Transilvania_1901_032_004

TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA 
POPORULUI ROMÂN. 


Nr. IV. Sibiiu, Maiu 1901. Anul XXXII. 


MOARTEA HUNIADEȘCILOR. 


Vëdurăm în „Transilvania“ Nr. II. a. c. că Ioan Huniadi, strănepotul 
unui simplu nobil valach din Ardeal, cu numele Costa, ajunse guverna- 
torul și regentul Ungariei şi al Transilvaniei, în care timp şi-a câştigat 
numele de „scutul Europei, atletul neînvins al lui Christos, speranța creș- 
tinismului, cel ce a sfărmat jugul sclaviei scăpând țeara și coroana re- 
gală de pierire“. | 

Nimic nu dovedesce mai eclatant că Huniadi a fost un om feno- 
menal, decât faptul, că dînsul a putut să ajungă a fi regent într'o 
teară, unde puternice familii oligarchice, înrudite cu dinastiile altor țeri, 
nu numai aspirau, dar se priviau pe sine exclusiv îndreptăţite la cârma 
ţerei. Dar mai ales că Huniadi a rupt-o cu trecutul, a întrodus un fel 
de sistem democratic: sa răzimat mai mult pe nobilimea mai mică, cu 
delăturarea acelora, cari credeau, că „omul“ începe dela „graf“. 

Duşmani de moarte şi-a câștigat, dar geniul şi bravura dînsului a 
învins cu desăvirşire pe toți. Colosale lupte a purtat cu arma în contra 
mai multor magnați, cari s'au revoltat, în timpul când lupta curgea între 
regele ales de dieta ţerei Uladislau și între pretendentul Ladislau al V-lea. 

După moartea regelui Adalbert devenind tronul Ungariei vacant, 
iar dieta n'a vrut ca văduva să guverneze ţeara, a ales deci în anul 1440 
pe tinerul rege polon Uladislau. Văduva regelui Adalbert, spriginită de 
banul Cillei Ulrich, care era înrudit cu fostul rege Adalbert, protestează 
în contra alegerei; iar după-ce născuse pe Ladislau (posthumus), pretinde 
tronul în virtutea dreptului de succesiune. Mai mult: prin ajutorul că- 
pitanului cetății Visegrad, Garai László, unde se păstra coroana sf. Stefan, 
pune mâna pe coroană și în 24 Aprile 1440 archiepiscopul din Strigon 
Dionis Szécsi, încoronează cu mare pompă pe băiatul de 3 luni, în pre- 
sența banului graf Cillei, a palatinului Garai László şi a lui Ujlaki 
Miklos voda Ardealului. 

5 


106 


Tot în aceea di întră și Uladislau, nou alesul rege, cu putere ar- 
mată în ţeară; armatele conduse de Cillei au fost învinse, iar Cillei 
prins. În urmă toți partisanii lui Ladislau recunosc pe Uladislau de 
rege legitim şi-i joară credință; iar regele agrațiază pe Cillei, Garai ete. 
Pacea a fost însă de scurtă durată. 

Într’aceea anarchia s'a lățit în toată ţeara. Ambii unchi ai băiatului 
rege, Cillei Fridrich și Ulrich în Croaţia, iar alții în Ungaria nau vrut 
să recunoască nici o autoritate, ci se purtau ca nisce domnitori. 

Singur Huniadi era, căruia nu-i păsa nici de Turci, nici de domnii 
cei mari din ţeară. 

Țeara era teatrul celei mai înverșunate revoluțiuni; se împarte în 
doue tabere, Cillei, Garai, Rozgonyi, primatele Szécsi şi mulți alții 
prind arma pentru regele Ladislau; regina veduvă câștigase pe partea 
sa și pe regele Frideric, apoi pe Boemi și pe Austriaci, cărora le pro- 
misese mari daruri. 

Regele Uladislau, la sfatul cardinalului Enea Silvio se învoiesce să 
împartă tronul cu văduva regelui Adalbert, s'o iee în căsătorie, deşi putea 
să-i fie mamă; Uladislau era de 15 ani. Regina însă avea o ură neîmpă- 
cată în contra lui. A făcut însă o altă propunere, anume: Uladislau să 
iee în căsătorie pe fata ei cea mai mare; iar pe fata ei mai mică s'o 
iee fratele regelui, Casimir. 'Țeara să-i dee celei mai mari fete 13 cetăţi 
din Sepuș de zestre; iar fetei mai mici Silezia. Regele Uladislau a primit 
şi aceasta condițiune. Huniadi însă sa declarat în contra, el a dis: 
„Revoluţia e un reu mai mic, decât înstrăinarea unei părţi din ţeară“. 

În 10 Novembre 1444 regele Uladislau cade în lupta dela Varna. 
Partisanii lui Ladislau, pretind din nou recunoascerea sa de rege. Dieta 
declară încoronarea lui Ladislau săvirşită în anul 1440 de ilegală, ase- 
menea și dreptul seu de ereditate, îl alege însă rege, cu condiţia ca să 
fie estradat împreună cu coroana sf. Stefan, ce se afla în Viena la regele 
Frideric. 

Pertractări fără sfîrşit au urmat, resultat însă n'au avut. Dieta a 
decis ca băiatul rege şi coroana să fie smulse cu putere armată dela 
regele Frideric. Huniadi a întrat în Croaţia cu putere armată, a cucerit 
cetățile cuprinse de Cillei, apoi l-a urmărit şi bătut în Stiria, unde-și 
avea familia Cillei bunurile avitice. 

În anul 1462 Frideric strimtorat de toate părțile abdică de tutorat 
şi predă Ungurilor pe Ladislau, care acuma era de 13 ani, coroana sf. 
Stefan însă o reţinu în Viena. 'linerul rege după încheiarea dietei din 
Pojun iară se întoarce în Viena și ajunge sub tutoratul unchiului seu, 
al lui Cillei Ulrich, fără ca dieta să-l fie autorisat pe Cillei d'a eserța 
tutoratul. 

Aci începe intriga acestui om hienă, în contra Huniadescilor, în- 
trigă, ce aduse atâta jale şi nefericire asupra ţerei. 


107 

Ca să ajungă atotputernic și singur domnitor, trebuia ca tinerul 
rege să fie corupt şi ruinat trupesce și safletesce. Şi Cillei a folosit 
toate mijloacele spre a-l nimici şi a-l timpi. Iată ce scrie episcopul Enea 
Silvio Picolomini, renumitul humanist, care în anul 1455 sub numele 
Piu al II-lea şedea în scaunul sfântului Petru în Roma, despre crescerea 
băiatului rege: „Abia că și-a părăsit dimineața așternutul, i se servesce 
vin desert grecesc şi nuci fierte în zăhar, apoi merge în biserică; când 
se întoarce îl așteaptă masa așternută, fripturi și vinuri unguresci. La 
prânz cel puţin 13 feliuri de mâncări și vinuri tari se servesc. Sub de- 
cursul prânzului fel de fel de balerine, cântărețe, etc. irită și escită sen- 
sualitatea tinerului; iar lingușitorii curteni îi îmbată mintea cea slabă 
cu fantoame de mărire. După prânz doarme; când s'a trezit vinuri tari 
ȘI poame anume pregătite iară-l pun în stare de-a gusta nouă desfătări. 
După aceasta câte odată merge în adunarea consilierilor, de regulă însă 
călăresce în cetate spre a cerceta femei grațioase. La reîntoarcere gă- 
sesce masa așternută, care cu diferite plăceri se prelungesce pănă la 
miezul nopții. Cu toate aceste, înainte de culcare din nou este îmbiat 
cu vinuri și cu poame orientale. Şi toate aceste se petrec în cetatea 
din Viena“. 

Infamiile lui Cillei mai mult au revoltat pe Austriaci și pe cei din 
Boemia, cari au silit pe Ladislau ca să-l alunge cu ruşine dela curte, 
În anul 1455 iară-l reprimesce cu alai. Aceste vre-o câteva momente 
care m'au împresionat mai adânc, le-am premis, în liniamente generale, 
pentru-ca să fie mai evident periculul, de care erau Huniadescii ameninţaţi 
din partea dușmanilor din ţeară. 

* 


Genialitatea şi mărimea unui beliduce apare la suprafață mai evident 
într'un resboiu nefericit, decât într'unul victorios. Huniadi a provocat 
țara în dietă de repeţite-ori, să-i dee ajutor îndestulitor în contra Tur- 
cilor, el dise: „Daţi-mi o armată de una sută de mii de ficiori, la care 
voiu angaja eu pe banii mei zece mii de combatanți, și me oblig că pe 
toți Turcii îi scot din Europa. Nobilimea nu-i datoare să lupte peste 
hotarele ţerei, o parte din „domnii cei mari“ par'că anume lucră cu in- 
tențiuni dușmănoase; astfel a făcut Nagyfalvy György, căruia i-am dat 
500 fl. ca să adune ostași şi să se alăture la oastea mea. Domnul György 
însă a băgat banii în pungă, apoi a rămas acasă. Numai cu glotași 
(banderii) e riscat a lupta în contra Turcilor, cari au băgat spaimă în 
toată Europa“. 


Astfel a respuns Huniadi și supremului pontifice când l-a distins cu 
titlul de principe, titlu pe care Huniadi nici când nu l'a folosit. El 
dise: „Dacă sfinția-ta vrei, ca persoana mea s'o distingi, iar prin persoana 
mea causa creștinității, atunci împlinesce promisiunea, prin ce ai deșteptat 
speranță în mine“. Cu alte cuvinte: bani şi armată să-i dee, nu titluri. 

gF 


18 
Să-l urmărim deci pe acest om-minune, în donă lupte nefericite, ca 
să-i putem apreția mărimea sa. 


În a. 1444 s'a încheiat un armistițiu pe 10 ani între Turcia şi Un- 
garia. Sultanul a jurat pe coran, iar regele Uladislau pe evangelie, că 
vor respecta armistițiul. Acest armistițiu s'a încheiat la recomandarea 
lui Huniadi. Sultanul răzimat pe acest act solemn, a pornit cu o trapă 
puternică în Asia, spre a înfrânge rescoala popoarelor. Întmaceea cardi- 
nalul Iulian sub pretest că Sultanul Amurat a vătămat pactul, a îndu- 
plecat pe regele și pe mai marii ţerei, ca să se folosească de absența 
Sultanului și să alunge pe Turci din Europa. Absolvă pe rege de sub 
jurământ şi pornesc la bătaiă, asigurând pe regele despre însemnate aju- 
toare din partea Greciei şi Italiei. 


Audind Sultanul despre aceste, semntoarce cu graba în Europa în 
fruntea, alor 100,000 soldați. La Varna s'a întîlnit cu regele Uladislau, 
care avea 20,000 soldaţi, între cari erau 5000 ardeleni și 4000 valachi, 
aduşi de voevodul Dan (Dracul). Ajutoare străine mau sosit. Huniadi a 
aşezat mica armată d'alungul Mării Negre pe nn imens teritor. La stânga 
a cuprins el locul cu ardelenii și valachii lui Dan; la dreapta l-a pus pe 
banul Croaţiei, pe episcopii din Agria şi Oradea-mare, împreună cu car- 
dinalul Iulian. Pe regele l-a pus la mijloc. 


În 10 Novembre s'a început lupta. Turcii au atacat aripa dreaptă. 
Episcopii şi banul Croaţiei au respins atacul; atunci a năvălit Karadșa 
paşa cu călărimea asiatică, cărora neputând armata maghiară resista, s'a 
risipit în toate părţile. Banul Croaţiei şi cardinalul Iulian s'au refugiat 
în taberă; episcopul din Agria a pierit de pe câmpul de luptă; iar cel 
din Oradea-mare sa înecat într'o mocirlă. lucunosciințat Huniadi despre 
acest desastru, a năvălit asupra Turcilor. Aci s'a desfășurat o luptă că- 
reia asemenea abia s'a mai vădut în lumea toată. Bătăliile moderne nu 
seamănă cu cele antice. Adi cine poate într'o minută mai de malte-ori 
descărca arma, chiar din cele mai mari depărtări, de regulă e învingător; 
iar la aceasta nu se cere curagiu, ci deprindere. Curagiu se cerea atunci, 
când duşmanii luptau piept la piept. 

Huniadi făcu o baiă de sânge între trupele asiatice atât de teribilă 
încât Sultanul, care privea lupta dintr'o înălțime, şi-a ridicat ambele mâni 
spre cer, precum e eternisată această scenă întrun tablou, și sbiera ca 
un sălbatice: „Allah! scapă-ne de ghiaurul acela de Huniadi!“ 

În această luptă căduse și Karadşa pașa; iar remășițele Turcilor 
au luat-o la fugă. 

Într'aceea Turcii folosindu-se de absenţa lui Huniadi, o altă coloană 
turcească a atăcat aripa stângă. Huniadi avisat despre aceasta a înce- 
tat d'a persecuta pe fugari. Sa întors și a nimicit și coloanele acele 
turcesci, ale căror rămășițe s'au refugiat în Macedonia și Tracia, vestind 
pretutindinea triumful lui Huniadi. 


109 


Neatinse stăteau numai trupele Ianiciarilor; Sultanul se pregătea de 
retragere, credându-se învins. În acel moment tinerul rege Uladislau, 
care păn' aci stătuse în centru nemișcat, nu cumva să se dică că a 
privit glorioasa bătălie fără a fi luat parte la ea, s'aruncă în fruntea 
trupei sale asupra Ianiciarilor, dar deşi a luptat cu ultima sforțare, n'a 
fost în stare să spargă şirurile inamice. Deodată cade calul cu el cu 
tot la pământ. Ianiciarii năvălesc la el, şi precum spun istoricii turci, 
Khozda Kizr i-a tăiat capul. Puţini Maghiari au scăpat cu viaţa. Când 
s'a întors Huniadi din persecutarea 'Turcilor, vestea despre catastrofa re- 
gelui era deja lăţită; în urma acesteia cu toţii și-au pierdut capul. Hu- 
niadi a mai încercat să lupte, dar nu mai era cu cine. Fugeau cu toții 
în toate părţile. Cardinalul Iulian a fost jefuit şi ucis de fugarii maghiari. 

Huniadi și-a luat drumul spre meadă-noapte, ca să ajungă cât mai 
curând la Dunăre. 

Istoricii maghiari die, că dacă ajutorul promis din Grecia și Italia 
ar fi sosit, bătălia aceasta ar fi înregistrată ca una dintre cele mai stră- 
lucite pagine ale istoriei. 

Eu însă cred, că dacă în locul Vlădicilor şi al Cardinalului, ar 
mai fi fost âncă un Huniadi comandant, bătălia nu se termina cu o 


catastrofă. 
* 


In a. 1448 îl vedem iară pe Huniadi trecând hotarele Sârbiei, în 
fruntea unei armate de 24,000. În momentul plecării serie regelui polon: 
„Sau îmi va succede a resbuna moartea regelui meu, cădut la Varna, 
sau îmi voiu găsi și eu moartea“. 

