Transilvania_1902_033_001

-LOQ 
S t Sire G 


TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIAŢIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN, 


Draeoroa: Dr. C. DIACONOVICH. 


Anul al ZII ZI III-lea 


1902. 


Editura Asociatiunii. 


— GB 


SIBIIU, 1902. 


TIPARIUL TIPOGRAFIEI ARCHIDIECESANE. 


Sumarul Transilvaniei. 


|. Istorie. 


Asociaţiunea pentru cultura popo- 
rului român din Maramurăş, de 
Tit Bud 

Învăţătorii dela şcoala normală si 
institutul militar din Năsăud, de 
Virgil Șotropa 

istoria gcoalelor Năsăudene, de Virgil 
Sotropa 

Instruct. pentru centurioni (cápitani) 

La chestiunea statisticei Românilor 
din Transilvania în 1762, de Dr. 
Ilarion Puseariu 

O carte de privilegii pentru preoţii 
dela biserica sf. Nicolae din Scheii 
Braşovului, de A. Lăpădatu 

Radul cel îrumos (lunie 1462 — Ia- 
nuarie 1414), de Alexandru Lăpădatu 

Recensementul poporatiunii din re- 
gatul Ungariei la îinea an. 1900 
de (nt). 

Statistica Românilor din Transilvania 
în anul 1762, de Dr. Il. Puşcariu 

Statistica Românilor din Transilvania 
în anul 1762, de Dr. August. Bunea 


II. Literatură si sciintá. 


Ajutorul prim în casuri de nenorociri 
gi boale repentine, de Dr. Iulian 
Chitul, recensiune de Sim. Stoiea 

Dela Academia Română (sesiunea ge- 
neralá din a. c.) 

Despre cărţile funduare $i intabulári, 
de Dr. Valeriu Moldovan,. recen- 
siune de losif Sterea Sulutu 

Din pragul comunităţii româno-slave, 
de losif Popoviciu 

Enciclopedia Română, anunţul apari- 
tiunii vol. ilI. fase. XXV, de Dr. C. 
Diaconovich 

— vol. IIi. fase, XXVIII 


Episcopii Petru Paul Aron gi Dionisiu 


Novacoviciu, de Dr. Aug. Bunea,. 


dare de seamá de (nt). 
Expositia industrială din Sibiiu, de 8S. 


Pag. 


159 


104 
60 
242 


130 


133 


13 


101 
40 


- 96 


173 


118 


163 
183 


Instrumentele de scriere gi de cultură 
la Grecii şi la Romanii vechi, de 
Dr. At. Marienescu 

Ionel, Edueatiunea unui bun copil, de 
V. Gr. Borgovan, dare de seamă 
de Grig. Pletosu 

Pământul din punct de vedere higi- 

enic, disertatiune de S. Stoica 

Psichologia vointii. — Teoria Deter- 
minismului ete., de Dr. Iosif Blaga 

Repertoriu bibliografic al produetiunii 
literare române din teará pe an. 1901 

Telegrafia fără sirme, de G. Todică 

Teologia pastoralá, de Dr. Isidor Mareu, 
dare de seamá de (nt). 

Vechile episcopii românesci a Vadului, 

Geoagiului, Silvasului si Belgradului, 
de Dr. Augustin Bunea 

Uniiicarea ortogr. si.limbii literare 
Cu această cheiiune sau ocupat: 

— I. „Epoca“ din Bucuresei la 7/20 
Martie a. c. 

— JI. Acelaşi diar la 31 Martie. 

—- lII. Revista „Sămănătorul“ din Bu- 
curesci. 

— IV. „Gazeta Transilvaniei“ din 24 
Aprilie a. c. 

— V. „Conservatorul“ din Bucuresci. 

— VI. „Gazeta Transilvaniei“ Nr. 85 
din 27 Aprile a. c. iul 

— VII. „Drapelul“ din Lugoş in Nr. 74 
gi 75 din a. c. 


— VIII. „Tribuna“ din Sibiiu Nr. 125. 


— IX. „Gaz. Trans." Nr. 181— 185 a. c. 

-— X. „Gaz. Trans." Nr. 166—169 a. c. 

— XI. „Tribuna“ in Nr. 158 a. €. 

— XII. Tot acolo in Nr. 207 a. c. 

— XIII. „Rev.. Ilustrată“ din Bistriţa 
in Nr. 12,a. c. 


ili. Bibliografie. 
Analise psichologice, de Dr. Ios. Blaga 
Anuarul V al Societăţii pentru crea- 
rea unui fond de teatru român 
pe 1901—1902 
Cantată, de Andreiu Bărseanu 
Catechism, de Dr. P. Burbu 
Curenţii gi razele electrice, de A. 
Ciortea 


Pag. 


Curs practic de economie, de loan 
Georgescu 
Curs sistematic de gramatica limbii 
române, de N. Pilta 

Drepturile şi datoriile învăţătorilor 
(învăţătoarelor) români, de Dr. 
Mihaiu Szabó 

Elemente de musica vocală pentru 
şeoala poporalá, de N. Stoicovieiu 

Geografia, comitatului Bragov, de loan 
Dariu 

Geografia pentru el. I. gimnasială gi 
reală, de Dr. Ambrosiu Chetianu 

Geografía pentru cl. II gimn. gi reală, 
de Dr. Ambrosiu Chetianu 

Istoria naturală şi museul dela școa- 
lele din Blaj, de Dr. Ambrosiu 
Chetianu 


Pag. 
148 


10 


141 
177 
148 
177 


iri 


177 


Iisus Christos cu cuvintele sl. scrip- 
turi, de Dr. Petru Barbu 

Nume de familie la Românii din Un- 
garia, de Alexiu Vicin 

Teoria asigurărilor asupra vieții de I. 
Lăpădatu 


IV. Din sinul Asociaţiunii. 


Adunarea generală din Oraviţa, 

Discurs de deschidere, rostit de presi- 
dentul Asociaţiunii DI Alexandru 
Moesonyi la adunarea generală din 
Oraviţa 

Dr. George Vuia, disertatiune ţinută in 
adunarea generală din Oraviţa, de 
Vasilie Goldis 

Sectiunile sciintifice-literare, extras 
din raportul prim-seeret. Asociat. 


Pag. 
177. 
177 


177 


1" 


149 


TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIATIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA 
POPORULUI ROMÂN. 


Nr. |. Sibiiu, 28 Februarie 1902. Anul XXXIII. 


DIN PRAGUL COMUNITĂȚII ROMÂNO-SLAVE 


de fosif Popovici. 
I. 


Sunt mai multe motive, cari mé îndrumă să scriu aceste sire. La tot 
casul însă mé feresc de puterile sovinismului, fie măcar latinist, cum sa 
adeverit la dl Dr. Magdu in broşurica sa asupra „Originii cuvântului valach“. 
Publicaţiunile filologice în România mare, dacă se fac, sunt mai mult — 
afară de puţinele escepţiuni — numai nisce apariţii ale ambitiunei diletante 
doritoare de laurii autorului aplaudat. Puţinii filologi români dacă le şi pri- 
vesc eu un suris ueréutácios, totuşi sunt siliţi, în calitatea lor de păzitori ai 
adevărurilor istorice, să protesteze contra unor mistificaţiuni de felul celor 
pomenite mai sus. Gloria străbună e mai mult pângărită decât cinstită de 
atacurile autoromaniei lor. A trece în revistă numele ambiţioşilor din 
vremea din urmă n'are mult pret pentru evoluţia socială şi culturală a po- 
porului român. 

Dispositiile vieţii politice române n'au dreptul să conducă pe pretinşii 
deslegători ai chestiunilor istorice şi filologice. E o amintire de o valoare 
nespus de mare pentru mine faptul când dl Haşdeu a ţinut cele două con- 
ferente de astă primăvară asupra relatiunilor noastre cu vecinii. Aceste 
relatiuni, cari s'au petrecut în viaţa noastră istorică într'o măsură mai mare 
decât adi, nu se pot acoperi de dragostea sau de ura cercetătorului. Si 
chiar tocmai faptul acesta mě face să arunc o mică privire asupra vieţii 
noastre din trecut şi să scormolese din cenuşa inconscientului nisce schintei, 
cari arată umbrele Românilor de demult pe locurile, unde lacrămile noastre 
scaldă duioşia amintirii lor. Sá ne cunoascem nu-i de ajuns să ne scim 
numai istoria, ei trebue să aprofundăm si viaţa pe care am trăit-o cu ve- 
cinii nostri. Dispreţul faţă de vorbele din vecini n'are nici o basă logică. 
Să imprumutàm dela francezi ce nu-i de lipsă, e şi mai puţin corect. 

Dar să 'nvirtim ealeidoscopul trecutului şi să vedem adevărul in lu- 
mina lui curată! Toată ţinta lucrării mele e a arăta, că vorbele cele multe 
pe care le am imprumutat dela Slavi, le avem din un contact zilnic cu ei. 

1 


9 


Regret că nu pot publica de rândul acesta mai mult decât un mie fragment 
din lucrarea mea, care se află in desvoltare. Acest mie adevăr îl dau la 
lumină cu dorul de a intuneca ambiția acelor, cari in nesciinţa lor trag 
dungă peste cele mai importante manifestaţiuni ale vieţii româno-slave, trăită 
în nisce împregiurări patriarchale-idilice. 

Pásese dará de astádatà pragul amestecului limbei române cu cea slavă, 
sigur cu intenţia de a arăta mai târdiu, că multe din părţile susţinute de 
Cihae sunt nebasate. În schimbul lor insă voiu da cu vremea altele cari au 
isvorit dintr'o evolutiune naturală. Spre ilustrarea amestecului limbilor imi 
iau de ajutor istoria limbei şi din când în când voiu arunca o privire şi asupra 
istoriei politice a Românilor si a Slavilor. Din zarea îndepărtată se observă 
pietrile, semnele graniţelor, cari insemneazá în istoria limbei române dife- 
ritele epoci ale evoluţiei sale. Fiecare piatră poartă o lege fonologică ro- 
mână, care ilustrează în deajuns epoca în care s'a fixat. Dacă nu putem 
sci, când s'au început cu siguranţă limbile romanice şi in special cea ro- 
mână, putem spune că limba română dela contactul ei cu Slavii, aproxi- 
mativ 600 d. Christos, a îmbrăcat o altă faţă in desvoltarea ei. Epoca 
aceasta formează piatra a doua pe câmpul de evoluţie a limbei române. 
Ne aflăm pe acest câmp luminati gi incálditi de doi sori, primul e istoria 
politică, care după cunoscintele noastre de adi ne spune că raporturile re- 
ciproce ale acestor două popoare au fost foarte vii. Al doilea e istoria 
limbei, care cu ajutorul unei proceduri psichologice şi genetice analisează 
diferitele stări de limbă. Eu privese numai cuvintele imprumutate, și de 
rîndul acesta numai pe cele mai vechi. Va să dică, cum am pomenit şi 
mai sus, lucrarea aceasta e mai mult o sondare prealabilă a cercetărilor 
următoare. Lipsa de cercetări anterioare nu mă reţine de loc de a între- 
priude această lucrare de paleontologiá linguistică română. 

Că Românii au trăit împreună cu Slavii în vremea istorică, ne o arată 
istoria ţărilor gi bisericei române. Prima págire pe scena istoriei popoarelor 
au făcut-o Românii în legătură cu Slavii. Pe aceea vreme nu esista naţio- 
nalismul și cu atât mai puţin o consciinţă naţională. 

Atunci era o singură legătură ce ținea popoarele lą un loc, ea era 
legea. A venit apoi vremea când pericolul din afară — pe vremea Turci- 
lor — a unit confesiunile și creștin lângă creștin, umăr la umăr, purta 
lupta cu ajutorul lui Ddeu în contra necredincioșilor. Acele vremi fericite 
cu erescerea antogonismului naţional si a urei politice au dispărut de mult. 


Pentru noi faptul cum s'a desvoltat biserica română, e foarte interesant. 
Adi nu esistă nici o indoială că Românii pe vremea amestecului limbei lor 
cu a Slavilor erau deja creştini. Creștinismul la Români e justificat eo 
ipso de acasă. El a prins putere din nou când Slavii au intrat in Balcan 
şi au cutropit Românii din părţile nordice ale Balcanului, cari impinsi de 
puterea lor au trecut Dunărea la fraţii lor. Terminologia creștină ne arată 
că lucrurile principale sunt numite cu vorbe românesci, fapt care în sine 
justifică prioritatea creştinismului la Români. Dela Slavi a imprumutat bi- 


3 


serica română relativ foarte puţin. Cum a întrat limba slavă (bulgară ve- 
che) în biserica română e o enigină până astădi nedeslegată. Că oare a 
fost încetăţenită, in biserica română prin o putere atare, ori-că a fost ajutată 
simplu de modă, nu se poate susţine. E însă probabil că moda trebue să'și 
fi jucat şi cu aceasta afacere rolul séu cunoscut. 

La tot casul însă, că n'a fost primită cu o dragoste deosebită în bi- 
serica veche română, ne o demonstrează durata. scurtă a domnirei limbii 
slave, care la urma urmei a fost scoasă atât din biserică cât şi din viaţa de 
stat română eu o trudă nu prea mare. Influinta bisericească a remas mai 
mult în biserică, de unde urmează cá avem atâtea traduceri slave şi fără 
înțeles, cari in teara românească se mai păstrează ca nisce bogății din 
vremile apuse. În Ardeal uniţii au curăţit limba foarte mult. În Bănat ac- 
tivitatea lui Diaconovici Loga a produs roduri uimitoare. Așa că nici nu e 
mirare cá ne am scăpat cu ajutorul lui Ddeu de slava altor. Formele slave 
din biserică, deși s'au păstrat, istorice n'au nici o valoare, dacă judecăm 
faptele din punctul de vedere al spiritului adevărat al unei limbi. Si dacă 
ne gândim că n'au fost rostite nici odată de popor, trebue să le privim de 
nisce curiosităţi. Poporul e condus în vorbirea lui totdeauna de un simţ 
şi de o plăcere estetică naţională. El întreprinde numai rareori inoiri şi 
și atunci le preface fără să se gândească mult; de aici së explică proce- 
dura extremă și radicală în viaţa poporului. 

Eu sânt înclinat a crede că massa cea mare a cuvintelor slave a 
pătruns în română nu cu ajutoriul domnirei bisericei și nici chiar din viaţa 
de stat străină, ci mai mult din contactul dilnie foarte viu al Slavilor cu 
Românii. Slavii cu Românii au fost în multe locuri tovarăși de pășune, 
fapt demonstrat de toponimiă. Afară de aceasta putem aminti aici și axioma 
isvorită din viaţa patriarchalá a popoarelor, că Românii au locuit dealurile 
şi codrii, iar Slavii in vecinătatea lor erau stăpânii livezilor şi mlagtinelor, 
cum ne arată istoria. Fie-care era 'n apele lui privia cu un anumit dispreţ 
invasiunile stricătoare, dar nu nimicitoare ale lumei din afară. Intre Români 
si Slavi a esistat un împrumut foarte bogat. Lucru dovedit pe de o parte 
prin marele număr al cuvintelor slave în română, pe de altă parte însă prin 
călătoriile Românilor pe teritorul slav. 

Slavii învățau Românii cum se lucră pământul mai uşor şi mai bine, 
iar Românii la rândul lor arătau Slavilor cum se cresc vitele mai bine și 
mai frumos. Cu alte cuvinte fie-care era măestrul celuialalt. Lucru ce se 
înțelege ușor din trebuintele dilnice. Nu se poate însă susţine că unul 
din ei, deși învăţat de celalalt, n'ar fi cunoscut aceste lucruri. El le a cu- 
noscut la tot easul, dar le-a valorat conform trebuintelor lui proprii. Cu- 
vintele împrumutate cu noţiunile lor iau în foarte multe casuri numai nisce 
positii paralele pe lângă cuvintele autochtone. In ori-ce cas preţul lor se face 
pe basa principiului circulaţiunei cuvintelor intr'o limbă. La urmă trebue 
să nu uităm și puterile schimbătoare ale vieţii poporului, şi efectele lor să fie 
judecate cum se cade. 

1% 


4 


Spre ilustrarea punctului meu de vedere dau următoarele exemple: 


slav. plug rum. dialectal aratru 
n ogorî » arà 
» Ogoriturà  ,  arüturá. 

Apoi pe lângă grâu să amintesc slavele snop din snopz, jireadă şi stog 
(Schober) din slav. reda si stogz, dar cu toate acestea numai arie, lat. 
area, ne probează la evidenţă că Românii au sciut să triere grâul sau să-l 
îmblătească. Existenţa cuvintelor paralele din domeniul agriculturei ne arată 
că Românii au făcut aceste lucruri, dar în parte au mai completat lucrul 
lor, care arată o stare economică mai desvoitatá. Grâul se poate îmblăti 
şi fără să fie legat în snopi, posibil să fi existat o vorbă românească şi 
pentru snop, care sau că a dispărut, sau cá mai există âncă și adi în viaţa 
poporului. Numai că lucrul acesta în lipsa atestelor nu se poate docu- 
menta. Durere, limba românească nu e studiată âncă nici din punct de ve- 
dere istorie si şi mai puţin din punct de vedere geografic. În vremea din 
urmă a publicat O. Densuşianu prima fasciculă din „Histoire de la langue 
roumaine“, o carte de care rar se întâmplă să apară la noi!) Cât privesce 
dialectele, cercetările dlui G. Weigand sunt foarte neindestulitoare. Statistica 
unor anumite cuvinte, făcută din loc în loc, se bate în cap cu frumosul 
adevăr, că in limbă: mavra gs. Şi apoi în urmă părerile Dsale subiective 
tot autoritative rămân pentru noi in lipsa unei base reale și probări exacte. 

Vorba e că-'n easul nostru de mai sus, vecin imprumutá pe lângă o 
anumită încăpăţinare dela vecin. În treacăt pot aminti cá gi Slavii au impru- 
mutat diferite noţiuni din viaţa de păstorit, fapt care a fost amintit cu altă 
ocasie si de Kaluzniacki și Miklosich?). Lucrul însă n'a fost făcut cum ar 
fi trebuit, 

Noţiunile de viaţa de stat, isvorite din trebuintele de stat împrumutate 
dela Slavi, sunt prea puţin luminate. E însă posibil că constituția străină 
pentru Români a fost un împrumut isvorit din trebuintele sociale dirijate de 
moda de pe atunci. Gloria romană a fost devenit deja de mult un fapt 
istoric si Românii în presenta lipsei au fost necesitati să împrumute for- 
mele de stat cu denumirile lor dela Slavi. Las însă aceste puncte să le 
studieze un specialist din causă cá nu cad in cadrul serutárilor mele. Dacă 
le-am amintit am făcut-o mai mult să relevez importanţa. lor, fiind convins, 
că ele de s'ar studia, multe lucruri interesante, adi enigme, s'ar puté deslega. 

Atât viaţa română cât şi cea slavă formează un cere mare. Aceste 
dou cercuri s'au tăiat și au format un câmp de interferență, unde trebu- 
intele vieţii comune şi ale contactului au dat viaţă amestecului limbilor, care 
se vede in diua de aqi în cuvintele împrumutate. Ambele popoare, fiecare 


1) S&ptămânile trecute a apărut fascicula a doua. 

3) Compară: Miklosieh Wanderungen der Rumunen. In urmă a publicat prof. A. 
Bruckner din Berlin o carte în poloneză ,Civilisatia şi limba cf. Iagie". Archiv für slav. 
Philologie, XXXIII 535, unde atinge din nou această chestiune, 


5 

pentru sine, formează o comunitate mare si fae ca trebuintele lor de toate 
dilele să roteze în mod regulat în jurul a două focare, în jurul averii (pro- 
prietăţii) şi în jurul femei. Lipsânda archeologie română si etnopsichologia 
ar pute să ne lumineze multe din căile întunecate din trecut. E foarte in- 
teresant, dar se şi esplică dintr'o comunicaţie puternică, de ce Românii din 
deosebite provincii îşi numese averea in mod deosebit. În Bănat se 
spune avere lat. habere, de aici avuțiă; pentru sărăcie se dice neavere. In 
Ardeal și in alte provincii e mai des: bogátate, blagă, e evident că circula- 
țiunea afară de forța internă e influintatá şi de cea esternă. Românul 
istoric şi-a lăsat averea cum Dumnedeu a lăsat, să aibă fie-care partea sa. 
De când a ajuns în contact cu Slavul a început şi el să vorbească de 
ocina si de baština, pe cari trebuia să le testeze după urik. Avem adi și 
un sat in Tara Hațegului numit Urikáni făcut după analogia lui Zăicani. 

Femeia, ângerul păzitor al vetrii, a fost căutată cu făclia dragostii 
şi, după ce a primit lecţia condiţiunii de a trăi împreună în zubire, a fost 
numită nevastă, Spre alegerea ei de multe ori a fost trimis şi câte un 
stároste. Dacă cele trei cuvinte de mai sus sunt cunoscute aproape în 
toate provinciile române, avem totuşi de a insinua un protest pentru sfároste, 
care în Banat nu e cunoscut de loc. În Bănat stdrostele se numesce 
pejilor, care umblă și caută fata si cununia urmează dacă mirele o vrea, 
vorbă care în Macedonia insemneazá a iubi. Candidatul de-nsurătoare n-a 
uitat nici odată trebuintele primordiale ale plăcerii lui estetice, fiindcă 
mândra lui i-a fost totdeauna dragă şi scumpă. Poftim, ori ce nuanfare a 
sentimentului dragostii, scăldat cu atâtea flori, ţăranul român o poate ex- 
prima numai prin vorbe slave. Şi cu toate aceste nu am nici prin minte 
să renoese părerea lui Engel asupra cuvintelor slave în limba română. 
Amintesc mai departe că Românul in dragostea lui nu trece marginile mo- 
ralului, căci el scie bine ce e cinstea și nu ié cinstea nimărui, fiindcă acest 
fapt nu e omeniă (— onoare: honorem). 


Elementul autochton a fost dară, cum vedem, îmbogățit, dar in esenţă 
neschimbat. Cuvintele au fost împrumutate accidental și folosite după tre- 
buintá. Svarogul şi Vircolacul din Balcan au trecut Dunărea şi au pătruns 
în Carpaţi. Sfintul Ilie a început a fulgera în locul lui Joe tunătorul şi 
Perun al Albanezilor, frate cu Perkunas al Litvanilor, şi-a băgat săgeata 
în teacă. 

Datina cu obiceiul au conluerat mână în mână, și puterea lor a strá- 
bătut din loc în loe. După părerea mea și furtul fetelor e in legătură cu da- 
tina slavă de a fura fetele mari. Aceasta datină, să-și aibă originea măcar 
dela Sabini, în felul cum s'a profesat, a fost o adevărată crimă din punct 
de vedere moral-social, aga că dieta dela Cluș in anul 1545 a decretat 
următoarea lege. Citatul meu e făcut după I. S. Floru!), „Fiindcă Valachii, 
profesând religiunea lui Christos, întrebuinţează ruşinoasa răpire, in loe 


1) Comp. Lui Titu Maiorescu. Bucuresei 1900 pag. 602. 


