Pozitia politica a Miscarii Legionare in Vederile Tribunalui International e la Nurnberg — Documente

POZIȚIA POLITICĂ 
A 

MIȘCĂRII LEGIONARE 

ÎN VEDERILE 
TRIBUNALULUI 
INTERNAȚIONAL 
DE LA 

NURNBERG 


POZIŢIA POLITICĂ A 
MIŞCĂRII LEGIONARE 
ÎN VEDERILE | 
TRIBUNALULUI INTERNAȚIONAL 
DE LA NURNBERG | 


— DOCUMENTE — 


POZIŢIA POLITICĂ A 
MIŞCĂRII LEGIONARE 
ÎN VEDERILE 
TRIBUNALULUI 
INTERNAȚIONAL 
DE LA NURNBERG 


i FUNDAȚIA PROFESOR GEORGE MANU 


| BUCUREŞTI, 2005 


ISBN 973 - 868 - 33 -2 -7 
Editura Necoz Plus - București 


am 


ADEVĂRURI MEREU IGNORATE 


Deşi Mişcarea Legionară rămâne ultima dintre organizațiile 
naționaliste ale Europei care prelungeşte până la consecințele ex- 
treme atitudinea antisovietică, totuşi, este singura exonerată de 
Tribunalul Internațional de la Nürnberg. Ar fi să ignorăm arja cer- 
cetărilor făcute asupra inculpaților ei, dacă ne-am închipui că ele s- 
au limitat la documente apărute numai în cursul celui de-al doilea 
război mondial. Să nu credem că sentințele de condamnare asupra 
uneia sau alteia dintre organizațiile cu caracter naționalist nu au 
avut în vedere istoria lor încă de la origine şi până la ultimele 
manifestări. Chiar dacă Partidul Naţional-socialist n-ar fi angajat 
Germania în război şi activitatea lui ar fi fost examinată până în 
septembrie 1939, când declanşează a doua conflagrație mondială, 
este îndoielnic că nu ar fi intrat cu titlu prioritar în cercetările Tri- 
bunalului de la Nürnberg şi nu ar fi fost aspru sancționat. De ase- 
menea, că hotărârile Tribunalului s-ar fi încheiat cu materialul de 
fapte culese până la 5 mai 1945, şi hotărârile nu ar fi fost luate cel 
puțin în perspectiva evenimentelor viitorului apropiat. 

Judecătorii au fost preocupaţi nu numai să sancționeze fapte 
din cadrul strict al războiului, ci să pregătească Europa pentru o 
perioadă previzibilă rațional. Să nu ne închipuim, de asemenea, că 
guvernul de atunci din România n-a intrigat în cursul cercetărilor, 
urmărind să obţină o condamnare cât mai gravă a Mişcării Legio- 
nare. Faptul că Tribunalul a exonerat-o pur şi simplu şi a luat o de- 
cizie fără s-o mai treacă prin fața Consiliului de Judecată, reflectă 
obiectivitatea juriului şi, nu mai puțin, justețea actelor Mişcării Le 
gionare înainte şi după al doilea război mondial. 

Privind lucrurile în realitatea desfăşurării lor, nu poți să nu te 
întrebi cum ar fi putut să se rostească o condamnare împotriva unei 
organizaţii care niciodată n-a fost prezentă în arena războiului cu 
titlul ei personal, şi n-a încercat niciodată să-şi imprime titulatura 
asupra conflictului în toată anvergura lui. 


Este drept că Legiunea a pregătit armata națională şi a înjghe- 
bat ultimele rezistențe antisovietice, dar prezenţa ei în luptă urmă- 
rea mai degrabă pregătirea perioadei următoare după încheierea 
războiului, astfel încât România să nu fie solidarizată cu schimba- 
rea de front de la finele lui 1944 şi să se impună ca un factor activ 
în edificarea unor stări de lucruri scutite de preponderența armate- 
lor sovietice şi a politicii lor. 

Este de reținut că atitudinea Mişcării Legionare după 5 mai 
1945 a întâmpinat dificultăţi pe care numai înțelepciunea și simţul 
ei politic le-au putut ocoli. Căci a constituit un adevărat tur de 
forță politica ei reprezentată de oameni care în România erau ur- 
măriți de Securitate, iar în Centrul Europei contactaseră oficial re- 
prezentanţii puterii americane. Este drept că din decembrie 1944, 
reprezentanții Guvernului de la Viena, convinşi că rostul rezisten- 
tei lor era alimentat de pregătirea unor contacte cu puterea învingă- 
toare şi mai puţin de convingerea că războiul va fi câştigat de for- 
tele naţionaliste, a prezentat o platformă “politico-diplomatică” 
susceptibilă să facă față noilor împrejurări. Ca atare, era de imperi- 
oasă necesitate ca Guvernul German să recunoască o misiune re- 
prezentativă a Guvernului Naţional Român. Drept urmare, Guver- 
nul Naţional Român perfectează un contact pentru întreaga Ger- 
manie prin intermediul unui Consulat general destinat să reprezinte 
România în conjunctura de atunci. 

Stabilind ca punct de sprijin localitatea Bad Gastein, Vasile 
Iasinschi — ca preşedinte ad interim al Guvernului Naţional Român 
— împreună cu generalul Platon Chirnoagă — în calitate de Ministru 
de Război — şi comandorul Băilă — ca Director de cabinet al acelu- 
iaşi Ministru — formează echipa pregătită să reprezinte România a- 
niisovietică în negocieri directe cu factorii din Apus. Un rol de 
importanță decisivă l-a jucat memorandumul întocmit de Mihai 
Fotin Enescu — ca Secretar General al Ministerului Afacerilor Stră- 
ine şi Consul General al României în Germania — ale cărui argu- 
mente situează Mişcarea Legionară pe o poziţie pregătită să res- 
pingă orice acuzaţie de crime de război, de genocid, de xenofobie, 
de fascism sau de nazism. N-a avut o mai mică importanță prezen- 


6 


tarea Mişcării Legionare pe care inginerul Virgil Velescu a făcut- -0 
unei persoane, care a transmis-o generalului Robert Murphy . 

În decursul unor ample cercetări, exponenţii Mişcării Legio- 
nare, asumându-și rolul de reprezentanți ai adevăratei Românii, nu 
au fost niciodată în postura de arestați, ci doar de factori centrali în 
discuţii edificatoare cu organele de anchetă ale Tribunalului de la 
Niirnberg. Astfel, Comisia Instructorie a acestui Tribunal a exone- 
rat de orice culpă Mişcarea Legionară. Faptul este cu atât mai rele- 
vant, cu cât restul organizaţiilor naţionaliste au fost condamnate 
pentru crime de război şi contra umanităţii şi, în special, pentru 
fascism şi colaboraţionism. 

Constituie o inimaginabilă anomalie, măsurile dictate împo- 
triva Mişcării Legionare nu numai de regimul comunist, dar şi în 
perioada de după 1990, “ordonanțele” confecționate de succesivele 
guverne ale ţării, care o identifică cu spiritul xenofob, agresivitatea 
programatică, antisemitismul rasial şi excesele dreptei celei mai 
furibunde, astfel încât s-o ţină permanent în afara cadrului legal şi 

s-o acopere de un oprobriu definitiv. Aşadar, exonerată de orice 
culpă de Puterile din Apus, ale căror criterii politice nu pot fi con- 
testate în cazul de față, dar condamnată pentru totdeauna în spațiul 
intern, situaţia Legiunii aminteşte cazul profesorului George 
Alexianu, care este felicitat de Guvernul Sovietic pentru omenia şi 
înțelepciunea administrării Transnistriei, şi executat de Guvernul 
aşa zis român pentru abominabile crime de război. 

Redactate de Mihai Fotin Enescu, publicarea unor documente 
ale anchetei Tribunalului Internaţional de la Nürnberg privitoare la 
Mişcarea Legionară este încă un gest de aşezare pe terenul 
adevărului a unor calomnii şi aberaţii pe care o parte din politica 
autohtonă le întreţine iresponsabil. 


Mircea Nicolau 


! Relatarea episodului a făcut-o Horia Sima în lucrarea Guvernul 
Naţional Român de la Viena, reluată şi în Anexa 1 a prezentei 
broşuri. 


7 


TRIBUNALUL INTERNAȚIONAL 
“DE LA NÜRNBERG, 
PRIN COMISIA DE ANCHETĂ, 
A SCOS DE SUB ACUZARE 
MIŞCAREA LEGIONARĂ 


1. Platforma politico-diplomatică, în vederea unei ciepiitţii 
cu Învingătorul, a început să fie pregătită din vreme, încă din 
Decembrie'1944. Atunci nu mai încăpea nici o îndoială cum se va 
sfârşi războiul. Preşedintele Guvernului sin crapa A pere pi de 
Externe mi-au lăsat mână liberă. ` 

2. În scopul menționat era indispensabilă rcpitiagteita de 
către guvernul german a unei Misiuni Reprezentative a Guvernului 
Naţional Român, ceea ce am obţinut în Martie 1945, sub titlul mi- 
siunii de Consulat General pentru întregul Reich. 

3. La jumătatea lunii Aprilie 1945, în calitate de reprezentant 
al Guvernului Naţional Român, cu titlul de Consul General pentru 
întreaga Germanie şi însoțit de Misiunea Diplomatică 'Consulară 
formată din Maria Bucur ca secretară și Dinu Paul ca ataşat sta- 
giar, am urmat Secretariatul de Stat al ar de Externe Şi 
corpul diplomatic la Bad Gastein. 

4. Cu o scrisoare l-am rugat pe Vasile risti afart în Parii 
spre Țară împreună cu ni sati re ape A să vină la Bad 
Gastein. 

5. Din întâmplare a venit lá Bad Gastein şi penbrătul P Platon 
Chimoagă, însoțit de comandorul Eugen! menu) Au aderat şi'ei Ja 
planul de explicaţie cu Învingătorii. 

6. L-am anunțat la Ministerul de Externe german pe Vasile 
Iasinschi + ca Preşedinte “ad-interim al Guvernului Naţional Ro- 
mân şi ministru de Externe, în lipsa titularilor, iar' pe gen. Plâton 
Chirhoagă — ca ministru de Război şi pe comandorul Băilă - ca 
director de cabinet al Ministerului de Război. ` i ISA 


9 


7. La apropierea trupelor americane de Bad Gastein, Minis- 
trul de Externe german a comunicat prin radio autorităţilor politice 
şi militare americane compoziţia corpului diplomatic, inclusiv Mi- 
siunea Guvernului Naţional, pe lângă care erau atașați ca persona- 
lități: preşedintele ad-interim V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă — 
ca Ministru şi comandorul Băilă — ca Director de Cabinet. 

8. Chiar în ziua de 5 Mai, când s-a anunțat la radio prima dată 
pregătirea capitulării Germaniei, am început redactarea unei ex- 
puneri despre poziția Gărzii de Fier, din care nu lipseşte, cum se 
_ vede, nici problema evreiască. 

9. După capitularea Germaniei, Misiunea Diplomatică Con- 
sulară a Guvernului Naţional Român a fost internată într-un hotel 
din Bad Gastein, o dată cu Corpul Diplomatic: V. Iasinschi, gen. 
Platon Chirnoagă, comandorul Băilă, la care s-au adăugat şi prof. 
Ion Sîngeorgiu şi Vladimir Cristi. Ei nu au fost deranjaţi şi nici 
cercetaţi de nimeni. 

10. Trec peste amănunte. La 25 Septembrie 1945, o parte din 
membrii Corpului Diplomatic al ţărilor din est a fost internată în 
câmpul de concentrare american pentru „criminali de război“, 
„Markus W. Orr“ (după numele primului soldat american căzut la 
debarcarea în Europa) de la Glassenbach la Salzburg. Misiunea 
Guvernului Național a fost pusă în libertate. 

11. La 29 Octombrie 1945 am fost arestat împreună cu Maria 
Bucur, într-o înscenare cu adevărat spectaculoasă, de un grup for- 
mat din agenți speciali ai Poliției de Stat austriece, veniți de la 
Viena, de alții în uniforme iugoslave şi ceho-slovace, comandat de 
C.T.C. din Bad Gastein. La întrebarea de ce sunt arestat, mi s-a 
răspuns că din ordinul reprezentantului de Stat din Washington, al 
Guvernului Român sprijinit de celelalte guverne ale țărilor din Est. 
Am fost internat împreună cu Maria Bucur în lagărul de „Crimi- 
nali de război“ de la Glassenbach. 

12. La arestare mi-au fost confiscate toate actele, printre care 
şi Memorandumul despre Garda de Fier. Memorandumul a fost 
înaintat. autorităților americane din Austria, cu sediul atunci la 
Salzburg (în aşteptarea transferării la Viena) şi de acolo a fost 


10 


îndrumat la Comisia Instructorie de pe lângă Tribunalul Inter- 
național de la Niirnberg, care avea să decidă soarta celor cercetaţi 
ca eventuali „criminali de război“. Acest Memorandum a făcut oa- 
recare impresie, după cum am aflat mai târziu. 

13. După aproape 4 luni, pe la jumătatea lunii Februarie 
1946, V. Iasinschi, gen. Platon Chirmnoagă şi comandorul Băilă au 
fost anunţaţi să se prezinte în ziua următoare cu bagajele la C.T.C., 
fiindcă vor fi internaţi la Glassenbach. 

14. În noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Niirnberg la 
Glassenbach un ofițer american cu 400 de formulare ale Comisiei 
Instructorii de pe lângă Tribunalul Internaţional. Între aceste 400 
de formulare se găseau şi cele destinate nouă, Misiunea Guver- 
nului Naţional, cu persoane ataşate: V. Iasinschi, gen. Platon 
Chimoagă şi comandorul Băilă. Rostul acestor formulare de la 
Niirnberg era să stabilească identitatea acelora în sarcina cărora nu 
se găsiseră vini pedepsibile şi nici nu aparţineau organizaţiilor cul- 
pabile colectiv de „crime de război”, “crime contra umanității“ sau 
„colaboraţionism“. l 

15. In Aprilie 1947 am fost eliberați: Misiunea Diplomatică 
Consulară şi comandorul Băilă, iar o lună mai târziu, şi ceilalți: V. 
Iasinschi şi gen. Platon Chirnoagă. 

16. O dată cu exonerarea noastră de orice culpă, Comisia 
Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză şi entitățile pe care le 
reprezenta Mişcarea Legionară: Guvernul Naţional şi Armata Na- 
țională. Aceste entități nu sunt culpabile nici de „crimă de război”, 
nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici „co- 
laboraţioniste”. 

