Burt Hirschfeld — [Dallas] 03 Barbatii Ewing

DALLAS 


Barbati Ewing 
VOLUMUL 3 
Y 


' 
J 


vi ztual-profect. eu 


r aaa 

i €F 
ln i $ 
a | 
-H EE 
Eu Ca 
pă > 


BURT HIRSCHFELD 


Seria DALLAS 


Volumul Ill 


BĂRBAŢII EWING 


Original: The Men of DALLAS (1981) 


Traducere de: 
RUXANDRA CULCER 


y 


virtual-project.eu 


EDITURA GRIFON 
1992 


e PROLOG e 


Jock Ewing arăta ca ceea ce era, ca un erou. În uniforma 
superb croită a forțelor armate aeriene, acest texan înalt era un 
reprezentant strălucitor al celor mai frumoși și curajoși tineri din 
țara sa. Emana un aer de forță și echilibru, în timp ce hoinărea 
prin Burlington Arcade, în apropiere de zgomotoasa Piccadilly 
Circus din centrul unei Londre aflate în război. Sub lumina 
nedefinită a cerului, care filtra razele soarelui de vară în amurg, 
inspecta vitrinele elegantelor magazine cu ochii lui de un 
albastru deschis, care păreau să vadă totul, să judece totul, 
lăsând să se vadă prea puțin. 

Era 1944 și Jock, ca pilot pe un bombardier, era în permisie la 
Londra, vindecându-și rănile primite într-un raid de zi asupra 
Germaniei naziste. Avionul lui B-17 fusese serios lovit. Trei 
dintre coechipierii lui erau grav răniţi și copilotul mort. Jock, 
sângerând din cauza rănilor din coapsă și din piept, reușise să-și 
aducă bombardierul atât de rău lovit, înapoi, peste Canalul 
Mânecii. Avionul pierdea încontinuu altitudine. Din cele două 
motoare care luaseră foc țâșnea o dâră uriașă de fum. Zguduit 
de convulsii, avionul execută o aterizare care sfida logica tuturor 
manualelor de specialitate. Echipele de salvare îl găsiseră în 
carlingă, fără conștiință, și reușiră să-l smulgă doar cu câteva 
minute mai înainte ca pasărea de otel să devină un rug funerar. 

Zăcuse patru săptămâni pe un pat de spital. Încă patru le 
stătuse la ambulatoriu, înainte de a se fi inzdrăvenit destul 
pentru a-și lua iar zborul. Acolo veni un general care tinu un 
discurs, prea lung și prea înflorit, și-i prinse lui Jock în piept a 
doua Cruce pentru Servicii Deosebite și spuse lumii că Jock 
Ewing era un autentic erou american. Jock puse medalia într-o 
sacoșă, printre alte lucruri nefolositoare, laolaltă cu altele pe 
care le primise și se întrebă de ce, dacă era un așa de mare 
erou, îi lipsea curajul s-o invite pe Margaret Hunter să bea ceva 
cu el. 

Margaret rezolvă dilema în locul lui, invitându-l să petreacă o 
seară la cârciuma din sat. Băură cot la cot și se străduiră din 
greu să nu pară prea interesați unul de altul. Pentru Jock asta 


era ceva deosebit de greu. Margaret Hunter era o femeie 
tânără, incredibil de frumoasă. Suple și grațioase, mișcările ei 
erau cu grijă orchestrate, ascunzându-i oboseala. Părul ei 
ondulat, de culoare arămie, încadra o față delicată, 
triunghiulară, cu trăsături armonioase, dominată de niște ochi 
mari, verzi ca marea, și de o gură voluptoasă. Infirmieră prin 
educație și profesie, Margaret avea un vis secret pe care i-l 
împărtăși lui Jock din prima seară: visa să devină actriță, să 
meargă la New York și să apară pe scenă. Margaret era, își 
spunea Jock, un gen de femeie cu care nu mai avusese de-a 
face, o femeie pe care n-o puteai întâlni în Texas. Oh, texancele 
erau destul de frumoase, poate mai frumoase, dar Margaret 
avea un stil personal, o perspicacitate de a privi viața în toate 
aspectele și umbrele ei, era ca argintul viu, o calitate pe care el 
n-o mai întâlnise. Îi era îndatorat pentru această primă - și 
probabil unică seară pe care o petreceau amândoi în afara 
spitalului, dar nu se aștepta la nimic, nici de la seara asta, nici 
de la ea. 

— Eşti însurat, spuse ea seara, târziu, nu-i așa, Jock? 

— Ce te face să crezi asta? 

Fusese evaziv și se disprețuia pentru asta. 

— Un bărbat ca tine - ei bine, am sentimentul că știi cât ești 
de atrăgător, cât ești de deosebit. 

— Nu sunt diferit de restul bărbaților din jur. Îmi fac doar 
serviciul și aştept să mă întorc iar acasă. 

— La cine? 

— La Miss Ellie, recunoscu el, cu un sentiment de vină, de 
eșec personal, de trădare, cel puțin în închipuire, dacă nu în 
realitate. 

— Miss Ellie e soția ta? 

— E o femeie bună. 

— Sunt sigură. Și o iubești foarte mult? 

— O iubesc. 

— Și când totul se va termina, războiul ăsta al nostru, ai să te 
întorci la ea, bineînțeles. 

— Am să mă întorc. 

— Și eu am să mă întorc la texanul meu. 

Jock fu surprins. 

— Ai un sot? 


— Nu. Un logodnic, pe nume Amos. Un om dificil, încă 
neașezat, care nu e încă sigur ce vrea, sau încotro merge. Ne 
vom căsători când se va termina războiul. 

Si asta fusese. Fiecare din ei erau obligați și angajați moral și 
emoțional, fiecare din ei era un om bun, care nu voia să 
provoace suferință sau să trădeze ființa iubită. Erau atrași unul 
de altul - nu se putea tăgăadui asta - dar trebuia să se termine 
aici - cu o seară duioasă și plăcută, o amintire de păstrat în grijă 
de-a lungul anilor ce urmau să vină. 

Jock o spuse pe șleau și Margaret consimți. Vor fi prieteni, 
nimic mai mult sau mai puțin, se vor ajuta întotdeauna când vor 
fi la nevoie, prieteni, dar nu iubiți. 

Și seara se sfârși cu un cast schimb de săruturi și o strângere 
de mână și conștiința că cel mai bine ar fi să nu mai petreacă 
mult timp împreună. Două seri mai târziu, cinaseră şi făcuseră o 
lungă plimbare, ținându-se de mână. În seara următoare, 
scenariul se repetă, și în următoarea noapte se iubiră. Tandru, 
afectuos, plini de dorință, de nevoia de a dărui; niște amanti 
duioși, tandri, pasionati, violenti, afectuoși. Știură că ceea ce 
simțeau unul pentru altul era ceva cu totul special și de 
neînlocuit. Continuară, adesea însoțiți de sentimentul teroarei și 
al vinei, uluiți și îngroziți de frumusețea dragostei lor, a 
răspunsului la întreaga singurătate pe care fiecare din ei o trăia, 
în conflict cu ei înșiși asupra viitorului lor, asupra a ce va fi 
posibil când se va termina războiul - și ce nu va fi. 

Bineînțeles, părea că războiul nu se va termina niciodată. Și ei 
vor continua la nesfârșit, cu toate responsabilitățile amânate, 
toate datoriile morale suspendate până în ziua aceea măreaţă și 
teribilă în care războiul în Europa se va termina, până când 
germanii îşi vor abandona imperiul acela al lor nelegitim, care 
fusese alcătuit din sânge, lacrimi și chin, intenționând să dureze 
o mie de ani. 

Pacea venise și adusese odată cu ea momentul deciziei, 
pentru Jock și Margaret. Astfel, în ziua aceea deosebită, ea 
mergea cu el la braț prin Burlington Arcade, zâmbindu-i și 
spunându-i că-i era foarte foame și dorea cu disperare un ceai, 
și întrebându-l dacă nu cunoștea un loc vesel și liniștit, ceva 
aproape perfect. 

EI cunoștea exact un astfel de loc, și băură cel mai bun ceai 
din lume și se ținură de mâini și vorbiri despre orice, în afară de 


5 


ceea ce-i frământa, până când, în final, Margaret spuse cu o 
voce tristă: 

— S-a terminat, Jock. 

— Războiul, da, dar mai este Japonia. 

— Vremea noastră, Jock. S-a sfârșit. 

— Să nu mai spui asta. N-am să te ascult. 

— Asta n-o să schimbe lucrurile. Am auzit azi-dimineață la 
știri, că escadronul tău urmează să fie trimis înapoi în Statele 
Unite. Ai s-o vezi pe Miss Ellie. 

Jock era sfâșiat între loialitate și dorință. 

— Te iubesc, Margaret. Stii că te iubesc, că te voi iubi 
întotdeauna. 

Zâmbetul ei fu scurt, melancolic, făcând-o să pară mai tânără 
decât era. 

— Suntem oameni maturi, Jock, dragul meu. Stim cum să 
acceptăm inevitabilul, cum să trăim neîmpliniţi. 

— Și dacă divorțez? 

Ea îl opri, ducându-i degetul la buze. 

— Taci, iubitule. Stiam că se va ajunge aici, la ultima pagină. 
Exact ca într-un roman de dragoste. 

— Asta nu-i o ficțiune: e vorba de viată, de viețile noastre. Te 
iubesc și nu pot renunța la tine. 

— Trebuie. O vei face. N-ai de ales, și nici eu. Amos mă 
așteaptă pe mine, Miss Ellie, pe tine. Fiecare ne vom duce viața 
așa cum era planificată. 

— La naiba! Margaret, eu nu pot accepta atât de ușor ca tine. 

— Taci, dragul meu. Termină-ţi ceaiul și du-mă înapoi la hotel, 
și iubește-mă de parcă vom continua la nesfârșit, și apoi... 

— Și apoi? 

— Și apoi vom pleca, amintindu-ne veșnic unul de altul. 

— Margaret! 

Mergeau pe străzile luminate de soare ale orașului, înapoi 
spre Dorchester, abia vorbind. Înainte de a intra în splendidul și 
vechiul hotel, Margaret se întoarse și privi în jur. 

— Niciodată nu voi uita - spuse ea nostalgic - această vară a 
noastră, londoneză, de dragoste. 

Și Jock știu că nici el n-o va putea uita. 


e PARTEA I-A œ 


BOBBY ȘI J.R. 
e Capitolul 1 


Bobby Ewing se trezi brusc, așezându-se pe pat, în capul 
oaselor, privind prin întuneric. O clipă lungă, cumplită, nu știu 
unde se afla; singur, pierdut, scufundat în infern, și destinat 
pedepsei și privaţiunii eterne. 

Timpul era suspendat, inima îi bătea repede, dar slab, 
respiraţia îi era adâncă, dar neregulată. Trase aer în piept, 
printre dinţii care scrâșneau într-un efort de a-și recâștiga 
controlul și, treptat, teroarea nopţii fu alungată. Se afla în patul 
lui, în camera lui, la Southfork. Alături, soţia lui, Pam, dormea în 
pace. Își îndreptă privirea în jos spre faţa ei liniștită, amintindu- 
și că făcuseră dragoste doar cu câteva ore mai înainte; o 
dragoste lungă, duioasă, care-i adusese pe culmile extazului și 
afecțiunii pline de căldură. Pam era cea mai frumoasă femeie pe 
care o cunoscuse vreodată, pe care o iubise vreodată, și o 
preţuia mai mult decât orice. 

Dar exista întotdeauna sentimentul acela sâcâitor, elementul 
acela care-l făcea să se agite și pe care se străduia atât să-l 
stăpânească, și care reprezenta o parte atât de mare din fiinţa 
lui, din viaţa lui, partea aceea din el care era atât de mult un 
Ewing, atât de mult fiul lui Jock, atât de asemănător cu fratele 
lui, J.R. - o furtună pe fluviul sângelui familiei, un viciu de 
caracter, o așchie sărită din vechiul trunchi stricat. Bobby voia, 
voia atât de mult, voia să facă mai mult decât făcuse vreodată, 
să fie mai mult decât fusese vreodată, să obțină mai mult decât 
obținuse vreodată. 

De mult îi dăduse sentimentului ăstuia un nume. „Obsesia 
Ewing” - obsesia de bogăţie, de putere, de succes. Tatăl lui 
lăsase în urmă un imperiu: vastul ranch, petrolul, toate celelalte 
proprietăţi și titluri de posesiune. J.R. se mișca firesc, ușor, ca o 
rotiță foarte la locul ei în angrenajul financiar Ewing. O făcea în 


7 


felul lui, trecând peste oameni, peste companii, peste lumea 
însăși când îi stătea în cale, fără să-i pese de obligaţii, fără 
consideraţii de natură morală, fără să-l preocupe nevoile sau 
dorinţele celorlalţi - până ce Kristin îl împușcase și-i întrerupsese 
mandatul, cel puţin pentru un timp. 

Și acum era rândul lui Bobby, șansa lui să caducă Ewing Oil - 
ca să facă din ea - ce? 

El nu era Jock și n-ar fi putut fi nici dacă ar fi încercat. Nu era 
J.R. și nu voia să fie, voia să fie el însuși; așa cum era trebuia să 
conducă Ewing Oil. Compania, angajaţii, milioanele de dolari 
implicate, toate pe umerii lui. Asta era șansa lui de a-i dovedi lui 
Jock, lui Miss Ellie și lui însuși, ce putea să facă. 

Se dădu jos din pat și se duse la fereastră. Noaptea Southfork- 
ul era pașnic, un loc în care îţi plăcea să trăieşti și să muncești - 
un loc îndepărtat, o relicvă a unor văcari ce nu-și aflaseră 
liniștea. Călăreţii nopţii trebuiau să fie tot timpul în alertă, 
veghind cu grijă, strigând la vitele care se învârteau în turmă, 
verificând pășunile luminate de lună, în căutarea vreunui coiot 
hoinar sau a urmelor unor posibili hoți de vite. Era un gen de 
viaţă care-l atrăgea pe Bobby, combinaţia aceea a trupului, a 
minţii și a emoţiei, angrenată în ritmurile firești ale animalelor și 
pământului. La asta tânjea. 

Și totuși... 

Jock îi spusese: „Am nevoie de tine, băiete, am nevoie să 
preiei Ewing Oil. Am să-ţi dau tot ajutorul. Dar clipă de clipă, zi 
de zi, am nevoie de forţa și tinereţea ta. Amândoi, și eu și mama 
ta dorim asta.” 

— J.R. se va însănătoși, tată. Se va întoarce. Va dori să-și reia 
slujba. 

— Când va veni timpul acela, o să vedem. Până atunci, 
croiește-ți propria ta cale, fiule. 

— Voi face tot ce pot, tată. Dar, dacă voi conduce Ewing Oil, 
trebuie să mi se dea autoritate totală. 

Stând acum în întuneric, Bobby fu străbătut de un fior. Erau 
atâtea pe capul lui; atâta responsabilitate, atâtea de câștigat și 
atâtea de pierdut: compania, ranchul, toate bucăţile imperiului 
Ewing care fusese clădit cu atâta grijă de-a lungul anilor de Jock 
și de Miss Ellie, și chiar mai mult, dragostea și respectul tatălui 
său. Jock nu era un om care să accepte cu bunăvoință 
pierderea, indiferent de ce fel era. Concepea eșecul ca o 


8 


problemă personală, ce indica cu siguranță un defect de 
caracter. Vedea înfrângerea ca intolerabilă. Erau doar două 
modalităţi pentru cineva de a fi privit de Jock: bun sau rău. „Ești 
puternic și învingi, sau ești slab și pierzi!” spunea el adesea fiilor 
săi pe când creșteau. „Ewingii sunt niște învingători, sau dacă 
nu, ne putem descotorosi de ei...” 

Bobby se cutremură iarăși și începu să-și caute hainele prin 
întuneric. Complet îmbrăcat cu costum și cravată, ieși din 
cameră și cobori, îndreptându-se spre locul în care era parcată 
mașina lui. Câteva minute mai târziu gonea cu viteză de-a 
lungul șoselei, spre Dallas, de parcă șoseaua naţională îi 
aparținea doar lui. 

Clădirea Companiei Ewing, din centrul comercial al Dallasului, 
era liniștită, iar luminile nopţii confereau turnului strălucitor un 
aspect straniu. Un bărbat din corpul de gardă, care era la 
intrare, îl lăsă pe Bobby să intre, salutându-l și spunându-i pe 
nume, dar insistă să-i vadă actul de identitate conform regulilor 
instituite de când fusese împușcat J.R. După ce închise ușile 
grele de sticlă, gardianul îl însoţi pe Bobby până la lift. 

— Începeţi cam devreme, domnule Ewing. 

Bobby n-avea dispoziţie pentru o conversaţie inutilă. Dădu 
doar din cap, aprobator. Apăru liftul; păși înăuntru și urcă la 
etajul unde se aflau birourile executivului. Aici fu salutat de încă 
un gardian în uniformă și înarmat, care-l urmări atent cu 
privirea, până ce Bobby dispăru în biroul lui. 

La birou, Bobby rămase mult timp nemișcat - erau atâtea la 
care să se gândească, erau atâtea de cântărit. Pentru un om 
care se simţea mai în largul lui la ranch, sau în grajd, un birou 
elegant, un costum potrivit pentru afaceri, și un titlu lângă 
numele lui, nu aveau mare importanţă. Incertitudinea îi întunecă 
mintea, și o oboseală i se strecură în membre. Scoase un 
registru greu din birou și începu să studieze coloanele de cifre, 
de profituri și de pierderi, activele și pasivele, încercând să 
determine mișcările pe care le putea face. Când se crăpă de 
ziuă, Bobby era foarte sigur că știa ce trebuia să facă, indiferent 
ce părere ar fi avut restul Ewingilor despre aceasta. 

e 

Connie, o femeie frumoasă, brunetă, era secretara lui Bobby 
Ewing. Ea fu prima care sosi în dimineaţa aceea la lucru. Fu 
surprinsă să-și găsească șeful stând la birou, cufundat în lucrări. 


9 


— Ai luat-o devreme! spuse ea, ca să facă conversaţie. 

Bobby o salută afabil, apoi spuse: 

— Ce-ai zice dacă ţi-aș spune că m-am hotărât să deschid 
Ewing 23? 

Ea își formulă cu grijă răspunsul: 

— AŞ spune că tu și J.R. o să vă bateţi cap în cap pentru acest 
teren. 

— Eu sunt acela care conduc acum. 

Connie dădu din umeri. 

— Cum îl cunosc pe fratele tău, își face deja planuri să se 
întoarcă. Un fleac, cum ar fi o rană de la un glonte, nu-l va opri 
mult timp. 

Bobby căzu pe gânduri. J.R. era un om fără prieteni, doar cu 
aliaţi temporari. Oricine altcineva era un dușman, sau cel puțin 
un obstacol minor de care trebuia scăpat cât de curând posibil. 
Și aici intrau fraţii și ceilalți membri ai familiei, excluzându.-i, 
bineînţeles, pe Jock și Miss Ellie. 

— Știu că ăsta e cel mai bun lucru de făcut, spuse Bobby, ca 
și cum ar fi încercat să se autoconvingă. Chiar și după noaptea 
aceea lungă, de contemplaţie și de planuri, îndoielile persistau 
în mintea lui; îndoielile și temerile, toate născute din faptul că 
nu avusese niciodată frâiele afacerii în propriile mâini. Da, e un 
lucru bun pentru afaceri, pentru familie. 

Connie zâmbi dulce. 

— O să-ţi aduc niște cafea. Oricine gândește mai bine după 
ce-și bea cafeaua de dimineaţă. 

— Și prinde-mi-l pe Harry Owens la telefon. Ar trebui să fie pe 
teren acum. 

— Da domnule. Doriţi ceva la micul dejun? 

— Nu. Pot mânca acum. 

Connie plecă, ca să se întoarcă peste câteva minute, punând 
o cană de cafea neagră, aburindă, în faţa lui Bobby. 

— Owens e pe linia doi, spuse ea. 

Bobby ridică telefonul. 

— Bună dimineața, Harry. Cum merg lucrurile pe acolo? 

— Foarte liniștit, Bobby. Nimic nu poate fi mai liniștit decât un 
câmp de petrol de pe care nu se extrage. 

— De asta sun, Harry. Cât timp îţi trebuie ca să deschizi Ewing 
23? 

Urmă o pauză. 


10 


— Vrei să spui s-o redeschid? 

— Cât îţi trebuie Harry? 

Bobby înţelegea că cei mai mulţi angajaţi se uitau la el ca la 
un intrus, un nou venit cu numele de Ewing, dar fără experienţă, 
sau autoritatea lui J.R. Timpul și deciziile adecvate trebuiau să le 
schimbe atitudinea. 

— Vreau să o deschid. 

— Oh, o lună, cred. Plus sau minus câteva zile. 

Bobby dădu din cap. Nu era timp de pierdut; trebuia să 
acționeze repede și temeinic. Nu va trece mult timp și J.R. va fi 
din nou pe baricade, gata să se întoarcă în ham, bucuros să și-l 
asume, și dispus să facă tot ce era necesar ca să-i reușească 
întoarcerea. 

Bobby spuse hotărât: 

— Vreau ca locul acesta să funcţioneze la capacitatea maximă 
într-o săptămână, Harry. Şapte zile, nu mai mult! 

— Înţeleg, Bobby. Doar o întrebare, dacă nu te deranjează. 

— Ce anume? 

Bobby era pe deplin convins ce o să urmeze, și-și adună toate 
forțele să-i vină în întâmpinare. 

— Asta e ideea lui J.R.? 

Atitudinea lui Bobby se schimbă vizibil, iar vorbele îi ieșiră 
tăioase: 

— E ideea mea, Harry. Ideea mea, ordinele mele, ca 
președinte al lui Ewing Oil. E destul de clar pentru tine? 

— Nici că s-ar putea mai clar. Mai e ceva; presupun că Ewing 
23 va pompa din nou petrol brut. 

— Așa va fi. 

— Da, domnule, dacă spuneţi dumneavoastră. Doar că mai e 
o problemă; unde vă așteptați să-l rafinați? 

Bobby simţi că siguranţa de sine îi slăbește. 

— Ce zici de Fairbridge? Ne-am folosit de rafinăria aceea ani 
de zile, când Ewing 23 producea la întreaga capacitate. Nu văd 
de ce... 

Owens izbucni în râs: 

— Fairbridge funcţionează acum la întreaga ei capacitate. 
Doar nu te-ai fi așteptat ca oamenii ăia să stea deoparte 
sugându-și degetele și așteptând după noi, nu-i așa? 

Bobby se lăsă să cadă pe scaun. 


11 


— Trebuie să fie altă rafinărie disponibilă. Ce zici de 
Mainwaring? 

— În niciun caz nu vor face afaceri cu Ewing. Bătrânul 
Mainwaring n-are o părere prea grozavă despre J.R. 

Mintea lui Bobby lucra febril. 

— Poate aș putea vorbi cu Mainwaring. 

— După câte îl cunosc eu pe bătrânul ăsta meschin și beţiv n- 
ar folosi la nimic. 

— La naiba! Ne trebuie propria noastră rafinărie. 

— Mai ușor de spus decât de făcut. 

— Tata s-a tot gândit la asta. Doar că J.R. n-a vrut să asculte. 

— Vrei să mă dărâmi, Bobby? Încetează cu deschiderea 
câmpului. 

Bobby își făcu curaj. 

— Niciodată, Harry. Pune câmpul în funcţiune chiar acum. 
Ţine-mă la curent cu problemele tale. Ce nu poți rezolva tu, voi 
rezolva eu, fii sigur. Ce nu poţi obţine tu, voi obţine eu. Vreau ca 
pompele acelea să fie în funcţiune, Harry. 

— Cum vrei, domnule Ewing. Tu ești șeful. 

— Da, spuse Bobby, înainte de a închide. 

Dar nu era atât de sigur. Nu era încă, și îi era teamă că nu va 
fi pentru mult timp. 

e 

J.R., cu un baston în mână, stătea tolănit într-un fotoliu, afară, 
lângă bazin în spatele casei de la Southfork, încălzindu-se la 
soarele de dimineață și urmărind-o leneș cu privirea pe Sue 
Ellen, cum înota grațios de-a lungul bazinului. Interesul îi crescu 
când ea termină de înotat și se ridică pe marginea de beton a 
bazinului, îndreptându-se în direcţia lui. Era, trebui el să admită, 
o femeie care făcea dintr-un costum de baie un lucru foarte 
frumos. Și-o imagină goală, cum fusese noaptea trecută, în 
dormitorul lor, planând deasupra lui, promiţându-i plăceri pe 
care nu le cunoscuse niciodată, apropiindu-se să-și 
îndeplinească fiecare promisiune făcută. Era o femeie pe care 
era bine s-o ai la îndemână, atâta timp cât nu stătea în calea 
altor interese - o femeie maleabilă, caldă, și dăruindu-i-se cu 
mai multă ardoare decât înainte de a fi împușcat. Poate, cugetă 
el, s-ar putea întoarce amândoi în dormitor să continue de unde 
rămăseseră noaptea trecută. 

Telefonul sună. De îndată, Sue Ellen se apropie și răspunse. 


12 


— E pentru tine, J.R. Un bărbat care nu vrea să spună cum îl 
cheamă. 

J.R. se lăsă pe spate. 

— Adu-l aici, scumpo. Firul o să ajungă. 

Ea se supuse, îngenunchind în timp ce-i întindea aparatul. El îi 
privi sânii tari și plini, care i se revărsau din costumul strâns de 
baie, și-și ţuguie buzele, admirativ. 

— Mai târziu, iubito. O să fie probleme de afaceri, sunt sigur. 

Ea se întoarse și începu să se șteargă cu prosopul. 

— Aici J.R. Ewing! spuse el în telefon. 

— Harry Owens, domnule Ewing. 

— Îţi recunosc vocea. Ce pot face pentru tine așa devreme? 

— Abia am primit un telefon de la Bobby, J.R. Spune că 
trebuie să deschid Ewing 23, să funcţioneze din plin într-o 
săptămână. 

J.R. cugetă la implicaţiile știrii. 

— E o treabă, nu? 

— Da, domnule. M-am gândit că ar fi bine să știți. 

— Desigur. O săptămână, ai spus? 

— A întrebat și despre o rafinărie! 

— Se pare că frăţiorul meu are ambiţii mari. 

— M-am gândit că poate ai vrea să te amesteci în toate astea, 
J.R. 

— Ai făcut bine că m-ai sunat. Într-adevăr bine. Mă ocup eu 
de această mică problemă. 

— Vrei să fac și eu ceva? 

— Doar vezi-ţi de treabă până am să-ţi transmit eu altceva. 

— Da, domnule. 

— Și, mulțumesc că m-ai sunat. 

J.R. simţi cum îl cuprinde un val de furie, dar își ţinu gura 
închisă și se întoarse în poziţie șezândă, privindu-și soţia, care 
acum își ștergea picioarele lungi și frumoase. Cel mai bine era 
să acţioneze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cel mai bine 
era să acţioneze normal. Se ridică în picioare. 

— Ceva important, J.R.? întrebă ea. 

— Un fleac, iubito, îi zâmbi el subţire. Recunoști că nu-ţi poți 
aminti unde am rămas noaptea trecută, înainte să adormi? 

— Cine a adormit? spuse ea, provocator. 

— Bine, n-are importanţă. Ce spui dacă am încerca s-o luăm 
de la capăt? 


13 


— Acum? Înainte de micul dejun? 

— Pare o cale aproape perfectă de a ne crește pofta de 
mâncare! Ce zici? 

Ea îl luă de braţ, apăsându-și un sân de bicepsul lui. 

— Nu mă puteam gândi la un mod mai fericit de a începe 
ziua, iubitule. 


e Capitolul 2 


Bobby stătea la biroul lui, așteptând. Undeva greșise. Mintea 
îi alerga înainte și înapoi în timp, formulând întrebări, căutând 
răspunsuri corecte. Încercase întotdeauna să existe în 
conformitate cu un cod interior strict, care reclama ceea ce era 
mai bun în el, o abordare onestă și inteligentă a fiecărei zile, a 
oamenilor cu care avea de-a face. Totuși, încă din copilărie 
înțelesese că ceilalți abordau viaţa cu mult mai mare flexibilitate 
și mult mai mică fidelitate față de Regula de Aur. Interfonul îi 
întrerupsese visările. 

— Bobby, se auzi vocea lui Connie, rece și profesională. Jim 
Redfield nu-i la Galveston, în biroul lui. Se pare că e chiar aici, în 
Dallas, la hotelul lui. 

— Bine, e-n regulă. Prinde-mi-l la telefon. 

— Deja am lăsat vorbă că vrei să vorbeşti cu el. Am spus că e 
urgent. 

— Continuă să încerci la fiecare douăzeci de minute. Găsește- 
mi-l, dacă poţi. 

— O să pot. Altceva? 

— Fixează o întâlnire cu Tom Selby. Vreau un inventar 
complet al tuturor activelor Ewing. Valori în numerar. Ce datorii 
mai importante avem. La câţi bani ne putem aștepta luna 
viitoare? Un adevărat declin financiar. Cu asta ne confruntăm. 

— Te înţeleg, Bobby. Oh, doar un minut. Sună cineva. E Jim 
Redfield pe linia patru. 

— Dă-mi-l! 

Înșfăcă telefonul și zise: 

— Jim, greu te mai prinde omul. 

— Ştii cum sunt afacerile cu petrol, Bobby. Treburile te ţin tot 
într-un iureș, te îmbătrânesc mai înainte de vreme. 

— Nu pe tine, Jim. Cum o mai duci? 


14 


— Acceptabil, Bobby, dar tu? 

— Destul de bine, Jim, zâmbi Bobby, fără chef, la telefon. 

Redfield era o vulpe bătrână, șiret, experimentat, prea 
deștept ca să poată fi vreodată prostit, prea călit ca să-și piardă 
din vedere scopul în viaţă - cumpăratul și vândutul, și obținerea 
profitului. Era direct, demn de încredere, și făcea treabă bună - 
un om cu care puteai întotdeauna să faci afaceri. 

— Jim, am auzit că rafinăria aceea a ta din Galveston e de 
vânzare. Ce zici? 

— Oh, așa e, Bobby, cu condiţia să se găsească un 
cumpărător și să ofere un preţ adecvat. 

— Ai ceva oferte? 

— Doar trei. De ce întrebi? 

— Aş vrea să stau de vorbă cu tine despre asta. Mâine, la 
zece dimineaţa îţi convine? 

— În niciun caz mâine. Trag o fugă până la Austin, să aranjez 
treburile cu politicienii ăia. Ştii cum e. 

— Eu mi-am plătit datoriile faţă de stat. Treaba de care 
vorbeam e importantă pentru mine. Jim. 

— Bine, atunci. Nu știam că Ewing Oil caută să cumpere o 
rafinărie, Bobby. 

Redfield lăsă să-i scape vorbele încet, de parcă abia atunci ar 
fi realizat despre ce este vorba. Dar Bobby îl cunoștea bine. 

— E ceva despre care vreau să discutăm, Jim. 

— Nu văd de ce nu. Am putea lua cina astă-seară; dacă nu te 
deranjează. 

— E bine la cină, Jim. Apreciez că m-ai înțeles. Să zicem la 
Clubul Văcarilor, la șapte jumătate? 

— O să fiu acolo. 

— Și, Jim, asta e doar între noi doi. 

— Jucăm cum cânţi tu, Bobby. 

— Mulţumesc, Jim. 

În noaptea aceea Bobby se întoarse la Southfork și-și găsi 
soția deja în pat. Abia își ridică privirea din revista pe care o 
citea când intră el în dormitor. Acceptă un sărut pe obraz, fără 
comentarii. 

— Îmi pare rău că n-am fost la cină, spuse el, începând să se 
dezbrace. 

Ea nu-și ridică privirea. 

— Sper că te-ai distrat bine. 


15 


— A fost vorba de afaceri, Pam. Ti-am spus. 

— Mi-ai spus. 

O notă îngheţată din vocea ei îl făcu să se întoarcă. 

— Hai, Pam. Ştii cum sunt afacerile cu petrol. Au loc 
evenimente; trebuie să le asiști. 

Ochii ei, care-l fixau, nu spuneau nimic. 

— Ai o soţie. Trebuie asistată. 

El interpretă greșit, aluzia ei, și-i zâmbi. 

— Lasă-mă să mă dezbrac și voi fi fericit să te asist, dragă. 

— Nu asta vreau să spun, știi foarte bine. Zilele acestea abia 
de te-am văzut. Nu mai vorbim. Simt că sunt înlăturată din viaţa 
ta, ca o parte din ranchul acesta, ca turmele, sau ca tractoarele. 

— Ești cel mai frumos tractor pe care l-am văzut vreodată! 
spuse Bobby îmbrăţișând-o. 

Ea îi evită gura și el îi ronțăi pielea moale și caldă de după 
ureche. Pam fu străbătută de un fior și mâna lui ajunsese pe 
sânii ei plini și grei. 

— Ce te-a ţinut așa de târziu? întrebă ea, insistentă. 

El oftă și se îndreptă de spate. N-o scoteai la capăt cu Pam 
când era întoarsă pe dos. Era o femeie deșteaptă - și el aprecia 
asta - deși într-un moment ca ăsta s-ar fi bucurat mult mai mult 
să fie mai flexibilă, dacă nu chiar să capituleze. Continuă să se 
dezbrace. 

— Redeschid Ewing 23, Pam. 

— Oh? 

Ea își ridică revista, ca pentru a se apuca iar de citit. 

— Asta nu te-a lăsat să te întorci acasă toată noaptea? 

— Aproape, toată noaptea. Dar nu realizezi ce înseamnă asta? 
Într-o săptămână câmpul va funcţiona la întreaga capacitate. 

— Sunt sigură că asta te face foarte fericit. ; 

— O să-l facă pe fratele tău, Cliff, foarte fericit. li revine 
cincizeci la sută din profit din Ewing 23, doar știi. 

— Oh, spuse ea, din cale-afară de dulce, pentru Cliff deschizi 
tu câmpul ăsta. Doar ca să-l faci pe fratele meu independent și 
bogat? Foarte generos din partea ta. 

— Scutește-mă cu sarcasmul, Pam. Faptul că Cliff profită, e 
incidental. S-a întâmplat să cred că Ewing Oil are acum nevoie 
să funcţioneze câmpul ăsta. E în interesul familiei, al afacerilor. 

Ea se dădu jos din pat, purtând o cămașă de noapte 
transparentă, care abia îi acoperea șoldurile. Era, recunoscuse 


16 


Bobby în tăcere, cea mai sexy femeie pe care o văzuse 
vreodată. Ea nu părea că ar fi fost conștientă de gândurile lui, 
sau de dorinţa lui crescândă. Intră în baie, după un pahar cu 
apă. Vocea ei îi ajunse de acolo, rece și tăioasă. 

— Bobby, să privim lucrurile în faţă. Nu deschizi Ewing 23 
pentru Cliff sau pentru familie sau pentru binele lui Ewing Oil. 

El se trase de capetele pijamalei, resimţind o adâncă 
dezamăgire. Nu asta era calea pe care voia s-o ia conversaţia. 

— Atunci poate că ai să-mi spui tu de ce. 

— Doar pentru un singur motiv - să-i arăţi lui J.R. cine este 
șeful acum, să-i arăţi cine conduce compania. 

— Nu-i adevărat, răspunse el, prea grăbit. 

— Câmpul a devenit o obsesie pentru tine. Odată, mai demult, 
tu l-ai deschis și J.R. l-a închis. 

El o privi cum se întorcea în pat, dând la o parte cearceafurile. 

Pam își arătă dantura perfectă, într-un zâmbet triumfal. 

— O va face din nou, Bobby. 

— Nu J.R. conduce Ewing Oil. 

Bobby se băgă în pat, lângă ea, având grijă să evite orice 
contact fizic. 

— Eu sunt președintele. 

— Da, tu ești. Cel puţin până i se vindecă rănile. 

— E vindecat. 

— Presupun că da. 

Pam se întoarse cu fața la el. 

— Așa că nu mai poate fi nicio scuză, nici pentru tine, nici 
pentru el. J.R. n-o să stea fără să facă nimic și să te lase să 
preiei compania. 

— Familia... 

— J.R. e un om căruia-i place puterea. 

— Am făcut treabă bună. Și voi face și mai bună. Tata știe 
asta. Tata nu vă schimba lucrurile atâta timp cât merg bine. 

Ea dădu din cap, amărâtă și-i atinse buzele cu vârful unui 
deget delicat. 

— Adevărul este, dragul meu, că și ţie îţi place puterea. Nu 
vrei să renunţi la ea, cel puţin nu fără luptă. 

— Toată viaţa mea, Pam, am avut parte de J.R. în frunte și nu 
întotdeauna pe merit. Intotdeauna eu și Gary am încercat să ne 
jucăm de-a prinselea. 

— Și acum ești prins, iată. 


17 


— Mai am nevoie de puţin timp. 

— Ca să-ţi consolidezi stăpânirea. 

— Să mă pun pe picioare. 

— Unde ne va aduce asta pe noi? 

El îi atinse umărul gol, duios, ferm, mângăâietor. 

— Pam, mai ai doar puţină răbdare. Sunt lucruri pe care 
trebuie să le fac dintr-o sută de motive. Odată împlinite - ei 
bine, atunci timpul va... 

— Ce, Bobby? Ce vei face? 

— O s-o iau mai încet. Voi lăsa lucrurile să meargă de la sine. 

— Vreau să cred asta, Bobby. 

— Atunci, crede-o! 

Buzele lui se așezară ușor peste ale ei și o clipă lungă, 
ezitantă, ea nu-i răspunse. Apoi, braţele ei îl înconjurară și îi 
permise s-o cuprindă în brațe. Corpul lui puternic era deja 
tensionat și ardea de dorinţă, iar mâinile își croiau deja drum 
printre flancurile coapselor ei. Se mișcă să-l primească, 
nemaidorind să-i mai reziste. Dar deși se dărui emoţiilor care o 
cuprinseseră, înţelese că nu-l putea crede - nu încă - și poate 
niciodată. 

e 

În dimineaţa următoare, când membrii familiei începuseră să 
se adune pe patio, pentru micul dejun, J.R. o conduse pe Sue 
Ellen spre spaţiul de parcare, braţ la braţ, vorbind intim. 

— Și mi-am spus: „J.R. Ewing, e mult prea mult de când nu i-ai 
mai oferit frumoasei tale soții o mică atenţie, ca să-i 
demonstrezi cât de mult o iubești. 

— Oh, J.R., nu-ţi pot spune cum mă simt când te aud vorbind 
așa. 

— Sper că asta te face să te simţi aproape tot atât de bine ca 
și mine noaptea trecută. 

Ea chicoti. 

— Nopțile astea sunt tot mai frumoase, iubitule. 

El o sărută pe obraz și-și întinse un braţ, atrăgându-i atenţia 
spre o mașină mare, splendidă, nouă și gata de pornire. 

— Așa că asta este, draga mea, o mărturie a afecțiunii mele. 

— Oh, J.R.! E absolut grozavă! Sunt copleșită! 

— Mă bucur că-ți place. 

— E cel mai minunat dar. Ea îl sărută impulsiv, împingându-se 
tare în el. Ce-aș putea face vreodată ca să mă recompensez? 


18 


— Sunt sigur că te gândești la ceva, iubito. Ceva josnic și 
murdar. 

Ea râse. 

— Îți voi arăta ce mult te iubesc, J.R. Acum, ce-ai zice dacă te- 
aș învârti oleacă în noua mea jucărie? 

— Du-te singură și distrează-te. Am de tratat o mică afacere 
de familie cu tata și cu frăţiorul meu. Tu du-te și încearcă-ţi 
mașina. 

J.R. aşteptă până ce Sue Ellen ajunse pe drumul care ducea 
spre șoseaua naţională, și apoi se îndreptă spre patio. Acolo îi 
descoperi pe Jock și Miss Ellie zăbovind la cafeaua de dimineaţă. 

— Bună dimineaţa, tată! Bună dimineaţa, mamă! 

— Bună dimineaţa, J.R.! răspunse Jock. Cum îţi merge, fiule? 

— Bine, tată. Chiar foarte bine. 

Apăru Bobby, se salută cu ceilalţi, își turnă cafea și se așeză. 

— Pari pregătit pentru o zi mare, Bobby, spuse J.R. 

— Ceva nou pe la firmă, Bobby? întrebă Jock, fără nicio 
intenţie. Ceva pe care să merite să-l știu? 

— Nu chiar, tată. Aș putea spune că lucrurile merg bine. 

J.R. își compuse cel mai dezarmant zâmbet pe fața lui 
amabilă. 

— Asta include Ewing 23, frăţioare. 

Bobby privi la J.R., dar nu-i răspunse. 

— Ce e cu Ewing 23? întrebă Jock, subit interesat. 

Miss Ellie, vrând să-l oprească, îi puse o mână pe braț; el se 
scutură, înlăturându-i-o. 

— Oh, spuse J.R., vesel. Mi-am închipuit că știai tot despre 
asta, tată. Nu ţi-a spus Bobby? A deschis iar Ewing 23. Nu se 
poate ţine departe de câmpul acela, nu-i așa, frăţioare? 

— E adevărat? întrebă Jock, cu vocea tot mai tăioasă și 
ameninţător de joasă. 

— Este, tată, continuă J.R. Recent am primit un telefon care 
m-a informat despre năzdrăvăniile frățiorului meu. Am înțeles 
bine, frăţioare? 

Jock se ridică, cu pieptul umflat de furie. 

— Bobby, mârâi el, ai deschis Ewing 23? 

— Așa e, tată. 

— Ştii care e părerea mea în legătură cu câmpul ăsta! 

— Aud că va funcţiona la capacitatea completă într-o 
săptămână, poate mai puţin, adăugă J.R., dușmănos. 


19 


— La naiba! explodă Jock. 

— Hai, Jock, spuse Miss Ellie împăciuitor, fără ca vorbele ei să 
aibă vreun efect. 

— Oameni buni, pe mine o să mă scuzaţi, spuse J.R., încântat. 
Sunt câteva probleme de care trebuie să mă ocup. Şi se retrase, 
neobservat. 

Jock privi aspru la Bobby. 

— La naiba, băiete! Am vorbit de o sută de ori despre câmpul 
ăsta. Orice petrol s-ar putea scoate de acolo, jumătate din el îi 
revine  blestematului de Cliff Barnes. Nu vreau să se 
îmbogăţească de pe pământul Ewing, din petrolul Ewing. 

— Jumătate îi revine de drept, spuse Miss Ellie. 

Jock continuă, de parcă n-ar fi auzit. 

— Acum, Bobby, îţi spun pentru ultima oară să-l închizi astăzi, 
imediat. 

Bobby se ridică, privindu-și tatăl în ochi. 

— Nu pot face asta, tată. 

Jock bolborosi, incoerent: 

— Ai s-o faci, pentru Dumnezeu! Ai să faci exact așa, sau... 

Bobby izbucni, la fel de furios ca și tatăl său: 

— N-am cerut niciodată să preiau Ewing Oil, n-am vrut-o 
niciodată. Dar tu mi-ai cerut s-o fac, sau ai uitat? Ai spus că n- 
are cine altcineva. „Fă-o pentru mine, Bobby” - ai spus. „Fă-o 
pentru familie”. Nu era nimeni altcineva. O.K., am făcut-o. Dar 
trebuie s-o fac în felul meu, să fiu eu însumi, să iau propriile 
mele decizii. Tu nu te ocupi curent de companie, tată. Eu mă 
ocup. Nu J.R. conduce compania. Eu o conduc. Dacă asta nu-ți 
convine, spune-o. Poţi să-mi iei postul și... 

— Bobby! strigă maică-sa. 

El se întrerupse și continuă mai moale: 

— Doar spune un cuvânt, tată, și eu și Pamela ne vom face 
bagajele și ne vom vedea de drumul nostru. Până atunci, scuză- 
mă, sunt o groază de lucruri de făcut în oraș, și nu e nimeni 
altcineva care să le facă. 

Și se îndepărtă. 

— Bobby! strigă Jock. Întoarce-te. N-am terminat cu tine. 

Miss Ellie îl trase de mânecă. 

— Vrei, te rog, să te așezi și să te liniștești, Jock Ewing? l-ai 
spus fiului tău mai mult decât era necesar. 

El se așeză, încruntându-se la ea. 


20 


— Băiatul ăsta trebuie să înveţe ce este bunul simț. 

— Băiatul ăsta e un bărbat, Jock, și tu i-ai dat compania s-o 
conducă. Lasă-l s-o conducă în felul lui. 

— Voiam doar să-l învăţ de bine. 

— Jock, ascultă-mă. 

— Ce-i? 

— Ascultă bine. Indiferent ce Înseamnă asta, indiferent cum o 
iei, nu vreau ca băiatul ăsta să părăsească ranchul. 

— Ascultă aici, Miss Ellie. 

— Nu, Jock. De data asta, nu. De data asta ascultă tu. Eu voi 
vorbi. Am pierdut un fiu din viața mea. Nu intentionez să mai 
pierd încă unul. 

El o privi până când, incapabil să-i mai susțină privirea, se 
întoarse, încercând să retrăiască amintiri vagi și derutante, care 
rămâneau în afara puterii lui de înţelegere. 

e 

Era, din punctul de vedere al lui Jock, un simplu exerciţiu, în 
concordanţă cu felul în care voia să-și educe fiii, cu felul în care 
vedea viaţa unui bărbat în zilele acelea. Reușită sau cădere - nu 
conta atât de mult felul în care joci jocul, ci doar cine câștigă și 
cine pierde. Credea că băieții lui puteau deveni bărbaţi numai 
printr-o educaţie aspră, temeinică, demnă de urmașii celor care 
cu câteva generaţii în urmă supuseseră un continent, care 
străbătuseră Texasul și Oklahoma și Lousiana, săpând în 
căutare de petrol, care-și croiseră drum în Vestul Sălbatic, 
făcându-l un loc sigur, în care puteau să trăiască nevestele și 
copiii lor. Într-un cuvânt, felul de bărbat care fusese Jock Ewing 
întotdeauna. 

De aceea îi supusese la probă; trei băieţi, între zece și 
paisprezece ani; o frânghie subţire, o gamelă cu apă și un 
pachet de chibrituri. Târziu, într-o după-amiază de vară, îi 
dusese lângă colinele de la poalele Munţilor Stâncoși, în sudul 
statului Colorado, la două zile de mers până în cel mai apropiat 
oraș, înconjurat de văi și piscuri și de un peisaj straniu, virgin. Și 
îi lăsă acolo, să-și găsească singuri drumul înapoi, spre tabără, 
cum puteau. 

— Sunteţi fraţi, îi preveni el - și puteţi lucra în echipă, 
împărțind ceea ce aveţi, ţinându-vă laolaltă, sau să vă 
despărțiți. Cum vă convine. Dar să vă întoarcetți la locul în care 
se găsește tabăra făcând pe dracu' în patru. Și, pe Dumnezeu, 


21 


nu-mi va fi milă de niciunul dintre voi care nu poate să-și poarte 
singur de grijă. 

— Și dacă, spuse Bobby, tremurător, ne pierdem? 

Jock îl fixă cu o privire de oţel, care-i răspundea mai bine 
decât ar fi putut-o face orice cuvânt. 

— În cazul ăsta cel mai bine ar fi să regăsiţi iar singuri drumul. 
Asta-i tot. Pe viaţă și pe moarte! Voi, în faţa pădurilor și a 
munţilor. Eu voi aștepta să-l felicit pe primul care va ajunge. 

Prima noapte a fost cea mai ușoară. Adunaseră la lumina zilei, 
care începuse să se împrăștie, destule lemne ca să facă un foc, 
și Gary dăduse peste niște mure care le ţinură de foame la cină. 
Adunați în jurul focului, încercară să se încălzească și să-și mai 
alunge teama care-i încerca, până ce nu mai putură sta treji. 

Îi trezi ploaia. Focul li se stinsese, bura și era ceaţă, iar băieţii 
erau înfriguraţi și uzi și se simțeau nenorociţi. Mâncară restul 
murelor, băură puţină apă și se gândiră în ce stare de plâns 
erau. 

— E simplu, se împăună J.R. Nu avem decât să ne întoarcem, 
ținând-o pe drumul pe care am venit, până găsim drumul pe 
care a luat-o tata. Nu poate fi decât la patru-cinci mile în urmă. 
Și arătă cu brațul în spate. 

Bobby nu era sigur, și spuse: 

— Oricum, tata nu asta voia. Voia să trecem munţii, prin 
păduri. 

Gary, un băiat subţirel, nu așa de viguros ca ceilalți doi, cu 
fața slăbuţă, cu ochi mari, și cu un aspect de ied speriat, își luă 
inima în dinţi și spuse: 

— Oricum, trebuie să ne întoarcem. Pe drumul care duce 
acolo - indică el. 

— La naiba, Gary! explodă J.R. Ce știi tu? 

— Eu zic s-o luăm de-a dreptul prin păduri. Mai devreme sau 
mai târziu o să ajungem la câmpie. Sunt sigur că tabăra, e spre 
răsărit, spuse Bobby, cu mai multă siguranţă decât simţea. 

O clipă lungă, nimeni nu spuse nimic. Continua să plouă și nu 
realizaseră nimic, decât să fie mai uzi și mai înfriguraţi. In 
momentul acela toţi aveau impresia că Jock îi adusese acolo pe 
un drum drept; fără învărteli și cotituri, fără unghiuri și 
schimbări de direcție. 

J.R. fu acela care hotărî, cu mai multă fanfaronadă decât 
convingere. 


22 


— O.K., o să facem cum a zis Bobby. Urmaţi-mă. 

Și începu să coboare panta mărginită de copaci. Bobby îi făcu 
semn lui Gary să-l urmeze pe J.R. și el asigură ariergarda. Pe 
când coborau, încerca să recunoască semnele pe care, 
inconștient, le observase de-a lungul drumului, la venire. Nu 
găsi nimic. Merseră mai mult de o oră, timp în care Gary căzu de 
mai multe ori, julindu-și coatele și genunchii și începând să 
scâncească. Bobby îl tot zorea, până ce, în sfârșit, Gary căzu 
într-o tăcere adâncă, scâncind. 

— ].R.! strigă Bobby. Oprește-te o secundă. 

J.R., la cincizeci de picioare înainte, se întoarse și se opri, cu o 
expresie dispreţuitoare pe faţa lui rotundă: 

— Hai, Gary. Ridică-te-n picioare. N-avem timp de pierdut. 
Tata se așteaptă să ne comportăm ca niște bărbați, nu ca niște 
babe smiorcăite. 

— Facem o pauză aici, spuse Bobby, întinzându-i lui Gary 
gamela. 

J.R. se opri în loc și aşteptă, dar nu mult timp. Se ridică și 
strigă: 

— Ei bine, hai să continuăm. 

— Sunt prea obosit, Bobby, spuse Gary. 

— Are dreptate. Nu putem sta aici. Mai mergem puţin și ai să 
te odihnești iar. 

Și porniră iarăși. La o sută de yarzi mai încolo, depășiră 
drumul mărginit de copaci și în faţa lor se întindea acum o pantă 
abruptă și adâncă, care părea să coboare spre valea de jos. J.R. 
scoase un strigăt de triumf. 

— Am trecut de munţi, sunt doar coline de aici înainte! strigă 
el triumfător. Nu avem decât să coborâm; fiecare cum poate. 

— Aşteaptă un minut! strigă Bobby. Pe jumătate târându-l pe 
Gary, cobori spre locul unde stătea J.R., în picioare. Terenul ăsta 
nu pare prea sigur sub picioare, J.R. la-o înainte cu viteză și ai să 
vezi ce o să se întâmple. 

— N-o să se întâmple nimic, în afara faptului că o să ajungem 
înapoi, la tabără, înainte de prânz. Și eu voi ajunge primul. 

— Terenul e periculos, insistă Bobby. Trebuie să folosim 
frânghia asta, să ne legăm unul de altul la distanţă de zece- 
cincisprezece picioare, pentru orice eventualitate. 

— La naiba, Bobby! Eşti un copil fricos. N-ai de ce să te temi. 
Vino după mine. 


23 


Cu asta, începu să coboare, aruncând frânghia, cu dispreţ. 
Bobby o ridică, urmărindu-l cu privirea cum pleca. 

— Poate că are dreptate, murmură el. 

— Pot să mă descurc singur, spuse Gary. 

— Stai în spatele meu. În felul ăsta o să te pot susţine, dacă ai 
să ai nevoie de ajutor. 

— Nu știu... 

— Poţi să te descurci, îti spun eu. Doar să stai pe aproape. 

— O să încerc, Bobby. Pe cuvânt că o să încerc. 

Și porniră să coboare, încet. La un sfert de milă mai încolo, 
panta se înclină într-un unghi abrupt și băieţii se pomeniră 
alunecând, mult mai repede decât ar fi dorit. Cu mult mai în 
față, îl putură vedea pe J.R., - acum o siluetă minusculă, 
făcându-le cu mâna frenetic, strigând ceva neinteligibil, ca și 
cum i-ar fi îndemnat să se grăbească. 

Bobby, privind în spate, văzu că Gary era în încurcătură, cu 
picioarele luptându-se să-și menţină echilibrul, avansând mult 
prea repede. Încercă să vină în ajutorul fratelui său, dar 
picioarele îi alunecau, trăgându-l în urmă și căzu pe spate, 
ducându-se la vale. Gary, alerga, fără să se poată opri, ţipând 
de frică. 

— Bobby! Ajută-mă! 

Bobby îi strigă: 

— Lasă-te jos! Lasă-te să cazi! 

Nu folosi la nimic. Chiar dacă auzise, Gary nu fu capabil să 
răspundă, de parcă corpul lui respingea ideea de a se lăsa jos. 
Continuă să ia viteză, cu trunchiul aplecându-se gradat, tot mai 
mult înaintea picioarelor, fără echilibru și efectiv scăpat de sub 
control. 

Bobby se sforţă să se ridice și se duse după el. Căzu din nou, 
lovindu-și capul de o stâncă. O clipă lungă fu incapabil să se 
miște, iar lumea i se destrămă în faţa ochilor în scame. In 
sfârșit, capabil să se ridice în patru labe, încercă să-și găsească 
fratele. Gary dispăruse. 

ÎI strigă pe nume. Îi răspunse doar răpăitul ploii. Se ridică iar 
în picioare, urmându-și drumul. Pe neașteptate panta se sfârși și 
Bobby abia se putut ţine să nu alunece într-o strungă stâncoasă. 
Se așeză jos, sprijinindu-se în coșul pieptului, croindu-și drum 
spre margine și privi în jos. La douăzeci de picioare adâncime, 


24 


rostogolit pe stânca dură, era Gary, nemișcat, cu capul 
atârnându-i într-o parte. 

— Gary! Gary! 

Băiatul nu mișcă. Bobby începuse să respire greu, iar frica îi 
întunecă mintea. Putu să-și audă inima bătând. Privi în jur. La 
stânga lui, un copac, la douăzeci de yarzi depărtare, răsucit și 
îndoit de vânturile muntelui, se ţinea cu disperare lipit de faţa 
stâncoasă a muntelui. Se târî spre el, își încolăci frânghia în jurul 
trunchiului, înnodând-o strâns și începu să coboare în strungă. 
La jumătatea drumului, auzi copacul scrâșnind, mișcându-se sub 
povara acestui neobișnuit efort. Ezită, și continuă să coboare, cu 
picioarele sprijinite de peretele strungii, cu pași mari, stângaci. 
Ajunse la fund și se grăbi spre Gary. Era o vânătaie pe faţa lui, 
dar respira și altfel nu părea rănit. 

Bobby își turnă apă din gamelă în batistă și-i tamponă 
sprânceana. Gary gemu și ochii i se deschiseră. 

— la-o ușor, îl preveni Bobby. Cum te simţi? Ti-ai rupt ceva? 

— Eu, nu cred. 

Bobby îi întinse gamela. 

— Scoală-te și bea. 

Băiatul se supuse. Ochii lui de ied priviră în jur. 

— O să murim aici, Bobby? 

— N-o să moară nimeni. O să ne întoarcem. 

— Dar cum? 

Bobby se ridică. Sub picioare se afla o albie stâncoasă, cu 
laturile netede. Stăteau în albia unui râu secat. Ca orice râu de 
munte, cobora la vale. Părea să fie mult de mers, dar drumul 
ăsta putea, eventual, să-i scoată din munţi. Il ajută pe Gary să 
se ridice. 

— Ține-te de mâna mea, ordonă el. Mergem. 

O oră mai târziu ploaia încetă. Ei își continuară coborârea pe 
cărarea răsucită, dar numai târziu, după amiază, ajunseră la 
câmpie. Cerul era acum senin și soarele care apunea începuse 
să se ascundă în spatele piscurilor, aruncând umbre lungi, care-i 
arătau lui Bobby drumul. Se întoarse spre sud, spre tabără. Era 
aproape întuneric când descoperiră focul de tabără. Jock și J.R. 
ședeau în jurul focului, privindu-i cum veneau. 

jock nu spuse nimic până ce nu ajunseră lângă flăcările 
galbene. 


25 


— Mi se pare că v-a trebuit mult timp până să vă întoarceţi, 
băieţi. 

Gary deschise gura să vorbească, dar Bobby îi făcu semn cu 
mâna să stea liniștit. 

— Am făcut tot ce ne-a stat în puteri. 

J.R. zâmbi peste flăcări: 

— Se pare că nu-i de-ajuns tot ce-ţi stă în puteri, frăţioare. Nu 
într-o întrecere. 

— Sper că asta v-a învăţat ceva, băieţi, despre felul în care să 
vă descurcaţi în lumea asta, spuse Jock, începând să aranjeze o 
cină din friptură de vacă și fasole. J.R. își cunoaște calea. Data 
viitoare să vă ţineţi scai de el și să-i călcaţi pe urme. 

— Așa o să facem, tată, spuse Bobby, cu vocea liniștită și 
inexpresivă. 

— Și o să fii întotdeauna binevenit, frăţioare. Întotdeauna. 

(J 

Lucy stătea, privind ușa cu vopseaua care începuse să se 
cojească, extrem de înfricoșată. Își atinse părul auriu, coafat cu 
grijă. Își muie buzele, încercând să nu-și șteargă rujul. Își 
îndreptă fusta, peste șoldurile ei frumoase, rotunde. Lucy Ewing 
era tânără, frumoasă și isteaţă, una din acele texane frumoase 
care păreau să aibă toate calităţile. Totuși, încrederea în sine 
era doar superficială, și adesea simţea un sentiment de teroare 
când trebuia să facă față unor situaţii noi. Așa era și acum, când 
stătea în fața apartamentului lui Mitch Cooper. 

Cum va privi el această vizită neașteptată? O va primi bine 
sau o va da afară? Sigur, Mitch era un bărbat care avea toate 
calităţile: inteligenţă, frumuseţe - tot ce ar fi vrut o fată de la un 
băiat. Lucy îl văzuse de câteva ori în incinta universității, înainte 
de a reuși să-l cunoască. Solid, cu o faţă și un corp de star de 
cinema, avea calitatea de a fi stăpân pe sine, ceea ce-i ţinea pe 
oameni la distanţă, de parcă exista o forţă interioară care-l 
proteja, asigurându-i timpul și spaţiul în care să-și realizeze 
scopurile. 

Lucy respiră adânc, tremurător, și bătu în ușă, apoi bătu din 
nou, cu o fervoare pe care nu o resimțea. Ușa se deschise și el 
apăru, îmbrăcat în blugi și o cămașă veche, cu părul ciufulit, 
nebărbierit, clipind, în încercarea de a o recunoaște. 

— Lucy. 


26 


— Deranjez? întrebă ea, cu falsă veselie, zâmbind strălucitor 
și privind peste el. N-ai ascuns pe nimeni pe aici, nu-i așa? Te 
bucură vizita mea? M-am gândit că te-ar putea dispune o 
companie. Și intră în apartament, trecând pe lângă el, înainte de 
a-i putea răspunde. 

Mitch închise încet ușa după ea. 

— Lucram. 

Cărţi erau răspândite peste tot, vase murdare, haine murdare. 
Era evident că nimeni n-ar fi putut face ordine acolo nici într-o 
săptămână. Mitch avea nevoie de cineva, își spuse Lucy; avea 
nevoie de Lucy, își spuse ea, insistent. 

— Sigur ai nevoie de prezența unei femei aici, îi spuse ea. 

El privi în jur, de parcă atunci ar fi văzut totul pentru prima 
oară. 

— Cred că va trebui să fac curat. Studiam. 

— Dacă trebuie atât de mult timp și atât de multă muncă ca 
să devii doctor, poate că nu se merită. 

Neîncrederea îl făcu să roșească: 

— Asta-i tot ce mi-am dorit vreodată. 

— Tot? 

Buzele ei se întinseră într-un zâmbet. Bietul băiat, care nu 
realiza nimic, nici măcar atunci când o fată încerca să flirteze cu 
el. Se arăta a fi un caz dur, dar unul pe care ea voia să-l 
îmblânzească. 

— Hei! Mi-e foame, spuse ea, veselă. N-ai vrea să duci o fată 
la un hamburgher și la o cafea? 

— Oh, ar fi frumos, dar nu pot. N-am timp - și nici bani, ca să 
spun adevărul. 

Ea se apropie de el cu un pas, odihnindu-și mâna pe pieptul 
lui, lat și puternic. Contactul îi provocă mâncărime în degete, o 
făcu să simtă o slăbiciune în stomac, simţi valuri de senzații 
răspândindu-i-se în coapse. Se cutremură. 

— Mitch. 

— Ce-i? 

Ea se trase înapoi. 

— Am o groază de bani. 

EI își cobori privirea spre ea, fără să-și schimbe expresia: 

— Plătesc întotdeauna eu, Lucy. 

Făcuse o greșeală și încercă cu disperare s-o corecteze, s-o 
compenseze. 


27 


— Mitch, ce trebuie să facă o fată? Ești un tip de care e foarte 
greu să te apropii. Întotdeauna ai treabă. Ai pe undeva o 
prietenă? 

Asta îl făcu să râdă. 

— N-am timp și energie pentru o fată. N-aș ști ce să fac cu 
una. Am uitat cum e asta. 

— Poate, gânguri ea, sprijinindu-se de el, poate că pot eu să 
te ajut să-ţi amintești, 

Mâinile îi dansau ușor pe mijlocul lui, cu degetele agăţate de 
curea. El se unduia, privind nesigur. 

— Mă așteaptă ore întregi de muncă. 

— Omul trebuie să se mai și distreze, să se relaxeze uneori. 

— Nu înţelegi. 

— Tu nu înţelegi. 

Ea se dădu mai aproape, lipindu-și sânii de pieptul lui, și 
mirosul ei slab, dar îmbătător, de violete, îi ajunse la creier. Ea 
își mișcă mijlocul și un timp nu se petrecu nimic; apoi, el îi 
răspunse instinctiv. 

— Vezi, gâfâi ea, îți amintești. 

Brațele ei îi încercuiră gâtul, și se întinse să-i ajungă gura, 
împingându-și limba în gura lui și fiind treptat acceptată. Oftă 
când el o cuprinse în brațe, strângând-o, odihnindu-și o mână pe 
fesele ei tari, rotunde. 

— Sau poate că trebuie să înţelegi, spuse ea dintr-o dată. 

El o conduse spre patul nefăcut. 

— Dacă nu înțeleg, sunt sigur că voi înţelege curând. Cu 
ajutorul tău, Lucy. 

— Vei obţine tot ce dorești. 


e Capitolul 3 


Tom Selby avea expresia grijulie, scrutătoare a omului care 
credea în cifre, arareori în promisiuni și niciodată în oameni. Era, 
de fapt, șef contabil al Întreprinderii Ewing, competenta lui 
părând fără margini, cunoștințele nelimitate și simţul lui de 
precauţie o flamură care-i ţinea la distanţă pe antreprenorii mai 
îndrăzneți. Acum era aplecat peste biroul lui Bobby de la Ewing 
Oil, indicând cu un stilou informaţiile din registrele răspândite pe 


28 


suprafața plană a întregului birou. Vorbi, cu o voce pedagogică 
și nazală. 

— Uite, Bobby. Aici ţi-am arătat cele 750 milioane din 
vânzările concesiunilor din Asia. 

— Consemnează, Connie, îi spuse Bobby secretarei sale, 
așezată pe partea cealaltă a biroului, cu un carnet de note și un 
stilou în mână. 

Ea consemnă. 

— Și aici, mormăi Selby, uite 625 milioane pentru puţurile de 
gaze naturale de pe coasta de est. Și uită-te la cifrele astea - 
am reușit să repartizăm alţi 25 de milioane de dolari pentru 
echipament și plata personalului. Ceea ce ne-a mai rămas, 
reprezintă aproximativ alte 6 milioane, care pot fi folosite pentru 
a pune iar în funcţiune Ewing 23. 

Bobby se uită în grabă peste cifre. 

— La cât se ridică totul, Tom? Câţi bani în numerar are Ewing 
Oil disponibili în clipa de faţă? 

Selby se încruntă. 

— Puțin peste o sută de milioane. Pe moment, astea sunt 
activele lichide, rezonabile. Cifrele exacte le găsești pe pagina 
următoare, Bobby. 

Bobby se lăsă pe spate în scaunul lui, punându-și mâinile sub 
cap. Ochii îi erau roșii, buhăiţi, colţurile gurii trase în jos. Işi 
bătea de mult timp capul cu asta, și oboseala începuse să se 
adune. 

— O sută de milioane, murmură el. Dădu din cap, apoi se 
ridică. Da, asta voiam să știu. Mulţumesc pentru ajutor. 

— E slujba și plăcerea mea. Și se întinse după registre. 

Bobby își puse mâna peste ele. 

— Am să păstrez registrele pentru o zi sau cam așa ceva, 
dacă nu te superi. Pentru puncte de referinţă, dacă voi avea 
nevoie. 

— Desigur. Ai să mă anunţi dacă mai ai nevoie de mine. 

— Bineînţeles, Tom. 

Își strânseră mâinile și Selby plecă. Bobby se duse la 
fereastră, stând cu spatele la Connie, privind Dallasul care se 
întindea în faţa lui. În miezul zilei, orașul era luminos și 
strălucitor, părând un oraș nou-nouț în prerie. Dar Bobby știa 
mai bine. Era o metropolă care se mărea prea repede, cu toate 
problemele altor orașe mai vechi: crimă, sărăcie, inflaţie în 


29 


creștere și o populaţie care se multiplica prea repede, faţă de 
serviciile de care avea nevoie. Dar era totuși un loc în care 
oameni ca el puteau să facă tot felul de învârteli, să hotărască 
soarta a milioane de dolari printr-o strângere de mână, puteau 
să cumpere și să vândă mari proprietăţi, să-și asume riscuri 
imense, locul în care dezastrul pândea în urma fiecărei decizii, 
dar în care promisiunile de bogăţie și putere contrabalansau de 
departe frica de eșec. Poate, se gândi Bobby, amintindu-și 
vorbele Pamelei, nici el nu era diferit de J.R., la urma urmelor. 
Poate că voia exact ce voia și fratele lui mai mare: succes, 
putere, bogăţie și, în sfârșit, victoria asupra fraţilor lui. 

— Ce facem, Bobby? 

Era Connie, și vocea ei amabilă îl readuse în prezent. Își 
umplu plămânii cu aer și se întoarse cu faţa la ea. Era o femeie 
tânără și frumoasă, cu o siluetă desăvârșită și, după expresia 
din ochii ei, realiză că n-ar fi privit nefavorabil o relaţie 
personală cu patronul ei. Fu tentat, dar nu în așa măsură, încât 
să facă o mișcare în direcţia ei. Se întoarse în scaunul lui. 

— Nu sunt sigur, spuse el. 

Connie tocmai deschise gura să vorbească, când bâzâi 
interfonul. Răspunse, și Louella, cealaltă secretară, spuse: 

— Sunt aici domnul Lee, domnul Luce și domnul Bradley. 

— Trimite-i aici, spuse Bobby. 

Connie făcu un pas spre ușă. 

— Te las singur cu ei. 

— Nu, rămâi. Mi-ar place să fii de față. Am așteptat de mult 
ziua asta. 

Ea dădu din umeri și se întoarse la locul ei, unde se așeză 
picior peste picior, cu carnetul de note în poală, și așteptă. 
Bobby îi salută pe cei trei bărbaţi cu strângeri de mână și vorbe 
vesele, ca pe niște vechi prieteni, pe care nu-i cunoștea de azi, 
de ieri, sau cel puţin așa i-ar fi părut unui observator din afară. 
Jordan Lee, Andy Bradley și Wade Luce erau toţi marcați, de 
mulți ani de afaceri cu petrol în Texas. Era în ochii lor o lucire 
sălbatică, o expresie de hotărâre în jurul gurii, o ţinută semeaţă 
a capului, de parcă n-ar fi putut suporta să întâlnească privirea 
altcuiva. Erau oameni obișnuiți să scotocească cu privirea prin 
toate colțurile înainte de a proceda la următoarea mișcare, 
oameni care adesea verificau ce era în urma lor. Toţi anii ăștia 
rezistaseră văzând totul, făcând aproape tot ce trebuia făcut - 


30 


sau punând pe alţii să facă pentru ei. Țineau cu disperare să 
păstreze ce aveau și erau nerăbdători să forțeze una sau două 
victorii în plus, în timpul ce le rămânea. 

Bobby îi pofti să se așeze. 

— Băieți, vreau să vă mulţumesc. 

— Încântaţi, Bobby. Ne pare întotdeauna bine să te vedem. 

— Spune, cum îi merge fratelui tău? 

— Da, ce mai face bătrânul J.R.? 

— E în convalescență, dar merge spre bine. 

— E-n regulă. 

— Perfect. 

— Cât de repede crezi că se va întoarce la biroul ăsta al lui? 

Bobby simți cum i se aprind obrajii. 

— De îndată ce va fi complet vindecat. Până atunci eu conduc 
Ewing Oil, domnilor. Pe de-a-ntregul, în fiecare zi. Așa că, putem 
trece la afaceri? 

Jordan râse, fără veselie. 

— N-am putea avea un motiv mai bun să ne adunam aici 
decât să vorbim despre afaceri. 

— De asta suntem aici, spuse Wade. 

— O.K., începu Bobby. Am luat o hotărâre - și anume - să 
deschid iar Ewing 23. 

Jordan se încruntă. 

— lar deschisă, iar închisă, uite popa, nu e popa. N-a închis-o 
J.R. acum câtva timp? 

— A închis-o, declară Bobby. Eu o deschid la loc. 

Cei trei schimbară priviri prevenitoare. Bobby își dădu seama 
de îndoielile lor. 

— V-am spus că eu conduc Ewing Oil. Decizia și 
responsabilitatea îmi aparţin. Riscurile de asemenea. 

— O.K., Bobby. Unde vrei să ajungi? 

— La motivul pentru care v-am chemat aici, spuse Bobby. 
Asta e o altă fațetă a problemei. Ewing 23 funcționează la 
întreaga capacitate și avem nevoie de altă rafinărie. In acest 
scop - și asta e pentru voi o afacere bună, băieți - în acest scop, 
cumpăr și rafinăria lui Jim Redfield din Galveston. Ne va aduce 
un venit sigur - are o capacitate de cincizeci de mii de barili 
zilnic și Jim vrea să ne-o dea la numai două sute de milioane. 

Jordan își ţuguie buzele. 

— Destul de rezonabil. 


31 


— Un chilipir, adăugă Wade, precaut. 

Bobby dădu din cap, hotărât: 

— O pomană. Sunt pregătit să pun jumătate din sumă. 

— O sută de milioane? întrebă Andy. 

— Exact. Și vă las vouă cealaltă jumătate. Vă ofer o afacere 
cinstită. O sută de milioane de dolari care o să vă aducă un 
procent de cincizeci la sută. Fără răsuciri și învârteli, domnilor. 
Nu răzgândiri, nu procente schimbătoare. Ştiţi exact ce primiţi 
pentru banii voștri. Asta-i doar un aspect. 

— Și celălalt? 

— Trebuie să acţionăm repede. l-am spus lui Redfield că-i dau 
răspunsul curând. Chiar foarte curând. 

Wade vorbi lent: 

— Cât timp ţi-a dat? 

— Nu atât cât aș fi vrut, admise Bobby, înciudat. De asta o 
consider o propunere pe șleau, la care să dăm răspunsul pe loc; 
o iei sau n-o iei. 

— O iei sau n-o iei, repetă Wade. 

Bobby dădu din cap. 

— Ei? Ce spuneţi? 

Andy răspunse: 

— Jordan, de ce nu vorbești pentru noi toţi? 

— Voi fi încântat s-o fac. 

— E o afacere bună, Jordan, răspunse Bobby. 

