Curierul anul II, nr. 8, iulie — septembrie 1982

lulie - 


Anul ||, Nr. 8 
ORGAN AL CONGRESULUI NATIONAL ROMAN-AMERICAN * Red. P.0.Box 95 * SANTA CLARA, Colif. 95052 
Ata inte iei ste SA AA ea a RAZA fe Ea 89Ă til ea o e IP a d AER iC ai aa ut li a dt 


OVIDIU GĂINĂ 


Septembrie 1982 


Wien 


Gabriel Balanescu 


Redactor Sef: 


“CURIERUL* 


Gabriel Bâlânescu, Petre Brătan, Ovidiu 
Găina, Traian Golea, loan ]. Mirea, lon Pan- 


Gruparea revistei 


tazi, prof. A.E. Predescu, dr. Alexandru 
Ronnett, dr. Michael Ronneu, ing. Oliver 
Safirescu, dr. Alexandru Șuga. 


INSULELE MALVINE, 
ANGLIA, STATELE UNITE 
N SI = 


ARGENTINA 


Presa engleză a publicat știri uimitor de alarmante. la 
începutul lunii Aprilie: “O dictatură a atacat Anglia de- 
mocratică“. Titlurile aminteau lunile August și Septem- 
brie 1939... când dictatorul Hitler a îndrăznit să înceapă 
războiul contra democrați; ior stabilite din Anglia, Polo- 
nia şi Franţa. Electul declaraţiilor dnei Thatcher şi abila 
orchestrație a “mass-mediei“ engleză a reuşit să provoa- 
ce stupoare și ură în inimile engleze. “Auzi, domnule““ — 
își spuneau englezii pe stradă — “acum, după ce am în- 
vins' dictatura lui Hitler, la patruzeci de ani aproape dela 
moartea lui, sărmana noastră patrie este atacată de un 
nou dictator, E de necrezut. Nemaipomenit. la să vedem, 
de ce dictator este vorba?“ Evident, după câteva secun- 
de de lectură, englezii şi-au dat seama imediat că nu era 
vorba de o reinviere, nici metempsihoză, nici metamor- 
foză a lui Adolf Hitler și nici măcar a lui Stalin. Nici 
măcar hu era vorba de actualul dictator al Rusiei Sovie- 
tice, Brejnev. Nu. Nici pe departe. “Crudul'“, “sălbate- 
cul“, “heomenosul“, “animalicul“ și “nemilosul“ dictator 
era, nici mai mult, nici mai puţin, preşedintele republicii 
Argenune... Era vorba de generalul Galtieni, președintele 
celor 27 de milioane de cetăţeni (mai puţin decât jumă- 
tatea populaţiei engleze) şi a unui teritoriu de vreo trei 
milioane kilometri pătrați (cam de zece ori suprafața An- 
gliei sau a Italiei). 

Ce se intâmplase? Cum de se întâmplară lucrunile? 
Acum vreo 149 ani guvernul englez a trimes un vapor de 
război ca să ocupe insulele Malvine. În timpul acela, in- 
sulele aveau un mic port unde se retăgeau pescarii când 


era furtună. Puținele case şi instalaţii, cu prăvălii primi- 


tive erau supravegheate de un “guvernator“ argentinian. 
In fața tunurilor engleze şi a marinarilor înarmaţi, guver- 
natorul argentinian trebui să cedeze; Englezii îl imbar- 
cară împreună cu șeful “poliției“, a vămii şi a celorlalți 
argentinieni, şi-i transportară pe toți pe ţărmul argenti- 
nian, la vre 535 kilometri depărtare de insulele Malvine, 
(Falkland). Guvermul argentinian, când află de răpirea 
insulelor, protestă vehement. Cam tot la doi-trei ani toate 
guvemele argentiniene trimiteau proteste la Londra și 
cereau înapoerea insulelor. Evident, regii, reginele, îm- 
păraţii și împărătesele Angliei nu aveau timp să citească 
protestele, și mai puţin îi interesa să inapoeze insulele. 
După terminarea ultimului război mondial, odată cu 
hotărirea unanimă a Organizaţiei Naţiunilor Unite de a 
desființa colonialismul din lume, atât Franţa cât și Ita- 
lia, Anglia, Olanda, Belgia și Portugalia înapoiară colo- 
niile populaţii lor băștinașe. Acum de vreo doi-trei ani, 
Anglia inapoiă Guyana și Belice populațiilor băștinașe. 
In realitate Guyana a fost răpită Venezuelei, iar Belice 
lusese smulsă din uupul Guatemalei, dar Anglia a prele- 
rat să le declare “independente“, și să le predea unor 
guveme băștinașe... Acelaş lucru l-ar fi putut face şi cu 
Malvinele, mai ales că Malvinele au numai 1.800 locui- 
tori și sunt cam toți cetăţeni englezi de a doua categorie 
(pot părăsi insulele numai la doi ani odată şi numai cu un 
pașaport special acordat de autorităţile engleze). 


Populaţia Malvinelor are o şcoală primară Și un mic 
liceu, dar nici un elev nu poate termina liceul din lipsa 


de profesori, așa că puţinii absolvenţi se ocupă cu re- 
strânsul comerţ, sunt amploiaţi sau o fac pe păstorii. 
Faptul că există numai vreo 380 de femei, iar restul sunt 
bărbaţi, a influențat mult stilul de viaţă (există un mare 
procentaj de alcoolici, pederaşti și perverşi, la fel ca şi 
între “royal-marines“, cari sunt obligaţi să “păzească“ 
Malvinele. 

„De vreo douăzeci de ani încoace, guvemele argenti- 
niene au făcut presiuni tot mai mari ca Anglia să se su- 
pună hotărîrii Naţiunilor Unite, care au declarat teritoriul 
Malvinelor (Falkland) pământ argentinian și au recoman- 
dat Angliei să predea insulele in baza tratativelor cu 
Argentina. Incepură deci tratativele. In fiecare an se în- 
tâlneau reprezentanții Ministerului de Externe englez și 
argentinian și discutau chestiunea predării insulelor. A- 
cum vreo Îl ani, englezii se înțeleseră cu reprezentantul 
Ministerului de Externe argentinian ca să predea insulele 
în schimbul unor avantagii economice. Ambasadorul ar- 
gentinian la Londra se numea MeLoughlin, și este de ori- 
gine engleză. Mai trăeşte. A făcut declaraţii. A dat la 
iveală înţelegerea “secretă'“ de atunci (era prin anul 1967- 
70) şi a publicat memoriile. Englezii dela Foreign Uifice 
au originalul înțelegerii. Deodată s'a întâmplat ceva. Sa- 
teliţii nord-americani au început să descopere faimoasele 
“pete““, care indicau locurile din care se putea scoate 
petrol. Englezii au aflat că în jurul Malvinelor există 
mult petrol. Foarte mult. Au mai aflat încă ceva, că marea 
în jurul Malvinelor e plină de pești mici, dar cu multe 
proteine. 

Apoi așa deodată, ca din senin, funcţionarii englezi 
au început să amâne mereu tratativele. Au pretextat că 
înțelegerea de predare definitivă a insulelor Malvine, fă- 
cută cu ambasadorul argentinian din Anglia (sus-numitul 
MeLoughlin) trebuia să fie votată de camera deputaților, 
iar apoi de camera lorzilor, și mai târziu de... consilierii 
coroanei, etc., așa că chestiunea va mai dura încă un 
timp... 

Acum vreo şapte-opt ani, reprezentantului englez i-a 
mai venit o idee ca să poată amâna predarea insulelor: 
deodată și-a amintit că cei 1.800 pot să voteze, și să 
facă un plebiscit... De ei ar depinde deci... Nu mai de- 
pindea de camera deputaţilor, nici de a Lorzilor, nici a 
consilierilor regali, ci de “kelpers“... Câţiva ziariști și 
parlamentari argentinieni au făcut o excursie la Port Stan- 
ley (Puerto Argentino) și-și dădură seama imediat că 
“Kelper“-ii erau mai “british“ decât însăși regina Angliei. 
Argentinienii, latini, au început să presioneze și prin 
alte organizaţii internaţionale. Inutul să amintim cititoru- 
lui că în toate hărțile argentiniene fabricate în Buenos 
Aires, insulele Malvine au apărut mereu ca făcând parte 
din trupul argentinian, iar de multe generaţii unul din nu- 
mele mai drag dat fetelor este “Malvina“, iar în toate 
şcolile primare și liceele din Argentina, de 149 de ani, 
se învaţă că Malvinele sunt argentiniene și că au fost 
ocupate cu forța de către vapoarele de război engleze 
atunci când Argentina nu avea încă [lotă ca să le apere 
de puternica împărăție engleză, (așa cum învățam noi a- 
cum 100 sau 150 de ani că Bucovina era românească). 


II 


Englezii au găsit însă un nou pretext de amânare : deo. 
dată li s'a năzărit că “kelperii“ ar putea fi “Convinși“ 
totuși, dacă guvernul argentinian s'ar apropia de ei E 
gesturi de bunăvoință și amiciţie, spre ex.: ce»ar fi dacă 
guvemul din Buenos Aires le-ar face kelperilor un aero. 
port Și i-ar aproviziona cu alimente, medicamente Şi tot 
felul de obiecte de bucătărie și îmbrăcăminte ? In felul 
acesta kelperii s'ar domesticii și ar vedea că diferența 
între stilul de viaţă englez și cel argentinian nu e mare 
ci dimpotrivă, foarte asemănător. 3 

Argentina a făcut deci şi aeroportul. A trimis apoi in- 
gineri, mecanici și muncitori specializaţi ca să facă han- 
gare şi să instaleze toată infrastructura aeroportului. A- 
poi i-a învăţat pe kelperi că e mai bine să întrebuințeze 
gazul în recipiente pentru încălzire și bucătărie decât 
turba care murdărea casele și rulele. Apoi a început apro- 
vizionarea. Magaziile kelperilor se umplură cu mărfuri 
ieftine și de primă calitate (în Argentina există fabrici 
tot așa de bune ca și în Manchester, care ţes tot felul de 
pânzeturi de lux și cașimire ce se exportă în toate ţările 
civilizate). Copiii kelperilor care doreau să termine li- 
ceul (în Argentina sunt cel puţin 70 de licee în care se 
învață spaniola și engleza în acelaș timp), sau să se în- 
scrie gratuit la Universitate, sau doreau să urmeze un 
tratament medical, (există două premii Nobel în Argenti- 
na, unul de biologie şi medicină, Dr. Houssay, şi unul 
de medicină şi biochimie, Dr. Leloir), sau să se opereze, 
erau transportați imediat pe teritoriul argentinian. Voia- 
jul în avion între Puerto Argentino (Stanley) și orașul Rio 
Gallego durează exact 40 de minute. 


Intr'o zi, era cam prin luna Decembrie 1981, guvernul 
din Buenos Aires a aflat prin ambasadorii din Washington 
Și Londra că Anglia ar fi foarte dispusă să “cedeze“ in- 
sulele Malvine Statelor Unite în schimbul unor avantagii 
economice... Argentina a cerut guvernului englez să gră- 
bească tratativele de predare a insulelor prin ajutorul 
unei comisiuni anglo-argentiniene care să se întâlnească 
obligatoriu odată pe lună. Anglia a amânat răspunsul. 
Guvernul doamnei Thatcher avea încredere în influența 
unchiului Sam asupra acestor țărișoare din “South Ame- 
rica“ şi aștepta ca SUA să potolească obrăznicia acestor 
latino-americani. 

Din senin a intervenit imponderabilul. Proprietarul 
unui vapor de vânat balene din insulele Giorgias de Sud 
(insule care împreună cu Sandwich de Sud au fost mereu 
considerate ca făcând parte din grupul Malvinelor) a vrut 
să prefacă vaporul în bucăți de metal şi să vândă restu- 
rile ca fie vechi. A contractat 39 de mecanici şi munci- 
tori argentinieni, iar aceștia, înainte de a începe lucrul, 
au ridicat drapelul argentinian și au cântat imnul lor na- 
ţional. Funcţionarul englez a telegrafiat imediat vaporului 
“Endurance“, înarmat cu un tun și mitraliere. Acesta se 
alla în Puerto Argentino. Guvernatorul englez al Malvine- 
lor a ordonat vaporului să ridice imediat ancora ȘI Să 
plece spre Giorgias ca să pedepsească cu temniţă PE 
obraznicii “south-americans“. Ofițerii aviaţiei argentini- 
ene din aeroportul Malvinelor (Puerto Argentino) au aflat 
de ordinul guvernatorului celor 1.800 kelperi și au comu- 

urmare in pg.20 


i 


Ion _PANTAZI 


44 _ani_de politică occidentală. 


[Văzuti de după Cortina de Fier] 
RR RE, 


In România s'a ajuns la concluzia unanimă că Qeci- 
dentul este răspunzător de situația dezastruoasă în care 
se află răsăritul Europei, care este astăzi lipsit de cele 
mai elementare drepturi, prin greșelile săvârșite de oc- 
cidentali începând cu anul 1938. 


Prin pactul dela Miinchen din 1938, Franţa și Anglia 
Și-au părăsit singurul aliat fidel, “Mica Inţelegere“, for- 
mată din Ceho-Slovacia, România şi Jugo-Slavia, toate 
legate prin pacte bilaterale cu Polonia, și astlel i-au 
dat lui Hitler posibilitatea să lupte pe un singur Îront, 
deci de a declanșa războiul, 


Pactul “Ribentrop-Molotov“ din 1939, a fost o conse- 
cință firească a pactului dela Miinchen, prin care rușii 
ŞI germanii erau total liberi să-și îndeplinească planu- 
rile lor de subjugare a lumii. 

Rușii își făceau simplul raționament că lăsând mână 
liberă lui Hitler să lupte în apus, ambele forțe se vor 
măcina, în timp de Rusia va fi gata de război pentru a 
se erija prin forță arbitru al situaţiei. 

Intotdeauna Rușii au detestat în egală măsură nazis- 
mul german și democraţiile occidentale. Un război între 
Hitler şi democraţii, aducea Rusia în situația de a-și 
îndeplini ţelurile ei imperialiste. 

Mica eroare a Rusiei, prăbușirea prea ușoară a Fran- 
ței, a lost reparată prin intrarea Statelor Unite în război 
atunci când ei se aflau la capătul puterilor. 


Din acest moment, răspunderea conducătorilor ameri- 
cani asupra viitorului lumii, trebue să și-o asume ei în 
totalitate. 


Conferinţele dela Teheran-Yalta-Potsdam, care au 
avut ca rezultat împărțirea lumii în sfere de înfluențe, a 
fost un cadou oferit Rusiei, prin totală miopie politică a 
conducătorilor americani. SA 

România să nu mai fie acuzată că a luptat împotriva 
“aliaţilor ei lirești“, pentrucă aliații au părăsit-o total, 
prin pactul dela Minchen din 1938, urmat de prăbușirea 
Franţei în 1940. 

Stăpânirea Europei de Germania precum și perfidia 
lui Hitler de a oferi Basarabia și Bucovina Rusiei în 
1940, ca rezultat al pactului “Ribentrop-Molotov“, au 
pus România în următoarea dilemă; a merge alături de 
Rusia, însemna recunoașterea de drept a cedării defini- 
tive a Basarabiei şi Bucovinei, însemna pierderea defi- 
nitivă a independenței și introducerea comunismului în 
țară, precum și ocuparea țării de către Germania, a cărei 
consecinţă s'a văzut perfect în Cehoslovacia şi Polonia. 


3 


O alăturare la Germania, Singura stăpânitoare a întregii 
Europe, ne scutea de drastica ocupaţie germană, ne a- 
ducea eliberarea Basarabiei și Bucovinei precum și în- 
deplinirea misiunii noastre la Nistru: aceea de a apăra 
Europa împotriva imperialismului rusesc și a comunis- 
mului. România a fost obligată să aleagă cea de a doua 
soluţie. 


In perspectiva celor 42 de ani trecuți se poate vedea 
clar că România a ales calea cea bună. Intru cât au be- 
neficiat Ceho-Slovacia și Polonia de o soartă mai bună 
prin fidelitatea lor desăvârşită laţă de Occident? Din 
contră ! Ele au trebuit să sulere în plus cumplita ocupa- 
ție germană, rezultatul fiind acelaș. 


Responsabilitatea declanşării războiului o poartă în 
egală măsură Franţa şi Anglia pe de-o parte, Germania 
şi Rusia pe de altă parte, căci prin încheierea pactului 
dela Miinchen, urmat de pactul Ribentrop-Molotov, răz- 
boiul devenise inevitabil. 


Către sfârșitul războiului, prin cedarea unei populaţii 
de peste 120 de milioane din estul Europei rușilor, con- 
ducătorii americani au încălcat primii Charta Atlanticu- 
lui, independența țărilor, autodeterminarea popoarelor, 
drepturile omului, dar mai mult, au pus într'un veșnic 
pericol întreaga Europă și chiar securitatea Statelor 
Unite, 


Unde a ascuns Preşedintele Roosevelt atât de bine 
principiile democratice, etica şi clarviziunea politică, 
de a plecat la Yalta fără ele? De ce atunci când nazis- 
mul era la pământ și când nu mai era decât o chestiune 
de timp pentru totala sa prăbuşire, Roosevelt a dat Asia 
și Europa de est în mâinile unei dictaturi cu mult mai 
odioase decât cea germană, călcându-și principiile pen- 
tru care a intrat in război? 

Conducătorii americani de până acum nu Şi-au dat 
seama că țările comuniste ascund în spatele unei ideo- 

logii cele mai cumplite dictaturi, in care principala 
“naţionalizare“ o constitue însuși omul ? 

Ne punem întrebarea: am fost vânduți la Yalta, sau 
am fost făcuți cadou? De când lumea oamenilor le-a 
plăcut să primească şi să dea cadouri. In timpurile mo- 
deme se pare că această plăcere s'a extins, marile pu- 
teri făcând cadouri de curtoazie altor mari puteri țări 
întregi Și aceasta pentru diferite considerente : din rați- 
uni de război, politice, economice, ete. Napoleon Bona- 
parte făcea cadouri cu adevărat împărătești întregii sale 
familii, aproape toate statele Europei. În ultimul război 
mondial, Hitler, mare admirator al lui Napoleon, îl imită 


făcând cadoa ruşilor: Lituania, Letonia, Estonia, o trei- 
me din Polonia, Basarabia și Bucovina, iar Ungurilor 
Transilvania românească. 


„La Yalta Statele Unite și Marea Britanie îl întrec pe 
Hitler în dărnicie, recunoscându-i toate darurile făcute 
rușilor și oferind pe deasupra: Albania, Bulgaria, Ce ho- 
Slovacia, Jugo-Slavia, Polonia, România, Ungaria și 
Jumătate din Germania! Și toate acestea numai în Euro- 
pa. Trebue subliniat faptul că dintre aceste state, Ceho- 
Slovacia, Jugo-Slavia și Polonia au fost dela începutul 
războiului aliatele Marei Britanii. Mai mult, războiul a 
început pentru Polonia. 


Desigur, Statele Unite și Marea Britanie erau mult 
mai bogate decât Hitler și atunci și cadoul lor a fost 
mai substanţial. În țările din răsăritul Europei toată lu- 
mea știe că Statele Unite și Marea Britanie ne-au vândut 
ruşilor prin conferința dela Yalta. In realitate nu a fost 
vorba de o vânzare, ci de un cadou, deoarece marile pu- 
teri occidentale nu au obținut dela rusi o contra-valoare 
a frumosului lor dar. 


De obicei cei ce vor să ofere cadouri se caută prin 
buzunare, văd de ce dispun și fac cadouri pe măsura 
posibilităților lor. Credem că acest obicei se practică 
și în Statele Unite şi în Marea Britanie. Cum se numesc 
însă cei ce fac cadouri din ceeace nu le aparține ? Las 
acest răspuns interpretării pe care o vor găsi diplomaţii 
celor două mari puteri. 

Poate că noi, cei oropsiţi, judecăm prea aspru. Poate 
că nu a fost nici cadou, nici vânzare, ci doar împărțirea 
lumii în sfere de influenţe. Dar nu acelaș lucru îl vroia 
şi Hitler? Era oare necesar cel de al doilea război mon- 
dial, cu toate urmările lui dezastruoase, pentru ca marile 
puteri să-și arate mărinimia, dând în sfera de influență 


a ruşilor 12 țări din răsăritul Europei ? Și aceasta pentru 


ce? Pentru convieţuire pașnică? 
S'ar părea totuși că a fost vânzare. 12 țări pentru o 
promisiune. Dar dacă a fost vânzare, din 1945, dela 


Yalta şi până în 1975, la Helsinki, marile puteri occi- . 


dentale nu au avut timpul necesar să-și dea seama că 
nu au obținut contravaloarea celor vândute? Și atunci 
ce au mai căutat la Helsinki ? Au vrut oare ca din darul 
oferit să obțină măcar o indulgență, pe care am numi-o 
“drepturile omului“ ? 

Nici atât, căci la Helsinki s”au dus tot cu buzunarele 
pline, cu recunoașterea de drept a vânzării făcute de 
fapt, în trecut, și astfel au obţinut o nouă promisiune: 
“drepturile omului“. 

Ce au mai căutat însă la Belgrad, şi apoi la Madrid? 
Nu ştiau oare marii oameni de stat occidentali că fără a 
mai putea oleri nimic, nu vor mai obține dela ruși nici 
măcar promisiuni ? lar dacă au constatat acest lucru, de 
ce au mai semnat un comunicat comun, în loc de a da 
publicităţii, separat de ruși, totala neînțelegere? Ar fi 
fost cu mult mai corect. Dar “rușii nu trebuiau supăraţi“, 
trebuia păstrată “ destinderea" şi “convieţuirea pașnică“, 
şi astlel s”a hotărît conferința dela Madrid. 


O 


Dar tot ce a fost, a trecut. Pentru toată lipsa de com. 
petență a politicii occidentale au plătit din plin țările 
subjugate, urmând ca pe viitor să plătească însuși occi. 
dentul viitoarele neghiobii politice. Luaţi aminte, rușii 
s'au învățat cu daruri! 


Alegerile americane din 1980 și venirea la putere a 
Preşedintelui Reagan cu puternica sa echipă de condu- 
cere, ne readuce speranțe prin vigoarea și hotărirea cu 
care vrea să rupă cu un trecut de umilinţe, de cedări, de 
neincredere, care au dominat politica americană dela 
ultimul război mondial. Declaraţiile noii conduceri ame- 
ricane, de recunoaștere a slăbiciunii și incapacității 
conducerilor trecute, precum și afirmarea, pentru prima 
oară, că Statele Unite trebue să se înarmeze pentru a 
discuta cu Uniunea Sovietică de pe poziţia de forță, con- 
stitue primul fapt pozitiv din 1945 și până astăzi. Hotă- 
rirea americană de a aduce în Europa rachete atomice 
ultra-moderne, pentru a egala lorța sovietică existentă 
deja în Europa, precum și hotărîrea de a fabrica bombele 
cu neutroni, constitue unica speranță că Uniunea Sovie- 
tică se va trezi la realitate și va veni singură, de data 
aceasta, pentru a negocia cinstit. 

