Tehnium/2002/0202

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

FONDATĂ ÎN ANUL

ANUL XXXII, Nr. 345

REVISTA PENTRU CONSTRUCTORII AMATORI

QDQQ

~— nam

iQDQ

■r

—«2*

«TL

i —

• Africa Centrală are probleme energetice:

• uscat nu mai ajupgejjpvollor locuitorilor - sunt
- şi este nevoie de ceva nou. Şi, iată, noul apare:

I, de metal, iz<
cului deschis în bucăi
familiei centrafrlcane.

M Germania are şi ea
Hor a crescut, şi
centralelor nucleare
mare, va fl nevoie deci
nemţeşti a s
face nemţii?
gaz, cl vor l
nucleară, fii
franceze fiind kilowaţi
Sau: în Nigeria un îi
ungla africană Invonti
|p, în care, din construcţie,
motetică cu prima, între cel
peste care toarnă apă. Pune al
acoperă „maşinăria” cilo cârpă
Peste o săptămână, alimentele din

rât <

sunt perfect edfbile, p
Africii fenomenul se inii
intervenţia curentului el
din frigiderul pe care lui
Explicaţia: apa din stratul
două oale şl de pe cârpa-
manualul ae fizică de clasă ;â Vl*a ştim,
mediului ambiant. Acţionaşi numai i
sistemului, căci lutul este un Izolator
răcind alimentele. Una dintre cele m
simple a fost astfel pusă la dispoziţia
îmbogăţind lumea.

Am luat aici doar trei exemple de
m putea lua o mie, lişta lor întl
Energii „noi”- solară, eoliană,

în interior cu şamotă la locul
jrllla- fireşte, deschise - ale
mnul progres

obleme energetice: Partidul
es drept ţinta politica dărâmării
tlnaşe, „veraţ^sunt activi, nevoie
le o adaptare â energeticii fi
.la noile condiţii politice. Ga vor
ol centrale pe cărbune sl
Ică din Franţa. Energ
fabrici centralele
learl. Soluţie diplomaţi

' î ndepărtat dl

ou frlgldar. la o oală de lut / /
** mlade lut,, r
traduce nisip,
oşlâ mică, \ v»

Şi aşteaptă,
rul” african?
minima Oată în Istoria
„în mod natural”, fără •

: şl a dispozitivului de răcire
Junglei nu are cum să-l aibă.
olator de tilspp, dintre cele
ra şl, cum din
cade temperatura
Interiorul "

..îşi face datoria,
emale Invenţii J/ v /
racilor,

■Şnp ‘ \‘

bleme energetice/ n
-se pe cărţi întregi. -
or, blbgazul,

lune, corn al
luşată din
Ie de veacul al

energetica nucleară -- cu mult
abundenţei energetice viitoare ~ cea
cărbune şi hidrocarburi - aş numl-o , energ®

XlX-lea... toate sunt de pus pe tapet, de discutat, del
procesat, de schimbat, adăugând,m toate cazurile, ceea
ce numai Homo Sapient; are m această mare casă a Iul,
Inumită Cosmos: energia material cenuşii, cea creatoare
de nou, singura cefe ne va împinge spre stele.

Curând.

MaStim * *

Alexandru MIRONOV

Stimaţi cititori,

începem din nou prin a vă mulţumi tuturor celor care ne-aţi con¬
tactat pentru a ne oferi atât de necesarul feedback privitor la felul şi
măsura în care conţinutul revistei răspunde aşteptărilor dv. Desigur,
mesajele au fost diverse, între ele predominând felicitările - din
convingere, dar poate şi de complezenţă - alături de tradiţionalele
solicitări de sprijin, de scheme şi documentaţii, de informaţii. O sin¬
teză a opiniilor exprimate în intervalul scurs de la apariţia numărului
1/2002 ar putea fi copsiderată introducerea de la E-mail-ul domnului
Şerban loan: „Bună! încep prin a vă felicita pentru ultima apariţie a
revistei «Tehnium», care are multe elemente de atracţie pentru
tânărul electronist; însă se poate şi mai bine... ”Vă mulţumim, dom¬
nule Şerban loan, şi vă asigurăm că suntem conştienţi de adevărul
remarcii dv. Tocmai de aceea facem din nou apel la cititorii noştri -
inclusiv la dumneavoastră - să ne sprijine şi cu articole. Pentru că
ne-aţi cerut unele lămuriri în legătură cu condiţiile de publicare în
„Tehnium” (iar „Poşta redacţiei" este deja încheiată), vă precizăm că
articolele primite de la colaboratori şi selecţionate sunt publicate ca
atare, adică aşa cum le-au conceput şi semnat autorii, eventual doar
cu mici retuşuri redacţionale ce se impun. Aceasta pentru că autorul
este îndreptăţit să i se publice sub semnătură ceea ce a scris el, mai
ales având în vedere faptul că el este răspunzător (inclusiv în faţa
legii) de conţinutul articolului publicat, în cazul unor eventuale recla¬
maţii sau plângeri. Aici mai intervine şi aspectul „paternităţii", căci la
noi există acum o Lege privind drepturile de autor, pe care trebuie să
o cunoască şi să o respecte toţi colaboratorii noştri, dacă vor să nu
aibă surprize neplăcute. Este adevărat că - în lume, în general -
„cărţile din cărţi se scriu, iar revistele din... cărţi şi reviste”, dar există
nişte reglementări fireşti care să limiteze abuzurile, protejând autorii.

în precedentul dialog cu dv. vă promiteam o rubrică de răspunsuri
la întrebări şi solicitări - „Poşta redacţiei", lată că am reuşit să o
(re)înfiinţăm, cu sprijinul colaboratorului nostru apropiat dr. ing.

Andrei Ciontu. Desigur, spaţiul şi timpul nu ne permit să răspundem
aici la toate solicitările, selecţia fiind făcută în funcţie de interesul
general pentru problema ridicată, dar şi în funcţie de documentaţia
disponibilă. Multor solicitări le-am răspuns prin poştă, E-mail sau
telefonic.

O altă promisiune materializată o constituie iniţierea rubricii
„Tehnium-lnternef, pe care am găsit de cuviinţă să o începem chiar
cu... începutul. Interesul pentru acest domeniu în rândul tinerilor este
enorm la ora actuală şi, slavă Domnului, există numeroase publicaţii
de profil. După părerea noastră, însă, „Tehnium” are şi aici menirea
lui specifică, aceea de a oferi amatorilor „alfabetul”, noţiunile intro¬
ductive strict necesare, precum şi un ghid practic de lucru, o agendă
de adrese utile din punct de vedere al constructorului amator.

Desigur, pe parcurs intenţionăm să dezvoltăm această rubrică, aşa
că aşteptăm în continuare ecouri, sugestii, dar şi articole pe profil.

Aşa cum aţi remarcat probabil, răsfoind revista, nu ne-am ţinut de
promisiunea de a lansa Concursul Tehnium pe tema economisirii
energiei şi a energiilor neconvenţionale. Poate că nu ne-am făcut
prea bine înţeleşi in intenţie, dovadă că ecourile dv. au fost mult sub
aşteptări. încurajator este însă faptul că multe dintre instituţiile şi
societăţile comerciale „tatonate” în vederea colaborării la acest con¬
curs au răspuns favorabil, inclusiv cu oferte de premii, ceea ce ne
face să nu abandonăm ideea, încercând între timp să pregătim mai
bine „terenul”. O astfel de pregătire poate fi considerată „provocarea”
pe care v-o lansează alăturat domnul Alexandru Mironov, secretar
general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, fost
ministru al tineretului şi sportului, dar şi fost coleg de redacţie şi
prieten apropiat al constructorilor amatori, al „şurubarilor", cum ne
alintă dânsul. Exemplul său cu „frigiderul african” este mai mult decât
edificator pentru ceea ce ne-am propus şi v-am propus prin lansarea
unui astfel de concurs: nu invenţii sofisticate, idei ultrasavante, ci
soluţii practice concrete, utile, uşor realizabile la nivel de amator. Un
rezervor de apă caldă menajeră, obţinută prin recuperarea căldurii
dispersate în jurul „ochiurilor” de aragaz, un „duş solar” în curte, pe
timpul verii, un nou model de cratiţă cu randament termic sporit, o
minicentrală electrică de tip hidro, eoliană sau pe bază de biogaz/bio-
masă etc. Aşadar, să mai reflectăm - şi noi şi dumneavoastră.

Alexandru Mărculescu

SUMAR

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR.pag. 4-8

Variatoare de tensiune
Tester multifuncţional
Miniconvertor

HI-FI.pag. 9-18

Preamplificator de performanţă
cu tuburi

Amplificator cu tuburi în clasă A
Corector de ton cu tranzistoare
Egalizor parametric
Preamplificator pentru
doză ceramică

LABORATOR .pag. 19-24

Adaptor C-metru

Sursă de tensiune stabilizată

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE ... pag. 25-31

Microhidrocentrală electrică
Mici automatizări
în gospodăriile individuale

POŞTA REDACŢIEI .pag. 32-35

RADIOAMATORISM.pag. 36-37

Măsurarea directă a inductanţelor
Mixer până la 2,5 GHz
Minibug

ATELIER.pag. 38-42

Proiectarea incintelor acustice

LABORATORUL UNIVERSITAR.pag. 43-44

Aparat pentru măsurarea
intensităţii luminoase

TEHNIUM-INTERNET.pag. 45-46

Primii paşi spre INTERNET

LA CEREREA CITITORILOR.pag. 47-51

AUTO-MOTO.pag. 52-58

Siguranţele „Daciei"

Miniradar anticoliziune auto
Conducerea economică
Atelier auto

MODELISM.pag. 59-66

Staţie de telecomandă
Acumulatori cadmiu-nichel

REVISTA REVISTELOR .pag. 67

TEHNIUM

Revistă pentru constructorii amatori
Fondată în anul 1970
Anul XXXII, nr. 345, iunie 2002

Editor

SC Presa Naţională SA
Piaţa Presei Libere nr. 1, Bucureşti

Redactor-şef i\z. Alexandru Mărculescu
Secretariat - macheta artistică: Ion Ivaşcu

Redacţia: Piaţa Presei Libere nr. 1,

Casa Presei Corp C, etaj 1, camera 303
Telefon: 224.21.02 Fax: 224.36.31
E-mail: presanationala @ yahoo.com
Corespondenţă
Revista TEHNIUM
Piaţa Presei Libere nr. 1
Căsuţa Poştală 68, Bucureşti - 33

Abonamente

a orice oficiu poştal (Nr. 4120 din Catalogul Presei Române)
DTP: Clementina Geambaşu

Editorul şi redacţia îşi declină orice
responsabilitate in privinţa opiniilor,
recomandărilor şi soluţiilor formulate în
revistă, aceasta revenind integral autorilor.

ISSN 1224-5925

Reproducerea integrală sau parţială
este cu desăvârşire interzisă în absenţa
aprobării scrise prealabile a editorului.

liBălUl Romorint SA

Abonamente la revista „Tehnium“ se pot face şi
a sediul SC PRESA NAŢIONALĂ SA, Piaţa Presei Libere nr.

, sector 1, Bucureşti, oficiul poştal nr. 33. Relaţii suplimentare
la telefoanele: 224.21.02; 223.26.83 sau la FAX 224.36.31

lonform art. 205-206 C.P, întreaga răspundere juridică pentru
conţinutul articolelor revine exclusiv autorilor acestora.

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Voriotoore

de tensiune

Pagini realizate de fiz. Alexandru Mărculescu

La alegerea unei scheme de
variator de tensiune, constructorul
amator oscilează adeseori între cele
două elemente active de bază -
tiristor sau triac - hotărându-se cu
greu pentru care anume să opteze.

între tiristoare de aceeaşi putere
poţi găsi frecvent exemplare cu
amorsarea de poartă la sub 10 mA,
chiar sub 5 mA. Fără îndoială,
această particularitate avantajează
net tiristorul, uşurând realizarea cir-

este alimentat cu tensiune alterna¬
tivă, fiind conectat în diagonala de
intrare a punţii redresoare PR, iar în
figura 2, Rs este alimentat în tensi¬
unea redresată bialternanţâ (în
„continuu”), fiind conectat în diago¬
nala de ieşire a punţii. Diferenţa
poate să nu pară semnificativă - şi
nici nu este, atunci când consuma¬
torul Rs îl reprezintă un element de
iluminare, de încălzire ş.a., care
funcţionează la fel de bine în tensi¬
une alternativă ca şi în tensiune
continuă pulsatorie - dar ea devine
esenţială în alte aplicaţii specifice,
exclusiv de curent alternativ, respec¬
tiv de curent continuu.

în ambele cazuri, circuitul de

Un atu important al triacului îl con¬
stituie, desigur, bidirecţionalitatea
sa, adică faptul că, pentru o tensi¬
une alternativă aplicată circuitului
terminal 1 - terminal 2, el poate fi
adus în conducţie pe parcursul
ambelor semialternanţe (pozitivă şi
negativă). în cazul tiristorului
obişnuit (unidirecţional), pentru a
putea folosi ambele semialternanţe
ale tensiunii alternative, aceasta tre¬
buie în prealabil redresată bialter-
nanţă, de obicei în punte, ceea ce
constituie o piesă de putere în plus
(gabarit suplimentar, cost suplimen¬
tar). Ca dezavantaj major al triacului
în comparaţie cu tiristorul trebuie
amintită însă sensibilitatea lui în
general mai scăzută în ceea ce
priveşte curentul de amorsare de
poartă, dar şi faptul că această sen¬
sibilitate este uneori destul de pro¬
nunţat diferită de la un „cadran” de
funcţionare la altul. De pildă, printre
triacele uzuale de 10 A găseşti cu
greu exemplare care să aibă curen¬
tul de amorsare de poartă sub 20-30
mA (şi asta în cadranul I, unde sen¬
sibilitatea este maximă!), pe când

cuitului de comandă a porţii, unde
se pot folosi astfel componente de
disipaţie termică (putere) mai mică,
implicit mai puţin voluminoase şi mai
ieftine. Faţă de acest avantaj, nece¬
sitatea suplimentară a unei punţi
redresoare devine acceptabilă, mai
ales că la ora actuală se poate
procura o punte performantă (de
pildă, de 8A/1000 V) la preţul
echivalent al... câtorva felii de
salam, respectiv al unei felii de
carne.

Tocmai de aceea, în continuarea
serialului nostru, după reamintirea
ciruitului de principiu al variatorului
de tensiune cu punte redresoare şi
tiristor, alimentat la tensiunea alter¬
nativă de reţea, vă prezentăm două
scheme practice de astfel de varia-
toare.

Pentru început, în figurile 1 şi 2
este dată schema bloc a variatorului
respectiv, unde CCP reprezintă cir¬
cuitul de comandă a porţii. Cele
două scheme diferă doar prin „po¬
ziţia" ocupată în montaj de con¬
sumatorul Rs, adică „rezistenţa de
sarcină" a variatorului: în figura 1, Rs

comandă a porţii (CCP) se ali¬
mentează din tensiunea redresată,
el putând fi, în funcţie de exigenţele
consumatorului Rs şi de plaja de
reglaj dorită, unul simplu, cu
defazare, ca în figura 3, sau un cir¬
cuit de comandă în fază, ceva mai
complicat, ca în figura 4.

Schema din figura 3 este bine¬
cunoscută (şi parcă aud vorbele
„prietenilor” care şi aşa ne acuză de
repetare, uitând, de fapt, că „grosul”
cititorilor se schimbă o dată cu ge¬
neraţiile), având largă răspândire în
aplicaţiile de consumatori „univer¬
sali", nepretenţioşi, cum ar fi cor¬
purile de iluminat, reşourile, radia¬
toarele sau alte dispozitive de
încălzire - ca de pildă ciocanele
electrice de lipit, fierbătoarele elec¬
trice etc. - mai ales că aici se pune,
de obicei, problema reducerii cu cel
mult 50-60% a puterii de funcţionare
faţă de puterea maximă nominală,
deci nu este vorba de o „acoperire”
totală a plajei tensiunii de alimenta¬
re, în speţă a tensiunii de reţea.

Aşa cum precizam în introdu¬
cere, pentru astfel de consumatori

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

WOkO

10/tF

50V

„universali” conectarea se poate
face la fel de bine în circuitul de
curent alternativ (Rs, bornele a-b),
ca şi în cel de tensiune continuă pul-
satorie (R’s, bornele a’-b’, bineînţe¬
les, priza (Rs sau R’s) nefolosită
fiind scurtcircuitată în prealabil.

Elementele principale ale circui¬
tului (puntea redresoare, tiristorul,
siguranţa fuzibilă) se aleg în funcţie
de puterea maximă dorită, care
poate fi în cazul de faţă de până la
circa 600 W, cu o siguranţă Sig. de
3-4 A (dar care poate fi extinsă uşor
până la 1 kW). Puntea redresoare
indicată, PRKBU8M, este de
8A/1000 V, deci cu radiator adecvat
se poate conta pe un curent maxim
redresat de 3-5 A fără încălzire pe¬
riculoasă. Tiristorul Th, de tip
KY202H, este de 10 A/400 V, deci,
la rândul lui, pe radiator adecvat, ne
poate oferi fără probleme 3-5 A. De
fapt, problema - căci există! - este
doar în ceea ce priveşte gabaritul
radiatoarelor termice, la curenţi mai
mari de 2-3 A.

Circuitul de comandă a porţii, cu
defazare prin condensatorul CI, nu
necesită reglaje deosebite, decât
tatonarea experimentală a valorii lui
R1, în funcţie de sensibilitatea de
poartă a exemplarului de tiristor
folosit, în plaja orientativă 0,5-5 k£2
şi, eventual, a valorii potenţiometru-
lui PI (100-150 k£2 ) şi a rezistenţei
de limitare R2. Condensatorul CI va
fi cu izolaţie pentru minimum 50 V.

Cu valorile indicate în schemă,
pentru o sarcină de probă de 200 W,
s-a obţinut o plajă de variaţie a ten¬
siunii la bornele lui Rs de la circa 70-
75 V până la 220 V.

Cea de a doua schemă propusă
- figura 4 - nu am mai întâlnit-o ca
atare, dar ea nu reprezintă decât o
variantă „logică” a schemei prece¬
dente, respectiv prin înlocuirea cir¬
cuitului de comandă a porţii printr-un
oscilator cu TUJ, adică prin trecerea
de la comanda prin defazare la
comanda „în fază”. Această modifi¬
care, niţel mai complicată dar -
după cum sperăm să vă convingeţi
personal prin experimentare -
extrem de profitabilă, are un singur
„cui": alegerea/procurarea unui
rezistor R1, cu valoarea rezistenţei
orientativ în plaja 6,8-20 kQ , cu o
putere de disipaţie suficient de mare
pentru a funcţiona „cald”, dar nu
excesiv de „fierbinte”. La nevoie se
poate apela şi la un mic radiator ter¬
mic, sau chiar se poate face apel la
o combinaţie serie de două-trei
rezistoare, cu rezistenţa serie

echivalentă şi cu puteri de disipaţie
corespunzător reduse.

Limita plajei de variaţie se sta¬
bileşte prin tatonarea experimentală
a valorii lui R2.

Cu valorile pieselor indicate,
pentru o sarcină Rs de maximum
600 W (şi cu o siguranţă Sig. de 3-4
A), s-a obţinut experimental o plajă
de variaţie practic „totală”.

Şi în acest caz, aşa cum se
indică pe schemă, consumatorul Rs
se poate conecta, în funcţie de
„natura” (exigenţa) lui, fie în circuitul
de tensiune alternativă (bornele a-b,
cu bornele a’-b’ scurtcircuitate), fie
în circuitul de tensiune continuă (a’-
b\ cu bornele a-b scurtcircuitate).

în afară de plaja extinsă de
reglare a tensiunii - practic „totală"-
această variantă de variator cu
comanda „în fază” mai prezintă şi
avantajul preţios de a putea coman¬
da, între bornele a-b, cu bornele a’-
b’ scurtcircuitate, inclusiv varierea
tensiunii în primarul unui transfor¬
mator de reţea cu puterea maximă
de cca 600 W. în nici un caz primarul

transformatorului nu se va conecta
la bornele a’-b’, unde tensiunea con¬
tinuă pulsatorie (mai precis, compo¬
nenta continuă a acesteia)
i-ar „arde” în scurt timp înfăşurarea
primară. Aşa cum mi s-a întâmplat şi
mie la experimentare - recunosc -
din confundarea neatentă a prizelor
Rs .şi R’s.

în figura 5 este reamintită dis¬
punerea terminalelor la tiristoarele
din familia KY202.

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

TCSTCR multifuncţional

Am realizat acest tester portabil
pentru componente electronice
(tranzistoare, diode, dispozitive opto¬
electronice, condensatoare, rezis-
toare) şi circuite electrice (continui¬
tate, contacte de întrerupătoare,
relee, termostate ş.a.) în urmă cu
peste douăzeci de ani şi mărturisesc
sincer că de atunci l-am folosit mai
frecvent, mai comod şi adeseori mai
concludent decât pe oricare alt

când un „specialist" depanator radio-
TV m-a făcut impostor când am
pretins că pot testa cu el concludent
condensatoare de 5-10 nF. Tocmai
de aceea, cu scuzele de rigoare faţă
de cititorii noştri din 1980 care s-ar
putea să ne mai urmărească încă,
m-am gândit că ar fi util pentru mulţi
constructori începători să prezint din
nou construcţia acestui tester.

Ideea de bază de ia care am ple-

becul de lanternă L, deci indicaţia
testerului este optică. Pentru ca în
repaus, cu toate bornele de testare
libere, becul L să fie complet stins,
este nevoie de rezistenţa de blocare
R3, a cărei valoare maximă admisi¬
bilă se va tatona experimental.
Deoarece amplificarea totală în
curent este enormă, este posibil ca
becul L să se aprindă prin simpla
atingere cu mâna a bornei N (mai
ales când ne aflăm în apropierea
unui circuit de reţea), fapt care ne-ar
deranja mult în exploatarea testeru¬
lui. De aceea se va alege atent va¬
loarea lui R3, pentru că introducerea
unui condensator de „antiparazitare”
ar afecta negativ performanţele
testerului.

aparat din dotare. Explicaţia o consti¬
tuie cele două mari avantaje ale sale
- în afară de faptul că este portabil -
şi anume cvasiuniversalitatea lui şi,

exploatare. Numeroşi constructori
amatori, văzându-mă cum verific cu
el rapid diverse componente în târg,
m-au rugat să le dau schema, ba unii
chiar au vrut să mi-l cumpere. Am
avut şi ecouri amuzante, de pildă

cat a fost tocmai multifuncţionali-
tatea, motiv pentru care am prevăzut
patru grupuri distincte de borne de
testare, cu sensibilităţi diferite şi
implicit cu destinaţii diferite. Astfel,
am avut în vedere ca testerul să per¬
mită verificarea rapidă a tranzis-
toarelor (pnp şi npn, de mică, medie
şi mare putere), a diodelor
redresoare, a rezistenţelor (de până
la cel puţin 10 MQ), a conden¬
satoarelor (de la câţiva nanofarazi
până la mii sau zeci de mii de micro-
farazi), a contactelor (rezistenţe de
0-30 Q) şi continuităţii de circuit, a
fotodiodelor, fototranzistoarelor etc.

în acest scop am realizat un
banal amplificator de curent continuu
cu trei etaje în cascadă (figura 1),
echipate cu tranzistoarele TI, T2, T3,
selectate pentru factori beta mari şi
curenţi reziduali cât mai mici.
Sarcina amplificatorului o constituie

La intrarea fiecărui etaj de ampli¬
ficare - deci pe fiecare din cele trei
trepte de sensibilitate - am plasat
câte un grup de borne de testare:

M-N, M'-N' şi, respectiv, E-B-C. în
plus, direct de la sursa de alimenta¬
re (fără amplificare) am conectat

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

bornele E'-C' care permit închiderea
circuitului serie baterie + bec şi bor¬
nele suplimentare B'-B", care, prin
rezistenţele de limitare, R7, respec¬
tiv R8, permit polarizarea corespun¬
zătoare pentru bazele tranzistoarelor
de putere npn, respectiv pnp.

Alimentarea testerului am făcut-o
iniţial de la o baterie de lanternă de
4,5 V, consumul de curent nede¬
păşind 200-250 mA, în funcţie de
tipul de bec L. Ulterior am înlocuit
bateria cu un grup serie de trei acu-
mulatoare-pastilă de câte 1,5 V,
căruia i-am scos pe panoul frontal o
mufă pentru reîncărcarea mai
comodă.

tatea izolaţiei, la un eventual scurt¬
circuit intern sau întrerupere, lipsă
de capacitate etc.

sute de microfarazi. Evident, aici se
pot testa şi joncţiuni semiconductoare,
componente optoelectronice etc.

Deoarece bornele M' şi C vin
ambele de la minusul alimentării, pe
panoul frontal al testerului le-am
comasat într-una singură. Aceasta ar
fi fost valabilă şi pentru M, dar am
preferat, pentru comoditatea lucrului
pe treapta de maximă sensibilitate,
să montez perechea distinctă de
borne M-N, a căror atingere simul¬
tană cu mâna, intrată în reflex, îmi
confirmă prin aprinderea becului că
starea bateriei este bună.

între bornele M-N se pot verifica

Pentru a urmări mai uşor modul
de lucru cu testerul, în figurile 2-6 au
fost ilustrate câteva dintre multiplele
posibilităţi de verificare, fără a mai
figura întrerupătorul I, presupus
închis. Astfel, în figura 2 este
reprezentată schema internă echiva¬
lentă între bornele E'-C' (se sub¬
înţelege că toate celelalte borne vor
fi libere). între bornele E'-C' se pot
verifica rezistenţe R în plaja orienta¬
tivă cuprinsă între zero ohmi (scurt¬
circuit/contact perfect) şi circa
25-30 Q. Tot aici se mai pot verifica
diodele de medie şi mare putere (în
general, joncţiuni semiconductoare
care suportă lejer 200-250 mA), pre¬
cum şi condensatoarele electrolitice
de valori _mari (orientativ peste
1000 |iF). în cazul testării conden¬
satoarelor, indicaţia luminoasă ne dă
informaţie indirectă privitoare la va¬
loarea capacităţii (prin timpul scurs
până la stingerea completă a becu¬
lui, la conectarea condensatorului cu
respectarea polarităţii), dar şi la cali-

în figurile 3 şi 4 sunt ilustrate mo¬
durile de conectare la verificarea
tranzistoarelor de putere de tip pnp
(fig. 3), respectiv npn (fig. 4). Indicaţia
este calitativă, de genul bun sau
defect, având la dispoziţie un curent
de bază fix, via R8, respectiv R7.

Următorul grup de borne - E, B,
C - serveşte la verificarea, sortarea
şi împerecherea tranzistoarelor de
mică şi medie putere, pnp sau npn,
având posibilitatea de reglaj al pola¬
rizării în bază (divizorul rezistiv R4,
R R5) 1 aşa cum se arată în figurile
5 şi 6. Intre bornele E-C mai pot fi ve¬
rificate rezistenţe în plaja orientativă
0-3 kQ, diode şi joncţiuni semicon¬
ductoare de mică şi medie putere,
condensatoare cu valori de ordinul
zecilor sau sutelor de microfarazi.

Mai în faţă, între bornele M' şi N'
se pot verifica rezistenţe până la
ordinul sutelor de kiloohmi şi conden¬
satoare cu capacităţi de ordinul
sutelor de nanofarazi până la zeci-

rezistenţe cu valori de până la orien¬
tativ 10 MQ, condensatoare cu
capacităţi de la câţiva nanofarazi
până la sute de nanofarazi, joncţiuni
semiconductoare (inclusiv verificarea
curenţilor inverşi), fotodiode etc.

Nu insist asupra altor detalii sau
„secrete” de utilizare, căci construc¬
torii amatori care se vor decide să
realizeze acest tester le vor
descoperi singuri în scurt timp.

Nu voi mai sublinia decât faptul
că bornele destinate conectării
tranzistoarelor (E-B-C şi, respectiv,
E'-B'-B"-C') au fost astfel dispuse
spaţial - cu repetarea stânga-dreap-
ta a bornei B - încât să poată fi intro¬
duse comod terminalele tranzis¬
toarelor, fără prea mare forţare sau
deformare a lor. Toate bornele
folosite de mine au fost borne/bucşe
de antenă de la radioceptoarele de
pe vremea aceea, cu excepţia
perechii M-N, care sunt borne de
tablou electric.