După cum bine se ştie, instrucţia e secretă şi nici nu se pu- 
blică actele şi deciziile ei. S-au publicat, însă, darea în judecată şi 
sentința de condamnare de către Tribunalul Internaţional de la 
Nürnberg, a altor organizaţii. Astfel, în afară de partidele Fascist şi 
Naţional-Socialist, de SA şi, mai ales, de SS, au fost condamnate 
pentru „crime de război“ şi „contra umanității“, pentru „fascism“, 
„nazism“ şi „colaboraţionism'“, mai toate mişcările naţionaliste din 


11 


Europa: „Rex“ a lui Leon Degrelle, „Ustaga“ croată, „Crucile cu 
săgeți“ — maghiară, „Hlinka“ — Garda slovâcă etc. - d IDOL 
Numai Mişcarea Legionară şi mişcarea „Strajnicii“ — bulgară 
(după modelul legionar), a profesorului Cantargief, au rămas în a- 
fară de asemenea condamnări. miile, ypo y 
biele priveşte problema evreiască, - cunoscutul sionist 
Lowenthal a afirmat aceeaşi teză ca în memorandumul meu despre 
Garda de Fier, la procesul: Eichman, în 1961: „Antisemitismul 
Gărzii de Fier nu era de natură rasistă ca la naziști, ci de invidie 
faţă de starea economică a populaţiei evreieşti din România”. - 


"Mihai Fotin Enescu 


12 


i | MEMORIU 
PREZENTAT 
AUTORITĂȚILOR AMERICANE 
DE OCUPAȚIE ÎN AUSTRIA 
DE 
MIHAIL FOTIN ENESCU 
CA DELEGAT AL 
GUVERNULUI ROMÂN DIN EXIL 
DE LA VIENA 
BAD GASTEIN, MAI 1945 


A. INTRODUCERE 


` Sunt momente în acţiunea unei mişcări luptătoare când se im- 
pun unele clarificări de poziţie. Azi, la răspântia unor drumuri ne- 
cunoscute pentru Continentul european, când un război mondial de 
proporții încă neidentificate pare că s-a încheiat printr-o capitulare 
fără condiţii a unor state de echilibru în Europa, se cere şi Mişcării 
Legionare o precizare a poziţiei sale politice pe plan intern şi ex- 

` tern, Şi pentru a risipi orice bănuială eventuală că în circumstan- 
țele de acum Mişcarea Legionară ar încerca o justificare faţă de în- 
vingători sau ar căuta unele interpretări sau alibiuri care ar echiva- 
la cu o desolidarizare de aliaţii ei de până acum, afirmăm cu toată 
claritatea, de la început, că nu intenția de separație este obiectul 
acestui studiu. Dimpotrivă, Garda de Fier consideră conduita sa ca 
singura posibilă şi corespunzătoare realităților europene pe linii a- 
“dânci şi reînnoieşte convingerea că viitorul nu prea îndepărtat va 
- confirma încă o dată justeţea poziţiei ei. 
„În acelaşi timp, nu stă în moravurile politice ale Mişcării Le- 
„gionare şi nu este nici potrivit cu înalta ei ținută etică ca să-şi re- 
„nege în momente deosebit de grele răspunderile. Cine colaborează 
„cu Garda de Fier, ştie că se poate bizui până la urmă pe o ne- 
l clintită credință față de cuvântul dat. Dar, dacă Garda de Fier îşi 
păstrează cu fermitate esența ei şi îşi revendică fără şovăire 
„răspunderea actelor sale, tocmai în virtutea acestui principiu de 
respect al realității structurii şi acțiunii ei, respinge hotărât orice 
deformare analitică în prezentarea sa ca forță politică şi orice 
interpretare necorespunzătoare realităţii, a actelor sale. Mişcarea 
Legionară recunoaşte deschis ce este şi ce face, dar nu poate lua 
- asupră-şi ce nu este în structura ei şi ce nu a aparținut niciodată 
actelor sale. 
Acest preambul precis este necesar pentru a înțelege expune- 
rea ce urmează, fiindcă una din armele favorite ale adversarului 
„este mutilarea realităţii faţă de Mişcarea Legionară. 
- “Desigur, nu este momentul, nici locul să expunem aici pri- 
“goana fără precedent în uzanţele politice ale popoarelor înaintate, 


14 


asa 


ini 


dezlănțuită mai ales în ultimii şapte ani împotriva Gărzii de Fier. 
Este suficient să reamintim numai asasinarea fondatorului Mişcării 
Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a celei mai mari părţi a 
Statului său Major şi a miilor de tineri, dintre care unii au fost 
expuşi apoi pe piețele oraşelor române; umplerea temniţelor cu 
elita luptătorilor şi cu mulți nevinovaţi; calomnii publice şi şoptite, 
călcarea celor mai elementare legi de drept public. şi. privat, 
supliciul moral şi complicate schingiuiri fizice, asasinat individual 
şi masacru în masă, unități speciale pe front destinate decimării din 
spate. i 
De asemenea, merită o menţiune specială perfecționarea sis- 
temului de înlănţuire politică după Ianuarie 1941, prin uimitoarea 
cointeresare în prigonire a unor puteri care, în principiu, ar fi tre- 
buit să menajeze forțele Gărzii de Fier. Aceste puteri s-au transfor- 
mat în agenţi zeloşi de adversitate şi confiscare a libertăţii. Legio- 
narii Gărzii de Fier au depăşit astfel temnițele României pentru a 
figura şi în lagărele de concentrare ale acestor mari puteri şi mulți 
dintre ei, pentru a-şi păstra libertatea, s-au risipit până în cele mai 
îndepărtate țări ale Europei. SO 
A rezista acestei coaliții a forțelor interne cu cele externe, atât 
adverse, cât şi amice şi a nu fi distrusă de acest potop de lovituri 
perfect combinate din toate părțile, de pe urma cărora nici o altă 
organizaţie politică din Europa nu ar fi supravieţuit, dovedeşte o 
forță politică de o rară vitalitate şi realitatea profundă pe care o 
reprezintă Garda de Fier în România şi în Sud-estul european. 
Pentru a restabili exact realitatea pe liniile ei invincibile, am 
întocmit această expunere. Până la urmă, realitatea întotdeauna se 
impune, cu toate încercările de deformare şi împotriva oricăror 
ficțiuni, oricât de ingenios ar fi calculate, aşa cum a dovedit 
trecutul destul de apropiat, o ordine nouă în Europa nu.se poate 
construi pe ficțiuni, pe arbitrar şi pe iluzii. Pe zi ce trece, pentru a 
fixa Europei o ordine stabilă şi durabilă, se cer mai multe sforțări, 
mai mult spirit realist, o dată ce se ivesc condiţii din ce în ce mai 
grele. Este nevoie de unirea tuturor elitelor şi de folosirea tuturor: 
realităților pentru a salva în acest ultim moment Europa de-la o 


15 


catastrofă şi, odată cu ea, lumea întreagă. Cine vrea să îndepărteze 
aceste elite şi să facă abstracție de aceste realități în sforțările 
comune de reconstrucție, aduce un prost serviciu civilizaţiei 
contemporane. Puteri care au avut o clipă victoria în mână, au 
pierdut-o fiindcă s-au îndepărtat de realități şi le-au combătut, 
pentru a le înlocui cu ficțiuni. Şi oricine, oricât de puternic, ar 
repeta o asemenea eroare majoră, ar ajunge totdeauna la acelaşi 
tragic rezultat. 

Mişcarea Legionară, arătând cu claritate şi curaj ce este Şi ce 
urmăreşte în politica ei internă şi externă, în realitate, iar nu aşa 
cum ar dori să arate adversarii, crede că aduce un real folos 
încercării de reconstrucție a Europei din ruine. 


16 


B. POZIȚIA MIŞCĂRII LEGIONARE PE PLAN INTERN 


I. ÎN PRINCIPIU 


Cercetătorii, literatura internațională de specialitate, cât şi 
tehnicienii politicii aplicate au recunoscut în Mişcarea Legionară o 
mare mişcare politică şi spirituală, profund originală. Adversarii, 
mai puțin scrupuloşi, însă, pentru a crea confuzii, atât în România, 
cât şi în străinătate, au căutat să prezinte Garda de Fier când ca o 
mişcare fascistă, când ca naţional-socialistă, ba unii chiar ca o or- 
ganizaţie originală de infiltrație comunistă. Alţii, în sfârşit, discu- 
tând nota dominantă creştină a Gărzii de Fier, au ajuns la concluzia 
că ar fi o ... sectă religioasă. În realitate, Garda de Fier nu este 
nimic din toate acestea. 

Garda de Fier (sau Mişcarea Legionară) este o mişcare speci- 
fic românească, de ridicare a Poporului Român la aceeaşi conştiin- 
tă politică, la aceeaşi stare economică şi socială şi la aceeaşi dez- 
voltare culturală ca a celorlalte popoare înaintate ale Europei. În 
acelaşi timp, luptă pentru reîntărirea valorilor creştine eterne, în 
felul cum Poporul Român concepe lumea şi se subordonează 
preceptelor morale şi legilor divine. Este, deci, o mișcare 
complexă, cu laturi multiple: politice, spirituale, constructive, 


„Culturale, economice, sociale, morale, care urmăreşte, în fond, 


țeluri simple şi naturale, ca acelea ale sporirii de randament al 
Poporului Român la patrimoniul comun european. 

„Fireşte, are unele afinități cu ideea romană a fascismului şi 
altele, mai puţine şi mai degrabă de tendințe sociale, cu național- 
socialismul. Diferenţele, atât de fond cât şi de tehnică, de acţiune, 
sunt mult mai profunde decât asemănările. Şi iarăşi reamintim că 
aceste diferențe funciare au fost precizate de către Corneliu 
Codreanu, de doctrinarii Mişcării Legionare, cât şi de alți autori 
străini în : 1935, 1936, 1937 şi 1938, când fascismul și național- 
socialismul se găseau în culmea puterii. Desigur, în această expu- 
nere de politică aplicată, nu este locul unui studiu aprofundat de 


principii şi nici al unei analize comparate de structură a Mişcării 
Legionare față de celelalte mari mişcări colective contemporane: 
fascismul cu mistica Statului, naţional-socialismul cu mistica rasei, 
comunismul cu mistica vidă a colectivului. Este suficient să 
relevăm accentul pe atingerea obiectivelor materiale şi pe aplica- 
rea excesivă a principiului autorității, pusă în practică de mişcă- 
rile totalitare, cu ignorarea structurală a religiei ca valoare spiri- 
tuală dominantă, pentru a înțelege diferenţa esenţială de Mişcarea 
Legionară care condiționează opera sa constructivă de precăde- 
rea valorilor spirituale şi a principiilor moral creştine. 

Evident, Mişcarea Legionară nu admite nici excesul pe care 
unii caută să-l identifice cu principiul democraţiei, anume mistica 
interesată a libertăţii individuale, individul ca pretext pe deasupra 
oricărei alte realități. Excesele interesate de acest gen au smuls sis- 
temul de guvernare democrată astfel înţeles, de pe linia realităților 
şi l-au compromis în majoritatea ţărilor europene, îndeosebi în cele 
sudice, centrale şi sud-estice. 

În practică, . nici principiul absolut al libertăţii individuale, 
nici acela al autorității între care omenirea oscilează, cu neliniștea 
ei în cursul dramaticei sale istorii, nu pot constitui un sistem realist 
de guvernare. Un sistem durabil de guvernare nu poate proclama 
nici primatul naturii abuzive a individului asupra comunității, nici 
nu poate consacra călcarea respectului ființei umane, sub pretextul 
rațiunii de stat. Și „Habeas Corpus”, și autoritatea fermă a guver- 
nului trebuiesc împăcate într-un sistem organic de guvernare, po- 
trivit moravurilor, caracterului şi temperamentului fiecărui popor 
în parte, iar nu după o formulă generală și abstractă care, intere- 
sat sau chiar cu bună credință, poate degenera repede într-o uto- 
pie sau într-o înscenare hibridă și insuportabilă. 

Aşadar, Mişcarea Legionară nu admite, deopotrivă, nici exce- 
sele principiului autorității, generatoare de tiranie, nici pe acelea a- 
le libertăţii individuale generatoare de anarhie. Nu este, astfel, o 
organizaţie nici de gen strict autoritar, nici un partid de tip liberal. 
Garda de Fier este o sinteză de esențe de realități şi permanente, 
rezultate din specificul etnic al Poporului Român, din condiţiile lui 


18 


de viață internă şi de convieluire cu alte naţionalităţi, din asigu- 
rarea existenței şi securităţii lui în raport cu popoarele vecine, din 
integrarea lui în spiritul continentului european și al relaţiunilor 
cu celelalte popoare ale lumii. Datorită unui spirit unic de creaţie, 
Corneliu Codreanu a izbutit să închege într-un puternic sistem po- 
litic şi spiritual, armonic şi organic, nu numai cele mai variate 
condiţii, dar cele mai îndreptățite şi în aparenţă de sens contrar. 

Sistemul acesta, prin multiplicarea laturilor sale, a devenit 
astfel valabil pe toate planurile vieții Poporului Român. Aşa se ex- 
plică puterea de atracţie şi .de fixare a elitelor din toate straturile 
sociale, de la aristocratul de origine princiară până la plugarul de la 
marginea ţării, de la savantul universitar până la muncitorul ne- 
calificat, de la funcţionarul public până la meseriaşul liber, de la 
marele industriaş până la proprietarul agricol, de la bătrânul cărtu- 
rar până la colegianul adolescent. Studenţimea şi proletariatul, cla- 
sele de mijloc şi țărănimea sunt deopotrivă încadrate în Garda de 
Fier. Dar ceea ce-i dă Mişcării Legionare o forță invincibilă este 
credința neclintită a luptătorilor ei de toate vârstele şi de toate me- 
seriile. Prin reprezentarea fidelă şi echilibrată a elitelor tuturor 
straturilor sociale şi prin credința fanatică a tineretului de toate nu- 
anţele, dar îndeosebi universitar şi proletar, se şi explică rezistența 
Gărzii de Fier de-a lungul atâtor ani de suferință şi păstrarea ei in- . 
tactă, după atâtea inimaginabile persecuții. 

Ce rezultate ar fi dat acest interesant şi original sistem al Găr- 
zii de Fier într-o guvernare unitară şi durabilă, nu am putea antici- 
pa; cele patru luni de diarhie nu oferă obiectiv nici un punct con- 
cludent. Avem însă puternice motive să credem că un regim legio- 
nar omogen care să grupeze toate forțele sănătoase ale Poporului 
Român, indiferent de nuanţă de partid, ar fi avut efecte salutare şi 
pentru România, şi pentru spaţiul înconjurător. 


19 


II. ÎN CONCRET 
1. Mişcarea Legionară şi ordinea legală 


O mișcare de un astfel de volum şi de o astfel de complexitate 
în adâncime nu poate fi învinuită, fără o patimă nedreaptă, de 
imitație de pe modele străine, care vieţuieşte prin acțiuni ilegale şi 
urmăreşte o „dictatură”, smulgând puterea prin „Lovitură de 
Stat” şi desființarea partidelor adverse cu violenţă. De ce ar fi 
folosit Garda de Fier o astfel de metodă catilinară, când şi elitele, 
şi massele se încadrau cu înfrigurare, şi momentul victoriei ei fi- 
nale părea că se apropie, începând din anul 1937, cu o siguranță 
geometrică!? 

Dar nu numai din motive de inoportunitate, ci din însăşi e- 
sența principiilor sistemului legionar şi a gândirii sale politice, 
Corneliu Codreanu respingea aprioric, cu toată fermitatea, orice 
intenție agresivă de cucerire a puterii în stat. Corneliu Codreanu 
şi, în rând cu el, toți doctrinarii şi şefii responsabili ai Gărzii de 
Fier, au repetat în atâtea rânduri cum înțeleg victoria legionară şi 
pe ce cale se va ajunge la acest țel. 

Dictatura în sine — voinţa unui singur om impusă cu forța 
populației unui stat — cum o defineşte el însuşi (deci două voințe: 
una a dictatorului sau a unui grup de o parte şi alta contrarie, a po- 
porului), constituie în gândirea lui Corneliu Codreanu un sistem 
odios de guvernământ, mai ales când această voință se impune cu 
silnicie şi cruzime şi degenerează astfel într-o tiranie sângeroasă. 