6 


de căsătorie legiuită, pentru a înlătura boldul păcatului, s'a hotărit, ca de 
acum Valachii să se logodească după obiceiul bisericii romane cu o femeie 
sau fată pentru căsătorie sfintă, si să facă asemenea căsătorie si după 
obiceiul regatului să fie datori a jura cu soțiile. Cei ce vor face altfel se vor 
pedepsi cu moarte“. Floru crede că furtul e o remásitá din viaţa de pă- 
stori a Românilor. Si după dinsul furtul e numai petirea, căci nu-şi 
poate închipui să nu fi existat o cununiă. Eu cred că furtul a fost 
mai mult o necesitate, dacă-i vorba să las apă și la moara lui Floru, 
numai că e foarte probabil că s'a látit la Români sub influinta Slavilor. 
O mică observare agi crede cá nar fi superfluă, dacă amintesc jwratul 
lui Floru de mai sus cu soțiile. Nu sciu din ce limbă a tradus Floru ci- 
tatul de mai sus, dacă e din maghiară atunci: esküdni înseamnă în acest 
cas a se cununa. 


II, 


Priveliscea cea mai încântătoare de pe câmpul amestecului limbei ro- 
mâne cu cea slavă ne o întinde cercetarea numirilor de locuri. Această 
cercetare formează cu drept cuvânt unul din cele mai însemnate mijloace 
pentru studiul paleontologic al limbei române. La noi pănă adi sa lucrat 
foarte puţin pe această cale gi si acel puţin ne presintă o faţă de tot cu- 
rioasă, E evident că o cercetare de felul acesta nu se poate face fără un 
sistem anumit şi numai pe lângă o critică sănătoasă din ori-ce punct de 
vedere. Stimatul meu profesor Dr. W. Meyer-Lübke în ultimul său op a 
formulat principiile acestei serutári cu o eleganţă rară si cu o pricepere 
deosebită!). Pentru Români insă in special numirile de locuri pot demonstra 
pe lângă trecutul poporului chiar și patria de odinioară şi lățirea elemen- 
tului românesc. Amicul meu, Drul Matteo Bartoli, a atins chestiunea aceasta 
în vremea din urmă cu drept cuvânt. Dânsul crede tocmai ca stimatul no- 
stru măestru, că ,l'énigme historique* nu se poate deslega pe cale istorică, 
ba accentuează chiar: „che si doveva abbandonare l'indagine storica, assai 
sterile nel easo nostro, e intraprendere intanto indagini puramente lin- 
guistiche: solo una conoscenza piü profonda della lingua rumena, de suoi 
dialetti, della toponomastica (per l'attuale territorio rumeno e per i territori 
vicini) potra darci una base sicura per tentare la soluzione difficile dell'é- 
nigme historique“?). Însemnătatea cea mare a toponimiei a fost însă de 
multi înțeleasă réu și esplicată fals. Nu aflu mai potrivite cuvinte pentru 
caracterisarea acestui fapt, decât vorbele dlui Dr. W. Meyer-Lübke: „Auf 
keinem Gebiete der Sprachwissenschait hat der Dilettantismus so wilde 
Blüten getrieben und die Forschung geschädigt, wie auf dem der Ortsna- 
menkunde*5. La noi, la Români, chiar puţinele încercări represintá mai 


1) Comp. Dr. W. Meyer-Lübke: Einführung in das Studium der romanischen Sprach- 
wissenschaft. Heidelberg 1901. pag. 186—206. 

?) Comp. Dr. Matteo Bartoli: Publicazioni recenti di filologia rumena, Torino 1901. 
pagina 1. 

9) ef. Dr. W. Meyer-Lübke op. cit. pag. 208. 


7 
multe direcţiuni, dintre cari unele sunt de primit fără ori-ce obiecţiune, 
altele sunt 'de combătut. În vremea din urmă, căci de altă vreme cam greu 
am puté vorbi escepţionând pe polonul KaluZniaeki, care a studiat espan- 
siunea română pe teritorul rusesc, toponimia a pornit in trei directiuni. O. 
Densuşianu a făcut o încercare in „Urme vechi de limbă in toponimia ro- 
màneascá^!) cât se poate de succeasă si instructivă. Dânsul a pornit din 
punct de vedere românesc. D. Dan cu Dr. G. Weigand represintă a doua 
directiá, adecă direcţia ungurească. In privinta etimologisării acestor filologi 
mi-am expus principiile cu altă ocasiune?), unde am dovedit cu argumente 
de natură filologică ușurința unor păreri atât de diletante. In fine amintesc 
şi direcţia a treia, pe cea slavă, representată prin D. Bălan, care deşi nu e 
filolog de profesiune, totuşi a făcut in ,Nebenamt*, cum spune Neamtul, 
o lucrare mai solidă, decât cei din urmă doi autori. Observ în fine că 
toată filosofarea asupra toponimiei române a ţinut dela 1896—1898, de 
atunci, pe cât sciu, n'a mai apărut nimic. Am amintit cele trei direc- 
ţiuni deosebite pentru a presenta un tablou mai complet al acestei che- 
stiuni. Pe mine de rândul acesta mă interesează mai mult direcţia a treia, 
adecă cea slavă. Imi permit deci a expune unele din părerile mele asupra 
numirilor de origine slavă. Numirile slave ne presintă Românii împreună 
cu Slavii deja din cele mai vechi vremuri ale istoriei. Faptul acesta se 
poate demonstra la evidenţă cu ajutorul limbei române. Odată dovedit acest 
fapt avem dreptul să dăm drumul puterii noastre de a desvăli din negura 
întunerecului o samă de adevăruri. Vedem odată contactul cel viu al 
acestor popoare, vedem al doilea látirea lor geografică și înțelegem al 
treilea forta fiintii lor de a exista și de a resista curentului cutropitor de 
desnationalisare. Aceste trei adevăruri le vedem tesute în covorul istoriei 
acestor popoare în modul cel mai bizar. Scrutarea acestor fapte formează 
în sine un studiu pe cât de interesant pe atât de instructiv. Regret că 
nu-mi permite cadrul acestei lucrări a me extinde asupra acestei chestiuni 
importante. Amintesc însă pentru dovedirea adevérurilor de mai sus numai 
nisce casuri singuratice. Si voind a fi practic conform lumii de adi, imi 
permit a sustiné că numele satului Zolt (magh. Zold) ne presintă din de- 
părtarea trecutului protoslav afinitatea sa cu tinera numire Zlatna de adi 
din Ardeal. Zolt e în Bănat şi Zlatna în Ardeal. Atât primul cát si cea 
din urmă ne presintă o numire a unui loc unde sau a fost sau mai e adi 
o aparenţă a metalului de aur. Zolt e numirea protoslavă a aurului, care 
stă în legătură cu goticul gulti 3) şi care apoi a dat în germană Gold. Cu- 
vântul Zolt s'a desvoltat apoi pe teritorul slav conform legilor schimbului 
sunetelor, în slava de sud avem zlăto, care s'a păstrat fără deosebire in 
limbile slavice de sud, ruseasca are zoloto (cu 1 gutural). Chestiunea cea 


1) cf. Studii de filologiă română I. 1—16. 

% Studiul va apăr6 in curând. 

3) In lipsa semnului caracteristie din limba gotică am fost silit a transcrie acest 
sunet prin tk. 


8 


mai importantă e pentru noi, căci ne poate întreba ori cine, de ce zsolt n'a 
trecut in zlăto în primul rind? Răspunsul e foarte simplu după a noastră 
părere. Fapt e că Românii au trebuit să fie in contact cu Slavii, căci 
altminteri mar puté avea nici zolt, dar nici zlătna. Acesta e primul răspuns, 
observ însă în mare, că contactul poate să fie direct, poate indirect în 
casul nostru, ce nu ne interesează mai de aproape. Al doilea răspuns e 
că între zolt si elato esistă pe lângă spaţiu o depărtare chiar si în timp, 
care e condiţionată de firea si de evoluţia limbei. Cuvântul zol/ păstrat 
în gura Românilor în fiinţa sa de cuvânt protoslav, va să qică nainte de 
600 după Christos, — observ că n'am atins chestiunea protoslaviei nici chiar 
aproximativ macar, — ne arată că Românii cu Slavii au vietuit la un loe 
âncă chiar în era nainte de vremea lui Nestor Cronicarul cunoscut de toată 
lumea. Al doilea ne dă dreptul să concludem că în această vietuire Slavii 
au fost desnationalisati de Români înainte de a trece cuvântul din golt la 
zlăto, în care cas dacă n'am avea zăto ori zlatar, forma obicinuită cum s'a 
păstrat in Croatia, am avé sigur o altă formă deosebită de golt. Am făcut 
această conclusiune isvorită din natura lucrului fără ori ee alt sprijin 
extern. Dacă am avé păstrată în documente vorba zolf, am fi chiar ugurati 
în combinaţiunea diferitelor adevăruri. Zlătna e rostită de popor si Z/àgna, 
analog cu Radna de pe Mureş rostită Ragna, desvoltatá mai departe in 
Ramna cf. Glamna din Gladna, un sat din Bănat. Schimbul între explosive 
şi asimilarea cu nasala următoare e un fenomen esistent chiar in proto- 
română ori istroromână. Ca probe amintese următoarele casuri: lat. signum > 
semn, lignum > lemn, etc. În Bănat se aude din loc in loc si din gură in 
gură pomni în loc de pocni. 

Casul următor ne arată și mai plastic convietuirea dintre popoarele 
amintite deja de atâtea ori în decursul studiului meu. E vorba de pasul 
Vulcan, care formează cheia munţilor între ţinutul Jiului si teara româ- 
nească. Lângă Vulcan avem satul Lupeni. Amândouă aceste numiri, desi 
în formă divergente, represintă unul şi același lucru în două limbi. Atât 
pasul Vulcan cât gi satul Lupeni ascund in sine noţiunea lup. În Vulcan 
se observă trupina slavă gaara si în Lupeni românescul lup din lat. lupus. 
Care limbă din aceste are prioritatea e greu de dovedit. Pentru noi însă e 
foarte caracteristică pentru studiarea etnografică a acelui ţinut esistenţa 
ambelor numiri, cari în sine represintă o epocă sigur foarte veche în istoria 
limbei române. Popoarele însă s'au assimilat si adi ţinutul acela e locuit 
numai de Români. Sunt alte ţinuturi unde Românii s'au prefăcut in Slavi. 
Faptul acesta a fost studiat in parte de KaluZniacki pe teritorul rusesc, 
unde a remas numai numirea română. Casuri avem si in Balean, amin- 
lese un singur eas Văcărel intrun ţinut bulgar; pentru Croaţia aduc ca 
exemplu Capelabatrina, care are pe lângă aceasta atât atributul stara (ve- 
che) cât și nova (noua). 

Din observările precedente reiese că studiul toponimic al teritorului 
atât român cât si vecin e o necesitate logică pentru ajungerea la resultate 


9 BET. 
serioase gi eorespundétoare adevérurilor istorice. Existenţa unei numiri de 
loc păstrată din bătrâni, petrecută din gură in gură, vorbesce mult mai clar 
şi mult mai pe 'nteles decât unele documente explicate în diferite chipuri 
de diferitii savanţi. 

TII. 


Am atins în părțile anterioare ale studiului meu două adevăruri, cari 
n'au fost atinse, cel puţin pănă adi în felul cum am dorit eu să fi fost făcut. 
Dacă ași accentua din nou importanţa cuvintelor imprumutate și a numirilor 
de localităţi, aşi repeta un fapt făcut mai înainte. Să dau o apologie acestor 
fapte, nu aflu necesar. E evident însă că chestiunea trebue desvoltată 
alteum, decum s'a făcut pănă acum. Deși nam declărat la început, totuşi 
însă s'a putut observa printre sire, cá ori-càt am apreciat și apreciez şi acum 
nepre(uit de mult activitatea atât de mănoasă și genială a dlui Hașdeu, 
totuși părerile mele asupra unor din multele chestiuni, cari stau în strinsá 
legătură cu obiectul nostru, difer în multe privinţe de felul de a cugeta al 
dlui Haşdeu, manifestat cu atâta căldură în Trăian abună oară. De alt- 
minteni chiar dl Haşdeu în ultimele sale lucrări, Strat şi substrat de esemplu, 
a părăsit calea focoasă a patriotismului şi a dat zor horei infrütirii in la- 
birintul popoarelor din Balean. 

In urmă aflu cu cale a acentua cu această ocasiune, că eu la studiarea 
cuvintelor din vecini am luat în considerare numai cuvintele cunoscute şi 
folosite de toti. Aceasta am fàcut'o, fiindcă odată n'avem un dicţionar, care 
ne ar pute presenta cuvintele románesci istoricesce, observând natural si 
látirea lor geografică. Eu gândese că tesaurul limbei române transmis oral, 
dacă cuvintele au făcut schimbul cunoscut al sunetelor, e de ajuns spre 
a ne procura. atestele necesare pentru istoria limbei române. Cuvintele im- 
prumutate dimpreună cu numirile de localităţi formează pentru noi o trans- 
misiune continuă orală si uneori chiar locală, care pănă la începutul şeoalei 
latiniste nu s'a putut ingina cu nici un pericol. Şcoala latinistă a fost 
pentru limba română primul for, care a pus friul modei de a imprumuta 
dela vecini. Activitatea ei se concentrează în voinţa de a smulge din ogorul 
limbei române toate ierburele rele şi cari nu mirosau a Italia. O atare 
tendinţă e psihologicesce foarte indreptátitá, scientificesce însă e de com- 
bătut. Si nici nu e mirare că lucrul ei atât de puternic şi de national a 
devenit vrând nevrénd un fapt curat istorie. Prin fierberea aceasta naţională 
trece fie-care popor, când primesce botezul naţionalismului, prin care voesce 
să-și justifice dreptul evoluţiei existenţei lui. 

Triasul Micu-Șincai-Maior a védut în Români numai Romani şi în limba 
lor au căutat numai cuvinte latine. Resunetul glasului lor s'a resfrânt pe 
aceea vreme în toate inimile, cari băteau românesce, şi capetele luminate 
de focul latinităţii au aflat mulţi, foarte multi apărători ai acestei legă- 
turi cu Roma, mama noastră. 

Inimile blânde de pe vremea etimologismului iși cântă si adi doina 
legendară a latiniţăţii. Avem âncă si adi mulţi uniţi, cari vreau să fie filo- 


10 

logi şi susţin, că Caesar a vorbit soldaţilor sei românesce. E departe de 
mine dorința de a arunca pe liniscea convingerii lor peatra realităţii. Voința 
lor tradiţională e prea debilă de a pune stavilă curentului natural şi puternic 
desvoltat şi susţinut in mod rational de şcoala tineră filologicá română. 
Bilele etimologismului au fost dile de ploaie cu soare, urmate câte odată 
de nisce furtuni naţionale, cari prin forma lor ne impun un suris trecător. 
Nisuinţele latinigtilor prea naţionali devin de multe ori ridicule, au fost 
însă mai apoi împinse în apele lor. In general însă putem observa că școala 
latinistă remâne un fapt foarte important în istoria limbei române. 

Sub auspiciile ei îşi desvoaltă Cipariu activitatea sa enormă și prin 
priceperea lui matură pune temelia studiilor istorice asupra limbei române. 
[solat din când în când scoate la iveală şi unele caracteristice dialectale. 
Lucruri de aceste comice, dacă ne e permis a ne exprima astfel, se întimplă 
des și la alte popoare; aşa de esemplu citez spre ilustrarea acestui fapt din 
archiva lui lagici vol. XX. 25 în privinţa slavei următoarele: „Schon Po- 
tebnja (1878) geiselte mit feiner Ironie die einseitigen — zu nationalen — 
Meinungen mancher Gelehrten, die Keime aller spăteren Manigfaltigkeit in 
der Ursprache finden wollen“. Aşi puté aminti cu aceasta ocasiune si 
revolta spirituală produsă de Fallermayer in Elada de adi, când a susţinut 
că in vinele Grecilor de adi curge sânge slav. Grecii intocmai ca Slavii 
$i ca Românii au voinţa de a trăi în gloria străbunilor. Realitatea severă 
însă le strică visul traditiunei lor si sciinta actuală obiectivă le întinde min- 
găerea nobilitării raselor prin sucursul binevenit al vecinilor. 

Fie-mi permis a atinge cu această cale un punct foarte însemnat din 
istoria cuvintelor împrumutate, care e de un interes general filologice pentru 
limba română, fiind contemporan cu şcoala latinistă, când dânsa sub 
triasul vestit a luat în picioare zenitul apoteosei sale. O fac, fiind-cá sti- 
matul meu prietin Ovid Densușianu n'a făcut'o nici în interesantul séu 
studiu publicat în „Noua Revistă Română“, tom, I. 17—25. despre „Şcoala 
latinistă în limba si literatura română“, si nici in instructiva introducere 
a opului seu, din care a egit la Paris I fasc. din I vol, numit Histoire de 
la langue roumaine. E vorba despre faptul cum latinismul, desi incoltit la 
noi în Ardeal și apoi desmerdat peste fire de imortalii ardeleni, cari in 
templul Academiei române dela Bucuresci i-au cântat podobiile și i-au făcut 
totodată involuntar şi prohodul, a fost primit cu reserve însemnate din 
partea invăţaţilor bănăţeni. Paul lorgovici în „Observaţii de limba româ- 
nească“, tipărită la Buda 1799, desvoaltă o activitate, dacă nu mai însem- 
nată decât Micu cu Elementa linquae dacoromanae, cel puţin tot atât de 
valoroasă ca gramatica gematicá a lui Micu-Șincai făcută după moda de pe 
atunci. Bănăţeanul Diaconovici-Loga mai apoi prin reforma limbei cărţilor 
bisericesci dovedesce o superioritate ultraistilor Blăjeni, pentru-că reforma 
lui a isvorit din trebuinte simţite in adevér de cărturarii români. 

Voiu cita însă din lucrările latinistilor începând deia triasul aurorei 
consciinței noastre naţionale pănă in dilele noastre, adecá mai bine qicend 


11 

pán' la dicţionarul Academiei române, care încheie monstruoasa activitate 
a școalei latiniste, nisce puncte conducătoare căror le voiu pune în faţă 
nisce adevăruri de adi, susținute deja pe acea vreme de luminatul Paul 
lorgovici. Latiniştii nu s'au împăcat nu numai eu cuvintele slave ci au sfăşiat 
în sdrenţe şi literile cirilice. Şincai are ca Motto chiar intr'o scrisoare pri- 
vată cătră căpitanul S. de Lipszki, care l'a fost rugat de sfat cum să scrie 
numirile de localităţi române, următoarele!): „Si hi characteres (Cyrilliani) 
diutius et mordicitus retinendi sunt, Me Hercle, si Apollo concurrat Gram- 
maticam Valachieam nemo seribet; deberet quippe tot regulas figere, quot 
voces reperiuntur, Quod si latinas reduxerimus litteras, quam facile evitatu 
est“. Mărturisirea aceasta prea conscientioasá a lui Şincai pe noi cei de adi 
ne lasă rece. Alfabetul cirilic din contră a fost cu mult mai-superior celui latin 
şi a fost mai practic de manuat ca combinatiunea curioasă a alfabetului 
latinist şi de transitie. 

Tot asemenea esagerată ni se pare părerea lui P. Maior:2) „De câte 
on nu mi s'a întâmplat mie de indoindumé de vre un cuvânt, oare latinesc 
este, cât l'am seris eu slove sau litere latine îndată cu strălucire i-se vědu 
latina lui faţă, și părea că ride asupra mea de bucurie, că lam scăpat de 
sclávie și de caliceștile cirilegti petece“. 

Cumintele Cipariu s'a dus și mai departe in desvoltările sale şi expri- 
mările lui desperate le putem privi numai ca o apariţie psichologică foarte 
interesantă. Dénsul când vorbesce despre dominatiunea limbei slave in bi- 
serica română se exprimă în următorul mod de tot ciudat:9) „să nu mă 
demit in descrierea acestor secoli plini de întunerec și de barbarie .... să 
lăsăm .... la o parte acesti secoli de tristă reminiscență pentru limba ro- 
mână, care o au ţinut sub jugul barbariei celei mai întristătoare“. 

'Contra acestor păreri unilaterale, cari deşi n'au fost publicate în ul- 
timii decenii ai secolului al 18-lea, totuși resunau în lumea latinistă fără pic 
de ineungiur, şi-a rădicat glasul amintitul Paul Iorgovici, a cărui activitate 
sceptică faţă de etimologismul intransigent e o probă eclatantá pentru în- 
frinarea libertăţii prea mari a inimei în afacerile cugetării. Vedem dară în 
România ungurească două direcţii contrare în aceeaşi vreme. Ba pot aminti 
mai departe per analogiam un cas şi mai curios în felul séu în urma unei 
consfătuiri cu ilustrul savant, dl preposit I. Moldovan dela Blaj, că în Blaj 
în vatra etimologismului avem şi o direcţie ultra fonetică, în care sunetele 
românesci sunt redate fidel în transcriere foarte naţională fonetică. E vorba 
de o carte de rugăciuni, tipărită la 1801 (9) cu litere latine, care scrie oa 
de adi cu oa gi deosebesce si alte multe fineţe fonetice. Dl I. Moldovan 
mi-a promis, cá va publica in eurénd un studiu asupra acestei afaceri. Aşi 
dori foarte mult ca stimatul domn să nu se lase prea influintat de afacerile 
dilei şi de bătrâneţe, ci să ne dea nouă nerăbdătorilor cât mai curând pă- 
rerile Dsale asupra acestui fapt în sine de tot curios. 


1) Cf. A. Papiu Ilarian: Tesaur de monumente istorice. I. 87. 
2) Cf. Dialogul asupra limbei române din prefata dicționarului de Buda 1825, pag. (1—18 
3) Cf. Anal. „Acad, rom, ser, I. t. I. p. 23, 


19 

Dar să ne întoarcem la Paul Iorgovici. Dénsul deși nu e specialist in 
ale limbei române, ne dă nisce păreri sănătoase și corecte, El apără numai 
curăţenia. sângelui nostru şi nu gonesce de loc cuvintele imprumutate. Pe 
pagina 13/14 din cartea sa asupra limbei române scrie următoarele: „Măcar 
că Românii au fost mestecati cu Slavii şi si acum sunt cu Sérbii, dela cari 
multe cuvinte au luat, dar tot așa mestecug nu se vede mie a fi pricina 
din destul a dice, cá Românii cei de acuma sunt jumătate de Sârbi“. 

