Revista Cinema/1977 — 1989/023-CINEMA-anul-XXIII-nr-12-1985

2 
(270) 


Cîntarea României 


Sub semnul Congresului 


Fiecare al cincilea cetăţean: un creator 


mpla manifestare a muncii și creativitatii 
întregului popor, Festivalul naţional „Cintarea 
Romaniei" — iniţiativă strălucită a secreta:u- 
lui general al partidului. tovarășul Nicolae 
Ceaușescu — a creat, inca de la declanșarea 
sa, un nou cadru politico-organizatoric menit 
sa stimuleze participarea liberă, democratica 
şi conştientă a maselor, a tineretului, la crea- 
rea și receptarea valorilor materiale și spiritu- 
ale ale naţiunii noastre, expresie elocventă a 
democratismului culturii noastre socialiste. 
Largă mişcare de educaţie și creaţie, festiva- 
lul şi-a demonstrat cu putere, pe parcursul 
celor cinci ediţii ale sale, capacitatea de 
emulaţie in rindul muncitorilor, țăranilor, in- 
telectualilor, elevilor, studenților, militarilor, a 
tuturor talentelor autentice dornice șâ se 
afirme pe planul culturii, artei și ştiinţei, inde- 
pendent de pregătirea lor socio-protesională 
lustrativ este faptul ca dacă la prima ediţie a 
festivalului au participat cca 100 000 de for- 
maţii şi cercuri artistice de la orașe și sate cu 
două milioane de membri, la cea de a V-a 
ediție, numărul acestora a ajuns la 206 000 
colective, cuprinzind 4 800 000 de interpreți 
şi creatori, ceea ce inseamnă ca fiecare al 
cincilea cetățean al ţării participă la actul de 
creație, de interpretare, de educație. 

De subliniat este creşterea preocupărilor 
pentru stimularea creaţiei artistice în rindul 
oamenilor muncii în genurile poeziei, teatru- 
lui, artelor plastice. populare și fotografice, a 
filmului de amatori, fapt ce a dus la crearea 
de noi cercuri și cenacluri literar-artistice, în 
intreprinderi, Case de cultură, cluburi, şcoli, 
facultăţi unități militare, numărul acestora 
ajungind la peste 53 000, cu mai mult de 
1 200 000 membri. A crescut interesul pentru 
dezvoltarea activităţii cinecluburilor de ama- 
tori în număr de peste 690 cu aproape 6 500 
de cineaşti, numai în sistemul așezămintelor 
culturale, sindicatelor, tineretului și coopera- 
Wei. S-au diversificat și dezvoltat formele 
muncii politico-educative, științifice şi cultu- 


ral-artistice de masă, s-a îmbogăţit reperto- 
“iul formațiilor cu noi lucrări dramatice, cin- 
iece de masă, patriotice, muncitorești, revo 
luționare, lucrări vocal-simfonice, camerale 
etc. efectuind în mod pregnant problematica 
actuală a construcției socialiste, militind pen 
tu formarea omului nou, educarea lui in spi 
ritul patriotismului revoluţionar, al ideilor de 
pace, libertate și independență naţionala 
pentru mobilizarea întregului popor la inde- 
plinirea sarcinilor reieșite din programul par- 
tidului. 

Finalizată în luna august a acestui an, cea 
de a V-a ediție jubiliară a festivalului a fost 
încununată cu marile manifestări de gală: Ex- 
poziţia republicana „Cintarea României“ des- 
chisă la Muzeul de artă al R.S.R. si grandio- 
sul spectacol de pe stadionul „23 August” din 
Capitală, consacrate sărbătorii naționale a 
poporului român și împlinirii a 20 de ani de la 
Congresul al IX-lea al partidului, de cînd la 
conducerea ţării se află tovarășul Nicolae 
Ceaușescu. Ambele manifestări, la care și-au 
dat concursul cele mai valoroase colective 
artistice, interpreţi și creatori profesioniști și 
amatori laureați, din întreaga ţară, şi care 
s-au destășurat în prezenţa conducerii supe 
noare de partid și de stat — s-au transformat 
prin conţinutul lor adinc patriotic, revoluțio- 
nar, prin mareţia și înaltul lor nivel artistic, 
într-un vibrant și fierbinte omagiu adus pa- 
tnei socialiste, partidului, tovarășului Nicolae 
Ceaușescu, ctitor al României Socialiste. 

Odată cu lucrările Comisiei centrale de in- 
cheiere a trecutei ediţii, s-a acţionat pentru 
pregătirea și declanșarea celei de a VI-a ediţii 
a Festivalului naţional „Cintarea României" 
care se va desfășura în perioada octombrie 
1985 — decembrie 1987, in cinstea implinirii 
a 65 de ani de la crearea Partidului Comunist 
Român şi aniversării a 40 de ani de la procla- 
marea Republicii. Ținind seama de sarcinile 
reieşite din Documentele celui de al XIII-lea 
Congres al partidului și de indicaţiile date de 
tovarâșul Nicolae Ceaușescu la recentul 


Congres al consiliilor populare, noua ediție a 
festivalului — printr-o mai strinsă conlucrare 
a factorilor centrali educaţionali — trebuie sa 
determine într-o şi mai mare măsură unirea 
tuturor forțelor existente în fiecare localitate 
şı judeţ pentru a ridica nivelul de cultură, de 
cunoștințe al maselor populare, punind în 
centrul activităţii de educaţie patriotică, dra- 
gostea faţă de patrie, hotărirea fermă de apá- 
rare a cuceririlor socialismului, a patriei și de 
mobilizare a tuturor oamenilor muncii la în- 
'taptuirea obiectivelor economico-sociale pri- 
vind dezvoltarea României socialiste în anii 
noului  cincinal 1986—1990. 

In spiritul acestor indicaţii ale secretarului 
general al partidului va trebui să acţionăm la 
nivelul tuturor organismelor de resort, sub in- 
irumarea organelor și organizaţiilor de par 
ud, pentru sporirea numarului de manifestari 

acţiuni politico-educative, ştiinţifice si cul- 
tural-artistice, toate acestea avind drept scr 
lărgirea orizontului de cunoaștere a oameni 
lor, a tineretului, formarea gindirii lor econo 
mice, participarea lor activa și conştientă la 
aplicarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi 
tehnicii moderne 


„Omenirea 
se află 
într-o asemenea 
etapă 
a dezvoltării 
în care 
ştiinţa reprezintă 
cea mai puternică 
forţă 
a progresului 
economic 


şi social“. 


Nicolae 
CEAUȘESCU 


Științei și 


7 


Pe planul creației artistice este necesar 
„în colaborare cu uniunile si asoc 
creatori, să se realizeze noi lucrări 
din realitățile noastre socialiste, din 
eroic de luptă al clasei muncitoare. a 
lui şi partidului nostru. Se impune în 
tmp sporirea preocupărilor pentru co 
rea activităţii formațiilor şi cercurilor artistice 
de amatori existente, pentru permanentiz 
muncii lor si pentru constituirea de n 
iective artistice, mai ales in unitaţile econo- 
mice si localităţile rurale mari cu un sporit 
potenţial artistic. Trebuie să crească exigen- 
tele activiștilor, instructorilor de formaţii 
vu continua înnoire a repertoriului, sporirea 
creşterii numărului de spectacole și concerte 
asigurarea unei calităţi artistice, interpretative 
dicate, in așa fel incit să satisfacă pe deplin 
cerințele culturale mereu crescinde ale publi- 
cului spectator. 


Constantin GHEORGHE 
director al Direcţiei culturii de masa 


in C.CES 


C dacice. 
astelul huniazilor. 


Cetatea de foc a Hunedoarei, Combinatui 
siderurgic. 

Istorie si prezent. Istorie si viitor 

Conjugate toate, in mod simbolic, atestă 
existența viguroasă a neamului nostru româ- 
mesc pe aceste locuri străbune, în care și 
Deva insăși cu cetatea sa, afirmă parcă cu ta 
ñe: sintem de-aici, dintotdeauna. 

„Sintem și muncim. Sintem și construim 
Sintem și desăvirșim: o ţară și un întreg po- 
por, dovedindu-și înaltul lor nivel moral-spiri- 
tual și marea lor capacitate creatoare, in 
stare să creeze, atit valori materiale cit și spi- 
«ituale. Atit în contextul milenarelor arte tra- 
dihonale, cit şi în cel al celei de-a șaptea 
arte, cea mai tinâră dintre ele, ea — cinema- 
tografia — abia nonagenară! 

iar cei care creează, avind ambiția, curajul 
$Ü taria sa reziste, învingind pină la urmă (nu 
este vorba de cei aleși şi instruiți) sint oa- 
meni simpli, oamenii de lingă noi, ei, oțelarii 


https://biblioteca-digitala.ro 


- care la dogoarea flăcărilor din furnale 
ard şi pentru arta pe care o iubesc, arta tutu- 
ror virstelor, născută, parcă, din şi pentru ne- 
voile lor sufletești: arta filmului 

Așa gindeam de curind, fiind la Hunedoara 
participind ca președinte de juriu la jubileul a 
25 de ani de existentă a cinefotoclubului „Si- 


derurgistul” — inițiatorul si organizatorul 
concursului de fiime „Omul și producția”, 
aflat la cea de-a 15a ediţie. 


Istoria filmul de amatori incepe pentru Hu- 
nedoara, în vara anului 1960, și iși găsește 
cadrul de organizare la clubul „Siderurgistul" 
al comitetului sindicatului C.S.H. (Combina- 
tul siderurgic Hunedoara), unde exista deja 
un puternic și apreciat cerc foto, din rindurile 
caruia s-au și recrutat primii cineamatori. 

Acest fapt a făcut ca activitatea foto să se 
desfașoare permanent, vreme de 25 de ani, 
nu paralel, ci în strinsă legatură cu aceea de 


Geo SAIZESCU 


(Continuare în pag. 23) 


Învățămîntului: 


L. numai trei ani de la prima reprezentaţie 
cinematografică din lume, un medic român 
folosea ingenioasa distracţie a fraţilor Lu- 
mière, într-un scop pe cit de nespectaculos 
pe atit de important în dezvoltarea neuro-en 
docrinologiei la începutul secolului. Doctoru 
se numea Gheorghe Marinescu, iar filmul sau 
avea să deschidă drum rodnic explorărilor 
ştiinţifice cu ajutorul aparatului de filmat. 

Era una din întimplările — sau poate nu 
tocmai o intimplare — prin care izbuteam un 
fericit protocronism impunind, desigur nu în 
mod sistematic, încă-— un gen, o direcţie, un 
mod de a gindi filmul ca mijloc de cercetare, 
ca auxiliar al unor investigaţii insotind medi- 
cul și biologul în efortul lor de a descifra noi 
taine ale universului uman. interesant că si 
astăzi, parcă realizind un arc în timp al preo- 
cupărilor — de data aceasta sistematice; ale 
unui studio specializat, Alexandru Sahia —, 
foarte multe din filmele ştiinţifice realizate 
de-a lungul anilor se inspiră din lumea lui Es- 
culap Unul isi anunță încă din titlu racordul 
cu istoria. „Medicii continua să filmeze“ Apro 
ximativ jumătate din producţia de filme docu- 
mentare prezentate — și multe premiate — in 
cadrul celei de-a XVil-a ediţii a Cupei de 
cristal din festivalul „Cîntarea României“ fil- 
mează cu inteligenţă reportericească realităţi 
din domeniul medical, biologic, priorităţi ro- 
mâneșşti în materie de chirurgie sau farmaco 
logie: de la fantastica, miraculoasa operaţie 
sub microscop ce reușește să restabileasca 
nerv cu nerv, cu minuţie de bijutier, circuite 
întrerupte de accidente grave şi să redea mii- 
nii traumatizate suplețea, menirea ei naturala 
— pină la „Apilarnil“-ul made in România, as- 
tăzi faimos în lumea întreagă. Dacă n-ar fi 
decit rolul — nu neapărat de investigare, ca 
la pionieri — ci rolul publicistic, şi tot ne-am 
putea mindri cu asemenea filme. Ele sint 
adevărate filme patriotice. Ne mindrim cu el 
așa cum ne mindrim cu tezaurul de intel: 
genta, inventivitate, creativitate tehnică și ști 
inţifică, acel „aur cenușiu“ inepuizabil, căruia 
actuala etapă a revoluţiei industrial-agrare i 
oferă un cadru de afirmare de stimulare, ne- 
maiîntilnit în istoria ţării. 

Întimplarea a făcut ca în zilele dinaintea 
Congresului Științei și Învățămintului să par- 
ticip la prezentarea unei selecţii de filme do- 
cumentare, de filme de știință și educaţie Re- 
fuz a le mai numi cu termene depășite de 
realitate, „filme de știință popularizată” sau 
„didactice“, de vreme ce ele nu lac doar oti- 
ciul de popularizare a unei invenţii sau 
metode, ci şi aceea de descitrare a drumului 
— ades dramatic — ce duce spre marile suc - 
cese ale gindirii creatoare. spre impunere. 


lor în realitatea de toate zilele — sau pelicule 
educative care nu devin automat și didactice 
in sens peiorativ, de dăscăleala în imagini, cu 
toate cà uneori... 

Din buchetul variat am descifrat ca într-o 
hartă în imagini atrăgătoare, trasee ale noii 
etape a revoluţiei tehnico-ştiinţilice și ca 
printr-o suită de beculeţe pe rind aprinse am 
urmărit şi pe peliculă ofensiva noului, strate- 
gia vitala pentru dezvoltarea României con- 
temporane. Strategie, în cadrul căreia — așa 
cum rostea în deschiderea Congresului Stiin- 
tei si Învaţămintului secretarul general al Par- 
tidului, tovarășul Nicolae Ceauşescu „știința 
reprezintă cea mai puternică forță a progre- 
sului economic și social“. Ca intotdeauna, 
genul cinematografic cel mai operativ angajat 
pe frontul economic-social, documentarul a 
răspuns, răspunde și de bunăseamă va răs- 
punde din ce in ce mai bine comandamente- 
lor desprinse din obiectivele stabilite de Con- 
gresul al XII-lea al Partidului cît și Hotăririle 
Congresului Ştiinţei şi Invàtamintului, și din 
Cuvintarile rostite cu acelaș prilej de tovarașul 
Nicolae Ceauşescu și de tovaraşa academi 
cian doctor inginer Elena Ceauşescu. 

Un beculeț pe harta strategiei dezvoltarii 
țarii — o imagine de viață devenita film. Dea- 
supra Vaii Topologului, la 50 m înalțime, 
meşteri moderni înalță un arc peste ape, un 
viaduct uriaș, cu 39 de coloane înfipte în på- 
mintul stincos, 160 de tone 'sfidind cerul, un 
lansator gigant înaintind centimetru cu centi- 
metru deasupra prăpastiei. Alt monument a! 
cutezanţei gindului socialist şi al faptei întru 
viitorime acei „intru“ specific graiului ro- 
mânesc, cum il definește filozoful și care pre- 
cizează scopul, sensul acţiunii noastre Con- 


structive, nobilul efort uman 

Și printr-un zoom specific cinematografic 
patrundem acum în alt punct de țară: un la- 
borator-bibliotecă, din care işi iau zborul 
ideile cele mai îndrăznețe, se pun la cale cele 
mai energice asalturi asupra rutinei coli- 
diene: secţia de inventica — da, aţi citit bine 
termenul proaspat intrat in dicționarul mo- 
dern denumește secţia de pe lingă Facultatea 
e mecanică. Dintr-o mişcare de elită. inven 
tica tinde să cuprindă masele. Circa o mie de 
brevete, în tehnologie, fizică, medicină, chi- 
mie. Cu mai multă fantezie și umor (de ce nu 
umor?) s-ar fi putut scoate de către realizato- 
rii acestui subiect-șoc un mic poem al celei 
mai înțelepte nebunii umane: inventivitatea. 
Descoperirea noului, care de la icar încoace 
a cerut și un dram de „nebunie“ pe lingă un 
car de pasiune și perseverență Dupa ceasuri 
de program greu, un muncitor se invirte 
într-o secţie anexă a uzinei ca sa ia pulsul 
unui „balaur“ de otel ce înghite prea mult 
toc: ia să vedem noi cum să-i mai potolim se 
tea nemăsurată. Altă uzină, alta pasiune: un 
tehnician, tinâr-tinăr, dar cu timple argintii 
valsează în jurul unui caruse! gigant si asta 
de dimineaţă pînă noaptea tîrziu. „Dacă rebu- 
tezi aici o piesă de citeva tone poți încărunţi 
într-o secundă“. „Cam multe timple cărunte 
in uzina dumneavoastră“ încearcă să glu- 
mească reporterul. „Nu-i nevoie să rebutezi 
piesa, poti încărunţi numai de grija ei". Şi ia- 
tă-l pe meșter ascultind turbina cum își as- 
cultă instrumentistul vioara înaintea concer- 
tului, pentru a sesiza cele mai mici vibrații 
ce-i par suspecte. Nu-l obosește acoet pro- 
gram nonstop? Drept răspuns ţi-l citează pe 
Rene Clair, regizorul care întrebat cum reu- 


https://biblioteca-digitala.ro 


seste să stea pe platou 24 de ore din 24, con- 
sideră că dacă ţi-ai ales o meserie carei 
place, cel mai grozav hobby e munca. 


Dar revoluţia — în gindire și practică — nu 
se produce de la o zi la alta. Un grup de ti- 
neri automaticieni entuziaști încep să proiec- 
teze un robot industrial cu multiple destinaţii 
lată-i după ani de trudă si ingeniozitate (au 
pornit la drum doar cu citeva fotografii docu- 
mentare și acum obţin pentru prototip pre- 
miul „Aurel Vlaicu“) punindu-şi la treabă ro- 
boțelul RIP 66. Acasă, adică în atelierul uzi- 
nei, el merge strună. Face chiar glume: „La 
sate de meserie“, îi tachinează copilul-m: 
nune. Dar cum se comportă el în lume” 
Adică în diverse locuri de producţie? „Nu-i 
prea economicos” se eschivează un director 
care nu-l pune să funcţioneze decit cind are 
musafiri. „Lucrează prea incet" — sună sen- 
tinta. Proiectanta-mamă îi ia apărarea: dar lu- 
crează ritmic, continuu. Fără pauze de masă, 
fără concedii. Si apoi evită accidentele de 
muncă. Mina lui Rip poate fi simplu înlocuită 
dacă... Dar cit de greu e uneori să convingi 
de lucruri atit de simple! Şi „incadrarea“ în 
producţie a lui Rip ar mai dura poate ani 
mulţi dacă la poarta cetăţii n-ar bate cele trei 
gonguri ale progresului tehnic şi științific. 
imperativele modernizării industriale: roboti- 
zare, automatizare, informatizare. Si în agri- 
cultură ceasul e aproape. La Dăbuleni, pepe- 
nii au devenit mai gustoşi, mai roşii, mai par- 
fumaţi ca oriunde. Copiii îi primesc în dar, în 
plină iarnă, de la Moş Gerilă. Părinţii lor au 
trudit ani întregi pină au descoperit secretul 
grădinilor roditoare în plin Bărăgan. Au obţi- 
nut diplome peste diplome. după repetate re- 
colte miraculoase. Douăzeci de doctoranzi 
din Dăbuleni își susțin mai întii aici, printre ai 
lor, dizertaţiile savante, rod al activităţii lor 
practice. Cu un plus de inventivitate, de „vi- 
no-ncoace” filmul-reportaj ar fi ciştigat în 
profunzimea pledoariei pentru fenomenul 
economic devenit de-acum social și filozotic 
fenomen pe care documentarul îl ia in coli 
mator. 


Turul României moderne socialiste în nu- 
mai citeva zeci de scurt metraje. E mult? E 
puţin? E suficient? Deocamdată e bine, 
foarte bine. Dar greul, adică efortul oglindirii 
lui în cele mai pasionante imagini, continuă. 
Cine și-a ales o meserie dragă, dificultatea-i 
pare un stimulent admirabil. Avea dreptatece- 
lebrul cineast. 


CINEMA 


Două mame, două tipuri umane, aceiaşi obsesie: adevărul 
(Maria Ploae şi loana Crăciunescu) 


— S... tovarăși, această intilnire nu 
este intimplătoare, cu atit mai puțin „la voia 
întimplării”, dumneavoastră ați văzut, sau re- 
văzut filmul „Promisiuni“” in vederea unei dis- 
cutii. In prezenţa realizatorilor care vor avea. 
astfel, ocazia să ia contact direct cu opiniile 
unor spectatori avizaţi. Realizatorii, o parte a 
echipei, — regizoarea Elisabeta Bostan, sce- 
narista Vasilica istrate, cele două interprete 
principale, Maria Ploae, loana Crăciunescu, 
și actorul Corneliu Revent se află in fața 
dumneavoastră. Nu ne rămine decit să ince- 
pem această discuţie, pe care cu toţii o do- 
rim foarte sinceră. Aveţi cuvintul: 

Liliana Huianu, secretar cu propaganda al 
Comitetului de partid municipal Ploiești: As 
dori să felicit realizatorii în primul rind pentru 
ideea de a se apropia de o astiei de tema 
Viața de familie a fost mai puţin abordată în 
filmele noastre. deși este un domeniu cu 
foarte multe zone de investigaţie, în care toți 
sintem interesaţi, pentru cá este foarte im- 
portant, el poate chiar determina comporta- 
mentul individului în societate. M-a impresio- 
nat in mod deosebit ecoul amplificat al dra- 
mei maturilor in sufletul fetiţei şi delicateţea 
și sensibilitatea cu care realizatoarele s-au 
apropiat de acea fetiță. Cred, de asemenea, 
că happy-end-ul este foarte bine venit. Era 
normal ca un copil format intr-o familie 
anume și care se simte tâcind parte din acea 
familie, să râmină acolo. Actorii au tost deo- 
sebit de bine în rolurile lor, dar nu numai ei. 
ci si copiii, foarte sinceri si naturali. Cred ca 
filmul va găsi audienţă la toate categoriile de 
virstă, pentru că este un film gindit „pentru 
toate virstele“. | 

lon Milițescu, /ntreprinderea cinematogra- 
tică a județului Prahova: M-a. emoţionat fil 
mul foarte mult. Şi cred cá ne aflăm în fața 
unui film de succes. Am observat reacţia pu- 
blicului în sală la micile „defecţiuni“ de 
proiecție. Era reacţia unui public bine conec- 
tat la acţiune și interesat in urmarirea ei 
Succesul se datorează în primul rind faptului 
că filmul este foarte sincer. Omul de pe 
stradă. marele public, noi toți simţim nevoia 
de sinceritate. De adevăr. Uneori însă, adeva- 
rul este atit de infotolit că nici nu se mai 
vede. Nu este cazul aici și în acest sens aș 
aduce elogii în primul rind scenaristei. Am 
memorat multe replici adevărate, dar mi-a ra- 
mas mai cu seamă una: „Să nu laşi pe cel 
care te înşeală să facă din tine o zdreanța” 
Nu știu dacă există suflet de om cinstit care 
să nu vibreze la o asemenea replică, foarte 
bine plasată într-un film care conduce spec- 
tatorul la educaţie, la formarea unor convin- 
geri de cinste și adevăr. 

Georgeta Vrabie Conferențiar universitar - 
Institutul de petrol şi gaze. Cinematogratia 
noastră ne-a obişnuit, de mulţi ani, cu filme 
bune și foarte bune, interpretate de actori de 
înaltă clasă. Filmul de azi este o exemplifi- 
care a acestor calități. Un film deosebit, al 
cărui ecou iti rămine în suflet mult după ce 
l-ai văzut, Am recunoscut sensibilitatea regi- 
zoarei Elisabeta Bostan, care ne-a dat fiime 
de mare poezie si delicateţe. Este foarte fru- 
mos, şi este foarte bine, că filmul abordează 


4 


Cind nu mama, ci tatăl este acela care i 


revendică dreptul de a fi 


părinte (Ion Caramitru si Maria Ploae) 


„Promisiuni“: 
un film pentru toate virstele 
față în faţă cu spectatori de toate virstele 


După ce filmul „Promisluni“ și-a creat drumul său către marele 
public, după ce critica și-a spus cuvintul, am socotit că o intilnire a 
realizatorilor cu spectatorii nu poate fi decit binevenită în sprijinul 
ideii de contact nemijlocit al celor care fac filmele, cu cei pentru 


care sint ele făcute. 
La Ploiești, așadar, 
„Uun film „pentru toate virstele“, faţă în față cu un grup de spec- 

tatori de toate virstele. 


problemele de zi cu zi de care ne izbim la tot 
pasul și, poate tocmai de aceea, nu le mai 
sesizâm, că incearcă să ne amintească lu 
cruri pe care unii dintre noi poate le-am uitat 
dragostea față de părinţi, respectul pentru 
casa parinteasca, legătura cu locul în care 
ne-am născut. Am insă o nelâmurire. Nu am 
înțeles dacă tatăl adevărat, cel interpretat de 
lon Caramitru, vrea să renunţe la propriul co- 
pil pentru cel regasit, sau vrea să pastreze 
amindoua fetiţele... 

„Cinema“: Vrea să le păstreze pe amin- 
două 

O voce din „public“: Există si o replică în 
acest sens rostită câtre soție: „Nu putem sa 
creștem doi copii?" 

Georgeta Vrabie: Probabil mi-a scăpat re- 
plica... Oricum, Promisiuni. este un film plin 
de delicateţe, sensibilitate şi înțelegere pen- 
tru om. Pe această linie aș mai remarca, pe 
jingă scenariu, regie, interpretare — nu nu- 
mai actorii, dar și copiii deosebit de convin- 
gatori — muzica lui Temistocle Popa care te 
insoțește tot filmul si rămine cu tine si dupa 
ce-ai părăsit sala de cinematograf i 
lon Mărgăritaru profesor, activist cultural 
lată un film care te pune pe ginduri şi te lasa 
intr-o anumită atmosfera. Un film rotund. Cu 
sentimentul ăsta am plecat din sală. Am întil- 
nit o problematică interesantă, un scenariu 
închegat, o tratare regizorală de mare sensi- 
bilitate, imagini foarte frumoase, muzică de 
asemenea. Am reținut, ca pe o imagine foarte 
sugestivă, jocul fetiţelor în cimpul cu flori. Ar 
fi foarte multe de spus și cred că timpul ne 
va consolida prima impresie foarte bună pe 
care ne-o face acest film care şi eu cred, se 
adresează in egală măsură oamenilor maturi 
cit şi tinerilor în curs de formare. Un singur 
moment m-a deranjat, pentru că mi s-a părut 
nepotrivit cu psihologia unui copil: tentativa 
fetitei de a sări pe fereastră... 

„Cinema“: Poate că cineva o să vă contra- 
zică... 

Atena Cilmic, inginer. Institutul de proiec- 
tari inginerie tehnologică și proiectare rafi- 
naării: Eu vreau sa va spun ca reacția este 
perfect verosimilă. Exact la 11 ani, cind ani 
aliat că tatal meu care m-a crescut nu este 


tatăl meu, am avut aceeași reacţie. Noroc ca 
nu stăteam la etaj pe timpul acela... Şi noroc 
ca am avut o mamă la fel de înțelegătoare ca 
toana din film, care mi-a explicat, cu rabdare 
totul. La noi a fost vorba de o casatorie ante 
rioarà nereuşită și mama mi-a ascuns acest 
lucru pina la 11 ani... Să ştiţi că e foarte du- 
reros pentru un copil să afle că ceea ce cre- 
dea el a fi familia lui nu este, pe de-a-ntregul 
familia lui. 

Florin Dochia, profesor, activist cultural 
directorul Palatului Culturii. Mie acea „tenta- 
tiva” mi se pare mai degrabă o soluție de tip 
mental, pe care o găseste fetița. Ea știe cá ci- 
neva care vrea să moară se poate arunca pe 
fereastra. Cred că scena era absolut 
necesară din punct de vedere dramaturgic, 
pentru că după ea vine o replica — una din 
replicile cheie ale filmului — rostită de ade- 
varatul tată: „Am să te invâţ eu minte!“, care 
delimitează foarte net personajele și arunca 
asupra filmului o altă lumina. |! „rupe“. în 
sens pozitiv, pentru că de aici incolo, specta- 
torul priveste altfel întimplarea.. 

lon Mărgăritaru: Ramin la părerea mea 
Oricum, Promisiuni este un film robust care 
te convinge de necesitatea depaşirii momen- 
telor grele ale vieţii. un film cu o foarte pro- 
nunţată notă de optimism 

Nicolae Dumitrescu — activist cultural: 
Sint un spectator credincios filmului de mulţi 
ani şi mai ales filmului românesc care, în ul- 


tima vreme, a reușit să facă saltul calitativ, - 


ilustrat, dealtfel, prin premiile internaţionale 
obținute chiar în acest an. Vorbind despre 
Promisiuni. se poate spune că el este rezulta- 
tul muncii unei echipe foarte omogene. Cele 
două autoare principale, Elisabeta Bostan și 
Vasilica Istrate, lucrează împreună de ani de 
zile. au o experiență comună şi acest lucru 
se simte. În acest film impresionează, inainte 
de toate, alternanţa de planuri, de medii so- 
ciale, de gindire chiar. De aici impresia pu- 
ternică de adevăr social care este suplimen- 
tat, adincit, de adevărul sentimental. Daca 
vorbim, toţi, atit de frumos despre acest film 
este pentru că la realitatea pe care o cunoas- 
tem sau o simţim, filmul ne ajută să descope- 
rim noi resurse omeneşti și sentimentale. Su- 


https://biblioteca-digitala.ro 


biectul, în sine, este foarte te si foarte 
binevenit, pentru ca cinema! a noastra 
este destul de zgircită in asem a abordari 
Ceea ce impresioneaza, în deosebit, 
este dorința autoarelor de a se opia de 


cotidian. Filmul dă o senzație 
nică de obișnuit, familiar. 
nouă. Aici cred că este şi mer 
lui lon Marinescu, care a reusit o im 
osebit de expresivă. M-au impres 
asemenea, secvențele in care a copiii 
care sint extrem de bine realizate sub toate 
aspectele. Ce nu mi-a placut la fei de mult, 
pentru cá, fiind la o dezbatere. trebuie sa 
punctâm și aceste lucruri: secvența in care 
tatăl adoptiv. interpretat de Mircea Diaconu, 
işi aminteşte copilăria fetiţei. Noi stim ce fel 
de om este el şi nu cred că mai trebuia „să-şi 
amintească”, pentru a hotări ce are de facut 
De asemenea. dialogul dintre mama şi fiica 
ni se pare prea explicit. Spectatorul primește 
totul din replică. Şi mai sint doua momente 
are nu m-au convins. Primul, este discuția 
intre profesoară și cele două mame, care m 
se pare că plasează filmul intr-o zona de ai 
dacticism 

Florin Dochia: lertați-ma, dar nu cred că 
acele scene sint didacticiste. Dimpotriva 
Cred că ele vor să sublinieze ca, intr-o pro 
blema de acest fel, nu se poate rezolva nimic 
ca la școală“. Problema se rezolvă, de fapt 
in familie, de câtre acel tată cu picioarele pe 
pamint, gata să sară și in foc pentru ai lui 

Alexandru Bădulescu, vicepreşedintele Co- 
mitetului municipal de cultură si educaţie so- 
“ialistă, Ploiești: Eu cred cà şcoala trebuia 
implicată în această problemă. Şi nu cred ca 
este vorba de didacticism. Profesoara martu- 
riseşte chiar, că nu are suficientă experiență 
je viață. ea nu are copii, în schimb, are o ex- 
perienţă de pedagog. Din cadrul acelei expe- 
rente ea poate, si trebuie, să dea un râspuns 
jiscuţiilor purtate in clasă 

Nicolae Dumitrescu: Este un punct de ve- 
dere... Celălalt moment despre care vreau så 
vorbesc, este cel pe care l-aș numi „esca- 
pada la țară”. In sine, este foarte frumos, dar 
mi s-a parut facut și ca sa justitice fondul su- 
fletesc al eroinei... Sigur, capcanele unui ase- 
menea subiect sint extrem de periculoase, 
extrem de adinci şi numai priceperea și ta- 
lentul autoarelor au făcut ca acest film să nu 
cadă in melodrama 

Florin Dochia: Şi eu am remarcat omogeni- 
tatea și valoarea echipei. Din toate punctele 
de vedere, scenariu. regie, imagine, as subli- 
nia chiar imaginea, nu pentru că este fru- 
moasă, ci pentru că este expresivă și de mare 
subtilitate, Promisiuni mi se pare un film im- 
plinit. În ce priveşte „escapada la ţară“, pe 
care aş numi-o „intoarcerea in sat", mi s-a 
părut foarte bine realizată și foarte organica 
pentru film. Puntea aceea, pe care noi am 
mai văzut-o, dar acum ne apare altfel, traver- 
sata de toată familia loanei, cred ca stabi- 
leste foarte clar granița dintre realitate și 
amintirile eroinei. in schimb, sint de acord cu 
inutilitatea acelor amintiri ale minerului în ce 
privește copilăria fetiţei. Mi-ar fi plăcut ca 
„intoarcerea in trecut“ sá râmină numai a 


nat, de 


mamei. Trebuie să recunosc si eu calitatea 
actorilor — și nu mă gindesc numai la inter- 
preţii principali, pentru că cine vede afișul nu 
se poate aștepta decit la o interpretare de ex- 
cepţie — ci și la copii. Scenele din clasa sint 
foarte frumoase. Par a fi filmate cu o cameră 
ascunsă... Mă bucur că nu este un film melo- 
dramatic, că nu este lozincard, ca nu este 
cum nu trebuie să fie, şi cum sint, din pâcate 
prea multe filme inca 

Gheorghe Nicolae, activist, Comitetul mu- 
nicipal U.T.C. Mi-a placut foarte mult acest 
film care se adresează în acelaşi timp si tine- 
rilor si adulţilor. Este un film educativ, care 
militează pentru consolidarea familiei. Sint si- 
gur că succesul lui se datorează și actorilor 
— si chiar m-ar interesa så știu cum au fost 
aleși, pentru că mi s-au părut atit de convin- 
gători, încît nici nu puteam să mi-l inchipui 
pe lon Caramitru jucind rolul lui Mircea Dia- 
conu.. 

