Revista Cinema/1990 — 1998/022-CINEMA-anul-XXII-nr-8-1984

EA ANIVEASARE A: 
ANTIFASCISTA § 


Tinerețea patriei, 


să primele inserturi de pe generic: „Film 
realizat de Casa de filme Cinci, în colaborare 
cu C.C. al U.T.C., Centrul de producţie cine- 
matografică București, cu sprijinul Arhivei 
Naţionale de Film şi al studioului cinemato- 
grafic „Alexandru Sahia”, sintem avizaţi de 
complexitatea investigaţiei documentare ne- 
cesară aducerii pe ecran a unui film ca Tine- 
rețea patriei, tinerețea noastră. Tot așa cum 
autorul scenariului și regiei, Gheorghe Vitani- 
dis, aduce prin semnătura sa nu numai o ma- 
nieră cinematografică atit de bine cunoscută 
nouă, dar și girul unei conștiințe cetățenești 
active care şi-a pus pecetea și pe numeroase 
din filmele sale de ficțiune, plasîndu-le fara 
echivoc sub incidența unghiului de vedere 
contemporan. 

- Înarmaţi cu aceste repere, pornim să urmă- 
rim o selecție din spectacolul omagial din 
vara lui '83, dedicat implinirii a 35 de ani de 
la constituirea primelor şantiere naţionale ale 
tineretului, șantiere unde mii şi mii de tineri 
au luat parte cu entuziasm revoluționar la 
transformarea și reînnoirea țării. Spectacolul 
realizat pe stadionul 23 August, tot sub direc- 
ţia artistică a lui Gheorghe Vitanidis, și reți- 


nut atunci pe peliculă de camerele a 10 ope- 
ratori de imagine, devine acum cadrul unei 
evocări mai ample a politicii Partidului Co- 
munist Român de constituire a noii noastre 
societăţi. 

Tablouri însufiețite sub ochii noștri pe tere- 
nul stadionului reconstituie pe harta țării mo- 
mente de' răscruce ale istoriei noastre con-. 
temporane: 

„23 August '44: ip extremă ri acră 
răsună chemarea la luptă pentru eliberarea 

țării de sub jugul fascist: 

„23 August 1945" — armata victorioasă 
pe frontul antifascist .e întimpinată cu flori de 
un intreg popor 

„lanuarie 1945" — Secretarul general al 
Uniunii Tineretului Comunist, tovarășul 
Nicolae Ce: , adresează tineretului 
chemarea de a clădi o ţară nouă și inflori- 
toare. Sute de mii de tineri răspund'cu entu- 
ziasm şi schimbind armele cu con- 
strucției pașnice pornesc i faldurile stea- 
gurilor roșii și tricolore să șteargă urmele 
războiului, străpung munții, construiesc căi 
ferate, poduri, baraje, stadioane... 

În căutarea documentului de viață, Gheor- 


LjMERARE SOCIALĂ 
DIN ROMÂNIA ! 


tinereţea noastră 


ghe Vitanidis a parcurs sute de mii de metri 
de peliculă din arhivă și a inclus în spectaco- 
lul festiv acele minute de adevăr reținute 
chiar în zilele de început de drum la Bum- 
bești Livezeni, Agnita Botorca, Salva Vişeu, 
stadionul 23 August (acum în sărbătoare, 
atunci în construcţie). Sint tot atitea imagini 
mărturisind dăruirea, jertfele și chiar erois- 
mul de pe frontul reconstrucției. Sint imagini, 
multe inedite, datorate operatorilor de atunci, 
pe care regizorul le-a re-elaborat pentru a 
sugera o epocă, creind prin aceste inserturi 
un fundal de adevăr istoric. „Hei, rup! Hei, 
rup!“ apare refrenul naţional al uriașului marș 
de atunci; „N-a fost ușor, nici nu putea să fie, 
dar ne-am pus tinerețea noastră temelie“, 
spune poetul; „Tinere, hai pe șantiere, să fa 
cem chipul țării mai frumos", răsună leit mo- 
tivul spectacolului prelungit ca un ecou pină 
în zilele noastre, căci tinerii altor decenii por- 
nesc rind pe rind le Anina și Portile de Fier, 
la Transfăgărășan și Canalul Dunăre-Marea 
Neagră, la Metroul bucureștean și atitea 
complexe industriale inălțind tot atitea arcuri 
peste timp. 

Trecind de la tonul sobru la cel sărbaâto- 


resc, de la brigadierii de ieri la realizările de 
azi, urmărind să insufle, deopotrivă, entuzias- 


mul în fața viitorului ca și respectul față de 
trecut, regizorul Gheorghe Vitanidis a inclus 
în ampla frescă vie și cintecul, jocul și voia 
bună din „Cintarea României” și surisul copi- 
ilor de azi, tinerii de miine. 

Reconstituirea orei triumfătoare a prezen- 
tului și orele de sacrificiu ale celor ce l-au 
pregătit, a cerut desigur un efort de selecţie 
dificil căruia s-a angajat să-i facă față o 
echipă competentă: Alexandru David — ima- 
gine, inginer Dan Ionescu — coloana sonoră, 
Liviu lonescu — ilustrația muzicală, George 
Sr aie şi Adam Czazak6 — muzica origi- 


nali 
Tinereţea patriei, noastră filmul 
lui Gheorghe Vitanidis, 
omagial al primelor șantiere naţio- 
nale de tineret, se constituie ca un document 
concludent și revelator în multe sensuri al 
drumului parcurs de revoluția socială, poli- 
tică și culturală din țara noastră. 


Adina DARIAN 


-Emisia continuă 
sau istoricul unei zile istorice 


U... repere și accente tematice încep 
să se adune și să fie confirmate, prin racord 
și reluare, în filmele noastre dedicate insu- 
recţiei, luptei revoluţionare și fize verke ro- 
mânești la războiul antifascist, incit ele ies de 
sub incidența întimplătorului și conturează, 
cel puţin pe porţiuni, un profil distinct al 
acestei categorii de pelicule. 

Filme ale ultimului deceniu, diferite valoric 
și calitativ, aparținind unor genuri şi formule 
diverse, la mare distanţă unele de altele priñ 
subiect, ambianţă, tipologie, cu mereu alte 
semnături ale regizorilor autori și scenarişti- 
lor colaboratori, au totuși puncte de contact 
semantice şi coordonate comune care le 
afirmă originalitatea într-un dublu sens: prin 
ineditul fiecăruia dintre ele, dar şi printr-o sọ- 
lidaritate intrinsecă — a viziunii, a vibraţiei 
ideatice, a articulaţiilor expresive. 

Emisia continuă de Dinu Tănase, prezentat 
în premieră în ajunul celei de-a 40-a aniver- 
sări a Revoluţiei de eliberare socială și naţio- 
nală, antifascistă și antiimperialistă, rimează 
— nu la suprafaţă, ci prin sonorități și suges- 
tii intime — rimează, de pildă, cu mai vechile 
Zidul de Constantin Vaeni, scenariul Dumitru 
Carabăţ și Costache Ciubotaru sau Pe-aici 
PSI Pap de Doru Năstase, scenariul Titus 

ci. 

int o noutate, aceste racorduri, care ne 
obligă cu atit mai mult la o analiză a ceea ce 
de obicei ne scapă în cronici — ceea ce 
există între subiect și realizare: investiția 
ideatică, nucleele și tehnicile dramaturgice, 
personajele văzute nu factologic sau strict in- 
terpretativ, ci ca „actanţi” ai unui demers 
„auctorial“, ca să preluăm unii termeni scurți 


2 


și cuprinzători, dintre cei vehiculați deocam- 
dată solitar, în fiimologia noastră, de scena- 
ristul și profesorul estetician Dumitru Cara- 


băț, în ă pentru a numi angajarea și 
aportul id ico-estetic al cineastului reali- 
zator. 


Astfel vom observa că eroul principal este, 
de fiecare dată, în aceste filme, un tinăr mili- 
tant, dăruit unui crez, unei cauze, limpede 
definite din capul ap sau în curs de clari- 
ficare. Un tinăr ostaș, la ropriu sau la figu- 
rat, provenit dintr-un iu muncitoresc, ță- 
rănesc sau intelectual, dar el însuși format în 
perioada declanșării revoluției ca intelectual: 
participant la editarea unui ziar ilegal al Par- 
tidului Comunist Român (Zidul), artist muzi- 
cian înregimentat la școala de ofițeri de re- 
zervă din rea graniţei de vest (Pe-aici 
nu se trece). lar în filmul de faţă, tinărul loco- 
tenent Radu Gherghina (un nume atit de 
apropiat și nu fără temei de al sublocote- 
nentului Gheorghidiu, al lui Camil Petrescu 
din „Ultima noapte de dragoste, întiia noapte 
de război“) are o profesie încă neprecizată, 
între studiile de istorie întrerupte de război şi 
lecturile din Camus pe care le practică în 
timpul convalescenţei sale active, după răni- 
rea pe front, detașat în unitatea militară de 
pază a staţiei de radio-releu, de importanță 
strategică, echidistantă de toate granițele, de 
la Bod—Brașov. Toţi acești eroi au și un an- 
tecesor, un fel de arhetip cinemato grafic, în 
personajul Tinărul (ziarist, scriitor“) din fil- 
mul Viața nu iartă, prin care lulian Mihu și 
Manole Marcus au introdus, acum aproape 
30 de ani, mai mult decit un personaj, un mo- 
tiv fundamental în filmografia națională, por- 
nind de la schiţele lui Alexandru Sahia, ecra- 


nizate de ei inşiși („Moartea tinărului cu ter- 
men redus“, indeosebi). 
Dacă în Zidul, tînărul comunist se zidea 
efectiv i ari eiae a spre a Upisi 
acolo ziarul ilegal în anii iat premergă- 
tori insurecției eliberatoare, în Emisia conti- 
nuă, obiectivul este vizibil asemănător și 
anume asigurarea transmisiilor de radio în 
chiar ziua crucială. Ambele subiecte avind o 
factură documentară, luate din istoria reală a 
luptei Partidului Comunist Român și a forte- 
lor patriotice antifasciste, respectiv pentru 
editarea ziarului „România liberă”. și pentru 
transmiterea instantanee a insurec- 
ției de la 23 August 1944, prin antenele situ- 
ate in centrul ţării, dar și în principalul drum 
de retragere al trupelor hitleriste întrinte la 
București. Tinerii combatanți, pentru care mi- 
lităria e departe de a fi creta lor naturală, 
apără înainte de toate și asigură perpetuarea 
unui bun de ordin pci sia — Ziarul, radioul 
— mijloace ale unui crez, simţit din ce în ce 
mai mult ca al lor înșile. şi al unei colectivități 
care cuprinde intre graniţele sale intreaga 
naţiune, dar într-o nouă înțelegere a destine- 
lor sale. Eroii luptă cu armele de foc, însă 
nici o clipă, nici în toiul încleștării, ei nu-și 
uită propriile unelte de lucru și vocaţia pri- 
ră tra în filmul lui Vaeni — scrisul, fie și 
pe zid, în cel al lui Doru Năstase — lumea 
Sonetelór muzicale, în al lui Dinu Tănase — 
cititul, cărțile de care nu se desparte nicicind 
tinărul locotenent Gherghina, dintr-o nevoie 
tot atit de organică precum e pornirea către 
coarnele pluguiui a soldatului consătean din 
lutonul său, cel ce se exercită, fie şi gratuit, 
intr-o secvenţă, ca plugar, în jurul gardului 
staţiei de radio. 


Interesant este că Emisia continuă e adus 
în mod necesar la acest făgaș tematic, deși 
premisele scenaristice literare nu-l prefigurau 
neapărat. Regizorul face totul pentru a crista- 
liza datele preliminare ale subiectului în 
această direcţie, în decupajul regizoral și în 
film, operind modificări radicale și inventind 
masiv. O constatăm, în cazul de faţă, în situa- 
ţia fericită de a putea compara „Ja lumina zi- 
lei” filmul lui Dinu Tănase și nuvela lui Aurel 
Mihale. apărută în librării sub titlul „Ipoteza 
C^, în volumul „Șase nopţi și şase zile“ (Car- 
tea românească, 1984). Şi anume — caz rar 
— apărută după premiera filmului, după ce 
constituise, în linii mari, ceea ce în limbajul 


aptarea, asigurate din 
mers de cineașții inșiși, de pildă în decupajul 

. Facem trimiterea și comparaţia, nu 
în virtutea reflexului oţios al discuţiei 
film-scenariu, cinematograf-literatură, nu 
pentru a găsi, astfel, ceri acţ N AAA 
aprecierea filmului, ci pentru a-i decela aces- 
tuia structura proprie şi una din șansele afir- 
mării unui mod autohton de 
saporinre 1A iora văii ani Să vies 
pa țiilor actuale 


le în 
şi cimelii Dovadā Ca subiectul 


TI 


urm: 
ce 
an ata e net 
e 


Li 
CS sii. 


u 
produs fabricat „după“ literatura în 
e un fiim de Dinu Tânase. Fără ca 
să diminueze cituși de puţin impor- 
inepuizabilei surse de subiecte, emina- 
mente indic getice, din literatura acestui 

r al vieţii ostășești a epo- 
cii, Aurel Mihale, despre care Nicolae Mano- 
lescu scria încă din 1963: „nepreocupat să 
analizeze reacţiile personajelor, zugrăvește 
ce vede, așa că „Fuga“ e un roman aproape 


Hi 


(Continuare în pag.a ) 
Valerian SAVA 


U n grandios arc in timp — arc al luptelor 
și biruințelor noastre în cei 40 de ani de li- 
bertate și demnitate a poe — așa ne 
apare acest omagiu în imagini semnat de 
Nicolae Dragoș și B.T. Ripeanu (scenariul), 
de Virgii Calotescu (regia), Valeriu Ducaru și 
Dumitru Gheorghe (imaginea), Mariana An- 
druță (montajul) și contrasemnat de o in- 
treagă echipă de reporteri ai marilor eveni- 
mente dar și ai faptelor cotidiene, de efort 
constructiv al poporului ce-și determină cu 
neobosită rivnă şi dăruire prezentul și viito- 
rul. Film de sinteză, fiim de montaj, temerară 
antrepriză “ documentar-artistică, Ani eroici 
urmăresc dinamica devenirilor noastre în tu- 
multuoasele decenii, prin ample motive sim- 
fonice, plecind și revărsindu-se ca razele din 
același focar luminos: ziua Eliberării patriei și 
prima sărbătorire a marelui act de la 23 Au- 
gust. 

Sint acele inalte repere de conștiință ale is- 
toriei noastre contemporane („document de 
conștiință“ numește inspirat poetul-scenarist, 
filmul). Sub lumina acelui memorabil August 
'44, sub înțeleapta conducere a Partidului 
Comunist Român, s-au împlinit în patru de- 
cenii și se împlinesc cele mai îndrăznețe vise 
de libertate, i ă, echitate socială 
ale poporului român, idealuri scumpe patriei, 
de milenii. Libertate-independenţă-suve- 
ranitate — este unul din reperele ce răsuna 
În tonalități majore în imaginea-document, ca 

i în inspirata coloană muzical-sonoră. De pe 
undalul primei manifestații libere după 23 
August se desprind imagini-rapel de front 
sau din spatele frontului (Bucureștiul bom- 
bardat, închisori în care erau aruncaţi cei mai 
curajoși fii ai țării, comuniștii ridicați impo- 
triva teroarei fasciste). O suită de documente 
rar folosite pină acum, unele chiar inedite 
descoperite cu sirg în arhivele noastre cine- 
matografice sau în cele străine refac unele 
momente de tristă amintire din istoria ultimu- 
lui război mondial: semnarea actului rușinos 
de cedare a Ardealului „smuls din trupul ţării 
cum ai smulge aripa unei păsări“. Şi iată lo- 
zincile lansate de Partidul Comunist Român 
— voce a rațiunii chemind poporul ia lupta 
împotriva demenţei fasciste, organizind sabo- 
tarea mașinii de război hitleriste, mitinguri de 
protest — ca ampla manifestare muncito- 
rească antifascistă organizată la 1 Mai 1939 
de către P.C.R. și transformată de tineri revo- 


luționari ca Nicolae Ceaușescu și Elena Pe- 
trescu într-o însufiețită mobilizare de conşti- 
ințe patriotice. Sub lumina acelui memorabil 
August țara și-a scris cele mai avintate ini 
ale istoriei sale contemporane. imagine: 
înfiăcăratul tribun comunist ales deputat în 
rimul parlament decora e A îi, air 
Nicolae Ceaușescu insu ineretul în 
opera de reconstrucție a ţării, mobilizindu-! 
pe marile șantiere ale patriei unde s-au for- 
mat puternicele caractere ale constructorilor 
de azi. 

„intrecerea cu timpul“ — este acum moti- 
vul ce grupează suita spectaculoaselor ima- 
gini urmărind opera de industrializare a ţării 
ridicată la culmi nebănuite în urma istoricului 

res al IX-lea al Partidului, cînd tovarășul 
Ceaușescu a fost ales în unanimitate 
secretar general. Silueta giganţilor industriali, 
a marilor platforme moderne, a impunătoare- 


lor hidrocentrale ce asigură forța energetică 
şi totodată independența economică și poli- 
tică a ţării, se perindă pe ecran într-un impe- 
tuos ritm de simfonie. Sentimentul întrecerii 
cu timpul, al supunerii îndirjite a naturii, co- 
pleșește spectatorul. Spectator ce nu mai 
poate rămine un privitor pasiv sau doar un 
admirator al monumentalelor cadre filmate 
din unghiuri senzaţionale, ci retrăiește cu in- 
tensitate grandioasa epopee la care el însuși 
e angajat într-un domeniu sau altul. Grandios 
portret de țară nouă — portret dinamic într-o 
mereu înnoită perspectivă, filmul se consti- 
tuie într-un emoționant „monument” cum și-l 
doreau autorii, monument al prezentului şi al 
trecutului care l-a inspirat, dar și al viitorului 
pe care îl clădim cu luciditate, nescutiți desi- 
gur de dificultăţile unei asemenea nemaintii- 
nite construcţii. Și pretutindeni unde se mun- 

„cuo iai na şi o clarviziune ala- 
bilă se face simțită prezența secretarului ge- 
neral al partidului, președintele țării, tovară- 
șul Nicolae Ceaușescu alături de tovarășa sa 
de viaţă Elena Citeva imagini 
elocvente o surprind pe savanta de renume 
mondial în activitatea practică de laborator 
sau în orele sale de studiu, de elaborare ști- 
inţifică. ŞI — mereu prezentă — alături de 
președintele țării, la marile momente de săr- 


bătoare dar și la cele obișnuite de lucru, ale 
poporului nostru. lată-i alături, punînd piatra 
fundamentală a unor construcții menite „să 
dăinule cit va dăinui planeta“ cum spunea se- 
cretarul general la inaugurarea monumentalei 
căi pe apă: Canalul Dunăre—Marea Neagră. 

Cu o deosebită forță răsună pe sonn 
sul președintelui țării; în alte secvențe acel is- 
toric apel de la 23 August, anunțind clipa eli- 
berării. Emoţionante sînt și cintecele che- 
mind voluntari pentru eliberarea Ardealului 
(„Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă“) 
inserate cu inteligență. Imaginea unor afișe 
ale vremii, („totul pentru front, totul pentru 
victorie“) chemări avintate ale P.C.R. în lupta 
pentru alianța țărănimii cu clasa muncitoare 
se constituie într-un amplu și sugestiv me- 
mento al istoriei. Și ca un corolar, ideea vo- 
caţiei constructive a lui nostru, voca- 
ţia păcii și a ințel i cu toate popoarele lu- 
mii, mesaj luminos purtat pretutindeni de 
înaltele solii ale ţării, delegaţii de stat și de 
partid — creează spectatorului un sentiment 
de încredere în viitor. De solidaritate și devo- 
tament față de partidul și conducătorul său 
iubit, de mindrie legitimă faţă de România de 
azi și de miine. 


te 


In 
întîmpinarea 


Congresului 
al XIII-lea 
al P.C.R. 


