Faust Bradescu — De vorba cu noii refugiati — 1974

BIBLIOTECA DE DOCUMENTARE 
DACIA 


+ 


Ni 1 


FAUST BRADESCU 
(D. Brad) 
DE VORBA CU NOII 
_REFUGIATI 


EDITURA CARPAŢII 
MADRID 
1974 


EDITURA “CARPATII” 
Calle Villanueva, 43 
Apartado de Correos 9.283 
MADRI»-l (Espafia) 


Anunţă: 

* ISTORIA ROMANILOR DIN DACIA TRAIANA, de 
A. D. Xenopol, vol. I, II şi IV, 15 dol. USA. Vol. III 
epuizat. 

* ISTORIA LITERATURII ROMANE, de D. Murărașu, 
vol. II, 4 dol. USA. Vol. I epuizat. 


* NATIONALISMUL LUI EMINESCU, de D. Murărașu, 
5 dol. USA. 


** AMINTIRI DIN CAPILARIE, de Ion Creanga, 
3 dol. USA. 


** DACIA, de Vasile Pârvan, 3 dol. USA. 
** PRECURSORI, de Octavian Goga. 3 dol. USA. 


ISTORIA PARTIDELOR NATIONAL, TARANESC SI 
NATIONAL TARANESC, de Pamfil Şeicaru, vol. I, 
II, 10 dol. USA. 


> ISTORIA POLITICA SI MILITARA A RASBOIULUI 
ROMANIEI CONTRA RUSIEI SOVIETICE, de 
General Platon Chirnoagă, 6 dol. USA. 


** KARL MARX: INSEMNARI DESPRE ROMANI. 
Texte inedite cu comentariu de Pamfil Şeicaru, 
6 dol. USA. 


** STEFAN CEL MARE, Voievod al Moldovei de 
prof. Alexandru Boldur, 6 dol. USA. 


** FRUMOASA CU OCHI VERZI, de J. N. Manzatti, 
ed. II, 3 dol. USA. 


x aie SCOALA: de Liviu Rebreanu, vol. I şi II, 8 dol. 


at E UCL: de Bucura Dumbrava, roman, 4 dol. 


** POVESTI FARA TARA, de F. Bradescu, N. Novac şi 
N. S. Govora nuvele, 5 dol. USA. 


„ BLIBIOTECA DE DOCUMENTARE 
| DACIA 


Nr. 1 


FAUST BRADESCU 
(D. Brad) 


SCRISORI CATRE 
REFUGIATI 


EDITURA CARPAŢII 
MADRID 


1.97a 


MARSIEGA, $. A—Enrigque Jardiel Poncela, 4—Madrid-16 


Es separata.—Deposito legal: M. 8.137-1958 


«Biblioteca Documentară DACIA» este o formă 
complementară a «Colecţiei DACIA» ce apare la Rio 


de Janeiro. 


Pe când Colecţia DACIA are ca scop publicarea de 
studii de-o anumită extindere științifică, Biblioteca 
Documentară DACIA urmăreşte publicarea de bro- 
şuri scurte, menite să exprime, în cel mult 30-40 de 


pagini, esenţialul unei probleme. 


| LAMURIRE | 


Domnul Faust Brădescu a publicat în revista 
«CARPAŢII» — sub pseudonimul D. BRAD — 
douăsprezece «scrisori explicative», adresate unor 
noi veniţi în lumea liberă, doritori să se integreze 
luptei comune pentru desrobirea Neamului. 

Fiecare scrisoare tratează un subiect de interes 
special pentru noii refugiaţi, în legătură cu viaţa exi- 
lului românesc şi a raporturilor ce trebuie să se 
creeze între ei şi pătura celor vechi pe aceste me- 
leaguri. 

Dat fiind interesul pe care l-au stârnit aceste 
«scrisori» în lumea refugiului românesc, cât și im- 
portanţa lor permanentă pentru valurile de noi refu- 
giaţi ce vor urma, direcţia revistei a decis publicarea 
lor sub această formă în «Biblioteca Documentară 
DACIA», prin care se inaugurează de altfel un nou 
tărâm de luptă româneasca peste hotare. 


CARPAȚII 


SCRISORI CATRE 
REFUGIATI 


PRIMA SCRISOARE 
«Ce este exilul şi ce sunt exilaţii» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


I sosit de curând din Tara și eşti înmar- 
murit de vidul ce te înconjoară ca 
Român refugiat. Ai vrea să iei parte la 
lupta de desrobire a Tării și nu ştii cum. 
Te isbești de atâtea necunoscute că nu 
mai știi de unde să începi și pe cine să 
mai crezi. Şi multe, multe alte inconve- 
niente pe care nu le pricepi... 

Mi-ai pus atâtea întrebari și m'ai 
biciuit cu atâtea chestiuni că-mi este 
imposibil să-ți răspund la toate în acelaş 
timp. Voi încerca să-ți lămuresc nedu- 
meririle, pe îndelete, în, mai multe scrisori. Nu-ţi cer decât 
răbdare și bună voință, pentru a nu te descuraja prea 
repede în faţa celor expuse. 


Astăzi mă voi căsni să-ți explic, așa cum ceri de-altfel, 
ce este exilul, ce sunt exilații și care-i rolul lor. 


Chestiunea este într'adevar esenţială. Fiecare trebuie să 
fie bine lămurit dela început, dela primul contact cu 
această lume românească în plină fierbere peste hotare, 
asupra caracterului și misiunei ei. 


Există trei opinii asupra exilului: 

Opinia guvernului dela Bucuresti. Consideră existenţa 
grupurilor de exilați ca o anomalie a comunității de simţire 
românească şi o provocare directă a autorității regimului 
comunist din Tară. Ca și cum ar putea exista o comunitate 
de simţire românească între cei ce luptă pentru dezrobirea 
țării și cei ce o sugrumă! ME: — 

Pentru acest guvern de călăi, exilaţii activi și intransi- 
genţi sunt niște trădători, niste lichele, iar exilul ca formu. 
lă, o simplă utopie. Fapt este însă, că nu ştie ce să mai 
inventeze pentru a-l atrage de partea lui și a-l transforma 
într'o anexă a serviciului de subversiune comunist. Promi- 
siuni, beneficii, organizaţii paralele, etc. totul a fost pus 
în mișcare pentru a slăbi și anihila acest pumn de voințe 
și entuziasm. oi 

Opinia țărilor în care activează exilul. Aceste ţări îl 
găsesc prea neobosit și stăruitor. Ar vrea să existe, dar 
invizibil dacă se poate, discret ca o umbră pe firmamentul 
istoriei. Pentru ele, care au relaţii diplomatice şi comerciale 
cu RSR-ul, apar prea multe neajunsuri din cauza prezenţei 
acestor forţe pe teritoriul lor. 

Recunosc, mai ales pe ascuns sau indirect, că lupta 
acestui exil e o vibrantă manifestare a celui mai curat 
sentiment patriotic și proba vitalităţii unui neam ce nu se 
vrea învins. Beţelen roate oficiale sunt însă numeroase 
și mulţi dintre noi au avut de suferit ca urmare a adeziunei 
lor neprecupeţite la lupta exilului. 

Opinia celor ce fac parte din exil. Exilul este neamul 
liber. Un suflu de speranţă peste rănile și pătimirile celor 
dela Canal, dela Piteşti, din închisori și din lagăre. El 
reprezintă, în puţinătatea și dispersiunea lui, singura lu- 
mină de dezrobire a celor încătușaţi în Ţară. = 

Exilul e românimea destinată să strige, să combată, să 
impună în lumea liberă, dreptul la o viaţă independenta a 
tuturor Românilor. In această clipă istorică, exilul a rea- 
litatea cea mai vie și cea mai plină de răspundere a nea- 
mului. Nimic nu-l poate opri, nimic nu-l poate sdruncina, 
deoarece în el svâcnesc virtuțile străbune și-i conștient de 
viitorul pe care-l reprezintă. Nici șicanele guvernelor strei- 
ne „nici încercările de destrămare ale guvernului comunist 
român. Senin și aspru își va continua calea, împrospătat 
mereu de cei noi veniţi, până la spulberarea vremelnicei 
înjghebări politice ce-a dus România la ruină, 

Nu există misiune mai mare pentru un exil ca al nostru 
decât aceea de a fi prezent în istorie, cu trup și suflet, 
neînfricat și demn, perseverent şi chiar violent, de-i nevoie. 
Atunci când este în joc soarta întregului neam, nu se poate 
trece nimic cu vederea și nu se poate nimic ierta. Şi mai 


10 


ales, exilul nu are voie să uite urgiile de sânge Și de cruzime 
ale celor ce azi ne invită să stăm alături de ei prin diversele 
asociații culturale sau cultuale de pură circumstanţă. 
Aceste încercări de ademenire le considerăm insulte pentru 
demnitatea noastră de Români exilați. Noi nu suntem de 
vânzare. 

Exilul este o armată în slujba neamului, în care e de 
datoria fiecăruia să-şi dea obolul, după putință. El nu-şi 
poate îndeplini rolul fără adeziunea entuziastă a celor ce-și 
iubesc, pământul strămoșesc și simt în ei svâcnirea unei 
chemări profunde. 

In aceste condiţii, ce sunt exilaţii şi care-i rolul lor? Să 
fim înţeleși dela început. Nu pot fi consideraţi exilati în 
sensul pozitiv al cuvântului, cei ce sau cuibărit pe undeva 
și-și văd de treburile lor particulare. Nici cei ce nu-şi ma- 
nilestă sub nicio formă neacceptarea situaţiei din Tară 
și-a regimului comunist de acolo. Cu atât mai puţin toţi cei 
ce au aderat deschis sau pe ascuns la vreo asociaţie pusă 
la cale de regimul bucureştean. 

Exilaţii sunt ostașii acestei armate nevăzute, ce stau 
veşnic pe baricadele luptei naţionale de desrobire. Tineri 
sau bătrâni, vechi exilați sau noi veniţi, ei n'au odihnă în 
activitatea ce desfăşoară. Fiecare, cu mijloacele de care 
dispune, își face datoria fără reticenţe și fără teamă. 

Exilaţii sunt inelul de legătură între speranţa celor din 
țară și libertatea spre care năzuesc. Ei au conștiința acestui 
destin minunat și-l servesc cu religiozitate. 

Nestrămutaţi bravează lingușirile, promisiunile și ame- 
ninţările regimului comunist dela București, pălmuindu-l 
cu indiferența și disprețul lor. Oameni de curaj și de onoare 
nu se lasă intimidați de metodele întrebuințate împotriva 
lor. Ei sunt cei ce trebuie să suporte relele lumii, și lovitu- 
rile soartei pentruca neamul să poată fi mântuit. 

Dacă le-a fost îngăduit să-și scape fiinţa din văpaia ru- 
gului ce mistuie Tara, Cal de Sus i-a încărcat de-o obligaţie 
pe care n'o pot nega sau trăda. Nu pentru a huzuri, fiecare 
după voie, au fost salvaţi şi svârliţi în acest Occident liber. 
Ci pentru a contribui cu aportul lor de muncă, inteligenţă 
și curaj, la marea epopee a desrobirei neamului. Plaga 
marxistă nu se combate cu coexistenţă şi cenacluri de dis- 
cuţii literare ci cu aruncătoarele de flacări ale adevărului 
și cu forţa de sacrificiu a celor ce cred în acest adevăr. 

Exilaţii sunt deci purtătorii acestor aruncătoare de îla- 
cări și sufletele gata de sacriticiu întru salvarea neamului. 
Numai aceștia sunt adevărați exilați, căci numai ei cred 
în victorie și luptă pentru a spulbera regimul care s'a cui- 
bărit în Tara şi i-a împins pe drumul exilului. 

Dacă misiunea exilului este să fie prezent în istorie, 


u 


misiunea fiecarui refugiat conștient e să fie prezent în exil, 
fără reticenţe, fără condiţii, fără reproșuri. Oriunde sar 
găsi, exilatul reprezintă năzuința spre libertate a neamului 
si'n această calitate e dator să lupte pâna la capăt. Cine-si 
uită datoria pe care o are faţă de națiunea încătușată își 
va bine merita blestemul celor ce nu ne au decât pe noi 
pentru a-și alinta speranţa învierii. 

Iată deci, iubite corespondent necunoscut, cum se pre- 
zintă în câteva cuvinte realitatea exilului. Nici mai strălu- 
cită, nici mai tragică ca a altor exiluri. Cu o singură 
diferenţă. De data aceasta e vorba de exilul NOSTRU, de 
răspunderea NOASTRA, de cum vom înţelege NOI lupta și 
sacrificiul. - 

Ești nou venit printre cei ce duc greul acestei lupte. 
Cunoști însă mai bine ca noi amarul din Tara. Ai incă 
proaspată în ochi imaginea durerilor lăsate acolo, iar 
urechile îţi sunt pline de gemetele celor sacrificați. 

Dar ești liber, într'o lume liberă! 

Poţi alege calea huzurului sau cea a ostașului pe meterez. 
Nimeni nu te va putea împiedeca, căci totul se va petrece 
în fundul sufletului. Dar neamul vede și istoria nu iartă. 

Fă-ţi, deci „o strictă analiză de conștiință și decide. Eu 
nu te pot ajuta întru nimica, Tot ce-ţi pot spune, în șoaptă, 
ca un frate, e următorul lucru: 

Nu lăsa să lunece în hăul indiferenței sau a] egoismului 
flacăra sfântă a dragostei pentru nearnul ce ne-a zămislit. 
Numai în el şi prin el suntem ce suntem. 

Cu bine şi pe curând. 

D. BRAD 


Ru aa 


SCRISOAREA DOUA 


«Ce însemnează Rezistența activă» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


U multă delicateță mi-ai vorbit de lupta 
dusă de cei din exil. M'ai lăsat însă să 
întrevăd o oarecare nedumerire în ceea- 
ce privește terminologia noastră. Cu 
oarecare timiditate mi-ai cerut să-ți ex- 
plie dece numim noi lupta exilului o 
rezistență activă. 

Chestiunea e justă şi necesită o expli- 
caţie. 

Ne găsim în conflict cu un dușman 
extrem de dibaci, ce nu se dă înlături 

R dela nimic, ce-și urmărește cu perseve- 
rență planurile, ce şi-a întins peste tot antenele și care, 
pe deasupra, este în legătură cu forţele stângiste şi revolu- 
ționare din toate ţările. O forţă uriaşe îi stă la îndemână, 
pe care o întrebuințează fără scrupule de câte ori are ocazia. 

Fără să mai vorbim de șantajul permanent cu rudele din 
țară, care pune la respect și reduce la tăcere o seamă de 
refugiaţi. In fața acestei coaliţii de mijloace, exilul este 
obligat să-și studieze bine acţiunile, să nu-și irosească tor- 

ţele și totuși să isbească cu temei unde și când trebuie. : 

Lupta exilului nu-i un răsboi deschis, ci O guerilla per- 
manentă. Hărţuim fără'ncetare coaliția ce se ridică în ca- 


13 


e Sc, IRI E a e e MPR 


lea noastră, anihilându-i îmbierile de colaborare, demas- 
cându-i intenţiile obscure, desvelindu-i în fața lumei cri- 
mele, descoperindu-i și neutralizându-i elementele ce vor 
să vâre vrajba printre exilați, s. a. m. d. 

Din cauza circumstanțelor politice, exilul nostru este 
înainte de toate o “rezistență”. Nu trebuie să uităm că noi 
suntem cei fugăriţi, ameninţaţi; că noi ne găsim într'o 
poziţie delicată, în care trebuie să facem faţă la o serie 
de probleme legale pe care nu le au cei ce ne sunt dușmani. 
Noi ştim, deasemenea, că reprezntăm firul spre libertate 
al neamului şi că avem o răspundere totală în faţa isto- 
riei. Deci, înainte de toate trebuie să existăm, să ne men- 
ținem entuziaști, să credem în victorie. 

Rezistenţa exilului este păstrarea unei punți invizibile 
între neam și noţiunea de libertate. Fără existența exilu- 
lui, în orice formă sar manifesta, neamul n'ar mai fi 
decât un conglomerat de suflete în suferință. Stiind că 
există acest exil undeva în lume, neamul speră și așteaptă 
cu mai multă încredere ziua de mâine. 

Prezenţa unui exil care “rezistă” în ciuda tuturor pre- 
siunilor e coșmarul guvernului dela București. El știe că 
acest exil este adevăratul reprezentant al poporului român. 
Atâta timp cât va exista un exil care să reziste, guvernul 
comunist nu-și va putea aroga drepturi definitive asupra 
neamului și a opiniei lui. Pe cei din Tara îi poate înbotnița, 
pe cei din afara graniţelor, NICIODATA. Ori aceștia nu 
sunt decât reprezentanţii liberi ai celorlalţi și cuvântul 
unora nu-i decât ecoul celor ce n'au voie să se exprime. 
Atâta timp cât va exista în această lume liberă un grup 
de Români cari să reziste la toate presiunile și să combată 
pentru dreptatea românească, cei din Tară vor trăi în 
speranţă iar guvernul dela București în neputinţă. 

Rezistența Românilor pribegi e mai mult decât o armă 
și un protest permanent. E text de lege. In ea stă dreptul 
la viaţa liberă și decentă a neamului. Fără această rezis- 
tenţă, fără acest suflu permanent de demnitate națională 
şi de respingere dispreţuitoare a unui statut politic impus 
cu forţa, nimic mar mai permite celor de acolo să-și ex- 
prime adevaratele sentimente față de regimul marxist. 
Prin noi neamul îsi strigă durerile și se face auzit în lume. 
Prin noi se desolidarizează de un regim inuman și tiranic. 
Si tot prin noi își afirmă prezenţa în istorie. Rezistența 
acestui exil este punctul de sudură al unui întreg etno- 
politic minat pentru o clipă de acidul corosiv al comu- 
nismului. 