Greutățile sunt însă mari. Aliaţii Statelor Unite și-au 
pierdut încrederea în marele lor aliat și șovăelile sunt 
imense. Propaganda rusească de zeci de ani, precum și 
hotărîrea cu care 'a acţionat, cucerind ţară după țară, în 
Asia, în Africa și în America de Sud, a forțat pe europeni 
la o politică de concesiuni, de “convieţuire pașnică“, 
de așa zis“ “destindere“. Frica de un eventual război 
atomic în Europa, pe care rușii au infiltrat-o europenilor, 
înarmarea lor formidabilă, concomitent cu perfida pace 
oferită propagandistic, au făcut să se nască ideea “Îin- 
landizării“ Germaniei. Generaţii întregi au fost otrăvite 
de propaganda rusească și toate acestea nu se pot șter- 
ge dintr'odată, numai prin declaraţiile Președintelui 
Reagan. Declaraţiile nu mai au valoare în ochii europe- 
nilor, dacă nu sunt urmate de fapte. 


In sfârșit, un nou punct luminos. Președintele Mitter- 
rand, la o conferință de presă, anunță că Franța nu re- 
cunoaște împărțirea dela Yalta. Se face această afirmaţie 
pentru prima oară de către un preşedinte de Stat, după 
37 de ani! Franţa însă nu a luat parte la această con- 
ferință, ceeace a dat posibilitate Preşedintelui francez 
să facă această declarație. De ce însă Președintele Mit- 
terrand nu a făcut aceeași declaraţie și despre conferința 
dela Helsinki, care nu a făcut decât să conslințească 
hotăririle dela Yalta? In tot cazul, trebue remarcată 
declaraţia domnului Mitterrand. 


Această declarație însă a obligat și pe Secretarul de 
Stat Haig să explice și Domnia Sa punctul de vedere 
american asupra hotăririlor dela Yalta. Domnul Haig â 
arătat presei că la Yalta de fapt s'a hotărit ca în oa 
de influență respective, Uniunea Sovietică şi Statele 
Unite trebuiau numai să supravegheze să nu se formeze 
curente şi guveme ostile lor, şi nicidecum să, anexeze 
aceste teritorii, sau să intervină în ordinea intemă a 

urmare in pa-1i 


i.” 


TRAIAN GOLEA 


$.0.S. TRANSILVANIA 


RASPUNS DLUI LUKACS 


+..„Wilson, Lloyd George și Clemenceau, 

cei mai meschini şi mai lipsiţi de noroc 

oameni de stat ai secolului...“ 
Congressional Record, 3.3. 1982 


lubite Senator Moynihan, 


La cererea Dvs. Congressional Record din 3 Martie 
a reprodus în întregime un articol de 5 pagini,“In Darkest 
Transylvania“, apărut în The New Republic și semnat de 
dl John Lukacs. In acest articol arm dat și peste citatul 
de mai sus. 


Dvs. aţi cerut ca să fie reprodus acest articol în Con- 
gressional Record pentrucă el ar constitui o dovadă că 
in România nu ar fi respectate Drepturile Omului și, în 
consecință, pe viitor României să nu i se mai acorde 
credite pe bază de națiunea cea mai favorizată (MFN). 


Opinia celor care au părăsit România din motive po- 
litice este că lumea liberă nu numai că nu ar trebui să 
acorde credite pe bază de MEN, dar nici credite cu do- 
bîndă normală şi nici măcar schimburi comerciale nu ar 
trebui să aibă loc cu țările comuniste ale căror guverne 
se sprijină exclusiv pe opresiune. 

Schimburile comerciale și în special livrările de pro- 
duse alimentare pe credit susțin aceste guverne la putere 
în timp ce ele nesocotesc toate Drepturile Omului. Aşa 
dar, parte din vina morală că aceste guverne mai există 
și continuă să oprime populaţia cade și asupra Statelor 
Unite și a celorlalte țări din lumea liberă. 


Articolul dlui Lukacs reprodus în Congressional Re- 
cord se ocupă de pretinsa oprimare a minorității maghiare 
din Transilvania. Dânsul se folosește de acest prilej 
pentru a prezenta un portret istoric al neamului românesc 
cu totul neadevărat și insultător. Neadevărat din punct 
de vedere al originii Românilor, al continuității istorice 
pe teritoriul locuit de ei astăzi, precum și rolul jucat de. 
ei ca strajă la răsăritul Europei impotriva năvălirii hoar- 
delor barbare. 

Una din aceste hoarde barbare, să mă ierte di Lukacs, 
rătăcite prin Europa și rămase, este și poporul maghiar, 
despre care prinţul moştenitor al imperiului austro-ungar, 
Franz-Ferdinand, acela adică care mai mult decât oricine 
altul ar fitrebuit să se mândrească cu coroana Sf. Stefan, 
a spus: “Venirea Ungurilor în Europa a fost o chestiune 
de prost gust“ (Seton-Watson, History of Roumania, pag. 
427), iar regina lor Isabela (1556-1559) a declarat amba- 
sadorului lui Ferdinand I că “ea preferă să-și piardă ve- 
derea decât să se mai întoarcă la Unguri“ (Istoricul ma- 
ghiar |. Acsâdy, A magyar hirodalom tortenete, p. 338. 


Regele Grecilor Leon VI, filosoful, în “Tactica“ ce-o 
lasă urmașilor săi, avându-i pe Unguri aliaţi în războiul 
contra Bulgarilor, zice: “Triburile maghiare sunt perlide, 
hotăririle lor sunt mizerabile. Ele nu caută prietenia și 
nu trebue să ai nicio încredere în ei.“ (Marczali, Enchi- 
ridion Fontium Historiae Hongarorum, Budapest, 1901, 
în Raoul Chelard, La Responsabilite de la Hongrie, Edi- 
tions Bossard, Paris, 1930). 


DI Lukacs își incepe articolul cu consideraţii asupra 
lui Dracula care îi trădează din capul locului pornirea 
impotriva Românilor. “Dracula a fost un şei de trib va- 
lah“, spune di Lukacs. Ferdinand |, Regele Ungariei, 
despre care dl Lukacs trebue să stie mai multe decât de- 
spre Dracula, intr'un decret de omagiere (Wurdigung Er- 
lass) a lui Nikolaus Olahus, din 1558, spune: “Cu cât 
tu te distingi mai mult, cu atât mai mult suntem și noi 
înclinați să te copleșim cu recunoștință. Pentrucă, în ce 
priveşte inaintașii tăi, după mărtunile unor consilieri 
de toată încrederea, tu te tragi din cea mai veche lamilie 
de domnitori ai Munteniei. Tu eşti fiul renumitului Şte- 
fan Valahul, pe timpul căruia familia voastră a dat pe 
voevozii Draculea, Mihnea și Mircea, domnitori ai Daciei 
Transalpine...“ (|. Lupaş, Gesch. Untersuchungen, 1928, 
Bd.L.p. 93). 


Pentru a nu îngreuna documentarea în susținerea că 
tabloul istoric al poporului român înfățișat de dl Lukacs 
în The New Republic nu este adevărat, mă voi mărgini 
la câteva citate din History of the Roumanians, de R.W. 
Seton-Watson, (istoric englez, care nu poate fi bănuit de 
a fi părtinitor, Archon Books, 1963), precum și din câțiva 
autori unguri și români. 


DI Lukacs spune: “Ei susțin că sunt descendenţi ai 
prezic legendarilor Daci şi ai legiunilor romane ale lui 
ratan, ceeace este lipsit de sens (near-nonsense). 


Seton-Watson spune : “Se poate afirma cu certitudine 
că Românii sunt Daci romanizați, infiltraţi cu Slavi şi 
foarte puţini Tătari“ (pag. 12). 

DI Lukacs spune : “Românii au venit în Transilvania 
trecând Carpaţii, pentru a scăpa de Turci.“ 


Seton-Watson : In privința continuității istorice a Ro- 
mânilor în Transilvania, îl citează pe cronicarul ungur 
Simon de Keza (pela 1285), care afirmă că “Secuii la 
sosirea lor în Transilvania au găsit un alfabet în uz la 
Români.“ (pag. 13). 

Tot Seton-Watson consideră cronica lui Anonymus, 
Gesta Hungarorum, ca fiind riguros exactă şi carei con= 
firmă prezența Românilor în Transilvania și în Câmpia 
Panoniei la venirea Ungurilor. De altfel și unii istorici 
uriguri, ca Balint Homan, în Revue des €tudes hongroises, 


III, 1925, pag. 762, spune: “Anonymus a lost un om de 
Ştiinţă. În istoria cuceririlor patriei sale, prezentarea sa 
este, atât din punct de vedere strategic cât şi geografic, 
bine gândită.“ 

Cât de lipsit de obiectivitate este dl Lukacs în ex- 
punerea sa se poate constata și dintr'o altă afirmaţie 
ce-o face în articolul in cauză: “Transilvania, pentru 
prima dată în istoria ei, a fost dată Românilor — cadoul 
lui Wilson, Lloyd George şi Clemenceau, cei mai mes- 
chini şi mai lipsiți de noroc oameni de stat ai secolului 


al XX-lea“. 


Pacea în Europa, la sfârșitul primului război mondial, 
a fost bazată pe principiul de autodeterminare al popoa- 
relor, enunțat de Wilson, cum şi pe hărţi şi statistici 
demografice. “În ajutorul Consiliului Suprem al Confe- 
rinţei de Pace”, ne spune Seton-Watson la pag. 540-541, 
a fost numit un comitet, care a inclus câte doi reprezen- 
tanți ai Americii, Angliei, Franţei și Italiei, pentru a se 
ocupa de pretențiile teritoriale ale României.“ 

“Lucrul acestui Comitet nu ne privește, însă, din mo- 
ment ce s'a alirmat că tratatele încheiate după război au 
fost pripite, produsul unor oameni de stat ignoranți, este 
necesar să insistăm că, dimpotrivă, problema frontierelor 
a lost supusă unei lungi Și riguroase anchete de către 
experți. Intr'adevăr, se poate lace afirmația că la niciun 
Congres european nu s'a depus atâta atenţie în studierea 
subiectelor în cauză. Poate că a fost o greșală că nu au 
fost acceptaţi reprezentanţi ai inamicilor. Nu trebue însă 
uitat că voluminoasele lor memorii, hărți și statistici 
s'au bucurat de toată atenţia — și un punct foarte impor- 
tant — că statisticile oficiale germane și ungurești (și 
nu poloneze, cehe sau române) au servit ca bază în fixa- 
rea frontierelor." 

Contele Tisza, cel mai influent om de statal Ungariei 
pe vremea aceea, într'o scrisoare adresată lui Burian, 
ministrul de externe al Vienei, la 29 Decembrie 1915, îi 
spunea : “Existenţa statului naţional maghiar a fost în 
întregime legată de poziția Monarhiei ca mare putere.“ 
Deci după Contele Tisza, dacă dispărea Monarhia „ca 
mare putere, dispărea şi statul național maghiar. (S.-W. 
pag. 530). 

Principiul autodeterminării a pătruns adânc în sânul 
naţiunilor cari populau imperiul austro-ungar și era ca un 
cartof fierbinte, pe care politicienii nu-l puteau nici ține 
în mână şi nici n'aveau cum să-l pună jos. Realizarea 
lui însemna prăbușirea imperiului, iar nesocotirea lui 
devenise imposibilă. 

Un alt cartof fierbinte în mâna responsabililor de soar- 
ta Ungariei, a fost sufragiul universal. În această pri- 
vință, la 1 Martie 1918, Contele Bethlen a declarat că: 


“Problema democratizării în Transilvania este o ches- 
tiune de viaţă și de moarte. Ea amenință comunitatea în 
totalitatea ei.“ Tot cu această ocazie, Contele Andrassy, 
alt ilustru politician al Ungurilor, a spus că: “ Autode- 
terminarea este un slogan periculos, realizarea căruia ar 
însemna sfârșitul statului maghiar.“ Contele Klebelsberg, 
vorbind de autodeterminare, a spus: “este o formulă cu 
care vor să ne impună prin cuvinte ceeace n'au putut să 
ne impună cu forța armelor.'*(Seton-Watson, p. 525-526), 
Deci aplicarea principiului autodeterminării și a sufra-, 
giului universal insemna, după Bethlen, Andrassy și Kle- 
bel]sberg, dispariţia statului naţional maghiar. 


O 


La 12 Octombrie 1918, Comitetul Executiv al Parti 
dului Naţional Român s'a întrunit la Oradea Mare şi da 
întocmit o rezoluţie prin care au proclamat dreptul de 
autodeterminare pentru Români, negând Parlamentului şi 
Guvernului maghiar dreptul de a-i reprezenta la Conf 
rința de Pace. Au declarat hotăririle Budapestei ca ne 
având nicio putere asupra Românilor. Dr. Vaida, al cărui 
curaj, elocvență, prezență de spirit și replică l-au de. 
semnat ca potrivit pentru această delicată sarcină, a 
citit cu glas tare această rezoluție a Partidului Naţional 
Român în Parlamentul din Budapesta, la 18 Octombrie 
1918, salutând ideea de autodeterminare a lui Wilson ca 
fiind cea mai însemnată dela inceputurile creştinismului“ 
(Seton-Watson, pag. 530). 


Curând după aceasta, Partidul Naţional Român a lan- 
sat un manifest prin care cerea ca Transilvania să fie 
alipită României. În acelaș timp a convocat Marea Adu- 
nare Naţională pentru 1 Decembrie 1918 la Alba lulia. 
“Această de neuitat adunare, la care au participat 1228 
delegaţi și mii și mii de ţărani români de pe întreg cu- 
prinsul coroanei Sf. Ștefan, cu nesfârșite aclamații au 
aprobat rezoluţia care proclama unirea tuturor Românilor 
într'un Singur stat.“ (Seton-Watson, pag. 533). 


La cinci săptămâni dela Adunarea dela Alba Iulia, la 
8 lanuarie 1919, s'au întrunit Sașii din Transilvania în- 
tr'o adunare națională a lor, la Mediaș, și printr'o rezo- 
luţie au luat act de alipirea Transilvaniei la România, 
au hotărît recunoașterea noului stat și incadrarea lor în 
noua ordine. 


Transilvania avea o populaţie de 5.546.896 locuitori. 
Germanii numărau 680.000, iar Ungurii erau 1.305.753, 
adică 23.4%. Prin hotărîrile dela Alba lulia și Mediaș 
76.6% din populația Transilvaniei a decis alipirea la 
România. Astfel, Conferința de Pace dela Paris nu a 
făcut altceva decât a consfințit ceeace poporul mai îna- 
inte hotărise. In plus, a dat autoritate juridică nouilor 
frontiere. 


Consiliul Dirigent al Transilvaniei, de sub conducerea 
lui Iuliu Maniu, a asigurat din capul locului minorităti- 
lor: 


1. Deplină libertate națională. 

2. Libertate religioasă pentru toate confesiunile. 

3. Regim democratic în toate branșele vieții publice. 
4. Libertatea presei. 

5. Reformă agrară radicală. 


Aceste drepturi au fost apoi recunoscute de Consti- 
tuţie, ele fiind de altfel incluse și în clauzele tratatului 
de pace. 


Ceeace s'a întâmplat la Români, s'a întâmplat Și E 
Cehi, Slovaci, Sârbi şi Croaţi şi astfel Imperiul Austro- 
Ungar a dispărut, s'a prăbușit. De unde atunci toată a 
oria că pacea a fost dictată de învingători fâră CONS" 
popular ? Unde Ungurii aveau majoritatea, in Ungariâ, Se 
format statul maghiar. Unde Românii au format Ap 
tea, au decis de soarta lor. Și așa au făcut și Sarbi 
Croaţii şi Cehii și Slovacii și atunci ce mai vorUngu'!!* 
ie cel dat 
Ujsa8: 


or- 


Poate că răspunsul la această întrebare să fie 
de publicistul maghiar Zoltan Nyistor, în Nemzeti. 
oficiosul Bisericii Catolice din Ungaria, (extras e 
neliu Codarcea, Le litige roumano-hongrois, Une 
București, 1937, pag. 175-176): c 


rsul, 


—.—.— 


LA sesiunii nice ii a aid — Luci Aaa iti maica atata i. + ia macina aie cadată 


“Cel mai mare binefăcător al poporului maghiar va fi 
acela care-l va elibera de obsesia lui și care-l va face 
să ţină seamă de realităţi. Ungurii, urmărind mereu în 
decursul istoriei lor iluzii, viața lor este în mod fatal 
populată cu himere şi visuri irealizabile. Unde însă răul 
aunge culmea, este când în toate manifestările lor pu- 
blice și private, relacerea Ungariei istorice este cerută 
cu vehemență și afirmă că acest lucru se va realiza fără 
îndoială.“ 


“Cercurile oficiale au abandonat de multă vreme în 
conștiința lor orice speranţe de reconstituire a vechii 
Ungarii. Totuși, şi în ciuda a orice, ei fac poporul să 
creadă în realitatea iluziilor sale. Este o nebunie și un 
mare pericol să se creadă că o mână de unguri pot schim- 
ba cursul evenimentelor mondiale.“ 


Sau poate că profesorul Ladislau Szabo Tappy în ar- 
ticolul său din Pesti Naplo (C.C., p. 168-169) are mai 
multă dreptate când spune: 

“Cine ştie dacă n'ar lace mai bine Ungurii să se în- 
toarcă în patria lor de origine (Asia), iți este spațiu 
suficient pentru ei. Este posibil, pe de altă parte, ca 
acolo să se înțeleagă mai bine cu vecinii lor.“ 

In timp ce în România se făceau eforturi pentru nor- 
malizarea vieţii în urma devastărilor, pierderilor, pagu- 
belor şi schimbărilor în structura socială cauzate de 
război, in Ungaria se străduiau să menţină acelaș regim 
feudal, fără nicio reformă, încât jurnalistul Stefan Turi 
s'a văzut obligat să remarce în Nepszava (CC, p. 127): 


“Tabloul este pitoresc. Pe de o parte castele și mo- 
numente istorice, de cealaltă parte, așezări asiatice. 
De o mie de ani aceste asezări nu s'au schimbat, gâtuite 
de sistemul latifundiilor.“ Și ceva mai departe : “In sate- 
le Gerepfalva, Kacs, Kistaly, Nosvai, Ostoros, Saly, 
Szomolya şi Tibolddarocz, marea majoritate a populaţiei 
trăește în grote ca în timpurile preistorice.“ 

ȘI un alt caz: În luna lunie 1933, Fischer Keresztes, 
Ministrul de Interne, a făcut în faţa Parlamentului din 
Budapesta o expunere a .situaţiei interne. Opoziția l-a 
combătut cu violență și l-a întrerupt de mai multe ori de 
o manieră puţin măgulitoare. Aşa de exemplu, Deputatul 
Tibor Eckhardt i-a strigat: “Dă-ne drepturile pe care le 
au Ungurii în Cehoslovacia!“ Deputatul Francis Ullein 
i-a strigat: “Dă-ne drepturile pe care Românii le dau Un 
gurilor!“ Bine înțeles că Președintele Camerei a che- 
mat la ordine deputații din opoziţie pentru “sinceritatea“ 
lor antipatriotică (C.C., p. 129). 

Pentru a-și asigura privilegiile și a capta în acelaș, 
timp masele, conducerea și în special aristocrația au in- 


tensificat campania revizionistă. Așa de exemplu găsim 
în Pesti Hirlap din 28 Octombrie 1932 următorul text: 


“Noi nu putem avea nicio relaţie amicală cu Sârbii, 
Cehii şi Românii. Ei sunt dușmanii noștri. În consecință 
noi nu putem tolera nicio apropiere, nici oficială, nici 
semi-oficială cu cei care au furat teritoriile noastre. 
Orice încercare în această direcție este condamnată din 
oliciu eșecului.“ 

Acelaș ziar, Pesti Hirlap, oficiosul iredentiștilor ma- 
ghiari, a instituit un concurs de poezii iredentiste și re- 
vizioniste, cerând ca fiecare strofă să se încheie cu 
versul; “Dreptate pentru Ungaria!“ Premiul I-iu a fost 
câștigat de Tamas Falu, cu o poezie in care spune că 


“frontierele Ungariei nu sunt așezate de oameni, ci de 
Dumnezeu“, referindu-se la vechea Ungarie. 

Contesa Margareta Bethlen, soția lui Stefan Bethlen, 
a scris: “Jurăm să ne reluăm teritonile, și jurăm în faţa 
Dumnezeului Ungurilor că ne vom ţine de cuvânt.“ 


Erdody Elek scrie: “Națiunea maghiară, ucisă la 


Trianon, s'a deșteptat. Inţelegi tu, Europă bătrână? Auzi 
tu zumzetul de arme al icre Dumnezeului Ungurilor? 
Ca să se ştie că nimeni n'are ce căuta pe câmpiile noas- 
tre. Maghiarul le este stăpân de o mie de ani. Să piară 

Sârbul, Românul, și Cehul. Acest pământ este al nostru. 

Și numai al nostru. Ca bandiții să nu mai turbure visul 

Carpaţilor.“ 

Pe oamenii de stat care au enunțat principiul auto- 
determinării popoarelor și pentru care ţările lor au și 
luptat, principiu care a adus isbăvirea a zeci de mili- 
oane de suflete de sub jugul unor tiranii inscăunate de 
veacuri, dl Lukacs îi caracterizează drept “cei mai mes- 
chini și mai nenorocoși oameni de stat ai secolului“. Hit- 
ler, Stalin si cu Mussolini, din 1938 au inceput a neso- 
coti acest drept de autodeterminare al popoarelor și a 
impărţi Europa conform intereselor și poftelor lor de ex- 
pansiune. Una dintre ţările beneficiare ale acestor îm- 
părțiri a fost şi Ungaria, care a intrat în Tripla Alianţă 
imediat ce Hitler și-a manifestat dorința de a schimba 
ordinea europeană. Asta înseamnă, după dl Lukacs, pen- 
tru care Wilson, Lloyd George şi cu Clemenceau erau cei 
mai meschini și mai nenorocoşi oameni de stat, că Hitler, 
Stalin şi cu Mussolini ar fi fost cei mai capabili, drepţi 
și înţelepţi oameni ai secolului, deoarece ei au corectat 
“ greselile“ şi “nedreptăţile“ săvârşite de primii. 

Că dl Lukacs îşi permite să facă astfel de considez 
raţii, este o chestiune de corectitudine, obiectivitate, 
bun simţ și libertate politică, de care se pare că dânsul 
abuzează. Dar ca o astfel de afirmaţie să-și găsească 
publicitate în Congressional Record al Congresului Sta- 
telor Unite, este cu totul de neînțeles. Aţi ajuns Dvs. 
Senator Moynihan, Dvs. și cu colegii Dvs., să nesocotiţi 
principiul autodeterminării popoarelor? Pentru ce a in- 
trat atunci America în primul război mondial? Cum s'a 
ajuns ca această aserțiune a dlui Lukacs, care este atât 
de deviață dela principiile de bază ale Constituţiei Ame- 
ricii, să-și găsească expresie în buletinul dicial al pro- 
priului ei Congres ? Cu ce arme politice, cu ce principii 
de Drept Internaţional și ce bază morală vreţi să opuneţi 
tancurilor invazoare ruse de peste tot, dacă Dvs. sunteți 
dispuși să ignorați acest drept sacru de autodeterminare 
al naţiunilor? 


