strat. 


Crește troscotul în voie 
Pe cărarea cu pietriș — 
In atâta supărare 

Nici un ochi de luminiș. 


www.dacoromanica.ro 


Coperișul vechi de paie 
Negru e ca un sicriu, 

Cumpăna dela fântână 
Seara scârțâie-a pustiu. 


Toate geamurile-s sparte, 
Carii 'n grinzi uscate rod, 
Bufnițele mohorite 

Işi fac cuiburile 'n pod. 


Clatină din cap a milă 
Bietul călător pribeag, 
Și cu inimă sdrobită 
Se apropie de prag. 


— Vino şi-mi deschide ușa, 
Mamă dragă din Ardeal, 
Am sosit din nou fa tine 
Prins de-al desnădejdii val. 


— Vino şi-mi alină dorul, 
Când te caut în amurg, 
Căci din ochii fără stavili 
Azi atâtea lacrimi curg... 


Nimeni nu răspunde, nimeni... 
Lângă marginea de sat 
Călătoru-și pleacă fruntea 

Și suspină supărat. 


Mai demult era pe-aicea 
Numai floare prin grădini — 
De când s'a mutat hotarul 
Cresc pe cale mărăcini, 


www.dacoromanica.ro 


93 — 


— 94 


Mai de mult în casa asta 
Un poet cânta cu drag, 
Azi bătrânii dorm sub glie 
Și poetul e pribeag. 


Unde-s vremuiile bune 
Cu cântări și șezători, 
Unde-s fetele frumoase 
Și voinicii visători? 


Călătorul trist se'nchină 

Pe-o potecă din Carpaţi: 

— Doamne, cât mai ține jalea 
Şi hotarul dintre frați ?... 


www.dacoromanica.ro 


NOAPTE IN SATUL MEU 


S'a lăsat amurg de toamnă 
Peste satul din Ardeal. 

lci și colo limbi de flăcări 
Licăresc din deal în deal. 


Nici o umbră nu se mişcă 
La căsuţa cu obloane — 
Sfinţii veichi dela Nicula 
Se privesc de prin icoane. 


Ochii spălăciți de vreme 
Și de valurile ei, 

De sub sticla afumată 
Nu mai scapără scântei. 


Nici un fluer nu mai cântă, 
Nici o doină nu s'aude, 
Numai mamele se'nchină, 
Tremurând, cu gene ude. 


www.dacoromanica.ro 


95 — 


Someșul aleargă singur 

Pe sub sălcii plângătoare — 
N'a văzut de mult prin sate 
Nici o zi de sărbătoare. 


N'a văzut nici flor: în glastre, 
Nici prin munți cântând ciobani, 
Căci de doruri se topește 

Fața bieților țărani. 


Vântu'n sborul lui pe Măguri 
Frunze galbene adună, 
Dintr'o seceră de aur 

Curg spre sat lumini de lună. 


Nimeni nu colindă 'n noapte, 
Toată lumea s'a culcat, 
Numai dascălul și popa 
Stau pe-o lav'ță la sfat. 


Numai ei urzesc azi planuri, 
In tăcerea ce se lasă, 
Cum își vor primi copiii, 
La întoarcerea spre casă... 


~- 8b 


www.dacoromanica.ro 


DOR 


Mă prinde 'câte-odată dorul 
Să cânt un cântec dela noi, 
Un cântec auzit pe vremuri 
In satul turmelor de oi. 


Treceam prin țarina în rouă, 
Ori prin livezi scăldate 'n soare, 
In lanuri mă 'nfrățeam cu doina 
Frumoaselor secerătoare. 


Mă întâlneau amurguri calde 

Prin lunci brodate 'n flori de mac, 

Ori povestind încet pe prispă 

Cu câte-un moș cu sânge dac. 
Plângeau izvoarele departe 

Sfărmând prin munți, de stânci, cleștarul 
Și câte-o inimă aprinsă 

Iși potolea în cântec jarul. 


97 — 


www.dacoromanica.ro 


În nopțile cu flori albastre 
Imprăştiate peste zări, 

Mă întrățeam în mers cu luna 
Pe singuratice cărări, 


Adeseori când stam de vorbă 

Cu brazii 'n munte, pe șoptite, 
Simţeam pe Făt-Frumos cum skoară 
Spre Cosinzenele răpite. 


In spice înflorea belșugul 

Și n'avea margini fericirea — 
Din satul meu din Munții Rodnei 
Rămas-am azi cu emintirea, 


Cu ea mă culc în miez de noapte, 
In zori de zi cu ea mă scol, 

Și în altarul suferinții, 

E candelă lângă prestol. 


S'au abătut cumplite vremuri 
De-au tulburat atâtea ape — 
Se roagă frații în biserici 

De jugul blestemat să scape. 


Azi, când coboară primăvara 
Pe văi, pe șesuri și pe crâng, 
Flăcăii-opresc în brazdă plugul 
Și, copleșiți de jale, plâng. 


Mă'ndeamnă câte-odată dorul 
Să cânt o doină dela oi. 

— Mai fi-va, Doamne, libertate 
Și bucurie!'n sat la noi ?... 


www.dacoromanica.ro 


AM ŞI EU ȚARĂ 


Dlui dr. IONEL FOP 


Am şi eu țară și am frați, 

Dar ţara mea-i de lacrimi plină, 
Prin codrii rătăcesc haiduji, 
Aud stejarii cum suspină. 
Răsună doina pe poteci 

Când trec cu urmele ciobanii, 
Și-aduc atâtea supărări 

In goana lor haină, anii. 


Acolo-i satul meu străin, 
Zadarnic luminează soare, 

Căci prin grădini e numai plâns 
Sub liliecii albi de floare. 
Acolo mame poposesc 

Să-și verse, uneori, amarul, 
Când jalea după cei plecați 
Le umple tot mai mult paharul. 


www.dacoromanica.ro 


Pe mal de Someș stau în rând 
Căsuţe albe şi curate — 

S'au împlinit trei ani acum 

De când obloanele-s lăsate, 
Trei ani de sbucium și de dor 
Și pare-o 'ntreagă veșnicie... 
— Copii îndurerați și trişti, 
Când veţi sosi din pribegie ?... 


Am și eu țară și am frați, 

Dar țara mea-i de sânge plină — 
Abia mai poartă fraţii 'n ochi 

O rază slabă de lumină. 

Erau, de mult, acolo legi, 
Nădejde sfântă și dreptate, 

Și'n inimi fâlfâia aprins 

O flacără de libertate. 


Azi pe pământul meu iubit, 
Când vine dalba primăvară, 
Din zări de umbre și apus 

Un negru stol ce corbi coboară. 
Sărmanii Daci încărunţiți 

Iși pleacă frunţiie cernite, 
Așteaptă alte primăveri 

Și alte zile însorite. 


Așteaptă pe un Făt Frumos 
Spre biruință să-i mai poarte, 
Să-i smulgă vitejește iar 

Dela primejdie de moarte. 
Părinții stau pe gânduri duși 

Și suferinţa îi apasă: 

— Copii îndurerați și triști, 

Când veţi veni din nou acasă ?... 


— 100 


www.dacoromanica.ro 


Am și eu țară şi am frați, 

Dar ţara mea-i de neguri plină, 
Peste ogoarele pustii 

Apasă mâna cea străină. 

Acolo graiul românesc 
E'ngenunchiat de umilință — 
Zăbranic negru s'a lăsat 

Pe inimi pline de credință. 


Acolo prin păduri de brad 
Coboară noua primăvară, 

Oftează Someșul mereu 

In sbuciumarea lui amară. 

Lângă icoane de altar 

Azi bate cruci smerit poporul: 

— Dă, Doamne să zâmbească iar 
În țara noastră tricolorul! 


101 — 


www.dacoromanica.ro 


— 102 


CÂNTEC DE TOAMNĂ 


M'am oprit in parc aseară 
Obosit de cale lungă, 
Căci atâtea gânduri negre 
Mă gonesc și mă alungă. 


Cum stăteam pe-o bancă singur 
Intre visuri răstignite, 

Am văzut cum cad spre mine 
Frunzele îngăibenite. 


Nici o stea pe bolta sură, 
Nici un cântec în surdină — 
Numai toamna dintr'o cupă 
Presăra prin pomi rugină. 


www.dacoromanica.ro 


Când a prins apoi de veste 
Că-s mâhnit ca și-altădată. 
Mi-a 'mpletit cununi de aur 
Peste fruntea "'ngândurată. 


Și prinzându-mă de mână 
Toamna, m'a 'ntrebat miloasă: 
— Cântăreț, din altă ţară, 
Nu te mai întorci acasă ?,.. 


Am privit-o lung în faţă, 
Trist și fără de putere, 
N'am putut răspunde astăzi 
Numai lacrimi de durere... 


103 — 


www.dacoromanica.ro 


CIOBANUL ARDELEAN 


Măi, ciobane, dela oi... 
Tu eşti frate bun cu pinul, 
Eşti voinic lcioplit din stâncă — 
Cine a furat seninul 

Din privirea ta adârcă ? 
Cine te-a gonit din munte 
Pe cărări de pribegie, 

De ai pletele cărunte 

Și ţi-e inima pustie ? 

Ai crescut aici de-odată 
Cu brădetul și stejarul — 
Care mână blestemată 
Ţi-a înveninat paharui ? 


— 104 


www.dacoromanica.ro 


Obârșia ta regală 

Ți-o cânta la stâni tilinca 
Și-ți purtai cu-atâta fală 
Prin pășuni cu brazi opinca, 
ți purtai la brâu cavalul 

Și pe soare și pe moină, 

Și cânta întreg Ardealul 
Fermecat de gias de doină. 
Astăzi rătăcești, sărmane, 
Fără casă, fără fară, 

Codrii tăi, de mâni dușmane, 
Sunt scăldaţi în râu de pară... 
Dar te-așteaptă frati; tăi, 
Măi, ciobane, măi! 


Măi, ciobane dela oi... 

Prins de ploi și ars de soare 
Ai crescut viteaz pe !creste, 
Azi din turma de mioare 

N'a rămas decât poveste. 
Vitregia vremii toată 

Peste tine se prăvale, 

Sapă soarta blestemată 

În granitul vrerii tale. 

Tu ești dârz ca uraganul 

Și cristal în pleoape scaperi, 
Dar va tremura dușmanul 
Când porni-vei să te aperi. 
Fierbe sângele în tine 

Vrând să spargă lara zăgazul — 
Cine-a semănat rușine 

Și ţi-a pălmuit obrazul ? 

Să nu-ți pierzi, ciobane, urma, 
Ca să vezi în munți semnalul — 
N'auzi cum te chiamă turma 
Și cum sufere Ardealul ? 


105 — 


www.dacoromanica.ro 


Dar nu-i vreme de plânsoare, 
Dârz vor munții să te vadă, 
Căci s'arată 'n depărtare 
Crunte străluciri de spadă ! 


Urcă stânci, dzspică văi, 
Căci te-așteaptă frații tăi, 
Măi, ciobane, măi l... 


— 106 


www.dacoromanica.ro 


NUCUL 


Nuc rămas pustiu în poarta 
Casei mele bătrânești, 
Singur eu îţi duc în suflet 
Minunatele povești. 


In amurguri de răstriște, 

Când colind pe drum de țară, 
Cât n'aș da să stăm de vorbă 
Amândoi, în prag de vară. 


Să-mi șoptești din frunze doine, 
Cântece de haiducie, 

Cum îmi alintai pe vremuri 
Scumpa mea copilărie. 


Să ne întrebăm cu jale, 

Dar să n'așteptăm răspuns 
Ce-ai ajuns și tu, bătrâne, 
Și eu iarăși ce-am ajuns ? 


107 — 


www.dacoromanica.ro 


Mai de mult, când stam de veghe 
Sub coroana ta stufoasă, 
Depănam atâtea visuri 

Pentru țara mea frumoasă. 


Nopțile cu lună plină 
Culegeam argint dir stele, 
Să 'mpletesc în slove albe 
Toată vraja țării mele. 


Astăzi tu rămas-ai singur 
Și furtunile te dor, 

Eu cu răni închise 'n suflet 
Tot străin, tot călător... 


Ochii mei sorbeau seninul 
Dimineţilor cu soare, 
Dăltuiam cântări de slavă 
Oștilor biruitoare, 


Astăzi ochii toți sunt tulburi, 
Nu mai vin ciobani la sfat, 
Tu îţi tremuri frunza rară 

In amurgu 'nsângerat. 


Casa mea pe care-o aperi 
Să n'o clatine furtuna, 

E pustie, iar șindrila 

Cade una câte una, 


Crengile îți sunt plecate. 

Simt de-aicea de departe, 
Cum ai vrea s'astupi cu frunze 
Toate geamurile sparte. 


Hei, dar lungă-i pribegia, 
Lung e drumul, lung și greu — 
Când voi mai ajunge-acasă, 
Nuc bătrân, în satul meu ?... 


— 108 


www.dacoromanica.ro 


FLORI DE SÂNGE 


Uite, dragul mamei, prin câmpii și văi, 
Trec vitejii țării, cete de flăcăi ; 

E; se duc departe, dragul mamei drag, 
Până lângă Tisa poartă-al ţării steag, 

Și prin jertfă sfântă, jertfa lor curată 

Vor clădi o țară mândră și bogată. 

Vor să scape neamul de dușmani haini — 
Tu ai ochii tulburi și de lacrimi plini ? 

Ce ai, dragul mamei, de începi a plânge? 
Infloresc în țară numai flori de sânge... 


Supărat, la geamuri, parcă tremuri iar, 
Când colindă noaptea vântul solitar ? 
Boabe reci de rouă de pe frunte-ți cad — 
Unde sboară iarăși gândul tău nomad ? 
Cot la ‘cot tăticul cu atâți eroi 

Luptă cu dușmanii în cumplit război, 


109 — 


www.dacoromanica.ro 


— 110 


Prin întinse puste tot îr.aintează — 
Dumnezeu e mare și-o să-l aibă'n pază. 

Nu mai sta pe gânduri, ceru-i plumburiu, 
larnă grea coboară, satul e pustiu... 

Vino și te culcă, focu 'ncet se stinge, 

Gândul sboară singur pe câmpii de sânge... 


Bate'n ușa noastră oaspele străin 

Și s'aude-afară un prelung suspin, 
Oare nu-i bunica din Ardeal, departe, 
Căci de luni de zile nu mai scrie carte ? 
Oare mai trăește și dece nu scrie ? 
Casa ei e tristă, noi în pribegie... 
Oare cine cere adăpost la noi, 

Cine se întoarce noaptea din războiu ? 
E stafia morții, n o slobozi. 

Vino și te culcă. Mâne 'n zori de zi 
Vom vedea copacii iarna cum îi frânge 
Și va fi grădina îmbrăcată 'n sânge... 


Nu mai sta pe gânduri, dragul mamei drag, 
Căci tăticul luptă glorios sub steag, 

Să aducă ţării pagini de mărire, 

Pentru toți Românii zi de mântuire. 

Tu nu știi, copile, că peste Carpaţi 

Sufăr în robie mii și mii de fraţi ? 

Vino și te culcă, să te faci mai mare, 

Să poți sta de pază și tu la hotare! 
Așteptarea tristă inima mi-o frânge — 
Lacrimile mele parcă-s flori de sânge... 


Vântul urlă groaznic, par'că e turbat, 
Trec fiori de moarte pe la noi prin sat. 
Vremuește 'ntr'una nopțile în șir, 
Bufnița cobește colo'n cimitir... 

Vino, dragul mamei, vino, dormi ușor, 
Ingerii să-ți spună vești din lumea lor, 


www.dacoromanica.ro 


Și să-ți povesteasză despre-un colț de ţară, 
Unde nu s'aude glas de primăvară, 

Unde nu e zâmbet, numai trist suspin, 

Insă de credință sufletul e plin. 

Eu primii scrisoare dela tatăl tău, 

Că-i rănit în luptă — mare-i Dumnezeu... 
Dormi, în noaptea-aceasta singură voi plânge, 
Căci era scrisoarea scrisă'n flori de sânge... 


ill — 


www.dacoromanica.ro 


— 112 


DORINȚĂ 


În nopțile târzii de toamnă, 
Când scapără pe boltă stele, 
Privesc cuprins de nostalgie 
Cum sboară 'n stoluri rândunele. 


Se duc spre țări îndepărtate, 
Spre orizonturi mai senine, 

Să cânte cântece de slavă 
Pe alte culmi de soare pline. 


Eu le privesc mâhnit și singur 

Cu inima îndurerată, 

Și simt cum cu-g în suflet lacrimi 
Din rana cea nevincecată, 


Apoi îmi plec sfios genunchii 
Și'n noapte parc'aud chemare: 
Străbate glas duios de doină 
Din țara fără sărbătoare. 


www.dacoromanica.ro 


Aud furtuna cum vuește, 
Cum plâng pădurile și munții — 
Tăișuri de topoare grele 
izbesc seninătatea frunții. 


O, Dumnezeule puternic, 
Stăpân pe omenirea 'ntreagă, 
Dă-mi aripi, să mai sbor odată 
La casa mea atât de dragă ! 


Să văd ce fac acolo frații, 

La piept să-i strâng o clipă iară, 
Să le citesc în ochi durerea 

De când trăesc în altă țară... 


www.dacoromanica.ro 


113 — 


— 114 


CÂNTEC PENTRU ȚARA MEA 


Dlui dr. ZAHARIA BOILĂ 


Țară minunată peste munți și creste, 
Luminiș de soare în cununi de flori — 
Cine-ţi cântă 'n tulnic jalnica poveste, 
Când mugește vifor peste aurori ? 

Vin străinii 'ntr'una, vin să te sugrume, 
Și voincii mândri pleacă trişti în lume... 


Zilele sunt aspre, nopțile sunt grele, 
Crucea și durerea resemnată-o porți, 
Pe cetăți cu moaște nu mai ai drapele 
Şi-i udată'n lacrimi glia celor morți. 
Alte pluguri ară sfâșiird ogorul 

Şi prin codrii falnici a intrat toporul. 


www.dacoromanica.ro 


Ţară minunată, cântec de isvoare, 

Unduiri de aur, țarini din Apus, 

Nu mai are-Ardaalul nici o sărbătoare, 

Și ești răstignită cum a fost sus. 

Corbi de pradă lacomi năvălesc prin spaţii 


Şi rânjesc din umbră lacomi vinovaţii, 


Suflul morţii sboară peste văi și sate, 
Clopotele'n turnuri strigă: ajutor | 
Străluci-vor oare zori de libertate, 

Să închidă'n inimi rănile ce dor ? 

Noi purtăm în suflet slovă de psaltire — 
Și poporul, Doamna, cere mântuire | 


Tară minunată, floare de lumină, 

Vii țâșniri de flăcări văd în ochii tăi, 
Oștile stau gata în curând să vină 
Să întindă hora peste munți și văi. 
Incunună-ți fruntea în credință tare, 
Căci vitejii falnici trec peste hotare | 


T15 — 


www.dacoromanica.ro 


— 116 


PÂNĂ CAND 
Frunză verde de pe deal 
Dor mi-e, Doamne, de Ardeal... 


Dimineţi cioplite'n soare, 
Aur revărsat pe crâng, 


“Când cobor spre Vatra-Dornei 


Pieptul geme, ochii plâng. 
Turme nu mai văd prin codru, 
Păsări nu ss mai aud, 
Câte-un țipe? rar străbate 
Peste munți, din Năsăud. 
Moroșeni cu glugă sură 
Trec cu plutule mereu, 
Pentru ei sunt azi închise 
Porţile lui Dumnezeu. 

Trec spre Tisa trişti plutașii 
Obosiţi și făsă grai — 
Ochii varsă lacrimi calde 
Peste brujul de mălai, 


www.dacoromanica.ro 


Moși cu pleteia cărunie, 

Frunţi scăldate 'n nor de gând, 
Feţele sunt mohorite — 

Până când ? 


Și iar verde din răzor, 
Peste creasta munților, 
Cine cere ajutor ? 


Apele ce curg din munte 
Peste stânci și bolovani, 
Sălciile plângătoare, 

Ori bătrânii mei ciobani? 
Brazii cei înalți și mândri 
Când aud cum vin securi, 
Munții 'ncoronaţi de neguri, 
Ori cernitele păduri? 

In cerdacurile 'n doliu 
Cine se închină iar, 

Care mamă plânge jalnic, 
Cu privirea spre hotar ? 
Case cu obloane 'nchise, 
Ochi de fată lăcrimând, 
Toate inimile 'ntreabă: 
Până când ? 


Și iar verde de secară 
Am avut şi eu o țară — 
Când voi mai vedea-o iară?... 


Seri cu ochii de jăratec, 
Mândre-amurguri de rubin, 
Când cobor spre Vatra-Dornei 
Rătăcind, ca un străin, 

Văd hotarul cum se'ntinde 
Peste creste ce Carpaţi, 

Și aud cum gem în noapte 

În Ardeal sărmanii frați. 


117 — 


www.dacoromanica.ro 


Țara visurilor mele 

E cuprinsă de fiori, 

Tot mai tristă doina cântă 
Prin poenile cu flori. 

Lângă focuri, sus pe munte, 
Prin hățișuri când apuc, 

Văd cum stă cu flinta 'n spate 
Incruntat câts-un haiduc. 

Se aud 'din depărtare 

Tristo clopote (cântând, 
Clopotarii 'atreabă 'n turnuri: 
Până când ? 


Și iar verde de pelin 
Toți au țară și cămin, 
Numai eu colind străin... 


— 118 


www.dacoromanica.ro 


RĂVAȘ DIN ARDEAL 


Dragul mamei, eşti plecat 
De atâta timp departe, 

Cum trăești prin alte țări, 

Și de ce nu scrii vre-o carte? 


Tot mi-ai spus că vei veni 
Ca un vis în prag de seară, 
Când vor crește cei dintâi 
Ghiocei de primăvară. 

Și mi-ai spus că ai s'aduci 
Steag de nouă bucurie, 

Că vom auzin curând 
Horă mândră pe câmpie. 
Eu aștept de-atunci mereu 
Să-ţi zăresc pe culme calul, 
Și în chiot de viteii 

Să tresară'ntreg Ardealul. 


www.dacoromanica.ro 


— 120 


Dar acuma s'a lăsat 
Neagră jale pe la sate, 
Că la margini de hotar 
Fac dușmanii cazemate... 
De vei rătăci prea mult 
Pe cărarea cea străină, 
Nu vei mai găsi pe-aici 
Nici o floare în grădină, 
Căci dușmanii vin mereu, 
Sapă temelia sfântă — 

In biserica din sat 
Clopotele nu mai cântă... 
Nu mai sunt fiăcăi pe-aici, 
Numai moșii mai așteaptă 
Și se roagă în ascuns 
Pacea să ne fie dreaptă. 
Azi copiii merg prin școli 
Și învață'n altă limbă, 

lar prin sateie pustii 

Tot .ce-i românesc se schimbă. 


Legea'n care ai crescut 
Și-obiceiul sfânt de-acasă 

l| pândesc jardarmi străini, 
Nici credința nu ne-o lasă. 
Focuri nu mai ard pe munți, 
Nici un fluer nu s'aude — 
Povestesc lângă fântâni 
Fetele, cu gene ude... 


Dragul mamei, nu mai sta, 
Spune fraților să vină, 

Că nu veți af'a pe-aici 
Numai jale și ruină... 

Nu mai sunt primari români, 
Dascălii cerșesc prin sate, 
Și părintele e'nchis 

De doi ani și jumătate. 


www.dacoromanica.ro 


De prin munți și până'n văi 
Tot ce-i frata stă și plânge, 
Someșul, tovarăș trist, 
Spală rănile de sânge... 


Dacă vei veni'n curând, 

Voi ruga în nopți cu stele 
Munţii dragi, să-ți iasă'n drum, 
Să te apere de rele, 

Și să facă luminiș 

Pentru tunuri ferecate, 

Ca să poți lovi din plin 

In dușmani și'n cazemate... 


Dragul mamei, te aştept... 
Codrii au să te păzească — 
Mult li-e dor și lor de voi 

Și de vorba românească... 


www.dacoromanica.ro 


121 — 


— 122 


PRIBEGIE 


Cobor din munți pe roib călare 
Si-amurgul cade ca un val; 
Prin văgäuni aaânci de codru 
S'aude (clopot dîn Ardeal. 


E trist cum n'a mai fost vreodată, 
Cu glasul lui tremurător 

Iși cheamă crediwcioșii-acasă, 

Și parcă cere ajutor. 


Imi șterg o clipă ochii tulburi, 
Biet călător fără noroc, 
Durerea-mi scapără în sânge 
Și'n suflet vâlvătăi de foc. 