Cum să se facă dicţionarul limbei române, scrie Maxim, primul autor 
al monstruosului dicţionar al Academiei de pe vremea domnirei etimolo- 
gismului transilvănean. El e convins cá!): „întrun dicţionar român nu poate 
intra decât materia limbei curat română, curăţită de tot streinismul eu care 
a deformat-o asprimea timpurilor*. E inutil a critica o părere atât de per- 
versă. O pun însă in contrast cu rationala părere a lui P. Iorgovici, publi- 
cată cu câte-va decenii mai nainte. Paul lorgovici serie?): „Să nu gân- 
dească cine-va, că eu umblu să lapăd din limba noastră cuvintele cele 
străine; căci mie bine este cunoscut că nici o limbă nu e să fie mestecată 
cu cuvinte străine“. 

De încheiere îmi permit a-mi aduce aminte de doi bărbaţi ilustri, cari 
prin activitatea lor m'au îndemnat a prinde din pragul comunităţii româno- 
slave proecţiunile adevărurilor atinse mai sus. Aceste proectiuni deocamdată 
sunt numai prinse și nu sunt definitiv fixate. Numele măestrilor cari au 
lucrat în această direcţie sunt Miklosich și Hașdeu. Poate să-mi primească 
părerea un cavaler al filolegiei române cu cunoscutul suris al conventio- 
nalismului, destul cá eu nu mé ruginez a susţine că acesti doi bărbaţi au 
produs foarte mult şi bine în ce privesce studiul limbei române. Despre 
Miklosich se exprimă cunoscutul romanist Schuchardt în următorul mod): 
ein Romanist von Jenen, die aus dem spróden Material der rumânischen 
Sprache ein stattliches und festes Gebäude emporgezimmert haben“. Eu nu 
pot adauge nimic din parte-mi. 

Despre Hasdeu, despre a cărui , Scharfsinn* pomenesce tot Schuchardt?), 
pot spune că activitatea lui uriașă acusi luminează căile întunerecului, acuși 
nu le págesce. Dânsul e un geniu, a cărui activitate e săritoare, dar tot- 
deuna plină de frumsete. Un spirit agil ca dânsul nare vreme să îndepli- 
nească micile decoruri ale unei zidiri. Dânsul trage numai cu siguranţă şi 
cu tărie zidurile, dacă 'mi-e permis de a mă folosi de vorba lui Schuchardt. 

Cu aceste incheiu privirile mele în speranţa cá în curând mi se va 
da posibilitatea de a începe publicarea cercetărilor mele asupra comunităţii 
româno-slave. Acest articol lam făcut ca să aprind candela amintirii ei. 


Pa ris, in Octobre 1901. 


1) ef. Anal. Acad. rom. ser. I t. I p. 125. 

3) ef. Observaţii de limba, românească, pag. TT. Buda 1799. 

3) ef. Slawo-deutsches und Slawo-italienisches. Graz 1885. pag. 3 dedicată lui Miklosich. 
3) cf, Introducere la Cuvinte din bătrâni, 


13 


RADUL CEL FRUMOS%). 
(Iunie 1462 — Ianuarie 1474) 


Cele mai vechi cronici ale Ţării Românesci, atât de greșite si de se- 
race in sciri privitoare la Domnii Ţării dinainte de sec. al XVI, secol în a 
cărui dintâiu jumătate numai se alcătuesce cea întâiu cronică în Tara Ro- 
mânească, — acea numită anonimă, ne au lăsat prea puţine mărturii asupra 
Radului celui Frumos, Domnul de care ne vom ocupa în cele următoare: 

Cronica anonimă,!) agedéndu'l in sireaua Domnilor între Vladislav Voevod 
și Laiot Basarab cel betrân, dice despre el: 

„Radul-Vodă cel Frumos; acesta au făcut mănăstirea ot Tânganu, și 
„au domnit ani 15“. 

Asemenea ediţia dată de Bălcescu-Laurian ?), precum și manuscrisele 
acestei cronici, ce se păstrează in Biblioteca Academiei Române. *) Tradu- 
cerea germană a acestei cronici, făcută în 1727,*) precum şi Istoria lati- 
nească a Mănăstirii catolice din Térgovigtea, cuprinsă în Protocollum Pro- 
vinciae Bulgariae et Walachiae?) şi care ia şireaua Domnilor din cronica 
anonimă, adaugă, că au zidit mănăstirea Tânganului „dincolo de Buzeu, 
spre hotarul Moldovei“. 

Cronica cunoscută sub numele de acea a lui Constantin Căpitanul 9) 
e, relativ mai bogată în mărturii asupra Radului celui Frumos, și aceasta 
pentru-că cronicarul cunoscea cronica moldovenească a lui Ureche. Ea dice: 

„Stătut-au Domn Radul Vodă în urma lui Vladislav Vodă. Acesta au 

făcut mănăstirea Tânganul“. După-ce descrie apoi luptele dintre urmașii 
lui Alexandru cel Bun la tronul Moldovei, continuă: 
l „Însă după dânsul (Petru Vodă Aron) s'au pus Domn Stefan Vodă 
cel Bun, feciorul lui Bogdan-Vodă, carele au venit cu ajutorul Radului 
Vodă den Tara Rumănească, si bătendu-se cu Pătru Vodă Aron în două 
rânduri, la Doljesci pre Siret, si la Orbi şi bătându'l de amândouă réndu- 
rile, în cea de pe urmă au prins pre Pétru-Vodà și i-au tăiat capul, și au 
rămas Stefan Vodă la domnie... 

„Era (Ştefan Vodă) om nemultumitor binelui ce au avut dela cinevagi, 
precum au făcut și cu Radul Vodă, Domnul muntenesc, că cu ajutorul 
lui au luat scaunul Moldovei. lar pre urmă au rédicat résboiu şi asupra 
lui şi fără veste viind, i-au căutat Radului vodă a fugi la Turci, iar Stefan 


*) Lucrare pregătită în Seminarul de Istoria veche a Românilor, de pre lângă Fa- 
cultatea de filosofie şi litere a Universităţii din Bucuresci, de sub direcția Dlui profesor 
Dr. D. Onciul. 

1) Istoria Terii Romáuesci, ed. Ioanid, Bucuresci 1859, p. 4. 

*) Magasinul istoric pentru Dacia, Bucuresci 1847, IV, p. 284. 

3) Mss de sub Nrii: 100, 121, 180, 196, 298 si 327. 

*) I. Ch. Engel, Geschichte der Moldau und Walachey, Halle 1804, I, p. 60. 

5) Archiva istorică a României, Bucuresei 1865, I*, p. 47. 

*) Magasinul istoric p. Dacia, Bucuresci 1845, I, p. 103 sqq. 


M 
Vodá au luat pre Doamna sa şi pre fiicá-sa Voichita, pre carele o au 
luat lui Doamnă. Fiind dar Laiotă Băsărabă lângă Stefan Vodă, mai din- 
nainte vreme, şi viind părlej ca acesta, de fugise Radul Vodă den Tara 
lui, l-au lăsat Stefan-Vodá pre Laiotă Domnul Terii Rumănesci. Carele în 
scurtă vreame bucurie au avut, că au venit Radul Vodă cu oaste turcească, 
și lau gonit, mergând cu oștile pănă la Bérlad de au prădat, au robit 
tara foarte reu...... 

„In vremile acestea Stefan Vodă dela Moldova védénd că Radul Vodă 
au venit cu Turcii şi au scos pre Laiotă Vodă, și l'au gonit, nu s'au îngăduit: 
ci au cerut ajutor dela Leaşi şi au venit de au scos pre Radul Vodă şi au 
agedat pre Laiotă Vodă la scaun“ 7). 

Cronologia Terii Románesci (aflătoare în Archivul Episcopiei gr. cath. 
din Oradea-mare, nepublicată însă), întrebuințată in Istoria publicată de 
Praţii Tunusli 5), precum şi de Fotino?) şi cunoscută din citatele lui Şincai 
(Anonymus valachicus 19) si din traducerea latină făcută de S. Klain, 11) pu- 
blicată la Engel (op cit), relativ la Radul cel Frumos nu spune nimic mai 
mult decât cronica anonimă. Fotino, ca si Constantin Căpitanul, ne dá 
scirea confusá relativ la un pretins ajutor, pe care Ştefan Vodă l'ar fi luat 
dela Radul și cu care și-a dobândit scaunul Moldovei; apoi de sigur, prin- 
tr'o greșeală ii dă numai 5 ani de domnie in loc de 15 cum îi dau toate 
celelalte cronici ; adaugă în fine, că mănăstirea Tânganul ar fi în Judeţul Ilfov. 

Aceste sunt mărturiile eronicelor indigene, ce pot fi întrebuințate ca 
isvoare întru cât privesce domnia lui Radul cei Frumos. Cum se vede sânt 
foarte puţine şi pe lângă aceasta — vom constata — mai sunt si neesacte. In 
scurt, ele ar fi următoarele: Radul a venit la domnie după Vladislav- Vodă; 
la ajutat pe Stefan cel Mare, Domnul Moldovei, să'și ocupe tronul; a făcut 
mănăstirea Tânganul; a domnit 15 ani; a avut résboiu cu Stefan cel Mare, 
în urma căruia, fiind silit să fugă la Turci, a fost înlocuit cu Laiot Basarab, 
iar Ştefan a luat pe Doamna sa si pe fiică sa Voichiţa, pe care şi-a luat'o 
sie-și soţie; s'a întors cu oaste turcească, a alungat pre Laiot, a prădat Mol- 
dova şi și-a redobândit scaunul; dar n'a stat multă vreme Domn, căci Stefan, 
cu ajutor dela Legi, l'a alungat din nou inlocuindu'l iarăși cu Laiot. 

Luând acum aceste mărturii ca basá pentru studiarea domniei acestui 
Voevod, să vedem întru cât pot fi ele controlate şi complectate prin cer- 
cetarea isvoarelor istorice indigene si străine, relative la dinsul gi la vremea sa. 


* 


7) Manuserisele de cronici din Biblioteca Academiei Române de sub Nrii: 173, 436 și 
439, urmează pe Constantin Căpitanul. 

5) Istoria 'Terii Románesci, trad. Sion, Bucuresci 1863, p. 131. 

9) Istoria generală a Daciei, trad. Sion, Bueuresci 1859, II p. 30. 

10) Şincai pentru timpul dintre 1445 —1472 nu face citate din ,anonimul românesc, 
pentru-că, dice el, foarte amestecă istoria Domnilor gi multe serie, care nu se pot erede,.... 
Cronica, IL, p. 42, 

1) Traducerea lui Klain merge numai până la Mircea cel Bătrân. 


LN 

Radul cel Frumos este al treilea fiu legitim al lui Vlad Dracul. Acesta, 
în trei chrisoave, unul din 1437 August 1,12) altul din 1439 Sept. 8!) si al 
treilea din 16 Sept. acelaşi an 14), pomenesce pe cei trei fii ai săi: Mircea, 
Vlad şi Radul. 

Se scie soarta celui mai mare din acești fraţi, Mircea: el a fost ucis 
dinpreună cu tatăl său, la 1446, in Tergoviștea,15) din îndemnul lui Ioan 
Corvin; cel de al doilea, Vlad, poreclit Ţepeş, domnesce întâia oară dela 
1456—62, când e înlocuit in domnie de cătră sultanul Mohamet al II, prin 
Fratele seu, Radul al treilea $i cel mai mie fiu legitim al lui Vlad Dracul. 
Dieem legitim, căci se pare, după toate indiciile, că Dracul a mai avut un 
fiu natural şi anume pe Vlad Călugerul. Domnul de mai apoi al Ţării, dela 
1482—94, 

În documentele, relativ multe, rămase dela Vlad Călugărul, el se nu- 
mesce „fiul lui Vlad- Voevod, cel Mare“ tot aga precum se numesce Vlad 
Tepes si Radul cel Frumos; în patru din aceste documente !*) Vlad numesce 
pe Radul „fratele domnii mele“, şi în sfârşit, Radul cel Mare, fiul lui Vlad 
Călugărul, numesce pe Radul cel Frumos „unchiu“ (oyuz, avunculus, unchiu), 17) 
pe Vlad Voevod „bunic“ (atraz, avus, mos, bunic 18) și pe Mircea ,strébun* 
(npa akaz, proavus, strămos 1%). Reese dar cá Vlad Călugărul era şi el fiul 
lui Vlad Dracul. Ce fel de fiu insă? S'a emis c'ar fi un fiu natural. 

Dlugosz, 20) cronicar eontempuran evenimentelor, in pasagiul in care 
vorbesce despre prinderea lui Ţepeş de cătră Mateiu Corvin și agedarea în 
seaunul Terii Românesci a lui Radul ea domn tributar Turcilor, numesee 
pe acest din urmă ,germanus* cu Vlad, adecă frate bun, dela aceiaşi mamá 
$i același tată. dulce, cum traduce Şincai, legitim, cum dicem noi astádi. Si 
cronicarul polon, de sigur, il numesce „germanus“ in oposiţie cu un alt, 
poate si alti, frate vitreg al lui Vlad, şi acela competitor la tronul Terii Ro- 
mânesci. Siintr'adevér pe la 1457 se adăpostea prin părţile Sibiiului, ocrotit 


13) Brezoianu, vechile institutiuni ale României, Ducuresci 1882 p. 234. 

15) Archiv. ist. It, p. 84 şi Miletici: Dakoromznită, p. 122. 

1) Brezoianu, op. cit. p. 235. 

15) Poate că aceasta, e „vina mare ce au fost tăcut orăganii din Térgovigtea unui frate 
al Vladului Vodă“ — după cum dice cronica anonimă (op. cit. p. 3) şi pentru care vină, 
Vlad "Țepeș, i-au luat pe toti Târgoviştenii, într'v di de Pasei, şi pe cei bătrâni i-au tras 
în țeapă, iar pe cei mai tineri, dimpreună cu nevestele şi cu fetele lor, i-au dus la Poenari 
„de au tot lucrat la cetate, până sau spart toate hainele dupre ei gi au rémas toti despoiati 
în peile goale“, 

16) a) Veneliu, Vlaho-Bolgarskit ili Dako-Slovéuskié Gramat 61, Petersburg, 1840 p. 
129; b) Sbornie, Sofia, IX, p. 343; c) Noua revistă româuă, Bucuresei, IL, p. 377 si d) 
. Tot acolo. 

17) Sbornie, IX, p. 347. 

15) Ibid. p. 345. 

19) Ib. p. 354; cf. Gr. Conduratu, Relaţiile Ţării Románesci şi Moldovei cu Ungaria 
până la 1526, Bucuresci 1898, p. 207 sqq. 

:0) Dlugosz, Hist. Polonicae, Lipsae 1712, II, col. 344. 


16 


de Sagii de acolo, un ,sacerdos Wolachorum, qui se nominat filium vaivodae* 
contra căruia se plânge Vlad Țepeș Sibienilor într'o scrisoare din 14 Martie 
(feria secunda proxima post festum beati Gregorii papae) același an, dată 
"n Térgovigtea 21). Din această scrisoare se vede cá acest sacerdos Wola- 
chorum intrase gi se ţinea in Amlaş, — posesiunea lui Vlad, „in nostram 
veram hereditatem“ cum glăsuesce scrisoarea, — cu spriginul Sagilor şi că 
tot eu ei ținea sfátuiri tainice, făgăduind partisanilor săi, Petru Greb şi 
Petermann, de sigur pentru casul când ar ajunge la domnie, venituri in 
Tara Românească. 

S'a emis că acest „sacerdos Wolachorum* e Vlad Călugărul de mai 
târdiu 22) şi de sigur, Vlad Ţepeş il numesce pretins fiu de Domn tocmai fiind 
un fiu natural de Domn, frate al său, pe care însă el nu voia să’l recunoască. 

Poate cá așa sar deslega filiaţiunea acestui călugăr Voevod, asupra 
căruia s'au făcut atâtea hipotese. 

* 

Si acum, după aceasta digresiune, oarecum in legătură cu subiectul 
nostru, să ne întoarcem la Radul cel Frumos. De sigur el nu se născuse 
mult timp înainte de anul 1437, an în care-l găsim numit alături cu fraţii 
săi in chrisovul pomenit dela Vlad Dracul. Si iată de ce. 

Trimes de cătră tatăl seu ostatic la curtea sultanului -— cu siguranţă între 
1444—46, — el era tiner de tot, prune cum mărturisesce Chalcocondylas; si 
apoi, la 1438, după Ducas,?*) Vlad Dracul lasă la curtea sultanului Amurat 
pe amândoi feciorii săi (Enryoav nag avra rovc viois avro? óuńgoog). Din 
aceasta din urmă mărturie reese că la acest an Vlad Dracul avea numai 
doi fii în stare de a fi ostatici și pe amândoi îi lasă la curtea sultanului; 
al treilea, Radul, de sigur era in fragedă vristă. Astfel, cu oare-care pro- 
babilitate, am pute pune nascerea sa între 1430—35 24). 

Cei doi ostatici erau Mircea si Vlad. Ei pau stat la Turci decât cinci 
ani, căci la 1443, după-ce loan Corvin înfrânge pe sultanul Amurat la Niş 
(Nissa, 3 Nov.) şi în câmpia lalowaz în Serbia, legânduse pace între beli- 
geranţi, între condiţiile de pace fü si aceia ca sultanul să-i întoarcă lui 


31) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom.; ef. Bogdan: Vlad Ţepeş, Bucuresci, 1996 p. 12. 

32) Cf. Ghibáneseu, Archiva, soc. sc. si lit. Iaşi, VIII, p. 386 și N. Iorga: Convorbiri 
literare, XXXV p. 

33 Ducas, ed. Bonn, p. 210; Şincai, I, p. 631. 

4) DI Ghibănescu (Archiva soc. şt. şi lit, Iaşi, VII, p. 139 sqq.) căutând să stabilească 
genealogia şi vrista urmaşilor Drăculesci ai lui Mircea, gregesce din capul locului fiind false 
hipotesele dela care pleacă. Mai întâiu Vlad, acel din 1396, după toate indiciile, nu e Vlad Dracul 
de mai pre urmă, fiul natural al lui Mircea, ci un uzurpator oare care a cărui origine nu 
se poate statori; şi-apoi epitetul de „bătrân“ dat de cronicari lui Mircea şi pe care poeţii 
citati de dl Ghibănescu (Bolintineanu, Eminescu) îl iau în înţeles de bătrâneţe fisică, mai 
de grabă trebue luat în sensul că el este cel întâsu Domn cu numele Mircea, cel mai bătrân 
Mircea, tot astfel după-cum celui întâin Bogdan al Moldovei, descălecătorului i sia, dat 
acelaşi epitet. Resultatul e că Dl Ghibănescu, întemeiat pe aceste două hipotese false, îl 
face pe Mircea şi pe fiul său Vlad mai bătrâni decât erau în fapt și, după dânşii, îmbă- 
trânesce pe toţi coboritorii lor Drăculesci. — 


17 
Vlad Dracul pe cei doi fii ai săi ostatici, cari au şi fost intorgi.?*) Pe unul 
din ei, pe Vlad ?*), il trimite Dracul în ajutorul armatei crescine în lupta dela 
Varna, 1444, cu 4000 de călăreţi. 27) 

Amândoi remân apoi pe lângă tatăl lor, până ce peste puţin timp, pe 
cel mai mare îl ajunge tragicul sfirsit din Térgovistea, iar celălalt, remas 
singur, se adápostesce pela Unguri. 28) 

Despre Radul nu mai avem scire până la anul 1462, când îl aflăm la 
curtea, sultanului Mohamed, căruia se dăduse cu sufletul şi cu trupul. 2) 
Când si cum ajunsese Radul la curtea sultanului ? Sciri navem, dar se poate 
presupune cu siguranţă cá pela 1445, când tatăl séu se declarase partisan 


hotărit al Turcilor. 
* 


In urma a doue năvăliri urmate de pradă, făcute de Vlad Țepeș peste 
Dunăre în 1461 şi primăvara anului următor, a politicii lui unguresci, pre- 
cum si a refusului de a mări suma tributului, a mai da pe deasupra âncă 
unul de sânge si a altor cause, — Sultanul hotăresce să pună în scaunul 
Ţării-Românesci pe devotatul său, Radul cel Frumos. Pentru acest scop 
îşi pregătesce ostire însemnată, cheamă in fata sa pe Radul „și presentându-i 
o cușmă albastră cu aur si un steag roșiu, mai dându-i bani, cai şi alte 
daruri destule precum se cuvine unui Domn, îl trimite cu o suită de 4000 
călăreţi spre Nicopole, unde să-l aștepte. %) 

Aceasta se întâmplă prin Maiu, căci in prima jumătate a lui Iunie 
1462 sosise şi oastea ceu mare a lui Mohamed la Dunăre, pe care o trecu 
cu toată împotrivirea lui Vlad. 

Cursul bătăliei îl cunoascem din importantele memorii ale ienicerului 
sârb, după lunga naraţiune a lui Chacocondylas si după Dueas.*! Vlad, 
după mărunte lupte de hartá, intr'o bătălie hotăritoare, a fost învins şi, după 
ce şi boerii lau părăsit, a fost silit să fugă în Ungaria, unde regele Mateiu 
prindéndu-l, l-a ţinut ani multi în închisoare. Sultanul părăsi tara Româ- 
nească 32), lăsându-l pe Radul Domn şi poruncindu'i să atragă pe boeri in 


26) Ducas, ed. Bonn, p. 218; Şincai, II, p. 8. 

2) Gr. Tocilescu, Istoria Românilor. Bucuresci 1900, ed. II, p. 174. 

21) Borfinius, Rer. hung. decades, 1771, d. JI, |. 6, p. 471; Șincai; I, p. 9. 
28) 1, Bogdan, Vlad Tepes, p. 8 si 13. 


33) Chalcocondylas, ed. Bonn, 1848, p. 498 sqq.; Sincai, II, p. 58; Memoriile lui Con- 
stantinovici, Arh. ist. I*. p. 8—11. 


80) Constantinovici, |. c. 

81) Chalcocondylas, l. c.; Şincai, II, p. 63; Constantinovici, l. c.; Ducas, p. 848 sqq.; 
Şincai, II, p. 63. Isvoare mai însemnate mai sunt: Rapoartele ambasadorilor venețieni cătră 
republică, Petrus de Thomasiis din Ungaria şi Balbi din Turcia, Monumenta Hungariae 
historica, Acta extera, IV şi V.; Serisoarea lui Alois Gabriel, rector de Candia, cătră Antoniu 
Loredano, căpitan de Modon si relația unui Albanez, Columna lui Traian, 1883, p. 39—41. 

22) DI prof. N. lorga (Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucuresci 1900, p. 128—924) 
dă următoarele date referitoare la expediția lui Mohamed: Expediția a pornit din capitala 
Imperiului la 26 Aprile 1462; un page cu 60,000 oameni precedă armiei lui Mohamed de 
150,000 oameni; trecerea Dunării se făch pe la Nicopole şi la 11 Iulie oastea, ajunse înapoi 
la Adrianopol. 