Sas tovarășe Nicolae Ivanov, in cali- 
tate de comandant al Şantierului naţional al 
tineretului, ați prezentat la 26 mai, în e bani 
cretarului general al partidului, președintele 
Republicii, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, 
raportul miilor de tineri care au contribuit 
eroic la construirea Canalului Dunăre—Ma- 
rea Neagră și totodată ați enunțat angaja- 
mentul ca, la porțiunea care vă revine, din a 
doua variantă a ieșirii la mare, Canalul Poarta 
Albă—Midia—Năvodari, să terminaţi excavați- 
ile pină la cel de-al XIli-lea Congres al parti- 
dului. Aflindu-ne aici, in acest peisaj care se 
deosebește atit de mult de ceea ce a fost şi 
totodată de ceea ce va fi, suspendaţi intre 
trecut și viitor, pe marginea acestei uriașe văi 
artificiale, pe care nu curge incă apă, vedem 
că angajamentul dumneavoastră devine reali- 
tate. Dar, dincolo de cartea de vizită, cine 
step dumneavoastră, tovarășe Nicolae iva- 
n 


Un muncitor din Țăndărei 


Nicolae Ivanov: La origine, sint muncitor și 
fiu de muncitori din Țândărei-lalomiţa. Am 
făcut o școală profesională de ucenici, la 
Brăila, unde am și lucrat ca strungar, apoi ca 
şef de echipă, am absolvit liceul la seral și 
eram maistru în întreprindere şi membru al 
comitetului U.T.C., cind am fost promovat 
mai intii- la- Comitetul muncipal U.T.C. Apoi 
am devenit activist al C.C. al U.T.C. și in- 
structor al Comitetului Central, calitate în 
care am ajuns să cunosc îndeaproape multe 
colective de tineri, din fabrici şi combinate, 
din agricultură și din instituţii, din multe ju- 
dete ale țării, și din Suceava sau Botoșani, și 
din Hunedoara sau Deva, şi de la Galaţi sau 
Craiova. 25 de zile pe lună eram pe teren, 
așa că toată viața mea de pină acum, tinăr fi- 
ind, mi-am petrecut-o printre tineri. li cunosc 
bine și cred că, cu ajutorul lor, am ajuns să 
mă cunosc și pe mine mai bine, să fac poate 
ceea ce n-aş fi gindit niciodată, la Țăndărei, 
că voi putea să fac în viaţă. Din 1977 am pri- 
mit sarcina să lucrez la Canal, unde tocmai 
se deschisese în 1976 Şantierul naţional al ti- 
neretului. În primele luni, nu eram coman- 
dant, nici organizator, ci doar instructor. 
Cind s-a pus problema să preiau funcţia de 
comandant, a fost un șoc pentru mine. 
Aveam și o serie de probleme personale — 
eu la Constanţa, soția la Cluj, ea urma să se 
mute la București, urma să nască, iar eu 
urma să mă stabilesc în Dobrogea. Șantierul 
însuși avea mari probleme de organizare și 
nu numai de organizare. Concepţia unora 
despre rolul Șantierului naţional al tineretului 
era departe de ceea ce credeam eu că tre- 
buie să fie. Au fost pentru mine, la început, 
mari semne de întrebare și destule conflicte. 
Dar am avut șansa să lucrez sub directa con- 
ducere a unui om de excepţie, primul secre- 
tar al C.C. al U.T.C., tovarășul Nicu 
Ceaușescu, care a răspuns nemijlocit de 
Șantierul național al tineretului. El a înțeles 
perfect toate problemele, ne-a sprijinit extra- 
ordinar de mult pentru rezolvarea lor, în toți 
acești ani, ca un conducător și un tovarăș de 
muncă excepțional, recunoscut ca atare de 
toate colectivele de tineri care au lucrat pe 
Canalul Dunăre—Marea Neagră, ca omul 
care cunoaște starea de spirit și starea de lu- 
cruri, care cunoaște în mod realist modul de 
desfășurare a lucrărilor. 


0 epopee a construcției, în așt 


Timp de șapte ani, în fiecare serie, 


5000 de 


cite 


tineri 


muncitori, 


studenţi și elev 
atitea personaje virtuale 


tot 
ale 


unor filme 


dedicate participării tineret 
la construirea Canalului Dunăre 


-— Marea 


Dificultatea cotei zero 


— Care a fost momentul cel mai greu? 

— Momentul cel mai greu a fost cind am 
turnat prima fundație. Nu știu dacă cunoaș- 
teți că noi ne-am desfăşurat activitatea în 
zona cea mai dificilă a canalului, în zona de 
platou. Alături de noi se afla un alt șantier 
care de doi ani se zbătea să ajungă la cota 
0.50 m., ca să toarne prima fundaţie în zidul 
de sprijin. Turnarea acestei fundaţii deschi- 
dea posibilitatea de a incepe să se contureze 
propriu-zis viitorul canal. Era în 1979. În vară, 
în iulie, primisem una dintre vizitele de lucru 
ale secretarului genera! al partidului, tovară- 
şul Nicolae Ceaușescu. Ne-a vorbit foarte 
frumos, atunci ca și în alte dăţi, ne-a intrebat 
ce probleme avem, ce necazuri, ce greutăţi. 
Toate discuţiile cu tovarășul Nicolae 
Ceaușescu sint apropiate și omenești. În ci- 
teva clipe, reușește să sesizeze și să des- 
prindă ceea ce este esenţial, și poți fi sigur 
că problema, odată ridicată în mod corect și 
în mod principial, va avea și soluția imediată. 
Atunci, într-un moment de entuziasm, ne-am 
angajat ca, pină la sfirșitul anului, să turnăm 
noi prima fundaţie. N-a fost ușor. — Măi, 
Nicolae Ivanov, dacă ajungi tu să faci ce-ai 
promis, mi-a spus directorul general al Cen- 
tralei, va fi minune mare! Și ne-am pus pe 
treabă. Eram pe la cota+40 şi pină la 0,50 era 
mult. S-a pornit și o toamnă grea, cu ploi, cu 
lapoviţă, cu ninsoare, de-a venit din nou di- 
rectorul general al Centralei și zice: — Nicu- 
şor, drăcește dacă lucraţi, nu mai ajungeţi la 
timp! ÎI plăcea să ne ambiţioneze, dar în ace- 
lași timp ne punea la dispoziţie tot ce aveam 
nevoie. A fost o încleștare zi și noapte, am 
lucrat cu toții, indiferent de funcţie și de po- 
ziție, iar pe data de 15 decembrie, înainte de 
termenul angajamentului, am atins cota 0,50 
m. şi pe data de 16 decembrie am expediat o 
telegramă tovarăşului Nicolae Ceaușescu, ra 
portind că am turnat prima fundaţie. 

— Aici ce se lucrează? 

Nicolae Ivanov: Aici lucrează una dintre 
brigăzile de elevi care fac practică în produc 
ție pe șantierul nostru. Nu este deloc ușoara 
munca pe care o prestează ei. Vedeţi că fac 
consolidarea malului, sortează piatra brută, c 
așează in galioane, peste care se toarna 
grinda de beton. Ei cofrează, ei toarnă beto 
nul. Vedeţi, în partea cealaltă, acolo, talu 
zează și totul este pertect, de parcă ar fi in 
fotografie, uitaţi-vă ce frumuseţe lasă în urma 
lor acești școlari. 

— Spuneţi-ne ceva despre această nouă 
lucrare a dumneavoastră 


Lupta pentru libertate, lupta pentru 


Neagră 


— Canalul Poarta Albă—Midia—Năvodari, 
care începe la kilometrul 35 al canalului prin- 
cipal, la Poarta Albă și debușează la portul 
Midia, în mare, cu încă un braț în lacul Ta- 
șaul, are circa 30 km lungime. Sint cam 80 de 
milioane de metri cubi de pămint de excavat, 
față de 300 milioane la Canalul principal care 
are 64,3 km lungime. Aşa cum se arată în 
Comunicatul Şedinţei Comitetului Politic 
Executiv al C.C. al P.C.R., prezidată de tova- 
rășul Nicolae Ceaușescu, noul canal e menit 
să asigure necesarul de apă pentru irigarea 
tuturor suprafețelor arabile din vecinătate, 
pentru transporturile de piatră și de mine- 
reuri de la carierele și minele din apropiere, 
pentru transportul produselor care vor fi rea- 
lizate la Combinatul petrochimic Midia-Năvo- 
dari şi în genere pentru ieșirea în mare, spre 
nord-est, in loc de sud-est, cum e traseul 
spre Agigea. Acum lucrează aici circa 2500 
de tineri, jumătate cit am avut pe celălalt șan- 
tier. Sint două categorii distincte de tineri. 
Unii sint muncitori, în virstă de 20—35 de ani, 
parte angajaţi, parte detașaţi din toate jude- 
tele țării, cu sprijinul comitetelor județene 
U.T.C.: mecanici de utilaje, de exploatare și 
de întreținere, mecanici auto, șoferi, iar cei- 
lalți sint elevi din clasa a XI-a care fac aici, 
vara, cite trei luni de practică în producţie. Și 
unii și alții locuiesc în pavilioane, alăturate. 
impreună își petrec timpul liber, avem un 
club în tabără, avem sală de spectacole, sala 
de proiecţie de filme, mese de ping-pong, de 
șah, terenuri de volei, de handbal, avem un 
cabinet medical, sintem o tabără cu condiţii 
civilizate de viaţă, cu apă caldă, cu tot ce tre- 
buie. 


Momentul de șoc 


zi a probleme aparte vă pun brigadierii 
ele 

— În general, n-am avut probleme deose- 
bite cu ei deși unii nu văzuseră timăcop sau 
lopată decit la televizor sau la cinematograf. 
İn acest cazuri, primul contact cu șantierul 
este un moment de șoc. Pentru că programul 
nostru e destul de diferit faţă de al altor ta- 
bere. Noi sintem o tabără de muncă, cu o 
disciplină care se cere respectată. 

— Care e ritualul ziinic al acestei disci- 
DEA. pa: ore, AM EO Ve PRR PR OR 

m? 

— La ora 6 dimineața se dă deșteptarea, 
de către ofițerul de serviciu, elevii ies afara 
din pavilioanele dormitoarelor, fac înviorarea 


independență națională — coordonate cinematografice majore. Daci 


Atunci i-am cond 


Romantism revoluționar și personaje model 


în aer liber, apoi reintră în pavilioane pentru 
programul matinal. Își fac paturile, grupa de 
serviciu din fiecare pavilion rămine pentru 
curățenie, spală pe jos prin camere și prin 
holuri. Masa se servește la 6.30 la cantina 
foarte bine amenajată în aceeaşi tabără, apoi 
la 7 și un sfert fiecare brigadă se încolonează 
și pleacă la frontul de lucru dinainte stabilit. 

Si parai, alla ete Ca 
reu 

— Nu facem acest „careu“ în fiecare dimi- 
neaţă, pentru că ar fi formal, ar fi o pierdere 
de timp. ÎI facem uneori seara. Fiecare bri- 
gadă cuprinde între 30 și 100 de elevi, cu un 
comandant și cu un adjunct, ambii aleșii din- 
tre elevi, plus un cadru didatic care este fie 
maistru, fie profesor şi supraveghează in- 
treaga activitatea a școlarilor. Bineînţeles că 
celelalte categorii de tineri din tabără, munci- 
torii, detaşaţi sau permanenți, nu se încolo- 
nează ca elevii, ei se duc individual la locul 
de muncă, pentru că nu mai sintem pe șan- 
tierele din 1948. 

— Dar ce se intimpiă cu școlarii in ceea ce 
ați numit „momentul de șoc“? 

— Unii dintre ei sint neliniștiţi noaptea, au 
insomnii, ziua se întimplă să fie cam iritabili, 
muntenii preferă ciorba iute, ardelenii vor 
supa mai dulce, unii au fugit din tabără, al- 
teori părinţii i-au influențat în mod negativ. 
Ni se trimit uneori scutiri medicale fictive, pe 
timp nelimitat. Am avut de-a face, de pildă, 
cu un părinte de la Galaţi care, cu o zi 
înainte de a pleca brigada de elevi spre șan- 
tierul nostru, și-a internat copilul în spital și 
i-a făcut operaţie de apendicită. După șapte 
zile, elevul a ieșit din spital cu diagnosticul 
„vindecat de apendicită“ și în aceeași zi a 
fost reinternat cu diagnostic pentru O.R.L. lar 
după alte două săptămini, ne-a trimis o scu- 
tire permanentă de muncă fizică, scutire de 
expunere la praf, scutire de băuturi prea reci 
ş.a.m.d 

— Ne sugeraţi un subiect de comedie sati- 


Un film in avanpremieră și altele, 
să sperăm, in pregătire 


Nicolae Ivanov: Se înțelege că, într-un ase- 
menea caz, ceilalți elevi din brigadă sint in- 
dignaţi, ei ştiu despre ce e vorba, știu precis 
că e un aranjament, o încâlcare grosolană a 
eticii colegiale. În ceea ce priveşte subiectele 
de film pe care vi le-aș putea eu sugera, con- 
stat deocamdată că la citeva luni după inau- 
gurarea canalului a apărut un prim film de 
lungmetraj, despre munca desfășurată de 
noi, fiim pe care nu l-am văzut încă, Salutări 
de la Ştiu că a fost prezentat la Festi- 
valul de la Costinești și sperăm să se organi- 
zeze un spectacol pentru brigadierii noștri, 
de vreme ce e dedicat tocmai participării ti- 
nerilor la această măreaţă operă de construc- 
ție. 

— Noi am fi gata, cu acel prilej, să reve- 
nim, să participăm impreună cu realizatorii la 
o  îintiinire-dezbatere, la clubul șantierului 
dumneavoastră. 


— Rămine bine stabilit așa. N-aș vrea, 
deci, să mă pronunţ cu anticipație, nici să ju- 
dec în ansamblu preocuparea cinematogra- 
fiei pentru această epopee a muncii și pentru 
șantierele țării în general. Vreau să mă refer 
însă, fără a tace legături forțate, la un scena- 
riu pe care l-am citit, consultativ, pe această 
temă, scenariu pe care n-am putut să mi-l în- 
sușesc, din punctul meu de vedere. Persona- 
jele mi s-au părut superficial caracterizate, 
iar imaginea de ansamblu a efortului depus 
— cu totul palidă. La Congresul al IHlea ai 


moarte (scenariul: Titus 


scenariul: 


la fața locului la Canalul Poarta Albă — Midia— Năvodari 


eptarea unei epopei cinematografice 


Titus Popovici), Penrru patric 
patru titluri semnificative din bogata filmografie a regizorului Sergiu 


? 


educaţiei politice și culturii socialiste, unde 
am luat cuvintul în prezența secretarului ge- 
neral al partidului, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, mi-am permis să invit cinemato- 
grafia să vină să filmeze pe canal, cit mai des 
-și. mai mult, atita timp cit lucrările sint în 
plină desfășurare, nu ulterior, cînd s-ar re- 
curge la filmări combinate sau de substituiri, 
cu imagini de pe alte șantiere. 

— Cum munca dumneavoastră continuă, la 
noul canal, inseamnă că invitația e valabilă in 
continuare. 

— Ea continuă să fie actuală. Noi am vrea 
să vedem cit mai multe filme în care să pu- 
tem urmări frămintările unor tineri, ale unor 
colective, ale unor categorii de muncitorii și 
brigadieri care au făcut atit de mult, pentru 
ca această operă să fie dusă la bun sfîrșit, iar 
acum sint angajaţi în completarea acestei 
opere, prin Canalul Poarta Albă—Midia—Na- 
vodari. Dar cred că personajele principale ale 
acestor filme ar trebui să fie muncitorii. Acest 
canal s-a făcut, în proporție de 99%, cu mij- 
loace tehnice avansate, cu un înalt grad de 
mecanizare, cu mașini și utilaje realizate in 
țara noastră și mai ales cu o participare ex- 
traordinară a muncitorilor calificaţi, veniţi din 
toate colțurile țării, detaşaţi pentru o pe- 
rioadă de minimum șase luni și maximum doi 
ani, alături de cei care au lucrat în perma- 
nenţă aici. Oricit de minunaţi sint elevii-bri- 
gadieri, nu ei au făcut canalul şi nici vreo 
pontatoare care se îndrăgostrește de un șco- 
lar. Efectivul Şantierului național al tineretu- 
lui, de pe traseul deja construit al canalului, 
era la un moment dat de peste 5000 de oa- 
meni, dintre care circa 3 500 tineri muncitori 
calificaţi. Cea mai mare greutate și răspunde- 
rea esențială au revenit muncitorilor. De 
aceea psihologia lor și eroismul lor, deloc 
pompos, ar trebui surprinse în filme. Imagi- 
naţi-vă un om care stă toată ziua de muncă 
la manetele excavatorului, care are în față un 
perete de 10 m înălțime, alb ca laptele, de 
cretă sau de stincă, sub un soare arzător sau 
într-un ger de —20°, un om care face aceeași 
mișcare dreapta-stinga, dreapta-stinga,. rotin- 
du-se cu cupa excavatorului, de la peretele 
de piatră la basculantă, atent și într-o parte şi 
în alta și pe parcurs, atent la maximum în 
această nesfirșit repetată mișcare de transla- 
ție și de rotaţie. Ei, spuneţi-mi dumneavoas- 
tră, unde este acest cadru de film? Care este 
secretul acestei tării, acestei voințe, secretul 
acestei capacități de a domina ameţitoarea 
dificultate, de a învinge și stinca și oboseala 
şi a găsi o satisfacţie și o plăcere a muncii în 
aceste condiții? Filmele nu ne-au ajutat incă 
să răspundem la aceste întrebări. 


Pozitive cu adevărat 
sint lucrurile concrete 


Nicolae Ivanov: lată, am ajuns în punctul 
unde începe porțiunea noastră din viitorul 
braţ al canalului. Aici e kilometrul 20,600. Ne 
întoarcem, deci. Acum puteți sta de vorbă cu 
un excavatorist, de felul celui despre care am 
vorbit inainte. De pildă, cu Necula Constan- 
tin, un fost învăţător-suplinitor care, din 1977. 
a decis să-și schimbe meseria. 

Necula Constantin este mic de statură, pu- 
termic bronzat, ca toți cei în cale — ș 
pare dobrogean. El e insă din comuna Moza- 
ceni-Argeș, fiu de țăran. 

— De ce v-aţi schimbat meseria ca să de- 

excavatorist? 

Constantin Necula: Cred că din pasiune 
pentru tehnică. E o muncă grea, dar plăcută. 

— Prin ce e plăcută munca de 
excavatorist? 


(scenariul: 


Sergiu Nicolaescu). 


— Ştiu eu ce pot să spun, ca să nu folo- 
sesc niște idei-eșantion? Tra-la-la și așa ma! 
departe? E plăcut cind ești stăpin pe meseria 
ta, stăpîn pe ceea ce faci, cind ştii ce faci și 
cunoști modul cum trebuie să faci ca lucrul 


pe mr mp Aa Toia Daah, G 
— cam m- 
irere y şi excavatorul, -adevăr nu e 
nici un alt stăpin pe-aici. 

— Cam singur, dar am un ajutor. Trebuie, 
deci, de multe ori, să decizi singur ce-i de fă- 
cut. Vedeţi, mă aflu departe de ceilalţi, sin- 
tem aproape într-un pustiu, sint vreo 3 kilo- 
metri pină la secţie și nu pot să aștept juma- 
tăţi de oră sau ore în șir ca să decidă altci- 
neva în locul meu. Poate să intervină un de- 
fect la mașină sau o surpriză în roca dealului 
sau se poate intimpla ca la Straja, unde am 
fost lovit de trei ori în partea dreaptă a exca- 
vatorului, prin surpare de maluri. Uitaţi-vă, se 
vad urmele pe mașină. 

— Aici sinteți singur, dar altminteri? 


— Altminteri, am o familie numeroasă, cu 
patru copii. 

— - de tinăr și cu patru copii, să vä 

şi 

du 


— Sint interesante, dar noi, în munca asta, 
nu stăm chiar pe roze, nu stăm chiar ca-n 
filme, vedeţi și dumneavoastră cum e. Am 
vrea să fie pozitive filmele, dar nu pozitiviste 
cu orice preţ. Uneori gindesc că pozitive ar fi 
şi lucrurile ative, dacă mă pot exprima 
astfel, atunci cind cineva luptă să le înlăture, 
să le transforme în altceva. Oricum, nu tot- 
deauna ce scrie în hirtii, în acte și alte formu- 
lare se confundă cu pozitivul. Pozitive cu 
adevărat sint lucrurile concrete. lar pină la 
lucrurile concrete se intimplă să te îintimpine 
hirtule, care te mai şi resping. Nu totdeauna 
ești întimpinat cu: — „la loc, tovarășe, bine ai 
venit, ia o ţigară, o cafea, ce dorești, gata, 


Ca-n viaţă, nu ca-n filme 


aa autobuzului spre Năvodari este 
de solicitudine: „O să vă opresc într-un 
loc de unde să puteţi ajunge mai repede la 
tabără“. Și ne oprește la o răscruce, pe buza 
unei coline. De sus, soarele prăvălește peste 
noi și peste locuri, văpăi. Vintul, care bate 
dinspre uscat spre mare, răscolește pulberea 
galben-cenuşie a păminturilor de pe aici. În 
citeva minute, așa bătuţi de vint și de soare, 
sintem aclimatizaţi, adică bine imbălsămaţi în 
praf și năduşeală. Drumul marcat de buldo- 
zere, tractoare şi camioane e drum mai mult 
cu numele. Acum că pămintul e uscat, mai 
merge. Cum o fi pe ploaie și. mai tirziu spre 
toamnă și iarnă, pe lapoviță și ninsoare? Că 
pe urmă vine gerul și le împietrește pe toate, 
ca și suflarea asta toridă de acum. Tabăra 

zărește. Nu mai avem prea mult de mers. în 
stinga și în dreapta, din loc în loc, niște 
uriașe dulapuri metalice, de fapt niște tran- 
sformatori de energie electrică pe care cu li- 
tere de-o şchioapă se atrage atenţia: pericol 
de moarte și se indică mai multe mii de volți. 
E praf, e caid, locul nu pare prea primitor, 
dar semnele astea vorbesc despre prezența 
omului. Mai trecem un șanț, mai sărim peste 
nişte bălării, apucăm peste un drumeag şi 
sintem lingă un careu de cabane făcute din 
prefabricate. Sint verzui, de jur-imprejur un 
trotuar de ciment asigură accesul pe orice 
vreme la birouri și la celelalte cabane. Civa 
pomișori domesticesc locul într-un efort firav 
al celor ce-i stropesc zilnic ca să-i ajute să 
existe. Sint mulți tineri. De fapt, nu e nici un 
virstnic. Nimeni nu este crispal. Atmo- 
sfera era obișnuită, chipurile sint aceleași de 
pretutindeni. O secretară ne răspunde scurt 
la salutul nostru — cu o introducere prea 
lungă pentru gustul ei, probabil. Înregistrăm 
reacţia şi ne adaptăm la situaţie. Noi îl aștep- 
tăm pe comandant. Îl așteptăm şi ieşim puţin 
pe afară. Nu sint fumător, dar solicit o ţigară. 
Cind toți fac ceva, trebuie să-mi caut și eu de 
lucru.- Aprind BT-ul oferit cu reticenţă de fu- 


nou pt dragoste (scenariul: 
Nicolaescu. 


mătorul meu coleg, mă fac că sint preocupat 
de sorbitul din țigară, dar mă uit mai mult la 
doi tineri cu cască de protecție pe cap și sa- 
lopete albastre. Nu-i interesează prezența 
noastră. Unul desface un fel de plan (bănu- 
iesc eu) și-l consultă pe celălalt. Comunica- 
rea e scurtă, fără menajamente. E soare, e 
praf, locul nu e prea comod pentru discuţii, 
dar ei discută. Se înțeleg. Planul se împătu- 
rește la loc, discuția ia sfirșit, despărțirea e 
telegrafică: baftă! 

