Nicolae Niță — DE ICI, DE COLO... (Antologie) (2018)

Nicolae Mute 


DE ICI, 
DE 


-y e P SH PL zs 


EDITURA “LIBERTATEA”, JACKSONVILLE, 2018 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


© Copyright 2018 


Toate drepturile rezervate 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 3 


Cuvânt de Lâmurire 


Trebuie să spunem încă dela început că, întocmirea acestei antologii am 
considerat-o ca o adevărată necesitate, în spaţiul tulbure al ingratelor realități 
politice de astăzi, tipologice manifestărilor tot mai accentuate de îngrădire a 
libertăţii de opinie şi exprimare, conjugate cu presiunile şi acţiunile provocatoare 
ale grupurilor special interesate legitimizate să proclame - urbi et orbi — sentinţe 
pe seama poporului român şi a istoriei sale. 


Chiar dacă lucrarea de față cuprinde un număr însemnat de poeme, ea nu poate 
fi considerată decât un un prim început al vastului subiect în sine; pentru 
diversitate, ne-am mărginit să nu urmărim cronologic anii de apariţie a poemelor, 
ŞI nici prezentarea autorilor într'un cadru strict alfabetic. Am desprins şi delimitat, 
în schimb, cele două spaţii de evoluţie (țară şi exil), în primul dintre ele, spre final, 
înțelegând să prezentăm câteva cicluri de poeme interzise sau din cele compuse în 
lagărele carliste aparţinând lui Radu Gyr (Poeme interzise — “Universul literar”, 21 
Septembrie 1940, Poeme scrise în lagăr purtând data de 2 Noembrie 1940, ciclul 
intitulat Clopotnițele de Înviere de Silviu Lazăr apărut la 5 Octombrie 1940 în 
aceiaşi revistă), iar mai apoi Poeziile din închisoare compuse de Radu Gyr, Teofil 
Lianu Şi atâția alţii care au suferit ani întregi torturi inimaginabile între zidurile 
reci ale celulelor comuniste. Am considerat util să păstrăm textul original al 
poemelor, înțelegând să intervenim doar la corectarea erorilor de tipar evidente, iar 
în cazul poemelor “fara” şi “Haiducească” de Aron Cotruş, am respectat 
întocmai ortografia folosită de poet. 


Am lăsat voit în afară din partea a doua a lucrării racordată la exil, creațiile 
închinate sărbătorilor Crăciunului” sau pe cele care sunt cuprinse în alte lucrări cu 
caracter antologic din ultimul timp, şi am exclus din lucrare, pe aceleaşi principii, 
în majoritatea lor cântecele legionare, subiect separat tratat în alte volume apărute 
de curând. 


Ne-am îngăduit să aducem la suprafaţă aceste mărturii curate de credință, 
pentru a se cunoaşte frământarea sufletească a singurei generații eroice din istoria 
României crescută şi educată în spiritul sacrificiului, în spiritul jertfei şi al 
eroismului, hulită şi prigonită cu neîndurare până astăzi de toţi duşmanii ei şi ai 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 4 


neamului românesc. Sunt gânduri din care răzbat porniri năvalnice de dreptate, 
altele izvorîte din jalea şi amarul de necuprins al valului de injustiţie ce l-a avut de 
înfruntat pe asprul drum în care s'a angajat şi, desigur, cele exprimate cu accent 
idolatru sau în credința desăvârşită a României curate de mâine pe care au visat-o 
să fie, cu atâta ardoare, “ca soarele sfânt de pe cer”. Şi, desigur, pentru mulți 
dintre ei copleșiți de drama despărțirii de pământurile natale cotropite prin rapturi 
şi înţelegeri fortuite, gânduri aşternute cu apăsătoare suferință, dar din care 
vibrează totuşi optimismul şi nădejdea eliberării şi descătuşării apropiate a fraţilor 
rămaşi zălog ocupanților, De ei în Ardealul luat vremelnic în stăpânire şi stropşit 
în sânge de barbarismul unguresc, fie în Bucovina sau Basarabia, sub cnutul străin 
ŞI silniciile teroarei roşii. 


Vom încerca, desigur, ca şi până acum, să completăm cele începute şi să le 
ducem la bun sfârşit într'un viitor cât mai apropiat, în ciuda vastului subiect atât 
de extins şi de complex în nuanţa sa. 


Nicolae NIŢĂ 


EN 
) — Parte incluse în ediția separată întocmită sub titlul “Crăciun în Exil”. Colecţia “Libertatea”, 
Jacksonville, 2014. 


“Trece, în marg zclrobitor, 

cu veacul aprins sub picior: 

oaste năprasnică, sprintenă, verde, 
ce nici o bătălie nu pierde...” 


Aron Cotrug 


Kj 
(| 
WC 


q 


—e 
E gg 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


VAI, TARA MEA... 


Vai, ţara mea, înalță-ţi fruntea sfărmată de călcâi străin, 
Din larg de mare până 'n codru e numai jaf, pârjol şi chin. 


In locul holdelor de aur cresc mărăcini şi bălării 
Mogşiile ne sunt vândute, cătunele-au rămas pustii. 


Păgâni cu ochi scăldaţi în sânge ne pradă şi ne otrăvesc, 
Ne leagă 'n lanţuri veneticii şi negre ghiare ne pândesc. 


Străinii ne jupoaie pielea. Suntem calici, orfani şi goi, 
In ţara lui Românul geme răpus de griji şi de nevoi... 


II 


Vai, ţara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi barbar, 
Din larg de mare până 'n codru e numai fum, pârjol şi jar. 


Străinii dornici după aur în ura lor au triumfat, 
In surpă slabele hotare şi nu au teamă de păcat. 


Din larg de mare până 'n codru lăcustele aleargă 'n zbor, 
Ni-e pângărită legea sfântă şi steagul nostru tricolor. 


III 


Vai, ţara mea, înalță-ţi fruntea şi rupe lanţurile toate, 
Prea greu ne-a apăsat sclavia, ni-e sete azi de libertate! 


Răsună bucium de alarmă, eroii altor vremi învie, 
Inalță-ţi fruntea din țărână, te scutură din temelie. 


Cădea-vor hoardele înfrânte, sdrobi-vom gloate de tirani, 
Juca-vom hora desrobirii peste cadavre de duşmani!... 


Iustin ILIE ȘU 


Revista "Pământul Strămoșesc”, laşi. Anul M, Nr. 1,15 lunie 1929. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


PRINOS LEGIONARILOR 


Scumpi legionari de flăcări, cu iubirea”n suflet — pară, - 
Pe-ale căror mari stindarde stă scris: “Totul pentru Ţară!”, - 
Din ce sori, cununi de raze cum au sfinţii din altar, 

Să-mi sui sufletul să smulgă, pentru fruntea voastră dar? 


Binecuvântează sfinţii, - şi soboru'ntreg de clerici, - 
Oastea voastră luminoasă ziditoare de biserici! 
Binecuvântaţi, în ceruri, să fiți voi, legionari, 

De Arhanghelii cei mari 

Ale căror case sfinte 

Şi-au aflat în minţi morminte 

Ş'ntru pomenirea căror, - prin poene-cuib de cuci, - 
Voi, legionari năpraznici, înălţați într'una Cruci!... 


Binecuvântaţi de-apururi, fiţi de cei ce, frânți pe sapă, 
Arşi de sete’n miez de vară, vor sorbi din ciuturi apă 
Dăruită de adâncul răcoroaselor fântâni 

Ce cu trudă-au fost durate, de legionare mâni... 


Binecuvântat să fie cel ce, - fără bani şi fără pâine, - 
V'a"'nvăţat cum se clădeşte România cea de mâine!... 
Cel ce, numai prin iubire, - 

Ş'n tăcere de haiduci, - 

V'a"nvăţat cum se ridică mândre porți la cimitire. 

Şi altare 

De'nchinare, 

ŞI troițe la răscruci!... 


Pururea mărire vouă, mari legionari de plai, - 

Crâng ce creşte, plin de viaţă, peste-atâta putregai, - 
Brate tari cum e oţelul ce, lovit, scântei aruncă, - 

Sfinţi trăind prin trei mistere: cântec, rugăciuni şi muncă! 


Când văd taberele voastre, binele cum şi-l revarsă 
Peste suflete, ca ploaia peste țarina cea arsă: 
Cum abateți ape late 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Printre holdele”nsetate; 

Când mă uit cum, - spre'nălţarea neamului plin de obidă, - 
Pentru sfintele altare, faceți munţi de cărămidă, - 
Plânsu-mi năpădeşte”n gene şi, cu ochii'n caldă rouă, 
Pentru neamu'ntreg fac cruce şi suspin: “Mărire vouă!”. 


Vadă cerul fapta voastră cea de măreție rară, - 

Mari legionari ce ardeți toţi în: “Totul pentru Ţară”! 
Căci, prin voi eu văd aevea, - pururea nepieritoare, - 
Tara care se ridică: munte de-aur până'n soare, 

Munte — clocot de lumină, - 

Ca să nu-şi mai aibă “ntrânsul nici o fiară vizuină, 

Şi, păzit de mii Arhangheli, sub cununi de sori mereu, 
Pe-acel munte să'nflorească zâmbetul lui Dumnezeu!... 


Vasile MILITARU 
1937 


ŢARĂ, VERDE ŢARĂ 


Țară verde Ţară 
unde ţi-s feciorii 

cu priviri de pară? 
Unde ți-s flăcăii 
mândră, verde Ţară? 
Ți i-au smuls călăii 
ŞI i-au dus să piară 
în Doftane sure, 

în Jilave negre 

sn nopți de pădure! 
ȚI-1 pierdură hoţi, 
nu-i mai rabde Sfântul, 
nu-i mai vreie iadul, 
corbii şi mormântul! 


Țară împănată 

cu goruni şi paltini, 
unde-i Căpitanul 
coborit din datini? 
Țară voivodală 

cu goruni pe dealuri, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


l-au luat nebunii 

şi l-au pus în ştreanguri!... 
Peste mânuri albe 

i-au vădit cătuşe 

şi-l svârliră”n temniţi 

cu lacăt pe uşe!... 
„„.Lăcrămau pereţii 
umezi, picurând... 

-Doar tăceri sihastre 
s'auzeau trecând... 


Şi veniră odată, 
liniştea spărgând 
temniceri cu flinte 
grele zăngănind 

şi-l luară”n noapte 
când luceferi plâng 
să-l sugrume ‘n umbra 
unui galben crâng!... 
Țară, tristă Țară 
frântă de nevoi, 

L-au ucis mişelnic 
mânuri de ciocoi... 
ŞI-apoi... într'o groapă, - 
neagră-l aruncară 

fără popi şi slujbe!... 
Țară, tristă Ţară, 

peste el urniră 

piatră sigilată 

nimeni să n'o poată 
ridica vr'odată!... 


... Toamna-şi despletise 
frunzele în vânt... 
peste codrii, luna 
sângera veştmânt... 

un cocor lunatec 
pribegea stingher... 
trăgăna departe 

fluer de oier 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


prohodind plecarea 
unui Căpitan 

ce-a “ncrustat în zodii 
vreri de uragan!... 
Petre BUCȘA 


Deva, 30 Noembrie 1940 


Revista “Falanga”, București. Anul IV, Nr. 27, 25 Decembrie 1940. 


MAÂRTURISIRE 


Azi iarăş vin, Părinte, Cuvântul să-ţi ascult, 

Să-mi plec genunchii şubrezi can vremuri de demult. 
Durerea strânsă ‘n slove şi gândul prea frumos 

Doar ție ‘n veci, Slăvite, să [i-l aduc prinos. 


Mă'mprăştii printre frunze şi ard ca o făclie, 
Sunt jertfă sau lumină, sunt vie mărturie. 
Culeg rodirea vieţii: un cântec sau o floare 
Ce-a fost în mine toată prin fulgere şi soare. 


Muesc iubirea sfântă şi sufletul pe-o carte... 
Merindele cu râvna mi le-am lăsat de-o parte 
Tristeţile şi ruga le uit pe la fântâni 

Şi lăcrămi preacurate pe mână de stăpâni. 


Născut din lut şi cântec, senin şi umilit 

Moi pierde printre pietre, altar neprihănit... 

Deaceea azi, Părinte, Cuvântul Ţi-l ascult 

Şi-mi plec genunchiul şubred can vremuri de demult. 
I. B. VÂLCEANU 


Revista "Falanga", București. Anul TV, Nr. 22, 8 Noembrie 1940. 


MĂRIRE JIE ! 


Arhanghel sfânt, din cer venit, 

Cu spada Ta necruțătoare, 

Din chinuri azi ne-ai izbăvit, 
Arhanghel sfânt, desprins din soare 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 10 


În fruntea Legiunii noastre 
Icoana ta a luminat, 

Şi ca un răsărit de soare 

În lupte grele ne-a purtat. 


Sub semnul Tău, cel sfânt, trecut-au 
Prin viforul din închisori, 

Şi-au sfărâmat, cătuşe, lanţuri, 
Martirii noştri, Nicadori. 


Azi, Legiunea toată “ţi cântă, 
Imnuri de slavă şi credinţă, 
Mărire Te peste veacuri 
Căci Tu, ne-ai dus la biruinţă. 


Ionescu DUMITRU 
Revista "Falan ga", București. Anul IV, Nr. 22, 8 Noembrie 1940. 


IMN ÎNVIERII " 


Heraldica oră, înalta-i tărie 

Ne”ntoarce Arhangheli din aspre balade. 
Lumina lor sfântă pe frunte ne cade: 
Cunună de jertfă şi mucenicie. 


Aleşi ai Chemării, ai Laudei zori, 
Vestim biruinţa din surle de soare, 

Ne strângem tot viul rămas sub palori, 
Sub sfântă-amintire ce arde şi doare. 


E-o clipă adâncă şi grea cât vecia. 
Din ea creşte marea şi tainica Zi. 
Slăviţi Sărbătoarea, cântați Bucuria, 
Voi, soli ai luminii sub ceruri târzii! 
Aurel CHIRESCU 


* 
; ; . “u d aug dE, 
3, Din manuscrisul de poeme legionare Imnuri pentru Mirii Luminii . 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 20, 28 Octombrie 1940. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 11 


CĂPITANUL 


Sabie între pământ şi cer 
Arhanghel de lumină pe “nălțimi; 
În jurul lui stau gărzile de fier 
Ca nişte cete verzi de heruvimi. 


E ctitorit din sânge de haiduci: 

Cu Feţi-frumoşi a călărit parânguri, 
Sa tâlcuit cu Gruia la răscruci 

Şi cu plăeşi s'a înfrățit prin crânguri. 


E oţelit de remm şi prigoane 
De lanţuri, puşcării şi închisori. 
E urmărit de gloanţele duşmane 
Şi-alături are mii de Nicadori. 


El s'a născut cu neamul deodată 
Cu Cneji, cu Voevozi Şi cu nevoi; 
Din glia de nemernici subjugată 
Cu mâna Lui a plăsmuit eroi. 


Şi-a dăruit în tot şi ‘n toate cele 
Şi trup şi duh şi viaţă şi elanul; 
A fost la începutul ţării mele 

A fost, ca niciodată, Căpitanul. 


Petre PAULESCU 


Revista "Falanga", București. Anul TV, Nr. 22, 8 Noembrie 1940. 


LE GIONARUL 


Mă vreau stăpân pe suflet şi ogor 

Cu fruntea ‘n cer înalt şi sfânt, 

Cu viaţa ‘n românesc pământ, 

Şi-un soare vreau să-mi fac din orice dor. 


Mă vreau în foc să ard blestemul greu 
Şi vraja veche ‘n zări s'o risipesc, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Un drum de raze ‘n neguri să-mi găsesc 
Pentru credința ‘n Neam şi “n Dumnezeu. 


Mă vreau lumină-aprinsă ‘n veşnicie 
Să străjuesc altar şi vis străbun. 

Din jertfe vreau trăirea să-mi adun 
Ca Învierii so aprind — făclie ! 
George IONAȘCU 


4 Octombrie 1937 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 24, 25 Noembrie 1940. 


Lisusiană 


Căpitanului 


Bucură-te mânăstire, 
De Arhanghelul ce vine 
Ca să zidărească ‘n tine 
Inima ca o psaltire, 


Şi să-ți crească”n temelie 
Pentru vrerea Lui de soare 
Cetluită sub zăvoare, 
Cântec cât e veşnicie. 


Arden fund de heleşteu 
Steaua lui ca o comoară; 
Numai Fl trăieşte”n ţară 
Numai El şi Dumnezeu. 


Şi-o să vină, mare, mire, 

Cum stă scris la Domnu'n carte 
Peste chin şi peste moarte 
Bucură-te mânăstire! 


Vasile POSTEUCĂ 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 24, 25 Noembrie 1940. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


TABĂRA 


Zidim, zidim un neam din temelii 

Cu braţe de oțel, legionare; 

Venim din munti, din plaiuri, din câmpii 
Să chibzuim în tabere, altare. 


Lucrăm, lucrăm cântând pe şantier. 

E un crez nou în orice huligan, 

De sus, ni-i veghe — Arhanghelul din cer 
Şi pe pământ al nostru Căpitan. 


Clădim, clădim din zori în fapt de seară 
Troiţe şi biserici pentru noi; 

Se *ncepe-o nouă vreme legionară 
Crescută ‘n duhul sacru de eroi. 


Durăm, durăm doar pentru Legiune 
Un suflet alb ca zariştea de crin: 

În noi, prin noi se’nalță ca’n minune 
Destinul ţării, verdele-i destin. 


În tabere noi sântem camarazi 

O, oaste de cămăşi fără prihană; 

În lupte noi stăm drepți ca nişte brazi 
Şi ne *ntăreşte orişice prigoană. 


Petre PAULESCU 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 25, 2 Decembrie 1940. 


Frățiorilor de cruce 


Frățiori să fiţi o stâncă 
Nemişcată de furtună 

Şi la o chemare-adâncă, 
Ca torentul care sună, 
Înfruntând orice primejdii 
Plini de vlagă şi mândrie 
Ramuri fragede-a nădejdiui, 
Să veniţi la datorie. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Fiţi prezenţi întotdeauna 
La chemările făcute, 
Chiar mai aprigi ca furtuna, 
Fulgere neîntrecute, 
Plini de-avânt şi măreție 
Tot cu Căpitanu ‘n gând 
Frățiori la datorie, 

Ca o mare spumegând, 
Care ‘n valuri nesfârşite 
Se ridică ‘n sus spre nori 
Voi la culmile dorite 

Să ajungeţi frățiori. 


Iar din piepturile voastre 
Frățiori cu suflet nou, 
până ‘n zările albastre, 
Să răsune-acest ecou: 


Frățiori tot înainte 
Pentru scumpa Românie 
Pentru Căpitan şi Țară, 
Frățiori la datorie. 
Virgil POIANĂ 


elev - 14 Oct. 1940, Iaşi 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 26, 9 Decembrie 1940. 


ARDEALULUI 


Şi de-or veni duşmanii cei mai cruzi 
Şi cei mai răi, 
Ardealule, 


e we ve 


Pământul tău bogat 

În care dorm eroi ce s'au luptat 

Cu focul cel mai sacru, vitejesc - 

Nu poate fi decât pământ curat şi românesc! 


Şi dac'o fi barbarii furioși să vie, 
Cu ochii însălbăticiţi de nebunie, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 15 


Cu gurile'nspumate, păr vâlvoi, 
Setoşi de sânge, dornici de răsboi, 
Şi vor urla cu ură: răsbunare! 

Noi fiii tăi stăm gata la hotare! 

Se vor isbi de noi! 


Ni-e pieptul stâncă de granit, 
Și braţele de fier - 
Avem credințăn Dumnezeu din cer! 


Acei ce vor să ne cunoască lupta şi avântul 
Se vor preface una cu pământul! 
Ardealule, 

Tu leagăn strămoşesc, 


[.. ve 


De-o fi cândva 

Cu sânge iarăşi te-om scălda, 
Ardealule sublim! 

Dar pradă la străini nu te-om lăsa, 
Căci te iubim! 


În tine-şi dorm strămoşii somnul sfânt, 
Tu ne dai soarele şi luna, 

În lacrimi sfinte plămădit: 

Vei fi al nostru pentru totdeauna! 


Pe-acei ce vor să ne cunoască lupta şi avântul 
Ii vom călca'n picioare, 
Şi-i vom preface una cu pământul! 


Justin IL IEȘI U 


Revista “Familia”. Anul 76, Seria TV, Nr.1, lanuarie 1941. 


“BASARABIEI” 


Zână din pridvorul țării, 
Maramă lungă de safire 
Din caeru-albăstrui al zării 
Din spuma stelelor sării, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 16 


Ţesut-a Domnul în urzire 
De îngereşti războaie de-aur 
Să mi te'nfăşure - tezaur - 
În Prut şi Nistrul românesc 
Cu mătăsosul sfor şerpesc. 


Zână din pridvorul ţării, 

Au adăstat pe hături luna 

Şi soarele 'n drumeagul zării 
Şi ţi-au turnat pe trup o iie 
Cu holde de-aur şi de vie 
Cu-arnici de floare roz-albie 
Cum numai Dacele în codru 
Fugite 'n vremuri fără modru 
Ţeseau din suflete deschise 
Pentru voinici plecaţi în vise 


Şi cu o sete de istorii 

Zeci Feţi-frumoşi rupţi din balade 
Cu armele tăiate 'n lună 

Te-au apărat în reci decade 

Din oseminte carpatine 

Cu sângele lor tencuind 

Cetăți pe dealuri şi rovine. 


Acum îţi stă 'n genunchi norodul 
Pe 'mpărăția ta de-apururi 

Cu ochi setoşi după azururi 

Cu ghiersul trist şi plin de fiere 
Şi-ţi cere-a mamei mângâiere 
Căci vine iarna colilie 

Şi 'nstrăinată eşti târzie 

Pe drum de vremuri rătăcită 

ŞI 'ngenunchiată răstignită 

Pe întinsele golgote-a zării, 
Zână din pridvorul ţării. 


Dar codrul frate cu Românul 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


A plămădit alt Făt-Frumos 
Din toţi strămoşii 'n el fărâme 
De suflet pus-a os în os. 

Cu el porni-vom şi cu brazii 
Cu munţii, fraţi, ferăstruiți 
Călări pe vânturi neînstruniți 
Şi'n uragan verde de pară 

Cu nori, cu stele şi cu cer 
Muta-vom munţii noştri iară, 
Durând la Nistru, "gard de fer" 
M. I. COSMA 


1940 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul L, Nr. 1, Miercuri, 1 lanuarie 1941. 


MORMÂNTUL CÂPIT ANULUI 


De-aici'nainte, Vremea se măsoară 
cu trudnicile Tale oseminte, 

şi Veacul care curge peste țară 
începe din cenuşa Ta fierbinte. 


Mergi printre noi cu sfânta-Ţi moarte vie, 
ne tămâiezi cu marea Ta tăcere... 
Mormântul Tău e numai Înviere, 

Prin tine luminăm de Veşnicie. 


Prin Tine bem, setoşi, din Mântuire, 
Prin Tine doar, ne-am curăţit de zgură... 
Isvor ne eşti şi cină şi zidire 

şi patrafir şi cuminecătură... 


Eşti azima pe care'n plâns o cere 
inima noastră pururea flămândă. 
Eşti drumul nostru către zări de miere, 
eşti perna pentru tâmpla fumegândă... 


Eşti ruga Ţării pentru biruinţă, 
mistria noastră'n aur ferecată: 


17 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 18 


dalta de foc înfiptă în credință... 
Mormântul tău e viaţa noastră toată. 


Venim lângă ţărâna Ta iubită, 

şi umbra Ta, prin smirnă de balade 
ne-atinge cu plutirea ei sfințită 

şi ne preschimbă'n torţe şi în spade. 


Cu duhul Tău - mireasmă de grădină - 
ne miruim, sub zâmbet de icoane. 
Culegem din mormântul Tău lumină 
şi ne spălăm obrajii de prigoane. 


Luăm un pumn de lut din groapa sfântă 
şi-l punem pe vechi răni din închisoare, 
şi rănile din noi tresar şi cântă, 

se fac medalii şi zâmbesc în soare... 


Dar de-or veni, cândva, cu paşi uşarnici, 
la groapa Ta, mişeii şi viclenii, 

şi se vor bate'n piept cu pumni făţarnici, 
slăvind lumina sfintelor vedenii, 


Mormântul Tău, gemând să se ridice 
şi duhul Tău, ţâşnind din veşnicie, 
într'un năpraznic fulger să despice 
pângăritoarea lor nemernicie! 


Radu GYR 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 26, 9 Decembrie 1940. 


MOARTE PERIFERICĂ 


Sa stins uitat de toţi pe undeva 

L-a plâns doar maica tristă şi bolnavă, 
A"ngenunchiat uscată ‘n rugi de slavă, 
Lângă-un coşciug uitat de toți, cândva... 


Groparii blestemat-au sărăcia 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Şi preoţii o rugă’n sec au spus, 
De sus o lacrimă a jucat străpuns 
Şi-a *ndoliat, cernită, liturghia. . . 


Mai multe săptămâni s'au scurs în şir 
Şi doinele-au venit să cânte soare, 
Copiii au ieşit în sărbătoare 

Să *nsăileze flori în cimitir . . . 


Uitat de lume şi de tinereţea lor, 

Pe lespezi nici o floare, nici un semn, 
Nici chiar inscripţie pe cruci de lemn 
Să aibe-o mângâiere, călător... 


Constantin PÂRLEA 


CAMARADUL ION 


Ion al Ursului atâta e: plugar de treabă, 
Cinstit, n'a zălogat nimic din gândurile vii. 
Dar într'o zi, jandarmii l-au luat, cu grabă, 
Cu vaer de nevastă şi'n țipăt de copii. 


L-au dus, înlănţuit, pe străzi, la închisoare 
ŞI l-au robit însângerărilor de jvardă. 
De-atunci, Ion s'a ridicat — vâltoare - 

Şi gândul lui mijeşte răzbunări de bardă. 


A slovenit în cartea neamurilor ceasuri grele 
Şi-i gata să-şi dumice — darnic — viaţa toată. 
Nici teamă nare de prigoană şi zăbrele: 

Stă drept, de-ar fi să-i frângă oasele pe roată! 


Satul s'a deprins să-l ştie astăzi cneaz 

Cu vreri de sălbatice năimite’n mâni. 

Cu bunătatea rumânească scrisă pe obraz, 
Ion a dat plugarilor zapisuri de stăpâni. 


Ortac al tuturor şi şef de cuib, vestit, 
Vorba lui e totdeauna dreaptă, bună. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Spre moarte, când Ion a poruncit, 
Sătenii trec, voioşi, cu pasul de furtună. 
Valeriu CÂRDU 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul M, Nr. 1,1937. 


RENUNŢARE 


Domnului Virgil Rădulescu 


Din groapă m'am întors, să pipăi cum lumina 
mai cade’n clară ploaie peste pomi şi ierbi — 
azurul sângele şi-l varsă pe grădina, 

în care vin să bea îndrăgostiţi cerbi. 


Un soare-imens îşi desfăşoară depărtarea 
pe umerii livezilor înfiorate 

şi parcă’n clopote albastre cântă zarea, 
în care ca o inimă vecia bate. 


Dar din adâncuri glasul lutului mă chiamă, 
i-aud în fiecare frunză tânguirea; 

de-atâta soare a nceput să-mi fie teamă, - 

şi simt ce-obositoare-i în lumină nemurirea! 


Mi-i dor de tine iarăşi, noapte, moarte, mamă. 


Mircea STREINUL 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul M, Nr. 1,1937. 
ISUS BINECUVÂNTÂND STELELE 


Atât de 'ncetu cântă svon stelar, 

că morţii doar l-aud în crucea serii; 
în grâne coapte, de culoarea mier, 
draci mulți neghinei pregătesc cântar. 


Hulubi de abur, opp din nori într'una, 
se 'nneacă 'n jocul de lumini stelare; 
prin cerc de-albastră apă moartă, 'n zare 


20 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


pluteşte nufărul de aur - luna. 


Târziu, muncit şi plin de colb, Isus 
deschide poarta țarinei şi merge 

spre lanul foşnitor; şi fruntea 'şi şterge 
sub ploaia albă-a razelor de sus. 


Apoi, oprindu-se trudit pe-un hat, 
Isus binecuvântă deopotrivă 

şi stelele, şi zarea milostivă, 
uitând că e flămând şi însetat. 


Mircea STREINUL 


Revista "Gândirea", Bucureşti. Director: Nichifor Crainic. Anul XII, Nr. 7 — 9, 1932. 


ODC LA BUCOVINA 


Munţi glorioşi, solemnă furtună, Bucovină 
Dragomirnei lumină pe frunte-şi adună; 

spada ştefană la şold răscoală plăieşii, 

iar fagii cu cerul pornesc şi cu vifore mari; 
stelele duc spre septentrion dumbrăveanul chiot 
şi flamura Putnei; germană lespede viperele 
sdrobeşte sub rozele-aurore-ale cerului nordic. 


Pas liberator; cadență generatoare; oştenii 
duc în suflet cântec şi soare; Dumnezeu 
semn le-a ales steaua cea mai frumoasă: 
înainte! 


Mi-e inima în Bucovina, plaiul de albe miorițe; 
iarăşi limpede-i lumina turlelor de Suceviţe; 
pajerele regeşti apa vie poartă 'n pliscul de aur; 
freamătă bourul “naltelor steiuri; legende 
brumează pe nouri; istorie, drumul tău e mersul 
oştenilor; pace se-aşterne; țăranul uneletele-şi 
scoate, vrednice mâini se roagă de bună ispravă. 


Văd în zilele viitoare plugurile multe 
cum vor scrie'n țârnă viaţa grâielor unduitoare, 


21 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


sterpele mirişti belşug vor naşte şi, toamna, 

în largile ogrăzi va creşte văpaia bogatelor roade; 
Prutul va duce la vale pădurile Vijniţei 

pe verzile valuri; Dumnezeu va lua luceafărul, 
dăruindu-l ciobanilor vrednici de dalbii mort 

şi marea frăție cu fagii pădurii şi cerul. 


Tinerii cărturari vor strânge'n sufletul lor 

sborul *naltelor pajeri muntene, 

în cărți va sta semn lângă semn întreaga Bucovină, 
visul lângă faptă, sufletul la icoane. 


Bufnița înţelepciunii şi mirtul poetului — 
heraldica sufletului nostru; nu râvnim cunună 
de lauri, dar ni-e dragă sulcina Cuciurului-Mare, 
poezia noastră să fie câmpie, pădure şi slavă, 
biserica unde-a trecut Eminescu. 


Bucovină, pământ de ţărani şi poeti! 


Mircea STREINUL 
"Revista Fundațiilor Regale " Bucureşti. Anul VIII, Nr. 8 — 9, 1941. 


AVEM ATÂŢIA MORŢI... 


Camaradului Horia Cosmovici 


Avem atâția morţi, atâtea oseminte, 
că fruntea-i grea de amintirea lor. 
Purtăm în piept solarele morminte 
şi de lumină coastele ne dor. 


Atâţia morți, atâtea legăminte . . . 
Cu smirna lor pe tâmple ne sfințim 
Şi de la noi la gropile lor sfinte 
ne’ntinde luna aurit chilim. 


Fumegă lung valahele morminte 
din măguri dulci, din vinete colnice. 
Atâţia morți: albastre zăcăminte 

ŞI aur greu de oase mucenice. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 23 


Atâţia morţi, atâtea oseminte... 

Vezi, sufletul lor vine din grădini 

Şi ne sărută pleoapele, fierbinte, 
precum un vânt de seară plin de crini. 


Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte, 
ne tămâiază lin cu busuioc... 
Atâţia morţi, atâtea jertfe sfinte 
se varsă ‘n noi ca bistriţe de foc. 


Atâţia morţi, atâtea oseminte 

ne cresc în vis ca o catapeteasmă, 
Și umbra lor dumbravă de argint e, 
Şi scutură crengi albe de mireasmă. 


Atâţia morți străfulgeră inele 
pe fruntea zodiacului aprins. 
Cu rănile de s'au isbit de stele, 
cu jertfele de ceruri s'au atins... 


Cutremuraţi de-aducerile-aminte, 

cu ochi incendiați de-un sfânt mister, 
noi stăm aprinşi pe stânci de jurăminte, 
privim cum, zilnic, alte noi morminte 
Se naltä — pajuri albe — către cer. 


Să pună Țării temelii de fier. 
Avem atâţia morţi, atâtea oseminte. 


Radu GYR 


Revista "Falanga", București. Anul IV, Nr. 24, 25 Noembrie 1940. 


ȚARĂ 


Țară cu destin şi zodii 
Curcubee te “nfăşoară 
ŞI-ţi boltesc visarea 
Tara mea, o Ţară! 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Țară cu haiduci de vifor 
Şi feciori de lele. 

Toţi îți cântă doina verde 
De s'aude ‘n stele. 


Țară cu oieri de munte 
Soare “ncingătoare. 
Zâne albe joacă hora 
În patru hotare. 


Țară fruntea Ta senină 
Gata-i de mireasă 

Vine mirele: Arhanghel, 
Tara mea frumoasă! 


Țară crească-ţi vrerea albă, 
Visul spre vecie. 

Trec, cântând legionarii: 
Țară, Românie! 

C-tin A. COLIMITRA 


Revista “Dimândarea ”, București. Anul 1, Nr. 5, Octombrie 1937. 


ACATISTUL MOTA - MARIN 


Noi lacomi pământului, noi câinii 
fără ţară să scoatem capul 
din beznă să ne luminăm. 
Noi uitătorii minunilor, noi batjocoritorii 
sângelui dumnezeiesc 
să ne oprim şi să ne minunăm. 
Noi but îngerilor, pismaşii 
neprihănirii, cupe golite 
să ne adunăm glasurile pierdute 
pe vămile pustiei şi să cântăm: 
Slavă morţii roditoate 
Slavă morții născătoare de viață 
Sărăcia celor lipsiţi de trup 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Pentru o mai curată înfăţişare 
Pentru o mai grabnică înălţare 
Slavă fiilor tăi prigoniți Iisuse 
Slavă soldaților Tăi 
Ion şi Vasile 
Smulşi dintre viețile noastre întristate 
De o mai neauzită chemare 
De urgia dragostei Tale 
De vitejeasca lor mărturie. 
Noi cărora soarta nu ne-a dat 
atât de fericită moarte 
Noi trestule plecate de toate vânturile 
Noi ţărâna risipită de trecerei 
Noi lutul frământat de diavol 
Să ne adunăm glasurile amutte 
de mirare şi să ne rugăm 
Pentru a vrednici vreodată mostenirea morților nostri 
Pentru a nu-i face să se cutremure 
în liniştea nesfârşită a cerului 
Pentru a nu le tulbura somnul 
Pentru a nu goni de la ei 
legiunile Atotputernicului 
Pentru a nu întuneca vreodată 
Crucea care i-a călăuzit, 
Tie Ioane îngerescă întruchipare 
Je Vasile neînfricoşat însoțitor 
Vouă răzbunători ai Crucii pângărite 
Luptătorii neamului să se închine 
Legionarii neamului să se închine 
Mereu văzând cumplita 
voastră întâmplare 
Mereu văzând cumplita 
mortii îngenunchiare 
Când Bisericile se năruiau 
Când lisus rătăcea schingiuit 
Prin cetățile pângărite 
De ura celor fără de ţară 
Când duhul Spaniei se clătina 
Lunecând spre apele morții 
Şi Ioane, cerească făptură 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Tu, tu Vasile iubitor al morții 
V'aţi întins trupurile voastre preacuviincioase 
Pentru sprijinirea Crucii zdrobite 
Pentru a feri obrazul de floare, al lui Cristos. 


Fii născuti din unirea cerului cu acest pământ 
Turma călăuzită de aurul marei stele din Răsărit 
Neam păstrător al nepieritoarelor seminții 
Arbore din care uraganele 
Au smuls crengi încărcate de rod. 

Plângi şi bucură-te la îngropăciunea 
Mugurilor tăi căzuţi; 
N'ai să-i mai vezi niciodată 
Dar din ei va răsări primăvara 
Nesfârşitelor bucurii. 
Plaiurile pustiite de lupi şi tâlhari 
Vor fi iar verzi şi pline de soare 
Plaiurile bătute de viscol şi arşițe 
Vor fi iar mângâiate de zefiri 
Mugurii tăi se vor deschide arbore milenar 
Seminţiile tale vor învia neam păstrător 
Ca flăcările sub cenuşe 
Steaua Răsăritului va lumina din nou 
Cerul nu va mai fi despărțit de pământ. 


Legiunile Arhanghelului şi legiunile satanei 
Se măcinau pe întristatul pământ al Spaniei 
Şi morți nenumărați umpleau şanţurile în flăcări 
Tu loane Făt Frumos al legiunii 
Şi tu Vasile neînfricoşat luptător, 
Purtaţi de nevăzutul Arhanghel 
De neuitata făgăduinţă a Bunei Vestiri 
Treceaţi peste spicele morţii 
Ca într'un cântec doar de voi auzit. 
Prin crâncena ploaie de oţel 
Aruncată peste trupul Fără de moarte al Mielului 
Braţele voastre îşi făceau loc 
Secerând moartea, 
Luminând întunericul, 
Stârnind prăpădul. 


26 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 27 


Bucură-te neam şi plângi năpraznica moarte 
A celor plecați din trunchiul tău 
Biruinta lor e mai tare decât moartea 
Bucură-te neam care după veacul din urmă 
Te vei înfăţisa la judecată 
Cu morții tăi scumpi înainte 
Cu legiunile răpuse de vrăjmaşi 
Gata pentru slava odihnei veşnice, 
Bucură-te neam însângerat de coltii atâtor fiare 
Jalea pieirii vitejilor e trecătoare 
Ei ne-au deschis porțile veşniciei. 


Dar bietele noastre puteri 
În izvoarele Cerului găseau împrospătarea 
Şi cerul şi-a oprit zăgazurile 
Sfântul Paraclet v'a răpit: 
Pe tine loane spaima întunericului 
Pe tine Vasile fiu al zorilor 
Pentru odihnă şi răcoare veşnică 
Pentru liniştea vieții fără sfârşit 
Pentru răsplata cuminţeniei voastre. 
Bucuraţi-vă mame ale eroilor: 

Îngerii îi leagănă în cântecele lor 
Bucuraţi-vă copii ai eroilor 

Laurii morții lor 

Pururi vă vor înălța. 
Bucuraţi-vă camarazi ai eroilor: 

Frăția voastră e cu sânge legată în veşnicie 
Bucură-te pământ îndepărtat 
Bucură-te că te-ai răcorit 

Cu sângele cavalerilor străini 

Din el vor creşte florile unei lumini 

Mai scumpe ca aurul ascuns 

În măruntaele tale 

Mai scumpe ca aurul jefuit 

de pirații tăi. 

Mai puternice ca blestemul 

abătut asupra ta. 
Bucurați-vă morți al Legiunii Arhanghelului 
Bucuraţi-vă morți dintre ruinele Apocalipsului 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 28 


Bucuraţi-vă anonimi ai Legiunii Străine 
Lei neînfricosați din El Tercio. 
Bucuraţi-vă de calda lor tovărăşie 
În lumea palidelor suflete 
Glasurile voastre linştite pentru vecii vecilor 
Se vor înţelege în aceiaşi limbă 
În limba eroilor dăruirii vieţii nesfârşite şi slavei. 


Bucură-te liberatul lui Dumnezeu, lon 
Bucură-te descătusatul dintre cele pământeşti, Vasile 
Bucuraţi-vă eroi ai Arhanghelului 
Bucuraţi-vă nestimate ale Legiunii 
Bucură-te Ioane, Cerb al pădurilor cereşti 
Bucură-te Vasile, Vultur al stelelor 
Bucuraţi-vă eroi fară de moarte; 

Din trupurile voastre va creşte 

Un pământ nou al libertăţii şi al fericirii. 

Duhurile voastre vor adia 

Priveghiul o viaţă tânără şi senină. 
Bucură-te loane întâiul Botez al focului 
Bucură-te Vasile stană de piatră la hotarele vieții 

Din trupurile voastre vor creşte 

Mlăditele verzi ale legiunii 

Din duhul vostru se vor împărtăşi 

Cu taina neîntinatei viteju. 
Bucuraţi-vă cupe ale sufletului românesc 
Bucuraţi-vă inimi dăruite îngerilor 
Bucuraţi-vă spade încrucişate 

Pentru paza tronului ceresc 
Bucuraţi-vă flăcări pierdute pentru todeauna. 


Plângeţi codri prin care paşii lor voinici 
Au lăsat urme în căutarea urşilor 
Plângeti coline peste care vitejii înstrăinați 
Şi-au purtat dorurile şi aleanurile 
Plângeţi plaiuri pe care florile 
Se plecau la trecerea lor. 
Plângeţi codri ai munţilor 
Singuri cu stelele voastre deasupra 
Plângeţi ziduri vechi de Biserici 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 29 


Care le-aţi auzit rugăciunile 
Care le-aţi alinat tânguirile. 


Bucuraţi-vă martiri răstigniți 

La răscrucea lumilor. 

Bucuraţi-vă suflete fără prihană 
Bucuraţi-vă picături de cer 

Pierdute odinioară prin lume 
Amintirea voastră va fi rouă cerească 
În începutul unei veşnice dimineţi 
Dimineaţa aşteptării neamului 
Dimineaţa schimbări la față 
Dimineaţa Bunei Vestiri. 


x 


Bucuraţi-vă ursitoare 

Care ați vegheat naşterea eroilor 
Plângeți ursitoare 

Care stat dinainte pătimirea martirilor 
Vegheaţi ursitoare viața lor suprafirească 
Țeseţi-le ursitoare pânza domnească 
Pentru înfăţişarea din urmă 

Pentru mărturisirea de la sfârşitul lumii 
Fiţi preaslăviți îngeri care (ap ridicat 
Îngeri ce peste vămile văzduhului 
Uşurinţa sufletelor neprihănite ați purtat 
Păziți-le odihna soldați ai cerului 

Să nu se afle tristeţea 

Camarazilor rămaşi pentru luptă 

Să nu se afle jalea păsărilor care nu mai cântă 
Jalea sălbăticiunilor ascunse în codri. 
Când luna va goni noaptea 

De pe coline, din câmpuri, din mirişti 
Fecioarele neamului în van căuta-vor 
Urmele adormiţilor voinici 

Zânele codrilor şi zânele lacurilor 

Se vor tângui în nopțile prealuminate 

Şi pe ţărmul celălalt vor înălța palate 
Pentru primirea fericiților miri. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 30 


Pentru nasterea lor în sânul veşnicei adormiri 
Se vor turna peste cripte 

Râuri de apă vie 

Și Feţii Frumoşi vor învia 

Cu săbii de foc în mâini 

Mai tari decât viaţa, mai tari decât moartea 
Mai tineri ca tinereţea, mai bătrâni ca vremea 
Din zori până noaptea se vor lupta 

Fără să cruţe, fără odihnă 

Zânele codrilor, zânele lacurilor 

Si vor împărtăşi de pe cer 

Legiunea istovită de moarte 

Va găsi pe o colină de trandafiri 

Fluturând flamura Bunei Vestiri 

Şi'n acea minunată dimineaţă 

Neamul osândit va primi schimbarea la față. 
Legiunea răcorită de roua harului 

Va cânta biruinţa neamului 

Va scoate Crucea ascunsă de hoți în pământ 
Va vedea Arhanghelul Ridicat pe cer 

Făt Frumos se va arăta 

Păsările vor începe să cânte 

Sălbăticiunile iar vor roi prin codrii 

Zânele nu se vor mai tângui 

Fecioarele neamului pn or mai rătăci 

În nopţile cu lună pe urmele voinicilor 


Noi pământeşti rămăşiţe, grămezi de oase 
fără suflet, robi ai păcatelor 
de moarte, încă odată să ne minunăm 
Noi râmele mâncătoare de pământ 
Cârtiţele oarbe şi fără Dumnezeu 
Din neguri să scoatem capul 
pentru totdeauna să ne luminăm. 
Noi răufăcătorii, slugile păcătoase 
Noi mu lui Dumnezeu să ne adunăm 
glasurile şi neobosiți să cântăm 
Slava morților fără prihană 
Slava primilor ucişi de satană 
Slava mieilor sfâşiaţi de lupi 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Slava celor rămaşi fără trup 

Slava fiilor Tăi prigoniţi Iisuse 

Slava soldaților Tăi: Ion şi Vasile 
Smulşi dintre vieţile noastre întristate 
Pentru o mai curată înfăţişare 

Pentru o mai grabnică înălţare 

De o nemaiauzită chemare 

De potopul dragostei Tale 

De înţeleapta lor nebunie. 


Horia STAMATU 


Revista "Ideea Românească”, Bucureşti. Anul 1, Nr. 1, 1937 


PRIN VÂNTURI CE LATRA... 


prin vânturi ce latră 
sui cu paşi de piatră 
poteca răzleață 

- cățeauă 'ndrăzneaţă - 
ce şchioapă şi 'nghiață 
către stâni de ceaţă... 


arşiţe mă coc... 
umbra-mi: greu cojoc 
parcă-ar fi de foc... 
parcă-aş duce-aşa, 

pe cărarea grea 
veacurile 'n ea... 


paşii se smulg greu, 
pare că, mereu, 
drumul rupt în stâncă 
îi prinde şi-i mâncă... 


ŞI aşa cum sui 
pieptul muntelui 
un gând ca un cui: 
uită turma ? nu-i ! 
caut'o, de poţi, 


31 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


peste munţii toți, 
peste munții toți... 


şi cum mă 'ntărât 
după-atât urât, 
sângerând, în gât, 

se 'ntâlnesc deavalma 
ruga şi sudalma... 


cum mă duc haihui 
ochii văd ce nu-i... 
paşii, rupti domol, 
calcă parcă 'n gol. 
peste munţi silhui: 
turme-a nimănul... 
turme-a nimănul... 


printre crengi de sânger, 
când diavol, când înger, 
cu soarele sânger... 
părăul - alb ţap - 

se dă peste cap... 

vântul - orb dulău - 

se prăvale 'n hău... 
codru 'mbătrânit 

pleacă spre-asfințit... 
şi-ori pe unde-apuci, 

ca nişte năluci, 

tufe, stânci tresar, 
parcă-s oi de jar... 
parcă-s oi de jar... 


ochii văd, nu văd... 
e-ajun de prăpăd ? 
furtună 'ncepută ? 
ori munții se mută ? 


cum sui, cum nu sui, 
un gând ca un cui 
mă 'njunghie, sui: 


32 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 33 


uită turma! nu-i ! 
caut'o, de poţi, 
printre anii hoţi, 
peste munții toți... 
peste munții toți !... 


Aron COTRUȘ 


Revista "Gândirea", Bucureşti. Dir: Nichifor Crainic. Anul XII, Nr. 7 — 9, 1932. 


ARHANGHEL 


Acolo eşti prototip al meu, voinţa mea de bine, 

Departe de încheieturile de lut ale lumii, 

Pază lângă izvorul primului cuvânt, odihnind lângă inima mea, 
Deslegând legămintele întunericului. 

Cu spade ce'n mii de milenii lucea. 


Mai presus de cugetul meu e fruntea ta arzătoare. 
Peste viaţa de azi treci ca un zbor înstelat. 
Oglindiți în adevărul din tine în spațiu ne'ntoarcem 
După pasul tău de vecii fulgerat. 


Răni pământene te-aşteaptă lângă izvoarele nopții. 
Triste popoare s'aştern pe țărmii timpului tău. 

Iată umbra ta ca un svon de iubire 

Duce în drumu-i tăcut inimi în floare. 


Creşteţi, văzduhuri, până sub geana-i albastră. 
Neamuri, lăudaţi numele-i de safir, 

Regi vor domni în clipa curată 

A gândului tău peste lume pornit. 

Iulian VESPER 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul L, Nr. 2, Sâmbătă, 4 lanuarie 1941. 


Cânta un legionar în crum spre moarte 


Cânta un legionar în drum spre moarte, 
sin glasul lui de sânge şi lumină 

era văpaia jertfelor curate, 

pe-altare de credință mai senină. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 34 


— „Frunză verde brad de pe Rarău, 
Căpitane, Căpitanul meu, 

astăzi mă închin lui Dumnezeu 

să mă ardă ‘n focul sufletului Tău. 


Căpitane, Căpitane sfânt, 

cântecul mi-e rugă de pământ, 

dar mi-a fost viaţa flacără şi-avânt 
pentr'o Țară nouă, pentru-al Tău cuvânt. 


Frunză verde'n zori de primăvară 
drumul meu pe nimeni să nu doară, 
căci din el mai mândră-o să răsară 
Biruinţa noastră legionară. 


Căpitane, înger răstignit pe zare, 
umbre verzi mă poartă 'n lină înălțare, 
şi svoneşte 'n juru-mi rugă de iertare 
pentru viața stinsă fără lumânare". 


Cânta un legionar în drum spre moarte, — 
şi răsărea pe cer în limpede tăcere 

un nou luceafăr să-l păzească 'n noapte, 
până-or vesti Arhangheli prea sfânta înviere. 


George IONAȘCU 
28 Septembrie 1939 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul XLIX, Nr. 48, Sâmbătă, 23 Noiembrie 1940. 


Pasărea măiastră 


Pentru camarada Aura Davideanu 


Priviţi ce toamnă calmă e afară. 
Cum te îmbie crengile de tei ! 
Privighetoarea'n zări albastre sboară 
Şi plouă melodii în urma ei. 


Lin coborînd din slava 'nmiresmată 
La geamul închisorii se opri, 
S'aducă între ziduri înc'odată 
Sbor luminos ca zorile de zi. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 35 


Cad trilurile: grindină de stele 
Şi desnădejdile în suflet mor. 
Întemniţaţii cată la zăbrele: 
Le pare chinul aspru mai uşor. 


Ei văd arhangheli albi pe căi cu lună 
Ce-şi joacă armăsarii'n frâu pe loc, 
Şi năvălind apoi ca o furtună 
Sfărâmă ziduri cu săbii de foc. 


Dar iată că din negura albastră 
Înfricoşate zvonuri s'au pornit, 
Vestind că biata pasăre măiastră 
Pierdută e sub zidul prăbuşit. 


Ea a căzut, dar jertfa-i luminoasă 
Va străluci ca magicul ei ghiers. 
Ca în legendă, umbra-i fu aleasă 
Spre-a-şi creşte zidul, noul univers. 
Victor MĂGURĂ 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul XLIX, Nr. 48, Sâmbătă, 23 Noiembrie 1940. 


LUI VASILE- STATE 


(+ 22 Septembrie, 1939) 


Mâini nevrednice au venit să te ia, 
Pentrucă sufletul tău n'a fost vândut; 
Frate, stelele la moartea ta 

În picături de plâns s'au prefăcut. 


Ai murit şi n'a ştiut nimeni că eşti erou; 
Toamna te-a luat cu ea pe totdeauna — 
Ţi-a fost cerul boltă de cavou 

Şi candelă de aur, luna. 


N'ai avut sicriu — pământul 
Lângă piept a vrut ca să te poarte; 
Noi îți ducem, frate, legământul 
Ca să-l simţi şi dincolo de moarte. 


Am voi să-ți punem şi o cruce, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 36 


Dar nu-i slobod după vrerea noastră; 
Nici troițe nu mai sunt pe la răscruce, 
Nici frânturi de soare la fereastră. 


Peste tine or să treacă multe toamne 
Când va fi şi pe aici dreptate 
Si o mână meşteră o să “nsamne 


În litanii de istorii, moartea lui Vasile State. 
Adjud, 1940 


Radu PĂTRĂ SCANU 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul XLIX, Nr. 48, Sâmbătă, 23 Noiembrie 1940. 
BIATĂ ŢARĂ 


Biată ţară, biată ţară, 

gând de pasăre hoinară, 
cântec fără sărbătoare, 

plâns de lună, plâns de soare, 
zvon de “ngenunchieri şi ceaţă, 
fără zori şi dimineaţă, 

ochi pierduţi în zare neagră, 
de necazuri, de podagră, 
lanuri pline de neghină, 
pistruiată şi străină, 

îti culeg durerile 

ochii, primăverile! 


Biată ţară, biată ţară, 
văduvită şi amară. 


Fulg de jale oarzănă, 
pe cărări ne seamană, 
câmpurile, soarele, 
văile, isvoarele, 
vânturile, pletele, 
zâmbetele, fetele. 


Biată ţară, biată ţară, 
foc mocnit şi fără pară! 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Noaptea te plâng stelele, 
te blesteamă lelele, 
zările, pripoarele, 

văile, isvoarele, 

sună tot de căpcăuni, 

de jidani şi de străini. 


Cer de smoală, cer de seu, 
va veni şi Dumnezeu, 
parfumat, alb, oaspete, 

cu miresme proaspete, 

şi ne-o dărui şi nouă, 

tară verde, ţară nouă, 
românesc şi nou soroc, 
plin de soare, plin de foc, 
şi ‘ntr’o ţară de cleştar: 
viitor legionar!... 
Ionel FUGAR 


(lon Şiugariu) 


Revista “Cuvântul Nou”, Satu-Mare. Anul 1, Nr. 4-5, 1936. 


SIEIAR 


Căpitanului 


Ai răsărit din glia străbună 

În zilele 'mbrăcate 'n zvonuri 

de lupte şi furtună 

şi te-ai ridicat puternic ca o stâncă, 
spre culmi de însorite idealuri 

din noaptea 'ndoliată şi adâncă 

ce se 'ntindea în jurul înălțimii tale! 


Şi vânturi, în vârtejuri tropicale, 
s'au năpustit cu furie nebună 
spre fruntea ce se ridica înspre lumină... 


Dar tu, ca un Ceahlău nepăsător şi tare 
ai înfruntat pornita vijelie 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


ŞI 'n umbra ta, mai mare, tot mai mare, 
ai adunat pe toți înfometați 
de gânduri noi, de-azur şi vitejie... 


O, brav stejar de viță strămoşească, 
e-aşa de verde azi în jurul tău, ogorul, 
şi-atâtea flori sunt gata să 'nflorească 
în stratul tău mai alb decât fuiorul 
nevestei dela ţară! 


- Trimite-ne, o, Doamne, ziua rară, 
la umbra LUI să strângă tot poporul! 


Ionel SUGAR 


(Ion Şiugariu 


Revista "Cuvântul Nou”, Satu-Mare. Anul 1, Nr. 6-7, 15 Mai 1936. 


HAIDUC 


Fapta lui: icoană veche; 
Gândul lui: altar domnesc. 
Din mâini paloşele cresc 
Ca cerceii din ureche. 


Sete de porniri la drum 
Scurmă tălpile'n opinci. 
Niciun ochi de cer nu-i plin, ci 
Numai de văpăi şi fum. 


Peste frunte, toc de crin, 
Ca un fir de păpădie, 
Pentru ţară, slovă scrie, 
Timpurilor care vin. 


Iar din funduri de pădure 
Flintele culeg dreptate. 
Unde-s legile uitate, 
Pravilelor să le fure? 
Lon ȘIUGARIU 


Revista "Lanuri”, Mediaş. Anul IV, Nr. 5 — 6,1937. 


38 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


CĂLĂTORIE 


Cu sufletul în palme, ca arhangheli, vom veni 
Prin versurile-aceste simple, astăzi lângă voi, 
Tăcerile să le gonim din inimi în cimpoi, 

Cum toamna strâng în ochi ciobanu drumurile gri. 


În gândurile noastre va surâde Dumnezeu, 

Şi câmpurile albe, oglindite în azur, 

Vor ridica spre soare tânăr, sufletul mai pur 

Şi nu vom şti cum plânge prin ogradă traiul greu. 


În plete vor solfegia caişii melodii 

Şi buzele vor murmura spre stele rugăciuni. 

În codrii, cerbi vor spune basme iepurilor buni 
Şi primăvara va aprinde albe simetrii. 

Ion ȘIUGARIU 


Revista “Gând Românesc”, Cluj. Anul VI, Nr. 5-12, 1938. 
IMPARATUL 


O fugă tot mai aspră după cerul pur, 

În suflet ca un roşu trandafir ardea, 

Și cântecul nepământean crescut din ea 
Era balsam şi hrană pentru trubadur. 


O mână de arhanghel alb, îndepărtat, 
Atât de des îl mângâia pe frunte blând, 
Că nu era în lume risipit nicicând 

Şi totuşi peste lume singur împărat. 


EI, albelor corăbii sprinten căpitan, 
De-a pururi depărtărilor râvnitul zeu. 
Ce ordin nepătruns îl îndemna mereu 
În mersul ăsta singuratic, inuman? 


Era atâta aşteptare tristă ‘n el, 
Dar niciodată noapte'ntunecoasă, grea! 
Căci totdeauna printre vorbe rătăcea 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 40 


Un cântec necântat de niciun menestrel. 


Ion ȘIUGARIU 
(Din vol. “Paradisul Peregrinar”, ciclul! - “La poalele muntelui”. Col. Meșterul Manole, 


Buc. 1942) 


PAÂDURILE, GORUNII 


Nu pot uita pădurile, gorunii, 
Înalţii, fraţii mei de cruce! 

La umbra lor, să mor m'aş duce, 
Când ninge străveziu omătul lunii. 


Şi blândele, tăcute căprioare, 
Sfioasele surori, în luminişuri, 
La fiece mişcare din tufișuri, 

Cu botu 'n sus, ascultă temătoare. 


Apoi, acele dimineți prelinse 

Ca o mătase albă şi subțire. 

Le sunt pe veci pierdutul mire, 
Cu braţele spre depărtări întinse... 
Ion ȘIUGARIU 


CÂNTEC DIN TEMNIȚĂ” 


Sună clopoței de sânge 
În celulele de chinuri 

Şi din facla ce se stânge 
Curg pâraie de veninuri. 


O icoană învechită, 

Cu doi sfinți albiți de vreme 
Zace ‘n colţ mucegăită 

Şi “ngropată de blesteme. 


Braţe tinere, “nverzite, 
Ridicaţi icoana sfântă! 
Printre ziduri putrezite 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 41 


Glasuri sfinte vă cuvântă. 


Ap robit foamei şi urii 

Şi pădurea voastră nouă 
Sub lovirile securii 

Şi-a frânt sufletul în două. 


A rămas o parte-afară 
Şi-alta zace în cătuşe; 
Priviţi flacăra de ceară 

Ce pătrunde ‘n miez de uşe! 


E minune. Oastea sfântă 

Să boteze cu lumină 

Iar când noaptea o frământă, 
Către Casa Lui să vină. 


Să dean corbi cu reteveie 
Şi din candela cetăţii 
Să aprindă în bordeie 
Lumânările Dreptăţii. 


Constantin I. GOGA 


)- Din volumul de versuri “Inscripții pe veac”. 


“Revista Mea”, Cluj. Anul], Nr. 6, lunie 1935. 