Fiecare Român pribeag care rezistă în adevaratul inţe- 
les al cuvântului este un reprezentant permanent al în- 
tregului neam. Deci, datoria fiecărui exilat este de a re- 


14 


zista cu orice preţ şi de a purta cu mândrie greaua sarcină 
ce-i revine. Exilatul care nu se consideră, și rezistent nu-i 
decât un fugit fără valoare morală, sau un emigrant ce-și 
caută un refugiu economic. Sunt epavele tragediei naţio- 
nale, din mijlocul cărora guvernul RSR, îsi recrutează, cu 
predilecție și usurinţă, agenţii locali. - 

Atmostera și misiunea rezistenţei constituesc aluatul în 
care pribeagul conștient își găsește întregirea și sensul pre- 
zenţei lui peste graniţă. Cine nu ajunse la această lucidi- 
tate intimă, degeaba a mai îugit, din "Ţară. Fără integrare 
complectă în rezistenţa exilului, pribeagul nu-și împlinește 
mici menirea și nici datoria faţă de neam. 

Acesta-i înțelesul adevarat al “rezistentei” noastre. 

Dar dacă ne-am mulţumi a ne declara rezistenți, fără alt 
atribut, n'am fi decât niște mumii ce-și așteaptă îmbălsă- 
marea. Nu putem trăi o rezistență pasivă, statică, în care 
să ne măcinăm dorurile pentru meleagurile natale. A re- 
zista astfel, însemnează a accepta. 

Or, noi nu acceptăm nici în ruptul capului. Situaţia 
creată după al doilea răsboi mondial e o anomalie şi o in- 
justiţie. Regimul încrustat în România e o aberaţie, iar 
existenţa impusă naţiunei române un calvar. Dacă există 
un exil numeros, dacă lumea caută să fugă in străinătate, 
dacă majoritatea celor ce fug e constituită din tineri edu- 
caţi sub regimul marxist, însemnează că anomalia, abera- 
ţia și calvarul au atins culmi ce nu mai pot fi depășite. 

Această situaţie cruntă trebuie combătută prin toate mij- 
loacele și purtată la cunoștința lumii ce se leagană încă în 
iluzii şi privește cu nedumerire gemetele de după Cortina 
de Fier. Si aceasta misiune revine exilului. Deaceea, rezis- 
tenţa lui devine o REZISTENTA ACTIVA, permanentă și 
neobosită. 

In acest atribut stă toată măreţia exilului. Putem spune 
chiar, propria lui supravieţuire. O rezistență pur și simplu, 
fără nicio vlagă şi fără nicio manifestaţie ar fi în totul pe 
placul regimului dela București. Ar fi chiar gata so ajute 
din când în când... ca să arate tuturor cât sunt de îngădui- 
tori și darnici! 

O rezistenţă activă însă, e cu totul altceva. Aceasta nu 
poate fi nici cumpărată, nici manevrată din umbră. Con- 
știentă de misiunea ei, ea smulge clipă de clipă măștile 
celor ce se prezintă în lume drept reprezentanţii spiritului 
românesc, pune la punct îndrăsneala politrucilor și deschi- 
de ochii acestui Occident ce ienorează totul. 

Exilul nu se resemnează și nu se lasă intimidat de întor- 
săturile unor circumstanţe defavorabile. Cu cât norii sunt 
mai grei cu atât el rezistă mai activ. Acest adjectiv e pre- 
aenţă, sârguinţă, poezie, articol sau protest; dar tot atât 


15 


> CURIE Ma pă ta dat tite 


de bine seninătate în fața amenințărilor sau mușchi în- 
cordat în faţa loviturilor. : | SCRISOAREA TREIA 
Prezenţa noastră a tuturora în rândurile rezistenţei e 
chezășia continuității neamului în libertate și demnitate. «Care-i rolul intelectualului în exil» 
Iar rezistența noastră activă e chezășia unei victorii con- ş 
tinue asupra destrămărilor apocaliptice ale sistemului ce 
ne chinuește fraţii. 
Deaceea, sageţile guvernului RSR se îndreaptă numai 
împotriva celor ce-și împlinesc destinul în rândurile re- 
zistenţei active de peste hotare. Numai aceştia jenează, 
numai aceştia reprezintă un pericol pentru deplina lui 
linişte în faţa lumii internaţionale. 
Această formă activă scoate rezistența din banalitate și 
din plictiseală, dându-i un sens naţional și o semnificaţie 
revoluţionară, svârle conștiința în actual și înalță omul din 
lașitate şi egoism. 
Tată, iubite corespondent necunoscut, cum trebuie înţe- 
leasă și apreciată rezistența activă a exilului românesc, 
Din ea nu poate face parte oricine. Iţi trebuie o anumită 
construcţie sufletească. Si, înainte de toate, trebuie să 
simţi neamul în tine ca o flacără imensă ce te consumă 
şi te îndeamnă să nu-l uiţi. 
Dacă vreodată, după ieşirea din Tară, ai simţit în fun- 
dul fiinţei acest foc et vola nu mai sta pe gânduri. Ală- IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 
tură-te celor ce luptă, cu entuziasm și voie bună, în rân- 
durile acestei rezistenţe active. Destinul ţi-a, deschis căile 
împlinirii. 
Cu bine şi pe curând. 
D. BRAD. 


RIJULIU faţă de atmosfera întâlnită pe 
aici și oarecum nedumerit, ţi-ai îndrep- 
tat, spui, privirile spre stratul gânditor 
al pribegilor, convins că acolo vei găsi 
ceva deosebit și mare. Decepţia ţi-a fost 
cumplită. Si-acum mă'ntrebi pe mine 
DECE? Mai mult chiar, mă obligi să-ți 
dau și părerea mea de “care ar trebui 
să fie rolul intelectualului în exil”. Eşti 
precis şi metodic. Nu-mi laşi nicio por- 
tiţă de scăpare. O! dacă mai fi lăsat 
să lunec tangenţial pe adevăruri și du- 

reri, cum te-aş fi convins că tot ce-ai surprins e aur pur și 
nu cositor lustruit... Dar m'ai luat de scurt. Să te pun 
deci la curent, sincer, fără patimă şi fără ascunzișuri. 

Eşti în arept s'o știi, ca orice nou venit ce-şi leagă pri- 
begia de intelect și spirit. 

Stiu, te așteptai să întâlneşti o atmosferă de înţelegere 
totală între indivizi şi mai ales o prezența semnificativă a 
intelectualilor în mijlocul problemei capitale ce frământă 
neamul în acest moment. Adică, literatură, filozofie, artă, 
ştiinţă, tără'ndoială, dar în acelaș tim, articol, declarație, 
manifest, memoriu, etc., atitudini deschise și neechivoce 


| 17 


N. Pe Va CE RER”) 


în dezavuarea şi combaterea celor ce schimonosesc perso- 
nalitatea intelectualului în Tară. Ai găsit mulţi, foarte 
mulţi intelectuali, plini de talente și posibilităţi, dar n'ai 
întâlnit decât puţini croiţi pe calapodul disperării neamu- 
lui şi-a lacrimilor momentului istoric. 

Nu e de mirare, deoarece pentru o seamă de indivizi 
“cămaşa e mai aproape de piele decât haina” şi pretenţia 
de discernământ infailibil a evenimentelor politice o a doua 
natură. Or, intelectualii, în ciuda frumoaselor lor atribute 
personale, nu fac excepţie la regulă. In plus, să nu uităm 
că oamenii de gândire sunt oameni extrem de sensibili. 
La unii, chiar, această sensibilitate devine excesivă, mai 
ales când e vorba de interesul lor, încât cea mai neînsem- 
nată briză le produce eczemă sau ideosincrasii iremediabile. 
Nu pot accepta decât ceeace îi interesează pe ei, și nu-i in- 
teresează decât ceeace tinde spre satisfacerea ambițiilor 
personale. 

Există cazuri extreme când cei ce au atins un anumit 
nivel pe scara măririlor, au halucinaţii egocentrice și me- 
galomane. In lumea exilului nostru cazurile sunt detectate 
și la lumina unui opaiţ. O recunoaștem cu durere în su- 
flet și cu regretul de a avea atâtea genii inutile neamului 
ce i-a plămădit. Deoarece există un proces de “invers- 
proporționalitate” care anihilează aproape complect aerele 
patriotarde pe care și le dau uneori, din simplă vanitate, 
iar nu din convingere. Pe măsură ce li se ridică prestigiul 
internaţional, le scade fulgerător sensibilitatea naţională; 
adesea, chiar și sensibilitatea umană. Neglijează sau dis- 
trug prieteniile. In schimb, acceptă şi apreciază lingușirile. 

Exil, rezistenţă, luptă, sacrificiu, nu mai sunt demne de 
atenţia lor. Toate acestea apar ca niște elemente vulgare; 
nedemne pentru un spirit ce-și împlinește destinul dincolo 
de orizontul concentraționar al neamului. Nu astfel de ba- 
liverne pot veni să tulbure prezentul când e în joc viitorul 
lor personal! Apoteoza hiperbolică a succesului imediat 
anihilează în ei orice orgoliu rasial sau naţional. 

Purtaţi apoi de valuri în mijlocul discuţiilor, au impre- 
sia că acuitatea lor politică e superlativă. Ei văd dincolo 
de timp și spaţiu, mai bine ca oricine. In orice caz, mai 
bine decât cei ce îmbrățișează cauza tragică a neamului, 
chiar dacă Tara miroase a suferință și moarte, iar gestul 
lor proclamă minciuna și trădarea, 


Atitudinea lor e actul omului ce și-a pierdut orice pu- 
doare Și orice sentiment de nobilă filiațiune naţională. Ast- 
fel de intelectuali sunt cosmopoliţii tuturor compromisu- 
rilor, triști epigoni ai unui exil ce-a crezut cândva în ei. 
Strânși în chinga egoismului, ei sunt copți pentru a cădea 


18 


PIE — 


pa E MRI, 


în mrejele guvernului dela București, ce-i pândeşte din 
umbră. s 


Cu o grabă, ce prin ea însăși îi condamnă iremediabil 
acceptă apropierea de politrucii neamului, deoarece le pu 
blică ceva opere în Tara sau prin alte țări. Acceptă colabo- 
rarea, cu guvernul comunist deoarece “vremurile s'au schim- 
bat” şi vor să fie bine cu eventualii câstigători. 


Pe de altă parte, se îndepărtează de exil pentru a nu fi 
puși la Index de vreo Ocultă financiară, politică sau in- 
ternațională. Neagă orice afinitate de sentimente cu exi- 
lul pentru a nu pierde simpatia mai marilor zilei din lumea 
opusă exilului. Se leapădă de tot și de toate pentru a se 
bucura de protecţia cine știe cărui trust al publicităţii 
dubioase. In cazuri extreme, împinși din umbră, iau chiar 
atitudini ostile contra celor ce-și sacrifică timpul și viaţa 
pentru cauza neamului. 


Iată deci, în câteva cuvinte, DECE ai avut aceea decep- 
ţie sfâşietoare când ai luat contact cu “lumea gândirei” 
din exil. Din nefericire, ai căzut într'o baltă de apă stătă- 
toare. Ai avut nenorocul să-ți duci traista cu suferințe și 
nădejdi prin vreun Cenaclu cultural, alcătuit și frecventat 
de intelectualitatea coexistentialistă. Sau, și mai rău, ţi-ai 
depănat sufletul de Român curat în fața vreunui “super” 
deja desprins de clocotul exilului luptător. In aceste con- 
diţii nu ne mai miră surpriza, durerea și desgustul ce te-au 
cuprins și te domină încă. 


Cred totuşi, că te-ai precipitat în catalogarea definitivă 
a intelectualilor din exil, punându-i pe toţi în cazanul ace- 
loraşși dezertări. Realitatea e alta. Majoritatea acestei elite 
e aşa cum ţi-ai imaginat-o când ai plecat din țară: patrio- 
tică, anti-comunistă, activă, gata de sacrificiu. 


Deaceea, la a doua chestiune pusă, nu-ţi voi răspunde 
“care ar trebui: sa fie rolul intelectualului”, ci “CARE ESTE 
IN PERMANENTA ACEST ROL”, pe care-l umplu cu dem- 
nitate şi entuziasm. E adevărat că pentru a-l întâlni tre- 
buie să urci prin vreo mansardă friguroasă, să-l cauţi prin 
vreo redacţie înfumată sau prin biblioteca vreunui Cen- 
tru de cercetări, să-i dai întâlnire în vreun colţ de pare 
sau să-l prinzi Dumineca la biserică, locuri unde cei de 
prin Cenacluri sau din vârful măririlor sar simţi înjosiţi 
să se coboare... 

Deci, trebuie să eviţi confuzia. Intelectualul exilului nos- 
tru nu-i cel pe care-l cântă ziarele stângiste, îl publică 
guvernul dela București, îl răstață Cenaclurile și-și dă rusă 
nia negativistă în orice ocazie, oricâtă materie cenușie i-a 


19 


căptuşi creerul. Problema tării nu se judecă prin zâmbet 
de cărturar plictisit, ci prin scrâinet de cărturar conștient. 
E, înainte de toate, o chestiune de suflet. Intelectualul 
decadent al exilului nu mai are această capacitate de sim- 
ţire şi dăruire. E o ființă ce și-a pierdut sufletul. 


Intelectualul conștient și luptător știe că el reprezintă 
o temelie statornică a rezistenţei naţionale peste hotare, ca 
şi marii lui înaintași din alte momente critice pentru neam. 
Nu-l interesează succesul imediat și răsunător, dacă nu-i 
legat de problema arzătoare a dezrobirei neamului. In al- 
ternativa, extrem de delicată, “Lupta pentru neam sau 
gloria personală imediată” el nu ezită nicio clipă. Iși pune 
forţele și darurile cu care l-a înzestrat natura în slujba 
neamului. 

Nu face calcule savante și interpretări întortochiate 
pentru A-SI DOVEDI buna cunoaștere a realităţilor și 
pentru A-SI SCUZA atitudinea. Trăind în neam și pentru 
neam, ştie că soarta lui ca intelectual român stă legată de 
soarta acestuia. Fără libertatea comunităţii româneşti nu 
poate exista pentru el nici glorie, nici plenitudine, cu toate 
succesele internaţionale pe care le-ar obține. 


Astfel, prezența lui în actual îmbracă trei atribute ce-l 
reliefează și-l ridică în stima tuturor: 


— Are curajul opiniei. Nu se ascunde. Nu jonglează cu 
suferinţa și speranţele celor din Tară. Nu umblă cu jumă- 
tăţi sau sferturi de măsură. E direct, sincer și cinstit în tot 
ce spune și face. 


— E intransigent, neînduplecat, în lupta ce desfășoară. 
Momentul e prea grav pentru a avea milă de profitorii și 
trepădușii exilului. Nu iartă pe nimeni. Când se joacă soar- 
ta întregei naţiuni române, nu pot fi lăsate portiţe coe- 
xistenţialiste sau trecute cu vederea anumite atitudini 
culpabile. 


— Prezența lui e permanentă și neobosită. De multe ori 
tăcută, chiar obscură, fără tam-tam-ul ce înconjoară de 
obicei acțiunile celor deja smulsi din sânul rezistenţei, dar 
totdeauna pusă în concordanţă cu imperativul de luptă 
al exilului. 


Tată deci, iubite corespondent necunoscut, sub ce lumină 
trebue văzut intelectualul acestui exil, adevăratul intelec- 
tual, cel ce se confundă cu suferința neamului și răspunde 
la chemarea mută a Carpaţilor. Pe măsura lui trebuie 


20 


judecat exilul și pe urmele lui trebuie să-și înturne paşii 
toţi cei ce-au venit de acolo în gândul luptei de dezrobire 
iar nu de căpătuire. 
Cu bine și pe curând 
D. BRAD 


P. S. In această descripţie a intelectualului decadent nu 
se pot regăsi decât cei ce într'adevar sunt așa. Ii rugăm 
totuși, să aibă bunul simţ de a nu protesta pentru a ne 
evita anumite precizări foarte neplăcute pentru ei însiși. 


21 


SCRISOAREA PATRA 


«Care-i păcatul coezistențialiștilor» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


U sufletu-ţi curat şi oarecum naiv, de nou 
refugiat pe aceste meleaguri occidentale, 
vii şi-mi pui o întrebare turburăţoare: 
“Dar, care-i păcatul coexzistentialiștilor?” 

Ai suferit şi-ai văzut suferind, te-ai is- 
bit de înjosiri, de brutalităţi şi de min- 
ciună, ai fost martor la multe, multe 
alte infamii de necrezut. Dar toate aces- 
tea se petreceau acolo, în Tară, unde 
omul e la cheremul satrapiei comuniste 
și unde, la umbra imoralităţii şi dialee- 
ticei marxiste, se pot desvolta și impune 

: cele mai mizerabile exemplare ale faunei umane. Nu-ţi 

puteai insă închipui că aici, în exil, să poată exista exem- 
plare omenești echivalente. Surprins de scârba pe care o 
provoacă în presa exilului, clasa suprapusă a coexisten- | 
ţialiștilor, ţi-ai manifestat toată mirarea în fraza ce mo- 
tivează acest răspuns. Ă 
La prima vedere, într'adevar, opinia coexistentialistă 
apare ca o ideie oarecare, împărtașită de câţiva “refugiați” 
și de-o egală importanţă cu alte multe idei ce stăpânesc 
exilul. Văzut prin această prismă, coexistenţialismul nu-i 
4 nicidecum un păcat, ci o particularitate. Studiat însă prin 
prisma misiunei ce ne revine, el se revelează un păcat 
capital. 


23 


DD PT pet A ac IRI Va ta ad) 


Să nu uităm că exilul n'are niciun rost fără intenţia 
care-l caracterizează. Nu există noţiune de EXIL fără subs- 
tratul categoric al MISIUNEI. Altfel, nu suntem decât 
niste emigranţi, niște stabiliți prin țări streine. Ceeace ne 
unește pe toți întrun singur gând, peste idei, concepte, 
doctrine şi organizaţii, este tocmai această ideie de luptă 
pentru dezrobirea patriei. ACEASTA MISIUNE ESTE RA- 
TIUNEA EXILULUI. 

