Tehnium/2001/0106

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

ANUL XXXI, Nr. 342

REVISTA PENTRU CONSTRUCTORII AMATORI

Număr editat cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Din sumar:

• Antenă TV-UIF de cameră

• Limitator dinamic pentru fidelitate perfectă

• Manipulator RGA

• Proiectarea incintelor acustice

• Conducerea economică

octombrie

RECEPŢIA TV

ANTENA TV-UIF de cameră

Y03FGL

Considerând că nu toţi cititorii noştri posedă o
instalaţie de recepţie individuală TV-satelit sau sunt
conectaţi la o instalaţie TV-CABLU, o antenă pen¬
tru recepţia canalelor TV româneşti în UIF este
binevenită, mai ales acum cândTVRI şiTVR2 emit
şi în UIF. Ne vom referi în cele ce urmează la modul
cum vă puteţi confecţiona, practic fără a cheltui nici
un leu, o antenă de cameră de tip Yagi, cu 5 ele¬
mente. Antena este utilă cititorilor care locuiesc în
oraşe din România în care există posturi private de
televiziune în UIF. Antena are, finalmente, aspectul
din figura 1. Suportul antenei este o butelie din sti¬
clă pentru şampanie (aceasta pentru ca să fie cât
mai grea). Antena este prinsă cu un şurub M3 de
dopul sticlei. Funcţie de lungimea cablului, antena
poate fi montată oriunde în interiorul camerei,
depistând punctul de recepţie optimă, când acesta
nu coincide cu locul unde se află televizorul, în care
caz antena ar fi stat chiar pe televizor.

Suportul dipolilor antenei, ca şi dipolii (cu
excepţia vibratorului îndoit) se confecţionează din
ştraifuri de tablă de aluminiu cu grosimea 1,5-2 mm,
îndoite la 90° şi având dimensiunile din figura 2.
Numai vibratorul se va realiza dintr-o sârmă de alu¬
miniu sau cupru cu 0 = 4-M3 mm.

O dată realizaţi dipolii şi suportul lor, aceştia se
vor asambla cu nituri de aluminiu (sau şuruburi M3
foarte scurte, cu piuliţe) ca în figura 2.

Dimensiunile date în desene se referă la o
antenă pentru canalele C55-C59. Funcţie de
lungimile de undă ale posturilor TV din oraşul
respectiv, cititorii îşi pot realiza antena la alte
dimensiuni necesare. Prinderea buclei de
simetrizare a cablului coaxial, de dipolul vibrator
îndoit, se va face prin intermediul a două mici co¬
liere (din tablă de cutie de conserve) prinse cu
două şuruburi mici, pe care se vor lipi conduc¬
toarele interioare ale cablurilor coaxiale.

Lungimea buclei de simetrizare este de 105
mm.

Pentru alte canale din banda UIF, lungimea
dipolului (l D ) îndoit (activ) al antenei Yagi este:

, X _ 3 -IO 8

D = T = TT

unde f este frecvenţa (în Hz) a mijlocului canalu¬
lui respectiv. Lungimea buclei de desimetrizare (l B )
este:

I - 1

B ~ 2\[iT

unde e r este constanta dielectrică relativă a izo¬
latorului de RF folosit la confecţionarea cablului şi
care este în jur de 4.

TEHNIUM octombrie 2001

Stimaţi cititori,

Din capul locului vă precizăm că revista pe care o aveţi în faţă este
adevăratul „Tehnium”, revista pentru constructorii amatori, fondată în
cscembrie 1970, iar nu celălalt “Tehnium”, revistă lunară pentru elec-
tronişti, apărută cu câţiva ani în urmă în împrejurări nu tocmai bine
cunoscute nouă, dar dispărută cât se poate de limpede - printr-o
decizie civilă a Tribunalului Bucureşti. Fiind titular al mărcii “Tehnium”
Certificatul de înregistrare marcă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci nr. 33.944), SC Presa Naţională SA a decis să revină la ve¬
chiul nume „Tehnium ” începând cu acest număr al revistei.

Nu este cazul acum să „dezgropăm morţii” şi nici nu dorim să
ntrăm în polemică inutilă cu editorul celuilalt,',Tehnium”. Personal ţin
să fac doar o precizare, şi anume că nu am publicat nici un articol -
nici măcar o propoziţie - sub semnătură proprie în acel „Tehnium”,
dar am avut surpriza să mă găsesc menţionat acolo, ba chiar ca
făcând parte din «selectul Club „Tehnium 100”», al autorilor cu peste
o sută de articole publicate! Ceea ce demonstrează încă o dată că „la
noi totul este posibil”...

Rămânând la adevăratele noastre probleme, trebuie să re¬
cunoaştem că situaţia revistei nu este prea „ roză“. Aşa cum aţi con¬
statat, în ultima perioadă revista a apărut cu întârzieri mari, difuzarea
s-a făcut greu şi neuniform (colaboratori din oraşe mari ale ţării ne
reproşează că nu au mai văzut revista la vânzare de peste un an).
Nici conţinutul revistei nu este cel care ar putea şi ar trebui să fie
acum, când - slavă Domnului - posibilităţile de informare sunt incom¬
parabil mai mari. Din păcate, însă, nici dumneavoastră, cititorii şi
colaboratorii revistei, nu mai sunteţi la fel de aproape de colectivul
redacţional, şi în bună măsură înţelegem de ce.

Cu toate acestea, editorul SC Presa Naţională SA îşi asumă pe
mai departe responsabilitatea (dar, implicit şi riscul) de a continua
realizarea revistei „Tehnium", această frumoasă tradiţie care odi¬
nioară se ridicase la autentic rang de mişcare tehnică la scară naţio¬
nală. Desigur, cu totul altele sunt acum datele problemei, altele sunt
posibilităţile materiale (şi ale cititorilor, dar şi ale editorului), altele sunt
zonele de interes major, spre care revista va trebui să se orienteze
din mers pentru a putea supravieţui.

O primă veste bună, totuşi, este aceea că revista „Tehnium" a
intrat în rândul publicaţiilor tehnico-ştiinţifice propuse spre a beneficia
de sprijin financiar din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
Departamentul Cercetare. Având în vedere noul hobby actual - care
îl reprezintă calculatorul, îndeosebi Internetul - precum şi amplul pro¬
gram de informatizare a învăţământului românesc, colectivul
redacţional are în vedere introducerea unei rubrici noi consacrate
acestui domeniu, scop în care îi invită pe toţi cititorii interesaţi să con¬
tribuie la realizarea ei cu sugestii, dar mai aies cu informaţii şi articole
pe profil.

De asemenea, editorul intenţionează să treacă, începând cu anul
viitor, la o nouă periodicitate de apariţie a revistei (trimestrială, cu un
număr sporit de pagini), pentru a contracara dificultăţile legate de
difuzare, dar nu numai. Vă vom informa, desigur, despre toate aces¬
te demersuri. Pentru moment, însă, lucrul cel mai important este să
ne contactaţi dv., să ne trimiteţi articole, să ne sugeraţi subiecte şi
tematici, inclusiv pentru viitoarele concursuri cu premii pe care
intenţionăm să le lansăm în curând.

Un apel special adresăm colaboratorilor apropiaţi ai lui „Tehnium",
ale căror telefoane şi/sau adrese fie că s-au schimbat, fie că redacţia
nu le mai deţine, ca urmare a numeroaselor modificări ale personalu¬
lui redacţional.

Adresa şi telefoanele redacţiei sunt cele din caseta tehnică.
Desigur, cei interesaţi ne pot contacta şi pe adresa de E-mail, pe care
pot trimite inclusiv articole însoţite de materialul ilustrativ aferent.

Cu toate că s-ar cam subînţelege de la sine, facem precizarea că
redacţia nu va lua în considerare mesajele şi articolele nesemnate
sau fără posibilitatea de a fi contactaţi autorii lor (adresă, telefoane
etc.). De asemenea, reamintim că potrivit legislaţiei în vigoare, autorii
sunt răspunzători pentru conţinutul articolelor publicate.

ALEXANDRU MĂRCULESCU

SUMAR

RECEPŢIA TV . pag 2

I Antenă TV-UIF de cameră

CONSTRUCTORUL
ÎNCEPĂTOR . pag. 4-8

Transformatoare

multifuncţionale

HI-FI . pag. 9-17

Amplificator audio de 25 W

Limitator dinamic pentru
fidelitate perfectă
Preamplificator pentru
doză magnetică

RADIOAMATORISM ... pag 18-19

Manipulator automat RGÂ

LABORATOR . pag. 20-25

Tester pentru diode,
tiristoare şi triace
Dublor de frecvenţă
Acord cu... diode Zener

ATELIER . pag.26-29

Proiectarea incintelor
acustice

:AUTO-MOTO . pag. 3033

Conducerea economică
Dispozitiv pentru
curăţarea bujiilor
Simplu şi eficient
INSTITUTUL NATIONAL
DE INFORMARE SI
DOCUMENTARE

ASTĂZI . pag. 34

Pagină realizată cu
sprijinul Ministerului
Educaţiei şi Cercetării
SERVICE-TEHNIUM . pag 35
fcasetofonul DANA MC 712

TEHNIUM

Revistă pentru constructorii amatori
Fondată în anul 1970
Anul XXXI, Nr. 342, octombrie 2001

Editor

SC Presa Naţională SA
Piaţa Presei Libere nr. 1, Bucureşti

! Redactor-şef: Uz. Alexandru Mărculescu
Redactor: dr. ing. Andrei Ciontu

Redacţia: Piaţa Presei Libere nr. 1.

I Casa Presei, corp C, etaj 1, camera 119
Telefon direct: 2221916
Fax: 2224832: 2243631
E-mail: presanationala @ yahoo.com

Corespondentă

Revista TEHNIUM
Piaţa Presei Libere nr. 1
Căsuţa Poştală 68, Bucureşti - 33

Abonamente
La orice oficiu poştal
(Nr. 4120 din Catalogul Presei Române)

Macheta artistică: Ion Ivaşcu
DTP: Irina Geambaşu; Răzvan Beşleagă

Editorul şi redacţia îşi declină orice
responsabilitate în privinţa ooiniilor.

I recomandărilor şi soluţiilor formulate în
frevistă, aceaşta revenind integral autorilor.

ISSN 1224-5925

©Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrală sau oarţială
I este cu desăvârşire interzisă în absenţa
aprobării scrise prealabile
a editorului.

Tiparul: Romprint SA

TEHNIUM octombrie 2001

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

TRANSFORMATOARE

MULTIFUNCŢIONALE

Fiz. ALEXANDRU MĂRCULESCU

Există la ora actuală în comerţ
- chiar la preţuri destul de acce¬
sibile - numeroase tipuri de
transformatoare prevăzute prin
construcţie cu înfăşurări duble
identice în primar şi/sau în
secundar. Conform destinaţiei
iniţiale a transformatorului, aces¬
te înfăşurări duble identice
(acelaşi tip de conductor, acelaşi
sens de bobinare şi acelaşi
număr de spire) serveau, în pri¬
mar, la comutarea manuală de la
alimentarea cu 110 Vc.a. la cea
cu 220 Vc.a. şi viceversa (pentru
110 V înfăşurările identice se
conectau în paralel, în acelaşi
sens, iar pentru 220 V în serie, în
acelaşi sens), respectiv, în
secundar, la realizarea unor ali¬
mentatoare diferenţiale sau la
redresarea bialternanţă cu priză
mediană, folosind două diode în
loc de patru.

Evident, un astfel de transfor¬
mator este mult mai „valoros”
pentru constructorul amator,
oferindu-i acestuia posibilităţi
multiple de utilizare, trecerea de
la una la alta putându-se face
prin simple comutări, fără
dezlipirea şi relipirea terrr -
nalelor. Două astfel de exerp'e
sunt sugerate în continuare con¬
structorilor începători, nu înair:e
însă de a le atrage atentia că
esfe absolut obligatoriu să identi¬
fice în prealabil - după schema
însoţitoare a transformatorului
sau prin testări experimentale -
începuturile şi, implicit, sfâr¬
şiturile tuturor perechilor de
înfăşurări identice, raportate la

sensul comun de bobinare con¬
venit.

Tocmai pentru că ne adresăm
aici constructorilor începători,

vom a^aiiza pe scurt de ce este
această condiţie strict obligatorie
ş cum poate fi abordată cu
mijloace simple respectiva identi¬
ficare.

De exemplu, să presupunem
că am procurat un transformator

cu înfăşurări duble identice în
primar şi în secundar, conform
schemei din figura 1. Fabricantul
ne precizează tensiunile, ne
indică înfăşurările primare şi,
respectiv, secundare (pe care.
oricum, le-am putea identifica
uşor după diametrele conduc¬
toarelor conectate la terminale),
dar nu a marcat începuturile
bobinajelor raportate la sensul
comun de bobinare.

Pentru a vedea mai uşor ce-i
de 'âcut si ce se poate întâmpla
în căzu unei conectări greşite,
să c'esupunem că în primar
înfăsu r ă r ile identice, în acelaşi
se - 5 Sw _ : in realitate ca în figu-
-=2 _"ce începuturile au fost
r-a* cate cu ur punct, adică LII
3'e dc"= ‘ '-ceput şi borna 2
s*ă's ‘ =- _*2 are 3 - început, 4
- r‘â '5 • îr* 'aport cu sensul
cc"- - t>ob nare. Desigur, la
*e ce c -e se poate lucra cu
mansfc—atoru s cu ceiâ ; alt
sens oc-s ce coc 'are caz în
zare ’nceputur e s s'â's tu' e

va a»e^ 2

‘“ceput, a- Li2 va avea 3 -
sfârsit, 4 - început). Nu com¬
plicăm însă analiza de faţă cu
cea de a doua variantă, rezul¬
tatele finale fiind similare.

Aşadar, „sensul comun de
bobinare” se poate alege arbitrar
dintre cele două posibile. Când
situaţia ne este complet
necunoscută - ca în exemplul pe
care îl analizăm - outem lua la
întâmplare una dintre înfă¬
şurările ider: :e s să-i desem-

TEHNIUM octombrie 2001

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

năm, tot arbitrar, terminalele
„început” şi „sfârşit”.

Revenind la exemplul nostru,
să presupunem că dorim să
conectăm cele două înfăşurări
primare identice în serie, pentru
a putea alimenta primarul cu 220
Vc.a. Conform observaţiei de
mai sus, putem lua ca sens
comun de bobinare pe acela în
care înfăşurarea L11 are borna 1
început şi, respectiv, borna 2
sfârşit. Pentru a conecta pe LI 2
în serie cu LII, vom lăsa ca
început al grupului serie borna 1,
deci înserierea se va putea face
doar în două moduri: fie conec¬
tând sfârşitul 2 al lui LII cu
începutul 3 al lui LI 2 (varianta
corectă - figura 3a), fie conec¬
tând sfârşitul 2 al lui LII cu
sfârşitul 4 al lui LI 2 (varianta
greşită - figura 3b).