Acuzaţiile aduse de dl Lukacs regimului comunist din 
România sunt că “poliția este omniprezentă... numărul 
şcolilor maghiare scade sistematic. Că cea mai mare 
universitate (?) bilinguă, este complet românizată... “ 
Sunt aceste acuzații suficient de exacte şi de grave îm- 
potriva unui regim comunist ca cel din Româma? Asta 
ar însemna că cu mici retuşări și îmbunătățiri în politica 
minorităţilor, în România totul ar [i bine. Pentru noi însă, 
pentru Românii liberi, situaţia se prezintă altlel. Noi ne 
întrebăm, cum rămâne cu cei 3.000 de morţi dela minele 
din Valea Jiului din 1980, unde regimul i-a lichidat fără 
nicio judecată şi ără nicio altă formalitate, pentrucă au 
aruncat cu pietre în Ceaușescu când acesta le-a vizitat 
minele și apoi au declarat grevă, cerând îmbunătăţirea 


condițiilor de viaţă ? In România orice încercare de a-ți 
exprima nemulțumirea este sancționată cu cea mai mare 
cruzime, pentru a se evita ca focul să se întindă la scară 
naţională, așa cum s'a întâmplat în 1953 la Berlin, în 


1956 în Un ia, în 1968 a C h | . za a 
1980 în Polonia. in Cehoslovacia, şi în 1970 și 


Dl Lukacs nu atribue regimului comunist oprimarea 
populaţiei, pe care noi o considerăm generală, ca să nu 
zicem că pentru noi Românii ea este chiar mai grea, ci 
politicii anti-maghiare a Românilor. El spune că ; “Dife- 

rența dintre România și Ungaria este mult mai mare decât 
| între Ungaria “comunistă“ și Austria “vestică“, Trecând 
înapoi în Ungaria (din România), dintr'odată mă găsesc în 
Vest.“ Deci cortina de fier a dispărut, şi în locul ei dl 
Lukacs aşează o altă cortină, care ar separa alte două 
lumi: lumea catolică de cea ortodoxă, cea vestică de 
cea răsăriteană, barocul de stilul bizantin etc., Astfel 
pentru dl Lukacs nu este o parte a acestei lumi unde 
popoarele să fie înrobite de o ideologie totalitară și nu 
„sunt Vietnamuri, Afganistanuri, Cambodgea, Nicaragua, 
etc., unde Rusia sau sateliții ei să fi invadat și subjugat 
țări libere. Cum s'a putut atunci ajunge la o revoluție ca 
„aceea din 1956 în patria lui de naștere, de stil vestic, 
Ungaria? Şi ce are dl Lukacs de spus despre lupta de 
eliberare a unei întregi naţiuni, într'o țară eminamente 
catolică, Polonia ? Impotriva cui se luptă acolo? Unde 
rămâne cortina de fier in cazul Poloniei? 
Nu avem nimic de obiectat dacă se atacă regimul po- 
„litic al unei ţări, în cazul acesta al României. Comunis- 
mul este solidar și acelaș peste tot și în consecinţă tre- 
| bue combătut oriunde apare. Dl Lukacs insă nu combate 
| comunismul. ci combate poporul român şi nu pot crede 
| că este permis, din punctul de vedere al uzanțelor folo- 
site în raporturile dintre naţiuni, ca buletinul oficial al 
Congresului să servească drept tribună de luptă între 
diferite alte naţionalităţi. Considerăm deci că apariţia 
articolului dlui Lukacs în Congressional Record este un 
abuz, cu atât mai mult cu cât este tendenţios, neadevărat 
şi insultator. 

In 1918, când soarta războiului era deja hotărită și 
când Contele Tisza, premierul Ungariei, n'a putut ajunge 
la o înțelegere cu conducătorii Sârbilor și Croaților, le-a 
spus : “Se poate întâmpla că noi vom fi ruinaţi, însă ne va 
rămâne atâta putere ca să vă distrugem întâi pe voi!“ 
(Seton-Watson, p. 529). 

| Ca și atunci în 1919, când imperiul austro-ungar se 
prăbușise, Ungurii nu au ezitat să lase ţara pe mâna 
bandelor lui Bela Kun, cari apoi reînarmate, vroiau să-l 
ajute pe Lenin ca să cuprindă intreaga Europă în focul 
revoluției bolșevice. 


La fel ca și în 1938-1940, când în Europa se făceau 
eforturi pentru menţinerea ordinei stabilite în fața asal- 
turilor lui Hitler, Ungurii, în loc să-și unească forțele 
pentru salvarea Europei, ei s'au unit cu acei cari au 
distrus aceasta ordine. Dictatul dela Viena al lui Hitler 
şi Mussolini, din 30 August 1940, prin care o parte a 
Transilvaniei a fost dată Ungurilor, a deschis larg calea 
jandarmeriei, administrației și revanșarzilor unguri cari, 
sub protecția Nemţilor, au pornit să ducă la indeplinire 
programul cuprins in decalogul iredentiştilor, din care 
redăm ultimul punct: “Atâta timp cât patria nu-i salvată, 
nu fii nici creștin, nici liberal, nici reacţionar, nici mic 


E 


proprietar, nici mare proprietar, nici guvemamental îi 
disident. nici legitimist, nici liber cugetător, ci fii ia 
ungur îndrăzneţ, încrezător în forțele tale, Fii plin d 
furie disperată. Gândeşte-te la răsbunare şi ETER Î8 
nerăbdător. Să nu cunoşti milă. Fii un ungur ipac. Sg 
păgân!“ ŞI 

In 1939 a fost publicată și răspândită, cu ajutorul 
guvernului, o nouă broșură, un catehism al iredentei 
“Nines Kegyelem“ — Fără Milă —, a lui Diicso Csaba 
și din care reproducem un scurt pasagiu dela pag. 156. 


“Voi suprima pe liecare român care-mi iese în cale! 
Îl voi extirpa pe fiecare! Fără îndurare! Noaptea voi a- 
prinde satele românești. Voi trece prin ascuțișul sabiei 
întreaga populaţie. Voi otrăvi, fântânile. Voi sugruma 
Sugarii... Nu voi avea nicio milă! Pentru nimeni! Nici 
entru copii, nici pentru mame însărcinate! Răzbunare! 
Fără milă, cruntă răzbunare!“ 


Ca dovadă că acest credo politic al Ungurilor a fost 
însușit la scară naţională, mai reproducem un extras din- 
tr'un discurs al baronului Aczel Ede, șeful circumscrip- 
ției regionale Cluj a organizaţiilor paramilitare, menite 
să deschidă drum administraţiei ; “Pe acești valahi opin- 
cari trebue să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe dușmanii 
noştri. Preoții predică poporului iubirea, dar aceasta este 
o momeală, fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forța brută, 
iar această forță brută noi cu toții trebue s'o întrebuin- 
țăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. Reli- 

i8, prin cele zece porunci ale ei, spune: nu ucide, nu 
ura, nu dori femeia altuia pentrucă acestea sunt păcate. 
Să [ie acestea păcate? Nu, nu sunt păcate. Păcat cu 
adevărat va fi dacă nu vom nimici această bandă de va- 
lahi opincari. Vom organiza o “Noapte a Sfântului Barto- 
lomeu“ și vom ucide şi copiii în pântecele mamei lor.“ 

Dar tonul acestor broșuri și scrieri nu este ceva nou 
în viața politică a Ungurilor. La Republique Francaise 
din 25 Mai 1893, sub semnătura șefului redactor Felix 
Leseur, citează broșura unui scriitor ungur, Kosztenszki 
Geza, “Politica Naţională“, apărută atunci și din care, 
printre altele, redă: “Să lăsăm deoparte minciuna con- 
venţională, prin care pretindem că nu dorim să omorim 
naţionalităţile eagaaie, Da, noi vrem să le suprimăm, 
NOL vrem, și noi trebue s'o vrem.“ Și Felix Leseura- 
daogă : “Ministrul de Interne, felicitând autorul broșurei, 
a făcut întreg guvernul maghiar solidar cu conţinutul el. 


Că această Noapte a Sfântului Bartolomeu a avut 10; 
ne-o dovedește lista mărturiilor din acele vremuri, când 
mii de oameni au fost uciși de armatele ungurești, femel, 
copii, populaţie civilă neinarmată, fărâ apărare. Bise- 
ricile au fost distruse, preoții alungați, arestaţi sau IM- 
pușcaţi. “Transilvania“ — Ultima persecuzione Ma” 
giara“ apărută sub îngrijirea lui loan Ciolan în Edizioh€ 


Europa, 1980, Roma, a strâns parte din aceste mărturii. 


Cazul Părintelui Aurel Munteanu, din Huedin, css 
un exemplu: in 10 Septembrie 1940, în drum spre 9 i 
mormintare, în mijlocul orașului a fost oprit de O bandă 
de răzbunători unguri, care l-au atacat, strigându-i: POPE 
hoţ, român puturos!,Au început apoi să dea in el pată 
când a căzut jos plin de sânge. Au continuat să-l bai 
timp de patru ore, până când unul dintre acesti dei 
urmași ai lui Arpad, cu numele Buday Janos Gyepu: “* 
forțat o bară de fier prin gât, care i-a ieșit prin CEA, 


ii SL „incă o dai Anica ant ci 


Dag a pă Măi d) ut 


| 
| 


Corpul preotului Munteanu, impreună cu al msoțitorului 
său, Nicula Gheorghe, omorit și el tot atunci in bătăi, au 
fost aruncate înafară de oraş într'o groapă. 60 de zile 
nimeni n'a știut nimic de ei, până când, in sfârșit, ne- 
vasta lui Nicula a aflat unde au fost aruncate. A vrut 
să le desgroape și să le mute la cimitir, ca să le facă o 
înmormântare creştinească. Poliţia a oprit-o. Cum cazul 
devenise public şi cruzimea a născut revoltă, autoritățile 
au trebuit să accepte ca să li se facă autopsie şi să fie 
înmormântați . 


Mii de oameni au venit să petreacă la locul veșnic 
pe acesti doi martiri ai lor. Autorităţile au strâns jan- 
darmerie multă pentru a împrăștia lumea imediat ce si- 
criile au fost coborâte în pământ. 


Pentru a domoli revolta generală, autorităţile au în- 
scenat un proces “criminalilor“, înregistrat la Tribuna- 
lul de Cluj sub Nr. B 4239/1941,/6. Procurorul în rechi- 
zitoriul său, a ținut să dea următoarea explicaţie: “Sa 
întâmplat. în impreţurări de mare tensiune, cauzate de 
bucuria eliberării și trebue atribuită suferințelor îndurate 
de această minaritate timp de 22 de ani sub dominație 
românească“. Acuzaţii au fost condamnaţi la câte 2-3 
luni inchisoare, cu pedeapsa suspendată. 


Un alt caz celebru este acela al masacrelor dela Mu- 
reşenii de Câmpie. Un ofiţer al armatei ungare, Muray, 
născut la Debrețin, care niciodată n'a trăit “sub domina- 
ție românească“, însoţit de un pluton de soldați, a des- 
cins pe ziua de 23 Septembrie 1940, la casa preotului 
greco-catolic Andrei Bujor. Au găsit în casă pe preot, 
preoteasa Lucreția, fiica mai mare Lucia, de 25 de ani, 
licenţiată în litere a Universităţii din Cluj, fiica mai 
mică, Maria, de 21 de ani, studentă la aceeasi Univer- 
sitate, pe băiat, Victor, elev in clasa 8 de liceu. A mai 
fost în casă o servitoare, unguroaică, Șari. O patrulă a 
adus pe dascălul bisericii cu soția, și pe învățătoare cu 
fiica ei de 4 ani, mama de 70 de ani. Soţul ei n'a fost 
găsit acasă. 

Aceste unsprezece victime au fost bătute și torturate 
toată noaptea. Înspre ziuă au fost împușcate şi aruncate 
într'o groapă împrovizată. A doua zi s'au mai putut auzi 
gemetele celor îngropaţi incă de vii. 


Un raport asupra acestor masacre, justificate doar prin 
isbucnirile atavice ale unor asiatici rătăciți prin Europa 
și cari au uitat să se mai întoarcă, a fost înaintat Epis- 
copiei Unite de Cluj, Nunţiului Papal la Budapesta, 
"și Vaticanului. 

Acelaş pluton de executie, de sub comanda ofițerului 
Muray, este responsabil și pentru vestitele masacre dela 
Ip și Trăsnea. La 9 Septembrie 1940, in comuna Trăsnea 
banda lui Muray a împușcat 81 de Români și a dat foc 
la 27 de case. La câteva zile, la 13 Septembrie, aceeași 
soldaţi ai armate ungare, conduse de acelaș ofițer, Muray 
au năvălit în comuna Ip și au impuşcat 157 de Români. 

In aceasta Noapte a Sfântului Bartolaneu, pe care 
Ungurii au pregătit-o cu mult înainte, conform unor date 
incomplete, in primele luni trăite de Transilvania de 
Nord sub Unguri, au fost împușcați 991 de Români. Nu- 
mărul total al victimelor pe toată perioada, până în 1944, 
este de 6813. Repartizate pe judeţe, ele sunt: Bihor 
1.305, Ciuc 413, Cluj 1.050, Maramureș 133, Mureş 112, 
Năsăud 166, Odorhei 57, Satu Mare 691, Sălaj 1236, So- 


meș 447, și lrei Scaune 493. Dovezile asupra acestor 
masacre comise de Unguri impotriva Românilor pentru 
perioada 1940-1944 au fost prezentate de delegaţii români 
la Conferinţa de Pace dela Paris din 1947. 


Trebue să facem în acest moment o precizare, și 
anume că în întreaga istorie a poporului român, de când 
au ajuns Ungurii în Europa și până acum, nu se poate 
cita nici un caz, unde un Ungur ar fi fost maltratat sau. 
ucis pentrucă ar fi fost Ungur. Din această afirmație 
rezultă că “plângerile“ lor, “suferințele“ lor sunt inven- 
ţii, şi că, dacă este vorba să se demonstreze un compor- 
tament atavic — așa cum îi place dlui Lukacs să spună — 
atunci cu ușurință se poate demonstra că un astfel de 
comportament aparține Ungurilor, iar Românii sunt vic- 
timele. Aceasta este cu adevărat o mare dilerență intre 
Români și Unguri precum şi intre cultura lor. 

Acuma când conflictul dintre cele două lumi, cea 
vestică bazată pe libera alegere a propriului ei regim 
şi cea a opresiunii, subversiunii și teroarei devine 
acut, Ungurii din lumea liberă în loc să se unească cu 
cei ce vor să apere așezările şi bazele spirituale ale 
acestei lumi, ei încearcă din nou să creeze disensiuni, 
deviații și confuzii, pentruca astfel să-și poată atinge 
scopurile lor revizioniste. 

Cât despre acei cari îi sprijină, cea mai bună judeca- 
tă a fost dată de George Bernard Shaw, când a spus: 
“De neiertat sunt acele persoane lipsite de scrupule 
cari, din motive personale, încurajează în Anglia politica 
revizionistă a Budapestei și încercările de a distruge 
ordinea stabilită, încercări puse la cale de oameni cari 
s'au dovedit ei înşişi a fi lipsiţi de toleranță, asupritori 
Şi nestăpâniţi în raporturile lor cu toate celelalte na- 
țiuni.“ — Ceeace Shaw a spus despre Englezi, rămâne 
valabil pentru toată lumea. 


Traian Golea 


Acest răspuns la articolul dlui Lukacs a fost trimis 
recomandat Senatorului Moynihan, însoţit de o scrisoare, 
prin care l-am rugat, pentru a fi drept, să ceară publica- 
rea lui în Congressional Record. 

Intr'o formă adaptată a fost trimis şi revistei The New 
Republic, cu aceeași rugăminte de a-l publica. In curând. 
va apare în Colecţia Studii Românești o broșură cu acest 
răspuns, care va conţine scrisorile către Moynihan și 
redacția lui The New Republic, răspunsul, notele la sub- 
sol în extenso, precum şi articolul dlui Lukacs. Cei cari 
vor să aibă această broșură sunt rugați să se adreseze 


dlui Golea, 1029 Euclid Ave., Miami Beach, Fla. 33139. 


Alba Iulia, 
Poarta de jos a cetăţii 


DE _ VORBA CU 


PROTOsSINGHEL GRAȚIAN RADU 


despre 
E PISCOPIA ORTODOXĂ A ROMÂNILOR DIN AMERICA 


- Prea Cuvioase Părinte Graţian Radu, în ultimul timp 
se vorbeşte tot mai mult de Episcopia românilor din Ame- 
rica. Nu toţi cititorii Curierului cunosc datele începutu- 
rilor ei. Prea Cuvioșia Voastră le poate face cunoscut? 


Când a fost înființată această Episcopie? 


— Episcopia Urtodoxă Română din America s'a îniunţat 
în luna Aprilie 1929. In zilele de 25-28 Aprilie, 1929 s'a 
ţinut în Detroit, Michigan, la biserica Sf. Gheorghe, Con- 
gresul fondator. Acest Congres era compus din delegaţii 
tuturor parohiilor și preoții lor. In 29 Noembrie acelaș 
an, Congresul Naţional Bisericesc din România a luat 
act și a aprobat înființarea Episcopiei din America. Pe 
data de Ii Nocaibriee 1930, Patriarhul României Miron a 
semnat decretul Nr. 10219, prin care Episcopia din Ame- 
rica era înfiinţată şi canonic. Cele de mai sus se află și 


în Albumul Aniversar publicat de Episcopia noastra în - 


anul 1979, când s'au sărbătorit 50 am dela înfiinţarea ei. 

- Care au fost condiţiile politice și istorice ale timpu- 
lui respectiv? 

- Din cele arătate. mai sus se deduc și condiţiile poli- 
tice și istorice ale timpului. Sigur este că erau condiţii 
normale. România era România Mare și în bune raporturi 
cu America, ca niște aliaţi după un război câștigat. 

- Care este ascultarea ierarhică superioară a Episco- 
piei dela Vatra? 


- Intrebarea aceasta este ceva mai complicată, dar mă 
voi strădui s'o simplific. După ce Episcopia s'a înființat, 
aşa cum am văzut mai sus, Sfântul Sinod din București, 
cu aprobarea Congresului bisericesc din America, a nu- 
mit un Episcop în persoana Arhimandritului Policarp Mo- 
rușca, stareţul mânăstirii Hodoş-Bodrog, de lângă Arad. 

La 24 Martie 1935, Policarp este sfinţit în Bucureşti 

_şi pe data de 4-5 lulie este instalat Episcop al Americii 
de către Congresul ţinut în Detroit. 

In lulie 1939, Episcopul Policarp face prima vizită 
în România, unde este ţinut pe loc de evenimentele poli- 
tice şi militare (al doilea război mondial). 

După terminarea războiului, Românii din America au 
cerut la București să le vină, Episcopul. Guvernul dela 
București, împestrițat și corcit de invadatori, avea alte 
planuri și în loc să le trimită aici pe Policarp, anunță că 
le trimite un alt Episcop, în persoana lui Antim Nica, 
vicar la Patriarhie. In 28 Marte 1947, este convocat la 
Detroit un Congres special, care reluză să accepte pe 
cel numit de București și totodată se decide ca Episco- 
pia să revină la Constituţia din 1932, care prevede auto- 
nomia Episcopiei. De aici inainte apele se despart. O 
minoritate ridicolă va declara și înregistra o altă episco- 


10 


ie și va trimite în ţară, pe luriș, un preot văduv, din A- 
ron, pe Andrei Moldovan, ca să [ie sfinţit episcop. Pre- 
zentând un certificat medical parohienilor, le-a spus că 
se duce să-și caute de sănătate, la băi... În timp ce era 
la “București“, unii din prietenii săi au primit 1lustrate 
din Hot Spring National Park, Arkansas. Toate acestea 
se petreceau în luna Noembrie, 1950. In [runtea acestei 
grupe se afla un șarlatan de călugăr, Glicherie Moraru, 
p£ care Episcopul Morușca îl oprise dela orice slujbă 
isericească. 


Majoritatea parohiilor, grupa mare, condusă de proto- 
popul loan Truţă, din Cleveland, în 3-5 lulie au ținut un 
Congres în Chicago, şi au ales pe teologul Viorel Trifa 
cu titlu de Vicar Arhiereu al Episcopului Policarp. Odată 
cu aceasta Congresul mai decide să rupă orice legătură 
cu autoritățile bisericeşti din țară. Teoretic și pe Fantie 
toate au mers strună, dar în practică a fost ceva mai greu. 
în dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe există principii 
imuabile, cari lezate, așează pe făptaş înafara Bisericii. 
De exemplu, nu există parohie independentă. Preotul cu 

arohia trebue să aparțină unei episcopii, condusă de un 

BIeSop a există Episcopie și Episcop independent, 
Orice Episcopie cu Episcopul ei trebue să aparțină unui 
Sinod de Episcopi. Trecând peste greutățile întâmpinate 
de Episcopie timp de nouă ani, ne vom opri la anul 190, 
când Episcopia s'a afiliat Mitropoliei ruse din America 
de Nord şi Canada. Era unica instituție cu cele mai vechi 
rădăcini pe acest continent. Rușii, descoperind lanţul 
insulelor Aleutine, au mers până au dat de Alaska. Odată 
cu colonizarea acestor regiuni, au încreștinat și popoa- 
rele găsite pe locurile respective. In anul 1867, când 
Ruşii au vândut Americii de Nord Alaska, biserica orto- 
doxă în această regiune avea deja un Episcopat, cu Ju 
risdictie peste toată America de Nord şi Canada. Ameri- 
canii au jap ăt Alaska, dar jurisdicția religioasă a ră- 
mas tot la Moscova. In anul 1905, Arhiepiscopul Tihon 
al Aleutinelor şi Americii cerea la Moscova autonomia 
acestor regiuni îndepărtate. In anul 1917, sub efemeru 

guvern Kerensky, Arhiepiscopul Tichon devine Patnar 

Și dă imediat Tomusul de Autonomie al Bisericii din Ame- 
rica de Nord și Canada. Acestea sunt bazele Biserici! 
Ortodoxe din America de Nord şi Canada. In anul 1970, 
Patriarhia din Moscova acordă Bisericii Autonome din 
America Autocelalia, de care s'a vorbit vrute ŞI neve: 
In anul 1974, prima misiune alcătuită din opt călugări Fă 
doi ucenici (sau fraţi) au avut de-a face cu nȘte. iN 
nași păgâni și astăzi Alaska are peste o sută de biseri 
ortodoxe. Z 

După primirea Autocelaliei, vechea Mitropolie CA Ep 
şi-a schimbat titulatura, cât și statutele. Ea se vă c Cre 
“Biserica Ortodoxă Autocefală din America“. Stau!“ 


sit scada anciid Înte usiie aua 


ui 


au lost așa lel alcătuite ca să poată permite și alor 
Biserici Naţionale să intre în această Biserică Autoce- 
fală Ortaloxă Americană. 


Episcopia noastră, care era deja în Mitropolie la vre- 
mea Autocelahei, a prezentat totuși un “Protocol“, ară- 
tând condiţiile în care înțelege să rămână mai departe în 
noua instituție. În acest protocol se arătau condiţiile de 
autonomie interioară, la care nu înţelege să renunțe. Si- 
nodul Bisericii Autocelale nu numai că a aprobat proto- 
colul nostru, dar îl ţine de model si pentru alţii. In ace- 
leași condiţii a aderat la Biserica Autocelală din Ameri- 
ca cea mai numeroasă Episcopie Albaneză și cea mai 
numeroasă Episcopie Bulgară. Ambele episcopii aveau 
cam aceleași probleme cum le-am avut şi noi. În momen- 
tul de față se duc discuţii cu cele două Arhiepiscopii 
Antiohiene, Desigur că viitorul este uşor de ghicit: pe 

„acest continent va fi o singură Biserică Autocelală cu 
Patriarhul ei. Episcopul nostru este membru al Sfântului 
Sinod şi parohiile noastre au drept de participare la ma- 
rele Sobor, care se ține tot la doi ani. Fiecare parohie 
are dreptul la doi delegaţi laici și la preotul paroh. 


