Tehnium/2006/0602

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

ANUL XXXVI, Nr. 361 _ REVISTĂ PENTRU CONSTRUCTORII AMATORI

Număr editat cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării -
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică

*40

acoCH r-'

AC2 0-

GNDO

OLS*

rOLS-

In rubrica de faţă
vă semnalăm două
articole deosebit de
interesante publicate
în numărul 82/aprilie
2006 al revistei i NO -
Electronique maga¬
zine. >

• Primul (pag. 46-
50) se referă la con¬
strucţia unui Amplifi¬
cator AF cu puterea
de 200 W, care poate

echipa o instalaţie HI-FI pentru sonorizarea unor spectacole în aer liber sau în săli mari. Dintre caracte¬
risticile sale tehnice menţionăm: puterea de ieşire de 100 W/4 Q, respectiv 70 W/8 fi, per canal; dis¬
torsiunile THD la 10 W/1 kHz de maximum 0,02%; raportul semnal/zgomot de 115 dB; răspunsul în
frecvenţă în banda 3 Hz-200 kHz; sensibilitatea de intrare de 600 mVef.

SECTEUR 230 V

ZERO CROSSING

C0NTR0LE

C0MPARATEUR 1

6/ 24

SCR

SEUIl 1

—©•♦—o o-

V0LTS CHARGE

• Cel de
al doilea
articol pre¬
zintă pe
larg con-
s t r u_c ţ i a
unui încăr¬
cător de
acumula¬
toare cu
tiristoare
(pag. 10-
22). Este
vorba
despre o
variantă
foarte ela¬
borată, reali¬
zată în întregime cu componente analo¬
gice, care permite încărcarea acumula¬
toarelor de 6 V, 12 V şi 24 V, cu controlul
curentului de încărcare prin intermediul a
două tiristoare şi echipat cu o linie de
LED-uri care indică gradul de încărcare.

Stimaţi cititori,

Consacrăm şi de această dată spaţiul de faţă micului
nostru dialog trimestrial. Din păcate, trebuie să amintim de la
bun început semnalele dv. îngrijorătoare în ceea ce priveşte
„pătrunderea" revistei TEHNIUM în unele zone din ţară. După
ce, nu cu mult timp în urmă, un cititor ne scria că în Ploieşti
revista se epuizează în mai puţin de jumătate de oră, acum un
alt cititor - nici nu-i dăm numele, deoarece se pare că nu are
dreptate - susţine pur şi simplu că în Timişoara revista
TEHNIUM nu a mai fost difuzată de un an! Chiar dacă unii din¬
tre dumneavoastră, să zicem, exageraţi când faceţi asemenea
afirmaţii (nu aţi „prins" unu-două numere din cauza întârzierii
apariţiei sau alte asemenea experienţe personale), un sâm¬
bure de adevăr tot există aici, şi anume faptul că TEHNIUM nu
ajunge, în multe zone din ţară, în măsura în care este solici¬
tat/dorit de dv. Deşi editorul are relaţii contractuale cu compa¬
nia de difuzare RODIPET, poate că n-ar fi lipsit de interes,
atunci când constataţi disfuncţionalităţi certe în această pri¬
vinţă, să sesizaţi direct şi conducerea RODIPET. Desigur, pen¬
tru „împătimiţii" lui TEHNIUM care vor să fie siguri de procu¬
rarea revistei şi pe viitor, reamintim soluţia abonamentului la
RODIPET, la oficiile poştale din întreaga ţară sau direct la
editor.

Solicitarea dv., domnule loan Diaconescu (Piteşti),
privind publicarea unor scheme pentru garduri electrice, este
în curs de onorare, începând chiar din acest număr, în care
am reuşit să inserăm doar un articol introductiv referitor la
normele de protecţie. Deşi Internetul este plin de astfel de
montaje, am preferat să apelăm la colaboratorii noştri apro¬
piaţi, care vă vor recomanda variante trecute prin filtrul spe¬
cialistului şi, bineînţeles, verificate de dumnealor.

Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase, domnule
Vasile Patraucean (corn. Arbore, jud. Suceava) şi vă felicit
pentru tenacitatea cu care vă menţineţi pasiunea de electro¬
nist amator. Am reţinut sugestia dv. de a „actualiza" schemele
de încărcătoare pentru acumulatoarele auto, dar să ştiţi că
specialiştii nu prea recomandă variantele cu încărcare în
impulsuri, deoarece acestea, în general, scurtează viaţa
bateriei. Vom încerca şi noi să obţinem unele date în legătură
cu produsul industrial AP200 (ELPROF), care ziceţi că vă
creează probleme. Fiind vorba despre un montaj de larg
interes - despre care ne scrieţi că este „un produs binevenit,
excepţional conceput, dar cam neglijent executat" - vom cere
permisiunea firmei să publicăm schema şi unele indicaţii de
service/depanare.

Nu am auzit încă, domnule Goruie Florin (loc. Moşniţa
Veche, jud. Timiş), despre invenţia (aparatul) care înde¬
părtează graurii din culturile de vie. Dacă într-adevăr este
vorba despre o invenţie românească brevetată, vă reco¬
mandăm să vă adresaţi Oficiului de Stat pentru Invenţii şi
Mărci (OSIM), str. Ion Ghica nr. 5, Bucureşti.

Alexandru Mărculescu

SUMAR

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR.

Filtrarea tensiunilor redresate
încărcător pentru acumulatoarele

cu plumb-acid sulfuric pastă
Comparatoarele de tensiune

... pag. 4-18

HI-FI.

Amplificatorul Quad 606

Amplificator audio Hi-Fi

Incinte acustice HI-END

. pag. 19-30

LA CEREREA CITITORILOR.pag. 32-41

Calculul simplificat al

transformatoarelor toroidale

Mici automatizări în gospodăriile individuale

Garduri electrice

LABORATOR.

Să nu aruncăm (încă) TTL-urile

. pag.42-43

ATELIER.pag. 44-48

0 „seringă* 1 auto utilă

Dispozitiv universal pentru maşina de găurit

CITITORII RECOMANDĂ.

Sonerie de apartament

Tuner FM

Recondiţionarea televizoarelor A/N
Cititorii întreabă - specialiştii răspund

. pag. 49-54

LABORATORUL ŞCOLAR.

Motor electric

Sondă magnetometrică Forster

. pag. 55-62

TEHNIUM-MODELISM.

Cuplaje pentru navomodelele de curse

. pag. 63-65

DIVERTISMENT.

REVISTA REVISTELOR.

... pag. 67

TEHNIUM

Revistă pentru constructorii amatori
Fondată în anul 1970
Anul XXXVI, nr. 361, iunie 2006
Editor

SC Presa Naţională SA
Piaţa Presei Libere nr. 1, Bucureşti
Căsuţa Poştală 11, Bucureşti - 33

Redactor-şef: tiz. Alexandru Mărculescu

Secretariat - macheta artistică: Ion Ivaşcu

Redacţia: Piaţa Presei Libere nr. 1,

Casa Presei Corp C, etaj 1, camera 121
Telefon: 317.91.23; 317.91.28 Fax: 222.48.32
E-mail: presanationala @ yahoo.com

Abonamente

La orice oficiu poştal (Nr. 4120 din Catalogul Presei Române)
DTP: Clementina Geambaşu

Editorul şi redacţia îşi declină orice responsabilitate
în privinţa opiniilor, recomandărilor şi soluţiilor formulate
în revistă, aceasta revenind integral autorilor.

ISSN 1224-5925

Reproducerea integrală sau parţială este cu desăvârşire
interzisă în absenţa aprobării scrise prealabile a editorului.
Tiparul Romprint SA

Abonamente la revista „Ţehnium 4 * se pot face şi la sediul
SC PRESA NAŢIONALA SA, Piaţa Presei Libere nr. 1,
sector 1, Bucureşti, oficiul poştal nr. 33. Relaţii suplimentare
la telefoanele. 317.91.23; 317.91.28 FAX 222.48.32

Cititorii din străinătate se pot abona prin S.C. Rodipet S.A.,
cu sediul în Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp B, Sector 1, Bucureşti,
România, la P.O. Box 33-57, la fax 0040-21-2224.05.58
|sau e-mail: [email protected]; [email protected] sau
_ on-line la adresa www.rodipet.ro _

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

FILTRAREA_

TENSIUNILOR—

REDRESATE_

Ing. GH. REVENCO

Marea majoritate a aplicaţiilor electronice
necesită alimentare în curent continuu. Cum sursele
electrochimice de curent continuu (baterii, acumula¬
toare) au capacitate limitată şi sunt relativ costisitoare,
se apelează de cele mai multe ori şi la reţeaua de
curent alternativ, care prin redresare ne poate furniza,
practic nelimitat, energia necesară. După cum am văzut
insă la analiza schemelor de redresare, tensiunea rezul¬
tată este pulsatorie, şi chiar dacă la ieşirea redresorului
se conectează un condensator care “netezeşte” într-o
oarecare măsură tensiunea rezultată, de cele mai multe
ori situaţia este nesatisfăcătoare, necesitând o filtrare
mai eficientă. Pentru a înţelege mai bine fenomenele şi
modalităţile de filtrare, consider util să analizăm pe scurt
natura semnalelor electrice rezultate din procesul de
redresare.

Ne vom referi la redresarea dublă alternanţă, care
este cel mai frecvent utilizată. Presupunând că sarcina
este pur rezistivă, tensiunea redresată va fi pulsatorie,
formată din semisinusoide, precum se vede în figura 1.
Acest semnal periodic nesinusoidal este echivalent cu
suprapunerea efectelor unui număr infinit de armonici
ale semnalului de redresat (care în cazul reţelei indus¬
triale are frecvenţa de 50Hz), cu amplitudini ce descresc
pronunţat cu ordinul respectivelor armonici, fapt ilustrat
grafic în figura 1, unde s-au reprezentat numai primele 3
armonici, neglijându-le pe următoarele, acestea având
amplitudini din ce în ce mai mici.

Pentru a întări această afirmaţie, redăm mai jos, cu
titlu informativ, amplitudinea primelor 4 armonici, aşa
cum rezultă din calculul matemetic :

u 1 =£ EV M Uo:U 2 = î^ E ^n Uo;

U3 =-E 4l =— Uo ; U4 =

35;r 35

unde E este valoarea efectivă a tensiunii alternative apli¬

cată redresorului, iar Uo = — E 4Î este valoarea

medie a tensiunii redresate (a se revedea articolul refe¬
ritor la redresarea c.a.). Rezultă clar că prima armonică
este preponderentă, reprezentând 2/3 din tensiunea
redresată, pe când amplitudinea armonicii a 4-a repre¬
zintă numai 2/63 din tensiunea redresată. Frecvenţa

primei armonici (în
cazul reţelei de 50Hz şi
redresare dublă alternanţă) va fi 100 Hz, a
celei de a 2-a 200Hz, a celei de a 3-a 300Hz ş.a.m.d.
(deoarece semnalul generator de armonici - succe¬
siunea de semisinusoide - este un semnal periodic cu
frecvenţa de 100Hz). Relaţiile şi valorile de mai sus sunt
valabile numai pentru redresarea dublă alternanţă. în
cazul redresării monoalternanţă, spectrul de armonici
este diferit.

Revenind acum la figura 1, să ne imaginăm că cele 3
semnale sinusoidale (cele 3 armonici desenate cu linie
mai subţire şi axate grafic pe linia de zero) sunt supra¬
puse, axate peste tensiunea Uo constantă, deci sarcina
va fi alimentată de o tensiune cu un “brum” denumit pul¬
saţie sau ondulaţie (r/pp/e voltages în literatura anglo-
americană, Brummspannung în literatura germană).
Trebuie precizat însă că dacă se vizualizează cu un
osciloscop tensiunea redresată, nu vom obţine imaginea
armonicilor din figura 1, ci rezultanta însumării acestor
semnale, care este, desigur, chiar succesiunea de semi¬
sinusoide (reprezentată cu linie mai groasă pe figura 1).

Pentru evaluarea pulsaţiei se defineşte factorul sau
coeficientul de ondulaţie sau de pulsaţie, sau pur şi
simplu pulsaţia, p (toate aceste variante se pot întâlni în
diverse lucrări, definind acelaşi parametru), ca fiind
raportul dintre valoarea efectivă a componentelor alter¬
native şi valoarea medie a tensiunii redresate Uo. De
regulă, p (în unele lucrări este notat cu Ou) se exprimă
în procente, înmulţind raportul de mai sus cu 100. în
cele ce urmează vom prefera denumirea de ondulaţie,
pentru a o diferenţia de noţiunea de pulsaţie a curentu¬
lui alternativ, co = 2nf, dar vom prefera notaţia p, ca fiind
cea mai frecvent întâlnită în literatura de specialitate.
După cum am văzut însă mai sus, prima armonică este
preponderentă. De aceea, marea majoritate a lucrărilor
ce tratează proiectarea redresoarelor şi a filtrelor afe¬
rente iau în calcul pentru evaluarea ondulaţiei numai va¬
loarea acesteia, în care caz p = —— • 1 00 [%]. (1)

înlocuind în această formulă pe UI (valoarea efectivă
fiind 4E/3rc) şi Uo cu valorile de mai sus, valabile pentru
redresorul dublă alternanţă cu sarcină rezistivă, obţinem
valoarea efectivă a ondulaţiei, p = 47% (valoarea de vârf
fiind de cca 67%), ceea ce înseamnă o ondulaţie
foarte mare, inacceptabilă pentru marea majoritate a
aplicaţiilor.

Să revenim acum la redresorul cu sarcină capacitivă,
unde se explica fenomenul de “netezire” a tensiunii
redresate, prin încărcarea condensatorului şi descăr¬
carea acestuia pe rezistenţa de sarcină, atenuând astfel
ceea ce am definit mai sus ca fiind ondulaţia. Putem
acum însă să explicăm acest fenomen, luând în consi-

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

derare analiza armonică a tensiunii redresate, efectul
condensatorului fiind de şuntare, de filtrare a acelor
componente alternative nedorite. Calculul riguros al efi¬
cienţei acestui condensator de filtraj - eficienţă ce
depinde atât de valoarea capacităţii acestuia, cât şi de
valoarea curentului de sarcină - este relativ complicat,
în practică se pot însă folosi cu succes diagrame sau
formule simple de estimare a factorului de ondulaţie
pentru redresorul cu condensator de filtraj în paralel cu
o sarcină rezistivă. Astfel, în figura 2 este reprodus un
grafic ce permite estimarea ondulaţiei unui redresor
dublă alternanţă, în funcţie de capacitate şi de rezistenţa
de sarcină Rs (Rs=Uo/lo).

Acest grafic este aplicabil pentru Rs > 1 kfi, deci pen¬
tru curenţi mici sau tensiuni mari (de exemplu, cazul
redresoarelor anodice şi al redresoarelor pentru ali¬
mentarea tuburilor catodice). Se observă că factorul de
ondulaţie este invers proporţional cu capacitatea, şi
chiar dacă nu avem trasate dreptele corespunzătoare
pentru mai multe valori de capacitate, este foarte uşor
să interpolăm rezultatul corespunzător valorilor de
interes. Astfel, de exemplu, dacă pentru o capacitate de
8pF se obţine p = 20%, mărind capacitatea de cinci ori,
deci la 40pF, se va obţine p = 4%, sau, pornind de la va¬
loarea dorită pentru p, rezultă valoarea necesară pentru
C. în literatura germană se recomandă următoarele
relaţii de calcul, care oferă o precizie de ordinul a 25%:

P =

iJÎ.Uo.C.f

.100 s-

Rs.C.f

( 2 )

unde Io este curentul de sarcină exprimat în A, Uo este
tensiunea redresată (valoarea medie), exprimată în V,
Rs = Uo/lo - rezistenţa de sarcină echivalentă expri¬
mată în fi, C - capacitatea în F, iar f = 50Hz pentru
redresorul monoajternanţă şi 100Hz pentru redresorul
dublă alternanţă. în literatura rusă, pentru calculul pul¬
saţiei la redresoarele cu capacitate de filtraj sunt reco¬
mandate formulele:

p= 600 /0 [%] (monoalternantă),
Uo.C

300 .Io
PS Uo.C

(dublă alternanţă) (3)

unde Io este exprimat în mA, Uo în V, iar C în pF, ondu-
laţia rezultând în % (aceste relaţii fiind valabile numai
pentru reţeaua de 50Hz). Exemplificând pentru cazul
unui redresor dublă alternanţă ce furnizează 100V, la un
curent de sarcină de lOOmA (Rs = lOOOfi), cu un con¬
densator de filtraj de 10pF, rezultă p = 35% după prima
formulă şi 30% după cea de a 2-a. După graficele din
figura 2 rezultă p = 30%. în lipsa condensatorului de fil-
i traj, ondulaţia ar fi fost de 47%. Această diversitate de
rezultate este practic acceptabilă, deoarece valoarea
capacităţii condensatorului de filtraj nu este critică.
Ondulaţia fiind invers proporţională cu capacitatea,
există tentaţia de a folosi capacităţi cât mai mari, pentru
a obţine o valoare cât mai mică a ondulaţiei. Să nu pier¬
dem însă din vedere că la conectarea la reţea, acest
condensator poate solicita un impuls de curent foarte
mare prin diodele redresoare, putându-le distruge,
fenomen explicat în articolul referitor la redresarea
curentului alternativ. în unele lucrări se recomandă ca
valoarea capacităţii acestui prim condensator de filtraj
să nu depăşească valorile ce rezultă din relaţiile (4), în
care caz curentul de vârf Iv < 7lo.

60 Io , , _ v . ^ 30 Io

Co = - (monoalternanţa) şi Co = -

Uo Uo

(dublă alternanţă) Io [mA], Uo [V], C [pF] (4)

Soluţia recomandată pentru reducerea ondulaţiei
este utilizarea unor celule de filtrare după acest con¬
densator, care nu trebuie să lipsească deoarece, pe
lângă o îmbunătăţire relativ modestă a ondulaţiei, aduce
un spor pentru tensiunea medie redresată.

Să ne imaginăm acum că rezistenţa de sarcină este
conectată la redresor printr-un divizor format din două
J impedanţe înseriate, ca în figura 3a. Dacă cele două
impedanţe sunt pur rezistive (ZI = R1 şi Z2 = R2), ten¬
siunea redresată, de la bornele condensatorului, deci
atât componenta continuă, cât şi componentele alterna¬
tive de ondulaţie mai sus analizaze, se vor diviza con¬
form relaţiei binecunoscute:

Armonica 3

Armonica 2

Armonica 1

Curentul redresat

Componenta cc

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Us = Uo

Z1 + Z2

RI + R2

(5)

In acest caz factorul de
ondulaţie rămâne ne¬
schimbat. Dacă însă cel
puţin una din cele două
impedanţe are o compo¬
nentă reactivă, divizorul
devine selectiv, intro¬
ducând atenuare diferită
pentru componentele de
c.a., faţă de componenta
de c.c. Dacă ZI va fi con¬
stituit dintr-o inductanţă,
iar Z2 dintr-o capacitate,
ca în figura 3b, atunci
divizorul astfel realizat va
introduce o atenuare
neglijabilă pentru compo¬
nenta continuă (dacă
rezistenţa înfăşurării inductanţei L este mult mai mică
decât rezistenţa de sarcină), pe când pentru componen¬
tele alternative, atenuarea va fi cu atât mai mare cu cât
L şi C vor fi mai mari şi cu cât frecvenţa va fi mai mare.
Acest fapt rezultă lesne din formula de mai sus a divi-
zoruiui, unde pentru componenta continuă putem con¬
sidera ZI s 0, iar Z2 foarte mare, pe când pentru com¬
ponenta alternativă, ZI va fi relativ mare, iar Z2 mic,
producând astfel atenuarea dorită. Altfel spus, induc-
tanţa se va opune trecerii componentelor alternative,
neafectând componenta continuă, iar capacitatea va
şunta peste sarcină componentele alternative nedorite.
Acesta este principiul de funcţionare al filtrelor “trece -
jos”.

Relaţia ( 5 ) necesită un amendament, deoarece în
cazul general reprezentat în figura 3a, Z2 ar trebui să
includă şi Rs conectată în derivaţie. S-a considerat însă,
pentru simplificare, numai situaţia pentru componentele
alternative, în care caz Z2 « Rs şi şuntarea produsă de
Rs este neglijabilă.

Eficacitatea unei astfel de celule de filtraj se apreci¬
ază prin raportul dintre valoarea componentelor alterna¬
tive de la ieşirea filtrului şi valoarea acestora la intrarea
filtrului. Acest raport este denumit factorul de reducere
al filtrului. Inversul acestui raport reprezintă atenuarea
filtrului, denumită şi coeficient de filtraj, notat cel mai
frecvent cu K. Acesta fiind o mărime adimensională,
poate fi exprimat şi în dB. Calculul atenuării se poate
face foarte simplu pornind de la relaţia ( 5 ), obţinând

, L

,£ * Tc

fftcrn

GuftKtT

V >

c*<

\pf

U «ieşire

U * intrare LC(o 2 -1

LCco 1

, de unde

K = LC(o- (deoarece

LCco 2 » 1) (6)

Trebuie să facem dis¬
tincţie între factorul de
ondulaţie p, care este de
dorit să fie cât mai mic, şi
coeficientul de filtraj K, a
cărui valoare este de
dorit să fie cât mai mare.
Această formulă ne per¬
mite calculul atenuării
pentru fiecare compo¬
nentă alternativă (armo¬
nică) a ondulaţiei, ate¬
nuare care este cu atât
mai mare cu cât frecvenţa este mai mare. Aceasta justi¬
fică aproximarea definirii factorului de ondulaţie prin
considerarea numai a primei armonici, deoarece cele¬
lalte, pe lângă faptul că au amplitudini mult mai mici, vor
fi şi mult mai puternic atenuate de celulele de filtraj.
Revenind la relaţia ( 1 ) şi notând cu p,„ ondulaţia la

intrarea filtrului şi cu p out ondulaţia la ieşirea filtrului,
rezultă :

Rsţohmi] = Uo/Io [V/A]

Pou,

LCco 2 -1

LCco 2

K = = LCco 2

Pou,

de unde

(7)

Această formulă foarte simplă ne permite un calcul
uşor al componentelor filtrului (L şi C), cunoscând va¬
loarea ondulaţiei la intrarea filtrului, calculabilă cu relaţii¬
le ( 2) sau ( 3 ), şi valoarea ondulaţiei dorite, impusă de
aplicaţia respectivă. în această relaţie L este exprimat în
H, iar C în F. Pentru reţeaua electrică de 50Hz, co = 27tf
= 314 în cazul redresoarelor monoalternanţă (f = 50Hz)
şi © = 628, în cazul redresoarelor dublă alternanţă
(f = 100Hz). Cu aceste valori, şi exprimând L în H, şi C

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

în jaF, din relaţia ( 7 ) rezultă, pentru un calcul aproxi¬
mativ,

LC = 10 pentru monoalternanţă

P oul

şi LC = 2,5 - £ - J2 - pentru dublă alternanţă ( 8 )

Paul

în calculele de mai sus a fost neglijată rezistenţa
ohmică a inductanţei, care este de regulă foarte mică şi
are efect pozitiv asupra filtrajului, dar care produce o
inevitabilă cădere de tensiune, ce va trebui luată în
calcul dacă este cazul.

Se observă că pentru un filtru cu o anumită valoare
a produsului LC, eficienţa este de 4 ori mai mare în
cazul redresării dublă alternanţă faţă de redresarea
monoalternanţă, sau altfel spus, acelaşi factor de redu-

Af [dB] = K[dB] = 20log = 20logK

Pou,

Pentru detalii privind exprimarea în decibeli a mărimi¬
lor fizice, se poate consulta articolul “Aproape totul
despre decibel” de Gh. Revenco, publicat în nr. 7 şi
8 /2005 ale revistei Radiocomunicaţii şi Radioamato¬
rism. Din relaţiile de mai sus rezultă că atenuarea obţi¬
nută este cu atât mai mare cu cât produsul LC este mai
mare. în cazul în care frecvenţa proprie de rezonanţă a

filtrului, fo = - 7 ^= , este egală sau apropiată de

In^LC

frecvenţa ondulaţiei ce dorim s-o atenuăm, deşi factorul
de calitate al circuitului rezonant LC este foarte prost,
datorită fenomenului de rezonanţă apar nişte
supracreşteri care produc o amplificare a ondulaţiei, în

a - 50Hz, b - 100Hz, c- 150Hz, d - 200Hz, e - 300Hz

L[H]xC[pF]

cere a ondulaţiei se poate obţine la redresarea dublă
alternanţă cu o valoare de 4 ori mai mică a produsului
LC, decât în cazul redresării monoalternanţă. Se pot
conecta în cascadă, ca în figura 3c, două sau mai
multe astfel de celule de filtraj, identice sau diferite, în
care caz atenuarea globală a ondulaţiei va fi egală cu
produsul atenuărilor celulelor, dacă acestea sunt expri¬
mate în rapoarte, sau cu suma atenuărilor celulelor,
dacă acestea sunt exprimate în dB. Pentru uşurinţa cal¬
culelor de proiectare a filtrelor există şi grafice trasate
după relaţiile mai sus analizate. în figura 4 este repro¬
dus un astfel de grafic, L fiind exprimat în H, iar C în pF.
în partea dreaptă a graficului avem şi gradaţiile în dB
pentru atenuarea introdusă se filtru, conform relaţiei

loc de atenuare, fenomen adesea ignorat. în figura 5
este ilustrat grafic acest fenomen. Din acest grafic
rezultă că atenuarea este cu atât mai mare, cu cât
raportul f/fo este mai mare. Curbele din acest grafic au

ca parametru factorul de calitate al filtrului Q =

Atenuările ce se pot obţine cu celulele de filtraj LC
pot fi foarte mari, mai ales dacă se folosesc inductanţe
mari, de ordinul zecilor de H. Din păcate, însă, acest
drosel de filtraj este o piesă incomodă, costisitoare şi
cu un gabarit relativ mare, deci incompatibilă cu minia¬
turizarea. Acesta trebuie de regulă realizat pe miezuri
magnetice cu întrefier, pentru a minimiza saturaţia

TEHNIUM iunie 2006

cauzată de componenta
continuă.

Atunci când curentul de
sarcină nu este prea mare,
sau/şi când bilanţul ener¬
getic nu este pe prim plan
şi dispunem de o rezervă
de tensiune, se preferă
înlocuirea inductanţei cu o
rezistenţă, ca în figura 3d,
divizorul astfel realizat fiind
tot selectiv, obţinându-se
tot un filtru trece-jos, ale
cărui performanţe, calcu¬
late în aceeaşi manieră ca
şi la celula LC, sunt expri¬
mate de relaţia ( 9 ). Pe
rezistorul R se va produce
însă o cădere de tensiune
continuă UR = Rlo, care va
trebui luată în calcul la
proiectarea redresorului.

<7 »ieşire

U «intrare RCco

— de unde K = RCco
$ R[«], C[F] (97

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

1/K 5

Ca şi în cazul filtrului LC, pentru proiectare putem
folosi următoarele relaţii aproximative de calcul, derivate
din relaţia (9), valabile numai pentru reţeaua electrică
de 50Hz:

pin = — r= - .100 =

242.Uo.C.f

.100 =11, 8 %, sau din ( 3 ),

P P

RC = 3000 - *— (monoalternanţă); RC = 1500 ——

300 .Io 300.100m/f
PiP = U4F = \2V.250pF

Pom

Un exemplu de cal¬
cul cred că va clarifica
mai bine modul de apli¬
care a relaţiilor de
proiectare mai sus ana¬
lizate. Să presupunem
deci că dorim să ali¬
mentăm un radiorecep¬
tor ce necesită o tensi¬
une continuă Uo = 12V,
consumând un curent
Io = lOOmA, dispunem
de un redresor dublă
alternanţă corespunză¬
tor şi trebuie să rea¬
lizăm filtrajul necesar.
Din (4) obţinem Co =
30.100mA/12V = 250pF
Din ( 2 ), pentru
Co = 250 pF, rezultă
ondulaţia la ieşirea
redresorului, deci la
intrarea filtrului,

_ OM _

2V2.12F.250.10' 6 .100//z

= 10 %, cele două rezul-

(dublă alternanţă) R [Q], C [pF ] ( 10 )

în figura 6 este reprodus un grafic similar cu cel din
figura 4, pentru calculul filtrelor RC.

Şi filtrele RC se pot conecta în cascadă, în acelaşi fel
ca şi filtrele LC. Comparând relaţiile de calcul pentru
cele două tipuri de filtre, observăm că simplitatea
înlocuirii inductanţei cu o rezistenţă “se plăteşte” prin
performanţe mai slabe. Proiectantul va alege de la caz
la caz varianta optimă.

Se pune întrebarea: care este valoarea admisibilă a
ondulaţiei pentru diverse aplicaţii? Desigur, ar fi de dorit
ca ondulaţia pe sarcină să fie zero, P mt = 0. Aceasta ar
presupune LC = «, respectiv RC = «, ceea ce este prac¬
tic irealizabil. în tabelul de mai jos sunt date valorile ori¬
entative ale ondulaţiei admise pentru diverse aplicaţii.

tate fiind comparabile. Cu ajutorul tabelului apreciem că
pentru o funcţionare bună ar fi necesar ca la ieşirea fil¬
trului pout < 0,05% , deci ar fi necesară o atenuare a

ondulaţiei K = = 777 = 236 ori, sau K[dB] =

Pom 0,05

20log236 = 47dB. Acum, din ( 8 ) avem

LC s 2,5

P,n

Pom

= 2,5.236 = 590. Aproximativ aceleaşi valori le obţinem
şi de pe graficul din figura 4, sau din formula (7).
Alegând C = 100pF, rezultă L = 5,9H, sau, pentru
C = 250pF, rezultă L = 2,36H. Verificăm frecvenţa

proprie de rezonanţă a filtrului, fo = - =

APLICAŢIA

p %

Amplificatoare AF finale în contratimp, amplifi¬
catoare de RF în emiţătoare Al, tensiune de
accelerare la tuburi catodice, redresoare
urmate de stabilizatoare de tensiune

0 , 5-2

Amplificatoare AF cl.A, amplificatoare de RF
în emiţătoare A3

0,1 - 0,5

Amplificatoare HF-UHF, FI, mixere

0,02-0,1

Preamplificatoare AF, etaje de demodulare

0,01-0,05

Amplificatoare de microfon, modulatoare

0,001 -0,002

- . 6 , 6 Hz, f/fo = 100Hz/6,6Hz = 15,

2ji45,9H.m.lO- 6 F

valoare ce pe graficul din figura 5 se află suficient de
departe de punctul critic. Dacă dorim să folosim două
celule LC identice, ca în figura 3c, pentru fiecare ar tre¬
bui să avem LC = 2,5 -v/236 = 38,4. Alegând CI = C2 =
100 pF, rezultă L 1 = L 2 = 0,384 H, deci inductanţe mult
mai mici şi mai uşor de realizat. Dacă dorim să rezolvăm

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

aceeaşi problemă cu un filtru RC, din relaţiile (10)
rezultă

P* , rnn 11,8

RC = 1500 = 1500. — = 354.000, R[Q],

roul

C[pF]. Alegând R = 350fi, rezultă C = lOOOpF, iar
căderea de tensiune pe R va fi UR = 350Q.0.1 A = 35V,
o valoare inadmisibil de mare pentru exemplul conside¬
rat. Alegând R = 35 O, rezultă C = 10.000.uF şi
UR = 350.0,1 A = 3,5V , o situaţie oarecum acceptabilă.
Deci redresorul va trebui proiectat în acest caz pentru
Uo = 15,5V. Este evident că performanţele filtrului RC
sunt mai slabe, necesitând un condensator de o capa¬
citate mult mai mare, deoarece R nu poate fi mărit
substanţial, datorită creşterii prea mari a căderii de ten¬
siune pe aceasta.

Filtrele de alimentare cu tranzistoare

Există totuşi o soluţie de a elimina nedoritul drosel,
substituind rezistorul cu un tranzistor într-o conexiune
adecvată, în care să prezinte o rezistenţă dinamică
mare, cu o cădere de tensiune continuă moderată,
obţinându-se o reducere considerabilă a greutăţii şi a
gabaritului, concomitent cu o eficienţă sporită a filtraju¬
lui. Avantajele se resimt mai ales la curenţi de sarcină
mari. Cea mai simplă schemă este cea prezentată în
figura 7a. După cum se vede, tranzistorul este conectat
în serie cu sarcina, montajul fiind de fapt un banal
repetor pe emitor, ceea ce se vede mai clar redesenând
schema ca în figura 7b.

Proiectarea riguroasă este destul de complicată şi
presupune lucrul pe caracteristicele tranzistorului. Cum
rezultatele nu sunt critice, vom accepta o explicaţie şi un
calcul aproximativ, întrutotul satisfăcător în practică.
Tensiunea continuă la bornele sarcinii, Us, va fi puţin
mai mică decât tensiunea redresată, Uo. Putem scrie Us
= Uo - UCE. Această pierdere de tensiune este pro¬
porţională cu curentul de sarcină şi depinde de punctul
de funcţionare al tranzistorului şi de condiţiile impuse
montajului, fiind practic de ordinul volţilor. în ceea ce
priveşte componentele alternative, adică ondulaţia,
situaţia este cu totul alta, deoarece grupul Rb Cb
formează un filtru trece-jos care, ca şi în cazul celulelor
de filtraj RC mai sus analizate, va face ca tensiunea
alternativă aplicată pe baza tranzistorului să fie
substanţial atenuată. Deoarece repetorul are amplifi¬
carea subunitară, rezultă că ondulaţia la ieşirea acestu¬
ia, pe sarcină, va fi chiar mai mică decât la bornele con¬
densatorului Cb. Coeficientul de filtraj, K, ce se poate
obţine cu acest montaj, se poate calcula cu relaţia:

r.Rb

(r + Rb)Xcb

.Rb
+ Rb

unde XCb = ——

coCb

2 TufCb

( 11 )

iar r reprezintă rezistenţa în curent alternativ a joncţiunii
colector-bază, rezistenţă ce poate fi determinată fie
grafic, din caracteristicele tranzistorului, fie din para¬
metrii h. Din relaţia (11) rezultă că eficienţa filtrului va fi

a - 50Hz, b - 100Hz, c - 150Hz, d - 200Hz, e - 300Hz.