Tresar și rana veche arde 
Parc'am turnat pe ea venin, 
Paharul suferinții mele 

E tot mai negru și mai plin. 


www.dacoromanica.ro 


Privesc spre satul meu de munte 
Cu brazii de pvuoabă grei, 

In rugăciune de vecernie 

Acolo dorm strămoșii mei | 


Mă cheamă doruri depărtate 

Să mă întorc la mine 'n sat, 

Căci plâng ciobanii fără turme 
Cu sufletul îndoliat. 

Apoi îmi mângâi roibul sprinten 
Pornind din nou la drum, orfan — 


Ah, de-ași putea vâri odată 
Pumnalul meu într'un dușman !... 


www.dacoromanica.ro 


— 124 


STRĂIN 


Mamă dragă din Ardeal, 
Sunt străin și nu mi-e bine, 
Toate gândurile mele 

Se îndreaptă către tine. 


Nici o noapte nu mai dorm 
Și mi-e inima pustie, 

Azi îmi port întreg amarul 
Pe cărări de pribegie. 


Lângă-o cruce stau și plâng 
Soarta mea nenorocoasă, 
Nimeni nu mă înțelege — 
Și mi-e dor, mi-e dor de casă... 


Mamă dragă, cum doresc 
Să te văd din nou o clipă, 
Azi când moartea își întinde 
Mai aproape-a ei aripă. 


www.dacoromanica.ro 


Mâna ta s'o simt trecând 


Peste fruntea mea fierbinte, 


Căci în inimă îmi plânge 
Cântec fără de cuvinte. 


Nici odată să nu'ntrebi 
Ce furtună mă lovește, 
Pentru cine port azi doliu, 
Ce durere mă rănește? 


Incă'n leagăn mi-a ursit 
Ursitoarea răzbunării 

Să înșir din lacrimi salbă, 
Lângă crucea îndurării. 


Mamă aragă din Ardeal, 
Azi pe căile străine 
Toate gândurile mele 

Se îndreaptă către tine. 


Numai tu poți să'nțelegi 
Suferința ce m'apasă... 
— Biată pasăre rănită, 
Cum aș vrea să sbor spre 


www.dacoromanica.ro 


casă 


125 — 


— 128 


MOARTEA REFUGIATULUI 


A murit un biet refugiat. 
Oare cine știe cum îl chiamă ? 
In Ardeal, departe, într'un sat 
Are și el: frate, soră, mamă. 


A murit cutremurat de-un crez, 
Rătăcind cu gându'n altă ţară. 
Eu mă plec smerit și descifrez 
Slovele pe fața lui de ceară. 


E al vremii testament măreț 
Unde mâna strămoțească scrie, 
Că'n viață nu-i nimic de preț 
Ca iubirea sfântă de moșie. 


Stau fa margine də catafalc, 
Unde năzuințele-s deșarte... 
Peste lespezi reci de-abia mai calc, 
Să nu tulbur somnul cel de moarte... 


www.dacoromanica.ro 


A murit un biet refugiat 
Dintr'o țară care n'are nume, 
A crezut în visuri şi-a oftat, 
Rătăcind atâția ani prin lume. 


Dar, cuprins de vifor și de val, 
Intr'o noapte l-a rănit minciuna, 
A privit o clipă spre Ardeal, 

Și în față l-a isbit furtuna. 


Sufletul i se 'mpletește 'n vis 

in parfum de flori de lămâiţă, 
Și la margine de paradis 
Plânge, poate, câte-o mioriță... 


Picură petale de pustiu 

Peste inima ce nu mai bate — 
Porumbei de aur, din sicriu, 

şi îndreaptă sborul spre dreptate. 


Rând pe rând pribegii țării vin 

Și sfioși la căpătâi se pleacă: 

— Doamne, iartă-l, căci a fost creștin, 
Și-i deschide porțile să treacă... 


Cântă bulgări aspri de pământ 
Și groparii melancolici sapă. 
Glas de clopot pe aripi de vânt 
și coboară ruga către groapă. 


Dricul tras de caii supăraţi 

Trece'n toamnă printre flori de sânge, 
Și prin ochi de nori întunecați 

Numai cerul tremură și plânge. 


www.dacoromanica.ro 


127 — 


Cade ploaia 'n lacrimi de cristal, 
Frunze galbene rotesc pe-afară — 
Se gândeşte-o mamă din Ardeal 
La feciorul dus în altă țară... 


— 128 


www.dacoromanica.ro 


NĂDEJDE 


Dlui Prof. GHIŢĂ POP 


Acum, când despicați cărări, 
Dragi păsări călătoare, 

Prin porți də nori întunecaţi 
Inspre lumini de soare, 

Aş vrea și eu cu voi să sbor 
In freamăt de poveste, 
Spre-o țară care-a fost a mea 
Și astăzi nu mai este, 


In satul trist cu case vechi, 
S'ajung pe înserate, 

S'aud cum cartă prin păduri 
Isvoare 'nvolburate. 

Să simt al ciopotelor glas 
Urcând spra slăvi cu stele — 
Biet călător, să poposesc 

La ușa casei mele. 


www.dacoromanica.ro 


129 — 


— 130 


Apoi să gâtuesc în piept 
Blestemul meu și ura, 
Pământului îndepărtat 

Să-i simt din nou căldura, 
Și să mă'nchir în fața lui, 
Să-i șterg pu frunte pata, 
Căci în adânc blagoslovit 
Işi doarme somnul tata, 


Aș vrea și eu cu voi să sbor, 
Dragi păsări, călătoare, 
Spre-o țară'n care frații plâng 
In prag de sărbătoare. 
Călăuzit de-un vis măreț 

Prin fulger de primejdii, 
S'aprind lângă altare iar 
Izvoarele nădejdii. 


Nu știu ce'ndemnuri mă zoresc, 
Ce ideal mă chiamă, 

Prin scoica nopților pustii 

Aud un glas de mamă, 

In sate cu molizi uscați 

Colindă vânt de moarte, 

Și dorul trece peste stânci 

La frații de departe. 


Innegurat de așteptări 

Imi cărunțește părul, 

Dar mă icuprinde tot mai mult 
In brațe adevărul. 

Cu inima de vorbă stau 

In noapte, când se'nchină, 

— In ţara mea de peste munți, 
Dă, Doamne, zi senină | 


www.dacoromanica.ro 


Rănit de lacrimi şi săgeți 
Trec lunile și anii, 

Și văd că'n fiecare zi 
Sunt tot mai răi dușmanii. 
De grele robote învinși 
Gem istoviti bătrânii — 
In țara turmelor de oi 
Azi alţii sunt stăpânii. 


Imi spune însă glas divin, 
Izvor curat de sânge, 

Că neamul nostru sfâșiat 
De-acum nu va mai plânge, 
Căci luptă falnicii eroi 
Ca'n vremea legendară, 
Cu braț de cremene croind 
Nădejdi de nouă ţară. 


Acum, când toamna s'a lăsat 


Pe fiecare floare, 


Aș vrea și eu cu voi să sbor, 


Dragi păsări călătoare, 


Spre-o țară care-a fost a mea 


Și iar o să mai fie, 
Căci nu să schimbă un hotar 
C'un petec de hârtie | 


www.dacoromanica.ro 


LEI -e 


— 132 


HAIDUCIE NOUĂ 


La izvorul fermecat 
Dintr'un col} utat de țară, 
Luna scapără scântei — 
Cântă vânt de primăvară. 


Doi ciobani din satul meu 
Stau la sfat într'o prelucă 
Și oftează tot mai des, 
Căci îi prinde dor de ducă. 


Unul e cu flinta'n mâni 
Trecătoare s'o păzească, 
Celălalt răvaș ascuns 
Duce'n Țara Românească. 


— „Măi bădiță Ofilat, 
Arde inima ca jarul — 
Când coboară luna'n nori 
Tu să treci ia fraţi hotarul. 


www.dacoromanica.ro 


Du răvașul cu peceţi 

Ce ţi-l dete 'nvăţătorul, 

Și le spune că la Cluj 

leri i-au spânzurat feciorul”, 


— „Bine, frate Anchidim... 
Drumu-i plin de piaze rele, 
De-i vedea că mă opresc 
Tu să scaperi din oţele. 


Cel cu pene de cocoș 
De-a-ncerca să-mi iasă'n cale, 
Tu sloboade flinta'n el, 

Să-l zăresc cum se prăvale. 


Nu cruța pe cei străini, 

Căci ne calcă în picioare, 
Și de când ne-au cotropit 
N'avem zi de sărbătoare", 


La fântâna dirtre brazi 
Cântă vânt ve primăvară, 

Un cioban voinic, prin munţi, 
Bate drum spre altă țară, 


Frați aici, dincolo frați... 

Se tot miră păcurarul: 

— Prieten fost-a, ori dușman, 
Cel ce ne-a schimbat hotarul ?... 


www.dacoromanica.ro 


133 — 


— 134 


CE Al CU ȚARA MEA, STRĂINE?.. 


Ce ai cu casa mea, străine, 
De-o 'ncingi în vâlvătăi de foc ? 
Nici năvălirile barbare 

Nu m'au putut clinti din loc! 


Aici am învățat credința 
Şi-am măsurat întâii pași — 
Zadarnic s'au trudit s'o fure 
Atâtea cete de vrăjmași. 


Aici am îngânat cuvântul 
Frumoasei doine românești — 
Cu cât lovești mai mult în mine 
Cu-atât mai mult mă oțelești | 


Aici au suferit strămoșii 

Legaţi pe rug, ori trași pe roți, 
Și-au răsărit ca din poveste 
În loc puzderii de nepoți. 


www.dacoromanica.ro 


Ce ai cu satul meu, străine, 
De-l jăfueşti necontenit ? 

Tu uiţi că pentru neamul nostru 
Dreptatea încă n'a sosit! 


Dar nu va trece multă vreme 
Și vei putea să ne cunoşti, 
Căci vor porni spre libertate, 
Prin munți biruitoare oști | 


Tu ne alungi fără de milă, 
Căci ești sălbatec și flămând — 
Dar în curând va bate ora 
Dreptății noastre, în curând | 


Ce ai cu fara mea, străine, 
De tot lovești în ea mereu ? 
Nelegiuirea urii tale 
Ajunge pân' la Dumnezeu. 


Eu cu pământul meu sunt frate, 
Ori cât ai vrea să mă desbini — 
Tu ești venit aici din pustă 

Și n'ai în glie rădăcini! 


Tu n'ai în țara mea morminte. 
Când apele de munte cad 

Nu descifrezi în glas de doînă 
Povestea codrilor de brad. 


Ne-ai sfâșiat în două neamul 
Și-l calci sub cisma ta, semeț — 
În ziua răfuelii noastre 

IH voi răspunde cu dispreț! 


www.dacoromanica.ro 


133 — 


— 136 


INDEMN 


Dlui dr. ILIE LAZĂR 


Veniţi cu mine, prieteni dragi, 
Eu ştiu cărarea care duce 
Spre țara 'n care ochii plâng 
Şi-i neamul răstignit pe cruce. 


Am să vă port prin satul meu 
Cu busuioc și cu cicoare, — 
Cunosc copacii din păduri 
Și fiecare trecătoare. 


Ciobanii cântă prin preluei 
Și turmele pornesc agale, 
Copiii ce-au visat la noi 
Ne vor ieși cu flori în cale. 


Ne-așteaptă frații 'ngrijorați 
Cu lacrimi atârnând de gene, 
Sub liliecii înfloriți 


Doinesc llene Cosânzene. 


www.dacoromanica.ro 


Veniţi icu mine, prieteni dragi, 

Pe culmi de munți vom da semnalul, 
Și goarnele vor răsuna 

Cutremurând întreg Ardealul. 


Vom poposi din când în când, 
Să prindem noi puteri de luptă, 
Căci jalea care arde-adânc 
Din jalea neamului e ruptă. 


Părinţii buni ne vor ierta 
Sosirea plină de zăbavă, 
Și clopotele vor cânta 
Mărețe cântece de slavă. 


Bunicii vor zâmbi duioși 
Privind în zarea luminoasă, 
Cum se întorc cu-acelaș steag 
Nepoţii iarăși către casă. 


Veniţi cu mine, prieteni dragi, 
Dreptatea 'ncepe să 'nflorească — 
Vom răsădi prin munți și văi 
Nădejde nouă românească... 


www.dacoromanica.ro 


131 — 


— 138 


IARNĂ 


Afară viscolește și-i pustiu, 

Nu-i nici un călător în lung de cale. 
Pe geamuri gerul desenează 'n alb 
Castele și cetăți medievale. 


Eu stau de vorbă cu copilul meu 
Cum stau adeseori în fapt de seară. 
li spun istorii cu eroi viteji 

Și-i povestesc povești din altă țară, 


Mă'ntreabă de bunica ce-a rămas 
Cu ochii uzi, în casa părăsită, 
De Someșul ce cântă supărat 
Sub cetina de mult înzăpezită. 


Mă'ntreabă de-o grădină ca un rai 

In primăveri cu fluturi și albine — 

Ce am greșit lui Dumnezeu cel sfânt, 
De rătăcim mereu prin ţări străine ? 


www.dacoromanica.ro 


li povestesc de prietenii lui dragi, 
Cari azi învaţă carte'n altă limbă — 
El stă și-ascultă (clătinând din cap, 


Și nu 'nțelege lumea cum se schimbă... 


In vatră focul picură de somn 
Și ornicu'n perete-abia mai bate. 
— Hai să dormim, copile, să visăm 


Că și'n Ardeal va fi, cândva, dreptate... 


Apoi lângă-o icoană 'ngenunchem 
Să ne 'nchinăm pentru iubita țară, 
Și adormim cu frații triști în gând, 
Să ne trezim cu ochii umezi iară... 


www.dacoromanica.ro 


139 — 


GLAS DIN ARDEAL 
Dlui dr. ROMUL POP 


Târziu, în noaptea albă, când florile adorm, 
Din slavă cerne luna petale de lumină, 

Eu stau mâhnit la geamuri, cu ochii 'nlăcrimați, 
Și-ascult din depărtare un frate cum suspină. 


In zările albastre s'aprind făclii cerești, 
Zefirii fredonează cântări de primăvară — 
Eu port în suflet jale, furtună și pustiu 
Și dorurile mele pornesc spre altă țară. 


Acolo „peste piscuri de munte, în Ardeal, 

E văduvit pământul de cântece și glume, 
Azi crește pălămida pe-ogoare și'n grădini 

Și Dacii-și iau toporul și pleacă dârii în lume. 
Ei știu că adevărul nu poate fi schimbat, 
Oricât îl calcă astăzi străinii în picioare, 

Ei știu că rădăcina înfiptă în pământ 

Va înflori mlădițte în noua sărbătoare. 


— 140 


www.dacoromanica.ro 


Acolo e cărarea pe care-am scris în lut 
Cu pași mărunți şi aspri a mea copilărie, 
Acolo e o casă cu lacăte pe uși — 
Stăpânul bate cale de lungă pribegie. 


La fiecare poartă se'nalță brazii 'n zări 
Şi-aşteaptă să sosească voinicii duși departe — 
Bătrânii trişti și singuri se 'nchină pe 'nserat, 
Credinţa în dreptate îi mântue de moarte. 


Târziu, în noaptea albă, când florile adorm 

Și luna țese 'n slavă beteala de mireasă, 

Cum stau cu ochii 'n lacrimi la geamul luminat 
Parcă un glas cucernic mă chiamă iar spre casă, 


E mama care plânge, ori tata din mormânt ? 
E Someșul ce-și poartă spre mine, astăzi, valul ? 


Sunt frații trași pe roată și vor să le alin 
Durerile și jalea, — ori e întreg Ardealul ?... 


141 — 


www.dacoromanica.ro 


-— 142 


Vin frații noștri de departe, 

Cu ochii plânși, tot vin mereu, 
Pe crucea care-o poartă 'n suflet 
E răstignit azi Dumnezeu. 


iși lasă plugul în rugină 

Și holdele nesecerate, 

Și cu vopiii mici de mână 
Pornesc spre sfânta libertate. 


li vezi prin Dorna, ori prin Turda, 
Cum trec smeriți cu traista'n băț — 
Cu lacrimi se gândesc la ziua 

Mult așteptatului ospăț. 


Aduc atâta umilință 

Pe lungi cărări de pribegie, 
Și cine știe ce-i îndeamnă 
Să plece 'n lume, cine știe... 


www.dacoromanica.ro 


E jalea mare care-i mână ? 

E nedreptatea-acestui veac? 
Sau vor să fie străji de pază, 
Cu arma'n mână, la Feleac ?... 


Vin fraţii nostri de departe 
Cu fețe înnecate'n ură, 

E scrisă 'n ochii lor durerea 
Su slove sfinte de scriptură. 


Mocneşte'n urma lor pustiul 
Ce arde dealuri și câmpii — 
lar lângă casele uitate 

In loc de crini cresc bălării... 


Ascult în noaptea suferinții 

Cum plânge jalnicul norod, 
Și'ntreb cu gândul spre Năsăud: 
— Cât va mai ține-acest exod ?... 


www.dacoromanica.ro 


143 — 


— 144 


AMINTIRE 


Clopotele triste pe'nserat 

Când le-aud cum cântă câtedoată, 
Imi aduc aminte despre-un sat 
Dintr'o țară tot mai depărtată... 


Imi aduc aminte de-un pridvor... 
— Hei, cum ai trecut copilărie ! 
Eram vesel și nepăsător, 

Astăzi rătăcesc în pribegie... 


Nu știam pe-atunci de răsbunări, 
Căci n'am întâlnit minciuna'n față — 
Mă'mbătam cu soare pe cărări 

Și din moarte făuream viaţă, 


Dar s'au scurs în goană-atâția ani 
Impletiți în cântec de baladă — 
Inima sdrobită de dușmani 

Cântă cea din urmă serenadă 


www.dacoromanica.ro 


Port în suflet un cernit sicriu 
Cu-amintiri de brumă scuturate. 
Azi la mine'n casă e pustiu, 

Și în glastre numai flori uscate... 


Clopotele triste când le-aud 
Cum oftează'n fiecare seară, 
Parcă trek pe străzi prin Năsăud, 
Irrbătat de-aromă legendară. 


Stau la sfat cu umbre de eroi 
Cari au luminat cu spada'n vreme, 
Stihurile mele de război 

Sunt săgeți de fulger și blesteme. 


Unde eşti iubitul meu Ineu, 

Tu ce-ţi scalzi în veșnicie creasta? 
Gândul meu te'ncinge : curcubeu — 
Ce mai spui de rânduiala asta ? 


Ai crezut că voi pleca străin 
Pe poteci cu suliți de primejdii, 
Că din durerosul meu suspin 
Inflori-vor florile nădejdii?... 


Azi din al tristeților toiag 
Făurit-am fermecată liră: 

Cânt Ardealul meu duios și drag 
Cu întreagă viața lui martiră. 


Clopotele triste pe'nserat 

Când le-ascult cum gem și cum mă chiamă — 
Parc'aud stăruitor oftat: 

„„Plânge'n satul meu o biată mamă. 


145 — 


www.dacoromanica.ro 


Trece gândul prin păduri de fagi, 
Ceaţă grea se lasă pa=moșie... 
Mai vedea-voi locurile dragi, 
Cine știe, Doamne, cine știe ?... 


— 146 


www.dacoromanica.ro 


CRĂCIUN 


În satul meu de munte e seara de Crăciun — 
Ici-colo vre-un opaiț și stelele apun... 

Pe cetina pădurii înșiră gerul salbe, 

Din munți coboară iarna cu săniuţe albe, 

Vin îngeri să colinde în sunet de tilinci, 

In cojocele calde, în cioareci și'n opinci. 
S'opresc la casa tristă din margine de sat — 
Colinda lor în noapte s'aude legănat: 


„Noi umblăm și colindăm 
Şi pentru Ardeal cântăm, 


Florile dalbe"... 


147 — 


www.dacoromanica.ro 


Stă mama lângă vatră. De-atâta așteptare 

Își șterge ochii umezi, oftează și tresare, 

Și flacăra se stinge în sfeșnicul de-aramă — 
Nădejdile de aur ca pânza se destramă, 

Căci singurul ei sprijin, copilul ei cel drag, 

E dus în altă țară și singur și pribeag 

Se luptă cu furtuna, cu vremile și valul, 

Și poartă 'nfipt în suflet tot mai adânc Ardealul... 


Coboară vântul iernei spre țarina tăcerii, 
S'aprind în ochii mamei izvoarele durerii. 
Jăratecul mocnește în vreascul din cuptor — 
In noaptea asta sfântă atâtea răni o dor. 

Cum stă cu ochii tulburi de jalea ke-o apasă 

li sboară gându 'ntr'una la cel plecat de-acasă, 
La cel ce nu-i mai scrie și nu știe de-i viu, 

La |cel ce, poate, n'are nici cruce, nici sicriu, 
Ori își trăește-amarul în grea singurătate, 

Ori stă și geme jalnic rănit lâng-o cetate, 

Sau e culcat sub glie în scăpărări de veac, 

Și viermii morții crude sălaș din el își fac, 

La cel ce poate plânge pe drum de pribe 

Cu sufletul săgeată, cu inima făclie... 

«Și parc'o văd în noapte pe-o laviță la foc, 

Cu ochii la icoane, cum nu-și mai află loc, 

Și gândul îi aleargă pe-un câmp cu flori de sânge... 
Apoi își pleacă fruntea și tot mai tristă plânge, 
Așa cum plânge-un clopot în turnul de pe deal, 
Așa cum plâng toți ochii în satul din Ardeal... 


* + 
* 


„La casa de om sărac 
S'a gătat făina'n sac 
Lerui, Doamne, Ler. 
La casa de om sărac 
Nu mai este cozonac 
Lerui, Doamne, Ler". 


— 148 


www.dacoromanica.ro 


Și cântecul se pierde la geamul de cleștar, 

În noapte vântu-aleargă prin codrii, solitar. 
Albine de zăpadă din cer de plumb coboară, 
A înghețat și apa în scocul dela moară. 

Sub pasul de 'opincă omătul scârțiește, 
Apoi tăcerea albă din zări de slavă crește. 
Ici-colo vre-un opaiț și stelele apun — 

In satul meu de munte e noaptea de Crăciun, 
Se naște azi Mesia și-aduce bucurie, 

Dar fiecare casă e tristă și pustie... 


X * 


„Noi umblăm și colindăm 

Pe la uși de mari boeri, 

Dar boierii nu-s acasă, 
Colindăm, Doamne, colinde"... 


Dar mama parcă vede în zări un țintirim 
Și-aude de departe cântări de heruvim, 
Apoi nădejdea slabă în inima ei moare — 
Se prăbușește'n neguri al visurilor soare. 
S'a stins în vatră focul. E rece în bordei, 
Și pe perete scrie mătănii umbra ei... 


4 * 
4 


O, nu mai plânge, mamă, pe fiul tău plecat, 
Pentru credința sfântă eroic s'a luptat, 

In clocot de furtună l-a prins în brațe valul — 
Dar îi cinstește lupta și țara și Ardealul... 


149 — 


www.dacoromanica.ro 


— 150 


PE GÂNDURI 


Ori unde rătăcese în lume, 
Biet călător, precum e valul, 
De e senin, sau e furtună 
Eu port în inimă Ardealul. 


De-aud un cântec de durere 
Sau doina dacă mă îmbată, 

In tremurări de melodie 

Eu simt Ardsalul de-altădată. 


La-altare de străvechi biserici 
Preoții când cădelnițează, 
Genunchii gândurilor mele 
Pentru Ardeal îngenunchiază. 


In nopțile cu clar de lună, 
Când toată firea 'ncremenește, 
Mușcata albă din grădină 
Despre Ardeal îmi povestește. 


www.dacoromanica.ro 


Despre Ardeal vorbesc țăranii, 
Bătrâni cu pletele cărunte, 

La fel ciobanii duși pe gânduri, 
Când trec cu turmele spre munte. 


Când stau de poposesc pe-o stâncă 
Și-ascult cum picură cavalul, 

Eu simt cum încrețește fruntea 
Innegurată 'ntreg Ardealul. 


Și-o simt flăcăii care luptă 
Departe 'n pusta ungurească, — 
Ei cântă doine ardelene 

Pentru dreptatea românească. 


Ori unde rătăcesc în lume 

Eu port Ardealul drag în mine, 
Ti cânt cântări de alinare 

Și-i spun povești în nopți senine. 


In nopți de jale-i cânt trecutul 
Și viitoru'n sărbătoare, 

Mă 'nchin la sfintele icoane, 
Căci Dumnezeu e bun și mare... 


www.dacoromanica.ro 


151 — 


— 152 


CÂNTECE DE PRIBEGIE 
| 


Crâșmă veche de sub deal, 
Crâşmă bună, crâșmă, veche, 
Am umblat o țară 'ntreagă, 
Dar nu ţi-am găsit pereche. 


Poate n'o să mai închin, 
Umple-mi plosca, măi crâșmare, 
Căci mă duc să mor fa Tisa 
Pentru vechile hotare. 


Ce te miri că-s supărat, 
Măi crâșmare, măi române, 
Dar îmi pare rău de-o fată, 
Că prea jalnică rămâne. 