Ileana Blaga, inginer, Institutul de proiec- 
tare inginerie tehnologică si proiectare rati- 
narii: Eu cred că un actor poate interpreta 
orice rol. Asta-i meseria lui. M-ar interesa 
insă și pe mine anumite detalii despre felul 
cum s-a alcătuit distribuția. Chiar şi cum a 
tost aleasă fetița, Medeea Marinescu, pentru 
ca noi am văzut-o la televizor, dar aici mi s-a 
parut cu totul extraordinară 

„Cinema: Poate regizoarea o sa va ras- 
punda.. 

Elisabeta Bostan: Eu as fi preferat să as- 
cult, este mai interesant pentru mine sa aflu 
opiniile dumneavoastră, decit să vorbesc eu 
Dar, pentru că este o intrebare atit de di- 
rectă, am. să vă spun că, deși actorii care 
joacă în acest film sint foarte mari, mărturi- 
sesc că multă vreme pentru mine, ei au fost 
şi nu au fost actorii filmului. Dar in clipa cînd 
am decis distribuţia, am avut senzaţia ca alta 
distribuție nu mai există şi dacă unul dintre 
ei mi-ar fi spus că nu mai poate juca, as fi 
fost disperată. Chiar si in legătură cu fetița 
Medeea Marinescu, am avut această stare 
precisă de hotarire. Dincolo de aceste lucruri 
care sint inerente muncii noastre, exista 
acele momente în care nu poti să respiri de- 
cît cu gîndul că de Cornel Revent — și nu 
spun asta pentru că el e aici — ai nevoie sa 
joace un rolişor, pentru că acel rolișor numai 
ei poate să-l facă asa cum l-a fâcut... 

Ruxandra lonescu, istoric și critic de artă, 
directorul Muzeului de arta: Eu am ieșit din 
sală cu două convingeri: că am văzut un film 
și, în același timp. o operă de mare curaj. in- 
timplările din film tentează pe oricine să 
spună: știu asta din viaţă!, ele pot fi sau nu 
pedagogice, dar in primul rind sint chiar 
viața. Apreciez curajul autoarelor de a se 
apropia de un subiect care putea sà cada 
foarte ușor în melodramă, dar pe care, prin 
tratare, l-au ridicat la rangul de opera artis- 
tică. Filmul este un acord de planuri tre- 
cut-prezent, extraordinar de bine echilibrat. 
Chiar și titlul, cum observa cineva, Promi- 
siuni, cu tot ce inseamnă el ca bătaie lunga, 
ca sens, de la trecut la prezent și spre viitor 
Am reţinut citeva imagini extrem de expre- 
sive şi de mare frumusețe plastică care au 
chiar putere de simbol: acea broderie alb pe 
alb a perdelei, sau copacul care, la un mo- 
ment dat, împarte cadrul in două. Este un co- 
pac bătrin scoarţa lui in alb-negru e foarte 
plastică. și. din spatele lui, ies ca două mlă- 
dite cele două fete... Sau transparența vitri- 
nei, cu eroii plasați de o parte și de alta a ei, 
transparenţă care devine chiar a vieţii perso- 
najelor. Filmul mi se pare cu atit mai frumos, 
cu cit nu dă o soluţie. Sensurile râmin des- 
chise oricărei discuții.. 

Atena Cilmic: Pe mine m-a impresionat 
acest film poate și pentru cà am cunoscut 
starea prin care trece fetița, dar evident, nu 
numai pentru asta. Este un film deosebit. Si 
gâsesc că e foarte bine că ni se arată și per- 
sonaje negative cum este Radu, tatăl adeva- 
rat. Îmi pare râu că nu se află aici actorul lon 
Caramitru. l-aș fi mulțumit pentru acest rol 
destul de greu de realizat. care nu trebuia ju- 
cat bine, trebuia jucat „râu“. Pentru că, așa 
cum spune Michel Piccoli in amintirile sale, 
trebuia „să arate cu degetul pe cei care fac 
asemenea lucruri" 

Anda Nuţu — e/evă, clasa a XII-a liceul I.L- 
„Caragiale: Eu sint la virsta la care totul mi se 
pare frumos, așa cum aș vrea să fie. In fiimul 
acesta am reușit, cred, să înțeleg zbuciumul 
fetițelor, am înţeles disperarea Oarei, am in- 
teles simțămintele ei pentru cel pe care il 
crede tată, cred că am reușit să înțeleg puţin 
și zbuciumul mamelor... Chiar dacă, poate 
nu am inţeles totul cum trebuie. Mi-a plăcut 
foarte mult tilmul și sint încă emoţionată 

Elena Meiroşu — elevă, clasa a XIl-a liceul 
I.L.Caragiale: Eu am văzut filmul a doua 
oară. Mi-a placut foarte mult. Este un film 
realist și foarte educativ. E adevărat cá sin- 
tem la un moment în care totul ni se pare 
frumos, dar in curind vom intra în viaţă. Viaţa 
de familie ni s-a prezentat aici cu unele pro- 
bleme ale ei, și am înțeles că şi noi sintem, 
poate, în pericolul de a face o experienţă 
tristă ca loana... inainte de a incepe discuţia, 
tovatâşa Vasilica Istrate ne întreba ce avem 
sa-i reproşam. Din partea mea, nimic. Și nici 
regizoarei Elisabeta Bostan și nici celor două 
actrițe, prezente aici. Nu am decit mulţumiri 
pentru toată echipa. 

Alexandru Bădulescu: Am avut ocazia sa 
prezint multe filme românești şi să-mi dau 
seama, astfel, că s-a realizat un progres sim- 
titor in domeniul artei cinematografice. Cu 
Promisiuni, Elisabeta Bostan si Vasilica Is- 
trate intră într-o nouă zonă de investigaţie 
care ne interesează pe toți, pentru că este 
zona „de familie“, deci a celor care sintem 
părinţi, avem copii, avem și răspunderi mari 
față de ei. Filmul acesta cred cà pune, cu 
foarte mult curaj, problema răspunderii fața 
de copii, față de familie. El este și un film de 


profundă analiza psihologică. Mi s-au părut 
memorabile tocmai acele scene care se des- 
fasoara în cadrul familiei, jocul părinţilor cu 
copiii, scena din pădure, sau scena finală 
care demonstrează, clar, că indiferent de lo- 
vitura pe care au primit-o toţi. ei ramin, to: 
tuşi, o familie și merg mai departe astfel, ca o 
familie unita. Cred ca merita aprecieri şi ope- 
ratorul, un mare maestru al imaginii. şi com- 
pozitorul Temistocle Popa. Acel leit motiv, 
care subliniază toate momentele importante 
din viața personajelor, mi s-a părut foarte 
bine găsit. Cred in acest film şi-i urez o fru- 
moasă carieră — de ce nu? — internaţională 

Carmen Mărgărit, inginer, Institutul de 
proiectări petroliere: Eu am văzut astăzi fil- 
mul pentru a doua oară. Mărturisesc, la 
prima vizionare. n-am înțeles tocmai imagi- 
nea de inceput. Abia acum mi-am dat seama 
ca acest stop cadru pe o imagine reprezintă 
momentul culminant al filmului, acela în care 
fetița a hotărit cursul vieţii ei. Cred că este 
scena cea mai impresionantă și ea se ampli- 
fică prin gestul fetei: aruncarea cadoului pri- 
mit de la tatăl ei, pe fereastră. Zgomotul 
acela de sticlă spartă pare sa pună lucrurile 
la punct în viața fetiţei. M-au impresionat, de 
asemenea, trecerile de la momentele grave la 
momentele de relaxare. De fapt, asta-i viața 
Cu toate greutaţile ei, trebuie să invingi, så te 
bucuri cu cei din jur de fiecare moment bun. 
Copiii mi s-au părut a fi sarea și piperul in 
această poveste și am realizat că este absolut 
necesar să ai cel puţin doi copii. Cred că 
cele două fetițe și-au făcut cu mare plăcere 
rolurile. Pe Maria Ploae am văzut-o în foarte 


Un adevărat film 
despre viața-de-familie. 
E o temă pe care 

uga s-o reluați 


Ce ne-a impresionat? 
Sinceritatea 
si delicateţea 
cu care se discută 
despre ceea ce nimeni 
nu poate uita: 


dragostea 
faţă de părinţi, 
respectul pentru 
casa părintească, 
legătura cu locul 
în care te-ai născut 


Scenele din școală 
sînt atit de fireşti, 
încît par filmate 

cu „camera“ ascunsă 


multe filme. Are o sensibilitate aparte, care 
aici este pusă în valoare în mod deosebit. Si 
loana Craciunescu a avut un rol foarte inte- 
resant. Si dur. Poate cel mai dur din tot fil- 
mul. Este un film care face să se simta sens! 
bilitatea femeii, si nu știu dacă un bărbat ar fi 
putut să realizeze o operă de o asemenea fi- 


nete. E un film de mare tandreţe. O tandreţe 


a durerii, aș spune... 

Gabriela Marinescu — președinta Comite- 
tului Municipal de cultură si Educaţie socia- 
listă: Filmul mi-a plăcut foarte mult — am și 
lacrimat, ceea ce mi se întimplă destul de rar. 
Este o operă artistică inchegată, care te emo- 
ționează, dincolo de story-ul propus, prin 
imagine, interpretare, replică, coloană so- 
nora, tot. Mi s-a părut evidentă cunoașterea 
universului copilăriei si atracţia pe care regi- 
zoarea o simte față de acest univers. Real- 
mente, scenele de clasă sint de un firesc im- 
presionant; ai senzaţia că asiști, nevăzut, la o 
lecţie oarecare. Este un film foarte convigător 
care, evident, nu este o promisiune, ci o cer- 
titudine. 

„Cinema“: S-a vorbit mult despre cazul teti- 
tei, ceea ce este și normal. Dar drama apar 
ține părinţilor. Poate ar trebui să discutam fil 
mul şi din punctul lor de vedere 

Dumitru Popovici, profesor, Casa corpului 
jidactic: Înainte de orice, cred că Promisiuni 
este un film foarte uman. Sigur că drama se 
consumă la nivelul maturilor, al celor doua 
familii care ne sint prezentate in antiteză. Şi 
ca familie, şi ca individualităţi. Din acest 
punct de vedere, cel mai complex personaj 


mi se pare loana. loana, mamă, soție, femeie, 
o femeie care ştie să plingă, dar și să se bu- 
cure, să se joace cu copiii, să ridă. Complexi- 
tatea acestui personaj face ca el sa ducă tot 
greul filmului. In mod normal, coresponden 
tul Ioanei ar fi trebuit sa fie Radu, care insă 
nu știu bine dacă este un „bun“ sau un „rau 
După parerea mea, este mai degrabă un per 
sonaj-manechin. El este chiar filmat la un 
moment dat, în faţa vitrinei magazinului linga 
un manechin care poartă exact acelaşi balon- 
zaid ca el. De aici mi-a venit ideea de perso- 
naj-manechin. Mie insă izbucnirea „paterna' 
a lui Radu, după atita timp, mi se pare neve- 
rosimilă. Asta in paranteză fie spus. Opus 
loanei, este personajul Siţei. soția lui Radu 
care n-aș spune că este un personaj bovaric 
dar, după mine, ea caută să iasă din sine și 
nu reușește. in primul rind, pentru că nu o 
ajută nici propriul ei soț. Acest Radu care 
este un bărbat lipsit de tandrețe, și el un 
„izolat“, la propriu chiar, pentru că, la un mo- 
ment dat, ne este arătat „inchis“ în biroul lui 
de șef de atelier. Intre el și lume parcă s-a 
așezat un paravan... 

„Cinema“: Dar dacă paravanul acela este 
propriul său egoism? Dacă tocmai aceasta 
izolare au urmărit-o autoarele? 

Dumitru Popovici: Și asta se poate! El este 
oricum, de un orgoliu exagerat și pentru asta 
nici nu prea știi bine ce trăieşte 

Florin Dochia: Se trăiește pe sine. Şi se trà 
dează pe sine, trâindu-se. Mie, Radu mi se 
pare un personaj fals, dar in mod real fals 

Zoe Stoicescu-Apostolache. doctor in sti- 
inte biologice, directoarea Complexului mu 


zeal - Prahova: Eu sint într-o situație mai ciu- 
dată. N-am văzut filmul. Asistind insă la 
această discuţie foarte interesantă, mă gin 
deam că realizatorii ar trebui să fie nu numai 
incintati, dar și impresionați de faptul că tot 
ce şi-au propus „se vede" și găseşte ecou in 
sufletul oamenilor. Dacă o tinără, care abia 
paseste în viață, spune că a reușit să inte 
leagă ce-au simţit cele două mame, daca 


In numărul viitor: 


altcineva, spune că nu e bine să ai un singur 
copil, deci, fără să vreţi, aţi reușit sa faceţi și 
politica demografică“, inseamnă că filmul 
este foarte realizat. Mi-aș permite să sugerez 
ca tot această echipă, foarte bine sudată, sa 
creeze filme în care, eventual, să se puna și 
problema copiiilor crescuţi in familii în care 
nu s-au nâscut. Cred ca in felul acesta ati 
ajuta oamenii să fie mai buni... 

„Cinema“: Dacă nu mai sint alte opinii. am 
putea încheia discuţia aici, mulțumindu-va 
tuturor pentru sinceritatea cu care v-aţi „mar- 
turisit” in fața realizatorilor filmului 

Elisabeta Bostan: Si eu simt nevoia så vă 
mulțumesc sincer. A fost o întilnire extrem de 
frumoasă, şi sănătoasă, aș spune, pentru cå 
ea înseamnă un pas mai departe, după mo- 
mentul confruntării filmului cu publicul. Ci- 
neva începea aici prin a spune că filmul este 
rotund" — ceea ce m-a facut să tresar, pen- 
tru că acesta este cel mai greu lucru de obți- 
nut.. S-au spus foarte multe, care m-au im- 
presionat prin spiritul fin de observație. Må 
reter la remarcile despre simbolul copacului, 
sau la imaginea chitarei aruncată pe geam, 
sau la imaginea perdelei. Sint momente pe 
care noi ne-am chinuit să le realizăm, fără să 
stim dacă vor ajunge sau nu la spectator. Ma 
gindeam dacă in noianul de întimplări ale 
unui film, asemenea detalii se vor sesiza sau 
nu, dar nici nu vroiam să renunţ la ele pentru 
ca, după părerea mea, filmul se alcătuiește 
din asemenea amănunte care trebuie însa 
plasate cu multă grijă, ca nu cumva sa 
spargă unitatea aceea fără de care un film nu 
traiește. Mai vreau să vă spun ca am avut 


parte de o echipă de oameni minunaţi, care 
nu s-au dat înlături de la nici un efort pentru 
a reuși să facă filmul așa cum este el. Înce- 
pind cu scenarista Vasilica Istrate si sfirşind 
cu ultimul membru al echipei, noi toți nu am 
lucrat la filmul acesta, noi am trăit în zona 

Masă rotundă realizată de 


Eva SÎRBU 
(Continuare in pag. 10) 


Filmul de tineret 
faţă-n faţă cu tineretul 
sau 


„echipa filmului Declaraţie de dragoste 
față în față cu elevii liceului 
de matematică-fizică nr. 3 din București 


https://biblioteca-digitala.ro 


dezbaterile 


revistei „Cinema“ 


Un succes repetat la 
pramare; Asid sear lansãm in famili 
de lon Băieşu si Saizescu cu 
Draga Olteanu-Matei, și Sebastian 


apaiani 


fiecare repro- 


Geo 


„Drumul... “, „Trandafirul...“, 
succesul unu 


ı era o zi dulce de sfirșit de toamna, zi 
filmare pe care o aşteptam demult, teror: 
zată de apropierea iernii care bătea la uşă, o 
zi cum nu mai speram sa intilnesc şi m-am 
sculat devreme ca s-o folosesc picătură cu 
picâtură, ca pe o miere descintata; dar orele 
treceau și cind intr-un tirziu am fost convo- 
cată spre prinz, la filmare. pe strazile pașnice 
cu case vechi şi frumoase, domnea o atmo- 
sferă de calm și indiferență de parcă soarele 
trebuia să mai stea cocoțat pe cer pentru noi 
zeci de ore de acum înainte. Şi cum — din 
păcate — se întimplă cam des in ultima 
vreme la noi in echipa, unde organizarea e 
sublimă, dar lipseşte cu desăvirșire, cind e 
una nu e alta, cind e găsit un actor, celalalt 
nu apare, că n-a fost anunţat... sau mai știu 
eu ce... Deci văzind cum clipele astea de aur. 
ca un dar al timpului, ni se scurg printre de- 
gete, m-a apucat o furie cumplita, total nepo- 
trivită cu costumul elegant pe care-l purtam. 
o furie urmata de ciudă și disperare. din- 
du-mi seama cà sinqura nu pot face nimic ca 


scenaristul 


Filme „de public“-altceva? 


M. pieziş, mai direct mi se imputa suc- 
uf unor filme ale căror scenarii le-am 
semnat, şi asta ca și cind nu aș fi autorul al- 
tora care zac de ani de zile în cartotecile Ca- 
selor noastre de filme. In acest sens aş 
aminti că „Groapa“ e ecranizată de mai bine 
de 10 ani, „Princepele” aşteaptă un buget 
mai gras sau o colaborare cu o Casă straină 
de filme. Despre „Batalionul de pedeapsa 
ce să mai spun? Sergiu Nicolaescu mă ame- 
nint de un deceniu şi mai bine ca o sa~ 
tacă, dar nu mai reuşește să se țină de cu- 
vint. Dacă scotocesc bine prin arhiva perso- 
nală voi găsi și un scenariu după „Craii de 
Curte Veche”, altul după „Chira Chiralina” 
cite și mai cite. Mi se reproşa de curind d: 
câtre Romulus Rusan că scenariul meu | 
Bietul loanide e schematic şi că filmul reali 
zat după el nu are valoare. Cred că are drep 
tate; unde nu are, dreptate e acolo câ nu pc 
menește nimic în legătură cu acest film care 
are, în realitate 5 ore și jumătate de proiecţie 
și a fost prezentat pe ecrane într-o versiune 
de numai două ore. ceea ce e altă mincare 
de pește. Iniţial era un serial în 7 perioade. 
aşa l-a şi conceput Pita. 

Precizez toate aceste lucruri pentru că di- 
rect sau indirect, cum am scris la inceput sint 
luat de sus cind e vorba de filmele de public, 
cum ar zice liroscoșii și cind spun asta må 
gindesc la serialul Haiducii si la serialul Măr- 
gelatu care încă se mai toarnă. Cineva crede 
ca aceste filme sint pentru mine numai un di- 
vertisment. Nu este adevărat! Eu nu-mi dis 
preţuiesc popularitatea și nu o neg pentru ca, 
așa cum declara Alain Delon cuiva: „Nu 


Poren publicului e ca sânâtatea Te 
upi de ea atunci cind n-o ai. Atita vreme 


cit cărţile tale sint citite, iar piesele si filmele 
fac săli pline îţi vezi de treaba liniştit. Dar mi 
s-a intimplat odată sa intru într-un cinemato- 
grai dintr-un orășel de provincie în care rula 
un film vechi de-al meu. M-a apucat frigul 
cițiva ștrengari care se bombardau printre 
rinduri cu cocoloașe de hirtie, două babe și 
vreo zece impasibili mincători de seminţe, 
care in timpul spectacolului vorbeau de-ale 
lor. „Păi, mi-am zis, pentru cine am scris eu 
acest scenariu în care m-am chinuit să im- 
plantez tot felul de idei subtile?” Şi n-am mai 
fost om două zile, aveam insomnii, eram ner- 
vos, mă râsteam ia nevastă. „Gata, mi-am zis 
nu mai scriu. nimic grav şi prólund, ma ţin 
numai de comedie, de cioace și cirlige”. l-am 
zis regizorului cu care tocmai pregateam vii- 
torul film: „Dragă, schimbâm macazul, modi- 
licam scenariul, il facem comedie, nu-l mai 
jistribui pe Dinică, telefoneaza-i lu Bibanu 
ucram pentru public”. Producatorul de ln 


Vă mulțumesc, copii 


sa grăbesc terminarea filmarii, no) toţi lucrind 
intr-o echipa unde fiecare are raspunderea 
lui, Şi cum stăteam eu așa. înciudată pe 
mine, pe ceilalți. pe viață şi pe meseria pe 
care mi-am ales-o. iata cà îmi apar în faţă ca 
din pamint, o droaie de copii de şcoala care 
uimiţi şi ei de această intilnire neașteptată pe 
stradă, cu mine, machiată şi costumată au in- 
ceput să mà strige pe nume, facind o gălagie 
de nedescris, Era atita curiozitate, bucurie și 
lumina în privirile lor copilărești, incit toată 
încordarea și supararea mea s-au topit ca 
prin farmec şi am inceput să le zimbesc 
Dupa vreo ora. cind s-a dat „motor! am pu- 
tut juca rolul mai departe şi asta datorita nu- 
mai acestor copii. Le mulțumesc din tot su 
fletul. lor si providenţei care mi i-a scos in 
cale tocmai in clipa în care aveam cea mai 
mare nevoie de ei; le mulțumesc pentru ca! 
dura şi simpatia cu care m-au înconjurat. de 
rindu-le numai succese și bucurii. și urin 
du-le la mulți ani! 


Marga BARBU 


vreau să fac filme pentru 92 de persoane și 
tru critica snoabă“ Cinematograful e 
înainte de toate. o artă populară și daca e 
asa, nu înţeleg sã facem numai filme cu 50 
de curioşi în sală sau, cum s-a intimplat dt 
curind, la „Patria“ sala să rămină goală dupa 
a jumătate de ora de proiecție a unui film de 
dicat celor mici, care nici ei nu au rezistat 
„bperei” pina in linal 
Aş mai dori sa spun celor ce se uita de sus 
la filmele de succes (lăcind bineinteles şi eu 
distincţia dintre succesul cu orice pret. chia, 


Casa de filme ne-a privit strimb şi adinc ne- 
dument. „Pâi, parca ziceaţi ca vreţi să dati lo- 
vitura la Cannes. Să faceţi film de artă?! De 
ce coboriţi ștacheta?!" Timp de o saptamina, 
eu și regizorul, ne-am dat cu capul de pereţi 
Aveam de ales între gustul ralinaţilor şi cel al 
balconagiilor, între eternitate și efemer.. Op- 
țiunile erau împârţite: eu vroiam succes, el 
stimá. „Vreau sã văd o lacrimă pe obrazul 
unui privitor. una singura. urla urmașul lui 
Fellini şi Bergman. Vreau sà vad cum li se 
tace pielea de găină. să nu mai doarma două 
nopți, să aiba coşmaruri, sa ma blesteme 
c-au venit la film, så nu mă uite tot trimes- 
trul". „lar eu, ziceam, vreau să vad un om ri- 
zind cu gura pina la urechi, cu faţa pleznind 
de sânatate, cu privirea senină, care, odată 
ajuns acasa, să doarmă tun. pină.dimineaţa!: 
Pentru că nu ne intelegeam, l-am luat ca ar- 
bitru pe directorul Casei de filme, un om in- 
telept și cu experienţa. El ne-a statuit sá ne 
pustrâm fiecare aspiraţiile şi personalitatea și 
să facem un film care sá ne cuprindă pe 
„mindoi; adică şi de artă, și de public. „Adica 


Misterele...“ 
i cine-serial 


cu al vulgarității şi succesul unor filme isto 
rice care atrag tineretul, tocmai pentru spit 
tul de aventură (in sensul bun al acestui cu 
vint) pe care-l propaga 

Cronicari mai binevoitori au subliniat ma 
cur limbajul filmelor mele, ceea ce nu este un 
lucru de lepădat, cit priveşte fanteziile regizo 
rilor care au „contribuit“ cu cite ceva la sca- 


un personaj-cheie 


Succesul ne inspiră 


A... la Colierul de turcoaze, cel de- 
cincilea film dintr-un serial de succes, Buz5 
de lepure s-a mai schimbat firește. acum gib- 
deste si acţioneaza altfel. S-a schimbat şi în 
funcție de succesul pe care l-a avut persona- 
jul la public. Simţind reacţia spectatorilor li 
Trandafirul galben, am incercat sa-i păstre 
"editul, sa nu-l deconspir niciodată pina I. 
capat. Cu alte cuvinte, aventura sa-și menţinu 
aura de mister. Dealtfel. impreuna cu Marge- 
latu — Florin Piersic, descopeream la fiecare 
film, noi fațete ale personajelor noastre. De 
abia acum le stim calitaţile. defectele, reacţi- 
ile. ce pot face și ce nu. Am mai descoperit 
ceva: Margelatu si Buza de lepure se comple- 
tează reciproc întru crearea unui erou idea! 
Personajul meu era mereu in acţiune. vioi =i 
intreprinzator pina la a-nu ține seama de ris 
curi. Acum si Margelatu a ajuns sa-și iasa dir 
piele si să-i semene. Din ursuz şi tăcut cur 
era la inceput, Margelatu are acum, mai ale 
n dialogul cu Buza de lepure, un umor (ne- 
gru) suculent. care genereaza momente dr 
destindere, binevenite. cred eu. la public, 
Daca in celelalte filme Margelatu gindea s 
entru Buză de lepure. acum, nu o dată, va 


sau 


»amenii să și plingă. dar să si ridà. Sa plece 
acasă înginduraţi, dar și optimisti, bine dis 
puşi, încrezători în viață. Lacrima sa nu ex 
cludă zimbetul. Ştiţi voi, avem noi, românii 
expresia aceea intraductibilă: risu-plinsu 

Aşa am facut: după o secvență abisală și 
încrincenată, veneam cu una clocotind de 
haz, o groapa cu var în care personajele ca- 
deau unul cite unul. Apoi din nou o secvența 
în care personajul principal se izbea de un 
aspect crud al realitaţii și ofta. Pe urma, iar 
una veselă. Finalul era duios, personajele se 
îndepaârtau melancolice, facind discret cu 
ochiul. Criticilor le-a placut, în linii mari. Dar 
au avut și rezerve. Spectatorii au fost si ei 
mulţumiţi. Tot în linii mari. „Dom-le, ne-a zis 
responsabilul cinematografului în care am 
avut premiera, e asa cum e viaţa: nici prea 
prea, nici foarte foarte“ 

Nenorocirea care e? Cå m-am dus iar, tot 
tin intimplare, într-o sala obscură dintr-un 
orășel de provincie, unde publicul nu mai 
minca seminţe. dar comitea un alt gest, de-a 
treptul abominabil: ridea la drama și ofta la 
secvențele comice, ințelegind totul pe dos 
Profund rascolit, i-am spus asta unui rafinat 
ronicar de film, mentorul meu dintotdeauna 
Vezi, mi-a zis el, ce se întimplă dacă faci 
concesii?!" „Adica cum?” am intrebat eu, jig- 
nit. „In sensul ca — mi-a explicat el — ai in- 
rat într-o sala oarecare. la-te dupa un singur 
public. Cel de la Scala" 


ion BĂIEȘŞU 


„Masca“... 


derea nivelului impus de autor, asta e o che 
tune ce-i priveşte in exclusivitate 
Cam atit aș avea de spu 


Eugen BARBU 


P.S. Să nu se creadă ca sur tan al lui 
James Bund. Îmi place, de pilda Marienbadul 
sau Marele Gatsby pe care le-aş revedea în 
fiecare zi. cum mi-aş fi dorit un Jean Gabin 
în Bozoncea, de pildă 


Ama 


constata ca acesta i-a luat-o inainte. nu doar 

u gindul, ci și cu fapta, de unde motive de 
tachinare permanentă. Relaţia pe plan psiho 
logic intre aceste doua personaje (ca și in 
ansamblul tipologiei filmului) e mult mai pro- 
funda. Ținem mai mult unul la altul. ne apre- 
ciem și ne susţinem mai cu toc Aparent. s-ar 
parea ca nu s-a schimbat nimic intre noi, de 
fapt totul a suferit moditicari și asprimea vor- 
belor ascunde multa duioșie. Sub masca du- 
ritatii se ghicește sentimentalismul celor doi 
camarazi, gata sa-şi dea viața unul pentru al- 
tul. Buza de lepure a devenit matur (infuzie 
de la Margelatu). iar Mârgelatu a intinerit (în 
contact cu Buza de lepure). Au devenit inse- 
parabili 

Pe de altă parte, ştim că spectatorii aş- 
teapta noi fapte extraordinare. noi acte de 
bravura. Și le-am facut. Dar altfel. cu totul 


altfel. in primul rind pe un alt fond afectiv 
(lucru foarte important). cu miza, niciodata E 
gratuit. Cred ca s-a observat şi pina acum 


numerele de cascadorie (deloc facile) nu se 
repeta niciodata in serial 
ne bucura 


Succesul de public 
ne inspira, dar ne şi obliga 


Cseh SZABOLCZ 


Succesul unui serial ai cărui eroi au intrat în folclorul cinematografic 


Marea Bar 


Florin Piersic, şi Cseh Szabolcs în Misterele 


lor de 


ure st 


Eugen Barbu si Nicolae Paul Mihail. Episod regizat de Doru Năstase. 


de 


succes garantat (Eniko Szila 


A Da — & în Cdsatorie cu repetiție Găitan Zbor periculos de 
cz ae — —-n na = iii iii Ru 
ku. 2 — ae IN | 
| n IF A | $ îi 
L d iA’ BR: Í . $ | 
N fas IE | 
—nx-=x<—— e] 


vins ca u 
sca DON 


le- u în 


le-am 
care au 


sa cur 
asa cui 


voi 


unui per 
Să- 7 


| Succesul unui gen, dar şi al unei « (Catr Dumitrescu | Un succes al cunoașterii hologiei unei anume vîrste: 
| şi Mircea Diaconu în Buleti Bucureşti de Francisc Munteanu | adolescenţ ale de dragoste de George 
Şi Calotescu) | şi ( (cu Teodora Mares si 


în premieră 


U n tinár inginer se trezește asteni€. Ca 
sa nu mai ia buline se intoarce — provizoriu 
— pe locurile natale. Omul vrea liniște. dar 
coteiul latră la luna, (şi la Saturn). cocoșul 
gazdei lucrează si el. în schimb de noapte 
Insomniile aduc idei. Nu ideea sa mearga la 
pescuit, cum îl indeamna cei din jur, ci „sa 
lase o urmă”. Să facă şi el ceva. Ce? De pilda 
o microhidrocentrala. Primarul se lasa greu, 
dar pina la urma închide ochii. Lasa-mă. sa 
te las. Junele „se zbate”. Pe filiera, „factorii” 
sint cind nepasatori, cind scumpi la tarițe 
Muşchetarul uita de astenie si pina la urma 
cu șoșeli și cu momeli, cu autorizaţie şi nu 
prea, pune satul la treaba. Cind pleaca — 
aceeaşi pitorească halta prezentata la inceput 
sub lumina aramie a toamnei, iar acum, spre 
final, sub totogenice troiene — fostul astenic, 
zic, lasa, intr-adevar, ceva în urma, adica o 
microhidrocentrală, doua biete inimi de fe 
meie si multe încurcături lamurite cu lux de 
amanunte intr-un epilog în care „factorul“ 

o femeie luminoasa și energică este, în 
sfirşit. „de decizie” 

Cam asta-i firul epic Precum se vede 
ion Baieşu opteaza tatiş pentru un itine- 
rariu pe care au mers şi alţii cu mai mult 
sau mai puţin succes. Nimic ieșit din co- 
mun. Într-un sat oarecare, pastorit de un 
primar oarecare, un inginer oarecare inti! 
veste o educatoare oarecare  Hidrocen 
tala e „micro'”, necazurile (autorizaţi, apio 
bari, Şicane, scrisori anonime ș.a.) sint și ele 
croite tot la scară micro. Chiar și dragostea 
nu-şi propune să aiba nimic legendar. Pretu 
tndeni, oameni obişnuiţi. Romeo si Julieta se 
numesc, desigur, nu fara schepsis. Dori ṣi 
Dora. Clar, De la neorealisti incoace li:mea 
celor- mulți si mărunți. „normalul” (de Ja 
norma. unitate de masura) nu incetează sa-si 
exercite tascinaţia alaturi sau în rasparul tu 
turor modelor inspirate de antinormal, res 
pectiv de supra dimensionalul catastrofelor 
al imaginaţiei futurologice. al fantasticului te- 
restru și extraterestru. Nu-i adevarat ca ase- 
menea filme „banale” „n-au nimic spectacu- 
los". Unui spectaculos extensiv, „pe orizon- 
tala, ele opun — cind opun — un spectaculos 

intensiv, pe verticala 

Lung metrajul iscalit de Dumitru Dinulescu 
(opera prima) doreşte sa fie construit pe mu- 
chia tremuratoare dintre ris şi plins, mai 
exact. pe lama care desparte jo- 
cul-de-a-drama de jocul-de-a-comedia. Regi- 
zorul — o știm asta si din Robert Calul si ce- 
lelalte proze —- are porniri ludice EI se joaca 
si-i pune si pe alţii sa faca la tei. nu atit din 
plăcerea divertismentului, Poate dintr-un 
soi de pudoare fața de sentimentele marturi- 
site prea fațiş. Cert e ca starea de ştaif nu-i 
inspira incredere si in general nu-l inspira 
Prefera så vorbească despre lucruri serioase 
pe un ton șoltic. E pornit să „facă bascalie” 
(expresia nu e tocmai academica. dat e pro 
prie). In consecinţă: acțiunea moara incepe 


în premieră 


G estul autorilor Căsătoriei cu repetiție — 
scenarist Francisc Munteanu, regizor Virgil 
Calotescu — este foarte de înțeles. Primul lo: 
fiim, Buletin de București, a avut succes 
succesul, vorba cuiva, ce placere!, de ce sa 
nu-și ducă ei mai departe ideea, de ce sa nu 
mai „traga o dată” lozul asta atit de placut 
pentru toată lumea? 