DE ANUL NOU 


Lui Leon Şandru 


Nici un fulg de-omăt prin aer. 
Plopii, caier lângă caier 

Albi se “nşiruie departe 

Ca “ntr'o zugrăvire ‘n carte. 


Noi, mai mici decât acum 
Ne luam în jos pe drum 
Şi “ncepeam de la bunicul 
Urătura cu voinicul 

Ce mâna la fel ca noi 
Plug cu doisprezece boi. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Şi când stelele dintâi 
Înfloreau ca “ntr'un gutâi, 
Hei, cu biciul de mătasă 

O *ndesam mai înspre casă 
Căci intra cu urşii ‘n sat 
Noaptea ‘n vuiet de urat. 


Stelele sunau şi ele 
Prinse sus ca de podele 
De cădeau peste pământ 
Clincheţele de argint. 


Traistele, ce doldora... 
Regii n'ar fi-avut aşa... 
Şi “ndesam cu viţă deasă 
Nu de câlți, ci de mătasă 
Şi cu fluier de alun 
Anul să ne fie bun. 


Iarna e aceeaşi iar 

Ca şi-atuncea, de cleştar; 
Anul Nou l'acelaş plug 
Pune boi floreni în jug. 
Doar copilăria noastră 
Nu-i aceeaşi la fereastră. 


Teofil LIANU 


COLINDĂ 


Din alte lumi de mărgărit, 
Pe drumuri albe de argint, 
Ca razele de lună, 

Au coborit spre înnoptat 
Trei îngeri, la noi în sat, 
S'aducă voie-bună. 


Prin ramuri vântul cântă rar, 
Tot mai pustiu, tot mai hoinar 
ŞI fulgii cad în zare. 
Colindătorii se opresc 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


La geamuri albe şi vestesc 
Că-i sfântă sărbătoare. 


Turnate "n aur se aprind 
Opaiţele rând pe rând 
La fiecare casă. 

Bătrâni cu sufletul curat 
Cu nepoţeii sunt la sfat - 
Şi pace grea se lasă. 


Cu barba îngheţată tun 
Îngârbovitul Moş-Crăciun, 
Cu daruri scumpe”n poală, 
Împarte sfintele-i comori 
Copiilor ascultători 

Şi silitori în şcoală. 


În Viflaim azi s’a născut 
Profetul cel mai priceput: 
Măriţi-L toți şi-L lăudați, 
Nădejdea, bucuria. 

În faţa lui vă închinaţi. 
Căci el este Messia. 


Cad fulgii mari şi e târziu, 
La geamuri tot a mai pustiu 
Colindă "n noapte vântul. 
Copacii par moşneni cărunţi 
Cu părul resfirat pe front 
Şi-i alb în zări pământul. 


Din alte lumi de mărgărit 
Pe căi ţesute în argint 

Ca razele de lună, 

La uşa micului bordei 
Au coborit trei îngerei 
S'aducă voie-bună. 


Iustin ILIE ȘU 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 44 


Lerui Doamne - Lerui Ler 


Lerui Doamne, Lerui Ler, 
Au venit serafi cu glugă 
ŞI înalță ‘n tindă rugă 
Veste bună către cer. 


Steaua fulguie 'n fereastră: 
Lerui Doamne, Lerui Ler; 
Moş Crăciun ca un boer 
A sosit din zarea-albastră 


Plin de bucurii stelare 
De noroc şi giuvaer. 
Lerui Doamne, Lerui Ler 
Azi e sărbătoare mare. 


Din Înalturi de mister 

Îngeri albi sosiră ‘n tindă 
Şi în cer pe Hrist colindă: 
Lerui Doamne, Lerui Ler. 


Lerui Doamne, Lerui Ler 
Pace ‘n cer şi pe pământ 

Că s'a născut Domnul Sfânt 
Lerui Doamne, Lerui Ler. 


Petre FPAULESCU 


Revista "Falanga", Bucureşti. Anul TV, Nr. 27, 25 Decembrie 1940. 


POMUL DE CRĂCIUN 


În noaptea'n care s'a născut Iisus, 
Împodobit cu multe jucării, 

Un brad frumos - un pom pentru Crăciun 
Se tot gătea, să placă la copii... 


De cetina lui verde atârna 
Bomboane şi smochine - biscuiţi, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 45 


Nuci învelite'n poleială şi - 
Atâtea bunătăţi, vă'nchipuiți!... 


Şi'n noaptea'n care vin! cu Moş-Ajun 
Să cânte la fereştri, colindători, 
Un brad frumos, cu lumânări arzând 
Simboliza 'nceput de sărbători... 


Şi-afar'-atât de liniştit ningea 

C'ai fi crezut că-i vis, nu adevăr, 
De-ai fi văzut, în noaptea de Crăciun 
Cum înflorise crengile de măr...! 


O! noapte de Crăciun, cu vis de 
Copil, fără părinţi, pe drum rămas. 
Când văd un brad cu amintiri gătit 
De bucurie plâng, la orice pas... 


George PETRACHE 


IARNA 


Fulgi de nea uşori şi reci 
Norii cerne peste sat, 
Alb e tot pe unde treci 
Ca pudrat... 


O târlie'n urma ei 
Lasă două linii mici, 
Pe spinări de căluşei 
Cade bici... 


Urlă lupii cei haini 
Crivăţul de loc nu stă, 
In coşar, doi boi blajini 
Rumegă... 


Ghizduri de fântână - sloi - 
Varsă ţurţuri împrejur, 
Pe deasupra un cioroi 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Face tur... 


Ninge 'ntr'una de trei nopţi 
Fulgi uşori şi reci de nea, 
O să fie - spune'n cărți - 
Iarnă grea...! 


George PETRACHE 
COLINDĂ 


De sub streşini şi din tindă 
Să pornim acum colindă, 
Că e noaptea, noapte albă, 
Liliană floare dalbă. 


Vine cerbul prin grădină 

Şi la uşă se închină: 

N'aţi văzut o stea? întreabă, 
Lihană floare dalbă. 


Vine cel Crai-Nou ş'aduce 
Daruri şi de aur cruce 

ŞI la pomi câte o salbă, 
Liliană floare dalbă. 


Un luceafăr tânăr spune 
Dela prag o rugăciune 

Și s'apleacă, trup de nalbă, 
Lihană floare dalbă. 


Teofil LIANU 


COLIND PENTRU LUMINA SERII SFINTE 


Trece pasul Domnului 

şi ne-aduce”n noaptea mare 
peste brazda cerului 

mari hotare, verzi hotare, 
luminate şi domneşti 
plaiurilor româneşti. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 47 


Îngeri aspri de pământ 
ară'n inimi primăvară 
face neamul legământ 
pentr'o Ţară legionară, - 
Țară bună, de dreptate, 
slobozită din păcate, 
închinată lui Hristos 

să ne fie de folos. 


De pe plai bucovinean, 
dintre grâie, Suceviţe, 
Mândru chip de Căpitan, 
dintr'un leat cu Mioriţe, 
ne-a crescut pe 'ntreaga zare 
oaste mândră ca o floare, 
sânziană de noroc, 

ca să piară azi în foc 

din pragul Românului 
chipul păgânului. 


Mircea STREINUL 


Ziarul "Buna Vestire”, Bucureşti. Anul 1 Nr. 250, 25 Decembrie 1937. 


Colincl pentru lumina serii sfinte 


(variantă inspirată din colindul original de mai sus) 


Trece pasul Domnului 

şi ne-aduce”n noaptea mare 
peste brazda cerului 

Roade nouă, roade rare, 
rumenite şi domneşti 
plaiurilor româneşti. 


Îngeri aspri de pământ 
ară'n inimi primăvară 

cu paloşul lor cel sfânt 
pentru Ţara noastră nouă 
Țară bună, de dreptate, 
slobozită din păcate 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


închinată lui Hristos 
să ne fie de folos. 


De pe lanuri cu norod 
dintre grâie, romaniţe, 
Mândru chip de voevod 
dintr'un leat cu Mioriţe 

a aprins întreaga zare 
chipu-i mândru ca o floare, 
sânziană ca de foc. 

Ține-l, Doamne, cu noroc! 


C. MORARU-BALȘ 


CORORIÎRE 


A poposit Arhanghelul în sat 

cu 'ngemănări de duh prevestitor, 

la porți armindeni verzi l'au aşteptat 
şi vrajă topită 'n țărănesc ulcior. 


Din hat veleatului pe spic 

s'a risipit pe văi cântec rumânesc 
voevodal — pe crestături de borangic 

ca flacără'n desţelenire florilor cari cresc. 


Mamă, pe Mureş stelele au dar. 
Tu pune'n năframă busuioc 

şi lasă veninul amar : 

e timp pentru chiot şi foc. 


Ion Th. ILEA 


Revista "Lanuri", Mediaş. Anul TV, Nr. 3, Martie 1937. 


E OL IND 


În seara de Crăciun am să-ţi colind. 
De unde eşti, să mă asculți zâmbind. 
Chip luminos, să ieşi din ape şi oglinzi 
Din neştiut o mână albă să-mi întinzi 
Şi să pornim în joc de umbre şi lumini 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 49 


Prin văile trecutului tăcut, opac, 
Pe dealurile ‘nzăpezite, prin grădini, 
Pe unde umbre diafane se desfac. 


Peste hermina timpului, în ritm cochet, 
S'alunecăm în pas de menuet. 

Să colindăm la case care-au dispărut; 
Pe la flăcăi şi fete care nu mai sânt 
Decât un fosnet blând de ape şi de vânt, 
Pe la bunicii cu stafide şi năut... 


Apoi, la o răscruce, pe la cântători, 
Ne-om despărți, — în lumi deosebite, călători. 


Aurel SÂNGER 


STIH MIC 


Sub cerul rău 
Destinul tău, 
Şi sub rea stea 
Durerea mea. 


Sub ochiu 'nchis 
Tăceri de vis 

Şi sub avânt 
Numai pământ. 


În adieri 

De azi, de ieri 
Şi'n tot de-aci 
NIMICNICII. 


Vezi peste gând 
Suflete blând ? 
Priveşti de-aci 
Peste vecii? 


Din care zări 
Ne vin chemări? 
Spre ce tărâm 
Să coborim? 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Ne-or aştepta, 
Pe undeva, 
Nou cer şi stea 
ŞI vom porni, 
Lăsând aci 
Destinul tău, 
Durerea mea. 


Aurel CHIRESCU 


Revista "Lanuri”, Mediaș. Anul IV, Nr. 5 - 6,1937. 


PRINŢUL SE LOGODEŞTE CU ŢARA” 


Buciumă ! 

Codrii în lanţuri se sbuciumă, 
Leagănă bucuriile prin văi 

Şi le înşiră pe trudite căi 

Să răsară din prag, în prag, 
Ca un cântec drag. 


Veştile să crească alte veşti 
Să se umple ţara de poveşti, 
Mândria să 'ncingă hotarul 
Unde ş'a trăit veacul amarul. 


Au pornit vânturile toate 

Pe câmpie şi prin sate, 

Intră prin bordeie 

Cu vrăjită cheie, 

La cruci se opresc să se 'nchine 
Pentru vremea bună care vine, 
Doinesc prin straşini de brad 
Cu picurii stelelor ce cad. 


Buciumă ! 

Apele'n valuri se sbuciumă: 
Au văzut lucind 

Coifuri de argint, 

Soli împărăteşti 

Fluturând cu veşti, 

Călăreți cu umbletul furtună 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Aducând pe buze voe bună. 


Au pornit oglinzile vii 

Să umple albia de bucurii 
Pentru porțile caselor albe, 
Însorite salbe 

Ce odihnesc veacul trudit 
Pentru biruinţa ce-a 'nflorit. 


Toată 'mpărăţia s'a cutremurat 
Şi văsduhul fierbe 'nfrigurat. 
Vestea s'a 'mpărțit 

Pe ne-răsănit 

La români voioşi, 

La bătrâni sfătoşi. 


Bucurie tânără şi mare 
Creşte roată 'n zare. 


Ciobanii au prins-o în fluer 

Şi-o cântă cu-al văilor şuer, 

Bacii o aşteaptă la stână 

Cu mănunchiu de legende în mână. 


Plugurile toate 
Au fost dejugate, 
Păstorii se 'nchină 
Soarelui lumină, 
Zărilor vorbesc 
Gând împărătesc. 


Crăişor cu spadă la brâu, 
Cu gânduri pârâu 

De munte, 

Cu luceferi în frunte, 

Cu braţe călite 'n lumină, 
Chemare măreaţă, divină, 
I-apasă pe umere greu 
Destin de 'mpărat şi de zeu. 


Nădejdile toate le-a strâns 
Pentru veacul fără plâns 


51 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Care-i creşte la picioare 
Din lacrimi şi picuri de soare. 


Sclipiri de vitejie 
Culege de sub glie, 
Din altarele ce fulgeră lumină 


Mângâeri pentru biruinţa ce-o să vină. 


Toate gândurile i se supun. 

În urmă-i codrii basme spun. 
Apele îl scaldă în albia lunii 

Ca să stăpânească frâele furtunii. 


Lanu-i dărueşte comorile toate 
Să-şi deschidă drumuri ne-umblate, 
Cărăni prin inimi calde să croească 
În spre năzuinţa strămoşească. 


Prinţesa Ţara, i-a adus 

În brâu o furcă şi în mâni un fus 
Cu tortul veacurilor, mii 

De încruntări şi bucurii, 

Cu fir de aur răsucit 

Pe vraja gândului plinit. 


Tara e frumoasă ca o dimineaţă. 

În cosiţe soarele i se răsfață. 
Doinele toate şi le-a prins cercei. 

Ca o sărbătoare-i gura ei. 

În gene mănunchi de-azur a strâns 
Să nu-i mai rămână loc pentru plâns. 


Cingătoare 'n diamante colțuroase 
Leagă trup de gânduri mlădioase. 


Veacul i-a 'nseilat legende în alte 
Cu zidiri vrăjite şi cu mioriţe. 
Sărbătoarea poartă basmele în salbă 
Ca o mângâere pentru fruntea-i albă. 


Țara e bogată ca o toamnă bună, 
Ca un cântec pătimaş de strună, 


52 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Fără număr comori însoresc 
Pela cruci de drum împărătesc. 


Legănările molifţilor sunt ale ei, 
Stânile cu plânsetul de miei, 
Cântecele toate din vii 

Şi a nemuririi bucurii. 


Castele-agăţate în veac, 
Gândul omului bun şi sărac, 
Lumina crescută în spice, 
Stelele coapte ce au să pice 
Din grădinile sfinților, 

Sunt dăruirile părinților. 


Azi cântă mai duios fluerul. 
Vântul şi-a făcut arii şuerul. 
Soarele s'a proptit în amiezi 
Să privească bucuria din livezi. 


Ciobanii scot lumină din cremene 
Licurici în calea prințului să semene, 
Minerii sfredelesc cu ochi de zătoană 


Să-i găsească străluciri pentru coroană. 


Plugurile rup cămaşa pământului 

Să-l îmbrace 'n mângâierile cuvântului 
Văile-şi trimit ecoul în solie 

Să 'nflorească 'n praguri bucurie. 


Prinţesa Tara, cu luciri în obraz, 

Îşi conduce prinţul spre trecut viteaz, 
Unde îl aşteaptă, dureri în balsam 
Ce-a purtat în piepturi neam de neam. 


Voeivozii cu bărbi argintii, 
Crăişorii cu ochi azurii, 
Căpitani de panduri şi arcaşi 
Însoţesc ai logodnicei paşi. 


Prinţul poartă destine în mâni. 
In suflet visări de români. 


53 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Zările-i brăzdează fruntea trudită 
Şi în căutare risipită. 


Clopotele sparg veştile 'n văzduh. 
Peste oşti scoboară fulgere şi duh. 
A crescut lucire mare la hotar 

Cu trecut pârguit, legendar. 


I. 0. SUCEVEANU 


*) - Din volumul „Vibrări", sub tipar în editura „Lanuri”. 


Revista “Lanuri", Mediaș. Anul TV, Nr. 5 - 6, Nov.-Dec. 1937. 


COLIND 


Au venit în bătătură 
Pe sub viscol şi ninsoare 
Îngerii de peste zare 
Şi tot freamătă din gură; 


“Colo ‘n staulul sărac 
Într”o iesle’n Viclein 

S"a născut pruncul divin 
Domnul cel de peste veac. 


Neamuri glăsuiți în cor 
Trâmbiţaţi, sunaţi din goarne 
Că azi s'a întrupat în carne 
Regele Veciilor”. 


Lerui ler, hai să umblăm 
Pe la case de creştin 

Să vestim pe cel divin — 
Lerui-ler să colindăm. 


Petre FPAULESCU 
Putregaiul şi lăstarii 
- închinată Studenţimii române creştine - 


Cândva, un codru secular, 
Cu mii de cântece'n frunzar, 


54 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 55 


De nici o vijelie frânt, 
Sorbea puteri adânci de viaţă din sfântul cer şi din pământ... 


Şi bucurii neţărmurite veneau într'una să desmierde 
Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde: 
Potop de păsări cântătoare, 

Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare, 

Şi mierle fluerând din nai, - 

Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu 
Trăiau ca'ntr'un adânc de rai, 

Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu... 


Dar într'o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte, 
Cu negri nori aduşi de vânt, - 

O vijelie 'ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte, 
Sub care mulți stejari s'au frânt 

Şi'n urma căreia, pe codru s'a fost lăsat atâta jele, 
De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!... 


De-atunci, - pierind în zări furtuna, - 

Pornit-a, una câte una, 

Să cadă frunza celui codru, rămas cu 'ngălbenite foi, 
Pân'au ajuns copacii goi; 

În ei s'au fost înfipt toţi "carii", rozându-i tainic, fără grai, 
Şi'n locul cântecelor multe, nespusă jale-a fost apoi, 
Căci păsările cântătoare pierduseră seninul rai: 

Era acum doar plâns şi vai, 

Iar codrul tot, - un putregai!... 

Dar când, sub jale neagră foarte, 

Întreg norodul celui codru se pregătea de moarte, - 
Un sturz, - de doruri mari încins, - 

A fluerat prelung odată norodului ce l-a cuprins 

Şi sturzul i-a grăit aprins: 


O, fraților, când ştiţi cu toţii că toţi copacii noştri, vai, 
Mâncaţi de "cari", sunt putregai, 

Când nici măcar un pic de viață nu pot să ne mai dea stejari, - 
Priviţi: din putregai se 'nalță, cu toată viaţa 'n ei, lăstarii!... 
Priviți-i, frații mei!... Priviţi-i prin calda lăcrămilor rouă!... 

Ei cresc cu soarele pe creştet şi vin s'aducă viaţă nouă!... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Ei vin cu doruri mari de viaţă, - 

Oştire de lăstari, măreaţă, - 

Să 'nlăture tot putregaiul în care stau să roadă "carii"... 

Mărire lor!... Trăiască-ne lăstaru! 

O, frați, lăsaţi-mă cu lacrămi de bucurie azi să plâng, 

Privind lăstarii ce se 'nalță, - biruitor şi verde crâng, - 

Cât zarea toată să'ntind aripi şi crângul tot la piept să-l strâng! 
Căci, mâine, crângul va fi codru, - un codru dârz şi tare foarte, - 
Menit de Dumnezeu să scape norodul nostru dela moarte!... 


Vasile MILITARU 
CÂNTEC PENTRU STRÂMBAĂTATE 


Mă ridic în bâtă ca ursul flămând, 
Buciumul meu învie focuri pe crestele sure 
Cu faguri de miere şi poteci de pădure. 

Și munţii coboară 'ntr'un pas şi într'un gând 


Din podul caselor dintre snopi de papură 
Stau adiba ochi de voinici 

Şi'n colţul gurii Sfânta Anafură 

Se va 'nroşi ca firul de arnici. 


Câte fumuri tot atâtea flinte. 

Cu pumnul zobesc botul de cremene 
Cum fărâmă ceapa moşul meu Axinte 
Pentru nepoatele lui îndesate şi gemene. 


Cu dinţii nodurile mâinilor descui 
N'o să fie roată pe măsură, 

Când oi smulge ghioaga mea din cul. 
Cum rupi coaja rea după arsură, 


Şi-oi trimite’n zid ca un berbece 
Cântecul meu pentru strâmbătate... 
N'o să fie groapă să mănece 

Şi nici roată pe măsură, frate... 


Matei ALEXANDRESCU 


56 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


UN GÂND CA UN CUI 


un gînd ca un cui 

mă străfulgeră, pietros flăcău, 

trecînd pe lângă-ogorul prăpădului tău: - 
al cui?! 
al cui?! 

al căror graşi, trufaşi arîndaşi?! 

al căror tîlhari cămătari 

e petecul acesta de glie ce-l ar1?!... 


fratelui tău cine i-a luat în arîndă 


surorile tale pentru cine se usucă şi pier 
în fabricilie ce se'nalță mîndre spre cer?! 


tundra ţi-e ruptă, opinca ţi-e spartă, 

căci cămătarii cu pistrui şi fără pistrui 
nu-s niciodată sătui 

belşugul pămîntului între ei să-l împartă... 


ce s'ar alege, Ioane, de trîntori şi de mişei, 

de negustorii de oameni şi de cămătarii hoți 
de toţi, 

dacă-ai vrea şi tu odată să vrei 

să te scuturi crunt, pe vecie, de ei!... 


Aron COTRUȘ 


Revista "Rânduia la”, Bucureşti. Vol. N, Caietul 3, 1937 


PURTĂTORII TORTEI 


(dedicată Studenţimii Legionare) 


Spre voi, azi, purtători ai torţei, durutul suflet mi'l îndrept, 
Căci soartă bună pentru ţară, doar dela voi am drept s'aştept... 
În codrul Neamului, - în care s'a 'ntins atâta putregai 

Şi însuşi vântul primăverii n'aduce decât "of" şi "vai", 


- AZI, numai voi urcați spre soare, - biruitor şi verde crâng,- 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 58 


Şi-aşi vrea, la pieptul plin de doruri, cu mii de braţe să vă strâng! 
Copii ai lipsei şi-ai durerii, înghesuiți prin vechi mansarde, 
Al căror foc nu arde'n vatră, dar sufletul ca smirna arde; 


Flămânzilor, a căror hrană adesea" un pătrar de pâine, 

În voi, - cu spade mari de flăcări,- eu văd Arhanghelii de mâine, 
Arhanghelii ce-or pune capăt atâtor suferinți nedrepte 
Şi'ntregului dezmăţ ce cântă pe-ale nemerniciei trepte... 


Sus torta sufletelor voastre, copii cu suflete curate, 

Ca să puteţi curma tot jaful, să faceți plânsului dreptate!... 
Să umpleţi ocnele, pe viaţă, cu-acei nemernici şi mişei 
Ce'nfometează ţara toată, ca să se ghiftuiască eil. 


Vasile MILITARU 
1937 


NEAMULUI VALAH STRIGARE 


Frați Valahi din patru unghiuri, frați de viţă Geto-Dacă, 
Frați pe care nici o liftă n'a putut robi să ne facă, - 
lată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume, 
Vrea pe veci să ne sugrume, 

Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!... 


Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug, 
Ne-a'njugat - plăvani la jug, - 

Sunt acei câțiva nemernici, fraţi de sânge, scoşi din minți 
De-ai trădărilor "arem", 

Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s'audă 

Din cât geme ţara toată cu de lacrămi geana udă!... 


Toţi aceştia, - o droae de nemernici care vor 

Nimicirea Ţării lor, - 

S'au făcut, în mâna liftei, crunte „Coade de Topor”, 

Şi s'au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii, 

Să doboare tot cen veacuri au păstrat mai drag strămoşii!... 


Vor, vânduţii fără inimi, - îndemnați de-a liftei gloată, - 
Să ne-aprindă Țara toată; 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 59 


Nu mai vor s'avem tezaur 

În altare pe Iisus; 

Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur; 
Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus; 


Sufletele lor de fiară 

Nu mai au nimica sfânt; 

Ei vor „patria" să piară, 

„Dumnezeu" să fie frânt; 

Să fim toți o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!... 
Să nu mai avem din toate, sub tâlhari bolşevici, 
Decât jug şi plâns în gene, umilinți, scuipat şi bici; 
Soarta nației române s'o păstreze lifta 'n mână 
Viermii toţi s'ajungă 'n slavă, iar luceferii'n ţărână; 
Şi, sub tirania gloatei care-şi 'naltă pumnul strâns, 
Să ni-se topească ochii potopiţi de-atâta plâns?... 


Fraţi Valahi - cu glas de tunet, ne-a strigat un mare ,Mag" 
Să ne facem toți o stâncă sub al Ţării noastre steag; 
S'alungăm „semănătorii de ruine şi pustiu", 

Care vor s'arunce Neamul în mormânt fără sicriu ! 

El a plâns pe culmea 'naltă, când a buciumat aprins, 
Neamului aproape 'nvins, 


Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă'n stâncă; 
L'au fost auzit şi morții din dormirea lor adâncă: 
Frați Valahi, chemarea-i sfântă, voi n'ați auzit-o încă?!... 


Cine să te mai trezească, Neam roobit de-atâtea Iude, 
Dac' auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?! 
Cum să nu ne facă robi, 

Ca pe nişte boi neghiobi 

Cei mişei: „semănătorii de pustiu şi de ruine", 

Când nici ție nu ţi-e milă de moşia ta, de tine?! 


Cum n'ar împroşca tâlharii 

Cu noroi pe toți „stegarii", 

Tot ce-avem mai drag, mai sfânt; 

Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morții din mormânt, 
Când, cu nepăsare, toți 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 60 


Ne uităm mereu la gloata de mişei vânduți, de hoţi, 
Făr'a ridica un deget, - ca un hoit ce zace'n glod, 
Şi din care viermii lacomi, liniştiţi, în voe rod?!... 


O, vă veţi trezi odată, frați Valahi, dar prea târziu, 
Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu, 
In adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!... 


Vasile MILITARU 


1 Octombrie 1937 


MARAMURE ACL 


tâlhari miliardari, 

veniți de-aiure 

cu toane de 'mpăraţi ne'ncoronaţi 
ne smulg pădure după pădure 
cu-arginți blestemaţi... 

găsesc pe-aicea mişelnici prieteni 
şi, cu pofte mari, 

intră'n codrii noştri de cetini, 

de fagi şi stejari... 


rumânul, cu grele şi ştirbe securi, 

se stinge'n adânc de păduri, 

stors de puteri, aşteptarnic, flămând, 
copaci străvechi isbind, doborînd... 


şi din codrul ce'ntruna se răreşte, 

nu se mai iveşte 

haiduceşte 

a lui Dragoş-Vodă umbră 'mpărătească - 
Maramureşul să-l sguduie şi să-l trezească... 
tâlharul străin, despotic, nevăzut, 
tine 'n ghiarele de fier acest ţinut... 
cu pumnii-i de aur, ce deschid orice uşi, 


pus-a Maramureşul şi ţara în cătuşi... 
peste legi, peste oprelişti, - el 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 61 


dă porunci, mai tari ca gloanţele de-oţel, 
din întuneric orb, de undeva... 
ŞI crâncen cârmueşte-aici 
ca 'ntr'o împărăție de pitici, 
aşa cum vrea, 
cu cine vrea... 


luat-a, pe veci, în arândă 

mulțimea oarbă, flămândă 

din care încă nu străfulgeră naprasnic, şui : 
Maramureşul valach, cu viforele lui... 


nimenea nu ştie bine : 


de unde vine ?!... 

nimeni nu ştie de-i frumos, de-i ut, 
nimeni nu-l poate prinde de git... 

nici isbi, 

c'o muche de topor, 

în fruntea-i de cotropitor... 


țărani fără de număr 

cu cămăşi ce-abia li se mai ţin pe umăr, 
ben de 'ntuneric, de rachiu, de boală, 

cu suflet gol, cu rînza goală, 

ca nişte robi se prăpădesc cu toţii 
pentruca să zburde, să se 'mbuibe hoţii... 


răbdarea lor de vită şi de înger 

mă 'njunghie - 

ŞI sânger... 
cu gândul în flăcări, pe mii de cărări, 
mă'ntreb, sfâşiat de cuvinte'ntrebări : 
cine va opri odată iureşul 
ce pustieşte Maramureşul ?!... 
unde-i trâmbiţa de foc, - 
să-i oprească pe tâlhari pe loc ?! 
de inima lui nu-i nimeni aproape, 
de moarte să-l scape ?!... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 62 


Ori poate aşteaptă, năprasnice semne 
la alte isprăvi să-i îndemne 


Aron COTRUȘ 


Revista "Sfarmă Piatră”, Anul IV, Nr. no, 13 lanuarie 1938 - vezi şi varianta acestei 
poezii (datată de poet Madrid, 1954) apărută în revista “Carpaţii”, Anul II, Nr. 6-10, 1955 
cuprinsă în volumul întocmit de Nicolae Roşca: “Aron Cotruş - Opere complete”, Madrid, 
1978). 


TEMELIE DE VEAC NOU 


Cădelniţând tămâe spre slava lui Isus 
Legionarii Crucii, sub sfânta ei mireasmă, 
Ca să-şi înalțe Neamul şi Ţara cât mai sus, - 
Sfințit-au temelia de grea catapeteasmă 

Ce se durează astăzi din piatră şi din var, 
Cu inimă, cu suflet şi braț legionar, 

Să stingă pe vecie al Neamului calvar!... 


Cântând, legionarii lui fierbinți, 

Cu dreapta'n sus, cu foc în piept şi'n oase, - 
Eu, fruntea le-am văzut-o, ca la sfinți, 
Încununată' n raze luminoase!... 

Iar dreapta lor, cum goală'n fapt de seară 
Spre Cer se ridica din trupul greu, 
Închipuia pădurea unor făclii de ceară 
Arzând măreț - prinos lui Dumnezeu!... 


Şi-atunci, din fapta braţului legionar, 
Ce'n suflete trezea prelung ecou, 
Am înţeles că Neamul, sub calvar, - 
Cu Mota şi Marin sfinți în Altar, - 
Îşi pune temelie de Veac nout, 


Vasile MILITARU 
1 Iulie 1937 


(Scrisă pentru punerea pietrei de temelie la Sediul legionar din str. Gutenberg 3, București). 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 63 


COLIND 


Bucură-Te, Maică-Bună, 
Maică în pridvor de lună, 
Că Ţi-e drumul dus pe cer 
Cale albă lăicer, 

Că Ți-e drumul dus şi 'ntors 
Lăicer de in netors. 


Bucură-Te, Maică-Sfântă, 
Pasăre de crin îți cântă, 
Pasăre galbenă'n cioc 

Pe creangă de busuioc, 
Pasăre aripi de nalbă 
Pentru cale pânză albă. 


Bucură-Te bucuria 
Holdelor şi melodia 
Apelor strălucitoare, 
Arborilor de răcoare, 
Dobitoacelor şi pâinii 
lerburilor şi ţărânii. 


Bucură-Te între stele 
Şi luceferi şi zorele, 

Şi luceferi şi câmpii 

Şi ogoare aurii, 

Între arbori grei de rod 
Cale de argint şi pod. 


Bucură-Te, mândră floare 
Că Ţi-e Fiul trup de soare 
Trup de soare, trup de rouă 
Trup de mânăstire nouă 

La culesul zorilor 

La poalele florilor. 


Teofil LIANU 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 64 


CÂNTEC PENTRU VEAC NOU 


Eu cânt pentru clipa dintâi 

venită cu ziua în coarne; 

când şipotul vremii începe 

veac nou peste ţară să toarne. 

Şi cânt pentru premeneala cea nouă 
măsluită cu suflet de rouă. 

Pentru 'ncordările noastre de-acum 
ce ară în oţele şi ghioage, 

să taie Rumânului drum 

de cremeni - 

prin neguri oloage. 

Pentru chiot şi fulger 

sbucnite din funduri de veac, 
s'aducă oftărilor leac. 

Pentru rugă nouă, 

pentru mers nou, 

pentru fiecare plug şi fiecare bou, 
pentru toţi câţi încep veacul nou. 


Cânt pentru răsăritul de soare 
care botează cătunele noastre 

în ape albastre, 

şi ne-aţâţă cu flăcări răsvrătitoare 
să rupem zăvoarele 'n două; 

să pornim cu furci şi topoare 

şi să facem judecata cea mare, 

că suntem în zodie nouă. 


Pan M. VIZIRESCU 


MI S'A PUS PE PLUG RUGINA 


Mi s'a pus pe plug rugina 

şi-a crescut iarba 'n ogoare, 

de când am plecat din satu-mi, 
dus de hoţi la închisoare. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


În ogradă, buruiene 

au crescut pân' la ferestre, 

şi furnicile pe prispă 

strâng sub pietre vis şi zestre. 


Singur stă pustiu 'n casă, 
Țara toată 'n lanţuri geme, 
şi nu fulgeră vreo coasă 
să ne scape de blesteme. 


Zări se pleacă peste codri 
mai săraci, mai fără viaţă, 
st nu cade niciun trăsnet, 
nicio umbră nu se nal. 


Să le crape fruntea 'n patru 
hoţilor ce-mi fură Țara, 

şi ne leagă viaţa 'n piatră - 
tinereţea, primăvara. 


Dar de-o fi să mor în temniți 
osândit pentru credinţă 

în Legiunea noastră sfântă 

şi în marea-i Biruinţă, 


din mormântul fără cruce 
voi striga spre zări înalte, 
dorul nostru de lumină, 

setea noastră de dreptate. 


Şi va tremura ' tărie 

umbra stelelor tăceriii, 

când vor trece 'n zbor Arhangheli 
vestind clipa Învierii. 


George IONAȘCU 


Revista "Falanga", Bucureşti. Anul V, Nr. 30, Luni 13 lanuarie 1941. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


HORIA 


Din buchea “*nsângerată-a slovelor de carte, 

Am încercat, cu darul crucii, să dezleg minunea. 

Şi-am spus, cu Moş Păun, că răsăritul Ţării nu-i departe 
Şi lege nouă va aduce ‘n lume Legiunea. 


Dar slova noastră simplă-a fost lăsată-uitării, - 
Ba unii, au găsit batjocuri pentru dânsa. 

Ci noi, legându-ne a sufletului răni cu rana Țării, 
Am suferit şi am crezut într'însa. 


Sun Ţară s'au pornit şuvoaiele de lacrimi şi de sânge... 
Irozi beţivi stingeau vieţi şi soare. 
Rânjeau văzând cum trupul de viteaz sub funie se frânge 


Şi chicoteau când Nicoleta devein o urnă de cenuşă şi o boare. 


Prăpăd şi trăznet... Morți fără de număr... 
Căzu unealta Iudei, fulgerată. 
Și'n mlaştina cumplită, neamul era dus pe-un singur umăr. 


Şi am căutat să tălmăcesc din nou minunea ‘n slova minunată... 


Şi am văzut, prin aburii de sânge, prin zăbrele, 

Prin sârme, prin trădări şi mişelii, - cu rouă'n gene, 

Cum creşte noul Crăişor, împovărat în chiciură de stele, - 
Dârz fulger rupt, din mânioase zări făgărăşene. 


Horia !... 

În trup firav de sfânt, un munte de tărie. 

Cârlionți de soare haiducesc îi fulgeră pe frunte. 
Cu pumnul Lui de vrere-a sfărâmat cătuşa de robie. 
Cu El porneşte neamul, vijelie nouă să înfrunte. 


Cu El pornim... la Vidra şi Albac, 

Vom scormoni Trecutul şi pământul. 

Cu El pornim, - în pas de cremene şi fulger dac, 
Şi-om dăltui, în faptă aspră, legământul. 


Cu El pornim... 
Şi-om birui, înfăşuraţi în razele Lui blânde. 


66 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Iar cumva, de-or cerca să muşte spinii răzvrătirii, 

I-or hăcui din nou securile flămânde, 

Căci se vor naşte iar, vijelios, şi mult mai crânceni, 
Decemvirii ! 


Pavel P. BELLU 


1940, Noemvrie 


Revista “Frăția de Cruce”, București. Anul!, Nr. 1, Decembrie 1940. 


EROUL 


Mă vreau stăpân pe suflet şi ogor 

cu fruntea’n cer înalt şi sfânt, 

cu viaţa ‘n românesc pământ, - 

şi-un soare vreau să-mi fac din orice dor. 


Mă vreau un foc să ard blestemul greu 
ŞI vraja veche’n zări s"o risipesc, 

un drum de raze ‘n neguri să-mi găsesc 
pentru credinţa * Neam şi ‘n Dumnezeu. 


Mă vreau lumină — aprinsă'n veşnicie 
să străjuesc altar şi vis străbun; - 

din jertfe vreau trăirea să-mi adun, 

ca Învierii s*o aprind făclie. 


George IONA CU 


Revista "Sfarmă Piatră”, Bucureşti. Nr. 109, Joi, 6 lanuarie 1938. 


Scrisoare Neamului 
D-lui Profesor HORIA SIMA 


Mă'ntorc cu faţa către ţara mea, 
Către poporul ăsta, drept şi sfânt 
Şi schilodit de amintiri urîte, 
Întreb pentru acei ce nu mai sânt. 


Aveai feciori ca brazii, Neamul meu, 
Cu trupuri ‘nalte, sănătoase: spic. 

Dece nu tan iubit cât le-a fost vremea? 
Când ti i-au luat, dece na zis nimic? 


67 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 68 


Aveai pământ, o roată de moşie 

Cu apele de dincolo de leat, 

Dece-ai tăcut, cu fruntea"ndoliată? 
Când te-au lovit, dece nu ne-ai strigat? 


Aveai morminte proaspete în tine 
Și-atâtea doine obosite ai. 

Dece nu te ridici cât mai eşti tânăr 
ŞI-ţi ţine codrul loc de evantai? 


Cresc, lan de aur, oasele străbune 
Ş'n toate astea, cel dintâi tu eşti. 
Dece stai, slugă, la ciocoii vremii 
Şi nu te sui pe munți să stăpâneşti? 


Când toţi aceştia care vin furtună 
Tor cere să dai seama pentru azi, 

Ce le vei spune? Unde sânt feciorii, 
Care-au căzut trăzniți când erau brazi? 


M'ntorc cu faţa către tine, Neam 
ŞI plâng setos, cu inima amară... 
Acum sânt mândru că sânt fiul tău, 
Dar prea au trebuit atâţi să moară... 


Virgil CARIANOPOL 


Revista“Universul literar”, Bucureşti. Anul XLIX, Nr. 37, Sâmbătă, 7 Septembrie 1940. 


PASĂRE STREINĂ 
(Colind de inimă pustie) 


Pasăre streină, 

Fără de hodină 

Sbori din loc în loc... 

Nimeni nu te chiamă 

Nu te ia în seamă, 

Pasăre trudită fără de noroc... 


Pasăre trudită, 
Inimă zdrobită... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 69 


Versul tău e jale 

Lacrămile tale 

Împletesc în cântec 

Şoapte de descântec, 

Sbucium de furtună, 

Flori de mătrăgună, 

Limpezimi de rouă, 

Dor de viaţă nouă 

Şi păreri de rău... 

Nu mai e pe lume cântec ca al tău! 


Când răsună vesel glas de păsărele, 
Pasăre streină, nu eşti printre ele, 
Ci “n pădurea “ntinsă 

De urât cuprinsă, 


Pe un ciot uscat 
Sborul ţi-ai lăsat... 
Neclintită stai 
Ochii ‘nchisu-i-ai. 


Doar târziu, în noapte, 
Când adorm şi şoapte 
Și frânturi de gând, 
Luna, luminând 


Colţul de “ntuneric unde-ai înlemnit, 
Cu argintu-i rece te-a împodobit. 

ŞI tresari vrăjită, 

Inimă trudită... 


În tăcerea nopţii care stăpâneşte 
Codrul şi cărarea, 

Dorul şi uitarea, 

Vers duios se nal, 


Furtunatec creşte, 
Urcă pân” la stele 
Şi-aninat de ele 

Cerne pe pământ 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Dor fără cuvânt... 
Peste negre stânci, 


Peste văi adânci, 
Peste lumea rea, 
Ninge jale grea... 
ŞI ‘n văpaia ei 
Tremură scântei... 
Flacără să fie 


Şi n'ar fi mai vie! 
Foc din cer picat 
N’ar fi mai curat!... 


L. BUJOR 


Revista “Gând Românesc”, Cluj. Anul V, Nr. 1, lanuarie 1937. 


ÎN LOC DE COLIND 


Mănăstire, brazi în soare, 
Uşă de stejar, rapsozi. 

În desene: Voievozi 

Şi crăiese de cicoare. 


Eva şi Adam în piele 
Şi un măr frumos rotat, 
Șarpe cu argint vărgat, 
Fructe neculese, stele. 


Iz de ceară şi tămâie, 
Piatră înflorită”n cruci, 
Fraţi, cu palme de haiduci, 
Vin, cu-aromă de gutâie. 


Cărţi cirile, bolți înalte, 
În icoane: iad şi rai, 
îngeri albi cu păr bălai, 
Zapis, draci, cântar şi alte. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


lesle joase, magi, odoare, 
Steaua şi păstori fugind. 
Serafimi frumoşi, colind 
Porumbel şi ram de floare. 


Letopiseţ, semne, peană, 
Ochi de poftă şi păcat. 
Miel de crin însângerat, 
Maica-Domnului, vădană. 


Teofil LIANU 


Revista "Gând Românesc”, Cluj. Anul VI, Nr. 5-12, 1938. 


CL Ski 


Gem pieţele şi străzile de lume: 

copiii obiditei Transilvanii 

cad în genunchi ca'n aspre spovedanii, 
stropind cu lacrimi doliul Ţării-Mume. 


În coruri, orăşenii şi ţăranii 

şoptesc aprins Dumnezeescul Nume. 
Aşteaptă Someşul s'aducă'n spume 
osânda mişeleştii 'mpărtăşanii. 


Şi — rând pe rând — eroii suferinţei 
se-amestecă'n frânturi de rugăciune 
şi-aprind din lacrimi torţele credinţei. 


Se-aude iar furtuna biruinţei. 
Departe prins'au buciume să sune 
Cu noi e Dumnezeu... Cred în minune... 


Ion H. SĂVULESCU 
1940 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul L, Nr. 1, Miercuri, 1 lanuarie 1941. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


FREAMAT 


Clopot 'nalt ca o tulpină 
bate bulgări de lumină. 
Prutul zornăe în zale, 
codrii sună din chimvale. 


Dar de spre soare-apune 

sue lungă rugăciune? 

Apa Prutului ce spune? 

Ce spun codrii 'n frunza lor, 
pitulicele ce vor? 

Frunză verde, pai de grâu, 
svon de clopot, glas de râu, 
zumzet, freamăt de frunzişuri, 
ciripit de luminişuri, 

fluer drag 

de os şi fag, 

toate spun în viers pribeag 
că pe Prut în jos năzare, 
fulgerând, aprinsă 'n soare, 
umbra lui Ştefan-cel-Mare... 


Ies stejarii înainte: 
Staren în odăjdii sfinte. 
Plopu, cum Vlădicui, sue 
smirnă-albastră din caţue - 
Vin molifţii cu peceţi 

- uricari şi logofeţi - 

la chimir cu călimări 

şi condeiele pe zări... 

Se despică apele, 
frunzele-şi bat pleoapele 
ca mironosițele 

când pun lămâiţele. 
Urcă 'n soare grăurii, 
auresc coclaurii, 
plaiurile 

raiurile 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 73 


îşi trezesc mioarcele, 
basmele, răstoacele. 


În calea Voivodului, 

tot belşugul rodului: 
lanurile, dealurile, 

toamna cu opalurile. 
Ceru-şi pleacă genele 

cu toate poenele. 

Pajiştea cu turmele 

îi sărută urmele. 

Brazii-şi sună zadele, 
platoşele, spadele. 

De prin râpe şi viroage 

vin burhaele cu ghioage. 
Stânci, cu piepturi pădureţe, 
vin din munţi să-i dea bineţe, 
ca plăeşii cu sâneţe... 


Unde trece umbra sfântă, 
tot pământul Ţării cântă. 


Iar acolo unde-odată 

mâna binecuvântată, 

cu inele, cu safire, 

a fost pus blagoslovire: 
crin înalt de mânăstire, - 
mucenicii din icoane 

cată 1arăş către strane. 
Parc' aşteaptă să mai vie, 
în genunchi, la liturghie, 
din război, din crucea zării, 
Ştefan Vodă, Domnul Ţării... 


Radu GYR 
Revista "Familia", Dir. M. G. Samarineanu. Anul VII, Nr. 1-2, lan.-Feb. 1940. 


+ Mai jos, varianta primă, necenzurată, apărută original în revista "Rânduiala”, Vol. II, 
Caetul 6 - 7, 2 Octombrie 1937. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


FREAMAT 


Clopot 'nalt ca o tulpină 
bate bulgări de lumină, 

şi deşteaptă toată slava 

dela Putna la Suceava. 
Prutul zornăe în zale, 

codrii sună din chimvale. 
Doine sboară 'n rămurişuri, 
aripi verzi în luminişuri. 
Dar de ce spre soare-apune 
creşte lungă rugăciune? 
Apa Prutului ce spune? 

Ce spun codrii 'n frunza lor, 
pitulicele ce vor? 

Frunză verde, pai de grâu, 
viers de clopot, glas de râu, 
zumzet, freamăt de frunzişuri, 
ciripit de luminişuri, 

fluer drag de os şi fag, 

toate spun în viers pribeag 
că pe Prut în jos năzare, 
fulgerând, aprinsă 'n soare, 
umbra lui Ștefan-cel-Mare... 


Ies stejarii înainte: 
stareţ în odăjdii sfinte. 
Plopii, cum Vlădiciu, sue 
smirnă-albastră din cațue. 
Vin molifțiu cu peceţi 

- uricari şi logofeţi - 

la chimir cu călimări 

şi condeiele pe zări... 

Se despică apele, 
frunzele-şi bat pleoapele 
cum mironosiţele 

când pun lămâiţele. 
Urcă 'n soare graurii, 
auresc coclaurii, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


plaiurile 

raiurile 

îsi trezesc mioarcele, 
basmele, răstoacele. 


Jocuri mari de curcubeu 
se rotesc şi cresc mereu, 
ca să lege într'o salbă 
Podu 'Nalt şi Valea Albă, 
Miazănoaptea leşilor 

Şi Dumbrava Leşilor... 
In calea Voivodului, 

tot belșugul rodului: 
lanurile, dealurile, 
Toamna cu opalurile. 
Ceru-şi pleacă genele 

cu toate poenele. 

Pajiştea cu turmele 

îi sărută urmele. 

Brazii-şi sună zadele, 
platoşele, spadele. 

De prin râpe şi viroage 
vin burhaele cu ghioage. 
Stânci, cu piepturi pădureţe, 
vin din munţi să-i dea bineţe, 
cum plăeşii cu sänete 


Unde trece umbra sfântă, 
tot pământul Țării cântă. 


Iar acolo unde-odată 
mâna binecuvântată, 
cu inele, cu safire, 

a fost pus blagoslovire: 


crin înalt de mânăstire, - 
mucenici din icoane 
cată iarăş către strane. 
Parc' aşteaptă să mai vie, 
în genunchi, la liturghie, 


75 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


din război, din crucea zării, 
Ştefan Vodă, Domnul Ţării... 


Radu GYR 


Revista "Rânduiala”, Bucureşti. Vol. 1, Caetul 6 - 7, 2 Octombrie 1937. 


AN NOU 


Tu, ce primeşti ofranda vieţii noastre, 
- chezaş al timpului de înfrățire - 
cobori zâmbind în taină printre astre; 
ne vei sădi în suflet mulţumire? 


În ochii minunaţi, plini de lumină, 

citim destinul unei grele soarte... 

solia păcii'n lacrimi se anină... 

ne-aduci belşug, eşti purtător de moarte? 


Sau vei întinde mâna, cu tărie 
să prinzi în lanţuri de neînvins; 
vei spulbera această tiranie 

de care şi pământul e cuprins? 


Vei înflori, cu zâmbet, bogăţia; 
pe plaiuri răsuna-va imnul sfânt 
ŞI munca ne va fi iar avuţia 
însuflețiți de sacru jurământ? 


Vom învăţa, pe brazda'ntunecată, 
din cer senin şi vânt aromitor, 

ca să purtăm în inimi ne'ntinată 
icoana ta de mândru domnitor? 


AN NOU? ce porţi amar plângând credinţa 
şi gând de bine'n fumul de altare, 

revarsă'n suflet, blândă, pocăinţa; 

ne făureşte binecuvântare! 


San-Marina 
lanuarie 1940 


Revista “Universul literar”, Anul L, Nr.1, Miercuri, 1 lanuarie 1941. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


POVESTE DE CRĂCIUN 


Suflă crivățul a jale peste satu 'ndepărtat, 

Trei copii sărmani plecat-au spre oraş la colindat. 

Erau mici numai de-o şchioapă, de păreau că sunt pitici, 
Când prin nea scânteietoare drumul şi-l croiau voinici. 


Au plecat cu traista'n spate pe drum greu şi buclucaş, 
Să ajungă până 'n ziuă 'ntr'un apropiat oraş... 

Şi-au ajuns copiii noştri, când cocoşii au cântat. 
Începu Ionel să plângă că e mic şi-a îngheţat, 
Niculae, cel mai mare, îl trimite înapoi 

„Lasă că şi pentru tine vom colinda numai noi !" 

Îl privea Marin cu jale şi cu ochii 'nlăcrămaţi, 

Că micuţii de trei zile, se culcau tot nemâncaţi. 


Şi măicuţa lor bolnavă a rămas cu vatra rece, 
„În amară suferinţă, ceasul tare greu mai trece. 
Astepta privind la uşă copilaşii să-i revină, 
Doar copiii pentru dânsa erau singura lumină. 


Ar fi vrut să-i aibă 'n juru-i, să-i desmierde, să le dea 
Bunătăţile din lume, dar sărmana nu putea. 

Boala grea o istovise şi în casă era frig, 

Nimeni nu-i deschise uşa să-i aducă un covrig... 


Au plecat de mult copiii, noaptea este pe sfârşite... 
Vântul şueră a jale, dar odraslele iubite 

Nu mai vin, şi vai sărmana! cum durerile-o sfârşesc, 
Este albă ca zăpada, ochii în cap îi licăresc... 


La biserica din vale, clopotele bat duios, 

Şi vestesc în omenire: "S'a născut Domnul Cristos |... 
Scapătă de ziuă-afară, gerul pare si mai greu, 

Mama începu să plângă, preamărind pe Dumnezeu. 


Când deodată 'n poarta casei ce să vezi minune mare 
Copilaşii vin cu daruri, doctorie şi mâncare. 
Colindând din casă 'n casă prin oraşu 'ndepărtat, 

I-a primit cu bucurie copilaşul cel bogat 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Şi aflându-le povestea, sărăcia şi durerea 

Dintr'un pom frumos el rupse şi le dete mângâerea. 
Apoi tatălui când spuse fapta lui mărinimoasă, 
Tatăl sărută copilul şi prin el fapta frumoasă. 


A chemat apoi argatul şi într'o coşniță de tei 
Din avutul lui trimise bucurie şi 'n bordei... 


Mama când văzu în casă bunătăţile sosite, 
Din letargica-i durere s'a trezit pe nesimţite. 
Şi-a luat copiii în braţe si pe rând i-a sărutat, 
Îşi căpătase iar viaţa... „Fie Domnul lăudat!". 


G. MARINESCU-FULGA 


CRĂCIUN SARAC 


Anul acesta, Moş Crăciun - 
Pe care-l ştiam, altădată ca o pâine caldă de bun — 
A venit lipit pământului de sărac ; 


Nu mi-a adus nicio obială de bâibărac, 
Nicio sfârloagă de opincă 

ȘI nicio căciulă — cât de bearcă — 
De parcă 

L-ar fi cupit hoţii la drumul mare 

Şi i-ar fi luat toate darurile din spinare. 


Nici steaua 

Albă ca neaua - 

Dintre atâtea stele - 

Nu mai vesteşte surâzătoare 

Minunea Sfintei Fecioare 

Ca'n alți ani ai copilăriei mele. 

Colindătorii s'au mânecat rând pe rând 

Pe lângă fereastra mea tăcând, 

Ca şi când 

Îi apăsa greu, o taină, — pe suflet, pe gând. 


Azi, 
Atâtea inimi în bucurii curate se'nveşmântă 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 79 


ŞI cântă, — 

Numai mamii i-au îngheţat lacrimile pe obraz 
De când 

— În gând — 

A sărăciei grije o frământă. 


Pe voi nu vă doare 

Crăciunul care m'a găsit la vatra mea umilă 
Departe de orice bucurie 

Aşa cum numai Dumnezeu mă ştie?... 

Pe voi nu vă doare ? 

Fie-vă milă, 

Fie-vă milă... 

Dem PASARESCU 


Cojmăneşti, Dec. 1940 


ELEGIA FRUINŢII 


S'au topit, pe rând, în tihnă, 
Zările pentru odihnă. 


Trist, cu glasurile sumbre, 
S'au întins tăceri şi umbre. 


Peste umeri mari de cer 
Trece-o boare de mister... 


Din tăcerea de sub frunte 
A irumpt isvor de munte. 


Sub pleoapele închise 
Cresc nestăvilite vise... 


Şi spre zările din mine 
Trec chervane de lumine... 


Pentru cine ard făclii 
Peste albe veşnicii ? 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Pentru cine plâng în soare 
Glasurile lăcrămioare 


Pentru cine scriu aceste 
Gânduri albe de poveste 


Cine-a plâns între perdele 
Pentru visurile mele ? 


Cine mi-a aprins sub frunte 
Dorul crestelor de munte ? 


Cine mâinile mi-alină 
Cu săruturi de lumină ? 


Clipa 'şi trece veacul. Unde 
S'ar topi în mers de unde 
toate visurile mele 

răslețite printre stele ? ! 


Către care vis de mare 
Mă vor duce căi amare?... 


Sergiu CRISTIAN 


Revista "Gândirea", Bucureşti. Anul XX, Nr. 1, lanuarie 1941. 


SALCIA 


Dragostea ţi-o despleteşti, curată, 
peste liniştile mele reci şi grave, 
ca o salcie de vis cutremurată 
peste-un iaz cu apele bolnave. 


Mladele palpită ca o undă 

sărutând, sfioase, somnul verde 
Balta vrea c'un cearcăn să răspundă, 
ci sub lintiţă inelul ei se pierde. 


Salcia se pleacă, dar senină 
apa 'ncremeneşte fără viaţă. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 81 


În lichida-i putredă lumină 
tresărirea frunzelor înghiață. 


Numai purpura adie lin un scâncet, 
când din fundul somnului acvatic 
duhul nuferilor morți se urcă lânced 
ca un fum subțire şi molatic... 


Radu GYR 


Revista “Gândirea”, Bucureşti. Anul XX, Nr. 1, lanuarie 1941. 


C OK Pee 


Din toate drumurile ce pornesc să 'nfrunte, 
iubesc granitul cărăruilor de munte. 
Urcuşul lor cu ghiare cățărate 

e numai piatră şi singurătate. 


Ah, liniştea potecii 'nvingătoare 
când tâmplele îşi reazimă de soare ! 
Viaţa mea, tu cunoşti aceste poteci ? 
De-atâtea ori, cu ele-ai vrut să pleci. 


Din toate cântecele ce străbat pământul, 

mi-e drag doar geamătul pe care-l cântă vântul. 
E larg şi singur şi înalt şi geme, 

precum un strâmbă - lemne peste vreme. 


Rupând fâşii din mări, din stânci, din noi, 
aleargă geamătul văsduhului vâlvoi. 
Tristeţea mea, amarul cântec ştii să-l spui ? 
De-atâtea ori te-ai despletit în goana lui. 


Din toate stelele ce pâlpâe pe cer, 
mi-s dragi acelea care cad şi pier. 
E-atâta aur în căderea lină 

şi moartea lor e jerbă de lumină. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Zăpezile din moartea lor mi-s dragi, 
când se desfac peste păduri de fagi. 
Inimă, le cunoşti ? Fiecare stea 

Te 'mchide şi pe tine în ea. 


Radu GYR 


Revista "Gândirea", Bucureşti. Anul XX, Nr. 1, lanuarie 1941. 


DE Geo? 


De ce să'ncheie veacul cu litanii? 
Cine-a răpus oştenii, căpitanii? 

Ce duh a trâmbiţat a răsvrătire 

şi pentru care vină-i pusture? 
Nevrednic neam şi-a sugrumat profeții 
şi-acum boceşte ruinele cetăţii?... 


Arată zarul faţa-i dinspre moarte: 
s'ardică vânturi tari din miazănoapte 
ŞI pun în cumpeni apele cu carul; 
noroade plâng şi Crai ascut hangerul. 
De ropote se nărueşte drumul, 

prin cinuri paşte flacăra şi fumul; 
arhangheli taie zodiile'n săbii, 
cârmacii trag limanele'n corăbii. 


Se scoală morţii frământând în mână 
bucăţi de cremene şi de ţărână: 
proptesc pe temelii cetate dacă 

cum n'a mai fost în ţara lor săracă... 


Să se sfârşească veacul cu litanii: 
aicea sunt oştenii, căpitanii... 


Ion DORU 


Revista “Universul literar”. Anul XLIX, Nr. 45, Sâmbătă, 2 Noembrie 1940. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 83 


VEAC NOU 


Idee sfântă legionară, 

Tu ai învins în vremuri grele, 
În tine trebue să crească 
Feciorii toţi ai ţării mele! 


Tu dela Nistru pân'la Tisa, 

Sădişi virtute şi elan; 

La glasul tău stau milioane 
Să moară pentru Căpitan!... 


Ai semănat virtute 'n suflet 

Și gânduri româneşti prin ţară, 

Am fost martiri, ne-au rupt cămaşa, 
Dar azi, vom îmbrăca-o iară. 


S'au dărâmat celulele'nchisorii 
Ş'acum trăim un început de veac, 
Suntem slăbiți la trup, dar nu la suflet, 
C'avem la temelie sânge dac!... 


Haralambie V. PLOSCARU 


Revista “Universul literar”, Anul XLIX, Nr. 45, Sâmbătă, 2 Noembrie 1940. 
PANA CAND... 


Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui 
Legea este sfântă, grija orişicui, 

Nu mai este vreme, nu vrem împrumut 
Apărăm cu cinste tot ce am avut. 


Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar 
Stropu cu otravă întind în pahar, 

Copii îi adună de pe străzi, din case 
Mame privesc jalea, plâng neputincioase. 


Soarele nu-i soare, raze pârjolesc 
S'a întins prea mult pustiul grotesc, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Bucăţi din țarină s'au vândut bizar 
Lacrimi, umilință, secetă, amar. 


Până când se strânge lanţul umilinţei 
Până când se întinde timpul neputinței, 
Până când cu toții în genunchi vom sta 
Până când, o Doamne, mai putem răbda? 


Români, România-grădină sfinţită 
Vin alţii, o lasă mereu neîngrijită, 
Neghina tot creşte iar bobul de grâu 
Se scutură 'n locul secatului râu. 