Coexistenţialiștii, desinteresându-se de singura ideie co- 
mună tuturor opiniilor particulare ce există în exil, se rup 
de acest exil. In momentele grele, de cumpănă, când soarta 
tării sau a vreunei instituţii naţionale se joacă pe muche 
de cuţit, toate facțiunile particulariste ale exilului se re- 
găsesc solidare pe aceleași baricade. Misiunea lor ca exi- 
laţi este aceeași, indiferent de ceeace pot crede asupra 
altor probleme. SINGURII CARE LIPSESC SUNI COEXIS- 
TENTIALISTII. Ii găsim, din contra, alături și în cârdășie 
cu reprezentanţii guvernului dela București. De-ar îi nu- 
mai acesta păcatul lor și-ar fi suficient să-i considerăm ca 
o plagă a exilului. Dar păcatul lor e mult mai mare și mai 
greu, deoarece ia forme active şi distrugătoare. 

a) In primul rând, coexistenţialismul e o formă incon- 
testabilă a trădării şi trădarea e racila cea mai îngrozi- 
toare ce se poate abate asupra unei acțiuni. Cu atât mai 
mult când acţiunea privește soarta şi viitorul unei întregi 
naţiuni. Să ne explicăm. 

Există două noțiuni complementare ce pot face ravagşii 
în mijlocul exilului nostru: spionajul și trădarea. Dar 
diferenţa e mare între ele, atât ca rezultate practice cât și 
ca conţinut moral. Un consul RSR ce vine să-ţi facă o 
vizită, cu intenţia ascunsă de a te trage de limbă și a 
spicui o informaţie anodină, este un spion. Deasemenea, 
un individ plasat într'o organizaţie românească din exil 
ca să asculte “ce se pune la cale” și să raporteze celor în 
slujba cărora se află, e și el un spion. Practic, recolta e 
slabă; moral, oamenii aceștia își fac datoria de funcţionari 
ai dușmanului. Primul este cunoscut de toată lumea, al 
doilea nu-și face o glorie din meseria ce practică. Ravagiile 
pe care le pot provoca sunt de ordin indirect: unul poate 
compromite prin vizita lui, celălalt poate lansa un svon, O 
minciună, o calomnie. 

Coexistenţialistul, însă, e un trădător, şi trădează de 
două ori în acelaș timp. Si iată dece: 

El face parte integrantă din masa exilului, sau cel pu- 
țin o pretinde. Propunerea lui de soluție coexistențială pri- 
vește atitudinea, exilului faţă de guvernul din Tară. Mai 
mult chiar, se mândrește cu poziția lui de intermediar. 
Susţine că interesul celor din exil este de a accepta coexis- 


24 


tențialismul cu un guvern care macină temeliile biologice 
și spirituale ale neamului întreg. Deci, negare a tragediei 
din ţară și negare a misiunei exilului. Astfel, coexisten- 
țialistul, pe de o parte, trădează cauza neamului, pe de alta, 
cauza exilului, isbind în cei ce-i sunt fraţi şi lângă care 
vrea totuși să fie considerat ca refugiat politic, 

Ce calificare poate fi dată atitudinii lui când prezintă 
lupta exilului ca o absurditate și o himeră? Conștient de 
ceeace face, ia o poziţie contrară opiniei generale a exilu- 
lui, urmărind un scop determinat. Deci, nu e vorba de un 
om care are o opinie aparte, ci de un individ care are o 
părere determinată. Argumentele pe care le aduce în spri- 
jinul tezei lui au ceva fad și copilăresc, din moment ce 
s'a eliminat esențialul: lupta exilului. Spun mult ca for- 
mule de propagandă = apropierea de guvernul dela Bucu- 
rești poate provoca o îmbunătăţire a situaţiei generale din 
'Tară, soarta celor de acasă nu mai e amenințată, relaţiile 
cultiurale se vor înteţi, vom putea merge acolo şi influenţa 
masele, etc., etc.... 

Acești ageamii ai coexistenţialismului uită voluntar sau 
nu-și dau seama că de când şi-au trădat misiunea în acest 
exil și s'au svârlit cu ochii închiși în braţele politrucilor, 
tot ce-a “ușurat” și “realizat” prostia lor n'au fost, decât 
acte defavorabile exilului și neamului. Mai ales, realitatea 
exilului a fost profund sădruncinată: 

— au svârlit îndoiala în sufletele multora, mai slabi de 
înger sau mai puțin cunoscători ai dialecticei întrebuin- 
țate. 

— au indus în eroare și acaparat anumite personalităţi 
ce i-au crezut de buna credinţă. 

— au introdus în circuitul exilului un fel de a gândi ce 
deschide larg porţile libertinajului politic și al compromi- 
sului. 

Prin aceste subterfugii se slăbește tot mai mult ideia 
de luptă în sânul exilului. Or, cine urmăreșt eun astfel de 
rezultat în unitatea organică şin scopul suprem al exi- 
lului nu poate fi numit decât trădător. 

b) In al doilea rând, trebuie să precizăm o altă trăsă- 
tură a acestei arme de descompunere, întrebuințată cu 
succes în rândurile noastre. Mulţi au încercat s'o trateze 
cu indiferentă, declarând-o pur și simplu o modă trecătore, 
pusă în evidenţă de câţiva nemulţumiţi în căutare de do- 
molire a refulărilor lor pernicioase. Dacă coexistenţialismul 
ar fi luat aspectul unei desvoltări teoretice, ca o necesi- 
tate a spiritului de contradicție sau de analiză, am îi putut 
fi tentaţi să tindem spre această interpretare a “modei”. 
Dar, în lumina comportamentului celor ce-l susțin ar fi 


o copilărie să cădem în această cursă. 
25 


Daia Sia A cc ag E 


—— 7. ——I 


Coezxistenţialismul nu e o modă, ci un plan de subminare. 
Un plan bine stabilit şi bine dirijat din umbră împotriva 
unităţii exilului. Căci nu e altul scopul acestei înscenări. 
Să judecăm cu atenție. Dacă exilul n'ar reprezenta o forță 
reală, activă și neobosită pe toate tărâmurile, guvernul dela 
București nu ar avea nicio “concurență” şi nicio opoziţie 
în exterior şi nu sar simţi ameninţat în prerogativele lui, 
N'ar avea nevoie să facă avpel la nimeni, deoarece drumul 
i-ar fi liber şi nestânjenit. Prezenţa acestui exil însă e un 
os. Li e dușman de moarte și e activ. Adormirea, neutrali- 
zarea sau anihilarea lui devine o necesitate vitală, Pentru 
atingerea acestui scop e nevoie neapărat de un organism 
intermediar, orice relaţie directă fiind imposibilă. Guver- 
nul dela București nu poate anihila exilul prin propriile 
lui mijloace. Pentru această treabă îi trebuese oameni de 
mână, capabili să se vândă și să trădeze cauza exilului, îi 
trebuesc oameni din sânul exilului. 

Iată deci origina ocultă a acestei noțiuni de coexistenţă 
între două entități ireconciliabile. Stiindu-se precis că în- 
tre exil și guvernul comunist din Tară nu poate exista 
înțelegere, scopul coexistenţialismului nu putea fi decât 
stabilirea unui plan de eliminare progresivă a exilului. Si- 
atunci, ce este şi cum poate fi calificat cel ce acceptă rolul 
de a submina misiunea exilului? 

Coexistenţialistul activ nu poate spune niciodată că a 
fost indus în eroare. Din contră, el e cel ce înduce în 
eroare pe alţii. Conștient sau inconștient (ceeace nu-i o 
scuză) coexistenţialistul este agentul direct al guvernului 
din Tara: 

— face legătura sau încearcă s'o stabilească între două 
lumi opuse. 


„_— aparţinând uneia din aceste lumi (cel puţin așa sus- 
ține) face apologia şi aduce laude lumei celeilalte; deci, 
or minte, or e vândut. Nu poate susține teza sincerităţii că 
se face de râs. 

E în scopul de a-și atenua poziţia dubioasă, ascunde ade- 
vâruri îngrozitoare sau le atenuează, ca și cum suferința 
şi calvarul neamului n'ar fi decât niște consecinţe banale 
și fără urmări. 

—— ascunde cu grije sau neagă pur și simplu crimele și 
ororile comise de regimul comunist în ultimii 25 de ani în 
Tară, punând în evidență cele câteva realizări materiale, 
pe care le au şi ultimele state africane. 

Dar ceeace este mai grav (și prin aceasta i se determină 
definitiv “calitatea” de trădător) e faptul că: 


— la el sau prin el se întâlnesc şi complotează agenţii 
guvernului, dușmanii înverșunaţi ai exilului. dl 


26 


— prin el și cu el se pune la cale prăbușirea spirituală și 
morală a aceluiaș exil. 

Este adevărat că o distincţie trebuie făcută: există coe- 
xistenţialistul naiv și cel convins. Dar nu putem avea nicio 
considerație specială pentru primul. Unul o face cu sin- 
ceritate, în convingerea că-și ajută neamul și ţara. Celalalt 
o face cu perversiune și interes. Naivul e fără'ndoială vic- 
tima celui pervers dar amândoi ajută aceeași cauza care 
nu-i cauza exilului şi nici a neamului. 

Rolurile diferă, dar rezultatele sunt similare și până la 
urmă vina e aceeași, deoarece amândoi devin oamenii com- 
promisului. Numai printr'un efort considerabil asupra lui 
însuși și prin curajul de a recunoaşte greșala comisă, un 
coexistenţialist naiv sar putea smulge pânzei de păianjen 
in care a fost atras. De celălalt tip de coexistenţialist nici 
nu merită să vorbim. El îsi va cloci trădarea până în clipa 
prăbușirei totale. 

Pentru noi e simplu și clar: dacă din punct de vedere 
politic coexistenţialismul este un plan de subinare al exi- 
lului, iar din punct de vedere uman o trădare, noi, ca Ro- 
mâni și luptători ai exilului nu-l putem admite. Il consi- 
derăm o racilă și o primejdie pentru misiunea ce ne-a 
încredințat destinul. 

Vezi, iubite corespondent necunoscut, dece suntem con- 
vinși că atitudinea coexistentialiştilor e un păcat și că pă- 
catul lor e mare. Lucrurile acestea se explică cu greu. Omul 
mai degrabă le simte. Mai ales voi, cei noi veniţi, trebuie 
să aveţi acest sentimeni extrem de sensibil. Deaceea, vouă 
vă revine onoarea să-l demascați și să-l combateţi. 

Cu bine și pe curând. 


D. BRAD. 


| SCRISOAREA CINCEA 


«Cum trebue să tratăm pe noii refugiați» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


M ales din mijlocul gândurilor ce te fră- 
mântă o ideie ce-mi pare precumpăni- 
toare în întregul concepţiei ce-ţi faci 
despre exil. Am avut impresia că un 
val de amărăciune îţi cuprinde spusele 
ori de câte ori e vorba de atitudinea ce- 
lor vechi faţă de noii veniţi. Din felul 
cum expui anumite lucruri, laşi să se 
înţeleagă, foarte discret de-altfel, că cei 
vechi nu se comportă aşa cum ar fi de 
cuviinţă faţă de noii exilați. 

Iar mă găsesc într'o situaţie dificilă, 
| dar cum sunt eu cel care am deschis problema, voi încer- 
| ca să pun la punct această nedumerire. “Cum. trevuie să 
| iralăm pe noii refugiați” e o problemă veche, ce-a luat 
aspect de îngrijorare generală încă din clipa în care pri- 
mul Român desnădăjduit a reușit să străbată câmpul de 
mine şi să scape colţilor de câini-lupi. In îața acestui act 
de solidarizare cu rezistența din afara hotarelor, forțele 
exilului n'au stat pe gânduri. Sau strâns în jurul noilor 
4 veniţi, i-au ridicat în slăvi, i-au ajutat să-şi găsească un 

rost şi-au aşteptat să vadă aportul de suilet și elan al 
acestor recenți scăpaţi din urgia abătută asupra neamului. 


29 


| | 


Pentru o bună parte dintre acești primi scăpați, exilul 
luptător aşteaptă şi azi contribuţia lor la lupta comună... 

Stiu, mi se va răspunde că “pădure fără uscături Nu 
există”, că omul ieşit dintrun infern ca cel din Tara e 
urmărit de obsesia neavutului, a sărăciei și-a groazei de a 
pierde şi puţinul ce și-a încropit. Nici vorbă! Această ideie 
a obsesiei poate fi sustinuţă câtiva ani, dar să-i vezi că 
dispar cepe scena istorică pentru totdeauna, te-apucă urâ- 
tul şi desgustul de așa oameni. Cu timpul, forțele luptă- 
toare ale exilului au început să fie mai circumspecte faţă 
de noii refugiaţi „să-i trateze cu mai puţină “înțelegere” şi 
chiar să-i lase pur și simplu în plata Domnului. 

Incepând din acel moment, animozităţile şi-au făcut apa- 
riţia şi ruptura dintre exil şi noii veniţi s'a lărgit. De-acum 
există faţă'n faţă două concepţii aproape ireconciliabile, 
de care vrând-nevrând trebuie să se ţină seama. Expunând 
cinstit aceste două concepții, vom răspunde implicit la ne- 
Gumerirea ce te roade și la felul cum se poate rezolva neîn- 
țelegerea. Totul se învarteşte în jurul felului de a inter- 
preta prezenţa noilor veniţi în lumea liberă. 

Ce vor, în genere, noii veniti: scăpăţi, în sfârşit, din in- 
fernul roșu (idiferent de mod — fuga peste frontieră, stre- 
curare prin excursii, ieșire cu pașaport legal, etc.) toți 
acești noi refugiaţi aspiră, în primul rând, la o viaţă în- 
destulată și la refacerea sănătăţii fizice și morale, spiritua- 
le. Vor să trăiască intens, ca și cum ar putea recupera anii 
pierduţi în marele câmp de concentrare din Tară. Si-atunci 
se desvoltă spontan în ei, ca o ideie fixă, căpătuirea şi 
înavuţirea, lăsând în umbră și uitare orice alte îndatoriri. 

In plus, convinşi că suferinţele lor eclipsează totul și că 
exilul este obligat să le pună la dispoziţie tot ce vor, devin 
nesățiosi, aroganţi și fără scrupule. 

Vor să fie ajutaţi cu bani, atât cât vor și cât timp au 
nevoie „adică fără'ntrerupere. 

Vor să li se găsească de lucru în condiţii optime și să 
accepte numai dacă le convine, și nu le convine mai ni- 
ciodată. 

„Vor sa fie găzduiţi confortabil și să nu li se reproșeze 
nimic. 

Găsesc că-i de datoria exilului să se ocupe de ei, să le stea 
la dispoziție, să le aranjeze actele de şedere sau de natu- 
ralizare, pentruca odata “bine stabiliți” să dea cu piciorul 
acestui exil, să-l ponegrească, să-l repudieze. Si cazurile 
sunt extrem de numeroase. Pentru acest soi de refugiaţi, 
exilul nu-i decât un intermediar, care să le garanteze şi să 
ie ușureze stabilirea în Occident. 

Cazurile au fost atât de ordinare, că'n sânul exilului s'a 


30 


produs o revoltă legitimă. Refugiul nostru nu e bogat. Fie- 
care are greutăţile și nevoile lui. A ajutat și el cum a putut 
și pe cât a putut. Dar nu putea deveni o simplă agenție de 
trecere, la dispoziţia iubitorilor de viață bună, fie ei chiaz 
frați de-ai noștri fugiţi din România. 

In urma atâtor abuzuri și deceptii, exilul și-a schimbat 
atitudinea faţă de noii veniţi. Din nefericire, în paguba 
celor ce nu meritau un tratament așa de aspru. Poate că 
ultimele sute de noi veniţi n'au mentalitatea fripturistă a 
primelor sute de scăpați. Dar răul e deja făcut. Deaceea, 
toţi aceşti noi fugiți în lume, întâlnesc peste tot numai 
neincredere în ei, lipsă de ajutor, animozităţi, reproșuri. 


Exilul nu mai vrea să fie tras pe sfoară. I sa urât de 
eforturile în vânt făcute întru cauza exilaților “ce aduc 
suferința neamului în ochii lor de azur” şi îi e lehamite de 
tot lestul acesta de refugiaţi ce s'au încuibat peste tot fără 
să aducă nici cel mai neânsemnat aport la lupta refugiu- 
ui. Concluzia vechiului exil e logică, chiar dacă pare dură 
și injustă: dacă aceşti refugiaţi uită cu atâta usurinţă 
neamul și suferința de acolo, nu vedem dece ne-am aduce 
noi aminte de ei. 


Ce așteaptă cei vechi dela noii veniti: Sosirea primilor 
refugiaţi a provocat un entuziasm de nedescris. Peste tot 
li sau adus omagii și li s'a prezis un viitor de glorii. Erau 
consideraţi ca o binefacătoare mană cerească, venită să 
împrospăteze forțele româneşti, de ani de zile pe barica- 
dele acestui răsboi neîntrerupt. In aceste elemente, din ce 
în ce mai numeroase și în genere, tinere, se punea încre- 
derea unei continuări dârze și eficace întru salvarea nea- 
mului. 


Nimeni ne se îndoia de eficacitatea lor. Venite din caza- 
nul chinurilor neîntrerupte, aceste elemente noi ale exilu- 
lui aveau toate garanţiile pentru a fi considerate mai mult 
decât utile, primordiale. Aduceau, a priori, noianul de su- 
ferinţi îndurate, dorul de libertate al poporului, cunoaște- 
rea sistemului marxist cu toate tarele lui, strigătul de 
desperare al fraţilor, dorința de luptă, voința de a învinge... 
Asta era convingerea exilului şi asta a rămas până azi, în 
ciuda atâtor exemple contrarii. Se punea toată nădejdea 
în pleiada aceasta de noi luptători, trecuţi prin grele în- 
cercări. 


