Constantin Papanace — Realitati romanesti (manuscris inedit)

/ = A Z/(IAȚI — 
Sona dat CSE & 
/, Tari, paru) 
ze fa poti ol 
La ea fn 7-7 e pala i | 
Do mo Pa o 0 Pal. | 
ZA Si ', 
Azi et | 
fn capu ca paI: G52 - pana [A J.=ă ZI rheftețr be | 


/ 


O cunoaştere realistă a trecutului poate oferi o bază soliaă de plecare, 
pentru o acțiune politică serioasă şi de mari proporții a cărei traiectorie să 
urmeze însăşi linia destinului acestui neam. e ps 

Elementul politic ar putea fi definitoriu pentru aprecierea obiectivă a 
realității -nu deformată de fantezie- pentru ca pe ea să se clădească o 
imagine clară şi realistă. 

„Numai pornind de la realităţi -spune Aurel Popovici- de la experienţele 
practice milenare, aie unui popor oarecare, poţi ajunge ia constatarea 
condițiilor indispensabile dezvoltării lui, la constatarea unor adevăruri 
veşnice, valabil apoi pentru toți oamenii...” (p. 54,Naţionalism sau 
democrațieY 

Numai aşa poate avea loc o dezvoltare normală/Noi sustinem -spunea 
Eminescu- că poporul român, nu se va putea dezvolta ca popor românesc, 
decât păstrând drept baze pentru desvoltarea sa, tradițiile sale istorice 
asitei, cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor.Noi susţinem că e mai 
bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să 
mergem repede înainte, dezbrăcându-ne de dânsa.” (M. Eminescu pag. 
562, vol. |) „Fondul rasial Traco-latin”- „Dacă ţara ar fi locuită de către altă 
rasă decât cea traco-latină, răul n-ar fi mare.Dar noi treb& să ținem 
neapărat seama de calitățile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei 
psihologice, de câte ori croim legi generale."(M. Eminescu, pag. 509, vol. 1) 

Evident, o prizmă (o modalitate) absolută pentru descifrarea tuturor 
liniilor de mişcare ale unui popor în istorie nu a fost descoperită. 

lțele__determinismului sunt atât de încâlcite pentru biata minte 
omenească. La aceasta se adaugă şi naivitățile unui apreciabil şi inevitabil 
coeficient de subiectivism personal, cât şi caracterul epocii. 

Aşa zisa obiectivitate absolută nu există în criteriile istorice. 

Conştient sau inconştient toţi istoricii care au avut un punct de vedere 
personal influențat de temperamentul lor cu substrat rasial, dar în acelaşi 
timp, era şi viziunea epocii în care au trăit.Adică se reflectă concepţia de 
viață a stilului dominant.Chiar aşa zisa obiectivitate ştiinţifică reflectă o 
anumită concepție.Față de pasiunile omeneşti care frământă istoria nu 
este posibil pentru cel care o cercetează să nu ia o atitudine 
subiectivă.Este vorba de aderenţa firească, sau repulsia tot firească, la 
stilul de viață respectiv.Lucrul acesta apare cu atât mai evident, cu cât se 
poate vedea că şi personajele intrate în istorie apar mai mult sau mai puțin 
în relief după gradul de aderență al stilului lor de viață la epoca 


respectivă.Aşa se face că fiecare epocă are personajele sate istorice pe 
care le exaltează. 


d „3 rației 

Acest lucru îl putem vedea chiar sub ochii noşiri.În See e a ae! 
Cicero care presta tipul de avocat, era exaltat în vreme ci plai e 
denigrat ca cel mai oribil tiran.Dimpotrivă, după concepția ir si fil 
afirmă (Vezi Joseph A. Gobineau) Soyla a fost singuru Ş șa 
clarvăzător om de stat al antichităţii care a vrut „să salveze 9 
conducătoare romană şi să prevină decadența pregătită de semitizarea 
plebeiană care era să aducă la haosul de mai târziu.Acelaşi lucru cu 
Cezar. În această viziune Cicero apare ca un retor limbuţ. 

Dar, chiar în epoci mai apropiate se remarcă acest lucru.N-a fost lansat 
Fouche (sau Taleyrand) această căzătură morală a veacului trecut ca 
prototip şi model ai cetățeanului care ştie să facă politică! În zilele noastre, 
de intersecţie istorică, nu strălucesc şi pălesc figuri istorice după cum adie 
un curent sau altul, determinat de concepția şi stilul de viață care 
predomină! Evident, la ultima analiză, în lupta dintre bine şi rău, singurele 
poziţii divergente, ireconciliabile, în aprecierea trecutului, vor exista cu 
toate variantele şi combinaţiile de stiluri.Este firesc să fie aşa.Nu este 
firesc însă să existe asemenea poziții divergente în cadrul unei concepții 
bine .. precizate.Conceptia de .bază a statului român este ideea 
naţională. Premiza de la care se porneşte este în mod simplu şi lapidar, 
formulatăde. Aurel Popovici: nu există „omenire” ci! heâfhuri”. Nu există 
„oameni” ci : numai români, unguri, nemți, 


etc. ' Aceasta are un caracter 
axiomatic.(Poate tot atât de arbitrar, ca şi toate construcţiile mintii 
omeneşti) 


Poate există alţii -după cum şi există- care să susțină invers, că nu 
există neamuri -acestea sunt o prejudecată- ci omenire, că nu există 
români, unguri, nemți, etc., ci numai Oameni.Această Poziție este clară cu 
toate dedesubturile ce-i stau la bază.Paradoxul este că poți să preiei o 
premiză şi inconştient şi lipsit de fățărnicie să evoluezi spre cealaltă. A 
lămuri mai bine, precizând direcția de mişcare cu toate consecințele ei 
a-i descifra sensul-linia, cum se spune în term i 4 ŞI 
realist. Tactica politică a Căpitanului nu 


indică mai bine 


mult accesoriy| care 


țări izolate 
o astfel de 
examinăm, s 


(separate) şi 
temă este p 
a cercetăm 


de a 
ogată 


i. 


cunoaştem exact sursele şi natura colectivității din care această țară 
formează o parte. 

Trebuie studiate elementele din care este compusă, schimbările prin 
care ele au trecut, cauzele acestor transformări, starea în care a ajuns 
rasa ei prin amestec repetat.” (Gobineau, pag. 743) 

Mai întâi politica:naţională românească trebuie smulsă din contradicţiile 
care o balotează (în parte explicabile în veacul al XIX-lea, dar multe 
infiltrate în adânc). 

Pentru aceste realizări sunt necesare multe. revizuiri.În primul rând 
trecutul." Nici în trecutul nostru -spune Lovinescu, cu o brutală sinceritate şi 
cu o mare îndrăzneală de gândire- poporul român nu s-a putut dezvolta în 
forme proprii şi a fost deviat de ia virtualitățile rasei sale, veacuri întregi şi- 
a exprimat gândul său latin (N.n. poate mai exact trac) în slove chirilice şi 
că moştenirea originală a fost întreruptă, lăsând loc unei moşteniri 
dubioase. 

„De altfel, în epoca fanariotă, e greu de găsit în tradiția românească, 
un temei solid pentru multiplele forme şi instituţii ale. culturii moderne în 
tradiția noastră, afirmă Lovinescu, trebuie să recunoaştem un amestec de 
elemente, eterogene nu numai româneşti (ceea ce este firesc) ci şi 
antiromâneşti.” (Lovinescu, vol. Il, pag. 127, citat de |. Maiorescu, pag. 
215) Indiferent spre ce concluzii tinde Lovinescu esențială este necesitatea 
revizuirii. 

Trecutul trebuie pătruns adânc în esenţa lui, pentru că alături de 
sanctuarele măreţe pe care le include, se observă şi o serie întreagă de 
metehne detestabile dar accesibile care, prin înlănţuirea şi perpetuarea lor 
tind să devină o a doua natură, zădărnicind fecundarea şi afirmarea 
adevăratei noastre ființe naţionale.Pentru că şi din istoria românească 
rezultă o serie întreagă de calităţi şi defecte, acestea nu trebuie exaltate 
împreună în stil romantic.Calităţile potrivite fundamentului nostru rasial, 
trebuie dezvăluite şi cultivate, iar defectele aflate în disonanţă cu acest 
fond, şi care îl alterează, trebuie înfierate. 

Pentru ca adevărata noastră fire, autenticul calităţilor noastre, să 
strălucească viu trebuie însă ştearsă zgura lăsată de intemperiile 
istoriei. Talanţii dăruiți de Dumnezeu trebuiesc dezgropați şi valoriticați. Mai 
mult: criteriul istoric de judecată trebuie descătuşat de et amorală 
de până acum, de a măsura valoarea evenimentelor rizma 
rezultatelor, indiferent de mijloacele folosite (scopul scuză cioaca a) în 
detrimentul celui __mai_vechi_criteriu_arian, al _luptei_dintre_bine_şi 
rău.Eforturile de afirmare a binelui în forme din ce în ce mai perfecționate 
trebuie sărbătorite, precum înfrângerile trebuie deplânse.Aceasta ca 
tendință absolută.La noi însă, nu s-au tras concluzii nici chiar din concepția 
actuală când s-au identificat şi stabilit o serie de adevăruri, când s-a 
cristalizat experi&hța tre&utului.Oamgnii politici au acționat în continuare 


empiric, superficial, fără o concepție clară acumulând noi derutări şi 
încâlciri, făcând mai sumbre perspectivele viitorului şi îndepărtând neamul 
românesc de !a linia destinului său.De aceea s-a născut o discrepanță 
între cei care ne-au intuit esenta şi ne-au gândit viitorul şi cei care au 
acţionat politic. 

Pe aceste largi dimensiuni pe care se vor eşalona realitățile româneşii 
va trebui judecată şi apreciată acțiunea şi tactica politică a Căpitanului în 
comparație cu acțiunea politică a contemporanilor săi. 


In această parte a lucrării va fi prezentată cât se poate de obiectiv, 
tema politică ce se cere rezolvată, desfăcută în elementele ei esențiale. 


In acest fel se va vedea cum s-a încercat rezolvarea temei politice de 
către diverşi oameni de stat şi ce a însemnat acţiunea lor pentru ridicarea 
poporului român.Tot de aici se va vedea mai clar dacă în stadiul de 
evoluţie în care se află poporul român, n-ar fi o _imperioasă necesitate 


istorică aplicarea stilului de luptă al Căpitanului (a tacticii de luptă a 


Căpitanului), aşa cum a fost ea prezentată în capitolul precedent, 


deoarece după veacuri de dibuire această concepţie îmbrăţişează intregal 


trecutul, prezentul şi viitorul neamului românesc (ieşind din contingente), 


căpătând aproape un caracter de religie. 


Mai mult chiar din unele defecte organice, dacă sunt recunoscute, se 
pot obţine avantaje în acţiune. 


| 


Ș5Ă, 


TRECUTUL ÎNDEPĂRTAT 


I.TRACII 


Este un fapt unanim acceptat de istorie că elementul trac este 
fundamentul neamului românesc.Peste el s-a aşezat, ca urmare a unei 
politici de stat, elementul roman colonizator, în proporţii mult mai mici 
decât a exagerat şcoala latinistă.S-au infiltrat mai târziu, unele filoane 
barbare în special triburi slave. 

Aşadar, substanţa sufletului românesc la origine este de esenţă iracă, 
turnată şi impregnată de forme romane determinate în special de 
adaptarea limbii şi cu unele aderenţe accidentale şi periferice de esenţă 
eterogenă şi în special slave. 

Cred că ar fi o greşeală de nuanţare în gradaţie dacă s-ar atribui 
acestor componente noţiunea generică de dimensiuni, deoarece nu există 
între ele echivalență Este diferența esenţială între fondul trac, forma 
romană şi accidentul slav. 

Poporul român, care ca orice popor doreşte să-şi contureze o 
individualitate bine distinctă, trebuie să aibă o axă de dezvoltare pe care 
să cristalizeze stilul său original şi autentic.Această axă trebuie să fie 
însăşi linia destinului său, să rămână înfiptă solid în substanţa iniţială unde 
a implantat-o Dumnezeu, şi de unde, în permanenţă îşi va trage 
seva.Oricare altă tendinţă care ar devia-o ar trebui înlăturată ca 
perturbatoare.În cazul în care în limba unei naţiuni apar contopiri de 
substanțe eterogene, cu tendințe multiple şi divergente, ar trebui să se 
facă selecția cea mai apropiată de autentic.Atât selecționarea cât şi 
menţinerea pe linia proprie se realizează natural, prin instinct şi 
predispoziții psihologice, în momentul trăirii biologice a unui neam şi lucid 
prin acţiune politică, atunci când un neam devine conştient sau când o 
rasă devine conştientă.Dacă nu se ţine seama dea acest fapt fundamental 
se produc perturbări şi implicit urmează criza.Pentru poporul român s-a 
admis că bază etnică o formează tracii, dacii şi geții.Din acest fapt rezultă 
o serie de factori pentru toate planurile sale de evoluție. Şi totuşi acţiunea 
politică pe unele din aceste planuri s-a desfăşurat uneori în alte sensuri, 
dacă nu chiar total împotriva sensurilor fireşti. 

Există, evident, explicaţii pentru aceste fapte, pe unele încercăm să le 
prezentăm în lucrarea de faţă. 

Mai întâi să arătăm sumar unele trăsături caracteristice, care se 
desprind din realitatea tracică, luând această realitate ca bază de plecare. 

Evident rasa tracă a primit prin colonizările romane şi un anumit debit 
de sânge străin.Acest debit este în proporție mult mai redusă decât 
încearcă să susțină din romantism şi unele considerente politice, unii dintre 


CA 


istoricii noştri din veacul trecut. Acest debit trebuie considerat în proporția 
sa adevărată.La fel şi cu infiltraţiile barbare slave de mai târziu. Tracii 


alcătuiesc baza etnică a poporului _român.Acest fapt odată stabilit, el 
trebuie să fie axa diriguitoare a existentei noastre. 


Pe acesată axă se va cristaliza stilul nostru original, autentic.Orice altă 
tendință care deviază această axă trebuie înlăturată ca perturbatoare. 

Celelalte sedimente infiltrate în componenţa etnică, trebuie să fie doar 
accesoriu. Liniile care se desprind din acestă realitate tracică sunt pe toate 
planurile multiple şi variate.Le semnalăm în ordine pe scurt: 


A.Autohtonia 


Ca urmaşi (descendenți) direcţi ai neamului trac, românii sunt la ei 
acasă, pe întreaga arie pe care o ocupă acest mare popor al antichității, 
cel mai numeros după cel al indienilor, după consemnările lui 
Herodot.Această arie înseamnă aproape întreaga peninsulă balcanică, mai 
puţin Elada, întregul spaţiu Carpato-Danubian până la izvoarele Calderului 
şi ale Vistulei.Cu drept cuvânt relevă Eminescu: „Românii nu sunt nicăieri 
colonişti, venituri, oamenii ai nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt 
autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche de cât toți 
conlocuitorii lor” (pag. 80, vol. 1) 

Dintr-un asemenea fapt, unele popoare care n-au simțul măsurii, ar fi 
scos baza unui imperialism agresiv.La noi însă, nu s-a relevat nici măcar 
mândria legitimă din care se naşte firesc, sentimentul de stăpân.Ori unde 
ne-am mişcat ca neam de păstori, de la nord la sud, de la est la vest ŞI 
invers, ne-am mişcat pe pământul nostru milenar.Acest adevăr elementar 
anulează din plecare orice teorie puerilă şi orice discuţie inutilă. Nu este 
vorba de imperialism agresiv ci de spirit ofensiv de afirmare a unui adevăr 
elementar. Cât mai este mentalitatea românească de astăzi, străbătută de 
acest sentiment de stăpân în toate manifestările ei, nu se ştie. 


B.Tezaurul spiritual al unui mare popor 


Mai mult ca atâta:Toate impulsurile şi virtualităţile pe care le-a avut 
poporul trac, la care mergeau adesea filozofii elini să se inspire 
nerealizate încă, le poartă în sânge poporul român.Alături de albanezi şi 
iliri, el este singurul care a păstrat în munții săi acest sânge mai puţin 
alterat.Desigur şi celelalte popoare balcanice au la bază sângele trac al 
maselor de români autohtoni pe care i-au cotropit.Sedimentele depuse de 
năvălitori au fost masive şi astfel acest suflet trac mocneşie înăbuşit în 
adâncuri.Nu este exclus ca toate crizele ce tulbură popoarele din Balcani 
să fie determinate de acest proces de sufocare. 


24 


Neamul de păstori români este chemat să valorifice imensul tezaur 
spiritual al strămoşilor săi traci. Unitatea civilizației neolitice cu tot sudul şi 
estul european pe aria pe care cuprinzând şi pământul românesc, se 
întinde din pusta ungară până în Ucraina şi regiunea Kievului, în Carpaţii 
Nordici până la Marea Egee şi constituie Civilizaţia Tracă.Cu cât această 
valorificare se face mai strălucit cu atât aderenţa sufletului trac ce zace 
înăbuşit în atâtea popoare din Balcani, va fi totală.Din această polarizare 


se poate naşte o cultură originală, autentică şi unică, cu influente adânci în 
toate domeniile vieții, constituindu-se într-o axă de dezvoltare normală a 


tuturor popoarelor din acest ţinut zbuciumat. 

Dar intelectualitatea şi-a luat vreodată misiunea de a valorifica comoara 
spirituală a strămoşilor traci? 

S-a îndreptat vreodată spre acest izvor autentic? 


C.Credinţa în nemurire 


Tracii se considerau nemuritori.Ei credeau în nemurirea sufletului, în 
existența de  dincolo.Plângeau la naştere şi se înveseleau la 
moarte.Herodot spunea despre obiceiurile tracilor:"Jeleau pe noul născut 
şi se veseleau şi glumeau atunci când murea cineva”."Priveghiul arăta mai 
degrabă bucurie decât întristare, cu măşti cu jocuri şi glume, o moştenire a 
acelei vremi”.(Constantin Giurescu) La ei pe primul plan era sufietui: "Nu 
se poate să încercăm să vindecăm trupul fără ca să îngrijim şi de 
suflet”. (Platon, citat de Giurescu în Istoria Românilor) 

Elementul esential al culturii getice era Religia. 

În această atitudine față de moarte se reflectă întreaga lor concepție 
despre viață.Dispreţuiau viața materială şi năzuiau spre voluptatea morții 
eroice.Îşi găseau sensul vieții în luptă, în slujirea forței binelui.Zeul lor 
Zamolxis era cerul senin, luminos.Vitejia lor legendară îşi trăgea seva, din 
această concepție. Atitudinea temerară şi sfidarea oricărei primejdii pentru 
ei era firească, în timp ce duşmanilor le provoca groază.Căutau lupta cu 
primejdiile ei, setea de luptă îi făcea adesea să se angajeze ca 
mercenari.Nu fără temei se născuse legenda că Tracia veche ar fi patria 
zeului războiului, Când erau înfrânți căpeteniile războinicilor daci nu se 
lăsau prinşi vii pentru că nu vroiau să împodobească pentru învingători 
carele de triumf.Preferau moartea.Aşa au procedat Dapyx, Decebal şi 
nobilii lor.De aceleaşi concepţie era pătrunsă şi femeia tracă. 

„În asemenea împrejurare, la geți, preluau deasemenea şi femeile 
asprimea virtuţii bărbăteşti.” 

Femeile se sinucideau la moartea soțului lor. 

„Femeile dacilor înfrânți îşi întindeau cu curaj una alteia cupa cu 


otravă”. (Roesler, pag. 46) 


Ce răzbate ca sens în viața noastră contempoarnă, din această 
concepție virilă de viaţă? Cine s-a gândit să răscolească la viață aceste 
virtualități, ce se manifestă sporadic în sufletul românesc, pe câmpul de 
luptă dacă nu pentru frumusețea lor, cel puţin pentru crearea de forță şi 


dinamism pentru a viriliza puțin atmosfera timorată şi feminizată în care se 
mişcă aşa zisa elită conducătoare. Există un plan în sistemul nostru 


educativ care să fie solid ancorat în aceste realități? În afară de câteva 
relatări searbăde în manualele de istorie şi acelea rămânând fără vreun 
efect în mersul vieții? Care bărbat de stat, care educator sau reformator a 
înjghebat un sistem politic prin care să capteze această imensă forță 
prepulsivă ce gâlgâie la baza rasei noastre? 


D.Austeritatea 


A fost pârghia de ridicare a poporului dac, la o nemaiîntâlnită înălțime, 
până astăzi.Austeritatea a rămas aspectul caracteristic al trecutului 
strămoşilor noştri.Ea, austeritatea, a creat statul lui Burebista.Casta 
preoților forma şira spinării, elita acestui stat, fără ca acesta să fie un stat 


teocratic în sens oriental. Religia _tracilor nu _era_încorsetată în forme 
doamatice, de unde să capete aspecte intolerante şi tiranice (esenta 


germanică).Forța şi prestigiul lor reieşea din viața sobră şi ascetică pe care 


o duceau. 
„Ei nu se căsătoreau, nu mâncau carne şi nici un fel de vietate, ci 


numai lapte, brânză şi miere” (Constantin Giurescu, pag. 92,Istoria 
Românilor) 

Făceau slujbe pe înălțimile munților, erau prezicători şi medici.Trăiau o 
viaţă de pustnici. 

Istoricii vechi spun că pe această castă de preoți asceți-decenii, s-a 
sprijinit Burebista în crearea statului şi de ei s-a folosit în ridicarea 
poporului său în decadenţa în care alunecase. 

„El a găsit ţara în decădere după o perioadă de războaie nefericite. 

Domneau desfrâul şi o grea atmosfera de înraire şi depravare, corupție, 
decadenţă morală.Era un viciu răspândit. S-a văzut moral şi politic în stare 
de descompunere. 

Atunci a devenit Burebista salvatorul dacilor.Nu a înfăptuit însă singur 
înnoirea poporului, prin legi regale şi exemplul său.Fără educaţie ar fi 
rămas formal o aparenţă.Regele s-a aliat cu preotul, brațul autoritar 
prestigios cu cel spiritual, statul cu biserica.Şi prin voia soartei, regele a 
găsit printre preoţi pe Deceneus, un bărbat care a ştiut să emoțţioneze şi 
să stimuleze prin intenţiile sale înțelepte.Atunci a început o severă 
reînnoire, îmbunătățire pentru națiunea docilă. Ambii maeştrii au văzut cele 
mai frumoase rezultate ale acțiunii lor.Prin exerciţii neîncetate a fost trezită 


hărnicia, a fost introdusă cumpătarea în viața chibzuită, destrăbălarea a 
trecut la ascetism. 4 

Trebuie să fi fost plin de avânt entuziasmul şi arzătoare ravna, care se 
revarsă de la aceşti doi reformatori şi îndeplinită de alții. Domnia tiranică 
nu-şi va lăuda niciodată asemenea efecte.Abia a schimbat Buerebista 
spiritul poporului conform cu nou întărita putere către exterior, că au apărut 
din toate părțile jefuind triburi vecine” (Das vorr&mische Dacien, Dr. E. 
Roesler, Wien 1864, pag. 3-4) nica 
Câţi dintre oamenii noştri de stat au reflectat asupra acestei formidabile 
experiențe din trecutul strămoşilor noştri? Căci ei îşi fondaseră acțiunea lor 
pe împlinirea şi conlucrarea dintre forța materială şi cea spirituală şi câți 
dintre ei au sesizat necesitatea elementului educativ printr-un proces de 
interiorizare care să asigure predominarea spiritului! 

În ce raport s-a situat statul român modern faţă de biserica naţională şi 
în ce raport s-a aflat biserica față de neamul românesc? 


Marele rege Buerebista, puternică personalitate (Statul Dac în culmea 
puterii, 60 de ani atinge apogeul dezvoltării) 

Îndreptarea prin abstinență şi sobrietate „Boirebistas, Getul, luând 
conducerea naţiunii sale, a ridicat pe oamenii aceştia înrăiţi de nesfârşitele 
războaie şi i-a îndreptat prin abstinență, sobrietate şi ascultare de porunci, 
aşa încât, în câțiva ani, a întemeiat o mare împărăție şi a supus geților pe 
toți vecinii lor”. (Strabo, citat de C. Giurăscu, Istoria Românilor, pag. 53) 


4, E.Nerealizarea în istorie 


i, că „Neamul tracic 
cel al indienilor, cel 
or şi ar fi uniţi între 
„ după cum cred eu, cu mult mai puternici decât 
Scu, Istoria Românilor, pag. 30) 
libertate personală 


t le zădărnicea orice spirit 
e,munții ce le stră 


| „munţi băteau teritoriile, Balcanii, 
favorizau aceste particularităţi; ei erau împărțiți în mai multe clanuri. 

Aceasta i-a făcut să pară izolați, neuniți în faţa năvălitorilor străini.Se 
reamrcă aceeaşi organică meteahnă, 


Ul care a împiedicat Şi poporul german, 
poziția pe care o ocupau ei fiindcă au fost supuşi de 


gregar.Pe de altă part 


însemnaţi.Cauza acestui fapt surprinzător stă în sciziunile lor interne, care 
au fost produse prin diferitele modalităţi locale de amestecături, apoi Prin 
numărul mic (ca indivizi n.t.) al acestor popoare şi prin acela că ele IŞI 
țineau adesea sălaşurile în mijlocul naţiunilor prolifice, care le determinau 
în mod necesar să plece din ţinuturile muntoase neproductive a țării lor, 
astfel că niciodată nu era posibil ca dezvoltarea lor să atingă o stare 
politică În orice caz, noi trebuie să considerăm pe traci şi iliri, chiar atunci 
când întrezărim originea lor, ca realizatori de popoare foarte bine dotați, 
nobili şi puternici.” Gobineau, pag. 454 


Discordia, ieşită poate din calitățile puternicei personalități a strămoşilor 
noştri a fost defectul capital, care a urmărit ca un blestem poporul nostru, 
în_istorie şi l-a împiedicat să se realizeze Acest blestem ne urmăreşte şi 


astăzi.Dar câți s-au preocupat de vindecarea acestui defect? 

Cine dintre oamenii noştri de stat s-a frământat să găsească sistemul 
care ca şi pe timpul marelui Burebista să combine forța materială cu forța 
spirituală, să dea coeziunea şi forma de disciplină, neamului nostru, potrivit 
structurii sale sufleteşti şi fără să-i anuleze personalitatea, spre a se afla în 
plenitudinea forțelor sale. 

Neînţelegerea dintre triburile trace provenea din diversitatea rasială sau 
din setea de libertate individuală, la fel ca la greci şi germani? 

Indiferent care este cauza, rezultatul a fost acelaşi-anularea posibilitații 
acestor neamuri de a se afirma în istorie. 

„Unde însă nu este nicio înțelegere, acolo nu este deasemenea nicio 
colectivitate (comunitate) şi unde nu este nicio comunitate acolo nu este 


deasemenea nicio cultură” (Klaus L. F., Rasse und Seele, pag. 63) 


JGo  F.Romanizarea 


Procesul de romanizare nu a atins esenţa fondului rasial trac, ci a dat 
atâtea elemente ca să poată convieţui în acest organism al Imperiului 
Roman.Prin varietatea elementelor colonizate mai ales în dacia, după cum 
se ştie erau de origini diferite, a oferit neamului trac posibilități de legătură 
cu alte neamuri.Dar din aceste contacte au ieşit Şi inerentele tulburări. 

In schimb, adaptarea limbii în toată structura ei, respiră ordine şi 
disciplină, a impregnat fondului trac formă şi claritate, care să fecundeze 
spiritul organizator şi creator, cu simț al proporției şi măsurii, ca semn 
distinctiv al maturității politice. 

Cucerirea romană s-a făcut Cu săbii. cu dalta şi cu tencuiala legionarilor 
săi. Această cucerire a avut un caracter constructiv.A fost cea mai durabilă 
organizare a succesului. Sabia, simbol al vitejiei, deschidea drumul-defrisa 


terenul-;dalta crea, cioplea în forme masa (granitul materialul amort, iar 
tencuiala lega indestructibil aceste forme în construct 


are E ea ii mărețe, menite să 
înfrunte veacurile şi mileniile. 


Se naşte întrebarea, care din sistemele noastre politice şi-a apropiat şi 
cultivat acest spirit unic şi constructiv, al strămoşilor noştri romani, care 
doreau să corecteze una din metehnele strămoşilor traci, meteahnă care a 
făcut să nu fie valorificată imensa lor forță izvorâtă din credinţa lor şi din 
vitejia lor fără pereche. 


Care om politic, sau care reformator şi-a luat drept simbol sabia, dalta 
şi tencuiala legionarilor romani, singurele simboluri care au dăruit măreție 
Romei-dincolo de tumultul plebei fiecare de pe ulițe, peste intrigile unei 
politici degenerate?Unde s-a manifestat masiv şi conştient acest spirit de a 
cultiva eroismul spadei şi voluptatea creaţiei ca fenomen colectiv? 


G.Creştinismul 


Istoricii stabilesc că: "suntem în această parte a Europei, cei mai vechi 
creştini.Toate popoarele vecine: bulgarii, sârbii, ungurii, slovacii, polonii, 
ruşii, au fost creştinate mult mai târziu.Şi că Niceta din Remesiana (367- 
414) este apostolul nostru național, cu atât mai mult cu cât el era prin 
naştere daco-roman”. (C. Giurescu, Istoria Românilor, pag. 197) 

Alţii se străduiesc să arate că am fost creştinați înainte de 271. 

În fapt, poporul trac a fost învrednicit de Dumnezeu să-şi dezvolte viaţa 
sufletească pe principalele elemente pe care Mântuitorul le va vesti în 
formă divină.Credința în nemurirea. sufletului şi-n viața de dincolo, lupta 
binelui cu răul, primatul spiritului asupra materiei şi eroismul dus până la 
sacrificiu, voluptatea jertfei -vor constitui toate elementele de bază pentru 
ca sămânța divină să găsească cel mai bun teren pentru a releva această 
concepţie despre viață a tracilor, a victoriei vieţii asupra morții, într-un 
verset din Evanghelie. 


Toate acestea într-o religie care nu era încă concretizată în simboluri şi 


nealterate de influențe străine, dogmatice, ca poporul trac.Nicăieri nu s 
oate vedea mai clar suprapunerea altoirea ică 


eroică, spiritualizată, a tracilor despre nemurire 


pentru mântuirea necesară învierii. Poate din cauza acestei suprapuneri 
naturale creştinismul românilor n-a trăit în interiorul său crize ca la alte 
popoare.Creştinismul a fost ca o respiraţie naturală.Nu este întâmplător că 
sfinții şi martirii români au trăit ideea creştină în plenitudine.Martirul şi 
sfințenia este necesar să se facă simțit în adânc, pentru restabilirea 
echilibrului interior la creştini, pentru ispăşire, chiar şi acolo unde există un 


mediu potrivnic ideii creştine, unde există trăiri necreştine sau se produce 
un fel de proces de descreştinare. 


Se naşte întrebarea: Ce sistem politic, care om de stat sau care mare 
ierarh a căutat să fundamenteze un plen, să folosească acest fenomen 
excepțional al concordanţei perfecte între fondul nostru rasial şi esența 
pură a creştinismului pentru a deschide nebănuite planuri de înălțare a 
vieţii spirituale  româneşti?Cine şi-a propus să valorifice această 
inepuizabilă şi divină forță, hărăzită de Dumnezeu, neamului românesc? Ș 

1.De multe ori s-a considerat că ar fi o scădere faptul că poporul roman 
nu a dat nici sfinţi şi nici credincioşi fanatici şi intoleranți. 

După teoriile rasiale fanaticii ar fi de sânge vorder-asiatic (levantin). 

În acest caz s-ar putea deduce că în sânul poporului român n-ar fi 
pătruns acest fel de sânge în aşa măsură ca să tulbure firea şi să dea 
manifestări excesive de extaz şi asceză.Dar atunci cum se explică 
fenomenul lon Moţa sau Căpitanul şi atâţia alţi legionari care s-au jertfit, 
care au avut această voluptate a dăruirii totale? 


Numai_prin_ necesitatea stabilirii unui echilibru care, se rupea prin 
progresiva şi galopanta descreştinare în care intra societatea românească, 


prin pătrunderea spiritului iudeo-levantin.De altfel se vede clar, martirajul 
lor a avut în permanenţă ca suport ţinuta eroică şi luciditatea jertfei lor, 
necesare. 


4 H.Hiatusul istoric 


Hiatusul în istoria poporului român este în primul rând ispăşirea greşelii 
tracilor (a metehnei lor organice) de a nu fi uniți în fața năvălitorilor. Taifunul 
barbar, îndeosebi cel euro-asiatic le-a răvăşit marea lor unitate biologică şi 
hăituiți, i-a silit să se retragă în munți.Asta nu înseamnă că nu s-au bătut, 
s-au bătut însă fragmentar.Nu s-au afirmat masiv astfel ca şi istoria să-i 
rețină şi să-i înregistreze, iar puzderia de nume sub care i-a înregistrat a 
produs o şi mai mare încurcătură, ca şi puzderia de triburi şi clanuri ce se 
mişcau pe vastul lor teritoriu aşa cum numai triburile germanice se mai 
aseamănă, numai că teritoriul lor nu a fost atât de asaltat şi răvăşit de 
vârtejul  euro-asiatic cu aceeaşi persistență cu care au fost agresați 
tracii. Acest fapt a dat posibilitatea unor interesați să considere că 
populațiile traco-dacice au fost total exterminați de năvălitori. Încurcătura 
mai mare provine însă, de la o noţiune.Toţi caută să-i găsească în istorie 
pe români, dau la o parte numeroasele triburi tracice cum ar fi moesii 
bessii, etc. fiindcă sunt traci, nu iau în considerare elementul dominant 
pentru că sunt romani şi caută să găsească pe români? E veche 
povestea.Nu vezi pădurea din cauza copacilor.Pentru orice profan cu bun 
simț este uimitor cum o noțiune poate să producă atâtea încurcături. Aici 
trebuie căutat virtuosul.Nimic mai firesc dacă poporul trac s-a romanizat 
(că şi-a însuşit limba romană), el a continuat să se simtă în Imperiul 
Roman de Răsărit ca în propriul său stat.Energia lui s-a manifestat în 


12 


— .——_—” —v PP . 


acest cadru.Toate personalitățile mari date de acest popor:Aurelian 
Constantin cel Mare, Justinian, Aetius, etc. cred că umplu destul de bine 


acest hiatus.În fapt a apărut un anumit hiatus atunci când elementul 
bizantin_s-a_insinuat la conducerea Imperiului Roman de Răsărit şi 
bizantinizându-se conducerea, elita conducătoare, a avut interesul să 
prezinte pe._tracii romanizați drept barbari, dându-le diferite nume după 
triburi, nume arhaice.Din această acțiune s-a dezlănţuit o ură teribilă între 
bizantini şi elementul trac romanizat, dar dezmoştenit.Aşa au înregistrat 
cronicile bizantine de cei interesaţi, fenomenele istorice în documentele 
lor, ceea ce a mărit confuzia şi hiatusul (asta ar fi dacă s-ar scrie istoria 
prigoanei legionare după documentele oficiale). Cum spune Eminescu: 
„Tracii romanizați ocupau în veacul de mijloc, aproape întreg teritoriul 
Peninsulei Balcanice, începând de sub zidurile Constantinopolului,_a 
Atenei şi a Triestului şi ajungând până la Nistru spre _miază-noapte şi 


răsărit până în şesurile Tisei spre apus” şi ca să termine discuţia de 
asemenea natură spunea: „Daci sau Romani, Romani sau Daci; indiferent, 


suntem români şi punctum”.Nu există deci nici un hiatus. 

Este adevărat că mulţi dintre aceştia au pierit înghiţiți de valurile 
năvălitorilor.Cei care s-au conservat în munți după pierderea elementelor 
de la oraşe şi-au conturat în această retragere personalitatea prin 
asimilarea organică a unor influenţe din afară.Şi acolo în puţine veacuri de 
tăcere ar fi pregătit cu robusta lor substanţă care într-o zi va trebui să se 
afirme masiv. 

Există într-adevăr un hiatus şi acesta este al conştiinţei noastre, da 
este, al mentalității dominate, lipsită de perspectivă; nu există pasiune 
pentru_cercetarea_trecutului.Această mentalitate dacă va continua să 
existe va crea cu adevărat hiatusuri în istorie.Cine stă în trecutul mai 
îngropat decât noi? Ce explorări s-au făcut pentru a scoate la lumină 
trecutul strămoşilor noştri traci? A neamului nostru, în toate epocile şi pe 
toate întinderile pământurilor româneşti? Unde este viziunea largă care să 
îmbrățişeze întreg acest teritoriu, cu trecutul lui pe toate dimensiunile.Care 
om de stat, care reformator şi-a bazat acțiunea pe o trăire a trecutului, pe 
un fundament larg fără hiatusuri şi sincope? Ce ecou a găsit viziunea largă 
a unui Bălcescu, Eminescu, Kogălniceanu? 


&» 
= 
< 


CADRUL GEO-POLITIC 


l.Efecte interne 


Amintim căteva realităţi de bază: = 

Cadrul geo-politic joacă un rol important de covârşitor deoarece, după 
cataclismul revărsărilor barbare spaţiul politic este mult mai restrâns ca pe 
vremea strămoşilor traci.Pe de altă parte în toată această perioadă, 
popoare puternice au prins rădăcini în jurul neamului românesc şi chiar pe 
teritoriul său. 

În vremea tracilor, această influență nu era aşa de presantă ca pentru 
orice stat cu spații întinse, fiindcă pe atunci aria pământului trac se 
întindea până dincolo de Balcani şi Asia Mică, mlaştinile Pripetului, Vistula 
Inferioară şi Oderul mijlociu, dincolo de Bug la răsărit, iar la Apus, 
Cadrilaterul Boemiei şi Alpii Răsăriteni. 

Cu cât spaţiul devine mai mic cu atât presiunea cadrului geo-politic 
devine mai apăsătoare.Dumnezeu a aşezat neamul românesc: „în calea 
răutăților”, cum spune cronicarul şi „pe muche de lume la acest vad de 
popoare” (Eminescu).Existenţa sa a fost chinuită-"dacă suferința cea mai 
grea, mizeria şi cotropirea de copitele unor armate barbare, ar fi un merit 
în ochii cerului şi un titlu la viață, desigur că poporul nostru şi l-ar fi câştigat 
de sute de ori în această existență chinuită pe care a dus-o pe 
pământ'.(Eminescu, pag. 148, vol. 1l) 

Şi totuşi, această încercare poate să zămislească în timp bucurii mari, 
nebănuite, prin făurirea unei calități superioare, Omul sfințeşte locul! 

„_ Popoarele viguroase pot sfinţi locul pe care îl ocupă, pe toate planurile. 
+1 Să nu aruncăm deci vina numai pe teren.Adică am fost aşezaţi în calea 
tuturor răutăţilor şi deci suntem condamnaţi să ducem o existență minoră 
şi timorată.Nu.Trebuie găsite şi alte explicaţii. Am arătat de exemplu 
dezastrul produs de dezunirea tracilor.Sunt şi altele.Privirea trebuie să fie 
realistă. Exemplu: neamul românesc se spune că s-a format în tiunghiul 
Sofia-Scopia-Nis (să admitem ca exactă această susținere, în realitate 
neamul românesc s-a format pe o arie mult mai întinsă. Evoluția trebuie să 
fie alta. 

Acest ținut triunghiular formează cheia întregii Peninsule Balcanice. 

Urmarea ar fi trebuit să fie, deci extinderea stăpânirii. Pe un ținut ferit de 
presiunea incursiunilor şi liniştit, o casă care nu are Şvung sau este 
alterată va dormita liniştită în mizerie. 

Nimeni nu poate tăgădui sălbatica presiune a condițiilor geo-politice.Dar 
totuşi, în cazul nostru se poate înfrunta această presiune prin calitate care 


să compenseze cantitatea. 


14 


Numai punând accentul şi centrul pe calitate se poate ieşi, treptat din 
cercul vicios: orice alt expedient prelungeşte şi agravează boala până la 
dispariție.Şi istoria românească furnizează multe exemple în ambele 
cazuri.Să amintim câteva mai caracteristice din cele cunoscute: 

Inceputul epocii voievodale reprezintă, după retragerea în munți, primul 
efort masiv de afirmare. Cea a Asăneştilor fiind ratată din cauza 
învrăjbirilor statelor. 

Ştefan cel Mare este cel mai caracteristic fiindcă în acelaşi cadru geo- 
politic şi poate în conjunctură externă mult mai grea, a realizat forța politică 
şi militară cea mai mare În locul mentalități de nesiguranță şi provizorat 
simbolizată de „carul cu două oşti” el a afirmat spiritul de rezistență prin 
cetăţile care le-a durat, deşi de multe ori şi el a fost silit să se retragă.Şi-a 
selecționat şi creat elita punându-i la bază virtutea, vitejia şi spiritul 
războinic ridicând-o din masele sănătoase de țărani. 

In lupta cu Turcii, Tătarii, Ungurii şi Leşii a atenuat presiunea cadrului 
geo-politic, în primul rând, punând accentul în forțele proprii bazate pe 
calitate. 

Toţi oamenii noştri politici admiră pe Ştefan cel Mare dar, câți s-au 
gândit să dea sistemul care să permită selecționarea unei elite bazată în 
primul rând pe concepția eroică sub toate aspectele ei, ridicată din masele 
sănătoase ale poporului nealterat care reprezintă autenticul rasei noastre? 

Câţi au încercat să iasă din tirania conjuncturii, prin această aspră, dar 
dreaptă cale, dând sentimentul siguranței de sine şi a durabilității? 

Câţi au avut îndrăzneala şi personalitatea necesară să aibă voluptatea 
primejdiilor pentru a fi un exemplu? 


117 uVersatilitatea 


Dar cu excepţia unor personalități puternice, în genre, cadrul geo-politic 
a exercitat o influenţă, în special, asupra păturii conducătoare care, a mers 
dincolo de anumite limite de adaptare necesară, mergând adesea până la 
versatilitate.Caracterul a fost stricat până în sâmburele lui.Sunt pagimi 
triste şi dezolante de boieri cu firi schimbătoare, care îşi trădează domnul 
în plină bătălie.Domnul lon Vodă cel Cumplit care îsi trădează țara, neamul 
şi credința din interese personale sau laşitate. 

„Mihnea s-a turcit ca să-şi scape viața de zarvă pentru domnia 
bastarzilor obscuri cu politica lor de sărut mâna.Radu cel mare -spune 
cronicarul- (Vezi C-tin. Giurescu, pag. 125) „vine în fiecare an să sărute 
mâna Sultanului”, cu uneltirile şi omorurile laşe, toate favorizate de vecinii 
străini pentru a putea domina mai bine.Ce izbitor contrast cu ţinuta regilor 
Daci Dapyx, Decebal şi nobilimea lor! 

Chiar dacă uneori ieşeau din acest imens rău şi unele avantaje de 
adaptare în conjunctura politică, în sferele de influenţă a vecinilor în ţara 


15 


- A Ia o... . A . .. dcă 
noastră, în fond era o rupere de esenţă, de tradiţia rasei iona IE AU e e 
apelul la străini ce aducea mereu nenorociri virulente şi degradări. 


ra: pice d . a a Er ică e şi 
totală lipsă de caracter condamnă la o existență minoră, anemică, ea 
timorată. Şi oricât ar fi bietul om sub vremi, el trebuie să se IN Ea 
afirme, să-şi frângă soarta căci, pentru o existență veşnic umilită, o viață 


moartă, e preferabilă moartea dătătoare de viață veşnică a Regilor Daci. : 
Aşa dar, cadrul geo-politic a favorizat versatilitatea până la _(exce 


aroxism.Ea n-a atins naţia de păstori care îşi respiră libertatea prin codrii 
seculari şi munți inaccesibili dar, a alterat elita conducătoare şi sistemul ei 
de selecţionare, s-a cultivat din ce în ce mai mult politica de expedient cu 
centrul de greutate în afară.Selecţionarea se face în mod negativ.Din 
componenţa rasei noastre se vor polariza pe acest stil reziduurile străine ŞI 
va adera tot ce nu este autentic românesc.Afară de o anumită influență a 
epocii dacă se ia originea domnilor versatili se va constata că prin 
încrucişeri în special cu oamenii din levant (bizanţ), s-au îndepărtat cu mult 
de sângele autentic al Basarabilor şi Muşatinilor, cărora le purta 
numele.Astfel că, ei nu mai erau tipurile reprezentative ale poporului 
băştinaş, aşa cum de altfel se întâmplă cu toate dinastiile (principiul 
naționalități nu se aplică riguros) şi cu toate reacțiile pe care autenticul 
sânge le făcea; le făcea la răstimpuri (din când în când); cercul vicios al 
versatilității se rostogolea pe o paletă care să ducă în elementul său de 
unde s-a alimentat din ce în ce mai mult: fanariotismul şi versatilitatea, 
această buruiană străină care urmăreşte ca un blestem favorizată de 
cadrul geo-politic va creşte în bălăire, în grădina sufletului românesc, 
înăbuşind florile cu otrava lor! 

Toţi o văd, mulți o detestă, dar cine a creat sistemul ca să o smulgă 
iremediabil din toate rădăcinile infiltrate adânc în ultimele veacuri triste şi 
decadente? Cine s-a apucat să desțelenească terenul, să dreagă ce au 
stricat atâtea veacuri de paragină? 

Cine a fost personalitatea puternică care s-a încumetat să o înfrunte 
pentru totdeauna şi să iasă din acest cerc de două ori vicios? 

Personalitățile mari înfrâng condiţiile geo-politice. 

Vedem de exemplu, în vremea lui Matei Basarab, o creştere a 
populației atât de repede, încât ajunsese la numărul ce-l are astăzi, adică 
3 milioane aproape numai în Muntenia. 

__Ca corelat al acestei dezvoltări, vedem stabilindu-se definitiv o limbă 
literară, comună întregii naționalități române, operă la care a concurs, atât 
Teofan, Mitropolitul Ardealului, cât şi Varlaam al Moldovei. 
A *) unitatea ideală cel puţin a răspânditului popor românesc plutea 
inaintea vederilor acelor venerabili bătrâni al căror curaj războinic nu avea 
egal decât în curajul moral de a dezlipi odată pentru totdeauna elementul 
etnic al latinității din Orient de masele slave, turanice şi greceşti care îl 


înconjurau.Şi în adevăr, dacă citim documentul lui Matei Basarab de la 
1639 ne încredințăm că el îşi pricepe misiunea lui istorică. ip . 

„Doamne! -zice el-, veniră străinii în moşia noastră şi-şi spurcară 
mâinile lor cu mite şi îndrăzniră a vinde şi a cârciumări Sfintele Țale şi a 
goni pe moşneni şi în avutul lor a băga pe străini, fum de ruşine vecinilor 
noşirii......şi oameni străini nouă, nu cu legea sfântă (religia) şi cu neamul, 
cu limba şi cu năravurile cele rele. : | 

lată dar o deosebire clară între lege şi rasă; între confeşiune şi 
naționalitate!” (Eminescu, vol. II, pag. 295) 


Pa 


Aa, 
PLAGA 


E cunoscută pacostea fanariotă pentru a fi nevoie 
să fie relevată pe larg 


Descompunearea fanariotă 


Cele două veacuri de impilare, turpitudine, corupție şi descompunere 
fanariotă, înseamnă punctul culminant al blestemului determinat de 
greşelile strămoşilor noştri, şi de cadrul geo-politic, trimiterea fanarioților s- 
a făcut din cauza pierderilor,chiar dacă s-a păstrat o formă de stat sub 
nume românesc, constituie adevăratul blestem în istoria noastră. 

Răul a fost atât de mare şi adânc încât te gândeşti că ar fi fost mai 
mare chiar decât o ocupație turcească în formă discretă, fiindcă în acest 
caz jaful nu s-ar fi efectuat de stăpânitorii turci direct şi brutal şi nu printr-o 
infecție de corupție (stricăciune morală) pornită şi clocită din interese 
pentru ai descompune iremediabil şi tot ce a rămas sănătos în elita 
conducătoare românească şi la abrutizarea totală a ţăranului român. 

Situaţia de guvernare despotică -de paşalâc turcesc- părea preferabilă 
decât sistemul fanariot de exploatare şi arendă a terenului.Dovada 
elocventă este strămutarea de mase întregi de rumâni pe malul drept al 
Dunării. 

Această adevărată otravă a orientului „cum spune M. Eminescu” (vol. |, 
pag. 71) care începuse să altereze statul voievodal, cu mult înainte de 
epoca lor, a răvăşit şi descompus organismul naţional în toate structurile. 

„Domnia Fanarioţilor au putrezit clasele noastre sociale; aristocrația 
noastră, din răsboinică şi mândră ce era, a devenit în cea mai mare parte 
servilă, încrucişându-se cu stârpitura grecului modern, care e tot atât de 
şiret, dar mai corupt decât Evreul de rând.” (pag. 105/idem) 

„Aceşti samsari fățarnici, lipsiți de bărbăţie şi cu mentalități de slugi 
linguşitoare față de stăpânii corupți Turciei, trafichează totul.” (pag. 271- 
272/idem) 

„Desființează oştirea şi deci tradiţia şi spiritul ostăşesc, care prin 
construcţia lor aveau aversiune, despoaie toate clasele sociale şi corupe 
neamurile din care cauză populația scade vertiginos.” 

„Putrejunea bizantină a îmbătrânit înainte de vreme pe poporul 
românesc.” (M. Eminescu, vol. Il, pag. 133) 

„Cedarea Bucovinei s-a făcut prin complicitatea fanariotului, cumpărat 
Alex Ipsilante."(M. Eminescu, pag. 261) 

„Basarabia s-a pierdut prin vânzarea fanariotului Moruzi."(M. Eminescu 
pag. 185) 

„Şi cu toate acestea, cu toată grozăvia acestor vremi, ele nu sunt nimic 
pe lângă epoca fanarioților, în care toate acele patimi urieşeşti, care 


18 


mistuiau pe oamenii din ţară, în loc de a fi conduse într-o albie comună 
spre folosul țării, au fost secate, nimicite prin mişelie, moliciune, venalitate; 
în care toate instinctele barbare însă nobile, au făcut loc instinctelor, 
ipercivilizate ale Bizantului, acestui amestec de viclenie meschină, răutate 
meschină şi nespusă fățărnicie.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 200) 

Ravagiile făcute de cancerul fanariot a fost adânc.Pentru extirparea 
acestui cancer instinctul nației a ridicat pe Domnul Tudor.Dar câți au 
înțeles adânca semnificaţie a revoluţiei lui Tudor şi câţi i-am urmat linia? 

Constată cu amărăciune Aurel Popovici: „Se apropie suta de ani de la 
Tudor, şi totuşi acea civilizație fanariotă şi atât de dezastroasă pentru noi, 
fu premiantă chiar acum câţiva ani, de la tribuna Ateneului Român din 
Bucureşti.” 

„Fanarul cu mentalitatea lui evreo-levantină lăsatu-sa adânc şi greu pe 
spatele acestui neam nenorocit. 

Ceea ce a (răvăşit) ros vreme de două veacuri cancerul fanariot şi mai 
târziu, fiindcă robia lui Tudor n-a extirpat toate rădăcinele, cu deosebire pe 
plan moral, nu se putea repara de la o zi la alta şi cu măsuri de mântuială, 
o operă de adâncă educaţie care să meargă până în adâncuri pentru ca să 
refacă (reconstruiască) organele roase. 

Dar cine şi-a pus în gând şi a purces pe teren la fapte pentru o 


asemenea operă titanică şi vitală? Afară de strigătul în pustiu a lui Corneliu 
Zelea Codreanu. 


„Desvoltarea istorică a țărilor româneşti suferise o grea şi nevindecată 
întrerupere prin epoca de o sută de ani a Domniilor Străine” (M. 
Eminescu, pag. 132) 

Mai mulți greci din Constantinopol şi din țară se unesc între dânşii, 
compuneau din economiile lor un capital însemnat, se grupau pe lângă 
vre-un fanariot cu oarecare trecere la Poartă şi cumpărau tronul vreunuia 
din țările româneşti. Venind apoi în țară, domnul îndeobşte nu înapoia banii 
ci lua cu sine pe membrii companiei şi le da funcțiuni înalte, din care să-şi 
poată scoate capetele cu camete cu tot.Aceştia la rândul lor lua biruri 
legiuite şi nelegiuite, vindeau funcțiunile şi făceau negoț cu porturile 
abonate de dânşii. 


Prefaţa epocii fanariote 


„Dumitrasco Cantacuzino care în 1675 svârle cu praf de puşcă, în aer, 
zidurile cetăților sau le umplea cu lemne şi le dă foc -cazul Sucevei- este 
prefața epocii fanariote.” (Giurescu 524) 

În poziția care o ocupă poporul român, între puternice state, această 
descompunere morală devine un pericol de moarte. . 

„Scăderea populaţiei sub fanarioți, de la două milioane populația scade 
sub fanarioți la 175.000 suflete.” (M. Eminescu, vol. II, ho. 197) 


19 


aa si Ale: A inopol 
„De origine din Franţa, rămaşi în urma cruciatelor în Constantinop 


unde au ajuns la cele mai înalte demnități, reduşi sub Turci la treapta de 
negustori, Cantacuzineştii au pribegit de timpuriu „IN 
România”. Încuscrându-se cu familia străveche a Basarabilor, au adus 
pieirea acesteia şi pieirea țării.Mâna lui Dumnezeu e grea! (M. Eminescu, 
vol. Il, pag. 198) eues 

Matei Basarab ura de moarte pe Greci, „ se întâmplă de stătura 
mitropoliți şi Domnitori țării "oameni străini nouă”, nu cu legea sfântă, ci Cu 
neamul, cu limba şi năravurile cele rele, adică greci; cari după ce nu se 
îndurară nici se leneviră a pune jos obiceiurile cele bune, bătrâne ale țării 
pentru care stricăciune a obiceiurilor curând le fu a aduce şi țara la risipire 
desăvârşită şi la pustiire.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 199) ziua 

„De la deschiderea răsboiului din anul 1806 până la 1812, între Rusia ŞI 
Poartă şi de la 1812 până la 1818 cât a ţinut domnia lui Caragea ŞI de 
atunci până la 1821, amândouă principatele s-au umplut de Greci ca 
niciodată.” 

Toţi dregătorii erau Greci."Mitropolitul ţării, câteş trei episcopii, toți 
arhiereii, toți egumenii monăstirilor erau greci.....După tot cuvântul drept şi 
fără voie te făcea să crezi că Grecia întreagă se strămutase în România.” 
(M. Eminescu, vol. Il, pag. 315) 

Documentul lui Mateiu Basarab din ziua de 10 februarie 1716, fu o zi de 
doliu pentru români.Fanariotul începu bine că puterea românilor era în 
instituţiile lor."Încă din cel dintâiu an al domniei sale, Nicolae Mavrocordat 
împuţini mult armata şi miliția.După domnul Constantin Mavrocordat la 
1739, desființă cu totul vechea organizaţie militară a țării.” (Nicolae 
Bălcescu pag. 72) 

„Le păsa greu românilor sub fanarioți, le păsa cu mult mai greu căci nu 
aveau nici o carieră spre a-şi dezvolta talentele lor ostăşeşti.De aceea, de 
câte ori vreun Căpitan mare se ivea în Europa, Românii alergau cu gloata 
sub steagurile lui. 

Miron Costtin descrie răscoala poporului asupra Grecilor şi a domnului 
Alexandru Vodă, la 1631. „Asasinarea boierilor la intrigile grecilor”'-Răscoli 
mulțimi de țărani strângând greci pe toate ulițele.” 

„Dă-ne Doamne pe Greci.Luarea lui Batiste Veveli nespusa vrăjmaşilor 
țărănimeii; îndată fără de nici o milă l-au făcut fărâme cu topoarele şi odată 
s-au amestecat că nici mantaua din spinarea Domnului: atunci 
boloduit ca acea a lor de ploaie.” (Citat N. Bălcescu, pag. 32) . 

„Moldovenii, ei sunt pădureni fioroşi, însă foarte viteji, şi nu mai este alt 
neam care să aibă hotare aşa de înguste şi să lupte mai mult pentru gloria 
războiului şi pentrui arătarea vitejiei şi să susție mai mulți vrăjmaşi 
împrejurul lor, cărora sau le face neîncetat răsboi sau se apără în contra 
răsboiului făcut de către aceia.” (N. Bălcescu, pag. 103) 


n-au 


20 


7 


Efecte externe-Tendinţele străinilor 


De influenţele cadrului geo-politic nu poate scăpa niciun stat oricât de 
întins şi izolat ar fi el.Direcţia (sensul) în care se exercită influența însă 
este diferită. Statele mici şi cu forță mai slabă sunt mai predispuse de a 
suferi influența decât de a determina, mai ales când ocupă poziţie 
teritorială în puncte de intersecţie unde se ciocnesc mai multe tendințe şi 
influențe. Situaţia este labilă şi din ea nu se iese decât prin lărgirea bazei şi 
prin concentrarea de forță materială şi spirituală care să aducă o 
compensare-cum am spus de calitate. 

Politica în acest sens însă, tocmai din cauză că se găseşte la puncte de 
intersecție, întâmpină dificultăți speciale care împiedică o atacare de front 
a acestor probleme prin natura lor erau gingaşe şi fără îndoială este 
necesară şi o anumită abilitate în manevră alături de forța intrinsecă, 
polarizată pe un stil propriu. 

Echilibrul care trebuie menţinut în afară, trebuie să meargă paralel cu 
echilibrul din înăuntru între elementul forţei reale (intrinseci) şi cel al forței 
rezultate din specularea conjuncturii, rezultate din ciocnirea tendinţelor 
străine, cu tendința de a mări capitalul forței intrinseci dincolo de limita 
care transformă statul din obiect în poliţă externă, adică care suferă 
influență în subiect, adică care exercită influenţe şi deci creează istorie pe 
plan mare.Acestă influență poate fi sub diferite forme. 

Poziţia pe care au ocupat-o Ţările Româneşti şi acum şi astăzi, Statul 
român atrage în mod deosebit influențele străine care se ciocnesc pe 
teritoriul său într-un mod cu totul particular. 

Această realitate, adâncă şi durabilă, pentru mult timp, nu poate fi 
neglijată, împiedicarea situaţiilor atât din trecut cât şi în viitor. 

Cunoaşterea acestor realităţi trebuie să fie adâncă. 

În special, cunoaşterea mediului înconjurător este o necesitate 
elementară: „Ni se pare ciudat -spune Eminescu- cum noi românii care 
trăim pe lângă Dunăre, suntem cu totul cufundați în ideile occidentului pe 
când din toate părțile împrejuru-ne pulsează o viaţă istorică care în 
dispoziția ei generală se deosebeşte atât de mult de istoria Occidentală.” 
(M. Eminescu, vol.Il, pag. 76) 

Aşa dar alături de cunoaşterea profundă a realităților istorice interne 
care, singurele ne pot indica drumul sigur de urmat, trebuie şi o cunoaştere 
a intereselor şi năzuinţilor fundamentale ale celor interesați în legătură cu 
spațiul ocupat de poporul român pentru a putea aprecia şi tendinţele lor în 
diferite ipoșțaze, discrimipând cele fundamentale de cele accesorii şi de 
circumstanțe. 


21 


Această cunoaştere se impune înainte de orice împaunare CU 
Cunoştinţe care n-au nici o legătură sau foarte slabă legătură cu 
problemele de existenţe ale realităților istorice interne. Se sie 

1) Eatalitatea geografică: „Nici gospodăria noastră naţională nici 
civilizația noastră agricolă....... nici statele noastre, două pentru câ erau 
două n-ar fi existat fără această fericită fatalitate geografică. = 

Istoria comerțului nostru e astfel o condiție necesară pentru a înțelege 
sub toate raporturile în origine ca şi în dezvoltarea sa istoria neamului 
nostru însăşi.” (pag. 38 Zeletin, citat lorga) ei, dal 

„Niciodată o naţiune nu se poate mântui decât prin sine însăşi, pierzând 


confiinţa în puterile sale, începură ca cerşetori ajutor de la străini” (pag. 
163) 


ed “Un lucru care-l verifică în mod constant istoria principatelor Dunărene şi 


mai târziu, a statului român, este că starea de echilibru reieşită din 
neutralizarea influențelor pe teritoriile româneşti, a dat respiraţie neamului 
românesc ca să reapară şi să se reînființeze ca organizaţie în istorie. 

Această neutralizare este mai sigură atunci când provine şi din slăbirea 
statelor care îşi exercită influența, adică a echilibrului şi nu are o amprentă 
încordată (nu rezultă dintr-o tensiune care se declanşează la un moment 
dat, ci dimpotrivă) dintr-o delăsare (slăbire) determinată de o anemie 
internă. 

Prelungirea acestei perioade de neutralizare este singura care poate 
favoriza prinderea de rădăcini proprii adânci dacă se foloseşte timpul 
intens şi temeinic în acest sens. 

Statul român Muntenia s-a născut din cauza unei stări de echilibru 
produsă prin slăbirea vecinilor care erau puternici pe atunci.Ungurii şi 
Bulgarii erau slăbiți de frământări interne iar Tătarii se găseau în 
decadenţă: Această situaţie a ştiut să o folosească Basarab, întemeietorul 
creându-şi în mod temeinic premizele forței proprii: cadrul politic. Statul, 
instituția durabilității dinastiei şi armata proprie însufleţită care era să 
smulgă bătălia de la Posada 9-12 noiembrie 1330 care a adus 
independența. 

Acelaşi lucru se poate spune şi de Moldova.Dacă 
care se iveau deseori ar fi fost folosite pentru întărir 
ar fi fost practicată politica speculativă ca accesoriu la politica de bază a 
marii valori intrinseci, alta ar fi fost evoluția statului român. Acest lucru însă 
din cauze de neînțelegeri sau decadenţă internă; n-a fost înțeles 
totdeauna.Cum foarte just observă Eminescu „De toate dezastrele 
vecinilor noştri noi nu ne-am folosit decât spre a ne răsturna Domnii” (vol. 
I, pag. 59) 

A lipsit stabilitatea din cauza că n-am avut 
care a dat naştere la luptele pentru domnie ofe 


asemenea momente 
ea forței proprii adică 


o monarhie ereditară fapt 
rind un vast torenţ pentru 


22) 


469, 


intrigă mai ales după ce influența şi manevrele decadente bizantine au 
infectat sănătatea morală. 

„Statele de'mprejurul nostru -scrie Eminescu- care aveau o monarhie 
stabilă, s-au cristalizat împrejurul acesteia şi au devenit uriaşe, țările 
române, în care acest punct central lipseşte, se închircesc, perd puterea 
lor fizică, armata, perde guvernul lor național."(vol. |, pag. 54) Nu se putea 
realiza din forța pozitivă (intrinsecă). 

„Acest inconvenient avea ca toate inconvenientele şi o compensație 
oare care în bine; înlesnea politica de echilibru, întru-cât nu se ancora 
definitiv în sfera de influență a unei puteri."(vol. |, pag. 38) Şi mulțimea 
candidaţilor la tron dădea posibilitatea ca fiecare să joace o anumită carte 
(exact cum vor face mai târziu partidele politice).Aceste soluții nu făceau 
decât să mențină în permanenţă în cercul vicios al ....... politice.Tocmai din 
cauza aceasta cu toate schimbările intervenite la vecinii noştri, țările 
româneşti au servit rând pe rând de tampon în ciocnirea diverselor 
interese. 


Comparaţie cu starea de astăzi? Admitem bună aşa.Să presupunem că 
astăzi ar trăi Mircea. 

„Înghesuit între trei mari puteri, contrarii ele între ele, Ungaria, Polonia 
şi Turcia, expusă fără apărare veleităţilor de predominare a câtor trele, 
veleităţi nu numai nedrepte, dar excluzându-se una pe alta, am vedea pe 
Domn ținând cu geloasa temere la o neatârnare atât de bântuită din toate 
părţile l-am vedea urmând un sistem de şovăire propriu situaţiei precarie, 
şi încercând să pară partizan a câtor trei vecini în acelaş timp, pentru a 
câştiga bunăvoința şi încrederea a tustrei. 

Acest sistem al contrapunerii reciproce şi al neutralizării celor trei rivali 
putea să prezerve până la un grad oarecare țara de absorbirea de către 
unul din vecini, putea s-o ţină deasupra apei oarecum, ca să nu se 
cufunde, dar deaspura Domnului arunca fără îndoială umbra unei politici 
de fățărnicie şi duplicitate şi-l expunea la smerire din partea aceluia dintre 
rivali care se simţia amăgit.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 200) 

Deci politică de neutralizare. 

La început între Unguri, Poloni, Tătari, Bulgari.Mai târziu când aceste 
state au decăzut între Turci, Austrieci, Ruşi, la care în ultimul veac, în 
special după slăbirea şi eliminarea treptată a Turciei, s-a adăugat influenţa 
Anglo-Franceză şi cea ludaică. 

Ele existau dintr-o necesitate de echilibru servind de tampon diferitelor 
interese contradictorii.Din această funcţiune minoră îşi făcuseră chiar o 
misiune din care se complăceau iar mai târziu statul român a călărit nu 
numai de formă ci şi în fond pe această temă minoră. 

Totdeauna ţinta politicii externe a fost păstrarea ființei statului sub 
apăsătoarea psihoză ce se pune în discuţii însăşi existența noastră ca 
neam „ce atârnând ca frunza pe apă , cum spune Eminescu (pag. 334), 


23 


4 


i 


mereu preocupaţi de a alege din toate relele pe cel mai mic (M. Eminescu, 
vol. |, pag. 111), ținând cumpăna Ia gurile Dunării.Acest lucru parcă rezultă 
din însăşi situația nefavorabilă a trecutului nostru, statul român Pr 
teritoriul său şes şi deschis din toate părţile nu pare menit de providență de 
a fi militar şi cuceritor.” (M. Eminescu, vol. I, pag. 77) cea 

„Locuind pe un teritoriu strategiceşte nefavorabil şi înconjurați de 
semenții străine nouă prin limbă şi origine, având înlăuntrul nostru chiar 
discordia civilă acest patrimoniu al statelor slabe şi turburate de prea mari 
înrăruriri străine...., toate mişcările noastre au fost tratate de vecini c-o rară 
lipsă de generozitate şi c-o nedreptate nemaipomenită față cu alte 
popoare.” 

Dar care este forța a vecinilor noştri şi a acelor realități, şi din ce 
izvorăşte ea şi spre ce țeluri se îndreaptă.Să o cercetăm foarte sumar in 
liniile mari (atât cât permit împrejurările şi cu materialul care îl avem la 
dispoziţie). 

Cum a fost şi cum este? 


I.Tendințele ungurilor şi polonezilor. 


La începutul epocii voievodale Ungurii ca şi Polonezii au avut influențe 
active în viața noastră de stat. Mânaria lor (sau mai bine zis trufia) singura 
care le-a mai rămas din acele vremuri provine din faptul că ei au fost de 
multe ori superiori iar Românii vasali. 

Tendinţele lor se încrucişeau.Primii (Ungurii) gravitau de la Adriatică 
spre Marea Neagră.Ceilalţi (Polonezii) de la Baltică spre Marea Neagră, 
din care cauză se neutraliza teritoriul principatelor româneşti. 

Când s-a afirmat puterea cuceritoare Turcească cu irezistibila ei 
presiune de cucerire de la sud spre nord, principatele serveau de tampon 
față de această primejdie.Aşa se explică de ce ori „de câte ori -cum spune 
Eminescu- i se propunea Poloniei să anexeze Moldova de atâtea ori 
Polonia răspundea că desființarea statului moldovenesc ar fi un pericol 
pentru că această perdea între Turcia şi Polonia era cel dintâi zid de 
apărare, cea dintâiu stavilă de înlăturat în înaintarea armelor”. 

Este o mare nenorocire că Ungurii nu pricep foloasele ce ar dobândi 
de ar lua altă politică cu naţionalităţile şi mai cu seamă cu România. 

Viața Ungurească este lovită de sterilitate şi este menită să se stingă 
pe încetul. (pag. 215) 

Mai târziu după afirmarea forței masive a Imperiului Moscovit şi 
Habsburgic, au decăzut în situație de a suferi el influenţa şi presiuni străine 
punandu-li-se şi lor aceleaşi probleme de echilibru şi existența ca şi a 
Principatelor Româneşti. 

Cu toate particularitățile care le are fiecare țară din care rezultă şi 
tendințele lor, ca un factor comun rămâne ca o realitate durabilă aceeaşi 


24 


preocupare de a nu fi înghiţiți de vecinii lor puternici, fiecare având numai o 
eşalonare deosebită determinată de poziţia ocupată a primejdiilor. 

Prin această zonă de influență se mai lărgea ceea ce era un avantaj 
pentru respirația noastră naţională, dar şi blocurile de presiune ereau mult 
mai masive şi cu tendințe mai îndepărtate care se încruțişiau în Bazinul 
dunărean cu focarul (punctul) central gurele Dunării. 

Noul triunghiu era format de împărăţia Turcească, exponenta forței 
religiei musulmane, Rusească, exponenta Slavilor şi a ortodoxiei şi 
Habsburgică exponenta germanismului şi catolicismului occidental. 

Forțele care se înfruntă deci sunt considerabile, au tradiții adânci cu 
năzuinţe instinctive şi rasiale, cu planuri tradiționale şi năzuinţi (obiective) 
mari şi îndepărtate care dau o mai mare constanță prinzând şi existența 
țărilor supusei influenţei lor în aceste coordonate. 


II.Tendinţa turcească. 


Turcii au reprezentat valul cel mai tumultos şi mai cuceritor stârniți de 
religia lui Mahomed.Tendinţa lor a fost pur războinică de cucerire lipsiţi 
însă de posibilități de organizare pentru a deturna în instituţie de durată şi 
a influența fundamental stilul de viață a popoarelor cucerite.Dacă la 
început când era virulent spiritul lor războinic a reprezentat o primejdie 
pentru țara românească care era creştină cu timpul când a început să 
scadă această virulență a devenit un suport de rezistență față de curentul 
în plină (ameninţare) revărsarea Rusească. 

Acest suport de rezistență s-a plătit scump însă prin manevrele 
orchistrate prin corupţia înfiltrată şi cu deosebire prin epoca de impilare 
fanariotă. 

Când această rezistență a început să înceteze ea a fost substituită 
treptat, treptat, de imperialismele occidental, Anglo-ludo-Francez mascat 
sub diferite nume interesului European, a latinității, la spatele căruia se 
camufia în fapt imperialismul financiar de esenţă iudaică. 

Astfel factorul turcesc cu toată durabilitatea lui de aproape 500 de ani şi 
cu toate influenţele pe care le-a lăsat a fost mai mult accidental şi nu 
permanent legat de pământ, legătura lor firească fiind cu patria lor de 
origine Asia Mică în a cărei direcţie se orientează Turcia...."năzuind să 
federalizeze naţionalitățile musulmanii din Persia, din Afghanistan şi din 
Arabia......” 

Totuşi mentalitatea maghiară nu poate desprinde această realitate din 
care cauză afirmă un imperialism grotesc şi donchişotesc, fiindcă este 
lipsit de suportul unei forțe corespunzătoare. 

Pe de altă parte şi decadenţa lor interioară a atins un înalt grad care nu 
poate justifica stăpâniri ale altor popoare. 


25 


„Maghiarii -spune Eminescu- sunt poporul cel mai decăzut al Europei 
Moderne” (vol. |, pag. 30) 

„Declarăm a înțelege, deşi nu concedem, ca cineva să fie aservit 
vreunei națiuni viguroase ce te supune cu puterea brută, ori unei alteia, ce 
te orbeşte în lustrul civilizațiunii sale. tare 

Dar să fim servitorii ............ cui? Celei mai decăzute populații din 
Europa, a cărei vanitate şi lăudăroşie nu e decât o lungă şi scârboasa 
Donquixotiadă. 

Căci ce au aceşti oameni ca să ne superiorizeze? 

Au ei ceva ce noi nu avem? Au ei limbă? Au arte? Au legislațiune? Au 
industrii? Au comerț? Ce au?” (M. Eminescu, vol. |, pag. 34) 

„Acest popor pare încă atât de inept în toate privirile încât ne vine a 
râde când Românii pretind a vedea în ei adversari serioşi. Maghiarul e un 
adversar comic, e ca Tersites din Iliada lui Homer,” (M. Eminescu, vol. II, 
pag. 537) 

„Maghiarii ca popor decad sub virusul Iudaic. 

Maghiarul preferă, în nemărginitul său şovinism, de-a fi neputinciosul 
mediu, prin care fabricatele occidentale îi omoară meseriaş după 
meseriaş, clasă pozitivă după clasă pozitivă, până ce Regatul Sfântului 
Ştefan va rămânea o adunătură de țărani proletari şi de scribi şi mai 
proletari, puşi la discreţia, ba la îndurarea crâşmarilor evrei, deveniți până 
atunci bancheri şi vienezi.” (vol. |, pag. 93) 

De asemenea clasa conducătoare iremediabil iudaizată. 

Acest lucru face ca să nu fie înțeleasă noua lor situaţie, „dacă cu 
maghiarii ar fi de vorbit, atunci ar vedea ei (înşii) că noi Românii fără ei 
suntem slabi şi ei fără noi asemenea”. (M. Eminescu, vol. I, pag. 93) 

„E în interesul slavilor, ca singurele elemente străine din mjlocul lor, 
Românii şi Ungurii să se urască de moarte.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 
557) 

„Interesul amândora popoare cere alianţa lor.” (M. Eminescu, pag. 78) 

„Este un curent -scrie Eminescu- cu ocazia retrocedării Basarabiei de 
două sute de ani, de care Europa suferă ca de o boală cronică, Europa 
sufere, noi însă, cari am stat aci, între Turci şi Ruşi, mereu am fost Zzguduiți 
şi mereu suntem apucaţi de puternicul curent.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 
232) 

„Sute de ani Românii au fost cel puţin indirect, stăpâniți de Turci; 
niciodată însă în curgerea veacurilor Turcii nu au pus în discuțiune limba şi 
naționalitatea română.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 293) 

JW Rămân însă în mod permanent legate de cadrul geo-politic în care 
suntem situați; ceilalți doi factori, panslavismul rusesc şi expansiunea 
Austro-germană. Prin masele de care dispun şi vigoarea lor de expansiune, 
ele constituie realități permanente indiferent ce formă ar adopta de 
circumstanță.Să vedem:tendinţele lor fundamentale. 


26 


III.Tendinţa Rusiei. 


Tendința de cucerire Rusească are în primul rând un substrat rasial 
cum aşa de lapidar e formulat de Eminescu (N.n. recurgerea mereu la 
Eminescu, fiindcă este unicul care cu o intuitie genială a privit cel mai 
dezinteresat problemele româneşti) 

„Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe 
stepe întinse, a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenței omeneşti, 
lipsind-o de mlădioşie şi dându-i instincte fanatice pentru idei de o vagă 
măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a 
fomatismului şi a despoției.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 223/operă politică) 

„Intelectualitatea lor asmută contra Europei pe care o numesc 
îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominație 
rusească.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 224loperă politică) 

Este cunoscut testamentul lui Petru cel Mare În direcția noastră Rusia 
vizează întreaga Peninsulă Balcanică până la capătul ei de sus, Veneţia. 
(vezi M. Eminescu/operă literară, pag. 126) 

Acest ocean de ghiață slav ne înconjoară din aproape de toate părțile; 
mijlocul, sudul şi întreg nord-estul Europei e plin de Slavi. 

Cucerirea Constantinopolului formează una din obiectivele principale şi 
mai imediate (N.n. a se citi din testamentul lui Petru cel Mare). 

„Precum Roma era cuibul de aur spre care trăgeau popoarele vechi 
germanice, tot astfel Roma nouă sau Țarigradul a fost visul neîmbătrânit al 
Slavilor de Nord.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 73/operă politică) 

„Împărăția Rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume 
întreagă, care, negăsind în sine nimic de o măreție intensivă, caută 
mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari.Lupta între Turci şi Ruşi 
este o consecinţă firească a deosebirilor de credințe; dar mai mult decât 
din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească, 
ce s-a produs totdeauna în Rusia.Țarul e puternic şi nu ştie ce să facă cu 
puterile de care dispune. 

Chiar înlăuntrul împărăției sale, nici prin muncă pacinică, nici prin 
lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau 
mereu năvală în afară, altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.” 
(M. Eminescu, vol. |, pag. 269/operă politică) 

„Ca orice putere mare, Ruşii, acolo unde văd că vor întâmpina 
rezistență mare, se opresc şi lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa 
încet, încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă.” (M. Eminescu, vol. |, 
pag. 270/operă politică) 

Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie, ce provoacă pe alte 
popoare la luptă dreaptă şi întăritoare, sunt poporul, ce-şi dă mereu silința 
să desarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să-şi le supună. 


27 


L2 


Populaţiile Slave din Balcani formează cel mai sigur punct de sprijin. lar 
religia ortodoxă cea mai eficace armă. 


„Panslavismul, această poziţie ce a luat Rusia de duşmănie a orice 
îmbunătăţire ce voim să facem în țară de duşmani a viitorului nostru 
naţional, despotismul şi imputarea cu care ea amenință Europa, 
panslavismul prin care ea organizează şi prin care voieşte a ne înghiți, DE 
impune îndatorire nouă, ne sileşte să căutăm în grabă a dobândi toate 
condițiile de putere ca să-i putem sta împotrivă.” (Bălcescu, pag. 203) 


Pericolul rusesc va fi sabia lui Damocles care va amenința însăşi 
existenţa_statului_ şi chiar poporului român.Acest factor _paralizant_ va fi 
dominant în toate împrejurările. 


IV.Tendinţa Austriei. 


Ca avantpost a germanismului de care ne separă statul Ungur şi mase 
Slave, gravetează spre gurele Dunării (urmând cursul ei) şi spre Egee 
(Salonic) cu tendinţe în orientul apropiat şi poate mai departe. 

Presiunea demografică a germanilor determină revărsarea surplusului 
de populaţii şi deci şi tendințe colonizatoare.Ele sunt mărturisite 
(cunoscute) cu o sinceritate care caracterizează acest popor sănătos dar 
care pentru popoarele mai îmbătrânite în politică ar părea apolitice. 

„Nu mai e azi îndoială asupra țintei, a o seamă de politici germani de-a 
preface Orientul într-un teren de colonizare şi a abate spre el superfluența 
de populațiune. 

Aceeaşi politică de colonizare, zice List, cel mai genial dintre 
economiştii germani, ar trebui să se urmeze în privirea Orientului, a Turciei 
europene, a ţărilor Dunării de jos.Germania are un interes nemărginit de-a 
vedea domnind în acea regiune siguranța şi ordinea şi emigrația care se 
va'ndrepta în acea parte e cea mai lesnicioasă pentru indivizi şi cea mai 
folositoare pentru națiunea germană.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 
400/operă politică) 

lar profesorul Roscher scrie: 

„Emigranții noştri cari se duc în Rusia, America, Australia, Algeria sunt 
pierduţi pentru patria lor, devin clienţi şi furnizori ai altor popoare cari sunt 
adesea rivali şi vrăjmaşi nouă.Astfel s-ar petrece lucrurile dacă emigranții 
germani s-ar duce să se aşeze către alte colonii germane în localități fertile 
şi mai de tot pustii ale Ungariei, în provinciile poloneze ale Rusiei, în acele 
regiuni ale Turciei menite de-a fi într-o zi moştenirea germaniei.” (M. 
Eminescu, vol. II, pag. 401/operă politică) 

Tendinţele sunt clare pentru a fi nevoie de a se insista asupra lor.Deci 
"două mari curente istorice, curentul de nord-est, tinzând a schimba fața 
Europei şi curentul de vest, ce tinde a menţine statu-quo.” (M. Eminescu, 
vol. |, pag. 76/operă politică) 


28 


Pe aceste două tendințe fundamentale şi permanente se va țese toată 
activitatea diplomatică determinată de conjunctură, naţiunile mici din 
spaţiul respectiv, servind de pioni, iar Turcia din faza de decadenţă ca 
bază mai mult pentru politica de temporizare. 

Evident presiunea rusă este mai accentuată fiind mult mai aproape de 
obiect şi având mase de aceeaşi rasă ca punctele de sprijin. 

Tendința de bază a Rusiei deci este înaintarea spre Miazăzi.Sunt două 

| sute de ani, de când Rusia înaintează mereu spre miazăzi. 

„Luptele ei orientale sunt o întreagă istorie, şi acela care nu cunoaşte 


această istorie, ori care o cunoaşte şi nu ține seama de ea, nu este un 
| bărbat politic şi nu are dreptul de a lua parte hotărâtoare la viața politică.” 
(M. Eminescu, vol. |, pag. 294/operă politică) 
9 „Între Români şi Slavi este o vrăjmăşie firească, în virtutea căreia 
Românii nu au nici un interes de a dori ca Slavii să fie mai liberi decât 


sunt.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 293/operă politică) 
| Diplomaţia cu tot oportunismul ei de conjunctură se ţine de firul roşu al 
continuității. 
Trebuie văzut cum se reflectă evoluția poporului român în tradiția 
| acestor diplomații, fiindcă liniile fundamentale nu se schimbă. 
„Asasinarea lui Ghica Vodă, a fost făcută de Austrieci.” (M. Eminescu, 
vol. |, pag. 68/operă politică) 
i 773, Totuşi a avut şi ea momente de conjunctură mai ales la început. 
„Din calculele de interes propriu Rusia a susținut față de Turci 
independenţa Principatelor încă din anul 1750.” 
| Au fost chiar momente şi se discută înţelegerea între Habsburgi şi Ruşi 
la 1877 pentru împărțeala României."Contele Andrassy a făcut propuneri 
de împărțeală şi aceste propuneri prefac înțelegerea în complicitate şi 
Fă complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 
225loperă politică) 
Ca şi în trecut principatele au fost atacate simultan din toate părțile. 
4 În general însă, tendinţa Austriei era mai puţin primejdioasă şi 
constituia un real şi imediat suport de susținere. 
ţi „Ţinta politicii austriece de-a se întinde cel puțin cu influenţa sa politică 
de la Adriatică până la Marea Neagră, necesitatea de pieţe orientale 
pentru desfacerea mărfurilor sale, teamă justă de precumpănirea 
i elementelor slavoneşti, toate acestea sunt armonizabile cu instinctul de 
conservare al neamului românesc şi având conştiinţă limpede spre rolul 
modest ce suntem meniţi a juca în istoria acestei lumi, din cauza izolării 
i] noastre depline de celelalte popoare romanice, e lesne de înțeles că 
razimul nostru viitor va fi o putere mai puţin exclusivă decât Rusia.” (M. 
Eminescu, vol. |, pag. 321-322/operă politică) 
și Asta cu atât mai mult cu cât pe flancul României sunt constituite două 
principate Slave Serbia şi Bulgaria. 


29 


P-ta DE 4 


Politica Habsburgilor, pentru tendințele care le avea, se cita 
începând din secolul al XVIII-lea aşa cum o definise Kaunitz, în nota sa din 
6 ianuarie 1775 către Baronul Thugut şi anume:"Susţinea Impărăția 
Otomană în Europa sdrobită din corupția internă pentru a nu cade dintr- 
odată în mâinile Rusiei.Dacă cade să fie şi ea părtaşe.” = 

„În situaţia de acum a Porții, fără îndoială politica noastră secretă 
trebuie să consiste în a susține, câtă vreme se poate, Împărăţia otomana 
în Europa, ori cel puţin a face ca în cel mai rău caz Rusia să nu OASUIpE 
vreodată singură şi pentru sine, venind despre mare, şi prin urmare fără de 
concursul neapărat al Curţii noastre.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 250/opera 
politică) Și 

Pe lângă tendința politică Austria reprezintă şi tendința religioasă a 
catolicismului radical opusă influenţei ortodoxe, ea făcea politica sa cu 
ajutorul catolicismului cu întreg arsenalul de arme de luptă pe care îl are la 
dispoziție această religie atât de formidabil organizată care are ca premiză 
"Toţi ortodoxi sunt suspecți” dar mai mult: elementul iudaic era şi el 
determinant prin drepturile de conducere ce le câştigase în ........ 

Aşa că în evoluţia sa „interesele Austro-Ungariei şi României sunt 
armonizabile, neatingându-se nici una din rădăcinile existenții noastre, 
buna înţelegere şi o sinceră simpatie, bazată pe reciprocitatea intereselor, 
e nu numai cu putință, ci chiar foarte probabilă pentru viitor.” (M. 
Eminescu, vol. |, pag. 323/operă politică) 

Contele Andrassyse exprimase în acest sens; identitatea intereselor 
„României cu acele ale Austro-Ungariei”. 


1774, Permanentul antagonism între Austria şi Rusia a determinat o stare de 


echilibru şi prin aceasta s-a  soevat de multe ori statul şi poporul 
român.Echilibrul era între Scylla şi Charibdo (Incidit in Scyllam qui vult 
vitare Charrybdin). ( vol. II, pag. 402) 

Ruperea acestui echilibru aducea primejdia în orice alternativă. 