În două rânduri, o dată într-o circulară către legionari după 
înmormântarea lui Ion Moţa, Prim-Locotenent al Șefului Gărzii de 
Fier, căzut pe front în Spania împotriva marxismului şi a doua oară 
în declaraţiile către ziarişti, în Februarie 1938, Corneliu Codreanu 
înfierează public, în termeni disprețuitori, ca mijloace de biruinţă 
„ideea de complot” şi de „lovitură de stat”. El le consideră ca o 
„prostie” şi taxează astfel de victorii, născute din complot şi lovi- 
turi de stat, ca ieftine şi trecătoare. „Esenţa însăşi a concepției le- 
gionare, precizează mai departe Corneliu Codreanu, respinge acest 


20 


| 
| 
| 
| 
| 


sistem al loviturii de stat, atitudine necugetată de bruscare, de na- 
tură exterioară”. Conştient de misiunea istorică a tineretului român 
şi de răspunderea sa de conducător al unei generaţii, ştia că un 
complot este o insanitate ce poate conduce, cel mult, la o hibridă 
dictatură polițistă, iar nu la un regim stabil, laborios şi durabil. 

Şi în concret, Corneliu Codreanu a fost strict consecvent cu 
principiile sale, după rezultatul triumfal al alegerilor din 1937. 
Intre 22 şi 29 Decembrie, până când s-a constituit Guvernul Goga 
— Cuza, Corneliu Codreanu nu avea decât să facă un semn legiuni- 
lor sale, pentru ca aparat de stat şi corpuri constituite să se topeas- 
că în faţa valurilor legionare. Corneliu: Codreanu s-a abținut de la 
un astfel de gest, ştiind bine totuşi că, după primele momente de 
uluire, provocate de rezultatul alegerilor, va urma din partea ad- 
versarilor o reacțiune violentă ce-l va costa viaţa şi va aduce multe 
suferințe Gărzii de Fier. Respectul principiilor i-a părut însă fonda- 
torului Gărzii de Fier un stâlp mai solid de forță politică decât es- 
caladarea puterii direct din stradă. 

Fundamentul cel mai sigur al unei puteri politice nu poate fi 
construit, după gândirea lui Corneliu Codreanu, decât printr-o 
strictă legalitate, o scrupuloasă respectare a legii. El nu pierdea 
niciodată prilejul să-şi manifeste regretul pentru cele două, trei 
împrejurări în care Mişcarea Legionară, exasperată de abuzul ile- 
gal al guvernelor şi autorităţilor, a făcut uz de violenţă, deşi toc- 
mai în acele circumstanțe se aplica în plin consacrata maximă de 
drept public: „sortir de la legalité pour rentrer dans le droit”, 
principiu amintit deopotrivă de istorici şi de legiști, ca legitim în 
atâtea manifestări ale colectivităţii umane asuprite şi, printre 
altele, amintit şi la originile revoluţiei americane. Şi ca o 
consacrare a regretelor sale şi a smereniei față de principii, tocmai 
în culmea puterii sale, când violența impusă de clasa politică 
dominantă s-ar fi întors în favoarea Gărzii de Fier, Corneliu 
Codreanu a refuzat ieşirea din raportul de Drept pentru a intra pe 
calea raportului de Forţă, net în folosul cauzei sale. Manifestându- 
şi credințele pe căile pe care le oferă legile, Corneliu Codreanu 
considera primirea raportului de forță ca o coborâre de la ţinuta 


21 


etică a tineretului român. Corneliu Codreanu aștepta biruinta 
Mişcării Legionare pe o cale mult mai adâncă şi reală: din 
desăvârşirea unui proces interior de conștiință a Națiunii Române 
şi” de perfectionare a> condiţiei umane, prin -educaţia. în etica 
legionară. „Când acest proces va-cuprinde majoritatea românilor 
= spunea Corneliu Codreanu = și se va desăvârși, biruința va veni 
atunci automat, mare și luminoasă” 

Reforma instituţiilor politice, partide, parlament, corpuri con- 
stituite, nu se aştepta, astfel, prin decrete-legi şi măsuri coercitive, 
ci prin voința suverană a Poporului Român. Atunci, de» teama 
acestui implacabil verdict popular care conducea fatal Mişcarea 
Legionară' la o biruinţă totală, partidele politice, condamnate la 
sterilizare prin îndepărtarea: marelui rezervor de împrospătare a 
forțelor, tineretul intelectual şi luptător, încadrat în Garda de Fier, 
au capitulat în faţa puterii executive, cointeresând-o într-o acţiune 
represivă, cu preţul sacrificării propriei raţiuni de existență: 
regimul parlamentar. Și iată, în 1938, după ce timp de 15 ani elita 
activă a României a fost acuzată de acțiuni „ilegale” şi de intentii 
de „lovitură de stat” pentru a desființa „ordinea. prestabilită”, 
iată opt foşti prim-miniştri,  exponenţi ai tuturor. partidelor, 
coalizându-se. într-un guvern de dictatură, pentru a ieşi ei din 
legalitate, pentru a da ei'o lovitură de stat şi a dizolva ei 
parlamentul şi: propriile lor partide. (După cum, şi în zilele 
noastre, o altă calomnie faimoasă pe atunci, „omul şi pogonul”, 
lozincă demagogică atribuită Gărzii de Fier de fratele prim- 
ministrului de atunci, dl. George Tătărescu, o vedem aplicată 
astăzi de un regim „democratic”, cu participarea a însuşi d-lui 
Tătărescu). 

Şi revenind la evenimentele din 1938, pentru a fi drepți, la a- 
cest regim împotriva tineretului rămas în cadrul legalităţii, nu au 
participat personal şefii partidelor. istorice, d-nii Iuliu: Maniu, 
Constantin şi George Brătianu, precum nici unii chiar dintre oame- 
nii politici: serioşi care, pentru diferite motive, făcând parte din a- 
cele guverne de dictatură, nu au aprobat nici sufleteşte, nici politic, 


metodele sângeroase ale regimului. 
F 


Aşadar, Garda de Fier trebuie să fi corespuns unei mari reali- 
tăți, dacă partidele s-au desființat singure împreună cu instituţiile 
pe care le reprezentau, în favoarea unei dictaturi personale şi poli- 
tiste, cu prețul discreditării definitive a propriului lor sistem şi a u- 
nei instituții fundamentale cum este Coroana, numai pentru a aba- 
te de pe linia justă o altă instituție fundamentală: Voința Națiunii. 

Garda de Fier nu este , aşadar, o organizaţie totalitară şi nu 
s-a născut din antagonism funciar împotriva instituțiilor statului şi 
ale colectivității, fie structurale, cum este monarhia, fie functio- 
nale, cum sunt puterea legislativă şi executivă, fie tranziționale ca 
partidele politice. Mişcarea Legionară nu intră în conflict cu aces- 
te instituții şi, fireşte, nici cu guvernele care le reprezintă, decât în 
măsura în care ele se îndepărtează de la legalitate şi de la voința 
națională. 

Politica Gărzii de Fier de spirit testamentar ilustrat de linia 
lui Corneliu Codreanu, urmată în esență cu scrupulozitate de suc- 
cesorul său la comanda Gărzii de Fier, Horia Sima, este deci cla- 
ră în toate directiile. 


2. Mişcarea Legionară şi Monarhia 


În ceea ce priveşte monarhia, Corneliu Codreanu afirmă pre- 
cis primatul acestui principiu şi subliniază distincția funciară dintre 
Instituţie şi reprezentantul său. Un reprezentant poate fi slab, 
instituția monarhică însă este totdeauna bună. Această distincţie a 
observat-o şi Horia Sima în manifestul Gărzii de Fier de la 1 Sep- 
tembrie 1940 în care cere abdicarea regelui Carol II, dar impune 
respectul continuității monarhice prin urcarea pe tron a moştenito- 
rului Coroanei, actualul Rege Mihai I. Aceeaşi linie observă Horia 
Sima şi patru ani mai târziu în politica guvernului național din exil 
faţă de monarhie. Separând persoana Regelui de conduita Guver- 
nului de la Bucureşti, considerate ca impuse factorului constituțio- 
nal, fie de circumstanţă de forță majoră, fie de forța simplă a Pute- 
rii ocupante, s-a păstrat întotdeauna o tăcere respectuoasă în jurul 


23 


Coroanei. Aşadar, Coroana nu intră în discuţiile situaţiei interne 
din România. 


3. Mişcarea Legionară şi principiul separării puterilor 


Printre instituțiile politice recunoscute în sistemul legionar 
ca permanențe în structura societăților moderne, un loc important 
îl ocupă Parlamentul. 

Necunoscătorii problemelor legionare pot fi surprinşi. Cei 
care au stat însă în preajma lui Corneliu Codreanu sau care cu- 
nosc studiile doctrinarilor legionari asupra corelațiunii „Garda 
de Fier şi Parlamentul” — în special, studiul cu acelaşi titlu, al 
ilustrului profesor de sociologie Traian Brăileanu, fost ministru al 
Educaţiei Naţionale — sunt familiarizați cu problema funcţiunii ce 
trebuie să îndeplinească Parlamentul în sistemul legionar. 

Desigur, în rând cu alți oameni politici, chiar de extracție de- 
mocratică ca, de pildă, André Tardieu — în Franța şi Alexandru 
Vaida-Voevod — în România, sistemul legionar nu admite mitul re 
toricei şi al aritmeticei electorale. Experienţa a dovedit, în majori- 
tatea țărilor europene, că degenerarea sistemului parlamentar în 
obsesia rezultatului voturilor şi a succeselor retorice consumă în- 
treaga energie şi capacitate de randament a clasei politice care 
consideră astfel toate problemele de stat ca rezolvate printr-o vic- 
torie electorală sau un discurs aplaudat. Trebuie să se înțeleagă că 
realităţile exacte de la fața locului din Sud-estul european sau din 
Peninsula Iberică se deosebesc mult de situaţiile figurate în genere 
de la distanță, prin optica de la Londra, Berlin, Washington şi 
Paris. Uzanţele Camerei Comunelor sunt unele, ale Cortes-urilor, 
Scupcinei, Sobraniei şi Adunării Naţionale din Ankara, altele. De 
asemenea, moravurile electorale ale unui district din valea Dunării 
variază într-o măsură de nerecunoscut față de acelea ale unui Co- 
mitat din Scoţia. Formula democraţiei a D-lui Churchill: “Omul 
de pe stradă care votează liber“, este desigur exactă în Marea 
Britanie şi, poate, în Țările Scandinave. Pe măsură ce soarele se 


24 


S 


încălzeşte, coborând spre Centrul, Sudul şi Sud-estul Europei, 
formula aceasta conduce mai degrabă decât la democrația D-lui 
Churchill, la o democrație a Mareşalului Tito. 

S-au văzut, în România epocii parlamentare, cele mai impor- 
tante partide în opoziție cu trei până la şase deputați — mai puțin 
chiar decât unele grupări etnice minoritare, ca maghiarii, de pildă — 
ajunse peste noapte la guvern, obținând importante majorități, cu 
concursul plin de zel al jandarmilor, al alcoolului, al promisiunilor, 
al corupției şi al volatilizării urnelor. Această demoralizantă sleire 
a nervului naţional, prin continua forțare a voinţei colective con- 
duce la sfărâmarea partidelor în neînsemnate fracțiuni, incapabile 
— cum s-a dovedit încă din decembrie 1937 — să mai obţină majo- 
rități, chiar cu prețul violenței corporale şi morale. Consecința fa- 
tală de pe urma deselor schimbări de decor ale coalițiilor de gru- 
puri parlamentare ce ar urma pentru a constitui o majoritate, ar fi o 
neîntreruptă alunecare spre stânga şi, în ultimă analiză, partidul u- 
nic de extremă stângă, impus cu forța de la Răsărit. 

Deci, ca o puternică prevenire a acestor alarmante eventuali- 
tăți, printre alte considerațiuni de ordin structural, Mişcarea Legio- . 
nară a urmărit să readucă funcțiunea parlamentului pe linia realită- 
ților româneşti. 

În primul rând, urma să se întărească cu stricteţe principiul 
separațiunii puterilor în stat: nici Parlamentul nu trebuie să coboa- * 
re la starea de simplă emanaţie a puterii executive, ca în sistemul 
românesc de până în 1938; nici puterea executivă nu poate degene- 
ra, fără cea mai mare primejdie pentru existența unui stat, la regi- 
mul de simplă unealtă, la discreția “democraţiei integrale“, adică 
despotismul majorităţii parlamentare iresponsabile: majoritate rea- 
lizată prin demagogie şi presiune a cluburilor şi comitetelor, alune- 
cate cu cea mai mare certitudine spre o ultimă etapă: Jacobinismul 
modern, bolşevismul. De altfel, experiența recentă demonstrează 
mai în toate țările unde, începând cu 1943, s-a încercat să se revină 
la regimul parlamentar, că: sau guvernul rezultat din coaliția gru- 
purilor abia mai poate supraviețui sub hărțuiala comitetelor de 
“eliberare“ sau, pentru a se asigura un minimum de ordine, “liber- 


25 


tatea“ a fost pusă sub protecţia unui general sau a ii tru- 
pelor de ocupație. 

În sistemul legionar, deci, pentru a elimina de la început orice 
posibilităţi de arbitrar al unei puteri în dauna celeilalte, separația 
este categorică. Puterea executivă, pentru a avea autoritate şi pres- 
tigiu, trebuie să se ridice dintr-o elită politică, după criterii sigure. 
Aceste criterii nici nu pot fi principiul elecţiunii, nici acela al ere- 
dităţii, ci principiul selecțiunii sociale, prin libertatea absolută de 
ridicare a valorilor personale din adâncimile straturilor sociale la 
suprafața societății. Puterea executivă — administraţia, diplomaţia 
etc. — recrutată din această elită, îşi va putea astfel îndeplini functi- 
unea politică şi tehnică în condițiuni normale. 

Parlamentul, expresia puterii legislative, ar fi, deci, restaurat 
în sistemul legionar, într-o stare de totală emancipare față de Pute- 
rea Executivă. Misiunea Parlamentului, ales absolut liber, parte 
după criterii de competenţă, este legiferarea, adică discuţia, ca şi 
votarea legilor. În al doilea rând, şi ca un drept de cenzură morală, 
iar nu de imediate consecinţe politice, se recunoaşte Parlamentului 
prerogativa de semnalare, într-un spirit de înaltă răspundere, a a- 
buzurilor, nepotrivirilor sau incompetenței constatate în actele pu- 
terii executive. 

lar pe deasupra acestor instituţii, în momente de particulară 
importanță, în care se decide soarta comunității, Corneliu 
Codreanu aşează ceea ce el numeşte “Consultarea Poporului “, 
adică, în fața marilor hotărâri care îl angajează, după ce se arată 
drumul, poporul trebuie întrebat, trebuie consultat, pentru a-și 
spune cuvântul dacă poate sau nu, dacă este pregătit spiritua- 
liceşte să meargă pe calea arătată. 

Urmând, deci, spiritul lui Corneliu Codreanu de respect al 
voinței populare, şi Horia Sima, ca vice-președinte al Consiliului 
de Miniştri, în toamna anului 1940, a voit alegeri generale absolut 
libere, la care să candideze exponenţii tuturor partidelor politice 
dizolvate de regimul precedent. Opoziția categorică a Mareşalului 
Antonescu, care de atunci nutrea intenția unei lovituri de stat, a 
zădărnicit însă consultarea poporului proiectată de Mişcarea Le- 


26 


gionară; astfel, în 1940 s-a demonstrat încă o dată, ca şi în 1937, 
că nu Mişcarea Legionară se teme de verdictul alegerilor libere. 