Ţin să precizez că informaţiile folosite aici le-am 
cules din Albumul Aniversar publicat de Episcopia noa- 
Stră cu ocazia aniversării a cincizeci de ani de existenţă. 
Cât despre informaţiile care privesc Mitropolia rusă, 
pe acestea le-am scos dintr'o carte publicată de Episco- 
pul Gregory, A History of the Orthodox Church in Alaska. 


ci ti 
(Interview-ul va continua) Red. 


44 DE ANI DE POLITICĂ OCCIDENTALĂ 


[urmare din pg.4| 
acestor ţări. 


Desigur. declarația domnului Haig, prin care denunță 
laptul că Uniunea Sovietică nu a respectat tratatul dela 
Yalta, este o declaraţie de circumstanță, diplomatică, 
deoarece dacă ar fi exactă, cum poate explica domnul 
Haig faptul că după impunerea guvernelor comuniste în 
aceste țări, prin alegeri falsificate, Statele Unite au re- 
cunoscut aceste guveme. Ba mai mult, le-a acordat și 
“clauza naţiunii celei mai favorizate“? Dar cum mai 
poate explica domnul Haig că deși Uniunea Sovietică nu 
a respectat tratatul dela Yalta, după 30 de ani, la Hel- 
sinki, Statele Unite au confirmat cele hotărite la Yalta? 
Realitatea este că după declaraţiile într'adevăr fără e- 
chivoc făcute de noua conducere americană la începutul 
guvemării, șovăelile și lipsa de hotărire încep din nou 
să se alirme în politica americană. 

Să nu invoce domnii Reagan și Haig că aceste sovă- 
eli sunt datorate lipsei de solidaritate a aliaţilor. euro- 
peni, deoarece aceștia așteapta din partea Statelor Unite 
nu declaraţii răsunătoare, ci fapte. Europenii nu pot 
avea încredere în declaraţii, deoarece oricând pot inter- 
veni un atentat, un nou Patergate, cum s'a mai întâmplat 
în Statele Unite, și care să-i lase din nou singuri in faţa 
colosului rusesc. Fapte înseamnă confirmarea primelor 


eclaraţii americane.. 
iza Ion PANTAZI 


Reluarea de către președintele Ceauşescu a deplasă- 
rilor în provincie, unde este întâmpinat cu ritualul unor 
manifestări “de entuziasm“ deloc spontan este, pentru 
cunoscutul ziar parizian Le Monde un indiciu că nu se 
renunță nici măcar cu o iotă la cultul idolatru pe care 
poporul român trebue să-l consacre președintelui său. In 
continuare câteva citate din partea întâi a articolului 
semnat de Claire Trâan, și selectate de Mircea Bucur: 


Pentru autoare, discursul fluviu rostit de șeful de par- 
tid la ședința comitetului central dela 1 lunie, care asu- 
pra cele prezenţi a produs o impresie epocală, nu con- 
ține nimic, sau aproape nimic nou, nici în ce priveşte 
naționalismul, pe care îl vede apropiindu-se de o obsesie 
nu în sensul bun al cuvântului, și nici sub aspectul teme- 
lor abordate. Inedit i se pare tonul. Cităm: 


“In schimb tonul este inedit: fluturând amenințările 
şi încercând concomitent să liniștească pe toată lumea, 
Ceaușescu răspunde în mod vizibil criticilor și vine chiar 
cu o serie de mărturisiri. Textul are în ansamblu accente 
de sfârșit de regim, dat fiind că este dificil să adâncești 
Şi mai mult contradicţiile, de exemplu între manifestările 
de satisfacție și apelurile la sacrificii, între predominan- 
ţa acordată rolului statului şi cea acordată rolului parti- 
dului, între afirmarea intangibilității dogmei marxist-le- 
niniste și profesiunile de independentism.“ 
= După ce menţionează aprecierile făcute de șe- 
lul statului la adresa guvernului, autoarea notează textual: 

“Țapii ispășitori au fost în felul acesta desemnaţi, în 
timp ce partidul este spălat de erorile comise, subliniin- 


du-se că nimeni, nici chiar el nu se poate substitui gu- 
vernului.“ 


Autoarea constată, în continuare, că așa zisele rotații 


"|de cadre constitue în parte epuraţii, dar că mutările dela 


centru în provincie şi invers, nu au întotdeauna o semni-: 
ficaţie politică profundă. Șeful partidului recurge la ro- 
cade lie pentru a împiedeca creșterea prea mare a influ- 
enţei unei personalităţi, fie pur şi simplu pentru a da 
iluzia unei schimbări. Despre demiterea lui Ilie Verdeț 
și numirea lui Constantin Dăscălescu în funcţia de prim- 
ministru, se constată textual : 


“Inlocuirea sa în fruntea guvernului cu Dăscălescu, 
omul dur al partidului, foarte apropiat de Ceaușescu și 
nedispunând de niciun fel de competență în domeniul e- 
conomiei, nu permite să se întrezărească vreo schimbare 
de curs în acest domeniu. Acum câteva luni, şelul de 
stat reproșase Românilor că mănâncă prea mult, iar pe 
urmă, după tulburările sporadice produse în regiunea 


Motru, a admis că minierii pot pretinde în mod legitim o 
raţie dublă.“ 

Urmează o analiză a erorilor comise în politica de in- 
dustrializare, de exemplu de a ambiţiona locul al doilea 
pe glob, după Statele Unite, în ce priveşte producţia de 
oțel pe cap de locuitor, când oţelul nu se mai poate vin- 
de. După ce expune pregnant politica opresivă în agri- 


cultură, „pe care o calilică drept o nouă colectivizare, 
laire Lrean adaugă textual: 

“Există aici fermentul unei nemulțumiri care s'a ma- 
nifestat deja prin grevă și demonstraţii în regiunea mi- 
nieră Motru, toamna trecută și cari,potrivit unor mărtuni, 
continuă.“ 


Dr. ALEXANDRU SUGA 
REGELE MIHAI:CONTROVERSA 


EXILULUI 


In ultima vreme problema regelui Mihai este pusă 
mai des în discuție. Pentru unii Mihai | este Regele 
României, pentru alții o persoană oarecare în exil. 

Se ştie că în Constituţia din 1923, intrată în vigoare 
imediat după 23 August 1944, se dădea Regelui o serie 
de prerogative. Una din ele era şi numirea Președintelui 
Consiliului de Miniştri. 


După 30 Decembrie 1947, în exil, această prerogativă 
a lost înlocuită cu numirea Președintelui Comitetului 
Naţional. Nu vrem s'o punem în discuţie dacă este le- 
gală sau nu. O amintim numai fiindcă a fost exercitată. 
Faptul numai că în timpul cât a Îuncționat Comitetul 
Naţional, compus din politicieni care au continuat o ac- 
tivitate politică în exil numai atât cât au avut la dispo- 
ziţie fondurile dislocate de lon Antonescu în străinătate 
Şi atâta vreme cât Americanii au plătit “cu simbrii în 
dolari“, nu îndreptățește pe nimeni să se considere 
“exilați de mâna întâia“, iar cei care au dus greul și 
mau fost plătiți cu “simbrie în dolari“ să fie socotiți 
exilați de categoria doua. 


Nici prerogativa regelui de a numi “președintele“ nu 
înseamnă că el are prerogative în străinătate și că ar [i 
indreptățit să le exercite. Se poate aminti numai faptul 
că Regele Mihai a numit un președinte al noului Comitet 
Naţional format la iniţiativa răposatului Nicolae Penes- 
cu. 

Are Mihai prerogative sau nu? Pentru înțelegerea 
situaţiei este nevoe de o recapitulare istorică. După 23 
August 1944, România și-a pierdut suveranitatea, iar 
poporul român a fost frustat de dreptul de a-și alege 
reprezentanţii. Primul guvem după 23 August 1944 a 
fost constituit după o lovitură de stat în frunte cu Rege- 
le țării, Mihai. Membrii primului guvern au lăcut parte 
din “cercurile Palatului, care au complotat contra gu- 
vernului condus de lon Antonescu“. Celelalte guveme 
care au urmat, au fost formate cu aprobarea forţelor de 
ocupaţie, iar la 6 Martie 1945, Uniunea Sovietică a im- 
pus prin prezența procurorului sovietic Vișinschi, lor- 
marea unui guvern după o listă alcătuită la Moscova. Se 
poate spune, fără a greși, că transformarea României în 
colonie sovietică a început la 23 August 1944 şi prin 
diferite etape, s'a încheiat la 30 Decembrie 1947, când 
Mihai a lost silit să abdice. SI E 
"La 30 Decembrie 1947, liderii comuniști au silit pe 
Regele Mihai să semneze un act de abdicare, Printre 
altele putem citi : “In viața Statului român s'au produs 
în ultimii ani adânci prefaceri, economice și sociale, 
care au creat noi raporturi între principalii factori ai 
vieţii de Stat“. Mai departe se poate citi că “aceste ra- 


12 


porturi nu mai corespund timpului“. Regele, conştienţ 
de aceste modificări “abdică pentru el și pentru urmașii 
săi la tron“. 


Privit din punct de vedere juridic formal, actul de 
abdicare este valabil. Se indică persoana, funcția, si 
are o semnătură. Totuși actul de abdicare dela 30 De- 
cembrie 1947 are un viciu care duce la anularea lui. 
Consimțământul Regelui Mihai și semnătura au fost luate 
sub ameninţare cu forţa. Ori, în toate legislațiile moder- 
ne, orice act semnat sub amenințare cu forța este “din 
punct de vedere juridic nul, și anume lovit de o nulitate 
care nu mai poate Îi înlăturată“. Regele Mihai a semnat 
sub amenințarea cu lorța și ca atare trebue să i se a- 
corde și lui drepturile ancorate in uzul dreptului. In a- 
ceastă privinţă cred că nu trebue nimic de adăogat. Cel 
care judecă altfel, judecă parțial. 

ȘI totuși, tot în Drept există și o altă instituţie care 
este defavorabilă Regelui Mihai. Regele Mihai, sosind 
în Străinătate nu s'a pronunțat categoric contra actului 
de abdicare semnat sub presiune. Mai mult, trecând prin 
Salzburg, exilaţii români au vrut să-i facă o primire ca 
unui rege. Mihai a refuzat acest contact. Probabil că 
nu-i sosiseră bunurile promise de comuniști. Câţiva ani 
apoi a desemnat persoana președintelui Comitetului 
Naţional, ca după aceea să intre la fund şi chiar să de- 
clare că nu-l mai interesează soarta neamului românesc. 


Refuzând să activeze în sensul Constituţiei și ne- 
exercitând prerogativele regale acordate de Constituţie, 
Mihai Şi-a pierdut drepturile acordate de Constituţie, el 
devenind un fel de refugiat politic oarecare, și ca ata- 
re nu 1 se poate interzice de nimeni să activeze în ca- 
drul exilului pentru înlăturarea flagelului comunist. Dar 
numai atât! Faptul că unii s'au adresat lui Mihai ca să 
numească un “Președinte“ nu înseamnă că are dreptul 
să exercite prerogative constituţionale. De altfel, Comi- 
tetul Naţional înființat la iniţiativa lui Nicolae Penescu 
este iarăși în agonie. Acum se duc în cercuri restrânse 
tratative pentru formarea unui alt Comitet. 


Părerea majorităţii exilului este că acesta să nu-și 
aroge prerogative în exil. Problema Regelui trebue re: 
zolvată numai după înlăturarea flagelului comunist ȘI 
nu de exil, ci numai de poporul român. Regele are 0 
poliţă de plătit, el fiind unul dintre aceia care au faci- 
litat intrarea trupelor sovietice în țară şi a înlesnit co 
munizarea ei. Poporului român trebue să i se acorde 
dreptul, după atâta suferință, de a decide și de a judeca. 

Noi cei din exil nu putem și nici nu avem dreptul să 
impunem celor ce-au suferit pe pielea lor teroarea CO, 
munistă, de aici din străinătate, felul de regim Și [orală 


Lai 


—.—.—.—.—— 


i Ca dn nl oi emat ae ae iii 


de guvernământ. Dacă poporul român se va pronunța pen- 
tru monarhie şi vrea să aibă un rege, atunci nu i se 
poate obiecta nimic. Dar, ca din lumea liberă să se for- 
meze “grupe“ sau “guverne“ ca să se transplanteze de 
pe malurile Senei sau ale Tamisei la Bucureşti, nu se 
poate admite și nici nu se poate recomanda. 


Misiunea noastra nu-i să lormăm guverne în exil, ci 
să informăm opinia publică din lumea liberă de situaţia 
din România şi [iind liberi, să ne pregătim din punct de 
vedere profesional cât mai bine ca să putem ajuta la 
reconstrucția țării. Gânduri că unii dintre noi vor deveni 
miniştri sau mari dregători în România de mâine, nu-s 
gândurile oamenilor corecţi, ci acelora care nu se deo- 
sebesc. întru nimic de slugile moscovite de astăzi din 
țară. Ar Îi cea mai mare nenorocire pentru țară, ca mâine 
să i se impună poporului român un guvern din străinătate, 
care să-l înlocuiască pe cel de astăzi. 


Proecte de viitor, ca împreună cu Mihai să se aren- 
deze funcţii în ţară, trebuesc respinse nu numai ca ne- 
sănătoase, dar chiar foarte periculoase. Exilul nu trebue 
să se polarizeze nici în jurul lui Mihai şi nici contra 
lui. lar pentru a nu se discuta problema regalității și a 
legalităţii actelor lui Mihai, acea parte din exil care 
crede că numai cu ajutorul lui va putea guverna mâine 
în România, să-şi îndepărteze aceste gânduri și să lupte 
contra comunismului fără scopuri materiale, ci numai în 
sensul eliberării poporului român de sub teroarea comu- 
nistă, Aceasta este misiunea noastră şi numai în acest 
sens să ne întrebuințăm forțele. Dacă Mihai este sau nu 
rege, dacă are sau nu prerogative, nu-i datoria noastră 
de a decide, ci este dreptul poporului român de mâine, 
când va Îi liber. 


Alexandru Șuga 


Transactia secolului 


““Transacţia secolului“, cum au fost definite livrările 
vest-europene de echipamente industriale destinate con- 
strucției conductei siberiene de gaz metan și livrările 
sovietice ulterioare de gaz metan, a provocat iniţial o 
controversă între Washington și statele vest-europene 
interesate, transformată apoi într'o serioasă tensiune. 

După instituirea stării de război în Polonia, Statele 
Unite au instituit o serie de sancțiuni economice împo- 
triva Uniunii Sovietice, între altele un embargou asupra 
echipamentelor din producția firmelor cu sediul în Sta- 
tele Unite, extins apoi la 18 lunie asupra filialelor ame- 
ricane din Europa occidentală și asupra firmelor euro- 
pene, care produc însă echipamentele respective în baza 
unor licențe americane. Atât tranzacţia, cât și embargoul 
au aspecte politice, economice, tehnice și nu în ultimul 
rând juridice, care au influențat și vor continua să in- 
fluențeze evoluția controversei americano-vesteuropene. 
Ascultaţi în continuare un comentar din Europa: 

Noţiunea utilizată în publicistică și însușită și de 
oamenii politici pentru transacția sovieto-vesteuropeană, 
țevi în schimbul gazului metan, sugerează existenţa unei 
afaceri clasice în compensație. Este o impresie inexactă 
atât în sensul riguros al cuvântului, cât și sub unele 
aspecte practice. Fumnizorii de țevi sunt achitaţi nu prin 
livrări de gaz metan, ci în numerar, pe baza fondurilor 
în devize de care dispune Uniunea Sovietică, sau pe 
care și le procură prin credite acordate de bănci occi- 
dentale interesate, pe baza unor contracte separate. 
Aceste credite prezintă probleme aparte, atât sub as- 
pectul oportunității, al posibilităților de care dispun 
băncile, al solvabilității generale a blocului răsăritean 
ŞI, în sfârșit, al condiţiilor în care sunt acordate. Este, 
pe de altă parte, dela sine înțeles că la un alt nivel 
se ține seamă de faptul că plasarea de către Sovietici 
a comenzilor necesare pentru construirea conductei si- 


13 


beriene depinde într'o măsură covârșitoare de obținerea 
unor credite pentru finanțarea acestor comenzi. 


Această constatare nu are numai o importanță teore- 
tică. În timp ce contractul cu Republica Federală, privind 
livrarea gazului metan sovietic începând din 1985 şi până 
în anul 2009, în tranșe anuale ferme şi la preţuri în func- 
ție de anumite criterii, a fost semnat încă din luna No- 
embrie anul trecut, cu două zile înainte de vizita lui 
Brejnev la Bonn. Contractele privind livrările de ţevi şi 
alte echipamente au fost semnate la alte date, iar alte 
comenzi sovietice, care iniţial făceau să apară într'o 
lumină deosebit de atrăgătoare întregul ansamblu de 
tranzacţii, n'au mai fost plasate deloc. Comenzile sovi- 
etice, evaluate înainte de etapa concretă la un volum 
total de 20 miliarde de mărci, n'au mai reprezentat ul- 
terior, conform unor estimaţii provizorii și relativ vagi, 
decât 10 miliarde de mărci. N această revizuire 1n sens 
negativ a continuat. În relatările recente despre acorda- 
rea unui credit bancar vestgerman în legătură cu con- 
strucţia conductei, s'a precizat că comenzile sovietice 
în Republica Federală Germania se ridică la mai puțin 
de 2 miliarde de mărci, iar volumul comenzilor plasate 
unor firme industriale din alte state este încă cu mult 
mai redus. Unele state ale căror industrii n'au beneficiat 
deloc de comenzi sovietice, au pierdut în urma acestui 
[apt interesul pentru importul de gaz metan sovietic, ca 
Olanda sau Spania. In schimb, Marea Britanie, care nu 
participă ca importator de gaz metan la acest complex 
de tranzacţii, este interesată ca întreprinderile sale să 
poată executa comenzile sovietice primite. 


Lipsa de interdependență între creditele solicitate de 
Uniunea Sovietică sistemului bancar occidental, comen- 
zile sovietice de echipament tehnic și livrările de gaz 
metan sovietic, a făcut ca tratativele financiare cu băn- 
cile să fie mai complicate decât cele din alte sectoare 


urmare in P9.16 


VLAICU IONESCU 


CURENTE ANTI-BRANCUȘSIENE 
IN ARTA CONTEMPORANA 


[e 


Faţă de majoritatea noilor curente în artă, 
opera lui Brâncuşi rămâne anacronică. Căci iată 
că o generaţie întreagă de artiști, pătrunși de 
compasiune pentru spectator, care întâmpină tot 
mai multe dificultăţi în aflarea de sensuri când 
privește o sculptură sau un tablou modern (sau 
ascultă o muzică cu o armonie prea sofisticată), 
au găsit o soluție minunat de simplă, ataşându-i 
bine înţeles și consideraţii filosofice. 


Ei anulează dualismul natură-artă, obiect- 
simbol sau relaţia formă-semnilicaţie. John Cage 
în muzică şi amicii săi Jasper Johns și Robert 
Rauschenberg în arte vizuale au căutat să înlă- 
ture distincţia dintre simple obiecte și simboluri, 
prezentând în artă obiecte care nu semnifică de- 
cât ceeace sunt. Dece să mai considerăm arta ca 
o treaptă detașată de lumea înconjurătoare ? Dece 
o compoziție să mai poarte și balastul unor sen- 
suri? Dece să complicăm situaţia prin “coduri“ 
de interpretare? Să scutim mai bine privitorul de 
aceste obositoare eforturi. Să lăsăm deci obiectul 
în artă doar să “existe“, ca orice obiect din na- 
tură și să nu mai “mistificăm“ privitorul cu sen- 
suri şi simbolisme. Un point c'est tout! Finito! 
Period! 

Ceea ce n'au văzut însă acești artiști de 
“avantgardă“ este faptul că recomandarea însăși 
de a goli opera prezentată de orice “înțeles“ este 
tot un “cod“ de interpretare, sau, dacă vreţi, un 
“meta-cod“, care vrea să stabilească distincţia 
între un “cod“ și un “non-cod“. Şi ceea ce n'au 
prevăzut aceşti “înnoitori“ ai artei a lost faptul 
că privitorul s'a trezit a [i și mai “mistilicat“, de 
data aceasta realmente mistilicat și, din păcate, 
la modul cel mai grosolan. 

Căci dacă “o cutie de deșeuri aşezate pe po- 
deaua unei galerii“ nu e decât o cutie de deșeuri 
aşezată pe podeaua unei galerii, de ce nu e luată 
de femeia de serviciu şi aruncată la gunoi? Dece 
anumite gageturi producătoare de efecte caleido- 
scopice şi de lumini colorate nu sunt date la copii 
la rând cu alte jocuri “similare? Dece acestea 
poartă o etichetă cu numele unui artist? Dece 
sunt puse pe Suporturi sau în rame? Și dece în 
muzee ? 

Privitorul nu mai ştie dacă el e normal sau cel 
care-i prezintă astfel de “obiecte“ (botezate cu 


democratică  simplicitate “objets  d'environne- 


a em i 


14 


ment“) ca simple obiecte, dar nu renunţă la titlul 
de “artist“. 
Un astfel de privitor n'a reușit să sesizeze 


progresul realizat prin introducerea egalitarismu- 


lui și a democraţiei comunizante (e la modă și se 
poartă chiar de elitele “inteligenţei“ actuale) în 
acest bastion înapoiat care e arta și care mai 
păstra distincţii “de clasă“: între clasa nobilă a 
obiectelor purtătoare de sens (zise și opere de 
artă) și cea “proletară“, a obiectelor de rând. 


Poate că acel privitor va obiecta în naivitatea 
sa: bine, dar dece artistul rămâne “artist“? Răs- 
punsul e clar şi se află deja în cartea “Animal 
Farm“ a lui Orwell: toate animalele sunt egale 
între ele, doar că unele sunt și mai “egale“... 


În muzică, prin abolirea funcţiunilor tonale 
(marile revoluţii n” au anulat titlurile ereditare? ), 
toate sunetele au devenit egale. O minunată de- 
mocraţie acustică! Sunetele întâmplătoare şi chiar 
zgomotele au ajuns tot atât de importante ca su- 
netele organizate funcţional. 


Dar ceeace e mai Îrumos este că această nouă 
estetică poartă numele de “Transcendentalism'.. 
Este numele pe care-l dă Leonard B. Meyer în 
cartea sa “Music, the Arts and Ideas“. 


“Dacă distincţia între artă și natură e o gre- 
șală“, spune el, “orice valorificare estetică este 
irelevantă. Nu mai trebue să judecăm valoarea 
unui bolovan, o lurtună, sau o stea de mare“. 


“Aserţiuni categorice ca just, greșit, Îrumos 
ă za , 00 
ȘI urât, tipice gândirii raționaliste a esteticii 
tonale“, scrie: un compozitor modern Luciano 
Berio, “nu mai sunt utile în a înțelege de ce și 
cum un compozitor lucrează azi în lorme sonore 
ŞI acţiune muzicală“ (1). 