Vine comandantul, un om „intre două vir- 
ste“, subțire, bronzat dar nu ca unul care stă 
pe plajă (care plajă nu e decit la vreo două, 
trei sute de metri de aici), ci pe cimp, bătut 
de soare și de vint, de vint și de furtună. Faţa 
lui nu este ca a unuia aflat în concediu, ci 
are expresia unui luptător. Parcă vine de pe 
front. Are citeva riduri, nu de virstă, ci de 
efort. Nu dezvoltă vreo artă a conversaţiei, ci 
discută la obiect. Adică pe puncte. Nu e nici 
aspru, nici îmbietor. E un altfel de om. Dis- 
cută cu noi ca să ne pună la curent, îl între- 
băm ca să înțeleagă ce vrem să aflăm. Tan- 
genţial ne împărtășește o părere despre fil- 
mele cu și despre oamenii unui asemenea 
șantier. Sintem de acord fără prea multe in- 
sistențe. Omul a pus degetul pe rană. Ar vrea 
să vadă în filme ceea ce știe el că se întimplă 
in viaţa șantierului, nu ceea ce își imaginează 
cei ce nu prea cunosc nici locurile astea, nici 
pe oa ii lor. Discuţia se prelungește fără 
senzația de dificultate. Alternanţa locurilor în 
care este purtată, o ajută să nu stagneze. 
(Dealtfel o puteţi urmări, în bună măsură, în 
textul alăturat). 

Cînd am plecat de la Năvodari, în dreapta 
se pompau apele dintr-un tronson care tre- 
buia racordat la realitatea planului, în stinga 
se scotea pămintul galben-ocru înecăcios. 
Soarele strălucea pentru noi mai nemilos ca 
oricind, cupele excavatoarelor își urmau im- 
placabile ritmul lor de imense pendule. 


Sergiu Nicolaescu 


ti-am rezolvat cererea!" Nu, uneori e alttel, nu 
pentru că n-ar exista bunăvoință, ci pentru că 
pe toţi ne copleșesc, citeodată, greutăţile și 
nu fiecare dintre noi luăm lucrurile destul de 
în serios. 

BESA e 008 „ei copi, Mu ee se eu, 


Constantin Necula: Am fost o singură dată, 
acum citeva săptămini. Gindesc că pentru cei 
care n-au lucrat acolo și trec acum cu vapo- 
rul e probabil impresionant. Pentru mine care 
știu cum a fost, înainte de săpare și în timpul 
săpării, este ceva colosal. E un lucru foarte 
mare, foarte mare, extraordinar de frumos, 
extraordinar! Chiar de la urcare pe vapor și 
pină la coborire, tot timpul călătoriei, am stat 
în faţă, nu știu cum se numește acel loc de 
pe punte, am stat cu miinile strinse pe bara 
de susținere, împreună cu soția şi cu un co- 
leg, nu am părăsit locul, nu m-am dus la ba- 
rul vaporului. Am vrut numai și numai să văd, 
am stat și m-am uitat. Fiindcă, drept să va 
spun, cînd lucram acolo şi eram prinşi in 
avalanșa lucrărilor, copleșiți de greutățile de 
tot felul, nu observasem frumuseţea, poate ea 
nici nu exista, ori n-o puteam noi vedea, nu 
puteam să-mi dau seama că va fi atit de fru- 
mos. X 


O viaţă tăcută din unicate 


— Ştim că dumneavoastră, tovarășe co- 
mandant, aţi tăcut o călătorie alaltăieri cu şa- 


Nicolae Ivanov: Pentru mine, fiecare metru 
din cei 10 kilometri care au fost construiți de 
noi are o poveste a lui. Pot să vă spun că, la 
prima călătorie, am amuţit. Ai senzația, 
într-un asemenea moment, că te înăbu 
ceva. Nu știu cum s-ar putea reda asta în 
film, dar cred că secvența aceea ar trebui să 
fie fără cuvinte. Nu-mi venea că cred că pe 
acolo unde înotam în noroi, că de-abia pu- 
team să mai scoatem uneori excavatoarele 
împotmolite, pe acolo pe unde curgea un su- 
voi neîntrerupt, pe patru coloane paralele, cu 
basculante, de era un iad, aproape nu aveai 
unde să te ferești din calea lor, acum se în- 
undas luciul apei iar chegeă maluri netede 
şi pluteam pe o elegantă șalupă. 

— vorbit despre mutte lucruri, dar 
pentru dumneavoastră unic in 


nia nanon 
Ivanov: Unică a fost inaugurarea. 
Eu am făcut parte dintre cei care i-am întim- 


* pinat pe secretarul general al partidului, pre- 


ședintele republicii, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu impreună cu tovarășa Elena 
Ceauşescu în ziua de 26 mai. Erau de față 
primul secretar al C.C. al U.T.C., ministrul 
transporturilor, ministrul apărării naţionale, 
directorul general al centralei. Au fost mo- 
mente într-adevăr unice într-o viață de om, 
momente pe care n-o să le mai trăiesc a 
doua oară. Mă aflam pe vedeta „Lancea“, 
cind secretarul genera! al partidului a tăiat 
panglica inaugurală. A fost o cinste cu totul 
deosebită. lar apoi, la noi, la kilometrul 48, 
impreună cu vreo 30.000 de brigadieri, am 
prezentat în aceeași zi ultimul raport. 


— N-a fost ultimul raport, vă aş- 
teaptă unul similar, peste alți doi ani şi un ai 
moment unic — inaugurarea noii la 
mare. Toată dumneavoastră e tăcută din 
unicate. Vă mulțumim și vă dorim succes. 

Valerian SAVA 


Mircea ALEXANDRESCU 


şi A. Salamanian), 


Nașterea unui 
neam sau 
Burebisru. 
cuff George 
Cohstantin 

i Emanoil Petruţ 


„Gel mai drept 
şi cel mai viteaz 
dintre regi“ 


D. cele mai străvechi timpuri, istoria și 
mărturiile arheologice consemnează cu litere 
de aur existența unui neam de oameni drepţi 
și harnici, înfrățiți cu dragoste de glie și de li- 
bertate, a unor viteji falnici care au iubit mai 
presus de toate neatimarea lor și buna înțele- 
gere. 


Acesta a fost neamul tracilor — dacii și ge- 
ţii fiind o ramură a acestora — cei care au 
avut drept vatră, de cind lumea, spaţiul car- 
pato-pontic-dunărean. 


lar protoistoria noastră, istoria noastră an- 
tică rețin cu mindrie numele lui Burebista, cel 
care a unit sub sceptrul lui pe toți dacii, tău- 
rind un stat puternic pe care nici Cezar, în 

lină glorie, nu s-a incumetat să-l înfrunte, el, 

urebista, fiind numit în izvoadele vremii „cei 
„mai drept și cel mai viteaz dintre regii care 
au domnit vreodată asupra tracilor“. Aceste 
cuvinte au fost rostite de Acornion din Dioni- 
sopolis și au fost dăltuite în marmură, stră- 
pungind mileniile. 


Alături de alte scrieri și mărturii ale vremii, 
ele constituie pecetea cerficatului de naștere 
al strămoșilor noștri și nu întimplător cinema- 
tografia opinan erp is oe a a o 
epopee a poporului nostru înregistrată pe pe- 
liculă, a dedicat un film marelui Burebista. 

Beneficiind de o experiență în abordarea 
istoriei noastre antice, prin filmele Dacii și 
Columna, realizatorii filmului Burebista au fo- 
rat cu aproximativ două veacuri, încă mai în 
urmă, străduindu-se să pună în valoare acele 
date etice și morale ale poporului nostru care 
vorbesc de continuitatea noastră în acest 
spațiu pe care, în legămint cu ea ape îl nu- 
mim România, pe care ne strădu 
căm pe noi culmi de progres și civilizaţie, 

urtind în suflet și în gind pe marii noștri 
naintași, pe toți cei care au durat de-a lungul 
istoriei, prin faptă și sacrificiu, acest miracol 
al Terrei situat „pe-un picior de plai, pe-o 
gură de rai”. 


Punind preț fără margini pe marile desco- 
periri arheologice care stau mărturie întregii 
lumi, am filmat cele mai importante momente 
ale filmului Burebista chiar în incinta cetăților 
dacice de la Costinești și ra caca — 
regia, în întreg complexul cetăților dacice din 
munții Orăștiei. 

Ne-am străduit, ca alături de virtutea unor 
mari artiști care au participat la realizarea fil- 
mului, să adăugăm aceste mărturii istorice, 
cu Seniman că perten atat e un pioa 

-omagiu marilor ntași, putem oferi 
modele de viată $) comportament, de dra- 
goste și mindrie patriotică tinerilor de azi și 
generațiilor viitoare. 


Gheorghe VITANIDIS 


Monumentalitatea 
interioară 
a gîndului si a faptei 


Cirnu zice că Ştefan Vodă cel Mare 
„lost-au om nu mare la stat“, dar virtuțile lui 
erau incomparabile. De aici rezultă şi pro- 
blema, dificultatea de a interpreta și a crea fi- 
gura acestui strălucit voievod, personalitate 
cardinală a istoriei românești și europene. 
Ştefan cel Mare a fost şi un om și încă 


“unul care nu era monumental prin apariţie, ci 


prin tăria gindului și durata faptei sale. lată 
greutatea deosebită de care m-am lovit în 
momentul cind mi s-a propus să interpretez 
acest rol în filmul Ștefan cel Mare — Vaslui 
1475 de Mircea Drăgan. 

Mi-aduc aminte nu numai de concursul co- 
legilor, al partenerilor de joc şi de echipă, dar 
şi de o intimplare, din timpul cînd filmam la 
Putna. Două femei din sat stăteau și se uitau 
peste gard, pe ulița pe care veneam eu, cos- 
tumat, în drum spre locul de filmare. ŞI una 
zice: — iga! (că așa se spune prin Bucovina, 
în loc de „iată“), iga, ista-i Ștefan! La care 
cealaltă răspunde: — Ba nu cred, că ar trebui 
să fie oleacă mai rotunjor! Parcă l-ar fi cu- 
noscuti De fapt, orice copil din țara aceasta 
are o imagine a lui Ştefan cel Mare. Cu atit 
mai mult în locurile acelea, unde totul, nu 


numai clopotele Voroneţului, strigă în eterni- 
tate numele celui prin care Ţara Românească 
a. Moldovei a cunoscut ea însăși toată măre- 


ţia, încît stau și astăzi mărturie ctitoriile, uni- 
cate ale creației spirituale ale unui ev, în 
stimă universală. 

Dar cum să împaci imaginea copilului de 
școală cu viziunea celui care cunoaște bine 
istoria, cu icoana legendei și cu modestia po- 
sibilităţilor noastre individuale, ale ui 
artist.care se spop de un astfel de model 
suveran? Este, în fond, pină la un punct, una 
şi aceeași problemă cu a eroului contempo- 
ran, pe care toți, îl cunosc, dar artistul e che- 
mat să-i dea viaţă credibilă și să ofere toto- 
dată surpriza ineditului, pentru ca a sa 


. creaţie să nu fie o simplă copie chinuită și 
anostă. Nopți întregi, zile în șir m-am gindit . 


la monumentalitatea de tip aparte a acestui 
om, a cărui dominantă este drepi 
dorința de a fi neatirnat, odată cu țara lui — 
o demnitate mereu în criză, totdeauna fără 
ajutorul altora, care îl lasă să se bată singur, 
nu numai pentru domnia şi pentru ţara lui, ci 
şi pentru continentul la porțile căruia ne 
aflăm. Ștefan este omul deschis spre cultură, 
spre meditaţie, spre lumea cu care tratează 
ca un diplomat versat, iscoditor al tuturor tai- 


nelor păcii și războiului. Altminteri, Ştefan cel 


Mare nu era decit un om — un om cu neliniș- 
tile, cu necazurile lui, învinse pilduitor. Căci, 
în compania unui astfel de erou, cu cit te 


duci, mai adinc se si ăi înapoi în timp, cu 
ni ri 


atit faci un salt 


Gheorghe COZORICI 


tatea, este 


Solitudinea celui care n-a fost 

niciodată singur: Mihai Viteazul — 
Amza Pellea F 
re N 


oievodul și artistul 
sub semnul 
adevărului istoric 


ei doi oameni ai acestui pămînt, Mihai 
Vodă, fiul lui Pătrașcu, zis Viteazul și Amza 
Pellea, fiul lui Amza din Băilești, zis Nea Mā- 
rin, s-au întilnit prin sfidătorul joc al hazardu- 
lui într-un film care, cu viața celui de-al doi- 
rece să vorbească despre faptele celui 
intii. 


Mihai Vodă Viteazul, fiul lui Plen şi-a 
prelungit viața, în această epocă a civilizaţiei 
privirii, prin chipul lui Amza Pellea. Tot ce 
atestă științific, documentar, pină în prezent. 
civilizația Gutenberg, ca fiind er ptr ma- 
relui voievod, imperiul înrobitor al inilo: 
mişcătoare şterge cu simplitatea imediată a 
unui „raff-panoramic“, așezind în mintea 
noastră chipul viu al unui Mihai Viteazul sub 
înfățișarea lui Amza Pellea. 


Fără îndoială, teatrul, televiziunea vor mai 
relua în repertoriul lor piese sau scenarii 
avind drept subiect lucrarea aceluia care, 
personalitate de talie europeană fiind, cel 
dintii a unit cele trei teritorii locuite dintot- 
deauna de români. Pentru noi, însă, Mihai Vi- 
teazul nu poate avea decit un ze eri chip şi 
asta pentru binecuvintatul motiv că Artistul a 
imaginat creator, plămădind, dincolo de „per- 
cepţiile simţurilor” și presiunea opiniilor, 
dintr-o credință rude în fața ochilor noştri, 
sufletul marelui nostru erou. A adus, pe căi 
numai de el știute, tocmai ceea ce toate iz- 
voarele documentare, fie ele scrise sau dese- 
nate, la fața locului sau mărturisite de ur- 
mași, se siiesc să consemneze cu toată 
claritatea. Da, el ne-a arătat cu demnitate și 
curaj clipele de îndoială, de omenească slăbi- 
ciune, de solitudine, ale unui voievod care 
n-a fost niciodată singur. 


Întilnirea lor a fost ca un fulger fericit, or- 
bindu-le și unuia și celuilalt uitarea. 


Dacă este adevărat că Styxul este o apă 
stătătoare, atunci se prea poate că Hadesul 
să fie un Do curgător, în care valorile 
ideale nu-și gasne răgazul să se întilnească. 

i văd împreună, pe amindoi, deși 
ceilalți, pe drumul „devenirii întru 
moarte”, îi despart aproape 383 de ani. 


Marele voievod își continuă drumul său 
fără egal în istoria noastră multimilenară, a 
românilor. 

El este istorie! 

lar artistul, după cum îl cunosc eu, păzește 
liniștit curgerea vieților noastre și îşi răs- 
tringe chipul în fiecare strop de sutiet romă- 
nesc, risipindu-se generos în pulberea viselor 


0 efigie aureolată 
a femeii 
românce 


a 


[n vine foarte greu să vorbesc despre 
Doamna Stanca — așa cumi e greu, în gene- 
ral, să vorbești despre o mare iubire. 
Am iubit-o pe Doamna Stanca — am iu- 
bit-o ca orice româncă, am iubit-o ca femeie 


` şi ca actriță, ca femeie pentru psihologia ei 


complicată, patetică, ardentă, am iubit-o j= 
tru capacitatea ei de dăruire, pentru spiritul 
de sacrificiu și pătimașa dragoste de țară. 
Am iubit-o pentru ținuta ei morală cu adevă- 
rat voievodală, tru măreția sogun ei, 
cind marele voievod Mihai pleca în luptă să 
desțelenească libertatea pămîntului româ- 
nesc. 


Figură legendară, Doamna Stanca. Într-o 
casă de țărani din susul Moldovei, am găsit, 
odată, uimită, mărturisesc, o litografie repre- 
zentindu-i pe Mihai şi doamna lui, Stanca. — 
Cine sint? — am întrebat, A adere că poate 
țăranul a ales tabloul la întimplare. — Mihai 
voievod și doamna lui, Stanca. — Şi de ce ĵi 
ţii pe perete? — am mai întrebat zimbind, iar 
țăranul mi-a răspuns sobru, recules: — Ei 
sint primii voievozi ai României Mari. Am fost 
atunci atit de emoţionată... 

Era tocmai Înainte de filmările la Mihai Vi- 


- Seazul — și spiritul meu, neliniștit, căuta în 


sine forța de a reda măreția domniţei, forța 
de a transmite spectatorului ideea că Mi- 
hai-voievod nu a ales-o întimplător de soție, 
ea trebuia să fie — ca-ntr-o efigie — pere- 
chea lui prin secole, justificata lui pereche 
prin secole. 3 
Nu era ușor. Poate în cariera mea cinema- 
tografică — deși au mai existat și Slavici, și 
Titus Popovici şi atitea alte roluri interpretate 
după partituri celebre — niciodată n-am sim- 
tit o răspundere mai mare apăsindu-mi con- 
știința, ca atunci, în zilele tensionate în care, 
zodia fastă, o echipă excepțională, trebuia să 
imortalizeze pentru români și pentru istoria 
cinematografului românesc, speram noi, le- 
genda adevărată cu Mihai și Marea Unire, le- 
enda adevărată în care, femeia Viforului, 
româncă, măreaţă şi mindră ca un 
trunchi de gorun, neclintită în cinstea și dra- 
gostea ei ca o stincă, trebuia să fiu eu. 
Am citit mult atunci, evident, nu numai 
scenariul lui Titus Popovici, care și astăzi mi 
se un exemplu de scriitură cinematogra- 
fică, dar m-am scufundat în studiul istoric, în 
documente ale vremii, am urmărit pașii lui 
Mihai prin timpul său și pașii lui în istoria 
eternă, urmărind în același timp ochii mari ai 
Doamnei, care-i urmăreau, larg deschiși, in- 
cercind s-o descitrez, s-o înțeleg. Am cău- 
tat-o nu numai în pagina istorică, ci și în reali- 
tatea ei determinată, am câutat-o şi indeter- 
minat, în românca dintotdeauna, am găsit-o 


(Continuare în pag. 18) 
ioana BULCĂ 


eroi sint încă... 


Sentimentul 
semeţiei 
neamului: 


ntoarcerea. 5 
Vodă 2 


lui 
Lăpuşneanu 
„Melania Ursu 


Femeile 


unor înalte 
meniri istorice 


ă bucur că pot vorbi despre acest rol 
episodiq, din filmul Întoarcerea lui Vodă Lă- 
pușneanu, episodic dar, prin valoarea mode- 
lului istoric, ca să nu mai spun pentru mine 
insămi, cu totul semnificativ, rol distins cu un 
retine la Festivalul naționali „Cintarea Romă- 
niei“. 


Au fost doar două scene scurte, dar con- 
centrate, marcind prezența acestei domni- 
"toare din Țara: Românească în destinul voie- 
vodului moldovean. Chiajna era -prima „fe- 
meie-bărbat“, prima femeie-diplomat din isto- 
ria Țărilor Române care, cu toate că se afla 
vasală faţă de turci, a știut să-i înfrunte, cu 
iscusință și inteligenţă, cu dirzenie și ambiţie, 
avind o fire „aprigă la minie”, cum spune cro- 


nicarul. 

i „de tinără văduvă, Chiajna a fost 
obligată să se ocupe în egală măsură de 
soarta copiilor săi, ca și de cea a statului, ju- 
cind un dublu rol: și de mamă şi de bărbat. 


interpretarea acestei figuri istorice a fost o 
sărbătoare în viața mea, cu atit mai mult cu 
cit regizoarea Malvina Urșianu, cunoscin- 
du-mă de la absolvenţă, cunoscindu-mi acti- 
vitatea teatrală, mi-a declarat că a scris cele 
două scene, scurte dar consistente, pe neră- 
suflate, cu gindul la mine. Lucru care mi-a 
dat, de la bun început, un plus de curaj. Am 
lucrat aproape un an de zile, cu intermitențe, 
pentru acest succint rol: lungi discuţii, repeti- 
ţii, probe de costume, de mişcare, de ținută 

” exterioară, legate de cea lăuntrică. 