Reacţia publicului care a dat navala lu 
seria a doua a Buletinului... este și ea de in 
teles. Publicul s-a distrat la Buletin de Bucu- 
rești, publicul a vrut sa se mai distreze o data 
la Căsătorie cu repetiție. Pentru ca, avem 
n-avem nevoie de iubire, dar de comedie 
avem nevoie... Cronicarul, ființa mai puţin v£ 
sela — de unde atita veselie, cind şi-aa-i 
rau, şi-așa nu-i bine, nici o lauda, nu-i destul 


‘Ileana Harşa-Negru, protagonista 
din Sper să ne mai vedem 
ge > EE i s mai 

| A 


Sper să ne mai vedem 


ca o şotie, acţiunea amor pare un giumbus- 
luc, acţiunea autorizaţie se declanșeaza tot 
pe bază de ghiduşii. Acest mod „traznit” de a 
borda lumea în general şi filmul în special, 
nu e lipsit — pe alocuri — nici de prospeţime 
şi nici de un tainic. simpatic afront adus unei 
anume scleroze a „viziunilor filmice”. Portre- 
tul propus de Mitica Popescu pentru o 
anume autoritate locala conţine o șiretenie 
abil desfășurată, La prima vedere apare mar 
ginirea. La o privire mai atenta dominanta e 
tactica unui anume tip rustic care face din 
melienţa un mod de a fi şi din tergiversare un 
instrument de longevitate administrativa. Pe 
ici pe colo, inginerul face şi el apel la polise- 
mie. El bate șaua, adică scutură un pisic, ca 
sa se sperie un ins care a mincat pastrama 


a baut o gaâleată cu apa. Grozav Dorel Vişan 


numa! priviri rotate, numa: zimbete in ape 
colțuri: cu citeva vorbe și-un borcânel de 
iaurt, într-un rol microscopic, actorul așeaza 
straturi-straturi de înțelesuri si subințelesuri 
Numai câ nu toată lumea are harul și expe- 
riența unor asemenea „monştri“, iar pro- 
tagonistul Valentin Mihali, deși nu-i lipsit de 
unele calitaţi, deşi repeta destul de convinga- 
tor „la fapte, la fapte. condiţiile sint coapte“ 
nu prea pare copt pentru o partitură atit de 
mpla, cu atitea semitonuri. Ileana Harșa-Ne- 
gru aduce, e adevarat o unda de candoare 
dar pentru un rol pivot nu prea ajunge. Ma, 
brutal spus: protagonistii nu fac faţă. Scenele 
de iubire vor sa fie interpretate în cheie iro- 


Quartet de înaltă clasă: Mitică Popesc 


inca. Atit în interioare ticsite de tișlaitare si 
de nimicuri ornante (elocvente decorurile is 
calite de arh. Cristian Niculescu), cit şi in ex- 
terioare, amorezaţii isi bagatelizează tacind 
fredonind, propria stinghereala. O bombeaza 
O joaca. Sint aici cel puţin două jocuri. Unul 
joaca de-a sentimentul. Doi: joaca de-a Go- 
dard, adică joaca de-a improvizaţia. Improvi- 
zaţia unei anume intilniri sentimentale. In 
principiu, toate bune şi n-aş putea spune câ 
nu Sint fulgurații de simpatica zbenguiala 
Prea puțin.  Improvizatorii, evident. n-au 
exerciţiul jocului practicat de e: pe pinza. In- 
tëleqem ca ei ar vrea sa transmită ideea: 
aceşti amorezaţi — din stinghereala — nu știu 
ce sa-şi spuna. Din sala, hirjoana ne apare 
sub un alt semn: aceşti amorezaţi nu prea au 
nimic- de spus 

Din loc în loc, licare promisiunea reușitei 
De pilda cind apare dascălița care ademe- 
nește musafirul cu vişinată și îl slobozește 
cintind Boema. (foarte bună Maria Dumitres - 
cu-Caraman, bună mai ales pentru că a putut 
să Captușeascaă ridicolul unei anume insis- 
tente feminine, cu un fel de jale a singurata- 
ţii). O „scenă de stare” cum e scena în care 
un director, respectiv un lon Besoiu capta! 
de competiţia sportivă, dar hărțuit de tot felul 
de solicitanţi, cu tot felul de hirtii — este un 
succes. Nu-i lipsit de interes insular nici cor - 
trapunctul fantast în care regizorul încearcă 
sa folosească muzica (Gabriel Purdea — ilus- 
trația muzicală). Nu-i lipsit de interes efeclu! 


ga Olteanu- Matei, 


fircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu 
în Căsărorie cu repetiţie 


Căsătorie cu repetiţie 


de laudă, nici o critica nu-i destul de critica 
si de unde te uiţi se vede altfel, — cronicarul 
pus faţă în fața cu un asemenea fenomen d: 
bună întilnire între un film și publicul sau, ir 
tilnire mai mult paraestetica. nu are mult de 
ales. El sau se instaleaza -— deplasat — intr 
stare de ultraexigenţa artistica și face fari- 
me-fărimiţe tot „produsul“. toata munca auto- 
rilor plus placerea spectatorilor. sau incearca 
sa priceapa cum devine „cazul“, incearca 
adică, o analiză mai curind sociologica decit 
cinematografica. Analiza unui succes. Ar mai 
fi o cale, aceea de mijloc, aceea pe care 
cresc şi ciulini şi trandafiri. cale pe care cro- 
nicarul, de regulă. o strabate ca un ghid ONT 
bine pregătit articulind clar și cu dictie: „pri- 
viti la dreapta un ciulin, priviți la stinga, un 
vandafir 

Din respect pentru autorii care s-au stra- 
duit sa ne descrețeasca frunțile. din respect 

ințelegere pentru spectatorii care abia as- 
wapta sa li se descrețeasca frunțile, n-aș 
merge pe calea asta. Aș merge mai degraba 
pe calea cu înțelegerea. 

Vasazica, seria a doua a unui film de suc- 
ces. Bis-ul! Pentru ca, ce se înțelege în pri- 
mul rînd din acest film este chiar ideea de 
bis. Dacă Buletin de Bucureşti n-ar fi fost un 
him, ci un șlagăr. publicul ar fi strigat: Biis! 
La acest bis neauzit, dar manifestat clar, au 
raspuns autorii. Cum? — ar fi prima între- 
bare. Raspunsul este: ca niște „cintareţi” luaţi 
prin surprindere. Ei nu se așteptau la un bis 
Ei nu aveau alta melodie in repertoriu, filmul 
nefiind un cintecel nu se putea lua de la ca- 
pät, aşa că l-au luat și ei de unde au putut şi 
l-au dus mai departe. Deloc secretoși, deloc 
misterioşi, ei au vindut „pontul” chiar din ti- 
tlu: Căsătorie cu repetiție. Deci, cine a vazut 
Buletin de București știe, din capul locului, 
cå cei doi tineri tavaliti de ale vieții valuri, 
adunați și despărțiți tot de ele, se vor mai ca- 
sâtori o dată, la urma urmelor. Sinceritatea 
costă oricum, sinceritatea a costat şi în cazul 
nostru. Preţul este lipsa de suspens. Acel „se 
insoară, nu se insoara, râmin nu râmin im 
preună se, sau nu se indrăgostesc de-adevi 
ratelea“, care a mers la sufletul publicului de 


Buletin de București, absenteaza in mod fi- 
resc si motivat 

Dupa umila mea parere, insa, in mintea au- 
torilor absenţa acestui tip de suspens nu era 
'oar motivată, ea era chiar programata. Pen 
tru ca ceea ce și-au propus ei sincer şi decla 
rat sa ne arate. este tocmai cum s-a făcut de 
s-a ajuns de la o intimplare cu buletin la un 
câmin. Știind, sau simțind, sau intuind ca 
spectatorul exact asta așteapta să vada. Pri- 
mul punct de contact cu publicul era asigurat 
din pornire. Al doilea — deși e greu de stabi- 
lit aici o prioritate — era dinainte cîştigat 
Pentru ca al doilea se numea scurt şi cuprin- 
zător: distribuţia. Cine i-a văzut pe Mircea 
Diaconu si Catrinel Dumitrescu, pe Draga Ol- 
teanu-Matei si Octavian Cotescu, pe Rodica 
Mandache şi Constantin Diplan (etc) în Bule- 
tin de Bucureşti, este sigur ca vroia sa-i mai 
vada o dată şi in Căsătorie... Ei sint aici, nes- 
mintit, ba chiar echipa s-a imbogațţit cu un 
Radu Gheorghe serafic, pe post de profesor 
de muzică la „Bolentin”. cu un Mitică Po- 
pescu pe post de unchi fixat în demnitatea sa 
ca într-o armura, cu o Rodica Mandache „au- 
trement coiffée la propriu şi la figurat, pe 
post de mică mare maestră a combinațiilor 
matrimoniale. cu Mariana Cercel pe post 
de prmanta duza şi prncipiala, cu Aurel 
Giurumia pe post de tata dornic sa-şi marite 
tata, cu, adica, actori pe care publicul îi iu- 
beşte si de la care aşteaptă, ce, daca nu sa-l 
binedispuna. Actorii — puși in „situaţii“, puși 
in-valoare, de scenarist şi regizor rind pe rind 
— au răspuns cu toată ființa lor așteptărilor 
O Draga Olteanu-Matei fâcind cozonaci cu 
palăriuța pe cap, sau dârimind cu barosul zi 
iul dintre două uşi, un Mitică Popescu 
1emn-adormit, purtind in braţe un borcan cu 
murături sau strecurindu-se in pat in câme- 
soaie de noapte „cu riuri”, un Octavian Co- 
tescu croșetind blajin (ce imagine dureroasa 
pentru noi aceea a marelui actor care astfel, 
;i numai astfel, ne-a ramas acum: pe peli- 
cula), un Radu Gheorghe dirijind un concert 
nescris in fața unei orchestre inexistente, o 
Rodica Mandache candida ciripindu-şi „infor- 
maţiile“ cind la o ureche cind la o alta, sint 


https://biblioteca-digitala.ro 


somptuoaselor jerbe sonore conexate la ni- 
micuri searbede. 

Spre părerea noastră de râu regizorul nu 
stie (deocamdată) să-și finalizeze intenţiile 
suplețea și modernitatea unei anume secrete 
autoironii se impotmoleşte într-un limbaj (ci- 
nematografic) greoi (privire fără accente 
montaj insuficient de flexibil) care inneaca 
nu numai sensul comic ci — uneori — chiar 
și sensul propriu zis. Cu o risipă de nababi 
sau mai exact cu inocența novicilor, autorii 
decolorează replici, aneantizează snoava 
mănincă poante. Se ratează situaţii. Sub ma 
rea teşire, segmente considerabile de acţiune 
ramin cam făra noimă. De pildă: protagonis 
tul vrea să facă un troc cu un funcţionar hi 
pertensiv. El, protagonistul, îi dă o rețeta mi- 
raculoasă pe bază de usturoi, el. hipertensi- 
vul, îi dă aprobarea. Modul in care e poves- 
uta cinematografic scena anihilează nu nu- 
mai hazul, dar și înţelesul. In alte secvențe, 
ințelesul apare. Ei și? Şedinţa de la primarie 
cu o năzuroasă culegătoare de plante medi- 
cinale (.codita şoricelului sau ochiul bou- 
lui?"), căratul sacilor noaptea și descarcatul 
lor. „âmurirea” din livada cu meri, scena de 
la bufet cu un zdrahon care nu poate parasi 
cinzeaca, el avind certificat medical etc. ham- 
'etizează între deriziunea clișeului si clișeu 
propriu zis. intenţiile autorului sint mereu 
Huctuante. Alternaţi cu interpreţi quasi-necu 
noscuti. balansindu-i între proiecte subtile 
dar volatilizate pe parcurs si soluţii „la prima 
mină” (vezi epilogul). talente consacrate (şi 
nu s-ar putea spune câ-de la scenarist pina la 
solurile de figuraţie, distribuţia a fost vâduvita 
«je talente de prim rang), talente consacrate 
zic, sint puse în situaţia de a aduce filmului 
doar obolul reputației lor 

N-aş vrea să uit nici un element notabil, de 
pildă expresivitatea unei anume atmosfere 
agreste, (imaginea Alexandru Groza) frumu- 
seţea acelui sat facut sa lecuiasca toţi asteni- 
cii din judeţ; aleanul unui drum în șaretă, 
toamna; lirismul unor fotocompoziţii (o fata 
in alb — costume Mioara Trandafir — aler 
gind pe cimpul inzâpezit cu pletele-n vint) 

Regizorului, cred, nu-i lipsește deloc che 
marea, dar el se atlă intr-o fază în care deo 
camdata nu izbutește — timiditatea? superfi 
cialitate? lipsă de self contnpl? — să dea uni 
tate de sens și de stil unui lung metraj cart 
ar fi trebuit să transforme joaca într-un joc 
secund Repet: deocamdata 

Ecaterina OPROIU 


Producţie a Casei de filme Trei. Scenariul. lon Bâe 
şu Regia: Dumitru Dinulescu., Costume: Mioara 
Trandalira. Decorurile: arh Cristian Niculescu. Mus 
tapa muzicală; Gabriel Purdea. Montajul: Mara 
Neagu, Coloana sonora: Hadu Boboc. Imaginea: 
Alexandru Grpza. Cu: Valentin Mihali. Ileana Har- 
şa Negru, Mitică Popescu, Maria Dumitrache-Cara - 
man Dorel Vișan, ton Besoiu, Maria Gligor, Ernest 
Maltei. Margareta Pogonat, Dan Condurache, Puhi 
Belaus. Wilhelmina Cata, Elisabeta Guzganu. Film 
realizat in studiourile Centrului de Producţie Cine- 
matogratică „București”. 


imagini la care publicul reacţionează cu un 
ris sanâtos și fericit 

Dar povestea? Dar càsatoria? Ei, aici e aici! 
Pentru că, în elanul lor generos, în pornirea 
de a-şi delecta publicul cu cit mai multe situ 
ați, replici, momente hazlii, autorii au pierdut 
din mină tocmai povestea cu pricina. Inghe- 
suiţi într-un „moment” Draga Olteanu-Ma- 
tei—Octavian Cotescu sau Draga Olteanu- 
—Mitică Popescu, sau un moment Radu 
(âheorghe—Mircea Diaconu sau Mircea Dia- 
conu—Aurel Giurumia, eroii principali nu mai 
3u mare lucru de făcut, decit, evident, sa se 
«ăsătorească la un moment dat, așa cum ne 
promite titlul. Şi firește, interpreţii lor; Catri- 
nel Dumitrescu si Mircea Diaconu, cu tot far- 
mecul personal, cu toata știința autoexploa- 
tării nu pot depăşi cu prea mult situația 

Spectatorul nu pare sa observe acest lucru 
El stă, cuminte, ca la televizor, — dealtfel, 
multe secvenţe au aerul unor „momente TV" 

și așteaptă să i se „dea“ ceva de ris. Ade- 
vărul este că nu așteapta degeaba. Căsătorie 
cu repetiție este o comedie care-și atinge 
scopul. Cum-necum și-l atinge. Oamenii intra 
in sala de cinematograf cu speranţa, ies de 
acolo cu zimbetul pe buze și acesta ar fi tot 
„fenomenul” 

Dincolo de „fenomen“, am reţinut avange- 
nericul-rezumat al primei părţi. gindit și reali- 
zat in maniera comediei mute, și, mai ales, 
„prezentarea” Bucureştiului făcută cu toată 
dragostea- și priceperea unui documentarist 
inverşunat care a fost și, iată, a râmas, Virgil 
Calotescu. Bucureștiul modern, pe care vo- 
cea lui Luigi lonescu, cintind, tremurat si cu 
sentiment, „lubita mea din București”, îl în- 
carcă de tot parfumul Bucureştiului de ieri 
de azi şi dintotdeauna.. 

O fi mult, o fi puţin? lată o intrebare la 
care din nou nu cronicarul, ci publicul tre 
buie sa răspundă a 

lar publicul a râspuns. În felul lui 


Eva SIRBU 


Producţie a Casei de filme Patru. Scenariul: Francisc 
Munteanu. Regia: Virgil Calotescu. Decoruri: Arh 
Dodu Balăşoiu. Costume: arh. Andreea Hashaș. Mu- 
zica: Temistocle Popa. Montaj: Eugenia Naghi. Su- 
netul: Horea Murgu. Imaginea: Valentin Ducaru. Cu: 
Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu. Draga Oltea 
nu-Matei, Rodica Mandache. Mitică Popescu, Octa 
wan Cotescu, Costel Constantin, Mariana Cercei. 
Radu Gheorghe. Mariana Calotescu, Vasile Niţules 
cu, Film realizat în studiourile Centrului de Producție 
Cinematografică „Bucureşti“. 


Wa 
Li 
— — = ' Í 
celo ti într-o vizita d 
docum guri 


put într-o e noiembrie cin 


rești un i portocaliu | 
frumo |, iar harta ` : 
i ortul ptul oraşului Y 
inchis 


gem nicàieri entraio ! 


eti dum 


cimpului 
pástreaz: 


nà si ceti 


Moldovan 
atat, printre al 
e maramu! u 
me din 


un iect inti 


cumentar dacă nu 


c alistă 
cinci zile, câlăuzele 


audă : 
hirtie 


ni 


dialogul tul: 


| formulé 


'del răspund”. D 
invers. Intilnirile cu : 


cea, Sulina, Babada 


sticile consemn 


vină: pates 
in t 


re cer 


int con 


mt rupti 


dev 


P m š 5 s glum 


specificul 


è | ce € 


D I 
| c T 4 | taemanta 
I 


l 
= HI == 5 ; 
IN | ire refuză | 
IN | ° am. 
| in erman | 
n AE seria y | 
| n HUICCCeT€ u INC, 
Is; ulà | | Pe Gop 
din confesiunea animatorului p ENES = ` < 
potriva regelui feeriilor z 2 y 
triva. îl invoca omagial | 
trimiteri la ntasi ambițiosul lun | maestrul enicul | mortozele liniilor un | 
brul realizator pole i t Galax | I, Partitura lui o nouă o 
parinte uiosului iși nume. In ab | pentru cu brio muzici: 
uşi: epe sa | lit; :monstraţi: 
aratele acestuia | mintesc m; 
transforma ti | Şi 
tia sa de- | cai 


) dintr-un mic 
tradiţi 


eşug sint | 
pensule | 


una din „buc: lo! 


lumi mirifice 


spună 


Echipajul: 
Un cirmaci, 
un marinar 


Pe Dunăre, 
„prin Europa, 


trăiesc 


ca-n satul lor 


din Mehedinți. 


An lui Doru Segal ca autor total 
scenariu, regie, imagine) e veche de cind ci- 
nematogratul: dorința de „a scrie” cu apara- 
tul de filmat. Şi el „scrie” poetic, precum i-€ 
firea, „scrie“ cu tandrețe, duioşie, și umor 
precum în filmele co-semnate cu regizoarea 
Paula Segal (de la Omul la 5 ani, Emoliile au 
crescut pina ia Liceenii și A fost odată ca ni- 
ciodată, o filmografie unitară și tematic re- 
prezentativă pentru autori), „scrie“ cu inventi- 
vitatea operatorului și cu esenţialitatea reg 
zorului-scenarist (precum in Orgile din Tran- 
silvania). 

Un rasad de roșii care creşte, da floare s, 
apoi fructul acela roșu, zemos, e o „acţiune! 
ultrabanală, oricum ai filma-o. Dar daca roși- 
ile au crescut într-o lădiță urcată pe slep la 
Orșova, în România, și sint culese la Regen- 
sburg, în R.F.G., de membrii echipajului, care 
sint sot și soție, momentul capătă aura unui 
eveniment și emoționeaza. Acesta e filmul 
Echipajul: un drum pe apă. un drum ce ține 
citeva anotimpuri, recompus în doar 10 mi- 
nute de film. O familie, cu viaţa ei de zi cu zi 
cu ograda de la Burila Mare mutata pe pun- 
tea unui șlep, alunecind lin (uneori doar cu 5 
km la ora) pe Dunăre, prin Europa. „Echipa- 
jul” şlepului — se anunţă în comentariu — e 


format din doi oameni: un cirmaci şi un mari-" 


nar". „Mama, vino aici!“ se aude vocea copi- 
lului. „Nu pot, am treabă, dormi acolo, in ca- 
bina.” „Mamă, vino!'... „Dormi acolo, ma- 
mă-ta e la manevră!" Cind nu e la manevra e 
in bucatărie, sau impletește un pulover, calca 
rufe, spală puntea, sau frăminta cozonaci cu 
aerul liniștit de acasă. Pentru ei, aici e casa 
„O casă cu adresa flotantă, dar casă. Pe pa- 
mint, „acasa“, în satul lor din Mehedinţi, nu 
sint decit in concediu.” (Același comentariu 
sobru şi concis). Linga timona, un ursulet-ju- 
carie. Printre polonice se vad odgoanele. Pe 
punte, copilul face curse pe tricicleta. Sau 
aleargă cu ouale aduse calde din cuibar 
Un cirmaci, un marinar și micul lor Mà 
rin... Vecinii, cei de peste drum. sint mereu 
alții. Mereu alte case, cu balcoane pline de 
flori, clădiri în stil gotic, in stil baroc, în stilu 


subiect 


F... actorului ploieştean Corneliu Re- 
vent apare. destul de des, pe pelicula ceea ce 
e, mai totdeauna, spre binele distribuţiilor in 
cauza. Pe scenele de la Botoșani si din ora- 
șul unde creează acum e de mult notoriu prin 
rigoarea interpretărilor, fantezia compozițiilor 
construite sevos. pluriformitatea mâştilor, ca- 
pacitatea de a se adapta oricarui stil in chip 


O filmografie bogată si complexă, 


întinsă pe mai bine de 


un sfert de secol (Corneliu Revent) 


rile Europei centrale. Frinturi de burg dimi- 
neata în ceaţă, turnuri de catedrale, la apus 
in zori, pe ploaie, sau în plin soare. „pe ma- 
luri, Europa se uita la noi“. Cintecul cu so- 
nuri de baladă al lui Nicu Alifantis, ridica la 
rang de poveste crimpeiul de viaţa, cu tot 
Obisnuitul ei, devenit atit de straniu, plutitor, 
intre malurile incarcate de istorie ale Dunarii 
albastre. Veștile de acasa sint strigate tare, 
acolo, în mijlocul Dunarii, în mijlocul Europei 
de pe un şlep frate: „S-a maritat a lui Tranda- 
fir Băiatul lui Pitulea a intrat la liceu." 
„Barca pe valuri“, celebrul vals a incetat, si in 
Prater. odata cu familia poposita pe tarm 
pentru citeva ceasuri, intrăm însoţiţi de vocea 
Mariei Tanase: sintem doar .la Moşi", chiar 
dica la Viena! 

Secvenţe dintr-un film despre acest stator- 
nic, cald şi de rieinlocuit „acasâ”, inradacinat 
in noi, purtat mereu în noi, oriunde ne-ar 
purta paşii. 

In satele româneşti de pe malul Dunarii 
meseria de cârauş pe ape se transmite. de 
mai multe generaţii, din tată in fiu. Lor, celor 
ce cunosc fluviul așa cum iși cunosc propria 
ograda, marinarilor de pe Dunăre, le este de 
dicat acest film”... De câtre un cineast care-si 
cunoaște (şi isi iubește) meseria mai bine de- 
cit propria-i ograda, care pentru un anume 
unghi de filmare aşteaptă ceasuri întregi lu- 
mina potrivită, cintarind timpul, decupind 
spaţiul cu graţie de filigran, facind dintr-o 
clipa obișnuita de viață, un fapt de arta 


Roxana PANĂ 


În premieră: Marele 


premieră pe 16mm. 
Cineclubul „Faur“ 
București 


De ce asa? 


În producţie, 
ca si în viaţa civică, 
spectator sau creator 
de filme 
la cineclubul uzinei, 
muncitorul de astăzi 
nu mai e un anonim 


U.. dintre aspectele cele mai sesizante 
pë care le relevă vizionarea filmelor de cine- 


club, nu numai a virturilor care ajung în 
spectacole de aală sau concursuri, ci și a 


miu. Copii, părinți şi educatori, o ecuație difi 


re 
cilă, cu multe Pasii să Isi propun să descopere citeva dintre ele, re 
zoarea Maria Callas Dinescu și scenaristul Chiril Tricolici. Tñ distripul 

Tora Vasilescu, Şerban ionescu şi copiii: Crenguta Manea $! Cosmin Şotron 


.. filmul 
i-ar putea oferi 
nu numai „prilej 
ci și mari oc: 


personal. De peste douazeci si cinci de ani 
da viața unor eroi celebri L-a jucat, in primul 
an de teatru, 1959 pe Conul Leonida. În 
noiembrie 1985 l-a jucat din nou, cu stralu- 
cire, intr-o viziune inedită. Ca şi pe toţi eroii 
caragialeni de prim plan. 

S-a apropiat de film incă din studenţie. Era 
un tinerel firav. cu ochii mari, în Alo, aţi gre- 
şit numărul! Rolul lui Octavian Goga din Eca- 
terina Teodoroiu, l-a pus în situația de a 
compune intensiv, pe mai multe registre. 
Agentul din Un august în flăcări, regizat de 
Dan Pita i-a solicitat din plin sarcasmul pen- 
tru configurarea unei canalii imbecile. Mijloa- 
cele i s-au rafinat simţitor în munca dusă îm- 
preună cu Alexa Visarion (pentru siluetarea 
preotului din Năpasta) — si in creionarea ṣe- 
tului Siguranţei din Liniştea din adincuri al 
Malvinei Urșianu. 


Filmografia sa e bogata si. in buna masura, 
reprezentativă. Orașul vazut de sus, Gloria nu 
cintă, Tufă de Veneţia, Să mori rânit din dra- 
goste de viață și destule altele 

Mi-am pus mereu intrebarea daca un actor 
evoluează in pas cu frecventarea platourilor 
de filmare. Sigur, aceasta evoluţie (sau invo- 
luţie) depinde decisiv de rolurile ce i se in- 
credințează și de regizorii ce-l calauzesc. Dar 
poate că munca paralelă in teatru il slefuieste 
și-l prepară mai abitir, interferenţele intre tra- 
valiul artistic dus în fața aparatului de filmat 
şi cel depus pe scenă asigurind o anume 
continuitate de preocupari si o posibilitate de 
imbogatire a mijloacelor specifice — care, in 
fond sint indiferente faţă de tehnicile ce-l so- 
licita, pe actor. Interpretarea cu brio a rolului 
din „Neguţatorul de ochelari” de Arghezi la 
televiziune a arâtat cit de ingemanate sint 
procedeele teatrale si cele filmice in arta lui 
Corneliu Revent. Chiar și puterea lui de a 
sensibiliza miezul dramatic al marii comedii, 
ține de dubla sa experienţă continua. Am vå- 
zut aceasta pe chipul disperat al lui Harpa- 
gon, foarte sever desenat. sau in tragedia 
grotescă a prostului mazilian sub clar de 
lună, Gogu. Tot astfel, cum sub masca tra- 
gică licărește uneori o ironie — a personaju- 
lui sau a actorului la adresa personajului — 
ca în „Macbeth“ (realizat cu Aurelia Manea) 
ori în Marcu, sinucigașul din „Acești ingeri 
trişti”. 

Actor foarte solid şi perspicace, avind un 
remarcabil autocontrol si compunind tot- 
deauna original personajul, pornind de la o 
idee proprie asupră-i și de la o mască inde- 
lung căutată, Corneliu Revent e un artist de 
valoare. căruia filmul, sint sigur, i-ar mai pu- 
tea oferi nu numai prilejuri obișnuite, ci și 
mari ocazii 


Valentin SILVESTRU 


https://biblioteca-digitala.ro 


producţiilor curente, este constatarea ca 
problemele“ cineamatorilor seamănă destul 
de mult cu cele ale profesioniştilor. 

O premieră recenta la Uzinele „23 August 
din Capitala, sub egida cineclubului „Faur“, a 
avut loc în faţa activului de conducere al în- 
treprinderii și al secţiilor, cu un film-anchetă 
intitulat De ce așa? Este o practică sistema- 
tica a acestui cineclub, de a realiza anual, în 
incinta uzinei, raiduri-anchetă în linia ci- 
ne-verite-ului, filmele fiind apoi proiectate în 
împrejurări diverse, de la ședințe de instruc- 
taj pina la vizionări separate, pe secţii sau 
grupe interesate de spectatori, mai mult sau 
mai puţin cinefili. 