Umple-mi, plosca, nu mai sta, 
Tot mai des nechează calul, 
Peste brâu de foc și pară 

N'auzi cum mă cheamă-Ardealui? 


www.dacoromanica.ro 


Am să prind azi arma'n mâni, 
Umple-mi plosca, măi c?âșmare, 
Că'n Apus dușmani păgâni 

Au trecut peste hotare. 
Toarnă-mi vin de cel mai tare, 
Că mă arde la plămâni! 

Ce mă'ntrebi mereu de pungă? 
Nu vezi că mi-e plin chimirul? 
Hai, grăbeşte! Calea-i lungă ! 


Parcă-ai înlemnit pe loc, 

Când vezi fruntea mea senină — 
Măi crâșmare, merg în foc, 
Și-apoi de-or veni, să vină 
Gloanţele de carabină, 

Tot sunt om fără noroc! 


Bate murgul din jcopite, 
Vântul duce glas de bucium 
Către satele robite... 


Hai mai adă-mi un pahar 

Din pelinul bun și rece, 

Că de mult un junghiu amar 
Taie'n piept și nu-mi mai trece: 
În Ardeal vreau un hotar 

Cum a fost în optsprezece l... 


Măi crâșmare, una bună: 


De-o fi să mai vin acasă, 
Șapte nopți vom bea 'mpreună |... 


www.dacoromanica.ro 


153 — 


— 154 


il 


Când, îmi pun la gură plosca 
Arde'ntreaga mea viață, 
Când pe masă-mi sună banii 
Crâșmărița mă răsfaţă . 


Roibul sforăie la poartă 

Și îl țin în frâu argații — 

Vom pleca 'ntr'un sat de munte 
Unde ne așteaptă frații. 


Bate vântul, ploaia cade, 
Plosca-i plină subsuoară, 
Crâșmărița lăcrimează, 
Că mă duc în altă țară... 


www.dacoromanica.ro 


IV 


Lăutare, plâng de jale, 
C'au trecut atâția ani 

Și Ardealul frânt în două 
Plin e astăzi de dușmani. 


De necaz și suferință 

Mult mi-e inima amară — 
Satul meu din munții Rodnei 
A rămas în altă țară... 


Cântă-mi azi o doină tristă 
De cumplită pribegie, 

Căci de luni fără de număr 
Nimeni din Ardeal nu-mi scrie. 


Ei nu știu că este-aproape 

Ziua 'ntoarcerii acasă, 

Ori sunt morți, ori zac în temniți, 
Ori jandarmul nu-i mai lasă... 


Cântă-mi, lăutare, doine 
Din frumosul meu Ardeal, 
Am acolo o căsuță 
Lângă-o margine de deal. 


În curând mă voi întoarce 
Să plivesc din moine spinii, 
Si s'alung de pe moșie 
Toți dușmanii și străinii. 


Cântă, lăutare, cântă 

Cât mai ține-aici popasul: 
N'auzi goarnele cum sună ? 
Lăutare, bate ceasul |... 


www.dacoromanica.ro 


155 — 


— 156 


SFÂRȘIT 


Când se plimbă iarna 'n togă albă 
Mă zărește printr'un geam cum zac — 
Ochii mei înfrigurați aruncă 

Raze luminoase spre Feleac. 


Rezemat în coate-ascult copacii 
Povestind cu vântul ore 'ntregi. 
Lângă perna mea înfierbântată 
Vin atâtea umbre de pribegi. 


— „Hei, tovarăși de durere multă, 
Prieteni dragi, ce osteniți mereu, 
Dac'o fi să mor, să-mi duceți trupul 
Peste dealu-acesta 'n satul meu... 


Mă așteaptă'n cimitir acolo 
Multe oseminte de străbuni, 
Vreau să dorm și eu cu ei alături: 
Somn de moarte 'n svon de rugăciuni, 


www.dacoromanica.ro 


Va veni, din când în când, măicuţa 
Să-mi aducă flori de busuioc, 
Căci am rătăcit destul în lume 
Dușmănit și fără de noroc. 


Va veni o fată să bocească 
Fluturându-și părul negru'n vânt — 
l-am șoptit azi cântecul din urmă 
Și i-am dus credința în mormânt. 


Primăvara va 'nflori salcâmul, 
Doinele din munți vor picura, 
Lângă lespedea de piatră neagră 
Pluguri și izvoare vor cânta. 


Câte-un trecător, oprit în cale, 
Când la groapa mea va sta târziu, 
Va 'nțelege c'am cântat Ardealul 
Și se va 'nchina lângă sicriu. 


Ziua sărbătorii ce-o să vină, 
Căci și ziua-acea va veni, — 
Eu voi plânge liniștit în groapă, 
Clopotele 'când voi auzi. 


Prieteni triști de multă suferinţă, 
V'am iubit cu foc și v'am cântat, 
Dac'o fi să mor, căci n'am putere, 
ingropați-mă la mine 'n sat l.. 


Stau culcat din zori și până 'n seară 
Și din seară iarăși până 'n zori, 
N'am pe nimeni să-mi aline fruntea, 
Nici părinți, nici rude, nici surori. 


www.dacoromanica.ro 


157 — 


— 158 


Cât de lungi sunt orele tăcerii 
Când culegi cu gândul amintiri, 
Numai lacrimile curg în voie 

Peste obrajii — palizi trandafiri. 


larna cum se plimbă prin grădină 
Mă zărește printr'un geam cum zac, 
Ochii mei întunecați îndreaptă 

Raze dureroase, spre Feleac... 


www.dacoromanica.ro 


BUNICA DIN ARDEAL 


La casa cu obloane negre 
De lângă margine de sat, 
Colindă vânt cernit de toamnă 
Și frunzele s'au scuturat. 


Mesteceni albi cu brațe moarte 
Jelesc sub cerul plumburiu. 

Stă poarta prinsă ntr'o țâțână 
Și 'n noapte scârțâe-a pustiu. 


Într'un ungher îngenunchiată 

La iconița lui Isus, 

Bunica se închină tristă : 

— Ajută-i, Doamne, celui dus... 


Cu păru 'n fluturi de zăpadă 
Cu ochii mici, senini si buni — 
Ea pare-o sfântă din legendă, 
Trăind în post și 'n rugăciuni. 


www.dacoromanica.ro 


159 — 


— 169 


Feciorul i-a plecat la oaste 
Sub steagul Regelui Mihai — 
Inlăcrimați îl tot așteaptă 
Doi nepoței lcu păr bălai. 


Apoi înseninată-o clipă 
Indreaptă ochii spre copii, 
Și 'mbrățișându-i cu privirea 
Bunica 'ncepe a povesti: 


— „Sunase cântec de alarmă 
De s'auzea din deal în deal, 
Și a plecat spre Țara-mamă 

Tot tineretul din Ardeal... 


S'au dus vitejii să se lupte, 
Să scape țara de păgâni, 
Și să dărâme iar hotarul 
Care desparte pe Români. 


Dar va veni 'ntr'o zi acasă, 

Nu minte glasul ce-l ascult ; 
Unit va fi din nou Ardealul 
intreg, precum era de mult"... 


Tot mai târzie noapte cade 
Şi gându-aleargă mai hoinar, 
In ochii cu priviri de înger 
S'aprinde al nădejdii far... 


Apoi visează nepoţeii... 

În zale albe îmbrăcați 

Atâția Feţi-Frumoși coboară 
Spre satul lor, peste Carpați.. 


www.dacoromanica.ro 


si 


La casa cu obloane negre 
De lângă margine de sat, 
Aprinde candelă bunica 
Lângă-un Isus crucificat. 


Pe fața galbenă ca ceara 
Ji sapă brazde-al vremii plug, 
Și-atâtea doruri călătoare 
Tresar pe-al sufletului rug. 


Afară umbrele se culcă 

Sub cerul tot mai plumburiu, 
Doar vântul singur mai colindă 
Și-aduce toamnă și pustiu... 


www.dacoromanica.ro 


161 — 


m 162 


SCRISOARE UNEI FETE 


Tu fată tristă de departe, 

Nu plânge singură'n pridvor, 
Căci focul care-ţi arde'n suflet 
E focul nostru-al tuturor. 


Să nu se clatine o clipă 
Credinţa ta în Dumnezeu, 
Căci cei ce-ţi înțeleg durerea 
Trăesc cu tine'n gând mereu. 


Cu tine'n gând pornesc la luptă 
Pentru pământul strămoșesc, 

Și pentru satele frumoase 

In care flori de nalbă cresc. 


Cu tine'n gând privesc spre codrii 
Pn unde voi veni 'n curând, 

Și'n nopți cu străluciri de gloanțe 
De pază stau cu tine'n gând. 


www.dacoromanica.ro 


Păstrează sfintele icoane 
În satul nostru din Ardeal, 
Căci primăvara care vine 
Aduce doine de caval. 


Din inima îndoliată 

Nădejdea nu ţi-o risipi, 

Nu vezi că soarele răsare 

Tot mai aprins, în zori de zi ? 


Durerea care 'ntinde umbre 
Pe codrul meu rămas străin, 
E o furtună trecătoare, 
Și cerul iar va fi senin. 


Tu fată tristă de departe, 
In vis te văd așa cum ești, 
Românca cea îndurerată — 
Frumoasă floare din povești. 


Asemeni brazilor de munte 
Stai sveltă'n țara cu furtuni, 
Aduni în plete spice coapte 
Și'n ochi tot cerul îl aduni. 


Pe frunte porți mândria dacă 
Și tremură dușmanii cruzi, 

Când treci cu secerea spre holdă 
Și cânți de dor, cu ochii uzi. 


Eu îţi trimit pe umbra serii 
Aceste slove românești, 

Să le citești cu bucurie, 

Apoi să plângi când le citeşti, 


www.dacoromanica.ro 


163 — 


= 164 


Căci vor veni voinicii iară, 

In chiote, la vatra lor, 

Dar cel ce-ţi scrie astăzi carte 
Va fi străin și călător. 


Așteaptă-mă cu cruce albă, 
Tu fată tristă din Ardeal, 
Căci voi veni şi eu odată 

Să mor în satul meu natal ! 


www.dacoromanica.ro 


BUNICUL DIN ARDEAL 


În satul meu e-o casă veche 
Acoperită cu șindrilă, 
Acolo dinţii suri ai vremii - 


In bârne mușcă fără milă. 


Din creștet de păduri coboară 
Nori grei aducători de ploaie, 
Și nucii scuturati de frunză 

În vânt de toamnă se 'ncovoaie. 


La licărire de opaiț 

Bunicul cântă trist pe vatră, 
Și câte-o lacrimă se scurge 
Pe buza lespezii de piatră. 


Un greer sfâșie tăcerea, 


Parcă și-ar spune rar pe nume — 


Bunicu-i frământat de gânduri 
De când sa dus nepotu 'n lume, 


www.dacoromanica.ro 


165 — 


— 166 


Iși plimbă ochii mici și ageri 
Pe la icoanele 'nvechite — 
Nepotul lui de multă vreme 
Răvaș din țară nu-i trimite. 


Ce-o fi făcând de nu mai vine 
La casa lui înstrăinatul ? 
Cu jalbă a trecut hotarul 
Să spună fraților bănatul. 


Semnat-au jalba toți bătrânii, 
Căci toți își plâng viața-amară, 
l-apasă-atâta suferință 

De când trăesc în altă țară, 


In satul meu e-o casă veche 

In care-ades mă poartă dorul — 
Se sfătuesc bătrânii seara, 
Lăsând pe ușa grea zăvorul. 


Grădina plină de mușcată, 

De liliac și de cicoare, 

Acum e-un cimitir de vreascuri, 
Cu frunze moarte pe cărare. 


Bunicul din Ardeal așteaptă 
Pe gânduri dus, albit cu totul, 
Inconjurat de patru prieteni, 
Să-i vină mai curând nepotul 


S'aducă raze de nădejde, 
Dorința lor să se 'mplinească: 
Măritul Crai să dea poruncă 
Din jug străin să-i desrobească. 


www.dacoromanica.ro 


Dar e târziu. Prin vânt și ploaie 
Posomoriţi bătrânii pleacă, 
Bunicul iar rămâne singur 

Și jale multă îl înneacă. 


Parcă-l zăresc din depărtare 
Cum se închină și veghează —: 


Aşteaptă vești din altă țară 
ȘI, dus pe gânduri, lăcrimează... 


167 — 


www.dacoromanica.ro 


MORTEA NEBUNULUI 


„Eu sunt împăratul măririi 

Și vin peste văi și coline, 
M'alungă copiii cu bulgări 
Și lumea s'ascunde de mine. 

In țara mea plină de lacrimi 
Secat e izvorul iubirii, 

Și cânii mă latră din urmă — 
Eu sunt împăratul măririi. 
Stau conții 'n palate de aur 
In țara cea plină de grâne, 

Și numai Românul, sărmanul, 
Cerșește un codru de pâne"... 


% + 


www.dacoromanica.ro 


Un biet român rămas în țara în care clopotele plâng, 
Prin noaptea neagră dibuește, târând încet piciorul stâng. 
Voia și el să treacă munții la fraţi, căci îl mânase dorul, 
Dar la hotarul cel vremelnic un glonț i-a sfâșiat piciorul. 
Și-acum cu mintea tulburată, proptit în cârje de alun, 
Prin Clujul visurilor noastre pornește 'ncet—sărman nebun. 
În față-i sapă plugul vremii. Lovit și fără de putere, | 
Inhoalbă ochii reci și tulburi, scrâșnește dinții de durere, 
Și ţipă precum ţipă vântul și geme precum geme valul, 
Căci vede'n jurul lui cum plânge îndurerat și trist Ardealul. 
El urlă câte-odată singur și râde, blestemând cu ură, 
Prin noaptea oarbă şchiopătează și sânge-i picură din gură. 
E sdrențe tot. Nu simte gerul. De e senin, ori suflă vânt, 
El trece înegrit de boală asemeni negrului pământ. 
Viaţa lui e o speluncă prin care cerne mâna sorții 
Durerile nepăsătoare, și joacă duhurile morții. 
Și totuși poartă'n suflet flăcări scăpărătoare de izbândă— 
ărmană navă sfărâmată în oceane de osândă... 
Din răni țâșnește o duhoare parc'ar țâșni din putregai 
Și cânii tot mai mult îl latră și-l duc din urmă cu alai. 
Călăii-l simt cum Wrece 'n noapte, cumplit li se sburleste părut, 
Că'n țara cea de lacrimi plină, el singur spune adevărul. 


xk E kd 
In fața unei vechi biserici, Dumineca și'n sărbători 
Nebunul predică mulțimii și conților nepăsători : 
„Yoi unguri, ceată de nemernici, infamă turmă de mișei, 
Blestem pe capetele voastre, bărbați, copii, bătrâni, femei | 
Azi mă disprețuiți cu toții și râdeți de un biet nebun, 
Dar va veni și ziua sfântă când voi putea să mă răzbun! 
Voi vă scăldați în bogăție, eu-bietul vierme — în noroi, 
Noi am zidit hotar de tară în care roade-ti, astăzi, voi ! 
Mi-ați ciuruit cu gloanțe trupul, dar va veni o sărbătoare, 
Când iar va străluci drapelul de-asupra vechilor hotare!".. 


+ k 
+ 


169 — 


www.dacoromanica.ro 


Sarcastic râd în noapte conții și tainic la urechi își spun: 
„Lăsaţi-l dracului, să piară sălbaticul valah nebun!..." 
Apoi se'mprăștie cu toții spre strălucitele palate 

In care spumegă desfrâul în cupe pline de păcate. 
Nebunul singur stă pe gânduri. Cutremurat de agonie 
Inalță-o spadă către ceruri, dar spada este de hârtie... 
Și conții râd, tot râd într'una, el pare un apostol mut, 
Pe care l-au gonit dușmanii, l-au huiduit și t-au vândut... 


In noaptea care crește'n slavă, când fulgii mari din ceruri cad, 
Când fiecare colț de stradă e negru ca un colț de iad, 


Colindă vânt pustiu de iarnă și conții grași adorm pe rând. 
Nebunul singur se târăște și urlă ca un lup flămând: 


„Eu sunt împăratul măririi 

Și vin peste văi și coline, 
Mugește pe-afară furtuna 

Și lumea se teme de mine. 

In tara mea sfântă n'am țară — 
Secat e izvorul iubirii, 

E tot mai aproape sfârsitul — 
Va bate ṣi ceasul unirii"... 


* * 
* 


În zorii zilei, mort în stradă, zăcea nebunul înghețat, 
Sirăjerii alungară cânii dela cadavru-i mutilat. 

Cu scârbă și cu indignare priveau la el aristocrații 

Și îl isbeau cu tocu'n țeastă, tâmpiţi de alcool argații. 
Apoi îl duseră la groapă fără de cruce și cununi, 
Groparii-l îngroapă'n grabă, să scape fara de nebuni... 


— 170 


www.dacoromanica.ro 


UN COPIL REFUGIAT SCRIE: 


Au trecut trei ani bunică, 

De când n'am mai fost pe-acasă. 
Cum aș vrea să sbor la tine, 
Dar străinii nu mă lasă. 


Am plecat cu tata 'n lume 
Țara când ne-a fost prădată, 
Și-așteptăm cu nerăbdare 
Ora 'ntoarcerii să bată. 


Câte-odată vine dorul 
Și-mi aduce iar aminte 
De căsuţa cu mușcată, 
De meleagurile sfinte, 


Și de visurile mele 
impletite în șirag, 

De tovarășii de carte 

Și de Someșul meu drag. 


www.dacoromanica.ro 


171 — 


— 172 


Trec atunci atâtea umbre 
Peste fruntea mea senină, 
In tăcerea-apăsătoare 
Numai inima suspină,. 


Numai ea își plânge doina 
Cu parfum de flori de munte, 
Dar își oțelește spada 

Grele lovituri să'nfrunte. 


Cât am pătimit, bunică, 

Nu-i condei să poată scrie, 
De când am plecat pe drumul 
De amară pribegie. 


Uneori, la gura sobei, 
Când cu tata stau la sfat, 
Jalea răscoleşte spuza 
Sufletului sfâșiat, 


Și simțim în noi cum crește 
Uriaș, stejarul urii... 

In curând vom trece — vifor — 
Peste creștetul pădurii... 


Port în ochi cununi de lacrimi 
Și în fiecare seară 

Mă închin lângă icoană 
Pentru scumpa noastră țară. 


Mă închin pentru vitejii 
Purtători de libertate... 

Ei ascultă la hotare 

De Ardeal, chemări de frate... 


www.dacoromanica.ro 


Au trecut trei ani, bunică, 
Tu aștepți cu-acelaș dor 
In căsuţa cu mușcată 

Pe nepot și pe fecior. 


Nu-i zadarnică-așteptarea 

Şi n'o ţine cât e veacul, 

În curând va bate ceasul 

Și vom trece'n sbor Feleacul, 


www.dacoromanica.ro 


173 — 


— 174 


SUPĂRARE 


Clopotele, clopotele oare 
Pentru cine plâng în înserare, 
Parc'ar plânge la înmormântare ? 


lar s'aude goarna cum răsună, 
lar s'aprinde peste munți furtună, 
Și dușmanul iarăși se răsbună... 


Someș, ce te sbați din mal în mal, 
lar mai moare-un frate în Ardeal? 


Ce-a greşit nenorocitul frate 
De-i legat cu mânile la spate ? 
Moare, poate, pentru libertate ? 


Vin mereu din ţara mea suspine... 
Doamne, cine vrea să le aline? 


Cine ? 


www.dacoromanica.ro 


Până când vom rătăci plângând, 


Bieţi pribegi cu suflet bun și blând? 


Spune-mi, Doamne, spune-mi până când ?.., 


Trec Românii alungați, pe stradă... 


Poartă 'n inimi sbucium de baladă — 


Nimeni nu mai vrea de-acum să-i vadă ? 


Piatră de hotar fără de nume, 
Fraţii mei tot pleacă și-azi în lume, 


Că-i pândesc străinii să-i sugrume... 


Lângă tine-au poposit aici 
Mamele, ducând copiii mici, 
Și flăcăi și fete și bunici... 


Clopotele, clopotele sfinte 
De-o plecare îmi aduc aminte... 


Era seară, mohorită seară... 
Ce sfârșit întunecat de vară, 
Când ne-am pomenit fără de ţară... 


Și de-atuncia anii trec mereu, 
Dorul taie brazde'n pieptul meu — 
Parcă ne-a uitat și Dumnezeu... 


N'avem zâmbete, nici bucurie, 
Jalea noastră nu se poate scrie — 
Aripi frânte, supărare, pribegie... 


Doamne, oare unde-i Decebal, 
Să-și adune oștile și triumfal 
Să le poarte iarăși prin Ardeal... 


www.dacoromanica.ro 


175 — 


— 176 


LÂNGĂ CRUCE 


Cruce veche, cruce tristă 
Dela margine de deal, 

Tata doarme somn de moarte 
In pământul din Ardeal. 


Voi veni să'ntreb în iarnă 
Dacă nu i-e frig sub glie, 
Și să-i povestesc viața 
Ce-o trăesc în pribegie. 


Să-i aduc un gând de aur, 
Sau o lacrimă în dar, 
Să-i închin o rugăciune 
De dincoace de hotar. 


Voi citi un psalm la groapă 
Ticluii în nopți cu stele, 

Și va înțelege toată 

Jalea cântecelor mele. 


www.dacoromanica.ro 


c 12 


Am plecat de mult în lume 
Și fa cruce nu-i o floare, 
De trei ani nu vine nimeni 
Să-i aprindă-o lumânare. 


Mâna ce-alina copilul, 
Astăzi este sloi de ghiaţă — 
Rătăcesc fără de țintă, 
Parcă n'am în ochi viaţă. 


Trec cu suflet plin de neguri 
Printre umbre ce s'agită, 

Și în clocotul furtunii 
Parcă-s frunză vestejită. 


Dar tresar. Credinţa 'nvinge, 

Și nepăsător de moarte, 

Simt cum tot mai mult m'așteaptă 
Frații ce-au rămas departe. 


Vine câte-odată dorul 

Și pe suflet greu apasă... 
Azi mai mult ca totdeauna 
Vreau să mă întorc acasă |! 


În zadar spre munți dușmanul 
Nori vijelioși prăvale, 

Voi sfărma fără cruțare 
Toate stâncile din cale, 


Și în satul meu de munte 
Voi veni mânat de dor, 

Să schimbăm în horă mare 
Jalea noastră-a tuturor. 


www.dacoromanica.ro 


177 — 


In curând voi trece munții 

Și voi merge în Ardeal, 

Căci m'așteaptă-o cruce tristă 
Lângă-o margine de deal. 


Tata iarăși o să doarmă 
Liniștit, în veșnicie, 


Fericit, că vin din lume 
La căsuţa mea pustie. 


— 178 


www.dacoromanica.ro 


VGUĂ CE V'A DAT ARDEALUL? 


Vouă ce v'a dat Ardealul ? 
Ce vă leagă de Ardeal ? 
Nouă : Sarmisegetuza, 

Cu viteazul Decebal, 


Maramureșul pe Dragoș, 
Falnic descălecător, 

Și Sălajul pe Bărnuţiu, 
Meșterul cuvântător. 


Vouă ce v'a dat Ardealul ? 
Nouă ? Pe Josif Vulcan, 
Lupta pentru libertate : 
Horia, Cloșca și Crișan. 


Satu Mare : vachi biserici, 
Și pe Leul din Sisești — 
lar Năsăudul cu munții: 
Grănicerii 'mpărătești. 


www.dacoromanica.ro 


179 — 


Vouă ce v'a dat Ardealul ? 
Nouă ? Luptători vestiți : 
Someșul cu Gheorghe Doja, 
Blajul cu mitropoliți. 


Noi ne închinăm lui lancu 
Și strămoșilor eroi. 

Petru Maior, Șincai, Micu 
Au aprins credințe noui. 


Vouă ce va dat Ardealul? 

— Cei străini cum vin se duc... 
Noi avem pe Mureşianu, 

Josif, Goga și Coșbuc. 


Veacurile mărturie 

Pot s'o spună tuturor, 

Că trecutul vostru-i sânge, 
Jaf și ură și omor. 


Noi cântăm duioase doine — 
Neam de Daci și de Romani, 
Și ne-am înfrățit cu munții 
De-acum două mii de ani. 


Noi n'am rătăcit prin stepe, 
Neam sălbatec și ursuz, 


'Noi venim aici din Roma, 
Nu venim din Atelkuz... 


— 180 


www.dacoromanica.ro 


PRIBEGII 


In orașul Capitală, vechea neamului cetate, 
Mulţi dușmani mai stau și astăzi lângă mesele bogate, 
Numai țara tristă plânge și așteaptă libertate... 