După o astfel de pregătire, am trăit pe pla- 

tou, la filmare, fără greutate, sentimentul de 


xanarei și ai Lăpușneanului, care sint obligaţi 
sà plece pentru șapte ani în exil. Era senti- 
mentul patriotic imbinat cu o problemă diplo-- 
matică, atunci cind o sfătuiam pe Ruxandra 
să obțină o serie de date, prin femeile din ha- 
remul sultanului, intersind politica faţă de Ţă- 
rile Române. aia 

Am simţit cum toate aceste stări, propuse 
de regizoare, au fost percepute şi retrăite de 
spectatori, pretutindeni în țară unde s-a 
proiectat filmul, incepind cu publicul de la 
București și de la Ciuj, care a aplaudat „la 
scenă deschisă“. Pentru că scenele au fost 


Ă dove- 
dind încă odată că în țara noastră avem fe- 


Melania URSU 


Un 
deschizător 
de drum 
revoluționar: 
Tudor — 
Emanoil 
Petruţ 


Constiinta 
trecutului. 
în evul socialist 


7 udor, în care rolul titular este interpretat 
de mult regretatul nostru coleg g prieten, 
Emanoil Petruţ, a fost primul film istoric din 
seria care și-a propus să constituie o epopee 
er mer cinematografică, incepind de la 
mijlocul anilor '60. Era, totodată, pentru 
mine, ca actor foarte tinăr, prima întilnire cu 
un erou care face parte din aceeași frescă a 
redeșteptării ionale — căpitanul Oarcă, 
mina dreaptă a lui Tudor, cel ce are pe par- 
curs un moment de slăbiciune, dar pină la 
uma se sacrifică, moare pentru salvarea lui 

udor. 

Aveam, se înţelege, din copilărie o. imagine 
a „domului Tudor. iy p =: 
fiecare român tipul de erou național, deschi- 
zător de drum revoluționar, prin luptă şi sa- 
crificiu pentru cei mulți, pentru cauza neatir- 
nării, mergind pină la jertfa supremă. Era și 
este, în această imagine, o vibrație aparte, ca 
în cazul fiecărui erou autentic, un ce incon- 
fundabil. Pentru că într-un fel e Tudor din 
Viadimiri, altfel un Bălcescu, altfel Avram 
lancu sau Alexandru loan Cuza, ca să ne re- 
ferim la aceeași jumătate de veac, deși toţi 
sînt fii ai pămintului românesc și toți au ace- 
lași crez arzător al dreptății și frăției tuturor 
românilor, într-o ţară liberă și unită. - 

Venind după o perioadă de neglijare a figu- 
rilor și a valorilor naționale, spiritul patriotic 
al.acestui film, al scenariului scris de Mihnea 
Gheorghiu, ne-a emoţionat şi mobilizat pe 
toți cei care am contribuit la realizarea lui, în- 
cepind cu regizorul Lucian Bratu și cu inter- 
pretul rolului principal, Emanoil Petruţ, bucu- 
rîndu-ne că ne putem identifica cu ceea ce 
am simțit și am văzut cu ochii minţii, încă din 
copilărie, în trecutul nostru eroic, redeșteptat 
în evul socialist. i 

Ca partener apropiat al lui Emanoil Petruț, 
îl credeam in tot ce făcea, mă copleșea și mă 
înălța sufletește cu gravitatea lui provenită 
din adincul ființei, din dăruirea sinceră cu 
care a ştiut să fie Tudor. 


Astăzi am adăuga, bineînțeles, multe trăsă- 
turi noi unor astfel de eroi și unui astfel de 
film, am proceda în așa fel incit să fructifi- 
căm tot ceea ce am redescoperit şi înțeles 
mai bine din istoria naţională, din lupta revo- 
luționară și din a construcţiei socia- 
liste, tot ce am învăţat despre noi înşine și 
despre arta noastră, în acești 20 de ani cìți au 
trecut, atit de rodnic, pe toate planurile. Am 
ține seama, mai ales, că ceea ce am investit 
noi atunci în Tudor și tovarășii săi, apoi în 
multe dintre producţiile următoare, pină la un 
film al luptei comuniste actuale, cum e Clipa, 
în care am avut de asemenea privilegiul să 
joc, zintă una și aceeași istorie, una și 
aceeași cauză, un singur tot. 


lon DICHISEANU 


, care a fost și este pentru | 


2: CR EP au k 
"“Eroismul ca-jnfriagëre a 

a anonimatului: —- ~ 
Penirwspairie, n 
film cu 3000 “de interpreți 


i 


- wa 


‘= 0 constantă: 
slāvirea : 
eroului anonim 


g P.. cele aproximativ 50 de filme la 


care am lucrat ca operator, un loc aparte il 
ocupă serialul pentru televiziune închinat cu- 
ceririi independenţei de stat a României și fil- 
mul în două părți, Pentru patrie, pe care Ser- 
iu Nicolaescu l-a compus pe aceeași temă 
undamentală a istoriei naționale, cu același 
prilej al împlinirii a o sută de ani de la eveni- 
mentele eroice din anii 1877—1878. 

Eu cred că primul spectator al unui film 
este operatorul sau cameramanul care stă la 
aparat, se uită cu un ochi prin vizor și fil- 
mează. Această poziţie aparte face din el nu 
numai primul colaborator al regizorului la 
“opera în lucru, dar și omul în măsură să vor- 
E arge. Kiima de pre. tonă Tot gajim e ce 
“trat atunc , împreună cu coleg 
pentru noi 0 experiență memorabilă. 

Nu mai eram demult înc: 
tografia noastră, în întregul ei, avea o expe- 
riență demnă de apreciat in acest gen de 
filme istorice, filme cu o serioasă bază docu- 
mentară, filme despre marile lupte ale trecu- 


: tului, începind cu primul lungmetraj turnat în 
ta 


ră cu 65 de ani inainte, identic ca moment 
de referință și ca tematică 
ducția noastră: în de 
Grigore Brezeanu. Într-un fel, retăceam în 
1977 primul film românesc. Și totuși, impor- 
tanța epocii despre care era vorba, amploa- 
rea evenimentelor, ambiția noastră de auto- 
depășire, posibilitățile de care dispuneam, 
a scenaristului și a regiei în primul 
sentimentul unei lu- 


jenerală cu pro- 
României 


concepți 
rind — totul ne-a insuflat 
crări în întregime diferită, cu totul nouă, in- 


comparabilă ca răspundere artistică și ideo- 


n loc de a etala mijloacele strict operatori- 
cești prin care ne-am străduit să redâm dina- 
mismul și fervoarea luptelor, prefer ca din 
lunga listă a prestigioasei distribuții a filmului 
Pentru să citez actorii care s-au conto- 


naje de eroi anonimi pe care le interpretau 
George Mihăiţă și Ileana Popovici — frate şi 
soră în travesti, un cuplu de mare efect — 
ilustra cu succes cit de sinceră și deplină a 
fost participarea la acest i popular, in- 
trat repede și definitiv în legendă și în cinte- 
cele întregului popor. Mă bucur că această 
dublă constantă a filmelor noastre istorice — 
rigoarea documentară şi reliefarea „eroului 
cere ai zi ae Pe ie în Manu ia care 
lucrez prezen! regia acelui Sergiu 
Nicolaescu, dedicat Revoluției de eliberare 
naona și socială, antifascistă și antiimpe- 
rialistă, care a început la 23 August 1944. 


Nicolae GIRARDI 


Da oes 


vid și Mircea Mladin, a fost 
epători şi cinema- 


Eroismul 

în haine 

de. lucru: 
Puterea .. 

i Adevărul, >. 
cu lon Besoiu. 


Comunistul 
de omenie: măsura 
tuturor lucrurilor 


l otodeauna cînd vorbim despre eroi mo- 
del, eu personal mă gindesc că aș vrea să fiu 
ca Duma, personajul pe care l-am interpretat 
în filmul Puterea și Ad realizat de Ma- 
n Marcus, după scenariul lui Titus Popo- 


vici. 

Ceea ce țin minte despre acest personaj, 
ca interpret, este că de la el am învățat foarte 
mult, ca om. lar dacă eu, ca actor, am avut 


„mult de învăţat, sper că și spectatorii au fost 


în această situație. Ba sint convins că așa s-a 
intimplat, conducindu-mă după reacţia sălii 
la diferite vizionări și întiiniri cu publicul cel 
mai larg, ultima dată în cadrul acţiunilor edu- 
cative întreprinse în țară de actorii Teatrului 
Bulandra, în întimpinarea zilei de 23 August. 

Duma face parte dintre acele personaje că- 
rora le spunem eroi — fie că sint e 
istorice propriu-zise, fie că nu rtă numele 


poa 
prototipurilor lor, fie că sînt din istoria înde- 


părtată, fie că e vorba de actualitate. Ei sint 


! tot atit de demni de urmat, tot atit de exem- 


plari în modul în care reușesc să fie în ace- 
lași timp luptători și oameni, în cel mai înalt 
sens al cuvîntului, iar în cazul lui Duma, în 
acel sens comunist pe care însuși secretarul 
generat al partidului nostru, tovarășul | 

l-a rezumat în formula „comunist 
de omenie“. x r 
Am învăţat de la personajul acestui film, de 
la activistul de partid Duma, de la acest tip 
de conducător comunist, patriot — echilibrul 
necesar și binefăcător dintre fermitate și înțe- 
legere, dintre intransigenţă și toleranță, din- 
tre spiritul revoluționar și creativitatea uma- 
nistă. În ceea ce ne privește, pe bună drep- 
tate afirmăm că omul este măsura tuturor lu- 
crurilor, ceea ce a devenit la noi în țară nu 
doar o axiomă, ci și un cuvint de ordine al 
revoluției și al socialismului pe care îl edifi- 
căm în România. Ne întoarcem astfel la sen- 


alee. 


iri, înțeleasă și 


o tografie « pe 
fel de eroi își împlineşte o mare datorie față 
de foarte mulţi oameni, de azi și de miine, 
apropiindu-se mai convingător de rostul pe 
care îl are în cultura noastră socialistă. 


ton BESOIU 


pa 


Surorile 


„ARB unei piese „de viață lungă” 
cum este „Surorile Boga“ echivalează cu ur 
act de curaj. Dacă ținem seama — și nu se 
poate să nu ținem — că „actul“ se împlinește 
la puțin timp după ce micul ecran a pus in 
fața a milioane de spectatori aceeași piesa 
cu tripleta de aur Irina Petrescu, Valeria Se- 
ciu, Mariana Buruiană, curajul este brusc 
pindit de risc iar riscul pare să fi stimit în fi- 
ința regizorului o mare poftă de ciștig. Un 
pariu cu sine pare să fi făcut el şi aici intrăm 
în normal, pentru că starea de pariu este la 
lulian Mihu „naturelul“ lui. Privite bine şi 
comparate (intre ele nu cu “estul lumii“) Al- 
mele lui, se vede cu ochiul liber, sint pariuri 

- mai mici sau mai mari, ciștigate sau pier- 
dute, dar pariuri. Mihu face parte din familia 
regizorilor care trăiesc în convingerea că, în 
materie de Cinema, totul se poate și mai ales 
imposibilul. De ce, atunci, nu s-ar fi putut 
ecraniza © piesă văzută, răs-văzută și chiar 
de. curind re-văzută în versiunea teleastă? 


Ce-l ţine pe el în această convingere nu-i: 


greu de ghicit, dar nici nu poate fi respins ca 
idee: credința că orice text, fie el literar, dra- 
maturgic sau cinematografic are tot atitea 
posibilități de citire ciţi realizatori există. Ma 
clar. „mai la obiect", el a pornit cred. la ecra- 
nizarea piesei atit de preţuitului dramaburgy 
Horia Lovinescu ştiind exact că ceea ce va 
apare pe ecran va fi, desigur, „Surorile Boga” 
de Horia Lovinescu, dar văzută de lulian 
Mihu. Ceea ce este exact şi demonstrat pină 
în măduva filmului. Surorile nu seamănă nic: 
cu montările scenice cunoscute, nici cu mon- 
tarea TV, seamănă în schimb violent și orgo- 
lios cu cinematogratul văzut de lulian Mihu. 
Un cinematograf de atmosferă, fascinat de ti- 
puri și tipologii, ostil tiparelor, mizînd, cu 
ochii deschiși, pe ființa actorului, pe puterea 
lui de seducţie; un cinematograf care tinde, 
nărăvaș, să-și rupă friul, să zburde în toate 
zonele și în toate stările chiar şi — dacă nu 
mai ales — in acelea care par nelalocul lor 
un cinematograf subjugat de putinţa saltulu 
— fără plasă — din tragic în comic, din su- 
blim în ridicol, din durere în parodia durerii 
Ceea ce se cheamă o viziune personală. 
Bună sau nu, dar personală. Și dacă aceasta 
viziune a dat Viaţa nu iartă, Felix şi Otilia, Lu- 
mina palidă a durerii — ca să închei citatul la 
superbia cifrei trei — apoi o fi ceva curat în 
Danemarca asta. 

Viziunea personală asupra Surorilor, in- 
cepe chiar cu personajele, începe chiar cu 
cele trei surori. Cum le vede regizorul așadar 
şi ce linii mişcă el în modelele date. lulia 
(„caraghioasa de lulia“) primeşte, prin Adela 
Mărculescu o încărcătură suplimentară și 
ciudată de duritate anulată de tandreţe, de 


(Urmare din pag. 2) 


cinematografic, cu o mișcare uimitor de vie“ 

și cu adausul de mai tirziu al lui Mircea lor- 

guedi; elogiind „rigoarea ilustrativă evi- 
entă”. 

Este de-a dreptul fascinantă chiar simpla 
trecere în revistă a unora dintre punctele în 
care se exercită puterea de metamoriozare a 
filmului, în speţă a regizorului înzestrat cu 
personalitate, cu arta şi știința de a aduce 
datele preexistente ale subisctului în matca 
unor preocupări apropiate de optica virstei și 
a experienței personale. Caci, tinarul locote 
net Radu Gherghina devine eroul principal al 
naraţiunii în film, uzurpind acest rol deţinut 
în subiect (nuvelă) de mai virstnicul căpitan 
Alexandru Renţea (rebotezat Cernea). Mai 
precis, acest cuplu masculin cunoaște o in- 
versare de roluri, sub raportul ponderii și al 
centrului de atenţie, iar junele locotenent e 
întinerit suplimentar prin aceea că nu mai e 
căsătorit: nevasta care vine de la București la 
Bod nu mai e a lui, e a căpitanului, împreună 
cu copilul. Degrevat de această sarcină, tină- 
rul are, în schimb, alte mari probleme. Mai 
intii, el este cel care a făcut frontul, el a tre- 
cut prin foc, tot el e rănitul — nu cu o mină 
lipsă, cum era căpitanul în nuvelă (in film, 
Cernea e perfect teafăr și fără experiența 
frontului), ci cu o rană interioară, cu o schijă 
oprită undeva în plămin și anume oprită, ca 
să zicem așa, dilematic, cum stă bine unui in- 
telectual: dacă o ia spre stinga, nu prezintă 
nici un pericol, se poate opera lesne, dacă se 
duce spre dreapta (căci acea schijă incorpo- 
rată are un fel de autonomie) situația se 
complică foarte mult și riscul e maxim, cum i 
se explică lui Gherghina la spital, în prima 
secvență. Această ciudată rană interioară, ci- 
catrizată la exterior, dar cu un agent activ ne- 
văzut, e un fel de rău existențial al neliniștii, 
sub semnul căruia începe filmu! tar tînărul 
ofițer cu Camus şub braț se simta şi se dê- 
ciară din capul locului un teren de experiență 
al destinului şi al istoriei. E o stare de spirit 
citită și pe figura interpretului ales de regizor, 
debutantul rin Anton, atit de aplicat în a 
juca scepticismul colorat cu insolența muș- 
câtoare, prin care eroul se trădează a nu fi 


8 


€ 


unei lumi în care ea nu și-a făcut loc. loana 
cea urfţică și visătoare devine sub chipul Vio- 
ricai Dinicu, o explozie de frumuseţe și vitali- 
tal, o forţă a naturii inconștientă de sine, un 
amestec de dulceaţă și duritate rar întilnit in 
paleria personajelor noastre cinematogrtice. 


p 4 


Adela 


Mărculescu și 


bârbătoșenie anulată de feminitate, de joc 
„deschis“ la concurenţă cu jocul secret al 
sentimentelor reci la suprafaţă și incandes- 
cente în adincuri. Valentina cea frumoasă şi 
romanţioasă capătă, prin persoana Elenei 
Albu, sclipiciul şi lipiciul unei femeiuşti care 
este însă mai departe de frivola cam prostuți 
sugerată cu fineţe de însăși actriță și mult 
mai aproape de un personaj tragic— tragicul 
mărunt, tragicul în notă cotidiană, tragicul 
„frunzei în vint“ — așa cum o și fixează ui 
lima imagine a filmului: singură, încremenita 
în fața aparatului de filmat, de fapt, în faţa 


Traian Stănescu în Swrori 
fața cinematografică a piesei „Surorile Boga” de 


e de Iulian Mihu. 
Horia Lovinescu 


Senin și încrezător în „aliatul său actorul“ dar 
şi în flerul său regizoral, Mihu modifică și re 
construiește pas cu pas lumea lovinesciana 
aducind-o la sine. Pentru Radu Grecescu (in 
fiim Gorăscu) îl alege pe Andrei Fimti și iar 
nu se înşeală. Actorul încarcă destul de pali- 
“iul personaj din piesă cu o doză de fanatism, 
dar şi de „ţinută profesională“, de ticăloșie 
dar şi de iubire, de iubire da, dar și de in- 
stinct animalic, instinctul speciilor în primej- 
die, trasind, cu patimă conturul unui personaj 
fascinant. Acestei fascinaţii în forță i se 
opune, cu perfidie, fanatismul dezarmat și 


Emisia continuă 


totuși un resemnat. Cu fața ciupită de vărsat, 
cum nu se poate mai „funcţională“, tînărul 
actor e o efigie ingenuă și în același timp 
macerată de experiența prea timpurie, de su- 
ferința precoce, mărturisite în citeva scurte, 
fulgurante fiash-backuri, care rămin nelămu- 
rite, ca o obsesie tulbure a ororilor războiu- 
lui: o fată sub dărimături — înțelegem vag, 
mai tirziu, dintr-o replică întimplătoare, că ar 
fi fost logodnica locotenentului. Stagiu! pe 
care îl face în compania de pază a stației de 
radio. izolată departe de oraș. departe ca 
munții tutelari, câtre care parcurge drumul pe 
jos, cu „Le mythe de Sisyphe“ sub braț, e 
pentru Gherghina o convalescenţă, dar poate 
și anticamera marginalizării, cum se dove-: 
dește îndată, căci întors de la examenul me- 
dical, ofițerul găsește la stație ordinul de re- 
formare. 

Filmul se deschide astfel într-o tonalitate 
meditativă și dramatica. Aproape toate sec- 
venţele și cadrele primei parți, care nu sint 
ale unui film „de acţiune“ și nu pot fi poves- 
tite palpitant, îl arată pe regizor în deplinăta- 
tea aptitudinilor și atribuțiilor de autor, așa 
cum s-au conturat ele treptat, de la Trei zile 
şi trei nopţi pină la La capătul liniei, în per- 
spectiva de a merge „dincolo“, mult mai de- 
parte de acest „capăt“. Secvenţele începutu- 
lui, simple, cotidiene, în detaliile lor realiste, 
uzuale — vrind a face în cadrul de viaţă res- 
trins al staţiei de radio istoricul a 24 de ore 
istorice — capătă o densitate ritualică și se 
situează în această perspectivă a autodepăși- 
rii. Poate pentru prima dată, în lungul sau 
drum de la operatorie la regie, într-o compe- 
tiție in care merge „nack and neck“ doar cu 
losif Demian, luînd tot întiia dată un avans în 
această cursă, Dinu Tănase atestă atit de 
concludent rara facultate de a suspenda pe 
nesimţite, fără artificii, timpul real și gravita- 
ţia obişnuită a gesturilor și vorbelor, situin- 
du-și personajele, în asemenea momente, 


într-un spațiu al gîndirii, guvernat de alte 
legi, în care cuvintele cad rar, incârcate ca şi 
mișcările Oamenilor de un sens și ascultind 
de o chemare neștiută. Astfel sint toate sec- 
vențele care încep cu întoarcerea celor doi 
ofițeri — Gherghina și Cernea — la staţie, 
după vizitele făcute în oraș, locotenentul la 
spital, căpitanul la expoziţia de pictură a 
doamnei general von Horst. Este mai ales 
secvența de la gardul staţiei, unde Petrică, 
soldatul ordonanță, consătean al locotenen- 
tului, încearcă plăcerea aproape uitată a plu- 
garitului („Altceva ce să fac? Glia şi pusca”). 
Otiţerul, care, tocmai primise de la sergentul 
de serviciu și desfăcuse plicul cu ordinul de 
retormare („—S-a intimplat ceva, dom’ lent? 
— S-a! Nu mai sint locotenent“), îi dă solda- 
tului să-i ţină cărţile, se apleacă el însuși, 
precum într-o amintire, asupra coarnelor plu- 
gului, cu un fluierat ușor, țărănesc dar stili- 
zat, mușcindu-și buzele ca într-o voluptate 
reprimată și mină un timp ancestralul atelaj, 
ascultind spusele ostașului care-i vorbește 
din urmă, cu reverenţa specifică a ţăranului 
român faţă de intelectuali, ea însăși o mani 
festare de culturalitate: „— Ana lui Ducaru 
zice c-o să vâ-ntoarceti în sat, să fiți învătă- 
tor, în locul lui domnul Tiberiu, care-o murit 
ast'primavara. — Cine e Ana asta? — O tată 
bâlaie, una care-o crescut ca din apă, n-o ie- 
şit încă la horă“. 