K[dB]

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

cu atât mai bună cu cât Rb şi Cb vor avea valori mai !
mari. Dacă pentru Cb nu există vreo limită superioară,
Rb determină punctul de funcţionare al tranzistorului,
deci nu poate fi ales arbitrar. Valoarea sa depinde de
curentul prin tranzistor, şi va fi cu atât mai mică cu cât
curentul de sarcină va fi mai mare. în cazul
redresoarelor de tensiuni relativ joase (5 - 25 V) şi
curenţi mari (peste lOOmA), adică în situaţiile în care fil¬
trele cu tranzistoare îşi etalează superioritatea,
rezultă Rb < r şi atunci se obţine, cu suficient de bună
aproximaţie,

K = Rb.Cb.co ( 12 )

relaţie care seamănă foarte bine cu relaţia (9).
Deosebirea esenţială între filtrul RC şi filtrul cu tranzis¬
tor constă în faptul că prin Rb trece curentul de bază al
tranzistorului, care este mult mai mic decât curentul de
sarcină, şi Rb poate avea valori sensibil mai mari (zeci
de kQ pentru curenţi de sarcină de sute de mA) decât R
de la filterle RC. în felul acesta se poate obţine uşor j
K = 500 - 800.

De notat că în formula ( 12 ) nu intervine conden¬
satorul Cs, filtrul analizat fiind considerat doar între
punctele AB. Conectarea unui condensator în paralel cu
rezistenţa de sarcină, Cs, corespondentul lui C din
relaţia ( 9), echivalează cu o celulă suplimentară de fil¬
traj de tip RC, unde R ar fi rezistenţa dinamică colector-
emitor a tranzistorului. Deci filtrajul se va îmbunătăţi j
adăugând şi acest condensator. Contribuţia acestei
celule este însă mult mai mică decât cea datorată
grupului RbCb. O mărire considerabilă a coeficientului
de filtraj se poate obţine însă secţionând Rb ca în figura
7c, atenuând astfel suplimentar componentele alterna¬
tive aplicate în baza tranzistorului. Mergând mai
departe, dacă se foloseşte un tranzistor Darlington, se
poate mări substanţial Rb, putându-se obţine K > 1000
cu valori moderate pentru Cb.

Şi acum câteva elemente de proiectare. Alegerea
tranzistorului se face în primul rând în funcţie de curen¬
tul de sarcină, punând condiţia Is < 0 . 5 ICMAX admis de
catalog. Se alege apoi căderea de tensiune pe tranzis¬
tor, UCE, astfel încât să nu fie mai mare decât cea
admisibilă, conform catalogului, pentru tranzistorul ales
(această limitare apărând doar în cazul redresoarelor
pentru tensiuni mari, când UCE poate avea valori de

zeci de volţi), să convină relaţiei Us = Uo - UCE, şi să
fie mai mare decât amplitudinea componentelor alterna¬
tive de la intrarea filtrului. Cu cât UCE va fi mai mare, cu
atât filtrajul va fi mai bun, dar şi disipaţia pe tranzistor va
fi mai mare. De regulă se practică UCE = (0,1 -
0,25)Us. Deoarece tensiunea dintre bază şi emitor este
mică (0,2 - 0,7V, funcţie de tipul tranzistorului), se poate
considera că tensiunea la bornele rezistorului Rb este
aproximativ egală cu UCE . Curentul de bază al tranzis¬
torului se poate evalua cunoscând că acesta este de
aproximativ de p ori mai mic decât curentul de emitor,
respectiv curentul de sarcină Is. Cu aceste considerente
putem scrie :

Rb = URb/lb sau Rb = UCE - 7 - (13)

unde p este factorul de amplificare în curent al tranzis¬
torului, a cărui valoare depinde de punctul de
funcţionare ales, respectiv de Ic. Se verifică apoi dacă
disipaţia pe tranzistor este în limitele admisibile, conform
inegalităţii Pdmax > Is.UCE. în caz contrar se micşo¬
rează UCE sau se alege un tranzistor mai puternic.

Să exemplificăm această miniproiectare chiar pentru
cazul din exemplul precedent, pentru a putea face o
comparaţie. Deci, avem de la redresor Uo = 15,5V cu
p = 11,8%, iar după filtru, pe sarcină, Us = 12V,
Is = lOOmA, cu p < 0,05%. Putem deci lua UCE = 3,5V.
Pentru scopul propus, catalogul ne oferă suficient de
multe tipuri de tranzistoare, ca de exemplu: BC337/338,
BCY58/59, 2N2219, 2N1613, BC140/141. Alegând, de
exemplu, un tranzistor 2N2219, care are
Icmax = 800mA, Pdmax = 0,8W la 25°C şi p = 100 la
Ic = lOOmA, rezultă din (13) Rb = 3,5V.100/0,1 A =
3500Q. Puterea disipată pe tranzistor va fi Pd =
3,5V.0,1A = 0,35W< Pdmax. Coeficientul de filtraj nece¬
sar este K = 11,8/0,05 = 236. După (12) rezultă
Cb = K/coRb. înlocuind cu valorile de mai sus şi
calculând co=2rtf = 628 (f = 100Hz la redresarea dublă
alternanţă), obţinem Cb = 0,00010737 F = 107,37pF =
100|iF. Comparând cu exemplul de calcul precedent,
putem spune că tranzistorul, în schema astfel realizată,
echivalează cu un drosel de cca 5,9H, sau în cazul
filtrului RC, aceeaşi performanţă se obţine cu un con-

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

densator cu o capacitate de cca 100 de ori mai mică.
Dacă vom conecta şi condensatorul Cs, aceasta
echivalează cu o celulă suplimentară de filtraj de tip RC,
în care R ar fi rezistenţa dinamică a tranzistorului între
punctele AB. O estimare simplistă, în minus, a acestei
rezistenţe, ar fi s-o considerăm egală cu rezistenţa în
curent continuu RAB = UCE /ls = 3,5V/0,1A = 350.
Dacă luăm Cs = 100pF, din relaţia (9) rezultă
coeficientul de filtraj al acestei celule K= RAB.Cs.co =
35.0,0001.628 = 2,198, deci coeficientul de filtraj global
ar fi aproximativ dublu. Putem lesne observa însă că
eficienţa condensatorului Cb este substanţial mai mare
decât a lui Cs. în cazul în care ar fi fost necesar un
curent de sarcină de IA, pentru aceleaşi cerinţe privind
tensiunea şi ondulaţia (în ipoteza că redresorul disponi¬
bil poate furniza IA la 15V), am fi putut alege un tranzis¬
tor de tipul BD233/235/237, care la un curent de colec¬
tor de IA are p = 25, şi după aceleaşi relaţii de calcul ca
mai sus, rezultă Rb = 875Q, Cb = 429pF. Deci, deşi
curentul de sarcină a crescut de 10 ori, capacitatea
necesară pentru acelaşi nivel al ondulaţiei la ieşire a
crescut numai de 4 ori. Dacă în acelaşi scop se
foloseşte un tranzistor Darlington de tipul
BD675/677/679, la care p s 750, rezultă Rb = 3,5.750.1
= 26250 şi Cb = 143pF. în aceste exemple s-a plecat
de la o valoare impusă pentru K, pentru a putea face mai
uşor comparaţia între cele trei situaţii, dar calculul se
poate face desigur pornind de la valorile disponibile pen¬
tru componente, rezultând K. Astfel, în exemplele de mai
sus, pentru Cb se pot folosi valori mult mai mari,
rezultând filtraje mult mai eficiente.

Schemele din figura 7 nu reprezintă singura posibili¬
tate de realizare a unor filtre cu ajutorul tranzistoarelor.
în figura 8 este prezentată, cu titlu informativ, o schemă
cu ieşirea pe colector, care este în esenţă un amplifica¬
tor cu reacţie negativă curent. Am preferat în acest
exemplu un tranzistor pnp, dar se poate utiliza la fel de
bine un tranzistor npn, schimbând polaritatea tensiunilor
şi a condensatoarelor. Avantajul acestei scheme constă
în posibilitatea de a conecta eventual colectorul la masă,
dar are marele dezavantaj că pe rezistorul de reacţie din
emitor, de care depinde de fapt eficacitatea filtrului, se
produce o
cădere prea
mare de tensi¬
une, aplicabili¬
tatea montajului
limitându-se la
curenţi de
sarcină mici.

Proiectarea
acestei scheme
este mult mai
laborioasă şi nu
o vom aborda în
prezentul arti¬

col, din considerentul că este de mai puţin interes prac¬
tic. Există desigur şi scheme mai evoluate, dar de la
acestea şi până la stabilizatoarele de tensiune mai este
doar un mic pas, iar proliferarea stabilizatoarelor cu
componente discrete sau integrate a micşorat interesul
pentru aceste scheme, deoarece stabilizatoarele pot
contribui substanţial la îmbunătăţirea filtrajului. Cei
interesaţi în aprofundarea proiectării unor astfel de
scheme pot consulta următoarele lucrări: Semi¬
conductoarele în telecomunicaţii, de V. Cătuneanu,
Editura Tehnică, 1962, Radio - constructeur, oct. 1966,
Sport şi Tehnică nr.4/1973 (articol de ing. Gh.Revenco).
La aplicarea relaţiilor de calcul şi a graficelor de mai sus
trebuie observate cu atenţie unităţile de măsură valabile
pentru fiecare caz în parte.

Filtrele “active” de genul celor prezentate pot fi rea¬
lizate cu tranzistoare cu Ge sau cu Si, npn sau pnp. în
cazul tranzistoarelor pnp se inversează polaritatea sur¬
sei şi a condensatoarelor. Interesant şi util este faptul că
se pot implementa şi pentru tensiuni relativ mari (sute
de volţi), folosind tranzistoare obişnuite, deoarece
printr-o proiectare corespunzătoare (alegerea UCE),
tensiunile între electrozii tranzistoarelor pot fi foarte mici,
chiar dacă Uo este mare. Din analiza tuturor schemelor
din prezentul articol rezultă că eficacitatea filtrajului
depinde foarte mult de frecvenţa componentelor alter¬
native, fiind cu atât mai mare cu cât frecvenţa este mai
mare. Acesta este unul dintre principalele avantaje ale
tuturor surselor de alimentare în comutaţie, la care
lucrându-se cu frecvenţe de zeci sau chiar sute de kHz,
deşi spectrul de armonici este mai bogat (datorită
prezenţei unor impulsuri cu fronturi abrupte), se poate
obţine un filtraj foarte eficient cu componente RLC de
valori moderate. Se pot astfel realiza inductanţele nece¬
sare pe oale sau toruri de ferită, cu dimensiuni şi costuri
rezonabile.

Bibliografie

1. REDRESOARE CU SEMICONDUCTOARE, de Ion
Dan şi Al. Moşeanu, Edit. Tehnică, 1975

2 . RADIO ENGINEERING, de F: Terman, Edit.
Mc.Graw - Hill, 1947

3. HILFSBUK FUR HOCHFREQUENZTECHNIKER,

de Wilhelm
Hassel, Edit.
Franzis-verlag,
Munchen, 1959

4. MANUAL
DE RADIO-
TEHNICĂ, de
B.A. Smirenin,
1954

5. RADIO -
CONSTRUC¬
TEUR, oct. 1966

6 . GHIDUL
RADIOAMA¬
TORULUI, . de
A.A.Kulikovski,
1961

+ Re

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

ÎNCĂRCĂTOR

petitvu

ACUMULATOARELE

cu plumb — acid sulfuric pastă

Fiz. ALEXANDRU MĂRCULESCU

Acumulatoarele cu plumb-acid
sulfuric pastă, modelele sertizate
(încapsulate ermetic), cu capacităţi
uzuale de 4V7 Ah, sunt utilizate de
regulă ca surse de alimentare de
avarie, pe intervale relativ reduse de
timp, în cazul căderii accidentale a
tensiunii de reţea (de exemplu, pen¬
tru calculatoare, instalaţii de ilu¬
minare, blocuri operatorii în spitale
etc.). Desigur, ele au atras şi atenţia
constructorilor amatori, care le
folosesc în diverse alte scopuri, cum
ar fi alimentarea montajelor experi¬
mentale în laboratorul propriu sau a
unor aparate pe care le iau cu ei în
drumeţie (de exemplu, a lămpilor
pentru iluminarea cortului, a încăr¬
cătoarelor pentru miniacumula-
toarele din telefoanele mobile,
aparate electrice de ras, de masaj)
etc.

Aceste acumulatoare sunt com¬
pacte, de dimensiuni rezonabile şi
nu prea grele, dar mai ales sunt
“curate” (nu curge şi nu stropeşte
din ele acidul), ceea ce le face uşor
de manipulat, de transportat şi de
depozitat. în plus, pe intervale
reduse de timp, ele sunt capabile să
furnizeze curenţi cu intensităţi de
până la 10 A, ceea ce o sursă
obişnuită de laborator nu permite.

Un model frecvent întâlnit - la

care mă voi referi şi eu în articolul
de faţă - este acela cu tensiunea
nominală de 12 V şi capacitatea de
7,5 Ah. Astfel de acumulatoare se
găsesc acum şi în magazinele de
specialitate, dar mulţi constructori
amatori preferă să le cumpere din
târgurile de vechituri, cu riscul de
rigoare, însă la un preţ până la de
zece ori mai mic. Riscul este mare
atunci când vânzătorul îţi oferă acu¬
mulatorul descărcat (n-a avut timp
să-l încarce, nu are încărcător adec¬
vat etc.). Sub astfel de justificări se
poate ascunde adevărul - pe care el
îl cunoaşte prea bine - că acumula¬
torul în cauză este “obosit”, dacă nu
chiar “mort" de-a binelea. Chiar
dacă, să admitem, vânzătorul este
de bună credinţă, noi nu ne putem
convinge la faţa locului dacă acest
acumulator descărcat este sau nu
bun, deci înţelept ar fi să nu achi¬
ziţionăm decât exemplare încărcate.
Pentru acestea din urmă putem face
o testare rapidă şi suficient de con¬
cludentă dacă am luat cu noi în
“târg" un multimetru de buzunar şi
un bec auto (de exemplu, de 12
V/35 W) căruia i-am lipit două cor¬
doane terminate cu “crocodili”. întâi
racordăm la bornele acumulatorului
multimetrul, pus pe domeniul de 20
V tensiune continuă. Dacă acumula¬

torul este suficient de încărcat, ten¬
siunea la borne în gol va trebui să fie
de circa 13,5 V. Apoi racordăm la
bornele acumulatorului şi becul,
citind rapid tensiunea indicată de
voltmetru (pentru că această tensi¬
une va scădea continuu, reflectând
descărcarea acumulatorului sub
acest curent de sarcină de circa
3 A). Căderea de tensiune la borne
între cele două situaţii - în gol,
respectiv în sarcină - va fi în acest
caz de cel mult 0,3 V, dacă acumu¬
latorul se află în stare bună.

Desigur, valorile menţionate nu
sunt “bătute în cuie”. De pildă, un
acumulator în stare foarte bună,
încărcat recent “complet”, poate
avea tensiunea la borne în gol mai
mare, practic de până la cca 14,5 V.
Din punctul de vedere urmărit aici,
mai importantă este însă căderea
de tensiune între cele două stări (gol
- sarcină), dar nu este bine nici să
acceptăm un exemplar care să aibă
o tensiune la borne în gol mai mică
decât 13,5-13 V.

Să trecem acum la subiectul pro-
priu-zis al articolului, şi anume la
descrierea încărcătorului propus
pentru acest model de acumulator
de 12 V/7 Ah. în mod normal, încăr¬
carea unui astfel de acumulator - în
prealabil descărcat - se face cu un

220Veo

1 med ~0.75A

"ST Ac.

>3A/>100V

12V/21W

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

curent continuu constant cu intensi¬
tatea de cca 0,7 A, pe o durată de
14 ore. Practic, însă, puţini construc¬
tori îşi bat capul să realizeze o sursă
de curent constant. Cei mai mulţi
folosesc un redresor cu sau fără fil¬
trare, care să debiteze la ieşire o
tensiune continuă “acoperitoare”,
urmând ca stabilirea curentului de
încărcare dorit (intensitatea medie,
adică aceea indicată de amperme-
trele c.c.) să se facă prin introdu¬
cerea în serie a unor rezistenţe de
limitare adecvate (rezistoare bobi¬
nate sau becuri cu incandescenţă)
de wattaj corespunzător.

Lucrurile par foarte simple, dar
constructorul amator se confruntă
mai nou cu dificultatea
procurării/adaptării/construirii unui
transformator care să scoată în
secundar tensiunea dorită. Am zis
mai nou, pentru că înainte miezurile
transformatoarelor nu erau impreg¬
nate cu tot felul de răşini, aşa că se
puteau scoate uşor tolele şi se ajus¬
ta (la nvoie se rebobina) înfăşurarea
secundară pentru obţinerea tensiu¬
nii dorite.

Dificultatea provine tocmai din
faptul că această tensiune dorită în
secundar nu are o valoare frecvent
răspândită. De exemplu, pentru a
realiza un redresor nefiltrat, care să
nu mai necesite element de limitare
serie, tensiunea din secundar ar tre¬
bui să fie în jur de 18 V, iar dacă
vrem să construim un redresor bine
filtrat, tot fără element de limitare
serie, ne-ar trebui o tensiune secun¬
dară de circa 13-14 V. Tocmai de
aceea, constructorul amator alege
un transformator cu tensiunea
secundară mai mare decât cea
necesară, procedând - aşa cum am
menţionat deja - la limitarea curen¬
tului de încărcare prin introducerea
unor elemente serie.

Fără a intra în detalii, amintesc în
figura 1 schema unui încărcător de
acest tip, pe care l-am realizat şi îl

folosesc cu bune rezultate de câţiva
ani. Configuraţia schemei (redresor
fără filtrare, bec auto de 12 V/21 W
ca element de limitare serie) mi-a
fost impusă de transformatorul pe
care l-am folosit: un model vechi,
robust, cu tole de bună calitate,
strânse în şuruburi (practic, fără
vibraţii), cu un secundar de 2 x 9,7 V,
pentru un curent maxim de cca
1,5-2 A (deci fără încălzire semni¬
ficativă la 0,7 A).

Dorind să mai realizez un exem¬
plar asemănător, m-am confruntat
cu problema de care am amintit,
procurarea transformatorului adec¬
vat. Bineînţeles că unul identic n-am
găsit, aşa că am acceptat să măresc
puţin tensiunea secundară, alegând
un transformator de 2 x 12 V, care,
după grosimea conductorului din
secundar, ar fi trebuit să suporte
lejer un curent de 1,5 A. Surplusul
de tensiune l-am “rezolvat” uşor, prin
alegerea experimentală a becului
limitator de curent (care oferă şi un
uşor efect de stabilizare). Surpriza a
fost însă că transformatorul - nou-
nouţ, de fabricaţie chinezească - se
încălzea suspect de tare la o
funcţionare îndelungată cu un
curent de sarcină de 0,7 A.

Atunci am decis să aleg un
model de transformator care se
găseşte frecvent prin târguri,
respectiv cel cu tensiunea secun¬
dară de cca 30 V, la un curent
maxim estimat de 2 A. Aceste trans¬
formatoare provin din dezmem¬
brarea unor echipamente industri¬
ale, fiind realizate îngrijit şi dovedin-
du-se, după cum m-am convins,
excepţionale la funcţionare îndelun¬
gată. Problema era însă că ar fi tre¬
buit să cresc semnificativ puterea
disipată în elementul de limitare
serie, lucru nedorit din multe consi¬
derente (risipă de energie, căldură
multă etc.), dar care ar fi avut şi un
aspect pozitiv - un efect mai pro¬
nunţat de stabilizare a curentului de

încărcare.

Astfel am ajuns să optez pentru
varianta propusă în figura 2, care
înlocuieşte elementul de limitare
serie printr-un variator cu comutaţie
statică realizat cu un tiristor.
Constructorii cu experienţă vor
recunoaşte imediat schema de prin¬
cipiu a variatorului de tensiune cu
tiristor, publicată în diverse variante
în TEHNIUM, îndeosebi pentru con¬
sumatori de reţea, deci când nu mai
era necesar transformatorul coborâ¬
tor de tensiune, Tr. intr-adevăr, în
afară de introducerea acestui trans¬
formator nu am făcut nimic altceva
decât să adaptez la noua tensiune
redresată valorile lui R1, R2, R3, P
şi C, pe care le-am tatonat experi¬
mental astfel încât să obţin o plajă
de variaţie a curentului de încărcare
de orientativ 0-1 A. Precizez că
aceste valori pot necesita unele
corecţii dacă se schimbă exemplarul
de tiristor. Personal am lucrat numai
cu tiristoare din seria KY202, care
au curentul de amorsare de poartă
sub 10 mA.

Funcţionarea variatorului se
bazează pe ajustarea unghiului de
deschidere a tiristorului prin
manevrarea cursorului potenţio-
metrului P. într-adevăr, poarta G a
tiristorului este polarizată - via
rezistenţa de limitare R2 - de tensi¬
unea continuă de la bornele con¬
densatorului C. La rândul său, acest
condensator se încarcă până la o
anumită tensiune de prag fixă (dată
de sensibilitatea pe poartă a tiris¬
torului şi de valorile alese pentru R2
şi R3) prin grupul rezistiv serie
Ps+RI, unde am notat cu Ps va¬
loarea rezistenţei înseriate a
potenţiometrului, ajustabilă în plaja
0-P prin manevrarea cursorului. La
atingerea pragului de deschidere a
tiristorului, condensatorul se descar¬
că brusc, tiristorul se deschide şi
rămâne deschis toată semisinusoi-
da, până la proxima trecere prin

PR (rod.)

Sig >3A/>200V

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

zero a tensiunii redresate, iar ciclul
se reia identic pe fiecare semisinu-
soidă care urmează. Rezistenţa R3,
care poate şi să lipsească,
îmbunătăţeşte siguranţa comutării
tiristorului.

Acesta fiind principiul, pe scurt,
este evident că unghiul de
deschidere a tiristorului va depinde
de constanta de timp (Ps+R1)C, iar
cum valorile lui R1 şi C sunt
constante, el va depinde practic
numai de Ps, pentru un exemplar
dat de tiristor. Aşadar, prin
manevrarea cursorului lui P putem
varia unghiul de deschidere a tiris¬
torului în plaja dorită, cu condiţia să
fi tatonat în prealabil experimental
valorile optime pentru R1 şi C.

Deoarece nu toţi constructorii
începători ştiu ce înseamnă acela
unghi de deschidere, voi explica
simplificat semnificaţia lui. Astfel,
graţie redresării bialternanţă prin
puntea PR, tensiunea care se aplică
circuitului anod-catod al tiristorului
(aflat în serie cu acumulatorul Ac de
încărcat) este o înşiruire de semisi-
nusoide pozitive toate. Este suficient
să vedem ce se întâmplă pe
parcursul uneia dintre ele, pentru că
situaţia se va repeta identic pe
fiecare în parte.

Fiecare semisinusoidă pozitivă
începe de la valoarea zero a tensiu¬
nii, deci când tiristorul se află blocat.
Pe măsură ce tensiunea “urcă” pe
semisinusoidă, se ajunge la un
moment dat ti la o valoare a tensiu¬
nii poartă-catod care ar fi permis
deschiderea tiristorului, dacă nu ar fi
existat condensatorul C. Prezenţa
condensatorului, însă, întârzie
deschiderea tiristorului până la un
moment ulterior t2, când tensiunea
la bornele lui C atinge pragul nece¬
sar de amorsare. Această întârziere
t2-t1 este cu atât mai mare cu cât C
se încarcă mai lent, deci cu cât con¬
stanta de timp (Ps+R1) C este mai
mare. Pe fiecare semisinusoidă,
care în unităţi de timp are durata T/2

= 10 ms (T fiind perioada tensiunii
alternative de reţea), momentul t2
poate fi exprimat însă şi în unităţi
unghiulare, ţinând cont de faptul că
unei semisinusoide îi corespunde
un unghi de n radiani sau 180°. Este
clar că momentul t2, exprimat în va¬
lori unghiulare, este tocmai ceea ce
se numeşte uzual unghi de
deschidere.

Pentru experimentarea montaju¬
lui propus recomand să se supradi¬
mensioneze puntea redresoare PR
(de exemplu, model de 6A/400 V, pe
radiator) şi să se aleagă P = 4,7 kQ,
bobinat şi C = 47 jaF/35 V.
Rezistenţa R2 poate fi luată fixă, de
8,2 kQ. Astfel, singura ajustare
experimentală necesară va fi cea a
valorii lui R1. Pentru aceasta se
poate monta provizoriu R1 =4,3 kQ.

înainte de a efectua probele de
încărcare a acumulatorului, poten-
ţiometrul P va fi adus (din cursor) în
poziţia cu toată rezistenţa înseriată,
iar în punctul notat cu x pe schemă,
între plusul punţii şi plusul acumula¬
torului, se va înseria un ampermetru
c.c. pus pe un domeniu de 10 A sau
6 A. Bineînţeles, acumulatorul va fi
în prealabil descărcat.

La pornirea alimentării, curentul
indicat de ampermetru va fi zero. în
caz contrar se măreşte valoarea
potenţiometrului P la 6,8 kQ sau
chiar la 10 kQ (tot bobinat şi tot în
poziţia iniţială cu toată rezistenţa
înseriată). Apoi se acţionează lent
cursorul, scăzând rezistenţa înseri¬
ată a lui P. Astfel va începe încăr¬
carea acumulatorului, iar curentul
de încărcare va creşte continuu
până când cursorul lui P ajunge în
extremitatea cealaltă (rezistenţa lui
P şuntată complet). Valoarea curen¬
tului de încărcare în această poziţie
este bine să fie mai mare de 0,7 A,
mergând până la 1,1-1,2 A, pentru
că în scurt timp, prin încărcare, ten¬
siunea electromotoare a acumula¬
torului creşte sensibil, deci curentul
de încărcare scade, “stabilizându-se”

relativ la o valoare de regim. Dacă în
această situaţie curentul de încăr¬
care iniţial este sub 1,1-1,2 A, vom
reduce treptat (şi prudent) valoarea
rezistenţei R1. Dacă, dimpotrivă,
curentul de încărcare depăşeşte 1,2
A, vom mări corespunzător valoarea
luiRI.

După această alegere a lui R1,
mai baleiem o dată întreaga cursă a
potenţiometrului, urmărind poziţia în
care curentul de încărcare devine
nul. Este posibil să rămână o porţi¬
une semnificativă din cursă pentru
care tiristorul rămâne blocat, iar
atunci ar fi indicat să micşorăm
corespunzător valoarea lui P, pentru
a-i putea folosi (aproape) întreaga
cursă, obţinând totodată un reglaj
mai fin. De pildă, la prima mea
experimentare am plecat de la valo¬
rile R1 = 470 Q şi P = 10 kQ. Din
considerentele expuse anterior, am
mărit pe R1 la valoarea de 4,3 kQ,
ceea ce mi-a permis să folosesc un
potenţiometru de 4,7 kQ acoperitor,
iar la limită chiar unul de 3kQ.

Desigur, ideal ar fi ca acest
încărcător să fie echipat cu un mic
instrument indicator transformat prin
şuntare în ampermetru c.c. cu 2A
sau 3 A la cap de scală. Dacă ama¬
torul nu are această posibilitate,
este bine ca la fiecare încărcare să
măsoare timp de câteva minute
curentul, iar după o relativă stabi¬
lizare a acestuia să amplaseze
cursorul lui P pe valoarea de regim
de 0,75-0,8 A.

în final, menţionez că variatorul
descris poate fi uşor transpus şi ca
încărcător pentru acumulatoarele de
tip auto, cu plumb - acid sulfuric
lichid. Componentele vor fi modifi¬
cate corespunzător, în funcţie de
capacitatea acumulatorului (deci,
curentul mediu de încărcare) şi de
tensiunea alternativă din secundarul
transformatorului folosit (de mini¬
mum 17-18 V). în figura 3 amintesc
o astfel de variantă, pe care însă vă
invit să o analizaţi singuri.

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

COMPARATOARCIC

de TCNSIUNC

Aplicaţii în miniautomatizări.

Pagini realizate de flz. ALEXANDRU MĂRCULESCU

(Urmare din nr. 4/2005)

Cer scuze cititorilor care urmăresc acest articol pen¬
tru că - din motive de timp, dar şi de spaţiu tipografic -
am amânat cu un număr prezentul “episod”.

De fapt, lucrurile importante (din punct de vedere
teoretic) privind acest subiect au cam fost spuse. în con¬
tinuare doresc să mai abordez doar un alt domeniu în
care se folosesc frecvent comparatoare de tensiune,
anume acela al circuitelor de temporizare, după care,
întru mai buna documentare a constructorilor începători
(care nu prea au acces la publicaţii mai vechi), voi trece
în revistă câteva alte exemple, succint comentate,
selecţionate din literatura de specialitate.

Comutatoare comandate de timp

Circuitele de temporizare, numite frecvent şi auto¬
mate de timp, temporizatoare, circuite de pornire întârzi¬
ată sau de oprire temporizată etc., sunt foarte răspân¬
dite ca atare sau ca blocuri constituente ale unor mon¬
taje electronice mai complexe. Ele au ca scop realizarea
pornirii întârziate a unor consumatori electrici, după
scurgerea unui interval de timp At, prestabilit, de la
darea comenzii, respectiv oprirea automată a alimen¬
tării, tot după un interval de timp prestabilit. Evident, în
acest caz mărimea fizică de comandă o reprezintă tim¬
pul, mai corect spus intervalul (durata) de timp dintre
momentul to al comenzii şi momentul t al acţionării
dorite, At = t-to. Pentru comoditate (mai ales în aplicarea
formulelor implicate) se ia de obicei to = 0 , deci rezultă
At = t, înţelegând prin t din membrul drept al relaţiei tot
un interval de timp, nu timpul universal propriu-zis.

Cel mai simplu - şi, ca atare, cel mai frecvent folosit
- procedeu pentru a “traduce” un interval de timp scurs
într-o mărime electrică uşor şi precis comparabilă îl
reprezintă urmărirea gradului de încărcare, respectiv, de
descărcare a unui condensator C printr-o rezistenţă de
limitare R. în paranteză fiind spus, se mai foloseşte une¬
ori - mai ales în construcţia unor frecvenţmetre sau con¬
vertoare frecvenţă-tensiune - încărcarea unui conden¬
sator cu un curent constant, care oferă avantajul preţios
al liniarităţii dependenţei u(t), dar cu complicaţii nejustifi¬
cate în cazul automatelor de temporizare.

Foarte pe scurt, principiul încărcării/descărcării unui
condensator C la/de la o tensiune Uo este reamintit în
figurile 33, 34 şi 35. Astfel, în figura 33 este dată
schema circuitului de urmărire, care poate fi folosit atât
la încărcare, cât şi la descărcare.

Pentru a studia descărcarea condensatorului C prin
rezistenţa R, în prealabil se ţine comutatorul K în poziţia
a un timp suficient de lung, pentru a ne asigura că am
încărcat condensatorul la tensiunea maximă posibilă în

condiţiile date, pe care o vom nota cu Uo. Pentru un con¬
densator ideal, cu rezistenţă de pierderi Rp infinită,
avem Uo = E. Pentru un condensator real, însă, rezis¬
tenţa Rp are o valoare finită, care va forma cu rezistenţa
de încărcare R un divizor de tensiune, rezultatul
fiind:

Rp 1

Uo = E --— = E - — ( 8 )

Rp + R 1+R/Rp

Nu putem intra aici în detalii, doar semnalăm că
relaţia de mai sus ne conduce la dezideratul de a asigu¬
ra grupului R+C folosit o valoare cât mai mică posibil a
raportului R/Rp, deci de a alege un condensator C cu
pierderi cât mai mici (Rp cât mai mare), pentru a nu fi
nevoiţi să luăm valori prea mici pentru rezistenţa de
încărcare R.

După încărcarea lui C la tensiunea maximă Uo, tre¬
cem comutatorul K în poziţia b, moment pe care îl notăm
cu to = 0. Din acest moment începe descărcarea con¬
densatorului C prin rezistenţa R, curentul instantaneu
prin circuit, i(t), şi, respectiv, tensiunea instantanee la
bornele condensatorului, u(t), având expresiile:

i(t) = Io u(t) = Uoei^ (9)

unde produsul RC, având dimensiunea fizică de timp, se
notează de obicei cu t şi se numeşte constanta de timp
a circuitului, x = RC.

O reprezentare sugestivă a acestor legi de variaţie în
timp este redată în figura 34, unde s-a pus în evidenţă
“efectul” constantei de timp x asupra aiurii curbelor.
Astfel, observăm că ambele mărimi scad pronunţat
neliniar de la valorile iniţiale Io, respectiv, Uo (la to = 0)
până la zero (teoretic pentru t = »), scăderea fiind cu
atât mai rapidă (mai abruptă) cu cât constanta de timp x
este mai mică.

în aplicaţiile de care ne ocupăm aici ne interesează
doar variaţia tensiunii u(t), pe care comparatorul de ten¬
siune o va urmări, comandând bascularea la un moment
de timp ti, când u(t) va atinge o anumită valoare presta-
bilă u(t) = UI.

Pentru a urmări încărcarea condensatorului C prin
rezistenţa R, în circuitul ipotetic din figura 33 vom ţine în
prealabil comutatorul K în poziţia b un timp suficient
pentru a ne asigura că l-am descărcat complet pe C,
după care, la momentul to = 0, vom trece comutatorul în
poziţia a.

Legile de variaţie a mărimilor i(t) şi u(t) în acest caz
sunt:

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

i(t) = Io e RC

u(t) = Uo

i •

1 -e RC

( 10 )

iar o reprezentare su¬
gestivă a lor este ilustrată
în figura 35.

în circuitele de tempo¬
rizare se folosesc
frecvent şi încărcarea şi
descărcarea unui con¬
densator printr-o rezis¬
tenţă. Fenomenele fiind
asemănătoare ca mod de
tratare, să aprofundăm
puţin doar pe cel de
descărcare.