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Miniconvertor

Se întâmplă adeseori ca, „pe
teren" fiind (de pildă, pe la maga¬
zinele cu componente electronice
sau prin talcioc), să avem nevoie de
o sursă portabilă de tensiune conti¬
nuă mai „mărişoară” (15 V-30 V)
pentru alimentarea unor instru¬
mente de măsură sau a unor testere
cu un consum de curent redus
(până la 5 mA - 10 mA). Exemplul
tipic îl constituie AVO-metrele cla¬
sice, care pe domeniul maxim de
măsurare a rezistenţelor (x 1000 kH)
necesită de regulă o sursă auxiliară
cu tensiunea de cca 30 V. Un alt
exemplu îl poate constitui un tester
de construcţie proprie, conceput
pentru verificarea rapidă pe teren a
diodelor Zenner uzuale (cu tensi¬
unea nominală de până la cca 24 V).

Desigur, această tensiune conti¬
nuă poate fi obţinută prin înserierea
unui număr corespunzător de baterii
sau de acumulatoare Cd-Ni
miniatură. Soluţia nu este însă
rezonabilă, din considerente de cost
şi de gabarit, mai ales că vom folosi
respectiva sursă doar ocazional,
probabil.

Mult mai atractivă mi s-a părut
ideea de a realiza un miniconvertor
c.c.-c.c. care se alimentează cu ten¬

siune uzuală, de pildă 4,5 V, şi care
să furnizeze la ieşire tensiunea
dorită (15 V-30 V). Un astfel de con¬
vertor se compune dintr-un multivi-
brator de audiofrecvenţă, un etaj de
amplificare în curent, un transforma¬
tor ridicător de tensiune şi un grup
de redresare-filtrare, completat cu
un element de limitare în tensiune.

în exemplul propus în figură, mul-
tivibratorul a fost realizat cu tranzis-
toarele T1-T2 şi piesele aferente
(CI, C2, R1, R2, R3, R4), etajul de
amplificare în curent este reprezen¬
tat de tranzistorul T3, în configuraţie
de repetor pe emitor, iar transforma¬
torul ridicător de tensiune Tr. este un
transformatoraş „de ieşire” de la
radioreceptoarele mai vechi cu
tranzistoare, folosit invers, adică
aplicând semnalul multivibratorului
în secundarul lui (fosta înfăşurare
de difuzor, cu spire mai puţine şi
conductor de bobinaj mai gros),
înfăşurarea primară, de unde vom
prelua tensiunea „ridicată”, este de
regulă cu priză mediană, priză de
care nu avem aici nevoie.

O singură problemă practică se
ridică, şi anume necesitatea de a
suprima la ieşire (înainte de
redresare-filtrare sau după) vârfurile

de tensiune ce pot apărea (şi de
regulă apar) din cauza faptului că
tensiunea alternativă aplicată trans¬
formatorului nu este sinusoidală, ci
rectangulară. Aceste vârfuri de ten¬
siune pot fi periculoase pentru
aparatul alimentat, aşa că se pro¬
cedează la eliminarea lor prin limi¬
tarea amplitudinii.

Limitarea se poate face înainte
de redresare-filtrare (grupul PR-C4),
caz în care la ieşirea transforma¬
torului se conectează două diode
Zenner de acelaşi tip (de exemplu,
2x PL 24Z) legate în serie dar în
sensuri opuse, pentru limitare sime¬
trică pe ambele semialternanţe, evi¬
dent. în figură a fost indicată limi¬
tarea după redresare, caz în care
este nevoie de o singură diodă
Zenner (DZ) de valoare dorită.

în fine, montajul a fost completat
cu un întrerupător de alimentare, I,
şi cu un condensator C3 în paralel
cu sursa de alimentare (bateria de
4,5 V), care, desigur, nu serveşte la
filtrarea tensiunii de alimentare, ci la
reducerea impedanţei sursei la
frecvenţa de lucru a generatorului.

Cu piesele din figură am obţinut,
pentru Tr. = transformator de ieşire
de la radioreceptoarele „Milcov”, o
tensiune de ieşire de
cca 16 V. Dacă se
doreşte o tensiune de
ieşire mai mare (24 V-
30 V), fie se alege alt
model de transformator,
fie se modifică raportul
de transformare, redu¬
când treptat numărul de
spire din fostul secun¬
dar. Cel mai bine,
desigur, este să se
rebobineze un astfel de
transformator pentru
raportul de transfor¬
mare dorit.

TEHNIUM iunie 2002

— HI — FI

•;

Schema electrică (figura 1) are unele similitudini cu
schema publicată anterior, dar şi diferenţe clare de
abordare a unor probleme:

- folosirea unor etaje suplimentare cu semiconduc¬
toare pentru obţinerea unei înalte rejecţii de mod comun
a sursei de alimentare;

- utilizarea de triode funcţionând în paralel, pentru
reducerea impedanţei de ieşire a etajului, cu rezultate în
creşterea raportului semnal - zgomot.

Preamplificatorul se compune din:

- un etaj de intrare pentru doză magnetică, echipat
cu o dublă triodă ECC88 (de altfel, tot preamplificatorul
este echipat cu duble triode ECC88 sau 6DJ8), în con¬
figuraţia deja cunoscută, care asigură o amplificare
mare în tensiune;

- o reţea de corecţie corespunzătoare normei RIAA,
formată din rezistenţe şi capacităţi alese corespunzător;

- un al doilea etaj de amplificare, în care cele două
jumătăţi ale dublei triode sunt conectate în paralel;

(Continuare în pag. 10)

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

(Urmare din pag. 9)

- cel de al treilea etaj, identic cu al doilea, care asi¬
gură amplificarea semnalului de la ieşirea preamplifica-
torului RIAA sau a oricărei surse de semnal ce se leagă
la intrare printr-un sistem de conectare-comutare
adecvat.

Sistemul prin care sunt alimentate cele trei etaje de
la aceeaşi sursă de energie este diferit de schemele cla¬
sice. De obicei, toate etajele care formează un sistem
audio sunt alimentate de la o sursă comună de energie.
Practic, nici o sursă nu are rezistenţa de ieşire nulă, caz
ideal. Reţeaua de curent alternativ este poate cea mai
apropiată sursă de curent ce se apropie de cazul ideal,
în practică, un etaj audio conectat la o sursă care nu are
rezistenţa de ieşire nulă va absorbi de la aceasta un
curent variabil, ce depinde de valoarea semnalului
audio. Acesta va produce o modificare a tensiunii pe
rezistenţa de ieşire a sursei. Deşi atenuată de rejecţia
fiecărui etaj în parte, această tensiune devine un sem¬
nal pentru toate celelalte etaje. Dacă valoarea raportului
de rejecţie a sursei este scăzută, iar valoarea ampli¬
ficării semnalului între etaje este mare, ca în cazul pre-
amplificatorului RIAA, atunci câştigul buclei etajului, via
sursa de alimentare, poate depăşi unitatea. Rezultatul
este apariţia oscilaţiilor.

Sursele de alimentare obişnuite utilizează un con¬
densator de şuntare pentru a defini impedanţa sursei la
frecvenţe joase, în timp ce

Z = y 2 x3,14xf xC

De aceea, instabilitatea va fi prezentă în special la
frecvenţe joase, în timp ce rezistenţele serie ale con¬
densatoarelor electrolitice de filtraj pot provoca instabili¬
tate la frecvenţe înalte dacă nu sunt şuntate.

Schemele moderne utilizează stabilizatoare de tensi¬
une care au impedanţa de ieşire foarte apropiată de
zero. Deoarece amplificatorul de eroare trebuie să aibă
un răspuns căzător cu frecvenţa pentru a-şi menţine
stabilitatea proprie, impedanţa sursei este inductivă şi
creşte cu frecvenţa, putând apărea instabilitate la
frecvenţe înalte.

în concluzie, orice sursă va avea rezistenţa de ieşire
diferită de zero. Stabilitatea montajului se obţine atunci
când fiecare etaj are un raport de rejecţie a sursei sufi¬
cient de mare. Pentru aceasta s-au utilizat trei etaje
identice care cuprind fiecare câte un AO de tip LF351
sau 072 şi un tranzistor (din seria BF) ce formează un
stabilizator adecvat. Alimentatorul (figura 2) este pre¬
văzut cu alimentarea în c.c. a filamentelor. Se va avea în
vedere răcirea corespunzătoare a lui TI şi a CI-LM317T.
Dacă este posibil, se va prevedea şi o poziţie de STAND
BY la alimentarea filamentelor tuburilor, când tensiunea
filamentelor este în jur de 4 volţi. Aceasta asigură un
număr minim de molecule ionizate în interiorul tuburilor.
Aceste molecule se ionizează la aplicarea tensiunii
anodice şi sunt accelerate către catod, unde provoacă
uzura prematură a acestuia, din care cauză se impune
minimizarea numărului lor.

Preamplificatorul, executat corect şi cuplat cu un
pick-up de bună calitate, dotat cu doză MC, va da
deplină satisfacţie, situându-se la un nivel de preţ de
pesle 2000 USD.

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

AMPLIFICATOR CU TUBURI

ÎN CLASĂ A

Ing. Aurelian Mateescu

Caracteristici tehnice:

- etaj final în clasă A, fără curenţi de grilă;

- banda de frecvenţă 30-20.000 Hz, cu o nelineari-
tate mai mică de +/-1 dB;

- puterea nominală este de 6 W pentru THD max. =
0,5%;

- tensiunea la intrare pentru puterea nominală este
de 1 volt.

Desigur că o primă întrebare este legată de puterea
debitată, care pare foarte mică. într-adevăr, pentru in¬
cinte cu sensibilitatea mică puterea nu este suficientă
pentru a obţine un nivel sonor acceptabil pentru audiţii
de muzică rock în forţă. Etajul final prezentat are însă
avantajul net al unui coeficient redus de distorsiuni neli¬
neare şi armonice, ca o compensare pentru puterea de
ieşire redusă şi se recomandă audiţiilor de calitate.

Primul etaj este echipat cu o dublă triodă ECC 81.
Pentru a se elimina reactanţa capacitivă care atenuează
frecvenţele joase, cuplajul între anodul primei triode şi al
celei de a ll-a se face galvanic, ceea ce a impus negati-
varea grilei prin mărirea valorii lui R6. Circuitele C3, R8
şi C4, R9 realizează compensarea frecvenţelor înalte.
Reacţia negativă asigurată între ieşirea transformatoru¬
lui şi catodui primei triode este de circa 24 dB şi asigură
linearitatea caracteristicii de răspuns a amplificatorului.

Trei circuite RC conectate la transformatorul de ieşire,
R20, C9; R22, CI2 şi R21, CIO au acelaşi efect de li-
nearizare a răspunsului.

Se poate folosi transformatorul de ieşire de la
radioreceptorul Modern, la care înfăşurarea de ieşire,
dublă, legată în paralel pentru impedanţa de 4 ohmi, se
va separa şi lega în serie pentru sarcina de 8 ohmi, iar
priza mediană se va folosi în circuitul de reacţie.

Cablajul se poate executa în două variante:

- clasic, în aer, în jurul soclurilor, în cazul în care se
dispune de socluri clasice;

- pe circuit imprimat, în cazul în care dispuneţi de
socluri pentru implantare în cablaj, socluri ce pot fi recu¬
perate din televizoarele mai vechi.

Alimentarea montajului necesită o sursă de energie
capabilă să furnizeze:

- o tensiune anodică de 300 V/100 mA pe canal;

- o tensiune pentru filamentele tuburilor de 6,3 V/2A
pe canal.

Alimentarea în c.c. a filamentelor ar fi de dorit, ceea
ce ar presupune modificarea corespunzătoare a trans¬
formatorului de reţea şi a părţii electronice. Dacă se
adoptă varianta unui preamplificator cu tuburi, montat
pe acelaşi şasiu, se va ţine cont, la dimensionarea
transformatorului de reţea, de consumul total al monta¬
jului.

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

Q rice aparat electroacustic este dotat cu posibili¬
tatea accentuării sau atenuării nivelului
frecvenţelor joase sau înalte care fac parte din compo¬
nenţa unui program muzical, conform preferinţelor
ascultătorului. Aceste reglaje se realizează cu ajutorul
unui bloc electronic interconectat de cele mai multe ori
între blocul preamplificator şi blocul amplificator de pu¬
tere. Analizând diversitatea schemelor electrice de
corectoare de ton, s-a ajuns la concluzia că cel mai sim¬
plu şi totodată eficient montaj de acest tip este cel pre¬
văzut cu posibilitatea de corecţie separată a frecvenţelor
joase, medii şi înalte - corectorul de ton pe trei benzi.

Ideea care stă la baza realizării corectorului de ton

CORECTOR

DC TON

cu TRRNZISTORRE

Prof. ing. Emil Marian

prezezentat constă în amplifi¬
carea sau atenuarea selectivă a
trei porţiuni separate, compo¬
nente ale benzii de audio-
frecvenţă, astfel încât să fie
posibilă obţinerea unei caracte¬
ristici de transfer amplitudine -
frecvenţă reglabilă.

în acest fel se poate modifica
forma finală a compoziţiei spec¬
trale amplitudine - frecvenţă
proprii oricărui program muzical
conform preferinţelor ascultă¬
torului.

Schema bloc a corectorului de ton este prezentată în
figura 1. Se observă că semnalul de intrare se aplică
iniţial unui bloc adaptor de impedanţă 1, care are rolul
Vnicşorării impedanţei de intrare a sursei de semnal
„văzută” de corectorul de ton propriu-zis, în vederea
unor prelucrări ulterioare convenabile. De la ieşirea
adaptorului de impedanţă 1, semnalul util se aplică
simultan blocului sumator şi blocului defazor selectiv.
Defazorul selectiv are rolul de a defaza cu 180° trei
porţiuni distincte din spectrul de frecvenţă iniţial al sem¬
nalului audio aplicat (frecvenţele joase, frecvenţele
medii şi frecvenţele înalte). Ponderea în ceea ce priveşte
amplitudinea fiecărei porţiuni este stabilită de către
blocul control selectiv frecvenţă, care preia semnalul de
la ieşirea blocului sumator, prin intermediul unei bucle
de reacţie negativă selectivă, stabilind amplificarea sau
atenuarea finală a semnalului audio în fiecare dintre

cele trei subbenzi controlate. De la ieşirea blocului
sumator, semnalul audio modificat se aplică blocului
adaptor de impedanţă 2, care are rolul atât de etaj tam¬
pon între corectorul de ton propriu-zis şi ieşirea monta¬
jului, cât şi de micşorare a impedanţei de ieşire, în ve¬
derea adaptării comode cu orice bloc electronic care
succede lanţul electroacustic din care face parte corec¬
torul de ton (reducător de zgomot, amplificator de putere
etc.).

Corectorul de ton propus spre a fi realizat deţine
următoarele performanţe, care situează montajul în ca¬
tegoria HI-FI:

- impedanţa de intrare Zi = 50kT2;

- impedanţa de ieşire Ze = 5kft;

- reglaj de ton în subbenzi:

25 Hz, Amax = 20dB;

Amin = - 24dB;

1 kHz, Amax = 22dB;

Amin = - 26dB;

15 kHz, Amax = 20 dB;

Amin = - 24 dB;

- raport semnal-zgomot S/N > 75dB;

- tensiunea de intrare Ui = 200 mV RMS ;

- distorsiuni armonice totale THD < 0,1%;

- distorsiuni de intermodulaţie TID < 0,06%;

- tensiunea de alimentare UA = 24V.

Schema electrică a corectorului de ton este prezen¬
tată în figura 2. Semnalul de intrare se aplică, prin inter¬
mediul condensatorului C2, etajului de intrare, în baza
tranzistorului TI. El este amplasat în cadrul montajului
într-o configuraţie de tip repetor pe emitor, care permite
micşorarea simplă şi comodă a impedanţei de intrare
proprii sursei de semnal, în scopul prelucrărilor ulte¬
rioare ale acestuia. Polarizarea tranzistorului TI este
asigurată de un divizor rezistiv de tensiune, format din
rezistoarele R2 şi R3, care preia tensiunea continuă de
la grupul R1, CI. Acesta reprezintă un filtru trece-jos
amplasat în scopul filtrării suplimentare a tensiunii con¬
tinue destinate polarizării tranzistorului TI. Din emitorul
tranzistorului TI, semnalul de intrare cu impedanţa
micşorată se aplică prin intermediul condensatorului C4
blocului sumator, care conţine tranzistoarele T2, T4 şi T5
şi concomitent blocului defazor selectiv, care conţine

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

tranzistorul T3. El este precedat de trei filtre pasive RC,
trece-jos, trece-bandă şi trece-sus. Semnalul preluat de
către blocul defazor selectiv din emitorul tranzistorului
T2, prin intermediul condensatorului C5, este în fază cu
semnalul de intrare iniţial şi defazat cu 180° faţă de sem¬
nalul preluat de blocul sumator din colectorul aceluiaşi
tranzistor T2. Polarizarea iniţială a blocului sumator este
asigurată de divizorul de tensiune R7, R8, care preia o
tensiune continuă filtrată de grupul R5, R6, R7.
Polarizarea finală a blocului sumator este completată de
etajul defazor selectiv, realizat cu ajutorul divizorului
R16, R10, R20.

El preia o tensiune continuă filtrată de grupul R14,
CI2, R16. în acest fel polarizarea finală a blocului suma¬
tor este realizată urmărind excursia maximă a tensiunii
alternative amplificate (la bornele rezistenţei R23). Ea
este realizată în zona caracteristicii tranzistorului T5
perfect liniară, practic fără distorsiuni. Tranzistorul T3
este amplasat în cadrul blocului defazor selectiv, într-un
etaj de repetor pe emitor, în scopul micşorării impe-
danţei de ieşire a celor trei filtre care acţionează simul¬
tan în interiorul benzii de audiofrecvenţă. Filtrul trece-jos
este realizat de grupul R11, C7, C9, filtrul trece-bandă
de grupul R12, R1, C18, CIO, Cil, iar filtrul trece-sus
de către grupul CI 3, R20 (rezistenţa R20 făcând simul¬
tan parte din reţeaua de polarizare în curent continuu a
tranzistorului T3). însumarea celor trei semnale filtrate
de filtrele menţionate anterior se realizează cu ajutorul
rezistenţelor R17, R18 şi R19 (rezistenţa R19 făcând
parte din divizorul rezistiv care polarizează tranzistorul
T3). Blocul sumator adiţionează o parte a semnalului
iniţial (preluat din colectorul tranzistorului T2) cu o ampli¬
ficare reglementată de raportul rezistenţelor R23/R9 şi o
altă parte formată din suma semnalelor generate de

cele trei filtre, cu amplificarea generală de însumare
reglementată de raportul rezistenţelor R23/R24.
Amplificarea este ponderată separat în fiecare sub-
bandă de frecvenţă în care acţionează cele trei filtre.
Ponderea cu care contribuie fiecare filtru este regle¬
mentată de către blocul control selectiv frecvenţă, care
conţine trei potenţiometre de reglaj, PI, P2 şi P3,
amplasate într-o buclă de reacţie negativă între ieşirea
blocului sumator şi intrările celor trei filtre de frecvenţă,
în funcţie de poziţia fiecărui cursor al celor trei
potenţiometre, amplificarea în subbanda de frecvenţă
poate fi pozitivă sau negativă (semnalul de ieşire obţinut
în fază sau în antifază cu curentul preluat din colectorul
tranzistorului T2). Rezultatul final al însumării este
amplificarea sau atenuarea dorită a semnalului audio
util în fiecare porţiune în subbanda de frecvenţă, fapt
urmărit iniţial.

Grupul C15, R26, R27, C17 a fost prevăzut la ieşirea
blocului sumator pentru asigurarea unei comportări
optime a montajului în timpul regimurilor tranzitorii de
funcţionare (salturi sau modificări bruşte de amplitudine
în banda de frecvenţă a semnalului audio util). Ramura
etajului sumator care conţine tranzistoarele T4 şi T5 tre¬
buie să fie capabilă de amplificări mari (cca 40dB),,
deoarece fiecare dintre cele trei filtre introduce atenuări
mari ale semnalului în subbanda de lucru. Concomitent
este necesar ca în urma prelucrării semnalului, distorsi¬
unile să fie minime, pentru a nu modifica semnalul audio
iniţial. Datorită acestui fapt a fost prevăzut, pentru
obţinerea unei amplificări mari cu distorsiuni minime,
tranzistorul T4. El formează împreună cu tranzistorul T5
un etaj de amplificare de tip super-G. Amplificarea ge¬
nerală a grupului T4, T5 h21ET4 h21ET5) este
reglementată în final de două bucle de reacţie negativă

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

locală, formate de rezistenţele R22 şi R24. în acest fel
amplificarea finală a dubletului T4, T5 este practic liniară
în întreaga bandă de audiofrecvenţă. (AT4T5 = R23/R24
= 42dB).

Amplificarea finală la ieşirea sumatorului (deci prac¬
tic a corectorului de ton) este astfel calculată încât în
momentul în care cursoarele potenţiometrelor din
blocul control selectiv frecvenţă PI, P2 şi P3 se află la
poziţia de mijloc, să prezinte valoarea unitară (deci
semnalul audio rămâne nemodificat). De la ieşirea
blocului sumator (colectorul tranzistorului T2), semnalul
audio corectat se aplică prin intermediul grupului CI 5,
R26, R27, CI 7 blocului adaptor de impedanţă 2, care
conţine tranzistorul T6. El este amplasat într-o configu¬
raţie similară cu cea a blocului adaptor de impedanţă 1.
Scopul acestei configuraţii este realizarea unui etaj
tampon ieşire corector de ton propriu-zis - ieşire mon¬
taj, concomitent cu micşorarea impedanţei de ieşire a
montajului.

Realizare practică şi reglaje

Cablajul imprimat al corectorului de ton este prezen¬
tat în figura 3, iar amplasarea componentelor electrice în
figura 4.

Se acţionează cursorul potenţiometrului semireglabil
R6 până când în emitorul tranzistorului T2 se obţine ten¬
siunea de 5,4V. în caz că reglajul nu este posibil, se
modifică valoarea rezistenţei R5 în limitele de ± 20%,
după care se reiau operaţiunile de reglaj până la
obţinerea tensiunii susmenţionate. Se acţionează
potenţiometrul semireglabil R15 până când în emitorul
tranzistorului T3 se măsoară o tensiune de 5,1 V, iar în
emitorul tranzistorului T5 tensiunea de 17V. Dacă nu
este posibilă obţinerea tensiunii de 5,1 V în emitorul
tranzistorului T3, se modifică valoarea rezistenţei R14 în
sensul micşorării ei. în final, se măsoară din nou tensi¬
unea obţinută în emitorul tranzistorului T5, care trebuie
să prezinte obligatoriu valoarea de 17V. Pentru

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

obţinerea strictă a acestei valori se poate ajusta fin
potenţiometrul semireglabil R15. După ce se efectuează
aceste reglaje şi pe canalul informaţional R, cursoarele
potenţiometrelor semireglabile R6, R6’ şi R15, R15’ se
rigidizează cu câte o picătură de vopsea. Legăturile gal¬
vanice care privesc intrarea, ieşirea montajului şi cone¬
xiunile cu grupul potenţiometrelor de reglaj PI, P2, P3,
PI', P2’, P3’ se efectuează obligatoriu folosind conduc¬
tor ecranat. Se întrerupe alimentarea montajului, se înlă¬
tură ştrapul de la intrare, după care se recomandă

ecranarea folosind o cutie din tablă de fier. Cu ajutorul
unui osciloscop şi al unui generator de audiofrecvenţă
se pot vizualiza caracteristicile de transfer ale montaju¬
lui, similare cu cele prezentate în figura 5. Din punct de
vedere funcţional, montajul se intercalează în lanţul
electroacustic, unde va funcţiona între etajul preamplifi-
cator şi amplificatorul de putere.

Realizat şi montat corect, montajul va fi de un real
folos amatorilor de audiţii HI-FI, confirmând pe deplin
performanţele estimate iniţial.

TDA1512A «i amplificator audiofrecvenţâ HI-FI, 10-20 W

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

CGflllZOR PRRRMîTRIC

Prof. ing. EMIL MARIAN

£ galizorul parametric prezentat

^ face parte din categoria mon¬
tajelor HI-FI necesare într-un lanţ
audio cu performanţe moderne.
Montajul foloseşte performanţele
superioare ale circuitelor integrate
pentru realizarea corecţiilor sem¬
nalului de intrare. Egalizorul
îndeplineşte funcţiile unui circuit
Baxendall cu posibilităţi extinse de
lucru, realizând o diversitate de ca¬
racteristici funcţionale, capabile de a
satisface cerinţele cele mai exi¬
gente.

Pentru realizarea cât mai simplă
şi totodată pentru obţinerea unor
rezultate optime s-au îmbinat propri¬
etăţile filtrelor active cu perfor¬
manţele ridicate ale amplifica¬
toarelor operaţionale.

Să analizăm schema electrică
prezentată în figura 1. Semnalul de
intrare se aplică prin intermediul
condensatorului C-| pe intrarea
neinversoare a amplificatorului
operaţional A-|. Controlul frec¬
venţelor joase se realizează cu aju¬
torul potenţiometrului Pi. Când
cursorul potenţiometrului P-| este
deplasat spre ieşirea amplificatoru¬
lui operaţional A-j, o mare parte din
componentele de joasă frecvenţă
ale semnalului de intrare vor trece
prin filtrul trece-jos C 0 R 3 P 3 şi vor
apărea în punctul Vq. Deoarece
amplificatorul operaţional A 2
inversează semnalul, rezultă ca
obţinem la ieşirea lui o atenuare a
componentelor de joasă,frecvenţă.
Dacă se inversează deplasarea
cursorului potenţiometrului P-j, se
obţine o scădere a componentelor
de joasă frecvenţă pe intrarea nein¬
versoare a amplificatorului ope¬
raţional A 2 , deci amplificarea finală
a frecvenţelor joase creşte.

Registrul de ieşire al frecvenţelor
joase se reglează cu ajutorul
potenţiometrului P 3 , modificând
atenuarea filtrului C 2 RgPg. Similar,
se obţin aceleaşi rezultate pentru
frecvenţele înalte cu ajutorul filtrului
trece-sus C 3 R 4 P 4 şi al amplifica¬
torului operaţional tampon A 4 .
Registrul de ieşire al frecvenţelor
înalte se obţine printr-o manevrare
corespunzătoare a cursorului
potenţiometrului P 4 .

în ambele cazuri, potenţiometrul
P 5 controlează suma reacţiilor ne¬
gative aplicate amplificatorului ope¬
raţional Ap. în acest fel se reglează
nivelul profunzimii corecţiilor.

Performanţele egalizorului reies
din analiza caracteristicilor
funcţionale obţinute cu ajutorul unui
generator de audiofrecvenţă şi al
unui osciloscop.

în figura 2 se prezintă caracteris¬
ticile de ieşire ale egalizorului pentru

un registru constant şi o profunzime
a corecţiilor construită. în figura 3 se
prezintă caracteristicile de ieşire ale
egalizorului pentru un registru con¬
stant şi o profunzime variabilă a
corecţiilor.

în figura 4 se prezintă caracteris¬
ticile de ieşire ale egalizorului pentru
profunzime constantă, registru vari¬
abil şi răspuns liniar la frecvenţe
înajte.

în cele trei diagrame sunt date şi
valorile, maxime sau minime, ale
potenţiometrelor P 1 -P 5 , din punct
de vedere al acţionăm, corelat cu
indicaţiile menţionate în figura 1 .

Pentru realizarea practică a mon¬
tajului se vor folosi componente de
bună calitate, sortate în clasa de
precizie 2%. Ca amplificatoare ope¬

raţionale se folosesc circuite de tip A
741.

Se recomandă ca tensiune de
alimentare 15 V, de la o sursă dublă
bine stabilizată şi filtrată. Cablajul
imprimat se va realiza cu atenţie,
folosind conexiuni cu lungimi mi¬
nime şi apoi se va ecrana corespun¬
zător.

Montajul se poate realiza şi în
varianta stereo, utilizând poten¬
ţiometre duble. Montajul func¬
ţionează de la prima încercare,
oferind satisfacţie deplină construc¬
torului amator.

Bibliografie

National Semiconductor - Audio
Handbook, 1976

Electronics, Mai 1981

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

Este cunoscut faptul că cele mai bune rezultate obţinute
la redarea discurilor sunt în exclusivitate ale picupurilor
echipate cu doze electromagnetice. Totuşi, o serie de firme
mai produc picupuri echipate cu doze ceramice, care,
folosind un echipament electronic adecvat, permit obţinerea
unor rezultate bune în privinţa calităţii programului sonor
redat.

Doza ceramică, alături de calităţile sale, prezintă şi două
inconveniente principale de care trebuie să se ţină cont la
proiectarea şi realizarea preamplificatorului, şi anume:

- deţine din construcţie o capacitate intrinsecă de
180-2000 pF, care are ca efect imediat înrăutăţirea redării
frecvenţelor joase;

- poate interacţiona cu braţul mecanic al picupului în
ceea ce priveşte problema rezonanţei mecanice.