— Poate da, poate nu. Nu asta e întrebarea. Ceea ce avem noi 
de spus e scurt și la obiect, Bobby. Când ne-ai chemat, am venit 
din pură curiozitate, asta-i tot. Trebuie să recunosc că a meritat. 

Bobby îl privi. 

— Nu înţeleg unde vrei să ajungi. 

— In ceea ce privește propunerea de a mai face afaceri cu 
Ewing Oil, ei bine, se pare că toţi ne amintim de chestia aceea 
pe care ne-a copt-o J.R., cu Asia. lţi amintești de asta, nu-i așa, 
Bobby? A provocat sinuciderea unui bun prieten de-al nostru și 
falimentul altuia. 

Bobby își împreună mâinile. 

— Așteaptă un minut, Jordan. Ai avut de-a face atunci cu 
fratele meu. Acum vorbești cu Bobby Ewing. 

— Un Ewing sau altul, n-are importanţă. Rămâne Ewing Oil. 
Așa că răspunsul nostru, Bobby nu poate fi decât unul singur: 
nu. Și dacă nu e destul de clar, atunci precizez că nu vom 


32 


accepta nici acum și nici altă dată. Cu o jumătate de zâmbet se 
ridică și se îndreptă spre ușă de unde spuse, fără să se întoarcă: 
Dar să nu crezi că n-am apreciat invitaţia de a veni aici și de a 
pălăvrăgi, Bobby. A fost foarte interesant, foarte amuzant, a 
meritat. 

Și plecară. Bobby privi uluit în urma lor, incapabil să realizeze 
refuzul, și consecințele acestuia pentru planurile lui. 

Connie se apropie, vru să-l atingă, dar se răzgândi. 

— Imi pare rău, Bobby. 

— Credeam că ar vrea să intre în afacerea asta - o modalitate 
perfectă de a ne compensa pentru ce s-a întâmplat, de a ne 
împăca cu cartelul. 

— Cred că asta înseamnă că problema cu rafinăria s-a 
încheiat. 

Bobby își îndreptă privirile spre ea. 

— La naiba, nu, nu s-a încheiat! Am spus că vreau o rafinărie 
și intenţionez să obţin una, într-un fel sau altul. 

— Dar banii... Unde... 

— Unde au fost bani întotdeauna, Connie. Sună-l pe Franklin 
Horner, la banca lui. 

e 

Sub un cer senin, Jock Ewing și Ray Krebbs, administratorul 
ranchului, își goneau vițeii de-a lungul câmpiei de parcă erau 
grăbiţi să ajungă undeva. Ajunseseră lângă un șir de copaci, 
plantați acum cincizeci de ani ca o pavăză contra vântului, 
traseră hăţurile, își duseră caii la umbră și descălecară. Își 
șterseră sudoarea de pe faţă și-și trecură unul altuia o gamelă 
cu apă. 

— Pe legea mea, spuse Krebbs, admirativ, nimeni nu te poate 
întrece la călărie, când te potrivești, Jock. 

Jock privi posomorât. Faţa lui era arsă de vânturi și 
sprâncenele proeminente. Lovi cu piciorul în pământ. 

— Omul se moleșește, uită de unde a început, uită cine este. 
Am petrecut prea mult timp stând aiurea, fără să fac o muncă 
de bărbat. 

— Mai devreme sau mai târziu, toți trebuie s-o luăm mai ușor. 

Jock îl privi pe tânăr. 

— Ar trebui să fie cât mai târziu, mârâi el. 

— Te necăjește ceva, Jock? 

— Cum ţi-a venit ideea? 


33 


Krebbs se trase de buza de jos. Era un bărbat suplu, 
musculos, care nu se simţea în elementul lui între patru pereti, 
dar care se mișca firesc și sigur printre animale și mașini. 

— Mi se pare că ai călărit cam aprins, Jock, de parcă ai fi avut 
o muscă sub șa. 

Pe faţa lui Jock apăru un zâmbet de împotrivire. Privi spre 
orizont, de parcă ar fi vrut să scruteze trecutul; erau atâtea de 
amintit, atâtea de uitat. Cel mai nesuferit aspect al bătrâneţii, 
se hotărâse el demult, era să-ţi amintești de oamenii pe care n- 
ai să-i mai vezi, de lucrurile pe care n-ai să le mai faci. Reveni în 
prezent. 

— Eşti un individ al naibii de isteţ, Ray. 

— Încerc să ţin pasul. 

— Aș zice că ești pe departe cel mai bun. 

Ray primi complimentul cu o scurtă mișcare în jos a bărbiei. 

— E vorba de Bobby și J.R., nu-i așa? 

— Puteai să crezi că fiind fraţi și toate celelalte, o să se 
înţeleagă mai bine, în special având în vedere faptul că Gray a 
lipsit în tot acest răstimp. 

— Ai auzit vreodată de Cain și Abel, Jock? 

— Crezi că resentimentele între fraţi sunt în sânge, nu? 

— Cred că adesea se întâmplă să fie. Intre cei doi este cu 
siguranţă o competiţie. 

— Uneori n-o înțeleg. 

Krebbs privi în zare. Jock îl măsură. 

— Te gândești la ceva, Ray, hai, dă-i drumul. 

— Eşti un om dificil, Jock. Nu e ușor să lucreze cineva cu tine, 
nici să fie fiul tău. Cred că băieţii ăștia nu vor nimic mai mult 
decât să-ţi placă, să te audă spunând că-i prețuiești. 

— Păi sunt mândru de amândoi. Întotdeauna am fost. 

— Nu fii așa de sigur că ei știu asta. Cum mi se pare mie, 
întotdeauna i-ai stimulat pe unul sau pe altul, într-un fel sau 
altul, făcându-i să vrea să facă tot mai mult. Să se antreneze în 
treburi tot mai grele. Așa ai fost mândru de ei, aș spune. 

— Îţi stă în caracter să spui ce crezi, Ray. 

— Știi o cale mai bună, Jock? 

— Nu pot spune că știu, replică Jock. 

Un răstimp îndelungat, tăcură amândoi, apoi Krebbs sparse 
tăcerea. 

— Credeam că Bobby lucrează acum ca șef la Ewing Oil. 


34 


— Așa e, răspunse Jock, puţin prea repede. Normal, mai are 
mult de învăţat. 

— Nu avem noi toți? 

— Dar nu asta e problema. 

Krebbs așteptă să continue. 

— J.R. pur și simplu se bucură să fie președinte. Vreau să spun 
că slujba asta e pentru el. Ca o desfătare, când se implică cu 
toate forţele, complotând, făcând planuri și punându-le în 
aplicare. Băiatul ăsta e ca un cal bun de muncă grea și de 
intrigi. 

— În special de intrigi. 

Râseră amândoi. 

— Recunosc că nu-i prea diferit de cum era tatăl lui, se 
confesă Jock. 

— Și de cum mai este. 

— Și de cum mai este. 

Jock deveni serios. 

— J.R. nu poate suporta ideea de a fi înlăturat de la slujbă. Se 
luptă să se întoarcă. 

— Așa că ce-ai să faci? 

— Asta-i problema. 

— Ai spus că Bobby lucrează bine? 

— Și așa este. Mi-e teamă că băieţii ăștia doi o să se înfrunte 
sălbatic în una din zilele astea. Curată explozie. 

— Sunt amândoi luptători. 

— S-ar putea să iasă rău și să mă ia naiba dacă știu ce să fac. 
Fir-ar să fie! Trebuie să fie o cale să-i cuplez undeva unde să 
poată lucra împreună, umăr la umăr, fără să se tot sâcâie și să 
se muște. 

Krebbs dădu din cap, a resemnare. 

— Nu-i niciuna, Jock. De mult te aud spunând asta și văd că 
continui. Știi la fel ca mine care-i adevărul. 

— Da, știu, dar nu vreau să-l aud. 

— Va trebui să-l priveşti în față. 

— Știu, și dacă-l privesc, ce-o să se întâmple? Bobby ăsta are 
o voinţă puternică și se aprinde sub presiune. Dacă-l dau afară 
de la slujbă o să-și croiască un drum nou, o să părăsească 
Southfork-ul, o să părăsească Dallasul, pentru totdeauna. 

— E un matur. 


35 


— Așa e. Dar dacă se întâmplă asta, Miss Ellie o să dea vina 
pe mine. 

— Nu te invidiez, Jock. N-aș vrea să-mi sară-n spate femeia 
asta. 

— Exact. Îţi spun, Ray, sunt la capătul răbdării și nu știu ce să 
fac. 

Fără alt cuvânt, se întoarse la calul lui, se săltă în șa și plecă 
în galop. Krebbs, urmărindu-l cu privirea, ar fi dorit atâta să-l 
ajute, dar înţelese că în această privință era și mai neajutorat 
decât Jock Ewing. 

e 

J.R. se afla la barul de pe patio, când sosi Jock, călare. 
Răsuflând din greu, plin de praf și transpirat, Jock se pregătea să 
intre în casă. 

— Ei, tată, arăţi de parcă ai avut o zi grea. Vrei să-ţi pregătesc 
ceva de băut? 

O clipă prelungită Jock își privi fiul, posomorât. 

— Sigur, de ce nu. Ceva tare și rece ar fi în regulă. 

Duse un scaun la umbră și se lăsă pe el. J.R. îi aduse băutura 
se așeză alături. 

— Trebuie să-ţi spun, fiule, că nu mai sunt cel care eram. 

— Eşti încă cel mai bun dintre noi toţi, tată. 

— Trupul meu nu vrea să mai reziste la eforturi mari sau 
îndelungate, ca altădată. 

— De asta sunt aici, tată. Să te mai ușurez, pe cât posibil. 

Jock trase o dușcă din pahar. 

— Cum mai stai cu sănătatea, J.R.? 

— Mă înzdrăvenesc, tată. 

— Asta-i bine. 

— Destul de bine ca să mă întorc înapoi, la lucru. 

Jock nu voia, să audă asta. J.R. continuă: 

— Numai dacă n-ai un motiv special să vrei să-l menţii pe 
Bobby președinte. 

Jock răspunse repede: 

— Nu, J.R. Nu-i asta, dar sunt îngrijorat pentru tine. Cred că ar 
fi mai bine s-o iei ușor, deocamdată. Știu cât îi poate dăuna unui 
om o rană provocată de un glonte, atât în trup cât și în spirit. 

— Sunt refăcut acum, tată, sunt pregătit să mă întorc la 
treabă și cred că am dreptul la un răspuns direct. 

— Da, oftă Jock. Cred că ai. 


Ș 


36 


— Ascult. 

— J.R., Bobby n-a vrut să preia compania. A făcut-o pentru că 
i-am cerut-o eu. Am fost de acord să conducă Ewing Oil cum 
socotește de cuviinţă și așa a și făcut. 

— Dar... 

— Ascultă-mă. Până acum, Bobby s-a descurcat bine la slujbă. 
Nu sunt obligat să-l mai ţin? Să-l las să termine ce-a început? 

— Și eu ce să fac între timp? E compania mea, tată. Trebuie 
să mi-o dai înapoi. 

Jock se întoarse. Întotdeauna îi fusese frică să audă cuvintele 
acestea de la J.R., și nu dorea să se confrunte cu el. Dar iată că 
momentul venise. 

— Compania e a familiei, J.R. Asta ne include pe toți. 

— Vreau slujba mea înapoi, insistă J.R. 

Jock își ridică privirea și îl privi pe fiul lui în ochi. 

— Nu pot face asta, nu încă. 

Furios, J.R. se ridică în picioare și plecă. Asta era o hotărâre pe 
care nu avea intenţia să o accepte, indiferent pe cine ar fi rănit 
pe drum. _ 

Singur în dormitor, își puse creierul la lucru. Incepu să dea 
telefoane, să întrebe, să obţină răspunsuri. Încântat de el însuși, 
continuă. Îi telefonă lui Franklin Horner, la birou. 

— Aici J.R. Ewing, Franklin. Ce mai faci, bătrâne? 

— Destul de bine, J.R. Dar ţie cum îţi merge? 

— Nu se putea mai bine, Franklin. In câteva săptămâni am să 
fiu ca nou și înapoi, la birou, făcând iar afaceri. 

— Mă bucur să aud asta, J.R. 

— Ai luat legătura cu Bobby în ultima vreme, Franklin? 

J.R. știa deja răspunsul. Horner ezită. 

— De fapt, am luat-o, J.R. Se pare că Bobby încearcă să ceară 
un împrumut. Vrea... 

J.R. izbucni, arțăgos: 

— Știu ce vrea el, Franklin. Acum vreau să-ţi spun ce vreau 
eu. Ascultă bine și caută să înţelegi. Nu vreau ca banca aceea a 
ta să-i dea niciun împrumut lui Bobby. Niciun cent, mă auzi? 

— O să fie greu, J.R. Pot încerca s-o scald, dar... 

J.R. izbucni, supărat: 

— Nu mă interesează cum te descurci. E treaba ta. Dar dacă 
vrei să faci afaceri cu J.R. în viitor, trebuie ca fratele meu să nu 


37 


obţină nicio bancnotă murdară de un dolar de la tine, Franklin. 
Auzi ce-ţi spun? 

— Aud, J.R. 

— Bine, e-n regulă. Acum salut-o pe fermecătoarea ta soţie 
din partea mea. O să mai discutăm curând, Franklin. 

Și închise, cu un zâmbet victorios pe față. 

— Nimeni, spuse el cu glas tare, nimeni din lume n-o să-mi ia 
Ewing Oil, indiferent ce va trebui să fac pentru asta. 


e Capitolul 4 


Restaurantul Madison era unul din cele care puteau fi văzute 
în orice oraș mare din Statele Unite cu pereţii lambrisaţi, 
semiîntunericul, barul lung și strălucitor, cu o mulțime de 
băuturi la prețuri ridicate, cu mâncarea pregătită și servită cu 
grijă, constând în cea mai mare parte din cotlete și salate, ca să 
satisfacă gusturile clientelei, predominant masculine. Madison 
era de fapt un loc unde mâncau oamenii de afaceri, și unele din 
cele mai strălucitoare afaceri din Sud-vest începuseră sau 
culminaseră adesea aici. 

Era localul pe care-l alesese Bobby pentru a se întâlni cu 
Franklin Horner, la o masă izolată, aleasă cu grijă, în cel mai 
îndepărtat colț al acestei încăperi mari. Bobby nu se ferea să-l 
vadă cineva cu Horner; voia doar ca întrevederea lor să rămână 
secretă. Fură comandate și servite băuturi și conversaţia începu 
lejer și plăcut, vorbind de una și de alta, până ce, în sfârșit, 
ajunseră la subiect. 

— Așa că, Bobby, spuse Horner, ai efectiv o supraabundență 
de petrol. 

— Vom avea când va începe să funcţioneze Ewing 23. 

— Prea mult petrol și prea puţin timp pentru rafinare. 

— Așa se pare, Franklin. 

Horner îl privi îngândurat: 

— Trebuie să fie în Louisiana o rafinărie care pe moment nu 
prea are de lucru, din câte știu. 

— Te referi la rafinăria lui Hilary Brown. Nu mă poate deservi, 
nu de data asta. Nu, Franklin, ţintesc la ceva mai important. De 
ani de zile tata și-a dorit o rafinărie a lui, rafinăria Ewing. 

— Asta ar rezolva odată pentru totdeauna problema. 


38 


— Mă bucur că ai sesizat esenţa planului meu, Franklin. 

— Poate ar trebui să spui ce vrei. 

— Destul de simplu. Rafinăria lui Jim Redfield e de vânzare la 
un preţ rezonabil. Cunosc toate detaliile organizării ei interne și 
te pot asigura că este o ocazie pe care nu se face s-o pierzi. 
Termenele sunt clare; Jim vrea s-o vândă; eu vreau s-o cumpăr. 
Odată tranzacţia încheiată, pot s-o pun în funcţiune și să obţin 
un procent de sută la sută petrol finit. 

Horner îl privea neîncrezător. 

— Rafinarea n-a fost niciodată punctul tare al Ewingilor. 

Bobby zâmbi: 

— N-a fost deloc, și de aceea e timpul să se schimbe lucrurile. 

Horner își scutură capul și căzu pe gânduri. 

— De ce-ţi iei bătaia asta de cap, Bobby? Nu trebuie să 
cumperi neapărat o rafinărie dacă vrei să te folosești de una. 

— Desigur, în felul ăsta se pot rezolva problemele imediate, 
dar trebuie să privim în perspectivă. Și trebuie să avem în 
vedere că, dacă noi n-o cumpărăm, Redfield o s-o vândă 
altcuiva și posibilităţile de rafinare să-mi scape din mână. Nu pot 
risca asta, Franklin. înţelegi? 

— Așa cred. 

— Oferta lui Redfield e prea bună ca să treci peste ea. 

Horner ezită. 

— Ce preţ vrea? 

— Două sute de milioane. 

— Pare destul de rezonabil. 

— La naiba, e mai mult decât atât! 

— Ai banii? 

— Ewing Oil poate veni chiar acum cu jumătate din sumă. Am 
nevoie de cealaltă sută de milioane. 

— De la banca mea? 

— Da. 

Horner își termină băutura. 

— Lasă-mă să mă gândesc. 

— N-ai la ce să te gândești. Redfield vrea s-o vândă imediat. 
Eu vreau s-o cumpăr. Treaba nu mai poate fi amânată. 

— Mi-e teamă că va fi. 

Bobby se aplecă înainte: 


39 


— Ascultă Franklin! Tu și cu mine am avut mai înainte 
probleme, dar asta-i altă poveste. Vreau s-o știi. Pornim 
amândoi curaţi. 

Horner își întoarse privirea. Bobby, simțind că afacerea îi 
scapă din mână, se străduia să-și stăpânească furia. Nu-și putea 
permite să se împotrivească bancherului. 

— Ce zici, Franklin? 

— A aprobat J.R. sau tatăl tău această achiziţie? 

— N-a fost nevoie, spuse Bobby, repede. 

— Bobby, banca mea preţuiește contul Ewing. Ştii asta. Dar... 

— Dacă înseamnă atât de mult pentru tine să faci afaceri cu 
noi, dovedește-o. 

— AŞ vrea să fie atât de simplu. Vezi tu, o bancă împrumută 
suma asta nu doar pe bază de garanţie, ci și pe baza reputației 
și experienţei persoanei care o solicită. În cazul tău, Bobby... 

Horner dădu din umeri. 

— Vrei să spui că am prea puţin din amândouă. 

— Îmi pare rău, dar e chiar așa. Banca... 

Bobby se ridică, retezându-i-o cu un gest scurt. 

— Franklin. 

— Da, Bobby? 

— Poţi să-ţi iei banca și să ţi-o bagi pe gât! 

Apoi ieși cu aroganță din restaurant, lăsând un bancher 
tulburat în urma lui. 

În noaptea aceea, pentru Bobby fu imposibil să doarmă. 
Întinsă alături, Pamela stătea liniștită, pierdută în tot felul de 
vise care-i roiau în cap. Mintea lui continua să se frământe, 
îmbăcsită de gânduri contradictorii, viziuni și vise fantastice de 
glorie și realizare. În sfârșit, se ridică și cobori. În bucătărie găsi 
o cană, o bere brună, mexicană, categoria întâi, o luă cu el pe 
patio și se așeză într-un scaun confortabil. Bău puţină bere și 
privi stelele de pe cerul negru și înalt al Texasului, încercând să- 
și limpezească mintea, să-și pună în ordine gândurile. Nu auzi 
când ușa casei se deschise și se închise ușor în urma lui, n-o 
auzi pe Miss Ellie venind, până ce nu se aplecă deasupra lui. 

— Mamă. 

încercă să se ridice. O mână pusă pe umărul lui îl făcu să se 
așeze la loc. 

— Ce faci aici așa de târziu? întrebă el. 

— Eram cât pe ce să te întreb același lucru. 


40 


Trase o dușcă bună din bere. 

— Nu puteam să dorm. 

— Ai ceva de gând, presupun. g 

Miss Ellie se așeză în fața lui, pe un scaun. In întuneric, anii 
păreau să fi zburat de pe faţa ei slabă și frumoasă și Bobby își 
închipui că o vedea așa cum trebuie s-o fi văzut Jock cu mulți ani 
în urmă - proaspătă și frumoasă, cu ochi aceia mari și inteligenţi 
privind fără să clipească, cu gura aceea sensibilă ridicându-se 
într-o anticipare voluptuoasă. Mama lui era, își aminti Bobby, o 
femeie cu totul deosebită. 

— Mi se pare, continuă ea încet, că familia asta a avut 
întotdeauna de furcă cu patru-cinci probleme deodată. 

Bobby zâmbi. 

— Noi, Ewingii, nu suntem niște oameni pașnici, mamă. 

— Nu, cred că nu. E în sânge. Și apoi, oamenii care vor să 
facă ceva în viaţă nici nu doresc să stea tolăniţi printre perne 
confortabile și să vegeteze. Totuși, nu-mi place să-mi văd fiul 
necăjindu-se atâta. 

— Se pare că necazurile sunt cele care dau năvală. 

— Aş prefera să te gândești mai mult și să te zbuciumi mai 
puțin. Întotdeauna sunt probleme de rezolvat, dar din câte știu 
eu, frământarea n-a rezolvat niciodată vreuna. O gândire 
profundă - ei bine, asta-i altă problemă. 

— Cum să conduci ceva ca Ewing Oil și să nu te necăjești 
uneori? 

Ea îl întrebă blând: 

— Spune-mi, Bobby, merită? 

— Pe tata l-ai întrebat? 

— Tu nu ești tatăl tău. 

— Sau pe J.R. 

— Și nici J.R. nu ești. Întotdeauna ai fost diferit cumva, Bobby. 
Diferit de fiecare din fiii mei. Gary - ei bine, era un dur. Dur, fără 
să fie așa de agresiv ca J.R., ori așa de isteț, ca să spun 
adevărul. Nici așa de bun la sport și la tot ce ţine de viaţa în 
natură, ca tine. Gary era întotdeauna înclinat să plângă prea 
repede, să cedeze prea repede, poate s-o apuce pe calea cea 
mai ușoară. J.R. întotdeauna gândește, ăsta-i adevărul. 
Întotdeauna ţese intrigi. Dintr-un cent scoate zece, din zece o 
sută. Chiar de când era mic, J.R. voia mai mult, tot mai mult, cel 


41 


mai mult. Și cred că și acuma. Nu m-ar surprinde dacă într-o zi, 
băiatul ăsta ar deveni președintele Statelor Unite. 

— Mai degrabă rege, spuse Bobby, chicotind. 

Ea nu râse. 

— Rege al Statelor Unite ale Americii. 

— Rege al lumii. 

Ea expiră ușor. 

— Dar tu, tu nu ești ca niciunul din ei. Nici ca tatăl tău pe de- 
a-ntregul. Poate că e prea mult din mine în tine, Bobby. Nu știu. 

— Dacă este, mamă, e cea mai bună parte din fiinţa mea. 

Ea îi luă mâna. 

— Merită asta, Bobby? 

— Ştii, obișnuiam să nu-mi vâr nasul în problemele petrolului, 
în toate învârtelile și daraverile. Nici măcar nu puteam să înțeleg 
cum de suportau tata și J.R. toate astea. Ei bine, am descoperit 
ceva. Deva din toate astea e distractiv, stimulant, excitant și 
merită efortul. 

— Sunt surprinsă să te aud vorbind așa. 

— Și eu sunt puţin surprins, dar asta este, îmi place să conduc 
compania. Vreau să continui. 

— De obicei credeam că numai J.R. e un adevărat Ewing, că tu 
și Gary sunteţi pe de-a-ntregul Southfork. 

— Și acum? 

— E clar că e mai mult din Ewingi în tine decât mi-am 
închipuit. 

— Mamă, vreau să fac ceea ce este mai bine pentru familie, 
pentru Ewing Oil, pentru oamenii pentru care lucrăm. 

— E posibil să faci toate astea, Bobby? 

— Așa sper, dacă voi găsi calea. 

— În tot ce faci, urmează-ţi cele mai bune instincte, fiule. E 
cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da. 

— Mi se pare tot atât de bun ca și reușita însăși. 

e 

În următoarea dimineață, Bobby începuse treaba devreme, 
dictându-i secretarei, în biroul lui. Terminaseră o jumătate de 
duzină de scrisori, când sună telefonul. Răspunse Connie. 

— E Jim Redfield, spuse ea. 

Bobby ridică receptorul. 

— Jim, cum te simți în dimineața asta frumoasă? 

Jim spuse pe șleau: 


42 


— Bobby, ţi-am dat cuvântul la cină, seara trecută. Dacă vrei 
să cumperi rafinăria mea din Galveston, și dacă poţi face față 
prețului, e a ta. 

— Cred în cuvântul tău, Jim. 

— Lucrurile nu-s așa de simple, Bobby. Cum ţi-am spus, 
trebuie să acţionez repede. 

— Fac tot ce-mi stă-n putere, Jim. 

— Nu-i vorba de asta, Bobby. Doar asta poate să nu fie de 
ajuns. 

— Ce vrei să spui? 

— Vreau să spun că de-abia am primit altă ofertă. 

Bobby simţi că-i îngheaţă picioarele. 

— La ce preţ? 

— La același, de două sute de milioane. 

— Asta înseamnă că s-ar putea să nu mi-o mai vinzi mie, Jim? 

— Asta înseamnă că le-am promis un răspuns până mâine la 
prânz. Inseamnă că dacă vrei s-o cumperi, trebuie s-o faci chiar 
acum. 

— Poţi să-mi spui de la cine a venit oferta, Jim? 

— Nu cred că ar avea vreo importanţă. 

— Poate că ai dreptate. 

— În orice caz, îți apăr drepturile prioritare, Bobby. Rafinăria e 
a ta, dacă reușești să rezolvi lucrurile până mâine la prânz. 

Bobby căzu pe gânduri, încruntându-se, apoi răspunse încet: 

— Cred că pot face asta, Jim. Am să te sun de îndată ce pot. 

— Ţine-mă la curent. 

— Te poţi baza pe asta, Jim. 

— Bine, e-n regulă. Și, Bobby... 

— Da? 

— Nu mă îndoiesc că ai să te poţi descurca! 

— Apreciez asta, Jim. Intenţionez să fac tot ce pot. 

Puse telefonul la loc, în furcă, și privi fix în gol. 

— Necazuri? întrebă Connie. 

— Are altă ofertă. 

— Nu-mi spune de unde. Lasă-mă să ghicesc. Băieţii din 
cartel? 

— Așa aș crede. l-am chemat, le-am dat primul posibilitatea 
să facă afacerea asta cu mine. Bănuiesc că și-au închipuit că mă 
pot da la o parte. Au vrut întotdeauna să-și ia revanșa pentru ce 
le-a făcut J.R. 


43 


— Buni oameni. 

— Trebuie să fac rost de suta aceea de milioane. 

— Dar cum? Horner n-o să te împrumute, e destul de clar. 

Bobby scutură din cap, de parcă ar fi vrut să-și pună gândurile 
în formaţie de marș. Se ridică și privi pe fereastră orașul, atent 
la mulțimea grăbită care mișuna de la primele ore ale dimineţii. 
Fiecare își vede doar de treaba lui, se gândi el. Fiecare joacă 
propriul lui joc. Trebuia să existe o ieșire și pentru el. 

— La naiba, spuse el, dintr-o dată, mai sunt și alte bănci. 

Işi pocni palmele, încărcându-se brusc cu energie și alungând 
norii fatalităţii. 

— Lasă-mă să mă gândesc. E-n regulă, Les Crowley. 

— De la People's Lone Star? 

— S-a zbătut de ani de zile să intre în afaceri cu Ewing Oil. 
Poate că acum e timpul să-l lăsăm să-și atingă ţinta. 

— O să vrea o cotă parte. 

— Nu vor toţi? Sunt o mulţime de active Ewing pe care i le 
putem da în schimb. Dă-mi-l pe Crowley la telefon. La naiba! 
Trebuie să o fac, Connie. Într-un fel sau în altul. Intenţionez să- 
mi cumpăr o rafinărie! 

La mai puţin de o oră după aceea, Bobby era așezat 
confortabil într-un scaun de piele din biroul lui Crowley de la cel 
de-al doilea etaj al băncii People's Lone Star. 

Crowley, pedant și aproape plăpând de parcă abia ar fi fost 
afectat de forța gravitaţiei, era un om pe care nimeni nu l-ar fi 
remarcat prin mulţime. Faţa lui palidă avea o expresie deschisă, 
aproape goală, ceea ce făcea ca mulţi oameni să-l privească ca 
pe o persoană fără nicio valoare - greșeala lor. Era ascuţit și iute 
la minte, crunt în ambiţii și clar în obiective. Banca pe care o 
conducea era efectiv creaţia lui, dacă nu invenţia lui și plănuia 
să o transforme într-una din instituțiile financiare de elită din 
Texas. În acest sens, vedea în Bobby Ewing o ocazie unică. Îi ură 
bun venit tânărului petrolist, cu stil, dar și cu precauţia tipică a 
bancherilor. Se aduseră și se serviră cafele, se încinse o 
conversaţie de rutină, până ce Crowley aduse vorba despre 
ceea ce trebuia; despre afaceri. 

— Nu mă feresc s-o spun, Bobby, e o plăcere să te am aici. 
Banca aceasta e încântată să facă afaceri cu Ewing Oil, acum și 
în viitor. 


44 


Crowley înțelegea care era cheia succesului bancherilor; să 
împrumuţi bani unor clienţi puternici, din două motive: profitul 
pe termen scurt și factorul de creștere a importanţei și puterii 
clientului. Cu cât acesta devenea mai bogat, cu atât mai mulţi 
bani făcea banca. Ewing Oil nu era Mobil sau Exxon, sau 
Standard, dar era o companie solidă, activă și devenea din ce în 
ce mai stimată. 

— Da, termină el cu un zâmbet, o reală plăcere. 

— E-n regulă, replică Bobby, sobru. Bancherii texani erau cei 
mai deschişi oameni pe care-i întâlnise, dar dedesubtul 
camaraderiei de „băieţi buni”, erau niște oameni din cale-afară 
de lacomi. Profitul era tot ce-i interesa. 

— Sper că aceasta va fi o experienţă reciproc benefică, Les. 

Crowley continua să-și frece mâinile. 

— De asta suntem aici, nu-i așa? Acum, ce pot face pentru 
tine? 

— Ce putem face fiecare pentru celălalt, se simţi Bobby 
obligat să spună. 

Crowley își înclină capul îngust, a recunoaștere; biroul său 
luxos era îmbibat de dulcele miros al ambiţiei și puterii, elixirul 
magic pe care se clădise strălucirea lui. 

— Am nevoie de un împrumut, spuse Bobby. 

— Acordăm împrumuturi. 

— Cumpăr o rafinărie, spuse Bobby, ca și cum faptul era deja 
împlinit, plin de încredere și cu vervă. 

Crowley remarcă vigoarea și siguranța de sine a tânărului; 
reputaţia, familiei Ewing se afișa aici pe deplin. 

— Despre ce sumă este vorba? 

— Două sute de milioane. 

Crowley zâmbi vag și numerele începură să-i sară în faţa 
ochilor, pe panoul creierului, ca pe un display; capital, interese, 
amânări de taxe, viitoare afaceri. 

— Continuă, spuse el. 

— Voi transfera o sută de milioane în numerar la People's 
Lone Star. Pe această bază voi dori să împrumut celălalt milion 
la cursul de profit al zilei, bineînțeles. 

— Bineînţeles. 

Crowley era încurajat, dar își făcuse un principiu din a nu-și 
permite să-și arate entuziasmul. Işi puse mâna de contabil pe 


45 


birou și așteptă. Bobby îi întinse un registru, îl deschise și începu 
să-i indice diferite proprietăţi Ewing. 

— Acestea vor acoperi suta de milioane suplimentară. 
Cumulativ, aceste proprietăţi valorează cel puţin atâta. 

Dintr-o privire, Crowley înţelese totul. Spuse, fără să-și ridice 
privirile: 

— Le-ai putea vinde pe piaţă pentru o dată și jumătate din 
suma asta, Bobby. Vreau să fiu onest cu tine... 

— Știu asta și îţi apreciez francheţea, dar n-am timp să le 
vând eu însumi. Vreau să împrumut acum pe baza lor 

— Acţionezi cu sula-n coaste, nu-i așa? 

— Așa e. 

— Așa că vrei să ţi le vând eu și să rețin dobânzile ca o cotă 
parte? 

— Sau să le păstrezi, cum vrei. 

Crowley deja se hotărâse. Inchise dosarul. 

— O.K. Am nevoie de câteva zile și vei avea două sute de 
milioane. 

— Astă-i problema, Les. N-am la dispoziţie câteva zile. Vreau 
să vinzi proprietăţile. Ai menţionat că sunt constrâns de ceva - 
ei bine, funcţionez contra unei alte oferte. Competiţia se 
derulează rapid. Și eu trebuie să mă grăbesc. 

— Înţeleg. 

— Vinde proprietăţile astea și banca ta o să obţină un 
comision de vârf pentru întreg împrumutul de două sute de 
milioane de dolari. 

— Te-ai gândit la toate. 

— Timpul înseamnă mai mult decât banii, de data asta. 
Înseamnă afacerea însăși. 

Crowley reacţionă cu tipica lui reţinere: 

— O să văd ce pot face. 

Bobby se ridică. Era supărat și lăsă să se vadă asta. 

— Afacerea asta trebuie încheiată până diseară. Nu mai 
târziu. Poţi s-o faci? 

— Pot să încerc. 

— Încearcă, insistă Bobby, auzind vocea tatălui său în urechi. 

— Voi face tot ce pot. 

— Și când ai s-o faci - indiferent de cât va fi ora - sună-mă 
acasă. La miezul nopţii de-ar fi, vreau să mă suni. 

Se duse la ușă, și o deschise brusc. 


46 


— E o afacere bună pentru bancă și eu ţi-am dat-o ţie pe 
mâini. Mi-am închipuit că poţi să te descurci. 

— Pot. O să mă descurc. 

— N-aș vrea să aflu că am făcut o greșeală. 

Dintr-o dată, Crowley dori să-i placă celuilalt, să-l sprijine și 
să-l susțină în orice fel, să-i câștige favoarea. Dădu repede din 
cap, consimţțind. 

— Nu-i nicio greșeală, Bobby. Îţi promit. N-ai greșit. 

— Sună-mă, spuse Bobby, înainte de a pleca. Cuvintele 
posedau autoritatea aspră a ordinului. 

Crowley simţi o ușurare să fie lăsat singur. 

e 

Întunericul începuse să coboare peste Southfork, când Bobby 
intră în sufrageria ranchului. Afară, în aerul rece, pluteau 
sunetele ființelor nopţii, agitându-se și făcându-se cunoscute 
una alteia. Înăuntru, aerul condiţionat îi izola pe Ewingi de tot ce 
era în exterior; părea că locuiesc într-o suburbie liniștită și 
elegantă din împrejurimile Los Angeles-ului sau New Yorkului. 
J.R. își făcea de lucru la bar; își turna un Scotch cu apă când 
apăru Bobby - și i-l întinse cu un zâmbet încrezător. Jock, așezat 
pe canapea, - într-un costum gri, stil western și cizme din piele 
de șopârlă de aceeași culoare, își salută fiul cu un mormăit și-l 
aşteptă să se hotărască să ia loc. J.R., cu un pahar înalt în mână, 
ocupă o poziţie strategică între tatăl și fratele lui. Își mută 
privirea de la unul la altul și vorbi, cu un sarcasm prea puţin 
mascat: 

— Ei bine, e ca în vremurile de altădată, nu-i așa, tată? Toţi 
bărbaţii Ewing la un pahar, înainte ca doamnele să 
catadicsească să ni se alăture. 

— Nu toţi, îi aminti Bobby, examinându-și paharul. 

J.R. își ridică sprâncenele. 

— Cred că te gândești la bătrânul Gary. Ei bine, Gary a rupt-o 
cu noi, amintește-ţi asta, frăţioare. S-a hotărât să nu locuiască 
cu familia lui, să ne întoarcă spatele. 

— Eu nu-i interpretez nici pe departe așa plecarea, J.R. 

— Terminaţi, se răsti Jock, cu bărbia în piept. II deprima să se 
gândească la fiul lui pierdut - cum îl considera pe Gray - îl 
deprima să realizeze că n-au putut fi tot timpul împreună, deși 
cu greu ar fi recunoscut-o cu voce tare. 

— Ce se mai întâmplă în oraș zilele astea, Bobby? 


47 


— Afaceri, ca de obicei, tată. 

J.R. izbucni într-un râs batjocoritor. 

— Ca de obicei! Hai, dă-i drumul, frăţioare. Nu-i nevoie să fii 
modest. 

Bobby îl privi lung dintr-o parte pe J.R., întrebându-se ce 
putuse afla. J.R. culegea informaţii cu aceeași asiduitate cu care 
un copoi culegea pureci. Indiferent unde se putea afla, urechile 
lui J.R. erau întotdeauna pe fază și o reţea de informatori 
binevoiau să acţioneze în calitate de conducte. Era și Les 
Crowley printre ei? Jock își ridică privirea. 

— Se întâmplă ceva de care trebuie să știu? 

— Da, așa se pare, tată, râse J.R. Se pare că frăţiorul e băgat 
într-o treabă sau două care fierb în aceeași oală. 

Jock așteaptă. 

— N-am nimic să-ți raportez încă, tată, spuse Bobby, în 
același mod nestânjenit și evitând ochii fratelui său. 

J.R. râse iarăși. 

— Ce vrea să spună frăţiorul e o invenţie, tată. Să dai o 
lovitură esenţială e una. Să-ţi însușești fără rușine un succes pe 
care nu l-ai avut e alta. Nu-i așa, Bobby? Mi se pare că ai ratat-o 
de două ori, nu-i așa? 

— Despre ce este vorba, Bobby? întrebă Jock. 

Din tonul vocii lui, Bobby știu că se aștepta la un răspuns 
direct. Dar J.R. fu acela care continuă. 

— Frăţiorul a încercat să-și cumpere o rafinărie, tată. 

— Cum așa? 

— Doar că, continuă maliţios J.R., rafinăriile costă bani. Mulţi 
bani. Mai întâi, Bobby a încercat să dea năvală pe cartel, ca să 
obțină suma asta - două sute de milioane dacă-mi amintesc 
bine - și băieţii ăia l-au refuzat, iar apoi Franklin Horner i-a întors 
și el spatele. Am zis bine, frăţioare? 

Bobby sorbi încet din pahar, fixându-l cu ochii pe J.R. 

— Ai zis bine, J.R. Văd că știi totul, până la ultimul detaliu. 
Spionii tăi fac treabă bună; întotdeauna au făcut. Și zâmbi ușor, 
fără umor. Sau poate îmi controlezi biroul? 

— Nu-i nevoie de asta. Când un om știe cum să facă afaceri, 
își face o mulţime de prieteni. li spun ei ceea ce trebuie să știe. 
Bobby era cât pe ce să răspundă, când sună telefonul. Ca și cum 
ar fi vrut să împiedice un conflict iminent, Jock se ridică și 
răspunse. 


48 


— Aici Jock Ewing. Bobby? Da, domnule, este. Pot să vă întreb 
cine sună? Desigur, doar o clipă. 

Îi oferi lui Bobby telefonul. 

— E pentru tine, Bobby. Cineva cu numele de Les Crowley. 

Bobby îl luă repede. 

— Da? 

În timp ce asculta, mușchii feţei i se muiau și o strălucire de 
încântare apărea în ochii lui albaștri. 

— Cine naiba e Les Crowley? tună Jock. 

— Cred că se ocupă de afaceri bancare, spuse J.R., încercând 
să asculte. 

— N-am auzit niciodată de el. 

— Nu, tată. N-ai avut motive. Nu e genul nostru. 

Și își îndreptă din nou privirile spre Bobby. Faţa fratelui lui, 
încrețită de bucurie, spunea totul. 

— Mulţumesc că m-ai sunat, Les. Da, da, sigur că-i grozav. Am 
să fiu la tine dimineață. 

Puse telefonul alături și-și lovi cu pumnul palma de la cealaltă 
mână, într-o nerăbdare febrilă. 

— La naiba! La naiba! La naiba! Am făcut-o, tată! Chiar am 
făcut-o! 

— Ce-ai făcut? 

— Am pus firele cap la cap. 

— Ce fire sunt astea, fiule? întrebă Jock, cu grijă. 

— J.R. ţi-a povestit totul despre asta. 

— Poate, spuse J.R., dacă ne-ai lăsa să intrăm în detalii, ţi-am 
împărtăși plăcerea. 

Bobby deschise gura să vorbească când apăru Pam. O înșfăcă 
și o învărti în jurul camerei. 

— Am făcut-o! ţipă el. Am făcut-o! 

Râzând, ea îl îmbrăţișă. Bobby se întoarse spre cei doi bărbaţi 
care-l priveau uimiţi: 

— Am cumpărat o rafinărie, tată. A lui Jim Redfield, din 
Galveston. Am cumpărat-o la un preţ care, practic, e o pomană. 
Tată, Ewing Oil are în sfârșit propria ei rafinărie, cum ai vrut tu 
întotdeauna. Hai, Pam. Mergem în oraș să sărbătorim. E cea mai 
măreaţă noapte din viaţa mea! 

e 

J.R. petrecu o seară mizerabilă, incapabil să-și potolească 

furia, incapabil să-și izgonească ura pe care o resimțea faţă de 


49 


fratele său. Când fu singur, cu Sue Ellen, în spatele ușii închise a 
dormitorului lor, nu trecu mult timp și explodă. Se plimba ca o 
furtună prin cameră, înjurând, aruncându-și hainele, blestemând 
norocul lui Bobby. 

Sue Ellen încercă în van să-l calmeze. 

— Hai, iubitule, n-a făcut altceva decât să încheie o treabă 
mai veche. Asta nu înseamnă nimic faţă de felul în care crede 
tatăl tău că ai condus tu compania. 

El privi în direcţia ei. 

— Nu fi proastă, Sue Ellen. Nu vezi ce s-a întâmplat? 

— Ei bine, știu că a deschis Ewing 23, J.R. 

— Povestea cu Ewing 23 e doar o parte din treaba asta, una 
mică. Frăţiorul ţi-a cumpărat o rafinărie. 

— Păi, nu e ceea ce tatăl tău și-a dorit dintotdeauna? 

— Chiar asta este! A făcut el ce n-am putut face eu niciodată. 
La naiba, cum de a reușit să adune banii ăştia? Am crezut că pot 
să-l împiedic. Ascultă-mă, cineva o să plătească pentru asta. Les 
Crowley acela. O să-i pun eu bețe-n roate. 

Era o răceală în vocea lui care-o înfricoșă pe Sue Ellen. 

— J.R., te rog, vino în pat. Am să-ţi frecționez spatele, am să 
te calmez și apoi, J.R., am să-ţi dau ceea ce vrei tu cel mai mult 
de la mine. 

El nu păru să audă. 

— Am suportat destule. A sosit timpul să-l dărâm pe Bobby. 
Pe de-a-ntregul. 

— Dar, J.R.! 

— Chiar dacă va trebui să ruinez Ewing Oil pentru asta. 

Sue Ellen era șocată. 

— E fratele tău, J.R. Același sânge. 

J.R. își dezgoli dinţii, într-un rânjet: 

— Fraţii Ewing - mârâi el. N-a fost niciodată loc pentru noi toţi 
aici, la Southfork. Gary a plecat, dar încă nu-i destul loc și nu va 
fi niciodată până ce Bobby nu va pleca și el. De data asta 
intenţionez să scap de el pentru totdeauna, până ce va rămâne 
doar un singur frate Ewing. Acela la care te uiţi acum. 

— Oh, J.R., mă sperii când vorbești așa. 

— Și, acum, spuse el, înaintând spre ea, am să-ţi spun exact 
ce vreau să faci. Exact - pentru mine. 


50 


e Capitolul 5 


În dimineaţa următoare, când Pam apăru pe patio, Bobby 
înghiţea la repezeală niște cafea. Ea îi strânse afectuos braţul. 

— M-am simţit foarte bine noaptea trecută. 

— Și eu. 

Ochii lui alergau de acolo-colo, de parcă ar fi fost nerăbdător 
să se vadă odată plecat. 

— Eşti gata de plecare? 

— Am o întâlnire dis-de-dimineaţă. 

— Ai un program prea încărcat, Bobby. 

— Sunt atâtea de făcut. 

— Trebuie s-o iei mai ușor. Nu poţi continua în ritmul ăsta. Dă- 
ţi o șansă; dă-ne o șansă. 

— Nu știu ce vrei să spui. N-ai idee ce importante sunt toate 
astea pentru mine, pentru noi toţi. În problema rafinăriei sunt 
atâtea capete pierdute de înnodat. 

— Ai spus că s-a terminat totul. 

— Sigur, rafinăria e a mea, a noastră. Dar asta presupune că 
trebuie menţinută în funcţiune. Petrolul brut trebuie livrat la 
termen. Apoi vânzările. Toate astea cer mult timp și muncă, 
Pam. 

— Văd și eu, spuse ea, rece. Am încercat să te fac să te 
gândești la altele mai înainte de a sări din pat, azi-dimineaţă. 
Eșecul meu a fost evident. 

— Încearcă să înţelegi. 

— Încerc. 

— Ştii, încă nu pot să cred că eu am făcut asta, că am 
cumpărat o rafinărie. 

— Crede-o. Eu cred. Mi-ai explicat-o ore întregi aseară, la 
restaurant. Pariez că dacă te-aș fi întrebat, n-ai fi putut să-mi 
spui ce ai în farfurie. 

— În halul ăsta am fost? 

— Chiar mai rău. 

— Regret. Dar este prima oară când am obţinut o asemenea 
victorie. Este de-a dreptul emoţionant. 

— Sunt sigură că J.R. se va bucura din plin de triumful tău. 

Bobby râse. 


51 


— O va face, când va prelua iar compania - încheie Pam, 
răutăcioasă. Bobby se calmă pe dată. 

— Eu conduc acum Ewing Oil și intenţionez să continui. 

— Oh, Bobby! 

Se întoarseră amândoi și-l văzură pe Ray Krebbs îndreptându- 
se spre ei, după ce-și parcase camioneta în spaţiul de parcare. 

— Bună dimineaţa, Ray. 

— Bună dimineaţa, Bobby. Bună dimineaţa, Pam. 

Ray zâmbea cald și victorios. 

— În sfârșit, te văd stând liniștit, Bobby. 

— Nu va sta mult timp, spuse Pam, doar dacă nu intenţionezi 
să discuţi cu el despre petrol. 

— Hai, Pam, spuse Bobby, împăciuitor. 

— Plec, îi anunţă ea, îndepărtându-se. 

— N-ai luat micul dejun. 

— Nu ești singurul din familie care este ocupat, îi strigă ea, 
peste umăr, și plecă. 

Încruntându-se, Bobby o urmări cu privirea. 

— Ai câteva minute pentru mine? întrebă Ray. 

Uitându-se încă după soţia lui, Bobby răspunse: 

— N-o putem lăsa pe mai târziu? 

— E deja târziu, prietene. N-o mai putem amâna. 

Bobby dădu din cap, a resemnare: 

— Știu. N-am prea stat pe acasă în ultimul timp. Blestematul 
de birou m-a ţinut în alertă. O problemă după alta. 

— Avem un ranch pe mâini, Bobby. Sunt o mulţime de decizii 
de luat și nu sunt eu împuternicit pentru cele mai multe dintre 
ele. 

Bobby o privea pe Pam, cum intra în mașină și pleca. Era 
probabil supărată; și asta se vedea după felul rapid în care-i 
întorsese spatele și plecase, apoi după felul în care se grăbise să 
părăsească Southfork-ul. Nu-i plăcea sentimentul cu care 
rămăsese. 

— De ce nu vorbești cu tata? întrebă Bobby. 

De parcă ar fi fost chemat, Jock ieși furtună din casă, urmat 
îndeaproape de J.R. Bobby își dădu seama de la prima privire că 
tatăl lui era cuprins de una din acele furii teribile ale sale, pe 
care de-abia o putea controla. Dacă ar fi fost un ceainic pe foc, 
ar fi dat în clocot revărsându-se. J.R., dimpotrivă, deși nu mai 
puţin furios, era reținut, rece, calculat. 


52 


Ray, privindu-i cum veneau, spuse încet: 

— Mi se pare că pe Jock îl rodeau în ultimul timp niște 
probleme. Nu cred că era strategic să se facă presiuni asupra 
lui. 

— Știu ce vrei să spui. 

— Bobby! zbieră Jock, traversând patio-ul cu pași mari, 
arătând mai tânăr decât era și mai lipsit de demnitate decât îi 
era reputaţia. 

Instinctiv, Bobby făcu un pas înapoi și Ray îl imită. 

— Mă duc în oraș, tată. 

— Vreau să vorbesc cu tine. 

— Bună dimineaţa, Jock, spuse Ray. 

Ochii aceia reci, de culoarea oțelului, ochii tipici ai Ewingilor, 
se îndreptară spre Krebbs. O clipă, păru că nu-l recunoaște. 

— Oh, sigur! Bună dimineaţa, Ray! Acum, Bobby... 

— Am o întâlnire, tată. E deja târziu. N-o putem amâna? 

— Nu, pentru Dumnezeu, n-o putem amâna! J.R., vino aici și 
spune-i fratelui tău ce mi-ai spus și mie. Hai, vino și dă-i drumul, 
băiete! J.R. se proțăpi drept în faţa lui Bobby și spuse pe șleau: 

— Tu și Pam eraţi așa de grăbiţi seara trecută să mergeţi să 
vă sărbătoriţi, frăţioare, încât ai neglijat să-l informezi pe tata și 
pe mine despre toate detaliile micului tău succes. 

— Nu era nimic ce trebuia să știi, J.R. 

— La naiba nu era! Ei bine, nu poți avea secrete față de 
bătrânul J.R., Bobby. Trebuia să știi asta până acum. Am dat 
doar câteva telefoane în dimineaţa asta și știu tot ce e de știut. 

— Indiferent de ce-ai aflat, ai fi putut afla mai simplu, 
întrebându-mă pe mine. 

— la te uită! izbucni J.R. Pe tine, care încerci să ascunzi unele 
lucruri. 

— Oh, la naiba, J.R., i-o tăie Bobby, cuprins acum de furie, 
dacă ai ceva de spus, spune. 

— Așa e, murmură Jock. Scoate pistoalele pe masă, unde 
oricine poate să le vadă. 

— De ce nu ne spui ce-a trebuit să faci ca să obţii banii pentru 
rafinăria Redfield? 

— Învârteli, J.R., ceva despre care tu știi foarte multe. 

Jock pufni și înjură: 

— La naiba, Bobby. Vreau un răspuns direct. Ai vândut active 
Ewing ca să cumperi rafinăria? 


53 


— Da, am vândut. 

Venele începuseră să se agite pe fața lui Jock. 

— La naiba, Bobby! 

— Era singurul mod în care puteam s-o cumpăr, tată. 

— O sută de milioane de dolari din vânzarea proprietăţii 
noastre? De ce naiba n-ai discutat cu mine? Sau cu oricine 
altcineva? 

— N-a fost timp. 

— N-a fost timp! Întotdeauna e timp când e vorba de o sută 
de milioane. 

— A trebuit să acționez repede. 

— Așa de repede, interveni J.R., răuvoitor, că n-ai putut 
discuta cu niciun membru al familiei despre asta? 

— Cu tine, de exemplu? În felul în care te-ai consultat și tu cu 
mine când conduceai compania, vrei să spui? Acum era rândul 
meu să iau o decizie. Și am luat-o. 

— Bobby, tună Jock. Nu-mi plac deloc toate astea. 

— Tată, am obţinut o rafinărie pentru noi. Ceva ce tu ai dorit 
întotdeauna. 

— Eu... 

— Ne-am pierdut anul trecut parteneriatul la rafinăria 
Mainwaring. Bobby îl privi pe J.R. 

— N-am avut intenţia, s-o las și pe asta să ne scape. 

Furia lui Jock se diminuă, dar nu era omul care să ia lucrurile 
ușor sau superficial. 

— Să te împrumuţi dintr-o parte ca să plătești în alta, mormăi 
el. Nu-i o afacere bună. 

Bobby își sustinu punctul de vedere: 

— Ba e o afacere bună. Ascultă. Pot să dublez - nu, pot tripla 
venitul rafinăriei. 

J.R. izbucni: 

— Până ai să devii singurul Ewing care se ocupă de afacerile 
cu petrol? 

— Sunt chiar în clipa asta singurul Ewing care se ocupă de 
afacerile cu petrol, J.R. Amintește-ţi asta. Oricum, e o afacere 
bună și tu ar trebui să fii destul de inteligent că s-o înţelegi. 

— Totuși, spuse Jock, trebuia să mi se spună înainte despre 
toate astea. 

Ray stătea liniștit, în timp ce ochii îi alergau de la unul la altul, 
evaluând, analizând, judecând în tăcere. Era atent la fluctuațiile 


54 


emoţionale ale oamenilor, tot așa cum era la reacţiile și nevoile 
animalelor cu care lucra în fiecare zi. Vedea cum tensiunea 
sporește și spera că nu va degenera într-un război familial. 
Odată ce ar fi început așa ceva, nu puteai fi sigur încotro ar lua- 
o și nici cine urma să iasă cel mai păgubit. Îl cercetă pe Bobby; 
avea o faţă de om rănit, dar și-o deghiză iute, iar expresia 
fermă, hotărâtă a gurii lui era expresia unui om care se hotărâse 
să lupte ca să iasă deasupra. 

— Am auzit destul, spuse Bobby. Atâta timp cât eu conduc 
compania, voi fi eu însumi și voi lua propriile mele decizii. Dacă 
vrei o schimbare, tată, doar anunţă-mă. O să discut cu tine 
despre asta altă dată, încheie el și se îndepărtă. 

Jock și J.R. îl priviră cum pleca, în tăcerea jenată și apăsătoare 
care se lăsase. In cele din urmă J.R. fu acela care izbucni: 

— Unul dintre noi trebuie să facă ceva în privinţa asta, tată. 

Sprâncenele lui Jock se coborâră și se ridicară a surpriză. 

— Unul dintre noi? 

— Ei bine, tu, tată, făcu J.R., impunându-și să fie mai grijuliu. 
Pășise pe un teren delicat. 

— Bobby nu mai este el însuși, spuse Jock, gânditor, cu o notă 
de regret în vocea lui care venea din coșul pieptului, niciodată 
nu mi-a vorbit în felul ăsta. 

— Era complet scăpat de sub control. 

— Ba mi s-a părut complet controlat, se simţi Ray obligat să 
spună. 

Jock îl privi, fără să vorbească. J.R. nu mai putu rezista. 

— Asta e o treabă de familie, Ray. 

Krebbs dădu o dată din cap a aprobare și se întoarse să plece. 
Jock îi făcu semn cu mâna să rămână. 

— Problema este, spuse el, absent, că într-o clipă Bobby se 
poate hotărî să părăsească Southfork-ul pentru totdeauna. A 
doua problemă este că conduce afacerile cu petrol de parcă ar fi 
jocul lui personal. Trebuie să existe un echilibru. 

— ].R. are dreptate, Jock, asta nu-i treaba mea. 

— Mi-ar place să aud ce ai de spus, Ray. 

— O.K. l-ai spus lui Bobby că el e șeful, că el trebuie să 
conducă Ewing Oil. Mi se pare că are dreptul să o facă în felul 
lui, atâta timp cât totul e acolo pe capul lui. 

Jock își drese, glasul și spuse: 

— Pare rezonabil. 


55 


— Exceptând o mică problemă, declară J.R., adresându-i lui 
Ray un zâmbet veninos. 

— Și care anume? vru să știe Jock. 

— Trebuie petrol brut ca să faci să funcţioneze o rafinărie, o 
mulțime de petrol brut. Dacă nu ai suficient petrol brut, 
înseamnă o groază de timpi morţi și aceștia diminuează 
profiturile și în final, debitele. Acuma spune-mi de unde naiba va 
lua Bobby petrolul ăsta. Ceea ce scoate de la Ewing 23 nu va fi 
în niciun caz destul, indiferent de cât de repede pompează. 

Acestea fiind zise, se întoarse și intră în casă. 

— Băiatul a pus punctul pe i, spuse Jock, posomorându-se. 

— Nu sunt petrolist, Jock, dar sunt un expert clasa 'ntâi când e 
vorba de vite. Astăzi se ţine licitaţia de vite. N-ai vrea să vii cu 
mine? Trebuie să ne refacem stocul și mai sunt o mulțime de 
probleme ale ranchului despre care putem discuta pe drum spre 
Fort Worth. 

Jock spuse, de parcă nu l-ar fi auzit: 

— Ce să mă fac cu băieţii ăştia doi? 

— Jock nu mă băga pe mine în asta. E o problemă a familiei 
Ewing. 

Jock se întoarse și-l privi într-un fel ciudat. 

— Păi, la naiba! spuse el, rece. Sunt prins la mijloc și trebuie 
să-ţi spun că e al naibii de incomod locul acesta. 

— Ce zici, mergi la vânzarea de vite? 

Jock zâmbi subit. 

— De ce nu? Nimic nu-i mai bun decât mirosul de vite ca să 
limpezească de griji capul unui bărbat. 

e 

Bobby reuşise să-şi câştige controlul şi să se concentreze 
asupra a ceea ce trebuia făcut, mai înainte de a ajunge la birou. 
J.R. putea țese intrigi și complota în spatele scenei pentru ca 
lucrurile să ia întorsătura pe care o voia el, putea folosi metode 
clandestine, putea șicana ca să-și inducă în eroare partenerii de 
afaceri, dar nu pe Bobby. Acesta nu știa decât o singură cale ca 
să realizeze ceva; să muncești din greu, să fii drept, să plătești 
un dolar pentru un serviciu de un dolar. 

Secretarele erau deja la birourile lor când apăru el, și Connie îl 
salută călduros. 

— Felicitări pentru prima rafinărie Ewing. 

El râse. 


56 


— E întotdeauna plăcut să fii apreciat. În unele locuri nu sunt 
chiar popular în dimineaţa asta. Bullock și-a făcut deja apariţia? 

Connie confirmă, dând din cap. 

— Așteaptă în biroul tău. Am aranjat întâlnirea aseară, când 
m-ai sunat. Și a adus-o cu el și pe doamna Bullock. 

Bobby intră în birou. Eugene Bullock se ridică să-l întâmpine. 
Un om în vârstă, cu părul și barba sure, având în ochii lui obosiţi 
expresia cuiva care văzuse totul și-și amintea de multe, fără 
prea mare plăcere. În scaunul ei, picior peste picior, uluitor de 
frumoasă, ședea Sally Bullock, cu treizeci și ceva de ani mai 
tânără decât soțul ei. Cei doi bărbaţi își strânseră mâinile. 

— Domnule Eugene, sunt bucuros că aţi putut veni. 

— Sunt întotdeauna încântat să mă întâlnesc cu un Ewing, 
Bobby. Tatăl tău și cu mine am lucrat mult timp împreună. Nu 
ne-a mers tot timpul bine, dar a fost distractiv și am simţit că 
trăim. 

— Tata vorbește întotdeauna bine despre dumneata, domnule 
Eugene. 

— Lasă-mă să te prezint soţiei mele. Sally, acesta este Bobby 
Ewing. 

Ea îi adresă un zâmbet fermecător, măsurându-l cu o privire 
plină de interes. 

— Mă bucur să te cunosc, domnule Ewing. 

Bobby se așeză la birou. 

— Sunteţi pregătit să faceţi afaceri cu noi, domnule Eugene? 

Bătrânul chicoti. 

— Eşti un Ewing, e-n regulă, ţi-o spun direct și deschis. 
Telefonul pe care l-am primit aseară de la secretara ta m-a făcut 
efectiv să n-am stare. l-am spus frumoasei mele doamne aici de 
față: „Sally, am făcut întotdeauna afaceri cu J.R., și acum iată-l 
pe Bobby în fruntea companiei, dorind să mă vadă.” Și iată-mă 
aici, să mă conving cu ochii mei. 

Bobby trecuse de mai multe ori înainte prin astfel de situaţii 
ca să mai fie surprins. Era nou pe front, prea tânăr, prea 
neexperimentat, cu ochi prea proaspeţi pentru a fi considerat 
așa de perspicace și competent ca tatăl și fratele lui. 

Totuși, se afla în fruntea companiei și dacă cineva voia să 
facă o afacere, trebuia s-o facă cu el. Răspunse nestânjenit, cu 
graţie: 

— Mi-am cumpărat o rafinărie, domnule Eugene. 


57 


Bullock făcu un efort să-și ascundă surpriza, dar nu spuse 
nimic. 

Sally se aplecă în față și întrebă cu voce catifelată: 

— Ce rafinărie e aceea, Bobby? 

— A lui Jim Redfield. 

— Ai apelat la noi pentru petrol? 

Bobby dădu din cap, aprobator. 

— Dar tatăl și fratele tău? continuă ea. Care e contribuţia lor 
în această tranzacţie? Ce cred despre lovitura ta? 

Faţa lui Bobby se înăspri. 

— Discutaţi cu mine, doamnă Bullock. Eu sunt președintele lui 
Ewing Oil. Eu conduc compania. 

— Sally, îl corectă ea, cu un zâmbet aproape copilăresc. 

— Problema este, Sally, că trebuie să alimentăm rafinăria, dar 
cea mai mare parte din petrolul pe care-l scoate Ewing e deja 
încredințată spre prelucrare în altă parte. Și, ceea ce vom 
scoate de la noul câmp pe care l-am deschis... 


— Ewing 23? 

— Da. Nu s-a pompat încă destul și nu ne putem permite să 
așteptăm. 

— Ai nevoie de altă sursă care să te alimenteze ca petrol brut. 

— Așa e. 


— Înţeleg, Bobby, spuse ea, că vrei să te folosești de flotila 
noastră de tancuri. 

Bullock privi admirativ la tânăra și frumoasa lui soţie, 
impresionat de perspicacitatea ei în afaceri. 

— Sally n-a fost niciodată persoana care s-o ia pe cai ocolite. 
Merge direct la ţintă, nu-i așa Bobby? 

— O iau ca un compliment, Eugene. Bobby, de cât petrol brut 
ai nevoie pentru prima livrare? 

— Şase sute de mii de barili pentru început. 

— Vrei să ne ocupăm noi de cumpărare? 

— Cred că ar fi cel mai bine. 

— Sunt de acord. Va ușura problemele. Vom face tranzacţia 
pentru tine. La treizeci de dolari barilul, ceea ce înseamnă 
optsprezece milioane. Plata în avans. 

— Cât va dura tranzacţia? 

Sally se așeză la loc, cu mâinile în poală. 

— Unul din vasele noastre va aduce petrolul din Venezuela în 
Galveston în cinci zile. 


58 


— Cinci zile! E perfect! 

Bobby se ridică de la birou, veni în dreptul lor și le strânse 
mâinile. 

— Considerăm afacerea începută. O să vă trimit un cec la 
birou, astăzi, până la sfârșitul zilei de lucru. 

— Ca lumea, spuse Bullock, ridicându-se. 

— Nu-ţi face probleme, cu actele. O să ne îngrijim noi de 
detalii, spuse Sally, acordându-i lui Bobby un ultim zâmbet 
dulce. 

— Tatăl tău are motive să se mândrească cu tine, Bobby, 
spuse Bullock. 

Bobby zâmbi. 

— O să-mi fac un punct de onoare transmițându-i ce-ați spus, 
domnule Eugene. Fiţi sigur de asta. 

e 

La mai puţin de o oră după aceea, J.R. primea un telefon la 
ranch. Era Sally Bullock. 

— Abia m-am întors de la o întâlnire cu frăţiorul tău, J.R. O 
afacere importantă cu petrol. 

— Și vrei să-mi spui mie totul despre asta, Sally? 

J.R. zâmbi la telefon, de parcă ea ar fi fost de față. Apoi îi auzi 
râsul subțire: 

— Dar nu la telefon, J.R. E ceva prea important. 

— Nu știu când pot scăpa de acasă. 

Glasul ei se înăspri la celălalt capăt al firului. 

— Într-o oră, J.R. E totul în folosul tău, amintește-ţi. 

— Am să încerc, Sally. Unde ne întâlnim de obicei, presupun? 

— Presupui bine, spuse ea scurt și închise. 

J.R. privi la telefonul mort din mâna lui. Sally Bullock era pe 
cale să devină o forță majoră în industria petrolului, o doamnă 
foarte bogată și cu mare influență, cineva care-i fusese de folos 
în trecut și putea continua să-i fie și în viitor, dacă proceda cu ea 
cu dibăcie. 

Cincizeci și șapte de minute mai târziu, J.R. se prezentă la ușa 
apartamentului de la ultimul etaj din cea mai nouă și mai 
scumpă clădire din Dallas, totul în semiîntuneric și covoare 
adânci. Imbrăcat într-un costum desăvârșit croit din gabardină 
cafeniu-roșcată și cizme de antilopă, sprijinindu-se ocazional în 
bastonul lui de Malaga cu cap de aur, J.R. era o prezenţă zveltă 
și chipeșă. 


59 


Ușa se deschise brusc, și Sally Bullock îl salută cu un zâmbet 
larg. Purta un capot de casă de un roz viu, cu dantele largi la 
guler și la mâneci, care-i venea pe trupul ei frumos ca o a doua 
piele. De-a lungul gâtului ei atârna un lanţ greu de aur terminat 
printr-o pepită șlefuită, a cărui mărime îl impresionă chiar și pe 
J.R. Acesta își scoase cu o politeţe exagerată pălăria și se înclină 
pe jumătate. 

— Ce frumos din partea dumneavoastră să mă primiţi, 
doamnă Bullock. 

Ochii ei clipiră, rămânând închiși pe jumătate. 

— Dumnezeule, ce bărbat chipeș ești, J.R. Ewing. 

— Mă simt flatat de compliment și ţi-l întorc cu plăcere. Soţul 
tău are motive să fie mândru de tine, Sally. Ai un aspect 
fermecător, o minte ieșită din comun și ești foarte perspicace. 

Râzând, ea îl conduse înăuntru. 

— Să nu uiţi asta vreodată. Și eu mă mândresc cu faptul că 
sunt cu cel puţin doi pași în avans față de toţi texanii ăștia 
dibaci, în asta incluzându-te și pe tine, J.R. 

— Imi aduci daune, doamnă. 

— Băiete dragă, în tine am încredere mai puţin decât în 
oricine. Pot să-ţi pregătesc ceva de băut? 

— Simt că trebuie, să-mi ţin capul limpede. 

Ea râse iar, un sunet vioi, metalic, dar lipsit de căldură sau 
umor. 

— De ce nu te faci comod, J.R.? 

Ea se tolăni pe o sofa de velur, moale și adâncă, privindu-l de 
la distanță. El își scoase haina și o puse cu grijă pe spatele unui 
scaun, slăbindu-și cravata și deschizându-și gulerul. Se așeză. 

— Ce-i cu întâlnirea pe care ai avut-o cu Bobby? 

— Nu sunt așa de sigură că meriţi să afli. ` 

El își lăsă brusc capul în jos, de parcă s-ar fi pedepsit. Iṣi trase 
una din cizme, apoi pe cealaltă - apoi șosetele. Se ridică în 
picioare și începu să-și scoată cămașa. 

— Nu crezi că artrebui să știu? Ar fi mai simplu. 

— Eu aș zice, mai clar. 

El își dezbrăcă cămașa, și o lăsă să cadă. 

— Dumnezeule, gânguri ea, ce piept frumos, ai, J.R. Ciudat 
cum de unii oameni, care n-au făcut niciodată un efort mai mare 
decât să ducă un pahar cu Bourbon la buze, reușesc să-și 


60 


menţină așa de bine forma. Rana ta pare că s-a vindecat foarte 
frumos. 

— Asta te atrage, după cum văd. 

— Intotdeauna e ceva erotic în imperfecțiunile unui bărbat. O 
distorsiune a unui ideal, s-ar putea spune, un semn al trecutului 
sau al viitorului lui. Am fost întotdeauna o admiratoare a 
frumuseţii masculine, dar niciodată nu m-am uitat după acei 
bărbaţi stupizi, pe care-i poţi găsi în cele mai scumpe localuri 
din orașele noastre. Dă-ţi jos pantalonii, J.R. 

— Sally, ești o femeie foarte hotărâtă. 

— Mai întâi să facem ceea ce trebuie făcut. 

— Dar chestia cu Bobby? 

— Pantalonii, J.R. 

El se mişca fără să se grăbească, nu atât din cauză că ar fi 
ezitat, sau că i-ar fi repugnat, ci pentru că intuise dorințele ei. Își 
împături cu precizie pantalonii și-i așeză pe măsuţa de cafea, 
întorcându-se cu faţa la ea, îmbrăcat doar în chiloţi Jockey din 
bumbac moale. Ochii ei se îngustară și buzele ei pline se mișcau 
fără să scoată un sunet. Făcu un gest cu mâna. 

El zâmbi, zeflemisitor. 

— Dorești ceva, Sally? 

Din nou o mișcare rapidă cu mâna, de parcă vorbele i-ar fi 
lipsit în clipa aceea. Se propti înaintea ei, la doar câţiva 
centimetri distanță de faţa ei. Sunetul respirației ei gâfâite, iuți, 
umplu încăperea. 

— E ceva ce vreau să-ți spun, Sally. 

Ea își umezi buzele, mișcându-și limba încet. 

— Nu ești o femeie foarte frumoasă. N-ai fost și nu vei fi 
niciodată. Totuși, asta nu este o condiţie prealabilă a relaţiei 
noastre. O mână o spală pe cealaltă, cum se spune. Din timp în 
timp ne oferim unul altuia profit și plăcere, înșelându-i pe soţul 
tău și pe nevasta mea, făcând afaceri, ca niște pirați morali ce 
suntem. Ce colaborare perfectă! 

Apoi își scoase chiloţii de bumbac si-i urmări expresia, 
îndeaproape: faţa ei era concentrată într-o singură direcţie. 
Deveni conștient de faptul că începuse să-i răspundă din ce în 
ce mai intens, de fluxurile calde care-i inundară mijlocul și i se 
răspândiră inexorabil în membre. 

— Vorbește-mi despre Bobby, la naiba, șuieră el. 


61 


Mâinile ei îi atinseră coapsele tari, alunecându-i de-a lungul 
picioarelor, mângâind, zgâriind, strângând, de parcă ar fi vrut să 
le determine rezistenţa și fermitatea, de parcă, își aminti el, ar fi 
testat o cireadă la o licitaţie de vite de la ţară. O ridică în 
picioare și buzele lui i se striviră pe ale ei. Ea gemu, sprijinindu- 
se de el, zgâriindu-i spatele cu unghiile, îl mușcă tare de buza 
de jos și el se smuci în lături de durere. 

— La naiba! Aproape curge sânge. 

— N-ai idee ce simt, murmură ea, apropiindu-se din nou de el. 

El îi desfăcu capotul și sânii ei mari, albi, i se revărsară în 
palme. Sally se trase înapoi, ca arsă. 

— Nu! Nu face nimic. Încă nu. Nu, până când nu mai pot 
suporta, nu, până nu-ţi ordon. Aici, întinde-te pe sofa. 

El se supuse, rămânând liniștit sub inspecția ei pasionată. 
Mâinile ei i se plimbau pe braţe, masându-i bicepșii, cu degetele 
înfipte în antebrațele lui puternice. Buzele ei planară asupra 
pieptului lui, sărutându-l delicat, atingându-l ici-colo cu limba, 
zăbovind asupra sfârcurilor sânilor, odihnindu-se în sfârșit pe 
rana lui, trimițându-i în trunchi frisoane de desfătare. El se 
zvârcoli și-și ridică o mână. 

— Nu mă atinge, ordonă ea repede. Privește. Urmărește ce 
fac. 

Limba și buzele ei își croiau deliberat o cărare de-a lungul 
pântecelui lui plat, între coapse și apoi, jos, spre picioare. Îi 
sărută separat degetele de la picioare, le iubi fără cuvinte, 
începând să-și croiască calea înapoi, pe aceeași potecă. Apoi, 
fața ei ajunse între coapsele lui și mirosul lui greu, de bărbat, îi 
pătrunse în nări, simţi cum creierul i se umflă și se îngroașe, 
strigăte gâtuite izbucniră din ea, și nu mai putu rezista, 
prăvălindu-se peste el cu gura deschisă, căutând disperată să-l 
cuprindă, să-l înghită tot, să-l devoreze - și aproape reuși. 

Târziu, mult mai târziu, discutară afaceri. 

e 

O mulțime de tineri erau adunați înăuntrul și pe lângă bazinul 
de înot de la Southfork, cu ocazia unei petreceri de sâmbătă 
după-amiază, la care luau parte fiii și fiicele celorlalți stăpâni de 
ranchuri, ai altor familii de petroliști și ai altor milionari texani. 
Toţi erau bine îngrijiţi și chipeși, fetele zvelte și bine făcute, 
lăsând să se vadă corpul lor armonios, îmbrăcate, cum erau, în 
bikini, băieţii puternici și bronzațţi, în slipurile lor colorate. 