2 


18 


partea lui, cééà-ce, fără multă greutate isbuti. 33) Chaleocondylas ne-a lăsat 
chiar cuvântarea — sfat, ce Radul ar fi tinut-o boerilor. 5) 

Radul cel Frumos era acum Domnul Țării. 35) Sprijinit de Turci, recu- 
noscut de Țară, scăpat si de frate său, Vlad, rămânea — pentru ca să 
aibă pace din partea Ungurilor — să fie recunoscut și de Mateiu Corvin. 
Spre norocirea noului Domn, Regele vecin avea destule greutăţi în lăuntru 
regatului său, pentru ca dușmănindu-l pe Radul să-și mai atragă si din 
această parte urgia musulmană. 

Nu întârdie deci a-l recunoasce pe Radul, care, de altfel, cum vom 
vedé, în tot timpul domniei lui trăiesce bine cu Ungaria, pe regele căreia, 
în scrisorile sale cătră Braşoveni, il numesce „stăpânul nostru". 

Puţină vreme după aședarea lui Radul in scaun, comitele Sécuilor, 
Albertus de Istenmezeye, scrie din Cluj la 15 August (in festo assumptionis 
beatae Mariae virginis), Braşovenilor să păstreze pacea cu principele Radul 
„nunc waywoda partium Transalpinarum“. 3) Bonfinius confirmă faptul spu- 
nând că după-ce Mateiu l'a prins pe Dracula (Vlad), pe celălalt Dracula 
(Radul), pe care'l pusese Turcii, l-a întărit „preter omnium — opinionem* — 


peste așteptarea tuturora. 57) 
* 


In legătură cu venirea lui Radul la domnie, ca creaturá a Turcilor, 
se explică două fapte din domnia sa: luarea Chiliei de Munteni „dela Un- 
guri“ și cedarea ei cătră sultan, precum și cestiunea ducatelor Amlaș și 
Făgăraș, ducate pe cari Radul şi următorii séi — afară, se pare, de Radul 
cel Mare — nu le mai posedă, precum le posedase Vlad, fratele său, gi cei 
mai multi din inaintagii acestuia. 


Să ne oprim puţin asupra acestor două cestiuni: Dlugosz, sub anul 
1465, serie: „După-ce au prins Mateiași, craiul Ungariei, pe Vlad..... un 
alt frate dulce al aceluiași Viad, anume Radul, mergând la sultanul Mohamed, 
sau făcut feudariu şi tributariu lui.... şi au dobândit Moldova cea mai 
mare (Tara Românească) sub haraciu si orașul Chilia cu cetatea lui,.... 


33) Constantinovici, l. c. 

84) Cbaleocondylas, p. 516—17. 

35 Credem că aci e locul să spunem că dacă e să-i dăm acestui Radul o ordine nu- 
merică în şirul Domnilor T'rii Rumánesci, trebue să-l numim Radul al II-lea cel Frumos, 
iar nu al IV-lea, cum e cunoscut până acum in Istoria Românilor. Resultatele la cari au 
ajuns cercetările cele mai noue (prof. D. Oaciul) asupra Istoriei vechi a Romáuilor, au sta- 
bilit numai det Domni cu numele de Radul, inainte de Radul e. F.; Radul Liu, tatăl lui 
Mircea, cel Bătrân şi Radul al IL-lea, poreclit Prasuaglava, fiul acestuia. 

Porecla de „cel Frumos“ a cápétat-o Radul, de sigur, âncă dela contemporanii sti 
din causa frumoaselor sale însuşiri fisice. După mărturisirea lui Chalcocondylas, Sultanul 
Mohamed îl tinea de concubin (Non multo post, rediit in ianuas regis eiusque concubinus 
factus est). 


**) Orig. Braşov; copie Acad. Rom.; cf. Bogdan, Vlad Țepeș, p. 31, nr. 1. 
21) Bonfinius, op. cit, d. IJI, |. X, p. 544; Şincai, II, p. 65. 


19 


carele prin voinţa lăcuitorilor sau luat dela Unguri, îl cuprinsese Radul, şi-l 
ținea pentru Turc“. 38) 

Miecowsky, şi el cronicar contemporan, serie: „In anul 1465 Mateiași, 
regele Ungariei, ca şi când s'ar fi înţeles cu Turcii, prinsese pe Domnul 
muntenesc, Vlad, al cărui frate, Radul, partisan al Sultanului Mohamed, 
primi apoi dela acesta domnia Ţării Románesci ca principe tributar şi 
cuprindend oraşul Chilia alungă de acolo pe Unguri“. 59) 

Să vedem cum se explică mărturiile acestor doi cronicari, că Radul 
a cuprins Chilia pentru Turci, luând-o dela Unguri. 

Cum oare ajunsese această cetate a Ungurilor? Petru al Il, Domnul 
Moldovei, fiul lui Alexandru cel Bun și cumnatul lui Ioan Corvin, cedá 
Chilia Ungurilor. Urmașul său, Bogdan, tatăl lui Stefan cel Mare, recu- 
noasce stăpânirea ungurească în Chilia prin actul de jurământ făcut lui 
Corvin in 1450, în care dicea: noi să n'avem a cuceri cu sabia Chilia fără 
de voia părintelui şi domnului nostru loan Voevod, cât vom fi în viaţă. +0) 

Aşa a ajuns Chilia a Ungurilor, sau mai bine a lui Corvin, care n'o 
stăpânea de fapt, ci o ceruse, ca s'o dea Voevodilor Ţării Românesci, mai 
toţi credincioşi ai sei. +1) 

Vlad Ţepeş dar a tinut-o şi el în numele Ungurilor. Când Mohamed 
purcede resboiu contra lui, trimite o flotă ca să bată Chilia pe apă. 

Domnului moldovean însă, lui Stefan cel Mare, neconvenindu-i ca Chilia 
să cadă în mânile Turcilor pleacă şi el in contra ei, cu gândul de a o cu- 
prinde pentru dinsul. Asa se face, credem, că doi combatanți, cu gânduri 
protivnice însă, se întâlnesc deodată sub zidurile Chilii, unul pe apă, celă- 
lalt pe uscat, Atacul lor e infruetuos. Chilia rémàne de o camdată tot ca 
mai nainte; în stăpânirea nominală a Ungurilor. 


Cu venirea lui Radul însă, ca Domn impus de Turci, situaţia politică 
atât de nehotărită a cetăţii trebuia să se schimbe. Ungaria il recunoscuse, 
eum am véqut, numai din necesitate politică, renunțând la situatiunea ei 
de mai nainte, de suzeraná a Domnilor din Tara Românească; Sultanul 
Mohamed pe de altă parte cunoscea prea bine insemnătatea politică şi stra- 
tegică a Chiliei, căci adesea dicea: „Până când Românii stăpânese Chilia 
și Cetatea Albă, iar Bulgarii Bélgradul sârbesc, până atunci nu vom pute 
birui pe creştini“,42) așa că nu putea ingádui ca ea să mai rămână in po- 
sesiunea — fie și măcar nominală — a Ungurilor: de aceia pune pe Radul 
„So cuprindă“ cum die cronicarii. Pentru aceasta nu era nevoie, date fiind 
împrejurările, să meargă s'o ia cu sabia: a luat-o „prin voinţa lăcuitorilori 
și pe urmă a inchinat-o Turcilor, cum și-a închinat — vom vedé — întreagă 


39) Dlugosz, op. cit., eol. 344; trad. Şincai, II, p. 70—71. 
*9) Arch. ist., l°, p. 41. 
40) Bogdan, Doc. slavo-române, Ann. Acad. Rom. XI, p. 55—88. 
*) Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 102—103. 
42) Arch. ist. I°, p. 11. 
PLI 


| 80 
țara sub haraciu. Aşa se poate esplica cuprinderea Chiliei de Radul, la 
1462, dela Unguri. A 

Radul nu mai are în stăpânire personală ca vasal al Regelui Ungariei, 
niei ducatele Amlag si Făgăraș, precum le avusese Vlad. *) 

Pentru stăpânirea acestor ţinuturi (in special pentru Făgăraş), rămase 
fără posesor, se incinge acum o interesantă luptă între Ioan Greb din Vin- 
gard și Universitatea săsască, care luptă se poate urmări după documente. 

La 1464, Mateiu Corvin dăruesce, pe vecie, lui loan Greb şi urmașilor 
săi întreg ţinutul Făgărașului, drept r&splată pentru credinciousele servicii 
ce le-a adus tatălui său, loan Corvin.**) Mai târdiu se vede că Regele dă- 
ruesce același ţinut şi Universităţii săsesci,t5) care se si grăbesce să între 
în posesiune, intrare ce se face în 1469. Din acest an, 9 Decembre (in 
die crastino conceptionis Virginis Mariae) avem o scrisoare *^) a vice voivo- 
dului Ardealului, Dominic Bethlen, prin care comunică Universităţii sásesci, 
că va trimite ca să asiste, în locul seu, la întroducerea Universităţii în stă- 
pânirea Făgărașului şi Amlagului pe castelanul din Cetatea de Baltă (Kükü- 
ISvâr), loan Bornemisza. 

Ioan Greb, în acelaşi an chiar, protestează contra introducerii Uni- 
versitátii săsesci în posesiunea Făgăraşului, — ţinut pe care Regele il dă- 
ruise mai întâiu lui, fiilor și urmaşilor sěi. +47) 

Ca réspuns la această protestare, Regele, la 1471, învită scaunele 
săsesci din Ardeal, să restitue lui loan Greb ţinutul Făgărașului, pe care 
l-au luat dela dinsul și l-au adnexat la scaunele lor. +8) 

Totuşi Greb nu rămâne stăpânitor ul Făgărașului; Universitatea să- 
sească ese câștigătoare din această luptă. La 1472, Regele Mateiu dăruesce 
din nou Universităţii ţinutul Făgăraș dimpreună cu domeniul Amlaş, acor- 
dându-le Sasilor, prin aceiași diplomă, mai multe privilegii faţă de Románi.!*) 
loan Greb a fost, se vede, deposedat cu totul şi contra fiilor sti, cari, 
poate, mai pretindeau moştenirea părintească, chiar pe calea siinicii, po- 
runcesce Mateiu Corvin, la 1473, autorităţilor din Transilvania să nu le in- 
gádue a ridica vre-un castel sau vre-o intáriturá in Făgăraş. 0) 

Astfel a decurs cearta pentru stăpânirea acestor doué ducate ardele- 
nesci, pe cari Domnii Terii Românesci le-au posedat — cu mici intreruperi — 


48) Chiar în anul suirii lui Radul în scaun, Ja 3 Dec. (feria sexta proxima post festum 
beati Andrae apostoli), Regele Mateiu dà din Braşov o diplomă, prin care dăruesce locui- 
torului de acolo, George Biro, satele Scharkan (Șercaia) gi Mikofalu (?) din ţinutul Făgă- 
ragului. Orig. Braşov; copie Acad. Rom. 

4t) Hurmuzaki, Documente, 118, p. 155. 

**) Ibid. p. 192. 

15) ]b. p. 189. 

57) Ib. p. 190. 

12) Hurmuzaki, Doc., II?, p. 201. 

*9) Ibid. p. 222; Transilvania, Sibiiu 1873, p. 240. 

5) Ibid. p. 224. 


21 
aproape un secol, ca feude ale Coroanei Ungariei și pe cari Radul și ur- 
mașii s&i nu le mai posedă, Tara Românească müntinéndu-se de aci înainte, 
din ce în ce mai mult, în dependenţă politică de Imperiul Otoman. Totuși 
ele se găsesc în titulatura Domnilor Români până în sec. al XVIl-lea, în 
timpul lui Radul Şerban Basarab si Mateiu-Vodă Basarab, fără ca aceşti 
Domni să le fi stăpânit de fapt, afară, cum am dis, de Radul cel Mare, 
care, se pare că le-a avut în stăpânire efectivă cáti-va ani din domnia sa. 5) 

In legătură cu cearta enarată mai sus pentru stăpânirea Făgăraşului 
şi cu expediţia nenorocită a lui Mateiu Corvin contra Moldovenilor la 1467, 
trebue să punem si hotărirea luată de Regele ungar împreună eu frun- 
taşii ţării, ca ţinuturile Amlas. Făgăraș și Rodna să nu poată fi instrài- 
nate, ori dăruite vre-unui particular ci sá rămână pentru totdeauna ale 
Regelui, care, la trebuintá, să le poată dărui Voevodilor Terii Romànesci şi 
Moldovei. 52) , 

Chilia, închinată Turcilor, erá o sulá în coastele Moldovei Marelui 
Ştefan. Voevodul, care, fără seamăn, s'a luptat o viaţă întreagă, spre a 
propri revérsarea Aliotmanului peste Tara lui in Europa creștină, nu se 
putea involla una ca aceasta; de aceia la 1465 se îndreaptă cu oaste asupra 
acestei cetăţi. 

Iată ce scrie Letopiseţul dela Bistriţa referitor la această expediţie: 
In anul 6973 (1465), luna lui Ianuarie in 23, Joia pe la miequl nopţii, întră 
Stefan Voevod in Chilia si împresură cetatea și petrecü acolo in pace Joia, 
ear Vinerea de dimineață loviră şi incepurá a dărâma toată diua şi se bă- 
tură pănă seara; „Sâmbătă se inchină cetatea si cu voia lui Dumnedeu 
întră Stefan Voevod în cetate şi rămase acolo trei dile petrecând si láu- 
dând pe D-deu şi îmblândind pe oamenii cetăţii; și le puse acolo pârcălabi 
pe Isaia și pe Buhtea și-i invétá să păzească cetatea de limbile necredin- 
cioase ; şi astfel se intoarse cu toată oștirea sa în scaunul séu dela Suceava*.. .59) 


51) Asupra, acestei cestiuni: Amlaşul si Făgăraşul în posesiunea Domnilor Români ca 
feude unguresci, scriitorul acestor şire are în pregătire un studiu. 

5 Hurmuzaki, Doc., I1*, p. 179; cf. Onciul, Originele Principatelor române, Bueuresci 
1899, p. 58. 

55) Bogdan, Cronice inedite, Bucuresci 1895, p. 51—52. 

Tot aga enarează evenimentul şi cronica moldo polonă (Bogdan, Vechile cronici mol- 
dovenesci, Bucuresci 1891, p. 224), numai cât spune că cetatea a luat-o Ştefan „dela Unguri“. 
Faptul îl explică dl prof. Bogdan (Vech. cron. p. 255, nota 20) aga, că traducătorul polon, 
care scia din cronică că Petru Vodă a cedat Chilia Ungurilor, ne mai aflând că cetatea a 
fost luată de Vlad 'Tepes (recte, de Radul) şi închinată Turcilor, a dedus cá ea va fi fost 
a Ungurilor, când a luat-o Stefan c. M. la 1465. 

Analele Putnene (Bogdan, Vech. cron. p. 194) asupra acestui eveniment, au un reasumat 
după Letopiseţul dela Bistriţa, si i 

Ureche (Kogălniceanu, Letopisete, Bucuresci 1872, I, p. 152) se tine şi el de Letop 
dela Bistriţa, adăugând că tot atunci Ştefan a luat şi Cetetea Albă. Ureche mai dice că 
tot atunci Ștefan a luat cetatea „dela păgâni“, sub cari probabil înţelege pe Turci (cf, Bogdan 
Vech. p. 255, n. 20), 


22 

Prin limbile „necredincioase“ Letoprisetul de bună seamă înțelege pe 
păgâni, pe Turci. 

Evenimentul e dar limpede: în 1465, Sâmbătă 26 Ianuarie, Ştefan cel 
Mare a cuprins Chilia. 

Dlugosz ne-a transmis si el scire despre cuprinderea, Chiliei la acest 
an de cătră Ştefan); el dice însă, că cetatea s'a cuprins cu învoirea Re- 
gelui polon şi a cetăţenilor, cărora Cazimir le-a transmis scrisori prin Domnul 
Moldovei. Noi trebue să dăm credinţa mărturiilor eronicelor noastre; ceea-ce 
adaugă cronicarul polon trebue considerat „ca un act de patriotism din par 
tea lui". 55) 

După cuprinderea cetăţii, Stefan trimite soli Tureilor la Țarigrad, să 
ineredinteze că el n'a luat cetatea din dușmănie faţă de ei, ci că o va ţine 
tot pentru Sultanul; pe de altă parte Radul, după mărturia lui Dlugosz, 
atáta pe Sultan „ca să isbândească necredinţa lui Ştefan, carele sub pre- 
tecstul haraciului servesce craiului legesc*. 

Si era teamă, după 1465, că Turcii vor trece Dunărea. Mai ales Ar- 
delenii, printre cari se réspáudiserá fel de fel de faime, ba că Turcii sunt 
la Dunăre, ba cá au trecut-o, ba că sunt ascunși prin munţi, — erau cu- 
prinși de această teamă. 

Așa în 1466 Septembre 5 (feria sexta proxima ante festum natavitatis 
virginis gloriosae), Ioan Pongrátz, voevodul Ardealului serie din Cluj Sa- 
gilor cá a audit prin cercetașii séi, cumcá Turcii sunt adunaţi pe valea 
Dunării, pe care voese s'o treacă si le cere să stea gata de apérare.*9) 

La 25 Septembre (feria quinta proxima ante festum beati Michaelis 
archangeli) același an. Ioan Pongrátz scrie din Cluj tot Sasilor că a audit 
cumcă impératul Turcilor a trimes lui Alibeg 10 mii de oameni din propria 
sa gardă si că Alibeg, cu aceștia şi cu alţii, formând o armată puternică, 
a trecut în taberă la Vidin voind să atace Ungaria. 57) 

La 28 Septembre (in die sancti Wenezeslai) tot in 1466, Magistraţii 
Orăştiei seriu Sibienilor că, după scirile ce le-au primit dela nobilul Ladislau 
Kendefi din Tara Hațegului, Turcii stau ascunși in munţii Carpaţi, gata să 
năvălească în Ardeal. 58) 

Teama de o trecere a armatei turcegci peste Dunăre cu scop dea 
năvăli în Ardeal se repetă și mai apoi, după anul 1466. 

Aşa Ioan Pongrátz serie Sagilor din Ardeal, la 19 Iuniu (in festo sanctae 
trinitatis) 1468, că Turcii au trecut Dunărea cu puteri mari și au de gând 
să năvălească în Ardeal, de aceia să se pregătească de rěsboiu. 5°) 


5) Dlugosz, o. €. col. 344—45; Şincai, II, p. 71. 

55) Iorga, Chilia, p. 129. 

š) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom.; Archiv des Vereins für Siebenb. Landeskunde, 
Neue Folge XV, 194, 

5) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom. 

£) Hurmuz. Doc. Ilt, p. 169; orig. Sibiiu; copie Acad. Rom, 

59) Doc, IP, p. 182, orig. Sibiiu; copie Acad. Rom, 


23 

La 21 Octomvrie (in festo beati Georgii martiris) același an, tot Pon- 
grátz serie din Reghin Sibienilor, să cerceteze prin oameuii lor, dacă sunt 
adevărate scirile că Turcii ar fi adunaţi la Dunăre cu gând să năvălească, 
în Ardeal și să'i răspundă in grabă. 6°) 

Si, în sfârşit, Magistratul din Sibiiu scrie Saşilor din Șinca, la 7 Ia- 
nuarie 1471 (în crastino festi Epiphaniarum domini) că a primit scrisoare 
dela vice-voivodul Ardealului, Dominie de lkthar, prin care-l anunţă cá 
Turcii, bine pregătiţi de résboiu, s'au strâns în părțile Terii Românesci, 
voind să între pe sub ascuns in Ardeal.9!) 

Aceste repetate temeri, mai ales cele din 1466, că armatele turcesci 
trec, ori au trecut Dunărea, nu putem sci dacă se respândiseră din credinţă 
că Turcii aveau să vină „spre a isbândi necredinta lui Ștefan“ 2), ci mai 
degrabă prin faptul că de astădată Ardelenii nu mai aveau la spatele lor 
un Domn român peste care să treacă mai intàiu Turcii înainte de a stră- 
bate Carpaţii, ci pe unul închinat acestora, deci gata a tăinui ori-ce even- 
tuală mișcare a trupelor turcesei prin (ara sa. 63) 

Ardelenii îl bănuiau și temeau pe Radul, deși acesta se arăta prietin 
și binevoitor lor; ba chiar, — cum resultă din cercetarea relatiunilor, ce 
Radul le-a avut cu Ardealul, in special cu cele două oraşe dela graniţă: 
Sibiiul si Braşovul, mai ales cu acesta din urmă, relatiuni pe cari credem 
nimerit a le urmări acum — Domnul Terii Românesci se presentà de fapt 
credincios prietin Ardelenilor. 

La 4 Martie (feria sexta proxima post dominicam invocavit) 1463, 
loan Pongrátz, voivodul Ardealului, serie Bragovenilor cá Radul, voevodul 
Terii Românesci, l'a insciintat cumcá Turcii se adună contra regatului un- 
gar; ei să se pregătească de luptă, să trimeatà cercetaşii spre a afla despre 
mişcările Turcilor, iar despre cele ce vor afla să-l vesteascá și pe dânsul. î4) 

La 11 Iunie (feria quinta in festo beati Barnabae apostoli) 1467, Radul 
scrie din Bucuresci Magistratilor din Sibiiu si îi roagă ca să lase a trece 
în bună pace prin cetatea lor, pe un credincios al său, Manea. 65) 


6) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom. 

ê) Orig. Bistriţa; copie Acad. Rom. 

6) orga, Chilia, p. 129. 

58) Nu e exclusă nici posibilitatea, ca oaste turcească, puţină se înțelege, să fi stáruit 
prin Tara Românească, ca gardă lăsată de Turci Domnului, poate chiar prin munţi, pe 
acolo pe unde-o căuta cercetagii Sibienilor. 

**) Orig. Bragov; copie Acad. Rom. 

În adevăr in primăvara anului 1463, când datează şi această serisoare, Mohamed 
făcea mari pregătiri militare. Strânse o armată de 150.00! soldaţi şi plecă in contra Bos- 
niei pe care-o supuse. Mateiu Corvin mergând să libereze această ţară, are în anul următor 
lupte cu Turcii. (Cf. A. Huber, Geschichte Oesterreichs, Gotha 1888, III, p. 208—209). Poate 
că la pregătirile militare din primăvara anului 1463 se referă scirea ce Radul i-a trimes-o 
lui Pongrátz, nesciindu-se la început scopul acestor pregătiri. 