Umuliţi atâta, trupu’ stovit 

Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit 
Întristaţi am spune în necazu” nost; 

- Iisuse reînalță NEAMUL cum a fost. 


Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas 
Oricine s'audă lacrima din glas, 
Inima ce plânge, zbuciumul firesc 
Din suflet strigarea în grai românesc. 
Autor: Omu’ de sub cruce 


ARDEALUL MUCENIC... (1940) 


Din Vinţ pân’n Ţebea, din Ciucea’n Inău, 
O gloată 'ncruntată coboară prin vreme 
SU noch ei aşpri cu-adâncuri de hău 
Ardealul străbunilor geme. 


Cu munții pe frunte şi ceru'n desagi, 
Durerea de moarte în scrâşnet şi-o poartă 
Şi'n pasul nepoților dârji de iobagi 
Ardealul se'ncruntă sub soartă. 


Sub ţundrele aspre se sbate cumplit 
O inimă grea de venin să nu geamă. 
Pe cruce de veacuri hain răstignit, 
Ardealul stă frânt şi blesteamă. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 85 


În umbrele serii, coboară din cer, 

Din cerul ciuntit, fără zări de lumină, 
Un vaer de-adâncuri de plumb şi de fer: 
Ardealul robit se închină. 


Poteci de hățişuri se umplu de paşi 

ŞI vântul de "nalturi răscoală gorunii; 
Din Blaj în Sătmar şi din Turda 'm Almaş 
Ardealul îşi cată străbunii. 


Sub cerul rumân, înorat, hărtănit, 

Se sbate în dungă un clopot de-aramă 
Şi'n noaptea cumplită de veac prăbuşit, 
Ardealul pe Horia-l cheamă. 


Se clatină munţii şi brazii se frâng, 

În clocot e valea şi'n negură dealul, 
Strigându-şi osânda spre ceruri, şi plâng: 
Ardealul !... Ardealul !... Ardealul !... 


Mugur MARDAN 
1940 


Revista “Universul Literar”. Anul XLIX, Nr. 39, Sâmbătă, 2 Septembrie 1940. 


RUGACIUNE LEGIONARA 


Cu inima, mijiri de vis şi toamne, 

Ne-am împletit cu sârg, destinele, 

Şi-am sângerat sub mâini nedrepte, Doamne, 
Să ţi le-aducem ie, - ţine-le, 


Şi ne trimite?n taină, să ne poarte, 
Arhanghelii de fulger şi de nea, 

Când vom porni prin prigoniri şi moarte, 
S"aprindem peste ţară câte-o stea. 


Marin GĂISEANU 


Revista “Familia” Dir. M.G. Samarineanu. Anul 76, Seria IV, Nr.1, lanuarie 1941. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


RUGACIUNE PENTRU TRIMITEREA 
CĂPIT ANULUI 


13 


Pe frunte, spinii îi făcuseşi laur, - 

Și mantie de purpură din sânge, 

Şi lanţurile, prefăcute ‘n aur, 

Noi n'am putut nici să-l oprim, nici plânge. 


Dar ni-l trimite, Doamne, ‘n faptul serii, 
Ca pe-un luceafăr depărtat şi blând, 

Să-i sprijinim în palmele durerii, 
Poverile de vise şi de gând! 


Marin GĂISEANU 


Revista “Familia” Dir. M.G. Samarineanu. Anul 76, Seria IV, Nr. +, lanuarie 1941. 


Te-ai ridicat uriaş, peste veac, 
Privirile de fulger geto-dac, 

Mâna cu porunci de buzdugan, 
Peste codri, peste deal şi bărăgan, 
Răzbunare pentru scrâşnet de ţăran, 
Trăsnet pentru vrere de duşman, 
Pentru Rumânime, aprig Căpitan. 


Te-a trimis istoria: să'nţelegi, 

Să ridici, să pedepseşti şi s'alegi, 

Cu aspre viscoliri de furtună, 

Destinul de împlinire străbună, 

În ţara ce! cântec ţi-adună 

Stejari din Cosmin de Cordună, 

Pentru Dumnezeu şi Neam, verde cunună. 


Şi răsar, în ropot rar de roibi razboinici, 
Ca albinele din stupii roinici, 
Voevozii'n bătălii destoinici. 

Cântă Dacii'n ţundre şi sumane, 
Nicadorii'n besne subterane, 


86 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 87 


Neamu'n răzvrătiri de uragane: 
Căpitane, Căpitane, Căpitane! 


Vasile POSTEUCĂ 


Revista "Iconar", Cernăuţi. Anul 11, Nr. 7, 1937. 


CEAS DE RUGACIUNE 


Fraţilor, scăzută-i ziua bună 
şi plopii dau cu frunţile de lună. 


Nici flintele, nici fluer nu răsună... 


Cu-azurul sprijinit în mână, 
falanga desluşeşte cerul din țărână 


sin rugă îngenunche ca cerbii: 
Stăpânul pădurilor şi ierbii, 


să trimită'n închisoare 
camarazilor fărâmi de soare. 


Ei zidesc din munţi de suflet şi alean 
neamul nou daco-roman. 


Gh. ANTONOVICI 


Revista "]conar”, Cernăuţi. Anul 11, Nr. 8,1937. 


PRIMĂVARĂ VERDE 


În primăvara verde de baladă 

Ard zarzării înzorzonaţi de floare; 

Se prind în joc bujorii din livadă, 
Văzdoagele plâng doruri mari de soare... 


Grădină albă de zarnacadele 

Jertfeşte gând de foc în stropi de rouă, 
Că'n zori adună Domnu'n crâng de stele 
Cleştar aprins de dimineaţă nouă. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 88 


Se ncheagä viaţa”n cânt de tinereţe 
Cum zumzetu'n amiezile de vară; 
Cresc plini răsurii'n margini de fânețe 
ŞI ncepe lujer de-amintire să răsară... 


Prin anii mulți os scrinu albi ai frunții 
Ca steblele de mintă la icoană, 

Cum în poveste țările şi munții 

Stau fără veac si fără de prihană. 


De dincolo de piatră şi de vreme 
Pornit-au oşti să'nsângere pe creste 
De dragul unui vis de crisanteme 
Şi dor de ţară verde şi poveste. 


Sub ruginite gratii de’nchisoare - 
Comori şi cimitire laolaltă - 

Ei duc în gând noroc şi sărbătoare 
Din ţara ta spre ţara lor înaltă. 


Sub bolți de-azur mireasmă albă” mparte 
Cădelniță de pace şi tăcere, 

Că dincolo de jertfe şi de moarte 
Ne-aşteaptă rumânească înviere. 


Vasile POSTEUCĂ 


Revista "Iconar", Cernăuţi. Anul 1, Nr. 9, 1936. 


RUGACIUNE 


Căpitan cu verde stemă de'mpărat 
Trece, mari, Goran nou descălecat... 


Creşte-mi, Doamne, veacurile'n nouă Ţară 
Cer aprins de brun legionară. 


Unde bat Carpaţii basmelor din coamă, 
Colo'n raiul ţării sărutat de Tise 
Lângă pragul unei alte lumi deschise, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 89 


Liturghii de rugă'n mânăstiri de pară, 
Vredniceşte-mi, Doamne, cântecul de ţară. 


Când vor cobori din vremi şi mânăstiri 
Crăişorii şi hatmanii cu ost. 

Şi-i vor sta de-a dreapta Mota şi Marin, 
Iar de-a stânga tot norodul carpatin; 

Când s'or ridica şi crucile, holoată, 
Să'ngenunche'n rugăciune ţara toată, 
Să-mi sărut icoana Ţării de topaz, 
Vredniceşte-mi, Doamne, cruce de viteaz. 


Vasile 1. POSTEUCĂ 


Revista "Iconar", Cernăuţi. Anul 11, Nr. 5, lanuarie 1938. Vezi și varianta de mai jos sub 


titlul “Rugă” apărută în revista “Falanga”, Anul IV, Nr. 26, 9 Decembrie 1940: 


v 


RUGA 


Creşte-mi, Doamne, veacurile'n noua Ţară 
Cer aprins de biruinţă legionară! 


Lângă porțile de soare şi de-aramă 
Unde bat Carpaţii basmelor din coamă, 


Colo'n raiul ţării sărutat de Tise 

Lângă pragul unei alte lumi deschise, 
Clopot de lumină şi Rarău de pară 
Vredniceşte-mi, Doamne, cântecul de Țară. 


Când va cobori din vremi şi mânăstiri 
Căpitanul, cu Legiunea de Martiri, 

Şi-i vor sta de-a dreapta Mota şi Marin, 
La picioare tot norodul carpantin, 

Să-mi sărut icoana Ţării de topaz, 
Vredniceşte-mi, Doamne, cruce de viteaz. 


Vasile I. POSTEUCĂ 
Revista “Falanga”, București. Anul IV, Nr. 26, 9 Decembrie 1940 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Drumul clin urmă al Căpitanului 


Pe braţe albe de suspine 

îşi duce neamul jertfa lui 
mergând cu pas de rugăciune 
spre groapa neagră de tăciune 
în urma Căpitanului. 


Merg Nicadorii, Decemvirii, 
merg legionari cu fruntea sus 
căci Căpitanul izbăvirii 

spre biruinţa mântuirii 

se “nalță astăzi ca lisus. 


Coloane verzi legionare 

îşi poartă veacul de dureri... 
destinul nostru trist ne doare, 
păşim cu pas de îngropare 
pe drumul marei învieri. 


Din fundul viselor sărmane 
amare lacrimi vin torent, 

dar noi nu plângem Căpitane 
mereu la cripta ta: prezent! 


Titus TENȚIU 


Revista “Falanga ” Bucureşti. Anul IV, Nr. 26, 9 Decembrie 1940. 


GÂND LEGIONAR 


Din pragul hotărârii legionare 
nu ne clintim şi nu ne vom clinti 
vom îndura orice cu resemnare 
ŞI paşii noştri glorii vor sădi. 


Că Dumnezeu ne cearcă şi ne bate 
de sângeră destinul românesc, 

noi ispăşim trecutul de păcate 

şi infamia celor ce hulesc. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Prin suferinți, prin muncă şi răbdare 
noi vom deschide zări de curcubeu 
st om câştiga întreaga împăcare 

a neamului român cu Dumnezeu. 


Cu frunțile scăldate de lumină 
stropim aghiazma marei înoiri... 
o lume nouă naşte din ruine 
purtând făclia sfinților martiri. 


În gând purtăm atâtea jertfe sfinte 
şi de-or veni iar vremi de umilinți, 
noi suntem viitoarele morminte 

În zorile totalei biruinţi. 


Titus TENȚIU 


Revista “Falanga”, București. Anul IV, Nr. 27, 25 Decembrie 1940. 


v 


PREGATIRE DE MOARTE 


Şi-acuma, Doamne, am rămas cu Tine 
să stau de vorbă. Inima-mi tresare, 

iar glasu-mi scade şi-i atât de bine, 
că'n răsuflarea Ta de-albastră glie 

mă simt ca păcuraru'n dulcea înserare, 
când somnul ni-i prieten şi'n cărare 
dulău îl aşteaptă cu lătrat de bucurie. 


Ca aburul pe codri, zarea 
uşor se pierde prin fereastră; 
aleargă 'n mirişti depărtarea 
sin frunze-i seara iar albastră. 


Curând va 'ncepe toamna fumurie . .. 
Răcoarea serii aspre mă 'nfioară 

şi-i'n aer ca şi când o liturghie 

s'ar pregăti. Vrea robul Tău să moară, 
Doamne. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 92 


Vrea'n arbori iar să treacă, iar în grâne 
să circule, spre lauda Ta, sin rouă 
să-şi aburească răsuflarea, pâne 

să-i fie inima, ca'n două 

să i-o frângi. 


Pătrund de-acum! apropierea 

de floare-a frunţii Tale înstelate, 

de-acuma inima, ca'n pieptu-mi slab mai bate, 
e-a Ta - şi-a Ta e şi tăcerea 

ce-mi urcă umerii cu aripi de eternitate. 


Odaia, Doamne, plină-i de tămâie 
ŞI, când veştmintele-Ţi adie 

ca vântul slobod la câmpie, 

Te simt trecând prin grâie 

ŞI prin veşnicie. 


Mi-i ca şi cum m'ar fi “nserat frunzişul 
pădurilor de fagi, cu cerbi sfioşi în ele; 
sunt seară eu, iar Tu eşti luminişul, 

în care-am semănat câmpii întregi de stele. 


E-un somn al ţărilor înalte, 

pe care nimeni nu-l mai ştie, 

că Dumnezeu s'a dus în veșnicie, 
iar eu la celelalte. 


Din mine ţară am crescut, 

azururi leneşe pe-a mărilor singurătate; 
pădure-am fost şi n'm crezut - 

şi hat de tarini ncarate. 


îmi ştie mineralul boarea gurii, 

mă poartă apa 'n glii legănătoare; 

la fruntea-mi, care-i ploi de soare, 
nicicând n'abate umbra stearpă a pădurii. 


Oare suntem altceva decât o seară - 
sau amiază, în care Dumnezeu 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 93 


stăpâneşte, şi nu sună mai clară 
inima, atunci, de sângele meu? 


E sufletul unora crin subţire 

de-argint cu fulguiri albastre de ninsoare, 
al altora - o albă mănăstire 

cu turle svelte, cari tălăzuiesc la soare. 


Văzut-am rânduindu- i casă 
mezinii - trupul Tău de foc 

să stea 'mlăuntru bine, can mătasă, 
iar lumea se mira de unde 
răsare-atâta busuioc 

şi boarea lui dece-o pătrunde. 


Dar cu m'am ostenit cărare 

uşorului Tău pas şi, totuşi, greu, - 

şi mult m'am bucurat că sufletul, prin care 
- ca'n veşnicie - trece Dumnezeu, 

a fost cădere'n lut sin timpuri înălţare. 


Păşeşte, Doamne, pe cărarea mea umilă 
ŞI codrii Ţi-or ieşi în cale, 

să-mi spună, filă după filă, 

istoria vieţii Tale, 


iar dimineaţa, de-i ajunge 'n rai 
cu mine - ne'nsemnat grăunte! - 


aşează-mi, Doamne, sufletu'ntre scai - 
lumina lor să-mi sângere pe frunte. 


Mircea STREINUL 


Revista “Gând Românesc”, Cluj. Anul VI, Nr. 5-12, 1938. 


Notă: Poezie destinată inițial publicării în revista "conar" dela Cernăuţi, dar care din 
pricina instaurării dictaturii carliste în Februarie 1938, a fost silită să-şi înceteze apariția... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 94 


HAIDUCEASCĂ 


Bade, cruce de voinic, 
Cruce de pământ despic: 
Mândră masă 

De mătasă 

Şi pe ea colaci de soare 
Şi ştergare, 

Mari ştergare. 


Fluier, fluieraş de fag, 
Scrie lună peste prag. 
Fluier, fluier de argint 
Scrie trupul pe pământ; 
Scrie'n lemn frumos de soc, 
Sprâncene de busuioc. 


Zână albă, 
Grea de nalbă. 
Înserare, 

Sub ogoare. 


Lângă somn, copac de lună. 
Noapte bună, 
Noapte bună. 


Mire, mire, 
Trandafire: 


La capăt de sat sărac, 
Pod de rouă peste veac. 
La marginea câmpului, 
Fluierele vântului, 
Cărănile sfântului. 


Teofil LIANU 
Revista “Gând Românesc”, Cluj. Anul VI, Nr. 5 - 12, 1938. 


Notă: Poezie destinată inițial publicării în revista ”Iconar” dela Cernăuţi, dar care din 
pricina instaurării dictaturii carliste în Februarie 1938, a fost silită să-şi înceteze apariția... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 95 


CĂLĂTORIE 


Cu sufletul în palme, ca arhangheli, vom veni 
Prin versurile-aceste simple, astăzi lângă voi, 
Tăcerile să le gonim din inimi în cimpoi, 

Cum toamna strâng în ochi ciobanu drumurile gri. 


În gândurile noastre va surâde Dumnezeu, 

Şi câmpurile albe, oglindite în azur, 

Vor ridica spre soare tânăr, sufletul mai pur 

Şi nu vom şti cum plânge prin ogradă traiul greu. 


În plete vor solfegia caişii melodii 

Şi buzele vor murmura spre stele rugăciuni. 

În codrii, cerbi vor spune basme iepurilor buni 
Și primăvara va aprinde albe simetrii. 


Ion ȘIUGARIU 


Revista “Gând Românesc”, Cluj. Anul VI, Nr. 5 - 12, 1938. 


Notă: Poezie destinată inițial publicării în revista "conar" dela Cernăuţi, dar care din 
pricina instaurării dictaturii carliste în Februarie 1938, a fost silită să-şi înceteze apariția... 


LEGIONARII CĂZUȚI 


Legionari căzuţi pe-a patriei altare 

Soarele vostru-abea acum răsare; 

În biruinţă vi s'a preschimbat osânda 

Căci jertfa vieţii voastre ne-a adus izbânda. 


Din trupurile voastre coborite 'n tină 
Vor creşte lujeri veşnici de lumină 
Să ne arate calea înainte 

În drumul drepturilor noastre sfinte. 


Legionari căzuţi, mărire vouă ! 
Pe voi se 'naltă România nouă 
Ce va urca mereu biruitoare 

Asemeni unui răsărit de soare. 


A, Viforeanu 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


LEGIONARI 


Din jertfa celor ce-au ştiut să moară 
S'a ridicat duh luminos în ţară 

Şi din a prigonirilor furtună 

Al biruinţii imn acum răsună. 


Legionari ne'nvinşi ai ţării sfinte 
Ne sunteţi azi icoane din morminte 
ŞI cu evlavie vă înconjoară 
Întreaga nație legionară. 


Porunca Căpitanului ni-i lege 
Şi inima ni-i către noul Rege 
Nădejdea biruinţii viitoare 

În lupta pentru dreptele hotare. 


Să ne-arătăm vrednici de 'naintaşii 
Ce ne-au purtat spre biruinţă paşii 
Si 'nspre victorie, tot înainte 
Legionari ai ţării noastre sfinte! 


A, Viforeanu 


VORBEŞTE SOLUL DIN SUCEAVA 


Eu port cuvânt 

din Tara unde în mormânt 
stă Cel ce-aice mia trimis. 
Nu am nicio poruncă 'n scris, 
ci-al meu Stăpân şi Voievod 
de veacuri îngropat în vis 

şi în mănăstiresc prohod, 

cu mare glas m'a rechemat 
din lut, şi cu oştean plecat 

al gândului Măriei Sale, 

la Putna am venit s'ascult 
îndurerata şi de mult 
voievodala Sa chemare. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Al meu Stăpân 

sub lespede cu slovă veche 

a plâns tăcut o noapte 'ntreagă. 
Şi nu puteam să mai rămân 

cu plânsu'-acela în ureche, 

că 'n el vorbia Moldova toată, - 
plângeau cu el străvechi altare 
şi toți vitejii care-odată 

râdeau şi se jucau cu moartea 
să făurească-o Ţară mare. 


Şi n'am mai aşteptat cuvânt 

cu glas din veac şi din mormânt, 
ci am venit să spun supus 

că 'n munţi bucovineni e plâns 
de Voievozi şi vechi oșteni 

cu visul îngropat în vremi. 


De-o să mai fiu 

ales să port stet domneşti 
şi grea solie din sicriu, 

voiu cere lui Ştefan cel Sfânt 
un paloş cu-ascuţiş de vânt 
din codrii noştri fără rouă, 
să-l dau în mâini împărăteşti 
ca să clădesc o [ară nouă. 
August 1937 


George IONAȘCU 


Revista “Universul literar”, București. Anul L, Nr. 1, Miercuri, 1 lanuarie 1941. 


PESTE ASTAZI, PESTE MÂNE... 


Peste astăzi, peste mâne, 

trece Neamul mucenic, 

peste vifor fără frâne, 

peste freamăt venctic... 

— Neamu', unde-a stat, rămâne: 
cremene pe plai voinic. 


97 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


y 


Trişte tremură, cernită, 

Neam — izbit de veac barbar: 
suflet sur de dinamită, 

inimă de-azur şi jar — 
frânt-ai pâne, 'n plâns stropită, 
cinei sfântului hotar. 


Facla-şi poartă sumbru geniu: 
drum Istoria 'ntoarce iar, 

Se cutremură mileniu. 

Vii, martirii mii răsar. 

— Trece astăzi, trece mâne.... 
— Neamul, unde-a stat, rămâne. 


Scrâşne graniţa călită, 

Jind rânjeşte — leat pândar. 
— Suflet sur de dinamită, 
inimă de-azur şi jar — 

tace jale împietrită — : 
„Treacă şi acest pahar !" 


Neamul, unde-a stat, rămâne: 
cremene pe plai voinic... 

— Peste vifor fără frâne, 
peste freamăt venetic... 

— peste astăzi, peste mâne — 
trece Neamul mucenic... 


George VOEVIDCA 


Revista “Universul literar”, Bucureşti. Anul L, Nr. 1, Miercuri, 1 lanuarie 1941. 


GI ONARUL 


Se svârcoleau în gropniţi voievozi, 
Gemeau vlădicii, în cripte, şi panduri. 
Ciolanele moţeşti trozneau sub bozii, 
Zarea murea, vântul cobea, oftau păduri... 


Prindeau din temelie să se mişte 
Parânguri şi rarăuri de granit. 


98 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 99 


Bejenii lungi şi bice de restrişte 
Izbeau din nou în Neamul oropsit. 


Şi mi-am lipit urechea de morminte 
Şi-am auzit cum ţiuie şi plâng. 
Şi-am ascultat, în băltăreț fierbinte, 
Ce greu oftează codrii când se frâng. 


i-am izbucnit atunci ca o vâltoare, 
Învârtejit din cremene de fier... 

În coastă am o pajură de soare, 

Pe umeri vifor duc, pe frunte cer. 


Mă'nchin spre Feldioare şi Rovine, 
Mă plec pe oseminte de rumâni. 
Tărâna cnejilor o port cu mine 

ŞI beau trecutul Ţării din fântâni... 


Când brațu-mi cade aprig ca o spadă, 
Pedepsitor de mişelie şi trădări, 
Senin rămân cu fruntea pe baladă 

Şi pe obraz aprind lumini şi zări. 


Biserici noi cu creştetul ca luna 
Din mâna mea răsar ca nişte crini. 
Cu târnăcopul meu despic furtuna 
Şi cu mistria mea zidesc Destin. 


Zâmbind, primesc şi temniţă şi roată 
Mucenicia o aştept şi-o cer. 

În temniţă lisus mi se arată 

Şi-mi oblojeşte rănile cu cer. 


Iar sângele de-mi picură pe Țară, 
Din fiecare strop creşte-un altar... 
Ler, Lerui, Ler, din jertfa legionară 
Înaltă, Doamne, - o Țară ca un har! 


Radu GYR 


Revista “Falanga”, Bucureşti. Anul TV, Nr. 22, Vineri 8 Noembrie 1940. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 100 


ȚARA 
uite-i !... 


arşi de soare, aspri, 'ndrăsneți, 
crainici iuți ai unei noui vieţi... 


ca printre fulgere, prin furtuni, pe sub grindini 
vin voiniceşte de pretudindeni: 

pădure mişcătoare de goruni nebuni, 

oaste făcătoare de minuni, 

cu vrere năprasnică, vie 

de-atotputernicie... 


feți-frumoşi ai unui nou noroc, 
cresc sprinteni, s'oțelesc, se răscoc, 
sub ceruri de plumb şi de foc... 


în foamea-i de faptă şi infinit, 
tara cu trup tîlhărit, 

cu inimă arsă, 

dîrză, mănoasă-i revarsă 
puhoi spre 'mpotriviri, 

peste porunci de sbiri, 

spre încleştări ce i-adastă 

pe cea mai înaltă creastă... 


ropp de străbuni, de părinți, - 

cu vreri, cu paşi fierbinți 

calcă prin timp, biruindu-l 

cu truda, cu'ndrăsneala, cu jindul... 


sub paşii lor iuți de-avangarde, 

piatra, pulberea scapără, arde 

şi drumuri de foc se rup, împărăteşte, 
spre-un aspru destin ce se împlineşte... 


tabere cresc, - veacul să-l clatine, 
peste tîngueli împietrite în datine... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


tabere cresc - vaste cetăţi, 

peste gemete şi strîimbătăţi, 

peste schilave răsmeriți de-altedăți, 
peste 'ntinderi de plecate capete, 


peste putrede robiri ce 'ncep să scapate... 


prin ierburi ca de cue, 

tabere, puterea năprasnică, sue, 
şi-o suc, 

pe muntele învins, despicat, 

pe care-l calcă, neîncetat, 
mers apăsat, 
mers încruntat 


de-opincă năzdrăvană şi bocanc ferecat... 


fruntea se'nfrăţeşte cu palma... 
flăcăi de bronz, în arşiţi, deavalma 
țişnesc, în cete, cu sîrg neînfrînt, 
ca din fund de pământ, 
ca din piatră, 
spre-o nouă, veşnică vatră... 
le simţi dîrjenia, din ochi, din falcă, 
din felul cum calcă... 
din patima for aspră şi idolatră, 
din pumnii de piatră... 
din foamea lor grea 
de cer si de mîine... 
din mersul lor: roib fără frîne 
spre-un uriaş altceva... 


sprintene sape 

şi tîrnăcoape 

schimbă trîndave alvii de ape... 

le 'năbuşe răsmerița ce creşte-potop... 
le vindecă mersul zănatic şi şchiop... 
pe urme de bălți cu ape schiloade, 
slobodă, glia fierbinte dă roade... 


ca 'n basm, biserici cresc 
din vis tineresc... 


101 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 102 


sună altfel, prin veac, 

toaca peste satul sărac... 
sună, 

răsună-a furtună 

ca o goarnă-nebună, 
mereu, 

peste inima neamului meu, 

peste zilele neamului meu... 


cu foame de lup 
drumuri noui rup, 
adînc, pîn' departe, 
peste stîncile moarte... 


meşteri, 

în repezi, năvalnice creşteri... 
ținte - 

dincolo de zarea ce minte, 

dincolo de blid şi cuvinte... 


nu-i furtună nebună, 
nu-i ploae de foc, 
să-i oprească pe loc... 
să-i oprească pe loc... 


dîrjenie fără 'nfrîngeri 

de flăcăi-îngeri, 

gata să treacă, aşa la noroc, 
prin gloanţe, prin apă, prin foc, 
să mute munte după munte, 
s'aprindă, să treacă, în frunte, 
să 'nfrunte - 

răsmeriţe crunte 

ŞI nenoroc... 


aceleaşi porniri îi adună 

oaste de gînd şi furtună, 

cu flintele, gata 'ncărcate, 

pentru cazne vechi şi strimbătate... 
cu svelte, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 103 


darnice şi ucigaşe unelte, 
din care ţîşneşte şi creşte 'ndrăsneaţă - 
o nouă viață... 


cerul, într'o zi, 

împărăteşte va răsplăti 

nemărginita lor învolburare, 

vrerea şi dîrjenia lor fără hotare: 

stîncile ce-azi paşii li-i rod, împărățiile de nisip şi de glod, 
ca mîine da-vor rod... 


paşii lor semeţi, în glia grea, 

urme fierbinţi vor lăsa, 

urme de foc vor lăsa, 

drumuri năprasnice de mergere vie 
spre slavă şi 'mpărăţie... 


din mulțimile oarbe unu s'alege... 
gîndul lui: rege... 

vorba lui: lege... 

vrerea-i: platoşe de neînfrînt... 
pasul lui: cutremur de pămînt... 


veacul, sub trăsnete, în sbatere grea, 
îi zice cum vrea, 
îl botează cum vrea... 


la masa de lucru adună: 

azurul văzduhului lîngă furtună 

şi lîngă-o inimă mai bună ca o pâine : - 
cruzimi de tigru, auzuri de cîine... 


noua lui limbă 

faţa tării o schimbă: 

grîul creşte mai plin din glia săracă, 
fetele se fac mai frumoase, să-i placă, 
flăcăii, pentru el, 

se'mbracă 'n muşchi mai tari ca de-oţel... 
pentru-o rază din privirea-i, ruptă, 
oricine-i gata, pentru el, să cadă 'n luptă... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 104 


bătrînii sătui de viaţă, ar vrea să mai trăiască 
să stee drepți la vorba lui împărătească... 


puşca, tunul, tancul, cu botul în tină 

i-se închină... 
pacea-i mai pace, războiul - mai crunt... 
pentru el sunt toate-aşa cum sunt... 
ochii lui cu mii de uitături de-o-dată 
străfulgeră şi scoală în picioare ţara toată.... 


se nărue tot ce-i putred şi rău 
sub furtunile destinului tău, 
pentru tot ce prin timp va rămîne, - 
ţară, cu altă faţă, 
ţară ce creşti îndrăsneaţă 
peste glod, peste ceaţă, 
peste azi, 
peste mîine, 
peste marea nesfîrşită de capete, 
ca un soare ce n'o să mai scapete... 


îndrăsneți 
de alte 'ndrăsneli... 
supuşi-rebeli, 
crîncen biciuiți de sîrg şi fierbinţeli, 
ben 
de alte poveţi, 
cu vreri ca pentru mii de vieți, 
cruzi pîn' la uitare de sine, 
pentru-un îndărătnic pas spre mai bine, - 
vom alege, vom bate mereu, 
drumul cel mai lung şi mai greu, 
pîn' ce-om simţi că opinca răbdării se crapă, 


pîn' ce-om vedea că urmele'n veac şi le sapă 
cu opinca la fel, 

bocancul nostru putred, rebel... 

pîn' ce 'ntr'o zi, 

spre zările aceluiaș ţel, 

pe creştete ni s'o topi, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 105 


de zăduful bătăliilor, - casca de-oțel... 


ieri: - stîrv... 

mîine: - sîngerări pe munţii aşpri pînă 'n vîrf, 
fără sudălmi, fără scrîşniri din dinți, 

cu genunchi de fier, cu tălpi fierbinți... 


pentru Paule de trup, rămase'n colți ştirbi şi goi 
ai stîncilor pe care crîncen le-am învins, 

nu ne-om uita, cu ochii făr' de nădejde, înapoi, 
n'om îngălbeni, înspăimîntaţi de necuprins... 


cu privire aspră, caldă, îndrăsneaţă -, 
vom privi prăpastiile, în față... 

şi pe marginile lor, colibe ne-om clădi 
din ceață şi din treceri iuți de vijelii... 


în fiecare nouă dimineaţă, 

fi-va mai aspră şi mai semeaţă, 
foamea fierbinte 

de-a răsbate 'nainte 

spre piscul eel mai ascuţit, mai nins, 
pe care încă pas de om nu l'a atins... 


în trăiri tot mai aprinse, tot mai vii, 
zi după zi, 
vom stăpîni din nou, din nou vom cuceri, 
- în împotrivirile ce hîrăe şi latră - 
cu vrere sălbatică, oarbă: 
fir de iarbă după fir de iarbă 
şi piatră după piatră... 


a sorții poruncă 

mantauă de flacări pe umeri mi-aruncă... 
spintecă veacul - flamură ruptă - 
năprasnicu-mi chiot de luptă... 


crîncene pofte mă pradă, mă muşcă... 
cînd, peste anii-mi lacomi şi netrebnici, într'o zi 
m'oiu poticni, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 106 


m'oiu prăbuşi - 
mina vreau să-mi împietrească pe puşcă... 
te-oiu cînta, te-am cîntat, 
prin veacul de furtuni spintecat, - 

pas de bocanc ferecat, 

în piatră lăsat, tăiat, 

pe unde-am călcat, 

pe unde-ai călcat ! ... 


în arşita de-amiazi 
creşte aspru miine peste azi 
şi peste miine: 
drumul de furtuni ce ne rămîne... 


paşi uzi... 
de-abia i-auzi... 
mii de spinări, de tălpi, pe schele... 
şi cutezante, pe căi fără număr... 
cot la cot 
cu-oţelul lor tot, 
cu cerul pe umăr, 
trece, în marş zdrobitor, 
cu veacul aprins sub picior: 
oaste năprasnică, sprintenă, verde, 
ce nici o bătălie nu pierde... 
ce negustori de gînd mişelnic 
şi de vorbe rele, 
hulit-au visul furtunos al patriei mele?!... 


îşi uită de pîine, de apă, 

de truda ce inima şi palma li-o crapă... 

vrerea flămîndă, nebună, ce-i mînă 

şi răgaz nu le lasă, - 

li-e singura stăpînă 

şi'mpărăteasă... 

milioane de paşi din genunchi de oţel 
samănă la fel, 
cu dărnicie după el, 

prin timp ca printr'o verde iarbă 'naltă, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 107 


oricare din aceşti vremelnici inşi, 
solari şi neînvinşi, 
ce cresc sburdînd pe şes, pe munte, laolaltă... 


pentru orice straşină valahă - nouă ori străveche, - 
unde-i pasărea măiastră: vorba fără de pereche, - 
poduri să ne-arunce peste vreme, peste zare, 
peste prăpastia cea mai mare?!... 


unde-i pasul mîndru şi buiac, 

drum să bată într'o ziuă ca 'ntr'un veac, - 
într'un sălbatic salt 

spre 'nalt, 

să răsbune dintr'odată, mersul nou de foc, 
atitea şi atîtea şovăeli şi putreziri pe loc? ! ... 


sus frunțile, cosaşi uriaşi ! ... 
coasele 'n zădufurile ce ne răscoc, 
să pară, pe cer, curcubee de foc... 


străfulgeră, ciocan!... 

izbeşte, tîrnăcop ! ... 

flacări să 'ngrop, 

să desgrob, 

sămînţă de foc, 

de foc şi noroc... 

din orice grăunte 

să crească - un munte... 
izbeşte năprasnic piatra mişea, 
scîntei să țişnească din ea, 
fulger să ne fie, soave ori stea, 
pentru truda cea mai grea... 


flăcăi dirji, pe brînci, 

drum spintecă 'n stînci 

către cea mai bună., mai izbăvitoare pîine: 
către ziua de mîine... 


pumni se desfac, se închid fierbinte - 
frunze roşii pe unealta ce nu minte... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 108 


creste în ei, se frămîntă mereu: 
soartea năprasnică a neamului meu... 


paşi... paşi... 

sprinteni, mărunți, uriaşi... 

paşi adunaţi, împletiți într'o zi, 

ca'n ajunul unor crunte bătălu, 

într'un lunatic marş, nebun, apăsat, 

spre zări sub care încă nimeni n'a călcat... 


de-o fi fulgerat să scapăt, 
printre chemări de goarne, 

mîine poimîine, - 

cine-o rămîne, 

puşca s'o joace, 
cazmaua s'o 'ntoarne? ! ... 


cine va, duce dornic, fierbinte, 
peste zări înainte, 
dîrz, dacicul drum pînă la capăt?!... 


latră cazmale deavalma... 
tresaltă inima, sîngeră palma... 


trudă mută, trează, surdă, 

la temelii de lumi ce se'mburdă... 

un veac putred se'ncurcă, se clatină... 
truda preschimbându-se 'n lege, în datină... 


'nainte |... 
'nainte |... 
vrerea iuţeşte braţul fierbinte... 


pentru primejdii noui, bocancii vechi mi-i ferec... 
creşte peste mine, peste timp şi 'ntuneric, 
sub fulgere - un mîine feeric... 


troițe, 
poduri, 
fîntîni 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 109 


cresc svelte din tinere mîni, 
în zile can lungi săptămîni... 


țara a cui e?!... 
timpul al cui eil. 
cine ne bate braţele 'n cue?!... 


'nainte ! 

'nainte ! ... 

trece fierbinte... 

cade, se scoală şi-aleargă spre faptă, 
calea cea dreaptă... 


brînca se strînge brusc ca pe-o puscă, 
pe unealta ce se smulge şi muşcă... 
zi de zi, 
săptămîni, 
an lung după an, 
ne'nfrîntă se sbate, sporeşte, asudă, 
cu milioane de genunchi şi de mîni, 
cu milioale de muşchi şi plămîni: 
truda zăludă 
izbînda zăludă 
cu 'ndărătnicie făr' de hotare, 
bate mai aspru, mai tare, 
bate ciocan năzdrăvan, 
din graniţă 'n graniță să se audă, 
țara uimită să te audă !... 


vîrtos, voiniceşte, izbeşte ! ... 
izbeşte, ciocan năzdrăvan, 

piatra să geamă, să se 'nspăimînte, 
fierul să 'mproaşte flacări, să cînte 
izbînzile muncii ne'nfrînte ! ... 


punți peste munți, 

pod lîngă pod, 

peste ape ce rod... 
dîrz, drumuri desnod 
prin piatră, prin plod, - 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 110 


pentru norocu-ți, năvalnic norod ! ... 


peste gropi de trufaşi arîndaşi, 
peste gropi de tîlhari cămătari, - 
plugule, tot mai aspru să ari, 
petec pustiu să nu laşi, 

bruş nezdrobit să nu laşi ! ... 


peste mişelnice morminte de hoţi, 
de hoţi şi netoţi, 
ară adînc, adînc cît doar poți ! ... 


căci e pe drum, 

un plugar cum altul nu-i să-i semene... 
după-al cărui pas ogor sălbatic n'o rămîne... 
plugarul năzdrăvan ce va ara prin foc şi scrum 
cu pas de fulger, cu braţe de cremene... 
plugarul-împărat, de mîine... 


pîine ca de piatră... 

lenea străveche "i latră... 

strigoi fără nume şi vatră, 

din scîrnava lor şatră, 

îi hulesc, îi latră... 

pentru drumuri noui ce'n stînci se rup, 
uită-ți foamea de lup!... 

uită-ți de tine, trup!... 

pentru-ale zilei de mîine cîntece - 
uitați-vă foamea sălbatică, - pîntece!... 


strînge-te 'n trăiri tot mai iuți, tot mai vii, 
năprasnică sete de-a stăpîni!... 
nestăvilită năvală 

de vrere imperială ! ... 


paşi de sudoare uzi... 
prin pulberea clipei i-auzi... 


ciocanul cîntă 
în pulpa stîncii cînd se împlîntă... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 111 


latră cazmale deavalma... 
plouă fruntea, sîngeră palma... 


veacul călit, frămîntat, 

şti-va pe unde-am călcat... 

tara, peste vremi, aduce-şi-va aminte 
de urma noastră fierbinte... 


timpul al cui e? 
al cui e? 
cine ne bate braţele 'n cue? 
ce ne'nţeles, neghiob nenoroc, 
putea-ne-ar vreodată opri iar pe loc: 
paşii de foc, 
gîndul de foc?!... 


vremea uriaşe, izbăvitoare biserică, 

de blid şi şovăeli îi desferică... 

din aceleaşi străvechi, oloage cuvinte, - 
sprintenă, 
nouă, 
fierbinte, 

îi îmbrînceşte 'nainte - 

o altă limbă... 


ţara se şterge la ochi şi paşii şi-i schimbă... 


Aron COTRUȘ 


HAIDUCEASCĂ 


de vreai, de nu vreai, 
crunt călău bălai, 
țara tot a mea-i... 
io i-s rob şi crai 
pe cuprins, pe grai 
ŞI ca 
îmi va da, 
de-i vrea, de nu-i vrea, 
dulci şi-amare poame, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 112 


să nu mor de foame... 
şi izvoare ncete, 
să nu mor de sete... 


îmi va da, va da, 

făr'a întreba 

încotro mă duc 

cu văz de haiduc: 
codri fără fund, 

unde să m'ascund, 
ceafă ca de iad 

lîngă orice brad, 

pe cer, sori destui, 
să-i pui căpătui, 
căpătui haihui, 

prin munții silhui, 
unde'n mila-i, Domnul 
mi-o trimite somnul... 
şi îmi va mai da, 

ca o mamă, ea, 

p'oi cîte voiu vrea, 
rănile să-mi spele, 

să nu mor de ele... 
rănile de foc 

să nu stau pe loc, 

de pe cale lungă 
moartea să m'ajungă... 


dîrz, din creastă 'n creastă, 
tundră de năpastă, 
pădurea: nevastă... 

vîntul: orb dulău, 

alergînd prin hău, 

latră iar a rău... 


ursita străbună, 
mi-a lăsat, nebună 
pentru totdeauna 
lumînare: luna, 
colibă: furtuna... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 113 


mers din stîncă 'n stîncă, 
răsuflarea-mi mîncă... 
cărări de văpae 
genunchii mi-i fac... 

mă strigă pe nume 

glas din altă lume... 
mersul ciung şi şchiop, 
unde să-l îngrop ? ! 

în ce hău afund 

rana să-mi afund ? ! 


cine te-a pus, din foc 
să-ți spinteci cojoc, 
să vezi, prin prăpăd, 
ce-atitia nu văd ? ! 


cine te-a 'nvățat 
încăpăţinat ? ! 

ŞI cine ţi-a spus 
să ţii fruntea sus?! 


când eram de-o şchioapă 
cei de peste groapă, 
strămoşi fioroşi 

ŞI iuți feţi-frumoşi, 
mi-au şopit în vis 

ce mi-e 'n stele scris... 


în sângele-ţi scrie, 
tot ce-o fi să fie... 
ce să-ţi pară rău, 
voevod peste hău, 
că eşti iar al tău ! 


viaţă, viaţa mea ! 

pe unde-oiu călca, 
cu inima grea, 

de răni să nu cad! 

pe rînd brad de brad, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


de mînă m'or duce 
pe poteci haiduce... 


culmile de nea 
şi întinderea 

vor îngenunchea 
înaintea mea... 


va simți şi piatra 

de ce-mi lăsai vatra... 
va simți şi glia 

că 10-1 port sola... 


va simți pămîntul 

că 10-1 port cuvîntul... 
că muri nu pot 

doar cu neamul tot... 


pe unde trec eu, 

cu răsuflet greu, 
neamul, mut, mă strînge 
la sînu-i de sînge... 

mă strînge şi plînge... 


pe unde treci tu, 
țara urlă: nu ! 

la gîndu-ți de gîde... 
şi de mersu-ți rîde... 


Aron COTRU 


Poiana - Braşovului, Martie”1938 


Almanahul ziarului "Cuvântul", 1941, Bucureşti. 


CORABIA VERDE 


Corabia se frământă şi se răsuceşte 

în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte 
şi apele cresc ca din hău năsdrăvane, 
căpitane! căpitane! căpitane!” 


114 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 115 


Învinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde 
parcă de-a pururi, corabia verde 
năprasnic muşcată de uragane, 
căpitane! căpitane! căpitane! 


Prin potopul ce zălud o răstoarnă, 
s'aud prin văzduh ca o goarnă, 
peste-ale mării nesfârşite noiane, 
poruncile tale de proroc, căpitane! 


Și iată, de odată se'nalță semeaţă... 
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă, 
peste-ale apelor titanice toane, 
corabia ta verde, o, căpitane! 


Zănatec aleargă prăpădul pe ape, 

tot mai aproape şi mai aproape, 

dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane, 
căpitane! căpitane! căpitane! 


Gata cu toţii să murim în picioare, 

pe marea aceasta ce crâncen ne doare, 
spargem talazuri, înfrângem bulboane, 
cu gândul la tine, o, căpitane! 


Lupta e cântecul şi biblia noastră, 

holde vor creşte de samulastră 

din cremenea oarbă, din pietroase mormane 
şi din sângele nostru, o, căpitane! 


Moartea însăşi de-ar sălta pe punte, 
sărire-ar fulgeriş cine s'o'nfrunte, 
printre mii şi mii de uragane, 
căpitane! căpitane! căpitane! 


Aron COTRUȘ 


Bucureşti, Mai 1939 


) _ Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Mişcării Legionare. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 116 


CU VULTORILE GÂNDULUI 


Cu vultorile gândului îți cauţi poftă, 
vorbă, - zănatică lotcă!... 

pe unde uitate undui 
nu bănui adâncul ce-afundu-1... 


în doru-mi mă 'mbuib, mă răscoc, 
mă mistui şi scad: 
brad 
peste-o fântână de foc... 


pe margini de hău, 
peste bine şi rău, 

cu viaţa mă joc, 

cu moartea mă joc... 


smuls din ale vieţii cătuş.... 
mi-o deschide, de-acuşi: - 
ce prăpastii ? ce uşi ? 
mâna neagră a clipei ce 'ntinde 
cea din urmă merinde ? |... 


Aron COTRUȘ 


Revista "Gândirea", Bucureşti. Anul XVI, Nr. 6, lunie 1937. 


TRUFAŞI, MIŞELNICI STĂPÂNI... 


trufaşi, mişelnici stăpâni! 
ozi 
va veni, 
cu aripi sălbatice de vijelii, 
când crunt ni-or scăpăra cazmalele'n mâni... 


atunci, 

atunci... 
smulşi, rupți din munci, 
ieşiţi din minți 
cu pumni fierbinți 
cu-oţelul nostru tot, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 117 


sdrobi-vom celor ce'n picioare ne calcă, 
bot scârnav după bot 
şi falcă după falcă!... 


Aron COTRUȘ 


Din vol. “Minerii”. Tipografia “Universul”, Bucureşti, 1937. 


BALADA DIN BUCEGI 


În sălbatece zănoage 

ape fierb adânci. 

Jnepii sue, greu, pe brânci, 
basmu'n văi se trage. 


Peşteri ies, sub râpi, să prade. 
Scapără ereti, 

când se scaldă dimineţi 
goale, în cascade. 


Urme de sălbăteciune 
pe coştile zac. 
Cetinele sună-a veac 
şi a rugăciune. 


- Limpede lalomicioară, 
pentru ce oftezi ? 

- Jos, la Cheia-Orzii, vezi, 
vulturii coboară. 


Dau târcoale în lumină, 
c'au aflat un leş. 

Părea floare de cireş 
fața lui mezină... 


- Ce băsmeşti, lalomicioară ? 
- Spun că vultur şui 

inima străinului 

a furat-o 'n ghiară. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 118 


Pajuri au scobit, flămânde, 
ochii unde, ieri, 

lăcrimară primăveri 

şi fântâni rotunde. 


Pliscul sfârtecă şi ghiara 
rupe'n măruntai... 

Către cearcăne de rai 
munții-şi urcă tiara. 


Brazii-şi clatină suspinul, 
zadele se sbat. 

- Spune-mi, râule 'ntristat, 
cine a fost străinul? 


- Nu 'ntreba ce-a fost şi cine 
Pieptul lui: pământ, 

iar obrajii hrană sânt 

pajurii haine. 


Vr un tâlhar la drumul mare 
poate va fi fost, 

sau drumeţ făr' adăpost, 
călător spre soare. 


Poate voevod cu spadă 
şi cu basm de fum, 
părăsit în toi de drum 
pasărilor pradă. 


Taina lui cine s'o ştie ? 
Nu-i decât un leş . 

Or s'o'ngroape codrii deşi, 
apa viorie. 


- Limpede lalomicioară, 
cu arginturi vii, 

taina lui dacă n'o ştii 

de ce plângi, amară ? 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 119 


- Eu plâng buzele-i închise, 
trupul ros de ploi, 

ochii lui cu gene moi 
ciuguliți de vise. 


Şi plâng mâinile lui, care 
astăzi nu mai pot 

să culeagă cerul tot 

într'o desmierdare. 


Radu GYR 


Revista "Universul Literar”, București. Anul XLIX, Nr. 36, 31 August 1940. 


ÎN ŢARA LOVIŞTEI 
În Țara Loviştei, 


descăleca bătrânul Lotru din Parâng, 

cu steme verzi şi zornăind din zale grele... 
Jupani de fier, cu veacul la oblânc 

şi cerul răzimat pe braţul stâng, 

veneau să ctitorească munţi şi stele. 


Clădiţi din vifor şi din promoroacă 
domnind în piatră, viscolind din ghioacă, 
urcau alături, printre fulgere şi stânci, 

cu cerbii şi cu ulii dimineţii. 

Se ploconeau pădurile, pe brânci, 

şi ei le mângâiaţi spinările adânci. 

Din pumni le ciuguleau, rotind, eren. 

şi li se gudurau, în drum, izvoare, 

să le sărute glesnele de soare. 


În veacu - acela de aramă, 
Sân-Pătru se da jos din Carul-Mare, 
umbla pe ţară, în dulamă, 

cu tălpi senine de mărgăritare. 


Şi mucenici desculți, cu mâini de iască, 
încinşi cu funii lungi de lună vie, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 120 


băteau în poarta cnejilor, crăiască. 
Jude 'ngenunchiau cucernicie 
pupând, smeriţi, fără voroave, 
mâinile vechi şi 'ngălbenite 

de drumuri, de luceferi şi ceasloave. 


Şi sfinţii iar porneau în ţară, 
să intre 'n câte-o mănăstire 
şi prin icoane să se-aşeze, sub safire... 


În Țara Loviştei, 

granitul se proptea în toroipane 

când lifte răbufneau peste fruntarii. 

Tulnice lungi chemau răstoace cu bulboane, 
cnejii sunau măciucile, arțarii, 

mistreţii, cremenea, slodunil... 

Se încingeau în trăznete şi stei, 

îşi luau pe umăr ghioagele furtunii 

şi fulgerau cu munţii după ei. 


Printre sbârlite coame de baltage, 
vâlvoi, Jugaştrii alergau peste viroage. 
Ursoaicele, cu pui sălbateci 

ardeau, betege, în bârloage. 

Vulturii 'n cer se năpusteau, zănateci, 
pitindu-se în raiul cu agate. 

Şi peşterile 'nfricoşate 

fugeau pe stânci, cu păru 'n vânt, 

sa se ascundă 'n piatră şi 'n pământ... 


Hei, Ţară - a Loviştei, 

unde-amurgiră criptele de cneji ? 

Unde - a murit pădurea de viteji ? 
Viforniţa şi ghioagele de smeu 

în care somn le-ai adormit atât de greu ? 
În care veac zac pulbere, uitare, 
parângurile ce luptau călare ? 

Cum de muriră curcubeele, gorunii, 
trăznetul, munţii, stemele furtunii ? 
Cum ? nimeni nu mai cheamă 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 121 


inima - aceia de aramă 
cât soarele, cât roata argintie 
de la caleaşca Sfântului Ilie ?... 


A putrezit şi pajura, sub zale, 

lângă ciolanele voevodale. 

Rumânii: sub zăvoare şi belciuge. 
Vipera suge. 

Sug viermii groşi cât bârnele, cât parii, 
sug veneticii şi tâlharii, 

rup halci de munţi şi 'nfulecă din soare. 
Căpuşe, coropişniţe şi fiare, 

jivine roşii, molime, jigodii 

sfâşie cer şi aurori şi zodii. 

Guşile lor flămânde şi puhave 

beau sângele domneştilor ceasloave. 
În vânătul, holbatul bereglej 

pier stâncile ce-au cătănit sub cneji. 


Moşnenii, 

roşi de vânturi, supţi şi goi, 

doar noaptea umblă - umbre de strigoi - 
şi plâng în trenţe hohote buimace 

la porțile bătrânelor conace.... 

La porțile bătrânelor conace, 

pe unde-au fost, în alte vremi, stăpâni... 


În coaste jerpelite de rumâni 

răni se aprind cu vâlvătae mare 

şi ard ca nişte felinare. 

Sub tălpile năvalei roşcovane 

se svârcolesc, umplute de urzici, 
mormintele cu voevozi şi cu vlădici. 
Sfinţii părinţi au îngheţat prin strane, 
moloz, cad mucenicii din icoane. 
Clopotniţe se darmă ca 'n blestem. - 


Şi zidurile gem... 
Și numai pravăţele gem. 
Şi numai râurile gem. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 122 


Şi doar topoarele mai gem, 
în Ţara Loviştel... 


Radu GYR 
Revista “Gândirea”. Anul XVI, Nr. 3, Martie 1937. 


Vezi şi “Balade prigonite” în “Universul literar”, Anul XLIX, Nr. 50, Sâmbătă, 7 Decembrie 1940, 
Pg.3, acelaşi poem fiind dedicat “Camaradului G. Racoveanu”. 


AŞTEPTĂM PORUNCĂ 


În Bucovina Ta cu vechi stejari 

Şi piepturi oţelite de prigoane, 
Batalioane de legionari 

Stau treji şi-aşteaptă ordin, Căpitane. 


Un semn aşteaptă toţi şi vor porni 
Să lupte pentru Tine mic şi mare 
Şi de n'or fi de-ajuns, s'or răscoli 
Și morții din morminte seculare. 


Că s'or schimba stejarii în flăcăi 

Cu piepturi largi şi frunți în cer înfipte; 
Vor hohoti de chiot munți şi văi 

Ca'n vremea voevozilor din cripte... 


Şi vor cădea duşmanii toți cum cad, 
Sub ascuţişuri aspre de topoare, 
Bătrânu nostri codri verzi de brad 
Trântiţi de poftele străine şi trădare. 


Cu fruntea'nsângerată'n lupte şi prigoane 
Aşteaptă codrii de stejari porunci de luptă, Căpitane. 


Partenie MUTESCU 


Revista "]conar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 5, lanuarie 1938. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 123 


MAI HORIA FRATE! 


Din Alba, de-aci de sub zid de cetate, 
măi Horia frate, 

lipeşte-ţi urechea de chinul 

ce-ţi frânse pe roată destinul!... 


şi-ascultă cum strigă, din codri la tine, 

un "Crai" gonit prin văi şi coline 

de pâclele urii. Învie avântul feciorilor tăi... 
Despică pământul 


şi-asvârle din el pe aripi de veac 
scânteia ţâşnită odată'n Albac. 

Măi Horia frate, 

hai, mişcă iar inima vremii uitate... 


Mai adu-ne-aminte de faptă... 

Şi pasul şi braţul şi pieptul şi glasul 
să sguduie plaiul... 

stejarii şi ulmii să-şi apere "Craiul"... 


Parângii s'alinte, 

cu cetini de flinte, 

'n victorii seninul... 

Iar Tara Română să-şi urce spre slavă Destinul. 


Zani ȚOLESCU-VĂLENI 


Revista "Iconar", Cernăuţi. Anul T1, Nr. 4, 1937. 


PSALMODIE 


Suflete, coboară, 

în bucuria lanului cu iară 
grâul Domnului răsare 

obraz de ţară nouă'ntre hotare. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 124 


Albină cu albină 

adună stupii cerului lumină 
ŞI seara va cădea 

răcoare pretutindenea. 


Rumâni legionari 
aprinde-or focuri mari 
din munte'n munte... 


Buciuma-vor prin codri şi văi: 
cât ţara, legiuni de flăcăi 
aşteaptă semn balaurul să'nfrunte. 


George ANTON 


Revista "]conar”, Cernăuți. Anul 11, Nr. 9, 1937. 


GRE £ 
Cred că pământul țării mele 


E-un dar ceresc, un dar bogat, 
Cum altora nu le-a fost dat 

Şi că el trebue-apărat 

Contra oricui în zile grele! 


Cred că trecutul nostru-i mare, 


Mai sfânt decât al tuturor; 
El dă speranța'n viitor 
Şi'n ţara asta e dator 

Să ni-l cinstească fiecare! 


Cred că în neamul meu sunt strânse 


Puteri şi daruri cum nu sunt 
În niciun alt neam pe pământ: 
În ele cred cam Domnul Sfânt 
Ce pe duşmanii noştri frânse. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 125 


Cred într'o lege strămoşească 


Ce ne-a fost platoşă si scut 

Din vremuri vechi, dela 'nceput, 
De când pe lume s'a născut 
Suflarea noastră românească. 


Cred că în limba noastră sfântă, 


Asa cum o grăiau părinții 
Pot să-şi arate rodul minții 
Sau tot amarul suferinții 

Şi cei ce scriu şi cei ce cântă. 


Cred într'o zi dumnezeiască 


În care toţi cei ce vre-odat' 
Poporul nostru l-au trădat, 
L-au urgisit, l-au împilat, 

Sau l-au jignit, au să plătească! 


Şi cred în ziua ceia 'n care, 


Legiunea biruind mereu, 

Va fi întâiul neamul meu 
Din câte neamuri Dumnezeu, 
Cu mila lui, lăsă sub soare! 


Mihai VĂLEANU 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 126 


"...Insula de mărgean a liricii barbiene reapare la suprafață, cu strania-i plutire gravă şi cu 
lumina ei îngândurată. Poemul inedit pe care-l publicăm aici, fecundat de inspirația 
legionară, e o îngenunchiere de imn, elegie şi legendă lângă moartea de baladă 
musceleană a unui camarad. Reînoit, cu vibrantă vigoare şi sunet tânăr şi larg, poetul Ion 
Barbu îşi ridică, astăzi, în proaspăta amiază legionară, verzile lui harfe adânci..." 


(Radu Gyr, "FALANGA", 18 Noembrie 1940). 


TINDĂ, RISERICEI DIN TOPÂNEŞTI 


Lui Radu Gyr 


Munte-al Muscelului: cetini 
Pe spartele pietre crăieşti, 
Domnescul râu să-l încetini 
La locul numit Jupâneşti. 


Anii mei tineri, ostateci 
Acelor nisipuri şi pruni 
Feciori se întorc şi sălbateci, 
Cu scurte nume de huni. 


Calul din nou peste cremeni 
Spre râu copitele trage - şi 

Să-înec târgovețul, asemeni 
Ei, Clarei, letinei din Argeş. 


Aşa cum apele Doamnei 

Prin Ponturi se-adună cu Padul 
Îi mân aceşti ani: anii toamnei 
La Stancu Ion, camaradul. 


Ca el, deslegat în cântare 
Prin plumbul sutaşului beat 
Ridic spre avare cântare 
Un suflet golaş de băiat. 


Picioare de capră Satana 
Apasă 'n platan spre-a mă pierde. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 127 


Grea însă, ca zaua şi stana, 
Va trage cămaşa mea verde. 


Ion BARBU 


Revista “Falanga ” Bucureşti. Anul TV, Nr. 23, 18 Nov. 1940. 


22 Septembrie 1G3G 


Măcel grozav a fost atunci în ţară; 
Cădeau flăcăi, dealungul şi dealatul 
Se împuşca poporul ca o fiară 
Casa dăduse ordin împăratul. 


Mureau voinici în temniți şi “nchisori 
Cu faţa la lisus şi Căpitan; 

Pe margine de drum cădeau feciori 
Loviţi în piept de gloanţe de duşman. 


Atâţia morți dorm colo la Predeal 

La Râşnov, Ciuc, la Râmnic, la Vaslui; 
Dorm legionarii somnul triumfal 

Cu ţara lor de-azur la căpătâi. 


E ziua lor de verde sărbătoare; 
Creştine, nalță-ţi Smirna rugăciunii 
Salută lung cu mâna dreaptă’n soare 
Că trec în marş, martirii Legiunii. 


Petre PAULESCU 
Revista “Falanga ” Bucureşti. Anul TV, Nr. 23, 18 Nov. 1940. 


CELUI NEVĂZUT 


Paşii Tăi semănați 

Au rodit asfaltul sterp în oraşe, 
Pas Tăi semänat au rodit 

Paşii Tăi de îngeri în verde cămaşe. 