Din principii constructive politice, prin urmare, dar și din 
motive educative, constatând efectele reale de ordin civic şi moral 
ale pervertirii metodelor de exprimare a sufragiilor şi de falsificare 
a voinţei populare, marele pedagog Corneliu Codreanu a căutat să 
îndrepte moravurile electorale, prin garantarea exprimării libere a 
voturilor după cum dictează conştiinţa alegătorilor, nesiluită nici 
de amăgiri, nici de violențe. Şi pentru ca să asigure alegeri absolut 
libere, şi pe această cale să rezulte, pe cât omeneşte posibil, voinţa 
Națiunii, Corneliu Codreanu a încheiat la ultimele alegeri generale 
din România, în Decembrie 1937, pactul cu Partidul Naţional Tă- 
rănesc al lui Iuliu Maniu şi cu Partidul Naţional Liberal al lui 
George Brătianu. De altfel, o invalidare a versiunii de tendințe 
dictatoriale atribuite Mişcării Legionare şi o confirmare deplină a 
structurii sale populare, este tocmai profunda consideraţie şi înțe- 
legere pentru Corneliu Codreanu şi Garda de Fier, a lui Iuliu 
Maniu, personalitate de o sinceritate democratică indiscutabilă, a- 
ceastă atitudine de stimă reciprocă supravieţuieşte până astăzi, du- 
pă atâţia ani de suferințe şi de mari evenimente în lume. 

Garda de Fier, aşadar, cum sperăm că ar rezulta din această 
imperfectă expunere, nu este prizoniera nici unei idei preconce- 
pute, a nici unui program schematic, a nici unui sistem rigid care 
nu poate fi rectificat după realităţi. Ea este, în adevăr, tributara u- 
nei idei majore, linia poporului Român; pe aceasta nu o poate pier- 
de niciodată din vedere fără sancţiunea imediată a auto-desființă- 
rii. Îndeplinind î însă cu fermitate această condiţie, înalta linie spi- 
rituală consacrată de jertfa fondatorului şi a elitei sale, permite 
Mişcării Legionare o mare flexiune în mânuirea realităţilor de sta- 
bilire a condiţiilor de direcţie ale României. 

Aceste realități prezente par să indice, în ordinea internă, ne- 
cesitatea absolută a unui regim stabil, în care monarhia să se situe- 
ze ca factor al ierarhiei politice, sprijinită pe principiul separațiunii 
puterilor pe linia funcţională şi pe principiul unității elitelor şi a 
forțelor naţionale pe linia structurală. Înmănuncherea funcțiunii o- 


27 


rizontale a puterilor statale cu structura verticală a unității naționa- 
le, ca rezultantă a voinţei populare, în deplin acord organic cu Co- 
roana, este condiţia de stabilitate în România şi în spațiul înconju- 
rător. Orice alte soluţii s-ar căuta, ar fi improvizații cu urmări im- 
posibile de prevăzut şi de calculat. Dar trecutul mai îndepărtat şi 
mai recent a dovedit că de situația României, cu poziţia ei cheie la 
răspântia marilor drumuri, depinde în bună parte şi echilibrul 
Europei. 


4. Problema evreiască 


Şi acum, câteva cuvinte despre o problemă în jurul căreia s-a 
făcut mult caz: atitudinea Mişcării Legionare față de problema e- 
vreiască. Nu este desigur aici locul de a analiza principiile Gărzii 
de Fier în materie, ci numai de a spulbera o serie de inexactități 
privitoare la trecut. 

Mişcarea Legionară era prea conștientă de înălțimea ținutei 
sale etice, de răspunderile sale față de poporul român și de impor- 
tanja sa politică, pentru a trata problema evreiască cu mijloace 
ieftine, cu violența corporală sau a legilor speciale. Corneliu 
Codreanu însuşi, provocat de anumiţi politicieni îngrijoraţi de 
pactul Mişcării Legionare cu luliu Maniu şi George Brătianu, a 
răspuns public că problema evreiască înțelege să fie tratată într- 
un spirit de înaltă seriozitate. Mişcarea Legionară nu privea a- 
ceastă problemă prin optica resentimentelor de rasă. Șefii legio- 
nari, poate cei mai buni cunoscători din Europa ai problemei, cu- 
noşteau prea bine calitățile intelectuale şi profunda educaţie spiri- 
tuală, pe linia permanenţelor, ale acestui popor milenar, pentru a le 
subestima şi a le combate cu forța materială. 

Pentru Mişcarea Legionară, esența problemei nu se reducea 
la un aspect evreiesc, ci se prezenta, în general, ca o restabilire a 
echilibrului politic şi economic, deplasat, până atunci, în defavoa- 
rea poporului român. Metoda urmată, spre deosebire de acelea ale 
mişcărilor rasiste, era întărirea, în primul rând, pe cale organică şi 


28 


de liberă concurență a poziției elementelor româneşti, iar nu de 
slăbire silită a elementelor alogene. Pe această cale de liberă între- 
cere se vizau Evreii numai în măsura în care poziţiile lor se găseau 
pe traiectoria noilor poziții româneşti. Tot așa de bine, această me- 
todă privea pe Saşi, pe Unguri sau pe Şvabi, fără ca prin aceasta 
să se poată vorbi de antirasismul, de antiungurismul, sau de anti- 
şvăbismul Gărzii de Fier, sau de o persecuție a acestor minorităţi 
din partea Mişcării Legionare. Acestor naţionalităţi, fără excepție, 
li se lăsa deplina folosință a pozițiilor câştigate şi numai posibili- 
tatea de a abuza de călcarea legilor, în dauna Poporului Român, 
cu ajutorul unei administrații corupte, li se retrăgea, prin opera 
de dreptate socială a Mişcării Legionare, pentru toți deopotrivă. 
Ridicarea Poporului Român, după sistemul legionar, urma să 
apară treptat, prin constituirea de noi poziţii, folosind noi valori 
nefructificate într-un spaţiu încă virgin, iar nu prin confiscarea al- 
tor poziţii deja existente. Dinamizarea Poporului Român pe terenul 
general al construcției trebuia, deci, să crească printr-un proces 
de concurs şi, deci, de stimulare a tuturor forțelor creatoare, iar 
nu de eliminare a unor elemente existente a căror îndepărtare din 
acest concurs ar fi atras după sine slăbirea economiei generale. 
Conducerea Mişcării Legionare era prea realistă ca să creadă 
că România, cu puternicul ei potențial economic şi cu funcțiunea 
ei de tranzit, poate fi izolată de Europa printr-un monopol al pro- 
ducției şi transformată, astfel, într-o Mecca economică. Se căuta 
numai preemțiunea legitimă, ca în toate țările democratice sau nu, 
a populației autohtone, în distribuția naturală a mijloacelor de 
producție, spre a se evita menținerea poporului român într-o stare 
de paupertate de pe urma tendințelor acaparatoare ale unor nafi- 
onalități minoritare mai bine organizate economiceşte datorită u- 
nui lung trecut de privilegii sau unui puternic sprijin de ordin in- 
ternaţional. Corneliu Codreanu însuși şi-a exprimat, în mai multe 
rânduri, față de intimii săi, intenţia de colaborare a unei Românii 
întărită economiceşte, cu un capital străin serios, care ar avea 
mai mult de câştigat, în acelaşi timp cu Poporul Român, de pe ur- 


29 


ma colaborării cu un stat puternic şi onest, decât cu un stat ane- 
miat de o administraţie coruptibilă şi indiferentă. 

Sistemul legionar urmărea, deci, prin sporirea activității în 
toate direcţiile, fără excluderea nimănui, să întărească poziția Po- 
porului Român ca factor pozitiv de progres în spaţiul înconjurător. 
Acest drept şi această datorie a Poporului Român de a-şi asigura 
libertatea de ridicare a indicelui său de randament pe propriul său 
pământ şi, deci, de mărire a contribuției sale la ordinea multiplă a 
Europei, credem că nu pot fi negate de nimeni şi mai puțin încă, 
desigur, de exponenții principiilor democratice. 

Aşadar, Mişcarea Legionară n-a urmărit, în tratarea proble- 
mei evreieşti regimul legilor speciale, al câmpurilor de concentra- 
re şi al stelelor hexagonale. Ceva mai mult încă, legislaţia în vi- 
goare, cu cele trei categorii de evrei şi instituţiile de românizare 
oficiale, nu a aparținut Mişcării Legionare, ci guvernului prece- 
dent, cât şi celui ulterior. Această precizare nu urmăreşte o repu- 
diere, ci o revelare a nepotrivirii acestei legislații cu spiritul şi cu 
tactica Mişcării Legionare care, după cum se vede din expunerea 
de mai sus, a fost urmată în practică şi trebuia să fie continuată şi 
la guvern în această materie. Singura lege de esenţă legionară, in- 
spirată din tactica amintită, dar neaplicată încă, a fost aceea în- 
tocmită de Ministrul Muncii de atunci, Vasile Iasinschi, care pre- 
vedea folosirea minimală a elementelor româneşti în întreprinde- 
rile comerciale, indiferent de originea etnică a proprietarilor. 

Aşadar, şi în problema evreiască, mai bine spus românească, 
Mişcarea Legionară se conduce după acelaşi simț al echilibrului, al 
realităților şi al principiilor morale, ca şi în celelalte probleme im- 
portante româneşti sau europene. 


5. Violenţele politice 
Cât despre intenţii de violenţe fizice împotriva vechii. clase 
politice sau a evreilor, omucideri sau pogromuri, numai cei care 


urmăresc menţinerea diviziunilor şi a tensiunii interne, le pot pune 


30 


în sarcina Mişcării Legionare. Că în timpul loviturii de stat a Ma- 
reşalului Antonescu, de la 21 Ianuarie 1941, elemente iresponsa- 
bile de pe stradă, fără nici o legătură cu Mişcarea Legionară și cu 
evenimentele, au abuzat, ca întotdeauna în astfel de împrejurări şi 
au jefuit şi ucis la întâmplare evrei, ca şi români, de altfel, este 
foarte posibil. Că şi unele elemente izolate, chiar legionare, au a- 
vut porniri personale individuale împotriva unor evrei, ca şi împo- 
triva unor români, iarăşi este posibil. Dar a considera responsabilă 
Mişcarea Legionară şi conducerea ei de aceste violențe la întâm- 
plare, corespunde tot atât de puţin realităţii cât a face întreaga e- 
vreime din lume responsabilă de asasinarea Lordului Moyne. 

Astfel, în toate problemele, cum s-a văzut în acest lung, totuşi 
incomplet capitol, Mişcarea Legionară se menține la aceeaşi a- 
titudine politică şi morală ca şi în trecut, luându-și întotdeauna răs- 
punderea poziţiei sale, dar respingând net ce i se pune în seamă cu 
desconsiderarea nedreaptă a realității. 


31 


C. POLITICA EXTERNĂ A MIŞCĂRII LEGIONARE 
1. Geneza atitudinii Mişcării Legionare în politica externă 


Aşa cum în politica internă nu corespunde adevărul că Mişca- 
rea Legionară ar fi fost o organizaţie exclusivă de dominație dic- 
tatorială, tot aşa, în politica sa externă, Mişcarea Legionară res- 
pinge cu cea mai legitimă mândrie şi demnitate, îndreptăţite de tre- 
cutul său glorios şi plin de jertfe, insinuarea că ar fi putut aliena 
vreodată autonomia sa de acțiune în favoarea unei puteri străine. 

Politica externă, ca şi politica generală a Mişcării Legionare, 
se inspiră din principiile eterne de existență şi de conservare a e- 
sențelor Poporului Român, cât şi din năzuințele de afirmare a no- 
bleţei acestui popor, pe un plan superior şi mai larg. Pentru a păs- 
tra intactă această politică majoră, Garda de Fier a primit atâtea 
lovituri din toate direcțiile, chiar cele mai neaşteptate! 

O cât de neînsemnată tendință de compromis cu morala ei ar 
fi scutit Garda de Fier de multe suferințe şi de multe pierderi dure- 
roase. Conducerea Mişcării Legionare a rezistat însă neclintită pe 
poziţiile sale, uneori în condiţii extrem de grele. Horia Sima de 
pildă şi în 1940 şi mai târziu a fost prizonierul unor voințe hotărâ- 
toare la discreţia oricăror ordine fără ca voinţei sale să se fi putut 
impune, cu toate presiunile, cea mai neînsemnată flexiune. 

Încă o dată, s-a dovedit atunci că puterea materială singură, 
cu toate aparențele impunătoare, este mai slabă decât forțele com- 
plexe ale realității, ascunse uneori sub cele mai modeste forme. 
Dar, ca şi în politica internă, şi în politica sa externă, Mișcarea Le- 
gionară nu se conduce după nici o idee preconcepută şi nu se fi- 
xează în nici o formă rigidă. Corneliu Codreanu spunea odată unor 
intimi că ar colabora şi cu Rusia Sovietică, dacă ar fi în interesul 
Poporului Român. Din nefericire, însă, Rusia Sovietică, încă din 
acele timpuri, îşi fixase conduita sa definitivă, ascunsă cu îndemâ- 
nare, pe atunci, sub cele mai elegante declaraţii geneveze. Această 
conduită, cum puteau distinge cunoscătorii, nu era, în fond, decât 
aceea a Rusiei imperialiste, întărită ca valoare operativă de forța 


33 


unei idei contagioase, de penetraţie universală. Mişcarea Legiona- 
ră nu avea nimic aprioric împotriva Rusiei, dacă se menținea în 
limitele sale Sud-vestice, şi nici chiar împotriva comunismului pe 
plan de politică externă, dacă rămânea în cadrul regimului intern al 
Rusiei, şi nu amenința, prin amestecul în politica internă a ţărilor 
vecine, structura acestor popoare. 

Aşadar, Mişcarea Legionară dovedea un spirit realist, nelă- 
sând, după cum se şi cuvine, în general, ca o politică externă să se 
resimtă de pe urma unor infiltrații ideologice, dacă aceste infiltraţii 
nu sunt prin ele însele condiţii esențiale de realism. 

Mai puţin, deci, Mişcarea Legionară ar fi avut opinii precon- 
cepute împotriva puterilor occidentale, ca Franța şi Anglia. Evi- 
dent, nutrea simpatii, ca şi în toate părţile lumii, chiar şi de ele- 
mente democratice, pentru Italia fascistă și Germania naţional-so- 
cialistă, în măsura în care aceste regimuri lucrau pentru ridicarea 
popoarelor respective. De la această simpatie, până la ideea unei a- 
liane, era însă o distanță neluată încă în considerare pe atunci. De 
altfel, până în Mai 1936, deci nouă ani de la înființarea Mişcării 
Legionare şi 17 ani de la începutul acţiunii naţionaliste, Corneliu 
Codreanu nu luase nici o atitudine în politica externă, prin nici un 
fel de declaraţii publice sau private, lăsându-se astfel diferitelor 
guverne deplină libertate în această materie. 