Rezultă o serie de cerinţe pe care preamplificatorul tre¬
buie să le îndeplinească:

- realizarea schemei electrice în aşa fel încât răspunsul
în privinţa frecvenţelor joase să nu depindă de impedanţa de
ieşire a dozei (în special de capacitatea ei intrinsecă);

- posibilitatea de corecţie în privinţa egalizării mecanice
şi eliminarea rezonanţelor parazite;

- prezenţa corecţiei de frecvenţă de tip RIAA;

- zgomot redus şi distorsiuni minime;

- adaptarea impedanţelor doză-preamplificator-corector
de ton.

O primă soluţie ar fi realizarea unui preamplificator cu o
impedanţă de intrare foarte mare. Caracteristica amplitudine-
frecvenţă a unui astfel de preamplificator este prezentată în
figura 1. în cazul unor impedanţe de intrare diferite, se
observă că preamplificatorul cu impedanţă de intrare foarte
mare (Zj = 18 M£î) are un răspuns amplitudine-frecvenţă
aproape perfect faţă de preamplificatorul cu impedanţă de
intrare mai mică (Zj = 2 M£2). Se observă că o impedanţă de
intrare mică implică atenuări importante la frecvenţele înalte
şi mai ales la cele joase.

Soluţia utilizării preamplifcatorului cu impedanţă de
intrare mare prezintă însă inconvenientul unui raport sem¬
nal/zgomot redus şi, în acelaşi timp, determină condiţii favo¬
rabile apariţiei distorsiunilor datorită rezonanţei mecanice
(RUMBLE).

A doua soluţie constă în realizarea unor compensări şi
reacţii astfel alese încât caracteristica de ieşire amplitudine-
frecvenţă să corespundă normativelor RIAA şi, în acelaşi
timp, impedanţa de intrare mai redusă să anuleze posibili¬
tatea rezonanţei mecanice nedorite.

Schema electrică a preamplificatorului este prezentată în
figura 2. Se observă la intrarea preamplificatorului grupul
C1,C2,R1, care, în funcţie de tipul dozei folosite, realizează
o adaptare corespunzătoare. Valorile componentelor în
funcţie de tipul dozei sunt prezentate în tabelul alăturat.
Semnalul audio se aplică apoi în baza tranzistorului T-| de tip
NPN, cu zgomot propriu cât mai redus. Analizând schema
electrică se observă prezenţa unor bucle de reacţie RC, în
colectorul şi emitorul tranzistorului T•). Acestea au rolul de a
reduce RUMBLE-ul şi de a imprima preamplificatorului o ca¬
racteristică de transfer intrare/ieşire în conformitate cu nor¬
mativele RIAA.

TEHNIUM iunie 2002

HI-FI

Rcnuznire

si R€GLAJ€

Montajul se realizează pe o plăcuţă de sticlostratitex
placat cu folie de cupru, în varianta mono sau stereo
(după tipul dozei).

Se vor respecta toate cerinţele legate de tipul mon¬
tajului, şi anume trasee scurte, traseul de masă gros
(minimum 3 mm), evitarea buclei de masă etc. Se vor
folosi componente de bună calitate (rezistoare tip RPM,
condensatoare multistrat etc.).

După realizare se alimentează montajul cu tensiunea
prescrisă şi prin câteva încercări se stabileşte valoarea
optimă a rezistenţei R-|. Obligatoriu se folosesc pentru
cuplajele electrice doză-preamplificator-corector de ton
cabluri ecranate. Montajul se ecranează într-o cutie din
tablă de aluminiu sau fier, de grosime minimă 1,5 mm.
Realizat şi montat corect, preamplificatorul va confirma
pe deplin faptul că şi cu o doză ceramică se pot realiza
audiţii de calitate.

>o >eo >ooo 'Oooo / tu,J

Caracteristica amplitudine-frecvenţă a dozei
ceramice

1°Z| = 2MO
2°Zj = 18 Mi2

Tipul dozei

Obs.

Decca Deram
Goldring CS-91C

3,3nF

0,1 pF

18-27kQ

56k£2

ieşire

joasă

Goldring CS-90
Sonotone Stahc

3,3nF

0,1 uF

56k£2

ieşire

medie

Connoiseur

SCU 1

3,3nF

O.lpF

răspuns

mediu

BSR SC SM

A cos GP 94/1

Garrard KS40A

10 nF

6 ,8nF

22:56k£2

răspuns

înalt

ÎS!

TEHNIUM iunie 2002

LABORATOR

ADAPTOR

C-MCTRU

Andrei Ciontu

1 0

constante de timp RC relativ mari şi intervale de timp t re¬
lativ mici. La momentul de timp t 0 când tensiunea U c

atinge o anumită valoare minimă V||_ (fig. 2-2), avem:

V| L = E(1-to/RC) (2)

de unde

t 0 = RC(1 - V| L /E) (3)

Valoarea maximă a lui t 0 este T/2 = 1/2 f, după cum
rezultă din figura 2-2.

Forma de tensiune din figura 2-4 se obţine prin inver¬
sarea tensiunii 2-3, iar impulsurile din figura 2-4 se obţin
însumând „modulo 2” impulsurile 2-1 şi 2-4. Valoarea
medie a impulsurilor 2-5, care se pot măsura cu un volt-
metru electronic digital, este:

(Continuare în pag. 20)

în numărul 7/2001 al revistei
noastre s-a prezentat un adaptor
L-metru, la un voltmetru electronic
digital. în articolul de faţă ne refe¬
rim la un adaptor similar (ca
dimensiuni şi complexitate) pentru
măsurarea directă a capacităţii
unor condensatoare.

Principiul de măsurare

Este ilustrat în schema din figu¬
ra 1. Cât timp comutatorul K este
pe poziţia 1, condensatorul C (care
va fi chiar cel a cărui capacitate C x

dorim s-o măsurăm) se încarcă
rapid prin dioda D şi, până în
momentul comutării, tensiunea U c

are aceeaşi formă cu tensiunea
aplicată (fig. 2.1 şi 2.2). Când
comutatorul K trece pe poziţia 0,
condensatorul C se descarcă
exponenţial prin rezistorul de rezis¬
tenţă R, tensiunea variind după
legea:

U c = E exp (-t/RC) =

E (1 - t/RC) (1)

Aproximaţia cu legea liniară se
poate face când este îndeplinită
inegalitatea t/RC < 1, adică pentru

TEHNIUM iunie 2002

LABORATOR

(Urmare din pag. 19)

U 0 = Et 0 /T = RC (E - V| L ) / T = fRC (E - V |L ) (4)
Dacă se notează:

K = 1 /fR (E - V||_) constanta C-metrului (5)

se obţine simplu valoarea capacităţii C a condensatoru¬
lui ce se măsoară:

C = C x = K U 0 ( 6 )

Aceasta deoarece condensatorul C din figura 1 va fi
chiar C x care se măsoară.

măsură. Cu un alt inversor s-a realizat seria de impulsuri
din figura 2-3, care sunt inversate în continuare pentru
obţinerea formei de tensiune din figura 2-4. însumarea
modulo 2 dintre impulsurile 2-1 şi 2-4 se realizează cu
un singur operator din CI2 = MMC4030 (porţi SAU-
EXCLUSIV). Circuitul integrator R 5 -C 4 (cu R 5 C 4 >T)

mediază tensiunea obţinută la ieşire, şi aceasta (U 0 )

este măsurată de VE. Aşa cum s-a arătat, această ten¬
siune poartă informaţia asupra valorii capacităţii C x de

măsurat.

Constanta K a C-metrului, care se măsoară în FA/,
va trebui să aibă ca valoare un submultiplu al numărului
10 , pentru facilitatea măsurătorii.

Schema de principiu

Schema din figura 3 foloseşte numai două circuite
integrate de consum redus, CMOS. Din cele 6 inver-
soare ale lui Cil = MMC4069 sunt folosite 4. Cu două
inversoare s-a realizat un multivibrator, care generează
impulsurile meandre din figura 2-1. Perioada T de
repetare este dată de:

T = 2,2 RC = 1/f (7)

de unde R = 1/2,2 Cf

Multivibratorul poate lucra pe două frecvenţe
comutabile, corespunzătoare celor două scări de

Schema de principiu din figura 3 mai conţine un sta¬
bilizator de tensiune continuă de IOV, pentru alimenta¬
rea circuitelor integrate. O mică tensiune continuă, pon¬
derată cu R10, se culege pentru compensarea de nul la
VE (fără C x conectat, VE trebuie să indice 0).

Scările de măsură

Vom proiecta C-metrul pentru a avea două scări de
măsurare pentru capacităţi, aceasta pentru a nu compli¬
ca constructiv adaptorul.

Valoarea maximă a capacităţii de măsurat este, con¬
form ( 6 ):

Cmax = K U 0 max

TEHNIUM iunie 2002

LABORATOR

Din figura 2-5 rezultă, însă, că U omax = E/2
(pentru t 0 = T/2) şi pentru E = 10 V se obţine:

Cmax = ^ 2 = 5 K

Din relaţia (3), pentru Vqq = E = 10 V şi V|j_ = 2 V
(tensiunea de intrare minimă pentru MMC4069) se
deduce:

t 0 = RC (1-2/10) = 0,8 RC^

Din această relaţie rezultă: f < 1/1,6 RC X (8)

în această ultimă formulă R reprezintă rezistenţa cir¬
cuitului de descărcare a condensatorului a cărui capa¬
citate C x se măsoară. Alegând R = R 4 = 10 kiî şi
C X max = 500 P F ( scara 1 )> rezultă că frecvenţa nece¬
sară f a multivibratorului trebuie să fie:
f= 1/1,6x10x10 3 x5x10’ 10 = 125 kHz
Pentru scara 2 de măsură, alegând C xmax = 50 nF,
rezultă f = 1250 Hz; conform (5), constantele K ale
capacimetrului sunt:

pe scara 1: Ki = 1/125x10 3 x10 4 x8 = IO' 10 = 100 pF/V
(deci tensiunea U 0 citită la VE se înmulţeşte simplu cu
100 şi aflăm câţi pF are C x );

pentru scara 2 avem, evident: l <2 = 100 «i = 10 nF/V
(tensiunea U 0 , în volţi, se înmulţeşte cu 10 şi aflăm C x
în nF).

în tabelul alăturat s-au calculat grupurile R-C ale
multivibratorului, care trebuie comutate pentru lucrul pe
cele două frecvenţe. Calculul a avut în vedere
formula (7).

125 kHz

1250 Hz

470 pF

47 nF

7,73 kft

7,73 kQ

Din tabel rezultă că R 2 = R 3 = 7,73 k£ 2 , deci s-ar
părea că este suficient un singur rezistor şi să se
comute numai C 2 şi C 3 . S-a preferat, totuşi, folosirea a
două potenţiometre trimer, fiecare fiind reglat în confor¬
mitate cu erorile capacităţilor condensatoarelor C 2 şi
C 3 , pentru a lucra exact pe frecvenţele calculate, lucru
absolut necesar pentru precizia măsurătorilor.

în figura 4 sunt prezentate cablajul circuitului impri¬
mat pe care se realizează montajul (a) şi, respectiv,
schiţa de amplasare a pieselor (b).

TEHNIUM iunie 2002

LABORATOR

sursa

de TCNSIUNC

STABILIZATA

Prof. ing. Emil Marian

Alimentarea cu energie electrică
a oricărui montaj electronic pre¬
supune prezenţa în cadrul acestuia
a unei surse de tensiune care asi¬
gură în mod continuu necesarul
energetic la parametrii normali.
Acesta este caracterizat de două
componente esenţiale, şi anume
tensiunea la care este furnizată
energia electrică şi curentul asigurat
în mod continuu blocurilor electro¬
nice care reprezintă consumatorul.
Este cunoscut faptul că livrarea
energiei electrice nu se face oricum.
Scăderea tensiunii de alimentare
afectează de cele mai multe ori în

mod negativ buna funcţionare a
montajului, deoarece în primul rând
pot apărea oscilaţii, regimuri tranzi¬
torii de funcţionare sau chiar ieşirea
completă din parametrii funcţionali a
unor blocuri electronice. Creşterea
tensiunii de alimentare peste va¬
loarea ei normală implică aproape
întotdeauna distrugerea unor com¬
ponente din blocurile electronice,
fapt care determină în mod sigur
scoaterea lor din funcţiune. Datorită
acestor considerente, pentru o
funcţionare sigură şi precisă, la
parametrii nominali, a oricărui mon¬
taj electronic, este necesară

prezenţa în componenţa sursei a
unui stabilizator de tensiune.
Caracteristica principală a oricărui
stabilizator de tensiune este
menţinerea valorii tensiunii de ieşire,
indiferent de consumul de curent
care apare la un moment dat în
sarcină. Montajele cel mai des întâl¬
nite în aparatura electronică sunt
stabilizatoarele de tensiune conti¬
nuă. Asimilarea în producţia de serie
curentă a unor componente elec¬
tronice specializate, în special a
amplificatoarelor operaţionale, a
făcut posibilă realizarea simplă şi
comodă a unor stabilizatoare de

TEHNIUM iunie 2002

LABORATOR

tensiune continuă care să prezinte
parametri electrici deosebit de buni.
Gama stabilizatoarelor de tensiune
continuă, în componenţa cărora se
află circuite integrate, a fost însă
iniţial limitată de valoarea maximă a
tensiunii de alimentare proprie cir¬
cuitului integrat (de ordinul zecilor
de volţi). Acest lucru nu permitea
stabilizarea directă a unei tensiuni
continue care depăşeşte ca valoare
limita ei superioară. Datorită acestui
considerent s-a căutat un artificiu de
montaj electronic, astfel încât să fie
posibilă realizarea unor stabiliza¬
toare de tensiune continuă de va¬
loare mare folosind circuitele inte¬
grate actuale. Din această categorie
face parte şi montajul a cărui
schemă electrică este prezentată în
figura 1.

Sursa de tensiune continuă sta¬
bilizată prezintă următorii parametri:

- tensiunea de alimentare
Ua = 73V RMS ;

- frecvenţa tensiunii alternative
de alimentare f = 50Hz (60Hz);

- variaţiile tensiunii de alimenta¬
re Ua = -15% + 10%;

- tensiunea de ieşire Ue = 80V;

- curentul nominal In = 700mA;

- factorul de stabilitate i > 2000;

- ondulaţiile tensiunii de ieşire
(RIPPLE) < lOOmV.

Analizând schema electrică, se
observă că este vorba de un stabi¬
lizator de tensiune continuă cu ele¬
ment de reglaj serie. Elementul
comparator şi amplificatorul de
eroare sunt realizate cu ajutorul
unui amplificator operaţional, iar
elementul de referinţă cu ajutorul
unei diode Zenner (Dl). La bornele
de alimentare ale montajului este
amplasat condensatorul CI. El are
rolul de a scurtcircuita iniţial compo¬
nentele de radiofrecvenţă care se
pot propaga pe linia de alimentare
cu energie electrică a montajului
(reţea, transformatorul coborâtor de
tensiune). Siguranţa fuzibilă FI a
fost prevăzută ca măsură de pro¬
tecţie generală, în cazul apariţiei
unui supracurent sau a unui scurt¬
circuit accidental la bornele de
ieşire ale sursei. Tensiunea de ali¬
mentare alternativă se aplică la bor¬
nele punţii redresoare PI. Ea
efectuează redresarea de tip dublă
alternanţă a tensiunii alternative,
livrând o tensiune continuă pulsato-
rie filtrată de condensatorul C2.
Pentru o bună funcţionare a punţii
redresoare, indiferent de regimul de
lucru al sursei (de la gol la sarcină)
a fost prevăzut rezistorul R1.
Tensiunea continuă este aplicată în
continuare elementului de reglaj
serie, realizat cu ajutorul tranzis-
toarelor TI şi T2. Ele sunt

TEHNIUM iunie 2002

LABORATOR

amplasate în cadrul montajului
într-o conexiune de tip Darlington,
asigurând în acest fel amplificarea
de curent necesară obţinerii în final
a curentului nominal în sarcină.
Funcţionarea elementului de reglaj
este determinată de către amplifica¬
torul de eroare realizat cu ajutorul
circuitului integrat (3A741, care
conţine un amplificator operaţional.
La intrarea lui inversoare este
amplasată o tensiune de referinţă,
obţinută de la sursa de tensiune de
referinţă în componenţa căreia se
află dioda Zenner Dl şi rezistorul
R2. O fracţiune din tensiunea de
ieşire a sursei stabilizate, sesizată
de către divizorul de tensiune format
din grupul R5, R6, R7 este aplicată
la intrarea neinversoare a amplifica¬
torului operaţional. Tendinţele de
variaţie a tensiunii de ieşire proprii
sursei stabilizate, atunci când
curentul de sarcină se modifică,
sunt sesizate de către amplificatorul
operaţional, care comandă în mod
corespunzător elementul de reglaj
serie, menţinând în permanenţă
constantă valoarea tensiunii de
ieşire. Alimentarea circuitului inte¬
grat pA741 se realizează utilizând o
sursă de tensiune stabilizată de tip
flotant, realizată cu ajutorul grupului
R3, D3, R4. Condensatorul C3 a
fost prevăzut în cadrul montajului în
scopul unei neteziri suplimentare a
tensiunii de alimentare aplicată cir¬
cuitului integrat (3A741, îmbunătăţind
comportarea acestuia în cazul
regimurilor tranzitorii de funcţionare
(porniri, opriri, creşteri bruşte de
curent debitat de dubletul TI, T2
etc.). Dioda Zenner Dl realizează o
reacţie negativă puternică la
intrarea inversoare a amplificatoru¬
lui operaţional, evitându-se în acest
fel orice posibilitate de apariţie a
unor oscilaţii în timpul funcţionării.
Rezistorul R2 realizează o protecţie
automată a elementului de reglaj
serie format de tranzistoarele TI,
T2, în momentul regimurilor tranzi¬
torii de funcţionare. Netezirea supli¬
mentară a tensiunii continue stabi¬
lizate livrate de sursă se realizează
prin aplicarea la ieşirea acesteia a
grupului de condensatoare C4, C5.

Realizare practică şi reglaje

Sursa de tensiune continuă sta¬
bilizată se realizează practic pe o
plăcuţă de sticlostratitex placat cu
folie de cupru. Un exemplu de
realizare practică a cablajului impri¬
mat este prezentat în figura 2, iar
amplasarea componentelor elec¬
trice este prezentată în figura 3. Se
recomandă verificarea mecanică şi
electrică a fiecărei componente
înainte de plantarea pe plăcuţa de

cablaj imprimat. Tranzistoarele TI şi
T2 sunt dotate cu radiatoare, izolate
corespunzător prin utilizarea unor
foiţe de mică de grosime 0,2-0,4 mm.
Se recomandă găurirea plăcuţelor
de mică prin ştanţare, deoarece în
cazul folosirii unui burghiu obişnuit
există pericolul să crape şi în acest
fel proprietăţile electrice izolante să
devină nesigure. Radiatorul tranzis¬
torului TI se realizează din tablă de
aluminiu groasă de 1-2 mm, având o
suprafaţă minimă de 6 cm 2 , iar radi¬
atorul tranzistorului T2 se realizează
din aceeaşi tablă de aluminiu,
suprafaţa de răcire fiind de minimum
50 cm 2 . Se acordă o atenţie
deosebită la realizarea trecerilor
izolante care privesc terminalele
tranzistoarelor TI şi T2, deoarece în
caz contrar funcţionarea montajului
este compromisă. După realizarea
practică a montajului, acesta se ali¬
mentează de la o sursă de tensiune

alternativă de 75 V RMS . Cu ajutorul
unui voltmetru de curent continuu se
măsoară tensiunea de ieşire a sur¬
sei. Acţionând cursorul poten-
ţiometrului semireglabil R6 (utilizând
o şurubelniţă de tip electrotehnic,
bine izolată) se reglează valoarea
tensiunii de ieşire a sursei Ue = 80V.
Se menţionează că este recoman¬
dabil a folosi pentru alimentarea sur¬
sei de tensiune un transformator de
reţea (şi nu un autotransformator) în
scopul respectării regulilor de pro¬
tecţie a muncii la utilizarea tensiu¬
nilor înalte. în acelaşi scop, sursa de
tensiune se amplasează mecanic în
montajul în care va funcţiona uti¬
lizând o rigidizare care presupune
folosirea unor suporţi izolanţi, pre¬
venind astfel orice posibilitate de
apariţie a unor nereguli în timpul
lucrului.

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

MICROHIDROCCNTRAlfl

electrica

Andrei Ciontu

Sunt încă în România localităţi rurale neelectrificate.
Sunt case nou construite în localităţi electrificate, care
au o poziţie periferică, fiind situate departe de reţeaua
electrică de 220 V/50 Hz, iar racordarea la aceasta
costă... zeci de milioane. O microcentrală electrică pro¬
prie gospodăriei, care să furnizeze energie electrică
aproape gratuit (în condiţiile când cea furnizată prin
reţeaua de distribuţie costă din ce în ce mai mult) este,
evident, binevenită. Manopera poate fi opera construc¬
torului amator, iar costul materialelor şi al componen¬
telor folosite, desigur, se va amortiza în timp.

Soluţia folosirii, pentru alimentarea cu energie elec¬
trică a gospodăriei, a unui mic grup electrogen (cu P < 2
kVA) care se găseşte pe piaţa românească, nu este o
soluţie tehnico-economică viabilă din următoarele motive:

- preţul de cost ridicat (peste 15 milioane lei);

- consum mare de benzină ( 0 , 8 litri/oră);

- necesită întreţinere calificată;

- face zgomot;

- produce noxe;

- fiabilitatea limitată;

- nu poate funcţiona neîntrerupt mult timp.

Pentru microhidrocentrala pe care o propunem spre
realizare ne bazăm pe presupunerea că unii cititori
interesaţi de ea au la dispoziţie prin preajma
gospodăriei vreo mică apă curgătoare, care să
furnizeze forţa motrice.

Schema bloc a microhidrocentralei este dată în figu¬
ra 1, în care:

I = instalaţia de încărcare automată a acumulatoru¬
lui;

II = acumulator (AC) electric cu plumb;

III = convertor continuu-alternativ (DC-AC).

Acesta din urmă se compune din:

AL = alternator (Dacia 1300);

RD = redresor (trifazat) încorporat alternatorului;

RL = releu regulator;

CT = convertor de tensiune DC-AC, de la 12 V la 220
V/50 Hz. Dintre blocurile menţionate în figura 1, cei
interesaţi trebuie să cumpere: AL + RD (eventual şi RL,
dar care se poate şi realiza), precum şi AC.

Componentele sistemului microhidrocentralei care
trebuie realizate „HOME MADE” de către constructorul
amator sunt rotorul hidraulic (RH) şi CT.

Rotorul hidraulic

Nu dăm un desen de ansamblu al
acestui rotor, dar se prezintă o
fotografie a unui rotor
realizat practic.

Prima

vâri-
antă de RH
pe care o descriem
este cea complet meta¬
lică. Un asemenea rotor cu 8
palete se compune din două discuri

(Continuare în pag. 26)

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

(Urmare din pag. 25)
metalice cu crestături periferice (fig. 2) având cotele
menţionate. Discurile se confecţionează din tablă de fier
cu grosimea 1,5-2,5 mm şi trebuie să fie perfect plane.

l 200 __

200

î!l|

Axul rotorului se va realiza dintr-o ţeavă de fier cu
diametrul exterior 30 mm şi lungimea de 800mm.
Grosimea peretelui ţevii trebuie să-i asigure acesteia
rigiditatea corespunzătoare. Aşa cum se arată în figura
4, axul se va asambla rigid cu cele două discuri tot prin
sudura autogenă a axului în orificiile centrale ale aces¬
tora. Se va urmări, evident, corectitudinea geometriei şi
simetria perfectă a ansamblului, axul trebuind să fie per-

Se confecţionează apoi, din acelaşi fel de tablă, cele opt
palete având dimensiunile şi forma din figura 3.
„Cozorocul" la 90° lung de 30 mm a dovedit practic o
mărire a eficienţei forţei motrice a jetului de apă.

Având confecţionate discurile şi paletele, se poate
trece fa o primă asamblare. Paletele se prind, prin
sudură autogenă, de cele două discuri, aşa cum este
arătat în figura 4. Distanţa între discurile RH va fi de
100 mm.

fect perpendicular pe planele dis¬
curilor şi perfect central. Fulia
necesară pentru transmiterea
mişcării de rotaţie a axului la fulia
alternatorului, prin intermediul
unei curele de transmisie, se con¬
fecţionează uşor dintr-o roată stri¬
cată de cărucior de copil (fig. 5).
De fapt nu ne trebuie decât janta
roţii (care are concavitatea pe¬
riferică necesară pentru cureaua
de transmisie),deoarece butucul
fuliei şi câteva spiţe se pot realiza
uşor cu ajutorul, evident, tot al
sudurii. Fulia o dată realizată se
va suda rigid pe ax la mijlocul dis¬
tanţei între limita paletelor şi
punctul de sprijin al axului pe
lagărul cu rulmenţi.

în continuare ne vom procura
doi rulmenţi cu diametrul interior
de 30 mm, pe care îi vom plasa şi
fixa cu puncte de sudură (a, b) la
50 mm de capetele axului (fig. 6).
Distanţa dintre rulmenţi este,
deci, de 700 mm. Cu aceasta
rotorul este aproape gata. Mai
rămâne să fie montat în insta¬
laţie. Pentru aceasta se procură
doi stâlpi din stejar (sau salcâm)
cu grosimea de 100 mm şi
lungimea de 1 m.

Stâlpii se introduc în pământ
30-40 cm, la distanţa de 70 cm între centrele lor, iar la
partea superioară se practică o concavitate cu raza de
curbură necesitată de exteriorul rulmentului. Două plat-
bande din fier de 2 mm grosime, asupra cărora nu
insistăm, ne vor ajuta să realizăm o blocare simplă şi efi¬
cace a cămăşilor exterioare ale celor doi rulmenţi care
vor fi, evident, bine unşi cu vaselină (fig.7).
Recomandăm ca întreaga construcţie a RH să fie
acoperită cu miniu şi vopsea (inclusiv cei doi stâlpi). De

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

asemenea, pentru evitarea împrăştierii haotice a apei
(care nu trebuie să ude rulmenţii şi nici alternatorul),
este necesar ca partea centrală a rotorului să fie pusă
într-o carcasă din tablă de fier galvanizată, care este
liberă la partea inferioară, astfel ca apa să poată cădea
într-un şanţ de scurgere şi de recuperare a ei (de exem¬
plu, pentru udat grădina). Carcasa va avea un orificiu
rotund la partea superioară, astfel ca jetul de apă, diri¬
jat de un furtun prevăzut cu ştuţ tronconic, să lovească
paletele rotorului imediat sub cozorocul acestora.
Practica a arătat că în acest caz turaţia rotorului este
maximă şi constantă. Bineînţeles, carcasa trebuie să
mai aibă orificii speciale pentru ax şi pentru cureaua de
transmisie. Turaţia la fulia alternatorului, aşa cum se
arată în figura 8, este mai mare, evident, decât a axului
rotorului. Această turaţie trebuie să asigure tensiunea
nominală necesară (de maximum 14,2 V) pentru
reîncărcarea acumulatorului (la fel cum se întâmplă
lucrurile la un autoturism).

O variantă de rotor (fig. 9), realizată practic (ca cea
din fotografie) foloseşte palete din lemn din scândură de
esenţă tare (fag, stejar) cu grosimea de 10 mm.
Cozoroacele vor fi, totuşi, realizate din opt mici plat-
bande din fier cu grosimea de 1+2 mm şi dimensiunea
200 x 30 mm. Asamblarea paletelor de lemn de cele
două discuri se face, în acest caz, cu ajutorul
holzşuruburilor, după ce în fiecare disc se vor da 16
găuri cu 0 3 mm, aşa cum se arată în figura 10. Şi
această variantă de rotor trebuie, neapărat, protejată
prin vopsire.

Acumulatorul şi instalaţia de încărcare a lui

Convertorul DC-AC constituie partea finală a micro-
centralei electrice şi el este cel care alimentează direct
consumatorii casnici (cu 220 V/50 Hz) care sunt conec¬
taţi la ieşirea sa.

Cu un randament (iţ) care se doreşte cât mai bun
(peste 80%), el transformă puterea electrică de c.c.
absorbită din acumulator (Pi) în putere electrică de c.a.