62 


Mitch nu voise să vină. Adunările, insistă el pe lângă Lucy, nu- 
i priau. Ea spuse că nu va fi lume multă, ci doar o mică 
petrecere. Mica petrecere consta din peste o sută de oameni. 
Servitorii serveau băuturi și gustări. Muzica rock se revărsa 
zgomotos dintr-un difuzor. Un bufet asigura fel de fel de 
mâncăruri, tentante și variate, cât să ajungă pentru o armată. 
Aici lumea se întâlnea, flirta și stabilea relaţii care puteau să 
ducă la fuziuni sociale, sexuale și economice. Aceștia erau 
viitorii conducători ai statului, ai naţiunii, cei mai buni pe care 
trebuia să-i ofere Texasul. 

Și Mitch voia să plece. Lucy se agăţă de el ca o ancoră, 
hotărâtă să-l facă să se simtă bine, în ciuda prietenilor ei, în 
ciuda înclinațiilor lui, aparent antisociale, îl azvârli în bazin, să ia 
parte la joc. Câteva cupluri, cu fetele călărind pe umerii 
băieților, se împingeau și se trăgeau, încercând să-și scufunde 
oponenții în apă. Se striga mult, se râdea mult și creștea 
incitarea unor combatanți, care-și luau rolul în serios. 

— Pariez pe cincizeci de dolari că nu mă poţi dobori pe mine 
și pe Linda, strigă un tânăr, pe nume Buck. 

— Începem, strigă Lucy, fericită, de pe umerii lui Mitch. 
Contactul cu corpul lui puternic, îi trimise fiori de plăcere care i 
se răspândiră în carne și-i strânse coapsele, de parcă ar fi vrut 
să-și stabilizeze locul de sub ea, apăsându-se mai aproape de el, 


amintindu-și cum era cu el când se aflau singuri. li ignoră 
avertismentul blând: 
— Lucy. 


— Îi putem bate, Mitch. Putem învinge. 

— Nu despre asta vorbeam. 

— La naiba! urlă Buck. Hai să nu ne mai tot sucim și răsucim. 
Să începem pariurile. Alţi amatori pentru două sute? 

— Lucy, spuse iar Mitch. 

Buck zâmbi, provocator. 

— Pariezi tu singur Mitch? Sau Lucy? 

— Hai Mitch! strigă cineva, batjocoritor. Pune-ţi banii în gură. 

Mitch era încurcat, stânjenit, printre tinerii bogaţi ai 
Dallasului, neobișnuit cu felul lor de a fi și nedorind să se 
obișnuiască cu ei. Dar iata că se afla aici, obligat de 
sentimentele lui faţă de Lucy, de stadiul avansat al relațiilor 
dintre ei, de afecțiunea pe care o simţea faţă de ea. Fusese o 
greșeală să vină aici, totuși simțea că-i e dator cel puţin un 


63 


efort, cel puţin să se prefacă că se distrează cu prietenii ei. Nu 
voia să facă nimic care s-o pună în încurcătură, s-o rănească sau 
să riște s-o piardă. Totuși fiecare om avea o ultimă obligaţie, își 
aminti el, față de sine însuși. 

— Am intrat! o auzi strigând. 

Cu o singură scuturătură a umărului, o dădu jos, în bazin. 
Până să iasă la suprafața apei, el își înșfăcă hainele, 
îndreptându-se hotărât spre parcare. Ea fugi după el. 

— Mitch! Ce faci? 

— Plec. 

Ea îl prinse și se agăţă de braţul lui. 

— E o petrecere, Mitch. E normal să ne distrăm. Ce s-a 
întâmplat? 

— Până când nu-mi voi permite să pariez cu banii mei, nu voi 
paria. Și deocamdată nu pot. Toţi cei de aici, toți oamenii ăștia 
sunt prea bogaţi pentru mine. 

Se întoarse brusc cu fața la ea, eliberându-se din strânsoare. 

— Ştiam că fac o greșeală dacă vin aici. 

Se grăbi să ajungă la locul în care era parcat jeepul lui, lăsând 
în urmă o Lucy uluită și tulburată. 


e Capitolul 6 


O licitaţie de vite însemna acţiune. Era zgomot și zarvă peste 
tot; se auzea mugetul vitelor, mișcările lor rapide, violente, cum 
erau descărcate din camioane și îndreptate spre ţarcuri și de 
aici în alte ţarcuri, cum erau separate, evaluate și etichetate 
pentru vânzare. Bărbaţii, vechi parteneri de afaceri, se salutau 
unii pe alţii, încheiau pe loc afaceri sau își aminteau momente 
de glorie sau de înfrângere din trecutul lor. Și totul pe fondul de 
bază al licitaţiei: zbârnâitul clopoţelului celui care conducea 
licitaţia, strigătele celor care licitau, bătăile ciocanului, care 
anunțau încheierea unei afaceri. Locurile, sunetele, mirosurile, 
toate erau familiare și reconfortante pentru Jock Ewing, așezat 
confortabil pe peluză, urmărind totul, cu pălăria lui mare dată pe 
spate, cu cizmele odihnindu-se pe locul din faţă, cu o scilipire 
nostalgică și aprobatoare în ochii lui atotvăzători. Trase o dușcă 
lungă din sticla cu bere rece și-și șterse gura cu dosul palmei. 


64 


— A trecut cam mult timp de când n-am mai fost la una din 
astea, Ray, spuse el, vesel. Omul are tendința să uite de 
lucrurile care contează cel mai mult în lumea asta. Pe 
Dumnezeu, nu-i nimic mai bun pentru un bărbat decât să simtă 
în nări izul de vite. 

Ray Krebbs râse. Se simţea în elementul lui cu Jock, o 
apropiere dincolo de respectul și admiraţia pe care le resimțea 
pentru patronul lui. Jock Ewing era genul de bărbat la care 
aspira Ray: puternic, isteţ, pe care te puteai bizui, un om de 
altădată, felul de om care îmblânzise Vestul și crease Texasul. 

— M-ai salvat, Jock, spuse el. Herghelia asta a noastră trebuia 
reîmprospătată. Și cu Bobby tot timpul ocupat cu afaceri cu 
petrol... 

Jock îl privi pe tânăr și-l strânse de umăr cu afecţiune. 

— Ei bine, băiete, se pare că ne-am făcut reciproc un bun 
serviciu. Mă distrez tot atât de bine ca și un purceluș care se 
bălăcește în baltă. E o relaxare să fiu cu tine aici și să vorbim 
despre vite, în loc să-i privesc pe cei doi diavoli ai mei cum se 
încurcă unul pe altul. 

Impresionat și vag încurcat, Ray ridică o mână, arătând spre 
activitatea de pe spaţiul de licitaţie. 

— Să mergem să cumpărăm niște vite ca lumea. 

Mai jos, la vale, doi bărbaţi care cercetau cu privirea peluzele, 
în căutarea unui loc unde să se așeze, îi observară și începură 
să le facă cu mâna, strigându.-i. 

— Hei! Tu ești, Jock Ewing? Aici Punk Anderson. 

— Punk Anderson, murmură Jock. Uite la copoiul ăsta bătrân. 
Și Pat Powers. La naiba, am fost prieten cu băieții ăștia. 

Cei doi bărbaţi se urcară pe peluza unde așteptau Jock și Ray; 
se strânseră entuziast mâini, se schimbară saluturi, se făcură 
prezentări. 

— Dumnezeule, spuse Punk, nu te-am văzut de o groază de 
timp, Jock. 

— Nici eu pe tine, Punk. Ce-aţi mai făcut, băieţi? 

— Bine, spuse Powers. Mi se pare că ai niţel mai mult argint 
pe capul ăsta al tău, Jock. 

— Timpul nu stă în loc pentru niciunul din noi. Ce mai încoace 
și încolo, trebuie să fiu mulţumit că mi-a mai rămas ceva păr. 

Râseră cu plăcere și se bătură unul pe altul pe spate cu o 
forță pe care Ray o credea suficientă sa răstoarne un tăuraș. 


65 


Voluminoși și deschiși la suflet, erau încă viguroși și puternici, în 
ciuda anilor, a taliei care-și pierduse zveltețea și a creștetelor 
pleșuve. 

— Nu știam că voi doi mai cumpăraţi încă vite, spuse Jock. 

— Ne cunoşti, Jock, spuse Punk. Nu ne prostim cu gaz și 
petrol. Din nou izbucniră în râs. 

— Odată ce-ai dat lovitura, lucrurile se derulează de la sine. 
Nu-i mai trebuie mult omului ca să se implice. 

Punk arătă spre Ray Krebbs. 

— Asta nu-i unul din băieţii tăi, nu-i așa. Jock? Nu arată așa 
cum mi-i amintesc. Deși e o oarecare asemănare la ochi. 

Jock zâmbi. 

— Acesta este Ray Krebbs, administratorul meu. Cel mai bun 
de la est de El Paso. 

— Ce mai fac băieţii aceia ai tăi, Jock? vru să știe Powers. Mi-i 
amintesc bine - deosebiți între ei ca noaptea de zi. l-ai pus să 
lucreze la ranch, Jock? 

— Unul a plecat în California, răspunse molcom Jock, incapabil 
să disimuleze. Ceilalţi doi - își fac de lucru prin Dallas, între 
ranch și Ewing Oil. 

— Se mai scarmănă, ca de obicei? întrebă Punk. 

Jock supse din sticla lui de bere, până ce aceasta se goli, 
evitând un răspuns. 

— Hei, băieţi, chestia asta s-a uscat. Ce-aţi zice să mergem să 
ne răcorim cu niște lichide? Să ne întoarcem mai târziu la vite? 

— Sună bine, râse Punk, încântat. 

— Înainte! chiui Powers. 

Ray rămase în urma lor, privind în jos, la peluză. Jock se opri 
și îl privi. 

— Vii, Ray? 

— Dacă vrei tu, Jock. 

— Vreau, spuse Jock hotărât. 

e 

Aproape în același timp, o maşină trase în fața clădirii 
Companiei Ewing din centrul comercial al Dallasului și J.R. 
cobori. Se opri o clipă, sprijinindu-se în bastonul lui, privind la 
turnul elegant din oţel și sticlă. Apoi, autoritar, își urmă calea cu 
pași apăsaţi, intrând în holul luxos și urcând cu liftul la etajul 
care găzduia birourile întreprinderilor Ewing. 


66 


Secretarele, Connie și Louella erau absorbite în muncă atunci 
când intră el, zâmbind larg. 

— Ei bine, doamnelor, după atâta vreme, nu-mi dă nimeni un 
„bună ziua” călduros? 

— ].R.? spuse Louella, oarecum agitată. Se ridică în picioare, 
săgetându-l cu ochii, neștiind cum să reacționeze. Te-ai întors, 
efectiv te-ai întors. 

— În carne și oase, Louella. Ti-am lipsit, dragă? râse el 

— E minunat să te vedem din nou, spuse Connie, ridicându- 
se. 

— E bine să fii în viață, doamnelor, daţi-mi voie să v-o spun. Și 
e grozav să văd din nou fețele voastre dulci și fermecătoare. 

Secretarele ajunseră lângă el, urându-i bun venit, strângându- 
i mâna, sărutându-l pe obraz. J.R. își petrecu un braţ în jurul 
taliei Louellei, trăgând-o mai aproape înspre el, conștient de 
pieptul ei tânăr și frumos, apăsat în trupul lui. 

— Ei bine, dacă-mi garantaţi că mă veţi primi în felul ăsta de 
fiecare dată, o să mă mai las împușcat. 

Râseră toţi și Louella spuse repede: 

— Să n-ai norocul ăsta, ca să zic așa. 

În timp ce cele două femei se agitau pe lângă J.R., ușa de la 
biroul lui Bobby se deschise și acesta apăru în prag. Nu încercă 
să-și ascundă surpriza la vederea fratelui său. 

— Hei, J.R., nu mă aşteptam să vii astazi aici. 

— Cred că nu, nu-i așa, frăţioare? Ei bine, mă cunoști. Nu pot 
sta pe vecie deoparte. Nu pot rezista să nu fac fiecăruia niște 
mici surprize. Îmi închipui că noi doi ar trebui să avem o mică 
conversație intimă, dacă doamnele or să ne scuze. ` 

Bobby îl conduse în biroul lui și închise ușa după el. li indică 
lui J.R. un fotoliu și se așeză și el la birou. 

— O.K., J.R. Ce te interesează? 

— Pur și simplu - ce naiba crezi că faci tu aici? 

Faţa lui Bobby se întunecă. 

— Conduc o companie de petrol, asta fac. Și n-am timp să mă 
cert cu tine azi. 

— Păi, la ceartă ai să ajungi. Cumperi rafinării, vinzi 
proprietăţi Ewing, faci împrumuturi de milioane de dolari, fără să 
spui nimic nimănui. Și acum... 

— Și acum? îl provocă Bobby. 


67 


— Cumperi șase sute de mii de barili de petrol brut din 
Venezuela. De unde ţi-a venit ideea asta strălucitoare? 

— Ai aflat și despre asta? 

— Așa cum aflu despre orice. 

— Cine ţi-a spus? 

— N-are importanţă. Ce naiba intenţionezi să faci cu atâta 
petrol brut străin? 

— Trebuie să fac sa meargă o rafinărie. Intenţionez să 
prelucrez petrolul, să-l vând, să-l transport, să ţin rafinăria în 
funcţiune la capacitatea maximă pentru un substanţial profit al 
companiei. 

— Cum intenţionezi să plătești pentru toate astea? Aproape 
că ne-ai terminat cu afacerea cu rafinăria. 

Bobby se luptă să nu-și dea la iveală resentimentele, și când 
vorbi, o făcu cu o voce controlată și rezonabil. 

— Nu-i nicio problemă, J.R. Am aranjat un împrumut pe 
termen scurt ca să acopăr achiziţia. Îl voi plăti la timp. 

— Ai procedat cu mult mai bine decât mă așteptam. 

Era un răspuns uimitor, dat fără invidie sau sarcasm. Bobby 
se hotărî să-l ia ca pe un gest conciliant și-i răspunse în 
consecinţă. 

— E-n regulă J.R., mulțumesc, mă ocup în continuare de asta. 

J.R. își contemplă unghiile făcute cu grijă. 

— Da, continui, și asta mă surprinde de asemenea. Ca să-ți 
spun cinstit, frăţioare, nu știam că ai aplecarea asta pentru 
afaceri. 

Trebuie să fie o caracteristică a familiei. 

— N-am crezut niciodată în simţul înnăscut pentru afaceri. 

— În cazul ăsta, hai să spunem că învăţ. 

— Și încă repede. 

— E necesar. 

— Presupun că a fost, până acum. 

— Ce vrei să spui? 

— Vreau să spun doar că acest aranjament a fost destinat 
doar să umple un gol temporar. 


Bobby îşi simţi membrele tensionate. Genunchii i se 
înţepeniră, degetele i se îndoiră. 
— Temporar? 


— Până ce m-am pus iar pe picioare, spuse J.R., pronunţând 
cuvintele uniform, spaţiindu-le fără emfază. Se ridică în picioare. 


68 


— Cum poţi vedea, sunt în picioare, pe propriile mele picioare, 
gata să preiau compania. 

Bobby se ridică. 

— Mă întrebi dacă vreau să renunţ la funcţia de președinte a 
lui Ewing Oil? 

— Îţi cer să faci asta. 

— Ceri? 

— Îți spun să te retragi, Bobby. Compania asta e a mea, am 
condus-o și intenționez s-o fac iarăși, începând chiar din clipa 
asta. 

— Tata mi-a dat slujba asta și am să rămân până ce el mi-o va 
lua. 

— Îmi pare rău dacă așa crezi. 

— Pot conduce Ewing Oil tot la fel de bine ca tine, J.R., sau ca 
oricare altul. Şi cu mine în frunte, nu vor mai fi afaceri din 
acelea tenebroase, de ale tale. Ewing Oil își va face prieteni, pe 
care să-i facă să progreseze, să adune averi, nu să-i ruineze. 

— Frăţioare, ai în cap niște noţiuni extrem de prostești. Și 
sunt profund ofensat că îmi vorbești în felul ăsta. Profund 
ofensat. Pe moment pare, repet, pare, că faci bine. Dar n-ai fler 
pentru genul ăsta de jonglerii, Bobby și nu vei avea niciodată. 
Nu ai ceea ce trebuie. 

— Vom vedea. 

— Te îndrepţi spre o cădere. 

— Atunci, va fi propria mea cădere. 

— Poate am să te dobor eu. _ 

— Încearcă, și mă voi lupta cu tine, J.R. Întotdeauna ai 
încercat să mă intimidezi. Ne-ai terorizat pe amândoi, pe Gary și 
pe mine. Dar eu nu sunt Gary. Aici sunt, aici rămân. Dacă mă 
presezi prea tare, o să curgă sânge, J.R. Sângele tău. Cum a mai 
fost și înainte. 

Faţa lui J.R. se întunecă. Gura îi deveni o linie îngustă, subțire. 

— Meciul s-a terminat, Bobby. Du-te înapoi să joci jocurile pe 
care le știi. Joacă-te cu vitele și caii tăi. Lasă jocul ăsta băieţilor 
care știu să-l joace. 

— Îmi pierd timpul cu tine. 

— Ești implicat în niște lucruri despre care nu știi nimic, joci 
pentru niște mize pe care nu ţi le poţi imagina. 

Vocea lui Bobby se auzi, plată și metalică, gura abia 
deschizându-i-se: 


69 


— Ascultă ce-ţi spun, J.R. Rămân președintele companiei. 
Conduc în felul meu. 

— Tata n-o să te susțină tot timpul. O să am eu grijă de asta. 

Bobby merse la ușă și o deschise: 

— Intotdeauna va fi o slujbă la Ewing Oil pentru tine, J.R. Dar 
biroul tău e jos, pe hol. Acolo-i locul tău. Ocupă-ţi-l. 

J.R. trecu șchiopătând pe lângă fratele său, apoi se întoarse 
brusc: 

— Scaunul de președinte nu ţi se potrivește, Bobby. Mult prea 
mare pentru un tip mărunţel, ca tine. O vei descoperi într-un fel 
dureros pentru tine, și chiar de la mine. 

Bobby îl privi cum șchiopăta de-a lungul coridorului, cu un 
sentiment de groază, care-l lăsă înfrigurat și slăbit. Se întoarse 
la loc, la birou, amintindu-și de o dimineaţă cu mulţi ani în urmă. 
EI și J.R. asistaseră împreună la o oră de curs, singura dată când 
se întâmplase așa ceva. Era un curs special de istoria Texasului. 
Fiecărui cursant i se ceruse ca, la sfârșitul anului școlar, să 
pregătească o lucrare de cercetare asupra substratului și 
cauzelor imediate ale mișcării de eliberare din Texas, în urma 
căreia Texasul devenise o republică suverană, eliberată de 
legăturile cu Mexic, dar fără să fie încă o parte din Statele Unite. 

Bobby își pregătise cu grijă lucrarea, din prima zi în care îi 
fusese repartizată. Citise enorm de mult, acasă și în biblioteci. 
Vizitase Alamo, din San Antonio, de nenumărate ori și 
consultase chiar sursele mexicane de informaţii. Lucrarea pe 
care o compusese era temeinică, profundă și cu grijă 
documentată. Îi necesitase aproape o lună redactarea ei, timp în 
care o scrisese și o rescrisese, până să o predea. Așteptă 
aproape două săptămâni cu emoție ca lucrarea să-i fie 
returnată, nerăbdător să vadă ce notă obținuse și ce observații 
făcuse profesorul. In cele din urmă, ziua veni și lucrările fură 
distribuite. Spre surpriza lui, lucrarea îi fu înapoiată notată 
„nesatisfăcător” - și fără niciun comentariu. Stătu în banca lui, 
în clasa goală o oră întreagă, incapabil să realizeze ce se 
întâmplase, incapabil să creadă că lucrarea lui fusese astfel 
apreciată. In sfârșit, lacrimi începură să-i curgă pe obraji, ridică 
lucrarea - și, într-o fracțiune de secundă observă că ceva nu era 
în regulă. Simţi că teancul de foi din mâna lui era cam subțire. 
Le privi și citi introducerea. Nu erau aceleași cuvinte pe care le 
scrisese el. Cu toate acestea, la capătul de sus al paginii, 


70 


numele lui era clar dactilografiat. O pauză lungă, goală, se simţi 
desprins de realitate, singur într-o lume ostilă, până ce această 
lume dădu năvală peste el, obligându-l să-și revină, și atunci știu 
ce se întâmplase și cine-i făcuse figura asta. 

Il găsi pe J.R. la ranch, în camera lui. Intră și lăsă să cadă în 
tăcere lucrarea ofensatoare pe patul lui J.R. 

— Asta e a ta, spuse el. 

J.R. nici măcar n-o privi. 

— Nu știu despre ce vorbești, frăţioare. 

— Mi-ai furat lucrarea, J.R. 

— Asta-i o minciună! 

J.R. se sculă în picioare. Era mai mare, mai puternic decât 
Bobby. 

— Mi-ai furat-o și ai pus în loc propriile tale prostii. 

— Mai spune asta o dată și te cârpesc, frăţioare. 

Bobby se duse la biroul lui J.R. Acolo găsi lucrarea lui, cuvânt 
cu cuvânt, așa cum o compusese, cu numele lui J.R. la capătul 
de sus al primei pagini. Profesorul îi dăduse calificativul maxim 
și scrisese pe margine o observaţie laudativă. 

— Asta-i lucrarea mea, J.R., mi-ai luat-o și ai obţinut felicitări 
pentru ea. N-ai deloc mândrie? N-ai onoare? 

J.R. nici măcar nu ezită. Inșfacă un baston de crichet dintr-uri 
colț al camerei și-l ridică la Bobby. Băiatul se lăsă în jos și pară, 
ca să întâlnească un genunchi puternic și rapid, care-l lovi în 
frunte, făcându-l să se rostogolească pe spate. J.R. fu într-o clipă 
pe el, lovindu-l cu putere. Bobby simțea cum cad loviturile cu 
nemiluita, cum i se taie răsuflarea și simţi o durere acută în 
stomac. Se rostogoli și se ridică șovăind. J.R. veni spre el, cu 
pumnii gata de atac. 

Bobby se lăsă instinctiv pe spate și-i trase iute un pumn, cu 
mâna dreaptă. Nimeri drept în nasul lui J.R., care căzu pe spate, 
iar sângele începu să-i șiroiască. 

Işi duse o mână la nas. 

— Uite ce-ai făcut! Sângerez! Uite ce mi-ai făcut! 

Se lăsă în genunchi, vărsând șiroaie de lacrimi. Bobby își 
cobori privirile spre el. 

— Mi-ai luat lucrarea, J.R. și ai scos un profit din asta. Eşti un 
hoț și un mincinos. 

Capul lui J.R. se sucea dintr-o parte în alta, încă plângând. 

— Ai de gând să mă spui? 


71 


Bobby resimti pentru fratele său un dezgust puternic, până ce 
fu inundat de un flux de milă. 

— Ai obținut ce-ai vrut, J.R. Ai luat o notă mare, dar lucrarea 
rămâne a mea; întotdeauna va fi a mea. N-ai câștigat nimic, dar 
nu vei înțelege asta niciodată. Acum, mișcă-te-n baie și spală-te. 
Arăţi jalnic, cum tragi așa de nas. 

J.R., supus, se ridică clătinându-se și se îndreptă spre sala de 
baie. Se smuci, întorcându-se, cu ura întipărită pe fiecare linie a 
feţei lui chinuite. 

— Trebuie să-i spun lui tata cum m-ai bușit, făcând să-mi 
curgă sânge din nas. 

— Fă ce-ţi place, J.R. Dar amintește-ţi că dacă te mai prind o 
dată complotând în spatele meu, am să-ţi însângerez iar nasul. 
Oi fi tu mai mare ca mine, dar nu faci nici jumătate din bărbatul 
care voi fi eu. 

Amintindu-și acum, în biroul lui, de ziua aceea îndepărtată, 
Bobby își aminti totodată ce puţină satisfacție avusese în 
victoria violentă asupra fratelui său. Și își aminti și de alte 
situaţii, în care J.R. acţionase la fel de urât, luând ce voia să ia, 
făcând ce voia să facă, indiferent de câtă suferinţă provocase 
sau pe cine înșelase. Bobby se alesese cu lupta. J.R. se alesese 
cu toate celelalte și-și învățase bine lecţia. Nu-și va mai permite 
să se lase iar prins cu mâna în oala altuia; era prea deștept ca 
să facă de două ori aceeași greșeală. 

e 

Mitch se întoarse în apartamentul lui, unde o descoperi pe 
Lucy stând lângă aragaz și ocupându-se de niște oale, 
îmbrăcată cu un șorț, fierbând ceva în una, frigând ceva în alta, 
sau făcându-și în același timp de lucru cu amândouă. Intrarea lui 
o făcu să devină și mai agitată. 

— Oh, speram că n-ai să vii devreme. Voiam să-ți fac o 
surpriză. 

Fără să vorbească, Mitch stinse toate focurile. 

— Este o surpriză? Cum ai intrat aici? 

— Există posibilităţi. 

— L-ai mituit pe supraveghetor? 

— N-a fost cine știe ce mită. 

— Nu poţi cumpăra cu bani orice, Lucy, nici pe oricine. 

— Nu încerc să te cumpăr. 


72 


— Cum numești tu toate astea - cadouri, invitaţii la 
restaurante scumpe, mită ca să intri aici? 

Ea spuse cu voce joasă, incapabilă să-l privească în ochi. 

— Te iubesc, Mitch. Într-adevăr te iubesc. 

Mitch se înmuie pe loc. 

— Și eu te iubesc, Lucy. Dar trebuie să-mi respecţi dorinţele, 
felul meu de viaţă. 

— Le respect. Voiam să fie o cină deosebit de romantică, o 
seară romantică. Cred că am stricat tot. 

El privi oalele de pe aragaz. 

— N-ai făcut prea bine. Își privi ceasul. Mai am treizeci de 
minute înainte de a-mi începe slujba, la parcare. Vino, am să-ți 
cumpăr un sandvich cu brânză și friptură. 

— Lasă-mă să adun mizeria asta. 

— Poate să mai aștepte. 

Ea îl îmbrățișă, impulsiv. 

— Oh, Mitch, voiam să fie așa de frumos, să fie o surpriză. 

El o sărută cu căldură. 

— E-n regulă, a fost o surpriză. Și a fost frumos, Lucy, foarte 
frumos - și va mai fi. 


e Capitolul 7 


— N-am încredere în Bobby Ewing! Vorbele ţâșniră scrâșnind, 
mărginite cu disperare și mânie reprimată, și fuseseră spuse de 
Sue Ellen. Se afla la mai puţin de o milă de centrul puterii și 
bogăției Ewing - de clădirea Companiei Ewing - în biroul 
psihiatrului ei, doctorul Ellby, arătând la fel de elegantă și 
îngrijită ca și biroul însuși! Chiar furioasă, Sue Ellen era o femeie 
frumoasă; faţa ei avea trăsături armonioase, părul îi era precis 
coafat, lucios și aranjat la ultima modă, pielea curată și 
strălucind de o aparentă sănătate, ochii ei de culoarea cerului 
senin, mari și strălucitori, deși puţin instabili. În poală, degetele 
se trăgeau reflex unul de altul. 

— Niciodată n-am crezut în el. 

Ellby spuse cu o voce calculată, venind ca de departe - un stil 
dobândit, învăţat, o tehnică exersată, toate destinate să obţină 
informaţii suplimentare, să încurajeze și să redea siguranța, să- 
și dea timp să cântărească și să asocieze. Era un bun psihiatru, 


73 


dedicat bunăstării pacienţilor săi, cei mai mulţi dintre ei texani 
bogaţi, cu o proeminentă condiţie socială, incapabili să-și 
găsească multă liniște sau plăcere în stilul lor de viață 
îmbelșugată. 

— Obișnuiai să-mi spui că Bobby Ewing era prietenul tău, 
singurul tău prieten adevărat. 

— Mă înșelam. Continuă cu o voce rece, ca răspuns la tăcerea 
lui, pe care o interpretă ca o dojană. Toţi facem greșeli. 

Doctorul Ellby zâmbi indulgent. 

— Când ai fost arestată, acuzată în mod fals că ţi-ai împușcat 
soţul, ești sigură că nu Bobby a fost acela care a depus 
cauțiunea, atunci când nimeni n-o făcuse? Sau că ar fi putut? 

— Bobby... Capul ei se rotea dintr-o parte în alta, într-un gest 
de negaţie exagerată. Nicio șansă. Nu, n-ar fi putut fi. 

— Poate că ar fi putut. 

— Nu. 

— Cu siguranţă că niciun alt Ewing nu te-ar fi apărat atunci. 
Toţi credeau că l-ai împușcat pe J.R. Dar Bobby, insist să-ți 
amintești - întotdeauna l-ai privit pe Bobby ca pe un prieten. 

— Acum știu mai bine. 

— De ce anume? 

— Faptele l-au arătat în adevărata lui lumină. Da, a promis că 
o să mă sprijine, când eram la necaz, când aveam cel mai mult 
nevoie de un prieten. Și ce-a făcut? A părăsit Southfork-ul, m-a 
lăsat să înfrunt singură totul. 

— Simţi că te-a abandonat? 

— Faptele, doctore, faptele. M-a abandonat. 

— Ce alte fapte ţi-ar mai putea susţine afirmația? 

Ea își ridică ochii spre el. 

— Vrei mai multe dovezi, ţi le pot da. Privește la felul în care 
acţionează acum, încercând să-și distrugă propriul frate. Nu-i 
pasă de nimic altceva decât de el însuși. E înfometat de putere 
și nu-i pasă pe cine rănește în drumul său spre dominarea 
noastră, a tuturor. 

— A lui J.R., vrei să spui? 

— Vreau să spun exact ceea ce spun. Bobby calcă în picioare 
toată familia Ewing. 

— Continui să vorbeşti de Bobby, Sue Ellen. Până acum 
câteva ședințe, J.R. era cauza dificultăţilor tale. 

Ea răspunse pe ocolite: 


74 


— Spuneai întotdeauna că trebuie să-ţi vorbesc despre ce mă 
supără. Ei bine, Bobby Ewing este acela care mă supără. Mă 
supără foarte mult. Dacă n-ar fi Bobby, totul ar fi în regulă. 

— Oare? 

— Bineînţeles, i-o întoarse ea, oarecum supărată. 

— Atunci, lucrurile merg mai bine între tine și J.R.? 

— Ti-am spus-o și ţi-o spun din nou: J.R. și cu mine ne 
înțelegem foarte bine. 

— Ce crezi că a dus la această miraculoasă transformare? 

— J.R. mă iubește. Întotdeauna m-a iubit și a fost sincer cu 
mine. 

— Ai uitat-o pe sora ta, Kristin, o stimulă el, blând. 

Ea se grăbi să răspundă: 

— Unii oameni pierd din vedere cine sunt și ce vor. Se fac 
greșeli. Se  rătăcesc. Dar mai devreme sau mai târziu, 
adevăratele lor identități ies la iveală, își revin și devin ceea ce 
sunt de fapt. J.R. și cu mine suntem căsătoriţi odată pentru 
totdeauna, până ce moartea ne va despărți. El mă iubește. Mă 
respectă. Are nevoie de mine. 

— Și tu ai nevoie de el? 

— Da! Da, am nevoie de el, e foarte necesar pentru mine. 
Totul e altfel acum. Nu mai e așa cum a fost înainte ca Kristin să 
încerce să-mi omoare soţul. El e uluitor pentru mine, în toate 
felurile posibile, în feluri pe care nimeni altcineva decât mine nu 
le poate ști sau înțelege. 

— Dacă ai vrea să-mi spui... 

— E ca și cum n-ar mai fi aceeași persoană. 

— Dar este. 

— S-a schimbat mai mult decât ar fi putut visa cineva. O 
schimbare completă. 

— Crezi asta? 

— Da, insistă ea. Da, da, da! parcă străduindu-se din greu să 
convingă pe cineva. Dacă l-ai putea vedea, ai înțelege că J.R. a 
început să se preocupe de mine, a devenit chiar tandru și duios 
- oh, atât de duios, zi și noapte. Un soţ pasionat, drăgăstos, care 
se gândește la nevoile mele. Da, e adevărat, doctore; s-a 
schimbat. Nu mai e deloc aceeași persoană. Deloc. 

Ellby privea și asculta liniștit, în timp ce Sue Ellen continua, 
încercând din greu să creadă și ea în ficțiunea pe care o crease. 


75 


În lumina slabă, ceţoasă a localului, J.R. Ewing intenţiona să-și 
vadă țelul atins. Spre deosebire de Sue Ellen el nu ridica în slăvi 
virtuțile soției. Îşi ridică paharul într-un toast tăcut și femeia din 
faţa lui îl imită. Paharele se ciocniră cu un clinchet slab și băură. 

— E frumos, J.R. 

— De acord, dragă. 

— Dragă? repetă ea cu un fel de timiditate? Bine că nu te pot 
auzi unii dintre prietenii tăi, dintre petroliștii aceia milionari. Mai 
bine nu mi-ai mai spune așa în afara biroului. 

— Vai, Louella, sunt sufletul discreţiei când e vorba de afaceri, 
dar știi că nutresc cele mai calde sentimente pentru tine. 

Secretara zâmbi larg. 

— Niciodată nu m-am înșelat, J.R. în ceea ce te privește pe 
tine sau sentimentele tale. Sunt aproape cea mai bună 
secretară din Dallas și tu apreciezi lucrul ăsta. 

— Și te plătesc foarte bine pentru serviciile tale. 

Ea își înclină capul, aprobator. 

— Și sunt o companie rezonabilă pentru un bărbat ca tine. 

El zâmbi, zâmbetul acela malițios și egocentric al lui, luându-i 
mâna. 

— Îţi subestimezi talentele, Louella. Eu aș spune că ești cea 
mai bună companie posibilă. 

— Ai avut parte de cele mai bune? 

— Îmi place să cred că am avut de-a face cu campioane, în 
felul lor. N-ai să gândești acum urât despre mine, Louella, nu-i 
așa? Compania noastră a fost reciproc profitabilă, în atât de 
multe feluri. 

— Nu mă plâng, dara trecut atât de mult timp de când n-am 
mai băut ceva între patru ochi. 

— Să fii împușcat înseamnă să ţi se pună beţe-n roate pe plan 
social, dar acum m-am întors. 

— Te-ai întors la slujbă? 

— Ei bine, cugetă el, eliberându-i mâna, ăsta-i unul dintre 
lucrurile despre care vreau să stau de vorbă cu tine, Louella. S- 
ar putea să nu fie o bună tactică pentru mine să pășesc chiar 
acum pe scenă. Timpul potrivit e totul, știi. Dar mi-ar place să 
știu tot ce se petrece. 

— Tot? 

— Frăţiorul meu ţine prada între dinţi, și-i dă înainte cu 
putere, spre cădere, sper. 


76 


— Cauţi o cale să-l ajuţi să se prăbușească? 

— Tu ce crezi? 

— Și vrei ajutorul meu. 

— Mă ajuţi, te ajut. 

Louella zâmbi. 

— Cred că înțeleg la ce te gândești. Vrei să știi totul. 

— Frăţiorul nu mai poate fi omul acela corect din cale-afară 
care a fost odinioară, așa cum i-ar place să-l creadă lumea. O să 
cadă în dizgrație. Și mi-ar place să aflu, când se va întâmpla. 

Ea se încruntă. 

— Îmi sugerezi să-i dau un mic brânci? 

Sprâncenele lui J.R. se ridicară: 

— Vai, Louella, cred că ţi-ar face plăcere. 

— Bobby e un bărbat tânăr și foarte atrăgător. 

— Nu, spuse el, meditând la răspunsul ei. Lucrul ăsta e foarte 
periculos, pentru amândoi. Apropie-te de Bobby, dar ţine-ţi 
mintea trează. Află doar tot ce poţi și... 

— Și să-ţi transmit ţie. 

— Spre avantajul nostru reciproc. 

— Când J.R. vorbește de avantaj, înţeleg că sigur e vorba de o 
mărire de salariu. 

— Și crezi că e acum momentul să discutăm despre asta? 
spuse el, oarecum iritat. 

Ea zâmbi dezarmant: 

— Te poţi gândi la un moment mai prielnic? Ai spus că e vorba 
de un avantaj reciproc. 

J.R. se îmblânzi și începu, să râdă: 

— Cred că se poate aranja ceva. Işi ridică iarăși paharul. 

— Pentru avantaje reciproce și pentru înțelegere reciprocă 
între prieteni. Trebuie s-o facem mai des, Louella. 

— Într-un loc mai intim, sper. 

— Te referi la faptul că ești totuși căsătorită, nu-i așa? 

— Desigur, J.R. Şi nu o femeie care să nu-și ia în serios 
obligațiile maritale. 

— Și ce mai face frumuseţea ta de bărbat? 

— Bine, cred. Nu l-am prea văzut zilele astea - e pe drum în 
cea mai mare parte a timpului - zi și noapte - săptămâni întregi. 

— Nu-i așa că e din cale afară de urât să lași singură o fată 
așa de dulce ca tine? Trebuie că resimţi cumplit singurătatea. 

— Oh, așa e, J.R., aşa e. 


77 


— Poate, dacă n-ai nimic de obiectat, te-aș putea căuta din 
când în când. 

Ea îl privi peste marginea paharului. 

— Ce gând amabil, J.R. Eşti un om așa de bun. 

e 

În seara aceea, în timp ce Sue Ellen se pregătea să se culce, 
J.R. se plimba prin cameră, ca un animal în cușcă, fără odihnă, 
iritat, gata să izbucnească. 

— Sunt convinsă, spunea soţia lui, că Bobby intenţionează să 
pună mâna pe toate proprietăţile Ewing, J.R., și când toată 
puterea se va afla ferm în mâinile lui, se va dispensa de tine, de 
noi toți. 

J.R. aruncă o privire disperată în direcţia ei. Părerea ei despre 
ceea ce se întâmpla era, ca de obicei, falsă, datorită capacităţii 
ei reduse de a asocia și sintetiza. Dar avea nevoie de sprijinul ei 
și nu vedea niciun motiv să-i spună cum vedea el lucrurile. 

— Poate că ai dreptate. 

— Bineînţeles că am. Continuă, iubitule, ce altceva i-ai mai 
spus lui Bobby? 

— l-am spus că timpul de joacă de-a președintele i s-a 
terminat, dar n-a vrut să asculte. 

— Ewing Oil e a ta, J.R. Tu ești Ewing Oil. 

— Bobby pare să fi uitat asta. 

Ea veni lângă el și-i desfăcu cravata. 

— Bobby trebuie să continue să se ocupe de ranch. Se 
pricepe bine la vaci, dar nu așa de bine la petrol. Râse și-l bătu 
pe piept. Cine-ar putea spune ce prejudiciu ar putea aduce? 

— Nu de prejudiciu mi-e frică, dragă. Bobby e bun. 

— Nu cred că înţeleg. 

— Dacă poate duce la bun sfârșit ceva din ceea ce a început, 
tata ar putea fi mulțumit, și asta-i rău. 

— Trebuie să-l oprești, J.R. 

— Fac tot ce pot, scumpo, crede-mă. 

Își îndreptă cravata și se privi în oglindă, trecându-și degetele 
prin păr. 

— De asta trebuie să plec acum. 

Lui Sue Ellen îi pieri tot cheful. 

— Aşa de târziu? 

— O mică întâlnire secretă, să-i pregătim lui Bobby o lovitură. 


78 


— Aş fi vrut să nu trebuiască să pleci. Îmi închipuiam că am 
putea petrece împreună toată noaptea. 

— E vital pentru amândoi, Sue Ellen. 

— Știu asta. Să te aștept? 

— Culcă-te. Poate am să te scol eu când mă întorc. 

— Mi-ar place J.R., fii sigur de asta. 

El o sărută pe obraz înainte de a pleca. La nicio oră după 
aceea, o sărută pe gură pe Sally Bullock, o sărutare stăruitoare, 
pasionată, pe care i-o dădu de îndată ce intră în apartamentul 
ei. 

— Ce te-a făcut să întârzii atât? întrebă ea, trăgându-l pe 
sofaua albă. 

— Sunt familist. Am obligații. 

— Sper că obligațiile tale nu te-au lăsat indiferent la atracțiile 
mele, J.R. 

— Nimeni n-ar putea fi indiferent faţă de tine, Sally. Dar mai 
întâi vreau să-ți spun ceva. Acei șase sute de mii de barili de 
petrol brut care vin din Venezuela, contractaţi de Bobby... 

— Putem discuta afaceri mai târziu. 

— Am plănuit ceva care ne-ar putea aduce beneficii la 
amândoi, ceva ce mi-ar face plăcere să fac. 

— Mai întâi plăcerile, apoi afacerile. 

Sally îi luă mâna și i-o duse la sân. 

— Dumnezeule, ce bine e, spuse ea. 

— Normal că e, spuse el, cu genuină plăcere. Poate că 
afacerile pot aștepta, la urma urmelor. 

e 

Când Lucy sosi la apartamentul lui Mitch, îi fu dat să-l 
descopere scufundat adânc în studii. Abia luă notă de venirea ei 
și-i făcu semn cu mâna să se așeze pe un scaun. 

— Credeam că avem o întâlnire, se plânse ea. 

— Am mâine examen. 

— Vrei să spui că trebuie să stau aici și să învârt din degete în 
timp ce tu studiezi? 

— Încearcă să înţelegi. 

— Oh, înțeleg, e-n regulă. Aveam o întâlnire cu tine și tu aveai 
o întâlnire cu cărțile tale. 

— Am nevoie de timp. 

— Și eu am nevoie de tine. 

— Lucy, te rog, spuse el, fără să-și ridice privirea. 


79 


Primul impuls al ei fu să plece, să-l părăsească și să găsească 
pe altcineva care i-ar fi apreciat compania, frumusețea, corpul ei 
tânăr și puternic. Dar nu voia pe nimeni altcineva; îl voia pe 
Mitch. 

ÎI strigă pe nume; el se încruntă și continuă să citească. 

— Nu pot face nimic ca să te răzgândești? 

El îi spuse că nu putea face nimic. 

— Eşti sigur? 

Era sigur: și îi spuse asta. Trăsăturile ei copilăriei căpătară o 
expresie hotărâtă, severă. Cu o mișcare iute își dădu jos 
sveterul pe care îl purta. 

— Mitch. 

— Ce-i? 

— Privește-mă. 

— Nu acum, Lucy, trebuie să studiez. 

Ea își dădu jos sutienul, apoi își desfăcu funda care-i ţinea 
legat la spate părul ei bogat, auriu, lăsându-l liber. 

— Mitch. Privește-mă acum. 

Fără să-și ridice capul, el spuse, încercând cu disperare s-o 
facă să înţeleagă: 

— Studiez. 

Ea își dezbrăcă pantalonii albi, strâmţi și chiloţii roz, 
minusculi. Aerul nopţii îi răcori carnea, dar nu reuși să-i 
liniștească fiorii subterani pe care-i resimțea. Își duse mâinile la 
buze, apoi și le cobori la sânii mari, de un alb contrastant față 
de restul bronzat al corpului. 

— Mitch. 

Vocea îi era plină, răgușită, stimulantă! 

— Mai bine ai pleca acum, Lucy. 

Cu trei pași mari, languroși, ajunse lângă el. 

— Mitch. 

El se întoarse, fără tragere de inimă. Un moment nu spuse 
nimic, apoi exclamă: 

— Oh, Dumnezeule! 

— Ceea ce vezi este ceea ce ai, toarse ea ca o pisică. 

— Oh, Dumnezeule! 

— O iau ca pe o aprobare. 

— Lucy. 


80 


Își apropia faţa de ea, sărutându-i sânul, căutându-i cu gura 
sfârcul, cu mâinile pe coapsele ei, căutându-i locul acela cald și 
moale, unde coapsele i se întâlneau. 

— Ei, acum, baby, nu-i așa că e bine? 

— Continuă așa și nu voi reuși niciodată să ajung doctor. 

— Continuă tu așa, iubitule, și o să am eu grijă să obţii orice, 
orice vrei tu. Orice. 

El se lăsă în genunchi, în faţa ei - și ea îi luă pasionant capul 
în mâini, plimbându-și mâinile prin părul lui des, stimulându-l, 
știind că nu avea nevoie să fie stimulat, că totul mergea așa 
cum voia ea, totul. Cel puţin pe moment. 


e Capitolul 8 


Era în ziua următoare, într-o dimineaţă de sâmbătă, la 
Southfork. Micul dejun se servise și masa fusese strânsă. 
Personalul casei era ocupat cu muncile gospodăriei, iar membrii 
familiei erau liberi să-și continue activităţile, la alegere. În 
bazinul de înot, sub soarele Texasului, deja strălucitor și 
fierbinte, Sue Ellen plutea pe o saltea de cauciuc. Cu ochii 
închiși, strălucind în soare, era o priveliște frapantă în costumul 
de baie cafeniu-roșiatic, care-i scotea în evidență trupul superb. 

Nu observă când apăru Bobby, agăţat de marginea piscinei, 
pregătindu-se și el să înoate. 

— Bună dimineaţa, Sue Ellen, strigă el. 

Ea nu se mișcă. Bobby înota frumos, simplu, aproape fără să 
facă valuri sau să împroaște. Înotă un timp, fără să se sforțeze, 
apoi ajunse de-a lungul saltelei, cu o lucire șugubeaţă în ochi. 
Trase ușor de saltea, legănând-o. 

— Ce tentaţie! Să răstorni chestia asta și să-i dai unei 
adevărate doamne ocazia să facă o baie neașteptată. 

— Fără să-ţi pese dacă adevărata doamnă dorește într-adevăr 
asta, răspunse Sue Ellen, cu ochii încă închiși, cu voce stinsă, 
dezaprobatoare. 

El ridică mâinile de pe saltea, într-un abandon prefăcut. 

— La dispoziția dumneavoastră. 

Ea continuă, de parcă nu l-ar fi auzit. 

— Am să te scap eu de deranj. 


81 


Plonjă în apă și înotă până la marginea bazinului, ieșind afară 
și începând să se șteargă. Bobby o privi un minut, două, apoi 
continuă: 

— Te supără ceva, Sue Ellen? 

— De ce? Ar trebui? 

— Mă depășește. Doar că n-am prea vorbit în ultima vreme. 

— E vina mea? 

Bobby căzu pe gânduri. 

— Nu, spuse el, tărăgănat. E vina mea. Am fost prea ocupat. 
Ea se așeză pe un scaun și începu să-și aplice o loţiune pentru 
bronzat, fără să spună nimic, căzând într-o tăcere elocventă. 
Bobby zâmbi: 

— Ştii, când eram copil, niciodată nu mi-a păsat de petrol, de 
niciun fel, nici de ăsta pe care ţi-l aplici tu acum, nici de acela 
care se pune în salate, și nici de acela care se scoate din 
pământ. 

— Foarte rău că te-ai schimbat așa. 

EI își ţuguie buzele și continuă cu o voce blândă. 

— Niciodată nu m-am gândit că aș vrea să conduc Ewing Oil. 
Întotdeauna mi s-a părut că e prea multă bătaie de cap. Și, ca 
să spun adevărul, e chiar mai mult de lucru decât mi-am 
imaginat. 

— Nu pare să te afecteze prea mult. 

— Omul se poate obişnui cu orice. 

— Aș zice că nu prea suferi sub teribila povară pe care o porți. 
Dacă ai fi suferit, ai fi niţel mai dispus s-o lași baltă. 

El îi întâlni privirea. Ochii ei erau două orbite de gheață, 
neînduplecate și pline de mânie. 

— Îmi place slujba, Sue Ellen. 

— Am văzut și eu. Toţi am văzut. 

— O.K., Sue Ellen, dă-i drumul, spune ce ai de spus. Spune 
exact ce te doare? Ai avut ceva contra mea de când ai venit azi- 
dimineață. 

— Spune-mi, Bobby. Ce te aștepți să facă soţul meu, în timp 
ce tu te joci de-a președintele la Ewing Oil? 

Bobby se dădu înapoi. O considerase întotdeauna pe Sue 
Ellen o prietenă. Mai mult, un aliat. Și acum schimbarea asta 
totală. Nu era pregătit pentru atac. 

— Ei, hai acum... 


82 


O dată ce începuse, Sue Ellen nu avea intenţia să se 
oprească. Foarte tensionată, se ridică în picioare, cu pieptul 
zbătându-i-se de emoție, cu fața desfigurată. 

— J.R. e adevăratul președinte al companiei. Ştii asta: toată 
lumea știe. 

— Stai o clipă! 

— Renunţă, Bobby. Condu ranchul. Fii mulțumit cu asta. Stai 
la locul tău. 

— De câte ori m-ai rugat să-l opresc pe J.R., Sue Ellen? De 
câte ori m-ai implorat să fac ceva ca să pun capăt operaţiunilor 
tiranice ale lui J.R.? Și acum, odată ce... 

— Acum, spuse tăios Sue Ellen, tu ești acela care trebuie 
oprit. 

Înainte ca Bobby să-i poată răspunde, Sue Ellen intră în casă. 
Bobby rămase singur și nesigur, întrebându-se ce se întâmplase. 
Toate indicatoarele de direcţie din lume se prăbușiseră, toate 
punctele de referinţă dispăruseră, toate noţiunile familiare se 
șterseseră. Greșise toată lumea și doar el singur era drept și 
curat în gândurile lui? Ori făcuse o greșeală teribilă și devenise 
prea încăpățânat și prea egocentrist ca să-și recunoască 
cusururile? Deodată, în duda soarelui cald, se simţi înghețat și 
vulnerabil, un om fără prea multă siguranţă și încredere în 
direcţia pe care o apucase. 

Pam fu aceea care-l readuse în prezent relevându-i o altă 
fațetă a vieţii. 

Apăru din casă îmbrăcată într-o rochie nouă și viu colorată, 
care-i scotea în evidență silueta desăvârșită. Traversă iute 
patio-ul, îndreptându-se spre locul unde stătea Bobby. 

— Eşti foarte frumoasă, începu el. 

— Mulţumesc, amabile domn. 

— Unde te duci? 

— În oraş, pentru câteva ore. 

— Așteaptă-mă câteva minute, să mă îmbrac. Te duc eu cu 
mașina. 

Dintr-o dată simţi nevoia să se asigure de apropierea soţiei 
lui, de sprijinul ei statornic. Dar nu-i fu dat să-l aibă. Ea dădu din 
cap. 

— Nu, mulțumesc. Mă întâlnesc cu Cliff. Luăm masa 
împreună. 

Lui Bobby îi fu greu să-și ascundă dezamăgirea. 


83 


— Oh, ce mai face fratele acela al tău în ultima vreme? 

Ea îl privi sceptic. 

— Ştii, e prima oară, de săptămâni, când te arăţi interesat de 
ceva sau de cineva. 

— Chiar așa? 

— Da, chiar așa, Bobby. De când ai preluat compania, nu ţi-a 
stat capul decât la afaceri. Și asta n-a contribuit cu nimic la 
relaţia dintre noi. 

— Îmi pare rău. Ei bine, ce mai face Cliff? 

Ea dădu din cap, oarecum supărată. 

— Nu știu. Lucrează ceva pentru campania lui Dave Culver, 
care vrea să intre în guvern. Știi cum e cu Cliff și cu politica: e o 
boală pentru el. Dar vreau să vorbesc ceva cu tine. 

— În regulă. 

Ea ezită, apoi își dădu drumul, năvalnic: 

— Bobby, știi că întotdeauna am crezut că mama mea încă 
trăiește. 

— Ei, hai, Pam. 

— Ascultă-mă. 

— O.K., spuse el, resemnat. 

— Am angajat un detectiv particular. 

— Oh, Pam, e pierdere de timp. 

— Așa crezi tu; așa crede și Cliff. Dar eu nu cred. Și s-a 
dovedit că am dreptate. 

— Ce vrei să spui? 

— Acest domn Mackey - adică John Mackey, detectivul - are 
niște vești despre mama. 

Bobby spuse cu grijă: 

— Ce fel de vești? 

Vocea ei tremura de emoție și ochii i se umplură de lacrimi. 

— Bobby, e o șansă ca mama să fie în viaţă. 

— O șansă? 

— Știu că mă crezi proastă, dar dacă mama trăiește, vreau să 
știu. Vreau s-o găsesc, s-o văd. 

— Nu trebuie să speri atât de mult, Pam. 

— Domnul Mackey e un detectiv de nădejde, Bobby - cu 
reputaţie. E demn de încredere. 

— Nu vreau să suferi. 


84 


— Deja sufăr, Bobby. Am suferit demult. Trebuie să știu 
adevărul, dacă mama într-adevăr a murit sau numai a fugit și m- 
a părăsit. 

— Nu te grăbi să tragi concluzii, e tot ce-ţi cer. Nu vreau să 
mai fii dezamăgită. 

Pam începu să spună ceva, dar se gândi mai bine, tăcu, și-i 
evită privirea. Cumva, de câte ori aducea subiectul ăsta în 
discuţie, Bobby o dezamăgea, nu-i acorda nici sprijinul, nici 
încurajarea și nici înţelegerea de care avea nevoie. Era de 
parcă, căutându-și mama, l-ar fi lipsit pe el de o hrană 
emoţională esenţială, sau cel puţin așa părea el să creadă. 

— Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine, spuse ea, cu o voce 
puţin ascuţită. 

— Pentru cine altcineva să-mi fac? 

— O să am singură grijă de mine. Tu vezi-ţi de tine și de 
prețioasa ta Ewing Oil. 

— Nu-i frumos din partea ta. 

— Știu precis cât de mult îţi solicită compania asta timpul și 
atenţia. Mult mai precis decât îţi închipui tu că știu. 

Vizibil rănită, se îndreptă spre parcare, se urcă în mașină și 
porni. Urmărind-o cu privirea, Bobby fu incapabil să-și 
stăpânească sentimentele. Se petreceau atâtea în familie - 
fiecare din ei apucând-o pe calea lui, fracturând legătura 
Ewingilor în unităţi separate de activitate și simțindu-se, fiecare 
din ei, mai singur și mai înfricoșat decât lăsa să se vadă. Se 
gândi să fie extrem de grijuliu: putea să fie așa de ușor să 
câștige bătălia în care era angajat, dar cu prețul unei totale 
înfrângeri în alte domenii care contau. 

e 

Se numea Longhorn Drinking & Eating Estabilshment, Inc., și 
semăna mai mult cu un șopron cu tavan înalt decât cu un 
restaurant, fiind destinat să satisfacă pofta de mâncare și să 
stingă setea văcarilor după o lungă zi de licitație. Jock și Ray 
Krebbs, Punk și Pat, erau adunați la o masă din centru, 
mâncându-și biftecurile și bând bere. Mâncau cu pofta unor 
oameni obișnuiți să muncească din greu și să găsească plăcere 
atât în lucrurile mari cât și în cele mărunte. Punk arătă cu 
degetul spre Krebbs, în timp ce desfăcea de pe os o bucată din 
carnea bine prăjită. 

— Se pare că ai aici un administrator de prima mână, Jock. 


85 


Jock privi spre Ray, care continua să mănânce, cu ochii în 
farfurie. 

— Un tânăr cumpătat, care muncește bine. Ar putea fi mai 
isteț, dar cred că nu te poți aștepta la prea mult de la un băiat 
de ranch, glumi el. 

Cei trei bărbaţi mai în vârstă râseră cu hohote de stânjeneala 
evidentă a lui Ray. 

— Astea-s vremurile noi, spuse Pat. Flăcăii ăştia tineri nu știu 
ce greu am dus-o noi, ăștia mai bătrâni. 

Ray se ridică încet: 

— Mi se pare, spuse el hotărât, fără să-și schimbe expresia, că 
voi, flăcăii mai în vârstă, sunteți prea obosiţi ca să vă duceţi 
după încă un rând de bere, așa că de ce n-aș face-o eu? 

Ei îi răspunseră cu o explozie de râs răgușit. 

— Pe ochii mei, izbucni Jock, am uitat cum e să stai și să 
flecărești cu niște văcari bătrâni. Să mă ia naiba dacă n-am de-a 
face cu indivizii cei mai lipsiţi de maniere din tot statul Texas, ba 
chiar de pe tot cuprinsul Statelor Unite! 

— Te-ai luminat la bătrâneţe, Jock, asta-i tot, spuse Pat. 

Punk îl privi în ochi. 

— Jock, tu și cu mine ne cunoaștem de o grămadă de timp. 

— De mai mult decât ne-ar place să ne amintim. 

— Dinainte de al doilea război mondial, dacă-mi amintesc 
bine. 

— Memoria nu te înșală. 

— Îmi amintesc că te-ai înrolat în forțele armate aeriene, cum 
se chema pe atunci. 

— Şi tu cred că erai la marină. 

— Asta a fost ultimul mare război. 

— Zău dacă nu! Noi eram băieţii cei mai buni, purtând pălării 
albe, și nimeni nu se îndoia de asta. 

— Nu vom mai trăi niciodată vremurile alea. E altă lume, cea 
de astăzi. 

— Poate că se schimbă prea repede pentru ca niște oameni 
ca noi să poată ţine pasul. _ 

— La naiba, Jock! Vremurile se pot schimba, dar noi, nu. Ii 
spun că m-aș bucura dacă am face iar afaceri împreună. 

— Anunţă-mă doar când apare o ocazie bună, Punk. 

— A și apărut. 


86 


Jock își dădu scaunul pe spate, întinzându-se, apoi cercetă 
faţa prietenului lui. 

— Vorbește; te ascult. Ce aveţi pentru mine. 

— Terenuri mlăștinoase. 

— Mlăștinoase... izbucni el într-un râs batjocoritor, apoi se 
opri brusc și-și termină berea. 

— Punk, nu-mi trebuie niciun teren mlăștinos. E tot la fel de 
sigur precum e că Dumnezeu a făcut ca merele, înainte de a se 
coace să fie verzi. 

— Ai nevoie de acest teren mlăștinos. 

— Pentru ce? 

— Pentru reconstrucţie și transformare într-un spaţiu de prima 
mână. 

Jock se aplecă înainte, cu bărbia în mâna lui mare, cu coatele 
pe masă. 

— Unde este terenul ăsta mlăștinos? 

— La graniţa dintre Texas și Louisiana. 

Ochii reci ai lui Jock treceau de la Punk la Pat și înapoi. 

— Voi, băieţi, aţi verificat totul? 

— Ticălos bătrân! spuse Pat cu veselie. 

— Mlaștina te așteaptă, Jock. Așteaptă să fie ocupată și apoi 
transformată într-o bună afacere pentru oricine e destul de istet 
să-i vadă potenţialul și să facă ceva. 

— Îmi pare ceva care o să ne dea mult de furcă. 

— Ca în zilele frumoase de altădată. 

Ray Krebbs se întoarse cu berea și puse câte o sticlă în fața 
fiecăruia. Punk se ridică în semn de mulţumire și spuse cu voce 
tare: 

— Ray Krebbs, ești un om cu multe daruri și talente, isteț 
pentru vârsta ta fragedă, inteligenţa ta fiind întrecută doar de 
farmecul manierelor tale, de graţia naturală și aspectul extrem 
de plăcut. 

Bărbaţii râseră cu hohote și aplaudară, iar Ray li se alătură. 
Nu prea departe, la o masă mică, un bărbat cu o față plină, 
îmbrăcat în haine murdare de lucru își îndreptă cu interes 
crescut atenţia spre zgomotoșii negustori de vite. Apoi se 
întoarse spre un proprietar de ranch de la masa alăturată. 

— Scuză-mă, prietene, dar nu-i ăsta Jock Ewing, de la Ewing 
Oil, cel de acolo, bărbatul acela voluminos, cu păr sur? 

Rancherul trase cu ochiul. 


87 


— Sigur că seamănă cu el. Dar seamănă și cu Jock Ewing, 
văcarul. 

Apoi chicoti de propria lui glumă. 

— Şi tânărul care e cu el? 

— Oh, acela. Krebbs. Ray Krebbs. Administratorul ranchului 
Ewing, de lângă Dallas. 

— Aşa credeam și eu. Vă rămân îndatorat. 

— De ce aţi întrebat? se interesă rancherul. 

— Din curiozitate. Vezi, și numele meu e Krebbs. Amos 
Krebbs. 

— Vreo rudă? întrebă rancherul, fără prea mare interes. 

Bărbatul cu fața plină, fixând cu ochii faţa osoasă a lui Ray, 
aproape zâmbi. 

— Asta fiind situaţia pentru un om mereu pe drumuri, nu știi 
niciodată pe unde-ţi poate rodi sămânța. 

(J 

Brady York era un om care nu putea fi definit; în floarea 
vârstei,  croindu-și existența zi cu zi, întotdeauna abia 
strecurându-se printre capcanele afacerilor. Fusese douăzeci de 
ani un distribuitor independent de benzină, începând cu un vas 
închiriat și un transportor de mâna a doua, apoi își construise 
propria companie dintr-o flotilă și o mulţime de camioane. Dar 
încă mai trăia frecvente îndoieli în ceea ce privește capacitatea 
sa de a se menţine; prețurile în creștere, întreruperea furnizării 
de benzină, inflaţia și invazia corporațiilor gigant în distribuţia și 
posesiunea staţiilor locale de benzină, îi făceau poziţia 
discutabilă, întotdeauna în bătaia puștii, întotdeauna vulnerabilă 
la schimbările pieţei și presiunile economice. Rămăsese totuși 
un om amabil, cu care era ușor să faci afaceri, cooperant și 
prietenos. 

— E problema datelor de livrare, Bobby, insistă el, pentru a 
treia oară. Cei doi bărbaţi se întâlniseră în biroul lui Bobby, 
discutând o afacere care urma să fie reciproc avantajoasă. 

— Pot garanta datele acelea, Brady. 

— Și eu sper. Am propriile contracte pe care trebuie să le 
onorez - cinci sute de proprietari independenţi de staţii de 
benzină care depind de mine. Dacă nu le livrez benzina la timp, 
îi pierd de clienţi. Pentru micii proprietari, ceea ce pierd azi, nu 
mai poate fi recuperat niciodată. 

— Înţeleg. Crede-mă, o să le respect. 


88 


— Dacă clienţii mei nu-și primesc benzina nu o să se uite prea 
bine la mine. 

— O sa-mi ţin obligaţiile, Brady. 

— N-am intenţionat să te ofensez, Bobby. Doar că Ewing Oil n- 
a avut niciodată până acum o rafinărie, nu una a ei, proprie. Așa 
că n-am avut ocazia să facem afaceri împreună. Dar - la naiba, 
Bobby, știi cum e în afaceri, cum vorbește lumea. 

— Cu petrolul brut e în ordine, Brady. Vine din Venezuela 
chiar în clipa de faţă. Mâine, vasul va fi în doc, la Galveston și 
nimic nu va împiedica livrarea la timp a benzinei. 

— Sper. 

— Atunci, batem palma? 

— Da, spuse Brady, încă îndoit. 

— Douăzeci și cinci de mii de barili pe zi, a patruzeci de dolari 
barilul, reînnoibili la treizeci de zile, la preţurile stabilite. 

— Termenii sunt satisfăcători. 

— Vei primi prima livrare în trei zile, Brady. Ai să afli că 
întotdeauna îmi ţin cuvântul dat. 

e 

J.R. era confortabil așezat pe patio-ul casei de la Southfork, 
când apăru Jock, șofând. J.R. îl privi cum venea. Pentru un 
bărbat de vârstă tatălui său, un bărbat cu o boală de inimă, Jock 
Ewing arăta o remarcabilă putere, vigoare și dragoste de viaţă. 

— Bună ziua, J.R. 

— Bună ziua, tată. Credeam că ai să fii acasă încă de acum 
câteva ore. 

— M-am hotărât să mă opresc la birou, să mă uit peste niște 
hărți topografice, la zona de-a lungul graniței cu Louisiana. 

J.R. își ridică sprâncenele. 

— Se petrece ceva de care ar trebui să știu? 

— Doar o afacere particulară în care vreau să intru. 

Jock își turnă ceva de băut la bar și se așeză lângă cel mai în 
vârstă fiu al lui. 

— L-am văzut pe Brady York în după-amiaza asta. 

— Ce mai face bătrânul Brady? 

— Destul de bine. A semnat cu Bobby, să distribuie benzina 
de la noua rafinărie. 

— Adevărat? 


89 


— Trebuie să-ţi spun, J.R., Bobby pare să conducă al naibii de 
bine compania. Adevărul este că mi-am schimbat părerea 
despre fratele tău. 

— Ce vrei să spui, tată? 

— Vreau să spun că întotdeauna mi-am dorit o rafinărie și el 
s-a zbătut și a obţinut una. Vreau să spun că știe cum să se 
folosească de ceea ce are; uite, deja a aranjat distribuirea 
benzinei. Băiatul ăsta e întreprinzător și curajos. Trebuie să 
admiri asta. 

— Așa cred. 

— Ceea ce cred, este că trebuie să continue ca președinte a 
lui Ewing Oil. 

J.R. păli la auzul acestor cuvinte, dar nu dădu niciun semn că 
ar fi fost tulburat. 

— E la latitudinea ta, tată. 

Se ridică în picioare. 

— Te rog să mă scuzi; trebuie să mă pregătesc. Sue Ellen și 
cu mine luăm cina în oraș astă-seară. 

O găsi pe Sue Ellen în fața oglinzii de la toaletă, îmbrăcată 
doar în chiloţi și sutien, periindu-și părul. Veni în spatele ei, 
admirându-i fermitatea sânilor. Îi luă sânii în mâini și-și apăsă 
buzele pe umărul ei. 

— Ce a provocat toată această pasiune, J.R.? întrebă ea, nu 
fără plăcere. 

— Doar faptul că mă gândeam că ești aici, singură, și cât de 
frumos ar fi să petrec un timp liniștit, în intimitate, cu tine. Și 
iată-te aici, pe jumătate goală, arătând așa de bine că-mi vine 
să... 

— Ce păcătos devii, J.R., murmură ea cu satisfacţie, în timp ce 
mâna lui îi ajunse sub sutien, strângând cu putere, și 
mângâindu-i sfârcul, în felul lui dur, făcând să-i curgă fiori de 
desfătare de-a lungul nervilor. 

— Am exersat toți anii ăștia ca să devin un păcătos. 

Îngenunche în faţa ei, întorcând-o, desfăcându-i picioarele, și 
dându-i chiloţii jos. 

— Te vreau acum. 

Ea privi cum capul lui aplecat o ajungea și deveni conștientă 
de respiraţia lui caldă, de limba lui nervoasă și umedă și vru să 
strige de plăcere și de fiorii de nestăpânit ai dorinţei. Degetele 
ei se înfipseră în părul lui des, trăgându-l mai aproape, 


90 


luptându-se să-l simtă adânc înăuntru, în locul întunecos și 
secret unde începe întotdeauna magica și misterioasa călătorie 
spre viaţă. 

e 

J.R. și Sue Ellen nu coborâră la cină în seara aceea. Câteva ore 
mai târziu, când sună telefonul, erau tăvăliți pe pat, cu corpurile 
slăbite de satisfacţie și oboseală. 

— Oh, J.R., e din ce în ce mai bine. 

— Și va fi întotdeauna, murmură el, întinzându-se leneș după 
telefon. Ascultă și auzi o voce familiară chemându-l pe Bobby. 
Își puse mâna peste receptor și continuă să asculte până ce un 
zâmbet larg și victorios i se întinse pe faţă. Abia atunci închise. 

— Ce-a fost asta? întrebă Sue Ellen, fără să-i pese într-adevăr. 

— Se pare că a avut loc un fel de accident, iubito. 

— Un accident? 

— Petrolul acela din Venezuela pe care l-a cumpărat Bobby - 
toţi cei șase sute de mii de barili, care valorau optsprezece 
milioane de dolari - ei, bine, undeva - între Venezuela și locul de 
destinaţie, vasul care transporta tot acest petrol s-a scufundat. 
Pur și simplu s-a dus la fund. A dispărut. Finito! S-a dus pentru 
totdeauna. 

Sue Ellen se ridică într-un cot, privindu-și soțul. 

— Ce înseamnă asta, J.R.? 

— Asta înseamnă că frăţiorul și-a săpat singur o groapă foarte 
adâncă, draga mea, și se duce cu viteză la fund. Da, chiar la 
fund. 

— E rău și pentru tine, J.R.? 

— Pentru mine? Vai, nu fi proastă, scumpo, spuse el, cu o rară 
și neașteptată candoare. Cu cât mai rău merg lucrurile pentru 
fratele meu, cu atâta merg mai bine pentru mine. l-am făcut-o 
lui Gary. O să i-o fac și lui Bobby. 

— l-ai făcut-o? spuse ea, oarecum alarmată. 

El râse, încurajator. 

— Nu-ţi poţi închipui de ce am spus asta. Acum, întinde-te pe 
spate, Sue Ellen și lasă-mă să te iubesc iar. Am una-două idei 
noi despre felul în care ţi-aș putea face plăcere. 

— Mă simt așa de bine, J.R. 

— Și eu. Mă simt așa de bine, și nimic din toată lumea asta 
mare nu m-ar putea face să mă simt mai bine, în afară de mai 
mult timp petrecut cu tine. Sunt în culmea fericirii. 


91 


e PARTEA A II-A e 


ZIUA ÎN CARE GARY 
S-A ÎNTORS ACASA 


e Capitolul 9 


Bobby fu acela care-l aduse prima oară pe Gary înapoi, la 
Southfork. Gary părăsise ranchul de frică și panică, lăsând în 
urma lui o familie aflată într-o criză emoţională. Gary, singurul 
frate Ewing care, într-un fel, nu fusese găsit potrivit, nu reușise 
să placă, nu reușise să se ridice la înălțimea nici unuia din 
standardele hotărâte pentru el. 

Miss Ellie renunţase la fiul ei pierdut, încercase să-l șteargă 
din viaţa ei, să-i alunge amintirea într-o zonă întunecoasă și rar 
cercetată a creierului ei. Nu ţinuse. Viziunile unui Gary care se 
reîntorcea, care o hărţuia, îi provoca un dor nestins, rană care 
se adâncea, care nu putea fi domolită. Resentimentul și 
frustrarea ei creșteau continuu. Acum tristețea ei nu era 
consolată decât de prezenţa celor trei care mai rămăseseră: 

Jock, Bobby, J.R. 

Timpul se scurgea încet pentru Miss Ellie și durerea îi 
rămânea aceeași, dar nu mai plângea după fiul ei pierdut. În loc 
de asta își asumase sarcina vitală de a o crește pe fiica lui Gary, 
Lucy, de parcă copilașul cu păr auriu ar fi fost al ei. Și, fără 
îndoială, așa și gândea Miss Ellie despre Lucy. Dar fata nu 
putuse niciodată umple golul din inima lui Miss Ellie care 
continua să viseze la Gary și să se roage pentru întoarcerea lui. 

Și atunci, aproape cu trei ani înainte de ziua în care se 
scufundase vasul venezuelian care transporta cei șase sute de 
mii de barili de petrol pentru rafinăria Ewing, Bobby îl aduse pe 
Gary acasă. Foarte atent, temându-se să nu provoace familiei 
un șoc, Bobby le telefonase mai înainte, pentru a le anunța 
sosirea, dând fiecăruia din ei timp să se pregătească. Pam era 
sceptică asupra întregii afaceri. 

— Ştii ce faci? își întrebă soţul. 

92 


— Îmi aduc fratele acasă. 

— Ai uitat ce dură și neînduplecată poate fi familia asta a ta? 

— Toţi îl iubesc pe Gary. Îi vor ura bun sosit. 

— Sper să ai dreptate. S-ar putea să iasă rău. Să vezi tu dacă 
n-o să se întâmple așa. 

Vorbele îl șocară pe Bobby și se gândi la ele tot drumul înapoi, 
spre Dallas. Nu era sigur că putea să-l protejeze pe Gary de 
toate asalturile la care putea fi supus. 

Miss Ellie plânse și râse alternativ când auzi. 

— Vine acasă, continua ea să repete. Gary vine acasă. Fiul 
meu vine acasă. Să-l lași să se acomodeze! își admonestă soțul. 
Să-i dai timp și spaţiu, auzi? 

Jock îi răspunse, fără să-i întâlnească privirile: 

— Ce fel de om crezi tu că sunt? Fiul meu se întoarce acasă. 
Crezi că am să ridic ziduri care să-l ţină departe? Trebuia să mă 
cunoști mai bine, Miss Ellie. 

Cât despre J.R., când auzi, se trată singur cu un Burbon dublu 
cu gheaţă. Sue Ellen îl informase cu o considerabilă voioșie 
maliţioasă. 