Nu trebue deci să ne mirăm că se ajunge la 
astiel de perle de mistilicare filosofică, unde 0 
noțiune ca “transcendental“ pierde orice urmă de 
“transcendent“ în sensul tradiţional (şi nu Mâ! 
păstrează nici sensul epistemologie Kantian!)- 
Până şi un gânditor ca Douglas Holstadter, de 
formaţie scientistă, anti-metalizică, găsește Că 
“transcendentalism“ e un nume prea umflat pentru 
acest curent (2). El îl înlocuiește cu “ism“, ȘI P€ 


1. Citate de Douglas Hoistadier in cartea sa “Godel 
Escher, Bach“, Basic Book Inc. Publishers, N. Y. » 1979. 


2. Ibid. pag. 704. 


aa ÎN 


—..—— 


i 
| 
| 
: 
ă 


bună dreptate. “Fiind un sulix lără prefix, spune 
el, el sugerează mai corect o astiel de ideologie 
fără idei“. 

Brâncuşi caută forme cu maximă concentrare 
de sensuri. Monade-cosmoizi centre de interfe- 
rență polivalente. Cale total incomodă, plină de 
stânci, de povârnişuri şi de capcane la tot pasul. 
Calea titanilor. Faţă de egalitarismul reducțio- 
nist şi de democratismul totalitar al acestor 
“isme“ contemporane, opera lui rămâne. după cum 
spuneam, fenomen izolat și anacronic. 


CONCLUZII 


In Capitolele de mai sus am căutat a ne apro- 
pia de opera lui Brâncuși prin diferite căi de ac- 
ces, culegind o serie de caracteristici care trebue 
până la urmă să convergă într'un tot unitar. Nici 
unul din aceste sectoare analizate de interpreţi, 
cu mai multă sau mai puţină înțelegere, nu pot 
epuiza fenomenul Brâncuși în esenţa sa. Este ca 
ŞI când am vrea să lămurim lumina prin cele șapte 
culori spectrale care o compun. Lumina e ceva 
mai mult decât cele şapte culori. Fenomenul Brân- 
cuşi ni se pare a îi și el ceva mai mult decât 
suma unor coordonate estetice subt care ne apare 
opera sa. 


Interpreţii lui Brâncuşi — când n' au făcut doar 
simple considerații biografice, sau doar literatură 
impresionistă de îndoielnică valoare — au trasat 
o serie de coordonate estetice. 0 estetică destul 
de stranie, căci ei vorbesc de magic, esențe, ine- 
[abil şi absolut, dar fundamentul lor de gândire e 
Strict pozitivist, raționalist, dacă nu chiar a- 
gnostic și materialist. 


Trebue însă precizat că, după cum nici un sis- 
tem de morală nu se poate clădi fără o metafizică 
subiacentă, sau fără o religie drept bază, pentru 
simplul motiv că nici un considerent “raţional“ 
nu va putea opri pe om dela actul moral în afară 
de teama de transcendent, de acel “misterium 
tremendum“, de care vorbeşte Rudoli Otto, sau în 
afară de conștiința unei responsabilităţi Karmice, 
după cum deci un sistem de morală are nevoie de 
o băză metafizică, tot astfel, problematica este- 
tică nu poate rămâne un sistem separat. Ea face 
parte din cultură, dintr'un organism unitar și 
ierarhic al valorilor. Compartimentarea culturii în 
sectoare izolate e un semn de involuţie spirituală 
ȘI nu de progres. Ea e străină Gândirii Tradiţio- 
“nale. 

De aici decurge impresia de vag și neconturat 
pe care ne-o lasă consideraţiile criticilor, care 
folosesc noţiuni metafizice în care nu cred și le 
dau doar ca figuri de stil. Acești critici şi este- 
ticieni caută cu orice preț să se menţină pe un 

plan de consideraţii filosofice, fără implicaţii 
metafizice (dacă s'ar putea, s'ar rezuma la pure 


detalii tehnice). Când sunt puși însă în faţa unui 
fenomen ca al lui Brâncuși, care le sdruncină 
comoditatea intelectuală, se văd obligaţi a re- 
curge la noțiuni metafizice. 0 fac însă la modul 
poetic, cu anumită jenă, temându-se că i-am putea 
considera atât de naivi, incât să creadă în reali- 
tatea electivă a ceea ce exprimă acele concepte. 
Rezultatele prejudecăţilor a două secole de pozi- 
tivism se simt Îa tot pasul, mai ales în sectoarele 
umaniste, care, cu toate că se vor moderne, au 
rămas anacronice, căci ignorează implicaţiile 
logico-metalizice ale noilor descoperiri din mi- 
crofizică şi continuă a fi tributare pozitivismului 
vetust al părinților lor “iluminiști“. 


Spuneam mai sus că la Brâncuși o temă e ur- 
mărită atât subt aspect formal, cât şi din punct 
de vedere al implicaţiilor simbolice și transcen- 
dente. Un obiect-simbol este un obiect din lumea 
sensibilă încărcat su semnificaţii superioare. Cât 
de superioare, în cazul lui Brâncuși ? Ne-o spune 
chiar el: din lumea esențelor. Dar ce e lumea 
esenţelor dacă nu lumea metafizică? 


Anuniţi teoreticieni ai artei au arătat că marea 
sculptură, aceea pe care au înţeles-o vechii Egip- 
teni şi pe care artiști moderni încearcă a o reac- 
tualiza, diferă de prejudecata greco-renascientistă 
sau de cea romantică de tip Rodin, prin aceea că 
face ca forma să vorbească prin ceea ce o sferă, 


un cub sau o piramidă poate exprima, independent 
de aspectul figurativ. 


Ceeace n'au înțeles însă acești teoreticieni 
este deoseborea dintre geometric și metafizic. În 
timp ce geometria lucrează cu figuri abstracte 
definite, metafizica se ocupă de esențe cu po- 
tență demiurgică, căci o realitate transcendentă 
nu e o simplă abstracţie statică, finită, iar dacă 
rămâne în universul ideilor pure nu e interesantă 
din punct de vedere al genezei vieţii. Ea nu e 
deci cu adevărat “metafizică“ decât întrucât e 
principiu cauzal eficient pentru manifestarea a 
ceea ce se numea “natura maturata“. 

Este naiv să ne închipuim că geniul lui Brân- 
cuşi şi-a jertlit viața prin muncă și asceză doar 
pentru realizarea unor forme care să exprime doar 
ceea ce geometricul poate exprima. Aceasta era 
pentru el “pompierism“ formal. Căutările sale 
erau orientate spre acel mister unde geometricul 
pulsează de viaţă, o lume inefabilă în sine, dar 
care trebuia tradusă în formă (în măsura posibi- 
lităţilor umane ale artei) şi care să reveleze taina 
fundamentală: cum s'a trecut dela nemanifestat 


la manifestat, dela etern la temporal, dela univer- 
sal la monada individuală. 


Căci aceasta este adevărata problemă de care 
spiritul omului sa lovit dela începuturile fiinţării 
sale și care a generat mulțimea miturilor cosmo- 
gonice (sau a altor mituri care să explice “înce- 


D 


putul“ unor fiinţe şi lucruri din univers). Tot a- 
ceastă problemă a determinat marea aventură a 
realizării mistice şi iniţiatice, prin care acele 
“rațiuni“ să fie cunoscute și trăite nemijlocit 
(sensul corect a ceeace numim “enoză”). 


Va apărea poate mai clar acum de ce spuneam 
că seriile tematice ale lui Brâncuși au lost ur- 
mărite atât subt aspect formal, cât și simbolic- 
ideogralic. Contopirea acestor aspecte într'o uni- 
tate, iată cheia realizării sale în sculptură, fon - 
dul secret al revoluţiei sale în arta modernă. 


Această contopire nu se putea face în felul 
în care au înţeles-o artiștii greci, care, pentru a 
reda principiul dragostei, sculptau pe Afrodita ca 
femeie dotată cu maximum de farmec sau pe zeul 
Eros ca pe un copil trăgând cu arcul. Și aici avem 
o formă sculpturală (cea a unei femei sau a unui 
copil), şi aici avem un principiu metafizie sim- 
bolizat. Numai că în acest caz principiul a lost 
întâi antropomorlizat în mod mitico-poetic (incar- 
nat adică în femeie sau copil), şi doar după aceea 
i s'a dat o formă plastică. Dar această formă nu 
reprezenta în mod direct și nemijlocit decât o 
persoană umană și nici decum principiul dragostei 
în sine, căci între principiul ca atare și sculptură 
s'a interpus ceva şi deci n'a mai fost o cale di- 
rectă de expresie (rezultată dintr'o intuiție a mis- 
terului) ci mediată de o creiaţie poetică conven- 
țională. 

Sesizarea şi redarea directă a acestui “mister“, 
a unor transcendenţe care coboară — deci în curs 
de emanaţie — sau a unor “monade“ — reflectând 
centralitatea “solară“ a spiritului — în curs de 
transfigurare, deci de transcendere a condiţiei 
terestre, iată ţinta de ţinută titanică, prometeiană, 
a marelui artist român. Și iată de ce o estetică 
amputată de baza metafizică tradiţională n'a pu- 
tut și nu va putea pătrunde fenomenul Brâncuși. 


Vlaicu IONESCU 


urmare din pg.13 


TRANSAȚIA SECOLULUI 


ale complexului de tranzacţii. Principala piedecă a lost 
stabilirea nivelului dobânzilor și în subsidiar volumul 
creditelor. Contractul respectiv cu un consorţiu bancar 
german a putut fi parafat abia în luna lulie. El prevede 
un plafon maxim de 5 miliarde de mărci, de care Moscova 
poate beneficia în raport cu comenzile plasate unor în- 
treprinderi din Republica Federală Germania. După cum 
menţionam anterior, volumul comenzilor sovietice este 
de mai puţin de 2 miliarde de mărci, dar și din această 
sumă este pusă sub semnul îndoelii o comandă de 700 
de milioane de mărci. Perspectivele acestei comenzi 
plasate concemului vestgerman AEG sunt îndoelnice, 
fiindcă ea are de obiectat construirea și livrarea unor 
instalaţii pentru comprimarea gazului metan în conducte; 


16 


pentru aceste instalaţii AEG are nevoe de rotoare de 
turbină, pe care urma să și le procure dela fumizori su- 
puşi embargoului american. 

Elementul principal al creditului consimţit Moscovei 
de băncile vestgermane, şi anume nivelul dobânzii, va 
i cunoscut probabil abia după semnarea contractului de 
credit, probabil la jumătatea lunii în curs. Se va putea 
aprecia cu acest prilej dacă Uniunea Sovietică a obținut 
un tratament preferenţial, și în ce măsură, căci creditul 
respectiv trebue văzut şi prin prisma existenţei unor de- 
osebiri de vederi între Statele Unite şi guvernele vest- 
europene în legătură cu condiţiile creditelor pentru fi- 
nanțarea exporturilor în ţările Europei de răsărit. Wash- 
ingtonul se ridică împotriva unui tratament preferenţial 
pentru aceste țări, cu alte cuvinte, împotriva unei dimi- 
nuări a nivelului dobânzilor cu ajutorul subvenţiilor. 

Potrivit ultimelor ştiri, Casa Albă ar fi dispusă la 
anularea înăspririi embargoului iniţial, înstituit după 
proclamarea stării de războiu în Polonia, dacă ţările vest- 
europene sunt gata să facă la rândul lor concesii satis- 
făcătoare în problema regimului creditelor de export. In 
mod vădit administraţia Reagan apreciază că o scumpire 
a creditelor acordate în primul rând Uniunii Sovietice ar 
produce efecte mai ample decât embargoul asupra livră- 
rilor de echipamente tehnice pentru conducta siberiană 
de gaz metan în construcţie. Au fost confirmate astlel 
indirect presupunerile că înăsprirea embargoului ameri- 
can a fost urmarea ignorării la reuniunea dela Versailles 
a propunerilor americane în problema creditelor pentru 
blocul răsăritean. 

Lipsa de organicitate între diferitele componente ale 
complexului de tranzacţii întitulat “țevi în schimbul ga- 
zului metan“ explică limitarea embargoului american a- 
supra unui element special, livrările de anumite echipa- 
mente speciale. Este vorba de maşini speciale pentru 
pozarea ţevilor, de care depinde ritmul cu care înaintea- 
ză construcția conductei și de instalaţiile pentru pom- 
parea gazului metan ulterior prin conductă. Nu cad sub 
embargoul american nici livrările de ţevi de mari dimen- 
siuni nici creditele pentru finanțarea livrărilor și nici 
livrările de gaz metan sovietic. Acestea din urmă vor 
resimţi însă indirect efectele embargoului american, 
dacă analiza efectuată de Americani se va dovedi exactă. 


Prima reacţie a guvemelor vesteuropene la institui- 
rea embargoului american în forma sa iniţială, așa cum 
fusese edictat după proclamarea stării de război în Po- 
lonia, a fost o bagatelizare a efectelor probabile. Se ară- 
ta că singurele care vor avea de sulerit sunt firmele 
americane, întrucât lacuna deschisă prin sistarea livră- 
rilor va fi umplută de alte țări. Deși există un fel de 
angajament de a nu eluda sancţiunile americane, preo 
cupările concrete mergeau practic în această direcție: 
Evident, embargoul în lorma sa. iniţială era, lacunar. z 
cunele respective au fost închise prin extinderea sa â 
supra filialelor americane și asupra echipamentelor pro- 
duse în licenţă. Se citează pentru a ilustra lipsa de e- 
[icienţă a embargourilor cel edictat de fostul Preşedinte 
Carter asupra livrărilor de cereale in Uniunea Sovietică. 


urmare |n p9.19 


iai At ds 4 ăi Anime cai aie 


ui 


CHIRILA CIUNTU 


BAI ANABDIA 
d DI DA 
Pamânt Românesc 


| In timp ce majoritatea ținuturilor româneşti de 
pe lostul teritoriu al Daciei Traiane, după secole 
de înstrăinare și cotropire, și-au găsit întoarcerea 
definitivă la sânul patriei comune, Basarabia şi-a 
continuat, cu mici întreruperi, destinul tragic în- 
afara graniţelor comunităţii statale românești. Un 
scurt istoric este necesar pentru a documenta drep- 
turile româneşti asupra acestei frumoase provincii. 


Incă sub domnia lui Alexandru cel Bun, la în- 
ceputul secolului al XV-lea, ţinutul dintre Prut și 


Nistru a lost parte integrantă a Moldovei. Cetățile 
Ă Hotin, Soroca și Cetatea Albă au jucat în luptele 
| lu: Stefan cel Mare cu Tătarii, Polonii și Turcii, 
E un rol determinant în apărarea Țării Moldovei. Ru- 


f sia a ajuns cu Îrontiera pe Nistru abia în anul 
ş 1793, pentruca în 1812 să profite din nou de în- 
frângerea Turciei şi să încorporeze Basarabia, un 
ținut de 40.096 kmp, care după recensământul ru- 
sesc din 1817, deţinea o populaţie românească de 
: 86.35%. Ironia sorții a vrut ca cel mai înverșunat 
acuzator al actului de pradă rusesc, cât și al 
politicei imperialiste a Ruşilor în general, să fie 
tocmai Karl Marx, fundatorul marxismului și omul 
care în lumea comunistă întotdeauna are dreptate. 
De ce nu ar avea dreptate, deci, şi în cele patru 
articole găsite de un savant polonez într'o biblio- 
tecă din Amsterdam și publicate de Pamfil Seicaru 
în lucrarea sa “Karl Marx: însemnări despre Ro- 
mâni“ — Texte inedite cu comentariu de Pamfil 
Șeicaru, Editura Carpaţi, Madrid. Marx descrie cu 
amânunte atrocitățile săvârșite de trupele de ocu- 
paţie ruseşti în Principatele Române și de Îelul 
cum a fost furată Basarabia. Însuşi Marx spune că 
Turcii nu erau îndreptăţiți să dea “Ruşilor ceeace 
nu le aparţinea“, deoarece Moldova și Muntenia nu 
au aparținut niciodată imperiului otoman. i 
Dar să revenim la datele istorice. In urma în- 
frângerii Rusiei în războiul Crimeii, puterile apu- 
sene au restituit Moldovei sudul Basarabiei (1856), 
| recunoscând prin acest act că Moldova şi nu Tur- 
cia sau Rusia deţinea dreptul istoric. Din neleri- 
cire, Congresul dela Berlin (1878) a retrocedat 
Rusiei Basarabia de Sud, călcând astiel în picioare 
atât convenţia încheiată în prealabil de Români și 
Ruși, cât și contribuţia militară salvatoare a Ro- 
mânilor la Plevna şi Griviţa. Se știe că abia după 
41 de ani, la 27 Martie 1918, Sfatul Țării din Ba- 
sarabia a declarat unirea acestei provincii cu pa- 
tria mumă. Decretul de unire spune; “În numele 


i 


Ps es ari ester 


17 


poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară că re- 
publica democrată moldovenească - Basarabia — 
în frontierele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea 
Neagră și vechile [rontiere ale Austriei, ruptă de 
Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul 
vechei Moldove, în virtutea dreptului istoric și al 
dreptului de neam, și pe baza principiului că no- 
roadele singure să-și decidă soarta lor, de astăzi 
înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama sa 
România.“ 


La vârsta ragedă de copil, am fost martor ocu- 
lar al evenimentelor grele prin care a trecut popu- 
laţia basarabeană în momentele premergătoare 
acestui act de unire cu patria mumă. Trupele ru- 
sești se retrăgeau în debandadă spre Nistru, arun- 
când armele și prădând şi devastând pe unde apu- 
cau. Au trecut și prin satul meu natal Tătărușii 
Vechi, situat la 30 km de Soroca și vecin cu satul 
Slobozia, care a dat mari luptători basarabeni, 
oameni cu merite deosebite în actul unirii. Am 
avut fericirea să-i cunosc pe Turcuman, Barca, 
Stoescu și alții. După fuga trupelor ruseşti peste 
Nistru, au intrat la noi în sat trupele române, pe - 
care le-am întâmpinat cu “Vine România!“, așa 
cum scrie Toader loraș. Mi-amintesc cum în fie- 
care Duminecă întindeam împreună cu soldaţii ro- 
mâni Hora Unirii și alte dansuri naționale şi cum 
de la copii si până la bătrâni ne bucuram cu toții 
că am ajuns să ne vedem împlinit visul de decenii. 
Noi Basarabenii suntem Români de sânge, de limbă 
şi de conştiinţă. Doar preoții şi învățătorii îi tră- 
geau — în exerciţiul funcţiunii lor în trecut — pe 
limba rusească. Cu toate presiunile de desnaţio- 
nalizare de decenii, ţăranul român din Basarabia 
rămăsese român. Numai orașele erau în mică parte 
înstrăinate, cât și judeţul Hotin și o parte din 
Basarabia de Sud, unde fuseseră colonizate în ma- 
să diferite naţiuni 


Prin lanuarie-Februarie, bande de bolşevici au 
intrat din nou în Basarabia sub conducerea lui 
Barbuti, trecând podul nearuncat în aer dela Ata- 
chi. S'au îndreptat pe şoseaua Atachi-Soroca spre 
inima Basarabiei, forțându-i pe bieţii ţărani să se 
asocieze lor. Pe dealul din fața orașului Atachi a 
căzut în luptă cu bolşevicii generalul Stan Poetaș. 
Pe locul unde a căzut eroul, a lost ridicată mai 
târziu o cruce. Oridecâteori mă găseam în drum 
spre sau dela Cernăuţi, mă opream din mers și mă 
linchinam la această cruce. Mai târziu i s'a ridicat 


generalului în oraşul Soroca un monument impună- 
tor de piatră, care îl reprezenta arătând cu mâna 
spre Nistru, ca să vadă cei dela conducerea des- 
tinelor țării că pericolul de acolo vine și numai 
de acolo! 


Generalul Poetaş a devenit o figură legendară 
a neamului românesc. St. Georgescu-Olenin îl pre- 
zintă în romanul său “Neajlov“, ca pe un om înalt 
de statură, cu figura dură și vocea autoritară. Pro- 
verbiale i-au rămas vorbele: “A trăi inseamnă a 
muri, și a muri înseamnă a trăi.“ 


Din nefericire, revenirea Basarabiei la patria 
mumă a lost de scurtă durată. Profitând de pactul 
de neagresiune cu Germania naţional-socialistă, 
incheiat în August 1939, cât şi de faptul că Româ- 
nia, din cauza politicii criminale a regelui Carol 
al II-lea, era lipsită la ora aceea de orice aliat 
real şi de orice echipament de război, Uniunea 
Sovietică reocupă, în urma ultimatumului dela 26 
lunie 1940, nu numai Basarabia, ci și Bucovina de 
Nord, inclusiv ţinutul Herţa. Un an mai târziu 
armatele române trec victorioase Prutul și recuce- 
resc, cu mare jertlă de sânge, atât Basarabia cât 
și celelalte teritorii româneşti răpite. Dar soarta 
de mai târziu a războiului a hotărit retragerea tru- 
pelor române pe Prut, iar trădarea dela 23 August 
1944, efectuată din ordinul unui rege iresponsabil 
Şi a unor politicieni senili, a adus din nou pier- 
derea Basarabiei si a celorlalte ţinuturi. 


Dreptul României asupra Basarabiei a fost re- 
cunoscut de mulți scriitori ruși din secolul al 19- 
lea. Astlel, Svini scrie în 1816 că “locuitorii au- 
tohtoni ai acestei provincii sunt moldoveni sau 
români. Ei vorbesc limba moldovenească, care 
este de origină latină și care păstrează, ca şi 


italiana, numeroase particularităţi ale limbilor neo- : 


latine.“ Alt scriitor rus, |. Tihomirov, vizitând 
Basarabia după războiul din 1877-78, serie despre 
Basarabia de Sud că nu are nimic comun cu Rusia. 
“Cu toate acestea, după ultimul războiu (din 1877- 
78) Alexandru al II-lea a crezut de cuviință să ră- 
pească acest teritoriu propriilor săi aliaţi, adică 
Românilor, care au protestat cu îndârjire în contra 
acestei nedreptăţi. Rusia... se va grăbi — este 
aproape sigur — să înapoeze Românilor acest te- 
ritoriu.“ Mai cităm pe generalul Kuropatkin, fost 
ministru de război, care în lucrarea sa “Probleme 
ale armatei ruse“ a scris în 1910 că “Poporul ro- 
mân din Basarabia, anexată acum 100 de ani, tră- 
ește încă şi astăzi separat, ca și cum S'ar izola 
de populaţia rusă.“... “În viitor, fie pe cale paș- 
nică, fie în urma unui război, unitatea poporului 
român este inevitabilă.“ 


In tot timpul ocupaţiei ţariste, Românii au fost 
supuși unui regim dur de rusilicare prin biserică, 
şcoli, administraţie, colonizări și deportări. Astlel 


Arhiepiscopul Pavel, după instalarea sa în eparhia . 