85) Orig. Sibiiu ; copie Acad, Rom, 


24 


La 25 Octobre (die beatae Margarethae virginis et martirys), 1468, 
Radul scrie Magistratului din Sibiiu într'o pricină a unui oare care Ivan 
şi a tovarășilor acestuia. 5) 

La 4 Februarie (die Sabatho proximo post festum purificationis beatae 
Mariae virginis) 1469, Domnul Ţării Românesci serie Magistratilor din Sibiiu 
că a trimis pe credinciosul séu Mihail la loan Pongrâtz şi ii roagă să-i 
arete calea, si dacă pot, să-i dee un om, care sá'l însoțească până la voe- 
vodul Ardealului. 7) 

Printre scrisorile slavonesei ale Domnilor români, aflătoare în Archivul 
orășenesc din Brașov, Miletic a găsit patru dela Radul cel Frumos, dintre 
cari numai una e datată. 

Aceasta, din 6 Martie 1470 (6978) e o carte de învoire vamală, pro- 
vocată în urma oare căror neinfelegeri comerciale, pe care Radul o încheie 
cu județul și pârgarii Brașovului şi prin care comercianții, si dintr'o parte 
şi din alta, vor pute neguţători in Ardeal și Tara Românească cu desă- 
vârşită slobozenie. O asemenea carte de învoială, întărită cu pecetea ora- 
şului, cere Radul sá'i trimeată și lui Braşovenii, cel mai târdiu peste 25 
de dile. î8) 

In a doua scrisoare, fără dată, Radul scrie Bragovenilor că ei vor fi 
slobodi a veni in (ara sa spre a se hrăni cu pace şi cu dreptate însă. 6°) 

În a treia, iarăși fără de dată, el cere judeţului şi pârgarilor din Braşov 
să urmărească pe véduva unui oare-care Hanás din Blumena pentru nesce 
bani, ce un supus al séu, fiul Hacicului din Râmnic, i-a fost dat împrumut 
bărbatului ei, ca supusul séu să nu rămână în pagubă. 7?) 

Si, în sfârșit, în a patra scrisoare Domnul Terii Românesci serie ace- 
lorași Braşoveni că trimite pe sluga sa, Alexe, spre a-i târgui din Braşov 
două cart mari şi ferecate, si alte lucruri de care are trebuintá şi-i roagă 
să-i stea acelui Alexe în ajutor la târguire.7!) 

Pentru a compiecta scirile privitoare la relatiunile lui Radul cu Ar- 
dealul, trebue să spunem că mai sunt două scrisori cătră Braşoveni, din 
1470 şi 1472, privitoare insă la luptele cu Ştefan cel Mare şi pe care le vom 
aduce mai încolo, când ne vom ocupa de aceste lupte. 

In scrisorile ingirate mai sus, Radul, de câte ori gásesce ocasiune, nu- 
mesce pe Regele Ungariei „serenissimi nostri regis“; pe Ardeleni caută să-i 
incredinteze despre sincera lui prietinie, mergând pănă acolo, încât să-i în- 
seiinteze despre un plănuit atac al Turcilor în contra Ungariei; le cerea, in 


6) Ibid. 

Această scrisoare e datată din Repez, localitate ce poate fi opidul săsesc din Ardeal, 
numit românesce Cohalm ; și Radul o serie dimpreună cu „alii iudices de praedicta Repez 
vestri amici et fratres toti“, 

%) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom. 

**) Sbornie, Sofia, XIII, p. 80, nr. 80, 

9*9) Ibid., p. 79, nr. 78. 

10) Ib. p. 80, nr. 79. 

11) Ib, p. 81, nr. 81, 


25 
schimb, o asemenea prietinie și din partea lor. Ardelenii însă l-au bănuit 
tot deuna, lau săpat pe sub ascuns, și, la urma urmelor, când el a căutat 
mântuire la ei, cum vom vedé, lau dat prins în mânile lui Ştefan cel 
Mare, care l'a şi omorit. 

Aceasta a fost politica lui Radul faţă de Ungaria, politica Domnului 
care caută — spre a-și mănţinea tronul, să trăiască în bună pace cu o ţară, 
care multă vreme și-a eluptat alături cu poarta suzeranitatea asupra Ţării 
Românesci, avându-și spriginitii sei la domnie contra celor ai Portei. 

Dar dacă Ungaria nu l-a dușmănit pe faţă pe acest Domn slab și fără 
de personalitate, din cause arătate mai sus, nu tot L aşa s'a purtat Voevodul 
celei lalte ţări vecine, Stefan cel Mare. 


$ 

În anul 1470 încep luptele între cei doi Voevodi români, cari lupte 
se vor termina numai atunci când Radul va fi répus şi ucis. Ele încep cu 
prădarea si dărâmarea Brăilei de cătră Stefan cel Mare, despre care serie 
Letopiseţul dela Bistriţa : 

„In anul 6978 (1470) luna lui Februarie în 27, Marţi în săptămâna 
„albă, au prădat si au dărâmat Stefan Voevod Brăila“. 72) 

Atacul acesta a fost neașteptat. Cronica nu ne relatează despre vre-o 
lovitură între Domnii indugmániti: Stefan se întoarce in Moldova, iar Radul 
află că protivnicul séu și-a procurat cele necesare résboiului dela Ardeleni. 
Aceasta ne-o spune Radul însuși într'o scrisoare trimisă Braşovenilor din 
Buzeu la 26 Maiu (in die beati translationis beati Augustini) 1470. 2) In această 
scrisoare Domnul Ţării Románesei cere Braşovenilor să-i comunice prin 
omul lor, Nicolae Placht: cum se face că ei, cari au avut tot deauna pace 
din partea lui si care toate li le-au îngăduit pe când regele lor nu avea 
de loc pace cu Moldovenii si cu Domnul lor, Stefan, — cum se face cá ei 
trăesc in pace cu acest Stefan, care are gpioni printre ei, şi ii vând arme 
si îi dau multe altele, ori ce-i place lui şi Moldovenilor. 

După aceasta mustrare Radul le aduce aminte, ce li s'ar fi întîmplat 
lor, când el, sciind faptele lor contra regelui 74), ar fi fost cu cuget rău 
asupra-le. 

Astfel încep ostilitățile între cei doi domni români. 


7?) Bogdan, Cronice inedite, p. 53. 

Cf. Cronica moldo polonă (Bogdan, Vechile cron. p. 225); Annalele putnene (Ibid,, 
p. 195) si Ureche (Kogălniceanu, Letop. I}, p. 157). Ureche înainte de a descrie evenimentul 
explică dusmünia dintre Domnii roiâni astfel: „Întracele vremi au intrat zavistie între 
Ştefan Vodă, si între Radul Vodă, Domnul Muntenesc. Pre obiceiul firii omenesci, de ce 
are de ce poftesce să aibă mai mult, nu ajungea lui Ştefan Vodă ale sale să le ţină gi să 
le sprijinească ci, din lăcomie, cele ce nu era a lui âncă vrea să le cuprindă“. 

75) Orig. Bragov; copie Acad. Rom. 

1) Radul, de sigur, face aci amintire de complotul și răscoala făurită în contra lui 
Mateiu Corvin, pe când acesta era in Moldova, în contra lui Stefan (Hurmuz, Doc, IMP, 
pagina 172). 


26 

In cursul verii anului 1470 Ştefan era pe picior de resboiu. Când la 
15 August 1470 Kazimir, regele Poloniei, veni la Camenița, să primească 
juráméntul lui Ştefan, acesta se scuză că nu poate veni, având résboiu cu 
Radul, dar promite că va veni la anul următor, 1471, in Maiu; se mai 
roagă de Cazimir ca să mijlocească a se aşeda résboiul acesta, 

Aceasta o scim din cronicarii poloni. 

Cromer scrie sub anul 1470: 

„Cazimir al IV-lea, craiul Poloniei au venit..... să primească jură- 
mêntul făgăduit de Stefan Moldoveanul; dar acesta, aretând că are résboiu 
cu Radul, Domnul Valachiei, n'au venit. ei au trimes soli gi cărţi pecet- 
luite, prin care au făgăduit cá va merge in luna lui Maiu din anul viitor. 
Intraceia se rugă de Cazimir craiul, ca prin mijlocirea sa să se agede rés- 
boiul dintre dinsul și Radul. despre care au și avut grije craiul, temén- 
du-se ca nu cumva, aducând Radul pe Turci să stopseascà toată Moldova.“ 75) 

Asemenea scrie Dlugosz. 76) 

Lupta nu s'a agedat; ea reîncepe în anul viitor, 1471 Martie 7, despre 
care scrie Letopiseţul dela Bistriţa: 

„În anul 6979 (1471) luna lui Mart in 7, intr'o Joi, s'au dat luptă cu 
Radul Voevod la Soci şi au biruit Stefan Voevod cu milostivirea lui Ddeu 
$i cu ajutorul puternicului Ddeu Savaot, şi au omorit mare mulţime dintre 
ei. Si toate steagurile lui au fost luate, chiar marele schiptru a lui Radul 
Voevod au fost luat; și multi viteji au fost prinşi atunci, care mai apoi 
fură tăiați; lăsat-au cu vieatá numai pe doi boeri mari, pe Mircea comisul 
şi pe Stan logofătul“.77) 

Observăm că în acest an 7 Martie cade chiar intr'o Joi, cum scrie 
letopisetul. 

Loealitatea Soc? nu se poate stabili in ce loc sá fi fost; din cei doi 
boeri erufati de Stefan: Mircea comisul şi Stan logofătul, cel dintàiu se 
constată prin documente gi anume întrun chrisov din 25 Ghenar 147178) gi 
intr'altul din 15 Ianuarie 1467.9) 

Lupta aceasta dela Soci n'a fost hotáritoare: Radul a fost bàtut, dar 
si Stefan s'a întors acasă. Scopul său erá să pună pe tronul Terii Româ- 
nesci omul stu, pe Laiot, care, cum dice Căpitanul „ce mai dinainte vreme 
eră lângă Ştefan“; de astădată însă n'a isbutit. 


75) Cromerus, De origine et rebus gestis Polonorum, Basel 1555, p. 610; Şincai, II, p. 86. 

16) Dlugosz, op. cit., col. 458. 

DI Ioan Ursu (Relaţiile Moldovei cu Polonia până la moartea lui Stefan cel Mare, 
Piatra-N. 1900, p. 97) pune acest eveniment in 1469, greşit. Gregeala provine de acolo că 
la Dlugosz, întradevăr, evenimentul e enarat sub anul 1469, dar, evident, e o greşeală de 
tipar, căci coloana din naiutea şi din urma celei cu ur. 458. in care e descris evenimentul, 
poartă anul 1470. S'apoi la 1469 nu începuseră âncă ostilitățile dintre Stefan si Radul. 

17) Bogdan, Cron. ined., p. 53; cf: Cronica moldo-polonă (Bogdan, Vechile, p. 225); 
Analele Putnene (lbid. p. 195) şi Ureche (Letop. ed. II, I, p. 157—8). 

18) Venelin, op. cit., p. 95. 

7) Sbornie, 1X, p. 335; Arh. Statulni; Condica Mstirii Cozia, I, p. 819. 


27 


Dnii C. Giurescu, într'o recensiune asupra lucrării pomenite a dlui Gr. 
Conduratu: Relaţiile Ţării Românesci si Moldovei cu Ungaria până la 152659) 
şi C. Ioannin, într'o lucrare inedită, cetită anul trecut in seminarul nostru?1), 
cred cá de slăbiciunea lui Radul în urma bătălii dela Soci ar fi profitat 
Basarab eel Tinér (Mlad), care, cu ajutor dela Unguri, ar fi ocupat tronul 
Terii Românesci, alungând pe Radul, care, refugiat la Turci, după un oare 
care timp, cu ajutor dela ei, şi-ar fi reluat tronul. 

Aceasta hipotesă se întemeiază pe faptul că ne-a rămas dela acest 
Basarab Mlad un chrisov dat de el ca Domn, in Bucuresci și pe caro 
Venelin l-a datat: 3 Aprilie 1472.52) 

Nici un alt indiciu istorie nu stă însă în sprijinul acestei hipotese ; 
din potrivă avem altele, cari indică contrariul; căci cât privesce despre 
ehrisovul din 3 Aprile 1472, credem cá nu e greu de arătat, că el trebue 
să fi avut o dată posterioară, anume din timpul domnii lui Basarab Mlad 
(1477—82), care dată a fost cetită și transerisá réu. 

Íntr'adevér, in chrisovul din chestie, ca si in toate celelalte rémase dela 
el, Basarab cel Tinér se numesce „fiul Bunului Basarabă Voevod“, care Voevod 
nu poate fi decât Laiot Basarab cel Bétrán, Domnul Terii dela 1474—76 şi 
a doua oară in 77.8) 


50) Convorbiri literare, XXXUI, p. 836. 

81) Archiva seminarului, Din istoria Munteniei (1471 — 1482). 

82) Venelin, op. cit. p. 111. l 

3) Laiot e fiul lui Dan II, care, intr'un chrisov al său din 1421 Sept. 10 (Brezoianu, 
op. cit, p. 233), numesce ca fii ai săi pe: Danciul şi Basarabă; însuşi se numesce in cri- 
soavele sale „fiul Marelui Dan-Voevod^ (a) Brez., p. 238; b) lbid.; c) Venelin., p. 118—19; 
d) Sbornie, XIII, p. 81, etc); e singurul şi cel dintâi care poartă consequent numele de 
Basarabá: aşa dur Basarab Mlad „fiul Bunului Basarabă Voevod“ şi nepotul Marelui Dan- 
Voevod (întrun erisov din 3 Ap. 1480, numesce pe Dan-Voevod bunic, Brez., p. 238; Sbor- 
nie, IX, p. 336), nu poate fi decât fiu! lui Laiot Basarab. 

DI Ghibănescu (Arh. soc. sc. şi lit, Iaşi, VII, p. 129) crede că Dan II a avut doi 
fii cu numele de Basarabá: unul, cel pomenit de Dan ca fiu al său, dela care am avea un 
chrisov din 1449 Mart 23, pentru Mstirea Snagovului (Brez. p. 235) şi care ar fi tatăl lui 
Basarab cel tiner; un altul, Basarab Laiot, care n'ar veni decât unchiu lui Mlad, pentru 
că „a cofunda pe Basarab Laiot cu acel Basarab din 1442 — dice d Ghibánescu — sar 
pute, dar se opune distanța de 34 ani“. Deci crede că Mlad e nepot h . Laiot, în loc de fiu. 

Chrisorul de mai sus, din 1442 Mart 23, dela un „Basarab Vv., fiul ku Basarab Vv.," 
cum îl dă in regestrul său Brezoianu, l-a încurcat pe d] Ghibănescu intr'o cestiane atât de 
evidentă. dacă vom cerceta mai de aproape acest chrisov. 

ntr'adevér, în condica Mstirii Snagov (Acad. Rom.) se află — in traducere — un chrisov, 
prin care se dă gi se întăresce o sumă de proprietăţi ale acestei mănăstiri de cătră ,Da- 
sarabă Vv., fiul Bunului Basarabá Vv.", care Voevod, după cum de îndată se poate vedé 
din chiar acest titlu, nu e decât Basarab Mlad. — Chrisovul are însă data: 6908 (1400) 23 
Martie. Data aceasta, fără "ndoialá falsificută de călugări, l-a făcut pe Brezoianu, care scia 
că pe la 1400 domnia Mircea, să-i dee o altă, pe acea de 1442 Martie 23 dată şi în Crono- 
logia Terii Românesci, cu totul arbitrar să atribue crisovul acesta lui Basarabă, fiul lui 
Dan ii, pe care-l face să domnească in acest timp. Lista boerilor divăniţi din acest crisov 
fiind ing absolut identică cu acea dintr'alte crisoave dela Basarubă Mlad (d. p. Sbornic, 
IX, p. 338—9), l-a făcut pe Brezoianu ca tot pe acest crisov să-l treacă in regestru gi 


28 


Cum ar fi putut dar fiul să-l tituleze pe tatăl său „Voevod“ câtă vreme 
el nu domnise àncá? lată un fapt, care ne face să ne indoim cu totul despre 
exactitatea datei chrisovului publicat de Venelin.8%) 

Nu poate fi dar chrisovul lui Basarab-Mlad din 1472 si nici el Domn 
Terii în vremea aceia. lată câte-va indicii, cari sprijinese aceasta: 

Dacă, după cum se sustine, Basarab Mlad ar fi ocupat tronul cu ajutor 
dela Unguri, aceasta nu sar fi putut întimpla decât curind după înfrângerea 
lui Radul la Soci, — când acesta, slăbit, ne mai putând înfrunta pe un al 
doilea duşman, s'ar fi retras la Turci după ajutor, deci în 1471. Ar fi urmat 
de aci, dacă Basarab Mlad ar fi ocupat scaunul Terii în 1471 cu ajutor 
dela Unguri, ca relaţiile bune, ce am véqut čau existat intre Radul gi Ar- 
deleni, să se nimicească în urma unei atari purtări a acestora. 

Aceasta nu s'a întâmplat. În 1472, Radul eră în pregătirea și în aştep- 
tarea desfășurării mai departe a luptei începută cu Ștefan şi în bune rela- 
ţiuni cu vecinii séi de peste Carpaţi; căci, iată, în càte-va vorbe, ce scrie 
el Braşovenilor în anul 1472, die dominico, — intr o Duminecá oare-care: 85) 


pentru Mlad, de astă dată cu data 1482 Marte 23 (Brez, p. 289). Nu e îndoială dar 
c'avem a face cu un chrisov dela Basarab Mlad, a cărui dată a fost schimbată de călugării 
Mănăstirii. De ce? 

Mănăstirea Snagov a trecut în toată vremea, după cum şi este de fapt, ca una din 
cele mai vechi din Ţară. Cálugérilor, cari, pe cât se pare, nu posedau documente mai vechi 
decât diu vremea lui Dan II, pentru justificarea privilegiilor şi daniilor făcute mânăstirii, 
le trebuia unul mai vechiu. Si, probabil, posedând unul dela un „Basarab, fiul lui Basarab“ 
— deci cu numele Voevodului puţin precis, pentru că Basarab, fiind numele generice al 
dinastii, toti Domnii vechi se puteau numi astfel; şi mai cuprindând acest chrisov privilegii 
şi danii însemnate (19 moşii, numeroase mori, venituri de vămi şi munti), i-au schimbat data 
prin acea de 1400, sub care este citat în chrisoavele de confirmare a proprietăţilor mănă- 
stiresci, date de Domnii posteriori. 

Acest chrisov a lui Basarab Mlad, cu data falsificată, trecea drept cel mai vechiu al 
mănăstirii, iar Basarab, fiul lui Basarab ca ctitorul ei. Astfel Constantin Serban Voevod, 
întrun ehrisov din 1654 Maiu 30 (Condica Mstirii Snagov, p. 33), confirmă proprietăţile gi 
privilegiile Măuăstirii, după ce a védut „cărţile celui de întru veşnică pomenire Basarab 
Voevod, fiul lui Basarab cel Bun Voevod, dela anul 6908 (1400), carele au zidit dintru în- 
ceput această sfântă Mănăstire si au miluit-o cu aceste“ şi apoi insirá gi celelalte chrisoave 
mai vechi: dela Dan IJ, Vlad Dracul, Gavril Moghilă, Radu Mihnea, ete. 

Nu există, dar un Domn „Basarabă, fiul lui Basarabă“ la 1442: a fost numai un Ba- 
sarab, fiul lui Dan II, numit Laiot cel Bătrân; acesta e tată) lui Basarab, care prin oposiţie 
a luat numele de cel Tinér^, — amândoi fiind pretendenți la domnie. 

91) S'an făcut încercări de a se stabili exactitatea datei de 3 Aprilie 1472, din com- 
pararea listei boerilor divăniţi din acest chrisov cu boerii lui Radul din chrisoavele sale. 
Incercări prisoselnice pentru nisce vremuri politice atât de nestatornice! Afară de trei boeri, 
stâlpi ai divanului domnesc: Dragomir Manea, Cazan Sahacov şi Neagoe Borcea, cari se 
găsesc numiţi în chrisoave sub Radul (Sbornie, IX, p. 337; Venelin, p. 95), sub Laiot Ba- 
sarab (Venelin, p. 118—19), sub Basarab Mlad (Veuelin, p. 111) si sub Vlad Călugărul (Ve- 
nelin, p. 124—25 şi 129—130; Sbornie, IX, p. 340 si 341), numele celorlalţi boeri din divan 
se schimbă la tot chrisovul. Faptul că cei trei boeri de mai sus se află în divan sub patru 
Voevodi, cari se succed unul după altul în scaunul Terii, nu poate hotări, credem, data 
chrisovului de mai sus. 

55) Orig. Bragov; copie Acad. Rom.; cf. Iorga, Stud. gi doc. III, p. XXXY. 


29 


„Va'm rugat să ne faceţi unele servicii; dar pána acum nu ne-ati făcut 
nimic, fiind-că n'aţi trimes pe nimene dela voi la noi. Vë rugăm deci, 
prietinesce, să ne comunicaţi despre starea strálucitului domnului regelui 
nostru: unde este, dacă a încheiat pace cu Casimir şi ce vrea să facă 
acum; deasemenea despre starea lui Ştefan- Voevodul, indugmánitul nostru, 
şi despre Latot: dacă voiesc să vie cu armată să turbure ţara noastră; 
apoi si de Sécuii din cele două scaune, Vagarhei și Cie si din celelalte 
scaune: dacă au dat dijma oamenilor cătră dușmanul nostru în ce parte-i 
va duce. 

„Aceste în scrisoarea voastră să ni le scrieţi și să ni le trimeteti în 
grabă prin credinciosul nostru loan, si altele câte puteţi audi, prin supușii 
vostri, să ni le scrieţi. Să ţineţi socoteală că pănă acum am trăit in bună 
vecinătate, pe care o vom mántiné, dacă Ddeu ne va da sănătate.“ 

Aceste sunt indicii, cari, socotim, ne pot hotări a îndepărta hipotesa 
eumeá Radul ar fi perdut tronul în urma luptei dela Soci. El a rémas in 
scaunul domnesc, stiricind de aproape despre planurile indugmánitului său, 
Stefan, care, întorcându-se in Moldova, tot gândul lui Radul il poartă. 


Aceasta se vede dintr'o scrisoare a lui cătră Regele Poloniei, care-i 
ceruse să-i trimeatá pe fiul său, Alexandru, spre a-i fi de ajutor, să cu- 
prindă coroana Bohemiei, pentru care erá în luptă cu Mateiu Corvin. 

Iată ce răspundea Stefan: 

„Filium suum auxilio ad Bohemiam ocupandam mittere non posse, 
eontra Radul vojevodam opem ab eo petit.“ 86) 

Vrea să Qică acum, la 13 Iulie 1471, Stefan cere ajutor în contra lui 
Radul care ,intáresce o cetate la hotare, Crăciuna“. 57) Ajutorul probabil nu 
i-a sosit, căci lupta ce urmează între cei doi domni, se dă numai în toamna 
anului 1473 si fără ajutor dela Poloni. 