Sultanul Murat al II-lea în fruntea unei armate de 150,000 l-a aş- 
teptat pe câmpul mierlei. În 18 Octobre lupta s'a început, şi a ţinut 
două qile, cu înverșunare fără seamăn. S'a terminat cu înfrângerea lui 
Huniadi, nu însă mulțimea 'Turcilor a decis învingerea, ci precum spun 
istoricii, trădarea, 

Voda Dan din Valachia, care se alăturase cu 8000 combatanți la 
Huniadi, temându-se că la cas dacă Turcii vor învinge, îşi va pierde țara, 
în decursul luptei s'a întors în contra Maghiarilor, cari erau şi altcum 
obosiţi. Astfel a fost Huniadi înfrânt. Pierderea Turcilor au evaluat-o 
istoricii contimpurani la 34,000. Va să dică cu 10,000 mai mult decât 
era întreaga oaste a lui Huniadi. Huniadi a scăpat şi de astădată. In 
rătăcirea dînsului prin locuri necunoscute, a fost prins și escortat de doi 
Turci, cari l-au despoiat. În timpul ce Turcii se împărțiau pe lanțul de 
aur, Huniadi a smuls sabia unui Turc, l-a culcat la pământ, iar celalalt 
a tulit-o la fugă. Între mari pericole s'a străcurat, încunjurând cetăţi și 
sate serbeșci, dar în urmă a fost recunoscut şi escortat înaintea lui 
Brancovics, voda Sârbiei; acesta era socrul lui Cillei, dușmanul de 
moarte al lui Huniadi. Se dice că Brancovies, ca să se recomânde îna- 
intea Sultanului, sau să primească un mare preț de rescumpărare, l-a 


110 


oferit Sultanului, iar acesta un adevărat cavaler, a refusat, dicând că: 
„Nu se cuvine ca un erou așa estraordinar să fie tractat într'un mod 
atât de mișelesc*. 

Deşi guvernul maghiar a trimis parlamentari, amenințând pe Bran- 
covics, la cas dacă lui Huniadi i s'ar întîmpla vre-un reu, totuşi numai 
pe lângă o rescumpărare de 100,000 galbini, apoi pe lângă restituirea tu- 
turor cetăților ce le avuse Brancovies în Ungaria, care însă fură con- 
fiscate pentru crima de trădare, s'a învoit să-l elibereze. A mai fost silit 
Huniadi să se oblige, ca fiul seu Ladislau să se căsătorească cu nepoata 
lui Brancovies, cu fata lui Cillei Ulrich. 

Nu s'a mai vădut, ca să se fi dat vre-odată o rescumpărare aşa 
enormă, nici pentru capete încoronate, Cu toate aceste în 23 Decembre, 
când Huniadi a sosit la Seghedin, ţeara i-a făcut o primire, precum nu- 
mai celor ce se întorc cu mare glorie din resboaie victorioase e datina 
a se face. 

Nimic nu dovedesce mărimea şi gloria lui Huniadi mai eclatant 
decât faptul, că cele mai puternice familii din ţeară, amici și inamici, 
asemenea şi voevodii ţărilor învecinate, se îmbulzau d'a se înrudi cu 
dînsul. Domnul Moldovei Petru Aron, fiul lui Alexandru cel bun și 
unchiu al lui Stefan cel mare, avea de soţie pe sora lui Huniadi, pe 


Mărina, 
* 


Îndată ce Cillei a fost reprimit la curtea regelui, a pus la cale tot 
aparatul întrigilor infernale. Mai ântâiu i-a umplut capul regelui, că nu 
el, ci Huniadi e regele în Ungaria, şi că adi mâne-l va detrona, căci 
acesta e scopul seu. După aceea a încercat şi în parte i-a şi succes, dea 
înstrăina pe mulți amici de ai lui Huniadi de el. Se vede că Huniadi 
după-ce a scăpat din captivitatea lui Brancovies, nu s'a ţinut îndatorat 
de a-şi împlini promisiunea stoarsă cu forţa, ca fiiul seu Ladislau să se 
căsătorească cu fata lui Cillei; sau că voinicul şi superbul fiu n'a vrut 
să se căsătorească la poruncă. 

Infamia lui Cillei a mers așa departe încât i-a sugerat regelui cre- 
dința, că Huniadi a părăsit pe mama regelui, pe veduva lui Adalbert, 
şi că Huniadi a causat moartea regelui Uladislau la Varna. Despre toate 
aceste Huniadi a fost perfect informat. De aceea când regele l-a citat 
la Viena, Huniadi a respuus: „Nu sunt dator a me presenta în ţeară 
străină; în ţeara mea stau ori și unde la disposiţia regelui meu.“ A mers 
deci însoțit de 1500 călăreți pănă la marginea Austriei; aci un trimis 
al lui Cillei l-a întimpinat, dicând că regele însuşi vine înaintea lui. 

Atunci Huniadi a grăbit ca să prevină el pe regele, a călărit îna- 
intea lui, dar în locul regelui a sosit Cillei cu 40 de călăreţi, dicând că 
regele îl așteaptă pe Huniadi în apropierea Vienei. 

Va fi credut Cillei, că Huniadi va fi sosit împreună cu 2—3 amici 
d'ai sei, astfel îl va pute prinde și duce la Viena, sau îl va ucide pe loc, 


111 

Din toate aceste Huniadi s'a convins, că aici e o cursă, ca să pună 
mâna pe el şi să-l piardă. Sa întors deci la Buda, unde a făcut dispo- 
sițiuni, ca cetatea să se pună în stare de apărare, de a pute purta res- 
boiu în contra lui Cillei, sau chiar şi în contra regelui. 

În ţeară domnia anarchie completă, regele nu se interesa de Un- 
garia de loc, iar „domnii cei mari“ toţi l-au părăsit pe Huniadi, nici 
chiar marele pericol iminent, care amenința din partea 'Turcilor, cari au 
pornit spre cucerirea Belgradului, iar de acolo aveau să năvălească în 
Ungaria, n'a fost în stare să le însufle patriotism şi durere pentru viitorul 
țerei. Singur Huniadi, pe care oamenii de bine de regulă îl numiau 
„trimisul lui Dumnedeu“, stetea ca stânca neclintit, uriașul seu spirit 
nu cunoscea nici pedeci, nici temere, când era vorba de binele ţerii. 

Dar singur ce putea să facă, chiar şi un Huniadi, când ţeara că- 
duse deja în apatie și desperare. 

În acel moment de suprem pericol, sosesce ca trimis din cer, un 
călugăr franciscan din Italia, Ioan Capistrano, o măreaţă figură a acelui 
secol, un geniu asemenea lui Huniadi. Acel om a făcut minuni. A vestit 
o cruciadă în contra Turcilor. Înainte de toate a împăcat pe Huniadi 
cu Cillei; şi ca împăciuirea să aibă deplină garanță, fiul lui Huniadi, 
Mathia a fost cununat cu fata lui Cillei, cu contesa Elisabeta, dar fiind 
ambii prea tineri pentru a vieţui împreună, tinerul Mathia a fost primit, 
în curtea regală, iar fetița în cetatea Hunedoara, la mama lui Mathia, 
unde la vre-o câteva luni a murit. Mathia deci a fost căsătorit de trei 
ori, despre ce însă cei mai mulţi istorici nu amintesc nimic. 

După acestea a pornit Huniadi cu Capistrano în ţeară, ca doi apos- 
toli. Capistrano prin talentul seu oratoric ne mai pomenit, a pus în 
mișcare, a electrisat, a provocat o însufleţire de necredut. Huniadi, ca 
și când ar fi presimțit că aceasta îi va fi cea de pe urmă campanie, că 
prin faptele sale de astădată are să pună coroana nemurirei pe numele 
Huniadescilor, tare credând că va deobliga țeara la gratitudine faţă 
cu copiii sei, a desvoltat o activitate fabuloasă. Cu toate aceste Huniadi 
n’a putut aduna decât o oaste neînsemnată, cu arme cât se poate de 
slabe; a adunat țărănime, popi, studenți, călugări cerșşitori, oameni să- 
raci, profesioniști, căci „nemeşii“ țineau cu „domniit, 

Armata turcească a stat din 150,000 combatanți provădută cu 300 
tunuri și 200 de corăbii. Aceasta imposantă armată a fost comandată 
de însuși sultanul Mohamed. Dintre „domni“ numai trei ingi s'au ală- 
turat la Huniadi, anume: Kanizsai Lâszlo, Rozgonyi Rajnăld şi Korogyi 
Jânos. Regele, în loc să-i dee bani lui Huniadi pentru a se pregăti 
la o espedițiune aşa cutezată, a trebuit ca Huniadi să-l împrumute pe 
regele cu 8000 fl. Nu mai avea parale de a acoperi spesele pentru trebuin- 
țele casei sale. 

Turcii, cari numai de curând cuceriseră Constantinopolul, nu se 
credeau în securitate, pănă când nu vor cuceri Belgradul Sârhiei, pu- 


112 


ternica cetate a Ungariei apărată de viteazul cumnat al lui Huniadi, de 
Mihail Szilágyi. 

În 3 Iulie 1456 s'a început bombardarea cetăţii, iar corăbiile tur- 
ceșci cu armata stăteau la Zimony, ca să împedece pe Huniadi de-a pute 
veni într'ajutorul cetății. Deşi cetatea era teribil stricată, Szilágyi cu ai 
sei luptau cu ultima resoluţiune, așteptând sosirea lui Huniadi. 

Acesta împreună cu Capistrano sosesc în 14 Iulie. O parte din 
armată pornesce pe malul drept al Dunării, iar ceialaltă parte în 200 
de bărci pleacă în jos pe Dunăre. Aici se întâlnesc armatele dușmane 
şi se desvoaltă o luptă care a ţinut 5 oare. Lupta curgea pe Dunăre, 
Huniadi bombarda pe Turci de pe məlul drept a! Dunării, iar armata 
lui Szilágyi din Belgrad pe 40 de bărci a atăcat pe Turci pe dinapoi. 
Trei corăbii turcesci sau cufundat, patru au cădut în mânile lui Huniadi, 
iar celelalte vase de resboiu au luat-o la sănătoasa. 

Acest triumf moral avuse de resultat, că cetatea şi-a deschis atin- 
gerea cu armata ce-i venise întrajutor. Huniadi cu o parte din armată 
a întrat în cetate; iar pe ceialalți i-a aşezat la malul stâng al rîului 
Sava; numărul acestora, cu cei ce di de di sosiau, s'a urcat la 20,000. 
Pe sultanul Mohamed nu l-a genat nici sosirea lui Huniadi, nici scirea 
că în Hellespont au sosit corăbiile papale, din contra, în dilele urmă- 
toare a bombardat cetatea cu atâta vehemență, încât, precum dicea 
Huniadi, cetatea semăna unui câmp liber. Sultanul în 21 Iulie s'a pus 
însuși în fruntea armatei, a comandat un asalt general. De trei-ori a 
întrat armata turcească în cetate, dar Huniadi cu spada, iar Capistrano 
cu crucea în mână, au luptat în fruntea armatei, nu ca oameni, ci ca 
bălauri, sau mai bine dicând, ca semidei, şi de trei-ori i-au alungat. 
Atunci s'a întâmplat de unui Turc i-a succes ca să se urce pe zidul ce- 
tății, şi era p'aci, p'aci să împlânte semiluna pe zid, dar Titus Dugo- 
vici s'a aruncat asupra lui, l-a prins peste mijloc și l-a tras în adâncime, 
unde ambii și-au găsit moartea. Huniadi a urmărit pe Turci, s'a desfă- 
şurat o luptă înverşunată, în care însuși sultanul a fost rănit, n'a mai 
putut împedeca risipirea oastei sale. În noaptea următoare a dat foc 
taberei, tunurile şi toate aparatele de resboiu le-a părăsit, iar dînsul cu 
restul armatei sale s'a strecurat prin Bulgaria. 

Astfel de lupte glorioase purtase Haâniadi mai de multeori în contra 
dușmanilor din afară şi a celor din ţeară. 

Dar durere, că pănă când întreaga lume creștină iubila şi sărbătoria 
aceasta victorie de necredut, marele om, Huniadi, înveninat de aerul in- 
fectat de miile de cadavre omenesci, s'a înbolnăvit şi în 11 August şi-a 
terminat glorioasa carieră cu o moarte sfântă. Părintele Capistrano a 
murit în 23 Octobre. După moarte a fost proclamat sfânt. 

Deși, precum dicea Enea Silvio, Maghiarii i-au fost duşmani lui 
Huniadi (va să dică „domnii“), istoria maghiară, fără deosebire, faţă cu 

“memoria dînsului, nu numai e justă, dar îl glorifică în termini atât de 


113 


puternici, precum pe nici un alt muritor nu l-au învrednicit; iar pe 
„domni“ îi apostrofează, astfel precum ar trebui să facă toţi istoricii 
cu cei păcătoşi din neamul lor. 
x 

Îndată ce acest leu puternic şi-a închis ochii, duşmanii lui, mai ales 
Cillei, şi-au ridicat capul. Au decis nimicirea ambilor fii ai lui Huniadi. 

Regele a venit în Ungaria vestind că acum el vrea să se pună în 
fruntea armatei şi să pornească în contra Turcilor. Scopul seu însă era, 
ca, cetățile, cari au stat sub îngrijirea lui Huniadi, să le iee dela eredii 
lui şi să le dee sub îngrijirea lui Cillei. Regele a convocat dieta pe 
15 Octobre la Futak, unde a sosit însoţit de mai mulţi dignitari cehi, 
nemți şi de Brancovics, care era de 90 ani. Ladislau Huniadi, informat 
despre uneltirile puse la cale în contra sa şi a fratelui seu Mathia, nu- 
mai atunci s'a înfățoșat la dietă după-ce a primit dela regele salvus con- 
ductus în scris. În dietă a jurat credinţă regelui şi a promis că toate 
cetăţile aparținătoare coroanei, împreună cu cetatea Belgrad, care dupa 
tatăl seu au ajuns pe mâna sa, le va preda regelui, 


Tinerul Huniadi, care poseda virtuțile tatălui seu şi era foarte 
popular, spera că regele îl va numi pe el suprem căpitan al ţărei; regele 
însă l-a numit pe Cillei. Asta l-a vătămat pe tinerul Huniadi şi s'a de- 
părtat nemulțămit. S'a decis să nu predee Belgradul regelui; intimul 
amic al tatălui sen, savantul episcop din Oradea-mare, Mihail Vitez, 
“însă l-a abătut dela acel propus. In 8 Novembre sosise regele cu o 
corabie în Belgrad însoțit de mai mulţi magnați maghiari, cehi şi nemți 
apoi 4000 soldaţi, Cillei âncă era de faţă. Tinerul Huniadi și fratele mamei 
sale, Szilágyi, cu gondole strălucit adjustate au mers înaintea regelui, 
apoi l-au condus în cetate, armata regelui însă a remas afară, Huniadi, 
care era căpitanul fortăreței, a încuiat porţile înaintea lor. Regele a mers 
să vadă tunurile şi trofeele luate dela Turci. 