— De ce crezi că vine, J.R.? insistă ea. 

El sorbi a doua oară din pahar. 

— Nu pot să știu. 

— Vrea ceva, J.R. 

— Nu e destul de perspicace ca să vrea ceva. Și când este, nu 
e destul de puternic, sau ascuţit la minte, ca să obțină ce vrea. 

— Dacă nu s-a schimbat. 

— Intotdeauna a fost slab - un beţiv, un jucător, un laş. 

— Aceeași carne și sânge ca tine, J.R. 

— Nu chiar. 

— De asta l-ai alungat - fiindcă-ți amintea prea mult de tine 
însuți? 

— Ai grijă, Sue Ellen. Azvârli băutura. A fugit în felul în care 
fuge întotdeauna în situaţii dificile. Am încercat să-l ajut. 
Căsătoria cu proasta aia de Valene a fost o greșeală - chiar când 
începea colegiul. Nu avea conștiința binelui și răului, a 
responsabilităţii. A lăsat copilul ăsta să-l crească mama și tata. 
Niciodată n-a putut suporta greutăţile, băiatul ăsta. 

— Spui că n-a suportat, J.R. Cum intenţionezi tu să suporţi do; 
fraţi acum, amândoi dorind o parte din acţiunile Ewing, amândoi 
îndreptăţiţi să le aibă? 


93 


— Lasă asta pe seama mea. 

— Dar dacă... 

J.R. izbucni, aspru. 

— Gary n-o să stea. Nu e un învingător, n-a fost nicio singură 
zi din viaţa lui. Chiar dacă tata i-ar da o acţiune, Gary o să 
piardă totul. Ăsta-i stilul lui, să încurce lucrurile. Dă-i suficient 
spaţiu și o să se împiedice de orice și de oricine, și niciodată n-o 
să fie la timp acolo unde trebuie. 

— Cu puţin ajutor de la tine, nu-i așa, J.R.? . 

După expresia feței lui, ea știu răspunsul. Il privi cum își mai 
turna un pahar, și încă unul, și se înfricoșă pentru ei toți. 

e 

Se adunaseră toţi în sufragerie. Bobby, nerăbdător, bucuros, 
era incapabil să stea jos, mergând de colo-colo, frecându-și 
mâinile. Miss Ellie, strălucitoare, încerca din greu să nu plângă. 
Jock îl studia pe Gary cu un interes aproape clinic, de parcă ar fi 
văzut pentru prima oară o creatură ostilă. J.R. era vigilent și 
distant. Lucy, dulce și copilăroasă, aproape inocentă, se ţinea de 
mâna tatălui ei. 

— Vă spun, zise Bobby, purta o uniformă de șofer de autobuz. 

— Ai lucrat ca șofer, Gary? întrebă Miss Ellie. 

— Am făcut o mulțime de lucruri ca să-mi câștig traiul, mamă. 

Jock nu se mai putu abţine. 

— Destul! Destul cu toată conversaţia asta despre șoferi și 
alte fleacuri. Hai să detensionăm atmosfera în camera asta. 

— Jock, nu! 

— E-n regulă, spuse Gary. Ce vrei să spui, tată? 

— Problema este ce vrei să spui, Gary. Tu eşti acela care 
trebuie să vorbeşti, tu ești acela care ai fost plecat, care acuma 
te-ai întors. 

Gary dădu din cap. Îşi umplu plămânii cu aer înainte de a 
vorbi. 

— O să Încerc să vă povestesc cum s-au petrecut lucrurile cu 
mine. Eram un alcoolic autentic, un bețiv decăzut, capabil să 
înșel, să mint și să fur, ca să obțin destui bani pentru încă un 
pahar; și aveam patruzeci, cincizeci de mii de dolari datorie - 
datorie la jocurile de noroc. N-aveam un loc al meu, n-aveam 
prieteni, n-aveam familie. 

— Ne aveai pe noi, spuse Miss Ellie. 


94 


— Nu aveam pe nimeni în afară de mine însumi, continuă 
Gary, cu o voce inexpresivă - și asta era o companie cam 
păduchioasă, credeți-mă. Așa că am făcut ceea ce ar fi făcut 
orice om care se respectă. 

— Ce anume? întrebă Bobby. 

— Am avut odată un lapsus. Când m-am trezit și m-am privit 
în oglindă, am descoperit că fusesem bătut și că sângeram din 
cauza unui dinte rupt, și nu aveam idee cine o făcuse, și de ce. 
Dar eram sigur că-mi voi aminti. Mai târziu, am descoperit că 
pierdusem urma câtorva săptămâni din viaţa mea, care se 
evaporaseră din timp. Mi se părea că oricine ar fi fost acela care 
m-a bătut așa, trebuie să se întoarcă și să continue, așa că am 
început să colind prin ţară. 

— Făcând ce? 

— Bând, jucând jocuri de noroc, mâncând bătaie și fiind 
alungat nu o dată din oraș. Și gândind. Incercând să mă îndrept, 
să nu mai pun băutură în gură. 

— Și n-ai mai pus? 

— Până la urmă, nu. 

— Cum? 

— Pur și simplu m-am oprit, asta-i tot. 

— Ce-ai făcut. În tot timpul ăsta? 

— Am lucrat ca barman. 

— Ca barman? _ 

— Da. Cu toată băutura acea, tot timpul în fața mea. Imi 
amintea mereu de ceea ce ar fi putut să-mi facă - și de ceea ce 
îmi făcuse. Era singura cale pentru mine. 

— Și jocurile de noroc? 

— M-am condus după același principiu. Mi-am luat o slujbă la 
un cazinou din Las Vegas, de jucător care împarte cărțile. Eram 
unul dintre cei mai buni, deși nu mă mândresc cu asta. 

— Și acum te-ai întors la noi, fredonă încet Miss Ellie. 

— Pentru o vreme, mamă. 

Gary își privi tatăl. 

— Nu știu dacă asta ajută la ceva, tată, dar suntem aici toţi, 
ca odinioară. 3 

— Ajută, fiule. In ceea ce mă privește, ce a fost a fost, și ești 
binevenit acasă. 

J.R. făcu un pas înainte. 

— AȘ vrea să spun ceva. 


95 


— Potolește-te, J.R. îl preveni Bobby. 

Un zâmbet larg se răspândi pe faţa lui J.R. 

— E ceva ce trebuie spus. Frate Gary, în ceea ce mă privește, 
îți sunt recunoscător că te-ai întors aici, generos, iubitor și 
dispus să ierte. Poate că au fost divergențe între noi în trecut, 
dar aș vrea să rămână îngropate. Dacă pot face ceva să te ajut, 
nu ai decât să spui o vorbă. 

— E O.K., J.R., efectiv O.K. 

J.R. privi radios la întreaga familie. 

— Ei bine, vedeţi? Gary a fost întotdeauna cel mai inimos 
dintre noi toţi. Bun venit acasă, frate. E mare lucru să te avem 
din nou printre noi. 

e 

O atmosferă destinsă se instală peste Southfork, pătrunzând 
fiecare faţetă a vieții de la ranch, în fiecare clădire și încăpere. 

Așa stăteau lucrurile, când Bobby, în halat și papuci, intră 
seara, târziu, în bucătărie - și-l găsi pe Gary singur la masă, 
bând direct din oală lapte rece. Gary își ridică capul și privi 
strâmb în direcţia fratelui său. 

— Hei, Bobby. 

— Hei, Gary. 

Bobby se întinse după lapte. Gary apără oala cu cotul. 

— Uitasem că ai fost un copil obraznic. 

Bobby zâmbi. 

— Poate încă mai sunt. 

Gary îi întinse oala. 

— Oh, uitasem - toţi au crescut și s-au căsătorit. Pariez că 
faceţi toate lucrurile acelea interzise despre care obișnuiam să 
discutăm. 

— Îți amintești? Obișnuiam să stăm chiar aici, la masa asta și 
să vorbim, să vorbim și... 

— Și să vorbim. 

— Niciodată nu m-ai tratat ca pe un copil mai mic, Gary. Mai 
degrabă ca pe un egal. 

— E amuzant. Erai singurul care mă lua în serios. Tu și cu 
mama. Îţi povesteam despre însămânţări și recoltări, despre 
vite, despre cum să recunoști un cal sau o vită bună. 

— Și despre desenele tale, despre felul în care voiai să pictezi, 
să devii pictor. 

— N-am reușit asta. 


96 


— Te mai gândești încă la pictură? 

— A trecut, s-a înecat în al cincizecilea pahar de gin ieftin. 

Înainte ca Gary să plece, Miss Ellie, și ea îmbrăcată de 
culcare, intră în bucătărie. Se lumină le vederea lui Gary și a lui 
Bobby. 

— Nu știu dacă vă pot spune cât am tânjit să vă văd iar așa, 
băieți. Îl îmbrăţișă strâns și îndelung pe Gary. Prima dată când 
v-am găsit pe amândoi aici, Bobby stătea pe un scaun înalt și tu 
îl hrăneai cu un biscuit. Credeam că Gary o să fie gelos când s-a 
născut Bobby, pentru că nu mai era el bebelușul, dar m-am 
înșelat. V-aţi jucat din prima zi împreună. Eraţi prieteni. 

— Cred că trebuie să mă duc la culcare acum, spuse Bobby și 
se îndepărtă în tăcere. 

— Vrei să-ţi aduc ceva, Gary? Ți-e foame? 

— Nu-mi mai trebuie nimic, mamă. 

— N-o să treacă mult și o să punem ceva pe tine. Arăți de 
parcă n-ai mai luat de ani de zile o masă ca lumea. 

— Nu mă prea interesează mâncarea, dar mă simt bine. 

Miss Ellie arăta de parcă era cât pe ce să izbucnească în 
lacrimi; în loc de asta, zâmbi. 

— Mi-ai lipsit atât de mult, Gary. 

— Mă bucur că am venit în vizită, mamă. 

— Vizită? Oh, Dumnezeule, nu, fiule. Te-ai întors acasă pentru 
totdeauna. E un miracol că ești din nou aici și intenţionez să mă 
asigur că n-ai să mai pleci niciodată - până în ziua în care am să 
mor. 

Gary nu-i răspunse, dar se vedea după ochii lui cât era de 
tulburat. Dormi prost în noaptea aceea și se trezi înainte de a se 
ivi zorii, îmbrăcându-se în blugi, cizme și o haină călduroasă. 
Afară, se plimbă pe terenul familiar, privind cum pășteau 
juncanii, examinând întinderile largi ale Texasului și mergând de 
la ţarcuri spre grajduri și înapoi. Abia când lumina rece și 
ceţoasă a zilei se răspândi peste prerie, se întoarse în casă. O 
descoperi pe Lucy așteptându-l pe patio, cu sprâncenele 
încruntate a supărare. 

— Tată. 

— Mă bucur atât de mult să te revăd, Lucy. Nu mă aștept să 
mă ierți. Sper doar că într-o zi ai să înţelegi. 

Ea își umezi buzele: 

— Tată, vrei să faci o plimbare cu mine, cu mașina? 


97 


— O plimbare? 

— Trebuie să-ţi arăt ceva. 

— Sigur. 

Se îndreptară spre locul în care era parcată mașina ei și 
urcară. 

— Unde mergem, Lucy? 

— La Fort Worth. 

Merseră, abia schimbând o vorbă, traversând cu viteză 
terenurile plate dintre Dallas și Fort Worth. Când ajunseră în 
oraș, Lucy o coti pe un drum local și opri în spaţiul de parcare al 
unui local care funcţiona non-stop. Își conduse tatăl într-un 
separeu. Locul era agitat, toți ocupându-se cu micul dejun, și 
două  chelnerițe roiau de colo-colo, luând comenzile. O 
chelneriță blondă veni spre masa lor, ștergând-o cu o cârpă 
umedă, așternând faţa de masă și șerveţelele, aranjând 
tacâmurile în faţa lor. Lăsă pe masă două meniuri, cu exersată 
îndemânare. 

— Mai durează puţin până sunt gata cornurile în dimineața 
asta, oameni buni. Mi se pare... 

Chelneriţa se opri și râse cu surpriză și plăcere. 

— Vai, Lucy, ce Dumnezeu faci aici la ora asta? 

— Mamă, spuse ea încet, ţi-am adus pe cineva să-l vezi. 

Ochii chelneriţei clipiră, apoi’ trecură iute de la Lucy la 
bărbatul din faţa ei. O clipă nu reacţionă, apoi, treptat, păru să-l 
recunoască. 

— Gary. Gary. Tu ești, Gary? 

— Bună dimineaţa, Valene. 

Ea înghiţi din greu, gura i se deschise și se închise la loc. 

— Oh, Dumnezeule, e el în carne și oase! 

— E tata, mamă, tatăl meu și tot așa de frumos cum spuneai 
tu întotdeauna că este. 

Lacrimi începură să curgă din ochii ei, și Valene se clătină, de 
parcă era cât pe ce să cadă; apoi se așeză în separeu, alături de 
Gary, cu capul îngropat în umărul lui, murmurându-i la nesfârșit 
numele. 

e 

Maşina trecu prin intrarea de la Southfork, îndreptându-se 
spre casa de la ranch. Valene, cu ochii jucându-i încoace și 
încolo, spuse, cu o voce sugrumată: 

— Gary, te rog, oprește. 


98 


El frână, la intersecţia drumului ce ducea spre casă. 

— Ce este, Val? 

— Nu cred că pot să fac față. 

— Totul e altfel acum, Val. 

Pe locul din spate, Lucy sorbea fiecare vorbă. Nu era sigură că 
înțelegea cauza mâhnirii și fricii părinţilor ei; cu siguranţă că 
avea doar o imagine vagă asupra a ceea ce se întâmplase în 
trecut, dar voia ca părinţii ei să se întoarcă, voia să trăiască iar 
ca o familie. Ascultă cu atenţie și încercă să înţeleagă ceea ce 
auzea. 

— E atâta pace aici, spuse Val. Un loc frumos, afară, dar în 
casă, Gary, în familia asta - atâta tensiune, atâta conflict și ură - 
J.R. și tatăl tău. 

— Jock nu mai pare deloc așa de aspru. Și J.R., ei bine, se 
poartă ca un adevărat frate. _ 

— J.R. se preface, Gary. Intotdeauna s-a prefăcut. Am să-l 
cred când mi-oi vedea ceafa. 

— Bobby e bărbat acum. Stăpânește situaţia de acolo. E un 
tip minunat, fratele meu mai mic. Și nevasta lui, Pam, locuiește 
acolo și e o fată bună. 

— Southfork-ul nu este totuși un loc unde să mă simt bine sau 
să fiu binevenită. 

— Asta a fost acum șaisprezece ani, când am plecat de acolo, 
Val. Lucrurile s-au schimbat. 

— Când ai plecat, m-au alungat și pe mine, Gary. Ai uitat? M- 
au dat afară când nu aveam unde să mă duc. J.R. a pus la cale 
totul. Și și-a trimis una din gorile s-o aducă pe Lucy înapoi. 

— Îmi pare rău, Val. 

— Au spus că mă omoară dacă nu părăsesc pentru totdeauna 
Texasul. Și i-am crezut. 

— Nu trebuia să mă lași acolo, mamă, spuse Lucy, aproape 
scâncind. 

— Fetițo, Miss Ellie a spus că o să te crească și a făcut-o cum 
nu se poate mai bine. Am avut încredere în ea. 

— Aș fi preferat să mă fi crescut tu, mamă. 

— Mulţumesc, scumpo. 

Valene continua să-l privească pe Gary. 

— Te-ai mai însurat vreodată? 

— Nu. Tu? 

— Nu. 


99 


Gary întoarse mașina, cu mâna pe schimbătorul de viteze. 

— Ce zici, Val? Încercăm? 

— Atâta timp cât știu că ai să stai lângă mine... 

— Am să stau, Val. Poţi avea încredere. 

Pe locul din spate, Lucy simţea că o să plângă de bucurie. 

e 

Pe la mijlocul zilei, stânjeneala iniţială dispăruse și, deși 
nimeni nu uitase trecutul, toţi încercau să-i evite amintirea 
pentru a nu stârni vechi animozităţi. J.R. se îndreptă spre locul în 
care Valene stătea singură, în picioare, ca o statuie, zâmbindu-i 
călduros. Pe faţa ei palidă, armonioasă, nu se putea citi la ce se 
gândea sau ce simţea. Își trecu repede mâna prin părul ei blond, 
ciufulit. 

— Valene, trebuie să-ţi spun ceva. Mă bucur că tu și Gary 
sunteţi din nou aici. Gary și cu mine am făcut tot ce-am putut ca 
să uităm de vechile neînţelegeri. Sper că vom face același lucru 
și noi doi. 

— Cred că da, sigur. 

— Eram toţi așa de tineri și de încăpăţânaţi. Eu mai mult ca 
oricine, recunosc. Dar zilele acelea au trecut și am reușit să fim 
acum o familie fericită. 

Valene dădu din cap, nesigură, în timp ce zâmbetul lui J.R. se 
adânci, când se întoarse și i se adresă lui Gary. 

— Ai adus aici o doamnă fermecătoare, frate. 

— Mulţumesc, J.R. 

— Vreau să spun ceva. Mama speră să rămâi aici cu noi, Gary. 

— Eu... 

— Da, desigur, e foarte greu - atât de curând. Poate că nu ești 
câtuși de puţin pregătit să devii iar un Ewing. De înțeles. Totuși, 
mamei i s-ar rupe inima dacă intenţionezi să-ţi faci bagajele și 
să pleci mai repede... 

— Chiar dacă mă stabilesc pe undeva, pe aproape, ca să pot 
veni în vizită... 

— E o diferenţă, Gary. Și eu vreau să stai la Southfork. 

— E o foarte mare diferenţă. 

— Aşa e. Noi, Ewingii, ne răspândim peste tot, dar suntem o 
parte a acestui pământ. 

— Da. 

— Bine, atunci ne-am înțeles. O să discutăm toate detaliile 
când vom avea mai mult timp. 


100 


Gary, încercat de îndoieli, îl privea pe J.R., cum se îndepărta. 
Trupul îi era ţeapăn, ţanţoș, trupul unui om foarte încântat de 
ceea ce realizase. Gary se întrebă ce putea să însemne asta de 
fapt. 

e 

Devreme, în dimineața următoare, Ray Krebbs îl descoperi pe 
Gary cocoţat pe un gard, lângă ţarcurile cailor, privind de-a 
lungul întinderilor nesfârșite, spre vest. Ray se cocoţă lângă el și 
se prezentă. 

— Aud că administrezi foarte bine ranchul, spuse Gary. 

— Fac tot ce pot. Folosim utilaje de ultima oră și asta ne ajută, 
în special de când interesul tatălui tău pentru ranch pare să fi 
slăbit. 

— Îmi dau seama că asta te ţine foarte ocupat. 

— Nu chiar atât cât crezi. Lucrurile merg de la sine în cea mai 
mare parte a timpului. 

Gary încheie discuţia, coborându-se de pe gard și scuzându- 
se. Se duse lângă Val și Lucy care ședeau pe marginea bazinului 
de înot. 

— Ai făcut cunoștință cu Ray? întrebă Lucy, cu o veselie 
forțată. 

— Pare un tip deschis, un om bun. 

— Vrei să lucrezi cu el la ranch, tată? 

— De-abia e de-ajuns de lucru pentru el și tata, ca să mai aibă 
loc un Ewing. 

— Îl poţi înlătura pe Ray Krebbs și-i poţi lua locul. 

— Lucy, niciodată n-aș putea face asta. 

Privirea lui Gary trecu peste Lucy, îndreptându-se spre J.R., 
care ieșea din casă. Într-un costum western de culoarea cerului 
senin, cu cizme din piele de șarpe și ţinte de argint și o pălărie 
mare, albă, Stetson, J.R. era prototipul petrolistului texan, 
posesor al unui ranch, mulțumit și strălucind de sănătate, 
succes, cu o ambiţie de otel, camuflată sub o aparență 
exterioară amabilă. Gary înţelese imensele deosebiri de 
personalitate care-l separau pe el de fratele său, transformându- 
i, în ciuda vârstei apropiate, în poli opuși atât în ce privește 
temperamentul, cât și aspectul. Cu toate astea, erau fraţi de 
sânge și legătura aceasta era puternică și precumpănitoare, 
fiind întărită prin pasiune. 

— Ei, bună ziua la toată lumea, strigă J.R., apropiindu-se. 


101 


Zâmbetul familiar făcu să-i strălucească dinţii în soarele 
Texasului. | se păru atunci lui Gary că totul în Texas era prea 
perfect, avansa prea repede, era prea clar, începând de la 
zâmbetul imaculat al lui J.R. până la strălucitorii zgârie nori din 
centrul comercial al Dallasului. 

Așa cum Cowboy era reprezentanta fotbalului din America, 
Dallasul era orașul reprezentativ al Americii; poate că ei toţi 
erau copiii Americii, toţi frumoși și perfecţi în fiecare detaliu, 
fiecare din ei predestinat să fie bogat, să aibă succes și să nu fie 
atins de nenorocirile care-i pândeau pe muritorii mai puţin 
norocoși. (Compania  petroliferă, ranchul, toate celelalte 
proprietăţi Ewing - o viață la care aspirau cei mai mulţi dintre 
americani, pentru care munceau și furau ca să o aibă - i se 
oferea pe tavă, doar să ceară. De ce nu se putuse adapta? 

De ce plecase? 

De ce devenise un beţiv și un ratat? 

De ce nu se putea hotărî? 

— Sper că vă distraţi bine împreună, spuse J.R., tărăgănat, 
blând și împăciuitor. 

— Da, spuse Gary automat ca și cum ar fi dorit cu disperare 
să fie încântat. 

— Şi aș vrea să continui să te distrezi aici cât îţi place. 

Râsul lui era prefăcut, tăios, gol. 

— Ascultă-mă, unui Ewing trebuie să i se dea posibilitatea să 
se bucure de pământul Ewing. Îi privi pe rând pe fiecare. Lasă- 
mă să-ţi spun la ce m-am gândit, Gary - ceva la care merită să 
meditezi. M-am gândit la tine, la faptul că ai să rămâi la 
Southfork, și mi-a venit o idee. Pe măsură ce m-am gândit la ea, 
mi s-a părut tot mai rezonabilă. 

— Ce idee, J.R.? întrebă Valene în felul precaut al cuiva pentru 
care neîncrederea devenise un mod de viață. 

Dinţii lui J.R. păreau încleștaţi în timp ce vorbea, de parcă nu 
voia să dea drumul vorbelor. 

— Nu demult, noi - Ewing Oil - am pus mâna pe o mică 
companie, care a devenit un adevărat giuvaer. Distribuie 
petrolul, pentru diferite produse. Știi, ceea ce ne rămâne după 
ce facem ce putem cu petrolul. Funcţionează la, hai să zicem 
cinci, poate zece procente eficiență. Chiar la această scară, 
aduce un profit frumos, și constant. Mi se pare că-i este 


102 


necesară o mână fermă la cârmă, Gary, care să-i sporească cifra 
de afaceri. S-ar putea să fie chiar ceea ce ţi se potrivește, Gary. 

— Mi se potrivește mie? 

— Ceea ce-ţi propun nu trebuie ratat. Puțin bun simţ, puţin 
capital, și profitul acela frumos și constant se va transforma într- 
unul imens. 

— Nu știu nimic despre afaceri, J.R. 

— In ceea ce privește Q & R - așa se cheamă compania - nici 
nu-s prea multe de știut. O dotezi doar cu câteva utilaje noi și, în 
afară de asta, continui să faci ce am făcut noi, poate ceva mai 
mult, dacă înţelegi ce vreau să spun. Repede sau încet - cum 
dorești - eu și tata o să-ţi asigurăm un procent de o sută zece la 
sută, Gary. Face să iei în consideraţie oferta. 

— O să o iau. 

J.R. îl bătu pe Gary pe umăr, îi zâmbi lui Valene și lui Lucy și 
se îndepărtă cu pas de paradă, de parcă ar fi defilat în sunetele 
unei tobe pe care numai el o auzea. 

— Ei bine? spuse Gary. 

— Cred că e grozav, tată, izbucni Lucy. Putem fi toţi 
împreună. 

— Val? întrebă el. 

— Trebuie să pleci de aici, spuse ea. 

— Dar el mă vrea. Toţi mă vor. 

— Am auzit. Am auzit ce nu s-a spus. Pleacă acum, Gary. Fă-ţi 
bagajele și întinde-o. Fugi departe. În Alaska, în Mexico, în 
California. Dar pleacă. 

Lucy era nedumerită și înfricoșată. 

— Nu înţeleg, mamă. 

— Nici eu, Val. 

— J.R. te vânează, Gary. Pe amândoi ne vânează. E un om 
viclean, hotărât, fără milă. Ne-a făcut-o o dată: intenţionează să 
ne-o facă din nou. Și orice ai face, ai să ieși mai stors și mai 
epuizat ca ultima oară. J.R. Ewing vrea s-o sfârșească stăpânind 
lumea; lumea lui, lumea aceasta a Ewingilor. Și după ce va 
termina cu tine, o să se ţină de mine și de oricine altcineva care 
îi stă în cale. Și când va termina cu noi de data asta, nu va mai 
rămâne din noi doi nici măcar cât să facă un singur părinte 
decent pentru fiica noastră. 


103 


J.R. îl conduse pe Gary în birou, închise ușa în urma lor, și se 
așeză alături de el, la birou. In fața lui Gary stăteau răspândite 
documente de afaceri, scrisori, contracte, buletine și registre. 

— Asta-i doar capătul aisbergului, ca să zic așa, spuse J.R., 
vesel. Cea mai mare parte a materialului de bază e în oraș. Cu 
astea de aici ai să începi. Studiază-le, înregistrează-le în 
memorie și când vei fi gata, să zicem mâine la ora asta, ne vom 
întâlni cu avocații. 

Gary se simţi cuprins de un val de frică. 

— Avocaţii? 

— Trebuie să procedăm corect, nu-i așa? Ne asumăm 
obligaţiile oficial, legal. 

— Păi, nu știu. Să conduci o companie... 

— N-are-a-face. Un student din primul an de la o școală 
comercială s-ar putea descurca. Trebuie doar să ai explicaţiile 
adecvate ca să te asiguri că stăpânești bine situaţia, și astfel să 
poţi lua deciziile pe care va trebui să le iei. 

— Deciziile? 

— Păi sigur, Gary. Tu ești șeful acum. 

Dar întâlnirea de a doua zi cu avocaţii trebui să fie amânată; 
Gary nu era încă pregătit să discute condiţiile preluării 
companiei. 

In seara aceea Valene îl conduse pe Bobby afară, pe patio, în 
timp ce ceilalţi erau în casă, pregătindu-se pentru cină. 

— Bobby, ce se întâmplă? 

— Ce vrei să spui? 

— Ce-i face J.R. lui Gary? 

— Ce-i face? Incearcă doar să-l pregătească să preia Q & R, 
asta-i tot. 

— Erai copil când s-a întâmplat asta data trecută, spuse ea, 
concis. Nu știi ce presiuni resimte Gary. 

— Nu trebuie să te frămânţi, Gary se poate descurca; are el 
grijă de el însuși. y 

— Asta-i problema; nu poate. J.R. II gonește. Gary nu e om de 
afaceri; niciodată n-a fost. Il depăşesc. 

— S-a schimbat, Valene. 

— Nu. Dacă J.R. continuă așa, Gary va fi la pământ. Nu poate 
rezista. 

— E-n regulă. O să vorbesc cu J.R. să-l lase în pace. Îți 
convine? 


104 


— Vom vedea ce se întâmplă. 
e 

J.R. și Sue Ellen coborâseră primii pentru micul dejun în 
dimineaţa aceea. J.R. își îngropă faţa într-un ziar, încercând să 
ignore încercările de conversaţie ale soției sale. 

— Hotărât că l-ai îmbrățișat pe Gary cu dragoste frăţească, 
dându-i să conducă propria lui companie, făcându-l pe el și pe 
Valene să stea la Southfork. 

J.R. începu să citească cu voce tare: 

— „Revolta faţă de acest impozit, care a izbucnit în vest, pune 
cu siguranţă bețe în roate multor politicieni frenetici, spre marea 
mea satisfacție”. 

— J.R., nu mă asculţi? 

— Întotdeauna te-am ascultat, draga mea. Ce-ai spus? 

— Ce zici de Gary? 

— Băiatul ăsta nu-i bun de muncă și trage după el o piatră de 
moară care o să-i frângă spinarea. L-am pus să salveze un vas 
care se scufundă. 

— Se scufundă? 

— Păi, eram pe punctul de a lichida Q & R când a venit Gary. 

— De a lichida? Vrei să spui că i-ai dat să conducă o companie 
falimentară? 

— În lumea asta, omul trebuie să se pună la probă. Dacă Gary 
o poate scoate la capăt, n-o să fie tata mândru de asta? 

— Oh, J.R., ești un ticălos. 

— „Având în vedere această sursă...” continuă J.R. să 
citească. Deodată își ridică capul și-l văzu pe Bobby venind în 
direcţia lui. 

— Hei, bună, frăţioare. 

— Credeam că am să-l găsesc pe Gary aici. 

— Nicidecum, răspunse J.R. E în birou, s-a apucat dis-de- 
dimineaţă să studieze documentele. 

Bobby se posomori. 

— Poate că asta este exact ceea ce nu trebuia să facă. 

— Gary e matur. 

— Poate că ăsta nu e felul de afaceri în care trebuia să intre 
Gary după ce a trecut prin tot ce a trecut. 

— Omul are nevoie de realizări pe care le obţine trecând prin 
situaţii dificile. 

— Trebuie să fie altceva ce ar putea el face. 


105 


— Spune-mi tu ce. N-am o mulţime de companii din care să 
aleagă de la A la Z. 

— Ce-i cu graba asta să-l pui la muncă? 

— Pentru că, frăţioare, această mică afacere, ne-ar putea 
aduce nouă, Ewingilor, o comoară. Doar că deocamdată se 
clatină, iar Gary o s-o aducă pe drumul cel bun. Toată lumea o 
să fie fericită. 

— Sper. La naiba, J.R., trebuie să-ţi spun, ţin la Gary, ţin într- 
adevăr foarte mult la el. 

— Doar n-ai prea mulţi frați, interveni Sue Ellen, cu voce fadă, 
incoloră. 

— Să nu-i faci ceva, J.R., spuse Bobby, după un timp. Lasă-l în 
pace. 

— Tot ce încerc să-i fac este să-i asigur viitorul, să-l ajut să 
iasă la liman. 

— O.K. Atâta timp cât ești corect. 

— De ce nu realizezi, frăţioare, că întotdeauna sunt - în felul 
meu? 

e 

Miezul nopţii; Southfork-ul era liniştit, exceptând sunetele 
dulci ale nopţii. În camera de studiu, Gary era aplecat peste 
birou, încercând să înțeleagă un buletin anual și căderea 
financiară a companiei din ultimii trei ani de funcționare - și 
reușea să înțeleagă prea puţin. Simți o durere vagă la un ochi și 
se frecă, încercând să-și revină. Când Pam intră în încăpere, el 
tocmai se ridicase în picioare, să se întindă. 

— Incă nu te-ai culcat până la ora asta? se miră Gary. 

— Nici tu. 

— N-am putut dormi. 

— În familia asta se găsește întotdeauna ceva care să te ţină 
treaz! zise Pam. 

Gary râse fără veselie și spuse; 

— Știu ce vrei să spui. Trebuie să fi fost greu pentru tine, 
venită din afară. Un fel de șoc emoţional, cred. 

— N-a fost ușor nici pentru tine. 

El dădu din mână a lehamite. 

— Toate astea - n-am vrut niciodată să fiu implicat în 
afacerile Ewing. 

— Atunci de ce o faci acum? 


106 


— Lucy, Val, mama. Toate vor un fel de viaţă normală de 
familie, din care eu să constitui o parte. 

— Poţi să te descurci, Gary? 

— Nu știu. 

In clipa aceea aparu Miss Ellie, cu o tavă cu lapte și biscuiţi. 

— Am auzit că ești aici, fiule - și mi-am închipuit că ţi-ar place 
o mică gustare. 

— Mulţumesc, mamă. 

— Poate te suprasoliciţi, Gary. Nu trebuie să citeşti totul în 
noaptea asta. 

— E plăcut să citești ceva ușor înainte de culcare. 

Nimeni nu râse. 

— Păi, spuse Pam, cred că o să mă duc să mă culc. Se aplecă 
să-l sărute pe Gary pe obraz. E bine să ai un cumnat ca tine, 
spuse ea și plecă. 

Miss Ellie, zâmbind liniștit, se îndreptă spre ușă. 

— Să nu stai prea târziu, fiule. 

Gary se întoarse nervos înapoi, spre lucrările sale. Lovi tava 
cu cotul și paharul de lapte se vărsă, răspândindu-și conţinutul 
peste birou și pe podea. 

Incepu să înjure. 

— O să aduc niște șerveţele, spuse Miss Ellie. 

— E O.K., spuse Gary. O să strâng eu. 

— Documentele acelea, spuse Pam. 

— O să le curăţim, spuse Miss Ellie. 

Lui Gary i se învârteau ochii în cap. 

— Îmi pare rău. 

— E-n regulă, spuse Pam. 

— Îmi pare rău. 

— O să strâng eu mai bine ca tine, promise Miss Ellie. 

Gary explodă. 

— La naiba! La naiba! Lăsaţi-mă singur! E doar un pahar cu 
lapte, la naiba! Lăsaţi-mă singur! 

e 

O linişte atotcuprinzătoare se lăsă, peste casă. Gary, stând 
nemișcat în întuneric, părea un obiect neînsuflețit, plantat în 
mijlocul camerei. Dintr-odată, începu să se agite și se îndreptă 
spre bar. Cu o mână expertă, își umplu un pahar cu whisky, îl 
ridică ca pentru o inspecţie autorizată, prealabilă degustării. Un 


107 


interval lung se liniști; rămase îngheţat în loc, abia respirând, cu 
mintea lucrându-i febril la legătura dintre trecut și viitor. 

Foarte încet, foarte atent, ţinând paharul de whisky în fața lui 
ca pe ceva rar, delicat, și periculos, se duse la bar și turnă 
lichidul de culoarea ambrei în chiuvetă. A 

Venind dintr-o parte, o respiraţie îi atrase atenţia. In pragul 
ușii, îmbrăcată într-o cămașă de noapte, stătea Valene. 

Îi murmură numele. 

— Sunt așa de mândră de tine. 

— Câteva zile cu Ewingii, murmura el. Asta-i tot ce trebuie. 

— N-ai băut paharul ăsta. 

— Vechea dilemă a unui bețiv reformat. Să bea sau să nu bea. 

— Ai învins. 

— De data asta. Dar vor mai fi și altele. 

— Și alte victorii. 

— Nu aici, nu de data asta. 

— Ce vrei să faci? 

— Să fac? El o privi surprins. Să plec, bineînțeles. Ce altceva 
s-ar putea face aici? 

— În felul ăsta? Pe întuneric, fără să spui la revedere? 

— E cea mai bună cale. 

— Cea mai ușoară, vrei să spui. 

— Cea mai ușoară - fu el de acord. Singurul fel în care știu să 
plec. 

— Dar Lucy? Nu vrei să vorbești cu ea, să-i explici? Fata 
suferă. 

— Ca noi toţi. E mai bine pentru ea să rămână aici și să mă 
urască pe mine decât să-i urască pe Ewingi. 

— Ești tatăl ei. 

— Nu-i destul. Are nevoie de o familie, de o casă, de prieteni, 
de stabilitate. 

— Când se va afla că ai plecat, va trebui să plec și eu. 

— Poţi rămâne. 

— J.R. n-o va permite. Te gonește pe tine; va face la fel cu 
mine, și nu-i va fi prea greu. Mă lași să vin cu tine, Gary? 

— De dragul vremurilor trecute? 

— De dragul vremurilor noi. 

El scutură din cap. 

— N-o să ţină. Nu sunt pregătit. Făcu câţiva pași spre ușă. La 
revedere, Val. 


108 


— Niciodată n-am iubit pe cineva așa cum te-am iubit pe tine. 
Am spus-o întotdeauna, Gary. Erai cel mai frumos bărbat pe 
care l-am văzut. Și încă mai ești. 

Gary ajunse la ușă, pregătindu-se să iasă. 

— La revedere, Val, spuse el, fără să se întoarcă. Voi lua 
legătura cu tine. 

Val rămase în pragul ușii, privindu-l cum dispărea în noapte. 
Nesigură, se luptă să-ţi ţină lacrimile, se întoarse în casă și în 
mai puţin de o oră lăsa și ea Southfork-ul în urmă. 

Aceasta era, își spuse mai târziu J.R., una dintre cele mai 
ușoare victorii din viaţa lui! Acum, voia să se poată concentra 
asupra singurului obstacol real care mai rămăsese în calea 
ambiţiei lui - fratele Bobby. Nu va fi la fel de ușor, știa asta, dar, 
în timp, victoria va veni iarăși. Ca întotdeauna. 


109 


e PARTEA A III-A e 


BOBBY SI J.R. 
e Capitolul 10 


Ewingii erau la micul dejun - un bufet abundent, lângă bazinul 
de înot, sub razele soarelui de dimineață; şuncă friptă și la 
cuptor, cotlet, mușchi și coaste de porc, slănină canadiană, ouă 
jumări, ochiuri, fierte sau prăjite - la comandă, frigănele de 
casă, patru feluri de cereale, fierbinţi și reci, biscuiţi, pâine cu 
unt, felii groase de lipie, unt, patru feluri de brânză, cafea, ceai, 
lapte, sucuri grapefruit și banane. Era o masă la care gusturile 
puteau fi pe deplin satisfăcute, setea stinsă și animozităţile 
ascuțite la maximum. 

— Vrea cineva să vadă vrunul din ziarele acestea de 
dimineaţă? - se oferi J.R., cu o neobișnuită bună dispoziţie. 

— Sectorul afaceri, mormăi Jock, cu gura plină de cârnaţi și 
ouă. 

— Modă, spuse Pam. 

— Foaia mondenă, ceru Sue Ellen. 

— Ceva pentru tine, micuță Lucy? întrebă J.R. 

Ea negă din cap. 

— Te mai ţii încă de tipul acela al tău care lucrează la parcare, 
Lucy? râse J.R. 

— Va deveni doctor, spuse Lucy, cu răceală. Acum, lasă-mă-n 
pace, J.R. 

J.R. îi înmână paginile comice și o privi cum le dădea la o 
parte fără măcar să le privească. 

— Și tu, frăţioare? continuă el, adresându-se lui Bobby. Cred 
că ai vrea să vezi prima pagină. Ei bine, uită-te aici, la povestea 
asta cu petrolul. Se pare că cei șase sute de mii de barili de 
petrol brut pe care i-ai cumpărat și i-ai plătit pentru 
întreprinderile Ewing, au fost încredinţaţi oceanului. 

— Ce suflet generos și simpatic ai, J.R., spuse Bobby 


110 


— Ştie cineva cum s-a întâmplat? întrebă Lucy. Cum de s-a 
scufundat în felul ăsta un petrolier? 

Bobby răspunse pe loc: 

— Nimeni nu știe sigur, Lucy. Dar căpitanul și echipajul s-au 
întors acasă. De îndată ce vor completa un raport, vom avea 
mai multă informaţie laămuritoare. 

— Am încercat să te previn, spuse tăios J.R. Înaintezi prea 
repede spre propria ta prosperitate. 

Jock își ţinea faţa îngropată în pagina comercială, scoțând un 
sunet răgușit din gât, singurul indiciu că era prezent. Bobby, 
conștient de considerabila dezaprobare pentru felul în care 
mânuise el lucrurile, pe care o resimțeau membrii familiei lui, 
alţii decât J.R., făcu o încercare să se apere. 

— Hai, J.R. Chestia cu petrolierul e un eșec, desigur, dar nu-i 
sfârșitul lumii. Am pierdut ceva petrol, O.K., dar compania de 
asigurări va avea grijă de asta. Suntem acoperiţi financiar, asta 
vreau să spun. Și, printre altele, pot descurca orice încurcătură 
ce poate interveni. 

J.R. își arătă dinţii încleștațţi. 

— Nu asta-i problema. Nici pe departe. 

Pam, care se stăpânise până acum, văzând felul în care era 
tratat soţul ei, nu se mai putu abține: 

— Și anume care crezi tu că e problema, J.R.? Ce-ai fi vrut tu 
să faci ca să eviţi scufundarea petrolierului? Cum ai fi putut tu, 
sau Bobby, sau altcineva, să facă ceva? 

Sue Ellen răspunse prompt, venind în sprijinul lui J.R: 

— Dacă vrei să intri în joc, trebuie să-ţi asumi riscul. 

— Destul, izbucni Miss Ellie. Vorbele n-or să scoată petrolierul 
la suprafaţă. Bobby o va scoate la capăt, nu-i așa, fiule? 

— O să încerc, mamă. 

— Să încerci, spuse J.R. vesel, urmărindu-și fratele 
îndeaproape cu privirea, nu e destul. Nu-i așa, tată? 

În spatele ziarului, Jock își schimbă poziţia, își frecă obrazul 
proaspăt bărbierit, înghiţi o dată, de două ori, dar nu răspunse. 
Bobby se ridică. 

— Trebuie să plec. Trebuie să stau de vorbă cu domnul 
Eugene despre asigurarea vasului. Trebuie să fac mișcarea asta 
cât mai repede... 


111 


O oră mai târziu era în biroul lui, dându-i ordine lui Connie, 
frământându-și mintea, încercând să găsească cea mai bună 
soluție pentru a rezolva această nouă problemă. 

— Mai întâi, dă-mi legătura cu Steve Taylor, Trebuie să-l pun 
să-mi caute niște petrol de pe piaţă. Apoi, dă-mi-l pe domnul 
Eugene Bullock. Vreau să știu ce companie s-a ocupat de 
asigurarea petrolierului. Apoi vorbește cu respectiva companie 
și spune-le să-și trimită un reprezentant aici. Vreau să fie 
completată imediat reclamaţia. 

— O să mă ocup imediat de asta. 

Porni, apoi se întoarse înapoi, cu o expresie de îngrijorare pe 
fața ei frumoasă și, în mod normal, liniștită. 

— Bobby. 

El își ridică ochii. 

— Ce este? 

— Voiam doar să spun cât îmi pare de rău pentru petrolier. 
Știu ce necaz e ăsta pe capul tău. 

— O să supraviețuiesc. 

— Sunt sigură, doar că... 

— Dacă este destul petrol în exces pe piaţă în momentul de 
față, totul e în regulă. Nu-mi place ideea de a cumpăra la 
licitaţie, dar de data asta n-am de ales. 

— O.K., Bobby. Apropo, a venit Brady York, vrea să te vadă. 

— Trimite-l aici și dă telefoanele alea. 

Ea se retrase și peste câteva secunde îl conduse pe Brady 
York în birou. 

— Îmi pare rău că aterizez pe neașteptate, Bobby. 

— La naiba, Brady, ești întotdeauna binevenit aici. la loc. Ce 
dorești? 

York își scoase pălăria neagră și-și șterse creștetul pleșuv. 

— Mi se pare că amândoi avem probleme - blestematul acela 
de petrolier, Bobby. Tot petrolul acela brut. Bobby, sunt supărat. 
Sunt neliniștit. Sunt înfricoșat. Mă simt cu sula-n coaste, cum se 
spune. Benzina aceea, Bobby, băiete, trebuie s-o am pentru 
staţiile mele. 

Urmările începeau să se resimtă, recunoscu Bobby pentru 
sine însuși; atmosfera încărcată; presiunea, cererile tot mai 
urgente. 

— Ai s-o ai, Brady. Îţi dau cuvântul meu, doar că o să mai 
dureze puțin. 


112 


York se agită pe scaun: 

— Anume, cât? 

— Nu pot spune exact. 

— Asta-i toată problema, nu-i așa? Trebuie să știu. 
Comercianţii mei se țin de mine să le spun cât va dura. Trebuie 
să-mi dai o dată de livrare, Bobby. 

— Pot avea un răspuns azi, la terminarea programului, Brady. 
E tot ce pot să fac. 

Brady oftă și se masă pe piept: 

— Ştii, nimic nu mai este cum a fost. Problema este că dacă 
nu obţin benzină pentru staţiile pe care le alimentez, o să 
trebuiască să funcţioneze cu program redus. Unele vor trebui să 
se închidă o perioadă. Altele vor da faliment. 

— Nu-i dracul chiar așa de negru, Brady. 

— Nu încă, dar va fi în curând. Am fost de mulţi ani 
distribuitor, Bobby. Funcţionez pe bază de încredere, de 
capacitatea furnizorilor mei de a livra benzina și de toleranța 
acelor - independenţi ai mei. Mi-am plătit datoriile, Bobby. Sunt 
demn de alt tratament din partea ta. 

— Categoric, nimic de obiectat. 

— Există doar o singură regulă ca să fii un bun distribuitor. Să 
obţii produsul /a timp, pentru că altfel pompele funcţionează în 
gol. Dacă un șofer vrea să-și facă plinul și nu găsește benzină 
într-un loc, se duce în altul. Banii pierduţi astăzi nu pot fi 
recuperati în niciun fel. 

— Înţeleg. 

— Să înţelegi nu-i destul, Bobby. Ce vei face? 

— Voi face tot ce pot? 

York ezită. 

— N-am intrat niciodată mai înainte în afaceri cu Ewingii din 
cauză că - nu vreau să ofensez - dar fratele tău nu are ceea ce 
se cheamă cea mai bună reputaţie. 

— Nimic de zis, Brady. 

— Nici nu mă așteptam. Dar tu - am simţit că pot avea 
încredere în tine, Bobby. 

— Poţi. Faptul, că petrolierul acela s-a scufundat, n-a fost 
chiar din vina mea. 

— Știu asta. Nu te învinovățesc. Îţi spun doar că mi-ai promis 
să-mi livrezi petrolul ăla în cinci zile și în termenul ăsta trebuie 
să-l am. 


113 


Bobby se simţi călcat pe coadă, mândria îi era rănită. 
Stinghereala i se citi pe faţă. 

— Eşti un vechi prieten de-al tatălui meu. Nu crezi că și 
cuvântul meu are tot atâta greutate, cât și al lui? 

— Desigur. Eşti un Ewing. 

— O.K. Atunci, uite, ai cuvântul meu. Îți vei primi petrolul. 
Chiar acum, Brady. 

Brady luă mâna lui Bobby și i-o strânse puternic. 

— Aștept curând vești de la tine. 

— De îndată ce aflu ceva. 

Brady plecă zâmbind. Dar zâmbetul de pe fața lui Bobby pieri 
deîndată ce rămase singur. Nimic nu părea să fie simplu. Se 
așeză la loc pe scaun, cu mâinile strânse sub cap, încercând să- 
și limpezească gândurile; dar vasul acela scufundat continua să- 
| chinuiască ca o viziune fantomatică. Scufundarea se petrecuse 
într-un moment atât de critic din noua lui carieră de președinte 
al Întreprinderilor Ewing, într-un moment atât de favorabil 
pentru oricine ar fi dorit să-l doboare, pentru oricine ar fi dorit 
să-i sape groapa. 

Pe ecranul minţii lui, imaginea vasului fu înlocuită cu 
imaginea zâmbitoare a lui J.R., cu o expresie de triumf pe faţă. 
Dintr-odată, se simţi rușinat și vinovat pentru faptul că se 
gândise că J.R. ar fi fost complice în afacerea asta; nici chiar J.R. 
n-ar fi putut merge atât de departe încât să trimită un vas pe 
fundul oceanului. 

— S-au ar fi putut? 

Gândindu-se la trecut, nu-și putut aminti decât de conflicte cu 
fratele lui mai mare. Presupunea că asta era ceva firesc - 
începând cu Cain și Abel, trecând prin teoria lui Freud, 
rivalitatea între frați trecuse de-a lungul generaţiilor până la 
fraţii Ewing de la Southfork. Chiar de copil, J.R. îl terorizase, 
încercând întotdeauna să câștige ceva pe spinarea lui. Odată, la 
școală, cu ani în urmă, se întâmplase ca Gary să arate un 
oarecare interes față de o fată, Sandy. J.R. îl făcuse pe Gary să 
apară într-o lumină proastă, spunându-i fetei că până să ajungă 
la pubertate Gary încă mai făcea în pat, că întotdeauna evitase 
să se bată, și încă, o mulţime de astfel de vorbe batjocoritoare. 
În final i-o luase pe Sandy. 

Bobby fu acela care sărise în apărarea lui Gary confruntându- 
se cu J.R., spunându-i pe șleau ce era. J.R. jurase să se răzbune 


114 


pentru insulta asta și lui Bobby i se părea că de atunci J.R. nu 
încetase să încerce să-și împlinească răzbunarea. Dar... 

Era și altceva la J.R. decât simpla dorință de răzbunare. Dorea 
să câștige victorie după victorie, tânjea după putere, după 
infinită bogăţie și după aprobarea lui Jock, ce urma să vină după 
toate acestea. 

Și, mai mult, niciodată nu fusese destul pentru J.R. să învingă; 
fraţii lui trebuiau să dea greș și să fie umiliţi pe parcurs. 

Bobby deschise ochii și se îndreptă pe scaun, luând o 
hotărâre. Trebuia cumva să uite de amestecul lui J.R. în această 
problemă; trebuia să facă tot ce era necesar ca să iasă din 
încurcătura asta pe cont propriu, și în folosul lui Ewing Oil, așa 
trebuia să procedeze. 

Într-o oră, Bobby se afla în elicopterul companiei, zburând pe 
deasupra Texasului. Elicopterul plană deasupra unei coline; 
dedesubt se afla depozitul de petrol Ewing, cisternele uriașe 
apărând de sus ca niște gheme rotunde, albe. Elicopterul 
pendulă și începu să coboare, nu departe de mica construcţie de 
lemn, care servea de birou. 

De îndată ce aterizară, Bobby se cobori, aplecându-se, ca să 
evite elicele care încă se mai roteau și se grăbi să se îndrepte 
spre un bărbat cu o pălărie mare. Era Charlie Waters, 
administratorul depozitului. Își strânseră mâinile și o luară de-a 
lungul pasajului larg care separa șirurile de cisterne. 

— Nu mă aşteptam la vizita asta, Bobby. 

— Charlie, vreau să știu exact cât petrol brut suplimentar 
avem acum! 

Administratorul se opri și ezită, încruntându-și sprâncenele 
cărunte. 

— Nu cred că înţeleg. 

— E destul de clar. Cât petrol ai în cisternele astea? 

— Nu mult. 

— Cât de mult? 

— Trebuie să mă uit pe inventar, dar trebuie să-ţi spun un 
lucru, Bobby. Tot ce vezi aici e deja arvunit. 

— Arvunit? Cui? 

— Rafinăriei Wilkinson, din Galveston. 

Bobby, rămase descumpănit. Simţea deja gustul înfrângerii și 
disperării. 

— Nu tot acest petrol. 


115 


— Mi-e teamă că da. Toţi cei 450.000 de barili. 

Bobby respiră adânc, apoi se hotări: 

— Wilkinson va trebui să mai aștepte câteva zile după petrolul 
lui. Am nevoie de toți acești barili pentru rafinăria noastră, chiar 
acum. Cât mai repede. 

Charlie își încleștă fălcile. 

— Ei, Bobby, nu poţi face așa ceva. 

— La naiba nu pot! Wilkinson nu va avea mult de așteptat. 
Petrolul pe care îl vom scoate de pe câmpurile Ewing va acoperi 
diferenţa într-o săptămână, cel mult în zece zile. 

— Da, domnule, spuse administratorul, încăpățânat. Doar că 
Wilkinson e strâns cu ușa. Nu-și poate deloc permite să aștepte. 
Omul trebuie să livreze benzina la staţiile cu care are contract. 
Dacă nu o livrează la timp, o să se prăbușească. Și asta 
presupune o livrare regulată din partea noastră. Așa am făcut 
de douăzeci de ani. Tatăl tău și Wilkinson au bătut palma pentru 
asta. 

— Au consfințit înţelegerea, presupun, spuse Bobby, sec, 
conștient că în afacerile cu petrol, o strângere de mână era un 
legământ tot atât de ferm și solemn ca și un contract scris. 

— Tatăl tău și-a dat cuvântul. 

Bobby înjură printre dinţi. 

— Unde e telefonul? 

Charlie îl conduse pe Bobby înapoi, în birou. Bobby ridică 
receptorul. 

— Încerc să cumpăr orice petrol e disponibil pe piaţa liberă. 
Formă și așteptă. Să vedem ce-au făcut. 

Vorbi în receptor: 

— Tu ești, Steve Taylor? Aici Bobby Ewing. 

— Am încercat să te găsesc, Bobby. 

— Ce s-a întâmplat? Ai avut noroc cu petrolul? 

— Mi-e teamă că nu. 

— Cât ai putut cumpăra, Steve? 

— Asta-i problema, Bobby. Nicio picătură. Se pare că piaţa a 
secat. M-am întors gol. 

— La dracu! se enervă Bobby. Continuă să încerci, auzi? 

— Fac tot ce pot pentru tine. 

— Ţine-mă la curent. 

Bobby închise și privi prin fereastra murdară. O autocisternă 
se oprise lângă unul dintre rezervoare, ca să încarce preţiosul 


116 


petrol brut. Bobby ducea o bătălie disperată, tăcută cu el însuși. 
Indiferent ce ar face, cineva va suferi. Cineva va fi călcat în 
picioare și va fi convins că Ewing Oil i-o făcuse. Wilkinson sau 
Brady - unul din ei, va fi turbat de supărare mai înainte de a se 
sfârși ziua. Se întoarse cu faţa la administrator. 

— N-am de ales, Charlie. Vreau cei 450.000 de barili, vreau 
fiecare picătură, pe loc. Vreau să fie chiar acum încărcaţi și 
expediaţi, la rafinăria Ewing, chiar în clipa asta - pe loc, astăzi. 

Administratorul era șocat și nici nu încerca s-o ascundă. 

— Dar Wilkinson? 

— Ce-i cu el? întrebă Bobby cu o răceală pe care nu o simţea, 
de fapt. 

— Ce-o să-i spun? 

— Amână-l. Spune-i că a avut loc o întârziere. Câteva zile și-și 
va avea petrolul. 

— Îți spun că are nevoie de petrolul ăsta azi. 

Furia lui Bobby, faţă de el însuși, față de împrejurările asupra 
cărora nu avea control, față de încăpăţânatul de administrator, 
izbucni la suprafață. 

— La naiba, omule, nu mă contrazice! Fă ce-ţi spun și chiar în 
clipa asta! 

O clipă, ochii li se întâlniră; apoi, administratorul plecă ochii în 
jos. 

— Cum spuneţi dumneavoastră, domnule Ewing. 

— Cum spun eu, repetă Bobby, calm. 

Administratorul plecă. Furia se scurse toata din Bobby, și sleit, 
se lăsă să cadă pe un scaun. Era zăpăcit, confuz, dezamăgit de 
el însuși. Cu o expresie mâhnită, încerca să realizeze binele și 
răul pe care-l făcuse, să le cântărească una cu alta, să se 
autoconvingă că procedase bine. 

Era o sarcină imposibilă. 

e 

Mult mai târziu, în după-amiaza aceea, Ray Krebbs își 
îndrepta camioneta hodorogită spre casa lui de la Southfork. 
Parcă, și examină o mașină prăfuită și veche, marca Chevy, 
care-i stătea în cale, fără s-o recunoască. După o clipă, cobori 
din camionetă, își îndesă pe cap pălăria de pai pe care o purta și 
trecu de vechiul Chevy. Un bărbat stătea pe scările din faţa 
casei lui, fumând o ţigară și privindu-l cum venea. 

— Bună ziua, spuse el, de parcă erau vechi prieteni. 


117 


Ray se opri și îl privi. Bărbatul din fața lui era de vârstă 
mijlocie, pântecos, cu tenul palid, aproape gri. Nu părea să fie în 
elementul lui - genul de om care niciodată nu se simţea acasă în 
propria-i piele. Ochii îi dansau, mișcându-se de colo-colo, de 
parcă era în căutarea unui loc sigur pe care să se odihnească, și 
buzele i se mișcau trăgând din ţigară, într-o încercare zadarnică 
de a găsi oarecare liniște în fumul albăstrui. 

— Bună ziua, spuse Ray. Pot face ceva pentru 
dumneavoastră, domnule? 

Omul reuși să scoată un zâmbet scurt. 

— Nu mă recunoști, nu-i așa, băiete? 

— Nu pot spune că da. 

— E-n regulă, a trecut într-adevăr mult timp. Prea mult. 

— N-aţi spus cum vă cheamă. 

Zâmbetul reveni și de data asta îi rămase pe buze. 

— Asta-i problema, nu-i așa? Nu m-am prezentat. Ei bine, 
băiete, mă cheamă Amos. Amos Krebbs. Același nume cu tine. 
Nu-i așa că-i o coincidență foarte stranie? 

Ray nu se clinti. 

— O coincidenţă? 

— Păi, nu chiar, continuă Amos Krebbs cu o agresivitate 
crescândă. Vezi, băiete, tu și cu mine avem același sânge. Sunt 
de-mult-pierdutul tău tată. 


e Capitolul 11 


Pentru Ray Krebbs timpul se opri în loc. Razele lungi ale 
soarelui din vest aruncau o umbră lungă; dar el nu lua seama la 
nimic din jur. Undeva, prin apropiere, un coiot urla, și o pereche 
de ulii se roteau leneș pe cer. Ray nu-i observă. Îndoiala îi 
pătrunsese în minte, umbrindu-i memoria, încetinindu-i reacţiile, 
inhibându-i răspunsurile. Ochii îi erau fixaţi pe fața plină a lui 
Amos Krebbs, dar, de fapt, văzu o altă faţă, o faţă de demult, o 
faţă pe care n-o mai recunoștea și de care nu-și mai amintea. 
Dar faţa aceea de altădată era prea vagă și-l îndurera prea mult 
să și-o amintească; era toată o expresie a mâhnirii, fricii și a 
unei singurătăţi de nesuportat. 

— Minţi, spuse el cu voce oarecum amenințătoare. 

— Nu, spuse Amos, calm. Sunt tatăl tău. 


118 


— Nu am tată, spuse Ray, fără să se gândească. 

Amos ridică ușor zeflemisitor gura în sus, vădind clar plăcerea 
perversă pe care o resimțea în acest schimb de cuvinte. Nu era 
un om obișnuit cu victorii și-și căuta recompensă pentru 
eșecurile lui, când și unde putea. 

— Oh, sunt într-adevăr tatăl tău, spuse el iarăși. Poţi să mă 
crezi, băiete. 

Ray păru să revină brusc în prezent. Faţa lui lungă, osoasă își 
recăpătă culoarea, fălcile i se strânseră hotărât, ochii lui albaștrii 
luciră viu. 

— Cred că ești, dacă așa zici. 

— Așa zic. 

Amos își schimbă poziţia și-și duse mâna la buzunar. 

— Poate ar trebui să arunci o privire la ce am aici. 

Îi întinse un teanc de documente zdrenţuite. 

Ray se dădu înapoi, dând din cap a negare. 

— Hai, insistă Amos. Doar n-o să te mănânce, așa mare și 
puternic cum ești. 

Ray acceptă documentele. Era un vechi certificat de naștere, 
îngălbenit pe la margini, cu numele lui clar imprimat și o 
jumătate de duzină de fotografii vechi ale unui băieţel în diferite 
stadii de creștere. Era evidentă asemănarea dintre el și copil, nu 
se putea nega. | le înapoie lui Amos. 

— Ce vrei? 

Amos se ridică, cumva mai încrezător, trăgându-se de 
pantaloni și zâmbind pe furiș. 

— Mă crezi acum, nu-i așa? sunt tatăl tău. Doar că nu insist 
să-mi spui tată. E suficient să-mi spui Amos. Pur și simplu 
bătrânul Amos. 

Zâmbetul era mai larg acum, dar nu mai cald sau mai 
promiţător. 

— Interesant cum te-ai întors pe neașteptate. Tocmai acum. 

— Viaţa poate fi ciudată. 

— De ce acum, având în vedere cât de mult timp a trecut de 
când ne-ai părăsit, pe mine și pe mama? 

Și acum faţa aceea îi era clară în minte, faţa înlăcrimată a 
mamei sale. 

— N-o lua cu patimă. Îmi placi. Am ţinut la mama ta. Un om 
are întotdeauna motivele lui pentru ceea ce face. 

— Pentru că-și părăsește familia? 


119 


— Ăsta e un fel de a pune lucrurile la punct. 

— Ce altceva ai mai pus la punct? N-ai trimis niciodată 
scrisori, n-ai sunat. N-ai trimis bani. Nimic. Adevărul este că nu 
ţi-a păsat niciodată. 

Amos își ridică brusc capul în sus și și-l cobori la loc, fără 
regret. 

— Da, trebuie s-o recunosc; ai perfectă dreptate. 

Vocea lui Ray deveni tot mai dură, dovedind indignarea de 
care era cuprins. 

— Atunci la ce Dumnezeu ai mai apărut acum? 

Amos își stinse ţigara de poarta casei lui Ray, o poartă pe care 
recent o construise cu mâinile lui. Își aprinse altă ţigară. 

— Ascultă aici, băiete. Te-ai aranjat destul de bine; mai bine 
decât mine. Nu glumesc. Casă nouă, pământ de calitatea întâi, 
al tău propriu, plus că ești în grațiile lui Jock Ewing, regele 
acestor ținuturi. 

La auzul numelui lui Jock, Ray își pierdu controlul. Făcu iute un 
pas înainte și Amos se retrase speriat. 

— Lasă-mă să-ţi spun ceva, tată. Când am venit aici aveam 
cincisprezece ani. Mama murise și n-aveam unde să mă duc, 
nimeni nu mă voia, aveam doar hainele de pe mine și o 
scrisoare de la mama către Jock Ewing, în care-l implora să mă 
ajute. Nu era obligat s-o facă, dar a făcut-o. Și cu ajutorul lui m- 
am ridicat, am făcut ceva în viaţă. Jock Ewing mi-a fost mai mult 
tată decât ai fost tu vreodată. 

Amos dădu fumul pe nas, trase din ţigară, apoi o apropie de 
poartă. 

— Oprește-te! izbucni Ray. Nu-mi murdări noua mea poartă, 
auzi? 

Lui Amos nu-i păsă de expresia feței lui Ray - desfăcu ţigara și 
scutură cenușa pe pământ. 

— Asta e desigur o poveste emoţionantă, băiete, ceva de care 
am să-mi amintesc peste ani. 

— Nu mă interesează ce-ai să faci. Voiam doar să știi. 

— Oh, știu, bineînțeles. Dar lasă-mă să-ţi amintesc că te-am 
crescut, băiete. În primii trei ani, dar oricum. Asta înseamnă 
ceva. 

Ray înţelese și își vâri mâna în buzunarul de la blugi. 

— Ai dreptate, asta înseamnă ceva. Cam o sută de dolari! și 
îngrămădi banii în buzunarul de la cămașa lui Amos. Asta 


120 


trebuie să-ți ajungă să-ţi cumperi destulă benzină să părăsești 
Texasul, și să fii sigur că n-ai să te mai întorci. 

Amos își desfăcu mâinile, neajutorat: 

— Stai o clipă, fiule! Cu o sută de dolari nu cumperi nimic azi; 
cu inflaţia și toate celelalte. Crezi că e cinstit cum te comporți cu 
bătrânul tău tată? 

— În tot timpul ăsta n-ai trimis măcar o carte poștală. Nicio 
vizită, nimic. Nici zece cenți să ne ajuţi. 

— N-am avut niciodată zece cenți să vă trimit, și trebuie să 
mă crezi. Niciodată nu mi-a mers prea bine. 

— N-ai avut, pe dracu! N-ai avut un dram de simpatie pentru 
mine. Nu-ţi datorez nimic, Amos. Așa că urcă-te în mașina aia a 
ta și pornește. N-am să mă mai pot ţine mult în frâu. 

Amos dădu trist din cap și se urcă în mașină. Experienţa îi 
spunea că de data asta mersese cât de departe se putea. Ray îl 
privi cum pleca abătut. Ceva din ochii lui Amos Krebbs îi spunea 
că nu era ultima vizită din partea acestuia. Rămase privind, 
până ce praful ridicat în urma mașinii tatălui său dispăru. Ultima 
lui iluzie se spulberase, lăsându-l mai gol și mai sărac sufletește 
decât fusese vreodată. 

(J 

Pam era în pat, cu o carte, când Bobby intră în camera lor. Se 
opri la ușă și ochii li se întâlniră. Își aruncă haina pe un scaun. 

— Speram să dormi, spuse el, încurcat. 

— De ce? Ca să nu poţi da ochii cu mine? 

— Oh, nu-i vorba de asta, Pam. 

— Dar despre ce-i vorba, atunci, Bobby? Spune-mi! Sunt o 
femeie măritată care aproape niciodată nu reușește să-și vadă 
soțul, o femeie măritată lăsată singură, fără să aibă pe cineva 
cu care să vorbească sau pe care să-l iubească, o femeie 
măritată, trăind ca un ermit în deșert. Nu asta-mi trebuie, 
Bobby. 

— Ştii ce se petrece, cât am de muncă. Sunt vremuri grele 
pentru mine, Pam. Vrei să dau înapoi? Am avut o zi grea. 

— Asta-i foarte rău. Nici a mea n-a fost chiar grozavă. 

Bobby se lăsă pe marginea patului, atent să evite orice 
contact fizic, lucru pe care ea îl observă și îl înregistră. 

— Ce a fost așa de deosebit astăzi? întrebă ea. 

— Am făcut ceva de care nu sunt prea mândru, dar era ceva 
care trebuia făcut, pentru afaceri. 


121 


— Parcă tot așa spunea și J.R. 

Bobby se ridică și începu să se dezbrace. 

— A trebuit să trec peste o înțelegere pe bază de încredere a 
tatei, ca să-mi onorez o obligaţie. A fost povestea cu diavolul și 
adânca mare albastră, Pam, cu mine prins la mijloc. 

Un val de tandrețe o cuprinse. 

— Bobby, poate că viaţa asta nu e chiar cea mai potrivită 
pentru tine. Nu ești J.R. Nu vreau să fii și nici tu nu vrei. 
Renunţă, Bobby. Nu-i rușine să fugi de ceea ce nu vrei. Las-o- 
ncolo de Ewing Oil. 

— Credeam că ne-am lămurit. Nu vreau să plec. Nu vreau să 
renunţ. Nu vreau să las compania. 

— Atunci ce vrei? 

El păru surprins de întrebare. 

— Păi, să înving, bineînţeles. 

Pam dădu din cap, lăsă cartea, întorcându-se pe o parte și 
închise ochii. Dar trecu mult până să poată adormi. 

e 

Devreme, dimineața următoare, Bobby era la el în birou, 
vorbind la telefon. 

— Steve Taylor? sunt Bobby Ewing. Să ne lămurim, omule. Ce 
se petrece? Presupun că firma ta trebuie să cunoască bine piaţa 
liberă dar tot ce obţin sunt vorbe și iar vorbe. De ce nu pot... 

— Pot să-ți obţin zece mii de barili într-o zi, sau așa ceva, 
Bobby. 

— Nu-i destul de bine. Știi asta. Mă așteaptă cineva la 
Galveston, căruia îi datorez 450.000 de barili și... 

— Va trebui să aștepte. 

— Nu poate să aștepte. Nici eu nu pot. Continuă să încerci, 
Steve. La naiba, trebuie să aibă cineva niște petrol de vânzare. 

Trânti telefonul, și, în schimb, auzi interfonul băzâind. Apăsă 
pe întrerupător. 

— Da, ce este? 

Connie vorbi: 

— E Mort Wilkinson. 

Bobby se posomori. Nu voia să vorbească cu Wilkinson, nu 
încă. 

— Pe ce linie? întrebă el. 

— E chiar aici, la intrare. 

Bobby își făcu curaj. 


122 


— Trimite-l înăuntru. 

Peste câteva secunde, ușa se deschise brusc și Wilkinson 
dădu buzna drept în birou, trecând peste Connie. Era un om cu 
un aspect brut, cu o alură de agresivitate în corpul lui plin și o 
gură hotărâtă. Bobby anticipă că nu-i va fi ușor și încercă să 
schimbe ceea ce părea inevitabil. 

— Connie, adu-i domnului Wilkinson o cană cu cafeaua aceea 
a ta grozavă pe care o pregătești de dimineaţă. 

— Las-o baltă, i-o tăie Wilkinson. Apoi aşteptă până ce Connie 
se retrase. Vreau să-ți spun, Ewing, că nu-mi place ce se petrece 
aici. 

Bobby își ridică mâinile, într-un abandon prefăcut. 

— Dă-mi o șansă să-ţi explic. 

— Să-mi explici pe dracu'! Ce e de explicat? 

— Te rog, nu vrei să te așezi? 

— Plec imediat. Voiam să-ţi spun, băiete, că în douăzeci de 
ani de când fac afaceri cu Ewing Oil și cu tatăl tău, niciodată n- 
am avut nevoie decât de o strângere de mână ca să pecetluiesc 
o afacere și niciodată nu m-am îndoit de tatăl tău că și-ar lua 
înapoi cuvântul. Nu mă așteptam la așa ceva, nu de la un Ewing. 

Bobby își înghiţi răspunsul iniţial. Dacă ar fi fost J.R. ar fi 
minţit de ar fi rupt, dar el nu putea s-o facă. Dădu adevărul la 
iveală. 

— Am necazuri, domnule Wilkinson. Vreau să știi asta. Trebuia 
să onorez o livrare la termen și... 

— Dar contractele mele? Dacă nu le onorez, voi avea o haită 
de avocaţi pe urmele mele. Distribuitorii mei nu vor să audă 
scuze. Vor livrările și nu-i învinuiesc pentru asta. Singura mea 
rațiune în afaceri este să-i alimentez la timp cu benzină. 

— Am nevoie de puţin timp. 

— Nu am deloc timp, Bobby. Stațiile acelea care nu-și primesc 
benzina n-au timp de așteptat. Nici eu nu sunt atât de mare ca 
să-mi permit să pierd timpul. 

Bobby îi înţelese punctul de vedere și spuse: 

— Trebuie doar să-mi înţelegi poziţia. În nouă luni din zece, aș 
fi putut înlocui destul de repede petrolul ăsta. Pe moment nu pot 
găsi destul, să cumpăr de pe piaţă. 

Faţa lui Wilkinson se înăspri și se întunecă. Capul păru să-i 
coboare între umeri și pentru o clipă, Bobby crezu că bătrânul 


123 


intenţiona să-l atace fizic. Apoi, Wilkinson expiră și păru să se 
liniștească. 

— Bobby, nu pot să aștept. Asta-i singura problemă. Dacă 
rafinăria mea nu primește petrol brut, se închide. Dau faliment. 
Dacă camionagii mei n-au benzină de transport, mă lasă baltă. 
Ceea ce înseamnă că staţiile pe care le-am contractat rămân în 
aer. Așa că asta-i situaţia - mi-ai făcut-o de data asta și m-ai 
lăsat în aer. 

— Nu știu ce să spun, domnule Wilkinson. 

Wilkinson își suflă nasul și-și drese glasul. Vocea i se sparse 
când vorbi: 

— Bobby, îmi iubesc compania, eu am construit-o, eu o 
conduc, eu am făcut-o să iasă din situaţii grele. Compania mea, 
reputația mea - e tot ce am. Niciodată n-am fost căsătorit, n-am 
avut copii, familie. Nimic, decât compania. Ea este viaţa mea, și 
dacă o pierd, ei bine, nu știu. 

Se plimba prin birou, cu umerii căzuţi, arătând dintr-o dată 
îmbătrânit, epuizat. Se opri la ușă și spuse peste umăr, cu o 
voce plină, joasă: 

— Nu-mi fă asta, Bobby. 

Apoi plecă. Șocul emoțional îl făcu pe Bobby să se lase pe 
scaun. In coapsă, un mușchi i se zbătea spasmodic și o clipă, 
clipi la întâmplare, conștient de greaua povară pe care o purta, 
întrebându-se pentru prima oară dacă era capabil să o poarte. 

e 

Sally Bullock aştepta în apartamentul ei, cu o sticlă rece de 
șampanie Dom Perignon. ÎI primi pe J.R. cu un zâmbet cald și-i 
puse un pahar în mână, apoi turnă șampanie pentru amândoi. 

— Pentru noi, J.R. 

— Sally, ai o înclinare spre romantism. 

Ea bău, privindu-l peste marginea paharului. 

— Ajungem și la treaba aceea. 

— Dumnezeule, Dumnezeule, Sally și ești o doamnă, fericit 
măritată. 

Râseră și băură, apoi J.R. ridică paharul: 

— Propun trei toasturi, dacă crezi că poți să faci faţă. 

— Incearcă-mă, domnule. 