(P 2 ):

(Continuare în pag. 29)

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

(Urmare din pag. 27)

p 2 = T|P i

Dacă puterea P 2 este livrată sub tensiunea la borne
U 2 = 220 V (eficace), puterea electrică ce se con¬
verteşte este absorbită de la acumulator (de preferat, cu
plumb) sub tensiunea Ui = 12 V sau Ui = 24 V. Care din
ele este de preferat, care acumulator este mai util?
Curentul h absorbit de la acumulator este:

II = P2/tjU1

Se observă că, la P 2 = ct, curentul l-j va fi cu atât mai
mic (lucru ce este de dorit) cu cât tensiunea Ui este mai
mare, adică este de preferat Ui =24 V. Aceasta înseam¬
nă, fie că se va folosi un acumulator cu plumb de
camion, fie că se vor folosi două acumulatoare de auto¬
turism, conectate în serie.

Ca un exemplu, pentru Ui = 24 V, r\ = 0,85 şi P 2 =
200 VA, rezultă l-| =9,8 A; pentru Ui =12 V ar fi rezultat
o valoare dublă (19,6 A), cu două consecinţe negative:

- micşorarea drastică a timpului de lucru al acumula¬
torului între două reîncărcări succesive;

- complicaţii la comutarea unei astfel de intensităţi
de curent în cadrul convertorului DC-AC.

în tabelul 1 se dau valorile calculate pentru cinci
ipoteze de consum.

Tabelul 1

Ui=24V; r| = 0,85

C\J<

CL >

{ 2

100

0,45

117,6

4,9

200

0,9

235,3

9,8

300

1,36

353

14,7

400

1,8

470,5

19,6

500

2,27

588,2

24,5

Bateria de acumulatori poate lucra pe sarcină (con¬
vertor) până când tensiunea pe un element scade la va¬
loarea minimă admisibilă de1,8-1,7 V (fig.11). Sub
această valoare, acumulatorul se strică. Tensiunea
totală la bornele acumulatorului nu poate fi, deci, mai
mică de 21,6-20,4 V. Acest moment t(J trebuie determi¬
nat cu precizie şi acumulatorul sa fie deconectat
automat de convertor. în figura 12 se dă o variantă de
schemă de principiu a unui montaj de releu decuplator,
cu o funcţionare simplă. Când tensiunea bateriei de acu¬
mulatori este mai mare de 21,4 V, dioda Zenner Dz este
străpunsă, tranzistorul Ti conduce, iar tranzistorul T 2
este blocat. Prin contactul Ki, normal închis (contact ce
suportă curentul l-|), convertorul este alimentat şi
furnizează, în consecinţă, puterea P 2 consumatorilor
casnici. Dioda LED verde (căreia R 2 trebuie să-i asigure
un curent de 10 mA) este aprinsă, semnalizând
funcţionarea convertorului. Când tensiunea bateriei
scade cu puţin sub 21,4 V, tranzistorul Ti se blochează,
dioda LED verde se stinge, tranzistorul T 2 intră în con-
ducţie, releul RL cuplează desfăcând confactul «i (spre
convertor); LED-ul roşu se aprinde prin stabilirea con¬
tactului Ka. Având în vedere că semnalizarea optică a
decuplării convertorului nu este suficientă, prin contactul
K 3 al releului RL se alimentează şi o alarmă electronică
de semnalizare sonoră, care trebuie să fie simplă. în
paginile revistei TEHNIUM au fost publicate, în decursul
anilor de apariţie, numeroase scheme de alarme, din
care cititorii pot alege una.

Pentru reîncărcarea acumulatorului se recomandă
un alternator auto cu redresor încorporat, mai bun decât
un dinam. în tabelul 2 sunt prezentate cele două tipuri
de alternatoare care se fabrică în România
(Electroprecizia Săcele).

Tabelul 2

Tipul alternatorului

Tensiunea nominală a ba¬

1150

1151

teriei (V)

Tensiunea nominală de în¬

cărcare (V)

Puterea maximă la tensiu¬

nea nominală (W)

Intensitatea nominală la ten¬

590

siunea nominală (A)

Turaţia de amorsare la ten¬

siunea nominală (t.min)

Turaţia maximă de lucru

1 000

1.000

(t/min)

10 000

Supraviteza (t/min)

Rezistenţa circuitului

12 000

inductor (TT)

Tipul regulatorului de ten¬

14,3

siune utilizat

1 350

Colector protejat

Tipul fuliei livrate

Simplă

Schema electrică

Diagrama curent-turaţie

Condensator încorporat

în figura 13 se prezintă aspectul fizic al alterna-
toarelor, iar în figura 14, schema de principiu a legă¬
turilor, din care se observă că este vorba de un genera¬
tor electric trifazic, urmat de un redresor trifazic dublă
alternanţă realizat cu diode semiconductoare.
Alternatorul se cuplează la rotorul hidraulic deja descris

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

► prin intermediul unei curele de transmisie (exact ca la
autoturism). Tensiunea furnizată de alternatorul-
redresor nu depinde, practic, de turaţia acestuia (tabelul
2 ) într-o gamă largă de valori (1000 la 10 000 ture/min).
Neavând, prin construcţie, un magnet permanent, alter-
natorul are o înfăşurare specială de excitaţie de curent
continuu (lex), curent pe care-l ia, evident, din acumula¬
tor. Valoarea acestui curent de excitaţie (în jur de 2 A)
trebuie reglată automat pentru ca alternatorul să dea la
ieşire aceeaşi tensiune, indiferent de turaţia sa.

Pentru aceasta este indispensabil şi regulatorul de
curent, înseriat între acumulator şi înfăşurarea de exci¬
taţie (borna DF). Revista TEHNIUM a publicat
nenumărate scheme electronice de astfel de regula¬

toare. Cititorii îşi pot alege una din ele spre realizare,
dacă se doreşte renunţarea la clasicul releu electro¬
magnetic al... Daciei.

In încheiere, facem o observaţie asupra modului şi a
soluţiilor de asamblare, în cadrul microcentralei, a com¬
ponentelor realizate până în prezent. în mod obligatoriu
alternatorul va fi în apropierea rotorului hidraulic
deoarece cureaua de transmisie nu poate fi prea lungă.
Trebuie însă realizată o bună ecranare şi izolare, astfel
ca alternatorul să nu fie udat cu stropi de apă de către
rotorul hidraulic. Bateria de acumulatori va fi plasată şi
ea în apropierea alternatorului, pentru evitarea căderilor
de tensiune pe conductoarele de legătură.

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

Mici automatizări
în gospodăriile individuale

Student Ion Pişcaţi, maestru al sportului

Din ce în ce mai mulţi oameni îşi
construiesc case sau vile proprii, atat
în oraşe, cât şi în aşezările rurale.

Standardele actuale ale civilizaţiei
impun ca pe lângă canalizare şi reţea
de apă curentă (individuală sau colec¬
tivă), încălzirea locuinţei să se facă
cenjralizat şi automatizat.

In cazurile cele mai simple se uti¬
lizează calorifere electrice, cu ulei sau
aer, prevăzute de regulă cu termostat
bimetalic. Aceste termostate, puţin fia-

fi de maximum 100°C), hale de
creştere a păsărilor la baterie, opări-
toare de carcase din abatoarele de
păsări etc.

Realizată şi reglată corect,
aparatura prezentată funcţionează de
la prima încercare la parametrii proiec¬
taţi.

Reglajele sunt simple şi nu nece¬
sită aparatură specială : este suficient
un termometru (0-100°C) şi un volt-
metru de curent continuu.

Când variaţiile de temperatură sunt
lente, este indicat să se utilizeze ter-
mistoare cu carcasă mare ; unele sunt
prevăzute cu şurub şi carcasă meta¬
lică hexagonala pentru a fi solidarizate
cu utilajul a cărui temperatură trebuie
măsurată şi stabilizată. Un exemplu în
această privinţă îl constituie pereţii
metalici ai opăritoarelor de carcase din
abatoarele de păsări.

Rezistenţa R 2 este un
potenţiometru semireglabil cu valoarea
maximă de 2,5 kft şi serveşte la
reglajul final al montajului. Diferenţa de
tensiune dintre colectorul lui T-ţ (tensi¬
une variabilă datorită termistorului
RThl şi în ultimă instanţă a tempera¬
turii mediului ambiant sau a elementu¬
lui măsurat) şi colectorul tranzistorului
T 2 apare la bornele (B-C) ale
potenţiometrului semireglabil R6, şi
comandă baza amplificatorului final T 3
prin intermediul rezistenţei R 8 .

bile, reglează numai temperatura ele-
menţilor caloriferului şi deci indirect pe
cea din cameră. Acelaşi fenomen are
loc şi în cazul utilizării altor încălzitoare
sau.aeroterme electrice.

In acest articol este prezentat un
montaj electronic care îndeplineşte
dezideratul de mai sus, asigurând în
încăperea respectivă o temperatură
constantă, care nu se abate cu mai
mult de ± 0,5°C de la valoarea pre¬
scrisă.

Realizarea plăcii de circuit impri¬
mat este lăsată la latitudinea construc¬
torilor, deoarece dispunerea pieselor
nu este critică şi nu există pericolul
apariţiei unor cuplaje electrice
nedorite. Mărimea plăcii depinde în
principal de dimensiunile pieselor
componente pe care le are construc¬
torul.

De notat că acest montaj, a cărui
schemă de principiu este prezentată în
figura 1 , îşi găseşte şi alte numeroase
aplicaţii, dintre care pot fi exemplifi¬
cate : incubatoare industriale sau rea¬
lizate artizanal, aeroterme sau
eleveuse (a căror temperatură utilă va

DESCRIEREA APARATURII
ELECTRONICE DE COMANDĂ

Etajul principal este constituit din
comparatorul diferenţial realizat cu
tranzistoarele T-) şi T 2 , cuplate în emi-
tor şi legate la masa prin rezistenţa
R7.„

In baza tranzistorului T-| este
conectat galvanic prin intermediul
rezistenţei R3, divizorul potenţiometric
RTh1-R2. Elementul sensibil la tem¬
peratura mediului ambiant îl constituie
termistorul RThl, cu variaţie negativă
a rezistenţei. Acest termistor trebuie să
aibă o rezistenţă de cca 500S2 la tem¬
peratura de 25 A C.

Pentru mărirea sensibilităţii se pot
înseria două astfel de termistoare
(detaliul din figura 2 ).

Dacă este necesar ca variaţia tem¬
peraturii elementului măsurat să fie
detectată rapid, se vor utiliza termis¬
toare cu dimensiuni fizice cât mai mici;
de exemplu, termistoarele folosite în
construcţia vechilor aparate de radio
româneşti, marca Neptun.

Colectorul tranzistorylui T 3 este
înseriat cu releul REL 1 . In paralel cu
înfăşurarea acestui releu este legat
condensatorul electrolitic CI (470
pF/40V), care are rolul de a împiedica
distrugerea joncţiunilor tranzistorului
T 3 ae extracurenţii de inducţie.
Semireglabilul R 6 poate fi înlocuit cu
două rezistenţe fixe R6(1) - R6(2),
conform detaliului prezentat în figura 3.

Al treilea etaj al montajului, consti¬
tuit în jurul tranzistorului T4, realizează
o mică întârziere la conectarea şi
deconectarea sarqinii, datorită grupu¬
lui R13, R15-C4. In colectorul tranzis¬
torului T4 este montat releul final
REL2. Acesta se alege în funcţie de
sarcina pe care trebuie să o comande.
Până la 10 A (sarcină care în majori¬
tatea cazurilor nu este depăşită) se
recomandă utilizarea unui releu tip
RI-13 a cărui înfăşurare este dimen¬
sionată pentru tensiunea de 24 V cc .

Releul REL1 poate să fie mai mic,
deoarece curenţii pe care îi suportă
contactele sale sunt de mică valoare.
Atenţie, însă! Nu se va suprima rezis-

TEHNIUM iunie 2002

CONSTRUCŢII ÎN GOSPODĂRIE

tenţa R13 (330 £2) şi nici nu se va uti¬
liza pentru aceasta o valoare ohmică
mai mică decât cea indicată ; în
ambele cazuri se vor perla contactele
normal deschise (AA) ale releului
REL1.

Etajul de alimentare are ca element
principal transformatorul TR (fig. 1).
Acest transformator, a cărui putere tre¬
buie să fie cuprinsă între 10 şi 40VA,
are două înfăşurări secundare, una
pentru 9V, şi cealaltă pentru 20V ca .

Pentru prevenirea oricărui accident
prin electrocutare, aceste înfăşurări
vor fi separate de cea primară
(220V ca ) printr-un perete transversal,
conform normelor de protecţie în
vigQare.

întregul montaj se încasetează într-
o cutie din. placaj sau plastic preferabil
furniruită. In cutiuţa cu pereţii perforaţi,
ataşată de cea a montajului, se
amplasează termistorul RThl. Corpul

acestuia va fi în aer (nu va atinge
pereţii cutiei) pentru a fi numai sub
influenţa temperaturii aerului din ca¬
mera unde trebuie ca temperatura să
fie menţinută la o anumită valoare.

FUNCŢIONAREA APARATURII

Scăderea temperaturii mediului
înconjurător sub valoarea prescrisă
este sesizată de termistorul RThl (fig.
1 ), care, prin variaţia rezistenţei sale,
dezechilibrează etajul comparator T 1 ,
T 2 - Acesta, la rândul său, determină
deschiderea tranzistorului T 3 şi în final
închiderea contactelor normal
deschise AA ale releului REL1.
închiderea acestor contacte are ca
rezultat polarizarea în sens direct a
bazei tranzistorului T 4 şi totodată
încărcarea condensatorului electrolitic
C4. Ca urmare, tranzistorul Tj se
deschide şi pune sub tensiune (24V CC )
înfăşurarea releului REL2. Acesta
pune sub tensiune sarcina - reşou,
calorifer electric, aerotermă etc.

Când temperatura aerului din
încăpere (sau a utilajului comandat) a
ajuns la valoarea prescrisă, compara¬
torul Ti, T 2 se echilibrează şi releul
REL1 decuplează. De menţionat că la
pragul de deschidere (ca de altfel şi la
cel de închidere), de regulă, contactele
AA se închid şi se deschid de câteva

ori. Dacă aceste contacte ar comanda
direct sarcina, ele s-ar perla în scurt
timp. Prin utilizarea etajului final
echipat cu tranzistorul T 4 , acest regim
tranzitoriu nu mai are nici un efect.
Contactele releului REL2 se deschid
numai după un timp de 1-10 secunde
de la ultima deschidere (fermă) a con¬
tactelor AA. Acesta a fost motivul pen¬
tru care la releul de temperatură pro-
priu-zis (Ti ; T 2 ; T 3 ) a fost adăugat
releul de timp (T 4 ) cu întârziere la
deconectare.

REGLAREA APARATURII

Dacă releul REL2 are şi un contact
suplimentar (cazul releului RI13), este
bine să se monteze indicatorul optic
prezentat în figura 4. LED-ul roşu se
va aprinde în timpul cuplării sarcinii la
reţea, iar cel verde la decuplarea
acesteia.

Potenţiometrul P (R11) va fi pre¬
văzut cu un buton cât mai mare. Este
bine ca pe acesta să se monteze un ac
indicator.

Pentru punerea la punct a apara¬
turii se va proceda la un prereglaj, care
constă din următoarele operaţiuni:

• termistorul va fi la temperatura
camerei, de 25°C ;

• se reglează cu şurubelniţa rezis¬
tenţa semireglabilă R2, până se obţine
tensiunea de + 5V între punctul A şi
masă;

• cursorul potenţiometrului fiind la
capătul dinspre minus (masă), se va
regla rezistenţa R12 până se obţine
aceeaşi tensiune (+ 5V), între punctul
B şi masă;

• cursorul semireglabilului R 6 va fi
la mijloc, astfel încât să fie acelaşi
potenţial între capătul lui R 8 şi colec¬
toarele tranzistoarelor T-| -Tp;

• se încălzeşte termistorul cu 0 , 2 -
0,5°C. Releul REL 1 trebuie să
deconecteze ;

• se răceşte termistorul cu 0 , 2 -
0,5°C. Releul REL1 va cupla din nou.

REGLAJUL FINAL

Să presupunem că valoarea mi¬
nimă a scalei este de 15°C ; se poate

porni de la orice valoare cuprinsă între
10 şi 50°C.

• Se montează butonul cu indicator
pe axul potenţiometrului R 11.

• Se decuplează condensatorul
C4, astfel încât releul REL2 să nu mai
acţioneze cu întârziere.

• Se aduce cursorul potenţiometru¬
lui R11 la capătul dinspre masă.

• Se roteşte cursorul semireglabilu¬
lui R12 până când releul REL2 decu¬
plează şi LED-ul verde se aprinde.

• Se încălzeşte termistorul cu 1 °C
peste pragul minim ; temperatura
acestuia urcă de la 15 la 16°C.

• Se roteşte butonul potenţiometru¬
lui R11 până când releul REL2
cuplează şi LED-ul roşu se aprinde.

• Se roteşte fin butonul în ambele
sensuri, până la stabilizarea exactă a
pragului de basculare.

• Se notează pe scală în dreptul
poziţiei acului indicator al butonului de
reglaj, o liniuţă şi valoarea 16°C.

• La fel se procedează până la com¬
pletarea scalei (100°C). In felul acesta se
obţine o scală gradată din grad în grad.

• Dacă se doreşte ca scala să fie
gradată în alt mod (de exemplu din 5 în
5°C), se va proceda în acelaşi mod.

• Scala respectivă se trece apoi
« pe curat » utilizând un carton alb.

• Se va da o mare atenţie la lipirea
acesteia de carcasă (cu lac incolor,
aracet, prenadez, cenacrilat etc.), ast¬
fel încât poziţia acesteia să cores¬
pundă exact cu a celei iniţiale.

• Se cuplează condensatorul C4.

LISTA DE PIESE

TI ;T2 -> BC 173 C ; BC 109C sau
echivalente

T3 —» BC 171B ; BC 107B sau
echivalente

T4—»2N 1613; 2N 1711 ;BD139etc.

Dl, D2, D3 -> IN 4001 - IN 4007

RTH 1 -> 510£2/25°C
R2 ; R 6 ; R 12 2,5 k£2 (semi-

reglabil liniari)

CI; C2; C3 -» 470 - 1000 pF/40V

C4 -> 470 pF/40V

R3 ; R9 120 Q

R4;R5->510n

R7 ; R16 -> 1 k £2

R 8 -> 220 - 330 Q

R10 ->20-27 £2

R11 510 £2 (potentiometru liniar)

R13 ->330-390 £2

R14 ->10-15 kO

R15 -» 100 k£2 (semireglabil liniar)

TEHNIUM iunie 2002

POŞTA

■ Vasile GIRIGAN - BISTRIŢA

Pentru a deveni radioamator
(RA) de recepţie este suficient să
trimiteţi o simplă cerere la Federaţia
Română de Radioamatorism (FRR),
care să cuprindă obligatoriu adresa
d-voastrâ. Adresa poştală a FRR
este: CP 22-50 cod 7110 Bucureşti.
De la FRR veţi putea obţine şi alte
informaţii referitoare la activitatea de
RA. Pentru a deţine şi a folosi o
staţie de emisie-recepţie (ER) este
necesară o licenţă eliberată de
Inspectoratul General al Comu¬
nicaţiilor, serviciul zonal Cluj (tel.
064405600 - Victor Moţet) şi care
se obţine în urma promovării unui
examen. Regulamentul de Radio-
comunicaţii pentru Serviciul de
Amator nu prevede limită de vârstă
pentru a deveni RA de emisie.
Menţionăm, totodată, că puteţi primi
sprijin, privind pasiunea d-voastră,
adresându-vă d-lui Marius Aldea de
la Radio Clubul Judeţean (RCJ) ce
funcţionează în cadrul Clubului
Sportiv Municipal Bistriţa. FRR
editează lunar revista de „Radio-
comunicaţii şi Radioamatorism"
difuzată prin RCJ-Bistriţa, la care vă
puteţi, eventual, abona.

■Daniel STREILEŢI - LUGOJ

Să ştii că nu este suficient să ne
rogi şi să mulţumeşti anticipat „cu
stimă şi respect”, pentru a-ţi furniza
informaţii (date de catalog, echi¬
valenţe) despre... 85 de compo¬
nente active (3 circuite integrate, 63
tranzistoare şi 19 diode). La redacţia
TEHNIUM nu există un serviciu spe¬
cial de documentare, la dispoziţia
cititorilor. Şi totuşi... înţelegând că
eşti un începător (chiar debutant) în
desluşirea „tainelor” radioelectro-
nicii, îţi reamintim unele reguli de
notaţie convenţională a dispozi¬
tivelor semiconductoare (diode şi
tranzistoare) de uz general,
europene.

Indicativul este format din 2 litere
urmate de 2-3 cifre. Semnificaţia
primei litere este:

A = material germaniu, B = mate¬
rial siliciu etc. A doua literă se referă
la tipul structural şi principalele
funcţiuni ale dispozitivului:

A = diodă de detecţie (mixare,
comutaţie), B = diodă varicap, C =
tranzistor AF, mică putere, D =
tranzistor AF de medie putere, F =
tranzistor RF, Y = diodă redresoare,
Z = diodă stabilizatoare etc.

Numărul de după grupul de litere
nu are semnificaţie tehnică, ci de
fabricaţie (cu explicaţia în catalogul
firmei sau firmelor constructoare).

Notaţiile SUA şi ale Rusiei diferă
de cele europene (nu există o stan¬

dardizare mondială).

Referitor la schema de la pag. 27
(fig. 3) din nr. 3-4/2001 facem urmă¬
toarele precizări: tranzistorul T poate fi
orice tip de RF cu siliciu (tip BF), cu
frecvenţa de tranziţie ft peste 100 MHz.

Alegând un condensator trimer
de 10+40 pF, în poziţie centrală
considerăm Co = 25 pF. Admiţând
că „receptorul de serviciu” este
acordat pe fo = 100 MHz (atenţie! să
nu existe un post local MF pe
această frecvenţă) rezultă că induc-
tanţa necesară este: ,

L = 1/(27tfo) 2 Co = 10‘ 7 H = 100 nH
Bobina care să aibă această
inductanţă se obţine bobinând 9
spire de conductor CuEm 0 0,5 mm
pe un mandrin (ex. un „cotor” de
burghiu spiral) cu 0 3 mm.
Lungimea bobinei va avea 9,5 mm
(după bobinarea spiră lângă spiră,
este „trasă” de capete).

în final un sfat: în loc să ne întrebi
pe noi prea multe, întreabă prin jurul
tău (ex. profesorul de fizică, instruc¬
torul de la cercul de radio de la casa
copiilor etc.),dar, mai ales, citeşte
singur cât mai mult!

■ Paul-Aurel MANEA -ALBA IULIA
Pentru a vă putea ajuta în pro¬
blema motorului electric defect nu
este suficient să ne transmiteţi de¬
numirea lui industrială (RADUGA 7).
Daţi-ne şi alte detalii ca tensiunea
de alimentare, puterea electrică
absorbită, unde era folosit, ţara în
care s-a construit etc.

în nici un caz nu veţi găsi în
România... piese de schimb pentru

REDACŢIEI

el, dar poate găsiţi un motor echiva¬
lent, chiar... SECOND HAND.

■ Constantin DUMITRU

Mulţumim pentru urările făcute
revistei TEHNIUM. Publicăm
schema televizorului AN tip SI¬
RIUS 51TMU 031, ultimul televizor
realizat la Electronica SA
(pag. 34-35). Pe măsură ce le vom
procura, vom publica şi alte scheme
solicitate de interes general.
Dialogul cititor-autor se va face prin
intermediul rubricii „Poşta
redacţiei”. Referitor la posibilităţile
de documentare ale redacţiei
TEHNIUM... ne supraestimaţi! Ne
propunem ca în revistă să publicăm
cât mai multe articole de construcţii
(mecanice, electrotehnice, electro¬
nice) şi cât mai puţine articole strict
teoretice. Avem în vedere şi iniţierea
unui concurs de construcţii practice,
cu premii, coroborat cu Campionatul
de Creaţie Tehnică anual al F.R.R.
Trecerea revistei de la apariţia
lunară la apariţia trimestrială nu a
fost determinată în nici un caz de
lipsa de...cititori!

Ulng. I. Luca

Am reţinut propunerile ce ni le-aţi
făcut. Vă aşteptăm printre colabora¬
tori.

m,Marcel BĂMBĂLĂU - FIU AŞI

Pentru nivelul dv. de cunoştinţe
electronice vă recomandăm să vă
procuraţi de la firma Conex -
Electronic (Bucureşti, str. Maica
Domnului 48, 72223) un amplificator
de audiofrecvenţă sub forma unui
chit echipat. Conform cerinţelor dv.
exprimate, apreciem că vă cores¬
punde chitul cod 9454, care are o
putere la ieşire de 250 W pe o boxă
de 8-16 ohmi. Dumneavoastră nu vă
rămâne decât să-i faceţi un alimen¬
tator de + 25 V(± 35 V), să amplasaţi
chitul şi alimentatorul într-o casetă
(cutie) adecvată, să faceţi conexiu¬
nile necesare şi... gata! Succes!

■ Virgiliu MĂNESCU - CRAIOVA

în revista TEHNIUM s-au publi¬
cat, de-a lungul anilor, numeroase
testere ale stării logice (0 = jos = L şi
1 = sus = H) ale pinilor diverselor cir¬
cuite integrate. De regulă, o diodă
electro-luminiscentă (LED) este
folosită ca semnalizator optic.
Tastele microcalculatoarelor elec¬
tronice şi ale telecomenzilor se
curăţă, după demontarea capacelor,
cu alcool sau acetonă. Dacă aveţi o
reţetă pentru o pastă adezivă con¬
ductoare, şi nu este o idee nouă
brevetabilă ca invenţie, vă invităm
să o descrieţi într-un articol din

TEHNIUM iunie 2002

POŞTA REDACŢIEI

revista TEHNIUM. Meseria de
reparator al echipamentelor mobile
din instrumentele de măsură este
delicată şi aduce, cumva, cu cea
de... ceasornicar; nu putem da sfa¬
turi în TEHNIUM. Este bine să
manipulăm cu grijă aparatele de
măsură, făcându-le corect co¬
mutările necesare. Ne însuşim pro¬
punerea ce ne-aţi făcut-o de a pu¬
blica date de catalog despre CI
liniare folosite în RTV, tabele de
echivalenţe ale diodelor semicon¬
ductoare, tranzistoare şi CI.

•Eugen FRUNZĂ - BRAŞOV

Publicăm schema amplifica¬
torului de audio-frecvenţă stereo
2 x 35 W fabricat la IEI Bucureşti.

Egalizatorul grafic E 350 rămâne
pe altă dată.

SCHEMA ELECTRICA
AMPLIFICATOR STEREO 2 X 35 W

■ Carol Szabo, Y03RU, carol-
[email protected]

Montajul „Atenuator cu diode
PIN" publicat în „Tehnium" nr.
1 /2002, la care vă referiţi, reprezintă
o schemă clasică de aplicaţie a
atenuatoarelor cu diode PIN. In lipsa

acestor componente, în schema de
faţă constructorii amatori pot folosi
însă chiar şi diode de comutaţie,
evident, cu reducerea perfor¬
manţelor, subliniere într-adevăr
omisă din prezentarea montajului.
Vă mulţumim pentru observaţie.

__i Rubrică realizată de

• dr. ing. Andrei Ciontu

iie-Tfc-'-

^ îl

f|ţs|4faS§ s^lT "T
£

SsL

ai®

£f?"

I-

E —

r -&,i

ÎB

k.©l

V fi

JX&

‘-2

.jii

f- H 1 -
/«V-

rtll

♦

— — o-

/ ■ — -

•

'Mte

SŞjiAll vP îs

a n

‘-‘•ysTH.V J

fjjî I*iî

—"• jl n *

-\y__ * h

£^_ < I_tij

§5*

ÎTWE-, '

• .i r ~ 1

; JivS - 0 - 1

U-.- J -

- Jf

• -<«

TEHNIUM iunie 2002

POŞTA REDACŢIEI

SCHEMĂ ELECTRICĂ TV SIRIUS - model TMU 031 - ax teşi

TEHNIUM iunie 2002

POŞTA REDACŢIEI

X *4

„ I r— < ..y “1

~) t ^ '•» j î

«niT-u— 1 t

ti* ,?C i»w»

<jsxy-

• 1 ^ ; r ' Z*OT c *on > .f
«000^ & £

K«l9 «*tî

1 . *

« 4 ir

io*

-<E>

«***'•

^=TI

u*sj i:tji ba ivj . . • .»— ..

ir r “3

_ c> 03 _ J _J 6 ^

!*■«“*• CWÎlV I _ _ J

‘n j. ' v* •
r , os M\ 1

1 tl *«,03

« y <—■ <?

«im. '•'«*

r *r.«

-ffi-

1 *

>—* «- ^ < ■* —-

_ / .