„Altfel am avea a alege între domnia austriacă şi cea rusească; sub cea 
dintâi Evreii ar intra în sate în număr mai mare decât astăzi, ţăranii ar 
deveni servii lor, moşiile ar fi cumpărate de societăți de capitalişti, 
colonizate cu Nemţii, iar Naţia redusă la proletariat. 

În cazul al doilea un ucaz ar şterge limba din biserică şi stat, țăranul ar 
trăi mai bine, însă cu condiţia ca să se rusifice; care din noi cum ar scrie 
acolo i-ar îngheţa mucu' condeiului; iară cei mai curajoşi ar mări pohodul 
na Sibir, fără judecată, prin ordin administrativ (administiwnyn poriadkom).” 

Ciocnirea între aceste două forțe are însă un adânc substrat istoric: 
„Germanii sunt moştenitorii Romei, Slavii a Bizanțului şi între ei există o 
luptă de sute de ani, Carol cel Mare şi Rurik.” 

„Creştinismul nu-l primiră Slavii de la Roma, ci de la rivalul Bizanţ şi cei 
doi apostoli Slavi Metodiu şi Ciril au avut să lupte toată viața lor cu dorința 
de predominare şi intoleranța germanilor, socotind preponderanța culturii şi 


30 


civilizației germanice, de sigur slavismul şi biserica grecească n-ar fi putut 
să reziste agresorilor lor, dacă providenţa însăşi n-ar fi pus o stavilă 
puternică şi înlăturabilă agresiunii germanismului spre Orient.Islamul, (a 
cărui chemare istorică filosofii şi istoricii europeni o caută'n zadar) a fost 
chemat să pue un veto curentului germanic spre Răsărit, spre a scăpa pe 
celelalte rase slavice de Soarta Poloniei catolizate şi atrase în sistemul 
Europei apusene cu perderea puterii din lăuntru a vieţii sale.Până şi 
Patriarhul  Anthimie a recunoscut acest adevăr, când (în vremea celei 
dintâi răscoale greceşti) a spus: pronia a trimis domnia Osmanilor ca zid 
de apărare împotriva eresurilor Apusului şi în locul imperiului bizantin, 
slăbit în credință. Şi într-adevăr urmează D.Danilewski.Ce ar fi devenit 
ortodoxia, dacă cruciații germani s-ar fi aşezat la sfântul mormânt ........ 
Slavii din Turcia preferă jugul musulman în locul domniei civilizate a 
Austriei." (Citat M. Eminescu, vol. |, pag. 74/operă politică, I.V.J. 
Danilewski, în opul său Rusia şi Europa, Petersburg) 

Aşa dar cu asemenea impulsuri adânci acest conflict va fi inevitabil 
„uriaşa ciocnire dintre lumea slavă şi cea Germană -cum spune Eminescu 
pag. 914 vol. II- nu se pot înlătura”. 

„In acest conflict, pe care viitorul îl indică cu claritate, ce se va alege de 
cei mici? Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muchie de despărțire 
între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit.Oricare 
ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înțeleaptă va fi 
politica micului popor rezultatul evenimentelor va fi totuşi stabilirea unei 
preponderenţe politice, pururea fatală nouă, chiar dacă nu ne-ar amenința 


cu nimicirea totală.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 515/operă politică) 


JA „Înghesuiţi între două influenţe egal de puternice şi egal de 


primejdioase, razimul nostru nu poate fi decât în țară, în întărirea ei, în 
desvoltarea aptitudinilor ei (M. Eminescu, vol. II, pag. 402/operă politică), 
adică cum a preconizat el; stabilitate, muncă, economie (M. Eminescu, vol. 
I, pag. 61/operă politică).” 

„Nu-i suntem şi nici nu-i vom fi slugi plecate nici Rusiei, nici Austriei, nici 
Germaniei, nici Engliterei, ci vom căuta să păstrăm totdeauna demnitatea 
poporului român, cum am păstrat-o față cu Poarta Otomană.Dar nici 
vrăjmaşi nu voim să fim nimănui.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 172/operă 
politică) i 

Centrul de greutate să cadă deci în țară.In luptele care vor fi să avem 
cel puţin posibilitatea de a cădea cu onoare luptând pentru noi şi numai 
pentru noi nu ca instrumentele unei politici străine nu ca figuri de şah în 
mâna unor jucători străini. 

„Tocmai când par a se arunca sorții asupra noastră ca asupra cămăşii 
lui Hristos, în asemenea momente grele țara e total lipsită de 
reprezentanții ei naturali, de tot ce ea are mai de caracter, mai onest, mai 
inteligent.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 148/operă politică) 


31 


V.Tendinţa Occidentală (imperialismul financiar). 


Aceasta s-a substituit treptat, treptat cu funcțiunea pe care o avea 
Turcia pe măsură ce influenţa acestei țări slăbea.Necesitatea de echilibru 
European determina existența unui stat românesc la gurele Dunari! în 
mijlocul lumei slave pentru a stăvili presiunea Rusă şi Austriacă spre 
Egee.....Pe lângă această preocupare politică largă mai erau şi interesele 
de ordin economic pentru a crea raporturi de schimb cu aceste principate 
bogate în materii prime şi cu posibilităţi de a deveni „şi bune 
consumatoare.Şi astfel a apărut un nou pretendent la suzeranitate care 
era suzeranul Capitalist. 

„Singurul sprijin pe care îl are o țară agricolă în conflictele 
internaționale, este acela a unui suzeran Capitalist.România şi-a încheiat 
răsboiul cu nereuşita diplomatică cunoscută.” (Zeletin, pag.113) 

„Imperialismul occidental în căutare de piață de desfacere a atras 
principatele la viață prin tratatul de la Adrianopol.” (Zeletin, pag. 42) 

„Burghezia apuseană avea nevoie de un stat român puternic, care să-i 
ofere siguranța pe piețele sale, şi la nevoie să-i fie de ajutor în conflictele 
ei cu reacţiunea rusă. 

Sprijinul, pe care statele burgheze apusene l-au acordat românilor în 
năzuinţa lor spre unitate şi independenţă a izvorât în deosebi din conştiinţa 
acestei nevoi, datorată conflictului între apusul democratic şi nordul 
reacționar, de a creea o puternică barieră în calea expansiunii ruse.” 
(Zeletin, pag. 67) 

176. Caracterul latin dat după conferința de la Paris de Napoleon al Ill-lea 
dându-i-se misiunea de pază a gurilor Dunării, a fost mai mult o idee de 
neutralizare. 

Ideea latină cu ideile democratice ne smulgeau din orbită sau atenuau 
primejdia ei prin slăbirea influenţii ei şi accentuarea celei naționale. 
(Avantajul Francmasoneriei) 

„Câtă vreme religiunea era ordinea de idei predominatoare, Românii, ca 
popor ortodox, se simțeau mai mult ori mai puţini alipiţi de Rusia, îndată 
însă ce conştiinţa deosebirii de rasă s-a deşteptat şi a suprimat ideile 
religioase, comunitatea etică între Români şi celelalte popoare ortodoxe s- 
a curmat. Simţindu-se a fi mai mult latini decât ortodocşi, Românii resping 
orice solidaritate de aspirațiuni cu popoarele Slave şi stau aci, la Dunăre şi 
Carpaţi, ca un zid de despărțire între Slavii de la miazănoapte şi cei de la 
miazăzi.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 290-291) 

Aruncați din întâmplare la răspântia, unde se ating cele trei lumi 
deosebite şi mai mult ori mai puțin învrăjbite, lumea modernă, cea 
musulmană şi cea muscălească, Românii, chiar în virtutea originei lor, sunt 
meniți a reprezenta interesele ideilor moderne şi a fi up stat de cultură 
deosebită, în care trei lumi se întâlnesc şi se împacă. 


32 


„Câtă vreme musulmanii erau încă o primejdie pentru societatea 
europeană, Românii i-au combătut cu bărbătească statornicie, luptând şi 
mereu luptând veacuri întregi; acum când muscalii par a voi să pună în joc 
pacinica desvoltare a vieţii moderne, lupta trebue să se urmeze contra lor, 
şi câtă vreme piciorul român mai stă țeapăn pe fața pământului, unirea 
slavilor de la miazănoapte cu cei de la miazăzi, atât de mult dorită, nu se 
poate face.Oricât de mic, Statul român e putrnic, fiindcă prin munca 
veacurilor în Europa, întrînsul se întâlnesc interesele marilor popoare de 
la apus, şi îndată ce acest mic stat s-ar surpa, împărăția otomană nu se 
mai poate susținea, şi existența împărăției Habsburgilor e pusă în joc, şi 
istoria Europei intră în o fază cu totul nouă.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 290- 
291) 

Ideia latină a fost reprezentată de napoleonezi. 

„A fost într-adevăr -cum spune Eminescu- o tainică legătură între 
steaua Napoleonizilor şi steaua Statului latin de la Dunăre-cu îngălbenirea 
uneia, a îngălbenit şi steaua naţiei româneşti pe cer. 

Concepând el întâiu ideia unei mai strânse legături între popoarele 
latine, pentru a reţine cumpăna mulțimii reînviate a popoarelor germane şi 
slave, ne acoperise şi pe noi, pe cât a trăit, cu umbra acestei idei 
înviitoare.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 485) 

Funcțiunea de echilibru. 

„Că pseudoautonomia țării e un rezultat al rivalității puterilor care-şi ţin 
cumpăna şi că soluțiunea cea mai bună e de a menține statu-quo şi a face 
ca Canalul de Suez să nu încapă sub predominarea exclusivă a unei 
puteri.Puneţi în loc de Egipteni, Români , în loc de Suez, Dunărea şi e 
exact starea României în care a adus-o partidul liberal şi d. C.A. Rosetti” 
(M. Eminescu, vol. II, pag. 483) 

Ob.: România este o creaţie gândită a gurilor Dunării, pericolului şi a 
primejdiei slave... 

Principiul politicei externe româneşti este a se apăra gradat începând 
cu pericolul cel mai mare!? 


47 : În fond însă existența statului român este determinată mai mult dintr-o 


necesitate Europeană deci indiferent de ce rasă este ocupat teritoriul 
acestui stat care să îndeplinească această misiune. 

„Cestiunea română e o cestiune europeană, şi dacă puterile europene 
ar sacrifica interesele României, ar nesocoti interesele lor proprii.” (M. 
Eminescu, vol. |, pag. 302) 


Profeţii 


„Dacă cu toate acestea congresul ar ceda stăruințelor Rusiei şi ar sili pe 
Români să se retragă din Basarabia, rezolvarea difinitivă a chestiunii va 


93 


II 


Sa Fe RE a e E ea : i biruită, iar 
rămanea amânată până la un războiu viitor, în care Rusia va fi biruită, 
nu biruitoare.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 302) 


Peste toate aceste aparenţe la baza interesului pentru echilibrul de 
forțe cu sectorul european în care este situat Statul Român ca şi În alte 
sectoare, stau tendințele învăluite ale imperialismului ludaic manifestat atât 
prin ideologia revoluţiei franceze cultivate prin masonerie cât şi prin marea 


finanță care o vechiculează servind de armă. sei 
Prima demascare s-a făcut la Congresul de la Berlin când s-a 


condiționat necunoaşterea independenţei statului român cu acordarea de 
drepturi jidanilor. 


„Angajamentul s-a luat față de acea putere internaţională care a făcut 
să se înscrie în tratat pe socoteala noastră, art. 44, față cu Alianța 
Israelită.” (M. Eminescu, vol. I, pag. 497) 

De asemenea, „Independenţa Statului Român a fost condiționată de 
mutarea sediului căilor răscumpărate” la Berlin. (M. Eminescu, vol. |, pag. 
584) 


Această influență a imperialismului iudaic are o tehnică mascată şi cu 
totul deosebită mişcându-se pe linii mari care nu pot fi uşor desluşit, fiindcă 
se împleteşte cu alte tendințe imperialiste pe care ştie să le catalogheze 
când au interes, venind simultan din multe părți. 

Ex.:În_tendința austriacă este amestecat şi imperialismul iudaic de 
multe ori ei fiind purtătorii (vehiculatorii) acestor tendințe, după cum. în 
rezistența față de Rusia s-a amestecat și acest interes. (Ob: alta este 
situația acum când Rusia este aservită puterii iudaice). 

În interior găseşte punte de sprijin în produsele ideologice în special a 
proletarului intelectual care îl crează demo-creştinii şi ravagiile 
capitalismului. 

„În acest proletariat, din nenorocire, guvernele străine care au interese 
în Orient vor găsi totdjeauna un manipul gata a se pune la dispoziția lor.” 
(M. Eminescu, vol. II, pag. 155/operă politică) 

Lozinca lui este: „Venirea cu orice preț la putere, a doua menţinere cu 
orice preț”. (M. Eminescu, vol. II, pag. 155/operă politică) 

Acest lucru va fi speculat cu multă râvnă şi abilitate de împerativul 

accedental dar toate îndreptate vor fi o chestiune (se va reduce la 
suprafaţă). 
Poziția geografică care o face să constituie un cordon izolator între 
lumea slavă de la Nord, cu cea de la Sudul Dunării de jos, cu gurile ei, 
arteră piezişie care taie în secțiuni această lume, bogăţiile solului şi 
subsolului românesc, constituie coordonatele situației externe româneşti. 

Din această situaţie rezultă efecte contrarii, adică avantajii şi 


dezavantaijii. 


34 


Te 


Toate tendinţele, indiferent sub ce formă s-ar masca, sunt 


turburătoare.Numai autoanihilarea lor aduce echilibrul, dar acest echilibru 
este totdeauna fragil şi precaut. 


Din cauza aceasta politica externă a României nu ar putea avea 
respirație mare. 


„Conştiința rolului modest pe care-l are țara noastră, fie în Europa, fie 
chiar în politica specială pe care o putere sau alta ar inaugura-o cu 
oarecare precumpănire în Orient, sentimentul apoi că suntem atât de 
străini, deci o individualitate cu totul aparte în mijlocul popoarelor şi mari şi 
puternice cari ne înconjoară, toate acestea ar trebui să se imprime şi-n 
politica noastră exterioară, pe care am trebui s-o urmăm ca şi strămoşii 
noştri, cari steteau bine cu toți şi nu se apărau decât de agresiune directă.” 
(M. Eminescu, vol. II, pag. 68/operă politică) 

„Poziţia noastră geografică impune, de a evita orice provocare față cu 
puterile noastre vecine, şi d'a întreţine în deobşte cu toate puterile cele mai 
bune relaţiuni.” (M. Eminescu, vol. Il, pag. 70/operă politică) 

În general deci, poziția geografică a determinat de multe ori poporul 
român la o atitudine dependentă față de puternicii vecini, care îl 
înconjurau, făcând o politică de permanent echilibru. Acest fapt cu timpul a 
alterat caracterul ferm al păturii conducătoare sau l-a selecționat pe acest 
criteriu, creând un anumit stil. Amprenta a fost puternică.Este cunoscut că 
totdeauna au fost partide boereşti care țineau când cu Turcii, cu Austriecii 
sau cu Muscalii. 

Diverşi pretendenți la tron se puneau în cazul acestor partide.Acest 
sistem s-a repetat şi cu partidele politice.Şi faptul se petrece atât din cauza 
corupției moravurilor, cât şi din poziția ei geografică.Aceste părţi pe lângă 
răul imens care l-au adus au oferit şi un avantaj, fiindcă dădeau şi o 
anumită flexibilitate de adaptare cere constituia o supapă de siguranță 
creând însă climatul unei existențe minore.S-a dus mai mult o existență 
speculativă bazată pe echilibrul forțelor din afară decât una cu tendința de 
a crea un centru de greutate propriu şi activ.Rezultă deci două realităţi: 

1) Relitatea obiectivă a situaţiei noastre geopolitice de care nu se poate 
să nu se ţină seama ca de o fatalitate; 

2) Psihoza minoră care s-a cultivat din elemente slabe din această 
situație în care nu se concepe decât o existență parazitară cu centrul de 
greutate la străini (afară). 

Această psihoză minoră trebuie modificată temeinic, nu printr-o 
conceptie nouă ieftină ci şi prin constituire de forță proprie, care să fie luate 
în considerare de străini, aceasta să se facă mai durabil echilibrul deci 

creând un factor din ce în ce mai activ, chiar la înşghebarea echilibrului. 

Vindecarea umilinței şi a complexului de inferioritate este absolut 
necesară pentru a se putea creea o asemenea forță.Dar cine a întreprins 
temeinic ceva ca să se descătuşeze cât mai mult de fatalitatea geografică? 


35 


Cine a ridicat edificiul pentru că pârghiile de ridicare a le poporului să 
nu fie în afară ci în mijlocul calităţilor sale. ză ia 

„Copleşiţi şi ameninţaţi astăzi de panslavism, mâine poate ŞI | 
pangermanism, noi nu ne putem menţine fără numai opunându-le 
panromânismul.Pe lângă el va alerga fireşte a se alia maghiarismul ŞI 
mahomedanismul, elemente eterogene din Europa orientului, care spre a 
se păstra şi menţine au nevoie de dânsul. Panromânismul, dar trebuie sa 
fie astăzi ţinta noastră comună de activitate.Printr'însul se complectează 
sinteza noastră revoluționară.Deviza le va fi:dreptate, frăție, unitate. 
(Bălcescu, pag. 205) 


36 


3 


9 


ZIP 


re i 
4 (4, 
E 


STATUL MODERN ROMAN 


KE 


Statul român modern se naşte într-un moment când Europa întreagă 
intrase în zodia iudaică.Acest element nou se va afirma sub cele mai 
variate forme şi mai camufiate însă, cu acelaşi obiectiv milenar. 

Poporul român a intrat în veacul al XIX-lea sleit de putere şi dezaxat de 
epoca fanariotă. 

Buboiul fanariot (cangrena), spart de sabia lui Tudor Vladimirescu, va 
supura încă.Aci va găsi teren propice virusul iudaic, în fond de aceeaşi 
esență semită cu levantismul fanariot. 

Şi revoluţia lui Tudor care era autenticul impuls de viață nouă, cu 
năzuinţi adânci spre libertate, bună stare şi dreptate socială, nu-şi va găsi 
dezvoltarea firească. 

„Odată cu Tudor din Vladimir, neamul românesc se trezise către noi 
năzuințe de care atâta vreme fusese străin.Micile principate începuseră să 
dorească libertate, bună stare şi dreptate socială.” 

„In secolul al XIX-lea s-a produs la noi o revoluţie autentică, organizată, 
dinamică, masivă, o revoluţie în geniul celor din secolul al XX-lea. 

Marşul revoluționar şi armat al lui Tudor Vladimirescu are toată 
amploarea războiului creator.” (N. Roşu, pag. 213) 

Stilul de viaţă iudaic, care va deveni din ce în ce mai preponderator, nu 
numai că nu va favoriza această renaştere pe traiectoria ei dar dimpotrivă, 
va oferi climatul în care să reînflorească plaga fanariotă sub alte aspecte. 

Imperialismul_iudaic învăluit, se va manifesta sub diferite forme şi va 


roade ca un cancer dominând veacul al XIX-lea.Astfel că, atunci, când 
aceste ravagii se vor observa, se vor pune în fond probleme cu totul 
deosebite care au frământat veacurile trecute, întru-cât, atunci se va pune 
o problemă care se va referi la însăşi esența popoarelor europene. 

Cadrul de dezvoltare a noului stat va fi cu totul deosebit ca tendinţă, cu 
toate că vor exista tendinţele vechi, ele însăşi dezaxate de acelaşi 
imperialism iudaic în esenţa lor. 


Imperialismul iudaic va prospera în climatul burgheziei capitaliste, unde 
banul va forma axa de mişcare a vieții sociale. 

Etapele de dezvoltare ale burgheziei europene sunt şi etapele_de 
afirmare a iudaismului care poartă diferite denumiri dar reprezintă aceeaşi 


esenţă care converge spre acelaşi țel. 
— Filiera lui purcede din planurile milenare.Afirmările însă cu influenţă în 


viața popoarelor europene, a început încă din veacul al XIV- 
lea.Renaşterea din veacul al XIV-XVI-lea, „se reduce, în cea din urmă 
analiză, la renaştera capitalismului european, adormit în cele dintâi veacuri 
ale erei creştine, când a târât cu el în mormânt lumea veche.” (Zeletin, vol. 
II, pag. 101) Neoliberalismul 


37 


În veacurile când a predominat o concepție spiritualistă el nu putea gasi 
teren de prosperare şi dimpotrivă, atunci când a predominat o concepție 
materialistă s-a găsit în elementul său. 

Protestantismul prin concepția lui individualistă şi mai ales prin punerea 
accentului pe vechiul testament i-a dat posibilitatea de a-şi înfige adânc 
rădăcinile alterând gândirea europeană. 

Aceeaşi filieră se observă şi în domeniul filosofiei. 

„Raționalismul spinozist purcede din mistica ebraică şi se altoieşte pe 
filosofia Carteziană. La rândul său Spinoza va influența filosofia dreptului 
natural şi implicit epoca democratică a timpurilor moderne.” (N. Roşu, pag. 
26) 

Într-un studiu publicat în Revuue Universalcitat de N. Roşu, pag 27, se 
susține că: îi 

„Evanghelele Statului democratic, „Etica lui Spinoza”, „Critica rațiunii 
pure” şi „Contractul social'-Întrepătrunderea este atât de perfectă încât în 
unele locuri se şterge linia de demarcaţie şi nu se mai poate spune unde 
se termină meditațiile lui Spinoza, în ce loc continuă Kant şi care sunt 
cuvintele lui Rousseau.” 

Toate acestea nu au un scop în sine ci, converg spre țelul lor cultivat 


milenar: stăpânirea universală, pentru care şi-au croit o tactică bazată pe 
puterea răului (materialistă şi amorală) de care să se servească în acest 


sens. 

Aşa zisele etape istorice ale liberalismului: 1688 revoluția lui Cromwell, 
1789 revoluţia Franceză, 1848 revoluţia Europeană, 1917 războiul Mondial 
(Zeletin, pag. 73) sunt în realitate etapele succeselor imperialismului 
iudaic, independent ce denumiri tehnice li s-ar da. 

„Copilăria burgheziei poartă numele de mercantilism, tinerețea de 
liberalism, iar maturitatea de imperialism (Zeletin., pag. 74, Neoliberalism), 
adică comerţul, industria şi marea finanţă cu cartele orizontale şi verticale 
toate însă lăstune iudaice fiindcă ca factor comun au acelaşi cult pentru 
viţelul de aur. 

Pe aceeaşi axă materialistă se va dezvolta şi în viitor prin cunoscutele 
scheme marxiste: 

1) Teza:Societatea burgheză capitalistă; 

2) Antiteza:Lupta de clasă a socialismului; 

3) Sinteza:Dictatura proletarului.” 

- În această direcţie iudaismul va folosi toate mijloacele, fiindcă el nu 
este altceva decât o conjurație secretă care pândeşte în evoluția istorică 
orice moment greu pentru a-l specula în vederea disoluţiei necesare 
scopului urmărit. 

Toate noțiunile politice, economice şi sociale care conturează cadrul 
societăţii moderne,  Burghezie, Capitalism, Liberalism, _ Imperialism 


financiar sau Democraţie-Marxism, Dictatură proletarului, se grefează şi 


38 


3 


> 


() 


Pra 


reflectă acelaşi fond __iudaic, cu aceeaşi tendinţă şi sete de 
putere:stăpânirea universului. 

Diferenţele sunt numai aparente şi numai de natură tactică SERA jocul 
lor învăluit. 

In manipularea forței care întotdeauna este de esență speculativă şi se 
bazează pe captarea în slujbă a idealurilor lor a forțelor altor naţiuni, 
fiindcă, ei nu dispun de forța proprie; sunt două momente mai importante 
care le aveau la începutul veacului trecut (al XIX-lea).Forța engleză 
captată prin Cromwell care le-a dat posibilitatea să aservească aristocrația 
unui imperiu în plină ascensiune şi revoluția franceză prin care au captat şi 
vor capta plebeea Europeană. Ambele aceste forțe social atât de 
divergente. (diverse) se vor coordona în hrubele masoneriei şi se vor 
manevra după necesităţi în marea bătălie de învăluire care o vor începe în 
acest veac. 

Dacă aristocrația Engleză prin hribidă încrucişare cu arienii ghetourilor 
va da scheletul plutocraţiei.Revoluţia franceză prin caracterul plebeean va 
semăna principiile disoluției: Se va intra într-un cerc vicios. 

„Totdeauna spiritul burghez a fost rezultanta unui amestec de rase 
(Gobineau, pag. 491) şi invers acest spirit va (favoriza) aduce (GOI uriu 3) 
amestec de rase.” 

Dezrădăcinarea omului va fi masiv făcută „pe teoria libertăţii, egalității, 
fraternității”. (M. Eminescu, vol. |, pag. 123) 

De aseemenea „stricarea caracterului, a minţii şi a inimei”. (M. 
Eminescu, vol. |, pag. 124) 

Ravagiile vor fi adânci: Revoluţia franceză "cu orbirea şi cu cruzimea de 
chirurg speculativ a distrus nu numai umflăturile, disproporţiile şi necrozele 
organelor, ci organele însăşi, ba până şi sâmburii vii şi capabili de 
renegare.” (Taine, Origine, vol. IV, pag.45-citat Aurel Popovici, pag. 290) 

Concepţia organică a societăţii şi a statului a fost înlocuită cu jongleria 
şi şarlatanismul care se putea face cu formula umanitaristă „libertate, 
egalitate, fraternitate”. (M. Eminescu, vol. |, pag.136) 

„Victoria principiilor liberale socialiste înseamnă moartea oricărei culturi 
şi recăderea în barbarie.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 325) 

Liberalismul este rezultatul revoluţiei franceze: (text german, 7 rânduri 
de tradus) 

În cadrul statului democratic, ca expresie a libertății, cu concepția 
ateistă şi materialistă, ei vor putea da nestingheriţi în haosul produs bătălia 
folosind toate armele de care dispun în arsenalul lor întunecos şi infernal 
şi, urmărindu-şi cu o diabolică tenacitate planul iniţial arătat pe larg, în 
partea întâia aceste lucrări, posibilitățile de acţiune ale acestei tactici 
satanice. 

Bazată pe atotputernicia banului şi cultivând fără nici un fel de scrupul 
tot ce este pasiune degradantă în om, ea tinde la stăpânirea masei sau a 


35) 


majorităţilor inconștiente, folosind cele mai abominabile mijloace.Alternând 
între cruzime rece şi fanatism, exercită teroarea pe toate gamele ei de la 


cea pacifistă până la vampirismul războinicilor care ucid pentru a vedea 
curgând sânge. 


Subminând societatea cu un ansamblu de rețele de legi masonice, 
cultivă dezbinări pe toate planurile, atât între popoare, cât şi în cadrul 
aceleiaşi națiuni ca să anemieze pretutindeni şi astfel să poată stăpâni mai 
uşor. 

Oricât ar părea de paradoxal, ideea naţională a veacului al XIX-lea 
ieşită din principiile revoluției franceze nu a fost concepută ca o finalitate 
ci, mai mult ca o armă tactică pentru pulverizarea stăpânirilor autocratice 
din Europa, fiindcă revoluția franceză prin esența sa este cosmopolită. 

Istoriceşte în aparenţă e că „Naționalismul european s-a născut şi 
crescut împreună cu burghezia liberală capitalistă”. (Manoilescu, pag. 291) 

„Manevra ar părea îndrăzneață, dar tactica iudaică, care are traiectorie 
mare, poate recurge şi la asemenea lucruri, fiindcă ea se arcuieşte peste 
veacuri.Fiindcă naționalismul de factură burgheză, fiind cariat de interesul 
individual, nu poate fi organic. În Europa Burghezia era un pionier al întregii 
națiuni, de aceea naționalismul lua automat o culoare burgheză. 

Naționalismul burgheziei liberale capitaliste a împărțit Europa în 
comunități de interese şi inamice.” (Manoilescu, pag. 213) 

De asemenea şi cu agitarea problemei sociale şi în special cu 
cultivarea antagonismelor între stat şi oraş.Dezrădăcinaţii de la oraş 
formează materialul inflamabil a tuturor acțiunilor de răsturnare, fiindcă 
acolo clocoteşte mai intens ura.Mizeria acestor dezrădăcinaţi în special a 
maselor muncitoare este speculată la maximum pentru a produce tensiune 
şi încordări şi convulsiuni sângeroase şi endemice. 

Provocări de criză prin crahuri de bursă, prin greve sau prin 
dezorganizare şi sabotaj sau prin perturbarea politicii de rețuri pentru a 
adânci mizeria materială generală şi a fometa răsvrătirile. | 

Atacul se dă concentric şi pe toate laturile.Concepţia materialistă care 
cultivă ferocitatea interesului individual.Descompunerea morală care oferă 
mediul de prosperitate acestei ferocități  marmodixă cu respingătoarea 
carapace a cinismului. 

Împărţirea societăţii, pe de-o parte, în tabăra capitalistă, pe care de fapt 
o stăpânesc ei, iar pe cealaltă parte în forța proletaristului spoliat pe care o 
manevrează având posibilitatea prin forța presei pe care o dețin şi a 
serviciilor de informaţii a căror centrale le acaparează să excite şi să 
asmute pe unii contra altora ori de câte ori planul lor de luptă le cere. În 
acest sens se folosesc arma cumpărării, şantajerii şi chiar a suprimărilor 
(morții) misterioase, acolo unde întâmpină rezistenţe. 

Însăşi baza este atacată, descompunerea familiei sub aşa zisele mode 
de emancipare, ce poate servi ca orientare pentru reproducere sau imitații. 


40 


3 


> 


Îndobitocirea tineretului prin literatură pervertită sau prin diversiunile pe 
care le cultivă (sport, etc.). 
Zăpăcirea clasei conducătoare prin păienjenişul. de legi contradictorii şi | 
încâlcite cu diferite posibilităţi de interpretări, lansarea la conducere a 
| elementelor slabe şi decăzute care le sunt unelte docile, etc. pentru a 
surpa definitiv încrederea în propriile forțe şi a arunca naţia respectivă într- 
un scepticism iremediabil care să o coacă pentru aservire totală. | 
| lar dacă totuşi, statul va avea tăria să reacționeze atunci prin | 
împrumuturile (creditul) inerent legat de sistemul burghez care aservesc | 
față de puterea lor internaţională să şantajeze şi prin boicot şi crizele pe 
| care le pot dezlănţui pe toate planurile prin aceste reţele tenebroase să 
[LS inobseze (neobservabili) orice rezistenţă. 

| Faptul cel mai interesant este că toată această feroce tiranie se 
exercită în numele celor mai frumoase principii de libertate, egalitate, 

fraternitate şi sub masca umanitarismului celui mai idealist. 
Sub această conspirație odioasă şi camuflată statele moderne au intrat 
în endemice convulsiuni şi mari mizerii materiale cu toate că numeroasele 
invenţiuni puteau aduce esenţiale îmbunătăţiri a standardului de viață a 
maselor dacă ele n-ar fi fost animate de spiritul rapace iudaic care 
caracterizează capitalismul şi intenţionat dezorganizate de uneltirile 


1 iudaice necesare planurilor lor. 


Pregătirea războaielor civile: 

„Deocamdată cu arme intelectuale” luate din arsenalul. minciunilor, al 
schimonosirii lor al infamilor.lar în acest timp de pregătire a terenului de 
obştească descurajare sus şi de necontenită înfierbântare jos, colo în 
zarea îndepărtată, se înalță plastic coarnele furcilor şi iată-le zările roşii ale 
războiului civil.” (A. Popovici, pag. 164) Este de văzut dacă A.Popovici a 

() cunoscut Protocoalele Sionului. 
SIL Cu drept cuvânt constata Eminescu într-un moment când conjuraţia 
ludaică nu era încă demascată în planurile ei universale. 

„Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci 
prin cotituri, adesea prin concesii, renunțând la -maniera lor de-a fi, la 
signatura existenței lor.Sunt cristalizațiuni imperfecte „pe lângă câteva 
cristale perfecte pe care le prezintă istoria. 

Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric şi naţiile mari c- 
un profund simț istoric şi c-un mare viitor.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 
252/operă politică) 

În fapt însă virusul iudaic cu planurile lui balotează statele moderne şi 
împiedică o dezvoltare în linie dreaptă iar dacă la statele mici se observă 
mai mult acest lucru cauza este că lipsa lor de masivitate le face mai uşo 
de zguduit. : 


lili 223 


sab 


Cu timpul însă se va dovedi că nici cele mari nu vor putea rezistă 
virusului disonant iudaic dacă nu vor identifica această conspirație şi dacă 
nu se vor fixa pe linia lor originară. 


Acelaşi simptom al febrei iudaice îl constată mai târziu învățatul Ferrere 
când spune: 4 

„De jumătate de secol civilizaţia occidentală este slăbită de neîncetată 
confuzie a doctrinelor, a obiceiurilor, a claselor, a raselor şi a popoarelor 
de un fel de amorţire intelectuală şi morală, care a invadat mai mult sau 
mai puţin toate mediile, prin efortul strivitor al muncii continue, repede ŞI 
fără odihnă, prin mobilitatea devenită generală a tuturor elementelor din 


Viața socială; printr-un fel de febră generală care_surescită voințele şi 
inteligenţele, făcându-le capabile de eforturi foarte mari dar de scurtă 
duartă şi puteri adânci prin vulgarizarea tuturor manifestărilor spiritului şi a 
tuturor bunurilor pe pământ.” (citat N. Roşu, pag. 59) 

Aceasta este febra provocată de intoxicația iudaică. 


„Oare 'să nu ştim -scrie Eminescu- că vrajba socială şi politică n-a avut 
altă ţintă decât a altera caracterul şi inima dreaptă pe care părinţii au lăsat- 
o moştenire poporului nostru, pentru a le asimila instinctele bastarde, şi 
veninoase ale rămăşițelor de venetici? 

Altfel, din destrăbălare în destrăbălare, am ajunge a se şterge cu totul 
din conştiinţa publică deosebirea între bine şi rău, între drept şi nedrept; 
anarhia de idei ar da naştere anarhiei ordinei materiale.” (M. Eminescu, 
vol. II, pag. 462-463/operă politică) 

Toată conjurația iudaică însă prin infecția pe care o răspândeşte se 
poate desfăşura totuşi fără teamă şi de desoluţie şi progresul lor, fiindcă ei 
sunt printr-o practică milenară declarați ca imuni.Sunt privilegiați de 
drepturi şi-şi întăresc această imunitate. 

Această imunitate şi-o trag în primul rând din findamentul lor religios 
care s-a cristalizat definitiv în tradiţie talmidică milenară. 

Conjuraţia iudaică o lămureşte Vasile Conta printr-o adâncă analiză cu 
totul originală. 

„Este interesant de a şti care este secretul conservării aşa de 
îndelungate a religiei iudaice, pe când alte religii n-au putut subzista aşa 
de mult timp.Acest secret se află chiar în natura contractului pe care evreii 
cred că l-au încheiat cu Dumnezeu. 

Ştiţi că în alte religiuni superioare omul este dator să facă bine tuturor 
oamenilor de orice rasă să se abţie de la toate aplicările rele ce ar avea în 
privința aceasta. 

Astfel că în aceste religiuni omul este tras oarecum de două curente: de 
o parte curentul religiunei îl trage spre cer obligându-l să-şi înfrângă toate 
poftele rele, iar pe de altă parte, poftele trupeşti îl trag spre pământ atunci 
după cum va triumfa una sau alta din aceste atracțiuni aşa şi religiunea va 
avea mai multă sau mai puţină putere.Se înţelege că astfel de religiuni 


4 


)) 


sunt destinate a fi părăsite atunci când într-un moment dat credincioşii 
ajung la acel grad de concepțiune în care nu mai pot învinge poftele cele 
rele.Nu tot aşa cu religiunea evreească.Ea tocmai ordonă credincioşilor să 
caute a pune mâna pe toate bunurile pământeşti pentru a satisface cu 
dânsele toate dorinţele trupeşti şi pentru căpătarea acestor bunuri ea 
permite a se da loc fără frâu tuturor patimilor celor mai rele când aceastea 
se îndreptează contra străinilor, aşa că Evreul este atras către bunurile 
pământeşti şi spre cele două curente. 

Tot în aceeaşi direcţionare îi împing şi poftele lui şi religiunea aşa încât 
este natural ca la dânsul să fie mai tare fanatismul religios decât la ceilalţi 
| oameni şi este natural, ca această religiune să-l atragă în toate timpurile, 
(A peniru că este leagtă de poftele trupeşti care sun eterne.Cu această 

dispozițiune de spirit şi de inimă, cu acest caracter moral, jidanii au trecut 
în câteva mii de ani prin o mulțime de popoare de pretutindeni, au fost 
aceeaşi, pretutindenea purtarea lor nu s-a schimbat.Mai mult decât atâta 
pretutindeni pe unele au fost, au minat, au corupt şi chiar au ajuns până a 
nimici poporul în mijlocul căruia au trăit.” (citat Cuza-Naţionalism, pag. 
187) 

„Vasile Conta-scrie Prof. Cuza- fusese iniţiat de Schapirz care el însuşi 
mi-a mărturisit legăturile neştiute cu V. Conta.Faţă de asemenea planuri 
de stăpânire învăluită, universală în diversiuni şi etape, este de văzut dacă 
nu chiar formula acreditată, că jidanii nu au simţ politic nu este decât o 
corumpere” 

„4. Terenul care se va circumscrie statului modern român va fi pregătit în 
sensul planului iudaic.Concepţia materialistă va fi dominantă iar banul va 
forma axa dezvoltării sale. 

Dezrădăcinarea autohtonismului sub toate formele va fi prima operație 


1 (( în această pregătire a terenului. 
„Să nu rămâie nici sâmbure, nici rădăcină din ideile trecutului, pentru ca 
brazda să fie îndestul de înfoiată şi de moale să primească în ea sămânța 
i noilor idei ale republicei.” (M. Eminescu, vol. |I, pag. 428/operă politică) 
În felul acesta se va putea realiza mai uşor tendinţele lor de viitor de a 
şi face cum spune Eminescu „Patria un oțel, poporul o amestecătură, 
biserica un teatru pentru politicieni, țara teren de exploatare pentru străini, 
viața noastră publică o ocazie pentru ilustrarea şi ridicarea în sus a 
și] imigrațiunii din câteşi patru unghiurile lumii”. (M. Eminescu, vol. II, pag. 
429/operă politică) 

În general deci se poate spune că la crearea statului român modern vor 
acționa propulsând două forțe: instinctul rasei autohtone reprezentat prin 
revoluția lui T. Vladimirescu şi concepția materialistă iudaică infiltrată pe 
plan_spiritual prin_ideologia plebeeană a _ revoluţiei franceze şi pe plan 
practic prin economia boierească a plutocraţiei engleze inaugurată prin 
tratatul de la Adrianopol din 1829. 


43 


Aceste tendinţe îşi vor găsi expresia primă în țărănism şi în intelectuali 
dați de ea sau boieri nealteraţi de infecția fanariotă a doua în elementul 
fanariot (levantin) pentru partea politică ca cel iudaic pentru partea 
economică la care vor fi şi elementele româneşti boeri sau intelectuali 
derutaţi cu instinctul național alterat. i 

În cadrul geo-politic specific roomânesc cu tendințele care le-am văzut, 
va plana atmosfera iudaică prin superioritate şi va domina prin importanţă, 
care va face din ce în ce mai sumbru cerul sufletului românesc cu toate 
unele aparente progrese care cum spune Eminescu „constă însăşi viața 
fizică a populaţiunilor”. pi 

„Similacre, forme goale ale culturii străine fără nici un fel de fond, beşici 
de săpun, cari plesnind nimeni n'ar simți lipsa lor decât bugetofagii, iată 
progresul făcut! Nici instrumentele de muncă agricolă nu s-au îmbunătățit, 
nici meseriile vechi nu s'au perfecționat, nici meseriaşii nu s-au înmulțit, 
nici din şcoli nu ies oameni practici şi capabili a se hrăni fără ajutorul 
bugetului. 

Patria adevărată, patria lui Matei Basarab e săracă şi ignorantă: Dacă 
măcar sănătatea ei fizică şi morală n'ar fi adânc atinsă de corupția păturilor 
de populaţie străină şi semistrăină, aşezate deasupră-i.” (M. Eminescu, 
vol. II, pag. 257-258/operă politică) 

„Adevăratul popor românesc a devenit însă o turmă exploatată şi dată 
în prada morții fizice, de multele şi variile fericirii care au năpăstuit aspura- 
i.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 261/operă politică) 

Revoluţia franceză „a fost o revoluţie a burgheziei deci cu toate fibrele 
şi rădăcinile străine de nevoile şi trecutul țării noastre de plugari şi păstori.” 
(M. Eminescu, vol. II, pag. 627) 

„Elementele ideologice burgheze au pătruns în Principatele române 
înaintea elementelor economice burgheze.Ceea ce în evoluția istorică e 
efect-şi un efect atât de târziu-la noi s-a ivit înaintea cauzei.” (Zeletin, pag. 
61) 

Între tendința autohtonă şi cea străină (iudeo-levantină) se vor țese 
toate evenimentele politice, economice şi spirituale vreme exact de un 
veac până la apariţia în viața politică a Căpitanului. 

Pentru a identifica realitățile în adevărata ei lumină, precum şi pentru a 
desprinde evoluţia firească a acestor realități este necesar să se renunțe 
pentru cazul special al României la formula şablon de clase de jos, de 
mijloc şi dirigenţa obişnuită în a împărţi deobiceiu o naţiune omogenă şi a 
se spune lucrurilor pe nume:1)Români;2)Fanarioți;3)Jidani. 

Primii cu bază masivă în țărănime-lumea satelor-vor reprezenta în toate 
împrejurările şi sub toate formele spiritul autohton şi autentic cu trăsăturile 
specifice unei colectivități naţionale.Secunzii vor reprezenta tendinta 
spoliatoare a fanarioţilor bazată pe lumea interlopă (veneticii) oraşelor la 
care s-au adăugat şi elemente autohtone descompuse care vor constitui în 


44 


| 


mod tranzitoriu clasa de mijloc şi cea dirigentă, şi vor oferi mediul pentru 
prosperarea iudaică. 

3)Jidanii care vor reprezenta forța economică înlăuntru, statul şi poporul 
român descompus atât în interior cât şi în exterior în vederea stăpânirii 
tiranice, în prima fază sub formă mai deghizată plutocratică, iar în a doua 
sub formă brutală a dictaturii aşa zise a proletarului cu pregătire.Acestei 
tendințe de dominare va determina naționalismul de suprafață (incolor) cu 
care se vor înfrâna elementele teroriste cu cel de fond neavând nici o 
alianţă organică. 

In explicarea fenomenelor politice şi sociale româneşti mai ales trebuie 
o emancipare de şabloanele materialiste iudeo-democratice, şi înainte de 
orice teorie, trebuiesc identificate în fapt armele talmudice-infernale-care 
se mişcă pe liniile planurilor lor de stăpânire, precum şi rolul pe care l-au 
jucat şi continuă să-l joace, cu toată opera de disoluție, elementele de 
proveniență levantină (fanariotă) chiar dacă par asimilate sub raportul 
limbii. 

Ar fi o greşeală exprimarea dacă s-ar reduce această luptă prin 
excelență de rasă pe un plan social cu noţiuni care derutează, adică o 
luptă între țărănime şi burghezie sau pătura conducătoare sau între oraşe 
şi sate. 

Dacă aceste noțiuni vin în discuţie ele trebuie să redea înțelesul lor 
adevărat şi anume țărănimea reprezintă bastionul românismului după cum 
burghezia în actuala ei componentă şi mentalitatea care o domină, 
reprezintă bastionul străinilor. 

Românii băştinaşi care locuiesc la oraşe şi care n-au fost alteraţi de 
acest spirit înstrăinat, ei gravitează cu sufletul tot spre autenticul 
țărănesc.Acelaşi lucru se poate spune despre sate şi oraş.Satul cu lumea 
lui de simţire şi gândire şi forma lui tradițională, cu toată alternanța 
reprezintă (oglindeşte substratul românesc) după cum oraşul cu toate 
infuziile de sânge care îi dă lumea satelor, reprezintă spiritul cosmopolit. 

Pe aceste secțiuni, mai mult verticale decât orizontale, fiindcă actuala 
societate românească (după invazia fanariotă şi iudaică) are formaţia mai 
mult a unui conglomerat şi chiar a uneia organică a straturilor sociale a 
chestiunilor omogene pe întreg cuprinsul statului. Aceste realități vom căuta 
să le prezentăm în mod sumar în ceea ce ni s-ar părea mai consistent. 

„Teoria noastră despre antagonismul de rase din România află multe 
întâmpinări, însă, ciudat lucru, nu din partea ziarelor româneşti....Dintre 
organele străine, scrise în limba română, ne răspunde mai cu seamă acela 
al noilor fanarioți care, pentru ironia lucrului, se numeşte „Românu!”.” (M. 
Eminescu, vol. Il, pag. 317) 


45 


285 


I.Elementul autohton. 


Țăranul în general formează marea bază a elementului autohton.În el 
sunt depozitate şi conservate mai bine şi nealterate toate virtualitățile 
rasei.In tradiţiile sale trăiesc forțe latente ale tradiției de unde îşi trag seva 
toate impulsurile româneşti. Aci se desemnează, elaborează manta lui, linia 
de mişcare."Legele făcute de popor în curs de sute şi mii de ani, singurile 
pe care el le poate face, sunt legele cele mai înțelepte.” (A. Popovici, pag. 
127) 

„Poporul e natură plină, o seculară întrupare de energii vitale(în poezia 
popoulară se spovedeşte sufletul unei rase permanente, izvoarelor, țâşnite 
din vremuri istorice). (A. Popovici, pag. 129) 

„Fondul poporului român este sănătos.Popor plămădit-scrie Popovici-în 
plenitudinea firii, Românii au fost şi sunt o nație de voinici.” (A. Popovici, 
pag. 45) 

„Românii-scrie marele istoriograf al Polonilor Orzechovski-sunt oameni 
groaznici şi foarte viteji şi nici că este alt popor care pentru gloria 
războinică de dragul vitejiei, să apere o mai mică țară contra mai multor 
duşmani atacându-i sau respingându-i fără încetare.” (citat A. Popovici, 
pag. 46) 

Din un asemenea fond viteaz stilul lui de luptă pe toate planurile va fi 
drept.Acest lucru se oglindeşte fidel în înțeleptele lui zicători, în care Aurel 
Popovici găsea o profundă filozofie a acțiunii. 

„La plăcinte înainte, la război înapoi.Cine-i deprins să aibă stăpân, 
moare slugă.” (A. Popovici, pag. 47) 

Munca este mama săracilor. Scoate apă din piatră, lapte dulce din piatră 
seacă.Cine dă din mâini nu se îneacă.Faptele, nu oala cu lapte.Cu munca 
necurmată mănânci plăcinta lată. 

După cum ţi-i aşterne, aşa-i dormit.Făgăduinţa celor mari e întemeiată 
pe apă! Silința e mama rodurilor.Omenia e mai scumpă ca avuţia.Omul 
fără omenie e ca omul fără suflet. 

„Românul adevărat-spune A. Popovici-din această filozofie politică s-a 
inspirat.” (A. Popovici, pag. 48) 

De asemenea după caracterizările care le face asupra raporturilor 
dintre conducător şi condus rezultă stilul lui. 

Românul zice „să te fereşti de boierul cel nou şi de cerşetorul cel 
vechi'.Când însă vorbeşte de boierii naționali el zice: "Boerul tot boier 
măcar de ar fi încins cu teiu', sau după boier şi cinstea "cum e boerul şi 
sluga”. 

lar despre boierii democrați zice: „boeraş de modă nouă fură cloşca de 
pe ouă”. 

„Nu de orice pom '........... „ Nici din salce cerc de bute, nici din ciocoiu 
om de frunte.Nici din salcia pom, nici mojicul om.” (A. Popovici, pag. 325) 


46 


3 


Prin aceste nobile calităţi ale rasei a putut face față împrejurărilor cele 
mai grele.În legătură cu pregătirea campaniei de la 1877 din Bulgaria scrie 
Eminescu: 

„Dacă această armată n-ar fi avut curajul personal şi sângele rece 
moştenit de la străbunei ei, adecă de la nişte rase mult mai nobile decât 
guvernanţii noştri, campania ar fi fost o mare ruşine.” (pag. 366) 

Vitejia lui aprigă ............ însă nu este aspră şi nici îngâmfată, o omenie 
specifică i-o scaldă şi o blândeţe fără margini i-o împodobeşte. 

„Caracterul poporului nostru este atât de blând-spune Eminescu-încât 
el pare făcut anume pentru cei virtuoşi să domnească peste el ca de 
obiceiu." (M. Eminescu, vol. II, pag. 204/scrieri politice) 

„Ş apoi mi se pare, că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai 
mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai Românul, pentru că 
nimeni nu este mai tolerant decât dânsul.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 
80/operă politică) 

„Singurile ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi 
fiecare a avut voe să se închine la orice Dumenzeu a voit şi să vorbească 
ce limbă i-a plăcut.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 80/operă politică) 

„Noi Românii în special am fost în toţi timpii un model de toleranță 
religioasă.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 322/ operă politică) 

„Căci noi-scrie A. Popovici-pe nimeni n-am asuprit, n-am jupuit.Noi pe 
nimeni n-am pus pe rug pentru credinţa lui, pe nimeni n-am căutat să-l 
desbrăcăm de naționalitatea lui, de sufletul lui. Neam de oameni blând şi 
bun cu frica lui Dumnezeu.Românii au fost şi sunt un popor de o 
evanghelică toleranță şi înțelepciune, ca puţine altele.Neam de păstori şi 
lucrători cu via Domnului, ei au crescut şi s-au desvoltat, de mii de ani în 
aerul liber al naturii.” (A. Popovici, pag. 45) 

„În acest popor, atât de liniştit în aparenţă este totusi o cumplită 
îndărătnicie în fundul sufletului său? Românul nu uită nici binele. Nici răul.” 
(M. Eminescu, pag. 505/ operă politică) 

Caracteristica lui este blând şi năpraznic în acelaşi timp.Şi totuşi în 
această omenie şi blândețe s-a găsit punctul vulnerabil pentru a i se da 
lovituri de moarte.A devenit o slăbiciune. 

„Poporul cel mai liber şi mai îngăduitor şi-a plecat capul sub jugul celei 
mai mizerabile şi mai slugarnice rase omeneşti.” (M. Eminescu, pag. 115/ 
operă politică) | 

„Şi când vorbim de poporul român, ştim foarte bine de cine vorbim.Nu 
de amestecături, nu de oameni veniți de eri de alaltăieri în una din 
provinciile Daciei lui Traiani, ci de acel element etnic ieşit din încrucişarea 

Romanilor cu Dacii, de rasa romană.Aceasta a fost în trecutul țărilor 
noastre rasa plastică, rasa formatoare de stat, cea orânduitoare, cea 
istorică, aceasta trebuie şă şi rămâe de acum înainte. 


47 


Cum că deosebirea între adâncimea rasei istorice şi superficialitatea 
celor superpuse, e mare, o ştie oricine În inima unui Popă din Ardeal e mai 
mult sentiment naţional românesc decât într-o sută de mii de Caradale ŞI 
craniul unui singur Român încape de cinci ori pe atâția creeri pe cât s-ar 
constata cu cumpănă în titvele mutrelor de paiață ale patrioților.” (M. 
Eminescu, pag. 312/ operă politică) 

„ Țăranul este singurul popor românesc „Fleva, Cariagdi, Carada sunt 
altsoiu de român!” (M. Eminescu, pag. 222/ operă politică) 


CIOBANII 


Rasa autentică s-a păstrat mai bine în munți la acel popor vechi şi 
veşnic tânăr care sunt păstorii.Fiindcă în primul rând păstoria este 
îndeletnicirea specifică a rasei noastre trace pe care de mileniu ne 
conservă specificul. 

„Noi, popor tânăr de ciobani, deveniți plugari abia de la 1830 încoace." 
(M. Eminescu, vol. |, pag. 228) 

EI a fost izvorul nesecat care a alimentat şi păstrat elementul românesc 
de la câmpie supus tuturor vicisitudinilor vremii determinate de năvălirile 
străine.(Grecii lui Omer erau neam de ciobani) 

„Românii sunt un popor de păstori şi deci o nație în formaţie.” (A. Cuza) 

În el se găseşte cinste şi noblețe, cum nu găseşti în altă parte fiindcă el 
veşnic este în contact cu forțele naturii şi imensitățile cerului. 

„Nu cultura-l face pe om cinstit şi se află în cel din urmă țăran de munte 
mai multă nobleţe de inimă, mai mult caracter, mai mult simț de dreptate, 
decât în Flevii şi Caradalele lustruite şi aristocratizate.” (M. Eminescu, pag. 
270/ operă politică) 

De originea păstoreacă (ciobănească) „Românii au fost un popor 
pururea liber şi că nelibertatea e de-o provenienţă foarte târzie”. (M. 
Eminescu, pag. 426/ operă politică) 

„Respectă dreptul altuia cu sfințenie; caracteristic pentru un popor 
eroic: libertatea personală.” (M. Eminescu, pag. 426/ operă politică) 

Aci se păstrează nealterată simţirea comună prin tradițiile milenare care 
dau unitate şi veşnică sevă de împrospătare şi tinereţe. 

„În fiecare popor sănătos, nevătămat de teorie absurdă există în mod 
lent, o profundă simțire, un singur izvor de idealitate, de armonie în 
sentimentele comune, de obştească siguranță şi înălțare, un dor de viitor 
asigurat şi strălucit.” (A. Popovici, pag. 148) 

„Poporul românesc este un neam nou pe acest pământ.Drumul cel 
adevărat, cel național nu-i drept, nu-i larg, nu-i asfaltat. E strâmt şi cu 
serpentine şi adesea gloduros, ca istoria fiecărui neam, cu suişiuri, 
coborâşuri cu opriri şi întârzieri, adesea lungi şi neplăcute, dar necesare.” 
(A. Popovici, pag. 154) 


48 


Respirația libertăţii pe care l-a obişnuit viața păstorească a vrut românul 

| să şi-o asigure când a devenit sedentar legându-se de pământ. 
„Celula constitutivă a vechilor sate române este republica țărănească, 
precum s-a păstrat mult timp la Câmpu-Lung (în Bucovina) şi la Vrancea, o 


| republică eminamente aristocratică.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 196/ operă 
politică) 
„Proveniența pastorală a poporului român îl face să fie mai sentimental 

| şi bogat în expresii dar şi fără educația muncii în sens de stăruință şi 
organizare. 

| 27/. RUMÂNII 

” Dacă în munți Păstorii (Ciobanii) au păstrat şi păstrează fondul tracic 


nealterat, dorul absolut de libertate şi independenţă, cei cari au descălecat 
(coborât) la câmpie, după trecerea puhoaielor barbare, au accentuat prin 


imensa lor suferință dimensiunea creştină a sufletului românesc plin de 
nobleţe şi omenie. 


Poporul român, de țărani, n-a dat sfinţi, dar prin suferințele lui îndurate 
| veacuri d-a rândul, fără ca să i se altereze fondul lui de nobleţe şi omenie. 
el este în întregime un sfânt. 
De acest lucru s-a abuzat de toți veneticii şi datorită acestei stări de 
A lucru s-au imprimat pe nobilul suflet românesc şi zgura unor rele 
deprinderi. (defecte-metehne) 
Este o durere pentru orice român ca numele pe care îl poartă a avut de 
4 multe ori în veacul de mijloc rezonante de şerb, „Rumânii” în Țara 
Românească, vecin sau vlah în Moldova corespunzător cu rumân, sau 
iobag în Ardeal.(vezi Giurescu, pag. 475) 
L! PR Toate înseamnă lipsă de libertate şi dependenţa de alţii. 

Această apăsare se va simţi şi va lăsa urme asupra gloatei celor 
aşezaţi la câmpie şi prin faptul că nu luau parte la război decât în mod 
excepțional nu şi-au cultivat simţul războinic atât de pregnant moştenit de 
la strămoşi. 

Monarhia s-a păstrat în Răzeşi, moşneni sau mojiți precum şi în clasa 
boerească. 

„Proprietarii de pământ sau boierii au avut o deosebită însemnătate în 
trecutul nostru.Ei au fost elementul politic şi militar prin excelenţă. 

Gloatele nu luau parte la război decât în mod excepțional, partea 
obişnuită era formată din cei care stăpâneau pământul, indiferent de 
suprafața moşiei şi de faptul că era hotărnicită sau nu.” (C-tin. Giurescu, 
pag. 477) Lozinci-să ne apărăm moşia. 

Când clasa boierilor s-a alterat şi înstrăinat „Rumânii” au păstrat în 
suferința lor fără margini pământul strămoşesc, ținându-se lipiți de el.Şi 
aşa l-au păstrat românesc.În Peninsula Balcanică, unde s-au retras zeloşi 


49 


de libertatea lor toți la munte, au pierdut terenul şi acest fapt va fi hotărâtor 
pentru soarta lor şi îi va urmări ca o fatalitate şi ca un blestem pentru că, 
nu vor mai putea stăpâni câmpiile ocupate între timp de alții. Ada 

Evident, rezistența „rumânilor” la câmpia, sub tăvălugul năvălitorilor ŞI 
asupritorilor, au plătit-o cu prețul libertății pe care au păstrat-o neîntinată în 
munții lor.Sufletul lor a fost în unele părți brăzdat (mutilat) de suferințe şi 
impilări.El trebuie îngrijit şi ridicat pentru ca noblețea calităților sale 
intrinseci să-şi recapete strălucirea originară."Rumânii” sunt mari! mutilați 
ai istoriei româneşti şi venerarea lor trebuie să fie atât de mare ca aceea 
care se dă „marelor mutilați ai războiului”.Evident, era mult mai preferabil 
dacă stăpânirea pământului strămoşesc s-ar fi făcut numai cu spada, aşa 
cum s-a făcut în epoca de mărire a lui Ştefan cel Mare.Dar împrejurările 
istorice şi cele geografice cu totul speciale n-au permis şi rumânimea a 
trebuit să fie jertfă pentru păstrarea pământului strămoşesc. 

Numele care se dă ţăranului în Muntenia este acela de rumân.A scăpa 
de rumânie.Accepţiunea socială=vecin=român-şerb. 


64 2 Această suferință şi jertfă face ca cea mai mare inimă românească a 


neamului românesc să bată neîncetat-în continuu-şi cu pasiune pentru 
cauza ţăranului („Rumânului”).Pe ea trebuie să o ascultăm mereu, fiindcă 
adevărurile rostite pornesc din adâncuri (a scris şi Boliac). 

„Poate e singura cestiune în care am scris cu toată patima de care e 
capabilă inima noastră, cu toată durerea şi cu toată mila pe care ne-o 
inspiră tocmai țăranul, acest unic şi adevărat popor românesc.El căruia nu- 
i dăm nimic în schimb, păstrează prin limbă şi datini unitatea noastră 
națională;el este păstrul caracterului nostru în lumea aceasta franțuzită şi 
nemțită, el e singurul care de zece veacuri n'a desperat de soarta noastră 
în Orient.Aşa chilos şi greoiu cum este, e o parte din rezistenţă în el, pe 


care nimeni n'o poate sfărâma, nimeni îndupleca, ........... ; pretutindeni 
acelaş, pretutindeni întruparea tinereței etnice, pretutindeni simțindu-se şi 
fiind superior celor ce-l înconjoară.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 422-423/ 


operă politică) 

Acest element de bază a fost cel mai vitregit în tot cursul veacului al 
XIX-lea în care se afişau cu atâta grandilocvenţă principiile umanitariste 
ale revoluţiei francezei:libertate, egalitate, fraternitate. 

Smuls prin economia băneasacă, introdusă după tratatul de la 
Adrianopol din regimul rural existent până atunci când se afla sub ocrotirea 
boerului la care era iobag,a fost dezrădăcinat şi aruncat la discretia 
veneticilor de arendaş şi pe drumul proletarizării. Această urmare era 
inevitabilă, ca să justifice un socialâc ştiinţific îmbibat (turmentat) de spiritul 
talmudic interesat, la care a căzut victimă ca şi cu aceste lucruri, de natură 
politică, trebuiesc admise ca o fatalitate! În realitate a fost o inimă haină a 


ăturei conducătoare şi sistemul (terenul) străin pe care s-a croit statul 


român modern. 


50 


„Pentru locuitorui sătean nu s-a făcut însă nimic.Săteanul e lipsit de 

| orice protecţie şi e lăsat la pradă, la bunul simţ şi bunul plac a diferitelor 
categorii de funcționari administrativi şi judecătoreşti şi la discreţiunea 
proprietarului, arendaşului, a speculantului de la țară, la care e nevoit a se 


| adresa în caz de trebuință.” (M. Eminescu, pag. 466/ operă politică) 
Legea invoelelor agricole este cea mai mare ruşine (pată) care apasă 
asupra acestui veac de renaştere naţională. 
Este o adevărată sclavie lăsată la discreția arendaşilor. 
„Sub regimul libertăţii sătenii au trebuit să ajungă într-o stare mult mai 
rea de cum fusese înaintea legiii rurale.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 446) 
| Sub regimul celei mai liberale Constituţie s-a asigurat atât puternicia 
arendaşului (se vede preponderența arendaşului în viața politică a 
Id neofanarioților). 
Mijloacele de înlănţuire ale țăranilor sunt din ce în ce mai perfecționate 


prin procedee legale! 


„In caz când-scrie legea tocmelelor agricole, introdusă în 1872, adică 
după patru ani de experiență (legea din 1868)-după îndemnul şi 
executarea Consiliului Comunal, locuitorii vor arăta îndărătnicire sau vor 
dori din comună, consiliul îndată va cere de la subprefectura locală a-i 
trimite ajutor de dorobanţi necesari în executarea locuitorilor îndărătnici 

n», Sau fugari în contul vinovatului.” 
„575 * „Pentru executarea unor obligaţii private, datornicul să fie considerat ca 
un vinovat şi executat manu militari.Şi aceasta se petrece nu sub regimul 


regulamentului organic ci sub regimul celei mai liberale constituții care 
garantează libertăţile individuale şi care recunoaşte şi săteanului dreptul 


pentru alegere la deputaţi, care să voteze, între altele, legi ca legea din 
1866. 


| Astfel dar clasa cea mai mare este supusă unor asemenea legi în 
UA, folosul clasei proprietarilor, dar mai cu seamă a arendaşilor.Şi pentru 
justificare se invocă interesul producerii agricole, ca şi când aceasta ar fi 
| reprezentată numai pentru proprietari şi arendaşi.” 
Rezultatele economice a robirii ţăranului prin tocmeli agricole au fost 
dezastroase pentru producție. 

| După această lege însăşi persoana ţăranului era scoasă la mezat. 

' „De atunci deja s-a introdus practica de a mâna statul ca pe o turmă la 

] arendaşul protejat de guvern şi de a angaja cu de-a sila pe fiece locuitor în 

socoteala dărilor, pe cari le avansa arendaşul.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 
477) 

] „Dacă un grec sau un jidan nu-şi poate plăti datoriile, dă faliment şi s'a 
încheiat.Dacă nu-şi poate plăti dările, i se constată insolvabilitatea şi s'a 
încheiat asemenea. 

i Țăranul trebuie să plătească.Un om poate fi oricât de necinstit în ţara 
aceasta, el poate lua o moşie a statului fără a plăti arendă pe ani de zile; 


51 


Statul va pierde pur şi simplu suma ce i se datoreşte.Dar ceea ce țăranul a! 
fi datorind acestui om, se împlineşte cu cea mai mare rigoare." (M. 
Eminescu, vol. II, pag. 478) 

„Dura lex, sed lex” zice „Românul”? Nu legile sunt însă de vină la toate 
acestea, ci starea societăţii. Când vedem deaspura unui popor sărac, incult 
şi nenorocit, superpuindu-se milioane de mijlocitori şi de cocote, când 
vedem luxul şi desfrânarea unei clase întregi a cărei singură cunoştinţă 
constă în a scrie neortografic şi a citi, când socotim sutele de milioane cu 
care se întrețin clase improductive şi netrebnice, cată să deducem 
neapărat, că pensii reversibile, câştiguri din răscumpărări, misiuni, diurne, 
cumul, toate trebuiesc plătite în ultima linie, prin sudoare omenească, prin 
muncă omenească. Şi fiindcă producţiunea actuală nu mai ajunge spre a 
acoperi budgetul Sodomei şi Gomorei, spre a întreține lenociniile 
stăpânitorilor lor, de aceea se scoate la mezat până şi persoana ţăranului.” 
(M. Eminescu, vol. II, pag. 478/operă politică) 


ul Sclavie brutală 


„Vechiul proprietar istoric care avea o sinceră iubire pentru oamenii lui 
cu cari trăise din neam în neam împreună, i s-a substituit noul proprietar 


parvenit sau arendaşul grec ori ovreiu, care nu vede în țăran nici pe 


compatriotul lui, nici pe creştin, nici pe om, ci o simplă unealtă de muncă, o 
vită de jug, un paria. 
De aceea se vor vedea pe moşiile ale d'alde Zevzecopol şi Phelivanidis 


oamenii duşi în lanţuri şi nemâncaţi ca să lucreze pentru datorii adesea 
falşe, fictive, bazate pe contracte falşe, legalizate de primari venali, 
executate de subprefecți mituiți.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 337/operă 
politică) 

„Acest popor nu este decât o masă de exploatat, o vacă de muls pentru 
străinii de toate soiurile, o vită de plug, pentru a susţine luxul, incuria şi 
corupția  Caradalelor, feneantismul şi cocoteria, absenteismul şi 
morbiditatea unor pături neistorice, superpuse lui fără a-i face nici un 
serviciu în schimb? lată cestiunea cea gravă, cea mare.” (M. Eminescu, 
vol. II, pag. 339/operă politică) 

„Răul de căpetenie al organizării noastre sociale este posibilitatea ce se 
dă străinilor şi păturei de feneanți, grecotei, franțuziți, bonjurişti, demagogi 
de-a exploata poporul sub o formă ori alta." (M. Eminescu, vol. II, pag. 
338/operă politică) 

„Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele 
dirigente, recrutate din Cariagdii şi Basmangii, lipsa de simț istoric şi 
național ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o țară veche cu trecutul ei 
cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeți străini, în care toată 
organizația s'a făcut în favorul străinilor şi pentru a le face traiul cât de 


52 


) 


——> LX ll [a iama rm .— 


AO 33 33 33 33 2 


3 


3 


neted şi de moale în țara nimănui, căci numai ca firmă e a noastră.” (M. 
Eminescu, vol. II, pag. 275/operă politică) 

„Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipt.Totul e străin 
acolo afară de mizerie.Numai ea e națională.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 
275loperă politică) 

„Exploatat cu neomenie, sărăcit, scăzând numeric şi fără o conştiinţă 
limpede de ceea ce trebue să facă.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 293/operă 
politică) 

Căpitanul i-a dat formele de organizare şi a fixat țelul şi mijloacele. 

„Cauza morbidității ţăranului român, este exploatarea neomenoasă la 
care este supus în linia întâia din partea Statului, în linia a doua de către 
mulțimea nenumărată de străini, pe cari îi susține cu munca lui.” (M. 
Eminescu, vol. II, pag. 343/operă politică) 

Această impilare sălbatică l-a făcut de multe ori pe țăran să-l facă să-şi 
părăsească țara. 

Realitate crudă: „Un sistem (ob. Sistemul iudaic) a cărui esenţă e 
spoliația, îl face indiferent pe omul din popor pantru țară şi naționalitatea 


lui.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 490/operă politică 
595 pag peră politică) 


„In acelaşi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, 
Românii din contră părăsesc țara lor, ca şoarecii o corabie care arde, şi că 
emigrează? 

D.G. Obedenarn constată în opera sa „La Roumanie economique” că 
tocmai în secolul acesta, al liberalismului, o sumă de Români, poate o 
jumătate de milion, au trecut în Doborgea, pe când era turcească, în 
Bulgaria, în Serbia. « 

D. lon Ghica constată în „Convorbiri economice” acelaşi lucru: 

„Sunt localităţi unde plugari împroprietăriți, după ce au plătit anuitatea 
şapte, opt ani, au părăsit pământul, sau făcut servitori şi argaţi, sau au 
trecut Dunărea."Din Moldova țăranii îşi părăsesc căminele şi trec în 
Basarabia rusească. Toate acestea sunt fapte. (M. Eminescu, vol. II, pag. 
491/operă politică) 

„Popoare condamnate la nefericire precum pare a fi al nostru, ajung a 
renunța la individualitatea lor, ajung la dorința de-a scăpa ele de ele 
înşile.Nu noi le zicem acestea. 

Scrieri cosmopolite şi nihiliste eşite din pene române.” (M. Eminescu, 
vol. Il, pag. 275/operă politică) 

Mizeria şi impilarea aduce cu sine creşterea imoralităţii, slăbirea 
simțului moral. 

„Exploatat şi schingiuit de multe ori de fiecare funcționăraş, cu o justiție, 
cu forme nepricepute de el, judecat şi condamnat fără să fi avut cunoştiiță 
de terminele judecării, strămutat în mod arbitrar de pe pământurile primite 
în virtutea legii rurale, fără ca de multe ori reclamațiile să fie ascultate din 


53 


(se 


cauza influenţei arendaşului sau a proletarului, sub asemenea împrejurări 
ce idee trebue sau poate să aibă săteanul de stat!” 

„Dar încă un alt fenomen, care nu poate fi trecut cu vederea, aceasta e 
emigrarea populației din România în Bulgaria, în Serbia, chiar şi în 
Basarabia, săvârşită chiar în urma legii rurale, la care locuitorul nu e 
îndemnat, decât prin consideraţia găsirii unui trai mai bun şi mai 
uşor.Această emigrare săvârşită chiar în proporţie cât de mică dintr-o țară 
ca România, dovedeşte mizeria în care se află populaţia agricolă-şi 
constitue o condamnare a stării actuale de lucruri.” (M. Eminescu, vol. |, 
pag. 450/operă politică) 

Impilarea şi fărădelegile neofanarioţilor au reuşit să-l smulgă pe țăran 
de pe glia lui ceea ce n-a putut face năvălirile barbare şi să se mute în țari 
străine! Mai grav însă a ros însă încrederea acestor rumâni în mai bine şi i- 
a aruncat în primejdioasa boală a scepticismului şi a apatiei. 

Zeflemeaua cuprinsă în proverbul „ca la noi la nimenea rezultă dintr-o 
dureroasă istorie în cursul căreia poporul şi-a pierdut orice speranţă de 
îndreptare”. (M. Eminescu, vol. |, pag.349/operă politică) 

Apatia ameţitoare tinde să se lase peste sufletul său tânăr şi plin de 
optimism.(Plevna internă a reacţiunii care trebuie luate) 


OG, „Când vedem apatia în care a căzut țara, fatalismul ce-l domină pe 


acest popor nobil, dar adânc îngenunchiat, teamă ne e că ora acestei 
glorioase şi străvechi Plevne a sunat şi că cenuşa lui Mateiu Basarab, care 
a blestemat neam de neamul vostru până într'a şaptea spiță, va dormi sub 
țărâna cucerită, în pământ străin.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 271/operă 
politică) 

Că această apatie n-a alterat fondul sănătos se poate vedea în vreme 
de război. 

„Țăranul din Vrancea, de la Vaslui, s-a bătut cu calitățile înăscute rasei 
lui din timpi strămoşeşti.Guvernanții din Bucureşti l-au tratat însă cu 
calitățile înăscute rasei lor, l-au lăsat să moară de foame şi să degere de 
frig în câmpiile Bulgariei.” (pag. 303) 

„Nici când deosebirea dintre rasa autohtonă şi cea venetică nu sa 
dovedit mai pe față decât atunci.Nici când puterea de sacrificiu a 
populațiunii istorice na fost mai mare, mârşavele spoliaţiuni ale 
Mihăleştilor şi Chirițopolilor mai numeroase, mai inumane, mai vrednice de 
marele cordon al sfintei cânepe." (M. Eminescu, vol. II, pag. 304/operă 
politică) 

Din aceste strigăte de durere ale lui Eminescu, se poate vedea că 
atitudinea păturei conducătoare, față de țăran nu era o neglijență sau 
raporturi datorite sistemului, ci o luptă surdă dar crâncenă de rasă reieşită 
poate dintr-o profundă aversiune determinată de fondul lor cu totul 
deaosebit care duce spre o exterminare totală. 


54 


Aşa se explică de ce nu se observă faţă de țăranul român măcar o grije 
care o reclamă faptul că este instrument de producție, bun la toate aşa 
cum sunt servitorii, boii, caii, etc.Şi totuşi țăranul singurul produce. 

El este baza producției care singur produce întreg substratul vieţii 
noastre economice. 

„Cei din oraşe, târguri şi târguşoare, populație amestecată din corcituri 
asimilate românilor, din străini neasimilați încă şi din jidani neasimilaţi şi 
neasimilabili, fac negustorie, speculă, camătă, ocupă miile de funcții 
publice, trăesc din ghesefturi şi din politică. 

Populaţia rurală în marea ei majoritate.mai ales cea mai depărtată de 
târguri, n-are drept hrană zilnică decât mămăliga cu oțet şi cu zarzavaturi, 
drept băutură spirt amestecat cu apă. 

Cine a umblat prin satele noastre, mai ales prin cele din câmp şi de 
baltă, a putut constata că deabia din trei în trei case se găseşte o familie 
care să aibă un copil, mult doi, şi aceia slabi, galbeni, lihniţi şi chinuiţi de 
friguri permanente. Această populaţie, pe lângă toate necazurile ei, mai are 
unul ce pune vârf la toate: administraţia. 

De Dumnezeu nu mai are nici o teamă, muncitorul de la ţară, pentru că 
Dumnezeu l-a părăsit pentru cine ştie ce păcate în mână acestei 
administrații, compusă în cea mai mare parte din haitele de cafenegii, din 
ştrengarii şi necăpătuiţii de prin târguri.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 489- 

90/operă politică) 


4 
JA AA ” „In fine dacă este vorba de umanitarism, atunci poporul acela, care 


întradevăr are nevoie de o tratare umană, este poporul nostru propriu 
exploatat, nu neamul exploatator al evreilor.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 
498/operă politică) 

„Acest popor din sate care a rămas inaccesibil tuturor înnoiturilor 
noastre nenorocite, dar care se stinge prin munca de Sisif, ce i s-a impus, 
pentru ca tocmai el şi nu altul să susţie uneltele, care-l exterminează.” (M. 
Eminescu, vol. |, pag. 372/operă politică) 

Nici grije deci pentru țăranul român care duce totul în spinare, „care ca 
dorobanț moare pe câmpul de război, ca muncitor de speterli plătind dări, 
pentrua ținea pe umerii lui o clasă de trântori netrebnici.” (M. Eminescu, 
vol. |, pag. 126/operă politică) 

Pentru aceste motive lui Eminescu îi pare preferabilă situația ţăranului 
din regimul vechiu. 

„Departe suntem de-a ne face laudatores temporis acti.Defectul 
principal al organizării vechi era, că nu ţinea seama în destul de clasa de 
mijloc, dar țăranul şi proprietarul mare se aflau amândoi bine şi fiind într-un 
contact perpetuu între ei, ajunsese a avea o mare tragere de inimă pentru 
alaltă. 


55 


Putem zice că şi boierul vechiu era țărănos, şi țăranul vechiu avea un 
fel de mândrie boierească în el." (M. Eminescu, vol. II, pag. 273/operă 
politică) 

(Sentiment de omenie între ei pe care nu o aveau venetici) 

Pentru a se ilustra mai bine că aversiunea clasei conducătoare mergea 
dincolo şi peste interesele sale economice este faptul că îmbunătăţirea 
situației țăranilor a fost cerută de țările apusene şi asta cu atât din 
umanitarism ci pentru a-şi crea conservarea. 

Fără articulul 46 din convenția de la Paris pentru textul „să se 
procedeze fără întârziere la revederea legii care refulează relațiile 
proprietarilor statului cu cultivatorii cu scopul de a îmbunătăți soarta 
țăranilor.” (Zelletin, pag. 180) E 

După Zelletin, aceleaşi tendinţe de preocupări economice, se datorează 
şi evenimentele care au succedat şi anume Unirea de la 1859, 
împroprietărirea lui Cuza Vodă de la 1864 şi Constituţia de la 1866. 

Poate împroprietărirea să fi urmărit cunoscuta tactică iudaică de a ruina 
nobilimea şi proletariza țărănimea făcând-o dependentă de întregul sistem 
bănesc. 

Astea nu exclud bunele intenţii ale autorilor reformei de la 1864 (Cuza 
şi Kogălniceanu) care, vroiau ridicarea clăcaşilor a căror situaţie se 
înrăutățise deja, prin alterarea boierimei de frenezia câştigului nelimitat sau 
arendării. 

De aceea M. Eminescu scrie „Lovitura de stat de la 1864 a avut o 
generoasă intenție dar a fost viciată prin pripă”. 

La 1 mai țăranul s-a culcat încă clăcaş, neavând de plătit statului într-un 
an de zile, decât faimosul galben găurit de şease zale de şosele fără nici o 
îndatorire către comună, fără nici una către judeţe.La 2 mai peste 
douăsprezece ore fără nici-o trenziţie el s'a............. 

Dar, „ca şi popoarele primitive în stare de natură, iobagul, abia 
emancipat, , e cu totul nestatornic de a depune o muncă uniformă şi 
metodică aşa cum cer nevoile Societății burgheze. 

EI ştie să lucreze pe apucate atâta cât îl silesc nevoile sale proprii, spre 
a petrece restul timpului în farniente.” (Zelletin, pag. 197) 

Soluţia la care s-a recurs: „introducerea muncii forțate pentru săteni”. 
(Zelletin, pag. 198) 

Soluția este_superficială, fiindcă este de natură exterioară şi nu 
interioară.Asta arată încă odată sentimentele clasei conducătoare 
înstrăinate precum şi de unde porneşte şi aprobarea ştiintifică” a _lui 


Zelletin, care „simte cu fiori” sângele elin care pulsează în vinele lui 
(fanariot). 


Dreptul acordat proprietarilor, prin legea tocmelilor agricole, de a forța 
pe țăranul datornic la muncă, a adus la neiobăgie. 


56 


Se spunea, chiar de țărani, la 1864, Kogălniceanu a desrobit pe țigani, 
şi a robit pe români. (Zelletin, pag. 197) 
Proletarizarea ţăranului, este cu atât mai dureroasă cu cât conceptia lui 
despre proprietatea pământului este cu totul deosebită. 
| „Ei nu se putuseră deci emancipa de vechea lor idee, că pământul nu e 
al nimănui, de vreme ce l-a creat Dumnezeu pentru folosul tuturor.” 
(Zelletin, pag. 179, Burghezia Română) 
| Conservatismul ţăranului este adânc.”Țăranul este personificarea însuşi 
a principiului inerţiei! El vrea să fie aşa cum au fost părinţii săi.Pentru el, 


tradiția e sfântă, cel ce o schimbă devine un păgân.” (Zeletin, pag. 198) 
De asemenea, decăderea industriei casnice, determinată de 
concurenţa străină, a mărit şi mai mult desaxarea ţăranului. 
În „Țăranii se văd osândiţi pe tot timpul iernii la inactivitate forțată. Acest 


timp în care încetează munca câmpului ei, îl consacrau mai înainte la 
producția industrială.” (Zelletin, pag. 106, Burghezia Română) 

| „De acum , aceasta dispărând, populaţia rurală se vede silită, îndată 

după începutul înghețului, la şomaj.” (Zelletin, pag. 106, Burghezia 
Română) 
| „Se desparte industria de agricultură şi se crează piaţa internă.” 
(Zelletin, pag. 107, Burghezia Română) 
„Intr-un stat intrat în procesul revoluției burgheze, singurul mijloc de a 
j ridica starea țărănimii e de a grăbi progresul industrial.” (Zeletin, pag. 118, 
Burghezia Română) 
Leacul deci: a crea o industrie naţională care să absoarbă proletariatul 

4 agricol. 

4 „Singurul factor producător de valori noi rămâne la noi 
agricultura.Orăşănimea fusese desființată ca producătoare. 

| m Şi astfel munca ţăranului rămase singurul izvor de venit în tânăra 

noastră societate burgheză. 
Din ea trebuia să trăiască țăranul însuşi; din ea trebuia să fie 

E întreținută, pe cale bugetară, orăşenimea, din ea să se plătească mărfurile 
aduse din străinătate, ca şi imensele împrumuturi contractate tot acolo.” 

3 (Zelletin, pag. 107, Burghezia Română) 

Acelaşi lucru îl subliniază şi M. Eminescu. 
Şi totuşi țăranul primeşte foarte puţin aproape nimic de la stat. 

ii „Specialiştii noştri atât atât de superficiali şi raționând veşnic după 
tipicul occidental, nu s-a gândit niciodată să studieze la noi economia 
naţională în cele două părți distincte ale ei, Oraşul şi statul-şi să 

și stabilească raportul de schimb între aceste două entităţi geografice şi 
sociale fundamentale.” (Manolescu, pag. 87) 

Oraşele la noi au fost în cele mai multe cazuri o sumă de curţi boiereşti 
cu auxiliari şi furnizorii lor. (Manolescu, pag. 87) 
Satul a fost exploatat de oraş. 


57 


Elevatorul direct: prin furnizarea directă de alimente şi produse agicole 
de la sat la oraş, fără o contravaloare echivalentă de mărfuri. | 
Elevetorul indirect: „Exportul românesc”- compus în cea mai mare parte 
din produsele satelor- serveşte totuşi numai pentru a plăti în străinătate 
importul românesc destinat aproape exclusiv oraşelor, străinătatea este un | 
simplu intermediar.(pag. 87) 


Bugetul oraşelor | 


„Astfel într-un studiu al nostru, publicat în 1926 (Criterii sociale în | 
finanțele publice) am arătat că din toate cheltuielile bugetului de atunci, 

abia 12 % mergeau spre sate, în timp ce 68 % foloseau oraşele adică Ș 
cheltuielile oraşelor erau de 6 ori mai mari decât ale Satelor (restul de 20 
%, fiind destinat fermierilor din străinătate).” (M. Manoilescu, pag. 89) 

(Imprumuturile-clădirile publice- comerțul exterior voiajuri în străinătate 
etc.) 

„Dar dacă am calcula -vorba lui Eminescu- câte „chile de grâu” ne-au 
costat aceste rafinante. 

Atât sub raport uman cât şi din punct de vedere al producţiei ţăranului 
român „clăcaşul”, „rumânu!” care a dus şi duce tot greul colectivității 
româneşti pe spatele lui, a fost tratat mai mult decât vitreg amenințată 
fiindu-i însăşi esenţa sa rasială desigur din motive tot rasiale. 

Acelaşi lucru se pune şi în Occident: „Tărănimea sănătoasă este 
temelia  întregei naţiuni.Nenorocirile de astăzi provin din cauza unei 
neînțelegeri între sate şi oraşe.” (Adolf Hitler, pag. 151) 


Proletarizarea dezrădăcinează şi creează instrumentul orb de care au 
nevoie jidanii pentru a-şi crea armatele lor revolutionare. 


(77 Talpa țării 


Starea Țărănimii s-a menţinut tot timpul veacului al XIX-lea, foarte 
precară.La 1906, adică în preajma răscoalelor de la 1907, era următoarea: 

„Datele statistice, adunate de către Dr. G.D. Creangă, arată în chipul 
cel mai vorbitor, că starea țărănimei române de la 1906 nu e cu mult 
deosebită de aceea a țărănimii apusene din veacul al XVII-XVIII-lea, pe 
când acestea treceau prin aceeaşi prefacere ca şi satele noastre în timpul 
de față. 

Din 1.466.259 de țărani, capi de familie, numai 221.695, adică de abia 
19,13% îşi pot agonisi existenţa din produsul pământului lor; în ceea ce 
priveşte restul: 500.000 țărani nu au deloc pământ, sau sunt copărtaşi la 
parcele împreună cu alte rude;423.401 au o întindere de pământ 
neîndestulătoare, de pe care nu se pot hrăni; deci 923.401 țărani, capi de 
familie, care nu se pot hrăni de pe pământurile lor; la aceştia se adaugă 


III 


58 


Sci. i0y țălăânii, âi CETUI Sa 


PRD poze piovuiă maia biula, dar Nu ajunge 
a acoperi celelalte nevoi ale stăpânilor: total 1.244.564 țărani, care nu pot 
să-şi împlinească nevoile cu produsul proprietății lor.Aceasta este situația 
materială a tălpii țării: peste cinci din şase părți putrezeşte şi numai a 
şasea parte îşi poate întreține viața şi poate îndeplini obligaţiunile ce are 
ca familist contribuabil şi cetățean din al său.” (citat Ştefan Zeletin 
Burghezia Română, pag. 187-188) 

Dar pe lângă satele de țărani neliberi, care se chemau rumâni, vecini, 
clăcaşi sau iobagi, erau ca nişte filoane de aur, ramura răzeşilor, moşenilor 
sau mongolilor, țărani liberi şi independenţi care conservau măreţia şi 
dârzenia strămoşească î în întreg acest climat al umilirii. 