— Mai întâi, spuse J.R., vesel, pentru bunul nostru vas Antioch 
care zace putrezind pe fundul oceanului, făcându-mi mie și ţie 
un așa de mare serviciu. 


124 


— Care zace pe fundul oceanului cu preţioasa sa încărcătură, 
adăugă ea, râzând încântată. 

— Așa de prețioasă - șase sute de mii de barili de apă 
chioară, care valorează exact nimic. 

Bău și râse iar, încântat. 

— Ca să nu mai vorbim de cele câteva butoaie găurite de 
petrol adevărat menite să înșele și să facă ca totul să pară în 
ordine, spuse Sally și apoi bău. 

— Al doilea toast, continuă J.R. Pentru vasul Marsh Baron, 
care se află chiar acum în portul de la Corpus Christi, 
descărcând 600.000 de barili de petrol brut venezuelian. 
Cumpărat și plătit de fratele meu, Bobby, acum tot al nostru. 

— Aducând un profit care va curge în propriile noastre seifuri, 
J.R. O afacere bună pentru amândoi. 

Ciocniră iarăși. 

— Și, în sfârșit, spuse J.R., pentru soțul tău și pentru fratele 
meu, care au dat lovitura secolului, făcând totul posibil. 

Băură și J.R. umplu la loc paharele. 

— Ți-am spus cu cât l-am asigurat pe Antioch? Dublu faţă de 
valoarea pieței. 

— Ah, Sally, micuța mea, ești lacomă, dar isteaţă. Numai fii 
atentă ca lăcomia asta a ta să nu-ţi aducă într-o zi necazuri. 

— Oh, sunt foarte atentă la multe lucruri, J.R. Așteaptă doar 
până când Bobby o să descopere pentru cât i-a fost asigurat 
petrolul. Scoase un sunet, plin, senzual, din gât: Dumnezeule, ce 
bine mă fac să mă simt toate astea. 

— Și pe mine, draga mea. 

— Doar un singur lucru mă poate face să mă simt și mai bine. 

Işi puse paharul la o parte și începu să-și descheie nasturii de 
la bluza de mătase. El privea cu interes. 

— Mă întreb care-ar putea fi acela? 

Ea își trase iute bluza și se ridică în picioare, goală până la 
brâu. Sânii ei mari și albi păreau două pete de lumină pe trupul 
ei bronzat. 

— Trebuie să-ţi spun, Sally, că de fiecare dată când te văd 
așa, sunt emoţionat și încântat. Ce trup frumos și împlinit, ai. 

— Dezbracă-te, spuse ea, răgușit, ieșind din fustă. Cu o 
mișcare fulgerătoare, își dădu jos chiloţii și se lăsă pe sofaua 
albă. 


125 


J.R. n-o lăsă să aștepte prea mult. Se ridică deasupra ei, cu 
paharul în mână, la fel de gol ca și ea. Foarte încet, foarte atent, 
înclină paharul, făcând să curgă lichidul rece spumos pe 
pântecele ei elastic și rotund, împroșcând și îndreptându-se în 
jos, spre locul acela negru, bine conturat, dintre coapsele ei. 

Ea îl înjură și se arcui, ridicându-se spre el. 

— Nu mă face să aștept! 

El îngenunche lângă ea, zâmbind maliţios, apoi își aplecă 
capul și începu să lingă șampania, urmând poteca umedă până 
la capăt. 

Ea gemu și își desfăcu picioarele. 

— Ah, reuși ea să îngaime. Ah, ce supliment grozav e ăsta. 


e Capitolul 12 


Chiar în cartierul comercial al Dallasului, printre bărbaţi înalţi, 
puternici, care se mișcau cu sprinteneala tipică oamenilor 
obișnuiți cu viaţa în aer liber, Jock Ewing atrăgea privirile 
admirative atât ale femeilor cât și ale bărbaţilor. Avea ceva din 
constituţia bine făcută a petrolistului, cum mergea fără să 
privească nici la stânga, nici la dreapta, cu o expresie hotărâtă 
pe faţa lui arsă de vânturi, cu ochii aţintiţi în zare sub borurile 
pălăriei lui, Stetson. 

Pierdut în gânduri, nu se sesiză imediat de prezenţa altui 
bărbat care mergea alături, ţinând intenţionat pasul cu el. 
Treptat, luă notă de inoportuna prezenţă și, deranjat de 
apropierea și insistența celuilalt, se enervă. O privire rapidă îi 
revelă un om pântecos, cam de aceeași vârstă cu el, palid și 
cumva neliniștit, în graba de a ţine pasul cu el. 

— Vă cunosc? mormăi Jock, fără să încetinească. 

— Nu, domnule, nu mă cunoaşteţi. Dar eu vă cunosc. 

— Aa! făcu Jock, ameninţător. 

— Așa e, vă cunosc. Nu e multă lume în partea asta a 
Texasului care să nu-l cunoască pe Jock Ewing. 

— Ce doriţi, domnule? 

— Sunteţi cu siguranţă un om direct, nu-i așa? Ei bine, vreau 
să spun că sunt rudă cu administratorul dumneavoastră. 

— Cu Ray? 


126 


— Cu Ray Krebbs. Vedeţi, așa mă cheamă și pe mine. Krebbs, 
Amos Krebbs. Jock se încruntă, măsurându-l pe celălalt, cum 
mergeau alături. Nu găsea nimic plăcut la Amos Krebbs - nici 
aspectul, nici expresia sau nota plângăreaţă și insistentă din 
vocea lui. 

— O.K., spuse el, fără să încetinească. Ce doriţi, domnule 
Krebbs? 

— Mă întreb dacă îmi puteţi acorda câteva minute pentru o 
conversație. O conversaţie scurtă, domnule Ewing, să zicem, la 
o cafea. Este vis-à-vis o cafenea. 

Jock își privi ceasul. 

— Zece minute, Krebbs, și gata. Sunt un om ocupat. 

— E-n regulă, domnule. Zece minute vor fi de-ajuns. 

O chelneriță le aduse cafelele la o masă din colț. Amos își 
puse mult lapte și mult zahăr în cafea. Jock se strâmbă: nu 
suferea să vadă cafeaua stricată cu așa ceva. 

— O.K., domnule Krebbs. Dă-i drumul. 

— Cum vreţi dumneavoastră. E vorba de Margaret Hunter. 

O licărire anticipativă fulgeră în ochii lui mici și își linse 
buzele. Jock căzu pe gânduri și ochii i se umplură de dor, ca într- 
un regret. Își coborî privirea și și-o ridică iar, privind drept în 
ochii lui Amos Krebbs. 

— Trebuia să fi știut numele de Amos. Mi-a spus numele tău. 
Trebuia să-mi fi amintit. 

— A fost cu mult timp în urmă, domnule Ewing. 

— Cu foarte mult. Ce te-a adus aici după atâţia ani, domnule 
Krebbs? Ce dorești? 

— Aţi iubit-o, nu-i așa, domnule Ewing? 

— Da, spuse Jock, încet, am iubit-o. 

— Și ea v-a iubit. Niciodată nu m-a lăsat să uit asta, niciodată. 

— Era război. Emoţiile tuturor erau puţin cam aprinse atunci. 
Nu era un mod de viaţă normal. Jock își duse ceașca de cafea la 
buze, dar nu putu să bea și o lăsă la loc. E-n regulă, Krebbs, ce 
vrei? 

Amos își confecționă un zâmbet galeș. 

— Nu prea se ţine norocul de mine, Ewing. Credeam că 
numele de Margaret Hunter ar putea însemna ceva pentru tine. 

— Șantaj? 

— E un cuvânt prea dur. 


127 


— Ei bine, ţi-ai pierdut timpul. Idila mea cu Margaret nu e 
secretă. l-am spus soţiei mele totul de îndată ce m-am întors 
acasă. Știe și că Ray e fiul lui Margaret. 

— Frumos, spuse Amos. Frumos și în ordine. 

Jock se ridică brusc. 

— Destul, Krebbs. Ți-am oferit destul timp. Singurul motiv 
pentru care nu te pocnesc și nu mătur strada cu tine în jurul 
blocului este că ești tatăl lui Ray. 

Amos, și el în picioare, îl întrerupse cu o forță surprinzătoare. 

— Nu știi asta, nu-i așa, Ewing? Când m-am însurat cu 
Margaret, doamna era deja gravidă. Da, așa e. Nu eu sunt tatăl 
lui Ray. Tu ești! Și se așeză la loc, privind triumfător la Jock 
Ewing care rămăsese trăsnit. 

— Stai jos, Ewing. Poate te îndeamnă inima acum să-mi acorzi 
ceva mai mult din timpul tău preţios. 

Jock se cutremură și se așeză cu mare grijă înapoi, pe scaun. 
Se întinse după cafea și duse cana la gură cu mâini 
tremurătoare. Erau atât de multe de înțeles, atât de multe și 
atât de repede, atât de neașteptat. Făcu un efort conștient să se 
adune, să gândească corect, să-și pună emoţiile în ordine. 

— De ce, spuse el, de ce după toţi anii ăștia? De ce vii cu o 
poveste ca asta? 

— Nu-i o poveste, Ewing, e adevărul curat. Te-a zdruncinat 
bine, nu-i așa? 

— De ce acum? 

— N-am un motiv special. S-a întâmplat doar să te văd pe tine 
și pe Ray la Fort Worth. Mi-am închipuit că norocul meu a luat-o 
pe calea cea bună. 

— Nu te baza pe asta Krebbs. 

— M-am gândit că ai putea să nu mă crezi. Am dovada. 

— Ce dovadă? 

— Jurnalul lui Margaret, scris de mâna ei. Krebbs scoase din 
buzunar un caiet vechi. Trebuie să recunosc că eram supărat pe 
ea. De asta i-am furat jurnalul. Trebuie să înţelegi poziţia mea, 
Ewing. Bătrânul Amos Krebbs a așteptat tot blestematul ăsta de 
război ca iubita lui, Margaret, să se întoarcă pentru totdeauna la 
el acasă. Şi când s-a întors, a aflat că s-a îndrăgostit de un pilot 
texan pe care l-a întâlnit în Europa. 

— Numele meu era în jurnalul ei? - întrebă Jock răvășit de 
emoţii și plin de amintiri dragi. 


128 


— Oh, cred și eu! Măzgălit peste tot. Femeia asta era într- 
adevăr îndrăgostită de tine, mi-am putut da seama de asta. 
Peste tot nu vorbește decât de faptul că Jock era așa, și Jock era 
pe dincolo, și de cât de frumos și de neuitat a fost totul. Bine, e- 
n regulă. Bineînţeles că n-am avut șansa să citesc ceva din 
acest jurnal mai înainte ca niște ani să pună capac la toate. Pe 
timpul acela afacerile mele erau la pământ și la fel și căsnicia. 
De fapt, cred că s-ar putea spune că viața mea se schimbase. 
Asta se putea vedea bine din tot războiul meu cu Margaret. In ce 
mă privește, recunosc că am făcut unele lucruri care nu trebuia 
să le fac. Problema este că ea n-a putut niciodată să te uite, 
Ewing, și asta, într-o căsătorie nu aduce nimic bun. Și Amos bătu 
în jurnal cu vârful degetului. Lasă-mă să-ţi citesc puţin. 

— Nu te deranja. 

Amos își ridică sprâncenele, faţa lui arătând toată a inocenţă 
rănită. 

— Nu-i niciun deranj, crede-mă. O să-ţi placă. 

Deschise jurnalul la o pagină însemnată în prealabil și începu 
să citească cu voce tare. 

— Prima zi de naștere a lui Raymond. Mă simt așa de 
deprimată astăzi. Jock, dacă ai ști cât de mult ne lipsești, mie și 
fiului tău. Mi-e dor să vorbesc cu tine, să te văd, dar n-o voi 
face. Nu pot să intervin între tine și familia ta. Nu pot. 

Amos își ridică privirea. 

— Nobil, nu-i așa? spuse el, cu vocea muiată în sarcasm. 

Jock îi smulse jurnalul din mâini și începu să citească. Adânc 
mișcat, trebuia să lupte cu lacrimile care-i umpluseră ochii. 
După un timp, dădu din cap și vorbi, fără să-l privească pe 
Amos. 

— E scrisul ei, într-adevăr. 

— Mă bucur că recunoști asta, Ewing. Face ca totul să fie mai 
simplu. 

Jock îl privi. 

— Ai fost să-l vezi pe Ray? 

— Oh, da. Poate să nu fie carne din carnea mea și sânge din 
sângele meu, dar există sentimente - cel puţin din partea mea, 
destul de importante. 

— l-ai spus? 

— Despre tine? Nu. N-am făcut asta. L-am lăsat să-și închipuie 
că am trecut întâmplător pe acolo și am venit să-l salut. 


129 


Jock mormăi: 

— E un băiat bun. 

— De fapt, mi s-a părut cam înţepat. Cam meschin, s-ar putea 
spune. M-a făcut, într-un fel, să mă bucur că nu sunt tatăl lui. 

— Ai pierdut un fiu grozav. 

— Dacă așa crezi tu, Ewing. 

— Și o nevastă grozavă. 

Amos scoase un supin exagerat. 

— Pierderea mea e câștigul tău. Dublu, s-ar putea spune. 

jock examină jurnalul, frământându-l în mâinile lui mari, 
aspre. Era ros pe margini, uzat de trecerea timpului, arăta ca 
acele cărţi șterse, se vedeau cuvintele: „Jurnalul meu”. Era 
moștenirea lui Margaret, tot ceea ce mai rămăsese din femeia 
aceea frumoasă - caietul ăsta și Ray Krebbs. 

— AȘ dori să-l păstrez, îi spuse el lui Amos. 

— Da, bineînţeles că ai dori. Ințeleg asta. 

— Cât costă? 

— Ai un fel direct de a fi, Ewing. 

— Cât costă? 

— Păi, ca orice altceva, e de vânzare. Hotărât. 

— Cât costă? 

— Având în vedere faptul că un document de felul ăsta ar 
putea sfărâma o familie numeroasă și strâns unită ca a ta, 
Ewing - ar putea provoca necazuri tuturor fiilor Ewing legali și 
mamei lor - la naiba, merită să dai pe el atâta cât să-și poată 
omul cumpăra câţiva acri de pământ. Undeva unde e frumos și 
departe de Texas. 

Jock își reprimă un răspuns impulsiv. 

— Am nevoie de timp să mă gândesc la asta. 

Amos îi smulse jurnalul și îl vâri în buzunarul hainei. , 

— Sigur că ai. E normal. Dacă acționezi în grabă, regreți. Asta- 
i adevărul! Vei avea timp, Ewing, să vezi situația din toate 
unghiurile. Când ai să ajungi la o concluzie, o să trecem la 
afaceri. Nu intenţionez să aştept nicio zi în plus. Am așteptat 
deja mai mult de treizeci de ani, nu-i așa? 

Işi puse mâinile pe masă și se ridică. 

— Ingrijește-te de cec, Ewing. Un om ca tine nu poate să-și 
permită să nu fie generos. 


Aproape în același moment în care Jock era încolţit de trecut, 
Bobby era victima unui viitor plin de curse și capcane. In biroul 
lui se întâlnise cu un reprezentant al companiei care asigurase 
tancul petrolier scufundat. Întâlnirea începuse cordial dar 
devenise repede drastică. 

— Sunt încântat că aţi putut ajunge aici atât de repede, 
începu Bobby. 

Omul de la asigurări părea mai puţin încântat, cu fața lui 
îngustă, aspră și rigidă. 

— Ca să fiu pe de-a-ntregul sincer, domnule Ewing, sunt niște 
nereguli în toate astea. Vrem să le clarificăm cât de repede 
posibil. 

— Nereguli? Nu sunt sigur că înțeleg ce vreţi să spuneţi. 

— Din când în când, companiile își asigură tancurile petroliere 
pentru o sumă mai mare decât valoarea lor. Ştim amândoi ce se 
petrece - dar, deoarece foarte rar trebuie să plătim polițele, 
permitem ca practica să continue. Dar în cazul ăsta, ei bine, 
domnule Ewing, ne confruntăm cu o supraevaluare bătătoare la 
ochi, și într-atât de ieșită din comun încât reclamă o examinare. 

— Nu este tancul meu petrolier. Doar petrolul pe care-l 
transporta era al meu - petrol pe care l-am cumpărat și l-am 
plătit. Dacă vreţi să vorbiţi despre transport, vorbiţi cu Bullock. E 
tancul lor. Ei au făcut asigurarea. 

— Ceea ce este bineînţeles obișnuit, spuse celălalt, fără să-și 
schimbe expresia. Asta e o altă problemă care prezintă mare 
interes pentru noi. Suntem curioși pentru ce sumă a fost 
asigurat petrolul pierdut. Nu a fost și petrolul asigurat pe 
deasupra? 

Bobby clipi. 

— Trebuie să știți. Aveţi toate documentele, aveţi polita. 

Reprezentantul îi întinse documentele pe care le ţinea în 
mână. 

— Aţi înţeles greșit, domnule Ewing. Am doar polița pentru 
tancul petrolier. Am primit instrucţiuni să asigurăm doar vasul. 
Întrebarea mea este cine este a doua parte care a asigurat în 
această chestiune? 

Bobby se încruntă. 

— Vreţi să-mi spuneţi că n-aţi făcut asigurarea petrolului? 

— Nu, domnule. 


131 


Bobby vorbi cu o voce clară, plină, pronunţând fiecare cuvânt 
separat, rece, dur. 

— Nu există o a doua parte care s-a ocupat de asigurări - 
după câte știu eu. 

— Trebuia să fi fost informat dacă exista. Ati fi fost informat. 
Vreau să spun că se pare că nu aveţi acoperire, domnule Ewing. 

Bobby auzi cum în cap îi suna un zbârnâit ca de sonerie, de 
departe. Creierul păru că-și sare din loc, emoţiile și gândurile i 
se amestecară talmeș-balmeș. Încercă să facă ordine în toate. 
Fără asigurare, scufundarea vasului însemna pentru Ewing Oil o 
pierdere totală de optsprezece milioane de dolari, fără șanse de 
recuperare. Deodată, o întrebare aspră ieși la suprafaţă: ce rol 
jucase J.R. în asta? Pe loc fu contrariat, rușinat, de micimea și de 
meschinăria lui de a-și suspecta fratele că s-ar fi pretat la ceva 
clandestin. Indiferent de cât era J.R. de nerăbdător să-și reia 
președinția companiei, nu s-ar fi înjosit printr-un act care ar fi 
prejudiciat nu doar Întreprinderile Ewing, dar și pe toţi membrii 
familiei. Se auzi spunând, calm și calculat: 

— E imposibil, domnule. Bullock mi-a spus că va asigura și... 

Reprezentantul își adună documentele, înghesuindu-le într-o 
geantă diplomat. 

— Mai bine aţi vorbi cu ei. Ei s-au ocupat de tranzacţie; ei ar 
trebui să aibă toate răspunsurile. Între timp, nimeni nu va primi 
niciun formular pentru reclamaţii. 

Și se ridică de pe scaun, pregătit să plece. 

— Trebuie să vă informez, domnule Ewing, că, din cauza 
felului în care s-a produs scufundarea, și datorită modului în 
care s-a vărsat petrolul, sunt unii din compania mea care insistă 
asupra faptului că scufundarea vasului a avut loc în ceea ce se 
cheamă circumstanțe suspecte. Normal, va avea loc o 
investigaţie. Vor fi trimiși scafandri care să confirme că a fost 
într-adevăr o încărcătură reală de petrol. 

— O să-mi spuneţi? 

— O să vă ţinem la curent, domnule Ewing. 

— Da, murmură Bobby, automat, în timp ce reprezentantul se 
retrăgea, s-o faceți. 

Lui Bobby îi trebuiră exact șaptesprezece minute ca să ajungă 
de la biroul lui, la birourile lui Eugene Bullock, la distanţă de 
doar câteva blocuri de Compania Ewing. Trecu pe lângă 


132 


secretară fără un cuvânt, cu falca ieșită înainte, agresiv, cu 
pumnii încleștați. 

— Domnule! 

Fata se ridică, într-un protest slab, fără să aibă intenţia să 
stea în calea acestui tânăr înfuriat. Apoi își sună patronul, la 
interfon: 

— Domnule Bullock, Bobby Ewing a trecut chiar acum pe 
lângă mine, în drum spre biroul dumneavoastră. N-a vrut să se 
oprească. 

— Și iată-l aici, replică Bullock. E-n regulă, Mary. Și închise 
interfonul. 

Bullock stătea în picioare la birou când Bobby traversă 
încăperea uriașă și acoperită cu tapet. Pe faţa bălanului nu era 
niciun semn de alarmă, ci doar un fel de melancolică curiozitate. 
Se așeză la loc, în scaunul lui rotitor și imens din piele și-și 
scărpină barba sură. 

— Cred că știu de ce ești aici, Bobby. 

— Petrolul nu a fost asigurat. 

— Știu. Chiar acum mi-a telefonat compania de asigurări. Nu 
știu cum s-a putut întâmpla asta. 

— S-a întâmplat că sunt pe cale să pierd optsprezece 
milioane, plus că nu-mi închipui ce naiba ai făcut, Bullock. 

— N-am făcut nimic, fiule. 

— Atunci de ce n-a fost asigurat petrolul meu? Așa e uzual. 

— Da, este. Dar există excepţii. Trebuie cu siguranţă să existe 
o explicaţie rezonabilă, ceva de care nu știu. Ține cont de faptul 
că am scos averi din petrol de-a lungul anilor pentru familia ta. 
Întotdeauna am făcut afaceri oneste cu familia ta. 

Evidenta sinceritate a lui Bullock îl făcu pe Bobby să-și 
tempereze mânia. Se lăsă să cadă pe un scaun. 

— Știu, domnule Eugene, dar în cazul ăsta e o miză atât de 
mare în joc! Nu e vorba doar de bani lichizi. E vorba de întreaga 
mea reputație în afaceri, de tot ce am încercat să realizez. Cred 
că trebuie să-ţi văd documentele. 

— Dacă crezi că este necesar. 

— Cred. 

— Doar dacă nu sunt în seiful soției mele. Nu cunosc cifrul. 

— Se pare că soția dumneavoastră are un rol foarte important 
în afacerile firmei, domnule Eugene. 

Fața bărboasă a lui Eugene căpătă un aer plouat. 


— Se ocupă cu problemele mai dificil de rezolvat, Bobby. O 
face de câţiva ani. E o femeie tânără și în putere, deșteaptă, 
agresivă, ambițioasă. A adus o energie proaspătă în companie. 
Eu - ei, bine, eu, doar supraveghez, termină Bullock, tânguitor. 

Suspiciunea își croi cale spre conștiința lui Bobby. Licări o 
imagine, apoi alta, și bănuiala începu să prindă formă. 

— Prin mâinile doamnei Bullock trece și materialul de rutină, 
cum ar fi permisiunile de încărcare, documentele de transfer, 
asigurarea? 

Mai întâi, Bullock nu răspunse. 

— Îți închipui că a făcut ceva, nu-i așa? 

— Nu-i așa? 

— Poate. Ca să-ţi spun adevărul, îi stă în caracter. 

— Dacă știi asta, atunci cum...? 

— Asta e motivul - continuă Bullock liniștit - pentru care am 
cumpărat împreună acest nou seif al ei, iar eu nu cunosc cifrul 
decât pentru al meu personal. O expresie amară făcu să i se 
coboare colţurile gurii. Ce zici, Bobby, s-o facem puţin pe 
detectivii pe cont propriu? 

e 

Lucy era adesea cel mai supravegheat Ewing din familie. Unii 
dintre ei încă se gândeau la ea ca la un copil și refuzau să vadă 
că devenise în toate privinţele o femeie. Acum, stătea în mașina 
lui Mitch, mai liniștită și mai solemnă ca de obicei. 

— Ce te supără, scumpo? o întrebă el. 

— Mă gândeam. 

— La ce? 

— La noi. 

— La ce anume despre noi? 

— Mitch, tu crezi că te iubesc foarte mult? 

— Sigur, cred. 

— Tu mă iubești? 

— Bineînţeles. Mai mult decât credeam că aș fi putut iubi pe 
cineva. 

— Chiar crezi asta? 

— Absolut. 

— Mitch. Hai să ne căsătorim, Mitch. 

— Lucy, trebuie să termin școala! 

— Și eu. Putem trăi împreună, studia împreună. 

— Nu știu. 


134 


— Eu știu. Oh, Mitch, te iubesc așa de mult, am nevoie de 
tine, am nevoie de tine alături, tot timpul. Te rog, însoară-te cu 
mine, Mitch. Te rog. 

— Lucy... 

— Credeam că simţi același lucru pentru mine. 

— Simt, într-adevăr simt. 

— Atunci, ai să te însori cu mine? 

El ezită o clipă. 

— Da, Lucy, da, cât de repede vrei. 

Ea scoase un țipăt de bucurie. 

— Hai să-i spunem bunicii. Să stabilim o dată, să facem 
aranjamentele necesare. Oh, sunt atâtea de făcut. Oh, Mitch, m- 
ai făcut așa de fericită! 

— Și tu pe mine, Lucy, spuse el, întrebându-se dacă făcuse 
bine. 


e Capitolul 13 


jock, apăsând acceleratorul la maxim, conducea ca viteză. 
Mașina lui zbura, prin soarele fierbinte al Texasului, mașina unui 
om grăbit să ajungă unde avea treabă. Abia dacă încetini când o 
coti pe drumul care-l ducea spre domeniul Southfork. Frână cu 
un scârţâit prelung, în fața casei lui Ray Krebbs, făcând să se 
ridice nori de praf în urma lui. 

Ray, care tăia niște lemne pentru foc, îl auzi venind și-și 
aruncă toporul pe un buștean gros, apoi se îndreptă de spate, ca 
să-l întâmpine pe severul stăpân al ranchului care se îndrepta 
spre el. 

— Îmi închipui că ai făcut o treabă bună până acum, începu 
Ray. Jock dădu din cap aprobator și se luptă să-și ţină sub 
control emoțiile. 

— Frumoasă treabă ai făcut pe aici, Ray. 

— Mulţumesc, Jock. Mi-a făcut plăcere s-o fac. 

Jock bătu cu vârful piciorului solul uscat. 

— Uimitor ce clădire ca lumea poate să fie casa ta. Am 
construit și eu, nu doar una. Am pus pe picioare casa în care am 
trăit cu Miss Ellie. Fiecare bucată de lemn, fiecare cui. Dragostea 
mea a fost legătura care a ţinut casa asta și din această cauză 
nicio altă casă nu mi-a făcut mie și lui Miss Ellie, atâta plăcere. 


135 


Jock își privi palmele bătătorite. Martor mi-e Dumnezeu că, pe 
vremea când eram copil, am crezut că voi lucra toată viaţa cu 
mâinile astea. Nu mi-am închipuit nici pe departe că lucrurile or 
să ia întorsătura pe care au luat-o. 

— Ai construit un imperiu, Jock. 

— Tot ce mi-am dorit vreodată a fost să fac treabă bună și să 
primesc o recompensă pe măsură. La naiba, am fost mai 
norocos ca cei mai mulți bărbaţi. 

— Cei mai mulți bărbaţi nu sunt nici pe jumătate atât de buni 
ca Jock Ewing. 

— Mi-ar place să cred că într-adevăr gândești așa, Ray. 

— Aşa gândesc. 

Jock tăcu, frământând în minte evenimentele de peste zi, 
încercând să formuleze următoarea mișcare. 

— A venit azi un tip să mă vadă. 

Ray dădu din cap și privi în zare. 

— Cred că știu cine a fost. 

— ÎI cheamă Amos Krebbs. 

— Tatăl meu. 

— Omul a încercat să facă presiuni asupra mea. 

— Jock, efectiv îmi pare rău. Poate că sunt înrudit cu el prin 
sânge, dar tipul e murdar. 

Jock se îndreptă spre un trunchi de copac doborât, și se așeză 
pe el. Ray se ghemui alături. Deodată, Jock rupse tăcerea. 

— Trebuie să vorbim, Ray. 

— O.K. 

— Ştii că mama ta și cu mine am fost buni prieteni. 

— Da, domnule, știu. 

— N-a fost ușor, băiete. 

— Nu trebuie să spui nimic din ceea ce nu vrei să spui, Jock. 
Tu nu-mi datorezi nimic. Eu îţi datorez totul. 

— Nu, nu e așa deloc. Tot ce ai tu aici ţi-al câștigat și meriţi. 
Mai mult ca oricine, dar, la naiba, băiete, lasă-mă să-ţi spun ce 
am de spus. 

— Da, domnule. 

— Mama ta și cu mine ne-am întâlnit în Anglia. În timpul celui 
de-al doilea război mondial. A fost bun ultimul război, mormăi 
Jock, ca un regret. Omul știa pentru ce lupta, știa unde erau cei 
răi. Jock își ridică capul. Noi eram cei buni, Ray. Eram puri și 
adevăraţi. N-am mai fost niciodată așa de atunci. 


136 


— Da, domnule. 

Jock inspiră și expiră zgomotos. 

— Eram pilot. Corpul aerian al Armatei, așa se numea atunci, 
nu un serviciu separat, ca acuma, cu uniformele alea albastre, 
luxoase, pe care la poartă. Oh, la naiba, despre ce vorbeam? 
Problema e - ei, bine, mama ta era infirmieră. 

— Știu. Îi plăcea să vorbească despre anii în care fusese 
infirmieră. Obișnuia să spună că a fost singurul timp din viața ei 
în care s-a simţit utilă. 

— Treaba este, Ray, că între mine și mama ta a fost ceva. Am 
iubit-o pe mama ta. Ceea ce a fost între noi a fost ceva cu totul 
special, deosebit și întotdeauna important pentru mine, chiar și 
în clipa de faţă. Pot încă să o văd, frumoasă și delicată, plină de 
dragoste și generozitate. Era o femeie grozavă, Ray. 

— Da, domnule. 

— Margaret știa de Miss Ellie și eu știam că se angajase să se 
mărite cu cineva la întoarcerea acasă, un individ pe numele de 
Amos Krebbs. Dar Southfork-ul era la milioane de mile depărtare 
și așa era și Amos Krebbs. Era război, și sentimentele se 
aprindeau repede. Amândoi eram singuri și poate chiar puţin 
înfricoșaţi. Problema este că ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit 
și... 

— Nu trebuie să explici, Jock. 

— Mi-e teamă că da. Ca cele mai multe idile din război, s-a 
terminat și asta. S-a terminat războiul în Europa. Margaret a 
mers pe un drum. Eu pe altul. Războiul s-a terminat și la fel și 
legătura noastră, în felul în care știam că se va termina. 
Amândoi ne-am spus că așa era cel mai bine, dar niciodată n- 
am fost sigur de asta, nu, niciodată. Nu ne-am mai întâlnit 
niciodată după asta, dar nici n-am uitat-o vreodată. Nici măcar 
pentru o singură zi. 

— Și apoi ţi-am apărut eu în prag ca să-ţi reînviu mai adânc 
toate amintirile astea. 

— Niciodată n-a fost cineva mai binevenit pentru mine decât 
ai fost tu, Ray. Am fost bucuros să te am. Și mai sunt încă. 

Ochii li se întâlniră într-un schimb tăcut de căldură și 
prietenie. 

— Am să mă descurc cu tatăl meu, spuse Ray. E problema 
mea, nu ata. 

— E mai mult decât asta. Amos Krebbs nu e tatăl tău. 


137 


Ray se ridică. 

— Ţi-a spus el asta? Și l-ai crezut? 

— L-am crezut. 

— Dar de ce? 

— Fiindcă știu cine este tatăl real. 

Se ridică în picioare și îl privi pe Ray în ochi. 

— Ray, eu sunt tatăl tău. 

Urmă o lungă tăcere, timp în care Ray se luptă cu șocul 
provocat de ceea ce auzise. 

— Cum poţi fi sigur? 

— Amos a adus dovada. 

— N-aș crede nimic de la omul ăsta. 

— E-n regulă, atunci. Am simţit asta, Ray. Întotdeauna am 
simţit - reacţiile mele faţă de tine, grija mea pentru tine. Asta-i 
adevărul adevărat. Pot să-l simt în oasele mele. Nu știu de ce n- 
am conștientizat lucrul ăsta mai înainte. 

Ray își adună toate forțele înainte de a vorbi. 

— l-ai spus lui Miss Ellie? 

— Nu. 

— Trebuie s-o faci, știi. 

— Știu. 

— Și dacă o faci, nimic nu va mai fi aici la fel, niciodată. 

— Știu și asta. Ce crezi că ar trebui să fac? 

— Din toate punctele de vedere, Jock, ai face mai bine să lași 
lucrurile așa cum sunt. 

— Vrei să zici, să nu spun nimic? 

Ray dădu din cap aprobator. 

— înţelegi, Ray, e o miză mare aici pentru tine. 

— Jock, aș fi într-adevăr mândru să fiu recunoscut ca fiul tău, 
dar asta o să-ţi provoace tot felul de necazuri. Cine poate spune 
ce fel de neînțelegeri se vor ivi între tine și Miss Ellie. Cu Bobby 
și J.R. 

— Așa că mă lași pe mine să hotărăsc. 

— Întotdeauna te-am lăsat. Pe orice drum ai merge, Jock, sunt 
de acord cu tine. 

Jock mormăi. 

— Necazul e că nu știu care ar fi calea cea mai bună pentru 
mine. Și pentru Margaret. 


Eugene Bullock privi chiorâș la grămada de documente și de 
dosare de pe biroul lui. Lângă el era Bobby Ewing, cercetând 
diferite înregistrări. Deodată spuse: 

— Uite! Ce-i asta? 

— Antioch; asta este, Bobby. 

— Hai să vedem. 

Bullock citi: N 

— Plecat din Maracaibo, Venezuela. Octombrie, doi. Asta-i 
vasul nostru scufundat. 

— Și aici, uite, uite la asta! 

— Marsh-Baron, plecat tot din Maracaibo, Venezuela, la 
aceeași dată. 

— Transportând o încărcătură de petrol. 

— Cu nicio indicație de expediere a mărfii către nimeni. E 
neobișnuit. Hai să vedem în ce port se află Marsh Baron. 

— Aici, spuse Bobby, verificând o listă. „Corpus Christi.” 

— Asta-i portul nostru, spuse Eugene Bullock. Apoi se 
strâmbă. Cred că mai bine aș da un telefon. 

— Dă imediat. 

Bobby se îndepărtă de birou. Bullock formă. 

— Fragner, tu ești? Aici Eugene Bullock. Încerc să aflu dacă 
mai este acolo vreunul din vasele mele. Marsh Baron - da, O.K. 
Și încărcătura, Fragner? De cât este? Înţeleg, mulţumesc. Asta-i 
tot ce voiam să știu. 

Bullock puse receptorul în furcă. 

— Marsh Baton e gol. 

— La naiba! spuse Bobby. 

Zâmbi subţire, negăsind plăcere în ce trebuia să spună. 

— Șase sute de mii de barili de petrol brut au fost deja 
descărcate în depozitele portului. 

— Petrolul meu! 

— Fără îndoială. Îmi pare rău pentru asta, Bobby. 

— Nu-i vina dumneavoastră, domnule Eugene. 

— Într-un fel, este, Sally fiind soţia mea și celelalte. 

— Cred că ar trebui să stau de vorbă cu soţia dumneavoastră. 

— Recunosc. Sally a fost întotdeauna o femeie isteaţă, 
întotdeauna a avut căi și metode să ciupească ceva pentru ea. 
Asta nu-i ușor pentru mine, Bobby. 

— Înţeleg, dar mi-am dat cuvântul. Trebuie să-mi iau petrolul. 


139 


Suflul se scurgea din Bullock, împreună cu o substanţială 
cantitate de energie. Brusc, își arătă vârsta; un om uzat și 
amărât, purtând o povară mai grea decât putea să ducă. 
Măzgăli ceva pe o hârtie. 

— Poftim, Bobby. Aici ai s-o găsești pe Sally a mea. Sunt sigur 
de asta. Ai mână liberă, fiule. Fă tot ce trebuie să faci. 

— Mulţumesc, domnule Eugene. 

In timp ce se îndepărta, îl ajunse vocea slabă a bătrânului. 

— Numai că amintește-ţi că plănuiesc s-o păstrez. Trebuie să 
fac asta, ascultă. 

Singur în biroul lui, Bullock se îndreptă încet spre bar, își 
umplu un pahar cu Bourbon și îl ridică. Colţurile gurii i se 
ridicară, ironic. 

— Ce-a creat Dumnezeu și banul, să nu distrugă omul. 

e 

Amos Krebbs apăru în faţa casei lui Ray, cu un zâmbet larg, 
fericit, pe faţa lui grăsuță, ţinând o grămadă de hârtii de o sută 
de dolari în fiecare mână. Ray ieși pe terasă, fără să spună 
nimic. 

— Cred că cineva și-a închipuit că obligaţia față de bătrânul și 
săracul tău tată face mai mult decât o sută de dolari. 

— Ticălosule! 

— Nu-i nevoie de răutăţi, Ray. Adevăratul tău tată, Jock 
Ewing, este într-adevăr un gentleman și este înțelegător. Mi-a 
povestit despre mica voastră discuţie. 

— Mă cuprinde o dorinţă puternică, aproape irezistibilă, Amos. 
Dorinţa să-ţi crăp capul. 

— Ascultă aici, băiete. Violenţa e inutilă. Uneori viaţa îl târăște 
pe om pe drumuri ciudate. N-am plănuit s-o termin în felul ăsta. 
Dar așa s-a întâmplat. Dar încă n-am murit și când un om își 
vede marea șansă, ar fi nebun să n-o apuce. 

— Mai bine te-ai urca în mașină și ţi-ai vedea de drum. 

— De drept, ar trebui să-mi mulţumești. Venirea mea aici e o 
favoare și tu nu realizezi asta. Dintr-o dată nu mai ai un tată 
sărăântoc. Ai un mare petrolist texan! 

— Asta nu schimbă nimic. 

— Schimbă totul, indiferent că recunoști, sau nu. Eşti cineva 
acum, cu o descendență de prima mână. Ewing știe; tu știi. 
Nimic nu va mai fi cum a fost pentru tine, datorită mie. Este 


140 


exact cum se spune în popor - „odată ai să-mi mulţumești 
pentru ce am făcut”. 

— Ți-aș mulțumi dacă ţi-ai lua tălpășița de pe pământul meu. 
Și să nu te mai întorci dacă ţii cât de cât la tine, auzi? 

— E clar, băiete. Știu unde nu sunt dorit. 

Amos zâmbi larg, apoi se urcă la volan, în mașina lui - și 
porni. Din mașină strigă: 

— Hei! Asta-i un epitaf pentru piatra mea de mormânt! „El 
știa unde nu era dorit”! 

Apoi se îndepărtă râzând, iar Ray niciodată n-a putut să uite 
sunetul acela batjocoritor, care încă mai zăbovea în văzduh, ca 
o piază rea. 


e Capitolul 14 


Era seara târziu când Bobby reuși să ajungă la apartamentul 
lui Sally Bullock. Afară, noaptea se lăsase peste Dallas, și 
străzile erau goale și liniștite. Forţa de muncă de peste zi se 
retrăsese în locuinţele de la periferie. Dar pentru Bobby Ewing 
ziua nu se sfârșise. Responsabilităţile îl năpădeau, cererile 
companiei deveneau mai insistente, și nevoia lui de a le face 
față mai acută. Nu se mai gândea dacă ceea ce făcea se 
cuvenea să facă, nu se mai gândea la ce ar putea dori sau de ce 
ar fi avut nevoie ceilalţi Ewingi, nu mai avea alte vise și alte 
ambiţii. Toate facultăţile și energiile lui erau concentrate asupra 
lui Ewing Oil și a rolului lui ca președinte. Tot ce voia, era ca 
această companie să aibă mai mult succes, să-i crească 
profiturile, să obţină un cuvânt de laudă de la tatăl lui. Apăsă pe 
soneria de la apartamentul lui Sally și auzi o melodie dulce 
înăuntru. Se auziră pași apropiindu-se și ușa se deschise 
imediat. 

Sally Bullock, într-un neglije străveziu, galben deschis, cu 
manşete de blană și dantelă, o femeie tânără și frumoasă, 
îmbrăcată de culcare, dar trează și reușind să nu pară alarmată 
sau surprinsă de neașteptatul vizitator, îl examină cum ai 
examina un obiect straniu și exotic, pe care nu l-ai mai văzut 
niciodată înainte, cu curiozitate și oarece mirare, eventual 
acceptându-l. 

— Nu intri? spuse ea, dându-se la o parte. 


141 


El trecu de ea și intră în semiîntunericul din sufrageria 
mobilată scump și confortabil. 

— Foarte frumos. 

— Apartamentul ăsta e doar al meu, spuse ea, venind lângă 
el. Nu am prea des musafiri neinvitați. 

— Trebuie să discutăm despre ceva. 

— Îmi închipui, spuse ea, sec. Ridică hârtiile de pe sofaua albă 
și de pe măsuţa de cafea și îi indică unde să stea, apoi îi oferi 
răcoritoare. 

— Pentru mine nimic, mulțumesc. 

Sally se așeză la o oarecare distanță de sofa; nu atât de 
departe ca să arate nesiguranța sau frica, dar nici atât de 
aproape ca să sugereze o intimitate care nu există. Il privi rece, 
așteptând să vorbească. 

— E vorba de afaceri, Sally. 

Sally aproape lăsă să-i scape un zâmbet, imediat reprimat. 

— Lucrez foarte bine aici. 

O răsucire a capului și frumosul ei păr i se răspândi în bucle 
peste umeri. Negilijeul galben se deschise, descoperindu-i 
picioarele lungi, frumos formate, până la coapse. Nu dădea 
semne că ar fi observat; nici nu-și făcea probleme. 

— Cum ai găsit apartamentul ăsta? 

Era un joc convenţional, fără importanţă. Sally era o femeie 
care avea o încredere teribilă în ea însăși, aproape arogantă. 

— Mi-a spus domnul Eugene. 

Asta presupune un răspuns. Sprâncenele ei îngrijit formate se 
ridicară și coborâră încet. Buzele ei voluptoase se țuguiară. 

— El? El nu știe de apartamentul ăsta. 

— Domnul Eugene are mulţi ani și multă experienţă. Știe mult 
mai mult decât lasă să pară. 

— Văd și eu. Foarte bine, știe. Nu pot să fac nimic în privinţa 
asta. Am viaţa mea, separată de a lui. Intotdeauna m-a 
suspectat de asta. Acum se confirmă, clar și deschis și poate că 
e mai bine pentru amândoi. 

— Cred că domnul Eugene ţine într-adevăr la tine, Sally. 

Ea privi în depărtare, alcătuindu-și un ecran impenetrabil, 
după care să se ascundă. 

— Asta e problema mea și a soţului meu. Acum, e timpul să 
terminăm cu fleacurile și să spui care e problema ta, Bobby. De 
ce ești aici? 


142 


— Am descoperit toate detaliile sordide ale micii tale aventuri 
de afaceri cu fratele meu. 

— Fratele tău? Despre ce Dumnezeu vorbești? J.R. și cu mine 
nu avem nicio relaţie de afaceri. Niciodată n-am avut, în afară 
de cumpărările și vânzările obișnuite de petrol brut. Cu 
siguranţă că trebuie să știi asta. 

— Nu juca teatru cu mine, Sally. Tu și J.R. aţi aranjat să 
încărcaţi un vas abandonat cu nimic altceva decât cu apă 
sărată. L-aţi asigurat și l-aţi scufundat atât de adânc încât 
frauda pe care aţi încercat să o faceţi să nu poată fi niciodată 
descoperită. Dar a fost, Sally. A fost. 

— Pură fantezie, o ficţiune prostească. 

— Dimpotrivă, e adevărul și amândoi știm asta. 

— De ce am fi făcut așa ceva? 

— De ce? Ca să încasaţi asigurarea pe vas, bineînţeles. Și mai 
târziu să revindeţi petrolul pe care eu deja îl plătisem odată, 
dublându-vă profitul. 

— Mergi prea departe, Bobby. 

— Oare? Poate cel mai important motiv din toate, pentru 
această stupidă operaţie a voastră cu efect de bumerang, a fost 
nevoia lui J.R. de a mă discredita ca președinte al lui Ewing Oil, 
de a face să pară că din vina mea nu a fost asigurat transportul. 

— Cu asta, povestea ta nu ţine, Bobby. Niciodată nu ne 
ocupăm cu asigurarea pentru încărcătură. 

— Dar mi-ai spus că vă ocupați. 

Sally Bullock își schimbă poziţia și neglijeul îi descoperi și mai 
mult din corpul ei tânăr și frumos. Îi adresă lui Bobby cel mai 
fermecător zâmbet de care era capabilă. 

— Ai înţeles greșit. 

— Un tribunal poate hotărî asta. 

— Te înșeli, Bobby. Ai venit aici fără să fii invitat, aducând 
acuzaţii grele, neavând dovezi pentru niciuna din ele. 

— Mai gândește-te, Sally. Le pot dovedi. Într-un fel sau altul 
pot dovedi destul ca să te fac să aterizezi la închisoare pentru 
fraudă. Ești o femeie foarte energică, Sally, foarte deșteaptă, 
dar nu destul de rezistentă sau energică ca să supravieţuiești 
foarte mult la răcoare. Cu felul în care arăţi, cu silueta ta - ei 
bine, nu cred că te-ai bucura să ai parte de vremuri grele, Sally. 

Ea se cutremură, dar își recăpătă repede echilibrul. 


143 


— N-ai nici cea mai mică dovadă. Nu e posibil să ai. Dar 
recunosc că mi-ai putea face necazuri. 

Sally se dădu mai aproape, rezemându-se de el și ochii lui 
fură atrași de sânii ei care înaintau spre el. 

— Totuși, lasă-mă să-ţi fac o propunere ca lumea, Bobby. 

— Ascult. 

Ea se dădu mai aproape, trecându-și ușor mâna peste pieptul 
lui, zgâriind cu unghiile, provocator. 

— Ar fi o modalitate. Dă-mi cinci sau șase zile și aș putea 
avea alţi șase sute de mii de barili de petrol brut din Venezuela. 
În felul ăsta tu nu vei pierde nimic. 

Degetele ei agitate coborâră, agăţându-se de cureaua lui, 
trăgând insistent. 

— Îți mai promit că aceste cinci sau șase zile vor trece atât de 
plăcut cum ţi-ai dori. Cum zice matroana: „Spuneţi numai care e 
plăcerea dumneavoastră, domnule”. 

Pentru o clipă Bobby fu tentat de frumuseţea ei senzuală, de 
mirosul ei dulce îmbătător, de strălucirea de atlas a pielii ei. 
Simţi o slăbiciune la încheieturi, și dorința se trezi în el, 
puternică. Ea era o femeie foarte atrăgătoare și el era un bărbat 
care întotdeauna găsea în femei o plăcere constantă și adâncă. 
Dar nu de data asta. 

— Ascultă-mă cu atenţie, Sally. Vreau să-ţi spun ce vreau să 
faci, și tu vei face. 

Sally sări înapoi ca înțepată. 

— Du-te dracului! 

— Dacă nu vei face, dimineaţă, împuternicitul statului va fi la 
ușă. Uite ce-i: îi vei semna lui Ewing Oil pentru cele șase sute de 
mii de barili de petrol brut neexpediat, pe care le-ai depozitat la 
Corpus Christi. Ai să faci asta înainte ca eu să plec de aici, astă- 
seară. 

Trăsăturile ei părură că se topesc la auzul acestor cuvinte: 
ochii i se umeziră și mâinile începură să-i tremure. 

— Cum ai aflat despre petrolul ăsta? Cum? 

El scutură din cap, ca să-i arate că nu avea intenția să-i 
descopere sursa, dar fără îndoială că ea știa: Eugene. 

Bobby continuă, aspru: 

— Al doilea lucru: ai să renunţi la orice pretenţie pentru banii 
de asigurare pe vas. N-ai să profiţi din trucul ăsta, și nici J.R. 

— N-o voi face. 


144 


— Ba da, o vei face. În schimb, n-am să te persecut pentru că 
mi-ai furat petrolul. 

— Și vei ţine numele Ewing departe de mocirlă. 

— Exact. 

— Ce altceva aș avea de ales? 

— Nimic. 

Sally căzu pe gânduri. Bobby avea dreptate și ea știa asta. 
Dădu din umeri. 

— Mai câştigi, mai pierzi. Am să-ţi semnez orice vrei. 

Bobby scoase un document legal din buzunar, îl întinse pe 
măsuța de cafea și-i oferi un stilou. 

— Ştiam că ai s-o faci, Sally. Eşti destul de isteaţă ca să-ţi dai 
seama când ţi se oferă o afacere bună. 

e 

J.R. stătea singur la barul din camera de lucru de la Southfork 
când intră Bobby. J.R. își examină fratele peste marginea 
paharului, bău și arătă spre bar, rotindu-și mâna. 

— Nu bei ceva frăţioare? 

Bobby își prepară ceva de băut. 

— Cred că ai aflat până acum veștile rele, spuse J.R., incapabil 
să se mai stăpânească, nerăbdător să se bucure de ultimul lui 
triumf. 

— Veștile? spuse Bobby, absent, rece, cu un calm care-l 
deranjă pe J.R. 

— Despre petrolul care n-a fost asigurat. 

Bobby îl fixă pe J.R. cu privirea. 

— Sigur că am auzit, dar, din păcate, abia după ce-ai făcut-o. 

— Asta ce mai vrea să însemne? 

— Asta vrea să însemne că știu despre învârteala ta cu Sally 
Bullock. 

— Învârteală? 

J.R. era uluit, luptâdu-se să se găsească timp să-și dea seama 
cum stau lucrurile. 

— Chiar ai crezut că nu-s capabil să mă prind de conspirația 
pe care ai pus-o la cale cu Sally? Nu era atât de complicat, nici 
atât de greu să-ţi dai seama. 

— N-am idee despre ce vorbești. 

— Uimitor ce proști aţi fost tu și Sally de data asta. Ei bine, i- 
am explicat... 

— Ai vorbit cu Sally Bullock? 


145 


— Și pot să-ţi explic și ţie. Știu cât de mult vrei să scapi de 
mine, J.R., la fel cum ai scăpat de Gary, să rămâi doar tu 
singurul frate aici, acasă, singurul pe care tata să se poată baza. 
Să ne elimini pe noi, ceilalţi, într-un fel sau altul. Te-ai preta 
chiar să riști să pierzi Southfork-ul ca să faci asta, să riști 
distrugerea lui Ewing Oil. Ultimul tău mic complot ar fi putut 
costa compania optsprezece milioane de dolari. Un preţ frumos 
pentru ambiția ta vanitoasă, J.R. Dar nu-ţi pasă, de fapt. 

J.R. trase o dușcă. 

— Ce complot e ăsta pe care presupui că l-am urzit, Bobby? Ai 
venit aici făcând o mulţime de acuzaţii nebunești pe care nu le 
înțeleg, și pentru ce toate astea? Numai ca să-l pui pe tata 
împotriva mea? 

— Oh, nu, tata n-are nimic de-a face cu asta. Asta a ceva între 
tine și mine, J.R. Frate contra frate. Ai încercat să mi-o coci mie 
și lui Gary dintotdeauna de când îmi pot aminti, și încă încerci. 
De data asta ai dat greș. Oh, te-am călcat iar pe coadă, J.R. Sally 
a recunoscut totul, mi-a înapoiat cele șase sute de mii de barili 
de petrol brut din depozitele Bullock și renunţă la pretenţia de 
asigurare. Numele de Ewing nu va fi pomenit în niciun proces de 
fraudă și asta nu datorită ţie. 

— Nu te cred. 

— Am semnătura lui Sally pe un document legal, dacă vrei să- 
| citești. 

J.R. ezită. 

— Nu, mulţumesc. Trebuie să-ţi recunosc meritul, Bobby. 
Chiar demult, la liceu, știai întotdeauna cum să-ţi recâștigi ce ai 
pierdut din neîndemânare. Ai avut întotdeauna o mână sigură, 
așa a fost. Dar asta nu te scuză că încerci să arunci vina pe 
mine pentru că ai fost prea prost și n-ai reverificat de prima 
dată asigurarea. 

— Ai dreptate, a fost o prostie și n-o să se mai întâmple. Am 
avut încredere în Bullock, mi-am închipuit că dacă un, sau o, 
Bullock își dă cuvântul, înseamnă ceva. Evident, m-am înșelat. E 
o greșeală și a doua oară n-am s-o mai fac. Invăţ metodele tale, 
J.R., și nu-mi place ce fac ca să le cunosc. Trebuie să te previn, 
de acum înainte să nu-mi mai stai în cale. 

J.R. zâmbi, cu dinţii puternic încleștațţi și-și goli paharul dintr-o 
singură sorbitură. Îl umplu la loc. 


146 


— Atâta timp cât tu ești în drumul meu, Bobby suntem 
predestinaţi să ne ciocnim. Ai grijă ce faci, îţi spun. Pot să pierd 
din când în când câte o bătălie. Dar nu intenţionez să pierd 
războiul. 

Înainte ca Bobby să poată răspunde, Jock o conduse pe Miss 
Ellie în camera de lucru. În urma lor veneau Sue Ellen, Pam și 
Lucy, iar după ele, Ray Krebbs. 

— Trebuie să vă spun ceva, începu Jock, fără niciun preambul. 
Vreau ca fiecare dintre voi să audă asta. Ray, stai aici, lângă 
mine, băiete. 

Ray, cu pălăria ponosită de pai în mână, privind plouat, făcu 
ce i se spuse. 

— J.R., asculţi la ce trebuie să spun? Vă privește, pe tine și pe 
Bobby mai mult ca pe oricine. 

— Sigur că ascult, tată. 

Jock respiră adânc și-i dădu drumul: 

— Nu intențţionez să vă explic prea mult sau să-mi cer scuze. 
Nu este necesar. Vreau să vă spun numai cum stau lucrurile. In 
timpul războiului am servit în Anglia, și acolo am întâlnit o 
doamnă de care m-am îndrăgostit și care s-a îndrăgostit de 
mine, pe nume Margaret Hunter. Miss Ellie știe tot. Dar ceea ce 
nu știe, ceea ce nici eu n-am știut, este că această doamnă a 
avut un copil, un copil al cărui tată eram eu, un copil de care n- 
am știut până ieri. Vreau ca voi toţi să știți cine este celălalt fiu 
al meu. 

Jock își trecu braţul peste umerii lui Ray. 

— Și acesta este Ray Krebbs, aici de faţă. Cel de-al patrulea 
fiu al meu. Bun venit în familie, fiule. 


147 


e PARTEA A IV-A œe 


CAMERA LUI GARY 
e Capitolul 15 


Camera lui Gary se afla în colţul de sud-vest al casei de la 
Southfork. Fusese camera lui cât crescuse, și rămăsese a lui în 
timpul absenței sale, și în ea locuise când se reîntorsese ca 
bărbat, numai ca să plece iarăși. Pentru Miss Ellie ea rămăsese 
un loc special, plin de amintiri vechi, de jocuri și jucării, de cărți 
și alte obiecte materiale din viața fiului ei pierdut. Pentru Miss 
Ellie, camera era una din constantele emoţionale ale vieţii ei - 
camera lui Gary, niciodată schimbată, întotdeauna curată și 
îngrijită, cu toate la locul lor, cu sertarele pline cu lenjerie recent 
spălată și călcată, cu șosete, cămăși și blugi, cu dulapul aranjat 
cu grijă. Când la ranch totul se dezintegra în neliniște și chiar în 
disperare, Miss Ellie putea să vină în acest loc liniștit să 
reflecteze și să viseze, și să retrăiască vremurile mai bune de 
altădată. 

În dimineaţa aceea animalele și oamenii de la Southfork abia 
începuseră să se agite: se auzeau sunetele dimineţii, 
intermitente la început, apoi mai iuți, mai tari, mai insistente. 
Era cu un an înainte ca J.R. să fi fost împușcat, înainte ca Kristin 
să fi fost alungată de la ranch cu mânie și dizgrație, înainte ca 
Bobby să devină președinte al lui Ewing Oil. 

Pe un vechi fonograf de copil, un disc istorisea povestea 
lepurelui Bre'er, și Miss Ellie se lăsă în genunchi la piciorul 
patului. Privea scormonind. Luă în mână o veche păpușă 
matelot, apoi se opri să examineze o pictură făcută pe carton. 
Era imaginea unui cal și a unui copil. Pictura aparţinea unui copil 
de șapte-opt ani, și dovedea talent și îndemânare. Deși 
executată într-o manieră realistă, dovedea o surprinzătoare 
imaginaţie. Era semnată: La Mulţi Ani, pentru mama, de la fiul 
ei, Gary. 


148 


Zâmbind nostalgic, Miss Ellie strânse pictura la piept și luă 
alta. Aceasta reprezenta o herghelie de mustangi sălbatici, care 
acopereau toată lucrarea, ridicând nori învolburaţi de praf. Miss 
Ellie respiră adânc și închise ochii. 

— Oh, Gary, oftă ea. Cât îmi lipsești. 

e 

Pe patio, restul familiei era la micul dejun. În surdină, sunetele 
poveștii lepurelui Bre'er pluteau, ajungând până la ei și fiecare 
din ei, în felul lui, încerca să le ignore, cunoscându-le atât de 
bine semnificaţia. 

— La ce oră pleacă autobuzul tău, Lucy? întrebă Pam ca să 
facă conversaţie. 

— De îndată ce se termină școala, veni răspunsul, prea grăbit. 
Lucy privi în sus, de parcă ar fi încercat să pătrundă prin tavan 
spre vechea cameră a tatălui ei și spre Miss Ellie. 

Jock spuse, răgușit: 

— Ai datoria să ne spui numărul la care ai să stai, domnişoară. 

— Da, spuse Lucy cu veselie forțată. Toţi liderii veseliei stau în 
același loc - la hotelul MacArthur. 

— Trebuie să fie un joc frumos, spuse Bobby, încercând să 
schimbe atmosfera. Felul în care Rice joacă anul ăsta l-a făcut 
un real adversar pentru SMU. 

— Fii atentă cum te comporti, domnişoară, murmură Jock, de 
parcă nu s-ar fi adresat cuiva anume. 

— Da, bunicule. 

— La naiba, spuse J.R. Aș vrea să oprească mama blestematul 
ăsta de disc. Începe să mă calce pe nervi. Nimic nu m-a enervat 
atâta ca povestea asta. 

Lucy își smuci capul în direcţia lui, cu ochii aprinși. 

— Asta din cauză că era una din poveștile favorite ale tatii? 

— Hai, Lucy, spuse Pam, răbdătoare. 

— Probabil că da, spuse J.R. cu oarecare satisfacţie. Oricum, 
la ce Dumnezeu a pus mama discul ăsta? 

Fu rândul lui Bobby să umple vidul de tăcere care urmă. 

— Astăzi e ziua de naștere a lui Gary. 

— Adevărat? se miră Jock. 

Lucy dădu din cap, aprobator. J.R. rămase impasibil. 

— Ei bine, spuse el, trebuie să oprească discul. N-are rost să 
mediteze acum la cineva fără nicio valoare, precum Gary, în 
special în starea în care s-a aflat în ultima vreme. 


149 


— Nu vorbi așa despre tatăl meu, se aprinse Lucy. 

J.R. își îndreptă cel mai teribil zâmbet în direcţia ei. 

— Ei bine, domnişoară, cu tot respectul datorat, vrei să-mi 
spui ce a făcut el vreodată ca să merite o monedă găurită de 
cinci cenți? Ce a realizat? La ce a lucrat? La ce a contribuit? 

De astă dată Bobby fu cel care răspunse. 

— Un om nu trebuie să fie președintele unei mari corporații, 
ca să aibă o valoare, J.R. 

— Îmi închipui că așa gândești tu, frăţioare. Dar reţine că 
Gary este un alcoolic și un jucător, un om incapabil să facă faţă 
la responsabilităţile pe care le are, un om tot timpul pe drumuri. 
N-are niciuna din calităţile reale care să mă facă să-l pun pe lista 
oamenilor pe care-i admir, indiferent dacă sunt rudă cu el sau 
nu. 

— Oprește-te, spuse Jock. Nu vreau ca Miss Ellie să audă o 
conversaţie de felul ăsta. Ziua de naștere a lui Gary a fost 
întotdeauna o zi grea pentru ea. Nu e cazul ca cineva dintre noi 
să înrăutăţească situaţia. 

— Îmi pare rău, tată! spuse J.R., fără să arate niciun regret. 

— Îmi pare rău, bunicule, spuse Lucy, ridicându-se în picioare. 
Mai bine mi-aș lua lucrurile și aș pleca înainte de a întârzia de la 
școală. 

Și își luă zborul, drăgălașă și zburdalnică. Pam își anunţă și ea 
intenţiile. 

— Mai bine aș pleca și eu. Am niște zile încărcate la magazin. 

— Te conduc la mașină, spuse Bobby. 

— Și eu cred că trebuie să mă ocup de Miss Ellie, spuse Jock. 

Când rămaseră singuri, Sue Ellen se întoarse spre soțul ei. 

— A fost absolut necesar, J.R.? 

— Nu știu despre ce vorbești, scumpo? 

— S-o indispui pe Lucy, așa? 

El privi pe deasupra ei, spre grajdurile din apropierea 
șoproanelor. Oameni și animalele își vedeau de treburile lor, 
viața la ranch era acum în plin avânt. J.R. se sculă și zâmbi, de 
parcă ar fi fost încântat de ceva ce știa numai el. 

— Draga mea, psihiatrul tău a avut un efect uimitor asupra ta. 
Preocuparea ta subită pentru ceilalți e mișcătoare. Zâmbetul i 
se lăţi într-un arc batjocoritor. Atunci, trebuie să fie adevărat că 
a reușit să-ţi contracteze creierul. Și intră înapoi în casă. Din ușă 
se întoarse și spuse: 


150 


— Mai bine mi-aș face valiza pentru mica mea călătorie de 
afaceri. Desigur că ai să verifici bagajul, Sue Ellen. Ai fost 
întotdeauna mai bună la astfel de mărunte detalii. 

Sue Ellen se smuci, ridicându-se în picioare. 

— Sunt momente, J.R., când mi-ar place să... 

— Ce? făcu el în zeflemea. 

Sue Ellen se abținu. 

— Am să te ajut să împachetezi, J.R. N-aș vrea să-ţi lipsească 
ceva de care să ai nevoie. 

e 

Jock intră în camera lui Gary și rămase mult timp în picioare 
fără să vorbească. Miss Ellie părea că nu sesizase prezenţa lui. 
La fonograf mergea un disc cu cântece pentru copii, uzat, 
scoțând sunete subțiri, alterate; pe jos, Miss Ellie era cufundată 
în lectura unor pagini vechi ale unui album de adolescent, Jock o 
privi, așteptând să vorbească. 

— Asta nu-ţi ajută cu nimic. 

Ea continuă să studieze pagina din faţa ei, și un zâmbet cald îi 
lumina figura. Intoarse pagina, fără tragere de inimă. Jock opri 
discul. Acum Miss Ellie își ridică privirea. 

— De ce-ai făcut asta? 

— Vino jos, Miss Ellie. Lucy pleacă, se duce la Houston. 

— İl vreau înapoi pe fiul meu, Jock. 

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu, Miss Ellie, după atâta 
timp. 

— Tocmai pentru că totul a devenit, mai acut: durerea, 
dorul... 

— S-a întors data trecută și a șters-o din nou. E un pui de cuc, 
Gary ăsta, nu este în mod real unul de-al nostru. 

— Nu spune asta. 

— Ei bine, e croit dintr-o plămadă diferită. 

— Îl vreau înapoi! 

Jock își ridică ochii, de parcă s-ar fi adresat cerului într-o rugă 
tăcută și fierbinte. 

— Chiar dacă aș ști unde să-l găsesc, nu va voi să vină. Asta 
trebuia să-ţi fie clar până acum. 

— Am putea să încercăm, Jock. 

— Și chiar dacă vine - continuă Jock - istoria se va repeta. Va 
sta un timp, pe urmă își va pune coada pe spinare și va pleca, 
ca întotdeauna. 


151 


— E și fiul tău, Jock. 

— La naiba, femeie, mormăi el la ușă, înainte de a pleca, doar 
nu crezi că nu știu asta! 

e 

J.R. examină conţinutul valizei de pe pat. 

— Cravata cu dungi albastre și gri nu-i aici. 

— E probabil în cuier în dulapul tău, spuse Sue Ellen, în timp 
ce se machia la toaleta ei. 

— Vrei să mi-o aduci, dragă? 

Fără un cuvânt, ea se supuse, aducându-i cravata cerută. 

— Ești fată bună. 

J.R. lăsă cravata să cadă în valiză, apoi o închise și o încuie. 

— O să fie liniște pe aici, cu tine și cu Lucy plecați, spuse ea. 

— Afaceri. Nu se pot evita. 

— Nu te plângeam. 


— Adevărat? 
Ea se ridică de la toaletă și se privi în oglindă. Faţa pe care o 
văzu acolo îi plăcu, dar semnele vârstei - liniile de la colţurile 


gurii, pungile și cutele de lângă ochi - nu. 

— Sper, spuse ea, cu prefăcută dulceaţă, că tu și Kristin o să 
găsiţi ceva timp să vă distraţi, J.R. Un week-end lung poate 
deveni foarte lung dacă e vorba doar de muncă și nu și de 
distracţie. 

— Atât eu cât și Kristin avem niște minţi foarte inventive. Sunt 
sigur că vom găsi o cale să ne distrăm. 

— Nu-ţi faci griji, deloc? 

— Să-mi fac griji? De ce? 

Sue Ellen veni lângă el și-l privi în faţă. 

— Opinia publică, dragă. Aspectul de comportament pervers e 
atât de evident. La urma urmelor, Kristin e sora mea. 

El zâmbi dulce. 

— Ce cale mai bună ar putea fi să alungi gândurile obraznice 
din minţile mici? Cine mi-ar putea fi o secretară mai devotată 
decât sora mai mică a scumpei mele soții. 

— Kristin e foarte matură, din toate punctele de vedere. 

J.R. începu să râdă. Apoi spuse: 

— De ce o iau pe Kristin peste tot? Doar oamenii meschini și 
sordizi ar trage o concluzie răutăcioasă din asta. 

— În scumpul ăsta de Dallas al nostru nu e lipsă de oameni 
meschini și sordizi, în caz că n-ai observat. 


152 


J.R. ridică valiza în mână. Era solidă, așa cum trebuia. Merse 
spre ușă și o deschise. 

— Voi fi la Conley, dacă ai nevoie de mine. 

— Nevoie de tine, J.R.! Ce Dumnezeu ai făcut pentru mine în 
ultimul timp ce m-ar face să am nevoie de tine? Cu siguranţă că 
n-o să simt o astfel de nevoie. 

El se întoarse și o privi urât. 

— Doar n-ai plănuit să te distrezi și tu, scumpo? 

— Nu știu ce vrei să spui, J.R. 

— Mă gândeam dacă n-ai plănuit să profiţi de absenţa mea. 
Vreau să spun dacă n-ai plănuit să te distrezi fără mine. Să te 
distrezi din cale afară de bine, asta vreau să spun. 

— Când vorbești de oameni meschini și sordizi, te-ai examinat 
mai întâi pe tine, J.R.? 

— Ai grijă, Sue Ellen. 

— Oh, o să am. 

— Fii fată deşteaptă. 

— Te-am studiat pe tine, J.R. Eşti un maestru și mi-am învăţat 
bine lecţiile. Nu-i nevoie să-ţi faci griji. Voi fi la fel de discretă în 
ceea ce vreau să fac, ca și tine. 

e 

La capătul scărilor, Lucy abia pusese telefonul în furcă, când 
apăru Miss Ellie. O îmbrăţișă pe Lucy și o sărută afectuos pe 
frunte. 

— Nu ești așa de veselă cât ar trebui să fie cineva care a 
așteptat week-end-ul ăsta de luni de zile. 

Lucy fu cuprinsă de un sentiment de vinovăţie; nu-i plăcea să- 
și înșele bunica. 

— Mă simt bine, bunico. Doar că am auzit discurile alea și m- 
am gândit la tata. 

— N-am vrut să supăr pe nimeni, fetiţo. 

— Oh, n-ai vrut, desigur. Îmi place să știu că mai este cineva 
în casa asta care se gândește la tatăl meu cu dragoste. 

Miss Ellie o măsură pe tânăra fată. 

— Nu știi unde se află acum, nu-i așa, Lucy? 

Lucy dădu din cap. 

— Aș vrea să știu, bunico. 

— Dar te întâlnești cu mama ta. 

— Da, bunico. 


— Ştiam că o faci, știam mai demult. Și ca să fiu sinceră, mă 
bucur. Data viitoare când ai s-o vezi pe Valene să-i spui că vreau 
să vorbesc cu ea. 

— Eşti sigură, bunico? 

— Foarte sigură. 

— Nu știu... 

— Te rog, Lucy, trebuie s-o văd pe Valene, să vorbesc cu ea. 
Oriunde zice ea și oricând îi convine. 

Lucy își supse buza înainte de a-i răspunde. 

— Mă duceam să mă întâlnesc cu ea acum, bunico. 

La auzul acestor cuvinte, faţa lui Miss Ellie căpătă o expresie 
de încântare. 

— O să merg cu tine. 

— Oh, nu, nu poţi! 

— 0 să fie bine! Ai să vezi. Îţi promit. Mă duc să-mi iau 
geanta. 

— Trebuie să mă duc direct la școală după asta. 

— N-are importanţă. O să iau un taxi. Așteapta-mă doar un 
minut. 

e 

Era o femeie împlinită, nici prea slabă, nici prea grasă. Avea 
un corp matur, rotund acolo unde trebuia să fie rotund, și o 
graţie firească. Capul i se înălța pe un gât bine format, bărbia 
adusă în sus, ochii priveau în depărtare, de parcă privea în timp, 
într-un fel care nu le era dat la prea mulți oameni. Stătea pe o 
bancă, în parc, pe marginea lacului Bachman, așteptând, 
împăcată cu ea însăși, sigură pe ea, conștientă de privirile 
admirative ale bărbaţilor care treceau pe alături. In spatele ei se 
opri mașina lui Lucy, și Lucy cu Miss Ellie coborâră. 

— Mamă! strigă Lucy. 

Valene Ewing se ridică în picioare, fără grabă, bucuroasă să-și 
întâlnească fiica. Apoi, la vederea lui Miss Ellie, bucuria îi 
dispăru treptat, expresia îi deveni curioasă, îngrijorată, dar fără 
nicio notă de neplăcere. Mamă și fiică se îmbrăţișară, se 
sărutară, își strânseră mâinile și se întoarseră cu faţa la Miss 
Ellie. 

— Mamă, spuse Lucy, îmi pare rău, dar bunica a insistat. 

— Am fost extrem de insistentă, izbucni Miss Ellie. Valene, nu 
trebuie s-o învinovățești pe Lucy. 


154 


— Nu-i vorba de nici-o învinovăţire. Sunt bucuroasă să te văd, 
după atâta timp, Miss Ellie. 

— Mulţumesc, Valene. Trebuie să vorbesc cu tine. 

— S-a întâmplat ceva rău? 

— Nimic rău, replică Miss Ellie cu un zâmbet strâmb. Doar că, 
Valene, am nevoie de Gary. E fiul meu și îl iubesc, am nevoie de 
el, altfel decât am nevoie de J.R. sau Bobby. Sunt multe părți din 
Jock în băieţii ăștia aspri și gata să se confrunte, să facă orice 
trebuie făcut. Dar Gary, poate că aparţine mai mult Southfork- 
ului, seamănă mai mult cu mine. Oricum, trebuie să-l am pe 
Gary lângă mine. Ai să vorbești cu el, nu-i așa, Valene? 

Stânjeneala lui Valene era evidentă. 

— Uneori mă sună. 

— De unde? Cum se simte? Unde este? 

— Nu știu. N-am știut niciodată. Sună din locuri diferite. 

— Când o să mai sune? 

— Nu pot să spun. Nu sună regulat, după un plan. 

— Ai să-i transmiţi un mesaj de la mine data viitoare când ai 
să vorbești cu el? 

— Da, doamnă. 

— Spune-i, spune-i că trebuie să-l văd. 

— Da, doamnă. 

— Spune-i că nu mă aştept să vină la Southfork, nu, după felul 
în care a fost tratat acolo. Înţeleg totul, înţeleg ce simte și e-n 
regulă. Spune-i că am să vin la el, oriunde ar fi. O să-l întâlnesc 
oriunde va spune el. 

Valene dădu din cap, aprobator; buzele i se strânseră și ochii i 
se umeziră. 

— De îndată ce sună, Miss Ellie. Am să-i spun de îndată ce 
sună. Te poţi baza pe mine. 

— Mulţumesc, Valene, spuse Miss Ellie, mulţumită și 
împăcată. 