Oare cine-și ștergei'n taină ochii trişti și'nlăcrimați, 
Când trec cete după cete de pribegi refugiați 

De pe Someș, de pe Crișuri, de prin Mureș și Sătmar, 
Cu durerea scrisă'n faţă și în suflet cu amar ? 

Ei se sbat purtând în inimi crucea neamului pierdut, 
Resemnați își poartă jalea, fără țară, fără scut. 

Trec pe străzile'n lumină palizi, oropsiți şi goi — 

O armată'ngenunchiată fără lupte și războiu. 

Cine le'nțelege-obida când trec singuri fredonând, 
Prinși de neagră sărăcie, doina omului flămând ? 


181 — 


www.dacoromanica.ro 


Cine știe că-s martirii fără slujbe și palate 

Și că bat de-atâta vreme, dârii, în porțile 'ncuiate ? 
Ei trăesc ca niște umbre, tot mai trişti și fără soare, 
Dar în suflet cu credinţă în dreptatea viitoare... 


Prieteni buni, loviți de vremuri, și eu sunt pribeag ca voi, 
Și în mine-aruncă astăzi cei nemernici, cu noroi. 


In orașul-Capitală, cu desfrâu și limuzini, 
Stau pribegii duși pe gânduri și cu ochi de lacrimi plini, 
Alungați de pe moșie au ajuns și-aici străini... 


Ei, refugiații țării, din Ardealul subiugat, 

Cu părinții 'nchiși în temniți și avutul lor furat, 
Alungați de pe avere de păgâni cotropitori — 
Biete frunze scuturate, au ajuns azi cerșetori. 

Se închină cu smerenie la al țării-altar măreț, 

Dar întâmpină în cale numai ură și dispreț. 

Toţi dușmanii îi alungă, toate liftele păgâne, 

Dar săraci cum sunt pribegii nu cerșesc nici bani, nici pâne, 
Lor le trebue Ardealul și averea strămoșească, 

Glia ce le-a fost robită, brazda sfântă românească, 
Lor le trebue părinții îngropați în cimitire, 

Fraţii care plâng în lanţuri și așteaptă desrobire. 
Lor le trebue Ardealul, că-i al țării noastre 'ntregi, 
Vetrele ce-au fost furate de-au ajuns pe-aici pribegi, 
Inarmați-i fără teamă, vă imploră glas de frate, 

Căci pribegii știu să lupte pentru sfânta libertate l 


Prieteni dragi, albiți de gânduri și de lungă pribegie, 
Am intrat cu voi în luptă pentru țară și moșie ! 


In orașul Capitală 
Lux, desfrâu și suferință, trântori mulți și învârteală, 
Numai Dacii mai așteaptă marea zi de răfuială. 


— 182 


www.dacoromanica.ro 


Sunt aici și azi palate înecate de lumină, 

Unde stau dușmani și n'aud neamul nostru cum suspină... 
Trec pe străzi pribegii țării, singuratici, fredonând 

Cu durerea 'nchisă 'n suflet, doina omului flămând, 


Alţii'n sdrențe, alții palizi, dar cu-același ideal 

Să înceapă marea luptă, să pornească spre Ardeal, 
Nu le pasă de nemernici, nici de foame nu le pasă, 
Tot mai mult îi ardein inimi doru'ntoarcerii spre casă, 
Dorul după vdchi biserici, după glas de rugăciune, 
După satele frumoase, după vetrele străbune, 

Dorul după brazi de munte, după frați, după martiri, 
Când va lumina viața ziua marei împliniri. 

Câte mame plâng în doliu, câți părinți în nopți dearândul, 
Și de-abia străbate'n țară plânsul, jalea lor și gândul, 
Alții stau legați în lanţuri, alții 'n temniţi în robie, 
Toți așteaptă să sosească fraţii lor din pribegie, 

Să le-aline suferința și pe veci să-i desrobească, 

Să clădească fară nouă, mândră fară românească | 


Frați pribegi, vom trece hatul chiar prin râu de foc şi pară, 
Căci Românii știu să lupte și să moară pentru țară | 
1943. 


183 — 


www.dacoromanica.ro 


LA TISA 


Lângă malurile Tisei, unde hoarda ungurească 
Ne ucide iarăşi frații, jăfuind avutul tor, 

In curând juca-va hora mândra oaste românească 
Și va flutura în zare steagul nostru tricolor. 


Tineretul țării noastre, în avânt de strălucire, 

Va trezi din somnul morții azi urmașii (ui Mihai, 
Robii cei legați în lanţuri strigă lumii : desrobire | 
Toţi o inimă, un sânge, toți un suflet, toți un grai. 


Greu ne-apasă umilința | Soarta prea ne-a fost amară | 
Va'nflori 'n curând dreptatea pe pământul cel robit. 
Vrem s'avem o nouă țară, 

Țara 'n care dorm strămoșii, tara unui neam unit] 


— 184 


www.dacoromanica.ro 


Și de vor veni puhoiuri, ungurii, dorind să știe, 
Cum se luptă azi Românul, i-om sdrobi fără cruțare, 
Și vor geme 'n agonie — 

Se va scutura de lanţuri iarăși România-Mare | 


Răsuna-vor iar în țară psalmi de sfântă bucurie, 
Ungurii să știe-odată că Ardealul nu-i al lor! 
lar pe malurile Tisei străluci-va cu mândrie, 
Luminos ca mândrul soare steagul nostru tricolor | 


135 — 


www.dacoromanica.ro 


LA PÂNDĂ 


www.dacoromanica.ro 


LA PÂNDĂ 
Dlui dr, A, LE MUREŞEANU 


Viteji, acum când bate ceasul, 
Veniți cu cremene'n privire, 
Dușmanul tremură și plânge 

In cea din urmă svârcolire. 

Fiți gata, e aproape ziua 
Ce-aduce lauri de isbândă, 
Lângă vremelnice hotare 

Cu arma'n mână staţi la pândă | 


In fiecare colț de țară 

Când răscolim în vreme spuza 

Și stâncile și munții falnici 
Vorbesc de Sarmisegetuza. 
Pe-aicea Decebal cel mare 

Urzea din spadă idealul — 

S'au prăbușit pe rând dușmanii 
Ce ne-au călcat cândva Ardealul. 


www.dacoromanica.ro 


189 — 


Noi nu cerșim moșii străine, 

Pe unde freamătă belșugul, 

Dar ne iubim fanatic brazda 

Pe care-au tras strămoșii plugul. 
Cu brațele muiate!'n criță 

Din munți, din văi și din câmpie, 
Viteji, acum când sună goarna, 
Veniţi spre nouă vitejie ! 


De mult un vierme fără milă 

li roade ierbii rădăcina, 

Dar de pe arme ferecate 

Noi vom spăla de-acum rugina. 

Din deal în deal, din luncă 'n luncă, 
E numai doină care plânge, 
Pământul sfârșiat în două 

Il vom uda din nou cu sânge. 


In zodia sub care crește 

Spre noi tot mai năvalnic ura, 
Va străluci prin jertfa noastră 
Nădejdea, neamul și scriptura. 
Noi știm să ne luptăm ca leii, 
Când țara de dușmani e suptă, 
Viteji, mijesc pe culme zorii, 
Veniţi spre glorie și luptă ! 


Ni-e inima încununată 

Cu flori cernite de tăciune, 
Dușmanii ne-au turnat în cupe 
Ispită și amărăciune. 

Ne-au dus părinții să-i ucidă 
Și fraţii la spânzurătoare, 

Azi lângă crucile 'n furtună 
S'aude svon de sărbătoare 


— 190 


www.dacoromanica.ro 


Când soarta ne-a lovit în creștet, 
N'am plâns scrâșnind cu groază dinții, 
Dar așteptam în zid de flăcări 

Să bată ora biruinții. 

Azi țara își înalță fruntea, 

Credinţa iarăși e stăpână, 

Viteji, vă poruncesc străbunii, 

Fiți gata toţi cu arma'n mână! 


Acelor ce-au prădat Ardealul 
Ingenunchindu-l plini de fală, 
Le-o spunem printre baionete 
C'avem cu ei o socoteală. 

li vom stârpi cum se stârpește 
Un val sălbatec de lăcustă, 
Eliberând întreg Ardealul 

li vom goni din nou spre pustă! 


Mocnesc fiorii răsbunării 

In sufletele umilite, 

Sfărma-vom pavăzele toate 

Și lanţurile ruginite. 

Azi tremură dușmanii lacomi 

Ce ne-au turnat pe răni osândă, 
Viteji, s'aude glas de clopot, 
Cu arma'n mână staţi la pândă! 


Loviți cu'nverșunare hoarda 
Acum când ora dreaptă bate, 
Să împletim aureolă 

Pe fruntea țării 'ndurerate. 

Să 'ntindem hora libertății 
Până'n hotarul dela Tisa, 

Sub tricolor scăldat în soare 
Prin Napota și Potaisa | 


191 — 


www.dacoromanica.ro 


LA LUPTĂ 


S'aude chemare de bucium pe plaiuri, 
Din larguri de zare veniţi_cântăreți, 
Schimbaţi-vă jalea în cântec de luptă 
Şi lira în tolbă cu fac în săgeți! 


Daţi patriei sânge din sângele vostru, 

Turnaţi peste rană miresme de flori, 

Schimbați-vă harfele 'n platoșe grele, 
Căci țara vă cere să fiți luptători | 


Nu-i vreme ide bocet când geme hotarul, 
Pământul când fierbe sub clocot de pași, 

În turnuri de temple e dangăt de clopot 

Și vor să ne'nghită |cumpliţii vrăjmași! 

Voi nu știți că moartea pândește pe-aproape 
Cu rânjet sinistru cai'n ziua de-apoi ? 

Veniţi cei cu inimi ce bat românește, 

Fiți gata cu toții de crâncen război | 


— 192 


www.dacoromanica.ro 


Daţi neamului suflet din sufletul vostru, 
Pe fruntea aprinsă 'mpletiți-i cununi, 
Că 'ncep să lucească la margini de țară 
Tăișuri de spadă prin negre furtuni ! 


Schimbaţi-vă visul în clocot de ură 
Și scrieți cu sânge mărețul poem, 
În aspră pornire să ducem poruncă 
Spre glia de unde țâșnește blestem I 


V'așteaptă pământul să-i scrieţi povestea 
Și gloria sfântă din timp veovodal, 

Din harfele voastre cu strune de aur 

Să sboare |cântaro de luptă'n Ardeal. 


S'audă și munții s'audă și frații 
Nădejdea 'n dreptate cum bate la porți, 
Să scriem cu slove de flăcări credința 
Ce stă lângă crucea strămoşilor morți. 


Nu-i vreme de visuri sau cântece sterpe, 
E vreme de luptă, veniți trubaduri, 

Saude prăpădul cum hurue'n noapte 

Și bradul [cum geme rănit de securi. 


Daţi țării viață și cântec de slavă | 
Furtuna-i aproape, veniţi cântăreți, 
Schimbați-vă plânsul în cântec de luptă 
Și lira în tolbă cu foc în săgeți ! 


www.dacoromanica.ro 


193 — 


FLOARE DE MUŞCATĂ 


Floare albă de mușcată lângă-o margine de strat, 
Cine te 'ngrijește-acuma când stăpânul ţi-e plecat ? 
Toamna se trudea bunica să te-așeze în fereastră, 
Azi bunica mea e moartă, casa nu mai e a moastră... 


Intr'o zi de supărare, prins de lacrimi și de jale, 

Am văzut cum cade bruma peste albele petale. 

Plină de amărăciune am simţit cum te 'ncovoi, 

Cum aștepți să bată vântul prin beteala grea de ploi. 
Te-am văzut cum tremuri plânsă lângă marginea grădinii, 
Căci ştiai că plec în lume și că vin la noi străinii... 


Mai de mult, în vremuri bune, te priveam cu-atâta drag, 
Nu credeam c'o să am parte tot de drum și de toiag, 
Zile'ntregi am stat cu tine și-am veghiat din seară'n zori, 
Ascultând cu ochii umezi triluri de privighetori. 


— 194 


www.dacoromanica.ro 


Dorurile mele toate le împărtășeam cu tine, 

Culegând din cer de aur raze calde și senine. 

Firul visurilor mele când i-am tors în poezie, 

Ți-am citit povestea sfântă, floarea albă, numai ție, 
Căci eu n'am avut în lume nici un prieten „nici un frate, 
Și-am clădit altar de rugă numai din singurătate... 


Tu îmi urmăreai cărarea spre oraș, plecând la carte, 
Și-ți purtam parfumu'n suflet rătăcind înspre: departe. 
Astăzi iar îți simt mireasma ce aprinde'n mine dor, 
Să mai pot veni odată lângă casa cu pridvor, 

Biet moșneag cu plete albe, obosit de drumuri grele, 
Să-ţi destăinuesc și-acuma toate gândurile mele. 

Aș avea să-ți spun atâtea de pe unde am umblat, — 
Floare tristă de mușcată lângă-o margine de strat. 
Și am sta de vorbă singuri zile'ntregi și nopți întregi, 
Căci atâtea pătimeşte neamul nostru da pribegi. 
Lungă e povestea, lungă, anii trec mereu, mereu — 
Multe păsuri mai veni-vor grele peste satul meu ?... 


Floare albă de mușcată, când vom mai ajunge noi, 
Să mai stăm în nopți de veghe iar de vorbă amândoi? 


Toamna, mai de mult, bunica te-așeza frumos în glastră— 
Azi bunica mea e moartă, casa nu mai e a noastră...» 


195 — 


www.dacoromanica.ro 


— 196 


DRUMUL CLUJULUI 


Lung e drumul Clujului, 
Zarea e întunecată, 

Și de-atâţia ani într'una 
Merg pe el şi nu se gată... 


Printre flacări și pârjol 
Cine geme, cine plânge ? 
Că și brazii din pădure 
Sunt stropiți cu flori de sânge... 


lci şi colo vreun țăran 
Stă pe prispă și suspină, 
Ascuţind încet toporul 
Pentru ziua ce-o să vină. 


Spune, Doamne-adevărat 

Mai vedea-ne-vom pământul ? 
Că ne clătinăm asemeni 
Frunzelor, când bate vântul. 


www.dacoromanica.ro 


Ferecate roți aud 

Cum pocnesc pe oase rupte. 
— Când va răsuna chemarea 
Celor ce doresc să lupte ? 


Lung e drumul Clujului... 
Merg pe el și-mi cânt amarul, 
lar la calea jumătate 

Imi rânjește 'n ochi hotarul... 


Nu-i hotar adevărat 
Tras în zi de sărbătoare, 
E hotarul care arde, 

E hotarul care doare... 


Tot mă rog și mă închin 
Diminețile și seara 

Lângă albele troițe, 

Să-mi mai văd odată țara . 


Să zâmbească peste munți 
Fluturând în soare steagul, 
Și s'aud cum cântă frații 

Răscolind întreg meleagul. 


Lung e drumul Clujului, 

E mai lung ca altă dată, 
Că de-atâția ani într'una 
Merg pe el și nu se gată... 


www.dacoromanica.ro 


197 — 


INTALNIRE 
— Pentru Mia — 


Ne-am întâlnit într'un amurg de vară, 
Când soarele pleca peste Carpați, 
Și ochii ce 'nnecau în ei revoltă, 
Priveau cum crește zidul între frați 


A izvorit o rază de lumină 

În inimile ce plângeau în noi; 

Purtam în suflet dor adânc de ţară — 
Eram pribegi și singuri amândoi. 


Cântau în mine munții din Năsăud 
Cu obârșia scrisă în hrisov, 

Tu aduceai credința 'n libertate 
Ce-a zămislit în munții din Brașov. 


Ne-am prins apoi încrezători de mână 
Și ne-am rugat smeriți lângă altar — 
Simţeam cum plâng de bucurie brazii 
Și duc pe cetini chiot, spre hotar. 


— 198 


www.dacoromanica.ro 


Din lacrimile pribegiei noastre, 
Din nostalgia ce-o purtăm în noi, 
Vor străluci biruitoare flamuri 

În țara noastră — leagăn de eroi. 


Ne-am întâlnit într'un amurg de vară, 
Din zări în zări luceau făclii cerești, 
Intr'o poiană ne-am oprit o clipă 
Privind spre țara tristă din povești. 


Simțeam atunci cât e de-aproape ziua 
Când vom pleca din nou în satul meu, 
Când din Braşov și până'n munții Rodnei 
Va lumina un mândru curcubeu. 


Se va sfărma din temelie zidul 
Durerilor, în pulbere şi foc — 
Vesti-vor clopetele 'n larg minunea 
Și iar vor fi hotarele la loc. 


www.dacoromanica.ro 


199 — 


— 200 


PESTE DEAL 
Uite badea trece dealul 


Că-i cunosc mersul și calul... 


Dar nu-i mers ca altă dată 
Ușurel și legănat, 

Ci e mers vânjos și aspru 
De viteaz și de soldat, 
Căci aude frații 'n lanţuri 
Tânguindu-se amar, 

Şi dușmanii stau fa pândă 
Lângă piatra de hotar. 

Și nu-i mers de cununie, 

Ci e mers de bătălie. 

Dar nici calul nu e vesel 
Cum venea de mult la noi, 
Căci e strâns în șea de piele 
Pentru lung și greu război. 
Trage tunuri ferecate 

Peste munți și bolovani, 
C'au venit din larg de pustă 
Multe cete de dușmani. 


www.dacoromanica.ro 


Uite badea trece râul 
Că-i cunosc calul și frâul... 


Dar nu-i cal ca altă dată 
Cu căpăstrul aurit, 

Sboară ca un șoim de munte 
Pe cărări de asfințit. 
Nimenea nu-i împletește 
Coama'n fir de busuioc, 
Căci Ardealul frânt în două 
E cuprins în brâu de foc. 

Și nu-i cal de boerie, 

Ci e cal de vitejie. 

Dar nici badea nu-i același 
Cu opinci și cu ițari, 

S'a lăsat un văl de grijă 
Peste ochii lui cei mari. 
Poartă armă încărcată 

Și mondir de caporal, 

Și cu inima în flăcări 

Se îndreaptă spre Ardeal. 


Uite badea trece valea 
Că-i cunosc calul și calea... 


Dar nu-i cal de fenevie 

Cu miros de măgheran, 
Căci spre zări însângerate 
Sboară ca un năsdrăvan. 
Sună bucium de alarmă 
Și dușmanii cad polog, 
Badea intră'n horă mare 
Pe buiestrul pintenog. 

Și nu-i horă de frăție, 

Ci de cruntă bătălie. 

Dar nici calea nu-i spre mine 
Cum venea de pe la plug, 


201 — 


www.dacoromanica.ro 


— 202 


Că'n Ardeal e mare jale 
Și-l așteaptă frații 'n jug. 
Ci e calea printre gloanțe, 
Prin furtuni de foc și jar, 
Ca să mute pân' la Tisa 
Piatra noastră de hotar. 


Uite badea trace dealul 


Că-i cunosc drumul și calul 
Și-l cunoaște 'mtreg Ardealul... 


www.dacoromanica.ro 


CANTECUL PRIBEAGULUI 


leri seară cum treceam grăbit 
Pe lângă parcul desfrunzit, * 
Cu sufletul de toamnă plin, 
Văzui pe stradă un. străin. 

Un călător pribeag și blând, 
Cu haine rupte și flămând, 
Cu plete lungi pe umeri goi, 
Cu fața suptă de nevoi, 
Cânta un cântec dela noi: 


„Era de mult sub vămi cerești 
Cât poți cu ochii să zărești 

O țară mândră din povești, 
Cu văi și codrii seculari, 

Cu fluere de păcurari, 

Cu soare aurit în slăvi, 

Cu miorițe în dumbrăvi, 

Cu sfinte cântece de plug, 
Cu șesuri pline de belșug. 


www.dacoromanica.ro 


203 — 


— 204 


Erau acolo Feți-Frumnoși 

Cu obiceiuri din strămoși, 

Și lanuri galbene de grâu 

Și flori prin ierburi până'n brâu. 
Era o țară ca un rai 

Cu frați de-un sânge și de-un grai, 
Cosași voinici urcând pe plai 

In cânt de bucium și de naiu: 
Și brazii n'au văzut securi, 

Doar căprioare prin păduri, 

Şi stâni cu turme mari de oi, 
Cu vesel cântec de cimpoi — 
În murmur de izvoare reci 
Doineau haiducii pe poteci. 


Dar a venit furtună grea 
Lovind cumplit în țara mea... 
Azi ialea-și face cuib în ea... 


Un vuiet de năprasnic vânt 

Mi-a smuls ce-aveam în suflet sfânt 
Şi rădăcina din pământ. 

Din zări în zări s'a'ntunecat 

Şi-o mână plină de păcat 

Din casa mea m'a alungat. 
Duşmanul fără Dumnezeu 

M'a alungat din satul meu, 

Și rătăcesc de-atunci mereu. 
Mulţi ani de sbucium și de chin 
Drumeţ și fără de cămin, 

Cu ochii plânși, din toc în loc, 
Străin și fără de noroc. 


Aştept cu inimă de jar 


S'aud cum bate ceasul iar, 
Să trác vremelnicul hotar. 


www.dacoromanica.ro 


Mi-e dor de satul meu, mi-e dor, 
De casa tristă cu pridvor, 

Mi-e dor de fiecare strat, 

De florile ce s'au uscat. 

Aş vrea să nu mai fiu pribeag, 

Să trec al casei mele prag, 
S'ascult ca alte dăți poveşti 

Pe prispa casei bătrânești... 


Dar nu mai cântă ciocâriii 
Pe moine triste și câmpii 
Și holdele-au rămas pustii... 


De-atâtea lacrimi azi e ud 
Pământul meu din Năsăud, 
Prin sate nu mai sunt flăcăi 
Și plâng izvoarele în văi. 
Sub cer de toamnă mohorit 
Mă prinde jale și urit. 
Trăesc în post și'n rugăciuni, 
Dar cred și astăzi în minuni, 
Și deapăn al nădejdii fir 
Prin albe cruci de cimitir... 


De-atâta timp măicuța mea 

Așteaptă să mă ?ntorc la ea, 

Să-i scot pământul plin de spini 

Din mâna grofilor străini. 

Ori poate că de mult bănat 

Azi zace greu bolnavă'n pat, 

Ori ochii dulci și calzi i-a 'nchis, 

Că-i mult de când nu mi-a mai scris... 


Hei, lung e drumul lung și greu... 
Sunt ani de când cerșesc mereu 
Dreptate pentru neamul meu, 

Și nu m'aude Dumnezeu. 


www.dacoromanica.ro 


205 — 


De trec prin munți, ori urc pe steiu, 
Lângă-un palat, ori un bordei, 

Curg lacrime din ochii mei. 

Simt că-s un biet necunoscut 

Creiat din suflet și din lut, 

N'am perină la căpătâi, 

Nu-mi spune nimeni : „mai rămâi" — 
E grea viața asta grea, 

Și latră cânii 'n urma mea... 


Din tronul Tău senin și sfânt 
Coboară, Doamne, pe pământ, 
Te roagă toți copiii-orfani 
S'arunci săgeata în dușmani, 
Să-i arzi cu grindină de foc, 
lar nouă celor oropsiți, 

Ce-am fost goniți și pălmuiți, 
Ne dă hotarul sfânt la loc”... 


Trecea, duiosul călător 

Rănit de jale și de dor, 

Un biet pribeag cu suflet blând, 
Cu haine rupte și flămând, 

Ce'n noaptea neagră mai cânta 
Un cântec pentru țara sa. 

Am stat în urmă și-am privit, 
Dar nimeni nu l-a auzit 

Și'n lume iarăși a pornit, 

Cu fața suptă de nevoi 
Cântând un cântec dela noi. 


— 206 


www.dacoromanica.ro 


RĂVAŞ PENTRU DASCĂLIȚA 
DIN ARDEAL 


Nu ţi-am scris de mult, domniţă, 
Nici o slovă, nici o carte, 

Că-i atâta jale'n ţară 

De când hatul ne desparte. 


Prinsă'n vitregia sorții 

Inima însângerată, 

De trei ani așteaptă'ntr'una 
Ceasul cel dorit să bată. 


Am albit de-atâtea gânduri 
Şi de-atâta pribegie — 

Și viața mea e tristă 

Ca o peșteră pustie. 


Astăzi când coboară toamna 
Și-a îngălbenit huceagul, 

Vreau să poposesc o clipă, 
Căci mi-e ros de drum toiagul. 


207 — 


www.dacoromanica.ro 


Frunza cade ruginită, 

Ceru'n plumb de nori se'mbracă, 
Sub potop de vânt și ploaie 
Toate crengile se pleacă. 


Numai florile nădejdii 

Cresc din stratul suferinții 

Și se'nchină 'n nopți de veghe 
Lângă templele credinții. 


Peste munți și peste ape 
Amintirea-și poartă sborul, 
Și'n singurătăți de doliu 
Vine dorul, călătorul... 


Simt că'n țara din poveste 
Vreau dușmani fără de nume 
Să ne schimbe obiceiul, 
Limba noastră s'o sugrume. 