În acel timp Cillei cu tinerul Huniadi au dat în veartă; acesta i-a 
înşirat toate mișeliile cu ce Cillei a păcătuit în contra tatălui seu. Cillei 
a tras sabia să-l străpungă, dar avea de a face cu un puiu de leu, cu un 
Huniadi, care cu o lovitură l-a culcat la pământ. 'Tinerul Huniadi şi amicii 
dinsului l-au clarificat pe regele, că Cillei l-a făcut de ură în toată ţara. 
Regele se vede că le da crezământ. Cel puţin epistolele regelui, cari 
s'au păstrat, așa spun, că „moartea lui Cillei a urmat în mijlocul unei 
certe, din întâmplare“. Peste vre-o câteva dile îl numesce pe tinerul 
Huniadi suprem căpitan al țărei. 

Atâta le-a trebuit oligarchilor, la moment s'au pus pe lucru, au 
înspăimântat pe nefericitul rege, spunându-i că, uciderea lui Cillei a fost 
anume pregătită, cu scop ca să-l lipsească pe rege de cel mai credincios 
om al seu, și că loan Huniadi a fost un om perfid, care aspira la tron; 
că dînsul chiema totd'auna Turcii în ţeară, el a causat și moartea regelui 
Uladislau la Varna. Acum copiii dînsului vreau să săvîrșească inten- 


114 


tiunea părintelui lor: vreau să-l ucidă pe rege, ca să ajungă ei la tron. 
În fine l-au sfătuit pe regele, că dacă vrea ca să-și scape viaţa şi co- 
roana, să pună mâna pe ambii frați Huniadi şi pe amicii lor, apoi să-i 
ucidă. Și acest rege slăbănog toate le-a credut. Conspiratorii în contra 
Huniadeşeilor au fost: palatinul Garai, voda Ardealului Ujlaki, Bánfi 
Pål, Buzlai Lâszlo, Czernin Henning de Szomszâdvâr, toţi dignitari la 
curtea regală; apoi nisce domni străini: Iodok, Holczer și Buckendâr Farkas. 

Regele a dat mandat lui Giskra ca să aducă oaste străină la Buda. 
Fraţii Huniadi au fost poftiți să se înfăţoşeze în palatul regal. Aceştia 
ne având nici idee despre complotul infernal, în 14 Martie 1457 sau 
presentat, au fost îndată arestați împreună cu amicii familiei Huniadi, 
anume cu: episcopul din Oradea-mare Mihail Vitéz, Kanizsai Lászlo și 
Rozgonyi Sebestyen. 

În diua următoare regele trimite epistole în Austria, Bohemia Şi 
Silezia, prin cari cu mare bucurie vestesce că: „acuma nu mai e nime 
care i-ar sta în cale, acuma e rege liber“. Dușmanii Huniadeşeilor însă 
nu s'au mulțămit cu atâta, ei au vrut moartea acestora. S'au constituit 
deci ca tribunal şi au condamnat la pierderea capului și confiscarea tu- 
turor bunurilor, ce le aveau Huniadeșcii şi amicii acestora. De motiv 
le servea minciuna, că „dacă n'ar fi urmat arestarea, regele şi sfetnicii 
sei în timp de trei qile ar fi fost uciși, precum l-au ucis și pe Cilleit. 
Au publicat sentinţa fără a produce vre-o dovadă, fără de a le da voe 
celor pe nedrept învinovăţiți, ca să se apere şi să se desvinovățească. - 
Regele s'a înfiorat, n'a cutezat să-i dee pe toţi condamnaţii pe mâna ca- 
lăului; numai condamnarea lui Ladislau Huniadi a întărit-o. În 16 Martie 
1457*) în piaţa sfântului George, capul superb al lui Huniadi, în etate 
de ani 24 a căzut sub barda călăului. Fratele seu Mathia şi ceilalţi 
condamnați au rămas în temniţă. Episcopul Vitéz la întrevenirea papei 
a fost trimis la Strigon, unde a fost păzit sub supraveghierea ar- 
chiepiscopului. 

Dar acei canibali, cari l-au înduplecat pe acel rege slăbănog la o 
faptă atât de înfiorătoare, de care întreaga lume creștină s'a scârbit, nu 
s'au oprit nici aici, ci au pus la cale pe regele de a subscris în 21 Martie 
un document monstru, prin care declară de adevărate toate acusele, 
adecă minciunile, pe cari sa întemeiat acea sentință. Mai mult: regele 
garantează deplin ajutor și despăgubire pentru aceia (conspiratorii), cari 
au conluerat la „eluptarea triumfului asupra Huniadescilor“. 

Şi acel rege nefericit a subscris şi acest document, fără să-și aducă 
aminte, că abia cu un an înainte l-a glorificat pe Ioan Huniadi pentru-că 
„a scăpat ţeara și coroana de pierire“. 

Şi ce să vedi, ţeara întreagă parcă amuţise. Un singur om s'a 
aflat, un simplu călugăr, care avu curagiul, în dumineca următoare, să 


2) Nu 1461 precum dice greșit marele lexicon maghiar „Pallas“, 


115 


apostrofeze din amvonul bisericei din Buda vechie, acest fapt, dicând 
că: „Sângele nevinovat strigă la cer după resbunare“. 

Când mama tinerului Huniadi audise ce s'a întâmplat, ea n'a plâns 
ci a răcnit; precum răcnesce o leoaică, căreia vânătorii i-au răpit puii: 
„Cum! Ce fel?! să cuteze ei să ucidă, să dee pe mâna călăului, pe fiul 
meu nevinovat, pe fiul lui Ioan Huniadi, care a scăpat ţeara și coroana 
de pierire? Sânge le-a trebuit? Sânge are să curgă; o mare de sânge. 
Resbunare!“ Şi dînsa s'a resbunat astfel precum numai veduva lui loan 
Huniadi se putea resbuna. 

Amicii lui loan Huniadi, mai ales cumnatul seu, Mihail Szilágyi, 
care avea o nemărginită stimă şi iubire pentru el, pretindea sus și tare 
resbunare. Văduva lui Huniadi a provocat pe amicii familiei sale la 
arme. Revoluția sa revărsat asupra ţerei întregi. Representantele Ve- 
neţiei, din Buda, în Iunie raportează, că cea mai mare parte a țerei e 
nimicită. În contra Sașilor din Ardeal, cari sau alăturat pe partea par- 
tisanilor regelui, Szilágyi a purtat o campanie formală; i-a atacat şi 
sărobit în tabăra lor din Bistriţa. Pe mai mulţi i-a decapitat, pe alţii 
i-a ciungărit, le-a tăiat nasul, sau urechile, după datina de pe acel 
timp, apoi a bombardat Sibiiul. 

Pe la mijlocul lui Maiu regele s'a mutat la Viena, unde l-a dus și 
pe Mathia. Pentru a domoli rescoala în Ungaria, regele a făcut de re- 
peţite-ori oferte věduvei lui Huniadi, a murit însă în 23 Novembre în 
etate de 18 ani, după o scurtă boală de 3 qile. Se vorbia că a fost 
otrăvit; iar alţii diceau că şi dinsul a fost molipsit de epedemia care 
s'a lățit în ţeară din mortăciunile dela Belgrad. 


$ 


După moartea lui Ladislau al V-lea, care era nepotul împăratului 
german şi cumnatul regelui polon, totodată domnia asupra Ungariei, 
Austriei, Bohemiei, Moraviei şi Sileziei, o mulțime de pețitori aspirau la 
coroana Ungariei; între alții era: regele Franciei Carol al VII-lea, Kazi- 
mir regele Poloniei, Frideric împăratul german, apoi Vilhelm principele 
Saxoniei; dintre oligarchii maghiari mai mulți inși, cari au contribuit 
la catastrofa lui Huniadi, mai ales palatinul Garai, al cărui tată şi moș 
purtaseră cele mai de frunte dignități în ţeară; mumăsa, Ana Cillei, 
era mătuşa regelui Ladislau, iar nevasta sa era din familia principilor 
din Silesia; apoi Ujlaki, voda Ardealului, credeau că vor pute pune 
mâna pe coroana Ungariei; dar tocma prin acel fapt criminal s'au făcut 
odioși, s'au făcut imposibili. 

Dela moartea celui de pe urmă rege din casa Arpadiană trecuseră 
150 de ani, afară de regele Carol Robert și Ludovic cel Mare, ceilalţi 
regi din dinastii străine nau fost în stare să apere peara nici de duş- 
manii esterni nici de cei interni. Numai acuma se convinse țeara că 
cine a fost regentul Huniadi; părăsit aproape de toți, a fost în stare să 


116 


apere țeara de dușmanii esterni și să reverse asupra țărei splendoarea 
gloriei eterne. 

Deodată se lățesce vestea și trece din gură 'n gură, că sfântul că- 
lugăr Capistrano, în timpul cât a petrecut la casa Huniadeşcilor, pre- 
vestise că Mathia va fi odată regele Ungariei, 

În acel timp ajunse la cunoscință enunţiaţiunea papei Calixtus al 
III-lea de următorul cuprins: „Familia gloriosului erou al lui Christos, 
care a fost pe nedrept batjocorită, va ajunge din graţia lui Dumnedeu, 
făcător de minuni, diua înălțării, va primi resplata, ce i se cuvine pentru 
meritele lui Ioan Huniadi.“ 

Pentru tinerul Mathia mai era o împrejurare favoritoare: dînsul în 
acel timp era rob în Praga, ceea ce-i potența popularitatea. Guverna- 
torul Podiebrad avea paza asupra lui Mathia. Podiebrad aspira la œo- 
roana Bohemiei. El însă scia că la cas dacă regele Ungariei s'ar alege 
dintr'o dinastie străină, acela ar fi și regele Bohemiei; iar dacă regele 
Ungariei ar fi un patriot, în acel cas dînsul, Podiebrad, ar pute fi re- 
gele Bohemiei. Însuș Podiebrad era convins că în Ungaria numai un 
Huniadi poate fi rege. S'a înțeles deci cu Mathia şi și-a logodit fata cu 
acesta, deși Mathia era rminoren. 

Vedând mama lui Mathia și fratele ei Szilágyi, că numele Huniadi 
a întunecat pe toți peţitorii la coroană, dar că Garai este un serios şi 
periculos rival, şi-au călcat pe inimă şi au pactat cu el. Au iscălit un 
act întărit cu jurământ, prin care Garai se obligă a sprijini din toate 
puterile alegerea lui Mathia de rege, sub condiţiune ca Mathia să iee 
în căsătorie pe fata sa pe Ana. Mama lui Mathia și Szilágyi se obligă 
a-l îndupleca pe Mathia la această căsătorie, mai ales că Mathia ca 
minoren n'avea drept să promită căsătorie fără scirea mamei sale; ba 
poate va fi fost stoarsă cu forța promisiunea. 

Au mai pus jurământ pe evangelie, că dacă Mathia în timp de 25 
de dile după eliberarea din robie nu s'ar căsători cu fata lui Garai, să 
nu i se dee nimic din bunurile ce le avuse tatăl seu. 

Dieta pentru alegerea regelui s'a convocat pe l-a Ianuarie 1458 îu 
Pesta.  Magnaţii ţării se sfătuiau în palatul din Buda, iar nobilimea 
în număr de patruzeci de mii era adunată pe șesul Râkos. In 24 Janu- 
arie s'a făcut alegerea. Din causă că sfatul magnaţilor ţinuse cam lung, 
nobilimea temându-se de vre-o surprindere, părăsi șesul și se așeză pe 
Dunărea înghețată față cu cetatea şi striga din resputeri: „Să trăiască 
regele Mathia“. Deodată sosesc representanții magnaţilor şi împărtășesc 
nobilimei că Mathia Huniadi este ales rege cu unanimitate. Atunci din 
patruzeci de mii de guri a resunat strigătul, de s'a cutremurat aerul: 
„Trăiască Mathia Huniadi, regele nostru!“ Astfel ajunse Mathia din 
temniţă pe tron. 

Îndată ce scirea aceasta ajunse în Praga, Podiebrad însoțit de mai 
mulți dignitari a pornit cu Mathia în Ungaria, 


117 


Regele Mathia ajunse într'o stare de tot grea: Podiebrad pretindea, 
ca Mathia să se cunune cu fata sa; tot astfel şi Garai, spriginit de mama 
şi de unchiul lui Mathia. 


Mathia vedea că de nu va împlini voia mamei sale și a unchiului 
seu, îi va amări -de moarte silindu-i să-și calce jurământul, iar pe Garai 
şi pe partisanii sei îi va revolta, cu toate aceste n'a vrut să-și calce cu- 
vântul de onoare dat lui Podiebrad, s'a declarat deci că îndată ce va 
ajunge etatea de 17 ani se va cununa cu fica lui Podiebrad. I-a mai con- 
venit fetița aceasta, deşi era bolnăvicioasă şi nici decât frumoasă, decât 
să se cunune cu fata lui Garai, eălăul fratelui seu. 


Acesta i-a fost cel dintâiu pas, care a dovedit mai presus de ori-ce 
îndoială, că Mathia pe lângă distinsa cultură ce o primise în casa pă- 
rintească, a eredit și virtuțile tatălui seu, cel mai scump tesaur: caracter 
şi îndependenţă. 

Vorba Românului: „Diua bună se cunoasce de dimineața.“ 'Țeara 
l-a aplaudat; dar în tabera duşmanilor interni, la cari s'au alăturat îm- 
peratul Frideric și regele polon, în urmă chiar şi fratele mamei sale 
Szilâgyi, erupse o furtună în contra lui Mathia. Singur Podiebrad, care 
întm'aceea devenise regele Bohemiei, îi era binevoitor. 


Mathia ca să încunjure vărsarea de sânge a încercat să-i împace 
cu buna, ceea-ce nu i-a succes; atunci a dovedit a dona oră că: „Din 
stejar stejar răsare, vulturul vultur nasce“. 


Ca să arete, ce au să pățească rebelii, a pus mâna pe unchiul seu, 
pe Szilágyi, care era vătavul resvrătitorilor, l-a condamnat la moarte, 
dovedind prin aceasta, că atunci când e vorba de respectul legilor şi 
de binele ţării, va isbi în toți fără deosebire că cine e. Însuşi papa in- 
tervenise, ca să-i cruţe viaţa lui Szilágyi. Mathia s'a bucurat, că sub 
pretext, ca şi când dînsul înaintea autorităţii bisericegci s'ar pleca, putu 
să scape viața unchiului seu. Acest fapt a umplut ţeara de încredere, 
că au un rege, care apără pe cei slabi în contra celor puternici. Tot- 
odată a trimis putere armată în contra împăratului Frideric, iar o altă 
armată în contra lui Giskra, care fu bătut. Intraceea sosesce scirea că 
Turcii au întrat în Sârbia. Mathia provoacă peara la arme, se pune în 
fruntea armatei și în 25 August 1458 pleacă la bătaie. 