(J 

Telefonul suna și nimeni nu răspundea. În camera ei, Sue 
Ellen privea cu ură la instrumentul acesta de tortură. Telefonul 
sună iarăși. Ea își strânse fălcile hotărâtă să nu răspundă, dar 
telefonul sună din nou. 

Își închipui că era un apel foarte important, ceva care pentru 
J.R. însemna posibilitatea de a obține o măreaţă și profitabilă 
victorie în afaceri, ceva care însemna foarte mult pentru soţul 


155 


ei. Nu voia să răspundă, nu voia să spună nimănui unde putea fi 


el găsit. 

Telefonul sună iarăși, și iarăși. Sue Ellen ridică receptorul. 

— Alo? 

— Alo, îi răspunse o voce modulată de bărbat. Doamna 
Ewing? 


— Există mai multe doamne Ewing. Cu care din ele doriţi să 
vorbiți? 

— Păi, de fapt, voiam să vorbesc cu Kristin. 

— Nu e aici. 

— Oh. 

Sue Ellen nu încercă să rupă tăcerea care se lăsase. 

— Aici e Rudy Millington, continuă el după o clipă. Sunt un 
prieten de-al lui Kristin. 

— Mi-a vorbit de dumneavoastră. 

El se lumină. 

— Trebuie să fiţi sora ei, Sue Ellen. 

— Sunt Sue Ellen. 

— Credeţi că Kristin se va întoarce repede? 

— Nu, în niciun caz. 

— Ei bine, aș vrea să intru în legătură cu ea. Știţi, Kristin și cu 
mine, am ţinut unul la altul. 

— Așa a spus și ea. 

— Încerc... sper... asta este! Vreau ca legătura noastră să 
devină mult mai trainică. 

— Înţeleg. 

— De asta am sunat. De-abia am ajuns în Dallas. Am încercat 
să-i telefonez lui Kristin, dar numărul pe care mi l-a dat ea e 
deconectat. Ştiţi cum aș putea s-o întâlnesc? 

— Lucrează pentru soțul meu. 

— Atunci o pot găsi la birou? 

— Nu astăzi. A plecat azi-dimineaţă într-o călătorie de afaceri. 
Sue Ellen cumpăni cu grijă vorbele, apoi se hotărî: A plecat cu 
J.R. Îi puteţi găsi la hotelul Conley. La Austin. 

— Splendid. Am s-o sun acolo. Poate că am s-o conving să se 
întoarcă și să petreacă week-end-ul cu mine. 

— Oh, mă îndoiesc. Știţi cât este de conștiincioasă Kristin în 
ce privește munca ei. Odată ce a început ceva, nu renunţă. 

— Știu ce vreţi să spuneţi. 


Sue Ellen încercă să-și înghită cuvintele, să nu provoace 
necazuri, dar fu incapabilă să reziste. 

— Pariez că i-ai face o mare plăcere dacă ai apărea acolo. 

— La Austin? 

— Exact. 

— Nu credeţi că o s-o deranjeze venirea mea acolo, fără s-o fi 
prevenit? 

— Ai spus că eraţi foarte apropiați. 

— Aveţi dreptate. Cred că o să vă urmez sfatul. Sar în bătrâna 
mea mașină și... drept la Austin. 

— Petrecere frumoasă. 

— Oh, va fi. Mulţumesc mult pentru ajutor. 

— Și altădată. 

e 

Apartamentul era la parterul unui modest complex, înconjurat 
de o grădină plină de copii care se jucau, și de mamele lor care-i 
urmăreau cu grijă. Un loc pentru clasa muncitoare, ţinut curat, 
dar fără fast. Era un loc care o făcea pe Valene să se simtă 
confortabil, acasă, un loc în care putea trăi fără jenă, fără să fie 
nevoită să-și dea aere. Deschise ușa și intră, privind în jur. 

— lubitule! 

Un bărbat blond, înalt și slab, ieși din dormitor, și se sărutară 
cu afecţiune. 

— Mă bucur că te-ai întors, spuse el. 

Ea îi atinse obrazul, drăgăstos. 

— Trebuie să vorbim. 

— Despre ce, draga mea? 

— Despre mama ta, Gary. 

Stăteau unul în faţa celuilalt, fără să se miște, fără să 


vorbească. Gary pătruns de șocul pe care i-l provocaseră 
cuvintele ei, Valene așteptându-i nerăbdătoare răspunsul. 
— Ai văzut-o! 


Nu era nici acuzare, nici acceptare în cuvintele lui. 

— Ea a venit și mă vadă. Mă întâlneam cu Lucy la lacul 
Bachman. 

— De ce? 

— De ce? Pentru că-i este dor de tine. 

Gary se gândi, dădu scurt din cap și intră în dormitor. Ea îl 
urmă. Pe pat se afla o valiză deschisă și câteva obiecte de 
îmbrăcăminte alături. 


157 


— Gary, ce-i asta? 

— O șterg. 

— În felul ăsta? Nicio vorbă, nicio prevenire, nicio explicaţie? 

— M-a sunat fostul meu patron. Tipul se află la Gardena. 

— Salonul de poker? 

— Asta este. Vrea să vin acolo, să lucrez pentru el. 

— Dar asta e în California! 

— Mda. 

Valene încercă să facă ordine în talmeș-balmeșul de gânduri 
care-i năvăleau în minte. Deveni conștientă că inima îi bătea 
repede, că vena de la gât îi zvâcnea, că ochii îi ardeau. Nimic nu 
era așa cum părea, își spuse ea. Nimic nu rămânea așa cum 
fusese. Nimic nu dura prea mult, și pe nimic nu te puteai baza. 

— Te-a sunat? reuși ea să spună. 

— Da. 

— Ce vrei să spui prin te-a sunat? Avea numărul meu de 
telefon? 

— Păi, nu chiar. 

— Cum, nu chiar, Gary? Ce vrei să spui? 

— Ei, Val. 

— La naiba cu asta, Gary! Plecai fără o vorbă, așa cum 
procedezi întotdeauna - doar să pleci - nu are importanţă cine 
te așteaptă acasă, cine are nevoie de tine sau cine te iubește. 
Nu te interesează pe cine rănești. 

— Nu-i corect, Valene. 

— Corect! Tu ești corect? Tu l-ai sunat pe vechiul tău șef; așa 
s-a întâmplat că ai vorbit cu el. Nu-i așa? 

— Poate. 

— Poate? 

— O.K. Eu l-am sunat. 

— De ce, Gary? Ne merge bine. 

— Gary termină de împachetat și închise valiza cu zgomot. 

— Nu, nu merge. Cel puţin mie, nu. Nu pot să stau așa, fără 
să fac nimic, fără să fiu bun de nimic. 

— Ești bun pentru mine. 

— Am nevoie de o slujbă. 

— la-ţi una. 

— Nu aici. Nu în Dallas, sau în Fort Worth, sau oriunde 
altundeva în Texas. 

— Dar noi? Tu și cu mine? 


Gary zvârli cheile pe valiză. 

— Valene, am vorbit s-o luăm încet și ușor. 

— Asta a fost acum câteva luni. 

— E încă o idee bună. 

— Îmi ceri s-o luăm ușor, al naibii de ușor. Nici măcar nu ţi-ai 
văzut o dată fiica de când stăm aici. 

— Pentru că ne-am hotărât... 

— Nu, tu te-ai hotărât. Noi am căzut de acord să nu-i dăm 
speranţe până nu suntem siguri că ne putem descurca 
împreună. Cât de mult ne trebuie până să fim siguri? Până să fii 
sigur? 

— Nu știu, Val. Chiar nu știu. Vizita asta a fost binevenită 
pentru mine, Val. Mai lungă decât data trecută și mai frumoasă. 
Data viitoare... 

— Data viitoare. Poate că nu va mai fi o data viitoare. Nu poți 
să înţelegi? Tu te hotărăști când vei veni, când vei pleca și nu 
mă lași să spun un cuvânt. E ca și cum eu și cu Lucy nu facem 
nici cât o ceapă degerată, n-avem nicio valoare pentru tine. 

— Nu e așa. 

— Vorbești numai. Dar faptele tale dovedesc contrariul. 

Cu valiza în mână, Gary intră în sufragerie și Valene îl urmă. 

— Ti-am spus că mama ta a venit azi să mă vadă. Nici măcar 
nu-ţi pasă de ce? 

— De ce? 

— Vrea să te vadă. 

Gary păli și se dădu îndărăt. 

— Nu i-ai spus că eram aici? 

— Nu. l-am spus că mă suni din când în când, ceea cenue 
prea departe de adevăr. 

— Bine. 

Gary își înșfăcă valiza, de parcă ar fi vrut să încheie discuţia. 

Valene înţelese și insistă: 

— Miss Ellie e disperată să te vadă. 

— Va trebui să aștepte. 

— Am spus disperată. Nu poţi să înţelegi? E mama ta și te 
iubește, vrea să te aibă lângă ea, are nevoie de tine. 

— Îmi pare rău. Dacă o las să se apropie, o să mă tragă înapoi 
în familie, lovind și ţipând. 

— A spus că nu o va face. 


— Dar o va face. N-are încotro. E o femeie orientată spre 
familie. Nu poate gândi altfel. 

— Gary, cât timp ai să mai fii înspăimântat de ea, de noi toți? 

El puse valiza jos și o cuprinse pe Valene cu braţele. 

— Trebuie timp, Val. Odată o să ne stabilim într-un loc. Nu mă 
grăbi. Trebuie să mă descurc în felul meu. 

Se aplecă să o sărute. Ea își smuci capul și se smulse din 
îmbrățișarea lui. 

— Nu! Nu, pentru Dumnezeu, nu! Nu am să te las să mă 
iubești și să te iert iar și să înțeleg iar totul. N-am să mă mai las 
pe mâinile tale, Gary. Nu suntem niște lucruri care au căzut, de 
la locul lor și s-au spart și acum li se pot aduna bucăţile și lipi iar 
la locul lor. 

Gary își apucă iar valiza, apoi o privi o clipă: 

— Am să te sun. 

leși închizând ușor ușa după el. Valene rămase în picioare, 
privind mult timp la ușa închisă, înainte de a spune, cu o voce 
înceată, înecată în lacrimi: 

— Du-te naibii, Gary, și, la mulţi ani. 

e 

Niciunul din ei nu-l văzu pe Rudy Millington. Niciunul din ei n- 
avea ochi decât pentru celălalt. La braţ, J.R. și Kristin traversară 
holul, îndreptându-se spre lift, o priveliște dureroasă, uluitoare 
pentru Rudy. Așteptând un lift liber, Kristin își ridică faţa spre 
J.R. și se sărutară, îndelung, cald, plini de promisiuni pentru ce 
avea să urmeze. La barul din hol, Rudy făcu o încercare 
disperată să-și menţină calmul. Îi văzu dispărând în lift, 
sărutându-se iarăși în timp ce se închideau ușile, și încercă să 
nu-și imagineze unde se duceau și ce intenționau să facă. 

J.R. închiriase un apartament pentru șederea la Austin, o 
sufragerie și două dormitoare. In sufragerie era un bar complet 
dotat. Pregăti de băut pentru amândoi, ciocniră și băură. 

— Tu, făcu el, torcând ca o pisică, în timp ce-i privea bluza 
strâmtă de satin alb și fusta neagră, arăţi așa de bine, că-mi 
vine să te pap. 

Ea râse încântată. 

— Ce păcătos ești, J.R. 

El îi luă paharul din mână și-l așeză pe bar, lângă al lui. 

— Eşti o tânără foarte frumoasă, Kristin, foarte provocatoare. 

— Sunt cumnata ta, ai uitat? 


160 


El se apropie, încercuindu-i mijlocul cu braţele: 

— Intenţionezi să te lansezi într-o lungă conversație, Kristin, 
sau vrei să aducem lucrurile în perspectiva adecvată? 

— Vai, J.R., nu știu ce vrei să spui. 

El își cobori faţa între sânii ei, cu buzele calde, plimbându-și 
iute limba pe pielea ei netedă. Ea gâfâi, ameţită, șoptindu-i 
numele și făcu un slab și ineficient efort ca să-l îndepărteze. 
Mâinile lui îi frământau coapsele, șoldurile pline și rotunde, 
apăsându-și degetele în carnea tare a feselor ei. Spatele ei se 
arcui, și atunci, mâna lui începu să se plimbe pe pântecele 
tânăr, jos, unde i se întâlneau coapsele, apăsând tare cu palma. 
Kristin simţi cum un fior îi cuprindea trupul, ţipă și se lăsă să 
alunece pe jos. 

El o întinse pe podea, rupându-i bluza, dezgolindu-i sânii 
neacoperiți de nimic altceva, bucurându-se de ei cu ochii și cu 
gura. 

— Nu, murmură ea, nu trebuie. Nu voiam... 

El nu dădu atenţie protestelor ei, și-i trase fusta până la brâu. 
Kristin nu purta nimic pe dedesubt. Cu un geamăt înăbușit, se 
prăbuși peste ea și, după un scurt interval de rezistenţă, 
coapsele ei se desfăcură, invitându-l să o pătrundă, prin gesturi 
și cuvinte, fără să omită nimic, spunându-i cât de mult îl dorea 
carnea ei, înălțându-se în contre succesive, obţinând exact ceea 
ce voia de la J.R. Ewing. Da, de la J.R. Ewing! 

Soțul surorii ei! 

Era de parcă J.R. făcea în același timp dragoste și cu Sue 
Ellen. Și ce bine era. Ce bine, ce bine! 

e 

Bobby stătea la biroul lui, pierdut în gânduri. Erau atâtea 
locuri unde ar fi preferat să fie, în loc să se găsească în fruntea 
firmei Ewing Oil. Totuși, iată-l aici, prins în capcana detaliilor, 
captiv al afacerilor familiei. Asta era o treabă pentru J.R. sau, 
mai demult, pentru tatăl lui. Dar nu pentru Bobby. Bobby tânjea 
după viaţa în aer liber, de la ranch, îi plăcea să lucreze cu ceva 
însufleţit, cu pământul, și să trăiască sub cerul Texasului. 

Interfonul îi întrerupse gândurile. 

— Ce este, Connie? 

— Au sosit cafeaua și gogoșile tale. 

Bobby, uimit, se încruntă. 

— N-am comandat nimic. 


161 


— Așa i-am spus și eu, spuse Connie, dar continuă să insiste. 

— Scapă de el. 

Bobby își roti scaunul, să arunce o privire pe fereastră, când, 
pe neașteptate, ușa se deschise. Bobby se întoarse ca o 
sfârlează: 

— Ascultă, ţi-am spus... 

Se opri la vederea bărbatului înalt, cu o pungă de hârtie maro 
în mână. 

— Cafea și gogoși cu glazură de ciocolată, frăţioare - felul tău 
favorit de când te știu. 

Bobby se ridică în picioare și un zâmbet larg i se răspândi pe 
faţă. 

— Gary! 

— Nimeni altul - în carne și oase. 

e 

Treizeci de minute mai târziu, Bobby telefonă. Miss Ellie 
răspunse de la telefonul ei particular. 

— Da? - spuse ea. 

— Mama? 

— Tu ești, Bobby? 

— Da, mamă. Eşti singură? 

— De ce întrebi? Sigur că sunt. 

— E cineva aici care vrea să vorbească cu tine. 

Gary luă telefonul. 

— Alo, mamă. 

Miss Ellie simţi că-i sare inima din piept. 

— Oh, Dumnezeule! Gary, Gary, tu ești, Gary? 

— Da, mamă. 

— Oh! Oh, Gary, ce faci? 

— Bine, mamă. 

— Te simţi bine? 

— Mai bine ca niciodată. 

— Nu ești bolnav sau altceva? 

— Sunt O.K. 

— Unde ești? 

— În Dallas. 

— Vii acasă, Gary? Vino acasă. Chiar acum, în clipa asta, auzi? 

— Nu pot face asta. Nu vreau să văd pe nimeni, pe nimeni din 
familie, cu excepţia ta, mamă. 

— Când, Gary? 


162 


— Bobby o să te aducă la mine mâine dimineaţă, dar nu 
trebuie să spui la nimeni. Nici lui Lucy, la nimeni. 

— Lucy e copilul tău, fiule. 

— La nimeni, mamă. Îmi promiţi? 

— Da. Cum vrei tu. Oh, Dumnezeule, ce bine e să-ți aud iar 
vocea. 

— Şi eu mă bucur să te aud. Ne vedem mâine. 

— Da, mâine. Mâine. 

Miss Ellie puse receptorul în furcă, fără să-și dea seama că 
Sue Ellen care intra în dormitorul ei, stătuse în prag, ascultând. 
Cu o expresie perspicace pe fața ei frumoasă, Sue Ellen se 
retrase. Era ceva la care făcea să te gândești, să cântărești, să 
examinezi și să vezi dacă nu cumva putea să-ţi aducă un profit 
personal. Sue Ellen înţelesese că dacă erai un Ewing era vital să 
înveţi să ai grijă de tine și să profiţi de toate ocaziile, indiferent 
pe cine ai păgubi pe drum. 

e 

În seara aceea, J.R. și Kristin intrară în restaurantul hotelului. 
Apariția lor provocă rumoare. Rumoarea se datora pe de-a- 
ntregul lui Kristin, îmbrăcată într-o rochie foarte provocatoare, 
atât prin ceea ce lăsa să se vadă, cât și prin ceea ce ascundea. 
Înainta lent, unduios, în urma chelnerului, care-i conducea spre 
o masă din colț. Își ocupă locul, cu o evidentă indiferenţă față de 
toți ceilalți din încăpere, extrem de conștientă de agitația pe 
care o provocase, și foarte încântată de aceasta. J.R. se așeză în 
faţa ei. 

Spre deosebire de Kristin, J.R. era evident interesat de toţi 
ceilalți. Era un om tot timpul în căutare după marea șansă și 
care credea că aceasta putea să apară oricând și oriunde la 
suprafață. 

— Hei, uite cine-i acolo, se bucură el. Nu-mi vine să cred ce 
noroc! 

— Cine? întrebă Kristin, fără interes. 

— Chiar domnul Eugene Bullock. Bătrânul ăsta e bogat 
precum Cresus și, printre altele, e posesorul unei flote. 

— J.R., mi-ai promis. Asta era noaptea mea. Fără afaceri. 

— Scumpo, n-ai să găsești în tot statul Texas un petrolist care 
să-și permită să nu-l salute pe domnul Eugene. Ai să vii cu mine, 
dragoste. 


Ea îl urmă fără chef spre o masă din mijlocul încăperii. Eugene 
Bullock era un om de șaptezeci de ani, cu barba și părul alb- 
cenușiu, dar ochii îi erau limpezi și vioi, spatele drept și mâna 
sigură. Cu el stătea o tânără frumoasă ce părea să aibă mai 
puţin de jumătate din anii lui. 

— Hei, bun găsit, domnule Eugene, începu J.R. 

Bullock își ridică privirea, fără să reacționeze prea vesel. 

— Bună, J.R. 

— Domnule Eugene, aș vrea să v-o prezint pe cumnata mea, 
Kristin Shepard. Kristin e noua mea secretară și devine repede 
mâna mea dreaptă. Domnul Eugene și... J.R. se întoarse spre 
tânăra femeie: ...asociata lui, Sally, nu-i așa? 

J.R. zâmbi privindu-i faţa, fiindcă uitase ce uimitor de 
frumoasă era Sally. Ea aprobă, dând din cap, fără să spună 
nimic. 

— Lasă naibii asocierile astea, J.R., murmură Eugene, în stilul 
lui sceptic. Sally e soţia mea acum. Ne-am căsătorit acum 
câteva luni. Credeam că știe toată lumea. 

Sally și Kristin se salutară, măsurându-se una pe alta cu o 
curiozitate prea puţin ascunsă, dacă nu cu animozitate. Aveau 
ceva comun, deși nu semănau una cu alta. 

J.R. izbucni, simulând entuziasmul. 

— Grozavă veste, domnule Eugene. Cele mai sincere felicitări. 

— Era inevitabil, nu-i așa? Nu-i ușor să-i refuzi lui Sally ceva 
ce-și dorește, indiferent de natura dorinţei. Noua mea nevastă e 
o femeie foarte deșteaptă. 

Sally râse, privindu-l tot timpul pe J.R. 

— Ei, Eugene. 

— Asta-i adevărul, spuse Bullock. Stai jos, J.R. Și tu Kristin. 
Staţi la masa noastră dacă tot n-avem de ales... Încântat de 
mărunta lui glumă, Bullock râse scurt, fără prea multă veselie. 

— De fapt, domnule Eugene, spuse J.R., lăsându-se să alunece 
pe un scaun, demult tot încerc să vă abordez. 

— Așa am auzit și eu, dar trebuie să tratezi cu Sally acum. Ea 
se îngrijește de afacerile mele zilnice. Fata asta are o minte 
făcută pentru afaceri. 

J.R. își schimbă obiectul atenției. 

— Felicitări. 

Sally nu avu nicio reacție. 

— Trebuie să-mi dovedesc posibilitățile. 


164 


— Nu-i nevoie, nu-i nevoie, spuse Bullock, abia mișcându-și 
buzele. Știu ce poţi să faci, Sally, și apreciez asta. Cred că poți 
aduce un profit bun, să vinzi, să cumperi, să faci afaceri. Ce 
naiba, la urma urmelor ăsta e esențţialul: Eugene se încruntă și- 
și strânse dinţii. Spune-i lui J.R. de ce te-ai măritat cu mine, 
Sally. 

Sally nu-și schimbă expresia. 

— Vai, pentru banii tăi, bineînțeles, Eugene. 

De data asta, bătrânul râse din toată inima. 

— Nu-i grozavă? E perfectă femeia asta. La naiba, mai bine-i 
las tot lui Sally decât nevăstuicilor acelora pe care le-am 
crescut, de la fostele mele soţii. Acum Kristin, învaţă ceva de la 
Sally. Spune întotdeauna adevărul, chiar dacă nu e plăcut. 
Oricum, cei mai mulţi nu vor crede. Și pentru ca totul să fie bine, 
nu-l minţi nici pe muieraticul ăsta de J.R. Ewing. N-ai nicio șansă 
să-l faci să creadă că ţii într-adevăr la e/. 

Kristin afișă cel mai dulce zâmbet. 

— Este o neînțelegere, domnule Eugene. Soţia lui J.R. e sora 
mea. Sunt aici ca angajata lui J.R. și nimic altceva. 

Bătrânul o privi câteva secunde, apoi spuse: 

— Sunt de acord cu tot ce spui sau faci, tânără doamnă. Doar 
că atunci când eu dau sfaturi, oamenii care au ceva creier, de 
obicei le ascultă. Acum, J.R., ce naiba urmărești, aterizând aici în 
felul ăsta? 

Lui J.R. îi trebui aproape un minut ca să dea un răspuns 
satisfăcător. 

(J 

Val stătea singură pe marginea scaunului din fața peretelui 
sufrageriei, privind prin întuneric. Stătea așa de ore întregi, fără 
să-și dea seama când coborâse noaptea și se lăsase întunericul, 
fără să se miște, încercând să-și limpezească gândurile, să-și 
calmeze neliniștea prin care trecea. La început, nu realiză bătaia 
de la ușa din faţă. Treptat, bătaia o făcu să se ridice în picioare. 

— Cine este? 

— E Gary, Val. 

— Gary? Ce vrei? 

Val începu să tremure. 

— Nu vrei să deschizi ușa? 

Val o deschise. 

— Ce vrei? 


Credeam că am putea ieși undeva să sărbătorim. 

— Să sărbătorim? De ce? 

— E ziua mea. 

Ea se prăbuși plângând în brațele lui și el o strânse la piept. 


e Capitolul 16 


Cina se sfârșea cu cafea, brandy și o ţigară pentru Eugene. 
Cei doi bărbaţi discutară aproape o oră afaceri, iar femeile îi 
ascultaseră făra mare atenție. 

— De îndată ce vine petrolul, spunea J.R., vreau să-l trimit - și 
repede. Cred că vom scoate cam trei mii de barili pe zi din 
fiecare puț. 

Ochii lui Eugene se închiseră. Era gata de culcare. 

— Ce crezi, Sally. 

— Imi sună bine - în teorie! răspunse ea și-i zâmbi inocent lui 
J.R. 
El se încruntă. 

— M-am adresat dumneavoastră, domnule Eugene. Am 
apreciat întotdeauna felul în care faceți afaceri. 

— Sunt un om de modă veche, cea ce nu se poate spune 
despre cei mai mulţi oameni de afaceri de astăzi. Tu ce zici; 
Sally? Facem ceva afaceri cu băiatul ăsta? 

— Poate. Aș vrea să aflu mai multe. 

J.R. fu de acord. 

— Pot să vă fac descrieri mai amănunțite să vă ofer fapte și 
cifre. 

— Nu mie, spuse Eugene. Negociați voi doi. Eu mă duc să mă 
Culc. 

Se ridică de pe scaun și părăsi restaurantul. 

— N-avem nici un motiv să nu intrăm în amănunte, spuse 
Sally, la încă un pahar de brandy. 

Kristin protestă slab. 

— J.R... 

— Uite ce-i Kristin, scumpo, de ce nu te duci să te culci? 
Trebuie să fii plictisită de toată conversaţia asta de afaceri. 

Kristin, amintindu-și ce bine fusese în pat cu J.R., vru să 
protesteze, să insiste, să pretindă. 

— Da, ].R.... 


— Trebuie să dormi, scumpo. Ne vedem mâine. 

— Noapte bună, Kristin, spuse Sally. 

Privirea lui Kristin trecu de la unul la altul. O expediaseră. Se 
ridică și o luă pe același drum pe care plecase Eugene. J.R. 
așteptă până ce ea se îndepărtă destul ca să nu mai poată auzi, 
apoi se întoarse spre Sally cu un zâmbet larg, strălucitor: 

— Ei! făcu el, cu veselie. 

— Ai ceva de gând? îl puse ea în încurcătură. 

— Vai, Miss Sally, ce vrei să spui? 

— Te citesc ca pe o carte deschisă, J.R. Ewing. Poţi să-l înșeli 
pe soţul meu, dar nu pe mine. A 

— N-am vrut niciodată să fac asta, doamnă. li luă mâna într-a 
lui și i-o examină cu grijă. Aș vrea să înţelegi fiecare nuanţă din 
ceea ce vreau să-ți spun. li ridică mâna și-și plimbă buzele pe 
vârful degetului ei indicator. Din tot cea ce vreau să-ţi spun, 
repetă el, luându-i degetul în gură. 

Ea îl privi printre gene. Deodată, spuse cu o voce joasă, 
fluidă: 

— Mesajul a fost primit și înţeles. 

e 

În faţa holului Kristin se opri, ezită, apoi intră repede, 
așezându-se la bar. 

— Cafea irlandeză, vă rog. 

Cineva se așeză pe scaunul de alături, dar ea nu-i dădu 
atenție. 

— Bună, Kristin. 

Kristin își întoarse brusc capul. 

— Rudy! Ce Dumnezeu faci aici? 

— Te-aș putea întreba același lucru. 

— Sunt cu șeful în probleme de afaceri. 

— Afaceri, spuse el, încărcând cuvântul cu sarcasm. 

Ea ignoră comentariul. 

— Cum m-ai găsit? 

— Ușor. Am întrebat-o pe sora ta. 

— Pe draga de Sue Ellen? 

— Mie îmi place. L-a ajutat și l-a încurajat pe un om 
îndrăgostit aflat în necaz. Dumnezeule atotputernic, Kristin. Cu 
J.R. Ewing? Nu doar că omul ăsta e un porc, lucru pe care mi l-ai 
spus de multe ori dar e soţul surorii tale. 


167 


Kristin vru să nege totul, apoi se răzgândi. La naiba cu el, la 
naiba cu ei toţi. 

— Sue Ellen nu-l vrea. 

— Și tu îl vrei? 

— Ai face bine să crezi că da. 

— Dar noi doi? 

— Niciodată nu mi-a păsat prea mult de vechile istorii, Rudy. 

— Ești o târfă. 

— Dacă vrei să stai cu mine, fii amabil. Altfel, ia-ţi tălpășița de 
aici. M-ai înțeles? 

Barmanul îi aduse cafeaua irlandeză, apoi se retrase. 

— Uitasem ce amabilă și generoasă ești, Kristin. 

— Ceea ce îţi amintești sunt lucrurile pe care le-am făcut 
pentru tine în dormitor. 

— Și eu pentru tine. 

— J.R. e un om matur, Rudy. Nu e nimic ce n-ar putea să știe 
sau să facă și le face mai bine ca cei mai mulți. 

— Și care e rolul banilor în toate astea? 

— Unul foarte important. 

— Nu-s chiar un sărac. Sunt unul dintre cei mai tineri 
executivi la una din cele mai vechi și mai prestigioase case 
bancare din tot Texasul. Avansez repede. Dă-mi zece ani... 

— Și ce? Când ai să ajungi unde vrei, oriunde ar fi asta, n-ai să 
fii atât de important și de puternic cum este J.R. chiar în clipa 
asta. 

— Cred că te poate plăti mai mult decât te pot plăti eu. 

Ea își umezi buzele. 

— J.R. nu plătește femeile, Rudy. El le cumpără, le posedă 
trup și suflet. 

— Şi asta vrei? 

— Asta-i preţul pe care trebuie să-l plătesc ca începător. 

El nu putu pricepe pe de-a-ntregul ce-i spusese ea. 

— Nu-ţi amintești cum a fost cu noi doi? Nu-ţi lipsesc? 

— Nu-mi lipsește nimic, nu-mi amintesc nimic. 

— Ai să-ţi amintești într-o noapte când ai să fii trează și el o 
să doarmă lângă tine, sau poate chiar în noaptea asta când ești 
singură și corpul tău tânjește după mâna unui bărbat, după 
mâna mea, după trupul meu, așa cum știi că ar putea fi, așa 
cum a fost între noi. Sunt la motelul Sfântul Francisc, Kristin, în 
caz că ai să-ți amintești. 


168 


— Să nu stai treaz, așteptându-mă. 

Se ridică de pe scaun și aruncă o bancnotă pe bar. 

— Mi-am terminat cafeaua irlandeză, Rudy, și e plătită, 
datorită lui J.R. Ewing. 

e 

Sue Ellen deschise ușa de la camera lui Gary și privi de-a 
lungul ei, fără să aprindă luminile. Era o cameră în care nu mai 
fusese niciodată. Izbucni într-un râs moale, batjocoritor și spuse 
ca pentru sine: 

— Oh, J.R., nu-i așa că ai să fii surprins? Cele mai interesante 
lucruri se întâmplă cât tu nu ești acasă. Așteaptă până ai să afli 
că Gary s-a întors în oraș. 


e Capitolul 17 


Se întâlniră în biroul lui Bobby. Îmbrăţișări, și lacrimi, și iar 
îmbrăţișări, până ce emoția se mai potoli, lacrimile încetară să 
curgă și teribila bucurie a întâlnirii se retrase în spaţii mai 
private. 

Miss Ellie încă se mai agăța de mâna lui Gary, cu ochii 
strălucind, nemaisăturându-se să îl privească. 

— Arăţi minunat, îi spuse ea pentru a șasea oară. 

— Și tu, mamă. 

Ea îi vorbi lui Valene: 

— Vreau să știi cât de mult - asta este, vreau într-adevăr să 
știi - nu pot să-ţi spun - oh, îţi mulțumesc, Valene, îţi mulțumesc 
așa de mult. 

Valene se străduia să nu plângă. Miss Ellie i se adresă lui 
Gary, forțându-se să vorbească. 

— Nu știu sigur ce s-a întâmplat ultima oară când te-ai întors 
la ranch. Niciodată n-am știut, niciodată n-am înțeles de ce-ai 
plecat așa cum ai plecat. Dar știu că s-a întâmplat și din cauză 
că am insistat să locuiești iar cu noi. 

Gary spuse cu grijă: 

— A fost mult mai mult decât asta. 

— Și nu mă aştept să vorbeşti despre ce-a fost. Cred că nu e 
necesar să știu tot ce se petrece. Oricum, îmi dau seama că tu, 
la Southfork - ei, bine, n-o să meargă. Noi, Ewingii, nu putem 
trăi toţi sub același acoperiș. 


— Așa se pare, spuse Bobby, de la biroul lui. 

Un timp, niciunul din ei nu mai spuse nimic, fiecare temându- 
se să nu-i rănească mai mult pe ceilalţi, flecare încercând să-și 
aleagă cuvintele, pentru a fi cât mai convingător. 

Miss Ellie nu mai putu păstra tăcerea: 

— Dar am nevoie de tine, Gary. Trebuie să te văd. 

— De asta sunt aici, mamă, spuse Gary. 

— Da. De cât timp sunteți voi doi împreună? 

Fu rândul lui Valene să răspundă. 

— De ultima oară când am fost la ranch. 

— Și v-aţi făcut niște planuri? 

Miss Ellie simţi nevoia să-și muște limba, să-și tragă vorbele 
înapoi. Dar fuseseră spuse, nevoia ei de siguranţă o învinsese 
încă o dată. 

— Ce fel de planuri? întrebă Gary. 

Miss Ellie simţi că nu se mai poate abţine. 

— Dacă aţi stat de atâta timp împreună trebuie să vă fi făcut 
niște planuri. 

Miss Ellie așteptă un răspuns de la Gary, apoi de la Valene. 

— Niciun fel de planuri, spuse Valene pe șleau. 

Gary zâmbi, risipind tensiunea. 

— Am vorbit să ne recăsătorim, mamă. Poate o să ne mutăm 
în California. S-o luam de la capăt. 

Miss Ellie se luptă să-și stăpânească lacrimile. 

— California! 

Gary privi la Bobby, apoi își întoarse privirile spre Miss Ellie. 

— În niciun caz nu pot sta aici. 

Miss Ellie căzu pe gânduri și dădu din cap a acceptare. 
Realitatea avea un mod dur de a-i contracara dorinţele și visele. 
Imaginea ei despre un Southfork ideal, se destrăma încetul cu 
încetul. 

Gary mai vorbea încă. 

— Dar n-am stabilit încă nimic. Încă nu suntem siguri. 

— Gary e îngrijorat, spuse Valene. 

— De ce? întrebă Bobby. Îmi pare că vă merge bine împreună. 

Cum Gary nu răspunse, o făcu Valene. 

— Lui Gary îi e teamă să nu se apuce iar de băut și de jocuri 
de noroc. 

— Credeam că toate astea aparțin trecutului, spuse Bobby. 


170 


— Mi-ar place să cred că așa stau lucrurile, spuse Gary, dar 
niciodată n-am fost un tip prea tare, știți și voi asta. 

— Nu trebuie să te subestimezi, fiule. 

— Și mai e și Lucy, spuse Valene. 

— Dacă eu și Val ne recăsătorim, dacă o luăm pe Lucy la noi 
și dacă dăm greș - ei bine, am obosit să-mi rănesc fiica. Și tu, 
mamă! Și Val! Nu intentionez să fac niște promisiuni pe care 
poate n-o să fiu capabil să le ţin. 

Stând lângă mama lui, lângă soţia lui și lângă fratele lui, Gary 
se rupse de prezent, uitând de ei toţi. O amintire îl cuprinse 
brusc, îl transportă înapoi în timp și spaţiu la Lucky Lindy, un 
cazinou cu jocuri de noroc în Lake Tahoe. Lucky Lindy dispunea 
de tot fastul Cazinourilor mai mari și mai faimoase din jurul 
lacului, dar își pierdu-se strălucirea. Avea mediocritatea unei 
cârciumi cu lingurile murdare de grăsime, așezată printre 
restaurante de patru stele. Dar Gary se simţea aici ca acasă. La 
început rezistase ispitei, lăsând sunetele răgușite ale ruletei să 
treacă peste el fără să ducă mâna la buzunar pentru bani de 
miză - rezistă la huruitul zarurilor, la strigătele învingătorilor de 
la ruletă, la înjurăturile celor care pierduseră la mesele 
acoperite cu postav verde. 

Incepuse cu hotărârea de a-și testa voinţa. Să pierzi o sută și 
să câştigi cinci, iar apoi să renunţi - era o examinare a 
caracterului și a voinţei. Pierduse o sută, dar încă nouă i se 
odihneau în buzunar. Venise la masa acoperită cu postav doar 
să privească. Un comis-voiajor din Wichita Falls pierduse un 
teanc de bani și ieșise afară plângând, la braţul unui alt comis- 
voiajor, tot din Wichita, amândoi beți. 

Jocul continua. O bătrânică din Dubuque câștigă cinci sute și, 
la capătul puterilor și simțindu-se vinovată, jură să pună totul la 
biserică, duminica următoare. Apoi plecă. Zarurile ajunseseră în 
dreptul lui Gary. Rezistă, simţindu-și stomacul răsucindu-i-se și 
înnodându-i-se, ondulându-i-se la gândul unei pierderi. Dacă 
pierzi, trebuie să rămâi calm. Nu-i așa? 

Acum era rândul unei blonde grase și nerușinate, a cărei 
carne pală, pudrată, se revărsa dintr-o bluză neagră, pufoasă, 
decoltată aproape până la brâu, arătându-și sânii mari, rotunzi, 
care erau mândria și bucuria ei. Acceptă zarurile cu afecțiunea 
prudentă a unui părinte vitreg. Le amestecă, le suflă, își promise 


171 


să nu mai pună altă dată mâna pe zaruri și ca să aibă noroc și le 
frecă de sânii goi. 

— Să vă întoarceţi acasă la mama, copilași! strigă ea și le 
azvârli. Zarurile săltară, se rostogoliră, și se opriră. 

— Un câștigător! Al șaptelea, un câștigător! 

Ea guiţă, făcu iar pariul, repetă procesul și iar câștigă. 

Ritualul se mai repetă o dată. Când zarurile începură să 
mângâie sânii monstruoși, Gary parie două sute pe ea, că va 
câștiga. 

Femeia jucă și câștigă. 

Gary o zori și se abandonă pariurilor cu bucurie știind sigur că 
acum călărea un cal învingător. 

Jucă de douăzeci și unu de ori, câștigă tot de atâtea. Fără să 
mai numere, Gary știu că era un mare învingător. Paria pe sume 
tot mai mari, până la limită, și estimă că acumulase patruzeci de 
mii de dolari. O privi, pe blonda cea grasă. Expresia feței ei se 
schimbase aproape imperceptibil, de parcă dintr-o dată 
devenise conștientă de importanţa pe care o căpătase. De data 
asta ezită înainte de a paria, și reduse mult suma. 

Scutură zarurile, le suflă, le promise recompense miraculoase 
și neglijă să le mai ducă la sâni. Gary o prinse de braţul cu care 
voia să arunce. Inainte ca ea să poată face jocul. 

— Zarul trebuie să fie dus la sân, spuse el încet. 

Ea îl privi fără să-l recunoască, pierdută în propriile 
sentimente, în senzațiile jocului. Ochii ei căpătară o expresie de 
panică și dintr-o dată păru obosită, terminată. Apăsă zarurile de 
un sân și aruncă. Și pierdu. Gary își luă câștigul și plecă, 
căutând alt joc, alt loc unde să joace. 

La ușa dublă care ducea afară se opri în fața unei femei 
frumoase, într-o rochie roșie, strâmtă și lungă. Părul negru, 
strălucitor, îi cădea pe umeri în valuri ondulate și ochii aproape 
negri erau mari și rotunzi. Era tânără; era uluitor de frumoasă; 
era exact ce-i trebuia unui învingător. 

— Hei! spuse Gary. 

Era aproape tot atât de înaltă ca și el și îl privea semeaţă. 

— Hei, răspunse ea fără emfază. Era evident că adesea era 
acostată. Era o tânără obișnuită cu atenţia bărbaţilor. 

— Sunt un învingător, spuse Gary. 

— Pariez că ești. 

— O să-ţi iau ceva de băut. 


172 


— De ce să beau cu tine? 

— Pentru că - spuse el privind cum rochia roșie îi strângea 
trupul - pentru că roșul se asortează așa de bine cu verdele de 
la masa de joc. 

Era o minune să-i vezi zâmbetul. Fata își petrecu braţul după 
al lui și se întoarseră. O oră mai târziu erau amândoi în pat, 
odihnindu-se după eforturile imense pe care le făcuseră să se 
satisfacă unul pe altul. Gary se dădu jos din pat și începu să se 
îmbrace. 

— Trebuie să pleci? întrebă ea cu farmecul politicos al unei 
gazde perfecte. 

— Banii ăștia îmi ard în buzunar. 

— Auzi sunetul zarurilor? 

— Așa se pare! Băgă mâna în buzunar și scoase niște bani. 
Puțin pentru tine, scumpo. 

— Sper că e mai mult decât puţin. Nimic nu e gratis în orașul 
asta. 

El mai puse o sută și ieși. 

Începu să bea scotch cu gheaţă și să joace. Două ore mai 
târziu era beat și pierduse tot. Ceru să joace pe credit, dar fu 
refuzat. Voi să mai bea și i se spuse că pierduse. Ridică o mână 
înceată, nesigură la cineva din corpul de pază și fu azvârlit 
afară, în parcare, pentru scandal. Era un alcoolic, un jucător, un 
om care pierduse pe toate planurile. 

e 

— Nu, spuse Miss Ellie, cu cuvintele scăldate în dragoste 
maternă, niciunul dintre noi nu așteaptă promisiuni de la tine, 
Gary. 

Gary tresări, smucindu-și capul, de parcă fusese transportat în 
alt timp, undeva departe, și abia atunci revenise la realitate. 
Privirea nu-i mai părea pierdută în depărtări. 

— Nimeni dintre noi nu vrea să fii perfect, Gary, cum 
întotdeauna ai încercat să fii. Vom face să fii o parte din vieţile 
noastre. 

— Am nevoie de o perspectivă, spuse Gary. 

— Niciodată nu știi ce poţi să faci până nu încerci. Niciodată n- 
ai încercat în mod real, Gary, niciodată. 

Miss Ellie îi strânse mâna pe care i-o ţinea într-a ei și-și lipi 
obrazul de al lui. Mult timp, nimeni nu făcu nicio mișcare, nimeni 
nu vorbi, camera fiind încărcată de emoție și dor. 


173 


Apoi, Gary se desprinse de mama lui și se îndreptă spre 
Valene, o ridică în picioare și o privi drept în ochi. 

— Valene Ewing, te iubesc foarte mult și am nevoie de tine în 
viaţa mea. Vrei să te măriţi cu mine? 

e 

Kristin, arătând chiar mai tânără și mai frumoasă decât era în 
costumul alb de tenis, îi găsi pe J.R. și pe Sally Bullock în 
restaurantul hotelului. Îi fu suficientă o singură privire pentru a- 
și da seama că cei doi negociaseră mai mult decât o simplă 
afacere; gelozia i se transformă în mânie și spaimă. Ceea ce 
voia de la J.R. Ewing, ceea ce trebuia să obţină, lucrul pentru 
care se luptase atât de mult ca să-l aibă, atârna în balanţă. Nu-și 
putea permite, se preveni ea, să facă acum un pas greșit. Nu-și 
putea permite să piardă. 

Rănită, mânioasă, fierbând de dorinţa de răzbunare, se 
îndreptă în grabă spre ei, afișând un zâmbet fermecător. 

— Bună. Dimineaţa, J.R. Bună dimineața, doamnă Bullock. 

— Spune-mi Sally, dragă. 

— Bună dimineaţa scumpo, spuse J.R., fără s-o încurajeze. 

— Dacă nu mă înșel, hotărâsem să jucăm tenis în dimineaţa 
asta. 

— Sigur că o să jucăm, replică J.R., de îndată ce eu și Sally 
reușim să punem în ordine câteva lucruri. Du-te și găsește ceva 
care să te distreze până când... 

Fără un cuvânt, Kristin se îndepărtă, o atrăgătoare siluetă în 
alb. Toţi bărbaţii din încăpere își îndreptară ochii în direcţia ei. 

— O frumusețe, nu-i așa? spuse J.R. 

— Dar nu-i destul pentru tine. 

J.R. dădu din umeri. 

— Destul? Ce înseamnă destul pentru mine, Sally? 

Ea zâmbi subţire. 

— Când voi afla, fii sigur că-ţi voi spune, J.R. Acum, să ne 
întoarcem la mica noastră conversaţie. 

— Asta-mi place la tine, Sally. Niciodată nu greșești ţinta. 

— Aș spune că suntem din aceeași plămadă. 

— Și eu cred la fel, draga mea. 

e 

Bobby puse receptorul în furcă și se întoarse spre ceilalţi 

Ewingi, care tocmai plecau din birou. 


174 


— Asta-i, totul e pregătit. Judecătorul Jensen a spus să vă 
faceţi doar analiza sângelui și el o să se îngrijească de certificat. 
Puteți fi căsătoriţi în după-amiaza asta. 

Valene se îmbujoră de bucurie și Miss Ellie aplaudă. 

— Dacă aș fi fost despărțită de soțul meu de șaptesprezece 
ani, mi-aș dori și o nouă ceremonie. 

— De acord. 

— Musai să fie, spuse Valene cu prefăcută ferocitate. 

Miss Ellie râse. 

— Aș vrea să vă pot oferi o nuntă ca lumea. 

— Poate atunci când o să anunţăm pe toată lumea, ai să poţi. 
În ceea ce mă privește, n-am nimic împotrivă să ne căsătorim în 
fiecare an. 

Gary își conduse fosta și viitoarea nevastă afară din birou, 
lăsându-i pe Bobby și Miss Ellie singuri. 

— Mamă, vrei să-ţi comand un taxi să te ducă la ranch? 

— Nu, nu. Am atâtea de făcut, am de cumpărat cadouri. 

— Lasă-mă să semnez documentele astea și vin cu tine. 

— Pare ceva important. 

— Așa cred. Documentele trustului din California. Am 
cumpărat împreună cu Steve Wiley niște case acolo. 

— Case? De ce? 

— Eventual, ca să le revindem și să strângem ceva capital. 
Afacerile prospere cu averea imobilă din California ne asigură 
finanţele pentru cele mai multe din clădirile noastre de aici. 

— Sunt frumoase casele? 

— Desigur. Uită-te la fotografiile astea. 

Ea le privi, în timp ce el continua să semneze. Treptat, o idee 
prinse formă în mintea ei. 

e 

Rudy Millington ieșise de sub duș și se ștergea temeinic. Era 
un tânăr bine făcut, musculos, cu umeri puternici și piept lat. O 
bătaie în ușa camerei lui de motel îl făcu să-și înfășoare 
prosopul peste mijloc înainte de a răspunde. 

— Cine este? întrebă el. 

Prin ușa închisă se auzi o voce insinuantă: 

— Kristin. 

EI îi deschise. Ea îl privi, cu un zâmbet distant și îl zgârie ușor 
cu unghiile pe piept. 


175 


— Dumnezeule, toarse ea ca o pisică, uitasem ce bine arăţi 
când nu ai nimic pe tine! 

El arătă spre prosop: 

— Nici chiar nimic. 

Cu o mișcare iute, ea îi trase prosopul și-l lăsă să cadă. 

— Așa. Acum nu ai nimic. Oh, Dumnezeule, uită-te la asta, 
uită-te la asta; și încă nici n-am început să mă desfășor. 

El întinse mâna să o ajungă, dar Kristin se îndepărtă, 
dansând. 

— Nu, nu încă. Lasă-mă să-mi dau mai întâi jos hainele astea. 

— Am să te ajut. 

— Tu ai să priveşti, ordonă ea, cu o voce joasă. Tu ai să mă 
privești și eu am să te privesc, iar apoi... 

— O să discutăm. 

— Nu discuţia este ceea ce doresc. Să vorbim despre ce-ţi 
place ţie, despre ce-mi place mie, despre ce-am făcut, despre 
ce-ai făcut tu, dar nu unul cu altul... 

O clipă, el nu reuși să înţeleagă. Apoi, ochii i se îngustară. 

— Te referi la tine și la J.R.? 

Kristin stătea în picioare în fața lui, doar în niște chiloţi 
minusculi de dantelă purpurie. 

— Mă refeream la ce ţi-ai dori tu, la ce mi-aș dori eu - ei, hai, 
spune, ce ţi-ai dori mai întâi? 

Și el îi spuse, în cuvinte scurte, iuți, pe șleau. Și ea îl servi cu 
o senzualitate și îndemânare pe care el n-o mai cunoscuse la 
altă femeie. După aceea, stăteau amândoi întinși în pat, fără să 
se atingă. 

— Ţi-a plăcut? vru el să știe. 

— Foarte mult. 

— E mai bine decât cu J.R.? 

Ea se ridică într-un cot. 

— Vrei să știi adevărul? 

— Da. 

— Știu cum e J.R. - meschin, egoist, preocupat doar de 
propriile lui satisfacţii, propriile lui câștiguri, propria lui plăcere. 
E apucător și ambițios și perfid, dar când sunt cu el trăiesc ceva 
ce n-am cunoscut niciodată. Mai bine decât cu J.R.? Nimeni nu e 
mai bun decât J.R. pentru mine. Nimeni. 


176 


J.R. și Sally Bullock își încheiară întâlnirea. leșiseră din local și 
stăteau în holul hotelului, pregătindu-se să se despartă. 

— M-ai convins, J.R. Tot ce am de făcut este să-l conving pe 
Eugene. 

— Cât timp crezi că va dura asta? 

Ea medită înainte de a răspunde. 

— N-a uitat niciodată că l-ai supralicitat pentru statuia aceea 
a lui Fredric Remington. Râvnea într-adevăr la bucata aia de 
bronz. 

— Cowboy cu lasou - aşa se numea. M-am îndrăgostit și eu de 
ea. 

— În lumea asta trebuie să-ţi măsori achiziţiile pe care le faci 
în dauna altora cu o atenţie deosebită. 

— Câtă dreptate ai! 

J.R. își strecură un braţ pe după mijlocul ei subţire. 

— Eşti o fată grozavă, Sally, și admiraţia mea pentru tine 
crește pe măsură ce te cunosc. 

Ea se rezemă de el, zâmbind scurt. 

— Reușim cu greu să ne cunoaștem. Oricum, până acum n-am 
reușit. 

— Orice e posibil pentru un om întreprinzător. 

— Și e sigur că tu ești unul dintre ei. 

— O să ne mai vedem Sally. Nădăjduiesc temeinic. 

— Timpul va hotărî. 

— În ce privește statuia... 

— Remington? 

— Da. Am să telefonez la Southfork și o să pun un angajat de- 
al nostru s-o încarce în camion. Domnul Eugene o va avea 
înainte de căderea nopţii. 

— Asta cu siguranţă că o să-l încânte pe soţul meu. 

— Și am să-ţi vin în întâmpinare cu ceva care o să-ți facă 
plăcere, Sally. 

— Și eu sunt sigură că ai s-o faci, J.R., mai devreme sau mai 
târziu. Și îi oferi mâna să i-o sărute, adăugând: Până nu e prea 
târziu. 

e 

Sue Ellen stătea întinsă pe patul ei, citind, când sună 
telefonul. Întinse mâna să răspundă. 

— Alo? 

— Bună, scumpo, J.R. la telefon. 


177 


— Vai, J.R., ce plăcere neașteptată. Credeam că ai să fii prea 
ocupat cu tot felul de învârteli importante, ca să ai timp să mă 
suni. 

El ignoră nota de zeflemea din vocea ei. 

— Tu ce faci, dragă? 

— Stau întinsă pe patul nostru, J.R., goală și singură, citind o 
carte foarte neinteresantă. 

— Sună bine. 

— Dar tu, tu ești singur? 

— Păi, bineînţeles. Chiar acum m-am apropiat de ceea ce 
arată a fi o afacere bună cu Eugene Bullock. 

— lubita mea soră nu-i cu tine? 

— Nu. 

— Și unde ar putea fi? 

— De unde să știu? Cred că joacă tenis. Doar lucrează pentru 
mine și atât. Nu-s stăpânul lui Kristin. 

— N-aș fi bănuit niciodată. 

— Sue Ellen, te simţi bine? Îmi pari cam ciudată. 

— M-am bucurat de întâmplările vieţii zilnice de aici, de la 
Southfork, J.R., anticipând ce fericit o să te facă veștile bune pe 
care o să le primești. 

— Despre ce vorbești? 

— Vai, n-ai auzit? Valene și Gary se recăsătoresc în seara 
asta, J.R. Unul cu altul. Și mama ta e tot atât de fericită ca... 

— Se căsătoresc! 

— Ce rușine că n-ai să poți participa la ceremonie. 

— La naiba! 

Ea aproape că îi râse în telefon: 

— Sper că asta nu-ţi va tulbura în niciun fel binevenitul tău 
concediu. 

Și puse ușor receptorul în furcă. 

— La naiba, la naiba, la naiba! strigă J.R. în instrumentul mort. 
N-o să tolerez asta, nici măcar un minut. Un frate însurat, 
atârnat pe lângă Southfork, e destul - mai mult decât destul, 
mai mult decât intenţionez să suport. 

e 

J.R. apăru în holul hotelului cu bagajele făcute, gata de 
plecare. 

— Și spuneţi că Miss Shepard a plecat cu mașina mea? 

— Mi-e teamă că da, domnule, spuse recepţionerul, amabil. 


178 


— La naiba! Ai idee când se întoarce? 

— Nu, domnule. Dar știu unde a plecat. A întrebat direcția și... 

— Unde? 

— La motelul Sfântul Francis. 

— Înţeleg. E-n regulă, cheamă-mi un taxi. Acum. 

e 

Miss Ellie așeză cu grijă cutia pe pat, în dormitorul lui Valene 
și o deschise. 

— Îți amintești de asta? 

— Rochia mea de nuntă? 

— Am dosit-o în pod, împreună cu o mulţime de alte lucruri 
care erau importante pentru mine. Mă gândeam că poate ai să 
vrei s-o folosești a doua oară. 

— Oh, Miss Ellie, îți mulțumesc atât de mult. Dar aveam doar 
cincisprezece ani când am purtat-o prima oară - și acum mi se 
pare că a trecut un veac de atunci. 

— Ești încă o femeie foarte tânără - hai, vino în camera 
cealaltă. Mai este ceva ce vreau să-ţi arăt. 

În sufragerie, Gary și Bobby îşi treceau unul altuia o pungă cu 
cartofi prăjiţi, ronţăind și vorbind. 

— Ai adus biletele acelea, Bobby? întrebă Miss Ellie. 

— Pam le aduce odată cu judecătorul. 

— Ce bilete? întrebă Gary. 

— Vreţi să vă stabiliți în California, nu-i așa? 

— Da, mamă, dar asta nu înseamnă că tu trebuie să plătești... 

— Nu-mi spune tu mie ce trebuie să fac, fiule. Oricum, biletele 
nu contează prea mult: nu ele sunt darul de nuntă. Miss Ellie 
scoase din geanta ei niște fotografii. Le-am luat de la biroul tău, 
Bobby. Le înmână lui Gary și lui Valene. 

— Bobby face o afacere în California, cumpărând niște case. O 
să meargă cu voi cu avionul, ca să v-o arate pe cea mai bună. O 
să v-o alegeți pe aceea care vă convine cel mai mult. 

— Nu înţeleg, spuse Gary. 

— Aceea care vă place e a voastră. 

— Nu, mamă. 

— Nu putem, spuse Valene. 

Gary adăugă: 

— Trebuie să ne descurcăm prin propriile noastre forțe. 


179 


— N-a fost propria voastră voinţă când aţi părăsit familia, 
spuse Miss Ellie. Fratele și tatăl tău au contribuit din plin la 
izgonirea voastră. 

— Mamă, protestă Gary. 

— Taci, Gary, spuse Bobby, cu blândeţe. 

Miss Ellie vorbi: 

— Aţi încercat să staţi pe propriile voastre picioare când aţi 
devenit părinţi, și familiei voastre i s-au dat papucii de aici. 

— Îţi datorăm atât de mult, spuse Valene, cu vocea spartă de 
emoție. Ai crescut-o pe Lucy. 

— Da, am crescut-o. Am crescut-o pentru că tot noi, Ewingii, 
am făcut să fie imposibil s-o crească tatăl și mama ei. Trebuia să 
fi făcut pe dracu-n patru și să nu las ca lucrurile să se petreacă 
cum s-au petrecut. Dar n-am făcut nimic; am ţinut doar cont de 
părerea bărbaţilor, a bărbaţilor mei. Crezi că dacă-ţi dau o casă 
e o plată cinstită pentru asta? Ei bine, eu nu cred. Dacă îmi 
refuzi darul, refuză-l pentru că e prea mic, prea inadecvat. 
Oricum, ia-l. Te rog, ia-l. 

Urmă o tăcere jenantă, întreruptă de soneria de la ușă. 
Răspunse Bobby. Spre surpriza tuturor, era Jock, stând cu 
pălăria în mână. 

— Cred că am un fiu care se însoară aici în seara asta. Dacă 
nu are nimeni ceva împotrivă aș fi încântat să particip la 
ceremonie. 

De data asta, Gary fu cel care răspunse, înaintând spre el și 
întinzându-i mâna: 

— Bineînţeles că ești binevenit aici, tată, și ăsta-i cel mai 
frumos dar de nuntă pe care ni l-ai fi putut da. 

e 

Rudy și Kristin stăteau în pat, odihnindu-se după plăcuta 
activitate la care se dedaseră. 

— Ştii că eu încă te iubesc, Kristin? 

— Mai bine ai uita de asta, Rudy. 

— De ce? Nu ţi-a plăcut cu mine? 

— Asta n-are importanţă. 

— Nu crezi ce spui și nici eu. 

Dintr-o dată, ușa camerei se deschise și îl văzură pe J.R. stând 
în prag; în spatele lui, surâzând afectat, era un băiat de serviciu 
de la hotel. J.R. îi înmână o hârtie de zece dolari și băiatul plecă. 
J.R. intră, închizând ușa după el. 


180 


— Cum m-ai găsit? întrebă Kristin, cu mult mai mult calm 
decât simțea. 

— Am pus întrebările adecvate, am uns palmele adecvate. 
Îmbracă-te Kristin. 

Rudy încercă să se dea jos din pat, dar mâna lui Kristin îl opri. 

— Să nu faci vreo prostie, Rudy, spuse J.R. 

— leşi afară de aici, porunci Rudy. 

Kristin se ridică în picioare și începu să se îmbrace. 

— Nu poţi să pleci cu el, protestă Rudy. Ş 

— Lucrezi la Barton Lewis, spuse J.R., ca pentru conversaţie. |l 
cunosc foarte bine pe Barton, am făcut multe afaceri cu el. 

— Kristin, imploră Rudy. Ascultă-mă. 

J.R. ridică receptorul și formă un număr. 

— Barton Lewis, vă rog. Spune-i că îl caută J.R. Ewing. 

— Ce naiba faci? strigă Rudy. 

— Bart? spuse J.R. la telefon. Aici J.R. Ce mai faci? Bart, 
ascultă, înțeleg că ai un tânăr pe nume Millington care lucrează 
pentru tine. Bart, nu-mi place să fiu solul unor vești rele, dar 
omul n-are caracter, spirit, morală. Mă îngrijorează reputaţia 
companiei voastre dacă se află asta. Da, am motivele mele. Și 
unele serioase. N-aș vrea să-ți pierzi clienţii, Bart. Așa e, inclusiv 
Întreprinderile Ewing. O.K., bine gândit. Ai grijă de tine, Bart, și 
ţine-mă la curent. 

J.R. puse receptorul în furcă. 

— Eşti gata, iubit-o? o întrebă el pe Kristin, care se ruja. 

— Aproape. 

J.R. îi zâmbi lui Rudy. 

— Ţi-ai pierdut slujba, băiete. Foarte rău. 

— Ticălosule. 

— Mi-e teamă că firmele bancare mai bune din Texas vor fi 
închise pentru tine de acum înainte, Rudy. Se pare că n-ai să-ţi 
găsești nicăieri o slujbă în statul ăsta. 

— Kristin... 

De la ușă, ea se întoarse încet. 

— Asta îţi dorești, Kristin? 

J.R. răspunse în locul ei, înainte de a ieși amândoi, braţ la 
braţ: 

— Ai face bine să crezi că da, puștiule. 


181 


Sue Ellen stătea singură pe patio, privind de-a lungul 
pământurilor întinse ale Texasului spre orizont - de-a lungul 
întregului Southfork - atât cât se putea vedea. În spatele ei 
apăru J.R., care-și turnă o cană de cafea, așezându-se apoi în 
dreptul ei, pe un scaun. 

— Așa că ai reușit să ajungi ieri la nuntă, J.R. Eşti iute de 
picioare. 

— A fost întotdeauna o greșeală să mă subestimezi. De ce nu 
m-ai sunat ca să-mi spui ce urma să se întâmple? 

— Ca să-ţi spun adevărul, nu mă mai interesează cine 
conduce la Southfork. Și poate că m-aș bucura din suflet să te 
văd cum te zvârcolești, J.R. 

— Dacă pierd eu, pierzi și tu. Amintește-ţi. Când se mută? 

— Să se mute? 

— Da, Gary și cu Val. 

— Nu se mută aici. Vor să plece în California. Miss Ellie le-a 
dat în dar o casă nouă și frumoasă. 

— California! spuse J.R., nevenindu-i să creadă. 

— Așa e. 

J.R. începu să râdă. 

— California. Bănuiesc că vor să rămână acolo și voi avea eu 
grijă să li se împlinească dorinţa. Încă râzând, porni înapoi, spre 
casă. Trebuie să le trimitem un dar pentru noua lor casă. Ceva 
frumos, foarte frumos. La naiba, se merită cu ocazia asta. 
Frăţiorul Gary îmi face jocul. California! strigă el fericit. Poate 
am să-l ajut să împacheteze. 

Sue Ellen își privi soţul, cum pleca. Cumva, părea să obţină 
întotdeauna ce dorea. Soarta era evident cel mai bun prieten al 
lui J.R., singurul prieten adevărat pe care îl voia, de care avea 
nevoie - sau pe care îl avea. 


182 


e PARTEA A V-A œ 


BOBBY SI J.R. 
e Capitolul 18 


Era una din acele dimineți care-i reamintea lui Bobby Ewing 
de frumusețea deosebită a Texasului. Un soare mare, galben, 
spânzura la orizont, părând tot atât de mare cât întreg statul 
Texas. Căldura lui zvânta roua rămasă după ce ceața nopții 
acoperise preria. Atât cât se putea vedea cu ochii, pe întinsul 
ușor modulat al Southfork-ului, viaţa începea să se agite la 
marele ranch. Jos, la șoproane, argaţii ridicau baloturi de fân. Se 
putea auzi ciocanul fierarului, potcovind un cal. Vitele mugeau 
și, în ţarcuri, caii nechezau și încercau nervos să iasă afară, 
anticipând o nouă zi de lucru. 

Bobby șofa fără tragere de inimă, îndreptându-se spre 
Braddock. Atracția pământului era pentru el inexorabilă: se simţi 
tot atât de mult o parte din Southfork ca oricare din argaţi, la fel 
ca turmele sau ca pământul însuși. Mai era însă și Ewing Oil, 
care se aventurase peste ocean, avântându-se spre culmi tot 
mai înalte. Erau bătălii de dus și victorii de câștigat, și Bobby era 
tot mai mult conștient de nevoia lui adâncă de a se lupta și dea 
învinge. 

La Braddock trase la Red's Service Statron, una din acele 
staţii de benzină independente care funcţiona de douăzeci de 
ani pe lângă marea lor companie furnizoare de petrol. La ora 
aceea Braddock era liniștit, străzile erau goale. Dar Red Gates 
era deja la lucru. Red, un bărbat masiv, de cincizeci de ani, ieși 
din una din boxe, ștergându-și mâinile cu o cârpă pătată de 
grăsime. 

— Bună dimineaţa, Bobby. Te-ai sculat devreme în dimineața 
asta. 

— Ca și tine, Red. Fă-mi plinul, te rog. 

— Cu plăcere! Red porni pompa și întrebă: 

— Cum se descurcă J.R. în vremurile astea? Se simte bine? 


— Se descurcă. Mulţumesc de întrebare. Dar tu? 

— Nu mă pot plânge prea mult. Doar că având în vedere cât 
s-a scumpit acum benzina, nu prea sunt agreat. Multă lume 
crede că eu fixez prețurile. 

— Încă vinzi mai ieftin decât marile companii. 

— Nu știu cât voi mai putea rezista în felul ăsta. 

Bobby se încruntă și nu răspunse. Red nici nu se aștepta la un 
răspuns. 

— Ai niște cafea, Red? 

— Am înăuntru, unde a fost întotdeauna. Servește-te. 

(J 

Biroul lui Dave Culver era pretențios și scump, intenționând 
să impresioneze și chiar reușind. Adunați în jurul imensului birou 
se aflau Donna, frumoasa văduvă blondă și Cliff Barnes. Barnes, 
focos, cu ochii și părul negru, semăna prea puţin cu Pamela, 
sora lui. Când vorbea, o făcea într-un fel impunător, cu o teribilă 
convingere, de parcă voia să elimine cea mai mică opoziţie faţă 
de ideile sale. 

— Dave, crede-mă, o dată ce pornim, îţi vom construi o 
imagine măreață. Pentru un om care umblă după o funcţie 
publică, ecologia e o soluţie de mare viitor. 

Culver își strânse sprâncenele și vorbi într-un fel care voia să 
pară meditativ, dacă nu chiar profund, un element cheie al 
personalităţii pe care voia s-o afișeze. 

— Problema este, Barnes, că așa cum merge acum economia, 
oamenii nu par să fie preocupaţi de cauzele bune, în special de 
una așa de obscură ca asta. 

Donna hotărî că era timpul să intervină: 

— Poate fi obscură, Dave, dar e totuși importantă. 

— Nu cred că vedeţi lucrurile așa cum trebuie, adăugă iute 
Cliff. Nu e niciun motiv să nu fim ajutaţi să facem din regiunea 
Takapa un sanctuar al vieţii sălbatice. 

— Exceptând un lucru, evidenţie Donna. Indiferent cine e 
acela care vrea să investească în această zonă, trebuie să aibă 
mulţi bani și un puternic sprijin politic. 

— Atunci trebuie să adunăm oameni care se sprijină doar pe 
ei și au bani. 

Dave zâmbi. 

— E vreunul din ăștia aici? 


184 


— Da, doamnele din societatea de binefacere Fiicele din 
Alamo! Dacă există niște bani în Texas - sunt ai lor sau ai soților 
lor. 

— E adevărat, spuse Donna. Familiile Bradley, Morgan, Luce, 
Ewing... 

Preocuparea lui Donna pentru Ewingi nu-i scăpă lui Cliff. 
Răspunse repede: 

— Și încă altele vreo cincizeci. Întotdeauna au fost săritoare 
pentru cauzele bune, în special pentru problema mediului 
înconjurător. Aș putea aranja să discutăm eu ele la viitoarea lor 
întrunire. 

— Vrei ca eu sau Donna să le vorbească despre tine? 

Cliff ezită. Dacă Sue Ellen era acolo? Ar fi înțelept s-o trimită 
pe Donna acolo? Viaţa lui personală, din ce în ce mai 
convulsionată, din ce în ce mai periculoasă, începuse să-i inunde 
operaţiile de afaceri cu o frecvenţă crescândă. Nu voia să-și riște 
relația cu Donna - nu acum, nu încă - dar nu era nicio 
posibilitate să-i spună nu, lui Dave Culver. 

— De ce nu? răspunse el cu prefăcută veselie. De fapt, o să 
telefonez chiar acum, să văd ce pot aranja. 

Când ieșea din birou, Donna privi în urma lui cu o expresie 
mirată pe faţa ei frumoasă. Dave observă și spuse: 

— E ceva în neregulă? 

— Nimic, probabil. M-am pomenit comparându-l cam mult pe 
Cliff cu tatăl tău. 

Dave râse. 

— Și asta e rău? 

— Cu Sam Culver, știam de cele mai multe ori ce făcea și de 
ce. Îl înţelegeam. 

— Nu-l transforma pe tata într-un sfânt. Putea să devieze 
după cum îi dicta dispoziția de moment. 

— Da, dar altfel decât Cliff. 

— Cum așa? 

— Cu Cliff, am tot timpul sentimentul că îl conduce ceva, ceva 
adânc și întunecat, ceva asupra căruia nu are controlul. 

Evitând privirea lui Dave, Donna continuă să se gândească la 
Cliff Barnes, să-și amintească senzațiile de tulburare pe care 
prezența lui i le provoca, să-și amintească cât de des se gândea 
la el. Știa că Cliff nu e singura fiinţă condusă, nu este singurul 


185 


care nu are controlul complet al sentimentelor și faptelor sale. 
Ceva, își spuse ea, trebuia făcut. 
e 

— A telefonat Jordan Lee acum câteva minute. 

Secretara lui Bobby îl întâmpină cu aceste cuvinte de îndată 
ce acesta se îndreptă spre biroul lui în acea dimineața. 

— Ce voia? întrebă Bobby, intrând în birou, cu Connie 
urmându-l îndeaproape. 

Știa răspunsul dinainte. 

— Jordan are contractele gata pentru semnătură. Ar vrea să 
te întâlnească în după-amiaza asta și să i le semnezi pe toate. 

Și asta, gândi Bobby, însemna să-i dai un cec substanţial lui 
Jordan. Să semnezi cecul, n-ar fi fost o problemă, dar încasările 
erau foarte mici. Avea nevoie de timp să se descurce, să facă 
aranjamente, să cerșească, să împrumute sau să constrângă, 
pentru a obţine suma necesară de bani. 

— Am primit copiile contractelor înapoi de la avocaţi? 

Connie arătă spre un dosar de pe biroul lui. 

— Chiar astea sunt, Bobby. Omul a spus că totul e în ordine. 

Bobby era dezamăgit. Sperase într-o tehnică juridică care să 
forțeze amânarea semnării. Se întoarse să plece. 

Connie continuă: 

— J.R. e în biroul lui. 

Asta îl făcu să se răsucească la loc. 

—J.R.? 

— Vrea să te vadă. 

Connie puse mâna pe interfon. 

— Să-i spun că ești aici? 

Bobby nu avea chef de jocurile egoiste ale fratelui său, dar nu 
prea avea de ales. 

— Trimite-l aici. 

Ea apăsă butonul. Se auzi vocea lui J.R. 

— Da, ce este? 

— Bobby e acum în biroul lui, J.R., dacă vrei să-l vezi. 

— Vin imediat. 

— Să rămân? întrebă ea. 

Connie putea fi un tampon bun pentru Bobby, dar nu pentru 
J.R. Acesta era un om care acţiona cel mai bine în spatele ușilor 
închise și fără martori. 


— Du-te înapoi, la biroul tău. Am să te sun când am să am 
nevoie de tine, Connie. 

Connie trecu pe lângă J.R. în drum spre ieșire. 

— Bună dimineața, Bobby. 

— Bună dimineaţa, J.R. Nu mă aşteptam să te găsesc la birou 
în dimineața asta. 

J.R. își luă un scaun, se așeză picior peste picior și-și îndreptă 
cutele pantalonilor săi din gabardină galbenă și moale, 
asigurându-se că acum cad așa cum trebuie peste ghetele lui de 
antilopă neagră. 

— Bobby, asta este o situaţie penibilă pentru tine și am crezut 
că trebuie să discutăm. 

— Situaţie penibilă? 

— Vreau să spun că, voiam doar să văd dacă pot face ceva ca 
să te ajut. 

Bobby își încrucișă braţele. Când J.R. își oferea asistenţa, 
trebuia să te ferești. 

— Să mă ajuţi, de ce? 

— Știu că tata a investit banii pe care-i puseseși tu deoparte 
pentru Jordan Lee; și asta te-a pus într-o situaţie dificilă. 

— Ai o mare dexteritate să afli cum stau lucrurile. 

— Tata trebuia să te consulte, dar n-a făcut-o. 

— Aşa e, în afacerea aceea cu pământul. Dar n-o să-i spun eu 
ce să facă, e dreptul lui să acționeze așa cum vrea. 

— Totuși, te-a făcut să ieși rău. 

Bobby se sprijini pe spate. 

— Ce urmărești tu în afacerea asta, J.R.? 

— Eu? Nimic, fraţioare. Absolut nimic. Știi că m-am ţinut 
departe de toate astea, de o groază de vreme. 

— Da, știu cum te ţii tu deoparte. 

— Asta a fost afacerea tatii. Dar înţeleg că acum, dacă nu 
reușești cu Jordan Lee, Ewing Oil n-o să cadă prea bine. 

— N-ar fi pentru prima oară. 

— Și nici tu n-ai să cazi prea bine. 

— Mă pot descurca, J.R. 

J.R. continuă, încăpățânat, neabătut: 

— Ştiu cât dorești să conduci singur Ewing Oil. 

— Oare? 