La înserierea corectă, induc-
tanţele celor două înfăşurări în
acelaşi sens se însumează,
grupul serie suportând astfel o
tensiune dublă de alimentare,
adică 2 x 110 V = 220 V. La
înserierea greşită, cele două
înfăşurări fiind în sensuri con¬
trare, inductanţele LII şi LI2 „se
anulează" reciproc, mai corect
spus inductanţa rezultantă va fi
practic nulă. Dacă în acest caz
greşit (figura 3b) vom conecta la
bornele 1-3 ale ansamblului
serie o tensiune alternativă,
indiferent de ce valoare, singurul
element care se va opune tre¬
cerii curentului prin grup va fi
rezistenţa ohmică înseriată a
celor două înfăşurări, de regulă
foarte mică. Aşadar, aplicând la
bornele 1-3 tensiunea de 220
Vc.a., ne putem aştepta nu
numai să „sară” siguranţa cores¬
punzătoare de la tablou (sau de
la masa de lucru), dar foarte
probabil şi să iasă fum din trans¬
formator - care va „bâzâi" ener¬
gic, semnalizându-ne supra¬

sarcina periculoasă la care l-am
supus - sau chiar să se deteri¬
oreze înfăşurările primare, în
cazul în care siguranţa fuzibilă
aferentă suportă un timp mai
îndelungat suprasarcina.

Similar, atunci când dorim să
conectăm în paralel cele două
înfăşurări primare pentru a dubla
curentul suportat de primar,
implicit puterea disponibilă în
secundar (bineînţeles, alimen¬
tând grupul paralel din primar cu

110 Vc.a.), este iarăşi obligatoriu
să respectăm sensul comun de
bobinare, mai precis să conec¬
tăm cele două înfăşurări în
acelaşi sens - început la început
şi sfârşit la sfârşit - aşa cum se
arată în figura 4a. în cealaltă

variantă, greşită (figura 4b), când
înfăşurările identice sunt conec¬
tate în sensuri opuse, ne aflăm
iarăşi în situaţie periculoasă,
rezultată din faptul că în¬
făşurările LII şi L12, având
inductanţe egale dar fiind
înfăşurate în sensuri opuse, îşi
anulează reciproc fluxurile în
miezul transformatorului. Astfel,
nu numai că în secundar nu va fi
indusă practic tensiune, dar
înseşi înfăşurările primare se
află în pericol major,

Avem, aşadar, tot interesul să
identificăm în prealabil începu¬
turile şi sfârşiturile înfăşurărilor
duble în raport cu sensul de
bobinare convenit. Pentru aceas¬
ta ne stau la dispoziţie mai multe
metode, cea mai sigură fiind,
poate, chiar identificarea „pe
viu", cu transformatorul alimentat
într-una din secţiuni, dar luând
măsuri adecvate de protecţie.

Referindu-ne tot la transfor¬
matorul din figura 1, vom verifica
în primul rând, cu ajutorul unui
ohmmetru pus pe un domeniu
mic (100 fi până la 1 k fi), conti¬
nuitatea tuturor înfăşurărilor.
Astfel, între perechile de termi¬
nale 1-2, 3-4, 5-6 şi 7-8 va trebui
să măsurăm, pe rând, rezistenţe
mici (dar nu nule!), egale două
câte două (înfăşurările identice),
cele din primar fiind, evident, mai
mari (spire mai multe, conductor
mai subţire). Apoi, tot cu ohm-
metrul, ne vom asigura că toate
înfăşurările sunt bine izolate una
de alta (rezistenţă infinită între
orice combinaţie de două borne
aparţinând la două înfăşurări
diferite).

Dacă totul este în regulă,
putem trece la identificarea ter¬
minalelor, începând, de exemplu,
cu primarul. Pentru aceasta,
aplicăm uneia dintre înfăşurările
secundare - de exemplu, lui L21,
ca în figura 5 - o tensiune alter-

TEHNIUM octombrie 2001

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

nativă U cu valoarea (eficace) de
cel mult 12 V. Dacă alegem chiar
U = 12 V, conform specificaţiei
producătorului, în fiecare dintre
înfăşurările primare LII şi LI2
va fi indusă câte o tensiune de
110 V, lucru pe care îl verificăm
conectând pe rând, între bornele
1-2 şi, respectiv, 3-4, un volt-
metru alternativ având 300 V la
cap de scală.

Dacă iarăşi totul este în re¬
gulă, putem trece la înserierea
celor două înfăşurări primare, pe
rând, în ambele variante posibile

(reprezentate în figura 3), între
bornele libere ale grupului serie
conectând, pe rând, voltmetrul V,
tot pe domeniul de 300 Vc.a.
Pentru economie de spaţiu, în
figura 5 am reprezentat numai
varianta corectă de înseriere,
conform figurii 3a, când volt¬
metrul indică circa 220 Vc.a. în
cealaltă variantă, greşită (con¬
form figurii 3b), voltmetrul va
indica practic zero, deoarece
tensiunile egale, dar de sens
opus, induse în cele două
înfăşurări primare se anulează
prin însumare.

Aşadar, ne-am asigurat astfel
că terminalele lui LI 2 (în raport
cu sensul convenit pentru LII,
cu 1 - început, 2 - sfârşit) sunt 3

- început, 4 - sfârşit, aşa cum
am dezvăluit la început în figura
2. Le şi marcăm imediat pe trans¬
formator, prin puncte de vopsea
sau alte metode concludente.

Prin această metodă de iden¬
tificare, transformatorul nu este
pus în pericol în cazul înserierii
greşite din primar, între capetele
grupului serie fiind conectată
rezistenţa internă (foarte mare) a
voltmetrului.

Pentru orice eventualitate,
totuşi, este bine ca pe parcursul
unor astfel de probe „pe viu”,

curentul maxim ce poate fi
absorbit din sursa de alimentare
U să fie limitat la valori nepericu-
loase (de pildă, 1-2 A în secun¬
dar) cu ajutorul unei siguranţe
fuzibile, Sig., prevăzută de altfel
şi în figura 5.

Similar se poate proceda şi
pentru identificarea terminalelor
din secundar. Cunoscând acum
situaţia reală din primar, putem
înseria (corect) pe LII şi LI2,
alimentând apoi grupul serie cu
tensiunea reţelei de 220 Vc.a.
Apoi măsurăm, pentru verificare,
cele două tensiuni secundare
separate (circa 12 V fiecare),
după care putem trece la
înserierea celor două înfăşurări
secundare, pe rând, în ambele

variante posibile, măsurând cu
un voltmetru c.a., pus pe dome¬
niul de 30 Vc.a., tensiunile însu¬
mate obţinute. Desigur, varianta
corectă de înseriere va fi aceea
pentru care obţinem la bornele
grupului serie tensiunea de circa
24 Vc.a. Conform acestei vari¬
ante marcăm începutul şi
sfârşitul lui L22 în raport cu L21,
pe care o putem iar lua ca refe¬
rinţă, atribuindu-i arbitrar borna 5
ca început, respectiv 6 - sfârşit.

După această identificare,
putem pune transformatorul nos¬
tru la „treabă”. Totuşi, atunci când
intenţionăm să folosim şi combi¬
naţia paralel a înfăşurărilor duble
identice, trebuie să ne mai asi¬
gurăm suplimentar că ele sunt
„suficient de identice”, adică între
numerele lor de spire nu există
diferenţe semnificative prin con¬
strucţie. Desigur, nu prin de¬
montarea transformatorului, ci
prin măsurarea cât mai precisă a
tensiunilor duble, atunci când se
alimentează corespunzător
cealaltă secţiune a transforma¬
torului, între aceste tensiuni tre¬
buind să nu se găsească dife¬
renţe semnificative, perceptibile
cu un voltmetru obişnuit. în caz
contrar, la conectarea lor în para¬
lel diferenţa dintre cele două ten¬
siuni va debita un cure'"
indezirabil şi chiar periculos pe
rezistenţele ohmice ale respec¬
tivelor înfăşurări, ducând la
încălzirea bobinajului chiar „în
gol”, adică în absenţa unui con¬
sumator la bornele grupului
paralel respectiv. Este drept că
majoritatea transformatoarelor
destinate unor astfel de grupări
în paralel au înfăşurările identice
bobinate simultan (bifilar), deci
egalitatea numerelor de spire şi
a rezistenţelor interne este cât
se poate de bine asigurată, dar,
vorba cântecului, „am mai văzut
noi şi-alte cazuri”...

TEHNIUM octombrie 2001

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

In fine, spre disperarea even¬
tualilor constructori avansaţi care
ne vor fi urmărit până aici, vom
mai observa că aceste transfor¬
matoare cu înfăşurări duble iden¬
tice nu au întotdeauna toate bor¬
nele „libere”, ca exemplul din
figura 1. Uneori înfăşurările
pereche au acces din exterior la
toate terminalele, dar sunt fă¬
cute, tot în exterior, conexiuni
între ele (serie sau paralel), care,
desigur, se pot desface fără
probleme. Alteori, însă, înfă¬
şurările duble identice sunt
conectate intern în serie, la exte¬
rior fiind acces doar la capetele
grupului serie şi la punctul
comun de înseriere, numit priză
mediană. Evident, dacă avem
posibilitate de alegere, vom
prefera modele cu toate termi¬
nalele accesibile, dar, oricum, şi
cu un transformator cu în¬
făşurare dublă cu priză mediană
putem face mai multe decât cu
unul simplu, cu înfăşurări unice
în primar şi în secundar.

După această introducere
lungă, pe care tocmai un con¬
structor avansat m-a determinat,
involuntar, să o fac aici (mă
rugase să-l asist la o identificare
de terminale, nu pentru că el n-ar
şti să o facă, dar... ca să fie sigur
că nu greşeşte!), putem trece la
cele două aplicaţii simple promi¬
se. Ele se referă la două circuite
de comutare manuală, în primar
şi, respectiv, în secundar, pentru
valorificarea în două moduri
diferite a unui transformator de
tipul celui din figura 1.

Prima aplicaţie (figura 6a)
reprezintă un circuit de comutare
serie-paralel a înfăşurărilor din
primar, bineînţeles cu res¬
pectarea sensului comun de
bobinare, pentru a putea trece
comod de la alimentarea cu 220
V la cea cu 110 V şi viceversa.
Este uşor de observat că proble¬

ma se rezolvă cu ajutorul unui
singur comutator basculant K,
echipat cu două circuite x două
poziţii, căruia i se operează o
conexiune (scurtcircuit) între
două borne extreme. De aseme¬
nea, se poate constata uşor că
montajul asigură păstrarea sen¬
sului comun de bobinare a celor
două înfăşurări atât pentru
legarea în paralel - figura 6 b-
când alimentarea se face cu 110
Vc.a. între bornele A-B, cât şi
pentru legarea în serie - figura
6c - în vederea alimentării cu

redresarea în punte, respectiv
numai două diode ale ei, pentru
redresarea cu priză mediană).

Transformatorul folosit este tot
de tipul celui din figura 1, cu pre¬
cizarea că înfăşurările duble din
primar au fost înseriate pentru a
putea face alimentarea (între bor¬
nele 1-4) cu tensiunea uzuală de
220 Vc.a., iar înfăşurările identice
din secundar au fost înseriate cu
priză mediană, renumerotând
cele trei terminale care ne intere¬
sează cu 5, 6 (priza mediană) şi 7.

Cele două moduri de lucru se

220 Vc.a. Desigur, se presupune
că am identificat în prealabil
începuturile celor două
înfăşurări, pe schemă ele fiind
marcate prin puncte.

Cea de a doua aplicaţie pro¬
pusă (figura 7 a) se referă la va¬
lorificarea în două moduri diferite
a înfăşurărilor identice din
secundar, permiţând comutarea
de lă redresarea în punte la
redresarea cu priză mediană şi
viceversa, cu artificiul avantajos
de a utiliza aceeaşi punte
redresoare PR în ambele moduri
de lucru (complet, pentru

selectează din poziţia comuta¬
torului K, schemele echivalente
fiind prezentate în figura 7b -
pentru redresarea cu priză medi¬
ană şi 7 c - pentru redresarea în
punte. Remarcăm că în cazul
redresării cu priză mediană, cele
două diode neutilizate ale punţii
PR (D3 şi D4) nu afectează cu
nimic buna funcţionare, ele fiind
înseriate în sensuri opuse.

’ Nici această aplicaţie nu
necesită comentarii, poate doar
reamintirea faptului că fiecare din
cele două opţiuni de redresare
are avantaje şi dezavantaje,

TEHNIUM octombrie 2001

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Redresare
bialtemonţâ
în punte

fiecare fiind preferabilă în anu¬
mite condiţii impuse de circuitul
de sarcină (Rs). Astfel,
redresarea în punte este prefe¬
rabilă atunci când dorim să
obţinem tensiune mai mare în
secundar (teoretic dublă, prin
înserierea celor două înfăşurări),
iar redresarea cu priză mediană
atunci când dorim să obţinem
curent mai mare prin consuma¬

torul Rs (teoretic dublu, fiecare
dintre înfăşurările secundare
lucrând doar pe parcursul câte
unei semialternanţe, fapt ce per¬
mite o „încărcare” mai mare a
bobinajelor privind curentul
maxim admis per milimetru
pătrat de secţiune). Redresarea
cu priză mediană mai are şi
avantajul (destul de important în
cazul tensiunilor mici) de a avea

în permanenţă în serie cu con¬
sumatorul Rs câte o singură
diodă în conducţie, reducând
astfel la jumătate căderea de
tensiune pe redresor.

Desigur, ambele variante pot
fi completate cu condensatorul
de filtraj dorit (conectat cores¬
punzător la bornele lui Rs),
nefigurat în scheme din consi¬
derentul simplificării lor.

TEHNIUM octombrie 2001

HI-FI

AMPLIFICATOR AUDIOde 25 v

Ing. AURELIAN MATEESCU

Amplificatorul descris în cele ce urmează este recomandat
pentru audiţii de calitate, având un sunet deosebit de plăcut,
„moale”, asemănător amplificatoarelor Electrocompaniet şi Copland.

Deşi puterea livrată pare mică, este suficientă
pentru majoritatea aplicaţiilor şi poate fi uşor majorată prin utilizarea

de tranzistoare finale în paralel.

Caracteristicile tehnice ale amplificatorului

sunt:

- banda de frecvenţă cuprinsă între 16 Hz-100 kHz;

- nelinearitatea curbei amplitudine - frecvenţă în
banda de frecvenţă reprodusă: 0,5 dB;

- tensiunea nominală la intrare: IV;

- tensiunea de alimentare: +/-25 V;

- puterea nominală la ieşire, pentru o sarcină cu
impedanţa de 8 ohmi este de 25 W;

- coeficientul de distorsiuni armonice la frec¬

venţele de 63,

1000 şi 10 000
Hz este sub
0,35%;

- impedanţa
de intrare: 10
kiloohmi.

Descriere. Schema de principiu a amplificatoru¬
lui este prezentată în figura 1. Primele etaje (T1-T2,

TEHNIUM octombrie 2001

HI-FI

T3-T5) sunt etaje diferenţiale. Rezistenţele R3 şi
R4 asigură creşterea linearităţii şi a impedanţei de
intrare şi în final se obţine o creştere a simetriei. C2
şi C6 corectează curba de răspuns, iar R7 asigură
reglajul tensiunii de offset (tensiunea reziduală la
ieşirea amplificatorului).

Tranzistoarele T4 şi T6 formează o „oglindă de
curent” pentru simetrizarea etajului final.

R15 reglează curentul de repaus în etajul final şi
este stabilizat termic cu T7, care este montat pe
radiatorul tranzistoarelor finale.