Turcii n'avură curagiu să primească lupta, s'au retras, Mathia însă 
i-a urmărit și i-a bătut cumplit. Giganticele lupte ce le-a purtat regele 
Mathia cu Turcii, cu dușmanii sei interni și esterni: cu regele Poloniei, 
Bohemiei, cu împăratul german, cari cu puternice armate au năvălit în 
țeară, ca să-l detroneze; colosalele întrigi, cari sau ţăsut în țeară în 
contra sa, în fine triumful lui Mathia asupra acestora, dovedesce că un 
geniu, un meteor luminător a trebuit să fie acela, care a putut să im- 
pună nu în țeara sa, ci întregei creştinătăţi, apoi să-și elupte numele de: 
„Cel mai glorios rege maghiar, a cărui glorie s'a înălțat pănă la cer“, 


118 


Regele Mathia cucerise provinciile ereditare ale casei Habsburgilor ; 
dînsul își avea reședința în Viena. Splendoarea și avuţia curţii sale ui- 
mise întreaga Europă. Și toate aceste s'au petrecut atunci, precum dice 
Fraknoi Vilmos în clasicul seu op „A Hunyadiak kora“ de unde am îm- 
prumutat aceste date, „când în amurgul evului de mijloc şi zorile seculului 
nou, evenimentele petrecute au transformat lumea întreagă. În aceea 
epocă cade renascerea spiritului antic, invenţiunea tiparului, descoperirea 
Americei, ivirea protestantismului, căderea Constantinopolei“. 


Toate luptele lui Mathia sunt descrise în acest cap de operă a lui 
Fraknoi, apoi dovedite cu documente autentice. Unicul op istoric, în 
care sunt descrise, ba sbiciuite toate scăderile, începând dela regi, pa- 
latini, cardinali, episcopi și archiepiscopi, ba chiar ale neamului maghiar, 
fără cruțare. Ceea-ce înalță valoarea acestui op e, că întrinsul sunt eter- 
nisate portretele, subscrierile (fac-simile), armele familiare, ale celor mai 
renumiți bărbați; apoi scenele mai memorabile, prin tablouri. Din toate 
aceste reiese în relief gloria Huniadeseilor. 


Singur în campania sa în Moldova (1467) a pățit-o Mathia cu Stefan 
cel mare, a păţit-o întocma ca şi regele Carol Robert și Ludovic cel 
Mare; armata maghiară a fost sdrobită de armele Valachilor, însuşi Mathia 
a fost grav rănit, i sa rupt o săgeată în spate, ba dacă Nicolae Bânfy 
nu prindea lovitura, un Valach cu o lovitură de sabie îi stingea viața. 
Banty pentru aceasta taptă a primit mai multe moșii în Ardeal ca do- 
națiune. Huniadi a fost transportat pe un scaun de tabară pănă la 
Brașov, unde a petrecut diua ultimă a acelui an. Operaţiunea i s'a făcut 
în Praga la casa socrului seu, la regele Podiebrad. 


Că Mathia a fost un erou asemenea tatălui seu, se mai dovedesce 
şi prin faptele sale din viața sa privată. Infricoșatul atlet bohem şi re- 
numitul călăreț, cavalerul Holubar, care călătoria prin Europa pentru 
a-și arăta colosala sa putere și istețimea în luptă, sosise și la Buda, 
unde provocase pe toţi cavalerii maghiari, să se înfățoșeze în circ şi să 
primească lupta cu el. Nimeni n'a cutezat să se arete. Regele Mathia, 
ca să scape numele cavalerilor maghiari de rușine, s'a presentat pe arenă, 
sub nume necunoscut, cu coif pe cap, care îi acoperea faţa, călare, înar- 
mat cu un buzdugan. Lupta s'a petrecut în fața mai multor mii de 
oameni. O luptă teribilă. Luptau ca doi tauri selbatici. Mathia, deși 
rănit, l-a trântit pe Holubar jos de pe cal și i-a trânt o mână. Holubar 
a tost transportat în castelul regal şi vindecat prin medicul de curte; 
când s'a depărtat a primit multe daruri din partea regelui. Aceasta scenă, 
este eternisată întrun splendid tablou şi glorificată de poeţi maghiari. 


Mathia nu era om mare, dar puternic. Nu era nici frumos, avea 
însă ochi admirabili de frumoşi și înteligenți precum rar s'au mai văqut. 
Mai dicea Mathia de multe-ori: „Păcat de atâta sânge vărsat. Nu armatele, 
ci domnitorii ar trebui să lupte în fața armatelor, Care domnitor ar 


119 
învinge pe celalalt, causa aceluia să fie triumfătoare. Eu primesc lupta 
cu ori și cine.“ 

Dar că Huniadescii au stat la înălțimea culturei ori-căruia dintre 
capii încoronați, se dovedesce prin mulțime de corespondențe, ce a 
purtat loan Huniadi cu cei mai celebri savanți, ale căror opere le cetise. 
Corespondenţe ce le-a scos savantul episcop şi istoric Fraknoi, care a 
petrecut deci de ani în archivele din Roma. Iar regele Mathia după-ce 
s'a căsătorit cu fata regelui din Neapol, cu Beatrice, care era de o rară 
frumseță şi de o cultură estraordinară, adunase în curtea regală pe cei 
mai celebri savanţi: filosofi, poeţi, scriitori, Italieni, Poloni, Germani, ete. 
A întemeiat renumita bibliotecă în Buda, cumpărând cu sume enorme 
mii și mii de opere și manuscripte, din Italia şi Grecia. Bibliotecă ce 
n'avea păreche. Dovadă că după moartea lui Mathia s'au luat disposi- 
țiuni, ca fără scirea mai marilor ţărei, nime să nu poată scoate vre-un 
op din bibliotecă. Durere urmașii lui Mathia, Uladislau al II-lea şi Lu- 
dovic al Il-lea, în mod ușuratic au dăruit împăratului Maximilian, care 
întemeiase biblioteca curții din Viena, mulțime de opuri; iar în anul 
1541, după catastrofa dela Mohács, Ibrahim paşa cele mai multe opuri 
le-a trimis la Constantinopol. 


Totodată angajase Mathia la curtea sa pe cei mai renumiți pictori 
şi sculptori din ltalia. Ca un cuvânt, curtea lui Mathia era cea mai 
splendidă curte în Europa; iar după moartea sa, următorii sei de multe-ori 
luau împrumuturi mici, ca să-și câştige cele trebuincioase de ale mâncării, 
ba-şi amanetau argintăria de pe masă. Sa întâmplat, că pentru a pute 
trimite un curier au împrumutat dela representantele papei vre-o câţi-va 
(egynehâny) florini. 

Respectul ce domnia în ţeară, pe timpul lui Mathia, faţă cu 1egele, 
față cu legile şi peste tot față cu buna cuviință, a dispărut. In anul 
1025 în 30 August s'a întâmplat un scandal ne mai audit. Frangepan 
Kristof în şedinţa consiliului i-a tras o palmă primatelui Szalkai, pen- 
tru-că acesta era de altă părere privitor la alegerea banului Croaţiei. 
(Fraknoi pag. 479). 

Şi ca să avem o idee despre decadența generală ce domnia în Un- 
garia, să ascultăm dintre multele rapoarte, ce le trimiteau diplomaţii 
statelor străine acreditați la curtea regală din Buda, pe representantele 
din Veneția, pe secretarul Massaro. Acesta după ce laudă avuţia și po- 
poarele ţării, continuă astfel: „Maghiarii sunt soiul cel mai răutăcios 
(gonosz) din lume; pe alte popoare nu le stimează și nu le iubesc; fieșce 
care se îngrijesce de interesele sale, cu binele public nu se ocupă; ave- 
rea publică o risipesc; deşi petrec împreună, ca fraţii, în ascuns nu- 
trese ură unul în contra altuia; dreptate nu administrează, și nu esistă 
o causă așa nedreaptă, ca să nu se poată căștiga de se vor mitui (vesz- 
tegetni) doi trei oameni; sunt oameni făloși și sumeți; a guverna și ad- 
ministra nu sciu, dar sfat de la alţii nu primesc; lucră puţin, sunt însă 


120 

zeloşi în bicherit şi prădarea averii publice; domnii și nobilii se ceartă 
pururea, lucră cu întrigi şi înșelăciuni. Ca să reasumez die, că: Maghiarii 
sunt gozul (salak) lumei, și numai bunătăţii și nevinovăţiei regelui au 
de a mulțămi, că Dumnedeu întârzie cu nimicirea lori. Tot astfel îi 
apostrofează pe Maghiari Herberstein Zsigmond, representantele lui Carol 
al V-lea şi al archiducelui Ferdinand, care prevestesce perirea ţerii. 


Fraknoi, vicepreşedintele academiei maghiare, dice că caracterisarea 
e esagerată; dar adaugă că, representantele papei, Burgio, a cărui im- 
parțialitate și simpatie pentru Maghiari e mai pre sus de ori-ce îndoială, 
âncă a raportat că: „In Ungaria spiritul pentru a jertfi, respectul pentru 
drept și autoritate a murit; pentru aceea el a desperat de viitorul acestei 
ţări ; iar ranele le află atât de grave, incât nu se mai pot vindeca“. Ca 
să ne facem o idee despre splendoarea curţii regale a lui Mathia să-l 
ascultăm ce ne istorisesce savantul Bonfiniu. Acesta după-ce numesce pe 
nume pe cei mai renumiți pictori, sculptori, aurari și alți artiști, cari 
au transformat palatul regal întrun paradis, din care după alungarea 
Turcilor, cari an domnit în Buda 145 de ani, abia s'a găsit ici colea câte 
o stărimătură, ce adi se păstrează în muzeu, apoi continuă astfel: „La 
întrare în palat, la dreapta și la stânga era câte o statuă de bronz cu 
coif, cu bardă în mână, în posiție amenințătoare. In mijlocul curții 
dintr'o fântână de metal se vărsa apa întrun basin de marmoră; asupra 
tântânei era statua Pallas Athene. Mai departe erau uriaşele statue ale 
celor trei Huniadeşci. La mijloc stetea statua lui Mathia, cu coif, înarmat 
cu lance, răzimat pe scut, adâncit în cugetări; la dreapta tatăl seu ; la stânga 
tratele seu Ladislau, cu espresiune întristată, Curtea era încunjurată de un 
coridor de marmoră. Ușa atrăgea atențiunea asupra sa. Representa cele 12 
opere ale lui Hercules, în aripi artistic construite din marmoră de porphir. 
Treptele ce duceau în etagiu, asemenea erau de porphir. Pe păreţi stă- 
teau candelabre de metal“. 


Descrie apoi cu deamăruntul saloanele, al căror padiment era din 
mosaic; asemenea și decorațiunile pompoase representând scene istorice 
și alegorice. 

Intr'una din sale se afla lupta lui loan Daroezi cădut în Moldova. 
Paturile şi divanurile erau de argint aurit. 


Representantele principelui german, care a fost de faţă la cununia 
lui Mathia cu Beatrice, descrie cele vădute astfel: „De-asupra mesei era 
boltitara de tapet, țăsută cu aur, în fundul căreia se vedeau armele fami- 
liare ale regelui şi ale reginei, lucrate din mărgele scumpe. În jurul pira- 
midei, ce se înălța în mijlocul salei, apoi d'alungul păreţilor erau stelage, 
pe cari se aflau mai multe sute de pocale, blide, ulcioare de înălțimea 
unui om, service de masă artistic lucrate din aur și argint. Mai ales 
mi-a atras atențiunea un cal de aur masiv, care de regulă stătea pe masă 
față cu regele, apoi doi unicorni (rhinocer) de mărime estraordinară, 


121 


cu coarne naturale, de grumazul cărora atârnau de lanțuri insigniile 
cu corbul. 

In apropierea mesei regale se afla o fântână săritoare, din 300 
funţi de argint vărsată, apoi o corfă uriașă de argint pentru pâne. De 
pe plafon atârna asupra mesei un butoiu de argint, cu mulțime de ţevi 
și cepuri, spre a se servi cu cele mai escelente vinuri“. 

Salele bibliotecei le descrie tot atât de splendid. 

Al doilea palat regal era Vişegradul, unde se păstra coroana Sf. 
Stefan. Savanţi străini descriu aceasta reşedinţă, unde Mathia petrecea 
adese, „raiul pe pământ“. 

Dar ar trebui să scriu un op întreg pentru a înfăţoșa tot ce 
Mathia a creat și pentru a arăta, cum sub următorii sei din toate 
acestea s'a ales nimica. Eu însă mi-am propus a arăta numai unele din 
momentele memorabile în estras, într'o găoace de nucă, precum şi moartea 
tragică a acestor oameni fenomenali, folosindu-me de opul citat al lui 
Fraknoi, din care am tradus încât sa putut textual. Astfel ne-am apro- 
piat de desvălirea tristului eveniment: de moartea marelui om. 


Inainte de-a descrie tristul fapt, să deschidem o mică paranteză și 
să vedem cum nisuințele lui Mathia de a fi fiul seu natural, Ioan Corvin, 
acceptat de următor pe tronul Ungariei au fost zădărnicite. De oare-ce 
nici din a doua căsătorie nu mai avea speranţă să urmeze un succesor, 
prin o diplomă regească declară în public că recunoasce pe Ioan Corvin 
de „unicul seu fiu“. Din acel moment la toate ocasiunile solemne îl lua 
cu sine și-l punea la dreapta sa. Îl numise tot odată graf de Huniad și 
principe de Lipto, apoi îl pregătia de a-i fi succesor. Ba ce e mai mult, 
chiar mama lui Mathia, care era o femeie foarte severă și serioasă, a re- 
cunoscut pe loan Corvin de nepot al ei, și prin testament i-a dăruit ce- 
tatea Hunedoara şi alte bunuri, dovedind că doresce să fie următorul lui 
Mathia pe tronul Ungariei. Mathia se pregătia să-l încoroneze. 

„Cel dintâiu, care s'a opus la acest plan a fost regina. Dinsa pre- 
tindea, ca la cas, dacă Mathia va muri fără erede legiuit, dinsa să fie 
succesorul seu. S'a încercat să-l înduplece pe Mathia să facă preot din 
loan Corvin, dar nu i-a succes. Din contră, când porţile Vienei sau 
deschis înaintea lui Mathia, dinsul a silit burghesimea ca să pună jură- 
mânt şi pe credința fiului seu. Priu aceea l-a presentat pe fiul seu 
înaintea Europei ca principe de coroană. Tot odată a mijlocit pentru 
fiul seu, care sămăna foarte cu el şi-l iubia mult, o mireasă din familia 
domnitoare din Milano, pe sora domnitorului, pe Blanca. Regina Bea- 
trice când fu intormată despre acest lucru, toate le-a pus la cale, ca să 
zădărnicească căsătoria. Ba nu s'a înfiorat de a trimite mandate falsifi- 
cate representantelui din Milano, ceea ce era p'aci să-i coste vieaţa re- 
presentantelui. 