Nu numai tema și ținta educativă sint de 
reținut, dar și intenţiile de gen, subiectele si 
subiecţii aleşi, locurile și procedeele de fil- 
mare. |n cazul nostru — porţile de intrare și 
ieşire din fabrică, văzute mai ales la inceputul 
şi sfîrșitul schimburilor. Leit motive sint cea- 
sornicele care veghează porţile, descoperite 
la orele şi -minutele critice, prin abile 
transfocâri de la poartă la ochiul necruţator 
al timpului, care întreabă mut, cind e cazul: 
— De ce așa? Stam destul de bine, nu numai 
cu tematica şi cu ideile, ci și cu tehnica, nu 
ne lipsește nici pelicula şi poate cel mai bine 
se prezinta plastica filmului: un relief dinamic 
al imaginii, uneori cite un efect studiat al per- 
spectivei cadrului sau șocul unor planuri-de- 
taliu: pozitive, în sensul ordinei şi esteticii lo- 
cului de muncă ori vice-versa: 

Problemele", cînd apar, țin și în cazul unui 
asemenea scurt metraj cineclubist de... sce- 
nariu, dar şi de... regie sau de ceea ce ar tre- 
bui să le compenseze absenţa, mai ales la fil- 
marile prin surprindere: ambiția dega finaliza 
bunele intenții și fericitele intuiţii, decizia de 
a organiza astfel filmarile si materialu! rezul- 
tat, încit efectul să fie maxim; a descoperi 
placerea perlormanţei, a surprizei, a observa- 

"tei mai acute sau a umorului, a evita, cu alte 

cuvinte, ceea ce este oarecare, -de serviciu, 
pasabil. Altfel, chiar o idee excelenta, cum e 
dialogul mut dintre cei ce vin la lucru și cea- 
sornicele ce-i așteaptă la intrare, riscă să se 
piardă, să dispară în noianul unor imagini in- 
diferente, aproape fară variaţie de la o situa- 
ue la alta. de la o oră la alta, cu prea multe 
scene echidistante de aparatul indepartat, 
tară şansa vreunei poante, finalmente vagi ca 
sens si prea puţin eficace. Bineînțeles, nu pu- 
tea sa lipsească din lista „probiemelor” textul 
rostit, comentariul de dorit a fi mai puţin im- 
personal 

In aceasta ultimă privința, un impuls sau o 
sugestie în sprijinul creativităţii și eficienței 
s-ar putea dobindi prin atenţia acordată unui 
aspect aparent secundar, dacă nu, pentru 
unii, de ultimă importanţă: în fruntea fiecărui 
tilm, fără excepţie, sa stea pe generic nu nu- 
mai denumirea cineclubului („Faur”) si titlul 
(De ce așa?), ci și numele realizatorilor, ale 
colaboratorilor cineamatori care, in ultimul 
timp, par sa fie în număr mai mare, prin apa- 
ritia unor tineri interesaţi de lucrul filmic, în 
acest prestigios centru muncitoresc. Unii din- 
tre ei sint demult cunoscuţi, consacraţi prin 
premii obţinute în Festivalul naţional „Cinta- 
rea României”, alții isi descoperă de-abia 
acum aceasta pasiune. Numele lor lipseau 
insă de pe pelicula deja proiectată în pre- 
mierâ, cum se întimplă să lipsească și de pe 
unele liste de premii, care indica și ele, ope- 
rativ, doar titlul lucrării și denumirea cineclu- 
bului producâtor, ca și cum ar fi vorba des- 
pre niște anonimi. 


De ce aşa? Vaierian SAVA 


Urmare din pag. 5) 


lui. Sigur cá este frumos, și placut, și mie 
mi-a fost plăcut sa aud atitea lucruri bune 
dar pentru noi este foarte important un con- 
tact direct cu părerile celor pentru care mun- 
cim. De aceea chiar ţin sa va mulțumesc pen- 
tru splendidele observaţii pe care le-aţi facut, 
fie ele pozitive sau negative, pentru aceasta 
profundă şi omenească întîlnire pe care am 
avut-o cu dumneavoastră. Este ca și cum nu 
ne-am fi despărţit de tot de acest film al nos- 
tru, în care noi am ţinut, mai presus de orice, 
să nu mințim. Vă mulțumesc deosebit de 
mult și vreau să râmin aproape de dumnea- 
voastră și cu plâcere să răspund și altădată 
dorinţei de a discuta impreună un film. Cred 
că asemenea discuţii sint foarte importante 
pentru oricare dintre noi, ele inseamnă, 
într-adevăr „a face ceva pentru filmul romă- 
nesc” 

„Mărturisirea“ scenaristei, după ce discuția 
s-a incheiat: 

Vasilica Istrate: A fost ca o revârsare de 
mărturisiri. Nu era timp de dialog. Vorbind 
despre film, oamenii vorbeau despre ei. l-am 
ascultat. l-am privit. Le-am înregistrat gestu- 
rile. infiexiunile vocii. Ar fi fost necesar, 
poate, un aparat video nu un casetofon. Pen- 
tru mine sint vii, răscolitoare, privirile, lumina 
de pe chipurile tuturor, la ieşirea din sala de 
vizionare, în timpul discuţiilor, modul cum se 
ascultau unii pe alții etc. etc. Aşezate pe hîr- 
tie cuvintele noastre, adesea ne trădează. Cit 
luptăm si cit de mult dorim să nu se intimple 
același lucru şi cind le scriem pe peliculă... 
Asemenea intilniri ne obligă. Ne obligă să 
punem de acord imaginea noastră despre 
lume cu aspiraţiile celor cărora ne adresâm 
Cu care intrăm in dialog în filmele noastre. 
Aş vrea să mulțumesc Teatrului din Ploiești 
care ne-a găzduit. 

Cinema: Tuturor celor care ne-au ajutat le 
mulțumim. Din tot sufletul 


M s-a reproşat că în primele două co- 
municări” în care, alături de istoricul de tea 
tru lonuț Niculescu. am evocat momentul 
realizării Independenţei României in lumina 
mărturiilor recent revelate de fondul „Aristide 
Demetriade” aş fi neglijat, în mod paradoxal 
tocmai figura tinârului realizator al fimului 
Grigore Brezeanu. Daca aceasta s-a intimplat 
intr-o masură, motivul trebuie cautat în pre- 
siunea specifica a documentelor lasate de 
marele actor și în care, într-o lungă perioada, 
atit Grigore Brezeanu cit şi tatal sau, lon Bre- 
zeanu, sint mai puţin prezenţi 

Aşa cum reiese din corespondența lasata, 
Demetriade şi lancu Brezeanu par să fi intre- 
ținut legaturi de prietenie cu deosebire în ti- 
nerețe. Într-o scrisoare din 4 aprilie 1891 
Brezeanu, „gagist” la Teatrul Naţional, îi re 
proşează elevului de conservator Aristide De 
metriade că nu-i scrie. Intr-o alta scrisoare 
nedatată, expediată probabil în vara lui 1896 
pe cind lancu Brezeanu se afla in stagiun: 
estivală la Slănic iar Demetriade îl urma pe 
Nottara intr-un turneu, tatăl viitorului regizo! 
ii reproșa mai tinărului sau amic cà nu i-a 
adresat decit o carte poștală. Ultima scr!- 
soare de tinerețe pe care o descoperim este 
din 14 august 1900 și atrage atenţia prin 
verva ei dezlânțuită 

„Precum ca să se știe. Admirabilul, simpati 
cul, adevăratul talent, în fine, artistul rasfaţat 
al publicului din România. ce raspunde la nu 
mele de Brezeanu este foarte supărat pe úra- 
guțul, pe talentatul, pe elegantul cu priso- 
sință, pe fala scenei, pe omul care a fost pin 
la Paris ce răspunde la numele de Aristide 
Pricina supărării: din nou, faptul cà Deme- 
triade nu numai că nu-i scrie, dar nici măcar 
nu se intereseaza de el în scrisorile trimise 
unor prieteni comuni 

In primul deceniu “al secolului nu mai 
există urme ale unei legături epistolare intre 
cele doua familii. Erau și oameni de factura 
complet deosebită: „drăguţul. elegantul” De- 
metriade era un aristocrat taciturn, căruia bo- 
ema perpetuă și risipa de vervă în care se 
complăcea colegul său ii provoca alergie. Nu 
prea aveau prilejul a se intilni nici pe scena 
fiindcă jucau în genuri de spectacole cu totul 
diferite. 

Abia în 1911 vor apare in corespondența 
lui Demetriade citeva cărți poştale ilustrate, 
expediate, de această dată. de către tinărul 
vlâstar al familiei Brezeanu, Grigore. Viitorul 
pionier al filmului românesc i se adresează, 
actorului familiar: „Nene Aristică” sau chiar 
„Dindicule“(?) — iar soţiei acestuia, actriței 
Constanța Gaânescu, societară, şi ea, a Tea 
trului Naţional, ii spune de-a dreptul „Tanţa'”! 
Cum la acea dată tinarul abia implinea 
19—20 de ani iar soţii rotunjeau. fiecare de 
două ori pe atit, familiaritatea aceasta episto- 
lară mărturiseşte legături mai vechi 

Intr-adevar, prima urma materiala lasata de 
intilnirea dintre tinărul Brezeanu si marele 
actor, prezentă printre documentele recent 


descoperite, datează din 1909, pe cînd Gri- - 


gore era încă elev in penultima ciasă de li- 
ceu. E vorba de afișul unei serbări școlare şi, 
de la prima vedere, prezenţa ei printre relic- 
vele carierei lui Demetriade, vorbește despre 
importanța afectivă pe care acesta o acorda 
momentului. Afișul anunţa pentru luni, 2 fe- 
bruarie 1909, la orele 2 după prinz, o serbare 
dată de societatea şcolară de gimnastică a li 
ceului „Sf. Sava“. Partea l-a a festivităţii era 
alcătuită din viguroase exerciții cu bastoane, 
în cea de a doua membrii societăţii se lansau 
în aprilie dansuri naţionale: pe noi, insă, par- 
tea lll-a este cea care ne interesează, fiindcă 
recomanda trei acte din „Răzvan și Vidra” in- 
terpretate de elevii membri ai societăţii „cu 
binevoitorul concurs al D-rei Eugenia Ciucu- 
rescu in rolul Vidrei“ și sub conducerea lui 
Aristide Demetriade. Ce făcea, in acest spec- 
tacol. elevul Brezeanu dintr-a şaptea? Il juca 
pe Zbierea. Şi pe cine credeţi cå mai desco- 
perim in coada-cozii distribuției? Un ţârânu: 
jucat de un „pici“ dintr-a treia: Dumitru Su 
chianu! 

Mult regretatul critic nu ne-a dezvăluit ri- 
ciodata, n-a menţionat macar în memoriile 
sale incă inedite faptul că l-ar fi cunoscut 
personal pe Grigore Brezeanu. Poate și ui- 
tase! Viitorul regizor era cu patru clase mai 
virstnic decit patriarhul de mai tirziu ai criticii 
cinematografice românești, iar în liceu patru 
ani pot lua dimensiunea unor existente para- 
lele în galaxii diferite. 

Să revenim, deci, la Grigore Brezeanu 
Știm că, din 1910, studia conservatorul la 
clasa lui Nottara, fără rezultate prea fericite 
iar în 1911 era angajat la Teatrul Naţional, 
dar nu ca actor, ci in calitate de regizor teh- 
nic si custode al garderobei. Venit la condu- 
cerea Teatrului, în mai 1911, lon Bacalbașa 
pare să-l fi îndrăgit, fiindcă puțin mai tirziu îl 
lua cu sine într-o lungă călătorie prin Europa. 
Din această călătorie au rămas, in fondul De- 
metriade, citeva ilustrate. Una, trimisă la 21 
mai, din Viena in care îl anunţa pe actor cà 
poate să-i răspundă Post-Restant, la Berlin; 
alte două din capitala germană în care, la 
sfirșitul lui iunie, îl vestea că își continuă ca- 
lătoria prin Frankfurt pe Main şi Colonia spre 


* Vezi primele două articole ale seriei în 
„Cinema", nr. 9 şi 10. 1985. 


Filmul „Independenţa României“: 
noi inedite, noi ipoteze 


„Precum ca să se ştie. 


Admirabilul, 


mpaticul, adevăratul talent, 


i în fine, 
artistul răsfățat al publicului din România 
ce răspunde la numele de Brezeanu 
este foarte supărat pe drăguțul, 
pe talentatul, pe elegantul cu prisosință, 
pe fala scenei, 
pe omul care a fost pîn la Paris 
ce răspunde la numele de Aristide...“ 


Ë 


Trei dintre participanţii la realizarea filmului /ndependenta Remá- 
niei: Vasile Toneanu. Aristide Demetriade şi tinărul Grigore Brezeanu 
alături de prietenul lor comun, dr. Obedenaru (în extrema stingă). 


Paris. „Dindicule, ii scria să vezi Berlinu e 
ceva extraordinar. Viena e lleac pe lingă Ber- 
lin.“ Următoarea trimisă din Coblenz, la 29 
iunie: „Miine dimineaţă sint Paris. Tare-i fru- 
mos pe Rin” — şi-i dâdea adresa la care pu- 
tea sâ-i scrie. Că dialogul a continuat o dove- 
desc cele două ilustrate remise de câtre Gri- 
gore, „Dindicului“ său, de la Paris 

În august, era rindul lui Aristide Deme- 
triade sa se afle la Berlin și Brezeanu îl in- 
treba din București: „Ei, nu-i așa că Berlinul 
e strașnic?”* Scrisoarea, care purta stampila 
poştei cu data de 11 august, continua 
„Dragă nene Aristică, iți mulțumesc pentru 
cele două c.p. Află că aici in Bucureşti e căl- 
duri mari (sic!). DI. Director a primit scrisoa- 
rea matale. Te rog anunță mata pe Theatr 
Kunst cum că-i trimit și măsurile cele l'alte 
(sic!) peste citeva zile. Noi jucăm acum „Le 
Milion“. Mare succes. Eu am un rol in care 
sint foarte bine... Te rog dă complimente 
d-lui Salomom şi celor doi tovarăşi de la 
Theatr-Kunst. Noi incepem repetițiile la 10 
august. Îți scriu si te voi ţine la curent cu ce 
mai e pe aci“. Urma o foarte inzorzonata 
semnătură, caracteristică tinerilor care inca 
își mai caută personalitatea 


„Cartea poştală“ ridică unele întrebari pa- 
sionante. In ea Grigore îl informează pe prie- 
tenul şi protectorul sâu că, in stagiunea esti- 
vală. „are un rol" — ceea ce insemna câ nu 
juca prea des — se interesează, in calitate de 
custode al garderobei de costumele coman- 
date de Theatr-Kunst, îl ţine la curent pe des- 
tinatar cu noutăţile din teatru, dar... nu sufla 
un cuvint despre film. Or, numai două luni 
mai tirziu, Demetriade, împreună cu lon Bre- 
zeanu și cu Soreanu, avea sâ-i ceară directo- 
rului Teatrului spaţii pentru a putea pregăti 
„feerii cinematografice” iar in 7 noiembrie 
1911 avea loc premiera spectacolului lui „In- 
şiră-te Mârgărite” însoțită de „proiecţiunile 
electrice., lucrate, în co-regie, de Demetriade 
alături de Grigore Brezeanu, in care actorul 
însuși galopa, ca Făt-Frumos, în urma fioro- 
sului zmeu jucat de Zaharia Birsan 
intrebarea este: cind s-a ivit inițiativa si 
cine a avut-o, dacă la 10 august inca nu se 
vorbea de ea, şi o lună mai tirziu Demetriade 
încă mai era la Berlin după cum o dovedeste 
o însemnare făcută pe ultima pagina a rolului 
„Hamlet asupra caruia actorul istovea pati- 
mas. lată ce găsim in contrapagina 
textului-manuscris, rinduri  aşternute, într-o 


Un surprinzător afiş de serbare școlară care îi revelează, în calitate 
de artiști amatori, pe viitorul pionier al filmului românesc, Grigore 


Brezeanu, alături de viitorul pionier al criticii noastre 
cinematografice, D.I. Suchianu 


RAZVAN 


ȘI VIDRA 


Dramă istorică de BOGDAN P. HASDEU 
Actual al liler a! IV-lea yi al V w dv- niwinbri sete je nhu 
iu ARISTID DEMETRIAD, artisi w ¿a Nationa! tat! Po 
ai Dre: EUG- CIUCURESCU, artisià L ot! Natira on colal Vit» 
— u 
RIBI 


> DISI 


vievul Petre Zamtires n VIE in. 
Petre Georgessa Vill m 
Ta Mandrea VIN w 

Mureza Popovici VII m 


n anea 


manul Crist. Popovici VIII m 
Moş Tănase Angelescu lon VII m 
Zbierea . Grig Brezeanu VII m 


Hoti. Capitani 


oltuzul Miha C. Vil m 
Başată Gh. Iliescu Vi m 
(Ciosanul i Stematia VIU 


Hoţul I Saltea VII m 
Hoţul U V. Atanasiu VII m 
Hou! I lordan Ştefănescu VII 
Un băiat de țăran D. Suchianu HI 
Oaste. popor, etc. ON 


MUZICA MILITARĂ 


Preţul locurilor: Laje rangul I iher. 20 lei: 


„„Pttps://Biblioteca-digitata,ro, . 


noapte in care. singur in camera de hotel. in 
tirziind asupra studiului, Demetriade a trait 
un moment de mare și uşor de înţeles tulbu 
rare 

„Dacă mor, să nu se acuze nimeni. Am 
băut camtor cu untdelemn crezind că beau 
un preparat contra tusei. Să se lase tot ce am 
nevestei mele Constanţa Demetriad, Ora 
13.40 seara“ (sic!). 


Pregatind rolul prințului danez, actorul 
descoperea infiorat, trecut de cumpana nop- 
ţii. misterul replicii „Și restul e tācere!...” In 


semnarea, strecurata linga fatidica observație 
shakespeariana este datata „Simbata, 1911, 
luna IX-a...” doar ziua nu se poate descifra 
clar: pare-se 10. Dar 10 septembrie cădea, în 
1911, într-o duminică. Cum abia trecuse, to- 
tuşi, de miezul nopții, putem accepta non- 
concordanța. Totuşi cifra neclara ar putea fi 
ji 30, care cade exact simbata.. 

In orice caz, râmine cert că in septembrie: 
regizorul „proiecţiunilor” se mai afla, înca, la 
Berlin, in vreme ce, dacă ar fi sa-i credem pe 
autorii filmografiei adnotate „Producţia. cine- 
matogratică din România”, primul tur de ma- 
nivela la tablourile lui „Inşiră-te, Margarite“ 
pare să fi fost tras la 18 octombrie. Totul s-a 
precipitat, deci, în citeva saptamini 

Dacă animatorul care a aprins in marii ac- 
tori ai Naţionalului pasiunea cinematografului 
este juvenilul Brezeanu, e de remarcat că el 
n-a izbutit acelaș lucru și cu directorul Tea- 
trului, Bacalbaşa, din moment ce a fost ne- 
voie ca in octombrie 1911 să fie pusă în miş- 
care delegaţia oficiala formata din Deme- 
triade, lon Brezeanu și Soreanu. Ne pare 
semnificativ, de asemenea, că Aristide De- 
metriade gira — primul — regia „proiecţiuni- 
lor electrice“, urmat de Grigore Brezeanu 

In voluminosul „corpus“ de documente re- 
feritoare la realizarea Independenței Romàa- 
niei — variantele scenariilor. notele de distri- 
huţie, însemnările de la filmare — numele re- 


1 iulie 1930: Primul film sonor ro- 

mânesc. Vedetă: Elvira Godeanu 

(coperta revistei „Cinema“. nr. 139, 
anul VII) 


gizorului nu este prezent. El apare abia in co- 
respondenţa din perioada pariziana — la care 
ne vom referi în numărul următor al revistei 
— atestind faptul că Grigore Brezeanu s-a 
numărat și el in echipa care, in laboratoarele 
societăţii „Alter Ego", îngrijea de montajul! fil- 
mului 

Ultima piesă legată de Grigore Brezeanu, 
in corespondenţa lui Aristide Demetriade, 
este portretul fotografic (reprodus în numărul 
10 al revistei) pe care i-l trimitea lui „nenea 
Aristică" la 8 august 1912 din Berlin. „Din- 
colo de eleganța ostentativă a acestui june 
de 20 de ani, cu ţigara în colțul gurii — 
scriam, în precedentul articol — se poate citi 
siguranţă de sine şi dorința de a-și continua 
drumul propriu...” Intr-adevâr, după premiera 
filmului, drumurile celor doi se vor despărți. 
Grigore Brezeanu va incerca, fără succes, să 
infiripe „o casă mare de filme“ — cum de- 


clara în aprilie 1913 ziarului „Rampa“; Aris-" 


tide Demetriade turna, in vara aceluiaș an, ca 
regizor şi interpret, filmul Oţelul răzbună, în 
care insă nu-l mai invita să colaboreze şi pe 
realizatorul Independenței României. Jude- 
cind si după dispariţia din corespondenţă a 
lui Grigore Brezeanu, s-ar parea că intre cei 
doi s-ar fi produs o răceală. Din fericire, insă, 
scurta răbufnire a prieteniei lor străluceşte 
inca in imaginile Independenţei României. 
li unise ideea cinematografului românesc..; 


Tudor CARANFIL 


11 


pov 


lui ti 
| din 
uficient de 


r un mileniu ş 


ita şi- i a distribue fil- 


| tinenlor r i si in restul lumii 


de John 


ò>, 0 Gemonstra- 


Huston a fost, 


farmec Jozitate actori- 


k Nicholson — 


irner 


veasc ` cunin 
ceasca a cuplu 


-A 


a p a = £ | Kathleen 


docume 


aminti 


iol cind 


a consacrat acum. 
chipul neo-ri 
al / Gabrielle 
Aici în fil 
Zi Ted” Ko 
prezentat | 


unde 


viito! 


ultima a fostei ramuli ei 


siunea 


gazeta 


printr-o prezentare 


nre 


int toți nis! 


m 


trul cinematog; 


ni ` 
! | al. P. 
! s-o am ú (centru < 
| triță ii I cut critic 
Louise 
a firma- 
atografı in anii marelui " 
a filmului à la incepu- | 
st frumoa: le farmec f 
ate chiar 4 
a = — ae s u 
Í juna actri a h olanski s-a n | 


3 ( 0) 
referința 


( in circums 


4 
hatcher 


ani-chii 


emierului 


lat 


în rolurile 


| >harlotte | 
| = e 4 ina Inti lO 


! L viitoare. 


Gai! O | DIe- 
de barbati sı fe- 


) din Greno- 


e: comedii 


a! lui 
minte de 


nski, Numele ei: 


t$ I : 
riotte ÆWIS 


natorului ui 


arul 


a at 
ult in inv 


dos 


mult ecranul 


ta  manihe 


> şi nu de put 
| - echipajului fra 


vut un m 


comp 
thau“. Si 


5 au luat si 
un mo ni at din 
Placido Do 


hello ( 


` apana se atla pe aceeasi 
coastă, la nici o azvirlitura de bat de Cannes, 
O vecinătate deloc paralizanta cinematogra- 
fic, ni se părea, pina cind organizatorii proas- 
patului Festival Internaţional de Desene Ani- 
mate, de Animaţie și de Marionete (FIDAAM) 
au început sa ne explice, cu toata seriozita- 
tea si competenţa, ca invitațiile la spectacole, 
de pilda, nu se dau decit personal si in seara 
respectiva, „ca la Cannes”, ca si bonurile de 
masa care se impart numai dimineaţa, ca şi 
conferințele de presa care se vor ține „exact 
ca la Cannes”. deci, „va rugâm sa procedați 
în consecință”. Cum ar fi fost „în consecința 
dacă am fi fost la Cannes, nu știu, cum s-au 
ținut la Juan-les-Pins o sa comunic ceva mai 
încolo. Adică nu, mai bine pe loc şi printr-un 
singur exemplu: rugat insistent de un regizor 
un coleg ziarist francez a acceptat sa-i puna 
o anume intrebare: „Neapărat, te rog. este vi- 
tal pentru mine sa pot vorbi despre acest su- 
biect și nu despre altul”. Convins de impor- 
tanta trebii, ziaristul cu pricina ii pune regizo- 
rului cu pricina intrebarea cu pricina la prima 
conferință de presa. lata raspunsul: Intreba- 
rea dumneavoastră nu-mi spune nimic, nu 
mă intereseaza. n-am ce sa raspund”. Crea- 
torul își făcuse numarul 

Vizionarile aveau loc la Palatul Congrese- 
lor, piaţa filmului se destașura in vastul și su- 
perelegantul hol de la intrare. iar chiar în fața 
cladirii monumentale se petrecea cit e ziulica 
de lunga (si era lunga pina in miez de 
noapte) mare-spectacol-mare pentru a atrage 
publicul, în special pe copii: Donald râţoiul 
Mickey Mouse, Betty Boop, Pantera roz. As- 
terix, Alba ca zăpada cu nelipsiţii ei pitic 
clown! pe picioroange si colombine în pant>- 
fiori balerini, toţi in marime naturala si pes!+ 
muzică disneyana. televiziunea din Provence 
(postu! din Nisa). dar și Antenne 2. gata să 
prinda din zbor şi la cald (nu numai la figu- 
rat. ci şi la propriu, 35 grade la umbra). orice 
eveniment demn să mai adauge un strop de 
fericire soarelui mediteranean și fastului fes- 
tivalier. Desi la sfirșit de sezon (alta simetrie 
Cannes-ul e primavara. Juan-les-Pins 
toamna). vremea minunata si apa calda fa- 
ceau ca stațiunea sa duca o viaţa ultraagitata 
si hiperanimata, comparabila cu cea din lu 
nile de virf ale verii, ba poate chiar mai fren: 
tica, toţi gindindu-se ca, in ciuda aparenţelor 
toamna batea la uşa. Era in octombrie 

In ultima seara, cea de deschidere, ținut. 
de gala a fost obligatorie: rochii lungi, fra 
curi, smokinguri. Ca la Cannes? Daca nu și 
nu si nu, adică nu posedai vestimentația de 
rigoare. te tocmeai la usa. incercind sa ex 
plici că ai venit sa vezi filmele. Pina la urma 
bine cintărit din ochi, sub reflectoarele Orb 
toare plasate in palmieri. intre chiparoși, ; 
fațada palatului, printre steagurile celor 27 J: 
țari participante. ciștigai un pic de increder: 
si izbuteai sa intri. Dupa disney-landul d: 
atara (copiii au fost lasaţi la garderoba, .J'ou 
verture” nu era de nasul lor) şi cannes-landu 
dinauntru (parada garderobe: adulte, 1 
schimb. s-a întrecut pe sine) a început testi 
valul propriu-zis 


Autor total: o llotă de ţinci 


Propriu-zis e un fel de a spun“. pentru cá 
vizunarea filmelor din competiţie a demarat 
abia a doua zi. acum a avut loc doar „prega 
tirea Prezentaţi de Pierre Tchern'a 
„omul-cinema” al televiziunii franceze. vedetă 
adusă de la Paris cu mari sacrificii pentru 
noapte şi un dineu, au detilat prin faţa noa 
tra membrii juriului şi mai ales. al lor „cur 
culum vitae”. Un juriu ales cu eleganța 
consideraţie pentru ce reprezinta membrii lui 
în animata mondiala. O idee excelenta d 
deschidere si mai ales de lansare a unui fes- 
tival atiat la primul sau pas, organizat (ce in- 
deazneala!) in acelaşi an cu celebrul și con 
sacratul Annecy (in iunie. acesta si-a sarba 
torit a 25-a aniversare: un festival tot de ani 
maţie. tot international, si tot in Franţa) și în 
apropierea (iar?) a Cannes-ului. Cine a facut 
parte din juriu? In primul rind veteranul ani 
maţiei cehoslovace si unul din pionierii ani 
matiei mondiale. Karel Zeman (presedinte 
care, in proiecții separate de concurs, și-a in 
cintat spectatorii cu filmele lui. Ted Bermar 
unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lu! 
Walt Disney (45 de ani de lucru impreuna); 
René Borg. specialist in seriale de televi- 
ziune. Philippe Foulqu'e. delegat generai al 
Centrului Naţional de Marionete din Franța; 
Gilberte Goscinny. vaduva celebrului René 
Goscinny, creatorul. printre alte personaje, al 
lui Asterix, invitata ca un omagiu supren 
adus marelui disparut, Renzo Khinoshita 
realizator japonez de animație. autor a zici 
de filme destinate copiilor. si Jean Saintout, 
realizator francez, specializat in procedee si 
multane de film şi video. cu utilizare de com 
putere și cu un grafism foarte original. Pe 
linga filme despre membrii juriului (Karel Ze- 
man) sau despre Rene Gosciny, sau realizate 
de membrii juriului, prima seara ne-a oterit o 
perlă, o bijuterie (ce cuvinte tocite!), o trás- 
naie, o gaselnița a organizatorilor: un film 
realizat de copiii unei şcoli din Antibes, dupa 
un scenariu scris de ei. regizat de ei, post 
sincronizat cu vocile lor (cavaleri barboși si 
mustacioşi care vorbeau piţigaiat sau cu gla 
suri „in formare“), desenat, evident tot de ei 
Succesul acestei mici opere, intitulata Ri 
chard Intreprinzătorul (un basm cu printese 

teți frumoși) a fost absolut lar cind o liotă 
de tinci între 9 si 13 ani. condusi de prolul si 
uwimatorul lor, sau urcat pe scena, raspun 
21 cu hazul sinceritaţii şi tarmecul candurii 
la wmtrebarile lui Pierre Tchernia (— Cine a 

ris scenarul? Eu! (9 ani batuţi pe mu 


festivaluri: 
Antibes 
Juan-les-Pins'85 A 


La prima sa ieşire 
în lume, 

o competiție internațională 
se încumetă să înfrunte 
stivalurile de prestigiu. 

Reușește! 


che) ı ce te-ai inspirat? Din fapt 
reale! Richard exista? — Da de unde, l-am 
inventat! Dar prințesa? — Am nascocit-n! 
- Deci, fapte reale. cum spuneai? Des, 
qur!) sala a fost cuprinsă de un delir al entu 


ziastnului 


Poetul, motan invit 
27 de țari cu 51 de filme in competitie, 36 
in atara competiţiei. o retrospectiva Karel Ze- 
man, o alta Rene Goscinny (plus o tape 
la cazinoul din Juan-ies-Pins). o proiectie 
speciala în prezența realizatoarei Faith Hu 
bley. conferinte de presa. vizionari Walt Dis 
ney, emisiuni realizate, pe viu. de televiziune 
demonstraţii ale ultimelor descoperiri tehnice 
in ale animației etc. etc. au asigurat citeva 
zile. pline plina la refuz. de cinema desenat, 
animat, cu pâpuşi. cu calei, cu idei 
Festivalul s-a deschis cu pompa și cu fil 
mul românesc, Galileo Galilei, care, in seara 
inchiderii, a luat un. premiu special pentr 
muzica de excepţie, ca și pentru coloana so 
noră. În general. filmele au fost alese, desi- 
gur. după calitate, dar şi dupa alte criter 
asa cum larg ca arie — aproape exhaustiv — 
este şi profilul. marturisit din titlu, al festiva 
ilui, De toate, si spre cinstea comisiei de se- 
ctie. cu mare atenție ca si copiii sa aiba ce 
edea şi de ce se bucura. Lucru mai nou in 
ompetiţiile de acest gen, care vineaza filmul 
ie problematica (daca se poate chiar filoso 
c). in orice caz care sa se adreseze adulților 
de preferința, adulților precoci”, pentru 
a nu o data ideea de pe ecran este atit de 
bine ascunsa, incit in sala se pierde cu desa 
virşire. De data asta. ni s-a parut ca a operat 
o buna cintarire a temelor. a subiectelor. a 
țehicilor vechi. dar si foarte noi. a genurilor 
şi, nu în ultima instanța. a beneficiarilo 
adica a spectatorilor. Cea mai bogata selecție 
a prezentat-o țara gazda: 13 filme în compet 
tie şi 5 in afara ei. participare soldata cu trei 
premii (din totalul de 9), unul din cele tre: 
mari („Sirene de.aur'”. toate) si doua speciale 
ale juriului. Am sa ma opresc la unul din ele 
Premiul pentru scenariu obţinut de Invitatul 
de Guy Jacques, dar și la un al patrulea. nr 
ntitulat Poetul, de Pierre Delestra 
de Invitatul, unul din cele ma 


rnmiat 


$€. 