• # t r. x î

1 «OC'J •

hs TT*t ’

i •

> Ţ _) T\JB C)*OOJO“

4.VI tOM/«*

y v /

1 i-1 « 1

i' î "

1 . - J

«•o* t-e '

V .•»»

•» :*e
»; :v/«*

> '*»

•« »*:•

TEHNIUM iunie 2002

RADIOAMATORISM

Pagini realizate în colaborare cu Federaţia Română de Radioamatorism

MRSURRRCA DIRCCTR
R INDUCTRNieiOR

RO-71 100 Bucureşti, C.P. 22-50
Tel./Fax: 01-315.55.75
E-mail: [email protected]
[email protected]
WEB: www.qsl.net/yo3kaa

Montajul prezentat în figură
permite măsurarea simplă a
inductanţelor într-un domeniu
larg de valori (1 mH-100 mH).
Impulsurile generate de ICI a
se aplică la tranzistorul Trl.
Când acesta este blocat,
inductanţa de măsurat Lx este
străbătută de un curent deter¬
minat de R3, R7 sau R6.

La deschiderea tranzistoru¬
lui, energia din inductanţa Lx
se descarcă, producând pe R6
sau R7 o tensiune proporţio¬
nală cu valoarea de măsurat.
Impulsurile de la ieşirea lui
ICIc sunt integrate şi aplicate
prin IC2 la intrarea unui volt-
metru numeric.

S-a folosit un voltmetru cu
4,5 digiţi şi o scală de 2V. IC2
permite calibrarea. Cele trei
domenii de măsură sunt: ImH,
10mH şi 100 mH.

Acest mixer suportă un nivel ridicat,
bandă largă, utilizând 8 diode (dacă e posi¬
bil selectate) şi 5 tansformatoare. Toate
componentele sunt montate pe o mică placă
de circuit imprimat (21 X 24 mm) gros de 1,6
mm.

Performanţele sunt foarte asemănătoare
cu cele de tip SRAI-IH(MCL).

Cu 50 mW la oscilatorul local (LO =
1.152 MHz) şi 50 mW la IF = 144 MHz se
obţine o putere de ieşire RF = 3 mW la
1.296 MHz (trecută printr-un filtru).

La recepţie pierderile de conversie în
această bandă sunt de circa 7 dB.

Figura 1 - *) indică începutul bobinajului.
Dl...8 - BA481 (Philips), HP5082-2817.
TI...5 - ferită cu 2 găuri AMIDON BN-61-
2302. Bobinarea se va efectua cu sârmă
CuEm groasă de 0,15 mm după cum
urmează: TI-T4 = 1,5 spire, bifilare, pentru o
lărgime de bandă în gama 1-2,5 GHz RF,
LO; 2,5 spire, bifilare pentru 0,3-1 GHz RF,
1.0; 3,5 spire, bifilare, sub 300 MHz RF, LO.
T5- b-3 spire peste 100 MHz, 2 spire sub
100 MHz; a-5 spire peste 100 MHz, 3 spire

TEHNIUM iunie 2002

RADIOAMATORISM

MINIBUG

Y09GJX

Schema (fig. 1) este atât de simplă încât nu necesită
comentarii şi nu pune probleme în funcţionare. Cei ce
doresc pot ataşa la ieşire un optocuplor şi un generator
de ton. Tensiunea de alimentare poate varia de la 5 V la
15 V fără nici un fel de probleme. Singura componentă
de calitate trebuie să fie CI, în rest pot fi folosite orice
recuperări. Avantajele sunt evidente, în special pentru
începători, atât ca uşurinţă în realizare, cât mai ales ca
preţ. în figurile 2 şi 3 sunt prezentate circuitul imprimat
şi amplasarea pieselor văzute dinspre partea cu lipituri.

Bibliografie: SGS Ates Compedium, 1981

sub 100 MHz. Putere necesară LO = 15...20 dBm;
pierderi de conversie -5-10 dB. La 1,3 GHz izolaţia LO-
RF/IF tipic 30 dB.

Figura 2 - Înfăşurările transformatoarelor

Figura 3 - Placa de circuit imprimat şi amplasarea
componentelor

Bibliografie: Internet. Dubus 1/87 pag. 13 - Low
Cost - High Performance Mixer up to 2500 MHz by
Peter Riml. OE9PMJ, Marktstr, 33 A-6971 Hard

TEHNIUM iunie 2002

ATELIER

(Urmare din nr. trecut)

Puterea acustică de ieşire pentru o deplasare limi¬
tată a membranei, notată cu Par, se calculează pentru
frecvenţe reproduse aflate în domeniul de lucru al sis¬
temului şi se exprimă:

Par = 3,0 f3 4 x Vd 2

unde:

Par este exprimată în waţi;

Vd este volumul de aer dislocat de conul membranei,
exprimat în metri cubi.

Exprimată ca presiune sonoră, SPL, avem:

dB = 112 + 10 logIO Par

Puterea electrică maximă aplicată pentru o
deplasare determinată a membranei, notată Per, este
corelată de Par prin intermediul randamentului no:

Per = Par / no,

unde Par este exprimată în waţi, iar randamentul ca
număr zecimal.

Având aceşti parametri, se poate compara Per dat în
fişa tehnică de către producătorul difuzorului, şi care
exprimă limita de disipaţie termică stabilită de acesta şi
datele impuse de constructorul incintei, şi în special
dacă se depăşesc limitele admise de putere. Se vor
avea în vedere la aceste comparaţii natura materialului
sonor reprodus de incintă, nivelurile de audiţie pe care
le folosiţi curent şi un coeficient de distorsiuni maxim
acceptat. Astfel, dacă sunteţi cu predilecţie un ascultător
de folk, country sau jazz, ascultate la un nivel mediu de
80-90 dB, nu poate fi considerată ca un impediment
depăşirea puterii maxime admise şi deci şi a limitei ter¬
mice. Atunci când sunteţi un împătimit al rockului, hardu-
lui şi al genurilor înrudite, ascultate la un nivel ce
depăşeştelIO dB, este bine să aveţi în vedere cât va
rezista difuzorul la acest tratament.

Determinarea lui Q1. O dată determinat volumul in¬
cintei şi aceasta construită, având ca ţintă o valoare
Q1 = 7, sistemul realizat trebuie reverificat şi reajustat
pentru valorile reale ale pierderilor. Pentru aceasta se
începe cu măsurarea impedanţei noului sistem şi deter¬
minarea valorilor fL, fM, fH şi Ro, unde Ro reprezintă
valoarea impedanţei corespunzătoare lui fM.

Dacă nu aveţi material de umplutură în incintă, iar
reţeaua de separare este scoasă din circuit, fB va avea
aceeaşi valoare cu frecvenţa la care se obţine impe-
danţa minimă, fM. Cele două frecvenţe pot fi puţin
diferite din cauza bobinelor mobile care au inductanţa
mare şi care determină diferenţe de fază. Pentru o mai
precisă determinare a lui f B , astupaţi deschiderea incin¬
tei şi măsuraţi frecvenţa de rezonanţă fc şi determinaţi
cu formula următoare:
fb = (fL 2 + fH 2 - fc 2 ) *
după care se pot calcula:
fsb = fL x fH / fB
rm = Ro/Re unde

Re este rezistenţa în cc a difuzorului.

Qmsb = fs/fsb x Qms
Qesb = fs/fsb x Qes
Qtsb = fs/fsb x Qts
ha = fB/fsb

, ( f H ~ f B)(4~ f L)

*î

QL = ha/a' x [1/Qsb(rM - 1) - 1/QmsbJ
Dacă valoarea măsurată a coeficientului QL este
foarte depărtată de QL = 7, utilizat la proiectarea incin¬
tei, selectaţi o nouă valoare din tabel, apropiată de cea
anterioară şi recalculaţi utilizând Qtsb. Dacă Qts este
determinat pe un panou cu dimensiuni similare panoului
frontal al incintei, valoarea se va fi apropiată de Qtsb.
Precizia măsurării QL se poate verifica cu relaţia:

Dacă valoarea este apropiată de 1, se poate consi¬
dera că fB = fM şi calculul a fost precis.

Variaţii ale răspunsului în frecvenţă cauzate de
dezacord. Proiectarea incintelor deschise necesită un
anumit nivel de precizie, deoarece, în cazul unor para¬
metri degradaţi, rezultatul este puternic afectat. Primul
efect este apariţia unor denivelări în curba de răspuns în
zona în care curba începe să cadă la frecvenţe joase.
Tabelul următor arată valqprea acestor denivelări ale

TEHNIUM iunie 2002

ATELIER

curbei atunci când Qts a fost calculat incorect sau când
incinta a fost acordată incorect.

Qts

% faţă de valoarea corectă

dB% faţă de valoarea corectă (dB)

+ 100

+ 7

+ 50

+ 7

+ 20

+ 2

+ 20

+ 2

- 20

-3

-20

-2

- 50

-5

-50

-4

Modificări dinamice în curba de răspuns a
diferitelor tipuri de acord. Creşterea puterii aplicate
incintei şi ca atare creşterea temperaturii bobinei mobile
a wooferului provoacă modificări ale caracteristicii de
frecvenţă şi ale altor parametri, mai greu de pus în evi¬
denţă la incintele deschise decât la cele închise,
datorită comportamentului nelinear al rezonatorului.
Creşterea puterii conduce la o scădere a amortizării şi o
uşoară creştere a lui f3. Scăderea amortizării conduce,
în cazul acordurilor cu caracteristică de răspuns lineară,
la apariţia unei deformaţii a curbei la puteri mari. Dacă
nu dispuneţi de posibilitatea modelării pe calculator, se
pot compensa aceste modificări prin adoptarea unei
frecvenţe de acord mai scăzute decât cea indicată de
modelul Thiele Small, care a fost determinat la un nivel
mic al semnalului aplicat incintei. La un fb de acord cu
10 %-20% mai mică, răspunsul incintei la niveluri mici de
semnal va fi mai puţin amortizat dar mult mai plat la
semnale de putere mare. Dificultatea practică poate
veni atunci când, pentru o deschidere de diametru
mare, se utilizează un tub relativ lung, care trebuie lun¬
git şi mai mult pentru fb mai mică, astfel că uneori sunt
create probleme din punct de vedere constructiv.

Utilizarea filtrelor subsonice. Incintele deschise
sunt foarte susceptibile la semnale cu frecvenţa foarte
mică (subsonică), provenind, de exemplu, de la înre¬
gistrările pe discuri de vinii. Excursia wooferului
depăşeşte în aceste cazuri valoarea Xmax şi generează
o cantitate mare de distorsiuni. Este necesar în aceste
cazuri să se utilizeze un filtru subsonic, activ sau pasiv.
Trebuie menţionat că mai toate amplificatoarele de pro¬
ducţie mai veche aveau în dotare şi acest tip de filtru.

Amortizarea undelor staţionare. Amortizarea
undelor staţionare se poate face montând pe pereţii in¬
cintei material fonoabsorbant, sub formă de saltea cu
grosimea de 20-50 mm. Cel mai ieftin este să folosim
vata de sticlă tratată pentru a nu se fragmenta la vibraţii.
Se recomandă a fi introdusă într-un sac de pânză, con¬
fecţionat pe măsura fiecărui perete. Se pot folosi mate¬
riale mai bune, ca vata (lâna) sintetică sau chiar lâna
naturală, cu fir lung, tratată împotriva insectelor. Unii
autori recomandă umplerea incintei cu material fono¬
absorbant cu densitate mică.

Se va lăsa liberă, în toate cazurile, deschiderea
rezonatorului. Efectuarea de experimentări asupra
materialului şi a gradului de umplere al incintei este
extrem de necesară pentru a se determina şi influenţa
asupra neutralităţii sunetului emis.

Deschideri distribuite şi rezistive. în construcţia in¬
cintelor deschise se utilizează uneori deschideri dis-

S 050

-t

TEHNIUM iunie 2002

ATELIER

tribuite, respectiv, în locul unui singur
rezonator, mai multe rezonatoare, de
diametru mic, plasate de cele mai
multe ori uniform în jurul wooferului. în
alte cazuri, în faţa rezonatorului se
aplică o ţesătură deasă sau material
fibros, care creşte rezistenţa la tre¬
cerea aerului prin orificiul respectiv.

Efectul celor două modificări este
următorul:

- o creştere a valorii lui f3;

- scădere a eficienţei incintei;

-creşterea excursiei membranei

în preajma frecvenţei de tăiere;

- coborârea valorii lui Qts.

Coborârea valorii lui Qts se poate

face şi prin metodele următoare:

1 - amortizarea şasiului difuzoru¬
lui prin lipirea pe deschiderile şasiu¬
lui, cu adeziv, de pânză deasă, care
opune rezistenţă sunetului. Pentru a
se ajunge la valoarea dorită a Q se
pot aplica straturi succesive de mate¬
rial textil. Metoda aceasta este prefe¬
rată celei de a mări rezistenţa
deschiderii rezonatorului;

2 - obturarea deschiderii cu un
material fibros (fibre de sticlă, fibre
sintetice sau naturale). De aseme¬
nea, se poate obtura tubul cu un
material textil poros cu acelaşi rezul¬
tat;

3 - umplerea incintei cu material
fonoabsorbant are acelaşi rezultat ca
la pct. 2 , cu amendamentul că difu¬
zorul trebuie să aibă calităţi foarte
bune în domeniul frecvenţelor medii;

4 - introducerea în rezonator a
paielor din plastic, orientate în lungul
tubului. Prin experimentări se poate
schimba lungimea rezonatorului, pen¬
tru a se putea obţine aceeaşi frecvenţă de acord ca în
cazul tubului rezonator gol.

Dimensionarea incintelor bassreflex cu ajutorul
nomogramelor este o metodă mai simplă, dar şi mai
puţin precisă, deoarece nu se iau în calcul un număr aşa
de mare de parametri ca în cazul prezentat anterior.

Prima metodă, relativ simplă, a fost elaborată de
cercetătorul G. Westerveen şi cuprinde o nomogramă în
două părţi (figura 1):

- în prima parte sunt înscrise pe ordonată
suprafeţele deschiderii So şi distanţele I şi I' conform
desenului;

- cea de a doua parte cuprinde volumul incintei V în
dm 3 (litri).

Pentru dimensionarea incintei trebuie să se
cunoască unii parametri ai difuzorului utilizat, precum şi
dimensiunile tubului din care se confecţionează rezona¬
torul. Cu aceste date se calculează So, se alege
lungimea I şi se trasează o dreaptă orizontală din

punctul corespunzător lui So până când întâlneşte ca¬
racteristica corespunzătoare lui I. Apoi se trasează o
verticală care intersectează caracteristica corespunză¬
toare frecvenţei de rezonanţă a difuzorului. Orizontala
din punctul de intersecţie conduce la determinarea volu¬
mului incintei.

Cea de a doua metodă a fost elaborată de J.F. Novak
şi presupune cunoaşterea frecvenţei de rezonanţă a
difuzorului în aer liber cât şi a frecvenţei de rezonanţă a
difuzorului montat într-o incintă închisă normalizată de
autor conform tabelei următoare:

Diam. difuzor

(mm)

Lăţimea=

= înălţimea
(mm)

Adâncime

incintă

(mm)

Decupare

difuzor

(mm)

Volum

incintă

(cm 3 )

200

250

215

168

13.437

250

356

212

218

26.868

300

356

212

262

26.868

375

500

215

331

53.750

TEHNIUM iunie 2002

ATELIER

Desigur că metoda are dezavan¬
tajul că ia în calcul numai difuzoare
cu diametrele specificate, pentru
care sunt elaborate diagramele 2,3
şi 4, în care:

- pe diagrama A sunt înscrise
volumele incintelor;

- pe diagrama B - frecvenţele de
rezonanţă ale ansamblului difuzor -
incintă normalizată;

- C este dreapta de referinţă;

- D cuprinde frecvenţa de rezo¬
nanţă a difuzorului.

Se marchează pe B şi D
punctele corespunzătoare datelor
de calcul şi se unesc cu o dreaptă,
care intersectează C în punctul 01.

TEHNIUM iunie 2002

ATELIER

Se uneşte 01 cu O cu o dreaptă ce
intersectează A în punctul V, care dă
valoarea volumului incintei acustice.

Pentru stabilirea dimensiunilor
incintei se utilizează nomograma 5,
unde:

- pe A şi E sunt volumele incin¬
telor;

- B corespunde înălţimii incintei;

- C corespunde lăţimii incintei;

- D corespunde adâncimii.

Trasând o orizontală ce uneşte

volumul determinat anterior se
determină dimensiunile optime.

Nomogramele 6, 7 şi 8 servesc
la determinarea lungimii tubului
rezonator, diametrul fiind de aseme¬
nea normalizat de autorul acestor
diagrame. Pentru volumul incintei
calculat, frecvenţa de rezonanţă a
difuzorului şi diametrul tubului se
determină lungimea acestuia.

Atunci când nu se cunosc foarte
mulţi parametri ai difuzorului, mai
ales când acesta este de con¬
strucţie mai veche, utilizarea nomo-
gramelor este de dorit, chiar dacă
metoda este mai aproximativă.

O metodă experimentală de
acord al incintei bassreflex o vom
prezenta în cele ce urmează, chiar
dacă pare empirică şi desuetă pen¬
tru momentul actual.

Energia radiată de spatele mem¬
branei sub formă de undă sonoră
trebuie să fie în fază cu unda faţă.
Dacă amplasaţi în dreptul centrului
difuzorului şi al rezonatorului câte o
lumânare aprinsă, la circa lOcm de
incintă, şi aplicaţi cu o baterie un
impuls care să împingă membrana
difuzorului către în afară, urmăriţi
cele două lumânări. în cazul unui
acord bun, flăcările lumânărilor se
vor depărta de incintă simultan.
Dacă deplasarea nu este simultană,
se acordează tubul cu ajutorul unui
tub de carton rulat, introdus în
rezonator, şi care prelungeşte
rezonatorul. După determinarea
lungimii corecte se înlocuieşte
ansamblul cu un tub de lungime
corespunzătoare. Dacă este nevoie
se scurtează tubul şi se repetă
operaţia.

Oricât ar părea de ciudat, acor¬
dul este destul de precis atunci
când nu dispunem de aparatură
pentru măsurători.

(Continuare în nr. viitor)

TEHNIUM iunie 2002

LABORATORUL UNIVERSITAR

APflRAJ

pentru MASURAREA INTENSITĂŢII LUMINOASE

Student Dorin Puienaru

Realizat în cadrul Laboratorului de fizică al
Universităţii „Politehnica“ Bucureşti, sub îndrumarea
prof. dr. ing. fiz. George lonescu

Introducere

Acest aparat este destinat măsurării cantităţii de
lumină primită de un fotoreceptor, pentru studierea
fenomenelor luminoase din laborator.

Blocul de alimentare

Este format din trei părţi care furnizează trei tensiuni
diferite ce au aceeaşi masă, şi anume: +15 volţi; -7 volţi;
+10 volţi stabilizat şi compensat termic.

Pentru prima tensiune se face o redresare dublă
alternanţă cu ajutorul punţii redresoare 1 şi se filtrează
cu ajutorul condensatorului de 470 pF, urmat de un grup
de stabilizare format din TI, R4, Dzl, D2. R4 este rezis¬
tenţa de polarizare a bazei tranzistorului TI, iar Dzl şi
D2 stabilizează tensiunea din baza tranzistorului la 15,6
volţi. Datorită căderii de tensiune pe joncţiunea bază-
emitor a tranzistorului, tensiunea stabilizată este de 15
volţi.

cu atât creşte sensibilitatea aparatului. Apoi tensiunea
se aplică pinului 5 al integratului U2, de tip (ÎA741J14, ce
corespunde intrării neinversoare, deci tensiunea ce se
obţine la ieşire variază în acelaşi sens cu tensiunea de
pe pinullO, pinul de ieşire, integratul fiind în montajul de
repetor de tensiune.

Acest montaj prezintă proprietatea de a avea o rezis¬
tenţă de intrare foarte mare, o rezistenţă de ieşire foarte
mică şi amplificarea unitară. El asigură o adaptare per¬
fectă între fotoelement şi instrumentul de măsură.

Condensatoarele C7, C6, C5 şi C8, precum şi rezis¬
tenţele R14 şi R13 sunt destinate filtrajului tensiunii de
alimentare.

Tensiunea obţinută la ieşirea integratului U2 se
aplică prin rezistenţele serie R15, PI instrumentului de
lOOpA ce funcţionează în acest caz în configuraţie de
voltmetru. Din PI se reglează capul de scală.

Scala instrumentului a fost gradată liniar, urmând ca
în funcţie de lucrarea de laborator la care este folosit să
se facă corespondenţa cu unităţile de măsură foto-
metrice.

A doua tensiune se obţine legând plusul punţii
redresoare 2 la minusul punţii 1, această legătură for¬
mând potenţialul de referinţă (masa) aparatului. Deci la
minusul punţii redresoare 2 se obţine o tensiune nega¬
tivă faţă de masă; deoarece pe ramura negativă a ali¬
mentării se consumă cel mai puţin, am preferat
montarea aici a semnalizatorului luminos de punere în
funcţiune a aparatului, format din dioda LED Dl şi rezis¬
tenţa limitatoare de curent R1.

Cea de a treia tensiune este de 10 volţi şi este stabi¬
lizată cu ajutorul integratului (ÎA723C. Acesta este un
stabilizator de tensiune destinat în primul rând aplicaţi¬
ilor ce necesită un stabilizator serie. Asigură un curent
de sarcină de150mA, ce poate fi crescut prin folosirea
unor tranzistoare externe adecvate. Tensiunea de 10
volţi este stabilizată şi filtrată cu ajutorul condensatoru¬
lui C6 de 100 pF/25V pentru a se mări precizia măsură¬
torii prin înlăturarea perturbaţiilor datorate variaţiilor din
reţeaua electrică şi altor factori.

Montajul de măsurare a intensităţii luminoase
Tensiunea stabilizată delO volţi se aplică fototranzis-
torului care prezintă proprietatea de a-şi modifica rezis¬
tenţa (la întuneric rezistenţa este maximă).

Tensiunea ce se obţine în emitorul fototranzistorului
se filtrează cu C9 de 1 p/63V şi se aplică reţelei rezis-
tive formată din R10, pe de o parte, şi R5, R6, R7, R8 şi
R16, pe de altă parte. Cu cât rezistenţele sunt mai mari,

Notă

în articolele „Termometru
electronic - numărător - bază
de timp” şi „Termometru
numeric”, publicate în
„Tehnium nr. 1/2002, la rubrica
„Laboratorul universitar”, au
fost folosite schemele de legă¬
turi ale circuitului IC01-
MMC362, precum şi schemele
pentru numărător-cronometru
publicate anterior în revista „Conex club”, în numerele
din noiembrie 1999, pag. 19 şi martie 2000, pag. 7.

Pentru cititorii interesaţi să realizeze montajele
menţionate precizăm că aceste circuite integrate pot fi
procurate de la firma Conex Electronic SRL din
Bucureşti, Str. Maica Domnului nr. 48, telefon 2422206,
e-mail conexel @ isp.acorp.ro

TEHNIUM iunie 2002

-P*

20Vca(

20Vca O-

lOOmA

' te 2 ...

C16V

C-±.

TRANSF i

OVstab

Montajul de măsurare a intensităţii luminoase

LABORATORUL UNIVERSITAR

TEHNIUM - INTERNET

Cea mai populară şi la îndemână metodă de
conectare la Internet în prezent, în România, este dial-
up-ul. Pentru aceasta sunt absolut necesare câteva
lucruri: în primul rând un computer, apoi un dispozitiv
numit modem şi, în fine, o linie telefonică funcţională.

Modemul clasic analogic este o importantă compo¬
nentă a oricărui computer conectat la Internet. Numele
de modem reprezintă o prescurtare de la MOdulator-
DEModulator. Practic, acest dispozitiv asigură modu¬
larea şi demodularea biţilor de informaţie pentru ca
aceasta să poată parcurge conexiunile.

Modemurile lucrează cu două unităţi de măsură,
frecvent confundate. Rata de transmitere (baud rate)
reprezintă ritmul în care se schimbă parametrii unui
semnal analogic într-o secundă, pus la dispoziţie de
echipamentele operatorului de telefonie fixă (mult-iubitul
Romtelecom de la noi). Totodată, informaţia vine sub
forma unor şiruri de biţi, şi, în funcţie de schema de
modulaţie, unui semnal îi pot reveni unul sau mai mulţi
biţi de informaţie. Prin urmare, cea de-a doua mărime
este viteza de transmitere (bit rate).

Modemul se poate găsi practic la orice firmă de cal¬
culatoare de la noi din ţară, fiind comercializat sub două
forme principale:

• modemul intern,
care nu este decât o
placă de extensie
pentru computer,
având acelaşi aspect
general ca şi o placă
video sau audio, însă
îndeplinind cu totul
altă funcţie. El este
inserat într-unul din
sloturile libere de pe
placa de bază;

• modemul extern,
care se prezintă sub
o formă mai plăcută
ochiului, având şi o
serie de indicatori
(diode) care prezintă
starea conexiunii şi a
funcţionării aparatu¬
lui. După cum su¬
gerează şi numele,
modemul activează în
afara unităţii centrale
a computerului.

Printr-o serie de
cabluri, el este conec¬
tat la computer, la o
priză obişnuită şi la
reţeaua telefonică. Foarte important pentru confortul uti¬
lizatorului, modemul extern mai prezintă şi un întrerupă¬
tor al legăturii telefonice şi un buton de reglaj al volumu¬
lui. Prin urmare, avantajul ar fi o uşurinţă în instalare, o
fiabilitate mai mare, însă la un preţ mai mare decât
modemurile interne.

Totuşi, ambele modele nu sunt altceva decât un
ansamblu de circuite integrate, neputând funcţiona
decât după ce vom instala o serie de programe, denu¬
mite generic drivere, care vor regla parametrii de
funcţionare ai modemului.

Pentru a putea cumpăra un modem, sunt necesare o
serie de repere: în primul rând, viteza de transmisie
maximă să fie de 56kbps (standard în ziua de azi); apoi,
modemul trebuie să respecte standardele în vigoare, să
fie compatibil cu computerul; prezenţa driverelor, pe o
dischetă sau pe un cd-rom; durata garanţiei oferite.

Primii paşi spre

INT€RN€T

Student Ştefan Bradea,

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale,

ASE-Bucureşti

De asemenea, un rol important în cumpărarea unui
modem îl are şi chipsetul folosit de acesta. Pe piaţă nu
sunt decât câţiva producători de asemenea chipseturi -
Lucent, US Robotics, Rockwell-Conexant, Motorola -
însă toţi aceştia sunt recunoscuţi ca producători de ca¬
litate. De asemenea, foarte importantă este şi modali¬
tatea de corecţie a erorilor ce apar în transferul de date.
Corecţia hardware este mai bună decât cea software, şi
de aceea e necesar să întrebaţi de acest lucru atunci
când achiziţionaţi un modem.

După cum am mai spus, cea mai folosită metodă de

conectare la Internet este
dial-up-ul. Pentru conec¬
tare, utilizatorul formează
un număr de telefon pus la
dispoziţie de către un
provider (ISP = Internet
service provider, adică
furnizor de servicii Internet).
Separat de serviciile puse
la dispoziţie de către acest
furnizor (conectare la
Internet, căsuţă de e-mail
etc.), mai trebuie plătit şi
către Romtelecom costul
convorbirii telefonice între
utilizator şi furnizor, convor¬
bire efectuată pe tot par¬
cursul conectării la Internet.

Principalul avantaj al
conectării la Internet prin
dial-up, spre deosebire de
alte metode, cum ar fi
ISDN, cablu coaxial, radio
modem, sunt preţul mic
pentru contul de Internet,
lipsa cheltuielilor supli¬
mentare (linie închiriată,
cablu) şi preţul mic pentru
un modem de 56k. însă
principalul dezavantaj îl reprezintă viteza mică de trans¬
fer a datelor şi cheltuielile suplimentare către
Romtelecom.

Practic, după achiziţionarea modemului, instalarea
acestuia, inclusiv instalarea driverelor, nu mai trebuie
decât să configurăm în sistemul de operare conexiunea,
adică să introducem numărul de telefon, numele utiliza¬
torului şi parola folosită. Acest lucru fiind făcut, se acce¬
sează conexiunea.

în momentul în care s-a încheiat operaţiunea de
instalare a modemului şi a driverelor sale, următorul pas
logic constă în conectarea la Internet. în general, toate
sistemele de operare au modalităţi simple de realizare a
acestei conexiuni, prin intermediul programelor de tip
wizard (engleză-vrăjitor). Ele uşurează mult realizarea
obiectivelor propuse şi contribuie la confortul utilizatoru¬
lui, constând în câţiva paşi simpli de realizat.

TEHNIUM iunie 2002

TEHNIUM - INTERNET

Cel mai răspândit sistem de operare, Windows, are
un program numit Internet Connection Wizard, care, o
dată accesat, cere utilizatorului o serie de opţiuni. însă
nu este foarte practic pentru utilizatorii de dial-up din
România.