în primul rând, se
cade să reamintim sem¬
nificaţia constantei de
timp t, pe care o putem
deduce din expresia
corespunzătoare a lui u(t)
luând t = t.

Obţinem:

u(t) = Uo e' 1 = Uo/e »
Uo/2,72 (11)

ceea ce se traduce în
cuvinte prin faptul că t
reprezintă timpul (durata
de timp) după care tensi¬
unea instantanee la bor¬
nele condensatorului C
atinge valoarea de circa
Uo/2,72.

în al doilea rând,
urmărind curbele de
variaţie u(t) din figura 34,
observăm că la început
scăderea tensiunii în timp
este “oarecum" liniară,
dar pe urmă neliniaritatea
se accentuează, graficele
căpătând un caracter
asimptotic în tendinţa lor
spre zero. Observaţia
este foarte importantă,
deoarece (ştim deja)
comparatoarelor de tensi¬
une nu “le plac” variaţiile
foarte lente ale tensiunii
de comparat. Aşadar,
deşi descărcarea con¬
densatorului durează teo¬
retic un timp infinit, noi nu
vom putea conta decât pe
un interval restrâns de
timp la realizarea circuitu¬
lui de temporizare dorit, şi
anume alegând un
moment final t (la care se
va produce bascularea
comparatorului) în aşa fel

u(t) pentru T mîc

încărcare

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

încât în vecinătatea lui, variaţia tensiunii să fie încă sufi¬
cient de rapidă, pentru a nu avea probleme cu decelarea
respectivului prag de tensiune.

Tocmai aici intervine utilitatea - ca mărime de ghi¬
dare - a constantei de timp i. Astfel, în majoritatea apli¬
caţiilor curente se folosesc durate de descărcare de
până la 0,5t - 1 ,5t, şi numai în cazuri speciale, cu pre¬
cauţii de rigoare, se apelează la durate mai mari
(2t - 3t).

Pe de altă parte, o aceeaşi valoare a constantei de
timp t poate fi obţinută teoretic printr-o infinitate de
perechi ale valorilor R şi C, al căror produs este egal cu
t. Dintre acestea se elimină din start perechile care ape¬
lează la valori foarte mici sau foarte mari pentru R sau
pentru C. Apoi se ţine cont de dezideratul menţionat
anterior, anume de a realiza o valoare cât mai mică a
raportului R/Rp, adică de a folosi o rezistenţă de descăr¬
care R foarte mică în raport cu rezistenţa de pierderi Rp
a condensatorului. Acest criteriu ne îndeamnă să evităm
valorile foarte mari pentru rezistenţa de descărcare şi
simultan să folosim modele de condensatoare cu
pierderi cât mai mici în dielectric.

Să luăm un exemplu numeric, şi anume să pre¬
supunem că dorim să realizăm un circuit R-C cu con¬
stanta de timp t = 600 s (adică 10 minute), pe care vrem

putea găsi relativ uşor un condensator de 470pF cu
pierderi mici în dielectric. Şi în fine - lucru care nu s-a
precizat - noi vom dori în final să facem durata de tem¬
porizare reglabilă, de exemplu de la 2-3 minute până la
10 minute, ceea ce va însemna înlocuirea lui R printr-o
combinaţie serie R’ + P = R. în cazul perechii alese vom
putea lua R’ = 270-300kQ şi P = IMfî, toate valori
uzuale, uşor de procurat.

Ar mai fi multe de adăugat, desigur, dar constructorul
începător “înarmat” cu elementele teoretice sintetizate
mai sus va fi în stare să analizeze, să experimenteze şi
chiar să perfecţioneze montajele de temporizare pe care
doreşte să le realizeze după scheme “gata concepute”.
Iar când va ajunge şi să-şi proiecteze propriile
scheme... nu va mai fi începător.

Pornire întârziată

Un prim exemplu de circuit de temporizare echipat cu
comparator de tensiune este amintit în figura 36.
Consumatorul electric dorit (nefigurat pe schemă) se ali¬
mentează de la sursa lui de tensiune (de regulă, de la
reţea) prin intermediul unei perechi de contacte normal
deschise ale releului Rel. Scopul montajului este de a
asigura pornirea consumatorului cu o anumită întârziere

să-l folosim în construcţia unui automat de scară. Un
calcul elementar ne conduce la identificarea perechilor
de valori din tabelul alăturat, care satisfac condiţia
impusă.

t=RC

IOjiF

47|iF

lOO^F

470nF

1000jiF

4700|iF

600s

60 MQ

12 ,8MQ

6 MQ

1.28MQ

600kQ

128kQ

At prestabilită faţă de momentul to = 0 în care se dă
comanda de iniţiere a ciclului, prin închiderea întrerupă¬
torului de alimentare I.

După cum se observă, această temporizare are la
bază încărcarea condensatorului C prin rezistenţa R1,
practic de la zero până la o valoare Uref dictată de
raportul rezistenţelor din divizorul R2+R3 care pola¬
rizează pozitiv intrarea inversoare a amplificatorului
operaţional AO. Cu valorile menţionate pe schemă
avem:

Conform celor discutate anterior, ne putem orienta, R3 6,2kQ

de exemplu, spre perechea 470pF - 1,28MQ, care nu Uref = Ua ~—— = 12V g şury * 8V
apelează la o valoare exagerat de mare R. în plus, vom +

TEHNIUM iunie 2006

CONSTRUCTORUL ÎNCEPĂTOR

Evident, durata întârzierii nu coincide cu constan¬
ta de timp a circuitului R1+C, care în acest caz are
valoarea t = R1 C = 1MQ 47^F = 47s, pentru că prin
alegerea convenabilă a lui Uref (practic, a raportului
dintre R2 şi R3) putem “împinge” încărcarea lui C
mult peste intervalul t sau, dimpotrivă, o putem limi¬
ta la un interval mai scurt decât t. Astfel, prin
alegerea adecvată a perechilor de valori R1 şi C, ca
şi a pragului Uref, durata întârzierii poate fi făcută de
până la câteva sute de secunde. Dacă se doreşte ca
această durată să fie reglabilă într-o plajă dată, pe
baza unor mici calcule elementare se va înlocui
rezistenţa fixă R1 printr-o combinaţie serie adecvată
R’l+P, unde P va fi un potenţiometru liniar. Pentru
ajustarea finală a domeniului dorit, este util ca şi în
divizorul R2+R3 care stabileşte pe Uref să se inter¬
caleze un trimer sau un potenţiometru. De exemplu,
se poate folosi combinaţia serie R2 = 2kQ, P’ = 3kQ,
R3 = 5kO, cu cursorul lui P’ conectat la intrarea inver-
soare a AO.

Când întrerupătorul I este deschis, deci montajul
nealimentat, condensatorul C este descărcat prin
dioda Dl şi grupul R2+R3. Astfel, la închiderea lui I
(momentul to = 0), intrării neinversoare a AO i se
aplică potenţialul zero, în timp ce intrarea inversoare

timp nedeterminat, putând fi întreruptă prin
deschiderea întrerupătorului I.

Oprire temporizată

Montajul precedent poate fi transpus foarte uşor
pentru a asigura comanda inversă, respectiv oprirea
automată a consumatorului după un interval de timp
At de la momentul to în care s-a dat comanda de
pornire. Aşa cum se arată în figura 37, în acest scop
se fac două modificări minore: se inversează între ele
conexiunile la cele două intrări ale amplificatorului
operaţional, pe de o parte, iar pe de altă parte, se
înlocuieşte întrerupătorul de alimentare I prin combi¬
naţia în paralel B+kl, unde B este un push-buton cu
revenire, iar kl o pereche de contacte normal
deschise ale releului Rel.

Comanda de pornire se dă (la momentul to = 0)
prin apăsarea scurtă a butonului B, urmată de
anclanşarea releului, după care se eliberează butonul
B, ale cărui contacte vor reveni în poziţia deschis.
Alimentarea montajului se automenţine, însă, prin
contactele kl închise. Această stare se va menţine
până la eliberarea releului Rel, lucru care se va pro-

este polarizată pozitiv cu potenţialul Uref faţă de
masă. Ieşirea AO va fi astfel în starea de saturaţie
“jos”, tranzistorul T blocat şi releul Rel în repaus. După
scurgerea intervalului de timp At, tensiunea la bornele
condensatorului C atinge (şi depăşeşte uşor) pragul
Uref, comparatorul AO basculează în starea cu ieşirea
în saturaţie “sus”, tranzistorul T intră în saturaţie şi
releul Rel anclanşează. Această stare se menţine un

duce după intervalul de timp prestabilit At, când tensi¬
unea la bornele condensatorului C atinge (depăşeşte
uşor) pragul de referinţă Uref, aplicat de această dată
intrării neinversoare a AO.

Şi în acest caz stabilirea duratei de temporizare se
face prin alegerea adecvată a valorilor R1 şi C şi prin
ajustarea raportului dintre R2 şi R3.

(Continuare în nr. viitor)

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

AMPLIFICATORUL

QUAD 606

Ing. BARBU POPESCU

Amplificatorul QUAD 520 f a reprezentat un
model intermediar între QUAD 306 şi QUAD 606, şi
din acest motiv am considerat utilă prezentarea sa
cititorilor revistei. Schema sa de principiu, prezen¬
tată în figura 2, este asemănătoare cu cea a lui
QUAD 306, diferenţele constând în:

1. Existenţa unui etaj de separare (opţional) rea¬
lizat cu circuitul integrat NE5534 şi piesele aferente;

2. Folosirea în scopul obţinerii unei puteri mai
mari a câte două tranzistoare de putere conectate în
paralel; se remarcă rezistenţele de putere de
egalizare din circuitul de emitor (R21, R27, R29,
R31), R20 conectată în paralel cu R26 în circuitul de
protecţie, precum şi R7 în circuitul de bază al
tranzistoarelor finale T9 şi TIO;

3. Alimentarea cu o tensiune mai mare, precum
şi folosirea unui etaj de temporizare - limitator de
curent (opţional) în circuitul primar al transforma¬
torului de reţea, etaj realizat cu tranzistorul T300 şi
piesele aferente.

Amplificatorul QUAD 606 a întrunit aprecierile
unanime atât ale audiofililor, cât şi ale utilizatorilor
din domeniul audio profesional.

Principalele caracteristici tehnice sunt urmă¬

toarele:

Putere de ieşire
Distorsiuni

140W/8 Q-220W/4 Q
0,01% la 20 Hz, 130 W/8 Q
0,01% lai kHz, 130 W/8 O
0,03% la 20 Hz, 130 W/8 Q
0,05 Qîn serie cu 1,5 pH
7 mV

0,25 dB la 20 Hz şi 20 kHz!

1 dB la 13 Hz şi 40 kHz
500 mV

20 kQ

-105 dB/140 W

...].i!t

Independenţa
Tensiune de nul
Răspuns în
frecvenţă

Sensibilitate
Impedanţa de
intrare
Zgomot
Putere

consumată 35-750 VA

Schema de principiu a amplificatorului QUAD 606 este
prezentată în figura 1; faţă de schemele prezentate ante¬
rior, principalele deosebiri constau în utilizarea unei surse
de alimentare cu tensiunea de +57,8 V şi -53,4 V faţă de
masă (în sarcină), obţinută prin redresarea tensiunii de 82
V din secundarul transformatorului de reţea.

In scopul funcţionării corespunzătoare pe sarcini de
4 Q, cât şi de a permite utilizarea fără probleme a difu-
zoarelor electrostatice (sarcini cu caracter capacitiv), în
etajul final se utilizează câte 3 tranzistoare conectate în
paralel.

Protecţia la suprasarcină / scurtcircuit este realizată
cu tranzistorul T4 şi piesele aferente, cu o siguranţă cu
ardere temporizată (6,3 A) în circuitul secundar al transformatorului
de reţea şi cu două siguranţe (dintre care una automată) în
circuitul primar.

Condensatoarele CI 8, CI 9, C20 au rolul de a reduce brumul
transformatorului precum şi nivelul paraziţilor captaţi din reţea.

La ieşire se recomandă introducerea unui etaj de protecţie la
aparţia tensiunii continue în cazul defectării tranzistoarelor finale şi
de temporizare la conectarea/deconectarea de la reţea; în acest caz
se poate mări valoarea lui C7 de la 47 pF la 100 pF (valoarea din
schema C7 = 47 pF reduce fenomenele tranzitorii la pornirea/

oprirea amplificatorului, dar şi performanţele conexiunii
bootstrap).

Sursa de curent din circuitul de emitor al lui TI poate fi înlocuită
cu o sursă de curent realizată cu un tranzistor BF 245 şi o rezistenţă
de 680 Q -1 kQ în serie cu sursa acestuia în scopul obţinerii unui
curent de 0,5-0,6 mA.

Rezistoarele pot fi de 1/2 W, cu următoarele excepţii:

R41, R3, R12, R36, R37 = 1 W;

R7, R33, R38, R39 = 2 W;

R14, R16, R24, R20, R26, R21, R27, R32, R18, R22, R28, R31,
R34 = 3 W.

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

MPLIFI CÂTOR
UDIO

HI-FI

Prof. ing. EMIL MARIAN

Domeniul amplificatoarelor de audiofrecvenţă
include o zonă aplicativă extrem de diversificată.
Soluţiile tehnice abordate de firmele producătoare de
echipamente audio urmăresc un scop foarte precis, şi
anume eficienţa maximă la un preţ de cost cât mai
redus. Tehnica actuală recomandă în majoritatea
cazurilor utilizarea circuitelor integrate specializate în
domeniul audio. Evident că există amplificatoare audio
bazate pe utilizarea unor circuite integrate specializate,
capabile de a livra o putere electrică în conformitate cu
unele cerinţe impuse (putere nominală, bandă audio,
raport semnal/zgomot etc.). Dar, pe de altă parte, cum o
livrează? Din încercările practice, completate cu
măsurători specializate, s-a constatat faptul că transfe¬
rul putere electrică - putere acustică este de cele mai
multe ori deficitar în ceea ce priveşte dinamica cerută
unui amplificator audio de putere. CARE SUNT
CAUZELE? Cauzele pot fi multiple. ÎN PRIMUL RÂND, o
mare parte a amplificatoarelor audio cu circuite integrate
se bazează pe includerea în ele a tranzistoarelor bipo¬
lare de putere (vezi etajul final). Un electronist experi¬
mentat ştie că un tranzistor bipolar de putere are şi el
limitele lui. Recombinarea purtătorilor de sarcină nu se
poate face instantaneu la tranzistorul bipolar. întârzierea
apărută se reflectă negativ asupra transferului de putere
electrică direcţionată spre incinta acustică, mai ales în
zona frecvenţelor înalte. Racordul amplificator de putere
- incintă acustică este în permanenţă un domeniu de
cercetare al inginerilor specializaţi în tehnica audio.
Revine “vechea problemă", şi anume de ce un amplifi¬
cator audio cu tuburi electronice “sună” mai bine decât
unul cu tranzistoare bipolare, deşi ambele au aceeaşi
putere nominală. Răspunsul este foarte simplu, şi
anume: viteza de “recombinare” a purtătorilor de sarcină
este net inferioară vitezei fasciculului de electroni din
tubul electronic. Cu alte cuvinte, SLEW-RATE-ul tubului
electronic este cu cel puţin două ordine de mărime mai
mare decât cel al tranzistorului bipolar. Trecând peste
frecvenţa de 10 kHz a semnalului, amplificatorul audio
performant trebuie să fie “suficient de rapid” pentru a
etala întreaga gamă sonoră prevăzută iniţial. Evident,
constructorii (amatori sau profesionişti) s-au întrebat CE
FACEM? Revenim la tuburile electronice? Soluţia este
găsirea unui alt tip de dispozitiv electronic, ce va permite
realizarea unui amplificator audio de putere cu perfor¬
manţe deosebite şi totodată cu un randament superior.
Răspunsul universal valabil este utilizarea la construcţia
etajului final a tranzistoarelor de putere cu efect de
câmp de tip FET, MOSFET, HEXFET etc. Fără a intra în
detalii teoretice deosebit de complexe, s-a constatat că
un semnal electric ce reprezintă practic un câmp elec¬
tric, poate dirija, la un tranzistor FET, un transfer de pu¬

tere electrică în mod congruent cu semnalul de
comandă iniţial. Acest considerent a impus utilizarea în
aparatura audio performantă a tranzistoarelor de putere
MOS. Disponibilitatea excelentă în ceea ce priveşte
funcţionarea tranzistoarelor cu efect de câmp, referitor la
puterea electrică mică necesară “comandării” lor,
SLEW-RATE-ul foarte mare şi totodată randamentul
global foarte bun al transferului de putere electrică spre
consumator (incinta acustică) au impus actualmente
folosirea lor din ce în ce mai frecvent în amplificatoarele
audio de putere. Tranzistoarele de putere cu efect de
câmp se utilizează în etajele finale performante din
componenţa circuitelor integrate specializate audio sau
chiar ca grup de componente electrice discrete. La
ambele tipuri de soluţii tehnice există însă avantaje şi
dezavantaje. Dacă “integratul specializat” s-a defectat, el
trebuie înlocuit, împreună cu o serie de componente
electrice pasive. Să nu uităm că integratele specializate
sunt încă destul de scumpe. Din acest considerent am
prezentat o soluţie tehnică ce include realizarea etajului
final al unui amplificator audio performant cu compo-
nente.electrice discrete de tip tranzistoare MOS de pu¬
tere. în cazul unei depanări, dacă electronistul “ştie
lecţia”, costul reparaţiilor va fi cu cel puţin un ordin de
mărime mai mic.

ÎN AL DOILEA RÂND, grupul amplificator - incinte
acustice este esenţial. O serie de incinte acustice neper¬
formante, de slabă calitate în ceea ce priveşte conversia
putere electrică - putere acustică, anulează calităţile
unui amplificator audio performant. Deci, MARE
ATENŢIE! Amplificatorul audio de putere prezentat în
acest articol respectă normele HI-FI internaţionale,
situându-se în clasa produselor celor mai performante
din domeniu. El prezintă următoarele caracteristici:

Puterea nominală
Capacitatea de
supraîncărcare

Impedanţa de intrare
Impedanţa de ieşire
Semnalul de intrare
Banda de frecvenţă
Atenuarea la capetele Bw
Viteza de răspuns
Raportul semnal / zgomot
Distorsiuni armonice totale
Distorsiuni de intermodulaţie
Tensiunea de alimentare

P N = 50W

(OVER-POWER)

OP=10%

Zj = 47kO
Z e = 8Q
U: = 200mV
BW = 16Hz-î-25kHz
A < 2dB
SR > 25V/ps
S/N > 80dB
THD < 0,2% (P N )
TID < 0,08%

U A = ±32V

Se menţionează că “periculoasele” distorsiuni THD şi
TID scad procentual parabolic odată cu micşorarea pu¬
terii nominale livrate de amplificator. De altfel, cine poate

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

rezista la o putere instalată de 2 x 50W într-o cameră de
apartament de cca 25 m 2 ? Este clar că amplificatorul
trebuie să aibă o rezervă de putere pentru regimurile
tranzitorii de lucru, şi în mod practic nu se va utiliza
niciodată la puterea nominală. Oricum, nu strică să
avem o “rezervă" de putere. Soluţia tehnică a fost expe¬
rimentată şi realizată practic (elevii clasei a XIl-a),
constituind de fapt o temă excelentă pentru examenul
de competenţe profesionale al elevilor cu profil de elec¬
tronică. Un elev “cu două mâini drepte” poate construi
practic amplificatorul, cu muncă şi cu răbdare, obţinând
în final rezultate excelente.

intermediul condensatorului CI (1 pF). Amplificatorul
operaţional ICI se remarcă printr-o impedanţă de intrare
foarte mare (de ordinul MQ-ilor) şi mai ales printr-o
foarte bună rejecţie pe modul comun (CMMR) a sursei
de alimentare, reflectată practic printr-o variaţie extrem
de liniară a curentului de alimentare în funcţie de curen¬
tul debitat pe o sarcină rezistivă, cu alte cuvinte, variaţia
instantanee a curentului de alimentare propriu amplifi¬
catorului operaţional ICI. Sarcina optimizată de lucru a
lui ICI o reprezintă rezistenţa R10. Valoarea ei (270 Q)
a fost aleasă în urma unor încercări multiple, în vederea
optimizării lui ICI, atât în domeniul benzii audio BW cât

Schema electrică a amplificatorului este prezentată
în figura 1. Ca orice montaj de acest tip, el conţine
următoarele blocuri funcţionale distincte:

- etajul de intrare;

- etajul adaptor de impedanţă;

- etajul amplificator de tensiune;

- etajul pilot;

- etajul de polarizare în clasă AB a amplificatorului;

- etajul final;

- etajul de protecţie.

Pentru etajele de intrare, adaptor de impedanţă şi
amplificator de tensiune s-a utilizat un montaj care
include amplificatorul ICI, de tip LF411, împreună cu
componentele pasive aferente. Valoarea finală a impe-
danţei de intrare este definită de rezistenţa R1 (47 kQ),
iar semnalul de intrare se aplică amplificatorului prin

şi a liniarităţii caracteristicii de transfer ce priveşte cores¬
pondenţa dintre semnalul audio amplificat şi curentul
solicitat de la sursa dublă de alimentare a circuitului inte¬
grat ICI. Polarizarea ce priveşte sursa dublă pentru ali¬
mentarea lui este realizată de către tranzistoarele T1 .şi
T2, împreună cu componentele pasive aferente. In
regim static de funcţionare, la bornele de alimentare ale
lui ICI se obţine tensiunea de ±14,4 V. Circuitul este
amplasat în cadrul montajului ca amplificator neinversor
de tensiune. Amplificarea lui globală, ce dictează în final
amplificarea generală a amplificatorului audio, este strict
controlată de bucla de reacţie negativă, formată din
grupul R11, R12, C6, R4. Grupul R12, C6 a fost pre¬
văzut pentru a limita amplificarea generală a lui ICI în
zona frecvenţelor ultrasonore (fapt care ar fi dus la
apariţia unor distorsiuni neliniare extrem de neplăcute).

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

Este foarte clar că un semnal ultrasonor (f > 20 kHz),
care de altfel nu poate fi auzit, nu trebuie amplificat.
Totodată, semnalul ultrasonor amplificat în putere este
extrem de dăunător pentru sistemul nervos al oricărui
om. Analizând comportarea dinamică a montajului, se
observă imediat că tranzistoarele TI şi T2 reprezintă de
fapt nişte amplificatoare de tensiune, de tip “cu bază
comună”. Rolul etajului pilot de a realiza amplificarea
maximă în tensiune este realizat elegant de cele două
tranzistoare TI şi T2. Orice variaţie a curentului din emi-
toarele celor două tranzistoare TI şi T2 este sesizată, .şi
ulterior multiplicată, de variaţia curenţilor de colector. în
final, căderile de tensiune de la bornele rezistenţelor R3
şi R6 asigură tensiunile de comandă aplicate pe
grilele tranzistoarelor T7 + T8 şi T5 + T6. S-a obţi¬
nut amplificarea maximă în tensiune (funcţia
etajului pilot) ca amplitudine,
respectând însă
strict forma de undă
“audio” a semnalului
de intrare iniţial.

Amplificarea în pu¬
tere (practic în
curent) a semnalului
audio iniţial este rea¬
lizată de etajul final,
constituit din grupurile
de tranzistoare T5 + T6
şi T7 + T8.

Amplificarea se rea¬
lizează pentru fiecare
semialternanţă a unui
semnal sinusoidal stan¬
dard de intrare, iar din
suma lor rezultă amplifi¬
carea finală în putere.

Deşi fiecare grup T5 + T6
şi T7 + T8 suportă o putere
disipată de cca 40 W, pen¬
tru o funcţionare sigură în
ceea ce priveşte amplifi¬
carea în putere a etajului
final, s-a prevăzut o “marjă” de putere de cca 30 W.
Acest lucru derivă practic din faptul că, deşi “tehnologic”
parametrii tranzistoarelor MOS ar fi identici, ei pot să
difere într-o gamă admisă totuşi de standardele în
vigoare. Transferul de putere al etajului final este pe
deplin acoperitor scopului prevăzut iniţial, şi anume
amplificarea în putere a unui semnal audio. Se mai
menţionează faptul că puterea disipată este sub limitele
estimate iniţial. Polarizarea în clasa AB de funcţionare a
etajului final este realizată de grupul de tranzistoare T3
şi T4, împreună cu componentele pasive aferente. La
prima vedere a schemei electrice, configuraţia ei ar
putea da “dureri de cap” unui constructor amator mai
puţin experimentat. După cum vom vedea în continuare,
pentru CINE ŞTIE ELECTRONICĂ, lucrurile sunt destul
de simple. Tranzistorul T3, de tip NPN, primeşte în bază
un potenţial pozitiv faţă de emitor, prin intermediul rezis¬
tenţei R7. Deci T3 intră în starea de conducţie. Datorită
acestui fapt, prin rezistenţele amplasate în emitorul
tranzistorului T3, şi anume grupul P2 + R8, va circula un
curent continuu. Prin acţionarea cursorului

potenţiometrului semireglabil P2, tranzistorul T4, tot de
tip NPN, intră şi el în stare de conducţie. în mod practic,
prin rezistenţa R7 vor circula curentul de bază al tranzis¬
torului T3, însumat cu curentul de colector al tranzis¬
torului T4. Desigur că un electronist amator se va între¬
ba: care este GĂSELNIŢA acestei configuraţii de montaj
electronic? Deoarece tensiunea bază - emitor a tranzis¬
torului T4 (cu siliciu) prezintă o valoare constantă (cca
0,6 V), rezultă că prin acţionarea cursorului
potenţiometrului P2 se poate regla valoarea curentului
de colector al tranzistorului T3. în final reglementăm va¬
loarea curentului “static” prin
rezistenţa R3 (l CO |ectorT2 +
'colector)- Conform legii lui
OHM, I = U/R, rezultă imediat
că la bornele rezistenţei R3
apare o cădere de tensiune
proporţională cu valoarea
curentului de colector al
tranzistorului T3. Cu alte
cuvinte, acţionând cursorul
potenţiometrului P2 se
poate regla valoarea tensi¬
unii la bornele rezistenţei
R3, indiferent de regimul
dinamic al amplificatoru¬
lui. Dubletul T3, T4,
împreună cu componen¬
tele electrice aferente,
mai poartă denumirea
de GENERATOR DE
CURENT CONSTANT.
Dar, care este scopul
final al acestui montaj
electronic? El este
REALIZAREA UNEI TENSIUNI
CONSTANTE ca valoare la bornele rezistenţei R3.
Această tensiune aduce static în starea de conducţie
perechea de tranzistoare finale (în paralel) T7 + T8. în
acest fel am impus DIN START funcţionarea etajului
final al amplificatorului în clasa AB. Această configuraţie
a schemei mai are însă un avantaj ENORM! Ea ţine cont
de încălzirea perechilor de tranzistoare T7 + T8 şi T5 +
T6. Amplasând fizic tranzistorul T4 pe radiatorul tranzis¬
toarelor finale, am compensat micşorarea, datorită
încălzirii, a tensiunilor grilă-sursă proprii tranzistoarelor
etajului final. Astfel, tensiunea bază-emitor a tranzis¬
torului T4 va scădea şi ea similar datorită încălzirii aces¬
tuia. O compensare perfectă nu poate exista fizic (struc¬
tura internă a unui tranzistor MOS diferă de structura
internă a tranzistorului bipolar), dar compensarea ter¬
mică aleasă este perfect acoperitoare pentru montajul
prezentat, confirmată de altfel şi de încercările practice.

O altă problemă este: cum realizăm reglajul PUNC¬
TULUI MEDIAN 0 de la ieşirea amplificatorului? Cu alte
cuvinte, în lipsa semnalului audio, potenţialul bornei
OUT trebuie să fie identic.cu potenţialul masei montaju¬
lui, G = GND = zero volţi. în caz contrar, prin difuzoarele
boxei, mai ales prin difuzorul WOOFER, va circula un
curent continuu de valoare mare (sute de mA) nejustifi¬
cat, care provoacă încălzirea bobinei mobile şi nu de
puţine ori arderea ei! Să nu uităm că tranzistoarele TI şi
T2 “creează” iniţial un curent de mers în gol necesar ali-

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

mentării cu energie electrică a circuitului integrat ICI.
Pentru ramura pozitivă de alimentare, valorile compo¬
nentelor electrice au fost astfel calculate încât prin rezis¬
tenţa R3 trece curentul Iqii +i C13’ iar amplificatorul
operaţional preia IC|i. El este identic cu cel de pe ramu¬
ra negativă de alimentare a lui ICI, dar aici, în colectorul
tranzistorului TI a fost amplasat grupul de rezistenţe
P1+R6. Prin acţionarea cursorului potenţiometrului
semirglabil PI, căderea de tensiune de la bornele
grupului P1+R6 se poate modifica. Altfel spus,
potenţialul electrostatic al grilelor tranzistoarelor T5+T6
(în paralel) poate fi modificat. Această modificare va
afecta imediat potenţialul static al bornei OUT. în mod
practic, se poate determina circulaţia unui curent de
mers în gol prin grupul T5+T6, astfel ca în final să mo¬

bilă şi pentru semnalul cu formă de undă “muzicală” -
semnalul audio. La ieşirea montajului mai sunt
amplasate grupurile R17, Cil şi LI, R18. Grupul R17,
Cil reprezintă un filtru BOUCHEROT, care previne
orice posibilitate de oscilaţie a amplificatorului, indiferent
de regimul său dinamic. Grupul LI, R18 a fost prevăzut
pentru a oferi ieşirii amplificatorului un caracter rezistiv-
inductiv. Să nu uităm că incinta acustică prevăzută cu
difuzoare reprezintă de fapt un consumator rezistiv-
inductiv de energie electrică. Fără a intra în detaliile unei
analize matematice complexe, s-a constatat practic că
adaptarea optimă dintre un generator de energie elec¬
trică (amplificatorul) şi consumator (difuzoarele din in¬
cinta acustică) implică prezenţa unor impedanţe foarte
asemănătoare. Numai în acest mod transferul de putere

dificăm potenţialul bornei OUT a amplificatorului.
Rezultatul final este racordarea perfectă a celor două
semisinusoide ale unui semnal standard sinusoidal de
intrare fără CROSSOVER. Concluzia este perfect vala-

electrică va fi optimizat.

Amplificatorul se alimentează cu energie electrică de
la o sursă dublă de tensiune continuă = ± 32V.
Pentru sursa de alimentare recomand una din schemele

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

prezentate cu lux de amănunte în ultimele numere ale
revistei Tehnium. Protecţia amplificatorului este asigu¬
rată de grupul de siguranţe fuzibile ultrarapide FI şi F2,
de 3A.

REALIZARE PRACTICĂ Şl REGLAJE

Montajul se realizează practic pe o plăcuţă de sticlo-
textolit placat cu folie de cupru. O variantă practică de
cablaj imprimat care a dat rezultate foarte bune este
prezentată în figura 2. Desigur că un constructor ama¬
tor “modernizat” cu calculator dotat cu programe perfor¬
mante (ORCAD, AUTOCAD etc.) poate optimiza monta¬
jul ca dimensiuni, dar îi recomand să păstreze configu¬
raţia lui de bază, obţinută în urma multor încercări prac¬
tice. Oricum, traseele de masă şi de ieşire trebuie încăr¬
cate bine cu cositor. Amplasarea componentelor elec¬
trice pasive şi active pe plăcuţa de cablaj imprimat este
prezentată în figura 3. Grupul LI, R18 se realizează
practic bobinând pe suportul fizic al rezistenţei R18 cca
20 de spire din conductor Cu Em cu diametrul de 1 mm.
Dacă R18 depăşeşte gabaritul găurilor prevăzute în
plăcuţa de cablaj imprimat, grupul LI, R18 se poate
monta şi în poziţie verticală, efectul electric fiind acelaşi.

Rondela

Woa -* rrrT _

Tranzistor MOS

Radiator

7777777777777

Pentru montarea fiecărui tranzistor MOS pe radia¬
torul din aluminiu, rondela electroizolantă se con¬
fecţionează din textolit, teflon etc., realizându-se practic
la un atelier de strungărie (8 bucăţi pentru amplificatorul
STEREO). La amplasarea tranzistoarelor finale T5, T6,
T7, T8 şi a tranzistorului T4 pe radiator, a nu se uita
umectarea foiţelor de mică folosind vaselină
siliconică.

Tranzistorul T4 se montează pe radiator folosind o
bridă metalică, sau pur şi simplu prin lipire (pe exterior!)
folosind o răşină electroizolantă rezistentă la tempe¬
ratură (până la cca 60°C). Pentru radiator se va alege un
profil de aluminiu prevăzut cu aripioare de răcire pe o
singură parte, având dimensiunile minime 400 x 120
mm. Evident că radiatorul este pentru montajul
STEREO, deci vom monta două amplificatoare identice
pe radiator. Atrag atenţia constructorului amator că mon¬
tajul mecanic este extrem de important. Omiterea unui
singur detaliu poate compromite realizarea amplifica¬
torului STEREO.

Pentru realizarea etajului de alimentare se vor utiliza
două transformatoare electrice de cca 150 VA, având
câte două înfăşurări secundare 2 x 24V/3A. Nu reco¬
mand varianta cu un singur transformator şi două punţi
redresoare “ţepene” deoarece pot apărea tot felul de
“curenţi de circulaţie” şi influenţe reciproce nedorite între
cele două amplificatoare, stricându-se performanţele
finale ale amplificatorului stereo (bucle de masă, zgomot
BRUM etc.).

Deci, DOUĂ TRANSFORMATOARE Şl PATRU
PUNŢI REDRESOARE! Oricum, această configuraţie a
montajului este mai ieftină ca preţ şi totodată are marele
avantaj de a separa total cele două amplificatoare din

montajul stereo. Şi încă o indicaţie utilă: înainte de
montare, verificaţi fiecare componentă electrică, pasivă
sau activă! Acest lucru vă scuteşte din start de nişte
“căutări” extrem de laborioase, complexe şi enervante,
în ceea ce priveşte buna funcţionare a amplificatoarelor!