Intre timp, însă, Rusia Sovietică după o lungă perioadă de ab- 
sență, a reapărut activă pe scena mondială. Concomitent cu verbul 
pacific al exponenților sovietici la Societatea Naţiunilor, dezlănțu- 
ia o formidabilă campanie de propagandă ce demonstra, în fond, o 
copleșitoare energie multiplă, politică militară economică şi idéġ- 
logică. Această forță, Mişcarea Legionară nu a depreciat-o 
niciodată. Apariţia Rusiei ca factor imperialist pe linia unei 
tradiții mai vechi, Panslavismul sau pe a acelei mai noi 
Kominternul, punea România şi Poporul Român în primă etapă a 
marşului moscovit spre Occident. Maşinaţiunile Reprezentantei 
Sovietice de la Bucureşti, conjugate cu instigaļiunile ruseşti în 
țările vecine pentru a ațâța revendicări împotriva României, cât şi 
alte manevre încadrate în tehnica generală a ofensivei sovietice 


34 


împotriva Europei, demonstrau din plin, dacă mai era nevoie, 
intenţiile reale. Conduita Rusiei Sovietice era în concordanţă cu 
dubla ei viziune misionară, națională şi ideologică revoluţionară, la 
care conducătorii sovietici nu aveau, desigur, să renunţe de dragul 
confirmării unei atitudini aparente de bune intenții pacifice şi a 
unei frazeologii sentimentale şi umanitare fără răspundere. Situaţia 
României apărea astfel, cu atât mai amenințată, cu cât această 
conduită sovietică invalida optimismul vădit de comandă al 
conducătorilor politicii externe a României în relaţiile cu Rusia, 
fondat numai pe definiţia agresorului, pe bonomia D-lui Litwinow 
şi pe libaţiunile trimisului Ostrowski cu unii miniştri basarabeni ai 
guvernului din Bucureşti. Nici o garanție substanţială — nici de 
ordin structural, ca, de pildă, îndrumarea obiectivelor Rusiei spre 
alte direcţii de lungă durată, nici de ordin defensiv, ca o alianță 
cu o mare putere militară dispusă să adopte ca principal obiectiv 
apărarea comună împotriva unei agresiuni de la Răsărit — nu întă- 
rea de nicăieri securitatea României. Dimpotrivă, curente intere- 
sate măreau confuzia în interior cu exagerarea revizionismului ma- 
ghiar, adică amenințarea din partea unui popor de 8 milioane de 
locuitori, trecând complet sub tăcere primejdia unui imperiu colo- 
sal de 180 de milioane de agitatori! 

În faţa acestei duble primejdii, internă şi externă, Mişcarea 
Legionară nu mai putea continua atitudinea de rezervă în politica 
externă, fără a lipsi de la cele mai elementare datorii față de Popo- 
rul Român. Conducerea Mişcării a examinat atunci cu toată rigoa- 
rea şi cu tot sângele rece datele problemei, înainte de a pronunța 
un cuvânt în materie. Din acest scrupulos examen, rezultau mai 
multe şi serioase îngrijorări pentru soarta Poporului Român. 

În primul rând, sistemul de alianțe al României dovedea o 
funcţiune total defectuoasă. „Mica Înţelegere” se demonstrase o 
ficţiune, menţinută la suprafață numai de. talentul lui Nicolae 
Titulescu, de dexteritatea D-lui Eduard Beneş şi de proptelele Pu- 
terilor Occidentale. În practică, însă, nu valora nimic, fiecare din- 
tre componenți având interese de apărat în alte direcţii şi nedorind 
fiecare să se strice -cu marea putere ce-i părea mai interesantă: pen- 


35 


tru Ceho-Slovacia, Rusia Sovietică, pentru lugoslavia, Germania şi 
pentru România, Italia. Aducerea aproape cu forța a Principelui- 
Regent Paul la Conferința Micii Inţelegeri de la Bucureşti, din Mai 
1936, dovedea deja descompunerea practică a sistemului. Dar mai 
grav încă, principalul stâlp al alianțelor României, F ranța, înche- 
iase acum un pact de amiciție cu Sovietele, ce reducea mult în 
fond din valoarea convențiilor cu România şi Polonia. Faptul că 
semnatarul pactului, Dl. Laval, era un republican de dreapta şi că 
Primul Ministru britanic care proclamase public interesul Angliei 
pentru Franța, cu faimoasa formulă a frontierelor britanice pe 
Rhin, era însuşi Șeful Partidului Conservator, dovedea cât se poa- 
te de concludent că cele două mari puteri Occidentale, în deplin 
acord între ele şi cu aprobarea integrală a claselor politice, se an- 
gajau pe calea unei colaborări intime cu Rusia Sovietică. Această 
colaborare nu era posibilă decât cu acceptarea punctului de ve- 
dere minimal sovietic care viza, fără îndoială, şi România. lar o 
consolidare a acestei colaborări printr-o alianță avută în vedere, în 
evoluţia situaţiei europene, ar fi cerut cel puțin aceleaşi condiții 
din partea Rusiei ca în 1914-1916, adică, în ultimă analiză, printre 
altele, subordonarea intereselor României intereselor acestei alianțe. 

Pactul de amiciţie franco-sovietic, cu consimțământul tacit al 
Marii Britanii, slăbea, deci, considerabil, securitatea României la 
Est şi, prin urmare, şi poziția ei în general față de vecini şi de ce- 
lelalte puteri. Se mai adăuga la toate acestea şi evoluţia internă din 
Franța, care aluneca tot mai mult spre stânga, astfel ca, după victo- 
ria Frontului Popular la Paris, să nu se mai poată pune mari spe- 
ranțe în rezistența Franței faţă de pretențiile Rusiei ca preţ al unei 
cooperări. 

Concluzia la care a ajuns conducerea Mişcării Legionare era 
cel puțin îndoiala față de voinţa Puterilor Occidentale de a se 
opune Rusiei cu eficacitate. Totuşi, cea dintâi declaraţie de politică 
externă, o circulară către legionari, din 30 Mai 1936, nu a avut ca- 
racter public, iar Corneliu Codreanu s-a mărginit la o atitudine 
moderată. Corneliu Codreanu nu a împins concluzia până la pro- 
punerea unei mutațiuni de alianță în politica externă a României. 


36 


Această concluzie, Corneliu Codreanu n-a propus-o nici 6 
luni mai târziu, într-un document mult mai important, destinat, de 
data aceasta, publicității: Memoriul din 5 Noiembrie 1936 adresat 
Regelui, oamenilor politici şi Ţării. În acest document redactat în 
termeni virili, se înregistrează numai o şi mai mare îndoială față de 
orientarea externă a României, îndoială crescută de pe urma izbuc- 
nirii războiului civil din Spania, faţă de care Puterile Occidentale 
adoptaseră o atitudine de părtinire a frontului popular din Madrid, 
în dauna mișcării creştine a lui Franco, susținută astfel numai de 
puterile Axei. Om profund religios, Corneliu Codreanu respingea 
din toate puterile sufletului său violențele marxismului mondial a- 
cum confirmate de realitate, reprezentat de Brigăzile Internaţionale 
ale lui Lister şi Compesino împotriva Crucii şi a ordinii creştine a 
Europei. Puterile care se pronunțau în favoarea acestei ordine în- 
lesneau astfel, de la sine, o apropiere de poziția Mişcării Legiona- 
re. Totuşi, Corneliu Codreanu nu se pronunță, nici de data aceasta, 
explicit în favoarea unei răsturnări de alianțe, ci se mărgineşte nu- 
mai să recomande sustragerea politicii externe de sub influențele 
oculte şi abținerea de la provocări la adresa Italiei. 

Abia un an mai târziu, după 16 luni de la începutul războiului 
din Spania, la 30 Noiembrie 1937, Corneliu Codreanu ia o atitu- 
dine definitivă în politica externă, în favoarea Axei. La această 
hotărâre Corneliu Codreanu nu a ajuns nici prin negocieri, nici 
prin promisiuni, nici măcar prin vreun contact cu reprezentanți ai 
Axei. Oricât ar părea de curios şi de inadmisibil în tehnica mai 
curentă a politicii externe, Corneliu Codreanu nu a avut niciodată 
legături cu Axa. Rareori, câte un ziarist sau vreun curios din Italia 
sau Germania, mult mai rar decât din alte ţări ca, de pildă, din 
Franța, veneau să-l vadă la Casa Verde. Ceva mai mult, în urma 
unui reportaj nu tocmai exact asupra mişcării, deşi foarte elogios, 
dintr-un ziar german, Corneliu Codreanu a interzis pe termen de 6 
luni accesul oricărui vizitator din acea [ară în preajma Mişcării 
Legionare. Un contact însă, de ordin politic autorizat şi constant, 
nu a existat niciodată între Axă şi Corneliu Codreanu. Acest prece- 
dent a fost poate o deficiență, de pe urma căreia s-au resimțit mai 


37 


târziu în practică raporturile cu Axa şi, în general, tehnica relați- 
unilor exterioare a Mişcării Legionare, întotdeauna foarte suscep- 
tibilă şi rezervată în materie. Dar şi pe acest teren Corneliu 
Codreanu a proclamat primatul ţinutei morale, chiar dacă uzanţele 
unei tactici mai rafinate ar aduce mai multe foloase. | 


2. Oportunitatea alianței cu Axa 


In concret, convingerea Mişcării Legionare în oportunitatea 
unei alianțe cu Axa, a fost rezultatul unei evoluţii foarte lente, de 
pe urma observării minuţioase a realităților europene, iar nu al pre- 
cipitării unei atitudini premeditate. 

De altfel, climatul general al Europei înregistra o jenă în spe- 
cial faţă de conduita uneia din Puterile Occidentale, în speță 
Franța. Pactul Iugoslaviei cu Italia, desele schimbări de vizite între 
conducătorii Germaniei şi ai Poloniei, conversațiile Marii Britanii 
cu Axa, evoluţia politică în jurul războiului din Spania, cât şi iri- 
tarea internă de pe urma grevelor aproape fără întrerupere din 
Franţa, izolau într-o bună măsură politica regimului de front popu- 
lar din Franţa de realităţile europene. Rezultatele vizitei de la sfâr- 
şitul anului 1937 în Europa Central-orientală a D-lui Delbos, Mi- 
nistru de Externe francez, s-au resimțit mult de pe urma acestei 
jene, ca un contrast foarte concludent cu atmosfera. vizitei lui 
Barthou, în acelaşi spaţiu, în 1934. Cu toate strădaniile D-lui 
Victor lonescu de a suplini fermecătoarea personalitate a. lui 
Nicolae Titulescu şi cu toate sentimentele calde ale Românilor 
pentru Franţa, primirea D-lui Delbos la Bucureşti a avut mai mult 
o notă de melancolie, decât încredere. Aceeaşi notă melancolică se 
înregistra şi la Varşovia şi la Praga, încât DI. Delbos, poate şi din 
proasta dispoziţie a Guvernului Principelui Paul, a renunțat la 
experiența de la Belgrad. 

Europa, şi cu ea, în primul rând, România, nu se mai simtea 
deci apărată de sistemul politic în centrul căruia se găsea pe a- 
tunci, în aparenţă, Franţa. În schimb, sistemul Axei părea că oferă 


38 


efectiv mai multe garanții de securitate şi de apărare a ordinii eu- 
ropene. 

Aşadar, principiul alianțelor, în concepția Mişcării Legiona- 
re, s-a născut din stări reale de pe teren, iar nu din afinități sau 
repulsii ideologice. Acest principiu impune mai întâi o clasare a 
primejdiilor pentru România, în ordinea importanței sau urgenței 
şi, ca o strictă consecință, alianța cu acea putere care efectiv ajuta 
imediat România împotriva celei mai importante primejdii în ordi- 
ne de precădere. 

În concret, pentru România tendințele imperialiste dinspre 
Vest sunt mai puţin primejdioase decât acelea dinspre Est. Imperi- 
alismul vestic, pentru a ajunge la mările libere şi la poziliile do- 
minante ale Continentului, nu trebuie să treacă peste România. 
Chiar dacă în ultimă analiză ar tinde să se adâncească în stepele în- 
tinse ale Estului, imperialismul vestic se poate mulțumi cu o Ro- 
mânie neostilă care să nu-i amenințe flancul Sud-estic. Imperialis- 
mul din direcţie estică, dimpotrivă, este o primejdie nimicitoare 
pentru România şi Poporul Român. Primul pas spre o mare caldă 
şi spre poziții dominante, ca Strâmtorile, de pildă, trece peste cor- 
pul României. Între două imperialisme, deci Vestic şi Estic, Româ- 
nia va trebui să se supună dramaticelor ei condilii geo-politice şi 
într-un spirit strict realist, peste oricare alte considerente, să alea- 
gă primejdia cea mai mică, cea mai puțin amenințătoare: aceea a 
Vestului. 

Aşadar, atât timp cât Rusia, Sovietică sau Țaristă, va nutri 
tendințe imperialiste în Europa, România este pe pragul unei pri- 
mejdii de moarte. Desigur, nici considerațiuni sentimentale, nici 
demonstrațiile de cuminţenie amicală ale României, nici ridicolul 
pretextului de amenințare din partea României a securității colosu- 
lui rusesc; n-ar putea opri Rusia de la executarea unui program de 
atât de vaste proporții. Cine concepe dominaţia Oceanelor şi a lu- 
mii şi porneşte la acţiune, nu se mai împiedică de scâncelile po- 
poarelor din cale. Experiența istorică a dovedit că nu este posibilă 
o înțelegere cu o Rusie pornită în marş spre Occident. Fostul 
Ministru de Externe român, Dl. Gafencu, relevă cu bună dreptate 


39 


că, de câte ori puterile occidentale au căutat un acord cu o Rusie 
în ascensiune asupra delimitărilor zonelor de influență, de atâtea 
ori a urmat o ameninţare a echilibrului european. l 

l Dacă nu este deci posibilă o înțelegere a unei Românii paci- 
fice cu o Rusie imperialistă, nu-i mai rămâne României decât să se 
resemneze la apărare, pentru a supraviețui. 

Pentru aceste rațiuni deci, Mişcarea Legionară se află cu ace- 
le forțe care apără România de primejdia primordială dinspre Est. 
Găsind deci numai Axa pe linia apărării împotriva primejdiei mor- 
tale de la Răsărit, s-a aflat cu Axa. 

i Dacă în aceste împrejurări sarcina apărării împotriva unei a- 
gresiuni din Est şi-ar fi luat-o Puterile Occidentale, Mişcarea Le- 
gionară — cum a răspuns însuşi Corneliu Codreanu întrebării unui 
cunoscut ziarist francez, Bertrand de Jouvenel, într-un interviu în 
“Gringoire“, imediat după declaraţia de politică externă în favoa- 
rea Axei — ar fi colaborat cu ele. 


3. Raporturile Axei cu Mişcarea Legionară 


Un alt principiu fundamental în politica externă a Mişcării 
Legionare este împiedicarea României de a deveni un instrument 
al imperialismului vreunei puteri continentale. Garda de Fier s-a 
alăturat, desigur, cu fermitate, Axei. Nu a înțeles însă nici o clipă 
să transforme România într-un agent al unei noi ordini întemeiate 
pe imperialism. Cum am spus mai sus, între două amenințări, 
România poate la rigoare suporta mai bine imperialismul din Vest, 
dar nu-l poate încuraja de bună voie. 

De altfel, eroarea majoră a Axei, care a condus-o la desființa- 
re, a fost tocmai îndepărtarea de politica sa originară de stabilizare 
a Europei într-o ordine nouă de echilibru continental. Aşa se expli- 
că acțiunea de slăbire a mişcărilor populare, blocarea căilor spre 
putere şi înlocuirea lor în mai toate tările cu formațiuni improvi- 
zate. Astfel, la semnarea pactului anti-Komintern, în Decembrie 
1941, ordinea nouă era reprezentată de o serie de ficțiuni guverna- 


40 


mentale, în timp ce realitățile erau combătute şi înlănțuite. Între a- 
ceste mişcări populare, Garda de Fier era de departe cea mai origi- 
nală, cea mai puternică, mai autonomă şi mai rezistentă. Pentru 
toate aceste motive, după ce partida părea câştigată, Axa nu a dorit 
şi nu a sprijinit niciodată victoria Gărzii de Fier în România. Ac- 
țiunea de la 3-6 Septembrie 1940 care a urmărit îndepărtarea Re- 
gelui Carol al II-lea pentru a opri descompunerea moralului in- 
tern, iar nu cucerirea puterii în stat, s-a făcut pe cont propriu, fără 
ştirea, fără concursul şi, mai ales, fără voia Axei. 