N’au fost nicicând, nicăieri 
Ingropaţi paşii Tăi, paşii vii. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 128 


Inverşunarea niciunei stihii 
Pentru fulger n'ar şti temniceri. 


Crucile verzi, crucile prea verzi 

Au prins în lut rădăcini şi-au dat ramuri. 
Codri de cântece verzi: 

Ale mirilor Morții epitalamuri. 


Păpădii, păpădii de stele-ţi presară 
Sufletul celor ce “nvie când mor: 

Tu creşti din sufletul lor 

Cum cresc catedralele, tainic, din seară. 


Ion FRUNZETTI 


Revista “Falanga ” București. Anul IV, Nr. 23,18 Nov. 1940. 


CÂNTEC DE MOARTE 


Bun rămas, măicuţă obosită 

Viaţa n'a putut să mai ni ascunză... 
Ca un cântec plec din gură ‘n gură, 

Ca un foşnet plec din frunză ‘n frunză. 


Alte țări şi alte mări “nainte 

O să-mi râdă şi-o să-mi cânte de-azi. 
O să-mi fie liniste la creştet 

Liniştea viorilor de brazi. 


Mau sortit ursitele să plec 

Când rodeam mai bine trandafiri 
Zilele cu care-am râs cândva 
Prea au fost ca stamba de subțiri. 


Să-ţi aduci aminte când şi când 
Cât am vrut de moarte să m'ascund, 
Când va ninge plânsete talanga 
Şi-o răspunde codrul fără fund. 


Prea am fost de ceară, prea curând 
M'au topit luminile şi anii. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 129 


Prea am fost sortit pe vârfuri sure 
Să mă poarte "n fluere ciobanii. 


Bun rămas, mă cheamă nu ştiu cine... 
Bate vânt de toamnă şi apus. 

Aripile morții sânt stricate 

Vis mă urc, din ce în ce mai sus... 


Virgil CARIANOPOL 
Revista “Falanga ” Bucureşti. Anul TV, Nr. 23, 18 Nov. 1940. 


LOGODNĂ 


Târziu, în noapte, sunt şcolar; 

citesc frumos în carte, - cerul - 

şi (literă de aur!) culeg din pagini stele 

ca să le vărs în suflet ca roua'ntr'un pahar. 


În ierburi cântă-un greier; plăcută sonerie 
dar doarme dus şi n'o aude somnul... 

În noaptea asta, poate, Domnul 

a semănat un sâmbure de bucurie. 


Muri un om: căzu o stea; 

blând Domnul îl va binecuvânta, 
ori dracii'n iad îl vor conduce 

şi totul ţărnă fi-va, doar, şi cruce. 


Asa e moartea; simplă: 

cade-o stea, şi sună prundişul a os; 
atuncea-ţi serbezi logodna 

(bine'nţeles cu moartea) şi totu-i frumos. 


George CHLOPINA 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 5, 1936. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 130 


ECHINOX 


Pe tulpina trupulul tău dac 
requiemul toamnei, biblic rug, 
apleacă luceferi, ce desfac 
umilinţa din pământ şi plug. 


Răsăritul meu bucovinean 
în deşerturi de zapezi căzu - 
să te-astămpere cu odolean, 
căci în visuri nu te mai văzu. 


Stau în dimineaţă runele 
mânilor, albind în amintiri, 
limpezi, cum e pârgul prunelor 
lângă ţărmul nordic din priviri. 


George DPRUMUR 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 5, 1936. 


Epigramă 
Lui N. Crevedia: 


Poetizat-ai cremenea şi-amnarul; 

Şi credincios îți era versul, 

Dar când muri năprasnic "Calendarul", 
Ai prins în braţe "Universul" ... 


Vasile 1. POSTEUCĂ 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 5, 1936. 


"Dacă democraţia română ar avea numai genii politice, ea n'ar putea realiza nimic, deoarece 
sistemul este iremediabil compromis". 
EMIL CIORAN 


ARMATA DE ONE 


Armata de mâne, 
armata, care va muri mai frumos ca noi, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 131 


va ieşi înainte de luceafăr 
la boiul sângelui, 

iar noi 

vom privi, 

limpezindu-ne de zi 

ca nişte măguri. 


Mircea STREINUL 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul, Nr. 5, 1936, Călătoria omului. 


CURCUREU PESTE ȚARĂ 


Sus pe creasta codrului, 
cânta cuc nemângâliet. 
Adă arcul să-l săget, 

cu săgeata soarelui. 


Să-i muşc limba de argint 
şi să cânt în locul lui, 
peste ţara nimărui 

cu lumina pe pamânt. 


Îngerii de m'or afla, 
mi-or da apă ca să beu 
din ulcior de curcubeu 
şi tain de drum mi-or da. 


* 


Aici ogoarele se'nchid. 

La poarta stă jitar de brumă. 
Căderea stelelor fac sumă 
în coaja galbenă de blid. 


Închid vieacul între foi. 
Cocorii drumuiesc în lună. 
Şi calea-laptelui stă dună 
pe coale de albastruri moi. 


Teofil LIANU 


Revista “Jconar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 5, 1936. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 132 
CANTEC 


Albă, zare, culme, tiară, 
Piatra-Craiului lunată, 
roua visului te-arată 
frunte, frunte legionară. 


Înger verde, nestemată 
de icoană, cer, vioară, 
roua visului te-arată 
moarte, moarte legionară. 


Mari rusalii de agată 
şi bună-vestire, clară, 
roua visului te-arată 
biruinţă legionară. 


Fulger viu de stemă rară 
şi tâlhari striviți pe roată, 
roua visului te-arată 

țară, ţară legionară. 


Radu GYR 


Revista “Jconar”, Cernăuți. Anul 1, Nr. 7, 1936. 


CHEMARE 


Călăi ne omoară feciorii 

Şi munţii de brădet ni-s goi; 
Sculaţi, mucenici ai sudorii! 

Ne cheamă Legiunea'n război... 


Se scoală cei morţi din morminte, 
Că somnul li-1 sbucium mereu, 
Să-şi ducă stindardu “nainte, 

Că ține cu noi Dumnezeu. 


In marşul pornit spre victorii 
De-apururi ne-am prins camarazi, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 133 


Ni-i soarta cunună de glorii 
Şi haina de cetini de brazi... 


Ne poartă spre culmi Căpitanul 

Și- Arhanghel ne poartă de gând: 
Să'nfrângem de-apururi duşmanul, 
Tâlharii ce neamul ni-l vând. 


Să cadă ruinele”n două 

Sub pumn muncitor de miner. 
Să creştem măreaţă şi nouă 

O Țară a Gărzii de fier. 


Prin veacuri de strajă să fie 
Mormintelor noastre hotar 
Şi Țară de veci: Românie 
Cu verde destin legionar. 


Vasile 1. POSTEUCĂ 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul 11, Nr. 4, 1936. 


RASUNĂ PĂMÂNTUL LEGIONAR 


La Putna e tăcere... Doar brazii lin foşnesc, 

dar Ştefan iată că tresare din somnu-i 'mpărătesc: 
Mihai la el venit-a şi, falnic, Brâncoveanul, 
Traian latinul şi Horia țăranul. 


La sfat se-aşezară cu toți în altar, 

Iar luna trece albă şi fagii verzi tresar: 

în ţară jalea-i mare, neghina cotropeşte 
biserica şi neamul şi tot ce simte româneşte. 
Deodată, însă, un freamăt larg se aude, 
Ciumeti vine şi Grigor după el. 


Li-i fruntea palidă şi mânile li's ude 

de sângele vărsat de jidovul mişel 

Ciumetii spune: "Mărite Doamne, e jale pretutindeni, 
lăcusta jidovească pe ţară s'a lăsat, 

batjocorită-i crucea şi cad ca nişte grindeni 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 134 


minciuna şi hoția, ca 'n iadul blestemat. 


Robitu-ne-au jidanii şi ei ne sunt stăpânii, 

iar legea si credinţa răpitu-ne-au păgânii, 

ca viforul se 'ntinde pe faţa 'ntregii ţări 

îngrozitoare lepră-a mişelnicei trădări”. 

Un semn spre zare face Ştefan şi-atunci pornesc din dealuri 
armatele de fagi bucovineni, 

pornesc la vale pădurile ca râuri fără maluri, 

şi fiecare pâlc de fagi e-o mână de oşteni. 


De-a dreapta Codreanului, 

a Căpitanului, 

e umbra Ştefanului, 

iar de-a stânga lui, 

paloşul lui Mihai, al Viteazului. 


Luptă deavalma, 

cu spada, cu palma, 
legionarii 

şi stejarii, 

paltinii şi fagii, 
brazii noştri, dragii ! 


Deasupra sfântului pământ, 
face crucea legământ, 
unde-au fost doar mărăcini, 
să ne crească verzi grădini, 
unde-a fost neghină, 
mânăstire de lumină, 
unde-a fost bârlog uscat, 
verde umbră de 'mpărat. 


Pornesc stejarii şi se 'nchină, 
luptă legionarii vitejeşte, 

căci eu ştiu că unde-i astăzi tină, 
mâne-o ţară nouă ne vom creşte, 
româneşte, creştineşte. 
Căpitanul ne va duce 

spre biruinţă, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 135 


căci noi luptăm pentru cruce 
şi credință. 
N'auziţi cum răsună ţara, 


ca pădurea primăvara? 

Cum freamătă, ca lanul: 

TRĂIASCĂ LEGIUNEA SI CĂPITANUL! 
Mircea STREINUL 


Revista “Jconar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 5, 1937. 
POEM 


Țară nouă, cântec nou, 

- proaspăt sânge de erou. 
Peste brazi, cu glas de cântec, 
ploi de-azur în nou descântec; 
lângă murmur de izvoare, 
mândră ţară roditoare; 

spic de grâu cules l'amiază, 
ploaia soarelui să-l vază; 
cerul - mândru' cer stelar - 
depărtat şi nou hotar... 


* 


Pe mormânt cu iarbă multă, 
tara cântecu-şi ascultă: 

tara nou, cântec nou, 

- proaspăt sânge de erou. 


George CHLOPINA 


Revista “Jconar”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 9, 1936. 


COLINDĂ 


S'au proptit tus-trei, măi frate, 
sub un geam cam cât o palmă; 
(cearcă unul o sudalmă 

râd cei doi pe înfundate). 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 136 


Trei lumini s'aprind, măi nene, 
şi colinda cea măiastră 

o 'nfiripă sub fereastră 

trei voinici cu glas alene. 


„„„Colo'n staul Preacurata 
alăptează făt-frumos; 
Dän! s'ajungă la Hristos, 
cale lungă treierat-a 

crai din ţara cea de jos... 


Bani de-argint şi măr domnesc 
scoate-afară-acum mătuşa 
ŞI voinicii-i mulțumesc. 


S'a sfârşit: se'nchide uşa 
şi lin scârțâie zăvorul: 

„„„Adineaori colo'n staul 
s'a născut Mântuitorul... 


George CHLOPINA 


Revista “]conar”, Cernăuţi. Anul 11, Nr. 4, 1936. 


Nu-mi cunoaşteţi cântecele.!... 


La căsuţa-mi aciuită sub o coastă fumurie 

N'a stat mimeni, doar o clipă, - la căsuţa mea pustie. 

Pe la pragul ros de vânturi niciun singur trecător 

N'a trecut, să-mi bată 'n poartă şi să-mi zică din pridvor: 

- "Mă gândeam, cu drag, la tine... Au trecut cu-amarul anii!... 
Cum o duci?... Ce vremuri grele!.. Mi-am vândut şi eu plăvanu!" 


Obosit si dus pe gânduri, larg deschid greoaia uşă, 

Şi în noaptea plumburie, ca un giulgiu de cenuşă, 
Pipăind cu ochii zarea, mă opresc în prag si cânt: 
-Semeni frânţi, năieri de-o clipă între cer şi 'ntre pământ, 
Vă aştept de-atâta vreme, ca în nopțile cu lună, 

Când tăcerea peste crânguri tot mai spornică s'adună, 

Să Dram cu mine cântul de pe stele depănat: 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 137 


Murmurate rugi de clopot într'un dom de mult uitat. 

Semeni frânți sub zări de neguri, cum v'aş da 'n potirul gurii 
Sufletul, ca de pe feţe să vă iasă somnul urii; 

Cum aş vrea ca 'ntinse braţe peste voi să se petreacă, - 

Să ne strângem: nod de vrejuri, pe când plânsul ne îneacă. 
O, drumeţi, veniți în brațe-mi, să vă mângâi blând pe plete, 
Să simțiţi cum lemnul crucii vă alunecă din spete! 


Dar niciunul nu s'arată peste coasta fumurie, 

Ca să stea, doară o clipa, la căsuţa mea pustie. 

Niciun ins chemat de cântu-mi, alergând purtat de dor, 
N'a trecut să-mi bată 'n poartă şi să-mi zică din pridvor; 
-"O, străine, meiz de faguri, câtă vreme te-am cătat, 
Câte drumuri neumblate pentru tine le-am umblat, 

Am ajuns acum la tine, gârbovit şi plin de creţe, - 
Cântă, barde, cântă iară: să mă scutur din tristeţe!". 

Cu privirea umezită, în nădejdea aşteptării, 

În zadar întins-am braţe spre albirile cărării. 

Şi-am simţit, atunci, nădejdea cum în bocet se destramă; 
Iar privirea, stinsă rugă, s'a sfărmat din pisc de zări, 
Ghemuindu-se cârpită, în căuş de resemnări. 


A, da, 'mi ştiţi obrazul: spectru agăţând privirea 'n gol; 
Mersul: plumb ce se îneacă într'o gârlă de namol; 
Degetele încovoiate: sălcii prinse 'n scrum de glie, 
Rumegând singuratatea tot mai grea şi mai pustie. 

O, îmi ştiţi trudita fața, năruită de veghere; 

Pasii dibuind prin neguri şi lipsiți de mângâiere. 


Da, voi ştiţi că trupu-mi este ars, în hâd tipar de lut,- 
Hohotiţi. lar, - fruct de paria -, eu vă iert şi vă sărut. 


De mi-aţi şti comoara adunată de prin stele 

Cântecele, mă alină doar cu dorurile mele. 

Ce tresar, aripi de boare, şi plutesc spre cuib de geană 
Să rodească spartă roua sub pleoapele de stână. 

Nu-mi cunoaşteţi cântul, care-i adăpat în mângâiere. 

Ce se 'mbie către inimi, ca un fagure de miere. 

Nu-mi cunoaşteţi cântul: stele care beau din spuma mării 
Ca să-şi fluture năframa peste genele visării 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 138 


Şi de-aceea 'n nopți când luna, adormită 'n cuib de stele, 
Leagă brâu de nostalgie peste gândurile mele, 

Mă opresc şi plâng în preajma ruginitului zăvor, 

ŞI, în drum, poate doar plânsul va opri vre-un trecător. 


Mircea Ovidiu SAVU 


CĂPITANUL 


Duh de Arhanghel sfânt şi luminat, 
Străfulgerând în bezna constiinţei - 
Rod milenar şi copt al suferinţei 
Acestui neam deapururi împilat - 


El ne-a grăit să ne schimbăm osânda, 
Să năzuim spre Soare si spre Cer, 
Desi ştia, în sfântul Lui mister, 

Că astfel singur îşi rostea osânda. 


Dar fără jertfă nu e mântuire 

ŞI fără jertfă înviere nu e... 
(Christos Se răstigni, bătut în cuie, 
Spre-a mântui sărmana omenire!) 
Mise. fariseii, răii, zbirii, 

Toţi demonii acestei naţii, 

Desi poporul îl primea 'n ovaţii, 
Cârtiau şi îl meniau pieirii. 


Şi el primi, cu însăşi Jertfa Lui 

Să-şi mântuie poporul de obidă - 

Şi trupu-i fu 'ngropat sub pălamidă. 
Ucis ca şi un câine-al nimănui. 

Neam Românesc, ţi s'a sfârşit aleanul! 
Că iată, jertfa Lui a fost rodit... 
Ridică-ţi fruntea înspre Cer, smerit! 
Priveşte! Îţi învie CĂPITANUL! 
Dem. RASSARABEANU 

1940 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 139 


ORICAR — ARDEALUL 


Munţi sculptați în boltă-albastră, Primăvara verde’n trene 
Vă'mpletesc legionarii în cosiți de Cosânzene 
Horbotirea nestimată peste ochiul nemuririi 

Osanalelor din bucium, doine’n plaiul întregirii. 


Drept în piscuri luminate, peste albii sin ogoare 
Legiunile creştine scriu în veac slove de soare 
Și-ţi împodobesc cu stele şi rubine viitorul 

Şi în piatră legea Firii, treaz o sapă azi poporul. 


Val de-avânt pornit din Tisa, plug de gând peste ponoare 
Rezemat cu fruntea'n Nistru, durezi neamului pridvoare, 
Cum odată Dacul aprig în privirea lui de gruer 
Închega o"mpărăţie dintr’o turmă şi un fluer... 


Stau nădejdile “nşirate, perle pe răboj de vreme, 
Zile mari de sfinte glorii bat în suflet să ne cheme 
Şi din sângele lui Cloşca, Horia şi-a lui Crişan 
Azi descalecă la tine Craiul-Verde-Căpitan... 


Şi în urmă-l plivitorii plaiurilor noastre vin 

Pregătiți să smulgă spinii, plini de ură şi venin, 

Să-i arunce graşi de lene, să-i înghită foc şi pară 

lar în urmă brazdă nouă, tragă — “Totul pentru Țară”. 


Nichita MOȘNECUȚU 
Din vol. de poezii “Totul pentru Țară”. 


“Cuvântul Argeșului”, Piteşti. Anul 1, Nr. 18, 1 Mai 1936. 


PRAZNIC LUMINOS 


Praznic luminos, strălucit frumos 
Astăzi ne-a sosit şi ne-a" nveselit, 

Că Mântuitorul şi Izbăvitorul 

Cu trup s'a născut, cu trup s'a născut. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 140 


Raiul cel închis, azi iar s'a deschis, 
Şarpelui cumplit capul s'a zdrobit 

Şi strămoşii iară, din Sfânta Fecioară 
lar s'au înnoit, iar s'au înnoit. 


Îngerii cântau, păstori fluierau, 
Magii se'nchinau, toți se bucurau. 
Dar Irod era că se tulbura 

De naşterea Sa, de naşterea Sa. 


El îl căuta, voind morții-a-L da, 
Iar Pruncul lisus din ţară s'a dus. 
Fie lăudat, binecuvântat, 


In veacuri amin, în veacuri amin. 
1940 


TINEREȚE LEGIONARA 


Tinerețe legionară, albă, 

Urniaşe temniță de sânge, 

Sbor de argint destinul tău se frânge 
În lumina zărilor de nalbă. 


Hai spre culmi în iureş haiducesc, 
Ţară, Ţară, [ară de voinici — 
Veacurile se opresc aici 

Şi-alte drumeţii de veac pornesc. 


Cine porunceşte din adânc 
Tuturor să moară rumâneşte 

Şi spre zări, haiduc, călătoreşte 
Pe-argintatul slăvilor oblânc? 


Cine urcă, stăpânind destine, 
Frământând istoria în goană 
Peste moarte şi peste prigoană, 
Pentru vremea aspră care vine? 


Cine taie, spadă, voevod, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 141 


Drumul sângelui în roş pojar, 
Frate cu destinul băjenar, 
Pentru sângeratul lui norod? 


Tinerețe legionară, Tu, 
Treci peste fărâmele de veac 
Pentru neamul mare şi sărac 
Peste oastea care te bătu. 


Gh. Uscăâtescu-$0IMU 


Revista “Universul literar”. Anul XLX, Nr. 45, Sâmbătă, 2 Noembrie 1940. 


PĂMÂNT NEGRU, ÎN ASFINŢIT. .. 


Țărani scunzi, în zile prelungi, ară un pământ nesfârşit 
până vor da de-un cer împietrit 

unde cuțitul plugului să spintece'n două 

zorile muncii rodnice, nouă. 


Ara-vor câmpurile de la Răsărit la Apus. 
Brazdele-or fi drumuri pentru vieţile noastre, 
pentru glotaşii ce-au dus 

legenda pământului sub tâmple albastre. 


Îngerii transcriu cromolitografii cu cărbune 
pentru neştiuta satelor rugăciune 

întârziind cu veacuri sub pământ 

surâsul trist al celor ce nu sunt. 


Numai fumul hogeagurilor va mai cere 
iertare pentru plugarii răsăritului azurat. 
Copiii cresc în tăcere 

o inimă ca un sat.“ 


Teofil LIANU 


1933 


„Balacla oștenilor plecaţi" 


In nămiez de zi 
au plecat oştenii 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 142 


prin toamna poienii 
fără a trezi 


din grădini de stele 
dorul trist, tăcut. 
Nimeni n'a zăcut 
cu arma’n răstele. 


Drumul se lărgea 
ca’n păduri cuvântul 
îi chema pământul 
şi îi amăgea. 


Codrii s'au ascuns 
şi-au rămas ponoare. 
Unde-au fost izvoare 
ploile-au pătruns. 


De-au cătat spre sate 
satele-amurgeau 
drumul ce-şi croiau 
se surpa în spate. 


De stăteau pe ape 
apele secau. 

Câţi se'ncumetau 
nu puteau să-i scape. 


Şi-au cătat hotarul 
ŞI l-au tot cătat 
pân” ce-au înnoptat 
can cireşi amarul. 


De când au plecat 
norii albi — zăpadă — 
cresc fără să-i vadă 
prin colinzi, în sat. 


George PRUMUR 


“Revista Bucovinei”, Cernăuţi. Anul 1, Nr. 2, Februarie 1942. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 143 


DESGUSI 


Hai, huiduiţi poetul ce duce soarta voastră, 

înalt ca o tristeţe, descult precum un sfânt. 

Ştiu, limpedele-i cântec l-aţi spart ca pe-o fereastră 
Şi inima lui arsă i-o spulberaţi în vânt... 


A 'mgenunchiat grădina ca o rănită ciută, 
şi fumegă năluca albaştrilor ani sterpi, 
mai lâncedă ca balta de secetă băută 

pe fund cu putrezite şi duhnitoare ierbi. 


Prin pieţe vechi atârnă lungi ştreanguri pentru vise, 
spânzurători la pândă să gâtue lumini. 

Numai desgustul cântă călcând pe flori ucise 

peste maidane, printre străini. 


Şi sufletul grav trece pe străzile sonore : 
acest sclivist fante cu ochi de porțelan, 
o, ce burghez ridicul pentru tăioase ore 
ŞI ce sperietoare şi ce comedian... 


Vezi, la un colț iubirea zâmbeşte după noi. 
Haide, fetico tristă, arată-ne cangrena. 
Dudui amare, sterpe mirese, rupeţi trena 
de bal şi rochia albă svârliți-o în noroi. 


E prea târziu, prieteni, — prea multă beznă azi. 
Cine 'n surâsul vostru de frate să mai creadă ? 
Să strângem doar cenuşe în urne, camarazi, — 
pe ochi, pe mâini, se lasă o galbenă zăpadă. 


Domnul poet de-i tânăr, să ştie că apune 
luceafărul în slavă, beat de otravă grea... 
Ah, toată viaţa nu e decât putrezicime, 
scuipaţi pe orice floare, călcaţi pe orice stea. 


Radu GYR 
August, 1940 


Revista "Gândirea". Anul XX, Nr.1, lanuarie 1941. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 144 


MARELE MOTILAT 


(varianta originală) 


Sunt jumătate 'nsămânţat în lut, 
ciosvârte vii sădite în ogoare, 
prăsilă pentru veacuri viitoare 
şi rădăcini înfipte în trecut. 


Târâş, năluca hoitului sărac 

în cârji schiloadă trece peste vreme- 
şi umbra mea beteagă parcă geme 
ca o mustrare crâncenă din veac. 


Pe străzi de fum mă clatin ca un dric. 
Râd domnişori cu feţe ca faianţa 

şi se feresc să nu-mi atingă sdreanţa 
muierile muiate 'n borangic... 


Bicisnici plozi, — be umeri de slugoi, 
cuconi scopiţi, gângave rămăşiţe, 

vi-am dat un cer înalt peste troițe, 

iar voi călcaţi luceferii 'n noroi. 


Vi-am dat un Neam ca un iconostas, 
şi-aţi pângărit icoanele senine. 

Ah, Țara mea, aş vrea să 'ngrop în tine 
şi braţul ăsta care mi-a rămas! 


Radu GYR 
Revista “Gândirea”, Anul XIX, Nr. 7, Septembrie 1940. 


Voi, Mota şi Marin 


Din cripta sfintelor tăceri 
Voi! ce ap murit pentru credinţă 
În chinuri aspre şi dureri 
Priviţi în spre a noastră biruință. 


De ce şedeți şi nu veniţi 
In hora Neamului român? 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 145 


Vă cheamă frații cei iubiţi, 
Scăpați din gura neamului păgân. 


Vă plânge astăzi țara 'ntreagă, 
Brăzdată cu mormintele de frați; 
Vă plâng copiii fără vlagă 

Căci de vrăjmaşi sunt răzbunați. 


Noi suntem singuri azi, 

Dar duhul vostru ne veghează 
Veniţi! Vă cheamă miile de brazi, 
Vă cheamă astăzi ţara trează! 


Gheorghe C. ROUA 
Revista “L uceafărul ”, Anul VI, Seria 11, Nr. 1-12, Oct-Dec: 1940. 


HAIDUCEASCĂ 


Frunză tremurată'n vânt, 
Codru primenit în cânt. 


Pe cărări, sub crengi plecate, 
Suie cântec de dreptate, 

Iar din umbră si hățiş 

Au ieşit la luminiş. 

Chipuri mândre de flăcăi, 

Să coboare peste văi. 


În ochi grei de chillimbar 
Poartă sulițe de jar. 
Pumnul strâns pe buzdugan 
Şi credința'n Căpitan. 


Vor s'aprindă 'n cer şi soare 
Steaua unui neam ce moare. 
Stea de flăcări, bob de rouă, 
Țară verde, ţară nouă! 


Aurel HOLIRCA 


Revista Jean art, Cernăuţi. Anul 1l, Nr. 4, 1936. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 146 


STIH PE O CRUCE 


"Am dăltuit aicea o troiță pentru semne 
şi-am scris cuvinte pentru-azur şi fer, 
prin frunte de prigoane, în platoşe de cer, 
am rânduit hotare'n istorie să'nsemne. 


La ctioria noastră, Rumâne de cândva, 

să-ți împleteşti credința pe drumuri de uitare, 
baladele haiduce în înfrunziri de soare 

tu să le cânţi din humă pe aici, pe undeva. 


Am încrustat aceste cuvinte pentru veac 
şi-am socotit ca neamul, pe lespezi de altare, 
să cânte stih şi daltă de temniţi în serbare 
predoslovind în hronici să scrie'n sânge dac." 


C-tin PÂRLEA 


Revista "]conar”, Cernăuți. Anul 1, Nr. 9, 1937. 


Două comentarii la Poeme într'un singur vers de Ion Pillat 
Primăvară 


Livezi în floare, cucul, munţii ninşi, alt cuc, departe, 
Trec stoluri de balade, dumineci, prin cătun, 
Adună, fete, hora, încinsă'n plai străbun 

Și'nalță n lume, cântec, de dincolo de moarte. 


Țară 


Balauri, munții vineți, păziau cetăți de-argint 
Crescute peste vreme cu dunări în zăvoare, 
Iisus şi-a strâns oștirea şi'n lan de mărgărint, 
A ctitorit din jertfe o ţară ca un soare. 


Vasile POSTEUCĂ 


Revista "]conar”, Cernăuţi. Anul 11, Nr. 8, 1937. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 147 


CONDAC 


Înalţă-te, prea îndurate, 

Şi scoate-mă din iad şi întuneric, 

Din groapa 'n care zac ucis 

De multele-mi şi grelele păcate, 

Mă izbăveşte, după cum ai zis, 

Mă soarbe 'n saltul cel feeric 

Al Învierei Tale, o mă scoate 

Din hruba neagră, de necurăţie plină, 
Mă milueşte, Doamne, de se poate 

Să intre 'n aşa noapte şi gunoi a Ta lumină! 
- Am coborit odatăn omeneasca tină 
Şi 'n fiecare zi de veacuri multe 

Cobor pentru acei ce vor să mă asculte 
În mii şi mii de-altare, în potire 

Şi nu pentru-al lor aur şi safire 

Ci pentru buze întinate, însetate 

De nesecata-mi, vie Bunătate! 


Virgil ZABOROVSCHI-FLOREA 


Revista "Gândirea". Anul XIX, Nr. 7, Septembrie 1940. 


Bună tară, mulți tâlhari 


Mănoasă-i ţara ta, Române, 
Mănoasă precum nu e alta: 

Îi gem ogoarele de grâne, 

De crapi de aur geme balta; 
Ştiuleți potop de grei ca plumbul 
Îţi dărue mereu porumbul 

Se frâng de rod păduri de poame, 
Podgoriile-ţi dau din plin 
O'ntreagă Dunăre de vin; 

Iar tu, Române... mori de foame! 
Te-ai întrebat de ce, Române, 
Săracă vatra ta rămâne, 

Când ţara ta, atât belşug 

Adună, toamna de sub plug?... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 148 


O, nu! Tu rabzi mereu şi taci, 

Cu soarta-ţi vitregă te'mpaci 

N'ai nici urechi, nici ochi, nici gură; 
Năuc, te uiţi la cei ce fură 
Şi'ncovoiat, ca toți plugarii, 
Muncegşti din greu, să'ngraşi tâlhari! 


Vasile MILITARU 


COTEAZĂ!.. 
Cutează!... 
Alege-te din miile de strâmbi şi de netoți... 
Cutează!... 


Şi pentru marea ta amiază... 
Mu muntii uriaşi din calea zărilor, - 


De poți!... 


Aron COTRUŞ 


MOARTEA CLOPOTARULUI 


Camaradului Radu Gyr 


Peste umeri iarna-i s'a urnit, 
Pălăria veche-i ca o turlă, 

Şi întotdeauna 'n asfințit 
Lupii anilor din tinereţe-i urlă. 


Stă lângă icoane, spune rar 

De Sângheorghe, lângă alba scară. 
Calul scapără 'n copite din amnar 
De s'aprind făcliile de ceară. 


Urcă sărbătoarea trepte grele 
Ochii lui se'nalţă 'n frânghii sus: 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 149 


„„„Poate odată rătăceau pe mări acele 
Lungi corăbii şi umbla pe val lisus. 


Mâna lui cu degete betege 
Strâns apucă funia mereu 

bi se duce prin cetăţile pribege 
Pe la casele sărace Dumnezu. 


Tot aşa o viaţă 'n turnul rece 
Ciocănit-a pentru îngeri cânt cu sârg. 
Dar de-aseară o stea departe îl petrece 
Şi bat clopotele singure în târg. 

AL. RAICU 


Scrisoare de la Majaclahoncla 


Pentru Mihai şi Gabriela 
Copiii mei, din zarea de departe, 
De unde numai Dumnezeu cuvântă, 
Vă scriu, pentru viaţa voastră, carte 
Urzită tot din slovă sfântă... 


Tăticul vostru a plecat, odată spre Apus, 
Să poarte luptă pentru Dumnezeu şi cruce. 
În graba mare, însă, nu v'a spus, 

Cât timp va sta şi unde se va duce... 


Când anii vi s'or aduna cunună, 
Veţi înţelege drumul meu îndepărtat. 
Odată, cartea mea o să vă spună 
Spre care zare am plecat... 


De acolo dragii mei, din ţara de departe, 

Eu voi veghea, să fie viaţa voastră sărbătoare. 
Deşi e lung, copiii mei, nu ne desparte 
Drumul. Că dorul meu e mare... 


Bunicul mâine să vă scrie, 
Din fapta voastră, imn de slavă. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 150 


Să creşteţi, tare, altă Românie 
Şi să vă fie ţara dragă... 


Să vă rugaţi, cu mama, la Icoană 
Îngenuncheaţi, în fiecare seară. 
Să plângeţți pentru fiecare rană 
Din câte ard, acum, în ţară. 


Copiii mei e ceasul de plecare, 
Se-aud chemări şi glasuri sfinte. 
Pentru destine legionare, 

Eu vam lăsat, învăţăminte. 


Să fie viaţa voastră primăvară, 
Sădită'n măreție şi poveşti. 

Să ridicaţi, viteji, o nouă ţară 
Pe plaiurile noastre strămoşeşti. 


Copiii mei din zări legionare 
Îmi zboară gândurile, - roi. 
Să ştiţi, în ceasul de plecare, 
Tăticul s'a gândit - la voi. 
Valeriu CÂRDU 


Revista”“Cuvântul Nou”, Satu-Mare. Anul 1, Nr. 12-13, 13 Februarie 1937. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 151 


EA PEPE PEPE PP PP PP PP PS PA 


RADU GYR 
POEME INTERZISE 


Revista “Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 39, Sâmbătă, 21 Septembrie 1940 


hee Men Men Me Me Me Wë VE GE AM KÉ Nee e 


UN PIERSIC MA CĂUTAT ACASĂ ” 


Veni, din nou, o altă primăvară 

şi s'a uitat pe geamuri somnoroasă... 
— Un piersic, domnule, vă caută afară 
şi'ntreabă de-l puteţi primi în casă. 


Dar nimeni nu răspunse. Praf, uitare. 
Şi prourul albastru de la uşă, 

în zi de Sfântul Gheorghe pus în soare, 
s'a prefăcut în flamuri de cenuşă. 


Numai fereastra a oftat, 

rămasă cu braţele deschise îngereşte... 
Un piersic alb mia căutat acasă 

şi-a plâns, la geam, că nu mă mai găseşte. 


Stins de tăceri, bătut de ploi haine, 
pluteam departe'n fum, ca o nălucă... 
De-atuncia, orice prour se usucă 

şi'n van întreabă piersicii de mine. 


® Poezie care trebuia să apară în numărul de Paşte din 24 Aprilie 1938 al “Universului Literar” şi 
care a fost oprită de cenzură în urma arestărilor de legionari din 17 Aprile, acelaşi an. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 152 


DIN ÎNCHISOARE 


amintirii lui Traian Cotigă 


Afară sună goarne lungi de soare. 
Resfiră visul harfa lui albastră. 
Când zarzării dau buzna pe fereastră 
lumina sburdă, lipăe şi sare. 


Femeile — lunate violine — 
adună'n trupuri muzici şi potire, 
fosforescența zilelor marine 
şi-a serilor suavă unduire. 


Iar cântecul luminii triumfale, 
incendiind grădinile-azurate, 

se sparge 'ntr'o risipă de opale 
ca un imens havuz de voluptate. 


În calzii ochi se rotunjesc zefirii 

şi vinul inimilor spumegăn pahare. 
Afară-i vis. Chimvalele iubirii 
se-acoperă de roze mari, solare. 


Afară-i Soarele. Ascultă viaţa. Fierbe 
şi arde verdea ei mediterană... 

Dar noi călcăm pe'nsângerate jerbe 

ŞI or'ce roză pentru noi e-o rană. 


Şi or'ce cântec pentru noi e dinte 
de şarpe 'nfipt în coastele avide. 
Femeile visate'n noi, fierbinte, 
sunt rai de mătrăgună ce ucide. 


Lumina, pentru noi, venin amar e. 

Şi pentru noi Iubirea de mătase 

Şi țărm de lungi chemări şi chiparoase 
pe care l-am pierdut în depărtare. 


Şi noaptea e pucioasă'n noi prelinsă. 
Şi stelele ne bat în carne cue... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Pe Drumul-Robilor făptura noastră sue 


topită'n lacrimi, pulbere aprinsă... 


Şi-aşa, cum după gratii sin cătuşe 
încet, încet, ne preschimbăm în ceaţă, 
în pumni ne strângem propria cenuşe 
şi-o risipim în patru vânturi, jucăuşe, 


spre Cântec, spre Iubire şi spre Viaţă. 


POEM DESPRE OSÂNDIŢI 


D-rului I. Weselowschi 


Ne vizitează numai gardianul şi febra. 


În aer trosneşte ceva ca un putregai. 
Poate lumina? Poate un gând? Erai 
atât de frumos, tinere, odinioară. 


Cine-a făcut viaţa din moloz şi şindrilă ? 


Fiece dimineaţă e o fântână amară 


din care-am scos ciutura plină cu argilă. 


Săptămânile s'au lichefiat: eleştae 
fără de țărm, veninoase, duşmane. 
În pumni am stins solstiţii de văpae 
şi'n piepturi am strivit cicloane. 


Răstigniți pe rogojini şi'n genune, 
lacrima vine ca din putrejune... 


Prin ferăstrue Toamna-şi trimete paraginile 


catapetesmelor ei aurite şi sparte. 
Unul vrea să citească, dar paginile 


nu se întorc. Au murit sub degete moarte. 
Literele au murit şi ele, acolo, în carte. 


Fruntea altuia cade ca o aripă 

în palma uscată de pergament. 

Un altul îşi scuipă, cleios, pe ciment, 
trecutul băut, amar şi adânc, din pipă. 


153 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 154 


Ochii celuilalt pleacă. Se pierd în vedenii, 
caice subțiri spre un leneş arhipelag. 

Altul ciopleşte în lemn smerenii 

şi o Madonă zâmbeşte, oval, subt briceag... 


Tavanul curge, necontenit, peste frunțile noastre 
şi se duce departe, departe, în osândă. 
Amintirile stau pitite, prin colțuri la pândă, 
pantere albastre, 

gata să ne rupă, să ne sfâşie, 

în ghiare, carnea cenușie... 


Şi cum, 

în dormitorul amurgit, 

vreunul oftează, 

ceilalți încep să'njure ori să râdă, silit, 
şi-obrajii lor pâlpâe şi se fac aurii ca o rază. 


Târziu, 

adormim în arşiță de vise ucigătoare, 

ca să scrâşnim prin somn Şi să strigam în dogoare, 
cu pumnii strânşi, cu gâtul rănit, 

câte un nume iubit. 


Atunci, femeile noastre plutesc în dormitor, 
subt scoarțele vinete se furişează uşor 

şi, lenevoase, lunecă lung 

de-alungul coapselor noastre care ne dor, 


ne otrăvesc şi ne străpung... 
M. Ciuc, August 1938 


SOARTA 


lui Petre Tocu 


Seceta trecu zăludă 

şi desculță şi săracă. 
luna’n sat, pe uliți joacă, 
goală ca o paparudă. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 155 


Stă veninum mămăligă. 
Numai bozii. Din urcioare 
bem doar lacrimi şi dogoare 
cerul gurii să ni-l frigă. 


Ard amiezele răscoapte. 
Taica, dus de zece ani, 
s'a făcut urzici şi noapte 
şi trifoi şi bolovani. 


Maică, fiul tău cel mare 
zace'n ocnă la Aiud. 
Avea fruntea ca o zare, 
Ochii verzi ca un agud. 


Cică l-a pârît primarul 
că scornise răsmeriță 
şi strânsese la troiță 
tot oftatul şi amarul. 


Pe mezin, de Ziua-Crucii 
l-au răpus, în drum, jandarii, 
I-au ucis în piept lăstari, 
i-au stins mierlele şi cucii. 


Ne cânta la şezătoare 

doine lungi, cutremurate, 
despre pâine şi dreptate, 
despre o Ţară cât un soare... 


Geme vremea la ulucă. 
Cu priviri secate, duse, 
uite, maica se usucă 
sub jelanie şi tuse. 


Părul alb ca un Crăciun, 
fața: frunză de tutun... 


Azi la poarta plânsului, 
la uşa bordeiului, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 156 


plânge Maica-Damnului 
Ca o floarea-soarelui... 


SURGHIUN 


lui Dorin Hasnaş 


Prea-şi răsvrătea, de mult, fruntea semeață 
boerul tânăr iute ca hangerul. 

Frigeau sub gene chiciura şi gerul, 

mânia lui tuna ca o sâneaţă. 


Surghiunul mi ţi-l roade şi-l mănâncă 
la mănăstirea neagră şi pustie, 
Scobita jos, sub lespede, adâncă, 

îl sfârtecă vrăjmaşa lui chilie. 


Din mucegai ies cârtiţe buimace 

şi broaşte moi ca lintiţa jilavă. 
Toamnele scuipă'n groapa lui băltoace 
şi-aprind pe zid o Precistă suavă. 


Putredă-i, ziua. Noaptea: mătrăgună. 
Și când adoarme'n lacrimi şi dogoare 
vânează'n visul lui mistreți pe lună 

şi fură jupâniţe din pridvoare. 

Tismana, Mai 1938. 


CÂNTEC DE TOAMNĂ 


lui N. Manzatti 


Dormi copilul mamei, nani, nani, 
a plecat şi ultimul lăstun. 
Ruginiră iar salcâmii şi tufanu, 
şi din temnita în care-l surpă anii 
nu s'a mai întors tăticul bun. 


Dormi copilul mamei. Toamna plânge, 
desgolindu-şi umărul rănit. 
Cade frunza toamnei, cade şi se frânge. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 157 


orice frunză pare inimă de sânge, 
şi tăticul nu a mai venit. 


Nani, nani, mâini de crin plăpânde... 
La fereastră păsări plâng şi ploi. 
Lupii beznelor rânjesc afar' la pânde. 
Țara toată-i numai temnițe flămânde, 
şi tăticu-i smuls de lângă noi. 


Nani, nani... Tata nu mai vine. 
Maica stă cu sufletul răpus. 

Cine să-ţi mai spună basmele, şi cine 
să-ți sărute, seara, pleoapele senine ? 
Maica plânge şi tăticu-i dus. 


L-au svârlit în temniță duşmanii 


pentru sfânta-i lege din străbuni... 

Or să treacă peste tâmpla noastră anii, 

să creşti mare puiul mamei, nani, nani, — 
Neamul şi părinții să-ți răzbuni ! 


MARAMURE $ 


lui Petre Bolintineanu 


Vite, munţi, rumâni, 

argățim şi slugărim pe la jupani. 
Veneticii ne-au băut până la iască, 
râpă rea oftatu'n piept se cască. 


Codrii, cerul, basmele, 

îngenunche, lângă noi, cu fruntea'n praf. 
Cu harapnicul la brâu ca un vătaf 

se bălăngăne stăpânul în caftan, 
burduhos şi cu zulufi şi roşcovan. 
Soarele-i şi el bătrân zaraf. 

Viaţa: lipitoare de catran. 


NI-1 făptura ardicată din obiele, 
din pecingine şi câlți. Din sdrente plânse. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Coastele domneşti bătute'n stele 
cine ni le-a stins ? Cine le frânse ? 
Că ne scârţâe ciolanele sub piele, 
osii ruginite şi neunse. 


Peste os de voevozi şi peste gropi, 
suge guşa viperii, umflată. 

Ne'nfig liftele în carne târnăcop, 
Der de plug ne'mplântă'n beregată. 
Şi sub măgurile unde, altădată, 
călăreau pădurile albastre 

pe-a bourilor de foc spinare 'maltă, 
sinagogile din coapse tinere tresaltă 
peste măduva şi junghiurile noastre. 


Când, sărac, ne coace jerăgaiul 
mămăligile de bozie şi smoală, 
soarelui i-am smulge tot mălaiul, 
de Crăciun să-l clocotim în oală. 


Ziua o 'noptăm, la geam, cu pae, 

să nu scoale pruncii din copac. 

Limba hornului flămândă, de funinge, 
sarea neagră-a cerului o linge... 


De-am avea opinci în fier turnate, 
drept la Rai, pe pravăţe de lună, 

la Sân-Petru am porni cu jalba'n mână, 
să ne facă Dumnezeu dreptate ! 


Munţii, 

sfârtecați în măruntae ca de-o ghiară, 
rupti şi cu rărunchii scoşi afară, 

vor şi ei să plece'n Ţară, 

pân'la Vodă, Cel cu pragul de safire, 
ca să ceară de pomană desrobire... 


Nici o stea nu vine. Nu se 'ndură 

nici un înger pe la poartă să ne treacă, 
în bocceaua inimii, săracă, 

să ne lunece un zâmbet de prescură. 


158 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 159 


Numai noaptea, când, sdrobită, carnea geme, 
fruntea-aprinde vis de răzmeriță. 

Vulturi mari de cremene şi-arşiţă 

ni se smulg din umeri şi blesteme. 


Munţii urlă şi scot şerpi de flăcări crunti, 
fierb şuvoaele şi tulnicele tună, 

şi prăpăstii, joagăre şi munti, 
repezindu-şi tâmplele'n furtună, 


iar îşi cheamă Domnul lor de soare, 
să descalece a doua oarän piatră 
şi'n viforniță de Mare Vânătoare 

să despice zimbrul înc'odată. 


1937 (vezi şi varianta apărută în revista “Iconar” din Cernăuţi. Anul 1, Nr. 10, 1936) 


FOAMETE ÎN BASARABIA 


Inginerului Virgil Ionescu 


Din Bugeac până'n Hotin, 
bubă neagra şi venin. 

Din Orhei până'n liman 
junghi şi țeapă de catran. 
Cerul supt, cu şolduri slabe, 
stă'ntr'o rână pe cocioabe. 
Zarea zace 'nvinețită 

ca o piele tăbăcită. 
Mlaştinile, în pustie, 
fumegă otravă vie. 
Putrezi, racii şi răspării 
pe sub secetele țării. 


Luna pare ştreang şi cange, — 
Soarele, pe picioroange... 

Jose Foamea'n drum oloagă, 
răşchirată pe mârţoagă, 

şi cum horcăe beteagă, 

la oblânc, într'o dăsagă, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 160 


sună numai căpăţâni 
şi ciolane de rumâni. 


Jose Foamea'n drum jegoasă, 
luna-i stă, pe umeri, coasă. 
Când rânjeşte 

pârjoleşte, 

şi când geme 

ca'n blesteme 

vine molima — strigoiul — 
ca să joace tontoroiul. 


În amurg, 'naintea porții, 
văduvele-şi cheamă morții. 
La răspântii, ca besmetici, 
plâng orfanii, trente, petici, 
umbre de sperictori 

pentru corbi şi pentru ciori. 
La răscruci 

bătrâni năuci 

scuipă scrum, oftează tuci, 
îşi fac cruci 

şi trec năluci. 


Gem căruţe spre Tighina 
cu oftica şi neghina. 


Foame ! Pielea stă pe oase 
sgârci de fiere şi pucioasă. 
Foame ! Pântecul se suge 
prins de şiră cu belciuge. 
Foame ! Cleiul mâinilor 
lins de limba câinilor... 


Dar pe mare, 

până'n zare, 

pleacă Soarele'n cuptoare 
de vapoare. 

Pleacă Țara în corăbii 
pentru hiene, pentru vrăbii... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 161 


Cin'ne cară Soarele, 
sângele, hambarele, 
Ziua, dimineţile, 
cerul şi fânețile, 
liftelor cu ceafa lată 
şi osânza revărsată? 


Apele din Cogâlnic 
înghit stârvuri de calc, 
dar la praznic venetic 
joacă viaţa din buric... 


Pe asfalturi, în rădvane, 
surâd târfe roşcovane. 
Tăvăliți în decoraţii 

la ospeţe toți argaţii 

beau, din cupe, constelații. 
Şed la masă caţaonii 

cu sfetnicii şi coconil. 
Pezevengbhii şi scopiții 

din castroane sorb solstiții, 
peruzelele, argintii. 

Plozii de beizadele 

au căţele în dantele, 

ŞI, pe-o mână de inele, 
tocmesc ţara 'n cafenele 
cu samsarii groşi la piele... 


Foame! Când va fi s'aprinzi 
zările ca nişte grinzi? 

Foame! Când vei da de-a dura, 
peste toată-adunătura 

râiei şi a jafului, 

bolobocul Soarelui 

butiile Veacului, 

toată grindina de fier 

care râpâe pe cer? 


Uite, 'n birji trec coconaşii 
cu geambaşii şi ocnaşii 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 162 


pe când, lung, din bălți, din ploae. 
din maidane, din gunoae, 
creşte bocet, 
urlet 
răget : 
Foame, 

foame, 

foame, 


FOAME ! 
Februarie, 1936 


Apărută iniţial în revista “Vestitorii”, Nr.1, 15 Martie 1936, sub titlul “Basarabie, 1936” 


CORBEA 


lui Nicolae Crudu 
De ce-mi zace Corbea'nchis 
în temniţă la opriş? 
Pentr'un paloş fermecat, 
de nu ştiu cine furat. 


BALADĂ VECHE 


Zace Corbea ca pedeapsă 
în mocirlă până'n coapsă. 
Ziduri cu pecingine, 

ocnă de funingine. 

Apa din urcior: potroacă. 
Lanţul gros de promoroacă. 
Troznesc gleznele 'n butuci 
de aramă şi de tuci. 

Funii mari ca bârnele 

îi usucă mâinile. 

Gâtul: priponit în ghint 

cu cinci litre de argint. 
Barba-i salcie prin ani 
rădăcină 'n bolovani. 


Creşte mlaştina adâncă 
pana glesnii i-o mănâncă. 
Când l-au fost adus în fiare 
era fulger, era zare, 

braţul şuer de mierloi, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 163 


umerii luceferi noi, 
iepuri glesnele sbătute, 
trupul lunecări de ciute, 
joc albastru şi tâlhar 

de văpae de cleştar. 


Lacăt de argint bătut 
lumină la poartă, mut. 
Broştile, năucile, 

erau mici ca nucile. 

Şerpii ca inelele 

cu pui ca mărgelele. 
Chiţorani subțiri cu plozi 
se'ncurcau, fugind, în cozi 
iar păingenii: scântei 
țeseau fum de funigei... 


Lacăt negru de cenuşă 
azi se'ntunecă la uşă. 
Broştile 

cât ploştile. 

Şerpii şi 'ntind grinzile, 
lucii ca oglinzile. 

Puii lor cât punţile 

îşi serbează nunțile. 
Chiţoranii-roşcovanii 
şobolanii şi chițcanii 
s'au umflat ca bolovanii, 
şi țesându-şi funia 

torc păingi cât inima. 


Corbeo, 

o năpârcă ră 

scoate pui în barba ta. 

Groşi guzgani cu somnuri grele 
dorm pe umerii-ţi de stele, 

şi din geana-ți somnoroasă 

torc păiangenii mătasă ! 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 164 


Corbeo, 

suflete în funii, 
furule, tâlhar al lunii, 
Corbeo, pană de şoiman, 
muica ta de hoţoman, 
umflă-te şuvoi răsleţ 
şi spinare de mistreţ, 
tună lung ca o sâneaţă, 
aprinde-te dimineaţă, 
rupe funiile 'n şase, 
calcă broştile râioase, 
crapă lacătul în trei, 
fulgeră lespezi şi stei, 
clatină ocna'm văzduh, 
sai afară jar şi duh, 
încalecă haiduceşte, 
scuipă 'n frunte şi păleşte 
poterele strânse'n cale, 
ochii Mârşăviei-Sale, 
stelele să le plesnească, 
anafura lor crăească ! 
Du-te iară lotru 'n ţară, 
vifor tânăr de vioară, 
cu soarele de-a călare 
şi luceferii 'n spinare... 


Mierlele, poenele, 

cerbi, coțofenele, 

să-ți mângâe genele. 

Serile şi apele 

să-ți roure pleoapele. 

Ciutele şi trestia 

să-ți sărute inima, 

văile şi liniştea 

să-ți legene dragostea. 

Revista “Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 39, Sâmbătă, 21 Septembrie 1940 (vezi și 


varianta apărută în “Revista Mea” din Cluj, numărul 5, Mai 1935). 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 165 


NOI, NEVREDNICII... 


lui Virgil Carianopol 


S'au tot dus atâtea frunți de ceară, 
luminând de visul nostru sfânt. 
Arşi de plâns, atâţia ochi plecară 
cu icoana Ţării, în mormânt. 


Pentru Dimineaţa 'nvăpăiată, 
pentru Soarele din aspre năzuinţi, 
câți arhangheli au trosnit pe roată, 
câte ocne-au tresărit de sfinți ? 


Câte piepturi au cântat peste baladă, 
mari, ca nişte clopote de schit, 

şi s'au stins, gemând că n'or să vadă 
zorii pentru care au murit ? 


O, şi azi mai fumegă, adâncă, 
jertfa din mormanele de vis, 

şi'n icoane mucenicii mai au încă 
răni pe care vremea nu le-a 'nchis. 


În răstimpuri câte-un alt pandur mai cade, 
tot mai merg furtunile pe străzi, 

câte-o mamă tot mai plânge, camarade 
când mai fuge Veacul după prăzi... 


Fericiţi cei care'n verzi vecernii 
au fost miri la nuntă de furtuni. 
Numai noi, netrebnicii şi viermii 
pentru nunta jertfei n'am fost buni. 


Steaua noastră, cruntă şi amară, 
nu ne'nvredniceşte să murim, 
ca să crească şi din noi o Ţară 
cu aprinderi înflorite de chilim. 


Radu GYR 


“Universul literar”, Anul XLIX, Nr. 39, Sâmbătă, 2 Septembrie 1940. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 166 


ANA A ROI RIN ADI ANITA ANI A 


RADU GYR 
POEME SCRISE ÎN LAGAR 


“Universul literar”, Anul XLIX, Nr. 45, Sâmbătă, 2 Noembrie 1940. 


ewe Mee ee Mee ul cul al caut ca Me e d 


TISMANA 


Cine te-a 'nfrunzit cu pana, 
alb trifoi de piatră vie ? 
Creşti pe zare: elegie, 
nufăr de opal, Tismana. 


Leaturi negre, mănăstire. 
În arginturi, sub ştergare, 
sfinți albaştri ca o zare 

au frunți limpezi de potire. 


Un zugrav de cer şi stele 

— hoţ de flăcări şi ştiubee — 
tâlhări din curcubee 

aur tânăr şi văpsele. 


Şi, cu mână diafană 

şi lumini cutremurate, 
chipul Maicui-Prea-Curate 
l-a furat într'o icoană. 


Subțiați pe zid, în strai cu 
flori de fir şi de zăpadă, 
scrişi frumos ca 'ntr'o baladă, 
ctitori: Mircea, Radu, Vlaicu. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 167 


Pe veninuri şi vâlvoare 
Sfântul Gheorghe scânteiază. 
Sub Florii şi Bobotează 
arde Vinerea-cea-Mare. 


La vecernii 'n seara lină, 
trişti, cu umeri ca oglinda, 
trec heruvii mirosind a 
busuioc şi a lumină. 


Fâlfâind, un serafim 

dă de veste prin unghere 
c'a venit la priveghere 
umbra popii Nicodim... 


Şi când freamătă slodunii, 
veacurile ies din gropniți, 
urcă, tainic, în clopotniți 
şi trag clopotele lunii. 


Şi'n tăcerile Tismanu, 
din morminte, din tăpşane, 
enejii vin şi plâng în strane 
peste vinete cazanii... 


POEM DESPRE NOI 


Curgem, înalți şi suferinzi, către moarte, 
cum cerul peste mări de fosfor triste. 

Zilele, din dans, leşină ca nişte pale baletiste, 
zâmbetul îl învăţăm numai din carte. 


În ochi cu agonii de pasări bolnave, 

în mâini cu scrum de garoafe, 

ne prindem, pe-obraji, toamna 'n agrafe 

şi trecem, spot cu dezolări, prin orele grave. 


Ah, vânătul crepuscul de pe față, 
şi steagurile'n piept îndoliate... 
Intinde-mi mâna, palid, peste viaţă, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 168 


în plânsul meu duc lacrima ta, frate. 


Sub coasta mea fierbinte şi amară, 

prieteni, port vermina rănei voastre. 

In voi, în toți, mă răstignesc în or'ce seară, 
pe trupul vostru-mi pipăi cicatricele albastre. 


Ştiu, în aceiaşi suferință 'nveninată 

viețile noastre s'au amestecat, 

aşa cum ne-am privi într'o oglindă blestemată 
ce tuturor ne-ar arăta acelaş chip însângerat... 


Ne trebue-un zugrav de frunți senine 
să scrie peste viermii noştri stele. 
Întunecata tâmplă se cuvine 

să pară azurată sub văpsele. 


De ce să curgem, veşteji, către moarte, 

cu lapoviţe 'n suflet, pe vis cu negre ploi ? 
Mai bine să desfacem zâmbetul din carte 
şi să ne tencuim cu el paragina din noi. 


Zâmbind, vom ascunde'n sipeturi ne 'nţelese 

inima veche, plină de cocleală. 

In cinstea tristetii şi-a morţii vom da baluri de gală, 
din or'ce cicatrice vom face verzi kermsse. 


Zadarnic vor apune în noi păsări bolnave, 

în pumni n'o să se vadă, sterp, scrumul de garoafe... 
Prinzând, pe obraji, dimineaţa 'n agrafe, 

Vom curge, spoiți cu surâs, prin orele grave. 


DOMNUL DE AZI 


În după-amiaza de Crăciun cu mirate zăpezi, 
ai venit, măicuţă tristă, să mă vezi. 
Aşează-te în Jeţul acesta stingher, 
vei fi mers mult pe jos, prin omătul din cer. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 169 


Vii de departe... Pari obosită. Tâmplele tale 
sunt reci ca sărutul stelelor pale. 

Obrajii ți-s verzi şi pe umerii tăi 
apele toamnei au lăsat vânătăi. 


Să-ţi pun un şal de lână pe spate ? 

Să-ţi strâng lângă piept mâinile degerate ? 

Vai, cum te-au schimbat cerul şi ploaia !... 
Îmi răscoleşti pe sub gene, odaia. 


Mă priveşti lung. Nu spui un cuvânt. Lăcrimezi. 
Tot pe copilul de ieri vrei oare să-l vezi ? 
ÎI cauţi prin colţuri, l-aştepţi îmi pare 

să intre pe uşă ca un bulgăr de soare. 


Îi cauţi buclele moi ca lumina, 
căluţul de lemn, soldații de plumb, mandarina. 
Îi cauţi ochii albaştri şi fruntea clară, 

toți zurgălău din clasa doua primară. 


Te 'ntorci după el, neliniştită, din jet... 
Şcolarul de-atunci e un domn cu tristeți, 
cu obrazul prea grav, cu surâsul amar, 
un domn care parcă n'a fost niciodată şcolar. 


In ochelarii imenşi cu sticle posace 
aleargă străzi strâmbe, maidane, băltoace. 


Fruntea lui se întunecă sub cute saline 

— parcă nici când n'ar fi fost sărutată de tine — 
de-atâtea ori s'a isbit de vânturi rotunde, 
de felinare şi de raiuri prea scunde... 


Nu-l mai căuta, mamă, pe copilul cu ochi de vis 
Domnul din faţa ta l-a ucis. 

Eu i-am stins ochii şi i-am rupt bereta şcolară. 
Eu l-am făcut, mamă, să piară. 