(Continuare în pag. 16-17)

TEHNIUM octombrie 2001

-HI - FI-

UMITATOR DINAMIC

pentru FIDELITATE PERFECTA

Ing. EMIL MARIAN

Montajul prezentat face parte din categoria fil¬
trelor dinamice de zgomot foarte eficiente. Modul
lui de funcţionare constă în eliminarea semnalelor
audio de nivel mic (-40 dB) şi cu spectrul de
frecvenţă situat în zona frecvenţelor medii-înalte
(2,5 kHz-M8 kHz). Acţiunea este foarte eficientă,
deoarece acest domeniu de frecvenţă reprezintă
zona în care apare şi se manifestă zgomotul de
fond atât de nedorit (acel fâşâit extrem de neplăcut
din punct de vedere auditiv), ce apare cel mai ade¬
sea în pauzele dintre pasajele sonore.

Montajul prezintă avantajul de a realiza modi¬
ficările utile în banda de audiofrecvenţă, fără a
introduce distorsiuni sesizabile auditiv. Acest lucru
este realizat prin utilizarea unor constante de timp
pentru prelucrarea semnalului, astfel alese încât se
elimină apariţia distorsiunilor şi, mai ales, posibili¬
tatea finală de sesizare a prelucrărilor utile.
Datorită acestor calităţi, montajul mai poartă denu¬
mirea de circuit de fidelitate ideală (DLPF -
Dinamic Limitator for Perfect Fidelity).

Schema bloc a reducătorului de zgomot DLPF
prezentată în figura 1 conţine următoarele:

- adaptorul de impedanţă;

- blocul sumator;

- filtrul trece-jos;

- etajul de ieşire;

- filtrul trece-sus;

- blocul redresor-integrator;

- comutatorul electronic.

Blocul adaptor de impedanţă realizează

adaptarea dintre impedanţa de ieşire a mon¬
tajului unde este intercalat reducătorul de
zgomot (de obicei, ieşirea corectorului de
ton) şi impedanţa de intrare a reducătorului
de zgomot. Totodată, blocul adaptor de
impedanţă realizează o impedanţă de ieşire
coborâtă, care facilitează prelucrările ulte¬
rioare ale semnalelor audio în celelalte
blocuri funcţionale.

Blocul sumator realizează un semnal elec¬

tric care reprezintă suma semnalelor audio R şi L
prezente pe cele două canale informaţionale (nu se
mai poate concepe un aparat cu performanţe HI-FI
decât cel puţin stereo). în acelaşi timp, blocul
sumator nu afectează cu nimic integritatea şi sepa¬
raţia celor două canale, semnalele L şi R fiind pre¬
lucrate ulterior de blocurile ce conţin filtrele trece-
jos. Fiecare filtru trece-jos realizează corecţia în
banda de audiofrecvenţă, în funcţie de comanda
de la comutatorul electronic. De la blocul sumator,
semnalul sumă L + R este aplicat unui filtru trece-
sus, care are rolul de a sesiza prezenţa semnalelor
audio de frecvenţă medie-înaltă şi amplitudinea lor.
După prelucrare de către filtrul trece-sus, semnalul
obţinut este amplificat şi ulterior aplicat blocului
redresor-integrator. El are rolul de a furniza o ten¬
siune continuă de nivel variabil, în funcţie de ampli¬
tudinea semnalelor audio L şi R de frecvenţă
medie-înaltă. La un anumit nivel al tensiunii conti¬
nue furnizată de blocul redresor-integrator, comu¬
tatoarele electronice sunt acţionate. Acest lucru
determină în final banda de trecere a filtrului trece-
jos. Deci, pentru un nivel mare al semnalelor audio
de frecvenţă medie-înaltă, comutatorul electronic

INTRARE

ADAPTOR

FILTRU

ETAJ

IEŞIRE

TRECE-JOS

JMPEDANţĂ

IEŞIRE

COMUTATOR

ELECTRONIC-

{

.~i .

FILTRU

RE0RES0R

SUMATOR

TRECE-SUS

INTEGRATOR

r~~

COMUTATOR

ELECTRONIC

-J- 1

IEŞIRE

INTRARE

ADAPTOR

FILTRU

ETAJ

f> -

IMPEDANŢĂ

TRECE- JOS

IEŞIRE_

TEHNIUM octombrie 2001

fS •

HI-FI

determină dezafectarea filtrului trece-jos, lăsând
nemodificat semnalul audio original.

Pentru un nivel mic al semnalelor de frecvenţă
medie-înaltă (sau în lipsa lor), comutatorul electronic
de pe fiecare canal este neacţionat, iar filtrul trece-jos
îşi îngustează banda de trecere în ceea ce priveşte
frecvenţele medii-
înalte, determinând
în final atenuarea
benzii de trecere a
semnalelor audio.

Acţiunea filtrului
trece-jos începe de
la o frecvenţă de
circa 2kHz, blocând
în mod eficient
banda de trecere
unde se încadrează
zgomotul de fond
atât de nedorit.

Performanţele
electrice ale re-
ducătorului de zgo¬
mot DLPF sunt
următoarele:

- tensiunea de
alimentare U/\=+15 V;

- banda de frec¬
venţă de lucru
Af = 16 Hz+ 20 kHz;

-atenuarea de zgo¬
mot A^= 12 dB/5 kHz;

- raportul semnal-
zgomotS/N>70dB;

- impedanţa de
intrare Zi = 100 kft;

- impedanţa de
ieşire Ze = 1,5 kfi;

-tensiunea de intrare
Ui = 250 mVRMS;

- distorsiuni armo¬
nice totale THD < 0,1 %;

- distorsiuni de inter-
modulaţie TID < 0,03%.

Schema elec¬
trică a reducătorului
de zgomot DLPF este prezentată în figura 2.

Semnalul de intrare al celor două canale L şi^
se aplică la intrările blocurilor adaptoare de impe-
danţă, prin intermediul condensatoarelor Cf şi C'f,

în baza tranzistoarelor T-| şi T-j. Ele sunt
amplasate în cadrul montajului într-o configuraţie
de tip repetoare pe emitor. Acest tip de montaj are
rolul de a micşora impedanţa de intrare a sem¬
nalelor L şi R în scopul unor prelucrări ulterioare
eficiente, care să nu afecteze banda de trecere în

frecvenţă a reducă¬
torului de zgomot.
Semnalele R şi L se
preiau din emi-
toarele tranzis¬
toarelor TI şi TI',
prin intermediul
condensatoarelor
C3 şi C3'. Ulterior
semnalele L şi R se
aplică prin inter¬
mediul grupurilor
R6, C4 şi R6', C4'
filtrelor trece-jos,
comandate în tensi¬
une, care conţin
tranzistoarele T2 şi
T2'. Grupul R8. C5,
R7 (similar cu
grupul R8', C5',

R7') reprezintă o
buclă de reacţie
negativă ce deter¬
mină selectivitatea
în frecvenţă a filtru¬
lui în momentul în
care este conectată
în baza tranzistoru¬
lui T2. Acest lucru
determină atenua¬
rea filtrului trece-jos
în zona frecvenţelor
înalte, cu începere
de la frecvenţa de 2
kHz. Conectarea
sau deconectarea
buclei de reacţie
negativă este rea¬
lizată de către un
comutator electro¬
nic, prin introducerea sau nu în stare de conducţie
a diodei Dl (şi evident Dl'). în momentul intrării în
stare de conducţie a diodei Dl, bucla R8, C5, R7

,* o

TEHNIUM octombrie 2001

HI-FI

este practic conectată la masa montajului, prin
intermediul grupului C6, R10. în acest mod se
liniarizează practic în banda de audiofrecvenţă ca¬
racteristica de transfer a filtrului trece-jos, acesta
lăsând trecerea semnalului audio nemodificat spre
ieşirea montajului. Valorile grupului C6, R10 au fost
astfel calculate încât caracteristica de transfer în
zona frecvenţelor medii-înalte a filtrului trece-jos să
fie practic liniară. Rezistenţa R12 a fost amplasată
în paralel cu dioda Dl pentru liniarizarea funcţiei
de transfer a comutatorului electronic, în momentul
în care dioda Dl este în stare de blocare (U^o^ă <
0,6 V). Comutatorul
electronic este format
din grupul de compo¬
nente R18, CIO, R16,

D2, R12. Constanta
de timp a comutatoru¬
lui electronic este
determinată de grupul
R18, CIO, aleasă în
urma unor nume¬
roase experimentări
practice la valoarea
îl = 100 ms. Dioda
D2 (şi dioda D'2) a
fost prevăzută în
cadrul montajului în
scopul unei separări
nete a celor două
comutatoare în ceea
ce priveşte elementul
de comandă (grupul
Dl, R12). Semnalul de audiofrecvenţă prelucrat de
către blocul filtru trece-jos se preia din colectorul
tranzistorului T2 prin intermediul condensatorului
C8 şi este ulterior aplicat etajului de ieşire, care
conţine tranzistorul T3. Etajul de ieşire este tot de
tip repetor pe emitor, având rolul unui montaj tam¬
pon între ieşirea filtrului trece-jos şi ieşirea reducă-
torului de zgomot.

Acţionarea comutatoarelor electronice este
asigurată de către un grup de blocuri electronice
care includ blocul sumator, filtrul trece-sus şi blocul
redresor-integrator. Blocul sumator are rolul de a
prelua o informaţie ce reprezintă suma celor două
semnale L şi R. El este compus din grupul R5, R5',
Cil, R20. Constanta de timp a etajului sumator
este furnizată de către grupul C11, R20, stabilită în

mod experimental la valoarea t 2 = 0,022 ms. în
acest mod blocul sumator este suficient de rapid
pentru a prelua în mod eficient toate variaţiile de
nivel ale semnalului sumă (L + R). Concomitent,
grupul R5, R5', Cil reprezintă un filtru trece-jos
care elimină din start componentele de frecvenţă
ultrasonoră din banda de trecere destinată comu¬
tatorului electronic, deoarece semnalele aleatoare
de acest tip deranjează buna funcţionare a reducă-
torului de zgomot. Filtrul trece-sus include trei etaje
funcţionale, care conţin tranzistoarele T4, T5 şi T6.
Prima celulă a filtrului trece-sus care include tran¬
zistorul T4 are rolul de
a elimina din compo¬
nenţa spectrului de
frecvenţă al semnalu¬
lui sumă (L + R) com¬
ponentele de frec¬
venţă joasă (cu va¬
loare mai mică de
1,5 kHz). Con¬
comitent, tranzistorul
T4 compensează
atenuarea semnalului
sumă L + R corectat,
atenuare care este
introdusă de ele¬
mentele pasive RC. A
doua celulă a filtrului
trece-sus, ce include
tranzistorul T5,

reprezintă un filtru
dublu T, care are
frecvenţa cenrală de c rea 12 kHz. cu atenuare
uniformă t zo~a de ucru. în acest mod. este
aproximată foarte b ne alura informaţională care o
prezintă caracteristica de zgomot, permiţându-se
eliminarea din banda de audiofrecvenţă chiar a
spect r jiui de frecvenţă propriu zgomotului.

Ultima celulă a filtrului trece-sus reprezintă un
imitator în frecvenţă pentru frecvenţele ultra-
sonore. Semnalul prelucrat de filtrul trece-sus este
aplicat ulterior, prin intermediul rezistenţei R35.
blocului redresor-integrator. El conţine grupul C24.
C25, D3, D4, C26, care reprezintă un redresor cu
dublare de tensiune, urmat de condensatorul C26
care realizează funcţia de integrare. De la bornele
acestuia este preluată tensiunea continuă de nivel
variabil ce urmează a comanda starea comuta-

TEHNIUM octombrie 2001

toarelor electronice. Reducătorul
de zgomot poate fi deconectat cu
ajutorul comutatorului K1
(acţionat pe poziţia 1-2). în acest
caz caracteristica de transfer a
reducătorului de zgomot este în
permanenţă liniară.

REALIZARE PRACTICĂ

Şl REGLAJE

Montajul se realizează practic
pe o plăcuţă de sticlostratitex
dublu placat cu folie de cupru. în
figura 3 este prezentată schema
de cablaj a montajului, vedere
dinspre cablaj, iar în figura 4 este
prezentată cealaltă parte a
cablajului, vedere dinspre com¬
ponente. Acestea se am¬
plasează pe plăcuţa de cablaj
conform desenului de montaj
prezentat în figura 5. Se folosesc
componente electrice de cea mai
bună calitate (rezistoare RPM,
condensatoare multistrat sau
electrolitice cu tantal etc.)
întrucât o componentă electrică
de slabă calitate poate compro¬
mite performanţele finale esti¬
mate ale montajului. Tran-
zistoarele T2 şi T2' prezintă
acelaşi factor de amplificare în
curent (^21E - 700). După
realizarea plantării componen¬
telor electrice pe plăcuţa de
cablaj imprimat, montajul se
reverifică cu atenţie, deoarece
orice greşeală duce la cel puţin
nefuncţionarea acestuia. Se
scurtcircuitează iniţial termi¬
nalele de intrare ale montajului.
Ulterior acesta se alimentează
de la o sursă de tensiune =
15 V, stabilizată şi foarte bine fil¬
trată. Pentru acest lucru este
preferabilă realizarea unui stabi¬
lizator suplimentar de tensiune,
de exemplu ca acela indicat în
figura 6.

HI-FI

După alimentarea montajului
de la sursa de tensiune stabiliza¬
tă = 15 V se verifică prezenţa
valorilor tensiunilor continue
menţionate în schema electrică,
în acest fel se stabileşte corecti¬
tudinea polarizării în curent con¬
tinuu a fiecărui etaj funcţional.
Dacă valorile tensiunilor
măsurate diferă faţă de cele
menţionate cu mai mult de 5%,
se reverifică montajul şi se iau
toate măsurile pentru a obţine în
final polarizările corecte ale eta¬
jelor funcţionale. în acest sens
valorile rezistenţelor care deter¬
mină polarizarea se pot modifica
în limita a ± 10%.

După aceste verificări se

întrerupe alimentarea cu tensi¬
une a montajului, se înlătură
ştrapurile de scurtcircuitare de la
intrarea sa şi ulterior se ali¬
mentează de la sursa de tensi¬
une. Se aplică la intrările celor
două canale L şi R un semnal
electric provenit de la un mag¬
netofon (sau casetofon). Acesta
„redă” o bandă magnetică neîn¬
registrată (eventual ştearsă).
Ieşirile montajului se conectează
la intrările unui amplificator de
putere stereo (la intrarea etajului
final). Se acţionează poten-
ţiometrul semireglabil R20,

pornind de la poziţia în care
cursorul este la punctul opus
masei montajului. Se măreşte
nivelul semnalului de intrare
până ce în difuzoarele incintelor
acustice se aude acel fâşâit pro¬
priu benzii magnetice neînregis¬
trate. Se acţionează cu grijă
cursorul potenţiometrului semi¬
reglabil până ce fâşâitul dispare,
în lipsa magnetofonului, reglajul
se poate realiza şi cu un semnal
electric provenit de la un radiore¬
ceptor acţionat în banda de unde
ultrascurte (poziţia UKW) nea¬
cordat pe post. După aceste
reglaje cursorul potenţiometrului
semireglabil R20 se rigidizează
folosind o picătură de vopsea.