Este starea fastă, de har, a acestui film — 
și Emisia continuă este, cel puţin în aceste 
porțiuni, un film — o stare în care. de la temă 
ṣi idee, cu plurivalenţele lor semantice, func- 
ţiormaza acea globalitate sine qua non a vo- 
cilor artei. Ele au masura lor exactă, ascul- 
tate simultan ori în succesiuni și substituiri, 
cum numai filmul și un regizor de talent le 
poate orchestra, prin fiecare articulație a 
imaginilor, a dialogului, a interpretării, a fiin- 
telor și lucrurilor din cadru (vorbesc şi bo- 
neta de soldat, cu care plugarul își şterge 


dezarmant al pictorului Alec, pe care Val Pa- 
raschiv îl simte și transmite în toată alcătui- 
rea lui stranie de „neisprăvit” lucid, de nepă- 
sător îndurerat de pierzător ce retuză să 
Țreadă in destinul lui de pierzător. Între ei, al 
teilea fanatic, „domnul student“, Mihai Mere- 
uță (Mircea Stoian) în care regizorul inves- 
'ește o cantitate impresionantă de ridicol du- 
s şi abnegaţie gravă iar actorul, simțind 
sarcina ce i s-a pus pe umeri, realizează un 
excelent portret de caraghios romantic: cu 
stofă de erou. Deasupra zbaterilor incon- 
stiente, dincolo de râtăciri și căutări, regizorul 
așează figura lui Pavel Golea (Traian Stå- 
nescu), însăși luciditatea, însăși linia dreapta, 
fără strop de demagogie în atit de ingrata 
structură propusă, pentru că ce poate fi mai 
ingrat pentru un actor decit să fie,nu să joa- 
ce un pozitiv fără prihană. Şi, în sfirşit,cele 
două tunuri cu bătaie mortală, Olga Tudora- 
che (Catinca Gorăscu) și Illeana Predescu 
(Eleonora cea nebună) două nu vreau să zic 
demonstraţii, deși asta ar fi, demonstraţii-de 
ce înseamnă prezența actorului, de cum 
poate să „crape“ ecranul sub o privire de 
monstru sacru, privirile Olgăi Tudorache de 
pildă. Şi, — din nou și — „bomba“ pentru că 
Mihu nu poate, nu este el dacă nu aduceo 
bombă“, balerina. Adina Cezar — neprofe- 
sionistă deci — care construiește o Eufrosina 
Grosu de invidiat pentru orice actriță de pro- 
tesie. Nedreptăţesc, sigur, destule nume, des- 
tule apariții sau roluri secundare, cum ar fi 
cele interpretate de Mihai Berechet, Dorin 
Varga, Alexandru Lungu, Jean Lorin Flo- 
rescu, Emilian Belcin, Alexandru Racovi- 
ceanu. Încerc să mă spăl de păcat spunind 
că toţi sint „de acolo“, din carnea personaju- 
lui încredinţat. Dar: trebuie să opresc „jocul“ 
distribuției, pentru că la orizont se profilează 
fantoma nedreptăţii. Formulată, nedreptatea 
ar suna astfel: Surorile este un film de distri- 
buţie. De actori. Surorile este un fim de dis- 
tribuţie, de actori, dar nu numai atit. El este, 
in primul rînd, filmul unui regizor care dintot- 
deana a ştiut cu cine defilează în materie de 
actori, care şi-a alcătuit intotdeauna distiibu- 
ţii impecabile, chiar dacă uneori șocante (și 
nu este un elogiu, este o constatare și încă 
una ultrabanală, întrucit regizor bun care nu 
stie să-și aleagă actorii nu prea cunosc), dar 
ilmul începe de la acest adevăr banal în sus. 
Ceea ce contează este ceea ce a făcut regi- 
zorul cu actorii lui şi mai ales, ce a făcut cu 
această piesă devenită film. Surorile este ci- 
nema sau este teatru filmat? Aduce sau ba 
zeva nou faţă de viziunile anterioare. După 
parerea mea, Surorile reușește (greul, greul!) 
sa fie film şi nu piesă filmată. Dintru început, 
Mihu a spart tiparul piesei ca să facă loc 
pentru tiparul filmului. Începutul este 
aproape idilic. Trei surori („nu-i nici o aluzie, 
domnișoara loana, vă asigur”), deci trei su- 
rori nu de Cehoy ci de Lovinescu, îmbrăcate 
așa cum se cuvine — sobru, lulia — frivol — 
Valentina, luminos, loana — își trăiesc viața 
in locuința lor cu iz patriarhal, casă de oraș 
de provincie, na uig de familie pe pereți, 
salonașul, serviciul de cafea, etc (costume și 


fruntea şi apoi calul, și lama plugului în 
brazdă și din nou coperta cu „Le mythe de 
Sisyphe“) şi nu în ultimul rînd a sunetului și 
a muzicii. Dintre acestea toate, capacitatea și 
curajul regizorului de a stăpini timpul (mai 
puţin spaţiul, cimpul din cadru și din afara 
lui), puterea de a valora timpul de împlinire a 
fiecărui cadru, a fiecărei sugestii, de a le de- 
cupa şi acumula organic, fluent, pină la gra- 
dul de percuție care le asigură transformarea 
în semn, ies cu deosebire în evidenţă. E un 
moment care trebuie marcat în evoluția încă 
tinărului cineast, secondat aici de operatorul 
Anghel Deca care semnează „imaginea și ca- 
mera“ (iată, deci, că operatorii au reușit să 
impună consemnarea pe generice a diferite- 
lor lor funcțiuni specializate, luind-o înaintea 
aportului scenaristic, ideatic, al regizorilor şi 
al colaboratorilor lor, ca adaptatori ai subiec- 
tului), demers susținut de mai sus pomeniţii 


actori Florin Anton și Dan Condurache, de , 


tot atit de bine distribuiţii Remus Mărgineanu 
(soldatul ordonanță Petrică) și lon Fiscu- 
teanu (sergentul Pirvu, care rostește cel mai 
tandru acel „dom'lent“ și mută întreg limbajul 
cazon într-un registru omenesc), de compo- 
zitorii Răzvan Cernat și Adrian Iorgulescu 
despre a căror partitură ar trebui scris sepa- 
rat ș.a.m.d. 

Dar, înainte de a încheia, trebuie să ne în- 
toarcem la fondul acestui film, despre care 
îndeosebi va mai trebui scris, la funcţia esen- 
țială a regizorului creator, spre a mai sem- 
nala cel puţin citeva dintre contribuţiile sale 
implicate în materia filmului însuşi, la scena- 
rizarea și adaptarea subiectului. Pentru că nu 
numai personajul și motivul dramatic al tină- 
rului erou sint scoase de sub incidenţa întim- 
plătorului și plasate într-un orizont de largă 
respiraţie ideologică, de semnificaţie forma- 
tivă, de eficienţă a expresiei. Același lucru se 
întimplă cu aparent diminuatul căpitan Cer- 
nea (fost Renţea), oarecum trecut în umbră 
prin preeminenţa acordată de tinărul regizor 
tinărului locotenet. Comandantului i se atri- 
buie acolo, în penumbră, un rol de Argus: 
„diletant,... cu ochi de Argus" se autocaracte- 
rizează el, cochetind cu modestia, la expozi- 
ja de pictură a doamnei general, de la înce 
putul filmului. Aici ofițerul român vorbește în 
germană, iar uneori į se răspunde în fran- 


40 de ani de istorie nouă. 


Omagiul cineaştilor 


decoruri Gabriela Ricșan), viața așa cum i s-a 
dat fiecăreia. Surorile rid, au probleme senti- 
mentale, pălăvrăgesc, loana cîntă „Tu care 
est pierduta”, existenţa lor pare aşezată, pina 
la împietrire, între resemnare și speranţă, dar 
intre timp, afară, în stradă, pietrele au inceput 
` sà sară în aer, de atară, din strada politcul 
dă buzna în aceste vieţi şi incepe să facă praf 
idilicul, Dansul istoriei a inceput și pentru ele 
cind tocmai le lovise o stare de bine, de mică 
și călduță . Acţiunile comuniștilor, 
relatate în piesă, prind viața, „se văd”. „Tu 
care ești pierdută“ dispare sub marșuri și lo- 
zinci. Coloana sonoră a profesorului Dan lo- 
nescu propune auzului. cu impecabil prote- 
şionalism nu doar „zgomotele“ tacerii și pre- 
facerii, dar și muzica lui Anatol Vieru care al- 
ternează, îndrăzneț, sonu!  preclasic cu rọ- 
mansul și ritmul marșurilor. Mihu nu uită nici 
o clipă că, împreună cu Horia Pătrașcu a fă- 
cut un scenariu după piesa „Surorile Boga“ 
așa încît nimic nu-l împiedică să mute repli- 
cile din loc, să adauge altele, să selecteze, să 
încredințeze altui personaj o replică ce sună 
mai bine acolo, într-un cuvint să taie, dar să 
nu spinzure. Decupajul se luptă să iasă de 
sub tirania textului, imaginea (Alexandru 
Groza) însoţeşte această luptă pindind tot 
timpul și cu succes cadrul de atmosferă cine- 
matografică. Reacţiile actorilor sint vinate cel 
mai adesea la prim plan, detaliul actoricesc 
sau de decor de asemenea, stările dramatu- 
gice sint, pe cit se poate, traduse, dar nu tră- 
date în stări cinematografice. Dar, chiar și 
, operind, scurtind, montind altfel filmul 
a iae un aer de ușoară teatralitate. Per- 
sonajele chiar scăpate din chinga discursului 
teatral nu reușesc să scape de o anume im- 
pietrire, de o anume împiedicare în situaţia 
scenică pe care nici măcar ieșirea în exterior, 
în piață, în stradă, nu o poate impiedica să 
înflorească. Finalmente, Surorile, filmul, dă 
Cezarului ce-i al cezarului și piesei ce i se 
cuvine. k 
Dincolo de tot și de toate lulian Mihu 
a cîștigat pariul cu sine. El a făcut, într-ade- 
văr, din piesa „Surorile Boga“ filmul Surorile 
semnat destul de vizibil — chiar dacă și cu fi- 
rească plecăciune în faţa autorului ei — lu- 
lian Mihu. 


Eva SÎRBU 


Producţie a Casei de fiim UNU Scenariul: Horia 
Pătraşcu și lulian Mihu după piesa „Surorile Boga” 
de Horia Lovinescu. Regia: lulian Mihu. imaginea: 
Alexandru Groza. Decoruri şi costume: Gabriela Ric- 
şan. Muzica: Anatol Vieru. oana sonoră: ing. Dan 
lonescu. Mo : Eugenia a nd 

Cu: Adela , Elena Viorica Dinicu, 

Stănescu, Tudorache, ileana Predescu, 
Andrei Finţi, Mircea Stoian, Valeriu Paraschiv, Dorin 
Varga, Mihai Berechet, Adina Cezar, Jean Lorin Flo- 
rescu, Alexandru Racoviceanu, Emilian Beicin, Ale- 
xandru Lungu. Film realizat în studiourile Centrului 
de producție cinematografică „Bucureşti” 


ceză, pe teme oarecum estetice, dar el profită 
de ocazie, cu transparente indiscreții asupra 
unor secrete militare, culese printre ofițerii 
nemți prezenţi la vernisaj, scenă care nu fu- 
sese deloc prevăzută iniţial, cum nu fusese 
nici această funcţie arhetipală. Un Argus afi- 
şat ca atare încă din prima fotogramă de 
după generic. în care Dan Condurache, cu 
privirile dilatate imperios sub ochelarii bine 
aleși de la recuzilă, e vazut o clipa, dintr-un 
unghi de elect, intr-un cadru fix, tixindu-ne la 
rindu-i scrutător, ca un avertisment tacit asu- 
pra celor ce se vor intimpla și pe care tocmai 
el le-a pus la cale, conspirativ. Sugestie re- 
dată cu arta demonismului fermecător și im- 
plicit parodic, al cărui monopol îl deține in- 
comparabilul actor. Un întreg plan secund al 
acțiunii este astfel introdus în film și functio- 
nează ca subtext, ca liant secret și explicaţie 
ultimă a evenimentelor ulterioare, intr-o tesa- 
tură abilă, traducind ceva din subtilitatea po- 
litică a marelui act istoric evocat. Fără a o 
declara niciodată ritos, dimpotrivă, derutin- 
du-ne chiar în clipele cheie ale transmiterii la 
radio a Mesajului, printr-un soi de impasibili- 
tate manieristică, după ce acceptase, nu fără 
un vizibil suris malițios, să fie acuzat cu inso- 


Eroismul ca asumare a răspunderii 
(Florin Anton) 


Salutări de la Agigea 


Su şcolară. Figuri de elevi. Mai pre- 
mianţi, mai nepremianți. 18 ani. Urmează o 
vacanță — prima! — la muncă. Pe Şantierul 
național al tineretului Canalul DunaresMarea 
Neagră. În seara cind se pregătesc bagajele, 
la televizor se dă ...Răsună valea! Evident, nu 
întimplător citează regizorul Cornel Diaconu 
tocmai din valea, „primul lungmetraj 
al cinematografiei românești de stat“, produs 
în 1949... „Frumoșii brigadieri" ai marilor ṣan- 
tière... „Bum-bești-Li-ve-zeni“... Agnita-Bo- 
torca... Pe lingă dozele de duioșie, de simpa- 
tie, de ironie, de auto-ironie, citatul semnali- 
zează și o rădăcină, și o filiație, plasind — 
declarat — noul titlu în arborele genealogic 
— deocamdată nu prea ramificat — al filmu- 
lui nostru „cu şi despre șantier“. Şantierul 
vieţii şi șantierul limbajului cinematografic — 
în filmul de atunci și în filmul de acum — iată 
un subiect generos pentru cinematografia 
comparată. Doar un detaliu semnificativ: re- 
gizorul de acum, Cornel Diaconu, ca și i- 
zorul de atunci, Paul Călinescu, are la bază o 
solidă experienţă de documentarist — de aici 
abilitatea cu care a reușit să exploateze, să 
accentueze și să fructifice cinematografic va- 
lențele publicistice și „televizistice” ale sce- 
nariului (scris de Aristide Butunoiu și Mihai 
Tatulici). Ca urmare nu povestea (de pildă, 
povestea premiantului pe care o mamă retro- 
gradă nu vrea să-l lase pe şantier pentru că, 
zice ea, „am avut destui eroi în familie, nu-i 
nevoie să mai fie încă unul“) nu povestea și 
nu poveștile interesează în primul rind, ci at- 
mostera. Atmosfera locului: trepidaţia marelui 
şantier. Atmosfera virstei: tinerețe, jovialitate. 
sufietism, candoare — portret de grup. Așa 
se face că, pe mari porțiuni, nu e uşor de 
precizat dacă avem de-a face cu inserția do- 
cumentarului în ficţiune sau invers. Bine gă- 
sit — pretextul filmului în film (filmul secund, 
un film de cineciub, e montat în filmul prim 
sub formă de amintiri cinematografice din va- 
canţă). Bine găsit și bine venit, pentru că jus- 
tifică nu numai numeroasele fragmente de in- 
terviuri (de la un şantierist în prag de pensie 
pină la o fetiță cu mama „excavatoare și tata 
excavator“), dar justifică și timbrul întregului 
fiim — un timbru de comedie lirică (în paran- 
teză fie presupus, scenaristul ideal al lui Cor- 
nel Diaconu ar fi fost Mihail Sebastian?); un 
ton euforic — decrispat — nostalgic — umo- 
ristic, tonul unor elevi care își aduc aminte 
„cea mai frumoasă vacanţă“ din viața lor, va- 
canța în care „şi-au legat viața de un lucru 
durabil“; or,-în amintire, contururile au voie 
să-și piardă din consistență, să devină di- 
fuze... A-i reproșa filmului un anumit surplus 
de fotogenie, a-i semnala atenuarea asperită- 
ților, înseamnă a-l lua drept altceva decit şi-a 
propus să fie. Chiar și titiul precizează Salu- 


lență de locotenentul din subordine că ar co- 
cheta cu inamicul şi cu arta sa, Cernea (Dan 
Condurache) e, devine în film, în felul lui, un 
ilegalist. El este unul dintre acei ofițeri ai ar- 
matei române care au acţionat în legătură di- 
rectă cu Partidul Comunist Român, pentru 
pregătirea şi desfășurarea insurecției. lar un 
cineast ca Dinu Tănase știe că pentru 
această filiaţie, personajul trebuie să și intre- 
prindă. ceva, ceva care să se vadă şi să con- 
teze în film, să aibă ponderea dramaturgica 
specifică și efectul de limbaj adecvat. De aici 
procurarea și aducerea, din primele secvențe, 
a pieselor de rezervă pentru staţia de radio, 
de aici nevoia improvizată a căpitanului de 
a-și aprinde în drum ţigara de la ceteristul de 
la canton (Vasile Niţulescu), legătura sa de 
partid, nu înainte de a-i fi cerut, mereu înșe- 
lator în subtilitățile sale, un foc locotenentu- 
lui de alături, deși ştia că acesia nu tumeaza 
(„— A, uitasem!'). 

În celelalte porţiuni ale filmului, aceste fa- 
cultăţi creative ale autorului funcționează in- 
termitent. Ele se perpetuează totuși pină spre 
final, în nu puţine momente la fel revelatoare. 
lată, de pildă, înfruntarea ultimă, între câpi- 
tan şi locotenent (încă o invenţie regizorală) 


tări de la me Oricit farmec ar avea. o 
carte poștală ilustrată va fi întotdeauna alt- 
ceva decit o radiografie. 

Cu talent și cu sigur simţ al armoniei, regi- 
zorul ştie ce să ceară şi ce să obțină, în spe- 
cial de la trei principale „compartimente“: 
imaginea, montajul, distribuţia. 

imaginea (Alexandru Groza) — un aparat 
de filmat viu, agil, înghițind cu nesat aerul 
şantierului: mașini de mare tonaj, mașini 
Raba, mașini Belaz, excavatoare, bolovani, 
noroi, munţi de pietriș, cortine de praf — 
aparentul “haos“ din care s-a-ntrupat Magis- 
trala albastră — filmată înnaripat, (din elicop- 
ter) într-un cadru la vederea căruia un 
naj exclamă pe bună dreptate: „Fantastic! De 
sus se vede extraordinari”... Imaginea are 
densitate, căldură, e gindită cu inventivitate 
și cu mare poftă de cinema. 

Montajul (Adina Petrescu) dimensionează, 
interferează, alternează, contrapunctează cu 
inteligență segmentele dramaturgice, reușind 
performanța de-a transforma caleidoscopul 
de pier într-o senzație de învăluitoare 
fiuenț 

Distribuția cucerește prin autenticitate. Au- 
tenticitatea șoferului Aștefanei zis de colegi 
„Ștefan cel mare“ (Șerban lonescu); autenti- 
citatea premiantului în luptă cu tutela ma- 
ternă (Nicolae Caranfil — proaspătul absol- 
vent de regie fiim laureatul recentei ediţii a 
Festivalului de la Costinești pentru cel mai 


EN 


familie l 


în subsolul stației, la uzina electrică, în pre- 
zența mecanicului (Paul Lavric): e clipa cri- 
tica ce precede transmiterea Mesajului, cind 
cineastul vede și aude totul, potențat de dia- 
pazonul momentului — ţinuta, nasturii, sem- 
nalul roșu al lămpii de alarmă, roata uriașă a 
instalaţiei automate care va fi acționată nu- 
mai în caz de întrerupere a curentului electric 
provenit din afară, dar pe care mecanicul, cu 
propriul său joc secund, o pune pe neaștep- 
tate în funcţie, ca într-o repetiție generală 
premonitorie, spre a tempera parcă, în ace- 
lași timp, zelul inoportun al ciocnirii dintre 
cei doi ofiţeri. 