I-am găurit fruntea, i-am ascuns zurgălăii. 
Zadarnic l-aştepţi în tăcerea odăui, 

zadarnic îl chemi lăcrimând, — nu-ţi răspunde... 
I-am înnecat inima în mlaştini profunde. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 170 


Nu plânge, măicuţă tristă, măicuţă săracă, 
ridică-te din jeţul putred şi pleacă, 
pleacă şi iartă că'n locul lui ai aflat 
un străin atât de ursuz şi ciudat. 


Radu GYR 


Revista “Universul literar”, Anul XLIX, Nr. 45, Sâmbătă, 2 Noembrie 1940. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 171 


ADN ADI RON ADI AAAA ANANA a, 


Silviu Lazăr 
CLOPOTNIȚELE DE ÎNVIERE 


Revista „Universul literar”, Anul XLIX, Nr. 41, Sâmbătă, 5 Octombrie 1940. 


ÎN i a i cal Men Men Men Men Me Me Me e e e ul a 


ÎNCHINARE 


Lui VALERIU CÂRDU 


Clopotele învierii din nou tot se vor auzi. 
Învâlvorări de zori tot mai vin lângă noapte. 

Un arhanghel spune la vremea de rugă în şoapte : 
Camarazi, îl veți strivi pe diavol, îl veţi strivi ! 


Credinţa vă mai strânge în ochi zările ce-odată 
Vor fi a voastre cât veți privi prin ţară roată, 
Iar icoanele sfinților morți ce s'au dăruit, 
Trăi-vor peste veşnicie, cu un mare răsărit. 


Te-om dărâma, satan” 


Ai rămas, Satan, undeva pe măguri... 

Pe noi ne-ai asvârlit în flăcări şi furtuni 
Pentrucă ţi-am vrut cerul de peste neguri 
În care dănţue azi îngeri negri şi nebuni. 


Te-ai ascuns într'o poveste de seară 

ŞI în soare nu-ți mai află ochii loc, 

Că l-ai pierdut cu mânia pentru foc 
Aprins din rugăciune şi din primăvară. 


Ai învins, Satan, dar tot nu ai izbăvire 
Nici har cu sufletul tău nemărturisit 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 172 


Din marele tău paradis, dăruit, 
Nu pleacă sbor în slavă şi trăire... 


Nu poti trimite peste zări lumină şi leac; 
Ai totul şi încă eşti atâta de sărac... 


Te-om dărâma chiar noi de-aici din valea plângerii 
Pentrucă n'au vrut să ți se vândă toți îngerii. 


® - Acestea erau scrise pentru patronul regimului „tâlhăresc" al lui Carol II şi alor lui călăi. 


DÂRZENIE 


Dăinuim şi numai prin nopți închise şi grele 

Dar gândul ni-e înfrigurat pentru semnele de hotar 
Ca ţării noui, ca ţării verzi, să-i clădim altar 

Şi-un drum până la el bătut cu fulgi de stele. 


Ne-aprindem sufletul pentru vremea de departe 
Să ardă făclie rugăciunii mute seara... 

Ca să ne ajute Arhanghelii să scriem o carte 
Din care să lucească în lauda lumii Țara. 


Ajută, Doamne, să ne mai întâlnim ochii cu norii 
Asvârle-o cheie din cele de pe salba Ta 'nşirate, 

Să deschidem cu ea porțile la cetate 

Şi-ţi va plăcea şi Ţie ce-or face 'n Ţara mea feciorii. 


Pentru moarteaa unui mare căpitan de oști” 


Ai fost sfânt, ai fost viteazul suflet din ţara verde 
Ai fost iureşul zborurilor înspre cer, 

Frunte mândră a împărăției ce te pierde 

Când timpuri de pripas şi vijelii te cer. 


A fost chemare de taină, ori poruncă de peste vânt 
Dar stejari verzi nu vor nicicând să creadă 

Că n'ai să vii cu Arhanghelii de prin baladă 

Să-ţi scrii legiunile în istorie de aur pe pământ. 


1. O mică frântură dintrun poem încercat după năprasnica moarte a Căpitanului. Nu s'a putut 
sfârşi şi nici nu se va putea vreodată, pentrucă nimeni nu va putea merge pe urmele lui, drumul lui 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 173 


— numai pe tăişuri de săbii — cu care a intrat în Dumnezeire. Da, chiar în Dumnezeire. 


SCRISOARE LUI ŞTEFAN VODĂ AL 
MOLDOVEI”) 


Fără judecată şi fără sfântă împărtăşanie 

Ne trimit sufletele în împărăţia morții, danie 
Pentrucă înălțăm braţele înspre soare 

Şi cerem lui Dumnezeu să ne trimită izvoare 

Să spălăm fruntea neamului de noroi şi de rugină 
Şi s'o 'nălțăm ca şi-alte neamuri: spre lumină. 


Păgânii pentru astă vină ne fac una cu ogoarele. 
Ne poartă tinereţele pe unde nu se-arată soarele, 
Sângele ce ne sălta cum pe valuri uşoarele nave 
Putrezeşte, sfinte Voevod, prin temniţele jilave. 
Pentrucă-şi binecuvântă o credință şi altarul 

Alţi voinici îmbrăţişează pe ruguri în pieţe jarul... 


Nici mamele nu-şi pot a-şi plânge fiii martiri, 
Atât de înfricoşetoare sînt prigoanele de sbiri. 


Vino Ştefan Vodă al Moldovei printre noi 
Chiamă-i pe Horia, pe Iancu, Tudor şi Mihai 

Şi vom porni să ne luăm toate-altarele 'napoi 

Şi să ducem o primăvară verde pe-al României plai. 


® -Celor 9 Martiri legionari, ucişi la Cotroceni în 22 Septembrie pentrucă au răpus o bestie: Armand 
Călinescu. 


Închinare martiriului lui Horia”) 


De jertfele sfinte ce le dăm iară şi iară, 

Se frământă 'n joc de fulgere şi stelele şi licornii mării, 
Încremeneşte şi soarele la marginile zării... 

Doamne, dece e blestemată-aşa această ţară ? 


Dece străinul e stăpân în ea în toată 

Iar nouă ni se frâng tinerețile pe roată 
Pentrucă ne cuminecăm cu sfânta-Ţi moştenire 
Şi nu mai vrem a fi Satanei dăruire ? 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 174 


Dece se frâng, Doamne, codri tineri şi verzi 

lar neamul meu îl mai îndemni a răbda... 

Mi-e teamă că într'o zi chiar aşa cum ne vezi, 

Vor porni cu noi şi îngerii Tä pentru a ne răsbuna. 

9 - De data aceasta e vorba la alt Horia şi alți mulţi ca el pe care i-a avut Legiunea. 


— Am încercat în timpul marei prigoane din urmă să public acest poem — şi la fel cu câteva din 
această pagină — dar ştie oricine dece nu a apărut nici una. 


Revista „Universul literar”, Anul XLIX, Nr. An, Sâmbătă, 5 Octombrie 1940. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 175 


Raclu Gyr 
POEME DIN ÎNCHISOARE 


ALU D 


TĂCEM DIN GURĂ 


Din tot, ne-a mai rămas aieve, 
acest zid grav, aceste dreve. 
Crunt ferecați în piatra dură 

cu pumnii strânşi, tăcem din gură. 


Tăcem, parc am tăcea de veacuri 
ca nişte funduri vechi de lacuri. 
Şi ferecat în bezna sură, 

de mii de ani, tăcem din gură. 


Ei: ziduri, lanţuri, temnicerii, 
noi, numai cremenea tăcerii. 
Ei, biciuri cu bătăi şi ură, 
noi, uriaş îngheţ pe gură. 


Deasupra vremii şi genunii, 
tăcem ca spinii şi tăciunii. 
Tăcem ca lama de custură, 
tăcem mereu, tăcem din gură. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 176 


Ne linge frigul pe ciolane, 

ei, foame, cuie şi ciocane 

ŞI orice zi e-o muşcătură. 

Scrâşnind din dinţi, tăcem din gură. 


Tăcem ca lacătul pe uşe, 

tăcem ca focul sub cenuşc, 
tăcem... dar noaptea sub celule, 
vuiesc torente nesătule. 


Un zgomot bubuie departe, 

se darmă parcă ziduri sparte 
şi parcă lanţuri cad în zgură. 
Noi aşteptăm, tăcem din gură. 


(Închisoarea Aiud) 
FOAMEA 


Parcă de veacuri, parcă de cinci ani 
n'am mai prânzit, n'am mai şezut la cină. 
Parcă de veacuri, parcă de cinci ani, 

am suge fier, am roade bolovani, 

am hăpăi moloz şi rogojină. 


În foamea noastră vâjâie păduri, 

se cască mări, se surpă munți din coame. 
În foamea noastră vâjâie păduri, 

şi parcă din străbuni sau din scripturi, 
dela'nceputul lumii ne e foame. 


Ziua pândim cu nările în vânt 

năluca unui abur de mâncare. 

Ziua pândim cu nările în vânt, 

poate din cer, din iad, sau din mormânt, 
or să ne-arunce resturi ca la fiare. 


In bezna nopții ne visăm strigoi, 
că ne-ospătăm din câte-un hoit fierbine. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 177 


In beza nopţii ne visăm strigoi, 
dar numai moartea rupe hălci din noi, 
ea singură înfulecă morminte. 


(Închisoarea Aiud) 


ÎNDEMN LA LUPTĂ 


Nu dor nici luptele pierdute, 
nici ranile din piept nu dor, 
cum dor acele braţe slute 
care să lupte nu mai vor. 


Cât inima în piept îți cântă 
ce'nseamnă 'n luptă-un braț răpus ? 
Ce-ţi pasă'n colb de-o spadă frântă 
când te ridici cu'n steag, mai sus ? 


Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, 
nici ochii când în lacrimi ţi-s. 
Adevăratele înfrângeri, 

sunt renunțările la vis. 


(Închisoarea Aiud) 


METANIE 


Doamne, fă din umilință 
pod de aur, pod înalt. 

Şi din lacrimă, velință, 

ca pe-un pat adânc şi cald. 


Din lovirile nedrepte, 

faguri facă-se şi vin. 

Din înfrângeri, scări şi trepte; 
din căderi, urcuş alpin. 


Din otrava pusă'n cană, 
fă miresme ce nu pier. 
Şi din fiecare rană, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 178 


o cădelniță spre cer. 


Şi din orişice dezastru 

sau crepuscul stins în piept, 
Doamne, fă lăstun albastru 
şi dă zâmbet înțelept. 


(Închisoarea Aiud) 
ÎNȚELEPTUL 


Nu scuip pe'nfrângerile mele! 
Ce-am adorat nu ştiu să ard 
şi nu ridic în vânt obiele 

în locul ruptului stindard. 


De funia spânzurătorii 
dezastrele nu mi le-agăţ 

Şi nici mândria din victorii 
n'o pun sperietoare'n băț. 


Cu-aceleaşi zâmbete'nțelepte 
îmi port şi lanţuri şi cununi 

urcând spre soare clare trepte 
sau coborând printre furtuni. 


Şi merg pe-acelaş țărm ce suie, 
la braţ cu prieteni sau vrăjmaşi, 
de-o fi să-mi bată trupu'n cuie 
sau să-mi presare crini sub paşi. 


(Închisoarea Aiud) 


MORŢII 


Pe sub fereastră trec sicrie 
cu trupuri reci de camarazi; 
trecură ieri, trecură azi, 
numărul lor cine-l mai ştie? 


Caruţul tras de un ocnaş 
pe drumul plopilor îl duce; 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 179 


nu sunt nici prapuri şi nici cruce 
ŞI nici-o vamă prin oraş. 


Nici o logodnică nu plânge 
în urma mortului uitat, 

ci din văzduhu 'nvolburat 
o pană galbenă se frânge. 


Noi stăm la geam, privim în zare 
cum fâlfâie aripa morţii 

şi ne'ntrebăm: pe mâine, care 

o să atingă zarul sorții? 


(Închisoarea Aiud) 


BLESTEMUL AIUDULUI 


Aiudule, Aiudule, 
temniță cruntă, 
fă-te zăludule 
piatră măruntă. 


Focul mânce-te 

că nu te saturi. 
Mereu vrei scâncete 
şi bei oftaturi. 


Vântul destramă-te 

că nu-ţi ajunge 

- şi'n marea-ți foamete - 
mereu vrei sânge. 


Apele facă-te 
ape ca ele, 
lacrimi din lacăte 
plâns de zăbrele. 


Grindină 'ndoaie-te 
spele-te ploaie, 
lanţuri şi geamăte 
să ți le'nmoaie. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Aiudule, Aiudule 
fiară năucă, 
făce-te-ai crudule 
scrum şi nălucă. 


(Închisoarea Aiud) 


URE ZUL 


Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe 
să sune scrâşnetul hain 

şi mii de lacăte la uşe, 

eu tot ceiace-am fost rămân. 


Surpaţi asupra-mi munţi şi ape 
puteți chiar să mă spânzurați. 
Cu grele, negre târnăcoape, 
credința nu mi-o sfărâmaţi. 


Târâţi-mă de vreţi sub şanţuri 

şi îngropaţi-mi trupul stins. 

Eu sorb ca Făt-Frumos, din lanţuri 
puteri adânci de neînvins. 


Puteţi să năpustiţi tot iadul 
ca să mă frângă până'n miez. 
Eu stau în viscole ca bradul 
şi tare, tare ca un crez. 


(Închisoarea Aiud) 


INSCRIPȚIE PE O FEREASTRĂ 


Flămând de lume, nesătul de cer, 
fereastră grea, stau ceasuri lângă tine, 
cu braţe'ntinse către tot ce vine, 

cu ochii'n lacrimi, către câte pier. 


În zori, când te deschizi spre infinit, 
fereastră, parcă aripi ţi-ai deschide 

şi parcă-ai vrea să zbori spre ţări toride, 
ducându-mă, pe aripi răstignit. 


180 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 181 


Iar în amurg, când joacă depărtări 

în geamul tău însângerat de soare, 
ca aripi mari ce n'au putut să zboare, 
te'nchizi rănită, peste renunțări. 


(Închisoarea Aiud) 


VOI N'AŢI FOST CU NOI ÎN CELULE 


Voi n'ați fost cu noi în celule 

să ştiţi ce e viaţa de bezne, 

sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, 

voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle, 
strivit de cătuşe la glezne. 


Voi n'ați plâns în palme, fierbinte, 
străpunşi de cuțitul trădării. 

Sub cer fără stele, în drum spre morminte, 
voi n'ați dus povara durerilor sfinte 

spre slava şi binele țării. 


În cântec cu noi laolaltă 

trecând printre umbre pereţii, 

voi nat cunoscut frumuseţea înaltă 
cum dorul irumpe, cum inima saltă 
gonind după harfele vieţii. 


Ce-i munca de braţe plăpânde, 

ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru, 

cum scârție osul când frigul pătrunde, 

ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveţi de unde 
să spuneţi aproapelui vostru. 


Voi nu ştiţi în crunta 'nchisoare 

cum minte speranţa şi visul, 

când uşile grele se'nchid în zăvoare, 
şi'n teamă de groaznica lui încleştare 
pe sine se vinde învinsul. 


Aţi stat la ospeţe'ncărcate 
gonind după fast şi orgoliu, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 182 


nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate, 
nici candelă-aprinsă şi nici libertate, 
doar ghimpii imensului doliu. 


Aşa sunteți toţi cei ce credeți 

că pumnul e singura faimă. 

Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi, 
când noi cu obraji ca pământul şi vineți, 
gustăm din osândă şi spaimă. 


Când porţile sparge-se-or toate 

şi morții vor prinde să urle, 

când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărâmate, 
voi nu ştiţi ce'nseamnă 'nvierea din moarte, 
căci n'aţi fost cu noi în celule. 


(Închisoarea Aiud) 


OFRANDĂ 


Din rănile şi'nfrângerile noastre 
întindem punte noilor destine 

o punte de mărgean peste dezastre, 
s'o urce paşii lumii care vine. 


Cu orişicare rană care doare, 

din orice răzvrătire mai adâncă, 

am pus o za pe piepturi viitoare 

şi-o spadă grea în mâini ce nu sunt încă. 


Iar dacă-am plâns, din lacrima măiastră 
va creşte-o mângâiere de mătase 

pe care mâine unii au s'o lase 

la alte frunți ce cresc din fruntea noastră. 


Iar dacă'n noaptea smârcului şi-a roatei 
închidem lanţuri, inimă şi rană, 

din dăruirea noastră subterană 

va creşte pâine pentru foamea gloatei. 


(Închisoarea Aiud) 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 183 


VECINUL CARE-A MURIT 


În celula de alături a murit alaltăieri unul. 
Era un vieţaş ofticos. 

Tusea-i sunase mai neagră de cum e ceaunul, 
şi-o noapte-a vărsat sânge pe Jos. 


Sta zugrăvit cu văpsele sărace - sfânt pe şindrilă - 
când lacatu'n zori a svâcnit. 

Amar, înlemnise obrazul în crâncena silă. 
Gardianul aşa l-a găsit. 


Au venit alți doi paznici, trăgând mohorâţi din țigară, 
şi'ntr'o pătură ruptă l-au pus. 

Mâna-i curgea ca o zdreanţă din uniforma-i murdară, 
şi ei l-au luat şi l-au dus. 


Galbeni, de după zăbrele pândeau, tăcuţi, osândiţii 
cum leşul afară e scos. 

Pe gardieni şi pe mort ploua vânăt, după tradiţii, 
vânăt, tărăgănat şi cleios... 


În celula de alături a murit alaltăieri unul. 

L-au luat şi l-au dus de la noi... 

Dar, noaptea, când ploşniţa suge şi luna e ca tutunul, 
ocnaşul mort a venit înapoi. 


Mi-a venit la vizetă cu paşii de frunze: - Hai, frate. 
Am sărit de pe scândura mea. 

Obrazul şi ochii-i luceau de fericiri dilatate, 

şi putreda-i gură zâmbea. 


-Hai, frate, mi-a spus, şi-un freamăt parcă-l bătea într'o dungă. 
M'aşteaptă afar' un landou. 

Deasupra temniței m'am plimbat cât e noaptea de lungă, 

şi plec cu landoul din nou. 


Nu, nu m'au ros niciodată oftica, foamea, păduchii, 
în stele am grajd de aur curat. 

Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii, 
noaptea'n celulă mi l-am lucrat. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 184 


Vecine, văzduhul ne cheamă vibrând din vechi violoncele. 
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi? 

E drumul ocnaşilor: uite, i-am întâlnit printre stele 

din lanţuri sunând, în convoi. 


Vino cu mine. Din rogojină fă-ţi verde trăsură. 

Sunt paturi albe sus, şi sunt pâini. 

Ne-aşteaptă'n luceafăr lisus, cu lapte cald şi prescură 
şi-un pahar plin cu lacrimi, în mâini. 


(Închisoarea Aiud) 


DA-MI CHIPUL TĂU 


Dă-mi chipul tău, granit senin, 
dă-mi duhul tău, senină iarbă, 
în ne'mpăcatul meu destin 

nici un tumult să nu mai fiarbă! 


Să nu mai spumege în piept, 
sub îndoieli ori sub blesteme, 
nici câte'n pofta mea le-aştept, 
nici câte spaima mea le teme. 


Vreau taina neştiintei reci 
şi-a nepăsarii voastre, unde, 
cu negrul zbor de lilieci, 
nici o'ndoială nu pătrunde. 


Granit, dă-mi neclintirea din 
dumnezeiasca-ţi împietrire, 
pentru-o lumină fără chin 
şi-o moarte fără răstignire! 


Vreau, iarbă, 'nţelepciunea ta 
de-a nu-ţi aduce'n veci aminte, 
vreau harul tău de-a înfrunta 
făr' a privi nimic 'nainte. 


Să cresc în timp şi infinit 
din duhul tău, senină iarbă, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


din duhul tău, senin granit, 
în fericirea voastră oarbă. 


(Închisoarea Aiud) 


IMN MORȚILOR 


Morminte dragi, lumină vic, 
sporite'ntr'una an de an, 

noi v'auzim curgând sub glie, 
ca un şuvoi subpământean! 


Aţi luminat cu jertfe sfinte 
pământul, până'n temelii, 
căci arde țara de morminte, 
cum arde cerul de făclii. 


Ascunse'n lut, ca o comoară, 
morminte vechi, morminte noi, 
de vi se pierde urma'n ţară, 

vă regăsim mereu în noi! 


De vi s'au smuls şi flori şi cruce 
şi dacă locul, nu vi-l ştim, 

tot gândul nostru'n el v'aduce, 
îngenuncheri de heruvim. 


Morți sfinți în temniți şi prigoane. 


Morti sfinți în lupte şi furtuni, 
noi am făcut din voi icoane, 
şi vă purtăm pe Truntt cununi. 


Nu plângem lacrima de sânge, 

ci ne mândrim cu-atâţi eroi. 

Nu! Neamul nostru nu vă plânge, 
ci se cuminecă prin voi. 


(Închisoarea Aiud) 


A MAI MURIT ÎNCĂ UNUL 


A mai murit încă unul - 
cu foamea pe faţă, 


185 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 186 


cu ochii de ceață, 
cu mâini ca tutunul. 


A mai murit încă unul 
din nemernica gloată 
care pe rând se gată, 
Unul câte unul. 


Trei, şase, opt, zece ... 
A mai murit un mişel. 
Ce bine de el 

că-i liber să plece! 


Azi n'o să-l mai frigă 
în vise de fiere 

nici trup de muiere 
şi nici mămăligă. 


Ah, Domnul, prea-bunul, 
îl mângâie foarte. 
Tovarăşi de moarte, 
poftim încă unul! 


Lăsaţi-l să plece! 
Nu spuneţi o vorbă! 
Ne lasă o ciorbă 
şi-o pâine rece. 


(Închisoarea Aiud) 


CIMITIRUL DEŢINUTILOR 


Alături de temniță, pe-o rână, pe-o coastă, 
cimitirul nostru tace, adastă, 

aşteaptă sicrie sărace 

cu număr de smoală scris pe capace... 


Cimitir fără iarbă, doar humă 

ocolit ca o molimă neagră de ciumă, 
cimitir fără poveste 

unde nu'ngenunchează neveste, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


unde mame nu plâng, 
unde nu s'aud lacrimi de ţânc. 


Crucile strâmbe şi şchioape 
vrură să fugă, să scape, 

dar numai o clipă rebele 

- parcă somate de sentinele - 
au stat... s'au supus, 

au ridicat mâinile în sus... 


Uite, gardianul le pune în fiare 
pentru încercare de evadare! 


Cât este ziua de lungă, 

vântul le numără'n dungă: 

cinci, zece, treizeci, toate la fel. 

Toţi deţinuţii prezenţi la apel, 

toți aliniați pe tăpşan 

ca la inspecția domnului Prim-Gardian. 


Cât este seară şi umbră, 
cimitirul tainelor umblă. 

Cât este noaptea de'naltă, 
cimitirul tainelor tresaltă. 
Când luna iese pe coame, 
crucilor parcă le e foame, 

şi în gropi de nămol, osândiţii, 
flămânzii, lihniţii, trudiţii, 

cu braţele'ntinse spre lună 

cer pâine caldă şi bună... 


Când stelele cad fumegânde, 
crucile's haite flămânde 

şi gropile şoptesc între ele în şoapte: 
-Hei, mâine sau poimâine noapte, 
poate-or sosi să scrâşnească'n noroi 
şi cinci sute treizeci şi doi” 

sau opt sute şapte)... 


(Închisoarea Aiud) 


*) 532 (numărul de încarcerare al lui Radu Gyr); 


*) 807 (numărul de încarcerare al Prințului Alexandru Ghica). 


187 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 188 


POVESTE 


Am avut un copil şi-o nevastă 
Acum o sută, o mie de ani. 

Auziți păianjeni? Auziți șobolani? 
Am avut un copil şi-o nevastă. 


Când a fost fericirea aceea 

cu chipuri pământeşti diafane? 
Înnecuri, sfârşituri de lumi, uragane, 
mi-au smuls din viață odrasla, femeia. 


Au trecut o sută cinci sute de ani, 
s'au rupt munţii şi-au crescut bozii. 
Rareori ca dinamita fac explozii, 
amintirile ascunse prin bolovani. 


Şi în tăcerea lor scurt detunată 

un chip îmi zâmbeşte şi coase. 

Din pat, două mâini mici, somnoroase, 
întinse, parcă mă fulgeră: "-Tată!" 


Acea nu-mi spune nimeni pe nume, 
Trec sutele de ani la'ntâmplare. 
Aicea sunt: mă ăla, un oarecare, 
apoi cad iarăşi în bezne postume. 


Dar ce-1? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu? 
Şi suntem numai trei din toate ? 

Viaţa-i de scrum si am rămas în cetate 

doar noi: veşnicia, celula şi eu!... 


De-aş zări măcar o frântură de stea! 
Ce fiară-i veşnicia, ce fiară! 

Las cere să-mi dea un capăt de sfoară 
şi de milenii să mă spânzur cu ea. 


(Închisoarea Aiud) 


Nicolae Niţă — De ici, de colo. . . 189 
LEAGĂN FĂRĂ CÂNTEC 


Nani, puiul mamii, nu mai sunt 
cântece de leagăn pe pământ. 
Basmele pe care nu le spun 

au murit sub uruit de tun. 


Au murit sub tancuri, de un veac, 
soarele şi luna în cerdac. 

Nu te-alintă şoapta nimănui 

şi nici lapte'n ţâta mamei nu-i. 


Căci pe lumea asta n'au rămas 
decât vânturi cu suspin în gals, 
foamea ta în albia de ţânc, 
plânsul mamei cu blestem adânc 


şi scrâşnirea lanţului zălud 
prins de glezna tatii la Aiud. 
Nani, puiul mamii, nu mai sunt 
cântece de leagăn pe pământ. 


(Închisoarea Aiud) 


ISUS ÎN CELULĂ 


Azi noapte lisus mi-a intrat în celulă. 
O, ce trist şi ce'nalt părea Crist ! 
Luna venea după EI, în celulă 

ŞI-L facea mai înalt şi mai trist. 


Mâinile Lui păreau crini pe morminte, 
ochii adânci ca nişte păduri. 

Luna-L bătea cu argint pe veştminte 
argintându-l pe mâini vechi spărturi. 


Uimit am sărit de sub pătura sură : 

- De unde vii, Doamne, din ce veac ? 
Iisus a dus lin un deget la gură 

şi mi-a făcut semn ca să tac. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 190 


S'a aşezat lângă mine pe rogojină : 

- Pune-mi pe răni mâna ta ! 

Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină 
parcă purtase lanţuri cândva. 


Oftând şi-a întins truditele oase 
pe rogojina mea cu libărci. 

Luna lumina, dar zăbrelele groase 
lungeau pe zăpada Lui, vărgi. 


Părea celula munte, părea căpăţână 

şi mişunau păduchi şi guzgani. 

Am simţit cum îmi cade capul pe mână 
şi-am adormit o mie de ani... 


Când m'am deşteptat din afunda genună, 
miroseau paiele a trandafiri. 

Eram în celulă şi era lună, 

numai lisus nu era nicăiri... 


Am întins braţele, nimeni, tăcere. 
Am întrebat zidul: nici un răspuns ! 
Doar razele reci, ascuţite'n unghere, 
cu sulița lor m'au străpuns... 


- Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zăbrele . 
Din lună venea fum de căţui... 

M'am pipăit... şi pe mâinile mele, 

am găsit urmele cuielor Lui. 


(Închisoarea Aiud) 
O, BRAD FRUMOS... 


O, brad frumos, ce sfânt păreai 
în altă sărbătoare. 

Mă văd copil cu păr bălai 

şi ochii de cicoare. 

Revăd un scump şi drag cămin 
şi chipul mamei sfinte, 
imagini de Crăciun senin 
mi-apar şi azi în minte. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 191 


Un brad cu daruri şi lumini 

în amintiri s'arată. 

În vis zâmbeşte ca un crin 
copilul de-altădată. 

Întregul cer era deschis 
deasupra frunţii mele. 

Azi strâng doar pulbere de vis 
şi numai scrum din stele. 


Copil bălai, Crăciun şi brad 
s'au stins în alte zile. 

Azi numai lacrimile cad, 
pe'ngălbenite file... 

Azi nu mai vine Moş Crăciun 
cu barba-i jucăuşe, 

ci doar tristețile mi-adun 
să-mi plângă lângă uşe... 


În bezna temniţei mă frâng 
sub grele lespezi mute, 
şi'mpovărat de doruri plâng 
pe amintiri pierdute. 
Omătul spulberat de vânt 

se cerne prin zăbrele 

şi-mi pare temniţa mormânt 
al tinereții mele... 
(Inchisoarea Aiud) 


CÂNTEC DE LEAGĂN 


Dormi copilul mamii, nani, nani, 
a plecat şi ultimul lăstun. 
Ruginiră plopii şi tufanii 

şi din temniţa ce-i surpă anii, 

nu s'a mai întors tăticul bun. 


Dormi copilul mamii, toamna plânge 
dezgolindu-şi umărul rănit. 

Cade frunza, cade şi se frânge, 

orice frunză-i lacrimă de sânge 

şi tăticul nu a mai venit. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 192 


Nani, nani, mâini de crin plăpânde, 
la fereastră păsări plâng şi ploi. 
Lupii beznelor rânjesc la pânde, 
Tara-i toată temnițe flămânde 

şi tăticu-i dus de lângă noi. 


Nani, nani, tata nu mai vine, 
maica stă cu sufletul răpus. 

Cine să-ți mai spuie basmul, cine 
să-ți sărute pleoapele senine? 
Maica plânge şi tăticu-i dus. 


L-au svârlit în temniță duşmanii 
pentru sfânta-i lege din străbuni. 
Or să-i ningă peste tâmple anii, 
să creşti mare, puiul mamii, nani, 
Neamul şi părinţii să-ți răzbuni. 


(Închisoarea Aiud) 
BALADA 


Rămas bun, de-acum, frătan de cruce. 
Vei porni spre ţara ta de lut. 

Eu prin săbiile zării mă voi duce, 
Vânturi mari să-mi iasă la răscruce, 
să-mi dea apa lor amară de băut. 


Dacă într'o zi o să se vadă 

vultur de argint pe cer lucind, 
scoate-ți straiul tău de nun din ladă, 
pune-ți zările la coapsă ca o spadă 
şi să vii la nunta-mi de zapadă, 

în Dumineca-mi albă de argint. 


Pajuri negre însă de-or să sboare, 
să'nțelegi că ochii mi-au furat 

să mi-i ducă'n stele rotitoare, 

şi că fruntea mea, răpită'n ghiare, 
peste vârfuri de păduri tot mai răsare, 
ca un ciob de lună 'nsângerat. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 193 


RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICAĂ-TE IOANE! 


Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, 
nu pentru pătule, nu pentru pogoane, 
ci pentru văzduhul tău liber de mâine, 
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! 


Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, 
pentru cântecul tău țintuit în piroane, 

pentru lacrima soarelui tău, pus în lanţuri, 
ridică-te Gheorghe, ridică-te loane! 


Nu pentru mânia scrâşnită'n măsele, 
ci ca s'aduni chiuind pe tăpşane 

o claie de cer şi-o căciulă de stele, 
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! 


Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi 
şi'n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane 
ŞI zarzării ei peste tine să-i scuturi, 
ridică-te Gheorghe, ridică-te loane! 


Aşa, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte, 
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, 
pe toate ce slobode-ţi ies înainte, 
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! 


Ridică-te Gheorghe pe lanţuri şi funii! 
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane! 

Şi sus, ca lumina din urma furtunii, 
ridică-te Gheorghe, ridică-te loane!... 


(Închisoarea Aiud) 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 194 


ÎN ZARCA AIUDULUI 


Mă uit prin cercevele'n geamuri, 
Văd arbori cu rugina'n ramuri 

Şi cer albastru, pom cu poame, 
Şi soare şi pe Tine Doamne. 


Aud şi clopote departe 

Şi'n mine inima cum bate 
Şi-amurgul peste lanul crud, 
Şi tot pe Tine te aud. 


Cu gândul caut brazde sfinte 
Şi umbra celor din morminte, 
Şi umbra pomilor o caut 

Şi'n toate, Doamne, mi te laud. 


Teofil LIANU 


Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


ZARCA 


Măi, luceafăr, dragul tatei, 
Nu te speria de gratii, 


Nici voi stele 
De crenele; 


Nici tu lună 
De furtună; 


Nici voi zori 
De'ncuietori; 


Nici tu soare 
De zăvoare. 


În celula doi pe trei 
Cinstim gânduri pentru cei 


Din cuvinte de pământ 
Pentru cei ce nu mai sunt. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 195 


Pentru ce va să fim 
Tot cuvinte'n țintirim. 


Cu tăcerea în pământ 
Şi cu graiu'n Duhul Sfânt, 


Şi'n luminile mereu 
până 'n prag la Dumnezeu. 


Teofil LIANU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


ICONARII 


Sub veşnicie cu cei mulţi 

Pe drum de vis umblăm desculți. 
Purtăm în prapuri de culori 
Martiri şi sfinți săgetători. 

Şi frunţi cu palidele foi 

Şi judecata de apoi. 

Pe crucea arselor pustii 
Purtăm amurguri sângerii, 
Purtăm şi Rai, purtăm şi lad 
Purtăm şi suflete ce ard. 

Şi “nfăşuraţi în pulberi sfinte 
Intrăm prin porți de necuvinte. 


Teofil LIANU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


FĂT FRUMOS 


Ai apărut ca un izvor de munte 

Crai nou pe cerul trist al ţării mele; 
Bătrâni viteji, cu pletele cărunte, 
Flăcăi şi fete'n zale şi mărgele, 

Te însoțeau în drumul greu spre stele. 


Venit-ai Făt-Frumos, în gânduri pure, 
Dând sens adânc avânturilor noastre, 
În vers duios, în freamăt de pădure, 
În rugăciuni, sau în tăceri sihastre, 
Sau în mânii de fulgere albastre. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 196 


În golul ce seca a inimii bătaie, 

Ai revărsat efluvii noi de viaţă; 
Ardea credinţa nouă 'n vâlvătaie, 

Se risipeau genunile de ceaţă, 

Se ridica din noapte-o altă dimineaţă. 


Chemărilor aprinse de 'nviere, 

Ai aşternut covorul fermecat; 

Se 'nvăluia pământul în mistere, 
Altare noi creşteau înalte 'n veac, 
Se semănau troițe 'n lung şi 'n lat. 


Era un cântec țara din poveste, 

Elanul ei creştea în aprig val, 

Izvor ce sparge stânca şi tâşneşte, 

De la Hotin, din Pind, sau din Ardeal, 
Dinspre Moldova 'n vârfuri de Predeal. 


Şi-apoi deodată visul plin de aur, 
Urzit de cuibul verzilor zidari, 

S'a prăbuşit în sânge; un balaur, 
Cu ochi şireţi, cu pânde de tâlhari, 
A nimicit al Neamului tezaur. 


S'a stins cântarea 'n negre prevestiri, 
Blestemul s 'abătea peste hotare 

Sub pasul crud al grelei prăbuşiri, 
Surpate 'n praf sfinţitele altare, 

Şi dinspre Nistru val de 'nmormântare. 


Azi țara voevozilor se zbate, 
Încătuşată 'n temniţi moscovite; 
Catapetesmele'n furtună-s despicate, 
Mormintele ne sunt batjocorite, 

O noapte neagră, plină de ispite. 


De ani se taie'n carnea noastră vie, 
Nu mai tronează zeu decât argintul; 
Cei mari îl împărțesc cu lăcomie, 
Iar libertatea şi-a spurcat veşmântul, 
Ialte perfide 'mtunecă pământul. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 197 


Şi totuşi nimeni nu ne'ndoaie firea, 
Credinţa noastră'n veci nu se va pierde, 
Din tată'n fiu va trece moştenirea, 

O sabie'nfrățită cu psaltirea 

Ne duce'n timp spre-o nouă Casă Verde. 


Mircea DUNĂREANU 


CREZUL” 


Cred într'unul Dumnezeu 
Tatăl, Ziditorul, 

Dar mai cred şi'n Neamul meu 
Înfrăţit cu dorul. 


Cred într'unul Duhul Sfânt 
Martor al Zidirii, 

Domn în cer, iar pe pământ, 
Candelă iubirii. 


Cred în Cel Crucificat 
Simbol al tăcerii 
Dar şi'n cei ce au jurat 
Dezrobirea țării. 


Cred în ochiul celui sfânt 
Care ne veghează; 
Temniţe şi chin văzând 
Tainic lăcrămează. 


Cum să nu crezi în haiduci 
Cu sprânceana cruntă, 
Care prin păduri şi lunci 
Moartea o înfruntă. 


Poţi să-i up pe-aceia, ce 
Răbojesc pe flinte 
Datorii, lăsate de 

Frații din morminte? 


Cred în sfinți, dar sain voinici, 
Cred în flori cremeni, 
Că tăcuţii mucenici 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Cu haiducii's gemeni. 


Dar mai cred că într'o zi 
Aspru, din ţărână, 
Neamul meu se va trezi 
Cu securea”'n mână. 


Şi-atunci, ierte, Cel din cer 
Liftele spurcate; 

Că prin sânge şi prin fier 
Ne-om face dreptate. 


Cred într'unul Dumnezeu 
A tot făcătorul 


Ce-a'mpletit în Neamul meu 


Sfântul crez cu dorul. 


Revista "Drum". Anul V, Nr. 3, lulie - Septembrie 1969. 


198 


*) — Poemul apocrif (atribuit iniţial lui Radu Gyr), se va răspândi în mai multe variante (fie în cinci, 
fie în zece strofe), şi sub mai multe denumiri: Crez în vol. intitulat “Radu Gyr — Poezia în cătuşe”, 
Crezul meu în vol. de “Poezii din închisori” întocmit de Zahu Pană şi Grigore Caraza (autorul real 
fiind indicat cu pseudonimul Capella), sau cel de mai sus, Crezul, acesta, credem noi, fiind cel mai 


probabil şi titlul şi varianta originală a poemului. 


LA AIUD 


La Aiud, acolo unde 

Nici o şoaptă nu pătrunde, 
Nici un cântec nu tresaltă, 
În tăcerea nopţii “naltă, 
Curcubeiele pe zid 
Evantaiul nu-şi deschid. 


Se răsfaţă în cenuşă 

Faţa mortii jucăuşă, 

Şi tăcerea-i deşirată 

Când scrâşneşte câteodată 
Lacătul, zăvorul, fierul 


Sau când strigă temnicierul. 


Printre drugi şi bare dese 
Numai gândul dacă iese, 
Pelerin în lumea largă, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 199 


Urma vieţii să culeagă, 
Umezesc privirile 
Toate amintirile. 


Nicolae CĂLINESCU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


O, MAMA! 


Şi tu 

Ai fost cu mine în temniță. 

Când mă înjurau gardienii 

Îţi auzeam plânsul. 

Loviturile lor îţi frigeau carnea 
Foamea mea ţi-a sfâşiat măruntaiele, 
Lanţurile mele ţi-au ros glezna 

Şi aveai răni de cătuşe la mâini. 


Lacrimile tale, 

Cădeau în fiecare seară 
În blidul meu cu arpacaş 
Şi în fiertura cu varză 
De la amiază. 


În noptile cu insomnii 

Îmi închideai pleoapele 

Îmi picurai pe buzele arse 

Stropi de apă vie 

Şi mă înveleai cu broboada ta veche. 


Acolo în lumea umbrelor 
Te ascunzi sfioasă, mâhnită, tăcută 
In liniştea de la începutul lumii. 


Lacrimile 

Le ştergi pe furiş 
Să nu te vadă 
Îngerii Domnului. 


Nicolae CĂLINESCU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 200 


SINUCIDEREA INTERZISĂ 


Eli, Eli, lemma sabacthani! 


Tuturor celor care au trecut prin infernul de la Piteşti şi mai ales lui, Pop Cornel, care pentru 
mine a rămas o figură luminoasă de mucenic. 


Închinare! 


Aşteptam zadarnic 
un gest salvator: 
un pluton de execuţie, 
o cameră de gazare, 
un călău cu barda. 
Cerul nu se îndura. 
Cândva, undeva, de mult 
Se întâmplau minuni. 
Acum a rămas veşnică 
atotputernică: 
tortura, 
tortura, 
tortura! 


Ehei! 
Ştiinţa a făcut progrese uriaşe. 
Priveşte cu dispreț 
spre Katyn 
spre Auschwitz 
spre Dresda şi Hiroşima 
E noapte. 
În jurul puşcăriei 
galopează 
cavalerii apocalipsului. 
Trece un tren spre Curtea de Argeş. 
La Trivale latră un câine. 
Pe priciul cu rogojini 
cu miros de puroi, de sânge, de fecale 
ne prefacem că dormim 
cu mâinile deasupra păturii. 
Sinuciderea interzisă! 
Plumbul topit al tăcerii 
circulă în fiecare fibră. 
Dincolo de marginile lumii, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 201 


unde îngerii au aripi frânte 
se îmbrătişează şi plâng fără lacrimi, 
împietreşte timpul. 


Nicolae CALINESCU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


ULTIMA CĂLĂTORIE PRIN COŞMARUL 
AMINTIRII 


În camera muribunzilor din Aiud 
temnicerii bat cu ciocanul de lemn în gratii 
şi ordonă 

să fie scoase cadavrele afară. 

Azi a scăpat de osândă 

un bătrân dascăl naţionalist, 

un tânăr poet, 

care n'a publicat nici un vers 

şi ciobanul prinţ 

legionarul Vlahiei. 


Scrâşnesc balamalele ruginite, 
pocnesc zăvoarele, lacătul geme. 
S'a închis uşa la cavoul cu stafii. 
În noaptea pustie, 

strigătul bufniței 

a rămas 

singura strigare vie. 


Jon Avădanei zace pe spate, 

trupul ros de boală nu-l mai doare. 

Se simte uşor 

ca un fulg, ca o nălucă. 

Ochii mistuiţi de febră contemplă 

jocul mincinos al umbrelor de pe tavan. 
Camera muribunzilor se dizolvă în netimp. 


Ion Avădanei 

porneşte în o lungă călătorie 
pe cărările stranii ale vieții 
prin coşmarul amintirii. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 202 


Oare, 

nu ţi-a furat mintea 
o vrăjitoare zăludă, 
Joane? 


A fost odată ca niciodată 
dealuri verzi, 

o casă cu livadă de meri, 

cerul albastru al copilăriei, 
pârâul cântător din Bucovina, 
tata, stăpân şi rob pe ogoare, 
mama, cumințenia pământului, 
risipită în neodihnă şi lacrimi. 


Apoi, balada Fraţilor de Cruce, 

pe potecile tăinuite ale dorului de ţară 
în umbra troiţei cu focuri în codru. 
Voinicul cu şapte vieți 

S’a luat la trântă cu zmeii, 

cu vârcolacii, cu iazmele vremii. 

O, tu, tinereţe, zbor neînfricat! 


La fiecare prag, la fiecare vamă 
jandarmi cu baioneta la armă. 

Beciuri umede, celule, tribunale, 
Lanţuri, cătuşe, zăvoare, gratii, sentinele 
sârme ghimpate, 

până la soare, până la stele. 


Trec în goană turbată 
anchetele, 

curtea martială, 

stârvul temniței 
batalioanele morţii, 

crivățul stepei, 

şi morți şi morți fară număr. 


Pe refuzaţii nunții eterne 
Îi invită iarăşi 

bârlogul Securităţii, 
camera de tortură, 
brain-washingul, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 203 


roabele cu jug, 
minele de plumb, 
aiuduri, gherle, 
cuşti de beton. 


În camera muribunzilor 
lumina face explozie. 

În jur se adună 

toţi ce au fost, 

toți cei care nu mai sunt. 


Din perete se desprinde 

o bătrână cu maramă, catrintă şi zâmbet amar. 
Doi ochi mari, blânzi, adânci 

ca o noapte nemărginită 

îi învelesc, îi desmiardă fruntea. 


Sărut mâna, mamă, sărut mâna. 
De când te aştept! 

Nu credeam să vu! 

De acum vom fi împreună, 
mereu împreună... 

Jon Avădanei, moare fericit. 


Nicolae CĂLINESCU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


ONDE SUNTEŢI, DRAGI PRIETENI? 


Unde sunteţi, dragi prieteni? 
Prin ce pulbere stelară 
Risipiţi în nopți adânci 

În morminte fară cruci? 


Plânsul ţării răstignite 

Arde-n inimi ca o pară, 

De sub volbură de neguri 
Chipuri scumpe ne'nconjoară. 


Trec prin gratii şi zăbrele, 
Vin prin sârmele ghimpate, 
Nu-i văd străji nici sentinele 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Când sosesc în miez de noapte. 


În a florilor potire 

Se adună doruri grele, 
Pe morminte neştiute 
Lăcrimează mii de stele. 


Sus pe culmile albastre 

În lumina fără pată 

Rugul viu al jertfei voastre 
Nu se stinge niciodată. 


Nicolae CĂLINESCU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


Requiem pentru concamnații la moarte 


O 
m] 


În Valea Piersicilor 

Lângă fortul numărul 13 Jilava, 

În fiecare seară, 

Cântă o privighetoare 

Un requiem pentru condamnații la moarte. 
Ascultaţi bine, 

În cântecul ei răsună 

Pentrucei care ştiu să asculte 

Salvele plutonului de execuţie. 


Ingenunchiaţi, prieteni, 
Priveghetoarea cântă 
Un requiem pentru condamnații la moarte. 


Nicolae CĂLINESCU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


LECA 


Pleoapele de scânduri sau lăsat pe zare, 
Înfrătite’n taină, noaptea şi tăcerea 
străjuesc de-avalma triste, încăperea 
unde-o za mai cântă, când un gând tresare. 


204 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 205 


Jos, pe rogojina zdrenţuită”n veghe, 

nu-i decât o rană şi doi ochi luceferi, 

când râd pândind din umbră ciurdele de neferi... 
Gândul ars de foame se sfințește ‘n zeghe, 


Vânătă e coapsa. Roasă de cangrene 
ca şi chipul celui ce l-a'mpuns cu ură. 
Zâmbetul iertării-i flutură pe gură, 
ciutură de stele-i scânteie sub gene. 


Când şi când o tuse, obosită, stinsă, 
sfâşie tăcerea în felii egale... 

Pe podea se iscă roşii, mici petale, 
apoi totul tace... tace carnea “nvinsă! 


Dumitru BACU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


v 


RUGA 


De ce n'adormi copilă cu gene de tăciune? 
Aripi târzii de noapte n’au pus încă pecete 
pe ochii tăi de mure? Cu mâini de rugăciune 
implori icoana stearsă a Maicii, din perete. 


Şi buzele tăiate’n amurg de Mai şoptesc 

pentru a câta oara o rugă ne-ascultată? 

Curg şiruri lungi de lacrimi pe chipu-ţi îngeresc 
şi Maica din perete te-ascultă-ngândurată. 


"Adu-l acasă Maică, pe tata dus departe, 

Eu m-am născut în ziua în care a fost luat. 

El nu ne-a scris vreodată de unde e, o carte, 

nici în album nu-i chipu-i. Doar mama l-a pictat 


din vorbe calde, blânde “mpletite cu mărgele 
ce-i picură prin gene atunci când o implor 
să-mi spună unde-i tata şi câte zile grele 

vor trece până’n clipa când so ivi ‘n pridvor?" 


Şi ruga-ți se *mpleteşte prin slava de tăciune 
cu alte rugi şoptite, de alte buze dulci. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 206 


De ce n'adormi copilă cu gene de cărbune? 
Tăticul din celulă te roagă, să te culci. 
Dumitru BACU 


Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


FRATE 
(Bocet pentru Oprişan) 


Frate, 

porneşti spre Azur, 

Ţi-ai făcut ochii mari roată împrejur pentru ultima dată, 
prin camera Morții. 

Să prinzi pentru drumul de veci, 

să duci spre necuprinsul îndoliat al bolţii 

întreaga imagine a zidurilor picurânde si reci, 

a scândurii ce ţi-a învineţit şoldul, 

a zdrenţelor ce ti-au îngheţat imboldul 

spre-o lume mai bună. 


La căpătâi, de-o lună, 

o coaje uscată de pâine. 

Te va “nsoţi spre vămile văzduhului 
când te-or duce hoţii la groapa săracă! 
De nu ti-ar fura-o 

sastâmpere foamea ce-i seacă. 


Odihneşte în pace. 

Lângă tine, 

şi pentru tine, 

de-o oră întreaga celulă tace. 


Doar doi ochi de păcură 

te scormonesc cu jind. 

Un alt suferind 

dorea atât de mult să-ţi fie tovarăş de drum. 


Oricum, 

tu pleci. 

Prinos timpuriu pe alte poteci. 

Noi ţi-am încălzit zâmbetul pentru ultima oară. 
Fie-ţi de-acum 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 207 


cărarea senină şi ţărâna uşoară. 


Dumitru BACU 
Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


DRUM CU NESTEMATE 


Drum 

bătut cu nestemate, 
Drum 

Scăldat în soare, 

Pe cărarea Ta “nspinată 
Fericit e cine moare. 


Vânt, 

Cu şuier care doare, 
Sfânt, 

Un gând stelat ne-aduce 
"Fericit e cine moare 
Răstignit fiind pe cruce". 
Foc 

Ce arzi în noi, comoară, 
Joc 

De-arhangbel ca zăpada 
Ce”ntunericul omoară 
Răsucind în inimi spada, 


Dai 

În noi speranţa vie, 

Rai 

De-argint cu nestemate, 

Şi deplină *mpărăţie 
Veacurilor înviate. 

Aurel PASTRAMAGIU 


Din "Poeți după gratii vol. 1. Ed. Ramida, București 1993. 
În memoriam Corneliu Zelea Coclreanu 


Trecut-au ani dar Tu rămâi aproape 
Întregii Ţări şi scumpului meu gând; 
Mereu Te văd şi nu te uit nicicând, 

Nici treaz, nici când închid a mele pleoape. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 208 


Te văd citind sau lung privind în zare, 
Ori stânci smulgând din Pontul Euxin, 
Când vulturi sbor şi legionarii vin, 

Spre tabăra din Carmen Sylva”n soare. 


Apoi mi-apari veghind cu ochii'n lacrimi, 
Pe Mota şi Marin lângă sicriu, 

Sublim simbol al spiritului viu, 

Biruitor vremelnicilor patimi. 


Acelaşi an... În toamna ruginie, 
Înveşmântat în negru trist şi pal, 
Te văd urmând pe bravul General, 
Pe-afet de tun purtat spre veşnicie. 


Curând alegeri... Totul pentru Țară 
Insuflă lumii verde ideal, 
Entuziasm şi votu-i triumfal 

În iarna devenită primăvară. 


Urmeaz-un an cumplit şi plin de sânge: 
În temniţă nevinovat eşti pus, 
Luceafărul speranţei pare-apus 
Şi'ntregul neam încremenit te plânge. 


Noiembrie... În beznă şi tăcere 

Te-au sugrumat ai iadului călăi 

Şi dorm ucişi ai iadului călăi 

Spre-al lor blestem şi-a neamului durere... 


Dar Cerul dat-a zi de biruință 

Când s'a găsit mormântu-Ţi ferecat 
Şi toate clopotele Țării bat 
Cinstind pios eroica-Ţi ființă. 


Trecut-au ani... În Țara cotropită 
De comunismul venetic, ateu 

E prigonit şi Bunul Dumnezeu 
Iar libertatea zilnic siluită. 


Cât sunt de laşi! Temându-se de Tine 
Nici mort nu te-au lăsat şi pe furiş 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 209 


Te-au dezgropat şi dus în ascunziş 
Ca nimeni gropii sfinte să se'nchine. 


Dar în zadar măresc a Ţării rane 

N’AI FOST UITAT ŞI NU VEI FI UITAT! 
MORMÂNTUL TĂU ÎN INIMI NI-I SĂPAT, 
SIN NOI TRĂIEŞTI, VIU, PURURI, CĂPITANE! 
Petre GRIGORE-ANAST ASIS 


Din "Poeți după gratii", vol. 5. Ed. Ramida, București 1999. 


PEISAJ DE TOAMNĂ AIUDEAN 


Un cer de plumb, apăsător şi scund. 
Se sprijină greoi pe zări opace 
Prinzând sub el, ca sub o carapce. 
Cernite lumi ce’n văluri gri s'ascund. 


Şi ca o lespede de plumb concavă, 
Apasă greu şi'mbucă'n scobitură 

Ca pe un cocoloșş o lume sură 

Ce pare un cearcăn cenuşiu pe slavă. 


Prin aerul vâscos şi sur se cerne 
Lumină sură, zvonuri cenuşii, 
Zvâcnesc pe fondul gri, nuanţe gri: 
Sunt suflete purtând patina vremii. 


Pe dedesubt trec umbre cenușii 
Cu flori de laur cenuşiu pe frunte, 
Trec suflete gheboase şi cărunte 
Sub putred învelis de carne gri. 


Sub carapacea bolții cenuşii 

Pe care gânduri negre lasă dâră, 
Pământul pare-un bot de pâslă sură, 
Întreaga lume pare-o pată gri. 
Demostene ANDRONESCU 


Din vol. "Peisaj lăuntric", Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 210 


IN MEMORIAM 


Lui Aristotel Popescu 


Stăpânul lumii şi-a curmat un gând, 
Un gând ce-l răvăşea ca o răscoală 
Şi pagina la care sângerând 

Scria, rămase jumătate goală. 


Era prea zbuciumat, prea dureros 
Să-l poată duce pân'la capăt teafăr 
ŞI bietul Sfânt, scăpând condeiul jos, 
A lăcrimat, curmându-l, un luceafăr. 


S”a stins o candelă, - a murit un om, 
Sa întrerupt o tristă melodie, 

O filă a fost smulsă dintr'un tom, 
Aşa vru Domnu,- aşa a fost să fie. 
Demostene ANDRONESCU 


Din vol. "Peisaj lăuntric", Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995. 


ÎMI PLANGE SUFLETUL CA UN COPIL 


Îmi plânge sufletul ca un copil. 
Zvârlindu-şi floarea de pe ramuri ciunge, 
Şi'ngenunchiat, cu el alături, plânge 
Şi-un înger trist din ceata lui Gavril. 


O, suflet, suflet păcătos şi şui, 
Lunatic suflet spune ce te doare 
De-i risipeşti abia deschisa-ți floare 
Petală cu petală vântului?! 


Ce patimi crâncene, ce dor stufos 
Te bântuiesc de freamăţi ca pădurea? 
Ce boală cruntă muşcă ca securea 
Din trunchiu-ţi desfrunzit şi noduros? 


Ți-e dor de cer, de pământesc ţi-e dor? 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Vrei sfânt să treci prin viață, vrei lumeşte? 
Hai, suflete nemângâiat, vorbeşte 
ŞI te-oi aprinde asemeni stelelor! 


Tas da să taci luceferi verzi, ți-aş da 
Argint din lună, aur greu din soare 

ŞI scuturând pe tine stog de floare 

Ca pe-o pădure te-aş înmiresma. 


Tas face din luceferi jucării 

ŞI te-aş căra în cârcă până'n stele, 
Să le culegi ori să te joci prin ele 
De-a v'ați ascunsălea cu îngeri vii. 
Demostene ANDRONESCU 


Din vol. "Peisaj lăuntric", Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995. 


APOCALIPS 


Şi-a slobozit cel necurat zăvozii, 
Arhangheli negri cu sclipiri de smoală; 
Pe scena lumii, unduindu-şi solzii, 
Dansează Salomeea-n pielea goală. 


Pâmântul greu de-atât noian de rele 
Şi-a" ncetinit şi inima şi mersul, 

Sus carul mare scârţâie durere 

Si lăcrimează stele universul. 


Cohorte de arhangheli trişti şi'nvinşi 
Păşesc mänat cu biciul în robie 

Şi fumegă funingini aştrii stinşi, 
Pătând covorul verde-al veşniciei. 


Scânceşte de durere”ntreaga fire 

ŞI plâng pe la răscruci de ceruri îngeri, 
Se"ndoaie grinzile nemărginirii 

Sub greutatea cosmicei înfrângeri. 


211 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 212 


În creştetul veciei Dumnezeu, 

Cu capu’n mâini stă abătut şi trist, 
În jur se sting luminile mereu 
Şi'ngenunchiat alături plânge Christ. 
Demostene ANDRONESCU 


Din vol. "Peisaj lăuntric", Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995. 


ÎNTOARCEREA DIN ÎNCHISOARE 


Tăticule, bine-ai venit, 
Vei fi flămând şi ostenit! 


Tu ne-ai lăsat atât de mici 
Când ai plecat, ca doi pitici, 


Şi iată-ne cât am crescut 
Şi ce cuminţi ne-am mai făcut! 


Poftim, tăticule, un măr, 
Dar cin-ți-a pus argint în păr 


Şi unde-ai fost tu până azi 
De-i faci măicuţii atât necaz? 


De câte ori am întrebat, 
Măicuţa ochii şi-a plecat; 


De boabe mari de rouă plini 
Şi curcubeie de lumini. 


Ca să tăcem ne"'mbrăţişa 
Şi povestea măicuţa-aşa: 


Au fost odată can poveşti 
Doi prunci cu fete îngereşti 


Şi ei iubeau cu drag şi dor 
Pe mama şi tăticul lor. 


Şi mai spunea povestea cum 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Tăticu-a fost pornit la drum, 


Cum oameni răi l-au luat în zori 
Şi l-au purtat prin închisori 


Să-şi lase legea țării lui 
Pe mâinile streinului. 


Că altminteri el s'ar fi dus 
S'aprindă foc în munte, sus 


Şi că e slab, flămând şi gol 
Şi moartea-i dă mereu ocol. 


Că au trecut de-atunci mulți ani 
De când tăticu-i la duşmani... 


Si când povestea se sfârşea, 
Nu ştiu de ce, mama plângea, 


Apoi ne lua si'ngenunchiam 
Si Maicii Sfinte ne rugam, 


Strângeam icoana până când 
Noi, adormeam cu el în gând. 


Tăticule, să nu zici NU, 
Cel din poveşti, nu erai tu?! 


16 Septembrie 1949, Ocnele Mari, celula 10 


virgil MATEIAS 


Din vol. "Drumeţule, oprește-te și vezi...", Ed. Eminescu, București, 1999. 


IMN LIBERTĂȚII 


Căpitanului 


Cu sufletul de vifor şi mânile de ceară 
Te aşteptăm la gratii în fiecare seară. 


Să vii cu paşi de înger, asa cum te-au visat 
Cei ce-au căzut cu fruntea şi braţul ridicat. 


213 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Să-ţi pleci genunchii” praful de sânge şi cenuşe 
Când vom ieşi "nainte în lanţuri şi cătuşe. 


Apoi să se'mplinească al vremilor soroc 
Să faci să lumineze o sabie de foc 


De-a lungu-atâtor veacuri de scârbă şi amar 
Şi Cerul să se’ntoarcă’n casa noastră iar. 


Tam ridicat din trupuri şi gânduri osândite 
Munţi grei pe care-aşteapă drapelele cernite 


Să-ţi împletim cunună de crini şi tulipani 
Cu lacrimi şi mandate de zeci de mii de ani. 