Despre această luptă scrie Letopiseţul dela Bistriţa: 

„In anul 6981 (1472) luna lui Novembre în 8, Lunia, împărți Stefan 
Voevod oștirii sale steagurile la Milcov şi porniră din nou, împreună cu 
Basarab, asupra lui Radul Voevod, și incăerându-se într'o Joi, la locul ce 
se cheamă Cursul Apei, se bătură acolo până seara; tot aga şi Vinerea și 
Sâmbăta până seara, adecă până la 20 ale aceleiași luni. Sâmbătă spre 
Duminecă lasă Radul voevod toate ale sale în tabără și fugi cu toată oștirea 
în scaunul séu numit Dâmboviţa; în 23 sosi Stefan Voevod cu toată oștirea 
sa şi impresură cetatea Dàmbovitii; Radul Voevod fugi în aceiaşi noapte; 
in 24 ale aceleiași luni, intro Mercuri, luă Stefan Voevod cetatea şi întră 
intránsa și luă pe Doamna lui Radul Voevod şi pe fiica lui, unica sa fiică, 
şi toate comorile lui $i toate hainele lui si toate steagurile lui; si petreci 
acolo trei dile în veselie şi apoi se întoarse în scaunul séu din Suceava.... 


%) Hurmuz. Doc. Il?, p. 214; Monumenta medii acvi hist. Poloniae, XI, p. 463 
51) Iorga, Studii şi Doc. III, p. XXXV. 


Pe Băsărab tl lăsă să domnească în ţara muntenească si domni o lună, 
iar Radul Voevod fugi la Turci și luând cu sine 15 mii de Turci îl lovi 
pe Basarab într'o Joi, Dechemvrie 23, şi'l birui pe Basarab cu toate oștile 
lui; Basarab fugi în ţara Moldovenească, ear Turcii veniră pe urma lui 
şi-şi aşedară tabăra la Bârlad, Dechemvrie 31 într'o Vineri, şi apoi slobo- 
qiră Navrapii şi pustiiră tara şi se întoarseră şi prădară și in i țara mun- 
teneascá toţi cei ce era cu Basarab^.88) 

Datele de mai sus, date de cronici, nu se potrivesc pentru anul 1472; 
se potrivesc insă exact pentru 1473, — după cum cel întâiu a arătat aceasta 
di C. Giurescu in recensiunea amintită şi intr'un studiu special8); drept 
aceia se pune bătălia dela Cursul apei în 1473, toamna. 


Această strămutare se impune şi prin. scirile cronicarilor poloni, Dlugosz 
şi Cromer??) cari ne spun cumcă au sosit solii lui Stefan al Moldovei la 
Vișliţa, unde se afla regele Poloniei, in 8 Ianuarie 1474, — insciipntàndu-l 
de isbânda asupra lui Radul, si trimiténdu'i, spre adeverire, din trofeele 
luate dela învins; dar — die numiții cronicari — vestea bună s'a turburat 
după trei dile printr'alta mai slabă, venită tot dela Stefan, anume că Radul 
s'a întors cu Turcii, a stricat orânduiala făcută în Ţara Românească de 
Ştefan, și acum pradă Moldova. Ștefan cere ajutor craiului polon, care au 
şi orânduit ajutor numai decât sub comanda căpitanului din Snyatni, Mihail 
Buezaezki; dar au mai trimes şi doi soli, pe Dobeslau Biszowski si Aegidius 
Suchodolski, cu însărcinarea de a-l împăca cu Radul, pentru-ca astfel să 
poată ajuta Stefan pe Craiul polon in luptele sale cu Ungaria. 

Misiunea solii de pace n'a isbutit: că mintea lui Stefan nu sta întru 
aceia, ca să se împace cu Radul, nu că doară n'ar primi condiţii cuvioase, 
ci pentru-că Radul dăduse toate cetăţile în mâna Turcilor şi acum de sine 
tocmai nimica nu putea isprăvi, fiind sub credinţă străină. 

Stabilită fiind data bătălii, care nu poate fi decât 1473 toamna târdiu, 
să vedem unde poate să fi fost locul, pe care s'a dat bătălia: „Cursul apei“ 2 

Nu se poate statori în ce loe din tinutul Râmnicului Sărat 1) să fi fost 
Cursul apei. Există o legendă in comuna Mărtinesci (plasa Marginea de jos 
pe riul Râmnic), care păstrează amintirea unei lupte între Ruși și Turci 
intémplatá pe la sfârșitul sec. al XVIII-lea ; se găsesc chiar pe teritoriul 
comunei resturi de material resboinic. 

Autorul dicționarului geografic al Judeţului Râmnicul-Sărat crede că pe 
teritorul comunei Mártinesci ar fi fost localitatea Cursul apei, fapt ce nu se 


%) Bogdan, Cron. ined. p. 58—54; cf. Cronica moldo-polonă (l. c. p. 226); Analele 
Putnene (l. c. p. 156) şi Ureche (Letopisete I. p. 158—9). 

39) Convorbiri literare, XXXIV, p. 702 seqq. 

%) Dlugosz, op. cit., col. 508—- 509; Cromer, op. cit. p. 622--633. 


°t) Gr. Dănescu, Dicţionarul geografic al Jud. Râmnicul Sărat, Bucuresci 1896, pag. 
184 si 202. 


| 8i 


poate răzima pe nimic din cele cercetate si aflate. Frunzescu 2) dice că 
localitatea Cursul apei se află in Jud. Râmnicul-Sărat, Pieot?*) o stabilesce 
după Frunzescu. 


Cât despre cetatea Dâmboviţii, dl prof, Gr. Tocilescu a arătat că ea 
trebue căutată pe teritorul Bucurescilor, „pe malul drept al riului cu acelaşi 
nume, deasupra si în jurul unuia din cele trei dealuri: Mihai-Vodă, Mitro- 
polie sau Radul Vodă“.24) 


Lupta, de sigur, s'a intémplat aga cum ne-o enarează letopisetul, pentru 
care lucru am şi reprodus-o în întregime: Radul a fost detronat, Laiot a 
ajuns Domn, Radul s'a întors cu Turcii, a alungat pe Laiot şi a prădat 
țara Moldovei până la Bârlad. Stefan cere ajutor grabnic dela Legi, care 
se si hotáresce sub conducerea Căpitanului din Snyatin, Mihail Buczaczki. 


Că aceste evenimente s'au petrecut la sfârşitul anului 1473 și înce- 
putul celui viitor, stă mărturie și o scrisoare a Răgusanilor cătră Regele 
Ungariei din 31 Ianuarie 14749), prin care-i trimit vestile, pe care solii lor, 
întorși dela Țarigrad, le-au adus: Că dacă sultanul va încheia pace cu 
Uzunhassan, va trimite pe Soliman bei eunucul in Albania si Moldova, al 
cărui Domn a alungat pe Domnul Terii-Románescei, Radul credinciosul sul- 


tanului. 26) 
% 


Cronicarii poloni ne mărturisesc, că ajutorul cerut de Ştefan s'a dat. 
Domnul moldovean nu putea lăsa nepedepsită o încălcare a ţării sale; şi 
deși cronicele moldovenesci contimpurane nu ne spun nimic de vre-o a 
patra expediţiune a lui Stefan în contra lui Radul in 1474, trebue s'o de- 
ducem cu necesitate, pentru-că pe Laiot, protejatul lui Ștefan, îl aflăm 
domn in urma lui Radul, pentru-că cronica lui Constantin Căpitanul ne 
spune: 

„În vremile acestea Stefan Vodă dela Moldova védénd că Radul Vodă 
au venit cu Turcii și au scos pe Laiotă Vodă, și l-au gonit, nu s'au îngă- 
duit: ci au cerut ajutor dela Legi și au venit de au scos pe Radul Vodă 
şi au agedat pe Laiotă Vodă la scaun*.?7) 


9") Dicţionarul topografie și statistic al României, Bucuresci 1872, pag. 152. 

9) E. Picot, Cronique de Moldavie par Urechi, Paris 1878, pag. 118. 

*4) Cetatea. Bucuresci sau cetatea Dâmboviţii, Tinerimea Română, revista, serie nouă 
Bucaresci a. 1, Nr. I, pag. 12. 

9%) Geleich-Thallóezy, Raguza és Magyarország, Budapest 1897, p. 630. 

9%) „Fertur in super, quod hoc anno, si ipsa pax (cu Uzunhassan) sequitur ipse per- 
sonaliter sit ocio operam daturus; quod que novum Romanie bassam, qui est quidam Bos- 
nensis nacione, Saliman Begh eununchus, ad partes Albanie expediturus, ad damna quoque 
Moldavie exercitum parabat propter conceptam indignationem quam favore Stephani Moldavie 
Vaivode Radulus Valachia maioris dominus, qui dicto imperatori serviebat, eiectus sit“. Cf: 
Jorga, Chilia, p. 133. 

91) Vedi mai sus. 


32 


Si, in sfârșit, pentru că si cronicarii poloni ne vorbesc de o expediţie 
a lui Ștefan Vodă in Tara Românească, când a prins pe însuşi Radul şi, 
de bună seamă, l-a ucis. 

lată ce serie Dlugosz sub anul 1477: 


„Ştefan, Voevodul Moldovei,.... pe ia diua sf. Mărtin au intrat cu 
oastea sa în Valachia şi pe Radul, fiul lui Vlad Dracul, carele era pus 
Domn Valachiei de impăratul turcesc, dându-i-se acesta prin cetăţenii din 
Brașov, l-au prins şi după ce au cuprins toată Valachia...... pe Tipulita 
l-au pus Domn Valachiei....*99) 

Asemenea Cromer?%) și Ureche, care a luat scirea din digii cronicari. 100) 
Și Engel cunoscea această scire, dar, ca istorie, o pune în legătură cu alte 
evenimente, așa cá mai réu încurcă cestiunea. 

Scirea aceasta, credem, se rapoartă la detronarea lui Radul: Acesta 
strâmtorat şi alungat de Stefan, crede că 'si poate afla scut la vecinii săi 
din Braşov, in prietinia cărora, am vădut, se bizuia atât de mult. Brago- 
venii însă îl dau prins Voevodului moldovean, care, eum vom vedé din 
altă scire, se pare că l-a ucis. 

Relaţiile cronicarilor poloni infátigazá însă doué neajunsuri: se spune 
că expediţia s'a făcut în 1477, pe când, de sigur, ea s'a făcut în 1474 și 
se mai spune cá Stefan în locul lui Radul a pus domn pe Tepelus. Credem 
însă că aceste două neajunsuri se pot explica: cronicarul a putut să gre- 
şească anul, date fiind desele schimbări de domni ce le-au făcut Stefan in 
Tara Românească, ş'apoi Dlugosz, desi contimpuran, are multe date pri- 
vitoare la istoria noastră greşite; cronicarul a mai putut face confusiune 
şi de nume, dat fiind cá Laiot gi Tepelus, améndoi se numeau Basarab si 
mai erau apoi tatăl și fiul, cari unul contra celuilalt își disputau tronul gi 
confusia era ușor de făcut. 

In ori-ce cas, credem, că această explicaţie e mai plausibilă decât 
aceea că în scirea lui Dlugosz şi Cromer ar fi confundate doue evenimente 
istorice deosebite: detronarea lui Radul și intronarea a doua a lui Vlad 
Ţepeş şi că s'ar raporta la acest din urmă 1°) si mai cu seamă decât expli- 
carea dată de dnii loannin și Giurescu în lucrările pomenite mai sus, anume 
că scirea s'ar raporta la uciderea lui Laiot şi intronarea lui Tepelug, ceeace 
ar fi foarte greu de admis. 

Cà acest eveniment s'a întâmplat în 1474 ne dovedesce și scirea din 
letopisetul ţărilor sérbesci, în care moartea lui Radul se pune sub anul 1472 
şi după care dnii E. Picot?) si prof. A. Xenopol!??) au admis acest an 
dată a morţii lui. 


%) Dlugosz, op. cit, col. 562; trad. Şincai, IT, p. 108. 
99?) Cromerus, po. cit., p. 610. 

19) Ureche, Letopisete, I, p. 166. 

101) Xenopol, Archiva soc. sc. gi lit., Iagi, VI, p. 91. 
102) Cronique de Moldavie, p. 116. 

19) [storia Românilor, II, p. 420. 


lată, acea scire: 10) 


„Ba atro, reün (6980—1472) yoan axmara ha KapamáHoEH'ka noykh ma H 
»OV3t M3 pu3unuu8. H ro ARTO XOAH XaAOMZ Nana fIOAZ CHAAAQZ. H "TO ARTO 8mpe 
»bàAOYAA2 BOEROAA KaAUIKZI. TORE ARTO NONAE MEXMETZ NALA HÀ Grepana Monaco” 
pRACKATO, H HHWTORENE NOAOVYH fPAZEİENZ OVTEME, à KoH£HOV MB. EAAIZI MAMO npk” 
DALJE H nopoknusa. 

Traducerea e următoarea : 

„În anul 6980 (1472) Ahmet merse în contra lui Caramanovici, şi-l 
omoară şi-i luă riznita (sacristia, veșmânt bisericesc). Şi în acelaş an Ha- 
doni paga merse sub Seadar (Scutari). Și; în acelaş am muri Radul Vodă 
al Valachiei. În acelaşi an Mehmet paga se duse in contra lui Stefan al 
Moldovei si nu isbândi nimic, fugi sfărimat, iar armata Valachii o trecü 
pe sub ascuţişul sábiei si o robi“. 

Cronica lui Braneovici, scrisă in timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, 
are şi ea această scire, luată din letopiseţul sârbesc. 

Ea dice sub anul 6980 (1472): 

„Domnul Radul cel bun al ţării muntenesci, s'au răposat din ceastă 
lume. Întru același an impăratul turcesc au trimes toată puterea lui ca 
să bată pe domnul Stefan, Voevodul cel bun al ţării Moldovei. Eară domnul 
Stefan Vodă i-au tăiat toată oastea. Numai câţi robise, aceia au rămas vii.!95)* 

Sub același an 1472 letopisetul sérbese pune evenimente intimplate 
in trei ani consecutivi: Expeditia lui Kedük Ahmed Paşa in Caramania s'a 
făcut in 1473, Kadim Soliman Paga a asediat Scadarul (Scutari) apărat 
eroic de Antoniu Loredano, in Maiu 1474 1%) si, în sfârșit, lupta cea mare a 
Tureilor cu Moldovenii nu poate fi decât cea dela Racova, 10 Ianuarie 1475, 
deşi greşit spune letopisetul că Turcii au fost conduși de Mehmet Pașa, 
când de fapt au fost conduși de Suliman Paşa. 

Scirea morţii lui Radul fiind pusă între evenimente petrecute in 1473 —74 
și 1475, urmează că trebue s'o admitem ca intémplatà în anul 1474. 

Si intr'adevér prima scire despre domnia lui Laiot Basarab ne-o dă 
tot letopisetul dela Bistriţa :1%7) 20 Octomvrie 1474, când Stefan, după ce a 
bătut pe Unguri şi pe Tepelus, la 20 Octomvrie bate şi pe Basarab, care 
nu e altul decât Laiot, Asa dar între 8 Ianuarie 1474, când avem ultima 
scire despre Radul gi 20 Octomvrie acelaşi an, când avem prima scire 
despre Laiot Basarab, 1%) trebue socotită moartea lui Radul. Cam când? 

Dlugosz spune că Ștefan, când l'a prins pe Radul, a întrat in Valachia 
pe la diua sf. Mărtin — „circa sancti Martini diem“. În calendarul catolic 


104) [aarnnnz, Belgrad, 1859, XI, p. 158 (atronncz wapemz Cpz&t&ziMz) 5 Cf. Jorga, 
studii şi Doc. III, p. XXXIII gi p. 2. 

1%) Revista Critic&-literará, laşi, 1898, pag. 390. 

1%) Zinkeisen, Geschichte des Osmanischen Reiches, lf, pag. 843 seqq. si 414. 

1") Bogdan, Cron. inedite, pag. 55. 

1%) Cf. Jorga, Studii şi Doc., III, pag. XXXVI. 


54 
Sunt vre-o 23 de sfinţi Martin (Mas Latrie, Trésor de Chronologie, Paris 
1889) dintre cari cel mai insemnat, episcopul de Tours, se serbează la 11 
Novembrie; Martin de Soria se serbează la 37 Ianuarie. Poate că pe la 
această dată a întrat Ştefan în Valachia, după ce a primit ajutorul hotărit 
de Craiul Cazimir în 8 lanuarie. Astfel isvoarele se complectează unul pe 
altul într'un chip surprindător. Din ele conchidem; Radul cel Frumos a 
domnit neîntrerupt din Iunie 1462 până în Ianuarie 1474, afară de cáte-va 
septémáni la sfârșitul anului 1473, când a domnit Laiot Basarab. 

De ce fel de moarte să fi murit însă Radul? Am admis cá ucis de 
Stefan. Eatá ce se poate ceti în manuscrisul 269 al cronicei anonime dela 
Academia Română: 

„Eu Radul Voevod cel Frumos. Acesta au făcut mănăstirea dela Tinganu 
si au domnit ani 16, si au „pierit“ la leat 6968 (1460)“. 

Înţelesul de pierit, cronicarii noştri îl dau celor morţi prin silá, uci- 
dere. Aga dar Radul a fost ucis si anume de Stefan, cánd i l'au dat 
Bragovenii. 

* 


Inainte de a trece mai departe, spre a aréta și cele câteva sciri, ce 
ne-au mai rémas despre Radul cel Frumos, privitoare mai mult la trebile 
din láuntru ale Ţării, să stabilim, in scurt, causele ostilităţilor dintre cei 
doi Domni români, asupra cărora s'au făcut mai multe hipotese, adese cam 
depártate de buna intelegere a vremilor din treeut. 

Lăsând la o parte b&trânescile explicári ale causelor acestor ostilitáti 
date de cronicarii noștri Câpitanul şi Ureche: că „era Stefan Vodă om ne- 
multámitor binelui ce l-au primit dela altul“ şi că „pe obiceiul firii ome- 
nesci, din lăcomie, Ştefan și cele ce nu erau ale sale voia să le cuprindă“, 
să ne oprim la explicările din literatura noastră istorică de adi: 

DI prof. A. Xenopol 1%) crede că ar fi un complot, urzit de Radul printre 
boerii lui Ştefan, bazându-se pe faptul că acesta omoară trei din boerii săi 
în târgul Vasluiului, după cum mărturisesce cronica 119). Observăm că cronica 
lui Ştefan logofétul Creţulescu 11!) caută şi ea să explice uciderea boerilor din 
Vaslui, ca provenită din faptul „că poate s'au ajuns cu Radul Vodă, dom- 
nul muntenesc*. 

Deci într'un moment de mânie Ştefan Vodă pornesce luptele, urmate 
in curs de trei ani, în contra lui Radul. Se uită însă că ostilitățile incepu- 
seră cu un an mai înainte de uciderea boerilor, cu arderea Brăilei; ş'apoi 
mânia cum vine se şi duce, şi Ştefan cel Mare ori cât de mare mânie să-i 
fi purtat lui Radul, totuşi sar fi mulţumit cu mai puţină résbunare: n'avea 
la ce să-l urmărească pănă'n ghiarele morţii. 


19) Istoria Românilor, II, p. 300. 
11% Bogdan, Cron. ined., p. 53; Ureche, Letopisete 1, p. 157. 
111) Trompeta Carpaţilor, ziar, Bucuresci 1871, 11 Aprilie. 


35 

Dl Giurescu în lucrarea de doue ori pomenită pănă acum 115. crede că 
eausa ostilităților ar fi ţinutul Putnei, care, pe vremea lui Alexandru cel 
Bun, ar fi fost al Moldovei și perdéndu-se 'n urmă Stefan cel Mare voia 
să-l recâștige. Și aceasta pe basa unui act ce s'a făcut între Ştefan al Mol- 
dovei şi Corvin al Ungariei, când s'a hotărit reintronarea lui Ţepeş Vodă 
în 1475 August 15 (in festo Assumptionis beatissimae Virginis Mariae)!9), 
prin care se stabilesce cá hotarele intre cele doué téri surori vor fi precum 
au fost pe vremea lui Mircea cel Bétrán si Alexandru cel Bun. DI Giurescu 
crede că stabilirea vechilor hotare de care se vorbesce în acest act ar fi 
privitoare la ţinutul Putnei; dar s'a dovedit cu prisosinţă 114) că nici înaintașii 
lui Alexandru cel Bun, nici acesta n'au posedat Putna: graniţele Moldovei pe 
acea vreme erau ceva mai jos de Bârlad. Actul se referă la alt-ceva, se referă 
la Chilia si hotarele ei dunărene 115) pe care le-au avut Alexandru cel Bun, 
şi în urmă Ţepeş in întâia sa domnie și pe care le-a cucerit apoi Stefan 
la 1465. Asa trebue inteleasá această invoialá, pe care se razimă dl Giu- 
rescu, pentru emiterea hipotesei asupra causelor ostilităţilor dintre Radu 
şi Stefan. 

Poate că sar afla însă o explicare mai naturală şi de sigur mult mai 
apropiată de adevăr, faţă cu politica inteleaptá a Domnului moldovean. 

Radul, eum am vădut, era Domnul Turcilor; şi tot el fu acela, care 
a închinat a doua oară ţara Turcilor după Mircea, care făcuse primul act 
de închinare în 1402. 

lată actul de închinare, păstrat la Fotino: 


„Otomanii să nu se amestece nici de cum între ale ţării, nici să aibă 
proprietăţi, nici să se poarte prin ţară. Numai pentru primirea tributului 
să se trimită un om împărătesc, si prin ştirea Domnului, să treacă Dunărea 
și să vie până la Târgoviştea cu omul domnesc, de unde primind tributul 
sü se intoarcă iarăși cu oamenii domnesci până la Giurgiu, unde numărând 
de al doilea banii, care trebue să fie dece mii galbeni sultanini, cu pecetea 
noastră să primească acolo ilam (dovadă) dela Kadiul, şi trecând la Rus- 
ciuc să dea iarăşi ilam, pentru ca să remáie (ara nesupératá, dacă sar 
întempla să se piardă banii pe drum. 

Dacă vre-unu Turc ar ave judecată cu vre-un Român să se caute 
la divanul Domnului și hotărîrea judecății să se întărească după legile ţării. 


11) Convorbiri literare, XXXIII, p. 840. 

15) Hurmuz. Doe. [I!, p. 9: „Super metis etiam provinciae Moldaviae cum provincia, 
Transalpina secundum antiquos terminos et consuetudines per praedecessores Vayvodaa pos- 
sessos et tentos utrum que Vayvodam, tam scilicet Stephanum Moldoviensem, quam Vlad 
Transalpinum secundum privilegia Alexandri et Mirezae utriusque partis Vayvodarum con- 
cordamus“. 