Ulterior, montajul se
ecranează folosind o cutie de
tablă de fier (cu pereţii având
grosimea de cca 0,5 mm) şi apoi
se rigidizează mecanic în interio¬
rul ansamblului electroacustic
unde va funcţiona.

Din punct de vedere electric,
montajul se intercalează între
etajul corector de ton şi etajul
final ale amplificatorului audio de
putere. Legăturile galvanice din¬
tre intrarea - ieşirea şi bornele
comutatorului K1 proprii monta¬
jului se realizează obligatoriu
folosind conductor ecranat.

U,=(19—24)V 90U7 U a = 15V

TEHNIUM octombrie 2001

HI-FI

PREAMPLIFICATOR

PENTRU DOZĂ
MAGNETICĂ

Ing. AURELIAN MATEESCU

Un preamplificator cu rezul¬
tate bune pentru majoritatea
pick-up-urilor existente pe piaţa
noastră se poate realiza uşor cu
un circuit integrat 387 produs de
IPRS, care conţine în aceeaşi
capsulă două amplificatoare de
nivel mic şi zgomot redus.
Cablajul se va executa în funcţie
de componentele disponibile, pe
o plăcuţă care se poate monta
direct în corpul lectorului de dis¬
curi sau în amplificatorul audio.

Se vor respecta următoarele
recomandări:

- se vor scurta la minimum

AMPLIFICATOR AUDIOde 25 w

Ing. AURELIAN MATEESCU

(Urmare din pag. 10)

Tranzistoarele T8, T9 şi diodele D1-D6 asigură
protecţia la scurtcircuit şi suprasarcină pentru
frecvenţele infrasonore.

Construcţia. Se poate utiliza circuitul imprimat
prezentat în figurile 2 şi 3 (în dublu exemplar pentru
stereo), având în vedere ca traseele de curent mare
să fie îngroşate la execuţie. TIO şi T11 se montează
pe un radiator din tablă de Al de 2 mm grosime, în
formă de U şi cu dimensiunile de minimum 60 x 25
mm, T7 se montează pe radiatorul tranzistoarelor
finale, care va avea minimum 500 cm .

Toleranţa componentelor va fi cât mai mică.
Pentru rezistenţe va fi preferabil sub 5% şi se
recomandă sortarea şi împerecherea lor ca şi în
cazul tranzistoarelor, care se vor sorta pentru
diferenţe sub 10% pentru coeficientul de amplifi¬
care beta. Condensatoarele folosite vor fi de
bună calitate, de preferinţă cu poliester metalizat.

Reglaje. - Se conectează la ieşire o sarcină
echivalentă de 8 ohmi şi minimum 25 W;

- se alimentează montajul şi se reglează R7
pentru tensiune reziduală minimă la ieşire:

- din R15 se reglează curentul de repaus. Se
recomandă ca valoarea acestuia să fie cuprinsă
între 50-100 mA. Dacă perechile T10-T11 şi TI 2-
T13 sunt alese corect, curentul de repaus se poate
fixa aproape de 50 mA. în cazul în care sunt mon¬
tate tranzistoare cu dispersie largă a parametrilor,
curentul se va regla spre limita superioară de 100
mA, având ca o consecinţă funcţionarea „caldă" a
montajului. Reglajele se repetă de 2-3 ori. Probele
cu semnal implică utilizarea unui generator de
semnal audio şi a unui osciloscop cu dublu spot.

Chiar dacă nu se dispune decât de un instru¬
ment de măsură obişnuit, se pot obţine rezultate
foarte bune cu condiţia verificării atente a compo¬
nentelor, a sortării lor şi a montajului fără greşeală.
Trebuie să subliniem că la amplificatoarele finale
care au cuplaj galvanic între etaje, o componentă
defectă, montarea greşită sau altă greşeală în
aparenţă minoră are de cele mai multe ori un efect
devastator asupra unui lanţ de componente active.

TEHNIUM octombrie 2001

HI-FI

conexiunile de intrare şi de
eşire;

- se vor utiliza rezistoare cu
peliculă metalică şi disipaţie de
0,1 W, având toleranţă mică
(preferabil 1%);

- condensatoarele din circuitul
de corecţie vor fi de bună calitate
(polistiren, polipropilenă), cu to¬
leranţă sub 5%;

- condensatoarele de cuplaj
vor fi cu tantal, alese prin
sortare;

- CI se va monta pe soclu cu
contacte aurite, având în vedere
faptul că multe exemplare se
defectează relativ repede.

Valorile componentelor

R1, R10

22 kQ

R2,R8,R12

6,8 kQ

R3,R4

2,7 kQ

R5,R6

39 kQ

1,5 kQ

R11.R14

130 q

R17.R19

16 kQ

R18

47 kQ

R20.R21

1 kQ

R22.R24

51 Q

R23

ion

R25,R26,R27

0,39 Q/3W bob.

R28

30 n

3,3 kQ semiregl.

R15

2,2 kQ

2,2 nF/100 V, nepolarizat

4,7 nF

33 jj.F/25 V

C4,C5

100 (J.F/25 V

1 nF

C7,C8

330 pF

1 p.F/100 V, nepolarizat

CIO

0,022 p.F/100 V

TI ,T2,T4,T6,T7,TS

1 = BC 177 A

sau echivalente

T3.T5.T9 = BC.171A

sau echivalente
TIO BD139

T11 BD 140

T12.T13 2N3055 sau echivalente

D1-D6 BAI 57, BAI 58, DRR 404

Alimentatorul. Pentru alimentarea cu energie a
amplificatorului se recomandă următoarele:

- se preferă construcţia dublu monobloc, adică
fecare secţiune să fie alimentată de la o sursă
proprie: transformator, redresor, condensatoare de
filtraj de minimum 4700 microfarazi/63 V;

- în cazul în care acest lucru nu este posibil, se
recomandă utilizarea unui transformator cu
înfăşurări separate pentru cele două amplifica¬
toare;

- soluţia cea mai ieftină este utilizarea unui
transformator cu putere de circa 125 VA, care să
poată debita în secundar 2 x 18 V c.a., a două punţi
redresoare de minimum 5 A/100 V şi a două con¬
densatoare de filtraj de minimum 4700 micro¬
farazi/63 V.

TEHNIUM octombrie 2001

RADIOAMATORISM

Pagini realizate în colaborare cu Federaţia Română de Radioamatorism

RO-71 100 Bucureşti, C.P. 22-50
Tel./Fax: 01-315.55>5
E-mail: [email protected]
[email protected]
WEB: www.qsl.net/yo3kaa

Radiogoniometria de amator este una din disciplinele importante practi¬
cate de radioamatori. Pentru a-i ajuta pe cei tineri, precum şi cluburile de
profil ale copiilor în realizarea de echipamente specifice acestei discipline
sportive, vă prezentăm în continuare un manipulator automat realizat în
cadrul Federaţiei Române de Radioamatorism de către domnul ing. Nae
Constantin, Y09DCT, multiplu campion naţional şi internaţional la radiogo-
niometrie.

MANIPULATOR AUTOMAT rga

Y09DCT

Realizat cu circuite integrate
CMOS şi relativ puţine compo¬
nente discrete, manipulatorul din
figura 1 poate asigura în condiţii
excelente funcţionarea în regim
automat sau semiautomat a
emiţătoarelor RGA.

Noţiunea de automat in cazul
de faţă nu trebuie înţeleasă în
sensul folosit pentru manipula¬
toarele electronice utilizate în
transmisiunile telegrafice, când
operatorul, prin acţionarea cheii
sau a butoanelor, combină „linii” şi
„puncte”, respectiv aranjamente
ale acestora, obţinându-se
reprezentarea caracterelor în cod
Morse. Montajul prezentat
generează automat, cu durate şi

la intervale de timp precise, sem¬
nale Morse corespunzătoare
grupurilor de caractere „MO”,
„MOE”, „MOI”, „MOS”, „MOH" şi
„M05”. La prima vedere schema
pare complicată, întrucât conţine
aproape toate informaţiile privind
componentele utilizate, tipul sem¬
nalelor obţinute şi detalii nece¬
sare realizării montajului.
Principalul avantaj al montajului
este consumul de curent foarte
redus (mai mic de 1 mA). acesta
depinzând de valorile rezis¬
tenţelor R3 şi R4.

C11... CI 3 sunt conectate într-o
schemă de ceasoficare de pre¬
cizie suficient de mare, utilizând
ca bază timp cuarţul XI cu

frecvenţa de rezonanţă de 32.768
Hz, de tipul celor utilizate în cea¬
surile electronice digitale.

Impulsurile cu perioada de 0,5
s obţinute la pinul 3 al Cil sunt
divizate în continuare de Ci 2 cu
6 , respectiv de CI3 cu 100.

Decodorul format cu diodele
D1...D3 atacă tranzistorul TI,
care livrează în colector un sem¬
nal dreptunghiular (notat Fc) cu
perioada de 5 min şi gradul de
umplere 1/5, a cărui formă este
reprezentată în figura 4. Grupul
R3-C3 are rolul de a reseta
numărătoarele divizoare CI2, CI3
la pornire (START = cuplarea ten-
siupii de alimentare).

In poziţia 3 a comutatorului K1,
pe durata impulsurilor Tm de 1
minut, tranzistorul T1 alimentează
restul schemei, formată din
CI4...CI6.

Primul circuit integrat, de tipul
MMC 4020 (numărător binar asin¬
cron divizor cu 2 14 ) primeşte
impulsuri de tact cu frecvenţa de
2048 Hz de la pinul 7 al lui Cil.
Pentru generarea celui mai lung
text - „M05” - sunt necesare cel
puţin 46 (max 2 6 ) secvenţe de
numărare, deci în continuare sunt
utilizate ieşirile ultimilor 6 bistabili
(Q9...Q14). Semnalele obţinute,
notate pentru simplificarea
înţelegerii cu a, -b, c, d, e şi f, sunt
prelucrate cu CI5 şi CI6, conec¬
tate în configuraţie de decodor
sintetizat prin minimizarea funcţi¬
ilor logice. La ieşirea acestuia se

TEHNIUM octombrie 2001

RADIOAMATORISM

obţine unul din semnalele
telegrafice F G corespunzător

trupurilor de caractere „MO”.

-M05”.

Circuitul format din diodele
D4...D7 şi rezistenta R5
resetează numărătorul (pin 11-
CI4) funcţie de numărul emiţă-
torului pentru care este alocat
montajul. Această alocare se rea¬
şează prin montarea numai a
acelor diode D4, D5, D6, D7 con¬
form tabelului 1. De exemplu,
dacă dorim ca montajul să ma¬
nipuleze semnale „MOI”, se mon¬
tează diodele Dl şi D2, conectate
la semnalele f, respectiv b.

Pe poziţia 2 a comutatorului
K1 (regim semiautomat-Sa) se
alimentează permanent numai
partea de schemă care
generează caracterele corespun¬
zătoare numărului emiţătorului
pentru care a fost prevăzut mon¬
tajul.

Pentru cei care doresc să rea¬
lizeze montajul în regim universal
(adică să poată genera oricare
din semnalele telegrafice ale
tuturor celor 6 emiţătoare utilizate
la RGA), în figura 5 se prezintă
schema modificată a circuitului de
resetare a numărătorului CI4. în

acest caz, natura semnalelor
telegrafice, funcţie de poziţia
comutatorului K2, este cea ară¬
tată în tabelul 2.

Elementele comandate ce se
pot conecta la ieşirea F G sunt
prezentate în figura 6. Personal
utilizez în prezent varianta c), cu
comandă prin cuplor optic,
întrucât oferă o bună izolare a
montajului faţă de emiţătoarele de
3,5 şi 144 MHz din Tx-ul RGA,
necesită o sursă de tensiune şi un
consum de curent reduse şi con¬
duce implicit la micşorarea
dimensiunilor constructive.

TEHNIUM octombrie 2001

LABORATOR

P ropun constructorilor
începători (dar nu numai)
realizarea unui tester
portabil, cu alimentare auto¬
nomă, care le poate fi de mare
folos atunci când îşi procură
diode redresoare, tiristoare sau
triace „la mâna a doua”. Testerul
permite, implicit, identificarea

testerului propus este prezentată
în figura 5, dar pentru a familia¬
riza cititorul cu modul de lucru
vom trece pe scurt şi prin câteva
etape „pregătitoare”.

Astfel, în figura 1 este rea¬
mintit cel mai simplu circuit pen¬
tru testarea unei diode semicon¬
ductoare D, utilizând drept sursă

- pentru cealaltă poziţie de
conectare, în sensul invers con-
ducţiei. Dacă se folosesc pentru
alimentare trei pastile de acumu¬
latoare de 1,5 V legate în serie,
se vor alege modele care să
suporte pentru timp scurt un
curent de 250-300 mA.

Nu se vor testa cu acest mon-

TESTER DIODE,
TIRISTOARE SI TRIACE

Fiz. ALEXANDRU MĂRCULESCU

terminalelor pentru aceste com¬
ponente, după care ne arată fără
echivoc dacă piesa testată este
bună sau defectă. Desigur, cu un
montaj atât de simplu, alimentat
de la o baterie sau acumulatoare
tip pastilă, cu tensiunea totală de
4,5 V, nu poate fi acoperită
întreaga gamă de fabricaţie pen¬
tru aceste componente, dar,
oricum, este posibilă testarea
diodelor redresoare, a tiris-
toarelor şi triacelor de mică şi
medie putere. în cazul tiris-
toarelor şi triacelor, curentul de
poartă poate fi reglat manual cu
ajutorul potenţiometrului P într-o
plajă maximă prestabilită, astfel
că, dacă butonului lui P i se
ataşează o scală gradată (chiar
fără etalonare în valori de
curent), pot fi făcute comparaţii
cantitative între diferite exem¬
plare în ceea ce priveşte „sensi¬
bilitatea” pe poartă (curentul
minim de poartă de amorsare
fermă), selectând la achi¬
ziţionare exemplarul cel mai sen¬
sibil.

Schema de principiu a

de alimentare o baterie (sau gru¬
pare serie de acumulatoare) cu
tensiunea de 4,5 V, iar ca indica¬
tor un bec de lanternă L de 3,5
V/0,2 A. Dioda de verificat se
conectează la bornele A-K, pe
rând, în ambele sensuri,
închizând pentru scurt timp între¬

rupătorul I. Dacă dioda este
bună, ea va conduce - deci
becul va ilumina - atunci când
anodul este conectat la borna A
şi catodul la borna K, respectiv
va rămâne blocată - becul stins

taj diode de foarte mică putere,
respectiv care au curentul maxim
direct sub 100 mA.

Inconvenientul acestui circuit
îl constituie faptul că pentru o
verificare completă, obligatoriu în
ambele sensuri, trebuie să
conectăm de două ori dioda la
bornele A-K. De aceea, în figura
2 se propune o variantă cu
conectare unică la borne, sensul
tensiunii aplicate grupului D + L.
fiind selectat din comutatorul K1.
care asigură inversarea de pola¬
ritate a tensiunii de alimentare. în
virtutea obişnuinţei, am ales
conectarea diodei cu anodul la
borna A şi catodul la borna K,
poziţie care corespunde con-
ducţiei atunci când comutatorul
K1 se află în poziţia „DIRECT”.
Deci, la închiderea întrerupătoru¬
lui I, pentru o diodă bună, becul
se va aprinde, iar la comutarea
lui K1 în poziţia „INVERS” becul
se va stinge.