Următorul pas pe care trebuie să-l facem este confi¬
gurarea unui cont de dial-up. în Windows, el se găseşte
în meniul Start, unde selectăm Programs - Accessories
- Communications - Dial-up Networking. Va apărea o
fereastră în care nu s-ar afla decât o pictogramă cu
numele de Make New Connection. O dată accesată, va
cere o serie de date necesare configurării contului. în
primul rând, codul zonei, apoi numărul de telefon care
trebuie accesat (numărul provider-ului de servicii
Internet) şi ţara.

De exemplu,
pentru un uti¬
lizator de
Internet din
Bucureşti, se va
completa cu 01
sau se va lăsa
liberă căsuţa cu
codul zonei,
apoi se va scrie
numărul telefo¬
nic al provideru-
lui şi se va alege
România din
lista de ţări. în
urma acestui
lucru, alături de
pictograma cu
Make New
Connection va
apărea o alta,
cu numele ales
de utilizator,
care va

reprezenta con¬
tul de acces la
Internet. De
acum înainte,
toate conturile utilizatorului se vor afla în această fe¬
reastră, sau, dacă se doreşte, se pot face shortcut-uri
pentru ele, pe desktop.

O dată accesat contul de Internet, dacă modemul a
fost configurat corect, ar trebui să se audă o serie de
bip-uri sau pulsuri, apoi o serie de zgomote (dacă
cunoaşteţi, asemănătoare cu cele făcute de „anticele"
joculeţe de pe banda magnetică, încărcate pe o consolă
HC90). Dacă totul merge bine, adică contul este unul
valabil, linia nu este ocupată, iar cererea de conectare
este acceptată (adică parola şi numele de utilizator sunt
completate corect şi sunt valabile), fereastra de
conectare va dispărea şi va apărea un mic simbol cu
două calculatoare conectate, în partea din dreapta-jos a
desktopului, pe taskbar. Un dublu clic cu mouse-ul pe
acest simbol va face să apară o'fereastră cu date despre
conectare: timpul scurs de la începutul conectării, viteza
maximă a conexiunii şi numărul de byte-i downloadaţi
(trimişi) şi uploadaţi (primiţi). Tot de aici se poate pune
capăt conexiunii, prin apăsarea pe butonul Disconnect.

După cum se ştie, Internetul este o imensă reţea de
comunicare între mii şi mii de alte reţele, formate din uti¬
lizatori. Pentru a putea comunica, au fost adoptate o
multitudine de aşa-zise limbaje, denumite protocoale.
Ele activează la mai multe niveluri de comunicare între
computere. Important este că, pentru a se putea comu¬
nica peste tot pe planetă în acelaşi mod, s-a adoptat

aşa-zisa stivă de protocoale TCP/IP. Pe Internet există
mai multe metode de acces: http, ftp, wais, telnet,
gopher etc. însă pe Web (www= world wide web) se
foloseşte http. Denumirea vine de la Hyper Text
Transport Protocol.

Pentru a putea intra în contact cu o pagină de web,
mai precis cu computerul (server-ul) care găzduieşte o
asemenea pagină, vor trebui folosite nişte programe
speciale de vizualizare a paginilor de web, numite
browsere. De ani buni, cele mai importante browsere
sunt Internet Explorer, de la Mjcrosoft, şi Netscape
Communicator, de la Netscape. între cele două com¬
panii se duce o luptă acerbă, însă continuă să răzbată şi
alte nume de browsere, de la companii mai mici, cum ar

fi de exemplu
Opera,
Hotjava.NCSA
Mosaic etc. Cu
ajutorul acestor
browsere şi prin
intermediul pro¬
tocolului http
folosit de aces¬
tea se pot acce¬
sa pagini de
Web

Fiecare
browser are în
componenţa sa
un spaţiu liber în
care utilizatorul
poate scrie
numele paginii
de web pe care
doreşte să o
acceseze. Spre
exemplu, prin
tastarea adresei
www. micro-
soft.com,
b r o w s e r u I
conectat la
Internet va intra
în contact cu serverul care deţine pagina de casă a
companiei Microsoft şi o va afişa în mod treptat, pe
măsură ce această pagină se va încărca în memoria
computerului utilizatorului.

Majoritatea paginilor de Web de pe Internet sunt rea¬
lizate într-un limbaj foarte simplu şi interesant, numit
HTML (Hyper Text Markup Language). Toate browserele
din prezent sunt capabile să afişeze o astfel de pagină,
fiind considerat standard în domeniu. însă, de câţiva ani,
o serie de alte posibilităţi de realizare a paginilor de web
au apărut, şi aici ar trebui menţionat în primul rând pro¬
gramul Flash, realizat de compania Macromedia. Cu
ajutorul lui se pot realiza o serie de animaţii de calitate
deosebită, neafectând decât în mică măsură timpul de
descărcare a paginii pe browser. în prezent, o mare
parte a site-urilor companiilor sau organizaţiilor cu pre¬
tenţii din lume sunt realizate cu ajutorul acestui program.
Prin urmare, pentru a putea vizualiza acest tip de pagini
de Web este necesară o vizită pe site-ul www.macro-
media.com, de unde, cu „ajutorul” unei conexiuni tipic
româneşti, se poate downloada un plug-in (un program
care se ataşează pe browser, completându-l sau actua-
lizându-l într-un anumit domeniu) pentru Flash, în circa
20 de minute, sau se poate găsi pe un CD al uneia din¬
tre revistele de calculatoare din comerţ.

(Va urma)

TEHNIUM iunie 2002

La cererea cititorilor

Fiz. Alexandru Mărculescu

(Urmare din nr. trecut)

Spre deosebire de conectarea în
serie, în acest caz sursa U trebuie
să aibă tensiunea mai mare nu
decât suma Ua1+Ua2, ci decât cea
mai mare dintre valorile Ual, Ua2. în
schimb, sursa va trebui să suporte
de această dată lejer suma celor doi
curenţi de încărcare, 11+12.

în fine, mai precizăm că schema
din figura 6 poate fi generalizată
pentru încărcarea simultană a n
acumulatoare - Ac.1, Ac.2, ... Ac.n
- aşa cum se arată în figura 7. De
această dată am mai făcut un pas
spre perfecţionarea montajului, şi
anume prin introducerea în serie cu
fiecare „ramură” separată de încăr¬
care a câte unui potenţiometru care
să permită ajustarea curentului
respectiv într-o anumită plajă dorită.

Ne oprim aici cu aceste consi¬
deraţii elementare - dar foarte
importante, credem noi, pentru con¬
structorul începător - exemplificând
prin montajul din figura 8 o soluţie
posibilă pentru încărcarea simultană
de la un redresor comun a două
perechi de acumulatoare Cd-Ni,
prima pereche formată din două
acumulatoare de câte
1,2 V/750 mA h, iar a
doua din două acu¬
mulatoare de câte 1,2
V/4500 mA.h.

Evident, cele două
perechi având curenţi
de încărcare sensibil
diferiţi (75 mA,
respectiv 450 mA), se
conectează în serie
pe cele două „ramuri”
diferite şi separate
între ele prin diodele
Dl şi D2. Dacă se
foloseşte pentru

sursa U un transfor¬
mator cu cca 12V/1A
în secundar, ţinând
cont de căderile de
tensiune pe diodele punţii
redresoare şi pe cele două diode de
separaţie ale „ramurilor”, se poate
conta pe o tensiune eficace la
bornele fiecărei ramuri de
încărcare (R1+P1+Ac.1, respectiv
R2+P2+AC.2) de cca IOV. Pentru
prima ramură, a acumulatoarelor

Ac.1 de 750 mA h, vom dimensiona
grupul R1+P1 astfel încât curentul
de încărcare să poată fi reglat din
PI în plaja orientativă 50 mA-100
mA, iar pentru a doua ramură vom
dimensiona grupul R2+P2 pentru
o plajă a lui 12 de
orientativ 300 mA-600 mA.

în continuare vă propunem trei
scheme practice de încărcătoare,
experimentate de autor cu bune
rezultate.

O primă variantă, extrem de sim¬
plă, este cea din figura 9, care a fost
concepută îndeosebi pentru încăr¬

carea a două acumulatoare Cd-Ni
de 1,2 V/750 mA-h (în serie), mo¬
dele utilizate frecvent la alimentarea
minicasetofoanelor, reportofoanelor
etc. Schema s-ar putea simplifica şi
mai mult dacă am avea în vedere
doar această situaţie particulară de
încărcare, de pildă prestabilind un

curent fix (nereglabil) de încărcare,
de circa 75-80 mA (valoare medie),
caz în care se renunţă la
potenţiometrul P, redimensionând
corespunzător rezistenţa R2. De
asemenea, se poate renunţa şi la
cele două indicatoare optice (LED1
- indicator de reţea, LED2 - indica¬
tor de încărcare), implicit şi la rezis¬
tenţele aferente de limitare în curent
(R1, respectiv R3). Am optat însă
pentru varianta din figură, cu
potenţiometru de reglaj al curentului
şi cele două indicatoare gptice, din
considerente practice. în primul

rând, reglajul curentului permite şi
încărcarea unui alt număr de acu¬
mulatoare de tipul menţionat (de la
unul singur la patru, evident, în
serie), sau chiar a unor grupuri serie
de acumulatoare de alt tip. De exem¬
plu, pentru alimentarea unor testere
portabile se folosesc adeseori

TEHNIUM iunie 2002

LA CEREREA CITITORILOR

baterii serie de câte trei acumula¬
toare având tensiunea nominală de
1,5 V/element şi capacităţi de până
la 1200-2500 mA-h. De aceea,
extinderea plajei de curent până la
circa 250 mA am considerat-o foarte
utilă. în al doilea rând, am optat pen¬
tru introducerea indicatoarelor lumi¬
noase deoarece mi s-a întâmplat nu
o dată ca, pe parcursul încărcării,
din cauza unor contacte sau arcuri
proaste la socluri, circuitul să se
întrerupă (sau chiar să „sară" acu¬
mulatoarele din soclu). Cu aceste
indicatoare, o simplă privire perio¬
dică la încărcător ne permite să
stăm liniştiţi sau, dimpotrivă, să
remediem întreruperea survenită.

Ca atare, am ales un transforma¬
tor de reţea Tr. cu tensiunea secun¬
dară de circa 11 V (practic 11-13 V)
şi cu un curent secundar maxim de
cel puţin 0,5 A, pentru a nu avea
probleme cu încălzirea excesivă.
După cum se observă din schemă,
tensiunea secundară este redresată
bialternanţă (cu puntea PR), dar
tensiunea astfel obţinută nu este fil¬
trată cu obişnuitul condensator,
lucru care nu deranjează cu nimic
buna funcţionare a încărcătorului.

Prima etapă experimentală o
constituie dimensionarea rezistenţei
de limitare R1 pentru indicatorul de
reţea LED1. Pentru începători (şi
poate nu numai), dimensionarea lui
R1 prin calcul este mai dificilă,
deoarece tensiunea continuă de la
ieşirea punţii este pulsatorie, având
deci valoare de vârf, valoare eficace
şi valoare medie diferite. Practic, se
intercalează în serie cu R1 + LED1
un miliampermetru c.c. pus pe un
domeniu de 60 mA (50 mA) şi se
tatonează valoarea lui R1, în jurul lui
470Q, astfel încât curentul indicat
(valoare medie) să fie de 15-20 mA.

Al doilea pas îl reprezintă dimen¬
sionarea grupului R2 + P. Deoarece
ne-am propus o plajă de reglaj de
orientativ 50 - 250 mA, vom avea
nevoie pentru probe de un grup
serie de acumulatoare care să
suporte fără probleme curenţi de
încărcare de 250-300 mA, acciden¬
tal chiar 500 mA. De pildă, se pot
folosi două acumulatoare Cd-Ni „tip
R20” (1,2 V/4500 mA-h), înseriate şi
conectate provizoriu la bornele Ac.,
cu respectarea polarităţii. Iniţial, în
locul grupului R2 + P se montează
un rezistor R2 bobinat (cu puterea
de minimum 3 W), a cărui valoare o

tatonăm în plaja - 20Q, astfel
încât să obţinem curentul (maxim)
de încărcare de circa 250 mA. Apoi
introducem în serie cu R2
potenţiometrul P indicat, care tre¬
buie să fie obligatoriu bobinat, cu o
putere de disipaţie de minimum 3-4
W. După aceea conectăm şi indica¬
torul de încărcare LED2, împreună
cu rezistenţa de limitare R3 (100-
150Q). în fine, ne asigurăm că
potenţiometrul permite reglarea
curentului de încărcare de la va¬
loarea maximă de circa 250 mA
până la o valoare minimă de circa
50-60 mA. Evident, măsurarea

curentului de încărcare se face în
serie cu grupul Ac., cu un mi¬
liampermetru c.c. pus pe un dome¬
niu adecvat (600 mA).

în mod normal, butonului
potenţiometrului P ar fi indicat să i
se ataşeze o scală gradată în valori
ale curentului de încărcare. Lucrul
acesta este mai greu de făcut, mai
ales când avem în vedere încăr¬
carea unor seturi diferite (şi ca
număr, şi ca tip) de acumulatoare.
Totuşi, pentru aplicaţia principală -
aceea a setului de două acumula¬
toare serie de câte 1,2 V/750 mA-h
- este util să se marcheze cu un
punct de vopsea poziţia butonului
(cu „cioc”) corespunzătoare curentu¬
lui de încărcare de 75 mA, pentru a
nu fi nevoiţi să repetăm de fiecare
dată măsurătoarea. Căci, desigur,
un miliampermetru montat pe încăr¬
cător - soluţie ideală - ar dubla cos¬
tul montajului...

Cea de a doua schemă propusă,
prezentată în figura 10, a fost con¬
cepută în mod special pentru încăr¬
carea unui dublet serie de acumula¬

toare Cd-Ni de 1,2 V/4500 mA-h,
deci care necesită un curent stan¬
dard de încărcare de circa 450 mA.
Am preferat însă şi aici introducerea
unui potenţiometru de reglare a
curentului într-o plajă relativ largă,
de orientativ 200-700 mA, care -
aşa cum veţi vedea - poate fi foarte
uşor extinsă practic de la 50 mA la
IA, prin simpla redimensionare a
valorii rezistenţei R3 şi a
potenţiometrului R

De această dată, tensiunea din
secundarul transformatorului de
reţea Tr. (220 V/12-15 V/1 A) este tot
redresată bialternanţă, cu o punte

redresoare PR de minimum 1-1,5 A,
dar tensiunea astfel obţinută este şi
filtrată cu ajutorul condensatorului
CI (2200-4700 pF/25 V). Rezistenţa
de limitare R1 a indicatorului optic
de funcţionare (de reţea) LE Dl se
dimensionează, în funcţie de tensi¬
unea secundară a lui Tr., tot pentru
un curent (mediu) de cel mult 15-20
mA prin LED1.

O a doua modificare faţă de
schema precedentă constă în intro¬
ducerea unei surse de curent con¬
stant, realizată cu tranzistorul T1 şi
piesele aferente - R2, DZ, R3 şi P.
Nu este cazul să explicăm aici în
detaliu principiul de funcţionare al
sursei de curent constant cu tranzis¬
tor. Reamintim, doar - pentru uzul
începătorilor - că potenţialul din
emitorul tranzistorului TI „repetă"
potenţialul din bază, minus căderea
pe joncţiunea bază-emitor a tranzis¬
torului, de circa 0,7-0,75 V în acest
caz. Cum baza tranzistorului este
menţinută la un potenţial aproxima¬
tiv constant (aici circa 6,2 V) cu aju¬
torul celulei de stabilizare R2-DZ,

TEHNIUM iunie 2002

LA CEREREA CITITORILOR

rezultă că în emitor vom avea un
potenţial faţă de „masă” - mai precis
la bornele grupului serie R3 + P vom
avea o tensiune - de aproximativ

6,2 V-0,7 V = 5,5 V. Prin urmare,
curentul de emitor al tranzistorului,
aproximativ egal cu curentul de
colector - respectiv curentul de
încărcare a grupului nostru de acu¬
mulatoare, Ac. - poate fi stabilit sufi¬
cient de precis şi constant prin sim¬
pla alegere a valorii înseriate R3 + P.
Aşadar, curentul nu va mai scădea
semnificativ pe măsura încărcării
acumulatoarelor, pe de o parte, iar
pe de altă parte, curentul prestabilit
se va menţine aproximativ constant
atunci când la bornele Ac. vom
conecta de la unu până
la patru acumulatoare
de acelaşi tip în serie.

Evident, limita ma¬
ximă a plajei de curent
se stabileşte prin
alegerea rezistenţei R3,
iar suma R3 + P va dicta
limita minimă de curent,
în exemplul din figură,
pentru R3 = 8£2 rezultă
Imax = 5,5 V/8Q = 700
mA, iar pentru R3 + P =

80 + 25Q rezultă Imin =

5,5 V/33Q * 170 mA.

Dacă vrem să
„împingem” mai jos limi¬
ta minimă, de exemplu
până la 50-60 mA, vom
alege un potenţiometru
P de circa 100£2. Atenţie, însă! Atât
rezistorul R3, cât şi potenţiometrul P
vor fi obligatoriu bobinate şi de pu¬
teri de disipaţie corespunzătoare,
mai precis ele trebuie să suporte
fără încălzire periculoasă curentul
maxim de cca 700 mA pe care ni
l-am propus. De asemenea, tranzis¬
torul TI va fi obligatoriu montat pe
un radiator termic corespunzător
(capabil să disipe 10-15 W).

Rezistenţa R2 din celula de stabi¬
lizare se dimensionează astfel ca prin
DZ să circule, în condiţiile „cele mai nefa¬
vorabile” (curentul de încărcare maxim)
un curent de aproximativ 10 mA.

Fără să intrăm aici în detalii,
amintim că performanţa unei astfel
de surse de curent constant depinde
atât de „calitatea" exemplarului de
diodă Zenner folosit (care este bine
să aibă „cotul” cât mai abrupt), cât şi
de factorul de amplificare în curent
(beta) al exemplarului de tranzistor
folosit. Dacă acest factor beta este
modest (sub 100 sau chiar sub 50),

nu vom mai putea considera ca
aproximativ egale valorile curentului
de emitor şi, respectiv, de colector.
Mai concret spus, curentul absorbit
de baza lui TI (care provine de la
plus, via R2, şi se închide la minus
prin R3 + P), va deveni semnificativ la
sarcina maximă a tranzistorului,
încurcând „socotelile" noastre asupra
„curentului constant” de încărcare şi
obligându-ne, totodată, la subdimen¬
sionata lui R2, pentru ca dioda
Zenner să se mai afle în regim de
stabilizare şi la sarcina maximă.
Tocmai de aceea am recomandat
pentru TI un model de tranzistor pro¬
fesional (npn, cu siliciu, medie pu¬
tere, factorul beta peste 100).

Chiar şi aşa, montajul descris
(care funcţionează foarte bine)
poate crea probleme constructorului
începător, ca de pildă procurarea
acelui potenţiometru bobinat de
100Q care să suporte lejer 700 mA.
Din acest considerent, mai raţional
ar fi să se prevadă nu o singură
plajă de reglaj, 50-700 mA, ci două
plaje distincte, selectabile dintr-un
comutator. Dacă mai ţinem cont şi
de necesitatea selectării unui
tranzistor cu beta mare, ajungem la
concluzia că e mult mai simplu să...
complicăm niţel schema, de exem¬
plu aşa cum se arată în figura 11,
unde tranzistorul simplu a fost
înlocuit printr-un circuit Darlington
monolitic (npn, siliciu, de putere,
practic orice model care are curentul
de colector de minimum 3A). De
asemenea, s-au prevăzut cele două
game de reglaj despre care
aminteam, R3 + PI, respectiv R4 +
P2, selectabile din comutatorul K.

Detaliul din figura 12 sugerează
şi o posibilă modalitate de introdu¬
cere a unor indicatoare optice de
încărcare separate (LED2, respectiv
LED3). Desigur, rezistenţele de li¬
mitare R5 şi R6 se dimensionează
pentru un curent maxim prin fiecare
LED de 15-20 mA.

Principiul sursei de curent con¬
stant este acelaşi, cu două deose¬
biri: întâi, Darlingtonul având un fac¬
tor de amplificare în curent foarte
mare, creşte simţitor performanţa
stabilizării; în al doilea rând, la
dimensionarea circuitelor de reglaj
se va ţine cont de căderea dublă de
tensiune bază-emitor la Darlington
(de fapt, acesta având două joncţi¬

uni BE înseriate) faţă de tranzistorul
obişnuit, fiind în cazul de faţă de
circa 1,5 V.

în exemplul numeric dat, dacă
tensiunea stabilizată de Dz este de

6.2 V (prin verificare, căci există
împrăştieri de fabricaţie), la bornele
grupului de reglaj (R3 plus PI,
respectiv R4 plus P2) vom avea
circa 6,2 V-1,5 V = 4,7 V.

Aşa cum se precizează în figură,
gama a) de reglaj a fost concepută
în special pentru încărcarea unei
perechi (serie) de acumulatoare de

1.2 V/4500 mA-h, deci care necesită
un curent „standard” de încărcare de
450 mA. Pentru a acoperi şi alte
situaţii posibile, s-a dimensionat
grupul R3 + PI pentru realizarea
unei plaje de curent de aproximativ
300 - 800 mA. Cealaltă gamă, b), a
fost prevăzută pentru încărcarea
unei perechi (serie) de acumula¬
toare de 1,2 V/750 mA-h, deci cu un
curent „standard” de 75 mA. Valorile

TEHNIUM iunie 2002

LA CEREREA CITITORILOR

alese pentru R4 şi P2
asigură o plajă
de aproximativ 60-
100 mA.

Desigur, „rezerva"
de tensiune a
redresorului permite
foarte bine să încăr¬
căm, pe fiecare gamă,
de la unu la cel puţin
patru acumulatoare de
1,2 V, de acelaşi tip (şi
bineînţeles în serie).

„Spinoasă" rămâne
şi aici doar problema
procurării potenţiome-
trelor bobinate, în spe¬
cial a lui PI, care tre¬
buie să suporte lejer
800 mA. Personal am
ajuns la concluzia că
este mai uşor (şi mai
ieftin) să-ţi construieşti
singur un astfel de
potenţiometru, prin
rebobinarea unui
potenţiometru robust,
folosind nichelină
emailată (constantan
etc.) de grosime cores¬
punzătoare.

Se subînţelege că dacă se
doreşte o limită maximă de circa
800 mA, secundarul transforma¬
torului va trebui să suporte fără
încălzire periculoasă (şi fără
„cădere” semnificativă de tensiune)
cel puţin IA, mai bine 2A. De
asemenea, circuitul Darlington va fi
prevăzut cu radiator de minimum
10-15 W, iar rezistoarelor R2, R3 şi
R4 li se va mări la nevoie puterea,
astfel încât să nu „frigă” la o
funcţionare îndelungată.

SOCLU pentru ACUMULATOARE
format R20

Fiz. Alexandru Mărculescu

Ca tot românul păţit în perioada
„anilor lumină”, păstrez şi eu în
casă, la îndemână, o lanternă, pen¬
tru orice eventualitate. Şi, bineînţe¬
les, am grijă ca ea să fie în perma¬
nenţă aptă de funcţionare. Concret,
am o lanternă chinezească, modelul
cu două baterii de tip R20 (figura 1).
Pentru că în ultimii ani bateriile „ief¬
tine” mi-au creat adeseori probleme,
iar cele performante sunt foarte
scumpe, m-am decis să înlocuiesc
bateriile cu o pereche de acumula¬
toare Cd-Ni de acelaşi gabarit, mai
precis modelul l/arfa de 1,2 V/4500
mAh, cărora producătorul le garan¬
tează până la 1000 de reîncărcări.
Un încărcător adecvat (cu un curent
constant de 450 mA) mi-am constru¬

it uşor, conform schemelor prezen¬
tate chiar în acest număr al lui
„Tehnium”, dar n-am reuşit să gă¬
sesc în comerţ un soclu în care să
pot încărca simultan (în serie) cele
două acumulatoare. Aşa că am fost
nevoit să improvizez unul, care s-a
dovedit a fi simplu şi necostisitor:
însăşi lanterna amintită, căreia i-am
demontat farul şi becul, în locul
becului înşurubând „ceva” care să
asigure legătura între grupul serie
de acumulatoare şi încărcător.
Desigur, pe durata încărcării între¬
rupătorul lanternei va fi în poziţia
închis (contact).

Prin urmare, toată construcţia
propusă se rezumă la realizarea
acelui „ceva”, prezentat schematic

în figura 2. Din explicaţiile la figură
rezultă că am folosit fasungul meta¬
lic al unui bec de lanternă, căruia
i-am ataşat două corpuri izolatoare
(o bucşă şi un dop) strânse cu un
şurub. Capul şurubului asigură con¬
tactul la plusul grupului serie de
acumulatoare, iar prin cosa metalică
prinsă sub piuliţă se face legătura la
borna plus a încărcătorului. Corpul
fasungului asigură contactul la
minusul grupului serie de acumula¬
toare, iar un conductor cositorit pe
fasung face legătura la borna minus
a încărcătorului. Conectorul astfel
realizat se înşurubează în lanternă,
în locul becului (figura 3).

Practic, am luat un bec de
lanternă, i-am „smuls” (prin răsucire
cu grijă) globul de sticlă, după care
am îndepărtat izolatorul de sticlă de
la „fund” şi am curăţat bine interiorul
fasungului metalic. De fasung am
lipit prin cositorire un conductor liţat,
cu izolator albastru (fiind vorba de
legătura la „minus”). în orificiul din
fundul fasungului am introdus o

TEHNIUM iunie 2002

LA CEREREA CITITORILOR

bucşă izolatoare, prin care am trecut
un şurub M3. Pentru a interzice ca¬
tegoric atingerea accidentală a
şurubului de corpul fasungului - dar
şi pentru a putea înşuruba şi
deşuruba comod conectorul în
lanternă - în fasung am înşurubat
forţat un dop izolator prevăzut cu o
gaură centrală 0 3 mm, prin care să

Cele două conductoare le-am racor¬
dat la o mufă tată robustă, prin care
fac legătura la încărcător.

Desigur, construcţia se poate
face mai „elegant”, de pildă realizând
la strung un singur corp izolator, cu
gaură centrală 0 3 mm, prelungire
exterioară peste fundul fasungului,
filet pe porţiunea care se

înşurubează în fasung, „mâner ran-
dalinaf (cu striuri) etc. Cum însă
improvizaţia mea funcţionează bine,
aşa ar rămas. Vorba aceea a unui
mare gânditor al Revoluţiei
Franceze: „Provizoratul care nu de¬
ranjează pe cel ce l-a instalat
rămâne definitiv”. La fel ca tranziţia
noastră.

treacă şurubul M3. Personal am
folosit „mânerul” unei „banane”, care
are porţiunea interioară filetată (e
drept, cu alt pas decât al fasungului,
dar forţat a mers foarte bine), iar
partea exterioară, de diametru mai
mare, este „randalinată”, special
pentru a putea fi înşurubat uşor cu
mâna. Am strâns cele două corpuri
izolatoare cu şurubul, sub piuliţa
acestuia punând o cosă de care am
lipit în prealabil un conductor liţat, cu
izolatorul roşu (legătura la „plus").

fasung bec
(metalic)

şurub M3

şaiba/bucşă
izolai oare

cosa

La mufa de racord
piuliţă - Q

dop izolator
(cap "banană")

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

De la început trebuie să arăt
că nu e vorba de siguranţa con¬
ducerii pe drumurile publice a
unui autoturism „Dacia", combi¬
nată cu siguranţa funcţionării
motorului, cu siguranţa frânelor
etc., ci este vorba pur şi simplu
despre banalele siguranţe fuzi-
bile ale instalaţiei electrice a
„Daciei". Un element fuzibil
actual este prezentat în figura la, iar „Dacia" are nevoie
de un „tablou” cu 6 asemenea elemente (fig. 2a) pentru
funcţiile prezentate în tabelul alăturat. Concepţia tehno¬
logică a grupului acestor 6 siguranţe este cel puţin...
nefericit aleasă. Capetele de contact din fier cositorit ale
elementului se oxidează cu timpul şi nu mai asigură un
contact ferm (scurtcircuit) cu lamela elastică din alamă
(cu umezeala apare probabil şi un efect de pilă electrică
de contact care erodează suprafeţele). Pe de altă parte,
sistemul de prindere cu lamele elastice la capetele ele¬
mentelor fuzibile nu asigură o presiune mecanică sufi¬
cientă pentru a face faţă trepidaţiilor transmise prin
mişcarea autoturismului.