Alte linii virtuale ale subiectului — ingine- 
rul stației (Mitică Popescu), ruda lui tocmai 
sosită de la București (Rodica Negrea), cu- 
tare soldat, „șmecher, dar trage bine“ și inde- 
osebi „civilii“ de la masa de seară și apoi din 
subsol nu cunosc asemenea dezvoltări, er 
iuni, în 
izorul com- 


relanti-ului în momentul transmiterii Mesaju- 


Poem patetic într-un cadru realist 
(Dan Condurache) 


bun film IATC); autenticitatea liceenei îndră- 
gostite (Irinel Panduru — elevă la liceul „Di- 
mitrie Cantemir“), autenticitatea dandy-ului 
„après la lettre" (Cristian Șofron), autenticita- 
tea profesorului cumsecade (Ștefan Velni- 
ciuc), autenticitatea comandantului de şan- 
tier (Dan Nanoveanu), autenticitatea timidului 
care încurcă vorba cu fapta (Dan Puric)... au- 
tenticitatea altor actori profesionişti și nepro- 
fesioniști care animă cu vigoare schiţele de 
portret ale scenariului (Magda Catone, lon 
Cojar, Maria Dumitrache-Caraman, Cerasela 
Stan, Manuela Ciucur, Florentin Duşe, Doina 
Deleanu, lonei Mihăilescu, Dan Berlogea 
Cristian Rotaru, Atanase Lascu, lonel Frăţilă 
și alţii). Pulsul filmului: muzica lui Andrei Tă- 
năsescu, excepțională în simplitatea ei vie și 
atașantă. < 

Un film care, cu graţie, își ține în mină pu- 
blicul (vezi reacţia de simpatie a amfiteatrului 
de la Costinești) 

Un prim cine-pas pe marginea unui subiect 
care își așteaptă în continuare cineaștii, aṣ- 
teaptă „rezolvarea calculului” sugerat chiar 
de o replică din film: „în cii kilometri de peli- 
culă încap atiția kilometri de Canal'..? . 


Eugenia VODĂ 


Producţie a Casei de fiim CINCI. Scenariul: Aristide 
Butunoiu, Mihai Tatulici. Regia: Core! Diaconu. 
Imaginea: Alexandru Groza. Montajul: Adina Petres- 
cu. Decoruri: arh. Cristian Niculescu. Costumele: 
Desdemona Lozinschi. Muzica: Andrei Tănăsescu. 
Sunetul: Al Yener. Cu: Șerban lonescu, lan Vel- 
niciuc, Doina Deleanu, Nicolae Caranfil, Cristian 
fron, Florentin. Dușe, Cerasela Stan, Manuela Ciu- 
cur, Dan Puric, Cristian Rotaru, Atanase Lascu, Ma- 
ria Dumitrache-Caraman, lon Cojar ș.a. Film realizat 
in studiourile Centrului de producţie cinematografică 
„București“. 


lui, cu muzica la rindu-i rarefiată, ca o tita- 
nică smul dintr-o inerție seculară, la care 
cheamă și vocea timbrată, cum numai el știe, 
a lui Victor bena, Reușesc, de aseme- 
nea, prin dilatare fiimică, unele momente tra- 
za = fie intr-o variantă de western distilat, 
cum zicea cineva (apariţia tirzie pe cisternă 
în plină bătălie cu agresorii, a sublocotenen- 
adversar al ascetismului — Ștefan Min 
tulescu cu șoterul respectiv — Adrian Geor- 
gescu), fie in linia unui poem patetic sau ele- 
giac (prima emisiune a staţiei din-24 august, 
la ora 6 dimineața Cak s e bea ordonanţei). 
Alteori, aceste întoarce prese ale lucruri 
lor pe dos — cum e, de pildă, folosirea prea 
parcimonioasă a însăși emisiunii staţiei, refu- 
zul de a juca acest efect scontat — sint un 
minus al filmului. Discutabile sint spoi exce- 
sul cantitativ și abținerea programatică de a 
clarifica, în episoadele bataistice mult întinse 
din partea a doua și a treia, nu numai care în 
cine trage, dar și de unde și încotro, de ce și 
cu care efect (cu toate că intenția prezentării 
războiului ca o baie confuză de praf și sii 
e evidentă, ca și performanța demonstraţiei 
de profesionalitate, într-un registru lesne de 
speculat, din care alții fac aproape totul și 
care se dovedește a fi “la moindre des cho- 
ses"). 
Cred că reușește, în schimb, inversarea so- 
luţiei tradiționale de final, cind mor toți eroii 
şi anume după ce victoria era practic obţi- 
nută. Nu sub semnul fatalității sau al zădărni- 
ciei, ci ca un ultim act meditativ al regizorului 
despre condiția luptătorului: prin sacrificiul 
său, prin dispariția prematură, eroul nu mai 
să se bucure de opera înfăptuită, avind 
doar privilegiul tum al unei efigii care nu 
Imbătrinește ni ată. Nu e adevărat — pare 
a ne spune, metaforic, regizorul cu acest gest 
de adio — că „eroii nu au virstă“. Eroii sint 
întotdeauna și rămîn tineri. 


Producţie a Casei de filme CINCI. Scenariul: Aure/ 
Mihaie. Regia: Dinu Tănase. imaginea: Angnei Deca. 
Decoruri: arh. Magdalena Mărâșescu. Muzica: Răz- 
van Cernat, Adrian Iorgulescu. Sunetul: Gheorghe 
larian, Silviu Camil. Montajul: iolanda Mintulescu, 
Adina Petrescu, Dan Nanoveanu. Cu: Dan Condura- 
che, Florin Anton, Andrei Török, lon Fiscuteanu, Re- 
mus ineanu, Vasile Niţulescu, Mitică Popescu, 
Rodica rea, Maria Junghietu, Aurelia Sorescu, 
Ştefan Mintulescu, Paul Lavric, Adrian Georgescu, 
Flim realizat in studiourite Centrului de Producție Ci- 
nematogratică Bucureşti. 


l filmul românesc în dezbatere | 


Totul a pornit de la ideea de a concretiza (și nu teoretiza) o formulă 
foarte mult — dacă nu excesiv — folosită in diverse cronici scrise sau orale: 
formula de „rol memorabil“. Rar o cronică tără vreun rol memorabil. Doar 
istoricii de film ai viitorului iși vor putea permite — dacă iși vor pune pro- 
blema — să așeze pe un taler ai balanței „rolurile memorabile“ din vechile 
cronici de film, și pe celălat taler rolurile care au rezistat efectiv eroziunii. 
Dar asta e o problemă a viitorului. In ceea ce ne privește, prima idee care 
ne-a venit in luarea cu asalt a conceptului de rol memorabil a fost să ne 
adresăm chiar actorilor. Ce inseamnă un rol memorabil din punct de vedere 
al actorului scrutindu-și propria filmografie? Primul răspuns pe care l-am 
primit ne-a convins urgent că e vorba de o pistă falsă. lată-l: 


Răspunsul la această străveche întrebare 


. se formulează cam așa: 

— .. Primul, desigur, cel mai iubit, cel care... 

— .. ultimul, desigur, cel mai iubit, cel care... 

— .. acela... din anul... în care... cu care... care mi-a prilejuit... 

— ... Primul premiu de interpretare... 

— „. ultimul premiu de interpretare... 

Citeva variante. pe care nici cel mai original dintre noi n-are cum le ocoli. 


lina PETRESCU 


Prin urmare „ne-am gindit și am aflat“: departe de capriciile unei memorii personale mai 
mult sau mai puţin afective, care să opereze cit mai obiective „antologiii subiective de roluri 
memorabile“, există totuși un criteriu de mai mare soliditate: memoria În această ci 
ne-memorie s-au depozitat, în timp. şi premiile de interpretare (masculină și feminină) decer- 
nate anual de Asociaţia Cineaștilor. Drept care, scotocind în nesecrete dosare, am extras ci- 
teva date deloc lipsite de semnificaţie. Istoria premiilor ACIN nu e prea lungă: ea începe în 
1971. E interesant de văzut, în această perioadă, ce a selectat numita memorie a breslei? Ce 
actori? Ce filme care i-au pus în valoare? Ce personaje? Există și actori mari sau de mare po- 
pularitate care nu au intrat niciodată în palmares? (și de ce?) În speranţa că nu câdem în pură 
statistică, observăm că: în acești 12 ani s-au inscris la capitolul „premii de interpretare“ — 32 
de actori (16 actori și 16 actrițe). Exista, veți întreba, și actori cu mai multe „Oscaruri“? Există: 

Patru actori au primit de două ori premiul de interpretare 

la o distanţă de doi ani (în '71 și în '73) llarion Ciobanu, 

la o distanță de trei ani (în '72 şi în '75) Gheorghe Dinică 

la o distanță de 5 ani (în '71 şi în '76) Amza Pellea 

la o distanţă de 10 ani (în '72 și in '82) Mircea Albulescu. 

Fenomen întilnit și în cariera a două actriţe: 

Tora Vasilescu (la o distanţă de 5 ani: în '75 și în '80) și 

Margareta Pogonat (singura care a cucerit premiul doi ani la rind (în '72 şi în '73))... 

Cea mai tinără laureată a premiului: Catrinel Dumitrescu (în'79. la nici 25 de ani). 

Cel mai virstnic: Fory Etterle (în 1973, la 65 de ani). 

De două ori, premiul a fost acordat post-portem: Toma Caragiu și Cornel Coman. 

lată, în continuare, cele mai importante premii de interpretare. ACIN. Veţi vedea, nu ste 
vorba de o „listă“, ci de o condensare în date — nume — titluri, a unui deceniu de școală ro- 
mânească de actorie de film: 


; 1971— 
Premiul de interpretare masculină, ex aequo: 
© Amza Pellea (pentru rolul din Mihai Viteazul) 
e ilarion Ciobanu (pentru rolurile din Asediul și Frații) 
e Emanoil Petruț (pentru rolul din Fraţii) 
Premiul de interpretare feminină, ex E 
e irina Petrescu (pentru rolul din Facerea" lumii) 
e Marga Barbu (pentru rolurile din Haiducii, Urmărirea, Facerea lumii) 
e ioana Bulcă (pentru rolul din Mihai Viteazul) f 


TURo 
Premiul de interpretare masculină, ex aequo: 

* Gheorghe Dinică (pentru rolurile din Explozia, Felix și Otilia, Cu miinile curate, Bariera, 
Atunci i-am condamnat pe toți la moafe) 


Premii, premianțţi, roluri 


e Mircea Albulescu (pentru rolul din Puterea şi Adevărul) 
Premiul de interpretare feminină, ex aequo: h 

e Margareta Pogonat (pentru rolul din Drum in penumbră) 

è Leopoldina Bālānuțā (pentru rolui din Nunta de piatră, Feteleaga) 


7 =a S 
Premiul de interpretare masculină, ex aequo: 
è ilarion Ciobanu (pentru rolurile din Ultimul cartuș, Conspirația, Departe de Tipperary) 
e Fory Etterle (pentru rolurile din Conspirația şi Departe de Tipperary) 
Premiul de interpretare feminină, ex aequo: 
© Margareta Pogonat (pentru rolurile din Zestrea și Dragostea incepe vineri) 
© Luiza Orosz (pentru rolul din Vitorniţa) 


: e 1974 

Premiul de interpretare masculină, ex aequo: 5 
e Sergiu Nicolaescu (pentru rolurile din Numuritorii și Un comisar acuză) 
e George Motoi (pentru rolul din Trecătoarele iubirii) 

Premiul de interpretare feminină, 
e Eliza Petrăchescu (pentru rolul din Duhul aurului) 


1975. rr 
Premiul de interpretare masculină, ex aequo: f 
e Gheorghe Dinica (pentru rolul din Mustrate cu flori de cimp) 
e Mircea Diaconu (pentru prona din Actorul și sălbaticii) 
Premiul de interpretare feminină, ex aequo: 7 
è Draga Olteanu (pentru rolurile din Hustrate cu flori de,cimp și Filip cel Bun) 
e Tora Vasilescu (pentru rolul din Cursa) 


1970 — 
Premiul de interpretare masculină, ex aequo: 

e Amza Pellea (pentru rolul din Osinda) 

e Victor Rebengiuc (pentru rolul din Tănase Scatiu) 
Premiul de interpretare feminină, 

e Rodică Tapalagă (pentru rolul din Tănase Scatiu) 


1977 
Premiul de interpretare masculină: post-portem, actorului Toma Caragiu. 
Premiul de interpretare feminină: nu se acordă. 


—— 1278 — 
Premiul de interpretare masculină: 

e Ștefan iordache (pentru rolul din Ediţie specială) 
Premiul de interpretare feminină, ex aequo: 

* Valeria Seciu (pentru rolul din Înainte de tăcere) 

è Violeta Andrei (pentru rolul din Eu, tu și Ovidiu) 


— 1979 —— -~ 


Premiul de interpretare masculină, ex aequo: 
e Gheorghe Cozorici (pentru rolul din Clipa) 
e ion Dichiseanu (pentru rolul din Clipa) 
Premiul de interpretare feminină: 
e Catrinel Dumitrescu (pentru rolul din Omul care ne trebuie) 


Premiul de interpretare masculină: 
e Florin Piersic (pentru rolurile din Drumul oaselor și Rug şi flacără) 
Premiul de interpretare feminină, ex aequo: 
è ioana Crăciunescu (pentru rolul din Blestemul pămintului, blestemul iubirii) 
e Tora Vasilescu (pentru rolul din Proba de microton) 


Premiul de interpretare masculină: post-mortem, actorului Cornel Coman. 
Premiul de interpretare feminină: 
e Carmen Galin (pentru rolurile din Saltimbancii și Ana şi hoțul) 


1982 
Premiul de interpretare masculină: $ zi 
e Mircea Albulescu: (pentiu rolurile: din Înghițitorul de săbii și Orgolii) 
Premiul de interpretare feminină: 
e Dorina Lazăr ((pentru rolul din Angela merge mai departe) 


. În curind vor fi decernate şi premiile pe anul 1983. Pina atunci, o fugara incursiune în 


„mâșinăria succesului“, o suită de flash-uri și de fiash-back-uri ale unor premianţi, cunoscuţi și 
recunoscuți autori de „roluri memorabile“. 


Sub semnul Festivalului naţional „Cîntarea României“ 


Filmul etnografic, ca document 


"A 


l. răstimpul scurt al cîtorva săptă Ç 
mîni de la începutul verii, au avut loc dou: 
întilniri ale cineamatorilor: prima, în comuna 
Bivolari, județul lași, organizată sub generi 
cul „Satul românesc de ieri şi de azi“ (a treia 
ediţie) iar cealaltă la Herculane, unde s-a 
desfășurat festivalul anual de „Etnografie, fol- 
clor și turism“. Distanţa geogratică dintre 
aceste evenimente artistice exprimă, întim- 


ematorii 


tind să realizeze 
care să înfrunte timpul prin adevăr 
şi emoție artistică 


tere, dragoste şi un adinc respect faţă de 
erou. 

Mihai Pop și colegii săi de la „Cineclubu! 
„Transilvania“ (Casa de știință și tehnică a 
tineretului — Brașov) ne oferă o altă expe- 
rienţă a vibrației poetice în contact cu natura: 
lotci ieșind în larg, valuri și feţe arse- de 
soare, miini încordate pe rame, cer înnorat 
aplecat peste adincuri, hore de lotci mişcă- 
toare înconjurind năvoade, soare lucind pe 
cărările mării, convoaie ingreunate de roa- 
dele pescuitului la cherhana și iarăși miini și 
chipuri! Şi rame, și soare, și apă... şi toate 
acesta fac! de ia porțile Dunării, 
unul dintre -cele mai izbutite portrete colec- 
tiv, notate în multele mele întilniri cu pro- 
ducţia de cineciub. 


filme 


Apoi, la Valul lui Traian, Gheorghe Pău- 


plător, şi aria largă de asimilare. în creaţia ci- 
neamatorilor a unei problematici şi a unor 
motive poetice cu semnificație morală și psi- 
hologică inspirate de realitățile satului romă- 
nesc și surprinse dintr-un unghi de vedere 
care încearcă să consemneze atit evoluţia lui 
specifică în anii socialismului, cit și elemen- 
tele perene ale culturii noastre populare. 
Cunoscind succesele edițiilor anterioare 
care înscriau între 70 şi 100 de titluri, prezen- 
tind toate genurile scurtmetrajului, era de aṣ- 
teptat ca şi în anul acesta tipul de filme con- 
sacrate satului și etnografiei să nu scadă nici 
în frecvenţă, nici în importanță. Organizatorii 
au apreciat însă că festivalurile tematice tre- 
buie să pună accentul nu neapărat pe carac- 
terul lor competitiv, cit, mai ales, pe acela al 


dezbaterilor, concepute ca o pregătire ideo- 
logică a amatorilor în perspectiva deschideri: 
celei de-a cincea ediţii a Festivalului național 
„Cintarea României“. Sub acest aspect, fil- 


“ mele prezentate la cele două festivaluri au fă- 


cut mărturia nivelului artistic superior atins 
de unii amatori și, totodată, au prilejuit un ri- 
guros schimb de opinii pe seama responsabi- 
lității social-educative a cineamatorului și a 
necesității perfecționării sale în tabere de 
creaţie îndrumate de ACIN. 

Lista filmelor premiate la Bivolari şi la Her- 
culane e, totuși, destul de bogată. Selectind, 
rețin pentru comparații viitoare cinci lucrări 
care mi-au produs o impresie deosebită: în- 
cep cu filmul care a și obținut 
Marele premiu. această peliculă Nicolae 


Negruţiu (Cineclubul Oţelul Roșu) ne convinge 
cà inteligența umană a jucat şi continua sa 
joace un rol decisiv în viața satului. Nevoia 
de a face ordine în lucrurile naturii, de a fo- 
losi avantajele ei oferă un cimp fertil de ac- 
țiune intervenţiei tehnice a unor oameni care 
înțeleg și simt rosturile locului natal. Înzes- 
trați cu geniul invenţiei, ei au dat dovadă de 
previziune și o abilitate copleșitoare, în stare 
să născocească mașini minunate, cu o înfăţi- 
șare cam primitivă, ciudată, dar care au virtu- 
tea să sporească puterea brațului în munca 
ior de fiecare zi. Filmul este, deci, portretul 
unui astfel de om, conturat din detalii redate 
cu o delicată poezie a vieţii și cu acel senti- 
ment al deschiderii care îţi dă certitudinea că 
în spatele aparatului de filmat se atia cunoaş- 


nescu — un creator sosit de curind în mișca- 
rea cineamatorilor — propune un sti! de ci- 
nema direct, în forță agitatorică imediată: Ne- 
cazurile lui moș lon Accesul la ce 
gindește moș lon despre cum se lucrează și 
cum sînt gospodărite loturile CAP-ului din 
comuna lui, are loc printr-un permanent con- 
trapunct între imagine și un text cu articulaţii 
ironice și pline de bun simţ. Simplificarea 
pare excesivă. Absența emoției e compensată 
însă prin densitatea informaţiilor și, mai cu 
seamă, printr-o neostenită invitație la a lua 
atitudine. Ceea ce, așa cum ne-a mărturisit 
autorul în cadrul consfătuirii, este și raţiunea 
de a fi a cineclubului său: „a arăta, a in- 
drepta, a educa!“ f 
Dintre filmele care au ilustrat categoria „et- 


memorabile 


Premiul pentru 


tine și premiul 
pentru ceilalţi 


Saltimbancii + Ana şi hoțul. Şansa de a 
juca, în aceeași perioadă, două personaje ati! 
de diferite: o „prințesă a circului” de la 1900 
şi o „fată ca oricare“ de la 1980 și... Şansa 
unui moment inspirat, şansa unei colaborări 
în cei mai buni termeni cu regizorii celor 
două filme (Elisabeta Bostan și Virgil Calo- 
tescu), şansa unui premiu. Ce și cum și cit 
contează un premiu? Contează mai ales pen- 
tru tine: un premiu e confirmarea, în proprii 
tăi ochi, a unui efort, a unei etape de creaţie, 
a unei ierarhii și ierarhizări de valoare. În 
ceea ce privește importanța unui premiu de 
interpretare pentru ceilalți, pentru marele pu- 
blic, cred că la acest capitol ar mai fi multe 
de făcut. Incepind, poate, chiar cu un plus de 
popularizare a acestei forme de competiție 
profesională! 


Carmen GALIN 


Cea mai fericită 


a fost fetiţa mea 


Un asemenea premiu înseamnă și bine, în- 
seamnă şi rău. Bine: e vorba de o recunoaș- 
tere a ta, a muncii tale, a talentului tău. Rău: 
seamănă cu un final, cu un punct, cu un sfir- 


şit de buclă... Lucian Bratu este cel căruia îi 
datorez prima mea partitură ampla in cinema 
(Angela merge mai departe), un rol pe care 
sint foarte bucuroasă că l-am făcut — a avut 
o surprinzătoare priză la public, lumea mă 
mai strigă și azi, pe stradă, Angela! Un astfel 
de premiu e o mare bucurie, mai ales atunci 
cind ajungi la 40 şi... și vezi că n-ai jucat prea 
mult... Cea mai fericită a fost fetița mea, loa- 
na-Maria, pe care am dus-o în sală la decer- 
narea premiilor, gindindu-mă că cine ştie 
dacă o să mai aibă vreodată o asemenea 
ocazie! Era tare mindră de mine și mi-a pro- 
mis că o să se străduiască să ia și ea un p'e- 
miu, la școală! 


Santierul, 
a doua natură 
(Valeria Seciu, 
Mircea Albulescu şi 
Gheorghe Cosarici 
Dragostea 

și revoluția ) 


Un premiu de interpretare 

seamănă cu un posibil indicator de circulație 
pe drumurile cinematografice: 
„Atenţie! Rol memorabil!“ 


.„„Din păcate, în ‘ceea ce mă privește, am 


impresia că premiul contează pentru tine și 
atit. Nu contează, practic, în cariera unui ac- 
tor absolut deloc. După cite ştiu, după ce un 
actor cucerește un Oscar, îi vin scenarii 
peste scenarii, să aleagă, toată lumea se bate 
să joace cu laureatul... De cind am luat pre- 
miul de interpretare ACIN nu mi s-a mai pro- 
pus nici un. rol... 