În 25 Novembre 1487 episcopul din Oradea-mare, ca representantele 


lui loan Corvin a săvîrşit logodna cu Blanca. Atunci regina s'a apucat 
9 


122 
de altă intrigă. A raportat la Milano, că Ioan Corvin nu poate absolut 
conta a deveni principe de coroană; iar pe mireasă o amăgise, că mirele 
e un monstru. Mireasa în desperarea sa s'a decis să între în mănăstire. 


In fine, Mathia ca să-şi esecute planul, a predat cetatea Buda îm- 
preună cu tesaurul regesc și cu biblioteca, apoi cetatea Visegrad cu coroana 
regală, cetatea Comarom şi Táta, fiului seu, apoi a plecat la Viena îm- 
preuuă cu regina. Tot astfel a făcut şi în provinciile ocupate: cele mai 
însemnate localităţi le-a dat pe mâna fiului seu. In mijlocul astor-fel 
de îngrijiri săvirşite în favorul fiului seu, s'a întâmplat că în a. 1490 în 
4 Aprile, în dumineca floriilor, după serviciul divin a ridicat la rangul 
de cavaler pe representantele Veneţiei, care petrecea la curtea sa în 
Viena. Cătră ameadi obosit sosi acasă, și spre alinarea foamei a cerut 
smochine. Când a gustat cea dintâiu smochină, s'a înfuriat, a dis că 
smochina e stricată. Regina ca să-l liniştească, l-a îmbiat cu mai multe 
mâmcări. Pe regele l-a apucat amețeală, ochii i s'au întunecat. L-au dus 
în pat şi l-au culcat. De cătră seară și-a pierdut consciința; avea mari 
dureri. De pe buzele sale constrînse de sgârciuri, adese se audia stri- 
gătul: „Vai, vai, Christoase!“ Tot trupul îi era iritat. Medicii stăteau 
nemișcaţi, și-au pierdut capul. Regina în desperarea ei, toate le-a încer- 
cat să-i ajute, i-a deschis gura cu puterea și i-a băgat tot felul de me- 
dicină ; îi deschidea ochii, îl înbărbăta. Noaptea durerile regelui s'au 
potenţat, sbiera ca un leu. De cătră dimineață adormise. Când s'a de- 
şteptat puterile l-au părăsit rapid. Toată diua a petrecut-o ameţit. Făcea 
încercări să vorbească. Regina-l ruga să vorbească, dar buzele sale nu 
s'au mai deschis; privia însă când la soția sa, când la fiul seu, ca și 
când ar fi vrut s'o roage, să nu mai împedece împlinirea celui mai fer- 
binte dor al seu. Lupta dînsului cu moartea a ţinut până a treia di 
dimineaţa. In 6 Aprile dimineaţa între F și 8 oare s'a stîns. Poporul 
l-a deplâns cu multă jale, presimțind că împreună cu victoriosul şi glo- 
riosul rege sa coborit în mormânt şi epoca victoriilor şi a gloriei“. 
Bonfiniu, care petrecea atunci la curte, a descris împrejurările morbului şi 
ale morţii. Numai decât s'a răspândit vestea, că regina l-a înveninat. Me- 
dicii însă pau putut constata simptomele înveninării în descrierea lui 
Bonfiniu. Se dice că Mathia a murit în urma apoplexiei. 


Las’ că Bonfiniu nu va fi fost de față la casul morţii, dar apoi 
dînsul a fost istorie maghiar puţin critic, iar nu medic. Alteum Bon- 
finiu, deşi petrecea la curte, şi ar fi trebuit să scie, că Huniadescii 
au fost Români ardeleni, dînsul totuşi cade în greșeală și deduce ori- 
ginea Huniadescilor din ramura, familiei Valeria din Roma, numită Cor- 
vina, pe basa corbului din armele familiare, 


În ultimele momente ale regelui Mathia au fost de față prelați şi 
dignitari înalți; când loan Corvin s'a convins că tatăl seu nu mai este 
între cei vii, s'a aruncat la picioarele reginei şi a rugat-o să-l primească 


123 


de fiu al ei, să nu-l lase de tot orfan. Regina l-a îmbrățișat, l-a strîns 
la peptul ei, iar prelaţii i-au binecuvântat pe ambii. 

Dar „dragostea de mamă“ n'a ținut mult; mai eclatant sa dovedit 
aceasta cu ocasiunea alegerei palatinului. 

S'a însoţit cu duşmanii Huniadescilor, a împedecat alegerea lui Ioan 
Corvin la dignitatea de palatin, astfel a reuşit a fi ales cu ajutorul 
reginei, Perenyi. 

Ca un ce foarte caracteristic avem să ne însămnăm, că regele Ma- 
thia, cu scop d'a nimici pofta reginei d'a pute ajunge la cârma ţării, 
în a. 1486 a statorit prin lege, că după moartea sa, dreptul d'a convoca 
și d'a conduce dieta îl va eserța palatinul ţării. Cu toate aceste dînsa 
a convocat dieta pentru alegerea regelui. „Noi Beatrice din graţia lui 
Dumnezeu regina Ungariei“ dice în literele convocătoare, datate în 
17 Aprile din Comarom, unde ajunsese convoiul, care petrecea trupul 
lui Mathia spre a fi înmormântat în Alba-Iulia, Mai marii ţării au con- 
trasemnat literele convocătoare; au călcat legile și s'au învoit, ca regina, 
să se folosească de acest drept. 


Nimic nu caracterisează mai învederat decadența mai marilor țării, 
decât ingratitudinea cu care s'au purtat față cu Mathia, după moartea sa. 
În Viena, în timpul când Mathia trăgea de moarte, l-au asigurat pe Ioan 
Corvin despre credința lor, și că-l vor alege rege. Ei însă aveau trebuință 
de un rege-păpuşă, ca apoi dînşii să fie regenţi. Doue septămâni după 
moartea lui Mathia adresează Stefan Zapolya — acel Zapolya, pe care 
Huniadi Mathia l-a ridicat din pulbere şi l-a înălțat la cea mai înaltă 
treaptă, dăruindu-i însemnate bunuri — adresează dic mai marilor țării 
o provocare, în care-l batjocuresce pe Mathia: „Să scăpăm ţeara de asu- 
prire, să-i recâștigăm vechea libertate“ dise el. Ce înțelegeau „domnii“ 
acestia sub „libertate“, ne-o spune Fraknoi: „Lor le trebuia un rege, pe 
care să-l țină de 'chică (üstökét) în mâna lor; să exploateze țeara după 
placul lor“. l 

Amar s'au resbunat păcatele acestor „domni“ asupra ţării; urmașii 
regelui Mathia, pe care lumea întreagă-l admira, ajunseră de cu sume 
mici împrumutate își alimentau bucătăria; iar 36 de ani după moartea 
lui Mathia, ajunse ţeara în robie. In Buda domniau Turcii. Și ei au 
domnit 145 de dni astfel, precum numai „Turcii“ sciu să domnească, 

Cel-ce se înteresează de evenimentele istorice, va pute face o ui- 
mitoare asemănare între epoca Huniadeșcilor, cari şi-au propus să alunge 
pe Turci din Europa, și între următorii lor, împreună cu mai marii țării. 
Huniadescii scăpărau de dorul de a se măsura cu Turcii; iar la anul 1526, 
când Suleiman cu 75,000 armată năvălise în Ungaria, nu se găsia co- 
mandant pentru armata maghiară. 

O mulțime de „domni mari“ au fost imbiaţi, dar toţi au refusat 


„onoarea“. In urmă a trebuit să primească primatele Tomori. Un bărbat 
| P 


124 


altcum de mare autoritate, care în tinerețele sale fusese oficier, şi ca 
atare luptase în contra Turcilor, a fost într'o espediție în contra Săcuilor 
rebeli, pe cari i-a bătut. 

Lupta dela Mohács este o neagră și dureroasă pagină în istoria 
Ungariei. 

Turcii au încunjurat armata maghiară şi după-ce din 300 de tunuri 
i-au bombardat, au năvălit asupra lor. Lupta a fost scurtă, dar înfri- 
coşată; a țînut una oră şi jumătate și s'a terminat cu fuga Maghiarilor, 
cari au lăsat după rapoartele maghiare 24,000, iar după rapoartele tur- 
ceșei 4000 călăreţi şi 50,000 mii pedestraşi pe câmpul de bătaiă. Abia 
au putut scăpa 4000 de oameni. latre cei morţi au fost supremul co- 
mandant primatele Tomori Pål şi Zâpolyai György; apoi archiepiscopul 
din Agria, 5 episcopi, Drâgfi Jânos, supremul jude, Perenyi Gâbor și o 
mulțime de domni mari; în fine regele Ludovic II, care în fuga saa 
cădut cu calul într'o baltă. 

Turcii nu i-au urmărit pe fugari mai ales că însărase, apoi se por- 
nise o ploaie mare: ei nu credeau că Maghiarii ar fi nimiciţi, din contră 
credeau că Maghiarii se prefac, pentru ca să înșele pe Turci la un loc 
periculos. Numai în diua următoare au vădut că ce sa întâmplat, apoi 
și-au urmat drumul la Buda, unde li s'au deschis porţile fără resistință. 


+ 


Pentru a pute resolva tesa pusă în fruntea acestui studiu, am 
căutat anume: cu ce moarte a murit loan Corvin? dar n'am găsit absolut 
nimic. De loc nu m'aşi fi mirat dacă aşi fi dat de urmele unei catas- 
trofe. Dușmanii familiei Huniadi, cari se credeau pe sine chiemaţi a 
guverna ţeara, în virtutea nascerii oligarchice, erau numeroşi; iar reu- 
tatea lor infernală. Ioan Corvin a murit în 12 Octobre 1504 în etate 
de 31 ani. Cinci luni în urmă a murit unicul seu fiu Cristofor (1505) 
înveninat. Veninul i s'a dat, precum ni se spune în „Pallas“, din ordinul 
reginei Beatrice. 

Când am cetit aceasta mi-a venit aminte fără veste clasica operă 
„Hunyadi Lăszlo“, pe care înainte de anul 1848 de repeţite-ori o vădusem 
ca student în teatrul din Pesta. In momentul când Cillei îşi ridică mâna 
să isbească în tinerul Huniadi, el dicea: „Pieri tu căţel valach!“ (Oláh 
kölyök). Astfel s'a stins prin micuțul Cristofor cel de pe urmă Huniadi, 
din acea glorioasă familie, a cărei glorie ajunse pănă la cer. 

Sa stins vlăstarul, dar: verde e âncă stejarul milenar — talpa ţării, 
poporul român — din care au răsărit acei giganți! 

Sibiiu, în luna lui Maiu 1901. 

Zosif Șterca Șuluțu. 


125 


DIN SINUL ASOCIAȚIUNII. 


4 Dr. EUGENIU de MOCSONYI. 


Asociațiunea a pierdut pe unul dintre cei dintâi membri 
fundatori ai sei. 


Dr. Eugeniu de Mocsonyi, un distins fiu al ilustrei familii 
de Mocsonyi, care şia câștigat neperitoare merite pentru 
cultura poporului român, a decedat în Budapesta, după un 
scurt morb, la 26 Maiu a. c. st. n. 


Eugeniu de Mocsonyi sa născut în Budapesta la 9 Martie 
1844, şi-a făcut aici și în Timișoara studiile gimnasiale, iar 
cele de drept în Budapesta și dela 1860 încolo la Viena, fiind 
promovat ulterior Dr în drept la universitatea din Graz. 


Impreună cu fratele seu mai mare, Alexandru, a primit 
dela ilustra sa mamă, fericita Ecaterina de Moesonyi, o îngri- 
jită crescere în spirit naţional românesc, pe care l-a mani- 
festat cu toată tăria âncă din tinereţe, astfel că deja ca stu- 
dent în Timişoara a avut diferite conflicte şi dueluri de ca- 
racter politic. | 

La 1869 Eug. de Mocsonyi a fost ales deputat dietal în 
cercul S. Miclăușului mare și a făcut parte din clubul naţio- 
nal al parlamentului ungar, unde cu ocasiunea reformelor 
electorale a militat cu energie pentru întroducerea sufragiu- 
lui universal. 

La 10 Iul. 1882 Eug. de Mocsonyi sa căsătorit cu Teresa 
Horvâth de Zalaber, fiica mareșalului locotenent cu același 
nume. Din această căsătorie i-s'au născut doue fiice: Ecaterina 
(1883) şi Eugenia (1884), şi trei fii: Petru (1865), Alexandru 
(1887) și Ionel (1893). 

Eug. de Mocsonyi a participat cu mult zel în viaţa con- 
stituțională a bisericii sale și a fost membru în mai multe 


126 


congrese nat. bisericesci şi în sinoadele eparchiei Aradului. 
Un deosebit interes a păstrat tuturor intreprinderilor culturale 
ale poporului român, fiind membru fundator la societățile 
noastre culturale și ajutând ca un generos mecenate toate 
întreprinderile românesci de această natură. 

In sinul familiei lui Eug. de Mocsonyi limba română și 
spiritul național român au fost cultivate cu multă îngrijire și 
fiii sei în parte au fost elevi ai şcoalelor rom. din Braşov. 

Moartea lui este o gravă pierdere pentru intreg poporul 
român din țeară, care l-a numerat cu mândrie între cei mai 
devotați şi însuflețiți fii ai sei! Remășiţele lui pămêntesci au 
fost depuse la 29 Maiu a. c. în mausoleul familiei Moesonyi 
din Foen. 


SCIINȚĂ, LITERATURĂ ȘI ARTĂ. 


«Metropolia Românilor ortodoxi din Ungaria și Transilvania» 
Studiu istoric despre reînființarea Metropoliei, dimpreună cu o colecțiune de 
acte. Din însărcinarea consistoriului metropolitan, de Dr. Ilarion Puşcariu, 
archimamdrit, etc. Sibiiu, 1900. Tipografia Archidiecesană. (1784-434 pag. 40). 

Cu o întârdiere de câte-va luni, provenită din cause independente 
de redacțiunea acestei reviste, venim a înregistra aparițiunea unei mari 
şi valoroase publicaţiuni, editată âncă în toamna anului expirat, 

După o lungă și îngrijitoare secetă pe terenul literaturei istorice, 
remarcată ani de a rândul și în rapoartele literare ale „Asociaţiunii“ 
noastre, s'a ivit în timpul din urmă un îmbucurător avânt în ramul lite- 
raturei de istorie bisericească, care la noi are o deosebită importanţă din 
causa că este totodată și istoria noastră culturală și afară de aceea are 
un rol decidetor şi în istoria politică a poporului român din țeară. Acest 
avânt, ce e drept, deocamdată nu se manifestă în mulțimea, ci mai ales 
numai în împorianța scrierilor apărute; dar în literatura sciinţifică mo- 
mentul principal este a se căuta chiar în calitatea publicațiunilor, şi nu 
în cantitatea lor. 