După mai mulţi ani de exploatare a autoturismului
„Dacia 1300“ personal, tracasat de prea desele „capricii”
ale siguranţelor, care, când nu te aşteptai, nu permiteau
funcţionarea unor lumini, indicatoare de viraj, ventilator,
claxon etc., m-am hotărât să schimb grupul de sigu¬
ranţe. Am recurs la serviciul unor siguranţe fuzibile
serioase (fig. 1b), cu corp de sticlă (şi nu ceramic), cu
firul fuzibil calibrat din cupru (şi nu din fier), cu ambaze
de prindere de cap, cilindrice, ferme.

Din aparate electronice vechi, dezmembrate (televi¬

zoare japoneze, radare militare
etc.), ale căror diverse sub¬
ansambluri le găsim prin târ¬
guri, am procurat (dar la nevoie
se pot şi confecţiona) pensetele
de prindere de cap ale sigu¬
ranţelor fuzibile, cărora le-am
adaptat 6 perechi de contacte
auto-tată, compatibile cu con¬
tactele mamă plasate pe con¬
ductorii existenţi la „Dacia". A rezultat ansamblul de si¬
guranţe din figura 2b, care l-am prins în acelaşi loc sub
capotă. Acestuia nu-i mai pasă acum de trepidaţii, de
faptul că nu e plasat pe o suspensie elastică.

Numărul

siguranţei

Valoarea

intensităţii

(amperi)

Consumatorul

Fază lungă stânga

Fază lungă dreapta

Fază de întâlnire stânga

Fază de întâlnire dreapta

Tablou de bord,
lumini de control,
avertizor de viraj,
motorul ventilatorului,
frâna, lumina
de mers înapoi

Iluminarea interioară,
ştergătorul de
parbriz, bricheta

SIGURANTCIC

„DACICI"

_ Tony E. Karundy _

„ ■ 1 ML _

I”

jp p|

Ol .'^30

CM ' - J ~t3

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

MINIRADAR ANTICOUZIUNC AUTO

ÎN TEHNICA „SPREAD SPECTRUM"

Andrei Ciontu

Tehnica „SPREAD SPECTRUM” (spectru împrăştiat)
este un procedeu relativ modern folosit în legăturile
radio, care utilizează o modulaţie specială la emisie,
lărgind foarte mult spectrul de frecvenţe în comparaţie
cu cel al semnalului modulator, şi o compresie cores¬
punzătoare a spectrului semnalului captat de antenă, la
recepţie. Prin aceasta din urmă se obţine o creştere a
raportului semnal/zgomot, deci o bună sensibilitate a
receptorului, care permite obţinerea unor raze de acţi¬
une mari, chiar în condiţiile unor puteri mai mici la
emisie, o protecţie mai mare a emisiunilor la paraziţi şi
bruiaje. Tehnica „SPREAD SPECTRUM” se foloseşte pe
scară din ce în ce mai largă în radio-legăturile terestre şi
în cosmos (GSM, GPS), în echipamentele radar de

mare performanţă. Şi radioamatorii de UUS (cu condiţia
f < 440 MHz) au început să adopte, în cadrul trans-
ceiverelor personale, această tehnică. Răspunzând
unor solicitări din partea cititorilor, revista TEHNIUM îşi
propune să prezinte o serie de articole referitoare la
această nouă tehnică, serie care este începută cu arti¬
colul de faţă.

Generalităţi

Miniradarul anticoliziune auto pe care-l prezentăm se
poate monta, fără intervenţii mari, la orice tip de autotu¬
rism, fie la partea din faţă (fig.la), fie la partea din spate
a autoturismului (fig.1 b). Fireşte, în afara modulelor de

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

radiofrecvenţă de emisie şi recepţie (MRF-E, MRF-R)
care se montează în afara (autdoor) habitaclului (fig. 2),
miniradarul are şi un modul de procesare şi indicatoare
(MPI) care se montează în interiorul (indoor) habitaclului.
Rolul miniradarului este să semnalizeze (optic şi acustic)
conducătorului auto că distanţa D dintre autoturismul
personal şi cel din spate (sau cel din faţă) a atins o anu¬
mită valoare minimă (prescrisă), sub care există pericolul

conţine oscilatorul de microunde (OM) de mică putere
realizat cu o diodă Gunn, modulatorul binar de fază
(MB<ţ>, BPSK) şi antena horn de emisie (AE). Modulul
MRF-R (fizic, identic cu MRF-E) conţine antena horn de
recepţie (AR), identică cu AE, corelatorul (C) şi detec¬
torul şi amplificatorul de semnal Doppler (DASD).
Modulul MPI conţine generatorul de impulsuri de cod
(GC) cu generatorul său de tact (clock) pilotat cu

coliziunii (fig. 3). în plus, pentru miniradarul cu modulele
MRF montate în spate, simultan cu alarmarea şoferului
se comandă (prin închiderea lui « 2 ) aprinderea lămpilor
de stop (LSS, LSD), ca şi cum s-ar fi acţionat pedala de
frână ) din închiderea lui «i. Acest lucru ar fi un motiv
pentru ca autoturismul din spate să frâneze, în realitate,
şi să se obţină creşterea lui D.

Schema bloc. Principiul de funcţionare

Schema bloc a completului miniradarului anticoli-
ziune auto este prezentată în figura 4. Modulul MRF-E

rezonator de cuarţ (GT), instalaţia de alarmare acustică
şi optică (IA), amplificatorul de putere (AP) de acţionare
a contactului « 2 -

Miniradarul este conceput în tehnica „SPREAD
SPECTRUM”, varianta modulării (cu secvenţă directă)
binare în fază (0-180°) a oscilaţiilor de microunde în
banda X (k = 3 cm), în conformitate cu secvenţele repe¬
titive ale unor impulsuri de cod binar pseudoaleator (aici
de tip Barker cu 7 biţi, B7). Prin această modulaţie (fig.
5), banda de frecvenţă a semnalului emis creşte (spec¬
trul se...împrăştie) la valoarea celei a spectrului unui

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

impuls de microunde având durata egală cu durata
impulsului elementar din combinaţia de cod (ti, fig. 5).

Tehnica BPSK (Binary Phase Shift Keing - modulaţie
binară de fază), care pare dezavantajoasă la emisie,
permite însă o recepţie de corelaţie a semnalelor reflec¬
tate (şi „bruiate”) de autoturismul „ţintă”, care pot fi
foarte slabe, sub nivelul zgomotului de fond. Pentru
aceasta, la corelatorul C se aplică o secvenţă de impul¬
suri de cod copie decalată (cu 1, 2 sau 3 perioade de
tact), corespunzătoare la trei valori de timpi de corelaţie
predeterminaţi. Să dăm şi câteva explicaţii cantitative.

Să admitem că dorim ca miniradarul nostru să ne
„anunţe” când autovehiculul din spatele nostru a ajuns la
AD = 30 m.

Din D = ct p/2, unde c = 3 IO 8 m/s, viteza UEM

tp = timpul de propagare al UEM
rezultă AD = cti/2, unde
AD = distanţa minimă de acţiune a radarului,
ti = durata impulsului elementar (fig. 5-2).

Rezultă:

ti =T t = 2 AD/c = 1/f t în care
Tţ = perioada de tact (a GT)
fţ = frecvenţa de tact (clock)
deci f t = c/2 AD = 5 MHz

Să nu ne „facem griji” că în durata mică, ti, nu sunt

Deci miniradarul de faţă nu „caută” poziţia în distanţă
a „ţintei” din spate (ca alte radare sofisticate), ci aşteap¬
tă ca „ţinta” să „calce” zonele circulare invizibile de pe
şosea şi, funcţie de zona preselectată de conducătorul
auto cu radar la bord, să declanşeze alarmarea. Arcele
de cerc punctate din figura 2 pot fi considerate ca fiind
de fapt zone circulare de lăţime 8D (fig. 2), în care 8D
depinde de timpul de iradiere (deci, de reflexie) cu UEM
al vehiculului urmăritor.

Acest timp este egal cu timpul în care, cu viteza re¬
lativă (Va) a apropierii de vehiculul din faţă, autovehicu¬
lul urmăritor parcurge o distanţă egală cu propria sa
lungime.

Descrierea miniradarului

Dintre toate subansamblurile ce compun miniradarul,
conform schemei bloc din figura 4, numai trei (de fapt,
componente complexe integrate de microunde) nu pot fi
realizate în regim de amator, şi acestea sunt:

- oscilatorul de microunde (OM), care este realizat
cu o diodă Gunn (de 10+30 mW putere); indiferent de
tehnologia de realizare (pe ghid R 100, cavitate coaxi¬
ală, linie microstrip), ieşirea oscilatorului trebuie să fie
realizată cu conector coaxial specific pentru banda X, de

® wwvwwwww

P ; h o o m q i i i lj

VVWVAaAAAa/VAaAV

suficiente oscilaţii de microunde de f 0 = 10 GHz.
Numărul (n) al acestora este:

n = f(/f t = 2 10 3

La corelatorul C decelarea optimă (repetăm, chiar
sub nivelul zgomotului) a semnalului (cu BPSK)
recepţionat are loc pentru un timp de corelaţie egal cu
zero. Cu alte cuvinte, dacă la poarta 1 a corelatorului
(fig.4) soseşte un semnal întârziat (datorită propagării)
cu exact ti (adică reflexia a avut loc la 30 m în spatele
autoturismului), atunci la poarta 2 (de videofrecvenţă)
trebuie să se aplice o copie a impulsurilor de cod deca¬
lată exact cu durata ti (adică a unui bit). Pentru aceasta
s-a ales o schemă pentru GC care permite obţinerea la
ieşire a tuturor reciclărilor codului (având oricare din
cele 6 decalări discrete posibile). Pentru nevoile practice
ne mulţumim cu trei decalări corespunzătoare dis¬
tanţelor de alarmare de 30, 60 şi 90m, predeterminate la
alegere.

tip SMA, pentru a se putea interconecta uşor cu
subansamblul următor;

- modulatorul binar de fază (MB(ţ>) şi corelatorul (C);
aceste subansambluri sunt identice constructiv (în mini-
radar au numai funcţii diferite), fiind, în fond, configuraţii
de mixere echilibrate microstrip, cu diode Schottky, sin¬
gura cerinţă ce li se impune fiind aceea de a permite un
cuplaj de curent continuu la poarta de ieşire FI (să per¬
mită, adică, şi obţinerea frecvenţei intermediare...
nule).

Firmele specializate în microunde^oferă nenumărate
variante ale acestor subansambluri. în rest, toate cele¬
lalte subansambluri se pot realiza. Chiar şi cele două
antene horn (cu câştigul de 15 dB), boxele, carcasele de
RF ale lor, boxa indoor (MPI) cu toate circuitele elec¬
tronice necesare, se pot realiza de către constructorii
amatori radioelectronişti.

(Va urma)

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

CONDUCCRtn CCONOMICfl m

Prof. ing. Mihai Stratulat

Accelerări, frânări, pante şi altele

Este evident că rulajul efectuat cu un înalt grad de
neuniformitate este păgubitor, cel mai neeconomic pro¬
cedeu fiind acela al accelerărilor şi frânărilor frecvente,
în general, acest regim este impus de mersul cu viteze
excesive, mai ales în trafic urban, dar nu numai, când se
face simţită nevoia de folosire cu mare frecvenţă şi
intensitate a frânelor. După cum se constată din fig. 1,

frână şi a pneurilor.

Care sunt mijloacele pentru reducerea frecvenţei
frânărilor, având în vedere că înlăturarea totală a
regimului nestabilizat nu este totuşi cu putinţă?

Mai întâi păstrarea, pe cât posibil, a unei viteze mo¬
derate, dar constante, apropiată de cea economică,
dacă există; apoi reperarea din timp a semnalelor şi a
semnelor de circulaţie care impun încetinirea mersului
maşinii sau oprirea ei; şi în sfârşit, păstrarea unei dis¬
tanţe convenabile faţă de vehiculul dinainte.

frecvenţa frânărilor amplifică mai mult decât proporţional
consumul de combustibil.

în urma unor teste efectuate cu participarea câtorva
sute de conducători auto ale căror maşini au fost dotate
cu aparatură de măsură adecvată, specialiştii au ajuns
la concluzia că, printr-un rulaj raţional, care să suprime
în cel mai înalt grad posibil vârfurile şi anulările de
viteză, reducerea numărului de acţionări ale frânelor
poate reduce consumul cu cel puţin 10%.

De altfel, din graficul prezentat rezultă că mărind
numărul de frânări pe kilometru de la două la trei, con¬
sumul de combustibil creşte cu cca 11%, fapt explicat
prin îmbogăţirea amestecului necesar accelerării ulte¬
rioare a automobilului şi învingerea forţelor de inerţie. Pe
cale experimentală s-a stabilit, fără dubii, că la o singură
frânare a unui camion cu masa de 5 tone de la 50 la 30
km/h, se absoarbe o cantitate de energie cinetică
echivalentă cu arderea a 35-45 cm^ de benzină şi 10
cnr)3 pentnj un autoturism. La acestea trebuie să se mai
adauge şi pierderile provocate de uzura organelor de

Aparte trebuie tratate urcarea pantelor şi efectuarea
depăşirilor pentru a economisi combustibil.

Stilul de conducere trebuie întotdeauna adaptat pro¬
filului traseului, pentru a rula în limitele impuse de sigu¬
ranţa circulaţiei şi în dorinţa de a nu risipi carburantul.
De exemplu, la urcarea unor pante se poate risipi de
2-3 ori mai mult combustibil decât pe drum orizontal, în
cazul nerespectării normelor raţionale de abordare.
Dacă şoferul încearcă să urce panta în priză directă,
atunci viteza maşinii scade şi el simte nevoia de a apăsa
pedala de accelerare excesiv, aducând regimul motoru¬
lui în zone neeconomice; situaţia se agravează atunci
când intervine necesitatea unei depăşiri pe pantă.

Pantele mai line şi nu prea lungi pot fi uşor urcate
fără o sporire obiecţională a consumului, urmărind
schema din fig. 2. înainte de piciorul pantei, şoferul
accelerează maşina până la viteza maximă admisă,
care apoi se va reduce pe măsura urcării pantei până la
valoarea iniţială, rulajul fiind uşurat de consumarea

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

energiei cinetice acumulată de masa automobilului în
perioada de accelerare.

Pantele cu declivităţi mari şi prelungi nu pot fi traver¬
sate folosind acest procedeu, ele impunând selectarea
prealabilă a acelui etaj al cutiei de viteze care să permită
urcarea pantei în întregime cu viteză cvaziconstantă,
fără a fi necesară schimbarea treptei de viteză.
Schimbarea etajelor în pantă trebuie să fie evitată pe cât
posibil, deoarece în acest timp viteza maşinii poate
scădea atât de mult, încât ea va impune trecerea la cele
mai joase etaje în care mersul este neeconomic.

Depăşirile pe pantă nu sunt de dorit; dar dacă totuşi
acestea devin necesare, atunci este bine să existe
convingerea că depăşirea se poate face în treapta cutiei
de viteză în care se rulează. Când lucrul acesta nu este
posibil, se va trece în prealabil în etajul următor, după ce
maşina a fost accelerată spre nivelul maxim al apăsării
pedalei de accelerare şi cu un timp de trecere cât mai
mic posibil. Fireşte, procedeul nu este economic, dar
satisface cerinţele traficului.

Coborârea economică a pantelor presupune
folosirea rulajului liber, dar cu respectarea limitărilor
legale de viteză şi a cerinţelor impuse de siguranţa cir¬
culaţiei. Pentru protejarea frânelor, nu este recoman¬
dabilă frecventa lor utilizare, ci mai degrabă folosirea
frânei de motor, mai cu seamă dacă carburatorul
motorului este prevăzut cu sistem de blocare electronică
a circuitului de mers în gol. Se poate rula deci şi cu
schimbătorul de viteze în poziţie neutră, dar în nici un
caz nu se recomandă oprirea motorului când se coboară
panta din două motive: mai întâi la maşinile la care
volanul se blochează când se taie contactul aprinderii
consecinţele pot fi catastrofale; în al doilea rând, la fel de
prost se pot solda şi cazurile când, cu motorul oprit,
intervine necesitatea neprevăzută de a mări viteza
vehiculului. Folosirea frânei de motor sau a rulajului liber
trebuie să fie alese judicios în funcţie de condiţiile de
trafic, ştiind că pe această cale se poate economisi com¬
bustibil într-o proporţie de 8-10%.

Atacarea virajelor poate fi efectuată în diverse
maniere care se reflectă într-o mică măsură, dar se
reflectă totuşi, asupra risipei. Se ştie că în viraj, vehicu¬
lul este sediul unei forţe de inerţie centrifuge care tinde
să-l scoată din traseu sau cel puţin să-l facă să alunece
lateral. Această forţă este cu atât mai mare cu cât viteza
este mai ridicată, iar curba este mai strânsă (are raza
mai mică). Abordarea unui viraj strâns cu viteză
nepotrivită determină deraparea roţilor pe sol şi, fireşte,
uzarea acestora - deci sub acest aspect este păgu¬
bitoare. Executarea lui cu viteză excesiv de mică nu este
nici ea economică din cauza creşterii consumului. Cel
mai corect procedeu de a executa virajul este de a alege
cel mai potrivit nivel de viteză în funcţie de calitatea dru¬
mului, aderenţă şi curbura căii şi urmând cel mai favo¬
rabil traseu în funcţie de sensul virajului, la dreapta (fig.
3,a) sau la stânga (fig.3, b), trasee care urmăresc
realizarea virajului în cadrul benzii de circulaţie, dar cu
cea mai mare rază a traiectului.

Ultima fază a ciclului de conducere o reprezintă

decelerarea maşinii în vederea opririi. Cel mai
economic procedeu de reducere a vitezei este rula¬
jul liber obţinut prin decuplarea motorului de trans¬
misie şi eliberarea completă a pedalei de accele¬
rare. Cu o astfel de metodă se pot obţine economii
de benzină de 3-4%, dar încetinirea mersului maşinii
este lentă, iar drumul de frânare este lung, de aceea
procedeul poate fi folosit mai ales în traficul interur¬
ban.

O altă metodă este încetinirea mersului maşinii
folosind motorul la regimul de mers în gol forţat, când el
rămâne cuplat la transmisie, dar pedala de accelerare
este eliberată; procedeul permite şi o modelare a inten¬
sităţii decelerării prin acordarea poziţiei pedalei de
accelerare cu situaţia din trafic. Metoda este mai puţin
economică, mai ales la motoarele ale căror carburatoare

nu au circuitul de mers în gol asistat de o supapă de blo¬
care, dar convine mai mult din punct de vedere al con¬
ducerii. Cea mai intensă reducere a vitezei maşinii se
obţine prin acţionarea frânelor, care intervine fie când se
urmăreşte oprirea maşinii, fie când în mod intempestiv
vehiculul trebuie să-şi reducă brusc viteza. în realitate
cele trei procedee de încetinire a vitezei maşinii se com¬
bină într-o succesiune menţionată deja în figura 1, a,
prezentată în nr. 6 din 2001 al revistei la rubrica
„Conducerea economică” - secvenţa „d”.

Oprirea maşinii reprezintă încheierea ciclului de faze
care compun procesul de conducere. Despre aceasta
nu se pot spune prea multe lucruri care să privească
risipa de combustibil, lese din discuţie practica total
greşită a unor şoferi care, înainte de tăierea contactului,
ambalează puternic motorul în gol de repetate ori, sub
motiv că pe această cale ar uşura pornirea următoare.
Pentru viitoarea pornire gestul este complet inutil. în
schimb, el se arată dăunător prin irosirea benzinei şi mai
ales prin crearea condiţiilor care favorizează uzarea pre¬
matură a motorului, deoarece benzina depusă pe pereţii
cilindrului spală uleiul, înrăutăţind condiţiile de
funcţionare a grupului piston-cilindru.

(Continuare în numărul viitor)

TEHNIUM iunie 2002

AUTO - MOTO

se mai spune şi „service” (cu pronunţia servis), dar
autorul preferă vechea denumire românească
„atelier”.

Pentru cei care doresc să-şi organizeze un atelier
destinat efectuării unor operaţiuni de reparare şi
întreţinere ale automobilelor, trebuie mai întâi să se
menţioneze că o astfel de mică întreprindere nu este
abilitată automat să efectueze şi lucrări pentru inspecţia
periodică a vehiculelor. Dar la asta ne vom referi mai
departe.

Un astfel de patron ar trebui să ştie că, pentru a-şi
asigura o clientelă stabilă, este necesar să-şi doteze uni¬
tatea astfel încât aceasta să fie capabilă să remedieze
practic orice fel de defecţiune, la orice tip de vehicul, în
cel mai scurt timp, la un preţ de cost care să desfidă con¬
curenţa şi la un nivel calitativ ireproşabil.

In acest scop, pe lângă un personal tehnic de înaltă
pregătire profesională, patronul este obligat să-şi asigure

cu reglementarea R.N.T.R.-1, aprobată prin ordinul
Ministerului Transporturilor nr. 353 din 02.07.1998.

Potrivit acesteia, personalul care efectuează operaţi¬
unile de inspecţie tehnică periodică trebuie să fie auto¬
rizat de R.A.R.; pentru aceasta, persoanele respective
este necesar să aibă cel puţin calificarea de maistru sau
subinginer ori inginer în specialitatea automobile, să aibă
o vechime de minimum trei ani în activitatea de
întreţinere şi reparare auto şi să posede carnet de con¬
ducere pentru categoria de autovehicule la care
efectuează inspecţia.

Dotarea minimală obligatorie pentru efectuarea
inspecţiilor tehnice periodice cuprinde un elevator sau, în
lipsa acestuia, un canal de vizitare, prevăzut cu cric sau
platforme glisante şi instalaţie de iluminare; o instalaţie
pentru evacuarea gazelor de eşapament şi o lampă
portabilă intră, de asemenea, în completul dotării staţiei.

Pe lângă acestea, mai sunt necesare următoarele

AT€U€A AUTO

Praf. infljaihaLSttatulal

o anumită dotare tehnică minimă a atelierului, care să
permită efectuarea de operaţiuni mecanice, tinichigerie,
vopsitorie, tapiţerie şi vulcanizare.

în rândul intervenţiilor de natură mecanică se înscriu
cele referitoare la diagnosticare (stabilirea defecţiunilor),
reparaţii şi reglaje la motor, transmisie, direcţie, frâne,
roţi, suspensie şi instalaţia electrică. Aceste activităţi
impun organizarea unor locuri de muncă prevăzute cu
truse de scule, tester pentru controlul instalaţiei de
aprindere, a gradului de etanşare a cilindrilor şi al insta¬
laţiei electrice, un analizor de gaze (care să răspundă
normelor stabilite de Registrul Auto Român ce vor fi pre¬
cizate mai jos), un compresometru, instalaţie pentru ve¬
rificarea geometriei direcţiei, un stand cu rulouri pentru
determinarea eficienţei frânelor, precum şi unul pentru
controlul şi reglarea farurilor; la toate acestea se mai
adaugă şi o maşină pentru echilibrat roţi. Toate aceste
elemente de dotare pot fi aranjate în trei spaţii de lucru,
având fiecare o suprafaţă de 4 x 8 m.

O platformă separată de aceleaşi dimensiuni trebuie să
mijlocească executarea intervenţiilor la caroserie şi cadru;
aici este nevoie de un elevator, un dispozitiv pentru îndrep¬
tat caroserii, un aparat de sudură autogen şi, eventual,
unul electric, instalaţie pentru evacuarea gazelor, compre¬
sor (sau sursă de aer comprimat) şi pistol de vopsit; fireşte,
la toate acestea trebuie să li se alăture trusele de scule
specifice operaţiunilor de tinichigerie şi vopsitorie. Pentru
vulcanizare este nevoie de un loc de lucru cu dimensiunile
4 x 5 m, în care se dispun un dispozitiv de demontare-
montare a anvelopelor, polizor, compresor de aer,
manometru de aer, presă de vulcanizare şi sculele speci¬
fice acestei operaţiuni.

Toate aceste dotări pot fi completate cu un mic com¬
partiment pentru intervenţii la tapiţerie, din care nu
lipseşte o maşină de cusut materiale groase şi o maga¬
zie ale cărei volum şi organizare depind de fondul de
lucru pe care şi le-a propus patronul.

Condiţiile de organizare şi funcţionare ale unui ate¬
lier pentru efectuarea inspecţiilor tehnice periodice

Dotările prezentate sunt necesare pentru a răspunde
exigenţelor clienţilor, dar ele nu sunt suficiente pentru a
răspunde abilitării atelierului de către R.A.R. în vederea
efectuării inspecţiilor tehnice periodice, în conformitate

aparate, care, în mod obligatoriu, trebuie să fie certificate
prin aprobare de model şi să aibă următoarele perfor¬
manţe:

- manometru pentru măsurarea presiunilor din
pneuri, cu precizia de ± 0,25 at;

- dispozitiv de măsurare a adâncimii profilului
anvelopelor cu precizie de ± 0,1 mm;

- aparat pentru controlul reglării farurilor, cu caracte¬
ristica ± 2 cm la 10 m (± 7');

- analizor de gaze cu raze infraroşii OIML, clasa a II-
a, având preciziile pe componente: ± 0,2% pentru CO; ±
1% - CO 2 ; ± 0,2 % - Op şi ± 30 ppm la HC; aparatul
serveşte pentru controluinivelului de poluare la autove¬
hiculele propulsate de motoare cu aprindere prin scân¬
teie, fără epurator catalitic al gazelor de evacuare;

- pentru controlul gradului de poluare al gazelor
emise de motoarele cu benzină echipate cu epurator
catalitic, se utilizează un analizor cu raze infraroşii OIML,
clasa I, cu performanţele: ± 0,06% CO; ± 0,5% CO 2 ; ±
0,1% O 2 şi + 12 ppm HC;

- fummetru (opacimetru) cu absorbţie, conform
Regulamentului 24 CEE-ONU, cu precizie de ± 0,3 m' 1 ;

- stand de frânare cu role pentru clasa de vehicule la
care se efectuează controalele, cu performanţele pre¬
ciziei de măsurare: ± 2% - pentru cântar; ± 3% - pentru
forţg ?i ± 2% pentru efortul la pedală.

în sfârşit, dacă staţia este destinată să efectueze
inspecţii tehnice periodice şi la tractoare, ea va fi pre¬
văzută şi cu un dispozitiv de ancorare, iar dacă se
urmăreşte ca tot aici să se execute lucrări în acest scop
şi la remorci cu frânare inerţială, la structura ei trebuie să
se adauge un dispozitiv de simulare a forţei de împingere
la proţapul remorcii.

Este foarte important să se reţină că staţiile autorizate
pentru efectuarea inspecţiilor tehnice periodice pot efec¬
tua lucrări de verificare a calităţii operaţiunilor de
reparare şi reglare, precum şi lucrări de reparare şi
întreţinere, dar se interzice ca acestea din urmă să se
efectueze concomitent cu cele desfăşurate în vederea
inspecţiei periodice.

Din punct de vedere al evidenţei, staţia de inspecţie
tehnică periodică trebuie să posede un calculator pentru
ţinerea evidenţei inspecţiilor, un registru mic de control,
raport de inspecţie tehnică şi anexa la certificatul de
înmatriculare.

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

STRŢIC
D€ TCLCCOMflNDfl

Prof. dr. ing. Sorin Pişcaţi

(Urmare din nr. trecut)

OBSERVAŢII GENERALE

înainte de punerea sub tensiune, fiecare montaj se
verifică cu mare atenţie.

Se verifică senşul corect al tranzistoarelor şi diodelor.
Să nu fie nici un scurtcircuit între firele de conexiuni
şi planul de masă.

Să nu existe scurtcircuite între conexiunile componen¬
telor sau între conexiunile acestora şi planul de masă.

Placa de înaltă frecvenţă. Faţa placată. L - 17 5mm; l - 40mm.

Placa de înaltă frecvenţă. Faţa plantată.

Potenţiometrul manşei de comandă

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

Nu trebuie să fie scurtcircuite între traseele circuitu¬
lui imprimat.

Se va verifica dacă legăturile de masă între cele
două feţe ale plăcii circuitului imprimat sunt bine rea¬
lizate.

Lipiturile (cu cositor) trebuie să fie perfecte.

Se vor evita cu grijă contactele electrice între
bobinele de şoc (pentru ÎF) şi planul de masă.

în ceea ce priveşte manşele de comandă,

potenţiometrele acestora trebuie să fie de foarte bună
calitate. Este preferabil să aibă cursoare tip „Cermet".
Valoarea acestor potenţiometre liniare trebuie să fie de
250 kil

Luând în considerare figura 11, trimerul căii şi
manşa de comandă fiind la neutru, se va regla fiecare
potenţiometru până când între cosele 1 şi 2 se măsoară
60 k£2. După această operaţie se fixează axul
potenţiometrului de manşă.