Dorina LAZĂR 


armen Galin, 


nografie și folclor“ la ambele festivaluri, o 
singura peliculă îmi lasă impresia unui incon- 
testabil progres: Înmormintarea iernii, de Er- 
vin Schnedareck (Cineclubul Casei sindica- 
telor din Tirgu Mureş). Criticii mai ponderaţi 
decit mine ar putea fi tentaţi să dea o expli- 
caţie completă despre ce se înțelege prin: 
progres în filmul etnografic. Eu reduc totul la 
o simplă mărturisire: cred că filmul etnografic 
trebuie să renunţe la orgoliul oricărui pito- 
resc străin de înregistrare fidelă a faptului. 
Dimitrie Gusti ne-a dat cindva, în acest sens, 
un model de ințelegere pe care mulţi l-au ui- 
tat. Urmărind sfatul unei indelungate expe- 
riențe, Ervin Schnedareck filmează un obicei 
străvechi, avind probabil origine comună cu 
cel amintit de Fellini în Amarcord, unde, ca și 
în Înmormintarea iernii, are loc o procesiune 
cu dansuri mimetice, în timpul căreia se dă 
foc unei păpuși de paie. Filmul rminta- 
rea iernii există și prin calitatea lui de docu- 
ment. lată un folos atins în sprijinul cercetării 
etnologice, care așează onest lucrarea unui 
cineamator în şirul mărturiilor ce participă la 
dialogul nostru emoționant cu istoria vetrei 
naţionale. 

Mai pot fi citate şi alte lucrări care se apro- 
pie de cerințele documentarului etnografic, 
așa cum sint, de pildă, Jienii, Plecarea oieri- 
lor, dar mai ales Bätrinii, un scenariu pentru 
diaporamă — prezentat la Herculane de Ci- 
neclubul cadrelor didactice din comuna Jina, 
județul Sibiu — pe tema unității moral-spiri- 
tuale a românilor din Țara Maramureșului, 
sesizind, în curgerea generaţiilor, același fel 
de-a fi, de-a munci, de-a folosi unele obiecte 


Graţia, umorul, melancolia unui „fil 
Octavian 


= timbâncii) ] 


ae: pos 


m de familie” 
Cotescu şi Adrian Vilcu în Sal 


care au rămas fără întrerupere în deprinderile 
de viaţă ale moroşenilor. Din păcate. această 
minuțioasă observaţie a tradiţiei este pe ju- 
mâtate compromiă de execuția tehnică a 
unor diapozitive, cedind astfel locul | unei lu- 
crări mai puţin ambiţioase în ce priveşte sce 
nariul, dar cu o tehnică a fotografiei ireproşa- 
bilă Simfonia orașului de ion Butnicu. 
Subliniez, folosind acest prilej, că nu e 
prima oară cind se ratează lucrări promiță- 
toare datorită unor materiale foto-sensibile și 
unei aparaturi imperfecte. Cineamatorii nu 
pot lua în stăpinire artistică această lume a 
filmului fără a fi mai întii stăpini pe mijloacele 
tehnice și nu-și pot însuși această tehnică 
modernă de expresie fără a o poseda și fără 
a li se înlesni pe toate căile accesul la pro- 
gresul ei. Abia de aici incolo vom putea vorbi 
de fenomenul de masă numit cineamatorism 
ca despre o realitate culturală a cărei dezvol- 
tare stă tot timpul așezată, orientată, spre 
anul 2000. Și merită acest popor al nostru, în 
al cincilea deceniu al libertății și al demnității 
sale, o artă care să grăiască despre el în ter- 
menii deplinei cunoașteri a măiestriei, a crea- 
ției, ai cărei slujitori amatori și profesioniști 
deopotrivă nu au decit o singură sursă de in- 
spiraţie — realitatea socialistă; un singur mo- 
del-omul ei; și un singur crez artistic — desă- 
virsirea unor opere care să înfrunte timpul 
prin tot atita adevăr și curata em otie, cît ne 
eşte dat să trăim în glorioasa epocă des- 
chisă de Congresul al IX-lea al Partidului 


Radu Aneste PETRESCU 


Mai întîi: curajul 
unui regizor! 


Dacă ma aşteptam, în '76, să iau un pre- 
miu? Mă aştept în orice an să iau un pre- 
miu!... Atunci s-a intimplat să-mi placă rolul, 
Tânase Scatiu. Era vorba de un scenariu 
foarte bun. Orice creaţie pornește de la o 
bază: textul. La care se adaugă calitatea regi- 
zorului, calitatea operatorului... Piţa a avut 
curaj cind m-a distribuit în Tănase Scatiu. 
Cred că puţini regizori ar fi făcut-o, pentru că 
puţini m-ar fi „văzut“ în rol. Gheorghe Dinică, 
de pildă, era mai „de acolo”. Mă întrebaţi 
dacă n-am avut şi eu curaj acceptind rolul? 
Nu, pentru că eu pe mine mă cunosc, iar 
acest fel de curaj de a juca roluri cit mai dife- 
rite, nu e un curaj, ci chiar principiul care mă 
guvernează în exercitarea profesiunii. Curajul 
e deci integral al regizorului, care m-a imagi- 
nat în rol. Eu degeaba m-aș fi imaginat: în 
viața mea nu m-am autopropus pentru rol și 
nici n-am s-o fac vreodată. 


Victor REBENGIUC 


Roluri generoase 


şi variate. Atit! 


La primul premiu de interpretare. oarecum 
mă aşteptam. Drum în penumbră fusese, în 
anul respectiv, un film de deosebit succes. În 
anul următor nu mă mai aşteptam. Dar s-a 
întimplat! Cum se explică? Cred că cea mai 
importantă cauză este că rolurile erau gene- 
roase, variate, îţi dădeau posibilitatea actori- 
cească de a le lucra, de a face ceva din și cu 
ele, fie că era vorba de o dactilografă sin- 
gură, căreia îi strălucește, pentru o clipă, po- 
sibilitatea refacerii vieţii (ca în Drum in pe- 


numbră), fie de o maistră aparent severa, de | 


Cu luciditate despre „raţiunile 
inimii“ (Margareta Pogonat 
şi Ilarion Ciobanu, 
în Oraşul văzul de sus) 


fapt cu suflet mare (ca în Dragostea incepe 
vineri), lie de o femeie care pleacă de la ni- 
mic şi, muncind, învăţind, depășind obstaco- 
lele, işi inflorește personalitatea, zestrea su- 
fletească și morală (ca în Zestrea)... Sigur ca 
premiile m-au marcat: ideea că personajele 
tale înseamnă ceva, că ești recunoscut drept 
ceea ce se cheamă „un actor de valoare“... Şi 
totuși, și totuși, sint opt ani de cind n-am mai 
fost chemată în Buftea... Să se fi terminat, 
pentru mine, cariera cinematografică? 


Margareta POGONAT 
Neuitarea ideii 


Premiul meu? Întilnirea cu acel artist, in- 
trind în cinema cu credinţă și curaj, cu stil de 
lucru pe viață și pe moarte, cerindu-ţi, ție, ac- 
torului, neuitarea ideii de aleasă teatralitate 
— cruda „vinzare de sine“, ameţitoarea cre- 
dinţă... Întilnirea, în cinema — gustul certitu- 
dinii! — cu cel căruia îi datoram, înainte, în 
eatru, „Barbarii” lui Gorki. Alexa Visarion, 
nainte de tăcere. 


Valeria SECIU 


A „juca“ 


sau a nu „juca“ 


Maărturisesc că premiul a fost pentru mine 
o surpriză. Practic, i-l datorez lui Dan Piţa, 
care, după ce m-a distribuit în rol, pe parcur- 
sul filmărilor mi-a amplificat personajul (ini- 
țial de mai mică importanță în scenariu) 
transformiîndu-l într-un fel de replică femi- 
nină a lui Tânase Scatiu... Eu am debutat în 
"58, cu Alo, ați greșit numărul! Rolul din Tě- 
nase Scatiu a fost primul rol pe care l-am 
mai obținut în cinematografie, după aproape 
20 de ani! A fost ca o izbucnire, dar și ca o 
reamintire tandră... Sigur, sint mindră că am 
obţinut premiul, e un fel de Oscar al nostru, 
un trofeu foarte rivnit de actori... Cind mă 
potopește melancolia gindindu-mă la ce (nu) 
joc, îmi spun: a fost de ajuns să apar, după 
20 de ani și l-am și obținut! Așa că 20 de ani 
mai pot să aștepti... 


Rodica TAPALAGĂ 


Doi actori multi-premiaţi, Irina 
Petrescu şi Gheorghe Dinică, într-o 
viitoare premieră: O lumină la eta- 
jul zece (regia: Malvina Urşianu) 


Cauţiunea 


O dezbatere etică 
sub aparența 
unei anchete polițiste, 
Scenariul: Vladimir Alexe. 
Regia: Tudor Mărăscu 


F ilmare de București. Genul proxim: poli- 
cier. Regizorul: Tudor Mărăscu. Timpul: càl- 
dură feroce, la amiazi. Locul acțiunii: „Un- 
deva pe Boteanu". Strada Boteanu nefiind de 
fel lungă, te orientezi repede: te oprești acolo 
unde vezi un grup electr 

pe care scrie „Roi 


marginea de ciment a unei posibile-foste-fin- 
tini arteziene, o recunoşti, cu privirea-i pier- 
dută în zare, cu zimbetu-i ușor, cu inimitabi- 
lu-i aer straniu, pe leana u. La intra- 
rea în blocul vechi, în holul răcoros, dai 
le regizorul secund, lon lon, hotărit necă- 

it: „Proprietăreasa a plecat de acasă!“ (ceea 
ce înseamnă că apartamentul care fusese 
ales era încuiat, probabil proprietăreasa „s-a 
răzgindit“ și „a fugit de acasă“, cert este că 
locul de filmare s-a volatilizat). Regizorul Tu- 
sr iicleoo, insotit se soen raful arh. Mar- 
$ Bogos, operatoru Drăgan Vasilie 
și de directoarea filmului Nicoleta Tudora- 
„che, colindă prin bloc, sună pe la uși, caută 
„un loc de filmare cit de cit convenabil. Actorii 
așteaptă în curte. Privind-o ileana Pre- 
descu, imi aduc aminte de „Tranzit”, frumo- 
sul ctacol de la „Bulandra“ de acum cîțiva 
ani, Îmi aduc aminte, iarăși, ce mare actriță 
așteaptă acolo, cu o pălărie de soare, pe 
marginea posibilei-foste-fintini și ce puţin a 
ştiut filmul să... — Dar de data asta? — „Nu, 
îmi răspunde Ileana Predescu, e vorba tot de 
un rol scurtissim, o vecină care apare într-o 
singură secvență, deschide o ușă și dă niște 
informații. O femeie cam ciudată... Dar nu de 
o ciudă; mure în Sae de oan care ţine de 
angrenajul întregului film... mult n-aș pu- 
tea să vă spun, poate o să vă spună regizo- 
rul"... Tudor Mărăscu tocmai a coborit din 
„prospecţie“. S-a găsit ceva? Nu! Sau nu 
prea. Dialog: — „Ce speraţi cu filmul ăsta? — 


O întoarcere posibilă: 
acasă! La ţară! 
Scenariul: 
Dumitru Carabăţ. 
Regia: Constantin Vaeni 


D. ce trecem de Buftea și de Crevedia, 
zărim lanurile de griu ale C.A.P. Butimanu, 
unde va avea loc filmarea. Mecanizatorii sint 
pe lingă combine și fac ultimele probe. 

Acestea sint și primele imagini pe care le 
trage Nicu Stan cu aparatul în mină. Sec- 
vențe reale de muncă care vor da viitoarei 
pelicule firescul și autenticitatea, atit de ne 
cesare unui film despre țărani. Căci Coasa, ir 
regia lui Constantin Vaeni, scenariul: Dumitru 
Carabăţ va fi — o sugerează și titlul — un 
film despre țărani, chiar dacă o parte a acţiu- 
nii se va petrece la oraș. Dar personajul prin- 
cipal, Petre Virian, a plecat de aici, din sat 
(de ce? — vom afla la premieră!) și, deși 
acum lucrează pe scheleie unui șantier de 
construcții, sufletul i-a rămas la munca pă- 
mintului de acasă. Deocamdată, în secvențele 
care se vor filma azi, e doar în vizită la ai săi. 

Spre fericirea lui Nicu Stan, lones- 
cu rogi aicea lui Virian, a căpătat deja după 
prima zi de filmare o culoare arămie și, în 
ciuda căldurii care e tot mai mare, își păs- 
trează umorul, făcindu-i pe cei din jur să mai 
uite de soare. (Cine a mai văzut oltean trist?) 

„Fac al treilea film cu Vaeni și vrem să de- 
monstrăm că — deși filmăm în perioada con- 
cediilor — nu va fi un film de vacanță, ci un 
film puternic, cu oameni adevărați... O să-mi 
iau totuși citeva zile să mă duc la Costinești, 
la Festival“... 

Șerban e chemat la cadru, redevenind Pe- 
tre Virian și de pe macaraua încinsă și ea de 
soare, e filmat mergind prin nesfirșitul lan de 
pua poat adevăratul drum al întoarcerii lui 


Căldura e tot mai mare. Sint peste 30 și 
fiecare încearcă ceea ce aici e imposibil: să 


` se ferească de soare. Se ia de la costumieră 


tot ceea ce seamănă a pălărie, inditerent de 


en și un microbuz 
mâniafilm“, Stop. Faci ia 
dreapta, într-o curte interioară. În mijloc, pe . 


A 


In întîmpinarea Congresului al XII-lea al P.C.R. 


Sper să-l termin mai repede! — Dacă 'regizo- 
rul are umor, va avea și filmul? — Nu! Va fi 
un film lipsit de umor! — Serios vorbind, ce 
probleme speciale v-a pus filmul? — În pri- 
mul rind aceea de a găsi rezolvări cit mai ci- 
nematografice. De pildă, o treime din film fi- 
ind flash-backuri, nu am ales calea obișnuită, 
pur ilustrativă ci, cel care își amintește de- 
vine, practic, aparatul de filmat... Personajul 
care-și amintește nu apare deloc în cadru, 
decit cel mult reflectat în oglinzi... oglinda 
avind un rol special, despre care nu vreau să 
povestesc, pentru că el trebuie să reiasă din 
film... Puteţi să notaţi pe lingă actorii de aici 
doar citeva nume din distribuție: Comeliu 
Dumitraș, Dana Dogaru, Eugenia Balaure, și 
un debutant în rolul principal, un tinăr de la 
laşi, Toma Hogea.“ 

Din distribuţie, la acea oră, în acea curte, 


se aflau Dami i aer ( procurorul), și 
Anton Taul (ofițerul de miliţie). Damian pa 
maru, ați mai jucat vreun procuror? — În „in- 


vierea“ lui Tolstoi. Nu-mi închipuiam, atunci, 
că o să fac vreodată, în film, un procuror 
contemporan. Efortul este de a nu usca de 
viaţă, de adevăr uman, un personaj care re- 
prezintă justiţia, echilibrul moral al societății. 
— Aţi reținut vreun procuror din istoria filmu- 
lui? — Pe Spencer Tracy! În roluri ait de mari 
incit sint adevărate lecții.“ 

Schimbindu-se locul filmării, Anton Taut 
nu mai are azi nimic de „tras“... cunoscutul 
actor al scenei clujene, din păcate deocam- 
dată insuficient exploatat pe platouri, venise 
cu o zi inainte de la Cluj, anunţat fiind că are 
filmare la 8 dimineaţa. Filmarea s-a dovedit a 
fi abia la prinz. lar la prinz, iată, s-a dovedit a 
fi abia miine... Actorul pleacă în căutarea 
unui pahar de apă rece. Un locatar jovial 
trece jovial prin curte și ne aruncă un jovial: 
„Facem filme, facem, facem?"... 


Eugenia VODĂ 


Vinovaţi? Nevinovaţi? Vom afla la premieră 


(Victor Rebengiuc și Cornel 


formă, culoare sau material. Se fac coifuri 
din ziare, se udă batiste. Atmosfera imi aduce 
aminte de titlul filmului lui Vaeni făcut la ab- 
solvirea institutului: Sahara, într-o după 
amiază... 


Doar mecanizatorii se simt în largul lor și 
par să nu ia căldura în serios. Pentru ei soa- 
rele înseamnă zi bună de lucru. 

Constantin Vaeni e şi el fericit că timpul 
este bun de filmare, dar rămine zgircit cu de- 
Ciaraţiile în această perioadă de lucru: 

„Nu pot deocamdată decit să vă anunţ 
echipa de realizatori: scenariul: Dumitru Ca- 
rabăț; costumele: Svetlana Mihăilescu; muzi- 
ca: elia Tăutu; Din distribuție mai fac 
parte: larion Ciobanu, Dana Dogaru, Remus 

Oana Pellea și acești formidabili 
oameni ai pămintului pe care îi cunosc și îi 
iubesc încă de la documentarul meu Lungul 
drum ai ii către casă. Alături de ei ne 
simţim stimulați și vrem ca ei să se recu- 
noască în film. Cei de aici, pe lingă ajutorul 
pe care ni-l dau, ne sint, de pe acum, un pu- 
blic exigent“. 

Pentru mecanizatori, ca și pentru creatori, 
pauzele sint puţine și scurte. De potolire a 
setei doar. Nicu Stan (într-o pauză, cu o cană 
cu apă în mină): „Nu pot face pronosticuri. 
Sintem încă pe un drum plin de semne de în- 
trebare. Facem un film despre agricultură și 
vrem să fie un film adevărat. Vreau ca imagi- 


Dumitras în Cauriuneu ) 


nea să fie ceai, 10 ră să nu mingiie 
rivirea, așa cum nici replicile nu mingiie au- 
Pute. Nicu Stan a uitat și de pauză și de apă 
și înfierbintat — nu numai de soare — conti- 
nuă cu o adevărată profesiune de credință: 
„Nu fac imagini tip reclamă turistică. Nu 
poate emoționa decit ceea ce e încărcat de 
adevăr, lipsit de falsitate. Imaginea frumoasă 
în sine, doar de dragui de a place ochiului, o 
consider o imagine periculoasă pentru o artă 
nouă, fondată pe o spiritualitate nouă. Trăim 
în secolul vitezei şi o imagine prătuită ar in- 
semna că sintem prătuiți pe dinăuntru, că nu 
aparținem acestui timp. Eu unul nu pot face 
așa ceva. Nu am timp de pierdut. Nici măcar 
de concediu. Pentru mine cel mai plăcut con- 
cediu e cind e e am film on re îmi place, 
cind reușesc obțin ce mi-am propus. 
Atunci uit de mine și sint doar un om într-o 
echipă. Sper ca și la acest film să obțin ce 
mi-am propus“. A 
` Soarele e acum la mijlocul cerului și aerul 
cade tot mai greu peste cimpie. Deși e sim- 
bătă, ne aflăm abia la jumătatea zilei de lu- 
cru. Oricum, cei din echipa de filmare vor fi 
și miine acri H de risien Sri 
această perioadă, și pentru unii și pen 
ţii, nu există duminici de odihnă, ci doar 
scurte pauze de răcorire. 


Sabina TACU 


Împreună. cu încredere, la un început de drum... 


(Dana 


Dogaru şi Serban Ionescu în Coasa) 


Nefamiliștii 


Personaje principale: 
Tinerii muncitori 
ai unei mari uzine. 
Scenariul: 
George  Bușecan 
în colaborare 
cu Dan Pia. 
Regia: Dan Pira 


D. unde a apărut ideea filmului? 
Ce-a insemnat documentarea pentru sce- 
nariu? Întrebări legitime la fiecare nouă 
producţie cinematografică intrată în lu- 
cru, dar mai ales în cazul unui scenariu 
selecționat la concursul de scenarii, sce- 
nariu scris de un tinăr r: catre i 
Bușecan. lată și răspunsurile. Deci, „din 
unghiul scenaristului” inaintea primului 
tur: de manivelă; 


„.„L& început a fost povestea unei iu- 
biri, de fapt a două iubiri paralele, gata să 
se distrugă una pe cealaltă. Mai exact, 
eee erai morale ale unei astfel de situ- 
aţii nu mă lăsau să dorm. Apoi povestea 
prieteniei între doi bărbaţi tineri, locuind 
în aceeași cameră, prietenie care ajunge 
într-un moment acut de criză... Aceste 
două ginduri coexistau dar nu erau încă 
unite de vreun liant. Cunoșteam plat- 
forma industrială brașoveană, cu halele ei 
imense scăldate de lumina dirijată, căzută 
prin luminatoare, cu disciplina sobră a 
muncii ce respira din fiecare mișcare a 
oamenilor. Aici am găsit „fundalu!“ 
Care am grefat acțiunea. Tot aici s-a 
cut și ideea conflictului de muncă. Și ia- 
ță-i pe tinerii eroi ai scenariului lucrind 
într-o mare uzină din ţară... 