Dar tu dârză, ca o stâncă, 
Te înalți spre ei, domnită, 
Cu credinţă stai de pază 
Ne'nfricată dăscăliță. 


Vin în jurul tău copiii 

Și, răniți de griji, bătrânii, 
Să le spui din cartea țării 
Câte-au pătimit Românii. 
Inaintea for învie 

Pagini de război și glorii, 


La cuvântul tău de pară 
Sufletu-și călesc feciorii. 


— 208 


www.dacoromanica.ro 


e 14 


Torni balsam pe răni aprinse, 
Ocrotești mereu martirii, 
impletind cărări de aur 
Pentru ziua împlinirii. 


Azi, mai mult ca totdeauna, 
Vreau să fiu din nou cu tine, 
Prin grădinile tristeții 

Să urzim nădejdi senine. 


Simt că soarele dreptății 
In curând o să 'nflorească, 
Și va lumina de-apururi 
Peste fara românească. 


Dar de-atâta pribegie 
Și de-atâta așteptare, 
Imi răsar în colț de gene 
Două lacrime amare... 


www.dacoromanica.ro 


209 — 


TOAMNĂ 


Cade frunza ruginită de pe fiecare creangă, 
Tot mai rar s'aud în codru cântecele de talangă.. 


S'a îngălbenit huceagul și izvoarele suspină, 

Pleacă fruntea ruginită busuiocul din grădină. 

Cade brumă pe ogoare și pustiul s'a lăsat — 

Câte-o cruce mai veghează lângă-o margine de sat. 
Straturile-s năpădite de scăeți și buruene, 

La icoane varsă lacrimi despletite Cosânzene. 

Someșul în matcă plânge, când străbate văi și sate, 
Printre casele cernite printre sălcii supărate, 

Și din când în când s'oprește vântul trist, ca la un semn, 
Să șoptească-o rugăciune în clopotnița de lemn. 


— 210 


www.dacoromanica.ro 


leri a fost pe-aici viaţă, fericire, bucurie — 

Astăzi fiecare casă e închisă și pustie. 

leri a fost pe-aici nădejde, clocot de viaţă dacă, 
Astăzi fiecare casă e pustie și săracă, 

Pe ferestre sunt obloane și pe uși s'a tras zăvorul, 
lar prin suflete mâhnite sapă, zi și noapte, dorul. 

Și în inimile triste ard albastre vâlvătăi — 

Satul meu din Munţii Rodnei, unde sunt voinicii Hăi?.+. 


Au plecat flăcăii'n lume și bărbații-s duși departe, 

Rând pe rând bătrânii aspri sunt icosiţi de crudă moarte... 
Toamnă neagră pretutindeni, vânturi reci cu nori şi sgură, 
Toamnă 'n suflet și'n natură... 


Dar de-odată 'n noaptea care ploaia curge în cascadă, 
Un dulău trezit din visuri latră undeva pe stradă. 
Lângă poarta priponită de un braț uscat de par, 
Obosit de multă cale s'a oprit un biet fugar. 
Bate'n ușa zăvorită. Un bătrân răsare 'n prag 
Și alină 'n miez de noapte fruntea solului pribeag. 
— Veste bună ? 

— Da, părinte, dela frații ce v'așteaptă... 
Și scoțând din sân răvașul, îi sărută mâna dreaptă. 
Crainicul își șterge ochii — e de-aici și el de loc — 
Simte 'n urma lui, când pleacă, o urare de noroc. 
Preotul se'nchină singur și mătănii bate 'n şir — 
Lacrimi de mărgăritare se preling pe patrafir... 
E silit să plece'n lume părăsind enoriașii, 
Căci din țara ungurească, îl pândesc de mult vrăjmașii... 


Cade frunza ruginită depe fiecare creangă, 
Nu se mai aude 'n codru nici un cântec de talangă... 


BII — 


www.dacoromanica.ro 


CURAJ 


Prietene, cuprins de visuri, 
Ce stai singur lăcrimând, 
In curând vom merge-acasă, 
În curând, 


Holdele ku spice coapte 
Vor zâmbi voioase 'n arii, 
Vom zări lângă izvoare 
Turmele cu păcurarii. 


Lacrimile revederii 
Inflori-vor calde'n gene, 
Vor ieși în calea noastră 
Mândre fete ardelene. 


Ziua-noaptea stai de pază 
S'auzi buciumul sunând, 

În curând ne-om strânge mâna, 
In curând. 


— 212 


www.dacoromanica.ro 


Vor străbate iarăși munții 
Chiote de bucurie, 

Și vom îngropa'n uitare 
Lunga noastră pribegie. 


Ne vor aștepta ca mâne 
Cârduri de secerătoare, 
Vor trăi icosașii iarăși 
Clipe dragi de sărbătoare. 


Prietene, eu știu că suferi, 
Dar avem același gând — 
In curând vom merge-acasă 
În curând. 


Ce-a fost mult s'a scurs în vreme 


Și puțin ne mai rămâne — 
Va 'nălța dreptatea steagul 
Peste zilele de mâne. 


Horă mare vom întinde 
Unde azi e-oprită hora, 
Și va lumina credința 
Sufletele tuturora. 


Stai cu fruntea în furtună 
Dârz urgia înfruntând — 
În curând vom trece hatul, 
In icurând. 


Pe Feleac și pe Rotunda 
Multă jale ne așteaptă, 
Dar vom sfărâma cu dinții, 
Toată mejdia nedreaptă. 


www.dacoromanica.ro 


213 — 


N'auzi cum ne chiamă munții 
Tot mai goi şi trişti săracii? 
De sub lespezi funerare 
N'auzi cum ne strigă Dacii ? 


Prietene, albit de gânduri, 
S'aud clopote cântând — 


În curând vom merge-acasă, 
În curând. 


— 214 


www.dacoromanica.ro 


CIOPLITORUL DE CRUCI 


Bătrâne cioplitor de cruci 
Rămas în colț străin de ţară, 
Dece ai ochii 'nlăcrimați 
Când tai în piatra funerară ? 
Ce griji te mistue mereu, 

Ce gând amarnic te răpune, 
Când clatini capul supărat, 

În semn de grea amărăciune ? 


Hi simt de-aici, din depărtări, 
Durerea, ca un mărăcine, 

Și n'ai pe nimeni azi în sat 
Sudoarea frunții să-ți aline 
De-atâţia ani necontenit 

Te paște jalea grea și dorul, 
De (când s'a dus în alte țări 
Să lupte pentru neam feciorul. 


215 — 


www.dacoromanica.ro 


— 216 


S'au stins bătrânii de demult, 
lşi scutură viața rodul, 

Tu singur mai aștepți de-acum 
Să-ţi cânte preoții prohodul. 
Tu singur te mai rogi spre cer 
Bătrân, cu părul colilie, 

Să-ţi sboare sufletul spre vămi 
Şi inima spre năsălie. 


În cimitirul plin de flori 
Cioplite'n marmoră curată 
Sau piatră dură de granit, 
Văd mâna ta însângerată. 
Pe fiecare epitaf 

Cu slovă neagră sau albastră, 
Simt cum a tremurat și-a scris 
Cu lacrimi mâna ta măiastră. 


Tu i-ai iubit pe toți cei duși 
Spre veșnicie, de-opotrivă, 
Și pentru fiecare mort 
Aveai o slovă milostivă. 
Venit-au mii de călători 
S'admire crucile creștine — 
Dar oare s'o găsi 'ntr'o zi 
Și-o cruce albă pentru tine ? 


Bătrâne cioplitor de cruci, 
Te-aud mereu bătând în daltă — 
Ce suflet a plecat din nou, 
Străin, pe lumea ceialaltă ? 

De unde-i bietul călător 

Ce-a adormit acum în Domnul, 
Căci zările cu ochi ide foc 

li binecuvintează somnul. 


www.dacoromanica.ro 


Mor toți bătrânii'n satul meu 

Tu singur ai rămas la vatră, 
Infrunți furtunile mereu 
Cioplind în blocul sur de piatră. 
Tu ești și crâsnic:și gropar 

Și grădinar peste morminte, 

Și pentru vremile ce vin 

Păstrezi atâtea oseminte. 


Când stai cu ochii pironiți 
Spre-un stâlp înfipt în arătură, 
N'auzi de dincolo de munți 
Cântare sfântă de scriptură ? 
Mai șlefuește cruci şi flori, 
Mai roagă-te și mai așteaptă, 
Căci pentru neam va răsări 
O altă cumpănă mai dreaptă. 


Bătrâne cioplitor de cruci, 

Toți vom veni acasă iară, 

Și steagul sfânt va flutura 

Pe colțul sfâșiat de țară. 

Acei ce-au plâns și-au suferit 
Purtând în inimi tricolorul, 

Vor trece peste zid de foc 

Și-ţi vei vedea din nou feciorul. 


Dar mie, meştere, să-mi faci 

O cruce 'n marmoră cioplită, 
Căci vremea e să-mi odihnesc 
Viaţa tristă și trudită. 

Pe cruce tremurând să-mi scrii 
Cu mâna ce-a slăbit-o valul: 
„Aicea zace un poet, 

Care-a iubit cu foc Ardealul"... 


BIT — 


www.dacoromanica.ro 


— 218 


PLECARE 


Cete dese de eroi, 

Văile răsună, 

Fraţi crescuți în munți la oi 
Cu amar și cu nevoi, 
Pleacă veseli la război — 
Clocot de furtună. 


Roibii din copite bat 
Și se pierd în zare, 
Lângă casele din sat 
Plânge vântu'nvolburat, 
Și s'aude 'ndepărtat 
Bucium de chemare. 


www.dacoromanica.ro 


Pe cărări de munți pornesc 
Răsădind credință. 

Pe pământul românesc 
Flamurile strălucesc 

Și în suflete mijesc 

Zori de biruinţă. 


infloresc moșnegii'n prag 
Plete de zăpadă, 
Răzemându-se'n toiag 


Ei zâmbesc, dar plâng de drag, 


Când înalță steag cu steag 
Mândra cavalcadă. 


Peste ţări și peste mări. 
Arde'n inimi para, 

Trec eroi pe roibi călări, 
Fulgere lucesc în zări 

Și prin negre depărtări 
Duc în suflet țara. 


Undeva lângă-un izvor 
Cântă iar cavalul — 

Stă și plânge-un călător... 
Nor pe cer și'n suflet nor, 
Căci sărmanul călător 
Poartă'n ochi Ardealul... 


www.dacoromanica.ro 


219 — 


— 220 


IN CONVOI 


Ce lungi sunt anii. Pare-un veac 
De când trecui în fapt de seară 
Cu ochii uzi peste Feleac, 
Indurerat și fără țară. 


Era o toamnă ca acum 

Cu cruci și visuri răstignite, 
Copacii trişti cerneau pe drum 
Cununi de frunze ruginite. 


Oprit pe piatra de hotar 
Priveam neputincios la rană — 
O cupă neagră de amar 
Fierbea în inima orfană. 


Vedeam convoaiele cum vin 

Și'n urma lor zăream mormântul. 
Câte-un țăran în lung suspin 

Iși săruta plângând pământul. 


www.dacoromanica.ro 


Pe fețe albe era scris 
Cumplită vreme de urgie, 

Și aripi negre de abis 

Pluteau pe dealuri și câmpie. 


Copiii fără de părinți 

Intrau în luptă cu destinul, 
Și auzeam scrâșniri de dinți: 
Se-apropia de noi străinul. 


Un huruit bizar de rofi 
Și puști cu ţevile plecate, 
Apoi trecură frații toți 
Cu steagurile 'ndoliate. 


Potop de fulgere în zări 

Din foc își împleteau cunună, 
In jarguri, peste depărtări, 
Invălmășeală și furtună. 


Apoi în ochii tuturor 

Se aprindeau făclii de pară, 
Și jale'n suflete și dor, 

Şi noapte neagră peste țară. 


Simţeam toți fraţii mei cum gem, 
Și'n seara-aceia 'nviforată 

Am scris un cântec de blestem 
Cum n'am scris altul nicioda!”. 


E mult de-atunci. Imi pare un veac 
De când mi-e calea tot straină. 

Azi când m'apropii de Feleac 

Văd cerul cum se însenină. 


www.dacoromanica.ro 


Aparein zare câte-un steag 
Prin locul grelelor primejdii, 
Şi 'n ochii bietului pribeag 
Răsar luceferii nădejdii... 


www.dacoromanica.ro 


COLINDĂ 


Florile dalbe. 

Trecem dealul la Feleac 
De zăpadă nu ne pasă, 
Noi umblăm și colindăm, 
Dar boerii nu-s acasă... 


Azi în noaptea de Crăciun 
In Ardeal tu plângi, loane, 
Și cu inima de jar 

Te închini pe la icoane. 


Fraţii tăi plecați de mult 
Pribegesc din sate'n sate, 
Alții luptă greu și dârz 
Pentru sfânta libertate. 


Astăzi s'a născut Isus 

In crenguțe de lumină — 
În 'Ardealul celălalt 
Toată inima suspină. 


923 — 


www.dacoromanica.ro 


— 224 


Florile dable. 

Trecem dealul la Feleac, 
Întuneric greu se lasă —: 
Noi umblăm și colindăm 
Dar boerii nu-s acasă... 


Au plecat răniți cumplit 
De pumnalul despărțirii, 
Toamna când s'au ofilit 
Toate florile iubirii. 


Mamele de-atuncia plâng 
Și bătrânii 'ngenunchiază. 
Peste ziduri de hotar 

Nu străbate nici o rază. 


Ziorel de ziuă sfânt, 

Din amurg până-apar zorii 
Numai noi pribegii trişti 
Am rămas colindătorii. 


Florile dalbe. 

Trecem dealul la Feleac 
Printre fulgii de mătasă, 
Noi umblăm și colindăm, 
Dar boerii nu-s acasă... 


Oare vede Dumnezeu 

Jalea noastră și amarul ? 
Căci pe suflet românesc 
Tot mai greu simțim hotarul, 


Dealul înnorat de fulgi 

Până când ne mai desparte ? 
Sângele ce curge-i sfânt, 

Dar dreptatea-i prea departe... 


www.dacoromanica.ro 


c 13 


N'au copiii Moș-Crăciun... 
Plâng preoții în altare... 
Doamne, dă şi pentru noi 
Zi de dreaptă sărbătoare |... 


Nici prin sat, nici prin oraș 
Cozonac nu e pe masă — 
Noi umblăm și colindăm, 
Dar boerii nu-s acasă... 


Florile dalbe. 


www.dacoromanica.ro 


225 — 


TERENTE BUMBU 


Intr'o casă țuguiată 

Unde stă Terente Bumbu, 
De trei ani apasă jalea 
Grea, pe inimă, ca plumbu'. 


De trei ani în casa asta 

N'au fost zâmbete, nici glume, 
Că 'ntr'o toamnă mohorită 
l-a plecat fecioru n lume. 


In tăcerea care curge 
Clipocind domol din gene, 
Poposesc pe-aici străinii 
Cu apucături viclene. 


Vin mereu din soare-apune 
Mulți, de nu-i cuprinde glia, 
Și potopul care trece 

Lung cutremură moșia. 


— 226 


www.dacoromanica.ro 


La 'nceput credea bătrânul 
C'o să treacă-o lună, două, 
Și va lumina în soare 
Steag de biruință nouă. 


Dar s'a scurs atâta vreme 

Şi cumplit îl paște dorul, 
Câte-odată plânge singur — 
Tare i-a fost drag feciorul. 


Gânduri negre țes zăbranic 
Peste viaţa lui pustie — 
Cum ar vrea și el să plece 
Pe cărări de pribegie... 


Zile 'ntregi și nopți de-arândul 
Cu perdelele lăsate, 

Se închină pentru ora 

Zorilor de libertate. 


Astăzi, când coboară toamna, 
Stă mâhnit Terente Bumbu, 
Pentru cine-a 'mplut hambarul 
Cu secara și porumbu' ? 


Pentru cine să-și păzească 
Lanurile de lăcustă, 

Când din munca lui se'nfruptă 
Mulți venetici de pe pustă. 


Noaptea păcura și-o cerne 
Peste zarea de leșie, 

Mor nădejdile în suflet — 
Triste flori de păpădie. 


www.dacoromanica.ro 


227 — 


Bârnele și lătunoii 

Stau cu frunțile spoite, 
Scârțâind din temelie 
In piroane ruginite. 


Moşul a căzut pe gânduri, 
Lung privind la clanța ușii... 
Nimeni, nimeni, doar în tindă 
Rar mai cântă greerușii. 


Simte 'n inimă durerea 

Ca un lup turbat cum urlă, 
Undeva mai ţipă straniu 
Cucuveaua 'n vârf de turlă. 


Dar 'de-odată ca un fulger 
li surâde o idee: 

Pentru casa lui i-ajunge 
Doar o singură scântee... 


Hotărit să treacă munții 
Geme Moș Terente Bumbu, 
Şi de pleoape îi atârnă 
Picurii mai grei ca plumbu'... 


— „Unde pleci, moșnege, singur 2" 
— „Merg la fraţi, în altă țară... 
Dacă-o fi să ne întoarcem 

Voi clădi o casă iară; 


Dacă nu... pustiu, cenușă 
Să găsească-aici dușmanii, 


Și din rodul muncii noastre 
Jarul și cu bolovanii''... 


— 228 


www.dacoromanica.ro 


Casa şi hambarul arde 
Precum arde'n suflet dorul — 
Moș Terente pleacă 'n lume 
Ca să-și caute feciorul... 


229 — 


www.dacoromanica.ro 


— 230 


AŞTEPTARE 


Cu ochii luminați de visuri, 

Cu sufletul de jale frânt, 
De-atâția ani aştept plecarea 
Spre fara care-o plâng şi-o cânt. 


De-atâţia ani aştept chemarea 
Cu inima topită'n jar, 

Și'n fiecare toamnă tristă 
Privesc la piatra de hotar. 


Aceiași cruce-o port în mine 
Pe care o purtam și ieri — 
Imi toarnă pe nădejdi otravă 
Aceleași cupe cu dureri. 


Aceleași clopote îmi cântă 
In al vieții schit bătrân, 
Și derul pribegește singur 
La casa fără de stăpân. 


www.dacoromanica.ro 


li pleacă crengile uscate 
Copacul sufletului meu — 
Privesc îndurerat în noapte 
La anii care trec mereu, 


La anii care trec în goană 
Privindu-mă ca pe-un străin, 
La anii fără bucurie 

Și fără colț de cer senin. 


Aș vrea s'opresc o clipă timpul 
Ce-mi țese fire albe'n păr, 

Să uit ică taie brazde'n față 
Neinduratul adevăr. 


Să nu mai tremur în furtuna 

Ce se prăvale din abis — 

Prin lacrimile suferinții 

Să văd cum se'mplinește-un vis; 


Să simt. din nou cum crește'n mine 


Mândria, în măreț avânt, 
Să văd cum se dărâmă zidul 
Din ţara care-o plâng şi-o cânt... 


www.dacoromanica.ro 


231 — 


— 232: 


STUDENTUL CĂLĂTOR 


Trecea un biet student pe stradă 
Cu pieptul frământat de dor, 
Erou desprins dintr'o baladă 

Cu ochi cerniţi de călător, 


Era pribeag și fără țară 

pi nizuia spre luminiş — 
Purtând pe umeri o povară 
Venia din Cluj, ori depe Cris. 


Intr'un amurg simțeam cum plânge 
Trecând din loc în loc străin, 
Căci a văzut scăldat în sânge 

Pe cel ucis în Huedin. 


Purta în el nădejdea toată 
Inegurată de blestem 

A celor ce-au murit pe roată, 
A celor ce trăesc, dar gem. 


www.dacoromanica.ro 


Aprins la față cum e spuza 
E dac la vrere și la chip — 
Venia din Sarmisegetuza, 
Să vadă jalea dela Ip. 


Și-acum întreaga suferință 

In cântec aspru o'mpletea — 
O rugăciune de credință 

Spre munții trişti din țara mea. 


Simțeam în glasul lui poporul 
Cum murmură trăgând la jug, 
Cum hăue'n păduri toporul 
Și oasele cum ard pe rug. 


Trecea un biet student pe stradă, 
Cu ochii uzi, din loc în loc — 
Erou măreț dintr'o baladă, 

Cu sufletul călit în foc. 


Târându-și crucea răstignirii, 
La haine rupt, flămând, sărac, 
Gusta osânda pătimirii 
Sorbind din plin destinul dac. 


Dar se cutremura pământul 
Pe unde rătăcea ușor, 
Copacii, zările și vântul 
Șopteau duios spre călător: 


— Răbdare, prieten al răbdării, 
Răzbit de-al îndurării vai, 
Căci în curând ostașii țării 
Vor trece munții spre Ardeal! 


www.dacoromanica.ro 


233 — 


— 234 


RĂVAȘ 


Și dacă 'ntr'un amurg 
De vară veți primi 
Scrisoare c'am murit 
Departe'n bătălii, 

Să nu-mi bociți la cap 
In nopțile târzii. 


Săpați-mi loc de veci 
La casa de sub deal 

In satul meu frumos, 
In cântec de caval, 
Căci am luptat mereu 
Cu gândul la Ardeal. 


www.dacoromanica.ro 


lar fetei care-am vrut 
Logodnică s'o știu, 
Puteţi să-i arătați 
Cernitul meu sicriu, 
Că i-a 'nflorit în ochi 
Uitare și pustiu... 


Noi ne luptăm cumplit, 
Dar nu e în zadar, 

Că'n țară spre Apus 

Va crește-un nou hotar — 


Drumeţii cei de azi 
Vor merge-acasă iar, 


Voi prieteni buni și dragi, 
Ce-aţi plâns și-ați suferit, 
Să mă purtați cu voi 
Spre satul meu iubit — 
Al veşniciei somn 

Să-mi fie liniștit. 


Să știu că n'or mai fi 
In țara mea călăi, 
S'aud cum cântă lin 
Și fete și flăcăi — 
Duioase doine'n munți 
Și clopote în văi. 


La crucea mea să am 
O flamură de steag, — 
Ori unde-am rătăcit 
Ardealul mi-a fost drag, 
Și pentru el am plâns 
Cât am umblat pribeag. 


www.dacoromanica.ro 


235 — 


Să-mi crească pe mormânt 
Flori albe de narcis, 

Și străjuit de munți 

In zări de paradis, 

Să simt pământul scump 
Pe ochii ce-am închis. 


Și-apoi în nopți târzii, 
Când voi dormi mereu 
Să știu că printre nori 
La căpătâiul meu, 

Din slăvi, cu ochi de foc, 
Priveşte Dumnezeu. 


— 236 


www.dacoromanica.ro 


DĂSCĂLIŢA 


Peste satul mic de munte noaptea se așterne-albastră. 
Cerne luna prin dumbravă străluciri de mărgărint, 

Luna albă de argint 

Lângă casa dăscăliței lung privește pe fereastră. 


Vede sfinții din icoane pe-un perete cum visează, 
Busuiocul se topește între cute de ştergare... 

La un muc de lumânare 

Dăscălița stă pe gânduri singură și lăcrimează... 


Câtă jale arde țara ! De când s'a schimbat hotarul 
Dorul taie 'n suflet brazde cu tăișuri de oțel... 

De trei ani viața asta nu mai are nici un țel, 

De trei ani apasă aspru peste inimă amarul... 


l-a plecat în lume soțul când aflase Judecata 

Dela Viena. Alb ca varul a trecut peste Carpaţi. 

Doi copii cu păr de aur, dar cu ochii supăraţi, 

O întreabă zi și noapte: „Mamă, nu mai vine tata ?"... 


237 — 


www.dacoromanica.ro 


Hei, nădejde — floare rară — vei mai înflori tu oare, 
Când în inimă e doliu și în suflet e pustiu ? 

Că de mult aud cum bate moartea cuie în sicriu, 

Şi de mult colindă vântul numai marșuri funerare... 


Stă de veghe dăscălita și visează-o țară nouă, 
Tot se'nchină și se roagă de cu seară până'n zori, 
Dar de-odată-o prind fiori, 

Când își vede firul vieții fără milă rupt în două. 


— Dar dac'a murit în luptă printre negre cazemate 
Cel iubit și așteptat ? 

Doamne, cine știe, Doamne, cât mai are de'ndurat | 
Plumbul jalei greu apasă peste-a inimei cetate. 


Apoi stinge lumânarea să se ducă ła hodină. 

Noaptea crește peste piscuri 'aripi sure de pustiu, 

larnă albă. Ger. Târziu... 

— Oare-Ardealul care plânge va mai străluci'n lumină ? 


Focul a murit în vatră. Luna tot mai somnoroasă 
Varsă lacrimi de zăpadă peste văi și peste lunci. 


— Dascăle plecat în lume, te așteaptă cei doi prunci, 
Vremea e să tai hotarul şi să te întorci acasă |... 