MONTAJUL MECANIC

Dispunerea componentelor
în interiorul cutiei este indicată

în figura 12.

Pentru realizarea montajului
mecanic, se vor efectua urmă¬
toarele operaţiuni:

• se lipesc cu o răşină
epoxy cei doi suporţi ai părţii de
înaltă frecvenţă (ÎF). în preala¬
bil va fi lipită o piuliţă sub
fiecare suport, astfel încât să
permită fixarea circuitului impri¬
mat al părţii de ÎF la jumătatea
şurubului;

• se fixează priza (femi¬
nină), cu cinci pini, pentru
încărcarea acumulatorilor;

• se lipeşte suportul din
spate, prevăzut cu cele două
şuruburi de fixare a circuitului
imprimat al codificatorului;

• se sudează un fir roşu pe
borna „+” a acumulatorului şi
un fir negru pe borna a
celuilalt acumulator;

• se fixează fiecare acumu¬
lator cu colierul de fixare;

• se lipeşte întrerupătorul IV
(miniatură, 2 poziţii,2 circuite);

• se înşurubează întrerupă¬
torul IDP; în prealabil se curăţă
cu şmirghel interiorul cutiei în
acest loc pentru a fixa o cosă
destinată punerii la masă a
plăcii de înaltă frecvenţă ÎF;

• se lipeşte întrerupătorul
INT, care are 2 circuite şi 2 po¬
ziţii;

• se montează suportul
antenei; rigiditatea mecanică
trebuie să fie foarte bună;

• se montează la locurile lor
manşele de comandă şi
manetele auxiliare, asigurând o
funcţionare foarte uşoară şi lină
a fiecărui trimer şi manetă;

• se lipeşte suportul din faţa
circuitului imprimat al codifica¬
torului;

• se lipeşte (două „puncte"
de UHU sau cianacrilat -
superglue) aparatul de măsură
(VU-metrul);

De notat că toate lipiturile
pe aluminiu permit
demontarea, dacă este nece¬
sar.

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

CABLAREA

Cablarea alimentării circuitelor de ÎF şi codificatorului
se efectuează conform figurii 12.

Pentru fiecare circuit, răsuciţi un fir roşu (+E) şi un fir

R7 33 kQ
R8 82 kQ
R9 390 kQ
R10 1,2 kft
R11 15 kQ

negru (0 volţi). Cablajul prezentat permite reîncărcarea
acumulatoarelor de la * reţea, sau de la bateria unui
autovehicul, utilizând încărcătorul ce va fi prezentat
într-un articol separat.

Se fixează circuitele de ÎF, codificatorul şi micul cir¬
cuit complementar (comanda 7), cu ajutorul a două
colţare lipite pe partea dreaptă.

Se fac legăturile (două fire răsucite) între ieşirile
căilor (comenzilor) şi potenţiometrele prereglate.

Legătura ieşire - antenă trebuie să fie cât mai scurtă,
la fel ca şi firul de punere la masă a plăcii (CI) de ÎF
(cosa IDP).

Legătura codificator - ÎF va fi făcută cu două fire
răsucite (ieşirea sm şi masă).

Se realizează în final legăturile la VU - metru şi la
întrerupătoarele IV şi IDP.

Lista de piese electronice necesare pentru realizarea
emiţătorului

Codificatorul

Rezistoare cu peliculă metalică

R2- 100 kQ

R3 68 kQ Toate rezistoarele vor fi de 'A W,

cu o abatere de 5% a valorii ohmice.

R4 68 kQ

R5 270 kQ

R6 47 kQ

Potenţiometre

2P - (comenzile 5 şi 6) - sunt prevăzute cu manete
individuale şi potenţiometre liniare „Cermet”, cu va¬
loarea de 220 kQ

4P - potenţiometre liniare, 220 kQ, piste „Cermet”
(pentru comenzile 1-4).

Condensatoare

Toate condensatoarele vor fi de tipul „ceramic disc”,
cu pasul de 7,5 mm
CI 47 nF
C2 10 nF
C3 15 nF
C4 15 nF
C5 22 nF
C6 2,2 nF
C7 47 nF
C8 47 nF

Circuite integrate (CMOS)

4022 (MMC4022, CD4022 etc.)

4029 (MMC4029, CD4029 etc.)

4051 (MMC4051, CD4051 etc.)

4098 (MMC4098, CD4098 etc.) - 2 buc.

T6 = BC108

DZ2 = Zenner 8,2V/1 W

D = 1N4148-4 buc.

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

Partea de înaltă frecvenţă
Rezistoare

R7 47 kil
R8 = 1 kn
R9 = 1 k£2

Toate rezistoarele sunt cu peliculă metalică (RPM),
cu puterea de %-1/2W şi toleranţa de 5%.

R1 1,5 kO
R2 47 k Q
R3 56 kn
R4 2,2 kO
R5 3,9 kO

P6 10 kO (semireglabil)

R10 = 2,7 kft
R11 = 150 0
R12 = 27 O
R13 = 150
R14 = 100

Faţa plantată

15 Faţa placată ( L = 60rnm; 1 = 40mm )

Condensatoare

CI 0,1pF(S;C)

C2 10nF (S; C)

C3 0,1 (0.F (S; C)

C4 22pF (C) - CTN
C5 47pF(C) - CTN
C6 10pF(C)

C7 68pF(C)

C8 47nF (S;C)

C9 27pF(C) - CTN
CIOO.IpF (S; C)

Cil 22nF (S, C)

C12 27pF(C) - CTN
C13 0,1pF (S; C)

C14 47nF (C)

C15 10nF(C)

CI6 6-60 pF
CI 7 220 pF (C)

CI 8 6-60 pF
CI 9 68pF(C)

C20 6-60 pF
C21 0,1 pF (S; C)

Notă: C Condensator ceramic disc
S Condensator styroflex
CNT Coeficient de tempe¬
ratură nul

DCV: BA 102 - diodă varicap
DZI: diodă Zenner 6,2 V/1 W
TR1; TR2 - transformator ÎF - 27MHz
BAI - BA5 - şocuri de RF/27MHz
LI: 25 spire CuEm 0 0,25 mm pe o car¬
casă 0 6 mm, cu miez

L4: 12 spire alăturate CuEm 0 1
mm, bobinate „în aer”

L5:10 spire alăturate CuEm 0 1 mm,
bobinate „în aer"

Bobinele L4 şi L5 au diametrul inte¬
rior de 0 10 mm.

Antenă CLC: antenă acordată în
centru.

Tranzistoare

TI BC 108
T2 2N3819; BF 256
T3 2N3819; BF 256
T4 2N2369A
T5 2N3553B

REGLAJE

REGLAREA CODIFICATORULUI

Numărul căilor prevăzute este de 7,
dar se pot cabla mai puţine, fără nici o
modificare a circuitului imprimat.

Pentru „N” căi, numărul impulsurilor
unei secvenţe este „N+1” disponibile la
ieşirea „sm” (figura 4).

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

Un osciloscop cu baza de timp etalonată este sufi¬
cient pentru reglajul timpilor căilor (comenzilor).

Reglarea codificatorului constă în efectuarea urmă¬
toarelor operaţiuni tehnice:

• La ieşirea „sm" (figura 4) se vizualizează un impuls
(într-un osciloscop cu declanşare pozitivă); rezistenţa
R2 permite ajustarea lărgimii impulsurilor pozitive la
aproximativ 330 ps. Toate impulsurile următoare vor
avea automat o durată strict egală de 330 ps.

REGLAJUL ÎN FRECVENŢĂ

Pentru cele două reglaje care urmează este necesar
un frecvenţmetru numeric.

• Se închide coaxialul intrării frecvenţmetrului pe o
bobină identică cu L4 (10-12 spire CuEm 0 1 mm, cu
diametrul interior 0 10 mm). Se apropie această bobină
de antena emiţătorului (complet depliată). Se obţine ast¬
fel un cuplaj slab între frecvenţmetru şi emiţător, cuplaj

• Manşele de comandă fiind poziţionate la mijloc
(neutru) şi potenţiometrele prereglate la 60 kO, interva¬
lul dintre două impulsuri succesive (consecutive) trebuie
să fie de 1,5 ms; dacă nu, trebuie ajustată valoarea
cuplului CI, CI' până se obţine neutrul de 1,5 ms. Când
acest scop este atins, codificatorul este reglat.

• în final se verifică prezenţa a „N+1" impulsuri şi tim¬
pul de sincronizare egal cu 5 ms.

REGLAREA PĂRŢII DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ

• Se leagă intrarea modulaţiei „em” la masa circuitului.

• Se reglează la poziţia (cursa) minimă toate compo¬
nentele semireglabile; LI va avea miezul scos pe jumă¬
tate în afară.

• Se introduce cuarţul în soclul său; acesta din urmă
trebuie să fie de foarte bună calitate.

• Se depliază complet antena, emiţătorul fiind la 1-2
metri de măsurătorul de câmp.

• Se pun sub tensiune cele două montaje (măsură¬
torul de câmp şi emiţătorul).

• Utilizând o şurubelniţă din material izolant (plăcuţă
de circuit imprimat fără cupru), se ajustează uşor miezul
lui TR2 până se obţine o deviaţie a măsurătorului de
câmp; dacă nu, se modifică uşor poziţia lui TR1 şi se
reîncepe.

• Când măsurătorul de câmp deviază, se reglează
condensatoarele semireglabile CI6, CI 8 şi C20, astfel
încât să se obţină o deviaţie maximă a acului indica¬
torului de câmp.

• Se finisează reglajele depărtând treptat indicatorul
de câmp şi diminuându-i sensibilitatea. .

• Când partea de înaltă frecvenţă (ÎF) este reglată
corect, tranzistorul final T5 se încălzeşte, darT4 rămâne
rece; este bine ca T5 să fie prevăzut cu un radiator ter¬
mic adecvat.

care nu perturbă cu nimic funcţionarea acestuia din
urmă.

1. Intrarea „em” fiind tot timpul la masă, se roteşte
miezul bobinei LI până când frecvenţa citită este egală
cu F 0 .

FO = F - 1,5 kHz, unde:

F este dublul frecvenţei marcate pe cuarţ (cu alte
cuvinte frecvenţa de emisie).

• în această poziţie, se fixează cu o picătură de lac
incolor miezul bobinei LI.

• Se finisează cu atenţie reglajele emiţătorului de la
TR1 la C2,

2. Se leagă intrarea „em" la sursa de alimentare „+”
(U = 7,5V) a codificatorului.

• Se ajustează potenţiometrul P6, pentru a citi o
frecvenţă FI.

FI =F + 1,5 kHz.

Excursia de frecvenţă este atunci de:

AF = F-, - F q = 3 kHz.

Observaţie importantă

Pe toată durata reglajelor, emiţătorul trebuie ţinut
normal în mână, antena telescopică fiind complet de¬
pliată (scoasă). Nu ezitaţi să repetaţi toate reglajele pen¬
tru ca să obţineţi rezultatul cel mai bun.

La sfârşit, legaţi normal ieşirea „sm" şi intrarea „em".
Emiţătorul fiind modulat, frecvenţa trebuie să fie uşor
superioară frecvenţei Fq şi inferioară frecvenţei F.

în acest stadiu, emiţătorul este gata de
funcţionare.

RECEPTORUL

Este o superheterodină, prezentată schematic, sub
formă de blocuri funcţionale, în figura 13.

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

Semnalul de la intrare este filtrat de un filtru trece-
bandă ÎF, care elimină pe cât posibil frecvenţele
parazite.

Acest semnal filtrat este apoi transmis direct schim¬
bătorului de frecvenţă, care include şi oscilatorul local. în
componenţa acestuia din urmă intră şi cristalul de cuarţ.
Semnalul de frecvenţă intermediară (FI), care rezultă
din mixarea celor două semnale de RF, este transmis la
rândul său unui filtru de bandă acordat pe FI. Un ampli¬
ficator de mare câştig, numit amplificator-limitator,
efectuează amplificarea şi, respectiv, limitarea semnalu¬
lui de FI, la valoarea prescrisă. în sfârşit, detecţia aces¬
tui semnal este realizată cu un convertizor de frecvenţă-
tensiune care debitează la ieşire semnalul util.

Schema de principiu a receptorului este prezen¬
tată în figura 14.

Ţinând cont de existenţa circuitelor integrate spe¬
ciale, schema este aparent foarte simplă.

Filtrul de bandă IF este realizat prin utilizarea a două
oale de ferită de ÎF (pentru 27 MHz), blindate, cu un coe¬
ficient ridicat de supratensiune. Acest filtru permite o
puternică rejecţie a frecvenţei imagine:

Fimag. ~ f~p ~ ^Fl, în care

FI — Fp — ‘osc. unde

F p esre frecvenţa recepţionată (la intrare),

Fqsc ~ frecvenţa oscilatorului local, stabilizat cu cuarţ.

Primul etaj, amplificator - schimbător de frecvenţă,
este realizat cu un circuit integrat tip SO-42 (notaţie
Siemens), care conţine un oscilator simetric şi un mo¬
dulator echilibrat. Caracteristicile de intermodulaţie sunt
foarte bune şi rejecţia semnalelor parazite excelentă.
Frecvenţa intermediară de la ieşirea primului transfor¬
mator de FI-TR3 este apoi aplicată unui filtru ceramic a
cărui utilizare este frecventă în radiocomandă; astfel, fil¬
trul CFK 455 H (muRata) dă o atenuare de 70 dB la ±
7,5 kHz de FI.

Aproape toată selectivitatea receptorului este obţi¬
nută datorită acestui filtru.

Utilizarea unor astfel de filtre ceramice cu bandă de
trecere foarte îngustă permite apropierea frecvenţelor
de emisie de la 20 la 10 kHz.

Un al doilea transformator de frecvenţă intermediară
(FI) asigură în acelaşi timp o adaptare a impedanţei la
ieşirea filtrului ceramic, o creştere a selectivităţii şi un
raport ridicător de tensiune pentru atacarea intrării celui
de al doilea integrat.

Circuitul integrat SO-41 conţine un amplificator limi-
tator a cărui sensibilitate proprie este de 30 pV.

Semnalul de la ieşire este aplicat unui demodulator
de coincidenţă, dublă alternanţă; TR5 este un circuit de
referinţă.

Circuitul imprimat şi amplasarea pieselor receptoru¬
lui pe acest circuit sunt prezentate în figura 15.

De menţionat că impulsurile pozitive ale decodifica-
torului sunt determinate de impulsurile negative de la
ieşirea receptorului.

DECODIFICATORUL

Schema decodificatorului este prezentată în figura 16.

Faţă de performanţele sale ridicate, această schemă
este foarte simplă.

Semnalul de la ieşirea (SR) a receptorului este apli¬
cat la intrarea uneia din porţile inversoare ale circuitului
integrat 4069. Sensibilitatea intrării decodificatorului
este ajustabilă prin punerea în serie a două rezistenţe.
Celelalte porţi ale integratului efectuează formatarea
semnalului de la intrare, care este aplicat pe de o parte
reţelei R5 - C5 prin dioda Dl şi, pe de altă parte, la
intrarea unui registru cu decalşj din componenţa inte¬
gratului 74C164 (4164). Registrul efectuează alegerea
ordinii căilor (comenzilor) pentru servomecanisme;
fiecare impuls pe intrarea numărătorului validează o
ieşire S(N) pe perioada care separă impulsul N de
impulsul N + 1. Reţeaua R5 - C5 impune un „1” logic pe
intrarea B a registrului, la sfârşitul timpului de sin¬
cronizare a unei secvenţe; când soseşte primul impuls al
secvenţei următoare, acest „1” logic este prins în
numărare de registru, iar impulsurile următoare
împiedică reîncărcarea condensatorului C5, menţinân-
du-l în „0”. Astfel, nivelul „1” progresează pe fiecare
ieşire a numărătorului. La sfârşit, timpul de sincronizare

Faţa placată
L=60mm l=40mm

permite reîncărcarea condensatorului C5 prin R5 şi
ciclul reîncepe.

Circuitul imprimat şi amplasarea pieselor decodifica¬
torului sunt prezentate în figura 17.

(Continuare în nr. viitor)

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

C u câţiva ani în urmă am
publicat în revista
„Tehnium" un articol referi¬
tor la exploatarea acumulatorilor Cd-
Ni, precum şi unele montaje practice
de încărcare/descărcare corectă a
acestora. Firmele producătoare au
perfecţionat acest tip de acumula¬
tori, astfel încât unele consideraţii
de atunci nu mai sunt valabile.
Aceasta este motivaţia publicării
prezentului articol.

De menţionat că materialul se
referă în special la acumulatorii Cd-
Ni utilizaţi în modelismul de perfor¬
manţă, nu şi la cei de uz general.
Aceştia din urmă se găsesc curent
pe piaţa internă, sunt mai ieftini, dar
calitatea lor este inferioară. Sigur că
şi pentru aceştia o parte din consi¬
deraţiile cuprinse în articol sunt va¬
labile.

Acumulatorii Cd-Ni utilizaţi în
modelismul de performanţă şi în
aparatura profesională au calităţi net
superioare, garantate de firma pro¬
ducătoare.

în ultimii ani, mai ales, interesul
pentru modelele cu propulsie elec¬
trică a cunoscut, atât la noi, cât mai
ales pe plan mondial, o dezvoltare
explozivă. Acest lucru se datorează
în mare parte creşterii perfor¬
manţelor acumulatorilor Cd-Ni, care
au acum o mai mare capacitate şi
robusteţe.

Acumulatorii Cd-Ni sunt o sursă
de energie electrică fiabilă şi nu
necesită aproape deloc întreţinere.
Totuşi, cunoaşterea câtorva reguli
de bază cu privire la utilizarea lor va
conduce la creşterea performanţelor
şi a. duratei de exploatare.

în prezent firmele producătoare
livrează pe piaţă o mare varietate de
tipuri de acumulatori Cd-Ni destinaţi
a acoperi toată gama de utilizări.
Aceşti acumulatori sunt oferiţi atât
sub formă de „pachete” de celule
Cd-Ni, cât şi sub formă de celule
individuale.

Toţi acumulatorii (de propulsie)
cu celule Cd-Ni fabricaţi în ultimii ani
sunt compatibili cu procedeele de
încărcare rapidă (timp de încărcare
30-60 min., funcţie de capacitate),
controlate automat sau măcar mo¬
nitorizate şi temporizate.

Acumulatorii Cd-Ni actuali se
diferenţiază în principal după struc¬
tura electrozilor, fiind de două feluri:
- acumulatori cu electrozi solizi;
- acumulatori cu electrozi sinte-
rizaţi.

Acumulatori Cd-Ni cu electrozi
solizi

Aceşti acumulatori au jjn prej
mai scăzut şi din această cauză

nCUMULflTORI

CRDMIU-NICHCl

Instrucţiuni de utilizare

Prof. dr. ing. Sorin Pişcaţi

sunt şi cei mai răspândiţi în rândul
modeliştilor care nu vizează perfor¬
manţe deosebite, cu toate că au ca¬
racteristici tehnico-funcţionale şi de
fiabilitate mai scăzute. Această
soluţie constructivă limitează prin
natura ei atât curentul maxim debitat
de celulă, cât şi curentul maxim de
încărcare. în situaţia în care curentul
în sarcină atinge valori de 15-20 A,
capacitatea acumulatorului scade

Curenţii de încărcare pot atinge
teoretic valori similare cu cei de¬
bitaţi.

Se pune problema cum putem
stabili cărei clase aparţin acumula¬
torii achiziţionaţi. Pentru cei de firmă
recunoscută, problema este simplă,
deoarece tipul lor, împreună cu alte
caracteristici principale sunt specifi¬
cate în instrucţiunile de folosire ce
se livrează împreună cu aceştia, iar

semnificativ, cu cca 30-40%.
Principala utilizare (în modelism) a
acestor acumulatori o constituie
aero, auto şi navomodelele RC
(radiocomandate), echipate cu
motoare electrice de propulsie care
au puteri mici sau moderate şi din
această cauză pot fi echipate cu
acest tip de acumulatori mai ieftini.
Desigur, acumulatorii performanţi cu
electrod sinterizat asigură o
autonomie superioară, dar au deza¬
vantajul unui preţ de cost şi al unei
durate de încărcare mai mari.

Acumulatori Cd-Ni cu electrozi
sinterizaţi

Aceşti acumulatori sunt special
concepuţi pentru a debita curenţi
mari. Au insă dezavantajul unor
capacităţi mai mici faţă de acumula¬
torii cu electrozi solizi. Acest deza¬
vantaj este pe deplin compensat de
proprietatea lor de a furniza curenţi
mari fără afectarea capacităţii lor şi
cu o bună stabilitate în tensiune.

de cele mai multe ori este notat şi pe
carcasa celulei. De exemplu, firma
Robbe, una din cele mai mari din
Europa, comercializează acumula¬
tori de diverse capacităţi, care se
identifică astfel:

- acumulatori cu electrod solid -
Topcap (RSA), Power Racing Pack
1500, Panasonic, Sanyo KR;

- acumulatori cu electrod sinteri¬
zat - Sanyo SCR, Sanyo CR sau AR.

Majoritatea firmelor reco¬
mandă descărcarea completă a
acumulatorilor înainte de fiecare
încărcare. Această operaţiune este
necesară în vederea combaterii
fenomenului de memorie care poate
apărea la acest tip de acumulatori.
Pentru descărcarea completă a
celulei de acumulatori Cd-Ni se
recomandă montajul prezentat în
figura 1. Cu potenţiometrul P se
reglează pragul de descărcare.

Valoarea minimă admisibilă a
tensiunii unei unităţi la descărcarea
completă (fără sarcină) este de
aproximativ 0,9 V (pentru un acumu-

TEHNIUM iunie 2002

MODELISM

lator cu 7 celule Cd-Ni este de 7 x
0,9 = 6,3 V). în situaţia în care acu¬
mulatorul ajunge sub acest nivel de
tensiune, poate apărea fenomenul
de „supradescărcare”. Acest
fenomen poate duce la inversarea
polarităţii unora dintre celule (termi¬
nalul „pozitiv” devine „negativ” şi
invers). Valoarea tensiunii se poate
măsura, cu un multimetru (volt-
metru). în cazul în care se desco¬
peră apariţia acestui fenomen, se
recomandă o încărcare lentă
(omogenizare) timp de 24-30 ore.

Procedee de încărcare

în funcţie de aplicaţia respectivă
şi de tipul acumulatorilor Cd-Ni, pot
Ti utilizate două procedee de încăr¬
care, şi anume:

- încărcarea normală (lentă):

- încărcarea rapidă.

Trebuie făcută distincţie între
încărcarea normală (lentă) şi încăr¬
carea rapidă a acumulatorilor Cd-Ni.

întrucât capacitatea acumula¬
torului este deseori folosită ca
mărime de pornire la determinarea
curentului de încărcare, se va utiliza
termenul „C” pentru definirea aces¬
tui curent de încărcare. Exemplu:
pentru un acumulator cu capaci¬
tatea de 1,4 Ah, prin IC se înţelege
încărcarea cu un curent de 1,4 A.

Încărcarea normală (lentă)

Termenul de încărcare lentă se
utilizează atunci când curentul de
încărcare are valori cuprinse între
0.1 şi 0,2C.

Durata standard de încărcare de
0,1 C este de 14 ore. Prelungirea
duratei de încărcare peste această
limită, în situaţia utilizării curenţilor
mici, nu afectează capacitatea acu¬
mulatorului. Totuşi, este bine să se
evite această practică, întrucât prin
depăşirea repetată a duratei stan¬
dard se pot iniţia fenomene chimice
care conduc la distrugerea acumu¬
latorului.

Încărcarea rapidă

De regulă, încărcarea rapidă se
referă la curenţi de încărcare de 0,3-
0,5 C, dar pot fi utilizaţi şi curenţi de
încărcare mai mari: 1-2 C, pentru
acumulatorii cu electrozi solizi (se
vor consulta recomandările speci¬
fice acumulatorilor utilizaţi) şi de 2-3
C (cel mult 5 C) pentru acumulatorii
cu electrozi sinterizaţi. Trebuie luat
în considerare faptul că utilizarea
unui curent de încărcare de 5 C, de
regulă, scurtează viaţa acumula¬
torului.

Acumulatorii de ambele tipuri se
pot încărca cu curenţi mari (încăr¬
carea rapidă), dar în această situaţie
este obligatorie întreruperea proce¬
sului imediat ce s-a atins capacitatea
specifică a acumulatorului.

Cel mai cunoscut procedeu de

supraveghere a încărcării rapide
este Delta-Peak, procedeu ce asi¬
gură monitorizarea tensiunii acumu¬
latorului pe timpul încărcării şi între¬
ruperea procesului la încărcarea
completă, prin sesizarea momentu¬
lui în care caracteristica de tensiune
a acumulatorului are tendinţă
descrescătoare.

Notă importantă. Întrucât struc¬
tura cristalină internă a acumula¬
torului este determinată de tipul de
încărcări/descărcări, se recomandă
ca acumulatorii descărcaţi sub
sarcini mari să fie supuşija încărcări
rapide cu curenţi mari. In prealabil,
utilizatorul trebuie să se asigure că
mufele şi conductorii de legătură
suportă curenfii preconizaţi.

Autodescărcarea acumulato¬
rilor Cd-Ni

Acumulatorii Cd-Ni moderni
pierd aproximativ 1% din capaci¬
tatea nominală/zi. Cu alte cuvinte,
un acumulator încărcat complet se
va descărca (chiar în condiţiile în
care nu are sarcină) în 100 de zile.
Din această cauză, acumulatorul
trebuie încărcat complet, mai ales

înaintea utilizării (acumulatorul tre¬
buie încărcat imediat înaintea uti¬
lizării).

Funcţie de durata depozitării,
este posibil să fie necesar un ciclu
complet încărcare/descărcare.

Pentru încărcarea acumulatorilor
se recomandă montajul prezentat în
figura 2 sau un sistem autQmat de
încărcare realizat industrial. In cazul
montajului propus, curenţii de încăr¬
care doriţi (în domeniul 50-500 mA)
se obţin prin alegerea corespunză¬
toare a valorii lui R3. Tranzistorul TI
(tip BD136) va fi prevăzut cu un
radiator termic adecvat. Rezistenţa
R1 se alege în plaja 30-75 SI.

încălzirea acumulatorilor

La descărcarea sub sarcină
mare, acumulatorii Cd-Ni se
încălzesc destul de puternic şi de

aceea este obligatoriu a se lăsa
acumulatorul să se răcească înainte
de următoarea încărcare. Un acu¬
mulator cald înmagazinează mai
puţină energie ca unul rece, iar în
cazul în care este fierbinte,
fenomenul se accentuează.

Realizarea „pachetelor” de
celule în regie proprie

Pentru cei care doresc să rea¬
lizeze singuri acumulatori din celule
Cd-Ni independente, se recomandă:

- pentru legăturile dintre celule
se vor utiliza conductori din cupru cu
secţiuni care să suporte, fără
încălzire, un curent de descărcare
dublu faţă de cel maxim admis;

- în situaţia în care celulele se
lipesc „în linie", se va utiliza un aliaj
de lipire cu caracteristici de conduc¬
tivitate foarte bune. O lipitură
necorespunzătoare se încălzeşte în
funcţionare şi poate deteriora acu¬
mulatorul;

- lipiturile se vor executa cât mai
rapid, pentru a nu se iniţia fenomene
chimice care diminuează capaci¬
tatea acumulatorului sau chiar îl pot
distruge.

TEHNIUM iunie 2002

în numărul său pe aprilie/mai
2002, revista Electronique
Pratique (Franţa) prezintă, la
rubrica Initiation, o adevărată
„mină de aur” pentru
constructorii amatori care doresc
să se iniţieze în tainele
electronicii. Mai precis, în
articolul intitulat Internet
Pr@tique, autorul P. Morin
navighează în beneficiul lor pe
Internet, semnalându-le câteva
adrese extrem de utile, de unde
îşi pot însuşi bazele
electronicii moderne, respectiv
structura, principiul de
funcţionare şi caracteristicile
dispozitivelor electronice cu
semiconductoare.

Vă propunem şi noi să
„vizitaţi” site-urile recomandate
de autor - pe care le reproducem
alăturat după articolul citat,
împreună cu câteva „mostre” de
pagini - şi totodată îi invităm pe
acei dintre dumneavoastră care
iau cunoştinţă despre alte astfel
de adrese utile să ni le comunice
la redacţie, însoţite de o scurtă
prezentare a conţinutului
respectivelor site-uri, dacă se
poate şi de ilustraţie. în măsura în
care le vom primi, intenţionăm şi
noi să completăm rubrica
„Tehnium-lnternet”
cu astfel de adrese.

' » - 4 J a, »■«■*» jmu J > _> . JUl

'<* I !**.*»♦«♦» MOI# f)

t'mtiâl h

•J

Preţ: 29 500 lei