Următorul pas pregătitor este
ilustrat în figura 3a, unde testeru¬
lui de diode din figura 1 i s-au
mai adăugat o bornă - G (gate =

TEHNIUM octombrie 2001

LABORATOR

poartă) - şi un circuit rezistiv
reglabil pentru polarizarea porţii,
în vederea testării tiristoarelor.
într-adevăr, se ştie că pentru
amorsarea (aducerea în con-
ducţie) a unui tiristor este nece¬
sar ca acestuia să i se aplice o
tensiune directă anod-catod (la
fel ca la diodă, adică cu plusul la
anod şi minusul la catod), dar, în
plus, terminalului poartă trebuie
să i se asigure o anumită
polarizare pozitivă în raport cu
catodul. Această din urmă
condiţie se poate realiza, printre
alte metode, cu ajutorul circuitu¬
lui auxiliar alcătuit din
potenţiometrul P, rezistenţa de
limitare R şi push-butonul (cu

revenire) B, care permite
„injectarea” unui curent reglabil
pe poartă, curent provenit de la
plusul tensiunii de alimentare,
între diversele tipuri de tiristoare
(dar chiar şi între exemplare din
acelaşi tip de fabricaţie) există
însă diferenţe foarte mari în ceea
ce priveşte valoarea curentului
minim de poartă pentru amor¬
sare fermă. De aceea, circuitul
de poartă trebuie să fie prevăzut
cu posibilitate de reglaj, ca în
figura 3a, valoarea potenţio-
metrului P şi a rezistenţei de li¬
mitare R alegându-se, în raport
cu tensiunea de alimentare U,
astfel încât să fie acoperită o
plajă uzuală dorită, de pildă între
10 mA şi 150 mA.

Pentru testare, tiristorul T se
conectează ca în figura 3a,
respectiv cu anodul la borna A,
catodul la borna K şi poarta la
borna G. Se trece potenţiometrul
P în extremitatea cu rezistenţă
maximă înseriată şi se închide
întrerupătorul de alimentare I. în
cazul unui tiristor bun, becul L
trebuie să rămână stins. Apoi se
apasă butonul B şi, cu el apăsat,
se manevrează cursorul lui P (se
reduce treptat rezistenţa lui înse¬
riată) până când becul L se

aprinde. La eliberarea butonului,
becul trebuie să rămână în con¬
tinuare aprins, el putând fi stins
doar prin întreruperea circuitului
de alimentare anod-catod,
respectiv prin deschiderea între¬
rupătorului I. Proba se repetă,
reajustând fin poziţia cursorului
lui P.

Pentru tiristoare foarte sensi¬
bile (curent de poartă de amor¬
sare sub 10 mA sau chiar sub 5
mA) se impune creşterea valorii
potenţiometrului P la 1 k<L Nu
intrăm aici în detalii privind
dimensionarea circuitului de
poartă, dar amatorul care va
aborda aceste calcule simple va
trebui să ţină cont de căderea
tensiunii de alimentare în sarcină
(de la 4,5 V la 3,5 V sau chiar la
3 V, în funcţie de tipul şi starea
bateriei sau a acumulatoarelor
folosite), ca şi de căderea de ten¬
siune pe tiristor, între anod şi
poartă.

Desigur, circuitul din figura 3a
permite şi verificarea triacelor,
dar numai în unul din cele două
sensuri posibile de conducţie,
conectarea triacului la bornele A,
K, G făcându-se ca în detaliul din
figura 3b. în rest se procedează
la fel ca la tiristoare.

poort o ^ |

terminai \2
Z T(trioc)

terminal TI

TEHNIUM octombrie 2001

LABORATOR

Pentru a explora şi celălalt
sens de conducţie al triacului (cu
plusul la terminalul de referinţă

TI şi minusul la T2), putem
folosi, de exemplu, varianta de
polarizare indicată în figura 4. Nu
complicăm aici lucrurile cu ana¬
lize detaliate, dar cititorul intere¬
sat va trebui să ia cunoştinţă de
cele patru moduri distincte de
funcţionare a unui triac (numite
„cadrane”), care combină cele
două polarităţi T1-T2 posibile cu
cele două polarităţi posibile G-T1.
în teoria respectivă se pre¬
cizează că unul din cele patru
cadrane manifestă nesiguranţă
în funcţionare, motiv pentru care
respectiva combinaţie este de
regulă evitată atât în aplicaţiile

practice ale tiracelor, cât şi în cir¬
cuitele simple de testare, cum
este cazul nostru.

în fine, am ajuns astfel la
schema finală propusă - figura 5
- care permite testarea diodelor,
a tiristoarelor şi a triacelor printr-o
singură conectare la bornele A.
K, G. Observăm, în primul rând.
că schema îmbină cele două
situaţii de polarizare din figurile
3a şi 4, folosite pentru testarea în
ambele sensuri a triacelor.
selecţia lor făcându-se cu aju¬
torul comutatorului K1, care
inversează polaritatea tens:u-
de alimentare. în al doilea rând.
observăm că în circuitul de
polarizare a porţii (de pildă,
secţionându-l între punctele m-

m' indicate în figura 3a) a fost
introdus un al doilea comutator,
K2, tot în configuraţie de inversor
de polaritate, pentru a putea
măsura curentul de poartă cu
ajutorul miliampermetrului de
curent continuu M, fără a fi
nevoie să-i inversăm acestuia
bornele plus şi minus în funcţie
de poziţia lui K1. Se subînţelege,
cele două comutatoare K1 şi K2
vor fi întotdeauna trecute în
aceeaşi poziţie, „DIRECT” sau
„INVERS”, în funcţie de modul
de lucru folosit pentru testarea
triacelor. La testarea tiristoarelor,
K1 şi K2 vor fi întotdeauna în
poziţia „DIRECT”, iar la testarea
diodelor vom comuta doar pe K1
în ambele poziţii, conform celor
arătate în figura 2, circuitul de
poartă (deci inclusiv K2) fiind
acum „în aer”.

în încheiere, menţionez că
folosesc de multă vreme un ast¬
fel de tester, care nu numai că m-a
scutit de numeroase „ţepe” la
achiziţionarea unor tiristoare şi
triace de ocazie, dar mi-a permis
şl să-mi selecţionez - la
cumpărare sau în cazul experi¬
mentării unor montaje mai pre¬
tenţioase - exemplarele cele mai
sensibile. Pentru orice alte detalii
stau la dispoziţia cititorilor intere¬
saţi, prin intermediul redacţiei.

TEHNIUM octombrie 200J

LABORATOR

După cum se ştie, în lume se
•abrică multe tipuri de circuite
ntegrate divizoare de frecvenţă,
rare lucrează într-o bandă de
^ecvenţe, între o frecvenţă mini¬
mă (fm) şi o frecvenţă maximă
(f M ) limită.

După cum această frecvenţă

3 * j\ este mai mare sau mai mică,
'vizoarele se numesc rapide sau
mai puţin rapide. Circuitele divi¬
zoare integrate obişnuite, TTL
sau CMOS, au f M = 10 -^20 MHz,
iar cele rapide au f M = 1 2 GHz.

în privinţa operaţiunii inverse,
multiplicarea de frecvenţă,
aceasta nu poate (teoretic) să fie
ce bandă largă, deoarece
mecvenţa de la ieşirea multiplica¬
torului se obţine (de regulă) prin
selecţia unei armonice supe-
- oare a frecvenţei semnalului de
atrare, distorsionat în prealabil
în cazul că este sinusoidal).
Selecţia în frecvenţă necesită un
'actor de calitate (Q) ridicat, deci,
implicit, o bandă îngustă şi nu
argă. Din acest motiv, multiplica¬
toarele de frecvenţă se rea¬
şează punctual, în funcţie de
aplicaţia respectivă. Ele nu se
cot standardiza, şi deci integra,
în prealabil. Şi totuşi... Dacă se
doreşte o multiplicare de
mecvenţă cu 2, de bandă largă,
se poate folosi schema de prin¬
cipiu din figura 1, în care compo¬
nenta esenţială este monosta-
oilul integrat CDB 4121
BĂNEASA S.A.). Schema este
'carte simplă, în afară de circuitul
ctegrat necesitând încă o diodă
D) şi un condensator (C).

’EHNIUM octombrie 2001

Principiul de funcţionare al
dublorului este şi el simplu, fiind
ilustrat în figura 2. Tensiunea de
intrare periodică, de frecvenţă f,
poate fi de tip „meandre” (ca în
figura 2) sau sinusoidală (în care
caz, în prealabil, se transformă
în meandre, cu circuite similare
cu cele de la intrarea frecvenţ-
metrelor numerice).

Impulsurile generate de
monostabil vor avea, la ieşire,
frecvenţa dublă, deoarece frontul
anterior al lor va fi comandat atât
de tranziţia „jos-sus” a tensiunii
de intrare (aplicată pinului 5), cât
şi de tranziţia „sus-jos” a
aceleiaşi tensiuni, aplicată (de
data aceasta) prin a ; oda D,
pinilor 3, 4 ai integratului.

Pentru realizarea unei benzi
de frecvenţă cât mai largi, vom
potrivi lucrurile astfel ca durata
impulsurilor de OUT (tj) să fie cât
mai mică.

Reamintim că:

ţi = RC In 2 = 0,69 RC (1)

Pentru R vom folosi doar
rezistenţa internă a integratului:

Rmin = = ^

Impunandu-ne, de exemplu,
tj = 50 ns obţinem pentru C va¬
loarea:

C = 36,2 pF

Evident, această valoare nu
este critică. Frecventa maximă
de lucru a dublorului de
frecvenţă de faţă rezultă din figu¬
ra 2 şi ea este:

Rezultă: fmax = —— =10 MHz (!)

2 . t ''

Multiplicatoare de frecvenţă
de ordinul 2 k (k = 1, 2, 3...) se
pot realiza uşor punând k etaje în
cascadă (f 0UT = 2 k f, N ).

Dacă se doreşte ca semnalul
de ieşire să fie sinusoidal, nu
vom „scăpa” de folosirea circuitu¬
lui selectiv (filtru) acordat pe
frecvenţa fundamentală.

Trebuie menţionat, însă, că
pentru obţinerea unui nivel
maxim al tensiunii sinusoidale de
ieşire, trebuie îndeplinită
condiţia: _

Tout

tj = ti opt = —— (3)

în acest fel, asupra circuitului
oscilant selectiv acţionează nu
numai frontul anterior al mean-
drelor de OUT, ci şi frontul poste¬
rior. Deci, în cazul că T 0 ut ^ ti )
nu s-a ajuns la frecvenţa limită
maximă de utilizare a CI = CDB
4121), este recomandabila mo¬
dificarea capacităţii C pentru
îndeplinirea condiţiei (3). De
exemplu, dacă vrem să multi¬
plicăm cu 4 frecvenţa de 250
kHz, iar tensiunea de ieşire cu
fQUT = 1 MHz să fie sinusoidală,
al doilea multiplicator cu CDB
4121 trebuie să aibă:

= 0,5 jlis şi

deci C = 362 pF.

Tmin

= ti =

J— (2)

2 • fmax

Bineînţeles că la primul CI =
CDB 4121 valoarea capacităţii C

LABORATOR

ACORD

CI... DIODE ZENER

TONY E. KARUNDY

Este cunoscut faptul că acor¬
dul electronic al circuitelor
oscilante se face cu diode VARI-
CAP (sau VARACTOR, la frec¬
venţe foarte mari), iar stabi¬
lizarea şi limitarea tensiunilor
continue sau alternative, cu
diode ZENER.

în cele ce urmează vom arăta

că, în mod neconvenţional,
diodele Zener pot fi folosite şi
pentru acordul circuitelor, adică
pe funcţie de diode varicap.

Autorul acestor rânduri a
măsurat (pentru diverse sortări)
capacităţile joncţiunii la mai
multe tipuri de diode Zener
(polarizate invers, evident, cu

tensiuni sub cea de străpungere
nedistructivă). Două din aceste
curbe de variaţie sunt prezentate
în figura 1.

Se observă că în punctul
mediu de funcţionare capaci¬
tatea este în jur de 300 pF (pen¬
tru diodele DZ 7V5 s-a găsit
exact 300 pF), iar „excursia” de

TEHNIUM octombrie 2001

LABORATOR

capacitate ce poate fi folosită
este de 15-20%. în figura 2 se
prezintă, de exemplu, un oscila¬
tor RF tip Hartley, care are o
bobină de inductanţă L = 100 pH.
Restul pieselor componente au
.alorile obişnuite ale parametrilor
şi nu insistăm asupra lor.

Dioda Zener folosită pentru
acord este DZ 7 V5, care are Co
= 300 pF şi AC = ± 25 pF.
Frecvenţa centrală de oscilaţie
este:

f 0 =---= 0,92 MHz

211^0

Ajustarea frecvenţei (Af) cu
ajutorul diodei Zener este:

Af = ± ——— = ±4,16 %
2-Co

Adică Af = ± 38,33 kHz.

Deci, concluzia este că rata
de acord (de 1,18) este mult mai
mică decât la diodele varicap, la
care este 4-5-6.

Pot exista însă aplicaţii la care
tocmai această ajustare fină a
frecvenţei se face necesară, de
exemplu la oscilatoarele contro¬
late în tensiune (OCTŢ

Nr brevet: 1147849 din 1999
Inventatori: ENE ION; GHERASOIU IULIAN;
ATANASIU BOGDAN; PREDESCU MIHAI
Titular: ICPE - Bucureşti

DISPOZITIV PENTRU CONTROLUL
ÎNCĂRCĂRII Şl DESCĂRCĂRII
BATERIILOR DE ACUMULATOARE

Inver a se referă la un dispozitiv pentru con¬
trol.. mcărcării şi descărcării bateriilor de acu¬
mulatoare. cu protecţie la supratensiune şi
suprasarcină şi cu deconectare automată a
consumatorului la tensiuni ale bateriei sub un
anumit prag. Dispozitivul a cărui schemă bloc
se p'ez -tă. în figura 1 din brevet este alcătuit
d n tre comparatoare de tensiune (CCI, CC2,

CC3 care sesizează supratensiunea pe bate¬
ria de acumulatoare, scăderea tensiunii la con-
sj'"ato r sub o anumită limită şi, respectiv,
s-p r asarcina. Primul comparator (CCI)
comandă, printr-un tranzistor (TI), întreruperea

încărcării în cazul
apariţiei unei
supratensiuni, iar cel
de al doilea (CC2) şi
al treilea comparator
(CC3) controlează,
printr-o poartă logică
(PI), un al doilea
tranzistor (T2), prin
care este deconectat
consumatorul (4), în
cazul apariţiei unei
suprasarcini sau
când tensiunea pe
baterie (2) scade
sub un anumit prag.

__ )

RALIUL INVENŢIILOR

TEHNIUM octombrie 2001

ATELIER

PROIECTAREA

INCINTELOR

ACUSTICE

Ing. AURELIAN MATEESCU

La solicitarea mai multor cititori pasionaţi de domeniul audio, reluăm - începând cu acest
număr - publicarea ciclului de articole privitoare la proiectarea incintelor acustice, avându-l ca
autor pe unul dintre colaboratorii de bază ai revistei „Tehnium”.