Alături de locuitorii din satele de la munte (ciobanii) care dădeau 
străjerii în Moldova, Plăieşi în Ardeal şi Muntenia (mai târziu grăniceri) ei 
au format suportul sănătos al vieţii noastre de stat, dând armata şi osatura 
de jos a statului.(Era acelaşi procesc ca şi în celelalte țări Europene de pe 
atunci). 


În epoca veche, toți proprietarii de pământ indiferent de suprafața 
stăpânită (mii de polci su câțiva străjeri) erau boieri. 

„Ei au costituit pătura conducătoare şi armata statelor noastre.” (C-tin. 
Giurescu, pag. 467) 

Din documente rezultă că în veacul XIV şi XV-lea clasele sociale erau: 
1) Boierii (proprietari de pământ); 2) Vecinii sau rumânii; 3) Robii (țiganii 
sau tătarii din Moldova şi orăşenii). 

„Mihai Viteazul fu cel dintâiu domn care legiui printr-un aşezământ al 
său ca fiecare țăran pe a cui moşie se va afla atunci, acolo să rămână, 
rumân veşnic.” (Bălcescu, pag. 124) 

„De atunci, de la Mihai Viteazul, țara se împărţii în două tabere 
vrăjmaşe având interesuri împotrivite.De atunci poporul se făcu nesimţitor 
la glasul domnului şi al boierilor, nu mai vru a se jertfi pentru o patrie, unde 
nu-i s-a lăsat drepturi şi pentru o libertate de care el nu se poate bucura şi 
țara în loc de a se înălța, merse cu grăbire spre scădenie.” (Bălcescu, pag. 
124) 

„Ei (boierii), care formaseră din frații lor robi, fuseră atunci siliți să-şi 
plece trufaşul lor cap şi să geamă sub jugul robilor din Fanar.” (Bălcescu, 
pag. 125) 

„in şedinţa de la 5 august 1746, Obşteasca Adunare a Țării Româneşti 
declara: că ea nu cunoaşte mai greu şi mai mare păcat decât a avea pe 
frații noştri cei întru Hrisots supt jugul robiei noastre, de vreme ce Sf. 
Evanghelie ne zice: lubeşte pre aproapele tău ca însuşi pre tine: Ca 
următori dar acestei porunci nu trebue să robim pre frații noştri. 

Că robia n-a fost de nici un folos, ci încă un obiceiu de mare pagubă 
sufletelor noastre, români fiind de la strămoşi ca un blestem asupra 
cpetelor noastre.” (Bălcescu, pag. 126) 


59 


(po 


Starea ţăranului înrăutățindu-se din ce în ce mai mult, ei n-au mai putut 
sta ca un zid apărător al țării, de aceea Românii şi-au pierdut 
independența şi au căzut în robia străinilor: Dacă vrem să ridicăm țara să 
ridicăm clasa Tărănească. : 

Ei au format clasa intermediară, având legătură cu suişuri opuse.Cel 
care reuşesc să acumuleze (pământuri) suprafețe mai mari de pământ şi 
să se afirme, devin boieri, pe când cei care-şi pierd pământul devin 
„rumâni”. (secolul al XVI-lea şi al XVII-lea) 

Cei care au reuşit să se menţină în această stare au reprezentat 
elementul de rezistență.Avantajul acestui fapt a fost că, această clasă 
naturală a fost ferită de procesul alterării deci de înstrăinare aşa cum s-a 
întâmplat cu boierimea şi prin endogamie şi —a păstrat şi calitățile pe care ! 
le-a dat selecțiunea tradiţională cu mândria şi dârzenia lor specifică.In 
acelaşi timp, însă, au păstrat şi caracterul țărănesc, fiind strânşi legați de 
pământu lor.Ei vor da în general elementul conducător local al lumii de la 
sate.În cadrul statului modern va fi elementul care va alimenta în general 
profesiunile libere vehiculând specificul românesc la oraşe, dar din cauza 
condiţiunii nefavorabile va rămâne fără mare efect constituind de multe ori, 
din cauza unei sete de parvenire cu situații mai înalte, element de 
alimentare a curentelor (la modă liberale).Totuşi, şi în asemenea cazuri, 
instinctul sănătos va păstra cumpăna. 

Va fi singurul element românesc reprezentat la oraşe în posturi de 
conducere. 

Alături de puțini boieri rămaşi nealteraţi va fi însă singurul element care 
va apăra din solidaritatea instinctivă de rasă cauza „rumânimei” adică a 
fraţilor căzuţi în nenorocire. 

Dar aceasta nu-i va împiedica să îngraşe cadrele partidelor care erau 
croite pe linii ostile în ultima analiză. 

Forța răzăşască va fi dezaxată, fiind balotată întru dârzenia specifică pe 
fond tradițional al pământului şi tendința de oportunism şi viața materială în 
sens burghez.Acolo unde va predomina prima tendinţă se va ataşa cultura 
tradiționalistă urmând pe boieri cu instinctul național nealterat care vor 
pune accentul pe elementul (popular) românesc a generaţii de la 1840 şi 
anume tradiționalismul lui Kogălniceanu autohtonia ordinei estetice a lui 
Russo şi panromânismul lui N. Bălcescu în opoziție cu paşoptismul 
cosmopolit şi fanariot.Dar, afară de aceste evaluări şi cu toată soarta de 
țărani pe care au avut-o să o suporte şi răzeşia ca urmare a sistemului 
capitalist care, a cuprins agricultura chiar aşa sfărâmată, ea a rămas 


substanța cea mai sănătoasă românească din care se va putea reface 
osatura pentru ridicarea poporului român pe propriile sale picioare. 


)y  Ciobanii (din care se recrutau plăieşi şi străjeri), rumâni sau clăcaşi, 


moşeni sau răzeşi formează talpa ţării şi elementul de bază al neamului 


60 


In fața suferinței şi a impilării, a reacţionat sufletul românesc dar, nu 
organizat şi cu plan, ci mai mult în mod sporadic. 

„Țărănimea n'a fost niciodată şi nicăieri un factor social sau politic de 
sine stătător, cu atât mai puţin un factor revoluţionar.Rolul țărănimii a fost 
totdeauna secundar în mişcările sociale şi neexistent în mişcările politice” 
(Zeletin, pag. 165-166) 

„In această ciocnire cu stăpânii ei străvechi, țărănimea română se 
înfăţişează ca orice forță oarbă şi elementară a naturii.Ea nu ştie ce vrea, 
nu pricepe limpede ce să ceară Şi în ce chip, să urmărească înfăptuirea 
vagilor ei dorinţi.” (Zeletin, pag. 179, Burghezia Română) 

Acelaşi lucru se poate spune de orice masă dacă nu are conducător. 

„Pretutindeni țărănimea e o masă pastică care are nevoie de un 
conducător puternic dacă e vorba să obțină vreun folos din luptele sociale” 

„Ei (țăranii)-spune Karl Marx-nu pot să se reprezinte singuri, ci trebuie 
să fie reprezentați.Mai mult reprezentantul lor trebuie să le apare ca un 
stăpân, o autoritate, o forță în stare a-i ocroti împotriva celorlalte clase” 

(Karl Marx: la lutle de classes en France, pag. 346) 

„Să ne scapi pe noi țăranii care suferim din greu” (cântec legionar). 

„Dreptul unui grup sunt croite după puterea să dea şi le impune altora.” 
(Zelletin, pag. 182) „lar dreptul istoric e în orice timp expresia raportului de 
forța dintre clasele sociale.” (Zeletin, pag. 184,Burghezia Română) 

„Proletarii au devenit o clasă socială dinamică numai atunci când au 
fost înarmaţi de către socialişti revoluționari cu concepții ofensive şi au 
apărut în viața socială ca mobilizați şi militanţi pe măsura sporirii acestui 
spirit.Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în clasa țărănească care cu 
toată omogenitatea condiţiilor ei de viaţă şi a intereselor ei economice,a 
rămas statică şi fără putere combativă.” (M Manoilescu, pag. 32) 

Mişcarea Socialistă are însuşirea dinamizării. 


(1) Puterea virtuală 


„Chiar clasele mizere şi oprimate sunt puteri sociale În ce sens trebue 
înțeles acest cuvânt? În sensul că, chiar dacă o clasă socială este 
dominată si apăsată de către altă clasă, ea nu reprezintă mai puţin o 
putere, fiindcă ea se înfăţişează ca o forță virtuală care a fost depăşită de 
o altă forță reală-mai puternică.” (Manolescu, pag. 32) 

(Exp. cu ceasornicul pe masă) 

Se poate ca forța să nu fie mai puternică în sens pozitiv, ci să fi 
destinctivă (desociativă) în sens negativ. 


61 


SN 


(7Ba! 


Acest lucru se simte mai mult cu țărănimea. Asentimentul ei este 


absolut necesar.Apatia ei este o piedică de neîntrecut. (neîntrecută- 
rezistență pasivă) pe 

„De câte ori în politica ei țărănimea împotriva ta, înseamnă că âi făcut o 
mare greşeală.Țărănimea nu va fi element propulsor şi conducător ci 
reprezentativ şi consultativ.” (Manolescu, pag. 372) sfza 

Crizele rurale "sunt un produs firesc al începutului capitalismului şi 
dispar iarăş în mod firesc în faza sa de maturitate”. (Zeletin, pag. 200, 
Burghezia Română) 

Reacțiunea la elementele rurale se manifestă: 

1)La boieri pe cael politică; 

2)La țărani prin răscoale. 

Mobilul revoltelor ţărăneşti „stă în starea de nemulțumire generală pe 
care o provoacă în țărănime smulgerea ei din vechiul fel de viaţă şi 
aruncarea într-un regim nou, care îi nesocoteşte şi răstoarnă modul 
tradițional de a trăi şi gândi.Pentru țărănime burghezia e totdeauna o 
pătură de străini şi păgâni nesocotitori ai celor sfinte, de aceea ridicarea 
acesteia îmbracă un caracter religios dar reacţionari care se coboară în 
rândul țăranilor se văd nevoiţi să ia crucea în mână.” (Zelletin, pag. 200) 

Instinctul ei de conservare reacționează cu vehemenţă contra 
desrădăcinării, cea mai primejdioasă calamitate. 

Ceea _ ce intelectualii turmentaţi de_teorii materialiste iudaice nu pot 
sesiza, identifica sănătosul (nealteratul) simț al ţăranului spre ce direcţie 
tinde tactica iudaică.Şi este curios că această speţă de intelectuali mai are 
şi inconştiența_ de-a vorbi de lipsă de _ simț istoric; e _ acelaşi care 
reacţionează sau denunţă răul. 

„Procesul de disolvare a vechiului regim sub influența capitalului tinde a 
se încheia pretutindeni la acelaşi sfârşit:deslipirea vechilor clase rurale, 
boierime şi țărănime de pământul lor străvechiu şi perfacerea acestuia în 
capital.” (Zelletin, pag. 204, Burghezia Română) 

„Ţărănimea cearcă să se apere împotriva duşmanului de moarte cu 
sapa şi toporul, nu numai la noi, ci pretutindeni la începuturile 
burgheziei.Dar cu aceste arme nu se poate distruge forța revoluționară a 
capitalului; acesta învinge orişice regim şi iudaic, țărănimea sucombă şi cu 
ea şi resturile vechiului regim. 

La noi, unde această tragedie rurală s-a petrecut sub ochii noştri, s-a 
născut o întreagă atmosferă de sentimentalism rural, care, sub forme de 
deosebite curente-naţionalism, țărănism, poporanism- acopere pătura 
sătească cu interesul şi simpatia ei." (Zeletin, pag. 118, Burghezia 
Română) 

instinctul sănătos al intelectualilor cărora nu li s-a alterat reacționează 


deşi nu într-o fromă politică efectivă ci sentimentală. 


62 


Simte primejdia de moarte care o cauzează desrădăcinarea, această 
injunghiere a atacului iudaic.Se vede dus spre abatorul „cuşer” al 


Capitalului şi reacţionează demontând răul! (organizat nu este pentru ca 
să-l înlăture) 

Istoria românească înregistrează foarte multe mişcări (revolte ţărăneşti) 
cu deosebire în Ardeal, aceste izbucniri aveau un caracter endemic.Asta 
înseamnă că dorul libertăţii niciodată nu s-a stins nici la românii iobagi şi 
adesea el mocnea sub cămaşea nepăsării mai vârtos. 

Mişcări ţărăneşti mai importante în ardeal au fost la 1437, condusă de 
un țăran cu numele de Mihaiu care purta şi numele Capetaneus. 

A doua a fost pe la 1514 când li s-a luat dreptul românilor de a se 
muta.Ajung un fel de serbi perpetuu "perpetua rusticitate şi-n subjecte”. 

Ultima rusticitate a fost la 1999, după bătălia de la Şelimbăr.Aceasta 
purta licăriri şi de ordin naţional, fiindcă s-a produs sub psihoza cuceririlor 
Domnului român.(vezi Giurescu) 

Au fost mişcări țărăniste în timpul lui Mihai Viteazul. 

Mihai, a introdus rumânia sau şerbia.Situaţia țărănimii a fost cea mai 

grea în timpul său în special a micilor proprietari, adică a moşenilor. 
In timpul lui Mihai procesul de rumanizare se accentuează din cauza 
birurilor puse de la Constantinopol. 


Țăranii îşi vând proprietățile, se formează marile latifundii.Se făceau 
abuzuri luându-se moşia cu sila! 

EI însuşi a luat.Au fost mişcări ţărăneşti pentru ca să se giudicească. 

A fost primul fanariot.(vezi Giurescu) 

De asemenea revoluţia lui Horia are un profund caracter social în care 
se confundă cu adânci sentimente naţionale iar la Avram lancu acelaşi 
fond iobag cu sentimente naţionale mai clarificate şi ordonate de cărturărie 
care s-au ivit între timp. 

Revoluţia lui Tudor deschide secolul în care se înfiripează noul stat 
modern.Cu toate că rezultatul a fost în totul parţial față de tendinţele care 
le vehicula totuşi ideile şi sentimentele de atunci aflate în embrion, care 
erau expresia instinctului naţional vor fermenta şi dospi şi vor produce 
roade mai târziu.. 

„Tudor, acel vremelnic dar adevărat domn român şi viteaz răzbunător a 
botezat în sânge reacţiunea naţională împotriva civilizației 
greceşti.Întocmai cum revoluţia de la 1907 n-a fost în fond decât o 
reacțiune naţională împotriva unei civilizaţii cosmopolite.” (Popovici, pag. 
43) 

„Revoluţia lui Tudor Vladimirescu este formată dintr-o categorie de 
indivizi hotărâți să întrebuințeze forța adunaţi din clasele guvernante şi 
care aveau în fruntea lor şefi capabili de a-i conduce.Aceasta n-a fost 
suficient, deoarece clasa conducătoare şi-a asimilat o parte din 


63 


IL, 


conducătorii revoluţiei prin făgăduieli şi şarlatanie iar trădarea a pus capât 
mişcării. 

O mişcare revoluționară este atacată întotdeauna în grupul care o 
conduce.Marea masă n-are nimic de suferit. Aşa dictează tactica ŞI 
securitatea clasei conducătoare de a provoca reacţiunile mulțimilor, ci de 
a-o dezorganiza; puterea de conducere.” (Roşu, pag.369) 

Din cauza aceasta, Căpitanul, de la început a pus accentul pe 


solidaritatea grupului inițial (în speță Văcăreştii) prevenind asupra tuturor 
mijloacelor de ademeniri: laudă, intrigă, etc. 


In general însă, cauza nereuşirii tuturor încercărilor de emancipare este 
că elementul conducător a fost furat de ideologia veacului paşoptist şi deci, 
nu s-a identificat, răul în rădăcina lui.Cei care l-au identificat cum era 
Eminescu, n-au fost înțeleşi, iar fapta acţiunilor va lua un caracter critic, pe 
deplin justificat, dar insuficient pentru rezolvarea problemei.Cine însă, va fi 
acela care să atace problema în mod organizat la rădăcină, dând elita de 
care au avut nevoie aceste mase pentru a-şi impune stilul lor de viaţă 
autentic! 

Cine va sustrage Pseudo-burghezia-cum spune Manoilescu-de la 
idealurile străine şi o va duce acolo unde o mână sufletul şi de unde îşi 
trăgea originea? 

Cine va închega elita conducătoare pe fundamentul permanent 
românesc pe teren propriu? 

Revoluţia agrară de la 1907-,Cel mai proeminent fenomen social din 
acest timp a fost revoluția agrară de la 1907.Lipsită de conducători de 
coherență, de conştiinţa unei violențe organizate, țărănimea a lăsat mii de 
victime în calea forţei armate.Revoluţia din 1907 nu a avut nici un rezultat 
practic."(Roşu, pag. 372) 

Energia  vulgului-spune  Pareta:'Dacă războiul civil isbucneşte, 
rămânem surprinşi de energia de care vulgul, poate face dovadă, energie 
pe care nu o putem evidenția în nici un chip, numai clasele conducătoare.” 


(citat din Roşu, pag. 37) 
Diagnostic şi Mărturii 


p 
7 * II. Neo-Fanarioţii (politicianismul) 


Impulsul dat de Tudor Vladimirescu împotriva Fanarioţilor n-a avut toate 
urmările aşteptate în sensul lor naţional (s-au schimbat domnii dar sute de 


venetici au _ rămas, n-au fost daţi afară).ldeile umanitariste puse în 


circulație de planul iudaic după revoluţia franceză au fost folosite de 


elementul fanariot din ţară de a se substitui vehiculând acest curent.De 


altfel prin esenţa lui cosmopolită se potrivea de minune cu esenţa bastardă 


64 


a acestor samsari din porturile livantului. Tot trecutul lor îi predispunea spre 
| o asemenea operă. 
„Nu există tip de mizerie de caracter şi de inteligență ca împărăţia 
bizantină, din momentul în care restul de suflare română l-a părăsit, încă 
i Babilonia şi Asiria, chiar Mica Palestină au avut o mai mare influență 
asupra civilizațiunii decât împărăția răsăritului, devenită grecească. Prin ei 
înşişi n-ar fi ajuns nici odată la vr'un rol în România, dar au ajuns în 
i calitate de ciraci şi de slugi ai Turcului.” (M. Eminescu, pag. 226, vol II, 
operă politică) 
Aci au pustiit totul.Scrie Tudor către poartă: 
] „Cătră Prea strălucita Poartă alergăm noi tot poporul Țării Româneşti, 
spuind cu mare jale necontenitele şi neauzitele patimi şi chinuri ce suferim 
O neîncetat de la Domnii greci, cum şi de la suita ce aduc cu dânşii şi de la 
|| toți Grecii, neamul lor, ce s-au încuibat în pământul nostru.” (Citat M. 
Eminescu, pag. 452, vol II, operă politică) 
„Faimoasa civilizați fanariotă deschise drum celei democratice 
franţuzeşti, celei cosmopolite de azi.” (Aurel Popovici, pag. 42) 
Prin_revoluţia de la 1848, s-a deschis iar lor drumul fanarioţilor în 
politica statului.Se ştie că această revoluţie n-a fost a poporului „Ea a 
pornit de sus în jos”. 
„Dar adevărul istoric al mişcării de la 1848 e în realitate cu mult mai 
meschin şi mai trist......Până astăzi stă bănuiala că D.C.A. Rosetti n-a fost 
la 1848 decât un agent rusesc, care s-a amestecat în revoluţie pentru a o 


E trăda.Aceasta a crezut-o Bălcescu, a crezut-o Eliade, o cred încă mulți 


contemporani.” 


a 


In revoluţia de la 1848 au participat luați de curentul timpului şi foarte 
multi boieri. 


m „in Moldova vedem pe domnii Epureanu, Alecsandri, Cantacuzino şi o 
mulțime de privilegiați, ba chiar numai privilegiați amestecați în revoluţie; 
dincoace vedem pe mitropolitul, pe domnii Christian Tell, pe Eliad, pe 
Bolliac şi alții”. (M. Eminescu, pag. 143, vol II, operă politică) 

„Revoluţia socială, inaugurată la 1848, s-a petrecut înlăutrul şi în folosul 


claselor dirigente ale societății noastre americane.Nu emanciparea 
A 2 Y oporului se cerea de către patrioți, ci egalitatea lui Carada şi Cariagdi cu 


boierii mari ai ţării; nu condiţii de înaintare a poporului a voit cineva, ci 
dreptul cenuşerului de visterie de-a ajunge ministru. 
La o organizare sănătoasă a nației n-a gândit nimenea şi când vedem 
cu ce elemente avem a face, putem zice că nici nu se va gândi nimenea.” 
c francmasonerie sub egida franceză.Aci stă principala cheie a explicaţiei. 


(M. Eminescu, pag. 230, vol Il, operă politică) 
În mişcarea de la 1848 se amestecă deci trei tendințe.ludaismul prin 
„Jean Dietz în bogata biografie a lui Jules Terry arăta că cheia 
explicativă a multor lucruri va lipsi atâta vreme cât dările de seamă ale 


65 


lojilor masonice nu vor fi încă publicate.” (Citat de Jacques Bainville în La | 
Troisiemme Republique, pag. 11) | 


C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu erau masoni încă din 1844 în loja 


L'Athenee des Ehangeis. [ 
Masoneria pătrunde în tară sub fanarioți. | 


„Marele Orient înființează la 1734-1735 sub Constantin Mavrocordat, 
domnul Moldovei prima loje.Fac parte şi mari boieri: Balş, Cantacuzino, ş 
Sturza Roşnovanu, Rosetti, Suțu, Moruzi, Brâncoveanu, Conachi, Vilara, | 
etc. şi chiar unii dintre chiriarhii clerului ortodox:Meletie, Arhidiaconul 


Nectarie Hermegiu, Filaret Scriban, Episcopul Melchisedec.” (T.T. Ulic | 
Istoricul Francmason în România Revist Paje 1923) 

Era inițiat deasemenea Grigore Alexandrescu, Barbu Catargiu.Au fost = 
masoni: lon Ghica (care povesteşte), N. Bălcescu şi Tell în societatea ”) 


„Dreptate şi Frăţie”. După lon Ghica, Nicu Bălcescu a fost apostolul şi 
inițiatorul cel mai ager şi mai zelos al Soc. Frăția. Se mai aflau acolo 


Maiorul lon Voinescu al II-lea, Bolliac, Bolintineanu, Daivos, Golescu, | 
Alecu Negru, Marin Serghiescu, Filipescu şi mulţi civili şi militari. (N.Roşu, 
pag. 153, Dialectica Naţionalismului) 


Cu asemenea penetraţie era uşoară răsturnarea mai ales că ea se j 
făcea după un plan internațional şi asta cu atât mai mult cu cât „Uzura 


puterii guvernamentale a clasei conducătoare, s-a desăvârşit sub 


dominația fanariotă aşa încât în pomenitul an 1848 ne aflăm în faţa unui ] 

proces care aluneca spre disoluţie”. (N.Roşu, pag. 169, Dialectica 

Naţionalismului) _ 
Tehnica __ (dedesubtul) _ludaică apare evidentă când se observă | 


jocul:"Toţi sectanţii socialismului francez deşi separat pe chestiuni de 
principii se reuneau sub egida religiei umanităţii”.(Oculta ludaică separă, 
diviza pentru anemiere şi reunea pentru scopul urmărit) 

„Structurate sufleteşte de anarhia romantică, orientaţi politic de 
curentele comunisto-socialiste ale celei de a Il-a republică în formaţie 
embrionară sub regele cetățean Loius Fhilippe, legaţi de solidaritatea 
mutuală a lojilor francmasonice şi văzând în cosmopolitism condiţia de a fi 
o democraţie paşoptistă, au transplantat acest ansamblu de condiţii în 
Țările Române.” (N.Roşu, pag. 177, Dialectica Naţionalismului) 

405 Parisul unde mergeau tinerii din Principate să-şi facă cultura era un 

' focar de iudaizare „tinerii cari-şi fac educaţiunea acolo, întorşi în țară, sunt 
de o remarcabilă sterilitate intelectuală”. (M. Eminescu, pag. 519, vol II, 
operă politică) 

Un nou curent nefast „după curentul grecesc ne pomenirăm cu altul, în 
cel franțuzesc” (pag. 49, vol. 1) în realitate iudaic cu care avea afinități 
structurale. 


Anul 1848 a întrerupt desvoltarea istorică în general.A fost prima mare 


lovitură iudaică. 


66 


9 33 33 


„Revoluția Română-spune Xenopol-putem zice că fusese proclamată la 
Paris, încă din februarie 1848, de studenţii români aflatori acolo.” (Roşu, 
pag. 180) 

Tărănimea nu participă la mişcarea de la 1848.Revoluţia a profitat de 
faptul că clasa conducătoare a boierilor era foarte animiată.Procesul de 
degenerare a clasei boiereşti începută sub domniile fanariote, continuă 
aprig sub regimul regulamentului organic. 

„Boierii aveau grijă să boierească astfel slugile lor mai de seamă; 
vechili, gramatici, vătafi de trupuri, de moşii sau de ogradă, etc. 

Imbogăţită, cuprindea negustori şi fii de negustori care făceau averi, 
arendaşi greci, bulgari şi români care strânseseră bani, slugi eşite de la 
boieri cu o mică avere făcută în chip mai mult sau mai puțin cinstit.” (Radu 
Rosetti, citat de Roşu) 

Din (încurcătură) confuzia produsă însă de ideologia masonică. iudaică 
s-au desmeticit cei care aveau sângele curat şi instinctul nealterat, „vocea 
sângelui a răzbit. 

Din boierime: V. Alecsandri, Kogălniceanu, C. Negri sau din clasa de 
mijloc, Heliade Rădulescu, N. Bălcescu, erau români dar nu slugi sau 
corcituri  greco-bulgăreşti, au urmat calea unei drepte înțelegeri, 
integrându-se disciplinei naţionaliste. 

Astfel că din Mişcarea de la 1848 se determină două curente: 


1 Liberalismul democratic care izgonit în general din cultură şi refuzul în 
domeniul politic. 


2)Reacţiunea_spiritului etnic evoluând progresiv în cadrele largi ale 


2 realităţii istorice.” (Roşu, pag. 29) 


„Ceilalţi cari au condus şi stăpânit revoluția pe planul democratic 
„transformându-se în partid politic, sunt slugile, vechili său lepădăturele 
fanarului boierit prin linguşeală şi abuzuri.” (Roşu, pag. 192) 


Heliade _ Rădulescu a criticat aspru pe __paşoptiştii franțuziţi şi 


„Critica lui Heliade avea un caracter pronunțat naționalist şi se îndrepta 
cu deosebire împotriva revoluţionarilor de origine şi mentalitate fanariotă.” 
(Roşu, pag. 188) 

Naționalismul lui N. Bălcescu pleacă din istorie „tocmai de la 
restabilirea legăturii dintre istorie şi naționalism”. (Roşu, pag. 194) 

Istoricismul organic-spune el: „nemuritor este sufletul națiilor şi cum că, 
sfânt, dumnezeesc şi nepieritor e dreptul lor”. (Roşu, pag. 179) 

El a avut viziunea pe care nu o formulase altul până atunci a 

„Copleşiţi şi ameninţaţi astăzi de panslavism, mâine poate şi de 
pangermanism, noi nu ne putem mântui fără numai opunându-le 
panromânismul.” (Roşu, pag. 181, Dialectica Naţionalismului) 


67 


Sciziunea este clară-,Cu N. Bălcescu şi lon Heliade Rădulescu „ne 
aflăm de cealaltă parte a baricadei revoluţionare.Conflictul dintre politica ŞI 
cultură, sau dintre istorie şi democrație, s-a ivit chiar în sânul revoluției de 
la 1848.Putem spune că guvernul provizoriu conţinea în germene conflictul 


esențial al vieții noastre de stat de atunci şi până astăzi.” (Roşu, pag. 183, 


Dialectica Naţionalismului) 
„Generaţia paşoptistă n-a avut spiritul istoric. şi. nici uterea _de | 
înțelegere a fenomenului românesc.Truda ei s-a risipit în rătăciri retorice, 


în intrigi meschine şi uneltiri republicane.O generaţie bastardă, născută din 
împreunarea iluminismului romantic cu fanariotismul cosmopolit. Deoparte | 
filosofia absorbantă a veacului, de cealaltă, o mentalitate politică viciată de 

arbitrarul concepției concepției . fanariote a  statului.Fanariotismul a 
comercializat şi a degerat el singur ideile revoluționare, şi pe această cale, 
străină şi potrivnică spiritului autohton, paşoptismul s-a transformat în 
politică de stat democrată, după cum simţul istoric şi naționalismul celor 
câţiva intelectuali, s-a transformat în tradiţie culturală.” (Roşu, pag. 184) 

„Deoparte se desprinde C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, profitorii revoluției şi 
conducătorii partidului liberal, de cealaltă parte, N. Bălcescu, lon Heliade 
Rădulescu şi M. Kogălniceanu, care vor deschide căile de înțelegere ale 
evoluției spiritului românesc în cultură. 

Unii ne-au dus la înjghebarea monstruoasă a statului democratic 
modern, în vreme ce, ceilalţi, ne-au redat echilibrul vieţii sufleteşti prin 
promovarea fenomenului cultural.” (Roşu, pag. 184, Dialectica 
Naţionalismului) 


AU Caracterizarea revoluţiei de la 1848 

„Din exil lon Heliade Rădulescu, găsea cuvinte scrânave şi porecle 
pentru a înfățişa chipul şi purtarea revoluționarilor de odinioară. 

Revoluţionarul se prezintă în „veşminte desfăcute” înălțat din umeri, 
fățarnic şi îngâmfat din coate-înțepat şi rățoit din mers; îi acuză că 
frecventează cluburile, „cafenelele şi cârciume ca la chimien” când soarta 
unui neam e în discuţia lumii.” (Roşu, pag. 210) 

DI. N. lorga care işi însuşeşte aceste caracterizări le completează 
adăugând cuvintele sale proprii „crescuţi prin străinătate, copii nevrâstnici, 
trimişi de părinţii lor spre învățătură, „lipsiți de noţiuni reale, fanarioții 
francizați, declamatorii de libertate, comedianțţi groteşti şi fără talent, tartufi 
declamatorii”. (Citat Roşu, pag. 192, Dialectica Naţionalismului) 

„Avânt eroic-nu au avut paşoptiştii, pentru că eroismul presupune o 
încordare supranaturală de forțe morale în vederea unui ideal colectiv, sau 
a unui scop individual care presupune mărinimie şi abnegație.” (Roşu, pag. 
193, Dialectica Naţionalismului, V. N. lorga „Istoria literaturii româneşti în 
veacul al XIX-lea”, Citat) 


68 


„Eroismul conspiratorilor este demenţă fanatică, exaltare ambițioasă, 
teroristă, care vede în jertfă posibilitatea de realizare a orgoliului 
personal.Teroristul nu se întreabă niciodată ceea ce se va întâmpla mâine, 
după săvârşirea actului ucigaş.Revoluţia paşoptistă ne-a dat erori de 
carnaval, agitatori, ambițioşi şi oportunişti. Marionete automate, cu gesturi 
largi şi desorganizate fără pic de personalitate, şi mai cu seamă fără 
elanuri constructive.” (Roşu, pag. 191, Dialectica Naţionalismului) 

Lovinescu însă, caracterizează altfel problema statului român modern, 
prin următorii termeni: 

1)'lon C. Brătianu, cu deosebire, este omul care a înțeles mai adânc că 
pe ruinele regimului agrar trebuiau puse bazele noului regim al 
capitalismului bancar, el este deci adevăratul creator al Burgheziei 
Române.” (Pag. 213, vol. |, citat Rom., pag. 204) 

Terenul iudaic e pregătit. 

2)in cadrul studiului nostru, putem deci afirma că, cel puțin în materie 
de stat, nu există un tradiționalism românesc şi că organizaţia noastră 
politic-juridică nu putea veni decât pe cale revoluționară. 

3) Paşoptiştii au făcut din revoluție principiul generator al civilizației 
noastre, singurul de altfel posibil popoarelor tinere împotriva căruia în 
zadar s-au ridicat forțele tradiționalismului.” (Istoria civilizației române 
moderne-pag.171, Citat Roşu-pag. 204) 

Zeletin spune că sciziunea boierimii a avut loc încă din veacul al XVII- 
lea. 

O fracțiune alcătuită din boierii mari (conservatori).Producţie agricolă 
primitivă. 

O fracțiune boieri mici, boiernaşi-excluşi de la putere (liberali).Procesul 


£,// de circulație burgheză. 


> Calificarea paşoptiştilor de oficialitate (comunicatul oficial din Moldova) 
„netrebnici cu cugetări turburate care abuzând de blândețea autorităţilor, s- 
au obrăznicit din ce în ce mai mult”. (Citat Zeletin, pag. 61) 

„Revoluţia de la 1848 a fost după Zeletin (concepţie materialistă- 
marxistă) prematură, fiindcă procesul de circulație capitalistă nu era în 
ultima fază. 

Paşoptiştii au imitat deci; în loc de a deduce nevoia unei revoluții 
politice din revoluția înfăptuită în economia noastră, ei o deduc din nevoie, 
ideală de a imita Franţa şi a transplanta în societatea noastră benefacirile 
civilizaţiei apusene.Cu un cuvânt ei sunt covârşiți numai de influența 
superficială a principiilor burgheze, nu însă şi de legătura acestora cu 
influență superficială a principiilor liberale burgheze nu însă şi de legătura 
acestora cu influența adâncă a capitalului apusean, singura care era 
menită să facă cu putință asimilarea ideilor liberale corespunzătoare.” 
(Zeletin, pag. 63) 


69 


Planul iudaic, îl interesează efectul dizoluției, indiferent dacă se face 
ideologia care să aducă instituţiile Capitaliste sau invers, material care să 
aducă ideologia burgheză, fiindcă şi una şi cealaltă sunt mijloace. căi care 
conduc spre acelaşi țel. 4 

Dar, indiferent cum s-a produs procesul, cert este că, prin revoluția de 
la 1848, se crează diversiunea şi se escamotează sub formă patriotică 
urmările adevărate ale revoluţiei lui Tudor şi se dă posibilitatea să renasca 
fanariotismul care, se va prelungi prin politicianism ca o cangrenă în viața 
publică românească dând cel mai prielnic _teren_iudaismului pentru 


dezvoltarea sa. 
„Mulţi răzeşi, boieri mici dar şi foarte multe lepădături spurcate ale 
orientului, au format cadrele iniţiate ale partidului liberal.” (Roşu, pag. 237) 


Prin întreita lucrare a domniei fanariote, a cenzurei clasei boiereşti şi a 
fragmentării ei, precum şi prin răspândirea ideilor revoluţionare din apus, s- 
a născut partidul liberal.Mentalitatea cosmopolită dădea o pronunţată 
tendință __străino-filă.Era_tendința iudaică care _ va . folosi sentimentele 
umanitare pentru a se putea înfige mai adânc în sânul celorlalte națiuni 
pentru a le putea submina. 


„Revoluţionarii munteni cu deosebire erau importatorii acestei manii 
străino-file.” (Roşu, pag. 244, Dialectica Naţionalismului) 

„Apriga stăpânire fanariotă izbutise să altereze în parte fondul sufletesc 
al clasei stăpânitoare.” (Roşu, pag. 225, Dialectica Naţionalismului ) 

„Kogălniceanu reacţionase la 1840, atât împotriva străinismului tinerilor 
revoluționari cât şi împotriva străinismului clasei conducătoare care 
supraviețuia.” (Roşu, pag. 246, Dialectica Naţionalismului) 

„Arbitrariul proclamat lege (suverană) în treburile politice, începe odată 
cu domnia fanariotă.Atunci se produce năprasnica frângere a ritmului 
istoriei.” (Roşu, pag. 232, Dialectica Naţionalismului) 


6) Prin consecinţele ei economice (revoluţia politică) a lichidat două clase 
"sociale intermediare: răzeşii şi meseriaşii. Numai rămâne în picioare decât 
țărănimea, care nu se prevalează de nici un drept politic, sau de vre-o 
îmbunătățire a situaţiei economice de pe urma revoluţiei paşoptiste, şi 


clasa boierilor mari care-şi pierde privilegiile.Acest proces de disolutie a 
societății autohtone l-a îndeplinit pătura suprapusă. 
„Democraţia şi cosmopolitismul sunt două fenomene corelative.Dacă 


ținem apoi seamă, că foarte mulți din oamenii de jos veniți în țară sub 
domnia fanariotă au fost ridicați la rangul de boieri şi că aceşti boieri mici 
au fost promotorii liberalismului, atunci nimic mai firesc decât legătura pe 
care Mihail Eminescu o stabileşte între epoca domniei liberale şi aceea a 
fanariotismului....Alterarea substanţei etnice a statului sub domnia 
fanariotă continuă sub regimul democrației.Produs politic al acelei pături 
din clasele mijlocii, care-şi capătă drepturile prin linguşire, nepotism, 
arivism şi uzurpări de titluri şi averi, regimul liberal trebuie să se bizuie pe 


70 


PA E PR 


el.Ele formau cadrele şi din mijlocul lor s-au recrutat o mare parte din 
conducători.” (N.Roşu, pag. 306) 


-Eminescu- 


„Bietul Tudor şi cinstitele Domnii de boieri mari cari au urmat după el, 
reacţiunea în contra fanarioților n-a durat decât 30-40 de ani, timp prea 
scurt, pentru ca, prin părinteasca oblăduire cum se zice şi prin bugetele cu 
baierele pungii legate cu şapte noduri, să poată îndrepta o ţară a cărei 
inimă era stricată. Fanarul de la noi a trebuit să renască mai puternic în 
vlăstarele, rămase în pământul țării, în fiii şi nepoţii de Caradale până'ntral 
şaptelea neam.Strămoşii au mâncat aguridă şi nouă ni se strepezesc 
dinții.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 204/0p. politice) 

„Matei Basarab ura de moarte pe Greci, pentru tot răul de care sunt 
capabili, şi pe Muscali! Dar nici n-a vrut să primească pe ambasadorul 
Moscului, strigând: „Să nu-i văd fața!” 

Matei Basarab era sfânt şi de aceia avea darul clar-vederii.Poate că, în 
noaptea viitorului, ochii sufletului său, a sufletului celui mai românesc care 
a existat vreodată, au întrevăzut caricaturi ca d'alde Giani, Cariagdi, C. A. 


Rossetti, ba a întrevăzut poate şi..politica, şi alianțele lor.” (M. Eminescu, 
vol. Il, pag. 199/op. politice) 


Mişcarea fanarioţilor 


„Fanarioţii, sburădăciți prin mişcarea de la 1821, s-au constituit într-o 
societate secretă mai întâiu ca ramură a „Internaţionalei” revoluționare 
europene, mai târziu şi mai cu seamă sub Carol Îngăduitorul, ca societate 
anonimă de exploatare a țării româneşti, deci înainte de toate a bugetului. 

O societate secretă duşmană statului, analoagă cu Maffia şi Camorra, 
semănând mult cu ramificațiunile „Alianţei Israelite” Alianţa Israelită lupta 
pretutindenea pentru a ridica pe Evrei, nimicind chiar pe conlocuitorii lor 
creştini; partidul roşu lucrează pentru a nimici orice român, pentru a 
substitui pretutindenea românului pe fanariot sau cel puţin oamenii tot aşa 
de corupți ca fanarioții, spre a desmembra şi a otrăvi poporul românesc.” 
(M. Eminescu, pag. 321, vol. Il/op. politice) 


„Liberalii vor să facă pre pământul românesc un stat cosmopolit.” (M. 
Eminescu, pag. 434, vol. |) 


Renunţarea la tradiţie 


„De la mişcarea din '48 şi până astăzi națiunea românească, pe terenul 
politic, n-a făcut alta decât a se lepăda sistematic de orice tradiție, a 
răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi numit original în 


71 


viața ei naţională, şi în acelaşi timp, a adopta, cu mai multă ardoare decât 
cuarțalurile de colonii din America de miazănoapte şi pe o scară tot atât de 
înaltă, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele 
internaţionale, în viața politică şi intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot. 
(M. Eminescu, pag. 489, vol. I/op. politice) 

„„.„.Şiretenia, vicleşugul şi cinismul virtuţii cetăţeneşti; gheşeftul, scopul 
şi politica umanitară, mijlocul.Aceasta pe tărâmul politic; pe cel economic, 
nimic, curat nimic.” (M. Eminescu, pag. 489, vol. 1) - 

„Roşii au deschis porţile unei epoce cu mult mai triste, mai umilitoare, 
mai scârboasă decât epoca Fanarioților.Roşii amenință cu lovitura de stat 
„pentru împământenirea ovreilor”.” (M. Eminescu, pag. 491, vol. I/op. 
politice) 

lată deci pe lângă creearea mediului moral şi netezirea drumului politic 
în mod deschis. 

„Organizaţia liberalo-cosmopolită a prefăcut România în mocirlă, în 
care se scurg murdăriile sociale ale apusului şi răsăritului.” (M. Eminescu, 
pag. 417, vol. l/op. politice) S 

In legătură cu art. 44 al tratatului de la Berlin-,Aceşti călăi ai alianței 
israelite se apropie dar de noi fără a spune ce vor, şi ne spun de-a dreptul 
prin foile lor, redijate de greci şi de jidani:lată osânda de moarte! Ce ne 
daţi să vă lăsăm cu suflet?” (M. Eminescu, pag. 474, vol. I/op. politice) 

„Jidanii.... primejdia de a fi inundaţi şi cotropiţi de sute de mii de proletari 
flămânzi şi cu totul improductivi al căror singur merit e o lăcomie rapace,a 
căror armă e vicleşugul şi coruperea, a căror patrie nu e nicăieri în lume şi 
care nu-şi găsesc căpătâi decât în România unde să se oploşească la 
umbra teoriei roseteşti „om şi om”.” (M. Eminescu, pag. 476, vol. l/op. 
politice) 

„În loc ca aceşti indivizi să fie transportaţi cu dorobanţi pe graniţa la o 
specie de spioni şi de agenți provocatori ai unei societăți internaționale 
organizate contra existenţei statului român” (M. Eminescu, pag. 477).....'să 
puie trebile la cale, iar nu Giani, Cariagdi, Carada, Fleva, Chirițopol, C. A. 
Rosetti şi alţii de soiul acesta.” (M. Eminescu, pag. 317, vol. Il/op. politice) 

pă Aşa s-a sedementat în strat din ce în ce mai aros clasa conducătoare 
"pe care Eminescu o numeşte. atât de expresiv „Pătura su rapusă”. 

Adevărurile_ stabilite de el trebuiesc mereu repetate până când se vor 
întipării_în_inimile_şi cugetele_ generaţiilor care trebuie să clădească 
România nouă. 

„Nu există, după a noastră părere, nicio deosebire între rasa română 
din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a 
țării Ungureşti.E absolut aceeaşi rasă cu absolut aceleaşi înclinări. şi 
aptitudini.” (M. Eminescu, pag. 291, vol Il/op. politice) 

Dar în Bucureşti şi în oraşele de pe marginea Dunării s-a ivit un 
element etnic cu totul nou şi hibrid care ne-a furnizat generația actuală de 


72 


guvernanți.Acestea sunt rămăşiţele haimanalelor de sub steagurile lui 
Pasvantoglu şi Ipsilant şi resturile numeroase ale cavalerilor de industrie 
din Fanar......Toată spuma asta de fanarioți novisimi, cari s-au pripăşit în 
țară de 50-60 de ani încoace, formează naturalmente elementul de 
disoluțiune, demagogia României. Fizic şi intelectual stârpituri, neavând nici 
tradiţii, nici patrie, nici naţionalitate hotărâtă, le vedem punându-se la 
discreţie străinilor şi votându-l pe Stroussberg, când răscumpărarea, ba le 
vedem aliniindu-se în Moldova cu evreii, ca să paralizeze lupta de 
emancipare naţională de acolo. 

Aprinşi de-o instinctivă ură contra tuturor elementelor istorice şi 
autohtone ale acestei țări, le-am văzut introducând în toate ramurile legi 


străine neadaptate nici intereselor, nici naturii ei.” (M. Eminescu, pag. 291- 
a” 292, vol. Il/op. politice) 


Aşa dar încă odată:distinguendum est. 


„Avem pe de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările 
L pe cari le locueşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi patriotism. 
Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de 
sediment de pungaşi şi de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor 
A orientale şi occidentale, incapabilă de adevăr şi de patriotism, rasa 
Cardalelor, pe care Moldovenii din eroare o numesc Munteni... 
Cine va face lista funcționarilor mai cu seamă înalți, a pensionarilor, a 
E deputaţilor, a arendaşilor bunurilor publice şi private, cun cuvânt a tot ce 
reprezintă circulațiunea şi reglementarea vieţii generale, va observa cu 
înlesnire că frânele stăpânirii reale a scăpat din mâna elementului 
E) autohton şi istoric şi a încăput pe mâini străine. 
Dar acest din urmă element, această formaţiune hibridă se pretinde 
română? 
E e Neapărat se pretinde, căci altminteri n'ar avea pretext să stăpânească. 
Dar nu este încă şi nu are încă nici posibilitatea organică de-a fi 
română.” (M. Eminescu, pag. 293-294, vol. |l/op. politice) 
“a E/ * „Limba singură nu constituie, însă naționalitatea, calitățile morale şi 
intelectuale ale rasei au o însemnătate cu mult mai mare.Dacă am încerca 
LA să determinăm exact timpul în care elementul autohton a învins pe cel 
imigrat, sau a fost învins de el am zice:La 1700 învinge elementul imigrat 


prin domnia fanariotă.La 1821 începe reacţiunea elementului autohton şi 
învinge biruitoare şi asimilând până la 1866. 

La 11 februarie 1866 învinge din nou elementul imigrat.Există şi de- 
atunci o oscilațiune, o mutare a punctului de gravitație când asupra 


elementelor instinctiv-naționale, când asupra celor instinctiv străine, dar 
victoria, precum vedem e momentan a acestor din urmă. 

Dar care-i semnul prin care se disting aceşti oameni neasimilaţi, de 
proveniență transdanubiană de populaţiunea de rasă? Cerem a se 
constata aceasta în toate punctele.Noi zicem prin sterilitate fizică şi 


73 


intelectuală. Sunt intelectuali şi fizic sterpi, sunt catâri în toată privința. Sau 
nu produc copii de fel sau produc stârpituri, menite la o degenerare | 
gradată şi la stingerea în generaţia a treia ori a patra. DR, 
Constatăm apoi la ele, simptome permanente de slăbiciune | 
intelectuală.La ei mintea e substituită prin viclenie.Viclenia e un semn de 
slăbiciune, căci mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu 
capacitatea de-a pricepe în mod dezinteresat un adevăr.Ca slăbiciune de | 
caracter, e de citat falsitatea. a a 
Prietenoşi, lipindu-se şi măgulind pe oricine de care au trebuinţă, e! 
urăsc în realitate orice putere superioară, fie intelectuală, fie de | 
caracter.Istoria lui Tudor şi a lui Cuza ar ilustra această teorie. le 
Oamenii ce linguşeau, a împărtăşi ideile acestor spirite cu totul lipsite 
de viclenie, nu aceia cari ar fi avut curajul de-a li se opune pe faţă, îi 
trădează. 


Trădătorii 


„Dacă am cerceta originea ofițerilor de gardă de la 11 februarie, am afla 
că e străină, începând cu fiul unui făclier grec de la Botoşani şi urmărind 
toate numele.” (M. Eminescu, pag. 294-295, vol Il/op. politice) 

„Secta celor fără patrie şi fără simţ istoric este reprezentată la noi prin 
urmaşii fanarioţilor.Din ei se vor recruta agenţii străinilor. 

Pe când Rusia pregătea prin agenţii săi secreţi această criză, în 
România nu era decât un număr mic de oameni, în deobşte străini ori cel 
puţin de origine străină şi anume: Bulgari, Sârbi şi Greci cari luau parte la 
lucrarea de surpare a slavilor.” (M. Eminescu, pag. 291, vol. l/op. politice) 

„Această masă neagră de nulități invidioase care se simte insultată prin 
existența oricărei inteligențe superioare oricărui caracter superior.Acestea 


sunt roşii! 
( ||, “x _ Adaptarea este grea 


„Prea bătrâni ca rasă, ca să se poată adapta poporului şi pământului pe 
carele furtuna istoriei orientale i-a aruncat cum vântul aruncă frunzele 
veştede de pe-un capac uscat, ei încearcă, nu a se adapta, ci a modifica 
mediul social în care au picat, după natura lor proprie, a demagogiza 
poporul românesc, cel tânăr, cel cu bun simţ, cel lipsit de invidie.Cu invidia, 
comună veneticilor din toate țările, cu veninul dizolvant al scepticismului şi 
al calomniei, cu egalitarismul celor ce n-au nimic de pierdut, ei au târât în 
mlaştina lor morală poporul crescut puternic în umbra Basarabilor şi a 
neamului Mugşaţin, i-au împestrițat limba, i-au sustras istoria şi datinele, i- 
au escamotat şira spinării, comoara de idei şi înclinări abituale cari făceau 


74 


ca poporul nosiru să semene în toate cu strămoşii lui." (M. Eminescu, pag. 
448, vol. 11) 

„Poate deci că acei oameni n-au avut timp să se asimileze, poate apoi 
ca să fie din rase prea vechi, prea osificate, prea staționare, pentru ca prin 


încrucişare să poți scoate ceva bun de la ele.” (M. Eminescu, pag. 70, vol. 
Il/op. politice) 


Rase degenerate 


„Adunături de rase degenerate, care coboară zi cu zi mai jos pe scara 
organică, până ajung a se îngropa cu câinii şi ca maimuţele, acestea 
domnesc asupra poporului românesc; pentru a plăti trebuinţele lor, lenea, 

” inepția economică şi sterilitatea lor intelectuală, poporului românesc se 
scoate la mezat şi se închiriază, asemenea catârilor şi căilor de birjă, cu 
luna şi cu ziua.” (M. Eminescu, pag. 478, vol. Il/op. politice) 


Cultură străină a străinilor 


A) „Căci cei mai mulţi din aceşti lăudaţi tineri sunt feciori de greci şi bulgari 
aşezaţi în această ţară, şi au urmat întru romanizarea lor următorul 
] precept: ia un băiat de bulgar, trimite-l la Paris şi rezultatul chimic, un june 


român.” (M. Eminescu, pag. 138, vol. l/op. politice) 


Virusul fanariot 


„Odată ce virusul personificat prin lepădăturile orientului, lipsite de 
iubire, de adevăr şi de curaj a intrat în organismul viu al unui popor, nu mai 


L$ poate fi vorba de aristocrație istorică.” (M. Eminescu, pag. 246, vol. Il/op. 
politice) 


Roşii 


„Adevărate naturi de spioni şi de agenţi provocatori precum sunt roşii 
de regulă a căror experienţe şi apucături polițieneşti sunt explicabile prin 
trecutul lor misterios.” (M. Eminescu, pag. 246, vol. Il/op. politice) 

„Le lipseşte simţul „istoric”, ei se ţin de naţia românească prin 
împrejurarea că s-au născut pe cutare bucată de pământ, nu prin limbă, 


obiceiuri sau manieră de a vedea.” (M. Eminescu, pag. 138, vol. l/op. 
politice) 

„După opiniunea noastră, ceea ce e ferment roşu în ţară, sunt acei 
străini, colonizați în secolul trecut, care n-au avut timpul necesar, sau n-au 


fost în stare de a-şi adopta caracterul lor moştenit caracterului nostru 
național.Când zicem „Român” fantasma psihologică, care trece pe 


75 


dinaintea ochilor noştri în acel moment, e un om a cărui semn distinctiv e 
adevărul.Rău sau bun, Românul e adevărat. Inteligent fără viclenie, râu- 
dacă e rău-fără fățărnicie; bun fără slăbiciune; c'un cuvânt mi se pare că 
atât calitățile, cât şi defectele românului sunt întregi, neînchircite; el arată 
cum este.N are o cocoaşe intelectuală sau fizică, ce caută a o ascunde, nu 
are apucăturile omului slab, îi lipseşte acel iz de slăbiciune, care 
precumpăneşte în fenomenele vieţii noastre publice sub forma linsă a 
bizantinismului şi a expedientelor.Toate figurile acelea fățarnice şi rele, 
viclene şi fără inteligenţă, toate acele câte ascund o duplicitate în expresie, 
ceva hibrid, nu încap în cadrul raţiunii „române”. 

Toate capetele unor rase degenerate cari s-au grămădit în oraşele 
României; toate craniile cu câte cinci dramuri de creer, fără seriozitate ŞI 
adâncime, toți microcefalii şi toate stârpiturile peninsulei Balcanice apar în 
acest bal mascat sub formă de reputaţii uzurpate, de mari oameni fără 
ştiinţă de carte; toată această plebe s-a constituit în stăpâna poporului 
românesc. Libertate, egalitate, fraternitate! Ce e mai frumos în lume decât 
ca tot ce se scurge în România, ca într-o mlaştină, să fie liber ca noi, egal 
cu noi, frate cu noi? Şi pe când această plebe se'nmulţeşte pe zi ce 
merge, neamul nobil şi drept, care cutremura odinioară pământul la un 
semn al lui Mircea Basarab, sărăceşte, scade şi moare.” (M. Eminescu, 
pag. 164-165, vol. Il/op. politice) 


Realitatea tragică 


„„„.a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiunilor de jos, e 
stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu 
seamă din străini, e uşurinţa şi lipsa de caracter în viața publică, e 
putrejunea bizantină a puilor de fanarioți, cari, sub masca interesului 
general, fură de sting fie pe calea diurnelor şi lefilor nemeritate, fie prin 
arendarea moşiilor statului, fie pe alte mii de căi.” (M. Eminescu, pag. 349, 
vol. |) 


Plebea 


„.„..de sus slugarnică cătră cei mari, de neomenoasă cruzime şi trufie 
cu clasele de jos, exploatează poziţia ei oficială în interesul ei privat.Un 
meschin egoism, o lăcomie de câştig cu orice mijloace, lipsa de bună 
credință în afacerile publice şi în cele private, fățărnicia şi amăgirea ca 
busolă a presei, iată cumplitele efecte ale unui guvern liberal de câtiva 
ani.” (M. Eminescu, pag. 350, vol. |) „Partidul liberal este partidul 
fanarioților.” (M. Eminescu, pag. 377, vol. |) 


76 


| 
| 
| 
| 
p 


L 
[i 
Li 
sh 
L 
Li 


Clasa conducătoare 


„O adunătură de pe posturi, oameni fără altă meserie.Scârboasă 
comedie ce se joacă în Dealul Mitropoliei.Tendinţa lor este diurna şi 
bugetul, iar mijlocul minciuna.” 

„Formaţia intelectuală a clasei conducătoare”-, Tocmai băeţii cei mai 
blegi şi mai târzii la minte, cari se strecură sau nu se strecură cu chiu, cu 
vai prin scoalele secundare, au norocul de a pleca în străinătate de unde 
se întorc cu o cultură câştigată prin cafenelele Parisului.” (M. Eminescu, 
pag. 379, vol. |) 


Interesul este legea gravitaţiunii politice româneşti. 


ji a 
> P/d Spiritul de gaşcă 


„Caracterul obştesc al luptelor din viața publică a Românilor, e că în 
mare parte nu sunt lupte de idei, ci de persoane.” (M. Eminescu, pag. 524, 
vol. |) 

Căpitanul a introdus ca sigur remediu afirmarea credinţei. 

Lipsa de gândire proprie este _izbitoare."În sferele noastre, aşa zise 
culte, s-au lățit obiceiul de a nu gândi nimic din proprie iniţiativă.” (M. 
Eminescu, pag. 516, vol. Il/op. politice) 


Aluatul guvernanţilor 


„---e o populaţie flotantă a cărei patrie întâmplătoare e România şi care, 
repetând fraze cosmopolite din gazete străine, susține cu o caracteristică 
lipsa de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clişeuri 
stereotipe, egalitare, liber-schimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al 
literaţilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri, sunt cultură 
naţională sau civilizație adevărată.” (M. Eminescu, pag. 51, vol. l/op. 
politice) 


Viaţa parlamentară 


„este o ficțiune. 

„Între coroană şi popor nu e raportul dintre voinţa legitimă şi aspiraţiuni 
legitime, căci toate organele mediatoare sunt false.” 

Reprezentanții politicieni:"Cartofori de profesie, stâlpi de cafenele, fără 
rost şi meşteşug, indivizi cari au accese de delirium tremens, iată unele din 
elementele constitutive ale actualei adunări.” (M. Eminescu, pag. 424, vol. 
l/op. politice), „Adunătură de geşeftari” 


77 


Camera liberală 


„Familii ultra-liberale s-au desprins şi cu treaba asta.Au tras la Sa E 
vadă, care dintre ei să fie „conservator”, şi apoi acela face treaba celorla i 
cându-s conservatorii la putere, iar restul roşu face trebile celui unul, cân 


sunt liberalii la putere.” (M. Eminescu, pag. 144, vol. l/op. politice) 


Pehlivănia 


„Numai în virtutea acestui spirit nutrit sistematiceşte a putut să se 


erigeze pehlivănia în teorie de stat şi să treacă viclenia şi stăruința 
neînduplecată, fie în bine, fie în rău, de cele mai de căpetenie virtuţi ale 
omului de stat; numai astfel cel ce ştie mai bine să loviască pe alţii, putea 
să treacă de cel mai capabil om politic.” (M. Eminescu, pag. 565, vol. |/op. 
politice) "Nu contra libertății, nici contra egalității, ci contra abuzului care s- 
a făcut de aceste idei mari şi binefăcătoare.” (M. Eminescu, pag. 566, vol. 
I/op. politice) 


Liberalismul a adus în România distrugerea caracterelor 


„.„„. desprinde pe oameni de a spera totul de la schimbarea politică, 
demoralizându-i sistematic, făcându-i linguşitori şi servili către mărimele 
zilei, prefăcându-i adesea linguşitori şi calomniatori, încât liberalismul în 
România în loc de a avea rezultat oțelirea caracterelor, a avut din contră 
pe acela de a bizantiniza şi a veşteji oamenii ce erau încă neatinşi de acel 
rău.” (M. Eminescu, pag. 549, vol. l/op. politice) 


Concepţia liberală 


„„„este: „Puțin ne pasă nouă dacă merge şi Țara şi domnie, pe apa 
sâmbetei, numai nouă să ne meargă bine.” (M. Eminescu, pag. 117, vol. 
I/op. politice) 


Rolul fanarioţilor proaspeți 


„Da! Această plebe romanizată de la Tudor încoace, joacă în Ţara 
Românească acelaşi rol pe care Evreii îl joacă în Moldova.Deosebirea e 
numai că Evreii sunt de zece ori mai oneşti, mai morali, mai umani decât 
oamenii aceştia.” (M. Eminescu, pag. 302, vol. |l/op. politice) 

1) Simulări de sciziune pentru derularea opiniei publice'"Lupăria din 
deal, codul parlamentar.” 


78 


fi 


[ 
[ 
[. 
PI 
[ 
Li 


Totul va fi ca lemonera.După foc „toți îşi vor depune lăncile şi coifurile 
de carton în bufetul camerelor şi un vesel banchet va încheia duşmăniile 
teatrale, banchet făcut în intimitate pentru a râde de țară şi a se admira 
reciproc cum au fost în stare eroii să tragă atât de bine pe afară opinia 
publică.” (M. Eminescu, pag. 490, vol. 11) 


7, eat 
74 Politicianismul românesc 


„Acest joc de cărți măsluite, pentru a amăgi opinia publică, e de-a 
dreptul nedemn.” (M. Eminescu, pag. 382, vol. 1) 

„Pentru ai rămânea la putere sunt în stare să facă orice şi să dea orice 
şi Dunăre, şi Basarabie, şi Moldovă, şi Oltenie cun cuvânt tot, numai 
bugetul să le rămâie la îndemână şi moşiile statului să le arendeze pe 
nimic şi păşunile să fie...... 

Interesul pungii şi stomacului câtorva sute de paraziți bugetari, de 
provenienţă din câte-şi patru colțurile lumii, determină soarta economică şi 
politică a poporului românesc.” (M. Eminescu, pag. 382, vol. 11) 

„Mişelie înlăuntru, umilire în afară-iată care va fi caracterul acestei 
dictaturi în România.” (M. Eminescu, pag. 502, vol. II) 

„Politică proprie nu numai că nu s-a făcut vr'odată,dar cei mai mulți 
oameni, par a avea o înnăscută incapacitate de-a înțelege importanţa 
cuvântului.Nu este şi n-a fost nici când politică frământarea bizantină de a 
parveni, intrigile personale de harem şi seraim şi goana după aur a o mână 
de străini dighizați constituiți în societate de exploatare.” (M. Eminescu, 
pag. 509, vol. 11)....'Oare politici să fie a se servi de oameni corupți a căror 
viață privată şi publică e un adevărat scandal şi a face din ei sâmburul 
partidului său?” (M. Eminescu, pag. 509-510, vol. |1) 

Observaţie: Politic.....va trebui puse în discuţie pe plan mare! 


Sofistica 


„E prea adevărat că mai nu e om politic care să nu facă sofisme, căci, 
sofistica e logica patimei şi a interesului şi patima e oarbă, iar interesul uită 
tot, pentru a nu se vedea decât pe sine.” (M. Eminescu, pag. 421, vol. |l) 

„Răul este deci înlăuntru.” (M. Eminescu, pag. 61, vol. |) 

În legătură cu atentatul asupra lui Brătianu: 

„Din punctul de vedere cosmopolit şi roşu, DI. Brătianu nu culege din 
nefericire, decât ceea ce a semănat din nou în țara noastră dreaptă şi 
veche.Stârpindu-i-se prin idei importante din câteşi patru unghiurile lumii, 
idealul ei religios şi național, nimicindu-i-se poate viitorul ei material, 
vechea Românie-acum o Americă dunăreană-a devenit o mlaştină de 
scurgere nu numai pentru prisosul moraliceşte bolnav al populațiunilor 


79 


sa TI 


europene, ci inteligența naţională a devenit o mlaştină de scurgere pentru 
ideile nesănătoase din Apus.” (M. Eminescu, pag. 170, vol. Il) 


Pliveliştea vieții publice 


„Faţă c-o asemenea privelişte în care virtutea se consideră de unii ca O 
nerozie, se taxează de alţii ca o crimă, în care inteligența şi ştiinţa, privite 
ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităților şi batjocorii caracterelor 
uşoare, în care cuminție se numeşte arta de-a parveni sau de a trăi fără 
compensație din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge în momentul 
fatal de cumpănă în care înclină a crede că în asemenea vreme şin aşa 
generație, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandație.” (M. 
Eminescu, pag. 178, vol. 1) 

„E o atmosferă febrilă în ţară, în care până şi spiritele cele mai liniştite 
se simt gonite pare că din urmă de un demon nevăzut, demonul 
câştigului, fără muncă, demonul american al prădării neomenoase, 
începând cu istovirea pământului şi stârpirea secularilor. noştri cari şi 
sfârşind cu tratamentul barbar şi fără cruțare al populațiilor. 

Legăturile aproape părinteşti care existau înainte între clase, iubirea 
aproape filială pe care populaţiunile o aveau pentru capii lor naturali, 
autoritatea religiei, autoritatea tronului, sfințenia şi buna credință în 
daraveri au încetat toate le suflarea veninoasă, venită din tavernele 
apusului în cari se consumă vieţile înrăutăţite de amărăciune ale 
desmoşteniţilor de pe acest pământ.” (M. Eminescu, pag. 178, vol. Il/op. 
politice) Corupţia, ignoranţa, vicleşugul sunt aproape condiții de existență. 


Observaţie;Această veninoasă suflare nu este decât spiritul ludaic care 


a început să bântuie şi să pârjolească (pustiască) odată cu răspândirea 


ideologiei franceze (burgheze). 


Patologia societăţii noastre 


„Moravurile publice, spiritul public la noi a luat o direcțiune foarte 
periculoasă şi toate condițiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într- 
un fel de promiscuitate; tradiţiunile țării s-au uitat cu totul; o clasă nouă 
guvernantă s-au ridicat fără tradițiuni şi fără autoritate, încât țara cea mare, 
temeiul şi baza naționalități noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor 
politice cu cei ce-o guvernă; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui şir 
de . servicii pe datini, ci un instrument de ambiţiune, de îndestulare a 
intereselor particulare.În locul sentimentului public dezinteresat, avem 
pasiuni politice, în loc de opiniuni, avem rivalități de ambiţii. 

Toleranța pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos, 
este morala ce distinge astăzi lumea politică la noi.Este adevărat că nu 
cruțăm a invoca numele patriei şi numele libertăţii, dar aceasta ca o 


80 


LA 


A 


| 
| 
| 


Te 


ipocrizie mai mult şi ca înlesnire pentru îndestularea intereselor private.” 
(M. Eminescu, pag. 185, vol. Il/op. politice) 

„Alterarea moravurilor publice este o cauză de degradare a moravurilor 
private, şi consequența neapărată este că caracterul naţional se strică şi 
puterea statului slăbeşte.” (M. Eminescu, pag. 185, vol. Il/op. politice) 

„Oameni cu sentimente nobile şi dezinteresate cari au luat parte la 
mişcări de la 1848 şi 1859 sunt în drept astăzi, după câte văd, să întrebe 
pe corifeii partidului guvernamental de astăzi: Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu 
speranţele țării din acei ani?” (M. Eminescu, pag. 186, vol. 1) 

Acesta a fost rezultatul cu care s-a soldat revoluţia de la 1848. 

Elementul fanariot a pus mâna din nou pe puterea de stat şi a continuat 
opera de disoluţie sub forma politicianismului.Acest lucru se poate verifica 


oricând.O societate bine constituită şi sănătoasă cată să aibă forma unei 


piramide. 


„În locul ierarhiei muncii şa meritului, sa introdus ierarhia vicleniei 
stupide şi-a apucăturilor maloneste. 

Dacă secretul pentru existența unei rase este păstrarea calităților ei 
musculare, seceretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei 


/ meritului.” (M. Eminescu, pag. 487, vol. 1!) 
(Zi 


Acest lucru se poate verifica oricând. 

„Dacă scarpini suprafața Caradalelor de toată mâna, dai de un caracter 
pervers şi viclean, de-o minte înclinată spre sofism şi pangligărie, dai de 
fanariot cu etichetă română, de ceva cu totul străin intelectului nostru 
național şi caracterului nostru național, de-o ființă lipsită de pudoare şi de 
omenie." (M. Eminescu, pag. 190, vol. ll/op. politice) 


Susținerea Xenocraţiei 


„Precum însă, aproape singurul producător în țara noastră e țăranul, 
trei din patru părţi ale poporului, susținerea întregei Xenocraţii se traduce 
în munca țărănească, în bir plătit de țărani, sub sute de forme! 

Toate acestea sunt clare, sunt matematic exacte.Suma de putere de 
care dispune ţăranul, nu poate suporta greutatea ce i se impune fără nici o 
compensație; el cheltuieşte din puterea lui vitală mai mult decât poate 
restitui; de acolo falimentul puterilor lui vitale: morbiditatea, mortalitatea.” 
(M. Eminescu, pag. 309, vol. 11) 

„Şi pe lângă aceasta, pe lângă că sunt necapabili de muncă, leneşi şi 
tâmpiţi, maloneşti şi răi, mai sunt şi streini, veniți de ieri de alaltăieri, ridicaţi 
de la covrig şi bragă la ranguri sociale înalte.” (M. Eminescu, pag. 310, vol. 


II) 


Sunteţi voi români? 


„Cărţile ce le scrieţi; legile ce le croiţi; gândirea şi inima voastră, 
complexiunea voastră fizică şi morală, răsărit-au din sâmburii de stejar, CE, 
împodobesc mormântul lui Ştefan cel Sfânt? : 

De la Seina, din Bizanţiu, din lupanare şi din spelunci vaţi cules 
apucăturile politice şi morale; nu din istoria şi natura poporului nostru.De 
aceea aţi fost ca virusul în organismul viu al naţiei; de aceea, voi, paraziți 
nu vă puteţi aclimatiza, pentru că voi, etnic şi moraliceşte, sunteți străini cu 
totul de substanța din care e compus neamul românesc. s 

Ne e ruşine că ați uzurpat numele de Român, ruşine că strămoşii sunt 
condamnați a purta acelaşi nume, cu care vă drapați corupția şi mizeria de 
caracter.” (M. Eminescu, pag. 271-272, vol. Il) 


Românismul afişat 


„Se ştie că copiii rachitici cari au nevoie de var pentru formarea oaselor, 
mănâncă varul de pe pereţi prin instinct, neştiind pentru ce.Tot astfel rasa 
etnicrachitică a noilor Fanarioţi a'nceput să mănânce la românism.C.A. 
Rosetti, Carada scot o gazetă căreia îi pun numele de „Românul”, 
oarecum exclusivul român, românul cu monopol.Acest „Român” e scris 
într-o limbă săracă, cun dicţionăraş de cel mult una mie vorbe cu totul 
cosmopolite precum „ingerintă, existință, giurisprudinţă, iniorintă, etc.”. 

lată de ce întâmpinăm cu neîncredere orice înoitură, pornită de la 
aceşti oameni de ieri de alaltăieri, cari n-au simţ istoric, nu cunosc trecutul 
țării, nu sunt capabili a înțelege spiritul şi înclinaţiunile adevăratului popor 
românesc şi al căror patriotism se măsoară cu lefuri, cumul, diurne, pensii 
reversibile, sinecure, etc." (M. Eminescu, pag. 226, vol. 11) 

Observaţie: (Privită în timp această observaţie este justă) „Sarcinile de 
întreținere ale politicienilor de la noi diminiuiază pânea de toate zilele a 
poporului de jos, care ca rasă, ca inteligență, ca inimă este mult superior 
păturei de parveniți şi de scursături din câteşi patru unghiurile lumii, care s- 
au aşezat deasupra lui din secolul trecut începând.” (M. Eminescu, pag. 
247, vol. Il) 

Samsarii din porțiuni şi declasaţii cafenelelor din Bucureşti să determine 
şi pe viitor soarta acestei țări.” (M. Eminescu, pag. 248, vol. 11) 

„De ce Caradalele şi Cariagdi au fost şi au trebuit să fie liberali şi 
egalitari în țara aceasta? Pentru că nu erau Români. 

Pentru că inima lor de străini, fără tradiții hotărâte, fără patrie, fără 
naționalitate hotărâtă, nu putea să sufere acei stejari de seculi, pe acei 
boieri mari, stâlpi ai țării, cum se numeau, neîndoiți de furtună, cu toate 
vijeliile vremurilor, plecându-se uneori bătăilor neînduratului Dumnezeu, 
nefrângându-se niciodată. Aceasta este istoria fanarioților, a căror misiune 


82 


era de-a desrădăcina şi corupe pe boieri, aceasta a fost misiunea voastră 
ŞI aţi îndeplinit-o.” (M. Eminescu, pag. 216, vol. 11) 


2 A gi 
(4 a Clasa istorică 


„Se Simte adânc lipsa acelei clase istorice, care să fie păstrătoarea 
tradițiilor şi a bunului simț, pârguit prin lupte seculare.” (M. Eminescu, pag. 
| 395, vol. |) 


„Electivitatea domniei a fost răul cel mai mare." (M. Eminescu, pag. 38, 
vol. Il) 

| „Pentru ce boierimea românească n-a ajuns o instituţie.Din cauza 
2 vecinicele schimbări de domnie făcea să aleagă domnul care convenea 
| i vecinului cel mai puternic.” (M. Eminescu, pag. 392, vol. |) 


Simţul istoric 


| „îl au băştinaşii nu veniturile. 
„Prin urmare elementul istoric din România ar fi trebuit să 
| predomnească în aceste momente, în care istoria întreagă a României e 
primejduită, şi crează-se, că cel din urmă răzaş din vremea lui Ştefan Vodă 
sau a măriților Basarabi are mai mult simţul istoric şi mai multă iubire de 
] țară decât veniturile, care decid astăzi asupra Ţării Româneşti.” (M. 
Eminescu, pag. 170, vol. 1) 
„Cea mai puternică armă a lor (veniturilor) e patriotismul partidului 
i! conservator.Ei crează situaţiuni desperate, pun existența statului român în 
joc şi apoi fac, direct şi indirect, apel la patriotismul încercat al 
A conservatorilor.” (M. Eminescu, pag. 171, vol. 1) 


Domnii pământeni 


„„„„.erau domnii rasei române, erau Duci ai Neamului Românesc.Ca 
atari ei erau solidari cu rasa română şi pururea gata a-şi pune capul la 
mijloc pentru drepturile acestei individualităţi etnice.” (M. Eminescu, pag. 
406, vol. Îl) 

__ Cei-eari au trimis ţăranii desculți în Bulgaria la războiu n-au fost români. 

„A înfiera uşurinţa şi nelegiuirea, cu care stârpiturile ce stăpânesc 
această țară, trădează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe 
acel țăran, care muncind dă o valoare pământului, plătind dări plăteşte pe 
aceşti mizerabili, vărsându-şi sângele onorează această ţară.Şi pe când 
aceşti cumulorzi netrebnici, această neagră masă de grecotei ignoranți, 
această plebe franțuzită, aceste lepădături ale pământului, această lepră a 
lumii şi culmea întregului univers, face politică şi fanfaronadă prin gazete şi 
se jenează de reprezentanții unei naţii ai cărei fii, aceste stârpituri nu sunt 


83 


şi nu pot fi, tot pe atuncea soldatul nostru umblă gol şi desculț, flămând şi 
bolnav pe câmpiile Bulgariei, îi degeră mâini şi picioare, de cad putrede de 
pe trupul viu al omului şi veniți înapoi în ţară, cad pe drumuri în țara lor 
proprie, de frig şi de hrană rea. 

Şi tot în această vreme vezi greci obrasnici în mijlocul Bucureştilor 
refuzând de a-i primi în cartier.” (M. Eminescu, pag. 156, vol. |) 


Se vinde o parte din pământul Patriei 


„Aci capetele şi inimile cultivate la focarul cantoanetelor alcazarului 
lonescu, frunţile înăsprite la cruzimile de hazard ale jocului, cu cărțile 
măsluite; diurnaşii şi cumularzii, oamenii ce nu ştiu nimic, nu au nimic, nu 
cred în nimic; naţurile catilinare scoase la maidan de comitetele de salut 
public, indivizi, ai căror nume dovedesc în mare parte, că nu aparțin nici 
unei țări certe, nici unei naţiuni certe, se vor adună să consființească 
pierderea unei bucăţi a patriei noastre româneşti, ei cari n'au patrie, nau 
lege, n'au Dumnezeu şi cari consideră pământul nostru ca lucru străin, ce-l 
poți precupeţi, numai să rămâe la putere.” (M. Eminescu, pag. 351, vol. 
I/op. politice) 

Un fanariot (C.A. Rosetti) a vândut Basarabia... "azi puii de fanarioți şi 
tot ce ulița a avut mai corupt şi mai înrăutățit, se unesc spre a se consfinți 
în mod îndoit vânzarea pământului patriei.” (M. Eminescu, pag. 352, vol. 
I/op. politice) 

„Ce-i pasă fanariotului, al cărui tată nu ştia o vorbă românească, ce-i 
pasă lui, că se vinde un pământ, pe care el cosmopolitul, cetățeanul 
universului, antichrist, s-au născut din întâmplare numai?” (M. Eminescu, 
pag. 352, vol. l/op. politice) 


Scăderea populaţiei 


„Se observă o scădere generală a populaţiei rurale care se urcă în 
raport direct cu creşterea demoralizării, a ireligiozității şi cu întinderea 
viciilor.Dar această descreştere, pentru a avea loc, e natural legată cu 
degenerarea fizică a rasei române.” (M. Eminescu, pag. 209, vol. Il/op. 
politice) 

Barometru demografic: Se repetă fenomenul din trecut. În timpul lui 
Matei Basarab populația Munteniei atingea cifra de aproape 9.000.000 În 
timpul fanarioților scade la 7.000.000.De la 1821 populaţia creşte 
repede.După 1866 se ivesc fenomene ce se constată pentru epoca 1700- 
1821 (fanariotă). 

„Românii nu mai sunt o naţiune, ci o adunătură de naționalități.” (M. 
Eminescu, pag. 483, vol. Il/op. politice) 


84 


La 


„Toate foiesc denumiri străine cărora li e de România cum ni e nouă de 
China şi asta merge crescendo.Peste o sută de ani poporul latin, de lângă 
Dunăre nu va fi decât o legendă, căutată în limba fanarului.” (M. Eminescu, 
pag. 484, vol. |l/op. politice) 

Vigoarea rasei a rezistat acestei intoxicări. 


„Statul a devenit sub mâna liberală firma unei campanii generale de 
exploataţie, care contractează orice principii, orice puncte noi de vedere cu 
prețul de a rămâne la putere.” (M. Eminescu, pag. 342, vol. l/op. politice) 

„Paralel cu aceste două rele generale, cari crează goluri din ce în ce 
mai mari, observăm că punctele de fruntarii se deschid pentru a face loc 
roiurilor de străini cari vin spre a suplanta un popor ce piere prin inepția 
fiilor lui.Dar cui îi merge bine în împrejurările acestea, sunt patrioți, 
Cariagdiii, Caradalele, Costineşti, oameni fără patrie hotărâtă, străini care 
în generația a doua primesc cu brațele deschise pe străinii ce ne vin în 
generaţia întâia.” (M. Eminescu, pag. 210, vol. Il/op. politice) 


Primejdia descompunerii în situaţia geografică 


„Dacă am trăi......izolaţi în Peninsula Iberică sau în grupul insulelor 
britanice, descompunerea ar fi foarte păgubitoare progresului, dar nu ar 
nimici statul.Dar încleştaţi între mari şi puternice... mişcările nesănătoase 
din lăuntru sar preface oricând întrun pericol pentru chiar existența 
statului şi haosul stingerii ar ameninţa însăşi individualitatea etnică şi 
istorică a poporului românesc. 


Observaţie: Însănătoşirea morală este deci o chestiune de viată.Cine 
afară de Căpitan şi-a pus-o? 


Dimitrie Brătianu a declarat despre liberali că sunt „hoţi ce amenință 
puşcăria şi gheşeftari ce merită carantina. 


Instinctul 


Din toate cele arătate rezultă că este o luptă de rase dată cu toată 
vehemența mai mult din instinct. 

„Fără îndoială lupta aceasta e purtată în mod instinctiv, fără claritate de 
vederi, cu tendințe elementare şi de atracţiune şi repulsiune.Poporul 
românesc simte instinctiv că e dominat de oameni care se pretind numai 
români, fără a fi, şi cari n-au nici milă de el, nici pricepere pentru geniul 
lui.Geniul neamului românesc e o carte cu şapte peceți pentru generaţia 
dominantă.” (M. Eminescu, pag. 295, vol. Il/op. politice) 


Observaţie: Căpitanul a descifrat geniul-vezi reprodus şi la pagina 811. 


85 


Lupta din instinct 


„Nu omul in abstracto se mişcă în Dl. C. A. Rosetti în contra boiarilor, e 
grecul; nu omul in abstracto, Fundescu, înjură în „Telegraful”, ci țiganul din 
el; nu talentul înăscut al Dl-ui Xenopulos îşi dă în coloanele „Pseudo- 
Românului” un aer de superioritate, luând cam peste picior novelele lui 
Slavici sau o teorie a lui Maiorescu, ci „jidanul” din el îşi dă aceste aere. 
(M. Eminescu, pag. 444-445, vol. Il/op. politice) 


Greutatea luptei împotriva fanarioţilor 


„Lupta în contra rămăşițelor fanariotice de la noi, pentru cari 
patriotismul şi naționalitatea sunt nişte mărfuri ce se cumpără la mezat prin 
pensii reversibile, propuse de fanariotul Giani şi primite de fanariotul C. A. 
Rosetti, e o luptă foarte grea, şi existența acestor duşmani ai Românimii, 
predominarea lor în politica statului, include pericolul permanent de-a 
vedea drepturile noastre pe Dunăre trădate străinului.” (M. Eminescu, pag. 
435, vol. Il/op. politice) 


Intimidare 


„Cu'n cuvânt, nu în Dl. Xenopulos in abstracto am lovit, ci în defectele 
înăscute ale rasei, cari nu se poate schimba.Aceste defecte trebuiesc 
temperate, trebuiesc intimidate prin lovituri dureroase pentru a nu deveni 
stricăcioase vieţii noastre publice.” (M. Eminescu, pag. 442, vol. Il/op. 
politice) 

„Adevăr nestrămutat în legătură cu pătura suprapusă care-mi pare de 
cea mai mare importanţă pentru desvoltarea ulterioară a poporului nostru.” 
(M. Eminescu, pag. 442, vol. Il/op. politice) 

„Întâmplarea m'a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc poporul 
românesc din apele Nistrului începând, în cruciş, şi'n curmeziş până în 
Tisa şin Dunăre şi am observat că modul de a fi, caracterul poporului este 
cu totul altul decât acela al populațiunilor din oraşe din care se recrutează 
guvernele, gazetarii, deputații, ş.a.m.d. 

Din citirea isvoarelor istorice m-am convins că în decursul evului mediu, 
care pentru noi a încetat cu venirea fanarioţilor, n-am avut clasă de mijloc 
decât cu slabe începuturi şi că această clasă-excepţie făcând de olteni şi 


3 


ardeleni-e cea mai mare parte de origină străină.” (M. Eminescu, pag. 443, 
vol. Il/op. politice) 


86 


Zap 
Lupta împotriva fanarioților 


„Aceasta nu mai e politică; e pur şi simplu lupta a o mână de oameni în 
contra unor bande fără trecut, şi pudoare, fără scrupul, care s'au constituit 
în guvern şi parlament.” (M. Eminescu, pag. 522, vol. Il/op. politice) i 

„Altora iar, le vine a ne zice să moderăm expresiunile pe cari le 
adresăm acestor oameni; ni s'ar cere să fim mai înmănuşaţi față cu cefele 
groase de scelerați, bune numai să le pipăe mâna călăului.” (M. Eminescu, 
pag. 522, vol. ll/op. politice) 

„Nu e unul dintre ei oricât de mic şi de nerod, care cun zâmbet 
triumfător, să nu declare că aşa este; că în adevăr moralmente imposibili 
sunt roşii, dar tocmai întraceastă consistă spiritul lor politic.” (M. 
Eminescu, pag. 525, vol. Il/op. politice) 

„Hoituri cu asemănare de om! Aceasta rezultă din amoralismul lui 
Brătianu care spunea:Oamenii cu scrupule morale.....nu-mi trebuiesc.” (M. 
Eminescu, pag. 526, vol. Il/op. politice) 

„Implerea parlamentului şi a funcțiilor cu noi fanarioți de proveniență 
proaspătă, falsificarea vieții intelectuale şi politice a poporului prin capete 
de formațiune hibridă, incapabile de o activitate intelectuală, toate acestea 
se impun vederii, autohtonul simte că nici limba, nici înclinările, nici 
manera lui de-a vedea nu pot fi reprezentate de cranii cun dram de creer, 
supus la ramolisment. 

Studii craniscopice comparative ar fi de folos şi tineretului facultăţii de 
medicină şi-ar câştiga un merit, comparând încăperea cubică a unui craniu 
în adevăr dacă rămânie cu strâmtoarea acelor scorburi găunoase în cari 
rezidă sterilitatea intelectuală şi perfidia partidului roşu. 

Declamaţiile şi asigurările solemne de patriotism nu ajută nimic în 
cestiune, întrucât e etnologică.În privirea politică punerea tezei poate fi 
oportună sau inoportună, practică sau nepractică, dar numai din punctul de 
vedere al celui care-o judecă nu din acela al adevărului în sine.” (M. 

Eminescu, pag. 305, vol. Il/op. politice) 

„Pentru noi principiile sunt un mijloc pentru păstrarea predominării rasei 
rămâne în țară; pentru ei un mijloc de-a rămâne la putere şi a escamota 
încrederea celor lesne de amăgit. 

Lupta trebuie să devie mai substanțială şi s'apropie timpul în care în 
genere deosebirea între idei conservatoare şi liberale, între idealuri 
abstracte şi organizaţie va căta să înceteze. 

Lupta se va naţionaliza.De o parte vom întâlni fanarioți şi străinii, de 
orice credinţe politice ar fi, de alta Românii proprii şi în realitate asimilați, 
abstracţie făcând de principii politice.” (M. Eminescu, pag. 306, vol. Il/op. 
politice) i 

Observaţie:Inainte de a se realiza această profeție a lui Eminescu ar 
avea loc însă faza de împțeunare cu iudaismul Galiţian recent emigrant din 


) 


87 


pu 


care se va naşte ludeo-levantismul sau politicianul de după război i E 
entru neamul românesc va ridica probleme de viață şi moarte atât pe pla 
național cât şi internațional. 