Mai târziu, după constituirea regimului de diarhie numit na- 
țional-legionar, reprezentanţii Axei la Bucureşti au căutat prin 
toate mijloacele să consolideze poziția Mareşalului Antonescu şi 
să mineze pe aceea a Mişcării Legionare. În executarea acestei 
politici Comandantul Gărzii de Fier şi Vicepreşedinte al Consiliu- 
lui de Miniştri, Horia Sima, a fost invitat la Berlin în luna Ianuarie 
împreună cu Mareşalul Antonescu. Pentru a evita o neînțelegere 
chiar la inaugurarea unei alianțe, de pe urma unui refuz la o even- 
tuală cerere de subordonare a unor interese majore ce era poate de 
prevăzut, Horia Sima, cu toată dorința de a vedea pe Cancelarul 
Hitler, a renunţat la vizita de la Berlin. Astfel, Horia Sima este sin- 
gurul conducător politic european care a declinat vreodată o invi- 
tație la Cancelarul Hitler în culmea puterii, pentru motive de dem- 
nitate şi de păstrare a autonomiei intereselor Poporului Român. 

Dar conduita Axei a fost clară cu ocazia Loviturii de Stat a 
Mareşalului Antonescu de la 21 Ianuarie 1941. Armata germană a 
primit ordin să susțină pe Mareșal, în timp ce alți trimişi căutau să 
slăbească apărarea oricăror riscuri în caz de cedare benevolă a 
pozițiilor de rezistență. Bizuit pe acest cuvânt, Horia Sima a 
ordonat încetarea rezistenței izbucnită de la sine, ca o reacțiune 
spontană a unei Mişcări viguroase, lovită prin surprindere. Cu- 
vântul Mareşalului Antonescu şi al girantului nu a fost respectat şi 
arestările au pornit, cu o furie încă mai mare ca în 1938. Îndeo- 
sebi Horia Sima şi şefii legionari erau urmăriți cu disperare, ca să 
li se pregătească soarta lui Corneliu Codreanu și a Statului său 
Major. 


41 


Reprezentanții Regimului au invitat atunci în Germania pe 
Horia Sima și alte personalităţi, sub motivul că, după ce pasiunile 
se vor potoli, să se poată întoarce în siguranță, o dată ce neînţele- 
gerile s-au risipit. Ajunşi pe teritoriul german, după câteva săptă- 
mâni de primire amicală, Horia Sima şi unele personalităţi, cu 
toată calitatea lor de oaspeți, au primit domiciliu obligatoriu, în 
timp ce alți legionari, mai mult sau mai puţin importanţi, refugiaţi 
la întâmplare din Țară, au fost internați, fără deosebire, la 
Rostock, într-un lagăr de muncă. 

Din momentul deţinerii lui Horia Sima se dezlănţuie în Ţară 
şi în străinătate o formidabilă campanie de calomnii prin care se 
pune în sarcina Mişcării Legionare şi a lui Horia Sima toate infa- 
miile imaginabile. Punctul culminant este atins în ziua de 22 Iunie 
1941, începutul campaniei contra Rusiei, când Cancelarul Hitler 
în persoană, în lunga sa expunere a cauzelor războiului, enumeră, 
printre manoperele sovietice, şi evenimentele de la 21 Ianuarie 
puse în sarcina Gărzii de Fier, presupusă astfel de conivenlă cu 
Rusia Sovietică! Nici lui Horia Sima, plasat de zvonuri oficiale ca 
refugiat la Moscova, nici Mişcării Legionare înlănțuite de un sis- 
tem de represiune neegalat încă, nu li se dădea posibilitatea să se 
apere. Nu le mai rămânea în apărare decât forța realităţii şi doi-trei 
legionari risipiţi prin alte orașe ale Europei, care s-o expună. 

Politica Axei se îndepărta astfel, din ce în ce mai mult, de re- 
alități. Pe măsură ce victoriile militare apăreau mai strălucite, acţi- 
unile politice deveneau mai palide. În cursul anilor 1941 şi 1942 
exponenții Mişcării Legionare s-au străduit din toate puterile să a- 
rate diferiților reprezentanți ai Axei primejdia unei politici negli- 
jente şi fictive pentru cursul general al războiului. Un război este 
un motor cu dublu piston, unul politic şi altul militar şi nu s-ar pu- 
tea spune care este mai important. Nu se poate ignora acţiunea po- 
litică sub pretextul precăderii militare. Victorii militare fără efecte 
politice s-au mai văzut şi chiar în cazul Germaniei. Victorii politi- 
ce în cursul unui război au aproape întotdeauna consecințe milita- 
re. Războiul modern se poartă, în primul rând, pe plan politic in- 
ternaţional şi seducătoarea ideologie universală a adversarului tre- 


42 


buie să opună deci, pe plan tot internaţional, ideea-forță pe care sta 
Axa la originea războiului: adică stăpânirea de către fiecare popor 
a propriului său destin. De această idee-forță Axa nu se putea înde- 
părta fără primejdia pierderii războiului. Concluzia finală era deci: 
îndepărtarea ficțiunilor din toate țările, restabilirea libertăţii politi- 
ce a popoarelor acolo unde mişcările populare sunt capabile să o a- 
sigure şi reconstituirea unei ordini de echilibru european. La toate 
aceste argumentaţii nu se refuza un efect de stimă şi asigurări de 
viitor, dar fără alte consecinţe efective. 

Şi cum era de prevăzut, soarta armelor s-a întors din toamna 
anului 1942, fără ca şi conduita politică a Axei să se schimbe. 
Dimpotrivă, cu motivarea situației militare, guvernul german era 
dispus să înrăutățească şi mai mult regimul politic. 

În faţa acestei paralizii a reflexelor politice, Horia Ea s-a 
hotărât să întreprindă un alt gest de mare curaj şi demnitate şi anu- 
me părăsirea cu orice risc a Germaniei, pentru a atrage atenţia şi 
altor factori asupra situației disperate la care va ajunge Europa da- 
că nu se revine la o politică realistă. „Am sosit ca un strigăt de 
alarmă”, previne Horia Sima în scris pe Mussolini, după ce la 
plecarea din Germania lăsase pentru a fi comunicată Cancelarului 
Hitler o scrisoare prin care expunea pe larg, cu cea mai mare 
claritate, erorile politicei germane, calea pe care trebuie să se 
revină şi scadența fatală la care se va ajunge dacă se perseverează 
în aceleaşi erori. 

Reuşita lui Horia Sima a produs o mare impresie asupra con- 
ducerii germane. Cum s-a aflat mai târziu, în tot acel interval, 
Himmler avea până la 10 conversații telefonice zilnic, cu Amba- 
sada Germană din Roma, pentru a se interesa de mersul cercetări- 
lor în căutarea lui Horia Sima şi a raporta apoi Cancelarului Hitler. 
Din nefericire însă în Germania, nu s-a înțeles sensul politic al ple- 
cării lui Horia Sima. S-a luat în consideraţie numai pierderea din 
lat a unei importante forțe politice, fără să se țină seamă de ce ar 
putea folosi Comunitatea de pe urma libertăţii ei. Dimpotrivă, grija 
urmărită cu disperare era prinderea din nou a acestui captiv prea 
autonom. Şi în adevăr, printr-un concurs de împrejurări Horia 


43 


Sima a fost sechestrat din nou în German ia, de data aceasta în chip 
absolut, la Oranienburg. În rând cu el, au fost internați toţi legio- 
narii în frunte cu Locotenent-comandantul Mişcării Legionare, 
Vasile Iasinschi, în lagărele de concentrare de la Dachau și 
Buchenwald. O cortină grea de fier a căzut astfel peste existența 
lor, despre care nu s-a mai ştiut nimic timp de 20 de luni. 

Dar dacă în Germania gestul lui Horia Sima a avut un efect 
contrar, în Italia direct sau indirect a avut urmări pozitive. 
Mussollini şi noul subsecretar de Stat la Afacerile Străine, Dl. 
Bastianini, au arătat mai mult interes pentru curentele populare şi 
interesele naţiunilor europene ca mai înainte. De această înțelegere 
a necesităţii de revenire a unui echilibru european s-au resimțit ra- 
porturile cu partenerul din Axă, atât în cursul vizitei D-lui von 
Ribbentrop la Roma, în Martie 1943, cât şi la întâlnirea cu Hitler la 
Salzburg, din luna Aprilie. În aceste ultime convorbiri ca partener 
egal în Axă, Mussolini a intervenit energic în sensul unei estimări 
realiste a Europei şi în favoarea restabilirii în deplină inde- 
pendență, printre altele, a Belgiei, Olandei, Cehiei şi Poloniei. De 
asemenea, Dl. Bastianini a ştiut să impună un nou climat politicii 
externe a Italiei, care ar fi atras după sine, poate, o rectificare a 
conduitei întregii Axe. Dispariţia Italiei din componența Axei ca 
factor important a lăsat însă Germania liberă să continue metoda 
de până atunci în direcţia Europei. 

Am menţionat toate aceste episoade în relaţiile Axei cu Miş- 
carea Legionară, nu ca o plângere sau recriminare împotriva ei sau 
pentru a folosi aceste violențe ca un alibi. Dar aceste întâmplări 
sunt de un mare interes în fixarea intereselor politice la care nu se 
poate renunța, spulberând o serie de interpretări interesate ŞI stabi- 
lind adevărul luminos: 

a. Mişcarea Legionară şi-a păstrat autonomia, cu toate presiu- 
nile, şi demnitatea, cu toate suferințele. 

b.  Luându-şi toate răspunderile morale, Mişcarea Legionară, 
înlănțuită de o represiune fără precedent, atât politic, legis- 
lativ şi polițienesc, cât şi corporal, în toate închisorile 
României şi în lagărele de concentrare ale Germaniei: 


44 


Oranienburg, Dachau, Buchenwald, nu poate fi făcută, din 
cauză de absenţă, nici material, nici politic, nici juridic, 
părtaşă la responsabilitatea regimului de dictatură militară 
şi polițistă a Mareşalului Antonescu care a prigonit-o, nici 
în guvernarea internă, nici în politica de război şi externă. 


c. Mişcarea Legionară a depus toate sforțările pentru a contri- 


bui la readucerea Axei pe linia echilibrului continental. 

Şi putem releva aceste precizări, cu atât mai mult cu cât fap- 
tele de neînțeles care le-au dat prilejul n-au abătut cu nimic linia de 
politică externă a Gărzii de Fier. Mişcarea Legionară, consecventă 
cu poziţia ei, a păstrat aceeaşi atitudine, cu toate amărăciunile şi cu 
toate vexaţiunile. 

De altfel, nici nu era posibilă o altă conduită. Rezistenţa la 
Răsărit: bine-rău, mult-puţin, era. reprezentată. numai de Axă. 
Toate celelalte puteri europene şi extra-europene, mari şi mici, a- 
lunecaseră înspre un sistem de cedare continuă față de pretenţiu- 
nile sovietice, combinând, fără. nici o compensație vizibilă, toate 
forțele politice şi militare, pentru a dărâma şi această ultimă fortă- 
reață anti-invazionistă spre Est. Mişcarea Legionară, aşadar, înain- 
te de a găsi un sistem de apărare mai bun spre răsărit, nu putea, cu 
motive oricât de justificate, chiar din punct de vedere moral, să a- 
dauge resentimentele ei la greutățile sistemului existent. Oricât de 
mult slăbise acest sistem, tot era mai bun decât un vid. 


4. Mişcarea Legionară faţă de schimbarea de la 23 august 1944 


Pentru aceste motive, Mişcarea Legionară nu a găsit justifi- 
cată, cu toate condițiile militare contradictorii, schimbarea cu 180 
de grade a României la 23 August 1944, şi nici sforțarea Aliaților 
în acest sens. in 

De pe urma întoarcerii de poziţii a României, ca şi a 
Bulgariei şi a Finlandei, nu profitau Aliaţii decât în cine ştie ce 
condiţii necunoscute, neclare şi aleatorii. În schimb, Sovietele be- 
neficiau direct şi imediat de prăbuşirea unui front de importanța 


45 


Carpaţilor ce în mod fatal aducea după sine, în stăpânirea Sovie- 
telor, Centrul și Sud-estul Europei cu Balcanii, adică întreaga 
Europă Central-orientală. Poziţia Sovietelor se întărea astfel con- 
siderabil prin aceste gajuri de mare potențial politic, militar şi eco- 
nomic şi cu o aşezare geografică de o importanță decisivă strategi- 
că şi politică. 

Dar admițând chiar că din calcul, Sovietele ar admite să-şi 
retragă mai târziu armatele din aceste regiuni, retragerea n-ar 
executa-o decât după ce forțele militare ar fi înlocuite de garanţii 
sigure de pe urma descompunerii structurale şi istorice a popoa- 
relor respective decapitate, lăsate în rătăcire, fără nici o direcție 
proprie, ca apoi să fie supuse sub conducerea unor elemente 
alogene şi a unor metode coercitive, impuse de la Moscova. 

Aceste rezultate, stăpânirea Sovietelor peste România şi Sud- 
estul european, ca o avangardă a ocupării Europei Creștine şi Is- 
torice, erau tocmai ceea ce Mişcarea Legionară se temuse mai 
mult. Impiedicarea acestor rezultate era însăşi cauza pentru care a 
luptat Garda de Fier peste 20 de ani. Era însăşi rațiunea ei de exis- 
tență pe plan extern. 

Aşadar, când Horia Sima a fost eliberat la 24 August — răsu- 
nătoare, dar tristă victorie politică ce confirmă întocmai previziu- 
nile din anii din urmă — Mişcarea Legionară nu putea aproba con- 
duita Guvernului de la Bucureşti. Mişcarea Legionară a intrat deci 
din nou în luptă pentru a combate pe cât era posibil, efectele ocu- 
paţiei sovietice. 

Deşi atitudinea Gărzii de Fier era fără echivoc ca întotdeau- 
na, totuşi Horia Sima a amânat instituirea efectivă a unui Guvern, 
așteptând desfăşurarea evenimentelor. Când însă presiunea Sovie- 
telor s-a accentuat până la intervenţia directă a Comisarului 
Wischinski pentru desființarea oricăror urme de independenţă, 
Horia Sima a constituit Guvernul Naţional, pentru a preciza fără 
şovăire poziţia reală a Poporului Român. 


46 


5. Politica de echilibru continental şi principiile de politică ale 
Mişcării Legionare 


Politica externă a Guvernului Naţional se fixa astfel în ace- 
eaşi atitudine lineară ca şi a Mişcării Legionare în trecut. 

Din principiul neintervenţiei benevole a României în tendin- 
tele imperialiste ale unor mari Puteri, derivă, cum ar putea rezulta 
din această expunere, un alt principiu fundamental, cel mai impor- 
tant şi mai obiectiv: echilibrul continental. 

Echilibrul european este starea politică generală care convi- 
ne, fireşte, mai bine, intereselor României, care garantează exis- 
tenja statelor mijlocii şi mici, în care se integrează mai jast spi- 
ritualitatea Mişcării Legionare. România, cu poziția ei cheie, cu 
potențialul ei politic şi economic, cu armatele ei şi cu căile de co- 
municație, cu puterea ei de influență în Europa Centrală şi Sud- 
estică, este factor de primă importanță pentru stabilirea unui echili- 
bru continental. Importanța decisivă a acestui factor s-a dovedit în 
cursul acestui război mondial, atât alături de Axă, cât Şi în eveni- 
mentele de la 23 August 1944, când deplasarea de poziţii a Româ- 
niei a atras după sine prăbuşirea întregului sistem politic şi militar 
de apărare a Germaniei şi a determinat un pas major spre deznodă- 
mântul final. 