Între scrierile mai recente de istorie bisericească, — alăturea cu pu- 
blicaţiunea dlui Dr. Bunea, apreţiată în volumul ultim al acestei reviste 
(a. XXXI, pag. 191), — opera, al cărei titlu stă în fruntea acestor șiruri, 
ocupă un deosebit loc de onoare, şi în urma vastității şi autenticităţii 
materialului ce presintă, va remâne timp mai îndelungat un bogat isvor 
pentru istoriografii secolului renascerii noastre, 


„197 


Întrând în apreţiarea mai amănunţită a scrierii de care ne ocupăm, 
vom da înainte de toate unele informaţiuni asupra genesei acestei opere. 


Cu ocasiunea aniversării a XXV dela întrarea în viață a constitu- 
țiunii bisericei ort. române, consistoriul metropolitan a decis: să se pu- 
blice un memoriu despre viaja constituțională a bisericei ort. rom. şi în legă- 
tură să se publice și documentele istorice despre înființarea metropoliei,. 
Acest conclus, aprobat şi de congresul naţ. bis. din 1895, a trecut ulterior 
prin o esențială schimbare, de-oare-ce congresul din 1897 a îndrumat 
consistoriu! metropolitan: să pună la cale elaborarea unui „memoriu is- 
toric despre restaurarea melropoliei“ şi despre viaţa bisericii ort. rom. în primii 
25 ani dela întroducerea cumstituțiunii acesteia. 


Partea dintâiă a acestui conclus a fost executată prin publicațiunea 
dlui' Dr. Puşcariu, iar partea a doua — după-cum suntem informați — 
va forma subiectul unei sorieri deja începute, dar âncă neterminate, a 
dlui Leontin Simonescu, secretarul consistoriului metropolitan, 


A fost, fără îndoială, o alegere nimerită, că consistoriul metropolitan 
a însărcinat chiar pe Dl vicar Puşcariu cu elaborarea memoriului istoric, 
deoare-ce dinsul în urma îndelungatei sale activităţi în sinul bisericei 
ort. române, precum şi în urma legăturilor sale intime cu marele creator 
al constituţiunii acestei biserici, nu numai că a avut ocasiune a cunoasce 
toate fasele restaurării metropoliei, ci le-a și putut apreția după adevă- 
rata lor importanță. Această presupunere — după constatările criticei 
competente şi nepreocupate — a fost pe deplin justificată prin lucrarea 
presentată de Dl vicar. 


Scrierea de care ne ocupăm se împarte în doue părți principale; 
ea cuprinde anume un memoriu istoric asupra restaurării metropoliei 
române ortodoxe (178 pagini), şi în partea a doua actele şi documentele 
referitoare la această restaurare (434 pagini). 


Ca întroducere a memoriului autorul ne dă o scurtă reprivire istorică 
asupra stărilor bisericii ortodoxe române dela începuturile acesteia pănă 
pe la anii 1848/9, când luptele pentru restaurarea metropoliei încep a lua 
forme concrete. Această reprivire istorică, indispensabilă pentru apre- 
ţiarea reală a condiţiunilor în cari s'a început marea acțiune de restaurare, 
a fost lucrată în parte după un manuscript inedit de istorie bisericească, 
al lui loan cav. de Pușcariu, şi espune pe rând starea bisericii sub regii 
Ungariei, sub principii calvini şi pe timpul restaurațiunii, sub casa 
Habsburgică şi pe timpul unirei şi în fine sub hegemonia sârbească. 
Acest din urmă capitlu, în proporțiune cu cele premergătoare, ni-se pare 
tractat cevași prea pe larg și cu un optimism puțin justificat prin ne- 
deamna solăvie ce ierarchia sârbească — după-cum însuși autorul arată 
în părţile următoare — a impus-o bisericii române. 

După. această întroducere istorică, memoriul trece la adevăratul 
subiect, şi îl espune mai ântâi (pe pag. 42—88) într'o privire generală, 


198 


care arată piedecile şi greutăţile ce se opuneau restaurării metropoliei, 
apoi într'o parte specială, care înşiră în ordine cronologică singuraticele 
acțiuni săvîrşite pentru reînființarea și întemeiarea constituțiunii bisericesci. 

În partea generală autorul înşiră pe rând factorii contrari, cu cari a 
trebuit purtată o luptă uriașă dar în fine biruitoare pentru recâștigarea 
metropoliei, și anume greutățile opuse de ierarchia sârbească, de regimul 
din Viena şi de popoarele străine din ţeară, de biserica catolică, și în 
fine greutăţile interne în sinul bisericii ortodoxe (în deosebi ţinuta epis- 
copului Bucovinei Eug. Hacman). 

Această parte a memoriului, — fără îndoială cea mai gingașă, — 
espune în mod obiectiv şi fidel momentele înălțătoare ale luptei purtate 
de Metropolitul Şaguna şi de bărbaţii fruntaşi ai bisericii la regimul 
absolutistic din Viena pentru întemeierea autonomiei şi constituțiunii 
bisericii ort. române. Natura publicaţiunii a adus însă cu sine, ca în 
aprețiarea multor momente mai însemnate ale marei acțiuni de restaurare 
să prevaleze punctul de vedere confesional asupra celui naţional. Numai 
astfel se poate esplica, că cu toată accentuarea caracterului național al 
bisericii ortodoxe române, nu se ţine în destul cont de imensul pericol 
al desnaţionalisării şi slavisării Românilor şi de împiedecarea înaintării 
culturii lor naţionale prin ierarchia sârbească, de câte-ori se trage o 
paralelă între aceasta şi între biserica unită română. Sub influința acestui 
punct de vedere memoriul este aplecat a vedé mâna altramontanismului 
şi în evenimente și aparițiuni, cari după părerea noastră n'au fost decât 
resultate ale naționalismului român, precum s. ex. cunoscuta propunere 
a lui Al. St. Şuluţ, pentru unirea tuturor Românilor sub Șaguna ca me- 
tropolit (p. 69), apoi espunerile naționalistului autor al excelentei broșuri 
„Die Rechte der rom. Nation gegen die Angriffe der Sachsen“ (p. 69—70), 
şi în fine Justele espectoraţiuni ale pururea imparțialului Barițiu contra 
lui Friedenfels (p. 73). Pe același cont trebue să punem și presentarea 
înființării metropoliei unite române ca un adevărat desastru pentru bi- 
serica ort. română. 

Partea specială a memoriului (pag. 89—178) espune în fine în mod 
clar şi obiectiv singuraticele acţiuni săvîrşite pentru realisarea idealului 
măreț al bisericii ortodoxe. În ordine cronologică ni-se presintă mai 
ântâiu lucrările din anii 1848—1860, anume pașii primi ai Românilor din 
Ungaria şi Banat, apoi ai Românilor din Transilvania; mai departe si- 
noadele eparchiale ţinute la 1850 în Sibiiu și Arad, conferințele episco- 
pesci din Viena în 1850—51, sinodul electoral din Carlovăţ în 1852. După 
aceste autorul trece la acţiunea înoită la 1860, care se termină apoi cu 
reînființarea faptică a metropoliei. În ultimul capitol găsim în fine expu- 
nerea modalităţor inarticulării şi constituirii metropoliei ort. române. 

În această parte specială ni-se presintă în toată splendoarea ei im- 
punătoarea figură a marelui metropolit Șaguna, care prin tăria spiritului 
pou și prin energie neadormiţă a dus la biruință uriașa luptă a bisericii 


129 


ort. române. Aici credem că ar fi fost locul cel mai potrivit pentru a re- 


marca și eternisa şi neperitoarele merite ce — pe lângă Şaguna — şi 
le-au câştigat în această mare luptă şi alţi fii distinși ai bisericii, între 
aceștia în primul rând Andr. -Mocsonyi, care — cum se vede chiar şi 
din documentele publicate în partea a doua. — a avut un rol de extra- 


ordinară importanță la restaurarea metropoliei ort. rom. și la desfacerea 
ei de ierarchia sârbească. Autorul de sigur nu detrăgea nimic din me- 
ritele şi gloriola lui Șaguna, dacă completa tabloul ce ni-l presintă âncă 
şi cu o aprețiare mai puțin sumară a lucrării săvîrşite de colaboratorii 
marelui metropolit. 

Colecţiunea de documente. anexată la memoriul dlui Dr. Puşcariu, 
cuprinde 176 acte, şi anume cinci documente mai vechi, 63 din anii 1848 
— 1860, 100 din anii 1860—1865 şi în fine 6 diplome. Afară de actele ofi- 
ciale, în parte publicate deja şi cu alte oeasiuni, dăm o deosebită im- 
portanță şi corespondenţei lui Şaguna în causa restaurării metropoliei, 
care lămuresce şi explică multe chestiuni importante în mod mai elocuent 
decât textul sec al actelor oficiale. l 

Aceste documente represintă un bogat isvor pentru istoriografii 
nostri, şi vor forma — fără îndoială — obiectul studiilor şi cercetărilor 
lor viitoare. 

Din această schiță dată în liniamente fugitive, ori cine se va pute 
convinge, că publicaţiunea de care ne ocupăm, atât după subiectul ce 
tratează, cât şi după aparatul sciinţific cu care a fost lucrată, represintă, 
o operă de deosebită valoare istorică. Căci între evenimentele mari ale 
istoriei poporului nostru în secolul XIX, restaurarea metropoliei ort. ro- 
mâne ocupă un loc de frunte, şi înregistrarea şi eternisarea ei în lite- 
ratura noastră istorică prin un autor competent și sub controlul facto- 
rilor celor mai chemaţi, a fost o datorinţă chiar a generaţiunii de astădi, 
care — de o parte ieșită deja de sub influinţele subiective ale timpurilor 
în cari s'a realisat restaurarea metropoliei, iar de altă parte âncă destul 
de aproape de ele pentru a le pute cunoasce şi apreţia în mod real, — 
a putut săvîrşi această lucrare nu numai sine ira et studio, ci şi cu de- 
plină competenţă. 

Trebue să felicităm deci consistoriul metropolitan pentru inițiarea 
acestei publicaținni şi pe valorosul ei autor pentru consciențiositatea cu 
care s'a degajat; de însărcinarea primită. Critica competentă şi nepreo- 
cupată (amintim între altele recensiunile publicate de dl Dr. D. Barcian 
în „Foaia pedag.“ an. IV 1900, pag. 307 şi de dl Simeon Popescu în 
„Tribuna“ Nr. 241 din 1900) a arătat aproape unanim, că scrierea dlui 
vicar Puşcariu formează atât pentru dînsul cât şi pentru consistoriul me- 
tropolitan un nou titlu de onoare, întru nimic alterat prin câte o singu- 
ratică disonanţă în corul criticilor, care lasă pretutindenea numai impre- 
siunea ce o caracterisează poeticul cuvânt german: „Man merkt die 
Absicht und man wird verstimmt !“ 

+ 


130 


«Cartea de aur» D. T. V. Păcăţian, care de un şir lung de ani adună 
materialul necesar pentru compunerea unei istorii complete a luptelor 
noastre politice-naţionale, cu începere din vremile mai îndepărtate, pănă la 
procesul Memorandului, a înaintat în adunarea şi aranjarea materialului 
într'atât, încât poate începe tipărirea lucrării sale, ce o întitulează 
„Cartea de aur“. Cartea aceasta nu are pretenţia de a fi considerată ca 
istorie critică a vieţii noastre politice-naţionale din trecut, va fi o simplă 
dar credincioasă şi amănunțită istorisire a tuturor evenimentelor politice- 
naționale, prin cari a trecut neamul nostru în trecut, va fi o adunare de 
material brut, din care va avé să se compună la timpul seu opera mo- 
numentală a istoriei critice despre luptele noastre. „Cartea de aur“ va 
conţin6: 

1. Descrierea tuturor întrunirilor, adunărilor și conferenţelor noastre 
politice-naţionale din trecut, împreună cu resoluţiunile votate din partea 
lor şi cu vorbirile mai remarcabile rostite cu aceste ocasiuni. 


2. Toate memorandele, petiţiunile şi representaţiunile, adresate din 
partea națiunii române, și din partea representanţilor ei Monarchului şi 
guvernelor de pe vremuri. 


3. Toate vorbirile autentice ale deputaţilor nostri naţionali, rostite 
în dieta țării, atât din Ungaria, cât şi din Ardeal, împreună cu vorbirile 
prelaţilor nostri, rostite în casa magnaţilor, și cu vorbirile senatorilor 
români, ţinute în senatul imperial dela Viena. 


4. Descrierea tuturor evenimentelor, cari deși nu se refer la viaţa 
noastră publică, au putut să aibă totuși înfluență directă sau indirectă 
asupra determinării atitudinei noastre politice din trecut, şi au putut să 
contribue la precisarea liniei noastre de conduită politică. 

Vorbirile deputaţilor români, rostite în dietă, sunt traduse cu toată 
esactitatea din textul original, publicat în analele dietale, pe basa no- 
telor stenografice. 

Cartea va da opt tomuri, de câte 55—60 coale tipărite, formatul 
octav mare. Materialul pe care-l va cuprinde este împărțit astfel: 

a) Volumul I și II conţine luptele noastre naţionale din vremile mai 
îndepărtate pănă la anul 1865, — inclusive dieta din Cluj — cu o amă- 
nunțită descriere a evenimentelor politice din 1848—1849 şi a împună- 
toarelor lupte, parlamentare şi estraparlamentare, dela anul 1861. 

5) Volumul ILI și IV conţine luptele parlamentare, purtate din partea 
deputaţilor noştri naţionali în dieta dela Budapesta, la anii 1865—1868. 

c) Volumul V și VI luptele parlamentare, purtate în dietă şi în casa 
magnaţilor, între anii 1869 și 1881, împreună cu mișcările politice-naţio- 
nale estraparlamentare din acești ani. 

d) Volumul VII va cuprinde luptete parlamentare și estraparlamen- 
tare dintre anii 1881 și 1892; iar 


131 


e) Volumul VIII procesul „Replicei“ şi al „Memorandului“, — des- 
crise pe basa datelor autentice. 

Pentru a. face posibilă tipărirea acestei voluminoase lucrări, D. 
Păcăţian și deschide abonament pentru primele doue volume, cari vor 
apăre în decursal anului acestuia, cu prețul de 20 coroane amândouă, 
(prețul de boltă va fi mai mare). i 


Abonamente sunt a se trimite autorului la Sibiiu (Nagyszeben). 


Din literatura străină. 