2 Jidanii (Evreii) 


Dacă pentru răspândirea narcoticului umanitarist al revoluției franceze, 
care, este tot de esenţă iudaică va fi răspândit la început de elementul 
cosmopolit fanariot de care va profita în mod excepțional în plan politic 
pentru procesul unei_disoluţii rapide, ei vor acţiona în prima etapă pe 
planul economic atât pentru infiltrare cât şi acaparare cât şi pentru ruinarea 
claselor care reprezintă națiunea română, țărănimea şi elita boereasca 
care rămăsese nealterată de atmosfera fanariotă nimicind definitiv şi clasa 


După această etapă vor tinde spre dominaţia politică acțiunea de 
învăluire a poporului român se desemnează clar şi se urmăreşte sistematic 
atât pe plan politic cât şi pe cel economic şi demografic. 

Intregul lor arsenal de arme va fi pus în acţiune, mişcarea urmând pe 


lan politic de rămăşiţele fanariote iar pe plan economic de evrei (jidani). 

„Aceste două elemente, egal de străine, intelectual şi material, egal de 
sterpe, ne-au adus poporul la sapă de lemn, l-au făcut vicios.” (M. 
Eminescu, pag. 362, vol. Il/op. politice) 

„Acţiunea se bazează pe exploatarea _instinctelor.ei trezesc şi în alţii 
instinctele lor proprii, exploatează slăbiciunile, nevoile momentane mâna 
de pământ din care omul este zidit.” (M. Eminescu, pag. 359, vol. Il/op. 
politice) 

Funcțiunea lor este de esență negativă (distructivă). 

Ei nu împlinesc necesităţi, ci dau naştere patimelor rele şi viciilor, le 


încurajează şi le satisfac. 
Acţiunea este solidară şi atacul concentric şi după un plan bine 


coordonat atât în ceea ce priveşte obiectivele mari de ordin strategic cât şi 
cel tactic de pe orice teren fie el cât de limitat. 
DESRĂDĂCINAREA-În__primul__rând__vor__tinde spre anularea 


roprietarului român care conservă_tradiţia pământului.Ruperea lui de 
pământul strămoşesc, desrădăcinarea lui şi proletarizarea ţăranului. 
inevitabile fenomene ale Capitalismului în prima lui fază va zice vre-un 
savant îmbâcsit de teorii marxiste, dar acest fenomen este dirijat și are 
rațiuni tactice grefându-se pe_un sistem de acțiune care este mult mai 


cuprinzător şi care se extinde în mai multe ere! 


Eminescu intuieşte întreaga primejdie când spune: 
„Din capul locului am arătat, că nu drepturile politice de acordat Evreilor 


sunt periculoase, ci acel unic drept civil pe care nu-l aveau, acela de-a 
cumpăra proprietăți rurale." (M. Eminescu, pag. 503, vol. |/op. politice) 


88 


n. x i N N E 13 


« î A & n n n N E O N N NE E 


=) 


a) 


827 


Achiziţionarea proprietăţii rurale era deci primejdia cea mai mare 
fiindcă cea politică prin faptul că era în mâna fanarioților era deia....) sub 


raport __tactic deci Evreii puteau da două lovituri, desrădăcinarea 

elementului autohton pe de o parte, iar pe de altă parte se înrădăcinau ei. 
Acest _lucru_verifică tendința lor cuceritoare_ definitivă în legătură cu 

planul lor _de a crea un stat jidănesc_ (evreesc) între Marea Neagră şi 


Marea Baltică. 


Mai târziu după exproprierea Legeii lui Mihalache în circulația loturilor 
ţărăneşti sub pretextul înlesniri formării proprietății mijlocii va avea acelaşi 
substrat-tendinţa jidanilor (evreilor) de a coloniza Dobrogea. 

Bancherii din Viena au propus să cumpere pământurile numite ale 
statului din Dobrogea şi să se parceleze între Evrei, adică să agricolizeze 
Evreii precupeți din țară. 


„Greutățile ce apasă pe țăranul nostru în momentul de față din cauza 
costisitoarei organizațiuni liberale îl fac accesibil la cea mai neumană 
exploatare din partea Capitalului, cum terenul e pregătit pentru 
exproprierea naţiei româneşti din chiar ţară, din chiar pământul ei 
strămoşesc.” (M. Eminescu, pag. 503, vol. l/op. politice) 


camăta va fi instrumentul care va roade rădăcinile care leagă poporul 
român de pământul său strămoșesc. 


„Dacă cu efectele, produse de domnia libertăţii, se va combina apoi şi 
libertatea deplină de daraveri a Evreilor, rezultatul final va veni atât de 
curând încât chiar Brătianu ar ajunge să-şi vază faptele mâniilor sale, 
pieirea României.” (M. Eminescu, pag. 444, vol. l/op. politice) 

„Drepturile domniilor civile şi publice nu'nsemnează decât dreptul de a 
exploata poporul nostru în bună voe.” (M. Eminescu, pag. 97, vol. l/op. 
politice) 

ATACUL FIINȚEI BIOLOGICE-,Ei au îndrodus şi exploatat viciul beţiei 
în sate, au amestecat băuturile cu materii otrăvitoare, au înveninat astfel 
fiziceşte, cu corupt moraliceşte populaţiunile noastre.” (M. Eminescu, pag. 
367, vol. Il/op. politice) 

„Ca rasă străină ne-au declarat răsboiu pe moarte întrebuințând în locul 
cuţitului şi pistolului băuturi falsificat cu otrăvuri.” 


Statisticile arată că populaţia românească scade unde sunt aşezaţi 
evrei_şi creşte acolo unde nu sunt.Conjuraţia prevede nimicirea fizică a 


rasei. 

„Unde sunt Evrei însă natalitatea e mică, şi numai mortalitatea mare.” 
(M. Eminescu, pag. 370, vol. Il/op. politice) 

Sunt impresionante _cifrele_ statistice pe care le produce Eminescu în 
legătura cu natalitatea şi mortalitatea românilor comparativ cu _ Evreii 
(jidanii). 

În aceşti zece ani (1870-1879) oraşul laşi prezenta datele de mai la 
vale: 


89 


s'au născut Români 10.329 


au murit Români 15.952 
-5.623 
s'au născut Israeliți 17.446 
au murit Israeliţi 12.294 
+5.152 


a 


In Târgul Frumos: 


s-au născut Români 798 
au murit Români 1.219 
-421 
s-au născut Israeliți 698 
au murit Israeliţi 662 
+36 
În județ: 
s-au născut Români 31.669 
au murit Români 30.868 
+801 
s-au născut Israeliţi 23359 
au murit Israeliți 1.220 
+1.139 


Aceste puţine date sunt strigătoare la ceruri! 


Acaparări de terenuri-Jewish Colonization_Association_(JCA) au de 
scop acapararea de terenuri pe calea legală (prin puterea finanţței ludaice 
internaționale) pentru __jidanii_ care au invadat ţările din Sud-Estul 
Europei.Mihalache_a modificat (probabil la sugestiile acestor cercuri 


jidăneşti), sub __diferite pretexte legea __exproprierii__pentru_a__uşura 
transmiterea. 


Fenomen curios-,Emigrarea Evreilor în proporții însemnate a început 
după anul 1880 adică după ce concurența străină încheiase procesul de 
distrugere a meseriilor române.” (Zeletin, pag. 142) 

Observaţie:Asta_ar_ însemna că nu există un plan de aşezare _în 
România deci ar desminţi presupunearea unui stat ludaic în aceste părți. 

Dar s-ar putea să fie şi o mişcare de camuflare! 


90 


Dacă ludaismul are un plan milenar trebuie presupus ca orice mişcare 
a lor este coordonată fie de necesități pe alte fronturi fie de directiva ei fiind 


Stat jidovesc în Europa Centrală 


„Cei dintâiu răspuns este că jidanii să se concentreze şi să se 
organizeze pe baze naţionale în Europa Orientală.” (Die Juden der gegen 
a'est avart, Ed. II, pag 268, Kăln und Leipzig, Citat Cuza) 

Deci, „concentrarea în Europa Orientală în regiunea noastră, în Galiţia, 
în Polonia rusească, în România, este cea dintâiu soluție, o problemă de 
existență.” (Cuza, pag. 192) 

După Cuza problema jidovească: 

1) Asimilare=exclusă 

2) Cooperare=exclusă 


3) Eliminare=singura soluţie (pag. 189) 


Ge - 


Vedem că în oraşul laşi au murit în zece ani 5.700 de români, mai mult 
decât s-au născut şi s-au născut 5.200 de străini şi mai mult de cum au 
murit. În locul oricărui român care se stinge se naşte un străin. 

In județ, căci prin sate sunt mai putini străini, românii au crescut la o 
mortalitate de 31.000 abia cu 800 inşi; străinii la o mortalitate de douăzeci 
şi şase de ori mai mică, la 1.200 abia, s-au sporit cu 1.139. 

Ce abis de lipsă şi mizerie trebuie să fi ascunzând aceste cifre, îşi 
poate imagina numai acela care cunoaşte valoarea cifrilor_ statistice. care 
ştie că o asemenea descreştere a unui popor pe un teritoriu, fertil şi mare, 


cată a se trebui degenerării fizice a poporului cu greutăți pe care nu e'n 
stare a le duce.... 


„Populaţia românească piere văzând cu ochii şi e suplantată prin odium 
generis humani, prin tot ce e mai imund din scursăturile străinătăţii la noi. 

Se deşertează Rusia şi se curăță, se deşertează Austria şi se curăță de 
elementele ei bolnave, pentru a da pe viitor cetățenii roşii ai Moldovei, pe 
patrioții de meserie ai D-lui C. A. Rosetti. 

Cele douăzeci de steaguri jidoveşti din cortejul. istoric al încoronării, 
seamănă mult cu steagurile unei armate de invazie, intrate înlăuntrul unei 
cetăţi, ale cărei chei istorice a fost vândute de un trădător.” (M. Eminescu, 
pag. 264, vol. Il) 

„Poporul românesc ar prefera moartea repede percutabil decât moartea 
lentă prin vitriol. 

Dacă voesc să ne cucerească, n-au decât s-o facă.....fățiş, ca toate 
naţiile, cu arman mână.Dar cu tertipuri şi apucături nu merge 
deocamdată.” (M. Eminescu, pag. 97, vol. |) 


9] 


„Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate 


cu cetățenii statului român? 

Ei au luptat cu Turcii, Tătarii, Polonii şi Ungurii? 

De când rachiul este un element de civilizaţie?” (M. Eminescu, Pag. 
102, vol. |) 


Deosebire de rasă 


„Orice s-ar zice, între noi şi Evrei este o deosebire de rasă, car e nu ne 
permite nouă s'avem față cu dânşii în împrejurării de onoare decât dispreț 
şi numai dispreţ.” (M. Eminescu, pag. 505, vol. |) 


Noblesse oblige 


„Oricât de nenorociţi am fi prin împrejurări istorice de deosebite naturii, 
suntem un popor ce a ştiut şi va şti, oricând va fi nevoie, să-şi plătească 
cu prisos datoria de sânge, suntem un neam de oameni lipit , prin tradiții, 
moravuri şi limbă, de un petec de pământ, pe care cu titluri netăgăduite îl 
putem numi țara noastră. 

Între noi prin urmare şi un soiu de oameni împrăştiaţi pe toată fața 
pământului, a căror patrie sunt târgurile unde dobânda e mai mare, unde 
specula fără frâu găseşte mai puţine stavile, unde cuvântul omenie are mai 
puţin înțeles; între noi şi o rasă cosmopolită, care la Viena e vieneză, la 
Paris pariziană, la Veneţia venețiană şi pretutindeni evreiască; între o nație 
care câştigă pe pământul său ca să trăiască apărându-l cu sângele ei 
oricând, şi o corporație, lipsită de cel din urmă sentiment de demnitate 
bărbătească, care trăieşte pe tot pământul ca să câştige, a cărei membri 
se ţin, ca stolurile de păsări răpitoare pe urma oştirilor beligerante pentru a 
strânge avuţii din bălțile de sânge.” (M. Eminescu, pag. 505, vol. 1) 

Prin__internaţionala la alianța ei _lIsraelită, ei presează „această 
internațională curat ebraică, după a noastră părere mai periculoasă, pentru 
că e mai mincinoasă, decât cea a lucrătorilor sau aceea a iezuiţilor?” (M. 
Eminescu, pag. 105, vol. 1) 

Încercările acestei alianţe şi sub masca aşa zisului liberalism extern 
sunt de a „preface România într-un fel de țară internaţională, în faţa tuturor 
şi a nimănui, în mlaştina de scurgere a elementelor economiceşte şi 
moraliceşte nesănătoase a lumii întregi.” (M. Eminescu, pag. 507, vol. |) 

„Cestiunea israelită e ducerea ad _absurdum a liberalismului din 
România, şi dacă liberalii sunt patrioți, sunt naţionalişti, vor trebui să 
renunţe la principiile lor cosmopolite şi să admită principiul Românilor: 
Salus riepublicae summa lex.” (M. Eminescu, pag. 417, vol. |) 

La congresul de la Berlin s-a demascat conjuraţia iudaică 


internaţională." Restricţiunile îndreptate contra unei prea copioase imigrări 


92 


a unor elemente cu totul străine, congresul le interpretează ca o 
restricțiune a libertăţii conştiinţei şi sub condiția de a fi sau de anu fi, ni se 


dictează de mai înainte hotărârile ce trebuie să le luăm” (M. Eminescu, 
pag. 335, vol. |) 


Vaitele_ jidanilor pentru aşa zisele persecuții formează o _ armă de 
camuflare din arsenalul său satanic. 

„Ori unde e teren pentru neagra speculațiune, Evreul e-acasă, iar 
vaietele şi plângerile contra persecuțiunii sunt mofturi, care să acopere de 


mai nainte modul neomenos, în care sug ţările, pe carile au căzut ca 
lăcusta.” (M. Eminescu, pag. 98, vol. l) 


Prin presa lor din toate ţările cu aceste vaiete simulate asurzesc 
lumea."Punând odată mâna pe presa europeană, care în genere nu mai 
are de țintă luminarea, ci ațâțarea urilor între clase şi popoare, uşor li-i să 
spună orice minciună patentă.Publicul cafenelelor, blazat de impercultura 
europeană şi setos de noutăţi de sensație găseşte plăcere în citirea 
monstruozităților, ce se vor fi petrecând în România. 

Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile 
spirtoase la noi-otravă.Ei au încercat a otrăvi şi literatura germană cu acele 
scrieri, pe care oamenii cun simțământ mai firesc le numesc francezo- 
ebraice, ei au introdus uşurinţa parisiană în discuţiile cele mai grave, 
veninul în relaţiile sociale; în Austro-Ungaria sumuță popor contra popor, în 
Germania confesie contra confesie şi gintă contra gintă. 

Evreul, care redigează Pesther-Lloyd şi sumuță pe Maghiari contra 
Germanilor şi a celorlalte naţionalităţi, este acelaşi care prin Neue freie 
Presse sumuță pe Germani contra Maghiarilor. 

În toate țările țin cu cel tare, nici odată cu cel apăsat, şi se unesc cu 


acela întru traficarea şi exploatarea puterilor pozitive ale poporului.” (M. 
Eminescu, pag. 103, vol. 1) 


Art. 7 din Constituţie 


„Faţă cu această cestiune de vieață şi de moarte şi încă de moarte 
laşă, şi continuă, fără meritul de a fi luptat cu bărbăție, fără conştiinţa de a 
fi fost învins, care va fi atitudinea Camerelor române? 

Călări-vor deputaţii iarăşi pe teorii umanitare şi juridice? 

Confirma-vor minciuna obraznică că evreii au fost la noi persecutați din 
cauze religioase, la noi unde se grămădesc, cum nu s'au mai grămădit 
nicăiri? 

Când vedem rezultatele fioroase ale dominaţiunii jidoveşti în Galiţia, 
când gazeta oficială a regatului arată că în cinci ani numai s-a publicat 
vânzarea silită a 800.000 imobile ţărăneşti, când socotim că populaţia 
întreagă a acelei țări e de vreo trei milioane cu evrei cu tot şi că acea cifră 
înspăimântătoare reprezintă totalitatea capilor de familie creştină de prin 


93 


sate, când vedem un întreg popor desmoştenit pe cale de a-ŞI parasi 
vetrele străbune spre a emigra în America, oare mai e îndoială că aceleaşi 
elemente de corupţie şi aplicare țin a uza de aceleaşi mijloace, a ajunge la 
aceleaşi scopuri pe care le-au atins în acea parte a nefericitei Polonii? 
Dacă astăzi când n-au plenitudinea drepturilor civile şi nici pe cele 
politice, au pus mâna pe tot negoțul şi pe toată industria mică din Moldova, 
dacă astăzi se lățesc înspăimântător asupra şesului Țării Româneşti, dacă 
azi se încuibă în vatra harnicilor olteni, ce va fi oare mâine, când vor avea 
drepturi egale, când vor avea putinţa de a-şi zice Români, când vor avea 


înscris în legi dreptul formal, că patria aceasta este a lor deo otrivă cu 


noi?" (M. Eminescu, pag. 470, vol. 1) 4 
„Astăzi a trecut timpul tăcerii şi putem expune limpede întreaga 


primejdie ce ne amenință.” (M. Eminescu, pag. 470, vol. |) 
Situaţia din Germania (Germania şi România în faţa evreilor) 


„Germania este un mare imperiu...are o cultură înaltă întemeiată de 
veacuri...dispune de o putere formidabilă înăuntru şi în afară...Şi totuşi 
Germania a devenit-zice unul dintre luptătorii naţionalişti-Centrul__de 


operaţie, Centrul General al ludaismului. Prinții şi oamenii de stat germani, 


sunt în puterea jidanilor.Jidanii fac legi în Parlament, ei împart dreptatea în 
tribunale... 

În Germania, presa politică, teatrul, critica literală şi artistică, toată 
literatura în sfârşit, e în mâna Neamului lui Israel.În scurtă vreme nu va 
mai fi în toată Germania un singur scriitor necircumscris....Lupta în contra 
iudaismului în Germania de abia începe şi în curând, judecând după întâia 
pornire, va ajunge să ia în proporții însemnate.” (M. Eminescu, pag. 538, 
vol. |) 

Observaţie:Câtarea credință a lumei politice vechi care atribuia 
antisimetismul ca importat din Germania. 

„Noi, în starea de slăbiciune economică, de atonie socială, de disoluția 
națională în care ne aflăm, încercăm a introduce în cetățenia noastră un 
element străin, care face națiunea germană să ţipe în contra acțiunii lui 
pernicioase.” (M. Eminescu, pag. 538, vol. |) 

„Dar paralel cu lupta care o dă împotriva elitei şi a țărănimei ei îşi 
formează bastionul în clasa de mijloc (a se citi Capt.) care separă.Această 
clasă este nimicită complect şi sistematic fiindcă poziţie ei este opoziția 
cheie.Concurenţa neloială este arma consacrată.” 

„Ca din senin negustorul sau meseriaşul creştin se vedea la dreapta şi 
la stânga sa cu câte-o prăvălie evreiască, care lăsau obiectele similare mai 
ieftin până în momentul când creştinul era ruinat.Apoi urcând prețul la 
îndoit, îşi scoteau, nu paguba, ci fondul ce le înaintase comunitatea 


94 


LA 


religioasă pentru a putea ţine concurența creştinului până îl vor ruina.” (M. 
Eminescu, pag. 365, vol. II) 

„Solidari între ei, înțelegându-se şi contractând într-o limbă neînțeleasă 
pentru poporul nostru, judecându-şi conflictele înaintea rabinilor, au format 
o nație în nație, un stat în stat şi un stat duşman existenței noastre, având 
în vedere ruina şi pierderea populaţiunilor noastre.” (M. Eminescu, pag. 
365, vol. 1l) 


Dar afară de această nimicire fizică şi materială ei produc 


stagnare) de conştiinţă în domeniul spiritual. prin_diferitele aspecte ale 
manifestării lor. 

„E aceeaşi uşurinţă fivolă, e aceeaşi exuberanță aparentă, acelaşi 
sarcasm nimicitor de idealuri, acelaşi cinism revoltător şi aceeaşi 
sterilitate.” (Cuza-Nat. În Artă) 

„Reprezentanţi tipici ai spiritului jidovesc, ei nu-şi găsesc loc în formele 
de cultură ale popoarelor în mijlocul cărora trăiesc şi față de care din 
instinctul rasei căreia aparțin, dacă nu în mod conştient şi voit a se 
prezenta ca străin.De aici acțiunea lor negativă tendința firească a 
ridicularizării, a satirei exagerate, a batjocurei impertinente şi a speculaţiei 
care nu e capabilă să producă opere de valoare statornică, ci caută să 
distragă şi să tragă profit, speculând tendințele efemere ale momentului şi 
veşnicei, cele mai înjositoare patimi ale sufletului omenesc.” (Cuza, pag. 
32-33) 

Cu drept cuvânt spune Mommsen că „şi în lumea veche jidovimea a 


fost un ferment activ de cosmopolitism şi de competiție națională”. (trei 
rânduri text german) 


Soluţii-Ravagiile iudausmului sunt adânci şi pe toate planurile 


„Noi suntem siguri, că cu o organizare mai strictă, mai protectoare 
pentru munca materială şi cea intelectuală, le-ar pieri evreilor pământul de 
sub picioare şi ar emigra de la noi cum emigrează din alte țări întradevăr 
civilizate, nerămânând decât numărul strict necesar pentru mijlocirea 
schimbului în activitatea economică a ţării. 

Dar cu organizarea laxă de astăzi, cu corupțiunea erijată în principiu de 
administrare, cea mai bună şi mai națională soluţiune a cestiunii israelite 
nu va fi decât un paleativ bun contra unui simptom acut, nu însă 
medicamentul special contra boalei organice de care suferim.” (M. 
Eminescu, pag. 511, vol. 1) 

Mai mult:'Evreii fiind clasa de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind 
exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpânii privilegiați şi 
românul slugă la jidan.” (M. Eminescu, pag. 487, vol. |) 


Atât elementul fanariot cât şi cel iudaic care formează pătura 
superpusă, fiind axată în economia bănească, vor avea aceeaşi structură 


95 


şi vor evolua spre acelaşi destin de multe ori în decursul lor, dar rămânând 
în_acelaşi cadru care le este organic şi în care până la sfârs it se Vor 
contopi în politicianismul de cea mai obijectă speță a iudeo-liberalismului. 


€) 


 VI.Axa societăţii burgheze:Banul 


Rămăşițele fanariote şi elementul iudaic care a invadat, vor imprima 
prin acţiunea lor politică şi ideologică şi economică trăsăturile burgheze ale 
societății noastre.Această înseamnă în realitate un proces de iudaizare. 

Totul_se va răsturna.Un nou stil de viață (şi de luptă)-diametral opus 
celui existent, stilul iudaic se va impune treptat în toate manifestările. 

Cadrul burghez va fi terenul propice acestui stil. Acest teren va fi mai 
repede amenajat în principatele Dunărene decât în celelalte state din Sud- 
estul Europei.Fiindcă la noi, aici, existența rămășițelor fanariote de aceeaşi 
esenţă, semite, au înlesnit procesul de desoluţie început cu un veac şi 
ceva mai înainte de părinţii şi strămoşii lor. 

Banul va fi axa de mişcare pe acest teren ceea ce înseamnă că întreg 
arsenalul de luptă iudaică, toate armele lor infernale, legată de această 
forță _ambulată şi dinamitardă_vor_ fi eficace, răscolind_ toate patimile 


materiale şi întunecate din făptura omului. 
Totdeauna, în decursul istoriei sale iudaismul a avut tendinta de a crea 


„ Utucauiia, tii UCVUIL DU! ISI VOI IUBI ui ce OVUL tii ultita UC a Lica 


acest mediu-teren satanic-pentru că numai pe el putea birui. 
„Viţelul de aur să fie ca singur ideal social posibil în locul altarelor 


batjocorite, în locul păturei subminate şi al culturii compromise.” (Popovici, 
pag. 285) 
Ca un corolar patimile cele mai josnice din om se vor dezlănţui în plin 


mediu de ură şi invidie şi aci virtuozitatea lor speculativă va crea forta care 
o va pune în slujba idealului urmărit. 
Viţelul de aur sau în limbajul modern Capitalismul defrişează drumul 


spre stăpânirea lor, el reprezintă stilul lor de viață şi de luptă, adică spiritul 
prin excelenţă satanic. 


Banul vagabond va fi în luptă cu pământul strămoșesc. 
Este îndeobşte cunoscut că societatea agrară este aceea, în care axa 


vieții sociale este pământul spre deosebire de _ societatea capitalistă, în 
care axa vieţii sociale este banul. (Ştefan Zeletin, Neolib., pag. 34) 

De aici rezultă că punând banul ca axa unei societăți implicit i-ai dat 
traiectoria materialistă care va duce în mod logic (consecvent) spre toate 
formele de manifestări iudaice-satanizate-. 

Căci pe măsură ce Capitalismul__ înaintează el _desrădăcinează 


deprinderile agrare ale sufletului, şi imprimă o structură modernă.” (Zeletin 
Neolib., pag. 29) 


Observaţie:Prin modernă s-ar înțelege însă mai exact iudaică. 


96 


„De la începuturile dezvoltării societăţilor, axa vieţii sociale se învârteşte 
mereu între aceste două extreme; regim agrar întemeiat pe stăpânirea 
pământului; regim capitalist întemeiat pe stăpânirea banului." 


Materializarea vieții 


„Comerţul, spune în continuare Zeletin, contagiază pe proprietarii rurali, 
aprinde în ei dorul de câştig şi-i îmboldeşte să producă tot mai mult spre a 
face din pământ un izvor de bani.” (Zeletin, Neoliberalismul, pag. 53) 

Acesta este procesul de materializare sau de iudaizare în orice caz cel 


. a 


care _presimte_prosperarea_ iudaică şi în aceeaşi măsură cauzează 
alterarea fondului arian. 


1) Expresia primului: nobilul-tradiţia-datine.....? 

Nobilul se ştie, deci de un sânge deosebit de acel al masei muncitoare, 
ceia ce-i dă însuşirea sa predominantă:mândria. (Zeletin, pag. 140, vol. II, 
Neolib.) 

Specializarea în materia armelor, vitejia, cavalerismul, mentalitate rigidă 
ce nu cunoaşte, cotituri şi compromisuri, ci merge de-a dreptul la ţintă aşa 
cum o luminează ideile şi de drept de cinste, de virtute şi de îndatoririle 
impuse rangului din sânul nobilimii ies oameni de bază, acele 
temperamente neînduplecate, ce fac admiraţia tuturor timpurilor; din 
mijlocul acestor agrarieni s-a ridicat acea strălucită figură care e 
întruchiparea tipică a agrarianului mândru de naştere şi de virtuțile sale şi 
impune respectul sub numele de „Aristide cel Drept”. 

2) Expresia al doilea: plutocratul: fără rang, energic, lipsă de scrupule. 

„Marele averi a observat-o Wundt undeva, nu se pot dobândi pe căile 
bătute ale moralei.De aceea omul nou, care din nimic adună o imensă 
avere este totdeauna din tagma acelora care de Dumnezeu nu se tem şi 
de oameni nu se ruşinează.Prin originea lor, cel mai adesea străină, prin 
proveniența lor plebee, dar mai ales prin viața lor fără orice scrupule, 
oamenii noi au suferit totdeauna disprețul societăţii.Poeţii îi batjocuresc, 
moraliştii îi înfierează, nobilii îi dispreţuiesc, totuşi întreaga societate este 
silită să se plece în fața sacilor de bani, fără de care ea nu poate trăi.Şi 
oamenii noi se răzbună de disprețul general de care se ştiu înconjurați 
făcând să se simtă încă mai brutal forța covârşitoare a piedestalului puterii 
lor banul.Plutos e orb.” (Aristofan) 


Acţiunea plutocratului este amorală 


„Întemeiaţi pe magica putere a banului, oamenii noi încep procesul de 
dezorganizare şi dizolvare a vechilor societăți agrare.Ei corup pe înalții 
demnitari ai statului înduplecându-i să le sprijine pe alăturea de căile legii, 
inteprinderile lor mercantile; ei ispitesc la risipă nesăbuită pe nobilii 


97 


stăpânitori de moşii făcându-i să se încarce de datorii, şi în cele din urmă 
să-şi piardă pământurile. 

În locul acestei ordine aristocratice, pe care oamenii noi o prăbuşesc, 
fiindcă în sistemul ei de privilegii nu e loc pentru dânşii. 

Observaţie: Afară de nobilimea engleză şi maghiară care s-a pretat..... 
(este temporar tactic), ei întemeiază o nouă ordine , aşa cum cere 
interesul lor; o ordine, în care nimenea nu a mai judecat după naştere ci 
după merit, a cărui expresie-se înțelege-este averea; în care toți sunt 
deopotrivă fie ei străini fie de-ai pământului, în care cel energic şi fără 
scrupule se ridică fără nici o piedică legală la vârful piramidei sociale, iar 
cel cu prejudecăţi împiedicat de sânge sau scrupule de morală este dat la 
o parte ca o piesă de antichitate. 

„Aceasta este democraţia, numele ei, de „Putere a Poporului” are cel 
mult un sens ironic. 

Sub paravanul domniei poporului în democarție a domnit mereu banul, 
care a avut oricând mijloace să-şi atragă favoarea poporului.Democraţia 
este regimul oamenilor noi. (Zeletin, pag.143, Neolib.) 

De altfel este fapt istoric că plutocraţia antică a pricenuit prăbuşirea 
lumii greco-romane, încât impresia de _decadență, cel puțin pentru 


cugetătorii vechi, era pe deplin întemeiată.” (Zeletin, pag. 144, Neolib.) 
Rolul „meticilor în civilizația democratică grecească a fost precis stabilit 


de cercetările lui Glatz”.Simetizarea Greciei a avut loc în proporţii mari prin 
secolul al IV-V-lea.Viciile greceşti au fost aduse de semiţi după care a 
urmat decadenţa. 

Desagregarea lumii greco-romane este o pildă tipică a unei societăți 
agrare distrusă de formele inferioare ale capitalismului.În cadrul 
plutocraţiei stăpâneşte deci jidanul, fiindcă se găseşte în elementul său- 
(mediul lui milenar) şi acționează după stilul său, după un plan care rezultă 
din însăşi religia sa. 

„Se înţelege că pentru tot ceea ce seamănă a virtute, oamenii noi nu 
pot avea decât surâsuri de superioară milă.” (Zeletin, pag. 142, Neolib.) 


Banul este noua bază de forță 


Oamenii de jos „care neavând moşii, nici rang de naştere se vedeau 
nevoiți să-şi creeze prin toate mijloacele o nouă bază de forță: banul. 

ŞI l-au creat.In cele din urmă noua forță a distrus cu totul pe cea veche, 
sub puterea distrugătoare a banului, n-au rămas din vechile moşii nici 
urme.” (Zeletin, pag. 54, Neolib.) 

Observaţie:Arma iudaică impune stil iudaic. 

„În veacul XV-XVI se îndeplineştea cea mai mare revoluție în 
dezvoltarea burgheziei; e naşterea capitalismului... Tendinţa de 
Capitalizare spre infinit alcătuieşte deopotrivă gloria şi mizeria acestei 


98 


civilizaţii punând-o în izbitor contrast cu civilizația orientată care e altoită 
pe baza agrară şi de aceea are ca însuşire specifică odihnă şi 
contemplația.” (Zeletin, pag.13, Burghezia Română) 


Întemeietorii Capitalismului sunt jidanii.Ei îl răspândesc prin 
peregrinările lor. 


„În această lumină, evreii apar ca întemeietorii erei capitaliste şi 
pionierii civilizației moderne.Plin de admirație W. Sombart exclamă:"Ca 
soarele. trece Israel peste Europa, unde el ajunge acolo țâşneşte viaţă 
nouă, de unde el pleacă acolo putrezeşte tot ce înflorise până atunci.” 

In această privință Weber pare mai aproape de adevăr când atribuie 
evreilor o îndemnare specială numai în mânuirea formelor inferioare Şi 
distructive ale capitalismului. Între creatori, creatorii  Capitalismului 
constructivi.....arată Weber nu se găseşte nici un evreu. 

Aceasta lămureşte şi întâmpinarea cea mai serioasă pe care o face 
acestei teorii Brentano cum că Rusia şi Polonia cari au atât de bogată 
populaţie evreească n-au jucat totuşi un rol în desvoltarea Capitalismului.” 

„Capitalul este opera Evreească.” (Sombart) 

Autorii ruperii cu tradiția sunt totdeauna străinii.Mai corect spus: 
jidanii.Ei însă nu rup cu tradiția lor şi de aci rezultă că la mijloc este un 
calcul politic. 


„Rolul distrugător al evreilor, la începutul Capitalismului european, este 
pe deplin stabilit.” 

Forma distinctivă a cămătăriei le stă în sânge spune Sombart. 

„În orice perioadă turbure de năruire a vechilor instituții de baştină, 
evreii joacă un _rol de _ prim_rang.Israel este azi regele Moscovei, şi în 
genere ori unde se deslănţuie un atac împotriva tradițiilor, fie pe teren 


economic sau cultural, nu va fi niminea surprins a găsi pe Israel luptând în 
primele rânduri, dacă nu având singur iniţiativa.” (Zeletin, pag. 37, Neolib.) 
„Originele burgheziei române sunt strâns legate de activitatea 


economică a evreilor. Cămătăria evreească este aceea care a desființat 
vechea noastră boierime şi odată cu ea vechea orânduire socială 
pregătind astfel trecerea la actuala organizare modernă.” (Ştefan Zeletin, 
pag. 15, Burghezia română) 

„Paralel cu invazia Capitalismului avem de înregistrat şi o invazie a 
evreilor.” (Zeletin, pag. 71) 


„Caracterul_lor cosmopolit, întinsele lor legături internaţionale de 
națiune veşnic nomadă, le dădea o superioritate sdrobitoare în noua fază 
internaţională a schimbului român, şi astfel de la începuturile erei burgheze 
comerțul nostru căzu cu desăvârşire în mâinile lor.Şi la umbra comerțului 


se dezvolță şi înflorea îndeletnicirea lor tradițională: Camăta. 


99 


000, Du 


La noi ca peste tot, Evreii fură stăpânii formelor __primitive__ Şi 


revoluţionare ale capitalului; la noi, ca şi în alte părți, evreii sunt cioclii, ce 


au înmormântat vechiul nostru regim agrar şi au devenit pionierii erei 
burgheze.” (Zeletin, pag. 71, Burghezia română) 


Fermentul descompunerii este camăta-apanaj iudaic-cămătarul are un 
rol distinctiv. 


„Camăta ruinează pe orice proprietar, pe boier sau țăran, despărțindu-l 
de pământul său, şi prin aceasta ea devine factorul disolvant al societăţii 
agrare, în care pătrunde schimbul.” (Zeletin, pag. 71, Burghezia română) 

„Era firesc că boierimea română nu se putea sustrage soartei obşteşti.” 
(n.n. De ce firesc!?) „Din momentul ce Capitalismul apusean, răvărsându- 


şi la noi articolele sale de lux, născu înclinarea spre lipsă în sânul boierimii 
române_ si aceaste deveni ă itimă. i legitimă!?)_ a 


cămătarilor_evrei.Şi aceştia îşi îndepliniră funcţia lor socială (Ob. Poate 
este națională şi politică iudaică!?) cu aşa rară vrednicie, că numai în 
câteva _ decenii din _ vechea noastră aristocrație agrară numai rămăsese 
decât o jalnică ruină.” (Zeletin, pag. 72, Burghezia română) 

„Aceşti cămătari sunt de proveniență poloneză, şi a îngăduit aici să 
exprimăm părerea, că ei nu aveau capitalul lor propriu, ci-şi procurau banii 
prin_legăturile lor de credit internaţional.” (Zeletin, pag. 73, Burghezia 
română) 

„La_început_ Capitalismul dă asalt sub forma cămătăriei, marei 
proprietăţi rurale şi clasei boiereşti, ce se sprijină pe dânsa.Acest asalt s-a 
încheiat la noi în mod _ vertiginos, cu _ victorie deplină:boierimea veche 
română a fost desființată în vreo trei decenii ca clasă, iar moşiile ei s-au 


refăcut în capital cu ladă de fier a bancheţilor evrei.” (Zeletin, pag. 204, 
Burghezia română) 


Setea de câştig a Capitalului este în ultimă analiză setea de putere (e) 
formă a ei) fiindcă banul este o formă a puterii de predelecție iudaică.Banul 
este puterea ambulatorie a jidanilor. 

Din cauza aceasta au fost alungați din Spania, Portugalia, oraşele 
Italiene, Germania de Sud, Anglia.Evreii au fost reprimaţi în Anglia abea 
sub Cromwell. 


Planul de luptă 


In ceea ce priveşte relaţiile (cămătarilor) cu boierimea română, se pare 


că ei elaboraseră un _ adevărat plan de luptă, care i-a dus la rezultate 


strălucite. 


Evreii pricepură să exploateze în chip minunat viciile şi slăbiciunile lor 
(ale boierilor). 


Pe lângă fiecare boier de oarecare vază se alipi un evreu, uneori doi 


sau trei, cari sub cuvânt de a fi oamenii săi, gata să-i slujească la fiece 


100 


i_ale_ experienții sale, urmăreau viciile 


poftele, trebuintele sale, pe care se pricepeau să le provoace când era 
nevoie. 

Ei făceau cu îndemnare ca tovarăşul lor secret, cămătarul, să se arate 
tocmai în clipa, când treburile erau mai apăsătoare, când dorința era mai 
vie. 

Boierul era pe încetul încurcat în mecanismul datoriilor, cu tot felul de 
măsuri prevăzătoare, pe un drum presărat cu raze: numai când el apucase 
de-a binelea pe acestă cale, condițiile deveneau mai aspre, şi vorba 
evreilor mai puţin dulce. 

Boierimea se arată aproape nedestoinică de luptă, în treizeci de ani 
ruina era sfârşită; nu mai rămâneau, în 1866, decât fărâme din puterea ei, 


care în urmă au dispărut deasemenea cu desăvârşire. (Verax, pag. 266, 
citat de Zeletin pag. 73-74) 


După toate aceste constatări autorul poate spune: 

„Evreii nu au ruinat vechiul nostru regim în calitate de evrei-aceasta nu 
ar avea sens.Ei l-au ruinat în calitatea lor de străini şi alături de ceilalti 
străini.” (Zeletin, pag. 37, Neoliberalism) 

Alături de aristocrație se distruge şi țărănimea. 

„E drept că această clasă e cea mai numeroasă.Dar cu toată forța ei 
numerică, ea se disolvă sub influența capitalului, care din sfărâmăturile ei 
construieşte lumea nouă.” (Zeletin, pag. 199, Burghezia română) 

Până la faza industrializării economiei Capitaliste, ea are ca temelie 
circulația şi păstrează în general un caracter distructiv. 

„La noi ca pretutindeni, sfărâmarea vechilor clase agrare, condiția de 
naştere a burgheziei, sărăcia, mizeria, foametea, sudoarea, lacrimile şi 
chiar sângele păturii rurale e fermentul din care se zemisleşte regimul nou 
burghez.Şi mai departe.In Ţările capitaliste: 

„Capitalismul animicit deosebirea între evrei şi populaţia de baştină, pe 
când se aflau încă în faza rurală agrară (n.n. adică cu instinctul de 
conservare nealtrerat) prigoneau pe evrei cu aceeaşi vrăjmăşie, ca şi în 
regimurile agrare de astăzi.Ex: Anglia; acolo nu lipsesc oameni care şă-şi 
arate pe față admiraţia lor față de națiunea evree, să declare chiar că ei ar 
dori să fie evrei.” (Zeletin, pag. 128, Neoliberalismul) 

„Toate aceste convulsiuni ale vechei lumi agrare în amurg provoacă o 
ură sălbatică ca împotriva Capitalismului proaspăt, şi învăluie trecutul 
agrar într-o atmosferă de nespusă jale.lar această jale după vremurile de 
aur ale vechiului regim culminează într-un romantism social-cultural, care 
acoperă într-un val sumbru de tristețe şi amărăciune, faza de început a 
revoluţiei burgheze.” (Zeletin, pag. 170, Burghezia română) 

„N-au fost acuzați la noi evrei de a ne distruge ţara. 

Naționalismul a avut însă inspirația de a extinde această ură şi asupra 
noilor noştri stăpânitori, pe temeiul că şi aceştia sunt străini de neam (e 


10] 


vorba de neofanarioți), fiindcă nu-l pricep, să-i distrug vechiul mod de viaţă 
fiindcă nu-l pricep.” (Zeletin, pag. 230, Burghezia română) 


Capitalul n'are suflet 


„Naţionaliştii văd actuala ordine socială prin prizma vechiului suflet 
rural.Se ştie că deobicei, dacă vechiul boier era un bun român, el trata 
mai bine pe țăranii săi, decât un stăpânitor de obârşie străină. Tot astfel se 
socoate şi acum, că dacă aligarhia noastră ar fi compusă, din români 
neaoşi, în vinele cărora ar curge acelaş sânge, ca şi în țăran, ea ar avea 
mai multă înţelegere şi îndurare față de nevoile poporului. 

Dar alcătuindu-se din străini, fără nici o atingere sufletească cu masele, 
aceştia îndrumează poporul împotriva firei şi nevoilor sale.Mai e nevoie să 
arătăm pe ce adâncă neînțelegere se bazează această iluzie?...Noua 
noastră pătură conducătoare nu se mai alcătuieşte din moşieri, ci din 
mântuitori ai Capitalului. 

Dar Capitalul nu are nici suflet, nici naționalitate, nici simpatii speciale; 
el e o forţă socială obiectivă, impersonală, cu legi neînfrânte de desvoltare, 
care nu atârnă de naționalitatea celui ce-l conduce.” (Zeletin, pag. 231, 
Burghezia română) 

„Legi neînfrânte sunt cele ale Marxismului cu etapele cunoscute ale 
evoluției sociale:1) Comunism agrar primitiv; 2) Capitalism comercial; 3) 
Capitalism industrial şi 4) Colectivism viitor.” (Zeletin, pag. 251, Neolib.) 

Şi aşa era capitalistă se încheie acolo de unde a pornit: la o formă de 
societate, desigur mult mai înaltă ca cea primitivă, totuşi cu aceeaşi bază 
de organizare.Capitalismul reconstruieşte la moarte ceea ce a distrus la 
naştere.Şi mai departe. 

„Capitalismul român e o necesitate istorică, el şi-a luat ființă din nevoile 
economiei noastre boiereşti evoluând apoi într-o serie de faze succesive şi 
necesare. 

La începutul acestei serii stă comerțul şi camăta.Evoluţia Capitalului 
româm, începând de la capitalul de camătă şi cel comercial, trecând prin 
capitalul bancar şi încheindu-se cu capitalul industrial, alcătuieşte în fapt 
întreaga istorie socială a României în perioada revoluţionară a dizolvării 
vechiului regim şi plămădirii celui nou.” 

Aşa dar: „Capitalismul nostru purcede în chip necesar din economia 
bănească, pe care ne-a impus-o capitalismul apusean şi revoluţia social- 
politică, pe care el a pricinuit-o, constă în distrugerea vechii clase a 
nobilimii agrare şi întemeierea noii clase capitaliste.Cu prefacerea claselor 
stăpânitoare se prefac şi aşezămintele politice, sub care ele înțeleg să 
conducă țara potrivit intereselor lor.” (Zeletin, pag. 75, Burghezia Română) 

Din aceste  constatări.....autorul ajunge la concluzii cu totul 
neconcordate cu ele cu toată dialectica aparentă. 


102 


1) Combaterea. „Criticismul românesc caracteristic pentru popoarele în 
stare de prefacere......Spiritul român are o înclinare aproape morbidă, de a 
privi toate aşezămintele României moderne ca netemeinice, nesănătoase, 
netrainice; scurt, de a arăta că nu se împacă nici într-o privință cu felul 
cum este țara noastră acum.Criticism social, _criticism politic, criticism 
cultural, atâtea forme sub care străbate în deosebitele laturi ale vieții 
noastre sociale această atitudine negativă şi dizolvantă, împiedicând 
desfăşurarea normală şi rodnică a activităţii creatoare.” (Zeletin, pag. 5, 
Burghezia Română) 

2) „Preconizează adaptarea apelând la stiință pentru a preîntâmpina 
acest spirit, Ştiinţă contra critică, explicarea cauzală a procesului de 
naştere a României Moderne. 

3) Indrumarea spiritului român în toate formele valide activate, de la 
vechea sa atitudine lenesă, negativă la atitudine de muncă pozitivă, de la 
criticism la creaţie.” (Zeletin, pag. 6, Burghezia Română) 

„N-am vrut să zic că el (Capitalismul) aduce o formă de viață superioară 
ci o formă de viață necesară.” (Zeletin, pag. 56, Neolib.) 

„Istoricul este un naturalist al societății; orice formă de viață socială are 
pentru el un înţeles egal....Ceea ce cere un fapt social de la istoric, nu eo 
declaraţie de iubire sau de ură, ci cu totul altceva: o explicație cauzală.” 
(Zeletin, pag. 56, Neolib.) 

4) Imputarea elementelor reacționare în frunte cu Eminescu, „cea mai 
măreaţă figură a reacţiunii române” (Zeletin, pag. 37, Neolib.), pentru lipsa 
de simţ istoric. 

„Certaţi cu simţul istoric, (începând de la Junimea) nedestoinici a se 
coborâă până la începuturile burgheziei în genere, aceşti oameni au 
prefăcut lipsurile neînlăturate ale începuturilor burgheziei noastre în tot 
atâtea păcate naționale ale poporului român, şi pretinse dovezi de 
inferioritate față de popoarele apusene! 

Aşa a luat naştere acea mentalitate bolnavă, de a găsi bun tot ceea ce 
au făcut străinii, şi a desconsidera rodul muncii noastre proprii. Sfârşitul 
firesc al unei asemenea atitudini trebuie să fie zdruncinarea încrederii 
generaţiilor noastre tinere în puterea de viață a poporului român.” (Zeletin, 
pag. 25, Burghezia Română) 

Oamenii politici-,Spirite lipsite de simţ istoric, ei nu-şi puteau da seama, 
că politica economică a unei țări atârnă de starea ei socială, ei considerau 
principiile acestei politici ca adevăruri abstracte, universale şi absolute, 
bune de aplicat în orice țară." (Zeletin, pag. 123, Burghezia Română) 

Tăgăduirea rolului isteric al Burgheziei române. În această privință se 
întâlnesc toate curentele reacționare fără deosebiri. 

5) Contaminarea operei străine şi crearea Capitalului naţional pentru 
independența naţională." Aceasta este originea capitalului naţional, acesta 
este sensul său iștoric.” (Zeletin, pag. 38, Neolib.) 


103 


„Pentru a înţelege rolul istoric al noii noastre clase stăpânitoare trebuie 
să se urmărească activitatea ei de dezvoltare a unui capitalism român 
propriu, moment ce emancipa România de sub dominația străinilor şi a-i 
crea un loc de cinste între statele moderne.” (Zeletin, pag. 233) 

Concluzia: „Fiecare poate să urască Capitalul, sau să- -l iubească, 
aceasta e afacerea sa particulară.Un lucru trebuie să ştie orice român că 
pentru moment, , ca şi pentru viitor toate aspiraţiile noastreicultura 
naţională, forța naţională, şi mai ales independenţa naţională, se rezumă 
în aceste două cuvinte: Capital naţional.” (Zeletin, pag. 56, Neolib.) Ob.: 
deasupra lui elita națională. 

Dar dacă este animat de acest spirit iudaic! 

6) Dispariţia antisemitismului prin cooperarea evreilor la formarea 
capitalului naţional propunând ca soluții: 

a) „Evreii trebuie să activeze şi să desăvârşească procesul de 
naţionalizare a capitalului lor.” (Zeletin, pag. 136, Neolib.) 

„Să se silească a lucra numai cu capital românesc.” (Zeletin, pag. 137, 
Neolib.) 

b) Cultura românească este antiliberală şi antisemită. Trebuie timp 
pentru schimbarea ei. 

„De aceea, când se va pricepe nevoia de a deschide lupta împotriva 
acestei culturi nu e exclus a vedea iarăşi pe liberali (neofanarioţi) umăr la 
umăr cu evreii aşa cum au lucrat la începutul procesului de revoluţionare 
economică a României.Finanţa liberală şi evreească au avut un duşman 
de învins: agrarianismul român. 

Ob.: Este oribil acest naționalism prin care respiră planul iudaic. 

Sunt simptomatice aceste concluzii a lui Zeletin, acest cap limpede şi 
lucid care este de părere că „pentru a face istorie naţională nu e nevoie 
numai de un cap, ci şi de o inimă” şi care crede că este „cu atât mai trist 
când istoricul nu are nici una, nici alta”. 

Şi mai inexplicabil este faptul cum un om care formulează aşa de exact 
fenomenul distructiv şi universal al iudaismului nu poate trage concluziile 
elementare care se impun. 

În acestă alternare de gânduri şi sentimente, fiindcă Zeletin pare un 
convins adept al naționalismului economic, să fie numai faptul originei sale 
amestecate, „adică să fie Sângele Elenic” care cu fiori îl simte pulsând în 
vinele sale. 

ŞI nici o predilecție dialectică şi sofistică determinate de premiza 
materialismului istoric pe care l-a luat de bază în explicarea fenomenului 
românesc. 

Dealtfel aici ar fi fost consecvent numai dacă pleda pentru soluția 
comunistă pe care totuşi o lasă să se vadă că este inevitabilă. 

Explicaţia este mai adâncă şi deci mai generală: 


104 


o, 


Se vădesc cu acest prilej două lucruri pe care le-am amintit în legătură 
cu problema iudaică. 


1) Eficacitatea tacticii iudaice prevăzută în protocoalele Sionului de a 
deruta claritatea de gândire a _intelectualelor sau conducătorilor goimi 
nejidani) dându-le premize false cu putere axiomatică Un cadru de 
gândire aranjat după calculele iudaice pe care să se construiască totul în 
stilul lor. 


Ştiinţa este transformată în armă de atac de iudaism. 

In speţă se poate aplica exact ceea ce Zeletin atribuie reacţiunii „ştiinţa 
nu e un mijloc de cunoaştere ci armă de atac”; deosebitele formule pe care 
ea le aduce din străinătate şi le prezintă publicului nostru ca ştiinţă „sunt 


întrebuințate în fapt împotriva sensului real al ştiinţei”. (Zeletin, pag. 24, 
Burghezia Română) 


Exact aşa procedează autorul.Cu şabloanele marxiste care le ia de 
premiză fără nici un discernământ eliminând atâtea date ale problemei are 
impresia că face ştiinţă. 

„Din simple abstracții scoase din fapte stupid ca mijloc de a cerceta 
faptele şi având valabilitate numai atât cât se dovedesc conform cu faptele 
reacţionari (spune Zeletin, marxiste spunem noi); le prefac în realităţi 
absolute spre a combate apoi cu ele faptele care nu le convin.” 

Aşa a procedat Zeletin cu dezvoltarea statului român modern şi rolul 
Burgheziei. 

Este mai catolic decât papa în speță mai marxist decât marxiştii! 

El îşi brodează întreaga teorie pe canaveaua „socialismului ştiinţific” 
care în speță o concretizează în următoarele puncte: 

1)Priveşte burghezia ca o fază necesară de evoluţie socială. 

2)Atitudinea specială decurge dintr-o atitudine generală. 

3)Lămurirea procesului natural ca o dezvoltare de fond spre formă. 

Îi face imputări lui C. Dobrogeanu Gherea pentru că are o atitudine 
diametral opusă şi deci nemarxistă şi anume: 

1)Societatea română modernă este o dezvoltare de la formă la fond. 

2)Nu un proces natural ci artificial. 

3)N-a putut înțelege necesitatea istorică (n.n mai degrabă iudaică). 

Şi că: 

„Mai hotărât şi mai drastic n-a vorbit nici un reacţionar în România.” 
(Zeletin, pag. 241, Burghezia Română) 

„Socialismul român, e o mască nouă, care ascunde de lumină o forță 
veche şi bine cunoscută, aceea a reacționarului român!” (Zeletin, pag. 240, 
Burghezia Română).Şi că „actuala mişcare socialistă, aşa cum şi-a găsit 
expresia teroretică în sccrierile sociologice ale lui Dobrogeanu Gherea, e 


tot o manifestare reacționară ascunsă în frazeologia marxistă”. (Zeletin, 
pag. 240, Burghezia Română) 


105 


Pentru el este o evidenţă, „Istoria naşterii României moderne este 
istoria desvoltării Capitalismului naţional.” (Zeletin, pag. 234, Burghezia 
Română) (chiar dacă acesta este iudeo- levantin) 

Însăşi (întregirea Ţării) idealul naţional nu este decât un rezultat al 


procesului de circulaţie şi producție! 

„Idealul unei Românii unite neatârnate pentru care au luptat românii 
până în deceniul al VIII-lea era expresia nevoilor procesului de circulație la 
care se reducea până atunci elementele burgheze ale economiei noastre. 

Tot astfel idealul unităţii neamului, pentru care s-au luptat de atunci 
încoace exprimă nevoile procesului de producţie care în lărgirea sa 
treptată cere şi lărgirea granițelor şi impune formula trebuințelor sale ca 
ideal naţional. 

La noi ca pretutindeni idealul unui stat naţional român, a cărei graniți să 
se acopere cu întinderea însăşi a națiunei noastre, e un produs al 
burgheziei în proces de naştere. 

Deci: Atât despărțirea cât şi unirea poporului român, e aşadar un 
rezultat al felului, în care se îndeplineşte procesul de circulație al mărfurilor 
în cuprinsul țărilor române.” (Zeletin, pag. 40, Burghezia Română) 
astfel unificarea acestui proces în era capitalistă după 1829, 
trebuia să năzuiască de unirea românilor într-un singur stat.” (Zeletin, pag. 
40, Burghezia Română) 

„Era nouă nu era rezultatul vreunei politici inteligente, ci urmarea 
necesară desvoltării economiei mondiale.” (Zeletin, pag. 44, Burghezia 
Română) 

Sfera de interese a capitalului apusean (anglo-francez). 

„Căci însăşi imboldul ce a dat ființă acestei ere, pleacă de la Burghezia 
anglo-franceză, că spre a-şi asigura interesele comerciale în țările 
noastre.Capitalismul apusean (n.n. iudaic) a trebuit să deploreze succesiv 
pe Turcia şi Rusia pe teren politic, pa Austria pe teren economic şi în timp 
implicit şi pe cel politic.” (Zeletin, pag. 47, Burghezia Română) 

Întorcându-i imputarea făcută lui Gherea i s-ar putea spune: „Mai 
hotărât şi mai drastic n-a vorbit nici un marxist în România, „nici evreul 
Gherea, fiindcă se vede că şi pentru el o asemenea explicaţie materialistă- 
oricâtă rea credință ar avea-este prea grotească şi în afarăde realităţile 
însăşi se semnalează, nu se pot nesocoti de tot aceleaşi impulsuri chiar 
când nu le (dai) atribui valoarea cuvenită, după cum se poate înlătura de 
tot rolul personalităților cu atât mai mult cu cât recunoaşte diferite 
fenomene de xenofobie romantic rural, clasa boierească cu mentalitățile 
de oameni ai pământului, etc. (Poate faptul că rămăşiţele fanariote au fost 
socotite drept români să deruteze explicația!) 

Aşa dar este un caz tipic de derutare intelectuală până la totală 
zăpăcire prevăzută în protocoalele Sionului Şedinţa...... 

(3 rânduri text german) 


106 


(RR 


In felul acesta Zeletin a căzut obosit de contradicţiile sociale în 
automatismul marxist sau mai bine zis în acest fatalism ştiințific.Este ştiinţa 
care a dat-o fiul de rabin Karl Marx pentru masele populare. "Ei (proletarii) 
nu au de realizat vreun ideal, ci numai de desprins elementele societății 
noi pe care vechia societate le poartă ea însăşi.” Karl Marx, La Commune 
de Paris, Citat de Zeletin. 

2)A doua este necunoaşterea problemei jidoveşti. 

Wickham Steed are mare dreptate când spune că nu se poate 
considera om politic matur (format) dacă nu cunoaşte temeinic problema 
jidovească. (a se cita textul) 

Pentru completare ar trebui să mergem mai departe şi să spunem că 
numai cunoaşterea nu este suficientă Pe larg îi mai trebuie şi un instinct 
sănătos nealterat. 

Filosoful englez D. Hume pe care îl citează chiar Zeletin pg. 39-declară 
că viața s-ar distruge dacă s-ar călăuzi de rațiune; siguranța vieții se 
bazează pe ceva mai adânc şi mai temeinic: pe instinct. 

Aşa se va explica de ce chiar antisemiții care au studiat temeinic pe 
cale raţională problema iudaică nu vor fi în stare să se mişte în afară de 
cadrul ( pe linele) iudaismului iudeului. 

Zeletin se vede că n-a avut nici pregătirea pe care o cere omul politic 
englez şi cu atât mai mult instinctul alterat atât prin cultură (formaţie 
intelectuală) cât şi prin „sângele elenic” care îl simte cu fiori ce-i pulsează 
în vinele sale care în realitate este mai mult levantin adică semitizat. 

Acelaşi lucru se poate spune şi despre liberalii cărora le atribuie că au 
acționat din instinct. 

Dacă am admite acest lucru din punct de vedere românesc ar trebui să 
socotim că au acționat, din instinctul iudaic pe care sângele lor corcit îl 
impunea. 

Dar acest fenomen este general şi pentru aceasta este necesar să se 
stăruie asupra lui-chiar atunci când va licări conştiinţa sau va svâcni 
instinctul reacţiunii va fi fragmentară. 

În general modul este cel impus de ambianţă.Aici este originea 
răului. Societatea românească, modernă ca şi orice altă societate burgheză 
a început să gândească după premizele dialecticei marxiste indiferent 
dacă o aprobă sau o respinge şi chiar când o respinge, climatul este prin 
excelenţă iudaizat. 

Acest fapt restrânge viziunea şi o împinge spre o poziție minoră prin 
circumscrierea unui spațiu extrem de restrâns al actualului, lipsit de 
perspective. 

Toate speculaţiile se fac de oameni care cad victime numai în acest 
spaţiu prescris şi impus prin diferite mijloace de judaism potrivit calculelor 
sale.Zeletin judecă şi situația din România în cadrul economiei liberale 
Europene.Dar nici nu se gândeşte să pună în discuţie însăşi acest 


107 


cadru.Se mişcă în el cu sfințenie, aşa cum de altfel fac toți acei care au 
fost iudaizaţi în gândire şi au instinctul alterat. Ș 

Perspectivele vor fi meschine (medicore) şi constatarea dureroasă ma! 
ales când se va vedea un admirabil aport de gândire prizonierii unor 
premize false într-un cadru îngust. 

Abia conceptele totalitare vor căuta să lărgească acest cadru 
emancipând gândirea de tirania iudaismului rațional (talmudisat şi ipocrit şi 
prin această acțiune politică va căpăta noi şi largi perspective. a 

La noi Căpitanul va deschide orizonturi largi care vor fi puse în legătură 
cu misiunea poporului român pe acest pământ şi cu țelurile lui finale.Incă 
de acum aproape un veac contele de Gobineau a semnalat (denunțat) 
acest proces de materializare a concepției vieții. 

(10 rânduri text german) 

Dialectica marxistă a lui Zeletin este şi mai curioasă că la un moment 
dat stopează pentru a face naționalism. 

Include ........ în această iluzie pentru ca să nu vadă parcă prăpastia 
spre care în mod fatal îl duc premizele luate de bază.Pledează necesitatea 
clasei burgheze naţionale pe nişte principii care o admit ca o etapă deci 
trecătoare. 

Dar forța dinamică a acestor principii stă în tocmai în ceea ce urmează: 
muncitorimea care rezultă din acest proces de proletarizare nu se va lăsa 
convinsă să rămână suspendată aşa cum îşi poate permite prin acrobaţii 
un dialectician, ci va merge în mod consecvent mai înainte pe acest drum 
eronat şi fatal.Cum îl opreşti? 

lată ce problemă se va pune sub raport politic dacă realmente se crede 
în funcțiunea națională a burgheziei pentru care se încearcă a se justifica 
atâtea şi atâtea jertfe cu o necesitate! 

Acest lucru este aproape general.Economiştii şi sociologii discută şi 
dau soluţii în cadrul burghez care este un atribut iudaic sub forma lui de 
astăzi. În orice caz îmbibat de iudaism. 


Este poate curios cum oameni lucizi şi cu atâta perspicacitate pot totuși 
rămâne în asemenea cadru de gândire şi nu înțeleg lucruri atât de 


elementare sau poate nu vor să le înțeleagă şi nu pot să le mărturisească? 


Este îndârjirea intelectului sau tiranizarea conştiinţei de ocultă? Şi lipsa de 
curaj de a se opune? Poate şi una şi alta. 


Semnificativ pentru a vedea prin comparație procesul de iudaizare sunt 
ideile atât de limpezi şi pătrunzătoare ale lui Eminescu în legătură cu 
semnificația politică, morală şi urmările care pot decurge prin faptul ce se 
dă ca axa societății româneşti, banul (economia bănească).Reproducem 
câteva spre a vedea limpezimea gândului românesc şi a ţării, a instinctului 
care se afirmă masiv. 

„A trebuit să se dărâme toate îngrădirile, cu care se înconjurase clasele 
vechei Românii: fie tagme spirituale, fie blesle economice, fie în fine avere 


108 


imobiliară; a trebuit ca în locul tuturor acelor prejudicii din evul mediu, 
naționale, să se pue drept măsurătoare banul cosmopolit pentru a deosebi 
om de om; a trebuit în fine, ca ideile marii revoluții franceze să se introducă 
pe deplin în țara noastră şi în organizarea noastră socială, pentru ca în 
puterea acelor principii admise şi aplaudate de noi, de demagogia mare şi 
mică, să ajungem a ni se impune de dinafară, prin străini, legi organice 
pentru țara noastră proprie.” (M. Eminescu, vol. I, pag. 409) 


„Astfel teoriile liberale îşi găsesc astăzi cea mai amară ducere ad 
absurdum prin chiar puterea lor. 


Li s-a părut prea grea demagogilor noştri dominaţiunea acelor oropsiţi 
boieri, care erau români înainte de toate? 


Ei bine, vor avea de-acuma dominația banului internaţional, o domnie 
străină, impusă de străini. 

Li s-a părut grele şi jignitoare demagogilor noştri îngrădirile, cu care 
munca națională se înconjurase față cu concurenţa străină? 

Vor avea acuma libertate absolută de muncă şi transacțiuni, teoria de 
om şi om, de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. 

Şi în această luptă nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic; învinge cel 
pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel pentru orice apărare a muncii 
e o piedică, pe care va tinde a o răsturna pe cale legiuită sau pe cale 
piezisă. 

lată rezultatul strălucit, falimentul cu care se 
liberalismului american din România. 

Nu facem nici o iluzie nici în privirea rezultatului revizuirii (n.n. revizuirea 
Constituției), nici în privirea viitorului în genere. 

Se constată numai pentru a suta oară, că nici un popor nu erige 
nepedepsit neadevărul şi pospăiala în principii conducătoare ale vieţii sale 
publice.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 410) 

Era într-adevăr ciudat de-a vedea un popor eminamente plugar ca al 
nostru şi a cărui rațiune de a fi oaste tocmai origina Traco-romană, cum, 
din amar senin, dintr-o singură noapte „erige teoria de om şi om şi face din 
banul internaţional şi din posesiunea întâmplătoare a acestuia singura 
măsurătoare pentru a deosebi înrăurirea unui om de a celuilalt în viața 
statului. 

„Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta 
autohtonă moare.” (M. Eminescu, vol. |, pag. 131) 

„În acest soi de societăţi, unde nimic nu e fix, fie-cine se simte impus 
fără curmare de teama de a se coborâ dau de ardoarea de a se sui, şi 
fiindcă banul, în timpul în care a devenit principalul semn care clasează şi 
distinge pe oameni între ei, a câştigat o mobilitate singulară, trecând fără 
curmare din mână în mână, transformând condiţia indivizilor, ridicând sau 
înjosind familiile, nu există mai nimenea care să nu fie obligat de a-şi da o 
silință desperată şi continuă pentru a-l păstra sau a-l câştiga. 


încheie socotelile 


109 


Dorinţa de a se îmbogaţi cu orice preţ, gustul afacerilor, iubirea 
câştigului, căutarea bunului trai şi a plăcerilor materiale sunt acolo 


pasiunile cele comune.Aceste pasiuni se răspândesc în toate clasele, 
pătrund şi până întracele cărora le-a fost şi pân'acum cele mai străine şi 
vor ajunge a enerva şi a degrada naţia întreagă, dacă nimic nu le va 
împiedica. 

Deci e esența despotismului de a le favoriza şi de a le întinde. 002 

Aceste pasiuni slăbitoare îi vin în ajutor; ele abat şi ocupă imaginaţia 
oamenilor departe de afacerile publice şi-i fac să tremure la ideea numai a 
unei revoluții. 

Numai despotismul le poate da secretul şi umbra care pun cupiditatea 
la adăpost şi permit câştiguri neoneste, înfruntând dezonoarea. 

Fără despotism, ele ar fi fost puternice; cu el, ele domnesc.'(Alexis 
Tocqueville.L'ancien regime et la revolution, citat M. Eminescu, vol. II, pag. 
138) 

Acest diagnostic îl punea Tocqueville înainte ca adevăratul (tiran) 
despot jidanul să se fi demascat prin Roth, Morgheau, etc., despoţi în 
umanitarism şi liberalism. 

Centrul de greutate al vieţii de stat şi al societăţii româneşti. 

„Constituţia noastră, punând greutatea ei, pe o clasă de mijloc parte 
străină, parte neexistentă au dat loc la o declasare generală din cele mai 
dezastroase.Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe 
care o stabileşte banul oricum ar fi câştigat.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 
273) 

„Azi capitalul este impersonal.” (M. Eminescu, vol. II, pag. 274) 

Deci este clar că prin sistemul burghez tactica iudaică îşi crează terenul 

ropice unde arma lor principală, care este banul, are efecte nimicitoare pe 


toate planurile astfel, că a te bate pe acest teren înseamnă a te pune dintr- 


un început într-o sdrobitoare inferioritate. 


Acest lucru începe să se lămurească din ce în ce mai mult _la 


economiştii noştri care au putut să evadeze, deşi purtând încă mult balast, 
din cercul strâmt al concepției burgheze iudaizate. 


Manoilescu spune în stufoasa sa lucrare aparută recent (Destinul 
Burgheziei Românesti), asupra căreia vom reveni cu alt prilej, că 
Burghezia nu a apropiat —ca o clasă de mijloc- pe țărani de boieri, ci mai 
mult, desparte. 

„De-alungul veacului al XIX-lea burghezia şi-a înfipt din ce în ce mai 
puternic, ca o pană între țărani şi boieri, afirmându-şi concepţia ei de viață 
cu totul diferită de stilul sufletesc —atât de asemănător- al boierilor. şi 
țăranilor.” (Manoilescu, Destinul burgheziei româneşti, pag. 173) 

Observație:Aceasta pană reprezintă insinuarea spiritului iudaic şi 
denaturările produse de el.De asemenea virulența spiritului burghez (de 
fapt iudaic) este recunoscută. 


110 


„De câte ori în trecutul nostru spiritul burghez a intrat în contact cu 
spiritul patriarhal a facut ravagii şi a distrus toate cadrele de viață ale 
strămoşilor.” (Manoilescu, , Destinul burgheziei româneşti, pag. 174) 

Observaţie:În esență este tot otrava spiritului iudaic care face aceste 
ravagii. 

Simptomatic este însă la Zeletin faptul ca deşi pune acelaşi diagnostic, 
totuşi trage concluzii nefireşti care sunt în contradicție cu bunul simţ şi sub 
masca aşa zisei obiectivități ştiințificece se mişcă intr-un mod cu totul 
arbitrar pe linia iudaică.Să luăm câteva exemple din cele reproduse. 

Intre cele două axe sociale pământul care are ca expresie mobilul de 
conducere (elita conducătoare) nobilul cu predispoziţie de caracter: 
mândrie, vitejie, cinste, dreptate, cu un cuvânt omul de bronz care îl 
nazuieşte societetea şi banul, care are ca expresie plutocratul, fără 
Dumnezeu şi fără ruşine,civic şi lipsit de scrupule morale, Zeletin 
preconizează adaptarea într-o societate care se mişcă pe aceasta din 
urmă axă, nu admite nici măcar păerea de rău şi cu atât mai puțin 
împotrivirea! Pentru ce? Fiindcă porneşte de la convingerea că „bietul om 
este sub capitalism şi capitalismul sub bietul om...” De unde această 
convingere că trebuie să fi e aşa? Nu discută acest lucru fiindcă principiul 
este sfânt! Aşa a spus înțeleptul Sionului, fiul rabinului Karl Marx. 

Principal, deci, între pământul de care sunt legate atâtea virtuți şi banul 
pe care poporul cu instinct sănătos îl numeşte „ochiul dracului, de care se 
leagă cortegii de patimi şi vicii”, el înclină spre acest al doilea element Şi 
aceasta fără nicio justificare chiar ştiinţifică. 

Mai mult, se constată istoric că în decursul isoriei întotdeauna această 
forță a dizolvat societaea şi a aruncat societăţile în descompunere, 
aducând haos prin forma lor distructivă şi totuşi trbuie să admitem această 
calamitate. 

Ceea ce este mai curios este faptul riguros stabilit că pretutindeni, în 
toate țările şi în toate epocile, evreii sunt mântuitori.Aceste forțe distructive 
(capitalul) în aceeaşi formă a cametei, aminteşte de adevărate planuri de 
luptă făcute de cămătarii evrei cu legături internaţionale şi nu se îndrepta 
cum ar fi ştiinţific după atâtea fapte şi constatări. 

De ce fac jidanii acest lucru? Ce urmăresc?....... 

Dimpotrivă recurge la explicaţia uşoară de expediat, căci nu are nicio 
justificare din moment ce acest factor (evreii) se gaseşte în toate țările şi 
timpurile epocii. 

„Evreii n-au ruinat vechiul nostru regim în calitatea de evrei -aceasta n- 
ar avea niciun sens- ei l-au ruinat în calitatea de străini Mă rog?De ce n-ar 
avea niciun sens? Când faptul este precis verificat că ei sunt promotorii 
acestui stil de viață, ceilalți străini acţionând numai în calitatea de 
„judaizaţi'? De ce nu se trage concluzia firească că ei au un plan al lor ca 


LILI 


să-şi creeze acest mediu care corespunde cu firea lor şi în care ei sunt 
tari? Ba dimpotrivă tocmai aceasta are sens.Şi încă un sens foarte adânc. 
Desrădăcinarea atât a țărănimii cât şi a nobilimii, care în mod inevitabil, 
duce la anihilarea elitei conducătoare, creease golul pe care trebuie să-l 
ocupe plutocraţia iudaică şi proletarizarea țărănimii, care va forma în prima 
fază capitalistă elementul de exploatare care prin asmuţire şi mizerie duce 
la abrutizare pentru a fi folosiți ca forță de distrugere în fază definiţii a 
dictaturii iudaice sau aşa zisei dictaturi a proletarului.Aceasta nu este o 
funcţiune economică ci un plan politic bine calculat, sau în orice caz un 


proces economic social care concordă foarte bine cu liniile unui plan politic 
iudaic.El dă rezultate atât în faza capitalistă când nimiceşte „deosebirea 
între evrei si bâştinaşi” determinând chiar cum este cazul cu Anglia 
„admiraţie față de națiunea evreească unde nu lipsesc oameni să declare 
chiar că ar dori să fie evrei! Asta înseamnă cât de adânc este procesul de 
iudaizare.Cât şi în faza comunistă, cum dovedeşte experiența din Rusia 
Sovietică „unde Israel este azi Regele Moscovei” căci oriunde se 
dezlănţuie un atac împotriva tradițiilor, fie pe un teren economic sau 
cultural nu va fi nimeni surprins de a găsi pe Israel luptând în primele 
rânduri dacă nu având singur inițiativa! 

ŞI nici după aceste constatări nu se conturbă Zeletin.De ce este aşa? 
Ce calcul sau dacă nu ce demon îi mână cu atâta tenacitate pe jidani pe 


acest drum al distrugerii. 
Deci este clar că scopuri mult mai îndepărtate trebuie sa urmărească — 


chiar instinctiv- decât o simplă funcţiune sociala automată. 


Există un plan al distrugerii.Fără recunoaşterea acestui fapt nu poate 
exista concluzie logică din aceste constatări. 


Capitalul de camătă este dinamita; dar la baza acestui capital de 
camătă stă iudaismul şi deci toată evoluţia se dezvoltă în sensul lui. 

„Ca un posedat perseverează şi cere să ne adaptmăm, adică să se 
nască burghezia prin sfărâmarea vechilor clase agrare condiţia de naştere 
a burgheziei.Cere să se inducă sărăcia, mizeria, foametea, sudoarea, 
lacrimile şi chiar sângele păturii rurale, fiindcă acestea sunt fermentul din 
care se zămisleşte regimul nou burghez."(Zeletin, Pag 117, Burghezia 
Română) 

Dar nu se întreabă pentru că toate aceste sacrificii ce aduce in definitiv 
regimul burghez dacă aruncă în mizerie întreaga țărănime română baza şi 
păstrarea neamului.De ce trebuie neapărat jertfită ea pentru ca să se 
creeze lumea de corcituri a oraşelor, de proletari ofiliți de mizerie şi ideo- 
levantinii „cucate si demențiali” cum spune Eminescu.Nu se gândeşte 
autorul la o alta soluție? 

Sub raport național nu pare o calamitate chiar creearea acestei 
burghezii cu atât mai mult cu cât se constată statistic că oraşele 
aglomerate aduc degenerescenţă rasei, iar oraşele sunt adevărate cimitire 


ul 


zi 


pă 


de popoare;acest lucru pare si de nemaiînțeles când autorul nu-şi face nici 
măcar iluzia că după naşterea, în sfârşit, a burgheziei naţionale totul se va 
schimba."NU! Avertizează chiar să nu se facă niciun fel de iluzie deoarece 
capitalul n-are suflet, nici naţionalitate, nici simpatii speciale;el e o forță 
socială obiectivă, impersonală, cu legi neînfrânte de dezvoltare, care nu 
atârnă de naționalitatea celui ce-l conduce.”(pag 231, Burghezia Română, 
Zeletin) 

Atunci încă odată ce rost mai are necesitatea suferințelor şi sacrificiilor 
pentru a creşte asemenea monşirii chiar din sângele nostru adică se ne 
facem jidanii noştrii! Şi peste acest lucru va trece Zeletin. 

Admițând că se va naşte capitalul român naţional, deşi după cum vom 
vedea pe acest teren stăpânirea iudaică este solid ancorată, totuşi ce 
câştigă poporul român dacă oligarhia şi capitalismul indigen n-are nici 
suflet, nici naţionalitate, nici simpatii personale? cum afirmă Zeletin. 

Funcțiunea strict economică ar îndeplini-o şi o burghezie străină care 
este rostul atâtor sacrificii stoarse pe considerente naţionale?Dacă este 
aşa atunci de ce atăta teorie de a justifica naţterea lui, preconizând 
înţelegere pentru a-i înlesni calea.Şi ciuma nu cunoaşte naţionalitate!Asta 
înseamnă să nu o combat dacă este din marcotare!Cum se va justifica 
formarea capitalului naţional?S-a constatat ca partea creatoare a 
Capitalului-aşa cum de altfel recunoaşte Zeletin între cămătarul de camătă 
jidovesc şi cel industrial, cămătarul industrial este opera sufletului arian, pe 
când partea parazitară speculativă şi distinctivă este specific iudaică. 

În general însă Capitalul creează mediul iudaic, fiindcă are ca mobil 
setea şi goana satanică după câştig, adică, chiar elanurile creatoare prin 
excelență dezinteresate si altruiste sunt pervertite în această mentalitate 
rapace. 


Numai schimbarea acestui mediu poate asigura condiţii propice de 
creație şi normal ar fi ca în această direcţie să se dea lupta.În asemenea 
caz, operele de creație pot fi duse cu mai mare eficacitate de o elită 
selecționată pe bază de instincte şi nu una selecționată prin rapacitatea de 


junglă cum este plutocratul. 
După aceste constatări este firesc deci să ajungi la o singură 


concluzie:schimbarea terenului, adică a terenului iudaic şi revenirea la 
omenie şi virtuțile creatoare şi dinamice care din războinici pot fi indrumate 
în lupta pentru captarea forțelor naturii şi domesticirea lor prin tehnică.Dar 
în loc de asemenea concluzii care rezultă din însăşi constatările făcute de 
el însuşi, Zeletin preconizează ca o necesitate (deci nu face ştiinţă!) 
adaptarea în capitalism adică adaptarea stilului de viață iudaic. 

Dar nu numai că nu ajunge la o asemenea concluzie firească dar, 
minimalizează şi nu admite nici reacțiunile pe care o nație atacată de 
virusul iudaic le manifestă.Dacă siguranţa vieții se bazează pe ceva mai 
adânc şi mai temeinic decât rațiunea cum spune filozoful englez Hume, 


113 


Da 


adică instinctul.Ori toată reacţiunea care se găseşte în gândirea şi cultura 
românească întrupată în special de Eminescu, porneşte tocmai din 
instinctul de conservare care concordă bunul simț şi elementara 
rațiune.Acesta e chiar indiciul de sănătate.Instinctul de conservare ţipă 
(reacționează) fiindcă intuieşte primejdia de moarte în care este 
împins.Terenul este sufocant cu toate strălucirile lui aparente.Simte că 
trebuie să-şi schimbe esenţial stilul său de viață.Asta înseamnă năruirea 
specificului său.Manoilescu spune că niciodată sufletul românesc n-a avut 
înclinare pentru viața burgheză. 

Acest criticism-reacțiune- este deci cum am spus un indiciu de sănătate 
sufletească chiar daca păstrează încă forma negativă (adică stă în fază 
negativă) 

EI va erupe într-o zi căpătând şi forme pozitive (Mişcarea Legionară) 

Îngrijorător este atunci în cazul în care nu funcţionează cum este cazul 
intelect pe care prizmă unilaterală şi defromată face ca să vază în acest 
fapt numai un proces economic, inevitabil, fară însă să se întrebe dacă 
acest fenomen adică, distrugerea claselor agrare-desrădăcinarea-nu este 
o ţintă politică. 

Dar chiar dacă n-ar exista o asemenea intenţie de natură politică ca să 
se folosească această armă este firesc totuşi ca sufletul românesc să nu 
adere la acest proces care îi rupe unitatea organică de conducere 
naţională şi îl aruncă pe un teren necunoscut şi potrivit cu firea altora.Un 
popor nu se alarmează de schimbarea tradiției sale dacă această 
schimbare se face pe axa lui inițială adica pe esenţa lui. 

Primenirea este respirația naturală a vieţii ca şi creşterea.Se alarmează 
însă când i se rupe axa (se face revoluţie) când i se schimbă stilul propriu, 
direcția. 

Chiar dacaă această schimbare care este în realitate un început de 
desrădăcinare, ar îmbrăca masca progresului şi ar oferi avantaje 
materiale, totuşi el simte instinctiv primejdia şi o ţipă fie prin tumult popular, 


fie prin cei care îi reprezintă mai autentic sufletul şi esenţa lui.NU tivă 


cosmopoliții care au diferiți fiori, contradictorii şi autoanihilați, dat de 
sângele amestecat care curge în sângele lor. 


Se miră Zeletin de ce turcul vede în schimbarea fesului e) 
catastrofă.Formaţia lui intelectuală materialistă îi limitează vederile numai 
la cadrul strâns în care îl vroia. 

instinctul poporului este însă mai adânc şi pretinsa ştiinţă nu-l poate 
minimaliza.E| simte că prin schimbarea acestui simbol care este fesul, se 
schimbă însăşi direcția şi însăşi steagul tradițiilor sale. 

Deci nu fesul în sine ci simbolul lui interesează după cum nu pălăria 
care o înlocuieşte, ci stilul de viață occidental dar mai ales cosmopolit care 
îl aduce această pălărie intuieşte poporul şi rezistă. Şi într-adevăr reformele 
în spirit masonic făcute de regimul kemalist (pornit din legea masonică), 


114 


această profundă schimbare de direcţie nu este de esență turcească 
(islamică). 

Dar desrădăcinarea înseamnă pieire_si acest lucru nu-l pot simţi cei 
care sunt deja pierduţi şi ancoraţi în cosmopolitism. 


Cu atât mai mult când acestea şi rațional se orientează după anumite 
faze izolate şi nu pot vedea din cauza aceasta problema în mare şi sub 
raportul luptei. Asta constituie o greşeală pentru că urmările au un caracter 
politic. 

Dar toate aceste reacțiuni ale sufletului diferitelor popoare nu reprezintă 
nimic altceva decât o lipsă de simț istoric!? Vălul sombru de tristețe şi 
amărăciune față de......... Nu este instinctul care grăieşte din adâncime? 
(sau autorul care simte cu fiori „sângele elenic” nu-l simte!) 

„Nicăieri_instituţiile burgheze nu au izvorât din nevoile sufleteşti ale 
popoarelor, ci din_ nevoile Capitalismului; armonizarea deplină a acestor 


instituţii cu psihea populară a fost opera treptată, anevoioasă, cu mai mult 
anevoioasă la noi, unde evoluţia vertiginoasă a capitalului a lăsat evoluția 
sufletească totdeauna mai greoaie, cu mult în urmă.” (Zeletin, pag. 230, 
Burghezia) 

Şi daca pretutindeni există reacţiunea față de instituţiile aduse de 
capitalism se naşte în mod firesc întrebarea:În definitiv ce este Capitalul 
care a contrazis şi contrazice spiritualitatea popoarelor unde s-a aciuit 
(este vorba de popoarele ariene)? Nimic altceva în esenţa lui decât 
imanenţa spiritului iudaic.Este iudaizarea sau satanizarea prin concepțiile 
prin materialiste ale vieţii care le aduce cu sine. 

Împotriva acestui stil iudaic reacţionează fondul arian al popoarelor.De 
ce trebuie acceptată această concepție dacă după însuşi mărturisirea lui 
Zeletin contrazice „pretutindeni sufletul popular”. 

Dar cum am arătat pe schema evoluţiei marxiste care serveşte 
(mercantilism, liberalism, imperialismul industrial şi bancar după care 
urmează  proletarizarea' ' şi negativa dictatură proletariatului) după 
burghezie urmează comunismul. 

Dacă aceasta este traiectoria evoluției inexorabile de ce se mai 
pledează pentru adaptarea la procesul Capitalismului? 

Ce rost are să făurim noi înşine veriga care să ne dezonorească lanţul 
sclaviei prin stăpânire iudaică.Nu este nimic mai elementar că dacă nu 
găsesc o soluţie ca să ies din acest ciclu fatal (desigur că există) cel puţin 
să nu ader ca să-i înlesnesc opera. 

Aşa dictează instinctul şi concluzia logică care rezultă din însăşi 
premizele acceptate de Zeletin. 

Fiindcă pe schema aşa zisă ştiinţifică pe care se miscă Zeletin se 
ajunge în mod ştiinţific. (În lucrarea sa Zeletin citează mereu pe Marx pe 
care îl ia drept călăuză şi pe alți acătării cu afinități marxiste) la 


115 


proletarizarea maselor după care urmează dictatura proletariatului în fapt 
stăpânirea tiraniei iudaice cum a domolit Rusia. 
Este evident deci ca numai după ce te-ai mişcat pe traiectoria (axa 
iudaică), urmează şi stăpânirea iudaică. iii 
Deci procesul întreg, cu toate etapele sale tinde în ultima analiză spre 
această finalitate care, este de natură să dezvăluie să învedereze pâna la 
evidenţa existentă unui plan şi că tot ce se făcea în climatul capitalist (pe 


acest plan de acela iudaic) nu sunt funcțiuni sociale sau economice ci 
acţiuni prin excelenţă politice. 


3 
d 66D- 0sTe cer 
Vp cfe S5/ o pdl 
/ pi a (ca ee fe: 


Gu Se pa [Pee pre cre tip îti DOUG aa obeeleae ctre În 
i e ai cau apere def 
aa A A Go - praz În free, [eg 
Doua Lo ep ea a A 
> Se Cp pei tei Pepe /o/e 


| 116 


- Pag. 652 - 


Aşadar, toate prefacerile care le produce Capitalismul în cadrul burghez, înseamnă 
mereu o dezrădăcinare şi depozitare a elementului românesc, din ce în ce mai accentuată, cu 
cât este mai accentuată evoluţia până când în faza dictaturii proletariatului stăpânirea judaică 
este deplină şi țelul lor politic este atins. 