"Cine îşi alătură, aşadar, acest factor, controlează efectiv căile 
de pătrundere în adâncul Europei şi cheile de dominație a ei. După 
cum se mânuieşte poziția României, se contribuie la stabilirea sau 
dărâmarea echilibrului european. Cine tinde spre ruptura acestui 
echilibru, fatal. urmăreşte desființarea sau cel puţin slăbirea 
României. Și invers, politica de echilibru european are nevoie, în 
primul rând, de o Românie întreagă, puternică şi independentă. 

În urmărirea acestei politici de echilibru, Mişcarea Legionară 
şi-a dat foarte bine seama că sistemul Axei, reprezentat în urmă de 
Germania, nu mai este suficient pentru a rezista singur pregătirilor 
colosale de invazie a Europei dinspre Răsărit. Acest sistem trebuia 
deci lărgit astfel ca, o dată cu Germania, să se alinieze într-un sin- 
gur front toate forțele de ordine milenare, începând de dincolo de 


47 


Ocean şi terminând pe Nistru. Realizarea unui astfel de front a tu- 
turor popoarelor europene depăşeşte desigur mijloacele unor ele- 
mente izolate. Acest țel nu se poate atinge decât prin revelarea 
iminentei primejdii pentru civilizația occidentală, într-un moment 
de iluminare colectivă. 

" Evident, cea mai mare dorință a Europei ar fi ca această pri- 
mejdie să fie conjurată de la sine, ca pregătirile de invazie dinspre 
Est să fie demontate prin persuasiune, ca existența liberă a popoa- 
relor după propriile lor condiţii, cutume, norme şi legi să fie garan- 
tate prin mijloace pacifice şi ca ordinea milenară şi creștină a 
Europei, respectând desigur regimul local, să se întindă consimțită 
benevol până la Urali. 

In aşteptarea acestei minuni cu sorți minimali de realizare şi 
de altfel, numai constituirea unui astfel de front colosal ca o con- 
trapunere a colosului din față, constrâns astfel să mediteze şi să 
cântărească avantajele unei înțelegeri şi riscurile unei provocări. 
Mişcarea Legionară a căutat, în sectorul ei, să contribuie la asigu- 
rarea unei atmosfere mai senine, prin stabilirea unor raporturi de 
bună vecinătate cu Ungaria şi Bulgaria. Aceeaşi dorință o animă 
față de toți vecinii şi aceleaşi intenţii față de toate puterile mari şi 
mici, mai apropiate sau mai îndepărtate. 

Mişcarea Legionară îşi conservă astfel, în ultimă analiză, in- 
tacte cele trei principii de politică externă, demonstrate în această 
expunere: 

I. Contractarea alianțelor după ordinea de precădere față de 
importanța şi urgenţa primejdiilor. 

I.  Impiedicarea României de a deveni un instrument al imperi- 
alismului vreunei puteri continentale. 

III. Alinierea întotdeauna alături de sistemul politic de garanție 
reală a echilibrului european. 

Respectul acestor trei principii de politică externă a Mişcării 
legionare credem că este una din condiţiile esenţiale pentru ca 
România să poată îndeplini funcțiunea ce Dumnezeu i-a destinat-o 
în Sud-estul european. 


D. CONCLUZII PE MARGINEA SUBIECTULUI 


Am încercat să arătăm în această expunere ce este Garda de 
Fier şi ce nu este, ce a făcut şi ce nu a făcut, ce răspunderi îşi ia cu 
hotărâre şi ce răspunderi declină ca neaparținându-i. Dacă am re- 
uşit sau nu, o va arăta viitorul. În orice caz, realitățile suverane vor 
izbuti să completeze lipsurile. Dar în această încercare de tur de 
orizont, mai mult din ce n-am spus, ca neintrând în subiect, decât 
din ce am spus, rezultă o realitate sumbră şi dezolantă. 

Un aforism deopotrivă ştiinţific şi filozofic pretinde că natura 
are oroare de vid. Acest aforism se aplică şi în politică. Şi politica 
are oroare de vid. Prin capitularea fără condiții a Germaniei s-a 
căscat în miezul Europei un astfel de vid înspăimântător. 

Încă după războiul mondial trecut, prăbuşirea sistemului 
celor 7 Mari Puteri scăzuse la frontiere foarte puţin numărul facto- 
rilor de echilibru. Această situaţie a obligat Marea Britanie să iasă 
din “splendida“ ei izolare şi să proclame principiul frontierelor 
sale pe Rhin. Echilibrul european, deci, nu mai putea fi restabilit 
cu uşurinţă, fiindcă, în fond, mari puteri efective, cum s-a dovedit 
mai în urmă, nu mai rămăseseră decât două: Germania şi Rusia 
Sovietică. Acum, vidul lăsat de Germania este ameninţat să fie 
copleşit de prăvălirea conglomeratului de la Răsărit, cu toată greu- 
tatea volumului său gigant. Pârghia de rezistență a Axei fiind rup- 
tă, nici un alt grup de forțe europene singure nu se mai poate opu- 
ne fluviului uman în revărsare de la Est. Occidentul, deci, dacă nu 
vrea să abandoneze Europa definitiv, trebuie să acopere el acest 
vid, printr-un nou sistem, în centrul căruia să se situeze efectiv şi 
să-şi mute astfel iarăşi frontierele, măcar temporar şi simbolic, de 
pe Rhin — pe o linie ce duce de la Marea Neagră la Marea Baltică. 

Sistemul acesta, pentru a avea o valoare şi a oferi o garanţie, 
nu poate fi elaborat numai în cabinetele îndepărtate, de studii ale 
sociologilor, economiştilor, geografilor şi experţilor. Calea aceas- 
ta, urmată la Versailles şi în alte împrejurimi ale Parisului şi, mai 
târziu, pe Rivieră sau pe marginile lacului Leman, nu oferă un pre- 
cedent de urmat. Pe atunci chiar, Neuilly, Sevre, Geneva sau San 


49 


Remo păreau tot atât de departe de Strâmtori, de Fiume, de 
Danzing, de Nistru şi de Salonic, ca Dumbarton Oaks acum de 
Varşovia, Viena şi Trieste. De acolo, de peste Ocean şi mai depar- 
te încă, de la San Francisco, Europa pare, desigur, ca un spațiu in- 
sesizabil, cuprins în linii subțiate de distanță, decât ca un continent 
real, fumegând în ruine, cu fluvii disputate, cu frontiere litigioase, 
cu porturi râvnite, cu zone de influență măsurate, cu popoare sufe- 
rinde, cu partide turbulente, cu o istorie milenară amenințată şi cu 
multe credințe nimicite. 

Soarta Europei deci, nici măcar nemaidiscutându-se pe pă- 
mântul ei, are sorții de a fi îndreptată pe o cale şi mai discutabilă 
încă decât acum un sfert de veac. Este nevoie deci ca planurile ce 
pregătesc destinul Europei să fie cedate cel puţin în parte din mâi- 
nile acelor bărbați de mare valoare ştiinţifică şi desigur cu cea mai 
mare bunăvoință de a face de acolo de departe numai bine, şi reda- 
te măcar parțial oamenilor politici cunoscători de aproape, de pe 
teren, a durerilor de aici, cu mizeria şi măreţia lor. 

Iar pasiunile negative sunt un rău consilier în politică, mai 
- ales în marea politică. Nimic nu se poate construi solid sub apăsa- 
rea patimii: mai puţin, încă, o nouă ordine europeană. Pentru o 
astfel de operă se cere o viziune largă, o intuiție profundă, o jude- 
cată senină, o cunoaştere multiplă şi o putere constructivă de lungă 
durată. Pasiunile răzbunătoare întunecă viziunea, mutilează jude- 
cata şi taie suflul creator. O ordine nouă în Europa nu se poate 
inaugura cu prelungirea fără termen a stărilor excepţionale de neli- 
nişte. Istoria este concludentă. În politică, pentru ca justiţia să pro- 
ducă efecte, trebuie să treacă pe rol exemple scurte şi puţine, ca 
unele intervenţii chirurgicale. De pe urma tribunalelor speciale re- 
zultă mai multă teamă decât dreptate. Nu pot fi târâte pe banca a- 
cuzării milioane de oameni, în nenumărați ani de judecată. Şi mai 
primejdioasă decât coaliția pasiunii este coaliția fricii. Milioane de 
oameni, simțindu-se amenințați, vor sfârşi prin a-şi uni spaimele 
într-o reacțiune comună şi, odată reuniți, îşi vor da seama ce forță 
reprezintă. Aşadar, pentru ca războiul mondial să nu degenereze în 


50 


multiple războaie civile, este timpul ca opera pozitivă să aibă pre- 
cădere asupra pasiunilor. 

Climatul pentru pacificarea Europei poate fi grăbit de calmul 
şi simţul realist al conducătorilor responsabili. Condiţiile generale 
indică oarecum calea. 

Faza exteriorizării totalitare, cu mulțimile delirante sub bal- 
con, în adoraţia unui singur om, ca a unui demiurg, cu uniforme 
sclipitoare, parade şi fanfare, desigur, a trecut. Un ciclu din istoria 
Europei s-a încheiat. Europa, obosită de zbuciumul ultimilor ani, 
tinde acum spre o altă fază, mai temperată, care reține toate esen- 
tele. Eroarea ordinii totalitare era neglijarea unor valori permanen- 
te rezultate din experiența democraţiei. Evoluţia regimului republi- 
can din Italia părea că va corecta această eroare. Acum însă, nu 
trebuie repetată aceeaşi eroare în sens invers, adică în zelul de a- 
plicare a principiilor libertare, să se exagereze detaliile, desconsi- 
derându-se esențialul şi experiența unui sfert de veac. 

Esenţa democrației în perspectiva europeană nu este o pro- 
blemă de procedură electorală, ci respectul ființei umane încadrate 
în ierarhia intereselor comunității şi a voinței naţionale. Aşadar, 
faza nouă în care pare că intră Europa este o substanță comunitară, 
ca o sinteză a realităţilor rezultate din toate experienţele ultimului 
veac. Valorile creştine, respectul persoanei umane, primatul co- 
munităţii, emanciparea muncii de orice tutelă exploatatoare, prin- 
cipiul proprietății, sufragiul popular, dreptatea socială, întărirea 
specificului etnic, încurajarea conservării speciei, libertatea nevi- 
ciată de opinie, sunt permanente ce se impun de la sine în orga- 
nizarea intereselor popoarelor într-o solidaritate: organică, din 
care să rezulte o ordine nouă europeană durabilă. Nici o realitate 
nu poate fi lăsată de o parte. De la înalta spiritualitate creştină până 
la: materialismul micilor colectivități periferice, de la Sfântul 
Scaun până la clanurile din munţii Albaniei, toate forțele trebuiesc 
unite, pentru a restabili o ordine continentală mái puțin nefericită. 

Şi în concret, Puterile Occidentale, instaurate de deznodă- 
mântul războiului mondial în calitate de custode al Europei, tre- 
buie să debuteze printr-o revistă a situaţiei şi un inventar al forțelor 


51 


rămase. Rezultatul nu este prea încurajator. De pe urma războiului 
n-a mai rămas în picioare decât o singură mare putere în Europa. 
Şi mari puteri nu se pot improviza de la o zi la alta. Rusia 
Sovietică rămâne așadar, singura mare putere pe Continent, mai 
atentă şi mai ofensivă ca niciodată. Un echilibru continental însă 
nu se poate stabili cu o singură mare putere în faţa unei constelații 
de state singure, mici și mijlocii. Astfel, se ridică la orizont, în fața 
tendințelor unei ordini naturale, şi perspectiva unei ordini forlate a 
Europei. În ultimă instanță deci, ordinea europeană poate fi stabili- 
tă sau de Rusia, adică de dominaţia acestei singure mari puteri ră- 
mase fără rival continental, sau de un echilibru european împotri- 
va voinței Rusiei Sovietice. Un compromis în această problemă nu 
este posibil şi ar prelungi agonia Europei. O politică de echilibru 
împreună cu Rusia nu este realizabilă decât dacă Rusia îşi schim- 
bă din rădăcini concepția politică asupra ordinii internaționale. 
Semne în această direcţie nu sunt şi ar fi greu de admis ca Sovie- 
tele, din considerațiuni sentimentale sau abstracte, să abandoneze 
benevol şi să renunțe la proiectele lor în plină dezvoltare, favori- 
zate de ocazii atât de rare! Un compromis, deci, cu Sovietele ani- 
mate de starea de spirit ofensivă în plin salt de acum, ar echivala, 
în fond, cu o recunoaştere a dreptului de dominație a Rusiei asu- 
pra întregii Europe; realizarea efectivă a acestei dominaţii n-ar 
mai rămâne decât o chestiune relativă de timp. 

Dar atunci, acel punct insesizabil de topire în conştiinţa po- 
poarelor europene față de invazia de la Est, ar fi depăşit, şi o răs- 
turnare totală de concepții ar urma acestei topiri. Perseverenţa în 
ordinea de până atunci ar părea o ficţiune inutilă şi ordinea cea no- 
uă a Estului, ca orice idee victorioasă, ar apare ca o realitate Stăpâ- 
nitoare. Popoarele europene s-ar înclina docile şi ar primi ordinea 
Estului ca o fatalitate superioară, orânduită de forțe indescifrabile. 
Fiecare popor ar aplica atunci axioma amintită odată de Mussolini: 
"când în istorie un eveniment devine fatal, este mai bine să se rea- 
lizeze cu noi, decât fără noi, sau, şi mai rău, împotriva noastră." 
Cea de-a treia Romă, Moscova, imaginată de vizionari, ar fi reali- 


52 


zată astfel, şi în locul Capitoliului s-ar ridica Kremlinul, după cum 
Kominternul ar înlocui Vaticanul. 

Custozii de acum ai Europei, Puterile Occidentale se găsesc 
în fața tragicei dileme a salvării abandonării Europei. D1. Churchill 
are dreptate. Speranţele lumii, solidare cu ale Europei, se concen- 
trează acum spre insula britanică şi aliatul ei american. Acolo se 
decide soarta nu numai a unui continent, dar a unei lumi şi a unei 
civilizații. 

Dacă hotărârea va întârzia însă prea mult şi va dovedi slăbi- 
ciuni, şovăiri sau un interes mai slab decât pretinde nivelul proble- 
melor de acum, atunci este probabil ca Europa să se îndepărteze 
de ceea ce se înțelegea odinioară prin Occident, pentru totdeauna. 


Aceste concluzii pe marginea subiectului nu sunt inspirate 
nici din vederile unui singur partid, nici de interesele unui singur 
popor. S-a căutat să se urmărească evoluţia stărilor de spirit colec- 
tive cât mai atent posibil şi concluziile să rezulte cât mai exacte, pe 
cât îngăduie observarea realităților numai de la distanță. 

Dar o dublă concluzie este sigură: popoarele zdruncinate du- 
pă sfârşitul acestui război aspiră cu orice preț la un echilibru dura- 
bil şi reconstrucția Europei este o operă grea, de mare curaj şi de 
vastă răspundere istorică. 


(ss) Mihai Enescu, 

Consilier de Legaţiune, 

Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine, 
Consul General al României în Germania 


53 


ANEXA Î. UN OM SALVEAZĂ LEGIUNEA? 