Chișinăului şi a Hotinului, a închis 330 de bise- 
rici moldoveneşti străvechi, dintr'un total de 773, 


aflate în funcţiune în 1873. Totodată a orânduit ca 
serviciul divin să se ţie în limba rusă, iar cu căr. 
ţile românești (cu literă cirilică) a încălzit şapte 
ani sobele mitropoliei sale. Pe de altă parte, în 
anul 1908, pentru a da numai un Singur exemplu 
despre metodele de desnaţionalizare adoptate, au 
fost deportate în Siberia 885 familii moldovenești, 
“ca să desțelenească pământurile îngheţate ale 
imperiului“, cum spune Zamfir Arbore într'o cuvân- 
tare a sa publicată în “Calendarul Minervei“ din 
anul 1914. Alte amănunte tragice sunt expuse de 
Pro[. Nandriş în cartea sa “Bessarabia and Buco- 
vina. The Trojan Horse of Russian colonial ex- 
pansion to the Mediterranean“, London, 1968. 
Ținem însă să atragem atenţia lumii întregi că 
regimul aplicat astăzi de Sovietici Basarabiei este 
incomparabil mai dur și mai periculos pentru sub- 
stanța românească decât cel țarist. Metodele de 
rusificare sunt mai perfecţionate, deportările sunt 
mai masive, dar camullate sub forma unor plecări 
de bună voe a mii de Români — în special din ti- 
neret. Numai în anii 1940-41 au lost deportaţi cca 
30.000 de Români în Siberia, Urali și pe Doneţ, 
iar mai mult de 10.000 au fost asasinați. După 
1945 omorurile și deportările repetate au luat un 
caracter de genocid, urmărindu-se modilicarea ra- 
dicală a aspectului etnic din teritoriile românești, 


adică translormarea majorităţilor românești de as- 
tăzi în minorități modeste, astlel ca România să 
nu-și mai poată susţine pe viitor dreptul asupra 
Basarabiei prin prezența unor majorităţi etnice 
naţionale. 


Noile metode de anihilare a elementului româ- 
nesc din Basarabia, încorporată astăzi parțial în 
aşa zisa “Republică Moldovenească“, sunt descri- 
se cu acribie de lon Dumitru în “Forme de etnocid 
în URSS“, cu subtitlul “Un plan sistematic de ru- 
silicare a Basarabiei și Bucovinei de Nord“, lu- 
crare apărută la Miinchen în anul 1969. Din această 
lucrare rezultă că astăzi rusificarea se face pe 
cale de noui împărțiri administrativ-teritoriale, prin 
incarantinare, prin ruperea de pământul strămoșesc 
pe cale de deportare, permutare de “bună voie“, 
repartiție de producţie, comasare, etc. 0 altă ple- 
toră de măsuri de rusificare o constitue înlocuirea al- 
fabetului latin cu cel cirilic, substituirea ori distruge- 
rea monumentelor şi a istoriei naționale, a tradiţiilor 
Și obiceiurilor pământești, a arhitecturii românești, a 
bisericii. Apoi rusificarea numelor, educația minorilor 
în sens rusesc, ete. Poporul român din Basarabia Și 
celelalte ţinuturi răpite de Ruși se găseşte astăzi Su- 
pus unor metode de înstrăinare de neam, similare celor 
de “reeducare“ a deținuților politici din închisorile ȘI 
lagărele de concentrare comuniste, adică războiul îm- 
potriva substanţei etnice româneşti din imperiul sovie- 
tic are un caracter totalitar. Astăzi, etnocidul din 1m- 
periul sovietic își dă mâna cu genocidul lui Ceaușescu. 
Poporul român este ameninţat în substanța lui pe toată 


linia. 
5 


Paz >. 


_————.—..—— 


ee 


Pentru un fiu al Sorocei, problema Basarabiei are 
şi o latură emoţională, care îi impune să intre în tran- 
şee pentru a restabili drepturile istorice pe calea apli- 
cării principiului de autodeterminare, garantat de Naţi- 
unile Unite. Pe lângă aceasta, angajamentul de luptă 
pentru eliberarea Basarabiei Şi a celorlalte teritorii 
răpite capătă un caracter imperativ pentru tot românul, 
nu numai pentru [iii Basarabiei. Având în vedere că 
lupta se duce împotriva unui uzurpator, camuflat sub 
masca internaţională a marxism-leninismului, lupta 
aceasta mai ia și un caracter de cruciadă împotriva 
bolșevismului. Exilul dă dovadă de profundă naivitate, 


„când se lasă înșelat de minciunile colportate de a- 
„genţii lui Ceaușescu, care vor să ne facă să credem 


că ar fi cerut Ruşilor retrocedarea Basarabiei. In afară 
de faptul că în lulie 1966 Ceaușescu a recunoscut la o 
adunare a reprezentanților pactului Varșoviei prin sem- 
narea unei declarații comune, că actualele frontiere 
dintre URSS şi România sunt “definitive“, el a confir- 
mat această poziţie și în [aţa Adunării Naţionale dela 
27 lulie 1967, afirmând: “Infăptuirea securității euro- 
pene implică respectarea inviolabilităţii frontierelor 
statornicite în Europa după război...“ Deci acesta este 
adevărul “patriotic“ al regimului reserist și nu ceeace 
colportează pe din dos pentru inducerea în eroare a 
patrioţilor români. E bine de amintit că renunțarea de- 
finitivă din partea comuniștilor români asupra Basara- 
biei este condiție tributară capitală la care s'a angajat 
sluga comunistă română încă dela înființarea acestui 
partid slugamic, adică din 1922. Aceasta este apoi 
polița pe care a iscălit-o [aţă de Uniunea Sovietică, 
când s'a instalat la putere în 1944. În toate rezoluțiile 
sale, din 1922 și până astăzi, PCR a susţinut că Ba- 
sarabia a fost răpită cu forţa din trupul Uniunii Sovie- 
tice şi că trebuia să fie retrocedată acesteia. Cum 
partidele comuniste nu pot greși niciodată, nici PCR 
nu a greșit. Pentru PCR Basarabia este pământrusesc! 

Dacă Românii din Basarabia simt și astăzi româneș- 
te şi doresc reîntoarcerea la patria mamă, nu o fac 
pentru a profita materialicește din unire (n'au profitat 
nici între 1918 și 1940), ci pentru că omul nu trăește 
numai din pâine. In al doilea rând, o fac pentrucă sufăr 


„pentru calitatea lor de Români, sunt amenințați de ru- 


silicare, sunt privați de libertățile fundamentale, sunt 
Săturaţi Și au oroare de comunism. Un rege obsedat de 
sex și de cămătărie, i-a trădat; fiul său slăbănog la 
minte și caracter, i-a trădat; o pletoră de politicieni 
corupți, i-a trădat; o bandă criminală de comuniști stră- 
ini Sau înstrăinaţi de neam, i-a trădat. Dar poporul 
român din Basarabia și celelalte ținuturi răpite nu și-a 
trădat limba neamului, păstrând sfântă memoria celor 
ce-au căzut pentru “Basarabia, pământ românesc.“ 


Chirilă Ciuntu 


19 


Transactia secol. urmare din qg.16 


Intre embargoul asupra livrărilor de cereale în Uniu- 
nea Sovietică, reacție la intervenţia militară în Afganis- 
tan şi cel actual există o deosebire esenţială: Statele 
Unite nu dețineau un monopol pe piaţa cerealelor. Achi- 
zitorii sovietici s'au putut adresa altor țări exportatoare. 
Acestea au beneficiat nu numai de posibilităţi suplimen- 
tare de desfacere; ci şi de un preţ supenor, întrucât 
cererea sovietică întâlnea o ofertă diminuată. Din tot 
ceeace s'a publicat până acuma rezultă însă că în cazul 
echipamentelor speciale, a căror livrare cade sub em- 
bargou, americanii dețin însă un monopol, fiind vorba 
de tehnologii la vâri. În mod neașteptat pentru neinițiaţi 
a reieșit de exemplu că Japonia, despre care se presu- 
punea cu mult aplomb că va eluda embargoul furnizând 
echipamente echivalente ca eficiență tehnică, se vede 
ea însăși lovită de embargoul american și constată că 
fără livrările americane respective, proectul comun sovi- 
eto-japonez de punere în exploatare a unor zăcăminte pe 
insula Sahalin este periclitat. 


Se apreciază că întreprinderile vesteuropene ar putea 
recupera decalajul acesta specific față de Americani în 
circa 2-3 ani, un interval de timp care coincide cu în- 
târzierea pe care o va suferi construcţia conductei sibe- 
riene, dacă aprecierile experților americani sunt corecte. 
lar Uniunea Sovietică, în ce o privește, are o atitudine 
contradictorie. Pe de o parte propaganda sa afirmă, în- 
cepând de la un articol în oficiosul comunist cehoslovac 
Rude Pravo şi până la declarațiile mai recente ale vice- 
primministrului Kostandov, că Uniunea Sovietică are 
toate posibilităţile să termine — nu numai la termen, dar 
chiar înainte de termen — conducta cu mijloace proprii, 
utilizând echipamente de o eficiență tehnică și economi- 
că echivalentă. 


Pe de altă parte, reprezentanții autorităților sovietice 
au intensificat presiunea asupra firmelor vesteuropene 
pentru a le determina să execute, trecând peste piedicile 
juridice şi de fapt derivând din embargoul american, co- 
menzile acceptate. Evident, Uniunea Sovietică poate 
termina cu forțe proprii conducta, însă insistența depusă 
pe lângă partenerii de contract occidentali dovedește că 
această orientare își cere preţul ei. Rămâne de văzut 
dacă Uniunea Sovietică va termina înainte de termen con- 
ducta, așa cum se afirmă. De fapt n'ar trebui să vorbim 
de conducta siberiană la singular. 


Pipe-line-ul respectiv va fi compus din 7 conducte 
îngropate pe acelaș traseu creat printr'o singură linie de 
excavații, sau cu un termen mai puțin tehnic, îngropate 
în acelaș șanț. Două pentru livrările în Europa occiden- 
tală, iar restul 5 pentru intern și alte țări membre în 
CAER. O posibilitate teoretică este forțarea celor două 
țevi de gaz pentru Europa occidentală și întârzierea ce- 
ler pentru aprovizionarea intemă și a țărilor socialiste, 
fapt care nu va rămâne probabil fără consecințe practice. 
Pentru o redistribuire eficientă a resurselor tehnice și 
materiale spre a face față unor sarcini suplimentare, pla- 
nificarea sovietică este mult prea greoaie pentru a reac- 


ționa înlăuntrul unei perioade de plan. 
urmare in pg.20 


urmare din pg.2 

Insulele Malvine, Analia, Statele Unite si Araentina 
nicat guvernului din Buenos Aires. Acestuia i s'a părut 
că măsurile trufașului guvernator erau provocatoare și a 
tnmis flota să ocupe Malvinele. 

Aici trebue să ne oprim câteva secunde. Guvernul ar=- 
gentinian a dat ordin șelului expediției să ocupe insulele 
fără să ucidă soldații englezi sau populaţia civilă. Și așa 
s'a întâmplat. Scafandrii marinei au înconjurat portul, au 
făcut prizonieri paznicii, iar infanteria marinei a făcut 
restul. Totuşi câtiva ofiţeri englezi au tras și au ucis un 
căpitan de marină şi câţiva subofiţeri şi soldaţi argenti- 
nieni. Nu a murit însă niciun englez! Ocupaţia s'a făcut 
cu preţul sângelui argentinian. 

Din acest moment a început ofensiva “mass-mediei” 
engleze, nord-americane, canadiene, australiene, neo- 
zelandeze şi toată Europa occidentală. Televiziunea, ra- 
dioul şi presa occidentală ţipau din toate puterile: Dic- 
tatura a atacat democratica Anglie! 

Autorul acestor rânduri știa dela început că SUA nu 
putea face altceva decât să se alieze cu Anglia. In toate 
convorbirile avute aici — în timp ce Haig o făcea pe “o- 
miul neutru“ care voia să “impace“ — a spus argentinie- 
nilor că guvemul Statelor Unite nu poate Îi nepărtinitor 
şi că datoria lui era să susţină Anglia, nu numai pentrucă 
aceasta îi promisese Malvinele și celelalte insule, ci și 
din motive de sânge, rasă, ideologie, filosofie, economie, 
istorie, ete. ete. Nu a lost ascultat. Argentina era sigură 
că Anglia nu putea reocupa Malvinele. Bucuria era de 
nedescris. Pentru prima oară, în 34 de ani de şedere în 
Argentina, autorul acestor rânduri i-a văzut pe argentini- 
eni uniţi, ca niciodată, iar partidele politice (care nu a- 
veau voe să se exprime, fiindcă exista starea de asediu), 
au ieşit în stradă cu manifestații de entuziasm delirant, 
sprijinind guvernul. Era primul guvern în 149 de ani care 
a avut curajul să recupereze insulele. Toţi șefii partide- 
lor politice s'au organizat și au decis să călătorească în 
lumea întreagă pentru a explica guvernelor că Malvinele 
sunt argentiniene, că englezii au deportat locuitorii ar- 
gentinieni şi au adus cu forţa alţii din alte colonii și din 
Norvegia, şi că argentinieni aprovizionau insulele. și 
sprijineau cu alimente populaţia, ete. 

De fapt, dacă Anglia ar fi luptat singură împotriva 
Argentinei, fără sprijinul militar al Statelor Unite, Cana- 
dei, Australiei și Neo-Zelandei și fără sprijinul economic 
al ţărilor din NATO și CEE (Comunitatea Economică Eu- 
ropeană) nu ar fi recucerit insulele. Distanţa mare (între 
Londra și insulele Malvine sunt cam 13.000 klm), ușurin- 
ţa de aprovizionare a trupelor argentiniene, atât prin va- 
poare cât Și prin avioane, şi mai ales conștiința soldati- 
lor și ofițerilor argentinieni că lupțau pentru o cauză sfântă, 
ar [i lost suficient ca să înlrângă pe cei 10.000 - 12.000 
royal-marines şi cei 1.000 Ghurkha (nepalezi). După scu- 
fundarea celor 7 vase de război și avarierea celorlalte 
20, Anglia ar fi trebuit să trimită alte 4) de vapoare de 
război, dar nu le-ar fi găsit, căci ar Îi trebuit să le ceara 
împrumut Canadei, Australiei și Statelor Unite, 


Inlrângerea trupelor argentiniene (cam vreo 11.000) a 
fost datorită trimiterii armelor moderne, mortale, din Sta- 


20 


tele Unite, avioanelor, helicopterelor şi lunetelor de 
noapte. Numai aviatorii argentinieni au putut arăta că : 
sunt superiori englezilor ca material uman și ca spirit de 
luptă. Infanteria marinei argentiniene şi soldaţii armatei 
de uscat aveau arme învechite. Guvernul Statelor Unite 
poate să se mândrească cu o mare victorie (mare într'a- 
devăr?) asupra Argentinei, o ţară care nu a avut în spate 
pe nimeni. Nici măcar Latino-America! Toate solidari- 
zările au fost platonice. Nimeni nu i-a trimis măcar un 
avion. An glia însă trebuc să se simtă umilită, deoarece 
o țărișoară necunoscută, dela “capătul pământului“, fără 
nici o tradiţie militărească, fără spirit războinic, fără 
trufia Albionului, a reușit să-i scufunde șapte din cele 
mai modeme vapoare de război în numai cinci săptămâni, 
Nici Germania, puternica Germania ajutată de flota Itali- 
ei, nu a reușit să-i sculunde Angliei atâtea vapoare mo- 
derne intrun timp atât de scurt. 

Cititorii acestor rânduri îşi vor spune : Cum se poate? 
Noi am citit altfel in presa internaţională! Nici chiar în 
Spania nu s'a publicat adevărul, deoarece și Spania a co- 
mis un act de laşitate faţă de Argentina. In primele două 
săptămâni toată “mass-media“ spaniolă repeta ca papa- 
galul tot ce spuneau “purtătorii de cuvânt“ anglo-saxoni. 

Există multe învăţăminte de scos din acest război 
“sui generis“, dar cel mai important este acesta: învinşi 
ori cât de multă dreptate ar avea şi ori cât de înalte arme 
morale ar mânui, niciodată nu au dreptate după înlrânge- 
re, Niciodată nu pot vorbi ca să se apere şi să-şi expună 
punctul de vedere. În schimb orice calomnie, orice infa- 
mie, orice hulă împotriva lor este literă de lege, pentrucă 
o proclamă învingătarul. 

Ah! Cât este de greu să ţipi adevărul în mijlocul ur- 
letelor haitelor de lupi, înfometați de petrol, aur, faimă 


ŞI putere! . pe ST PE 

Ovidiu Gaăină 
EI 
urmare din P9.19 


TRANSAȚIA SECOLULUI 


Embargoul american a creat o nouă situaţie de lapt. 
Această situaţie este limitată însă în timp. Guvernele 
vesteuropene se pot hotări să practice față de Statele 
Unite o politică bazată iremediabil pe resentimentele 


actuale. Sau iși vor baza deciziile pe elementele unei 
situaţii viitoare, în care datele vor [i probabil diferite, 
real de gaz, metan 
de aprovizionare, 
mentu 


între altele în ce priveşte necesarul 
în viitor, posibilităţile alternative 
noile investiţii, criteriile politice valabile în mo 
respectiv, 

Comentato! 


DAE? 


LIGA ANTI-YALTA 


APEL 


lubite Compatriot, 


In Adunarea comemorativă pentru unirea Basa- 
rabiei din acest an, care a avut loc la Kâln, s'a 
propus, şi asistența a aprobat în unanimitate, în- 
Îiinţarea unei asociaţii care să lupte pentru abo- 
lirea acordurilor dela Yalta și pentru repararea 
nedreptăţilor care au decurs din ele. Aceste ruși- 
noase acorduri sunt originea stării de sclavie în 
care se găsesc de atâta amar de ani popoarele din 
Europa răsăriteană. Cu acest prilej, Adunarea de 
la Koln a decis ca această asociaţie să se nu- 
mească: LIGA ANTI YALTA. 


Din aceasta asociaţie urmează să facă parte 
fără consideraţii de opinie politică, asociaţiile și 
comunitățile româneşti din exil, precum și toţi 
Românii care împărtășesc această idee și care 
își dau seama că în momentul actual Exilul trebue 
să lacă un efort maxim pentru salvarea Neamului 
de jugul ruso-comunist. Intreaga Lume este în 
fierbere. Se apropie ceasul când omenirea trebue 
să aleagă între libertate naţională și individuală 
şi sclavie. Dacă vom uni toate eforturile noastre 
impreună cu eforturile celorlalte popoare robite 
din Europa răsăriteană, Dumnezeu ne va ajuta să 
facem un important pas în drumul spre libertate: 


ABOLIREA DE CATRE OCCIDENT A ACORDURILOR 
RUSINOASE DE LA YALTA SI DENUNTAREA DE 
CATRE SEMNATARII ACTULUI DE LA HELSINKI. 


Alăturat vă trimitem, pentru informarea Dvs., 
textul expunerii de motive prezentat în Adunarea 
de la K6ln, cu rugămintea de a-l examina șia face 
eventual observaţiile ce vi se par cuvenite. 

După ce se vor primi un număr suficient de a- 
deziuni, se va proceda la constituirea definitivă 
a Ligii, cu statutele și programul de activitate 
respectiv. 


Adeziunile pot Îi trimise pe adresa uneia din- 
tre persoanele care fac parte din Comitetul de 
inițiativă: George Demetrescu, Președintele Co- 
munității Române din Spania, Dr. Alexandru Șuga, 
organizatorul Adunărilor pro-Basarabia (Jakorden - 
Str. 21, Koln, Germania) şi Nicolae Paul, Preșe- 
dintele Asociaţiei Românilor din Germania. 


In aşteptarea răspunsului Dvs., pe care l-am 
dori cât mai grabnic, vă roi să primiţi Îrățeștile 
noastre urări de bine. 


George Demetrescu, Dr. Alexandru $uga, 
Nicolae Paul 


Expunere de motive 


Perspectiva unei conferințe pentru securitatea 
Europei a trezit mari speranţe în rândurile refugi- 
aţilor de dincolo de Cortina de Fier, deși se știa 
Că iniţiativa aparţinea Sovietelor. Se spera ca cu 
tot viciul originar, Occidentul va profita pentru a 
pune în desbatere și a rezolva problema gravelor 
erori săvârşite către inele celui de al doilea răz- 
boi mondial la Teheran și Yalta. . 


In prima conferință care a avut loc la Helsinki 
in 1972, nu numai că nu s'a făcut nicio menţiune 
asupra acestei probleme, dar monstruoasele acor- 
duri prin care se împărțea Europa, au fost sanc- 
Honate. Lapsul de timp ce se scurgea între clau- 
sura Conferinţei și semnarea Actului Final, mai 
Asa o margine de speranță pentru ca participanţii 


21 


la Conferinţă să-şi poată da seama de gravitatea! 
stipulațiilor consimţite la Helsinki, și care distru- 
geau orice speranţă de eliberare a naţiunilor sub- 
jugate de Soviete. Minunea nu s'a întâmplat. Na- 
ţiunile de dincolo de Cortina de Fier pare că nici 
nu existau. 


S'au pus totuși noi speranţe în cea de a doua 
Conferinţă, care trebuia sa aiba loc la Belgrad. 
Și aici problema problemelor, emanciparea naţiu- 
nilor robite de Soviete, a fost escamotată. Această 
Conferinţă s'a terminat “en queu de poisson“. S'a 
desbătut problema “drepturilor omului“, și aceasta 
pe un plan minor și oarecum plăcut Sovietelor: 
schimb de informaţii științifice, tehnologice, spor- 
tive, turism, etc. Sovietele erau mulțumite de re- 


= 


zultatele extrem de favorabile lor, din prima Con- 
ferință dela Helsinki. 


A treia Conferinţă din serie s'a inaugurat la 
Madrid în toamna anului 1980 şi a durat până în 
primăvara prezentului an. Atmosfera era încărcată. 
Invazia Alghanistanului și evenimentele din Po- 
lonia nu erau de bun augur. Într'un an și jumătate 
cât a durat Conferinţa, nu s'a ajuns nici măcar la 
o Agendă de discuţii. Din când în când, șelul de- 
legaţiei americane lua cuvântul pentru a incrimina 
Sovietele pentru invazia Alghanistanului, petre- 
cută sub ochii tuturor participanţilor, sau pentru 
nenumăratele violări ale acordurilor dela Helsinki, 
la care delegaţia sovietică răspundea cu violenţa 
Şi cinismul caracteristic. 


Aliaţii occidentali căutau să frâneze impetuo- 
zitatea americanilor, iar delegaţii neutrali luau 
din când în când cuvântul pentru a-și justifica 
prezenţa, cu propuneri de procedură sau calendar. 
In acest an şi jumătate nu s'a produs măcar o alu- 
zie asupra soartei popoarelor de dincolo de “Cor- 
tina de Fier“. 


Intreruptă de câteva ori pentru aparenie motive 
tehnice, Conferinţa a ajuns la începutul anului 
1982 la o penibilă agonie, cu penibile eforturi de 
a aduna câţiva delegaţi, obligaţi să participe la o 
şedinţă de câteva minute. S'au petrecut în această 
a treia Conferinţă de securitate europeană scene 
anecdotice, dacă nu chiar ridicole. Șelul dele- 
gaţiei belgiene, într'una din ședințe, a solicitat 
la un moment dat suspendarea desbaterilor, in ca- 
re nu se desbătea nimic, pentru o jumătate de oră 
pentru a-și lua cafeaua. Discuţia asupra acestei 
propuneri a durat o jumătate de oră şi a lost apro- 
bată. 

In aceasta situaţie fără ieșire s'a luat, în sfâr- 
şit, eroica decizie de amânare a lucrărilor până 
în toamna anului 1982. Profund înșelate în încre- 
dere și așteptari, natiunile subjugate de Soviete 
mai speră tauşi în trezirea conştiinţei participan- 
ților la Conferinţă pentru a ataca problema lunda: 
mentală, causa causorum a tuturor nenorocirilor 
care s'au abătut asupra vechiului Continent și a 
nesiguranţei ce domnește în Europa de aproape 
40 de ani: acordurile de la Yalta si Teheran. 