In faza incipientă a cametei este lupta de dinamitare a elitei şi a țărănimii (năruirea ei), în faza 
de tranziţie se dă alarma primejdiei!? Şi faza, aşa zisă constructivă — care este numai în 
favoarea forţei judaice, fiindcă elementul atacat începe să sucombe fie abrutizându-se sau 
judaizându-se, 
Deci, toate explicaţiile date cu atâta seninătate ştiinţifică (candoare dacă este sincer, cinism 
dacă este rea credință), le fundează pe schema marxistă în evoluţia Capitalului nu arată însă, 
înseşi planul de luptă judaic pe terenul lor care este Capitalismul adică, creaţia lor. 
De unde fatalismul acesta zis ştiinţific, pentru o acţiune care are un atât de pronunţat caracter 
politic după urma căruia rămân jalnice ruine, fiindcă şi celelalte forme capitaliste mai 
evoluate, industrială sau bancară (imperialiste) converg tot spre acelaşi țel politic judaic, 
fiindcă creează proletariatul, adică armata abrutizată pentru stăpânirea ei și asmuțită asupra tot 
ce este arian pentru aducerea lor în sclavie. 
Acest lucru rămâne cu atât mai puţin de înțeles la Zeletin care este conştient de primejdia 
dogmatismului ştiinţific. „Omul de ştiinţă se închină — spune el — înaintea faptelor şi extrage 
din acestea teoriile sale abstracte. Temperamentele sentimentale însă, cărora frumuseţea 
teoriei le stă mai mult la inimă decât urâţenia faptelor reale, se fixează în doctrină şi de aici se 
năpustesc împotriva realităţii pe care o învinovăţesc că este „falsificată”, şi de aceea se silesc 
să o modeleze în conformitate cu doctrina.” (Zeletin Neoliberal pg. 243) 
- Pag. 652 - 
Este fenomenal gradul de narcotizare sub pretextul ştiinţei, pentru a putea trage din premizele 
puse concluzii contrarii. Se constată că jidanii elaboraseră un adevărat plan de luptă cu atacuri 
sistematice şi concentrice, deci şi cu țeluri politice care trec dincolo de capacitatea lor şi drept 
urmare, se preconizează pentru binele naţiei, adoptă la această situație în loc de ------ reacții. 
Motivul este tocmai siluirea acestor realități pentru a nu tulbura dialectica marxistă care sub 
aşa zisa ei obiectivitate ştiinţifică (ascunde) camuflează planul judaic. Dar asemenea atitudine 
zisă ştiinţifică nu este permisă pentru a constata şi explica cum se produce ruina unui neam 
precum şi viitorul lui întunecat inexorabil cu atât mai mult cu cât cere cap şi inimă atunci când 
se scrie istoria unui neam. Asta ar fi ca şi cum un om care ar fi pe mal ar vedea un om care se 
îneacă şi în loc să ia măsuri să îl salveze, scoțându-l din apă, ar începe să explice pe baza 
legilor lui Arhimede asupra dislocării apei şi pierderii greutății corpurilor, arătând motivele 
pentru care se scufundă şi anume că corpul nu stă la suprafață pentru că greutatea lui este mai 
mare decât greutatea volumului de apă dislocat. In aceste situații se face şi prevederea că 
oricât se va zbate tot va obosi şi se va scufunda. 
Aşadar toate tendinţele de a forța cu orice preț realitatea în calapodul marxist face să ne 
gândim şi la vocea sângelui elenic pe care autorul îl simte cu fiori. 
Eşafodajul lui ştiinţific este materialul istoric (marxist) cu care încearcă să explice evoluția 
politică a statului român modern. Dar toată argumentaţia lui, dealtfel destul de ştearsă 
technică şi cu aparenţă ştiinţifică, cade dacă se arată cât de unilaterală este această teorie care 
desconsideră atâtea realităţi evidente. În fond ea nu este obiectivă şi această atitudine zisă 
ştiinţifică n-are nici un rost. Ea este fatală pentru neam. 


Pretinsa obiectivitate foloseşte mai mult ca mască pentru camuflarea tendinţelor judaice de 
stăpânire conform planului -------- milenii. 


e 


Sufletul unui popor, stadiul de cultură, moravurile sau temperamentul lui, cadrul geografic, 
predispoziţiile rasiale, etc. sunt realități care din punct de vedere ştiinţific sunt absolut 
necesare pentru a explica fenomenele sociale atât de complicate. Toate aceste elemente au 
fost eliminate de dragul unei teorii zise ştiinţifice. Cât de vaste şi multilaterale sunt privirile 
lui Eminescu cărui ca o ironie a soartei, Zeletin i-a imputat, tocmai lui, lipsa de simț istoric, el 
care l-a avut în gradul cel mai înalt şi care cu drept cuvânt l-a imputat altora, elementelor 
cosmopolite conducătoare. 
Tocmai viziunea lui istorică şi instinctul sănătos i-a dat posibilitatea ca într-o epocă când 
liberalismul era la modă şi denunțau toate -------- îndrăzni să formuleze şi să afirme şi să 
susțină teze care astăzi capătă confirmarea ştiinţei pe un plan european. 
Instinctul lui avea adâncimi atât de mari, încât mergeau la însăşi rădăcinile arianului. 
EI, deci n-a fost prizonier cadrului strâmt judaic pe care l-a demascat şi combătut şi din cauza 
aceasta n-a construit pe ------- ci pe realități. 
Dacă la urma urmei asemenea concluzii eronate rezultate dintr-o ştiinţă, cea mai tendenţioasă, 
înghițită în hapurile talmudismului judaic, poleite cu „obiectivitate”, pot fi inofensive, 
concluzia cu legătura cu necesitatea formării capitalului naţional, nu poate fi trecută cu 
vederea. 
Ea iese din preocupări zise ştiinţifice şi ia o poziţie hotărât politică şi aceasta interesează în 
cadrul acestei lucrări fiindcă dă o realitate. 
Ea se rezumă: 


„Fiecare poate să urască Capitalul sau să-l iubească: aceasta este afacerea sa particulară. Un 
lucru trebuie să ştie orice român, că pentru moment ca şi pentru viitor toate aspiraţiile noastre: 
cultura națională, forța națională şi mai ales independenţa naţională se rezumă în aceste două 
cuvinte: Capital naţional.” (Zeletin Neolib. pag. 56) 
Este aşadar o lozincă politică. Pentru această formulare care încearcă să justifice trecutul şi să 
dea justificări ştiinţifice şi doctrinare pentru viitor liberalismului. Pentru aceasta „Studiul lui 
Ştefan Zeletin a dobândit sufragiul democraţiilor liberali.” (Roşu Nicolae pg 341) 
În această privință „este un elev autentic al lui Ion Brătianu pentru că aplică conştiincios 
dialectica marxistă sprijinind democraţia liberală şi pleacă de la imperioasa şi fatala necesitate 
istorică a unei clase burgheze (inventată (?) de momentul economic (după alţii şi politic) aşa 
după cum preconiza în articolele şi discursurile sale Ion Brătianu.” (N. Roşu pag 343) 
- pag. 653 - 
Această iluzie (fiindcă chiar din premizele puse de Zeletin va rezulta că este o iluzie) va oferi 
bază teoretică pentru continuarea unei politici a partidului „acefal” liberal care vor primejdui 
prin inevitabila judaizare (-----) însăşi esența românească pentru reformele care se vor 
concepe şi se vor aplica. 
Cu toate că ea este smucită în mod cu totul arbitrar din sistemul marxist totuşi a găsit adeziuni 
ca fiind cel mai rectiliniar sprint al culturii româneşti. Ceea ce denotă gradul de judaizare a 
intelectualului nostru. 
Datorită dar unor asemenea concepții viața noastră politică îşi va centra (va pune centru de 
greutate) pe clasa de mijloc în excelență sau şubredă care la rândul său se va baza pe iluzia 
unui capital național. Așadar alături de elementele străine — levantine — neofanarioții şi jidanii 
care când instinctiv, când cu plan au mers în această direcţie a penetraţiei capitalului se va 
înhăma şi lumea noastră românească în special de -------- etc. care va intra în viața burgheză 
crezând sincer că salvarea națională va rezulta din crearea capitalului naţional cu adevărat 
într-un cadru intern şi extern judeo-mason. De aceea cum am spus am ţinut să reproducem 


reale de a se crea un capital independent şi cu adevărat naţional. 


CAPITALUL NAȚIONAL 


IN procesul de naştere a României moderne scrie Zeletin trebuie să se deosebească două mari 
curente: 

Ş, Unul zgomotos dar superficial, anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris, București şi 
aşi 

b)altul tăcut dar adânc care pleacă de la Londra spre Constanţa, Galaţi, Brăila: e curentul 

economiei capitaliste engleze” pg 83 Bug. Zeletin 

In realitate după cum am spus dacă spargem această pojghiță a ştiințismului materialist 

(marxist) şi adâncim chestiunea dăm de unul şi acelaşi mobil judaismul (forța judaică) care 

însă acționează pe două aripi şi anume: 

1) Primul pe plan ideologic — politic de natură plebeian a revoluţiei franceze, folosind în mod 

tranzitoriu la noi rămăşiţele fanariote aflate în mod excepţional la îndemână. 

2) Secundul. Elementul judaic care profită (foloseşte) această ambianţă politică, se infiltrează 

şi începând cu pustiirile cametei purcede temeinic şi adânc opera de dominare şi stăpânirea pe 

baza forței banului care radiază din centrala lor judaică care este Londra. 

La început între aceste două elemente eterogene (foarte străine) va exista o înţelegere 
cum de altfel recunoaşte şi Zeletin. 

- pag. 654 - 
„pentru distrugerea dușmanului comun care este „agrarianismul” în fapt poporul român adică 
țăranul şi elita lui boierească cât a mai rămas. 

Când însă forța judaică se va afirma mai mult, crescând în domeniul economic unde 
elementul ncofanariot este stăpân şi chiar şi cel politic se va naşte o ficţiune de interese între 
aceste elemente în fond de aceeaşi esență şi deopotrivă de străini şi de primejdioşi pentru 
neamul românesc. 

Elementul fanariot dislocat şi mai slab față de coaliția judaică internaţională se va 
înfăşura în tricolor și va căuta un aliat în resentimentele legitime ale poporului autohton faţă 
de jidani. Asta însă nu va însemna că se va fixa pe o poziţie definitivă de ostilitate față de 
Jidani, ci va folosi starea de spirit pentru ca să constrângă pe tovarăşii lui jidani să nu denunțe 
contractul de exploatare. 

Deci naționalismul acesta economic de la început va avea un caracter lucrativ. și 
practic şi interesat dus cu instinctul afaceristului fiind esențial deosebit de naționalismul 
adevărat şi organic al lui Eminescu. 

EI va porni deci dintr-o afacere internă a asociaţiilor străine exploatatoare. De altfel 
acest lucru (proces) este vizibil în golăciunea lui şi în zilele noastre. 

Când concurența judaică a început să penetreze adânc în porturile dunărene unde elementul 
greco-bizantin este stăpân, aceştia care niciodată nu au avut sentimente de recunoştinţă pentru 
naţia care le-a tolerat atâtea care strângeau fonduri să înarmeze bandele greceşti pentru 
exterminarea elementului român din Grecia, s-au făcut subit naționaliști şi s-au împodobit în 
svastici. Asta însă nu i-a împiedicat şi nici nu-i va împiedica ca mâine să facă combinații 
între ei şi să continue exploatarea. Atunci când interesul va dicta altfel ei nu vor mai fi 
antisemiți. Mai mult dacă adevăratul naționalism va căuta să se afirme, atunci această ficțiune 
va înceta definitiv şi solidaritatea cea mai deplină se va reface pentru a distruge inamicul 
comun. Acelaşi lucru se poate spune şi de elementul autohton deformat însă sufleteşte de 
mentalitatea judaică adică jidovită. EI va afişa naţionalul pentru intern şi se va lepăda de el 
oricând interesul lui îi va dicta altfel. În esenţă el este la fel ca şi ceilalți adică şi mai detestabil 
pentru că ceilalți paraziți mai ar avea pentru ei justificarea că îşi apără interesele specifice ale 
rasei lor pe când aceşti exploatatori --------- n-ar avea. 

Are dreptate deci Zeletin când avertizează că „capitalul (n.n în accepţie judaică) n-are suflet, 
nici naţionalitate,-nici simpatii sociale, el e o forță socială obiectivă impersonală, cu legi 


3 


PAZĂ 


neînfrânate de dezvoltare care nu atârnă de naționalitatea celui ce-l conduc. (pg 231, Zeletin 
Bug.) 

Dar este uluitor de nelogic când îl recomandă ca singura soluţie: care rezumă toate aspiraţiile 
noastre: cultura naţională, forța naţională şi mai ales independenţa naţională. 

- pag. 655 - 

Această speţă de naţionalist exploatator a înfierat Căpitanul când a spus în legătură cu 
exploatarea neamului românesc şi a muncitorimii sale: „Nu va admite nimeni că pentru pâinea 
ta să pustieşti şi să dai pe mâna unei naţii străine de bancheri şi cămătari tot ce a agonisit truda 
de două ori milenară a unui neam de muncitori şi de viteji. Dreptatea ta în cadrul dreptăţii 
neamului. 

Nu se admite ca pentru dreptatea ta să sfarmi în bucăţi dreptatea istorică a naţiei căreia 
aparții.” (Pg.25 Pentru Legionari vezi C.Z. Codreanu) 

Dar făcând abstracție de această contrazicere de a preconiza pentru binele unei țări, adoptarea 
unui lucru care nu se deosebeşte cu nimic ca esență, doar atât prin faptul că este în posesiunea 
elementelor autohtone, însă fără suflet şi judaizate, precum şi de lipsa totală de sens de a grăbi 
procesul unei faze care prezintă care în mod fatal duce la faza totală a comunizării, şi ad------ 
aşa arbritrar toate virtuțile pe care îi le atribuie Zeletin, totuşi nu se poate ieşi din mărăcinişul 
contradicțiilor. Toate acestea reieşite chiar din constatările ştiinţifice făcute de Zeletin, arată 
cât de iluzoriu este capitalul aşa zis naţional în sistemul liberal democratic. 

„In dezvoltarea burgheziei române vom descoperi că la oarecare altă burghezie, un prim 
proces de invadare a țării noastre de către burghezia străină (în realitate jidani) sub a cărei 
influență se revoluţionează viaţa noastră economică şi se modernizează organizarea socială. 
Aceasta este era de educaţie economică a neamului nostru de către solii capitalismului străin. 
Apoi urmează un al doilea proces în care neamul nostru ca anii de educaţie merg spre sfârşit 
ceea ce să se emancipeze de sub tutela străină spre a trăi prin propriile sale puteri.” Zeletin 
Bug pg 25 

Aceasta ar fi fost simplă dacă capitalismul străin (şi jidănesc) şi-ar fi pus în gând să facă operă 
de guvernală. Dar țelurile lui sunt adânci, acaparare, cât mai multă acaparare. Patima 
posesiunii atinge paroxismul. Este specific judaică. 

Dar de unde au plecat de bună voie jidanii după ce s-au înfipt în economia unei țări? Este un 
lucru evident că în toate țările unde capitalismul s-a instalat, jidanii sunt stăpâni: Anglia, 
America, Germania, Italia, Olanda, Belgia, etc. ei au mai toată influența politică tocmai prin 
forța care le-o dă capitalul şi sub această impulsiune se naşte imperialismul care face războaie 
pentru pieţe, tratate sau revoluții. 

Chiar Zeletin spune „că în urma războiului din Crimeea intrasem de-abinelea” în sfera de 
interese a capitalismului apusean care se îngrijise să înlăture pe vechii noştri protectori „spre 
a-şi asigura intrarea (!) nestăpânită pe pieţele noastre.” Pg 42 Zeletin 

Toată această formidabilă forță internațională stă la spate şi capitalismului străin din România. 
Căci cum foarte just spune Zeletin „Capitalism fără politică! lată o stranie iluzie” „străinii au 
avut la spate politica de stat a țării lor”. Ce i-ar face să nu o aibă şi în viitor şi în România, ţară 
mică şi cu echilibru precar cu poziţia pe care o ocupă? De ce dar această iluzie a celor două 
faze prezentate cu atâta optimism! 

- pag. 656 - 

Este naivitate sau o inconștientă minimalizare pentru a deforma orice rezistență prin această 
iluzie? Zeletin este plin de optimism în formarea capitalului naţional. „Procesul istoric — zice 
el — a început, e deşteptarea instinctului lui de conservare naţională. 

Că acest instinct nu a mers până acum prea departe, se poate dar nu aici stă miezul chestiunii 
ci în faptul că acum în sensul său e orientată dezvoltarea noastră istorică (n.n suspect). Pe zi 
ce trece el va merge mai departe până la izbânda finală, care este a lui.” (pg. 49 Zeletin Neol.) 


O 


E) 


is] 4 


Cum va înfrunta practic şi efectiv capitalismul naţional pe cel străin? Şi acest lucru se pune 
mai vârtos cu cât un stat este mai mic şi are o poziţie geo-politică care îi dă o existență de 
echilibru precar. De multe ori pentru asigurarea acestui echilibru este nevoit să cointereseze 
puteri mai îndepărtate pentru a scăpa de ameninţarea celor apropiaţi. Aceasta poate fi o 
rațiune politică serioasă. Ne aducem aminte de apelurile pe care le făcea Ion Brătianu 
francezilor, ispitindu-i că România le va fi o colonie: Perspective de avantagii „Franţa va avea 
toate avantajele unei colonii fără a avea cheltuielile ce aceasta le ocazionează. (din scrisorile 
lui I.C. Brătianu, cit. Zeletin) 

România înainte de război părea sortită de a deveni o provincie agricolă a Germaniei. „Pentru 


o țară mică e mult mai uşor a cuceri o independență politică decât cea economică”. Pg. 135 
Zeletin 


Dar în acest caz cum rămâne cu capitalul străin căruia îi deschizi larg porţile să-ți acapareze 
producţia? Cum îl vei înlocui (deposeda) după ce a construit? Sau crede autorul că se va 
retrage de bună voie din filantropie sau naivitate? (inconsecvenţa cu cele spuse mai sus) 
Insuşi Zeletin spune că victoria capitalismului apusean (în fond judaică), alcătuieşte temelia 
pe care s-a consolidat atât clasa revoluționară română cât şi existența noastră naţională. „Cu 
un uimitor simț al realităţii I.C. Brătianu stăruind asupra nevoii de a intensifica legăturile 
noastre comerciale cu străinătatea arată că aceste legături ar „crea” drepturile noastre la viaţa 
națională „chiar dacă nu le-am avea.” (pg 68 Zeletin Burg.) 

Cointeresarea capitalului străin (apusean) este deci chiar o necesitate națională dat fiind 
situația geografică. Atunci cum se va scăpa burghezia română — numai în lupta economică — 
de capitalul străin adică (apusean) judaic care domneşte în țările occidentale. 

Deci întrebarea elementară este dacă pe axa economiei băneşti de structură judaică poate să 
existe în conjunctura actuală internațională unde plasa judaică se întinde pretutindeni, 
capitalul național dacă se păstrează actualul sistem politic. 

Aşadar capitalul străin are forța la spate spune lapidar Zeletin „Este esenţial amănuntul că toţi 
aceşti agenți străini ai expansiunii capitalului european în țările române au la spate sprijinul 
oficial al politicii de stat şi a țărilor de origine. Cel ce scapă acest fapt din vedere se osândeşte 
a înțelege foarte puţin din dezvoltarea României Moderne. Capitalul străin la noi înseamnă şi 
ordinele politice străine ce-i stă la spate. (pag. 236 Neolib. Zeletin) 

- pag 657- 

Dar dacă capitalismul străin la noi înseamnă şi ordine străină atunci cum poate crede cineva 
că forța capitalistă internaţională va ceda terenul, mai ales — cum am spus — într-o ţară mică şi 
cu poziţia pe care o ocupă țara românească? 

Nu vor fi în permanență motive (raţiuni de stat) care vor determina să ținem capul sub jug. 
(lată de ce soluţia va trebui căutată pe alt plan.) 

Legăturile economice determină în mare politica externă? Mai mult. Zeletin spune că 
naţionalizarea nu se poate face în acelaşi timp cu industrializarea. Întâi trebuie industrializarea 
„Şi aceasta întotdeauna cu capital străin şi capacitate străină. 

Lozinca: porți închise pentru fabricate străine dar deschise pentru capital străin şi capacități 
străine.” (Pag 134 Z.Burg.) 

În acest caz se mai poate vorbi de independenţa statului? Şi iar se pune întrebarea cum se va 
putea elimina acest capital care are la spate forța politică a statelor imperialiste (a marilor 
puteri). Capitalismul judaic din interior şi exterior cu puterile lui de constrângere prin atâtea 
mijloace concurența, sabotaj, presa presiuni diplomatice, etc. poate înăbuşi orice încercare de 
rezistență dacă va avea interesul şi nu va fi oprit din considerente tactice mai înalte, din care 
rezultă întreg artificiul argumentat pentru formarea capitalului naţional. 

Din această situaţie însă destul de gingaşă şi prin contradicţiile care se ridică Zeletin iese prin 
lărgirea sferei care dă noțiuni de capital naţional. Ea se suprapune cu aceea de cetăţean român; 


„ „adică „orice. capital. care aparține cetăţenilor români indiferent de rasă, naţionalitate sau 


Se 7 


A 3/9 d 


e e a a 


credință!.. Astfel că întreaga chestiune se desumflă şi toată discuţia pe această temă, tot 
tămbălăul (ceartă, dispută) care se face şi indiferent dacă autorul participă conştient sau 
inconştient nu este decât o clasică diversiune judaică. Nimic nu este mai caracteristic şi în 
acelaşi timp mai ispititor pentru tactica judaică decât de a canaliza reacţiunile şi a le amortiza 
după interes în Jozincile ? şi formaţiile date de el. așa se explică poate, de ce studiile lui 
Zeletin s-au bucurat de o atenție deosebită în presa judaică cu toate 'combaterile aparente 
pentru xenofobia lui aparentă. 

In legătură cu jidanii Zeletin scrie: „0 situaţie deosebită are burghezia noastră evreiască. În 
timpul de față ei trebuia să renunţe la legăturile lor internaţionale (naivitate sau simulare!); să 
naționalizeze capitalul pe care îl mânuiesc. Astfel ei nu vor putea fi primiţi ca parte 
spe a burgheziei noastre naționale, ci vor rămâne plantă exotică”. (Pag. 120 Zeletin 

eolib. 


Grozav avertisment! Dar în definitiv această invitaţie aşteaptă jidanii — căci după cum s-au 
„„nahonalizat” în atâtea 


- pag 658 - 


țări unde şi-au întins stăpânirea aşa se vor naţionaliza şi în România. Pentru această 
naționalizare ei luptă mereu cu toate presiunile de mai bine de jumătate de veac! Dacă o obțin 
restul nu este decât o simplă operaţie de transfer. 
Ce ar fi de exemplu dacă jidanii din Budapesta care deţin majoritatea acţiunilor, Băncii 
Marmorosch Blank ar dobândi cetățenia română sau la nevoie ar ceda aceste acțiuni jidanilor 
români din Bucureşti! Este o chestiune intimă de familie. 
Prin aceasta însă nu se schimbă nimic din datele problemei. Şi apoi unde s-au lăsat deposedaţi 
jidanii pentru ca să se lase şi în România? În Anglia ei sunt stăpânii Cityului, în America 
New. City, în Franţa etc. 
Dealtfel faptul că aceasta este o iluzie rezultă şi din altă parte. În sistemul financiar liberal 
însăşi acţiunile instituite de Emisiuni (Banca Naţională) erau private. Acest lucru oferea 
posibilitatea jidanilor, chiar când erau să devină stăpânii (să achiziţioneze) aşa cum erau şi la 
alte instituţii sau să le facă dependente de bursa lor. 
La aceasta s-ar reduce deci întreg Bluful naţionalizării care în fapt nu este decât judaizarea şi 
oricâtă bună credință s-ar atribui acestui cărturar care nu este poet aşa cum era Eminescu; 
totuşi această candoare trebuie privită cu rezervă şi chiar suspectată fiindcă nu se cunosc 
resorturile care pun în mişcare „trebuie să relevăm faptul — că în cursul evoluţiei istorice 
oamenii nu pot avea conştiinţa limpede a resorturilor adânci, care îi pun în mişcare!” pg. 63 
Zeletin 
De asemenea spune şi Xenopol (neconştientul în istorie). Lucrează din instinct- care porneşte 
din fondul rasial, sau interese ascunse şi nemărturisite refulate! Acest instinct îl determină şi 
pe Zeletin. Lucrarea lui este tipărită la cultura națională. Desigur că a fost cenzurată de 
sinedriu care se orientează în aprecieri după planul lor şi apreciază dacă este păstrată direcţia 
judecând asupra momentului tactic. 
Evident cu corectivul larg al noţiunii de capital naţional în sensul de cetățean român, lupta nu 
ia proporţiile adevărate fiindcă la mijloc există compromisul care în fapt, în ultima analiză se 
va solda în avantajul elementului străin cu toată intervenţia statului. 
Faţă de virulența distructivă reacțiunile vor fi: 1) Bănci întemeiate cu capital indigen şi 
conduse de indigeni. 2) Oprirea ruinei cu sprijinul politicii de stat (Creditul funciar rural 1873, 
SNR 1881) / 
Aşadar va exista totuşi o luptă care va fi mai mult de atenuarea virulenţei bolii decât de însăşi 
vindecarea acestei boli. „Vorbim de lupta între capitalismul modern constructiv şi 
capitalismul inferior distructiv; între creditul particular străin şi creditul român organizat pe 
baze de stat, între capitalul dizolvant sprijinit de politica statelor capitaliste străine şi capitalul 
„organizator sprijinit de politica statului român. Istoriceşte se ştie că în această luptă învinge în 


cele din urmă capitalul naţional care înlătură sau absoarbe pe cel străin” (Zeletin 
Neoliberalismul pg 239) 


Această învingere (pe care Istoria nu o confirmă dimpotrivă o dezminte) este apreciată fiindcă 
în realitate acelaşi capital judaic se adaptează formal prin dobândirea cetăţeniei. Această iluzie 
rezultă din premiza fundamental greşită și anume aceea că prin capital național autorul 
înțelege capitalul deţinut de cetăţeni români indiferent de religie sau originea etnică. 

Deşi capitalul este structural de aceiaşi esență judaică, adică disolul fără suflet totuşi 
virulența capitalului străin este mai pronunțată, fiindcă este un instrument activ judaic pe când 


celălalt lucrează numai în virtutea forțelor intrinseci de disoluţie în cadrul judaic. De aici 
această luptă 


- pag. 659 - 


Aşadar peste compromisul capitalului național cu sensul de cetăţean, va exista un conflict pe 
tărâm economic între capitalul posedat de autohton în fruntea căruia se va găsi neo-fanarioți 
nesinceri şi cel posedat de elementul judaic. Democraţia se va face cum am spus în ceea ce 
priveşte intensitatea virulenţei iar alimentarea forţei combative se va face pe de o parte sub 
impulsul antisemit al reacţiunii sufletului românesc, iar pe de altă parte sub calculele 
acaparatoare cu țeluri politice ale finanţei judaice. „Evreii reprezintă în economia noastră 
tendinţe de expansiune şi cotropire a capitalului străin la noi.” (pg 134 Zeletin Neolib.) 
Aceste două tendinţe îşi vor găsi expresia în care mod firesc duce economia bănească adică în 
Marea finanță una şi aceeaşi ca spirit şi esență dar variată în două nuanţe de natură trecătoare. 
„Nu mai este nimeni, care sa nu-şi dea limpede seama că stăpânitorii de fapt ai țării noastre 
sunt deținătorii Marii Finanţe. ..... Toţi urăsc azi noua noastră stăpânire şi-i pun în seamă 
numeroase păcate între care cele mai vinovate par a fi cinismul şi lipsa de scrupule” (pag. 153 
Zeletin Burg.) 
În evoluţia statului modern român aceste finanțe au avut perioade deosebite de influență. 
După Zeletin, finanța judaică a stăpânit singură între 1830-1880 când a fost înființată Banca 
Naţională. De atunci s-au pus bazele finanţei româneşti sau mai bine zis liberale, neofanariotă, 
iar în perioada de veac care urmează se formează două constelații bancare care merg paralel 
într-o rivalitate de interese, afaceri şi anume Banca Marmorosch Blank expresia finanţei 
judaice şi Banca Românească celei zise româneşti. 
„Ultima constelație crede Zeletin este menită a fi predominată sau absorbită treptat de cea 
dintâi aşa că în cele din urmă va rămâne o singură finanță națională” (pg. 153 Zeletin Burg.) 
„În dezvoltarea Capitalului „străinii” au de partea lor trecutul iar românii au de partea lor 
viitorul.” (Zeletin pg.44 Neolib) 
Această concluzie optimistă n-are însă nici un fundament real. Traiectoria planului judaic este 
mai lungă decât poate prevedea Zeletin din cadrul strâmt în care este situat. Şi de aici vin 
toate aceste contradicții atât în teorie cât şi în fapte. „E drept, străinii sunt încă în Capitalismul 
român o forță care e departe de a putea fi privită de sus. Ei au la noi pozițiuni cucerite, au 


legături internaționale, dar mascate de toate au spiritul capitalist. Căci ei sunt depozitarii unei 
tradiții seculare dacă nu chiar milenare cu mânuirea afacerilor băneşti”. (Pag. 43 Zeletin 
Neolib) 

Dar tocmai aici este inconsecvenţa lui Zeletin. Cu această tradiţie milenară cu tendințele de 
expansiune şi cotropire care 

- pag. 660 - 

o animă cu (ci) se va putea lupta pe terenul lor spre a fi deposedaţi mai ales că ei ( jidanii) au 
reuşit să te rupă de tradiţiile proprii prin descompunerea elitei conducătoare şi răvăşirea 
țărănimii? Numai dacă finanța judaică din motive tactice sau din interes de afaceri s-ar putea 
lăsa în aparență depozitaţi spre a se naționaliza — „cum îi invita Zeletin” acum când se poate 


face încetăţenirea spre a se înlătura agitația antisemită care are la bază aceste două motive mai 
principale. 


d 


ț 


A 


a) „caracterul încă exotic al finanţei evreieşti, care va expune pe evrei la atacuri necontenite şi 
îndreptate din partea burgheziei naționale şi 


b) caracterul antisemit al culturii române care înstrăinează intelectualitatea noastră faţă de 
evrei. 
Atât cât aceşti doi factori vor rămâne în funcţie cel din urmă va provoca mereu frământări 
antisemite în sânul tinerimii culte române iar cel dintâi va face ca pătura conducătoare să 
poată fi mereu învinovăţită de complicitate pasivă.” (Pag. 136 Zeletin, Neoliberalismul) 
Fiindcă Mişcarea antisemită „o manifestare atât de largă nu poate fi opera unuia sau unor 
indivizi. Instigăturile unui mănunchi de oameni pot găsi numai atunci un larg răsunet când 
uneltirile lor au un substrat social adânc și prielnic.” (pg 127 Zeletin Neolib.) 
Unele renunțări de aparență determinate de interesul afacerilor făcute de finanța judaică i-a 
dat iluzia lui Zeletin că finanța străină tinde spre capitulare. 
Astfel victima confuziei între noțiunea de român etnic și cetăţean român, el a crezut că Banca 
Mormorosch Blank şi-a naționalizat capitalul din momentul ce jidanii care deţin acţiunile 
acelei bănci au dobândit cetăţenie Română. 
Aceasta îl face să exclame „La noi acest sfârşit este mult mai aproape decât pare a-şi închipui 
unii naționalişti, cu mai multa îngrijorare decât pricepere pentru cauza naţională.” (pg. 155 
Zeletin) 
In realitate însă, conflictul va persista fiindcă sub acest aspect economic meschin şi comun ca 
esență, vor fi impulsurile instinctelor fundamentale care au rădăcini în etnie sau în rasă. 
De aceea atunci când instinctul românesc va refula mai accentuat în economie, făcând ......... 
nu ca Zeletin pe plan juridic, ci pe plan etnic, atunci reactiunea judaică coordonată în planul 
general se va manifesta tenace prin toate căile directe şi indirecte. Este cunoscuta tipică 
reacţiunea împotriva naţionalului economic ........... care la miopia şi sectarismul de partid, 
tradițională la liberali a adus şi un naţionalist fanatic antisemit şi nu cel obişnuit nouă 
circumstate interesului. 
Atacul a fost concertic. Din exterior (......) cu presa internațională judaică şi amenințările 
cercurilor plutocratice judaice, atât pe plan economic și financiar, cât şi prin presiuni 
diplomatice. 
- pag 661 - 
În interiorul țării prin presa jidovească, prin lojile masonice şi prin partidele politice care se 
aservesc finanței judaice. Aceasta o constată însuşi Zeletin. „În această ciocnire între cele 
două trusturi capitaliste, în acest haos de învinuiri reciproce, burghezia străină învinuind pe 
cea băştinaşă de tiranie şi despotism, iar cea băştinașă învinuind pe cea străină de trădare a 
intereselor naţionale — ea face reacţiunea agrară? (e vorba de ţărănişti) Ea îşi îndreaptă 
privirile într-acolo, unde ura ei este mai mică; spre burghezia exotică. Languroasele declarații 
de dragoste pe care presa acestei burghezii le adresează zilnic reacţiunii agrare române 
(țărăniştilor) pe care o proclamă salvatoarea democraţiei sunt pe cât de semnificative, pe atât 
de triste.” (Zeletin) 
Forţa țărănească a fost derutată la un moment și captată prin cunoscutele manopere judaice, ca 
instrument de mare presiune prin judaizarea conducerii ţărăneşti. 
„Despre vechea reacțiune agrară; alcătuită de boierimea conservatoare, a zis Xenopol, că ea 
era gata să se plece în faţa străinilor de câte ori îşi vedea interesele amenințate înăuntru. lar 
noua reacțiune agrară, în forma țărănească, pare a-şi căuta izvorul forței oriunde: în în 
burghezia română exotică, în organizații ţărăneşti străine, numai acolo unde trebuie, nu: în 
vigoarea seculară a ţăranului român. 


Această vigoare a ţăranului român se dizolvă în cadrul regimului democratic unde banul 
dezrădăcinează pe țăran de pământul său şi îi seacă seva. 


A Aaaa Aaa Aaaa A A N N Ii m m NI II AI A 


9 


Tărănismul este un fenomen ce caracterizează pretutindeni faza primitivă a capitalismului. 
Fiziocraţii sun ţărănişti veacului al XVII- lea. Noi românii suntem un popor cu un trecut 
milenar de păstori şi munteni de câmp. (vezi pt. doctrina țărănistă. Manoilescu pg. 223-228) 
„Mişcarea țărănistă a avut un caracter internațional şi ostil curentelor naţionaliste ţărăneşti. 
(pag. 227 Manoil.) Ţărăniştii au opus naţionalismului burgheziei româneşti pe care încercau 
liberalii să o înfiripeze — finanța internaţională evreiască. Scrie Virgil Magearu (Agrarianism 
pg. 19). 

„Iluzia că se poate lupta împotriva trusturilor internaţionale prin întemeierea unor trusturi 
naționale, poate să ducă la o turburare a situației de drept a statului român. Această iluzie nu 
ține seama de un fapt elementar că îndărătul trusturilor internaționale stau statele capitaliste 
In sistemul capitalismului monopolist statul este aservit acestor trusturi şi nu se dau luptele 
între. trusturile internaționale puternice, prin capitalul lor şi forțele lor de expansiune, ci 
luptele se dau între statele care stau îndărătul trusturilor internaţionale şi între statul care se 
luptă să întemeieze trustul internaţional, ca să-şi apere avuţia sa naţională?? Ceea ce înseamnă 
— încheie Manoilescu- .......... cu puterea finanţei evreieşti din Paris şi Londra. 


Țărănimea, dacă se va lăsa târâtă de vorbele politicienilor necinstiţi, schimbarea adusă de 
noua constituţie va fi mai curând o scădere. Istoria naţională va aşeza atunci Țăranul zilelor 
noastre pe aceeaşi treaptă de imoralitate cu fanariotismul, ciocoismul şi politicianismul” (citat 
Manoilescu pg. 229) 

Țărănismul a eşuat demult şi n-a reprezentat niciodată o mişcare sincer revoluționară şefii săi 
burghezi şi străini ...... în loc să se identifice cu interesele țărănimii, au făcut mai mult jocul 
capitalismului internațional. Ba chiar dimpotrivă, ei au reuşit să dezarmeze tot ce era incipient 
revoluţionar în această mişcare şi să ducă ....... Satelor noastre în ante-camerele cancelaria 
presei. Pg. 37] Manoilescu. 

Ţărăniştii au fost denaturați de spiritul judaic burghez (în .....liberale) Legionarii (?) au evitat 
acest lucru dar au căzut în luptă. A fost mai bine aşa! 

După planul judaic stabilit în şedinţa XX din Protocoalele Sionului (ap. Karb. Pg. 117) 
politica imperialismului pentru acaparare. Această politică de a acapara o ţară s-a aplicat la 
noi după război prin campania care s-a dus împotriva lui ............ Brătianu care nu vroia să 
apeleze la capitalul străin. Naţional Ţărăniştii au fost susținuți de finanța judaică fiindcă ei 
preconizau o politică a împrumuturilor de refacere. 

Ei întrebuințau această presiune indicată prin presă tot pentru motivul că nu vroiau să se 
demaşte de timpuriu în legătură cu planul lor general de acaparare şi stăpânire. 

Captarea țărănimii, deci, a dat o presiune politică care a ţinut în şah pe liberali, amenințându-i 
chiar cu năruirea întregii lor opere. Din acest fapt se poate vedea ce posibilităţi de ....... 
posedă Capitalul Judaic care acționează pe un plan politic mult mai vast pentru a se lăsa 
deposedaţi. 

De altfel în cadrul judaic Capitalist posibilitățile de constrângere pe plan economic sunt cu 
mult mai mari dacă răzbesc pe acest teren care este propriu lor. Un exemplu elocvent l-a oferit 
Ford care cu toată organizaţia lui formidabilă a fost constrâns să abjure (?) principiile 
antisemite sub amenințarea distrugerii lui economice. Ori un capital românesc nu va putea 
atinge soliditatea pe care a avut-o organizaţia lui Ford. 


Aşadar prin cultivarea Partidului Țărănesc finanța străină (jidovească) îşi crease o bază 
politică populară în ţară care atât în opoziție cât şi la guvern se orienta după interesele acestui 


capitol străin şi fiind inspirat, secundat şi ajutat de întreaga lor presă din țară şi străinătate. 
- pag. 062 - 


dar atacul mer 
ŞI din aparatu 
al 
B 


î 


ge mai adânc. Prin sistemul masoneriei va stăpâni elementele oligarhice precum 
1 superior al statului (funcționari superiori, magistrați şi chiar cadre superioare 
e armatei). Așa s-a putut vedea că într-un moment greu când finanța judaică în frunte cu 
anca Mormorosch Blank era să se prăbuşească iremediabil din cauza politicii aventuroase, 
nsăşi statul romîn a sărit cu milioanele în ajutorul său prin Banca Naţională. 
Cu drept cuvânt constată Mihael Manoilescu care a fost sacrificat din postul de guvernator de 
Francmasonul Argetoianu, că bancherii jidani „au exploatat statul şi Banca Naţională tot aşa 
de bine ca şi cei români. Ei şi-au asigurat avantagii permise şi nepermise ca şi românii. Dar 
evreii au adus în plus două elemente caracteristice rasei lor: corupţia şi neseriozitatea. 
„Ei au utilizat ca metodă de lucru ademenirea sistematică a tuturor forţelor mari sau mici ale 
statului, iar gestiunea lor — departe de a fi pricepută şi ingenioasă aşa cum cred mulţi — au fost 
total fanteziste şi neoneste.” Pg. 412 Manoilescu. 
Pentru cine ar cerceta de aproape dosarele celor două bănci evreieşti căzute în vara anului 
1931 — pe când autorul acestei lucrări era guvernatorul Băncii Naţionale a României — 
revelaţiile care se ridică de acolo sunt uluitoare. Este de neconceput la ce grad de nebunie se 
ridică diletantismul evreiesc şi lipsa de respect pentru cele mai elementare reguli ale meseriei 
de bancher. Şi este de neînchipuit cât de întinsă era complicitatea acestor bancheri cu oamenii 
cei mai puternici de la conducerea statului şi cu ce putere năvăleau valurile noroioase ale 
corupției până peste pragul instituţiilor supreme ale Regatului.” (Pg. 412 Manoilescu) 
De altfel forța aşa zisului capital românesc nu era atât în posibilităţile lui intrinseci cât mai 
ales cu forța politică a partidului liberal care fiind la putere punea toate instituţiile şi mai ales 
Banca Naţională la spatele acestei finanţe. 
În ultima analiză ea era deci de esență politică. 
De aceea şi finanța jidovească deplin de stăpână pe terenul său financiar va utiliza — şi 
elementul politic care şi-l creează şi-l face dependent de sistemul creat de aceste finanțe. Forţa 
economică este o forță politică mai ales în sistemul liberalist. Este foarte natural, deci, ca în 
asemenea regim, unde jidanul este stăpân, să se caute şi de alții ocuparea poziții. 
- pag. 663 - 
Acest lucru l-a făcut în România Partidul Liberal. Forţa lui însă, cum am spus chiar cea 
economică derivă din forța politică şi partidul liberal le-a folosit pe amândouă. În regimul 
totalitar însă, forța economică rămâne pentru faza de la început un element cu posibilităţi de 
sabotare. Dar dacă regimul totalitar străbate prima perioadă şi se consolidează, atunci 
armătura economică (instituţia financiară, întreprindere care se aprovizionează de la stat care 
sunt furnizoare statului) nu numai că nu măresc forța politică a partidului respectiv, ci 
dimpotrivă devin un element de slăbiciune. Pentru motive strict economice necesare existenţei 
acestor instituţii partidul respectiv este forţat să recurgă la compromisuri care altfel nu le-ar fi 
făcut. 
În acest sens presează în interesul său oameni care reprezintă aceste instituţii. Deci forța 
acestei finanțe se deturnează presând în mod negativ ca un balast spre interior. Cazul l-a 
demonstrat practic Partidul Liberal cu Banca Românească şi întreaga constelație de 
întreprinderi bancare şi industriale, 
După 008 aceştia au fost care au determinat în principal la schimbarea atitudinii faţă de 
rege şi pentru adaptare. Sub regimul dictatorial al lui Carol al II-lea această tendință de 
acomodare (adaptare) a mers până la totală abdicare. Pentru a-şi salva armătura economică 
partidul liberal a trebuit să capituleze necondiţionat. S-a verificat şi cu acest prilej că, capitalul 


10 Pa 


n-are suflet şi se mişcă numai după interesul său propriu. Chiar Vintilă Brătianu căruia 
capitalul liberal s-a datorat atât de mult în ultimele — decenii era să fie părăsit de el. 

De altfel şi înainte de dictaturi — monarhul avea un rol covârşitor, importanța Monarhului era 
decisivă. 

„La noi partidele se altoiesc pe clase sociale în ruină sau în formaţie deci în ambele cazuri fără 
putere... In acest timp monarhul a căpătat în viaţa noastră politică un rol covârșitor: în lipsa 
claselor sociale adică a forțelor reale care sunt chemate a hotărî de viaţa şi de moartea 
regimurilor politice acest rol a trebuit să-l ia la noi Statului.” (pg. 163 Zeletin Burg.) 

Acest lucru l-a ştiut forţa judaică şi a vizat câştigarea de influență politică. Astfel că dacă 
regele Carol al II-lea indiferent prin ce mijloace întrebuințate de jidani — în speță cu Lupeasca 
aşa de altfel cum este în tradiția jidanilor — a reuşit ..... să capete influență. Tot eşafodajul aşa 
zisului capital naţional se năruieşte ca un castel de carton. Asta este încă o dovadă putrezeniei 
(ze Sale) fapt care nu s-ar întâmpla cu capitalul evreiesc (jidovesc) fiindcă acesta având 
caracter internațional cu tentaculele întinse în toate părţile este ca o hidră cu mai multe capete. 
Dar ceea ce este mai caracteristic rezultă din faptul că capitalul judaic prin mijloacele sale a 


lovit chiar în interiorul partidului liberal care reprezenta această tendință xenofobă referitor la 
capitalul străin. 


După cunoscuta tactică judaică atacul a fost dat din ..... 

In vreme ce Vintilă Brătianu avea piesa cea mai formată din ţară şi străinătate I.G. Duca 

precum şi alte elemente 

- pag 664 - 

masonice cu deosebire din tineret era cultivat de aceeaşi presă. Astfel chiar în miezul 
partidului au pornit elemente care erau la discreţia forței judaice tot atât de necondiţionat şi 
mai mult ca cele din celelalte partide lepădându-se de aşa zisa xenofobie şi făcând acte de 
servilism respingător fată de forţa judaică. 

Şi desigur nu este fără semnificație faptul că experiența acestui nou curent (față de ....) în 
sânul partidului liberal erau Ducas lamandis — Mavrodis. (împreună cu Iancu Caranica am 
relevat acest lucru în campania dusă în ziarul „Armatolii” în (toamna) cursul anului 1933. 

Şi iată că vedem „iarăşi pe liberali (n.n. pe adevărații liberali: neofanarioţii) umăr la umăr cu 
evreii aşa cum au lucrat la începutul procesului de revoluţionare economică a româniei 
(Zeletin pg 137). Se mai miră Zeletin de ce sufletul poporului n-a avut încredere în liberali (e 
vorba de neofanarioți). „Că odinioară evrei, liberali români sunt priviţi drept venetici, 
fanarioți, străini sau înstrăinaţi de neam şi incapabili de a-i pricepe geniul şi de aceea 
pângăritori ai trecutului şi destinelor strămoşeşti”. (pg 96 Zeletin) 

Acum însă vor lupta pentru ...... nimicirea întregului nostru neam. 

În fața renaşterii româneşti elementul judaic și cu cel fanariot precum şi cu elementele 
româneşti desfigurate sufleteşte şi înstrăinate, contopite în forța politicianismului judeo- 
masonic, vor face front comun pentru înăbuşirea ei. 

În această împreunare spurcată se vor cultiva toate viciile decadente ei. 

În sfârşit după accidentele fricțiunii din care a ieşit patriotul declamator şi fanfaron cele două 
elemente străine jidanii şi fanarioţii şi ceilalți venetici vor colabora strâns ....... Insă sub 
comanda judaică aşa cum de altfel indică însăşi fantena iniţială a statului modern românesc. 
Ideea creării unei burghezii româneşti cu orice preț adică prin nimicirea elitei conducătoare şi 
răvăşirea clasei ţărăneşti proletarizată din cauza dezrădăcinării va fi eroarea fundamentală în 
politica de stat a României Moderne. Din această eroare vor ieşi cele două mari reforme 
reforma exproprierii şi votul universal care în planurile judaice au fost intenţia de a le folosi în 
mod total pentru scopurile lo de stăpânire în românia şi în conformitate cu strategia luptei lor 
în Europa. Eroarea lui Zeletin este imensă când vede în această direcție o mare putere de 
adaptare românească. 


„In adevăr — spune el — puterea noastră de adaptare la nevoile regimului capitalist este unică 
în dezvoltarea statelor moderne; ea are toate proprietăţile unui miracol psihologic.” (Zeletin 
Pg 46 Neolib) 
Desigur acest extaz mai ales faţă de un fenomen care este unic şi pare un miracol si deci prin 
aceasta merită o cercetare mai atentă — este surprinzător la un om care mereu face caz că 
priveşte lucrurile ştiinţific.” Lipsa noastră de predispoziţie pentru capitalism — spune 
Manoilescu pe drept cuvânt nu trebuie să o socotim ca o dată trecătoare a sufletului 
românesc.” (pg 299) Manoilescu) 
Acest lucru rezultă de altfel şi din ---------- lui Zeletin când se plânge de puternica şi totala 
reacțiune în cultură, 
- pag 665 - 
formidabila ură rurală precum şi fenomenul general al antisemitismului. 
In realitate această miraculoasă adaptare se referă la veneticii care populează urbele româneşti 
ŞI în special neofanarioții (levantinii) a căror predispoziţii sufleteşti nu aveau nevoie de nici 
un fel de adaptare fiind semitizaţi şi deci cu aderenţe organice cu regimul modern. Dacă s-ar 
lua elementele care conduc, afară de jidani sub masca românească, diferite întreprinderi se va 
constata că sunt străini foarte recent asimilați (armeni, greci, bulgari, etc) români de baştină 
având roluri cu totul secundare. Dar în cazul că ar fi fost români urmările ar fi fost 
nefavorabile sub raport ........ Această adaptare miraculoasă ar fi indicat pe de o parte cât de 
virulent a fost microbul descompunerii judaice, cât de favorabil i-a fost mediul şi cât de lipsit 
de rezistență şi deci de personalitate ar fi fost poporul român. Astfel că acest miracol ar fi 
părut mai degrabă o mare deficiență din moment ce judaizarea spiritului putea să se facă atât 
de repede şi fără rezistență. 
In acest caz adoptarea înseamnă judaizare şi deci, anihilarea tuturor virtuţilor sale milenare 
(decadenţă). În asemenea cazuri nu este o inferioritate dacă adaptarea întâmpină rezistență. 
Aşadar, a fost o mare greşeală politică a oamenilor noştri de stat când au lăsat ca centru de 
greutate al statului şi al naţiei să cadă pe o pastă atât de pestriță şi gelatinoasă ca aceea care o 
oferă burghezia în mase poate compensa de venetici din urbele noastre cosmopolite, făcând 
atâtea sacrificii. Problema rămâne aceeaşi chiar dacă în viitor elementul de baştină este împins 
de lumea satelor, fiindcă axa (bonul) în jurul căreia se cristalizează această burghezie este 
străină şi deci aspectul ei național este mai mult o formă exterioară tricoloră poaste tolerată de 
judaism din necesităţi tactice el fiind deocamdată mulțumit că i se păstrează esența pe care stă 
la baza burgheziei. 
Aşadar naționalismul burgheziei române chiar când este mai sincer(este vorba acum nu de 
venetici ci de români de baştină angrenat în acest proces cât timp nu sunt deformaţi) şi mai 
bine intenţionat nu poate da rezultat fiindcă este axat pe linia (concepția) spiritului judaic. 
Nu numai că nu aduce nici un rezultat pozitiv dar din potrivă, serveşte de diversiune pregătind 
terenul pentru planurile judaice din momentul ce întregul cadru bănesc prin excelență judaic 
se păstrează. Dealtfel tolerarea lor mai ales în ceea ce priveşte aşa zisa înfiripare a capitalului 
naţional este un indiciu în plus ce nu s-au alarmat şi n-au reacționat aşa cum ar fi putut 
- pag. 666 - 
reacționa dat fiind situaţia geografică a României cât şi puterea lor excepțională pe care o 
avea mai ales după războiul mondial. 
Încă o dată se poate verifica adevărul spus de Weckeam Steed că un om politic nu se poate 
considera om matur dacă nu a studiat problema judaică. Poate considerente de ordin tactic pe 
plan European, dacă nu chiar mondial, făcea ca forţa financiară judaică să nu se angajeze în 
acest sector limitat care era România pentru înăbuşirea totală a aşa zisei xenofobie cu 
capitalul național. Pregătirile care le făceau în Rusia Sovietică ........ total în ura lor şi vecină 
cu statul nostru precum și alte planuri făcea să nu considere esențial acest sector care poate ar 
fi-trădat încă o dată forța lor. Dacă îşi închipuie cineva că pe acest teren judaic este posibilă 


n 4 


rezistenţa în cadrul democratic de atunci dă dovadă de mare naivitate. Această finanță liberală 
însă a folosit spiritul de reacțiune românesc precum şi toate măsurile antisemite. Ea însă nu 
putea aduce adevărata soluţie pe care o reclama interesele româneşti şi care se mișcă pe un 
plan minor. 
Finanţa țări naţională care îşi are şi ea o anumită importanță vehiculează acelaşi spirit judaic 
de spoliațiune și nimiceşte acelaşi sâmbure sănătos(?) prin materializare încât se poate pune 
în mod firesc întrebarea dacă duhul satanic (judaic) nu domină prin ei împotriva 
(adevăratelor) adâncilor năzuinţe românești. O asemenea soluţie deci nu poate definitiva ci cel 
mult până când năzuințele româneşti îşi găsesc expresia în adevăratul tip de stat român 
potrivit geniului românesc ea să constituie o soluție slabă şi provizorie de rezistență aşa după 
cum în presă îndeplineşte funcția Ziarul Universul susținut de aceeaşi mentalitate. În nici un 
caz nu poate constitui un ideal şi asta de-a dreptul primejdioasă când tinde în acest sens care 
constituie o diversiune judaică atât prin derularea eforturilor cât şi prin pregătirea terenului 
Judaic care o înfăptuieşte. Trista mângâiere i se dă naţionalismului român când i se spune că 
nu va fi smuls de Goldenberg ci de vreun Chiritopol camuflat chiar de nume cu rezonanță 
românească. Mângâiere n-ar fi chiar dacă această funcţiune de capitalist spoliator ar fi 
îndeplinită de un român cu adevărat băştinaş fiindcă un asemenea român care poate fi 
exploatator fără suflet adică care şi-a pierdut caracteristica rasei sale care este omenia este 
pierdut fiind denaturat de spiritul judaic. S-a spus: 
- pag. 667 - 
capitalul este fără suflet şi fără naţionalitate. Acest lucru este adevărat pentru toate popoarele. 
Pentru un singur popor capitalul este şi cu suflet şi cu naționalitate, fiindcă este chintesența 
stilului său de viață şi de luptă. Acest popor sunt jidanii. La ei capitalul este deopotrivă 
sufletul şi naționalitatea precum şi arma cea mai teribilă şi fiindcă acest lucru elementar nu 
este încă de mulți înțeles din cauza aceasta ei au biruinţe și ceilalți înfrângeri. Dacă nu ar fi 
fost după cum am spus reticenţe determinate de calcule tactice pentru camuflare care făcea ca 
atotputernicia judaică în special pe planul financiar să nu-l manifeste cu toate brutalitate, 
desigur nu ar fi putut fi cultivată această iluzie. Rămâi totuşi surprins cum oamenii cu o 
serioasă pregătire economică şi cu ascuţită pătrundere a realităților au putut să creadă că se va 
putea (crea) supraviețui în cadru capitalist general judaic, un capitalism autoritar şi xenofob 
(antijudaic). Şi asta cu atât mai mult cu cât situaţia României în cadrul ei geo-politic este 
precară. Este necesară o mare doză de naivitate deci pentru a putea crede că în cadrul judeo- 
democratic internaţional (plutocratic) poți obține independenţa economică. 
Citând pe Zeletin — dacă este de bună credință în cele susţinute trebuie să-şi fi râs în barbă 
rabinii (înţelepţii Sionului) văzând cum şi „goimii” inteligenţi pot fi derutaţi spre a susține 
naivităţi şi iluzii în numele realităţilor! dacă se ia pe bază de principiu zise ştiinţifice (mitul 
ştiinţei ca armă) adică dacă li se dă premize false scoase din labirintul unor discuţii talmudice 
(după tehnica talmudică) dacă li se pun ochelari de cai. Din aceste premize talmudice a 
rezultat şi fatalismul ştiinţific. In faza capitalistă (plutocraţie) jidanii îşi asigură stăpânire 
pentru că acest cadru (teren) este propriu esenței lor. In cealaltă fază care urmează — fatal 
după ştiinţa acreditată de ei, urmează stăpânirea definitivă, judaică sub masca proletaristului. 
S-ar putea ca în anumite împrejurări date să nu poţi răsturna această dilemă țesută mai mult 
dintr-o concepție materialistă care a pus stăpânire pe sufletele şi gândurile multor victime. 
Opera de dezintoxicare este grea dar până când a se lua cunoştinţă de această primejdie şi a se 
întreprinde opera de eliberare materială şi sufletească este necesar a nu se invoca iluzia şi nici 
tricolorul pentru acoperirea unei realități dare. 
- pag. 668 - i 
Din fatalismul ştiinţific judaic trebuie ieşit. Mentalitatea trebuie schimbată ca şi terenul. 
Astfel se rămâne prizonier formulei de gândire talmudică. Aşa cum fac mulți oameni. Pe 
şinele burgheziei capitaliste evoluţia se va face în mod fatal parcurgând (staţiile) etapele care 


se cheamă mercantilism, liberalism, imperialism şi cu termenul final comunism sau dictatură 
proletariatului muncitoresc. Şi în numele ştiinţei se care ca pe acest drum fatal şi fără 
întoarcere să nu aibă măcar dreptul de a protesta. Ceea ce se poate face cel mult în acest tren 
capitalist care se mişcă pe linia destinului judaic este să se amenajeze un modest .......... cu 
Stiindar care să acopere aceeaşi murdărie şi duhoare judaică, bineînţeles dacă aceasta o va 
îngădui atotputernicul stăpân al trenului. Acesta este ce se poate face în cadrul lui. O soluţie 
ca să ducă spre altă direcție nu există decât prin părăsirea acestui cadru. 


Intr-un tren al cărui drum fatal curge spre prăpastie nu te resemnezi să parcurgi toate etapele 
lui filozofând chiar realistic că vei cădea cu siguranță în prăpastie, ci faci ceea ce este 
elementar, pur şi simplu schimbi trenul. Dacă nu poți în plin mers aştepţi la prima stație sau 
dacă nu la prima cotitură când mersul lui este mai încetinit. În loc însă de a filozofa asupra 
inevitabilului prăbuşirii, creând şi o iluzie comodă până la această întâmplare, nutreşte activ 
gândul sub toate formele pentru ca efectiv să ieși din acest cadru care ţi se pare fatal. Deci 
revenind la concret schimbarea trenului este absolut necesară, fiindcă dacă numai banul 
rămâne axa vieții sociale (Sau are preponderență) şi stăpâneşte Finanţa asta înseamnă în ultima 
analiză stăpânirea judaică mai mult sau mai puţin deghizată. 

Acest lucru simplu şi elementar nu se poate totuşi înțelege dacă nu există un instinct 
nealterat, fiindcă numai instinctul dă suportul real al simțului istoric. Zeletin s-a plâns mereu 
de „ignoranță şi lipsa de simţ istoric cu care românii” (nu se referă la cei care au reacţionat) s- 
au judecat pe ei înşişi. De această lipsă de simţ istoric pe care o impută altora dovedește , 
tocmai prin aceasta că suferă dânsul , căci nu priveşte lucrurile îngust şi pe traiectorii minore 
poate fi judecat drumul parcurs de un neam. Finalitatea unui neam se arcuieşte pe veacuri şi 
milenii şi se pun în funcțiune de permanenţele lui şi nu se recurge la explicaţii unilaterale 
circumscrise şi ele în cadrul strâmt şi străin al unui singur veac. 

- pag. 669 - 

Fără acest instinct, nici cei care sunt foarte bine iniţiaţi în labirinturile problemei judaice, nu 

pot sesiza — simţi — adevărat direcţia istorică (cu barometrul cel mai sensibil al instinctului) 

chiar dacă teoretic formulează multe adevăruri ştiinţifice. Dovadă elocventă a dat-o însuşi 

teoreticianul antisemitismului român Prof. A.C. Cuza. 

Relevă Căpitanul în Pentru Legionari (vezi pag. ) că într-un moment când instinctul naţiei 

intuia primejdia drumului greşit apucat de politica românească chiar când se afirmau principii 

patriotice (de naționalism tricolor) Dl. A.C. Cuza, furat şi el tocmai de iluzia naționalului 

economic (a capitalului naţional) preconiza relativa între Partidul Liberal şi cel al poporului 

crezând sincer că se va putea crea un capital naţional care să lupte cu cel judaic. De aici 

rezulta clar că nici el n-a înțeles — mai ales că studiase amănunțit toate posibilităţile lor de 
influență politică, economie, etc, măcar sub raport tactic că nu pot fi învinşi jidanii atât timp 
cât bătălia se va da pe terenul lor unde sunt tari adică în cadrul democratic (burghez) care are 
drept axă banul (economia bănească). 


De aici rezultă încă o dată cât de mult a influențat gândirea materialismului judaic cugetele 
contemporanilor. 

Răul va fi deci, când (?) va constata Căpitanul mult mai adânc şi ieşirea din el va necesita 
eforturi eroice şi metode noi. Rezumând cauzele care au dat naştere la iluzia „naţionalismului 
economic” ca ideal al speranției şi statului nostru modern s-ar putea face următoarele 
aprecieri: 2 VOCAL “ 
1) Această iluzie a scânteiat mai întâi din ciocnirea prin concurență a intereselor economice 
între neofanarioți şi jidani (evrei) după faza lor de infiltraţie şi în perioada de acaparare. 


2) reacţiunea elementului băștinaş pricinui procesul al burgheziei dar încă cu instinctul 
nealterat şi cu sufletul ....... 


3) Rapacitatea congenitală a Capitalului (lipsit de suflet, sentiment sau naționalitate şi care nu 
cunoaşte decât interesul) nu cadrează pentru a deveni un ideal naţional. 


14 


4) Iluzia ce se poate da influenţei (?) Capitalului judaic tocmai pe teritoriul său. 
5) Din toate aceste contradicții (condiţii) vor profita în realitate veneticii (judeo-levantinii) în 
general lumea împestrițată a oraşelor prin avantajele care le vor stoarce pentru întreținerea 


iluziei creării capitalului naţional. Prin urmare toate măsurile luate de stat pentru încurajarea 
aşa zisei burghezii 
- pag. 670 - 


indiferent de originea etnică a cetățenilor — dar numai în raport cu alte state, au folosit în 
primul rând jidanilor din interior împotriva cărora se pretindea că se duce lupta! Cei din 
exterior prin forța politică a statelor respective şi camuflate sub pavilioane străine, Şi-au 
asigurat avantajele în stil mare (prin împrumuturi oneroase), concesiuni petroliere, etc.). 
Judaismul a tras foloase atât de conjunctură cât şi ca direcție de luptă. 
6) Simptomul judaizării a fost general pe acest motiv. Acest lucru rezultă că „studiul lui 
Ştefan Zeletin a dobândit sufragiile democraților liberali, iar revista „Ideea Europeană” îl 
proclama pentru dialectica marxistă „Spiritul rectiliniu al culturii noastre”. 
7) Capitalismul național drapat în tricolor va fi primul care va izbi în interesele cu adevărat 
naţionale dovedindu-se total fără suflet şi fără naţionalitate adică judaizat. Pe această 
concepție greşită de a crea burghezia se va duce acţiunea politică a statului în diferite direcții 
greşite — dintre care semnalăm următoarele care vor forma evenimentele care vor da noua 
structură a statului român după întregire. 
Cu această structură politicianismul va căpăta roată dezvoltare, colectând toate rezidurile 
trecutului iar judaismul va pregăti prin complicitatea elementelor fanariote de a trece la 
lovituri mai importante. Ele vor desăvârşi climatul politicianist după război în proporţie de 
disoluţie ne-mai .... lar intențiile atacului judaic se vor desemna mai precis şi mai agresiv. 
Coroborată acțiunea şi cu disperările lor internaționale va considera poate şi România că ...... 
pentru a cădea în descompunere generală în care a căzut Rusia. Urmărirea chiar sumară a 
acestor linii ne-ar da cadrul în care s-a clocit atmosfera politicianistă de după războiul de 
întregire precum şi felul cum se oglindeau realitățile românești cu problemele care le ridicau 
în momentul apariţiei Căpitanului. 
- pag. 671 - 
I) Sufragiul Universal 
Cele două reforme zise democratice, votul universal şi împroprietărirea, în momentul şi în 
stilul în care au fost concepute conveneau pe linii mari planului judaic. 
Instinctiv cei doi gânditori naționaliști ai neamului nostru au repudiat sufragiul universal. 
Eminescu spune că sufragiul universal este aducător de haos. 
„Demosul este însă adeseori un suveran nestatornic, inexperient, lesne crezător; preocupațiuni 
zilnice şi absorbirea vieţii lui într-un vecinic prezent, negândirea lui nici la trecut, nici la 
viitor, lesniciunea de a-i distrage atenţia prin serbări publice, prin întreprinderi hazardate, prin 
experienţe factice, îl fac adesea impropriu de a gândi mai adânc asupra unei chestiuni de 
interes public, îl fac accesibil pentru fraza mare şi surd pentru adevăr. De aceea este bine dacă 
ochii sobri, care disting, măreţia înscenării de însuşi fondul piesei ce se joacă îi atrag atenţia 
asupra acestuia din urmă, pe când simțurile lui sunt uimite de partea decorativă a vieții 
publice.” (Eminescu. Op. Polit. Vol. II pag. 253-254.) 
Sufragiul universal cultivă cabotinismul politic. 
„Ei bine, pe nevoile — din nenorocire vecinice — şi pe lesnea crezare a mulţimii se-temeiază 
demagogii care neștiind nimic, neavând nimic, vor să se ridice deasupra tuturora şi să trăiască 
din obolul nemeritat al săracului. Şi fiindcă demagogii, fiind în genere oameni de rând, 
înzestrați în loc de minte, cu vicleşug numai stăpânirea lor însemnează domnia brutalității, a 
viciilor şi a uşurinţei.” (Eminescu Op. Pol. vol. I pag 398) 
Sufragiul universal este apanajul plebei declasate şi corcite (cosmopolite) nu a popoarelor 
tinere. 


15 


«LA LA A aaa aaa aaa a a a a E E E A 


$) 


$) 


„Demagogia şi republica universală nu sunt decât semne de marasm senil la o rasă învechită 
în zile rele ale cărei puteri morale s-au sleit.” (Eminescu Op. Politice vol.II pg.424) 

„Suntem de exemplu, convinşi, că demagogia la noi e de origine fanariotică; că ea însemnează 
una înrădăcinată a veneticului fără tradiții, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o 
tradiție hotărâtă, trecut hotărât. De aceea roşii se şi recrutează mai mult dintre grecii şi 
bulgarii romanizați... 

Aceste elemente hibride se vor distruge aşadar prin ura trecutului şi a tot ce se poate numi 
Istoric într-o țară, fie instituţie, fie rasă, fie religie, fie datină.” (Eminescu Op. Pol. vol.I 
pag.297) 

- pag. 672 - 

„Noi nu suntem, bineînţeles, contra sufrajului universal, dar numai acolo unde se potriveşte, 
adică unde alegătorul are deplină şi exactă cunoştinţă despre interesul public în chestiune. 
Inţelegem ca o comună rurală să-şi voteze cu sufrajul universal un drum ce-i trebuie sau să-şi 
aşeze o dare comunală — lucru pe care-l pricepe oricine dintre oameni, şi care se făceau la noi 
chiar acum 25 de ani. 

Dar interese mari, pe care abia cea mai ageră minte le poate cântări, să se decidă prin 
mulțimea voturilor lui Stan şi Bran? Nici când. Cred într-adevăr confrații că Ştefan-Vodă 
chema pe țăranii republicii din Vrancea ca să se consulte cu ei despre război sau pace, despre 
tratate de comerţ sau altele_ noi înțelegem ca în cizmărie să fie consultați cizmarii, în interese 
comunale, membrii comunei. Dar este şi politica generală a unei ţări un lucru atât de uşor 
încât s-o poată judeca ori şi cine după cum îl taie capul? Destul de rău am ajuns dacă banul 
clasează pe oameni în țara noastră, în loc de-a fi clasaţi prin moştenire de bunuri imoboliare; 
vor confrații să ajungă şi mai jos? (M. Eminescu Op. Pol. vol.II, pg 144) 

Aurel Popovici este tot atât de categoric: „democraţia înghite naționalitatea.” (pg. 44). Acesta 
este de altfel şi scopul ei. Vorba lui Schiller: „ce e majoritatea? Majoritatea e prostie.” (Die 
Mehrheit? Was ist die Mehrheit? Mehrheit ist Unsim.) 

Voturile trebuiesc cântărite nu numărate, statul acela trebuie să se prăbuşească mai curând sau 
mai târziu, în care majoritatea triumfă şi prostia hotărăşte. (A.Popovici Naţionalism sau 
democraţie, pag. 168) 

Masele nu ştiu preţui libertatea ca factor de cultură. Pentru ele egalitatea este idealul. 

Votul universal aduce în popor evanghelia materialismului. Votul universal dărâmă partidele 
cu adevărat naţionaliste şi constituie partidele democratice, materialiste, al căror naționalism 
este un simplu oportunism de azi pe mâine. 

Sufragiul universal este criminal! Cine are să fie răspunzător de catastrofa ce inevitabil va 
urma, fie cu zece, fie cu o sută de ani? (A. Popovici Naţionalism sau democraţie pag. 123) 
Bismarck îşi frângea mâinile mai târziu că făcuse enorma greşală de a introduce votul 
universal. (A. Popovici. Pag. 123) 

Aceşti doi precursori ai naţionalismului integral intuiau adânc primejdia ce se ascunde, o 
răvăşire a maselor într-un moment când elita lui conducătoare este deja roasă de vicii şi în 
mare parte îndrăzneață „ iar banul formează însăşi axa vieții sociale şi politice. Această 
situaţie, judaismul va căuta să o folosească la maximum, fiindcă după tactica lui bine 
experimentată el va avea poate posibilitatea de manevră cu răscoliri de pasiuni şi uneltiri de 
intrigi. 

- pag. 673 - 

II) Împroprietărirea țărănimii. Este o a doua mare lovitură dată, fiindcă mai mult decât votul 
universal care răvăşeşte sub raport politic, acesta dezrădăcinează prin efectul pulverizării care 
îl va produce în cadrul sistemului în care a fost concepută. Şi cele ce au urmat arată că scopul 
urmărit n-a fost propriu zis îmbunătăţirea soartei țărănimii ci proletarizarea ei, adică ruperea 
din rădăcini a poporului românesc de pe planul său milenar. 

Anul 1918 este deci aducător de haos prin consecinţele reformelor. 


16 


Ş) 


1) desființarea marii proprietăţi rurale prin actul împroprietăririi 

2)votul obştese 

„Cea dintâi şterge din cartea vieţii vechiul partid conservator, organizaţia politică a marii 
proprietăți de pământ; cea din urmă dă drumul maselor ţărăneşti la viață politică, distrugând 
asttel rolul politic al birocraţiei; aceasta de altfel este minată și pe cale economică.” (Șt. 
Zeletin pag. 165, Burghezia română) 

Parcă România în tactica judaică a fost o unică temă de luptă pentru experiență. (moșieri) 
Politica tradițională a burgheziei — în realitate a veneticilor — a fost de a lovi în boierime, 
făcând concesii țărănimii în dauna marii proprietăţi, de a aţâța masele sătești împotriva 
marilor proprietari, spre a culege la urmă roadele acestui conflict. Pentru burghezie țărănimea 
este un fel de ciocan cu care se loveşte în boierime. Această politică a adus la sfărâmarea 
desăvârşită a marii proprietăţi a clasei boiereşti reacționare, altoită pe dânsa. (Şt. Zeletin, pag. 
77 Burg. română) 

I s-a aplicat de către burghezie adică de elemente străine, neofanarioți şi jidani 
agrarianismului (duşman comun) cunoscuta tactică a divizării când doi se ceartă al treilea 
câştigă. Peste aparențe, deci şi privind chestiunea în timp aşa cum s-a făcut împroprietărirea 
țăranilor, precum şi cadrul stabilit va profita elementul străin. Se desăvârşea deci un proces de 
dezrădăcinare început de aproape un veac cu planul sistematic de luptă al cămătarilor evrei, 
fără a socoti partea premergătoare a fanarioților. 

Pe lângă loviturile de graţie care se dădeau boierilor, adică singura elită cu o independență 
asigurată, începea partea cea mai gravă a proletarizării țăranilor. Această primejdie a fost 


denunțată în repetate rânduri cu patru decenii în urmă de Mihail Eminescu, într-un mod clar şi 
pătrunzător. 


- pag. 674 - 

„E evident însă, că micile părți de pământ, dacă vor fi din nou împărţite între descendenţii 
familiilor foştilor clăcaşi, aceştia vor fi reduşi cu vremea la starea de proletari, având fiecare 
câte câţiva stânjeni de pământ, prea puţin pentru a trăi şi prea mult pentru a muri; se va naşte 
un fel de clasă hibridă, fără putere şi fără producţiune, incapabilă de a se înmulți din cauza 
sărăciei, sclavă absolut capitalului. 

Puţini oameni cu mai multă energie economică îşi vor acapara părticelele foştilor clăcaşi şi 
deodată cu creşterea sau crearea din nou a altor latifundii, populaţia agricolă va da iar înapoi 
prin stingere, încât epoca n-ar fi departe în care n-am avea decât oraşe străine, „într-un deşert 
românesc”. Nouă ni se pare aşa dar, că un principiu care ar trebui admis în legislațiunea 
noastră, cel puţin pentru un număr anumit de ani, este indivizibilitatea pământurilor ţărăneşti, 
pe lângă neînstrăinarea lor către nesăteni, va să zică maioratul.” (M.Eminescu vol.I pag. 510) 
„Pe lângă acestea toate se mai adaugă apoi pericolul pentru țărani ca clasă, de a-i vedea 
devenind proletari prin împărţirea micului lor număr de pogoane între copii, adesea foarte 
numeroşi. Cum că aceşti copii ar fi economiceşte şi mai slabi, şi mai expuşi de a fi exploataţi, 
apoi în neputinţă de a-şi întemeia căminul lor propriu, e evident pentru oricine”. (M. 
Eminescu Op. pol. Vol.I, pag. 517) 

Soluţie: „maioratul şi parcelarea sistematică a moșiilor statului la maiorate.” 

La români există nu maioratul ci minoratul. Fărâmițarea proprietăţii aduce sărăcia care este 
„sursa tuturor relelor”. Punctul de greutate la noi nu este oraşul ci satul. Poporul român a 
rămas la sate. 

Cine vede cum în Ardeal, în urma divizibilităţii, au ajuns pe alocuri moşiile ţărăneşti de câte 
doi, trei stânjeni, cine vede apoi că urmarea divizibilităţii e curat proletarizarea populației, 
acela va înţelege de ce un popor cu oarecare tendinţă de a se-nmulţi, ca cel românesc, trebuie 
să cadă la cumplita sărăcie, cum alte popoare mai temătoare de mizerie — franceză de ia ȘI 
saşii din Ardeal — ajung de spaima divizibilităţii la sistemul periculos al avortării artificiale, la 
sistemul numit al celor doi copii. Şi acest sistem este deja întrebuințat şi la noi, nu la țărani, 


117 


| dar în clasele mai culte, a căror trebuinţe întrec puterea lor de producţiune şi pentru care copiii 
mulți ar fi o sarcină cu neputinţă de purtat. Vorbim aici de un secret public pe care nimeni nu 
l-a atins şi pe care îl pomenim numai, pentru a arăta la ce căi periculoase de mântuire duce în 


| genere divizibilitatea averii — dar încă divizibilitatea micilor bunuri imobiliare?” (M. 
Eminescu vol. II, Op. Pol., pag. 579) 
- pag. 675 - 


| Aşadar, soluții propuse în legătură cu această problemă ar fi: 
1) Intărirea unei clase țărănești avute şi neatârnate. 
2) Desfacerea cea mai folositoare a bunurilor statului. 
| 3) Înmulțirea populaţiei rurale, şi ca urmare 
4) Cultivarea intensivă a moşiilor mari particulare. 
Campania împotriva divizibilităţii nu este determinată oare şi de teama conservatorilor de a se 
| pune problema unei exproprieri generale. 
Nu este cu totul indiferent care partid va vota o lege care este în interesul general al țării (M. 
SI Eminescu vol.I, pag. 581) 
| "9 Acelaşi lucru şi în termeni aproape identici constată şi Zeletin. Încuraj area micului proprietar: 
ține legat de pământ „tipul economic hibrid de plugar şi salariat etc; forțat să fie plugar, căci 
era proprietar şi nevoit să fie salariat, căci gospodăria proprie era prea mică. (Zeletin, Burg. 
pag.209) 
| Soluţia împroprietăririi nu este definitivă „căci putinţa de împroprietărire are o margine 
hotărâtă dar înmulţirea populaţiei rurale nu are o limită fixă.” (Zeletin Burg. pag. 188) 
După împroprietărire urmează zilele sumbre, surplusul de populaţii ţărăneşti vor trebui să 
| emigreze spre oraş, să se dezrădăcineze! 
„pentru ca satele noastre să iasă din perioada de zbucium şi frământare, trebuie ca populația 
rurală să rămână de acum staționară” (Zeletin pag. 213 Burg) 
| lată de ce soluţie este capabil regimul capitalist! 
Din punct de vedre social „în asemenea împrejurări singura temelie economică socială, pe 
care se reazimă întreaga societate, e alcătuită din pătura restrânsă a țărănimii 
] independente.”(Zeletin pag. 205 Burg) 
Anomalia constă din faptul că pe când capitalul se găseşte la oraşe, brațele de muncă sunt la 
sate. „Care este soarta acelei societăţi ce rămâne pentru totdeauna sub stăpânirea formelor 
| e. inferioare şi dizolvante ale capitalului?... 
- Clasele orăşeneşti cad în corupție şi desfrâu, păcatul tuturor claselor care câştigă fără muncă; 
clasele de la sate devin un focar de dezordine şi anarhie, societatea întreagă intră într-un 
| proces de decadență. Pe la 1907, societatea română înfăţişa o îngrijitoare analogie cu aceste 
forme de decadenţă socială!” (pag.206 Zeletin Burg) 
Industrializarea oferă singura soluţie pentru absorbirea proletariatului agricol şi limpezirea 
1 situaţiei! Dar cine o face şi cu ce scop. În mâna căror capitulişti vor cădea masele de țărani 
proletarizate şi ce se va face cu această forță naturală ruptă de glie. Ce condiţii de igienă vor 
exista pentru substanța ei! 
3] - pag. 676 - 
Reforma agrară, spune Manoilescu, a fost un gest boieresc. (n.n. suportat de boieri) 
„Burghezii şi pseudo-burghezii, care nu erau mari proprietari, au fost bucuroşi să arunce 
| asupra acestora din urmă (boierimii) toată răspunderea. Numeric nu au fost decât 16.462 da 
proprietari expropriaţi în toată România din care abia 4467 în vechiul regat, aşa încât le era 
uşor celor 125000 de burghezi să arunce peste bord pe aceşti proprietari ca un simplu test(?) 
9 atunci când au simţit că barca începe să se scufunde. Pentru burghezie în ansamblul ei, 
reforma agrară n-a însemnat nici o mare vitejie şi nici vre-un sacrificiu. Sacrificiul şi 
| osteneala burgheziei trebuie să înceapă a doua zi după împroprietărirea țăranilor!” 


18 JA” 


Exproprierea desigur a avut şi scopul politic social în acordul, în legătură cu progresiştii 
unguri. Proprietarii români mari, dacă în rentă au luat puţin din valoare, în schimb au fost 
absorbiți în posturile superioare din stat şi în special în diplomaţie! Deci, compensaţii 
indirecte. Rezulatatele au fost foarte proaste. 

„Productivitatea noastră agricolă „se aşază în urma tuturor popoarelor Europei... nivelul de 
viață al țărănimii caracterizat azi prin înspăimântătoarea cifră de 3000 lei pe an drept salariu 
mediu anual al unui bărbat în agricultură (salariu la care se adaugă dacă țăranul este proprietar 
ŞI o plus valoare de 6000 lei pe an.” (pag.179 Manoilescu Burg) 

Despre marile bucurii ale vieţii de la țară ne vorbesc câteodată şi statisticile care artă de pildă 
că din 3.078.000 locuinţe rurale, 663.000 nu au decât o singură cameră (!), iar 2.188.000 nu 
au nici un fel de pardoseală. 

Aceleași statistici ne spun că la populaţia rurală de c.ca 16.000.000 oameni există 1.179.000 
deficienți, atinşi de boli incurabile, debili mintali, etc. (citat Dr. George Banu: La politique 
medico sociale dan la Roumanie rurale) citat Manoilescu pag 175) 

Ca acțiuni de ridicare Manoilescu preconizează: 

1) Indirect: industrializarea (absorbirea surplusului) 

2) Cooperaţia şi 

3) Angrenarea elitei noastre în masele populare. 

Adevărata mişcare de apropriere sufletească față cu populaţia s-a produs abia după războiul 
cel mare prin taberele de muncă inaugurate la Unghieni în 1922. în aceste tabere, astăzi o 
instituție socială europeană — mişcarea românească şi-a fixat indubitabil prioritatea. 

Tinerii idealişti cu diurne nu porneau la sate cu gândul de a ajuta țărănimea, ci cu acela de a 
combate pe cei care voiau să o ajute. Concluzia noastră — încheie Manoilescu — la acest 
capitol a celei mai mari datorii a burgheziei este tristă. 

Burghezia noastră nu şi-a făcut datoria faţă de țărănime nici în vechea Românie, mai înainte 
de împroprietărire, nici în România întregită după aceea.. Despăgubirea proprietarilor 
expropriaţi „la noi ceea ce s-a plătit proprietarilor expropriaţi nu însemna nici 300 milioane 
aur şi reprezenta abia 4% din valoarea pământului expropriat. (pag. 187 Manoilescu) 

Aceasta înseamnă că clasa boierească nu evea nici o putere, iar burghezia o avea roată sub 
„„„intern. Pe de altă parte faptul că războiul a fost câştigat de aliați a urcat forța liberalilor în 
vreme ce partidul conservator care pe care contra puterilor centrale era descoperit la spate. 

- pag. 677 - 

Exproprierea a fost o mare scuză pentru tot ceea ce nu s-a făcut de atunci înainte, o dispensă 
generală pentru împlinirea unor datorii sociale care nu încetaseră să existe după săvârşirea ei. 
(pag. 183 Manoilescu, Burg) 

Intelectuali, fii de țărani au obligaţia de a rezolva ei problema țărănească. La aceleaşi 
concluzii ajunge şi N. Roşu. Populaţia rurală după statisticele 1931-1934 prezintă multă 
dificultate. 

1) Mentalitatea populaţiei rurale este mai mare decât cea a populaţiei urbane 

2) Natalitatea exagerată a populaţiei rurale nu este o dovadă de vitalitate, dacă ne gândim la 
predispoziţiunile ereditare pentru anumite boli şi la mortalitatea nou născuţilor până la vârsta 
de un an. 

3) Mizeria şi ienoranța fără ... şi întreținută cu deosebire de regimul democratic al votului 
universal o face refractar în oricare formă de cultură, reducând-o la o barbarie primitivă. (N. 
Roşu — 55-56) 

Importanța politică a celor două (acte) reforme, care în primul rând ne interesează, înseamnă 
că marea ofensivă pornită de purtarea judaică care privea atât soarta țării noastre, cât şi a sud- 
estului european. purtat Al 
Deşi la prima vedere aceste reforme şi deosebire împroprietărirea ar părea o măsură 


- „preventivă pentru a face inofensivă (contaminarea de cuvântul bolşevic cu care luaseră 


19 


contact soldaţii pe front) totuşi în realitate ea sapă mai adânc rădăcinile neamului nostru după 
tactica judaică. 

Acest lucru se poate vedea şi din faptul că în Ungaria s-a putut reveni la situația latifundiară 
magnaţilor fără nici un fel de expropriere (la fel şi în Polonia) cu toate că aceste țări au fost 
ocupate de stăpâniri comuniste şi deci, contaminate. Distrugerea clasei boiereşti şi 
dezrădăcinarea ţăranului va oferi în cadrul democratic mari posibilităţi de manevră. 

In cadrul României întregite care îngloba mase mari de minoritari şi în special de jidani 
Galiţieni şi Ucrainieni, pepinieri de comunişti, posibilitatea de manevră devenea foarte mare 
pentru un stat recent închegat şi cu o clasă conducătoare deja intrată într-un proces de 
descompunere. (putrefactic). 

Prin reforma agrară românească puterea a trecut din mâinile boierilor în cele ale bancherilor şi 
industriașilor centrul de greutate al forțelor politice se mută dintr-un cartier într-altul al 
oraşului dar nu trece într-o dată la de barierele lui.” (pag. 371 Manoilescu) 

- pag. 678 - 

III) Regim democratic — prin împroprietărire şi votul obştesc s-a definitivat cadrul democratic 
al Statului Român. Epoca minoră a burgheziei care începe la 1866 ţine până la 29 iunie 1918 
când se ivește (constituie) primul guvern averescan. Până atunci deși se făcea caz de ideile 
liberale, totuşi au dominat moravurile orientale. „Un regim de teroare politică, cenzură 
arbitrariu guvernamental, conspirații, comploturi republicane, surparea dinastiei („absolutism 
politic şi militarism”) un regim de abuzuri şi jaf „centralizarea administrativă şi birocratizare 
forțată a învățământului public de funcționari parazitari („birocratic”). Un regim monstruos şi 
paradoxal, bizuit pe o constituție eminamente democratică dar vândut de silnicia 
absolutismului politic. Un regim nenatural care a împiedicat dezvoltarea burgheziei 
româneşti” (pag.353 Roşu) 

Acum acest tablou haotic se va complecta pentru răvăşeală, în lumea satelor va lua proporţii 
necunoscute. O mulțime de partide sau grupări politice vor răsări ca ciupercile. Şi toate vor 
deveni piese de şah (pioni) ale puterii judaice singura care va putea manevra atât prin 
experienţă cât şi prin forță bănească de care dispun în această pepinieră a corupției. În regimul 
democratic jidanii (evreii) se găsesc în elementul lor, fiindcă aici au libertatea garantată şi 
cadru asigurat în care să-şi dezvolte toată tactica lor infernală bazată pe minciună, ură şi 
intrigă. Stăpânitori ai banului, această forță specifică în stilul lor, ei pot aservi direct sau 
indirect toată forța politică. 