Supraviețuirea Legiunii din faza critică a perioadei postbelice, 
când toate grupările naţionaliste erau urmărite de Aliați pentru presupusa 
lor colaborare cu Germania naţional socialistă, se datorează unui om, In- 
ginerul Virgil Velescu. A săvârşit o ispravă memorabilă de care n-a vor- 
bit decât câtorva camarazi. De o rară modestie, nu s-a lăudat niciodată cu 
intervenția lui providențială pentru destinele Legiunii. Probabil că şi a- 
cum când, după 50 de ani, va citi rândurile mele, se va simți afectat de 
această dezvăluire. Dar nu am ce face, căci acțiunea lui, tăcută şi necu- 
noscută de cei mai mulți, reprezintă un moment culminant al istoriei le- 
gionare după finalul războiului. Velescu i-a salvat pe toţi să nu fie urmă- 
riți, arestaţi Şi predaţi asasinilor ce-i aşteptau în țară. 

În cursul conversaţiilor ce le-am avut cu camaradul Velescu la 
Freising, am aflat chiar din gura lui episodul schimbării de atitudine a 
Aliaților faţă de problema legionară. De ce singură mişcarea noastră. a 
fost cruțată să aibă soarta tragică a Crucilor cu Săgeţi, a Mişcării Slova- 
ce, a Croaților, predați în masă lui Tito, şi aşa mai depar te? Ce s-a petre- 
cut la Marele Cartier al Armatei Aliate ca să facă excepţie cu Mişcarea 
Legionară? Noi am rămas până la capăt credincioşi Puterilor Axei şi se 
găseau suficiente pretexte ca să fim arestaţi şi trimişi în România. 

În aceste împrejurări de nesiguranță şi duşmănie, când toți comba- 
tanții naționaliști care au luptat alături de Germania erau pecetluiţi cu ca- 
lificativul de „colaboraţionist”, fără să se mai ia act de situaţia specifică 
a fiecărui grup, Virgil Velescu a avut curajul să se înfrunte chiar cu cen- 
trul de unde se decretau aceste măsuri de represiune contra aşa- zişilor 
criminali de război. 

Dar cum a ajuns să pledeze în fața instanței aliate supreme cauza 
Legiunii? Pentru a se putea realiza acest contact, a intervenit un lanț de 
întâmplări care ies din comun şi care aparțin mai degr abă unei ordini su- 
pranaturale. 

La Freising se refugiase, azvârlită de calamitatea războiului, şi o 
doamnă română, numită Sangiuleanu. Velescu a cunoscut pe această 
doamnă şi i-a povestit lanţul de, suferințe al Legiunii sub toate regimu- 
rile, inclusiv tr atamentul de care am avut par te din partea Germaniei; do- 


? Horia Sima, Guvernul Naţional Român de la Vieni, Editura 
Metafora, Constanța, 2005, pp. 133-136. 


55 


miciliu forțat, lagărul de la Buchenwald și interdicția oricărui contact cu 
exteriorul şi cu ţara. Doamna Sangiuleanu a fost adânc impresionată de 
dezvăluirile lui Velescu şi, îngrijorată să nu se abată o nouă prigoană 
contra legionarilor din partea Aliaților, din necunoaşterea adevăratei lup- 
te legionare, i-a propus lui Velescu să meargă la Frankfurt am Main, la 
Marele Cartier al Armatei Americane, unde ea cunoaşte pe cineva care 
aparține Statului-major al lui Eisenhower, Comandantul Suprem al Ar- 
matei Aliate din Germania, S-a 

Dar cine era această doamnă Sangiuleanu? În perioada premergă- 
toare războiului, între anii 1937-1939, lucrase ca funcţionară la Ambasa- 
da Americană din Paris. Acolo a cunoscut, lucrând în biroul lui, pe 
Consilierul Robert Murphy, acela care mai târziu, în 1942, va juca un rol 
decisiv în pregătirea invaziei aliate din Nordul Africii. Din acel moment, 
Robert Murphy a devenit consilierul diplomatic al Generalului 
Eisenhower, post pe care l-a păstrat în tot cursul războiului, cât şi după 
capitularea Germaniei. Acuma se afla la Frankfurt / Main, la Cartierul 
Generalului Eisenhower, fiind omul de încredere al acestuia cu aliaţii eu- 
ropeni. Generalul Eisenhower avea o încredere totală în expertizele poli- 
tice ale lui Robert Murphy şi îl consulta ori de câte ori trebuia să decidă 
asupra tratamentului ce trebuie să se aplice foştilor inamici. Doamna 
Sangiuleanu suferise ea însăşi rigorile lagărelor germane. Pe timpul ocu- 
pației, a fost arestată la Paris de Gestapo, ca fostă funcționară a Legaţiei 
Americane, bănuită că ar face spionaj în favoarea Aliaților, şi internată 
în lagărul de femei Ravensbruck. Eliberată la capitularea Germaniei, şi-a 
găsit refugiu la Freising, unde a întâlnit pe Velescu şi grupul de români. 
De aici se leagă cunoştinţa lor. 

Doamna Sangiuleanu i-a propus lui Velescu să întocmească un me- 
moriu referitor la problema Legiunii şi să i-l predea lui Murphy în audi- 
enţa ce vor solicita-o împreună. Velescu a redactat acest memoriu în 
franţuzeşte, în care a expus suferințele ce le-a îndurat Mişcarea atât din 
partea lui Antonescu, cât şi a Reichului German. Doamna Sangiuleanu, 
veche cunoştinţă a lui Robert Murphy, a obţinut cu uşurinţă audiența şi 
au plecat împreună la Frankfurt. 

În cursul audienței, Robert Murphy a citit mai întâi memoriul și a- 
poi, într-o discuţie amicală, i-a pus lui Velescu o serie de întrebări com- 
plementare. Velescu i-a răspuns punct cu punct, dezvăluind toată trage- 
dia Legiunii. 


La despărțire, Robert Murphy i-a comunicat lui Velescu că el este 
convins de dreptatea cauzei noastre şi că va căuta să convingă şi pe 
Eisenhower să facă o excepţie cu Mişcarea Legionară, scoțându-o din 
categoria grupărilor „colaboraţioniste”. I-a recomandat doar ca legionarii 
domiciliaţi în zona americană din Germania să se manifeste cu oarecare 
prudență, pentru a nu provoca intervenţii din partea cercurilor ostile. 

Generalul Eisenhower a urmat avizul lui Murphy şi şi-a dat con- 
simțământul ca în listele colaboraţioniştilor să nu figureze membrii Miş- 
cării Legionare. Acest ordin a fost imediat transmis tuturor autorităţilor 
americane din Bavaria, cu urmarea că legionarii din acest spaţiu nu nu- 
mai că nu au fost urmăriţi, dar au fost acceptaţi şi sub ocrotirea asistenţei 
sociale a organizaţiei UNNRA. 

Misterul legionar de la Freising se lămurise. Eroul anonim al aces- 
tei isprăvi legendare a fost Inginerul Virgil Velescu. Lui se datorează că, 
în spaţiul controlat de americani, nu s-au produs represalii contra legio- 
narilor, n-au fost arestați camarazii noştri şi nici trimişi autorităţilor în 
țară. 

Când am ajuns la Freising, operaţia era încheiată. Nu ştiu în ce mă- 
sură beneficiam şi eu de această protecţie. Am preferat să continui să îmi 
păstrez anonimatul. 


57 


ANEXA 2. SENTINŢA CIVILĂ 
A CURȚII DE APEL SUCEAVA? 


DECIZIA IREVOCABILĂ NR. 745 A CURŢII DE APEL SUCEAVA 
DOSAR NR. 152/1995 — DECRET-LEGE NR. 118/1990 
ROMÂNIA 

CURTEA DE APEL SUCEAVA 

SECȚIA CIVILĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV 


Şedinţa publică din 12 iulie 1995 
Preşedinte — Hancu Mircea 
Judecător — Gorduneanu Cornel 

— Iacob Doina 
Grefier  - Butnaru Lucia 


La ordine pronunţarea recursului declarat de reclamanta Gudinov 
Rahila, domiciliată în oraşul Gura Humorului, str. Carcasului nr. 46, jud. 
Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 402 din 15 noiembrie 1994, dosar 
nr. 2779/1994 a Tribunalului Suceava. 

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în şedinţa publică din 4 
iulie 1995, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă 
de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, şi când 
din lipsă de timp s-a amânat pronunțarea pentru azi. 


După deliberare, 
CURTEA 
Asupra recursului de faţă, constată: 


Prin hotărârea nr. 589 din 31.01.1994 Comisia pentru aplicarea 
Decretului-Lege nr. 118 din 1990 — Suceava a respins cererea reclaman- 
tei Gudinov Rahila, pentru acordarea drepturilor băneşti prev. de art. 1 şi 
3 din Decretul-Lege nr. 118/1990; pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că re- 
clamanta nu a dovedit că i se cuvin drepturile respective. 

Împotriva acestei hotărâri a făcut contestaţie reclamanta, arătând că 
a dovedit situaţia invocată în cerere cu actele aflate la dosar. 


* Este reprodus textul respectivei sentințe civile. 
58 


Prin sentinţa nr. 402 din 15.11.1994 Tribunalul Suceava a respins, 
ca nefondată contestaţia, cu motivarea că reclamanta a făcut parte din 
mişcarea legionară şi, conform. cu art. 11 din Decretul-Lege nr. 
118/1990, drepturile nu pot fi acordate persoanelor care au făcut parte 
din organizații politice cu caracter fascist. 

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, arătând că 
mişcarea legionară nu a fost o organizaţie fascistă şi s-a dovedit că ea a 
desfăşurat o activitate cu caracter fascist. 

Recursul este fondat. ; 

Astfel, din adeverinţa de la fila 4 şi din relațiile de la fila 5 (din 
dosarul de fond) rezultă că reclamanta a fost arestată în lagărul de la 
Caracal, în perioada 10.04.1945 — 26.10.1945, după care i s-a stabilit do- 
miciliul obligatoriu în oraşul Gura Humorului. Nu s-a dovedit că recla- 
manta a desfăşurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut 
parte din mişcarea legionară nu constituie o probă în acest sens. 

Conform art. 1, alin 3 din Decretul-Lege nr. 118/1990, perioadele 
prevăzute în art. 1, lit. d (a avut stabilit domiciliul obligatoriu) constituie 
vechime în muncă dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să 
se încadreze în muncă în funcţia pentru care aveau pregătire profesiona- 
lă. 

Cum reclamanta a făcut dovada arestării şi domiciliului obligatoriu 
şi nu s-a soluționat pe fond cererea ei, se va admite recursul şi, casând 
ambele hotărâri, se va trimite cauza la Comisia pentru aplicarea Decretu- 
lui-Lege nr. 118/1990 Suceava, pentru competenta soluţionare, ocazie cu 
care se va stabili şi perioada în care reclamanta a avut domiciliu obliga- 
toriu, verificând dacă din această cauză nu s-a putut încadra în muncă în 
funcţii pentru care avea pregătire profesională. 

Totodată, se va calcula şi indemnizaţia ce se cuvine reclamantei 
conform art. 3 din Decretul-Lege nr. 118/1990. 


Pentru aceste motive, 


ÎN NUMELE LEGII 
DECIDE 


Admite recursul declarat de reclamanta Gudinov Rahila împotriva 


sentinţei civile nr. 402 din 15.11.1994 a Tribunalului Suceava şi, în con- 
secință: 


59 


Casează hotărârea nr. 589 din 31.01.1994 a Comisiei pentru aplica- 


rea Decretului-Lege nr. 118/1990 = Suceava, precum şi sentința civilă nr. 


402 din 15.11. 1994 a Tribunalului Suceava şi trimite cauza la Comisia 
pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 — Suceava, pentru so- 


luţionarea cererii. 


IREVOCABILĂ. 
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iulie 4229 


Preşedinte 
ss Indescifrabil 


Judecători 
ss Indescifrabil 
ss Indescifrabil 


Grefier 
'ss Indescifrabil 


60 


ANEXA 3. CAZUL GUDINOV ÎN PRESA VREMII: 


O” instanță juridică românească 
a decis că Miscarea egionară 
nua- avut un. caracter fascist 


| 
i f SENTINȚA „IREVOCABILĂ - A. FOST. DATĂ DE CURTEA DE. APEL SUCEAVA 
Í 


rin (Badia nr. 745, pronuniciă, În $e-.. ° cecvo, core „sustinea poziția - ‘Comisiei : 


„dinte din 32.07. TPIS Cur ie 
pe pie ter eg de” Apel din. RG a tăcuw fec urs‘lo Curtea de Apel Şu-. 


instonță 'românea;. ` 'ceavc,. recur, fo 
s considero! fondat. Comple- 
să cs a stabilit cò, areo Legioridră „ul de "judecată, condus” Hans le, 
av a avut en câractei -Implicctă in Mirceo Hi ; o n 


i N Neu, acasat + sentința, 
proces, Rohila’ Güdinoy 199 cail; cin Gura -Tui Suceâva. $ : printr-o Doors jocabilă s 
Humorului, crestată ia 1945, în. agărul. de. “Nu s-a dovedi É dila, 
ji Bu. A e „inu s-a dovedit că: reclomanta' a * desfă. . 
A racal,. a solicitat. omisiei Pentru ui $ 
piicerco Decretului-! Lega ar. ` 118/1930 
drepturile, băneşti “ce sa. cuvin persoana- 
jar care Gu avut dz suferit: în urijo pk 
presiunii. comun, isia *' ti 


șural. o activilate cu caracter” dasci), iar 

fapiul că a făcut parle diñ Mișcarea Le- 

; gionară NU constihiie 'o probă ni acest 

- sens Y sa arată în.Decizia. i i 

ș- menţiona! că, „În lucrea * acestei -ho- i 

2] Suceave studiat 
Slebiul Proces * 


75352 


cara a'exclus a 


ep „acor-: ` carea! Legionarăi dint < - 
Gota: ersoansfor: « care aù făcut parte. ndin ` caracter. RE SE recničojile Se 


organizații polifice cy caracter i fascist. 
După sl dat ă ce: Tribunalul „Su. 


ju îi E ariaa ve ERAU” MUNTEAN! 
ARRONE Aici alia : i 


EVENIMENTUL ZILEI N NR. 999, 4 ca pct 1995. 


sertare a 


61 


CUPRINS 


Adevăruri mereu ignorate 


Tribunalul internaţional de la Niirnberg, prin Comisia 
de Anchetă, a scos de sub acuzare Mişcarea Legionară 


9 


Memoriul prezentat autorităţilor americane de ocupaţie 13 


A. Introducere 
B. Poziţia Gărzii de Fier pe plan intern 
I. În principiu 
IL. În concret 
1. Mişcarea Legionară şi ordinea legală 
2. Mişcarea Legionară şi Monarhia 
3. Mişcarea Legionară şi principiul 
separării puterilor 
4. Problema evreiască 
5. Violenţele politice 


C. Politica externă a Gărzii de Fier 


I. Geneza atitudinii Mişcării Legionare 
în politica externă 
II. Oportunitatea alianţei cu Axa 
III. Raporturile Axei cu Mişcarea Legionară 
IV. Mişcarea Legionară faţă de schimbarea 
de la 23 august 1944 
V. Politica de echilibru continental şi 
principiile de politică ale Mişcării Legionare 
D. Concluzii pe marginea subiectului 
Anexa 1: Un om salvează Legiunea 


Anexa 2: Sentința civilă 745/1995 a 
Curţii de Apel Suceava 


„Anexa 3: Cazul Gudinov în presa vremii 


63 


14