INCINTE CU LINIE DE TRANSMISIE

Definiţie. După cum am văzut, incintele închise,
incintele bassreflex şi varianta lor cu radiator pasiv
utilizează tehnici diferite dar având acelaşi scop, de a
folosi vârfurile de rezonanţă în mişcarea bobinei difu¬
zorului. Acest tip de incinte sunt considerate ca in¬
cinte non-rezonante, care acţionează ca un filtru
trece-jos cu o schimbare de fază de 90 de grade,
absorbind toată energia radiată în spatele wooferului,
mai puţin cea corespunzătoare frecvenţelor sub 75
Hz. Acest tip de incintă este caracterizat prin:

- rezonanţa scăzută a incintei;

- frecvenţele joase, sub 50 Hz, pronunţate;

- amortizarea pronunţată a vârfului de impedanţă;

- scăderea amplitudinii mişcării conului wooferului
în domeniul frecvenţei de 40 Hz. Ca şi în cazul incin¬
telor bassreflex sau cu radiator pasiv, mişcarea conu¬
lui creşte ca amplitudine în regim subsonic, rezolvabil
prin utilizarea unui filtru corespunzător;

- colorare scăzută a domeniului de frecvenţă jos -
mediu;

- eficienţă totală scăzută.

Părerile asupra acestui tip de incintă sunt
împărţite. în America are o răspândire scăzută, fiind
relativ populară în Anglia, unde mai multe firme (KEF,
TDL) o produc cu succes (ca şi firma germană de
high-end T + A). Unii specialişti consideră că linia de
transmisie nu este superioară unei incinte deschise
proiectate şi executate optim, iar obţinerea unei per¬
formanţe uniforme în zona frecvenţelor joase se face
cu sacrificiul unei coloraţii a domeniului mediu de
frecvenţă.

Acest tip de incintă are la bază labirintul acustic al
lui Stromberg-Carlson din anii ’30, constituit dintr-un
tub lung, deschis la un capăt şi având difuzorul la
celălalt capăt. Lungimea tubului are valoarea de circa
un sfert din lungimea de undă corespunzătoare
frecvenţei de rezonanţă a difuzorului. Tubul a fost
îndoit corespunzător pentru a avea dimensiuni
acceptabile. Fără material fonoabsorbant în interior,
tubul amortizează frecvenţele din preajma valorii de
rezonanţă şi întăreşte frecvenţele situate peste va¬
loarea de rezonanţă până la o octavă. Cercetări de
bază a făcut în anii 60 A.R. Bailey, care a experi¬
mentat diferite materiale de amortizare în incinte tip

labirint acustic, modificând astfel viteza de circulaţie a
sunetului funcţie de tipul materialului.

Coeficientul Q al difuzorului şi răspunsul in¬
cintei

Până în prezent nu există un model matematic clar
al acestui tip de incintă, din care cauză părerile spe¬
cialiştilor sunt împărţite în ceea ce priveşte tipul şi ca¬
lităţile optime ale wooferului ce trebuie utilizat în
această incintă. Realizări apreciate din punct de
vedere acustic au avut la bază woofere cu Qts = 0,2
- 0,6, deci într-o plajă largă. Răspunsul în frecvenţă
al liniei de transmisie seamănă cu cel al incintei
închise, cu o pantă mult mai puţin pronunţată, întărind
opinia celor ce susţin că acest model are un răspuns
mai bun la frecvenţe foarte joase. Totodată, în dome¬
niul frecvenţelor medii se constată o reducere a pre¬
siunii acustice. Constructorii şi proiectanţii de incinte
cu linie de transmisie afirmă că răspunsul tranzitoriu
al incintei este superior faţă de cel al incintelor închise
şi net superior celor bassreflex.

Criterii constructive. Criteriul principal rămâne
cel care a stat la baza construcţiei labirintului: 25%
din valoarea lungimii de undă a’frecvenţei de rezo¬
nanţă a difuzorului. Alte câteva reguli sunt unanim
respectate de constructori:

- lungimea liniei cuprinsă între 1,83-2,44 m, ceea
ce corespunde unui sfert de lungime de undă pentru
frecvenţa de 35-45 Hz;

- linia de transmisie ce pleacă din spatele woofer¬
ului trebuie să aibă o secţiune cu minimum 25% m^i
mare decât suprafaţa radiantă a wooferului, Sd. In
general, valoarea secţiunii este cuprinsă între
(1,25-2,5) Sd;

- secţiunea transversală a liniei se micşorează
apoi către ieşire, unde trebuie să fie egală cu Sd.

Aceste valori definesc un raport între secţiunea de
intrare şi cea de ieşire ce prezintă, subiectiv, un rol
important în calitatea reproducerii frecvenţelor joase
şi medii. Valorile mici ale raportului sunt asociate unui
sunet mai articulat, în timp ce valorile între 1,4-1,5
„înmoaie” frecvenţele joase şi reliefează frecvenţele
medii. Aceste constatări sunt puternic influenţate de
materialul absorbant utilizat şi de dispunerea sa.

Tabelul 1 prezintă domeniul uzual de variaţie a

TEHNIUM octombrie 2001

ATELIER

se:::unii transversale la începutul liniei de transmisie
(în spatele wooferului) în funcţie de diametrul difu¬
zatului (wooferului).

Tabelul 1: Variaţia secţiunii transversale a
miei de transmisie

Diametrul

inches

Suprafaţa

rad. (Sd)

Aria

sect. finale
in 3

Aria

secţ. iniţ.
in 2

0,0855

133

333-166

0,0450

175- 88

0,0330

130- 65

0,0215

83- 41

6,5

0,0158

63- 31

0,0089

35- 18

Reamintim, 1“ (inch) = 25,4 mm.

Materialul fonoabsorbant. Materialele utilizabile,
in ordinea preferinţei, sunt:

1 - lâna naturală, cu fir lung, spălată manual şi
"atată cu insecticid cu remanenţă. De altfel, se vor
monta plase de protecţie pentru a se evita cuibărirea
nsectelor;

2 - lâna poliamidică cu fir lung. Un astfel de mate-
' al este produs special cu această destinaţie de o
* r mă americană (Mahogany Sound) şi are denumirea
:omercială Acousta-Stuf. Firul acestui produs este
vlobat în secţiune, faţă de firul obişnuit care este
: indric. Indiferent ce lână sintetică se utilizează,
aceasta nu are probleme legate de insecte şi se pro-
duce în densitate relativ constantă;

3 - amestecul de 50% fibră de
Dacron şi 50% lână naturală cu fir lung.

Nu are aceleaşi proprietăţi ca lâna na-
rjrală şi ca atare nu asigură aceeaşi
caracteristică trece-jos, insă nu are
crobleme de tasare ca lâna naturală;

4 - fibrele de sticlă.

Materialul fonoabsorbant trebuie dis¬
tribuit gradual, de la începutul liniei
către ieşirea sa, ultimii 25-30 cm
neavând material. Densitatea materia¬
lului în spatele difuzorului va fi de circa
7-10 grame/dm 3 . Variaţia densităţii
materialului modifică neutralitatea sune¬
tului în domeniul meoiu-bass. Materialul
trebuie distribuit cât ma i uzfcrn- în inte-
'iorul liniei de transmisie. Trebuie întărit
faptul că rezultatele cele mai bune. uşo'
de observat, se obţin cu lâna naturală,
cu toate defectele ei.

După cum am menţionat anterior,
ungimea liniei de transmisie, stabilită ca
*'4 din lungimea de undă corespunză¬
toare frecvenţei de rezonanţă a difu¬
zorului, a provenit din lungimea labirin¬
tului acustic, care este o linie fără mate¬
rial fonoabsorbant, umplut cu aer, şi la
care viteza sunetului este egală cu
viteza în aer liber. Pentru un defazaj de
90 grade a rezultat lungimea menţio¬
nată mai sus, labirintul lucrând bine cu
wooferele vechi. Utilizarea materialelor
fonoabsorbante, şi în special lâna, asi¬
gură o scădere a vitezei sunetului în
interiorul liniei şi determină modificarea
lungimii acesteia. Tabelul 2 exemplifică

o comparaţie între o linie cu şi fără material fonoab¬
sorbant.

Tabelul 2: Lungimea liniei de transmisie funcţie
de frecvenţă (m)

Neamortizat Amortizat (lână nat.

(v = 345 m/s) 8 kg/m 3 )

(v’= 123 m/s)

Frecvenţa

1/4 L

3/4 L

4,3

1,55

4,6

3,44

1,25

3.75

2,87

1,036

3,08

2,47

0,884

2,65

2,16

0,762

2,32

1.92

0,671

2,04

Desigur, se pot adopta şi alte lungimi ale liniei de
transmisie. Dacă se doreşte o linie cu lungimea
corespunzătoare unei jumătăţi de lungime de undă, o
linie cuprinsă în domeniul 1'83-2,44 m corespunde
domeniului de frecvenţă 35-25 Hz. Tabelul 2 a exem¬
plificat lungimea liniei funcţie de utilizarea lânii cu
densitatea specificată. Variaţia densităţii, plasarea
lânii şi utilizarea altor materiale determină modificări
ale vitezei sunetului în linia de transmisie. Materialele
fonoabsorbante au şi ele o comportare dependentă
de frecvenţă, ceea ce înseamnă că viteza sunetului
nu va fi aceeaşi la frecvenţe diferite. Chiar dacă s-au
elaborat uneie formule de calcul, pe baze experimen¬
tale, pentru unii parametri ai unei linii de transmisie
atunci când se utilizează un material fonoabsorbant
cu caracteristici fizice determinate, cum este cazul

7-S

^ _

b) c)

TEHNIUM octombrie 2001

ATELIER

Acousta-Stuf (care nu este disponibil la noi), acordul
incintei este tot experimental.

Acordul incintei cu linie de transmisie. Acordul
acestui tip de incintă se face prin audiţii, cu material
muzical divers şi modificând cantitatea şi plasamentul
materialului fonoabsorbant în interiorul liniei de trans¬
misie.

definite pentru alegerea wooferului, ca în cazul celor¬
lalte tipuri de incinte pentru care parametrii Thiele-
Small sunt un criteriu. Experimentarea oferă posibi¬
lităţi mari pentru obţinerea unor rezultate bune.
Câteva soluţii practice pentru configurarea liniei de
transmisie sunt prezentate în figura 1.

Exemplu practic de incintă cu linie de trans¬
misie

Având în vedere că incintele cu linie de transmisie
se pretează la experimentări relativ uşor de executat,
am considerat mai interesant să prezint o realizare
practică: modelul ales este comercializat de o firmă
germană (Visaton) sub formă de kit de montaj. Firma
este şi producătorul difuzoarelor utilizate, dar se pot
folosi şi alte difuzoare cumpărate din comerţ, iar prin
experimentare se poate face acordul incintei chiar
dacă unii parametri ai wooferului sunt uşor diferiţi de
cei ai difuzorului original.

Descrierea traductoarelor utilizate

Wooferul utilizat este de tip W 170 S, având
următoarele caracteristici tehnice:

- puterea nominală

- puterea de vârf

- impedanţa

- banda de frecvenţă (-8 dB)

- presiunea acustică (SRL)

- frecvenţa de rezonanţă

- deplasarea maximă a conului

- diametrul bobinei

- lungimea bobinei

- inducţia magnetică

- fluxul magnetic

- Q total (Qts)

- volumul echivalent, Vas

50 W
80 W
8 ohmi

fc - 6 000 Hz
86 dB/IW/lm
36 Hz
20 mm
25 mm
12,5 mm
1 tesla

314 microweber
0,47
38 litri

Am precizat un număr relativ mare de parametri
pentru ca la utilizarea unui alt tip de difuzor, con¬
structorul să poată compara parametrii difuzorului de
care dispune cu cei ai tipului pentru care a fost proiec¬
tată incinta.

Wooferul W 170 S are membrana din celuloză
tratată la suprafaţă. Pentru a avea deplasări mari ale
conului, piesele polare sunt extinse, bobina are con¬
strucţie specială, iar suspensia este realizată din cau¬
ciuc elastic. Diametrul acestui difuzor este de 17 cm
(6.5”). Diametrul relativ mic îi asigură o funcţionare
bună până la o frecventă de 6 kHz, uşurând alegerea

unui tweeter. Wooferul este montat pe panoul frontal
fără lamaj care să îl „îngroape” la raţa panoului.
Pentru cei care au posibilitatea de a executa pe o
maşină specializată această operaţie, precizez că
diametrul lamajului este de 187 mm, iar adâncimea
sa de 7 mm.

Tweeterul ales pentru a echipa incinta este o calotă
din policarbonat de tip DT94, având diametrul de 20
mm, bobina răcită cu ferofluid şi cu o caracteristică de
frecvenţă foarte bună peste 3.000 Hz. Placa frontală are
un diametru de 94 mm şi o grosime de 4 mm.

Caracteristicile tehnice sunt următoarele:

- puterea nominală

- puterea de vârf

- impedanţa

- banda de frecvenţă
(-8 dB)

-SPL

- frecvenţa de
rezonanţă

- diametrul bobinei

- Qts

50 W (pentru o reţea de
separare de
12 d B/octavă şi
frecvenţa de lucru
de peste 3.000 Hz)

80 W (în aceleaşi
condiţii)

8 ohmi

2.000-22.000 Hz)

90 dB/1 W/1 m
1.900 Hz

20 mm
0,54

Elementul ce trebuie avut în vedere la alegerea
unui alt tip de tweeter este ca acesta să permită o
frecvenţă de tăiere corectă, aflată în domeniul de
lucru al ambelor difuzoare. Pentru traductoarele uti¬
lizate s-a folosit o reţea de separare cu panta de 12
dB/octavă, având frecvenţa de tăiere de 3.300 Hz, si¬
tuată la aproape o octavă de capătul superior al ben¬
zii reproduse de woofer (6 kHz) şi comparabil, faţă de
capătuj inferior al benzii de frecvenţă al tweeterului (2
kHz). în schema reţelei de separare (figura 2) se
observă rezistenţa de putere de 10 ohmi, având rolul
de a egaliza presiunile sonore ale celor două traduc-
toare.

Parametrii incintei pentru traductoarele utilizate

sunt:

- puterea nominală

- puterea de vârf

- impedanţa

- banda de frecvenţă
-SPL

60 W
80 W
8 ohmi

40 Hz-22.000 Hz
83 dB/1 W/1 m
40 litri

1.100x200x270 mm

- volumul net

- dimensiuni

Materialul utilizat la construcţia incintei este PAL-ul

cu grosimea de 19 mm, pentru care se dau şi ele¬
mentele componente:

- panou frontal 1.100 x 162 mm 1 buc.

- panou spate 1.100x 162 mm 1 buc.

- panou lateral 1.100 x270 mm 2 buc.

- perete interior 955 x 162 mm 1 buc.

- capac inferior 232 x 162 mm 1 buc.

- capac superior 177 x 162 mm 1 buc.

- plintă sprijin 1 buc.

(gros. 25 mm) 260 x 330 mm

Numărul de componente este dat pentru o incintă.
Plinta de 260 x 330 x 25 mm a fost adăugată pentru
că stabilitatea incintei este redusă la o înălţime de
1.100 mm, şi pentru a se putea monta pe această
plintă vârfuri metalice de izolare. Plinta se poate exe¬
cuta din PAL furniruit sau din lemn masiv.