Cronica de Eisenstadt despre rescoala lui Horia. În Nr. i al 
revistei noastre „Transilvania“ din 1900 am publicat după „Budapester 
Tagblatt“ un extras mai lung din cronica privitoare la rescoala lui Horia, 
descoperită de Dr. Ludovic Merényi în archiva familiei princiare Esterházy 
din Eisenstadt (Kismârton, cott. Şopronului). Această interesantă cronică 
contimporană, datorită lui Ludovic Siess, actuar pe lângă archivarul-şef 
de pe atunci al familiei princiare Esterházy, anume Michael Schenk, o 
găsim acum publicată întreagă de Dr. Merényi în Történelmi Tár, publi- 
cațiune periodică, editată de Academia maghiară și de societatea istorică 
maghiară (fasc. I. 1901), sub titlul: „A Hora vilåg kismártoni kronikája“. 
Cronica întreagă se întinde pe 40 pag. 8° împreună cu scurta întroducere 
a lui Dr. Merényi. : 

Date privitoare la interpretarea cuvêntului «vlach». Sub acest 
titlu, Lehoczky Tivadar, mânecând dela disertația lui Thalloczy L., ţinută 
la Academia maghiară în Novembre 1900 asupra chestiunii vlachilor, 
se ocupă și el în fasc. 3 al publicațiunii „Ethnographia“, organul So- 
cietății etnografice maghiare, cu cuvântul „vlach“, pe care îl găsesce și 
la Slovacii din nordul Ungariei și mai ales la cei din comitatul Liptau, 
unde ciobanii nu se numesc de popor altcum decât „valachi-i, ceea-ce do- 
vedesce cu citate din poesia poporală slovacă, şi ajunge la următoarea, 
conclusiune: „Astfel cuvântul „valach“ la Slovacii nostri de fapt nu 
înseamnă naționalitate, un Italian sau Român (Valach), ci ocupaţiune, și 
s'a folosit și se folosesce și adi exclusiv pentru a exprima oieritul, pă- 
storitul oilor. Dar când, în ce mod şi cu ce ocasiune a întrat această, 
expresiune în graiul poporului, nu se scie, e însă o chestiune interesantă, 
a cărei deslegare cu drept cuvânt poate forma problema, sciinței“. 

: 


„Noua Revistă Română“ ia inițiativa unui apel cătră public în 
următorul scop: f 

Există la noi, mai des poate ca la alte neamuri, destui scriitori de 
talent, condamnați a rămâns în umbră din causa grelelor relațiuni în 
cari trăesc, Acești scriitori își văd cu amărăciune munca lor întreruptă 


y 


132 


şi distrusă după voia întîmplării; împrejurările îi opresc de a se forma 
pe deplin, de a publica volume pentru a-și disputa premiile Academiei; 
iar vocaţiunea îi îndeamnă să meargă tot înainte. Adevărate victime ale 
culturei şi ale idealului, aceşti scriitori așteaptă, și merită să fie încuragiați. 

„Un an de linişte, dacă aș ave numai“, îşi zice fie-care dintre dinşii, 
„aş reuși să-mi adun gândurile, aş şti în cotro merg,..* — Un an de linişte, 
din nenorocire, e greu să se asigure tuturor, dar unuia singur, celui mai 
talentat, aceasta e cu putință, aceasta se poate încerca... De aceea facem 
un apel călduros la publicul român, ca genorositatea lui, dacă mai există, — 
să ne înlesnească adunarea sumei necesare, pentru a asigura unuia dintre 
aceşti scriitori, liberarea de sub jugul grijilor materiale pe timp de un 
au; şi fixăm această sumă la 3,000 lei. 

Numele donatorilor vor fi publicate în irantea „Nouei Reviste Ro- 
mâne“; iar banii primiți pe adresa administrațiunii revistei: Bucureşti, 
pasagiul Român 2U, vor fi depuși la „Banca de Scout“ până la 1 Oc- 
tobre viitor, când urmează să se înmâneze celui în drept. 

Alegerea scriitorului beneficiar se va face în următoarele condițiuni. 

Cu începere dela 1 {unie pănă la 1 Septembre anul curent, coloa- 
nele „Nouei Reviste Române“ rămân deschise concurenţilor. Aceştia, — 
înțelegem pe cei indicaţi mai sus: scriitori în primă vara talentului, — 
vor trimite revistei spre publicare o poesie, sau nuvelă, o schiţă de ro- 
man, sau teatru, etc., o lucrare în stirșit, pe care ei o cred că anunţă 
mai neîndoelnic vocațiunea lor literară; şi pentru a le procura un relief 
mai pronunțat, ei vor însoți totdeodată fie-care din aceste lucrări cu o 
scurtă caracterisare a momentului în care a fost produsă, din care ceti- 
torul să poată întreved6 pe cât posibil firea și telul de viață a perso- 
nalităţii autorului. 

Subiectul şi genul literar rămân pe deplin la voia scriitorului; re- 
dacţia, îşi reservă numai dreptul de a împedica publicarea lucrărilor prea 
mediocre, care ar put6 indirect intuneca şi pe cele bune, 

Judecătorii în acest concurs sânt înșiși cetitorii revistei. Pătura so- 
cială din care sânt recrutaţi aceştia, înspiră o garanție suficientă că gustul 
şi nepărtinirea vor fi singurele criterii după care se va decide succesul. 

Un buletin special va însoți exemplarele revistei cu începere dela 
1 lunie viitor şi pe un asemenea buletin cetitorii vor avé să-și înscrie 
opinia lor. 

Dee Dumneqeu, ca aceste rânduri să întilnească destui cetitori şi 
nu numai din acei cu sufletul obosit de calcularea reducerilor bugetare, 
ci şi din acei înviorați de aerul cald al qilelelor de Mai: cugete gene- 
roase care să întrevadă în podoaba ce şi-o dă natura în fie-care primă- 
vară un simbol al vieții popoarelor... 

Un popor nu e destul să trăiască, ci el trebue să trăiască cu demnitate! 


10 Maiu 1901, C. Rădulescu-Motru. 


Transilvania, Partea oficială. 4i 


Nr. 375—1901. 
Proces verbal 


din 6 Iunie 1901. Şedinţa ordinară a comitetului central 
al Asociaţiunii. 
Preşedinte: Dr. Ilarion Puşcariu. — Notar: Dr. Iie Beu. — Membrii 
presenţi: Zaharia Boiu, I. Oreţu, Dr. Corn. Diaconovich, Ioan Papiu, 
Joan Popovici, Nicolau Togan şi Iosif Si. Ruluţu, 


96. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de adi 
Se încredinţează domnii: loan Creţu, loan Papiu şi Ni- 
colau Togan. 


97. (846—1901). Se anunţă decedarea membrului fundator Dr. Eu- 
geniu de Mocesonyi. 
Regretului său pentru această pierdere comitetul central 
dă expresiune prin ridicare și la protocol; totodată se decide 
a se exprima condolență familiei decedatului, 


98. (867—1901). Secretarul I raportează, că pe basa conclusului 
Nr. 120 din 5 lalie 1900 a dispus tipărirea broșurei Nr. 2 din „Biblioteca 
poporală a Asociaţiunii“, care cuprinde partea a doua a „Povestirilor din 
viața ţăranilor români de I. Pop Reteganul, premiate de Asogiaţiune. 
Broşura are o extensiune de 4 coale şi s'a tipărit în 2000 exemplare. 
Propune deci, ca în sensul concursului publicat în 2 Novembre 1899 
sub Nr. 940 să se licuideze autorului premiul de câte 30 cor. per coală. 
De oare-ce dl Dr. Victor Onișor 'şi-a retras scrierea, premiată de 
Asociaţiune în mod condiționat, şi astfel nu dispune de material pentru 
continuarea „Bibliotecei poporale“, cere disposiţiunile comitetului. 
Se ia act. 
Oficiul de cassă se îndrumă a plăti dlui I. Pop Reteganul 
premiul de K 120.— în contul „fondului George Barițiu“. 
Totodată se va recerca secţiunea literară, ca în sensul 
Ş-ului 11 (e) al „Regulamentului pentru secțiunile sciinţifice- 
literare“ să îngrijească de materialul trebuincios pentru conti- 
nuarea „Bibliotecei poporale“. 
Manuseriptul dlui Dr. Victor Onișor se restitue. 


99. (368—1901). În vederea importanţei industriilor de artă pentru 
inaintarea bunăstării poporului nostru, precum și a inclinațiunii şi talen- 
tului acestuia pentru asemenea deprinderi, 

Cassarul Asociațiunii se îndrumă a provede în proiectul 
de budget pe 1902 un stipendiu pentru industrie de artă. 

100. (341—1901). Dl Dr. K. Reifenkugel reclamă cu data 25 Maiu 
a. c. în calitate de bibliotecar „Transilvania“ din 1877, 1887 şi din anii 
următori pentru biblioteca universităţii din Cernăuţi. 

5 


Transilvania. Partea oficială, 


B- 


Bibliotecarul se autorisează a trimite, pe cât se află dis- 
ponibili, anii reclamați din „Transilvania“. 

101. (361—1901). Dl Dr. Zosim Ghirtop, advocat în Câmpeni, trans- 
pune cu data 4 Iunie a. c. contractul încheiat între D-Sa ca representant 
al Asociaţiunii și dl Mihail Gomboș ca representant al parochiei gr.-or. 
din Vidra-de-sus relativ la vândarea realităţilor remase dela Ioan Iancu. 
Contractul a fost modificat în sensul conclusului Nr. 92 din 22 Maiu a. c. 


Contractul modificat se provede cu clausula de aprobare. 


102. (887—1901). Direoțiunea scoalei civile de fete înaintează cu 
data 24 Maiu a. c. procesul verbal al conferenţei corpului didactic din 17 
Maiu a. c. În această conferență s'au pertraotat afaceri curente și s'a 
decis, ca examenele anuale să se ţină în 24, 25 şi 26, iar încheiarea so- 
lemnă a anului scolar în 27 Iunie a. c., statorindu-se totodată un pro- 
gram special. 

Procesul verbal se ia spre scire; terminul și programul 
examenelor anuale pentru anul școlar 1900—1901 se aprobă. 

Ca representant al comitetului central la aceste examene 
se exmite dl Parteniu Cosma. 


103. (286—1901). Direcțiunea despărțementului „Bistriţa“ înaintează 
cu data 30 Aprilie a. c. procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 
30 Aprilie a. c. În această ședintă secretarul a raportat, că dintre de- 
legaţii încredințaţi ca organisarea de agenturi comunale au răspuns: 
1. dl Simeon Tanco din Monor înaintând protocolul redactat în şedinţa 
de constituire, în care sau înscris 19 membri ajutători; şi 2. dl loan 
Baciu din Şoimuş înaintând o consemnare, din care se vede, că sau 
înscris ca membri pe viață „Şoimuşana“, institut de credit, cu obliga- 
mentul a solvi taxa în patru rate anuale de câte K 50— şi dl loan 
Baciu, preot, solvind taxa prin 4 acţii „Șoimușana“ în valoare nominală 
de câte K 50:—, membru ordinar dl Pompeiu Baciu şi 7 membri ajută- 
tori. S'a decis apoi, ca adunarea cercuală din est-an să se ţină în Borgo- 
Prund la 3 Iunie a. ce. 

Spre scire, luându-se act de înscrierea de membri pe viață 

„Şoimuşanei“ şi a dlui I. Baciu, având a se provede cu di- 

ploma prescrisă după achitarea taxei, tot; astfel şi de înscrierea 
de membru ordinar a dlui Pompeiu Baciu. 


104. (287—1901). Direcțiunea despărțementului „Cohalm“ înaintează, 
cu data 30 Aprile a. c. procesul verbal al comitetului cercual din 15 Martie 
a. c. În această şedinţă s'au pertractat afaceri, ce nu reclamă disposiții 
din partea comitetului central, şi s'a decis, ca din restul de cassă în 
suma de K 41:83 să se rețină K 1:83 pentru acoperirea speselor de birou, 
apoi să se dee — în conformitate cu un conclus al adunării cercuale 
din anul trecut — un stipendiu de K 20:— la un învățăcel de meserie 
şi cu K 20:— să se procure cărți pe sama bibliotecei despărțământului, 


Transilvania. Partea oficială. 43 


în fine ca să fie rugat comitetul central a dona cărți disponibile pe sama 
bibliotecei despărțământului. 
Procesul verbal se ia spre scire cu aprobarea concluselor. 
Pe sama bibliotecei despărțământului se donează câte 1 ex. 
din cărţile disponibile. 


105. (291—1901). Direoţiunea despărțemântului „Orăștie“ înaintează, 
cu data 4 Maiu a. c. procesul verbal al adunării cercuale, ce sa ținut la 
8 Novembre a. tr. în comuna Romoșel. În această adunare: 

1. s'au presentat și luat spre scire raportul anual al comitetului 
cercual și încheierea socotelilor anuale; 

2. dl Adam Basarabă, învățător, a disertat „Despre credinţele de- 
şerte şi urmările lor stricăcioase“; 

3. s'au împărțit poporului cărți de cuprins instructiv. 

4. sau înscris: a) membru pe viață Comuna politică Romoșel, sol- 
vind K 200'—, b) membri ordinari dnii Avram Dubleş, Nicolau Roman, 
Petru Truca, Avram Nasta, Avram Dubleș sen., Petru Crăciunescu, Petru 
Stefanescu, Adam Basarabă şi Nicolau Mihailă, solvind fiecare câte K. 10:—; 

5. s'a încassat suma de K 46472, din care s'au reținut K 53:— pentru 
trebuinţele despărțământului ; 

6. delegaţi pentru adunarea generală au fost aleși dnii Vasile Domșa 
şi Laurian Bercian; 

7. Va decis a se crea doauă premii, unul pentru lucruri de mână 
femeească şi altul pentru pomologie; 

8. cu compunerea proiectului de budget pe 1901 s'a încredinţat 
comitetul cercual. 

Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse se 
aproabă. Comuna politică Romoşel se declară membru pe viață 
al Asociaţiunii, provădându-se cu diploma preserisă, iar dnii. 
amintiți sub p. 4 lit. b) membri ordinari ai Asociaţiunii. 

106. (292—1901). Direoţiunea despărțementului „Seliște“ înaintează 
procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 24 Aprilie a. c. În această 
şedinţă s'au pertractat; numai afaceri curente, 

Spre scire. 

107. (807—1901). Direoțiunea despărțementului „Bocșa“ înaintează, 
cu data 13 Maiu a. c. procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 11 
Maiu a. c. În această ședință s'a raportat despre starea cassel; s'a decis 
ca din saldul cassei per K 87:49 pentru K 20:— să se procure cărți pe 
sama bibliotecelor agenturilor din Rafna și Bocşa-română și a bibliote- 
celor scolare din Fizeş, Valeapai și Barbos; în fine s'a hotărît, ca adu- 
narea cercuală din est-an să se ţină în Reciţa-română la 30 Iunie a. c. 

Spre scire cu aprobarea coneluselor. 


108. (822—1901). Direoţiunea despărțementului „Lipova“ înaintează 


cu data 18 Maiu a. c. procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 2 
DE 


44 Transilvania. Partea oficială. 


Maiu a. c. În această şedinţă: 1. s'a constituit comitetul alegându-se 
vice-president dl V. Beleş, notar dl I. Lucaciu și cassier dl Aurel Savici ; 
2. s'a decis a se ruga comitetul central, ca să renunţe a ţin adunarea 
generală proximă în Lipova pănă la alte timpuri mai oportune. 
Procesul verbal se ia spre scire. Constituirea comitetului 
cercual se aproabă. Rugarea de sub 2. s'a resolvat prin con- 
clusul Nr. 88 din 22 Maiu a. c. 