— Și bineînţeles că nu intenţionez să mă bag, dar găsesc că a 
sosit timpul să lăsăm resentimentele personale și să ne 


187 


străduim împreună pentru binele companiei. Să punem capăt 
acestei vendete între fraţi, ca să zic așa. Ceea ce încerc să-ţi 
spun, Bobby, este că, dacă pot face ceva, voi fi aici dacă ai 
nevoie de mine. 

Bobby zâmbi, dar privirea lui nu spunea nimic. 

— Te asigur, J.R., că dacă am să ajung la concluzia că am 
nevoie de tine, am să te sun, dar până o să se întâmple asta, va 
trebui să mă scuzi. Sunt puţin cam ocupat în dimineaţa asta. 

J.R. se ridică. 

— Încercam doar să ajut, frăţioare, să-ţi dau posibilitatea de a 
profita de experienţa mea. Ține legătura cu mine! 

e 

Jock se simţea în apele lui la întrunirea de la Clubul Văcarilor. 
Totul avea o tentă evident masculină, inclusiv felurile de 
mâncare și vocile din jur. Jock era un om care se bucura 
întotdeauna de compania femeilor, dar când era vorba de 
afaceri, nu se simţea în largul lui să aibă de-a face cu ele. In 
vremurile astea de schimbări, în era mișcării feministe, cu tot 
mai multe femei invadând piaţa forței de muncă, și avansând 
rapid pe scara executivului, insistând să ocupe scaune care 
altădată aparţineau exclusiv bărbaţilor, Jock Ewing se simțea tot 
mai puţin în apele lui, nereușind să înțeleagă sau să se identifice 
cu rapida transformare socială care se petrecuse. Acum, ochii i 
se roteau în jurul mesei, privindu-și partenerii care studiau 
planurile și schițele întinse în faţa lor. De un timp încoace, 
discutaseră, se  contraziseseră, acceptaseră compromisuri 
referitoare la planurile acelea; Ray Krebbs, Punk Anderson și cei 
doi întreprinzători, Randy Heard și Tom Archer, fiecare luptând 
pentru ceea ce el considera a fi corect, fiecare căutând să se 
convingă mai mult pe sine decât pe ceilalţi. Jock simţi un val de 
satisfacție. 

— Problema este, interveni el, cât de curând putem obține 
permisul? Mi s-a spus că Dave Culver ăsta s-a hotărât să încerce 
să salveze Takapa de diavolii de întreprinzători. 

— Îi este teamă că o să otrăvim mediul! spuse vesel Ray. 

— Culver face asta doar pentru publicitate, declară Punk ferm. 
Ca să fie bine văzut de votanți. Doar noi nu intenţionăm să 
facem rău nimănui. 

Tom Archer spuse: 


— Nici Culver și nici altcineva nu știe cine este în spatele 
proiectului. 

— Aşa e, consimţi Jock, dar Cliff Barnes ăsta îl călărește 
zdravăn pe Culver, tot împungându-l cu pintenii în coaste. 

— Crezi că acest Cliff știe că tu ești amestecat în treaba asta, 
Jock? întrebă Ray. 

— Nu. Dar tipul poate deveni supărător. 

Punk mormăi: 

— Am auzit că acest Cliff Barnes o vânează pe văduva lui 
Sam. 

La auzul acestor cuvinte, fața lui Ray căpătă o expresie 
dureroasă, dar nu spuse nimic. Jock observă, dar își păstră 
sfaturile pentru mai târziu. Randy Heard puse totuși degetul pe 
rană: 

— E o femeie frumoasă. 

— Da, spuse Punk, și deșteaptă. Ea reprezintă urechile lui 
Culver cel tânăr. 

— Păi, mormăi Jock, absent, eu cred că o fată rezonabilă ca 
Donna Culver n-o să-și dea în petec cu unul ca Cliff Barnes. 
Adevărul este însă că amândoi sunt mari făcători de bine, 
amestecându-se peste tot și băgându-și nasul în treburile altora. 

— Poate, spuse Punk. 

— Problema este, spuse Randy, că o să le ia mult timp ca să 
obțină sprijinul de care au nevoie ca să ne poată face greutăți. 

Tom consimţi. 

— Trebuie să mituim ca lumea comisia, ca să obţinem 
aprobarea proiectului Takapa înainte ca ecologiștii să afle cine i- 
a învins. 

Punk își ridică cana de cafea. 

— Beau pentru asta. 

e 

Lumina soarelui inundă dormitorul lui Lucy, contribuind la 
veselia și nerăbdarea femeilor adunate acolo: Miss Ellie, Pam, 
Sue Ellen și Lucy, care purta rochia de mireasă a lui Miss Ellie. 
Lucy era foarte palidă și emoţionată. Părea, datorită tinereţii, 
complet nepregătită pentru căsătorie. 

— Lucy, spuse Pam dintr-o suflare, arăţi minunat. 

Lucy se întoarse spre Miss Ellie. 

— Bunicul știe că port rochia ta de nuntă? 


— N-ar vrea să audă că porţi altceva. Rochia asta a așteptat 
tot acest timp după tine. Tatăl meu a trimis să se aducă 
materialul de la Paris. Și bani nu prea avea în zilele acelea. Dar 
era hotărât să arate petroliștilor că o Southworth nu se va face 
de rușine. 

— Dar bunicul? întrebă Lucy. 

— Oh, Dumnezeule, era și el îmbrăcat la patru ace. 
Bineînţeles că s-ar fi simţit mai bine în cizme și blugi, în loc să 
tot tragă de guler ca să poată respira. Era cel mai chipeș bărbat 
pe care l-am văzut vreodată. Și încă mai este, ca să spun 
adevărul. 

Sue Ellen simţi că-i vine să plângă. 

— Cred că ziua nunţii mele a fost singura zi minunată din 
viaţa mea - cu toate domnișoarele, și cavalerii de onoare, cu 
sute de invitaţi. Pot să închid ochii și să revăd totul. 

Pam râse: 

— Nunta noastră a fost puţin diferită - doar un judecător de 
pace la Primăria din New Orleans. Bobby Ewing căsătorindu-se 
cu fata lui Digger Barnes! Eram amândoi speriaţi de moarte. 

Miss Ellie își aminti: 

— Când m-am măritat, tatălui meu nu i-a plăcut Jock Ewing 
mai mult decât Digger, dar sunt situaţii în care femeile trebuie 
să-i facă pe bărbaţii din familia lor să afle cine are ultimul 
cuvânt de spus când se pune problema să-ţi alegi un sot. 

— Adevărat, bunico? 

— Oricum, la toate ne-ar place să credem asta. 

—Aș vrea să fiu sigură pe mine. Mitch e grozav de 
încăpățânat. Nu se gândește decât la studiu și la terminarea 
facultăţii de medicină. 

— Lucy, spuse Sue Ellen, ar trebui să fii fericită. Ambiţia e un 
lucru minunat la un bărbat. 

— Așa cred, spuse Pam, atâta timp cât rămâne ambiţie și nu 
se transformă într-o obsesie. 

Miss Ellie replică, dusă pe gânduri: 

— Nu sunt sigură că l-aș fi iubit pe Jock așa de mult dacă ar fi 
fost puţin mai altfel. Toţi bărbaţii noștri sunt ambiţioși și 
competitivi. Asta e structura lor, natura unui Ewing. 

Lucy dădu din cap: 

— Tatăl meu nu e așa, și acum îi merge bine. 


Pentru o clipă, se lăsă o tăcere apăsătoare; apoi, Miss Ellie 
spuse: 

— Așa e dragă, dar Gary are alte calităţi care-l face deosebit 
și pentru aceste calități îl iubesc. 

— Și eu îl iubesc, spuse Lucy. 

e 

Era o cameră de motel cu două paturi duble, două scaune de 
o parte și de alta a unei mese rotunde, niște dulapuri încastrate 
în perete, cuiere, un televizor color fixat pe o măsuţă, care la 
rândul ei era fixată de podea - o cameră de motel ca oricare 
alta din sutele de mii din cuprinsul Americii. Un loc de odihnă 
pentru comis-voiajori, un loc în care părinţii puteau să scape de 
copiii lor, un loc în care un bărbat se putea întâlni cu altă femeie 
decât cu soţia lui. 

Louella, secretara lui J.R., aplecată pe marginea patului, 
vorbea la telefon: 

— N-o să pot veni decât într-o oră, Connie. 

La celălalt capăt al firului se auzi vocea lui Connie: 

— Acum e liniște, dar va trebui să te grăbești, în caz că Bobby 
are nevoie de mine. Trebuie să acopere cineva recepţia. 

— Fă tot ce poţi, draga mea. J.R. mi-a dat o groază de 
comisioane. Vorbim mai târziu. 

Inchise și-i zâmbi lui J.R. Ewing, care se tolănise confortabil la 
celălalt capăt al patului. 

— A spus ce s-a întâmplat? întrebă el, privind-o pe Louella și 
încercând să-și mascheze interesul. 

— E liniște. Louella se opri înainte de a continua. Ciudat că 
suntem amândoi aici, în felul ăsta. Când m-am angajat la tine - 
ei bine - nici n-aș fi visat că ne vom afla vreodată singuri într-o 
cameră de motel - în felul ăsta. 

El zâmbi. 

— Pentru unele lucruri e nevoie de timp. Abia recent ţi-am 
apreciat potenţialul. 

— Uneori mă simt vinovată, fiind măritată și toate celelalte. 

— Amândoi suntem căsătoriţi, scumpo, și nu e vina ta că soţul 
tău e mereu pe drumuri, când are o nevastă tânără și 
sănătoasă, ca tine. 

— Știu. 

J.R. schimbă iute subiectul. Nu voia ca Louella să înceapă 
acum cu morala. Avea prea mult nevoie de ea de astă dată. 


191 


— Nu cred că soțul tău te apreciază într-adevăr, în niciun caz 
așa cum te apreciez eu. Vreau să spun că în aceste ultime 
săptămâni, m-ai ajutat enorm ţinându-mă la curent cu ceea ce 
se întâmpla la birou în lipsa mea, scumpo. 

— O fac pentru că tu ești acela care trebuie să conducă Ewing 
Oil, și nu Bobby. 

— Sunt încântat că așa simți. Bineînţeles că ţi-a font greu s-o 
convingi pe Connie de asta. 

— Niciodată nu pot vorbi cu ea despre Bobby. Cred că e 
atașată de el. 

J.R. se îndreptă de spate și ochii îi luciră; ajunseseră la un fel 
de bârfă. Cum putea s-o întoarcă în folosul lui? 

— Adevărat? mormăi el tărăgănat, cu exagerat dezinteres. E 
adevărat că ea și Bobby petrec mult timp împreună? 

Louella se strâmbă: 

— Nu în felul în care i-ar place lui Connie. Fratele tău e prea 
preocupat acum, ca șef al companiei, și nu are timp pentru 
nimic altceva. Nu știu cum o scoate la capăt nevastă-sa cu el. 

Dezamăgirea îl făcu pe J.R. să se răstoarne înapoi pe pernă. 
Bobby părea să fie prea pur și la locul lui, ca să-și lase rufele 
murdare să atârne la vederea cuiva atât de simplu ca Louella. 

— Ține-ţi ochii ăștia frumoși pe omul nostru, scumpo, spuse 
el. Continuă să-l ţii la curent pe bătrânul J.R. cu ce se întâmplă la 
birou. Între noi fie vorba, poate că o să-l putem trimite pe Bobby 
înapoi, în braţele nevesti-si, mai devreme sau mai târziu. 

— Numai să-mi spui ce vrei, J.R., spuse Louella cu un zâmbet 
cochet, și o voi face. 

— Ştii foarte bine ce vreau, spuse el, trăgând-o peste trupul 
lui. Pentru început, dă-mi unul din faimoasele tale săruturi sexy. 
e 

Pam stătea la biroul ei de la magazin, studiind un lot de 
cataloage, comparând stiluri, variante, preţuri, dar gândurile ei 
se îndreptau spre căsătoria lui Lucy și spre căsnicia ei. Lucrurile 
nu mergeau acum prea bine între ea și Bobby. Pam își chinuia 
creierii, încercând să găsească o soluție de îmbunătăţire. Ușa se 
deschise pe neașteptate și apăru o femeie înaltă și cochetă. 

— Bună, Pam, te-am căutat. 

— Bună, Liz. De ce m-ai căutat? 

— Voiam doar să-ți amintesc că aveam o întâlnire la prânz. 

— Oh, am uitat cu totul! 


192 


— Nu, n-ai uitat. Alex Ward a sunat azi-dimineaţă, zicea ceva 
despre schimbarea orientării magazinului. Voia să discutăm 
despre asta. 

Pam respiră încet. Interesul lui Alex Ward era îndreptat mai 
mult spre Pam, decât spre magazin. 

— Nu sunt sigură că o să vin, Liz. Am atâta de lucru. 

Liz o întrebă direct: 

— Fugi de Alex? 

— Să zicem doar că e mai bine să nu-l văd prea mult, acum. 
Viaţa mea și așa nu e-n regulă, și el încearcă s-o complice și mai 
mult. 

— Cam așa e. Mă îngrijesc eu de prânz. Doar un lucru, Pam, 
Alex e un om foarte insistent. 

Pam îi adresă lui Liz un zâmbet trist: 

— Știu! 

e 

Connie îl conduse pe Jordan Lee și pe avocatul lui, Mark 
Harrelson, în biroul lui Bobby și-i pofti să ia loc. Connie stătea la 
o parte, atentă, cu carnetul de note la îndemână. Când toți se 
făcură comozi, puse un plic pe birou, în fața lui Bobby. 

— Bennett al tău a verificat contractele? întrebă Jordan. 

Era un om de vârstă mijlocie, șters, cu o expresie înfometată 
și avidă pe faţa lui osoasă. Oamenii aveau tendinţa să-l 
subestimeze, dar bogăţia și proprietăţile lui în continuă creștere 
dovedeau că ei greșeau. 

— A spus că sunt în regulă, replică Bobby. 

Harrelson era încântat. 

— Atunci nu avem niciun motiv să amânăm semnarea, nu-i 
așa? Aveţi cu ce plăti avansul, bineînţeles? 

Bobby privi la Connie, care-și îndreptă ochii spre plicul de pe 
birou. 

— Da, spuse el, circumspect. Un cec de încasat în numerar în 
valoare de cincizeci de mii. 

— Restul, spuse Mark Harrelson, cu tonul plastic pe care-l 
adoptă atâţia avocaţi, se va plăti la începutul forării - sau la 
cerere. 

Jordan își drese glasul: 

— Cel mai probabil că vor trece două, poate trei luni până să 
se întâmple asta. 

— Cel mai probabil, spuse Bobby, sec. O facem? 


Contractele trecură de la unul la altul pentru semnături. 

— Trebuie să-ţi spun, Bobby, băiatule, spuse Jordan, expansiv, 
că nu faci nicio greșeală. Simt asta. O să iasă o groază de bani 
din afacerea asta, pentru amândoi. 

După ce se semnară toate copiile, Jordan și Bobby își 
strânseră mâinile peste birou. 

— Mă bucur că facem iar afaceri împreună, Jordan. 

— Doar atâta timp cât ai să fii tu președinte. Dar nu voi face 
niciodată afaceri cu fratele tău, Bobby. Niciodată, ţi-o spun pe 
șleau. 

Bobby se pregăti să răspundă, dar se gândi mai bine și tăcu. 

— Mai ţinem legătura, spuse el. 

— Baftă. 

— Mulţumesc încă o dată, Jordan. 

Bobby îi conduse, apoi se întoarse brusc cu faţa la Connie. O 
expresie de îngrijorare îi încreţea fața, altfel liniștită. 

— Bobby, ești sigur că ai făcut bine? 

— Sigur. Este ceea ce trebuia să fac. 

— Dar, de fapt, nu ai banii. 

— O să-i am la timpul cuvenit. 

— N-ar fi trebuit să-i spui lui Jordan? 

— Și să-l fac să renunţe la afacere, așa-i? Ei bine, nu! Aceasta 
e cea mai bună soluţie pentru binele companiei. 

— Ce-ai să faci când va trebui să achiţi restul? 

Bobby, mai îngrijorat decât lăsa să se vadă, și mai necăjit de 
felul în care încheiase această afacere, se așeză la loc, la birou, 
de parcă ar fi ancorat într-un port sigur și protector. 

— Am aproape trei luni până atunci. Într-un fel sau altul, am 
să fac rost de toată suma, cu mult mai înainte. 

— Și, spuse ea tărăgănat - dacă îţi cere fondurile înainte de 
asta? 

Era o întrebare pe care și-o pusese și Bobby, o întrebare la 
care nu putuse să răspundă și nu voia să se gândească. 


e Capitolul 19 


Jock nu simţea nicio supărare. Trei pahare de tărie, băute pe 
îndelete, înainte de masă, spălaseră tensiunile și tribulaţiile de 
peste zi și îl lăsară satisfăcut, dacă nu chiar fericit. Dar, ca unui 


194 


om obișnuit de mulți ani să reziste la alcool, creierul continua 
să-i funcţioneze eficient. Fusese întotdeauna capabil să se 
gândească la mai multe probleme deodată; din acest punct de 
vedere, anii nu-i diminuaseră abilitatea. Împrospătându-și 
băutura cu o nouă porţie de Bourbon de calitate, diluat subţire 
cu apă și puţină gheaţă, se întoarse cu faţa la J.R. și Bobby, care 
stăteau de partea cealaltă a sufrageriei. li măsură pe fiecare din 
ei din cap până-n picioare, cu bărbia în piept, cu ochii îngustațţi 
și reci, ca și cum ar fi căutat răspunsuri fără cuvinte la întrebări 
pe care încă nu le exprimase. 

— Am luat azi masa cu Punk Anderson, începu el. Punk e un 
om care aude multe. Mi-a spus ceva interesant. 

Un zâmbet vag servil, apăru pe faţa netedă a lui J.R. 

— Și ce anume, tată? 

Jock pronunţă cuvintele unul după altul, o succesiune de 
sunete  baritonale, care făceau să vibreze sensibilitatea 
ascultătorilor. 

— Se pare că Jordan Lee și niște băieţi din cartel s-au reunit 
ca să încerce o mică aventură de extracţie în Golf. 

J.R. își ridică sprâncenele, surprins. Bobby își încrucișă braţele, 
și se strădui să-și păstreze calmul. 

— Ce chestie! se miră J.R. Bănuiesc că toate tânguielile și 
toate plânsetele pentru afacerea mea din Asia, n-au fost chiar 
întemeiate, la urma urmelor. 

— Poate că nu, răspunse Jock. De fapt, m-am simţit cumva 
prost când am auzit de afacerea asta. Altădată am fi lucrat 
împreună. 

Bobby se hotări să vorbească: 

— E bine să fie cunoscut adevărul, tată. Suntem alături de ei 
în afacerea din Golf. 

J.R. îi aruncă lui Bobby o privire iute; cum naiba de se putuse 
întâmpla asta? 

Jock întrebă nedumerit: 

— Despre ce-mi vorbești, Bobby? 

— Jordan mi-a oferit o parte din afacere. Ewing a intrat cu 
douăsprezece milioane de dolari. 

Jock își țuguie buzele, într-o admiraţie tăcută. 

J.R. sări: 


— La naiba, Bobby! Dacă ai avut destui bani să intri în afacere 
cu Jordan, de ce-ai sărit așa la tata că a investit într-un proiect 
care însemna așa de mult pentru el? 

Bobby răspunse, cam prea iute: 

— Pentru că aceia erau banii pe care contam pentru Jordan. 

— În cazul ăsta, spuse J.R., escamotând, nu suntem implicaţi 
în nicio afacere cu Jordan. 

— Ți-am spus că suntem, mi-am dat cuvântul. 

— E-n regulă, mi-ai spus. De unde banii? 

Bobby se fâțâi în scaunul lui. Afacerea cu Jordan Lee și 
cartelul era vitală pentru interesele Ewingilor, acum și în viitor. 
O singură mișcare greșită și nu numai că era pierdută, dar și el 
ar fi căzut rău față de Jordan și ceilalţi - și ceea ce era mai rău, 
faţă de tatăl său. 

— Mă descurc eu, zise el cu jumătate de gură. 

— Mai bine ne-ai explica, spuse Jock, morocănos. Ce faci, mai 
exact? 

— Am trei luni să adun banii ăștia. 

J.R. continuă să acuze. Își sesizase marea șansă de a marca 
un punct contra lui Bobby și voia să se folosească de ocazie. 

— După cum ne spui, înseamnă că te-ai aventurat în afacerea 
cu cartelul fără bani și fără să ai idee de unde să-i iei. 

Bobby simţi că-și pierde cumpătul. 

— Ti-am spus că am timp să-i adun. 

— Ceea ce aș vrea să aflu, mormăi Jock, este cum naiba de a 
ajuns compania într-o situaţie atât de proastă încât faptul că am 
luat zece milioane pentru proiectul meu cu pământul v-a adus la 
așa o strâmtoare? 

Bobby protestă: 

— Suntem în formă bună. Doar că n-aveam bani lichizi, asta-i 
tot. 

J.R. izbucni într-un râs batjocoritor: 

— Nu pot să cred că ai făcut tâmpenia să semnezi pentru 
afacerea asta, fără să ai bani în numerar ca s-o acoperi. 

Jock ridică mâna: 

— Opriţi-vă. Nu folosește la nimic să vă certaţi pentru asta. 
Ceea ce este important este că Bobby a reușit să participe la 
afacerea cartelului. La naiba, trei luni înseamnă destul timp să 
adunăm capitalul ăsta. 


Lui J.R. nu-i plăcu neașteptata întorsătură a lucrurilor. Ultimul 
lucru la care se aștepta era ca Jock să-i ia apărarea lui Bobby. 

— Adevărat, zvărli el, fără să-și ascundă mânia. Trei luni! Asta 
înseamnă o groază de timp. Orice e posibil în trei luni. Și se 
grăbi să iasă din încăpere. 

Bobby și Jock îl priviră cum pleca, fiecare pierdut în propriile 
gânduri, până ce Bobby spuse cu voce înceată: 

— Am să adun banii, tată. Poţi să fii sigur de asta. 

Jock dădu din cap, aprobator, dar fără bucurie. O mare parte 
din el dorea să nu fi auzit niciodată de Ewing Oil. 

e 

Stând întinsă în pat, lângă Mitch, Lucy radia de mulțumire. 
Dragostea ei pentru el era o forță crescândă, vitală, și voia să-i 
placă în toate felurile posibile în care o femeie putea să-i placă 
unui bărbat; o privire iute îi spuse că se afla pe drumul cel bun 
ca să-și atingă scopul. Mitch arăta mulţumit, încântat și epuizat. 
Ea îi atinse coapsa goală pe sub pătură. 

— Dacă mâine dimineaţă o să mergem să le întâlnim pe 
mama și pe sora ta, mai bine m-aș duce acasă să dorm puţin. 

— Nu-i nicio grabă. 

Mitch stătea întins pe spate, cu ochii închiși, cu pieptul lui 
frumos, puternic, coborându-i-se și ridicându-i-se ușor. 

— Crezi că o să le plac? 

— Ești dintr-o lume cu totul diferită, Lucy, dar de îndată ce te 
vor cunoaște, or să te placă mult. 

— Și eu sper. Sunt așa de nervoasă. M-am întrebat toată ziua 
cum ar trebui să mă îmbrac. 

— Simplu. Așa vor fi și ele. 

— Păi, bineînţeles. Oh, apropo, am rezervat camere pentru 
ele la Fairview Hotel. 

Mitch se ridică în coate. 

— De ce-ai făcut asta? 

— Nu pot să stea aici, cu tine. Abia e destul loc pentru o 
persoană. 

El încercă să fie răbdător. 

— Lucy, am crescut într-un loc pe jumătate cât ăsta. Nu cred 
că mama a fost vreodată în viața ei la vreun hotel. 

— Atunci a sosit timpul să fie acum. 

Mitch se îndreptă de spate, cu ochii lucind și vocea aspră: 

— O să stea aici! 


197 


Lucy nu mai spuse nimic. Faţa ei de copil era îmbufnată. | se 
părea că de câte ori încerca să facă ceva bun pentru oameni, 
era umilită. Ca și cum i-ar fi citit gândurile, Mitch încercă să 
argumenteze: 

— Ca să fiu sincer, apreciez ce-ai făcut. A fost într-adevăr 
frumos din partea ta, dar le cunosc și pe ele. Amândouă se vor 
simţi mai bine aici, mai la ele acasă. Eu o să dorm la Rod 
Dexter, în hol. 

Lucy privi în jur: 

— Uite, îţi spun un lucru - nu pot aștepta până ne căsătorim 
ca să plecăm de aici. O să găsim o locuinţă în care să ne putem 
mișca. 

— Ti-am spus de mai multe ori. Locuinţa asta mi-o pot 
permite, așa că aici vom locui. 

Lucy, râzând, se dădu jos din pat și începu să se îmbrace. 

— Cred că glumești! 

Dacă s-ar fi uitat la Mitch, și-ar fi dat seama din expresia 
hotărâtă a gurii lui că nu glumea. Absolut deloc. Era un om care 
citea clar viitorul și îl percepea plin de dificultăți. 

e 

Pamela, în sufragerie, își lua cafeaua de dimineaţă, când 
apăru Bobby, venind de afară. Se salutară rigid, formal. 

— Te-ai sculat devreme, spuse ea. 

— M-am plimbat cu mașina. Nu dorm prea bine în ultimul 
timp. 

— Am observat și eu. Pot să te ajut? 

— Nimeni nu mă poate ajuta. Am o groază de treburi. Încerc 
să pun în ordine niște probleme. 

Pam se strădui să-și ascundă frustrarea pe care o resimțea, 
sentimentul de neajutorare, de inutilitate. 

— Erau vremuri, spuse ea, alegându-și cu grijă cuvintele, în 
care dacă aveai o problemă, o discutam amândoi. Nu se mai 
întâmplă asta. Ai reușit să mă îndepărtezi, Bobby. 

— N-ai dreptate. 

— Dar e adevărat. Trăim împreună. Dormim în același pat și, 
uneori, ne iubim - deși nu prea des în ultimul timp - dar trăim de 
parcă am fi străini. Nu comunicăm. 

— Vorbim. 

— Vorbim, dar niciunul din noi nu spune ce-l doare mai mult. 

— Astea sunt probleme de afaceri. 


198 


— Văd. Toate problemele tale se leagă de conducerea lui 
Ewing Oil, și nu crezi că eu pot înţelege ceva din asta. 

— Nu-i așa. Ştii că-ţi apreciez părerea. 

— Oare! 

— Doar că trebuie să le rezolv de unul singur. 

— Frumos, spuse ea rece. Rezolvă-le. Și continuă, întorcându- 
se cu spatele la ușă: Toţi avem probleme, Bobby. Credeam că ar 
fi fost mai bine dacă încercam să le rezolvăm împreună. Evident, 
m-am înșelat. 

Bobby rămase singur la masă, privind într-o cană de cafea 
care se răcea prea repede. Un om care nu-și găsea nicăieri 
fericirea, un om care se rătăcise. 

e 

Mitch și Lucy așteptau să coboare pasagerii. Ajunseseră la 
aeroportul Fort Worth din Dallas doar cu un minut mai înainte, 
presupunând că avionul o să întârzie. Se înșelaseră; avionul 
sosise la timp. 

— Arăt bine? 

— Lucy, arăţi minunat. 

— Eşti sigur? 

— Sunt sigur. Priveşte! lată-le! 

Arliss Cooper, mama lui Mitch, trecuse de patruzeci și cinci de 
ani; o femeie care odată fusese frumoasă și acum arăta matură 
cu părul ei blond pal. Avea aspectul cuiva care muncise toți anii 
ăștia ca să-și câștige existența. Era îmbrăcată ordonat, curat, 
dar fără stilul acela sofisticat, care necesită muncă și atenţie la 
detalii. 

Afton, sora lui Mitch, era cu totul altă poveste. Deși nu prea 
era îmbrăcată după ultima modă, fata anunța o sexualitate 
precoce prin corpul care începea să se maturizeze, arătându-și 
feminitatea. Chiar atunci când ea și mama ei se îndreptau spre 
Mitch și Lucy, privirile bărbaţilor o căutau, examinând-o cu un 
interes aparte. Chiar dacă ea observase că e privită, nu lăsă să 
se vadă. Arbora un aer de o prefăcută inocentă ce se oglindea în 
ochii ei mari și în mișcări. Era genul de fată care provoca o 
impresie deosebită asupra psihicului bărbaţilor. Și toate acestea, 
fără efort - sau cel puţin așa părea. 

— Mitchell! strigă Arliss, și se grăbi să-l întâmpine urmată 
îndeaproape de Afton. Urmară îmbrăţișări și saluturi și lacrimi și 
examinări intense. 


199 


— Lasă-mă să te privesc, Mitchell! 

Mamă și fiu se îmbrățișară iarăși. 

— Lasă-mă să te privesc! spuse iarăși Arliss. 

Mitch râse, apucând-o pe Lucy și împingând-o în micul grup, 
strâns unit. 

— Mamă, ea este Lucy. Mama mea și sora mea, Afton - Lucy. 

Lucy era teribil de speriată și știa asta. Întâlnirea asta era așa 
de importantă pentru ea! Dorea cu disperare să fie acceptată și 
aprobată de familia lui Mitch. Zâmbi, nesigură. 

— Doamnă Cooper, Afton... 

— Bună! spuse Afton, radioasă. 

— Mă bucur să te cunosc, Lucy, spuse Arliss, cu bunăcuviinţă. 
Mitch ne-a scris o mulţime de lucruri despre tine. 

Mitch zâmbi. 

— Nimic de bine. 

— Pariez, spuse Lucy, încercând să continue gluma. 

Arliss interveni: 

— Hai, Mitchell, termină cu jocul ăsta. N-a spus decât lucruri 
frumoase despre tine, Lucy. Și arăţi de parcă tot n-ar fi spus 
destul. 

— Oh, mulţumesc, doamnă Cooper. 

— Hai, mamă, spuse Mitch. Ai răsfăţat-o destul pe Lucy. 

Afton nu se mai putu stăpâni: 

— Chiar ai atâţia bani? 

— Afton! spuse Arliss cu severitate. 

— Voiam doar să știu, i-o întoarse fiică-sa, fără regrete. 

— Eu n-am mulţi bani, spuse Lucy, dar familia meu e plină. 

Afton râse: 

— Sună bine. 

Arliss spuse: 

— Lucy, indiferent de ce prostii vorbește băiatul ăsta al meu, 
nu-i niciun motiv să fii supărată pentru că ai bani. 

Mitch se înroși. 

— Mamă, trebuie să fie o sută de lucruri despre care am 
putea vorbi, în afară de bani! 

Apoi le conduse dincolo de ieșire. 

— De ce nu ne povestești despre nuntă? întrebă Afton. Pariez 
că o să fie ceva teribil. 

— O să vă luăm bagajele, spuse Mitch. Nu vreau să întârzii la 
școală. 


200 


— O să te duc eu cu mașina, sugeră Lucy, apoi le duc pe 
Arliss și pe Afton la apartamentul tău, Mitch. 

Afton mergea la pas cu Lucy. 

— Ştii, de când Mitch ne-a scris despre nuntă, am început să 
citesc despre familia ta. 

— Nu da vina pe mine pentru ei. Apropo, sper că ai să vrei - 
știi, mi-ar place să fii una din domnișoarele de onoare. 

— Dumnezeule, se fandosi Afton. Ar fi splendid! 


e Capitolul 20 


Fiicele din Alamo, gătite cu tot dichisul din timpul zilei, se 
adunaseră pe patio-ul de la Southfork. Fuseseră aduse scaune 
și, în spate, fusese așezat un bar și un bufet pregătit cu tot ce 
și-ar fi dorit. Sue Ellen și Miss Ellie îl ascultau cu atenție pe Cliff 
Barnes. 

— Dacă hotărâți dumneavoastră ceva, ceilalți vă vor urma, 
spunea Cliff, făcându-și vocea mieroasă. În numele conștiinței 
colective a marelui stat Texas, sunt sigur că veți realiza raţiunea 
menţinerii regiunii Takapa în sălbăticia primordială de care 
generaţii de texani au avut privilegiul să se bucure până acum. 

Urmară niște aplauze de politeţe, iar Cliff aşteptă să se 
potolească. 

— Vreo întrebare? 

Una din doamne își ridică mâna și se sculă în picioare. 

— Cu toate celelalte probleme ale statului, de ce își pierde 
atâta timp senatorul Culver, încercând să salveze o mlaștină? 

Se ridică un murmur aprobator. De data asta, Donna Culver 
interveni. 

— Unul din lucrurile cu care noi, texanii, ne-am mânarit 
întotdeauna a fost dragostea pentru pământ. În ultimul timp, 
Texasul a avut parte de o avalanșă de constructori, care 
încearcă să transforme Texasul într-un vast complex. Dave 
Culver simte că este de o importanţă vitală să-i oprim să 
construiască în regiunea Takapa. Știe că ceea ce încearcă el să 
facă poate părea unora nepopular, dar așa cum spunea tatăl lui, 
Sam Culver, e ușor să fii de acord cu mulțimile. Un bărbat 
adevărat spune nu, chiar și când o face de unul singur. Dave 


Culver spune nu construirii în zona Takapa. Sper că nu-l veţi lăsa 
să spună acest nu singur, să rămână singur. 

Aplauzele fură mai intense de data asta, și, cu o mișcare 
bruscă a capului, Cliff îi făcu semn Donnei că timpul pentru 
discursuri se sfârșise. Se amestecară în mulțimea de femei, 
reînnoind vechi cunoștințe, făcând altele noi. 

Donna se alătură unui mic grup din care făcea parte și Miss 
Ellie. Se salutară. 

— Mi-a plăcut discursul tău, Donna. Sam ar fi fost mândru de 
el. 

Donna râse. 

— Mi-e martor Dumnezeu că am ascultat destule discursuri 
de-ale lui. Sunt convinsă că ar fi susținut problema asta cu 
aceeași tărie cu care o susţin eu și Dave. 

— E greu să nu fii de acord cu ce spui. 

— Sper să putem conta pe sprijinul tău, Miss Ellie. Ai un 
cuvânt greu de spus printre aceste doamne. 

— Nu știu dacă este așa, dar voi face tot ce pot atunci când 
am să am posibilitatea. 

La bar, cu un pahar de sifon în mână, Sue Ellen stătea privind 
mulțimea de femei de pe patio și de pe pajiștea din spate. Il 
văzu pe Cliff Barnes croindu-și drum prin mulţime, îndreptându- 
se în direcţia ei. Pentru o clipă se gândi să-l evite, dar rămase pe 
loc. Nu era niciun motiv să-l evite la această ultimă întâlnire. 

— Sue Ellen. 

Ea dădu din cap. 

— Sunt surprinsă să te văd aici. 

— Nu precupeţesc nimic pentru o cauză bună. Araţi bine. 

— Asta pentru că acum sunt fericită. 

— Lucrurile trebuie să meargă bine acum între tine și J.R., deși 
îmi vine greu să cred. 

— Sunt sigură că găsești multe lucruri greu de crezut. Fără 
îndoială, eu și J.R. n-am fost niciodată mai fericiţi. 

— Îmi pare rău. Nu voiam să spun asta. Mă bucur într-adevăr 
pentru tine. 

— Dar tu și Donna? Păreţi foarte potriviţi unul cu altul. Ai găsit 
în sfârșit pe cineva cu care să vorbești despre politică și despre 
putere. 

Cliff ezită înainte de a răspunde. 


— E o femeie deosebită, foarte puternică, foarte luminată, 
foarte sufletistă. 

— Ce bine pentru tine. Ce bine pentru noi amândoi că ne-am 
găsit, în sfârșit, fiecare în parte, cea mai bună dintre lumile 
posibile. Privirile ei trecură peste el, căutând prin mulţime, apoi 
reluă: Toţi par că încearcă din greu să nu ne dea atenţie și 
eșuează lamentabil în încercarea lor. Vechile noastre păcate au 
nevoie de mult timp ca să se șteargă, nu-i așa? 

Inainte ca el să poată răspunde, ea plecase lăsându-l cu un 
gust amar, de vinovăţie. 

e 

Tom Selby, contabilul lui Ewing Oil, era un bărbat cu un cap și 
o inimă făcute pentru cifre. Cu Bobby, revăzuse situația 
financiară a companiei și acum era gata să răspundă la 
întrebări. 

— Suntem la strâmtoare? întrebă Bobby. 

— Nu, după câte văd. Veniturile de la puțuri și de la rafinărie 
reprezintă mai mult decât destul ca să facem față la cheltuielile 
operative, și arată chiar un profit frumușel. 

— Dar avem probleme cu banii lichizi? 

— Temporar. Avem ceva bani în numerar, dar nu chiar destul 
pentru ceea ce vrei să faci tu, Bobby. Și avem prea puţin de 
vândut fără să afectăm producţia de petrol. Oh, da, compania se 
află într-o formă bună, atâta timp cât nu-ţi asumi nicio cheltuială 
majoră. 

— Concluzia este că nu există nici e posibilitate să obţin 
repede douăsprezece milioane de la Ewing Oil? 

— Nicio posibilitate, îmi pare rău. 

— La naiba! 

— Ce intenţionezi să faci, Bobby? 

Bobby îl privi îndelung, tăcut. 

— Oh, să-i obțin de undeva, bineînţeles. 

Intrebarea la care nu era capabil să răspundă, era de unde să 
obţină banii ăștia. Și când? Dintr-o dată, cele trei luni îi părură a 
fi un timp teribil de scurt. 

e 

Jock și J.R. se întorceau de la barul din Braddock, făcând 
eforturi vizibile pentru a se ţine bine pe picioare, traversară 
clătinându-se strada, îndreptându-se spre Red's Service Station, 
unde era parcată mașina lui J.R. 


203 


— Trebuie să-ţi spun, băiete, vorbi Jock, că ţii foarte bine la 
băutură. 

— Nu mai bine ca tine, tată. 

— Ai băut aproape cot la cot cu mine. 

— Cineva trebuia să rămână sobru și să conducă. 

Râzând și bătându-se cu palma pe spate, ajunseră la staţie 
chiar în clipa în care Red se pregătea să închidă. 

— Mașina mea e gata de plecare? întrebă J.R. 

— Gata, și cu plinul făcut. 

— Mai bine ne-ai conduce tu acasă, Red, spuse Jock. Niciunul 
din noi nu se ţine prea bine pe picioare. 

— Nu, mulțumesc, Jock. 

— Doar am glumit, Red. 

— Bine, spuse Red, supărat. Nu v-aș conduce fiindcă astăzi nu 
am dispoziţie să fac favoruri unui Ewing, 

Jock se încruntă. 

— Ce ţi s-a întâmplat, Red? 

— Ah, nu-i vina ta, Jock, nici a ta, J.R. E a lui Bobby. 

Toate simţurile lui J.R. se ascuţiră, atente. 

— Ce-a făcut Bobby? 

— Ştii, am cumpărat gazolină de la rafinărie cu mult înainte 
de a o prelua Ewing Oil. 

— Și? întrebă Jock. 

— Și am vorbit cu Brady York, distribuitorul meu. Brady a spus 
că Bobby a ridicat prețurile cu doi dolari pe baril. 

Jock se încruntă. 

— Toţi ridică preţurile; știi asta. Doar ca să ţină pasul cu 
costurile petrolului brut. 

— La naiba, n-au nimic de-a face cu costurile petrolului brut. E 
doar pentru a obţine bani mai mulţi și mai repede. Dar Brady a 
refuzat să plătească. 

— Și apoi? 

— Sunt zvonuri că Bobby a planificat să nu ne mai furnizeze 
nouă petrol și să-l vândă altundeva, la prețuri mai mari. Să mă 
scoată pe mine și pe restul independenţilor din afacere. 

— Așteaptă o clipă, spuse Jock. Ewing Oil poate că umblă 
după profit, dar asta îi atinge pe cei de un rang cu noi. Nu există 
nicio posibilitate ca Bobby să te scoată, din afacere. Am fost 
prieteni de o grămadă de timp. 

— Eu n-am simțit asta, Jock. 


204 


— Îți spun eu că dacă vreun fiu de-al meu ar face una ca asta 
l-aș azvârli de la Ewing Oil mai înainte de a avea timp să 
clipească. Ai cuvântul meu! 

— Asta e o veste bună. 

Jock se îndreptă spre mașină, cu J.R. alături. 

— Nu pot să mi-l închipui pe Bobby făcând un lucru ca ăsta. 

J.R. consimţi că nici el nu-și putea imagina un astfel de lucru 
teribil. Dar totuși... 

— Mă lași să cercetez eu cazul, tată? 

— La naiba, sigur că te las. Află ce se întâmplă și informează- 
mă imediat. 

— Cum vrei tu, tată. 

e 

Apartamentul aparţinea lui Ewing Oil, un loc în care să 
găzduiască oaspeţii favoriţi și partenerii de afaceri, în vizită la 
Dallas. Dar în dimineaţa aceea J.R. era acela care ocupa camera 
elegant mobilată, cu sofaua și scaunele moi, destinate 
confortului. J.R. era totuși prea ros de probleme ca să se 
odihnească și să se relaxeze; cu energia nervoasă a unei pisici 
sălbatice prinsă în cușcă, se plimba încolo și încoace, 
clătinându-și capul dintr-o parte în alta, pierdut în gânduri. 
Soneria muzicală de la ușă îl făcu să tresară. Işi reveni, și se 
duse să deschidă. Era Jeremy Wendell, un petrolist din West Star 
Oil. Cei doi bărbaţi își strânseră mâinile și Jeremy se așeză într- 
un fotoliu apropiat, întinzându-și picioarele lungi, vârâte în 
ghete. Pe sub borurile largi ale pălăriei, îl privi pe J.R. cu o 
curiozitate ascunsă. 

— A trecut mult timp de când am fost aici ultima oară, J.R. 
Ultima oară a fost când cu jocul acela grozav de pocher. 

— Care te-a îmbogăţit până la nesimţire, dacă-mi amintesc 
bine. 

Jeremy râse cu plăcere la această amintire. 

— A fost o noapte deosebit de plăcută pentru mine. 

— Vrei să bei ceva? 

— Puțin cam devreme pentru mine. Tu servește-te. 

— Renunț. 

— O.K., hai să trecem la treabă. De ce m-ai sunai și mi-ai 
sugerat să ne întâlnim aici? Ceva greutăţi, J.R.? Ceva ce nu vrei 
să se afle? 


— Închipuie-ţi că voiam doar să purtăm o mică discuţie în 
confort și intimitate. 

— Hai, las-o! 

— Am auzit că i-ai făcut frăţiorului meu o ofertă pentru 
gazolina lui. 

Când vorbi, vocea lui Jeremy sună admirativ: 

— Poţi să nu fii la putere, J.R., dar nu ești în afară de 
probleme. Sau ţi-a spus Bobby? 

— Sunt un om care dispune de surse de informare. 

— Sigur că dispui. Întotdeauna te-am admirat pentru asta. 

— Bobby n-a fost niciodată una din aceste surse. 

— Te cred. O.K., știi de oferta mea pentru benzină. Ce mai 
urmărești? 

J.R. își ridică colțurile gurii. 

— Cât valora oferta aceea? 

— Nu cine știe ce. M-am oferit să cumpăr petrolul pe care-l 
rafinează el, cu doi dolari mai mult barilul decât încasează el 
acum. 

— Mai mult decât încasa? 

— Da, cu doi dolari pentru fiecare baril. 

Un fluierat se auzi dinspre J.R., în timp ce făcea o socoteală 
rapidă. 

— Și Bobby a zis nu? 

— A zis nu. 

— Spune-mi, Jeremy, cine ar renunţa la o sută de mii de dolari 
profit zilnic? 

Jeremy ridică din umeri. 

— Contracte, așa a spus. A spus că are deja contracte pentru 
benzină și nu vrea să renunţe la ele. 

— Nu s-a mai văzut vreodată contract la care să nu se poată 
renunţa. 

— Lucrurile nu mai sunt ca altădată, J.R. Omul se putea 
înţelege rezonabil cu J.R. Ewing, când era în fruntea companiei, 
deschis întotdeauna unei afaceri mai bune, unor câștiguri 
rezonabile. 

— Încă te mai poţi înţelege rezonabil cu mine. 

Jeremy deschise larg ochii. 

— Dacă poţi face ceva să meargă afacerea asta, J.R., eu 
personal ţi-aș fi foarte îndatorat. Și am o memorie bună. N-am 


206 


să uit ce-ai făcut pentru mine atunci când te vei întoarce la 
conducerea lui Ewing Oil. 

J.R. vorbi, ca pentru sine: 

— Oh, mă voi întoarce. Fără îndoială. Și nu peste mult timp. 
Apoi își ridică privirea spre Jeremy și zâmbi subţire. 

— Discuţiile despre bani îmi fac întotdeauna sete. Acum ești 
pregătit să bei ceva, Jeremy? 

— Cum zici tu, J.R. 


e Capitolul 21 


Pam lucra la biroul ei de la magazin. Faţa ei frumoasă arăta 
obosită nu atât din cauza timpului îndelungat petrecut la slujbă, 
cu toate stresurile și eforturile lui, cât din cauza nemulțumirii 
crescânde pe care o trăia în căsătoria ei. Ochii îi erau roșii, 
sprâncenele încruntate, iar părul, de obicei splendid coafat, era 
ciufulit. Când sună telefonul, sări ca arsă și răspunse plină de 
speranţă: 

— Da? 

— Aici Alex Ward. 

O ripostă tăioasă, iute reprimată, fu gata să-i sară de pe buze. 
Alex continua să încerce; trebuia să-i dai o notă bună la capitolul 
insistenţă. Și era un bărbat atrăgător; în altă situaţie, ar fi fost 
pregătită să-i răspundă, l-ar fi stimulat. Dar acum - ei bine, era o 
femeie foarte bine măritată. Mai bine zis o femeie măritată pur 
și simplu. 

— Bună, Alex. 

Propria ei voce suna surprinzător; aeriană, veselă, 
încurajatoare. El realiză schimbarea față de răspunsurile ei 
obișnuite. 

— E un început bun, spuse el tărăgănat și insistent. Nu eram 
așa de sigur că ai să vorbești cu mine. 

— Bineînţeles că am să vorbesc cu tine. 

— Bine. A fost greșită prima mea impresie? 

— Depinde care a fost aceea. 

— Că încercai să mă eviţi. 

— Poate. 

— Dar ţin foarte mult să te văd. 


— Chiar dacă nu te-aș fi evitat, Alex, nu cred că ar fi trebuit să 
te văd. 

Râsul lui fu mușcător: 

— Binevoiesc să trec cu vederea faptul că ești măritată. 

— Eu nu binevoiesc să trec cu vederea. 

Era în vocea lui o grijă seducătoare: 

— Pamela, dacă căsătoria ta merge bine, n-am s-o afectez. 
Dacă nu, n-ai nimic de pierdut. la cina cu mine. 

Oh, mergea bine! Își aduse aminte de zilele acelea dinainte de 
a-l întâlni pe Bobby și de toţi bărbaţii aceia ferchezuiţi, tineri și 
bătrâni, toţi vorbind așa de repede, toți încercând să o 
impresioneze cu bogăţia, cu puterea lor, cu promisiunile lor 
pentru o viaţă fericită, numai dacă... 

Ce sentiment îmbătător era să-i vezi pe toți cum te doresc, să 
știi exact ce voiau de la tine, să știi riscurile la care erau dispuși 
să se expună ca să-ți placă și să te convingă să cedezi 
rugăminţilor lor. Și când o făcea - și o făcuse nu o dată - o făcea 
cu un sentiment de abandon, cu sentimentul de a-și dărui 
carnea doar pentru o clipă, de a-și satisface o dorinţă sălbatică 
și secretă, în limuzine elegante, în hoteluri de cinci stele, sau în 
apartamente scumpe și luxoase. Niciun loc nu-i părea prea 
degradant sau prea murdar; se bucura de tot, de jocul minunat 
și senzual în care o antrenase frumusețea feței și trupului ei. 

O parte din ea era nesigură. În fiecare dimineaţă se pregătea 
pentru zi de parcă aceea ar fi fost cea mai frumoasă zi din viaţa 
ei, o zi plină de stimulente, de emoţii, o zi care trebuia să-i ofere 
dorinţe noi, recompense noi, plăceri noi - și să le aducă pe cele 
vechi la înălțimi nebănuite. Așa se și întâmpla și ea iubea fiecare 
minut care trecea. Își spunea că totul se va repeta. 

Până când apăruse Bobby și descoperise - pentru întâia oară, 
credea ea acum - ce apropiere și ce iubire statornică poate fi, și 
cum poate crește ea în intensitate, între un bărbat și o femeie. 
Și pentru întâia oară descoperise că ceea ce se întâmplase cu 
Bobby în dormitor fusese tot atât de plăcut cât fusese tot restul 
vieții ei de până atunci. Din nefericire, în aceste ultime 
săptămâni și luni, de când Bobby luase conducerea lui Ewing 
Oil, viaţa ei - în pat și în afară - nu mai era ca înainte - se 
fărâmiţase în fragmente de ceea ce fusese de obicei, din ceea 
ce ar fi putut fi. Apropierea nu mai exista. Comunicarea și 
compasiunea trecuseră - până când începuse să se întrebe dacă 


208 


dragostea mai exista, dacă mai erau motive ca să mai fie 
împreună. 

— Mergem oriunde vrei tu, Pamela. Facem tot ce vrei tu. La 
discreția ta. 

La telefon, vocea lui Alex Ward se revărsă peste ea ca un duș 
cald, alinător, provocându-i o dorință după ceva mai mult, după 
o mulţumire felină, după senzaţii care s-ar fi putut abate asupra 
cărnii ei încordate. Își încrucișă și-și desfăcu picioarele, 
conștientă de faptul că coapsele ei se frecară ușor una de alta, 
conștientă de dorinţele care i se revărsară din mijloc. O străbătu 
un fior - de mulțumire? De teamă? De amândouă? 

— Nu, Alex. Sunt așteptată astă-seară la o cină de familie și 
am întârziat. 

— Poate altă dată, Pamela. 

— Poate, spuse ea înainte de a închide. Și își promise să lase 
jocul să continue. Nu avea intenţia să-l vadă, să cineze cu el, să 
facă dragoste cu el. Ori numai amânase inevitabilul? Se 
cutremură iarăși și se grăbi să iasă din birou, înainte ca telefonul 
să sune iarăşi. 

e 

Ewingii erau adunați în sufrageria de la Southfork când 
Pamela li se alătură, îmbrăcată așa cum fusese la lucru. 

— Îmi pare rău că am întârziat, începu ea. 

— Abia am sosit și eu, spuse Bobby, fără să se deranjeze să 
se ridice pentru a-și saluta soția. 

Ea se duse la el, îl sărută ușor pe sprânceană și îl mângâie pe 
păr. Amintirea lui Alex Ward se ţinuse de ea toată după-amiaza 
și voia s-o îndepărteze cât se putea de repede. 

— Toată lumea e aici, spuse J.R., exceptând, bineînţeles, 
oaspeții de onoare. 

Sue Ellen gânguri: 

— Păi, asta îţi simplifică sarcina alegerii unui dar de nuntă 
pentru Mitch. Te duci la Neiman's, și îi cumperi cel mai mare, cel 
mai bun și cel mai scump ceas de mână cu sonerie pe care-l au 
de vânzare. 

J.R. găsi propunerea amuzantă. 

— Să le luăm la amândoi câte un ceas cu sonerie. E o idee 
teribilă, Sue Ellen. 

— Vrea cineva să bea ceva, întrebă Jock, pregătindu-și o 
băutură. Nu se găsiră amatori. 


209 


Câteva minute mai târziu sosi Mitch, care nu părea în apele 
lui în noul lui costum, evident ieftin. În picioare purta ghete 
vechi, roase, care rezistaseră cu succes la toate încercările lui 
de a le lustrui. 

— Bună, îi salută el pe toţi. Îmi pare rău că am întârziat. Mi se 
pare... 

Privi în jur, după Lucy. 

— Încă n-au venit? 

— Încă nu, spuse Miss Ellie. 

— Lucy trebuia să le aducă. Credeam că au ajuns până acum. 

J.R. zâmbi artificial. 

— Nu e nimeni aici, în afară de noi, texanii ăștia bogaţi și 
vulgari. 

— ).R.! spuse Miss Ellie mustrător. 

— Glumeam doar, mamă. O mică glumă... 

Se opri în mijlocul frazei, întorcându-și capul spre intrare. 
Acolo stăteau Lucy, Arliss și Afton, toate îmbrăcate de ocazie, 
îngrijit coafate și purtând rochii noi și frumoase. Dacă Arliss 
atrase priviri admirative pentru matura ei frumusețe și 
demnitatea înnăscută, Afton șocă de-a dreptul. Purta o rochie 
verde, strâns lipită pe corp, care-i evidenția fiecare linie a 
superbului ei trup, accentuându-i șoldurile frumoase, rotunde, 
ca și pieptul plin, tânăr, cu sfârcurile îndrăznețe. O singură 
privire îi aduse pe toţi bărbaţii Ewing la picioarele ei, făcându-i 
să-și îndrepte cravatele și hainele. 

Conștientă de șocul pe care-l produsese apariţia lor, Lucy fu 
încântată. 

— Aceasta este mama lui Mitch, Arliss Cooper și sora lui, 
Afton! Apoi începu să turuie, făcând prezentările. Miss Ellie o 
conduse pe Arliss așezând-o alături de ea, pe canapea. 

— Te rog, spune-mi Ellie. 

— Și eu sunt Arliss. 

J.R. se îndreptă spre Afton, cuprinzând-o ușor, dar ferm, cu 
mâna pe la spate. 

— De ce nu vii aici, între mine și Sue Ellen, Afton? Hai să 
facem cunoștință. 

— Mulţumesc foarte mult. 

Zâmbetul ei fu o mostră de inocenţă. J.R. o așeză între el și 
Sue Ellen și o privi în ochi. 


— Trebuie să-ți spun, Afton, că frumuseţea se poartă la noi în 
familie. 

Sue Ellen clipi odată, dar nu dădu niciun alt semn că ar fi 
auzit, că i-ar fi păsat, sau că ar fi înțeles. Stătea ţeapănă, 
ascultând și privind, cu buzele despărțite în ceea ce putea fi un 
zâmbet vesel sau o îngheţată mască a terorii. 

Ewingii se comportară cum puteau mai bine, făcând ceea ce 
fiecare din ei știa atât de bine să facă, conversând cu farmec și 
aprindere, făcându-i pe străini să se simtă ca acasă la Southfork. 
Și Cooperii se comportară firesc, cu excepţia lui Mitch. Pe 
măsură ce petrecerea se apropia de sfârșit devenea tot mai 
morocănos, mai distant și mai retras. În final, Arliss îl trase 
deoparte. 

— Ce s-a întâmplat, Mitch? 

— De ce trebuie să se fi întâmplat ceva? 

— Poate că acum nu te înțeleg prea bine, dar sunt încă mama 
ta și te cunosc. 

— Nu s-a întâmplat nimic rău. 

— E vorba de rochiile astea, nu-i așa? 

Mitch își strânse buzele. Ea continuă: 

— Înainte de a o certa pe Lucy că a cheltuit banii ăștia pentru 
noi, Mitchell, uită-te bine la surioara ta. Nu mai este un copil, în 
caz că n-ai observat. E o femeie tânără și frumoasă și până 
acum n-a mai avut o rochie ca asta. Privește-o, Mitchell. E 
copleșitoare! Și îi place asta. O face să se simtă ca din lumea 
lor. 

— Bineînţeles că arată teribil, dar nu este din lumea lor. Nici 
tu. Cred că nimeni dintre noi. 

— Nu fi nerod, Mitchell. Lucy Ewing e o fată bună și ești 
norocos că vrea să se mărite cu tine. l-a făcut plăcere să 
cumpere lucrurile astea și mi-e martor Dumnezeu că și mie mi-a 
făcut plăcere s-o văd pe Afton gătită în felul ăsta. Nu vreau ca 
din mândrie să strici dispoziţia la vreuna din fetele astea, auzi? 

Mitch o căută din ochi pe Lucy. Evident, era foarte fericită, iar 
Afton de-a dreptul radioasă. Poate că mama lui avea dreptate. 

— Și mie mi-a făcut plăcere, mamă. Doar că, oh, la naiba, 
doream să vă fi putut cumpăra eu rochiile acelea. 

— Sigur că doreai, spuse ea, convingător. O să vină și timpul 
tău. Și chiar de n-o să vină, suntem amândouă mândre de tine, 


211 


de ceea ce încerci să faci. Te iubim, Mitchell și știm că și tu ne 
iubești. Nu strica acum totul, mă auzi? 

— Da, mamă. 

e 

În noaptea aceea, Bobby își adusese de lucru în pat; o serie 
de buletine despre producție și creșterea costurilor, o analiză 
care proiecta prețurile viitoare ale petrolului brut din țară față 
de cel din import și ce puteau să însemne toate astea pentru 
Ewing Oil. Îmbrăcat în pijama, stătea tolănit confortabil, studiind 
diferite documente. Când Pam își făcu apariția, ieșind din 
camera de toaletă, nu-și ridică privirea. 

Imbrăcată într-o cămașă de noapte scurtă, subţire, care-i 
sporea frumusețea fără să ascundă nimic din ea, stătea la o 
lungime de braţ de el. 

— lubitule, nu poţi să faci asta mâine? 

El îi răspunse, fără să-și ridice ochii din hârtii: 

— Trebuie să le rezolv acum. Am mâine dimineaţă o întâlnire 
care nu poate fi amânată. 

Pam se așeză pe cealaltă margine a patului, aproape de el, 
punându-i mâna pe coapsa lui musculoasă și frământându-i 
carnea cu degetele. 

— Totuși, unele lucruri nu pot să aștepte, spuse ea. 

El scoase un sunet slab, intenţionând s-o împace și s-o 
concedieze. 

— Știu ce probleme te apasă, spuse ea, cu voce joasă, 
lingușitoare. Știu că relaţiile dintre noi n-au fost prea grozave în 
ultima vreme. 

Alt mormăit. 

— Poate că în bună parte a fost vina mea. Adevărul este că n- 
am prea fost singuri în ultimul timp. N-am mai vorbit. Totul s-a 
schimbat. 

Bobby făcu niște note pe marginea buletinului pe care-l citea. 

— S-au schimbat? murmură el, fără prea mare interes. 

— Ai avut tot timpul de lucru, până la ore târzii. Dacă nu te-aș 
cunoaște, aș crede că o altă femeie a pătruns în viața ta. 

— Afacerile. 

— Afacerile au schimbat totul între noi. 

Bobby nu răspunse. Ea se îndreptă de spate și-și adună 
poalele cămășii de noapte în jurul șoldurilor, cu un gest reflex; 


212 


țesătura îi scoase și mai mult în evidenţă corpul, dar Bobby nu-i 
dădu atenţie. 

— Mi-am luat un iubit, spuse ea, pe șleau. 

El o mângâie încurajator: 

— Cum vrei tu, iubito. 

— Mă simt foarte bine cu el. 

— Dacă tu ești fericită. 

Bobby se încruntă, lăsă buletinul și începu să studieze altul. 

— Du-te la culcare, scumpo. Mai am de lucru cel puţin o oră. 

— Noul meu iubit e capricios, pervertit, are o imaginaţie 
febrilă. Insistă să fac tot felul de figuri ciudate. 

Alt mormăit. Ea îl strigă pe nume, dar el își schimbă poziţia, 
întorcându-se cu spatele la ea. Impulsivă, Pam se aplecă și-l 
mușcă tare de umăr. El ţipă și se rostogoli, frecându-și umărul. 

— Ei! Ce faci? 

— Doar îţi atrag atenţia, domnule. Privește-mă! 

El o privi. 

— Îți place ce vezi? 

— Întotdeauna mi-a plăcut. 

— Ştii că n-am mai făcut dragoste de săptămâni? 

— De săptămâni?! Nu se poate să fie atât de mult. 

— Poate mai mult. Poţi să-ţi amintești de când? 

El încercă, însă fără succes. 

— Strașnic! spuse ea sarcastic. Unul dintre noi doi doarme, 
Bobby Ewing, și nu cred că sunt eu aceea. 

Pam se rostogoli spre partea ei de pat, îndepărtându-se de el, 
cu cămașa strânsă în jurul taliei. El se întinse să-i atingă coapsa 
rotundă, frumoasă. Ea îl lovi, îndepărtându-i mâna. 

— Fără favoruri, te rog. 

— Crezi că sunt favoruri? 

— Și fără milă. Nimeni n-a încercat să facă dragoste cu mine 
pentru că îi părea rău de mine. N-am intenţia să încep acum. 
Dacă tu nu vrei să accepţi ceea ce îţi ofer, sunt sigură că este 
cineva care vrea. 

— Hai, Pam, nu-i frumos. 

— Nimic, spuse ea, hotărâtă să pună capăt discuţiei, nu-i 
frumos pe lumea asta. 


De parcă n-ar fi fost destul de apăsătoare, necazurile lui 
Bobby crescură dramatic în următoarea dimineaţă, când Jordan 
Lee îi telefonă, aducându-i vești noi. 

— Îmi pare rău că te deranjez acasă, Bobby, dar e ceva 
urgent. 

— Oh? 

— Abia am primit un telefon din Golf. Extracţia de probă a 
mers mult mai repede decât ar fi putut cineva să-și închipuie. 
Nu mai au de forat decât o mie cinci sute de picioare. Pare ca 
lumea, Bobby. O săptămână, poate cel mult zece zile și am 
putea începe operaţiile de forare. Am dat lovitura aici, Bobby. 
Așa că pregătește-ţi banii. O să fie o afacere grozavă pentru 
amândoi. 

— Sună fantastic. 

— Și chiar mai mult decât atât. O să te mai sun. 

— Voi fi pregătit. 

e 

J.R. aştepta nerăbdător în apartamentul Companiei Ewing Oil, 
abia așteptând să-și pună în aplicare planul. Aproape că nu se 
îndoia de faptul că Bobby va mușca momeala, făcând astfel o 
ultimă greșeală în ochii lui Jock, ceea ce ar fi asigurat 
reîntoarcerea lui J.R. în fruntea Companiei Ewing Oil. 

Soneria muzicală marcă sosirea oaspetelui său. Deschise ușa 
ca să-l primească pe Jeremy Wendell. 

— Intră, Jeremy. 

Wendell părea ușor indispus. 

— Ce-i asta, J.R.? La naiba, omule, am o dimineaţă încărcată. 
Nu puteam vorbi la telefon? 

— Telefoanele au urechi, prietene. 

— Și eu cred asta. Totuși, de ce așa devreme, de ce așa 
repede? Erai așa de alarmat de parcă rușii ar fi ajuns la Corpus 
și se îndreptau rapid spre noi. 

J.R. râse fără veselie. 

— O întrebare - mai ești încă interesat să cumperi produsele 
rafinăriei Ewing? 

— Sigur că sunt, dar... 

— Niciun dar. Știu cum se poate rezolva treaba. 

— Ascult. 

— Oferă-i lui Bobby cincisprezece milioane avans ca să 
semneze contractul cu tine. 


214 


Jeremy fluieră ușor. 

— Cincisprezece milioane. E o sumă frumușică. 

— N-ai încotro și Bobby are nevoie de suma asta - un mariaj 
perfect. 

— Eşti sigur c-o să fie de acord? 

J.R. se gândi la suma de douăsprezece milioane pe care 
Bobby i-o datora lui Jordan Lee și cartelului. 

— Oh, va fi, desigur. 

— Nu știu... 

— N-ai de ales, Jeremy. 

— E un avans al naibii de mare. 

— Așa este. Aranjează lucrurile în așa fel încât suma de 
cincisprezece milioane să acopere primele două săptămâni de 
furnizare a mărfii pe care o cumperi. N-o lungi. 

— Asta înseamnă toată marfa lui Bobby, nu-i așa? 

— Cam așa. 

— Dar ce-i cu toate discuţiile astea despre loialitatea față de 
independenţi? O să renunțe la prostiile astea? 

— Până și loialitatea lui Bobby are un preț. 

— Știe că noi doi vorbim despre asta? 

— Nu, și n-aș vrea să știe. 

Jeremy reținu problema, propunându-şi s-o examineze mai 
târziu. 

— Cum Spui tu, J.R. Normal că-ţi sunt recunoscător pentru 
ajutor. Un singur lucru mă cam deranjează. 

— Care anume? 

— Înţelegi, aceste cincisprezece milioane îi vor aduce un 
profit bun lui Bobby. O să-l facă să fie bine văzut de multă lume, 
inclusiv de tatăl tău. 

J.R. își imagină reacţia lui Jock când va descoperi că Bobby îi 
înșelase prietenii independenţii din statul Texas. Zâmbi 
mulțumit. 

— Poate că da, fredonă el, poate că nu. 

e 

Patio-ul de la Southfork era decorat vesel pentru petrecerea 
lui Lucy. Era un bar și un bufet, deservite de servitori, o mulțime 
de prietene de la colegiu, îmbrăcate în rochii de zi, viu colorate, 
câteva femei mai în vârstă și o mulțime de daruri, încă 
nedespachetate. O orchestră de patru oameni cânta discret, la 
umbră și aerul era plin de râsete și glasuri de femei. 


215 


Afton, izbitor de frumoasă într-o rochie subţire de vară, se 
plimba de acolo-colo, interesată mai mult de examinarea 
detaliată a Southfork-ului decât de conversaţie. Miss Ellie o găsi 
examinând mașinile parcate în apropierea garajului. 

— Ai vrea să te prezint unor prietene de-ale lui Lucy, Afton? 
Sunt cam de vârsta ta și toate sunt foarte drăguțe și plăcute. 

Afton arătă spre o mașină: 

— Nu-i asta mașina lui J.R., Miss Ellie? 

Miss Ellie privi în direcția indicată de Afton. 

— Da, asta este, dragă. Bănuiesc că J.R. stă azi acasă. 

— De ce n-a coborât să le salute pe toate doamnele astea? 

Miss Ellie râse. 

— La urma urmelor, e petrecerea lui Lucy. Sunt sigură că J.R. 
crede că nu s-ar simţi în elementul lui printre atâtea femei. 

— Foarte amabil din partea lui. 

Miss Ellie o privi pe Afton cum hoinărea, puţin intrigată. Apoi, 
dând din umeri, se grăbi să le întâmpine pe Sue Ellen și Pamela. 
Afton intră în casă și urcă scările. Știa foarte bine ce voia, ce se 
aștepta să obţină - și nu se înșela. Deschise ușa camerei lui J.R. 
și-l găsi întins pe pat, citind. 

— Oh, Dumnezeule! Îmi pare rău. Nu mi-am dat seama că era 
cineva aici, J.R. 

— Nu ţi-ai dat seama? se miră el, ascultând zgomotele 
petrecerii, care se auzeau de jos. 

— Te las să citeşti. Cercetam doar casa. 

— Intră, spuse el, ridicându-se în picioare, și închizând ușa 
după ea o întrebă: Te bucuri de vizita ta la Dallas, Afton? 

Ea se întoarse cu fața spre el, la numai câţiva centimetri 
distanță. 

— E un început. 

— Un început pentru ce? 

— Cine-ar putea spune? Cred în soartă, în destin; ce trebuie 
să fie, va fi. 

— Dacă îţi place aici, Afton, de ce n-ai vrea să rămâi? 

— Și ce să fac? 

— Sunt sigur că poţi găsi ceva de lucru. Baţi la mașină? 

— Puțin. 

— Cu siguranţă că am putea găsi o slujbă pentru tine. 

— Vrei să lucrez pentru tine, J.R.? 

— Da. 


— E o ofertă la care merită să te gândești. Efectiv găsesc locul 
ăsta încântător. Ești norocos că locuiești aici. 

— Așa cred. Dar prezența ta aici a adăugat ceva la 
frumusețea ranchului. 

— Vai, J.R., mă faci să roșesc. 

— Mă îndoiesc, Afton. Nu cred că știi să roșești. 

— Încerci să-mi propui ceva, ].R.? 

El o cuprinse de talie. Afton stătea liniștită. 

— Vreau doar să-ţi spun că ești o femeie tânără și deosebit de 
frumoasă. Nu mi-ar place să te văd plecând, când abia ne-am 
întâlnit. 

— Nu ţi-ar răpi mult timp să încerci să mă convingi să nu plec 
după ce se va termina petrecerea. 

— Să conving pe cineva e al doilea lucru la care mă pricep cel 
mai bine. 

Ea râse, sprijinindu-se de el. 

— Eşti un om periculos, J.R. Ewing. 

— Și îţi place asta. 

— Nu ar trebui să-mi placă? 

Gura lui o atinse pe a ei și o clipă nu primi răspuns. Apoi, 
buzele ei se despărțiră, și îi acceptă limba, mângâindu-i-o cu a 
ei, apăsându-și aţâţător pântecele rotund într-al lui. Mâinile lui 
coborâră spre fesele ei tari, apăsându-i coapsele. 

Ea se îndepărtă. 

— Dumnezeule, aproape mi-ai tăiat respiraţia. 

— Nu asta vreau. 

— Nu cred că sunt pregătită să încep o discuţie despre ceea 
ce vrei, J.R. Nu încă. 

Dând înapoi, zâmbi enigmatic și deschise ușa. 

— Dar în curând? - întrebă el! 

— Obţii întotdeauna ce vrei, J.R.? 

— Întotdeauna. 

— În cazul ăsta, curând, spuse ea înainte de a pleca. 

e 

Petrecerea se terminase. Oaspeții plecaseră toți, lăsându-și 
darurile, care acum erau răspândite pe patio, pentru examinare; 
argint, cristal, veselă scumpă de bucătărie, și multe altele. Mitch 
sosise cu câteva secunde mai înainte și Lucy, țipând de fericire, 
îl trase după ea spre patio. 

— Vino, vino, să vezi ce am primit! 


217 


Mitch privi comoara din faţa lui. 

— Nu-mi vine să cred. 

— N-o să trebuiască să mai cumpărăm nimic câţiva ani. 

Mitch râse fără prea multă plăcere. 

— Va trebui să închiriem o casă să depozităm toate astea. 

— Glumești, spuse Lucy, aprobator. 

— Vorbesc serios. Unde o să le punem? Nici jumătate nu intră 
în apartamentul meu. 

În apropiere, ceilalți membri ai familiei, Arliss și Afton priveau 
ascultau. 

— Trebuie să fiţi foarte mândră de fiul dumneavoastră, 
doamnă Cooper, spuse J.R. 

— Sunt, dar mă îngrijorează felul în care se vor descurca el și 
Lucy până o să-și ia diploma. 

— Nu trebuie să vă faceţi probleme, spuse J.R. Întotdeauna se 
va găsi un loc pentru Mitch la Ewing Oil. 

Mitch se întoarse să răspundă, dar Jock fu acela care atrase 
atenţia tuturor: 

— N-am vrut să spun asta până acum, dar văzând cum se 
frământă Mitch, gândindu-se unde să depoziteze toate astea, m- 
am gândit că a # sosit timpul. Darul meu și al lui Miss Ellie 
pentru voi este apartamentul acela mare al lui Ewing Oil de la 
Oakridge - e destul loc acolo pentru două persoane. 

Lucy ţipă de încântare. 

— Nu-i grozav? 

— E într-adevăr foarte drăguţ din partea dumneavoastră, 
spuse Mitch. Dar mă gândeam că eu și Lucy ar trebui să locuim 
în apartamentul meu. 

— De ce naiba, când locuinţa vă așteaptă, pregătită? se miră 
Jock. 

— N-are prea mare importanță, spuse J.R. confidenţial. E doar 
temporar. Indată ce Lucy își va începe viața de familie, unchiul 
J.R. o să-i cumpere cea mai frumoasă casă din Preston Hollow, o 
casă mare, unde să poată locui împreună cu Mitch și Lucy, 
mama și sora lui Mitch. Ca o familie mare și fericită, cum 
suntem și noi. 

— Oh, teribil! strigă Lucy, bătând din palme. 

— Oh, da, spuse Mitch acru. Nu-i așa că suntem norocoși? O 
slujbă bună la Ewing Oil, un apartament frumos, o casă și mai 


Ș 


218 


frumoasă. Totul la locul lui așa cum se cuvine. Ce-ar putea fi mai 
frumos? 

— Ei! spuse J.R., așteaptă un minut. 

— Nu, așteaptă tu. Nu vreau slujba ta, apartamentul tău sau 
casa ta. Ceea ce vreau este să devin cercetător în medicină și 
să-mi croiesc viaţa de unul singur. Dacă prin căsătoria cu Lucy 
înseamnă să fiu legat de toţi acești blestemaţi de bani ai 
Ewingilor și de puterea lor, ei bine, mă lipsesc de toate. 

Cu asta, se îndepărtă furtunos, cu Lucy după el. 

— Ce naiba-i asta? întrebă J.R. 