Natural că s'a înţeles dorinţa. lor de a se retace spiritual 
şi de a-şi încropi o situație materială mai bună. Cei vechi, 
știau din experiența proprie că omul independent materia- 
liceşte este refractar ademenirilor și un mai bun luptător. 
Pentru nimic în lume nu i-ar fi împiedecat să-și croiască 


3l 


această independenţă. Le cerea însă ceva ce nu putea fi 
omis sau svârlit de-o parte: 

— să nu-și uite misiunea de luptători pentru dezrobirea 
României, 

— să devină refugiații activi, în mijlocul exilului lup- 
tător, 

— să se pregătească pentru a continua neîntrerupt etfor- 
tul vechiului exil, 

— să fie primii în toate, dând exemplul curajului și al 
sacrificiului. 

Era minimul de contribuție personală ce li se cerea pen- 
tru a putea câștiga încrederea celor vechi, pentru a se bu- 
cura de simpatia și ajutorul tuturora. Era singura cale 
pentru a dovedi că sosirea lor în Occident nu avea ca unic 
scop căpătuirea și traiul bun, ci, în primul rând, lupta pen- 
tru neam și dezrobirea Tării. 

Or, care a fost, şi continuă să fie și azi, realitatea min- 
tală a acestor noi exilați? Cu durere trebuie să mărturisesc 
că, în majoritatea cazurilor, nimic nu sa schimbat. Că o 
racilă profundă, apasă asupra lor: 

— uitarea trecutului recent și a suferințelor celor rămași, 

— egoismul cel mai feroce și dorința nemărginită de 
acaparare, 

— indiferența în fața amenințării de distrugere a spiri- 
tualităţii românești, 

— lipsa totală de interes pentru lupta comună. 

E oare posibilă o mai mare dezertare și-o mai tristă men- 
talitate ca cea pe care ne-o servește acest val de Români 
ce-și zic refugiați? Un refugiu ce fuge de răspunderea ce-i 
revine faţă de ceeace a lăsat în urmă, pierde rațiunea de 
a mai fi numit astfel şi de a mai fi respectat ca atare. Cu 
ce drept mai pot veni astfel de oameni să ceară simpatie și 
ajutor, tratament omenesc și respect dela un exil pe care 
il reneagă şi-n lupta căruia nu cred? 

Ce concluzie se poate trage din cele expuse? Concluzia o 
vei trage singur, prin simplă comparaţie între faptele enu- 
merate. Eu n'aș vrea decât să complectez câteva chestiuni 
inerente: 


1. Exilul este un tot, a cărei rațiune este lupta pentru 
dezrobirea 'Tării. Iar fiecare refugiat nu poate trăi decât 
tot în funcție de această rațiune. In afara ei, nu e decât 
un individ ce se sbate în existenţă. Un refugiat poate strân- 
ge averi și trăi bine; nu este exilat, deci util neamului, 
decât în clipa în care aderă conştient la lupta exilului. 


2. Atitudinea frățească și întelegătoare nu poate fi uni- 
laterală. Nu poate fi cerută numai din partea celor vechi 
în favoarea celor noi sosiți. Sufletele lor trebuie să se în- 


32 


frățească într'o înţelegere perfectă a destinului ce-i leagă 
și misiunei pe care o au. 

3. In acest moment istoric, “umanul elementar” trece 
în rândul doi, depășit de “national”. Exilul luptător nu 
poate ajuta pe cineva pentrucă e Român și refugiat amă- 
rât, ci ajută pe Românul ce vine să întregească efortul de 
desrobire naţională. 

Inţelegi astfel, iubite corespondent necunoscut, dece mul- 
ți din cei noi veniti nu întâlnesc un tratament pe gustul 
lor. Nu-i nici pe gustul nostru, dar nu putem proceda altfel. 

Pentruca lucrurile să se schimbe e nevoie, fără nicio în- 
doială, de o schimbare de mentalitate în ceeace privește 
vechiul exil. Acest lucru totuși nu va putea avea loc fără 
ca mai, nainte o serie întreagă de noi veniți să dea dovada 
integrării lor definitive în sânul organizaţiilor ce luptă 
pentru salvarea neamului, neglijând un pic această goană 
nebună după căpătuire şi înavuţiri materiale. 

Uite, spre pildă, nu crezi car fi bine să dai exemplul, 
svârlindu-te în prima iinie a rezistenţei active, uitând pen- 
tru o clipă că n'ai fost ajutat deloc atunci când, mort de 
foame și de teamă, ai călcat pe pământul liber ai Occiden- 
tului? Ai rupe un zăgaz ce sufocă multe suflete curate. 

Cu bine și pe curând. 

D. BRAD. 


P. S. Noi nu uităm aportul neprecupeţit adus în lupta exi- 
lului de către refugiații ce şi-au înțeles menirea. Dar 
mai sunt mulţi ce se sbat în îndoială. Pe ei vrem 
să-i ajungă aceste rânduri. 


33 


—. ——_— 


SCRISOAREA SASEA 


«Oare, Biserica, mai e necesară?» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


In ultima epistolă ce-mi trimiţi din 
singurătatea și tristeţea exilului, des- 
prind o întrebare pe care ţi-o pui, în 
mijlocul unui învălmășag de nedumeriri, 
sub o formă ce mărturiseşte disperare și 
neputinţă. M'a cutremurat mai ales ră- 
ceala voită, aproape sfidătoare, ce'ncon- 
joară cuvintele “Oare, Biserica, mai e 
necesară?” 

Nimic mai mult. E tot ce spui. Dar 
câte frământări lăuntrice, câte deziluzii, câte răsvrătiri in- 
conștiente se vor fi abătut asupra sufletului tău, ca să-ți 
sbuenească o astfel de întrebare în clipa în care soarta 
omului se joacă pe muchea de creștet a spiritualităţii!... 

Nu sunt un slujitor al altarului. Sunt un simplu laic, plin 
de păcate, de revolte mute, dar şi de speranţe. Cuvintele 
mele nu vor fi deci un reproș, ci mai de grabă o mărturisire. 
Ce-ţi voi spune va fi dela om la om, ca dela un frate deja 
trecut prin tărbaca vieţii la unul ce-așteaptă împlinirea 
menirei lui în viitorul ce i se deschide. Si, crede-mă, viito- 
rul acesta nu va avea niciun “viitor” pentru nimeni, de nu 
se va sprijini pe piatra nevăzuta a Bisericei, 


35 


Trăim vremuri searbăde, sleite de suflet, vânturate de 
rele și suferinţi, aninate în cumpăna unor vreri apocalip- 
tice. Ins și nație îşi duc aleanul prin ceața mohorâtă a 
cesnădejdilor zilnice. Iar greul şi întunerecul ce-i încon- 
Joară pun stavilă aspră și credinţei, și îndemnului nobil, 
şi dragostei față de aproapele. Sufletul se închide ca o 
seoică înfricoșată. Dar asta nu înseamnă că lumina spi- 
ritului s'a irosit în juru-ne... 

Stiu! Imi vei spune că Biserica a acceptat multe com- 
promisuri, s'a întinat în mucegaiul lumesc și şi-a negat 
misiunea în atâtea cazuri. 

Stiu! Imi vei aminti că Biserica Ortodoxă sa transfor- 
mat în ţara românească într'o armă a comunismului, iar 
în streinătate își duce zilele numai în certuri; pe când 


cea catolică face politică și-și sapă cu sârguinţă neantul, 


în care se va prăbuşi, 

Stiu! Imi vei repeta că oamenii, scârbiţi de atâtea neînţe- 
legeri în lumea bisericească, își întoarnă faţa dela altar. 
Nu se mai duc la biserică, nu mai vor sa știe nimic de bi- 
serică, nu mai cred în Biserică... 

Si-atunci, ca un corolar logic, ar trebui să apară în min- 
tea oricui întrebarea: “Oare, Biserica, mai e necesară?” 
“Mai are ea vreun rost când răul ce o roade vine din toate 
părţile, din afara ei, din sânul ei, din rândurile celor ce 
constituesc oile Domnului?” 

E adevărat ce spui! Racila e adâncă și întinsă ca o pecin- 
gine. Inalţi prelați, călugări, muritori de rând, intelectuali, 
refugiaţi, mulţi, foarte mulţi, au cedat presiunilor din afa- 
ră sau slăbiciunilor dinlăuntru. 

Dar problema pe care o pui nu priveşte atitudinea omu- 
lui creștin, fie el de orice nuanţă ar fi, sau aflându-se pe 
orice treaptă a ierarhiei. Felul cum te exprimi pune în cum- 
păna îndoielilor existența însăşi a Bisericii, ca instituţie și 
orânduire spirituală. Si asta-i foarte grav! Dacă ai fi spus: 
“Oare, mai merită să mă duc la biserică?”, problema s'ar 
[i limitat la o revoltă personală, la o neacceptare a situa- 
ției de fapt. Oricine poate avea un astfel de deseust în 
fața atâtor prelați comunizaţi, pișicheri sau fără har, în 
fața atâtor neînțelegeri, ambiţii, bizantinisme, s. a. m. d. 

In felul în care pui însă problema, nu mai e vorba de 
formel€ sau elementele secundare, exterioare, ce-ar provo- 
ca un dezechilibru în Biserică, ci de însăși esenţa transcen- 
dentală a Bisericei. Ca să-ți pui o întrebare atât de catego- 
Trică insemnează că îndoiala nu vine din constatările re- 
cente, făcute în lumea în care te-ai refugiat, ci dintr'un 
proces lăuntric ce și-a atins maturitatea, Acolo, în adâncul 
ființei s'a produs ceva, o ruptură să-i zicem, care slăbește 


36 


credința omului în unicitatea, măreţia și actualitatea Por- 
ților Impărătești. 

După toate cele ce mi-ai scris până acuma, sunt convins 
că nu ţi-ai pierdut credinţa. Dar întrebările pe care ţi le 
faci mărturisesc neliniște și sdruncin sufletesc. Sin loc să 
lupţi spre a le înfrânge, trecând peste micimile unei epoci 
de decadenţă spirituală, arunci uleiul tău peste focul încins 
de cei ce urăsc și ameninţă Biserica. Mai mult chiar, în loc 
să, aduci neprecupeţțitul tău grăunte de credinţă pentru a 
întări temeliile lumești ale Cetăţii divine, deschizi drumul 
răsvrătirilor spre miezul Cuvântului. Sunt deci îndreptăţit; 
să-ţi dau un răspuns, ca frate întru neam și întru Cristos. 

Să nu crezi că port în mine vreo ciudă împotriva celor 
noi veniţi. Din contra, am pentru ei o dragoste şi-un respect 
nemărginit, gândindu-mă la toate necazurile ce s'au abătut 
asupra lor. Am însă impresia că urmele nefaste ale propa- 
gandei atee sunt mult mai adânci în sufletele lor decât în 
ale celor ce n'au trecut timp de 25 de ani prin nicovala 
necredinţei. Pe unii, încercarea de a se distruge temelia 
spirituală a lumii i-a svârlit în ghiarele celor fără Dum- 
nezeu; aceștia au devenit de mult agenţii și fiarele execu- 
tive ale comunismului internațional. Pe alţii, încercarea, 
cu toate chinurile și desperările ei, i-a întărit în credinţă 
ridicându-i pe treapta cea mai înaltă a sacrificiului; aceștia 
au devenit martirii neamurilor robite. In sfârsit, asupra 
altora, influența n'a fost vizibilă și decisivă. Ea s'a mani- 
testat sub o formă ascunsă, lăsând pe ici pe colea în fundul 
sufletului, câteo urmă vătămatoare, ce-și arată colții în 
clipele decisive. E cazul tuturor celor ce-și pun întrebări 
turburătoare, aproape fără voie, tocmai atunci când Bise- 
rica are mai mare nevoie de prezența lor activă. Aceştia 
sunt victimele unui condiţionament lent și subtil, ce nu 
distruge credința; în schimb, svârle grăuntele îndoielilor. 

Nu ai impresia că faci parte din această categorie? 

Nu ai impresia ca astfel de gânduri au început să-ţi apară 
în fundul fiinţei numai acuma, de când te găseşti în lumea 
liberă? 

Nu ai impresia că toate acestea tind spre o atitudine de 
indiferență față de Biserică, de desprindere de scopul şi 
lupta pe care o duce cu atâta greutate? 

Dacă ţi-ai pus sau îţi vei pune probleme acestei “impresii” 
ești salvat. Dacă nu, te vei prăbuşi; adică, te vei îndepărta 
încet, încet, de linia creștină, intrând în rândurile celor 
indiferenți, a celor ce se cred deasupra acestor “superstiții”, 
a celor ce vor vedea totdeauna greşelile posibile, dar nu vor 
simţi niciodată adâncul adevărului. 

Intrebarea ce ţi-a scăpat “Oare, Biserica, mai e necesa- 
ră?” face parte din aceste sbucniri fără voie, ce împing 


31 


aa, VE aia SMR 


cmul pe căile răsvrătirii. Forțele negative ce vor să stăpâ- 
nească pământul n'au nevoie de mai mult. Ele știu că din 
acea clipă drumul e deschis spre rătăcire. Si au ales, cu 
bună stiință, NU cuvântul dur și sarcastic al negării, CI 
cuvântul lunecos și nedefinit al îndoielii, care lucrează în 
adâncuri. 'Ţi l-a sădit în suflet pe nesimţite, cu ani în 
urmă şi-acuma începe să dea roade. Când se intră pe acest 
făgaş nimeni nu poate şti când lunecă din “întrebare” în 
“confirmare negativă”. Si acel “Oare, Biserica, mai e nece- 
sară” poate deveni pur și simplu: “Biserica, nu mai este 
necesară”. Si jocul e terminat. Mai ales că motivele exte- 
rioare de nemulțumire sau deziluzie pe tema Bisericii sunt, 
numeroase, extrem de numeroase. 

Aici intervine insă greșeala capitală de judecată: con- 
damnăm Biserica, când în realitate ne isbim de păcatele, 
devierile sau potlogariile celor ce-şi zic slujitori ai Bise- 
ricii. 

Ce vină poate avea Biserica Ortodoxă dacă un Patriarh 
își neagă misiunea și se închină unui guvern ateu? Sau 
dacă un Episcop își întinează cârja și se lipește de cei fără 
Dumneceu? 

Ce vină poate avea Biserica Catolică dacă o serie întreagă 
de Cardinali și Episcopi, de călugări și preoti, fac politică 
comunistă și aprobă atrocitățile comise în lume de bandele 
maoiste sau castriste? 

Biserica în sine este cu totul de-asupra acestor eveni:- 
mente lumești. Deci nimic n'o poate atinge în ceeace ea 
reprezintă, ca formă de înălțare omenească. 

Răul care bântuie în această epocă își întinde stăpânirea 
numai unde slăbiciunea lumească îi dă posibilitatea să 
pătrundă. El a mai bântuit șin alte epoci, cu aceleași 
intenţii și sa manifestat prin aceleași procedee. In scopul 
de a distruge asezământul spiritual al lumii, acest rău a 
căutat să înfrângă în primul rând Biserica. 

EI știe, mai bine ca oricine, că așezarea bisericească, 
constitue, în plinătatea misterului ei şi-a misiunei ce-i 
revine, singuru] zâgaz statornic în fata voinţei lui distru- 
gătoare. 

EI știe, mai ales, ca atâta timp cât piatra Bisericii va 
rămâne neîntinată, neamurile nu vor fi înfrânte. 

El ştie, deasemeneea, ca acolo unde se clatină credinţa, 
hoardele lui nu mai întâlnesc nicio rezistenţă. 

In acest scop atacă cu nestrămutată furie, rupând suflete, 
secând inimi și întunecând minţi. Nimic nu scapă urei lui 
infiorătoare. Si astfel „asistăm la atâtea prăbușiri și la 
această paragină ce se întinde peste neamuri. Omul nu-și 
mai găsește locul și cumpăna. Sin nestatornicia lui, nu se 
revoltă contra, celor ce provoacă și întreţin aceste descom- 


38 


| 


puneri, ci își întoaree furia și năduful impotriva singurei 
forțe ce-l îndeamnă spre bine: Biserica. Necugetat o 
împroașcă cu toate noroaiele, îi svârlă în faţă toate epite- 
tele. Ajunge s'o acuze de anacronică și inutilă. 

Prins în mrejele urletelor de revoltă, omul pierde noţiu- 
nea marei revoluții tăcute pe care numai Biserica o poate 
implini în noi și fără care omul nu mai e om. 

Uită mai ales că Biserica planează deasupra noastră, nu 
ca un mijloc de parvenire sau de răsbunare, ci ca o veșnică 
şi neprihănită speranță pentru lutul stropit cun bob de 
viaţă ce e în noi. 

Uită deasemenea că Biserica nu luptă cu armele lumii și 
că răsboiul ei nu se înscrie în clipă. 

Mai e de mirare că se poate ajunge la aceea isbucnire 
“Oare, Biserica, mai e necesară”. 

Iubite corespondent necunoscut, nu-ţi cer să aprobi cele 
spuse în aceste câteva linii. Iti cer numai să-ţi pui întrebări 
și să cauţi răspuns în fundul sufletului. Vei înţelege atunci 
că Biserica este nu numai necesară, dar singura cale ce 
duce spre mântuirea omului și a neamurilor. 

Cu bine şi pe curând. 

D. BRAD 


SCRISOAREA SAPTEA 


«Dece se ceartă Românii din exil?» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


E când mam decis să-ţi răspund, am 
inceput să apreciez intrebările puse și 
să-ţi înţeleg neliniștile. Te frământă pro- 
fund soarta acestui exil, în care vrei să 
te integrezi, dar pe care ai vrea să-l] în- 
țelegi înainte de a-l îmbrăţisa. Corect şi 
logic pentru un om ce se respectă și 
care vrea să știe în ce se angajează. 