— 238 


www.dacoromanica.ro 


CLOPOTARUL 


— Ce faci, bătrâne ctopotar, 
Dece tragi clopotele'n dungă ? 
Pe care frate 'ndepărtat 

Il bat dușmanii și-l alungă ? 


— Când pun urechea la pământ 
Aud un geamăt peste munte, 

Un frate cere ajutor 

Şi-i ard cununi de spini pe frunte 


— Ce faci, bătrâne clopotar, 
Dece tragi clopotul cel mare ? 
Pe icare frate-l duc acum 
Dușmanii la spânzurătoare ? 


— Avem atâţia frați pribegi 
Răriți mereu de-a morții coasă, 
Şi luptă neamul pentru ei 

Să-i vadă îar întorși acasă. 


www.dacoromanica.ro 


239 — 


— 240 


— Ce faci, bătrâne clopotar, 
Dece tragi clopotele toate ? 
Ce noui primejdii ne pândesc 
In lupta pentru libertate ? 


— Dinspre Apus se vede-un nor 
Și-aud cum fulgeră și tună; 

De azi începe pentru noi 
Cumplită vreme de furtună. 


— Ce faci, bătrâne „clopotar, 
Dece tragi clopotele iară ? 
Ce veste tristă mai aduci 
Pentru îndurerata fară ? 


— S'aude vuet surd de oști, 
Trag clopotele de alarmă, 
Să se trezească frații toți 
Să pună mânile pe armă. 


— Ce faci, bătrâne clopotar, 
Și clopotul dece mai plânge, 

Ce jale nouă arde iar — 

Din care rană curge sânge ? 


— Hei, mi-a murit feciorul drag 
Luptând sub steag pentru unire, 
Trag clopotele pentru el, 

Să-i cânte imn de preamărire... 


— Ce faci bătrâne clopotar 
Dece tragi clopot pentru slavă, 
Când lângă margini de hotar 
E numai sânge și otravă ? 


www.dacoromanica.ro 


— Zăresc pe cer un semn divin, 
Un semn de bucurie mare, 
Trag clopotele pentru neam 
Acum când soarele răsare. 


www.dacoromanica.ro 


241 me 


— 242 


Vis 


În seara care-și despletește 
Prin slavă, părul fermecat, 


Aș vrea s'aud cum plânge codral 


Şi Someşul, la minei'n sat. 


Să 'ntreb în șoaptă liliacul 
Dece se uscă pe alei, 

Ce mâni necruțătoare fură 
Parfumul florilor de tei? 


Când sună clopotul de rugă 
Dela biserica din deal, 

S'aud cum freamătă pădurea 
În jurul mândrului Ardeal, 


Acolo unde plopii cântă 
Plecaţi pe gârlă în zăvoi, 

Și frații-și plâng duios amarul 
Cu fluerul, pe lângă oi. 


www.dacoromanica.ro 


Să poposesc pe-o bancă singur 
Și trist, ca omul obosit, 

La casa cu şindrilă veche, 

|n care am copilărit. 


Apoi la geamul din grădină 
Unde visează mii de flori, 
Să-mi cânte în seninul nopții 
Măestrele privighetori. 


În inimă să-mi înflorească 

Din nou nădejdea 'n Dumnezeu, 
Și visul sfânt să lumineze 
Departe-acolo 'n satul meu. 


S'aud strămoșii din morminte 
Cum reinvie, dârji eroi, 

Cum vin să-și apere pământul 
Şi strănepoții, în războiu. 


Să nu mai plâng de supărare 
Cum plâng de-atâția ani mereu, 
Să plâng acum de bucurie 
Departe-acolo 'n satul meu... 


www.dacoromanica.ro 


SFÂRŞIT DE TOAMNĂ 


Plâng castanii 'n vânt de toamnă 
A naturii 'nmormântare, 

Și-şi împrăștie podoaba 
Frunzelor peste cărare. 


Stau la geam cu ochii umezi 
Și-aud inima cum bate — 
Pe sub strașini numai cuiburi 
Părăsite și uitate. 


Imi aduc atunci aminte 
C'am avut și eu o casă, 
Și-am visat sub teii 'n floare 
Prin grădina mea frumoasă. 


Dar au năvălit dușmanii 
intr'o zi, lovind în mine — 
Casa visurilor sfinte 

A rămas pe mâni străine. 


www.dacoromanica.ro 


Numai dorul călătorul 

Înspre satul meu mai sboară, 
Amintirea scrisă 'n doliu 

lar începe să mă doară. 


Lungi sunt nopțile de sbucium. 
De trei ani acum de-arândul — 
Pe la ușile 'ncuiate 

Pribegind colindă gândul. 


Numai nori de plumb pe ceruri, 
Călători grăbiţi prin ploaie — 
Și genunchii mei în noapte 

La icoană se'ncovoaie. 


Oare ce așteaptă corbii 

De tot croncănesc pe-aproape ? 
Cine și-a pierdut lumina 

Sub necruțătoare pleoape ? 


Doruri — frunze scuturate, 
Visuri rătăcite 'n lume — 
Doamne, cât va plânge încă 
Țara care n'are nume ? 


Toate-s trecătoare toate 

Și ne-așteaptă-aceiași glie — 
A trecut și toamna-aceasta 
Fără nici o bucurie... 


www.dacoromanica.ro 


945 ama 


SUPĂRAREA CRAȘMĂRIŢEI 


La răscruce 'ntre hotare 
Sus pe coama unui deal, 
E o crâșmă lângă Someș 
Cum nu-i alta în Ardeal. 


Mulţi haiduci vestiți pe vremuri 
Coborau pe-aici agale, 

Și vuia întreg ținutul 

De lăute și tambale. 


Când se rumeneau curcanii 
Și berbecii în frigări, 

Se opreau rădvane scumpe 
Cu drumeți din șapte ţări. 


Galbenii curgeau pe mese 
Printre taleri și rubine, 

Şi de spice aurite 

Erau lanurile pline. 


www.dacoromanica.ro 


Se opreau cu mărfuri scumpe 
Insetații negustori, 

Spumega în cupe vinul 

De cu seară până'n zori, 


Crâșmărița cea bălae 
Sprintenă și zâmbitoare, 
Era iute ca prâsnelul 
Și frumoasă ca o floare, 


Cu gropița din bărbie 

Și cu ochii ei fierbinți, 

Mulţi flăcăi a prins în mreaiă, 
Mulţi boeri a scos din minți. 


Sveltă ca o căprioară, 

Cu parfum de iasomie, 

li cădea de sub broboadă 
Câte-o buclă aurie. 


Pentru fiecare zâmbet 
Se golea câte-un butoi, 
Și se auzea în larguri 
Cânt de flaut și cimpoi. 


Dar era cuminte tare 

Şi-şi iubea fanatic soțul — 
Și cu fiecare clipă 

Le sporea mereu negoțul. 


Intr'o zi de toamnă tristă 
Soarele s'a prăbușit, 

Peste munți și peste lanuri 
Grea furtună s'a pomit. 


www.dacoromanica.ro 


241 — 


— 248 


Peste ochii krâșmăriţei 

S'a lăsat o ceață-amară, 
Crâșma veche din răscruce 
A rămas în altă țară. 


A plecat lon Crâșmarul 
Cu obrajii 'mbujoraţi 
Colo'n țara românească, 
Și cu el atâția frați. 


Nu i-a scris de-un an o slovă 
Și îi arde'n piept o rană, 
Ar înebuni de jale 


Dac'ar rămânea vădană. 


Ochii ei sunt plini de lacrimi 
Inima de supărare, 

Se topește ca o frunză 

Și se uscă pe picioare. 


Ca să nu-i mai calce 'n crâșmă 
Cei aduși acum de vânt 

A pus lacăte pe poartă 

Și s'a'nchis ca'ntr'un mormânt. 


Fierbe'n beciuri ferecate 
Vinul vechi în poloboace — 
Crâșmărița cea bălae 
Ni'are liniște și pace. 


Nici nu cântă, nici nu râde, 
Și oftează tot mereu — 
Peste înima-i străină 

Se aşterne doliu greu, 


www.dacoromanica.ro 


Se tot roagă la icoane 
Să-i sosească-acasă soțul, 
Veselă să-și poarte iară, 
Ca în alte vremi, negoțul. 
Să se-oprească iar rădvane 
Cu boeri și negustori, 


Să răsune 'ntreg Ardealul 
De țambale și viori. 


249 — 


www.dacoromanica.ro 


— 350 


CREDINŢĂ 


Într'un amurg de primăvară 
Cu flori pe luncă și răzor, 

O să mă'ntorc albit de gânduri 
La casa veche cu pridvor, 


Lu crucea care-o străjuește 
Cucernic mă voi închina, 
Pentru dreptatea țării mele 
Cu ochii uzi mă voi ruga. 


Din lupta aspră cu destinul 
Rămas-au multe răni adânci — 

Voi sta cu Someşul de vorbă 
Când curge, seara, printre stânci, 


N'am fost de mult în sat la mine 
Să văd ciobanii dela oi, 

S'aud horind flăcăi și fete 

Lângă pologul de trifoi. 


www.dacoromanica.ro 


N'am fost de mult și o să-mi pară 
Că anii ce-au trecut în sbor, 

Au scuturat atâta brumă 

Pe cântărețul călător. 


In jițul prăfuit de vreme 
Voi poposi rănit de drum, 
Cu visurile 'mprășştiate 

Ca rotocoalele de fum. 


Voi răscoli 'n album strămoșii 
Bravi căpitani în scump mondir, 
Fraţi buni cu negrele cătane 
Ce dorm sub cruci de cimitir, 


Voi şterge colbul nins pe sticla 
Bunicului dintr'un portret, 

Să văd pe dascălul Grigore 
Ce-a fost, cândva, și el poet. 


Apoi în linişti de izvoare 

Cu cerbi și turme de vătui, 
Când luna va'nflori pe munte 
Joi scoate lira mea din cui. 


Voi întona spre slăvi albastre 
Cântarea celor trași pe roți, 
Un chiot pentru libertate 
Să tremure dușmanii toți. 


Va fi cântarea cea din urmă 
Cântarea sfintei bucurii, 
Ardealu 'n straiu de sărbătoare 
Va tresări din temelii. 


www.dacoromanica.ro 


251 — 


Intr'un amurg de primăvară... 
Dă-mi zile, Doamne, să ajung! 
Căci rătăcesc de-atâta vreme, 
Şi drumul pare tot mai lung... 


— 952 


www.dacoromanica.ro 


SINGUR 


Eu sunt venit de peste munți, 
De-aceia mi-e amar cuvântul; 
Și, rătăcind din loc în loc, 

Imi cânt durerea și pământul. 


De când e cumpănă de foc 
In țara cea îndepărtată, 

Un zâmbet n'a mai înflorit 
Pe fața mea întunecată. 


Aud chemări peste păduri 

Şi gândui'n satul meu mă duce, 
Văd numai lacrimi ș' pustiu 

Și port în inimă o cruce. 


Eu sunt venit de peste munți 
Să lupt mereu pentru credinţă, 
Și n'am făcut nici u »opas 
În drumul către biruință. 


www.dacoromanica.ro 


253 — 


Dușmani nemernici mă pândeec 
La fiecare cotitură, 

Dar trec zâmbind printre săgeți 
Scăldate 'n patimă și ură. 


Eu am în glie rădăcini 

Și fără teamă 'nfrunt furtuna, 
În cântul meu nu proslăvesc 
Deşertăciunea și minciuna. 


Nepăsător mă'ndrept spre fel 
Și tot mai dârz îmi duc povara, 
În pribegia mea pe-aici 

Imi cânt durerile și ţara. 


Sunt rupt din neamul de țărani 
Ce vor o ţară românească, 
Și-aștept cu ochii spre hotar 
Porunca cea împărătească. 


www.dacoromanica.ro 


NOAPTE 


Seară de rugină peste sat. 
Un flăcău doineşte supărat. 


Se adună norii spre Apus. 
Cerul se destramă peste deal — 
Vânt de primăvară trece'n sbor 
Înspre casa tristă din Ardeal. 


Suflet sbuciumat şi călător 
In aprinse scăpărări de dor. 


Stau cu ochii 'nchiși ca mai de mult 
Lângă râul care curge lin. 
Freamătul de cetină de brad 
Parcă-aduce 'ndepărtat suspin. 


Cine geme oare 'n ţara mea? 
De durere inima e grea... 


www.dacoromanica.ro 


255 — 


— 258 


Pui de grauri sboară prin arini, 
Stele albe ochii și-au deschis — 
Câte-o floare ce s'a scuturat 
Se așterne crudă peste vis. 


Plânge salcia domol pe val — 
Lakrimi curg și-aici ca și'n Ardeal. 


Oare'n satul meu rămas străin 
Unde crește troscot pe cărări, 
Mai venit-au ca și alte dăți 

Rândunele dragi din alte ţări ? 


Stea ce'n zări de foc te-ai prăbușit, 
Ce nădejde sfântă-ai mai răpit ?... 


Curge noaptea din fântâni cerești, 
Luna-și despletește părul blond, 
Gândul trece peste munți pustii 
Tot mai singur şi mai vagabond. 


Doarme moara'n margine de sat — 
Un flăcău doinește supărat, 


www.dacoromanica.ro 


cir 


DEPARTE 


n seara-aceasta mohorită 

Aş vrea să fiu la mine'n sat, 
Căci tot mai trist suspină vântul 
Prin teii ce s'au scuturat. 


Să stau la geamul din grădină 
Cu frunze moarte pe cărări, 

Căci geme codrul prins de neguri 
Și corbii croncănesc în zări. 


Acolo se frământă plopii 

Pe malul gârlelor pustii, 

Și plâng îmbrățișaţi de gânduri 
Părinţii fără de copii. 


Cu feţele cioplite'n ceară 
Ciobanii se întorc din munți, 
Sub greutatea aşteptării 

Sunt tot mai gârbovi și cărunți. 


www.dacoromanica.ro 


257 — 


— 258 


S'a prăbușit cetatea păcii 
Peste-al nădejdilor potir, 

Și tot mai multe cruci se'nalță 
În suflete, ca'n cimitir. 


Pe-acolo n'au ţăranii fară 
Și zâmbetele s'au uscat, 
Pământul e udat cu lacrimi 
Şi înimile-abia mai bat. 


Aş vrea să văd în seara-aceasta 
In casa mea de lângă deal 

Pe mama cum se roagă tristă 
În satul jalnic din Ardeal. 


Să-i spun că marea ei credință 
E lege sfântă pentru noi, 

Să-i mângăi fruntea veștejită 

Şi-apoi să plângem amândoi. 


www.dacoromanica.ro 


NOSTALGIE 
Dlui Dr. VIRGIL SOLOMON 


Pe-aici pe unde trec în pribegie 
Doinesc copacii trişti în fapt de seară, 
Siă câte-o fată singură și scrie 
Flăcăului ce luptă pentru ţară. 


Prin zări de alabastru sângerează 
Amurgul, când pe dealuri se prăvale, 
Un moș în urma carului oftează 

Şi poartă'n achi săgeți muiate'n jale. 


Printre căsuțe albe și bătrâne 

Eu mă strecor sfios ca o fantomă, 
S'aude rar cum latră câte-un câne, 
Și zarzării m'adapă cu aromă, 
Se'ntorc spre cuiburi două rândunele 
În fâlfâiri ușoare de zmătasă — 
Mă'ztreabă inima de sub zăbrele 
Dece nu mă întorc și eu acasă? 


259 — 


www.dacoromanica.ro 


Ce știe biata inimă sdrobită ?... 

Eu zilnic îi răspund : pe mâne seară... 
Și cu minciuna sfântă și vrăjită 

O'mbăt mereu acum a patra vară. 
M'opresc cu ochii uzi de grea poveste, 
Pe-o laviță. Mi-e fruntea'ngândurată... 
Simt dorul cum aleargă fără veste 
Spre casa din Ardealul de-altă dată... 


— 260 


www.dacoromanica.ro 


TRISTEŢE 


Ce triste-s zilele pustii 

Și nopțile târzii de iarnă, 

Când desnădejdea bate'n geam 
Dureri din ochii ei să cearnă; 
Când vezi pe ghemul vremii anii 
Cum taie brazde în viață, 

Când vrei să plângi cu ochii tulburi, 
Dar lacrimile îţi înghiaţă. 

Din ideal zidești un templu 
Să'nfrunţi clocotitoare lupte, 
Dar într'o zi îți simți sfârșitul — 
Biet pui de șoim cu aripi rupte. 
Zâmbești vieții cu amar, 

Dar bucurie nu-ți aduce, 

Și 'ngenunchezi înfrigurat 

Cu ochii îndreptați spre cruce. 


261 — 


www.dacoromanica.ro 


Ce triste-s zilele pustii 

Și cât de ne'ndurat destinul, 
Când rătăcești în alte ţări 

Şi'n fara ta-i stăpân străinul. 
Departe 'n satul din poveste 
Sub plopul cel cu frunză deasă, 
Azi casa ta e ruinată 

Și alte neamuri stau la masă. 
Aştepţi de patru ani în capăt 
Tot rătăcind în pribegie, 

Dar nu se mai aprind în suflet 
Făclii de sfântă bucurie. 

Te rogi cu fața spre hotar, 
Nemărginirea te pătrunde — 
Aștepţi în van, aștepți mereu, 
Căci nici un clopot nu-ți răspunde... 


Ce triste-s zilele pustii 

Și nopțile de supărare, 

Când vezi atâția nori pe cer 
Și-atâtea flăcări la hotare. 
Orfanii stau lângă icoane, 
Se'nchină văduvele toate 

Să aperi, Doamne, iar Ardealul, 
Și să trimiți din cer dreptate. 
Cuprinși de neguri și de gânduri 
Din piepturi izvorăsc suspine — 
Noi așteptăm o zi cu soare, 

Dar primăvara nu mai vine. 


Ce triste-s zilele pustii, 

Când zările s'aprind de sânge, 
Când ai un neam îndurerat 

Ce luptă, suferă și plânge... 
1943. 


www.dacoromanica.ro 


DRUMEȚIA 


Copilul meu, cu ochii plini de lacrimi, 
Pornim încet la deal către păduri, 

Ne cântă brazii 'nnalți din cețini doine, 
hkvoarele din fermecate guri. 

Purtăm în suflete dureri ascunse 

Și jalea pentru frații depărtați, 

Ne opintim prin stânci și prin hățișuri 
Cu ochii de nădejde luminați. 


Pe-aici vom trece într'o zi spre casă. 
N'auzi chemări de dincolo, mereu ? 
De partea noastră e dreptatea sfântă 
Și ne păzește neamul Dumnezeu. 


De-atâţia ani tot rătăcim, sărmanii, 
Străini, mâhniţi și cu toiagul frânt; 

Visăm să ne reintoarcem lângă vetre, 
C'avem și noi un petec de pământ. 


www.dacoromanica.ro 


263 — 


Ne 'ntâmpină hotare și furtuni, 

La capăt de răbdări și suferințe 

Dar vremile sunt aspre tot mai aspre, 
Ne împletim viața 'n rugăciuni. 


Pe-un vârf de munte în lumini de soare 
Vin amintiri, năvală, ca un roi — 


Din depărtări zărim întreg Ardealul 
Şi ne oprim să plângem amândoi... 


— 264 


www.dacoromanica.ro 


PLECAREA CRASNICULUI 


Cântă toaca'n turnul vechi 
Cântec trist de seară, 
Crâsnicul îmbătrânit 
Pleacă'n altă ţară. 


Peste văile adânci 
Jale grea se lasă, 
Supărarea a cuprins 
Fiecare casă. 


Din aibastre înălțimi 
Cade noaptea 'ntr'una, 
Floare albă de argint 
inflorește luna. 


Câte-un câne somnoros 
Latră în ogradă, 

Câte-o stea aprinde 'n zări 
Scăpărări de spadă. 


www.dacoromanica.ro 


De când frații plâng mereu 
Şi-i schimbat hotarul, 
Numai el a mai rămas, 


El și clopotarul. 


Dar acum rănit și 'nvins 
Bate urma popii — 

La biserica din deal 
Stau de pază plopii. 


Gârbovit de anii mulți 
Pleacă 'n pribegie — 
La biserica din deal 
Strana e pustie. 


S'a oprit lângă-un izvor 
Crâsnicul, sărmanul, 
Să-și astâmpere din nou 
Plânsul și aleanul. 


Arde 'n suflet dor aprins 

Cum aprinsă-i para: 

— Doamne, când voi mai vedea 
Satul meu și țara ? 


Luminat de-un gând măreț 
Lung sărută glia : 

— Doamne, cine-ți va sluji 
De-astăzi leturghia ? 


Și privind spre satul lui 
Inima îi bate, 

Simte că vor înflori 
Zori de libertate. 


www.dacoromanica.ro 


In albastre înălțimi 

Ard făclii de ceară. 

Cântă toaca'n turnul vechi 
Cântec trist de seară. 


267 — 


www.dacoromanica.ro 


DURERE 


Marama nopții e brodată 
Cu strălucire de cristal, 

Şi luna cerne flori de aur 
La casa tristă din Ardeal. 


Adoarme focu'ncet în vatră 

Și nu se mai zăresc scântei, 

Cu ochii 'n lacrimi stă de vorbă 
O mamă cu copila ei: 


— „Ce țeși copilă dragă 'ntr'una, 
Și plângi atâtea nopți întregi ? 
Beteala ta e prea subțire 

Și firele prea rar le legi". 


— „Măicuţă dragă, pânza-i bună 
lubitului cămăși să-i fac; 

Voi coase visul și nădejdea 

In fire albe de bumbac". 


www.dacoromanica.ro 


— „Copila mea cu achi albaștri, 
În care dorul a 'nflorit, 

lubitul tău, o spun vecinii, 

C'ar fi într'un spital rănit”. 


— „Cum? E rănit ?... Atunci i-oi face 
Din pânza asta legători 

Imbălsămate de parfumul 

Cules, în zori de zi, din flori”. 


— „Dar bine, scumpa mea copilă, 
O veste rea s'aude 'n sat, 

Că el ar fi căzut în luptă 

De-o schijă oarbă fulgerat". 


— „Dacă-i căzut erou în luptă, 
Voi face giulgiu cernit din tort, 
Și voi scălda în lacrimi calde 
Obrajii supți ai celui mort". 


— „O, Doamne, scumpa mea copilă, 
Dece ai ochii triști şi reci ? 

lubitul tău de-un an de zile 

Sub glie doarme somn de veci". 


— „De-un an ? Şi nu mi-ai spus, măicuţă 7... 
Ah, tre, „ur, parcă-s frunză 'n vânt. 

Atunci mi-oi face giulgiul mie, 

Căci nici un rost n'am pe pământ...” 


Aprinde luna flori de aur 
La casa tristă din Ardeal. 
Și vântul nopţii mai colindă 
Rătăcitor, din deal în deal. 


www.dacoromanica.ro 


O mamă plânge la icoană, 
Se nchină singură târziu, 
Apoi aprinde-o lumânare — 
In suflet jale și pustiu... 


— 270 


www.dacoromanica.ro 


AMURG 


Coboară soarele pe creste 

Un Făt-Frumos dintr'o poveste, 
De dușmănoase mâni vrăjit, 
S'ascunde 'n frunze de aramă, 
Și umbre negre se destramă 
Din codrii fără de sfârșit. 


Oftează apele în gârle 

Şi doina picură la târle 

În clincăt vesel de tilinci. 
Un călător cu traista'n spate 
Zorește peste munți şi sate, 
În țundra albă și'n opinci. 


271 — 


www.dacoromanica.ro 


Nomad şi fără de hodină 
Adie vântul prin grădină, 
Stă luna aninată'n nuci. 
Căsuţele sub deal pitite 
Azi parcă toate-s străjuite 
De triste troițe și cruci. 


De unde vine călătorul 

Ce-şi poartă'n noapte singur dorul, 
Cu ochii plini de ideal ? 

Eu îl aud pe drum cum cântă 

Şi simt ce gânduri îl frământă 
Când se îndreaptă spre Ardeal... 


— 272 


www.dacoromanica.ro 


MORARUL 


Legănându-și coasa'n spate 
Trece'n zori de zi morarul, 
Dar în ochii lui de vultur 
Picură venin amarul. 


E bătrân ca un călugăr 
Smead la față și mărunt, 
Peste fruntea înţeleaptă 
Cade părul lui cărunt. 


Mult s'a mai trudit în lume 
Cu necaz, cu griji, cu zoală, 
Dar acuma parcă-l arde 
Supărarea, ca o boală. 


Era drept ca lumânarea, 
Azi e gârbov ca o scoabă, 
Şi viața lui e acră 

Cum e gustul de coroabă. 


www.dacoromanica.ro 


273 — 


— 974 


A avut și el odată 

Doi flăcăi ca niște ruji, 
Astăzi, poate, mâni străine 
Peste gropi le-aruncă bruji. 