WX , 


ale testivalului, este un eseu despre condiția 
realizatorulu de filme de animaţie. Singur in 
cabana sa din fundul pădurii, un tăietor de 
lemne (citește: creator) plictisit sa tot aștepte 
o eventuală vizită (citeşte: un personaj). isi 
pune fantezia in slujba animației si a visarii 
) peliculă (marionete) care a mers la sufletul 
multor animatori cu capul zbirnind de tot te- 
hil de idei. dar neavind cum (citește: bani) sa 
je transpună în filme (citeşte: producători) 
Un mic cap de operă. nu intimplător premiat 
pentru scenariu, dar putind, cred. sa aspire 
liniştit la un mare premiu în orice competiție 
internaţională. pentru ca. dincolo de tema 
foarte la ordinea zilei. azi. in animația mon- 
dialăa, a şomajului printre artiști: filmul este 
realizat cu un har și o maiestrie și o tehnică 
«fesâvirșite. Poetul este inspirat de o schiţă a 
lui Edgar Allan Poe: un faţă în faţa. dramatic 
şi sugestiv intre un poet și o pisica, poetul 
izut prada alcoolismului, sub ochii translu- 
cizi şi necruțatori ai miţei negre. martoră in- 
comodă a decaderii stâpinului și, prin 
aceasta, condamnata să piară. Mai intii orbit 
(ochii aceia. care nu iarta. trebuiau scoși) 
apoi ucis, motanul continuă sa-l urmareasca 
pe artistul în pana de inspiraţie. si. mai ales 
pradă mustrărilor de conştiinţa. Un film .de 
atmostera” cum rareori poţi intilni într-o arta 
prin natura ei condamnata sa esențializeze si 
sa condenseze, sa transmită si sa impresio 
peze totul printr-un digest. Sui generis, dar 
totu! un digest 
Una din cele trei „Sirene de aur“, cea pen- 
tru fimul de animaţie (s-au premiat. separat 
filmul de desen animat, animația și marione- 
ele) a revenit filmului Autotortura de Ferenc 
3ko, cel mai „haios” moment al festivalului 
Într-un ritm ameţitor. modelind plastilina în 
scade de gaguri, „ivototortura” (in original) 
te povestea chinurilor la care este supus 
¿e catre nastrușnica și despotica sa masina 
automobilist. Toate incercarile lui de a-și 
ndupieca tovarașa de dtum s-o ia din loc 
t zadarnice. Declaraţiile de amor. lingușe- 
lile, ameninţarile, cadourile din ce in ce mai 
substanțiale, nimic n-o poate scoate pe Au- 
mobilă din starea ei de nemișcare, intre- 
ruptă, din cind în cind, doar de cite o bufni- 
tură încarcata de dispret. Ea va demara nu- 
ma) atunci cind va considera că tortura și-a 


atins scopul și cà şoferul este în pragul ne- 
buntes, Sapte minute de ris homeric, caruia 
i-au cazut prada membrii juriului, incapabili 
sa-şi stâpinească hohotele si la filmul urma- 
tor, Şarada canadianului son Minnis, destul 
de amuzant și el, dar sigur profitind de buna 
dispoziţie instalata de predecesorul sau. $a- 
rada a luat un premiu special pentru „Opera 
prima”. „Sirena de aur“. pentru cel mai bun 
desen animat a revenit tot Canadei, cu filmul 
Tip Top de Paul Driessen. Lumea vazuta cu 
capul în jos şi viaţa trâită de-a-ndoaselea. Se- 
cretul e simplu: se schimba gravitația şi bar- 
batul, cu cel mai firesc aer din lume, se 
aşează la masă, pe tavan. Numai că atunci 
cind intra consoarta să aduca mincarea şi dá 
să umble si ea in miini. soțul isi revine la nor- 
mal. Şi tot aşa, contrazicerile casnice se tin 
lanţ, dar se pare cà nu ţin seama nici de cen- 
trul gravitaţiei, nici de periferia ei. Oricum, 
galbenuşul de ou, azvirlit cu obidă matrimo- 
niala, ajunge printr-o mica greşeala de arun- 
care la ţinta, drept pe Selena, de unde se 
scurge, viscos, pe Terra. naclaind cuplul pá- 
mintenilor de sub clar de luna cu ceva foarte 
puțin romantic, care se transforma în cuvin- 
tele „The end”. Romantic a fost filmul Para- 
dis de canadianul !shu Patel, premiat special 
pentru calitaţi estetice si originalitate. O me- 
tafora simpla, o feerie de culori, un film, în 
primul si ultimul rind, frumos, despre o 
mierla ca toate mierlele. ba poate chiar și mai 
neagra, care sulera in paradisul ei tropical ca 
nu are viaţa luxoasa și mirifica a Pasarii Pa- 
radisului, inchisa într-un palat. Patrusprezeca 
minute si jumatate de incantaţie, la care mu- 
zica originala a lui Gheorghe Zamfir, cintată 
de el la nai, a avut marele ei merit. Şi a smuls 
d> pe buzele multora, in timpul proiecției, ex 
camatia „paradisiacă”. Intr-adevar! 


Sirenele eficiente 


Multe filme acesibile copiilor, multe povesti 
şi istorioare, ca și citeva filme de idee şi cu 
idei. O selecţie judicioasă care şi-a manifes 
tat, vădit, preferința câtre o paleta daca nu 
completă, pentru. că nu se poate, dar cit mai 
complexă în diversitatea ei de genuri. stiluri 
tehnici. Dealtfel și palmaresul şi-a ales titlu- 
rile tot diferențiat, juriul incercind să mar- 
cheze aceasta optică generală prin premiile 
acordate 

Ca la orice festival internaţional. şi mai cu 
seamă la unul care s-a aflat de-abia la prima 
sa ediţie. tatonările sint şi inerente, și inevita- 
bile. Totul este mai dificil la inceput, dar și 
reuşitele sint cu atit mai de lăudat, dacă apar 
Util şi controversat, iata doua epitete de care 
nu cred să scape vreo manifestare de acest 
gen, cind nu este socotită doar utilă sau doar 
controversată. Juan-les-Pins a avut parte de 
ambele, deci, cum s-ar spune, a lost ce tre- 
buie. Cu foarte multe șanse să incline ba- 
lanța, pe viitor, spre util, tinind seama de o 
anume unitate, cred eu obținută, în ce şi-a 
propus. Un inceput bun la care aș adăuga re- 
marca unui bàstinas al Coastei, vechi şi în- 
cercat frecventator al întrecerilor cinemato 
grafice de azur: „E foarte bine. Oricum, nu 
strică să se dezvolte festivalurile pe la no, 
Ajută.” Ajută, adică renteaza 


Rodica LIPATTI 


A 


J frumoasă zi de noiembrie a 
anului 2035, redactorul șe! al revis- 
tei bucureştene „Cinema“ il convocă 
pe responsabilul rubricii „Cinema- 
teca“ și-i propuse să se gindească la 
numărul lunii decembrie, adică al 
sfirşitului de an. Revista continua să 
fie lunară, iar anul să aibă 12 luni. 
După o convorbire care se dori 
plină de inspirație — calitate care 
incă prezida activitatea publicistică 
— ei ajunseră la următoarea idee: 
două pagini față in față — una con- 
sacrată stagiunii cinematogratice 
mondiale din urmă cu 100 de ani 


A 


ATRA cu 100 de ani in urmă, rea- 
dactorul anului 2035 fu frapat in 1935 
adică la nici măcar un deceniu de la inventa 
rea sonorului — de extraordinara producție 
de filme muzicale, vesele, optimiste, bine 
susținute financiar şi nu o dată foarte izbutite 
artisticește, precum şi de numărul relativ 
mare de filme grave, patetice, care atacau 
problemele cele mai aspre şi dureroase ale 
unei lumi în care apăruse primul semn (agre- 
siunea Italiei. asupra Abisiniei) al, războiului 
mondial care avea să înceapă in 1939. In pra- 
gul conflagrației mondiale, lumea filmului 
răsfringea această situaţie „schizo“ care gă- 
sea compatibile cea mai mare veselie si cea 
mai apăsată angajare in complicațiile timpu- 
lui: revoluţia, revolta, șomajul, criza. In am- 
bele genuri, la ambii poli, se produceau ca- 
podopere, filme de maximă importanţă (0, 
desigur, si nenumărate spanacuri) care aveau 
să străbată veacul și să spună ceva esenţial! 
celui din 2035. In lumina a ceea ce avea sa 
vină, se poate afirma că se lucra cu maxima 
conştiinţă și maximă inconştienţă: lumea sa 
rea într-un picior cu Fred Astaire, cădea bine 
bine pe ambele picioare cu Jean Renoir 
Chaplin. Ford. Maxim (al lui Trauberg și Ko 
zintev) şi delira cu fraţii Marx, într-o: 


e Noapte ia Operă, 
in: care „Trubadurul“ lui Verdi era decupat 


in cel mai fantastic masacru humoristic la 
care filmul supusese muzica... La un pol se 
producea: 


e Raiul pe pămint 
film austriac cu llona Massey, Heinz Ruh 
mann, Hans Moser şi Theo Lingen — la cela 
lalt, Chaplin descria infernul: 


1935 — un erou în odiseea revoluţiei 


de Boris Cirkov (regia I. 


Ghetele străvechi fără 
de care nu există 
npuri noi 


e Timpurilor noi, 

satiră neatinsă vreodată a mașinismului ca 
pitalist. de o violenţă a grotescului și a dure- 
rii umane care aveau să-l facă suspect de co 
munism, nenorocitul avind în primul său film 
serios, cu final fericit, și ideea de a ieşi la o 
manifestaţie proletară cu un steag în mina... 


e Crima d-lui Lange 

a lui Jean Renoir nu era de altă natură pro- 
blematică: pentru prima oară se indrăznea 
atacarea exploatării capitaliste, preconiziîn- 
du-se o soluție politico-sociala — autogestiu- 
nea muncitorească într-o cooperativă antipa- 
tronală. Fiul lui Auguste Renoir nu se ocupa 
cu fleacuri... Fraţii Marx distrugeau conven- 
ționalismul lui Verdi, Jean Renoir „demola 
patronatul, preoțimea, militarii, justiţia și pre- 
judecăţile de clasă“, cum scria critica vremii 
Domnul Lange îl ucidea — exasperat — pe 
patronul tiran, dar, în felul cum se înlânțuiau 
și se opuneau lucrurile şi scenariile, nu putea 
să nu se observe că, dacă nu chiar la pol 
atunci la Est — la Est, de edenul llonei Mas- 
sey — apărea primul erou de cinema al revo- 
luției victorioase din Rusia: 


e Maxim, interpretat de Boris Cirkov. Era 
prima oară cind se filma — cu o inspiraţie 
garantată de adevăr, deci cu poftă de viaţă şi 
chiar cu humorul inerent problemelor com- 
plicate — „destinul balzacian” (observa cri- 
tica) al unui muncitor care străbătea drumul 
de la revolta spontană la conștiința profesiu 
nii de revoluționar cucerind puterea. In acel 
an, pentru copii, regizorul sovietic Ptusko 
realiza: 


e Noul Gulliver. Maxim se dorea Gulliverul 
adulţilor... Şi chiar dacă n-avea să ramina de 
cit ca Maxim, el se va constitui intr-o figură 
de referință pentru ce avea să se întimple în 


Maxim, realizat 
Trauberg și G. Kozinţev) 


1935: un frac, un tip şi un 


step care vor străbate timpul 


(nu uitaţi! sintem in 2035!) cealaltă, 
mai puţin futurologică, privind fil- 
mele lumii din urmă doar cu 50 de 
ani. Două tinemateci, deci: una de 
la 1935, alta de la 1985... Redactorul 
se grăbi să treacă la muncă, ceea ce 
insemnă o ingropare a lui sub vo- 
lume grele de istorie a filmului, stu- 
dii de sinteză, colecţii de reviste și 
maldăre de fotogratii. În 2035, nimic 
nu era mai bine organizat la toate 
revistele decit sectorul de documen- 


tare... 
Eš: 


secreta dramaturgie planetară a filmului ca- 
re-şi permitea sa monteze in 1935, cu cea 
mai voluptoasă elocvență muta, acordarea 
Oscar“-ului lui John Ford pentru un film nu- 


A LA CONQUETE DU MO 


NDE 


Pornind 
din 1985: 


un film retro 
şi 
un film 
de anticipație 


tru șocul contrastului — linga intrebarile De- 
nunţătorului: 


è ich liebe alle Frauen (lubesc toate fe- 
neile) și Mein Herz ruft nach dir (Inima mea 
strigă după tine). Greta Garbo aparea in Ana 
Karenina, după lungi ezitări ale producâtoru- 
lui, David O'Selznick care visa pentru rolul lui 
Vronski la Clark Gable... Gable insa juca, în 
același an, într-o capodoperă — de mulţi ne- 
recunoscută ca atare, atunci — Revolta de pe 
Bounty, alături de Charles Laughton, în regia 
lui Frank Lloyd, unul dintre cei mai derutaţi 
hollywoodieni, specialist în „filmele de cos- 
tum", dar dotat cu un simţ al ritmului epic şi 
psihologic. de netagâduit. O domnișoara, Mi- 
chele Morgan. debuta la Paris într-un film ca- 
re-i incifra deja inițialele 


e Mademoiselle Mozart. 

Redactorul se pregătea să intocmească to- 
pul 1935, fixind la un pol exploataţii, șomerii, 
revoltatii. revoluționarii, denunţătorii, marxiștii 
de nuanța Grucho, chiar şi Kareninele — la 
ceialalt pol, tenorii, primadonele, stepiștii, as- 
tairii. cînd în auz îi aparu o melodie care și 
ea străbătuse veacul: „Dacă nu te superi, 
dà-mi_ un pol! Şi dacă te superi, da-mi un 
pol" li veni să ridă şi apoi -— fâră teamă de 
maniheism — deveni serios. Ea nu-l lăsa in 
pace pină nu parcurse din nou cele 3 pagini 


er 


1935 — lumea suridea la acest. afiş 


din 1894: frații Pathé porneau 


1935 — Războiul stelelor printre 


să cucerească planeta 


atul lor... Avuseseră dreptate! 


mit sumbru, sobru, salubru și profetic in acel 
context al revoluției și contrarevoluţiei: De- 
nunţătorul. Era, la Hollywood, o noutate pe 
masura Maxim-ului moscovit: pentru prima 
oară, în pofida sfaturilor drastice ale codului 
de cenzurare a moravurilor ușoare și proble- 
melor grele, eroul unui „Oscar“ era un perso- 
naj negativ, cu un sfirşit deloc „happy“. Un 
conducător al armatei republicane irlandez: 
era vindut pe 20 de lire de cel mai bun prie 
ten al său care-și va ispăși remușcările, pra 
bușindu-se în fața bisericii unde se ruga 
mama celui trâdat, sub cea mai sfişietoare în 
trebare: 


e „Nu e nimeni aici care să-mi spună de ce 
am făcut-o? De ce ne omorim unii pe alţii?.. 
in acelaşi an, un alt trădător va muri peo 
scenă de teatru şi la capătul unui montaj pa- 
ralel formidabil, în antologicul 39 de trepte al 
lui Hitchcock, incă londonez. La celălalt po! 
Marta Eggerth dansa în Clo-Clo, Ginger Ro 
gers cobora 390 de trepte lingă Fred Astaire 
în Top Hat si Roberta, tot în două filme 
intr-un an apărind și celebrul tenor Jan Kie- 
pura, ale căror titluri meritau montate — pen- 


a-digitala.ro 


producători: Greta Garbo în Anna 


ale anului 1935 din cartea Filmul muzical al 
lui Mircea Mușatescu (Editura Meridiane, Bu- 
curești, 1979). Citi, febril, ca în preajma unei 
mari descoperiri, toate titlurile filmelor acelui 
an şi gen, le revazu rapid subiectele, şi-şi 
dadu seama că această melodie obsedantă 
aparținea lui Stroe și Vasilache. autorii come- 
diei muzicale: 


e Bing-bang care, în 1935, la București 
printr-o intuiţie originala a sintezei durerosu- 
lui cu veselul, a hazului cu necazul, a duiosu- 
lui cu cuțitosului, îi puneau pe doi șomeri sa 
cinte în plina criză. cu buzunarele goale si 
sufletul plin, acest: 


e „Dacă nu te superi, dă-mi un pol!'. 
Redactorul hotări ca retrospectiva sa 1935 
sa fie insoțită — precum Odiseea spațiului 
2001 de „Dunăreă albastră“—de această me- 
lodie. 


Pagini realizate de Radu COSAŞU 


Karenina sau într-o comedie modernă? 


Ce veţi vedea în 20352 
„Cinema“ vă propune 
două topuri 


A 


I. 1985, murea Orson Welles şi se ani 
versau o sută de ani de la nașterea lu, 
Erich von Stroheim. Era primul an făra 
Francois Truffaut, cel care se hotărise sa 
devina cineast văzind Citizen Kane și da- 
duse un film, Jules et Jim, pe care Jean 
Renoir ar fi vrut să fie al lu: Cinemaul im- 
plinea 90 de ani, avea tot ma: mulți clasici 
dispăruţi, numarindu-i cu atenţie pe cei rà- 
masi în viaţă. Se ofta ca în fiecare an, ca $i 
în 2035, că dispar marile personalități. 
Abundau istoriile filmului mut, ale filmului 
muzical în care lumea descoperea valorile 
anilor '30. Fred Astaire implinea 85 de ani, 
mai citea scenarii, dar nu mai voia sa 
joace. Federico Fellini termina la Cinecittă 


zorul şi personajele lui au depăşit 60 de 
ani, ceea ce dă poveștii mele idei, impul- 
suri şi tonuri melancolice deosebite...”. Ca 
deobicei, Fellini simţea pulsul intregii evo 
lușii cinematografice și aceasta îl urma: 

Se putea observa: 

o resurecție a personajelor virstnice, a 
oamenilor coppi și o recesiune a puştimii, 
Cineaştii sovietici plasau acţiunea în azile 
contemporane de batrini, aduceau în prim 
plan problemele sentimentale ale pensio 
narilor şi pensionarelor, amintirii unei 
mari iubiri din tinereţe îi opuneau prezen- 
tul, la fel de indreptățit, al unei mari iubiri 
la ora pensiei. Fără a se zaharisi, dimpo- 
trivă, căpătind o nouă vigoare analitică, ci- 
nemaul lăsa moda retro a anilor '70 pen- 
tru o tendinţă intro — a introspecţiilor 


lui, lipsa oricărui rid. La celălalt capat ai 
lumii — căci poli parcă nu mai existau in 
geografia filmului de valoare, pină şi filmul 
muzical-biografic. Amadeus (Oscarul 
1985) căpătind forța unei drame însoțită de 
un ris unic în analele genului — cel mai 
bătrin regizor japonez: 


@ Kurosawa, 
lua cel mai bătrin personaj shakespea- 
rian, Lear, şi-l plasa în plină tragedie poli- 
tică a sfirşitului de putere, într-o Japonie 
medievală, descoperind frumuseți plastice 
care puneau acest Ran (Haos) în istoria ci- 
nemaului lingă filmul făra de pereche al 
„dublului”, Kagemusha. Un cronicar parí- 
zlan — susţinind că cel mai frumos film al 
verii '85 ar fi fost concertul de muzica 
rock de pe Wembley, dat în favoarea Etio- 
piel şi țarilor africane lovite de secetă — 
visa să vadă Ran proiectat pe faţada Beau- 
bourg-ului. 


@ Trandafirul purpuriu de la Cairo 

al americanului Woody Allen, drept cel 
mai bun film al anului. (Să fi fost anul tran- 
dafirului? Criticii literari erau în delir 
după o carte intitulată Numele trandafi- 
rului). Singurul comentariu oficial al re- 
gizorului suna așa: „In acest film, am 
explorat din nou farmecul imaginaru- 
lui, în opoziţie cu dificultăţile vieţii“, 
Subiectul nu depășea ideea străveche a 
oricărei odisei literare: o fergeie se în- 
drăgostea de un bărbat, un bărbat se 
îndrăgostea de acea femeie. Femeia 
era insă o cinefilă, o „nebună de ci 
nema“ și ea constata într-o zi că eroul 
ei preferat cobora de pe pinză în sală 
și începea să trăiască lingă ea, ca un 
om normal, dacă normal se poate 
numi un îndrăgostit, un trandafir. 
(Într-o nuvelă a aceluiaşi Woody Allen, 
un profesor american de literatură 
franceză se indrăgostea de Emma Bo- 
vary care cobora din carte și devenea 
atit de vie pentru imaginativul cititor 
incit el nu mai ştia cum s-o trimită ina- 
poi în Franţa...) Lingă: 

@ tema virstei, 

se contura astfel o altă idee felliniana, 
aceea din 8 1/2, preluată şi de Wajda (To- 
tul de vinzare), de Truffaut (Noaptea 
americană), de Nikita Mihalkov (Sclava 
iubirii): 

@ de la „filmul in film“ 

al anilor '60 se trecea la destinul filmului 
în destinul omului, la destinul personajului 
în acela al personalului (actori şi specta- 
tori) care vede și face filme, la soarta ima- 
ginarului implicată în aceea a imaginatoru- 
lui, Cinefilia nu mai era o generalitate, „o 
omenie” — cum o numise ani de zile o ru- 
brică a revistei „Cinema“ din Bucureşti — 
ci devenea un sentiment de fiecare zi, cu 
consecințe imediate vizind departe, la 
transformarea existenţei într-o artă de a 
simţi, de a vedea, de a-și închipui. Precum 
livrescul care, în '85, incetase de a mai fi 
doar un defect al literaturii, filmescul — 
cum i se spunea natural, în 2035, vieţii 
care imita cinemaul — se impunea ca o no- 
piune proaspătă, revigorantă, a creatorului 
de film, deşi ca tot ce părea o noutate fu- 
sese de mult anunţat de King Vidor: 


@ „Cinemaul a devenit un fel natural 

de a simţi al omului. El i-a dat o 
nouă naturalețe. El i-a modificat inte- 
riorul“. 1925. 60 de ani mai tirziu, 
Nikita Mihalkov, autorul. Sclavei iubirii 


În sfirşit, criticii cei mai avizaţi socoteault 


so - Ba Bia? 


AL DENTE! 


> aere aprob 
DER 


ZEIT EET 


Fellini 1985, 
pe platou! 
Cinecitta: 
„O, secol 
al meu, 
cine 

va îndrăzni Mp 
să te 


privească Ww ~ 
în ochi” 


statăm direct, ci "descoperim cu ajutorul 
fanteziei, al imaginaţiei artistice, e cel mai 
puternic şi cel mai personal..." Fantezia ci- 
nemaului se implica hotăritor în viaţa 
omenirii, modelind-o, modificind-o, codifi- 
cind-o. Astfel, cronicarul notă atent că la 
sfirşitul anului 1985 se duceau tratative in- 
tense în privința încetării: 


@ Războiului stelelor 
Fusese mai întii titlul unui film de scien- 
cefiction, de mare succes mai ales la puș- 
time şi adolescenţi... Oamenii adulţi nu- 
meau însă așa un program foarte realist de 
înarmare a cosmosului. Era o trăsătură a 
acelei epoci: filmele încetau să mai fie 
filme... Cronicarului i se păru necesar — 
ca bibliografie pentru topul său 1985 — 
acel film şi se duse acasă să-l vadă, în video- 
teca personală. 


e Din 2001 cinemaul fuzionase deplin 
cu câminul uman, iar redactorului 2035 
nu-i plăceau decit science-fictioni-urile 
1985, socotite acum vechituri. E adevă- 
rat, păreau mai naive, mai umane decit 
cele ale lor, din 2035, foarte slabe 
dealtfel, cel mai recent fiind unul care 
începea cu: 


e un crainic 

anuntind la radio că la New York au 
aterizat două armate aero-hlindate pline 
cu marţieni. Cei mai avizaţi ştiau câ 
era o adaptare a adaptării lui Welles 
după Wells care, în 1938, făcuse mare 
vilvă. In 2035, nimeni nu mai intră în 
panică. Critică și public socotiră filmul 
ridicol. 


1985 — Revista „Jeune cinéma“: Adela lui 
Mircea Veroiu amintește de frumuseţea 
plastică a fimelor lui Visconti... (Marina 


Procopie, Valeria Seciu şi George Motoi) 


el însuşi unul din cei mai robiţi iubirii de 
cinema, o explica limpede, în timp ce lucra 
la un film despre Griboedov, fascinantul 
diplomat şi scriitor rus: „Ceea ce nu con- 


e De o veşnicie, 
science-fiction-ul 
suflu. 


„Clark Gable în Vronski? 
Probleme pe aripile vintului... 


își câuta al doilea 


un film în care Giulietta Masina și Marcello 
Mastroianni jucau rolurile a doi mediocri 
dansatori de cabaret din Italia neorealis- 
mului, porecliți: 


@ Fred si Ginger. 
şi care se revedeau după 30 de ani, pe 
un platou al televiziunii, pentru un ultim 
show al tuturor deziluziilor şi melancolii- 
lor derizorii. Mastrioanni isi pierduse ceva 
din memoria de actor și era convins că 
atunci, în '85, filmeaza: 


@ La dolce vita din '60; 
trebuia să slăbească 10 kg. pentru acest 
rol, dar nu reuşea să dea jos mai mult de 
500 de gr: „Nu vreau să fac din Fred şi 
Ginger două personaje patetice... declara 
Fellini. Cred însă că fac din nou un film 
despre spectacol, de data asta în lumea te 
leviziunii. Totuşi, apare o temă nouă pe 
care am impresia că n-am tratat-o în fil 
mele mele precedente: tema virstei. Regi 


tirzii şi profunde. Un regizor român, Mir 
cea Veroiu, cucerea Marele Premiu la San 
Remo cu: 


@ Adela, care povestea „vara tirzie” 

a unei ultimi patimi — numai vis, numai 
tacere — care lega pe un intelectual matur 
de chipul unei femei tinere. O revistă fran- 
ceză, „jeune Cinema”, nu-şi drămuia lauda 
pentru acest film:" Fără îndoială, iată un 
cineast de categorisit printre cei mai mari 
şi ultimul său film este un anume tip de 
capodoperă. Această poveste de amor im- 
posibil la sfirşit de secol şi civilizaţie este o 
superbă metaforă a dragostei şi libertăţii, 
a apăsării contingenţelor istorice asupra 
indivizilor. De o frumuseţe plastică amin- 
tindu-i pe- Visconti și Kubrick, Adela e 
dintre acele filme care te marchează pen- 
tru totdeauna,„. In 2035, acest „totdeauna“ 
nu suna deplasat, aşa cum în 2033, la 100 
de ani de la apariţia romanului scris de 
Ibrăileanu, critica observase actualitatea 


Rogers la alt 
iulietta Masina) 


de la Fred Astaire şi Ginger 
Fred (Marcello Mastroiani) şi altă Ginger 


Am plins la 
„Dama cu camelii“ 


Ç. sà aleg din 90 de ani de cinema? Ro- 
măhul Margueritei Gauthier din Dama cu ca- 


melii, cu Greta Garbo. Și acum revăd perfect 
in memorie partea dinspre final a filmului, de 
o înaltă forţă artistică. Imi amintesc că am si 
plins. Desigur a fost implicat si regizorul: Ge 

orge Cukor. 


momentele de cinema 
care ați dori 

să nu lipsească 

dintr-o antologie 
subiectivă 

a filmului universal 

și național 


Numiţi 


Cinema-ul 
cu C mare 


E... frumoase filmele in tinerețea mea 
Sau poate ca era frumoasă tinerețea... Dar 
parcă si actorii de atunci sint de neinlocuit 
Am revăzut-o pe Greta Garbo in Dama cu ca- 
melii. Cit de actual, cît de modern era stilul ni 
de interpretare. De fapt cit de etern. Nu mai 
puţin m-am lăsat ametità de privirile lui Char 
les Boyer... pină a venit la București, la tea- 
trul lui Tony Bulandra. Cind l-am văzut asa 


Maestrul — îl recunoaşteți? — în chip de interpret: Jean Georgescu 
în comedia lui Jean Mihail si Alfred Hallm 


Țigâncusa de la 


În filmul românesc: Milionar pentru o zi, 
prima mea realizare cinematogrstică. Cu 
această ocazie am apărut pe ecran într-o 
companie de celebrități ale peliculei timpului; 
Chaplin, Fatty, Zigotto şi clownii Fratellini, 


Jean GEORGESCU 


S-a adaptat 
cu inteligenţă 
specificului 
cinematografic: 

— Silvia Dumitrescu- 


ata 


1923 


scund, cam-insignifiant, am tost tare dezamă- 
gita. E greu să mă gindesc la un anume „mu 
ment” de cinema. Dar nu pot uita parfumul 
filmelor franceze dinainte de război. Aveau 
un mister, aveau poezie, aveau speranţă, 
Speranța a fost distrusă fie de categoricul 
happy end, fie de viziunea brutal realistă. 
Viaţa e mai tainică. Nu îmi mai aduc aminte 
titlurile filmelor, dar privirea lui Michele Mor- 
gan și câldura ursuzului Gabin nu le pot uita, 
Cite momente de adevăr de viaţă și de artă 
am trait în compania acestor actori pe textele 
lui Prevert!.*Pentru mine acela a ramas Cine- 
ma-ul cu C mare. 


Silvia DUMITRESCU TIMICĂ 


Acea 
mistuire lăuntrică 


. Nu pot så- uit. desi sint mulţi ani de 
atunci, pe Gary Cooper, într-un film al cârui 
titlu imi scapa. Avea acolo un moment de aș- 


teptare, intr-o clinică, unde ii naştea soţia. in- 


grijorat, tandru, singur. Ținea în mina un 
corn, arata obosit, probabil nemincat, dar nu 
putea sa inghita. Și-a lăsat moale mina cu 
cornul pe genunchi și a continuat sa pri- 
vească ingrijorat spre usa. Cind a ieşit sora 
cu vestea cea mare — i se nascuse un baiat 
şi soția era în afara de orice pericol — a 
mușcat odată din corn şi ochii i s-au umplut 
de lacrimi. Plingea discret, incepuse sa se li- 
niştească. Nu uit acest moment, m-a emoţio- 
nat pină la lacrimi, pentru ca era o traire ade- 
varată, nu era nimic „facut”. Gary Cooper 
avea şi nişte ochi foarte speciali, expresivi, 
calzi. || știți? imaginaţi-va cum juca scena 
asta... Superb! 