Inca inainte de prima Conferinţă de securitate 
europeană care a avut loc la Helsinki în 1972, a- 
sociaţiile românești din exil, dându-și seama de 
primejdia unei noi Yalta, au început o campanie 
prin memorii, articole de presă, intervenţii la 
radio, etc., menite să trezească din letargie Occi- 
dentul. In Memorandul din 1972 se insista asu- 
pra acestui pericol: 

“La început prin intermediul ţărilor din blocul 
comunist, mai apoi direct, Sovietele împing pro- 
ectul unei Conferinţe de securitate europeană de 
la care aşteaptă considerabile avantagii : 


“Sancţionarea statu-quo-ului in Europa, printr'un 


document semnat de ţările participante la Conterinţă; 
_ Consolidarea dominaţiei sovietice în țările din 
Răsăritul Europei şi instituționalizarea “doctrinei 
Brejnev; 
— Asigurarea stabilităţii flancului european, pentru 
ipoteza unui conflict cu China; 


_ Eliminarea Statelor Unite din apărarea Europei, 
prezenţa acestora constituind un obstacol de maximă 
importanță în calea orgolioaselor planuri de expansi- 
une sovietică, și 


_ Desvoltarea economiei sovietice cu aiutorul ca- 
pitalurilor și tehnologiei occidentale, cu scopul final 
de a consolida și intări bazele viitoarelor asalturi a- 
pra Occidentului insuși.“ 

Dela acest Memorandum s'au scurs 10 ani: 
1972-1982. Punct cu punct, aceste obiective au 
fost atinse. Conferinţa dela Belgrad, a doua din 
serie, care trebuia să examineze modul în care au 
fost împlinite sau violate de către ţările partei- 
pante stipulaţiile Actului Final dela Helsinki s'a 
terminat fără concluzii și fără nicio decizie, iar 
problema permanentelor violări săvârșite de Uniu- 
nea Sovietică au lost uitate. Intr'un al doilea Me- 
morandum difuzat cu ocazia acestei de a doua 
Conferinţe de securitate, se spunea: 


«Ceeace s'a examinat în această Conferinţă au fost 
aspectele crizei de nesiguranță ce domnește în Europa, 
adică nişte consecințe, fără să se procedeze la exa- 
minarea cauzelor crizei, aşa cum se procedează în 
toate sectoarele vieții omenești, incepând cu sănătatea, 
crizele sociale și terminând cu economia. In fiecare 
țară există cauze interne specifice care pot explica 
intr'o oarecare măsură un climat de nesiguranţă. Aces- 
tea pot fi eliminate sau atenuate, cu condiţia ca ele 
să nu fie inspirate, sugerate sau susținute dinafară. 
Acestea din urmă sunt cele care ar trebui să formeze 
obiectul preocupării şi deciziilor Conferinlei de secu- 
ritate, Acestea depăşesc capacitatea și posibilitatea 
de eliminare ale unui guvern. Causa causorum care 
turbură pacea și liniştea Europei, a lumii întregi chiar, 
este permanenta presiune și spectrul sălbatecului im- 
perialism sovietic...“ 


„Indeobște este cunoscută dominaţia fără limite 
ȘI scrupule a Uniunii Sovietice asupra naţiunilor 
din Răsăritul Europei, dar până acuma, în nicio 
întâlnire internațională cu caracter oficial, ca ȘI 
în cele trei Conferinţe dedicate securităţii Europei, 
nimeni nu a îngăimat măcar locul unde s'a dat Îrâu 
liber Sovietelor pentru a subjuga aceste naţiuni. 
Ruşinoasele acorduri care stau la baza întregului | 
convoi de suferinţe, umilinţe și nenorociri pe care 
le îndură de atâta amar de ani naţiunile din Răsă- | 
ritul Europei, semnate cu câteva luni înainte de 
sfârşitul celui de al doilea război mondial, la | 
YALTA, stau încă în picioare. Atâta timp câ! 
aceste acorduri și consecinţele lor nu vor fi de- 
nunțate, siguranța nu poate [i restabilită în Eu- 
pa. 


Pentru aceste motive, Îrământaţi permanent, cu 


22 


„SED 


O 


gândul la năpăstuita noastră țară şi la celelalte 
ţări. supuse aceluiași calvar, propunem astăzi, 
când pomenim scumpa noastră Basarabie, crearea 
unei organizaţii din care să facă parte asociaţiile 
Românilor din Exil, reprezentanţi ai celorlalte 
naţiuni subjugate din Răsăritul Europei și oameni 
de bine din Lumea liberă, care să inceapă lupta 
pentru abolirea acordurilor dela YALTA și TEHE- 
RAN. Propunem ca această asociaţie să se nu- 
E aca LIGA ANTI-YALTA“, 


a) 


CĂZĂCEASCA 


LA 


PALAT 
[Reprodus din „Stindardul” nr.146 Aug. 82] 


In Aprilie anul acesta, televiziunea germană, 
în emisiunea întitulată “Die Axe“, a prezentat 
momente ale evenimentelor politice şi militare 
(emisiunea a treia), începând cu asasinarea Re- 
gelui Alexandru al Jugoslaviei la Marsilia și con- 
tinuând până la terminarea războiului. 

Pentru aceasta a întrebuințat o impresionantă 
colecţie de jurnale cinematografice (din timpurile 
respective), americane, germane, rusești, precum 
și din multe alte ţări europene. Deoarece materia- 
lul care făcea obiectul expunerii era de proporții, 
au lost necesare trei emisiuni de câte o oră și 
Jumătate, pentru a putea [i prezentate toate eve- 
nimentele. In cea de a treia emisiune, a lost rân- 
dul ţărilor din răsăritul Europei. 


Spicherul german dădea permanent explicaţii 
asupra imaginilor ce apăreau pe ecran. 


Articolul de față nu are ca obiect să descrie 
interesanta emisiune germană, ci se limitează 
doar la trei secvenţe care interesează în cel mai 
inalt grad pe români, în special prin îneditul mo- 
mentelor, 

După ce, fără vreo imagine, este anunțat “ar- 

Stițiul“ făcut de Rege la 23 August, pe ecran 

apar coloanele de soldaţi români făcuţi prizonieri 

a lași prin graţia Majestății Sale, 

în ceastă secvenţă îţi umple ochii de lacrimi, 
IN incleștează și pu anii. 


mi 


zimugmăloarea, secvenţă. legată de prima, repre- 
Ra pile extraordinară, sonorul emițând o 
satul că indrăcită, Iar imaginea - fiţi atenți! 
cc) Seal din București. În primul plan erau 
» Negina și Susaicov! 


In sala de festivități a Palatului, soldaţii ruși 
jucau căzăceasca, în timp ce Regele și Regina, 
de o exuberanţă pe care numai marea cantitate de 
votcă băută o putea determina, sărbătoreau marea 
victorie! Regina, de o bună dispoziţie remarcabi- 
lă, ciocnea paharul cu Susaicov, peste Rege, care 
se afla între ei. 


Protocolul stret de la Palat dispăruse com- 
plet, iar întreaga atmosferă impunea tutuială între 
Majestăţile Lor şi tovarășii aliaţi! 

Cei. care au văzut acest jurnal nu mă pot acuza 
de exagerare! Dimpotrivă, îmi pot spune că redau 
insuficient “cochetăria“ abjectă, Îraternizarea cu 
“tovarăşii“, şi totala lipsă de demnitate a Suve- 
ranilor. 


Secvența a treia, în continuarea primelor două, 
ne arată amfiteatrul judecătoriei din strada Ştirbei 
Vodă, transformată în “Tribunal al Poporului“, 
precum şi sosirea sub escortă a inculpaţilor. Pri- 
mul soseşte Mareșalul Antonescu — mers şi ţinută 
demnă — urmat de Mihai Antonescu, Generalul 
Pantazi și Generalul Constantin Vasiliu. Locurile 
au fost ocupate în boxă în ordinea de mai sus. 


Inima ţi se strânge din nou, iar revolta atinge 
limite maxime, contribuind desigur la aceasta și 
ordinea secvenţelor alcătuită de televiziunea 
germană. 


Comentariul spicherului german, încheie astlel 
emisiunea: “Aceste ţări balcanice, care au luptat 
pentru drepturile lor, nu au fost decât nişte pioni 
pe o masă de şah, mutaţi fără voia lor de către 
Hitler, Mussolini, Churchill și Stalin. Și astăzi 
tragedia acestor ţări continuă.“ 


Am scris aceste rânduri pentru românii care 
încă mai cred în posibilitatea unei reveniri în ţară 
a Regelui, asigurându-i totdeodată că înaintea 
oricărui eventual plebiscit, toţi românii vor putea 
vedea aceste secvenţe. 

După trădarea dela 23 August, după banchetul 
de la Palat, după stigmatizarea Regelui cu ordinul 
“Victoria“, după semnarea ruşinoasei abdicări, de 
drept și de fapt, mă întreb ce a simţit fostul Rege, 
domnul Miha: von Hohenzollern, văzând aceste 
secvenţe şi dacă își mai dă seama că a abdicat 
pentru a doua oară!!! 


Infrângerea noastra putea avea un alt aspect, 
demn și măreț, dacă n'ar [Îi fost improşcată cu 
noroi, îndoliind întreaga ţară. 


lon Pantazi 


PANOPTICUM 


Cazul Bernard Poulet 


Cazul Bernard Poulet. Oponia publică 
a avut ocazia să vadă capul cu bandaj 
sângerat al d-lui Bernard Poulet, trimi- 
sul special al ziarului parizian “Le 
Matin“. in România “independentului“, 
“pacifistului“ Nicolae Ceauşescu. In 
România, dl Poulet s'a deplasat ca să 
intâlnească pe Vasile Paraschiv, de la 
care “se primise un misterios telefon“. 
Ori, de Vasile Paraschiv se credea că 
e mort. Se aflase chiar că familiei lui 
i se incredințase “pios“ cenușa în care 
Securitatea transformase şi pe V. Pa- 
raschiv ca și pe mulţi de pe a eă Jiu- 
lui, dintre aceia care participaseră la 
fondarea Sindicatelor Libere. Vasile 
Paraschiv fusese, în trecutul său, un 
membru activ al partidului comunist, 
din care s'a retras trântind ușa. Securi- 
tatea totuși îl lăsa să vină la Paris, un- 
de participa la reuniuni de presă şi fă- 
cea declaraţii revelatoare referitoare la 
practicele ceauşiste. Activează o vreme 
în Franța, apoi decide să se intoarcă 
în România, unde spera să fie mai util. 
Acolo dispare. Torturat (el ştia de fapt 
că fiecare greşală trebue răscumpărată 
prin suferințe), svonurile morţii lui au 
au fost înregistrate ca un fapt cert. Dl 
Poulet pleacă în România să adune a- 
mănunte despre strania reapariţie a lui 
V. Paraschiv. Cu ce speranţe a plecat 
d! Poulet în România, numai domniasa 
ştie. Certe că dl Poulet n'a presupus o 
clipă că pașii săi erau urmariţi și sem- 
nalaţi la București chiar dela urcarea 
sa în avionul care avea să-l ducă până 
la Otopeni. 


Luat în primire de releul de urmăritori 
specializaţi, adevăratul teatru în care 
e angajat și dl Poulet;se joacă la Plo- 
eşti. In jurul “locuinţei“ lui V. Paras- 
chiv, de curând amenajată și o seamă 
de actori (printre care și soția lui și 
alte vecine care, din “intâmplare“, vor- 
beau și franșuzeşte). Rolul lor era ca 
să-l facă pe dl Poulet să cutreere pe 
străzi până se inserează, in așteptarea 
bătăii.- Bătae programată, Că autorită- 
țile românești au vrut să semnaleze în 
străinătate că Vasile Paraschiv e în 
viață înainte ca Biroul Internaţional al 
Muncii, întrunit la 18 Februarie, și un- 
de urma să condamne România pentru 
persecuțiile Sindicatelor Libere, puţin 
interesează. Important e iapa] cum pot 
fi executate cu mâna în șolduri acţiuni 
elaborate dincolo de cortina de fier și 
cunoscute bine în lumea liberă. Monica 
Lovinescu, sălbatec bătută. Paul Goma 
scăpat dintr'o explozie datorită pruden- 
ței sale, etc. se ştie că fac parte din 


practicile model Ceaușescu. Când le 
reușesc in afară, cum să nu prindă cu- 


raj ca să le aplice străinilor incomozi 
(fie ei chiar reprezentanţi ai presei), 
veniţi să scotocească in spelunca tero- 
rilor comuniste ?.,. DI Poulet a rămas 
mirat că nimeni, niciun trecător, n'a 
încercat să-l salveze când, trântit, era 
molestat cu cruzime. Cum n'a înţeles 
d| Poulet că trecătorii aceia rari, nepă- 
sători, erau, de fapt, tot securiști in 
misiune? Ospitalitatea, devoţiunea și 
generozitatea românească sunt prover- 
biale, iar că Românul e săritor la ne- 
voe, e bine cunoscut. 


Bandajat, “jusqu'au depart de Buca- 
rest, dimanche“, afirmă dl Bernard Poulet, 
“la peur ne .m'a pas quitte un instant, 
Le hall de I'hâtel est bourre€ d'hommes 
de la Securit€. J'ai impression ara 
tout moment ils peuvent me sauter des- 
sus et me rouer de coups a nouveau. 
Jai appris que, dans ce, pays, ces 
hommes-la peuvent impunement battre 
a mort un homme en plein centre d'une 
grande ville. Personne n'osera interve- 
nit. Srils se sont crus autorisce a trai- 
ter un journalist occidental comme ils 
P'ont fait dans mon cas, je comprends 
que les Roumains soient terroris€s.“ 
Noi, cei din exil, am spus-o până la 
extenuare şi vom continua s'o spunem. 


Radu Maria Calomfirescu 


Le Matin, Paris. Francois Mitterand, 
xeşedintele Franţei, a contramandat o vi- 
zită oficială în România proectată pentru 
luna Septembrie a.c. Oficial s'a anunţat că 
preşedintele a contramandat vizita din ca- 
uza programului încărcat. Ziarul guverna- 
mental “Le Matin“, din 28.7.82, într'un co- 
mentar semnat de Bernard Poulet vorbește 
insă de “degradarea relaţiilor franco-române 
care s'au accentuat după dispariția scriito- 
rului Virgil Tănase“. Cităm câteva pasagii 
semnificative: “Până înultimul moment res- 
ponsabilii români s'au comportat ca şi cum 
voiajul Președintelui trebue să aibă loc, ca 
şi cum n'ar fi avut loc afacerea Tănase“. 
Comentatarul aminteşte că într'o conferință 
de presă ţinută de Președintele Mitterand 
în luna lunie, acesta a avertizat guvernul 
român de dispariția lui Virgil Tănase în fe- 
lul următor : “Dacă este demonstrată tragica 
ipoteză că Tănase a dispărut fără să apară, 
aceasta va antrena serios natura relaţiilor 
dintre România și Franța“. După aceea se 
aminteşte că guvemul francez a lăsat timp 
suficient guvemului ramân ca să facă “un 
gest“, insă “gestul român, așteptat multă 
vreme, n'a venit“. Mai departe se poate citi: 
“In timp ce guvemul lui Nicolae Ceaușescu 
este sever criticat în străinătate, atât pen- 
tru rezultatele economice catastrofale cât şi 
pentru. nerespectarea drepturilor omului, 
voiajul lui Francois Mitterand poate fi inter- 
pretat ca o recucerire a poziţiilor pierdute. 


24 


Franţa nu are momentan intenţia de a face 
cadouri României“. În continuare, aflăm că 
guvernul francez a inaintat o listă guvemu- 
lui român, prin care îi reamintește călcarea 
drepturilor omului în: “Familii separate 
copii adoptați de francezi care n'au putut | 
părăsi România niciodată și trei cazuri de 
“dispariții de personalităţi ale opoziţiei ro- 
mâne: preotul Calciu, sindicalistul Vasile 
Paraschiv și scriitorul Virgil Tănase“. 


Comunitatea Românilor din (Germania Fes 
derală a trimis Preşedintelui Franţei urmă- 
toarea telegramă : 


Francois Mitterand 
President de la R&publique Francaise 
Paris 


Monsieur le President, 


Nous, la communaute ortodoxe de Co- 
logne, avons recus avec grande satis- 
faction les nouvelles de votre refus de 
visiter la Roumanie. 

Vous etes le premier president d'un 
pays occidental qui ait jamais ferme- 
ment pris attitude contre la manitre de 
laquelle le regime communiste de Bu- 
carest traite les droits €lementaires de 
!'homme. "Tous les roumains de l'etran- 
ger qui souffrent et qui ont souffert de | 
telles persecutions, vous doivent leur 
reconnaissance pour cette noble posi- 
tion. 

Recevez, monsieur le President, lex- 
pression de notre plus profond respect. 


Dr. Alexandre Suga 
L_] 


Die Welt, Bonn. Ziarul supraregional 
german “Die Welt“ din 29.7.1982 dă pe primă. 
pagină știrea prin care se anunță contramane | 
darea vizitei Preşedintelui francez, sub tit- 
lul: “Surprinzător, Mitterand contramandează 
vizita sa în România“. Face apoi un scurt 
rezumat al comentarului din “Le Matin“ şi 
încheie cu constatarea că guvemul francez 
este neliniștit din cauza călcării drepturilor 
omului în România. 


Bild, Hamburg. Intr'un comentariu, Zi. 
arul de mare era «Bi]d“ scrie astfel deep 
refuzul Preşedintelui Mitterand de a face 
vizită oficială în România: 

“Politicieni care nu pălăvră 
problemele drepturilor omului sunt rar 
totuşi există ! Unul dintre aceştia se n 
te Mitterand, șeful statului francez. dă 
contramandat o vizită în Ramânia pen „câ 
nu voia să-l valorifice pe acela Care c 
în picioare drepturile omului.“ 2 


gesc mult "a, 


i 


Brigăzile roşii au centre de instrucţie 
aprovizionare_in_Komânia, Dacă în 
Cident mal erau câţiva naivi care credeau 
în “idipindentul“ Ceaușescu, ei au fost brusc 
treziţi la realitate de o afacere cu explozivi 
aeroportul din Roma. Adevarul a ieșit la 
suprafață, văzându-se rolul ce-l joacă astăzi 
România in procesul de destabilizare a Occi- 
dentului, creindu-se un sentiment de nesigu- 
ranță prin terorism. 
Faptele : Pe aeroportul Leonardo da Vinci 
din Roma a fost interceptată o teroristă ger- 
mană din fracțiunea “Armata roșie“, care 
s'a prezentat sub numele fals de Beatrix 
Odenhnal. adevăratul nume fiind Margot 
Christa Frohlich, născută la Kalisz în Po- 
" lonia și care locuia la Hanovra în Germania. 

“Turista tocmai coborise din avionul Ta- 
romului cu 50 de persoane la bord, destina- 
ia fiindu-i Paris, cu escală la Roma. Ca 
"bagaj, o singură valiză, cu conținut banal, 
care nu justifica greutatea ei. La o cerce- 
tare mai amănunțită, sub fundul dublu s'au 
| descoperit trei kilograme și jumătate de un 
„foarte putemic explosiv, numit T4, un de- 
„ clânșator cu ceasamic, două detonatoare și 
| o baterie electrică. În plus, un alt pașaport 
— fals şi o mare sumă de bani în diverse mo- 
- nede occidentale. 


Concluziile : Cine cunoaște cât de cât Ro- 
mânia de astăzi, cunoaște și detectoarele 
de metale şi perchezițiile mai mult decât a- 
mănunțite a bagajelor, a hainelor în dubluri 
şi cusături, a tuturor celor care pleacă și 
vin în țară. Securitatea și miliția sunt vigi- 
lente. Cu o asemenea cantitate de explosiv 
“ȘI cu acea panoplie de terorist profesional, 
ar putea fi aruncat în aer. Palatul regal, 
(pardon, “palatul preşidențial“) şi cu tot 
„CC.ul ar fi fost ras de pe fața pământului. 
Clanul Ceauşescu, cu toate rubedeniile până 
la a șaptea spiță, ar fi dispărut întro clipă. 
„Nu că ar fi fost cine știe ce pagubă pentru 
nefericita Românie și sărmanul popor, dar 
cun “ilustrul din Scomicești“ are frică și 
de umbra lui, sau de puterea gândurilor, este 

> ecrezut ca cineva, fie el chiar și străin, 

3 je pa părăsi România cu o asemenea 
| "Dă Și maiales s/o fi introdus în ţară fără 
asentimentul securității. 


Fi za Ceaușescu nu-l prea duce mintea 
% pistică are posibilitatea materială și lo- 
E Reala ee a duce o asemenea politică de 
N cate e a Occidentului prin terorism, 
[E ai „Că toată această afacere a fost 
e etic. Dec dirijată de către K.G.B.-ul sovi- 
ii țări şi Dania comunistă pune teritoriul 
tema LET le ei organe de represiune in- 

“i Matea și miliția, la dispoziţia 
idepedenţă“ ! 

Cătălin Niţescu 


i Curita 
„ Rușilor, Ce Mai « 


PANOPTICUM 


Ştiri din Germania 


Bonn. Din raportul Landului Nord- 
Rhein Westfalen (cu sediul la Diissel- 
dorf) asupra activității extremismului 
de stânga și de dreapta, reiese că “Par- 
tidul Comunist German“ (DKP) a primit 
ca ajutor dela guvemul din Germania 
Democrată (DDR) mai mult de 50 mili- 
oane de mărci (aproximativ 20 milioane 


de dolari). 


Partidul comunist german numără apro- 

ximativ 40.000 membri. Sa reprofilat 
pe tema “Lupta pentru pace“, pierde 
însă din influență fiindcă “se critică 
politica extemă a Uniunii Sovietice“. 
Numărul aproximativ al extremiştilor de 
stânga se cifrează la 110.000. In a- 
ceastă grupă sunt încadrați tot felul de 
“stângiști“, ca “maoiștii“, care sunt 
marxiști anti-ruși, sau comuniști anti- 
ruşi, “marxiştii-europeni“, sau cei de 
nuanță albaneză, etc. etc. 


Bonn. Intre 250.000 și 600.000 se es- 
timează numărul persoanelor care au 
cerut azil politic în Germania. Din cau- 
za abuzului care se face, autoritățile 
germane au elaborat o nouă lege care 
ingreuează acordarea titlului de azilant 
politic. 

In ultimul timp, afară de cetăţenii sta- 
telor aşa numite “socialiste“, se orga- 
nizează din Orientul Apropiat adevărate 
invazii de pretendenți la azil. Au aflat 
că în Germania dacă spui cuvântul “A- 
zil“, trăeşti un an de zile în hotel, fără 
muncă şi fără nici un fel de obligaţie. 
Unii dintre ei, în special cei ce-au ce- 
rut azil în Berlinul de Vest, se duc 
în Berlinul de Est și de acolo se duc. 
în concedii în țările lor de origine (Li- 
ban, Persia, Ceilon, India etc.) și-și 
îndulcesc viața de azil, aducând sau 
făcând contrabandă cu stupefiante. La 
această acţiune sunt ajutaţi și de auto- 
ritățile germane din zona comunistă. 