109. (338—1901). Direoţiunea despărțemântului „Sătmar“ înaintează 
cu data 94 Maiu a. c. procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 16 
Maiu a. c. În această ședință s'a decis, ca să fie rugat comitetul central: 
a comunica resultatul remonstraţiunii făcute la ministrul afacerilor interne 
în causa opririi adunării cercuale din 1900 şi a asemna pe sama despăr- 
țământului 20%, după taxele trimise întregi la cassa centrală; apoi s'a 
hotărît, ca adunarea cercuală să se ţină în comuna Meziaș sau Domahida ; 
în fine sa exprimat mulțămită directorului cercual pentru mai multe cărți 
ce a dăruit pe sama bibliotecelor despărțământului. 

Procesul verbal se ia spre scire cu observarea, că în 
causa opririi adunării cercuale din anul trecut s'a scris din nou 
la minister, Se asemnează pe sama despărțământului K 192:— 

sau 20%, după taxele a 6 membri ordinari. 


110. (845—1901). Direoțiunea despărțemântului „Orade* înaintează 
cu data 27 Maiu a. c. procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 2 
Maiu a. c. În această ședință s'au pertractat afaceri curente şi s'a decis, 
ca adunarea cercuală din est-an să se ţină în 15 August în o comună, 
ce se va designa mai târdiu. 


Spre scire. 


111. (355—1901). Direcţiunea despărțementului „Dej“ prin scrisoarea 
sa ddto 29 Maiu a. c. rectifică lista membrilor și raportează despre lu- 
crările săvârșite în 1901. In legătură presentează un proces verbal încheiat 
întră dnii Mateiu Pop şi Dr. loan Cherecheş, delegaţi ai comitetului cer- 
cual, şi dl Florian Hatos, fost cassier al despărțământului, relativ la so- 
cotelile despărțământului pe anii 1891—1900. Se constată, că întrate au 
fost fl. 31526 (în realitate fl. 33126, fiind întrodusă o donaţiune a „So- 
meșanei“ de fl. 80:— numai cu fl. 64:—) şi eșite fi. 411:07, din care însă 
subtrăgendu-se suma de fi. 131:50 (recte fl. 147:50), afirmative destinate 
pentru biblioteca despărțământului, ar resulta suma de fl. 35:69 (recte 
|. 51:69), pe care ar ave să o restitue fostul cassier. 

Comitetul cercual cere a fi plenipotenţiat, ca să încasseze suma de 
fl. 147-50 şi interesele, în total suma de fl. 161:16, dela fostul cassier fie 
şi pe calea procesului, de oare-ce acesta nu a avut autorisare a spesa 
din banii meniți pentru bibliotecă, în urmare o parte a speselor arătate 
probabil s'au achitat din alte parale disponibile, pe cari însă nu le poate 
constata din lipsa datelor. 


Transilvania. Partea oficială. 45 


De scrisoarea amintită se ia act. 

Neavând documente, pe basa cărora s'ar pute intenta un 
proces cu resultat sigur, și pentru a nu expune Asociaţiunea 
la spese zădarnice, cererea comitetului cercual relativ la îm- 
procesuarea, fostului cassier Fl. Hatos nu se poate încuviinţa. 
Dl FI, Hatos va avé însă să restitue nu suma de fl. 35:69, ci 
suma de fl. 51:69, care se va întrebuința pentru scopurile bi- 
bliotecei despărțământului. 


112. (356—1901). Direoțiunea despărțementului „Ludos“. înaintează 
procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 17 Maiu a. c. În această 
şedinţă s'au pertractat, afaceri curente. 

Spre scire. 

113. (852—1901). Direcţiunea despărțementului „Năseud“ înaintează 
cu data 30 Maiu a. c. raportul anual pe 1900, precum și despre cele doue 
biblioteci ale despărțământului. 

Spre scire. 


114. (328—1901). Sa înscris membru ordinar „Unirea“, societatea 
Românilor din Draos. 
Societatea „Unirea“ se declară membru ordinar al Aso- 
ciațiunii. 
115. (874—1901). Dl Dr. Ilarion Pușcariu, vicepresidentul Asocia- 
țiunii, anunță, că se va depărta din Sibiiu pe câtva timp, și roagă 
comitetul central, ca să iee disposiţii pentru conducerea afacerilor în 


acest timp. i : 
Cu conducerea afacerilor pe timpul absentării din Sibiiu 


= a dlui vicepresident se încredințează dl Iosif St. Șuluţu. 
D. u. s. 
Dr. Ilarion Puşcariu m. p., vice-preşed. Dr. Beu m. p., secretar Il. — 
S'a verificat. Sibiiu în 10 Iuniu 1901. I. Papiu m. p., Nic. Togan m. p., 
loan Creţu m. p. 


Nr. 461—1901. 
PROCES VERBAL 
luat în II-a şedinţă a secțiunii literare a Asociațiunii pentru literatura 
română şi cultura poporului român ținută la 5/78 /unie 1901 în Brașov, fiind 
de față membrii: A. Bårsean, V. Oniţiu şi Dr. Ios. Blaga. 


Referentul Dr. I. Blaga, presentează hârtia diui prim-secretar al 
Asociațiunii, dto 15/VI n. Nr. 366 prin care se cere, ca secțiunea literară, 
în sensul Regulamentului, să facă pănă la 17/30 Iunie a. c. o apreciare 
critică asupra lucrărilor literare din anul trecut, atât a celor de sine stă- 
tătoare, cât şi asupra scrierilor mai remarcabile publicate în organele 
presei noastre periodice, trimițând pentru acest scop din cărţile tipărite 


. 


46 Transilvania. Partea oficială. 


în anul trecut 19 esemplare, eară pentru celelalte avisându-ne a le îm- 
prumuta dela vre-o librărie. 
Secţiunea ia în aceasta chestiune următoarea hotărire: 

Secţiunea se vede în imposibilitate a corespunde învitării 
dlui prim-secretar şi e silită a retrimite cărțile primite, cu 
rugarea, ca raportul obicinuit să-l facă dl secretariu al Aso- 
ciațiunii. 

Secţiunea își motivează decisiunea sa cu următoarele con- 
siderante. 

1. Secțiunea literară se esprimase în chestiunea aceasta 
deja în I-a sa şedinţă din 17/30 Ianuarie a. c. sub Nr. II, lit. 
g) arătându-şi convingerea sa întemeiată, că nu e bine, ca 
peste tot secțiunile să se erijeze în censori oficiali pentru pro- 
ductele literare, ce se publică, — ceea-ce altcum nici nu se 
mai practică nicăiri —, căci în urma acestei proceduri s'ar 
provoca consequențe, de cari ar trebui ferite secțiunile. 

2. Afară de aceasta pentru acum s'au și trimis secțiunii 
prea târdiu cărțile — sosite numai în 4/17 a curentei —, așa 
că în 13 qile, cât mai sunt pănă la terminul prescris pentru 
presentarea raportului, nici ceti nu s'ar puté acele cărți, ne- 
cum studia și censura, mai ales, că membrii secțiunii, în 
calitatea lor de profesori, au tocmai acum, la sfârșitul anului 
şcolar, mai multă ocupațiune, — eară celelalte cărţi, cari din 
causă că nu se află în biblioteca Asociaţiunii, nu s'au trimis, 
nu se pot procura în timpul scurt ce mai este pănă la termin. 

D. u. s. 
A. Bârsean, m. p., V. Onifiu, m. p. şi Dr. Ios. Blaga, m. p. 
Pentru conformitate cu originalul Dr. Ios. Blaga, refer. secț. lit. 


Ad Nr. 461—1901. 
PROCES VERBAL 
luat în ședința a IV. a secțiunii literare a Asociațiunii pentru literatura 
română și cultura poporului român ținută în Braşov la 20 lunie v. (8 lulie) 
71901 fiind de faţă membrii A. Bârsean, V. Oniţiu şi Dr. I. Blaga. 

1. Membrul A. Bârsean cetesce studiul sen, scris la însărcinarea 
secțiunii, asupra subiectelor potrivite a fi prelucrate pentru biblioteca 
poporală a Asociaţiunii și asupra modului de a se esecuta hotărîrea re- 
feritoare la crearea acestei biblioteci. 

Secțiunea primesce toate vederile și propunerile colegu- 
lui Bârsean şi decide a substerne elaboratul Onoratului co- 
mitet central spre ulterioară competentă disposiţiune. 

2. Secţiunea discută asupra chestiunii de a se îndruma activitatea 
secțiunilor pe o astfel de cale, ca să nu se facă atâtea spese de călăto- 
rie în sarcina budgetului Asociațiunii. | 


Transilvania. Partea oficială, 47 


Secțiunea convine în următoarea părere : 

Secţiunile să se întrunească numai în o ședință la an, 
şedinţa plenară dela Rusalii. 

La ședința publică, care, conform regulamentului ar fi 
a se ţin6 la adunarea generală a Asociaţiunii, să ia parte nu- 
mai acei membrii, cari și alteum ar voia lua parte la adunarea 
generală, fără a pretinde diurne şi spese de călătorie. 

Tot cu ocasiunea întrunirii membrilor în Sibiiu, la ședința 
plenară, să ţină şi secțiunile o ședință aci, 

Şi pentru ca membrii secțiunilor singuratice să se poată 
însă întruni mai ușor și fără spese şi în alte şedinţe, pe viitor, 
reședințele secțiunilor să se aleagă astfel, ca în aceeași loca- 
litate să fie cel puţin doi membri, cari să poată iniția și 
conduce agendele secțiunii. Încolo membrii să se înțeleagă 
pe cale de corespondență postală. 

La ocuparea locurilor vacante să se țină cont de această 
cerință. 

D. u. s. 

A. Bârsean m. p. V. Onițiu m. p. Dr. I Blaga m. p., notar, 
Pentru conformitate cu originalul 


Dr. Iosif Blaga m. p., referentul secțiunii lit. 


DIN SINUL ASOCIAȚIUNII. 


Din despărțăminte. 

Desp. „Năseud“. Asupra activității din an. tr. (1900) a desp. „Nă- 
săud“, direcțiunea desp. a înaintat următorul raport: 

Comitetul desp. a ţinut în decursul an. două şedinţe, în cari s'au 
resolvit afaceri curente. Adunarea cerc. s'a ţinut la 22 Iul. în comuna 
Mititeiu, fiind de față un număros public — inteliginţă şi popor. Cu 
această ocasiune între poporenii adunaţi sau distribuit gratuit cărţi po- 
porale instructive în valoare de circa 30 cor. 

Pe teritorul desp. „Năsăud“ Asociaţiunea a avut în an. tr. 72 mem- 
bri, și adecă: 11 fundatori, 21 pe viaţă, 24 ordinari şi 16 ajutători. 
Dintre membri vechi a reposat în decursul an. membrul pe viaţă Oc- 
tavian Barițiu, fost profesor la gimnasiul sup. din Năsăud. Privitor la 
cele doue bibliotece poporale ambulante ale desp. comunicăm următoarele 
date: Biblioteca Nr. I a fost înființată în 1899 și la finea an. 1900 se afla 
în agentura Rebrișoara. Ea constă din 82 opere (poesii poporale 4, po- 
veşti şi snoave 11, cărţi poporane 14, literatură frumoasă 33, istorie şi 
geografie 6, literatură economică 11, medicină și igienă 3) în valoare 
totală de K 122:80. Biblioteca Nr. lI a fost înființată deasemenea în 1899 
și la finea an. 1900 se afla în agentura Salva. Ea constă tot din 82 


48 Transilvania. Partea oficială. 


opere (poesii popor. 9, povești şi snoave 11, cărți poporane 14, literatură 
frumoasă 23, istorie şi geografie 8, sciințe naturale 1, literatură econo- 


mică 5, medicină 1) în valoare totală de K 107:92. 
$ 


Desp. „Dej“ s'a, reorganisat în vara trecută (1900) conform nouei 
arondări a despărțěmintelor. Activitatea direcțiunei și comitetului cer- 
cual s'a restrîns mai ales pentru a delătura greutățile începutului în 
privința înființării de agenturi și bibliotece poporale. Desp. are de present 
2 membri pe viață și 19 ordinari. Sperăm, că acest desp. sub desinte- 
resata conducere a comitetului cercual în frunte cu dl Dr. Zeodor Mihali 
în cel mai apropiat viitor va desvolta o activitate rodnică în interesul 
Asociaţiunii și culturei poporului. 


Desp. „Orăștie“. Comitetul cercual pe un nou period de 3 ani a fost 
ales în adunarea desp. ținută la 15 Octobre 1899. Director: Vasilie Domșa, 
protopop, membrii aleși dnii Dr. Romul Dobo de Rusca (cassar), Aurel 
P. Barcian, Petru Belei, (controlor) şi Laurian Bercian, (secretar), iar 
membrii naturali sunt: 6 membri fundatori și 6 membri pe viață. În de- 
cursul anului 1900, comitetul a ţinut 3 ședințe şi a resolvit toate agen- 
dele curente; din banii meniţi spre acest scop în anii trecuţi a solvit 
ultimele stipendii la 2 învățăcei de meserii, cari au terminat în acest an. 
La adunarea cerc. din 1900, comitetul a învitat de timpuriu toate agen- 
turile din despărțământ să-și trimită câte 2 delegaţi şi le-a transpus liste 
de colectare. 

Reasumând colectele de tot soiul, ce desp. „Orăștie“ a adunat dela 
data înființării sale în 1890, pănă în 1900, adecă în decurs de 10 ani, 
acele se ridică la suma de K 4131:82. Din această sumă s'au transpus 
cassei centrale K 3085, iar ca stipendii învățăceilor de meserii, ca premii 
pentru promovarea pomăritului și legumăritului cum şi a industriei de 
casă K 1040. Reducându-se venitele desp., pe viitor nu se vor mai pute 
da stipendii învățăceilor de meserii. Pentru promovarea economiei în 
aceste părţi va lucra reuniunea economică din Orăştie. 

Comitetul va stărui în viitor cu deosebire pentru înființarea biblio- 
tecelor poporale ambulante. Că resultatele activităţii comitetului cercual 
nu sunt mai însemnate vina o poartă persoanele din fruntea agenturilor 
comunale, din cari cele mai multe au dovedit o nepăsare vrednică de 
condamnat. Agenturile, unde s'au ţinut pănă acum adunările cercuale 
fac excepţiune: ele au dovedit interes fată de Asociaţiune, 

Adunarea cercuală pe anul trecut s'a ținut la 8 Novembre 1900. 
Cu aceea ocasiune s'au înscris membri noui: 1 pe viață și 8 ordinari. 
Numărul membrilor Asociațiunei din acest desp. este: 6 fundatori, 6 pe 
viață şi 21 ordinari. Dela cei ajutători s'au încassat K 13472. S'au încassat 
în total K 460472, din cari K 41172 au fost transpuse cassei centrale a 
Asoc., iar K 53:— au fost reținute pentru trebuințele despărțământului. 


Redactor; Dr. C. Diaconovich. Tiparul tipografiei archidiecesane,