2. In cinematograful românesc nu pot sa-l 
uit pe George Vraca, pe marele Vraca, în sin- 
gurul film istoric (dupa cite știu) în care a 
aparut. Era Brincoveanu in., Tudor. Avea ma- 
reție și forţă, așa cum avusese pe scenă în 
toate personajele istorice, în Vlaicu sau Ri- 
chard al WH-lea, de pilda. Dar nu o măreție 
venita din însemne exterioare, nu facea caz 
de statură. Avea o interiorizare teribilă si asta 
m-a emoţionat. Am jucat mult, împreuna, pe 
scenă. Dupa ce fusese operat, m-am dus sa-l 
văd la spital. „Uite, i-am spus — ţi-am adus 
nişte trandafiri frumoși ca tine”. M-a privit 
trist: „Şi tu vrei să joci teatru. ca doctorii aş- 
tia din jurul meu, actori proști. pe care-i simt 
din priviri cum ma mint?"... În ultimele clipe 
ale vieţii a facut acel Richard copleşitor pe 
scena Naţionalului. In rolul de film în care 
mi-l amintesc avea aceeași trăire dinlâuntru a 
personajului, acea mistuire, tara de care ara 


ista. 
ara pala Elvira GODEANU 


Actul de naştere 
al secolului XX 


C inematograful a apărut odată cu auto 
mobilul, ca o nevoie a oamenilor de a se de: 
prinde din ritmul secolului 19. El certifica ac 
tul de naştere al secolului 20. Nu i-a trebuit 
mult pentru ca. din cinematograf, sa devina 
artă cinematografică, apoi Școală, apoi ma 
multe şcoli, ca o implinire fireasca a unor 
culturi maturizate şi apte pentru aceasta 
nouă inflorescenţa 

O cinematografie poate spune totul despre 
calitatea culturii şi civilizaţiei societăţii pe 
care o reprezinta. Filogeneza unei cinemato- 
gratii cuprinde in ea ontogeneza culturii din 
care face parte 

Se pot face filme bune in multe parti ale lu- 
mii, dar o veritabila arta cinematografica ia 
naştere doar daca exista condiţiile de 
maturitate ale unei intregi culturi și civilizaţii 
Cinematografia unei țari este un veritabil 
simptom sau semnal, o putem numi hirtia de 
turnesol cu care se poate testa stadiul spiri- 
tua! si material al unei societăți 

Cind dezvoltarea materiala a luat-o inaintea 
celei spirituale se produc filme cu Super- 
meni. Cind spiritualitatea e superioara civili- 
zației materiale se produc unele opere de va 
toare, singulare dar — din pacate — lipsite 
de anvergura și de ecou 

Cind evoluţia materiala şi cea spirituala 
afla pe plan egal. atunci, doar atunci, se pu! 
eventual. produce si capodopere. Cel ma: 
qur este ca in aceste condiţii poate lua nas- 
tere o şcoala cinematografica Ceea ce. dupa 
cum putem usor constata nu inseamna. in 
mod obligatoriu. şi capodopere 

Cinematogratul împlinește doar 90 de an: 
t'oate parea mult pentru o viaţa de om. S-ar 
parea insa ca e puţin pentru un domeniu de 
ta sau de cultura. In aceste domenii virsta 
se masoara in secole sau milenii 

Și totuși, intr-un timp atit de scurt. acest 
cinematograf și-a dobindit destule acte de 
noblețe, recunoscute chiar de casele mari ale 
artelor tradiționale 

La această aniversare nu mai e nevoie sai 
uram cinematogratului viaţa lunga. pentru că 
sint toate semnele ca o va avea. Sa dorim 
însă ca marele public så nu piarda masura, 


Marele actor de teatru în cel 
mai frumos rol cinematografic 
al său: George Vraca 
în Tudor de Lucian Bratu 


Filmele ca memorie istorică, filmul 


inlocuind total bucuria lecturii cu exclusiva 
placere a vizionari: de filme. Marile opere ! 
terare au alta destinaţie decit aceea de a de 
veni materie prima pentru industria cinema- 
tografica. Aceasta trebuie sa-şi creeze propri- 
ile sale opere 

Se spune de cele mai multe ori că „o cine 
matografie are publicul pe care îl merita 
Mi-aş permite sa cred. mai curind. ca „un pu- 
blic are cinematografia pe care o merita”. In 
lume s-ar face mult mai multe filme bune 
daca nu ar fi masiv incurajate atit de multe 
filme proaste 

Cu ocazia acestei aniversări. sa impártim 
vina pe din doua, cineaști și spectatori si sa 
ne promitem reciproc. un viitor secol cinema- 
tografic mai bun 

La anul și la mulți are 


Malvina URŞIANU 


Cu Jean Georgescu 
în Bucuresci 


1 e Butch Cassidy and Sundance Kid, sin 
gurul film în care mi-a părut cu adevarat rau 
că nu am jucat 

2. Bucureştiul de altadată. filmat de Jean 
Georgescu. Un film documentar, de jumătate 
de ora. Artistic. Un cinema de înaltă clasa 


Alexandru REPAN 


Momentul Fellini 
și... generaţia 70 


1 æ O istorie a filmului, ca orice istorie, 
seamana cu un sirag de margele. Fiecare 
moment iși perde valoarea daca e privit sin 
gular. Pentru sufletul meu aș alege „momen- 
tul Fellini“. Macar pentru consecvența sa de 
a rupe filmul din chingile convenţionale, sau 
tradiţionale. şi de a-l apropia de ceea ce se 
cheama o arta 

2. Generaţia cineaștilor apăruţi în anii '70. 
Nu vreau să se ințeleaga ca inainte nu s-ar f 
tă-ut nimic. Dar apariţia in bloc a unor reali- 
zatori de valoare a dat filmului românesc un 
al! contur, 


Alexandru TATOS 


Cite cuvinte 
ne-ar trebui? 


C ite cuvinte ne-ar trebui noua, care ex- 
plicam la infinit, care încercam chiar acum sa 
spunem ceva despre noi prin film — ca sa 
taca atit cit au făcut pantofii lui Chaplin? Cite 
semne de intrebare ar trebui sa asternem m: 

reu pe hirtie. ca sa facă atit cit o privirea lh 
Chaplin? Cite gesturi. adunate de pe toate 
meridianele. ar trebui sa taca egalul bastonu- 
lut lui în mişcare? Cita fantezie ne-ar trebui 
sa adunam. in cite vieţi. ca să faca ce făcea 


— 


SSOM Əuuigu]EM-piaojpaq 319q0y-utuiM2N [ned 


(pisspD wuoəlng:, gipue1“ 


uijnd“ guweasu! „ejew” g9 ƏIOA8U Ə BJP IŠ 
gnop 8/JƏS 'IUZEOIH 499 UEN Əp Əyed eud 
U! BQIOA 81S8 e2 nurDed Insol u! 1481125 `S`d 


NHIW uenn 


ajiiua6 um ode 

IYSABIOJSOQ Ə 30} əp sns 'e;Jnle1əlli u! I$ eO 
“ne 
ednp eueod Əu!A 82 esu; NY$ eaae pdnC 
auw uit 
nu ‘guiw O Ilu epu e-u eo apod ueq 


1$ euw O gpu '“uəunjuəs isejeoe NO 
'ajajedeo esavəs |nejeo 'eyse I(ndun uj 
“ele, əd vudu 3315ə: 

ap punjoid jusunuas un gued ka A 


uijdey9 “u!93suas!g 
“301 ep sns 


NIOH3A ENN 
seau 


-19 ep eəunısəzosd zauun es fena ep ne- 

aI '10ep sewes we-a| @jOJEO pMwjy I$ 

imuno unu wy 4021691 eo ZƏWI0} eu es 
wnle ne-w aies guuəu!5 ap auawow US 
nu! ueni ap eHHO I$ xtə4 Z 

Z3DUEJj „lea INON” ® L 


0lep sewga wb-8| 
eJoJgI Əul|!3 


IOIAOdOd Enis 


() “new jnunladu-esasipeweBu-as 
viei UID ajueos aeo, eosed ap /ejej u, 
BOS Lye 10} BESLI Iuj /nasauu I$ ‘Be u-eun 
up weadal /eje əd weioqo> !$ wen 
na i$ /uez nyed aja2 asednyse əə /ələu5s 
aseun iaun !uawase /ueos ap suaui Bes 
-PUIJEA UN 63 :uləlSuəs:3 IN) jnuuji u! eo əu!6 
eiae 0-uud apa 'ponsme "ua 
POJUIBINĂ 1Serede 'eoyozojy luase $ee 
se6a we ao u: ə) Mowe” u apid 
!ud IV 'ugwos od inun ajns/8A ap 2594 
-UIWE PS PaJA Se 'ləjud səl JO e-i eo 
nuuad $ `nolgid un əd nes euaos o əd weas 
-ed puto ejep a1e9a ap O-yenəas we i$ ejl 
-9V əp eəw ejen ür jepesqo Le-w 3I LUIS 
Əlsə e aunds }Od Ə ajajuinzeu !$ ələsəo 
-9nsu! 'ƏJUNŠHOQOJ 3420} no auewn ajuajsixa 
n6əjnui e eoyeiBoyeuaulo eiojejaw ejueu 
-6əıd iew e89 eo 'esepO UIP 10|!Jp9Ss euaoe 
asa ea une ejuenoas enuis o ej Bursa 
ew ES ij Je eoep i$ 'ewauio ap a!joa| ewaudns 
O B9 umuəoq MOn NI uieisuosug 
MSMJS ej jerads yese) we Ieg uideug 
unu, 'uijdeuyO nes “eanues aydet ja) no emes 
> luiƏuiq 15 aeyppedey Nd unəuo:;s 
iuw enz nes 24Yy.Q ueo əlluuned NI x: 


Əipəuro5 o-n 121 


Q `DneqIes „Des no ueu6jəg seui6uj ‘ns 
-Ə304d !Š Əəuey Inueəj|jəe)əO NO SsəjlƏAA uosiO 
'e1e89 ap 10jun6y MULJ NI !uə1 ned ‘SIl 
-odonəWw nes yBunjəqıN 'epinsqe eəlueoW no 
Bu] Zul44 *NesajsoN Hse no Newin ‘eb 
-Ne9 “a IməuiqeO NI əuə!A, uəqot :epiid ap 
g3 Wqasoap jeuoisedui! Ne-w 90y-pe PINI 
- glie ao ajuendes „eop nes 'uoziGai nw ap 
sndwo9 wji un 10|!420 ejej u! pea qwiyos uj 
1 anus un ej əsəsdo ew es nai5 əueoj ð 

PAI19111S81 ILOJ aed as u pain 


R91403S| „RIBIS“ 0 


139939 eueuew 


$no 1$ “$nsu! țiiueado — 10| esunij 
-9ƏJ19d uud əunqns is aja ay — ede ap un 
-eoid enop uud iwis 1€ g3 'sələlui 1e gI iza 
gs eza;no e puuupƏsui ‘Nnw |e suudnoau 
ap Inueə5o uip ajuawow enop aBaje e ieg 
nauęwos 891ujij !aue e ejes 
-i8Aun aijoaioid ejqisod o aj es '900u nə 
EJEOW up |jnuuijgns eine piqni ewed aeo 
“8 eajeuunp u! euewnu! ap me əd eoseau 
-9u0 8p 4I ad aejunuţui eaoe aod nes 
Əla e ejqizineudiu! epuibo 
J ui əund jı I(nunüu awd uud ,əluəujour: 
aiaunu ənuñn Inun 8ij BS 'eursewW ERAMO 
telinoe IP JSH} 19quuiz I$ ƏjəsəA WHIL) NI HN 
-8d uunap ƏL aeod :umzəno es ISno) I$ 
¿IOqumns iuaA8p ƏleOd Ú epuyu! BULOJ 
epqisod O eiae 'aue uN je wy no ioulnis 
1N1g5u0 e nes ‘1021631 nes ope inun esdnse 
Pluunsn no nsado Ə} es eə)nd e wno ¿əud 
-O1d asa U 'nţoipenuod. is aziudins ap gI 
Iedul ESIEJNUNIUOD LIAI ‘eye o-nuip juaw 
ow un nŝawnu es "Gaje es eand æ wn 9 


1S141 19quu!z 
tƏ|ƏSƏA lUll492] 


ñuiuIWvytuvoO uol 
ƏSƏupuio1 
Mwy up əƏəisoB6eip ap euass gspeouunu) ew 
ea) “ojjjeanzurds eainped up neui 2 
guuƏu!2 ap ajuau 
-ow Sieu up Inun ej snp e eo adas u 
'ni6əu-qIe wy inysaoe Neu u! Ə)e)9!d 10u 
-eJ2N| Ə1eolno ep e ap ininuozi6a, eəəpi NN 
-1€ 8p BSUS Ə iodod Inun e gjea Bl!O]SI 'palu 
vaeed ednp !Š siye mun ejuasixe əjdsəp 


wj un asa eo nnuəd aojiqny pipuy 8 L 


9]soSeup əp euə3s 
BSPOWNIJ IUW b39 


NIS9EJODIN nds í AuozS wə(lnr nə — nyy uen era 


nəsəurig3 '9 gdnp „2/0 


1$ Xijoj" : 


gep O jedieu E 3I JEZELI O 


Jej6oine no ezod o 
guru niuad !-aBynuS '9dijiud p/e99 !Š aula 
BISE [NUB əp B) B8/POJPQJES Lj LIG - Sd 


NIS3Hiad euui 


ea] 
-Uld UBIUpy !$ noseuoj| ueqia$ !'$ juoag !$ 
Saun| MeN ne ew u ap aionau !Š au u! 
pou! Ne 8/8P819U! EP LI ')O1 ap Jowes Ə} nu 
I$ ‘esp əlnšouu 'sotunuj edu! ƏlŠəren ! 
`nosəloo 
P3||8d ezwy 
uewog |8u109 
nieg ewoj 
UQUIS IƏu9!A I$ 'uoung i$ 30: 
-UO UÁjuey !S aou Ig əuouNS !$ unu 
p ugeg uear i$ wji 398) ew nu oqieS edep 
wyo ‘sonja wey 0jljodau aje əpidnis 
nes ajeiadsip ajauzod ayeo NI jauţod a nu 
— Min9e4j jnianai ad ap vieao ap gwu) o 
pu!Bajno unds es au iun — esp əuineg 
(~ gyuruuniinuu eawn geo, a es 
Wp eg ` əunznio ap Lq WSO ap eg alei 
1əs ap auwas ap es indaoui e iue ap 193Z 
enop oaa 8p ep 'Dieduuis ap I!qiiu9) a Njau 
ueq 1229) 101 Əp NOWEJ 10A I-nu UOA (Up 
eAwun> nu edep ajaipuey i$ elu6 nə Ssəpu!5 
ew gs we i$ 'eGun| ejeia i$ ajejeues eqie ps 
1-Npulun 'aiuedues ap edno o Iə no iode 5səu 
-9019 es wy 'ajeoj ad ejepoap eGuns al es 
and nep ies eo 'eaqiun uip ')Ə139sSIp 'ja no 
Bepo ‘Leasu no uo injnseun aje ueuitun| ap 
06 2139 u! — () ijezuonej nes juorne; wnosi 
-e0 I$ inlu6 ijodau ije no eunəidu — nur 
ES we ‘RWU Ininolung Paesiamue p 


“""Beup no 
'In|ini0S9]0.d 


NYAOO1O0W NINI nipiAO 


14019 ‘SURUN IIU AA Ip 

‘wunqns „ijeuwep“ ap əile6əi6uo2o o ej 
!. “ode ew $ aja (Əluə5səloppe 
e'jejan94 'ejexopeied ooljəp aijejanai O ep 
—- ueaQ səwer uud „nsəseb" aj es !Š soda, 
-əlui epueo 'eBeənu: auendoo o ‘redid es 
əuewn jjejisuau! 

ginuane o-nu! Injp165oleuuəu!5 a WNI — edi 
O ep Iå IYI — Ini eəsniəriapidns u! Ininisiur” 
təlun)Šuo3 ae əuseolinid !$ ayeuysqo ajueqaij 
-u; luis n- puio ap“ '„apun əp" ', 
ejunnd asad a Jwi up #4 


veg uen 
„HA nuud 

nu "ou ənuud ezeajuieu-89 unup un 

“UN/Q UN QUEWOJ PDIZIJEJ8Ul I-plsSpeoV 


HBeuunp'Hiunrnqns 


ñnO9S31ñnOHVyNW Lpy 


„aGajaţui e” í$ „eaoejd e” ajsawunu eeg 
85 pgəə5 uud nə Bajaju: ə əəejd iu: JW 
1$ `.Ə9eld aj 29 (gunu a6ajaju: od nje '6ə/ 
alui 89 Ipuunu eadejd aod ə) voun” eeg 
m} BjovulAno NI pundse, es e.ajad $v Z 
nenuye 
-eQ01d 'ea asa 89 unds gs n$ $e-u Jep '81s 
-ejp Əidsəp 2S8qi0A es jod uno ednp ‘JF 
iw 39 ep odxe es jod nN 'uewBuag pubu 
‘oqe 8319 :3jijoe enop !$ unu Sy "Bale 
es nai 3 jolpunue 'seje ew i$ 4102:53) 'ope 
(elene L10 e tijeiBojewuauio ajuesaalu! ew 
899 up euñ) O1nƏños Nwy e exajduoo 
OIEJI|PUOS/8d P]SeadP 'AOXIEUIW ENXIN "L 


„989J94ul e“ |s 
„eavgjd y“ 


13HOQNY eləlo!A 


inmwo e ejenuids eaejap 
-OW u! ƏigOlInin ALPIJLdeI O Ə N NUJ eue 
g9 æd əs iw juejiodiuj 'epqisodw: adeosde 
əsə aijoajas o ypəuı əƏjəw alun esdnse 
eməsəd puu əd snd ne- əə “ijiSuaesap 
uoe i$ apunuw əwjy eame us Ieg 
treuioja2 e 3wa 
€aid!9j Nuad ejen eoseajual ($-gs yeoajd 
1Inosounoəu Ininiepios je |oquwis — epos 
niduu!s je2e ap ezne | ajeod Ipu; nu mqn e 
az eansunyew i$ goed NUAN WI u! In) 
-UƏWOW u! OYUIJOYOJd I8UEȚ APUIMNI ajuiu 
wne i$ uij '@əsuys as "aud uud ujoəp 
eusunyewəau iå endasuiðu ajsanod 10| esec, 
Əinp !Š esu} pu 'uən uip ejuandas asa 
‘Jenio ase ae9 s0zı6əs eun jave ap INI 
-Ẹ} “niniepios epejeg ininwj Jomsiuobe;od 


DAI199J0 9140W 31 VI 


St 


(oniăuaqau 107214 1$ 
iny guenen no) [nio 
mir] əp nueəsqəy nir gdnp 0j} 
-panzuds  DOANPDA :HBojoyue wy un 


naud uip asoep esuəuu iå eajejund eu 
ienzuas 'eizəod ejepoioiu JIN gS wWe-N 
9sajajjns uunionqz 
jnudod up eA82 OIpƏp Hes 1e2JjJƏ5uí 
We giae ‘Eue EJEUNUIUI PISEBJP Iw) e8) 


now 


Szol 
MINUN OF NAOS] 
K e= - UID IROS BUIJS 
Y C InƏnunt eos ip” 
"'|UƏA335 - ZAqap> JEU, , eI) 


JSƏQNI VLS E 198} ‘ejen epo, nuuad ia 
eanaud Senei e-W Pipu bew 'szunjosd ap 10) 
~gnqin} ‘ia 11490 u! O-JD We ae ad postul 
əjjns gjeəsesres puIduino ‘asena u! [2493 
yew Ndiyo 'ayuiw ui nues aede wj 
wj ap ejuandas 
o *diyo un pualuaiediui e nu eaejin eo !zaz 
1834 ES '91uJ8INd 1Z81QIA ES INIL} L-3} 'BAPULI 
YeUOISe/du! e-91 89 e389 'uejuods 'Əju!uu u! 
əonpe ||! 8129 PANOaJe ƏHOWƏW O VISIX 3 


jəpow 'əíizəod 
‘Joqwis 


NI1V9 uəuueo 


„Minew ajun 
niuəd — euneapioj up i$ ade02u!p ap 
— 0jo2u'p ap ini Inpu!6 nə 'puoqeB5gA ap Ini 
jnpui6 no uwas un au-npuidej ',puə-Addeu" 
Deep iew i$ ysu) mew |95 u! — U| 
Əp jeun un-nu! guia BS enga ewnu und ese 
10u aids puluaA iluip ui a1e0jj O no zoey 
un ə 'guluu ui ejejuazaida, eue o — aunds 
as ujno ‘gades e 'eue O — Inui3 WNI NES 

wno nes wna nes ‘eapi wno nes 'eafuid 
wno nes 'ejawojul as WNI nes 'easoGeip 
u! ƏS WNI NES 'Ə1eolj O ja BƏSoW WNI NES 
usys esej eave I(nuunip ed jə es6iaw un 
nes "un |ajeo un no ja LAPIS WNI BALL 
3120] uud eDseajsenod es eo znw aundu09 
nes azuiano ewu nes 'ysanod nes ‘eyid eand 
Je 9u ¿udeyp eJepo waŝeu au gs ed nou 
uip wa;$eu əu PS INqQ8/] Je uo ƏNƏ ƏP io 
no "10U wae; ES Ngaa, 1-90 ¿Əpuno5əs ui! Je 


ren în gai 


ii au fi 


devenii 


n 


ntoine 


Simti un r de spaima privind 


mai aveau 


continua dru 
atic, dintr-o ci 
ntr-altul, 


ŢI 


nintala' scria 
benzi pe 
acum d 
raului denumit Ci 
continua, viziona; 
U du 
lucru w 

rieri T 
in primavara 


ematogratului' 
oudini 
cu unu 
fellimeni 
t râmas bun 
exilat din- | 
| | colo realismului cum nu pu- 
nile 
|, | 
| in j 
taliei contempo 
Juitatile si n 
italianului 
mijlocului linis te 
zs = ' Í deruta rtie 


tocm: 


tral toata frumu; I nd italian 
lic entru Ni 


prinzator 
labilitat 
| nismul 


orului la mitologi: 


| în prezența unor miscari 


s2] inte: lungile procesiuni 
vut tie nocturne lumea circului, 
parte, feminine rubensiene 


delairiene 


ne gindim la 


raportam li hori ticultor 


xpoziţia de afişe a cunoscutului, actor 


grafician Pierre Ftaix. Marele gag: această laică „Cină...” 


https ://bibliot 


t 


ii corespund 


lin no: 


eca-digitala.ro 


RI DP NOE miei, 4 


Pierrot nebunul? 


P.. cei peste 30 de ani de cinema Jean 
Luc Godard a marcat in mod hotaritor aspec- 
tu! acestei arte, depasind influenta unei per- 
sonalitàti sau a unei opere, astfel cà de la fil- 
mele sale rostul cinema-ului apare tunda- 
mental imbogăţit. oglinda sa poliedrica a ciș- 
tigat noi fațete de reflectare, aria formată de 
cinema ciștigind noi teritorii. Godard intriga 
prin verismul şi scriitura directa din Cu sufle- 
tul la gură (1959) sau O bandă aparte, scan- 
dalizeaza prin sintaxa din A-și trăi viața 
(1962), O femeie este o femeie“ sau acest 
Masculin-Feminin (1966) programat de cine- 
matecă, irita prin Pierrot precum de- 
ruteaza in perioada marcată de Week-end 
(1967) film ce se autodisociază programatic. 
precum subjugă prin fantasticul imagistic şi 
disoluția fluxului narativ in cel formal din Pa- 
siune (1982). Undeva. in textele sale (cu care 
se autorecomanda. de asemenea, considerin- 
du-le complementare unei creaţii) Godard îl 
justifica pe Velasquez, cel ce nu mai semana 
cu el însuși spre sfirșitul operei; tot astfel e =i 
regizorul in etapele sale atit de diferite: con- 
secvent, in a fi mereu altul. Godard pornise 
cu pasionata credința a adevarului filmic ab- 
solut, salutară tendința ce a facut axul cine- 
matogratului de arta al anilor '60 numit „noul 
val” (cu mare influența de la Shindo la Olmi, 
de la Cassavettes la Saucan), exprimind pro- 
n amatice formulari ca: „Adevărul de 24 dı 
orn. pe secunda”, sau „să filmezi moartea lu 


„Fanny, Alexander şi ceilalți... 


IBBBBBBBBnBnnannnn 


und „Cinema-ul e interesant pentru ca 
surprinzind viaţa. ii surprinde aspectul dev 
niri) mortale a ei”, sau „sa filmezi o gindire w 
miscarea, devenirea ei cinema -ul ad: 
văr”, „existența simțita ca o materie” Ap 
abandoneaza verismul. ceea ce nu-l duce lu 
neyarea tendinței programatice. Absolvent ui 
Scrbonei, Godard citeaza deseori texte filo 
zotice şi uneori pe Nietsche: „Cit adevar su 
porta, cit adevar cuteaza un spirit? Asta a de- 
venit pentru mine din ce in ce mai mult veri 
tabila unitate de masura a valorilor”. Ten 
dința insetata de adevar filmic e prezenta din 
plin în Masculin-Feminin (reprogramat nu de 
mult). Daca in textele sale teoretice gasim 
elogiul vederii, al privirii („Sa priveşti in jur e 
sa traieşti liber” J.L G.). în filmul de fata el 
se exprimă tezist aproape: „Daca poti vedea 
viața, ajungi la ințelepciune”. Personajele pe- 
trec un timp enorm pentru a privi. a devora 
realitatea cu privirea, aparatul staruie inde- 
lung asupra felului cum oamenii privesc şi se 
privesc, nici o tăietură de montaj nu curma 
actul cercetării. nici o tacere nu e prea lunga 
daca e incârcata cu o privire activa, însuși 
dialogul pare subordonat interogaţiei vazutu- 
lu: Personajele lui Godard au acea „singura- 
iate publica“ pe care o urmarea Stanislavski, 
pentru ca sint posedate de „acţiunea gindi- 
m“, Şi asta le face frumuseţea. farmecul. Dar 
;odard e nemulțumit de o asemenea treapta 
1 explorării filmice. După ce adusese noului 
val un nou teritoriu de investigat. in care in- 
tra si cine-verite-ul şi interviul și documentul 
și colajul de actualități şi citatul pur vizual-fil 


mic, în cautarea sa pasionată a a tovarului ar 
tei se apropie apoi: de teatral cautind sa-l 
subjuge filmului, dar in sensul brechtian 
„Vrind sa fii realist descoperi teatrul. Îndāra 
tul teatrului e viaţa şi indaratul vieţii e teatrul 
Plec din imaginar și descopar realul: dar in 
spatele realului e iarași imaginarul”. in urma 
rirea adevărului despre aceasta lume, Godard 
ievine prolix, stufos si excentric, exchibițio 
nist chiar (Pierrot nebunul). Stilul direct, du 
cumentar (sprijinit totuşi pe ficțiune) jurnalis- 
tic, al inceputului, e inlocuit de stilul alambi- 
cat, divagant. aluziv. Teribilă e zbaterea aces- 
tui artist în a-și urmări chemarea trecind prin 
'arimurile inşelatoare şi tentante ale artelor 
„urori. Şi deodată imi vine în minte compara- 
ha relevantă: da. in scurta istorie a unei arte 
10i, ` Godard reprezintă fenomenul dramatic 
turbulent şi necesar totuși al unui Wagner în 
stravechea muzică. Deloc in derivă. nava sa 
ie explorare aruncă apoi ancora in apele 

e pare mai propice — ale poeziei. „Cinema 
»grafut; dupa mine. trebuie să fie mai poetic 
și poetic intr-un sens mai larg si poezia in 
saşi să fie largita”. Şi iata-ne ajunsi la Pa 
siune, film structurat pe sentimentul poetic 
d:*gajindu-se din rafinatele compoziţii pictu 
rile. Un film tot composit și eterogen dar a 
carui mesaj e starea de poezie. O reintoar 
cere la surse. sau, mai bine, o persistența 
într-un crez al adevărului filmic. „Aştept sfir 
situl  cmema-ului cu optimism”, declara Go 
fard şi, ca in orice butada. cuvintele unuia 
care și-a consacrat viaţa artei audio-vizuale 
conțin. desigur, un mare adevar 


Save! STIOPUL 


Nunta..după 12 ani 


Sa primei intilniri cu Nunta de piatra 


se menţine in timp. Revazind-o, te tra- 
peaza aceeași originala imbinare intre clasic 
cursivitate narativa, timpi alternanţi slabi-tar: 
ntr-o ritmica perfecta, rolul hotaritor al prim 
planului, dar si al peisajului-personaj drama- 
tic, expresivitatea tipologiei) şi modernitatea 
compoziţiei, unghiulaţia insolita, decupind 
realist. dar şi stilizind fantast ambianța, deta- 
liile, gesturile; parcimoniozitatea comentariu- 
lui vizual şi inclinaţia spre un anume cinema 
obiectiv” comportamentist, apropia! insulei 
aponeze, în cazul Fefeleagăi; despuiat de ar- 
nficii pină la asceza bressoniana. renunțind 
deseori la sunet. in același caz, ori sprijinin- 
iu-se pe o discretă sugestie-liric-baladescă 
n La o nuntă. Acest insolit contrapunct mo- 
iern-clasic este ceea ce apropie. aseamană, 
tace să rimeze fericit cele doua distincte per- 
„onalitaţi regizorale Dan Pila — Mircea Ve- 
oiu, (şi nu trebuie omis co-autorul reușitei 
plastice. Iosif Demian) atit de ne! afirmate. ca 
atare. incă de la prima lor ieşire in lume. le- 
ire la modul cel mai propriu, pentru ca 
Nunta de piatră a tacut cu onoare turul lumii 
Nu in sensul difizâri: originalei opere de ar! 
film d'essai” cum îi spun tanceza, dist 


https: 


dintre 
š Brigitte 
adus Franţei 


Două 
Bardot. 


ci B.B. a mai 


vedetele lui 


multe 


Anna Karina 
regizorul, 
decit uzinele 


Godard: 
Dar nu 


devize Renault 


Necunoscuta lume a lui Apu 


l, lui Apu incheia, în 1959, „Trilogi: 
lui Apu“, ampla construcție romanesca la 
care Satyajit Ray trudise ani in şir: inaltat pe 
temeliile lirismului din Cintecul potecii -. 
Neinvinsul, Lumea lui Apu avea sa exprime 
din plin originalitatea de viziune şi de stil a 
cineastului bengalez 

Cintecul potecii, Neinvinsul și Lumea lui 
Apu alcătuiesc un Bildungsroman cinemato- 
grafic de o neobişnuită bogăţie a implicaţiilor 
filozofice. de o rară finețe in.scrutarea senti- 
mentelor, de o impresionantă forță a obser- 
vației realiste si a reverberaţiei mitice 
Aceasta masivă arhitectură epica se organi- 
zeaza dintr-o serie de variațiuni pe tema cu- 
noașterii lumii. a celei din afara şi a celei din- 
launtru, Ochii inocenți ai copilului descopera. 
în Cintecul potecii, intățisarile vieţii de toate 
zilele dintr-un mic sat din Bengal: universul 
proteguitor al familiei, universul umil al inde- 
letnicirilor domestice. universul magic al na- 
turii trec pe ecran cu intreaga lor incarcatura 
de adevăr. cu intreg farmecul pe care li-l 
confera prospețimea și ingenuitatea privirii 
infantile. Pe același ton capabil sa asocieze 
discreţia şi acuitatea, Neinvinsul evoca ado- 
lescența eroului: ne emoţioneaza la fel de pu- 
ternic. aici, povestea dorinței lui Apu de a in- 
vata carte, istoria infăptuirii unui vis. a impli- 
nirii unei vocaţii. Lumea lui Apu inmanun- 
cheaza multe dintre temele si motivele trilo- 
giei. dispuse aproape intotdeauna simetri, 
ca dealtfel și simbolurile ei fundamentale: r, 
vin, de pilda, tema morţii și cea a prieteni, 
motivul apei și cel al drumului de fier. Noua 
confruntarea personajului cu ahe 
wxperiențe capitale: tinârul traieşte revela! a 


acum 


gindu-i profilul). ci ca interes stirnit tata de 
insolitu! peisajului natural si spiritual romă 
nesc pus in cadru cu atita putere de esenţiu 
lizare. concentrare și distilare a emoției. ca 
„Maiastra” lui Brancusi. ca „Ciocirlia” pretu 
crata de Enescu 


Fara premii rasunatoare. dar prezenta în 


dragostei (Ray descrie iubirea înfiripată între 
Apu si Aparna printr-o succesiune de instar 
tanee delicate. unele poetice, altele prozaicr: 
toate de o mare transparența a emoliei) 
simte chemarea artei (eșecul lui Apu-scriito 
rul va fi rascumparat de victoria lui Apu-o 
mul. cum o sugereaza, în finalul filmului. mo 
mentul apropierii tandre dintre tată şi fiu. su- 
perbă metafora a reciștigarii echilibrului exis- 
tenţial, a regâsirii valorilor esenţiale ale vie- 
ți). Portret cinematogratic al: unui erou ata- 
sant, erou intuit în complexa lui umanitate. 
„Trilogia lui Apu” isi dezvaluie rind pe rind 
multiplele ei fațete: roman al unui destin fra- 
mintat, eseu asupra iniţierii in tainele lumii, 
cronica a realităţilor indiene arhaice sau mo- 
derne. poem al comuniunii omului cu natura 

Satyajit Ray face parte din familia explora- 
torilor solitari. Departe de melodrama ieftina, 
de siropoasa romanța sentimentala. de albu- 
mul cu vederi exotice, de divertismentul mu- 
zical şi coregrafic pur decorativ, Cîntecul po- 
tecii, Neinvinsul şi Lumea lui Apu polemi- 
zeaza cu acea imagine a cinematografului in- 
dian pe care produsele lui de serie o propu- 
sesera (și continua sa o propună) publicului 
larg de pretutindeni. Refuzind sabloanele sa- 
crosancte, necruțator cu spiritul mercantil 
hranit de cultură. punind mai presus de orice 
deea de autenticitate, tripticul lui Ray vine sa 
afirme o noua sensibilitate cinematografica 
Dwescoperim semnele ei distinctive, atit de tu! 
buratoare, în profunzimea meditației filozo 
fice. în înțelepciunea reflecţie: morale. in 
atectuoasa privire indreptata asupra omului 
în secreta poezie pe care o respiră. deopo 
táva, ființele și lucrurile 


George LITTERA 


muzeul de arta moderna din New York. al: 
turi de alte opere fundamentale ale arte, a 
„iptea, Nunta... noastra se situeaza. dar mai 
aies ne situeaza cu cinste in rindul marilor 
creați contemporane 

Alice MĂNOIU 


Stilul unui regizor dar și stilul unei rafinate spiritualități naționale 


(Fefeleaca de Mircea Veroiu 


cu Leopoldina Bălănuţă) 


După amiezile 
duminicale 


F.. şi-a ciştigat un loc al lui, bine 
meritat, in dupaamiezele duminicale ale 
micului ecran. „Cascadorii risului” (indi- 
terent ce ascund ei sub acest ambalaj) isi 
atrag telespectatorii cu forța magnetica a 
unor reclame de pe vremuri, gen „lăsaţi 
casa, lasați masa, să vedeţi cenușa 
reasa“... În emoţionante episoade de se 
rial am putut urmari, cu citeva luni in 
urmă, un „Chaplin despre Chaplin” care 
ne-a purtat prin fabuloasa lume a filmelor 
cu Charlot. Despre „Istoria filmului mut”, 
despre inceputurile Hollywood-ului adica 
s-a mai scris in paginile revistei: a fost un 
serial care a magnetizat, deasemenea 
publicul tele-dupâamiezelor duminicale. 
Acum vedem un alt serial. (realizat cu 
sprijinul Arhivei naţionale de filme) care 
parcurge istoria filmelor muzicale dinspre 
inceputuri inspre contemporaneitate 
Filmul a prins cheag, ca să spunem asa 
în dupaamiezele duminicale ale miculu 
ecran, şi telespectatorii nu pot fi decit 
mulțumiți de aceste izbinzi ale artei a 
șaptea. Dar så intrâm în citeva ama 
nunte 

Despre „cascadorii risului” inti... Este o 
diferenţă, cel puţin de nuanţă, intre „cas- 
cadorii risului” şi „comicii vestiți ai ecra 
nului” care ne-au răsfățat odinioară te 
le-dupâamiezele duminicale. Nostalgia 


90 de ani 
de cinema 
şi pe 
micul ecran; 
de la 
epoca de aur 
a „mutu 
la marile 
creaţii 


ale sonorulu 


Fost copil minune, ea are peste 30 de ani 


de cinems 


Deci, isi poate depăna amintirile 


într-o „istorie a filmului“: Elisabeth Taylor 


Goana după 
triumf 


1. Triumf cu cireşe 


$, cind eroii se întorc din Cosmos, ce-i 
așteaptă? Un festin cu argintărie si con- 
versație spumoasă? Nu. O masă pur şi 
simplu, poate puţin brutală, incârcată cu 
bucate simple: pe lemnul ei se obrâzni- 
cesc cireșele și castraveţii, roadele pă 
mintului. Acesta era finalul, poate puţin 
tezist, dar semnificativ, în filmul lui Ale- 
xandr Surin, Întoarcerea de pe orbită 
(producție a studiourilor sovietice). În el 
au strălucit doi actori excepţionali: lozas 
Budraitis și Vitali Solomin. 