Patru ani trecură'n goană 

"e :când i-au plecat băeţii, — 
Dibuește 'n lume singur 

Azi în doaga bătrâneții. 


Moara lui de-abia se ține 

Sub acoperiș de paie, 

Apa'n scoc de-abia mai curge 
Și făina în copaie. 


Roata morii obosită 

Scârţie 'ntre două bârne, 
Geamurile vechi sunt sparte 
Și retezele sunt cârne. 


Rar când vine câte-o babă 
Cu desaga cu mălai, 
Prin unghere se ridică 
Straturi-straturi de pospaiu. 


Țipă noaptea cucuvaia 
A pustiu și a obidă, 

Un motan râios își toarce 
Bătrânețea în firidă. 


Azi pe moinele bogate 
N'are cine-i face stogul, 
N'are cine să-i adune 
De prin văgăuni pologul. 


www.dacoromanica.ro 


Câte-odată stă pe gânduri, 
N'are nici nepoți să-i crească, 
Baba-i putrezește 'n groapă — 
El dece să mai trăiască ? 


Ce-a greşit de vede singur 
Roata lumii cum se schimbă, 
Și plăteşte biruri grele 

La stăpâni de altă limbă ? 


Dar cum trage câte-o brazdă 
Simte'n inimă hotarul, 

Face-o cruce românească 

Şi se 'nchină lung morarul. 


— Doamne, sunt străin și singur, 
N'am în lume nici un rost, 

Dar aș vrea să-mi văd Ardealul 
lar întreg, cum a mai fost. 


— Poate vor veni flăcăii 

De pe câmpul ud de sânge, 
Căci hotarul cel vremelnic 

Ca un brâu de fdc mă strânge. 


Roata morii se aude 

Colo'n vale cum se sbate, 
Și moraru-așteaptă singur 
Alte vremuri de dreptate, 


www.dacoromanica.ro 


215 — 


ACEST VOLUM... 


Acest volum am vrut să-l scot la Cluj, 
Acolo unde geme'n lanț poporul, 

Și'n piața trădătorului Corvin 

Ne-au ars dușmanii mârșavi tricolorul. 


Ne chiamă frații să ne'ntoarcem iar 
Să prindem firul rupt sub stea fatală, 
Căci pentru sângele nevinovat 
Avem cu cei din pustă-o socoteală. 


Acest volum am vrut să-l scot la Cluj, 
Orașul care geme sub teroare, 

Ca să răsbun pe cei crucificați 

In ziua cea de dreaptă sărbătoare. 


Sub stâlpii negrelor spânzurători 
Atâtea mame plâng de multă vreme, 
Nici piatră peste piatră nu va sta, 
Căci temnițele-s pline de blesteme. 


—- 276 


www.dacoromanica.ro 


Acest volum am vrut să-l scot la Cluj 
In crunt botez de foc și judecată, 
Când tricolorul iar va fâlfâi 

Pe glia strămoșească 'nsângerată. 


Vom răsbuna martirii de sub cruci, 
Căci şi-au unit viaţa cu calvarul, 
Potop de fulgere vom revărsa 
Pe-acei ce ne-au îndoliat hotarul. 


Acest volum am vrut să-l scot fa Cluj 
Pe locul unde tremură dușmanul, 

Și dacă soarta e haină, azi, 

Voi scoate-acolo alt volum la anul... 


277 — 


www.dacoromanica.ro 


DESROBIRE 


www.dacoromanica.ro 


DESROBIRE 
Dlui dr. CONSTANTIN HAGEA 


Parcă zăriesc vitejii în zale de aramă 

Cu zăngănit de arme, ca viforul cum vin, 

In glas de rugăciune Ardealu'ntreg îi cheamă 

Și'n lanţuri se aude tot mai prelung suspin. 

Despicători de veacuri, prin clocotul urgiei; 

Vin fraţii să ne smulgă din doliul robiei, 

Viteji cu ochi de flăcări, ai neamului eroi, 
Veniți „veniţi la noi! 


Răsar batalioane pe'ntinderea pustie, 

Incalecă fugarii și 'n tropot surd pornesc, 

In fiecare suflet strămoșii Daci învie 

Și'n ochii tuturora pământul strămoșesc. 

Ei trec ca voevozii, cutremurând Carpaţii 

În vuet de furtună, să-și desrobească frații, 

Cu suflet de legendă, sunt toți un trup, un grai, 
Vitejii fără seamăn ai Regelui Mihai. 


281 — 


www.dacoromanica.ro 


Sublimă răsbunare | 

Vom dărâma cu arma vremehicul hotar | 

Va răsări pe ceruri al libertății soare, 

Ne-om închina viața pe-al patriei altar | 

Răsună glas de goarnă prin munții uzi de sânge — 
Vor tremura dușmanii și hohotind vor plânge |... 


Păduri de flamuri sfinte vestesc în zări dreptate, 
Sunt flamuri tricolore purtate de eroi, 
Români din Nordul ţării, cu frunți întunecate, 
Treziți-vă, căci frații viteji pornesc spre voi! 
Ardealu-i chiamă astăzi la arme și mărire, 
Spre veșnicia țării în freamăt de unire, 
S'aducă voe bună în sate și prin văi — 

(Veniţi voinci flăcăi | 


Veniţi să'ntindeți hora pe unde dorm străbunii, 

Să simtă pasul vostru ai neamului martiri 

Pe cari îi răstigniră fără de milă Hunii, 

Căci au crezut în legea sublimei mântuiri | 

Din valurile Tisei hotarul să răsară 

Și inima năpârcei de fulgere să piară | 

Să piară toți dușmanii — e ziua de apoi — 
Veniţi viteji eroi | 


Veniţi și-aprindeți facle în svon de rugăciune, 
Pe fruntea 'ngândurată a tristului Ardeal, 

Credinţa în dreptate nici când nu va apune, 
Căci ne-au lăsat pământul Traian și Decebal, 


Cu ochii uzi de lacrimi, învins de bucurie, 

Se va 'nchina poporuk în zi de sărbătoare. 

Tu țară fermecată, sublimă Românie, 

Vei străluci în lume mai mândră și mai mare!... 
Eroii vin în vale și freamătă Carpații, 

Furtuni ce rup zăgazuri, să-și desrobească frații, 
Incalecă fugarii și'n tropot surd pornesc 
Să'mbrace 'n flori de slavă pământul românesc. 


— 282 


www.dacoromanica.ro 


Se'ndreaptă dârii, ca Dacii, spre plaiuri de durere, 
Lucesc în noapte coifuri și carabine 'n zori, 
Și săbii oțelite cu aur pe mânere. 
li văd urcând spre culme cu ochi strălucitori... 
Lucesc în noapte arme și zale de aramă — 
E vin aprinși ca leii prin codrii care-i chiamă, 
Eroi cei mai vrednici în lupte oțeliți — 

Veniţi, veniţi, veniți | 


283 — 


www.dacoromanica.ro 


PORNIȚI REGIMENTE...*) 


Porniţi regimente prin vifor și val, 
Căci ceasul nădejdilor bate, 

Cu trupul în două frumosul Ardeal 
Așteaptă de mult libertate. 


Ne chiamă pământul, la luptă soldați, 
Căci plin e de sânge paharul! 

Cu gândul la țară, cu ochii spre frați 
Muta-vom la Tisa hotarul ! 


Va geme văzduhul de-al gloanțelor joc 
Dar nu ne'nspăimântă furtuna, 
Vom trece prin ziduri de fulger și foc 
Strivind în picioare minciuna |! 


Cu ochii în lacrimi întregul popor 
Dorește o zi mai senină, 

Sub flamuri mărețe de sfânt tricolor 
Aprinde-vom nouă lumină | 


*) Muzică de A, Istrate, 


— 284 


www.dacoromanica.ro 


Ardealul ne strigă robit de păgâni 
Să-l scoatem din jugul pierzării 

Fiţi gata vom trece cu armele'n mâni 
Să punem sfârșit îndurării | 


Porniţi regimente de falnici eroi, 
Căci plin e de' sânge paharul, 


In îureș sălbatec de aprig război 
Muta-vom la Tisa hotarul | 


285 — 


www.dacoromanica.ro 


POPAS 
Diui CORNELIU COPOSU 


Deschide, mamă dragă, ușa, 
C'am rătăcit destul pribeag, 
Tot colindând prin larg de lume 
Din lacrimi înflorind şirag. 


Prin ploi, prin fulgere de moarte, 
Prin vifore și vijelii, 

M'am străduit să port aprinsă 
Făclia sfintei bucurii. 


Cântând nădejdile dreptății 
In toată măreția lor, 

Eu am turnat balzam pe rană, 
Şi 'ncredere în viitor. 


Dar azi înfrânt de nepăsare 
Mă'ntorc spre tristul meu cămin, 
Să prind puteri de luptă nouă 
Pentru furtunile ce vin. 


— 286 


www.dacoromanica.ro 


Așterne, mamă dragă, patul, 
Căci sunt bolnav și obosit, 
Ca pasărea cu aripi rupte 
Mă'ntorc spre cuibul părăsit. 


Alină-mi iar ca altă dată 
Sărmanii ochi ce-au plâns mereu, 
Şi inima în care arde 

O flacără cât un Ineu. 


Imi răcoreşte-o clipă fruntea 

In care gândurile bat, 

Căci plugul nemilos al vremii 

Cu brazde-adânci m'a'ncoronat. 


Şi-mi spune apoi povestea tristă 
Ce-ai pătimit-o'n patru ani, 
De când au năvălit în fară 
Atâtea cete de dușmani. 


Aprinde, mamă, un opaiț 

Și'n plumbul blândului amurg, 
Când peste cremene de munte 
S'aud păraiele cum curg, 


Să-mi cânți o doină fermecată 
Cum mi-o cântai când eram mic, 
De înfloreau în holde macii 

Și grâul s'aurea în spic. 


Să simt cum se trezește tata 
Sub al tăcerii patrafir, 

Și mă îndeamnă iar la luptă 
Din margine de cimitir. 


www.dacoromanica.ro 


287 — 


Apoi să plec din nou în lume, 
Din munții dragi vremelnic rupt, 
Să bat la porți pentru dreptate, 
Să plâng, să sufăr și să lupt. 


— 288 


www.dacoromanica.ro 


€19 


FURTUNĂ 


in satul meu rămas departe, 
La casa scundă |cu pridvor, 
Po străzi umbrite de tăcere 
Mă poartă gândul călător. 


Coboară seara 'ntunecoasă 
Pe văi, pe dealuri și pe crâng, 
S'aude vuet de furtună 

Şi toate clopotele plâng. 


Bătrânii-aprind câte-un opaiț 
De grele zile încercați, 

Copii, stau lângă icoane 

Cu ochii mari înlăcrimați. 
Șoptesc castanii prin grădină 
Cu crengi plecate spre pământ, 
Și norii tulburi prin văzduhuri 
Aleargă răscoliți de vânt. 


BBH — 


www.dacoromanica.ro 


— 290 


S'aude-un țipăt plin de spaimă — 
Despică zarea câte-un gruiu 

Spre cuibul prins pe-un vârf de şură 
Cu puf tremurător de pui. 


Văd casa mea de altă dată 
Impreimuită cu uluci, 

Aici îmi povestea bunica 
Povești cu iele și haiduci. 


Dece e ușa larg deschisă 
Și pretutindeni e pustiu ? 
Pe geamuri s'au lăsat obloane, 
Parc'ai intra într'un sicriu. 


Prin camerele prăfuite 

Privesc în cele patru părți, 

Văd scrinurile răvășite 

Și nu mai sunt prin rafturi cărți. 


Ce mâni scăldate în otravă 
Și arse de nelegiuiri, 

Mi-au pângărit comoara asta 
De vechi hrisoave și-amintiri ? 


Ce coasă a cosit pe-aicea 

De nu s'aude nici un glas, 

Ori nu mai sunt la mine-acasă 
Acum când fac acest popas ?... 


Aud un fâlfâit de aripi 
Şi-un râs amar ca un fior, 
In satul meu rămas departe, 
La casa tristă cu pridvor. 


www.dacoromanica.ro 


Apoi cuprins de suferință, 

Chemat de-un nevăzut îndemn, 
Spre cimitir mă poartă gândul 
Printre copaci și cruci de lemn. 


La crucea proaspăt așezată 
M'opresc o clipă să mă 'nchin — 
Ai mei își dorm în pace somnul, 
Eu tot pribeag și tot străin. 


Mă lupt cu ghiarele durerii 
Și desnădejdile mă'nfrâng, 
Din munți s'apropie furtuna 
Și toate clopotele plâng... 


www.dacoromanica.ro 


291 — 


— 292 


NU PLANGE FRATE... 


Nu plânge frate de departe, 
Eu ştiu că rănile te dor, 

Și jalea care te frământă 
Ne stoarce lacrimi tuturor, 


Te văd cum treci cu faţa tristă 
Când stau la crucea din Feleac, 
Infrunți săgețile furtunii 

Cu sufletul străbun de Dac. 


Pe țară'n veacuri de răstrişte 
Urgie multă s'abătu, — 

Cu cât era mai aprig jugul 
Cu-atât mai dârz erai și tu. 


Și câţi străini de legea noastră 
Nu te-au :călcat, lovind cumplit, 


Tu totuși stai — granit în vreme — 


lar ei s'au dus cum au venit. 


www.dacoromanica.ro 


Nu plânge frate de departe, 
Ci te închină la altar, 
Rămâi în glia țării tale 
Adânc înfipt, ca un stejar. 


Veni-va ziua așteptată, 
Când clopotele vor cânta, 
Și peste largurile lumii 
Vesti-vor iar dreptatea ta. 


Te văd îndurerat şi singur 

Cu plugul, semănând porumb 
Muncești pentru străini ogorul, 
Şi porți în suflet nori de plumb. 


Cumplit vei fi cu cei nemernici, 
Când te vei scutura de jug, 

Şi din hotare în hotare 

Va arde-al răsbunării ruo 


Nu plânge frate de departe, 
Eu ştiu cât suferi, te'nțeleg, — 
Dar sărbătoarea învierii 
Va fi a neamului întreg. 


www.dacoromanica.ro 


293 — 


SAT ARDELEAN 


Un flăcău își poartă coasa prin livadă, 
Soarele îneacă satul în văpăi 

Râd cu ochii 'n rouă pe întinse văi 

Mii de margarete albe de zăpadă. 


Se prăjesc pe brazde puii de șopâriă, 
Cântă berbeceii prin tufiş de-arin. 
Cât zărești în larguri cerul e senin 

Și copii sburdalnici au ieșit la gârlă. 


Colb de peruzele picură ca ploaia, 
Razele de soare munții îi aprind — 
Unde se îndreaptă carul scârțăind, 
Inspre Balasâna sau înspre Hănţoaia ? 


O femee-și poartă leagănul în spate 
Şi- așează'n umbră verde de lăstar — 


Pruncul gângurește şi-un zefir hoinar 
li șoptește basmul florilor uscate. 


— 294 


www.dacoromanica.ro 


— Dormi, copilul mamei, dormi să crești cât dealul, 
C'o veni tăticul iarăși din război. 

Și păzind cu dânsul turmele de oi 

Veţi cânta din tulnic să treziți Ardealul. 


Soarele'n amiază greu usucă glia, 
Mama-și alăptează pruncui'n iarbă jos — 
Pruncul pare-o clipă un Isus Cristos 
Lângă (care plânge Vergura Maria. 


Și târziu, spre toacă, apele la moară 
Mai sporesc cântarea roților de lemn : 


— Doamne 'ntinde mâna și ne fă un semn, 
Că adânc ne arde dorul sfânt de țară... 


295 — 


www.dacoromanica.ro 


CASTEL IN RUINĂ 
Dlui prof. LON COSTEA 


Castel pustiu pe-un vârf de deal 
Departe undeva'n Ardeal, 
Tot roade'n tine-al vremii val... 


Erai împodobit odată 

Cu flori de aur și rubine, 

Din turnuri te vegheau străjerii 
Plecaţi pe mândre carabine. 

Şi străluceai în nopți cu lună 
De bogăție și splendoare, 

lar ziua'n zările albastre 
Zâmbiai sub foc aprins de soare. 
Nu cunoșteai pe-acele vremuri 
Izvorul crud al suferinții, 

Când voevozi gătiți în zale 

Se întâlneau la sfat cu prinții... 


— 296 


www.dacoromanica.ro 


Apoi pe porți s'a tras zăvor, 
S'a stins viaţa tuturor — 
Pustiu, cenușă, moarte, nor... 


Pe lespezile vechi de piatră 

Azi mulți ar vrea să-ți descifreze 
Trecutul frământat în glorii 

Sub plumbul greu din metereze. 
Dar tu priveşti cu nepăsare 

Cum sapă'n tine mâni dușmane, 
Căci te-au stropit cu sânge Dacii 
Şi legiunile romane. 

În năvălirile barbare 

Tu ţi-ai schimbat mereu stăpânii, 
Dar tremurai cuprins de ură 
Văzând cum suferă Românii... 


Noi totdeauna ţi-am fost dragi 
În țara falnicilor fagi, 
Și ca stăpâni și ca iobagi. 


Acum cu turnurile negre 
Ca niște brațe mutilate, 
Inalţi spre slavă rugăciune 
Cerșind o rază de dreptate 
Trec veacuri aspre după veacuri, 
Te arde foc, te udă ploaie. 
Și prin cotloane părăsite 
Cobește câte-o cucuvaie. 
Ajunge-vom odată timpul 
S'avem o nouă zi senină, 

Și să vedem latinitatea 
Cum se ridică din ruină ?... 


Castel pustiu pe vârf de deal, 


Departe undeva'n Ardeal, 
Lovit de fulger și de val... 


www.dacoromanica.ro 


ALTĂ SCRISOARE PENTRU MAMA 


Azi te văd din nou pe gânduri 
Mamă dragă, de departe, 
Rugăciunea ta pătrunde 

Peste zidul ce desparte, 

Și-mi alină suferința 

Și durerea și fiorii, 

Căci pe cerul țării' mele 

larăși dau năvală norii. 


Guri de tun aruncă lavă 
De prin zări întunecate, 

Dar Românul luptă crâncen 
Pentru ţară și dreptate. 
Oastea noastră e vitează, 
Sângele-a sfințit ţărâna — 
Peste glia 'nlăcrimată 
Dumnezeu întinde mâna. 


www.dacoromanica.ro 


Șterge-ţi ochii, mamă dragă, 
Când îngenunchiezi la cruce, 
Vântul serii peste munte 
Numai lacrimi îmi aduce. 

Hi trimit pe el răspunsul 
Pentru zilele bătrâne — 

Voi veni și eu acasă, 

Poate astăzi, poate mâne... 


Stau aici lângă-o cetate 
Și ascult cum urlă tunul, 
Din eroii fără nume 
Cade unul câte unul; 
Cade pentru libertate, 
Pentru țară și credinţă, 
Ca să-și apere moșia, 
Cade pentru biruinţă. 


Gândurile-mi bat în creer, 
Rănile mă ard ca jarul 
Ungurii încearcă astăzi 

Să ne tulbure hotarul. 
Roagă-te ca 'ntotdeauna , 
Mamă dragă, dar nu plânge, 
Că prin holda ţării noastre , 
Curg şuvoaele de sânge. 


Dumnezeu cu noi alături 

Stă cu crucea lui de paz> 
Limpezi-se-va furtuna — 
Oastea noastră e vitează. 
Pe pământul sfânt vor creşte 
Mândre și bogate grâne — 
Voi veni și eu acasă, 

Poate astăzi, poate mâne... 


www.dacoromanica.ro 


299 — 


SATU-MARE 


Cuib dârz de Daci de altă dată, 
Inalță-ți fruntea, Satu-Mare, 
Căci prin deslănţuiri de vifor 
S'aprinde nimb de sărbătoare ! 


Pornesc vitejii țării noastre 
Prin foc aprins de cazemate, 
Să sfarme jugul nedreptății 
În zori de sfântă libertate | 


Au încercat mâniite 'n sânge 
Să te sugrume mâni profane, 
Dar mărturie peste veacuri 
Sunt azi cetățile romane, 


Pe fiecare piatră-i scrisă 
Istoria dreptății tale 
Ciobanii-ţi cântă doine triste 
Din tulnice și din cavale. 


www.dacoromanica.ro 


Zăresc prin munți cum se ridică 
intreg Ouașul și Chiuarul, 
Bătrâni şi tineri cum așteaptă 
Să mute'n alte părți hotarull 


Fiţi mândri frați țărani, ca Dacii, 
Și v'apărați în dinţi credinţa, — 
Voi n'auziți din depărtare 

Cum sună goarna biruința ? 


Pornit-au hotăriţi vitejii 
Pentru dreptate și unire, 
Prin fulgere și foc de gloanţe 
S'aducă nouă desrobire | 


Cuib vechi de Daci ce-ţi aperi legea 
Crescută 'n românești altare, 

Te scutură din temelie 

Și 'nnalță-ţi fruntea, Satu-Mare ! 


Venim să-ţi desrobim pământul 
Ce tremură în jug și plânge, 
Căci l-au stropit strămoșii noștri 
Cu lacrimi calde și cu sânge! 


Voi limba dulce românească 
N'ați închinat-o nimănuia, 

Și Leul din Sisești așteaptă 
Să-i ducem îar la loc statuia | 


Aşteaptă Dragoș Voevodul 
Stăpân şi el pe-aici odată, — 
înalță-ți fruntea, Satu-Mare, 
Căci ceasul a 'nceput să bată! 


www.dacoromanica.ro 


301 — 


Sfărâmă-ţi lanțurile grele, 
Lovește crunt cotropitorii, 
Căci au pornit sub flamuri sfinte 
In iureș nou desrobitorii ! 


— 392 


www.dacoromanica.ro 


PLEC SPRE CASĂ 


În toamna care cade peste noi 
Cu frunze moarte și potop de ploi, 
Pornesc prin codrii palizi de rugină 
Spre țara de durere și lumină. 


Din când în când izvoarele șoptesc 
Un imn pentru pământul românesc, 
S'audă-acei ce ne-au umplut paharul, 
Că spre Ardeal s'a prăbușit hotarul. 


Prin râu de flăcări și prin brâu de foc 
Nu-s ziduri să m'oprească azi în foc, 
Şi totuşi parcă inima îmi plânge 
Când văd pe fiecare brazdă sânge. 
Pe-aici a fost un sat sau un oraș, 

Dar l-a aprins sălbatecul vrăjmaș, 


Și ocolind tăciune cu tăciune 
Simt pumnii mei cum vor să se răsbune. 


www.dacoromanica.ro 


Ruine peste tot unde te duci, 
Morminte fără flori și fără cruci. 
Ce mână otrăvită și barbară 

A pângărit atâta larg de ţară ? 


Câte-un copil sărman cu ochi cuminţi 
Ne spune c'a rămas fără părinți, 
Câte-un țăran încărunțit la plete 
Ne-arată urmele de baionete... 


Hei câtă jale. Ardealul meu iubit, 
De când călăii mârșavi te-au robit I 
Cât jaf, câți morți și câtă tiranie 
Va rămânea prin veacuri mărturie ! 


S'a prăbușit azi piatra de hotar, 

Prin munți și văi s'aude doină iar, - 

Și văd eroii cum pornesc — săgeată, 
Spre Tisa care plânge 'nvolburată, 


imbătrânit pornesc la drum și eu 
Să văd o clipă iarăși satul meu. 


Pe cale 'nalț o rugăciune sfântă 
Și-ascult cum toate clopotele cântă... 


— 304 


www.dacoromanica.ro 


c 20 


SUB PIATRA FUNERARĂ 


Sub piatra asta de granit 
Viteazul Vânător de Munte 
işi doarme somnul liniștit, 
Căci a luptat și a oprit 

Cu trup de gloanțe sdrenţuit 
Păduri de baionete crunte. 


El n'a dorit hotar străin, 


Dar își iubea cu foc pământul. 


Cu suflet de lcredință plin 
Râvnea o cruce de creștin 

Și pentru țară-un cer senin — 
Dar a plătit cumplit avântul. 


www.dacoromanica.ro 


5 — 


Din slavă lacrimi calde cad 
Și-i udă piatra funerară, 

Din slavă lacrimi calde icad... 
Dar din al sângelui răsad 
Se'nalță azi un falnic brad, 
Cu crengi întinse peste țară. 


In cimitirul mic din deal, 

Lipsit de visuri și de soare 

ll leagănă al morţii val 

Și-ar vrea, când plânge un caval, 
Să vină-o mamă din Ardeal 

La cruce să-i adukă-o floars... 


— 306 


www.dacoromanica.ro 


SUB STEAG 


Azi cu murgul tău când sbori 
Peste ţări de sânge pline, 

iți doresc să porți cu tine 
Biruință, cântec, flori. 


Ca strămoșii legendari, 
Luptă pentru libertate, 
Că'n Ardeal sunt sfâșiate 
Granițele de barbari. 