14) Hasdeu, Istoria critică, I, p. 9—10. Chrisovul diu 1445 publicat de Melchisedec 
(Notite istorice şi arheologice, Bucuresei 1885, p. 98) nu e de fel hotüritor asupra acestei 
cestiuni, anume că Moldovenii ar fi avut Putna pe acea vreme. 

115) Iorga, Chilia, p. 145. 


3* 


36 


Negutătorii otomani, când vor voi a veni cu marfă nu vor pute 
fără de a da de scire Domnului, din ce loe se află; și fără zăbavă să 
cumpere şi să vândă lucruri mișcătoare, după care îndată să iasă din ţară. 

Otomanii nu au voie să ia nici servitor, nici servitoare dintre Români, 
nici vor avé deosebit loc pentru închinăciune. 

Igzar firman (ordin de chemare) să nu se facă nici dintre pământeni; 
$i pentru nici o causă nu se va ridica din Ţară ca să fie dus la Constan- 
tinopole sau la alt judeţ al Turciei. Dat în anul 872“. 

Cumoá actul este de provenienţă neîndoioasă ne spune chiar Fotino 
intr'o notitá : 

„Cuprinderea acestor documente am găsit-o într'o cărticică, ce mi-a 
dat-o fericitul întru memorie Alexandru Văcărescul, carele o posedă dela 
tatăl său, Banul Enache Văcărescul, carele și acesta le-au căpătat cu mare 
cheltuială de bani, copiindu-le după condicile împărătesei, pe când se afla 
la Constantinopole. 118)“ 

Actul de închinare e datat după era mohamedană: 872 si a fost cal- 
culat rău: 1460, de unde și greșala de al atribui lui Vlad Țepeș. Calculat 
bine, anul 872 al hegirei corespunde anului 7467 crestinese, an in care 
domnia Radul cel Frumos. Fotino gi Tunusli atribue acest act de închinare 
lui Laiot Basarab, punându-se astfel în concordanţă cu mărturia cronicei, 
care dice de Laiot Basarab că „acesta este care cel dintâiu a închinat tara 
Turcilor. 

Genealogia Cantacuzinilor 11°) dice de Laiot Basarab: „acesta este, care 
cu totul s'a supus inchinànd (ara românească la Turci cu aceasta toemealá 
ca să dee pe an haraciu galbeni 10,000 si în vreme de resboiu să dee ajutor“. 


Eatá dar’ ce amintire păstrează cronica anonimă, când diee că Laiot 
este cel dintâiu Domn, care a închinat ţara Turcilor: este cel dintâiu care 
a închinat'o cu totul, supunéndu-se și la condiţia de a da ajutor Turcilor 
în vreme de résboiu, nu în ţară, dar și in afară. Si intr'adevér, sub Laiot, 
pentru prima oară, Românii cooperează la résboiu cu Turcii, si chiar in 
contra Moldovenilor. 118) 

Scirea despre inchinarea lui Radul ne-a păstrat-o si cronicarii bizan- 
tini, poloni și turci. Leunclavius scrie: „Interea vero Walachiani sibi: 
sultanus Muchametes subdidit“. 119) 


119) Fotino, op. cit., III, pag. 217—218. Această capitulatie s'a mai publicat de fraţii 
Tunusli (op. cit, pag. 68); de Mitilineu (Colectiune de iractatele şi conventiunile României 
cu puterile străine, Bucuresci 1874, pag. 18) care o atribue lui Vlad Ţepeş; de d. D. A. 
Sturdza, (Acte si documente privitoare la istoria renascerii României, Bucuresci 1888, v. I, 


pag. 2—8), care de asemenea o pune pe seama lui Tepes. 

11) Buciumul, ziar Bucuresci, 1863, I, pag. 120. 

112) Acta extera, V, pag. 301; Iorga, Acte si Fragmente, III, p. 91—92 si 97 n. 22; 
Dlugosz, op. cit. col. 520. 

119) Annales, Frankfurt 1596 p. 80. 


37 


În închinarea lui Radul poate că trebue căutată causa ostilităţii lui 
Ştefan faţă de Domnul Țării Românesci. Ne-au spus-o, am văqut, solii 
trimiși de Kazimir, Craiul polon, la Vaslui, la Stefan, ca sá'l împace cu 
Radul: că mintea lui Ştefan nu sta întru aceia (la pace), nu că doar n'ar 
primi condiţii cuvioase, ci pentru că Radul dăduse toate cetăţile în mâna 
Turcilor şi acum nimic nu putea isprăvi de sine fiind sub cádintá străină. 

Aşa era. Ştefan voia să'şi aibă omul séu în Tara Românească, hotărit 
de a lupta alăturea de el in contra păgânilor nu numai pentru ţara sa, ci 
pentru creștinătatea întreagă. De aceia cuprinde Chilia în 1465; de aceia 
răstoarnă pe Radul și pune pe Laiot; iar când acesta l'a trădat pune în 
locu-i pe Țepeș; pe Vlad Călugărul il pune in locul lui Tepelug. Cătră bé- 
trâneţe, după ce si acest Vlad il tradează, trecând in partea Turcilor, după 
ce perde cetăţile dela Dunăre si Mare, Chilia şi Cetatea albă, încetează cu 
politica sa de răsturnare in Tara Românească, începe a se deprinde și cu 
Turcii, ba, la moarte, înțelegând că aceştia sunt mai credincioși decât 
Ungurii și Polonii, sfătuesce pe fiul seu, Bogdan, să închine ţara lor. 

Ca încheere deci, causa luptelor cu Radul poate că ar trebui căutată 
în această politică inteleaptá a Voevodului moldovean, care ar fi voit ca 
din Terile Românesci, zid tare să zidească neamului şi creștinătății întregi 


la Dunăre în contra păgânilor. 
* 


Între orânduelile interne ale lui Radul, lucrul de căpetenie, care i s'a 
pus pe samá-i, e cá ar fi strămutat capitala Terii dela Târgovişte la Bu- 
curesci, probabil după cererea Tureilor. 120) 

Íntradevér residenta lui domnească e la Bucuresci, de unde sunt date 
aproape toate chrisoavele si scrisorile, cari ne-au rémas dela dinsul: ,ce- 
tatea Bucurescilor“ şi „castro Bukoresth*. O scrisoare a lui Neagul, vornicul 
(palatinus) lui Radul, din 1469 Novembrie 8 (feria quarta proxima ante 
festum beati Martini episcopi et confessoris, 21) cătră magistraţii din Sibiiu 
ne arată cá și deregătoriile ţării erau in Bucuresci. 

În această scrisoare se spune cá din causa intrigilor a patru greci, 
se nasce, în Tergoviștea, o ceartă între un oare care Stefan Literatul şi un 
italian, Gașpar. Acești doi împricinaţi vin în Bucuresci in fata măritului 
domn Neagul Vornicul spre a se judeca. Vornicul dădu dreptate lui Ștefan 
Literatul si in eausa lui scrie magistraţilor din Sibiiu, ingirànd cu deamă- 
runtul toată afacerea. 

Nu putem susţine însă că de atunci, dela Radul cel Frumos, Bu- 
curescii au devenit capitala Terii.!??) Chiar nici în gândul lui Radul nu erau 
Bucurescii viitoarea Capitală statornieá a Ţării, ci numai o residentá pro- 
visorie, mai aproape de Turci. Această se vede din eapitulatiunea, pe care 
130 Cf. Ionescu Gion, Istoria Bucurescilor, Bueuresci 1899, pag. 28. 
131) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom. 

122) I. Bogdan, „Convorbiri literare“. XXXIV, pag. 242. 


38 


el a făcut'o cu Turcii şi în care se prevedea, că omul împărătesc, care 
trebuia să primească tributul, să treacă Dunărea gi să vină până la Tér- 
goviştea cu omul domnesc, unde va primi tributul. lată dar cá şi pentru 
Radul și pentru cei viitori Capitala Ţării era tot Térgovistea. 


Cronicele ne mai spun cumcă Radul ar fi ctitorul Mănăstirii Tînganul 
din ţinutul Ilfovului sau Buzeului. 


În ţinutul Buzeu nu se află nici o localitate cu numele Tinganul; remâne 
s'o căutăm în Ilfov. lată ce aflăm în dicţionarul geografic al acestui județ: 


»linganu, sat, face parte din comuna rurală cu acelaş nume, plasa 
Dâmboviţa... Are o biserică cu hramul Adormirea, deservită de doi preoţi 
şi de doi cântăreţi. În timpul jui Mateiu Basarab la Tinganu era mănăstire 
de călugări (Boleac). Aceasta mănăstire s'a zidit de Radul cel Frumos 
la anul 1476 (?!). Este însemnată prin lupta ce au avut aci Românii.122) 

Intr'adevér aflăm un chrisov dela Mateiu Basarab, dela 1639 in care 
se pomenesce mănăstirea 7înganul ca existentă pe acea vreme.!?*) Altă scire 
privitoare la această mănăstire mai dinainte de această dată, sau vreuna 
privitoare la fondarea, ori fundatorul ei, n'am aflat prin publicatiunile relative 
la mănăstirile ţării. 

Aşa dar cestiunea rămâne deschisă; nu putem hotărî dacă Tinganul 
a fost fundată de Radul, dat fiind că mărturiile cele vechi ale eronicelor 
noastre cele de mai multe ori nu se confirmă prin alte isvoare istorice. 

Chrisoave dela Radul mai avem: Unul din 1464 Oct. 28 din Bucuresci, 
prin care se întăresce nesce proprietăţi ale Mănăstirii Snagov, făcut danie 
de Tatăl séu, Vlad Dracul. 125) 

Unul din 1465 Oct. 14, tot din Bucuresci prin care Radul scutesce de 
vamă Mănăstirea Cozia. 126) 

Altul din 1467 Ianuarie 15, iarăși din Bucuresci, prin care face danie 
Mănăstirii Cozia bălțile si gârlele dela Săpatul, drept la Dunăre in sus pe 
apă si pe Dunăre în jos până la gura lalomiţii. 127) 

Altul din 1464 Maiu 30, din cetatea Bucurescilor pentru Cozia, „mă- 
năstirea domnii mele“ — prin care întăresce cumpărarea Sevestrenilor de 
acea mănăstire.128) 

Un altul din 1462, întâiul an al domniei sale, prin care se x Talaresog 
o danie pentru mănăstirea Tismana. !?*) 


128) C. Alexandrescu, Dicţionarul jud. Ilfov, Bucuresci, p. 366. 

13%) C. Boliac, Mănăstirele din România, 1862, p. 465. 

125) Condica. Mănăstirii Snagov, Acad. Rom. p. 3—5; Brez. op. cit, p. 238. 

136) Academia Rom., Documente, pachet XI, nr. 251. 

1?) Archiva Statului, Buc., Cdica' Mstirii Cozia, I, p. 817; Sbornic, Sofia IX, p. 886. 
128) Arch. Stat., Buc., Cdica Mstirii Cozia, I, p. 295. 

132) Arch. Stat., Cdiea Matirii Tismana, p. 162. 


OE E 


Si, in sfárgit, un chrisov din 1468 Maiu 18, din Bucuresci, prin care 
se întăresce o moșie cumpărată de un oare care Dâlban si fii săi !3^), 

Dela Radul cel Frumos se mai păstrează în Museul naţional din Bu- 
curesci o tipsie de argint, făcută donatiune Mănăstirii Snagov, şi pe care 
se poate ceti următoarea inscripţie, ce o dám în traducere românească, din 
slavonească ce este: 

»T Cu mila lui Dumnedeu, Eu Radul Voevod şi domn al toatei Ţării 
Ungro-Vlachiei, fiul prea cuviosului şi de Christos iubitorului Eu Vlad ma- 
rele Voevod“.121) 

Delu Radul mai avem și o monetă, unică de altfel, în colecţia numis- 
matică a Academiei române si a cărei descriere ne-a dat-o dl D. A. Studza!?): 

„Av. T IG) Pa A... încunjurat de un cerc de perle, în mijloc un coif 
ornat, pe care e o aquilă spre dreapta cu capul spre stânga“. 

„Rev. T IG Paaa A.... (2) întrun cere de perle și cu un cere liniar; 
în mijloc un scut împărţit d'alungul în două, în dreapta nimic, în stânga 
patru grindi transversale“. 

Aceste sunt, am pute dice mai toate scirile pe cari cercetările fă- 
cute în câmpul istoriografiei române le-a dat la iveală până in diua de adi 
şi cu ajutorul cărora ne-am silit, pe cât ne-a iertat puterile, să încercăm 
a da o monografie cât mai complectă asupra lui Radul cel Frumos. | 

Din ele resultă că mărturiile cronicelor indigene, pe cari le-am luat 
ca basă a acestei lucrări, ori nu se adeveresc de fel, ori se dovedesc ca 
eronate. 

Aşa: Radul n'a domnit după Vladislav și înainte de Laiot Basarab, ci 
după Vlad Ţepeş și inainte de Laiot; n'a domnit 15 ani, ci numai 12; n'a 
fost el acela, care a ajutat pe Stefan cel Mare să-și ocupe tronul, ci frate 
său, Vlad Ţepeş; a avut lupte cu Moldovenii si, în sfârşit, în privinta fun- 
dării Tinganului n'am ajuns la nici un resultat, mănăstirea ne mai existând 
adi şi cercetări anterioare asupra ei neaflându-se. 

* 


Dacá nu Domnului, om depravat si lipsit de ori-ce personalitate. atunei 
de sigur vremii sale se cade a i se da atenţie in istoria noastră naţională, 
pentru-că atunci Tara Românească a inghenunchiat cu totul Turcilor — 
Domnul fiind redus la condiţiunea de simplu pașă guvernator — si s'a des- 
voltat după aceia din ce in ce mai mult independenta politică de Imperiul 


Otoman, 
Alexandru Lăpedatu. 


180) Noua Revistă Română, Buc., v. II, nr. 22, p. 377. 

Pentru chrisoave dela Radul cel Frumos mai cef.: Sbornic, Sofia, IX, p. 884—835; 
Cronologia tabelură (operele lui Const. Cantacuzino, de N. Iorga, Buc., 1901) p. 25—26, 
uri: 80, 31, 32 şi 33; Brezoianu, op. cit. p. 231—38 şi Venelin, op. cit. p. 95. 

181) Odobescu, Scrieri, Bucuresci 1887, p. 409. 

182) Numismatica română (conferinţă), Bucuresci 1878, p. 17. 


EI eM 


STATISTICA ROMÁNILOR DIN TRANSILVANIA 
ÎN ANUL 1762. 


În „Transilvania“, foaia Asociaţiunii Nr. IX şi X din anul 1898, s'a 
publicat o statistică a Românilor din Transilvania din anul 1733 de sub 
episcopul unit al Făgărașului loan In. Kiein de Sadu; eară în Transilvania 
Nr, IX din anul 1901 s'a publicat o altă statistică a Românilor din Tran- 
silvania din anul 1750, făcută de vicariul episcopese Petru Aron și publicată 
de Dr. Augustin Bunea, eanonie metropolitan în Blaj. 

Pentru adunarea și completarea materialului și în interesul adevărului 
istorie, care âncă este una din problemele Asociaţiunii noastre, cred a se 
face un bun serviciu causei, ce ne preocupă in privinţa numărului Românilor 
din Transilvania în decursul secoluiui al XVIII, dacă se va publica in foia 
Asociaţiunii si o altă statistică, ce urmează aci mai jos despre Românii 
din Transilvania, sau mai corect dis un ,estraet* statistic din anul 1762 
despre numérul tuturor familiilor române de preoţi și mireni, uniţi şi neu- 
niti din toate comitatele, districtele si scaunele săsesci gi sěcuiesci din 
Transilvania, sg. a. | 

Dacă D! canonice Dr. Augustin Bunea ar fi cunoscut si aceasta sta- 
tistică sumară, nu putea întrelăsa a face un mic studiu comparativ între 
aceasta statistică și între cea publicată de D-Sa din anul 1750, aşa dară 
cu 12 ani mai tárdiu; prin ce observatiunile sale interesante la publicarea 
statisticei făcute de vicariul Petru Aron ar fi putut fi și mai interesante. 
Comparând estractul statistice din a. 1762 ce se publică și cele două sta- 
tistiei de mai înainte, publicate în „Transilvania“, se obtrud dela sine unele 
observatiuni în privinţa deosebirei celei atât de mari în unele date. 


1. Statisticele din anii 1733 şi 1750 sunt făcute de episcopul respec- 
tive vicariul episeopese al bisericei Românilor uniti; eară statistica din anul 
1762 e făcută oficios de organele administrative politice. 

9. Statistica din anul 1762 are preferința faţă de celelalte doue, căci 
e completă, precánd din ceste din urmă lipsesc datele din teara Bârsei și 
alte localităţi. 


3. Statistica din anul 1762 este ca şi a episcopului Klein din anul 
1733 după familii, precând a vicariului Aron din anul 1750 este după suflete. 

4, Mărginindu-ne deocamdată prelângă numerul poporaţiunei române 
in Transilvania gi prelângă starea religionará, între statistica din anul 1762 
şi celelalte de mai înainte se află deosebire bătătoare la ochi, măcar-că faţă 
de statistica din anul 1750 e un spaţiu de timp numai de 12 ani; ast-fel 
mărginindu-ne in eomparatia noastră la statistica din anul 1750 si cea din 
anul 1762 aflăm: 

a) Numărul sufletelor în anul 1750 ar fi 568,922, care împărțindu-se 
eu 5, un număr care se ia de regulă pentru o familiă, ar da familii 113,744 ; 


41 


Extractus 


Sumarum omnium in Incl. Principatus Transilvaniae, commitatibus, 
Districtibus, sedibus saxonicalibus et siculis Unitorum et non Unitorum 
vallachicorum popparum, laicarum, familiarum templorumque iuxta re- 
pertum Religionis statum, destribuitorum ut et horum beneficiorum seu 
fundorum una cum donibus parochiallibus reperbilium. 


| Status personalis Sea l fundi ad ecclesias spectantes | - 
uu nà 1 Ü 7 um M 7 - 
Comitatus | CX m PE| 5 alese giai 2 
districtus, et sedes, 2 25/222 HLEETSERIEEIHAUE 
£z za sai |! Al "S 9 [2] 
Comitatus Albensis cum | Rb NM NE. E j i | ES 
Dom Zalatna . . .| 363, 3236| 258 19630] 78| 152| 2300 |1008 |2172 | 309 53 
Comitatus Kükülló. .| 114] 912| 58: 5579 28| 5ə| 997 | 402 1706 13| +2 
» Torda . "216| 864| 90| 9219 32 119:15551,| 904 ; T6 | 920 $3 
» Colos „| 185| 1221| 106| 11324} 32| 138; 9312'/,1016,| 25 | 254| 2 3 
» Doboka . . .| 159 2654| 125, 8699/58 108| 1289 1745 ! 65 | 210 £$ 
» Szolnok inf.  .| 283 2478] 113| 10171| 51| 138| 8831, 482:,| 681, 166| 2 $ 
„ Hunyad . . .| 235| 4031, 58| 14886 11; 214j 5935, 278 | 312 | 1892 24 
» Szolnok med. .i 61| 411| 97| 5687, 15| 98 577'5, 332 | 91 |10]| 4? , 
, Kraszna . . .| — 1| 77| 2428| —! 44| 197 ! 188, — 84 BEI 
». Zarand . . .; 88| 908 36| 6369 4| 79! 72 | 59 | 30 | 93 $27 
Distr. Kóvár . . . .| 88 1005! 88, 3607 27| 57 835 | 48 | — | 90 Ẹ 8b 
» Fogaras . . .| 107| 472 146| 5339,23 | 40| 99), ar — 8 He 
Sed. Udvarhely. . ., q} 463 — | 3498 3 3| 1. — | — 5o Edi 
» Háromszék. . .| 19| 463| 11| 141210 129] — | — | — | 15? $3 
a Csik... . t 16 829 —| — | 3 — 81 ut — 8| 2 
n Maros . . . .j 62 575 — 1555] 28) 21, 59 | 38 Sa 21 ic 
„ Aranyos. . . .| 20 188] 28 1035| 4| 14| 198 1101 1188 | 922 8572 
„ Cibini . . . .^105| 299 — | 6810] 8| 21] 1370", | 67] — | 19 4$. 
» Sehsessburg . .. — 1| —|i—; 400— 1j 12 8 [| — l|92* 
Distr. Coron . . . .| — 1! 72| 4865) — 25| — — | — |344 
Sed. Medias . . . .| 11| 202| 2 1266) 7| 1 136 | 12 | 80 | Q259 
Distr. Bistritz . . .! 97| 4508 — | 14280 — | 934, 77 | 3 | M $834 
Sed. Sabes . . . .| 15| 101 —| 1060] —| 9| 69 | +8 | 40 13232 
» Sink. . . . .[ 12. bi —: 1089] 1 1 5| 6| — -lii 
Raps . . . . . | 6 15 —i 82 1 1 18; 6 i — |-la$$ 
Broos-Szâszvâros . .| 43 93| — ' 9098 4 1 15 | 981,| — e; ^ B 
Leschkireh . . . .| 28|  M'— | 1946) 9| 64 ; 91 | — i $3 
Mercurium . . . .' 14 67 — | 1213 2| 5 196 ' 99 | — | 85 
(9950/25,223/1365/125,653/521: 1366 117281/,5916 — 38531/, 1726 


Ad B. de Bukon m. p. 
1) Ad Nr. Aul. Transil. 485 ex. a. 1762. fr. LB. de Dietterieh m. p. 
LB v. Móringer m. p. 
Beilage zum a. u. Vortrage die man den Freihern v. Bukow a. u. eingeschickten 
Tabellen über die unirten und nicht unirten Wallachen in dem Fürstenthume Siebenburgen — 
und nun mehr hinaus geben, kommenden Expeditionen für die micht wnirten Bischoffen 
betreffend. i | 
Dto 5 Sept. 1762. 


42 

Iară după statistica din anul 1762 numărul familiilor e de 153,876. 
In 12 ani resultă astfel un crescământ in poporatiunea română de 40,132 
familii, ceea-ce este o imposibilitate. 

b) După statistica lui Aron numărul Românilor uniţi e 543,657 suflete, 
cari represintă aproximativ 108,731 familii, eará numărul Românilor, cari 
au rémas in religiunea strămoșească erau numai 25,065, cari dau cam 5011 
familii, aşa dară numărul celor din urmă este disparent faţă de al unitilor, 
cu toate că la gr.orientali sunt computate de dl Dr. Augustin Bunea la 
.21,000 suflete din teara Bârsei, cari erau gr.-orientali. Deci, dacă abstragem 
dela teara Bârsei după statistica din 1750, toti Românii din Transilvania, cu 
esceptiunea a 4065 suflete, numerau la uniţi. 