Cu sufletul de vifor şi mânile de ceară 
Te aşteptăm la gratii în fiecare seară. 


4 lunie 1951, Ocnele Mari, celula 12 izolare 
virgil MATEIAŞ 


Din vol. "Drumeţule, oprește-te și vezi...", Ed. Eminescu, București, 1999. 


LUI ŞI NOUĂ 


Curg amintiri în vol şi'n mine 
Ca florile dintr'un cireş; 

Azi, m'a oprit şi mă reţine 
Un sfânt cu chipul de plăieş. 


Va fi vreun sfert de veac, mai bine, 
Înfiripam speranţe verzi 

Şi ne'ndemna pe noi, pe tine 

Să nu le vinzi, să nu le pierzi. 


Nu rostul tău amar, nici ură 
Te-au ridicat şi te-au încins 

Ci rosturile tuturora 

Din neamul tău trădat şi'nvins. 


214 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 215 


Mai cad şi azi, plesniți anume, 
Că Cerul Țării noastre-i plin, 
Dar cine a murit în lume 
Sublim ca Mota si Marin! 


Sau năpustit apocaliptic 
Dezgroapă morţi, îngroapă vii, 
Şi tu rămâi în metru antic 
Eroul marei tragedii. 


2 Noemberie 1954, Securitatea Braşov, celula 2 
virgil MATEIAȘ 


Din vol. "Drumețule, oprește-te și vezi...", Ed. Eminescu, Bucureşti, 1999. 


STEJARUL LUI 


Comandantului Horia Sima 


E atât de’nalt şi plin, că se”ntrebară 
De-a fost sădit, ori a crescut din ghindă, 
Pe fruntea lui se odihneşte Cerul 

Şi vin luceferi verzi să se aprindă. 


E singur cuc, prin rămuriş trec crainici 
Să bea azur, să zburde şi să cânte, 

La poale umblă oameni să-l măsoare 
Şi’n carnea lui securea să-şi împlânte. 


El dă aceeaşi umbră tuturora, 
Îi mai pofteşte la lumină sus, 
Dar nimeni leac pe rănile din trăsnet 
Ori urmele securii nu i-a pus. 


Hulit si rupt, i-i dat s'atingă Cerul, 
Să nu plătească veacului chirie, 
Iubirea lui să ardă”n casa gloatei 
Şi trupul să şi-l dea pentru sicrie. 


4 Mai 1963, Aiud, celula 6 izolare 


Virgil MATEIAŞ 


Din vol. "Drumeţule, oprește-te și vezi...", Ed. Eminescu, București, 1999. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 216 


CARMEN SYLVA 


ÎI aşteptam să crească dintre valuri 
Cu cântece şi cu salut roman, 

Un soare cald venea solemn pe plajă 
Şi-l săruta pe ochi pe Căpitan. 


Se despărțea de gărzile-i în flăcări 
Şi lin pornea pe calea lui în sus, 
Dar, cât era de mare Împărăţia-i, 
Nu ne slăbea din ochi până'n apus. 


Noi plămădeam pe-atunci o Țară nouă 
Şi dezgropăm la Pontul Euxin 

Virtuti şi orizonturi de lumină, 

Cu Mota, Gyr şi-un alb Cantacuzin. 
Azi nu mai vin nici Căpitan, nici oaste 
Pe plaja noastră tristă şi pustie, 

Doar viforul, furtunile şi marea 

Mai cântă'n larg o verde simfonie. 


Un soare bun, de-un sfert de veac ne caută 
Plecat peste'nchisori şi cimitire 

Să ne sărute rănile şi morţii, 

Prinosul lui de'naltă preţuire. 


4 Mai 1958, Uranus, celula 94 


virgil MATEIAS 
Din vol. "Drumețule, oprește-te și vezi...", Ed. Eminescu, Bucureşti, 1999. 


MEDALION 


(Maica Mihaela) 


Cu ochii mari şi buni ca marea liniştită 
Cu-adâncuri nepătrunse, cu taine fără nume 
Cu zâmbet lin şi trist ca vrerile postume 
Misterioasă mare şi zare de ispită 


E chipul tău, măicuţă, ce-l scot din suflet când 
Mă'mbie amintirea să facem un popas 
Să'ngenunchem pios la-al ei iconostas 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 217 
Să plângem, să vorbim, ca umbrele în gând. 


Deodată se destramă dantela de mister 
Apar pe mare valuri din anii de furtuni 

De crezuri şi de lupte, de foc prin văgăuni 
De zbor peste Suzane, de fulgerări spre cer. 


Şi iat-apoi morminte tăcute sub talazuri 
Măreată simfonie de jertfe fără glas 

Slăvind o Românie, pe minunatul vas 

Închis în ochi sin suflet cu taine de atlazuri. 


Şi iată-apoi se face că marea se cunună 
Cu cerul de azur boltit pe mânăstire 

Cu rugi imaculate, cu vreri de ispăşire 

A Neamului ce-şi cată popas după furtuni. 


Dar iată, se deschide pe mare iar vâltoarea 
Se îmbulzesc noi valuri pe vasul tăinuit 
Trecutul şi prezentul se leagă’n noul mit 
De lanţuri şi cătuşi, de bezne - închisoarea. 


Fiori de regăsire ... Noi valuri de” ntrebări 

Ispite de”ndoială pe vuietul imens 

De-asalt în trup sin suflet, de sens ori de nonsens 
Al vieţii şi al morţii: povestea-acestei mări. 


Aşa te-ai stins, măicuţă, ca marea liniştită 
Cu-adâncuri nepătrunse, cu taine fără nume 
Cu zâmbet lin şi trist ca vremurile postume 
Misterioasă mare şi zare de ispită ! 


Despa OLARIU (CARANICA 2 
Din "Poeți după gratii", vol. 4. Ed. Ramida, București. 


DIN GALAXIA FUNERARĂ 


(În ziua eliberării, 28 Iulie 1958) 


Din galaxia funerară 

Păşind pe anii de lumină 
Mă'ntorc pe Terra noastră iară, 
Voioasă, mândră şi senină. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 218 


Am ars în inimă tenebre 

În suflet plasmă de dureri 
Am dat gândirilor noi febre 
Şi visului noi primăveri. 


De-aceea azi, mă'ntorc neînvinsă 
Cu-acelasi dor de viaţă?n piept 
Cu facla Libertăţii întinsă 

Spre Biruinţa ce-o aştept ! 


Despa OLARIU (CARANICA 3 
Din "Poeți după gratii", vol. 4. Ed. Ramida, București. 


UN NEGRU NOR GONEA SPRE LUNĂ 


(Spre Miercurea-Ciuc) 


Un nor negru gonea spre lună 
Când trist convoiul trist trecea 
Spre zări de roşie cunună 
Spre temnita cu tâlcuri grea. 


În suflet mai purtam lumină 
Deşi pe umeri aripi frânte 

Striveam o floare de sulfină 
Sub paşii grei de jurăminte. 


O, vis al meu însângerat 
Ideal al marelui avânt 

Din trupul meu azi ferecat 
Săgeată’n viitor te împlânt ! 


Despa OLARIU (CARANICA 2) 
Din "Poeți după gratii", vol. 4. Ed. Ramida, București. 


CÂNT 


Din închisoare peste ţară 
Pornit-a cânt de primăvară 
E cânt de haos şi genuni 

E cântul marilor minuni 

E zămislit din dor şi chin 
E cântul marelui destin. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 219 


S'alunge norii de pe cer 
Să'nvie doinele ce pier 
S’aducă’n suflete lumină 
S'alunge roşia jivină 

Să fie iarăşi soare’n ţară 

Şi iarăşi mândră primăvară ! 


Despa OLARIU (CARANICA) 
Din "Poeți după gratii", vol. 4. Ed. Ramida, București. 


ŞI TOTUŞI VA VENI O ZI 


Şi totuşi va veni o zi 

Când tirania va sfârşi 

Se vor deschide grele porți 
Şi vor ieşi şi vii şi morți 

Şi ţara întreagă va cânta 
Sus inima, sus inima ! 


Vor răsuna şi munți şi văi 
S'or răscula voinici flăcăi 
Bătrâni şi mame şi copii 
Vor fi cu toţii facle vii 

Şi neamu'ntreg ei vor chema 
La luptă grea, la luptă grea ! 


Vor alunga de prin palate 
Jivini şi liftele spurcate 

Si or scoate şi din văgăuni 
Strigoii ce le-au fost stăpâni 
Din lanţuri te vor libera 

O, țara mea, o, ţara mea ! 


Vei fi mai mândră ca un sore 

În straiele de sărbătoare 

Pădurile vor înflori 

Câmpiile vor înflori 

Şi'n suflete va fi lumină 

Tara mea divină, ţara mea divină! 


Despa OLARIU (CARANICA) 
Din "Poeți după gratii", vol. 4. Ed. Ramida, București. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


LA VOI GÂNDESC 


La voi gândesc, o dragi prieteni 
dintro poveste-adevărată, 
Soldaţi ai unui crez de aur, 
pentru o țară minunată. 

Pe toți vă văd cu ochi jăratic 

şi dure scânteieri de leu, 

Cu voi în fiecare clipă 

cântare dau lui Dumnezeu. 


Vă simt în fiecare fibră 
întinsă coardă peste hău 

Vă simt toiag în clipe grele 
de deznădejdi şi de duh rău. 
Vă simt în încleştarea surdă 
atâtor oarbe neputinți 

Ce străjuie la bolta neagră 
a marilor ieşiri din minți. 


Suntem cu toții ferecați 

cu grele lacăte de fier. 

Dar sufletu-i de necuprins, 
imaculat, cleştar de cer 

Din el va răsări lumina 

şi mântuirea va veni 

Când ceru'ntreg se va deschide 
şi sfânta împărătească zi. 


Despa OLARIU (CARANICA) 
Din "Poeți după gratii", vol. 4. Ed. Ramida, București. 


EVADATUL 


Adeseori noaptea, când liniştea-i grea, 
Eu tai cerceveaua cu secera lunii, 
Cobor pe o sfoara subțire de stea 

Şi sar peste ziduri şi fug ca nebunii. 


Pe câmpuri pustii, prin pârloage amare, 
Pe unde ţipenie de-om nu apare, 
Prin trestia ploii, prin smârcul cel greu 


220 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 221 


Străbat depărtările dorului meu. 


Tresar speriat d'un hăţiş ce m'apucă, 
De-un dâmb ce rânjeşte, cu sânge pe bot. 
De stranii coclauri mă şterg - o nalucă, 
Şi râuri umflate mă'nghit şi mă scot. 


Mă'mpiedic, mă prind răgălii de picioare 
Şi ramuri cu gheare m'apucă şi ele. 
Pădurile astea sfârşi-se-vor oare? 
Amarnic mă smulg din prinsorile grele 


Şi-ajung pe meleaguri ce-mi par cunoscute. 
Cleioasă e glia ce glezna mi-o ţine 

Dar iau în spinare pădurile slute 

Şi țarina toată o trag după mine. 


Pe străzile nopţii, în târgul sărman 
Năluca-mi pribeagă acum se strecoară, 
Cu fuga măruntă de ciută uşoară, 

Să-şi stingă oftatul şi dorul avan. 


Stai, umbră! Aceasta e casa bătrână. 
O, cum de căzură'n paragină toate? 
Ciulinii, ca anii, urcară pe coate 

Şi poarta se tânguie, strămb, în ţâţână. 


Măicuţă, măicuţă! cu mâini de zăpezi, 
Jăraticul dorului stinge-mi-l bine! 
Tăticule, tată! nu ieşi să mă vezi? 

De ce vă jucaţi de-a ascunsea cu mine? 


Sunt eu, evadatul din temnițe crude, 
Venit să vă strâng lângă pieptu-mi o clipă. 
Dar nimeni nu vede şi nimeni n'aude. 

O bufniță numai, ce sare şi ţipă. 


Prin camere goale cu uşile sparte, 
Zadarnic tot caut, zadarnic tot strig. 

Doar bufnița țipă-a pustiu şi a moarte, 
Strângându-mă, vajnic, cu gheare de frig. 


O! cum a pierit veselia de-alt' dată 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 222 


Cu zburdălniciile copilăreşti. 
Şi sora serafică, grija de tată, 
Şi mama ce coase şi spune poveşti. 


Dar unde sunt anii - feericii-mi, sacrii-mi? 
Găsesc într'un colț de odaie pustie, 

În praf, jucării dintr'o copilărie 

Şi lemnul icoanelor şterse de lacrimi. 


Ruină a zidului amărăciunii!... 
Iar Eclesiastul mi-apare în gând 
Rostindu-şi versetele deşertăciunii. 


Şi trist, mă trezesc din coşmare, oftând! 
(Aiud, 1964) 


Constantin-Aurel DRAGODAN 


„Ca o lacrimă cle sânge a căzut o stea'... 


La moartea distinsului meu camarad de luptă si suferință - Nistor CHIOREANU 


A mai căzut un camarad şi luna plânge 
La stâlpnicul răscrucilor — linţoliu; 

el a căzut ca steaua - lacrimă de sânge 
şi inima’n durere ni se frânge 

sub catapeteazma cerului în doliu 


Ne trec prin amintiri Aiudul şi Jilava 
Golgota unui neam prea răstignit 
Cumplit e povârnişul si sfântă ne e slava 
Cu care DUMNEZEU ne-a'nvrednicit 


Să ducem mai departe în prigoană 

Povara ultimului veac în cânt an rugăciunea 
Cu dragostea de neam şi"'nțelepciunea 
Cuvintelor rostite la ICOANĂ. 


Suntem mereu cu tine, cu amintirea ta, 

Noi cei rămaşi, să ne croim destinul în lacrimă de sânge; 
Vor trece anii, frate, dar nu te vom uita, 

Cu luna şi cu cerul mereu noi te vom plânge 


Să fie învierea a Neamului arcadă 
Şi pentru cei de mâine, şi pentru veşnicii, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 223 


Măcară în istorii un imn să ni se cadă... 
Te plânge peste veacuri o Țară - camaradă, 
Căci te-ai dus pe totdeauna şi n'ai să mai vii... 


Vasile BLANARU-FLAMURĂ 
Din vol. "Crini printre zăbrele", Ed. SEPCO, Colecţia ICONAR, Ediţia 1 — 2000. 


DOCET DIN ZARCĂ 


Zarcă, zarcă, tu eşti, parcă, 
crematoriu, o redută 
surdă, straşnică de slută, 
ca un croncănit de zarcă. 


S'a "ncrustat în zid pecetea 
multor ierni spre-a fi ecoul 
unui bocet şi cavoul 
tinereții noastre: setea 


ne-a rămas ucigătoare, 

anii toţi a nu-i cunoaşte, 

ca să ajungem biete moaşte 
sau schelete umblătoare. 


Zarcă: gratii şi obloane, 
crematoriu, stepă, oază, 
surdă, crâncenă şi groază 
Țintuită în piroane. 


Zarcă, zarcă, rugi şi certuri, 
Mă'nspăimânt să-ţi spun pe nume, 


esti ca iadul, eşti o lume 
aruncată în deşerturi... 


Vasile BLĂNARU-FLAMURĂ 


Din vol. "Crini printre zăbrele", Ed. SEPCO, Colecţia ICONAR, Ediţia ] — 2000. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 224 


A MAI MURIT UN CAMARAD 


Profesorului Traian Brăileanu 


A mai murit un camarad închis la Zarca 
Şi iarăşi plânge luna printre nori, 

se leagănă pe apen bocet arca 

durerii noastre-plâns, de-atâtea ori. 


Sunt fără grai şi ni s'au dus de mult cocorii, 
pe cerul nostru liniştea-i blestem, 

un Crist stă răstignit, voind priporii 

să nu fim niciodată cum suntem. 


O rază însă de speranţă: Paradisul 

în gânduri ne-au fost vreri şi amăgiri, 
ne-am mulțumit cu resemnările, cu visul 
atâtor aşteptări şi ne'mpliniri. 


N’am fost viteji, dar n'am fost nici nevolnici Doamne 
topit-am în credinţă orice chin, 

durutu-ne-au mai mult acele toamne 

ce-au sângerat în minţi, sub baldachin. 


N'am fost eroi, nici sfinți, dar noi deschis-am poarta 
să fie neamul cremene şi scut, 

noi singuri să ne facem, sfântă soarta 

aşa cum în pârjol ne-am cunoscut. 


Un camarad ne-a părăsit la Zarca veche, 
când luna printre gratii mai plângea, 

din cerul nostru strâmt, fără pereche, 
s'a prăbuşit năvalnic "mc o stea; 


e steaua care dă curajul şi se'nchină, 
deschiselor celule înapoi; 

că vom avea şi aer şi lumină 

şi n'om muri în plânset de turtoi. 


Ne vom ruga urcând în brânci, un veac se frânge, 
pământul țării'n raiuri să-l mutăm, 

căci steaua, ca o lacrimă de sânge, 

căzută e; măcar să n’o uităm. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 225 


A mai murit un camarad la Zarca-zarcă, 
suntem încă târâți pe-acelaşi drum, 

ani mulţi ne dor şi poticnim, de parcă 
ne-am fi născut din volbură şi scrum. 


Nu-i sacră voia ce din scâncete ne doare, 
nu-i moartea un prilej de întristări; 

să treacă noaptea, să murim în soare 

pe rugul fericitelor iertări. 


Iar de va fi să fim uitaţi-un stâlp tăciune, 
şi fără cruci; în legănat de brazi, 

va fi atunci a noastră rugăciune, 

un recviem prin scrâşnetul de azi. 


Vasile BLAÂNARU-FLAMURĂ 
Din vol. "Crini printre zăbrele", Ed. SEPCO, Colecţia ICONAR, Ediţia 1 — 2000. 


PAŞTE 


Plâng clopote în inimi departe'n amintiri, 
Cu funii grele trase, păstrate în iubiri; 
Uşor, pe nesimţite, în suflet năvălesc, 
Trezind uitate taine şi gândul mi-l sfințesc. 


Sub fulgerele vremii şi crâncene blesteme 
Miau părăsit şi codrii şi inima-mi greu geme. 
Sunt ţintirimul tragic, cu morți ce n'au murit, 
Ce'n cazne lungi şi grele cu ei am zăbovit. 


Sub apăsarea morţii ce stă să ne sugrume, 
În gropniţe comune ascunşi de cer şi lume, 
Răsună'n piepturi stinse cântările de ieri, 
Din stihurile sfinte, a Sfintei Învieri! 


Nădejdea neînvinsă supune gândul trist, 
Ne'mbărbătăm la crucea durerilor lui Crist! 
Te'mbrăţişezi cu morții şi Iert toţi temnicerii... 
Şi'n suflete se-aşează lumina Invierii. 


Petru C. BACIU 


Din vol. "Inimi zăvorâte", Fundaţia Culturală Buna-Vestire, București, 1999. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 226 


INIMI ZĂVORÎTE 


Când uşa se deschide uşor în miez de noapte 

Şi temnicerul intră furiş, ca o jivină, 

Cu degetul la gură, cercetător în şoapte, 
Rosteşte-un număr care-i sortit să nu mai vină... 


Plecăm pe rând, muteşte, din hruba'ntunecată 
Să desfătăm dezmăţul hienelor de pradă... 

La braţ cu torționarul, păşind treaptă cu treaptă, 
Cu ochelari puşi mască, ca ochii să nu vadă. 


Pândim orice mişcare şi foşnet de afară, 

În tâmple'nfrigurate zvâcnesc fiori de cerc, 
lar gemete afunde răzbat parcă să moară 
Şi inimi zăvorite se strâng ca un melc. 


Împovărat, broboane topeşti în rugăciune... 
Paharul neputinței îl sorbi până la fund. 

Cu braţele deschise cerşeşti doar o minune 
Şi'nchizi furtuni în suflet şi'n piept muribund. 


Petru C. BACIU 


Din vol. "Inimi zăvorâte", Fundaţia Culturală Buna-Vestire, București, 1999. 


DECHE ZIȚIE 


Când zărvăie zăvorul şi uşa se deschide, 

În grabă mă întorc cu faţa la perete. 

Din coridor dau buzna hăitaşi cu mutre hâde 
Ce vor să mă răpună ca'n aprige vendete. 


Mäintorc cum se ordonă cu mâinile pe creştet, 
Hăitaşii răscolesc nesăţios, răstoarnă, 
Duhnesc a băutură, au ochiul şters şi veşted 
Şi scormonesc orice, bocceaua mea sărmană. 


Şi calcă totu'n cale, gamela mi-o aruncă, 
Cu cizmele o spurcă, o'mpinge în gunoi, 
Afurisiţi şi crânceni, aşa cum au poruncă, 
Împovărându-mi viaţa ca'n vremea de apoi. 


Imi rup orişice zdreanţă, aruncă totu-afară, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 227 


Nici petec de obială nu-mi lasă ca să am, 
Mă umilesc năpraznic, anume să mă doară, 
De tot mă despoaie, satanic şi duşman. 


Şi revărsându-şi ura, tot praful îl răscoală, 
Urmează la control veşmântul de pe mine, 
Sunt dezbrăcat de zeghe, apoi la pielea goală, 
Mă ţin aşa, hoţeşte, la colţ, ca pe jivine. 


Când se încheie jocul şi temnicerii pleacă, 
Rămas ca după-un film de groază şi ciudat, 
Privirea-mi prăbuşită în praful des se'neacă 

Şi'n noaptea grea se lasă în pieptu-mi dezbrăcat. 
Petru C. BACIU 


Din vol. "Inimi zăvorâte", Fundaţia Culturală Buna-Vestire, București, 1999. 


NOI AM PURTAT POVARA 


Noi am purtat povara unui legământ pe umeri, 
Cu aspre năzuinți, aici şi mai departe 

Şi câte-au fost în calea noastră, de le numeri, 
Refuzi să crezi c'au fost şi pleci cu ele'n moarte. 


Am fost o lume ce-am purtat Neamului farul, 
Ne-am logodit cu moartea şi cu veşnicia, 
Din hrube-adânci noi am ştiut iubi altarul, 
Lui Dumnezeu i-am apărat, aici, moşia. 


Voi, fraţii mei, ce ați căzut în lupta cruntă 
ŞI risipiţi prin gropi adânci şi neştiute, 

Vă destrămaţi cu vremea ce se scurge mută 
Şi revărsați lumină, spre zori nebănuite. 


Petru C. BACIU 


Din vol. "Inimi zăvorâte", Fundaţia Culturală Buna-Vestire, București, 1999. 


VOI NU AȚI CUNOSCUT FIARA DIN OM... 


Voi nu aţi cunoscut fiara din om cum rânjeşte 
Când sângele proaspăt din rană ţâşneşte! 
Cum bestia din el, turmentată de ură, 

Îţi sfâşie carnea, năpraznic te’njuă... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 228 


Voi nu ați cunoscut ce-i foamea, nici frigul cum scurmă, 
Când lespedea rece oasele goale-ţi sugrumă. 

Nopti, dezbrăcaţi, voi nu ap stat în fund de haznale, 

Pe morți călărind să te'nalți din fecale... 


Voi nu ştiţi ce înseamnă durerea ce inima-ţi frânge, 
Când fratele tău alături în cazne se stinge 

Şi tremuri, şi dârdâi, te rogi nimănui, 

Urmezi la morişcă asemeni lui. 


Voi nu aţi cunoscut deznădejdea cea mare, 
Când sună zăvoare, legat eşti în fiare; 
Călăii dau buzna, cu răngi te lovesc 

Şi oasele rupte din tine trosnesc. 


Te smulg din rugă, te calcă în cale, 
Te-aruncă'n tinetă cu capu'n fecale... 
Şi cazi, te ridici, învii şi iar mori, 
Până în zori, de o mie de ori. 


Voi nu aţi cunoscut fiara din om cum rupe prosteşte, 
Nici stigătul morților mei răpuşi mişeleşte! 
Petru C. BACIU 


Din vol. "Inimi zăvorâte", Fundaţia Culturală Buna-Vestire, București, 1999. 


IMNUL BIRUOINŢEI 


Chinuiţi şi'nfometaţi 
Înfruntăm urgii, 

Stăm crucificaţi, 
Transformaţi în torţe vii. 


Se smulge neamul din suferinţă, 
Nădejdea şi-o ridică la Cruce, 
Mihai Arhanghelul azi îl duce 
Năvalnic spre marea brun. 


Din zbuciumul şi suferinţa noastră 
Se”nalţă'n zarea albastră 

Ca o catapeteasmă”n sărbătoare 
Imnul biruinţei legionare. 


Valeriu GAFENCU 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 229 


COLINDUL ROBULUI 


Pe malul Trotuşului 
Cântă robii Domnului 
Înjugaţi cu jugul Lui. 

Dar cântarea lor e mută, 
Că-i din suferință smulsă, 
Şi-i cu rugăciuni crescută. 


În inima robului 

Domnu-Şi face ieslea Lui 

În noaptea Crăciunului. 
Flori de crin din ceruri plouă 
Peste ieslea Lui cea nouă 

Şi din flori picură rouă. 


Stă un copilaş în zare 

Şi priveşte cu mirare 

O fereastră de"nchisoare. 
Lângă micul copilaş 

S'a oprit un îngeraş 

Ce-i şopteşte drăgălaş: 


Azi Crăciunul s'a mutat 
Din palat la închisoare 
Unde-i Domnu'ntemniţat; 
Şi copilul cel din zare 

A venit la închisoare 

Să trăiască Praznic mare. 


Valeriu GAFENCU 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 231 


Gâncluri la mormântul lui Cru Axente 


Moartea şi-a fâlfâit aripa neagră peste noi, 
Copii blestemaţi ai acestui secol smintit. 
Te-ai scuturat fără să fi avut timpul să fi rodit, 
Ca florile peste care au căzut neguri şi ploi. 


Nici o femeie nu te urmează acum când urci ultima treaptă, 
Femeile care te-au iubit, te-au uitat demult sau au murit. 
Numai acolo departe în oraşul între zarzări pitit, 

O mamă se roagă pentru tine în fiecare zi şi aşteaptă. 


Prietenii ţi-au îmbrăcat coşciugul în cele trei culori 

La piept ţi-au pus o şuviţă de păr pe care au decolorat-o anii. 
Imaginea Țării în care înfloresc magheranii, 

Îţi înfăşoară trupul trudit de lagăre şi de închisori. 


De-acuma cobori cu voluptate în marile linişti, 

Nu-ţi va fi nici foame, nici dor şi nici sete de dreptate. 

Anii îşi vor purta nepăsarea peste morminte uitate, 

Cum îşi poartă toamna norii, peste umbrele groase pe mat. 


În toate minţile o întrebare otrăvită se toarce, 

Când peste coşciug încep să cadă bulgării de pământ. 

E întrebarea ce în primăvara iberică vine pe aripi de vânt: 
Câţi oare, câţi dintre noi s'or întoarce? 


Şi când peste câteva ore, peste oraşul străin se vântură sara, 
Copiii secolului smintit îşi lasă capul pe mâni. 

Peste câteva zile, peste câteva săptămâni, 

Moartea va avea o recoltă bogată: pribegii mor primăvara. 


N. $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpații, Madrid 1954. 


GLIA 


Patrie, Patrie, în glia scumpă a ta, 

Plugurile rastoarnă brazdă adâncă şi grea. 

Dârzi, stau încovoiaţi pe coarnele lor, țăranii, 

Cum au făcut-o părinții, bunicii şi strămoşii lor, Dacii şi Romanii. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 232 


Întotdeauna au stat neclintiţi în faţa furtunii, 

Ca şi fraţii lor din codri, gorunii. 

Duşmanii au venit, au plecat sau şi-au găsit aicea mormântul. 
Dar ţăranii au rămas, căci îi legau plăvanii, plugurile şi pământul. 


Unii dintre năvălitori au fost aşa de negri la suflet, aşa de câinoşi. 
Veneau din Răsărit şi Miazănoapte, din codri întunecoşi 

-Că luau tot ce găseau, treceau totul prin flacări şi sânge, 

Şi nu lăsau ţăranilor decât ochii pentru a plânge. 


Dar au plecat şi aceştia, iar pe urmele lor, 

În glia ta Patrie, plugul a pornit harnic, răscolitor. 
O, de-aşi putea de-aşi putea, 

În urma plugurilor aşi îngenunchia! 


Şi-un bulgăre aşi lua din brazda neagră şi udă, 
Brazdă grea, rasturnată, cu sudoare şi trudă. 

Şi l-aşi săruta ca pe o moaşte, ca pe-o icoană. 
Apoi l-aşi pune pe inimă, cum pui leacul pe rană. 


Patrie, Patrie, cât este de scumpă această glie a ta, 
N'o pot înţelege decât cei cari, ca şi mine, nu o pot săruta. 


N, $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


Dër FRATELUI CHINEAȚĂ 


Era plină de grâu şi de secară, Ţara, 

Şi tu frate Chincaţă, adesea te culcai flămând, sara. 

Din făina de grâu, doară de sărbători îţi făcea nevasta o burcă. 

Totuşi, foarte rar, te-ai încruntat, ai tras o sudalmă şi ai pus mâna pe furcă. 


Te sculai de cu noapte, când holdele erau pline de rouă, 
Dar din rodul muncii tale, tu nu luai nici una din două. 
Sau alţii, totdeauna alţii, care trăgeau foloasele, 

Şi tu bietul de tine, te alegeai cu ponoasele. 


Ca ţiganul cu scânteia, te învăţaseşi cu răul, 
Treceau anii şi dacă se schimba ceva, era doar călăul. 
Numai când la hotare năvăleau ca lăcustele, duşmanii, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 233 
Şi-aminteau boierii că cei mulţi şi bravi, erau fraţii tăi Chineaţă: ţăranii. 


Un timp ale tale au fost toate, pământul, plugul, boruna, 

Şi erai fericit, căci în totdeauna, tu şi pământul ai fost una. 

Dar liniştea nu avea să fie lungă, 

S'a răsturnat, lumea şi într'o noapte iar a bătut clopotu'n dungă. 


Tu ţi-ai făcut cruce, te-ai încruntat şi ai sărutat pe Ilinca, 

Şi apoi până departe la Volga ţi-ai purtat raniţa şi opinca. 
Te-ai bătut ca un brav, cum ştii să te baţi, frate Chineaţă, 
Dar ca şi altadată, boerii te-au vândut într'o dimineaţă. 


Sin bătătură la tine, ca la el acasă, venit-a duşmanul 

Trau batjocorit nevasta şi fata, ţi-au luat plugul, boii, sumanul. 

Dar tu ai răbdat, ai strâns pumnii şi ţi-ai înghiţit de obidă, scuipatul, 
Şi de data aceasta nu tu, ci altul era vinovatul. 


Dar oricum, stăpânii dinainte îţi dijmuiau grâul, mălaiul. 
Păgânii de azi vor ca să-ţi ia sufletul, graiul. 

Şi-au hotărât să-ţi fure pamântul, iar tu să rămâi bou de povară, 
Iar Țara, biata noastră Țară nu mai e Ţară. 


Nu mai e timp de aşteptat, nădejdea-i la tine: departe s'aude zgomot de 
armă, 

Se hâţână lumea asta nedreaptă, în curând ai să vezi că se darmă. 

la seama frate Chineaţă, socotelile păgânilor se încurcă. 

Încruntă-te, trage-i o sudalmă şi pune mâna pe furcă. 


N. $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


Marea călătorie 


Ştiu într'o noapte de vară, fulgerat voi cădea. 

Pe cerul de sineală va tremura ca o lumânare o stea. 
Mâinile vor scormoni înfiorate în lut, 

Ca o apă va gâlgăi sângele, din trupul căzut. 


Vântul îmi va aduce pe aripi, miresme de acasă, 
Şi grâul va fi moale ca un covor de mătasă. 

În Juru-mi macii vor fi roşii, ca o gură de fată, 
Ce mi-a zâmbit undeva, într'o ţară îndepărtată. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 234 


Când peste pleoape, moartea se va lăsa ca o ceaţă, 
Spicele verzi ale grâului, îmi vor luneca peste față, 
Şi'n pragul marei calătorii, în fulgerarea clipitei, 
Am să zâmbesc căci voi crede, că e mâna iubitei. 


O! Nu mi-e frică de moarte, de gloanţe, de sânge 
Dar mi-e teamă că nimeni în urmă-mi n'o plânge. 
Şi mi-e teamă că fata cu gura ca macii din ţara aceia din Apus, 
Mă va uita chiar din clipa în care, în marea călătorie-oi fi dus. 


N. $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


D E lw E 


În noaptea parfumată de April, 

Mi-e sufletul moale, cuvios de copil. 

Şi cu pași mărunţei, cu bunicul de mână 
Mă'ndrept către biserica noastră străbună. 


Tămâia îşi înalță fumul la cer, 

In atmosfera grea de credinţă şi de mister. 
Şi inimile se simt pătrunse de sfinţenie, 
Când bat clopotele, clopotele de denie. 


O, clopotele acestea sonore, clopotele, 

Care fac să-şi înteţească în mine durerile, ropotele. 
Clopotele pe care, furat de al vieţii tumult, 

M'am desvăţat să le mai înţeleg, să le mai ascult. 


Ele bat în noaptea aceasta şi pe aici, 

Când către biserici se îndreaptă cu paşi mărunţei, alți copii, alți bunici. 
Şi când pe mine mă roade ca un burghiu primăvara, 

Căci mi-am pierdut şi bunicul şi credinţa şi Țara. 


N, $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


MAMEI 


Mamă, zadarnic numeri zilele şi săptămânile 
Şi tremurând, îţi pui la ochi streaşină mânile. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 235 


Se vor coace, se vor trece cireşele din grădină, 
Fără ca feciorul de departe să vină. 


Să nu te înşeli de ţi-o cânta cocoşul în prag, 
Nici anul acesta nu vine feciorul pribeag. 
Un sbucium lăuntric îl răsuceşte, îl poartă, 
Pe'ntinsuri de apă stătută şi moartă. 


O! De n'ar fi dorul, de n'ar fi depărtările 
N'ar fi aşa de apăsătoare tăcerile. 

De n'ar fi o fată în satul moldav, 

Nu mi-aşi simţi sufletul stingher şi bolnav. 


Nădejdile toate, se destramă, se rup, 

Ca o rugină roade vremea din trup. 

În părul din tâmple şi-a înfipt vrăjmăşia, 
Şi mi-a ucis adolescenţa, copilăria. 


Fetei cu ochii albaştri, mamă să-i spui 

Să-şi lege destinul de altul, sunt tineri destui, 
Cuminţi care nu s'au înfrățit cu depărtările 
Şi nu vântură zănateci, ţările, zările. 


Să nu mă aştepte, aşteptările dor, 

Ca frunzele toamna, iubirile mor. 

Numai tu cu credinţă aşteaptă-mă mamă, 
Cireşul din grădina copilăriei, mă cheamă. 


N. $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


Adună-ţi sufletul, camarace 
Copiii mei, copiii mei, 
Când mergeţi seara la culcare, 
Și candelele'n tremurare 
Vă ning pe creștete văpaia, 
Rugaţi-vă și pentru cei 
Care-au căzut la Turtucaia. 
(G. Tutoveanu) 


Când exilul devine apăsător cenuşiu 
Gândiţi-vă la morţii fără cruce, fără sicriu. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 236 


Şi când îşi înfige cuțitul în voi nostalgia, 
Gândiţi-vă la cei care-au căzut în Rusia. 


Ştiu, în camerele în care fereastra se deschide ca o rugăciune spre cer, 
Sunt momente în care şi amintirile se estompează şi pier. 

ŞI chiar pe Icoana Patriei se aşează o ceaţă, un fum, 

În ore târzii, în care nădejdile toate, sunt doar zdrenţe şi scrum. 


Te văd camarade; pumnul ţi-a devenit dur, ca o cremene, ca un ciocan, 
Te-a otrăvit o imagine: soţia culcată cu altul, în salonaş, pe divan. 
Trupul ţi s'a strâns ca un arc şi viaţa devine-o povară. 

O, în asemenea clipe, de-ai avea cel puţin o ţigară! 


Ninge! Pe geamul de la mansardă zăpada creşte mereu, 
Începi să te îndoieşti că mai există undeva, Dumnezeu. 
Şi eşti sătul de viaţă, de toate c'ai vrea, 

Să dispari, cum de pe firmament dispare în goluri, o stea. 


Ştiu camarade, sunt clipe în care pribegia te frânge, 
Speranţa, ca o candelă în care s'a terminat uleiul, se stânge. 
Gândeşte-te atuncia cum urlă crivățul pe coline, pe văi 

Şi cum troieneşte pe mormintele camarazilor tăi. 


Adună-ţi sufletul risipit şi inima ca pasăre învinsă, rănită. 

Sufletul acesta al tău, e explosiv, dinamită. 

În tine e nădejdea celor căzuţi şi a celor din Patria în care bântuieşte urgia, 
În tine şi în cei care s'au bătut vitejeşte'n Rusia. 


N, $. GOVORA 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Acolo șezum și plânsem. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


Inainte, cu Testamentul Căpitanului! 


Prin marea bântuită de furtuni, 

Nu ştim de vom ajunge la liman, 
Căci l-am pierdut în zori pe Căpitan 
Şi au pierit în valuri cei mai buni... 


Dar vom plini un drum din “Testament” 
Ce ni l-a scris pe foi de veşnicie, 

Ca să-l predăm urmaşilor, solie 

Şi să rămâie tării, fundament. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 237 


Ca alte generaţii, după noi, 
Să puie pe el piatră peste piatră 
Şi să zidească cuibul de eroi, 


Sub steagul său, prin jertfă miruit, 
In care Neamul să-şi găsească vatră 
Şi marele destin ce i-a dorit... 


Demetrius LEONTIEȘ 


Din vol. “La răscrucea neamului”, Vaterstetten. Tip. “Danubia”, Munchen, 1974. 


MAÂRŢIŞOR LEGIONAR 


Coboară Arhanghel, cu spada de foc, 
În fruntea revoltei valahe. 

Se scoală morții şi viii din jug 

şi sună alarma din creştet de munte 
spre Teţina, Dunăre, Tisa şi Bug... 


E ceasul când Neamu-şi croieşte destin, 
strivind tirania păgână. 

Pe ruguri, strigându-şi credinţa spre cer, 
primeşte-i jertfa deapururi creştină, 

căci neamuri sfărâmă cătuşe... sau pier! 
Demetrius LEONTIEȘ 


Din vol. “Prin mlaștini și furtuni”. Ed. “Dacia”, Rio de Janeiro, 1969. 


DEAPURUREA PREZENT 


Nu ai fost soarele de-acum apus 

În noaptea sumbră când te-au strangulat. 
Deşi plecat de veci, n'ai fost uitat, 

Ca toţi ce-au fost cândva şi astăzi nu-s... 


Ci eşti prin noi deapururea prezent, 
Ca şi Isus în stropii de aghiasmă, 
Veghezi cu sfinţii din catapeteasmă, 
Să nu ne îndoim nici un moment. 


Te vor cânta ca apele'n maree, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 238 


In du-te vino, mii de generaţii 
Şi s'or uimi de vrerea-ţi prometee. 


S'or naşte genii să te preamărească 
In monumente de mirifice creaţii, 
Sublimă epopee românească! 


Demetrius LEONTIEȘ 


Din vol. “La răscrucea neamului”, Vaterstetten. Tip. “Danubia”, Munchen, 1974. 


MIORIȚĂ LEGIONARA 


N’a mai fost Țară, 
stână legionară, 

ca a lui Țâmpău 

pe vârf de Rarău. 
N’a mai fost fecior, 
mai cuprins de dor, 
dor de haiducie, 

dor de codrenie... 
Când porneau prigoane. 
în sus spre gorgoane, 
buciumu-i suna, 
codrii-i aduna 

şi punea pe fugă, 
suflete de slugă... 


Dară o mioară, 

cu ochi de cicoară, 
parcă se usca, 

iarba no gusta, 

ci zăcea pe dungă, 
cât e ziua lungă, 

şi cum tot gemea, 
parcă îi spunea: 
“Vor veni ca mâini, 
poteraşi haini, 

ce te-or fereca 

şi te-or vătăma. 
Te-or pune în zori, 
în reci închisori 
Sin noapte cu vânt, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 239 


în negrul mormânt...” 


- Hei, mioară laic, 
laie, bucălaic, 

nu te mai plângea, 
după soarta mea. 

Ci de-o fi să cad, 
fulgerat de iad, 

să-i spui mamei mele 
Cam suit la stele 

ca un năzdrăvan, 
după Căpitan. 

Că mă plimb prin nori, 
tot cu Nicadori, 

şi cu Decemviri, 

că şi ei sunt miri, 

ce s'au rupt de jos, 
când a fost frumos, 
să lege de cer 
Gărzile de Fer... 


Dumitru LEONT. IES 
Din vol. “Prin mlaștini și furtuni”. Ed. “Dacia”, Rio de Janeiro, 1969. Vezi și revista 


“Carpaţii”, Madrid. Anul XXIII, Nr. n - 12, lulie - Septembrie 1978. 


Monumentul Mota-Marin — Majaclahoncla 


Pioase generaţii vor privi de-acum 
MAJADAHONDA la zenit de drum 
şi-or întreba: 

ce fapte 

şi ce mit 

ascunde trupul sobru de granit? 


Vor întreba în sine 

mulți drumeți: 

Ce vrea să spună mpnumentul mut? 
De unde au venit 

ŞI ce au vrut 

cei doi neînfricați profeţi? 


Şi-or fii drumeţi 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 240 


ce vor simți atunci 

c'au fost trimişi de tainice porunci 
să-L apere la greu pe Dumnezeu 
ce se bătea cu iureşul ateu; 

să proiecteze pe-al Castiliei cer 
Iconostasul Gărzilor de Fer. 


El va grăi 

prin veacuri ce-or să vie, 

prin jertfele ce-ascunde sub făclie, 
că neamuri nu trăiesc prin oarbele mulțimi 
ce-şi curmă spetele sub orice cnut, 
ci printr'o ceată de feciori puţini 

- ce-au fost vânduți 

şi socotiți nebuni, 

căci nu'ncetau să creadă în minuni; 
c'au îndrăznit 

şi că au vrut 

să lupte 

şi să cadă pe'nălțimi... 

Vaterstetten, 9 Sept. 1972 


Demetrius LEONTIE$ 
Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XVIII, Nr. 5, Noembrie 1972. 


TE-AU DUS CU PATRU ROI 


Chemat de glasul 
sfintelor tării, 

te-ai dus fără de zgomot 
dintre vii. 

Nicicând amiaza 

nu te-a dogărit 

cu plinătatea ei, 

ţăran trudit. 


Purtând pe umeri 
crucea vieţii grea, 
te'nconvoiaseşi 
uneori sub ea, 

şi - poticnind 

pe asprele poteci - 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 241 


râvneai singurătatea 
morții reci. 


Dar într'o zi 

te-au dus cu patru boi, 
jelit de satu'ntreg, 

de toamnă şi de ploi. 
Deatuncea 

ai tot cerul coviltir 
şi-o cruce 

mai uşoară'n cimitir. 


Demetrius LEONTIEȘ 


Se vor lua şi sclavii cupă noi 


Vom frânge poftele de'mbogăţăre 

Şi vom trăi ca sfinţii de săraci, 

Iar de-om cădea — ca şi strămoşii traci, 
Vom râde... şi-om păşi în nemurire... 


Vom pune poftele din noi în jug, 
Vom trage brazde’n carnea noastră vie 
Şi vom răcni spre cer de bucurie, 
Că ne trosnesc păcatele pe rug!... 


Când vom porni cu flacăra spre cer, 
Din greul lutului înspre lumină, 
Să biruim cu Gărzile de Fier..., 


Se vor lua şi sclavii după noi, 
Ca trântorii din stup după regină. 
Să'nvingă sau să moară ca eroi!... 


Demetrius LEONTIEȘ 


Din vol. “La răscrucea neamului”, Vaterstetten. Tip. “Danubia”, Munchen, 1974. 


NEAM AL MEU 


- cotruşiană - 


Neam chinuit, scuipat, lovit, 
Neam răstignit, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 242 


cine se mai apleacă 

peste rănile tale sângerânde? 
Flămânde 

de dreptate îţi ridici privirile spre cer 
nădejdea ţi-e mare, voința de fier! 


Cât vezi cu ochii, 

din hotar în hotar, numai morminte. 
Tâlharii ti-au călcat casa, 

copila, nevasta, 

altarele şi moaştele sfinte, 

ti-au luat pâinea de la gură, 

boii şi plugul din bătătură... 


O, simt cum creşte 'n trupul tău 
răzbunarea, 

văd prăbuşindu-se 

peste ucigaşii tăi Carpaţii, 

văd înghițindu-i Marea 

cea Neagră şi mare. 

Fără milă, fără îndurare, 

te văd scrâşnind, te văd lovind 
şi întorcând uriaşa roată a destinului, 
alungând de la vatră-ți 

umbra blestemată a streinului... 


...Va fi apoi linişte - pace, 

în casele tale umile - sărace... 

Şi mare, uriaşă îţi va fi în lume dovada 
căci tu ţi-ai deschis singur 

drumul destinului 

cu spada!... 


Neam al meu, 

fărâmă de soare, de cer şi de curcubeu, 
la răspântie de istorie, 

te-aşteaptă Dumnezeu! 


Roma, Iulie 1950 


Nicolae NOVAC 


Revista "Îndreptar”. Anul IL Nr. Decembrie 1951. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 243 


BUNULE, ISUSULE DON 


Lui Mota şi Marin 


Bunule, Isusule bun, 

Rogu-mă pentru pamântul străbun, 
Pentru munţii cu brazi, pentru cripte, 
Pentru crucile la căpătâi înfipte... 


Rugămu-ne pentru scut, pentru sabie, 
Pentru codrul Tigheciului tău, Basarabic, 
Când îi frânge trunchiurile de brad 
Crivăţul dinspre Stalingrad... 


Iată'n mâini bulgarii ce strâng în ei 
Oasele camarazilor mei... 
Mă rog Te, Sfinte Arhanghele, 


Pentru inimile ce bat în candele, 
Pentru genele de ceară şi untdelemn, 
Pentru sufletul bietelor cranii de lemn! 


Ion ȚOLESCU 


Madrid, 1977 
RUGA DE PE RARĂU 


Sfinte gândurile tale 
Că'nfloriră pe pământ, 
Ştefane Vodă cel Mare, 
Ştefane Vodă cel Sfânt, 


În genunchi rogu-mă tie, 
Lumânarea când ți-aprind, 
S"auzi lanţul de robie 

Şi cătuşa-mi zăngănind... 


Să se'nalţe-aşa din groapă 
Chipul sufletului tău 

Care-i lăcrămează'n pleoapă 
Schitului depe Rarău, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 244 


Să te-arăţi, să-ţi văd lumina 
Pe piept țării mele salbă, 
Spadă’n mâna ei Tighina, 
Coif pe cap Cetatea Albă, 


Nistrul brâu, Tigheciul zale, 
Putna semn pe piept creştin, 
Ochiul strajă la hotare 
Tu Cetate din Hotin... 


Sfinte gândurile tale 
Că'nfloriră pe pământ, 
Stefane Vodă cel Mare, 
Ştefane Vodă cel Sfânt. 


Criptei tale care doarme 

Mă rog s'o aud şoptind 
Glasul tău şoptind “la arme” 
Din coroana-ţi de argint... 


Semnu-acel ce zace’n fiare 
La fereşti de’ntemnitați 
Doamne, binecuvântare 
Fă-l pe piept de cruciați, 


Să-l pun flamură”n hotare, 
Să-l trec Prutul din Carpaţi. 
Ion Ț7OLESCU 


Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XXII, Nr. 5 — 6, Iunie - Septembrie 1977. 


NOR FI PREA SFINTE LACRIMILE MELE 


(30 Noembrie 1938) 
De-am luminat, n'am împărțit lumină 
Ca lumânarea caldă şi blajină 


Nici mâna mi-i de rugăciune frântă, 
Ci că m'am luat cu diavolul la trântă... 


N'am luminat ca nopţile cu stele 
Ci-am luminat ca trăsnetele grele 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 245 


Că n'am privit şi nici n'am tras pieziş 
Numai la cer senin şi luminiş 


Că L-am privit în faţă pe Cristos 
Cu uitături de câine credincios, 


Cu lacrimi reci ca grindina din ploi 
Când cade peste oase de eroi... 


Când plâng în hohot cerurile sfinte 
Ingenunchiate lângă oseminte 


N'or fi prea sfinte lacrimile mele, 
Dar port mânia cerului în ele. 


Când spadă-şi face din mormântul meu 
Arhanghelul lui Dumnezeu. 


Ion TOLESCU 
Din vol. "Iconarul". Ed. Carpații, Madrid 1962. 


CU SÂNGE DE MARTIRI 


O, sfinți eroi cu sânge de martiri!... 
Ce trist e glasul cântecului meu 

Când azi plecat cu fruntea pe psaltiri 
Vă cânt si'n voi eu cânt pe Dumnezeu! 


x 
Că ne hrăneşti tu sângele cu sânge 
Cucernicie, tu, ce trist ți-i cântul 


Când cânt la căpătâiu-acelor îngeri 
Ce-au îngrăşat cu carnea lor pământul 


x 


Ieri când curgeau pe câmpuri valuri valuri 
Şi i-a'ngropat obuzul pe ogor!... 
Ce cântec trist, ce triste idealuri 


x 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 246 


Când le cântam noi imn înălțător 
Şi nu mai ştim cu holdele pe dealuri 
Că ne hrănim din biata carnea lor! 


Ion TOLESCU 
Din vol. "Iconarul". Ed. Carpatii, Madrid 1962. 


VALERIU CÂRDU 


Stejar mândru, cu frunte şi pieptul mereu în furtună, 
Purta în ochi cerul cu soare şi'n plete noaptea cu lună. 
În inimă ducea cu el grădina înflorită a Neamului; 
Era fratele de cruce al Motilor şi al Ardealului. 


Banatul îl strângea în braţe, că-i era drag, 

Cât Semenicul de mare îi era sufletul lui de Mag. 
Răstignită pe cruce Tara, îl făcea să sângere. 
Căci el credea în biruință, nu în înfrângere. 


Caraşul, cuib de lumină, îi curgea în vine spumos; 

Ca el era, când melancolic, când furtunos. 

Dar, într'o noapte de toamnă, umbra lui de Profet s'a pierdut-, 
De atunci, nimeni nu l-a mai auzit nici văzut. 


Unii spun c'ar fi murit împuşcat la Vaslui, 

Alţii, că ar sta curcubeu aplecat peste Ţară. 

Eu cred mai de grabă că l-a răpit Dumnezeu în cerul lui, 
Ca să ni-l trimită de acolo, într'o bună zi, iară. 


Nicolae NOVAC 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Catapetesme. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. Vezi și “Revista 


Scriitorilor Români” Munchen. Nr. 24,1987. 


CR U ET AŢI 


Cui să-i spui, să-l spui 
chinul gândului - 
când Ţara îşi plânge 
trupul stors de sânge 
cine să mai vadă 
primăvara albă? 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 247 


Şi-i blestem..., blestem... 
codrii, munții, gem!... 
Acolo e Ţara 

şi ni-e primăvara. 
Cineva mi-a spus 

că-i cu ei, Isus... 


I-a căutat... căutat, 
până i-a aflat, 

că mi-s cruciați, 

toți bărbaţi şi frați, 

pe cărări de munte, 
toți cu crucea'n frunte. 


Îi văd la un loc 
Adunați la foc 
haiducii tăi, Țară, 
'n alba primăvară. 
Uite-i, se ridică, 
zările despică... 


Doamne, oastea-ţi mare, 
jură:răsbunare! 


Nicolae NOVAC 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Catapetesme. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


PLANGE ȚARA 


Măiastră pasăre cu cioc de fier, 

Tu vis al sfintei noastre libertăţi, 
Uscaţi ni-s ochii, descifrând pe cer 
O zi când vei voi să ni te-arăţi... 


Dece nu treci să vezi, măcar din sbor. 
Cum sângerăm si'ngenunchiem în jug-, 
Feciorii toți în lanţuri cum ne mor 
Striviţi de cnuturi şi de vicleşug? 


S'asculți pământul ţării'n lung şi'n lat, 
Soţiile şi mamele cum plâng, 
Cum vântu-i numai geamăt şi oftat, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


De plânge'n hohote şi frunza'n crâng... 


Cu desnădejde te-aşteptăm, gemând, 


Cu inima deschisă'n pieptul gol, 


Un neam întreg: bătut, hulit, flămând, 


Numai blesteme'n suflet şi pârjol... 


Să vii ca semn al vremilor de-apoi 
Şi să le spui celor ce te-au trimis, 
Că pacea ce-o'ncheiară pentru noi 


Mai rău ca ciuma neagră ne-a ucis... 


Că le-o trimitem toată îndărăt 

Şi că-i rugăm să vină cu război. 
Chiar dacäin focul marelui răsvrăt 
Ne vor ucide mai întâi pe noi... 


Că de-or căta mereu numai câstig 
Lăsându-ne sub cnut să ne sfârşim 
De-atâta jale prin surghiun şi frig 
NI s'o preface Goran țintirim... 


Şi'n ora 'nfricoşatului judeţ 
Când hidra va călca şi peste ei 
Le va fi plânsul marfă fără preţ 


Si'n ştreang vor 1spăşi ca cei mişei... 


Măiastră pasăre cu cioc de fier 

Te asteptăm cu sete zi de zi, 

Din sângele martirilor ce pier 

Să creştem viaţa celor ce-or veni... 


Vasile POSTEUCĂ 


Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


CÂNTEC DIN NO 


Pe-un picior de plaiu, 
- o gură de raiu - 

sta cântând din naiu 
mândru ciobănel, 
mândru-voinicel, 


248 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 249 


cu ochii de cer 
şi brațul de fier... 


Şi cânta, mări, cânta, 

ŞI cânta şi se ruga 

la Măicuţa Precista 

să-i dea iar o miorea; 

că cea turmă de op 

si cea mândră ciobăniță 
cu-obrăjori de trandafir - 
duse-au fost către Sibir... 


Şi cânta 

şi blestema 

cel tâlhar de drumul mare; 
să s'usuce de sub soare, 
sau viermii de viu să-l mânce, 
că s'a adăpat cu sânge 

şi-a spurcat altarele, 

şi-a spurcat fecioarele, 
şi-a trecut prin foc şi pară 
din hotară in hotară, 
vesela, frumoasa Țară... 


Şi cânta, 

ŞI se ruga 

munților de dor tătâni, 

să-i pună iar puşca'n mâni, 
iară stelelor din cer, 

să-i trimeată plumbi de fer 
şi luceafărului mare, 

să-i aprindă-o lumânare 
când îl va vedea că moare; 
nu de dor, nici de lingoare, 
ci de mână trădătoare... 


Se ruga, 
ŞI iar cânta. 


Nicolae NOVAC 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Catapetesme. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 250 


OAMENI ÎN OPINCI 


Lui Aron Cotruş 


Port opinci, căciulă şi suman, 
nu's nici fricos, nici năzdrăvan, 
îmi apăr credinţa şi glia, 
altarul, livada, moşia... 


Nu urăsc pe nime’ 

că Dumnezeu mi-i drag -, 
durerea mi-o cânt haiduceşte 
din fluer de fag... 


Dar când cuţitu” mi-ajunge la os, 

‘mi ‘ntorc sumanul odată pe dos, 

şi flucrul meu — minune — se face măciucă, 
dușmanului moartea în frunte să-i ducă... 


...Altcum, sunt liniştit, 

de dimineaţa şi pân” l'asfințit 

îmi ar sau secer ogorul şi cânt... 

(poeţii mă cântă în versuri şi spun Cas fi sfânt!) 


Alţii mă fac de nimic sau mă'njură 

după ce mi-au luat boţul de pită dela gură. 
Ieri, domnii s'opreau pe-aici doar să ne ceară 
să-i alegem, Cor avea grijă de noi şi de Țară. 


Astăzi, ca furii, vin nădrăgarii cu faţa de boz 
să ne spună de “progress” şi “colhoz”... 
Tac ş'ascult şi scuip mocăneşte... 
(Cum le-aş întoarce capul la spate — domneşte!) 
Dar findc' aştept 
ş'aştept 
ş'aştept, 
plec capul cu barba în piept, 
cuțitul vrerilor mi-ascut 
sie mut. 


Ci de-or veni să-mi ieie pământul, 
pământul meu, 
al meu, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 251 


de când l-a făcut Dumnezeu -, 
tâlharii aceştia zăluzi şi tehui; 
iartă-mă Doamne, dar să ştii că ţii mântui! 


Nicolae NOVAC 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Catapetesme. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


Inscripţie pe un bulgăr de zăpadă 


Cum trece timpul... Cum trece timpul... 
Undeva, la sfârşitul drumului, ne-aşteaptă mormântul... 


Alergăm năluci, peste țări, peste mări, 
Mânaţi din urmă de biciul eternei chemări. 


Durerea desrădăcinării ne'njunghie, ne sugrumă. 
Ci noi păşim mai departe cu pieptul şi fruntea”n furtună. 


Steaua Noului Betleem am zărit-o undeva, departe, 
Şi mergem spre ea fără frică de viscol sau moarte. 


Când vremile ne fac să cădem sub ele înfrânți, 
Peste trupurile adormite?n lut se ridică dealuri si munți. 


Uriaş ne este dorul de Țară, de dreptate, 
De Ceahlău, de Semenic, de pace şi de libertate... 


Simţim câte-odată nostalgiile revărsându-se?n inimi şuvoi, 
Şi înţelegem atunci că Neamul păşeşte alături de noi. 


Destinul ni-l vom scrie în toiul luptelor, cu spade, 
Curată ne va fi jertfa şi albă ca zăpada. 


Nicolae NOVAC 
Din vol. “Poeme fără Țară” - Catapetesme. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


R.RIVEGHI 


Când vei vorbi spre ceruri, din morminte, 
O Neam, în zorii sfintei învieri, - 
Să stai un pic şi să-ți aduci aminte 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 252 


De cei ce n'au morminte nicăeri; 
De cei ce merg de-apururi înainte... 


Atât de dârji cu mânile pe steaguri 
Si-atât de-aprinşi în splendidul avânt, 
Ei n'au ştiut când au trecut de praguri, 
Şi se mai bat şi-acum pentru pământ 
În gândul fără veacuri şi meleaguri... 


Când vei rosti din culme: Libertate, 
Spre Țară, până'n ultimul cătun, 

Tu să le strângi ciolanele sfărmate 
Şi să le'ntorci flămândului străbun; 
Că ei numai de Țară plâng şi spun... 


Arată-le colinele natale. 

Cei dragi ai lor ogoarele cum ară. 
Să nu mai stie de necaz şi jale, 

Că fără rost le-a fost sortit să moară. 
Ci dă-le'n gând să cânte peste Ţară... 


lar când te vei urca la judecată, 

O neamule, tu lasă-i să vorbească. 