Frankfurt. După informaţiile pe care 
le deţine “Asociaţia germană pentru 
drepturile omului“ din Frankfurt, la con- 
strucția de gaz metan care va furniza 
energie statelor din Europa de vest, 
lucrează aproximativ 100.000 persoane 
sub regim de muncă forțată. Cel puţin 
10.000 dintre ei sunt condamnaţi pentru 
delicte politice sau pentru activitate 
religioasă. Dealungul traseului s'au con- 
struit in ultimii doi ani lagăre de muncă 
forțată, Prizonierii locuesc în vagoane 
care le oferă puţină siguranţă, pericli- 
tându-le sănătatea şi sunt puși să exe- 
cute muncile cele mai grele. 


25 


Intrebări cu răspunsuri uimitoare. In 
urma unui sondaj de opinie publică făcut 
de Institutul Gallup în Statele Unite și 
Europa și interogați fiind 6000 de eu- 
ropeni, s'a ajuns la următoarele con- 
statări: 

1. Doriţi ca țara Dvs să participe la 
război sau să devină colonie sovietică 
fără război: 

In Statele Unite sunt pentru război 83 
la sută, in Elveţia 77%, în Anglia 75%, 
în Germania 74%, 'n Franţa 57%, în Da- 
nemarca 51%, în Italia 48% și în Belgia 
45%. 

2. La lozinca comunistă “Mai bine 
roşu decât mort“, care circulă n rândul 
defetiştilor și a așanumiţilor “progre- 
siști“, au răspuns afirmativ : 

In Germania 19%, în Danemarca 17%, 
in Italia 17%, în Belgia 14%, în Franța 
13%, în Anglia 12%, în Elveţia 8% şi 
în Statele Unite 6%. 

Cifrele de mai sus sunt foarte semni- 
ficative. Americanii care trăesc departe 
de “Paradisul sovietic“ sunt aceia care 
preferă războiul decât predarea, în timp 
ce ţările europene, aproape de “cortina 
de fier“ și martore sau spectatori la 
tragedia europenilor din răsărit, nu-s 
dispuși să se apere decât jumătate din 
popula e (Franța, Danemarca, Italia și 

elgia). 

Comentator Al. Șuga 


= Regis Debray, agitatorul marxist de 
ieri, astăzi consilier personal al președin- 
telui Franţei Francois Mitterand, este foarte 
rău văzut în America latină, unde stăruese 
amintirile activităților lui pro-castriste. 
Vice ministrul de inteme bolivian, a acuzat 
public Partidul socialist francez și Interna- 
ționala Socialistă că susțin guerilele mar- 
xiste prin intermediul lui Regis Debray, care 
a fost un tovarăș al lui Che Guevara și de- 
ținut timp de trei ani în Boliviadupă o serie 
de acțiuni violente. 


lon Caraion a semnat în “Cuvântul 


' Românesc“ din Iulie 1982, un articol întitu- 


lat “Spitalul amorului“. Cinic, indecent, fă- 


'ră niciun scrupul, lon Caraion ni se infăţi- 


șează ca o mahalagioaică provincială care 
îşi bate fundul într'o piață publică, țipând: 
“ăsta sunt!“ Declarând că a păcălit și pe 
legionari, și pe comuniști, și că Eminenţa 
Sa poate păcăli pe oricine. După o experi- 
ență “culturală“ destul de bănoasă în RSR, 
lon Caraion a cerut “azil politic“ în Elveţia, 
unde se dau ajutoare grase “refugiaților“. 
Cine va fi următorul păcălit ? 


PANOPTICUM 


Virgil lerunca — Pitești. La prima 
vedere Piteştii dlui Virgil Ierunca ar 
părea o compilaţie presărată cu comen- 
tarii rar înedite. Şi nu e deloc așa! 
Faptul că urmăreşte şi citează prea des 
din Piteşti: domnului Bacu, reactivând 
ceeace de fapt se ştia, nu reduce cu 
nimic meritele dlui lerunca. DI Paul 
Goma preia şi el tema, dar nu pe fir ro- 
mânesc, tot atât de aproape de adevărul 
conţinut de suferințele piteștene, sepa- 
rate de celelalte suferințe, însă global 
tot suferințe de deţinuţi, de supuși ile- 
galităţilor unui regim puțin spus inuman. 

Domnul Bacu și-a alcătuit și el Piteştiul 
lui tot după ce a consultat, după investiga- 
ţii, după mărturii, după ce i s'a spus, însă 
dl Bacu a inventariat “metodele“ de tortură 
ca unul care purta urmele închisorilor în 
propria lui came. Domnul Virgil Ierunca nu 
a ascuns niciodată că a fost și el presărat 
cu mușița socialistă. Rare ori am văzut.pe 
cineva mai decis ca el de a se curăți. L-am 
pândit ani de zile pe dl lerunca, convins că 
până la urmă îşi va asuma neliniști care să 
egaleze o parte din torturile la care, atent 
la ceeace venea din țară, și-a deschis ini- 
ma. În felul lui, şi nu întotdeauna izolându- 
se de “contaminatorii“ de profesie. 


Ce l-a determinat pe dl lerunca să scrie 
Piteştii în noua variantă, n'are importanţă. 
O fi vrut să marcheze stadiul ultim, ilumi- 
nat, al conștiinței sale? In momentul în 
care Europa se macină iremediabil, desigur 
că asemenea luare de poziţie e riscantă. 
DI lerunca, din acest punct de vedere, € un 
curagios. Unele analize pe care le face 
sunt chiar îndrăzneţe, adică așează la locul 
lor unele date cu privire la Mişcarea Legio- 
nară, care nu odată au fost din toate părțile 
falsificate. Este adevărat că atât dl Bacu 
cât și dl lerunca vor să înțeleagă, de unde 
şi ce a dus la torturile “educative“ dela 
Piteşti, aplicate după un program fără pe- 
reche, însă nu înafara programului unei ide- 
ologii care, spre a exista şi extinde, se ve- 
rificase întrun imens șir de erori. La ora 
dramelar dela Pitești, în Rusia Sovietică 
masacrarea a 60 milioane de victime, de 
care verbește Soljenytzin, era încheiată. 
Revoluția bolșevică începe din fașă devo- 


rările deavalma. Sunt uciși vinovaţi (vino- 
vaţi de ce?) și nevinovaţi, (nevinovaţi de 
ce?), compagnioni comunişti din vechea 
gardă; partidul proletarilor ucide proletari, 
ucide muncitori, ucide țărani, se ucid până 
şi membrii comitetului central intre ei, ast- 
fel încât torturile, denunţurile și uciderea 
devin “principii“ etatizate. 

In România, încă înainte de instalarea 
programată a unui regim impus de Moscova, 
apar comitete de investigaţie și de vână- 
toare, bazate pe denunţuri, însărcinate să 
judece și să dispună de libertatea persoa- 
nelor vizate de delatori, în majoritatea lor 
voluntari. Se înființează echipe însărcinate 
să cutreere țara, să aresteze și chiar să 
jefuiască. Apoi, se instruesc în toate bran- 
şele echipe rusești înarmate, cu misiunea 
de a începe “curăţirea“ în toate comparti- 
mentele sociale din România. Intreg terito- 
riul naţional e semănat cu cadavre în fie- 
care noapte, abandonate, ca populaţia să 
ia cunoștință și, inspăimântată, să-și plece 
capul. De aici fazele se succed. Spaima se 
instalează obsesiv şi se transformă în de- 
latiune. "Toate elementele sunt îndeplinite, 
astfel ca regimul opresiunilor să nu mai în- 
tâmpine niciun obstacol în auto-instalarea 
în scaunul de pe care să dispună tot ce va 
mișca în țară. 

Dacă până la eliminarea tuturor obstaco- 
lelor fie prin metode violente, fie prin opa- 
cități subterane, fie prin șirete procedee de 
ademenire temporară, ghiara tematica a su- 
grumărilor, nu era încă instalată și recuno- 
scută de facto ca mijloc de guvernământ, 
din clipa oficializării până la extinderi in- 
temaționale, tandemul Moscova-Bucureșşti, 
stăpână pe situaţie, începe nestingherit 
epurarea și netezirea spaţiului captiv 
prin torturi și ucideri eșalonate. Ve- 
chea poliție şi siguranță se devorează 
prin propriile ei cadre şi e înlocuită cu. 
elemente proaspete, îndoctrinate, orien- 
tate numai prin HCM-uri punitive, de= 
șirante, abuzive. Din momentul acesta toți 
enunță pe toți și toți sunt vinovaţi. 
Dubele negre işi încep recoltele din miez 
de noapte. Primele eșaloane de prizonieri, 
la capturarea cărora au participat, cum bine 


rele centre din USA si Europa: 


DIN IMPARATIA MORTII 
Cartea dlui Gabriel Balanescu poate fi comandata la urmatoa- 


Chirila Ciuntu, 605 Mill St. , Apt. 809, Windsor, Ont. N9C 4B7 CANADA 
Cornel Popa, 1881 Larkmoor Blvd. BERKLEY, Mich. 48072 USA, Tel (313) 542 1607 
Prof. Filon Verca, 21, rue Lton Hutin, GAGNY 93220 — FRANTA 

Dr. Alexander Suga, Jakordenstr. 2] — 5000 KOLN -— WEST GERMANY 


a remarcat şi dl lerunca, voluntari naţional. 
ţărănişti și naţional-liberali, au fost formate 
din elemente legionare. În inchisori torsio- 
narii erau deja plasați. Și cum obligatoriu 
totul trecea prin “școala de partid“, şi tor. 
sionarii trebue că au fost “absolvenţi“ ai 
acestor școli specializate. Cine a putut să 
observe bine, si-a dat seama că regimurile 
marxiste au eliminat noţiunea de partid po- 
litic, inlocuindu-o cu cel mai dens centru 
al urii. Participanți la vehicularea urii cen- 
tralelor roșii împotriva decimatei Mişcări 
Legionare sunt, indiscutabil, și țărăniștii 
și liberalii. Gata să sacrifice elemente de 
acelaş sânge cu al lor pentru servirea gra- 
tuită a ocupanților, așa că România nu-și 
mai aparține ei. România e unificată norme- 
lor de tip sovietic. Un anumit lichelism iese 
la suprafață, un lichelism aproape generali- 
zat, care debutează cu veselia falsului ar- 
mistițiu, cu florile svârlite în întâmpinarea 
tancurilor rusești până, amintiţi-vă, imedia- 
ta înlocuire a fluerelor românești dela loco- 
motive cu fluerele muscălești In timp ce 
se fixează cote de produse agricole, spre a 
se șterge trecutul “burghezo-moșieresc“, 
“nevoiașul“ moșier Petru Groza patronează 
dărâmarea de monumente naționale, cu des- 
fiinţare de muzee, cu revizuirea biblioteci- 
lor, cu suprimarea presei, cu confiscarea 
aurului si cu sărăcirea generalizată. Astfel, 
comuniştii se văd prin transparență. Fi bine, 
am înșirat în fugă toate acestea care s'ar 
părea a fi factori secundari și inerenţi 
schimbărilor de regim politic. Aici e între- 
barea pe care trebuia să și-o pună și dom- 
nul Bacu și domnul Ierunca, ca un început 
de deslegare a “misterului“ Pitești. Piteș- 
tiul nu are nimic opac, nu ascunde și nu 
dereglează cu nimic cursul unui program de 
internaționalizare a torturilor concepute pe 
pământ rusesc. Colectivizarea în Uniunea 
Sovietică s'a realizat prin torturare și ucI- 
dere de ţărani, iar în România colectiviza- 


rea s'a reușit tot prin torturi și ucideri de 
țărani. Tot ce a fost călcat după modelul 


sovietic, a fost aplicat și în România. oi 
te cu variante mai aspre, depășind prin ze 


modelul centralei punitive din Moscova. Ca 


nalele de acolo, dela sursa inventivă a to? 
turilor pleacă, dela origine din gulaguri ȘI 
leagă Piteștiul. Nu încape îndoială că 0 


rile dela Pitești conţin în ele dela bun în- 


ceput toate explicațiile. Analizate bob cu 


„pas cu pas, fiecare escaladă către 9 


pretinsă revoluție (fără revoluție), condusă 
după lozinci bolșevice autohtonizate, Car 


pentru cine încă mai putea vedea lucid, â- 


sista la împământenirea rusească în Roti 
nia. Cine nu-și amintește de sloganele dup? 


e= 3 
care “uneletele reacționare burghezo-moș | 
rești“ răpiseră Basarabia româneascâ, p 


Ă : : a Ți a e? 
fitând că Rusia țaristă era în plină cat fi 
Pentru “vina“ aceasta de “neiertat“, KO? 


.—.— 


PANOPTIICUM 
fb el E E E 


pia trebuia să plătească despăgubiri în te- 
ritorii, cu părți din Bucovina și ţinutul Her- 
ţa. Şi cum anexiuni le acestea nu acopereau 
“Jeziunile“ pe care am indrăznit să le fa- 
cem “pașnicei“ Uniuni Sovietice, trebuia 
să recunoaştem că ne facem vinovaţi şi tre- 
buia să ne acceptă pedicpeiita nu după 
codul ocupantului (a, nu, România se bu- 
cura de un alt cod, “al eliberării de exploa- 
tatori“, cod inventat după ocupare) ci al 
vinei care ne-a marcat pentru veşnicie şi 
pe caretrebue să ne-o recunoaștem ingenun- 
chiați. 

Bandele “apărării patriotice“, ghidate de 
instructorii ajunşi odată cu diviziile Tudor 
Vladimirescu şi Horia, Cloşca și Crișan, 
(primele convertiri, primele lavaje de creer), 
incep acțiunile de pedepsire a vinovaţilor, 
adică a tuturor, pentrucă toată suflarea ro- 
mânească era vinovată, exceptând pe cei 
o mie de glorioși luptători ai partidului co- 
munist. Prin ei, prin mia aceasta de “ino- 
cenți“, care formează “cureaua de transmi- 
siune“, s'a ajuns la Piteşti, la Aiud, la 
Râmnicul Sărat, la Jilava, la Calea Rahovei, 
la Canal, etc. Şi cum nimeni nu ştia cine e 
și cine nu e culpabil, această mie “intăriţi“ 
cu noi “zeloși“ adunați din toată pleava 
românească (și mai ales halogenă), incep 
prelucrările. Așa se face spălatul creerelor 
în toată țara, în toate compartimentele soci- 
ale. Se organizează şcolile de partid. Indoc- 
trinarea devine o prioritate a regimului. 
Astfel], “ordinele centrale“ sunt executate 
la bază. In fabrici nu începe lucrul, așa 
cum birourile funcţionarilor nu se deschi- 
deau, până nu se citeau îndrumănle cotidi- 
ene din “Scânteia“. Intrecerile sunt proce- 
dee abile de a angaja pe muncitori să se 


-. concureze între ei, pentru a intra în grațiile 
- “animatorilor“, trântori ai partidului. Dar 
întrecerile mai sunt și altceva, ele sunt în- 
“ceputul “intrecerilor între delatori“, cum 


foarte serios credea Vasile Voiculescu, ca- 

re, nu prea târziu a fost și el și întregul 

Can alb încarcerați, în urma unor delaţiuni, 

despre care vorbea și tăcutul Arhimandrit 
Braga. 

(Urmare in numarul viitor) 


PETRE BRĂTAN 


Abonamentele pentru Germania se 
fac la Dr. Alexandru Șuga, prin vi- 
rament in contul său dela Stadtspar- 


k 


Le, Koln, BLZ 370501 98, Konto 
1, 371 35 26, Deasemenea orice 


Sumă indicată pentru “Curierul“, 
(donaţii, etc.) 


Corespondenţii noştri 


6000 Frankfurt am Main 50, West 


hi . . AR Eee ERE 
|. Vladimir Nie. Fulger, Julius- Brecht- Str. 3/XVI 


Adrian Cismașiu, Harbarstr. 28, 6000 Frankfurt am Main, W. Germany 
Cătălin Niţescu, 122, rue de Javel, 


pentru Europa: 


Germany. 


75015 PARIS, France. 


Junta Patriotică Cubană și Funda- 
dația Cubano-Americană au avut la 
Chicago o mare conferință pentru a influența 
Congresul și Senatul American în favoarea 
proectului stațiunei de Radio Marti. La a- 
ceastă conferință au fost invitați și doctorii 
Alexandru şi Mihail Ronnett ca reprezen- 
tanţi ai Congresului Naţional Român Ameri- 
can (RANC). Senatorul Percy, care cu două 
zile mai înainte şi-a exprimat opoziția față 
de acest proect, a trimis un delegat al Ofi- 
ciului său care a anunțat că revine asupra 
hotăririi iniţiale și că va susține proectul. 
Prezentarea proectului facută de cei doi 
preşedinţi ale organizațiilor cubaneze a a- 
rătat că ei vor să aibă deplinul control al 
acestei staţii de radio, și că nu vor permite 
să fie utilizată cum este Europa Liberă, ca 
armă de propagandă a Departamentului de 
Stat, fără a lua în considerare interesele 
națiunii captive. Sau dat asigurări că a- 
ceastă stație de radio va servi numai lupta 
cubanezilor din exil pentru eliberarea Cubei 
şi instalarea unei democraţii libere în țară. 

Dr. Alexandru Ronnett a atras atenția a: 
supra modului cum atât Europa Liberă cât 
şi Vocea Americii au devenit doar instru- 
mente ale politicii liberale ale Departamen- 
tului de Stat și că grupările emice europene 
au pierdut orice influență asupra emisiunilor 
pentru țările lor de origine. 

* 


Congresul Naţional Român-American 
va fi reprezentat la Conferința europeană 
pentru libertate (European Freedom Confe- 
rance), care va avea loc la Londra, la 24- 
26 Sept. de către Dr. Alex. Ronnett. 

* 


Conferinţa Ligii Anticomuniste Mon- 
diale va avea loc anul acesta la Tokio, 
la sfârșitul lunii Octombrie, unde Dr. Alex. 
Ronnett va reprezenta atât RANC-ul cât și 
Frantul Libertăţii. Peste 110 ţări și națiuni 
vor participa la această Conferință. Anul 
trecut această Conferință WACL a avut loc 
în Taipeh, Formosa, unde delegaţia română 
a avut șase reprezentanți. 

+ 


Bema. La Zurich ca şi în cantonul 
de Vaud, partidele “burgheze“ au repur- 


27 


tat o victorie în ultima primăvară. Pentru 
prima dată din 1928 partidele de „dreapta“ 
se regăsesc majoritare in parlamentul ora- 
şului și consiliul municipal. În cantonul 
de Vaud, la Geneva, socialiștii și comu- 
niștii au pierdut numeroase locuri in parla- 
mentul cantonal. 

* 

Washington. La sfârșitul lui Aprilie 
1982 preşedintele Reagan a numit pe John 
McMahon ca director adjunt al CIA, unde 
era responsabil de operaţiunile “pe teren“ 
încă din 1978. Această alegere a fost masiv 
aprobată de numeroși senatori și în special 
de influentul Henry Jackson. 


Miami. Duminecă 22 August (pentru 23 
August), in biserica Sf. Treime din Mia- 
mi-Miramar, părintele Vasile Popa-Ge- 
mănaru a oficiat un parastas pentru os- 
tașii căzuţi pe frontul din răsărit, pre- 
cum și pentru toate victimele comunis- 
mului. 


Administrative, 

In luna Septembrie va avea loc adunarea 
generală a RANC-ului pentru desemnarea 
funcționarilor în Comitetul națianal execu- 
tiv. Fiecare membru RANC va fi anunțat la 
timp. 

D) 

Rugăm ca toate abonamentele pentru re- 
vista „Curierul“ precum și taxele de mem- 
brie sau donații, să fie trimise Centrului 
RANC, 55 East Washington, Suite 3505, 
Chicago, Ill. 60602, Tel. (312) 2361456, 
(312) 635 4033. 


Orice donație sau contribuție pentru RÂNC 
este scutită de taxe, organizația noastră 
fiind clasificată de câtre IRS ca nan profit 
corporation, deci sumele respective se pot 
trece la cheltueli in declarațiile de impozit. 

[) 

Corespondența pentru redacția „Curierul“, 
revistele de schimb, ziare, cărți, sau arti- 
cole şi note despre acţiunile anticomuniste 
var fi trimise dlui Gabriel Bălănescu, PO 
Box 95, Santa Clara, California, 95052. 


* 


(R.A.N.C.) 


Romanian-A merican National Congress, Inc. 


55 East Washington, Suite 3505 
Chicago, Illinois 60602 
(312) 236-1456 — 6035-4033 


THE _ROMANIAN- AMERICAN NATIONAL CONGRESS, INC, IS: 
————————— ORAL CURVA, INC, 15 


1..An American ethnie organization incorporated under the ''General 
Not For Profit Act” as provided by the laws of the State of Illinois. 
2..National in character. 


National President 3..An "umbrella-type” organization for all Romanian ethnic individuals 
Dr. A.E. Ronnett regardless of religious affiliation. 
PURPOSE: 


1..To establish close cooperation with all other European ethnic 
organizations in the United States, 

„To promote better understanding for the American democratic system 
among the new Romanian immigrants. 

„„To establish linison with federal agencies, i.e. 

Department of Justice, Conpress, Senntr, ctc. 

„To represent the interest: of the Romanian-American community at al] 

levels of Rovernment =-- both local and federal. 

„To obtain legal cuuncil and assistance, at a minimal fee, for its 
members in legal affairs --- both domestic and internutional. 

„To secure, for the Romanian ethnic group, all benefits sranted by 
federal law. 

.To estahlish,for the elderly Romanian-American, charitable homes 

in areas where large communities are located. 

„„To assist the Romanian exile in their struggle for liberation of the 
motherland from communist tyranny. 


„, Department of State 


[+] în D-] u „ o =] 


Congresul National Român-American, Inc., este, 


1..0 organizaţie etnică americană încorporată pe baza actului prevazut 
de legile statului Illinois pentru corporaţii caritabile, 


2..Cu carater naţional. 
3..0 organizaţie "tip umbrela“ pentru toate persoanele de origine etnică 
română, indiferent de afiliație religioasă, 


Cu scepul, 


1..De a stabili cooperaţie maximă cu toate grupurile etnice americane- 
europene. 


2..De a promova sistemul democratic american între noii imigranți români. 


3..De a stabili legături permanente pe lângă forurile fea 
Dept. de Stat, Dept. de Justiţie, Congresul si Senatul 


4..De a reprezenta interesele comunității româno-americ 
agenţiile de guvern, locale si federale. 


erale, a.e., 
American, ete 


ane la toate 


5..bc a obţine asistență legala, la cost redus, 


pentru toti membri, in 
probleme lcgalc dcmestice sau internaţionale. 


6..De a asigura pentru grupul etnic român-american toate privilegile 
prevăzute in legile federale. 


7..De a stabili case caritabile pentru românii-americani bătrâni in 
localitaţi une este necesa. 


B..De a asista exilul român in lupta lor pentru eliberarea patriei de 
sub tirania Comunistă. 


Neo o penetveaeeteeeeoneesosesosagăsaneecepaeaoeoososaesaassaa 


R.A.N.C. 
ROMANIAN-AMERICAN NATIONAL CONGRESS ING 
i 


Membership Dues -- Yearly 
Student Dues ----- Yearly 


Make check or money-order paynble to: 


Romanian-American National Congress, Inc. 
55 East Washington Street, Suite 3505 
Chicago, Illinois 60602 


CITY: STATE: ZIP: 


(Please type or print) 
502 Garwood Avenue e Mount Prospect, Illinois 60056 e (312) 259-0477