Reglajele sunt identice pentru cele două amplifica¬
toare audio amplasate în montajul stereo.

Se extrage din soclu siguranţa fuzibilă FI şi în locul
ei se amplasează un miliampermetru numeric (calibrat
pe scala sutelor de mA), folosind crocodili electrici care
vor realiza o legătură galvanică perfectă. Poziţiile
cursoarelor potenţiometrelor semireglabile PI şi P2 vor
fi “pe mijloc”. Se scurtcircuitează (ştrapează) intrarea
montajului. Se alimentează montajul cu energie elec¬
trică de la sursa dublă de tensiune UA = ± 32V. Cu un
voltmetru se măsoară tensiunile de UA = ± 14,4V la bor¬
nele de alimentare ale circuitului ICI. După aceea se
acţionează cursorul potenţiometrului semireglabil P2
până când curentul de mers în gol al amplificatorului
prezintă valoarea 10 = 50mA. Se lasă montajul sub ten¬
siune cca o jumătate de oră, după care se verifică din
nou valoarea curentului 10. Ea nu trebuie să fie mai mare
decât cu maximum 10% din valoarea iniţială (10 <
60mA). Dacă tranzistorul T4 nu a fost CORECT
amplasat TERMIC pe radiator, condiţia nu se realizează,
fapt urmat cât de curând de distrugerea tranzistoarelor
finale în timpul exploatării amplificatorului. Deci, mare
atenţie la T4. După această verificare (10 nu creşte cu
mai mult de 10% din valoarea iniţială) se face reglajul
PUNCTULUI MEDIAN ZERO al amplificatorului.
Teoretic, potenţialul bornei OUT ar trebui să fie egal cu
potenţialul bornei GND - zero volţi. Se amplasează între
bornele OUT şi GND un milivoltmetru numeric (pe scara
sutelor de mV). Ulterior se acţionează cursorul
potenţiometrului semireglabil PI până când la ieşirea
montajului se obţine o tensiune mai mică de 60mV
(20+30mV). După acest reglaj se reverifică valoarea lui
10 şi, dacă este necesar, se reajustează (acţionând P2)
până când 10 = 50mA. Faptul că, în stare de repaus,
amplificatorul prezintă la ieşire o mică tensiune continuă
nu trebuie să ne sperie. Să nu uităm că impedanţa
boxei este Ze = 8Q. Dacă presupunem, spre
exemplu, prezenţa unei tensiuni de ieşire Ue = 40mV,
curentul de repaus prin WOOFER va fi

40mV

= 5mA.

Această valoare este absolut nepericuloasă pentru
WOOFER, în ceea ce priveşte posibilitatea încălzirii
bobinei lui, deoarece în regim dinamic de lucru, prin
bobină trec frecvent curenţi de ordinul amperilor.

Respectând toate indicaţiile menţionate anterior, în
final constructorul amator va fi în posesia unui amplifi¬
cator audio stereo dintre cele mai bune.

BIBLIOGRAFIE

ŞERBAN BÂRCĂ GĂLĂTEANU, AMPLIFICA¬
TOARE DE BANDĂ LARGĂ, Ed. Tehnică, 1976

M. CIUGUDEAN, V. TIPONUT, CIRCUITE INTE¬
GRATE LINIARE - APLICAŢII, Ed. Facla, 1966

A. VĂTĂŞESCU, M. BODEA, CIRCUITE INTE¬
GRATE LINIARE, Ed. Tehnică, 1979

ŞERBAN NAICU, EMIL MARIAN, 101 MONTAJE
PRACTICE DE AMPLIFICATOARE AUDIO DE PU¬
TERE, Ed. Naţional, 1998

COLECŢIA REVISTEI TEHNIUM, anii 2000+2004
COLECŢIA REVISTEI ELECTRONIQUE PRA-
TIQUE, anii 1994+2002

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

Noţiunea de hi-end este destul de controversată şi
nu are o definiţie unanim acceptată în lumea înaltei
fidelităţi, dar, sigur, denumeşte un produs care are certe
calităţi, împinse către superlativ în domeniul vizat. Este
totodată o noţiune legată direct de utilizarea unor com¬
ponente de cea mai bună calitate, îmbinate într-o reuşită
tehnică. Abordarea DIY a construcţiei unei incinte acus¬
tice cu pretenţii de produs hi-end poate da naştere la
suspiciuni asupra reuşitei. De aceea am optat pentru
abordarea unei soluţii recomandate de un producător de
renume în domeniul traductoarelor electroacustice, pro¬
ducător cu o vastă experienţă (firma este fondată în
1951) şi care activează în domeniul car audio, home
audio, dar mai ales în domeniul profesional, unde fără
rezultate notabile nu te poţi menţine pe o piaţă în care
concurenţa este crâncenă. Firma în cauză este CIARE
- Italia - activează într-o zonă a Europei unde muzica
de toate genurile are o tradiţie şi dezvoltare binecunos¬
cute, ca atare şi pretenţiile sunt la nivel superlativ. Am
ales din recomandările firmei două variante de incinte

acustice, prezentate ca fiind produse ce tind către clasi¬
ficarea “hi-end”. Dacă firma poate livra cele mai multe
elemente necesare construcţiei incintelor, preţul nu este
mic, din care cauză a fost necesară adaptarea unor
materiale la condiţiile şi preţurile noastre fără a influenţa
în rău calitatea produsului final. Investiţia în procurarea
traductoarelor acustice nu este mică, departe de costul
difuzoarelor no-name ce se găsesc în magazinele noas¬
tre, dar rezultatul final nu se compară cu cel al pro¬
duselor de serie cu pretenţii. Dar, să trecem la concret.

Incintă bass-reflex cu 3 căi. Acest prim proiect pare
destul de comun, mai ales că în prezent, probabil peste
90% din incintele din întreaga lume sunt din acest tip.
Detaliile constructive sunt prezentate în figura 1, din
care se poate observa că faţa incintei este înclinată
către spate. Să vedem de ce. Atunci când utilizăm două
sau mai multe difuzoare, lucrând împreună într-o incintă
acustică, presupunem de la început că radiaţia acestor
difuzoare este coincidentă, pentru a nu avea fenomene
de defazaj între undele emise de aceste traductoare.

Detalii de con¬
strucţie a incintei
bass-reflex pe 3
căi

- camera woo-
ferului va avea
pereţii laterali şi
peretele din spate
acoperiţi cu vată
Minet cu grosimea
de 30-40 mm;

- capacul supe¬
rior şi cel inferior
se vor acoperi cu
un strat de 80 mm
Minet;

- camera mid-
range-ului se va
tapeta integral cu
Minet de 40 mm
grosime. în
spatele difuzorului
se va plasa încă
un strat de 40 mm
grosime.

0142

0282

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

Aceasta înseamnă că toate traductoarele emit din
acelaşi punct în timp şi spaţiu. în realitate acest
lucru nu se întâmplă decât rareori: atunci când se
utilizează traductoare coaxiale, când bobinele
celor două traductoare se află în acelaşi plan de
radiaţie. Ca exemple avem în special traduc¬
toarele Tannoy şi KEF, perfecţionate continuu pe
parcursul a zeci de ani, dar şi alte realizări, mai
vechi şi mai noi (Cabasse, CIARE, Thiel, Beyma
etc.). Când sunt utilizate traductoare care nu radi¬
ază din acelaşi punct, necoincidente, centrele lor
de radiaţie sunt separate atât pe verticală, cât şi
pe orizontală. Separaţia pe verticală are con¬
secinţe legate direct de lobii de radiaţie acustică
a incintei; cu cât mai mare
este distanţa între traduc¬
toare, cu atât spaţializarea
este mai pronunţat fragmen¬
tată, cu efecte negative
asupra imaginii sonore.

Soluţia este relativ simplă, cu
efecte negative asupra ima¬
ginii sonore. Soluţia este rela¬
tiv simplă şi impune ca tra¬
ductoarele să fie montate la
distanţe minime pe verticală,
astfel ca traductoarele să nu
fie separate între ele la o dis¬
tanţă mai mare decât
mărimea lungimii de undă la

4.5 mH

82 |iF!

47 |»F'

2.5 mH

4.7 M f '

0.8 mH
10 (if!

0.35 mH

HW321

PM160

HI320

Reţeaua de separare a Incintei boss reflex - 3 căi

Midrange-ul se montează în contrafază faţă de woofer şi
tweeter.

200 500 1000 2000 5000 10000 20000 40000Hz

rfsflca de frecvenţă a Incintei base reflex

frecvenţa de tăiere a reţelei de separare între cele două.

Amplasarea centrelor de radiaţie ale traductoarelor
pe aceeaşi verticală, însă, este mai dificilă pentru un
amator, care nu are toate elementele pentru a calcula
decalarea la montaj a traductoarelor. în principiu se
admite ca traductoarele să fie montate cu centrele
bobinelor pe aceeaşi verticală, verticala prin care trece
ZDP (zero delay plane - planul cu decalare sau
întârziere nulă), astfel că traductoarele nu au defazaje
de emisie. în p us, centrul acustic al unui traductor vari¬
ază cu frecvenţa şi este o funcţie de răspunsul în fază al
acestuia. Astfe, la frecvenţe joase, ZDP se află la o dis¬
tanţă mare în spatele centrului acustic de radiaţie aflat
pe ZDP. De aceea se utilizează această soluţie de care
se ţine cont atunci când se trece la calculul reţelei de
separare, unde se are în vedere modul de amplasare a
traductoarelor pentru corectarea la maximum a erorilor
de fază. în cadrul acestui proiect este importantă
respectarea tuturor detaliilor constructive, având în
vedere că firma a efectuat teste complete şi a corectat
valorile reţelei de separare pentru obţinerea celor mai
bune rezultate.

Traductoarele utilizate

Wooferul HW321 are diametrul de 12” (300 mm) şi o
putere nominală de 150W (400W max.), impedanţa de 8
ohmi şi un magnet de ferită barică cu diametrul de 156
mm. Dispune de o bobină de 2” pe suport de aluminiu cu
Xmax de 5,25 mm şi Qts = 0,33. Şasiul este turnat din
aliaj uşor de aluminiu. Wooferul are SPL de 93
dB/1W/1m şi frecvenţa de rezonanţă Fs = 27 Hz, ceea
ce asigură o reproducere de calitate a spectrului de
frecvenţe joase.

Midrange-ul ales este PM160, cu diametrul de 6”, din
gama profesională, având domeniu de lucru extins.
Difuzorul, echipat cu un magnet de 120 mm diametru, o
bobină de 38 mm şi Qts = 0,31, are impedanţa de 8
ohmi şi un SPL = 95 dB/W/m. Puterea nominală este de
80W, iar Fs = 66Hz.

Wooferul are suspensia din cauciuc, midrange-ul din
ţesătură impregnată, ambele difuzoare au membrană

celulozică tratată.

Tweeterul ales pentru acest proiect este HT320, o
calotă de mătase tratată, cu bobina de 32 mm, magnet
de neodim, impedanţa de 8 ohmi, SPL = 94 dB/W/m şi
puterea nominală de 150 W. Frecvenţa de rezonanţă Fs
= 875 Hz. O atenţionare specială la manevrarea acestui
tweeter: calota nu este protejată şi trebuie evitate atin¬
gerea şi deformarea sa.

O întrebare este legată de costul traductoarelor: pen¬
tru o pereche de incinte, costul traductoarelor în preţuri
de catalog se ridică la 574 euro. Preţul, relativ ridicat
pentru piaţa românească, este pe deplin justificat de
rezultate, evident, cu condiţia de a nu se face rabat la
elementele constructive. Nu trebuie, cred, să reamintim
că nu se poate obţine un rezultat de foarte bună calitate
utilizând traductoare de 10-20 euro/buc.

Detalii constructive. Pentru execuţia incintelor se
recomandă utilizarea de placaj de esenţă tare - multi-
stratîficat — cu grosimea de 20 mm, sau MDF cu aceeaşi
grosime. în cazul în care se va utiliza un material mai
gros, de 22-25 mm, se vor respecta cotele interne pen¬
tru a se menţine acelaşi volum al incintei bass-reflex.
Dacă se introduc rigidizări suplimentare, volumul aces¬
tora va fi calculat şi adăugat la volumul total al incintei
bass-reflex pentru a nu se influenţa acordul. La execuţia
incintelor se vor avea în vedere următoarele:

- o lipire completă a suprafeţelor în contact. Pentru
rigidizarea şi menţinerea în poziţie a elementelor ce se
îmbină, se pot utiliza şuruburi tip Rigips cu lungimea de
40 mm, care se pot monta definitiv sau temporar, până
la uscarea liantului;

- etanşarea eficientă a incintei bass-reflex, atât la
îmbinări, cât şi la trecerea cablurilor dintr-o locaţie în
alta;

- dacă puteţi apela la un atelier dotat cu freză, se va
executa lamajul necesar pentru a se monta traduc¬
toarele îngropat la suprafaţa frontală a incintei;

- placa de borne se poate monta şi pe peretele spate
al incintei midrange-ului, incintă în care se poate monta
şi reţeaua de separare;

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

- trecerile cablurilor prin peretele de separare se
astupă cu silicon;

- pentru cablare se va utiliza cablu tip “Monster
Cable” cu secţiune de 4 mm 2 .

Cele două rezonatoare utilizate au diametrul interior
de 69 mm şi la ieşire un diametru de 75 mm. Lungimea
lor este de 170 mm. Dacă nu se pot procura aceste
rezonatoare produse industrial prin injectare, se vor
înlocui cu rezonatoare din tub de plastic sau carton roluit
cu grosime de 2-3 mm a peretelui, lungime de 170 mm
şi diametru interior de 70 mm. Atenţie! Nu executaţi
găurile pentru rezonatoare înainte de procurarea lor.

Buretele poliuretanic expandat se înlocuieşte cu suc¬
ces cu pătură de fibră sintetică cu denumirea comercială
MINET, utilizată la căptuşirea hainelor.

Reţeaua de separare recomandată de producătorul
traductoarelor este o reţea de ordinul II, cu panta de 12
dB/octavă, corectată pentru eliminarea distorsiunilor de
fază şi liniarizarea caracteristicii - figura 2.

Cei care vor să execute singuri bobinele vor utiliza
mosoare de material izolant cu diametrul interior de 40
mm şi lăţimea de bobinare de 20 mm, prezentate şi în
articolele precedente. Utilizând conductor de cupru
emailat cu diametrul de 1 mm, numărul de spire pentru
acestea va fi:

- 4,5 mH 300 spire

- 2,5 mH 230 spire

- 0,8 mH 125 spire

- 0,35 mH 80 spire

Cei care dispun de o punte RLC vor putea măsura
valorile inductanţelor şi să le corecteze la valoarea
necesară. De asemenea, se recomandă ca bobinele de
4,5 mH şi 2,5 mH să fie executate cu sârmă cu diametrul
de 1,5 mm, pentru a avea o rezistenţă în curent continuu
cât mai redusă.

Pentru condensatoare se recomandă utilizarea
exclusivă a condensatoarelor cu folie, preferabil cu folie
de polipropilenă, tipurile MKT şi MKP, cu tensiunea de
lucru de min. 160 V. Condensatoarele vor fi decuplate cu
capacităţi de 0,1 pF/250 V, MKT (MKP). în cazul în care
nu se poate procura valoarea specificată, aceasta se
poate obţine din 2-4 condensatoare montate în paralel.
In acest caz, utilizarea unei punţi RCL pentru verificarea
valorii bateriei de condensatoare este benefică, la fel
cum este benefică şi măsurarea valorii fiecărui conden¬
sator în parte, având în vedere că şi acestea au tole¬
ranţe de min. +/-5%.

Reţeaua de separare se va monta pe un circuit impri¬
mat adecvat. La proiectarea sa se va ţine cont ca
bobinele să fie montate fără a avea axele paralele, în
vederea evitării cuplajelor parazite.

Atenţie la conectarea corectă a traductoarelor, con¬
form schemei electrice a reţelei de separare.

Caracteristici tehnice. Incinta construită are urmă¬
toarele caracteristici tehnice:

- impedanţă 8 ohmi

- putere nominală 150 W

- putere maximă 300 W

0282

0 75

Construcţia
, Incintei (varianta
modificată)

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

- volum net 70 litri

- frecvenţa de acord Fb 35 Hz

- caracteristica de frecvenţă conform figurii 3.

Plecând de la această primă variantă de incintă

bass-reflex, producătorul italian a operat unele modi¬
ficări în ceea ce priveşte traductoarele utilizate,
înlocuind midrange-ul PM 160 cu un traductor de pro¬
ducţie mai nouă din seria Home: MSI 502X08, cu carac¬
teristici îmbunătăţite în ceea ce priveşte neutralitatea şi
liniaritatea, dar cu un preţ de catalog aproape dublu (93
euro/buc., faţă de 51 euro/buc. pentru PM 160). Aceasta
a permis şi înlocuirea tweeterului HT 320 cu un produs
mai ieftin, deja prezentat în numărul 1/2006 al revistei,
respectiv HT 264. Costul total (în preţuri de catalog) al
traductoarelor, pentru o pereche de incinte, este în acest
caz de 518 euro.

Construcţia incintei este aceeaşi (figura 4), cu dife¬
renţe în ceea ce priveşte rezonatoarele Helmholtz, care
au un diametru interior de 75 mm şi o lungime de 207
mm fiecare. Frecvenţa de acord a incintei rămâne la va¬
loarea de 35 Hz pentru un volum de 70 litri net, iar SPL
= 92 dB/1W/1m.

Reţeaua de separare este aceeaşi reţea de ordinul II,
cu panta de 12 dB/octavă (figura 5), cu menţiunea că
determinările firmei au condus la concluzia că modul de
legare a traductoarelor de medii şi înalte trebuie să fie
inversat ca polaritate pentru a se obţine un defazaj
minim.

Diferenţele dintre cele două variante se pot vedea în
aspectul caracteristicii de frecvenţă (figurile 3 şi 6): în
prima variantă, valoarea medie a presiunii acustice este
cu circa 3 dB mai mare, incinta fiind mai potrivită pentru
a lucra cu amplificatoare cu puteri relativ mici. A doua
variantă are o caracteristică mai liniară, cu sacrificiul
menţionat în ceea ce priveşte valoarea medie a presiu¬
nii acustice. Constructorul îşi va alege varianta care îl
avantajează, atât financiar, cât şi în funcţie de tipul de
amplificator utilizat.

Incintă HI-END pe 4 căi, cu încărcare izobarică

Această variantă a fost aleasă pentru că, deşi foarte
complexă, poate fi realizată fără probleme deosebite şi
oferă rezultate de excepţie în ceea ce priveşte calităţile
sonore. Incinta face parte din categoria incintelor trece-
bandă (band-pass), incinte care au căpătat în ultimii ani
o nouă popularitate, deşi conceptual nu sunt un design
de ultimă oră!

Primul patent privind acest tip de incintă a fost obţi¬
nut în 1934 de Andre d’ Alton, „urmat de un alt patent
obţinut de Henry Lang în 1952. în 1985, Ammar Bose a
obţinut un alt patent pentru incinte band-pass cu
deschideri faţă sau spate ale rezonatoarelor. După
republicarea în “Speaker Builder” nr. 6/88 a metodologiei
de lucru aparţinând lui Augris şi Santens, acest tip de
incinte a început să fie în atenţia constructorilor amatori
sau a profesioniştilor, odată cu ideea de a obţine un
răspuns bun la frecvenţe joase, fără a avea nevoie de o
incintă cu un volum foarte mare. Acest deziderat este
posibil datorită lui Harry Olson, care în anii ‘50 a dez¬
voltat conceputul încărcării izobarice. Incinta izobarică
nu este un tip de incintă, ci un tip de încărcare a traduc¬
toarelor de joasă frecvenţă, care lucrează faţă în faţă
sau cuplate printr-un volum închis, mic, legate în
antifază, pentru a se deplasa în acelaşi sens. Frecvenţa
de acord a incintei se menţine la aceeaşi valoare ca în
cazul unui singur woofer, dar volumul incintei se reduce
la jumătate.

Construcţia incintei se poate vedea în figura 7. La
o primă vedere se poate observa că incinta poate fi con¬
siderată ca un subwoofer band-pass şi o incintă închisă
pe 3 căi, fără ca soluţia să fie chiar astfel delimitată de
frecvenţele de tăiere alese.

Traductoarele utilizate sunt:

- câte două woofere de 12”, tip CW 326, având pu¬
tere nominală de 300 W şi impedanţă de 4 ohmi.
Frecventa de rezonanţă Fs = 32 Hz, Qts = 0,26, SPL =
93dB/W/m;

- un mid-bass de 8”, tip HW 202,80W, 8 ohmi, Qts = 0,44;

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

- un midrange tip HM 500, echipat cu o calotă textilă
impregnată, cu putere de 100 W şi impedanţă de 8
ohmi;

- un tweeter HT 264, cunoscut din numărul trecut al
revistei, cu putere de 100W, impedanţă 8 ohmi.

Rezonatorul utilizat are diametrul la interiorul incintei
de 69 mm şi de 75 mm la ieşire, iar lungimea de 170
mm. El poate fi înlocuit cu un tub de plastic sau carton
cu pereţii de min. 2 mm grosime, cu aceeaşi lungime şi
diametrul interior de 70 mm.

Pentru construcţia incintei se recomandă utilizarea
unui material cu grosime de minimum 25 mm, MDF sau
PAL, având în vedere faptul că un material multistrat de
această grosime este mai greu de procurat şi greu de
prelucrat. La execuţia incintei se vor avea în vedere
următoarele aspecte:

- Etanşarea corespunzătoare a tuturor comparti¬
mentelor. O atenţie deosebită se va acorda etanşării şi
montării etanşe, cu garnituri din mastic auto, a tuturor
elementelor componente ale părţii inferioare a incintei,
pentru a se obţine o funcţionare corectă a incintei izo-
barice.

- Se poate muta placa de borne din zona figurată, în
spatele difuzoarelor pentru frecvenţe înalte. în volumul
din spatele acestora se recomandă plasarea reţelei de
separare, care are un număr relativ mare de compo¬
nente şi ocupă un loc destul de important.

- Pentru accesul la reţeaua de separare se va prefera

soluţia cu capacul superior demontabil. Nu este niciun
impediment având în vedere că în spatele traductoarelor
nu se creează presiune. Reţeaua de separare se va
monta pe un strat amortizor de cauciuc spongios pentru
a nu se transmite vibraţii.

- Găurile prin care trec cablurile de la reţeaua de se¬
parare se vor etanşa cu silicon.

- Montarea elementelor se va face înainte de asam¬
blarea ultimului perete lateral. Având în vedere că acce¬
sul în zona inferioară nu mai este posibil după montajul
definitiv al peretelui lateral, componentele se vor verifica
atent înainte de montaj, iar toate operaţiunile se vor efec¬
tua având în vedere imposibilitatea accesului ulterior.

- Materialul fonoabsorbant se va fixa pe peretele
spate al camerei rezonatorului (saltea vată Minet, cu
grosime de 40 mm). în camera traductorului HW202 se
va plasa netasat Minet, care va ocupa majoritatea
spaţiului, lăsând în spatele traductorului un spaţiu de
circa 50 mm. Se poate plasa un strat netasat de Minet şi
în camera superioară.

- Atenţie la modul de amplasare a cablurilor de
conexiune, pentru ca acestea să nu producă zgomote
parazite la volume mai mari. Se \a utiliza cablu tip
Monster Cable cu secţiune de 4 mm 2 .

Având în vedere complexitatea incintei, se poate
apela la un atelier de specialitate, respectiv de execuţie
mobilă din PAL, care are dotarea necesară pentru
tăierea corectă a MDF-ului sau a PAL-ului de grosime

330

1320

Construcţia Incinta! tto
barice pe 4 căi

reţeaua de separare ea
poala monta In spaţiul din
spatele difuzoarelor pentru
frecvenţa înalte;

spapul din spatele dttu
zorului HW202 se va umple
cu vată sintetică Minet, fără
a taaa materialul;

tn camera Incintei In
cete rezonatorul

Halmholtz, toţi pereţii se
tapetează cu vata sintetică
Minet cu grosime de 30 mm.

CW326

*130-11—180 —
--340--1

TEHNIUM iunie 2006

HI-FI

mare, care dispune de dotarea şi experienţa necesară
pentru execuţia şi finisarea incintelor. în orice caz,
tăierea nu poate fi făcută decât într-un astfel de atelier
pentru a obţine o etanşare bună.

Reţeaua de separare recomandată de firmă este o
reţea de ordinul II cu panta de 12 dB/octavă. Reţeaua
este calculată şi verificată experimental pentru obţinerea
unei maxime liniarităţi şi a unei presiuni acustice con¬
stante în toată banda audio reprodusă. Se observă că
traductorul HM 500 are prevăzut în reţeaua de separare
un filtru notch având rolul de a elimina efectul rezonanţei
traductorului asupra reţelei de separare. Acest lucru nu
este necesar în cazul tweeter-ului HR 264, care are
ferofluid în întrefier. Pentru a obţine rezultate de bună
calitate, componentele reţelei de separare trebuie să fie
de calitate foarte bună. Rezistenţele cu valoarea de
1 ohm vor avea puterea disipată de min. 10W şi vor fi,
preferabil, neinductive.

Procurarea condensatoarelor nu va fi nici simplă şi
nici ieftină. Se vor utiliza condensatoare cu folie de
polipropilenă sau mylar (MKT, MKP), care se vor sorta
pe cât posibil pentru egalitatea capacităţilor la ambele
incinte. In cazul în care nu se pot procura anumite valori
şi se recurge la condensatoarele electrolitice bipolare de
audio (gen Visaton), acestea se vor verifica în ceea ce
priveşte capacitatea, cunoscut fiind faptul că au o dis¬
persie a capacităţii mare şi îmbătrânesc în timp.

Condensatoare de 0,1 microfarazi/250 Vc.c. vor fi
montate în paralel pe condensatoarele din schema
reţelei de separare.

Bobinele se vor monta cu axele neparalele, pentru a
se evita cuplajul parazit dintre ele. Cele care au valori
peste 2 mH se vor executa cu sârmă de CuEm cu
grosime de 1,5 mm sau mai mare, pentru a se obţine o
rezistenţă în curent continuu sub 0,5 ohmi, impusă de
buna funcţionare a reţelei de separare. Inductanţele cu
valoarea sub 2 mH se pot executa cu sârmă de CuEm
cu diametrul de 1 mm, conform indicaţiilor din broşura
“Incinte acustice”, apărută la Editura Teora (ISBN 973-
601 -222-0) sub semnătura A. Mateescu.

Elementele componente ale reţelei se vor rigidiza cu

silicon pe placa de montaj, după verificarea şi probarea
sa cu semnal audio.

Incinta acustică prezentată are următoarele carac¬
teristici tehnice:

- puterea nominală 200W

- puterea maximă 400W

- impedanţa 8 ohmi

- frecvenţa de acord, Fb 40 Hz

- volumul net Vb 50 litri

- banda de frecvenţă 40 Hz - 20 000Hz

(figura 9)

încheiere. în ultimele numere ale revistei am prezen¬
tat diverse tipuri de incinte acustice, de la incinte cu difu¬
zor de bandă largă, la incinta cu 2 căi, 3 căi şi 4 căi, uti¬
lizând traductoare acustice de la firme cu tradiţie şi
experienţă căpătată mai ales acolo unde nu se poate
juca nimeni cu rezultatele, domeniul sonorizărilor profe¬
sionale: R Audio, Selenium, Monacor, CIARE. Opţiunea
mea s-a bazat pe necesitatea de a testa şi verifica
soluţiile adoptate în mod practic, ceea ce în acustică nu
se poate face fără cunoaşterea unui număr minim de
parametri pentru traductoarele folosite, respectiv, para¬
metrii Thiele-Small şi caracteristica de frecvenţă
măsurată de producător.

Cei care vor aborda construcţia incintelor prezentate
vor avea surpriza să obţină, în cazul în care au lucrat
corect şi responsabil, rezultate de excepţie.

Cei care sunt interesaţi de procurarea difuzoarelor,
pot contacta, pentru:

P Audio şi Selenium - dl Dan Niţă - tel. 0252-

312 381 ’

CIARE - dl Silviu Vătafu GSM 0744-236.663;
Monacor - reprezentanţa Monacor România.

Bibliografie

Broşura CIARE Workshop 2003

Site: www.ciare.com

The Loudspeaker Cookbook - ediţia a 5-a, autor
Vance Dickason

Montaje acustice pentru difuzoare - Ed, Tehnică,
1972, autori C. Luca şi L. Zănescu
Colecţia revistei Tehnium, 2000-2005

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

CALCULUL

_ SIMPLIFICAT _

AL TRANSFORMATOARELOR

TOR OTT) AI ,F,

Ing. BARBU POPESCU

Transformatoarele toroidale sunt din ce în ce mai
folosite de către constructorii amatori datorită unor
avantaje ale lor, precum:

- dimensiuni reduse;

- greutate mică;

- randament ridicat;

- câmp de scăpări redus;

- răcire mai bună.

Calculul complet al unui transformator toroidal este
complicat şi presupune cunoaşterea unor date care nu
sunt accesibile constructorilor amatori.

în cele ce urmează va fi prezentat calculul simplificat
al transformatoarelot toroidale cu P < 400 VA, cu o pre¬
cizie suficientă pentru constructorii amatori. Datorită fap¬
tului că în ţara noastră se găsesc miezuri de transfor¬
mator provenite din URSS-CSI, la realizarea acestui
material au fost folosite date din (1) şi (2); pentru miezuri
de altă provenienţă se poate aplica aceeaşi metodă de
calcul, cu condiţia determinării secţiunii nete şi a
inducţiei în miez.

Se porneşte de la premisa existenţei unui miez de
transformator la care se vor determina puterea maximă
şi datele înfăşurărilor. Pentru aceasta, procedăm în felul
următor:

1. Identificăm, folosind figura 3 şi tabelul 1, tipodi-
mensiunea miezului, secţiunea netă (Snet) şi puterea
maximă din circuitul primar (P50Hz = PI).

2. Determinăm puterea maximă disponibilă în circui¬
tul secundar,

P2 = n-P1

3. Determinăm numărul de spire/volt din circuitul pri¬
mar,

IO 4

unde

Snet = secţiunea netă;
f = frecvenţa (50)Hz;

B = inducţia în miez (fig.1).

4. Determinăm numărul de spire din circuitul primar,
NI = W1-230

5. Determinăm numărul de spire din circuitul secun¬
dar,

N2 = W1 112-1,04

unde

U2 = tensiunea din circuitul secundar;

1,04 = coeficient de corecţie care ţine seama de
pierderile din secundar.

6. Determinăm diametrul conductorului din circuitul
primar,

Dl = 1,13

unde II = curentul din primar II = 1,1 P1/U1
J = densitatea de curent (fig. 4).

7. Determinăm diametrul conductorului din circuitul
secundar,

D2 = 1,13-

unde:

12 = curentul din circuitul secundar;

J = densitatea de curent (fig. 4).

Diametrul conductoarelor se alege folosind tabelul 3.

în figura 1 este prezentată dependenţa inducţiei
magnetice maxime din miez de puterea transformatoru¬
lui, observându-se creşterea acesteia odată cu
creşterea puterii.

în figura 2 este prezentată dependenţa randamentu¬
lui de puterea transformatorului, observându-se
creşterea acestuia odată cu creşterea puterii transfor¬
matorului.

în figura 4 este prezentată dependenţa densităţii de
curent de puterea transformatorului, observându-se
scăderea acesteia odată cu creşterea puterii transfor¬
matorului.

în tabelul 1 precum şi în figurile 2, 4 a fost prezen¬
tată puterea transformatoarelor în cazul funcţionării la
frecvenţa de 400 Hz şi variaţia inducţiei, randamentului
şi densităţii de curent în acest caz.

în tabelul 2 este prezentată o variantă simplificată de
calcul, pe intervale de putere, unde:

W1 = nr. spire din primar pentru oţel 310-330, cu B = 1,6T;

W’l = nr. spire din primar pentru oţel 340-360, cu
B = 1,7T.

în acest caz, pentru determinarea numărului de spire
din secundar şi a diametrelor conductoarelor se pro¬
cedează ca în cazul anterior.

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

V-4

Exemplu de calcul

Considerăm că suntem în posesia unui miez identifi¬
cat folosind tabelul 1 ca fiind OL50/80-40, pe care dorim
să-l folosim la construirea unui transformator care să
debiteze în secundar 60 VA (20 V la un curent de 3A).

1 . Puterea din primar este Pi = 93.5VA, iar Snet =

5,31 cm^.

2 . Puterea din secundar este P 2 = t|-P1 = 0,95-93.5

= 88.82VA, deci miezul corespunde (88,82 > 60).

3. Determinăm numărul de spire/volt din circuitul primar:

IO 4 28,16

W1 = - = - = 5,31.

4,44-50-1,6-s

4. Determinăm numărul de spire din circuitul primar:
NI = W1-230 = 5,31-230 = 1221 spire.

5. Determinăm numărul de spire din secundar:

N2 = W1 -20-1,04 = 5,31 -20-1,04 = 110 spire.

6 . Determinăm diametrul conductorului din primar:

0,95-230

=0,3A.

Miezul transformatoarelor toroidale va fi ferit de lovi¬
turi, zgârieturi, acestea putând provoca scăderea calităţii
miezului (pot apărea spire în scurtcircuit în circuitul
magnetic). Conductoarele folosite la acest tip de transfor¬
matoare sunt supuse unor solicitări electrice şi mecanice
sporite; din acest motiv se recomandă folosirea conduc¬
torilor dublu izolaţi. Bobinajul se execută uniform reparti¬
zat de-a lungul torului. înfăşurarea primară, care se exe¬
cută de obicei prima, va fi bine izolată, în mod special ter¬
minalele; dacă spaţiul permite, se poate intercala un strat
izolator la două straturi de bobinaj.

în tabelele 4-8 sunt prezentate caracteristicile unor
ale electroizolante uzuale.

Se va verifica şi coeficientul de umplere al
acesta fiind cuprins între 0,2 la puteri mici
30W) şi 0,35 la puteri mai
(150-400W).