Jock mârâi un răspuns: 

— La naiba, mă depășește. E un băiat ciudat, ţi-o spun. Vino, 
fiule, hai să bem ceva mai tare decât sifonul ăsta, să ne 
limpezim capetele. 

e 

Erau la bar când sună telefonul. Răspunse J.R. 

— J.R. Ewing. 

— J.R., aici Jeremy Wendell. 

— Ai fost la întâlnire? 

— Totul s-a făcut, e-n regulă. Ne-am întâlnit azi-dimineață, 
acum niciun sfert de oră. 

— Și? 

— Și ai avut dreptate. A mușcat momeala ca un pește 
înfometat. Semnăm contractele peste o săptămână. 

— Bine, mulţumesc că m-ai sunat. Ținem în continuare 
legătura. Inchise și-și luă paharul. 

— Despre ce-a fost vorba? întrebă Jock morocănos. 

— Un tip, în legătură cu niște petrol. 

— Ceva de care trebuie să știu? 

— Când o să vină timpul, tată, vei fi primul care o să știi. O să 
am eu grijă de asta. 


e Capitolul 22 


Lucy stătea în pat, cu genunchii la gură, pierdută în gânduri 
chinuitoare. Ochii ei, deși uscați, erau roșii și împăienjeniţi, 
sprâncenele arătau îngrijorare. Ușa se deschise și intră Pam, cu 
un capot peste cămașa de noapte. 


— Am bătut, dar n-ai răspuns. Închise ușor ușa și intră în 
cameră. Te simţi bine? 

— Da. Oh, nu. Nu știu. 

— Știu ce simţi. 

— Ştii? 

— Viaţa mea nu e așa de lină și lipsită de necazuri, cum pare 
privită din afară. 

— Oh, Pam. Mă, simt de parcă abia mă mai ţin în viaţă. 

Pam se așeză pe marginea patului. 

— Ce vrei să faci? 

— In legătură cu ce? 

— În legătură cu tine, cu Mitch, cu căsătoria voastră. 

— Nu știu. Se pare că hotărârea a fost luată. 

— Adică? 

— Nu cred că Mitch o să treacă peste asta, acum, după ceea 
ce s-a întâmplat. 

— Mai vrei să te măriţi cu el? 

— Oh, Dumnezeule, da. 

— Atunci nu-i lăsa pe Ewingi să-ţi stea în cale. 

— Nu știu cum te-ai putut descurca, Pam, având în vedere 
felul oribil în care te-au tratat la început, când te-ai măritat cu 
Bobby. 

— L-am iubit prea mult pe Bobby ca să-i las să ne împiedice 
să ne căsătorim. 

— Şi eu îl iubesc pe Mitch. 

— Destul de mult ca să pleci cu el? 

— Nu înţelegi. De când l-am întâlnit pe Mitch n-am făcut 
altceva decât să mă scuz că sunt o Ewing și să-i fac pe plac. N- 
am să mai fac asta, Pam. Nu mai pot să continui să-mi reneg 
familia, numele, moștenirea. Nu mai vreau. Dacă mă vrea, va 
trebui să mă ia așa cum sunt - Lucy Ewing. 

Pam zâmbi înțelegător. 

— Te înţeleg, Lucy și orice s-ar întâmpla, am să fiu de partea 
ta. 

(J 

Brady York stătea teapăn, încercând din greu să-și 
stăpânească furia. Neputându-se stăpâni, își frământa mâinile și 
bătea nervos din picior. 

— Bobby, nu cred că înţelegi în ce necaz mă aflu. 


220 


— Trebuie să mai fie și altă rafinarie de la care să poți 
cumpăra. 

— Spune-mi care. 

— Cineva... 

— La naiba, omule, crezi că n-am încercat? Uite, am vrut să 
cumpărăm benzină și de la rafinăria Olson. Am primit ieri un 
telefon de la ei. Se pare că West Star Oil a cumpărat totul de la 
ei - tot ce aveau în stoc, fiecare blestemat de baril pe care l-au 
produs. 

— Nu știam. 

— Dacă tu nu-mi mai vinzi, sunt terminat, și la fel și cele cinci 
sute de staţii pe care le aprovizionez. Așa că îmi închipui că va 
trebui să plătim cei doi dolari în plus pe baril. 

Bobby își clătină capul dintr-o parte în alta. 

— Brady, e prea târziu pentru asta. Sunt într-o astfel de 
situaţie încât am urgent nevoie de bani. Plătește-mi în avans și- 
ţi fac reducere un dolar pe baril. 

— Cât de mulţi bani îţi trebuie în avans? 

— Am nevoie de douăsprezece milioane. 

Brady scoase un sunet scurt, batjocoritor, care nu spunea 
nimic bun. 

— De unde naiba crezi că aș putea lua banii ăştia? 

— Încearcă, omule. Ai o săptămână, poate puţin mai mult. Nu 
pot aștepta mult. 

— Voi face tot ce pot, Bobby, dar nu cred că am prea mari 
șanse, să adun suma asta. 

— Imi pare foarte rău, Brady. 

Brady spuse cu asprime: 

— Voi încerca, Bobby. N-am de ales. 

e 

Între ei stăruia sentimentul distanţei. Afton și doamna Cooper 
împachetau în dormitor, în timp ce Mitch le privea cu o expresie 
tulburată pe faţa lui tipică de american. Mitch realiza că tăcerea 
lor ascundea dezaprobarea și asta îl durea profund, căci ar fi 
dorit ca ele să-i înțeleagă sentimentele. In tăcerea aceea 
apăsătoare, vina lui părea să fie intensificată și îl cuprinse o 
nevoie disperată să depășească situația. 

— Am să vin să vă văd în vacanţa de Crăciun, spuse el slab. 

— Frumos din partea ta, spuse Arliss automat. 

Urmă iar o pauză penibilă, după care Mitch vorbi din nou: 


— Nu înţeleg de ce vă deranjează atâta atitudinea mea. 

Afton spuse fără să vrea: 

— Cred că ești prost. Ce-au făcut ei așa teribil? 

— Nu le pasă de ceea ce vreau eu. Au încercat să mă 
cumpere. 

Arliss răspunse politicos: 

— Nu ţi s-a părut că se gândeau mai mult la Lucy decât la 
tine? Se preocupă de fericirea ei. A crescut în puf, având la 
dispoziție tot ce-și dorea. Și acum iată că vine tânărul ăsta care 
nu are absolut nimic și e hotărât să-și petreacă viaţa făcând 
cercetări medicale ezoterice, ce se pare că nu prea vor aduce 
recompense materiale. Dar asta e în regulă. Însă nu-i învinovăţi 
pe Ewingi pentru că vor să aibă grijă de copiii lor. Și eu aș fi 
făcut același lucru pentru tine sau pentru Afton, de pildă. 

Afton se bosumflă. 

— Nu știu ce vezi tu așa grozav în apartamentul ăsta al tău. 
Să știi că nu-i nimic de capul lui. 

Mitch închise ochii, ca pentru a-și aduna gândurile și a-și 
controla emoțiile. 

— Nu cred că e grozav. Dar pot să mi-/ permit. Prin urmare e 
potrivit pentru mine - acum. N-am spus decât că ar trebui să 
trăim așa cum pot să-mi permit eu, nu pe banii Ewingilor. La 
naiba, noi toţi am trăit cum a putut să-și permită tata. 

— Ceea ce, spuse Arliss cu asprime, n-a fost prea mult. La o zi 
după ce a murit a trebuit să merg și să-mi găsesc o slujbă 
pentru ca voi doi și eu să nu murim de foame. Tatăl tău a fost 
un om bun și a încercat, dar n-a avut niciodată de ales. Să nu 
crezi nici măcar o secundă că n-ar fi acceptat un ajutor dacă i s- 
ar fi oferit. 

— Mamă... 

Arliss i-o reteză cu un gest. 

— Mitchell, nu e rușine să fii sărac. Pe de altă parte, nu e 
niciun motiv să te mândrești cu asta. 

— Nu mă mândresc pentru că sunt sărac. Doar că îmi 
recunosc condiţia financiară și ceea ce presupune ea. Cred că 
am dreptate. 

Afton spuse cu o voce liniștită: 

— Poate că ar trebui să te gândești și la altcineva în afară de 
tine, de data asta. 


— Gândește-te la Lucy, îi sugeră Arliss, și la ceea ce ar putea 
ea să vrea, la ce ar putea să fie mai bine pentru ea, pentru voi 
amândoi, în calitate de cuplu. Sunt de acord că nu trebuia să 
primești slujba la Ewing Oil. Trebuie să urmezi medicina. Dar du- 
te înapoi la Southfork și spune-i fetei aceleia că vrei să te 
căsătorești cu ea. Și dacă apartamentul acela vine odată cu ea - 
ei bine, e chiar atât de groaznic? 

Mitch stătea în picioare, nemișcat, trecându-și ochii de la sora 
la mama lui, incapabil să ia o hotărâre, sfâșiat între idealuri și 
dorinţe opuse, între dragostea lui pentru Lucy și nevoia de a-și 
păstra independenţa. 

e 

Miss Ellie nu putu să-și ascundă agitația, nici chiar atunci când 
stătea așa, ghemuită într-un colț de pe încăpătoarea sofa din 
sufragerie. Totul mersese rău, speranțele se transformaseră în 
disperare. Se simţea frustrată și mânioasă și nu știa încotro să 
se îndrepte și ce să facă. 

Jock intră în încăpere. 

— Misa Ellie, te căutam. 

— Ai vorbit azi cu Lucy? 

— Nu, n-am vorbit. Am încercat să am cu ea o mică 
conversație, dar m-a refuzat. 

— Suferă, Jock. Ţine într-adevăr la băiatul acela. 

— Văd și eu. Dar s-ar putea să nu fie deloc potrivit pentru ea. 

— De ce? Pentru că nu s-a lăsat încovoiat de puterea lui 
Ewing Oil? Pentru că nu vrea nimic de la noi decât să-l lăsăm în 
pace, să-și vadă de treabă? 

— Incercam doar să-l ajutăm. 

— Nu vezi că nu vrea să fie ajutat mai mult decât voiai tu 
când erai de vârsta lui? 

Jock spuse, cu reproș: 

— Ai tu oful tău personal aici. 

— Admir felul în care Mitch i s-a împotrivit lui J.R. E un băiat 
cu principii și curaj. Îmi pare rău pentru Lucy. 

— Și pentru tine însăţi? 

— Ce vrei să spui? 

— Oare Lucy te-a indispus așa, sau faptul că Gary nu se va 
întoarce acasă, dacă nu va fi nicio nuntă? 

O clipă, două, Miss Ellie reflectă. 


223 


— Cred că e ceva adevărat aici. Ştii că îl vreau pe Gary înapoi, 
aici. 

— Chiar dacă va veni, va pleca iar. Asta-i firea lui. 

— Nu sunt așa de sigură. Am văzut că de câte ori se întorcea 
acasă dorea tot mai mult să rămână aici pentru totdeauna. 
Simţeam asta când vorbeam cu el. 

— Miss Ellie, Gary e și fiul meu și îmi lipsește poate mai mult 
decât las să se vadă. Dar îmi place să privesc lucrurile în faţa și 
adevărul este că nu e fericit aici. Niciodată n-a fost, niciodată nu 
va fi. 

— Ar fi putut fi. Dacă lucrurile ar fi fost altfel aici. 

— Altfel! Nimic nu va fi altfel. E prea târziu pentru asta. 

— Nu voi accepta asta! Nu pot! 

La intrare, apăru Ray Krebbs, cu pălăria în mână. 

— Scuze, la toată lumea. 

— Eşti gata, Ray? întrebă Jock. 

— Da, domnule, dacă și dumneavoastră sunteţi. 

— Vin imediat. Apoi, îi aruncă lui Miss Ellie: Îmi pare rău, Ray 
și cu mine trebuie să mergem la Braddock cu o afacere. 

Ea privi la Ray, apoi la soțul ei. 

— Dacă ai ţine la Gary așa cum ţii la Ray. Gary e fiul tău și al 
meu. Fiul nostru. Ray, ei bine... 

— İl iubesc pe Gary, spuse jock cu o voce aspră, 
nesentimentală. 

— Dar niciodată n-ai fost de acord cu el, nu ţi-a păsat de el. N- 
ai găsit niciodată timp să descoperi ce era el, care erau 
speranţele, visele lui, cine era el. N-am să te pot ierta niciodată 
pentru asta, Jock. 

Jock o privi cum părăsea camera, simțindu-se cuprins de 
durere și tristeţe. 

e 

În biroul ei, Pamela era cu asistenta ei, Jackie. Pe un perete 
era un cuier plin de rochii, din care Pamela făcea o selecție 
atentă, încărcând-o pe Jackie cu cele alese. 

— O.K., spuse ea în sfârșit, du-le pe astea la expoziţie. Vin și 
eu peste cinci minute. Mai am câteva lucruri de clarificat aici. 

— Să-i spun lui Ron să te aștepte? 

— Da, n-o să întârzii mult. 

Jackie plecă, trecând pe lângă Liz Craig care tocmai intra. 

— Bună, Pam. 


224 


Pamela continua să pună rochiile pe cuier. 

— Ce faci, Liz? 

— Am nevoie de ajutorul tău. Trebuia să iau azi masa cu 
Harrison Page. 

— Și nu poţi s-o iei? 

— Beneficiarii noștri de la Newport au venit chiar acum pentru 
o întâlnire. Nu pot să fiu în două locuri în același timp. Mă 
acoperi? 

— Când? 

— Cam într-o oră. 

E Sigur. 

Incărcată cu rochii, Pamela își croi drum spre ușă, dar calea îi 
era blocată de Alex Ward. Se opri din drum, privindu-l cumva 
alarmată. 

— Nu te speria, spuse el, vesel, nu mușc, doar ronţăi 
drăgăstos și atât. 

— Ce faci aici? 

— Putem să vorbim, Pam? 

— Nu cred. 

— Doar un minut. 

Pam o privi lung și cu subînțeles pe Liz. 

— De unde știa că sunt aici? 

— Nu de la mine. 

Alex afișă un zâmbet scurt, discret. Era un bărbat sigur de el, 
atent la orice detaliu, îmbrăcat îngrijit, sigur pe aspectul și pe 
abilitatea pe care o avea de a atrage femeile. Orice rezistenţă 
era pentru el un simplu refuz temporar. 

— Te-am căutat peste tot. Dacă nu erai acolo, trebuia să fii 
aici. O spuse ca pe o glumă. 

Pamela nu râse. 

— De obicei sunt aici, spuse ea brusc. Dar acum plec. Și ieși, 
lăsând un Alex mâhnit și o Liz admirativă în biroul ei. 

— Ce faci aici? îl întrebă Liz. 

— O vreau. 

— Crezi că e simplu? Ei bine, cred că n-ai s-o obţii. Știi că 
doamna are un soţ. De ce n-o lași în pace? 

El păru surprins de întrebare. 

— Pentru că sunt obișnuit să obţin ce vreau. 


Mitch o găsi pe Lucy stând la soare pe marginea bazinului de 
la Southfork. Pe jumătate adormită, ea nu-l auzi apropiindu-se. 

— Lucy! 

Ea se ridică, speriată. 

— Credeam că studiezi, spuse ea, mai mult ca să spună ceva. 

— Nu mă puteam concentra. 

Lucy se ridică în picioare. Nu era înaltă, dar corpul îi era solid, 
puternic, cu costumul de baie strângându-i sânii mari, rotunzi și 
abia reușind să-i ascundă fesele musculoase. Privind-o cum se 
mișca, dorinţa se aprinse în Mitch. Veni în spatele ei. 

— Nu credeam că poate să-ţi stea mintea la altceva decât la 
blestematele acelea de cărţi ale tale. 

El îi atinse spatele gol. 

— La tine. 

Ea se opri la marginea bazinului. 

— După cum ai refuzat ofertele de serviciu, continui să cred 
că gândul îţi este doar la cărţi. Poate găsești că e greu să-ți 
câștigi traiul. 

El se strădui să rămână calm. 

— Dacă te gândești că ar fi trebuit să accept oferta lui J.R., 
află că mai bine aș muri de foame. 

— Poate că Ewingii nu au ceea ce ţi-ai dori. 

— Aşa e! exclamă el, ţinând-o strâns, răsucind-o, astfel încât 
ajunse cu spatele la bazin. 

— Nu vreau nimic de la Ewingi. De fapt, nici măcar nu le pot 
suferi numele. 

Ea își puse mâna pe pieptul lui. 

— De fapt, se strâmbă ea, e și numele meu. Și îl îmbrânci 
puternic, făcându-l să cadă în bazin. Mitch se ridică, complet ud, 
scuturându-se. Lucy era șocată și amuzată și puţin înfricoșată 
de ceea ce făcuse. 

— Sunt o Ewing, îi aminti ea liniștit. 

— Ei bine, spuse el, dându-și părul ud la o parte, putem 
schimba asta. Mărită-te cu mine și numele tău va fi Cooper. 

— Chiar vrei asta? 

— Vreau, în ciuda naturii tale violente. 

Ea gânguri: 

— Dar vei fi înrudit cu Ewingii. 

— Doar prin căsătorie. 

— Dar apartamentul? 


226 


— Dumnezeule, Lucy, pui o problemă dificilă. E-n regulă, 
apartamentul, dar nu slujbă, nu casă, până ce nu ne vom putea 
permite. 

Un zâmbet larg lumină faţa lui Lucy. 

— Cred că ești sincer! 

— Te măriţi cu mine? întrebă el. 

Lucy ţipă de bucurie și sări în bazin, târându-l și pe Mitch 
înapoi, în apă. Când ieșiră, se sărutau. 

— Da, reuși ea să îngaime. Da, da, da. Așa cum am plănuit. 

— Aproape așa cum am plănuit, adăugă el. 

Ea abia îl auzi. 

— O săptămână și încă o săptămână și n-am să mai fiu Lucy 
Ewing. 


e Capitolul 23 


Bobby era la el în birou, dictându-i lui Connie, când sună 
telefonul. Connie răspunse, vorbi pe scurt și închise. 

— Era Jeremy Wendell. A spus că va fi aici mâine dimineaţă la 
zece cu contractele pregătite să le semnezi. 

Bobby primi informaţia dând din cap, sleit. Odată contractele 
semnate, nu mai putea da înapoi. Era indecis, îngrijorat, 
gândindu-se ce se va întâmpla cu Ewing Oil și cu el însuși. 

Privindu-l, Connie realiză cât era de chinuit. 

— l-ai spus ceva lui Jock? întrebă ea. 

— Doar despre cartel și Jordan Lee. 

— Nu știe că vrei să-i vinzi lui West Star Oil? 

— Nu. Continui să sper că Brady York va veni cu banii și nu 
voi face asta. 

— Și dacă nu vine? 

— Atunci vom avea toţi probleme. 

— Tatălui tău n-o să-i placă, nu-i așa? 

— Asta e puţin spus. Sper că va înțelege de ce a trebuit să 
procedez în felul ăsta. Știu cât de important este pentru el să se 
împace, cu Jordan Lee și restul cartelului. Au fost de atâta timp 
prieteni. 

— Ca și cu Brady York. 

— Da. Nu-mi place ce trebuie să-i fac lui Brady. Am încercat 
sa mă gândesc la orice altă modalitate - dar n-am de ales. 


— Sunt sigură că tatăl tău va înţelege. 

— Aș vrea să fiu și eu. E amuzant, nu-i așa, că și eu și J.R. 
vrem să fim bine văzuţi de tata. 

— Nu poate încăpea comparaţie între tine și J.R., spuse ea cu 
căldură. 

Bobby își umplu plămânii cu aer. 

— Sper că ai dreptate. 

O oră mai târziu, sună Brady York. Era o notă melancolică în 
vocea lui. 

— Am încercat, Bobby, zău că am încercat, dar nu e nicio 
posibilitate să adun banii ăștia. 

— AŞ putea să mai aştept o săptămână, Brady. 

— N-ar folosi la nimic. Ar amâna doar funeraliile. Poate ţi-ar 
place să participi la ele. Știi, Bobby, va fi multă lume prezentă. 
Eu și vreo cinci sute de patroni ai unor staţii independente, toţi 
ducându-ne dracului. Vom fi toţi înmormântați în același timp. 

— Lasă-mă să vorbesc cu cei de la West Star Oil. Deschid 
propriile lor staţii de benzină. Vor avea nevoie de oameni care 
să le conducă. Pariez că o mulţime de independenţi ar putea 
lucra cu ei. 

Vocea lui Brady era uimită. 

— Chiar crezi asta? 

— Mi-ar place să încerc. 

— Nu. Vreau să spun că nu cred că Vest Star va deschide 
aceste staţii. Sau o doar o perdea de fum după care te ascunzi? 

— Nu înţeleg. 

— Am să-ţi explic. West Star nu intenţionează să deschidă 
nicio staţie. Au doar un singur motiv pentru care au cumpărat 
rafinăria Olson, doar un singur motiv pentru care îţi cumpără 
toată benzina - să-i elimine pe independenţi. Intenţionează să 
stocheze benzina și când preţurile vor crește suficient, s-o 
revândă staţiilor mai mari pentru un profit frumos. Și fără să-i 
deranjeze nicio concurenţă din partea independenţilor pe care-i 
aprovizionam eu. 

— Nu pot să cred. 

— Mai bine ai crede, Bobby. Vocea îi era dispreţuitoare. Un 
lucru e clar. Tu n-o să trebuiască să-ţi faci niciodată probleme în 
legătură cu prețul pe care-l vei plăti pentru a umple rezervorul 
mașinii. Tu și Ewing Oil veți ieși bogați din treaba asta, veți 
obține tot ce v-aţi dorit vreodată. 


228 


Bobby privi la telefonul din mâna lui, în timp ce vocea se 
stingea la celălalt capăt al firului. Ştia că sosise timpul să-și 
examineze sufletul, să se gândească la tot ce făcuse, la tot ce 
încercase să realizeze. Dacă Brady York avei dreptate - nu, nu 
putea să aibă, își spuse el pentru sine. Sau putea? 

e 

Gary și Valene ieșiră din aeroportul Fort Worth din Dallas și-i 
descoperiră pe Miss Ellie și Jock așteptându-i cu mașina. Miss 
Ellie se repezi înainte să-și îmbrăţișeze fiul. 

— Sunt atât de bucuroasă să te văd, spuse ea cu ochii în 
lacrimi. 

— Și eu, mamă. Bună, tată. 

— Ce mai faceţi voi doi? întrebă Jock, morocănos. 

— Valene, arăţi minunat, spuse Miss Ellie. 

— California îmi priește - Valene își aruncă ochii în jur. Lucy 
nu-i aici? 

— E la ranch - spuse Jock. Voia să vină, dar... 

— Avea de făcut o ultimă probă la rochie, explică Miss Ellie. Și 
mai sunt o mie și una de lucruri de făcut. 

Valene înțelese. 

— Cum e băiatul? 

— Lucy e mândră de el. O să-ţi placă. 

— Sunt nerăbdătoare să-l cunosc, spuse Valene. Și abia 
aștept s-o văd pe Lucy. 

— Mă duc să iau bagajele, spuse Gary. 

— Merg cu tine, spuse Jock, trecându-și un braţ peste umerii 
fiului lui, strângându-l puternic. Mă bucur că te văd, fiule. 

— Și eu mă bucur că te văd, tată. 

Rămase în urmă, Miss Ellie și Valene trăiră un moment de 
jenă. Fiecare realiză că voia ceva diferit pentru Gary: Miss Ellie 
voia să rămână la Southfork sau cel puţin în Texas, iar Valene 
știa că el nu se putea adapta, la viaţa de acolo. Valene rupse 
tăcerea: 

— Imi pare rău că n-am fost să vă ajut la pregătirile de nuntă. 

— Ceea ce contează, este că ești aici, acum. 

— Povestește-mi despre Mitch și Lucy. Nu știu aproape nimic 
despre el. 

— Ce ţi-a scris Lucy? 

— Doar că e frumos. 

Râseră amândouă. Miss Ellie spuse: 


229 


— E mult mai mult decât atât. Vei descoperi că e un tânăr 
strălucitor, deștept, și foarte puternic. 

— Exact ca bărbaţii din familia Ewing. 

— Nu-i chiar așa, răspunse Miss Ellie, și asta ar putea deveni o 
problemă. 

e 

Ceasul de pe noptieră arăta orele unu și un sfert, când Bobby 
intră în vârful picioarelor în dormitor. Luminile erau stinse și 
Bobby scoase un oftat de ușurare, fiind sigur că Pam dormea. 
Dar se înșela. Ea se ridică și aprinse o lumină. 

— N-am vrut să te trezesc, spuse el. 

— N-am putut dormi. Te simţi bine? 

— Nu voiam să întârzii atât. S-au culcat deja toii? 

— Toţi, în afară de tine. 

— E târziu, nu? 

— Știai că azi sosesc Gary și Valene. N-ai putut veni la timp 
acasă ca să-i întâmpini? 

Bobby începu se dezbrace. 

— Am avut probleme, Pam. Ale naibii probleme. 

— Miroși ca o fabrică de bere. 

— Cred că am băut vreo câteva. 

— Și ești murdar de ruj pe obraz. 

El își atinse reflex obrazul. 

— Oh, trebuie să fie de la Connie. Am băut un pahar cu ea și 
m-a sărutat de la revedere. 

— Înţeleg. 

— E adevărat. 

— Dacă spui tu. 

— N-am făcut nimic rău. 

— Cu fiecare zi ce trece semeni tot mai mult cu fratele tău. 

Uluit de observaţie, Bobby se îndreptă de spate. 

— Nu-i adevărat! 

— Dacă aș fi vrut să mă mărit cu J.R., spuse ea rece, m-aș fi 
măritat cu el și nu cu tine. Nu mai ești tu. Nu m-am așteptat 
niciodată la transformarea asta și trebuie să-ţi spun, Bobby, nu 
intenţionez s-o mai tolerez. Nu te mai recunosc, spuse ea cu 
amărăciune, dându-se jos din pat - și niciodată nu mi-a plăcut 
să dorm cu un străin. Și ieși valvârtej din dormitor, lăsând în 
urmă un tânăr istovit și nefericit. 


230 


Aproape în același timp, Valene, incapabilă să adoarmă, se 
plimba afară, pe patio. Cerul nopţii era adânc, negru și presărat 
cu incredibil de multe stele. O siluetă familiară, jos, pe marginea 
bazinului, îi atrase atenția, și se îndreptă spre ea. 

— Lucy. 

— Da, mamă. 

— Nu poţi dormi? 

— Uff. Mă tot gândesc la ziua de mâine, la felul în care se va 
schimba mâine totul, la cât de diferită va fi viața mea când voi fi 
căsătorită cu Mitch. 

— Nici eu n-am putut dormi. 

— Ești fericită că mă mărit, nu-i așa? 

— Bineînţeles că sunt. Doar că pare atât de ciudat. Atâţia ani 
n-am fost cu tine și acum am iarăși o fiică, dar nu o fetiţă, ci o 
tânără doamnă, pe punctul să se mărite. 

— Nimic nu se va întâmpla între noi, mamă. 

— Totul se schimbă. Dar între noi două, doar spre bine. Vei 
locui departe de Southfork și ne vom vedea mai des. 

— Sunt atâtea lucruri pe care nu le știu din ce ar trebui să știe 
o soţie. N-a trebuit niciodată să curăţ o cadă de baie, să fac un 
pat, sau să... 

— Ai să le înveţi când va fi cazul. 

— Sper. 

— Să gătești, să deretici și tot felul de lucruri din astea. Și eu 
am făcut asta când m-am măritat cu tatăl tău. Apoi am venit aici 
și m-am simțit ca un pește pe uscat. Am sentimentul că totul s-a 
petrecut foarte demult. Am sentimentul că sunt un milion de 
lucruri pe care o mamă ar trebui să le spună fiicei într-un 
moment ca ăsta - cât de fericită este pentru fiica ei, cât de mult 
o iubește. Oh, Lucy, eu și tatăl tău vrem atât de mult să fii 
fericită. 

— Știu asta, mamă. 

— Cel mai important lucru este să nu-i lași pe Ewingi să 
intervină între tine și Mitch. Trebuie sa uiţi tot ce ţi s-a întâmplat 
mai înainte. lei viața de la început și nu trebuie să te intereseze 
decât ceea ce este bine pentru tine și pentru Mitch. În rest, nu 
acorda atenţie altor lucruri. 

— Nimic nu se va interpune între noi. O să am grijă de asta. 
Vreau să rămân soţia lui Mitch până la moarte. 


— Amintește-ţi că ai spus asta. Să-ţi amintești în fiecare zi 
când vei fi căsătorită ce ai simţit în noaptea asta pentru Mitch. 
Uneori - și poţi să crezi asta - uneori vin zile și nopţi grele, și 
dacă-ţi amintești ce simţi în clipa asta, lucrurile se vor limpezi. 
Luptă pentru ceea ce merită și vei obţine. Așa te sfătuiește 
mama ta, Lucy - să-ți aminteai ce simţi în clipa asta. 

e 

Gary înota încet, fără să se grăbească, bătând apa cu lovituri 
lungi, puternice și relaxate. Era evident că se bucura să înoate 
în dimineaţa aceea în bazinul familiei. Nu-l observă pe Bobby 
până ce fratele său nu ajunse să înoate alături de el. 

— Hei, omule, ești un pericol pentru un înotător neatent. 

— Bună, Gary. 

— Cum te simţi? 

— Mahmur, mă doare capul, m-am certat azi noapte cu 
nevastă-mea și gura îmi miroase ca o groapă de gunoi. 

Gary, râzând, se ridică pe marginea bazinului. 

— M-am simţit și eu așa. De mai multe ori. 

— Imi pare rău că n-am fost aseară acasă să te întâmpin. 

— E-n regulă. 

leșiră din bazin și începură să se șteargă cu prosoapele. 

— Cum merge treaba, Bobby? 

— Dacă n-ar merge mai bine, m-aș omori. 

— După cum am auzit, exact asta încerci să faci. Nimeni nu 
lucrează douăzeci și patru de ore pe zi. 

— La început a fost altfel. 

— Atunci, ce s-a schimbat? 

— Totul. Credeam că va fi simplu să conduci o companie de 
petrol. Doar să fii onest și deschis cu toţi. Nu credeam să fie 
nevoie de ceartă și minciună ca să conduci Ewing Oil. 

— Ţi-ai schimbat părerile despre asta? 

— Nu știu ce mai cred acum. De fapt, încerc să nu-mi schimb 
punctul de vedere, dar... 

— Dar? 

Bobby se îndreptă spre patio, cu Gary alături. 

— Numai că încep să văd cum poate J.R. justifica unele lucruri 
pe care le-a făcut. 

— Cred că înțeleg. 


— Ceea ce am făcut, continuă Bobby, cu o notă evident 
descurajatoare în voce, este că am tot spus că am făcut totul 
pentru binele lui Ewing Oil. Probabil că mai urau și alte căi. 

— Dacă le poţi găsi. Întrebarea care-mi vine în minte este - 
dacă merită Ewing Oil, în mod real, toate astea? 

— Mi-am pus aceeași întrebare și n-am putut răspunde. Dar 
intenţionez să găsesc alt mod de a proceda. 

— Dacă exista. 

e 

Câteva minute mai târziu, J.R. și Sue Ellen apăreau pe patio, 
îndreptându-se spre bazin. 

— Ei bine, spuse Sue Ellen pentru a treia oară, se pare că ziua 
cea mare a sosit. 

— Din mai multe puncte de vedere. 

— Ce vrei să spui? 

— Asta Înseamnă că astăzi lui Bobby o să i se dea papucii de 
la Ewing Oil pentru totdeauna. 

— Pari foarte sigur de tine. 

— Sunt, și de ce nu? Astăzi o să semneze contractul cu West 
Star Oil. Când tata va afla despre asta, Bobby va cădea în 
dizgrație. 

— Și dacă nu semnează? 

— Va semna. Trebuie. Dacă n-o face, pierde afacerea cu 
Jordan Lee, și tata nu-l va ierta sub nicio formă. Bobby e prins 
între două pietre de moară. Indiferent de ce va face el, J.R. se va 
întoarce la Ewing Oil, pe treapta cea mai de sus a scării. 

— Și eu, care credeam că te simţi așa de bine doar fiindcă 
micuța Lucy se mărită. 


e Capitolul 24 


Cliff Barnes își deretica apartamentul când sună soneria. Fu 
surprins s-o descopere pe Donna Culver așteptând. 

— Nu mă aşteptam să vii. 

Ea zâmbi fermecător. 

— M-am gândit să-ţi dau o ultimă șansă să vii la nuntă cu 
mine. 

El o privi admirativ. 

— Ești frumoasă. Ai să fii cea mai frumoasă doamnă de acolo. 


233 


— Ei, bine, spuse ea. 

Era pe de-a-ntregul conștientă de felul în care arăta; fiecare 
detaliu din îmbrăcămintea ei era ales cu grijă, cu stil și bun gust. 
Se bucura de un corp pe care hainele cădeau bine și oricine ar fi 
privit-o ar fi văzut o femeie matură, frumoasă și sigură de ea, de 
fiecare aspect al fiinţei ei. Donna Culver își cunoștea bine locul 
în lumea Dallasului și intenţiona să și-l consolideze în anii ce 
urmau să vină. 

— Sunt aici ca să te fac să te răzgândești, și să vii la nuntă. 

— Niciodată. 

— Ai să vii cu mine. 

— Nici tu nu crezi ce spui! 

— Nu înțeleg de ce te deranjează asta atât de mult. Toţi care 
vor fi acolo au fost contribuabilii lui Dave. Îi cunoști: și ei te 
Cunosc. 

— Le e frică să nu vină. Politica dă naștere la asociaţii ciudate. 

— E doar o nuntă. 

— Watergate era doar un hotel. 

— O să fie o mie de persoane acolo. Eu voi fi doar una din ele. 

— Și Ray Krebbs va fi acolo, spuse el încet. 

Ea își umplu plămânii cu aer și expiră lent. 

— Ți-am spus că tot ce a fost între mine și Ray s-a terminat. 

Era el oare convins? Ea sigur nu era; nu pe de-a-ntregul; nu 
destul. 

Cliff zâmbi melancolic. 

— Atunci nu trebuie să-mi fac griji dacă mergi singură. 

Ea îl privi pentru ultima oară, încercând să-i citească faţa 
inexpresivă, încercând să se hotărască ce să facă. De ce venise 
aici? 

— Dacă am fost alături de tine, Cliff, a fost pentru că era o 
cauză dreaptă. Așa a fost până acum. Amândoi știm că lucrurile 
se schimbă uneori. 

e 

Jeremy Wendell și Howard Barker, avocatul lui, așteptau deja 
când Bobby ajunse la birou. Pe birou erau răspândite câpii ale 
contractelor împreună cu o jumătate de duzina de pixuri. Se 
salutară și Bobby se așeză. 

— Ei bine? spuse el, cu familiaritate forțată. 

— E o zi mare pentru amândoi, spuse Jeremy. 

— Și eu cred. 


234 


Barker spuse: 

— Am trimis o copie a contractelor la Smithfield și Bennett 
pentru aprobare. Am înţeles că te-au pus la curent. 

— Am primit vorbă că contractele sunt în ordine. 

— Bine, spuse Jeremy. Scoase un plic din buzunar. Un mic 
detaliu - un cec pentru Ewing Oil în valoare de cincisprezece 
milioane de dolari. Scoase cecul din buzunar și-l întinse peste 
masă, în fața lui Bobby. Nu primește omul un asemenea cec în 
fiecare zi. 

— Omul nu trebuie să plătească atâţia bani în fiecare zi, 
replică Bobby, fără timbru, citind cifrele de pe cec. Nu putea să 
nu fie impresionat, nu putea să nu fie copleșit. 

— Ei bine, spuse Barker, semnăm contractul? Nu văd de ce 
am mai aștepta. 

— Aş vrea să știu un lucru mai întâi. 

— Ce anume? întrebă Jeremy. 

— E adevărat că nu aveţi de gând să înfiinţaţi un lanţ de staţii 
de benzină ale voastre? 

— Unde-ai auzit asta? întrebă brusc Jeremy. 

— Nu contează unde. Am auzit. După cum mi s-a spus, 
Jeremy, plănuiești să stochezi benzina până când preţurile vor 
atinge un nivel din care să scoţi un profit frumos. Așa este? 

— Ei, acum, domnule Ewing, spuse Barker, în maniera calmă 
a avocaţilor, dumneavoastră și domnul Wendell încheiaţi o 
afacere și... 

— Vreau un răspuns de la tine, Jeremy. 

— Ai obţinut unul. Chiar contează pentru tine de ce vreau 
benzina? Tu voiai cincisprezece milioane de dolari, uite-i aici, în 
faţa ta, aur curat. Ai obţinut ce voiai. Și eu la fel. Nu-mi pasă 
cum cheltuiești tu acești bani și nu văd de ce te-ar interesa ce 
fac eu cu benzina? 

Barker luă unul din pixuri și i-l întinse. Bobby ezită, apoi îl 
acceptă. Se aplecă peste contracte, în conflict doar cu el însuși, 
privind linia deasupra căreia trebuia să semneze. 

e 

Pajiștile din jurul casei de la Southfork erau transformate într- 
o catedrală în aer liber. Peste tot erau flori și decoraţii 
corespunzătoare. Sute de scaune pliante fuseseră aduse pentru 
ceremonie. Într-o parte se amenajase un ring de dans și o 
orchestră începuse să cânte. Se amenajaseră corturi deschise 


235 


care să apere oaspeţii de soarele puternic și baruri deservite de 
servitori în haine roșii erau gata să ofere cele mai exotice 
băuturi. Lumea începuse să sosească și valeţii se grăbeau să le 
parcheze mașinile și să se întoarcă apoi spre a se ocupa de alţi 
oaspeţi. Se servise șampania și aperitivele, și cei mai mulți 
membri ai familiei se plimbau încoace și încolo, întâmpinându-și 
prietenii. 

— Felicitări, Jock. 

Vocea familiară îl făcu pe Jock să se întoarcă. 

— la te uită, Bill Ogden. Îmi pare bine că ai venit. 

— Miss Ellie, spuse Bill Ogden, l-ai cunoscut pe fiul meu, Clint? 

Sue Ellen, stând alături, se răsuci și dădu cu ochii de Clint 
Ogden. Era un bărbat înalt, cu păr castaniu, cu un zâmbet cald 
și ochi albaștri, pătrunzători, care păreau să vadă totul. 

— Mă bucur că te cunosc, Clint, spuse Miss Ellie. Uite-o pe 
nora mea, Sue Ellen. Bill și Clint Ogden - Sue Ellen. 

— Ne cunoaștem, spuse Clint cu o puternică voce de bariton. 
Sau cel puţin ne-am cunoscut. Ce mai faci, Sue Ellen? 

— A trecut mult timp, Clint. 

— Aproape zece ani. 

Sue Ellen se simţi obligată să explice. 

— L-am cunoscut pe Clint la facultate. 

— Adevărul e, spuse el moale, că o consideram prietena mea 
până ce fiul tău mi-a răpit-o. 

— J.R. va fi bucuros să te întâlnească, să vă amintiţi de 
tinerețe, spuse Jock. 

Sue Ellen își întoarse privirile de la Clint. Nu era prea sigură 
de felul în care va reacţiona J.R. Nici de propria ei reacţie nu era 
atât de sigură. Dar un lucru era clar: Clint Ogden era astăzi chiar 
mai atrăgător decât fusese când erau colegi. 

e 

Pamela stătea lângă un grup mic, mai mult ascultând decât 
vorbind, când Alex Ward ajunse în spatele ei. O ușoară atingere 
pe decolteul din spate o făcu să se întoarcă. 

El se înclină, grațios: 

— Bună ziua, doamnă Ewing. 

— Alex! făcu ea surprinsă. Nu știam că ai fost invitat. 

— N-am fost. 

— Atunci? 


236 


— Deoarece sunt cel mai important editor din Dallas - dacă 
nu cel mai fermecător - sunt prezent aici în calitatea mea 
profesională. De fapt, facem o descriere a nunţilor texane și 
asta pare să fie o petrecere tip. 

— Când ţi-a venit ideea cu descrierea asta? întrebă ea 
suspicioasă. 

El zâmbi. 

— La treizeci de secunde după ce-am auzit că Lucy se mărită 
cu tânărul Cooper. 

— Înţeleg. Scuză-mă, trebuie să mă întâlnesc cu Lucy. 

EI îi vorbi în timp ce ea se retrăgea: 

— N-ai să poţi fugi de mine tot timpul. 

— Pot încerca, spuse ea slab. 

e 

Ray Krebbs părea să nu se simtă deloc confortabil în fracul lui 
gri. Doar picioarele, strânse într-o pereche de pantofi negri din 
piele de șarpe cu clopoței, cumpăraţi special pentru această 
ocazie de la Cutter Bill's, păreau să fie în largul lor. Sorbea 
șampania, dorind să fi fost bere, și se întreba cât de curând va 
putea scăpa de aici. 

N-o văzu pe Donna Culver croindu-și drum spre el prin 
mulţimea agitată până nu ajunse chiar în dreptul lui. 

— Bună ziua, Ray. 

EI își smuci capul în direcţia ei. 

— Donna! Să fiu al naibii, arăţi nemaipomenit. 

— Și tu. De fapt, îţi pierzi timpul făcând pe cowboyul. Trebuia 
să fii model la New York sau actor la Hollywood. 

El se înroși. 

— Nu, mulțumesc, doamnă. Rămân ceea ce sunt. Blestematul 
ăsta de costum mă face să mă simt ca păsările acelea alb cu 
negru care merg legănat la Polul Nord sau nu mai știu pe unde. 

— Pinguinii, și e vorba de Polul Sud. 

— Cum spui tu, Donna. 

Ea îi aranjă haina cu degetele. 

— Trebuia să stea puţin mai drept. 

— Da, fir-ar să fie. Mi-a luat două ore să-mi aranjez ţinuta asta 
și încă nu știu cum să mă descurc. 

Ea stătea foarte aproape de el, aranjându-i haina. 

— Nu ai voie să nu fii perfect, Ray Krebbs. 


Parfumul ei dulce îi umplu nările și de-abia se abţinu să n-o ia 
în braţe și s-o sărute cu foc, în faţa tuturor oaspeţilor. 

— Uite, murmură ea. Nu se putea mai bine. 

— Îți apreciez interesul. 

Inainte ca ea să poată răspunde, o femeie grasă dădu buzna 
peste ei, risipind intimitatea. 

— Donna, iată-te! Trebuie neapărat să vorbesc cu tine. Ai să 
ne scuzi, tinere, mulţumesc. Acum, Donna, vino. Trebuie să aflu 
noul program al lui Dave. 

_ Un cowboy tremurând, frustrat, rămase în urma ei, privind-o. 
Işi dădu pe gât restul de șampanie și plecă să caute ceva mai pe 
gustul lui. 

e 

Lucy stătea fragilă și inocentă în rochia ei de nuntă, 
tremurătoare și anticipativă, nerăbdătoare, ca o pasăre gata să- 
și ia zborul în fața unui iminent pericol. Privea la ceilalți din 
încăpere: Valene, Miss Ellie, Pamela și Sue Ellen. 

— Se apropie timpul, spuse Miss Ellie. 

Lucy respiră adânc. 

— Inainte de a pleca, draga mea, spuse Valene, e o veche 
tradiţie pe care trebuie să o păstrăm. 

Un murmur de interes se ridică în cameră. 

— Trebuie să porţi ceva vechi, dar porţi rochia de nuntă a 
bunicii tale. 

Asta o făcu pe Lucy să se arunce în braţele bunicii ei, într-o 
lungă îmbrăţișare. 

Valene puse un șirag magnific de perle în jurul gâtului lui 
Lucy. 

— Trebuie să porți și ceva nou - și pentru asta eu și tatăl tău 
am cumpărat șiragul pentru nunta ta. 

— Oh, mamă, mulțumesc. 

— Trebuie să porți și ceva de împrumut, spuse Pamela. Am 
păstrat batista asta de când m-am măritat cu Bobby. Şi-i întinse 
o eșarfă pătrată, frumoasă, de dantelă. 

— Îmi place, Pam. 

Sue Ellen păși înainte. 

— Și o mireasă fără jartieră bleu nu-i o mireasă. 

Lucy luă jartiera și și-o trase în sus, pe coapsă. 

— Mulţumesc, Sue Ellen. 

Valene își privi ceasul. 


238 


— E aproape ora, fetiţo. 

— Te iubesc, mamă, spuse Lucy, emoţionată. Vă iubesc pe 
toţi. 

Și, una după alta, coborâră scările. 

(J 

Toți musafirii își ocupară locurile. Mitch stătea lângă altar, 
înconjurat de cavalerii lui de onoare. Ewingii își ocupaseră 
locurile și doamna Cooper îi privea binevoitor. „Marșul nupţial” 
se ridică în aerul blând, cald, ușile casei se deschiseră și Lucy 
ieși la braţul tatălui ei, urmată de domnișoarele ei de onoare. 
Când ajunseseră la altar, Gary se dădu la o parte iar Mitch și 
Lucy se apropiară. Pastorul privi în jos, spre ei, aprobator și 
începu: 

— In acest stat sfânt, aceste două persoane aici prezente vin 
să se unească. Dacă cineva poate arăta motivul pentru care ei 
nu pot fi legal uniţi, să vorbească acum, altfel, totul se va 
săvârși pentru totdeauna. 

— Lucy și Mitchell, vreţi să vă luaţi de mâna dreaptă? Mitchell 
o iei pe această femeie de soție? Și promiţi să fii soţul ei 
credincios și iubitor la bine și la rău, la prosperitate și la necaz, 
și la orice schimbare de situaţie în viață, până ce moartea vă va 
despărți? 

— Da, spuse Mitchell, ferm. 

— Și tu, Lucy Ann, continuă pastorul, îl iei pe acest bărbat de 
soț? Și promiţi să-i fii soţie credincioasă și iubitoare? 

— Da. 

— Ce mărturie aduceţi că veți ţine acest legământ și vă veţi 
îndeplini făgăduielile? 

Cavalerul de onoare și domnișoara de onoare înaintară cu 
inelele. Mitch și Lucy și le puseră unul altuia pe deget. 

Pastorul spuse: 

— Daţi și primiţi aceste inele ca mărturie că vă veţi ţine 
legământul și vă veţi îndeplini făgăduielile? 

— Da. 

— Atunci, conform solemnei voastre promisiuni făcute unul 
altuia, pecetluită de darea și primirea unui inel, prin autoritatea 
mea ca pastor și prin autoritatea investită în mine de marele 
stat al Texasului, vă declar acum soț și soţie. 

Mitch și Lucy se sărutară în strigătele și aplauzele încântate 
ale oaspeților. 


239 


e Capitolul 25 


Sunete de fericire se ridicau peste Southfork - clinchetul 
gheții în pahare, erupții de râs și vorbe, orchestra cântând și 
dansatorii înlănţuiţi unul de altul, mișcându-se în tempoul 
muzicii. Sue Ellen, vag tulburată, cu mintea plină de întrebări 
fără răspuns, de supărări nedefinite, de temeri incerte, stătea 
singură la o masă, cu paharul de sifon neatins. Pierdută în 
depărtări, nu mai realiza unde se află și ce se petrecea în jurul 
ei. Nu-l văzu pe Clint Ogden croindu-și drum prin mulţimea 
compactă; oprindu-se alături, luând doar vag notă de intrusa 
prezență, atât de aproape de ea. Mult prea aproape. 

— Pariez că știu la ce te gândești. 

Vorbele o șocară și se luptă să revină în prezent. Își ridică 
bărbia în sus și privirea îi redeveni atentă. Îl privi în ochi de 
parcă ar fi fost un străin și-i trebui o clipă sau două ca să-l 
plaseze în amintirile trecute care erau, de fapt, viaţa ei. 

— Oh, murmură ea, tu erai... 

— Crezi că J.R. ar obiecta dacă aș dansa cu tine? 

Teama o cuprinse, apoi cedă treptat, până ce Sue Ellen fu 
capabilă să-și compună o expresie rece și sigură de ea. 

— Prefer să stau aici, dacă n-ai nimic împotrivă. 

— Oh, Sue Ellen, zâmbi el. La urma urmelor avem destule să 
ne spunem. 

— Cred că ai dreptate. Așa că asta fiind situaţia, ia loc lângă 
mine. 

EI își trase un scaun și se așeză. 

— Cine începe? De fapt, n-are importanţă. Deoarece știu totul 
despre tine, îţi voi vorbi despre mine. 

Sue Ellen simţi un invizibil perete protector ridicându-i-se în 
faţă. 

— Ce vrei să spui când afirmi că știi totul despre mine? 

In ochii lui apăru o sclipire răutăcioasă. 

— Faptul că m-ai respins pentru J.R. nu înseamnă că mi-am 
pierdut interesul pentru tine. Când te măriţi cu un Ewing e ușor 
să fii urmărită. Toate ziarele au pus ochii pe familia asta. 

Era mai mult adevăr în ce spunea el decât i-ar fi plăcut. Viaţa 
în calitate de Ewing însemna o viaţă trăită într-un acvariu. Dacă 


240 


voiai intimitate, trebuia să recurgi la aranjamente, la planuri 
sinuoase, din când în când. Totuși... 

— Nu poţi crede tot ce citeşti, spuse ea. 

— Nu cred. Mă uit mai mult la fotografii. La cele care o arată 
pe Miss Texas care a devenit apoi doamna Southfork, devotată 
mamă și soție, iubită de toţi cei care o cunosc. 

— Celebra poveste americană de succes, spuse ea, cu voce 
surdă, uscată. 

— Îmi place să cred că te-aș putea duce departe de toate 
astea. 

— Unde? 

El arătă cu mâna spre ranch. 

— Nu-i nimic măreț. Am petrecut cinci ani în Japonia. Ti-ar fi 
plăcut acolo. 

— De ce în Japonia? 

— Am învăţat să pun pe picioare o companie de electronică. 

— Cu asta te ocupi? 

— Computere, ceasuri, chestii din astea. 

— Ai propria ta companie? 

El se ridică și-i oferi mâna. 

— Dacă vrei să afli mai mult, va trebui să dansezi cu mine. 

— Și dacă refuz? 

— N-ai să ţi-o ierți niciodată. 

— A fost o viaţă incitantă, nu-i așa? spuse ea cu un ton de 
flirt. 

— Dansezi? 

Sue Elen îi luă mâna și el o conduse pe ring. După câteva 
tentative, după câţiva pași rigizi, se lăsă dusă de valul muzicii, 
plutind mai aproape de el. Îi simțea mâna puternică și sigură pe 
decolteul din spate. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar lăsa dusă de val? 
se întrebă ea. 


e Capitolul 26 


— Ray! 

Ray Krebbs, în drum spre cel mai apropiat bar, se întoarse. În 
apropiere erau Gary, Valene, Miss Ellie și Jock. Gary era acela 
care-l strigase. 

Ray întinse mâna: 


241 


— Hei, îmi pare bine că te văd, Gary. Val, arăţi splendid. E 
atâta aglomeraţie aici că n-am avut ocazia să vă salut. Felicitări. 
Lucy e o mireasă frumoasă. 

— Sunt de acord, spuse Val, cu mândrie maternă. 

— Nu știu dacă e locul sau momentul potrivit să-ţi spun asta, 
dar, la naiba, bun venit în familie, omule. 

Ray privi spre Jock, care spuse: 

— l-am întâmpinat pe Gary și Valene aseară. 

Valene luă mâna lui Ray. 

— Amândoi ne bucurăm pentru tine, Ray, atâta timp cât faci 
ceea ce ţi se potrivește. 

Ray zâmbi. 

— M-am obișnuit cu ideea asta. Toată familia crede că sunt 
potrivit pentru asta. 

— Îți spun eu cine te crede cel mai potrivit pentru munca pe 
care o faci, spuse Gary. Eu. 

— De ce? întrebă Miss Ellie, preocupată, de parcă era ceva în 
conversaţia asta care atenta la siguranţa ei personală. 

— Mamă, știu cât de mult ai ţinut întotdeauna la Southfork. 
Cât de mult contează ranchul, pământul pentru tine. Și sunt de 
acord cu tine. Dar acum, având în vedere că și Ray e un Ewing - 
ei, bine, ranchul nu putea fi în mâini mai bune. Adevărul este că 
pot sta liniștit în California, știind că totul e în regulă aici. 

Valene fu de acord: 

— Am fi fost îngrijoraţi, dacă nu era Ray. 

Ray răspunse, serios: 

— Nu trebuie să-ţi faci griji, Gary. Voi avea întotdeauna grijă 
de Southfork. lubesc locul ăsta. 

Sub pielea ei bronzată, Miss Ellie păli. Voia Gary să spună că 
va pleca iarăși? Pentru totdeauna de data asta? Își adună toate 
forțele ca să-și menţină controlul. 

— Mă întorc imediat, spuse ea. Vreau să mă asigur că totul e 
în regulă. 

Jock privi în urma ei, deranjat de plecarea aceasta bruscă. 
După atâţia ani petrecuți împreună, era încă neobișnuit cu 
schimbările de dispoziţie ale lui Miss Ellie. Ce-ar fi putut-o 
deranja acum, în special cu această ocazie fericită? 

Valene spuse: 

— Când ai spus că toată familia te-a acceptat, Ray, te-ai 
referit și la J.R.? 


242 


Ray zâmbi și-și târșâi picioarele. 

— Păi, a încercat. 

— E și asta ceva, interveni Gary. 

— Adevărul este, că eu și J.R. nu prea ne vedem unul cu altul. 
E un om foarte ocupat, în special cu compania petroliferă. Cel 
puţin așa a fost, până ce Bobby a luat conducerea companiei. 

e 

J.R., în patul lui, gol și transpirat, se lăsă pe spate, cu ochii 
închiși, acoperindu-și fața cu braţul, ca pentru a exclude orice 
prezență, respirând din greu. 

Alături era Afton, și ea goală, dar acum rece și relaxată, cu o 
expresie de secretă plăcere pe faţa ei copilăroasă. Se ridică în 
capul oaselor și se întoarse spre el, cu sânii ei plini, cu trupul 
fără nicio cută, ca o statuie de marmură sculptată de un artist 
din antichitate. 

— Eşti teribil, J.R. Ewing. 

El continuă să-și țină ochii închiși. 

— Mă bucur să-ți dau dreptate, tânără doamnă. Dă-mi voie 
să-ți fac și eu un compliment. Ceea ce faci, faci cu o rară și 
imensă îndemânare. 

— Poate e ceea ce fac cel mai bine. 

— Nu mă îndoiesc. 

— E o critică? 

— Dimpotrivă. 

— M-am simţit foarte bine cu tine, J.R. 

— Îmi pare bine că spui asta. 

— N-am mai întâlnit pe cineva ca tine. 

— Ce vrei să spui? 

— Vreau să spun că m-am simţit mai bine cu tine decât cu... 

— Decât cu toţi tinerii aceia de acasă? 

— N-au fost așa de mulți. 

— Cât de mulţi au fost? 

— Nu i-am numărat niciodată. 

— Sau nu poţi număra atât de mult? 

— J.R., ești rău cu mine. 

— N-am vrut să te supăr, scumpo. 

— Încerc doar să-ţi spun că tu ești altfel. 

— Cum altfel? 

— AŞ fi putut spune de la prima întâlnire. Ești un om care 
întotdeauna obţine ceea ce vrea. 


243 


— Încerc. 

— Ca acum? 

— Afton, nu prea îmi place turnura pe care a luat-o 
conversaţia. 

— Incercam doar să aflu unde vom ajunge și atât. 

— Vom ajunge înapoi la petrecere. Nu trebuie ca mama ta și 
nevasta mea să ajungă să se întrebe unde suntem și ce facem. 

— Vreau să spun de acum înainte. 

— De acum înainte? Tu și mama ta o să vă întoarceţi înapoi, 
în Mississippi, scumpo, unde locuiţi și unde este locul vostru. 
Dar bătrânul J.R. o să-ţi facă un foarte frumos dar de plecare. 
Poţi fi sigură de asta. Și se dădu jos din pat, grăbindu-se spre 
sala de baie. 

Afton se sculă și-și trase chiloţii, spunându-și: 

— Poate o să plecăm și o să ne întoarcem iarăși, poate că n-o 
să plecăm. 

e 

Un sfert de oră mai târziu, Sue Ellen intra în dormitor. Nu era 
nici urmă de J.R. Un vag iz de parfum se ridica în aerul liniștit, o 
aromă ciudată, dezgustătoare - un parfum care sigur nu-i 
aparținea. Se apropie de pat și-l studie. Pătura era trasă ordonat 
peste perne. Cu o mișcare rapidă o apucă și o trase în lături. 
Cearceaful și pernele erau șifonate și păstrau însă căldura unor 
trupuri. Era cert că fuseseră folosite recent. Sue Ellen se 
îndreptă de spate, cu ochii lipsiţi de viaţă și gura crispată. 

— Astfel, spuse ea cu voce tare, adevăratul J.R. s-a întors în 
sfârșit acasă. 


e Capitolul 27 


Gary și Lucy dansau. Mult timp, niciunul din ei nu spuse nimic, 
până ce Lucy îl privi drept în față. 

— E prima oară când dansez cu tine, tată. 

— Nu, nu este. Când erai mică, obișnuiam să dansez cu tine în 
fiecare seară. Bineînţeles, e greu să dansezi după „Rockaby 
Baby”. 

Ea râse. 

— Nu-mi amintesc. 

— A trecut mult timp de atunci. 


244 


— Ştii ceva? Tot timpul în care am crescut și tu și mama n-aţi 
fost aici, tot timpul ăsta am visat la ziua de azi, am visat să 
merg cu tine de braț la altar, iar mama să ne privească.. Am 
visat asta de zeci de mii de ori. Dar astăzi s-a adeverit. 

— Ai trăit din vise, Lucy? 

— E mai bine. Pentru că s-au adeverit. Tie îţi place Mitch. Și el 
te place. Și suntem iar o adevărată familie. 

— Suntem. Și vreau să fim întotdeauna. Bineînţeles, eu și 
mama ta vom locui departe, la Knot's Landing. 

— N-are importanţă unde sunteţi voi sau unde sunt eu atâta 
timp cât nu fugim unul de altul. 

— Nu fugim și nu vom fugi. 

e 

Bobby stătea singur la o masă, pierdut în gânduri, când se 
auzi strigat pe nume. Își ridică ochii și o văzu pe soţia lui alături 
de un bărbat chipeș, puţin mai în vârstă decât ea, un om 
elegant și încrezător. 

— Bobby? spuse Pam. 

— Oh, bună. Bobby nu încercă să se ridice. 

— II cunoşti pe Alex Ward? Alex, soțul meu, Bobby Ewing. 

Cei doi se salutară. 

— Soţia ta e o excelentă dansatoare, spuse Alex. 

— Da, așa cred. 

— Și foarte bună la slujbă. Am lucrat puţin împreună. 

— Sunt sigur că e foarte bună, spuse Bobby absent. 

— Da, spuse Alex, neștiind cum să iasă din situaţia aceea 
penibilă. Făcu observaţiile de rigoare și se scuză, dispărând în 
mulţime. 

Pam se apropie de Bobby. 

— Ți-ar place să dansezi cu o excelentă dansatoare? 

— Nu acum. 

— Te deranjează, că am dansat cu Alex? 

— Nu, dă-i înainte. 

Furia i se opri în gât. 

— Te deranjează dacă m-am culcat cu Alex? 

Vorbele tăiară adânc, șocându-l. 

— Ce naiba tot spui? 

— intrebam doar. Trebuie să fac ceva ca să-ţi atrag atenţia. 

— Nu acum, Pam. 


245 


— Dar când? Noaptea ești prea obosit sau prea beat ca să 
vorbim. În timpul zilei, ești la lucru. Când, Bobby? 

— Nu astăzi. Astăzi e ultima zi din lume în care aș avea chef 
să mă cert cu tine. 

— Asta-i foarte rău, pentru că eu am o poftă grozavă să mă 
cert cu tine. Pentru numele lui Dumnezeu, Bobby, hai să 
spunem lucrurilor pe nume. 

Bobby se ridică. 

— Du-te să dansezi, Pam. Eu trebuie să-l găsesc pe tata și pe 
J.R. 

e 

J.R. vorbea cu Afton și cu mama ei când Bobby își făcu 
apariţia. 

— J.R., știi unde-i tata? 

— Pe undeva, pe aici. 

— Hai să-l găsim. Trebuie să vă spun ceva. Și se îndreptă spre 
patio. 

J.R. zâmbi doamnei Cooper și lui Afton, binevoitor. 

— Trebuie să-l scuzaţi pe fratele meu mai mic. Uneori uită că 
mai există și bunele maniere. Scuzaţi-mă, doamnelor, spuse el 
și se grăbi să-l ajungă pe Bobby. 

(J 

Întorcându-se la bar, Ray dădu nas în nas cu Donna Culver. 
Încă o dată fu uluit de matura ei frumusete, de trăsăturile ei 
clasice, încadrate într-un nor de păr auriu. Toate fantasmele lui 
prindeau viață în femeia aceea frumoasă, bine făcută. 

— Miss Ellie crede că eu și cu tine ar trebui să fim împreună, 
Ray. 

— E o romantică. Mi-a spus și mie același lucru. 

— Îmi închipui. Ce i-ai răspuns? 

— Același lucru pe care ţi l-am spus și ţie, Donna. Cowboyul și 
politicianul nu este o combinaţie care să reziste. 

— Mai ţii încă la părerea asta. 

— Pentru că așa este. 

— Îmi sună ca o profeție lămuritoare. Nu mă vrei, așa că, 
bineînţeles, e adevărată. 

— Mă ametțește discuţia asta. 

Ea spuse cu tristeţe: 

— Îţi amintești de ziua în care am venit la tine acasă să-ți 
spun despre Cliff și despre mine? 


246 


— Îmi amintesc. 

— Ti-am spus că voiam să afli de la mine. 

— Am apreciat. 

— La naiba, ai apreciat. Ei bine, lasă-mă să-ţi spun, Ray 
Krebbs, dacă ai crezut că pentru asta am venit, te-ai înșelat. Nu- 
mi pasă câtuși de puţin de unde auzi și dacă auzi. Ceea ce 
voiam era doar să mă vezi. Să te îndrăgostești de mine, să-mi 
spui să-l uit pe Cliff, să-mi spui că suntem făcuți unul pentru 
altul. Dar n-ai spus inimic de felul ăsta. 

— Nu fiindcă nu voiam. 

— Cred că n-are importanţă de ce. Nu mai are, Ray. Ştii, 
spuse ea cu un zâmbet scurt, trist, poeţii se înșală. 

— Cum adică? 

— Dragostea nu învinge totul. 

e 

Alex și Pamela dansau, strâns îmbrăţișați. 

— Ințeleg că poţi fi iubită, îi murmură el în ureche, înțeleg că 
poți fi urâtă. Ceea ce nu pot înțelege este lipsa de interes a 
bărbatului tău faţă de tine. 

— Nici eu nu înţeleg. 

— Atunci, cum ţi-o explici? 

— Nu cred că mai are importanţă. 

Bratul lui o strânse mai puternic de talie. 

— Bine. Hai să bem ceva, Pam și să vedem unde o să mergem 
de aici. 

— Mergem undeva, Alex? 

— Fără îndoială. 

— Unde? 

— La Acapulco? Honolulu? Paris? Spune numai, atâta doar, să 
nu fie Ewingi pe acolo. Cu excepţia ta. 

— O să mă mai gândesc. 

e 

Jock, J.R. și Bobby formau un triunghi strâns în mijlocul 
sufrageriei, privindu-se unul pe altul. 

— La naiba, Bobby, mormăi Jock. Ce înseamnă asta, să mă iei 
de la nuntă, în felul ăsta? 

— inseamnă că Bobby are o problemă, interveni J.R. calm. 

— Așa este, Bobby? Ce ai de spus? Dă-i drumul. 

— Imediat, tată. Uite ce-i. Vreau să părăsesc Ewing Oil. 

— Ce naiba spui? 


247 


— Ewing Oil e ata, J.R. 

Jock întinse mâna lui mare. 

— Să fie într-un ceas bun. 

— Vreau să plec, spuse iar Bobby. Era cât pe ce să fac astăzi 
ceva ce nu mi-aș fi iertat niciodată. 

— Cât pe ce! exclamă J.R. Vrei să spui că n-ai semnat 
contractul cu West Star? 

— Ai aflat despre asta, J.R.? Nu mă prea surprinde. 

J.R. vorbi ca din pușcă. 

— Am făcut din Ewing Oil o putere pentru că știam tot ce se 
petrece în Dallas. Încă știu. Asta înseamnă să ai succes în 
afaceri. 

— Poate că ai dreptate, spuse Bobby. Poate că nu-ţi pasă de 
oameni, dar mie îmi pasă. Și eu voiam să ridic Ewing Oil pe 
culmi tot mai înalte. Doar că, după un timp, afacerile au devenit 
mai importante decât oamenii. Am împrumutat de la Peter ca 
să-l plătesc pe Paul, în dolari și în considerente etice. Și tot 
timpul am pretins că o faceam din motive juste. M-am minţit și 
nu mai vreau să continui. Nu pot pretinde că tot ce este bun 
pentru Ewing Oil e corect și just. Nu este, niciodată nu a fost, și 
niciodată nu va fi. 

— Vorbește în numele tău, frățioare, izbucni J.R. 

— E-n regulă. Nu-i corect pentru mine. Nu sunt făcut să învârt, 
să mint, să înșel și să dezbin. Nu-i pentru mine, indiferent de 
Scop. 

J.R. sări, gata să-și joace asul. 

— Dacă n-ai semnat cu West Star, n-ai luat banii. Și fără banii 
ăștia nu poţi continua afacerea cu Jordan Lee și cu cartelul. Nu 
numai atât dar încă le mai datorăm zece milioane de dolari. 
Datorită ţie, nu avem banii. 

— Adevărat? întrebă Jock. Nu ţi-ai ţinut cuvântul dat 
cartelului, Bobby? 

— L-am sunat pe Jordan și i-am explicat de ce nu pot continua 
afacerea cu el. Dar l-am pus în legătură cu Nick Hammon de la 
Hammon Oil. Nick a preluat partea noastră de investiţii 
împreună cu binecuvântarea cartelului. Suntem încă pe bune cu 
băieții din cartel, cel puţin până vor afla că J.R. era în spatele 
operației. 

— Cred că ești nebun, Bobby, izbucni J.R. Am pierdut un profit 
de milioane. 


248 


— Oh, ai să găsești tu o cale să-i recuperezi, J.R. Eşti foarte 
bun la treburi din astea, mult mai bun decât mine. 

J.R. începuse să guste fructul victoriei, un pic cam amar, dar 
suficient pentru nemărginita lui ambiţie. 

— Aproape că ai adus compania la faliment și te aștepți să 
repar eu lucrurile. 

Jock se supară și o spuse, după care urmă un moment de 
tăcere apăsătoare. 

— Ce tot spuneți voi? Nu s-a întâmplat nimic rău cu compania. 
Avem o rafinărie pe care n-o avusesem. Ne-am împăcat cu 
cartelul. Bobby, sunt mândru de felul în care ai acționat - 
arătând lumii că numele Ewing înseamnă ceva. Eşti un băiat 
bun, un fiu bun și îţi respect hotărârea. Cred că i-ar place și 
mamei tale să audă asta chiar acum. 

e 

Sue Ellen își împinge pântecul mic, rotund în Clint Ogden în 
timp ce dansau. Continua să-și amintească de patul acela 
mototolit, folosit, violat de cea care fusese adusă acolo de J.R. Și 
credea că știa exact cine fusese. Făcu un efort să uite totul. 

— Îmi place cum dansezi, Clint, cum mă ţii în braţe. 

— Au trecut atâţia ani, Sue Ellen, și acum îmi pare că abia ieri 
am fost împreună. 

— Au fost vremuri bune, poate cele mai bune. 

— Am petrecut o groază de timp gândindu-mă la tine, dorind 
ca totul să se fi petrecut altfel. 

— De unde știi că s-a scris deja și ultima pagină? 

El o privi în față. 

— Sue Ellen - sunt căsătorit. 

Ea zâmbi vag. 

— Amândoi suntem, spuse ea cu o voce joasă, strângându-și 
braţul în jurul gâtului lui, încercând să nu se gândească la nimic 
și nimeni altcineva. 

e 

Jock o descoperi pe Miss Ellie singură, urmărind petrecerea cu 
o binevoitoare aprobare. Veni lângă ea. 

— Miss Ellie am nişte veşti minunate. 

— Oare? 

— Bobby vrea să-i dea compania înapoi lui J.R. Dar va rămâne 
aici, la Southfork. 


249 


Miss Ellie nu reacţionă și asta îl surprinse, făcându-l să se 
întrebe dacă se întâmplase ceva rău. 

— Credeam că asta te va face fericită. 

— Jock, tu chiar crezi că-mi pasă cine conduce Ewing Oil? Nu 
înţelegi ce s-a întâmplat? 

El scutură mirat din cap. 

— Miss Ellie, nu știu despre ce vorbești. 

— Fiul meu, Gary, l-am pierdut pentru totdeauna. Cu Ray 
Krebbs al tău care se ocupă de Southfork, Gary nu se va 
întoarce niciodată. Nu mai este niciun loc pentru el aici. 

— Asta e voinţa lui Gary. 

— N-a avut de ales. Ray Krebbs, care n-are nicio picătură de 
sânge Southworth în el, un străin, conduce ranchul tatălui meu. 
Ştii cât de mult înseamnă pentru mine reîntoarcerea lui Gary. 
Dar asta nu contează pentru tine. Niciodată nu te voi ierta 
pentru ce mi-ai făcut mie și lui Gary. Tu și Ray Krebbs. 

Și se îndepărtă, ţinându-se de umeri, cu spatele drept, o 
femeie mândră și supărată, lăsând în urmă un Jock Ewing 
zdruncinat, năucit. 

Abia auzi strigătele din jurul lui: 

— lată-i! 

— Pleacă! 

— O lună de miere fericită! 

Lucy și Mitch, îmbrăcaţi de plecare, se năpustiră spre mașina 
acestuia din urmă și câteva momente mai târziu zburau pe 
șosea, îndepărtându-se de Southfork. 

Sue Ellen și Clint Ogden îi priviră cum plecau, braţul ei 
încolăcindu-i talia, posesiv. La fel și Pam și Alex Ward. Nefericită, 
Donna Culver nu-și găsea locul și părea foarte singură. La câţiva 
pași mai încolo, Ray Krebbs, și el singur, era la fel de nefericit. 
Miss Ellie, cât pe ce să izbucnească în lacrimi, știu că își 
pierduse nepoata, ca și fiul. Fața puternică a lui Jock arăta 
amărâtă, plină de tristețe. Gary și Valene le făceau cu mâna lui 
Lucy și Mitch, veseli și optimiști. Bobby, mulţumit că procedase 
așa cum procedase, era convins că necazul trecuse. lar J.R., cu 
un pahar în mână, cu un zâmbet lipsit de veselie pe buze, nu 
era sigur dacă pierduse sau câștigase, dar era convins că zilele 
ce aveau să vină vor fi toate triumfătoare. 

Bobby își croi drum prin mulţimea compactă spre locul în care 
Pamela stătea cu Alex. O apucă de mână, trăgând-o după el. 


250 


— Ce faci? protestă ea, privind înapoi, spre Alex. 

— S-a întâmplat ceva rău, Bobby? întrebă Alex, neștiind cum 
să procedeze. 

— Nu te deranjează dacă vorbesc cu soţia mea, nu-i așa? 
spuse el, continuând să meargă. 

Răspunsul lui Alex se pierdu în zgomotul petrecerii. 

— Ce vrei să faci, Bobby? întrebă iar Pamela, încercând să se 
elibereze, în timp ce Bobby o ducea în casă, în camera de zi. 

— Sunt multe lucruri pe care trebuie să ţi le spun, spuse 
Bobby. Dar ceea ce este mai important este că vreau să știi că 
mi-am dezlegat viaţa de Ewing Oil. 

— Oh. 

— Și acum vreau să-mi recâștig soţia, dacă nu e prea târziu. 

Ea îl privi drept în ochi: 

— Poţi încerca și vom vedea ce se întâmplă. 

— Atunci, nu e prea târziu? insistă el. 

— Hai să încercăm amândoi, spuse ea, încet. Ceea ce a fost 
între noi merită salvat și eu vreau să încerc. 

— Asta e tot ce-ţi cer - o șansă. 

O șansă. Putea să i-o ofere, putea să și-o ofere și ei însăși. O 
șansă pentru ceea ce încă visa să aibă și să facă, o șansă pentru 
o viaţă plină, adevărată. Îşi ridică faţa spre el și el o sărută. O 
rece întâlnire a buzelor, o tentativă scurtă, un sfârșit și un 
început, un sfârșit a ceea ce trecuse și un început pentru restul 
vieţii lor. 


SFÂRȘIT 


virtual-project.eu