În realitate, plutocratul formează osatura sistemului democratic oricât s-ar farda acest regim 
cu principii mari. „Acela, spune V. Pareto, care a moştenit un mare patrimoniu, va fi cu 
uşurinţă numit secretar în unele țări sau se va alege deputat plătind pe alegători, adulându-i şi 
dacă şi dacă este nevoie prin mărturisiri de credință antidemocratică. (citat Roşu pag. 360) 
Eminescu spunea că în toate țările jidanii sunt liberali. „De ce sunt toţi evreii din Europa 
democrați se întreabă Aurel Popovici? Şi continuă: Langbehn explică faptul crezând că ei „au 
principii democratice deoarece instinctul lor mereu îi trage spre plebe.” Când evreii au părăsit 
robia Egiptului, plecat-au cu ei multă lume fără căpătâiu”, deci multă pleavă socială. Ei sunt 
toţi contra oricărei nobilimi. De aceea toţi sunt contra naţionalităţii lor. Democraţia tinde la 
nivelare, la coborâre, la ştergerea naţionalităţii din rândul naţiunilor, la transformarea ei într-o 
colbărărie de oameni vicinic profitori de cele trupești, incapabili de cele sufleteşti, de orice 
simţire nobilă.” ( pag. 314 Popovici, Naţionalism sau Democraţie) 

- pag. 679 - A 

democraţia se bazează pe suveranitatea poporului dar „poporul cum spune Schopenhauer” — e 
un suveran veşnic minor” — 

Toate minţile mari ale lumii cu intuiții suficiente în natură, au constata acest adevăr „de la 
Mencius, Platon şi Aristotel, de la Cicerone şi până la Mentesquieu, Burke, Taine, Langbehn, 
Reibmayer şi oameni de stat ca Cromwell şi Bismarck şi Cavour(?9 ei toți resping 


20 


democraţia”. (pag. 325 A. Popovici N. D.) ("La democraţie est la negation de la discipline.” 
citat Popovici din Renan, pag. 296) 

Democraţia nu-i o formă de guvernământ posibilă între naţiuni ce vor să trăiască. 

E totdeauna o nesfârşită logomahie, cu o imaginară logocraţie de azi pe mâine, şi cu o lungă şi 
crudă decepție în sânge: în autocraţie.” (pag. 301, Naţionalism sau Democraţie, A. Popovici) 
Peste forme stăpâneşte autocratul jidan. 

„Democraţia preferă să ajungă din ce în ce mai mult în situaţia de a fi condusă când de 
plutocraţie, când de o plebeucraţie şi una și alta internaționale din fire.” (pag. 176 A. Popovici 
Naţionalism sau Democraţie) 

Acestea sunt cele două poziţii ale judaismului din cauza aceasta tinde și democraţia în această 
direcție, încă o dovadă de cine manevrează cu ea. 

Democraţia nu-i credință ci numai intelect. Este lipsită de orice conţinut, de orice vlagă, 


adevărată „folie raisonnante”, ea mereu se laudă că ţine la „ştiință” deşi ştiinţa nu ține nimic la 
ea. 


Democraţia dizolvă naționalitatea. O dizolvă pe măsură ce se introduce, mai încet sau mai 
repede după gradul de cultură al poporului dar cu siguranță siderală” (pag. 156, A. Popovici, 
Naţionalism sau Democraţie) 
„Concepţia ideologică şi imposibilă a unei egalități şi fraternităţi „du genre humain” şi 
ovreiască „Interessen — Politik” (pentru indivizi) şi ovreiască „Klassen — Kampf” (războiul de 
clase) merg mână în mână, în admiraţie pentru "concepția materialistă a istoriei şi a vieţii”. 
Spre idealul unei „organizațiuni democratice-sociale” şi cosmopolite”. (pag. 156, A. Popovici, 
Naţionalism sau Democraţie) 
„Între naționalism sau democratism adevărat e o antiteză organică, dezastroasă pentru cel 
dintâi. Dezastroasă dacă nu azi, atunci mâine sau poimâine dar în orice caz. Pentru că 
naționalism înseamnă îngrijirea în prezent ca viitorul naţionalităţii să nu fie primejduit. 
Al naţionalităţii nu al poporului ceea ce constituie o enormă, o esenţială deosebire politică”. 
(pag. 16 Popovici, Naţionalism sau Democreţie) 
„Toţi oamenii de adevărată valoare sunt sistematic, fatalmente daţi la o parte şi înlocuiți 
treptat, treptat, cu cei fără vrednicie dar cu fler cu epocile democratice”. (pag.143, Popovici) 
- pag. 680 - 
Libertăţile publice sunt folosite în sens abuziv şi negativ. „Numai demagogia abuzează de 
libertăţile publice. Ea deşteaptă şi aprinde instinctele animale: Ea exagerează nemulțumire din 
stat. Căci lipsa de cumpăt şi măsură, obrăznicia şi şarlatania sunt organice”. (pag. 144, A. 
Popovici, Naţionalism sau Democraţie) 
Democraţia se adresează părții inferioare din om: lăcomiei, invidiei, bănuieli, răutăţii lor. Ea 
trebuie să se adreseze animalului din om. Tendinţa: distrugerea statului” idem. Aceasta este 
chiar ţinta spre care tinde judaismul, fiidcă în fond democrația este terenul tacticei satanice. 
„Democraţia nu are credință nici măcar în existența ei proprie. De aceea, toate democraţiile 
mereu se plâng, mereu se tânguiesc că nu sunt „reale”, că nu sunt „adevărate”, etc. (idem) 
„Orice inovaţii pripite, fără raport la mentalitatea specifică a unui popor, fără raport la 
trebuinţele lui reale, constituie o politică cosmopolită.” (pag. 118, idem) 
Politicianul descinde de-a dreptul din politica modernă, iar politica aceasta din ideologia 
democratică. La Paris, la Roma, la Atena, la Belgrad — aceleaşi stereotipe acuzații la adresa 
politicii, ca la Bucureşti.” (pag. 114, idem) 
(Obs. (Aceeaşi reacatiirioism (?) Jaţă de virusul judaic. 
În democraţie, aristocrația de nevoie a fost înlocuită prin plutocrația cosmopolită. Banul, 
putere (?) redutabilă, şi-a amplificat influența cu luptele electorale, capitalul industrial şi 
financiar „procură parlamentarilor posturi de directori şi administratori şi numeroşilor din 
parlament posturi de advocaţi — consilieri.” (Roşu N.) 


21 


Prin corupția banului se obține nu numai posibilitatea puterii politice dar se alterează (însăşi) 
(iarăşi) structura morală a statului. „Banul — spune acelaşi autor — nu este numai combustibilul 
care alimentează maşina statului, dar statul şi politica simt la rândul lor mijloacele de a ajunge 
la bani şi de a-și asigura mai mare parte de venituri din averea publică”. Ne aflăm aşadar într- 
un cerc vicios al banului întreținut de corupția plutocrației. Vechea aristocrație nu avea nevoie 
de puterea banului pentru a se menţine.” (N. Roşu pag. 362) 

Prin triumful democraţiei revoluţionare şi prin sfărâmarea aristocrației, naşterea plutocraţiei a 
devenit o necesitate socială. Esenţial şi embrionar, regimul democratic conţine germenii 
corupției banului.” (pag. 362, idem) 

Suntem deci prin aceasta în plin teren judaic, propuși tacticii satanice. 

- pag. 681 - 

IV) Idealul României întregite va fi în special după cele două mari reforme, materialist şi 
democratic. Acest naționalism prin excelență burghez va fi fecundat de concepția judaică şi se 
va baza pe iluzia creării capitalului naţional. Cum este și firesc în ultima analiză va fi un ideal 
plutocratic. Care însă îşi va camufla interesele meschine în formule tricolore. De altfel cum 
am mai arătat pe această bază de pornire încă de la începutul statului modern român „Vechea 
noastră boierime mare încetase demult de a mai fi românească. De aceea ea nu avea mândria 
şi patriotismul fanatic al pământului care se simte legat de moşia sa printr-un sentiment 
ereditar, aproape mistic. Nici despre vitejia şi cavalerismul acestei boierimi nu se poate spune 
mare lucru. Ea era o clasă intrigantă — cea mai intrigantă de sub bolta cerului, zice Kisseleff, 
şi gata să îngenunche înaintea oricărui străin care ar fi fost în măsură să-i apere privilegiile. 

La aceasta desigur, n-a contribuit puterea şi faptul că în vine le curgea sânge greco-bizantin şi 
că sufletul ei întrunea deseori trăsăturile inconștiente ale parvenitului de dată nu prea veche.” 
(pag. 146, Zeletin, Neolib) 

Epoca fanariotă deci prin amestecul cu veneticii, a produs prima alterare şi decadență care pe 
urmă a fost accentuată prin cadrul geografic. 

Oamenii noui (?) neofanarioții ... .... Cu familii boiereşti erau elemente cu însuşiri şi mai 
dubioase:” (pag. 147, idem) 

Mentalitatea lor atât ideologic cât şi structural era cosmopolită. 

„În tendinţa lor de a pune mâna pe putere şi a înlocui pe vechii boieri. Ei chemaseră atunci în 
ajutor într-un spirit de larg umanitarism şi cosmopolitism pe toți oamenii noui (7) de obârşie 
străină, greci, sârbi, bulgari, germani, armeni. În schimbul sprijinului pentru dărâmarea 
regimului boieresc ei ofereau acestor exotici tovarăşi de interese un colț la ospăţul de frăție la 
„masa cea de obşte”; un loc comod în noul stat egalitar, ce erau pe cale să întemeieze.” (pag. 
148, idem) 

Această mixtură în plină frământare şi încă nesedimentată era scoasă acum la suprafață de cei 
CE iDCA de războiul încheiat cu două reforme atât de radicale. 

Războaiele îndelungate prăbuşesc la fundul societăţii, familiile înstărite şi ridică deasupra 
oameni noui (7), îndemânatici şi fără scrupule morale.” (pag. 149, idem) Total dispreţ pentru 
virtute. 

„Loviturile repezi, îndrăznețe şi dibace, răsărea cu o putere de miraculoasă .... 

Parcă spiritul noului promotor al plutocrației române se arătase undeva, în inălțimile 

văzduhului strigând încă o dată spre cele patru colțuri ale României Mari: Imbogăţiți-vă 
băieţi!” (pag. 144 Zeletin, Neolib) 

Să fi fost un fenomen similar cu timpul guvernării legionare?! 

- pag. 682 - 

Criza de după război — pretinde Zeletin — că a întărit plutocrația română, (n.n. e vorba de 

mixtura levantină) pentru că a fost ajutată de stat pe când cea străină nu a fost. Adevărul stă 

altfel! (Invers). Precis este însă că dispariția marii proprietăţi a adus atotputernicia plutocrației 

care a rămas singură în viaţa publică. 


22 


„Unirea a deschis ardelenilor perspective imense şi totodată apetituri imense.” (pag. 152 
Zeletin) 

De altfel a fost unul de ai lor care a zugrăvit în mod magistral pe românii ardeleni de astăzi, 
când au zis că ei nu au numai suferințe milenare ci şi pofte milenare.” (pag. 152 idem) 
Trebuie îmboldiţi „spre a fi cu adevărat stăpâni acasă la ei, trebuie să smulgă cu orice preț din 
mâinile străinilor acest nerv al vieţii sociale actuale: Capitalul prin orice mijloace.” (pag. 153 
idem) 

Spiritul plutocratic ardelean urăşte concurentul său regățean.” (pag. 153 idem) 

Ce grotească era iluzia generală în momentul unirii cum că ardelenii vor aduce o însănătoşire 
morală în viața publică a României.” (pag. 153 Zeletin) 

„„Cariera omului nou nu duce pe calea moralei, cel puţin atâta lucru ar trebui să ştie cel ce nu e 
pe de-antregul certat cu sințul realităţii.” (pag. 154 idem) 

Poziţia legionară este diametral opusă! Deci revoluționară! Zeletin recunoaşte că este 
justificată „expresia celei mai adânci revolte morale” (pag. 155 idem) — Dar această revoltă 
care mocneşte nu este prin aceasta o forță care poate acționa. Totuşi preconizează înţelegere 
din „, suprem înţeles ştiinţific şi naţional pentru a dovedi : a) Plutocraţia este un fapt istoric 
necesar, b) este eroare obştească când se crede că plutocraţia are numai un rol social dizolvant 
şi distructiv. În prezent plutocrația noastră lucrează la opera pozitivă şi constructivă a 
industrializării de care atârnă rolul nostru în țările civilizate şi perspectivele noastre de viitor.” 
(pag. 155 idem) 

Deci perspectivă de completă judaizare şi aservire capitalului de aceeaşi esență, fără suflet şi 
fără naţionalitate. Pentru crearea capitalului admite şi justifică şi jaful. Jaful românesc din 
avutul public este ridicat la rang de doctrină şi ideal! Jaful este piedestalul civilizaţiei. 
„Capitalismul care alcătuieşte piedestalul civilizaţiei europene are ca origine jaful celorlalte 
continente.” (pag. 158, Zeletin) 

Se spune că „Liverpolul este pavat cu cranii de negri.” (citat Zeletin 160) 


- pag. 683 - 


În acelaşi sens preconizează şi pentru România!? pentru capitalul naţional, luându-i putinţa de 
a jefui averea altora, i-a deschis pe aceea de a jefui propria avere națională.” (pag. 161 
Zeletin) adică arta ar veni în termeni figuraţi ca...... 

Să fie pavate cu ciolanele țăranilor şi muncitorilor români, spoliate cu cruzime şi dobândite cu 
mizerie. 

Capitalul naţional trebuie să se nască deci din fraude, aşa justifică şi explică chiar naşterea lui. 
Cele 7 (şapte) miliarde de lei capital apărute la .... După război, reprezintă sumele fraudate în 
timpul războiului. Arătând chiar identificarea sursei: 

a) serviciul aprovizionării (circa 3 miliarde) pagube pentru stat. 

b) schimbarea rufelor şi a covoarelor circa 3 miliarde pentru stat. 

c) fraude de la diverse depozite civile şi militare. Depozitul de la Constanţa (arse) circa 150 
miliarde. Arderea atelierului C.F.R 150 miliarde. 

În general fraude de cel puţin 10 miliarde. Aşa se lămureşte acest paradox economic; o 
capitalizare fără producţie. Cele 7 miliarde capital proaspăt al societăţilor noastre e vărsat de-a 
dreptul din veniturile statului.” (pag. 163 Zeletin II) 

Imigrația austriecilor în România 10000 (în realitate cred că erau jidani), pe care guvernul nu 
ştia să o folosească (face greutăţi).” (pag. 165 Zeletin Il) | j 
Şi ca să fie consecvent doctrinarul liberalismului (burgheziei) şi neoliberalismului, susține că 
averile jefuitorilor trebuie cruțate. 

„Ele (averile) au intrat în patrimonial naţional; adică în mâinile jefuitorilor, mulgerea lor de 
aici nu ar fi fost un câştig ci o pierdere pentru naţiune (n.n. națiunea identificată cu jefuitori!). 


23 


Lăsăm la o parte chestiunea “că cei care au strâns aceste averi nu sunt muncitori de rând, ce 
stau sub legi, ci fericiţi ai soartei, ce stau deasupra legilor; ei fac politică, creează legile, 
impart dreptatea. Pedepsirea unor asemenea oameni nu poate fi decât rezultatul unei revoluții 
social-politice: pe cale obişnuită ea este exclusă” (Zeletin, Neoliberalismul, pg. 169). 
Capitalul naţional se va transforma prin fraude. “Dacă aceste capitaluri se strâng în dauna țării 
şi pe căi piezişe, aceasta nu prejudecă întru nimic viitoarea lor funcţie socială. Capitalul apare 
peste tot, cum zice Marx, picurând de murdărie şi sânge” (Zeletin, pg. 147). Concepţia 
amorală în judecarea fenomenului. Şi încheie cu acelaşi cinism (amoral): “ca cercetători 
obiectivi, trebuie să ne dăm silința a înțelege lumea așa cum este, lăsând sarcina de a face 
planuri altora care n-au altceva mai bun de făcut” (Zeletin, pg. 177). 
Dar autorul nu se opreşte la constatări ştiinţifice ci preconizează acest ideal şi în acest sens 
cere şi naționalizarea şcolii, care continua să fie reacționară față de această atmosferă de 
descompunere care altera tot ce era românesc”. Prăpastia între structura noastră socială , - 
spune Zeletin — şi structura noastră sufletească: societatea 
Pg 684 
a luat o formă modern, liberal, democratică, sufletul a rămas însă într-o constituţie arhaică. 
De aici critica instituţiilor “ele sunt putrede, stafii fără trup, lustru fără bază, forme fără fond” 
(Zeletin, Neoliberalismul, pg. 216). 
Problema istorică a momentului de față este: adaptarea socială a românilor la instituţiile 
sociale moderne; prefacerea sufletului nostrum astfel ca să stea în armonie cu mediul său 
social” (Zeletin, Neoliberalismul, pg.219). 
Şcoala de azi face critică socială “că făuritorii societății române de azi au fost străini de firea 
neamului nostrum, că din această pricină ei n-au înțeles sufletul român, ci ne-au dominat nişte 
instituţii care nu se potrivesc cu nevoile noastre , sufleteşti” (Zeletin,pg.220, II 
Neoliberalismul). 
Realism. Trebuie să-l deprindem pe copiii noştri să meargă de-a dreptul la realitatea lor social 
proprie, să o cerceteze de aproape şi să o înțeleagă prin formule create din chiar acest studiu al 
condiţiilor noastre sociale concrete” /Zeletin, pg.221, II Neoliberalismul). 
“Să admire instituţiile sociale să le cunoaştem în mod ştiinţific!” (Zeletin, pg.222, II 
Neoliberalismul). 
“Din două una: ori izbutim să realizăm această mare operă de prefacere sufletească şi atunci 
mergem înainte cu paşi siguri; ori rămânem în mentalitatea arhaică, ostilă instituţiilor noastre 
modern şi atunci ne zbuciumăm mereu în haos, aproape de primejdia dezagregării” (Zeletin, 
pg.223, II Neoliberalismul). 
Aşa înţelege Zeletin, doctrinarul liberalismului şi al burgheziei române “naţionalizarea şcolii”. 
Aceasta este formula care trebuie să facă unirea sufletească a României mari! 
Ca generaţiile tinere să cunoască în “mod ştiinţific instituţiile sociale este absolute necesar, 
dar ca ele să le admire este uluitor de cinic. Dacă s-ar pune să admire tot ce cere Zeletin atunci 
ar trebui să iasă toţi nişte gangster din moment ce în această nouă şcoală se justifică până şi 
fraudele din avutul public. Disonanţă este şi între morala din şcoală şi practica din afară. 
Numai dacă se introduce un învățământ amoral, atunci se poate armoniza cu societatea. 
De altfel, direcţia pe care o cere Zeletin nu este pe traiectoria sufletului românesc. Spiritul 
românesc este departe de a prezenta vreo predispoziție pentru capitalism. Firea noastră ne face 
mai curând anticapitalişti. Românul n-are prin predispoziţie virtuţi burgheze. “In psihologia 
românească există un antiburghezism pasiv, care deşi nu e conştient de sine, dar e puternic”. 
Citat Manoilescu pg.295 (V. Băncilă, Etnicul...). 
Pg 685 gl 
Rezultatele economiei 


Această concepție amorală va (răscoli) fecunda toată imoralitatea în haosul vieţii publice de 
după război, scoțând la suprafaţă toate tarele semănate de deimpilări mai vechi sau aduse de 
venetici. 

Dar în stilul în care a fost conceput nici în domeniul material nu va da rezultate fiindcă se va 
mişca pe un teren impropriu (necorespunzător) (străin) sufletului românesc, în condițiuni 
neprielnice în care străinii (veneticii) vor fi mai tari. Procesul de industrializare - singurul care 
ar da o justificare şi sistemului burghez — nu a putut fi îndeplinit în condiții optime în acest 
sistem corupt. Nu spiritul creator va sta la baza lui, ci cel speculativ (iudaic). 

Se ştia după cum s-a spus că soluția problemei ţărăneşti este industrializarea țării. 
Improprietărirea este un expedient dată fiind creşterea continuă a populaţiei” (Zeletin, 
Burghezia, pg.194). 

Industria naţională nu mai poate absorbi proletariatul agricol „de unde se vede limpede că 
criza noastră rurală nu poate fi curmată prin împământenire sau prin felul de împământenire; 
ca va dispărea de la sine cândburghezia noastră va izbuti a întemeia o largă industrie 
națională” (Zeletin, Burghezia Română, p.211). 

Va urma o bună stare prin: 

1) Prelucrare de impozite (sarcinile fiscale) 

2) Degajarea de proletariatul agricol 


„Misiunea esenţială a burgheziei — spune Mihail Manoilescu — este „industrializarea maselor 
rurale” care este problema internă cea mai importantă a României. „Cel puţin un sfert de 
ţărani spre industrie şi meserie, iată lozinca deceniilor ce vor veni. 

Urbanizarea şi descentralizarea industriei. 

„Industria este deci funcțiunea axială a burgheziei. De aici necesitatea intervenţiei de stat. 
„Vechiul liberalism era pasiv; noul liberalism intervine energic spre a împăca conflicte, a 
armoniza interese, a înlătura risipe, a alina suferinţe, spre a organiza. Organizarea este flamura 
spre care militează liberalismul nou din zilele noastre (VIII/ prefața Neoliberalismul). 

Pentru încurajarea Capitalului naţional şi crearea industriei este nevoie de protecţie. „Este 
adevărat că o industrie în proces de naştere impune mari sacrificii, în deosebi țărănimii care 
este silită să cumpere fabricate naționale mai proaste şi mai scumpe decât cele similare 
străine. Dar istoria burghezimii arată că asemenea sacrificii trecătoare îşi asigură bunăstarea ei 
viitoare de clasă, care numai dezvoltarea industriei e în măsură a înlătura mizeria de la sate 
care caracterizează peste tot faza mercantilistă” (Zeletin). 

Dar ce fel de industrie? De seră? Abuzul care s-a făcut prin industria...care necesită o ... din 
partea statului. Un fel de birocratizare în prevederi în bugetul statului. 

Pg 686 

Caracterul general al poporului aici se vede „cu cât va fi întărit cu atât aceta se va afirma mai 
independent şi mai puternic pe tărâmul economic așteptând îndreptări de la inițiativa 
particulară nu de la continua intervenţie a statului care totdeauna a contribuit şi contribuie la 
moleşirea calităților morale ale unui popor” (Popovici). 

„Spiritele energice de inițiativă, trec în întreprinderile particulare, unde li se deschid 
perspective strălucite” (Zeletin, 151, Burghezia). 

În ce proporţii? În ce situație? Dar străinii!? 

Industria face educaţie. Ea dezvoltă calități de imaginaţie, de ingeniozitate şi de fineţe, şi care 
îngăduie oamenilor prin organizare să-şi valorifice în comun tot ce au mai prețios în 
ascunzişul spiritului lor... Numai industria face într-adevăr educaţia omului pentru viața 
modernă... Cel dintâi defect care se cere corectat la un popor agricol ca cel românesc este 
desigur individualismul negativ şi nesănătos. Maşina învață pe om să lucreze în chip ordonat 
şi coordonat în cadrul colectiv care se cheamă atelier; ea trezeşte pretutindeni spiritul de 
echipă care constituie marea virtute a popoarelor industriale” (pg. 138, Manoilescu). 


253 00) 


Substratul disciplinei poate fi altul. Disciplina de fier romană era de pildă expresia unui popor 
agricol! Sunt deci alte valențe sufleteşti. Explicaţia simplistă spiritul de echipă da! Dar 
automatismul uscat, sleit de suflet, abrutizat, vezi expunerea de H. Chemberlain. 

Aceasta este în raport cu concepţia de viață. Parfumul naţiei dispare în atelierul mecanizat. Cu 
timpul se creează şi omul standardizat. Îşi rupe seva cu pământul şi este amenințat cu 
degenerarea, astfel că problema prezintă şi multe specte demografice. 

Declinul capitalist se poate recunoaşte la un popor prin lipsa de iniţiativă, spirit static de 
rentier, mare lux şi birocratizere generală a profesiunilor altădată libere, exista o fericită 


potrivire între aceste înclinări „din faza decadentă şi calitățile noastre naționale” (pg. 377, 
Manoilescu). 


„Capitalismul înaintat nu mai poate desfăşura eforturi, capitalismul incipient le ocoleşte” 
(ldem). 


Etatizarea întreprinderilor „Un pericol mortal pentru burghezia din alte țări a fost totdeauna 
ctatizarea iniţiativelor private şi trecerea în patrimoniul public a marilor întreprinderi create 
din inițiativa personalităților dinamice (Idem, pg. 376). 

Industrializarea excesivă aduce dependență. Statul industrial este mai dependent de situația 
externă şi deci de forţa iudaică mondială cât şi a statelor adverse decât cele agricole. 

Pg. 687 


In politica internă era stabilit — spune Zeletin — o adevărată „dictatură economică şi politică a 
marilor financiari. 

De fapt evoluţia istorică a ființei noastre - în două serii distincte — a avut de urmare că 
dominația politică a fost însuşită de o singură fracțiune a marii finanţe, anume cea național 
liberală. Aceasta produce în sânul celorlalte fracțiuni financiare o vie îndârjire. Frământările 
vieţii noastre sociale şi politice de azi nu provin din lupta dusă împotriva oligarhiei financiare 
de vreo altă clasă socială, nici de mari proprietari ca nu mai sunt, nici de mari industriaşi care 
sunt pe cale să nu mai fie, nici de proletariat care nu este încă o clasă, nici de țărănime care n- 
a fost niciodată o clasă. Aceste frământări sunt urmarea rivalităților din sânul oligarhiei 
financiare însăşi (pg. 159, Zeletin, Burghezia). 

„Toate măsurile de stat ca şi iniţiativele luate de băncile mari aflate în mâna partidului liberal 
au tins la rezolvarea unui monopol absolut în favoarea acestei părți privilegiate din burghezia 
noastră” (Zeletin, pg. 125, Burghezia română). 

Şi cu toate acestea, rezultatul n-a fost cel aşteptat. Spiritul speculativ s-a dezvoltat la 
maximum în detrimentul celui creator. Şi fără îndoială, cu toate piedicile aparente, jidanii 
(evreii) care erau în elementul lor au profitat mai mult de orice legiuire făcută cu scopul de a 
favoriza burghezia ceea ce se producea în detrimentul maselor ţărăneşti beneficiau ei mai mult 
dat fiind şi dexteritatea cu care puteau opera într-un mediu corupt. 

Cu drept cuvânt spune Manoilescu: 


„Situaţia paradoxală şi absurdă în care se găseşte industria românească care consideră ca un 
drept natural al său acela de a produce mai scump de cât străinătatea chiar şi atunci când 
condiţiile de producţie sunt mult mai favorabile decât cele ale străinătăţii. Are la dispoziţie: 1) 
Muncă ieftină = pâine ieftină. 2) Materii prime ieftine. 3) Combustibil ieftin (gaz metan, 
cărbune prelucrat azenarea). 4) Transport ieftin. 

În sinteză „produsele industriale româneşti ar trebui să fie în genere mai ieftine decât ale 
străinătăţii, iar nu mai scumpe aşa cum sunt astăzi. Inferioritatea industrială evidentă precum 
şi scumpetea acestor produse este un semn rău pentru burghezia noastră, fie că este datorită 
fabricanţilor, fie muncitorului, fie statului care printr-o politică absurdă le scumpeşte 
artificial” (Manoilescu, pg. 382). 

Pg. 688 


„lată de ce burghezia trebuie să-şi schimbe complet direcţia în ce priveşte politica industrială 
şi să caute să facă din industrie — care constituie puterea şi gloria ei - un mare instrument de 
prosperitate a maselor. 

„Regimul prețurilor artificiale este întreţinut şi de tariful vamal care — mai ales de când la 


taxele vamelor s-au adăugat şi numeroase taxe speciale — atinge un record al 
politicianismului. Un tablou oficial arată că protecţia ei astăzi reprezintă adesea 100% sau o 


asemenea protecţie întrece cu mult ceea ce este necesar pentru existența industriei. 


Schimbarea direcţiei este iluzorie dacă nu se atinge (rezolvă) problema de fond a societății 


noastre care să permită afirmarea spiritului creator nu cel speculativ care îl reprezintă 
economia bănească de esenţă iudaică. 


IT di d i iama 4 


Cu atât mai mult într-o societate cu o pătură conducătoare unde se fac teorii pentru justificarea 
Jafului şi a fraudelor din avutul public, cum am văzut la Zeletin. 
Era natural aşadar ca toată inteligenţa şi inventivitatea românească să se îndrepte nu spre a 


găsi forme noi de producţie şi organizare mai rațională, ci posibilităţi mai mari de jaf şi de ... 
(caracter parazitar prin excelenţă). 


Dar peste acestea nu există nici posibi 


lităţile de concepție de ansamblu, mai ales că această 
funcțiune trebuie să o împlinească bănci private în fruntea cărora era Banca Românească. 

„In toate aceste bănci nu a existat un singur bancher de concepție, care să vadă o problemă în 
liniile ei de ansamblu (pg. 410, Manoilescu). 

„Nepriceperea bancherilor noştri era atât de mare încât cu toată dorința de naţionalizare, cele 
mai mari societăţi petrolifere şi carbonifere nu au ajuns în mâinile româneşti nici după 20 de 
ani de la Unire, cu toate sacrificiile de miliarde consimţite de stat în favoarea lor”. 

Explicaţia apare dacă ne gândim că deasupra tuturor erorilor datorită inexperienței şi 


ignoranței stăteau veşnic — ocrotind şi plătind pagubele - Statul şi Banca Naţională (pg. 411, 
Manoilescu). 


Dezavantajele protecţiei. „Protecţia acordată de stat şi de Banca Naţională a favorizat pe de o 


parte, dar a întârziat pe de altă parte dezvoltarea burgheziei româneşti, încât a lipsit această 
clasă socială de lecţiile severe pe care ar fi meritat să le primească pentru toate imprudențele 
şi uşurinţele ei (pg.411, Idem). 

Dar după cum am citat şi la pg. 662 „Bancherii jidani au exploatat Statul şi Banca Naţională 
tot aşa de bine ca şi cei români; ei şi-au asigurat avantaje permise şi nepermise ca şi românii. 
Dar evreii au adus în plus două elemente caracteristice rasei lor: corupția şi ... Ei au utilizat ca 


metodă de lucru ademenirea şi ... a tuturor factorilor mari şi mici ai Statului prin corupție (pg. 
411, dem). 


Pg. 689 


Dar pe lângă incapacitatea, lipsa de concepție sau corupția factorilor politici interni, desigur 
piedici serioase operei de romanizare a adus — cum este de aşteptat — capitalismul evreesc 
extern. Astfel jidanii s-au folosit de aceste două tablouri. 

Eşecul romanizării burgheziei 

„În cei 20 de ani de la Unire încoace, burghezia românească — şi mai ales cea liberală — a creat 
în ţară o atmosferă de xenofobie, agitând zgomotos naționalismul economic, dar realizând în 
fapt foarte puţin, ba chiar tolerând mai departe înstrăinarea vieţii economice în mâinile 
iudeilor (pg. 262). 

Există o mare diproporţie între mijloacele de acţiune şi realizări. Burghezia avea la dispoziţie: 
1) Statul 2) Concesiuni furnituri 3) Discriminări fiscale sau tarifare în favoarea 
întreprinderilor românești 4) Legi de încurajare 5) Banca Naţională (scont-devize, ete) 6) 
Inflaţie (imediat după Unire) 

S-a făcut mult zgomot pentru nimic. Mai degrabă s-a făcut mult zgomot pentru diversiune. 


DI i 


„Bilanţul concret al acestei epoci este mai mult decât mediocru. El s-a datorat exclusiv 
ireabilității (incapacității ?) şi mediocrităţii conducătorilor noştri economici; greşelile au fost 
multe: 
Spiritul sectar liberal a) n-au încercat să ridice întreaga burghezie. b) n-au interesat întreaga 
intelectualitate. c) În al doilea rând nici Banca Naţională nici instituțiile bancare pretinse 
româneşti, nu s-au sfiit să ajute pe străinii din țară, finanțând în cea mai mare măsură industria 
şi comerțul evreiesc şi preocupându-se mai mult de beneficiile materiale decât de îndeplinirea 
unui program național”. Din moment ce capitalul nu are nici suflet, nici naţionalitate! d) n-a 
interesat pe aspiranţii burghezi e) n-au avut o doctrină „Axa ideologiei” f) originea străină a 
conducătorilor. 

„Un alt punct asupra căruia nu s-ar putea îndeajuns insista este şi faptul că aceşti conducători 
erau în parte de origine străină şi că unii din miniştri noştri economici — În special în afara 
partidului liberal — erau levantini notorii. Avea dreptate Eminescu când cerea ca asemenea 
elemente să fie cel mult determinate. De altfel, Eminescu merge cu exigenţele până la aceea 
că cei care guvernează să descindă din familie care ar dovedi o vechime şi o continuitate de 
influență politică de cel puţin 250 de ani (pg. 263, Manoilescu). 

Pg. 690 

Cauzele care au dus însă la acest eşec sunt însă şi mai profunde. 

1) Spiritul burghez este un stil iudaic (cosmopolit) mişcându-se pe materialism. Interesul 
întunecă orice preocupări idealiste, fiindcă după cum s-a spus, capitalul nu are suflet şi nici 
naționalitate, singurul lui mobil fiind goana (lăcomia) după câştig (profit) cât mai mult. Pe 
acest teren însă jidanii sunt imbatabili fiindcă este terenul lor specific. 

2) Partidul liberal a avut axa fanatic naționalistă burgheză prin Vintilă Brătianu, care fecunda 
şi agitația xenofonă. În fapt el era cariat atât prin ideologia democratică cât şi mai ales prin 
elementele masonice ca Dr. Angelescu (mason iud. 33), etc sau elemente străine ca I. G. 
Duca, lamandi Victor, Mavrodis, etc. Care menţinuţi de jidani formau calul troian care oricând 


putea schimba această direcţie aşa cum de altfel s-a şi întâmplat după moartea lui Vintilă 
Brătianu. 


3) Presiunea internațională dat fiind că întreg cadrul european se mişcă pe axa iudaismului, 
problema având deci în ultimă analiză aspectul unei adânci probleme de Stat care se întindea 
în toate domeniile vieţii noastre materiale sau spirituale. 
Naționalismul românesc - cum spune Manoilescu — a avut de luptat pe două fronturi şi anume: 
1) unul extern cu interesele economice ale străinătăţii. 2) unul intern cu elementele alogene. 
De fapt aceste două frânturi au fost întotdeauna legate între ele; de câte ori străinătatea a 
covârşit prin puterea ei economică (economia ?) națională, de atâtea ori s-a simțit apăsătoare 
şi în interior puterea evreimii. 

Ex. 1876 convenţia cu Austria, cea mai mare înfrângere pe care a suferit-o vreodată 
naționalismul economic românesc pe frontul extern. 

- 1878 Congresul de la Berlin impunea drepturile jidanilor. 

A fost o epocă tristă pentru naționalismul românesc pe amândouă fronturile. 

1888-1914 alianţa cu Germania — independență economică, protejarea industriei — victorie pe 
frontul extern. Înființarea Băncii Naţionale — succes pe frontul intern. 

1919-1930 Alianţa Anglo-Franceză: formal drepturi prin întregire. „În realitate odată cu 
dominaţia anglo-franceză a sporit puterea plutocraţilor evrei din toată lumea. În special prin 
Liga Naţiunilor s-a combătut în mod permanent naționalismul economic extern preconizându- 
se desființarea barierelor vamale şi renunțarea la industrializarea noastră (pg. 259, 
Manoilescu). 

Pg. 691 


PĂI 


Î 


„La aceeaşi epocă, tratatul minorităţilor ne impunea concesiuni umilitoare ca aceea care 
interzicea în România orice fel de alegeri legislative în zilele de sâmbătă pentru a nu tulbura 
exercițiul cultului mult protejatei evreimi” (pg. 259). 
Capitalul străin în Soc. La Soc. Anonime între anii 1866-1921 era 85% internaţional, 15% 
românesc, 92% în industrie cel străin. La 1914, 80% reprezenta capital străin în industrie. 
După aceste (asemenea) rezultate se pune problema unei revizuiri a acestei păreri. Simţul 
istoric trebuie verificat în timp mai lung şi în afară de contingențele imediate. Reprezentanţii 
naționalismului burghez românesc, privind problemele politice simplist prin prisma 
naționalismului, nu numai că nu trag consecințe din acest eşec economic spre a cerceta 
problema mai adânc, dar laudă în excesivă admirație şi denigrează (discreditează) 
naționalismul organic. 
Prototipul naționalismului burghez — spune Zeletin — este lon Brătianu. EI a realizat: unitatea 
națională, organizarea omogenă şi neatârnarea naţională. 
Prototipul naționalismului „reacţionar”... organic este Eminescu. „El a desăvârşit la noi 
ideologia naționalistă reacționară în toate laturile ei” (pg. 207, Zeletin). 
„Ideologia naționalistă burgheză este tot ce poate fi negarea abstracţiunii. Toate credințele 
realizate. Ideologia naționalistă n-a realizat nimic”. 
„ŞI unii şi alţii au venit cu formele abstracte din străinătate. Reacţionarii nu cunoşteau 
trecutul!”. Nici Eminescu?!. „Burghezia însă a avut intuiție”. Care?  ludaizarea? 
„Naționalismul reacționar a rămas mereu o formulă abstractă care cel puţin nu se poate 
mândri de a fi naţională, întrucât ea a fost învățată pe de rost în Germania; ideea de organism 
şi de evoluţie organică a fost emisă întâi de Herder şi Goethe şi adâncită apoi de romanticii 
germani. Astfel învinovăţirea de abstracţie şi înstrăinare de realitatea noastră socială, pe care 
naționalismul reacţiunii o aduce împotriva naționalismului burgheziei, cade cu toată 
strivitoarea greutate asupra sa însăşi” (pg. 210, Zeletin, Neoliberalismul). 
Naționalismul burgheziei (modern) este colbertism (7). Înseamnă: 
a) Emancipare de sub aservirea străină 
b) Neatârnare 
c€) Unitate şi omogenitate națională 
Spre deosebire de naționalismul reacționar care este: 
a) Caracter coleric: afirmarea că instituțiile prezentului (istorice) se nasc din acelea ale 
trecutului printr-un proces de modificare treptată 
b) Idealism romantic: idealizează trecutul pe care ideologia burgheză îl disprețuieşte; rătăcit, 
nenatural. 
c) Este religioasă fiindcă ideologia burgheză dărâmă religia veche, vechile credințe, tradiţiile. 
Se naşte spiritul istoric” (pg. 204, Zeletin, Neoliberalismul). 
Există deci două concepții naționaliste. Doi reprezentanți tipici „ai naţionalismului român 
C.A.Rosetti şi M.Eminescu; ambii naționaliști convinşi şi totuşi ce prăpastie între dânşii! Se 
vede bine că nu există o singură concepţie naționalistă, ci două concepții opuse: ambele au 
rădăcinile lor sociale” (pg.199, Zeletin). 
Bietul Eminescu comparat în materie de naționalism tocmai cu grecoteiul de C.A. Rosetti, cu 


„hidoasa pocitură” cum îi zice el. Nu se răsuceşte oare în mormânt?! 

În fapt însă aceste naţionalisme poartă nume comune dar sunt esențial deosebite. 
Naționalismul lui Rosetti este naționalismul tricolor adaptat de rămăşiţele fanariote pentru a 
obţine (a specula) avantaje pe această temă în perioada de concurență cu elementul iudaic, pe 
când naționalismul lui Eminescu este naționalismul sângelui românesc. 

Dacă pentru moment pare că naționalismul cu toate ... lui ar fi ... acesta este că el este axat pe 
traiectoria iudaică care stăpâneşte încă veacul nostru care dă primatul capitalului. 


„Azi roata vieţii sociale s-a schimbat; axa în jurul căreia se învârteşte ea nu mai e stăpânirea 
de pământ, ci stăpânirea de capital. Cel ce stăpâneşte astăzi CAPITALUL dă ordin, cel ce nu 
are capital, acela trebuie să se supună” (pg. 210, Zeletin). 

Dar toemai aici jidanii sunt pe deplin stăpâni. Acest lucru îl recunoaşte şi Zeletin fără însă a 
trage concluzii, ci persistă în eroare! 

„La noi însă marea majoritate a capitalului este încă în mâna străinilor care au putinţa să ne 
impună măsurile care le convin. Este o iobăgie ascunsă pe care nu o cunoaşte cu suspine decât 
omul de Stat şi omul de ştiinţă care şi el poate să suspine la aceste triste realități dacă pe lângă 
ştiinţă mai are şi o inimă” (pg. 211, Zeletin). 

Realitatea esenţială este aşadar că această axă a naţionalismului burghez nu este decât însăşi 
axa iudaismului. Ea nu poate fi deci cucerită și înfrântă şi schimbată (înlocuită) cu aceea a 


geniului național. În jurul acestei axe iudaice se vor învăţa şi sedimenta toate păcatele 
societății noastre. 


Pg. 692 
V Elementele de manevră 


Pe axa centrală a Capitalismului se vor dezvolta paralel forțe de manevră pe care puterea 
iudaică le va folosi în vederea scopurilor sale de stăpânire. 

Socialismul în România va avea mai mult această misiune de anomiere şi tulburare. Tendinţa 
de captare se va îndrepta spre cele două categorii de proletari şi anume: proletari muncitori 
(țăranii proletarizaţi) şi proletari ai condeiului. 

Ideile de stânga numai vor putea perverti sentimentul naţional substituindu-i unul 
internațional (adică cosmopolit-iudaic). 

O greşeală fundamentală mi s-a părut că subzistă în faptul că s-a cercetat socialismul ca 
fenomen social (adică ca obiect) în loc ca să se vadă elementul politic (tendinţe) care îl animă 
şi legăturile lui cu scopurile (forța) iudaice. 

Se crede că „Marxismul s-a născut din durerile liberalismului englez de pe la mijlocul 
veacului al XIX-lea. Ce este socialismul marxist. „L-am putea numi scurt antimarxism” 
(Zeletin II, pg.86, Neoliberalismul). 

În realitate este o armă iudaică mascată în prestigiul ştiinţei. „Ea răsădeşte cu mincinoasa, cu 
uzurpata ei autoritate o nouă lume de păgâni care poate deveni dintr-o zi într-alta mai brutală 
decât hunii şi tătarii şi smintită” (Popovici, pg.96). 

La fel şi cu umanitarismul pe care îl afăşează. 

„Umanitarismul — spune Prof. Cuza — e o prostie aceasta, dar o inteligentă perfidie din partea 
jidanilor. Inteligentă? Să-i zicem mai bine: un pisicherlâc jidovesc” (pg. 61). 

Naţionalitatea şi Arta 

La fel şi cu poporanismul care este de origine rusă. 

„Versiunea română a poporanismului — scrie Zeletin — este foarte obscură. În poporanismul 
rus „„mirul e privit ca germenele, din care se va naşte o dezvoltare socialistă specific rusă, pe 
din afară de cadrul capitalismului. Dar în România nu există nici o urmă de comunism agrar, 
care ar putea să fie punctul de plecare al unei dezvoltări socialiste superioare (pg. 237). 

În asemenea împrejurări, partea de seamă a poporanismului român rămâne latura negativă: 
duşmănia față de capitalismul nostru naţional” (pg. 238, Zeletin, Burghezia Română). 

Dar „atât marxismul cât şi poporanismul sunt creaţii a doi evrei inteligenţi căci şi Nicolas On 
rechte Danislson ???, era ca şi Marx tot evreu” (pg. 75, Manoilescu). 

Aşadar, tendinţa spre socialism este mai mult o speculare iudaică conform planului lor pentru 
pregătirea stăpânirii lor, constituind o fază imediat premergătoare, constituind principalul 
element de manevră în acest sens. 

Pg. 693 

Pentru acest motiv, atât socialismul cât şi poporanismul îmbracă formele adecvate dintr-o țară 
numai ca să aibă priză în masă şi să poată face agitaţie. Acesta este țelul principal, şi nu 


rezolvarea problemelor muncitoreşti. De aceea, el ia când formă revoluţionară, când formă 
reacționară, după cum societatea este de structură capitalistă sau agrară. În fond însă, în toate 
ipotezele el rămâne iudaic şi urmăreşte numai aceste scopuri. 

„Socialismul reacţionar are o atitudine negativă, cel din urmă o atitudine pozitivă față de 
capitalism” (pg. 262, Zeletin, Neoliberalismul). 

Primul are ca bază democraţia rurală, al doilea democraţia industrială. Pentru cel dintâi 
dezvoltarea capitalismului e o primejdie de moarte, pentru cel din urmă e o condiţie de viaţă; 
scurt, cele două forme ale socialismului sunt produsul a două perioade istorice deosebite, şi 
poartă în ele pecetea specifică a timpului lor” (pg. 263, Zeletin, Neoliberalismul). 

Pe când pentru socialismul revoluţionar burghezia e o necesitate istorică, menită a plămădi în 
sânul ei societatea viitoare, pentru socialismul român societatea noastră burgheză e un 
complex de forme goale. Se înțelege că asemenea societate nu poate plămădi nimic, deci nu 
are o funcţie istorică, nu mai rămâne deât ca ea să fie ştearsă din cartea vieţii. lată reacționarul 
rural în carne şi oase: aici frazeologia marxistă serveşte numai ca o mască ce acoperă ura 
împotriva invaziei burgheziei” (pg. 265, Zeletin, Neoliberalismul). 

Deci socialiştii revoluționari vor trebui să susțină burghezia. Câtă naivitate! Fiindcă jidanii au 
tema ca armă dar nu cred în ea. Disoluţia pe orice cale este țelul lor, de aceea folosesc toate 
măştile. Jidanul Gherea ştia ce face, dacă nu el, rabinul care stă la spatele lui n-are nevoie de 
lecţiile lui Zeletin. 

„Socialismul român este expresia unei mentalități rurale reacționare, care nu are din socialism 
revoluţionar decât frazeologie” (pg. 249, Zeletin, Neoliberalismul). 

Desigur, Zeletin este derutat de specularea propagandistă, de către iudaism a mentalității 
curente, a reacţiunii sufletului român la care se pretează tehnica revoluţionară socialistă din 
motive de propagandă. 

„Meritul lui Max (Marx ?), a spus Sombart (Zombart ?), e de a fi dovedit că socialismul 
urmăreşte capitalismul ca umbra” (pg. 25, Zeletin, Neoliberalismul). 

Socialismul lui Platon. „Teoriile socialiste din acete vremuri poartă pecetea mentalității agrare 
şi de aceea se ridică împotriva plutocraţiei şi a constituției democratice ieşite din nevoile 
capitalismului” (pg. 254, Zeletin). De asemenea şi socialismul lui Lycurg. 

Romantismul rural: „Socialismul care întovărăşeşte peste tot perioadele de înflorire ale 
capitalismului de comerț, este o reacțiune a claselor rurale împotriva burgheziei” (pg. 255, 
Zeletin, Neoliberalismul). 

Idealizarea trecutului. Saturnalia sau crema 

Pg. 694 

„Creştinismul însuşi — arată Beer după Pâlmann — este expresia unei asemenea 
ideologiiprovocate de imensele pustiiri ale plutocrației române; el este forma sub care apare 
socialismul reacționar în imperiul roman” (pg. 256, Zeletin, Neoliberalismul). 

Dar de ce să fie nevoie de plutocraţia română în țara zarafilor şi a vameşilor! Unde cultul 
viţelului de aur a fost totdeauna în floare! 

Socialismul reacţionar. „Orice mişcare socialistă care are ca principal obiect de preocupare 
mizeria țărănimii, este semn al unei perioade de înflorire a capitalismului comercial, când nu 
există alt proletariat decât acel rural” (pg. 257, Zeletin, Neoliberalismul). 

Materialul lui îl formează țăranii proletarizați. 

Elementele doctrinei marxiste sunt: 1) „Anarhia este esența burgheziei 2) Polarizarea bogăției 
într-o parte şi a mizeriei în alta. Deci concentrarea capitalistă are ca revers concentrarea şi 
educarea proletariatului. Ordinea socialistă va rezulta din însăşi ordinea burgheză în care se 
găseşte în germen. Internaţionalismul luptă pentru viață. Nu există naţiuni, ci indivizi. 
Trăsătură cosmopolită ca şi liberalismul; plan internațional” (pg. 261, Zeletin, 
Neoliberalismul). 


Misiunea proletariatului. Contribuţia lui Marx aici constă: „el atribuie proletariatului o 
misiune revoluţionară proprie şi anume: „muncitorimea are misiunea istorică e a înfăptui 
revoluţia socială din care va ieşi societatea socialistă. Cei ce suferă, apar în această concepție 
ca autorii societăţii în care nu va mai fi suferință” (pg. 259, Zeletin, Neoliberalismul). 
Materialul îl formează proletarii concentrați în centrele industriale. Vraja misiunii este mai 
mare decât părțile materiale. Ea dinamizează. De aceea singurul pericol real pentru burghezia 
românească au fost totdeauna proletarii industriali. „Industria distruge pe producătorii 
independenţi şi îi proletarizează” (pg. 234, Zeletin, Neoliberalismul). 

„Proletariatul industrial este tocmai terenul de obârşie pe care s-a zămislit mişcarea 
cooperatistă” (pg. 234, Zeletin, Neoliberalismul). i: 
Eminescu a intuit cu intuiţia lui genială şi în această privință jocul iudaic. Spune el: „In mod 
natural nici n-ar putea exista socialism la noi. Populaţia e chiar mică pentru teritoriul nostru 
fertil şi chestiunea socială începe prin a fi o chestiune agrară, o chestiune de proporţie între 
numărul kilometrilor pătraţi ai țării şi numărul locuitorilor”. 

„La noi mizeria e produsă în mod artificial, prin introducerea unei organizații şi a unor legi 
străine, nepotrivite 

Pg. 695 

cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizație care costă prea scump şi nu produce 
nimic. Socialismul nu se justifică dar la noi prin nimic şi ca evoluţie de idei nu-i decât aceeaşi 
jucărie cu abstracții străine pe care şi-au permis-o predecesorii d-nilor Nădejde, C.A.Rosetti, 
Serurie, Pătărlăgeanu, ş.a” (pg. 266, M.Eminescu, O. pol., vol Il). 

Filiațiunea democrată-socialistă este bine relevată. 

Ideile socialiste „În capul lui Flueră-vânt ş-a lui Împuşcă-n lună ideile socialiste nu înseamnă 
decât solicitare de pensii reversibile ori de posturi, în capetele țăranilor însă ele capătă o 
însemnătate atât de gravă, încât urmările nu sunt de prevăzut” (pg. 450, M.Eminescu, O. pol., 
vol II). 

„Demagogia — acest venin social ar putea rezista poporul român, dar tinereţea nu e o garanție 
absolută în contra...? ” (pg. 455, M.Eminescu, O. pol., vol ID). 

Odată demagogia începută, ea trebuieşte folosită activ pentru a o pune pe terenul creator, 
scuturând indolenţa ţăranului şi infuzându-i voința. 

„Vechiul socialism — cum scie undeva Alfredo Adriano, a fost clădit numai pe sentimentul 
inferior al invidiei. Socialismul coborând din democraţie a moştenit toate defectele acestea 
fără a reuşi să înalțe un nou ideal, iar războiul pe care socialismul îl duce împotriva burgheziei 
nu este pornit dintr-un contrast de principii, ci numai din invidie, căci caracterele sale sunt 
toate burgheze: dorința de averi, năzuința de parvenire, vulgaritatea sentimentelor. Prin 
deosebire de socialismul marxist, național-socialismul nutreşte — dacă se poate spune astfel — 
o adevărată ură împotriva invidiei” (pg. 359, Manoilescu). 

În fond este aceeaşi esență iudaică care aici lucrează şi pentru diversiune. Efect al substratului 
rasial, invidia şi complexul de inferioritate această luptă distructivă şi polarizează sentimente 
similare din societate. Pentru a se evita toate aceste elemente perturbatoare cultivate de 
iudaism s-a preconizat un socialism organic (național) şi nu internațional. 

Urmează 4 rânduri — text german - . 

Şi Mişerea legionară a avut o sensibilitate și concepții proprii în problemele sociale punând 
accentul pe dragoste şi nu pe forţe sociale. Socialismul românesc a fost un instrument iudaic. 
„Faţă de acest proces de măcinare a capitalismului, Cooperaţia are un caracter preventiv; ea 
vine să prevină căderea producătorilor independenţi în proletariat” (pg. 236, Zeletin, 
Neoliberalismul) sau de protejuri față de specula rapace, este cu totul ineficace. Şi poate din 
cauză că organizația cooperativă are o tendință de potolire, ea nu a găsit sprijin în politica 
iudaică decât rar şi numai ca diversiune. Este o iluzie să se creadă că cooperativa poate 
preveni capitalismul. 


Pg. 696 


Demagogia. Toate aceste manevre se pot face mai bine în climatul demagogiei, această otravă 
socială cum îi spunea Eminescu. În special „votul universal a provocat năvala demagogiei şi a 
distrus la noi principiul autorităţii naturale, adică a acelei autorităţi care n-are nevoie de teorii 
ca să o justifice, nici de sancţiuni ca să o impună” (pg. 279, Manoilescu). 
„Ideile şi sentimentele lumii moderne sunt alterate de toxine democratice. Minciuna, 
denaturarea și calomnia direcționează curentele de opinie publică” (pg. 384, Nicolae Roşu). 
Aceasta a dus la obrăznicirea ţăranului de care au început să se plângă Ciocoii. 
„Pentru țăran, egalitatea înseamnă un drept la impertinență, iar libertatea este putinţa de a 
întoarce nepedepsit insultele pe care strămoşii săi le-au primit în curs de veacuri de la 
asupritori. ...el ştie doar că-ţi este egal, şi de justiţie nu prea se teme; esenţialul este că nu se 
mai teme de bici” (pg. 65, Zeletin, Neoliberalismul). Este caracteristica acestei epoci. Este 
demagogia în cadrul democraţiei o obrăznicie, împarte lumea satelor. A răscolit chiar patimile 
(pasiunile) mărginită până la un anumit punct această fază de obrăznicie, până a fost necesară 
pentru a restabili echilibrul rupt prin seculara împilare a ciocoilor. (Evident??? Ajunge la 
acest lucru pe calea ...). 
Dar din noianul deprimejdii care le răscoleşte această demagogie (otravă) manipulată de 
(idani) tehnica iudaică este şi acest lucru: îndrăzneala de a sta de vorbă cu ciocoiul şi de a-l 
privi de sus, acum când este suveran şi când acesta vine să se căciulească. Umilit şi linguşitor 
cerându-i votul, şi încercând să-l înşele. 
Desigur, acestor ciocoi nu le convine această problemă (vezi cum ţipa Iorga pentru pierderile 
de bun simţ a ţăranului care acum nu se teme de bici! 
Aşadar, s-ar putea spune că demagogia (în democraţie) era o febră foarte primejdioasă dar, ... 
care a dus la topirea stratului de ghiață sub care s-a ... din timpul fanarioților îndrăzneala 
românească. 
Este acelaşi fenomen care se observă pe plan biologic când o febră urcată, care primejduişte 
organismul, vindecă totuşi şi unele boli (a cărui bacili) aflați în organism în temperatura ei 
urcată. 
Din acest punct de vedere parţial s-ar putea pune abia problema dacă n-ar fi fost mai bine ca 
această febră să mai fi durat ceva pentru a fi clătinat definitiv forma de supunere românească 
cu toate tarele iobăgiei, cu sărutul de mână şi căciula scoasă şi ținută umil la subțioară. 
Pg. 697 
Acest lucru este necesar. Pentru a fi mai fecundă disciplina legionară, ea trebuie să se bazeze 
pe oameni liberi, adică care au gustat libertatea şi au construcţia sufletească de oameni liberi. 
Numai aşa disciplina îşi va păstra forța creatoare a omului liber, încadrat în disciplină pentru a 
simți şi mai mult această libertate. Trecerea de la forma iobagă a supunerii la disciplina 
formală a mişcărilor totalitare este ceva lamentabil şi constituie punctul cel mai şubred al 
întregului sistem. 
S-ar ajunge la situaţia paradoxală de a admite necesitatea unei cure de obrăznicie a poporului 
român pentru contrabalansarea împilării de până atunci, intrată în multe părți în însăşi 
reflexelor în manifestări. 
Necesitatea sportivă (dădea naştere) antrena la demagogie unde pasiunea era deopotrivă de 
mare atât la jucători cât şi la spectatori, adică la politicieni şi la mase. 
Din acest spectacol, poporul se alege cu conştiinţa puterii sale care stă în număr (proşti, dar 
mulți). 
Aşadar, buba stărilor vechi de împilare materială sau sufletească trebuie să spargă. N-ar fi fost 
mai mare câştigul dacă societatea înstrăinată și coruptă ar fi stăpânit arbitrar şi absolutist şi n- 
ar fi coborât la sate. Țăranul trebuie să-şi capete îndrăzneala şi chiar obrăznicia pentru a se 
scutura de toate tarele iobăgiei (această febră îl scutură de tare) şi astfel eliberat, adus de 


3357 


A aa 


bunăvoie şi organic în disciplină. Fără gustarea libertății nu se poate simţi farmecul 
disciplinei. Aceasta va da stilul legionar. 
Dar în pasiunile pe care le răscoleşte demagogia cu concepția amorală și satanică precum şi cu 
banii de care dispune jidanul, el are cele mai mari şanse să capteze pasiunile învolburate şi să 
le mâne în direcţia în care are interese conform planului său de ... . 

Aici va fi punctul central al masoneriei. Şi tot aici se va putea aprecia şi rolul ... al capitalului. 
Se va vedea cât a reuşit el să smulgă iniţiativa din mâinile jidanilor, precum şi de avantajele 
pe care le-a scos din democraţie şi votul universal în favoarea neamului românesc. Cum a 
smuls armele disoluţiei iudaice şi le-a întors chiar împotriva lor, deturnându-le complet 
planurile, dar cât din febra demagogiei se va vedea spre ce primejdie a fost împins statul şi 
societatea românească după războiul de întregire. Această ...începea să descompună în toate 
sectoarele. Greşeala fundamentală a clasei noastre 

Pg. 698 

conducătoare, după realizarea celor două reforme, votul universal şi împroprietărire, era că 
îmbătată de euforia întregirii, nu vedea germenii descompunerii în care se angaja organismul 
naţional. Mai mult atunci începea să găsească justificări lansând teorii asupra solidității 
conştiinţei burgheziei noastre. 

„Mulţi s-au lăsat ispitiţi a face proorociri pesimiste, care însă au primit o hotărâtă dezmințire 
de la fapte, ceea ce dovedeşte că în judecata lor era ceva sănătos, ceca ce ne-a dăruit 
burghezia sunt forma fără fond” (pg. 98, Zeletin). 

Vitalitatea românească era ostentativ afirmată într-un moment în care ea era cariată în însăşi 
problemele ei. Să fi fost interese oculte în acest sens pentru amorțirea conştiinţei? 

„Înaintarea vertiginoasă a României de la vechiul la noul regim, alcătuieşte una dintre cele 
mai interesante experienţe sociale. În realitate nu poate exista o dovadă mai strălucită de 
vitalitate a poporului român decât faptul că el n-a sucombat în urma acestei prefaceri adânci 
de ameţitoare repeziciune sub invazia capitalismului, popore mai slaba devin prada 
dezorpanizării şi a decadenței. Pilda cea maitragică o dă poporul turc” (pg. 101, Zeletin). 
Acestea le scria Zeletin în 1924. Aici este cazul unei mari confuzii. 

Din ce punct de vedere se pune întrebarea căci singurul punct valabil nu poate fi decât acela al 
poporului român şi al organelor sale firești şi nu acela al unei burghezii înstrăinate (iudeo- 
levantină) camuflată sub eticheta românească. S-ar putea ca această pretinsă solidaritate să 
arate tocmai contrariul, adică că elementul autohton este sistematic înlăturat iar zgura 
suprapusă — oricâte teorii s-ar face — reprezintă clasa care îi roade ființa prin alterare, 
înăbuşindu-i orice manifestare națională (autohtonă). 

Privită prin această prismă, nu numai că nu se poate vorbi de soliditatea acestei conştiinţe, ci 
dimpotrivă , prin (consolidarea) ravagiile iudeo-levantinismului, făcute pe toate planurile, 
societatea românească îşi vede toţi stâlpii care o susțin adânc cariați, fapt care pregăteşte 
iminenta prăbuşire dacă o reacțiune puternică nu va surveni cât de curând. 

Aşa că prevederile pesimiste ale celor care au denunţat rând de aproape un veac nu numai că 
nu sunt infirmate de realităţi, ci dimpotrivă, tind să-şi găsească o tragică împlinire. Şi 
simțământul cel mai caracteristic al acestei descompuneri este faptul că elita conducătoare a 
degenerat în asemenea hal încât sau este prizonieră ştiinţifismului tendențios iudaic în aşa 
măsură încât în momentul cel mai grav vede în roze. 

Realităţile însă rămân realităţi şi acestea sunt în multe privinţe tot atât de triste dacă nu şi mai 
triste decât acelea pe care le deplânge distinsul liberal pentru poporul ... . 

Să reamintim unele mai principale. Aceste realități triste, ieşite din uneltire iudaică de mai 
bine de un veac, vor servi la rândul lor elemente de manevră. În felul acesta se va intra în plin 
cerc vicios din care nu se va putea ieşi decât numai prin hotărâri eroice. 


Pg. 699 
VI DESCOMPUNERE socială 


34 


Corupţia 
Formele galopante a bolii de descompunere a societăţii româneşti de după război — fenomen 


petrecut şi în alte țări europene — Germania, Franţa, erau alarmante. Reacţiunea împotriva 
acestui fenomen ar fi făcut boală cronică. 

După cum semitizarea Greciei sau a Romei antice a adus decadența în climatul 
democratic(vezi Gobineau, pg. 410-411), tot aşa semitizarea Europei aducea aceeaşi 
decadenţă. 

Corupţia s-a întins în tot organismul, până şi în instituţii păstrătoare de virtute care este armata 
(furniturile militate). 

Otrăvirea sufletului tineretului se putea face nestingherit fiind lăsat la discreţia jidanilor şi a 
românilor pervertiți. 

Acest fenomen nu este însă specific românesc, fiindcă el se produce oriunde specificul iudaic 
îşi creează climatul; imputările care se fac poporului român pentru demoralizare şi corupţie 
sunt nedrepte. Germanii au avut numai 600000 de jidani şi totuşi au ajuns stăpâni pe toate 
domeniile (resorturile) vieții publice, comerţ, industrie, parlament, etc. De asemeni, Franţa, 
Anglia, Statele Unite, etc., cu toate că sunt popoare mari şi cu tradiţii solide. Cu atât mai mult 
este justificat la noi unde presiunea iudaică se făcea şi din afară. S-ar putea considera ca un 
titlu de măreție românească, că reacţiunea elitei noastre a fost mai vie ca oricând, cu toate că 
avea şi balastru fanariot pe deasupra, iar numărul jidanilor era considerat mai mare. 

Aşadar, corupția şi desfrâul va trebui atribuit cosmopolitismului iudeo-levantin (fanariot) şi că 
sănătatea mare a poporului se vede prin lupta dusă în trecut şi prin aceea pe care o va duce în 
viitor. Aceasta este o dovadă că ei nu acceptă aceste situaţii. Sângele legionar care se va vărsa 
va arăta în mod impresionant acest lucru, aşa cum nu-l arată popoare mari ca Franța, Anglia, 
etc. 

În România, influenţa jidănească pentru descompunere trebuie privită prin dublul aspect 1) a 
influenţei de climat — chiar dacăn-ai avea jidani pe pământul tău, dar importă în ştiinţă, 
literatură, etc. Aceleaşi concepții materiale??2, care te sufocă fiind esenţial deosebite de 
apatice 777. 2)Acest lucru se apravează când se produce invazie atât de mare pe de o parte 
pentru că virusul acestei influențe sufocante este direct, ceea ce înseamnă la introducerea 
toxinelor direct în organismul căruia şi al sângelui virulența de descompunere iudaică persistă 
chiar după înlăturarea lor fizică dacă nu se iau măsuri de combatere temeinică prin educație 
pozitivă. 

Urmează 10 rânduri text în limba germană 


Pg. 700 
Mizeria morală care bântuie țara — scrie Eminescu — e o mizerie mai adâncă dacă se poate 


decât cea materială... deci există două noţiuni deosebite în această țară, una stoarsă şi sărăcită 
de producători, alta îmbuibată de mijlocitori: poporul şi plebea. (pg. 465) 

„Putrejunea unei adânci corupțiuni, ce roade în mod egal cercurile cele mai înalte 
guvernamentale până la cel din urmă postulant din sat” (pg. 342, M.Eminescu, O. pol., vol 1). 
„Faţă cu faptul înfiorător, că mita e'n stare să pătrunză ori şi unde în țara aceasta, că pentru 
mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii, față cu 
acest fapt înfiorător nu mai există retorică, nici stil, nici joc de spirit — spiritul stă uimit şi nu 
află cuvinte; până devine o armă slabă — aci începe funcţia temnicerului şi în țări mai 
primitive, unde însă monstruozitatea se şi pedepseşte monstruos, începe funcţia călăului” (pg. 


425, M.Eminescu, O. pol., vol 1). 

Aceste cuvinte sunt şi mai valabile pentru epoca de până la război. 

Tolerarea sau încurajarea viciilor aduce stricarea poporului. Eminescu face imputare „că 
Domnul cugetă în adevăr la menţinerea geografică a țării, dar îngăduie coruperea sistematică 


a fiinţei etnologice a poporului” (pg. 183, vol. Il). 


Sp) 


„Pentru un popor moralitatea generală este mai mult decât o condiţie de dezvoltare; e o 
condiţie de existență” (pg. 182, Aurel C. Popovici, Naţionalism sau democraţie). 

Calitățile intelectuale d.u. 77? şi mai ales cunoştiințele au mult mai puțină importanță pentru o 
națiune decât vigoarea ei morală şi fizică. 

Corupţia se răsfață cu deosebire în administraţie de unde se întinde ca o cangrenă în toate 
ramurile de activitate „nenorocirea pentru statul român este că nu are nici elemente de 
inițiativă privată şi nici cele cu simţ meticulos şi răbdător de organizare, care chiar dacă cade 
în birocraţie totuşi are conştiinciozitate, şi treaba poate merge încet, dar merge sigur”. Ci o 
birocraţie leneşă, coruptă şi arbitrar recrutată din oameni fără educaţia muncii organizate (de 
provenienţă tare ... sau ciobănească), în vinele cărora curg reminiscențele anilor de iobăgie 
caracterizate prin lingușşiri şi satârgiu (bun plac). Toate revoltele îşi au originea în proasta 


administraţie. (vezi Gobineau, pg. 642). 
Pg. 701 


Pişicherlâcul (şiretenia) şi lipsa de caracter sunt titlurile de înaintare în România. (Eminescu, 
pg. 342). 

Această mentalitate este dominanță în statul democratic cu climatul său demagogic. 
Caracteristic este că profesiunea cea mai de vază este avocatura, adică meseria hipertrofiată 
care trăieşte mai mult din speculație decât din munca productivă şi creatoare. Este meseria de 
predilecție a jidanilor care dă cheia statului modern”. „Avocatul deprinde inteligența cu 
sofismul... clima periculoasă în care se mişcă inteligența individului în această carieră” (pg. 
101-102, M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Dircţia nesănătoasă deci spre funcțiuni speculative. În acest climat tinerii „nu se dau la studii 
practice şi pozitive, ci se aruncă din contra asupra romanelor de ştiinţă speculativă” (pg. 552, 
M.Eminescu, O. pol., vol [). 

Lipsa de cultură serioasă alimntează politicianismul. În jurul politicienilor se grupează în cea 
mai mare parte tinerii avocaţi şi „fiindcă pita lui Vodă nu-i încape pe toți deodată, încearcă de 
a veni cel puţin pe rând la ea şi a se folosi pe cât se poate de mult din scurtul timp pe care ţi-l 
acordă păpuşeria constituțională. Şi fiindcă nu există între aceşti oameni deosebiri aievea, de 
vreme ce mai toți au aceleaşi nevoi de căpătuire şi aceleaşi tendințe, inventează cel puţin 
deosebiri factice, porecle noi pentru aceeaşi marfă veche... În jucăria parlamentară care se 
desfăşură înaintea noastră, oamenii pentru care nimic nu e îndestul de sus pentru a ajunge, 
oricât de lipsiţi ar fi de cunoştinţe speciale şi de resort — sunt avocații. 

„.."Organizaţia de astăzi a favorizat fuga de muncă; ea a ridicat elemente care n-au nimic în 
fruntea statului, ca să trăiască sau să se îmbogăţească din averea lui şi tot organizţia aceasta a 
făcut şi pe alte clase să crează, că numai prin politică poţi ajunge la ceva. Astfel profesorii de 
universitate în loc să-şi caute de treabă, fac politică; profesorii de licee şi de şcoală generală 
asemenea; ingineri, medici, scriitori, muzicanți, actori chiar — toţi fac politică, pentru a 
parveni. Şi acesta e răul cu desăvârşire mai mare; căci relele actuale ar putea fi trecătoare, dar 
corupându-se însuşi nervul vieții oricărei societăţi, iubirea de muncă, nu mai e nici măcar 
speranța de îndreptare” (pg. 386-387, M.Eminescu, O. pol., vol 1). Avocaţi: inteligențele cele 
mai stricate din lume.(idem) 

Pg. 702 

„Goana după speculativa meserie a advocatului”. „Aceşti cetățeni constituie o parte foarte 


însemnată a clasei de mijloc din oraşe şi se numesc: junele generaţii inteligente ale naţiunii 
române. 


Cuvântul înțelepciune a intrat în desuetudine „nu simțim parcă un fel de sfială a zice despre 
cineva că e un om înțelept... „Azi nu vorbim cu „admiraţie” cu gura căscată decât de oamenii 
inteligenţi” deştepţi şi pişicheri şi de „savanţi” căci, cică sunt „tobă de carte” (pg. 53, Aurel 
C. Popovici, Naţionalism sau democraţie). 

Căpitanul a pus accentul pe educaţie, pe înțelepciune. Exp. Cu Titulescu. 


36 


„Eu unul sunt sigur că dacă ne-am duce în pușcăriile de la Văcăreşti şi Doftana, am nimeri 
într-o adevărată pepinieră de indivizi „inteligenţi” şi „deştepţi”. Dispar „oamenii cuminţi şi 
înţelepţi, dispare cultura națională” (pg. 53, Aurel C. Popovici, Naţionalism sau democrație). 
Înţelepciunea care presupune armonie şi echilibru, fiind o emanaţie organică, nu poate 
prospera în climatul iudaic care este anume făcut pentru distrugere (descompunere). Aici are 
precădere spiritul luciferic care îşi găseşte expresia în rațiune și inteligență uscată, scuturată 
de orice sentiment şi considerente morale. „Nici rațiunea singură, nici natura singură nu ne 
dau înțelepciune. Numai o intuiție gânditoare sau o gândire intuitivă: mintea şi patima ne-o 
dau” (pg. 161, Aurel C. Popovici, Naţionalism sau democraţie). 

Fără înțelepciune se rupe orice frână. 

„Primejdiile dacă ne ameninţă, ne ameninţă din lăuntru. Uşurinţa, reaua credinţă, nesocotința 
ori zelul pătimaş la noi înşine, numai acestea pot să fie izvorul primejdiilor ce ne amenință” 
(pg. 559, M.Eminescu, O. pol., vol D). 


Intr-o societate în descompunere fără ... ele înfloresc atât în raporturile interne cât şi cele 
externe. . 


În limba ri română are mare circulaţie la oraşe cuvântul lucrătură. Se lucrează unul pe altul. Este 
o armă măruntă cu predilecție. Spuneam cândva: „Dacă românii ar lucra cât se lucrează între 
dânşii, Ţara Românească ar fi devenit un paradis”. Inteligența şi energia pe care o depun 
pentru lucrătură însă, este prin excelenţă negativă”. (pg. 206) 

Toate simptomele descompunerii însă, creează o mentalitate care paralizează orice efort de 
ridicare, de pierdere a încrederii în forţele proprii. Atunci în popoarele care suferă se naşte 
mentalitatea cea mai primejdioasă care este şi fenomenul cel mai alarmant. Concluzia că 
trebuie să vină străinii să ne conducă sau constatarea că mai bine era sub stăpânire sau 
ocupaţie străină, și aceste simptome se observau în societatea românească de după război. 

Pg. 703 

2) Societate feminizată. Poporul român, ca popor tânăr ce este, intră în categoria popoarelor 
masculine, viguroase şi afirmative. Corupţia însă dizolvă virilitatea şi aduce feminitatea. 
Acest fenomen se observă în special în lumea oraşelor cosmopolite — s-a intrat în semi 
barbarie. Acest lucru îl constată Eminescu: „Nu suntem destul de barbari, având tăria şi 
fecioria de simţiri ale barbariei, ci că avem numai viciile civilizației pe de o parte, numai 
viciile barbariei pe de alta” (pg. 371, M.Eminescu, O. pol., vol II). Fațada valută?? tinde să 
acopere această realitate tristă. 

Citat pg.430, A.Popovici 

„Eminescu al nostru văzuse cu extraordinara lui putere de observaţie, ceea ce mulți români 
învățați nu văzuseră şi nu văd nici astăzi. E.P. detesta anumite „mutre viclene şi false” şi 
spunea despre român că caracterul său e adevărul, că nu are nici o cocoaşe intelectuală sau 
morală” (pg.432, A.Popovici). 

Poporul ţine „la neam de omenie” (Idem). 

„O! uniforme frumoase, craidoni?? scoşi din cutie şi cocote îmbrăcate după cea din urmă 
modă, bărbaţi-muieri care se sulemenesc fiind miniştri, astea le avem cu de prisos. Dar 
realitatea este completă ignorantă şi corupție sus, neagră ignoranță şi adîncă mizerie jos” (pg. 

373, M.Eminescu., O.pol., vol II). 

Şi acesta e poporul nostru românesc? Poporul nostru de acum 50-60 de ani, de o sănătoasă 

barbarie, de-o rară „deşteptăciune” de minte dăruită de Dumnezeu, de-o mare vigoare a 

inimii, grăitor de adevăr, vesel, muncitor, ironic, „des braves gens” cum zicea principele de 

Ligne acum o sută de ani. Nu mai e de recunoscut. Nici Mateiu Basarab, nici Dimitrie 

Cantemir al său nu l-ar mai recunoaşte, dacă s-ar ridica din morminte” (pg. 373, 

M.Eminescu., O.pol., vol II). 

Feminizarea societăţii româneşti de la oraşe poate este determinată de contingentul de venetici 

levantini (mediteranieni) care după teoriile rasiale (Klaus, Gobineau) reprezintă acest caracter. 


37 


Dar pe lângă clasa conducătoare şi mijlocie de la oraşe, pare că aceste mentalități feminine se 
întind şi la sate (9). Să fie cauza libertinajul (în moravuri) care din lipsă de comprimare a 
instinctelor se exclude şi procesul refulărilor care constituie dinamul atâtor afirmări virile ? 
De altfel fenomenul desvirilizării — femenizării — este un fenomen comun al veacului al XIX- 
lea. Se vede că este în strânsă legătură, chiar un produs al climatului democratic, după cum 
democraţia poate să fie rezultanta tocmai acestei feminizări. Se intră în plin cerc vicios care 
însă îşi găseşte originea tot în procesul de descompunere morală. Societatea oraşelor 
româneşti izbeşte prin aceasta (lucru) caracteristică. Poate pe mine în mod deosebit m-a izbit 
prin contrast dat fiind că veneam din mediul sănătos de la munte. Acelaşi lucru constata în 
Germania Gunther care serie 

Urmează 4 rânduri text în limba germană 


Ura crede Gunther că este un atribut al bărbatului. Poporul român nu cunoaşte ura, 
caracteristica lui este omenia. Dar această ură poate fi considerată ca un fenomen de 
feminizare fiindcă ea rezultă tocmai din superioritatea virilă a forței, după cum nu orice ură 
este produsul invidiei neputincioase , ci este o concentrare a pasiunilor învolburate în luptă. 
După Gunther dragostea fierbinte şi ura furtunatică (impetuoasă) arată potenţialul eroului. Şi 
de societatea cosmopolită de la oraşe se poate spune că nu au nici una, nici cealaltă, şi nici 
omenia. 
Lipsa de svung (elan) revoluţionar a societăţii româneşti o explicăm 22? caduc în glumă ce se 
datorește faptului — după tema jidanului Freud (?!) că prin concepția liberă atât de la țară cât şi 
de la oraş este un om satisfăcut sub raportul sexual! Se evită neroziile (stupidităţile) ieşite din 
refulări. 
Totdeauna m-a izbit feminitatea şi atmosfera intimă în mediul universitar dintre studente şi 
studenți. Acum aş explica acest fenomen tot printr-o glumă, dar cu alt substrat. În oraşele 
româneşti - chiar Bucureşti — nu există om al asfaltului ca în oraşele din Occident fiindcă aici, 
aşa după cum s-a spus, oraşele nu sunt altceva decât nişte sate mari. Pe de altă parte, 
obiceiurile pe care le păstrează periferiile care merg până la centru cu tarafurile de țigani, 
mirosul de mititei şi fleici nu-l face pe cel de la oraş venit recent de la ţară să se simtă chiar 
aşa de dezrădăcinat. De altfel, în această atmosferă veselă şi uşoară, nici străinii nu se simt aşa 
de rău şi poate aici este cheia explicaţie asimilărilor de la oraşe care se produc atât de rapid. 
Oricât ar părea de paradoxal ar trebui să spunem că străinul înainte de a fi asimilat 
(descompus) este narcotizat cu miros de mititei. 
Pg. 704 
3) Descompunerea asimilărilor — Procesul asimilării de alte popoare este cel mai grav pentru 
poporul român fiindcă din cauza țării sale frumoase şi bogate în permanenţă vor fi imigrații în 
aceste direcţii. În principiu orice introducere de element străin în circulația sângelui naţional 
este perturbator. 
„Orice germanizare — prin asimilare - este în realitate o desgermanizare. Acest lucru n-a fost 
niciodată văzut de burghezia noastră” (Mein Kampf, pg. 434). 
Climatul democraţiei însă rezultant al cosmopolitismului şi a bastardizării este favorabil 
fireşte esenței sale şi deci măreşte vârtejul corcirilor, proces care este folosit de planurile 
iudaice a căror rasă se păstrează pură şi operează în mijlocul lui. Chiar când se încrucişează 
jidanii nu pot asimila, ci ei descompun. Neamul românesc a fost amenințat de această 
primejdie. „Oceanul cel mai tulbure dimprejurul insulei romanice a aruncat deasupra lui o 
spumă de stârpituri” (pg. 346, M.Eminescu., O.pol., vol II). 
Încrucişarea — dacă trebuie totuşi să aibă loc, ea trebuie să se facă cu elemente virile şi nu cu 
stârpituri. Acest lucru se poate vedea în modul cum se face contactul. 
„Predominarea, poziţia determinantă a elementului bărbătesc, cuceritor, iată ceea ce distinge 
încrucişările fericite de rasă, de încrucişările nefericite” (pg. 318, M.Eminescu., O.pol., vol 
ID). 


38 


> 


Poporul român a fost sănătos sub toate aspectele şi în toate straturile cât timp s-a păstrat curat. 
„În acest aluat nu intraseră încă drojdiile uliţelor Țarigradului, care să-l facă să fermenteze” 
(pg. 427, M.Eminescu., O.pol., vol II). 
Condiţiile asimilării - nu pot fi îndeplinite oricum. 4 
„Un popor bătrân şi unul tânăr sunt două ramuri din copacul omenirii, dar care s-au despărțit 
de mult şi s-au deosebit de mult. Vai de poporul tânăr, cu instincte generoase, cu inteligență 
mlădioasă şi primitoare adevăr, când vine în atingere cu uscăturile omenirii, cu resturi de 
popoare vechi care au trecut prin toate mizeriile unei civilizații stinse, cu acele resturi în care 
vertebre şi cranii sunt osificate şi condamnate la o anume formă, resturi intelectual sterpe, 
fizic decăzute, moraliceşte slabe şi fără de caracter. Toată viaţa publică a poporului tânăr se 
viciază, moralitatea lui decade, inteligența lui sărăceşte şi se (usucă ?) . Nu este nici un pericol 
pentru români de a-şi asigura rase tinere de orice origine ar fi, dar un pericol mare de a asimila 
rase bătrâne, care au trecut printr-o înaltă civilizație şi prin mare corupție şi care în decursul 
vieţii lor şi-au pierdut pe de-a pururi zestrea sănătății fizice şi morale”. (pg. 444, 
M.Eminescu., Op. pol., vol II). 

Instinctul şi geniul naţional operează în etape. Eminescu a identificat şi înfierat relele 
societății româneşti. Căpitanul a pus bazele însănătoşirii. 

Pg. 705 

Din acest punct de vedere elementul grecesc (fanariot) este tot atât de primejdios ca şi jidanul. 
„Grecul nu se bucură în România de nume bun. Oamenii avuţi dintre ei sunt aproape fără 
excepție jucători de cărți şi de o completă imoralitate sexuală; ceea ce le dă o oarecare 
aparenţă de oameni de societate este politețea lor pospăită. Din clasele de jos ale acestui popor 
se recrutează în România cei mai mulţi escroci, pungaşi, hoţi, ucigaşi. Cât despre funcţionarul 
grec, la el e totul de vânzare pentru bani şi sperjurul nu e pentru el o faptă condamnabilă. 
Dacă evreilor poloni cată să li se conteste orice morală, grecului trebuie să i se conteste şi mai 
mult încă, căci nu cred ca neogrecul să afle în dicţionarul său vorba moralitate. Atacuri 
nocturne şi hoţii la drumul mare se comit mai cu seamă de aceşti oameni şi fiindcă cei mai 
mulţi avocaţi sunt asemenea greci, nu se descoperă în genere nimic sau dacă se şi descoperă, i 
se dă drumul hoţului să fugă sau se schițează, pretextându-se că nu se poate proba nimic în 
privire-i. 

Grecul începe cu lada de portocale ce le precupeţeşte şi încetează prin a fi dublu şi triplu 
milionar. În acest timp conştiinţa nu joacă la el nici un rol; el devine evlavios numai după ce 
averea e pusă bine în lada de fier. Pentru a câştiga această avere, el nu se sfieşte de nici un 
mijloc şi oricare-i permis după opinia lui, moral sau imoral, onest sau malonest, drept sau 
criminal” (V.R.Henke, Rumănien, pg.37-38). 

Aşadar asimilarea nu se poate face uşor şi în orice condițiuni. Patrioţii de industrie sunt 
„nepoţii, feciorii demni urmaşi ai fanarioților, membri ai comitetului bulgar” (pg. 584, 
M.Eminescu., Op. pol., vol II). 

După mai bine de o jumătate de veac chiar dacă s-au asimilat şi se simt buni români, totuşi 
boala descompunerii o poartă în sângele lor şi această boală produce febră ? în zilele noastre 
Ja reacţiunea elementului autohton. 

Adunătura ulițelor cosmopolite în zilele noastre pare că s-a asimilat, dar sub raport rasial 
tendinţele lor au rămas (aceleaşi) tot dizolvante. 

Cu drept cuvânt spune Eminescu despre asimilare: „Aceasta e opera secolelor. Până ce însă 
vor fi cum sunt, până ce vor avea instincte de pugăşie şi de cocoterie, nu merită a determina 
viața publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să înveţe carte, să înveţe a iubi 
adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti cum e neamul 
românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote şi atunci vor putea fi români 
adevăraţi. Pân'atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c'au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a 


30 


unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care a putut fi amăgită un moment de asemenea 
panelicari, căci şi omul cel 
Pg. 706 


mai cuminte poate fi amăgit odată. Dar domnia noilor fanarioți cată să se mântuie, deci acest 
popor ţine la onoarea lui, la demnitatea lui, la numele lui şi în fine la existența lui fizică 
otrăvită de rachiul jidovesc, la existenţa lui intelectuală şi morală otrăvită de stârpiturile 
demagogiei fanariote” (pg. 322, M.Eminescu., Op. pol., vol 11). 