Se va acorda atenţie şi
ternului de prindere; o
dere defectuoasă
determina
de spire în
circuit.

0,3

Dl = 1,13- 1/35 =0>33mm:

D2 = 1.13

se alege din tabelul 3 valoarea de 0,35mm.

7. Determinăm diametrul
din secundar:

1,04mm; se
alege din tabelul
valoarea
1 , 1 mm.

3,5

v/-A

lo 20 30 50*0 loo 200 300 h 00

V/»

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

în cazul unui miez la care nu se cunoaşte valoarea lui
B, se recomandă mărirea valorii lui W1 (nr. de spire/volt)
cu 3-4%.

în practică, în regim de lucru apropiat de Pmaximă
de lucru, transformatoarele toroidale prezintă o cădere
de tensiune mai mare decât cele clasice, în aceleaşi
condiţii de încărcare. Se recomandă ca puterea

Tabelul nr. 1

Denumire

d ,mm

a,mm

b,mm

D,mm

S,cm z

(<xxb)

Snet.cm 2

P 50 hz
V-A

P 400 hz

. V'A

OL 16/26 6,5

6,5

0,325

0,28

0,48

OL 16/26 8

0,4

0,35

0,6

8,8

OL 16/26 10

0,5

0,43

0,78

10,1

OL 16/26 12,5

12,5

0,625

0,54

0,92

13,6

OL20/32 8

0,48

0,42

1,2

16,9

OL20/32 10

0,6

0,52

1,4

20,8

OL20/32 12,5

12,5

0,75

0,65

1,8

OL20/32 16

0,96

0,84

2,3

33,7

OL25/40 10

7,5

0,75

0,66

2,9

OL25/40 12,5

7,5

12,5

0,93

0,82

OL25/40 16

7,5

1,2

1,05

4,7

OL25/40 20

7,5

1,5

1,3

5,8

OL25/40 25

7,5

1,875

1,64

7,3

OL32/50 16

1,44

1,27

9,3

120

OL32/50 20

1,8

1,58

11,6

149

OL32/50 25

2,25

1,98

14,6

187

OL32/50 32

2,88

2,54

18,7

240

OL40/64 20

2,4

2,12

278

OL40/64 25

2,64

364

OL40/64 32

3,84

3,38

1444

OL40/64 40

4,8

4,28

49.5

515

OL50/80 25

3,75

3,32

58,5

550

OL50/80 32

4,8

4,25

660

OL50/80 40

5,31

93,5

825

OL50/80 50

7,5

6,64

117

1030

OL64/100 32

100

5,76

5,1

148

1300

OL64/100 40

100

7,2

6,4

186

1630

OL64/100 50

100

233

2040

OL64/100 64

100

11,52

10,2

293

2300

OL80/128 40

128

9,6

8,5

340

2500

OL80/128 50

128

r 10,7

'428

2650

Tabelul nr. 2

P, V*A

Wj 0310-330)

w;(* 340-360)

J,A/mm 2,

41/S net

38/S net

4,5

0,80

10-30

37/S net

33/S net

0,85

30-50

34/S net

30/S net

3,5

0,90

50-120

33/S net

29/S net

0,95

120-400

32/S net

28/ S net

2,5-2,75

0,96

absorbită în circuitul secundar să nu depăşească 0,6-
0,7 din puterea maximă disponibilă în circuitul primar.

Bibliografie

1 . B.S. Gersunski - Spravocinik po rascetu elektronih
shem

2 . G. Martinihin - Rascet toroidalnih transformatorov
- Radio, nr. 3/1972

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

Tabelul nr. 3

Diametrul nominal al
conductorului
d, mm

Diametrul
maxim ai
conductorului
izolat D, mm

Diametrul nominal al

conductorului

d, mm

Diametrul
maxim al
conductorului
izolat D, mm

Diametrul nominal al

conductorului

d t mm

Diametrul
maxim al
conductorului
izolat D % mm

normal

(cu 1 strat)

îngroşat

(cu 2 stra¬

turi)

normal

(cu 1 strat)

îngroşat

(cu 2 stra¬

turi)

normal

(cit 1 strat)

-w X
<tj c.

0,14

0,16

0,17

0,39

0,430

0,45

1,40

1,480

1,51

0,15

0,17

0,18

0,40

0,440

0,46

1,45

1,530

1<56 '

0.16

0,18

0,19

0,42

0,450

0,48

1,50

1,580

1,61

0,17

0,19

0,20

0,43

0,470

0,49

1,55

1,630

1,66

0,18

0'21

0,22

0,45

0,490

0,51

1,60

1,680

1,71

0 19

0|22

0,23

0,47

0 510

0,53

1,65

1,730

1,76

0,20

0,23

0,24

0,48

0.520

054

1,70

1,780

1,81

0.21

0,240

0,25

0,50

0,550

0,57

1.75

1.830

1,86

0,22

0,250

0,26

0,55

0,600

0,62

1,80

1,890

1,92

0,23

0,260

0,27

0,60

0,650

0,67

1,85

1,94

1,97

0,24

0.270

0,28

0,65

0,700

0.73

1,90

1,99

2,02

0,25

0.280

0,29

0,70

0,750

0,78

1.95

2,04

2,07

0,26

0,290

0,30

0,75

0,810

0,84

2,00

2,10

2,13

0,27

0,310

0,32

0,80

0,860

0,89

2,10

2,20

2,23

0,28

0,320

0,33

0,85

0,910

0.94

2,20

2,30

2,33

0,29

0,330

0,34

0,90

0,960

0,99

2,30

2,40

2,43

0,30

0,340

0,35

0;95

1,010

1,04

2,40

2,50

2,53

0,31

0,350

0,36

1,00

1,080

2,50

2,61

2,64

0,32

0,360

0,37

1,05

1,130

1,16

2,60

2,71

2,75

0,33

0,370

0,38

1,10

1,180

1,21

2,70

2,81

2,85

0,34

0,380

0,40

1,15

1,230

1,26

2,80

2,92

2,96

0,35

0,390

0,41

1,20

1,280

1,31

2,90

3,02

3,06

0,36

0.400

0-42

1,25

1,330

1,36

3,00

3,12

3,16

0,37

0,410

0,43

1,30

1,380

1,41

0.38

0,420

0,44

1,35

1,430

1,46

Tabelul nr. 4

Preşpan

Tip

Grosime

nominală

Tolerante
la grosimea
nominali

Rigiditatea

dleîectiică

Tip

Grosime

nominală

Tolerante

U grosimea
nominală

Rigiditatea

dielectrlcă

±%

kV/mm

±%

kV/mm

0,10

0,25

0,30

0,40

0,50

11-12

neîndoit

îndoit

0.5

0,6

0.7

o.s

0.9

1.0

1.2

1.5

1.8

2.0

2.5
(3.0)

9-12

neîndoit

0,25

0,30

0,40

0,50

1,00

1,50

2,00

9-11

neîndoit

6,5

îndoit

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

Tabelul nr. 5

Benzi şi ţesături lăcuite

Tip

Grosime

nominali

Toleranţe In gro¬
simea nominali ±

Tensiunea
de străpungere

Rigiditatea

diclcctrlcH

ram

kV/mm

Mătase

0.10

0.015

5,0

MNL

0.15

0.02

7.5

—

0.15

0.02

4.2

Mătase

0,17

0,02

5.0

—

MVL

0,20

0.03

6.0

—

0.24

0.03

7.S

—

Terilenă

0,10

0,02

4.0

, -

TTP

0,15

0.02

5.0

—

0.20

0.03

7.0

—

0,10

0,03

3.5

Sticlă

0.15

0.03

4.5

—

SLO

0.20

0.03

5.6

—

0.25

0,03

6,7

—

Sticlă

0,12

0.02

2.5

r ..

SLN

0.20

0.03

7.0

—

Sticlă

0.12

0.03

SRSi

0.15

0.03

—

0.20

0,03

—

Tabelul nr. 6

Htrtii electroizolante

Grosimea

nominală

Toleranţe la grosi¬
mea nominală ±

STAS

Rigiditatea die-
lectrlcă

nun

nr.

kV/rom

Of 13

0.005

E -6026

—

Hîrtle lăcuită

0.06

0,007

7106

—

Grosimea

Toîcrpnţc In
grotittmA nomi¬
nală £

Rigiditatea

dlelectricA

0,07

0,007

6164

nominală

0,06

0,007

2.0

kV'mm

0,10

0,12

0.15

0,01

7402

3.0

3.5

4.5

0,08

0,010

2.7

0.1 S

0.20

0.25

0,008

0,01

0,02

0.10

0.010

3,2

5614

—

0,14

0,015

3.7

0.1

0,01

5868

—

0,08

0,12

o o

o o
* 1—

5649

—

0,05

0,005

6556

—

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

Tabelul nr. 7

Materiale izolante combinate

TWrmmîr*»:* mnirrLilttlllf

Grosimea
limită •

Temperatura
de regim

Rigiditatea

di electrică

•c

kV/mm

Hîrtic Kraft

0,10 -0,30

Hlrtie dc cînepă

0,12 -0.30

Hîrtie dc azbest

0.05 -0.20

130-150

Ţesătură, lăcuită galbenă

0,10 -0,60

90-120

Materiale

Mătase lăcuită galbenă

0,05 -0,20

90- 120

dc bază

Ţesătură dc sticlă lăcuită

0.05 -0.4,'5

130-ISO

Folie de triacetat dc celuloză

0,022-0,06

60-105

Folie polictilentereflalat

0.025-0.05

90-130

Mică Muscovit

0,01 -0,03

500

Illrtic do eînepă dc 0,2 mm
Folie polictilcntercftaîat

0,23

120-130

dc 0,05 mm

Folie polietilcntcrcftalat
dc 0,05 mm. Hîrtic

0,30

120-130

Fol ic polictt leu Icref talat
dc 0,05 mm

Hîrtic Kraft 0.2 mm

Folie polietilentcreftalat

0,22

105-120

Izolaţii

combinate

0,05 mm

Hîrtie Kraft 0,09 mm

Folie triacetat de

0,20

105-120

celuloză 0.0*6 mm

Hîrtic Kraft 0,09 mm

Ţesătură lăcuită dc 0,25mm
Hîrtic Kraft 0,18 mm

0,70

105-120

Ţesătură lăcuită dc 0,25 mm

Ţesătură lăcuită dc 0,05mm
Mică Muscovit 0,05 mm

0,10

120-130

Ţesătură de sticlă
lăcuită 0,1 mm

0,21

150

Mică Muscovit 0.1 mm

Tabelul nr . 8

Materiale iznlnnte combinate pe bază ilc jr.’ţjtt#', hlrtlc, folie sintetici

Competiţia

Tipul

izolaţiei

Grosimea

nominală

Toleranţe
medii la
grosimea
nominală

Rigiditatea

dielectrică

minimă

Tensiunea

Încercare

Standardele

încercărilor

kV/mm

Preşpan 0,10
Folie 0,05
Preşpan 53,10

PHP

0,25

0,03

Pentru rigidi¬
tate STAS
6257-68

Preşpan 0,25
Folie 0,05
Preşpan 0,10

PHP

0,40

0,05

Pentru toleran¬
ţele la grosime
NID 1118

Preşpan 0,25
Folie 0,05
Hîrtie 0,06

PHA 3

0,35

0,04

Pentru tensiu¬
nea dc încerca¬
re NID 1113

Preşpan 0,25
Folie 0,05
Illrtic 0,06
Folie 0,05

Hîrtie 0,06

PHA 5

0.45

0,45

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

ICI

AUTOMATIZĂRI

Dr. Ing. SORIN PIŞCAŢI

ÎN GOSPODĂRIILE

INDIVIDUALE

Din ce în ce mai mulţi oameni îşi
construiesc case sau vile proprii,
atât în oraşe cât şi în aşezările
rurale. Standardele actuale ale civi¬
lizaţiei impun ca pe lângă canalizare
şi reţea de apă curentă (individuală
sau colectivă), încălzirea locuinţei
să şe facă centralizat şi automatizat.

în cazurile cele mai simple se uti¬
lizează calorifere electrice, cu ulei
sau aer, prevăzute de regulă cu ter-
mostat bimetalic. Aceste termostate,
puţin fiabile, reglează numai tempe¬
ratura elemenţilor caloriferului, şi
deci indirect pe cea din cameră.
Acelaşi fenomen are loc şi în cazul
utilizării altor încălzitoare sau
aeroterme electrice.

în acest articol este prezentat un

montaj electronic care îndeplineşte
dezideratul de mai sus, asigurând în
încăperea respectivă o temperatură
constantă, care nu se abate cu mai
mult de ± 0,5°C de la valoarea pre¬
scrisă.

Realizarea plăcii de circuit impri¬
mat este lăsată la latitudinea con¬
structorilor, deoarece dispunerea
pieselor nu este critică şi nu există
pericolul apariţiei unor cuplaje elec¬
trice nedorite. Mărimea plăcii
depinde în principal de dimensiunile
pieselor componente pe care le are
constructorul.

De notat că acest montaj, a cărui
schemă de principiu este prezentată
în figura 1 , îşi găseşte şi alte
numeroase aplicaţii, dintre care pot

fi exemplificate: incubatoare indus¬
triale sau realizate artizanal,
aeroterme sau eleveuse (a căror
temperatură utilă va fi de maximum
100°C), hale de creştere a păsărilor
la baterie, opăritoare de carcase din
abatoarele de păsări etc.

Realizată şi reglată corect,
aparatura prezentată funcţionează
de la prima încercare la parametrii
proiectaţi. Reglajele sunt simple şi
nu necesită aparatură specială; sunt
suficiente un termometru (0-100°C)
şi un voltmetru de curent continuu.

Descrierea aparaturii electro¬
nice de comandă

Etajul principal este constituit din
comparatorul diferenţial realizat cu
tranzistoarele T-| şi T 2 , cuplate în

TEHNIUM iunie 2006

CEREREA CITITORILOR

emitor şi legate la masă prin rezis¬
tenţa R7.

In baza tranzistorului T-| este
conectat galvanic, prin intermediul
rezistenţei R3, divizorul potenţio¬
metre RTh1-R2. Elementul sensibil
la temperatura mediului ambiant îl
constituie termistorul RThl, cu va¬
riaţie negativă a rezistenţei. Acest
termistor trebuie să aibă o rezistenţă
de cca 500f2 la temperatura de
25°C. Pentru mărirea sensibilităţii se
pot înseria două astfel de termis-
toare (detaliul din figura 2).

Dacă este necesar ca variaţia
temperaturii elementului măsurat să
fie detectată rapid, se vor utiliza ter-
mistoare cu dimensiuni fizice cât
mai mici; de exemplu, termistoarele
folosite în construcţia vechilor
aparate de radio româneşti, marca
Neptun.

Când variaţiile de temperatură
sunt lente, este indicat să se uti¬
lizeze termistoare cu carcasă mare;
unele sunt prevăzute cu şurub şi
carcasă metalică hexagonală pentru
a fi solidarizate cu utilajul a cărui
temperatură trebuie măsurată şi sta¬
bilizată. Un exemplu în această pri¬
vinţă îl constituie pereţii metalici ai
opăritoarelor de carcase din aba¬
toarele de păsări.

Rezistenţa R 2 este un
potenţiometru semireglabil cu va¬
loarea maximă de 2,5 kQ şi serveşte
la reglajul final al montajului.
Diferenţa de tensiune dintre colec¬
torul lui T-| (tensiune variabilă
datorită termistorului RThl şi, în
ultimă instanţă, temperaturii mediu¬
lui ambiant sau a elementului
măsurat) şi colectorul tranzistorului
T 2 apare la bornele (bc) ale
potenţiometrului semireglabil R 6 şi
comandă baza amplificatorului final
T 3 prin intermediul rezistenţei R 8 .

Colectorul tranzistorului T 3 este
înseriat cu releul REL1. în paralel cu
înfăşurarea acestui releu este legat
condensatorul electrolitic CI (470
pF/40V), care are rolul de a împie¬
dica distrugerea joncţiunilor tranzis¬
torului T 3 de către extracurenţii de
inducţie. Semireglabilul R 6 poate fi
înlocuit cu două rezistenţe fixe
R6(1); R 6 ( 2 ), conform detaliului
prezentat în figura 3.

Al treilea etaj al montajului,
constituit în jurul tranzistorului T 4 ,
realizează o mică întârziere la
conectarea şi deconectarea sarcinii,
datorită grupului R13, R15-C4. în
colectorul tranzistorului T4 este
montat releul final REL2. Acesta se

alege în funcţie de sarcina pe care
trebuie să o comande. Până la 10 A
(sarcină care în majoritatea
cazurilor nu este depăşită), se reco¬
mandă utilizarea unui releu tip Rl-
13, a cărui înfăşurare este dimen¬
sionată pentru tensiunea de 24Vc.c.

Releul REL 1 poate să fie mai
mic, deoarece curenţii pe care îi
suportă contactele sale sunt de
mică valoare. Atenţie, însă! Nu se va
suprima rezistenţa R13 (330 Q) şi
nici nu se va utiliza pentru aceasta o
valoare ohmică mai mică decât cea
indicată; în ambele cazuri se vor
perla contactele normal deschise
(AA) ale releului REL1.

Etajul de alimentare are ca ele¬
ment principal transformatorul TR
(fig. 1). Acest transformator, a cărui
putere trebuie să fie cuprinsă între
10 şi 40VA, are două înfăşurări
secundare, una pentru 9V ca şi
cealaltă pentru 20Vq a . Pentru pre¬
venirea oricărui accident prin elec¬
trocutare, aceste înfăşurări vor fi
separate de cea primară (220V C a )
printr-un perete transversal, con¬
form normelor de protecţie în
vigoare.

întregul montaj se încasetează
într-o cutie din placaj sau plastic,
preferabil furniruită. In cutiuţa cu
pereţii perforaţi, ataşată de cea a
montajului, se amplasează termis¬
torul RThl. Corpul acestuia va fi în
aer (nu va atinge pereţii cutiei) pen¬
tru a fi numai sub influenţa tempera¬
turii aerului din camera unde trebuie
ca temperatura să fie menţinută la o
anumită valoare.

Funcţionarea aparaturii

Scăderea temperaturii mediului
înconjurător sub valoarea prescrisă
este sesizată de termistorul RThl
(fig. 1 ), care prin variaţia rezistenţei
sale dezechilibrează etajul com¬
parator T-|, Tj>. Acesta, la rândul
său, determina deschiderea tranzis¬
torului T 3 şi în final închiderea con¬
tactelor normal deschise AA ale
releului REL1. închiderea acestor
contacte are ca rezultat polarizarea
în sens direct a bazei tranzistorului
T 4 şi totodată încărcarea conden¬
satorului electrolitic C4. Ca urmare,
tranzistorul T 4 se deschide şi pune
sub tensiune (24Vc.c.) înfăşurarea
releului REL 2 . Acesta pune sub ten¬
siune sarcina: reşou, calorifer elec¬
tric, aerotermă etc.

Când temperatura aerului din
încăpere (sau a utilajului comandat)
a ajuns la valoarea prescrisă, com-

TEHNIUM iunie 2006

părătorul T-j, T 2 se echilibrează şi
releul REL1 decuplează. De
menţionat că la pragul de
deschidere (ca de altfel şi la cel de
închidere), de regulă, contactele AA
se închid şi se deschid de câteva
ori. Dacă aceste contacte ar coman¬
da direct sarcina, ele s-ar perla în
scurt timp. Prin utilizarea etajului
final echipat cu tranzistorul T4, acest
regim tranzitoriu nu mai are niciun
efect. Contactele releului REL 2 se
deschid numai după un timp de 1-10
secunde de la ultima deschidere
(fermă) a contactelor AA. Acesta a
fost motivul pentru care la releul de
temperatură propriu-zis (TI; T 2 ; T3)
a fost adăugat releul de timp (T4) cu
întârziere la deconectare.

Reglarea aparaturii

Dacă releul REL2 are şi un con¬
tact suplimentar (cazul releului
RI13), este bine să se monteze indi¬
catorul optic prezentat în figura 5.
LED-ul roşu se va aprinde în timpul
cuplării sarcinii la reţea, iar cel verde
la decuplarea acesteia.

Potenţiometrul P (R11) va fi pre¬
văzut cu un buton cât mai mare.
Este bine ca pe acesta să se mon¬
teze un ac indicator.

Pentru punerea la punct a apara¬
turii se va proceda la un prereglaj
care constă din următoarele operaţi¬
uni:

• Termistorul va fi la temperatura
camerei, de 25°C.

• Se reglează cu şurubelniţa
rezistenţa semireglabilă R2, până
se obţine tensiunea de + 5 V între
punctul A şi masă.

• Cursorul potenţiometrului fiind
la capătul dinspre minus (masă), se
va regla rezistenţa R12 până se
obţine aceeaşi tensiune (+ 5V) între
punctul B şi masă.

• Cursorul semireglabilul R 6 va fi
la mijloc, astfel încât să fie acelaşi
potenţial între capătul lui R 8 şi
colectoarele tranzistoarelor T-|; T 2 .

• Se încălzeşte termistorul cu
0,2-0,5°C. Releul REL 1 trebuie să
deconecteze.

• Se răceşte termistorul cu 0,2-
0,5°C. Releul REL1 va cupla din
nou.

Reglajul final

Să presupunem că valoarea mi¬
nimă a scalei este de 15°C; se poate
porni de la orice valoare cuprinsă
între 10 şi 50°C.

• Se montează butonul cu indica¬
tor pe axul potenţiometrului R11.

• Se decuplează condensatorul
C4, astfel încât releul REL2 să nu

LA CEREREA CITITORILOR

mai acţioneze cu întârziere.

• Se aduce cursorul potenţio¬
metrului R11 la capătul dinspre
masă.

• Se roteşte cursorul semi-
reglabilului R12 până când releul
REL2 decuplează şi LED-ul verde
se aprinde.

• Se încălzeşte termistorul cu
1°C peste pragul minim; temperatu¬
ra acestuia urcă de la 15 la 16°C.

• Se roteşte butonul potenţio¬
metrului R11 până când releul REL2
cuplează şi LED-ul roşu se aprinde.

• Se roteşte fin butonul în ambele
sensuri, până la stabilirea exactă a
pragului de basculare.

Se notează pe scală, în dreptul
poziţiei acului indicator al butonului
de reglaj, o liniuţă şi valoarea 16°C.

• La fel se procedează până la
completarea scalei (100°C). în felul
acesta se obţine o scală gradată din
grad în grad.

• Dacă se doreşte ca scala să fie
gradată în alt mod (de exemplu, din
5 în 5°C), se va poceda în acelaşi
mod.

• Scala respectivă se trece apoi
“pe curat” utilizând un carton alb.

• Se va da o mare atenţie la
lipirea acesteia de carcasă (cu lac
incolor, aracet, prenadez, cianacrilat
etc.), astfel încât poziţia acesteia să
corespundă exact cu a celei iniţiale.

• Se cuplează condensatorul C4.

Lista de piese

TI; T2 -4 BC 173 C; BC 109C
sau echiv.

T3 -> BC 171B; BC 107B sau
echiv.

T4 -» 2N 1613; 2N 1711; BD 139

GÎC.

Dl; D2; D3 -> IN 4001 - IN
4007

RTH1 ->510 Q/25°C
R2; R6; R12 -> 2,5 kQ (semi-
reglabili liniari)

CI; C2; C3 -> 470 - 1000 nF/40V

C4 -» 470 |iF/40V

R3; R9 -> 120 Q

R4; R5 -> 510 Q

R7; R16 -> 1 kQ

R8 -» 220-330 Q

R10 -> 20-27 Q

R11 -> 510 Q (potenţiometru
liniar)

R13-> 330-390 Q
R14 -> 10-15 kQ
R15 -> 100 kQ (semireglabil
liniar)

TEHNIUM iunie 2006

LA CEREREA CITITORILOR

De mai mulţi ani, gardurile elec¬
trice pentru paza animalelor sau
pentru îndepărtarea infractorilor
sunt folosite în toată lumea.

Pentru a nu avea un gard
„nazist", de tristă amintire, trebuie
să cunoaştem câteva elemente
strict necesare, pentru un gard efi¬
cient şi bineînţeles neletal.

în Uniunea Europeană condiţiile
necesare sunt reglementate prin
norma CENELEC (Comitee
Europeen de Normalization Elec-
trotechnique) EN 61011 :1992, care
prevede următoarele:

- durata între impulsuri

minim 1 s

- tensiunea max. de vârf Vp

10 kV

- durata impulsului

0,1 s max.

- cantitatea de electricitate

2.5 m C max. (Q= C:V)

- energia impulsului _

5 J max. ( E= C.V 2 /2)

- perioada în care l> 300 mA

1.5 ms

unde:

- Vp se măsoară pe o sarcină
capacitivă variabilă între 0 şi 0,2 (iF,
în trepte de 10 nF;

- durata ( U > 12 V), cantitatea de
electricitate şi energia se măsoară
pe o sarcină rezistivă, neinductivă,
de 500Q.

Construcţiile industriale omolo¬
gate trebuie să reziste la trăsnet
direct.

Norma este foarte laborioasă şi
prevede sau recomandă multe alte
detalii neinteresante pentru con¬
structorul amator.

în afara prevederilor normei, tre¬
buie să ţinem cont de alte câteva
considerente.

La o energie dată, consumul să
fie cât mai mic, gardurile pentru ani¬
male fiind de obicei alimentate din
surse autonome (acumulatori auto).

Gardul trebuie să fie ieftin şi uşor
de mutat în caz de necesitate.

în Germania mai există pre¬
scripţia ca între două secţiuni de
gard alimentate din dispozitive
diferite să nu fie o distanţă mai mică
de 3 m (www. elektrozaungerăte).

în Franţa, priza de pământ nu
trebuie să fie legată la canalizare
sau la împământarea clădirii (www.
cloţure electrique).

în România nu am găsit niciun
standard specific, aşa că vom ţine
seama de norma europeană şi de
prevederile citate mai sus , care sunt
foarte utile şi necesare.

Statele Unite nu au o regle¬
mentare unitară, acolo unde există
acestea diferind de la un comitat la
altul şi se utilizează energii mai
mari, dar au şi garduri de 250 mile.

Pe Internet există o schemă cu
două temporizatoare NE 555 şi o
bobină de inducţie auto (www. elec¬
tric fence. Richard Perez ©) pe care
nu o recomand din următoarele
motive: se poate construi cu un sin¬
gur integrat 555, iar bobina de
inducţie consumă (după un docu¬
ment francez) cam 7 A pentru o
energie de puţin peste 30 mJ, deci
are un randament foarte slab, care
va consuma rapid bateria.

într-un articol viitor voi reveni cu
nişte scheme simple cu piese ieftine şi
accesibile, pentru garduri pentru ani¬
male, alimentate la baterie de 12 V.

în ceea ce priveşte energia nece¬
sară, recomandările diferă destul de
mult.

O firmă din SUA afirmă că 1J
este suficient pentru cca 10 km de
fir, alta din Germania că 0,3 J sunt
suficienţi pentru 7 km, pe când una
din Franţa dă aceeaşi energie pen¬
tru numai 0 , 9 km, dar spune că pen¬
tru un gard modest sunt suficienţi
100 mJ.

Există o sumedenie de oferte cu
consumuri foarte mici, dar cu
tehnologie sofisticată şi bineînţeles
deştul de scumpă.

în privinţa numărului de fire şi
dispunerii lor, există atâtea păreri
câte firme.

Luându-se după americani şi
tendinţele lor maximiste, şi europenii
folosesc tensiuni mari (8 kV) care au
produs în Germania 4 accidente cu
copii mici (din fericire neletale, dar
care au necesitat asistenţă de
urgenţă).

Ţinând cont de cele de mai sus şi
de faptul că piese pentru tensiuni
mari (condensatoare şi diode
redresoare rapide) se găsesc greu şi
sunt scumpe şi că nu este reco¬
mandabil de a lega mai mult de două
condensatoare şi trei, patru diode în
serie, m-am oprit la tensiuni mai
“cuminţi”, de 2,5 maximum 3 kV.

La locuri vizibile se vor afişa
nişte panouri indicatoare vopsite cu
culori puternice (preferabil galben
intens), scrisul şi desenul fiind cu
negru.

Bibliografie

1. Catalogul Standardelor
Române 2005, Biblioteca ASRO

2. R. Besson, 70 GADGETS
ELECTRONIQUES, Paris, 1977

3. Norma CENELEC EN
61011 : 1992, Biblioteca ASRO

4. Internet

TEHNIUM iunie 2006

LABORATOR

Ing. Gh. REVENCO

, red că marea majoritate a constructorilor ama¬
tori cu oarece vechime posedă în “arsenalul” de
componente electronice şi unele circuite inte¬
grate TTL, care odinioară erau în vogă, dar care astăzi au
căzut în dizgraţie, victime ale tehnologiei CMOS, net
superioară. Totuşi, pentru unele aplicaţii singulare, fie şi
numai pentru unele experienţe scolastice, unele circuite
integrate ar merita să fie reconsiderate.

In cele ce urmează voi prezenta un mod extrem de
simplu şi ieftin de realizare a unor generatoare de sem¬
nale în AF şi HF, cu ajutorul unui banal trigger Schmitt
TTL. Triggerul Schmitt este în esenţă un circuit basculant
cu două praguri de comandă, care determină o
funcţionare cu histerezis. Pentru detalii asupra principiului
de funcţionare şi aplicaţii, este recomandabilă con¬
sultarea articolului cu acest subiect, apărut în nr. 3/2004
al revistei TEHNIUM.

Cel mai frecvent, aceste circuite funcţionează ca porţi
NAND şi se folosesc ca detectoare de prag, dar prin
adăugarea unui grup RC exterior, circuitul poate funcţiona
ca astabil. Principiul de funcţionare este cât se poate de
simplu, fiind ilustrat în figura 1. Astfel, dacă intrarea este
în 0 logic, ieşirea este în 1 logic. în această situaţie con¬
densatorul C începe să se încarce prin rezistorul R. Când
tensiunea pe condensator atinge valoarea pragului de
sus al triggerului, acesta basculează, ieşirea trecând din
1 în 0 logic, iar condensatorul începe să se descarce
până ce tensiunea la bornele sale, deci la intrare, atinge
valoarea pragului de jos al triggerului. în această situaţie
circuitul rebasculează, ieşirea trecând din nou în 1, şi
ciclul se repetă. Diferenţa dintre cele două praguri se
numeşte tensiune de histerezis, U^, şi este de ordinul a
0,8-1 V în cazul circuitelor TTL, depinzând puţin şi de ten¬
siunea de alimentare. Timpii de încărcare şi descărcare a
condensatorului C, care determină perioada de oscilaţie,
deci frecvenţa semnalului astfel generat, depind în primul
rând de constanta de timp RC, dar depind şi de tensi¬
unea de histerezis şi de tensiunea de alimentare. Cu cât
R şi C au valori mai mari, cu atât frecvenţa va fi mai mică.
Aceşti timpi nu sunt egali, deci factorul de umplere al
semnalului nu este de 50%. Dacă se doreşte un factor de
umplere de 50% sau variabil, rezistorul R se va înlocui cu
două rezistoare R1 şi R2, înseriate cu câte o diodă, cum
este schiţat în partea de sus a figurii 1, care separă astfel
circuitul de încărcare de cel de descărcare, permiţând
reglajul separat al celor doi timpi. Se poate folosi practic
orice tip de circuit trigger Schmitt, cu una sau mai multe
intrări. Circuitele mai frecvent întâlnite, utilizabile în scopul

mai sus propus, sunt:

7413 (CDB413, FLH351, FLH335) - 2 X NAND
Schmitt Trig. cu câte 4 intrări;

7414 (CDB414, 8414) - 6 x NAND Schmitt Trig. cu 1
intrare;

74132 (FLH601, FLH605) - 4 x NAND Schmitt Trig. cu
câte 2 intrări

şi, bineînţeles, variantele LS şi HC ale acestora.
Aceste circuite se mai găsesc în magazinele de specia¬
litate, chiar şi în capsulă pentru SMD, la preţuri derizorii.

în cazul circuitelor cu mai multe intrări, acestea se vor
conecta împreună pentru această aplicaţie.