Fii viteaz ca un erou, 

Căci dușmanii stau la pândă, 
Și cu lauri de izbândă, 

Să te'ntorci în sat din nou. 


N'auzi seara, când te'nchini 
Sub cupole de aramă, 

Glia ţării cum te chiamă 
Să o aperi de străini ? 


www.dacoromanica.ro 


307 — 


Te-am crescut, copile drag, 
In credinţă și în muncă, 

lar acum îți dau poruncă 

Să te duci să lupți sub steag. 


Azi cu ochii 'nlăcrimați 
Stă Ardealul și suspină, 
Și de foc e țara plină 

Peste falnicii Carpați. 


lți urez să ai noroc. 

Pentru legea strămoșească 
Dumnezeu te ocrotească 
De cumplite vremi de foc. 


lar lui frate-tău să-i spui 
Dacă-l vezi rănit, cum scrie, 
Că am plâns de bucurie 
Pentru vitejia lui. 


Făuriţi în cald avânt 

Noui și trainice hotare — 
Țară sfântă, țară mare, 
Cum nu-i alta pe pământ. 


Cel din urmă adio-acum, 
Murgul bate din copită, 
Parc'ar vrea și el să'nghită 
Depărtările de drum. 


Cerul țării-i plin de nori, 
Luncile-s de sânge pline — 


Când te'ntorci s'aduci cu tine 
Biruință, cântec, flori | 


— 308 


www.dacoromanica.ro 


CA MÂNE... 
Dlui IOAN G. DOMOCOŞ 


Ca mâne când va bate iceasul 
Spre zorii sfintei libertăţi, 
Vom trece'n vuet de furtună 
Peste nedreptele cetăți. 
De-ar fi din cremene hotarul 
Noi totuși îl vom dărâma, 

Și flamurile tricolore 
De-asupra lui vor flutura, 


Vor tremura din temelie 

In zări de plumb bătrânii munți, 
Vor chiui flăcăii noștri 

Așa cum chiue ia nunți. 

Pe fiecare colț de țară 

Va arde curcubeu domnesc, 

Și până unde curge Tisa 

Va fi cuvântul românesc. 


www.dacoromanica.ro 


309 — 


Ca mâne când va bate ceasul 
Porni-vor roibii înspumați — 

Și cot la cot, luptând cu moartea, 
Vom desrobi rămașii frați. 
Cumplit va fi războiul nostru, 
Cum n'a mai fost în veci războiu, 
Ca Dacii noi purtăm în sânge 
Credința marilor eroi. 


Noi vom lupta pentru dreptate 
Prin flăcări și săgeți de foc, 

Căci nu râvnim străine brazde, 

Ci vrem hotarul iar la loc. 
Ne-așteaptă morții din morminte, 
Ne-așteaptă mame și copii, 
Ne-așteaptă frați legați în lanţuri 
Și munţi și codrii și câmpii. 


Ca mâne 'când va bate ceasul 
Vor arde candelei'n altar, 

Va geme surd, din temelie 
Sfărmat, vremelnicul hotar. 
lar frații-și vor întinde mâna 
Sub semn măreț dumnezeesc, 
Și până unde curge Tisa 
Vasfi pământul românesc. 


— 310 


www.dacoromanica.ro 


RUGĂ PENTRU PRIMĂVARĂ 


Primăvară ! 

Azi când sosești din nou la noi în țară 

Şi răscolești pământul prin livadă 

Cu ghiocei și vârfuri verzi de spadă, 

Auzi atâtea cântece de clopote 

Și vezi cum trec voinici călări în ropote 

Să lupte în Ardeal pentru dreptate, 

Să moară pentru sfânta libertate... 

Se duc flăcăii, unul câte unul, 

Să 'nfrunte fără teamă tancul, tunul... - 
Trimite, Doamne, spre vrăjmași înfrângere, 
Căci țării noastre prea i-ai dat să sângerel... 


31l — 


www.dacoromanica.ro 


Primăvară | 

Azi când colinzi cu pași sfioși prin țară, 
Vezi mugurii 'ntristați pe rămurele, 
Căci nu s'aud cântări de rândunele. 
Rânjește spre Ardeal al morţii joc, 
Pământul e cuprins în brâu de foc; 
S'aud urlând mitralierele bizare 
Ce'mprăştie şi groază și pierzare. 
Văzduhurite clocotesc și tună — 

Cât vezi cu ochii flăcări și furtună, 
Dar fie cât de aprigă urgia, 

Noi ne-apărăm credinţa și moşia | 
Tu, Doamne, vezi pârjolul care bântue, 
Auzi-ne chemarea și ne mântue | 


Primăvară | 

Când rătăceșşti acum din nou prin ţară, 
Posomorite îți răsar câmpiile, 

Căci nu mai cântă'n slavă ciocâriiile, 
Auzi cum rod în inimă săgețile, 
Cum scormonesc în cimitir lopețile. 
Dece n'aduci un zâmbet pe ogoare 
Și pentru ţară-un bulgăre de soare ? 
Noi ne iubim cu patimă cuvântul, 
Și'mbrățișăm dreptatea și pământul. 
Pe fruntea noastră nu purtăm ruşine 
Și gândurile noastre sunt senine, 
Dar plină când e cupa suferinții 
Vom apăra hotarul sfânt cu dinții! 


— 312 


www.dacoromanica.ro 


Primăvară | 

Azi când smerită treci prin porţi de ţară, 
Vezi rănile pe suflet cum ne-apasă, 

Simţi cum ne arde dor cumplit de casă. 
Asculți cum urlă branduri și grenade — 
O grindină cu flăcări care cade 

Pe steagurile noastre înălțate 

Spre- Ardealul care plânge și se sbate |! 
Dar să audă-acei dela hotare, 

Că e aproape marea sărbătoare | 

Tu, Doamne, lcetele dușmane înfrânge-le, 
C'am botezat pământul sfânt cu sângele ! 


313 — 


www.dacoromanica.ro 


DESPĂRȚŢIRE 


Eu mă duc pe căi străine — 
Cine plânge după mine, 
Cine mă |elește, cine ? 


Vine toamna, cade bruma 
Peste șes și peste deal, 

Eu îngândurat și singur 

Plec la luptă în Ardeal. 
Neamul m'a chemat sub arme, 
Căci dușmanul cel cumplit 
Pe pământul ţării noastre 

Azi din nou a năvălit. 

Fată tristă ardeleană 

Știu că rănile te dor, 

Să nu-ți pierzi nădejdea sfântă 


www.dacoromanica.ro 


Şi credința 'n viitor.. 

Voi purta cu mine 'n suflet 
Chipul tău curat, senin, 
Visurile mele toate 

Veșnic am să ți le 'nchin. 
Lacrimile suferinții 

Azi în ochii tăi mijesc — 
Dar eu plec să-mi apăr țara 
Și drapelul românesc, 

Voi lupta pentru dreptate, 
Căci în suflet arde jar — 
Vreau să spăl cu sânge proaspăt 
Pata noului hotar. 

Fii voinică și stăpână 

Și rămâi în satul meu: 
Stâncă de granit în țara 
Ce ne-a dat-o Dumnezeu... 


De s'ar afla cineva 
Să-mi citească inima, 
Mult ar plânge și-ar ofta... 


lar de-o fi vreun bine 'n lume 
Nu voi mai trăi pribeag, 

Să m'aștepți cu-aceleași visuri 
Și să-mi ieși cu flori în prag. 
Voi veni gătit în zale 

Ca un prinț din alte tări, 
Smuls din lunga pribegie 

Și din negre depărtări; 

Yoi sorbi din nou lumina 
Cerului din ochii tăi — 
Murgul va sbura ca gândul 
Peste munți și peste văi. 

Și în țara care plânge, 

Țară mândră din povești, 
Vor cânta din nou ciobanii 
Calde doine românești. 


www.dacoromanica.ro 


315 — 


Vor cânta izvoare albe, 
Munții s'or urni din loc 
Să îngroape toți dusmanii 
Ce-au adus atâta foc. 
Soare nou va arde'n slavă 
Peste plaiuri și câmpii, 

Și va lumina credința 
Calea noastră cu făclii. 
Mână'n mână ne vom duce 
Să jurăm lângă altar, 

Pe cărări cu flori de aur 
Pline de mărgăritar. 


Plânge-mă mândră cu dor, 
Căci nu merg să mă însor, 
Ci să lupt pentru ogor. 


lar de-o fi lângă-o cetate 
Prin străini să mor rănit, 

Voi muri pentru dreptate, 
Pentru neamul meu iubit: 
Uită că mi-ai fost mireasă, 
Că în suflet te-am purtat 

Și 'ntr'o seară, tristă seară, 
Să mă 'mgropi la mine 'n sat. 
Vreau s'aud în noapte doine, 
Pe sub plopi mereu s'aud 
Someșul cântând a jale 
Printre munți, spre Năsăud. 
De durere să nu-ți pese, 
Mânile să nu le frângi, 
Prinde suflet, fii mai dârză, 
Niciodată să nu plângi. 

Bate murgul din copită 

Și nu-i vreme de pierdut, 

C'a intrat dușmanu 'n țară — 
Dumnezeu să-ți fie scut. 


— 316 


www.dacoromanica.ro 


Svântă-al lacrimilor val — 
Sună goarnele de luptă | 

Voi lupta pentru dreptate, 
Pentru fraţii din Ardeal l.. 


* 


+ kol 


Sus la munte în poiană 
Plânge-o fată ardeleană, 
Și'n al doinei dulce svon 
Tot așteaptă pe lon... 


R17 — 


www.dacoromanica.ro 


1918 


inchinare foştilor luptători din Gărzile Naţionale 
Române din Ardeal și Banat 


De mul, când cupa noastră de lacrimi era plină, 
Când rob era Românul în țara cea străină, 

Și ne lovea cu ură sălbatică barbarul, 

Când apăsa, ca astăzi pe trup român hotarul, 
Ne împărțeam destinul cu apele si munții 

Și plugul suferinții brăzda seninul frunții, 

Când ferecaţi în lanțuri mureau pe cruce frații 
Și ne plângeau de milă înegurați Carpații, 
Râvneau dușmani nemernici să ne dărâme traiul, 
Să ne răpească legea, să ne sugrume graiul... 


Dar a pornit în lume să bântuie cumplit 
Furtună fără margini și cerul s'a'negrit, 


S'a îmbrăcat în pară Apus și Răsărit... 


— 318 


www.dacoromanica.ro 


Gemea pământ și aer în uragan de foc, 

Lucea sinistru 'n zare al fulgerului joc, 

Urlau a moarte tunuri și skhije de șrapnele, 
Grenade fără număr, ducând prăpăd cu ele 

S'a 'ncis în brâu de flăcări bătrânul nostru glob — 
Apoi mijiră zorii dreptății pentru rob... 

În zuruit de lanţuri şi'n prăbușiri bizare, 

S'au năruit în noapte nedreptele hotare... 


* 


O mie nouăsute în cap și optsprezece... 

E mult de-atunci... Simt timpul în goana lui cum trece. 
Se înălțau spre ceruri mărețe osanale 

Români cu arma'n mână în Gărzi Naţionale 

Treziți din somn de lanţuri porniră spre dreptate 
Pecetluind Unirea la Alba în Cetate, 

Și cete după cete ca tunetul și valul, 

S'au revărsat eroii cutremurând Ardealul. 


* 


A noastră-i Țara-aceasta de cremene și bici, 
Căci Dacii și Romanii ne-au asezat aici. 

A noastră-i Țara aceasta și'n veci de veci va fi 
Și Hricolorul falnic pe-aici va străluci. 

Simt lupta cum începe la sat și la oraș, 

Cum tremură de groază năpraznicul vrăjmaș... 
Din turnuri de biserici s'aude cântec sfânt 

Și Gărzi Naţionale răsar ca din pământ. 
De-acum în Țara-aceasta sunt liberi toți Românii, 
Și plâng de bucurie copiii și bătrânii. 

Din ceruri ne zâmbește al libertăţii soare — 
Cât vezi cu ochii Țara e numai sărbătoare, 

E numai fericire, e numai desrobire 

Și ardelenii jură cu frații lor unire... 


* 


319 — 


www.dacoromanica.ro 


De-atunci și până astăzi trecu un sfert de veac, 

In muncă și 'a credință trăia poporul Dac, 

Blajin și bun la suflet, clădind mereu altare — 

Dar îl pândea vecinul duşman lângă hotare. 

Și'n patruzeci în toamnă, ca un mișel ascuns, 

Pe căi nebănuite în țară ne-a pătruns, 

Și-a jefuit Ardealul şi-l jefuiește încă 

Şi-i necinstește morţii... Dă, Doamne, vreri de stâncă, 
Să văd Românii iarăși cum bat aceiași fale 

Prin Cluj și prin Năsăud, în marșuri triumfale |... 


— 328 


www.dacoromanica.ro 


PORUNCĂ 


Dlui DUMITRU NACU 
Hei, voinici, 
Până când mai poposiți pe-aici ? 
Până când aveți privirea blândă ? 
În Ardeal e moarte și osândă, 
La hotar dușmanii stau la pândă ! 


Peste munți şi plaiuri, peste lunci, 
N'auziți chemări duioase și porunci ? 
Trec țăranii noștri în convoi, 

Duși spre pustă, oropsiți şi goi, 
Schingiuiţi ca'n ziua de apoi — 
Gemetele nu străbat la voi ? 
N'auziţi prin munţi de-atâția ani 
Bocetul copiilor orfani ? 

Nu vă 'ndeamnă scrâșnet de măsele, 
Ca să puneţi mâna pe prăsele ? 


www.dacoromanica.ro 


321 '— 


— 322 


Hei, voinici, 

De trei ani vă tot găsesc pe-aiki, 
De trei ani tot plângeți și bociți 
Mohoriţi la fețe și sdrobiți | 

De trei ani tot așteptați dreptate, 
Aşteptaţi, dar ceasul nu mai bate ! 
Nu zăriți dincolo peste deal, 

Cum colindă jalea în Ardeal, 

Nu vedeți cum sorb dușmanii sânge, 
N'auziți Românu'n lanţ cum plânge ? 
Anii trec în goană, trec mereu, 
Jugul în Ardeal e tot mai greu — 
Ne'nţelege- amarul numai Dumnezeu... 


Nu-i destul să ne-adunăm la sfat, 
Și să stăm cu pumnul încleștat, 
Căci lângă vremelnicul hotar 

Se zăreşte crâncen furnicar, 

Guri de tunuri (cum rânjesc spre noi — 
Pregătiţi-vă de'nverșunat războiu ! 
Mai avem un colț frumos de rai 
Rupt din fara Regelui Mihai, 
Unde neamul suferă cumplit, 
Unde sărbătoare n'a sosit, 

Unde ne așteaptă fraţii toți, 
Unde gem Românii trași pe roți, 
Unde plâng în temniţă nepoți. 


Stă la masă groful roșcovan 
Pe pământul nostru ardelean, 
Fără milă biciuind poporul, 
Apărând şi jaful și omorul! 


Stă la masă groful cel flămând, 
Dar i-om pregăti prohodul, în curând! 


www.dacoromanica.ro 


Hei, voinici, 

Până când mai poposiți pe-aici ? 

Prindeţi armele biruitoare, 

Să pornim spre vechile hotare ! 

Să pornim cu toți din locu-acesta, 
Să dansăm o horă 'n Budapesta! 


www.dacoromanica.ro 


323 — 


— 304 


INAINTE! 


Tot înainte, bravi români, 
V'așteaptă locurile sfinte ! 

Sub cer senin, ori zări de plumb 
Eroi viteji, tot înainte ! 


V'așteaptă fraţii din Ardeal, 
Sărmane frunze în furtună. 

Voi n'auziți dușmanul crud 
Scrâșnind din dinți cum se răsbună ? 


Prăpăd, cenușă, jaf cumplit 
Și cimitire 'ndoliate — 
Orașele în flăcări ard 

Și satele nenumărate. 


Tot înainte, bravi eroi, 

Vă strigă morții din morminte! 
V'așteaptă frații prinși în jug, 
Viteji români, tot înainte ! 


www.dacoromanica.ro 


Dușmanii însălbăticiți 
Ne-omoară fraţii fără vină, 
Și tot ce-i sfânt și românesc 
Prefac în sânge și. ruină. 


Ard rugurile pân'la cer, 
Rânjesc spânzurători bizare, 
Și munții tristului Ardeal 
Așşteaptă ceas de răsbunare | 


Tot înainte, bravi soldați, 

Vă chiamă clopotele sfinte ! 
Prin brâu de fulger şi de foc 
Voinici viteji, tot înainte | 


Sfărmaţi hotarul mincinos, 
Aducător de umilinţă, 
Impodobiți Ardealu 'ntreg 
În tricolor de biruinţă ! 


Va străluci din munți în munți 
Și din câmpie în câmpie 

Al libertății soare cald 
Aducător de bucurie. 


Tot înainte spre Ardeal, 

S'aude sfânta rugăminte | 

Prin zări de flăcări ori de plumb, 
Români viteji, tot înainte ! 


www.dacoromanica.ro 


325 — 


CUPRINSUL 


SPRE BIRUINŢA 


Spre Biruinţă 

Satul meu 

Scrisoare 

Bisericuţă veche 

Doina 

Singur 

Primăvară românească 
Lângă leagăn 

“Casa mea 

Rugă 

Cunosc o ţară 

Azi a venit un prieten 
Mai avem un colţ de ţara 
Doina refugiatului 

Dor de Cluj 

Cântăreț pribeag . ; 
Moartea fetei din Ardeal 
Dor de casă 

Moara š š 
Ta castelul dela Ciucea 
La casa scundă 

Popas lângă troiță 
Amurg la ţară 
Scrisoare din spital 
Toamnă în Ardeal i 
Pe Felcac 

Primăvară : 
Moartea starețului 

An nou 

Pământul meu 

Cântec de seară 


www.dacoromanica.ro 


Pag. 


Intrebare A ; . . . ; . ; i s TT 
Chemarea Ardealului : . . i . : A 7 „79 
Lăutarul ` ; ; i : i ; ; i A . BI 
Reîntoarcere ; ; ; z E : ; i ; . 34 
LÂNGĂ HOTAR 

Lângă hotar A ; . ; ; . ; . 839 
Călătorul ; . i ; í i A i , ; „92 
Noapte în satul meu . , ; A š , „95 
Dor A . ; 5 ; ; ; ; ; ; . 97 
Am şi eu țară i . x ; , i ; ; . 99 
Cântec de toamnă i i ; 5 . ; . 102 
Ciobanul ardelean i . i ? i ; ; . 1% 
Nucul . i . i i ; i ; i . 107 
Flori de sânge ; . A j i „109 
Dorinţă i 3 i a š A ş ; i „112 
Cântec pentru țara m a ; i i ? ; i A „14 
Până când i ; i , s f r i . 116 
Răvaş din Ardeal ; ; A , ; i ; ; . 119 
Pribegie ; i i i ; i ; i i „122 
Străin . 5 ; 7 i ; ; A 7 : . 124 
Moartea refugiatului . : i ; ; 3 . . 126 
Nädejde ; i . i i A . . : i „129 
Haiducie nouă A i . 3 i i ; . ; . 132 
Ce ai cu ţara mea, străine . i : . . : „154 
Indemn A ; i ; . ; i ; i A . 156 
Iarnă 3 . , : n s f : ; Ă . 158 
Glas din Ardeal . ; A ; ; ; i i i „140 
Tot vin Valahii . , ; i ; i i i ; . 142 
Amintire i ; ; ; ; ; ; , r , . l4 
Crăciun p ; i 3 ; A i ; ; ; „147 
Pe gânduri . . : i 7 i ; . i „150 
Cântece de pribegie ; ; i p i i ; i - 152 
Sfârşit . ; ; ; : i A i i : . 156 
Bunica din Ardeal ; i i ; ; i ; i „159 
Scrisoare unei fete i A 5 ; ' i ; ; . 162 
Bunicul din Ardeal A i ; ; x i ; . 165 
Moartea nebunului , A , ; : 5 , x . 168 
Un copil refugiat scrie . . , i SR ; : .171 
Supărare 3 A E , i . . i i i 174 
Lângă cruce ; x : . i i ; ; , 176 
— 328 


www.dacoromanica.ro 


“Vouă ce v'a dat Ardealul 


Pribegii A . . . 
La Tisa ` ; A . 
LA PANDA 
La pândä 
La luptă 


Floare de muak 
Drumul Clujului 
Intâlnire . ; 
Peste deal è . 
Cântecul pribeagului . 
“Răvaş pentru ci dă din Ardeal 
Toamnä 

Curaj 

“Cioplitorul de cruci 
Plecare 

In convoi 3 
Colindă i ` 
Terente Bumbu 


Aşteptare A . 

Studentul călător : E 
Răvaş . . i . z A 
Dăscălița x A T a 
Clopotarul . . . i r 
Vis i z r ' A š 
Sfârşit de toamnă $ i 
Supărarea crâşmăriţei . : 
Credință o oy > 

Singur i š 3 i 
Noapte A ` . Pi 
Departe i à 

Nostalgie ro ġ 

Tristețe i ` 

Drumeţie DE i . š . 
Plecarea crâsnicului i š 
Durere : . E 

Amurg i y . 

Morarul A i . . 
„Acest volum ` š P . 


www.dacoromanica.ro 


329 — 


DESROBIRE 

Desrobire R š : , 7 x d a A . . 281 
Porniţi regimente ; . i : 3 š i ; . 284 
Popas . , ; š i ` : i . g A . 286 
Furtuna ă g : a ci A A A . : . 289 
Nu plânge frate no ä w s 4 e e po o 4092 
Sat ardelean . . . Soo o i : ; i : . 294 
Castel în ruină . i à A . P a A Ă „296 
Altă scrisoare pentru mama ; š : A A i » 298 
Satu-Mare à i i é . A È : , „300 
Plec spre casă E î A A . P z 7 : „305 
Sub piatra funerară A fă á z io i A „305 
Sub steag è Š A i A i . i A : „307 
Ca mâne 3 . A : . E . . : i . 309 
Rugă pentru primăvară r A . i A : ; . Jl 
Despärțire a A i A i E . ă ` ; „314 
1918 Bo og i i i i A + i „318 
Poruncă ; i A 2 ; ` . i E š . 321 
Inainte á ” à N E E P š à r . 324 
— 330 


www.dacoromanica.ro 


ERATĂ 


11 strofa 2 rând 4 se va ceti: Mai aprins îmi arde'n ochi Ardealul. 


12 
16 
52 
ól 
78 
80 
82 
97 


107 
115 
123 
129 
133 
148 


153 
155 
159 
162 
169 


169 


171 
193 
195 


207 
215 
223 
224 
224 
240 
270 
281 
282 
289 
304 


Vununia MURI RU 


= N NANO mu 


ma CA 


UU N w a N N w a NOA 


RRARMUuUuULU 


A N 


m U 09 a NNA Ro Ma mN 


: Cum înalță pumnii spre dreptate, 
: Pornită din izvorul vremii 

: Iar cerşesc din poartă 'n poartă... 
: Mi-e dor de sat, mi-e dor de casă, 
: De pe-aici din lunga pribegie, 

: Și să scoatem din robie... 

: Unde-aş vrea să sbor... 

: Sfărmând prin munți, de stânci 


cleştarul 


: Dar să n'aşteptăm răspuns: 

: Țară minunată, cântec de izvoare, 
: Ah, de-aş putea vâri odată 

: Izvoare 'nvolburate. 

: De-a'ncerca 

: Ori stă și geme jalnic rănit lângă-o 


cetate 


: formează o strofă separată. 
: Și salung. 
: Stă poarta prinsă 'ntr'o fåfână 
: Pe unde... 
: Voi vă scăldaţi în bogăţie, eu — 


bietul vierme— 


: Noi am zidit hotar de fară în care 


roadeți, astăzi, voi ] 


: Au frecut frei ani, bunică, 
: Voevodal 


: Ți-am citit povestea sfântă, floare 


albă, numai fie, 


: Astăzi, când coboară toamna, 
: Sudoarea frunții să-ți aline. 

: Trecem dealul la Feleac, 

: Noi umblăm și colindăm, 

: Toamna, când s'au ofilit 

: Ce faci, bătrâne clopotar, 

: Se 'nchină... 

: Parcă zăresc... 

: Veniţi voinici flăcăi ] 

2 Copiii stau 

: Hei, câtă jale- Ardealul meu iubit. 


www.dacoromanica.ro 


DE ACELAȘ AUTOR: 


Munții noștri aur poartă 1917 (versuri). 
Laura (versuri) 1922. 

Cetățile melancoliei (versuri) 1923. 
Durerea neamului (versuri) 1924. 

Grădina cu flori de toamnă |versuri) 1940. 
Spre biruință (versuri) 1943. 

Lângă hotar (versuri) 1944. 

Țara din poveste (versuri) 1944. 


www.dacoromanica.ro 


o 
r 
S 
= 
= 
TI 
z 
© 
— 


.daco