Ai coborit în mijlocul acestui Occi- 
dent liber cu un sac plin de speranţe și 
cu convingerea că vei găsi umărul pro- 
tector al unui exil strâns unit în jurul 
unui om de vază, al unui guvern în exil sau măcar al unui 

comitet ad-hoc, dar real. N'ai găsit nimic din ce sperai. O 

sumedenie de grupuri și grupuleţe, înfipte în opiniile și | 

metodele lor particulare, neînțelegătoare cu aspirațiile uno- 

ra, ostile la părerile altora. Stânci solide, dar pierdute în 

mijlocul unei brume permanente de pretenţii şi absur- | 
dități. Era normal să se ivească în cuget întrebarea la care | 

trebuie să-ți răspund: “Dece se ceartă Românii din ezil?” | 

Inainte de toate, îmi voi permite să precizez, pentru a 

sublinia mai bine starea de fapt, că nu e vorba de “ceartă 

propriu zisă, ci numai de neintelegeri endemice. Cearta 

ar presupune o ciorovăială continuă și fără sens, axată pe 


41 


———. o e ala 2 EROS e ADE Sin O 


motive mai mult sau mai puţin plauzibile, dar susținute 
cu perseverență și însoţite de injurii și ameninţări. Or, 
nu e cazul. Sau, mai precis, nu mai e cazul. După atâţia 
ani de exil comun, adevăratele certuri și-au pierdut din 
virulenţa inițială rămânând păstrate ca un gust amar în 
sufletele noastre. Oamenii sau mai înțelepţit, urile sau 
mai atenuat, loviturile adversarului comun i-au mai apro- 
piat. Un oarecare respect reciproc sa împământenit, ușu- 
rând apropieri, discuţii şi chiar deciziuni. 

Totuși, nu putem nega că atmosfera refugiului nostru 
poartă încă stigmatele unei epoci de mari tensiuni sufle- 
tești, când discuţiile erau mai degrabă înjurături și insulte, 
iar încercările de apropiere motiv de acuzaţii și concentra- 
re de răutate. In acea epocă, putem spune că predomina 
cearta. Acum stăpânește numai neînțelegerea. Dar sunt 
două tipuri de neintelegeri: 

1. Unele, motivate de cauze circumstanţiale, provocate 
de conjunctura politică actuală. Facţiunile exilului româ- 
nesc nu sunt de acord totdeauna asupra anumitor situa- 
ţii politice, provocate de marile puteri, sau nu acceptă o 
tactică comună într'o problemă oarecare, sau mai. pun 
pe ici pe colea beţe'n roate când un grup ia o iniţiativă, etc. 
Sunt acte deplorabile și dăunatoare, dar nu sunt de-o gra- 
vitate așa de mare încât să provoace slăbirea exilului. 
Aceste neînţelegeri dispar cu timpul, se atenuează sau sunt 
absorbite, chit că ar fi înlocuite cu altele de aceeași calitate 
și tărie. In orice caz, ele nu ating infrastructura exilului şi 
nu pot avea nicio influență asupra marilor deciziuni. 

Neînţelegerea circumstanțială nu-i decât o problemă, ce 
se discută între diferitele grupuri. Ea constitue prăjitura 
de predilecție a publicaţiilor din exil și-a întâlnirilor du- 
minicale prin cafenele. Astfel de neînțelegeri pot bine'nţeles 
degenera în certuri, sub imboldul pasiunei sau al tempe- 
ramentului personal. Nu pot însă rezista timpului și eveni- 
mentelor noi, care le elimină și odată cu ele neutralizează 
şi “cearta”. Certăreţii acestor probleme își dau acolada, 
beau o cafea în plus și trec la analiza noilor neînţelegeri, 
care constituesc, în definitiv, farmecul vieţii... politice și, 
dece nu, farmecul vieţii pe scurt. Fără aceste neajunsuri, 
extrem de variate dar nu prea profunde, viaţa exilului le-ar 
părea fădă și... inactivă, 

Nu văd deloc întru cât astfel de palavrageli, oricât de 
violente ar fi ele la un moment dat, ar putea influența 
atitudinea noastră față de misiunea exilului! Lupta 
noastră nu-i în funcţie de amabilităţile sau injuriile pe care 
și le aruncă periodic diferitele grupuri organizate din exil, 
ci de acel animus sacrificandi pentru dezrobirea 'Tării, care 


42 


trebuie să ne umple suiletul, indiferent de ce se întâmplă 
în jurul nostru. Timbalele sgomotoase ale momentului nu 
trebuie să ne ascundă buciumul prelung al suferințelor din 
Carpaţi. 

Din nefericire, aceste neînţelegeri banale, dar vehemente 
sunt singure vizibile în atmosfera exilului. Ele produc tea. 
ma, şi pentru anumite spirite mai ponderate, un fel de 
desgust și neîncredere în valoarea exilului. Din cauza lor 
ajung unii să se întrebe cu indoială “Dece se ceartă Romă- 
nii din exil?”. Din cauza lor, noii veniţi stau în cumpănă 
și-și măsoară gestul de afiliere totală la lupta exilului. Gă- 
lăgia și replicele svârlite în acest duel de opinii le apar ca 
o ceartă continuă și deșuchiată, ce dăunează și slăbeşte 
misiunea noastră. E adevărat că, unii sunt sinceri, pe când 
alții sunt niște pezevenghi ce întrebuințează această scuză 
numai pentru a se sustrage obligaţiilor ce le revin ca re- 
fugiați. 

2. Există însă și un alt tip de neînțelegeri cu mult mai 
profund și mai grav. în el se ascunde adevarata cauză a 
trisței situaţii din exilul românesc. Neiînţelegerile care-l 
caracterizează nu umplu paginile publicaţiilor cu regula- 
ritate; nu provoacă nici hărmălaie publică cu aspect de 
ceartă, dar domină mentalitatea şi înveninează atmosfera 
refugiului. Ele singure, prin prezența lor tăcută, fac de o 
sută de ori mai mult rău exilului decât exuberanţele și 
gălăgioasele certuri vizibile. Numai cine încearcă să le 
cunoască în de aproape, își poate face o ideie de pericolul 
pe care-l reprezintă. Mai mult chiar, ajunge să priceapă 
dece există această stare de incertitudine, de “ceartă” con- 
tinuă în mijlocul nostru. 

Le putem numi neinţelegeri surde, latente sau viscerale, 

după vointă. în orice caz, tot ce se poate afirma cu sigu- 
ranță e că sunt permanente. Sunt singurele probleme ce 
într'adevăr IMPART exilul în grupuri și grupulețe, singu- 
rele care împiedecă formarea unui front unic și singurele 
care pot explica “dece nu se înțeleg Românii din exil”. 
Natural, fiecare dintre aceste probleme a avut momentul ei 
de discuţie publică, dar în loc să se ajungă la o rezoluţie 
echitabilă sau logică, în conformitate cu cerinţele momen- 
tului, s'au produs desbinări și mai mari. 
„ Majoritatea Românilor pribegi nu sunt refractari unei 
ințelegeri generale, cu formarea unui guvern în exil, com- 
pus din elemente din toate grupurile politice și axat pe o 
singură ideie centrală: eliberarea Tării. Nu indivizii în sine 
sunt cei care au provocat aceast “ceartă” permanentă. Sta- 
rea de fapt e rezultatul a doua caracteristici —ambitia și 
inconstiența— ce umplu până la sutocare spiritul anumitor 
oameni politici din lumea exilului. 


43 


AR ati SRR 


Deci, cearta de care se face caz nu-i a Românilor pribegi, 
ci a câtorva “eminențe” ce cred mereu că soarta neamului 
depinde de buna sau reaua lor dispoziție digestivă. Rămași 
la mentalitatea dinainte de răsboi se conduc în acest exil 
cu aceeași aroganta, superficialitate și meschinărie cu care 
sau făcut celebri odinioară. N'au priceput nimic din fră- 
mântările vremurilor ce trăim, n'au priceput nici măcar 
“au devenit anacronici. 

Pentru ei totul e și trebuie să fie ca pe vremuri... Soarta 
neamului e mai degrabă o floare de stil, deoarece o subor- 
donează fără ruşine intereselor și politicei lor personale. 
Ei nu sunt nici de azi nici de ieri în exil, dar n'au schimbat 
o iotă din tarele cu care au sosit din Tară. Au adus opinii, 
organizaţii, planuri și aspirații particulare, ceeace-i normal 
pentru niște oameni cu un trecut politic. Au adus însă în 
bagajul lor și pretenţiile megalomane, urile şi animozităţile 
ce transformaseră politica românească într'o arenă de fiare 
salbatece. Deacea, și azi, exilul nostru pare un viespar. 

“Dar ce vor, Doamne!" — ai putea să te întrebi, ca nou 
venit din iadul comunist de-acasă. Ei bine, și noi cei vechi 
pe aici, ne punem adesea întrebarea, văzându-i cu câta 
încăpățânare persistă a se menţine pe poziţii false, depășite 
și periculoase. Concluziile celor din grămada de refugiaţi 
le sunt defavorabile şi necruțatoare. Prea puţin le pasă! 
în jurul lor stau aglutinate câteva nuclee partizane care, 
nutrind aceeași ambiţie exclusivistă, le tămâiază incons- 
tiența și le susțin orgoliul. Aceste “eminențe” sunt convinse 
că numai ele reprezintă exilul și deci, numai ele (fiecare 
pe cont propriu de altfel) sunt capabile și legitime pentru 
a dirija acest exil. Că sunt slabe numericește, că n'au nicio 
activitate vizibilă și folositoare neamului, că unele nu sunt 
agreate de nimeni, li se pare o bagatelă. Nu sunt oare 
reprezentanţii legitimi ai cutărui sau cutărui partid istoric 
din vremuri bune? Exilul trebuie să se încline, să-i accepte, 
să se grupeze în jurul lor. Iată deci prima caracteristică, 
AMBIŢIA, ce-i împiedecă de a vedea realităţile actuale. 


O astfel de pretenție absurdă provoacă o serie de 
conflicte ireductible între diverșii pretendenți la șefia exi- 
lului, spre bucuria guvernului dela București. Legănaţi de 
inăririle de odinioară, nu-și dau seama că circumstanţele 
actuale cer din partea lor anumite sacrificii. Cramponaţi 
in efemer, așteaptă —în detrimentul unui exil unificat— 
ca timpurile să se schimbe şi ei să fie chemaţi la o nouă 
Suvernare a României. Sin așteptarea acestui eveniment, 
nu fac decât să se îmburice împotriva “concurenţilor” și să 
se smorcăie prin vreo publicație împotriva propunerilor de 
unificare a exilului ce nu s'ar face sub direcția lor. 


44 


Dar ambiția caudilească ajunge să fie denăsită de IN- 
CONSTIENTA cu care tratează problema exilului și evoluţia 
produsă în spiritul Românilor refugiaţi. Prin toațe acţiu- 
nile lor împiedecă apropierile tuturora pe baza unei idei 
comune (lupta de dezrobire) îi provoacă cele mai absurde 
ostracizări, întrebuintând argumente ce nu mai au curs 
de peste un sfert de veac și care n'au avut niciodată vreo 
valoare morală. Când Tara geme sub cisma comunistă si 
când în lume forțele naţionaliste românești sunt conside- 
rate de toţi ca cele mai eficace, acești politicieni inactuali 
vin să le ceară intrarea individuală într'un front unic con- 
dus de ei! Si cum fiecare “ex-eminență” vrea să fie singura 
căpetenie a acestui exil, e de înțeles ca atmosfera să apară 
noilor veniţi ca o ciorovăială fără sfârşit. Deoarece, pe 
când forțele naţionaliste “ostracizate” duc cu sârguință 
și curaj lupta contra comunismului ce ne seacă neamul, 
domnii politicieni cu pretenţii de șefie duc şi ei lupta lor 
de ponegrire reciprocă şi de sabotare a oricărei înţelegeri 
unanime a tuturor forţelor din exil. Deci întrebarea co- 
rectă nu e DECE, ci PE CE se ceartă acești “exilați”. 

Pe de alta parte, micile disensiuni sau neînţelegeri ce 
există între diferitele organizaţii patriotice sau institute 
de cultură, nu-s decât ecoul pe alt tărâm al incapacității 
acestor oameni de a trece peste ambițiile personale ce-i 
rod. Suntem siguri că într'un exil unit, organizat pe bază 
de înțelegere între forţele existente, n'ar mai putea dăinui 
“certuri”, deoarece acţiunea comună ar avea un singur 
dușman pentru toţi și un singur scop. 

Din nefericire, lucrurile sunt cum sunt. Exilul româ- 

nesc nu și-a creat certurile, ci și le-a perpetuat, prin men- 
talitatea cu care au sosit şi-au rămas vechii politicieni. 
4 Tubite corespondent necunoscut, noi trăim de ani de zile 
in această atmosferă. Am încercat şi noi de multe ori s'o 
schimbăm sau măcar s'o ameliorăm. N'a fost posibil şi de 
aceea nu ne mai impresionează. Avem o singură mângâie- 
re: racila nu atinge grosul refugiului românesc. Acesta ştie 
să răspundă în bloc atunci când e nevoie de o acţiune co- 
mună, lăsând deoparte divergențe ideologice sau strategii 
particulare. Acesta-i esenţialul. 

Asttel fiind, nu te neliniști și nu-ţi mai pune întrebări 
ce nau nevoie de răspuns. Pune umărul cu încredere la 
munca și lupta exilului, acolo unde ești și lânga cei ce-ţi 
sunt mai apropiaţi sufletește. Dar să o faci fără niciun 
gând de interes personal și în conștiința de a-ţi ajuta 
neamul. 


Cu bine şi h 
si sl Săli D. BRAD. 


45 


Pr E a ai CALI n Schi 


SCRISOAREA OPTA 
«Inutilitatea unei lupte idealiste» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


NDEMNAT de problemele deschise în ul- 
timele scrisori cărora am răspuns, ai 
găsit momentul prielnic să-mi pui și Dta 
o chestiune ce te frământa pare-se de 
multă vreme. Si chestiunea dumneatale 
este în legătură cu ceeace numești “inu- 
tilitatea unei lupte idealiste” contra unor 
realităţi ce ne sunt potrivnice. Si-mi pre- 
cizezi cauza acestei desnădejdi spunând 
textual: “*...cum eu sunt Român, care 
am trăit peste 25 ani sub regimul comu- 

ae de nist, am devenit realist, văzând că de 
aproape 30 ani nu s'a obținut nici o îmbunătațire a situa- 
ției cetățenilor români, în ciuda încuraierilor și chiar a asi- 
gurărilor pline de speranţe ce li se transmiteau prin pos- 
turile de radio și presa străină occidentală”. 

„Problema este într'adevar importantă, dat fiind faptul 
că, din punctul nostru de vedere, situaţia internațională 
stagnează, anii trec și speranțele unei eliberări se tot în- 
depărtează. Văzută numai din acest unghi, lupta noastră 
poate părea oarecum dusă în “ideal” și mai ales poate fi 
presupusă ca “inutilă”. Era5 204 

Această viziune pesimistă pe care o mărturisești dealttel, 
e consecința a două fapte ce se complectează, provocând 


4 


DD al e o 


neliniștea și sentimentul inutilităţii oricărei lupte pentru 
eliberarea ţării. Să mă explic: 

1. In primul rând intervine diferența sensibilă de etate 
între dumneata și majoritatea celor ce-au fugit de sub re- 
gimul comunist. După 25 ani de calvar ai reușit să ajungi 
în acest Occident, dar în acelaș timp ai împlinit şi 75 ani 
de viaţă. La această etate, chiar pentru cei ce rămân verzi 
și sănătoși cum e cazul dumneatale, o oarecare dorință de 
liniște și confort își cere dreptul. 

Vârsta înaintată nu influenţează întru nimic dragostea 
Ge ţară și neam, dar micșorează elanul combativ, violenţa 
in atitudini și forța de sacrificiu. Ceeace tinerii noștri re- 
fugiaţi consideră o datorie de conștiintă faţă de cei rămași, 
un refugiat mai în vârstă poate numi idealism, acţiune 
inutilă sau chiar atitudine periculoasă pentru cei rămaşi 
în țară. Adică, exact opusul a ceeace credem cu toţii, vechi 
și noi refugiaţi. 

Diferenţa e datorită fară'ndoială, în primul rând, vârstei. 
Un om la 75 ani caută în refugiu un “adăpost”, o viaţă 
mai bună, un somn liniștit, fără vise rele şi fără deșteptare 
în sudori. Pe când, majoritatea celor tineri, vin cu gândul 
să lupte, să ia parte la pregătirea desrobirei neamului ro- 
mânesc. Dacă unii au luat calea exilului în dorința de a se 
îmbogăţi și-a trăi o viaţa de chefuri și bucurii, alţi Româ- 
ri, tineri şi ei, au înfruntat pericolele acestei desţărări în 
cugetul împlinirei unei misiuni. Pe ei nu-i interesează anii 
care trec sau speranţele care se subțiază. Ei au venit să 
lupte, chiar dacă nu sa obținut nimic în 30 ani de “pace” 
și chiar de vor mai trece încă 30 ani până la eliberare. 

2. In al doilea rând, intervine umana părere că dacă 
nu s'a făcut nimic atât cât suntem noi în viață, inutile 
sunt toate eforturile ulterioare. Si nu-i vorba de egoism. 
E imaginea simplei nădejdi a fiecăruia de a putea lua parte 
la un eveniment ce-l preocupă și pe care-l speră ca 0 su- 
premă binecuvântare pentru viaţa lui. Dumneata o exprimi 
sub o formă un pic particulară “... am devenit realist, vă- 
zând că de aproape 30 ani”. Or, realismul pe care-l mărtu- 
risești acuma nu-i decât urmarea acestei senzaţii că faptul 
niult dorit nu va avea, loc mâine. 