Eroii erau, inainte de toate, oameni pur 
şi simplu. Unuia îi murise nevasta. Celui- 
lalt i se urise cu singurătatea. lubea o 
Sașă. O cerea in căsătorie prin telefon 
(Un fel de compensație a sufletului? O 
mică precauție impotriva spaimei de 
moarte?) Nimic artificial în construcția 
celor două personaje. Nici măcar gravita- 


tea întiparita pe chip. Un echipaj pregatit 
pentru lansare. Drama familiala a unuia 
din astronauți schimba „distribuţia“. Mu- 
hin şi colonelul Romanov pleaca in mi- 
siune. Urmează un accident. O situaţie li- 
mita. Recuperat dintr-un tren care strâba 
tea imperturbabil taigaua, Kuzneţov 
pleacă şi el intr-o navă salvatoare. Totul 
pare pe-aproape de reușita, dar apare o 
imprevizibila ploaie de meteoriți și imi 
nenta morţii. Lupta e contra cronometru 
Muhin urlă în microfon: „Ei. voi, salva- 
t-ne!" Inca o navă cu generalul maior 
Sviridov, decolează. „Fiecare moarte are 
semnul ei“ spune un personaj. Final sim- 
plu. Operaţiunea a reușit. Bărbaţii ma- 
nincă cireşe. Sașa așteaptă in rochia ei 
de mireasă ca o corolă imensă de crin. 
Slava cintă a lingoare, durere, duioşie, 
amestecătură slavă, inconfundabilă, rás- 
colitoare „Plec departe-n Caucaz" 

Un film despre mareţie, curaj, eroism 
de-o naturalețe cuceritoare. Budraitis și 
Solomin sint doi actori de mare calibru 


2. Triumf cu adevăr 


Cazuri de anchete în care opereaza ju- 
decători captivanţi au mai fost. Filme cu 


Cineaștilor, o 


orelor şi zilelor petrecute cu Stan şi Bran 
nu poate så ne părasească vreodata (ba 
chiar traim cu speranța ca, făcind ochi o 
nouă generaţie care merită sa vadă acele 
filme, vom beneficia si noi de ele, inca n 
data, cit de curind), mulţi alți mari comici 
ai lumii, din timpul de aur al comediei 
mute sau din zilele noastre, sint mereu 
aşteptaţi la noi intilniri cu spectatorii. Re- 
venind la cascadorii risului, o vreme des- 
tui de lungă televiziunea ne-a rasfațat cu 
gag-urile mecanice ale lui Benny Hill, 
Louis de Funès a avut și el „partea lui de 
vină” în bucuria telespectatorilor, ca și 
Jerry Lewis, ca și — mai rar totuşi — 
Pierre Etaix, ca şi de asemenea, minunata 
trupă din Toată lumea cintă şi dansează, 
leii şi tigrii din Raidul vărgat au stat și ei, 
nu o data, la radacina „cascadelor“ dumi- 
nicale. S-au mai strecurat, e drept, și 
neaveniți. dar rubrica aceasta veselă este 
dorită şi îndrăgită de telespectatorii, reali- 
zatorii grupajului (Mariana Olteanu si 
Doru Dumitrescu) o alimenteaza consec- 
vent cu filme noi, cu secvenţe care râmin 
în memoria telespectatorilor. Sugestii? 
Avem. De la hieraticul Jacques Tati. sa 
zicem, pină la — atenţie! — Birlic, Cara- 
giu, Cotescu, ca så dam doar trei nume 
de-ale noastre, mari comedieni ai lumii îşi 
așteaptă „intrarea“ pe ecranul dupâamie 
zelor noastre duminicale. In alta ordine 
de idei, poate că autorii grupajului ar tre 
bui sa scoată, cind e cazul, din anonimat 
printr-o mențiune mititica-mititica. actorii 
si filmele aduse in emisie 

Cu Chaplin despre Chaplin și Din isto- 
ria filmului mut, cele două seriale pe care 
le-am urmarit in dupaamiezele dumini- 
cale ale acestui an, pâtrundem de fapt pe 
teritoriile lui Kevin Brownlow, istoricul de 


urare pentru 


film care le-a zamislit cu talent și inspira- 
ție. despre care a scris (frumos) în aceste 
pagini, acum citeva numere, T. Caranfil 
Revenim din doua motive. Întii, pentru a 
spune că „ineditele” chapliniene au avut 
un farmec cu totul și cu totul special, ele 
avind darul să ne introducă în „Jaborato- 
rul de creaţie” al filmelor lui Chaplin: noi 
am ris, ca totdeauna, privind minunatul 
personaj de vis si speranţa al lu: Charlot, 
dar nu ne-a ocolit tristețea, știind ca au- 
torul însuși, din varii motive (şi. desigur 
nu fâră o lacrimă), a renunţat să intro- 
duca micile bijuterii vazute acum în va- 
riantele finale ale filmelor sale. lar dacă 
revenim la serialul despre Hollywood-ul 
„marelui mut”, o facem de dragul secven- 
tei finale, cu Douglas Fairbanks în Cei 
trei mușchetari: pentru prima dată, în 
stralucita sa carieră actoricească, actorul 
accepta ca personajul său să moară. Cu 
personajul sau pleca o lume, pleca timpul 
de aur al comediei mute 

Vedem, acum, pe micile ecrane, dumi- 
nica dupăamiaza, Pagini din istoria filmu- 
lui, un alt serial, realizat, cum spuneam, 
cu concursul Arhivei naţionale de filme 
(ingrijit de Floarea lon) și bazat pe sec- 
vente din A fost odată un Hollywood de 
Jack Haley. Fred Astaire, Bing Crosby, 
Gene Kelly. Mickey Roney, Frank Sinatra, 
Maurice Chevalier, Judy Garland, James 
Stewart, Elisabeth Taylor, Clark Gable și 
ceilalţi ne readuc in minte cum au fost ei 
»dinioară si cum arătau filmele lor muzi- 
zale... Poate vom reveni. Deocamdata ne 
bucurăm 


Călin CĂLIMAN 


Pentru prima si ultima oară împreună, cei doi monștri 
sacri ai filmului francez: Simone Signoret şi Alain Delon 
în Drumul spre adevăr 


suspense-uri, crime montane și jocuri de 
abbiuri, asemenea. Drumul spre adevăr 
era însă un exerciţiu al așilor. Delon in 
judecătorul fascinant. Madame Signoret 
marea doamnă a ecranului francez, în ro 
lut încolțitei. Decor: o măruntă aşezare 
montană, Pontarlier. Zâpada. Toată lu 
mea se cunoaște cu toată lumea. calm 
desăvirşit. Crima: o femeie tinără şi fru 
moasă. Elveţiancă. Ucisă si jefuita. An 
cheta: tipică. Judecătorul Pierre Larcher 
se deplasează la fața locului 


Vinovatia planează asupra fiilor Rosei 
un fel de „femme terrible". Sobra și te- 
nace. Sigură pe sine. Hărţuită de temeri 
Fiul preferat e alcoolic, nefericit în căsni- 
cie. Slab de mger. Cind află că a jetuit-o 
pe elveţianca ucisă, Rose e un depozit de 
exasperare. Ea știe însă „juca“. Intra 
îmtr-un război psihologic cu Pierre Lar 
cher. E o femeie cetate. Inexpugnabila 
Percheziţii, tensiune, verificări, alibiuri 
capcane. Scenariul, orice s-ar zice, e co 
mun. Filmările adecvate, unele din elicop 
ter, pe zăpezi scinteietoare, sporesc ten- 
siunea lucioasă. (Ea aduce puţin cu 
spaima din „Zece negri mititei“) Coarda 
se intinde. Ca un Colombo, dar nu hitru, 
ci grav și trist, în suferință, ca un perso- 
naj ibsenian (toți suferă, dar nu se știe 
precis de ce) in paltonul lui impecabil, în 


https://biblioteța-digitala.ro 


puloverul lui care-i vine perfect, e Lar- 
cher. Se-ntoarce iar şi iar la ferma Rosei 
sub fe! de fel de pretexte. Frumosul De- 
lon. Blazatul Delon. Bărbatul fatal, adora 
tul 

Cu citā economie de mijloace dese 
nează el un personaj care capătă mister 
Care sugerează inefabilul. Ca de-atitea 
ori, adevărul e undeva la mijloc. Paul, 
baiatul Rosei n-a ucis. Elveţianca e vic- 
tima unor adolescente. Crime juvenile 
Peste legi și interdicții, Rose si Pierre 
Larcher se înțeleg. Rose inapoiază cei 
şapte mii de franci 


Un judecător flexibil? Un „dur“ cu su- 
flet? Ce l-a convins? Puterea Rosei? Ne 
fericirea lui Paul? Ce l-a înduioșat? Tris 
tețea, viața in general? Sau faptul că un 
deva, acasă exista un pici propriu? Filmul 
deschide posibile întrebări. Cazul se in- 
chide. La capătul drumului, în sfirșit, 
triumfă o formă de adevăr. Dar şi adevă- 
rul pare că este de mai multe feluri 


Cleopatra LORINŢIU 


% 


camera stilou 


Pare filmat 
într-un concediu 
la băi 


l. sună astăzi ca o invitație facută in tim- 
pul plimbării de seara pe aleile de sub brazii 
de la Sovata 

După aproape 25 de ani pelicula nu trece 
examenul, dar nu ma intreb de ce mi-o fi pla- 
cut atit de mult atunci 

Facut la „criză” în intermezzo-ul liric al lui 
Litvak, între perioada „razboinica” și cea 
„dură”, filmul dovedește mentalitatea solida a 
unei cinematografii. cu mulţi regizori de alt- 
fel. ce-i pune la treabă in orice condiții întii 
pe cei buni. Pentru a avea filme bune trebuie 
să ai filme multe și Litvak după aproape zece 
ani „de tot felul" avea sa dea capodopera, 
acel neuitat „Noaptea generalilor” (1967) 

Dar pină una-alta. Vă place Brahms? pare 
tras într-un concediu la bái, cu mulți bani, cu 
un Paris construit pe platou sau introdus prin 
retroproiecție. Lucrat plictisit și plictisitor 
neinteresant, fară nici o preocupare pentru 
forma sau pentru expresie. comedia pare a fi 
tacută cu gindul în altă parte. Şi cind te gin- 
dești că aproape în acelaşi timp Lelouch, pe 
o poveste deloc mai breaza. facea un film 
ce-i drept ce i se potrivea manușşa. pe care 
graţie modului de a povesti il vedem cu pla- 
cere şi azi. 

Asta-i piesa. de vrem s-o vedem e bine, de 
nu, iar e bine, dar publicului îi place. Nu mi o 
place mie fiindcă nu vad cine ştie ce luminu 
ce cadre sau ce cinematogratisme, dar place 
pentru povestea de dragoste, banală. dar de 


cine-univers 


Neliniștitoarele 
necuvintătoare 
ale lui Hitchcock 


U ndeva. în cunoscutele sale convorbir 
cu Truffaut. Hitchcock povesteşte că atunc; 
cind a facut Păsările nu s-a preocupat nici ur 
moment de dificultăţile tehnice implicate de 
folosirea drept personaje, într-o acţiune com 
plexă, a micilor zburătoare. si totuşi. imensa 
majoritate a spectatorilor a fost şi este stupe 
fiata de precizia aproape halucinantă cu care 
pasărelele iși joacă rolul. Dar, pornind de la 
vorbele lui Hitchcock și privind mai atent fil 
mul sîntem siliți să acceptam că, într-adevar 
„isprăvile tehnice" nu sint chiar atit de gro 
zave. Impresia noastră cu privire la dresaju 
minuţios al zburatoarelor provine. de fapt 
din atmosfera generală de panică, de an 
goasa, pe care Hitchcock a stiut s-o creeze şi 
in care cel mai banal gest capata o semnifi- 
catie terifiantă 

Și în acest sens, filmul Păsările este semn:- 


1986: „n-aveţiun bilet 


Vă place 


tragoste, unde actori buni rostesc un dialog 
„ traiesc situaţii cu haz. umblind in penum 
bra unor sentimente omenești, pe care n: 
bucuram sa vedem ca le au si alții aşa cum 
am suspinat şi noi cindva 

Tineri sau mai puțin, toți intră sa-şi afle 
eroii şi intimplarile sau sâ-şi regaseasca pro 
prie amintiri a caror aura devine, in obscuri 
tatea salii, mai stralucitoare 


Florin MIHĂILESCU 


secvența lunii 


După 25 de ani 


V. mai place Brahms dupa 25 de ani? 
-ar putea ca raspunzind la aceasta între- 
bare spectatorii sa se imparta, ca şi la pre- 
mieră, în cerebrali și sentimentali, adica în 
cei care l-au considerat un sirop franțuzesc 
in ambalajul de mucava al unui Paris con 
struit à lamericaine pe platou şi în cei car 
l-au apreciat drept o sensibilă şi adevarata 
poveste de dragoste 

Marturisesc ca eu continui să mă raliez ce 
lei de a doua partide. Nu numai pentru ca imi 
place povestea Francoisei Sagan, care sur 
prinde cu multă fineţe psihologia femeii tre 
cute de 40, aflată la cumpăna dintre dorinta 
5 renunțare. Nu numai pentru câ Anthony 
Perkins izbuteşte unul dintre marile roluri ale 


carierei sale (intrecut doar de cel din 
Psycho). amestec de farmec conștient şi de- 
zarmantă candoare, de răsfàț infantil și pro 
fundă suferință. (Cum de s-a pierdut acest 
actor pe care o batrinete prematură l-a uscat 
la propriu şi la figurat, aruncîndu-l în filme de 
sene B?) Şi nu numai pentru ca Ingrid Ber 
gman râmine una dintre marile doamne ale 
ecranului: frumoasă, maiestuoasa, reținută si 
totuși atît de calda. Ci și pentru cá imi plac 
meşteșugarii care isi fac corect și cu grija 
meseria. Și Anatol Litvak se numără printre 
m 

lată de pildă cum intelege el să puncteze 
prin trei secvente aproape identice evolutia 
unei relaţii şi jocul sentimentelor. Rèpetiția 
nu înseamnă aici lipsă de fantezie, ci subli- 
maza în primul rind monotonia ucigătoare 
pentru viața unui cuplu. 

Paula şi Roger şi-au petrecut seara în oraş 
și se intorc acasa cu maşina. El e ușor plicti- 
sit, ca orice barbat sigur pe femeia care îl iu- 
beşte, ea e fericită că au fost, insfirșit, impre- 
ună. Ajunşi în faţa casei, el o conduce pina la 
intrarea unde isi ia rămas bun spre marea ei 
dezamagire. 1—0 pentru Roger! 

O alta seară petrecuta în oraș, o altă în- 
toarcere acasă cu mașina. Paula e amuzata și 
liatata de curtea nedisimulată a tinarului van 
der Besh. Roger este în aparenţă agasat și în 
fond uşor îngrijorat. Un fel de dragoste 
amestecată cu mult orgoliu îi semnalează un 
posibil pericol. Paula își ia rămas bun în prag 
vrind sa se retragă in apartamentul ei. Dar de 
data asta Roger refuza să plece. 0—1 pentru 
Paula! 

A treia secvenţă: aceeași mașină pe ace- 
eași strada după serata dată de familia van 
der Besh. Un sec schimb de reproșuri și o 
resparţire brusca anunță finalul acestei rela- 
ţii. Nu mai poate fi vorba de scor, pentru ca 
ambii parteneri au pierdut jocul. Ceea ce va 
urma vor fi numai zvicnirile tirzii ale unei iu 
biri consumate 


Cristina CORCIOVESCU 


Păsările 


hcativ pentru întreaga operă hitchcockiana, o 
opera impecabil construită mental, in ca'e 
timpul cind contractat, cind dilatat permite o 
gradaţie savantă, o opera fara concesii fâcute 
spectaculosului facil și care face apel la inte- 
ligența spectatorului si nu numai la capacita- 
tea sa emotiva, asa cum se crede de obicei, o 
operă in care nimic nu e de prisos, in care 
totul trece prin vedere, dar in care simțim cá 
există mult mai mult decit ceea ce se vede 

in mai toate filmele sale, Hitchcock se pre- 
ocupa de angoasa individului, de drama 
omului care se simte singur și care deseori 
este un fals vinovat, un inocent acuzat pe ne- 
drept. In Păsările, realizat în 1963. — trebuie 
sa reținem neapărat perioada si problemele 
ei — angoasa devine colectivă. peste oameni 
plutește o amenințare generala, am putea 
spune cosmică 

Nu ființe monstruoase si malefice, nici må- 
car păâsari de prada, ci pasarele banale, pre- 
zenţe cotidiene mai degrabă graţioase (in en- 
giezește ele se numesc „love birds" — pâsă- 
rile dragostei), incep intr-o zi, din senin, sa 
atace oamenii. Nici o explicaţie, nici măcar 
vag sugerata. nu există în film pentru aceasta 
acţiune. Absurdul este o componentă funda- 
mentală a teroarei. De-a lungul celor 120 mi 
nute asistâm la o creștere subtilă si insinu- 
antă a spaimei: intr-o poveste oarecare, Sce- 
nele voit banale sint, în proporție crescindă 
tulburate de prezența mereu mai neliniști- 
toare a stolurilor de pasarele, parcă mereu 


gia şi psihologia 


teroarei 


ippi Hedren şi Rod Taylor în Păsările) 


mai multe, parca mereu mai intricoșatoare 
atit în aparenta lor imobilitate, cit și in depla- 
sările lor bruște, pină ce lumea parcă se ras 
toarna, oamenii fiind cei care se aflá în colivii 
(camere închise. cabine telefonice etc.) iar 
păsările afară, libere şi tot mai stăpine pe ce 
rul indiferent, de un albastru atit'de pur încit 
contribuie și el la sporirea neliniștii noastre 

Desigur, tentaţia e mare să vedem în 
aceasta poveste o transpunere a angoasei pe 
care pericolul atomic il provoacă în sufletele 
oamenilor de azi. O asemenea interpretare 
este, fără indoiala, posibilă, dar trebuie să ti- 
nem seama că Hitchcock n-a cultivat nicio- 
data simbolul sau parabola, ca atitudinea sa 
malițioasă cu privire la transmiterea de câtre 
opera de artă a mesajelor — a mesajelor vizi 
bile, retorice cu iz didacticist, bineințeles - 
este bine cunoscută. Ca şi în întreaga sa 
»peră, Hitchcock vorbește aici, in primul 
rind, despre marile neliniști existenţiale pro 
prii omului contemporan, despre precaritatea 
raporturilor noastre cu lumea exterioară, des 
pre labilitatea oricăror etichetari de tipul dra 
jut, periculos, inocent, vinovat, prietenos 
aplicate elementelor universului în care ne 
mişcăm și cu care ne confruntăm 

Ca și in alte ocazii, genialul artist care era 
Hitchcock a ştiut să acumuleze dificultățile 
(lipsa, de care aminteam, a motivaţiei, unita- 
tea de loc, timp — două zile — și acțiune, 
evitarea scrupuloasă a oricăror ingrediente 
care pot augmenta caracterul terifiant etc.) 


Nu-i Turnul din Pisa. E turnul 
scenariilor lui Hitchcock p> 


“Capcanele şi recompensele melodramei 


(Vă place Brahms?) 


pentru ca spaima să fie numai spaima. A rẹ- 
zultat un film excepțional. desigur, unii pot 
aprecia că alte creaţii hitchcockiene sint reu- 
ute și mai strălucitoare. Dar nu asta are im 
portanță. Păsările este un exemplu admirabil 
despre felul in care meșteșugul cel mai rafi- 
nat, profesionalismul cel mai desavirşit nu se 
intilnesc doar, ci se identifica fără nici o ce 
zura cu arta adevărata 


H. DONA 


natură 
imonovaf şi 
Karacenţov 
ingul drum 
“câtre sine) 


Zilele filmului sovietic 


E ste greu de afirmat cå avem dreptul sa 
judecam o producţie anuală de 150 de filme 
dupa doar şapte dintre ele. Totuși, experiența 
ne indreptaţește să considerăm un asemenea 
eșantion drept concludent pentru starea unei 
întregi cinematografii. Intr-adevăr. cele șapte 
pelicule din „Saâptămina filmului sovietic“ 
(autori şase regizori și o regizoare) respecta 
predominanța tematică a cinematografiei so- 
vietice, punind accentul pe memento-ul celui 
de-al doilea razboi mondial. Rămine insă loc 
şi pentru clasica ecranizare și pentru subiec- 
tul de actualitate. 

Războiul, aşadar, in primul rind. Cu erois- 
mul, jertfele şi tragicele sale ecouri ce razbat 
pina în filmele şi viaţa de azi a oamenilor so- 
vietici. Razbat fie direct prin „baladele“ atitor 
soldaţi, fie prin reflexul existenţelor celor ce 
au luptat atunci in tranşeele ce au brâzdat 
Europa in drumul victorios pină la Berlin, în 
generaţia de azi. Căsătorie de Albert 
Mkrtcian şi Nu te voi uita (scena- 
riul şi regia Pavel Kadocinikov) exaltă din 
nou eroismul atitor și atitor tineri de atunci 
care s-au inrolat. gata sâ-şi jertfeasca viaţa 
pentru a-şi apăra ţara, fie cà aveau pină 
atunci capul plin doar de „Unchiul Vania” 
sau de „Demonul” lui Lermontov (ca actorul 
din Căsătorie legală). fie că, aruncaţi neştiu- 
tori în viltoarea luptei, trăiau o primă dra- 
goste, in pragul morţii. „Eu am fost mort 
işi începe destainuirea ostasul din Nu te voi 
uita niciodata, cel ce. dupa razboi, nu-și mai 


Spectacol la Miraj 


= este, aşadar, la Miraj. Mira, 
este un teatru falit, cumparat de un prea fru 
mos inginer petrolist care ține mortis sa dea 
faliment. De fapt nu atit el, cit asociaţii sai în- 
tru afaceri cu petrol. Pentru ca sint antipatici 
şi răi, dar mai ales pentru cå nu au încredere 
in el. Dar cind omul nu este in stare „nici ma 
car să dea faliment” — vorba frumosului ingi 
ner. este clar ca se alege praful de toată raz 
bunarea şi în locul falimentului se instaleaza 
un succes pe cit de neașteptat. pe atit de 
mare. „Vinovatul“ este, de fapt. o „vinovata 
O cîntăreaţă de bar, făra prea mari succes: 
artistice, pe care soarta i-o scoate în cale ir 
ginerului nostru, la momentul cel mai nepo 
trivit pentru intenţiile lui. dar cel mai potrivi! 
pentru interesul filmului care devine, astfel, o 
comedie muzicala de toată frumuseţea, (e 
sută din amor. din umor si nostalgie, nostal 
gia anilor '20—30. plini de iubiri sacrificate 
de dragul artei. nostalgia cinematografului dc 
altădata, care ce frumos ştia el sa spună ase 
menea poveşti, cu tinere sau tineri talentați 
dar năpâstuiţi, pe care cineva ii ajuta fix ci! 
trebuie, şi cind trebuie. să-și vadă visul cu 
ochii 

Un spectacol. intr-adevar, acest polone: 
Spectacol la Miraj din care nu lipsesc nume 
rele binecunoscute genului, dar nici serioz 
tatea profesională şi nici talentul actorilor 
special al actriței principale Grazyna Szapr 
lowska 

Un fiim „retro“, gindit şi fâcut intr-adevu 
cu dragoste si nostalgie pentru cinamatogra 


afla liniştea pină nu-şi regăseşte iubita. da' 
cind miracolul se intimpla, sint amindoi la 
virsta de mijloc şi totul e prea tirziu. Căci 
oricum e prea tirziu pentru toți ca să re 
trăiască tinereţea care s-a dus. Sint in acest 
două filme două scene emblematice pentru o 
intreaga cinematografie. refăcind mereu şi 
mereu destine prin unicitatea desparțirilor si 
regasirilor. impuse de imprejurari istorice sau 
pur și simplu de viață. Sint cele doua sec- 
venţe finale. Una: tramvaiul, indepărtindu-se 
$i ducind la oaste pe tinărul actor, în timp ce 
legala sa soție. cu care nu a avut timp sa 
traiasca nici prima, nici ultima noapte de dra- 
goste, ramine pironita cu ochii în zare, cu 
mina ridicată intr-un nedorit semn de adio 
„La 2 iulie 1944, soldatul igor... a căzut in 
luptele de la Minsk“, sună comentariul final, 
dind un certificat de autenticitate acestei po- 
vești de dragoste netrăită, ca atitea altele din 
acea vreme. În filmul lui Kadocinikov, asisi- 
tam, in final, la reintilnirea a doi tineri pe 
care tot războiul i-a despărțit. Dar fetiţa lor 
nu-și cunoaşte tatal și e deja o adolescenta 
care a invățat să trăiască numai cu mama, în 
timp ce logodnicul de pe front, după ani şi 
ani de câutări zadarnice. s-a consolat cu o 
altă tinără văduda de război, şi are acum doi 
gemeni. „Şi cum o să trâim?”, întreabă el 
deznădâjduit pe iubita lui de odinioară. „O sa 
trăim ca toata lumea...” raspunde cea care in 
tinerețe a invátat cum se moare și apoi a tre- 
buit sà invete cum sa traiasca 

Despărţirile și reintilnirile. ca adevarate 


fut anilor '20—30. Dar și cu dragoste și res 
pect pentru cinematograful plor noastre 
Viad PAULIAN 
Producţie a studiourilor poloneze. Scenariul 
Ryszard Marei Gronski. Micha! Komar Regia: ..: 
nusz Rreszewski. Imaginea: Witold Adamek. Cu 
ctazyna Szapolowska. Tomasz Stockinger. Pict 
Fronczewski. Dorota Stalinska, Ewa Kuklinska 
Ayata Rzeszew*>: hena Kownas. 


| Pe strunete singurătăţii | 
Cămin 
pentru nefamilisti 


Í iind vorba despre dragoste si, in special 
despre maritis. totul este foarte complicat nu 


Să mai de ce 


pie 


A 
< 


spune 


2 


este 
(Cămin pentru nejan 


filme pentru toate virst 


cumpene ale vieții, apar astfel ca un liric leit 
motiv mi toate filmele vazute in aceasta sapta- 
mina. Se despart şi se reintilnesc şi cei doi 
îndrăgostiţi ad-hoc la virsta crepuscului. El, 
ie curind văduv şi pensionar. altă dată un 
important constructor. ea. corectoare mo- 
iestă, dar cu sensibilitate şi condei de poet, 
amindoi încercind alaturi sa reinvie bucuria 
de a trai. Este filmul Râmii fericire (regia là- 
ropelk Lapşin) cu doi actori minunaţi, la Sav- 
vina si Oleg Efremov (mi-au amintit insistent 
ie cuplul altei iubiri septuagenare. Fonda — 
Hepburn, din Pe lacul auriu) care ştiu cum să 
„ascolească sufletul printr-o simpla plimbare 
;u autocarul prin Moscova sau printr-o — ci! 
de banala — discuţie in doi la o cină, sfirsind 
cu unul din ei moţăind. Da, situaţiile sint ba 
nale, dar intensitatea sentimentelor e absolut 
incandescentă şi nu se poate ca aceasta 
nouă „scurtă intilnire“ să nu ţi se cuibăreasc.i 
in minte, alături de alte citeva din istoria ci 
nematogratului 

S-au desparţit şi se reintilnesc. alte citeva 
perechi de virstnici in minunata romana 
tot crepusculară — a lui Nikolai Gubenko din 
ŞI viaţă, şi lacrimi, și dragoste. Un film reu- 
nind într-un titlu lapidar o experienţă ce 
spune cå unde e viaţă sint lacrimi și unde 
sint lacrimi e dragoste. Locatarii unui azil de 
batrini isi vor afla, împinşi de energia opti- 
ustă a unei tinere doctorițe, increderea și 
peranța. (Sa spunem cit se aseamâna docto- 
ita. prin puterea ei de sacrificiu cu eroinele 
tin război — din nou o actriță de excepţio- 
nala forță dramatică Janna Bolotova). Una 
dintre armele ei: amintirile. Şi aici povestea 
tace o minunată pledoarie pentru bogaţia de 
viață ascunsă în faptul trâit și descoperă forta 
celor ce pot rezista şi depăși momentele 
grele prin frumoasele aduceri aminte. Şi, deşi 
aflăm de la mulţi dintre ei: „L-am cunoscut 
pe Tolstoi... L-am cunoscut pe Maiakovski 
L-am cunoscut pe Lenin...” dintre toate amin- 
țirile. tot iubirea se arata a fi tarimul miracu- 


tomnatice, 
juvenile, 
de fapt 
o mare dragoste 
de cinema 


los al tinereții fară bátrinele, tarım unde ei 
s-au intiinit, nu doar cu mari oameni, ci cu 
insași poezia. Prin culori pastelate. contururi 
irizate în ceaţă, mișcări panomarind lent plein 
air-ul sau detaliul de interior, Gubenko ne 
face să privim chiar prin ochii octogenarilor 
dindu-ne răgazul sa pătrundem nu numai fru- 
musețea plastică a filmului sau, ci şi un 
anume ritm interior impus de poveste, (S-ar 
putea remarca. din acest set de filme. intoar 
cerea stăruitoare a cineaștilor sovietici către 
virsta a treia, cu foarte multa înțelegere și nu 
antare) 

ntr-un asemenea univers in prag de apus 
legatura cu rázboiul pare qreu de realizat s, 
totuși un discret memento există, cind, pe 


numa! pentru nişte tinere intr-un camin d 
m-tamiliste — cine știe pentru cit timp!? Re 
g:zorul Samson Samsonov, cu experienţa sa 
p'odigioasa în confruntarea cu eternul femi- 
nin — în Tragedia optimistă, Trei surori, Zvă- 
paiata, Olga și poetul... —, privește cu deta- 
are febrilitatea aranjarii unei camere cu per- 
dele inflorate la fereastra, cu policioare pen- 
tru carți linga pat. cu masa larga la mijloc. cu 
viza plină de lalele sau frenezia din jurul bu- 
| ncii uriaşe abia scoase din cuptor din care 
puma felie îi este data unicului bârbat-vizita 
Tar, directorul caminului, şi, totuși, vede lesne 
Wama de singurătate ascunsa stingaci chiar 
i într-un hohot de ris. Căci, de fapt. Samson 
Samsonov şi Arkadi Inin (autorul scenariului) 
despre singurăte vorbesc în filmul lor. chiar 
daca ni se povesteşte despre frumuseţea vie- 
Wi in colectiv, despre virtuțile morale dobin- 
di» sau despre prieteniile legate aici pentru 
tet restul vieţii. Atmosfera calma, de imp.: 