Dar şi puterea de asimilare are o limită. 


„Căci fiecare naţionalitate are un coeficient propriu în puterea ei de asimilaţie a elementelor 
străine. Îndată ce infuziunea sângelui etniceşte străin trece o limită anumită, chiar şi națiunea 
cea mai mare şi mai puternică se descompune” (pg. 18, A.Popovici, Naţionalism sau 
democraţie). 

Fondul etnic este esenţialul. „Oricare ar fi elementele străine şi oricât de bune ar fi ele, fondul 
etnic al poporului, al limbii şi al culturii sale trebuie să covârşească toate adausurile, trebuie să 
le poată asimila uşor, fără nici o zdruncinare. Un popor atât de amestecat încât nu-i mai 
recunoşti liniile mari ale fizionomiei sale fizice, intelectuale şi morale, e o masă bastardă fără 
putere creatoare, fără garanţii de viitor. Căci nu hotarele, nu pergamentele, nu teoriile politice 
garantează existența unui popor, ci caracterul său” (pg. 425, A Popovici, Naţionalism sau 
democraţie). 


Ungurii sunt o dovadă vie de cum amestecul etnic fără noimă corceşte, slăbeşte şi distruge 
caracterul unui popor. 

„Oricât s-ar încânta de „energia” şi de „priceperea politică” a ungurilor toţi cei ce nu-i Cunosc, 
ungurii sunt un popor condamnat. Tăria lor, tot ce-i mai susține, e agitația şi surexcitația 
națională şi elementele germane, slave şi mai ales evreieşti care au trecut în tabăra lor. Dar 
naționalismul lor e stupid şi ajutorul evreiesc e trecător şi oricât ar fi el de preţios azi pentru 
unguri, are să fie dezastruos în viitor” (pg. 426, A.Popovici, Naţionalism sau democraţie). 
Şantajul reciproc al elementelor jidăneşti din România şi Ungaria faţă de străinătate. 

Corcirea. „Rase slabe ce se amestecă cu rase slabe se corcesc, se ticăloşesc, se pierd. Dar şi 
rasele superioare o păţesc aşa, îndată ce se încrucişează timp îndelungat cu rase inferioare şi 
mai ales cu rase toto ? genere deosebite” (pg. 430, A.Popovici, Naţionalism sau democraţie). 


„Unirea dintre corcituri produce cu repeziciune ameţitoare totala decădere a orişicărei calități 
eminente de rasă” (H.St. Chamberlain) 

Pg. 707 

Caracterul condiţie după Popovici pentru asimilări. „Caută să fii de rasa oamenilor cu caracter 
întreg, muncitor şi cu dragoste şi credință către țară, către neam şi vei face parte din românii 
cei mai adevăraţi. Aşa sunt ei, aşa trebuie să devină” (pg.240, A.Popovici).(Aceasta era 
concepţia legionară faţă de străini). 

Străinii „Cu cât sunt mai numeroşi străinii de pe teritoriul său, cu atât e mai slabă națiunea şi 
trupeşte ca număr, şi sufleteşte ca putere de gândire şi ca unitate de vederi. Prin străini se 
înţelege străini de sânge” (Al.Cuza, pg.70). Atenuare din motive politice. 

Străinii de religie creştină ce „se amestecă cu noi prin legături de sânge — pierzându-se în 
masa generală a nației — să fie bine primiţi dacă-şi agonisesc prin muncă cinstită mijloacele 
traiului lor” (Al.Cuza, pg.121). Concluzia aceasta este în contradicție cu premisele puse: 
„Națiunea română aşa precum este astăzi nu poate trăi” (Al.Cuza, pg.133). 

„Centrul sănătos şi gravitațiunea” 

Centrul ideal al unirii este ideea naţionalităţii române. Centrul ei material este statul român 
independent” (Al.Cuza, pg.133). 

De altfel problema asimilării suprasaturate se pune pentru toate popoarele din Peninsula 


Balcanică. După Gobineau amestecul în sud-est a atins punctul culminant. (A se vedea pg. 
699, Gobineau). 


40 


N 


Pe de altă parte este stabilit că nu cantitatea, ci calitatea sângelui determină direcția în 
conducerea (orientarea) unui popor. Jidanii cunosc acest adevăr şi-l aplică de milenii (vezi 
H.St. Chamberlain, pg. 341). 

Sângele străin introdus în mari cantități în sânul naţiei poate să împingă elementele străine la 
conducere şi acest lucru ar putea justifica într-o zi imputarea pentru incapacitate de conducere 
a poporului român care au un debit atât de mare de conducători de origine străină. Atenţie la 
statul român. 

Trebuie ferit ca în opere sociale, economice, politice să fie întrebuințate elemente de sânge 
străin, fiindcă în viitor când concepția rasistă şi nu de limbă va deveni acceptată peste tot, vor 
constitui puncte vulnerabile. 

Astăzi a început să se invoce că monarhiile de sânge cutare au organizat statul utare, că ...? a 
făcut întreprinderea cutare, etc. 

Concepţia de rasă va pune istoria naţională în alți termeni, iar chestiunea originii va căpăta cu 
totul un alt aspect. 

Asimilarea prin descompunere are pe lângă celelalte neajunsuri şi încă un caracter negativ, 
lipseşte adeziunea celui ce se descompune. Mai mult poate în intimitatea lui chiar să deteste, 
considerându-se în tot timpul superior. 

Creaţia este un efort pozitiv, pe când descompunerea este tocmai contrariul. Lipsa efortului 
chiar de menţinere (dezagregare) adică oboseala, lenea, degenerarea, adică tot ce este de 
esență parazitară. 

Mă gândesc la multe (...) veniţi în România ca ziarişti etc. care s-au adaptat rapid mediului 
peste central ? al clasei noastre conducătoare unde se simte bine. 

19 octombrie 1941. Asimilarea prin mare prestigiu răscoleşte cunoscuta aderență totală a 
renegatului care compensează celelalte neajunsuri acolo unde asimilarea este absolut 
necesară. 

Dar problema minoritară trebuie pusă problema prestigiului care din ... cu sentimentul 
superiorității. 

Pg. 708 

Pentru toate operele de creaţie, dar în special pentru acțiune, unitatea tasialăa unui popor este 
esenţială. Bastardul n-are unitate de voință. Unitatea subterană o realizează numai cu sânge 
unitar. Aşa se poate explic de exemplu solidaritatea jidovească, armeană, etc., necesitatea unui 
cheag unitar. Procesul se asimilare în România trebuie oprit! 

„Regenerarea se poate face numai dacă nu se fac mai departe noi încrucişări” (Adolf Hitler, 
pg. 443). 

Cea mai sfântă datorie este de a păstra sângele curat. Hitler spunea pentru stările din 
Germania. 

1) Păturile noastre spirituale sunt complet înstrăinate de mase (pg. 480). Le lipseşte 
înțelegerea. 

2) Lipseşte acestei pături puterea de voință(pg. 480). 

După ravagiile făcute în trecut de bastardizani ? , stabilitatea rasială este o necesitate pentru 
vindecarea atâtor crize sufleteşti şi materiale. 

Italia a căpătat această stabilitate rasială. După pătrunderea longobarzilor n-a mai fost amestec 
în Italia. 

Urmează text în limba germană — 4 rânduri. 

În România, din nenorocire acest amestec continuă şi astăzi fără nici o selecţie (levantini, 
țigani, etc.). Dar cu cât încrucişările sunt mai apropiate în timp, cu atât problema rasială este 
mai gravă prin criza de stabilitate a caracterului pe care o produce, mai ales că aceste 
încrucișări se fac cu elemente inferioare ca levantini, țigani, etc. 

Uşurinţa cu care se acordă cetăţenia la noi prin fraudă uşurează acest proces nenorocit. 


4l 


Îndrum 


area greşită faţă de pătura conducătoare românească a fost determinată pe lângă 
curentul de idei cosmopolit la modă şi de sângele străin pe care îl poartă în vine. Incapabilă de 
a simți aspiraţiile româneşti şi vehiculând, ea vehiculează în realitate propriile sale țeluri. 
Conducătorii străini ... posibil numai în cadrul democratic care asigură drepturile omului. 
Respingerea unui element străin de a intra în nație nu înseamnă numaidecât (totdeauna) o 
subevaluare a lui, ci pur şi simplu legitima grijă a acelei naţii de a-şi conserva vocea sângelui 
cât mai nealterată. 

Poporul român, aşa cum a intuit Eminescu, se găseşte față de fanarioți în aceeaşi situaţie în 
care se găseau germanii cu jidanii. Idiferen dacă le erau ostili sau nu, ei tot la îngenuncherea 
poporului german lucrau. Atunci trăiau ? ca duşmani fățiș, nu mai constituia nici o greutate în 
plus întrucât această greutate exista şi înainte de a se afirma, când nu era identificată. 

Pg. 709 

Înclinările păturei conducătoare străine din România spre cultura pangionă ? uşoară se explică 
din punct de vedere rasial (după Gunther!) prin faptul că acest element bastardizat în care 
nord asiaticii predomină, au aderență cu această cultură. Dimpotrivă, elementul autohton s-a 
simţit atras spre cultura germană cu a cărei fond serios găsești afinități sufleteşti. (Toţi 
creatorii români aproape sunt de cultură germană). 


Curăţenia sângelui, păstrarea lui nealterată (dă) asigură posibilitatea creaţiei în toate 
domeniile. 


4 rânduri în limba germană 


Bastardizarea diminuează calitatea. „Orice produs între două specii diferite este inferior uneia 
dintre specii fiindcă el (bastardul) reprezintă o medie (Adolf Hitler, pg. 311). 

Rasa şi limba. „Rasa nu stă în limbă, ci în sânge. Aceasta o ştie mai bine jidanul care este mai 
zelos să păstreze curat sângele decât limba. Un om poate să-și schimbe limba, el poate 
întrebuința alta, dar şi în noua limbă el va întrebuința şi va exprima tot vechile gânduri. 
Aceasta o ştiu mai bine jidanii care vorbesc în mii de limbi şi cu tote acestea mereu rămân 
jidani (Adolf Hitler, pg. 340). 

Amestecul, mai ales când se face în proporţie mare, schimbă însăşi direcția unui popor, chiar 
dacă continuă să-şi păstreze obiceiurile în mod formal. 

Există însă după Goineau şi un echilibru de amestec sau rupere de echilibru. De altfel, după 
el, originalitatea stă în acest echilibru. 

Urmează 3 rânduri în limba germană 

În general însă bastardizarea produce slăbirea caracterului. 

Ideea antinaţională rezultă din cauza amestecului de rase (vezi Chamberlain H., pg. 350). 
Bastardizarea dezrădăcinează. Sterilitatea rezultă din amestec haotic (Chamberlain H., 
pg.444). 

Felonia ? bastarzilor de la oraşe este o dovadă în plus (Chamberlain H., pg. 601). 

Societăţii ...? de la oraşe îi lipseşte instinctul şi direcția (vezi Gobineau, pg. 564). 

În general corcitura este lipsită de originalitate, fiindcă nu reprezintă un specific cu ... botezat 
2. Poate mult mai târziu se va realiza un echilibru prun endogamie. 

Pg. 710 

Bastardizarea clasei conducătoare la romani a adus decadența imperiului (Chamberlain H., 
pg.542). 

Stabilitate rasială prin endogamie (In zuht) şi încrucişări limitate se pot da noi caratere unei 
rase.(Idem, pg. 334). 

Stabilitate rasială engleză verifică acest lucru. 

De aproape 1000 de ani n-a mai fost amestec masiv (Acelaşi lucru ca şi la aromâni). De aici a 
rezultat rasa cea mai solidă. Acelaşi lucru l-au verificat şi bastarzii jidani (Chamberlain H., 


pe. 323). 


42, 


Stilul şi sângele. „O rasă străină în limba germană exprimă gândurile sale străine” (Adolf 
Hitler, pg. 430). 

„Lipseşte poporului german o siguranță a instinctului de turmă care se bazează pe unitatea 
sângelui şi care în momentele grele păzeşte subteran ca toate mărunțişurile interne să 
amuțească şi în fața dușmanului să ia poziţie hotărâtă cu o unitate de turmă (Adolf Hitler, pg. 
437). 

De aceea spunea Eminescu în legătură cu asimilarea: „Nu deznaționalizaţi trebuiec evreii, căci 
foarte puțin ne pasă dacă o rasă consumatoare și improductivă va vorbi sau nu româneşte” 
(pg.362, M.Eminescu, O. pol., vol II). Aceleaşi idei ca şi la Hitler. 

Adevărul este că rasa determinantă a sorții acestei țări nu mai este cea românească, ci sunt 
Străinii romanizați de ieri, de alaltăieri. Oricine înţelege ce înseamnă rasă: Un mocan din 
ținutul Sucevei sau a Câmpulungului are de patru ori mai mulți creieri, deci şi mai multă 
minte decât mica excelență a lui musiu Tache, care, comparat cu ceea ce numim noi rasă 
română e, între noi vorbind, o speță de caricatură. Nici noi nu contestăm că această serie de 
domni vorbeşte româneşte; ceea ce contestăm însă este că s-ar fi asimilat caracterul lor cu 
caracterul neamului românesc” (pg.224, M.Eminescu, Op. pol., vol II). 

Etnograful Hoffman scria în secolul trecut că dezvoltarea craniului la rasa română e 
admirabilă, că sunt cranii care merită să fie în fruntea civilizaţiei... În sfârşit Virchow, 
naturalist celebru, dă craniului albanez rangul întâi între toate craniile de rasă din vechiul 
imperiu al răsăritului şi cel albanez e identic cu cel al rasei române, cu al mocanilor noştri de 
azi” (pg.225, M.Eminescu, Op. pol., vol II). 

„E. poate indiferent pentru politicienii noştri ce anume rasă determină soarta acestui popor; ba 
sunt mulți oameni cărora le e indiferent ce oameni vor locui pe acest pământ: greci, nemți, 
bulgari, numai expresia geografico-politică să fie aceeaşi. Pentru aceştia de exemplu e 
indiferentă încetăţenirea evreilor sau colonizarea țării cu nemți. Dar pentru istoric nu e 

indiferent. Istoricul va trebui să constate că există o luptă, fără conştiinţă poate, fără claritate 

de vederi, dar o luptă de rasă între elementele autohtone ale țării şi între cele scurse după 
vremuri în mlaştina gospodăriei turceşti. În oraşele de şeş ale Ţării Româneşti au imigrat de 

peste Dunăre rase intelectual sterpe, fizic degenerate. 

Pg. 711 

Ele au viciat spiritul public, au viciat instituţii şi limbă pentru că vârsta lor etnică e prea 

înaintată ca să se poată asimila, sau pentru ca să fie capabilă a concepe cu toată tinerețea 

organică a simțţirii şi a caracterului o idee generoasă sau un adevăr. Nu e deloc de mirare că, 

pe când regenerarea naţională pornea în veacul al XVII-lea din Târgovişte spre Ardeal, în 

secolul al XIX-lea ea pornea din Ardeal spre Bucureşti” (pg.225, M.Eminescu, Op. pol., vol 

ID). 

Rasa este sâmburele naţionalității. „Cu toate acestea, urmările domniei declasaţilor sunt 

evidente. Populaţia, şi tocmai populaţia producătoare, scade de la 1864 încoace în proporții 

înspăimântătoare, dar ceea ce e mai trist sunt cauzele acestei scăderi, cauze adânci economice 

şi sociale care fac ca însuşi sâmburele naţionalităţii, rasa, să degenereze” (pg.252, 

M.Eminescu, Op. pol., vol ID). 

„.. (...) „Aceşti oameni declasaţi sunt totodată instrumentele cele mai bune, pentru că sunt cele 

mai coruptibile, cu care se servesc străinii pentru a exploata țara, populaţiile ei autohtone”. 

„lată nervul răului”. 

Fundamentul rasial în politică. „Astfel vedem că la urma urmelor, orice formă cât de subtilă a 

vieţii, se reduce la un substrat solid, experimental, şi că politica unei ţări, pornirile în bine şi în 

rău, atârnă de la complexiunea fizică a indivizilor, de la originea lor, de la defectele sau 

calitățile înăscute ale rasei lor. Precum aceeași limbă se va pronunţa altfel de un german, altfel 

de un slav, altfel de un italian, tot astfel aceleaşi legi se vor aplica după natura celui ce la 


43 


aplică, aceeaşi ţară va avea altă soartă după cum va fi natura celor ce o conduc” (pg.297, 
M.Eminescu, Op. pol., vol II). 

Munte şi baltă. „Dacă considerăm vigoarea extraordinară a începuturilor noastre. istorice, 
figura unui Mircea sau Ştefan cel Mare, şi le comparăm cu mizeria şi puţinătatea de caracter 
din ziua de azi, nu mai încape îndoială că alt element predomina atunci, altul azi, şi poate 
toată chestiunea de reduce la aceea că pe atunci precumpănea populaţia autohtonă de munte, 
iar azi precumpăneşte cea imigrată de baltă” p. 297 ME vol.I 

Tinereţea unui popor — „Orice popor care n-a ajuns încă la o deplină desvoltare, care n-a 
trecut încă prin corupția şi mizeriile ce le aduce cu sine o civilizaţie înaltă, dar în decadenţă, e 
un popor tânăr... La popoarele tinere se va constata un fel de identitate organică... O rasă 
tânără încrucişată c-o altă rasă de asemenea tânără dă un rezulatat nou în care aptitudinile 
amândurora se împreună într-o formă nouă vitală. Amestecul însă dintre o rasă îmbătrânită şi 
una tânără dă aceleaşi rezulatate pe care le dă căsătoria dintre moşnegi şi femei tinere; copii 
închirciți, mărginiți, predispuși la morbiditate.” p.99 ME vol.I 

Pag .712 

Caracterul imprimă forma — „„ Dar ceea ce este fizic adevărat, e intelectual şi moraliceşte 
adevărat. Spiritele sunt morbide; de acolo substituţia a orice activitate intelectuală adevărată, 
prin viclenie, tertip şi minciună. Caracterele sunt slabe; de acolo substituţia energiei şi curajul 
prin un fel de meschină adaptabilitate în toate împrejurările. În loc ca ele să imprime 
caracterul evenimentelor, din contră, evenimentele se imprimă în ele ca într-o ceară moale, 
însă şi aceasta fără nici un fel de durabilitate. De aceea nu e nimic serios în România. Azi 
unul proclamă republica, mâine e ultramonarhist; azi reprezintă o idee, mâine alta; toate în 
acelaşi mod superficial.” p.299 ME vol.]I 

Caracterul Naţional — „Ideile dominante nu sunt noţiuni a priori, nu sunt culese de prin gazete 
franţuzeşti parastisite ca marfă nouă pe malurile Dâmboviţei. Ele cată să răsară din elemente 
statornice , ca şi dânsele, din natura pământului de sub picioare, a cerului de deasupra, a 
statornicilor datini şi gânduri ale rasei naţionale dimprejur. Aceste idei se moştenesc în bunul 
simţ comun al poporului, în aptitudini şi înclinări de caracter pe care le lasă părinţi din părinți 
strănepoților lor; ele sunt însă lucruri pe care străinii nu le pot înțelege, chiar dac-ar vorbi cu 
sunete românești. Degeaba Giani, Carada, ş.a. ar încerca cu toată bunăvoința să fie români. 
Nu pot să fie cu toate silințele, căci înlăuntru organismului lor nu există nici o urmă fosilă de 
vrednicia poporului românesc preexistentă epocii fanarioților, pentru că partea fosilă din ei e 
vicleşug şi peheivănia din Bizanţ, e malonestitatea şi meschinăria de caracter, e tertipul ca 
cocoașă intelectuală, corespunzător cu cocoaşa fizicii. Prea bătrâni ca rasă, ca să poată adapta 
poporului şi pământului pe care furtuna istoriei orientale i-a aruncat cum vântul aruncă 
frunzele veştede de pe un copac uscat, ei încearcă nu a se adapta, ci a modifica mediul social 
în care au picat, după natura lor proprie, a demagogiza poporul românesc, cel tânăr, cel cu bun 
simţ, cel lipsit de invidie. Cu invidia comună veneticilor din toate țările, cu veninul dizolvant 
al scepticismului şi al calomniei, cu egalitarismul celor ce n-au nimic de pierdut, ei au târât în 
mlaştina lor morală poporul crescut puternic în umbra Basarabilor şi a neamului Muşatin, i-au 
împestrițat limba, i-au sustras istoria şi datinile, i-au escamotat şira spinării, comoara de idei şi 
înclinări abituale care făceau ca poporul nostru să semene în toate cu strămoşii lui.” Pg.448 
ME. Vol.I 

Corcirea între _Rasse bătrâne — ar fi interesant a se constata, bunăoară, ce minţi, dar mai cu 
seamă ce caractere s-ar naște din încrucișarea rassei cu cea neogrecească, încrucişare ce se 
operează uneori în România. Fără îndoială amestecătura dintre două rasse egal de vechi, egal 
de decrepite fizic şi moraliceşte, ar produce nişte exemplare de caracterologie patologică, care 


ar fi o adevărată pepinieră pentru viitorul redacţiunii „Pseudo-Românului” pg.440, 
M.Eminescu vol.Il 


Pag. 713 


44 


=) 


LUPTA- Războiul face contopirea rasei în mod selectiv. În genere lupta fericită de rassă, 
lupta binecuvântată care înalță inimile, care dă preponderență superiorității de caracter, lupta 
din care răsare împăcarea şi contopirea este războiul”...Dar oare cu războiul ne-au cucerit 
Pehlivanoglu, Zevechidis şi C.A. Rosetti? Cucerirea cu arme o compară Bluntschli în viața 
popoarelor cu peţirea, cu nunta, cu selecțiunea adevărată. Dar stârpituri strecurate pe la 
granițe?” pag.318 M.Eminescu vol.I 

Îmbătrânirea prematură — Popoarele îşi au vârstele lor deosebite şi ceea ce se potriveşte într-o 
vârstă nu le mai prinde în alta.” „Îmbătrâniţi ex officio şi pe cale artificială nici un pas îndărăt 
nu mai poate reda tinerețea etnologică, tinerețea ca popor. Cu vremea peste o sută, două de 
ani, am fi ajuns în adevăr propăşind, ca tot ce e organic, încet la o civilizaţie a noastră proprie 
tot atât de înalt ca şi aceea a altor popoare. Dar ne-am scurtat tinerețe am voit să fim civilizaţi, 
adică bătrâni, înainte de vreme.” Pg.212 M. Eminescu vol.]I 

Stabilitatea naţiei — „Orice nație cunoscută de noi — spune profesorul A.C. Cuza — e dar 
rezultatul unei încrucișări mărginite, într-o izolare de secole fără amestec străin” , „ orice 
încrucișare nedeterminată, continuă la animale ca şi la oameni, produce corcirea, amestecul 
haotic, al cărei blestem este sterilitatea.” 

Rasa este hotărâtoare — „Influența climei şi a tuturor celorlalte împrejurări exterioare sunt 
momente desparente față cu acțiunea caracterului rasei” citat de A. Popovici — (Alexander 
von Humboldt) pg.338 

Primejdii — Boli ascunse — spune Jacob Burckardt „Un popor în aparență sănătos poate 
conţine un germen de moarte enorm de dezvoltat pe care abia primejdia îl descopere”. (Citat 
de A. Popovici pg.240) 

Valoarea sângelui dă caracterul — E importantă şcoala culturală pentru un popor tânăr. Mai 
importantă este însă calitatea acelui popor, caracterul lui, sângele lui. E perfect adevărat: 
„Blut ist eingang bessonderer Saft” (de Goethe) pg.352 A. Popovici 

Este totuşi uluitor faptul că Popovici pe aceste premize poate face aserțiuni ca cele de la 
pagina 339 când este vorba de elemente străine căutând a justifica adaptarea celor ce vor să 
fie români (greci, bulgari, etc.) invocând faptul că nimeni nu-şi poate justifica originea până 
la Traian. Dar bine atunci cum rămâne cu stabilitatea rasei dacă mereu se vor primi 
contingente de străini pe acest motiv. 

Rasă şi naţionalitate „După a mea convingere, repet, noțiunea rasă e din cale afară vagă. 
Factorul adevărat al întregii culturi omeneşti e naționalitatea”. Pg. 358 Popovici 

Națiunea şi rasa — La originea națiunilor se află faptul material şi biologic: rasa. Națiunea se 
bizuie pe rasă pentru că la originea ei se află expresia unei sinteze gregare, rezultanta unor 
condițiuni cosmice de convieţuire.” Nicolae Roşu 

Pag. 714 

Primejdia purismului exagerat- Fiecare rasă are nevoie din când în când de o împrospătare a 
sângelui său, de un fel de infuzie de sânge nou în proporții potrivite. Un asemenea amestec 
discret cu o rasă apropiată e chiar o condiție de sănătate şi prosperitate națională, e o altoire, o 
înnobilare”. (pag 363 A. Popovici) Aromânii îndeplineau aceste funcțiuni faţă de Greci. 
Barbarii germani față de Francezi şi Italieni. 

„Cu alte cuvinte dacă amestecul unui neam cu altul, absolut străin de felul său de a fi duce la 
corcirea sângelui şi la o sigură decădere, amestecul cumpătat între neamuri sufleteşte înrudite 
dă din contră rezultate bune.” (pag. 365 A. Popovici) Chestia e totdeauna de coeficientul 
puterii de asimilare etnică a poporului. 

Amestecul de rase îndepărtate în oraşele româneşti, cu toate gunoaiele aduse de vânt este o 
primejdie fiindcă rezultatul este şi va fi bastardizarea acestor oraşe de unde din nenorocire se 
va recruta pătura conducătoare. Primejdia este şi mai mare fiindcă asimilarea nu se face 
proporțional pe întreaga întindere şi că în aceste localități procentul este covârşitor față de 
capacitatea de asimilare a masei respective româneşti. 


Urmează 3 rânduri text german 
Apatia şi scepticismul românesc de la oraşe este consecința amestecului de sânge. Aşa era şi 
la romani — vezi Gabineau pg.553 
Dar la țăran? Să fie amprentele rasei ostice sau rezultatul împilărilor din timpul iobăgiei? 
Fiindcă este cunoscut că țăranul român ascultă cu răbdare tot ce i se spune dar rămâne 
neîncrezător şi nu-şi schimbă părerea. Acest lucru poate să indice conturul accentuat al 
personalităţii sale! 
În general însă spiritul sceptic (criticist) zeflemist este rezultanta încrucişării de oraşe 
(capitale). 

Urmează 3 rânduri text german 
Toate aceste probleme vitale pentru neamul românesc, pe care Eminescu le discutase cu atâta 
claritate cu jumătate de veac în urmă, n-au fost ridicate după războiul de întregire cu toate că 
pentru România Mare se puneau presant aceste probleme în urma înglobării atâtor străini. 
Cosmopolitismul Judaic nu numai că nu avea interes dar, urmărea ca în toate părţile, 
degenerarea fizică şi morală a elementelor autohtone. N-ai existat sub nici o formă preocupări 
serioase de eugenie afară de gălăgia care se făcea cu scopuri demagogice sau pentru a evita o 
ocupare de aceste probleme în mod serios. A se vedea lucrările Dr. Banu. 
Pag. 715 
Oraşele — dacă satele cu viaţa lor patriarhală pot păstra puritatea rasei (aici fiind numai 
primejdia încrucişărilor cu ţigani sau alte naţii ţărăneşti conlocuitoare) la oraşe această 
primejdie a amestecurilor este foarte mare. 
De totdeauna (începând cu veacul al XIV-lea şi XV-lea) populaţia oraşelor româneşti a fost 
amestecată. Aici nu era exclusivismul burgurilor din occident (cetăţile). Năvălirile barbare au 
risipit mai înainte populaţia oraşelor. Dar şi fără acest factor violent exterior populaţia 
oraşelor se stinge prin mortalitatea lor. Elementele de la țară le aduc nou sânge care le 
întreţine candela vieţii. Problematica care se pune este aceea a funcţiunii îndeplinite de aceste 
oraşe precum şi a risipei de sânge național venite de la sate care se alterează în continuu. 
Oraşele sunt în general pepiniere de dezrădăcinați. Aici, după cum spune Eminescu, se găsesc 
semidocţii oraşelor. Aici îşi au originea şi mediul cosmopolitismului cu atât mai mult cu cât 
ele sunt mai împestriţate. „Înstrăinarea oraşelor înseamnă înstrăinarea culturii” (Pag 263. A. 
Cuza) 
„Acest proces de înstrăinare s-a accentuat cu vremea. Descreşterea populației româneşti la 
oraşe o semnalează cu statistici Eminescu (pg.453, M.Eminescu, O. pol., vol D). 
În România problema orașelor este gravă sub dublu aspect: 1) ca mentalitate cosmopolită, aşa 
cum se întâmplă prin procesul de desrădăcinare. 2) Şi, cu înstrăinarea biologică prin 
elementele eterogene pe care le conţine. Sub raport rasial, această problemă rămâne chiar, 
când se face o asimilare de limbă care în realitate este numai aparentă. Şi această tristă 
realitate trebuie întreţinută cu mari sacrificii de lumea satelor care îi dă munca sudare ? , şi 
continuă infuzie de sânge proaspăt de la țară, prin elementele pe care le împinge de la țară. 
„Toată munca țării nu ajunge să acopere exigenţele oraşelor”... 
Balanța comercială nefavorabilă. Politicianismul prosperă. 
„Oraşele dau îndărăt, satele stagnează, sărăcia populaţiunilor române din ţară e din ce în ce 
mai mare. Singura clasă înfloritoare e cea a patrioţilor” (pg.115, M.Eminescu, O. pol., vol l). 
Aşa arăta ... „dacă cifrele nu guvernează lumea, ele arată cel puţin cum este ea guvernată” 
(citat din Goethe) (pg.115, M.Eminescu, O. pol., vol Il). 
În sistemul liberal cu deosebire „plămădirea în oraşele române a unei burghezii naţionale este 
în prezent pentru statul român o problemă de viaţă” (Zeletin, pg. 221). „La oraşe se plămădesc 
destinele României. Această concepție o au şi naționaliştii. Şi totuşi, dat fiind că oraşul 
înseamnă o dezrădăcinare care are drept corolar spiritul cosmopolit democratic plebean- 
plutocratic, soluția trebuie găsită în altă parte şi anume: deplasarea centrului de greutate spre 


sate sau formula intermediară la care s-au oprit şi ...? crearea de oraşe mijlocii în aşa fel încât 
locuitorul lor să nu devină un dezrădăcinat cu mentalitatea omului asfaltului. Cât priveşte 
recrutarea păturii conducătoare, ea să nu se facă la întâmplare ca în sistemul liberal de care 
profită locuitorul oraşului, ci prin selectare de pe întreg câmpul național. 

Pg. 716 s = Ș 
Oraşele totdeauna au trăit prin exploatarea satelor, mai ales că ele dădeau pătura 
conducătoare. Manoilescu concretizează această exploatare în următoarele puncte: 

1) Plus valuta (când erau moşieri)). 

2) Schimb inechitabil între produse în sistemul liberalist. ab di CRT 
Împroprietărirea a desfiinţat plus valuta, dar după împroprietărire, oraşele obişnuite să trăiască 
parazitar au încercat să-şi prelungească felul de viaţă de mai înainte schimbând doar tehnica 
de exploatare a satelor. A se cerceta legenda care circulă (pusă în circulaţie tocmai de 
parazitari) că țăranul este leneş şi puturos. Țăranul german ... lucrează cu orele ca orice țăran, 
pe când ţăranul român lucrează din zorii zilei până noaptea. Lenea lui este aci reglementată. 
Totul însă se reduce la faptul că țăranul nu este lăsat la discreția speculărilor, pe când acolo nu 
s-a îngrijit nimeni în mod serios, iar vina o poartă clasa conducătoare. 

Prima încercare; politica deflației (?) 1922-1928 

Tendinţele parazitare ale burgheziei române. „Pentru cercetătorul social nimic nu este mai 


semnificativ decât înverşunarea, abilitatea şi persistența cu care burghezia a încercat toate 
mijloacele ca şi după reforma agrară să trăiască mai departe parazitar, evitând de a recurge la 
soluţiune — singura onestă din punct de vedere social de a produce cât mai multe mărfuri 
industriale şi servicii sociale efective, pentru ca numai cu schimbul acestora să capete 
produsele muncii satelor” (Manoilescu, pg. 142). Plaga parazitismului a identificat-o 
Eminescu în termenii cei mai expliciți. „La noi chestiunea socială e o chestiune de parazitism. 
Plebea grecească, bulgărească, jidovească căreia îi e ruşine de muncă sau care nu ştie şi nu 
poate munci, s-a încuibat deasupra poporului nostru şi-l stoarce până la sânge. Şi ce plebe? 
Comună, mult mau puţin inteligentă decât poporul nostru, fizic decrepită ? , moraliceşte 
putrezită. Nu xenocraţia prin cucerire, ci xenocrația prin furişare, prin introducere în mod 


clandestin, prin înveninare. De aceea nu e de mirare că toate instituţiile noastre s-au 
descompus de acest venin cadaveric. 


Biserica nu mai e biserică, căsătoria nu mai e căsătorie, şcoala nu mai e şcoală; nimic nu e 
acătării” (pg.311, M.Eminescu, Op. pol., vol ID. 

La toate adevărurile acestea limpezi ca cristalul, la părerea de rău că mersul dezvoltării 
noastre n-a fost organic, continuitiv, că ne costă sănătatea şi bunăstarea poporului nostru, ce 
ne răspund aceşti arhi-străini? Că suntem socialişti. 


cocoterie şi pungăşie în afaceri publice. 
O reorganizare socială având „de cipiu Şi încurajarea muncii, înlăturarea 
feneanților ? şi paraziţilor din Viața publică, iată ceea ce e de neapărată trebuință” (pg.311 
M.Eminescu, O. pol., vol II). ră 
„De rezolvarea chestiunii sociale şi economice atârn 
ocazia aceasta nu se va arăta cu inima bărbat 
„Cine-şi vicleneşte moşia și ne 
M.Eminescu, O. pol., vol II), 

In general, cadrul cosmopolit şi spiritul iudaic, 


(i : UL ȘI $ cu descompunerea lu 
rasială face să putrezească însuşi instituțiile de bază ale societăţii, pre 

. Sid > 
nimicire. 


Pg. 717 


ă existența poporului român 
ă, asupra acelui 
amul, mai rău decât ucigaşi 


esc. Cine cu | 
a cadă cuvintele lui Vasile Lupu: 


i de părinţi să se certe” (pg.472, 


i morală şi separarea 
gătindu-se inevitabila 


47 


Descompunerea familiei. S-a repetat până la saturație că familia este baza naturală a societății. 
Şi totuşi, nicăieri ca în climatul democratic cu mentalitatea care îl stăpâneşte nu este mai 
atacată această bază. Virusul descompunerii iudaice aici ţinteşte în primul rând. Din cauza 
aceasta s-au pervertit datinile cele mai elementare şi naturale. „Căsătoria, - spune Adolf Hitler 
- nu este un scop în sine, ci scopul principal este menţinerea speciei şi a rasei pe care trebuie 
să o servească (Hitler, pg. 276). În climatul democratic (cosmopolit) la oraşe şi în oraşele 
noastre în special, căsătoria este privită ca o posibilitate de continuare a distracției, evitându- 
se în acest sens facerea de copii. Adică se elimină însăşi funcțiunea naturală a familiei şi 
elementul său de coeziune. 

Prin acest fapt se dădea posibilitatea vieţii libertine, sfidând regulile decenței și ale moralei, 
de mulți ani, cu aprobarea tacită. Una din cele mai mari cauze de clătinare a societății 
moderne a fost faptul că s-a împotmolit în terenul mixt şi mocirlos al familiei-libertinaj. 

In forma aceasta de paradă, familia nu poate constitui o piatră unghiulară pentru a susține 
întreg edificiul social atât de încărcat. Poate mai logică a fost concepţia bolşevică de a fi 
înlăturat complet familia. 

La romani, - civilizaţia şi forța romană este un rod a celei mai severe vieți familiare - , familia 
avea un caracter aproape mistic, fiind legată de cultul morților. „Numai de la urmaşii săi voia 
mortul să fie pomenit şi respectat. Prezenţa unui străin îi tulbura liniştea. Pentru aceasta se 
considera ca o fatalitate soarta unui tată de familie care să moară fără să lase moştenitori. 
Propriu-zis, prin această ”verquickt”. Tot atât de străvechile gânduri ale reîncarnării. Prin 
faptul că fiul este sămânța tatălui ... trăieşte chiar când este mort, mai departe în fiu sau în 
nepot şi strănepot (R.W.Darre, Leist Altorisches Jus Civile, pg. 190). | 

Aşadar, în situaţia socială actuală, familia merge spre descompunere totală dacă nu i se 
schimbă elementele care determină evoluţia ei. Familia este atacată din toate părţile şi în 
societatea înaltă de la oraşe. Ea nu există decât formal, fapt care măreşte promiscuitatea şi 
haosul. În asemenea condiţii este o întrebare dacă nu este mai necesar desființarea ei decât 
menţinerea unei promiscuități. Același lucru (simptom) şi practicarea concubinajului (Vezi 
notele (însemnările) în legătură cu discuţia aceasta cu Căpitanul asupra rezolvării problemei 
în concepţia legionară. Era de față Nicoleta şi Vasile Cristescu). 

Concepţia despre familie variază în clasele sociale după Manoilescu. 

Teza socialistă: moralitatea familiei este o legendă. 

Teza burgheză: familia este ... mediu. 

Clasa mijlocie: are o concepție severă pentru copii. 

Clasa burgheză: concepţie „fils â popie” (răsfățare). 

Năzuinţa: facerea unui cămin „căsuţa noastră”! 

„Burghezului i se pare că orice om de „bună familie” are un drept natural de a sta „sus” şi de 
a transmite aceleaşi privilegii neştirbite copiilor săi” (pg. 312, Manoilescu). 

Familia asigură darurile ereditare. „Elita singură poate forma elemente din ce în ce mai bune 
pe scara calităţilor umane în integritatea ei” (pg. 313, Manoilescu). 

Mediul familiei „O familie cu tradiție este un adevărat capital național” (pg. 314, 
Manoilescu). 

Familia fiind piatra fundamentală a societăţii de astăzi sau ... închegată sau o înlocuieşte. 

Pg. 718 

Biserica (credința creştină ortodoxă) 

Am arătat în cursul acestei expuneri (vezi pg. 561) cât de strâns este legat poporul român prin 
concepția sa tracică de creştinism. Era firesc deci ca în decursul istoriei religia să se confunde 
cu însăşi existența sa națională. Biserica a fost „maica spirituală a neamului românesc care a 
născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului ” (pg.429, M.Eminescu, O. pol., vol D. A 
devenit în mâna partidelor un instrument politic. Singura instituţie de asistență a ţăranului în 


toate fazele vieţii. „În limba noastră veche „lege” şi „religie” sunt noţiuni identice” (pg.350, 
M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Inainte, dreptul era strâns legat cu morala şi cu echitatea; astăzi dreptul pozitiv e indiferent 
faţă de morală, el trebuie să fie corect în litera şi spiritul legii, fără a ţine seama de echitate 
decât acolo unde-i este dictată” (pg. 351, M.Eminescu, O. pol., vol 11). 

Cu toate acestea, mare parte din probele justiţiei se bazează pe jurământ care, în ultima 
analiză este în funcţie de credință, iar când aceasta este cariată, cum tinde mentalitatea 
iei, şi acest element al societăţii devine putred” (pg. 208, M.Eminescu, O. pol., vol 
Ravagiile descompunerii au început să se vadă. La judecarea proceselor adesea se vedea 
spectacolul îngrijorător al jurămintelor prestate de martori mincinoşi recrutați ? din lumea 
țăranilor şi a burgheziei mici. Acesta este un indiciu de cât de mult s-a iudaizat societatea 
românească luând concepția talmudică, fiindcă ei îi lipseşte şi frica de Dumnezeu şi 
sentimentul onoarei. 

Respirația creştină a românului a fost ... cu măsură şi ... . Dovada acestei măsuri, spune 
Eminescu, este faptul că poporul român a fost „evlavios” fără să fie bigot. „N-a produs un 
singur sfânt din mijlocul lui şi drept fără fineţe .?.., el s-a judecat fără cod civil şi penal 500 de 
ani. 

Reîntoarcerea le acele calități ale strămoşilor, la vitejie, dreptate şi cuminţenie” (pg.410, 
M.Eminescu, O. pol., vol 1). 

„Invăţăturile acestea creştine ne-au făcut înţelepţi, blânzi, buni și iertători cum suntem ca 
națiune şi ca indivizi” (pg. 172, A. Popovici). 

Biserica naţională. O religie devine cu atât mai naţională cu cât într-un popor e mai adâncă 
preocuparea de fondul ei moral. Dumnezeu e al lumii întregi. EI este al lumii întregi pentru că 
este Dumnezeul adevărat. Dar fiecare popor creştin se întrece în luptă cu alte popoare şi după 
cum crede mai întâi în Dumnezeu ? opera mai mult în el” (pg. 213, A. Popovici). 

Pg. 719 

După N. lorga „întâia noastră idee conducătoare a fost ideea creştină” (Roşu, pg. 148). 
„Domnii români văd în ideea creştină un mijloc de luptă împotriva turcilor păgâni şi totodată 
de apropiere de protecție reciprocă cu popoarele învecinate” (Roşu, pg. 148). 

Islamul se opunea creştinismului. Ideea religioasă este forma primitivă a naționalismului. 
Ortodoxismul. Într-o vreme când orice mişcare culturală se reflecta prin Biserică, 
ortodoxismul nostru a fost elementul cu cele mai grave urmări pentru dezvoltarea noastră 
culturală, căci el ne-a legat pentru veacuri întregi cu cultura Orientului, formând un zid 
despărțitor faţă de catolicismul vecinilor noştri din vest şi din nord (textul Puşcariu, Literaturi 
Române, N.Roşu, pg. 150). 


0) renaștere culturală prin Ortodoxe; DIC) la (Roşu, pg. 151). 
E. Lovinescu pretinde că orientalismul prin spiritul ortodoxismului a dominat viaţa spirituală 
a poporului românesc împiedicându-l astfel să intre în orbita culturii europene. (Roşu, pg. 
151). 

Ortodoxismul factor propulsor al factorilor etnici. 

„Sabia şi crucea, biserica şi armatele domneşti, simbol al naţionalismului religios au conservat 
personalitatea etnică a poporului român, fără însă a o caracteriza în contururi definitive (Roşu, 


pg. 152). : 
Factorii degeneraţi ai Ortodoxiei: fanariotismul şi monarhismul grecesc (Roş 


| intelectuale OILOUOXISINUL a 


49 


„Dacă ortodoxismul nostru a fost cea mai puternică pavăză pentru conservarea limbii şi a 
naționalități noastre, el a fost şi o piedică puternică şi continuă pentru curentele culturale 


apusene” (Sextil Puşcariu, pg. 153). 
Ortod 


națională” (N.Roşu, pg. 157). 

Poporul român a fost urât din cauza statorniciei sale în credința străbună, exclus din viața 
publică a Europei pentru că nu e catolică” (pg.517, M.Eminescu, O. pol., vol ID). 

Pg. 720 

Ortodoxismul — după Manoilescu -— „niciodată în cursul istoriei sale n-a stat împotriva 
țelurilor neamului” (pg. 363). 

A afirmat solidaritatea creştină astfel: „românul găsește în propria lui tradiţie puterea de a se 
ridica până la acea înălțare sufletească care poate depăşi chiar şi grija ţării sale” (pg. 365). 
Dematerializarea mobilelor omeneşti 

„Ortodoxia reprezintă biserica creştină cea mai aproape de izvoarele originare şi aceea care 
niciodată n-a căzut în ispita de a-şi întemeia — cum a fost Biserica Catolică — puterea ei pe 
mijloace materiale şi lumeşti. Ortodoxia n-a strâns averi prin congregaţii şi n-a recurs nici 
măcar la acţiunea directă în câmpul asistenței sociale, păstrându-şi pentru sine numai dreptul 
acţiunii indirecte şi pur sufleteşti pentru mântuirea oamenilor. 

Această linie permanentă a Ortodoxiei, atât de concordanță cu spiritul european de astăzi ?, 
capătă o valoare unică între valorile care se cer scoase astăzi la lumină” (pg.366). 

Sunt fapte care dezmint aceste constatări. Ce erau imensele averi mănăstireşti stăpânite de 
fanar prin călugări greci? Sau pantahuzele lor. Dar fondurile care susțineau organizații şi para- 
organizaţii greceşti sub masca creştină ( eterii sau panelenici, etc.). 

Intenţii de acumulare şi rapacitate au existat la forurile superioare ale ortodoxismului ocupate 
(dominate) de levantini (fanarioți). Dar n-a existat în schimb capacitatea de organizare şi 
spiritul politic roman cu tradiţia lui milenară pe care au avut-o conducătorii Bisericii Catolice. 
Ortodoxismul poartă deci congenitala incapacitate greacă de organizare. De asemenea, nici 
despre toleranța lui nu se poate vorbi. Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a fost de 
multe ori mai feroce în împilarea altor naţiuni chiar decât papalitatea. Ea a împilat națiuni, ura 
indivizi consideraţi acesteia şi s-a făcut slugă imperială turcească tot pentru a păstra tradiția 
subalternă a intriganților, cu implicarea celorlalte naţiuni. 

Înhămată în slujba ideii naţionale greceşti, s-a şi terorizat şi spiritual (prin afurisenii, etc., 
distrugeri de cărți inofensive, abecedarul lui Ucuta, gramatica lui boiagi, etc.), şi fizic prin 
organizrea şi finanțarea bandelor de asasini greci care au întreprins acțiuni pentru 
exterminarea populaţiei româneşti, bulgăreşti, etc., care nu aveau altă vină decât faptul că 
vroiau să se roage lui Dumnezeu în limba maternă. Bunicul meu, preotul Papanace, ca şi alţi 
aproape 100 de români din Reg. Verria au fost asasinați din ordinul Comitetului grecesc 
prezidat de însăşi mitropolitul grec ortodox de Verria. 

Pg. 721 


Tradiţionalismul 


„Pe când în Europa centrală, pentru ca tradiționalismul să afirme cu putere națiunea, trebuie 
să se descătușeze întâi de universalismul catolic, la noi tradiționalismul găseşte în însăşi 
biserica naţională întărire și confirmare” (Manoilescu, pg. 14). 

Ortodoxismul românesc măreşte primejdia contagiunii cu popoarele slave, care sunt tot 
ortodoxe. „Românii în tot cursul veacului al XVIII-lea au gravitat spre Rusia pravoslavnică, şi 


50 


cel puţin în principiu, au admis supremaţia duhovnicească a țarului” (pg.289, M.Eminescu, O. 
pol., vol ]). 
e, cum am mai spus, afară de aceste particularisme, ortodoxismul ca şi orice religie este 
ovit sistematic de jidovime (evrei), iar climatul democrat ateu care se crează tinde să îi sufoce 
orice posibilitate de existenţă. 
Sunt cunoscute diferitele concepţii ateiste. După socialişti, religia este „o ipocrizie menită să 
pa utilizarea credinţei ca mijloc de dominație asupra claselor oprimate”. 
mosfera ateistă la sfârşitul veacului al XIX-lea a atins şi cercurile naţionaliste (vezi 
ateismul lui Cuza). 
B i & x = : AF Ă ă A 5 E 
Z urghezia românească arată un sentiment religios mai potolit decât cea occidentală, dar 
ii şi mult mai puţin bigotism. 
SL pe i relil iei „În burghezia românească, spre deosebire de burgheziile occidentale 
creştinismul nu terorizează, şi nici măcar nu stăpâneşte viaţa. 
. ă e: Cuc 2 


> 


pier aa 


are. n. imacaL. 9 pe fă 
e explică de ce Miron Cristea s-a pretat a fi călăul tineretului (vezi 
cu loviturile bisericii). 


i 


Aşa s şi circulara 


Căpitanului în legătură 


Pe de altă parte, în masa slavă ortodoxă, ortodoxismul nostru este o punte de ... şi trecere 
foarte primejdioasă pentru neamul nostru. 

Pe acest plan, dat fiind fronturile mari care se angajează în bătălii, numai ideea română nu 
poate asigura spatele pentru echilibru. Aici a avut rol şi acțiunea anticreştină pe plan mare a 
masoneriel. 

Biserica intrată în descompunere înseamnă desrădăcinarea sufletului prin ruperea legăturilor 
cu cerul. Şi acest fapt, urmărit de forţe iudaice va constitui un simptom tot aşa de îngrijorător 
ca şi dezrădăcinarea de pământul strămoşesc. 

Fondul trac trebuie să dea premisele dezvoltării noastre religioase. Preoţii jucau un mare rol și 
prin aceste fapte trebuia privită problema mai adânc. Votul universal a adus trivializarea 
clerului prin angrenarea lui în luptele politice (lovitură dublă a jidanului). 


SI 


Pg. 722 

Armata (alterarea spiritului ostășesc) 

Spiritul ostăşesc fiind în vădită opoziţie cu climatul democratic, va forma un obiectiv 
principal pentru distrugerea sau cel puţin alterarea lui. 

Opoziția este organică, findcă acest spirit reprezintă sentimentul de onoare, ordine, disciplină, 
jertfă, etc., adică toate virtuțile eroice spre deosebire de cel cetățenesc democratic care 
reprezintă contrariul. 

Intr-un mediu nesănătos „elementele viguroase şi statornice vor rămânejos, iar cele care se 
vor adapta mediului nou al robiei, linguşitorii, mincinoşii, viclenii se vor ridica. 

Astfel grija cea dintâi a fanarioţilor a fost de a desființa armata noastră, corp cu corp, pentru a 
nimici mediul în care calităţile rasei române şi puterea ei de viaţă se puteau exercita. 

„Istoria noastră e o ilustrare a acestei teorii. În epocile în care se cerea vigoare şi intensivă 
vitalitate, s-au ridicat românii. În epoca de dominație străină, exercitată din Țarigrad ori din 
alt punct, s-au ridicat străinii” (pg.307, M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Adaptabilitatea la un mediu nesănătos, nedemn, nu înseamnă superioritate organică. Stejarul 
nu creşte pretutindeni; buruienile în tot locul” (pg.307, M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Oştirea aceasta singura reprezentantă a poporului românesc adevărat, cum este el la plai şi la 
şeş, dovedeşte încă urmele unor virtuţi, care în restul societății s-au pierdut” (pg.371, 
M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Armata şi aristrocraţia, iată cele două mâini puternice ale vstiţilor şi domni din veacul nostru 
de aur” (pg.197, M.Eminescu, O. pol., vol II). 

N. Bălcescu stăruie asupra acestui adevăr. „Dumnezeul meu politic de multă vreme este 
puterea, este Iehova, Dumnezeul armatelor. Este de trebuință a populariza către români aceste 
idei şi a întoarce toată ţinta lor naţională către arma numai căci numai în dânsa se vor mântui 
şi vor fi mari şi puternici” (N. Roşu, pg. 199). 

Armata este garanţia statului. „foarte gravă este iluziunea oamenilor politici care îşi 
imaginează că vor înlocui prin legi inofensiva întrebuințare a forței armelor... Că instituţia lui 
Sulla a căzut pentru că nu s-a păstrat forța armelor pentru a impune respectarea ei. Constituţia 
lui August a rămas pentru că succesele acestui împărat s-au sprijinit pe forța legiunilor” (pg. 
373, citat Porcele). 

Creearea unei societăți moderne naţionale şi unitare, ridică o sumă de probleme de supremă 
însemnătate, căci în ultimă instanță nu pot fi dezlegate decât cu forța brută. Şi şi-a împlinit 
menirea ei istorică. Problemele ridicate de adânca noastră prefacere socială, concretizate în 
marile evenimente de la 1877 şi 

Pg. 723 

1916-1918 sau în acelea de la 1888 şi 1907 nu le-ar fi putut dezlega oligarhia noastră dacă nu 
s-ar fi creat o forță militară bine disciplinată, ai cărei ostaşi puteau împuşca după ordin în 
proprii lor părinți” (Zeletin, pg. 150). Evenimentele din ianuarie 1941. 

Dar cum este formată armata şi cine o stăpâneşte şi în favoarea cui? 

„O mişcare revoluţionară de dreapta întâmpină la noi trei forțe coalizate: 1) O forță morală, 
aceea exercitată de clasapolitică demo-liberală bazată pe corupție, viclenie şi fraudă şi care 
năzuieşte să nimicească caracterele şi să dezorganizeze pe conducători. 2) O forță violentă, 
reprezentată de puterea armată care dă un sprijin efectiv guvernelor deoarece se presupune că 
având încrederea Regelui, guvernele reprezintă statul și națiunea” (N. Roşu, pg. 374), 

În regimul iudeo-democratic adevăratului spirit ostăşesc nu-i prieşte, fiindcă toate virtuțile de 
bază: onoare, vitejie, etc., sunt denigrate. Totuşi se afirmă maimult declamatoriu de 
circumstanță, pentru că după acele principii şi sub motivul dişciplinei să se ascundă adevărate 
interese mercenare. (Sistemul Carol al II-lea la noi de a da salarizării şi avantaje mari.) 


52 


O mare parte din corupția politică în statele iudeo-democratice s-a făcut în special la 
furniturile de ordin militar unde se angajează şi prestigiul armatei prin amestecul multor 
ofițeri superiori incorecți. 
Această mentaliatae coruptivă s-a extins până la plutonierul găinar. 
In ultimii ani fiind vârâţi şi în administraţie, răul s-a adâncit; sunt cazuri cunoscute. Impresia 
detestabilă la ... în legătură cu comportarea în ținuturile ocupate. 
Uzarea prestigiului dobândit prin jertfa celor buni. De aceea pentru armată ca instituţie trebuie 
purtată cea mai mare grijă. 
Ridicarea ei prin elementele de elită şi valoare pe care le conţine şi creearea unui climat 
ostăşese (erou). De aceste necesități şi primejdiile ce amenință cu decompunerea adevăratului 
ei spirit trebuie convinse în primul rând elementele ei de elită care formează spiritul ostăşesc. 
Pe de altă parte trebuie creat şi mediul general eroic pentru înălțarea ei. Altfel se repetă 
fenomenul degradat. 
Axiomatica zilei ai noştri când sunt tineri, sunt puşlamale, iar când îmbătrânesc se 
cretinizează sau devin „Moş Teacă” fiindcă n-au nici cultura necesară şi nici simţirea. 
Corupţia din armată o face să fie nepregătită atât pe plan moral cât şi material. Armata 
națională nu-şi poate împlini cu totul menirea câtă vreme nu priveşte întregirea ei firească: o 
industrie națională destoinică spre a-i satisface toate nevoile. 
În atmosfera de corupţie însă cultivată de evrei, dispar toate virtuțile ostăşeşti, iar armata 
devine un instrument care protejează forțele ce subminează în primul rând esența sa şi prin 
aceasta a întregii națiuni. 
Pg.724 
Dezorientarea păturei conducătoare. Funcțiunea politică este cea mai grea. „Sunt funcțiuni de 
conducere care nu cer specialişti ci oameni întregi şi personalități complete, caracterizate 
printr-o armonie perfectă între inteligenţă, voinţă şi caracter. 
Dintre toate aceste funcțiuni, cea mai exigentă este funcțiunea politică a omului de stat. 
Funcțiunea politică cere în deosebi un lung proces de selecție” (pg. 313, Manoilescu). 
La noi, boierii mari constituie cea mai veche clasă politică. 
„În mânuirea intereselor superioare, omul politic trebuie să se inspire, înainte de toate, de ceea 
ce este permanent în ele. Mulţimile au adesea vederi scurte, uri sau simpatii oarbe, lăcomii 
egoiste, porniri nesocotite şi cu atât mai violente. 
E foarte mare ispita pentru unii de a încuraja asemenea mulțimi, căci ei sunt siguri de o 
recoltă de succese uşoare pentru sine, dar astfel ei prepară ruina patriei. 
Numai din această conştiinţă de răspunderemereu prezentă în mintea sa, omul politic poate 
scoate înţelepciunea, curajul, dezinteresarea şi mărimea de suflet care caracterizează pe 
conducătorii statelor.(Louis Legrand — citat Popovici, pg. 311). (Liidee de patrie, Paris, 1897, 
pe. 235). i ț 
Adevărat om politic nu vei ajunge niciodată în viaţa ta dacă, pe lângă mintea ta cuprinzătoare, 
instruită şi înțeleaptă nu-ți vei fi păstrat şi întreg, sufletul tău, întreg, sufletul poporului tău. 
Dacă nu l-ai avut sau l-ai pierdut, nu vei fi om politic în viaţa ta” (pg. 145, A. Popovici). 
„Patriotismul luminat e fire plină, sănătoasă. E bunătate şi lărgime de suflet. Dar nu-i risipitor, 
nu-i uşurinţă ?. Tocmai pentru că o natură adevărată e şi autoritate, e şi severitate chiar 
implacabilă, oricând şi oriunde trebuie să fie, căci politica e treabă de tată, nu de mamă. 
Treabă de bărbat, nu de muieri. Patriotismul luminat e bărbăție înțeleaptă” (pg. 146, A. 
Popovici). 
Firea poporului trebuie cunoscută. „Tot meşteşugul este a cunoaşte această fire” (dem). 
„O politică înțeleaptă nu poate fi niciodată nici extrem individualistă, nici extrem centralistă, 
ci respectând totdeauna interesele permanente ale națiunii. . 
politica naţională e din contra, o politică de ...7, o politică ce tinde a consolida toate temeliile 
care alcătuiesce“ființa morală a unui popor. Ca regulă generală, în politică, acel. popor-va 


53 


ajunge mai departecare va avea, nu mai multe trebuințe, nu o cultură cosmopolită mai 
strălucitoare, ci dimpotrivă trebuințe materiale cât de modeste, în schimb însă trebuințe ideale 
cât mai multe, o mai mare coeziune morală, un mai puternic sentiment național” (pg.67, A. 
Popovici). 

Bo 5 

Sentimentul religios. „Bărbaţii mari de stat ai lumii, au fost cu toţii profund religioşi, 
preocupaţi serios şi de religiunea neamului lor, în orice caz, profund respectoşi faţă de ea” 
(pg. 22, A. Popovici). 


Seriozitatea în politică. Natura e serioasă, spune Goethe. 

Natura nu pricepe gluma; ea totdeauna e adevărată (nu însă teorie fără intuiţie, fără experiență 
sificientă). Ea totdeauna e serioasă, severă, ea pururea are dreptate, , iar greşelile şi rătăcirile 
sunt totdeauna ale omului” (pg. 136-137, A. Popovici). 

„Natura non facit saltus”. 

Proverb german: ,Wer im galopp labt, făhrt im Trob zum Tenfel”. 


Supraproducţie de reformator 
Lucrul de căpetenie e individualitatea omului, capacitatea li reală şi caracterul lui moral, nu 


certificatul” (pg. 140, A. Popovici). 

Calitățile politice. Englezii au fost multă vreme şi mai sunt în parte şi astăzi poporul cel mai 
politic. 

Politica bună nu o poate face decât omul practic. Să pună pe fiecare om la locul pentru care 
se potriveşte. Oameni întregi, nu reforme, nu hârtii” (pg. 174, A. Popovici). 


Cunoaşterea oamenilor „Doar o calitate absolut indispensabilă, cea mai esențială pentru un 
bărbat de stat este să cunoască oamenii, să ştie să-şi aleagă colaboratori pricepuți, harnici şi 


oneşti. Izbuteşte în această alegere, e om de stat, dacă nu, oricine ar fi el, cade cu ruşine” (pg. 


141, A. Popovici). 
Personalități puternice. Regulă de fier pentru fiecare om de stat: preferința celor cu caracter 


puternic faţă de cei slabi de înger! (pg. 145, A. Popovici). 
„Omul politic adevărat nu e meşter, nici cârpaciu. EI e artist. Omul politic adaptează în mod 


artistic vechile instituţii, noilor nevoi” (pg. 80, A. Popovici). 
EI are o concepţie de asimilare fără grandomanie, fără despotism național. O asimilare prin 


pildă, întreceri, a distincţiunei morale” (pg. 182, A. Popovici). 

Coarda omenească „Căci fie omul oricât de decăzut adesea mai e o coardă de ambiţie 
omenească în inima lui, îi răsună şi dă un acord de simțire când e atras de speranța de 
îndreptare, de perspectiva de a se bucura de ... de aproapelui, de putinţa de a se ridica din 


starea de ticăloşie” (pg. 82, Eminescu). p 
Prevederea. Machiavelli zice: „Un rău politic se poate vindeca pe cât timp puţini îl văd; când 


îl vede toată lumea el nu mai e de vindecat” (pg.496, M.Eminescu, O. pol., vol II). 


Pg. 726 
Simţul istoric — oamenii cosmopoliți nu-l au. „Oamenii fără simţ istoric, liberalii cosmopoliți 
c'un foarte incolor sentiment de patrie, s'au dat în apele Rusiei” (pg.225, M.Eminescu, O. pol., 


vol |). 
Să se lase de politică cei ce nu ştiu ce este sufletul istoric al unui popor, civilizația lui proprie, 


cultura lui proprie” (pg.50, M.Eminescu). 
Politiceşte nematur e oricine susține adevărul absolut al unor teorii aplicabile la viața statului” 


(pg.344, M.Eminescu, O. pol., vol 1). 
„Poporul român nu este matur” (pg.342, M.Eminescu, O. pol., vol 1) ori suntem lipsiţi de 


maturitate politică şi luăm nişte hotărâri pripite; ori suntem lipsiți de bărbăţie şi nu putem 
rămâne consecvenţi în hotărârile noastre” (pg.218, M.Eminescu, O. pol., vol D). 


Politica practică. Politica nu-i încă ştiinţă exactă, ci o artă suis-generis. Omul de stat, omul 
politie trebuie să aibă, mai ales în ziua de azi, o cultură superioară nu din dragoste de ştiinţă — 


54 


17 
AP, 


aceasta e treaba savanților adevăraţi — ci din dragoste de statul său, de neamul său, spre a-l 
putea servi pe cel din urmă prin cel dintâi. Nu numai cu toată văpaia firească a sufletului său, 
CI mai ales cu toată înțelepciunea posibilă azi în politică. 

Ca să ştie alege ceea ce e pozitiv şi sigur de ceea ce nu-i în domeniile culturii omeneşti. 

Şi nici aceasta nu-i de ajuns: dacă nucunoaşte cât mai bine dezvoltarea de până acum a 
statului, firea poporului, a neamului său propriu (pg. 117, A. Popovici). Dacă nu ținem seama 
în viaţăla fiecare pas: 1) de experiența istorică a vieții lui; 2) de experiența lui; 3) de defectele 
ui. 

+0) politică fantastică duce orice stat, orice naţiune la ruină” (Idem). 

„Mania de a introduce în politică adevăruri „pure”, „integrale”, „absolute” porneşte din 
„rațiunea pură” care însă singură, fără vederea limpede în firea lucrurilor, e pură aberaţie în 
ştiinţă, darămite în politică. De altfel, germenii acestei boli în politică se trag de la vechea 
Eladă(pg. 159, A. Popovici). 

In viaţa politică militante româneşti ? se reflectă în climatul iudaic diferitele stiluri de lupte 
din care unele au aderenţe. 

Burghezia se regrupează în partid pe baze de interes. 

Ea, prin partidul liberal a avut, cum spune Manoilescu, „disciplina caşcavalului, puterea 
magică a sacului cu grăunţe”. 

Partidul liberal era disciplinat printr-un sistem de mijloace materiale. El era partidul celor 
mulțumiți şi mediocri. 

Conservatorii neţinându-se de mare ?, neumilindu-se în faţa coroanei, conservatorii au fost în 
toate clipele mari, depozitarii neînfricaţi ai instinctului națiunii. 

Antiteze = Conservatorul: tipul estetic şi reacționar 


= Liberalul: tipul politic revoluţionar 
Liberalii au stăpânit burghezia românească prin teroarea intereselor, conservatorii prin 
prestigiul talentului. 
Tip reprezentativ al liberalilor a fost Eugen Carada. 
Tip reprezentativ al consevatorilor: Petre Carp. 
Dar Carada are statuie, pe când Carp nu o va avea niciodată (pg. 211). 
Po 3/21 
Tinuta — Indiferent însă un stil există, o ţinută a omului politic, a bărbatului de stat. 
„Nu vom vorbi de dezinteresare politică, de înțelepciune şi de antiviziune fiindcă prea este de 
la sine înţeles că omul de stat nu poate fi conceput în afara acestor reminiscenţe. ...Ţinuta este 
manifestarea vizibilă şi sintetică a tuturor celorlalte calități interioare ale omului de stat. ...nu 
există om de stat a cărui activitate să se desfăşoare în chip trepidant inegal şi nervos, cu 
alternare de amabilități vulgare şi de furii degradante. ... Ținuta este un element imponderabil 
şi indefinibil, care pune nimb şi aureolă pe fruntea celor meniţi să conducă. 
Tinuta impune poporului mai mult respect şi dictează o mai firească supunere decât calitățile 
de strălucire externă şi volubilitatea înaripată. 
Tinuta este semnul de recunoaştere a acelora pe care Jupiter i-a ales să-l reprezinte pe 
pământ” (pg. 311, Manolescu). 
Climatul democratic și demagogic are — dacă nu ţinem seama de planul iudaic — alterarea 
acestor calități, dezaxarea prin îndobitociri a conducătorilor sau lansarea celor lipsiți de 
personalitate şi trivializează ținuta lor. Sunt evidente „marile ravagii pe care acest spirit le-a 
cauzat structurii noastre de stat”. 
Pătura conducătoare românească a început să piardă din ce în ce mai mult orice ținută şi simţ 
de orientare, fiind îndobitocită şi zăpăcită de elementul evreiesc, confor planului său, aşa cum 
rezultă din şedinţa a IX-a a Protocoalelor Sionului (Vezi Rosb., pg. 70). 
„Democraţia de după Unire a aruncat pe primul plan al vieţii publice oameni adesea cu talent, 
dar care nu întruneau nici pe departe astfel de cerințe (oameni de stat). 


55 


Fii de negustori levantini sau descendenţi de samsari, iudeo-italieni din porturile dunărene, 
oameni de origine nu numai obscură, ci direct interlopă — ascunși sub nume care nu erau 
acelea ale părinţilor lor — au jucat în cele două decenii de după Unire un rol pe cât de 
antinaţional, pe atât de zgomotos. 

Ce le-a lipsit acestora nu a fost inteligenţa — care s-a arătat atât de rodnică pe linia carierii şi a 
succesului lor personal, ci abnegaţia politică, antiviziunea, înțelepciunea. Darurile acestea nu 
se întâlnesc decât excepțional într-o primă generaţie. Şi în orice caz ele nu răsar din 
amestecuri eterodoxe şi impuse în creuzetul cu deşeuri a celor mi pestriţe din păturile noastre. 
Pg. 728 

Aceste calități vin de departe din viața aspră şi gata de datorii a unor strămoşi care şi-au 
distilat de-a lungul generaţiilor tot ceaveau mai bun în sufletul lor, pentru ca să dea în sfârşit 
un singur urmaş demn de a întruchipa în ființa lui idei de stat” (pg. 314, Manoilescu). 

Aceste tendințe vrea să rupă în primul rând iudaismul pe care el şi-o ? păstrează cu atâta 
habotnicie. Şi upă această desrădăcinare şi derutare a forțelor instinctive începe cu haosul 
creat şi demagogic, hărţuindu-le pe toate planurile pentru mărirea acestui haos şi îndobitocirea 
conducerii. 

Lipsa de statistici sau de statistici falsificate oarecum și de informaţii tendențioase la premise 
false care duc la ...? nepotrivite care să contribuie la slăbirea şi chiar năruirea statului 
respectiv. (În România în special după război era evidentă această tendință). 

Sistemul cel mai deghizat de sabotare a unui conducător (ministrial ? ) este de a-l încurca cu 
cât mai multe lucruri mărunte pentru a-l sustrage de la preocupări mari. (Această tendință era 
foarte vizibilă în timpul regimului legionar). 

Pe plan mai mare este mania legiferărilor. 

Mulțimea legilor şi a decretelor arată o dezordine şi coruperea moravurilor care creşte pe 
măsură ce disensiunile interne se accentuează. 

Legiferarea haotică implicarea raporturilor între cel care conduce şi cei conduşi are şi un 
substrat tactic. 

Legiferarea organică este cea care durează şieste creatoare. 

„În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau egile romane. Străbunul propunea 
reforma, bunul o susținea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o 
vedea realizată. Trei generații treceau până să se voteze o reformă care apoi intra în adevăr în 
succum ez sanguinem” (pg.251, M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Program de reforme. „Nu e vorba, legi de organizare interioară avem destule, ba încă avem 
prea multe. Şi două neajunsuri însemnate au izvorât din această organizațiuneaprea 
complicată: de o parte multe legi nu se pot aplica decât foarte rău; iar de altă parte, această 
organizaţiune este prea costisitoare” (pg.385, M.Eminescu, O. pol., vol II). 

Lozinca — Factorul moral: „Simplificare mecanismului administraţiei. Legile cele mai bune nu 
pot da decât rezultate rele în mâini deprinse a le viola” (pg.388, M.Eminescu, O. pol., vol Il). 
Pg. 729 

Nota caracteristică a vieţii parlamentare de azi este pretutindeni o legiferare accentuată. 
Mulțimea legilor devine o adevărată nenorocire pentru țara respectivă” (pg. 120, A. Popovici). 
Obiceiuri şi moravuri „Viaţa națională a unui popor îşi trage hrana mai mult din obiceiuri şi 
moravuri decât din lege, în orice caz din potrivirea dintre ele. Numai cu această armonie 
morală o naţiune poate trăi. ip 

„Legile în contradicţie cu moravurile sunr dezolante” (pg. 121, A. Popovici). 

Statul trebuie să rămână totdeauna judecător liniştit al intereselor sale permanente şi tăpânitor 
al poporului şi al patimilor lui( pg. 122, A. Popovici). Dacă ține să trăiască, el nu poate fi cu 
pici un preț la discreţia pasiunilor şi toanelor populare, o jucărie în mâna celor care fac 
„opinia publică” (pg. 122, A. Popovici). 


56 


n 
/ / 4 Ze 


Dar tocmai ruperea de tradiție cu toate instinctele ei siure şi cultivarea ignoranței pentru 
Zăpăcire este ţinta iudaică în climatul democratic. Căci cum spune Goethe, „nimic mai 
îngrozitor decât să vezi ignoranţa în plină activitate” (pg. 120, citat A. Popovici). 
Toată legislaţia liberalismului (iudeo-masonic) se îndreaptă în fond împotriva însăşi a esenței 
naţionale. 

Acesta este şi rostul întregii acestei legiferări. Poporul simte instinctiv acest lucru şi de aceea 
— cum spunea Eminescu — (vezi pg. 147) rămâne nepăsător la toate așa-zisele reforme. 
Această tendință iudaică găseşte un sprijin (o aderență) în voluptatea românului pentru 
administraţia pe hârtie a statului. 

„Pentru român a organiza pe hârtie, cu texte şi paragrafe, este una dintre cele mai mari 
voluptăți” (pg. 197, Manolescu). 

Totuşi pentru legiferarea exagerată pe hârtie, chiar birocraţia care este rezultanta unui stil, dar 
care reprezintă (oglindeşte) şi specificul naţional. Prin aceasta se aduce un corectiv în 
legiferările haotice şi adesea cu dedesubturi provocatoare. 

„Corectivul unei legislații ultra severe este fondul uman şi „bonhomme” al funcţionarului 
român. 

În lumea funcționărească învățăturile cele mai grozave sunt considerate ca un joc nevinovat al 
legislatorului debutant” (pg. 198, Manolescu). 

Într-o conducere neorientată şi fără putere de hotărâre, birocraţia prosperă şi se întinde ca 
mucegaiul sau ca rugina pe fierul nelucrat. Aceasta îngreunează şi mai mult funcționarea 
organismului de stat, fapt care produce stagnare sau rupere de zăgăzuire, dat fiind că gâlgâitul 
vieţii nu poate circula prin ... sclerozate ale unui aparat de stat degenerat. 

Pg.730 

Birocraţia este în primul rând aspectul unui stil de viață ieşit din caracterul somatic al unei 
categorii de indivizi care neavând iniţiativă, prin caracterul lor natural şi spiritul lor chițibuşar 
sunt polarizați spre funcțiunile de stat unde vastitatea aparatului permite manifestarea unor 
asemenea predispoziţie. In legătură cu birocraţia românească se încearcă multă explicaţie. 
„Sărăcia spiritului de iniţiativă — spune Manoilescu — este datorită la noi deprinderilor 
ancestrale pur agrare care împing pe atâţea tineri, spre funcționarism forma clasică a lenei de 
a gândi şi mai ales de a porni ceva. Această tumoare în fața vieții nu este oboseală ci lipsă de 
antrenament, ea nu provoacă - ca în occident atrofia capitalismului, ci împiedică capitalismul 
de a se naşte. 

Birocratizarea spiritului. Şi aici noi nu trecem ca în occident de la inițiativa trepidantă la 
stagnaţia birocratică ci debutăm prin birocraţie. 

„Nenorocirea noastră este că ne adaptăm prea bine fazei accidentale a Capitalismului în declin 
caracterizate prin toate formele de oboseală şi mai ales prin bimocratizare.”(Manoilescu) pg. 
376). 

Zeletin stabileşte alte explicaţii. 

„Birocraţia noastră, născută în urma distrugerii industrii orăşeneşti de către Capitalul străin, 
începu să crească în mod automat prin mecanismul vieţii noastre politice care găsea în ea un 
sprijin firesc. Se născu astfel în orașele noastre o adevărată armată de condotieri ai luptelor 
politice, o gloată electorală de mercenari gata a-şi acorda serviciile partidului care-i deschidea 
mai frumoase perspective bugetare. Era şi aici o imperioasă necesitate de fapt. (Zeletin pe. 
164). 

„Creearea instituţiilor era un pretext pentru plasarea elementului proletarizat la 


k oraşe. O 
mască „opera de asistentă socială”. 
Statul a trebuit să vină în ajutor acestei populaţii, o victimă nevinovată a capitalului — fiindcă 


prin mila publică de a pieri de foame sub care a acordat statul nostru această 
creeat paraziţilor orăşeni funcţii, i-a prefăcut în birocraţi. Această soluţie a cr 
şi folosul ca orice nou birocrat, parazit era un nou client politic al oligarhiei. ( 


milă se ştie: el a 
izei sociale avea 
Pg. 145 Zeletin). 


57 


e 


“i 
&| 
i 
a 
i 
1] 
4] 
i! 
i 
i 
rI 
ii 
i 
= 
E 
1 
1 
1 
1) 


Justificări de evoluţie politică „cu alte cuvinte regimul politic ce se naște p CA miei pu SL 
nobilimii şi durează câtă vreme burghezia e încă minoră, se rezumă în cuvintele 
disolutismului politic, centralizare administrativă, birocraţie şi militarism. (Zeletin) pg. 77. aa 
Birocraţia este aşa dar starea de tranziție între distrugerea forței nobilimei şi afirmarea nouiei 
clase, forța centrală. 

Pg. 731 


„Destinele Ţării stau atunci în mâinile unei puternice centrale care guvernează cu o îndoită 
oaste de funcționari şi militari. Oligarhia naşte birocraţia sprijinită pe un interes milităresc. 
(pg. 77 Zeletin). 4 
Dar tendinţa statelor totalitare (fascismul, bolşevismul, socialismul etc.) care sunt centraliste 
şi se bazează pe armată deşi sunt în societăți diferite ca structură. Acest fapt este un indiciu că 
sunt şi alte cauze decât cele arătate de Zeletin. 

Toată argumentaţia lui Zeletin ar fi valabilă pentru cazul când societatea se dezvoltă în cadrul 
economiei liberale (situaţia se schimbă esențial în alt cadru). Zeletin spune că birocraţia a fost 
o inferioară necesitate de fapt. 

Problema sub raport politic însă, nu este să constaţi aceste necesităţi imperioase de fapt care 
degradează și slăbese corpul națiunei ci cum se evită. Deci în locul condotierului electoral ... 
să nu fie o armată de oameni cu credință înmânate de forţe spirituale (idealiste) sau autorul nu 
crede în excelența acestei porţi. 

În toate aceste deficenţe de comunicare nu se poate realiza energia creeatoare. Tipul 
specialistului este o energie conservată dacă nu se desvoltă atrofiat într-o societate şi dacă are 
climatul necesar Creeaţiei. Acolo însă unde acest Climat lipseşte ei devin specialişti în 
dezastre — oricâtă pregătire ar avea pentru naşterea lor. ( Ex. economiştii români au fost 
specialişti în dezastre). 

Din cauza abuzurilor, înşelăciunelor, ilegalităţilor etc. 
românească este foarte mare. Dar şi potolirea acesteia este uşor de făcut pentru că marele 
nedreptăţi se pot vedea uşor şi prin urmare uşor combate fără a avea chiar nevoie de 
specialişti. Specialiştii la noi n-au folosit ştiinţa lor de experți ca să construiască şi să îndrepte 
ci mai mult abuzează sustrăgând din avutul public. 
Toate acestea însă converg spre țelul năruirii prin descompunerea. pierderea încrederii în 
forțele proprii, şi aservire aşa de altfel cum forța judaică îşi are planurile sale şi speculează 


orice împrejurare pentru realizarea lor. Din cauza aceasta statul român şi-a pierdut din ce în ce 
mai mult trăsăturile sale românești. 


Pg.732 


Înstrăinarea statului. „Într-o ţară de oameni declasaţi şi moraliceşte căzuți; statul nu poate fi 
decât icoana lor; el nu va fi un sanctuar ci un lenociniu” pg. 496. M.E. op.) vol. II. 

„Fără îndoială că regatul — bizantino — judaic C.A. Rosetti — 
mare viitor la gurile Dunării, dar acel viitor nu e 
op. vol II). 

Situaţia Moldovei. „această jumătate a țării se sbate sub e 


văte gemonia uliţii Bucureştilor aliată cu 
jidovii, prezentând aproape ultimile convulsiuni ale unui corp, care moare”. (pg. 269 ME. 
Op.pol. vol. II). 


Nimicirea poporului român. „ŞI care-i scopul cu care se nimiceşte moralmente 
nostru, căci statistica ne dă dreptate în toate privirile: Se nimiceşte. 
Dacă în fruntea guvernului ar fi o comise străină, am ştii scopul: Substituirea. Există străini 
care nu fac nici un mister din acestea: alt Popor pe aceeaşi geografică e parola multora din ei. 
(pg. 510 M.Em. Op.pol. vol. II). 


» setea de dreptate în societatea 


Herscu Goldner poate să aibă un 
ste al poporului românesc”.(pg. 262 M.Em. 


Şi fizic poporul 


Politica străină, împreună cu străinii ce ne guvernează, tind la subsţi 


E A A tuirea elementului român 
prin scursături din toate unghiurile lumii. (pg. 510 M.Em. Op. pol. v 


ol. II). 


Instrăinarea, „Între patruzeci şi nouă (49) de profesori ai Universităţii din Bucureşti sunt 25 de 
bulgari, 7 greci, 4 armeni, 3 jidani, 2 ţigani, un italian, un tătar şi... 6 români. (pg. 354 M.Em. 
0.p. vol. II). Românul e dejea străin în ţara lui proprie, nimic n'a mai rămas decât numirea 
geografică. La ce să mai ție Românul? La constituţia cosmopolită iscodită de 2, 3, greci? La 
şuința pe care o predau bulgarii ignoranți? La limba batjocorită de gura acestor venetici în 
momentul în care-o rostesc, la biserica surpată de suflarea veninoasă a ireligiozității 
lupanarelor opusului”. (pg. 355 M.Em. o.p. vol. II). 

„Regatul greco — bulgarilor şi al jidovilor, iată ceea ce trebuie scris în fruntea decretelor;... 
Stârpitura de grec se ţine de stârpitura de bulgar până la capătul lanţului infinit de patrioți de 
meserie”. (pg. 355 M.Em. o.p. vol. II). Scârbos spectacol! Adânc scârbos nedemn de un popor 
ce pretinde a avea onoare şi viaţă cu el”. (pg. 356 M.Em. o.p. vol. ID). 

„La 1921, cine va ajunge, poate că aceşti oameni vor fi putut deveni Români, dacă nu vor fi 
precupeţit de mult ţara bucată cu bucată către Evrei şi Nemţi, dacă România va mai exista ca 
expresie etnologică, nu ca expresie geografică” (pg. 303 M.Em. o.p. vol. 11). Acestei situații 
Eminescu preferă ocupaţiei străine! În acest cadru este explicabilă vitregia faţă de Românii de 
peste hotare. 

Dezinteresul Fanarioţilor pentru soarta acestor români o relevă Eminescu în modul lui propriu 
riguros ştiinţific. „Noi mai ştim, că tot aceşti Români [de care vorbeşte Fallmerayer, care se 
numea Vlahos (adică Marele Român)) luase Tracia, Macedonia şi Tesalia, că au biruit de 
nenumărate ori oştile greceşti şi cele ale împărăției latine din orient, că au prins pe Baldovin I, 
că au răpus floarea cavalerilor apuseni, că Asanizii au fost recunoscuţi de Papa ca dinastie 
regală a Europei, ca domni legitimi Blacorum et Bulgarorum, cu un cuvânt că acest fragment 
de popor, atât de nebăgat în seamă astăzi, când nici în ziaristică, nici la congrese nu s-a 
pomenit de ea, are îndărătul lui un trecut strălucit câştigat prin proprie vitejie față cu nişte 
duşmani cu mult mai superiori în cultură şi în arta războiului. Şi cu toate acestea aceşti 
oameni, la noi în ţară chiar, adică între conaţionalii lor, n-au fost cunoscuţi decât sub porecla 
ridicolă de Cuţo — Vlahi. Iar pe când averile boierilor noştri şi ale monastirilor se închinau 
fără scrupule la biserici greceşti şi se exploatau pt. scopuri greceşti, nu se găsea în tot largul 
acelei regiuni o singură biserică măcar, în care să se fi auzit graiul românesc. 

Astăzi, când acele averi închinate totuşi unei misiuni de cultură, şi au luat de către statul 
român, pentru ca să stârnească aviditatea acelei clase de hoți semidocţi, care stăpânesc 
România, astăzi speranța unei întrebuințări raționale a acelor bunuri pentru deşteptarea 
risipitilor porţi ale poporului românesc, e mai mică decât oricât oricând. 

Pe când sute de mii de oameni, ce fac parte din neamul nostru, sunt cuprinşi de un adânc 
întuneric, pe când mintea lor naturală, curajul lor născut şi iubirea lor de muncă, îi face 
vrednici pentru un viitor mai mare, tot pe atunci noi nu mişcăm nici degetul cel mic măcar în 
favoarea lor, ci ne frământăm în tulburări interne, ameţiţi de urgia palavrelor bizantine şi 
putrezind de vii prin corupțiunea unor parveniți din fanar, cari sub pretextul a chiar ideilor 
naţionale, irosesc în vânt puterile noastre” (pg. 358 M.Em. o.p. vol. [). 

De asemenea el face cunoscut pe aceşti români într-un mod documentat cum nu se face astăzi. 
Sau pentru Români din dreapta Dunării. 

În chestiunea Colonizării Dobrogei aceleaşi probleme la 1877 ca şi la 1925, Eminescu pune 


problema clar. 
Încetăţenirea ardelenilor şi Macedonenilor. 

lată în adevăr unde am ajuns. De la Românii ardeleni ori Macedoneni cerem 
» 


împământenirea. De la Fleva, Giani, Carada n-o cere nimenia”(pg. 323 M.Em. o.p. vol. 11). 
Elementul românesc să rămână determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca 

limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvânt geniul lui să rămână 

şi pe viitor norma de desvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această desvoltare. Voim statul 


naţional, nu statul'cosmopolit. 


59 


Da 733 
Reacţiunea cripto — străinilor — vocea sângelui — pentru reabilitarea fanarioților a fost activă 
după război. Avea dreptate Eminescu că pe pământul românesc se dă o crâncenă luptă între 


două rase, cea autohtonă şi cea a veneticilor fanarioți. Lupta avea un caracter instinctiv, chiar 
după aşa zisa asimilare, această luptă continuă. 


aci scria cândva despre restabilirea fanarioţilor de acum pe cale piezişe (pg. 477 vol. 


Prototipul acestor neofanarioți îl vedea în C.A. Rosetti, „rău român şi născut din părinți greci” 


ŞI cosmopolit până-n vârful unghiilor, el şi ciracii săi au avut acea luptă lungă, intreprinsă în 
contră generaţiei trecute. De asemenea şi scepticismul lui. (vezi pg. 530 vol. 1) 

„C.A. Rosetti a cărui părinți nu ştiau româneşte, carele în tinereţe se ocupa cu traducerea de 
poezii neogreceşte („Astfel îți este sexul, nu e vina ta”) şi care e atât de puţin romanizat, încât 
nici organul gurii nu e adaptat climei noastre şi fonologiei române, ci ne pronunță limba 
cepeleag, ca orice grec, d. C.A. Rosetti face politică naţională se-nțelege” (pg. 216 M.Em. o.p. 
vol. Il). 