Aici apare una din marile greşeli de cugetare a multor 
refugiaţi. Si datoria noastră e să-i lămurim: 

Când s'a constituit exilul luptător în ideia de sacrificiu 
pentru desrobirea Tării, nu s'a fixat data acestui eveni- 
ment la 5, 10 sau 20 de ani. Aceste momente ne depășesc. 
Ele depind de evenimente neprevăzute, de circumstanţe 
politice necunoscute, de imponderabile nesperate. Noi, ca 
oameni și ca Români refugiaţi nu le putem decide conform 
dorințelor noastre. Deaceea, situaţia aceasta nedecisă, pli- 


48 


nă de inconveniente și necazuri pentru toţi (dar mai ales 
pentru cei din Tara) se poate prelungi încă mult timp. — 

Dar oare, trebuie să abandonăm lupta de îndață ce am 
atins o anumită vârsta și mai ales, să considerăm ce se 
face și se va mai face intru acelaș țel, ca inutil și absurd? 
Sau, avem noi dreptul să ne oprim, să condamnăm efortul 
altora, pe motiv că generaţia noastră nu va fi aceea care 
va beneficia de bucuria reușitei? 

să nu uităm o clipă că neamul românesc nu-i formaţ 

din generaţia sau generaţiile actuale. El e un lanţ nesfâr- 
șit de generaţii, unele dispărute, altele ce vor veni: iar n0i, 
cei de azi, nu constituim decât veriga de legătură între 
ele. Astfel, dacă viața noastră se înscrie în clipă, viaţa 
neamului se înscrie în veșnicie. Noi trăim în el şi prin el; 
cl trăește în noi și în urmașii noștri. Lupta ce se dă în 
acest moment (chiar așa lipsită de perspective, cum crezi 
dta) e contribuţia noastră nepieritoare la fericirea genera- 
țiilor viitoare. Tot ce întreprindem, tot ce realizăm, se îns- 
crie pe linia acestei responsabilităţi, de care nu ne putem 
lepăda sub niciun motiv. Nici vârsta, nici sărăcia, nici de- 
părtarea, nimic, dar absolut nimic, nu ne poate ridica sau 
șterge această responsabilitate faţă de neam. 
„Avem printre noi cazuri concrete de oameni în vârstă 
înaintată, de oameni săraci ca Iov, de oameni pierduţi în 
“depărtările lumii, cari pot fi consideraţi simboluri de pa- 
triotism și respect pentru misiunea ce ne revine. Am avut 
chiar cazuri când muribunzii şi-au onorat misiunea până 
in ulțima clipă. Aceștia vor ramâne în amintirea tuturor şi 
vor scrie începuturile unei noi istorii a neamului românesc. 
„E adevarat, nu putem decide soarta Tarii în acest mo- 
ment. Putem însă pregăti terenul, elimina asperităţile, rei- 
noi speranţa în inimile celor de acolo, arăta lumii că noi 
nu uităm și nu desperăm. Găseşti dia că-i mai bine să 
abandonam totul —și-luvta noastră și pe cei din Tară— 
deoarece “nu s'a obținut nici o îmbunătățire a situaţiei ce- 
tătenilor români”. Eşti nedrept cu noi, cu acest exil lup- 
tător, ce se sbuciumă pentru salvarea neamului. 

Noi nu putem aduce îmbunătăţiri când Tara e sub căl- 
câlul comunist. Noi nu putem oferi decât încurajări și certi- 
tudinea că lupta se duce mai departe prin toate mijloacele 
ce ne stau la îndemână. Tara ştie acest lucru și ne dă 
increderea ei. Iși duce calvarul cu greu, dar e sigură că 
peste graniţi alţi fii ai ei n'au uitat-o şi n'au părăsit-o. 
Tara ştie că lupta continuă și deaceea prezența noastră îi 
este un reconfort și-o deschidere spre viitor. Așteaptă cu 
încredere. aie 

Așa rezultă din spusele celor mai de curând sosiți. Si- 
atunci, cum am putea noi înşela această încredere numai 


49 


prin faptul că anumite “realități ne sunt potrivnice”? Rea- 
lităţile, o știm prea bine, de când destinul ne-a orânduit 
“în calea răutăților”, ne-au fost totdeauna potrivnice. Or 
lupta înaintaşilor noștri, dusă în condiţii tot atât de vitrege 
ca și cele de azi, o putem considera inutilă? A fost inutilă? 

Jertie peste jertfe sau strâns pe căile trecutului pen- 
truca lumina și libertatea să se aștearnă peste neamul 
românesc. Tineri şi bătrâni luau parte în acele vremi la 
marea jertfire, în conștiința datoriei faţă de cei ce vor 
veni. Au făcut-o pentru noi, cei de azi, cu dragoste și mân- 
drie, în mână strângând arcul sau paloșul, iar în suflet 
toată înduioșarea pentru niște strănepoţi pe care îi visau 
ca ei. Si nimeni nu s'a încumetat să spună că luptele lor 
EL aliata neam erau o inutilitate, deoarece erau scăldate în 
ideal. 

Dar ce oare se poate realiza în lume fără scânteia dum- 
nezeiască a unui ideal!... 

Azi e rândul nostru, tineri și bătrâni, să ducem mai de- 
parte rugul sacrificiului, sub oblânduirea aceluiaș suflu de 
mândrie naţională și încredere în viitor. Să fim noi oare 
mai puțin conştienţi de importanţa acestei misiuni decât 
înaintaşii noștri? 

Iubite corespondent necunoscut, știu că-mi vei răspunde: 
“Dar cum să ajut eu om de 15 de ani?” Nimeni nu-i forţat 
să ia parte la încleștarea ce ne cheamă, dacă nu simte în el 
această chemare. Dar dacă își iubeşte neamul, oriunde ar 
[i şi orice etate ar avea, va găsi singur calea. 

Eu nu-s îndreptăţit să dau sfaturi unui înaintaș al meu. 
Din contra, aștept dela el exemplul care să-mi fie călăuza. 
Si ca mine este tot acest tineret plin de vigoare și gata de 
jertfă, nou sosit din ţara încătușată. 

Trăirea în neam şi pentru neam are o mie și una de 
feţe. Dar, numai cine caută, găseşte. 

Cu tot respectul ce port vârstei și înţelepeiunei. 


D. BRAD 


50 


SCRISOAREA NOUA 
«Să, se mai spere într'un viitor mai bun?y 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


IN scrisoarea ce mi-ai trimis recent, în 
dorința de a expune părerile unui nou 
venit (numai trei ani de Occident), am 
desprins, cu surprindere, un pasagiu care 
merită, o explicație publică. 

Constatarea că în presa occidentală 
nu se mai pomenește aproape nimic cu 
privire la ţările captive „te-a determinat 
să tragi o concluzie radicală. Spui tex- 
tual: *...rezultă clar că nimeni nu se 
mai interesează de soarta cetăţenilor ce 

ra trăesc fără voia lor sub regim comunist, 

așa că orice propagandă s'ar face, pentruca cetățenii ro- 

mâni să mai spere într'un viitor mai bun, le poate aduce 
mai mult rău, decât bine”. 

Dela început trebuie să accentuez că opinia pe care o 

prezinţi este pesimistă, defetistă şi anti-naturală, ceeace nu 


„pledează deloc în favoarea calităţii de refugiat român de 


care faci caz. S : : 

E pesimistă, deoarece pune în evidenţă o situație de îabt 
negativă, e adevărat, din punct de vedere politic) dar care 
au traduce decât un anumit aspect al problemei, aspectul 
oficial a] Guvernelor, care se conduc după circumstanțe, 
interese și împrejurări. Generalizarea acestei atitudini su- 


51 


d. 1087 VDO DS e 09 - 


-zernamentale întăreşte forma pesimistă, dă impresia că 
toată lumea a uitat definitiv de existența țărilor captive, 
ceeace e cu totul fals. 

E defetistă, prin faptul că îndeamnă indirect pe Români 
să nu mai spere întrun viitor mai bun, adică desbărat de 
plaga comunistă. Astfel de idei nu pot aduce decât neliniște 
şi turburare în sufletul celor ce în Tară trăesc cu gândul 
la momentul acelei mari schimbări. 

E anti-naturală, pentrucă opunându-se oricărei propa- 
zande —deci oricărei forme de a combate comunismul 
opinia dtale nu mai corespunde întru nimic atitudinei pe 
care trebuie s'o aibă orice refugiat, venit să lupte, iar nu 
să se procopsească. 

Dar ceeace apare ca o adevarată deformare a spiritului 
ce trebuie să anime pe orice refugiat român, e concluzia 
actă şi absurdă la care ajungi, spunând ca tot ce s'ar face 
aici în favoarea celor de acasă pentru a le da acel sursum 
corda necesar propriei lor existențe sufletești, “le poate 
aduce mai mult rău, decât bine”. 

Nu-ţi pot aduce injuria de a te considera un provocator. 
Dar faci parte din numărul celor ce văd lucrurile pe jumă- 
tate și le judecă printr'o prismă deformată. E adevărat 
că “binele” sau “răul” pe care-l poate aduce o acţiune e 
foarte relativ. Depinde de perspectiva momentului, de po- 
ziţia individului, de atmosfera locului, s. a. m. d. 

Dar în cazul nostru, în cazul dtale, ca fugit de acolo şi 
d;:spus dealtfel (cum spui) să iei parte la lupta rezistenţei 
din exil, concluzia îmi apare cel putin, pripită. 

Am să încerc să-ți explic pe scurt, cele patru puncte fra- 
gile, dăunătoare și neadevărate, pe care le-am descoperit 
în fraza cu pricina: 

1. Spui: “rezultă clar că nimeni nu se mai interezează 
de soarta cetățenilor ce trăesc fără voia lor sub regim. co- 
munist”. Este o afirmaţie gratuită. In primul rând, NOI, 
exilul luptător, NOI, Românii refugiați sau stabiliți pe me- 
leaguri streine de mai mult timp, nu trăim decât în gân- 
dul neamului și-al desrobirii Tării. Ne interesăm de tot ce 
se petrece în patrie, luptăm, publicăm, facem tot posibilul 
ca drama ce a isbit națiunea română să fie în permanenţă 
adusă la cunoștiința opiniei publice mondiale. 

In al doilea rând, o seamă de organizaţii internaţionale, 
constituite din refugiați de dincolo de cortină și de occi- 
dentali conștienți de pericolul comunist, aduc cu regulari- 
tate in presa mondială strigătul desperat al celor ce su- 
feră acolo, 

Natural, noi toţi (ca şi cei din Tară) am vrea ca “intere- 
sul” pentru cei ce trăesc sub regim comunist să se mani- 
festeze și sub o formă oficială, Circumstanţele nu o permit, 


52 


Dar aceste circumstanțe se pot schimba dela o zi la alta 
şi guvernele occidentale pot deveni apărători ai celor din 
Răsăritul cotropit. Deaceea, opinia publică e pregătită con- 
tinuu, pentru momentul când va veni clipa răfuelilor. să 
nu se creadă că fraţii din Tară au fost daţi uitării si ]ă- 
saţi în voia soartei. Trebuie totuşi să se înțeleagă că astfel 
de «desrobiri” cer timp; nu pot fi provocate după vointa 
noastră, ci pregătite pe îndelete. : 

2. Susţii apoi: “orice propagandă s'ar face (e inutilă)”. 
Dacă un refugiat aduce un astfel de argument, degeaba se 
mai numeste “refugiat!” In cazul nostru și pentru cauza 
pe care o servim, nu există propagandă inutilă, oricât de 
slaba și neînsemnată ar părea la prima vedere. O biata 
publicaţie lunară, o scrisoare deschisă într'un ziar din Pa- 
tagonia, un Manifest de cinci linii într'o sală de concerte, 
o frază spusă cu convingere în faţa unor streini, ORICE 
SI ORIUNDE, constitue o. nouă cărare convergentă spre 
țelul urmărit. 

Trebuie să se înţeleagă că lupta ce ducem e constituită 
din astfel de “bucățele” de propagandă, dar repetate, sus- 
ținute „impuse cu încredere și curaj. 

Guvernele occidentale vor fi obligate cu timpul, să ţină 
socoteala de aspiraţiile celor cotropiţi și de insistențele 
celor ce-i reprezintă în străinătate. 


3. Continui, ca un om obosit: “pentruca cetaţenii româ- 
ni să mai spere într'un viitor mai bun”. Noi ştim cât de 
greu să se realizeze acest “viitor mai bun”, în condiţiile de 
azi. Dar oare, dacă noi n'am încerca deloc să aducem acest 
suflu de speranţă, lumea româneasca din patrie sar simţi 
mai bine? Ar vedea Românii —strânși în chinga regimu- 
lui comunist— vreo posibilitate mai prielnică pentru a-și 
asigura un viitor mai bun? NICIUNA! Din contra, li sar 
spulbera și ultima speranţă, aceea de a simţi inimile înde- 
părtate ale exilaţilor bătând la unison cu ale lor. 


“Viitor mai bun”, în nici un caz nu poate veni dela regi- 


„mul comunist care, de peste 25 de ani, jupoaie și chinueşte 


națiunea în întregimea ei. Numai prezenţa peste hotare a 
acestui exil luptător mai poate turna în suflete balsam și 
încredere într'o salvare, oricât de îndepărtată ar fi ea. 

4. 'Termini apoi fraza cu cea mai nefericită afirmare: 
“le poate aduce mai mult rău, decât bine”. Această con- 
cluzie este una din cele mai greșite şi absurde pe care le 
poate face cineva în clipa în care, scăpat din iadul schin- 
giurilor comuniste, îşi croieşte un drum în viaţa occiden- 
tală, și'n care întâlneşte acest exil luptător al speranțelor 
românești. 

Un trimis al regimului n'ar putea găsi un argument mai 


53 


PI e e Sa ali 


periculos decât această afirmaţie. Astfel de gânduri, svâr- 
lite în circuitul luptei noastre, nu pot decât să provoace 
nedumerire, neîncredere în lupta ce ducem și o seamă de 
probleme de conștiință. Cei ce trebuie să rămână neîndu- 
plecaţi şi aprigi în susținerea cauzei românești, se vor în- 
treba în sinea lor: “Oare nu provocăm nenorocirea a lor 
noștri!” E de aiuns pentruca o parte din ei să slăbească 
vigilenţa și astfel să treacă fără voie în rândurile celor 
“căldicei”, adică a exiluiui fără vlagă. Guvernul dela Bu- 
curești nu cere mai mult. 

să fim lămuriţi, odată pentru totdeauna: Nu există ni- 
ciun pericol de a le face mai mult rău decât bine celor 
din Tară. MAI RAU DECAT ESTE, NU POATE FI. 


Teama şi groaza, există. 

Lipsurile și necazurile zilnice, există. 
Arestările și teroarea, există. 
Schingiuirile și asasinatele, există. 


Ce “MAI RAU” se poate abate peste ţara şi națiunea ro- 
mâna? 


Iar dacă am întrerupe și lupta noastră din exil —în gân- 
dul de a pune capăt acestor acte ale comuniștilor— în loe 
de liniște și un mai bine general, ar dispare și singura lu- 
mină în negura suferințelor românesti: SPERANTA IN 
LUPTA EXILULUI. 


Poate crede cineva că, încetând activitatea exilului, vor 
înceta atrocitățile comuniștilor din Tară? 


Iubite corespondent, ai greșit cumplit numai gândind la 
o astfel de schimbare în poziţia noastră. De ne-am con- 
forma gândurilor dtale „ar fi o prăbușire totală a unei 
linii de onoare umană, şi-a unei linii de conduită patrioti- 
că. Nouă nu ne este permis să delăsăm niciun crâmpei din 
vigilența și atitudinea ce ne revin, deoarece nu-i vorba de 
soarta unuia sau altuia. E VORBA DE SOARTA NEAMULUI. 


Poziţia exilului se plasează pe muchea destinului româ- 
nesc, în obligaţia de a-l servi cu orice sacrificii. Nicio ac- 
țiune a exilului nu poate face rău celor din Tară, deoarece 
ei însiși nu înţeleg altfel lupta în care suntem angajați. 
Tot ce-i suflu și cuget românesc așteaptă salvarea dela 
acest mănunchi de voinţi ce ţin sus făclia patriotismului. 
Numai intransigența noastră mai constitue o stavilă îm- 
potriva noianului de fără de legi de care-i capabil un re- 
gim comunist. In clipa în care acest exil nu și-ar mai în- 
deplini misiunea de stavilă neclintită, de purtător de cuvânt 
al neamului oropsit, de răsbunător al mișeliilor comise de 
regimul comunist, nimic mar mai susține moralul milioa- 


54 


E ROI 


elor de Români încătușați. Nu în gestul nostru de încu- 
rajare stă “mai răul”, ci în gândul celor ce propun liniştea 
țăcerea şi conformismul. Cel ce are urechi de auzit, să audă, 

Cu bine și pe curând. | 


D. BRAD 


(31) 
“a 


SORISOAREA ZECEA 


Ce“înseamnă a fi realisț? 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


TI începi scrisoarea printr'o frază ce 
m'a pus pe gânduri, mai ales că rni-au 
scris-o și alţii. Nu că mi-a turburat su- 
fletul sau conștiința mea de exilat lup- 
tător, ci pentrucă mi-a confirmat trista 
realitate a pagubelor realizate de regi- 
mui comunist, ce încearcă să strice, să 
strivească, să pângărească și ultimele 
vestigii ale frumosului și idealului în 
inimile Românilor noștri!... Felul de a 
spune ceeace spui, lasă o umbră cerni- 

— certa tă peste oamenii ce-au fost nevoiţi să se 
hrănească din ieslea plină de rumeguș a marxismului. Si 
n'am gândit cu durere la răul abătut asupra lor şi la tim- 
pul nesfârsit ce va trece până se vor vindeca de conse- 
cințele lui. 

Plin de un fel de silă și arţag, îmi svârli în faţă dela 
inceput: “W'aș vrea să fiu luat drept un idealisi; eu sunt 
un Român ce-am trăit ani de zile sub regimul comunist și 
am devenit realist...” Si-apoi continui a-mi explica dece 
pentru a ajunge să declari că nu mai poţi crede în nimic 
Sin nimeni până nu vei vedea ţara liberată. 