Numărul familiilor unite şi gr.-or. se presentează iu statistica din anul 
1762 in comparaţie cu statistica din anul 1750 in proportiune inversă, după 
statistica din anul 1762 numărul familiilor gr.-or. (neunite) era 198,653 iară, 
numărul familiilor unite era 25,223. De sine se obtrude intrebarea, de unde 
provine diferinta cea mare in numărul familiilor unite si neunite după o 
statistică şi ceealaltá, cari având in vedere diferinta de timp numai de 12 
ani, se pot numi contradicătoare. 

Nu se poate cugeta, ca în timp de 12 ani să se fi schimbat așa de 
tare proporţia numărului între uniti şi neuniti, chiar dacă călugării Visarion 
(a. 1744) şi Sofronie (a. 1759), cari au făcut un peregrinagiu prin Ardeal, 
ar fi avut putere magică a converti pre mulţi Români la biserica greco- 
orientală. Despre întoarcerea aga repentină a unitilor la biserica ortodoesá 
în timp de 12 ani nu poate fi așa dară vorba, mai ales dacă socotim, că 
chiar în acest timp s'au luat cele mai severe măsuri din partea puterii de 
stat pentru sprijinirea unirii. 

Aceasta considerațiune ne aduce la conclusiunea, că numai una din 
cele doue statistice poate fi adevărată, eară ceealaltá e greșită. Eu indrés- 
nese a afirma că statistica din anul 1762 conţine adevărul, iară cea din 
anul 1750, nu mai puţin cea din anul 1733, care âncă numai 13 sate le nu- 
méra la greco-orientali (neuniţi), este neesactă şi părerea mea o basez pe 
următoarele impregiurári : 

Statistica din anul 1762 este făcută in mod ofieios de organele sta- 
tului, cari au căutat se constate adevărul eu ascultarea ambelor părţi coin- 
teresate, uniţi şi neuniţi. Acele organe n'au putut părtini pe gr.-orientali; 
se scie, cá și organele statului erau puse în serviciul unirii. 

Din contra, statisticele ce se făceau prin organele bisericesei interesate 
arătau numérul celor uniţi in proporţiuni esagerate, pentru că aflau de folos 
a se sci sus la guvern că unirea este un fapt implinit. 

Se tracta de realisarea promisiunilor făcute Românilor uniţi, acestea 
se eonditionau dela realisarea fapticá a unirii. Era vorba despre ocuparea 
bisericilor, averilor, pământurilor prin uniţi, în comunele gr.-orientale, dacă 
treceau la unire un numer cât de neinsemnat al Românilor. Pentru látirea 
unirei se chirotoneau preoţi uniţi cu prisosintá ; iară neuniţilor nu li s'a mai 


43 
dat episcop, nici nu era ertat a se ageda preoţi gr.-or. sàntiti sau veniţi 
de airea; aşa dupá statistica lui Aron erau 2100 preoţi uniti şi numai 30 
neuniti; după statistica din anul 1762 erau 2250 preoţi uniţi pentru un 
număr de 25,223 familii unite (11!/, familii de preot) şi numai 1365 preoţi 
gr.-or. pentru 125,653 familii gr.-or. Erau preoţi uniti fără parochii și fără 
suflete, pe cari să le păstorească. Lor le trebuia pâne de unde se trăiască. 
Multi dintre ei, cum ne spune DI Dr. Augustin Bunea, trebuiau se facă ser- 
vicii de cantori, de crâsnici sau învățători, ca se poată trăi, si prin stati- 
stica făcută de vicariul Petru Aron se intenţiona chiar crearea dotatiunii 
clerului unit; era deci o chestiune de esistenţă a câștiga proseliti, a ocupa 
averile bisericesci ale greco-orientalilor lăsaţi fără cap bisericesc. Pentru 
de a se pune deoparte în stăpânirea averilor, iară de altă parte pentru a 
împedeca a se da greco-orientalilor episcop și preoţi, se conserieau toţi 
Românii din comune ca uniţi și se făceau in sus rapoarte fictive, presen- 
tându-se biserica gr.-or. ca neesistentă. 

Apoi se scie cá declaratiunile pentru unire se făceau numai din partea 
preoților fără de a mai întreba și poporul. Dacă preotul se declara de unit, 
se considera si poporul ca trecut, prin urmare consceriptiunile din anii 1733 
$i 1750 făcându-se prin preoţi unilateral, ei conscrieau sufletele ca pe oile 
necuvântătoare, de parochiani ai săi, cari dacă parochul se făcea unit eo 
ipso se considerau si se conscrieau la confesiunea preotului lor, — fără nici 
o controlă. — De aci trebue se provină și unilateralitatea și ficţiunea con- 
scrierilor din 1733 şi 1750. 

Ceea-ce multă vreme a mers in Transilvania necontrolat aceea sa 
repetit cu Românii din părţile Bihariei, eu aceea deosebire numai, că in 
aceste părţi mai curând s'au dat pe faţă violențele pentru introducerea uni- 
rei. Românii din Biharia nu aveau nici ei archiereul lor propriu, căci epi- 
scopia gr.-or. a Orădii-mari incetase la anul 1695, dară se ţineau acum de 
eparchia Aradului, ai cărei episcopi, deşi Sérbi de naţionalitate, se interesau 
de soartea bisericei şi a Românilor din Biharia, si lucrară intr'acolo, ca 
acestia să nu cadă jertfă proselitismului confesional. Din partea organelor 
puse in serviciul unirei se raporta mereu, că Românii din Biharia au primit 
unirea, şi o comisie impéráteascá, condusă de episcopul latin, care era tot- 
odată comite suprem al comitatului Bihariei, a seiut să ajungă la acel re- 
sultat, ca si când toti Românii din ţinutul Bihariei ar fi primit unirea. La 
multele reclame din partea Românilor contra acestui resultat, o altă comi- 
siune din anul 1737, ținută sub aceleaşi impregiurári, a ajuns la aceleași 
resultate, cá adecă nici un „şismatic“ nu se mai află în ţinutul Bihariei. 
Rapoartele false ale comisiunilor interesate au adus pe Românii din acele 
părți pănă acolo, ca ei înşişi să se apere contra siluirei in convingerile lor 
religionare. La anul 1739 se întruni în satul Lugaş mulţime mare de Ro- 
mâni, si cu jurământ s'au legat a remâné neclătiţi in religiunea lor stră- 
moșească; pe preoţii cari erau aplicaţi spre unire i-au scos afară din pa- 
rochii. Conducătorii acestei lige, precum era Grigore protopopul Pestigului, 


44 


popa Toma, s. a. fură puşi în temniţă. Pentru curmarea violenţelor de acest 
fel s'a orénduit comisie nouă în anul 1754, la care a participat si un re- 
presentant al metropolitului sârbesc din Carlovit, archimandritul Moise Putnic. 
Aceasta comisiune a visitat 170 de comune si a aflat 5667 familii române, 
din cari numai 255 unite si si acestea imprăsciate in 16 comune. În chipul 
acesta s'a dat de gol neadevérul gi s'a pus capăt frecărilor confesionale. 
Ín Transilvania nu a fost cine sá se intrepunü pentru apérarea intereselor 
bisericei ortodoese; se făceau statistice gi rapoarte tendentioase din partea 
celor interesaţi, nimenea nu le controla, din contră erau binevenite cercu- 
rilor hotăritoare. 

Numai după multe reclame din partea Românilor neuniţi, după multe 
conflicte între uniti si neuniti s'a făcut în anul 1762 şi în Transilvania sta- 
tistica publicată aci, carea a scos la iveală starea cea adevărată a lucrului 
și a dovedit că uniţii sunt în disparentă minoritate. În urma constatării că 
numărul Românilor, remagi statorniei în religiunea lor strămoşească, este 
atâta de covérgitoriu, s'a decis dela curtea împărătească a se pune Românii 
ortodocşi — desi prelângă unele reserve în favorul unirii — sub admini- 
stratiunea bisericească a episcopilor sérbesci din Buda şi mai în urmă a li 
se da și episcop propriu. 

. Deci e mai mult ca sigur, cá și-statistica din anul 1788 şi cea din 
anul 1750 sunt producte unilaterale, prin urmare nici nu au aceea impor- 
tant ce li s'a dat, si datele cuprinse in ele sunt a se întimpina cu reserva 
cuvenită. 

Dr. Il. Pușcariu. 


* 


P. S. Am dat loc cu plăcere tabelei statistice de mai sus, precum și 
observărilor eu cari a insotit'o Ill. Sa D. Dr. Il. Puşcariu, şi credem că 
aceste la tot casul vor puté contribui la clarificarea stării numerice şi a 
raporturilor confesionale între Românii transilvaneni din secolul trecut. Cu 
toate aceste nu putem intrelăsa observarea, că nu ne putem identifica pe 
deplin eu eonclusiunile la cari ajunge mult stimatul autor asupra celor doue 
statistice publicate la 1898 si 1901 în organul nostru, căci spre a pute de- 
clara aceste consceriptiuni de greşite, tendenţioase şi fără importanţă, ar 
trebui să se producă alte documente contemporane mai demne de credinţă 
decât cele publicate de noi. Ori-cât de scurt este intervalul de 12 ani dela 
1750 pănă la 1762, el totuşi a putut cuprinde, și fără îndoială a si cuprins 
schimbări atât de mari in raporturile confesionale, încât prin un document 
dela 1762 âncă nu poate fi desavuat un alt document dela 1750, căci insugi 
autorul arată cum trecerile dela o confesiune la alta se făceau mai mult 
numai prin persoana preotului, după care se considerau trecute și „oile 
necuvântătoare“. Apoi nu putem trece cu vederea, că cele doue statistice 
publicate de noi au fost foarte detaiate şi specificate după comună, una 
dintre ele conţinând chiar şi numele preoţilor, şi in fata acestor date taxa- 
tive nu se poate atribui o absolută putere de dovadă şi o superioritate is- 


45 

torică unui simplu extract, despre care nu scim din ce fel de conseriptiune 
a fost făcut. Spre a pute face o comparaţiune mai aprofundată, ar trebui 
să cunoascem la tot casul conscriptiunea originală, căci extractul in sine 
cuprinde date cam greu de inteleles. Amintim s. ex. că numărul preoţilor 
uniţi este indicat eu 2250, iar al familiilor cu 25,230, astfel încât tot câte 
10 familii ar fi avut un preot, ceea-ce ne vine greu a crede și s'ar pute 
explica cel mult prin o trecere în massă a poporului dela unire la ortodoxism, 
trecere urmată în timp foarte scurt, încât preoţii de mai nainte, remagi fideli 
unirei, au mai fost în viaţă şi funcţiune. — : 

Nu intrám in detaiuri, dar nu putem intrelása aceste cáte-va observüri 
fugitive pentru apărarea importanţei publicatiunilor noastre de mai nainte. 
Chestiunea la tot casul àncá nu este definitiv deslegată si noi cu plăcere 
vom deschide coloanele revistei noastre eventualelor publieatiuni viitoare 
ce ne vor sosi în această materie dintr'o parte sau alta şi vor căuta stabi- 
lirea adevărului cu aceeaşi seriositate şi obiectivitate ca articolele ce le am 
primit și publicat pân'acum, 

Redacțiunea. 


SCIINTÀ, LITERATURĂ SI ARTĂ. 


„Despre cărțile funduare și intabulári". Sub acest titlu D. Dr. 
Val. Moldovan a presentat comitetului central al Asociaţiunii o instructivă, 
scriere poporală spre publicare în „Biblioteca poporală“. Manuscriptul a 
fost censurat de D. losif St. Şuluţu și pe basa acestei recensiuni Secțiunea 
istorică, in sedinta sa din 18 Febr. a. c., a înaintat la comitetul central 
propunerea de a publica scrierea Dlui Dr. Moldovan în editura Asocia- 
funi Comitetul central a primit această propunere áncá în ședința sa 
din 19 Febr. a. c. și manuscriptul s'a și dat deja la tipar, având să apară 
în timp apropiat și să formeze Nr. 3 al „Bibliotecii poporale a Asocia- 
ţiuniii“. Spre orientare prealabilă lăsăm să urmeze aici recensiunea lucrată 
de D. I. St. Sulutu asupra scrierii des amintite, și înaintată comitetului 
central de secțiunea istorică: 


Onorat comitet central! 


Secţiunea istorică întrunindu-se în diua de adi în ședință ordinară, 
a censurat manuscriptul d-nului Dr. Valeriu Moldovan, candidat de advocat 
„Despre cărţile funduare si intabulári", care a fost predat acestei secțiuni 
prin decisiunea onoratului comitet central din 15 Decembre 1901 Nr. 913. 
Ne luăm deci voie a-l substerne cu următoarea apreciare. 

Manuscriptul d-lui Dr. Moldovan tractează un subiect de o vitală 
importanță pentru toti proprietarii de realităţi: cartea funduară e singura 
garantá despre adevărata stare a imobilelor, precum şi a drepturilor și 
datorintelor împreunate cu acele imobile. Mai mult: cartea funduară e 
oglinda, care ne arată originea dreptului, schimbarea şi incetarea aceluiași. 


` 


46 
Faţă cu care ori-ce afirmare, mărturisire, jurământ sau document e fără 
valoare. O schimbare se poate esopera numai prin sentință judecüto- 
rească. Der cartea funduară mai e $i garanța creditului hipotecar, de 
care multi Români se folosesc atât de bine la întreprinderile lor indu- 
striale, economice, comerciale ş. a. 

Din toate aceste e evidentă trebuinfa d'a fi popularisată cunoscința 
„Despre cărțile funduare si întabulări“. 

Manuscriptul d-lui Dr. Moldovan e împărţit in 5 capitole: 

1. „Despre însemnătatea şi folosul cărților funduare. 

2. Descrierea cărților funduare. 

9. Despre întabulări şi rugările de intabulare. 

4. Despre cărţile funduare cele nouă și despre întabularea în fața 
comisiei. 

5. Unele procese cari sunt în legătură cu cărţile funduare!“ 

Acest manuscript e menit anume pentru țărănime, va să dicá pentru 
oameni necunosoótori de ordinatiunile si legile în vigoare. 

Trei sunt obiectiunile, cari se cam aud, în contra folosului practic 
al astorfel de lucrări, anume că: 

1. Fiind majoritatea poporului nostru analfabet, acest studiu e literă 
moartă pentru el; ba chiar acei țărani, cari sciu ceti, nu se vor puté 
orienta în deajuns. 

2. In afacerile cărţilor funduare nu esistă sila d'a se folosi de un 
advocat, (ügyvédi kényszer); iar notarii comunali au d'a face esamen 
din legile şi ordinațiunile referitoare la aceste afaceri, prin urmare notarii 
vor puté da téranalui ajutorul trebuincios. 

3. Funcţionarii dela cărțile funduare au chiemarea a sta la dispositia 
fiecăruia și a-i da ajutorul reclamat. 


La prima vedere, toate trei obiectiunile par a fi întemeiate; pentru 
cel ce cunoasce însă referintele ţării noastre, lucrul se presintá cu totul 
alteum, pentru-cá: 

ad l-um. Manuscriptul domnului Dr. Moldovan e menit anume pentru 
„bibliotecile poporale“; iar aceste nu sunt întemeiate numai pentru cei 
vre-o câţiva cărturari, cari se găsesc în sat, ci scopul este, ca întreaga 
obşte să se folosească de învățăturile cuprinse în cărțile ce se găsesc în 
bibliotecă. Aceasta însă numai astfel se poate, dacă în timp potrivit 
țăranii vor cerceta localul bibliotecilor, apoi, preotul, dascălul, notarul, 
sau alt cărturar, care se interesează de viitorul neamului nostru, le va 
ceti si explica tot de ce poporul are trebuinfá. 

Manuscriptul din chestie nu confine teorii, ci învățături practice, 
ușor de înțeles, ilustrate cu esemple așa dicănd: argumentum ad hominem. 

ad 2-um. Cei mai multi notari de acum înainte vor avó să facă 
esamene, acestora âncă le va prinde bine învățăturile cuprinse în acest 


AT 
manuscript. Ba chiar cei ce au făcut deja esamen, se vor pute folosi 
cu bun succes de formularele cuprinse în manuscript. 

Las’ că în limba germână și maghiară esistá comentare precioase, 
scrise de distinși jurişti, judecători și advocati, de care se folosesc chiar 
specialiști, în casuri dubioase. Nu le va fi deci de prisos nici notarilor 
români, un comentar în limba lor. 

“ad 3-um. Ca să se razeme țăranul numai pe ajutorul funcţionarilor 
dela cărțile funduare, nu e de recomandat. Acesti funcționari sunt atât 
de ingrámáditi cu lucru, încât presupunând toată bunăvoința din partea 
lor, ei wau timp să stea de vorbă lungă cu țăranul, care pănă in diua de 
adi âncă tot nu mai scie să facă deosebire între proprietate și posesiune; 
cu atât mai puţină noțiune are despre drepturile ce se câștigă prin în- 
tabulare; apoi despre colosalele pierderi, ce resultă din neobservarea 
formelor prescrise de lege. Alt-cineva trebue să-l instrueze înainte d'a 
pleca la drum, iar aceasta o poate face, în lipsa notarului, care nu se 
găsesce în tot satul, preotul, sau dascălul. Vor fi, nu-i vorbă, funcționarii 
dela cărţile funduare în diua de adi altcum cualificati, decum erau prin 
anii 1880, despre cari renumiţi juristi, judecători şi advocati scriiau în 
diare, mai ales în „Jogtudomânyi kózlóny* că acei funcționari au fost 
o adevărată nefericire pentru teará, cu toate aceste a te răzima numai 
în bunăvoința altora nu-i consult. 

Dar' abstragând dela toate aceste, deoare-ce comasările în întreagă 
fara sunt în curgere, iar' după comasare, cărţile funduare au să se com- 
pună din nou pe basa stării faptice schimbate, e de un interes capital, 
ca fie-care proprietar să fie în clar, cum are să-şi apere dreptul sáu. 

Despre toate aceste studiul d-lui Dr. Moldovan conţine învățături 
folositoare, ilustrate cu exemple practice, enrespundétoare legilor si or- 
dinaţiunilor în vigoare. 

Limbagiul manuscriptului e bun, la înțelesul poporului. De observat 
e numai, că în ori-ce scriere, a cărei censurare e supusă comitetului 
central, trebue cu rigoare eliminat şi încunjurat toate barbarismele, lati- 
nismele și neologismele, care se pot înlocui cu cuvinte originale româ- 
nesci, iar’ provincialismele, chiar dacă ar fi cuvinte románesci, nu sunt 
admisibile. 

In urmă, considerând, că dl Dr. Moldovan promite a popularisa si 
alte materii de drept, onoratul comitet este rugat a-'l face atent, cá ma- 
nuscriptul are să fie scris corect, apt pentru tipar, cu ortografia introdusá 
de redacțiunea revistei „Transilvania“, 

Motivul e, că, pentru bibliotecile poporale nu se pot admite atâtea 
ortografii, câte din nefericire sunt adi în us la Români. Poporul întim- 
pină mari greutăţi la cetirea astor-fel de cărți, precum ne-am convins 
din rapoartele unor comitete ale despărțămintelor; pe când cele scrise 
cu ortografia ce o recomandăm, țăranul cunoscător de carte, le cetesce cu 
inlesnire. 


18 


După toate aceste, subserisa secţiune declară manusoriptul d-lui Dr. 

Moldovan de acceptabil si are onorul a face următoarea 
Propunere: 

Binevoiască onoratul comitet central a primi acest manuscript ca apt 
pentru bibliotecile poporale şi a-l împărtăși pe autor de favorul stabilit 
prin decisiunea onoratului comitet central din 25 Iulie 1901 Nr. 154 litera f). 

Din ședința sectiunei istorice. — Sibiiu, în 18 Februarie 1902. 


a Josif Sterca Șuluțu. 


„Enciclopedia Română“, publicată din însărcinarea şi sub auspiciile 
,Asociatiunii pentru literatura română si cultura poporului român“, de 
Dr. C. Diaconovich, prim-secretarul Asociafiunii. Vol. HI, Fasc. XXV 
(Negatoria Actio-Orl6ans). Cu o hartă. (Oceania). 

După un scurt interval de câteva săptămâni a apărut de curând un 
nou fascicol al acestei mari publicațiuni, în care se termină litera N. și 
se cuprinde aproape întreagă litera O, in total cam 1500 articole. Un loe 
de frunte ocupă şi de astădată biografiile românesci, dintre cari amintim: 
Negoescu, Negreanu, Negri, Negruţiu, Negruzzi, Negulici, Neniţescu, Ni- 
coara, Nicolean, Nosieviciu, Obedeanu, Obedenaru, Obradoviciu, Obregia, 
Odobescu, Oeconomu, Ohnit, Olănescu, Olinschi, Ollăneseu, Onciul, Orăşan, 
etc. In materie de istorie națională amintim articolele: Negru Vodă si 
Nestor (de Dr. D. Onciul) şi Résbolul oriental 1877/78 (de I. S. Floru), 
apoi cu privire la istoria bisericească un număr mai mare de articole 
de C. Auner si Dr. Il. Pușcariu (Neofit, Nichitiei, Nicodim, Nicopole Episc. 
Nifon, Novacoviciu, Ohrida, etc.) Archeologia e representată între altele 
prin câteva articole mai mari de 'Teochari Antonescu (Numismatica, 
Ninive, etc.) iar dintre articolele geografice de interes románese amintim 
„Oltul“ (de colon. lannescu). Mai remarcăm o serie mai mare de articole 
de filologie de M. Străjan, din ramul filosofiei de M. Dragomirescu 
(Nietzsche, etc.) şi Grig. Pletos și din musică de T. Cerne (Neume, Nota, 
Opera, Orchestra, Orga, etc.) Stiintele naturale sunt representate prin 
un număr mare de articole de chimie (de Dr. Minovici), de botanică (de 
I C. Panţu si Radian), de zoologie (de prof. Moisil), de mineralogie (de 
Dr. L. Mrazek), de geologie și montanisticá (de Dr. Popovici Hatzeg) si 
de fisică (de E. Viciu). Medicina și igiena au fost tractate si în acest 
fascicol cu deosebită îngrijire de Dri Felix (i a. Orbii), Crăinicean 
(Ochiul, cu o ilustratiune), Tălăşescu, Imerwoll, Beu, eto. 

Harta geografică alăturată la art. Oceania a fost lucrată in renumitul 
stabiliment Brockhaus din Lipsca, şi împreună cu celelalte harte ale 
„Enc. Rom“. întrece toate lucrările hartografice românesci de până aci. 

Fasc. XXVI deasemenea e aproape terminat şi se va expedia abo- 
naţilor preste cáte-va dile. 

Publieatiunea continuă deci cu paşi mari şi în condițiuni multumi- 
toare şi ne dá speranță de a o vedé terminată âncă în decursul acestui an.