Pe cei ce i-au vândut să-i strângă roată 
Si să le'nvie inima de iască... 


O neamul meu, oştire'mpărătească, 
Numai pe tine timpul nu te cerne 
Şi lutul nu te ţine sub răsteu; 

la-mi inima şi'n cale le-o aşterne, 
Că numai tu ştii legile eterne 

Şi porţile ce duc la Dumnezeu... 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


SA T OCE Mon 


Satule, cosmin de dor, 
Țară a poveştilor, 

Plâns sub geana stelelor. 
Pe decindea anilor, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 253 


Cine-ti fură soarele, 
Cine-ţi bea isvoarele? 
Cine-ţi cară din ogor 
Tot sângele holdelor, 
Satule, cosmin de dor? 


Satule cu cerul clar, 

Ca o boltă de altar, 

Fără veac, fără hotar, 

Tu strângi lumea tot mai rar 
Lângă toaca de stejar, 
Să'ngenunche'n iconar 
Lângă îngeri cu stihar. 
Satule, destin amar... 


Satule, albastră iie, 
Aşternută'n veşnicie, 
Drum, Lui Dumnezeu, să vie 
Să-ţi mai ia din sărăcie, 
Ţi-a rămas vrerea pustie. 
Geamătul, zădărnicie. 
Nu-i dreptate să te'nvie 
De sub crâncena urgie. 
Şi Isus e'n pribegie, 

Şi n'aude şi nu ştie, 
Satule, albastră iie! 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


MOȚEASCĂ 


Voi n'aveţi tihnă, biete mâni. 
De ani munciti, şi săptămâni, 
Pentr'o leţcaie, la stăpâni... 


V'am sângerat, ați tras în ham, 
Şi eu numai pe voi vă am... 


Via frânt cormanul dela plug 
S'aduceţi altora belşug... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 254 


Când alte mâni găsesc comori, 
Voi doar sudalme şi sudori. 


Lucraţi amar, trudiți de sârg, 
Pentru străinii dela târg... 


Acum căzurăţi pe genunchi, 
Uscate ramuri lângă trunchi... 


Curând veţi odihni de veci, 
Tăcute, palide şi reci... 


Morman de negre bătături, 
V'aşteaptă-acasă şapte guri... 


Voi mâni murdare, de tizic, 
Eu fără voi nu'nsemn nimic. 


Vasile POSTEUCA 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


RUCOVINĂ 


Bucovină, Bucovină, 

Plai de basme şi de stele, 
Te-a scris dorul cu lumina 
Pe cerul inimii mele... 


Cu penel de vis subţire 
Creşti în patru zări: grădină, 
Prag sfințit de mânăstire, 
Bucovină, Bucovină... 


Mă adun în amintire 

Şi te-aud plângând străină, 
Până'n stepele sibire, 
Bucovină, Bucovină... 


Buga dela Putna sună 

De străbate tot norodul; 
Gemen cripta lui străbună 
Domnul Stefan Voevodul... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 255 


Decând Rusii te prădară 
N'avem soare, nici hodină, 
Fără tine n'avem ţară, 
Bucovină, Bucovină... 


Când întindem hora mare 
Să le fie de pomină, 

Din hotare în hotare, 
Bucovină, Bucovină... 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 
TÂNCĂREŞTI 


Bucură-te, mânăstire, 

De Arhanghelul ce-ţi vine, 
Ca să-şi zidărească'n tine 
Inima ca o psaltire... 


Şi să-ţi toarne'n temelie, 
Pentru vrerea lui de soare 
Mucezită sub zăvoare, 
Cântece de veşnicie... 


Arde'n fund de heleşteu 

Steaua lui ca o comoară. 
Numai el trăieste'n Ţară, 
Numai el şi Dumnezeu... 


Şi-o să vină, mare, mire, 

Cum stă scris la Domnu'n carte, 
Peste veac şi peste moarte, 
Bucură-te mânăstire... 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


ZODIER 


A mai trecut o vară, măi gorun, 
Un an mai mult de lacrimi şi surghiun. 


Te-apleci în vânturi aspre şi suspini. 
Ne prinde-o nouă toamnă prin străini. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 256 


Incet îţi curge sângele'n noroi. 
Ne-om mai întoarce oare înapoi? 


Ce-mi spui fără nădejde şi-mi arăţi? 
Trăiesti şi tu ca noi din nedreptăţi? 


Ți-1 numai aur frunza şi cercei. 
Aud într'însa parcă glasul ei... 


Apleacă-ţi fruntea rece lângă-a mea. 
Eu nu mai am în ceruri nici o stea. 


Cărarea mi se pierde în pământ. 
Azi sunt şi mâne poate nu mai sunt. 


Mă duc în altă lume peregrin. 
De-acolo nu se ştie de-o sa vin... 


Mă doare măi gorune, că te las 
In lumea asta singur, de pripas. 


Dar cine ştie? Poate ne'ntâlnim: 


Eu pumn de lut, tu cruce'n ţintirim... 
Buchenwald, 1943 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


CÂNTEC DE IINVALID 


Ne'ntoarcem de pe front înfrânți. 
Cei dragi ai noştri nu mai sunt. 
Tu inimă, doar tu mai cânți, 

Sub braţul bandajat şi ciunt... 


Voi n'auziți? Am fost pe front... 
Atâta moarte, foc şi sânge... 
-Lăsaţi-l bietul!... Vagabont!... 
Azi nimeni nu mai poate plânge. 


Străine fete trec întoarse. 

Suntem doar umbre... Ce să vadă? 
Acasă vetrele sunt arse. 

Däin floare troscotu'n ogradă. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 257 


Nevestele demult bătrâne 

Şi mamele plecate'n moarte. 
Aicea nu putem rămâne. 

La ce să mergem mai departe? 


Trec tinere perechi pe strada. 
Atâta râset cald şi glume!... 
Cui să-i vorbeşti acum de ţară? 
Ne'ntoarcem azi în altă lume... 


Această plată: Vagabont... 

Se uită lung şi nu'nțeleg. 

Se năruie pământu'ntreg... 

-Noi am murit demult pe front... 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


TALE BASARAREANĂ 


Românie, Românie 
Ce-ai lăsat Ruşii să vie, 
Să ne ducă'n pribegie? 


Că vin nesfârşită brumă 
Şi norocul ni-l sugrumă, 
Sugruma-i-ar foc şi ciumă... 


Stema scumpă de domnie 
E şi ea în pribegie. 
Țara-i jale şi urgie... 


Lanţul gleznele ne strânge, 
Plânge tot Românul, plânge, 
Nistrul duce numai sânge... 


Pârcălabii şi hatmanii 
Trec prin noapte umbre stranii 
Că i-au turburat duşmanii... 


Şi în goana lor nebună 
Se înalță'n scări şi sună 
Jale grea din corn de lună... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


Scoală-ţi Țară, voevozii, 
Că păgânii-s mulți ca bozii 
Şi ne latră ca zăvozii... 


Cheamă-ţi codrule, voinicii 
Că ne'neacă venetici, 
Căpcăunii, bolşevicii... 


Tu Hotin, străbun Hotin, 
Eşti azi singur şi străin, 
Si păgânii vin şi vin... 


Voi stejari de la Tigheci 
Daţi alarma pe poteci 
Că ne prăpădim pe veci... 


Nistrule, să te ridici, 
Căpitan peste voinici, 
Să-1 strivim pe venetici... 


Furtunos să ieşi din maluri, 
Peste şesuri, peste dealuri 
Şi să-i îngropăm sub valuri... 


Să le dăm pământ sub glie 
Tuturor ce-or sa mai vie, 
Românie, Românie... 


Vasile POSTEUCĂ 
Din vol. “Poeme fără Țară” — Icoane de dor. Ed. Carpaţii, Madrid 1954. 


STRĂMOŞII 


Tărani din bucovinele tăcerii 

Aburcă 'n mine drumul spre Cetate, 

Şi spun în doina lor belşugul verii 
Şi-amiazu' nalt pe care-l duc în spate... 


Tristeţea lor îmi umple tot exilul 

Şi-mi creşte 'n gânduri, punte peste veac, 
Să-mi caut în geana stelelor azilul; 
Să-mi legăn doru 'n lacrimi şi să-l tac... 


258 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Din linişti, luna buciumă, băcită, 
De-asupra lor, veghind peste morminte 
Au fost în Munte, regi în răzmeriță, 
Şi-acum îşi culcă fruntea pe cuvinte... 


Liturghisind tăcerea a trezie 
Răzbat cu inima spre mai departe, 
Neştiutori de vreme şi de moarte 
S'aşeze 'n cer o altă 'mpărăţie... 


Vasile POSTEUCĂ 


TIRANUL 


Din sceptrul negrelor porunci 

În sbor te-ai ridicat s'arunci 

Peste zăpezi de crez priviri de corb... 
Că'n ochii tăi şi-a dăltuit icoana, 

Sub cerul cugetului orb, 

Satana. 


Şi tot ce'n oameni bun s'alege 

Ai scos din har şi-ai pus sub lege... 
Sub legea vrerii tale de pripas 

Prin care-a curs precum în vaduri râul, 
Fără zăgaz, fără popas, 

Desfrâul. 


Ai năzuit să faci din ţară 

Pocal menit pentru ocară... 

Din el să stâmperi setea lui Cristos... 

Şi n'ai văzut cum neamu'ntreg, se strânge 
Mai dârz sub pumnul tău setos 

De sânge... 


Înnegurat, sălbatec rod 

Al vremurilor lui Irod!... 

Cum n'au ştiut păgânii-ți Saduchei 

Că pentru moarte'n mâini ţi-a pus inelul, 
Din noaptea Sfântului Andrei, 
Măcelul?... 


Azi numai tu ca'ntr'un blestem 


259 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 260 


Auzi mormintele cum gem 

În piepturile verzi ce sub palat 

Ți s'au oprit cântând în faţa porții... 
E sângele ce l-ai vârsat!... 

Sunt morți!... 


Tudor DAVA 


Ziarul "Dacia". Anul V, Nr. 7, 10 Decembrie 1949. 


CROCIATA NEAMULUI 


Fragmente din poemul "Neam în cruciate”, 


Când ap plecat de-abia dăduse'n vară 
Şi'n cumpăna destinului plângea 
Străbunul dela Putna peste Țară, 

Şi dorul libertăţii, că ostea. 

Aşa am prins să scriem timpul iară. 


În cartea'ntâia, stema: Bucovina. 

În zori de sânge la Fântâna Albă. 
Semeţii vulturi şi-au topit lumina 

La gâtul Ţării, să tresalte: salbă. 

Un neam întreg din ei îşi frânge cina... 


Apoi Cosminul. Răsculați stejarii 

S'au răsturnat spre Nistru, buturugi; 
Chemând străbunii 'n dreptele fruntarii 
Si mânăstirile 'n străbune rugi. 

În câmpul rodului, smeriţi, plugarii. 


Pe colb de stele: drum de sărbătoare, 
A scoboriît din ceruri Dumnezeu 

Să scrie evanghelie de soare 

Din sângele vărsat de neamul meu. 
Pentru măriri şi veacuri viitoare... 


II 
Sin cartea doua, Nistru-i scris şi Prutul. 


Cu Basarabii reîntorşi în spade. 
Hatmanii, vornicii şi tot trecutul: 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 261 


- Invie-o sută pentru cel ce cade 
Şi'mbrățisează pe cei dragi cu lutul. 
O, Neam viteaz, pornit în cruciate... 


Altare noi: Tiganca şi Hotin, 
Soroca şi Bolgrad şi Chişinău; 
Coloane ce se duc şi nu mai vin, 
Sub mii de stele prăbuşite 'n hău, 
Ca să ne scrie'n vreme alt destin... 


S'aude'n urmă Neamul cum se roagă 
La crucile pe unde trec soldaţi 
Ducând cu ei spre cer o lume 'ntreagă: 
Apostoli ai credinţei şi 'mpărați, 

Cu zale noi şi dor de cruciați... 


- De-aci din pragul Nistrului spre stepe 
Suntem în voia lui Isus Hristos. 

Sub paşii noştri hidrele sirepe 

Îşi termină sabatul fioros; 

Şi 'mpărăţia cerului începe... 


Vasile POSTEUCĂ 


Fragmente din poemul "Neam în cruciate” 
Fragment 


(Din Poemele "Ultimului Învins”) 

De departe, 

De foarte departe, 

Din Tara de care oceane şi munţi ne desparte, 
N'auziţi chemarea la luptă; pe viaţă şi moarte? 
Chemarea Neamului sătul de obidă şi chin, 
De inimă rea şi-atâta venin, 

Sătul de muscăleasca hoardă şi ciumă 

Ce-l chinuie şi ruseşte-l sugrumă 

Luându-i avutul şi graiul, 

Credinţa, nădejdea, mălaiul, 

Lăsându-i doar ochii, să plângă 

Orânduirea nedreaptă, nătângă?... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 262 


De foarte departe... 

De unde nu-i astăzi viaţă, ci moarte, 
De peste munţii şi oceanele mute, 
Din Tara atâtor dureri neştiute... 
N'auziţi cum se ridică şi vine 

Spre voi şi spre mine, 

Ca un răcnet deznădăjduit de leu, 
GEAMĂTUL NEAMULUI MEU? 
Nicolae NOVAC 


PSALM MIC 


Doamne, 

nu pentru mine mă rog, nu pentru mine plâng, 
ci pentru Neamul al cărui ucenic şi rob sânt; 
dă-mi mie durerea, dă-mi mie blestemul, - 
iar lui bucuria, nădejdea, îndemnul, 

sfâşie-mi mie inima "n două, 

ci Neamului meu urseşte-i ursita cea nouă: 

să treacă uşor prin noaptea aceasta, 

spre Tine, Lumină, larg să deschida fereastra, 
şi inima lui, să fie a Ta, fără chin, - 

pe mine mă ucide, ca el să trăiască, Amin. 


Nicolae NOVAC 
Revista "Vers". Anul IV, Nr. 4, Octombrie 1954. 


RUGACIUNE 


Ca 'ntr'un codru 'ncins de flăcări, un haiduc olog, 
cu gîndul în genunchi, eu Te rog şi Te rog: 

dă-i, Doamne, putere şi-uriaşă răbdare 

neamului meu călcat în picioare... 


Şi credință mai tare ca munţii, Tu dă-i, 
pe rînd să-i alunge cu ea pe călăi... 
Trimite-i, în visuri, vedenii şi semne, 
la crîncene lupte mereu să-l-îndemne, 


că dacă Tu-l uiţi şi de-acum înainte, 
cin' şi-o mai aduce de Tine aminte, 
pe-aceste pămînturi de jaf şi de jale, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 263 


şi de-ascunsele Tale puneri la cale? 


Ce ochi vor rămîne, lăcrimînd să desmierde, 
ogoarele negre şi întinderea verde, 

şi tot ce din mila cea făr' de hotare, 

ne-ai dat pe aceste meleaguri, sub soare? 


Ostaşilor schilavi pentru cruce şi ţară, 

dă-le amurguri şi-adormire uşoară, 

iar pe cei vrednici, ce dîrji vor rămîne, 

pentru bătăliile uriaşe de mîine, 

coboară suflarea-Ţi - nevăzută porumbă - 

peste gîndul de cremene, peste pita lor grumbă... 


Mălaiul cel acru, fă-li-l tuturor dulce 
şi dă-le-aşternuturi, unde sdroaba să-şi culce; 


dă bietelor văduve, lungi, spornice zile 
şi scapă-le pruncii şi pe copile; 
străfulgeră braţele de străini, ce mişele 
se năpustesc tîlhăreşte spre ele... 


Apără-i, Doamne, şi-ocroteşte-i pe toți, 
de hoardele strîmbe de căpcîni şi de hoți 
şi de nouii si orbii haihui şi ciocoi, 

Dip ca lingoarea şi ciuma 'ntre noi... 


Pe-ai mei fă-i să ducă spre culmi înstelate 
neclintita încredere în ascunsa-Ţi dreptate; 
tărie făr' de margini dă Tu braţelor lor, 
dincolo de munci fără preget şi spor; 


fă verde şi veşnică străvechea lor urmă, 
în glia aceasta ce de veacuri o scurmă 
şi unde se sbat, cum mereu s'au sbătut 
dela-al pămîntului nepătruns început... 


Nu vezi Tu cum ţara sălbatec ni-o calcă, 
prăpădul ce arde sub copita muscalcă? 
Ducu-ne pita şi cenuşa din vatră: 
muscalul ne sudue, calmucul ne latră... 


Ah, Doamne, îndură-te de ţară şi noi, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 264 


ŞI cu foc şi pucioasă i-aruncă 'napoi, 
în stepele oarbe, de unde-au plecat 
să spurce pămîntul, în lung şi în lat... 


Mor cei mai drepți dintre-ai noştri'n cătuşi, 
smulsi sunt, si'n temnițe ca vitele duşi, 

cei mai falnici şi cei mai voinici 

dintre pietroşii flăcăi de pe-aici... 


Eu, Rob al cuvîntului, ce doar pulbere sînt, 
mă rog pentru ei, cu fruntea'n pămînt: 
nețărmuritul auz TJ apleacă 

spre vorba-mi nătîngă, spre ruga-mi săracă... 


Mă 'ntreb, ca 'ntr'o lungă, cumplită poveste: 
au, Doamne, gresala care ne este? 
Fărădelege neiertată e oare 

să-ți aperi dîrz vatra şi locul sub soare? 


Din zorii pămîntului şi pînă acuşi, 
pus-am noi neamuri străine 'n cătuşi? 


Ucisu-le-am oamenii sub poverile muncii? 
Smulsu-le-am străinelor, flăcăii şi pruncii? 
Căutatu-şi-a neamul pe-ai lui undeva, 
peste unde-şi scrie graiul granița?... 


Ca de pe creste de valah Ararat, 
aş vrea să-ţi cînt cu glasul trăgănat, 


o amarnică doină înaripată, 

spre tronu-Ţi de taine să se abată, 

să sune şi să crească, mereu şi mereu: 
psalm furtunatic al neamului meu, 

din al cărui străfund, ca din ochiu de potop, 
cu pieptul în flacări, eu azi mă desgrop, 
cîntînd să-i vestesc, în lungi stihuri amare, 
robia şi durerile-i făr'de hotare... 


Cu fruntea'n țărînă, lin, şoaptă de şoaptă, 
toată suflarea-mi spre Tine se 'ndreaptă: 

dă-i Doamne Tu, mană, drum slobod si spor, 
neamului meu îndelungrăbdător; 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 265 


dă-i braţe, genunchi şi inimă tare 
şi fă-mi-l să salte, ca de-oțţel, în picioare: 


milioane de Lazări în năvalnic şuvoi, 
smulşi tainic din ceața si noaptea de-apoi... 


Fă-i ca de acuma, în trudă fierbinte, 
cucernici, de Tine să-şi aducă aminte; 
cu braţele aspre, ce va fi să desfereci, 
schituri să-Ţi înalte, şi măreţe biserici, 
şi'n țara lor verde, ca o gură de rai, 

pe Tine să te aibă căpetenie şi Crai... 


lar Roma să se uite uimită 'napoi, 

cu ochi ca doi sori uriași, către noi, 

ca peste-un neam, care 'nvie din morți, 
smerit şi statornic, l'ale soarelui porți... 


Aron COTRUS 


Din vol. “Drumuri prin furtună”, Madrid 1951. 
P 95 


CÂNTECUL LIBERTĂȚII 


Gata, ostaşi de ne'nfrânt 

cu cei deopotrivă cu noi: 
Pe-ai Rusiei căpcâni şi strigoi 
să-i ştergem de pe pământ. 


Gata, voinici de oţel! 

În stepe si'n tundre de ger 
ne-aşteaptă mulțimi, care pier 
ca'ntr'un amarnic măcel. 


Ne-aşteaptă popoare întregi, 
ce'n ţările baştinei lor 

de sdroabă şi foamete mor 
de groază şi fărădelegi... 


Ne-aşteaptă în zarea de foc 
Carpaţii, ca nişte părinți 

cu piepturi şi cu braţe fierbinți 
de atât de cumplit nenoroc... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 266 


Şi muţi, cu cuțitul la os 

robi pe pământul străbun 
ne-aşteaptă bien semeni, ce-şi pun 
încrederea toată'n Cristos!... 


Dar zornetul lor de cătuşi 
sună-a furtună'n galop, 

a crâncen galop prin potop 
prin țara strămoşilor duşi... 


Din Danzig la Vladivostoc, 

din Zagreb la Cluj şi Shanghai, 
pe-oriunde de vaere dai, 

de lanţuri şi de cnuturi de foc... 


Gâzi aspri, cu rânjete reci, 
duc oameni netrebnici şi goi, 
ce-aşteaptă, cu văzuri de sloi 
glonţul, care culcă pe veci. 


Iadul lui Ivan cel Cumplit 
plumbi are şi avea-va destui, 
pentru fruntea şi ceafa oricui 
în ţarcul cu foc îngrădit... 


În mers, voi voinici de ne'nfrânt, 
spre-al stepelor puhoi de noroi!... 
Dän calcă alaturi de noi 

ostaşi de pe'ntregul pământ!... 


În mers spre Rusalii de foc 
c'o turmă şi-un singur stăpân; 
spre cei ce'n picioare rămân; 
să schimbe nenorocu'n noroc. 


Veni-vom pe rând înapoi 

cu gândul şi cu frunţile sus, 
nu ca atunci când ne-am dus 
cu Mările Negre din noi. 


În cantece iuți, haiduceşti, 
cu pieptul şi cu creştetul gol, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 267 


intra-vom ca duşi de pârjol, 
în Praga şi'n Bucuresti... 


O, Baltică! O, Pont Euxin! 
Pe aripi de pajuri, curând, 
vom trece sub ceruri, cântând: 
cruci să'mplântăm pe Kremlin! 


Lungi stele şi fulgere noi, 
cum altele n'au fost şi nu-s, 
prin gol arunca-vom de sus 
în Rusia de glod de sub noi... 


Din Dunăre şi până'n Urali, 
vedea-vom, prin nouri zburând, 
izbite de-un crâncen orând 

în fugă, oştiri de muscali. 


Vom sparge ale iadului port 
ŞI roşiile zăvoare şi uşi, 

şi Uralii de grele cătuşi, 

ce'n trup, Europă, tu-i porți! 


Ca mâne, duşi parcă de vânt, 
vom pune-un năprasnic picior 

în inima Moscovei lor, 

cu-ostaşi de pe'ntregul pământ!... 


Si'n strâmba lor lume pe dos, 
vedea-vom cum lanţuri se rup 
scurt de pe-al Rusiei trup, 

de beznă şi de racile ros... 


Şi'n groaznicul lor povârniş, 
cu cuget fățarnic ori drept, 
cruci albe şi-or pune pe piept 
muscalii cu văzul cruciş. 


Ca după porunci de nou rost 
vedea-vom cum țări se desfac 
ca după boli fără leac, 

din putreda Rusie ce-a fost. 
Şi ca de pe-un alt Ararat, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 268 


după potopul de plumbi, 
zări-vom în stoluri ai Romei porumbi 
peste pământul descătuşat... 


Peste roşul şi sterpul noroi 

boit de călăii trufaşi, 

Isus cu albii, nevăzuţii lui paşi, 
păşi-va noptatic alături de noi!... 


În inimi, în gânduri sin suflet cu El 
vom arunca în vazduh 

cu armele Craiului-Duh 

ziduri şi temniți de beznă şi-oţel!... 


Şi'n frunte cu Arhanghelul Lui, 
cu bocanci ferecaţi ca pe pod 
vom duce prin marea de glod, 
pâne şi pace oricul... 


Scurt vom opri cel prădalnic puhoi 
dela un pol pân' la celalt: 

l'om arunca înapoi dintr'un salt 

cu Romele albe şi aspre din noi! 


În marş uriaş, de ne'nfrânt 
spre-ale soarelui porţi de acuşi: 
Ai Rusiei Urali de cătusi 

în praf să-i prefacem şi'n vânt!... 
Madrid, 1952 


Aron COTRUŞ 


Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul 1, Nr. 15-17, 10 Septembrie 1956 - 10 lanuarie 1957. 


ÎN CODRII... 


În codrii adânci 

În vremi de bejenii 

Se strâng toți haiducii la sfat. 
Şi duc după ei 

Cântatul de mierlă 

Şi-apusul de soare din sat. 
Căci totu-i pustiu 

Când ei pleacă în munte 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Nu-i nimeni să chiuie'n zori; 

Şi falnici feciori 

Cu smirna pe frunte 

Pornesc vânători. 

Şi verde e codrul 

Cen cetini îmbracă 

Năluci ce se-aştern pe cărări, 

Se clatină 'naltul 

Şi hăuie valea 

De mândre cântări. 

Tropotul creşte, se-aude departe 
Când trec ca săgeata prin noapte. 
Iar Luna, nebună-şi opreşte cununa 
Pe culme în şoapte. 

Şoptit le e sfatul 

E tainic vânatul. 

Şi vorba e dulce 

Dar gândul e tare ca stânca'n genune 
Ca puiul de vultur, aman, 

Căci crezu-i lumina, şi lupta, şi moartea 
De brav Căpitan Codrean. 

Delia LUCACIU 


Revista “Libertatea ”, New York. Anul III, 1984. 


TRANSILVANIEI 


Transilvanie! 

Pământ de şoapte de noapte, 
De strigăt sălbatic 

Răsvrătit, 

Neostoit, 

În brazde de flori 

De fete frumoase 

Şi morţii feciori! 


Transilvanie! 

Ridică-te! 

Calcă prin viață spre moarte! 
Ogoaie-ţi miresele plânse 

Şi mamele ninse 

De oase călcate'n copite 


269 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 270 


De hoarde sălbatic 
Rostogolite! 


Adună-te'n palme 

De dar şi nectar de narcise 
Îngroapă-te'n vise 

Şi'n dangăt de clopote 

Şi'n huiet de tropote 
Transilvanie, 

Apleacă-te! 


Adună-te'n număr, 

Cu număr porneşte-te 
Val năval mic 
Opreşte-te 

Doar la sfârşit 

Când Munţii Carpaţi 

La Bălgradul din cronici 
Cu Ţara se vor fi unit! 


Şi atuncea ostoaie-te 
Pe braţe'nconvoaie-te 
Ca să suspini 

Cu miresele plânse 
Şi mamele ninse 

Cu taţii bătrâni 

În brazde de flori 

Cu fete frumoase 

Pe morţii feciori. 
Delia LUCACIU 


New York, lanuarie 1985 


Revista “Libertatea”, New York. Anul M, Nr. 30, lanuarie 1985. 


LA SÂNZĂIENE - 24 IUNIE 


Nu departe, spre soare răsare, 
E! o tară în care teiul e'n floare 
Şi cucul cântă'n pădure alene... 
La Sânzâiene. 


Deabuşilea se urcă pe porți trandafirii... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


E sărbătoarea de vară a firii! 
Lanul de grâu, greu de rod, geme... 
La Sânzâiene. 


Dar oamenii merg cu capul în jos, 

Nu înţeleg şi nu văd ce e viu şi frumos... 
Totul în suflet e ascuns şi se teme... 

La Sânzâiene. 


Au uitat ce e scris în carte: de cel ce merge'nainte 
Ca soarta 1-a fost să moară de moarte fierbinte... 
Au uitat că se naşte azi... e o vreme... 

La Sânzâiene. 


Bat clopote la mănăstiri, ctitorii din străbuni! 
Suflete vin să se roage... sunt poate lăstuni; 
Sunt cei ce cred în minuni: cu crucea sfarmă 
Gheene... 

La Sânzâiene. 


Ana MARIA-MARIN 
Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XXVI, Nr. 31, Decembrie 1981. 


CETA 


Cată femeie, către soare-apune! 

Şi spune: zăreşti o geană de ploaie? 
Să'nmoaie pământul... 

Streaşina sub ploaie să cânte... 

Tărâna nu are apă şi plânge... 

Aşa înmuiată în sânge, 

Nu vrea să dea rod! 

Prohod, om cânta copiiilor noştri la iarnă 
De n'om avea păpuşol... 

Înapoi am tot dat, tot ce ni se dăduse 

În glumă. Înşelăciune, minciună! 
Împărțeala la cooperativa din sat, 

A stat! 

N'au uitat cei bătrâni, că scoteau Sfânta... 
Şi n'apucau a sfârşi rugăciunea, 

Că ploaia curgea'n spume şi uda pâinea... 
Acum Sfânta nu vrea... se lasă mai grea... 


271 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 272 


Şi nici nu e voie... 

Aprinde candela şi te roagă! 

Cel de sus s'o'ndura după atâta pedeapsă 
Să lase să iasă pe Sfântu Ilie, 

Cu carul de flăcări. 

Eu mio pune cutțitu în piatră, 

Ca piatra să nu ne bată! 

S'or suna clopotele la Mănăstire 

A mulţumire! 

Sufletul mi-e uscat, ca de iască, 

Purtăm cu toţii pe faţă o mască! 
Secetă'n suflet, secetă'n grâu. 

Cât poţi pune frâu, lumii? 

Dar, de-om apuca vremi, să se'ntoarcă, 
Porni-vom cu toții pe drumul "Furtunii", 
Mai am ascuns baltagul lui tata!... 


Ana MARIA-MARIN 
Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XXVI, Nr. 31, Decembrie 1981. 


DESŢĂRARE 


Ah, desţărare: pâine amară, 

pernă de ghimpi şi de piatră, 

viscol ce somnul ni-l latră, 

gând ostenit ce se'nsară, 

în singurătatea pustie; 

apă moartă, apă sălcie, 

ce setea nicicând nu ni-o omoară!... 


Câţi oare, Doamne, dintre noi, 
de-aici dela soare-apune, 

s'or mai întoarce cândva înapoi, 
duşi val-vârtej de năbădăi nebune, 
ca tigrii pe duşmani să sară, 

în a Carpaţilor şi-a Dunării ţară?!... 


Aron COTRUȘ 


Din vol. "Drumuri prin furtună", Madrid 1951. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 273 


DUH DE DÎRTENIE 


Duh de diene, o Doamne, revarsă, 
si de răbdare 
făr'de hotare 
peste fruntea-mi de cremene, peste inima-mi arsă!... 


N'au pită si sare ai noştri departe, 
şi toți ca pe flăcări aşteaptă, 
răfuiala cea cruntă si dreaptă, 
răfuiala de miine, pe viaţă ori moarte!... 


Tu, drumuri deschide-ne către soare-răsare: 
să fim împreună 
prin pîrjol şi furtună, 
cînd neamul întreg va sălta în picioare!... 


Aron COTRUȘ 


Din vol. "Drumuri prin furtună", Madrid 1951. 


(fragment) 


Cine grija să-i mai poarte?!... 
Neamul geme ca de moarte, 

că țara-i pe mâini de hoţi, 

de mişca nu te mai poţi, 

şi-i pe mâini de-aduşi de vânt: 

duc şi morţii din mormânt!... 
Ne-arde pumnul, ne-arde pieptul!... 
Când o să păşim cu dreptul?!... 
Ne-a ajuns la os cuțitul!... 
Doamne, care-o fi sfârşitul?!... 


Aron COTRUŞ 


VRUT-AM 


Vrut-am c'o vorbă să umplu un veac, 
împotriviri şi răzmeriţe să 'mpac 
şi racile surde şi fără de leac, - 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 274 


ŞI-apoi, ca un pustnic, posac şi sărac, 
să tac, 
să tac... 


C'un chiot teluric, ca din nimic 
un neam năsdrăvan să ridic, 

să ridic, - 
şi drum prin potop să-i despic... 


Şi sub dacica glie, apoi, 
sub zăpezi şi sub ploi, 
sub zorii, sub sorii lui noi, 
sub pasu-i mănos şi enorm, 
să dorm, 
să dorm... 


Aron COTRUȘ 


Din vol. "Drumuri prin furtună", Madrid 1951. 


CRRA 


Te-ascult în sânge şi te-aud amiază 
Zvonită 'n flori sin zumzet de albine 
Şi simt cum dorul tău doineşte'n mine, 
Vocală rodnică şi vrere trează, 

Ca soarele ce dăinuie'ntr'o rază... 


Te-ascult şi văd Cosmine şi Moldove 
Cum chiotesc în țarina ta mută, 

Şi te deschid, mistic altar de slove, 
Spre'mpărăţia'n veci necunoscută 
Ce-ţi prinde rugăciunea pe lăută... 


Te-ascult şi-mi eşti atâta de departe 
Încât îmi picuri stele pe cuvinte: 

În catedrala cu cupole sparte 

A veacului ce vinde ţări şi ginte, 

Tu singură mai birueşti prin moarte. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 275 


Te văd: stau drepți, arhanghelii, de pază, 
În pragul uşilor, împărăteşti 

Cu mânile pe crucea ta vitează: 

Far pe oceanul nopții pământeşti; 
Saharei veacului, stejar şi oază. 


Te-ascult, c'am învăţat în pribegie 

Să-mi măsur aşteptarea cu mormântul: 

- Îţi pun şi crucea mea la temelie 

ŞI-ţi port spre ceruri, steag sfințit, Cuvântul, 
Spre tronul Învierii ce-o să vie... 


Vasile POSTEUCĂ 


“Revista Scriitorilor Români”, Nr.1, Munchen, 1962 


CU SÂNGE DE MARTIRI 


O, sfinți eroi cu sânge de martiri!... 
Ce trist e glasul cântecului meu 

Când azi plecat cu fruntea pe psaltiri 
Vă cânt şi'n voi eu cânt pe Dumnezeu! 


Că ne hrăneşti tu sângele cu sânge 
Cucernicie, tu, ce trist ţi-i cântul 
Când cânt la căpătâiu-acelor îngeri 
Ce-au îngrăşat cu carnea lor pământul 


Ieri când curgeau pe câmpuri valuri valuri 
ŞI 1-a'ngropat obuzul pe ogor!... 
Ce cântec trist, ce triste idealuri 


Când le cântam noi imn înălțăor 
Şi nu mai ştim cu holdele pe dealuri 
Că ne hrănim din biata carnea lor! 


Ion TOLESCH 


Din vol. "Iconarul", Col. Carpaţii, Madrid 1962. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 276 


ROMÂNIA 


Românie 

de ieri 

de azi şi de mâine 
printre atâtea dureri 


dintre atâtea ruine 

de când sunt afară 

te mănânc ca pe-o pâine 

mereu caldă şi totdeauna amară. 


Românie 

cu zilele mele toate — arsele 
vreau să-ți fiu ție 
întoarce-mi acolo oasele; 


țărâna cu visele printre oasele noastre, 
Românie cu flori risipite pe orizonturi albastre; 
- Şi pe toţi cei ce-au fost înainte 

să-i scoli din morminte. 


Românie, ţară cuminte, 

- plânsul nostru de-atunci şi de totdeauna — 
de vor alunga tirania, tu sărută-i pe frunte 
reîntorşi, ei îţi vor săruta mâna. 


După insuportabila, crâncena furtună, 
Românie, țărâna noastră de se răzbună 
cât ne va primeni focul, 

fă să-ţi simţim cu paşii pământul; 


el e cuvântul 

sorbit din potire 

Românie, îți aducem avutul: 
suprema noastră iubire... 


Ion MIREA 
Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XXV, Nr. 19, August - Septembrie 1979. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 277 


IZVORUL LINIŞTEI 


Izvorul Liniştei n'are răgaz, nici hotar, nici oprire, nici odihnă. 
Liniştea n'are pace, nici dimensiune, nici repaos, nici comodism. 


Ea nu poate fi năpăstuită nici înfrântă prin nepăsare crudă şi oarbă. 
Liniştea-i infinită, nu-i confort, nici vanitate, nici sălbatic egoism. 


Omul, sărmanul, o caută neîncetat şi zădarnic aici pe pământ. 
Si câtă lume nefericită nu se plânge întruna că n'are linişte. 


Şi umblă însetată după ea, din copilărie şi până la mormânt. 
I 


Dar unde-şi are izvorul aceasta dulce şi strălucitoare Lumină? 
In focul luptei, în viscol, în ideal, în suferință, în moarte? 


Ori în drumul însorit, care urcă nevăzut către marea solitudine divină? 
Ca şi norocul şi fericirea, rareori bat la poarta sufletului nostru 


Şi neştiind să le prețuim, primindu-le ca pe un oaspe bun şi ales, 
Ne lasă singuri şi dispar misterios, cum dispare un fruct necules. 


II 


Zădarnic aleargă lumea însetată, lacomă şi înebunită după bogății, 
Inchinându-se orbeşte şi umilitor, materiei, idolilor şi viţeilor de aur. 


Zădarnic ucid anticriştii credința, dragostea, libertatea şi ființa omului, 
Ținând sub teroare, jug şi umilință barbară, atâtea neamuri nevinovate. 


Zădarnic îşi pregătesc mişeii şi trădătorii, tronuri şi coroane de laur, 
Că nu-şi vor găsi niciodată şi nicăiri, liniştea şi fericirea nemeritată. 


IV 


Izvorul liniştei, aşa cum credeau ai noştri viteji şi nemuritori străbuni, 
Incepe dincolo de strâmtele, întunecatele şi, vremelnicile hotare ale vieții. 


In credintă, în egoism, în dragoste, în bunătate, în dăruire şi în minuni, 
Murmură veşnic, tăcut şi tainic, izvorul nesecat al liniştei adevărate. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 278 


Izvorul care purifică sufletul şi ne învaţă sensul existenţii noastre. 
V 


Liniştea absolută şi mângâierea din sărutul depus de îngerul păzitor, 
Pe fruntea palidă şi însângerată a viteazului care a biruit moartea. 


Liniştea martirilor schingiuiți şi arşi pe rug, apărând sfânta dreptate. 
Lumina sufletului nostru, izvor limpede şi sacru al eternității. 


Apa cea vie a mântuirii, din care beau fericiți sfinții şi aleşii lui 
Dumnezeu. 
Brasilia, 14 Februarie 1982 


Dumitru PAULESCU 
Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XXVII, Nr. 33, Aprilie - Iulie 1982. 


TULNICER DE PE RARAU 


Tulnicer de pe Rarău, 
Osândit e neamul meu. 


Plaiuri verzi de pe Suceavă, 
Tara mea ca o dumbravă. 


Doamne! Rău m'ai blestemat, 
Să n'am ţară, să n'am sat. 


Să n'am frați şi nici surori 
Să n'am grădină cu flori. 


Se frâng tinerii mei ani, 
Dee trăsnetu'n duşmani. 


Du-te dorule la munte 
Prin potecile tăcute. 


Sus la "Stânca'ngemănată", 
Unde urcam câte-odată. 


Sub gorunul din izvor, 
Unde-aş fi dorit să mor. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 279 


La umbră de meri domnești, 
In Țara cea din poveşti. 


Jelui-m'aş, jelui, 
Doar şi codrii-or auzi. 


Jelui-m'aş munților, 
De prin ţara motilor. 


Fagilor din Bucovina, 
Brazilor din Dragomirna. 


Basarabiei muşatine, 
Țară de dor şi suspine. 


Basarabie de români, 
Ce lăcuste şi păgâni 
Au ajuns ai tăi stăpâni? 


Soră cu mândre cetăţi, 
Străjuind singurătăți. 


Bogăţii, comori ŞI aur, 
Inghițite de balaur. 


Te rugăm fierbine, Doamne, 
Scapă-ne de lighioane, 


De anticrişti şi muscali, 
De politruci criminali. 


Dumitru PAULESCU 


7 lulie 1983 


Revista "Libertatea", New York. Anul 1, Nr. 12, lulie 1983. 


POETUL VISURILOR ICONARE... 


Lui Mircea Streinul 


Tu, fiu al Moldovei de Sus, 
Zidit de sfânta țărână valahă. 


Prea devreme spre Ceruri te-ai dus, 
Să-l poţi întâlni pe Domnul Isus. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 280 


Să-l spui Lui marea durere a Ţării, 
Să-L rogi cu lacrimi să vină la noi. 


Să vină tainic în freamătul serii, 
Căci mor sărmanii români în nevoi. 


Din cartea ta cu anexe în vis, 
Citindu-l năpăstuirea păgână. 


Cum arde pe ruguri neamul ucis, 
Acolo departe, în Țara Română. 


Te-ai stins de foame genial iconar, 
In Țara căzută în neagră robie. 


Se sting frații tăi în surghiunul amar, 
Dar ne-om revedea ‘n veşnicie. 


Dumitru PAULESCU 
Revista "Libertatea", New York. Anul 1, Nr. 19, Februarie 1984. 


FRATELUI MEU DRAG 


Ghiţă, fratele meu drag, 
Mi-ai trimis veste de-acasă, 


Că-i ger mare’n sat la noi, 
Crivăţ groaznic. Vai de voi! 


Dar mi-a scris că eşti beteag, 
Veronica, vara ta. 


Eu cum ştii, stau tot pribeag, 
Pläng prin lume, Țara mea! 


Mi-a trimis şi-o poză mare, 
Dela nunta cea din sat. 


Dar această sărbătoare, 
Nu-i la fel ca altădat. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 281 


Doar vre-o două-trei sătence, 
Poartă straie românești. 


Ceilalţi toți, săteni, sătence, 
Poartă toți haine ruseşti. 


Vai de mine, cum se poate, 
Să pierdem străbunul strai, 


Să schimbăm tundra, măi frate, 
Pe rubaşca lui —“Da vai...”? 


Nu lăsaţi al vost’ suman, 
Nici să vă pierdeţi fiinţa. 


Obiceiul sfânt şi legea, 
Graiul nostru şi credinţa. 


Trebue să luptăm, măi frate, 
Cum ne-a'nvăţat Căpitanul, 


Mota şi Marin, martirii: 
Să mănânce foc duşmanul. 


Tu, măi Ghiţă, n'ai ce face, 
Că eşti prins între cătuşe. 


Ți-au răpit rusnacii glia 
Şi ograda pân’la use, 


Mult mi-e dor de satul nostru, 
Să văd casa noastră iar. 


Mormântul mamei şi-al tatei, 
Sub o cruce de stejar. 


Ce vrea Dumnezeu să facă, 
De ne-a'mprăştiat prin lume? 


Să'nvăţăm că fără ţară, 
Ne stingem fără nume. 


Hai să ne'nfrățim cu toții, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 


NO 


Să uităm orice mâhniri. 


Orice vrajbă ce desparte, 
Oricâte năpăstuiri. 


Tara noastră-i, pieptul nostru, 
Pământul nostru străbun. 


Cine crede că ne'nvinge, 
Ajunge orb şi nebun. 


Să rămână mut şi surd, 
Cine ne'ngroapă norocul. 


Cine ne robeşte neamul, 
Să-l ardă para şi focul. 


Dumitru PAULESCU 


Brasilia, Decembrie 1984 


Revista “Libertatea”, New York. Anul M, Nr. 30, lanuarie 1985. 


MAI CÂNTĂ RARDUL PRIREAG... 


Nu mai cântă bardul pribeag 
Şi nici cucul pe creanga de nuc, 


De când rătăcesc uitat prin străini, 


De-mi plâng amarul şi mă usuc. 


Nu mai doineşte bardul pribeag, 
Căci cine să-i priceapă aleanul, 


De când a plecat din satul lui drag 
In lumea cea rea de astăzi — sărmanul - ? 


Atât de duios cânta din fluier, bardul, 
De răsunau munţii şi lumea întreagă. 


Rătăcind de unul din ţară în ţară, 


Cu două-trei cronici în traista pribeagă. 


A pornit în lume, când s'a aprins focul, 
Când păgânii ne-au cotropit glia străbună. 
Când ne-au profanat credința sfântă şi legea, 
De poarta răstignită Ţară a spinilor cunună. 


282 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 283 


Gem temniţele, reci şi înfometate, de frați. 
Plâng mamele în rugăciuni la icoane. 

Sau stins bucuriile şi pacea în Carpaţi 
Şi'n mândrele sate, ce mor în prigoane. 


Trimite-va, Domnul, fulgeri şi trăsnet din cer, 
Vărsări de ape şi foc peste politruci şi atei. 
Va învia din morminte eroica Gardă de Fier. 
Tara va străluci ca un soare, scăpată de mişei. 


Dumitru PAULESCU 


Brasilia, 23 August 1987 


“Libertatea”, New York. Anul VII, Nr. 61, Septembrie 1987. 


RIDICĂ-TE LA LUPTĂ, RUCOVIINA! 


Ridică-te la luptă, Țară muşatină, 

Cu Dragoş şi cu zimbrii, Moldova Tu de Sus. 
Strângeţi toţi arcaşii, Dulce Bucovină, 
Țăranii credincioşi, ţăranii lui Isus. 


Altar străvechi cu candeli, balade din bătrâni, 
Ogor slăvit în ceruri, grădină ca un rai. 

Ti-au frânt în două trupul, satanicii păgâni 
Curg lacrimi, curge sânge, pe strămoşescul plai. 


Veniti bravi legionari ai Bucovinei scumpe, 

Să deschidem cu pieptul, drumul nostru'n veac. 
Veniti sub steagul țării şi-al Legiunii Sfinte, 
Veniţi feciori viteji de neam de Geto-Dac. 


Să piară trădători şi lftele păgâne, 

Să piară politrucii şi trântorii din sat. 
Să nu mai roadă Țara viperele jivine, 
Să viețuieşti în pace, Tu neam reînviat. 


Din temniţi şi din surghiun ne'ntoarcem, 

Să curățim de lepre pământul nostru sfânt. 
Pieriți lăcuste roşii şi voi tovarăşi cruzi, 

Pieriţi calmuci sălbateci şi viermi aduşi de vânt. 


Veniti dragi legionari, din Țara cea de fagi, 
Să desrobim pe veci a noastre (ont sfinte. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 284 


Veniti plăieşi din munţii noştri dragi, 
Să ne-apărăm credinţa, altare şi morminte. 


Jurăm cu toţi pe Cruce, pe steaguri şi pe flinte, 
Să nu mai calce'n veci aceşti rusnaci, iar glia. 
Vom porni furtuna cu morții din morminte, 
Cu arma şi cu dinții ne-om apăra moşia. 
Dumitru PAULESCU 

Brasilia, 23 August 1985 


Revista “Libertatea”, New York. Anul IV, Nr. 39-40, Oct.-Nov. 1985. 


CÂND PORNEŞTI DELA HOTIN... 


Când porneşti dela Hotin, 
Din Cernăuţi spre Cosmin, 
Vezi cum se aprinde Prutul, 
Când se lasă asfințitul. 
Mândre plaiuri muşatine, 
Cu cetăţi şi Bucovine. 
Mânăstiri şi iconari, 

Toţi arcaşi şi toți plugari. 
Străjuind glia străbună, 

Si pe soare şi pe lună. 

Din Teţina la Stănești, 

Din Dorneşti la Ilişeşti, 

Tot te duci pe drum de ţară, 
Fredonând un "Vânt de seară". 
Colinzi dealuri, văi şi crânguri, 
Cer de stele şi Parânguri. 
Putne, Suceviţi, Tismane, 
Semenicuri, Bărăgane, 
Mari Negre şi Dunări Albe, 
Sar balauri să le soarbe. 
Pajişti cu mândre cirezi, 
Primăveri cu Bistriţi Verzi. 
Cânţi la Tisa şi la Bug, 
Cânţi prin codrii şi la plug, 
Cu Siretul sub suman, 

Hai măi frate năzdrăvan. 
Ciobănim în pragul lunii, 
Omida ce roade prunii 
Lăcustele ce ne'nghit lanul, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 285 


Năpâreile ce ne smulg banul. 
Vrere-aş vrea să-mi fac din jele, 
La şerpar numai otele. 

Să ne strângem la "Răscruci", 
Arcaşi, legionari, haiduci, 

Să snopim păgânii'n loc, 

Hai, măi neam fără noroc! 


Dumitru FPAULESCU 
Revista “Libertatea”, New York. Anul M, Nr. 32, Martie 1985. 


ZIDUL DE FIER 


Dar'ar Dumnezeu din Cer, 
Să cadă zidul de fier. 

Să ne'ntoarcă iar cocorii, 
Când zoresc din ziuă zorii. 
Aducând din pribegii, 
Lumină şi bucurii. 
Libertate pentru ţară, 

Toţi dusmanii ei să piară. 
Să vie în marş cântând, 
Cerurile răsunând. 

Să-i primească codrii verzi 
Şi stejarii din livezi, 
Florile de pe câmpii, 
Trilurile de ciocarliui. 
Grădini şi lanuri de grâu, 
Robiei să-i pună frâu. 

Să răscoale gloata toată, 
Azi gemând încătuşată. 
Iar tovarăşii netoți, 

Să fugă ca nişte hoți. 
Politrucii, securiştii, 
Ceauşii şi reseriştii. 

Toţi vătafii şi toţi spânu, 
Cari-au prigonit românii. 
Toţi rusnacii şi hahamii, 
Că ne-au jefuit ţăranii. 

Să putrezească de vii, 

Toţi câți ne-au ucis copil. 
Cei ce ne-au sluțit cuvântul, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 286 


Săpându-i țării mormântul, 
Prefăcând scumpele sate, 
În kolhozuri blestemate, 
Să umble pe sub pământ, 
Fără glas, fără cuvânt, 
Pentru chinul țării mele, 
Arsă de dor şi de jele. 


Dumitru PAULESCU 
Revista “Libertatea”, New York. Anul M, Nr. 32, Martie 1985. 


VINE DUNAREA PUHOI 


Vine Dunărea puhoi, 
Spălând ţara de gunoi. 
De urgia stalinistă 

Şi de pleava comunistă. 
Plânge unda şi-al ei val 
Toţi morţii dela Canal. 


Vine Dunărea puhoi, 
Curmând jalea dela noi. 
Surâd iar ogoarele, 

Şi se'ntorc cocoarele. 
Pe câmp viorelele, 
Primesc rândunelele. 


De pe plai mioarele, 
Ne-aduc lăcrămioarele. 
Vine Nistrul legănat, 

Ca un Verde Împărat. 
Cătuşele să deslege, 

Cu braţ de fier şi de rege. 


I se'nchină munţii toți, 
Neamu 'ntreg, sate şi Mon, 
Vine Dunărea puhoi, 

Fug păgânii dela noi. 

Fug tovarăşii cu ei, 
Trădători şi cu mişei. 


Dumitru PAULESCU 
Revista “Libertatea”, New York. Anul T, Nr. 33-34, Aprilie-Mai 1985. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 287 


CANTEC DE LEAGAN 
(Ptr. Carmen) 
Dormi odor, copilul mamii, 
Să visezi îngeri în zbor. 


Pe cerul, covor de stele 
Să pluteşti încetişor. 


Nani, nani îngeraş 
Gingaş, ca un fluturaş. 
Cresti în leagăn frumuşel 
Ca un pui de porumbel. 


Să te legene ca'n vis 
Îngerii din paradis. 

Să-ţi aştearnă pat de crini 
Lăcrimioare şi gheorghini. 


Să dormi nani, somn uşor 
Draga mamii, scump odor. 
Fapte bune, scumpa mea 
să'mplineşti în viaţa ta. 


Să fu bună şi cuminte 

Şi să-ți iubeşti neamul tău. 
Şi de rău să te păzească 
Bunul nostru Dumnezeu. 


Dumitru PAULESCU 


Revista “Libertatea”, New York, Anul M, Nr. 33-34, Aprilie-Mai 1985 (vezi şi varianta cu 


acelaşi titlu apărută în revista “Carpaţii” din Madrid. Anul XXVI, Nr. 28/29, Aprilie-lulie 
1981). 


NEAMULUI MEU DRAG 


Măi neamule drag şi frate, 
Măi haiduc şi Făt Frumos, 
Spune-mi toată suferința 
Ce te-a ros până la os. 
Cum te-au aruncat în fiare 
ŞI te-au pironit pe Cruce, 
Toate hoardele barbare, 
Toate stepele calmuce. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 288 


Trau ucis părinții, frații, 
Jefuindu-ți Țara toată 

ŞI ți-au sărăcit Carpaţii 
De codrii de altădată. 
Jug şi temniți ti-au jurat 
Şi te-au prigonit cu anii, 
Neam creştin martirizat. 


Iar când te-au legat păgânii 

Si ţi-au pregătit mormântul, 
Trădătorii şi cu spânii 

Ți-au vândut pe-ascuns pământul. 


Dar fii tare, ziua'n care 
Rarău, te vei înălța, 

Nu-i departe şi-ţi v'aduce 
Toată Libertatea ta. 


Dumitru PAULESCU 


Brasilia, 1971 


Din vol. “Pentru fraţii noștri fără mormânt”, Brasilia, 1971. 


RAVAŞ DIN PRIREGIE 


Îţi trimit, măi Ghiţă frate 
Acest răvaş de departe. 
Ca să ştiţi că mai trăiesc 
Şi pe-aici mă chinuiesc. 
Departe de voi şi țară, 
Prin străini pâinea-i amară. 
Tot ce'ncerc şi tot ce fac, 
Nimica nu mi-i pe plac. 
Port în suflet greu alean 
Şi mă usuc an cu an. 

An cu an şi zi cu zi, 

Tot aşa pân'ce-oi muri. 
Mă tot rog în gândul meu, 
Doar s'a'ndura Dumnezeu 
De neamul nostru creştin, 
Ce se stinge'n jug şi chin. 
Cine-şi pierde Țara lui 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 289 


E copil al nimănui, 
Rătăcind din loc în loc, 
Suflet fără de noroc. 


Unde's mândrii noştri munţi, 
Sate cu bătrâni cărunți, 
Izvoare ce spun poveşti 
Plaiuri scumpe româneşti, 
Dumbravi cu stejari bătrâni, 
Hore mândre de români? 
Acea lume de țărani 

Ce's stăpâni de mii de ani, 
Peste glia cea străbună 

Cer de stele, soare, lună. 


Când trăia mama şi tata 
Şi ne strângeam toata gloata, 
La un Paşti sau la Crăciun 
Cu colindul de Ajun, 
Eram toţi veseli, vioi 

Cu toți fraţii lângă noi. 
Bucuria noastră mare, 
Strălucea ca sfântul soare. 
Însuşi Bunul Dumnezeu, 
Parcă traia'n satul meu. 
Grădinile roditoare, 
Înfloreau scăldate'n soare 
Grijite cu drag şi zor 

De creştinescul popor. 


De pe drumurile străine 
Ce să vă trimit frăține? 
Bani şi-averi n'am adunat, 
Doar ceva de îmbrăcat. 
Nu mi-am ridicat palate, 
În neagra străinătate. 

Nici viaţă n'am avut, 
Chinul vostru m'a durut. 


Aşa mi-a fost datul sorții, 
Să nu-i văd în ceasul morții, 
Nici pe mama, nici pe tata, 
Nici pe frați, nici pe surori. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 290 


Cum să mai fi strâns comori, 
Pe pământuri roşi, pustii, 
Unde nu cresc bucurii? 


Pe meleagurile străine, 

Nu găseşti umbră la nime. 
Numai pietre, numai spini, 
Să tot plângi, să tot suspini. 
N'ai nici frați, n'ai nici surori 
Codri verzi, grădini de flori. 


Unde-i, măi frate Mihai, 
Țara noastră ca un rai, 
Lanuri bogate, livezi 
Primăveri şi râuri verzi? 
Frunza toamnei cu rugina, 
Mânăstiri cu Bucovina, 
lerne grele şi nămeţi 

Cern fulgi albi pentru poeti. 


Dormeau văile'n zăpadă 
Şi creştea iarba'n livadă. 
Bârsanele la izvor 
Fluerul ciobanilor. 


Mă rog, Doamne, şi mă'nchin 
Sub streaşina de Cosmin, 

Să mă'ntorc din pribegii 

Pe cărări de veşnicii. 

În pacea satului meu 
Aproape de Dumnezeu. 


Dumitru PAULESCU 


Brasilia 


“Libertatea”, New York. Anul V, Nr. 47, lunie 1986. 


NE-AM ÎNGROPAT DORUL SUR CETINI... 


Sub brazda tăcută din glia străbună, 

În freamăt de codru sub falnici goruni, 
Sub cetinii verzi, în răsărit de lună 
Ne-am îngropat dorul bătut de furtuni. 
Dorul nostru-i cântec, jertfă şi credință, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 291 


Dor ce stă de veghe acolo la hotar, 
Fluerul de veacuri, fierul din şerpar. 


Dorul nostru sfânt pentru părinți şi frați, 
Dor ce ne-arde'n inimi din zorii tinereţii, 
L'am culcat sub stânci pe culmi de Carpaţi. 
Să rodească'n legea noastră de milenii, 
Departe în Tara de Sarmisegetuzi şi denii. 


Dor şoptit în leagăn de scumpa noastră mamă, 
Să nu-l priceapă sbirii, să nu-l ştie duşmanii 
Nici viperele roşii, tovarășii, tiranii. 


Ştie-l doar ogorul, lanul si Dumbrava, 

Cât sânge si lacrimi duc Nistrul şi Suceava. 
Cum plânge Dobrogea lui Mircea Bătrânul, 
Ruptă'n jumătate de mujic, păgânul. 


Dorul nostru poarte-l sub aripi cocoare, 
Legene-l pădurea, murmure-l izvoare. 


Cu cât va trece timpul şi vor apune anii, 
El va tot creşte munte, dreptate pentru gloată, 
Sfărmând jugul robiei ce-apasă Țara toată. 


Va străluci în stele, în ochi de surioare 
Şi-l vor doini ciobanii în asfințit de soare. 
D vor suna din bucium prelung şi'ndurerat, 
Sub streaşina pădurii cu turma pe'nserat. 


ÎI vor sorbi mioare din albii ghiocei 

Şi-l vor visa brânduşe pe deal lângă bordei. 

ÎI vor cânta din frunză, când ies la câmp țăranii 
Şi-l va tot scrie plugul, cum scriu popii cazanii. 


Să ştie tot pământul şi'n Ceruri să se ştie, 

Că rătăcim prin lume, de cand nu avem Țară, 
Că prin străini ne stingem şi ne pierdem urma 
Flămânzi după Dreptate, bătuţi de soart'amară. 


Dumitru PAULESCU 
Revista “Libertatea”, New York. Anul VI, Nr. 50, Sept. — Oct. 1986. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 292 


ULTIMUL MEU CÂNT 


Ultimul meu cânt 
Crengi rupte de vânt. 
Plai de pe Cosmin, 
Neam ce moare'n chin. 


Ultimul meu cânt 
Cânte-l câmpul verde 
Când s'aşterne seara, 
Ca'n vis primavara. 


Să-l cânte în zori 
Cârduri de cocori. 
Măgurile albe 
Adune-l cu drag, 
Să-l cânte ciobanii 
Din frunza de fag. 


Ultimul meu cânt, 
Să tune'n duşmani. 
Să'nflorească ţară 
Mii şi mii de ani. 


Ultimul meu cânt, 
Cânte-mi-l Gran, 
Când se'ntorc din lan 
Târziu cu plăvanii. 
Să-l cânte pădurea, 
Buciumul la stâni, 
Când frânge toporul 
Stejarii bătrâni. 