Asa încep toate relele lumii. Printr'o schimonosire a ter- 
menilor şi-o interpretare greşită a rosturilor noastre în 


a 


57 


lume. In cazul dtale și-al multora ce-au suportat dominaţia 
comunistă ani de-arândul, această deviere e mai bătătoare 
la ochi și consecinţele ci mai dramatice. Supuși tot timpul 
unui sistem de amorţire a conștiinței, oamenii nu-și mai 
dau seama că sunt victimele unei educaţii negative. Ajung 
să creadă cau devenit “realiști” (termen extrem de con- 
troversat) din cauza suferințelor îndurate sub regimul co- 
munist, când în realitate, e tocmai acest regim care le-a 
băgat cu forța în cap termenul, pentru a-i pune în conflict; 
cu propria lor natură. Mai mult chiar, pentru a-i face să nu 
mai creadă în nimic ce nu trece prin cele cinci simțuri, 
adică prin materialitate şi imediat. i 

Nu știu dacă îţi dai seama că afirmând “nu mai pot cre- 
de în nimic șim nimeni până nu voi vedea țara liberată”, 
te plasezi în poziția aceasta de om condiționat şi'ntr'o ne- 
putinţă totală de a contribui cu ceva la eliberarea Tării, 
pe care totuși o dorești în fundul sufletului. In urma edu- 
cației primite sub regimul roșu, te găsești în conflict per- 
manent cu ceeace ţi-i mai scump —luptă pentru eliberarea 
Tării— și cu cei ce-ţi sunt premergători în această luptă, 
deoarece îi tratezi de “idealiști” ce nu merită înţelegerea 
și sprijinul dtale. 

Astfel, te comporţi EXACT așa cum vor comuniștii din 
Tară să se comporte Românii refugiaţi faţă de acţiunea 
perseverență a Exilului. Confuzia termenilor şi neînţelege- 
rea sensului profund al sacrificiilor legate de lupta ce du- 
cem, provoacă această reacțiune absurdă și antipatriotică. 
Cu siguranţă că aceste cuvinte te vor mânia, convins fiind 
că te găsești pe drumul adevărului. Dar să judecăm lucru- 
rile cu calm, pentru a vedea care-i “adevărul”. 

Terminologia pe care o întrebuinţezi are sensuri extreme 
ŞI sensuri normale. Dacă dta consideri că “idealiști” sunt 
cei ce trăesc cu capul prin nori, care n'au nicio viziune a 
realităţilor, care desconsideră elementele esenţiale ale exis- 
tenţei (sens extrem), te plasezi pe linia de conduită lansată 
de către toate sistemele politico-sociale materialiste, pen- 
tru a se crede ca ele singure privesc realităţile în faţă, le 
irițeleg și le rezolvă. La aceasta aș putea replica, la rându- 
mi, că “realiști” (tot în sens extrem) sunt toți cei ce nu 
văd decât interesul personal, care trăesc în materialismul 
cel mai sordid, cărora prea puţin le pasă de suferinţa alto- 
ra, din moment ce nu sunt ca ei. Aș putea chiar complecta 
că etimologic, cuvântul idealist desemnează pe cel care are 
un ideal, indiferent de conţinutul acestuia. Deci, dacă dta 
ai un ideal (dorința de a vedea liberată țara) ești dease- 
menea un idealist, oricât ai protesta. Ar fi absurd din par- 
tea mea, cum sunt absurde afirmaţiile ce vin din partea 
tale. Ne-am plasa amândoi pe poziţii greşite. 


58 


Contuzia dtale este esenţială, ceeace te îndeamnă să res- 
pingi cu dispreţ atitudinea idealistă a exilului luptător. Or, 
semnificaţiile normale ale celor două noțiuni nu sunt an.- 
tagonice. Idealismul nu se opune realismului decât în spe- 
culaţiile filozofice sau atunci când acesta devine un mate- 
rialism feroce. In cazul nostru, realismul ar avea ca anti- 
pod, mai degrabă, utopia. Spre exemplu: dacă exilul lup- 
tător ar pretinde să pornească la atac direct, in acest mo- 
ment și'n conjuctura actuală, contra regimului dela Bucu- 
rești, ar cădea în utopie și realismul normal sar putea re- 
volta. Atunci, luptătorii exilului românesc ar fi niște uto- 


„pici (iar nu niște idealiști). 


Când însă acesți luptători își fixează un ideal de luptă 
nu apropiat sau îndepărtat, CI PERMANENT; când ei per- 
severează pe toate tărâmurile șin toate circumstanțele in 
acest scop; când ei judecă posibilităţile de afirmare și im- 
punere a drepturilor națiunei române; când ei se adre- 
sează guvernelor şi opiniei publice occidentale și atacă 
fără răgaz acţiunile guvernului comunist din Tară, etc., 


„cte., activitatea lor este în acelaș timp idealistă şi realistă. 
'Realistă, deoarece ţine seama de starea de fapt. Idealistă, 
"deoarece crează o linie de conduită permanentă, susține cu 
“tărie o convingere, provoacă trăirea realităţii pe un plan 


mai înalt, mai dezinteresat. 

In cazul nostru, idealiștii pe care-i dispretuiești, sunt 
refugiații care cred în salvarea neamului printr'o luptă 
perseverentă şi prin sacrificiile lor personale. Sunt cei ce 
cred că lupta ce duc, e justă. Sunt cei ce poartă în ei 
convingerea unei victorii, oricât de îndepărtată ar fi ea. 
Sunt oare aceștia mai puţin realiști decât alții? 

Pentru dta realist e omul ce se bazează pe fapte con- 
crete, vizibile, ceeace revine (în cazul actual al naţiunei 
române) să se aștepte modificarea realităţii pentru a pu- 
tea crede în ceva și lua o atitudine. Găsești oare că acest 
iel de realism e binefăcator celor ce așteaptă descătușarea 
și util celor ce se frământa în exil? Să așteptăm ca lucru- 
rile să se schimbe singure, să trăim starea impusă de eve- 
nimente, pentru a ne dovedi că suntem “REALISTI”, adică 
oameni cari trăesc în realitate!... i 

Maș fi așteptat să susţii că realist este omul de acțiune, 
ce! care ia măsuri imediate, în conformitate cu evenimen- 
tele și la duce la indeplinire, chiar cu riscul vietii. Că e cel 
ce nu așteaptă ca vremile să treaca peste el „ci reactionează. 
Dar după spusele dtale reiese că nu prea ești dispus să iei 
taurul de coarne. Te cantonezi într'o poziţie de negare a 
idealismului nostru, fără însă a te afirma în realismul pe 
care-l susții. E o stare ambiguă, neclară, ce te plaseaza tă 
alara liniei de conduită a Exilului, deși reclami această 


59 


onoare. Dar o reclami ca un drept pasiv, ce poate servi 
drept camuilaj comod în acest Occident. 

Ei bine, realist în sensul de a ține seama de circumstan- 
țele imediate ,de a se adapta la ceeace este, o poate face 
oricine. Si asta-i tendința tuturor profitorilor, nepăsători- 
lor și molâilor. Bucuria lor e nesfârșită și liniștea conștiin- 
ței realizată prin apariţia declaraţiei dtale de a nu mai 
crede în nimeni și-n nimic până la eliberarea Tării. Aşa 
cel puţin sunt siguri că-și pot vedea în liniște de treburile 
lor particulare. Cum eliberarea nu-i pentru mâine... 

Nu poate fi însă și atitudinea celor ce vor să lupte pen- 
tru salvarea neamului lor. Pentru aceștia, fără prezența 
vie a unui ideal de comportare în timp şi loc titulatura de 
“ezilat luptător” nu mai are niciun rost. STIM CU TOTII 
ca ceeace vrem noi nu se poate realiza în imediat. Si-atunci, 
ce trebuie să facem? Să ne manifestam sub forma pe care 
vu propui dta ca “atitudine realistă”? Nu crezi c'ar fi o si- 
nucidere morală pentru noi toţi și-o deziluzie mortală pen- 
tru cei din Tară? 

Idealul pe care-l purtăm în suflet constitue REALITATEA 
EXISTENTEI NOASTRE CA ROMANI REFUGIATI SI CA 
LUPTATORI AI UNUI ȚEL. Si suntem mult mai realiști 
pregătindu-ne şi pregătind pe alții, Români și streini, pen- 
tru acel moment al eliberării. Idealismul ce ne însuflețeşte 
e de o mie de ori mai eficace și mai plin de consecinţe 
pentru viitorul neamului decâtţ realismul rece pe care-l 
propovăduești. 

Idealismul nostru trăește în concret, în voința de salva- 
re a neamului. Realismul dtale se manifestă în absurd, 
deoarece pretinde înainte de toate o schimbare totală ex- 
terioară pentruca dta să crezi. 

Noi, așa idealiști cum ne califici, credem și ducem zi de 
zi o luptă neobosită pentru a realiza ceva în favoarea na- 
țiunei cotropite. Pe când dta, realist cum te pretinzi, nu 
mai crezi în nimic și propui stagnarea oricărei activităţi 
până ce se vor schimba circumstanțele... 

Iubite corespondent necunoscut, nu te putem lua drept 
un “idealist” fără nicio îndoială, dar nu-ţi putem ura nici 
sa ramâi “realist” în felul pe care-l susții. De vrei ca odată 
sa revezi “Tara liberă” şi neamul românesc scăpat de jugul 
comunist, va trebui să-ți însușești viziunea politică și tor- 
mele de luptă ale acestor “idealiști” care, răspândiţi în 
țările libere ale Occidentului, nu pregetă să înfrunte cu 
incăpățânare vitregia soartei, ostilitățile guvernului dela 
Bucuresti și îndărătnicia multor conaţionali. 


00 


SCRISOAREA UNSPREZECEA 


«Când mă voi simţi liber?» 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


] un fel de a-ți spune focul ce te mistuie, 
durerile și neliniștile ce te frământă, 
încât geana mi se umezeşte gândindu- 
mă la bogăţia de sentimente ce-ţi umplu 
sufletul. Venit de acolo, din iadul roșu, 
ai vrea să te contopești cât mai repede 
în mijlocul celor ce-ţi sunt înaintași în 
lupta pentru desrobirea neamului. Dar 
ai încă reticenţe neînţelese ce-ţi îngreu- 

ini nează dăruirea totală unui ideal pe care-l 
dai simţi totuși palpitând în fundul ființei. 

înoată După cele scrise reese că ceva, ca o 
teamă ascunsă, te-apasă. Ai impresia că deși locuind într”o 
tară fără câmpuri de exterminare, fără opreliști și fără 
cenzură, în care somnul nu ţi-e ameninţat de sbirii *Se- 
curității”, iar cuvintele nu-ti sunt puricate de trepădușii 
calomniei, ai impresia totuși CA N'AI FI LIBER. Faptul te 

înfurie și'n acelaş timp te pune pe gânduri. Si-atunci, vii 

Și mă întrebi pe mine, ca mai vechi pe aceste tărmuri: 
“Când mă voi simţi liber?” 4 

Bine'nţeles, nu-i vorba de libertatea fizică, pe care o ai. 

Nici de libertatea de opinie, pe care ţi-o acordă tără nicio 

Șovăială ţara în care te afli. E vorba de starea asta inte: 

rioară, de simţire, care ţe roade și-i anihileaza elanul cel 


6l 


mai generos de dăruire pentru o cauză sfântă. Ai vrea să 
știi când vei putea privi în jur șin suflet fără ca spectrul 
vreunui regret sau fâlfâirea vreunei temeri să-ţi mai tur- 
pure cugetul și atitudinea. 

Iubite corespondent, trăeşti un moment unic, de-o im- 
portanță covârșitoare pentru propriul tău viitor ca Român 
și ca om. Te afli pe muchea de cuţit a marilor decizii. Si 
nu te simţi “liber” deoarece în fundul sufletului domnesc 
mereu nedumerirea și groaza. Ti-e frică încă de trecut şi 
ţi-e frică de viitor. Te sperie consecințele unei atitudini 
de dârza activitate patriotică, deoarece gândești astfel: 
“POLITRUCII AU MANA LUNGA SI GREA”. 

Da, o au! Dar numai faţă de cei lași, pe care-i pot ma- 
nevra din umbră prin ameninţări şi șantaje. Deci, cu cât 
vei rămâne mai mult în această cumpănă, cu atât vei de- 
veni mai fragil și mai ușor de manevrat. 

Si nu te ascunde în spatele scuzei clasice: familia din 
ară care va suferi... Dacă răul trebuia să se abată asupra 
familiei, nenorocirea sar fi petrecut atunci când ai luat 
drumul libertăţii, când de-abea sosit pe meleagurile lumii 
occidentale n'ai fi ştiut ce face și n'ai fi avut nici curajul 
să iei o atitudine. Odată însă stabilit în această lume, în- 
conjurat de un refugiu puternic şi neînfricat, lucrurile stau 
cu totul altfel. Politrucii Guvernului nu-și mai pot permi- 
te să ia masuri de teroare împotriva celor rămași, deoarece 
replica ar fi imediată şi fără milă. 

In mâna noastră, în mâna ta, nou venit, stă soarta celor 
ce ne sunt dragi acolo. Dar nu de felul cum ne vom as- 
cunde și vom tăcea chitic, ci de felul cum vom ști să răs- 
pundem la provocarile şi nelegiurile guvernului comunist 
din Tară. De vom fi hotăriţi în vorbă și faptă, acesta va fi 
obligat să-și potolească dorinţa de a teroriza lumea. Nu 
există mai mare garanţie pentru soarta celor rămași aco- 
lo, decât intransigența, curajul și forţa de sacrificiu a 
exilului luptător. 

Din tot ce mi-ai scris pâna acuma, reese că n'ai fugit cu 
gândul de aventură <au de căpătuială. Ceva mult mai pro- 
fund te-a îndemnat. Ai plecat să lupţi pentru neam. Ai sim- 
țit nevoia să iei parte activă la marea epopee a desrobirei 
de sub jugul comunist. Or, cum vrei să-ţi îndeplineşti mi- 
siunea fără să ai o atitudine fermă, fără să fii gata de 
sacrificiu, luptând deschis împotriva celor ce asuprese 
neamul? 

Ceeace resimţi nu-i o consecință a noului mediu în care 
te găsești, ci o simplă reminiscență a condiţionării în care 
ai trăit. Gândul teroarei oficiale, ameninţarea sbirilor, for- 
foteala spionilor, atotputernicia partidului, nesiguranța, 
teama, groaza de tot ce te înconjoară și te suspectează, îţi 


62 


domină sufletul şi-ţi paralizează voinţa. E vorba de o sta- 
re de conștiință pe care trebuie s'o depășești. Libertatea 
pe care o cauţi e mai de grabă o “eliberare” din acest cos- 
mar, din acest trecut apăsător. 

Toţi cei ce nu se simt încă “liberi” în lumea liberă, şi-si 
chinuesc conștiința cu acel “a fi sau a nu fi un exilat ac- 
iiv”, trăese o dramă intimă absurdă, rezultat al unui sen- 
timent de umilință și neputinţă. Si nu se vor simţi liberi 
până nu vor smulge masca, acestor fantome ce le întunecă 
sufletul și le distruge voinţa. Ă 

Nu uita, iubite corespondent, că în cazul exilului, cine 
nu se decide să lupte pe fătă, fără reticenţe, ajut deja pe 
jumătate, victoria dușmanului. E nevoie înainte de toate 
de o depășire în spirit. Nehotărârea, îndoiala, teama, în 
sufletul nostru, sunt arme mai periculoase pentru viitorul 
neamului decât toate amenințările și măsurile de represiu- 
ne luate de Guvernul comunist. In drept există un dicton: 
“Cine stie și nu spune, greșește”. La fel se poate spune și 
de refugiații ce stau pe gânduri: “Cine a scăpat de acolo 
si nu luptă, trădează”. Da, e o trădare indirectă, dar nu 
mai puţin înjositoare și nedemnă decât oricare alta. 

Stiu, îmi vei răspunde că eşti de acord, dar ai vrea să 
știi totuși când și cum vei simţi că într'adevar esti liber, 
adică deslegat de opresiunea trecutului, pentru a te simţi 
în rând cu cei ce duc greul acestei lupte. 

In primul rând trebuie să te învingi pe tine însuți. Fără 
această depăşire în spirit şin atitudine niciodată nu te 
vei simți liber. Vei fi veșnic un vasal al regimului comu- 
nist, nu prin colaborare directă, ci prin simplul fapt al re- 
nunţării şi-al pasivităţii. Eu nu pot preciza momentul și 
nici forma în care se va manifesta bucuria deşcătușerii 
lăuntrice. Totul depinde de om, de forțele sale spirituale, 
poate chiar de împrejurari. Iti pot însă preciza câteva din 
mijloacele prin care vei putea, intra pe făgașul experimen- 
tării practice, singurul drum ce duce spre împlinirea acelui 
“când mă voi simţi liber”. 

Ei bine, te vei simţi liber: 

—— Când vei rupe în bucățele “Glasul Minciunei” cei 
este trimis pentru a menţine în tine condiţionarea din 
Tară. 

—— Când vei veni la biserică cu fruntea sus. 


—— Când vei protesta vehement contra tiraniei din Tară, 
spunând verde ceeace se petrece în închisori, în întreprin- 
deri, în Ministere, în viaţa de toate zilele. 


— Când vei anunţa în văzul tuturora că nu ţi-e frică 
de nimeni și de nimic, când e vorba de salvarea neamului. 


— Când nu te vei mai gândi că gestul vizibil de solida- 


63 


a Norii SIR ati tr ci 


rizare cu exilul luptător ar putea aduce neajunsuri celor 
din Tară. 

— Când vei lua o atitudine demnă și neechivocă în lup- 
ta ce se desfășoara şi te vei apropia, gata de sacrificiu, de 
cei care duc greul luptei de ani de zile. 

— Când vei pune la punct pe primul politrue ce-ţi va 
ieși în cale, plin de el și de minciunile ce le răspândește în 
dreapta și în stânga. 