TEHNIUM octombrie 2001

ATELIER

Indicaţii constructive. După debitarea tuturor ele¬
mentelor componente, preferabil la un ate ier de tâm-
plărie, se decupează găurile din pa^ou frontal cores¬
punzătoare dimensiunilor traductoarelor de ca r e dis¬
puneţi (nu ale celor din figura 3, care corespund
tipurilor indicate). Dacă este posibil să se execute
lamaje, este cu atât mai bine pentru evitarea difracţiilor.

Pentru un montaj uşor recomandăm ca unul din
pereţii laterali să fie cel de închidere, având în vedere
că incinta este înaltă, îngustă, iar wooferul este de
diametru relativ mic. Această variantă de montaj asi¬
gură poziţionarea corectă şi sigură a peretelui
despărţitor. Toate panourile se vor premonta, cu
şuruburi pentru lemn, pe un panou lateral şi se vor
oâsui pentru a se asigura etanşeitatea corespunză¬
toare la montajul final. După aceea, panourile se pot
jnge cu aracet şi îmbina definitiv pe panoul lateral.
Dupâ uscare se poate trece la montarea provizorie a
t'aductoarelor, a reţelei de separare şi a plăcii de
borne şi la executarea cablării. Se montează panoul
iateral cu şuruburi pentru a se trece la probe.

Firma a utilizat ca material fonoabsorbant spuma
poliuretanicâ cu profil de cofraj de ouă, cu grosimea
totală de 65 mm, aşezată astfel:

- o bandă de 1.000 x 165 mm, lipită cu prenadez
pe spatele panoului frontal;

- o bandă de 500 x 165 mm, lipită pe placa de fund
şi 'n continuare pe panoul spate.

Având în vedere utilizarea altor traductoare. reco¬
mand:

- nu lipiţi definitiv spuma poliuretanicâ fără probe
de audiţie;

- încercaţi şi alte variante, între care umplerea pe
părţi a volumului interior cu lână dărăcită, nepresată
şi prinsă în capse pe perete. Se poate folosi si vata
sintetică pentru saltele. Ultimii 30 cm spre ieşirea din
linia de transmisie se lasă spaţiu liber. Dupâ fiecare
modificare, o audiţie este obligatorie. După ce s-a
ajuns la varianta sonoră considerată optimă, se fi¬
xează materialul fonoabsorbant definitiv, se imobi¬
lizează cablurile pentru a nu crea zgomote parazite şi
se poate monta definitiv panoul lateral. Eventualele
intervenţii se mai pot face ulterior prin gaura în care
este montat wooferul şi prin deschiderea liniei.

Finisarea rămâne la latitudinea constructorului şi
se va face după demontarea traductoarelor şi asigu¬
rarea cablurilor de conexiune cu reţeaua de separare.
Dacă dispuneţi de fişele tehnice ale traductoarelor
utilizate, efectuaţi reproiectarea reţelei de separare
corespunzător.

(Continuare în numărul viitor)

TEHNIUM octombrie 2001

AUTO - MOTO

C0MUCI1M ECONOMICA

Prof. ing. MIHAI STRATULAT _

O aserţiune pe cât de răspândită, pe atât de adevărată,
susţine că un şofer grijuliu poate realiza
cu un automobil relativ vechi un rulaj mai economic
decât un altul care conduce neglijent o maşină de ultimă oră.
Seria de materiale care urmează se va strădui să demonstreze că,
pe lângă starea tehnică a vehiculului, factorul om are o importanţă decisivă.

Pornirea şi încălzirea

Etapele care, toate împreună,
constituie procesul de conducere
a automobilului formează, de
fapt, o succesiune ciclică ce
cuprinde: pornirile motorului, ple¬
carea de pe loc (pornirea propriu-
zisă), accelerarea (demarajul),
rulajul în regim stabilizat, înce¬
tinirea (decelerarea^ şi oprirea.

Practica arată ca optimizarea
executării acestor procese per¬
mite reducerea consumului de
combustibil cu 10-15% sau, mai
bine zis, să se evite risipa de car¬
burant în aceeaşi proporţie.

111 ... -■ ■

Organizarea în ciclu a succe¬
siunii acestor procese de condu¬
cere şi modul lor de execuţie
depind atât de pregătirea şoferu¬
lui, cât şi de condiţiile concrete de
rulare. Ciclul cel mai economic
(fig. 1 a) începe cu plecarea de
pe loc (punctul P), urmată de o
perioada de accelerare (a). în
care se schimbă etajele cutie: de
viteze, alura de rulaj crescând
până la viteza stabilizată, dorită
sau permisă de trafic. In perioada
de regim stabilizat (r s ) maşina
ruleaza constant, viteza şi etaju
cuplat fiind cele care asigură cea

i 1J . '■ . -

mai mare economicitate. In a treia
fază urmează reducerea vitezei
vehiculului (d), la început prin
frânare cu motorul până în punc¬
tul FM, apoi prin rulare inerţială
(Ml) si, în sfârşit, prin acţionarea
frânelor, în perioada MI-O Cel
mai puţin economic ciclu
funcţional îl reprezintă cel din fig.
Ic, în care, după demaraj
loerioada a), viteza maşinii este
brusc redusă până la oprire.

Situaţii intermediare se obţin
în regim nestabilizat de viteză, în
care. după atingerea vitezei
dorite, alura de rulaj se modifică,
cu reduceri şi creşteri de viteză
care pot avea un caracter regulat
sau aleatoriu, caz în care fazele
de accelerare si decelerare au
durate oarecare. Primul caz, de¬
numit şi rulare prin impulsuri, este
reliefat în fig. 1b şi va fi analizat
ulterior.

Pornirea şi încălzirea motoru-
iu< pct avea serioase consecinţe
economice, când cerinţele ex-
ploatârii automobilului impun o
ma r e frecvenţă a acestui proces
si. mai ales, când starea tehnică
a motorului sau nepriceperea
şoferului fac ca tentativele de
pornire să eşueze şi să se repete
ide multe ori.

Se socoteşte că o pornire este
reuşită atunci când ea nu nece¬
sită’mai mult de trei acţionări ale
demarorului pe durate de maxi¬
mum 5-10 secunde. Când aceste
condiţii nu sunt îndeplinite, nu tre¬
buie să se insiste, ci să se
găsească grabnic defectul care
împiedică pornirea normală. Şi
aceasta pentru că chiar şi o
pornire reuşită provoacă o uzură
a echipajului mobil echivalentă cu
2-3 ore de funcţionare a motoru¬
lui în sarcină. Explicaţia constă în
faptul că pentru pornire motorului
i se furnizează un amestec mult
îmbogăţit, iar benzina lichidă nu
arde; eâ spală pereţii cilindrului,
distrugând filtrul de ulei şi făcând

TEHNIUM octombrie 2001

AUTO - MOTO

:a pistonul şi segmenţii să se
zeplaseze pe cilindri într-un pro-
:es de frecare „semiuscată, cu
..zuri intense. în plus, com-
oustibilul căzut în carter diluează
uleiul şi îi înrăutăţeşte calităţile
^orifiante, având consecinţe uşor
ae bănuit pentru toate organele
-brifiante ale motorului.

Operaţiunile care trebuie să fie
efectuate pentru a obţine o
pornire sigură şi rapidă depind, în
cornul rând, de regimul termic al
motorului şi de anotimp.

Aşa cum aminteam, mult mai
ddicilă este pornirea motorului în
anotimpurile reci. Care este expli¬
caţia pornirii mai dificile pe timp
ae iarnă? Din cercetarea experi¬
mentală a proceselor de ardere
s-a constatat că viteza de reacţie a
combustibilului depinde de rapor-
îul dintre masa lui şi cea a aerului
r r ezente în amestec. Pentru anu¬
mite valori ale acestui raport, d,
•meza de ardere devine zero,
=cică aprinderea amestecului
ccmbustibil nu se mai poate pro-
cuce. Există două astfel de limite:
-'a în zona amestecurilor bogate
- combustibil, d^ şi alta în
regiunea amestecurilor sărace,
a- (fig. 2); domeniul situat între
:se două limite, d^-dg, poartă
'urnele de domeniu de inflama-
biitate. Din figura 2 se observă că
extinderea acestui domeniu
cepinde de temperatura am-
c antă t; cu cât aceasta este mai
mică. cu atât domeniul de infla-
^abilitate este mai restrâns, iar
-.'leza de ardere mai coborâtă,
-.sadar, micile imperfecţiuni şi
eglajul deficitar al carburaţiei
scot mai uşor din domeniul de
'•'amabilitate amestecul livrat
:!:ndrilor iarna, îngreunând
cornirea. Tot astfel, o pornire
“fructuoasă, datorită sistemului
ce aprindere, bateriei de acumu-
aîoare sau demarorului, conduce
•carte uşor iarna la înecarea
motorului, deoarece la repetarea
ccrnirii, în cilindri se găseşte deja
combustibilul introdus la încer¬
carea precedentă, aşa încât noua
manşă pătrunsă acum se acu¬
plează, scoţând amestecul din
comeniul de inflamabilitate şi
^când astfel imposibilă pornirea,
ată de ce iarna se cere să se
acorde o atenţie sporită tuturor
aglajelor alimentarii cu com-
custibil, aprinderii, precum şi
scării demarorului şi bateriei de
acumulatoare, a cărei capacitate
nu trebuie, să fie lăsată sa scadă
75%. înainte de a proceda la
cornirea motorului este bine să

existe siguranţa că rezervorul
conţine combustibil, că în sis¬
temul de răcire se află lichid sufi¬
cient, iar nivelul lubrifiantului în
baia de ulei se află între reperele
marcate de fabricant pe joja.

La motoarele cu aprindere prin
scânteie, dacă vehiculul a staţio¬
nat mai multă vreme, se umple
mai întâi camera de nivel con¬
stant, acţionând manual pompa
de benzină. Următoarea etapă,
manevrarea clapetei de aer
(şocul) intervine în funcţie de
temperatura motorului şi cea
ambiantă. Când motorul este
cald, această clapetă nu trebuie
acţionată, chiar dacă afară este
ceva mai frig. Dacă motorul este
rece, dar temperatura ambiantă
este moderată, se închide parţial
clapeta de aer şi se apasă foarte
puţin cea de acceleraţie,
acţionând demarorul. Nu se reco¬
mandă apăsarea repetată şi
adâncă a pedalei de acceleraţie
înainte de antrenarea cu
demarorul, deoarece concomi¬
tent este pusă în funcţiune şi
pompa de accelerare a carbura¬
torului, procedeul putând duce la
înecarea motorului.

La motoarele la care
acţionarea clapetei de aer este
semiautomată, mecanismul aces¬
teia trebuie să fie armat înainte
de pornire, prin apăsarea uşoară,
lentă, a pedalei ae acceleraţie.

Când temperatura ambiantă
este foarte coborâtă (sub -15°C),
iar maşina a staţionat pe timpul
nopţii afară, înainte de pornire se
recomandă învârtirea arborelui
motor cu manivela pe parcursul a
3-4 rotaţii. Pentru a activa bateria
de acumulatoare, se cuplează la
reţea timp de 20-30 secunde un
consumator de joasă putere, cum
ar fi lămpile de poziţie, de exem¬

plu; în acest fel sunt iniţiate reacţi¬
ile chimice la nivelul plăcilor
bateriei şi în masa electrolitului,
capacitatea electrică fiind parţial
refăcută. După ce s-a pompat
manual benzină în camera de
nivel constant, se spriţuieşte
combustibil în carburator
apăsând de câteva ori pedala de
acceleraţie şi se trage până la
refuz maneta care comandă
clapeta de aer. Se apasă apoi
pedala de ambreiaj (pentru a
decupla cutia de viteze şi a
reduce astfel sarcina demaroru¬
lui). Se acţionează cheia de con¬
tact, ţinând apăsată pedala de
acceleraţie cam o treime din
cursa ei totală. Menţinerea sub
tensiune a demarorului nu trebuie
prelungită mai mult de 8-10
secunde; în caz de nereuşită, o
nouă tentativă se reia numai după
un răgaz de 30-60 secunde, timp
necesar pentru refacerea capa¬
cităţii bateriei. Din păcate, foarte
mulţi conducători auto neglijează
această cerinţă, neştiind probabil
că, în momentul acţionării
demarorului, sediul proceselor
electrochimice generatoare de
curent se află în stratul de elec-
trolit din imediata vecinătate a
plăcilor şi în masa din stratul
superficial al plăcilor. In urma
încercării de a porni, electrolitul
din zona menţionată îşi pierde
concentraţia, ca şi cum bateria ar
avea un, grad de descărcare
avansat. In timpul de repaus acor¬
dat bateriei, concentraţia acidului
din preajma plăcilor se reface prin
difuziune, ajungând aproape de
valoarea normală, fapt care duce
la restabilirea tensiunii şi permite
o nouă solicitare a bateriei.

Dacă motorul nu porneşte nici
după 3-4 încercări, nu trebuie să
se mai insiste, deoarece el se

TEHNIUM octombrie 2001

AUTO - MOTO

poate îneca. înecarea motorului
se constată după absenţa scân¬
teii la bujii, umezirea acestora şi
un miros accentuat de benzină la
eşapament. Pentru aerisirea cilin¬
drilor se deschide total clapeta de
aer, se apasă foarte lin, până la
refuz, pedala de acceleraţie,
deschizând complet clapeta de
acceleraţie (deschiderea foarte
lină este necesară pentru a nu
activa în acelaşi timp şi pompa de

acceleraţie a carburatorului) şi se
activeaza demarorul până când
motorul porneşte, dar nu mai mult
de 15-20 secunde. Dacă tenta¬
tivele de pornire eşuează, cel mai
cuminte este să se caute şi să se
renpedieze defecţiunea existentă.

In toate cazurile se pro¬
cedează în ordinea următoare:

- se verifică prezenţa benzinei
în carburator, începând cu exis¬
tenţa ei în rezervor; se controlează

conductele şi racordurile acestora:
se verifică starea pompei de ben¬
zină şi a filtrelor (cel de la pompă
şi cel de la intrarea în carburator);
se va scoate racordul care leagă
filtrul de aer de carburator şi,
acţionând clapeta de acceleraţie,
se va observa dacă pulverizatorul
pompei de acceleraţie şpriţuieşte
benzina în carburator;

- se verifică starea elementelor
carburatorului care asigură

DISPOZITIV PENTRU CURAJAREA BUJIILOR

Statistic s-a dovedit că până la 15% din defecţiu¬
nile automobilelor îşi au sediul în instalaţia de
aprindere, iar în cadrul acesteia neplăcerile cele mai
frecvente le produc bujiile. Starea lor este afectată de
formarea depozitelor calaminoase, de murdărirea cu
ulei şi de modificarea distanţei dintre electrozi, ca
urmare fie a uzurii acestora, fie a deformării electro¬
dului de masă.

Fireşte, în astfel de situaţii pornirile motorului se
fac greu, funcţionarea sa este neregulată, iar perfor¬
manţele de putere şi consum sunt afectate.

Iată de ce, la un interval de 5000-6000 km de rulaj
este recomandabil ca bujiile să fie verificate, curăţate
si reglate.

Verificarea vizează descoperirea eventualelor
fisuri sau ruperi ale porţelanului, pierderea etanşeităţii
dintre corpul metalic şi izolantul ceramic (evidenţiată
prin urmele de funingine pe care le lasă gazele de
ardere când scapă prin interstiţiul apărut) şi starea de
uzură a electrozilor.