Experimental, cele mai bune rezultate le-am obţinut
folosind un circuit FLH601 (74132), după schema din
figura 2, unde am folosit un trigger ca oscilator pentru HF,
un altul ca separator (facultativ), iar celelalte două
disponibile, ca oscilator de AF, respectiv separator pentru
acesta. Câteva valori ale componentelor utilizate şi ale
performanţelor obţinute vor orienta constructorul amator,
care experimental va alege soluţia optimă pentru scopul
propus. Astfel, pentru C = 33pF şi R variind între 10Q şi
470£2, frecvenţa variază aproximativ între 28MHz şi
15MHz, iar dacă C = 470pF, pentru aceeaşi plajă de vari¬
aţie a rezistenţei, frecvenţa se va situa aproximativ în
gama 12MHz - 4MHz. Oscilatorul funcţionează şi dacă C
= 0, datorită capacităţilor parazite ale circuitului şi ale
montajului, frecvenţa maximă ce am obţinut-o cu acest
circuit fiind 39MHz. Desigur, stabilitatea în această situ¬
aţie este mai proastă. în domeniul AF, pentru C = 6,8pF şi
R = 680Q, f»200Hz. O anumită frecvenţă se poate obţine
cu o infinitate de perechi de valori pentru R şi C, al căror
produs dă constanta de timp corespunzătoare frecvenţei
respective. Există însă o valoare maximă pentru R până
la care oscilatorul mai funcţionează, valoare ce depinde
de frecvenţă şi de circuitul folosit. Am constatat că dacă R
are valori mai mici, forma de undă este mai bună. Nu se
recomandă R > 1 kCl

Dacă dorim un oscilator cu frecvenţa variabilă, desi¬
gur, putem folosi un condensator variabil sau un
potenţiometru sau câteva valori pentru R sau C
comutabile şi C, respectiv R, variabil, obţinând astfel un
generator cu mai multe game. Sună cam pretenţios, dar
aşa ceva se poate dovedi ca fiind un generator de test
foarte util pentru pretenţii amatoriceşti mai modeste.
Nivelul semnalului de ieşire este de aproximativ 3,5 Vw
pentru Ub = 5V şi destul de constant în bandă, scăzând
însă puţin la frecvenţe mari (peste 20MHz). Impedanţa de
ieşire este de ordinul a 75Q. Forma de undă este drep¬
tunghiulară, ca în figura 1, cu eventuale distorsionări ale
fronturilor, deci semnalul de ieşire va avea un spectru de
armonici destul de bogat. O variantă mai elegantă se
poate realiza folosind diode varicap, în care caz se poate
realiza simplu şi modularea în frecvenţă a generatorului,
sau chiar o vobulare într-o bandă destul de largă, aşa
cum este schiţat în partea stângă a figurii 2. în acest caz.
condensatorul C2 este absolut necesar, având rolul de a
bloca tensiunea de polarizare a diodelor varicap, pentru a
nu intra "în conflict” cu potenţialele de la terminalele tri¬
ggerului, care sunt conforme cu diagrama din figura 1. Să
nu se piardă din vedere polaritatea tensiunii de comandă
(polarizarea diodelor varicap), polul negativ aplicându-
se pe anod, iar tensiunea de comandă să nu depăşească
30V. Condensatorul CI separă circuitul de polarizare al
diodelor de tensiunea pe care este axată tensiunea de
modulaţie. Valorile rezistenţelor din circuitele de
comandă/modulaţie ale diodelor varicap nu sunt critice,
putând fi cuprinse în limitele lOkQ-IOOkfl Semnalul de
modulaţie poate proveni de la un oscilator pe frecvenţa
dorită, realizat chiar cu un trigger disponibil din aceeaş
capsulă. Nivelul semnalului de modulaţie va trebui însă

TEHNIUM iunie 2006

LABORATOR

atenuat, corespunzător deviaţiei de frecvenţă dorită,
funcţie şi de dioda varicap utilizată. Folosind o diodă va-
ricap de tipul BB113, care conţine de fapt 3 diode în
aceeaşi capsulă, fiecare diodă având o variaţie a capa¬
cităţii între aproximativ 250pF şi 25pF, pentru o variaţie a
tensiunii de polarizare Uv între 2 şi 20V (capacitatea unei
diode varicap scăzând când tensiunea de polarizare
creşte), am obţinut, pentru R = 330Q, o

variaţie a frecvenţei oscilatorului între 6MHz şi 20MHz cu
o singură diodă conectată, între 3,5 MHz şi 15 MHz cu 2
diode şi între 2,5 MHz şi 13 MHz cu toate cele 3 diode
conectate. Pentru R = 1 kO, oscilatorul va funcţiona apro¬
ximativ în gama 0,6 MHz - 5 MHz cu toate cele 3 diode
conectate. Pentru R = 150 şi o singură diodă conectată,
frecvenţa maximă obţinută a fost de 33MHz. Deci, dacă
se aplică o tensiune liniar variabilă (dinte de fierăstrău),
cu amplitudinea cuprinsă între 2 şi 20V, se obţine o vobu-
lare într-o bandă destul de largă. Pentru o corecţie sau
etalonare la capete de bandă, se poate conecta şi un con¬
densator trimer de 20-30 pF, notat cu Ct pe schema din
figura 2. Montajul funcţionează chiar dacă tensiunea de
alimentare scade până la 3,5V, cu diminuarea corespun¬
zătoare a
amplitudinii
semnalului
de ieşire şi cu
o modificare
(scădere) a
frecvenţei de
oscilaţie de
maximum
10%. Dacă
se doreşte un
oscilator vari¬
abil, coman¬
dat în tensi¬
une, în dome¬
niul frec¬
venţelor rela¬
tiv joase,
unde nu dis¬
punem de
diode varicap
de mare
capacitate,
putem apela
cu încredere

la diodele Zener,
care în anumite
condiţii pot
substitui, diodele
varicap. în acest
scop se poate
consulta articolul
“Utilizări mai
puţin con¬
venţionale ale
diodelor Zener şi
unele artificii
utile”, de ing. Gh.
Revenco, publi¬
cat în revista
TEHNIUM, nr.
3/2005.

în ciuda fap¬
tului că oscila¬
toarele de genul
celui propus mai
sus nu funcţio¬
nează la frec¬
venţe foarte mari, putem totuşi beneficia de semnale de
test şi în domeniul VHF, graţie spectrului de armonici
destul de bogat, forma de undă nefiind sinusoidală. Cu
puţină experienţă şi abilitate se pot obţine rezultate prac¬
tice mai mult decât satisfăcătoare.

Dacă dispunem de un circuit 7414, care conţine 6 tri-
ggere, putem realiza 6 oscilatoare pe frecvenţe diferite,
de exemplu în domeniul AF, cu care se pot realiza diverse
montaje de divertisment acustice, prin comutarea şi
mixarea acestor semnale. în cazul folosirii circuitului
simultan pentru mai multe oscilatoare, decuplarea la
masă a sursei de alimentare (terminalul 14), cu un con¬
densator corespunzător frecvenţelor de lucru, este foarte
indicată.

Prezentul articol pledează pentru reabilitarea trigge-
relor Schmitt TTL, dar ideea este desigur aplicabilă şi cu
circuite CMOS, cum ar fi de exemplu CD/MMC 4093, care
este replica CMOS a circuitului TTL 74132.

Sper ca prezentul articol să constituie o provocare de
interes pentru constructorii amatori, care vor putea
descoperi şi alte aplicaţii interesante ale triggerelor
Schmitt.

TEHNIUM iunie 2006

ATELIER

O „SERINGA AUTO“

UTILĂ

NICOLAE TOLOARGĂ

F iind de meserie electrician
auto, vă pot spune că cea
mai folosită “sculă" pentru
depanarea instalaţiei electrice a
unui autoturism este banala lampă
de control, în fond, un bec de 12 V
prevăzut cu două fire conductoare
izolate. Articolul de faţă se referă la
altă manieră şi tehnologie de a rea¬

liza această lampă de control auto,
pentru a fi
folosită

“sofit", iar drept carcasă pentru
lampă, o seringă de plastic arun¬
cată, de unică folosinţă. Aşadar,
pentru a realiza “seringa auto”
avem nevoie de următoarele com¬
ponente, toate găsibile în zestrea
unui constructor amator:

- o seringă medicinală de unică
folosinţă, de 5, 10 sau 15 ml;

- un bec auto sofit, de 5, 10 sau
15 W, la 12 V;

- un conductor liţat şi izolat, de
cca 1 m lungime;

- un crocodil metalic, radio.

Importante sunt primele două

componente, care trebuie
“împerecheate” în sensul că becul
sofit trebuie să intre, suficient de
fest, în interiorul corpului seringii.

Operaţiunea tehnică cea mai
“complicată” în asamblarea acestei
lămpi de control este lipirea cu
cositor, la capetele becului sofit, a
două ace cu gămălie, ca în figură.
Pentru ca aliajul de lipit să adere la
acul cu gămălie (care este, totuşi,
un oţel), trebuie să folosim ca deca-
pant puţin acid ortofosforic. Acele
de la capetele becului, odată lipite,
se vor scoate afară din corpul
seringii astfel: unul din ele prin orifi¬
ciul de ieşire a lichidului din se¬
ringă, iar celălalt printr-o gaură
practicată (cu ajutorul unui ac cu
gămălie înroşit la o flacără) în pis¬
tolul (de cauciuc sau de
plastic) al seringii.

Pe acest

mai

eficace.

Este vorba de a folosi un bec de tip

ac vom
lipi cu cositor cor¬
donul cu crocodil, care
serveşte la punerea lămpii de
control la masa autoturismului.
Celălalt ac îl vom introduce în inte¬
riorul unui ac de seringă, de prefe¬
rat complet metalic, care să dea
robusteţe lămpii.

Această lampă, astfel realizată,
spre deosebire de altele, este
capabilă să evidenţieze dacă un
conductor din instalaţia electrică a
autoturismului se află sau nu la
potenţialul de +12V, chiar dacă
acest conductor este acoperit cu un
înveliş izolator de vinilin. într-ade-
văr, acul de seringă, înţepând vini¬
linul, ajunge în zona mănunchiului
de liţe torsadate şi astfel se poate
concluziona, prin aprinderea becu¬
lui, că la bornele lămpii avem tensi¬
unea de 12V. Am considerat că nu
este cazul să fac alte desene sau
schiţe pentru această construcţie
simplă. Prezint, totuşi, în fotografiile
alăturate, “seringa auto” demontată
şi asamblată.

TEHNIUM iunie 2006

ATELIER

DISPOZITIV UNIVERSAL

PENTRU MAŞINA DE GĂURIT

ELECTRICA

De multe ori electronistul amator, bricoleurul sau mo-
delistul este pus în situaţia de a prelucra mici piese de
rotaţie sau de a tăia la cote precise diferite materiale
nemetalice.

O maşină de găurit electrică de putere medie (250...
400 W) poate face aceste prelucrări dacă există dispo¬
zitivele necesare, folosind drept scule o pânză de fe¬
răstrău circular, un traforaj, câteva pile, două-trei freze
disc, o piatră de polizor de maxim 125 mm diametru şi
eventual nişte cuţite de strung pentru lemn.

Pentru a veni în întâmpinarea unor asemenea cereri,
voi prezenta mai jos construcţia unui asemenea dispozitiv
pe care îl folosesc de peste 20 de ani.

în vederea unei proceduri ordonate şi eficiente, vom
începe cu ... sfârşitul (vezi figura 3).

Mai întâi vom măsura şi nota lăţimea maximă a
maşinii, lungimea activă (fără gât şi mandrină), vom
demonta mandrina şi vom vedea ce fel de prindere are.

Există trei feluri de prinderi, cu diferite dimensiuni în

milimetri sau
în ţoii.

Cea mai
obişnuită este cu filet
interior al mandrinei şi
mărimea acestuia este de
obicei scrisă pe ea. De exem¬
plu, UNF M> - 20 înseamnă filet
unitar anglo- american de jumătate
de ţol cu 20 de paşi pe ţol. Dacă
inscripţia lipseşte, trebuie să fim atenţi
că aici domneşte o aiureală de zile mari şi
să apelăm la cineva care are lere de filet
(ochiometria nu dă rezultate şi poate duce la dis¬
trugerea arborelui maşinii).

Filetele triunghiulare engleze notate cu W
(Whithworth) sau BSF (british standard fine) au unghiul

la vârf de 55° şi nu se potrivesc cu filelete UNF care au

acelaşi unghi de 60° ca la filetele metrice europene. De
obicei diferă şi numărul de paşi pe ţol şi uneori şi diametrul
exterior, suficient cât să ne facă necazuri.

Alte maşini au filet metric şi aici totul este clar. M 12 x
1,5 înseamnă filet metric fin de 12 mm diametru nominal
cu pasul de 1,5 mm.

Al doilea tip de prindere este cel cu filet interior al
arborelui maşinii şi rămâne valabilă teoria de mai sus.

Atenţie! Filetul nu centrează şi este necesară o
suprafaţă lisă pentru realizarea centrării notată cu * în
figura 3 b şi c.

Cel de al treilea tip este prinderea cu arbore cu con,
care poate fi şi el Morse (în ţoii) sau metric şi trebuie
neapărat să aibă şi o gaură filetată în ax pentru asigurare
şi un şurub de fixare a piesei de prindere a pânzei,
respectiv frezei. Poliloghia cu filetul rămâne din păcate va¬
labilă.

După ce am stabilit în ce caz ne aflăm, vom completa
cu cotele necesare dispozitivul de fixare corespunzător

TEHNIUM iunie 2006

ATELIER

din figura 3 a, b sau c, ţinând cont de ce scule vom prinde
în maşină.

Dispozitivul a fost proiectat să lucreze cu o pânză de
circular pentru lemn, cu dantură fină de 127 mm diametru
care are gaură de 12,75 mm sau de 130 mm diametru
care are gaura de 16mm, ambele având grosimea s de
1,1 mm. Se va proceda aşa fel încât să avem un minim de
piese şi planul median al sculei să fie mereu acelaşi.

Filetul pentru şuruburile de fixare a sculei (figura 3 b şi
c) trebuie să aibă cel puţin 4 spire.

De asemenea putem lucra în lemn sau plastic cu freze
pentru metal de 50mm diametru, care au gaura de 13mm,
sau de 63mm, care au gaura de 16mm.

Discurile de tăiat de 115 sau 125 mm diametru au
gaură de 22,2 mm, la fel şi pânzele pentru polizor unghiu¬
lar găsibile în târg.

După stabilirea tuturor acestor amănunte importante
vom executa desenul (desenele) finit(e) şi le vom da la
prelucrat la un atelier de strungărie, pentru că de dimen¬
siunile lor depind unele dintre cotele dispozitivului.

Acum ne întoarcem la început şi stabilim cotele H şi
H-|, ţinând cont că maşina va sta cu mânerul în poziţie ori¬
zontală şi îndreptat către privitorul figurii 1 şi că între ea şi
suportul poz. 1 , ca şi între marginea superioară şi placa

de tăiere din figura 2 trebuie să rămână un joc de 1...2
mm. Trecem aceste cote, lungimea L şi diametrul G> al
gâtului maşinii pe figura 1, respectiv 2.

Eventual apelăm la un atelier de tâmplărie şi
construim o prismă din lemn de esenţă tare cu dimensiu¬
nile din figură, cu toate feţele perpendiculare.

Din panel sau (mai bine) Tego de 12 .. 13 mm se vor
tăia piesele poz. 3 şi 8 din figura 1 şi piesele poz.1 şi 2 din
figura 2.

Dacă intenţionaţi să construiţi boxe audio folosind
acest dispozitiv, puteţi mări lungimile pieselor poz. 8 din
figura 1 şi poz. 1 din figura 2 în funcţie de dimensiunile esti¬
mate ale elementelor ce vor trebui prelucrate.

De asemenea cu câteva adaosuri pe care nu le-am
detaliat, deoarece nu au fost construite, dispozitivul poate
fi folosit ca strung pentru lemn cu lungimea dorită, sau ca
polizor, construind în acest scop o apărătoare din tablă,
conformă cu diametrul pietrei folosite.

La partea posterioară maşinile au de obicei o mică
gaură sau o capsă aşezată exact în prelungirea axului
maşinii. Dacă nu există, atunci trebuie făcută pentru a
putea fixa maşina în dispozitiv.

Piesa poz. 2 din figura 1 se va executa din textolit de 6
(sau 8) mm grosime. Proeminenţele pătrate se pot pili la

ISO

TEHNIUM iunie 2006

ATELIER

rotund şi în acest caz găurile pătrate din piesa poz. 1, figu¬
ra 2 vor fi tot rotunde. Oricare din cele două soluţii este la
fel de bună, cu condiţia de a fi ajustate precis.

După ce s-au trasat cu atenţie, se vor prelucra piesele
poz. 2 şi 3.

Pe faţa piesei 3 se vor trasa găurile pentru şuruburile
de fixare şi se vor executa găuri O 3,5 zencuite (şi la fel pe
spatele suportului 2) şi în axul de simetrie la cota H, se va
executa o gaură de 8 mm pentru şurubul de fixare a
maşinii. Pe spate gaura se va lărgi la 13 mm pe o
adâncime de 8 mm şi în ea se va presa o piuliţă M8
(poz.7) care se va bloca cu răşină epoxidică bicomponen-
tă sau (mai bine) cu adeziv poliuretanic pentru lemn, cu
atenţie să nu murdărim filetul piuliţei.

ca piesele să fie şi lipite cu adeziv pentru a se asigura o
rigiditate ridicată şi permanentă, ţinând cont de faptul că în
exploatare eforturile sunt destul de mari şi există destule
vibraţii.

Şurubul de fixare poz.5 va avea vârf conic şi o piesă de
antrenare (poz. 6).

Ansamblul se fixează pe placa poz. 8 tot cu trei
şuruburi poz. 4 (două lângă placa 2 şi unul în partea
opusă) prin găuri zencuite executate la partea inferioară a
plăcii.

în celălalt capăt executăm cele două găuri <l> 6, şi ele
zencuite pe partea inferioară; se stabileşte cota L-| şi cu

aceasta suportul este terminat.

vzzzzzz

’ZZZZZ

/*/,'' 1

/ ' / s

S N.

\ \

ooî

1 •

rr 7

75.. ,

H* 50 "

rţ

. .. ... ... . . ..

. '5

în corespondenţă cu găurile pentru şuruburi din cele
două piese se vor executa găuri de 2,5 mm, adânci de
30...35 mm, pe feţele frontale ale prismei poz.1, astfel: se
execută întâi gaura de jos pe ambele feţe, se unge cu
adeziv şi se montează întâi placa de textolit cu un şurub
pentru lemn cu cap înecat de 3,5 x 30 mm. (poz 4), se
centrează şi se fixează şi celelalte două şuruburi. Se pro¬
cedează la fel cu piesa 3, verificând ca axul maşinii să
coincidă cu cel al ansamblului astfel format şi să fie para¬
lel cu baza lui. Deşi şuruburile sunt solide, este de dorit

Masa de tăiere din figura 2 se va executa astfel:

întâi se execută piciorul poz.2 la cotele 150 mm şi H -
8 mm şi talpa poz. 5.

Pe partea inferioară a tălpii se va trasa axul de simetrie,
pe el se va marca (tot simetric) cota 80mm, care trebuie să
corespundă exact cu cea de pe suportul realizat şi se vor
marca trei puncte, unul la mijloc şi alte două la 10 mm de
margini, în care se vor executa trei găuri zencuite de 3 mm.

Se aşează talpa peste picior şi în el se execută în
corespondenţă trei găuri de 1,5 mm, adânci de cca 20

TEHNIUM iunie 2006

ATELIER

mm, se fixează cele două cu trei şuruburi pentru lemn cu
cap înecat de 2,5 x 20 mm (poz. 6) şi se execută găurile
O 6 din secţiunea A - A.

Se desfac şuruburile şi găurile din picior se lărgesc la 8
mm pe o adâncime de 4 mm.

în ele se presează două piuliţe M5 (poz. 4) care se
blochează cu adeziv, apoi talpa se lipeşte şi se fixează
definitiv cu şuruburile ei.

Pe partea superioară se fixează în acelaşi mod masa
poz. 1 cu trei şuruburi 3,5 x 30 şi cu adeziv, se trasează o
linie la cota L-«, se trasează cota 80 şi se execută găurile
pătrate sau rotunde după cum s-a arătat mai sus.

Cu două şuruburi M5 x 30 cu cap înecat şi proemi¬
nenţele plăcii din textolit în găurile din masă, se fixează
maşa de suport.

în arborele maşinii se fixează piesa de prindere a
pânzei de tăiat şi se stabilesc locul şi lungimea decupării
transversale prin care va ieşi pânza de circular, după care
se va executa decuparea şi se va fixa pânza la locul ei, ver-
ificându-se rotirea ei liberă.

Din lemn de esenţă tare (am refolosit un teu vechi din
lemn) se execută traversa poz. 7 şi rigla poz. 9, ca şi dis-
tanţierul poz. 8, cu grosimea astfel aleasă încât rigla să
stea la baza mesei şi traversa vă fie paralelă cu planul
pânzei.

Se adezivează şi se fixează pe dedesubt cu două
şuruburi pentru lemn de 2,5 x 16 mm.

Dintr-o fâşie de tablă de 2mm, lată de 20 mm, se exe¬
cută culisa poz. 13, prevăzută la partea superioară cu o
gaură filetată M4 şi un ştift filetat cu nută pentru şurubel¬
niţă, poz. 14 (eventual blocabil cu contrapiuliţă).

Culisa se va fixa pe dedesubt cu două şuruburi de 2,5
x 10 mm (poz. 15) aproape de capătul mesei, astfel ca să
nu atingă pânza.

Se execută decuparea longitudinală, astfel ca în poziţia
minimă traversa să fie la 2 mm distanţă de pânză şi în po¬
ziţie maximă cât mai aproape de capătul mesei, se exe¬
cută gaura corespunzătoare <î> 5 în traversă şi se fixează
cu un şurub cu cap şi gât pătrat (torbant) M 5 x 30, pre¬
văzut cu piuliţă fluture (poz. 11 şi 12).

Dacă există posibilitatea, paralel cu decuparea longitu¬
dinală se va monta îngropat o riglă gradată cu reperul zero
la faţa pânzei.

Acum masa este aproape terminată şi vom executa
dispozitivul de protecţie din figura 3 e.

Se foloseşte o bucată de lemn de esenţă tare cu
dimensiunile de 12 x 25 mm şi lungimea de cca 30 cm.
Traversa se aduce la 4 mm de pânză şi se fixează cu piuliţa
fluture şi eventual cu ştiftul filetat.

O baghetă din lemn lată de 3mm înaltă de 8mm şi
lungă de 150 mm, se fixează provizoriu la baza traversei
cu două-trei cuie mici, se porneşte maşina şi bucata de
lemn se ţine bine cu ambele mâini şi se aşează înclinată la
cca 45® cu partea dinspre operator pe baghetă, astfel încât
să stea pe cant, lipită de traversă şi să nu atingă pânza.

Ţinând-o ferm apăsată pe baghetă, se înclină încet
până atinge pânza şi în continuare până ajunge în poziţie
orizontală.

Se opreşte maşina, se aduce traversa la 8 mm de
pânză şi se repetă operaţia.

Interiorul se curăţă cu un cuţit, se măsoară distanţele şi
cotele pe figura 3 e (este la scara 1:1) şi se decupează la
forma din desen. Pe latura din stânga, pe mijlocul piesei se
decupează cu o freză cu grosimea de 0,5 mm un canal
adânc de 12 mm pe toată lungimea. Astfel piesa poz. 7
este aproape gata. Se scoate bagheta de pe traversă.

Dintr-o bucată de tablă din oţel de Imm grosime şi 12
mm lăţime se execută piesa de prindere poz. 1 şi dintr-o
tablă din oţel-arc de 0,5 mm piesa poz. 2, care se introduce
în adâncitura piesei 1 şi se strânge într-o menghină.

Ansamblul se va fixa cu două nituri cu cap înecat
improvizate din sârmă din oţel sau cupru, cu diametrul de
2 ...2,5 mm şi se vor executa două găuri $ 4,5 mm la cota
a = 15...16 mm. Niturile se vor pili apoi la faţă pe ambele
laturi ale piesei 1.

Folosind capătul piesei 2 drept şablon se vor marca şi
executa două găuri <E> 3,2 pe piesa poz. 7, care se va fixa
apoi cu două şuruburi M 3 x 16 cu piuliţe şi şaibe (poz. 4,
5 şi 6).

Am obţinut astfel un ansamblu de protecţie a pânzei de
tăiat cu două poziţii.

Dacă se folosesc primele două găuri (începând de jos),
piesa 7 va sta la 8 mm deasupra mesei, iar cu ultimele
două la 18 mm deasupra, în funcţie de grosimea materi¬
alului tăiat.

în timpul tăierii lama din oţel-arc va intra în tăietură, fiind
astfel şi un ghidaj suplimentar al materialului de prelucrat.

Urmează să fixăm acest dispozitiv demontabil pe masă.

Exact în planul median al pânzei se va marca şi execu¬
ta tăietura vizibilă în stânga figurii 2, în care va intra, păsuit
exact, dispozitivul de protecţie.

Se va marca cota a, se vor executa două găuri O 7
adânci de 10 mm, în care se vor introduce forţat două
şuruburi cu cap hexagonal M 4 x 16 (cu capetele în găuri).

Şuruburile se vor îndrepta uşor astfel ca să fie paralele
între ele şi cu planul mesei şi se vor bloca prin umplerea
găurilor cu răşină epoxy sau adeziv poliuretanic.

După întărirea adezivului se va fixa piesa de protecţie
cu piuliţe şi şaibe M 4.

Piesele din lemn se vor proteja cu două straturi de lac
alchidic sau nitro.

Protecţia muncii

Utilizatorul este singurul responsabil de integritatea sa
fizică.

Se va lucra numai cu mănuşi de protecţie şi ochelari
sau mască transparentă din plexiglas.

în dreptul pânzei, în faţa şi în spatele dispozitivului se
vor fixa cu şuruburi pentru lemn de placa de bază, două
bucăţi din placaj sau tablă, late de 80 mm, astfel încât să
nu se poată atinge pânza dedesubtul mesei de tăiere.

Dacă se va folosi dispozitivul ca polizor, se va con¬
fecţiona o apărătoare pentru piatră.

Când avem de tăiat cu freza canale închise (care nu au
ieşire la unul din capete) se va proceda cum am arătat la
confecţionarea piesei poz. 7 din figura 3 e.

Dispozitivul se va fixa de masa de lucru cu cel puţin
două menghine pentru lemn sau pentru vulcanizare, sau
cu oricare alt procedeu sigur.

Traversa trebuie să fie paralelă cu planul pânzei, even¬
tual deschisă cu max. 0,5 mm în sensul de înaintare a
materialului. în caz contrar materialul se va bloca.

Dacă se blochează, se va întrerupe imediat alimentarea
cu curent a maşinii, deblocând butonul întrerupătorului.

Când avem de despicat baghete înguste, materialul se
va împinge cu o bucată de lemn.

Toate sculele se vor fixa între două şaibe din carton de
0 ,3...0,5 mm care se vor tăia folosind drept matriţe chiar
piesele de prindere şi capacele lor.

Din tablă din oţel de calitate (preferabil arc) de 2,5 mm
se va executa o cheie conform figurii 3 d, pentru strângerea
şi desfacerea pieselor de prindere.

La maşinile cu prindere pe con, dispozitivele (fig. 3 a) se
vor fixa bine cu şurub în gaura filetată.

TEHNIUM iunie 2006

CITITORII RECOMANDĂ

Mă numesc MARIAN DAICER, am 53 de ani şi sunt un pasionat de electronică.

Atât de pasionat am fost încât prin 1980 am abandonat meseria pe care o practicam
(tipograf zeţar) şi m-am înscris şi am absolvit o şcoală postliceală de depanatori
RTV, lucrând apoi ca depanator, apoi ca electronist la fosta C.C.H. Brăila (actual¬
mente decedată).

Şi datorită faptului că la ora actuală întreaga activitate economică din Brăila (ca şi
din ţară, după părerea mea) este în agonie, am ajuns acum să lucrez ca “agent de
pază”, dar pasiunea pentru electronică mi-a rămas.

De-a lungul timpului am construit foarte multe montaje, multe din ele preluate din
revista TEHNIUM, altele din almanah (păcat că nu a mai apărut), altele de concepţie
proprie. Dacă veţi considera că prezintă interes, am să caut prin propria arhivă şi am
să vă trimit şi alte scheme mai interesante decât cea propusă alăturat.

SONERIE de APARTAMENT

MARIAN DAICER

Am intrat recent în posesia unui
ceas de mână defect (afişajul dis¬
trus). Fiind un pasionat electronist,
am încercat să alimentez ceasul şi
să văd ce se poate face cu el. Am
constatat că este mai deosebit faţă
de ceasurile întâlnite până acum, in
sensul că pe funcţia de alarmă avea
în loc de melodii sunetul a trei
păsări, şi anume: cuc, privighetoare
şi cocoş.

Auzind sunetul de cocoş am con¬
siderat că ar fi potrivit pentru a fi
folosit pe post de sonerie de aparta¬
ment, dar am constatat că la fiecare
oră ceasul dădea ora exactă în
limba engleză, funcţie pe care nu
am putut să o anulez din butoane şi
care mă încurca în intenţia de a
folosi ceasul pe funcţie de sonerie
de apartament.

Atunci m-am gândit cum să pro¬
cedez şi am conceput schema pe
care v-o propun spre publicare, în
situaţia în care consideraţi că pre¬
zintă interes.

Pentru alimentare am folosit un
transformator de sonerie care
scoate în secundar tensiunile 8 V şi
5 V.

Din secţiunea de 5 V am construit
alimentatorul prezentat în figura 2
care alimentează ceasul, dar pentru
simplificare acesta poate lipsi şi el se
poate alimenta cu două bateri R6. Din
potenţiometrul de 500Q se stabileşte
U la 3V.

Difuzorul ceasului l-am înlocuit
cu un difuzor de frecvenţe înalte
recuperat de la un Tv. „Diamant 220“
(URSS), care în acest montaj se
comportă excelent. Cei care doresc
să obţină un sunet mai puternic pot

folosi un amplificator, dar cu acest tip de difuzor sunetul este suficient de bun
pentru o sonerie.

Pentru a pune în funcţi¬
une ceasul pe post de
sonerie şi concomitent a
elimina funcţia de care am
vorbit (anunţarea orei
exacte) am folosit trei
relee şi un temporizator.
Releele sunt de 12 V. La
apăsarea lui Bl (butonul
exterior) se alimenteză Rel
1 şi 2 (fig. 1). Rel 1 pune în
funcţiune prin contactele sale temporizatorul din figura 3, iar Rel 2 prin con¬
tactele sale programează ceasul să cânte prima melodie (sunetul de cuc).

Temporizatorul, a cărui constantă de timp se reglează din condensatorul
de 470pF (de foarte bună calitate) şi R de 1 Mft, pune în funcţiune Rel 3,
care prin contactele sale introduce în circuit difuzorul D. După timpul progra¬
mat (circa
5 s), difu¬
zorul este
decuplat şi
astfel nu se
mai aude
ora exactă.

La a

doua apă¬
sare pe

buton se va
auzi sune¬
tul de privighetoare, la a treia apăsare cântatul cocoşului.

Soneria poate fi folositoare şi pentru a şti dacă am fost căutaţi de cineva
în lipsa noastră, dacă ţinem minte pe care sunet am fost,apelaţi ultima dată.

întregul montaj l-am
O introdus într-o cutie de
difuzor de radioficare şi
funcţionează excelent.

în lipsa ceasului de
care v-am vorbit se
poate folosi un ceas cu
melodii sau montajul
de la unele tipuri de
păpuşi care aveau un
montaj ce imită plânsul
sau spun MAMA, TATA
etc.

240

11MQ

1000

TEHNIUM iunie 2006

CITITORII RECOMANDĂ

TUNER FM

I- VASILE BRUMEA, Brăila

Motivaţie

Construirea unui receptor de radiodifuziune în
condiţii de amator poate nu mai prezintă pentru mulţi
interes, în condiţiile în care în magazine se găsesc
nenumărate modele de aparate mai simple sau mai
sofisticate, cu performanţe dintre cele mai diferite.
Satisfacţia constructorului amator, însă, de a asculta
emisiunea preferată cu un aparat de construcţie
proprie, nu poate fi pusă de nimeni la îndoială. în plus,
abordarea unei astfel de lucrări constituie o piatră de
încercare pentru tânărul electronist amator. Câţi dintre
cei care suntem - nu- / asa - “tineri de mai multă

vreme”, nu ne amintim cu nostalgie de primul montaj
realizat, chiar dacă era vorba de “clasicul” receptor cu
amplificare directă, cu antenă pe care o cocoţam prin
copaci sau pe case. Pe atunci, emiţătoarele de
radiodifuziune de la noi lucrau mai ales pe unde medii
şi lungi, calitatea semnalului recepţionat fiind modestă.
In prezent însă, odată cu apariţia atâtor noi posturi ce
emit pe ultrascurte, unde calitatea semnalului este
foarte bună, interesul pentru radio este în creştere în
rândul tinerilor. De aceea, vă propun realizarea unui
tuner FM în banda 88-108 MHz. Materialul se adresează
constructorilor cu oarecare experienţă, dar şi începăto¬
rilor care şi-au însuşit noţiunile de bază din domeniul
radiorecepţiei şi doresc să abordeze un montaj ceva
mai complex. Tocmai de aceea a fost aleasă o schemă
nu prea complicată, cu circuite integrate, care să permită
realizarea unui cablaj simplu în condiţii de amator.
Problema cea mai dificilă pentru mulţi o constituie
realizarea şi mai ales reglarea bobinelor din circuitele
oscilante. Mai ales în ultrascurte, unde o deplasare
infimă a unei spire înseamnă un salt de frecvenţă
apreciabil. Schema propusă nu cuprinde decât două
astfel de bobine ce se realizează simplu, prin rularea pe
partea cilindrică a unui burghiu cu diametrul de 6 mm.

Descrierea schemei
Montajul (fig. 1) se realizează cu
două circuite integrate des folosite
în aparatura de larg consum şi care
se pot procura cu uşurinţă din ma¬
gazine sau din dezmembrări ale
unor montaje dezafectate.

Primul circuit, de tip TA 2003 P
sau echivalentul CD 22003 GP
(ambele în capsulă DIL 8),
îndeplineşte mai multe funcţii, şi
anume: amplificator de înaltă
frecvenţă, oscilator local, mixer,
amplificator de frecvenţă intermedi¬

ară, demodulator şi preamplificator
de audiofrecvenţă; deci majoritatea
funcţiilor necesare realizării unui
receptor superheterodină de cali¬
tate. Acesta poate funcţiona cu ten¬
siuni cuprinse între 2,5 şi 6 V, con¬
sumul său fiind extrem de mic. în
cazul de faţă, la tensiunea de 3,3 V
consumul este de aproximativ 15
mA. Semnalul captat de antenă
ajunge la pinul 1 al circuitului prin
intermediul unui filtru trece-bandă
(88-108 MHz) de producţie, evident,
industrială. Există numeroase firme
care produc astfel de componente
(numite şi filtre Soshin), în lista de
piese precizându-se câteva tipuri ce
pot fi procurate din montaje de
aparate industriale dezafectate sau
din comerţ. în lipsa unui astfel de fil¬
tru, se va folosi un circuit LC paralel
format dintr-un condensator ceramic
de 30 pF şi o bobină cu 4,5 spire
fără pas, cu aceleaşi caracteristici
ca LI şi L2. Tot cu filtre ceramice se
face şi cuplajul între ieşirea mixeru¬
lui RF (pin 3) şi intrarea amplifica¬
torului de frecvenţă intermediară de
10,7 MHz (pin 8). Un filtru similar se
găseşte montat şi la pinul 10 (reglaj
Q.U.). Acestea fiind de mărimea
unui condensator ceramic, prezintă
calităţi superioare filtrelor LC,
uşurând în acelaşi timp operaţiunile
de acord. Condensatorul de la pinul
5, care face parte din circuitul de
reglaj automat al amplificării (RAA)
va fi de bună calitate (preferabil cu
tantal). La pinii 13 (oscilator UUS) şi
15 (intrare UUS) se găsesc sin¬
gurele bobine care trebuiesc con¬
fecţionate de amator (după pro-'
cedeul amintit mai sus) folosind con¬
ductor emailat de cupru cu
diametrul de 0,6 mm. Pentru LI se
vor bobina 3,5 spire, iar pentru
L2-2.5 spire. După rularea pe capă¬
tul burghiului, cele două bobine se
vor scoate şi spirele lor se vor înde¬
părta una de alta, obţinându-se un
pas de aproximativ 1,5 mm între ele.
Condensatorul variabil este unul
miniatură, folosit în radiourile care
au şi gama de unde ultrascurte şi

TEHNIUM iunie 2006

CITITORII RECOMANDĂ

are capacitatea maximă de 2X18 pF,
cu trimeri încorporaţi. După demo-
dulare şi preamplificare, la pinul 11
se obţine semnalul audio. Calitatea
sunetului este specifică transmisiilor
cu modulaţie de frecvenţă, sensibili¬
tatea şi selectivitatea fiind foarte
bune.