— Când vei declara deschis și tare că vei şti să răs- 
punzi cum trebuie celor ce sar agăța de familia rămasă în 
Tară. 

Mai sunt o mie și una de forme ce-ţi pot deschide calea 
“eliberării” lăuntrice. Eu nu ţi-am dat decât câteva exem- 
ple. Cine simte în el chemarea surdă a suferinţei neamului 
n'are nevoie de mai mult. Va înțelege și va ști care-i ca- 
lea destinului său. 

Astfel, iubite corespondent, vei reuşi să depăsești neli- 
niștea şi groaza ce-ţi umplu fiinţa, coplesindu-te de acea 
stare de “nelibertate”. Svârlinăd la gunoi “condiționarea spi- 
rituală” ce ţi-a fost impusă în anii de robie în Tară, îţi vei 
da seama că nedecizia în care te sbaţi nu-i în legătură cu 
societatea ce te înconjoară, ci cu starea de FOST SCLAV 
AL COMUNISMULUI ce te domină încă. 

Nu te poţi simţi liber decât atunci când ai învins trecutul 

Cu bine și pe curând. 


D. BRAD 


64 


SCRISOAREA DOUASPREZECEA 


i Rezistența din țară. 


IUBITE CORESPONDENT NECUNOSCUT 


PRE deosebire ce alți refugiaţi care-mi 
transmit cu entuziasm dorinţa lor 
nestrămutată de a lupta în rândurile 
exilului, tu, tânăr patriot, îmi, pui 
înainte de toate, o întrebare capitală: 
“Nu mă îndoesc că lupta noastră în exil 
trebue dusă cu îndârjire. Deaceea m'am 
alăturat celor ce o duc cu abnegatie și 
curaj. Dar, mă întreb, în România, n'ar 
trebui să existe și acolo o rezistență tot 
atât de activă ca aceea din Exil?”. 

La prima vedere, întrebarea pare ne 
la locul ei, îndrăsneaţă, chiar absurdă. Si mulţi dintre cei 
ce nu precupeţese nimic în lupta dusă peste hotare, vor 
avea o clipă de reţinere în faţa unei probleme atât de 
importante și pusă cu atâta francheţă. Sunt sigur însă că, 
gândind pe îndelete la această eventualitate, îşi vor res- 
trânge reticenţele și vor privi ideia sub un alt unghi. Nimic 
nu poate îi absurd și nimic nu trebue eliminat din cugetul 
ȘI acțiunea rezistenţei active atunci când e vorba de soarta 
neamului. Nu trebuie să se uite că noi suntem nu numai 
reprezentanţii celor asupriţi în Tară, dar și exemplul viu 
al unei lupte ce-i priveşte și pe ei. : 

Dealtfel, la sfârşitul răsboiului, nu refugiații au consti- 


65 


tuit primele nuclee de rezistenţă, ci patrioţii din 'Tară, 
retrași în munti, în bălțile Dunării și'n mahalalele orașelor. 
In acel moment, ei au dat exemplul unei nestrămutate 
voinți de luptă și sacrificiu. Noi, n'am făcut decât să le 
urmăm sfatul mut și să începem peste hotare o luptă pe 
care ei n'o puteau înfăptui acolo. In aceea clipa, ei ne-au 
fost exemplul viu al patriotismului. Cu mult respect pentru 
sacrificiile lor, ne-am strâns în grupuri, ne-am organizat 
şi-am intrat în hora aceasta îndrăcită a luptei fără răgaz, 
ce durează încă. 


Există însă un lucru evident, de care trebue să ținem 
seama: Lupta exilului se desfășoară peste hotare, cu un 
anumit scop și în anumite condiţii. Telul nostru e să arătăm 
lumii occidentale libere, atrocitățile unui regim de teroare, 
ce aservește și umilește întreaga naţiune română. Trebuie 
să deschidem ochii acestui Occident asupra primejdiei pe 
care-o reprezintă comunismul, nu numai pentru viitorul 
celor deja căzuți sub dominaţia lui, dar și pentru națiunile 
ce se bucură “încă” de libertate individuală și independenţă 
politică, 

Trebuie să răsturnăm argumentele și propaganda puse 
în joc de către comuniști. 

Trebuie să păstrăm și să întărim în sufletul tuturora 
speranța într'o victorie asupra acestei plăgi marxisto-comu- 
niste. 

Trebuie să fim gata oricând pentru a răspunde, cu aceași 
vigoare, acţiunilor de teroare ce sar întreprinde contra 
celor din exil de către agenţii, comuniști. 

Trebuie să ținem seama de toate momentele politice, 
pentru a interveni cu eficacitate şi la momentul oportun, 
în acest conflict nevăzut în care suntem angajaţi. 


Exilul luptător realizează cu tenacitate, în lumea liberă, 
ceeace unui Român din Tară îi este imposibil să întreprin- 
da. Deaceea, acest Ezil luptător se consideră și este consi- 
derat ca reprezentantul legitim al poporului român. 'Tot 
deaceea, guvernul comunist luptă din răsputeri, și cu 
metodele cele mai mișelești, pentru a-l distruge, sau 
cel puţin, pentru a-l destrăma. Ce interes ar avea altfel 
guvernul comunist să acorde avantagii editoriale, beneficii 
turistice, “ajutoare“ pecuniare, înlesniri comerciale, pro- 
misiuni, banchete, etc., unor Români refugiați, dacă exilul 
nar constitui voința permanentă a neamului intru elibe- 
rarea 'Tării din ghiarele comunismului. 

Totuși, rezistenţa lui activă nu se poate întinde până în 
Tară, decât prin vreo emisiune de Radio, amintind ascul- 
tătorilor eventuali neînfrânta tenacitate a celor din afară. 
Sau, prin bunăvoința vreunui călător neîndoctrinat. Sau, 


06 


şi mai rar, prin vreo scrisoare scrisă în doi peri, și scăpătă 
întâmplător la cenzură. sit. 

Tara e o arie în care nu domnesc legile libertăţii de opinie 
şin care omul nu se poate manifesta cu acelaș curaj 
deschis. E jungla aspră ce ascunde pericole în orice tre- 
murătură de frunză. Acolo, omul nu-și poate mărturisi 
indignarea, nici susține părerea și nici indica vinovaţii. 


Acolo, omul trăește sub primejdia denunţului anonim, sub 


apăsarea neincrederei, sub arbitrariul stăpânirei comuniste. 
Ceeace pentru exil constitue un “drept de opinie”, acolo e 
o imposibilitate materială — opinia neconformă calapodului 
oficial, e catalogată drept “crimă împotriva poporului 
muncitor”. Omul e obligat să-și măsoare cuvântul, părerea, 
gestul și privirea. Totul poate deveni un delict în ochii 
sbirilor comuniști. 

Si-atunci, în astfel de condiţii de plâns, ne mai putem 
gândi la o rezistență activă în Tară? N'au fost oare deci- 
mate, de trupele “Siguranței” şi ale “Miliției”, zeci și sute 
de Centre de rezistență? N'au gemut închisorile, lagărele și 
canalurile în desnădejdea sutelor de mii de Români patrioti 
svârliţi pieirei de către regimul comunist? N'au fost za- 
darnice până acuma toate speranțele nutrite de neamul 
românesc, întru ivirea acelei cruciade occidentale împotriva 
barbariei comuniste, promisă, de toţi timp de două decenii? 


La ce bun o astfel de rezistenţă în Tară? N'avem destule 
neplăceri cu cea din exil, care nu se astâmpară deloc? Or- 
ganizarea unei rezistenţe în Tară ar însemna să sgândărim 
pretenţiile de dominație ale regimului și să punem în pri- 
mejdie permanentă pe cei ce vor face parte. 

Mai bine, să ne vedem de treabă, să profitam de destin- 
derea “Răsărit-Apus”, să suportăm cu resemnare nefericita 
conjunctură, că doar n'o să ţină cât lumea...! Așa vor striga 
toti defetiștii, lașii, afaceriștii și interesaţii din Tară și 
străinătate. Pentru ei soarta neamului şi viitorul României 
nau niciun răsunet în străfundul ființei. Pentru ei, totu-i 
legat de interesele şi perspectivele lor personale. 

Dar vii tu, tinere refugiat, cu sufletul tău curat, cu inima 
plină de suferinţele celor de acolo și pui problema cea mare. 
Eu nu voi face decât să-ţi întregesc gândul, și nimeni nu 
va îndrasni să ne acuze de “provocatori”. Tu ești ecoul unei 
Stări de spirit ce domneşte în Tară. Tu porţi în subconștien- 
tul tău nevoia unei reacțiuni permanente contra răului ce 
bântuie și nimicește neaumul. 

DA, AI DREPTATE! 

Cu oricâte necazuri, primejdii şi sacrificii, REZISTENTA 
ACTIVA în Tara e o necesitate vitală pentru salvarea mo- 
rală, Și viitorul naţiunei române. Cine n'a înteles, sau nu 
Vrea să accepte gândul acestei realităţi, se pune de-acur- 


oi 


mezișul oricărui drept de renaștere și ridicare în istorie al 
poporului român. Insemnează că nu s'a priceput nimic din 
normele nevăzute, dar nu mai puţin categorice, ce conduce 
existența şi destinul societăţilor organizate. 

Naţiunile se perpetuează prin “mulțimile oarbe”, dar 
trăesc și se impun în istorie prin eroii și martirii, prin 
oamenii de elită, pe care i-au dospit. Acţiunile strălucite, ca 
și rezistențele tăcute, nu-s împlinite de cei mulţi, ci de cei 
conștienți. Aceștia păstrează linia de onoare și de nestră- 
mutată încredere în soarta neamului, în perioadele de în- 
tunerec și desnădejde. Fără prezența acestor oameni de 
luptă şi sacrificiu —iesiţi din toate păturile sociale, dar 
conduși de aceeași dragoste de Tară— valul uitării și-al 
descompunerii se așterne peste ființe și naţiuni. Deaceea, 
națiunile care nu-și împrospătează eroii şi martirii sunt su- 
puse pieirei. 

In cazul nostru particular, rezistenţa din afara hotarelor 
nu poate contribui decât ca un simbol al aspiraţiei la li- 
bertate. Noi suntem cei care avem posibilitatea de a striga 
sus şi tare “NU! NEAMUL ROMANESC NU VA ACCEPTA 
SI NU VA CEDA NICIODATA!” E un mare ajutor moral 
pentru toţi năpăstuiţii din Tară, dar nu e de ajuns. Omul 
sdrobit sub apăsarea tiraniei are nevoie și de o prezenţă 
activă mai apropiată, vecină și solidară cu propria-i sufe- 
rinţă. Să știe măscar că există, s'o simtă uneori în preajmă-i, 
s'o vadă la lucru atunci când cuțitul a ajuns la os. 

Or, această siguranţă nu i-o poate da decât REZISTENTA 
ACTIVA A EROILOR NEINPRICATI DIN TARA. A celor 
ce știu să-și ia răspunderea atunci când soarta și onoarea 
naţiunei o cer. A celor ce-și împlinese menirea atunci când 
lupta e aspră şi greul fără scăpare. A celor care, în cercul 
lor restrâns de prieteni sau camarazi de lucru, ridică mo- 
ralul și insuflă speranţa. 

Aceasta-i misiunea Rezistenței Active din Tară. Mult mai 
grea și mai periculoasă decât a noastră, dar, infinit mai 
importantă şi mai semnificativă. Prin noi, neamul se pre- 
zintă în fața lumei, își strigă drepturile şi suferința, pro- 
testează, acuză nestânjenit regimul comunist ce-l împilează, 
își cere libertatea şi independenţa. Prin rezistenţa din Tară, 
neamul trăește, freamată, se regăsește, se înalță și se afir- 
mă în dreptul lui de a trăi liber. Prin prezenţa nevăzută a 
acestei rezistențe, neamul simte, știe, că ceasul lui va veni. 

Iubite corespondent necunoscut, cred că nu-i cazul să te 
neliniștești. Sunt semne care nu înșeală. Faptul că numă- 
rul celor ce nu mai pot suporta starea din Tară și iau dru- 
mul pribegiei se mărește pe zi ce trece, însemnează că Ro- 
mânii —și mai ales cei tineri— S'AU LAMURIT CU SLO- 
GANELE MARXISM-COMUNISMULUI. Si dacă proporția 


68 


celor ce fug e așa de mare, cât trebuie să fie numărul celor 
ce nu pot pleca! Aceștia, fără să știe incă, formează teme- 
lia, rezistenţei locale. O rezistență latentă, sporadică, dar 
reală, ce va avea, odată un cuvânt de spus. : 

Jar dacă, prin absurd, am putea crede ca în mijlocul nea- 
mului românesc nu s'a cristalizat până acuma nici cea mai 
mică rezistență activă, să fim siguri că va veni clipa în 
care virtuțile eroice ale străbunilor vor împinge tocmai ti- 
neretul pe liniile cele mai înaintate ale acţiunei patriotice. 
Noi nu putem provoca această reacțiune, din afară. E o pro- 
blemă ce se pune sufletului celor din vâltoarea de-acolo. Ei 
trebuie s'o rezolve, în conștiința lor. Să 

Dar putem afirma că întregul nostru sprijin le este deja 


asigurat. i 
Cu bine și pe curând. 


D. Brad. 


17 8: 


CC 
2 Li, 

re 
(SE 


P a 

9 o Br 
G == ] 
MOALE 777 
: Ps 


69 


CUPRINSUL 


Pag. 
us uannăntii ei cuc „cuci oc Aaa IUDEII ERIE 
Prima scrisoare. “Ce este exilul și ce sunt exzilații” ... 9 


Scrisoarea doua. “Ce însemnează Rezistența activă”. 13 


22 treia. “Care-i rolul intelectualului în, 

O 0 ROI a ea eat ele Zita a tt ate aaa LI 

iz patra. “Care-i păcatul coezistențialiști- 
LOT PRI POALE MRI, ACTE, RR 71-99 

ză cincea. “Cum trebue să tratăm pe noii re- 
/ZE07U00p 0 e Ceara ta EUNEE,  deteue  AE AR D909 

iz sasea. “Oare, Biserica, mai e necesară?”. 35 

Z saptea. “Dece se ceartă Românii din 
(OU Îi RI o e ep a ae ae tera ete aaa Al 

ia opta. “Inutilitatea unei lupte idealiste” ... 47 

ia noua. “Să se mai spere într-un viitor mai 

E zecea. “Ce înseamnă a fi realist?” ... ....... 57 


unsprezecea. “Când mă voi simți liber?”. 61 
douasprezecea. “Rezistența din tară” ... 65 
(Cine tii anl! ac, see o Ca RER RI RR RIL, 


N? - ES inuioaioisră "Suox 1-9%p”, iai 
ziinilariais503 Wsinobag - b-ăant” „Basa 
91 large si 5in'ti ba Swdsrey spe „Asa 
E „ Sinnanion e ant „DONT dAngO seaane 


mid imhpoi Diinna sa d ia 
E i 
pe Neiinobi viera; von aainăiii Serii 


Ea 


in sumei vase înie pe Bă 
e 0) ea 


: to Ssvisz 99 48 Dita dle BO: orgophraa beri 
EI > DĂ 


SizisoSi bsnofartăza? 40 ay. donzooi15 


S'au tipărit din această broșură 1.000 
de exemplare în Atelierele Marsie- 
ga, S. A. Calle E. Jardiel Poncela 
Nr 4, Madrid-16, astăzi 23 August 1974. 


ş Es manuscrito. 


DT NE 


EI SI CONTINUITATEA DACO- 


ISTORIA DAC: General Platon Chirnoagă, 6 dol. 


ROMANA, de 
USA. - 

LE NID — Unit6 de base du Mouvement Legionn2ire, 
par Faust Bradescu. 5 dol. USA. 


POEME FARA TARA, de V. Posteuca, N. Novac, 
N. $. Govora, epuizat. E 
10jir 324 
ATIONALA IN COMPLEX 
e DECE SAN, de Pamfil Șeicaru, 3 dol. USA. 
f. Ion Pro- 
ROMAN-SPANIOL, de Prof. „Pro 
PA A PA ir Rustica, 4 dol. USA; legat pânză, 
5 dol. USA. 
CONSTRUCTII PE NISIP, de Pamfil Șeicaru, 2 dol. 
USA. 
xx CUIBURI DE LUMINA, poeme de V. Cârdu, 1,50 dol. 
USA. 
x DIN CRUCEA PADURII, poeme de Ion 'Tolescu, 
1,50 dol. USA. 
CAZUL IORGA MADGEARU, interview cu Dl. Horia 
Sima, 2 dol. USA. 


CORNELIU ZELEA CODREANU, Douazeci de ani 
dela moarte de Gr. Manoilescu, T. Popescu, 3 dol. 
USA. 

MOTA SI MARIN, Douazecicicinci ani dela moarte, 
de Prat y Soutzo, Marques de Nantouillet, Blas 


Pinar, Gr. Manoilescu. Bogat ilustrat, 1 vol., 3 dol. 
USA. 


INSEMNARI ISTORICE IN JURUL UNIRII PRIN- 
CIPATELOR ROMANE SI A DOMNIEI LUI ALE- 
XANDRU IOAN CUZA, de Archim. Stefan Lucaciu, 
1,50 dol. USA. 


RAPSODIA IBERICA, de Aron Cotrus, 1 dol. USA. 
ICONAR, poeme de Ion 'Tolescu, 1,50 dol. USA. 


POARTA SINGURA TATII, poeme de A ili ă 
nu, 1,50 col. USA. a ai A sarea 


Cărtile de mai sus mar 


C: ai « cate cu o * se găsesc și în 
ediție pentru bibliofili, legate în piele de pa a 


te. Costul unui volum este de 25 dol. USA - 
te ** 10 dol. USA. Marcate *** 7 dol. USA. | Nacă 


Comenzile din 
tul Nr. 93004 
Residenz st 
Spanien. 


Germania pot fi achitate prin con- 
—Bayerische Vereinshank Regensburg—, 
rase Nr. 3 (Trajano Popescu). Maârid,