Nevoie 


J 


de happy end: 


masa directorului azilului — ns cu gindul 
mai mult la sine decit la alții unul dintre 
batrini, întrebat cine e el, deşarta dintr-o ba- 
tista veche un pumn de decoraţii 

Aceleaşi decoraţii strălucesc şi în 
Moştenirea (regia Gheorghi Natanson), dar 
pe pieptul a patru generali. foşti camarazi de 
front, azi colegi de pensie. Dar filmul adopta 
un ton de fanfara, atunci cind se angajeaza 
în analiza a trei generaţii pentru a constata 
că moştenirea marilor sentimente patriotice 
trece de la bunici la nepoți, pe linga genera- 
tia de mijloc 

Cu Fata fără zestre, incununat in acest an 
cu „Marele Premiu” la Festivalul international 
je la New Delhi, ne intilnim cu regizorul El 
dar Riazanov, cunoscut nouă tuturor în spe- 
cial de la neuitatul Gară pentru doi. Si. totuşi, 
sintem departe nu numai de actualitate, ci — 
şi poate mai ales — de tensiunea emoţionala 
care ne-a cucerit atunci. Filmul te reține prin 
impecabila reconstituire a ansamblului și de- 
taliului secolului trecut şi printr-o aleasa dis- 
tribuţie (chipul de o frumuseţe iradiantă a La- 
risei Guzeeva. nervul lui Nikita Mihalkov şi 
nuanțele jocului cunoscutei Alisa Freindlich) 
Riazanov s-a lăsat insă copleșit de psihologia 
situațiilor si de minunatul text al piesei lui 
Ostrovski, mulțumindu-se sa ilustreze cu ele- 
ganţă pledoaria dramaturgului impotriva fe- 
meii-obiect — făra insă o tusa regizorală ori- 
ginala. 

in sfirșit, singurul film din selecție semnat 
de o regizoare; Natalia Troșcenko (şi ea cu- 
noscută pe ecranele noastre, din Scurt popas 
și Cele pe care nu le-am uitat). Ea se incu- 
metà să iasa din tematica și rezolvarile tradi- 
tionale pentru a se interoga asupra condiţiei 
artistului în lume. În lumea de azi. fireşte 
Conflictul “aici nu mai este cel atit de des in- 
vocat intre generaţii, ci se află chiar în inte- 
riorul aceleiași virste. Lungul drum către sine 
este drumul lung către ailarea conştiinţei de 
artist . Autoarea nu se sfieşte sa-l intățişeze 
ca fiind mai costisitor, mai riscant, mai com- 
plicat decit al multor altor profesiuni, nu mai 
puţin utile, dar mai puţin inaripate. Este un 
demers etic, dar şi estetic. care o onorează 
pe Natalia Troşcenko. Ea şi-a aflat un aliat 
remarcabil în tinara actrița Evghenia Simo- 
nova ce duce un rol, pe muchie de cuțit. cu 
deosebită sensibilitate și cu arta firescului. Și 
pentru că spuneam că despărțirile și regasi- 
rile revin ca un refren în filmele sovietice, sa 
amintesc că şi in acest drum câtre sine, fina- 
lul ne descâtușează emoția in faţa unei rega- 
siri. Tinăra pictoriță — trecută prin expe- 
riența unei câsnicii eșuate din pricina unui 
sot pragmatic şi nepaâsâtor. neștiind să inte- 
leagă scinteia ce-o mistuie în drumul ei spre 
adevărul artei — hotăraste sa-l paraseasca 
Ea isi indreapta pașii câtre o dragoste din 
adolescenţă pe care nu știm de ce atunci a 
respins-o. Ajunge la casa acelui prim iubit. O 
usa se deschide. Pictoriţa, în prag. spune 
„Mi-ai spus să vin cind imi va fi greu...“ In 
contraplan chipul altui bârbat, și el tinar, se 
profilează pe rafturile unei biblioteci în care 
se vâd volume mari cu titluri scrise în litere 
aurii. O replicâ-intrebare și, ca raspuns, o 
privire intensă profilată pe un șir de cărţi 
Este destul pentru a ne face sa intelegem un 
posibil nou inceput 

Sint multe. multe alte secvenţe, (chiar daca 
nu un film) din prezentele „Zile” ale cineaşti- 
lor sovietici, care montate intr-un film foarte 
personal pot râmine, cred, în inima multor 
iubitori de cinema 


Adina DARIAN 


ata așteptare din camin este descrisa subtil 
in planuri lungi în care liniştea netulburata de 
nci un eveniment devine parca materiala 
Dar cind o fata se privește in oglindă ca sa 
se fardeze sau să-și aleagă o rochie, pojghiţa 
cedeaza brusc și o cuprinde frisonul singura- 
tăţii. Ideea devine si mai explicită în citeva 
imagini fara sonor, de o puternică sugestie 
plastica și poetică, ale ferestrelor vazute prin- 
tre crengile copacilor desfrunziţi, de la care. 
chipuri imobile privesc prin grilajul ploii sau 
al ninsorii 

Pentru dragoste, ca pentru oricare alt lucru 
in viaţa, trebuie să lupti. Este crezul Verei Ni- 
kolaevna, feminista convinsa, trecuta de 
prima tinereţe, dar cu o frumuseţe incă neofi- 
lita, care a renunţat så mai lupte pentru ea 
insăşi, dar în schimb. luptă pentru mai tine- 
rele sale colege. Seară de seară, ia lumina 
mei mici veilleuse, ea cercetează rubrica de 
anunţuri matrimoniale, conspectează, trimite 
scrisori. Dupa un timp, miraculosul ei fir de 
Ariadnă incepe sa aduca pretendenți de la 
„ute de kilometri. Si, in sfirşit, porţile caminu- 
ui se deschid pentru primele alaiuri de 
nuntă. Dar nu este nicidecum simplu. Se in- 
tmpla ca unele mirese să se întoarcă deza- 
nagite, speriate, decise să renunțe. „Peţitoa- 
rei” i se fac reproșşuri, i se aruncă cuvinte 
grele. Dar Vera Nicolaevna știe ca merită sa 
lupti. Viktor Frolov, vijeliosul director, fost 
marinar, învățat cu singurătatea si, vrind ne- 


` vrind, celibatar, este cucerit in cele din urma 


je farmecul Verei şi o cere de nevastă 
Să ne mai intrebam de ce optează cei do 
cineaşti pentru happy end? 


Alina POPOVICI 


Producţia a studioului „Mosfilm”. Scenariul: Arkadi 
inin. Regia: Samson Samsonov. : Viktor la 
kusev.. Cu: Natalia Gundareva. Alexandr Mihailov 
Tamara Siomina, Frunze Mkrician. Elena Drapak 
Viktor Pavlov 


A- cițiva ani un critic elvetian c 


riza astfel situația filmului din ţara sa 3 
romandă are mulți cineaşti de anvergura. ma 
multe si mai puternice personalitați artistice 
ea și-a dovedit aptitudinea pentru filmul de 
ficțiune, de lung metraj, dar nu are diţiile 
materiale sa se exprime pe deplin. Cealalta 
Elveţie, de expresie germanica. s-a profilat pe 
animaţie, pe scurt metraj și în special pe film 
ancheta-TV. Privita astăzi, situația pare într-o 
măsură schimbată, și anume: Cineaștii care 
s-au impus în filmui artistic. și ne referim la 
cei din Elveţia romanda, au facut-o şi o fac 
ție în coproducțţii, fie lucrind cu totul în con- 
textul altor cinematograftii: Goretta. Alain 
Tanner sau Michel Soutter. Cinematografia 
de expresie germană şi-a extins activitatea s 
la film artistic de lung metraj. ocupind acum 
cu destulă insistența. poziția de reprezen- 
tantă a filmului pe de-antregul produs in El- 
veţia. Cam asa se intatiseazá situația. jude- 
cată (cu oricita aproximaţie, evident) și prin 
grupajul de filme din saptâmina de la B 
rești. Pe de alta parte, as spune insa ca 
retta şi Tanner, de concepții foarte diferite in 
privința filmului; deschid la 180 de grade 
evantaiul expresiei cinematogratice elvețiene 
(co-producţiile inclusiv). Goretta susține. de 
pildă: „Cinematograful meu nu este unul al 
dialogului. Caut întotdeauna, în timpul filma- 
rilor, să captez un numar de clipe care mi se 
par „juste“ pentru ca, prin ele, sa spun ceea 
ce am de spus. Pentru mine scenariul este o 
poziţie de lucru. Ştiu exact ceea ce vreau sa 
spun, iar ceea ce indic sumar in scenariu, îmi 
ajunge ca să exprim după aceea detaliat în 
filmare. Soutter a numit aceasta modalitate a 
mea ca fiind „punctele de suspensie ale lui 
Goretta“. Ceea ce doresc, de fapt, este ca 
spectatorul să ajungă să uite ca vede un film 
şi să creadă că are în fața ochilor oameni 
care trăiesc şi, ca atare. să nici nu bage de 
seamă mișcările camerei de luat vederi.” 
Alain Tanner este, dimpotrivă, de părere 
că: „O poveste mă interesează mai mult s-o 
văd decit s-o povestesc. Ma preocupă să des 
copăr fațetele ei ascunse, sa dezvălui acele 


Ce s-a întîmplat 
cu Senka? 


C înd pe ecran apare un cocoș. in sala 
voci pițigâiate strigă ,cucurigu"! Pe ecran 
apare subtitrat: „In pădure trăiesc padureții 
în lună lunatecii, şi pe soare oamenii roșii! 
În sală, oameni în toată firea repeta cu voce 
tare: „În pădure traiesc...” „Ce-s aia padu- 
reti?” — o voce peltică. Cinema „Doina' 
poate singura sala de spectacol unde nimen 
nu cere „liniște“, parinţii sau bunicii fiind 
doar însoțitorii adevăraţilor spectatori, în ma- 
joritate „şoimi”. Senka e un baiețel asemeni 
lor, cu toate problemele mici si mari, ale vir- 
stei de patru-cinci ani. Ce n-ar da el sa fie o 
zi, numai o zi, furnică! Sau... rindunica! Dimi- 
neața sa priveşte în oglinda sa vada daca a 
râmas același; poţi să ştii ce ţi se intimpla 
cînd dormi? La tara, unde trăiește cu ai sai 
cit ii ziua de lungă ai treabă și cel mai mult ii 
dă de furcă lui Senka purcelușul Vaska. Ci- 
teva zile toată gospodăria sta de fapt, pe 
umerii lui Senka. Tata vine doar seara, iar 
mama e în spital. unde va primi Senka un fra- 
tior. Dar de unde o fi luind mama frațiorul? 
Bebelușii sint găsiţi... in varza, afla Senka de 
la o mâtușă si impreuna cu prietena lui cea 
cochetă, cu funde și saboţi roșii, purcede ia 
cercetarea unui cimp plin cu verze. Nazbitiule 
se tin lanț si ele nu contenesc nici cind se in 
toarce mama cu... o surioara. care nici macar 
nu știe să se joace. necum sâ-l ajute pe 
Senka la hrănitul orâtâniilor. Şi de ce s-or fi 
prăpădind toţi după ea. cind nu știe decit sa 
urle și sâ ude scutece? Senka se simte tot 
mai oropsit, tot mai inutil, pina cind îi vine o 
idee! N-are rost sa spunem care si nici ce 
iese de aici. pentru că intimplarile lui Senka 
au haz şi savoare doar în suita lor cinemato- 
grafică, prinse (uneori îrisâilate) intr-o po- 
veste cu „a fost odata un båiețel Si daca 
adulţii din film n-ar fi atit de statoși, daca au- 
torii n-ar fi atit de dornici să păstreze numai 
raza de soare, ocolind cu abilitate colţurile 
de penumbră, Senka ar fi avut toate sansele 
să i se întimple ceva extraordinar: sa ajunga 
eroul unui film bun despre și pentru copii 
Asa, râmine doar un personaj amuzant 
într-un film de divertisment pentru copii și 
bunici, învățămintele lui adresindu-se ambe- 
lor tabere deopotrivă. La cinema „Doina“, 
dacă printr-o minune Senka ar fi coborit de 
pe ecran în sala, și-ar fi gasit pe loc tovarasii 
ae solii Roxana PANA 
—TFV 

Producţie a studiourilor din Odesa. Scenariul: Ra 
dii Pogodin. Regia: domir Vasilevski. Imaginea 
Vadim Avlosenko. Cu: Aliosa Veselov, lulia Kosma 
ceva, Vladimir Nosik, Ekaterina Vasilieva. Nadejda 
Rururțeva. Svetlana Haritonova. 


Zilele filmului elvețian 


O fostă „provincială“ 


clipe care nu-i aparțin in mod direct, acei 
tumpi morţi ca si aparte-urile 

imi pare cå filmul sáu, vazut în cadrul gru- 
pajului arătat la București si al cărui titlu este 
La depărtare de ani lumină traduce fidel 
aceasta concepţie. Tin sa adaug ca una din 
forțele narative ale cinematografului este ca- 
pacitatea sa de a arâta doua lucruri în același 
timp: planul imediatului. dar și proiectarea sa 
în infinit prin intermediul metaforei. Simpla 
juxtapunere a constatarilor fiind apoi o ches 
tiune necesară 

Povestea întilnirii celor doi bârbaţi din La 
depărtare de ani lumină — unul virstnic (Tre 
vor Howard) şi altul adolescent (Mick Ford) 
este în acest sens cit se poate de elocventa 
Totul se petrece intr-o regiune cu aspect de 
zolant (superb filmată pentru ca acest peisaj 
st si straniu sa traducă plastic climatul psi- 


(Provinciala 


de Goretta). 


mirean 


Geografia 


a impus configuraţia unei 


cinematografii. 


Artiştii fac- restul 


hologic al personajelor) in mijlocul unui cimi- 
tir de maşini. Prietenia dintre cei doi se leaga 
incet, ca o infuzie. pe masura ce batrinul reu- 
șește sa-i transmita discipolului sau. sa-l ini- 
țieze, in secretul unei „ştiinţe” care nu este 
alta decit cunoașterea de sine, cunoașterea 
vieţii. Şi aspectul cel mai însemnat — mai 
ales cînd ne referim la o lume contemporana 
care se obișnuiește tot mai mult sa se exte- 
riorizeze cu uşurinţă prin manifestări deve- 
nite gregare, inainte de a fi sondat propriile-i 
adincimi, — să deprindă a-și gindi existenţa 

Filmul lui Tanner imi pare intr-adevar un 
film „de privit” si apoi de gindit asupra sa 
Caci nu cred că există spectator care sa nu 
se fi intrebat. dupa ce a constatat nu frumu- 
setea în sine, ci captivanta ciudaţenie a at- 


Urmare din pag. 2) 


cineămatorism, de unde și denumirea de „Ci- 
nefotoclub”. 

In 1970, activitatea cineloto se imbogateste 
cu aceea de diaton, diaporama devine a treia 
secţie a cinefotoclubului „Siderurgistul” Hu- 
nedoara. Tot în 1970, la 19 septembrie, are 
loc și primul festival al filmului, fotografiei şi 
diatonului de amatori, festival desfașurat sub 
generosul generic „Omul și producția‘ 

Așa cum reiese şi din invitaţia-regulament 
a festivalului, organizat anual la Hunedoara 
tematica acestuia isi propune să aducă un 
omagiu omului fâuritor de bunuri materiale şi 
spirituale, ea referindu-se nu numai la munca 
strict profesională, ci la diversitatea preocu- 
părilor care îl singularizează pe om în raport 
cu natura 

Respectind cu rigurozitate tematica celui 
mai romantic dintre concursurile cineamato- 
rilor, cinefotoamatorii hunedoreni. in cadrul 
festivalului „Omul şi producția”, au realizat 
în cei 25 de ani de activitate neîntreruptă, 124 
de filme, peste 100 serii de diaton și diapo- 
rame, precum și fotografii artistice necesare 
celor 4—5 expoziţii organizate în fiecare an 
Subiectele filmelor, diaporamelor, şi fotogra- 
fiilor realizate în cadrul cinefotoclubului „Si- 
derurgistul“ au fost si sint culese în marea lor 
majoritate din problematica de muncă și viață 
a oamenilor hunedoreni, in deosebi a celor 
din combinatul siderurgic. Menţionăm în 
acest sens filmele: incandescenţă, Oameni şi 
flacari, Prometeii Hunedoarei. 


cinema 
Nr. 12 (276) Anul @XXIII 


Bucuresti, decembrie 1985 


Redactor șef 


Ecaterina Oproiu 


https://biblio 


osterei filmului. ce vrea sa spuna mai de 
parte a d 
Provinciala lui Goretta a mai rulat pe ecra 
noastre si imi iau ingaduinta sá vorbesc 
pre alt film al regizorului elveţian, ne- 
proiectat la noi. dar pe care organizatorii fes- 
tivalului de la Veneţia, din acest an, l-au ales 
sa incheie intilnirea prezentindu-l în Gala 
laureaților: Orfeu (opera lui Monteverdi) 
intr-un decor foarte aproximativ, un decor de 
sugestie doar, Goretta a preluat capodopera 
monteverdiana mizind total pe incantaţia mu- 
zicala, pe frumusețea vocilor (ca si a inter- 
preților, caci a avut grija şi norocul să-i ga- 
sească la virsta personajelor, dar și posedind 
superbe). In rest n-a făcut decit sa siu 
easca cu credinţă partitura şi deci povestea 


Cinetotoamatorii hunedoreni şi-au adus 
contribuţia și la buna desfășurare a muncii 
sindicale in C.S.H. prin realizarea unor filme, 
serii de diapozitive și fotografii necesare evi- 
denţierii unor colective și fapte de muncă 
precum și, atunci cînd a fost cazul, satirizării 
unor fapte negative 

In cadrul clubului „Siderurgistul“, cit și în 
secţiile combinatului s-au organizat de doua 
ori pe lună spectacole cu filme şi diaporame 
realizate de amatori, cinefotociubul partici- 
pind de asemeni la majoritatea festivalurilor 
interjudeţene organizate de sindicate 

Festivalul naţional „Cintarea României” a 
prilejuit cinefotociubului obţinerea a nume- 
roase premii care. alături de cele obţinute în 
concursurile interjudețene, atesta talentul si 
seriozitatea artiștilor amatori hunedoreni, în 
majoritate m -citori si cadre tehnice din 
Combinatul siderurgic Hunedoara. Cu prilejul 
stertului de veac de activitate neîntreruptă și 
ai celui de-al 15-lea festival „Omul şi produc- 
tia", festival la care au concurat numeroase 
cineciut „ri din ţară, cu zeci de filme si dia- 
porame, in fața publicului local numeros ca 
niciunde, la asemenea întilniri, Consiliul Cen- 
tral al U.G.S.R. a acordat Diploma și Insigna 
pentru merite deosebite în activitatea cultu- 
ral-artistică de masă, atit cineclubului „Side- 
rurgistul” din Hunedoara cit si cinefotoama- 
torilor fruntaşi, iar Asociaţia Cineaștilor a 
acordat o Diplomă de onoare cineclubului 
amintit, pentru contribuţia adusa la dezvolta- 
rea clneamatorismului din România. 


Coperta | 


Campioni ai comediei: 
Tamara Buciuceanu-Botez 
și Dem Rădulescu 


Fotografie de Victor STROE | 


y 
£ 


„Omul la ci 


convins ca textul şi muzica obliga regia de 
film la o desavirșita discreție (poate cea mai 
dificilă ipostază a regizorului de film). Şi Or- 
feu al lui Goretta a insemnat mai-mult decit 
un succes, a însemnat o reculegere, o proba 
de virtuozitate š 

Celelalte filme din acest grupaj, cele de ex- 
presie germană, ne-au oferit și ele citeva sur- 
prize: o apreciabila știința a situării în epoca 
şi atmosferă (Inventatorul de Kurt Gloor) sau 
o privire autopersiflantă pînă la sarcasm (in 
celelalte două filme: Inimă înghețată de Xa- 
vier Koller şi Candidaţi la naturalizare de Rolf 
Lyssy), 

Cinematografia elveţiana nu este prea cu- 
noscută şi, in orice caz, nu este considerata 
o mare cinematografie, dar ea incepe sa fie 
foarte prezentă, cel puţin pe continent. Go- 
retta, Tanner, Soutter circulă prin alte cine- 
matografii europene, preţuiţi pentru viziunea 
şi personalitatea lor artistica. Semnificativ imi 
pare si faptul că la ediția din acest an a Mos- 
trei venețiene ea a fost prezenta, în diversele 
secțiuni ale acestei intilniri internaţionale, cu 
cinci filme semnate Goretta. Tanner, Soutter 
Canova, şi Daniel Helfer. Și nu e puţin lucru 
acesta 


Mircea ALEXANDRESCU 


ani“ s problemele 
lui! e s-a întimplat cu Senka 
p 


CINEMA, 
Piata Scinteii nr. 1, Bucureşti 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinătate se pot abona prin 
„Rompresfilatelia“ — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
FEN București — Calea Griviței ni. 
4—66" 


Prezentarea artistică şi prezentarea grafică 
loana Statie 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


23 


e Premiul FIPRESCI pentru: „originalitatea 
ideei şi a stilului regizoral” acordat filmului 
Concurs de Dan Pila. Dupa prezentarea fil- 
mului, John Dyal ii dedica („The Patriot” din 
12 vanuarie) un articol extrem de elogios din 
care reluâm inceputul: „Cu filmul românesc 
cea de a X-a ediție a Festivalului internaţiu- 
nal de la New Delhi capătă o dimensiune in- 
telectuala. š 


© Premiul special al juriului pentru Drep- 
tate in lanţuri de Dan Pila. 

© Premiul presei pentru cea mai buna 
interpretare actorului Ovidiu luliu Moldovan 
in rolul Pantelimon 
lata comentariile laureaţilor: ..Cred ca acest 
succes ca şi altele ale colegilor mei. spunea 
Dan Pita. este rezultatul unor participari per- 
severente la festivaluri şi intilniri internaţio 
nale și el arată cà în line am invațat sa ne tri- 
mitem lilmele acolo unde trebuir `. lar Ovidiu 
luliu Moldovan declara: „A fost cel mai tulbu- 
rátor moment trait de noi acolo. Dincolo de 
emoție însă mi s-a parut ca asistăm la o dè- 
imonstraţie „pe viu” a ceea ce inseamna pts 
vgiul culturii si al țării noastre 

e Premiul Ciorchinele de aur pentru Coco 
nii de mătase de Liliana Petringenaru. 
Cum s-a ajuns la acest premiu allam chiar de 
la o batrina crescatoare de viermi de matase, 
devenita subiect indirect al filmului: „Ny 
crește oricine viermi de matase, că sint tore 
patimiţi...“ sau din cuvintele regizoarei: „Am 
vegheat trei zile si trei nopți. împreuna cu 
"peratorul Kiamil Kiamil. ca sa surprind 
momentul cind dintr-un vierme tiritor rasare 
» minune zburătoare: fluturele.” 


e Marele premiu pentru Adela de Mircea 


Citam din argumentarea juriului: „penty 
echilibrul perfect realizat intre autenticitatea 
sentimentelor şi rafinamentul expresiei tor- 
mule, pentru subtilitatea analizei psihologice 
şı tandra evocare a unei lumi de mult depa- 
sie de mersul istoriei, dar transligurata de 
lumina poeziei”. Ziarele l-au numit pe Mircea 
Veroiu: „un Visconti român”. „un Cehov trar- 
silvan". 


__* Omagiu unanim al juriului pentru filmul 
in marea trecere de Mirel Hiesiu și 

e Distincție in memoriam pentru intreaga 
activitate a regizorului. 
Despre acest premiu, acum cind autorul fil- 
mului nu mai este printre noi. vorbește apro- 
piatul sau colaborator Doru Segall 
E mai mult decit o incintare. e o mingiiere 
ca, la aproape 15 ani de la premieră, Marea 
trecere ramine în atenția spectatorilor şi 
chiar a unor jurii. A fost. intr-adevar, un 
punct de virf in suita inspirată regretatului 
nostru coleg. Mirel lliesiu, de creațiile coru- 
lui „Madrigal“. incepind cu Cintecele Renas- 
terii, distins, dupa cum se știe. cu La Paine 
d'or, la Cannes. Titlul era de astădată impru- 
mutat de la poemul lui Lucian Blaga. . In ma- 
rea trecere”. din care se cita si care patrona 
astfel eseistica noastră de pe ecran, unind 
filmarea cintecelor cu a dansurilor. invocarea 
unor ritualuri folclorice cu efecte optice spe- 
ciule, intr-un  spectacol-meditaţie. in cu:e 
subsemnatul am avut funcția de operator. 
Noua distincţie internațională a venit -intr-un 
an cind a trebuit sa organizâm noi înșine o 
proiecție cu totul aparte cu acest film, /a 
marea trecere” a autorului insuși. 


e Menţiune specială a juriului pentru 
Nuntă la fotograf de Dan Nanoveanu 
Proaspatul laureat declara atunci: „Seara de 
27 aprilie rămine pentru mine de neuitat pen- 
tru că pasul neaşteptat. dar dorit din toată 
imma de fiecare dintre cei 105 realizatori par- 
ticipanti, l-am facut lingă cei citiva premianti 
po scena festivalului de la Oberhausen. Şi nu 
este vorba de un festival oarecare”. 


© Premiu pentru regie şi dirijarea actorului 


Să mai aplaudăm 


o dată pe laureaţii 


anului 


pentru Frumos e in septembrie la Veneţia d 
Nicolae Carantii 


© Premiul peniru cea mai bună interpre- 
tare teminină pentru Dorina Lazăr în rolul 
„doamnei“ 

In cotidianul italian „La Stampa”, criticul 
Stefano Reggiani scrie: „Caranfil ne prezinta 
la aceasta oră, un mic pamtlet și filmul sau 
morita atenţie din doua motive: pentru ca to 
lovește mitul Veneţiei ca sa sondeze citeva 
banalitaţi ale sufletului uman... și pentru ca 
parodiază. vizibil. Anul trecut la Marienbad 
Caranfil este un cineast bizar care se joaca 
mte satiră şi modernism. cu povestea sa 
despre un Domn şi o Doamna, turiști in Ve 
netia, intr-un hotel în paragina. Daca va con 
tinua acest gen de satira a exotismului ieftir 
sint şanse sa-i apara ocazia unui lung m: 
traj” 


e Medalia de argint pentru Acasă de AIG. 
Croitoru „Alo! Revista Cinema? Ciao! Am 
luat un premiu la Varna. E cel de al șaptelea 
dim cariera mea. Auguri!“ 


e Premiul al li-lea ia secţia filmelor de de 
but pentru Fotografii de familie de Radu 
Igaszag 
Este cel dinții premiu internaţional al regizo 
rului. dar cel de-al treilea premiu pentru Fo- 
tografii de familie, filmul fiind recompensat 
:u „Premiul ACIN pentru cel mai bun film «i 
animaţie“ și cu „Premiul al II-lea” ia concur 
sul de scurt metraje „Cupa de cristal: 


1985 


e Premiul Stella d'oro acordat de saptamni- 
nalu! „Familia TV“ pentru De dragul tàu, An- 
ca de Cristiana Nicolae. 


© Premiul „Săgeata de aur" al interviziunii 
la secția copii şi tineret pentru serialul reali- 
zat de televiziunea româna Racheta albă de 
Cristiana Nicolae 
Un premiu inseamna o conlirmare, ne spune 
regizoarea. El poate veni prea tirziu. prea de 
vreme sau la timpul potrivit. Oricind este insa 
binevenit și iți aduce o bucurie. O bucuri 
efemera ca toate bucuriile, caci intre timp a, 
inceput o altă lucrare in fața căreia retră'eşt! 
temerile si ardorile oricărui inceput. ca 
cum n-ai mai fi lucrat niciodata. Oricit de im 
portant este un premiu el nu te poale apara 
pe tine in fața acestui nou început. Mai im- 
portanta decit distincţia confirmatoare mi se 
pare a li simpla participare la o competiție. la 
un festival. in plus momentul decernarii pre- 
miului, reprezintă una dintre clipele privile 
giate ale vieții de creator. pentru că i se aso 
ciază si sentimentul demnitaţii naţionale 
Această clipă unică am trăit-o in aces! an dJe 
două ori: indirect după Giffoni Valle Piana -sı 
direct pe podiumul Festivalului de la Plovdiv 
datorità televiziunii”. 


e Premiul Fritz Fiegel pentru Muguri d. 
Mircea Popescu 


https://biblioteca-digitala.ro 


„Vestea cà am primit şi in acest an un premi 
la Rio de Janeiro m-a bucurat mult, ne spune 
regizorul. Pe cine n-ar bucura? In ceea ce 
priveşte lilmul premiat este cred recunoaşte 
rea a doua lucruri. Primul este recunoaşterea 
valorii artistice a transpunerii in spectacol c 
nematogralic a unei comunicari ştiinţifice: al 
doilea este recunoașterea actualitații cerceta- 
rii româneşti de la Institutul de biologie. ti- 
nind seama cà foarte puține laboratoare s: 
institute din lume se ocupa de metodele le 
p'rzentare a celor mai valoroase specii vege 
tale De altfel, pentru '86 am ales tot o tema 
dir domeniul biologie: plantelor, o continuare 
+ Sensibilitatea plantelor (premiat anul U+ 
cut la Rio n.n). Cine ştie. poate filmul im: va 
aduce O mu statuetă la festivalul brazilian" 


© Premiul Cigale pentru cel mai bun scurt 
metraj pe 35 mm: Skif de Doru Matei 

Nu facem film ca să vinàm premii. ci din! 
necesitate interioara. Dacă vin şi premiile 
atit mai bine. Fără lalsă modestie știam ca 
um realizat un film bun. Skil-ul era pentru 
mine o tema de cinema care ma obseda 
mult. Am lăcul şi eu canotaj pe cind eram ia 
liceu. Ce m-a sedus la acest sport este faptul 
că se „avansează” cu spatele și de la aceasta 
particularitate a pornit ideea lilmului şi tran 
spunerea ei pe ecran. Îmi place stradania 
tensiunea pe care, cred, sportivi şi echipa de 
filmare am impărțit-o de asta data impreuna 
declară regizorul premiat 


© Menţiune specială a pentru n 
“ca şi coloana sonoră din filmul Galileo Gs- 
lilei, realizate de ing. Tiberiu Borcoman 


e Premiul | pentru filmul Dumbrava minu 
nată de Gheorghe Naghi. Nu este cel dir 
premiu obținut de _dumbrava sadoveniana 
transpusa pe ecran de Gheorghe Naghi f 
mul a mai fost distins la festivalurile de la Te 
heran şi Moscova 


Premiul Jules Chéret — adica premiul care 
puarta numele celui dinti grafician de fil 
Cel care a semnat seria alrşelor pentru „cin: 
matogratul lui Lumiere” — pentru Cel mai 
bun afiș dedicat Anului international al ani- 
maţiei, realizat de Zoltan Szilagy. laureat deja 
in calitate de regizor de animație ': Oberha 
sen. Zagreb, Bilbao. Espinho 


In urma concursului lansat de „Centrul na 
tional Pompidou” pe tema: filmul indian vazut 
prin starurile sale, a fost ales drept cel mai 
bun afiș cel semnat de Kldra Tamas Blaier 


Rubrică realizată de Adina DARIAN 
Foto: Victo TROE 


Nr. 12 (276) 


Anul XXIII 


CI 


Cultur 
Bucureşt 


Socialiste