Curăţarea şi verificarea bujiilor se fac comod şi
corect folosinci un aparat care poate fi confecţionat
fără mari dificultăţi de price amator care posedă o
oarecare îndemânare. In schema acestuia intră un
corp metalic 22 în care este practicată camera de aer
21 şi un orificiu filetat în care se poate introduce bujla
cercetată. Camera de aer este prevăzută cu un
perete transparent Rrin care se observă producerea
şi calitatea scânteii. In corpul dispozitivului sunt prac¬
ticate trei canalizaţii: una pentru accesul aerului în
camera de aer, 18, o a doua, 16, prin care circulă
aerul spre locaşul 17 de suflare a bujiei şi o a treia,
15, care serveşte aducerii aerului în camera de
curăţare 13, pe fundul căreia se află o cantitate de
nisip de sablaj, 14. Cele trei canale pot fi controlate cu
ajutorul şuruburilor 7, 8 şi 9, care, prin rotire, apasă
cu capetele lor 6 membrana elastică 4 din camera 5,
obturând canalizaţia respectivă şi interzicând astfel
accesul aerului comprimat sosit prin ştutul 3.

Instalaţia cuprinde şi o parte electrică, formată din
bobina de inducţie 1, conductorul de înaltă tensiune
23 şi eclatorul 2; acesta din urmă are rolul de a evita
depăşirea unor valori de tensiune nepermise în cir¬
cuitul secundar, situate la nivelul de 16.000-18.000 V.
Un condensator, un contact întrerupător (care pune în
funcţiune bobina), un întrerupător general şi o sursă
de 12 V completează partea electrică a aparatului.

După examinare, bujia este introdusa în bucşa
elastică 12 şi apăsată până când partea ei filetată
pătrunde în locaşul piesei de tablă 10 fixată în corpul
conic 13, la fel ca şi discul 11. Se închid

şuruburile-robinet 7 şi 8, cel de al treilea, 9,
rămânând deschis şi se cuplează ştuţul 3 la o sursă
de aer comprimat de 6-8 bari. Aerul pătruns în corpul
conic 13 antrenează nisipul care este proiectat cu
putere în interiorul bujiei curăţându-l, fără pericolul de
a zgâria sau sparge porţelanul, aşa cum se întâmplă
uneori când pentru curaţarea bujiei se folosesc cor¬
uri tari, ascuţite sau chiar perii de sârmă oţelită dură.
ste necesar să se reţină că o astfel de practică, pe
lângă pericolul amintit, mai prezintă şi neajunsul unei
curăţări imperfecte a bujiei.

Faza următoare gonstă în verificarea funcţionarii
bujiei sub presiune. In acest scop, după închiderea
canalului 15, bujia se aduce în dreptul locaşului 17 şi,
prin deschiderea şurubului 8. este suflată cu aer pen¬
tru eliminarea tuturor grăunţelor de nisip care, even¬
tual, au rămas în interior.

In final, se obturează şi canalizaţia 16, iar bujia se
înşurubează în locaşul filetat al camerei de aer 21
după ce. în prealabil, i s-a reglat jocul dintre electrozi
în conformitate cu instrucţiunile fabricantului. Se
conectează cablul de înaltă tensiune 23 la electrodul
central şi se deschide şurubul 7 lăsând aerul sa
pătrundă prin canalul 18 în camera de aer. Se pune
instalaţia sub tensiune şi se acţionează repetat între¬
rupătorul acesteia, mărind treptat presiunea aerului
care pătrunde în instalaţie. Privind prin fereastra
transparentă 20, trebuie să se observe producerea
unor scântei puternice de culoare albăstruie în mod
regulat, până când presiunea atincje nivelul 5,5-6,5
bari. Această limită este valabila pentru o bujie
acceptabilă, dar o bujie foarte bună poate produce o
scânteie de calitate chiar şi sub presiuni mai mari.

Procedând astfel putem fi siguri că vom monta în
chiulasa motorului o bujie care va funcţiona
ireproşabil.

TEHNIUM octombrie 2001

AUTO-MOTO

ccmirea: corecta funcţionare a
: apetei de aer şi reglajul circuitu-
- de mers în gol;

- se scot bujiile, se curăţă, se
.antică paralelismul suprafeţelor
2 "tre electrozi şi se reglează dis¬
tanţa dintre aceştia (0,5-0,7 mm)
a sistemele de aprindere clasică,
-.9-1.1 mm la cele tranzisto-
-zate); se curăţă platinele rup-
*:rului şi se reglează jocul la 0,3-
1.5 mm, în funcţie de prescrierile

fabricantului; se verifică punerea
la punct a avansului; se verifică
starea condensatorului şi a
bobinei de inducţie, după scân¬
teia pe care o dă bujia în aer
(aceasta trebuie să fie puternică
şi de coloraţie bleu, nu roşiatică).

Trebuie să se mai reţină că
pornirea mai poate fi îngreunată
sau chiar deveni imposibilă după
o mai lungă staţionare a automo¬
bilului afară pe vreme umedă. In
această situaţie, contactele rup-

torului şi capacul distribuitorului
(delcoului) se umezesc şi reduc
substanţial intensitatea scânteii
electrice. La acelaşi efect nedorit
duce şi expunerea motorului cu
capota ridicată în bătaia ploii sau
a ninsorii, când se încearcă
remedierea unei defecţiuni;
umezirea fişelor de înaltă tensi¬
une poate provoca scurgerea ten¬
siunii secundare la masa.

(Continuare în numărul viitor)

mm mw

Praf. ing. MIHAI STRATULAT *

lată două simple instrumente a căror construcţie
stâ la îndemâna oricărui amator şi care se
covedesc folositoare în unele cazuri.

Primul dintre acestea îşi face simţită utilitatea mai
=ies la automobilele cu un „stagiu de serviciu” mai
avansat, la care aşa-numitul litrometru (indicatorul
oe bord al rezervei de benzină) nu mai dă indicaţii
cc-ecte. în figura „a” se indică un astfel de instru¬
ment pentru autoturismele Dacia 1300 modei
dard, care este confecţionat dintr-o platbandă
elastică din metal, 1, groasă de 0,5-1,0 mm s ată
ce 10-15 mm, la care se ataşează prin sudu'â.
- tuire sau şuruburi o bară limitatoare. 2. plasată la
c stanţa indicată în schiţă.

p !atbanda se gradează apoi la distanţele care
~archează cantităţi de benzină. Trebuie să se
reţină că gradarea jojei este bine să fie făcută de
* ecare amator în parte, ştiind că în decursul fabri¬
caţiei uzina a mai schimbat forma şi dimensiunile
razervoarelor sau în timpul exploatării acestea au
outut suferi unele deformări. Datele prezentate în
cesen sunt valabile pentru constructorul care a
prezentat ideea. Restul dimensiunilor indicate nu
prezintă importanţă.

Un alt dispozitiv, prezentat în figura „b", este des¬

tinat a proteja
autovehicuul
împotriva furtu¬
lui. Se vede că
el se compune
dintr-o teavă al
cărei Interior
trebuie să fie
suficient de
ma r e pentru a
primi maneta
frâne de mână.

La unul din
carete e ţevii se sudează sub un unghi de aproxi¬
mativ 120 1 o prelungire, tot din ţeavă, la extremi¬
tatea căraia se taie un şliţ (fantă) şi se practică un
O’': , pentru un lacăt. Dispozitivul se îmbracă pe
-a-eta trasă a frânei de mână, iar bara manetei de
schimbare a vitezelor (fixată în viteza I sau de mers
înapoi), se introduce în tăietura porţiunii orizontale
a ţevii dispozitivului. în final, în orificiile practicate
se introduce un lacăt. Prin acesta, maşina este blo¬
cată atât prin frâna de mână, cât şi prin imposibili¬
tatea manevrării schimbătorului de viteze.

TEHNIUM octombrie 2001

Pagină realizată cu sprijinul MINISTERULUI EDUCAŢIEI $1 CERCETĂRII

INSTITUTUL NATIONAL

DE INFORNARE SI DOCUMENTARE ASTĂZI

Dinamismul ştiinţei şi tehnicii mon¬
diale face din informaţie un factor
hotărâtor al competiţiei economice şi,
în consecinţă, reuşita aparţine celor
care prelucrează şi valorifică un
volum mai mare de informaţii utile.
Informaţia se instituţionalizează,
există o industrie a informaţiei, pro¬
blemele de prelucrare, înmagazinare
şi administrare a informaţiei reclamă
o profesionalizare nuanţată. Lipsa
informaţiei ca resursă de imediată
utilitate' poate determina risipă de
timp social şi de valori materiale.

De peste cincizeci de ani,
Institutul Naţional de Informare şi
Documentare (INID) elaborează
publicaţii şi prestează servicii speci¬
fice care se constituie în suport pen¬
tru activitatea de cercetare ştiinţifică
şi dezvoltare tehnologică din
România. Adesea, INID se implică şi
în alte sarcini de importanţă majora
pentru România; astfel, în prezent,
desfăşoară acţiunea de traducere a
întregii legislaţii comunitare, în ve¬
derea aderării României la Uniunea
Europeană.

Intre obiectivele esenţiale ale INID
se regăseşte realizarea de studii
privind politicile în ştiinţă şi tehnolo¬
gie, implementarea unei strategii de
marketing al produselor şi serviciilor
inovative din ştiinţă şi tehnologie,
realizarea unui transfer tehnologic
prin diseminarea informaţiilor cu ca¬
racter tehnico-ştiinţific şi economic,
crearea unei infrastructuri infor¬
maţionale în domeniul cercetării-dez-
voltârii-inovării, administrarea unor
baze de date complexe privind
potenţialul uman şi instituţional, pre¬
cum şi ofertele de cercetare-dez-
voltare, realizarea unor schimburi de
date şi informaţii la nivel intern şi inter¬
naţional.

In cadrul Sistemului Naţional de
Informare şi Documentare (SNID),
INID şi unităţi de informare şi docu¬
mentare din sectorul de stat şi din
sectorul privat, respectând principiul
federalizării, funcţionează cointeresat
şi autonom din punct de vedere eco¬
nomic, participând efectiv la materia¬
lizarea unor proiecte de dezvoltare în
contextul globalizării economiei mon¬
diale.

INID continuă să exercite, în
cadrul acestui Sistem, un rol
metodologic important îndeosebi sub
raportul expertizei, al creării de expe¬
rienţe şi instrumente metodologice

imediat utile, de know-how generali-
zabil la scară naţională, cum ar fi:
promovarea unei reale politici a
achiziţiilor de literatură ştiinţifică şi
tehnică la nivel naţional, bazată pe
descentralizarea deciziei de achiziţii
şi pe centralizarea exclusiv a infor¬
maţiilor care pot sprijini această
decizie; formarea specialiştilor în
informare şi documentarei printr-o
strânsă colaborare, directă şi indirec¬
tă, cu Facultatea de Biblioteconomie
şi Ştiinţa Informării, precum şi prin
cursuri şi stagii de specializare in uti¬
lizarea surselor moderne de infor¬
maţii, pentru diverse tipuri de benefi¬
ciari, inclusiv bibliotecari din institut ; le
statului sau din organizaţii private,
care nu au beneficiat de o educaţie
formală în acest domeniu; formarea
unei pieţe a serviciilor de infor¬
mare documentară moderne şi
încurajarea agenţilor care le
furnizează, pornind de la principiu;
potrivit căruia facilitatea creează ce¬
rinţa şi având tot timpul în vedere fap¬
tul că un utilizator individual - o per¬
soană fizică - nu va apela niciodată la
un serviciu public decât dacă acesta îi
oferă satisfacţii mai mari, la costuri
mai mici, decât şi le-ar putea ofer sin¬
gur.

Acestea sunt doar câteva din
funcţiile INID ca institut naţional. în
actuala etapă, recomandate şi de
auditul efectuat la INID în cadrul
Proiectului Phare 9305 - de restruc¬
turare şi modernizare a sistemului
ştiinţei şi tehnologiei în România, de
către Ernst & Young din Marea
Britanie, în perioada 1993-1996. şi
anume acele funcţii care pot avea ca
efect atât crearea unei infrastructuri
moderne a activităţii de informare
ştiinţifică şi tehnică în România, dez¬
voltând, pe această bază, servicii cu
deschidere spre piaţa consumatori or
individuali de informaţii de acest gen.
cât şi acoperirea, cel puţin parţiala, a
nevoilor financiare ale Institutului.

Se vorbeşte mult despre necesi¬
tatea orientării societăţii româneşti
spre societatea informaţională,
condiţie esenţială a integrării ţării
noastre în lumea care a făcut deja
primii paşi importanţi în această
direcţie. Or, comunicaţiile, controlul
informaţional, generarea şi utilizarea
de cunoştinţe noi în toate domeniile
sunt caracteristici esenţiale ale aces¬
tei societăţi. Rolul unei activităţi mo¬
derne de informare documentară, în
sensul definit aici, este evident:

crearea unor capacităţi
cuprinzătoare de monitorizare a
informaţiilor, în scopul sesizării
oportunităţilor de promovare a
intereselor agenţilor economici din
România, într-un context caracterizat
printr-o mare complexitate dublată de
o competiţie acerbă - sistemele de
veghe tehnologică şi în domeniul
oportunităţilor de afaceri, actual¬
mente mai puţin căutate de agenţii
economici români confruntaţi cu
grave probleme de supravieţuire dar
care, cu siguranţă, vor deveni strict
necesare în epoca posttranziţie:

trecerea de la simpla interme¬
diere a accesului la informaţii, la o
atitudine mai activă, la analiză lor în
conformitate cu anumite ţinte de
interes naţional - analiza infor¬
maţională orientată spre factorii de
decizie în domeniul politicii eco¬
nomice, al politicii ştiinţei etc.;

crearea unor capacităţi mereu
sporite de comunicare a
specialiştilor români din toate
domeniile, atât între ei cât şi cu
specialişti din întreaga lume - dez¬
voltarea bazelor de date referenţiale
de tip Who's Who, Cereri şi oferte de
soluţii tehnice româneşti, Cereri şi
oferte de colaborare tehnico-ştiinţificâ
etc.

Numărul aplicaţiilor şi serviciilor
care se pot dezvolta pe baza acesto¬
ra este, practic, nelimitat.

Pentru cititorii revistei Tehnium , Biblioteca INID, una dintre cele mai mari
biblioteci ştiinţifice şi tehnice din tară. pune la dispoziţie fondul său docu¬
mentar (publicaţii periodice şi neperiodice, cercetări bibliografice, culegeri
de informaţii faptice, sinteze documentare), sală de lectură destinată atât
specialiştilor, cât şi publicului larg, înzestrată cu aparatură de multiplicat
pentru solicitări directe, precum şi specialiştii săi, pentru asistenţă
metodologică.

STELIAN D. NEICU, cercetător ştiinţific principal la INID, Bucureşti, sec
tor 1, str. George Enescu 27-29, CP 70074, Tel: 313.40.10/127, 151. Fax
(401) 312.67.34, E-mail: injd@mailJnidjv Pagina Web: wwwjnidro

TEHNIUM octombrie 2001

SERVICE -TEHNIUM

TEHNIUM octombrie 2001