Cânte-mi-l şi Nistrul, 
În unda-i domoală, 
Să se strângă țara 
Iarăşi la răscoală. 


Ultimul meu cânt, 
Răsună'n pământ, 
Fără cer şi lună 
Ucis de furtună. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 293 


Ultimul meu cânt, 
Trăsnească'n Kremlin. 

Să ne salvăm neamul 

De jug şi de chin. 
Dumitru PAULESCU 


Brasilia, 1964 


Din vol. “Pentru fraţii noștri fără mormânt”, Brasilia, 1971. 
ERR E > TEM 


Cine ne-a răpit pământul, 
Să-i ia Dumnezeu cuvântul. 
Să-i ia ochii să nu vadă 

Şi nici loc unde să şadă. 


Cel ce Ţara ne-a trădat, 
Să umble de şărpi muscat. 
Să nu vadă soarele 

Luna şi ogoarele. 


Să umble hai hui prin lume, 
Fără rost şi fără nume. 

Să-i blesteme toţi românii, 
Pe tovarăşi cu păgânii. 


Cei ce ţara ne-au furat 

Şi codrii i-au devastat, 

Să n'aibă umbră sub soare 
Nici lumină atunci când moare. 


Neam din neamul lor să piară, 
Cerşetori prin altă ţară. 

Să se piardă prin pustii, 

Să nu ştie de bucurii. 


Cine-i coadă de topor 
Şi-a"nşelat al nost'popor, 
Să-l arunce-un viscol mare 
Peste lumi şapte hotare. 


Să-i mânce străinătatea, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 294 


Toţi câţi ne-au mâncat dreptatea. 
Voi ce-ați schimonosit graiul, 
Obiceiurile şi traiul 

Şi-aţi făcut din om robot, 
Sărăcind satele, tot, 

Veţi pieri ca şobolanii 

Can făcut târg cu duşmanii. 


Corcituri şi lipitori, 

Stăpâni pe-a noastre comori, 
Deie holera în voi, 

Neam de viperi şi ciocoi. 


Dumitru PAULESCU 
"Libertatea", New York. Anul V, Nr. 48, lulie 1986. 


LA CHEMAREA DE MÂINE 


Dragi camarazi! 

Vă văd ca prin ceaţă, 

în noaptea fumurie, lipsită de viaţă... 
Cu brazde pe frunte, 

ca nişte pâraie scobite în munte 

şi ochii pierduţi în zarea cenusie, 
aşteptând o chemare 

din depărtări să vie... 


Dragi camarazi! 

Vă simt curati, 

ca freamătul pădurilor din Carpaţi 
şi dornici de adevăr 

şi de bine, 

pentru o lume “ntreagă... 
Cea lume care vine! 

Şi'n zâmbetul speranţei 
Ce v'arcueşte gura, 

al vostru gând n'ascunde 
nici patima, 

nici ura!... 


Dragi camarazi! 
Astăzi lumina-i tristă, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 295 


pâinea amară 

şi apa sălcie. 

Chemarea mult sperată din depărtări să vie 
n’o auzim... 

Dar într'o zi 

va spinteca zările, 

răsculând depărtările... 

Căci lumea-i nebună 

şi pământul are încă nevoie de furtună... 


Dragi camarazi! 

La chemarea de mâine 
ce v'a fost căpătâi. 

La chemarea de mâine 
veți veni cei dintâi?!... 


Ilarion ALBU PETRICAN 
Revista “Carpaţii”, Madrid. Anul XXII, Nr. 5 - 6, Iunie - Septembrie 1977. 


ÎNVIERE ! 


Din Golgote ne-am zămislit idealul 
sin beznă de temniţi, 

cumplit 

am pătimit. 

Din sânge şi lanţuri 

ne-om ridica iar Neamul, 

pe drumul Învierii, Celui Răstignit! 


Brazde adânci vom despica şi'n glie, 
sămânță vom pune, 

iară 

să răsară, 

din lut de suferințe, 

din juguri, vijelie, 

TITANI biruitori, pentru NEAM şi ȚARĂ! 


Toma Gh. EREMIA 


Cluj, Nov. 1949 


"Libertatea", New York. Anul VI, Nr. 56, Aprilie 1987. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 296 


DOINA AIUDULUI 


În temniță la Aiud 

Unde păsări nu se-aud, 
Ferecat în lanţuri grele 
Şi închis între zăbrele, 
rabd tăcut sn mine mut, 
dor de sfântă libertate, 
svârcolindu-se de moarte, 
strigă 'ntruna, 

ZI ŞI noapte, 

Jos minciuna! 

Vreau Dreptate! 


Vreau pământ pentru țărani 
Şi lanţuri pentru tirani. 
Vreau să lupt 

ŞI trupu-mi supt, 

Să-l slobod şi'ntreg norod 
Să-l urnesc 

Şi să zdrobesc 

Fără milă toți Goran, 
Trădătorii şi duşmanii. 


Vreau ca România Mare, 
Să nu De închisoare 
Pentru noi, 

Cei mulţi şi goi, 

Ce-am luptat 

Şi-am apărat, 

Glii străbune, libertăţi, 
Sfânta Cruce şi dreptăți. 


Noi de când este pământul, 
Mereu jalea ne-a fost cântul, 
Iar dureri 

Şi sfinte vreri, 

Ne-au călit 

Şi neclintit, 

Zid clădit-am la hotare 
Să'nfruntăm hoarde barbare. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 297 


Dela Decebal străbunul, 
Moştenit-a tot românul, 
Dor de glii 

Sin vitejii 

Tot mereu, 

Cu Dumnezeu, 

Am dus steagul, falnic brad, 
În vifor sin Stalingrad. 


Trădări, cu sânge am plătit 
Şi caznă multă-am suferit 
Pentru ei, 

Cei cruzi mişel, 

Ce-au vândut 

Al Țări lut 

Şi-au fugit ca nişte laşi, 
Lăsând Țara la vrăjmaşi. 


Trudă multă şi amară 
Pâine nu-i în trista Țară. 
Cei bătrâni 

Sunt dați la câini, 

Iar cei mici 

Sunt otrăviți 

Şi crescuți în legi păgâne 
Să ucidă şi să fure. 


Toată avuţia Ţării, 

Dela Tisa’n ţărmul Mării, 
Din pământ, 

Din munţi, din cânt, 
Tribut greu, 

Ne-o ia mereu, 

Ce-i ce-au năvălit sinistru 
Şi-au furat bătrânul Nistru. 


Toate temniţele”s pline, 
De dureri şi de suspine. 
În Carpaţi, 

Părinți şi fraţi, 

Sunt ucişi 

Şi schingiuiți 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 298 


De călăi, cen băi de sânge, 
Vor pe roți dreptăţi-a frânge. 


În biserici jefuite, 

Stau altare pângărite. 
Iar pe drum, 

În foc şi scrum, 

Ruguri vii, 

Stau mărturii, 

Crucile, să înspăimânte, 
Gloatele plânse şi mute. 


Peste tot, pe und’te duci, 
Sunt morminte fără Cruci 
Şi martiri 

Ucişi de sbiri, 

Împuşcaţi şi aruncaţi 

Zac în şanţ, 

Legaţi'n lanţ, 

De le plânge-a lor ursită, 
Trista gloată'nflămânzită. 


În temniță la Aiud, 

Vreau de tulnic glas s'aud, 
Printre gratii să răzbată, 

Să pornească'ntreaga gloată, 
Să ucidă, pălămida, 

Spini marelui masacru, 
August, patruzeci şi patru, 
Ce-a dus Ţara în robie 

Şi-a pus fiara 

S’o sfâşie. 


Dar, veni-va Ziua Sfântă, 
Când din lemn de roată frântă, 
Ne vom face buzdugane 
Şi-om zdrobi 

Seceri, ciocane. 

Iar pe voi, 

Tirani haini, 

Vă vom pune 

Între spini 

Şi rug mare vă vom face, 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 


Pentru-a lumii 

Sfântă Pace, 

Să distrugem pe vecie, 
Jug, Trădare şi Robie! 
Toma Gh. EREMIA 


Aiud, Feb. 1951 


"Libertatea", New York. Anul VI, Nr. 56, Aprilie 1987. 


LEGENDA ZIDIRII LEGIONARE 


Şapte meşteri mari 
- primii legionari - 
din laşi au pornit, 
având de zidit 


Țară ca un soare, 
ochii să 'nfioare, 
inima s'avânte, 
barzii să o cânte... 


Corneliu Codreanu, 
Mota Orăşteanu, 

cu alți cinci flăcăi, 
au pornit pe văi, 


au suit la munte, 

pe piscuri cărunte 

şi s'au dus spre Mare 
- la capăt de zare - 
taberi ridicând, 

de fapte şi gând... 


Din flăcăii cei voinici, 
făceau calfe şi-ucenici, 
dăltuind zidari de ţară 

în Mişcarea Legionară. 


I-au trimis apoi cu mii, 
să toarne noi temelii, 
să dureze pe vecii, 
pentr'o perlă legendară: 


299 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 300 


- patria legionară... 


Hei, din zori şi până'n seară, 
zidea Legiunea 'n ţară 

şi pe braţele-i de fer, 

urcau zidurile 'n cer! 


Dar duşmanul s'a trezit 

şi din umbră a pornit, 

zidul să mi-l prăbuşească, 

pe zidari să mi-i zdrobească... 


Atunci Moţa Orăşteanul 
a simţit ce vrea duşmanul 
ŞI avu în noapte-un vis, 
ce cu viața lui l-a scris: 


El în vis parcă vedea 

că zidirea iar creştea 

si se întindea în zare, 

din Rarău până la Mare, 
dela Dunăre 'n Crisane, 
peste svârcoliri duşmane! 


Dar îi vedea pe zidari, 
cum în loc de pietre mari, 
puneau trup de legionari 
şi îl tencuiau frumos, 


cu credință în Cristos, 
pentru perla legendară: 
- patria legennară!... 


EI pe gânduri n'a mai stat, 
pe Marin l-a mai luat 

şi alti cinci meşteri zidari 
- cei mai falnici legionari - 
şi-a pornit voios să moară 
în Spania surioară, 

unde se lupta Cristos 

cu diavolul furios... 


Şi - cum a văzut-o 'n vis - 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 301 


pentru cruce-a fost ucis, 
luându-l şi pe Marin 
spre cerescul baldachin... 


Când în Țară i-au adus, 
din Răsărit în Apus 

şi din Nord până în Sud, 
de lacrimi pământu-i ud... 
Iar când fraţii i-au zidit, 
neamu 'ntreg a înlemnit, 
văzând zidul cum creştea, 
Tara 'n jur o cuprindea... 


Numai duşmanii scrâjneau 
pe la colţuri se strângeau, 
pe furiş se sfătuiau... 

Într'o noapte fără lună, 

să cadă ca o furtună, 
surpând zidurile tari, 
ucigându-i pe zidari... 


Când simţit-a Căpitanul 
că s'apropie orcanul 

şi că duşmanii din Țară 
s'au unit cu cei de-afară, 
Țara s'o sfărâmițească 
şi poporul să-l robească, 
a avut şi el un vis, 

ce cu viața lui l-a scris: 


- "Că mâine vei cimenta 
zidul cu viaţa ta 

şi-i lua cu tine mii 

din ai Neamului copii 
şi-i vei pune'n zid de vii 


- zidul să rămâie 
peste veşnicie... 

să nu-l surpe nori, 
nici năvălitori, 

nici crunte prigoane... 
Să crească icoane 

cu fruntea la cer: 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 302 


Gărzile de Fer!... 


Aşa, mări, s'a'ntâmplat... 
Sânge valuri s'a vărsat, 
neamul s'a cutremurat... 
Câţi zidari au mai scapat 


umblă prin păduri, 
pe la cotituri, 

în loc de mistrie, 
le-a fost dat să fie, 
pistoale să 'ncingă, 
moartea s'o învingă... 


Doar cei ce s'au dus, 
scăpând spre Apus, 
tot zidesc mereu... 


Zidul creşte greu... 
dar nu se clinteşte, 
nu se prăvăleşte, 
că-i pe temelii 
de-oseminte vii... 
tencuiala lor, 
crezul miilor 

al moşnegilor, 

al feciorilor, 

al copiilor, 


ce-au visat o Ţară 
- perlă legionară!... 


Demetrius LEONTIEȘ 
Din vol. “Prin mlaștini și furtuni”. Ed. “Dacia”, Rio de Janeiro, 1969. Vezi și revista 


“Carpaţii”, Madrid. Anul XVIII, Nr. 6, 10 Decembrie 1972. 


SUB CRUCEA DIN PIE TROSUL 


Ne-am întâlnit cândva în viață 
pe munţii cei semeţi, 

sub crucea din Pietrosul, 

doi drumețţi... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 303 


veniți din lumi de veacuri ne'nțelese: 
tu din conacul boeresc, 
eu, din bordeiul color ce slujesc... 


În timp ce tu urcai încet la cruce 
fugind de lumile bogate şi caduce, 

eu mă urcam după un picur de dreptate 
pentru țăranul 

ce mi-e tată, 

mi-e mama, 

mi-e soră 

şi mi-e frate... 


Ajunserăm sub cruce amândoi: 

tu rupt de casa 'nbelşugată, 

de trecut... 

iar eu plecat cu gândul dela coasă, 
de la plug, 

să cuceresc dreptate pentru cei 

ce până astăzi n'au visat 

ŞI n'au avut... 


Acolo am simţit că suntem frați 

de suferinţe, de speranţe şi de cruce; 
c'acelaş gând şi-acelaş verde steag 
spre vârfuri nevăzute ne conduce... 
că'n tine, fiu de domn 

sin mine, fiu de sat, 

se împletesc bătrâne rădăcini 

de dragoste şi jertfă pentru neam, 
neam crunt bătut de soartă... 


O, parcă s'a deschis atunci o poartă 
în norii de pe pisc, 

spre soare... 

şi noi suiam spre culmile de-argint 
cu pieptul ars de razele-i fierbinți 
şi sufletul setos de biruinți... 


Demetrius LEONTIEȘ 
Din vol. “Prin mlaștini și furtuni”. Ed. “Dacia”, Rio de Janeiro, 1969. Vezi și revista 


“Carpaţii”, Madrid. Anul XVIII, Nr. 6, 10 Decembrie 1972. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 304 


MUCENICILOR MOȚA ŞI MARIN 


Cranii de lemn! 


Eroi şi martiri 

ai crezului verde, 
jertfe tăcute 

ai lumei ce fierbe... 
Rând pe rând 
prigoniți, 

închişi, 

de vii îngropaţi, 

la umbra vechior Carpaţi... 
în gropi comune, 
uitate, 

doar de stele 
tămânate... 


Pentru Ţară, 


Legiune, 

Căpitan, 

cu fruntea sus, 

căzură la Majadahonda, 
în semnul crucii 

lui Iisus! 


Dar, 


peste morminte, 
suferinţi şi prigoane, 
se'ntinde mai departe, 
spre soare, 

din Rarău 

pe Dunărea albastră 
şi peste hotare 'n exil, 
flacăra verde, 
nemuritoare, 

a unui sfânt 


Crez de generaţie 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 305 


să poarte din om în om 
si din nație în nație, 
Flacăra verde, 

flacăra vie, 

ce neamurile toate 

din mormânt învie... 
Flacăra verde, 

Flacăra vie!... 


Alexandru SLISTREANU 


Din vol. “Printre gratii”, Vaterstetten, 1976. 


GOGCET 


Noapte... a Sfântului Andrei, 
Ocean-doliu de fiori, 
Ucis-ai verzi Nicadori!... 


Noapte... a Sfântului Andrei, 
Grădină de trandafiri, 
Sugrumat-ai Decemviri!... 


Noapte... a Sfântului Andrei, 
Cer de ceaţă, fioros, 
Ce-ai ucis pe Făt-Frumos!... 


Noapte... a Sfântului Andrei, 
Peste geamăt şi păcat, 
Val de sânge necurmat!... 


Alexandru SILISTREANU 


Din vol. “Printre gratii”, Vaterstetten, 1976. 


A CĂZUT UN CAMARAD 


În memoria camaradului Comandant Legionar al Bunei Vestiri, Dr. Nicolae lancu-Păltinişanu 
(18 lanuarie 1910 - 15 lulie 1984), spre amintire şi veşnică pomenire. 


A căzut un camarad... 

în tranşeul luptei grele... 
pentru Neam şi pentru Cruce... 
nins de'ndoliate stele!... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 306 


A căzut un camarad... 
falnic, tare, verde brad - 
din Sibiul legendar... 
frate, dârz, legionar!... 


A căzut un camarad... 

din Carpaţii zbuciumaţi - 
Iancu cruciat de foc... 
lăsându-ne testament... 
Dragostea de Neam şi Ţară... 
într'o dalbă primăvară!... 


A căzut un camarad... 
înfruntând duşmanul rău... 
pentru Țară, Dumnezeu... 
Pentru misticul Rarău... 

A căzut un camarad... 
falnic, tare, verde brad... 
A căzut un camarad... 


Alexandru SILISTREANU 
15 lulie 1984, Sao Paulo, Brazilia 


Revista "Cetatea Luminii". Anul 25, Nr. 8 - 10, lunie - August 1984. 


CAMARADULUI CĂZUT 


Lui losif Blaga, legionar din Armata Naţională, căzut pe Oder în 1945 
"Mormântul tău, pierdut printre spini şi mătrăgună, m'aşteaptă să-i duc crucea 
promisă..." 


Florile-s pustii, 
stele'n miezul nopţii, 
buchetele vii, 
la parada morții! 


Luna sus pe cer, 
lumânare vie. 
Tunetele'n jur, 
glas de liturghie... 


Lacrimile ierbii, 
boabele de rouă. 
Lacrimile mamii, 
drum de viaţă nouă... 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 307 


Gândurile noastre, 
rătăcesc năluce, 

pe mormântul tânăr, 
să-ți pună o cruce!... 


Alexandru SILISTREANU 


Din vol. “Printre gratii”, Vaterstetten, 1976. 


OIIARE 


Fratelui de cruce Gheorghe Tiponuţ, ucis în noaptea de 21/22 Septembrie 1939, la 
Miercurea Ciuc 


Veacuri s'or aşterne peste noi, 
peste morminte tinere, 
uitate... 
acoperite de ierburi, 
de lacrimi, 
de sânge, 
din ochi de mamă, 
şi soră ce plânge, 
un fiu 
sau un frate... 
Veacuri s'or aşterne peste noi 
peste morminte tinere, 
cu candele stinse 
şi cruci sfărâmate... 
Sân-Fulger veni-va 
în zile cu ploi, 
pe culmile trace, 
să frece rugina, 
s'aprindă lumina 
ce'n candele zace... 


Alexandru SILISTREANU 


Din vol. “Printre gratii”, Vaterstetten, 1976. 


KEES Ei 


-manifest- 


Noi n'am renunţat la luptă... 
desrobirea Patriei sfinte 

din sovieticile gheare 
profanatoare de-altare... 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 308 


de 40 de ani, cu seceri, ciocane, 
eroicele culmi carpatine!... 


x ok x% 


Noi n’am renunțat la luptă... 
Patrie, urcând, Golgota... 
târâtă, încătuşată... 

de viperi şi trădători... 

prin jilavele crude... 

de sânge cristic unde — 
când, mâine, izbucni-vom... 
prin Mărăşeşti-uri jertfe... 
din nou biruitori!... 


Noi n'am renunţat la luptă... 
şi înfruntăm duşmanul, 

mânia, uraganul... 

purtând steag Sfânta Cruce... 
când omenirea-i la răscruce — 
păşim tot înainte... 

cu Dumnezeu înainte... 

în crezul cruciatic... 

al martirilor din morminte!!!... 
Păşim tot înainte... 


Alexandru SLISTREANU 
25 Martie 1986, Buna Vestire 


"Libertatea", New York. Anul V, Nr. 48, lulie 1986. 


OŢETUL DISPERĂRII... 


Scriu, frate pământ... 
până când ajunge-voi 
înghițit, 
de întunericul 

mormânt — 
tămâiat de lună... 
frământat 
de vânt — 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 309 


plâns de 
stele... 

în funebru 
cânt!... 


Scriu, durerea Neamului 
meu... 
Golgota 
urcând... 
oţetul disperării 
bând !!?... 


Scriu, frate pământ... 
gândul 
fiind... 
la ȚARĂ, 
Ţară... 
ultimul cuvânt... 


Scriu, frate pământ... 


Alexandru SLISTREANU 
"Libertatea", New York. Anul VI, Nr. 50, Sept. — Oct. 1986. 


GREVĂ 


Muncitorii trântit-au ciocanele 
când li s'a dat leafa jumate 
pentru pâne şi pentru dreptate 
piepturile sunt gata de moarte! 


Tiranii adus-au armate 

cu tancuri cât luna de grele. 
De-acuma sfârşi-va în lacrimi 
speranţa din inimi rebele... 


Sângele curge în valuri 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 310 


Zac zdrenţe şi prunci speriați... 
De coşul fabricei negre 
atârn proletari sfârtecaţi... 


Peste trupurile lor legănânde 
soarele aşterne sărutul. 
-Doamne, dece oare dreptatea 
o"nghite în veacuri doar lutul?!... 


Alexandru SLISTREANU 
Din vol. de poeme “Poarta singurătăţii”. Editura “Carpaţii”, Madrid, 1961. Ca titlu 


informativ, vezi și vol. “Teleleu” apărut în Colecţia revistei “Exil”, Brazilia, 1952. 


DE DORUL TĂU... 


Mă topesc.... 
pământ Românesc — 
de dorul 
tău... 
munte 
Rarău — 
azi, 
sugrumat... 
Can noaptea Sfântului 
Andrei... 
de ceauşe 
bestii... 
muscovite — 
bând sângele 
Neamului meu... 
Scutul Atotputernicului 
Dumnezeu!!!... 
Ca”n noaptea Sfântului 
Andrei!... 


Alexandru SLISTREANU 
13 Mai 1986, Sao Paulo 


"Libertatea", New York. Anul VI, Nr. 50, Sept. — Oct. 1986. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 311 


Peste Jara Românească 


Peste Tara Românească 

curge azi bluestem amar... 
Dunărea-i prinsă'n cătuşe, 
ceru-ajuns-a nori de var... 


Pe ogoare şi prin sate 

vezi doar babe, most şi schon... 
De atâta jale mare, 

gârboviţi-s be plopi... 


Tineretul țării scumpe 
ridicat ein miezul nopții, 
schingiuit, bătut cu biciul 
şi târât spre Volga morţii... 


Peste Ţara Românească 
trec barbarii, trec în goană... 
cu-ale lor săgeți de ură, 
strivind Cristul din icoană... 


Alexandru SLISTREANU 


Din vol. de poeme “Poarta singurătăţii”. Editura “Carpaţii”, Madrid, 1961. 


DOINA NEAMULUI 


Latră câini-a moarte 
peste cer de sate... 
Viscole şi grindeni, 
vin de pretutindeni... 
cu săgeți de ghiaţă, 
cu săgeți de foc, 

ce n'aduc noroc. 

Ce blestem de soartă 
cu inima moartă, 
fără veselie, 

fără liturghie, 

că a fost să fie 

Can epistolic... 
Peste Ţara Dacă... 
să coboare Rusul, 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 312 


să oprească vântul, 

Să ucidă cântul, 
s'aducă mormântul?!... 
Hienele nopții, 
hienele mortii, 

ne ucid bătrânii, 

ne ucid şi pruncii, 
sugrumându-i noaptea 
în desişul luncii... 
Între Tisa-Nistru, 
între Nistru-Bug, 

trag Românii astăzi, 
schelete, la jug. 
Biciuiţi din urmă 

de barbarii roşii 

ce Carpaţii scurmă... 
Plânge Bucovină, 
Țară Muşatină 

de mâna haină. 
Plânge Țara Bugului, 
plânge fierul plugului... 
Dunărea se sbate, 
legată la spate. 
Silistra sub stele, 
strânsă'ntre ghiulele. 
Sulina, Balcicul, 
plâng că neamul piere 
de neagră durere. 
Unde sunt plăieşii? 
Unde sunt arcaşii? 
Unde ne sunt Mot, 
luminaţi de soare? 

Să pornească cruntul 
Val de răsbunare?... 


Alexandru SLISTREANU 
Din vol. de poeme “Poarta singurătăţii”. Editura “Carpaţii”, Madrid, 1961. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 313 


XTRA 


v 


FAT-FRUMOS 


"După moartea lui (Corneliu Z. Codreanu - N.N.), ne-am simţit fiecare mai singur. Cu excepţia lui Isus, 
nici un mort n'a fost mai prezent între cei vii" (Constantin Noica). 


Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos, 
De nu se mai zăreşte nicăierea, 
Oricât şi-ar pune soarele puterea, 
Oricât s'ar scobori luna de jos? 


Munţii pustii, cu piscurile cată 
Mâhniţi, din cer, în valea de granit, 
Ca să-l mai vadă, cel puţin odată, 

Viu dacă-i viu sau mort, de-o fi murit. 


Cântecul lui, de care ţara toată 
Era învăluită ca'ntr'un vis, 

De sta şi ochiul şoimilor închis 
În ascultare, s’a oprit deodată. 


Sa rupt din codri, s'a pierdut din şes 
Şi, goală ca de suflet, tristă, ţara 

Nu mai găseşte parecă“nţeles. 

De ce e ziuă şi se lasă seara. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 314 


Fluerul lui cânta sin cingătoare, 
Şi zeci de sate albe, fermecate, 
Cu sute de feciori şi de fecioare, 
D ascultau doinind pe la "noptate. 


Se deşteptau cu doina lui, în zori, 
Se”ndrăgosteau la cântecele sale 

Şi se simțeau logodnicii uşori 

Şi mai frumoşi, călcând în iarba moale. 


Împrietenit cu cerbii şi mistreţii 
Şi nins cu fluturi jucători în cete, 
Jivinele-l priveau ca nişte fete 

Şi cu sfiala dulce-a tinereţii. 


Unde-a plecat că n'are nimeni ştire 
Fătul-Frumos, cu plete negre grele, 
Cu ochi albaştri, plini ca de mărgele, 
Şi cu sprînceana”n jurul lor subțire? 


A scoboriît din munţi pe stânci, călare, 
Şi patru nopţi a scăpărat pământul, 
De subt copitele nerăbdătoare 

Ce s'au luptat cu cremenea şi vântul. 


Și luându-şi fluer, însă şi secure 
Şi arme grele’n mâna lui uşoare, 
Trecu, ca o săgeată prin pădure, 
ŞI ca un fulger purtător de soare. 


El străbătu întreaga ţară 

Iar Dunărea nevrând să-i facă loc 

A despicat-o drept pe la mijloc 

Cu pieptul între valuri, cu coiful alb afară. 


Şi sar fi zis că negrul armăsar, 

Cu nările suflând la faţa apei, 

Pe Dumnezeu îl duce, sau măcar, 
Pe un trimis a lui Traian şi-al Papii. 


Neamul ursuz din ţărmul de sub lună 
Neam trist, urît şi hâd şi sângeros, 
Ameninţase doinele lui Făt-Frumos, 
Mândra lui şi voia lui cea bună. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 315 


Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cânt, 
Simţi, din sânge, flăcări că se-adună, 
Şi'n glas, în vorbe ‘n pâine şi pământ, 
Dogoarea cerului străbună. 


Şi o lumină nouă'n viaţa lui, 

Şi o chemare din tării şi noapte — 
Şi'n toate glasul nu ştia al cui, 

Şi un îndemn de semne şi de şoapte 


Nemai ştiute nemai încercate, 

Ce se iscau şi se topeau în salbe, 
Că lua văzduhul chipuri aripate 
Şi se'ngroşau într'însul finte albe. 


Se ridicau talaze mari de mare, 
Frunza suna ca zalele, şi-o zare 
Era ca o tipsie izbită de săgeți. 
Murmur de fier şi şuier de urale, 
Într'o urzire crâncenă de vieti, 
De lănci împiedicate în zăbale. 


Acum, s'a dus duşmanul să-l răpuie; 
Ori să-l înnece’n sânge şi'n vâltoare, 
Ori bezna lui zidită să descuie — 

În stare şi de milă dar şi de necruţare — 


Cum va voii căci vrednicul urmaş 

Al lui Ştefan şi Ţepeş împreună, 

Ridică şi altare din stei pentru vrăjmaş 
Dar şi ţăpoaie”nalte, cu proţăpirea bună. 


Tu, Ţară, aşteaptă cântecele iar 
Să se strecoare’n ramuri liniştit, 
Din răsăritul mare’n asfințit, 
De la hotar, pânã’n hotar. 


Tudor Arghezi 


Variantă - revista “Cetatea Luminii”, Sao Paulo, Brazilia. Anul 1, Nr. 1, August 1954 


(poezie nepublicată în țară, circulată clandestin după mişeleasca asasinare săvârşită în noaptea de 
29/30 Noembrie 1938). 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 316 


SUI $ 


Tu eşti asemeni celui care 

Te-a frământat, te-a căutat şi născocit 
Şi semn izbit în tine-a “ncremenit 

De sabie biruitoare. 


Aceluia ce-atinge neatins noroiul 
Şi poate duce drum şi peste cer, 
Printre aramă, cremene şi fier: 
Giganticul, molatecul, vioiul. 


El năzuieşte”n lespede schimbare, 
Singurătăţi, de sus, de stalactite, 
Din veac cu toate fiind nepotrivit 
Şi aripile strânse fiindu-i călătoare. 


Tu ştii tăcea când este de tăcere 
Și'n toată ora *nalți câte un turn 
Arhanghelului mare taciturn, 
Neliniştit de greaua lui putere. 
Ştii suferi, iubi şi mângâia, 
Îndepărtat de oameni şi de tine, 
Dar bucurii tânjite şi suspine 


Nu aburesc oţelul şi sticlirea ta. 
1938 (cel mai probabil luna lulie — N.N.) 


Tudor Arghezi 


Din vol. omagial “Căpitanul mit al poeţilor”. Colecţia “Dacoromania”, Madrid, 1964. 
Ek te KE 


El este, este glasul lui, 

Şi am ieşit în poartă; 

Era doar vântul ce hai-hui 
Ducea o frunză moartă. 


El este, este pasul lui, 

Şi-am pus urechea la pământ; 
Era doar viersul râului 
Scandat de asprul vânt. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 317 


El este, este mâna lui 
Ce-mi bate în fereastră; 
Pe cerul trist ca faţa lui 
Mijea o stea albastră. 


El este, e statura lui 
Înaltă'n zarea dintre ulmi; 
Doar fumul serii albăstrui 
Se despletea pe culmi. 


Dan BOTTA 


On bucium sună cleparte 


Un bucium sună departe, departe, 
Tristeţea serii ori a zilei moarte, 
Tristeţea vieții ori a lumii moarte. 


E atâta linişte acum, încât parc'ar ninge; 
Cine ivărul odăii mele parc'ar atinge, 
Cine intră atât de uşor încât nici nu-l atinge? 


O umbră în faţa uşii mele adastă, 
Ii văd chipul în seara albastră, 
Cu degetul pe buze cum adastă. 


Incerc să strig — vocea mi se 'neacă'n piept, 
Incerc să strig. Aş vrea să mă deştept. 
Deşi nu visez, parcă aş vrea să mă deştept. 


Liniştea e atât de cumplită peste tot, 
Aş striga, m'aş ridica, dar nu pot, 
Aş izgoni cumplita umbră, dar nu pot. 


Şi ochii mei se pătrund de trista-i faţă, 
Şi ochii mei se îneacă în trista-i faţă, 
Și încetul cu încetul mă înfăşoară ca 'ntr'o ceaţă. 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 318 


Un bucium sună departe, departe, 
Tristeţea zilei sau a vieţii moarte, 
O ştiu, şi gust a vieţii tristă moarte. 
Dan BOTTA 


CREDINȚĂ 


Nu vreau să plângi pământul ce în luptă 
N'ai ştiut să-l ţii cu moartea, nici părtaş 
Să chemi din Putna legendar arcaş 

La bocet muieresc cu faţa suptă 


Ci te înalt, privind moşia ruptă, 
Păstor proptit pe armă de ostaş. 
Vezi sat cu sat, oraş după oraş, 
Din turma ta duşmanul cum se'nfruptă. 


Nu rob plecat sub jug şi sub cătuşe 
Prea bucuros că zile i-au rămas, 
Nici funerară urnă cu cenușşe. 


Plugarule, ce ieşi după furtună, 
Te vreau tăcut şi dârz, cu sigur pas 
Trăgând sub cer o brazdă ce adună. 


Ion PILLAT 
Revista “Gândirea” Anul XIX, Nr. 7, Septembrie 1940. 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 319 


SFÂRŞITUL VOLUMULUI 


© Copyright 2018 
Toate drepturile rezervate 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 320 


CUPRINS 


Cuvânt de lămurire .........ccece noa eee nene ceace noa ce ea one ana ase DN LKA, a. LRT A nene cea 3 
VăiAarameal sii aci cec e Soia d aa data dadea e n ia a oala at a a 0 at cu Ducas cut 5 
Prism oaia Scala ăia a da ac ae ac tal a ti aut 6 
Ţară, verde Wart Do pecete ceeace eee che AOT GL MME, HCH sseeeeeeeseeeg 7 
Mărturisire e, en A REDD... Anne NULE UE PICA HU Hl nea caca eee ee 9 
Mărire Hee BE Dope CAM A... CLU, CO ACELE, DIE SUE a enaenaeaae 9 
Imn Învierii geng, Den ai. gege, D URLE IN IML EE egemsggetect 10 
Tel UE U EE 11 
Leeionat(Offeg. enert. 7 Zane cota eee sea asecaa se oncaaonannuiee ana ae ao uadi TOR... ... 11 
EEEE nt, on ege 12 
Tabăra Cepraga pene nina isa anu one sateni ana on cea aţă oare BEN 13 
Frăţioriler de CrUtëfre en aaa äech. A ÄK-AäNA A Dl rea nenea eee ee 13 
Ardealului EAN nm e A Dee Deene 14 
“Basarabiei si iai E Pia E 15 
Mormântul Căpitanului ENEE 17 
Moarte periferică... cancan PAD, A caca etica AID pa sc ie agentia oi ai astea 18 
Camaradullon sosincs de A EE E, SPA, n nanaaaa anno eaieae sontanaaa ase 19 
Renuntare: „sn cec coate a ca că acc an da tina a înca ta Baita agita pitt PP E naaa 20 
Isus binecuvântând stelele EEN 20 
Pr. N] RI EE eent, TOR RR RR IRI 21 
prea mg atatia gi. Le AA 22 
TEIE ën ue tie deht, NR HEET TO EE 23 
Acatistul Mota PR LAANG batea DE A 24 
Pia qi Te 100 Oz Oa TEE 31 
pi ta E E aere ER 
Cânta un legionar în drum spre moarte ENEE 33 
de Are pls m a 27" 7 MIRE RE RR RR, E, A CĂ LU a RIP RI RI IRI RR RR 34 
kui Vasile Sţaţei se rapi aia iii cautata da NU aia as iza ăia aaa dusa AAN DEA A a a sasa aa 35 
Biată țără wegen ae, se, clatine, eessen gétesger acei A DAI Menn atp e DT Asa ice ate sc isa 36 
SKEAN geseet E MMA „create păci n eat a alea a Eeer eege ata data 37 
ELTH 38 
Călătorie. sis teen ctg tanc oa caca tege, A ag ui i BNC cea aaa 39 
împăratul BE ereu, cu gind Eenegung Aa EE nene ci 39 
Pădurile, goruhii mAsa 23 mind, cae eee ca cepe E Tee noa coace ate VETI, 40 
Cantec din temniţă ......... BEAS. Shn MOARE aa Verne PB. ued By 40 
De.Anul Nou, eerren sue peaea ea D TTT EE 41 
Colindă ss eri rea oaia caiac ala cap a d casa cal TT D E Ana aaa ce piată ZE 42 
Lerui Doamne=Lerul Ler täteg ata neăte dagegen Eege ée 44 


Pomul de Crăciun uersresrarniuoniarin niiin NENON aeeee anna aaa 44 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 321 


El WEE 45 
Gelle WË 46 
Colind pentru lumina serii sfinte ine saizeci aa a ii ia steeen tent 46 
Colind pentru lumina serii sfinte (variantă) .............eae eee eee nenea eee eee ana aaa aa 47 
ele EE 48 
Sollt e i e r EE 48 
edy ue een, E e S- T pei eo eer ATA EE 49 
Printul:selogodeşste cu Tata 1 MEN E ee a e mt 50 
Colind, 25 en Pipe i cai E, Bee eeh eege 54 
NET Ten ei Eege ema d d alai ea ee 54 
Cântec pentru Stidmpbpătitinzy 9 Pipe ae neaga sea nenea ceace coana zoaea soia sea nas niaden ses ana en ces na sau 56 
e Se [A Gh 2 ONGUI eeen i acea n aaa aaa a aa ii a e ca 57 
flecht, Tue as.: TEE E EE 57 
Vu ue ez "EI EE eee age apere e Bee WT 58 
Maramuresul ZS an KE eck Nan N er n NR eeeeeeetseeeuerg 60 
ln D Le CR Ae re TT, RI DR 62 
Colind sii sa cuzineti (EE 63 
Cântec pentru Veac Nou ENEE 64 
Mi s'a pus pe plug rugina EE 64 
HOriă: «scie it E ca aaa poeta E EE 66 
ErOUI, assistant E CEL nea ca set ca i 67 
Scrisoare Neamului ee eee eee r ne LO MO Laegetegbeeer seess naaeaaanaana ee aee na 67 
pasenstreină cununie oneste ET ANE 68 
Întieg het, e ANE 70 
CMU eener Suitte, E TEEN TE 71 
Dore mie age at je EE. tons er AANER Ae 72 
REETAN ` met ACC EE A E AN E 74 
AN NOU eege Een TE ER TE H AAA 76 
Poveste de CrăgiunNI. ÄR e Mee E EE AE 77 
Crăciun SC Täteememeenemgeng ee ceea noa oa acne ÎN A d aeeaiei ES e nonnon reses oaie on KEES ani east 78 
Elegia frunții WE EE e E 79 
si [oi je MIINE RER P lime itzi ei AE E PER A E CĂ AA o dar PR RR IRI 80 
Cëänbegeg,. dean EZE) St debingi coc ecua ce gg WEA co ate ai Rea Dea dacia mita ae 81 
Dece > scite laa aaa a a da at a a 000 0, Ca aaa a (aa a d dia aaa 0 d dd a 82 
Veac Nou Jules. AAt SA eaa sea cae ie nas asa saaaeă Vereen Seegen, EE, Ea oa Ba i ae ae 83 
Până când... proastei. re. imite op ata nana un uanea A 0 E ca Re E enoce 83 
Ardealul mucenic... (1940) pess- upon ae II II e nana cea maori Di NE PTT a aan a cea 84 
Rugăciune legionară ENEE 85 
Rugăciune pentru trimiterea Căpitanului EEN aaa aaa ana aa anna aaa 86 
E ostatec i pomana AIE IIS, ci zoso tata e au l e 86 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 322 


Primavara EN 87 
RUGACIUNE ocean dadea eat oua pot dit ince Dania dea el 88 
EE e md NP RON MR A E MPS IE N N RN AI N RI MII ANRC 89 
Drumul din urmä al Căpitanului .........cecou son oza cerere one cerere ef N PDA AN al Än leen eegenen 90 
EE E 90 
Pregatit Ve OMISE ss ceace ae cotata nai dacii ag Data atac e dna eat asa 91 
Ee, E o FF EE ee Il car cb E 94 
ET r EE ee RE AI a Je na ea aa ema ee Bica Baia li in di a 95 
Legi Oa INC CDR ja e n E ee ce ee 95 
legionari dag, Oe. PD ee 96 
Vorbeşte solul diiVSucăVay,.. TN 96 
Peste astăzi peste mâhe..%e.............eucu tunana sex ca saser zana AE eneen e 97 
Legionatilge.. C. Nea: Da e, 98 
Țara eege A. N a E EEN, ET WR Ta, EE 100 
Haiducagască. ........ 099. ac, in, KE ek K A eene NS ceeace 111 
CO abi verde YA d, E dincei a ăla n a ia a Dita a aat 114 
Cu vultorile gândului seres EE 116 
Trufaşi, mişelnici stăpâni!... cmc LALM, UC, n nec cepe ti DĂ ensseresesrssreesesersresees 116 
Balada din Bucegi ..........ec ceeace cane nene enareneeiae eee i Zane CAE 117 
În Țară LOVASTGI si ocna ideea eu adi TT a iaca aia a dan a iei 119 
Aşteptăm poruncă eer ca eeae nene con cenanaaaa szeged Te BAUE, CE aaa cae neo ea aae aaa ee 122 
Mai Hârtia: Pra ET e peas 123 
„sr TWEET al a oaia RER O T ARDO RT RIN RT TREN să 123 
EE eeng e n tocit eet 124 
ijindă, bisetiseL diiuiafiest), "2, Zaitchen aaneeeanee cerne att Dia eee eae veuve sazora sense 126 
"nh e le [ED Enea Pate Pl III RARI SET De 127 
e ET LE TI RR RR RR RR 127 
Izeg, E Mon. a. EE EE EE D EEN 128 
logodna E.t. Pet 8 4) A me IDR pro N RON AO 3 PET 1 8 RA aa keen 129 
E PUII OO XC „op SRR ai aa EE dia a 130 
Armata de Măbaregai: ocara poala st cei e cl EN 130 
Cartubeu peste PALE pice iii pavate na oala IN aaa age Aa DD aaa atat aa 131 
RT ege ET DE E Al ARN CE 3 IAR ERIN N RI 132 
lge ul tac boa dara 132 
Băşună pământulrlegianar,.............nn coana eresie seectgten AEI Korse dE cae eee a ae AE Sec e aa 133 
Poem ancicn RED fina ain capelan n enuntat A geet EE 135 
Colinda cincea aan a sait pu a poa IN PRI ema caca ag aa AI Rana 135 
Nu-mi cunoaşteţi cântecele!... EE n na nea nae nana ea aa E 136 
Gäpitanul. catre cartă tacea căsniciei dă ag ag CAR amp BE MRA e case 138 
Uricar— Ardealul `... ic cec cae fe COTRU Seese LIMMA nn caen ea cae aaa eat aaa sana RACI 139 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 323 


Tinerete legionara sosea deceda tact aa ai a i a ia ne tasta ia Bălu 140 
Pământ negru, în asfințit... EE 141 
“Balada oştenilor plecaţi” EE 141 
Desgust ey Ba E E sită ce DU Aa ae 143 
Marele ppytilat m oziicaza coala a a la n ia n a a i iei tal noii 144 
Voi, MORGAN ai N cocainei cn acneea o cata cn a stage tăia aaa dag dag oaia 144 
jo Pe-o ne car ME o FF "e, E ee See bă EDER 145 
d lb Een Te e, RI ID EE e ein aaa aia ca e ege 146 
Două comefitapis £.. ` e one AA cana aaa oana co ana Aden daia o ai a 146 
log EER Pelerina ee ee eege 147 
Bună țară, MUIR a ke D PRD once aaa aa nina n a ii in i 147 
CU Ela 7 hie aa e ae N pc asa ai al a ia agata ca ii e i 148 
Moarte Tote Ugreff Ee EEN 148 
Scrisoare Qela, Majadahonda», .... rm... REN Wer MEN 149 
Radu Gyr 


POEME INTERZISE 


Un piersic m'a căutat acasă REENEN 151 
Biller 152 
Poem despre osândiți EEN aaa anna ana en en nana anaaaaa 153 
SOartă' EE AA E EE 154 
ORE TO EI RR IRRD gt ET T ARD RE N OR RT RT 156 
EREM 156 
Maramures a. Ma A- a E HIE EA, EEN 157 
Eeareteajg Basarabia pa, ee EEN ELSE 159 
(SOTI GORE Peene TA EE 162 
NOI, evreii, ior. EE EE DE AAA 165 
Radu Gyr 


POEME SCRISE ÎN LAGĂR 


Il German m ae geneet ELL At. izbinzi, aaa cca see agp a ETTE AAA A cea ace aa ei at Dna aaa ees eeNe aaa as 166 
Poem. despre NOI sii caii că căutate i ao aan Bu AN Ca aaa au la tie pat ca dul 167 
Domnul de aziuiarră, „ăn re ăia aaa aaa sacosa E N a pala E geg EE 168 


Silviu Lazăr 
CLOPOTNIȚELE DE ÎNVIERE 


închinare ....mmaca cca eat d CORR Uau [EA PRI, aaa iza anaaa aan aaa RACI 171 
BR Elei EE ET EE 171 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 324 


RE EE 172 

Pentru moartea unui mare căpitan de oşti .......... eee nn nenea ae eee nenea 172 

Scrisoare lui Ştefan Vodā al Moldovei asceza oaza cata nt a ara nad a la 173 

închinare martiriului lui Horia... nana ML, JA. LUEIA aeuaea 173 
Radu Gyr 


Tacem;din Stia: e D Ee, H eege ee 175 
Foamea: eet en ee, Ee 176 
Îndemn.la lupte e. 05 fra e VI păgane eng ceaaceceaaeacaaaeaeeaenacaaenatna aaa aaant aaa aaa antre aaa 177 
Mletatlëee Ee eege cane dee pa dă ana a agata EE O CSO, 177 
UE, Tele ma Doha EEN 178 
Mortiis ME. aaa MA e ca pita cae pana na DTN ZI WEEN 178 
Blestemul Aiudului E ses, Penn PATĂ Dece A ANN Sne eene 179 
Crezul SES. INC IPA: E ENEE 180 
inscriptie peo-fereasin E li dacat na cata Daia ta aaa ai data 180 
Voi n'aţi fost cu noi în celule EEN 181 
Ofrandă sei ete toare ta nt ere se a mpi Cd zi PDC, acacia ic aa atata 182 
Vecinul care=a murit eegene le NEL Oa: asa scz taticu ta ata căuta 183 
Dă-mi chipul tău ......ceeaee ceeace coa nenea E 184 
Imn morţilor ET AA cădea dă ca san donatia 185 
A Miaimaugit încă unul AUT 185 
In un Ed AA E 186 
poveste See ee seit, E gent ea A A ELE btu T pa noaae cae aaa aaa ananas 188 
"a (SE ri ANNETTE E AE 189 
Meul Teel Ja ET TEE 189 
O, ae E gue ie DEE Vă atita AEN 190 
Gântacdefleagan NIL... etate reren a PRIM ec tzestttug AE fine Pana aa nea asenana 191 
Baladă... eee, pacea ase tanase eet XC sana sape e DOD ua leon danut da ans i 192 
Ridică-te Gheorghe, ridică-te loane! ENEE NEEN REENEN 193 
ALȚII 
În Zarca Aiudúlui rà. At, gaara 09 eebe 194 
Zarca ere A eege 194 
sel EI ee, te, eege 195 
Făt le Ee eer ET acasa Ten 195 
Grozil îs; dani stră ru dacie absent, E PE DUEL: a cai pe MAr ascet 197 
La AUG WT PRE că aa az aa RA 198 


SR Cl nota oaie aia cata Dada da marita ata aaa seaca ui dai că a a pată aa tau Aaaa 199 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 325 


El Ile E Mt E 200 
Ultima călătorie prin coşmarul amintirii .......e eee nea nene nenea nenea anna nenea nana 201 
Unde sunteți, dragi PISTON?” cocă cata aa ata ct ao a a 203 
Requiem pentru condamnaţii la moarte ENNER eee eee eee aaa aan anna ne 204 
H Ter EE 204 
TC EEN 205 
Frate A 2 Ee 7 P. DN e ger 206 
Drum cu nestemate 38 08 Mecca o eee EE caeame aaa omega da aaa sua manaa 207 
În memoriam Corneliu Zelea Codr Om... nea aeaaeoaeecaeaeeeaa eee aaa cena 207 
Peisaj de Ee Tee, "gege el 209 
In memoriam .9e.. eeng IRS niope aaie aiani sioi aeaiiai 210 
Îmi plânge sufletul ca un COpil ` eersten ung 99... 210 
Apocal fina 0 os Diay AN RE 211 
Întoarcerea Ellen tt, re BN WC netsen aaa 212 
Imn Libertății ...... tei hea A. KE et A UE N e eoe DT neesto 213 
Lui ȘI NOUA AR eebe 214 
Se cil | [Ui cae ana ca o a tar Aa na aa ăi a aa 215 
Carmen Sylva E ME IT MEN 216 
Medalid Mi tie Coat tra aaa sa aaa E en DIE ac aa aie 216 
Din galaxia funerara ns sea atatea eta ANL E 217 
Un negru nor gonea spre lună ..........nc con ee oma see ezeea pepe Pee ACT eo nea stenenes setten ee 218 
NOI Neutru it tonal E e ip Dl a pa cinta 218 
SiiLOtusiava.veni O zi E AMET E 219 
E e e EEN 220 
bt moaca să cota ca ene, AED. PRI E ICI ARN RR SRR RR RR 220 
“Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea”... EEN NENNEN 222 
E a E o ae aie Eau RER TT E 223 
A mar mun tuncamabad E. i acneea ET D LAN 224 
Fastei ei Ré IN Tu BE A ceea TE daca ante H NEE 225 
Inimi za VO PICE. i caii a NA e a aa ga ENE aia a it a 226 
Perehezitie aspuregiido proca aleea cn a a AAA Ea ate 226 
Noi am purtat.pOVară „cs ee neant AT ana geng aa ea KÉ, ee casca oa cca deea 227 
Voi nu aţi cunoscut fiara din om... EE 227 
Imnul Biruinţei ......nse cca cae none nnana ea veel, oana a Tg acuta aa 228 
colindul robuluiceră.. faca. dg ones caen sea cena cagicep i DĂ Bue Menase eset te Tia Iei e: se 229 


Glid aceata ce ai TTT E aa ic a in 231 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 326 


Marga călătoriei iso casa taca aa aa oda la ia a Di aaa iu ace 233 
RE 234 
Mamei. mesi We 234 
Adună-ţi sufletul, camarade ..............eue ue eae eee ae nea meet N DIVIN elei hel ere db nea 235 
Înainte, cu Testamentul Căpitanului! „caaseuaaaara caen ănaaaa ze alai aaa aicea 236 
lege e E E Mo REINOIREI IRI IRC E RE A E RIN IRI CR 237 
Deapururea PrEzeni Da pe pe-a ere te n oceane note E nenea anod SEENEN dadn nasa 237 
Miorita tegignara -nsi 1 A e E inca mc aa ae ea eet Ate 238 
Monumentul Moţa-Marin — Majadahonda EE 239 
Te-au Cl Usi POE gr, eege eaaataaiia uia  t 240 
Se vor lua şi ENEE noi E 241 
Neam ahmet Eet, ea apa cva oaia iau a aia ac caca ai e RR 241 
Bunulet4/susulebun ["£.. meag a Eeer aeeae ae eaeeaa nenea eaaaeegea aa aeeaza aaa eaa en 243 
Ruga Ee ET ma Ko EEN, BET e WEEN 243 
N'or fi prea sfinte lacrimile mele ....... EL ech AAA el eech eene eseu kee 244 
CUSA E LA TË H E ceea cena a i a ai Di a i a a ana 245 
Valeriu ACEEA. so mason ` EE 246 
CRUCIAȚI esse es co ratată tatea taiata dana atat KATAN, ON, arn arate ANAN oradan 246 
Plânge tara icoana re BA E ARANE, acatist 247 
Cântec Te Ru II: cai o aa te egala nee 248 
Oameni ÎN DINCĂ. nui caca te ia aaa saga pa e i MN n Ci aaa pa vea Sasa 250 
Inscripţie pe un bulgăr de zăpadă see 251 
"` ET ET AER ERROR ORE 251 
Te ee Te ANE E 252 
enee, reet, AP lo. EE TE BEAT E 253 
cal coco Soc RE IOAN NINE) F ER RR RR RI 254 
Te i ET TE DE 255 
PAS Ls peace e o III RR TI TE IL AAA 255 
Cântec Héil NIL. ne np a tii DAL cae eee EE oa Dea mac aa cana dna 256 
Jale Ba 2fätimggenenengegeen ........mncica aeacae enaă a NICA apenes EENS des coc cc au aniaa ana sa ani sc ana case 257 
Stramosii etc fata ll i coli a n a a a apa EE in 258 
Dia Ti], ca oaie Rona ai Ea aa sit AE GE aaa so tata ata 259 
Ctuieiata Neamul! creier și bingi caca cae cca cepe la tal N caca ceea Da Eco ce ces ceia 260 
Neu UE E 261 
Psalm Mic: ++: ulei dară cpt cca vina aa cu sa ja a BT een u ta E tege ees 262 
Rugăciune Genie Ai „ca săăe daco addeee ecaiae se aaea onoarea pe tan A e Bee eees 262 
Cântecul Libertăţii ............ ses cărosgăge nana nt aaa aaa NOR ET ea ea ze trum pe E KÉ. eessen 265 
E TEEN teg goin LA ante E 268 
prăpailvanieliin acră ru ră aci poiană acer că aaa ia aan apa p pa PRE E cane ap i CI e saca 269 
La Sânzâiene — 24 lunie .........a. GT Ruben rece E DEL „nn na ore ana sce orocee saoaasesaneaeaae EE 270 
Kl EE 271 


SANNLINLINI NL NL NL N NL N NL NI NL N NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL N NL NL N NL NL NL N NL N NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL N NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL NL N N N N N SL 


Nicolae Niţă — De ici, de colo... 327 


RI LC 272 
RU RTE E 273 
Vigel NEE a a aaa aaa i ad aa a da i la d a 273 
Ţara ca tu Ni cei ca E să E ET ET ET E E 274 
Cl SEE E e dl EE 275 
ROTI Ey e Ne E 276 
Izvorul lat D VE a T- E E teaca e an n ae ee în tiue danuaaaiai 277 
Tulnicer'de: e Rara UI ns ` 8 N, E ea emca ame papa a sana eet et biata dn 278 
Poetul Vi Du, auf ` e, eene ee 279 
Froe Dietele Re n POD, etic maine ud lt taca a n ati aa 280 
Nu mai.cântă bardul pribeag... 7 papi, ne pe eee none eooeaaeneneoeaeneonezoe neo sonasa sozeaa ese son eaa esa ae 282 
Ridică-tg,/ă'Tefptă, BUCOVIITĂR ...........eeui eu en naa suo cea mec agatza AË eneen ee 283 
Când et, Ta e ell TEE Ee EEN 284 
Eat CIE Eat, in, mg ` TT, acasa near d a cca aa pe 285 
Vine Dunărea pU OE ze ze. A. E E A Nae ee ce Me Äeren 286 
Cantec ee Mei PA: meg ai a seen stă nu ci e aaa a e lt iti d ii 287 
Neamiuluii meu drag 1 iesti catea aid oda aia ana aaa gg ia i 287 
Răvaş din pribegie .............c ee cee eeeeaeeee MALM e eegengentergteeec tati N Bana na oza sau ae are aee saoaea ae 288 
Ne-am îngropat dorul sub cetini... EE 290 
Ultimul TEN EEG oa a A a AA en rer 292 
Blestem 1 nici aaa oma a oa oaia cr la ag NI a E ea aaa ru sd 293 
La chemarea de mâine esserne tego a a iata LH eee a aap pfeaee seoeaa aseza aaaaaeenezaa 294 
EE CEI TAS A PL NN MRI PIPI T N ANII 295 
i iau ML e EE 296 
Legenda Zidici legionare. As Én AL lte eqeoza pare det Dă Si aaee gees aseza oeaaaeezazeaaa 299 
Z "et “Sa IDEA [zmei AIR N RE IE De 302 
10 asi Chao Oaza BEL le TEE aid eneen naeoea sonore en ozeezeaeoetegeaaeeana aaa ae 304 
BOCET Gau, eege ie EE E E EE WE AEN 305 
Le deit SC) wu TC [IŢI ae pat ONE Deca A cnc eta pes BEL. Tea DN ecua asa nana 305 
Camaradtftii ioan... ceas a aia La cai a UT cat a tt at dl 306 
Uitare, serge Puteai dacia iad tactica ca na so aa dansa dana a Regen 307 
Pa o et: MERIDIONALI FR Eege ege 307 
Oţjetbul disperării oa o tebinzi, „cn cana ocne caipegipe bati CU, en seq DID a necesa meiesesaa 308 
EI EE EE 309 
pe.dorul tău. tuigrză, facă răgaz cununia sec cana ce capia Lana IA a png în a E eat ac 310 
Peste Țara Românească, imsnssesehoeseresereseeseese eneses raens saner le To fa EL agati ana oa ozana 311 
Doina Neamului «scan ciocane cae ca BEI TI NI Se a ca ca iai d US aaa ea 311 
EXTRA 


ECH Tune CEA 313 


ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE 328 


leste E ana a ai aaa an i a a tă 316 
Bee ieste ial pote nana da tai Sole arid ada butea o ac oaie 316 
Un bucium- Sibiel departe” getest traia oara ia i iti ct aa 317 


Credinta, ABIS TR BE A ET wg d E 318 


Nicolae Niţă — De ici, de colo. . . 329 
ZE D CZ S R ZRA X 


DE ACELAŞI AUTOR: 


+ “Bibliografia operelor autorilor legionari”. Editura “Libertatea”, Jacksonville, 
Florida, 1993. 

+ “Publicaţii Legionare”. Editura “Libertatea”, Jacksonville, Florida, 1993. 

+ “În cumpăna vremii” (scurte nuvele). Colecția “Libertatea”, Jacksonville, Florida, 
1994. 

+ “VICTOR CORBUT - în pas cu noi”. Colecţia “Omul Nou”, Hallandale, Florida, 1995. 
+ “Crâmpeie de viaţă - în pădurea cu fiare sălbatice” (vol. 1 - 11). Editura 
“Libertatea”, Jacksonville, Florida, 1995 - 1996. 

+ “Martirii ne veghează din ceruri” (vol. 1). Editura “Libertatea”, Jacksonville, 
Florida, 1997. Vol. II (în pregătire). 

+ “Snop de vise” (versuri). Colecţia “Libertatea”, Jacksonville, Florida, 1997. 


Ediţii îngrijite: 


+ “Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele” de Dumitru Banea. Colecția 
“Omul Nou”, Miami Beach, Florida 1994. 

+ “Rezistenţa în Munţii Braşovului” de Petre Baicu. Colecţia “Omul Nou”, 
Hallandale, Florida, 1994. 

+ “Cărticică de cântece” (legionare). Editura “Libertatea”, Jacksonville, Florida, 
1995. 

+ “Jurnal numai pentru mine” de Niță Ghimbăşanu (I), caietele 1-2; în lucru, 
caietele 3-4. Colecția “Libertatea”, Jacksonville, Florida, 1997. 

* “Crăciun în Exil - mică antologie a celor mai frumoase versuri de Crăciun 
publicate în Exil”. Colecţia “Libertatea”, Jacksonville, Florida, 2014. 


În curând: 


e “Încrustări pe răboj...” (volum antologic), 2018. 


2