Al doilea circuit integrat, de tip TA
7343 AP sau KIA 6043 S, este un
decodor stereo (în capsulă SIP 9) cu
performanţe destul de bune în
raport cu simplitatea schemei.
Condensatorul C 21 de la pinul 4
face parte din circuitul oscilatorului
comandat în tensiune (OCT) şi va fi
cu pierderi cât mai mici (stiroflex). La
cele două ieşiri ale integratului (pini
8 şi 9) se obţine semnalul audio
stereofonic corespuzător celor două
canale stânga şi dreapta. Circuitele
de dezaccentuare (R 11, R 13, C 24,
C 26, respectiv R 12, R 14, C 25, C
27) diferă puţin la cele două tipuri de
integrate amintite, componentele
având valori diferite. în lista de
piese, valorile din paranteze sunt
pentru circuitul KIA 6043 S. LED-ul
D5 (pin 6) va semnaliza recepţio-
narea unui emiţător stereofonic.
Reglajul frecvenţei OCT se face din
semireglabilul P.

Semnalul de la ieşire se aplică
unui amplificator stereo de
audiofrecvenţă. Alimentarea se face
cu tensiunea de 9 V, consumul cir¬
cuitului fiind de aproximativ 25 mA
cu LED-ul indicator aprins.

în figura 2 se prezintă scala
numerică care afişează frecvenţa
recepţionată. Montajul se realizează
cu circuitul integrat LSI de tip LC
7265 (frecvenţmetru integrat) pro¬
dus al firmei Sanyo, des întâlnit în
radioreceptoarele auto şi staţionare
de producţie ceva mai veche.
Circuitul se prezintă în capsulă DIL
cu 42 de pini. Frecvenţa măsurată
de acesta este cea de la oscilatorul
local, din care se scade frecvenţa
intermediară, rezultatul - care este
tocmai frecvenţa recepţionată - fiind
afişat pe display.

Semnalul preluat de la oscilatorul
local (pin 13-CI 1) de condensatorul
C8 ajunge prin intermediul divizoru-
lui rapid CI 3 de tip LB 3500
(capsulă SIP 9) la pinul 8 al lui LC
7265, care reprezintă intrarea
frecvenţmetrului. Baza de timp a
acestuia conţine un oscilator pilotat
extern cu un cuarţ de 7,2 MHz.
Alimentarea se face cu 5 V (tensi¬

une stabilizată cu dioda 1N5231),
pentru cele două integrate, şi 12 V
pentru afişorul cu anod comun de tip
LS 1935, prin intermediul rezistoru-
lui de limitare R6. Acesta va trebui
să suporte curentul consumat de
afişor (cca 90 mA - cu toate seg¬
mentele aprinse - afişaj 108,8). Se
poate folosi un rezistor de 120 ohmi
/ 1W, sau două de 220 ohmi / 0,5 W
legate în paralel. Bineînţeles că se

poate folosi oricare alt tip de afişor
cu anod comun de 3 1/2 digiţi sau
displayuri de tip VQE care conţin
câte doi digiţi pe capsulă. Acest
modul poate fi folosit şi independent,
pentru modernizarea unui radiore¬
ceptor prevăzut cu scală mecanică
(de construcţie proprie sau din co¬
merţ). Trebuie doar să se identifice
punctul cald al oscilatorului local
unde se va cupla scala şi să se con-

TEHNIUM iunie 2006

CITITORII RECOMANDĂ

state dacă redresorul aparatului
supus modernizării suportă con¬
sumul suplimentar de 90 mA. O
viitoare posibilă modernizare a mon¬
tajului presupune adăugarea unei
telecomenzi simple în IR, cu ajutorul
căreia să se realizeze de la distanţă
o serie de comenzi (pornit/oprit,
reglaj volum, mute, wide-stereo
etc.).

Realizare practică şi reglaje

Montajul se realizează pe cablaj
imprimat, cu dispunerea pieselor ca
în figurile alăturate (scara 1/1).
Urmărind schema de principiu se
pot identifica cu uşurinţă componen¬
tele de pe cele două plăcuţe de

montaj.

La circuitul nr. 1 avem de efectu¬
at un singur reglaj, şi anume
încadrarea în limitele benzii de
recepţie. Operaţiunea se va face
urmărind frecvenţa afişată pe dis-
play sau prin comparaţie cu un
receptor industrial bine acordat,
pentru cei care nu au realizat mon¬
tajul din figura 2. Din bobina L2 se
stabileşte limita inferioară a benzii
(87,5 MHz), iar din trimerul de pe
CV 2, cea superioară (108 MHz).
Din bobina LI şi din trimerul de pe
CVI se optimizează recepţia. Dacă
nu se obţine încadrarea în bandă,
se tatonează valoarea conden¬
satoarelor C4 şi C6 în jurul celei

indicate (+2-5 pF). Reglajele se
efectuează cu răbdare, din aproape
în aproape, de mai multe ori, până |
ce se obţin rezultatele dorite.

Decodorul stereo (CI 2) se
reglează simplu, din semireglabilu
R Se roteşte într-un sens sau alt
cursorul acestuia, după ce s-,
recepţionat un post, până ce
aprinde LED-ul indicator stereo D5
Se continuă rotirea până ce LED-u
se stinge din nou. Revenind
cursorul la jumătatea distanţei dintn
cele două repere, am termina
reglajul. Scala numerică nu necesit
niciun fel de reglaj. Se va avea griji
doar ca legătura între cele doi
plăcuţe să se realizeze cu cab
ecranat, iar cuplaje
să fie cât mai scub
Acest modul poate'
folosit şi indeper
dent, pentru mc
dernizarea ur
radio de construc
mai veche prevâ
cu scală mecan«
Sursa de alimenta
nu necesită nicii
comentariu, folos
du-se un stabiliza
integrat binecunc
cut din seria 7815
care suportă cure
tul consumat
aproximativ 130
fără a necesita rade-l
tor. Executat îngr
montajul va av
performanţe comp
rabile cu realizări
firmelor de prestic

Lista de piese

Fig.1

CI = 1 nF
C2 = 30 pF
C3, C9,Cil, CI 2,1
CI 6, C18 = 20nF
C4,C6 = 22 pF
C5 = 5 pF
C7 = 15 pF
C8 = 3 pF
CIO = 33 nF/50V
C14 = 0,47 pF/50Y
C15 = 220 piF/16V
CI 7, C20 = 1 pF/5
CI 9,C22 = 3,3 |iF/!
C21 = 1 nF/styro
C23 = 470 pF/16V
C24,C25=5,6nF(15r

TEHNIUM iunie 2C

CITITORII RECOMANDĂ

*-o

« • o v •

0 i

f ***** *

6 t

HH '
Hh

*©

? I 1 o-cŞ^ 1 ^

r Hh AvA<£^±Hh¥

JLN

t¥

*1U

oo^Vo

C26.C27 = 10 nF (560 pF)
C28.C29 = 4,7 pF/50V
C30 = 100 nF/16V

R1 = 100 ohmi
R2,R3 = lOOkQ
R4 = 10 ohmi
R5,R7 = 1 kQ
R6 = 22 ohmi
R8 = 8,2 kQ
R9 = 820 ohmi
R10 = 220 kQ

R11 ,R12 = 3,3 kQ (3,3 kQ)
R13.R14 = 15 kQ (31 kQ)

R15 = 47 ohmi
P = 10 kQ

D1,D2 = 1N4148
D3 = BB 109, FV 1043
D4 = DZ3V3.DZ3V6, DZ3V9
D5 = LED R, V, G
CI 1 = TA 2003 P, CD 2003 GP
CI 2 = TA 7343 AP, KIA 6043 S
CF1,CF2,CF3 = 10,7 MHz
BPF = PFWE3, BPWB5, PFWB4,
BPMB3, FF7618, GEMB3 etc.

Fig.2

CI ,C2,C3,C4 = 1 nF
C5.C6 = 22 pF
C7.C8 = 0,47pF/10V
C9 = 47pF/10V
C10 = 10nF
Cil = 10OpF/10V

R1 = IkQ
R2,R3 = 510 kQ

R4 = 2,2 kQ
R5 = 3,3 kQ
R6 = 120 ohmi/1 W
R7 = 390 ohmi

CI 1 = LC 7265
CI2 = LB 3500
Dl =1N5231
Qz = 7,2 MHz

Fig.3

C1,C2 = 0,22pF
C3 = 100^F/16V

R1 = 47 ohmi

CI = 7812
Dl = 1N4001

TEHNIUM iunie 2006

CITITORII RECOMANDĂ

RECONDIŢIONAREA
TELEVIZOARELOR A/N

ŞTEF - RANETE SANDU

Pentru cei care doresc să recondiţioneze un televizor
alb-negru cu tuburi la care s-a deteriorat secundarul din
trafo-linii recomand următoarea soluţie.

Se înlătură mecanic secundarul de pe miez, fără
demontarea de pe placă a transformatorului, după care
se realizează montajul din figura alăturată.

Triplorul se recuperează dintr-un aparat color sau se
achiziţionează din magazinele de specialitate.

Pentru verificarea unui transformator de linii din TVC
sau a unui transformator din blocul de alimentare, se
poate folosi un televizor alb-negru cu 4 sau 5 CI. Se pro¬
cedează astfel:

- demontăm transformatorul sau debranşăm - primar
TVC;

- alimentăm în circuitul primar al televizorului alb-
negru după debranşarea transformatorului TV-AN.

La apariţia unei dungi orizontale pe ecranul televi¬
zorului pentru a repara e bine a şti dacă:

- pe tub avem rastru cu semnal;

MASA TV.

UNII

- avem sincronizare pe orizontală.

Pentru aceasta facem un baleiaj mecanic cu ajutorii
unei oglinzi (retrovizoare), basculând manual sau
mecanic oglinda în faţa televizorului şi observând o
deschidere în oglindă a dungii de câţiva cm, ce permite
analiza prezentată.

Cititorii întreabă - specialiştii răspund

Aşa cum v-am anunţat în numărul 4/2005 al revistei,
scrisoarea dv., domnule Ştefan Varro (Bocşa, jud.
Caraş-Severin) a fost dată unui specialist - colaboratorul
nostru dr. ing. Andrei Ciontu - care la întrebările dv.
referitoare la bobinele audion şi la tuburile electronice
6 tt 36C şi 67i44C vă răspunde următoarele:

1. în figura 1 este dată schema unui detector cu
reacţie care foloseşte o bobină de tip audion. Bobina
audion (fig. 2) este cilindrică, cu aer, realizată pe o car¬

casă de preşpan.
Capetele înfăşu¬
rărilor se pot
depista uşor cu
ajutorul unui ohm-
metru sau al unui
bec mic, alimen¬
tat prin bobină.
O variantă (cu
cuplaj

deplaeabilă

:50-100pF

200—lOOOpF

reacţie

50—200pF

/■

bobind

reacţie

bobind

acord

-II—

J 0,5—2Mfl

inductiv
al ante¬
nei) este
dată în
figura 3.

2. Tubul

6ti 36C este o tetrodă de putere cu fascicul
dirijat, folosită la baleiajul orizontal al telel

vizoarelor. Nil
se recomandă!
ca etaj final
într-un receptori
audio, avândl
randamenl
foarte mic.Tubdl
6 tc 44C nu l-M
găsit încă, dan
v-a promis câl
mai caută.

-IH

likf

bobind

antend

TEHNIUM iunie 20M

pentru

LABORATORUL

ŞCOLAR

Dr. ing. SORIN PIŞCAŢI

FEHNIUM iunie 2006

Poate unii cititori îşi vor pune
următoarea întrebare: “Pentru ce se
mai propune construirea unor astfel
de motoare, fără aplicaţii practice,
acum, când există o varietate mare
de motoraşe şi motoare electrice ce
pot fi achiziţionate cu multă
uşurinţă?" Scopul este pur didactic
şi tocmai din acest punct de vedere
considerăm noi că merită atenţia.

Autorul răsfoieşte cu nostalgie
filele îngălbenite ale unui caiet în
care, pe la mijlocul anilor '50, elev
fiind, a desenat cu stângăcie pla¬
nurile acestor motoraşe. Le-a rea¬
lizat cu puţine mijloace materiale,
câteva scule rudimentare şi aproape
fără bani. Bucuria sa a fost mare
atunci când le-a prezentat distinsu¬
lui său profesor de fizică, care preda
la acea vreme legile de bază ale
electricităţii. Le-a înţeles mai mult
intuitiv şi nu le-a mai uitat până azi.

Acesta a fost motivul pentru care
m-am hotărât să le public (cu
corecţiile de rigoare), în speranţa că
şi alţi elevi din generaţiile acestor
ani vor încerca să le construiască.
Fie că le vor realiza până la stadiul
final, fie că nu, scopul va fi atins: vor
înţelege mult mai uşor şi temeinic
multe din frumoasele taine şi legi fi¬
zice ale electricităţii. Poate peste ani
şi ani îşi vor aduce şi ei aminte cu
nostalgie de aceste începuturi.

Aşa după cum am arătat,
realizarea acestor motoraşe elec¬
trice nu necesită nici materiale
costisitoare, nici scule pretenţioase
şi nici o îndemânare deosebită.
Motoraşul descris în continuare
poate fi realizat aproape de oricine
cu cea mai mare uşurinţă şi
funcţionează de la prima încercare,
în cele mai bune condiţii.

Statorul motoraşului se con¬
fecţionează dintr-o bucată de tablă
de fier moale, de aproximativ 1 mm
grosime. Se taie o bucată pătrată cu
latura de 55 mm.

La distanţa de 15 mm de mar¬
gine (fig. 1), paralel cu una dintre
laturi, se îndoaie tabla în unghi
drept. Vom obţine în acest fel o
piesă cu laturile în L, latura mare
având dimensiunile de 55 mm
lungime şi 40 mm lăţime, iar cea
mică aceeaşi lungime şi 15 mm
lăţime.

în mijlocul laturii mari se face cu
maşina de găurit o gaură cu
diametrul de 3 mm. La dreapta şi la
stânga acesteia, la câte 15 mm dis¬
tanţă de centrul ei, se mai face câte
o gaură de 4 sau 5 mm diametru;
ambele trebuie să aibă acelaşi
diametru, fie de 4, fie de 5 mm. Către
capetele laturii mici se mai face câte
o gaură de 2 sau 3 mm, pentru
fixarea piesei de postament (fig. 1).

Se cumpără din comerţ două
şuruburi cu câte o piuliţă fiecare.
Aceste şuruburi vor avea 4 sau 5
mm diametru şi lungimea de 40 mm.
Ca să nu aibă remanenţă magne¬
tică, şuruburile se încălzesc până la
roşu (pe aragaz sau în alt mod),
după care se lasă să se răcească
încet. După ce s-au răcit se curăţă şi
se spală cu benzină, neofalină,
alcool tehnic sau sanitar şi în final se
vopsesc (pentru un aspect plăcut)
cu puţină vopsea auto de culoare
neagră sau albastră.

Pentru realizarea electromagne-
tului stator mai este nevoie şi de
două mosorele pe care se va
înfăşură sârma de bobinaj.
Mosorelele se confecţionează din
hârtie subţire de scris, din care se
taie, cu foarfecă, câteva fâşii cu
lăţimea de 30 mm, cât va fi lungimea
mosorelelor pe care vrem să le rea¬
lizăm. Se înfăşoară capătul uneia
dintre fâşii pe unul din şuruburile
care vor alcătui în final miezul elec-
tromagnetului statoric (fig. 2). După
ce se înfăşoară o dată fără să se
încleieze acest prim strat, se conti¬
nuă înfăşurarea, ungând însă în
prealabil hârtia cu clei subţire de
tâmplărie sau cu alt adeziv. După
înfăşurarea în acest fel a 8-rlO stra¬
turi, se scoate tubul de hârtie de pe
şurub şi se lasă cca 24 de ore să se
usuce. La fel se procedează şi cu al
doilea tub. Se pregătesc de aseme¬
nea patru discuri de carton cu
diametrul exterior de 12 mm.
Fiecare din cele patru discuri va
avea în interior o gaură al cărei
diametru este egal cu cel al tuburilor
de hârtie.

După uscarea tuburilor de hârtie
se încleiază discurile de carton pe
aceste tuburi, în aşa fel încât să
formeze un mosor cu lungimea de
aproximativ 30 mm (fig. 3).

La fiecare din aceste două
mosoare se bobinează cu grijă,
spiră lângă spiră, cca 200-^250 de
spire din sârmă de cupru izolată cu
email. Grosimea sârmei va fi de
0,2-K),3 mm. Numărul de spire va fi
acelaşi pentru ambele mosoare.
Este de preferat ca bobinarea
ambelor mosoare să se facă în
acejaşi sens.

în prealabil, cu maşina de găurit
sau cu un ac de cusut mai gros se
va face câte o gaură de 0,3-i-O,5 mm
într-unul din discurile fiecărui
mosorel. Prin acestea se trece
începutul sârmei de bobinaj, astfel
ca o bucată de cca 5 cm din capătul
sârmei să rămână afară, pentru a
avea posibilitatea de a lega electro-
magnetul (la terminarea construcţiei
motorului) la polii sursei de curent.
După ce s-a terminat bobinarea, se

- LABORATORUL ŞCOLAR -

I . ———

procedează analog şi cu cel de al
doilea capăt al sârmei de bobinaj.

Se introduc şuruburile în inte¬
riorul mosoarelor astfel bobinate,
după ce în prealabil am pus la
capetele respective (dinspre partea
hexagonală a şuruburilor acestora)
câte o rondelă de carton mai gros.
Capetele filetate (posterioare) ale
şuruburilor (care ies în afara
mosoarelor bobinate) le introducem
în găurile de 4 sau 5 mm (fig. 4) ale
piesei în formă de L prezentată în
figura 1.

Pe capetele şuruburilor care ies
de partea cealaltă a piesei L mai
introducem câte o rondelă şi, în
sfârşit, înşurubăm piuliţele. Vom
avea grijă să strângem suficient de
tare piuliţele pentru ca miezul elec-
tromagnetului, împreună cu mosorul
respectiv, să nu se mişte, dar tot¬
odată trebuie să fim atenţi să nu
strângem nici prea tare, ca să nu

deformăm mosoarele care poartă
bobinajul (fig. 4).

Se trece acum la confecţionarea
rotorului motoraşului. Rotorul se
face din tablă neagră de fier moale
cu grosimea de 2 mm. înainte de a
croi tabla propriu-zisă se con¬
fecţionează un tipar de hârtie. In
acest scop se desenează pe o
bucată de hârtie două cercuri con¬
centrice, unul având diametrul de 40
mm, iar al doilea de 20 mm. Se
împarte cercul exterior în opt părţi
egale şi fiecare punct astfel obţinut
se uneşte cu centrul. Aceste opt
raze împreună cu cele două cercuri
concentrice vor forma o roată cu
patru dinţi.

Cu ajutorul unui traforaj şi al unei
pile se taie şi se ajustează tabla în
aşa fel încât să se obţină o roată cu
dinţi având forma indicată în figura
5. In centrul rotorului astfel obţinut

LABORATORUL ŞCOLAR

se face o gaură cu diametrul de 3 mm.

Dintr-o bucată foarte dreaptă de sârmă de oţel se face moto¬
raşului. Axul va avea în final diametrul de 3 mm şi o lungime de 65

e acest ax la distanţa de 40 mm de
trebuie să aibă obligatoriu grosimea
mplu, numai 1 mm grosime, puterea
te posibil ca rotorul acestuia să nu se

mm. Se fixează roata cu dinţi
unul din capete. Această roaf
de 2 mm. Dacă ar avea, de ei
motoraşului ar fi prea mică şi
învârtească.

Fixarea pe ax a roţii cu dis<
să fie perfect perpendicular p
motoraşului va "bate” şi nu vi
polii electromagnetului. Cu câl
electromagnetului, cu atât m
această distanţă nu trebuie s
Pe acelaşi ax cu rotorul se
restabilire a curentului electri
de tablă de alamă sau cupru
exact aceeaşi formă ca şi rol
exterior este de 20 mm, iar o
acestei roţi cu dinţi se face de:
prin care se introduce axul
tot prin cositorire la aproximat
acest caz regulile de fixare
trebuie să vină în dreptul goli
Dispozitivul de întrerupea
mai completează cu o lameli

se face prin cositorire. Trebuie ca axul
roată, deoarece în caz contrar rotorul
putea fi adus suficient de aproape de
rotorul se va afla mai aproape de polii
orul va fi mai puternic. în niciun caz
fie mai mare de 1 mm.
ixează şi dispozitivul de întrerupere şi
Acest dispozitiv se face dintr-o bucată
u grosimea de 0,8-rl mm şi care are
rul, cu deosebirea că diametrul său
I interior de 10 mm (fig. 6). în centrul
semenea o gaură de 3 mm diametru,
toraşului. Piesa se fixează de acesta
10 mm de rotor. Se vor respecta şi în
otorului pe ax. în plus, dinţii roţii mici
ilor dintre dinţii roţii mari.
şi de stabilire a curentului electric se
subţire de alamă sau cupru de cca
5 mm lăţime şi 50 mm lungimi! Către unul din capetele lamelei se fac
două găuri cu diametrul de 2 mm şi apoi se îndoaie acest capăt, pe

_ .-*- , — x=.. - n un gf,j drept.

i final la fixarea lamelei de postamentul

o lungime de aproximativ 10 rr
Cele două găuri vor servi îr
motorului (fig. 9).

Ultima piesă componente
lagăre este chiar piesa în forri
doilea lagăr se face din tablă i
Se taie din această tablă un

însemnează înălţimea la cari
gaura din acest al doilea lagî

motoraşului este lagărul. Unul din
ă de L a electromagnetului. Cel de al
e cupru sau alamă de 1 mm grosime.

, _ __ apez cu latura mică de 10 mm, latura

mare de 20 mm şi înălţimea de 45 mm (fig. 7). La 5 mm de baza
trapezului se fac două găuri de câte 2 mm diametru, la distanţă de 2
mm una de alta. După aceasta se îndoaie tabla în unghi drept, la 10
mm de latura mare a trapezului şi paralel cu această latură. Se aşază
acum acest lagăr lângă piesa §n formă de L a electromagnetului şi se

se află gaura de 3 mm, pentru ca şi
să fie la aceeaşi înălţime. Cu maşina
e găurit se practică în punctul astfel
fînsemnat o gaură de 3 mm diametru.

Având pregătite toate piesele prin¬
cipale ale motoraşului, se poate trece
la asamblarea lui. Postamentul acestui
motor este o scândurică de aproxima¬
tiv 5-rlO mm grosime, 100 mm
lungime şi 80 mm lăţime. Pe acest
postament se fixează cu două
şuruburi mici electromagnetul. Se
introduce apoi capătul mai lung al axu¬
lui în gaura de 3 mm diametru, care se
află între cele două bobine ale electro¬
magnetului, iar celălalt capăt al axului
jse introduce provizoriu în cel de-al
doilea lagăr. Se apropie rotorul, pe cât
posibil la o distanţă mai mică de 1 mm,
le polii electromagnetului. Se însem¬
nează poziţia axului şi în acest loc se
înfăşoară 3-^4 spire din sârmă subţire
de cupru de pe care am îndepărtat
izolamentul. Aceste spire au rolul de a
împiedica axul să se deplaseze longi¬
tudinal şi, deci, ca rotorul să se
apropie sau să se depărteze de polii
electromagnetului. Aceeaşi operaţie
se face şi la capătul celălalt al axului.

TEHNIUM iunie 2006

LABORATORUL ŞCOLAR

După ce ne asigurăm din nou că poziţia acestor "gulere"
de pe ax este corectă, le lipim de ax prin cositorire (fig.
8). Acum se poate fixa de postament şi al doilea lagăr.

Lamela întrerupătorului de curent (peria) se fixează
de postament cu două şuruburi în aşa fel încât să
atingă periferia roţii mici cu dinţi. La reglarea lamelei va
trebui să avem grijă în primul rând ca aceasta să nu
frece prea tare dinţii rotiţei. Pe de altă parte, trebuie ca
lamela să atingă dinţii rotiţei cu puţin înainte ca doi dinţi
opuşi ai roţii mari să ajungă în dreptul polilor electro¬
magnetului şi contactul să înceteze cu puţin înainte ca
dinţii respectivi ai roţii mari să ajungă în dreptul polilor
electromagnetului.

Bobinele electromagnetului au în total patru capete,
fiecare din cele două bobine având câte un început şi un
sfârşit. Se leagă unul din firele uneia din bobine cu unul
din firele celeilalte bobine în aşa fel încât curentul elec¬
tric să circule într-una din bobine într-un sens, iar în
cealaltă bobină în sens contrar. Pentru aceasta, dacă pe
ambele bobine spirele sunt înfăşurate în acelaşi sens
(aşa cum s-a recomandat mai sus), sfârşitul primei
bobine se leagă cu sfârşitul celei de a doua bobine.
Dacă spirele de pe cele două bobine sunt înfăşurate în
sensuri contrare, atunci sfârşitul primei bobine se leagă
cu începutul celei de a doua. Rămân libere încă două
capete. Unul din aceste capete se leagă la partea me¬
talică a electromagnetului, iar cel de al doilea capăt la o
bornă (şurub) de contact. A doua bornă se leagă prin
intermediul unui fir de cupru cu lamela (peria) de con¬
tact.

Cum funcţionează acest motor electric?

Cele două borne, fixate la marginea postamentului,
se leagă la polii unei baterii sau| ai unui
redresor, cum este cel prezentat în fi
10. Curentul electric va trece, pr
lamela de contact, la unul din dinţi
roţii mici; de aici, prin intermediul axu¬
lui metalic şi al suportului metalic al
electromagnetului, curentul electric
intră în spirele electromagnetului şi
magnetizează miezul de fier. Acesta
va atrage dinţii rotorului, făcându-l
să se rotească. în momentul în
care doi dinţi ai rotorului ajung
în dreptul polilor electro¬
magnetului, curentul
electric se întrerupe,
deoarece lamela de con¬
tact se află în acest
moment în dreptul unui
gol al roţii dinţate mici, iar electro-
magnetul încetează să mai atragă. în
virtutea inerţiei, rotorul continuă să
se învârtească mai departe şi, la un
moment dat, lamela vine în contact
cu dintele următor al dispozitivului
de întrerupere a curentului. Din nou
prin spirele electromagnetului circulă
curent, miezurile de fier ale acestuia
se magnetizează şi atrag iarăşi
perechea următoare de dinţi ai elec¬
tromotorului; fenomenul se repetă
atât timp cât bateria electrică
furnizează curent. Pentru ca moto¬
raşul să funcţioneze în condiţii cât
mai bune, este bine să ungem puţin
lagărele spre a reduce la minimum
frecările.

Lista de piese

-1 bucată de fier moale de cca 50 x 110 x 1 mm;

-1 bucată de tablă de fier moale de cca 40 x 40 x
2 mm;

-1 coală de hârtie de scris;

-1 bucată de carton (copertă de dosar);

- clei de tâmplărie sau alt adeziv pentru hârtie;

-1 bucată sârmă din oţel de 65 mm lungime şi
3 mm diametru;

-1 lamelă lungă de la o baterie uzată;

-1 bucată tablă din alamă sau cupru de cca 20 x
20 x 1 mm;

-1 bucată de scândură de 100 x 80 x 5 mm;

- cca 10 metri de sârmă de cupru cu diametrul de
0,2-r0,3 mm, izolată cu email;

- 2 şuruburi de fier cu piuliţele respective, de cca
45 mm lungime, cu diametrul de 4-r5 mm;

- câteva şuruburi mici;

- 2 borne;

- material de lipit (fludor sau cositor şi pastă de lipit).
Scule necesare

- maşină de găurit;

- un burghiu spiral cu diametrul de 2 mm;

- un burghiu spiral cu diametrul de 3 mm;

- un burghiu spiral cu diametrul de 4 sau 5 mm;

- foarfecă;

- ciocan;

- riglă;

- compas;

- pilă;

• pistol sau ciocan electric de lipit.

LABORATORUL ŞCOLAR

MARIAN LĂCĂTUŞ, Buzău

Probabil
mai simplă
^^s ;s: rnetodă teoretică pentru
-^măsurarea intensităţii/inducţiei
câmpurilor magnetice constante şi
foarte slabe ar fi o bobină rotitoare,
dar punerea în practică a acestei
metode presupune învingerea unor
dificultăţi de natură mecanică foarte
mari, mai ales când dorim şi o pre¬
cizie ridicată. Cam aceleaşi lucruri
s-ar putea spune şi despre o altă
metodă inductivă, cea a bobinei
vibratoare. Interesat fiind de diferite
metode, accesibile amatorului, pen¬
tru măsurarea valorii unor astfel de
cărxxjri, am fost imediat cucerit de
eegarta orincipiului de funcţionare
aJ soro® care va fi descrisă aici.
Mertonez că pentru realizarea son¬
dei ru ar- ars. a dispoziţie alt mate¬
rial bWogofc decât cel indicat la
[1] şi nici MSB nai căutat altceva,
deoarece =j- se arată acolo,
această Mtarii di la ba za con¬
strucţiei uter =ra-=ae Denefkâind

de
revete
invenţie,
aparate realizate la
^j^Tnstitutul “Dr. Forster” din
''Reutlingen, Germania.

Bazându-mă pe indicaţiile
sumare (totuşi, destul de preţioase
pentru mine) din lucrarea citată şi
“încurajându-mă” cu o replică auzită
într-o piesă de teatru TV
românească (“La noi în ţară cer¬
cetarea se face pe cont propriu, prin
unghere!”), am pornit propriile mele
cercetări. Ţinta de sensibilitate pe
care am avut-o în vedere a fost de 1
nT/div. pe o scară cu 100 de divizi¬
uni, adică aproximativ 1/5-IO 5 din
valoarea câmpului magnetic terestru
(care nu este un câmp puternic, dar
nici prea slab nu este). Din păcate
nu am reuşit să aflu dacă am atins
acest deziderat, deoarece pertur-
baţiile artificiale din localităţile noas¬
tre sunt mult prea mari, în zona în
care locuiesc fiind de ordinul a 50-
100 nT. Cu ajutorul bobinelor
Helmholtz am constatat că printre
smuciturile şi tremurăturile acului
putem totuşi decela câmpuri chiar
sub nT. Până la găsirea unui loc mult
în afara aşezărilor omeneşti în care
să-mi pot verifica sensibilitatea şi

^^^sta-
^^^Silitatea în
^-^^^funcţionare ale
.^^'''aparatului, voi prezenta
^^c\K\\ox\\ox doar construcţia son¬
dei magnetice.

Pentru a înţelege principiul de
funcţionare al sondei, am imaginat
pentru cititori o foarte bună analogie
mecanică. Priviţi figura 2. Cu acest
dispozitiv, format dintr-o bară sus¬
pendată de două resorturi identice,
ne propunem să măsurăm intensi¬
tatea câmpului gravitaţional. Punem
capetele barei să oscileze în
antifază şi ne fixăm atenţia asupra
punctului din centrul barei. Dacă
resorturile sunt liniare, se înţelege
că acesta va rămâne în repaus,
indiferent de alungirea iniţială a
resorturilor sub acţiunea greutăţii
barei. Dacă însă resorturile sunt
neliniare (fig. 3), întinderea lor sub
acţiunea greutăţii barei are impor¬
tanţă: faţă de poziţia orizontală de
repaus a barei, capătul acesteia
care se duce în jos se va deplasa pe
o distanţă mai mică decât a celuilalt,
care se duce în sus. Ca atare, punc¬
tul din centrul barei va fi la cea mai
mare înălţime concomitent când cu
unul, când cu celălalt dintre capete,
adică va avea o frecvenţă de
oscilaţie dublă (resorturile nefiind
liniare, nici capetele şi nici centrul
barei nu execută oscilaţii armonice).
Amplitudinea mişcării punctului cen¬
tral va fi în relaţie cu intensitatea
câmpului gravitaţional (pe care am fi

SONDĂ

MAGNETOMETRICĂ

FORSTER

TEHNIUM ■

LABORATORUL ŞCOLAR

putut-o măsura prin metode mai
simple, dar nu acest lucru ne intere¬
sează).