Şi ironia soartei va veni după jumătate de veac. Zeletin un român get beget „sângele elenic pe 
care nu fără fiori îl ştiu pulsând în vinele mele” va încerca să-l compară în naționalism cu 
Eminescu! 

Cei ce o ridicau în slava cerului (civilizaţia fanariotă) şi desmințeau astfel pe Tudor şi pe toți 
adevărații preoţi ai deşteptării naţionale, erau atunci democrați cosmopoliți democrați aprinşi 
de setea adevărului istoric în fond numai de ambiţiunea nesătului isteric. Căci numai isterici 
puteau să proslăvească civilizaţia fanariotă şi să proclame în schimb pe Mihai Viteazul cu 
condotieri”. (aluzie la Iorga pg. 43) 

„Astăzi chiar şi savanții democrați, chiar şi preamăritorii de odinioară ai civilizației fanariote, 
au încins brâul tricolor, şi au trântit în ceafă un căciuloi năpraznic cât o barbă de proroc şi în 
brâncă au luat un retevei” pg. 43 Popovici 

„Astăzi chiar şi democraţii se acoperă cu un suman „poporanist"ieftin şi găurit, ce răspândeşte 
un greu miros, miros din hala vechiturilor evreieşti” (pg. 56 A. Popovici Nat. sau Demer). 
Aceşti venetici oricât de asimilați ar părea ei tot nu pot simți fiorii pământului românesc şi 
nici chemarea sângelui. 

„Pământul pe care îl cântă Coşbuc nu este un factor numai economic, ci unul vital, care 
cuprinde în el elemente complexe din toată gama sensibilităţii omeneşti. Pământul nu este nici 
marfă nici Capital”. (pg. 172 Manoilescu) 

Când într-un faimos discurs literal Duiliu Zamfirescu a atacat poezia protoțărănească a lui 
Coşbuc, susținând că „Noi vrem pământ” nu poate fi poezie, fiind o biată revendicare 

pg. 734 

de ordin economic, el a dovedit că n-a înţeles nimic, dar absolut nimic din sufletul țărănesc, 
pe care încercase cândva, în mod tangențial să-l zugrăvească în „Viaţa la Țară”. (pg. 173 
Manoilescu). 

Este foarte simptomatic acest lucru în legătură cu vocea sângelui. Fiindcă peste pojghița de 
românism, Duiliu Zamfirescu era de provenienţă fanariotă. 

Îmi amintesc că pe aceeaşi temă într-o polemică avută cu Octavian Goga, el spunea că 
descinde din Loscons care era civilizat în vreme ce strămoşi români ai lui Goga, abia coborâră 
din maimuţă. 

Aşadar aici nu a înțeles! Dimpotrivă conştient sau incoştient, mai mult simțit. Ura 
împilatorului de altă dată se manifestă instinctiv sub pretexte estetice. Are remuşcări sau vrea 
să previe socoteli. După cum fiorul „sângelui elenic îl face pe Zeletin să fie pornit pe” bietul 
Eminescu care a importat şi a propagat (răspândit) idei străine — sub masca ştiinţifică. 
ÎNRĂDĂCINARE. Aceşti cripto străini nu pot avea dragoste de Țară şi nici cultul trecutului, 
sunt dezrădăcinaţi. 


„Omul fără dragoste de țară şi de neam e individ fără caracter, un vagabond” (pe. 30 A. 
Popovici). 
„A apăra patria înseamnă a-i apăra caracterul naţional” (pg. 30 A. Popovici). 
„Fără cultul trecutului nu există iubire de țară. Azi e constatat că, din momentul în care 
împărații au început a înlocui prin oameni noi pe senatorii Romei, în care tradiţiile şi cultul 
trecutului se uitaseră, Roma a mers spre repede cădere”. (pg. 127 ME. o.p. vol. Il). 
Mediul străin. La această deficiență a sângelui se adaugă şi mediul străin, care dă cultura 
străină şi celor de sânge românesc „cel crescut în mediu străin face o tristă figura din punct de 
vedere al culturii serioase, e un fel de mixtura compositum, un fel de bastard al influențelor 
culturale. Pentru că i-a fost strivită chiar în germen, propria sa personalitate, fondul său intim 
ŞI sănătos — şi aici numai pe acesta îl am în vedere — fondul său naţional. Dacă cu toate 
acestea unii rezistă, cauza e că sunt personalități deosebi de puternice” (pg. 354 A. Popovici). 
pe. 735 
„Din sentiment de a fi victima unei nedreptăţi se naşte critica şi din critică negarea ordinei 
existente”. R. V. Pohlman. 
Existenţa criticismului românesc atât de acută arată tocmai o stare profund anormală. Asta 
poate fi un indiciu şi de sănătate nu de boală. 
„Când organismele dau de împrejurări noi — arată Darwin — cele care se pot adapta 
supraviețuiesc, cele care nu se pot adapta dispar”.(pg. 39 Zeletin — citat - ). 
Există însă adaptare pasivă care este mai mult de natură biologică şi adaptare activă de esență 
spirituală, prin crearea mediului favorabil. În general mediu este pentru viață normală a 
omului. Prima adaptare este pentru mase a doua pentru personalitățile înzestrate cu voinţă. 
Criticismul românesc îl consideră Zeletin ca o reacțiune împotriva burgheziei care lua naştere. 
„Cugetătorii reacţiuniei se silesc să dovedească că progresul societății omenești nu se 
îndeplineşte prin salturi, prin revoluţie, prin rupere cu trecutul — aşa cum vroia burghezia 
revoluţionară — ci printr-o prefacere înceată, o dezvoltare treptată a stărilor sociale” (pg. 219 
Zeletin). 
Arma reacţiunii românești a fost — teorie. La noi „burghezia se manipulează numai în practică 
iar reacțiune numai în teorie. Cea dintâi lucrează cea din urmă critică; ea acoperă în batjocură 
societatea noastră burgheză a cărei necesitate istorică n-a fost în stare să o înțeleagă” (pg. 220 
Zeletin). 
După Zeletin caracterele reacţiunii ar fi: 

1) Importă formulele lor abstracte din străinătate; 

2) Sunt întrebuințate ca mijloc pentru a osândi societatea noastră burgheză; 

3) “Toate aceste curente pornesc din laşi. (vezi pg. 251) 
Ar părea că autorul aplică tactica „Zii mama şi gheboasă” întărind imputările reacțiunei. 
S-a stabilit astfel un fel de tradiţie ca oamenii de acțiune înzestrate cu simţul realității să 
treacă în lagărul burgheziei iar oamenii de gândire cu cultură teoretică sau cu daruri literare să 
treacă în lagărul reacțiunei. Şi astfel pe când burghezia mobiliza din partea ei fapte, reacţiunea 
mobiliza din partea ei teoria. Pg. 22 Zeletin. 
Redominarea spiritului reacționar în gândirea românească. „Şi aşa societatea noastră se 
alcătuieşte în prezent din două pături suprapuse, perfect duşmane; o structură economică 
socială modernă şi un spirit public medieval concretizat într-o serie de curente culturale 


reacționare ”. | | | | 
O adevărată luptă între spirit şi materie; între cultură şi orânduirea noastră economică socială. 


Întreaga noastră mişcare culturală este o maşină de fablicat duşmani şi ordine sociale 


excelente. | 
În această ciocnire între două lumi spiritul asupra căruia se revărsa o aureolă străveche de 


sfinterul apăra o cauză pierdută; el nu e solia viitorului ci ecoul'trecutului” (pg. 244 Zeletin). 


61 


Pe A 
AZ 


per in ep >7 e aeram n 0 e ze | Pa 


Aceste zguduiri de friguri sunt produsul infecţiei judaice. Mişcarea Legionară îi dă solia 
viitorului dându-i dimensiunea creştină spiritul materialist este oportunist dar omul de acțiune 


tza , şi idealist (Căpitanul) deci afară de criteriul creştinesc este şi acest fond. 
p. 


Beţia de fraze 


instituţii, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor 
facultăți ale sale. Nu există o civilizație umană, generală, accesibilă tuturor oamenilor în 
acelaşi grad şi în acelaşi chip, ci fiecare popor îşi are civilizația sa proprie, deşi în ea intră o 
mulțime de elemente, comune şi altor popoare”. (pg. 374 ME. op. vol. Il). 

Din rădăcini proprii, în adâncime proprie, răsare civilizaţia adevărată a unui popor barbar; nu 
din maimuţarea obiceiurilor străine, limbilor străine. (pg. 375 M.E.). 

De când datează exportul nostru de grâne de atunci importul nostru de fraze. (pg. 91 M-E. vol. 
ID). 

„Mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizații calpe, precipitarea 
noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate şi lupta lor cu 
elementele ce au mai rămas încă sănătoase în țară se numeşte politică ”. 

Beţia de fraze şi lipsa de cultură pozitivă a clasei de cenuşeri din România — Cultura adevărată 
a dat-o ţăranul. (pg. 162 ME. vol. 1). 

Toată cultura noastră este cultură de fraze şi abstracție. (vezi pg. 100 vol. 1). 

„Geniul naţional produce cultură, deci întâi ca artişti, învăţaţi bărbaţi politici, nu trebue să se 
înstrăineze de aspiraţiile neamului lor şi în al II-lea rând, că nu trebuie să fie straini, ci să 
aparțină ca origine poporului ale cărui destin sunt chemate ale conduce în artă, în ştiinţă în 
politică”. (Cuza Naţionalism pg. 74). 

„Cultura vine după cum ştim, în prima linie de la cultul pe care îl are un popor pentru ordinea 
morală a lumii ce se propune. Cultura unui popor e deci cultul său pentru idealurile sale 
naţionale. 

Cultura specifică. Statul trebuie să tinză a produce o cultură specifică a civilizației națională 
căci numai astfel îşi poate asigura ființa sa, a poporului său, a viitorului său”. (pg. 247 
Popovici). 

Regulele fundamentale ale culturii stabilite de Cuza: 

1) „Fiecare nație îşi conservă naționalitatea sa; 2) Fiecare tindem să servească desvoltarea 
unei singure naționalități, artiştii, învățații, bărbaţii politici să fie reprezentanții idealurilor lor; 
4) Şcoala să cultive naționalitatea”. (Cuza — 57 - 58). 

Pg 7317 
Intelectualismul 


A — 


Spiritul talmudic judaic a pârjolit seva de gândire şi a dat acel tip de intelectual dialectic, 
speculativ şi uscat care trăieşte parazitar pe valorile autentice culturale ca muşchiul pe copac. 
Intelectualul modern şi democrat este... spirit distructiv şi eretic. Prin prezenţa lui provoacă 
atitudini divergente şi întreţine discuţii contradictorii. Este nemulțumit, un protestatar, un om 
capabil de compromisuri, sincere mărturisite pentru că el crede în idei şi ideile sunt valori 
relative reversibile. (pg. 390 Roşu). 

Intelectualii Români: „Intelectualul nostru nu are încă deprinderea ereditară de muncitor cu 
rul, el nu are însuşiri moştenite de gânditor, întrucât de cele mai dese ori nu coboară din 


crec 


62 


APA 


părinți intelectuali (pg. 197) n-ar fi de mirare dacă s-ar dovedi că cei mai mulți din 
intelectualii noştri sunt de origine străină ”. (pg. 197 Zeletin). 

Intelectualul român şi când polimizează, polimizează cu citate (citat Manoilescu pg. 75), n-are 
autonomie de gândire. 

Imitaţea, era firesc lucru atâta vreme cât nu realizaserăm, în nici un domeniu autonomia 
noastră de gândire şi nu reuşiserăm să ne eliberăm de obsesia învățăturilor occidentului nici în 
istorie nici în economie. (pg. 92 Manoilescu). 

Lipsa de personalitate aduce imitația. Să fie un rezultat al bastartizării păturii noastre 
conducătoare la oraşe? 
Primejdia intelectualismului. „Nu intelectualismul rafinat, sceptic şi trândav, ci plenitudinea 
caracterelor. Mai ales într-o țară tânără, sub raportul culturei dezvoltarea excesivă şi 
unilaterală a inteligenţei devine o primejdie, căci ea crează trebuinţe, dar nimiceşte voințele 
puternice, dragostea de muncă, integritatea caracterelor. Ribot accentuiază că numeroase pilde 
dovedesc că dezvoltarea excesivă a intelectualului, a „deşteptăciunii” atrofiază caracterul”. 
(A. Popovici, pg. 226 Naţionalism sau democraţie), (Exemplu: „Deştept pungaşul!” „Deştept 
pezevenghiul”). 

Prejudecăţi intelectuale: Oricine poate face studii superioare mediocre. Selecţia vine numai 


după aceea şi se marchează nu atât prin ce ştie cât prin ce poate un intelectual. (pg. 393 
Manoilescu). 


Dificiența sufletească a intelectualului. 

Toate spiritele mari ale lumii — ca şi experienţa comună a oamenilor — afirmă că intelectuali 
reprezintă partea cea mai nesigură, cea mai oportunistă şi — ca să nu mai cruțăm termenii — cei 
mai lipsiţi de caracter din mijlocul unei naţiuni. Bine înţeles că atunci când clasa intelectuală 
este etniceşte eterogenă, aceste defecte sunt exagerate până la divorţ sufletesc cu națiunea. 
Intelectualii străini 

În ce priveşte intelectualii străini de neam s-a observat şi în alte țări că elementele etnice pure 
din clasa superioară sunt eliminate în favoarea celor elogene înzestrate cu inteligență şi 
abilitate. (vezi Lapange). 

La noi fenomenul a fost pus în evidență cu o vigoare polemică unică de către Eminescu care 
în faimosul său articol „Pătura superpusă” ca şi în atâtea alte studii politice — a evidenţiat că 
antinomiei sufleteşti între intelectualitate şi popor îi corespunde la noi şi o diferență de 
substrat etnic între cele două pături. (Manoilescu pg. 245). 

Intelectualii îşi subțiază seva telurică prin alambicarele lor intelectuale. Cel străin are pe lângă 
acestea şi un stil deosebit ca şi sângele care îl reprezintă sau mai bine zis nu are nici unul. Este 
cosmopolit. 


Dispreţul pentru intelectuali. „Napoleon, Bismarck, Mussolini, Hitler au arătat dispreț pentru 
intelectuali, din cauza caracterului lor nesigur şi laş”. (pg. 245 Manoilescu). 


Asupra lașităţii intelectualilor sau scris pagini de o minunată putere sugestivă. 

„Nu s-a remarcat în deajuns în ce măsură laşitatea intelectualilor ține de natura însăşi a 
inteligenţii, aceasta curbizană înăscută, care — simțindu-se slabă şi singură are nevoie pentru a 
fi tare să se sprijine, întocmai ca şi femeia la braţul bărbatului pe aceea putere virilă care este 
sabia. (Eduard Berth „Les trefait des Intelectuals”). Arată-mi undeva conştiinţe mai venale, 
spirite mai indeferente şi suflete mai putrede decât în casta învățaţilor... 

Cine a părăsit mai des pe principii după ce le-a cerşit favorurile; cine se raliază astăzi cu mai 
multă grabă revoluțiilor? Literaţii, numai litreaţii. Ce le pasă de ascetismul religiei de 
seriozitatea istoriei, de severitatea morală; ei trec ca femeile pierdute de la legitimitate la 
uzurpare, de la monarhie la republică, de la privatizare la socialism, de la ateism la religie. 
(Prudhon Melange pg. 92) (citat de Manoilescu pg. 246). 

Intelectualul este omul care prezintă cel mai mare fenomen politic, fiindcă nu oferă nici un fel 
de rezistență proprie în fața elementului forță; el nu constituie nici o opoziție serioasă 


== 


impotriva regimurilor funeste, după cum nu înseamnă un sprijin pentru cele binefăcătoare, 
orice regim oricât de moral şi oricât de odios, poate fi sigur dinainte că va câştiga adeziunea 
unei imense majorități din lumea intelectualilor” pg. 246 Manoilescu. 

Versatilitatea intelectualilor. „Proporția oamenilor de caracter este în clasa intelectuală infinit 
mai mică decât la oamenii simpli”. (Pg. 247 Manoilescu). 

„Nenorocirea cea mai mare a naţiunilor este tocmai faptul că masele ţărăneşti, cu un fond etic 
atât de adânc, sunt statice iar dinamismul aparține clasei intelectualilor atât de instabilă şi cu — 
o expresie germană prea potrivită atât de unzuverlăssig” (p. 247). 

Amoralismul intelectualilor este determinat de superioritatea culturii. Raționalismul dezvoltat, 
spirit Satanic. „Amoralitatea constatată la intelectuali se datoreşte într-o imensă măsură 
organizaţiei burgheze şi capitaliste a societății” (pg. 248 Manoilescu). 


Căpitanul a transformat pe intelectual virilizându-l iar prin jurământ L-a scuturat de tirania 
materiei. 


Pg. 739 


Burghezia Română, născută în împrejurări cu totul particulare burghezia română oricâte 
osanale i s-ar face rămâne o pastă gelatinoasă în care pot uşor să prospere toți microbii 
descompunerii. 

Ca în toate ţările şi aici (în România) „liberalismul a distrus clasele” (pg. 152 Eminescu vol. 
ID). 

Cosmopolitismul s-a afişat fără reticențe „Limba nu e sigurul semn caracteristic al 
naţionalităţii, totuşi el e un semn principal”. 

„Erau bărbaţi politici care aveau să facă prin evrei clasa de mijloc” p. 523. 

Adevărata burghezie română atât cât a permis procesul istoric vitreg n-a putut supraviețui 
procesului capitalismului judeo — fanariot. Burghezia română după tratatul de la Adrianopol 
nu s-a putut menţine şi chiar a regresat din două motive principale: 

1) Meseriele româneşti vechi nu s-au putut adapta şi au fost desființate prin jocul (efectul) 
economici capitaliste fenomen care s-a întâmplat şi în alte țări. 

2) Prin presiunea externă a invaziei evreieşti (jidoveşti) care a profitat de toate avantajele 
statului român făcute în scopul să creeze burghezia naţională. Această politică naţională a 
convenit. 

3) Fiindcă nu s-a canalizat sursa de la sate pentru a fi un îndrumător în bătălia cuceririi 
locuitori de la oraşe. 

Burghezia română este în marea ei parte de provenienţă străină. Poporul nostru stă pe muchea 
ce desparte trei civilizații deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate 
lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele 
noastre. Pg. 128 vol. 1 ME. a ani a | 

Ce produce burghezia românească. (vezi pg. 128). Cei care „„cinstiţii lor părinți, care vindeau 
bragă şi rahat (pg. 129 vol) cu apă rece”. ai 

Burghezia cu adevărat autohtonă a fost ruinată. Idem. 

Clasa noastră de mijloc consistă din dascăli şi din ceva mai rău avocaţi. (pg. 126) vol.I. să d 
Clasa de mijloc românească este artificială, formată de proletariaţii condeiului. „Advocaţii din 
provincie achitaţi după putere. Putere cu orice preț”. 


Rapacitate. Burghezia românească a dat dovadă de o rapacitate statică nu dinamică. A fost la 


acelaşi nivel ca şi birocraţia devorantă şi-a trăit sub protecţia tarifului vamal fără să folosească 
aceste avantaje cu nici un fel. Dimpotrivă şi-a ofilit şi orice instinct sănătos care l-ar fi adus 
elementele de la sate, ridicate în această burghezie străină. 

Ara românească ca şi celelalte burghezii în general nu este în stare să facă față unei 
concepții de viaţă care este mult mai complexă. Mai există astăzi aşa zisa inițiativă privată. 
Poate există îi stadiul actual în care s-a dezvoltat industria şi cu problemele sociale care se 


Pun pentru marele mase. Ea însăşi pentru a o conserva constituie un balast pentru stat şi 
împiedică orice experiență fecundă standardul de viață a poporului român este atât de scăzut 
încât dacă n-ar fi grije de burghezia aceasta străină şi înstrăinată s-ar putea face OH 
experiență fără ca adevăratul popor român să sufere pentru a-şi găsi drumul ridicării sale şi pe 
plan material. Grija guvernelor însă formale de elementele înstrăinate date de această 
burghezie, a fost să-şi apere interesele proprii chiar dacă 8% din poporul român trăieşte în 
mizerie şi degenerează din cauza subalimentării. De altfel burghezia românească i. chiar dacă 
ar fi autohtonă — ca şi orice burghezie se împacă în primul rând pe linia profitului individual 
(personal) care este de esență judaică. y 

Cu excepţia sufletelor nealterate care nu s-au putut împăca cu acest spirit şi care au fost 
totdeauna refractare, din această lume judaică nu se poate scoate nimic mare. Țărănimea 1ZVOr 
de energie latentă poate fi canalizată pe linii mari — independent de această burghezie — dat 
fiind ca ea organic (intuiţi) se găseşte pe acest plan. Ea poate constitui baza de plecare. Dar 
spre deosebire de țărănism care o desțeleneau şi o canaliza pe traiectoria judeo — democrată 
formând diferenţe internaţionale verzi ca nume dar uscate despiratul judaic, de se va ridica 
pentru sine adică pentru miezul poporului român. Burghezia dădea elita conducătoare în 
sistemul liberal. În sistemul autoritar — dirijat ea dimpotrivă este o piedică şi un anacronism. 
Birocraţia este inevitabilă! De data aceasta elementele conducătoare se selecționează pe alte 
criterii — rasiale, de aptitudini etc. — care le pun la îndemână statul. Poate aşa de altfel se 
explică de ce în statele noi (ex. statul român) care îşi dirijea instituţiile după modelul celor 
existente în străinătate ( ? ) s-a născut birocraţia cu tendințe de dirijare a activităților pe toate 
planurile (economic, social etc.). 
Pg. 741 

Burghezia fiind depăşită de cerinţele actuale determinate de evoluţia societăţii, orice încercare 
de ai păstra neatinse privilegiile sau de a reveni la lucrurile di trecut este menită să eşueze. 

Cu atât mai puţin nu se va putea concepe recâştigarea privilegiilor capitaliste după actualul 
război care are în adâncuri un caracter atât de social. Toate argumentările în legătură cu aşa 
zisa iniţiativă privată sunt neconvingătoare. (În Das Reich a apărut articolul). Birocraţia şi 
inițiativa individuală sunt colții reacţiunii. (vezi 27. XI 1941). 
De asemenea presa românească începe să apere făţ 
felul în care atacă problema se contribuie tocmai la ? ei adâncă. 

Se agită (vezi cuvântul Romulus Dianu ) — fără jenă cu naționalismul constructiv ce poate 
face numai „calomniata burghezie” prin asigurarea privilegiilor „Băiatului de familie". Se 
cunoaşte această speţă de secături Care se nasc cu posturi grase rezervate în bugetul statului 
român. Acestea formează paraziți Societăţii româneşti, ---------- care anemiază viaţa 
românească. Sunt fiii celor care din toate comunele țării nu au găsit altceva să-şi pună la 
adăpost odată cu tezaurul statului decât ismenele în vreme ce lor cereau 


iş Burghezia fără ca să îşi dea seama că în 


englez în principatele române.(pg.68-Zeletin). 


PSEUDO BURGHEZIA ”Burghezia, zic ei, este o simplă plantă parazitară cere trăieşte din 
bugetul său cu sprijinul politicei de stat- deci a pseudo-burgheziei”( pg.114 Zeletin) 
Obiectivele pentru pseudo-burghezie: 


1) nu s-a născut din necesitate istorică; 
2) duce viață artificială numai privilegelor politice; 
3) nu are alt rost decât de a îmbogăţi câțiva indivizi în dauna averii noastre publice 


65 


Concluzia „burghezia română nu e un mijloc de producție, ci de spoliere a avutului 
statului.”(pg.123. Zeletin.) 
Etatizarea este mai legitimă, fiindcă şi aşa aceste pseudo-burghezii care îşi realizează 
beneficiile lor mari nu aduc mai multă iniţiativă decât lor birocraţi. De ce să facă adaptarea 
prin consiliul de administraţie ale politicienilor? 
Din punct de vedere rasial poate suportul spiritual burghez îl opera osticul . În mentalitatea 
burgheză el dă caracterul spiritului dominant. 
-Pg.742- 
STILURI DEOSEBITE. Chiar în cadrul clasei burgheze există stiluri deosebite. „Între 
burghezia propriu-zisă se pot deosebi două categorii de elemente psihologice şi sociologice 
deosebite: elementele dinamice Şi cele statice. 
Elementele dinamice reprezentate prin oameni de iniţiativă, de îndrăzneală şi de avânt care 
sunt mari fundatori de intreprinderi şi mari speculatori ai conjuncturilor economice. 
Elementele statice sunt reprezentate prin oameni de pasivitate, dependente şi de resemnare la 
situaţii unele câştigate.” 

Pareto numeşte aceste două tipuri de burghezie : 

1) Elementul S-speculatori 

2) Elementul R-rentieri 

(pg.63. Manoilescu ) 


BURGHEZIA ROMÂNĂ. 
„Străinătatea a creat ambianța favorabilă pentru o nouă economie şi un nou stat românesc. 
Boierimea a creat statul , statul a creat Burghezia. lar burghezia drept recunoştinţă a mâncat 
pe boieri şi a confiscat statul. Povestea burgheziei româneşti este povestea lui Dinu Păturică 
extinsă de la individual la social."”(pg.91. Manoilescu). Burghezia în general a fost de o 
nesimţire totală în ce priveşte pe micii producători şi comercianți din oraşe. Este destul să 
menţionăm cât de meschină a fost ajutorarea meseriaşelor desfăşurată de o instituţie oficială 
care reprezintă chintesența spiritului burghez- vorbind de creditul Industrial- pentru ca să 
măsurăm toată incomprehensiunea şi indiferența burgheziei româneşti față de clasele 
mijlocii.”pg.189 Manoilescu. 
Trinom: burghezie-capitalism-liberalism (părea indisolubil) 
socialism-internaționalism- ateism-antimilitarism. 
burghezie-naţionalism-religiozitate-militarism. 
„Burghezia română a cumulat toate calităţile pt. a fi o elită. Elită înseamnă o superioritate 
recunoscută şi absolută.”pg.278. Manoilescu. 
Nivelul ei sufletesc este inferior. 
Ori superioritate absolută în cultură nu este suficient. 
Are îndrăzneală. Dar birocratismul politic şi lipsa de inițiativă? 
Are inteligență ”fiindcă la poporul românesc inteligența este un dar cu care Dumnezeu a 
binecuvântat în mod egal toate clasele sociale.”pg.280. Manoilescu. 
Burghezia noastră nu are generiozitate , nu are caracter, nu are ținută. lată de ce trebuie să 
conchidem, după o scrutare conştiincioasă a realităților, că burghezia românească care sub 
raportul cultural ar putea să primească calificarea de elită - nu merită în nici un strop această 
denumire, dacă o privim sub raportul caracterului (pg.280. Manoilescu.). 
Climatul eroic singurul care poate da osatura, fiindcă un membru din elită trebuie să fie întâi 
de toate un erou al adevărului. 
-743- 
PROVENIENȚA burgheziei românești „ un sentiment de pungaşi de cocote, răsărit din 
amestecul scursăturilor orientale şi occidentale incapabile de adevăr şi patriotism.”Lăsând la o 
parte exagerările de polemist ale lui Eminescu, nu este mai puţin adevărat că originea tuturor 


66 


li i ——_ bo —_ DN Ă mă Da 


RR n RD a ul 


relelor stă la noi, cum scriam şi altă dată, în faptul că începutul veacului al 19-lea cu toate 
prefacerile lui ne-a găsit după moştenirea fanariotă ca o naţiune amputată și în Principate şi în 
Ardeal eram amputaţi de elita naţională şi lăsaţi fără apărare în faţa celorlalte neamuri care îşi 
păstrează elita lor ”.pg.281. Manoilescu. 
SELECȚIUNEA ÎN BURGHEZIA ROMÂNĂ. 
1) Se intră uşor ” Nici nu înțelegem uşurinţa cu care sunt admise în rândurile oamenilor 
„cum se cade” , aventurierii de cea mai joasă extracție socială și de cea mai vulgară 
factură sufletească”. Parveniţii”faceţi loc: trec  obraznicii”.pg. 282.Manoilescu 


PROMISCUITATEA CLASEI BOIEREȘTI DECĂZUTE (SCĂPĂTATE). 

„Cei învinşi oferă o ultimă şi mândră rezistență, opuneau ierarhiei recente a banului, ierarhia 
veche a sângelui. Ei închid uşa casei lor, levantinilor guralivi şi ovreilor perfizi . Dar cât de 
puțini care au curajul să se claustreze într-o mândră izolare. Cei mai mulţi îngenunchiază în 
fața puternicilor vremii...în saloanele bancherului ovrei al cărui nume se confundă cu aceeaşi 
bancă, se puteau întâlni oricând cele mai mari figuri ale societății româneşti- de la şefi de 
guverne şi diplomaţi până la floarea fină a intelectualității. Lipsa de demnitate a acestei lumi 
este înfiorătoare. În cadrul caracteristic şi demn de dânsa a cazinourilor de la munte şi de la 
mare, se pot întâlni — în acea familiaritate trivială şi promiscuitate dezgustătoare pe care o 
creează localurile de joc- nume istorice ale acestei țări, alături de proaspeţii milionari evrei 
samsari de..."(pg.282. Manoilescu ). 
Dacă în acest cadru burghez în mod fatal promiscuitate cu jidanii este atât de mare , cum mai 
construiesc oamenii aceştia teorii cu speranțe de romanizare? Când banul este atotputernic — 
axa vieţii- evreul este în elementul său şi deci şi el atotputernic, stăpân , iar românul dezarmat 
sufleteşte. Dematerializare preconizată de Căpitan a dat baza de ........ prin o nouă concepție 
de viaţă. 
BURGHEZIE: SISTEM DE VIAŢĂ. 
Burghezia înseamnă „„ viață rațională, renunțare la bucurii pentru agonisire şi o întrebuințare 
măsurată a celui mai mare dar pe care îl dă Dumnezeu omului : TIMPUL. 
În organizarea şi raționalizarea , în desfăşurarea întregii vieţi ; pe canavaua unui permanent 
calcul , în înăbuşirea chemărilor sentimentului şi ale fanteziei în folosirea a tot ce este metodă, 
disciplină şi auto control, se rezumă întreaga psihologie burgheză. 
STIL DE VIAŢĂ.” Omenirea se împarte după Sombat în două categorii născute de indivizi , 
care stau față în față în față într-un contrast şi o comprehensiune reciprocă: naturele burgheze 
şi naturele eroice.”. pg. 292 Manoilescu. 
-744- 
MEDIOCRITATEA caracteristică burghezului. 
Benedetto Croce crede că „cu sens social se cheamă burghez ceea ce nu este nici prea înalt 
nici prea jos „ mediocru în simţiri, în deprinderi, în gândire”.pg.292.Manoilescu. 
Toată viaţa burghezului este paralizată de preocuparea utilului. 
Concepții opuse: c'est utile que f'abhrre ( Renan). 

- c ? est beau, verce que c'est inutile (Cyrano ). 

Otto Gruelin defineşte astfel psihologia burghezului: „EI are grijă. Acest cuvânt este luat 
cu înţeles îndoit: a lucra pentru viitor şi a te îngriji de ce aduce viitorul”. De aceea, Burghezul 
nu trăieşte clipa prezentă. Orice bucurie care îşi uită de viitor sau cere risipeşte puterea, 
sănătatea, averea sau orice altă valoare omenească pe planul prezentului este neburgheză.” 
Burghezul este mai presus de toate omul măsurii. EL cultivă alături de virtutea agonisirii, pe 
aceea cu totul burgheză şi mai ales franceză: măsura.”( Naturgasdichte des Burgers ). 
PASIUNEA. Burghezul este împotriva oricărei pasiuni. Pasiune înseamnă risipă în 
administraţia forțelor omului. Orice entuziasm îi este suspect şi îl umple de neîncredere, căci 
entuziasmul cere jertfe al căror rost nu-l înţelege. Burghezul este în general necrotic. 


67 


CARACTERIZĂRI PENTRU ROMÂNI. 
1) Fără limite precise, nu cunoaşte limite şi dimensiuni „sufletul lui izbucnește, când ca un 


torent de munte, când ca un râu ajuns leneş în şes, unde îşi îngăduie fantezia unor 
nenumărate mendri”.pg 297. 


2) Conformismul îi lipseşte. ,, Întâiu am adus din occident modele apoi romanele şi abia 
normele de viață.” 


3) Deficiențe în virtuţi utilitariste. „„ Probitatea, exactitatea şi seriozitatea sunt tot atât de 


indispensabile ca şi măsurile pentru a face să funcționeze o fabrică 
modernă.”pg.298,. 


4) Rigurozitatea. „Burghezia este un regim de asprime pentru oamenii lipsiţi de 


seriozitate.” Pg.298. 
5) Prudenţa „, la plus vile des vertu ” (Anatole France ). 
6) Adaptabilitatea „„--------- posedă o elasticitate spirituală atât de mare şi o adaptabilitate 


atât de neobişnuită, încât el poate face faţă şi situaţiilor celor mai neaşteptate.” Pg.299. 

7) Confortul. ,, Orice burghezie este iubitoare de confort şi de lux.” Pg.305. 

Românul vorbeşte cu admiraţie neeconomistă de omul care ştie să trăiască; iar băiatul 
de viață - tip sceptic românesc - este desigur mai simpatic, mai uman şi mai nervos. 

8) lubeşte luxul. lată de ce burghezia românească nu este burghezie, are una din 
trăsăturile cele mai esenţiale, pe când cea străină pune preț pe agonisire, pe siguranță şi 
pe viitor şi pe prezent.” Pg.307. 

9) Securitatea. „ la burghezia românească preocuparea de securitate nu este nici pe 
departe atât de absentă ca în cea occidentală. 

10) Contrast cu burghezia străină în eşalonarea valorilor.pg.307. Ordinea de preferință a 

burgheziei străine este: Avere, confort, rang. La români este invers: rang — confort — 

securitate. Căci dacă boemul occidental este totdeauna un burghez căzut din cuib, e sigur 
că burghezul român este de cele mai multe ori un boem închis în colivie.” Pg.309. 
- Pg.745- 
DEFICIENŢE INTERTARI (interioare) ALE BURGHEZIEI. 
1) Oboseala fiziologică a rasei. 
2) _Neîncrederea în sine. „Burghezia nu are destulă încredere în ea însăşi. Nu afirmă o 
doctrină şi o conştiinţă burgheză.” 
3) Renunţările ei . ,, căci după cum spune lohannel „ Burghezia debutează odată cu ,, prima 
constrângere a omului asupra lui însuşi. A conduce înseamnă a te constrânge, a te limita la şi a 
renunța la atâtea din bunurile vieţii fără responsabilitate.” Pg. 374. Manoilescu. 
4) Voința. „Nu e idealizat marea realitate prin care se ridică deasupra vulgului.” Voința” pg. 
374. 
5) Obişnuinţa de a comanda. 
„La noi, în special, sentimentul dreptului de a comanda este din ce în ce mai slab, iar clasa 
stăpânitoare pare că pierde convingerea legitimităţii sale. 
Boierimea care avea sentimentul înnăscut al dreptului de a porunci, a fost de mult 
minimalizată prin reforma agrară. Abia la unele dinastii profesionale şi în special la cele de 
militari — se mai perpetuează din generații în generaţii obişnuința de a comanda. În general 
însă, burghezia nu arată prin nimic o conştiinţă de clasă conducătoare. 

6) Lipsa de ţinută.” Lipsa sentimentului intim al legitimităţii care aduce demnitate şi ținută 

în raporturile cu cei comandaţi este înlocuită la multe burghezii prin aroganță şi violenţă — 

semne de parvenitism neputincios de a se impune în chip firesc şi calm. 
Simbolul caracteristic: Ciorapul. 

Burghezul francez are ciorapul de lână — cel român pe cel de mătase. 
Solid — fragil 
Făcut acasă — importat 


ÎN mu 


Agonisire şi prevedere — imprudenţă 
Independentă economic — vasalitate economică 
Mândria celui care împrumută — umilinţa celui care se împrumută. 
Anual francezul câştigă 8200 lei — românul 45 lei ? 
Două concepte de viaţă (pg. 145. Manoilescu ). 
Manoilescu a descris calităţile şi defectele burgheze şi române. Dar care anume ? Aceea a 
scursorilor aventuriere ( călătorilor ) ? lepădăturilor — sau a celor proveniți din lumea 
românească ? Tabloul pare amestecat. 
745- 
PRECURSORI. 


Năzuinţa de ieşire din situația aceasta. Sufletul românesc nu s-a împăcat cu climatul societăţii 
moderne şi adesea a încercat să iasă. 

Criticismul de care am vorbit ar fi un indiciu pentru această ieşire. Pentru orice din această 
situație ( marasm ) s-au preconizat remedii în diferite sensuri. 

Unii au preconizat împăcarea ( adaptarea ) pentru dispariţia crizei care frământă societatea 
românească. În acest sens preconizează Zeletin — după cum am văzut reforma şcolii , 
materializând la maximum preocupările. Aceasta ar duce — indiferent de calculele anterioare — 
spre completa aservire iudaică , fiindcă această concepție duce spre acest ţel ( formează 
premizele lui ). Instinctul naţiei autentice însă a reacţionat în sens energic de smulgere din 
marasm. Profetul acestei atitudini eroice este în primul rând M. Eminescu. Din şcoala căruia 
s-a adăpat el. 

Pe el l-a dogorit cel mai mult dragostea de țară. 

„Iubim ţara şi nația noastră astfel cum n-o iubeşte nimeni , cum nimeni nu are puterea de a o 
iubi. În noi trăieşte restul de energie şi de caracter , pe care voi în viața publică aţi ştiut a — | 
nimici."”"( M. Eminescu vol. lpg.415). 

„Lot fanatismul nostim de rasă se dezlănţuie atunci şi că praful se alege din gheşefiarii şi 
patrioţii de meserie, care-l servesc.” (pg.423. M. E. o.p.vol. Il). 

Făcut nebun de fanarioți. „ Să presupunem că aşa ar fi ? Că autorul acestor şiruri e nebun, e 
nebun de legat şi de dus la Mărcuţa. Rămâne mai puţin adevărat ceea ce a zis ? Asta-i 
chestiunea .” (pg.330 M.E. o.p. vol. Il). 

Făcut bulgar . „ Xenopol sfârşeşte prin a mă face bulgar şi a descrie după cum îi place 
exteriorul şi deprinderile mele. El nu mă opreşte de-a fi dintr-o familie nu numai română, ci şi 

nobilă , neam din neamul ei — să nu vă fie cu supărare — încât vă asigur că între strămoşii din 
țara de sus a Moldovei , de care nu mi — e ruşine să vorbesc, s-or fi aflând poate țărani liberi 

dar jidani, greci ori păzitori în temniță măcar nici unul. ” Bastarzii care privesc toate în ţara 
aceasta de sus în jos. (pg.442 ME. o.p vol. Il). 

Eminescu discută problemele neamului românesc de dimensiuni mari , care depăşesc cadrul 

calapodului iudaic, al neamului în care trăieşte. EI constituie un focar care radiază puternic 

gânduri şi sentimente naţionale în toate direcţiile. Şi prin orice prismă ar fi privit , el rămâne 

mare. ” Eminescu — scrie Zeletin — este cea mai măreață figură a reacţiunii române. ” ( pg.37 

Zeletin ). 

„Reacţiunea împotriva burgheziei nu poate ( produce ) oricui în conţinutul ei, oriunde s-ar 

produce, decât un anumit număr de însuşiri , şi la noi Eminescu le-a gândit până la sfârşit pe 

toate. Celor veniţi mai târziu pe căile sale , nu le rămâne decât a pune greutatea autorităţilor 

pentru răspândirea ideii naţionale. ( pg.228 Zeletin ). 

-146- vcțiuzie juforită, (ya 

„Spiritul reprezentativ care a desăvârşit la noi ideea naționalistă este poetul Eminescu. 

Membru al Junimei dar bătând căile sale pe alături de dogmele magiştrilor, el prezintă 

naționalismul în toate -------- sale trăsături : istoric, romantic, pesimist, sentimental, iubitor de 

neam „religios xenofob. 


69 


Alt om de specialitate — Manoilescu — îi recunoaşte autoritatea în toate domeniile. 

„Geniul marelui gazetar al Românilor trimite şi azi , implacabil -------- lui iar posteritatea îl 
recunoaşte pe doctrinar tot atât cât şi pe poet.”( pg.206 Manoilescu ). 

Eminescu este ca gânditor politic şi ca economist tot atât de genial ca şi în artă. Genial ca 
observator » ca intuiție, ca anteviziune.*(pg.137.Destinul Burgheziei. M. Manoilescu ). Vom 
cita aici părerile marelui economist şi sociolog român — în orice caz singurul pe care îl 
recunoaştem noi ca atare — M. Eminescu.” ( pg.92 Manoilescu ). 

ln România numai Eminescu în articolele de genială intuiție şi noi în lucrări de preciziune 
ştiinţifică am insistat asupra nivelului extraordinar de scăzut al productivității naţionale.”( 
pg.155 Manoilescu ). 

In 1914 „„ Viitorul > scria furios că marele poet „ trebuind să-şi agonisească existența a 
colaborat la un ziar conservator. ” Al. Papacostea răspunde, insultă mai mare nu se poate 
aduce memoriei aceluia care a fost nu numai cel mai mare poet , dar şi cel mai caracteristic 
temperament etic al României contemporane ”.( pg. 206 Manoilescu, România Politică ). 
AUREL POPOVICI despre Eminescu. 

„Eminescu n — a fost numai un om cu convingeri. El a avut şi curajul bărbătesc de a-şi spune 
sincer părerile şi convingerile sale. Eminescu e mintea limpede a unui țăran român crescut la 
şcoli bune. Pare că neamul românesc l-a născut spre a ne da icoana vie a firii româneşti. Din 
Eminescu vorbeşte şi fruntaşul şi mijlocaşul şi codașul. Ca şi în poezie, Eminescu şi în 
politică nu-i nici idealist abstract, nici naturalist prozaic. El e idealist pe culmile realității.” 
(Aurel Popovici —,, Naţionalism sau democraţie” — pg.113 ). 

„Un adevărat profet al unui neam.” De fapt Eminescu a fost întruparea înţelepciunii seculare a 
poporului român , un fel de arătare a duhului naţional. Eminescu a văzut mai bine ca oricine 
liniile hotărâtoare ale dezvoltării noastre istorice ”. (pg.95 A. Popovici N. D.). 

Mai puţin puteau să-l înțeleagă cei străini de simțirea lui , de mentalitatea lui , de aspiraţiile 
lui ; toţi cei lipsiţi „ de acea iubire adâncă şi nestrămutată de neam ” care se zbătea în inima 
lui curată şi care o făcea să tremure , zdrobită de jale şi de durere , când el , cu toată orbitoarea 
lumină bengolică a unei „propăşiri” , întrevedea în depărtata zare slăbirea şi căderea unui 
neam. ” (A. Popovici —pg.73 ). 

-747- 

„Puţin de tot pot înțelege pe Eminescu. Dar toți românii cu inima curată pot simţi învățăturile 
lui.” (A. P.pg.74 ). El a fost şi a rămas el însuşi. O puternică individualitate de observator şi 
gânditor politic - ( pg.74 A. Popovici ) — adânc înfipt în mijlocul poporului românesc de 
pretutindeni. ” O profetică putere de intuiție, l-au făcut cu adevărat pe el al „semnelor vremii 
profet ”. Căci, după a mea părere, oricât l-am admira pe Eminescu ca poet şi mai multă 
admiraţie merită ca gânditor politic. ( pg. 75 A.Popovici ). 

Articolele lui însă scânteiază o întreagă filosofie politică. Se va zice că ideile lui nu sunt 
originale. Dar în politică originalitatea nu prea joacă rol. Rolul hotărâtor îl ţine experienţa 
seculară.( A.Popovici pg. 76). 

Citindu-l pe Eminescu, ai impresia că îți vorbeşte glasul istoriei naționale din el.( pg. 77 
A.P.). 

Eminescu are dintr-o bucată o personalitate nu numai mare , ci şi armonică , ceea ce tocmai la 
personalităţile mari e foarte rar - caracter puternic. 

NICOLAE ROŞU. VIZIUNEA LUI EMINESCU. „Mai mult decât tradiționalist , Eminescu a 
fost un vizionar căci văzând în viitor realizarea unui stat național românesc , s-a clădit temelia 
ideologică anticipând grandioasa lui proiecțiune istorică. ( pg. 309 Roşu ). 

Statul Eminescian trebuie să reprezinte „ideea armoniei intereselor” pg.329 — ceea ce 
înseamnă intervenţia activă şi permanentă în conflictele dintre clase şi indivizi ( Pg.329). 
Elementul Etnic. „ Statul național-spune Eminescu nu are altă rațiune de a fi decât aceea că e 
stat românesc, deci, dezvoltarea elementului românesc este şi asta ținta noastră de căpetenie.” 


70 


> 


Națiunea dominată. „„ Nouă nu ne e deloc indiferent elementul ce are a determina caracterul şi 
soarta acestei țări.”( pg.330 citat ). 
Ura adâncă a lui Eminescu î Es EIOINVA a avoovuc ac rilor fanarului. ” (pg.319 Roşu ). > 
Ne acuză politicienii pentru nerespectarea trecutului şi ....... ia ll ((acoaeaa ) Atunci să-l luăm 
invocând pe Eminescu. Deci Şi tactic. : 
Filosofia naționalistă a lui Eminescu este naturalistă. ,, ca şi în regnul biologic, în societăţile 
româneşti indivizii şi gruparea lor în naţiune se aducă după legi fixe care lucrează în mod 
hotărât şi inevitabil. ,, popoarele nu sunt produsele inteligenţei ci ale naturii.” ( citat Roşu ) 
-748- 
Roşu- 
MOMENTUL ISTORIC 
Mihai Eminescu apare în momentul ciocnirii maximum dintre aceste două forţe divergente, 
deoparte disoluția organică a paşoptismului revoluţionar, de alta reacţiunea etnică şi istorică a 
culturii autohtone. Înainte de a fi un produs al culturii sale, Eminescu este o creaţie grandioasă 
a momentului istoric. (pg.325) 
ORIGINALITATEA LUI EMINESCU - 
Pentru prima oară găsim la un gânditor din secolul al XIX-lea ideea statului normativ şi 
dinamic. 
„Toate clasele sunt înaintea sa ( a statului ) egal de importante, menirea sa este de a stabili 
armonia dintre ele”. (pg.325)- Concepţia legionară -. 
PROCESUL DISOLUȚIEI - a început sub fanarioți. Eminescu concentrează cele două 
elemente antice într-o sinteză unitară. 

- Antiliberalism în politică - 

- Antisemitism în Moldova - 

- Antifanariotism în Muntenia - 
Cu un cuvânt, primatul naţionalismului ori problema socială. 
FILOSOFIA DE STAT „ Ca filozofie de stat spune I. Scurtu — Eminescu înclina dintr-un 
început spre teorii conservatoare realiste, în opoziţie cu avântul romantismului revoluţionar 
liberal care stăpânea Europa în ultimul pătrar din veacul trecut ”( citat pg.318. ) 
EMINESCU NEÎNȚELES „ generaţia contemporană nu l-a apropiat sufleteşte şi nici nu l-a 
înţeles. Afară de Creangă şi Titu Maiorescu degeneraţia politică lătrătoare de uliţă l-a hulit, l-a 
calomniat şi l-a persecutat.” Generaţia următoare, ideologic prin naționalism şi 
antipoliticianism, generaţia semănătoristă s-a apropiat de duhul şi de ideile sociale ale lui 
Eminescu.(pg. 298 Roşu). Semănătorismul cu spiritul lui eminescian, naţionalist şi 


antipaşoptist, animat de Iorga (pg.360 Roşu). 
Gh. Panu afirmase că „, teoria păturilor suprapuse ar fi elaborată în timpul când Eminescu era 


bolnav (pg.304 Roşu). : e 
Ibrăileanu ( care apără ) Capitalismul „, fiind gazetar nu îşi poate exprima convingerile în toată 


libertatea ca mai înainte. "(Roşu pg.204) 

DIALECTICA LUI EMINESCU avea rațiuni organice naturale suprastructurate de o 
concepție eminamente spirituală. N. lorga este mai apropiat de Istorie socotită ca o icoană a 
faptelor întâmplate. Mihail Eminescu este mai apropiat de fondul viu al rasei.(Roşu) 
NAȚIONALISMUL EMINESCIAN. O întreagă epocă istorică respiră prin porii 
naţionalismului eminescian. (pg.207 Roşu) 

ELEMENTELE DIALECTICEI NAȚIONALISTE le-am găsit şi aici; Bălcescu, M. 
Kogălniceanu şi cu deosebire la Eminescu. De la Eminescu liniile de forțe diverg: Vasile 
Conta şi Alex. Cuza vor lăsa să cadă accentul pe antisemitism, Vasile Pârvan pe autohtonia 
rasei, lon Luca Caragiale pe criticismul antiliberal. În gândirea lui Eminescu „ dialectica 


naționalistă şi-a aflat cea mai masivă închegare.(pg.16 Roşu) 


TAI 


PN 


La 


Căpitanul va da tuturor acestor năzuințe forța acţiunii creatoare şi toate premizele pentru 
40: 
In preocupările lor de îndreptare a societăţilor , toate aceste preocupări au pus accentul pe 
următoarele elemente: 
1) Educaţie pentru formarea caracterelor. Selecţionarea lor. 
» Nu în cultura excesivă a minţii constă misiunea şcolilor-excepție făcând de cele înalte-ci 
in creşterea caracterului.(pg.228. vol. Il M.Eminescu) 
» Tocmai acesta este defectul şcolilor din România, că atât cele primare cât şi cele 
secundare îngreunează memoria şi judecata copiilor cu o mulțime de cunoştinţe 
nefolositoare-nici o programă de studii nu-i aşa de încărcată ca cea din România-lăsând 
_ caracterul şi sentimentele de paragină.(pg.373 vol.I M-E.) 
In natură . „„ Nu superioritatea organică învinge, ci adaptabilitatea cu un mediu dat de timp, 
istoriceşte, dat de spaţiu, geograficeşte. Dar naturile viguroase vor căuta să întipărească 
mediului caracterul lor,cele slabe se vor adapta ca ceara unui mediu chiar, încât 
slăbiciunea e din acest punct de vedere un titlu la existență. 
De mult gândeam la o asemenea modificare a teoriei luptei pentru existență, văzând cazurile 
în care decrepitudinea şi paraziţii ajung a exploata şi stăpâni elemente sănătoase şi puternice 
”.(pg.308 vol Il ME.) 
Numai aceste naturi crează istorie. 
Atitudinea eroică ( generiozitate şi sinceritate ). 
Puterea fizică şi intelectuală covârşitoare e generoasă prin chiar natura ei. Precum cel tare nu 
pune în luptă piedici, asemenea cel cuminte nu se serveşte de tertipuri şi de subterfugii. 
Caracterul distinctiv al adevărului este sinceritatea, ca şi cel al tăriei fizice; deci se vede că 
amândouă au acelaşi izvor antropologic: tinerețea arsei, vigoarea ei neatinsă de corupție, 
fecioria ei.” (pg.318.vol.Il. ME.) 
Factorul moral este esenţial. Fără sănătate morală nici o lege nu se poate aplica în nici un 


domeniu. Nici în domeniul economic. 


„În adevăr, vindecarea ar fi lesnicioasă, calea sanificării economice e teoretic lesne de indicat; 
dar de la teorie până la aplicare asupra oamenilor, şi mai ales asupra unei generații cu 
desăvârşire corupte, e o deosebire mare."(pg.473.vol Il ME.) 
După Al.Cuza misiunea şcolii este 1)-a face cunoştinţa realităţii naţiunilor; 

2) a crea puterea naţionalităţi. 
Bărbăţia. „ Vei fi patriot cu cât sentimentul tău de onoare e mai puternic. Cu cât simţi mai 
adânc frumuseţea ideală a bărbăţiei” (pg.31 Popovici). 
Caracterul. „ Numai caractere puternice, prin moralitatea lor bate o inimă patriotică, 


sălășluieşte adevărata dragoste de neam.(pg.65) 
Carp, care din moralitatea sa politică intransigentă a renunțat ca nimeni altul la ani şi ani de 


putere.(pg.65 Popovici) 
Reforma omului. „Şi azi stoată lumea de bine cere mereu o reformă a omului nu se cere 


reforma celor fără carte, ci tocmai a celor cu carte şi foarte (mândri de drepturile 


omului.(pg.171) 

Politică serioasă e parte ştiinţă, parte artă, concentrate amândouă cu personalitățile 
patriotice.(pg.172. Popovici 
Caracterul „ Voința omeneasc 
dirija. 
-750- 
Dar e 
sentimentelor nobile cu mintea ome 
firii, al neamului, nu al artificiilor şcolare. 


ă, baza caracterului, e o chestie de neam; şcoala o poate întări şi 


roi nu vei face din cei slabi de înger. Tăria sufletească, armonia automatică a 
nească, caracterul întreg dintr-o bucată; e un produs al 


72 


E a 


LE | 


Un caracter slab din fire nu-l poate încorda nici educația dincolo de limitele sale de 
tensiune.(pg.182) În fiecare neam sau naţionalitate, caracterele individuale variază în marele 
cadru național”.(pg.183 Popovici) 

Răbdarea. „ Popoarele sănătoase nici nu se gândesc măcar că ar putea să moară... Popoarele 
grăbite sunt popoare neurastenice: aci pornite cu entuziasm neogrecesc şi în fuga mare spre 
culmile civilizației, aci deprimate, descurajate şi indolente”. (pg.184 A.Popovici) Și 
Vigoarea morală. „ Apoi adevărata bogăţie a unei țări e vigoarea morală a populațiunii, în 
special moralitatea tinerimii sale. 
O fi multă bogăţie în pământ, dar ce folos dacă în inimi nu-i dor adânc de muncă, nu-i curaj 
de întreprindere, nu-i statornicie de oțel în urmărirea activă a unui scop?” (pg.] 86 A.Popovici) 
Răbdarea e adesea semnul distinctiv al tăriei morale, al judecății mai mature, al oamenilor 
politici distinşi care văd piedicile şi pericolele, pe care omul entuziast, dar superficial le 
înlătură foarte uşor printr-o frazologie bine sunătoare”. (pg.186 A.Popovici) 

Stăpânirea patimilor „„ nu există în lume decât o singură posibilitate de a da unui popor 
cultură, adevărată pace, întru sine aceasta este: stăpânirea sa de sine, stăpânirea patimilor 
sale.”(pg.251 A.Popovici) 

Les vrais caractăres ne changent pas. ( Adevăratele caractere nu se schimbă niciodată ) 
Educaţia publică „a-şi creşte generații întregi de cetățeni cu unitate morală, oameni încălziți 
de aceleaşi idealuri, de aceleaşi aspirații naționale, caractere puternice, dar legate între sine 
printr-o coeziune superioară în vederea asigurării și înălțării țării şi a neamului lor.”(pg.247 
Popovici) 

Educaţia copiilor ,„ slobod să fie de orice patimă şi în l-ale voiniciei,ca să nu se teamă, nici să 
se sperie de nici o întâmplare,fie cât de mare şi, în sfârşit, la muncă necurmată, ca să nu aibă 
lipsă niciodată. (pg.250 A.Popovici) 

Instrucţia de astăzi dezvoltă mintea în detrimentul inimii şi goneşte orice iubire de 
familie”.(pg.252 A.Popovici) 

Formarea caracterului trebuie să devină preocuparea principală a şcolii de stat, dacă statul nu 
vrea să se pomenească cu întregi generații de declasaţi şi anarhişti. (pg.253) 

Statul mason, după tactica iudaică, chiar acest lucru urmăreşte. 

-Pg.751- 

Formarea caracterului „ Ca să formezi un caracter, nu trebuie să-l striveşti prin ascultare 
oarbă, prin dresare continuă, ci mai ales să cauţi să deştepţi treptat în sufletul copilului 
dragostea pentru disciplină, pentru ascultare, făcându-l să înţeleagă rostul ei ca mijloc, ca 
drum spre libertate,ca emancipare de încăpăţânarea înnăscută. 

Virtutea nu trebuie să apară elevului ca o robie a individualităţii, ci ca o liberare a ei de robia 
patimilor omeneşti. De aceea şi Forster "face, în nenumăratele sale pilde, mereu apel la 
eroismul din sufletul tinerimii de a-şi birui pasiunile şi zice că e surprinzător cu cât entuziasm 
ascultă elevii îndată ce te adresezi la voința lor morală, la sentimentul lor de demnitate.” 
(pg.254 A.Popovici) 

Biruinţa greutăților. „ Nu dorinţa de petreceri trebuie satisfăcută, ci cerința omului cu voință şi 
cu rațiune, care cere să biruiască greutăți şi să fie stăpân pe materie.(pg.254) 

Toată chestia este a împăca libertatea cu disciplina, în sensul unei discipline 
inteligente.(pg.354 A.P.) Caracterul înțelege mai repede ce se cuvine decât rațiunea şi 
simţurile.”(pg.255 A.Popovici) 

Caractere puternice, suflete tari îi trebuie unei naţiuni, oameni entuziaşti pentru mărirea țării şi 
gata pentru a se expune pentru ea, nu calculatori ai meritelor după note şi puncte, nu vânători 
de slujbe şi nici savanți pedanți, nici reformatori de răspântii, lărmuitori şi nuli.(pg.255 
A.Popovici) | 

Apostoli. În trecut erau puţine şcoli, dar apostoli mulţi. (pg.258 A.Popovici) 


TA 


Educaţia înnăscută. „ Pedagogul în înţelesul adânc al cuvântului, mentorul tinerimii omul- 
pildă se naşte profesor sau nu va fi profesor în toată viaţa lui.”(pg.260 A.Popovici) 

Disciplina. „, Nu voința, ci disciplina voinţei face minuni în lume. Omul, însă, când izbuteşte 
în viață? Când voinţa lui e condusă de înţelepeiune.”(pg.97 A.Popovici) 

Lupta în câmp deschis şi în luptă dreaptă. Numai astfel poate învinge meritul. (pg.300 
A.Popovici) 

Exemplul Şcolii Engleze. ,„ Englezii se străduiesc să scoată din copii, oameni cât se poate mai 
de treabă-gentlemeni oameni de treabă şi cinstiţi. Puţini şi buni. ”(pg.369 A.P.) 

Accentul pe dezvoltarea aptitudinilor sufleteşti, loialitatea este considerată ca o a doua 
religiune-cum zice Emerson.(pg.373 A.P.) 

-752- 

2) Educaţia Muncii. Munca şi numai munca este izvorul libertăţii şi al fericirii şi cum că cei 
ce pretextează că bunurile morale şi materiale se câştigă prin adunări electorale, prin 
discursuri de cafenea şi prin articole de gazetă sunt nişte șarlatani, care amăgesc poporul în 
interesul lor şi spre risipa bunei stări. 

Organizaţia de astăzi a favorizat fuga de muncă: ea a ridicat elemente, care nu au nimic, în 
fruntea statului, ca să trăiască sau să se îmbogăţească din averea lui şi tot organizația aceasta a 
făcut şi pe alte clase să creadă că nimai prin politică poţi ajunge la ceva."(pg.386 
M.Eminescu-,, Pieirea noastră prin pieirea muncii”-vol I) 

Garanţia existenței noastre în munca reală, în apărarea muncii reale, nu în fraze şi principii 
generale, a căror bunătate sau răutate practică atârnă de la aplicare, deci de la progresul real 
pe care un popor l-a făcut pe calea muncii fizice şi intelectuale.”(pg.540) 

Efectele liberalismului. „La noi liberalismul pretextat al naturilor catilinare, în loc de a 
democratiza clasa de sus, a avut, din contră, rezultatul de a aristocratiza o clasă nenumărată de 
indivizi, care nevoind a munci, având chiar ruşine de muncă, aspiră de a ajunge la vază şi de 
a face avere pe calea demnităţilor statului, începând de la miile de funcțiuni mici şi sfârșind cu 
înseşi fotoliile ministeriale. Înmulțirea dar a claselor consumatoare şi scăderea claselor 
productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii.” 
(pg.541 ME. vol. 1) 

Singurul leac-Munca. „ O singură buruiană de leac există pentru acest scop: munca. Munca, 
nu cameleonism; muncă, nu bancheturi cu gunoaiele civilizaţiei franceze; muncă, nu pomană, 
iată mijlocul care va ridica poporul nostru.” (pg.452 M.E. vol Il) 

Munca este soluţia crizei. „ Numai o organizare strictă ar sili pe poporul de mijlocitori la 
muncă şi la producţie, o organizare care ar îngreuia parvenirea la funcţii publice, dar care le-ar 
deschide, prin alt regim economic, o piață în care să-şi deprindă şi să-şi ofere braţele de 
muncă reală, ar putea să vindece relele de care suferim.(pg.446 M.E. vol II) 

Liberalismul a înmulţit clasa consumatorilor improductivi. 

Căpătuirea numărului nesfârşit de nulități, de oameni absolut improductivi, din care se 
compune partidul.(pg.475 M.E. vol Il) | 

Astfel, Atenienii, în decadență se prefăcuseră toți samsari, în avocaţi, în aspiranți de funcţii, în 
oameni politici.(pg.475) | 

Un singur remediu există în adevăr în contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toată rigoarea, 
cu tot exclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevărului; adevărul, acest corelat 
intelectual al muncii. Dar muncă, nu nimicuri, nu mânare de muşte la apă; şi adevăr, nu fraze 
lustruite şi negustorie de vorbe.(pg.476 vol II) 2 dn nivarsa 

Dispreţul pentru munca manuală este una din componentele iudaice ale spiritului european, 
componentă ale cărei origini străvechi ar trebui căutate chiar în Biblie. 

Mişcarea Legionară aplică această concepție. 

-Pag.753- 


3) Crearea Elitei. 


74 


Principiul aristocratic. „Natura întreagă este supusă aceluiaşi principiu aristocratic; 
desfăşurarea liberă a forțelor adevărate.(pg.178 A.P.) 

Nobilimea este o lege a firii. Virtute de la „virtus” din latină înseamnă putere bărbătească de 
ordin moral... Aristocraţia meritului.(pg.317 A.P.) | 
Personalitatea omului nu cade din cer, dar nici din studiile cele mai profunde nu ai s-o scoţi. 
Ea este întruparea caracterului deosebit ale unei vechi familii al unui neam întreg. Biologii 
moderni susţin că de la mamă omul moşteneşte calităţile intelectuale, iar caracterul de la tată.” 
(pg.354 Popovici) 

Calitatea-Personalitatea. „, În viaţa socială toate marile transformări urmează drumul de la 
calitate spre cantitate, de la gândire la faptă. Calitate înseamnă personalitate, iar personalitatea 
este începutul şi sfârşitul oricărui ciclu de viaţă istorică.(pg.398 Manoilescu) 

Istoria este un cimitir de elite, a spus Vilfredo Pareto. Manoilescu adaugă: „ Nu este numai un 
cimitir, ci de multe ori un parc rezervat, în care entităţi sociale vii au devenit specii care îşi 
duc mai departe o existență minoră, după ce în trecut au jucat roluri istorice-sociale strălucite 
şi hotărâtoare.(pg.22 Manoilescu) 

„Astfel, nobilii contemporani sunt un vestigiu al clasei feudale altădată atotstăpânitoare în 
Europa occidentală. Regii sunt un vestigiu al conducerii absolute a statelor moderne; 
conducere care era altădată regula generală a Europei. Burghezii sunt astăzi şi mai ales vor fi 
mâine-un vestigiu al clasei capitaliste din epoca de înflorire a liberalismului economic şi 
politic.” (pg.22 Manoilescu) 

ELITA este o naţiune permanentă care poate apărea în orice societate din orice epocă 

Ea cuprinde elementele cele mai selecte ale unei colectivități a cărei superioritate nu trebuie 
să fie numai relativă, ci şi absolută, ele reprezentând un summum de calități omeneşti.(pg.61 
Manoilescu) 

Elitele se aleg după criterii proprii fiecărei societăţi istorice şi pot fi constituite din războinici, 
din preoţi sau din mandarini, adică din elemente cu caractere foarte variate, potrivit nevoilor 
şi concepţiilor particulare ale fiecărui popor şi ale fiecărei faze istorice.(pg.62) 

Caracteristica elitei . „, Este o caracteristică a adevăratei elite că atât datorită comprehensiunii 
lucrului cât şi instinctului să se ocupe în permanență cu ridicarea acelora asupra cărora îşi 
exercită autoritatea.(Paul Rousiers „LPelithe dans la societe moderne.”) 


ÎN GENERAL orice elită se polarizează şi se grefează pe stilul impus de o personalitate 
puternică. Această personalitate oferă axa stilului dominant, fiindcă atrage elementele de 
aceeaşi esență şi concepție de viaţă. Când forța de coeziune încetează, dispare prin 
descompunere şi elita. Se naşte alta, grefată pe alt stil de viață, având ca suport eterna 
pendulare a sufletului omenesc. 

Elita legionară — sinteza între războinici şi preoți-stil TRAC- Elita_burgheză- concepție 


materialistă burgheză. 

-Pag.754- 

Caracterul stă la temelia elitei (aristocrației). „„ Căci un caracter drept, viteaz şi generos se 
moşteneşte şi este o mare calitate politică, pe când inteligența se poate recruta din tot ce 
produce mai bun o generaţie, ca o aliată naturală a acestor caractere, dar din nefericire nu se 
moşteneşte cu atâta siguranţă. Apoi aristocrația trebuie să fie puţin numeroasă, pentru ca 
alături cu ea să aibă loc meritele personale din orice generaţie... 

De aici vom vedea că statele cu o oligarhie avută şi puțin numeroasă au avut un trai lung şi 
strălucit pe pământ. O mână de patricieni au făcut din Roma o împărăție universală şi tot o 
mână de patricieni au condus soarta rasei engleze, care în două sute de ani au ajuns a fi cea 
mai răspândită, mai puternică şi mai avută din rasele europene.(pg.243 M.E.) 

Nicicând, dar absolut nicicând nu a existat rivalitate între aristocrația de naştere şi aristocrația 
intelectuală; dar amândouă acestea au aflat un dușman în aristocrația averii mobiliare, a 


banului. 


75 


Posesiunea acestuia se datorează unei mişcări universale, cosmopolite a bunurilor; 
întâmplarea şi adeseori calităţile rele favorizează câştigarea lui; oamenii pe care îi ridică nu au 
nevoie de nici una din laturile care dau mărimi fiinţei omeneşti, nici de caracter, nici de 
inteligență.(pg.243 M.E. vol II) 

Clasa conducătoare. Reibmayr arată că „orice clasă conducătoare, fie că era întemeiată pe 
Virtuţi militare, pe virtuțile religioase sau pe destoinicia comercială(aristocraţia 
română,germană,veneţiană, cea brahmană, cartagineză etc.) nu era decât "extrasul spiritual al 
unui popor” der geistige Extrack eines Volkes; fie că se numea principes primates, prima, 
opumates, magnates proceres, senatores majores senoires, sapientes sau Edelinge nobili. 
Politica fiind mai ales artă Şi în ea, ca şi în orice artă, artişti adevăraţi sunt totdeauna o 
disparentă minoritate,zice el, iar majoritatea o alcătuiesc diletanţii şi artiştii de rând. Nu este 
sugon carpaci.(pg.326 Manoilescu) 

Dar astăzi conducătorii de stat(cei care conduc destinele omenirii) sunt nobili? Hitler, Stalin, 
Mussolini, Căpitanul etc. 

Selecţia elitei în trecutul Românesc. „ Oricare român, fie născut din părinţi cu vază, fie din 
părinţi săraci,se putea ridica fie prin puterea braţului, fie prin aceea a minţii, la demnităţile 
cele mai înalte ale statului şi era indiferent, sub domniile pământene, dacă meritul era al unui 
om din popor sau al unui boier; singura răsplătire pe care statul o putea da,şi o dădea, era un 
rang, netransmisibil asupra fiilor.(pg.568 ME. vol 1) 

Avantaje şi dezavantaje. Concepţia era lupta , care se apropie de concepţia legionară, care 
pune accentul pe lupta permanentă. 

-Pag.755- 

Încetarea aristocrației româneşti la 1700. 

„ Dacă a existat de facto o aristocrație română întemeiată pe un drept public cert, ea a încetat 
de a exista deodată cu anul 1700; deodată cu căderea Domniei naționale.... Nu putem 
recunoaşte epocii fanarioților dreptul suveran de a conferi titluri şi demnități.(pg.201 ME. vol 
ID) 

Aristocraţia nouă. „ Dacă România ar avea o epocă mare,atunci ea ar avea şi o aristocrație 
nouă.(pg.395 ME. vol 1) 

Privilegiile erau datoriile. „Aristocraţia,cu independenţa ei de caracter,cu curajul ei, ale cărei 
privilegii consistau în datorii către ţară,mai grele de cum alţii aveau a le purta.(pg.511 ME. 
vol II) Aşa sunt şi privilegiile legionare! 

Conducători adevăraţi.-spune Aurel Popovici-se recrutează din toate straturile unui popor. 
Îngrijirea de elita viitoare.” Un popor,niciodată nu va avea buni conducători, dacă fruntaşii săi 
de azi nu se preocupă de educația specifică a fruntaşilor de mâine(pg.118 Popovici) 
Preocuparea Căpitanului de a pregăti elita viitoare prin consacrarea către elita precedentă. 
Mediul. „, Talente şi caractere politice de valoare nu se pot dezvolta într-o promiscuitate de 
ambiţii şi vanităţi vulgare într-o atmosferă de politicianism şi naţionalism,târâtor în faţa 
scăderilor poporului,în şanţuri demagogice, ci numai într-un mediu priincios,care atârnă foarte 
mult şi de calitatea sângelui.a neamului, de chestiuni de endogamie de şcoală( respingătoare 
scopurilor specifice etc.pg.318 Popovici) 

Grija de mâine. „ Ce o fi mâine-poimâine,când elementele de neam şi stare,culte şi 
patriotice,din partidele istorice ale României vor fi mereu împinse la o parte şi strivite de î 
gigantice avalanşe ,, a democraţiei tot mai largă-e uşor de prevăzut pentru cei înţelegători în 
asemenea chestiuni.(pg.319 Popovici) 

Inegalitatea, zice Alfred Otto Amman,este însăşi firea neamului omenesc(?) pe nedespărțite 
de el ca naşterea şi moartea. 


Aristocraţia în sens de elită. ; 
„Evident că nu mă voi gândi de a face dintr-o clasă conducătoare o castă de satrapi,de 


absenteişti de la masiela lor, înstrăinați de popor,înecaţi într-o cultură de bondar,care nici 


76 


AED RL 


limba țării nu o cunosc şi nici nu o iubesc,dar mi-te bătăile inimii neamului,ci să faci un 
seminar de patrioţi,de pricepuţi,de oameni cinstiți şi înţelepţi „„ recrutați de oriunde,ci găsesc 
în țară,din tot poporul oriunde cresc talente şi virtuţi.caractere armonice”.(pg.322 Popovici) 
Elita vehiculează idealurile.” Nici o idee,nici o religie nu a triumfat decât atunci când o elită a 
inteligenţei a organizat-o, dându-i maximum de reprezență socială sub raportul organizării ŞI 
valorificării unei idei claselor de jos,tocmai din pricina incoherenţei_şi structurilor 
rudimentare nu aduc nici o contribuţie.(pg.364 Roşu) 
Ex. Creştinismul,care prin structură morală şi psihologică a fost oreligie a plebeilor,a 
dezmoşteniţilor,a robilor şi nu a triumfat decât când a fost aristocrată. 
-Pag.756- 
Acţiunea pentru îndreptare. 
Dacă este uşor a preconiza un lucru;traducerea în fapt (înfăptuirea) prezintă dificultate. 
Ordinea există,nu poate fi modificată temeinic decât simultan prin două procese: 
I)Unul de transformare interioară, care să asigure durabilitatea şi capacitatea de creație 
prin sursa spirituală care o trezeşte la viaţă. 
2) De esență externă în legătură cu raportul de forțe care se oglindeşte în constituția 
statului. 
Adeseori s-a spus,Constituţia oglindeşte acest lucru. 
„ Constituţia - a spus F.Larsolte? - este raportul de forțe între clasele sociale”.(pg.170 Zeletin) 
Dreptul consfințit de lege este expresia forței.(pg.170 Zeletin) 
Concepţia materialistă-clasele sociale româneşti-după Zeletin - care au dat Constituţia de la 
1923 , după război erau: 
a) Marea Finanţă(oligarhia). Stăpâneşte economic şi politic. 
b) Mari proprietari rurali. Prin reforma agrară au dispărut. 
c) Ţărănimea este o masă haotică,care n-a stăpânit niciodată,ci întotdeauna a avut 
nevoie de un stăpân. 
d) Proletariatul se afla în germen.(pg.173-174 Zeletin) 
S-a imputat Constituţiei de la 1923 că nu este expresia voinţei naţionale şi este expresia unei 
singure clase. 
„O Constituţie nu iese din armonia intereselor pe cale paşnică,ci din ciocnirea violentă a 
acestor interese sub forma unei lupte care ia de obicei caracterul revoluţiei... Constituţia se 
zămisleşte pe baricade,iar muzica ce-i salută naşterea e şuieratul gloanțelor.(pg.176-177 
Zeletin) 
Ostilitatea provine din ignoranță! Schimbarea culturii! 
Dar toată această pornire - indiferent din ce cauze - nu este ea însăşi o realitate care să arate că 
actuala constituire a statului modern român (ambele constituţii şi cea de la 1866 şi cea de la 
1925 se mişcă pe linia iudaică) aşezată pe o bază şubredă şi în conflict cu aspiraţiile sufletului 
românesc. 
Dar procesul interior cu formele exterioare trebuie armonizate pentru a aşeza cadrul creaţiei. 
În zadar se preconizează soluţiile cele mai bune pe toate planurile, dacă în acelaşi timp nu este 
forța echivalentă pentru a le traduce , în fapt înlăturând toate piedicile. 
De aici se observă la Eminescu-acest suflet care tremură de grija poporului român-necesitatea 
pentru ieşirea din marasmul în care se găsea poporul român,adus de politicianism a Mişcării 
violente. Sunt strigăte de revoltă dar şi o tristă necesitate. „Ar mai rămânea o cale pentru ca 
țara să zvârle cât colo pe patrioţii care o guvernează: o mişcare violentă. Dar aceasta ar 
constitui totdeauna un pericol internaţional.”(pg.206 M.E. vol II) 
Aceleaşi preocupări şi la Căpitan. 
„Ar trebui numai nişte mâini vârtoase, mocăneşti,care să ştie să o întrebuinţeze. Apară ele în 
Moldova,apară peste Olt,ca- n vremea lui Tudor, naţia le-ar primi aşternându-le flori şi 
covoare pe drumuri, precum i le aşternea lui Matei Basarab la intrarea în Târgovişte. Şi Matei 


TH! 


— | 


Basarab, adormitul întru fericire, făcea un uz îmbelşugat de această plantă, distribuind 
cordoane la Caradalele din zilele lui.*(pg.293 M.E. vol Il) 

Profanarea mormântului lui Mircea la Cozia transformat în închisoare. 

-Pag.757- 

Exterminarea străinilor. „Nu cerem şi nu voim, precum insinuă „Românul”, exterminarea cu 
sabia a elementelor hibride. Dar ceea ce pretindem pozitiv e ca asemenea elemente să nu fie 


statul.”(pg.456) 

Împingerea pe drumul violenţelor.”Cine ştie dacă spiritele vor putea suporta darea în 
întreprindere a unei ţări întregi pe mâna unei companii de exploatație? Cina garantează că 
meritul nedreptăţii,că ştiinţa înlăturată,nu vor devia pe căi periculoase,cu atât mai periculos cu 
cât vor fi sfinţite prin spirit de sacrificiu,sfințite cu fanatismul național 

Dacă pentru omul ce voieşte îndreptarea stărilor de lucruri din patria sa pe cale 
legală,liniştită,nu va mai rămâne mijloc de a o face,nu va pune oare binele, fie chiar rău 


A 


înțeles, al țării mai presus de legi.de instituţii,de tot?”(pg.360 M.E. vol Il) 
Securea. „„ Şi-n acest popor nenorocit nu se mai află destulă energie morală pentru a ridica 


securea şi a se scăpa de asupritori. În toate provinciile Daciei lui Traian,poporul autohton e o 
vită menită a ţine în spate populații străine. 

În Ardeal munceşte pentru ungur,în România pentru Greco-Bulgar şi pentru jidan. 

Salvatorul aşteptat. Pentru aceste acțiuni de ridicare şi sfărâmare a lanțurilor,naţia îşi aşteaptă 
omul. Şi profeţii acestei naţii îl vesteau cu cuvinte de foc. Se cerea un nou stil de viaţă şi de 
luptă,care să corespundă fundamentului eroic al neamului românesc,căci stilul de până atunci 
al vieţii noastre era amoral. 

Omul politic aşteptat. Nu acel om politic va fi însemnat,care va inventa şi va combina sisteme 
noi,ci acel care va rezuma şi va pune în serviciul unei mari idei organice,înclinările, 
trebuinţele şi aspiraţiunile preexistente ale poporului său.(pg.438 M.E.) 

Credinţa şi caracterul propriu. „ Numai oamenii care au tăria de a fi credincioşi caracterului 
lor propriu,fac impresia în adevăr estetică,ei numai au farmecul adevărului,reprezentarea lor 
zguduie adânc toate simţirile noastre şi numai aceasta e obiectul artei.(pg.438 M.E. vol II) 
"Că orice calitate,orice energie,orice e mare şi puternic ca patimă are în consequența cu sine 
însuşi rădăcinile fericirii şi nefericirii sale.”(pg.438 M.E. vol II) 

CREDINŢA ÎN VICTORIE. Nu ne îndoim că poporul român va şti într-un secol poate să 
şteargă până şi urmele ruşinei sociale de-a fi stăpânit de greci şi de jidani. Mulţi ochi ce 
strălucesc încă nu se vor închide până nu vor fi văzut rasa română care se distinge din 
promiscuitatea radicală învingând în această țară şi impuindu-şi îndărătnică şi mare cum a fost 
odinioară modul ei de a fi seriozitatea ei morală regimului de sustractori şi de care ne 
stăpâneşte acum."pg.453. ME vol Il 

GENERAȚIA FLEGMATICA.”Ceea ce ne uimeşte mai cu seamă şi ne întristează când 
trecem peste stâlpii acestei reviste este lipsa de convingere lipsa de energie sfântă 
caracteristică pentru tinerimea tuturor popoarelor; este aerul 
flegmatic cu care sunt scrise acestea. Pg.516 ME. vol]. 


REALIZAREA DACIEI VIITOARE.”Pe când cei mai mulţi dintre noi se cred nevrednici, în 
adâncul sufletului lor nevrednici de a ridica vălul de pe acest ideal, cunoscând că numai o altă 
generaţie, curățită prin abnegaţiune şi durere, poate îndrăzni să gândească la ea,aceşti domni, 
pentru care istoria suferințelor noastre e un basm, pentru care mormintele eroilor noştri sunt 
bune de prefăcut în puşcărie, pentru care nimic din ce au trecut nu e vrednic de venerațiune, 
îşi dau aerul a zice: putem scoate Dacia din buzunar, dar nu voim decât atunci când veţi fi 
socialişti. pg.517 ME. vol Il. 
PRINCIPIUL RIDICĂRII CELUI CARE CONDUCE.”Nu e indiferent pentru un popor cărui 
principiu se datorează ridicarea unui om în mijlocul lui;dacă ea se datoreşte tăriei, curajului, 
energiei - tot atâtea numiri diverse pentru principiul puterii de muncă şi pentru al bărbăției, 
sau dacă ea se datorează speculei, apucăturilor,instinctelor, instinctelor feline şi oarecum 
fameeşti ale omenirii. Nu e indiferent pentru viața unui popor ca, în loc de stejar, să răsară 
slabul şi pururea de vânt legănatul mesteacăn. Nu e indiferent dacă cei ce se ridică au sau nu 
rădăcini adânci în pământul ţării. Nu e c-un cuvânt, indiferent dacă soarta unei țări e condusă 
de oamenii ei proprii sau de aristrocaţia diferențelor de preț şi diferențelor de opinii, de 
aristrocația cursului de bursă şi a limbuţiei.”pg.531.M.E.vol Il.” 

PRIMEJDIA partidelor politice şi necesitatea unei mâini de foc. Un remediu radical ar fi 
numai o mână de fier, dreaptă şi conștientă de țelurile ei bine hotărâte, care să inspire de la 
zeci de generaţii, care au luptat şi suferit pentru existența lui, formează moştenirea altor zeci 
de generaţii viitoare şi că nu e jucăria şi proprietatea exclusivă a generaţiei actuale. Acest 
sentiment istoric al naturii intrinsece a statului şi trebuitoarea mână de fier lipsesc însă din 
nefericire, încât, depatre de a vedea existența statului asigurată prin cârma puternică şi 
prevăzătoare a tot ce poate produce nația mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem din 
contră, avizaţi de-a aştepta siguranța acestei existențe de mila sorții, de la pomana 
împrejurărilor externe, care să postuleze ființa statului ca pe un fel de necesitate 
internaţională. Pg.343 M.E. vol. II. 

AUREL POPOVICI. CE ESTE POPORUL ROMÂN? 

„Poporul român nu vrea milă nici pomană, căci e mândru. Poporul cere lege. Lege 
tare,neîndurată. Dar lege pentru toți. Lege de oțel nu legi de ceară.”pg.131 

Poporul cere judecător cu cumpăna dreptăţii în mână , nu cere sacul fără fund. Judecători cu 
înţelepciune şi tărie. Nu sofişti şi slugi ai plutocraţiei cosmopolite „democratice”. 

ONOAREA ŞI VIAȚA. „Toate chestiunile mari de cultură- atârnă de întrebarea dacă se 
găseşte câteodată un număr de oameni care pun onoarea mai presus de viață.” Der Ehrenmenn 
ist ein Minoritats begrift. Da MIŞCAREA LEGIONARA. 

SUFLETE TINERE.” Atât e de adevărat că ideile naționale serioase nu prind la început decât 
mai ales în sufletele tinere şi curate, în minţile senine. Pg.67.Popovici. 

VIZIUNEA LEGIONARULUI .”In pace şi onor.” Fireşte. Dar cu flăcăi viteji cu sufletul 
pentru neam şi țară. Cu oameni oțeliți la muncă şi la viață materială simplă. Nu cu cei ce 
trăiesc pentru trup și văd lumea în pântece. Ci în cei ce fac din trup slugă sufletului 
lor.”pg.130 A.Popovici. 

ACEST OM NOU îl cere sufletul românesc şi-l aşteaptă cu înfrigurare. „Nevoile sociale ÎŞI 
modelează totdeauna oamenii după chipul şi asemănarea lor”.pg.91.Zelotin. Numai aşa 
sufletul românesc îşi va găsi liniştea şi opera creaţiei va începe pe toate planurile. 

Pe omul aşteptat naţia trebuie să-l dea din adâncuri, după ce în milenii de tăcere şi zbucium 1- 
a zămislit. 

SALVATORUL...De ce A. Rosetti se teme de despotism, de salvarea printr-un singur om? 
Doamne al vremurilor. Unde e acel singur om? Îl asigurăm de mai înainte că acel om nu va fi 
străin.(pg.481 Em.vol.Il. „Unde e acel singur om care să puie pe străini la locul lor, să curețe 
România de tot ce a fost mai decreptit, mai ocolitor de muncă mai stricat dincolo de Dunăre 
de ciuma asta orientală? Unde e acel singur om ca să nu mai vedem Pandravi şi Carandale, 


Mihăleşti şi Chiriţopoli, figurând în societatea română, ca să nu se mai pară țara e plă 
colonie greco-bulgară, o societate străină de exploatare,condusă de cel mai străin dintre ei, de 
C.A Rosetti? | sad Ă , 
Dar să i-o spunem, spre mângâierea d-sale şi a partizanilor,nu mai sperăm în venirea unui 
asemenea om. Acest popor românesc e atât de sărăcit, atât de ameţit prin fraze, atât de căzut, 
încât un asemenea om ar muri sub garduri, ca Şincai sau ca Avram lancu, sau BOD ESL ta 
să-l vânză, precum pe Tudor, l-a vândut sârbul Macedonski şi în acelaşi timp în Care ace 
singur om ar zăcea în puşcărie sau la ocnă, tot unui C.A Rosetti sau unei Carandele i a role 
pensia reversibilă, pentru c-ar fi scăpat țara de acel om.”pe.481 M Em. Vol II.(Cazu 
Călinescu). 

Profetică viziune pentru Căpitan. 


80 / 8