Principiul de funcţionare al son¬
dei noastre este oarecum asemănă¬
tor (fig. 4). Bobinele identice LI şi
L2, numite bobine de excitaţie, sunt
alimentate în curent alternativ şi
sunt înseriate în aşa fel încât să
genereze câmpuri magnetice de
sensuri contrare. La rândul lor,
bobinele de măsurare L3 şi L4, tot
identice, sunt înseriate în aşa fel
încât curenţii induşi în ele să aibă
sensuri contrare. Aşadar la ieşire nu
vom avea nicio tensiune, însă numai
atunci când miezurile feromagnetice
lipsesc sau când ele există, dar
sonda nu se află în câmp magnetic
constant, lată acum ce se întâmplă
la apariţia unui astfel de câmp.
Presupunem o valoare instantanee
a curentului prin bobinele LI şi L2
suficient de mare pentru ca
miezurile să se afle în zona pro¬
nunţat neliniară a caracteristicii lor
de magnetizare. Câmpul exterior B
va ajuta miezul bobinei LI să se
apropie de saturaţie şi se va opune
creşterii magnetizării miezului
bobinei L2. Rezultatul este că o vari¬
aţie mică a curentului prin bobinele
de excitaţie va produce o variaţie de
flux magnetic mai mică prin miezul
bobinei LI, care este aproape de
saturaţie şi oarecum “dispărut” din
punct de vedere magnetic, decât
prin miezul bobinei L2, care mai
poate primi magnetizare. Prin
urmare, curenţii induşi în bobinele
de măsurare vor fi inegali şi, urmând
raţionamentul din analogia
mecanică, putem deduce că la
ieşire vom avea un semnal cu
frecvenţa dublă, 2f, faţă de cea a
semnalului de excitaţie. Semnalul de
ieşire nefiind sinusoidal, el poate fi
descompus într-o suprapunere de
semnale sinusoidale cu frecvenţele
2f, 4f, 6f..., adică armonicele pare
ale frecvenţei f (armonicele impare
se anulează). Cu ajutorul unui filtru
trece-bandă este extras semnalul cu
frecvenţa 2f (armonica a doua),
avantajul fiind foarte mare: ampli¬
tudinea acestui semnal depinde
practic liniar de intensitatea câmpu¬
lui magnetic de măsurat (în [1] se dă

şi demonstraţia matematică).

în practică, însă, lucrurile nu mai
stau aşa de bine ca în teorie. în
primul rând, partea electronică este
mult mai complicată decât ar părea,
în al doilea rând, o echilibrare per¬
fectă a sistemului de bobine este
aproape imposibil de realizat, la
ieşire apărând un semnal cu
frecvenţa 2f chiar în absenţa câm¬
pului de măsurat. în lucrarea [1] se
arată că se admite un dezechilibru
iniţial. Am constatat însă că acest
dezechilibru, care nu ar fi prea de¬

ranjant dacă ar rămâne constant,
poate fi uşor modificat în urma vari¬
aţiilor foarte mici ale tensiunilor
mecanice din miezuri, variaţii care
pot fi produse de tensionări
mecanice propriu-zise, de modificări
de temperatură, de relaxarea în timp
a tensiunilor iniţiale sau variaţii
apărute în urma procesului de
demagnetizare a miezurilor. Oricum,
aceste neplăceri, de care se pare că
nu sunt scutite nici aparatele indus¬
triale, sunt deranjante doar la sensi¬
bilităţi foarte mari. în lucrarea [1], în

TEHNIUM iunie 2006

LABORATORUL ŞCOLAR

care este descris un frumos şi foarte
sensibil magnetometru realizat la
Institutul “Dr. Forster", se arată:
“Aparatele de tipul celui descris în
ultima parte sunt dintre mijloacele
cele mai modeme pentru măsurarea
câmpurilor continue (unele tipuri
produse de firma Forster” permit
măsurarea şi la frecvenţe joase, de
20-30 Hz). Pe lângă avantajele indi¬
cate, se remarcă şi o sensibilitate
ridicată (până la 8-10' 4 A/div.).
Aparatele bazate pe aceste traduc-
toare prezintă şi unele neajunsuri,
dintre care menţionăm: factorul
important de influenţă şi complexi¬
tatea schemei de măsurare şi un
preţ prohibitiv pentru multe aplicaţii”.

REALIZAREA PRACTICĂ. în
figura 5 este dat desenul carcasei
unei perechi de bobine corespon¬
dente. Materialul carcasei trebuie să

După ce am realizat şi cealaltă
pereche de bobine, ele se vor asam¬
bla ca în figura 6 (dimensiunile
necotate nu sunt critice, desenul
fiind orientativ; se poate face com¬
paraţie cu fotografia din figura 1).
Cu excepţia miezurilor, toate piesele
de aici, inclusiv şuruburile şi
piuliţele, vor fi nemetalice. întregul
ansamblu îl vom fixa cu ajutorul
găurilor cu filet M4 pe o placă din sti-
clotextolit cât mai groasă, având şi
cablajul necesar conectării termi¬
nalelor bobinelor.

Miezurile, care sunt foarte impor¬
tante, trebuie să aibă forma tubulară
pentru a putea fi aduse uşor către
saturaţia magnetică. Eu le-am con¬
fecţionat din sita luată de la un
cinescop color defect. Ideea a fost
salutară, deoarece nicio

tăia două dreptunghiuri perfect
egale, de 40/13 mm, având grijă ca
ochiurile dreptunghiulare ale sitei să
fie orientate cu latura lor mare para¬
lelă cu latura mică a dreptunghiu-
rilor noastre (amănunt important).
Pe un dorn <J>4 mm vom rula drep¬
tunghiurile paralel cu latura lor
mare, după care le vom lipi cu
răşină epoxidică pe câte o tijă
nemetalică de acelaşi diametru,
având câte un capăt filetat (fig. 5). în
scopul micşorării tensiunilor
mecanice, tijele nu au fost fixate
decât la un capăt.

Pentru alimentarea sondei eu am
folosit un semnal dreptunghiular de
cca 500 Hz, circuitul de excitaţie
fiind înseriat cu un condensator de
valoare tatonată

nemetalic şi cât mai rigid
eu am folosit teflon). în stânga se va
=fa bobina de excitaţie, care va avea
’50C de spire din conductor <(>0,15
~r~ rconate cât mai uniform posi-
3». e* r treapta se va afla bobina
de —âsjsrs. având 5000-6000 de
spre dr darcLr.:' :0.08 mm (prac-
6c, att mm fcobre până când se
un0fe 6naa de bobinaj, echili¬
bram prin scoatere de

spire oe s ddkăaai spire în exces,
după cjt h «a a-ăs

altă

“soluţie nu a dat rezultate
la fel de bune. De exemplu, mult mai
puţin bune au fost miezurile făcute
din tabla luată din acelaşi cinescop,
tablă folosită fie ca atare, fie subţiată
prin corodare în acid clorhidric. Atât
tabla, cât şi sita sunt din fier foarte
pur, probabil fier ARMCO (American
Rolling Mill Co.). Aşadar, de la un
service TV ne vom procura un tub
cinescopic defect, pe care îl vom
sparge aruncându-l pe asfalt la o
distanţă cât mai mare de noi, după
care vom recupera sita şi vom mătu¬
ra bine locul de cioburi. Din sită vom

, astfel încât să se
obţină rezonanţa (mai bine zis, chiar
ferorezonanţa). Dar pentru echili¬
brarea sondei şi pentru a vedea că
ea funcţionează putem folosi o ali¬
mentare cu 50 Hz de la un transfor¬
mator de reţea, curentul prin bobine
fiind de 50-60 mA. Pentru echili¬
brarea sondei fără miezuri, la ieşirea
bobinelor de măsurare conectăm un
voltmetru de curent alternativ, cât
mai sensibil, acesta indicând o anu¬
mită valoare a tensiunii reziduale.
Scoatem câteva spire de la una din
bobinele de măsurare. Dacă tensi¬
unea creşte, atunci ne oprim şi
scoatem spire de la cealaltă bobină

TEHNIUt* «ne 1X«

LABORATORUL ŞCOLAR

de măsurare până când tensiunea
ajunge la zero. Introducem acum
miezurile şi facem din nou echili¬
brarea sondei, dar de această dată
prin retuşuri în poziţionarea longitu¬
dinală a acestora. Atenţie, însă,
acum sonda noastră va funcţiona,
indicând prezenţa câmpului magne¬
tic terestru. Pentru a nu fi influenţaţi
de el, vom orienta sonda aproxima¬
tiv pe direcţia est-vest în plan ori¬
zontal, aşa încât liniile de câmp
magnetic să cadă perpendicular pe
bobine. După cum arătam într-un
articol, liniile câmpului magnetic te¬
restru pentru ţara noastră sunt încli¬
nate către sud şi fac un unghi de cca
62° cu planul orizontal. Aaşadar,
dacă vom orienta sonda în această
direcţie vom obţine cea mai mare
tensiune, orientativ vreo 50 mV. Pe o
direcţie perpendicu-

se va îmbunătăţi considerabil. Cei
50 mV de la ieşire vor deveni acum
vreo 300, iar tensiunea reziduală în
absenţa câmpului va deveni foarte
mică la ieşirea filtrului. O recoman¬
dare importantă: înaintea măsurăto¬
rilor va trebui să demagnetizăm bine
miezurile. Demagnetizarea, care se
face cu sonda alimentată, se rea¬
lizează prin apropierea şi înde¬
părtarea lentă de capătul miezurilor
a miezului unei bobine prin care cir¬
culă un curent alternativ puternic. O
demagnetizare “la botul calului”, dar
în general insuficientă, o putem face
folosind în mod asemănător chiar şi
ansa pistolului de lipit aflat în funcţi¬
une. Este bine să nu aducem sonda
în câmpuri magnetice mult mai mari
decât cel terestru, ea fiind mai pu¬
ternic influ-

echilibrat, realizat cu comutatoare
electronice, în acest fel putându-se
pune în evidenţă şi sensul câmpului
măsurat. în sfârşit, partea electro¬
nică trebuie să conţină şi un circuit
pentru demagnetizarea miezurilor,
demagnetizate care se face trecând
prin bobinele de măsurare un curent
de cca 40 Hz, cu valoarea iniţială de
5-10 mA şi lent scăzător către va¬
loarea zero, în tot acest timp sonda
fiind alimentată.

UNITĂŢI DE MĂSURĂ. De obicei,
măsurătorile se exprimă în unităţi
ale intensităţii câmpului magnetic:
A/m în SI şi Oe în sistemul

CGS H 0 ; lOe = 10 3 /4 ti A/m

Iară ar trebui să
avem la ieşire o tensiune nulă, însă
practic putem considera că sonda a
fost echilibrată suficient de bine
dacă la ieşire tensiunea reziduală va
fi de vreo cinci-zece ori mai mică
decât cea obţinută când sonda este
orientată pe direcţia liniilor de câmp.
Oricum, după alimentarea sondei cu
500 Hz, după cum s-a arătat (când
curentul necesar va fi de 15-20 mA)
şi după folosirea unui filtru trece-
bandă centrat pe 1000 Hz, situaţia

enţată atunci
când se află în funcţiune.

lată câteva indicaţii pentru cei
interesaţi de partea electronică. în
[1] se arată că pentru compensarea
câmpului magnetic terestru se trece
un curent continuu prin înfăşurările
de măsurare. Eu însă am preferat să
integrez înfăşurările de măsurare
într-o buclă de reacţie negativă în
curent continuu, ceea ce asigură o
stabilitate bună în funcţionare a son¬
dei. în altă ordine de idei, redresarea
armonicii a doua este bine să se
facă prin intermediul unui chopper

« 80 A/m. Pentru aer sau vid
avem următoarele echivalenţe: 1 T =
8-IO 5 A/m şi 1 Oe = IGs. Pentru
ţara noastră, inducţia câmpului
magnetic terestru este de cca
47 000 nT sau, rontunjit, 50 000 nT =
0,5 Gs, valori pe care este bine să le
reţinem.

BIBLIOGRAFIE

1. Ulrich Wiener, Măsurări
electrice, voi. II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1969

2. TEHNIUM nr. 4/2005,
Bobinele Helmholtz

TEHNIUM iunie 2006

TEHNIUM MODELISM

Navomodelele electrice care pot participa la
concursuri judeţene, republicane, continentale sau mon¬
diale sunt împărţite pe clase, după anumite criterii con¬
structive şi tehnico-funcţionale. Cuplajele rigide dintre
arborele motorului electric de antrenare şi arborele eli¬
cei imersate, care propulsează navomodelul, pot fi uti¬
lizate la o serie de clase de concurs. De menţionat că un
astfel de model poate fi antrenat de mai multe motoare
electrice care rotesc o singură elice, submersă, de un
singur motor care antrenează simultan mai multe elice,
sau mai multe motoare, fiecare antrenând câte o elice.
Din anumite considerente, varianta în care un motor
antrenează o singură elice imersă este cea mai răspân¬
dită.

Principalele clase de concurs care utilizează în spe¬
cial ultima variantă şi la care cuplajul între arborele
motorului electric şi cel al elicei poate fi rigid, sunt:

Clasa FIE => Modele de viteză, acţionate cu
motoare electrice şi elice subacvatice. Aceste modele
radiocomandate parcurg în ambele sensuri un traseu de
forma unui triunghi echilateral, a cărui latură este de 30
metri.

Clasa F2 => Modele realizate la scară, copii fidele
după nave reale. în cadrul concursului, modelului
respectiv i se face o evaluare la stand, asupra acurateţii
şi complexităţii construcţiei, după care urmează o
evoluţie pe apă în cursul căreia este parcurs un traseu
impus.

Clasa F3E => Cuprinde modele de construcţie
“liberă”, antrenate de unul sau mai multe motoare elec¬
trice, care acţionează una sau mai multe elice submer-
sate. în cadrul concursului, modelul trebuie să se
deplaseze prin porţile unui traseu impus, cu cât mai
puţine greşeli şi într-un timp cât mai scurt.

Clasa ECO => în cadrul acestei clase participă la
concurs modele “economice”, de construcţie liberă,
acţionate de motoare electrice şi elice subacvatice. Sunt
navomodele care concurează în grupuri de 3+6, timp de
6 sau 8 minute, de-a lungul unui traseu în formă de tri¬
unghi echilateral cu latura de 30 metri.

Clasa FSRE => Navomodele de curse care con¬
curează în grupuri de 3+8, timp de 15 minute, pe un
traseu în formă de M.

Toate modelele de la clasele de mai sus sunt coman¬
date cu staţii de radiotelecomandă.

Cuplajele rigide descrise în cele ce urmează pot fi
utilizate la aceste clase unde legătura între arborele
motorului electric de antrenare şi cel al elicei se face
direct şi nu prin intermediul unui reductor mecanic cu
roţi dinţate. Pentru toate cazurile se va ţine cont şi de
faptul că planul elicei de propulsie trebuie să facă un
unghi cât mai apropiat de 90° cu direcţia de înaintare a
modelului. Când unghiul pe care îl face arborele elicei cu
cSrecţia de înaintare (orizontală) a modelului are o anu-
—nă valoare, forţa de propulsie generată de elice se
descompune vectorial în două forţe: una care este forţa
-T. ă de împingere a modelului şi cealaltă, perpendicu-
srt De aceasta, care tinde să ridice modelul. Cu cât
apasă este mai mică în raport cu prima, cu atât ran-
^ ~ : _ â r; este mai bun. Din această cauză, la

—m —date de viteză din clasa FIE se utilizează în
noe ie ceT =— cri flexibili, care permit elicei să fie per-
dertr je înaintare şi în felul acesta să

se^apne fcrs ascensională, rămânând numai forţa
uBA dte IppwBWB a modelului. Sigur că în acest caz
ranjMj —i mŞmi r ere ~axim. Şi în cazul arborilor
flexbii s - Dsnj s:- - ;z se pot utiliza cuplajele
desena a ja ft au îmbunătăţirea randamentului,
trebiieaipAaice să *e :â: -ai aproape de corpul

CUPLAJE

RIGIDE

PENTRU

NAVOMODELE

CURSE

SORIN PIŞCAŢI

modelului. Distanţa optimă este de 0,8+1,5 mm. De
asemenea, trebuie să se ţină cont (în cazul ambelor
tipuri de arbori) ca motorul electric de antrenare să fie
amplasat cât mai jos, astfel încât centrul de greutate al
modelului să fie coborât. Un centru de greutate ridicat
facilitează răsturnarea modelului, mai ales în curbe.

Dimensiunile cuplajelor rigide descrise în cele ce
urmează sunt cele mai uzuale. Diametre ale arborilor
mai mici de 2 mm şi mai mari de 4 mm se întâlnesc rar
la aceste clase de modele. Pentru dimensiuni inferioare
sau superioare cuplajelor prezentate se utilizează alte
tipuri de motoare şi în special cele cu ardere internă.
Aceste cuplaje nu fac obiectul articolului.

Cuplajul prezentat în figura 1 se utilizează atunci
când arborele motorului electric are aceleaşi dimensiuni
(0 4 mm) ca şi arborele elicei. Se întâlnesc în special la
navomodelele din clasele F2ş i FSRE. Cuplajul se strun-
jeşte dintr-un oţel rezistent, la cote foarte precise, ţinân-
du-se cont de faptul că, pe de o parte, transmite un
cuplu important, iar pe de altă parte, turaţia lui este

TEHNIUH »

TEHNIUM MODELISM

mare (10 00020 000 rot/min). Acest
lucru este valabil pentru toate cupla¬
jele prezentate în articol. Dacă nu
sunt respectate cu stricteţe cotele,
apar bătăi inacceptabile din cauza
turaţiilor mari. Lungimile celor două
şuruburi de fixare (M3) nu trebuie să
difere între ele cu mai mult de 0,2
mm pentru ca ansamblul să fie cât
mai echilibrat dinamic. Oţelul din
care sunt realizate va fi de foarte
bună calitate (cel puţin de calitatea
materialului din care este realizat
cuplajul), altfel filetele lor se “ştemu-
iesc”, datorită momentelor mari de
strângere a lor. Este indicat ca în
dreptul fiecărui şurub, arborele
motorului electric şi, respectiv, al
celui de antrenare a elicei să fie
polizate pe o adâncime de cca 0,1
mm. în felul acesta se obţin nişte
mici suprafeţe plane datorită cărora
momentul transmis poate fi de 5+10
ori mai mare, fără strângerea
exagerată a celor două şuruburi M3.
Capetele acestor şuruburi nu trebuie
să depăşească cu mai mult de 2 mm
suprafaţa cilindrică exterioară a
cuplajului. Cuplajul se utilizează în
special la navomodelele la care
arborele elicei şi al motorului electric
au acelaşi diametru de 4 mm.
Totodată, momentul transmis la elice
nu trebuie să fie prea mare. Clasele
de modele la care se pretează cel
mai bine sunt: ECO-Standard, FSRE
şi F2.

De menţionat că la toate cupla¬
jele prezentate în acest articol,
arborele elicei va avea numai un
lagăr, şi anume pe cel posterior (de
lângă elice). Lagărul de la partea
superioară a tubului etambou (tubul
în care este introdus arborele elicei)
poate să lipsească, sau mai bine să
fie majorat cu 1 mm. Dacă diametrul
arborelui este de 3 mm, diametrul
lagărului va fi de 4 mm ş.a.m.d. în
acest caz, lagărul va servi numai ca
ghidaj, întrucât capătul superior al
arborelui elicei va fi susţinut, prin
intermediul cuplajului rigid, de
arborele motorului electric.

Atenţie! Cei doi arbori trebuie
perfect centraţi. Motorul se va monta
pe suportul său numai după ce s-a
făcut legătura între cei doi arbori prin
intermediul cuplajului rigid. După ce
motorul a fost montat pe suport, se
scoate cuplajul rigid şi lagărul din¬
spre motor al tubului etambou. Acest
lagăr va fi îndepărtat sau i se va
majora diametrul interior cu 1 mm.
Dacă se lasă nemodificat, arborele
elicei se poate înţepeni, provocând
arderea motorului electric.

Cuplajul din figura 2 este desti¬
nat unor modele de viteză de înaltă
performanţă, din clasa FIE.

4 —

<(> 2 ‘

-T-.., 1 , ,,

Cuplaj

Material => Oţel OL45; OL60 sau echivalent
Obs. Cotele <j>2 şi <j>4 vor fi respectate cu stricteţe

Orificiile <j)2 şi </>4 vor fi perfect coaxiale între ele şi cu suprafeţele cilindrilor <j>6 şi <j>8

4 -

-►

â\

W////M

—► - <

Oţel OL45; OL60 sau echivalent Mc 1

Cuplaj

Material :

Obs. Cota <j>3 va fi respectată cu stricteţe (eventual rectificare)

4 —

4» 3 J

ss:

Cuplaj

Material => Oţel OL45; OL60 sau echivalent
Obs. Cotele <j>3 şi <j>4 vor fi respectate cu stricteţe

Orificiile <j>3 şi <f>4 vor fi perfect coaxiale între ele şi cu suprafeţele cilindrilor <ţ>7 şi <p8

Motoarele brushless sau cu magneţi statorici din samariu-cobalt au în ge¬
neral arborele motor cu diametrul de 4 mm. Aceste motoare puternice (de
0,8+1,5 kW la o greutate de 150+250 g) transmit mişcarea de rotaţie, prin
cuplajul prezentat în figura 2, la arborele rigid al elicei, care are diametrul de
numai 2 mm. Se alege un arbore atât de subţire pentru a micşora, pe de o

TEHNIUM iunie 2006

TEHNIUM MODELISM

parte, momentele de interţie, iar pe
de altă parte, energia consumată
pentru rotirea lui. Diametrul de 2 mm
al arborelui elicei poate fi micşorat
până la 1,2 mm, atunci când
arborele îndeplineşte rolul unui
arbore flexibil, care antrenează la
rândul său elicea modelului. Rolul
arborelui flexibil a fost explicat mai
sus.

Practic se foloseşte o coardă de
pian (0 1,2 mm) introdusă într-un
tub de teflon cu diametrul interior de
1,3-^1,4 mm. Acest tub de teflon este
introdus la rândul său în tubul etam-
bou (metalic) propriu-zis. Elicea
modelului fiind perpendiculară pe
direcţia de înaintare, randamentul
este maxim, prin suprimarea forţei
ascensionale.

Cuplajul din figura 3 face legătu¬
ra între arborele motorului electric şi
cel al elicei, atunci când aestea au
acelaşi diametru egal cu 3 mm. Se
utilizează în special la clasa F2,
atunci când navomodelul are dimen¬
siuni şi viteze mai mici ( F2A). De
asemenea, îşi găseşte aplicaţii şi la
clasele ECO; FI; F3 şi FSFIE, mai
ales când arborele elicei nu este
flexibil.

Cuplajul din figura 4 se utilizează
de regulă la modelele în dotarea
cărora intră motoare mai puternice şi
care au arborele cu diametrul de 4
mm. Cuplajul transmite mişcarea la
arborele elicei, care are diametrul de
3 mm. Se utilizează în special la
clasele F2 (B;C) FIE şi ECO-Expert.
De regulă, la motoarele electrice
care antrenează modele de concurs
de factură medie, arborele motor are
diametrul de 3,15 mm.

Cuplajul din figura 5 asigură
legătura între cei doi arbori. Se uti¬
lizează la aceleaşi clase de modele
ca şi cuplajul din figura 4.

Pentru transmiterea unor cupluri
mari, ale unor motoare deosebit de
puternice, cum sunt cele de con¬
strucţie brushless sau cu samariu-
cobalt, se utilizează cuplajele
prezentate în figurile 6 şi 7. După
cum se vede, la aceste cuplaje
fiecare arbore este fixat prin câte
două şuruburi M3. Aceste şuruburi
de calitate superioară trebuie să
respecte condiţiile tehnico-construc-
tive de mai sus. Cuplajul din figura 6
se utilizează îndeosebi la modelele
din clasele F2, iar cel din figura 7 la
supermodelele de viteză, din clasa
FIE. La aceste modele, puterea
motorului electric poate ajunge la
2000 W (la o greutate de cca 250-
300 g), iar viteza de deplasare de
55-65 km/h.

TEHNIUM iunie 2006

DIVERTISMENT-

ORIZONTAL: 1) Pilot rus care la 12 aprilie 1961 a zbu¬
rat pentru prima dată în spaţiul cosmic, efectuând o
rotaţie în jurul Pământului (luri Alekseevici; 1934-1968) -
Pământ. 2) A coborî lin pe Lună. 3) Aflate la înălţime! -
Vocea bărbătească cea mai gravă - Popor antic care avea
vaste cunoştinţe de astronomie, fiind primul care a afir¬
mat că Pământul e rotund şi că se învârteşte în jurul axei
sale şi în jurul Soarelui şi a explicat ştiinţific modul cum se
produc eclipsele (var.). 4) Al cincilea satelit al planetei
Uranus, pe lângă Miranda, Umbriel, Titania şi Oberon, toţi
botezaţi după numele unor eroi din opera lui William
Shakespeare - Plan gol! - Lansat la centru! 5) 14 la
romani - Dispariţia parţială sau totală a imaginii unui
astru ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el şi
observator sau a intrării unui corp ceresc între el şi obser-
vator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp

CĂLĂTORIE

ÎN UNIVERS

io 11

ceresc, când
ambele sunt lipsite
de lumina proprie.
6) Bluză populară
- Punct luminos
care se iveşte
noaptea pe cer şi
se deplasează cu
mare viteză,
lăsând uneori o
dâră care se
stinge după scurt
timp. 7) în trepte! -
Grupuri de stele,
cu limite neregu¬
late, mai mici
decât o galaxie -
Au 60 de minute.
8) Satelitul natural al Pământului, care se vede pe cer
datorită reflectării luminii primite de la Soare - în vale! 9)
Punct cardinal - Punct de pe bolta cerească, opus zeni¬
tului, situat la intersecţia verticalei locului cu emisfera
cerească inferioară. 10) Văzduh - Constelaţie din emis¬
fera boreală, care conţine steaua variabilă Algol. 11) Corp
ceresc numit popular şi stea cu coadă - Marte la greci.

VERTICAL: 1) Grupare uriaşă de stele şi de alte corpuri
cereşti, având diferite forme - Fără miez. 2) Corpuri situate
pe bolta cerească - Cea mai îndepărtată planetă a sis¬
temului nostru planetar. 3) Limitează o galaxie! A apărea
- Localitate în Germania. 4) Culoarea unor stele foarte
îndepărtate (pl.) - Fiul lui Esop - început de revoluţie! 5)
Adevărate - Soi de peşte (reg.). 6) Individ - Siglă pentru
“Conversaţia referitoare la contractul de transport inter¬
naţional de mărfuri pe şosele” - Lichid a cărui descoperire
pe un corp ceresc presupune şi existenţa unor forme de
viaţă pe el. 7) Raniţă la inimă! - Roi de stele din Constelaţia
Taurului, situat la circa 350 ani-lumină de Soare. 8) Punct
de pe sfera cerească opus nadirului, situat la intersecţia
verticalei locului cu emisfera cerească superioară -
Constelaţie din Emisfera Boreală, situată între constelaţiile
Lebăda şi Hercule, cunoscută popular şi sub denumirea de
“Ciobanul cu oile”. 9) Fular - Siglă pentru “Federaţia munci¬
torească pan-cipriotă” - Siglă pentru denumirea ţării noas¬
tre, înainte de ’89.10) A se ivi soarele - Elena Elenescu.
Plecarea rachetei de pe rampă spre spaţiul cosmic-în cer.

Dicţionar: UDEM, ENN, OAN, OMR, PEO.

Gheorghe BRAŞOVEANU

CÂND OAMENII
D€ STIINTA ZÂMBESC

f f

■

• Ilustrul medic italian de la sfârşitul secolului al
XlX-lea, Giuseppe Roncali, directorul spitalului de
boli mintale din Bologna, după vizita făcută pe la
paturile “nebunilor săr’, înainte de a ieşi pe poarta
spitalului, le spunea studenţilor săi, care-l înconju¬
rau şi-l conduceau totdeauna până la ieşirea din
spital:

- Dragii mei, după acest “mic balamuc”, să ne
avântăm in cel mare!

• Pe timpul petrecut în SUA, fizicianul danez
Niels Bohr (1885-1962), care nu izbutea să
păstreze nici un secret, era coşmarul celor însărci¬
naţi cu supravegherea lui.

Purtând, din motive de securitate militară,
numele de Nicholaus Baker, el o întâlni într-o zi pe
soţia unui colea din Europa şi, neştiind că divorţase,
i se adresă cu fostul ei nume de familie.

Doamna îi răspunse rece:

- Vă înşelaţi, domnule profesor Bohr, mă
numesc acum Placzek.

- Şi dv. vă înşelaţi, doamnă. Mă numesc acum
Baker - replică fizicianul.

• Renumitul fizician italian Galileo Galilei (1564-
1642) nu umplea termometrele inventate de el cu
mercur sau spirt, ci cu vin. Astronomul italian a tri¬
mis unui coleg de breaslă englez un termometru,
însoţit de o notă prin care explica funcţionarea lui.
Nu se ştie prin ce împrejurare acea nota s-a pierdut
şi astronomul englez a rămas nedumerit asupra
darului primit. Aşa se face că Galilei a primit un
răspuns care l-a lăsat perplex:

A Vinul a fost într-adevar minunat. Vă rog să-mi
mai trimiteţi”.

• Regele Prusiei, Frederic cel Mare (1740-1786)
avea adeseori obiceiul de a-şi bate joc de oamenii
de ştiinţă. Odată, vizitând Academia de Ştiinţe,
monarhul i-a întrebat pe membrii Academiei:

- Domnilor, sunt în faţa unei dileme: un pahar
plin cu şampanie are un sunet mai cristalin decât
un pahar plin cu vin sau nu? Domniile voastre ce
spun?

In numele academicienilor a îndrăznit să ia
cuvântul un bătrân orientalist:

- Maiestate, membrii Academiei Regale de
Ştiinţe nu vă pot răspunde, deoarece salariile lor
sunt foarte mici şi nu le permit astfel de experienţe!

• Dramaturgul şi eseistul englez de origine irlan¬
deză George Bernard Shaw (1856-1950) a spus, în
1939, într-o declaraţie radiofonică:

„ - Germanii sunt inteligenţi, cinstiţi şi hitlerişti.
întrucât nu pot avea toţi toate aceste trei calităţi, cel
cinstit şi hitlerist nu este inteligent, cel inteligent şi
hitlerist nu e şi cinstit, iar cel care e şi inteligent şi
cinstit nu poate fi hitlerist.

Culese şi prelucrate de
Gheorghe BRAŞOVEANU

TEHNIUM iunie 2006

A7QU35V

R4 1k2

UoutIŞ

m {\

18k

0.33/2W

CMPIN

INH8T

SUBSTRT

CATH §
A NO DE u.

:1 9

COLL
EMIT
M 6
BSDR

T1497A

Dl II

H4-

470U/35V

330u/3A|

n "8

«N - I

5*3

Din apariţiile recente ale revistei Conex club vă sem¬
nalăm alăturat câteva articole pe care le considerăm de
mare interes pentru constructorii amatori.

• Convertor de tensiune continuă 12/24 V-25 W
(nr. 4/2006, pag. 44-45, autor George Pintilie)

Articolul prezintă realizarea unui convertor de tensiune
continuă de la 12 V la 18-24 V (tensiune de ieşire
reglabilă), pentru un curent de ieşire nominal de 1 A/24 V. Montajul, având un randament de 70-74%,
este deosebit de util pentru alimentarea unor aparate portabile de la acumulatorul autoturismului.

• Protecţie simplă pen¬
tru incintele acustice

(nr. 2/2006, pag. 28)
Articolul prezintă kit-ul
Velleman K4701, destinat
protecţiei incintelor acus¬
tice în situaţiile în care la
bornele difuzoarelor se
aplică în mod accidental
tensiuni continue mai mari
de 10V. Montajul admite o
tensiune maximă de
intrare de 90 Vc.c., iar
curentul maxim suportat
de contactele releului este
de 10 A.

6^V 5W

D106-3.3V/1.3W

SsLiîi

• Avertizor pentru telefon (nr. 3/2006, pag. 26-27, autor Ştefan
Laurenţiu)

Aparatul descris reprezintă un accesoriu util acolo unde se folosesc două telefoane fixe, conectate
pe aceeaşi linie. Prin aprinderea unui LED
verde, aparatul indică utilizarea unui telefon.

Un al doilea LED, roşu, indică prezenţa pe linie
a unui telefon derivaţie, în timpul utilizării tele¬
fonului principal.

^JnţrjrtJInţ#

»f »">♦

Deiapnu

teiefwnci

la tafelonui

te» ir* lini#

Dl 04 <
«X1N414a

1N4148

(0035)

BCir7B

LED

BC177 (T018)

* a : Tj

Derivaţie utilizata

Telefon utilizat

?... E PREA SCUMP?... Ai încercat la:TRIODA ORADEA?

i înaltă calitate la un preţ accesibil, ca reprezentant pentru România al firmelor:

CAUŢI?... NU GĂSEŞTI?..

1 $ Vă oferim produse de înalţi

• Bevonastechnologia ERD/Ungaria

(PISTOALE Şl SISTEME COMPLETE DE VOPSIRE ÎN CÂMP ELECTROSTATIC, CONSUMABILE, ACCESORII)

• MINIPA SAO PAOLO/Brazilia

(MULTIMETRE DIGITALE, OSCILOSCOAPE, TESTOARE PRIZĂ PĂMÂNTARE Şl IZOLAŢIE, FAZMETRE)

• EMOS PREROV/Cehia

(LANTERNE, ACUMULATORI, PRELUNGITOARE, CONECTICĂ, CABLURI, SISTEME DE SUPRAVEGHERE)

• RELPOL ZARY/Polonia

(RELEE STATICE, RELEE DIVERSE, CONTACTORI, ELECTRONICĂ DE PUTERE Şl AUTOMATIZĂRI)

Vă stăm la dispoziţie cu peste 150.000 repere din cataloagele: ASWO - Germania, NEDIS - Olanda etc.

• Componente electronice: CIRCUITE INTEGRATE, TIRISTORI, PASIVE, TELECOMENZI, TRANSFORMATOARE

• Scule şi accesorii depanatori: PRO’S KIT, PROLINE, HAUPA, WELLER, HANDY, LOCTITE, KONTAKT CHEMIE

• Difuzoare: SAL, MNC, BM, PRO WEST, LG, SHAMSONIC, Lumini discotecă, PANASOUND, stroboscop etc.

• Staţii pentru radioamatori şi taximetrie ALINCO, componente calculatoare SWEEX: player MP3, webcam, multimedia.
Magazine în Oradea: telefoane: 0259-436.782, 267.223 Non-stop internet: www.trioda.ro, e-mail: [email protected]
Solicitaţi prospectele noastre gratuite prin e-mail sau prin poştă!