Dar, mai ales, a fost întilnirea, să-i zi- 
cem întimplătoare, prelungită pină spre 
ziuă la un pahar de vorbă, cu un tinăr şi 
proaspăt prieten locuind într-un cămin de 
nefamiliști. S-au strîns mai apoi, lingă noi 


„ şi alții... Aici s-a cristalizat ideea filmului, 


s-au conturat personajele. A apărut figura 
lui Ghiţă, a apărut în drama ei intimă şi 
discretă, tea Mariei. Pe Monica o 
aveam defa înaintea ochilor, ca personaj, 
la antipodul Mariei, în Mihai am investit o 
parte din experiența mea de viață... 

„Şi așa s-a creat „lumea” care învăluie 
povestea personajelor, lume în care 
drama lor căpăta răsfringeri mai adinci, 
implicaţii mai profunde, fiindcă nicăieri 
mai mult ca în mediul acesta specific, al 
„netamiliștilor' problema responsabilități 
unei decizii, problema alegerii fiinţei po- 
trivite pentru întemeierea unui cămin — 
nu se pună mai acut. 


L-am dorit un film care, deși aprotun- 
dind latura interioară a psihologiei perso- 
najelor, să fie în același timp dinamic, cu 
accente de ironie și umor, cu izbucniri de 
vitalitate și încredere specifice virstei. Un 
film adevărat, sincer, în care am investit o 
parte din mine, un film în măsură a sensi- 
biliza sufletele, film în care nu numai o 
anumită categorie de tineri (cei care lo- 
cuiesc în căminele de netamiliști) să se 
recunoască ci şi tinerii în general. 


Selecţionarea scenariului la concursul 
de scenarii organizat de Consiliul Culturii 
și Educaţiei Socialiste, unde a ocupat lo- 
cul intii, a avut ca urmare intrarea lui în 

roducție la Casa de filme Patru, unde a 

eticiat de atenta și competenta indru- 
mare a directorului Casei, Radu Stegă- 
rolu și a redactorului Will Auerbach. Fil- 
mul va fi realizat de regizorul Dan Piţa, 
care a și colaborat pe „ultima sută de 
metri” la finisarea scenariului, apropiin- 
du-și unele personaje, situații, în maniera 
personală atit de specifică. (Știam din 
proprie experienţă, ce important este 
pentru un regizor să se identifice cu fie- 
care moment în parte al irii cine- 
matografice: numai astfel forța lui de 
convingere, de „impact" la spectator, va 
putea fi pe măsura subiectului și a situa- 
țiilor create). 

Bineînţeles, experiența și talentul de 
excepţie ale regizorului Dan Piţa își vor 
spune și aici cuvintul. O sper, și o do- 
resc"... i 


i 


George BUȘECAN 


Actualitate şi. istorie în _spirit revoluționar... re SA IN 


nați cu acest cadru?" Ar putea s-o tacă daca 
n-ar ști că regizorul e dintre aceia care nu 
vor să vorbească despre filmul la care lu- 
crează. Sau dacă o fac, răspund sec, reţinut, 
din politețe. „Azi facem puţină geografie. Sin- ! 
tem racord cu interiorul filmat la casa Pal- 
lady, cu exteriorul de la Mogoșoaia, de la 
Snagov. Azi facem să se vadă nu un lac, ci 
lacul acela din jurul conacului, și nu un co- 
nac oarecare, ci conacul acela, al cărui prid- 
vor dă în parc şi spre debarcader...“ Din mai 
multe locuri de filmare se creează un singur 
spaţiu în film. Dar asta e deja o treabă de 
culise”, s-a stabilit demult în pròspecții, în 
decupaj. 

__La filmare — după ce fiecare actor se află 
„în pielea personajului și povestea scenariului 
e limpede pentru toți — travaliul regizorului 
ni se relevă a fi mai aproape de cel al picto- 
rului decit de cel al scriitorului. intocmai cz 


ieși din plein-air-ul în care ne aflam, din rozul 
pal al umbreluţei şi al rochiei Adelei, cu albul 
_jachetei doctorului, cu soarele de amiază ce 
menţine o transparenţă vibrantă peste lac. E 
limpede: plan general, plan îndepărtat, even- 
tual transfocator: el și ea, plimbindu-se cu 
„barca Așa scrie și in scenariu. Deci... motor! 


rea familie a personajelor cehoveniene și 
sper să se vadă în film acest lucru. Sper, 
pentru că Veroiu e un ochi lucid și sever.” 


Unda filmului 


Atmosfera din echipă —lipsită de altă in- 
Pornind cordare decit cea a concentrării fiecăruia pe 
la li a oi E aaa ae Ati 
parte ni rului, dar nu numai a privi 
. de a erta atente — „lucidă și severă“ — ci și unei ști- 
lui Garabet Ibrăileanu. ințe de a traemite celor din jur cete ce s-ar 
: £ RC putea numi „un Imului, Precum unda ce 
Scenariul și regia: se trasmite concentric, pină în larg. vid cum 
fire to yoi se transmite „o stare“ a acesi m ot 
Mircea Veroiu membrii echipei, de la costumele Hortensiei 
Georgescu, nu doar frumoase, de epocă — - 
deși nici asta n-ar fi puțin lucru dacă ne gin- 
dim doar la dificultatea de a face azi pălării și 


Nu, nu încă. Aparatul se mai mută de vreo 
trei ori şi ultima dată îi apare în faţă o găleată 
de lemn vechi din care se scurge apa pe 
ghizdul fintinii. | se alătură o comodă veche 
stil franțuzesc, pe ea un serviciu de ceai, o 
fructieră plină cu cireșe proaspete, fotoliile 
albe de nuiele, toate acestea în chioșcul alb, 
pustiu... căci cadrul — s-a stabilit — va in- 
cepe cu barca în depărtare şi într-un panora- 
mic lent va ajunge la prim-planul de pe mal, 
înregistrind ciutura, chioșcul, cireșele.... 
„Stop! Încă o dublă!“ ă 


(o cititori, ciţi regizori, tot atitea 
„Adele“. Deosebirea nu stă în detalii, ci în vi- 
ziune. În funcţie de o idee — existentă, desi- - 
gur în romanul lui Ibrăileanu — la care vi- 
brează azi sensibilitatea cititorului regizor, se 
re-ordonează totul, întregul. 

Se filmează — în apropierea Bucureștiului 
— reintilnirea peste ani a doctorului Emil Co- 
drescu cu mama Adelei, cu Adela... După-a- 
miază de vară, pe malul unui lac, un pridvor, 
o alee printre arbori seculari, un chioșc alb, 
fotolii albe de nuiele, trepte care coboară la 
un debarcader — tot alb — o barcă în stută- 
riş... E una din secvențele de la începutul til- 
mului. Cel puţin citeva lucruri frapează din 
capul locului. Nu sintem la Bălțăţești — ca-n 
roman — ci la familia Adelei, spaţiu unde 
Mircea Veroiu a concentrat întreaga acţiune. 
Întilnirea ce tocmai se filmeză nu se petrece 
întimplător „Ja băi“ (din nou rapelul ii), ci 
e urmarea unei invitaţii. „Ce bine că ai primit 
să stai vara asta cu noi. O să fii urul nos- 
tru cavaler..." fi spune doctorului (George 
Motoi), mama Adelei, care e... tinără şi fru- 
moasă, in interpretarea Valeriel Seciu. Simpla 
ei prezență impune accente noi relațiilor din- ' 
tre personaje. E suficient s-o vezi înaintind 
p aleea din parc, într-o superbă rochie 
ungă, dantelă écrue, cu un șal de mătase 
căzindu-i pe umeri — portret de epocă ire- 
proșabil — rizind și cochetind cu oaspetele, 
povestindu-i despre vecinul Tuliu (ȘI Si- 
leanu), un tip cidat, posesorul unei ambarca- 
țiuni pe care și-a făcut-o dintr-o batoză... 
Chiar dacă unele neașteptate, iar altele cu to- 
tui noi (un personaj ca Tuliu are altă origine 
decit romanul), niciunul din aceste elemente 
„nu ne îndepărtează de universul lui Ibrăi- 

pps ai De promes noi peur nara- 
țiunea cinematografică, ce nu întimplător se Îți ms acs ; i“ Rwy a S E Pa datina 
pi os poeti ND MEME GS NiO E ; A ltima vacanță a tinereț ii“ Talentul și farmecul unei mari actrițe într-un 
tima vacanță a tinereţii“. (Marina Procopie si George Motoi în Adela portret de epocă (Valeria Seciu în Adeta) 
„M-a atras propunerea lui Veroiu -— ne . 
spune George Motoi — și prin dificultatea 
ce-o presupune. Simt că nu vrea să facă un 
film obișnuit, de acţiune. Ceea ce contează 
sint evenimentele interioare ale personajelor, 
tulburările lor, unele rostite, altele disimu- 
late... E mai curînd un eseu psihologic, filo- 
zofic, despre luciditatea cu care un individ își 
asumă la un moment dat virsta, despre zona 
îngustă, incertă și amăgitoare dintre tinerețe 
și... maturitate. Doctorul Codrescu, trăit la 
Viena ca diplomat, devine conștient de 
această cumpănă între virste, în vacanța pe- 
trecută pe locurile pline de amintirile tinereții, 
unde a cunoscut-o pe Adela în copilăria ei. 
Personajul meu, un tip predispus la autoana- 
liză, își trăiește cu voluptate momentele de 
introspecție, iși cenzurează gesturile, reacțiile 
(nu și gindurile), e bintuit de întrebări și cap A 
niști care nu pot fi considerate desuete. În 
teatru m-am mai întiinit cu personaje de 

această factură. Doctorul are afinități cu ma- 


un pictor, regizorul alege o rama, un cadru, 
trebuind sa se apere de invazia naturii, de 
tentaţia pitorescului, nevoit să aleagă, să eli- 
mine şi să dispună în spaţiu. Să facă ceea ce 
se cheamă cu un singur cuvint: compoziţie. 
„Numai acolo unde nu există multă literatură 
poate să izbutească pictorul“, spunea unul 
dintre exegeţii impresionismului. S-ar putea 
ca afirmaţia să fie valabilă — oricit ar părea 
de paradoxal — și în cazul cineastului ce se 
încumetă în temerara aventură a unei ecrani- 
zări. De aceea, nu vom osteni a repeta câo 
ecranizare. preia spiritul și nu litera cărţii, 
sensurile și atmosfera. Important este ca“ 
„unda“ cărţii să ajungă la cititorul spectator 
şi prin intermediul filmului, oricit de mare ar 
fi raza cercurilor concentrice. 


Roxana PANĂ 


umbreluțe de ia 1900; „Pentru butonii de la 
rochii se lucrează două zile, sigur că s-ar pu- 
tea înlocui cu „ dar se compară? — la: 
decorurile lui Călin Papură, la machiajul lui 
Mihai , pentru a ajunge în cele din 
urmă la operatorul Doru Mitran — care in- 
cearcă la acest film bucurii de pointilist. 


Simplă geografie? 


Tine de miracolul cinematogratic posibilita- 
tea de a decupa în spaţiu un cadru ce poate 
cuprinde, deopotrivă, apropierea și depărta- 
rea — relativizindu-le — trecutul și prezen- 
tul... Căci pe malul unde ne aflăm, chioșcul 
alb de lemn, fintina... sint amintiri ale copilă- 
riei Adelei, ale tinereţii doctorului și poate că 
mișcarea aparatului nu e o simplă relație de 
racord spaţial, ci şi o sugestie — nu se poate 
fugi de trecut, de amintiri... Stop! reporterul 
şi-a depăşit atribuţiile. E rolul criticului de a 
interpreta, de a găsi sugestii și toate acestea 
doar cînd filmul va fi terminat. Acum el poate 
cei mult să-l întrebe pe regizor: „Ce intenţio- 


Unda filmului se trasmite — prin porta 
voce — departe, la mijlocul lacului, unde 
barca dispare după un plaur și reapare într-o 
alunecare lină. În barcă: doctorul — George 
Motoi — și Adela — Marina Procopie (a de- 
butat în Prea cald petnru luna mai). Cum 
re aaa din Să mori rănit din dragoste de 
viață (același operator: Doru Mitran) e încă 
proaspătă în memoria noastra, cu lumina ei 
speciala, nu-i greu să ne imaginam ce poate 


mul stabilit cu întreaga echipă. Machiajul se 
tace în autocarul devenit ad-hoc cabină, în 
timp ce în stradă echipa stabilește cadrul. . 
Dialog de lucru, rapid și eficient între Mircea 


lele noastre, o dată cu excavaţiile pentru 
noile canale de irigaţii. 4 

În cele două zile cit am însoțit echipa i-am 
întîlnit la lucru pe Colea Răutu, lon rd 


„Încercăm — spune Mircea Moldovan — sa 
incredințăm peliculei imaginea satului roma- 
nesc contemporan, căruia Îi este caracteris- 


ip i tică o agricultură modernă. Scenariștii şi-au 
Mireasma ploilor nOr Tacă din acest. sat. dobrogean pe 


propus Boris Petrof, George Negoescu, Ernest Mai- | Moldovan și operatorul Liviu Pojoni. Urmează 

Terit care noi îl filmăm, scena de confruntare a | tel și Stelian Stancu. Despre Maria Ploae — | repetiţia cu actorii-protagoniști: Colea Răutu 
tir Zii unor caractere puternice, neinclinate spre | absentă în timpul prezenței mele la echipă — | și lon Lupu. Încă o repetiție și „motor! Cei z 

concesii“ mi s-a spus că face un rol nuanțat, trecind cu | doi se plimbă discutind aprins, cu gravitate, 


despre sat și oamenii lui. Două duble sint 
considerate suficiente și pentru cadrul urmă- 
Si sai e ceva complicat, implicind neprote- 
n e 
Ziua a doua: filmare „in regim“ — apus de 
arosa oldomen A ales În prospech un 
= 3 ai A r r rcea van a n pros un 
Urmărind același ideal din tinereţe (Colea Răutu, Ion Lupu, Raris aa, Cioc, ete A îngrijite, ge ad sati gos- 
Ernes aftei sorge- N în Mi j Îrzii podari, e da o parte și de cealaltă așo-“ 
Petrof , Ernest Maftei, George Negoescu în Mireasma ploilor rirzii) — Bippegiăleverureteeă ar At eee 
a SIP «ste repede distribuită, fiecare știe ce are de 
Scenariul: făcut, se filmează contra cronometru. Jocul 
~ George Anania i A TS „pg r, ete pir Ami (oi iar 
și Romulus Bărbulescu SS l i p. ji pe parcursul a 75 m de peliculă, tras conti- 
> 3 > îi nuu. O dubiă, două, la a treia Liviu Pojoni 
Regia: Mircea Moldovan A i a trebuie să scoată filtrul. Cind „Ariflexul" a tă- 
3 i i < - cut, izbucnesc aplauze la scenă deschisă. 
N-a fost — soarele nu aşteaptă... 
Ziua de filmare se incheie la 1 noaptea. Bi- 
lanțul: 130 m utili și — se spune — o sec- 
vență deosebită a filmului. Vom vedea... 


Marina ROMAN 


Un film al cărui conflict, generat cu 20 de 
ani în urmă de o problemă profesională, își! 
sește rezolvarea aici — adică într-un mo- 
n sat dobrogean — și acum — adică în zi- 


graţie şi nsabilitate prin cele două virste 
ale personajului. Am asistat la filmări neobiș- 
nuite doar prin exactitatea cu care regizorul, 
secondat de Dan Păduraru, respecta progra- 


Caractere puternice, 
înfruntări 
pe măsura lor, 
într-un sat 
dobrogean de azi, 


C. nor, cu ploaie, cu vint și soare mai 
puțin, Dobrogea rămine toi! primitoare. 

Echipa condusă de regizorul Mircea Moido- 
van și organizată fără cusur de directorul de 
film mi este în plină activitate: fil- 
mări grele, multe „de noapte" şi „in regim“. 


Fotogratii de. Victor STROE 


{w 


Pe toate meridianele, filmul nostru omagiază 


Zile şi Gale 
ale filmului românesc 


Zile şi Gale 


ale filmului românesc 
R.S. Cehoslovacă 


e La Praga, regizorul Mircea Mureșan, îm- 
preună cu actrița Rodica Mureșan, a prezen- 
tat în seara de gală filmul al cărui autor este 
O lebădă lama, iar, în zilele următoare, fi! 
mele colegilor săi Mircea Veroiu, Să mori ră- 
nit din dragoste de Vata şi pe cel al regreta- 
tului Doru Năstase, Bucureștilor. 
R.P. Chineză 


e La Beijing, „Zilele filmului românesc“ au 
inclus în program: Trandafirul galben de 
Doru Năstase, Buletin de București de Virgil 
Calotescu și Întoarcerea din iad de Nicolae 
Mărgineanu. 

R.P.D. Coreeană 

e La Phenian și în alte orașe din Sepia 
Populară Democrată Coreeană, Misterele B 
cureștiior de Doru Năstase, Întiinirea de Ser- 
giu Nicolaescu și Convolul de Mircea Moldo- 
van au reprezentat realizările cineaștilor ro- 
mâni. 

Cuba 


e La Havana, în cadrul „Zilelor filmului ro- 
mânesc“ au rulat Așteptind un tren de Mircea 
Veroiu, Misterele Bucureștilor de Doru Năs- 
tase şi Acţiunea Zuzuc de Gheoghe Naghi. 
Danemarca 

e La Copenhaga, TENS Odense și Ha- 
dersier a avut loc „Săptămina filmului romå- 
nesc” în prezența regizorilor Alexandru Tatos 
și Nicolae Corjos. Șeful delegaţiei a fost din 


pe ecrane 


Un frumos „peisaj“ uman: 


Sophia Loren 


Madame Sans Gâne 


U. film bătrîin de douăzeci și tre 
de ani, care a mai rulat pe ecranele noastre 
ține afișul de peste două luni la un cinamato 
graf central, „Luceafărul“. Întrebarea țişneşte 
de la sine, cu viteza gindului: pen 'ce? Păi, in 
primul rind, pen 'că bătrinețea filmului in 
seamnă tinereţea actorilor — aici Sophia Lo 
ren și Robert Hossein, dar, evident este ca 
accentul și interesul cad pe — să zicem - 
umerii actriței. Să vezi o Sophia Loren ae 
acum 23 de ani, să o auzi rostind firesc şi pe 


14 


partea „României Film“ Anton Virian. Dupa 
„Gala“ cu filmul Duios Anastasia trecea de 
Alexandru Tatos au rulat filmele: Vlad Țepeș 
de Doru Năstase, Concurs de Dan Piţa, Să 
mori rănit din dragoste de viaţă și Si 
nopții de Mircea Veroiu, Pădurea nebun: 
Nicolae Corjos, Quo vadis homo sapiens de 
lon Popescu Gopo și Ringul de Sergiu Nico- 
laescu. 


R.D. Germană 


e În capitala R.D.G. a avut loc, in prezenţa 
regizorului Nicolae Mărgineanu și a actriţei 
Maria Ploaie, o „Gală a filmului românesc” cu 
intoarcerea din iad. 


R.P. Polonă 


e La Varşovia, în cadrul „Zilelor filmului 
românesc“ au fost prezentate Întoarcerea din 
iad de Nicolae Mărgineanu, Buletin de Bucu- 
rești de Virgil Calotescu și Ochi de urs de 
Stere Gulea 
R.P. Ungară 


e În cadrul „Zilelor culturii româneşti“, la 
Budapesta a avut loc în ziua de 24 august o 
Gală a filmului nostru cu Pe malul st al 
Dunării albastre în prezența regizoarei Mal- 
vina Urșianu şi a interpretei principale Gina 
Patrichi. 

© Tot la Budapesta, regizorul Mircea Ve- 
roiu și actrița Mariana Buruiană au prezentat 
filmul Să mori rănit din te de viaţă, în 
deschiderea „Zilelor filmului românesc“ care 
au mai cuprins Misterele Bucureștilor de 
Doru Năstase, Ringul de Sergiu Nicolaescu 
Burebista de Gheorghe Vitanidis 
R.P. Mongolă 


© La Ulan Bator, in „Gala filmului romå- 
nesc", a fost prezentat filmui lui Ştefan 
Traian Roman, Regăsire. 


drept: „sint prea tînără“, nu e de ici de colo 
nici pentru ochii, nici pentru urechea sufletu- 
lui nostru de cinefil, atentă, păcătoasă, la 
toate semnificaţiile unei replici banale. Așa- 
dar, o explicaţie a fenomenului care s-ar 

tea numi „două luni de Sans 

cu sală plină”, ar fi prezenţa, într-adevăr ului- 
toare, a unei actrițe pe care am iubit-o pentru 
Ciociara și Căsătorie in stil italian mai ales, 
dar care întotdeauna — drept este — ne-a în- 
cintat cel puţin privirea. O Sophia Loren 
proaspătă, tonică, explozivă, vitală, candidă 
— ei, da, candidă — care ne este arătată cît 
trebuie, de unde și pină unde trebuie, dar 
fără zgircenie. Un fel de „natură vie“ pe care 
regizorul o încadrează. şi luminează cit mai 
avantajos cu putință, spre bucuria unui spec- 
tator care vine la cinema mai puţin pentru 
aprofundarea studiilor de filosofie şi mai mult 
pentru „clătirea ochiului” cu un „peisaj“ 
uman frumos. Exact cazul. 

Dar să nu fim nedrepți și să nu privim fe- 
nomenul dintr-un singur unghi. Este adevă- 
rat, ceea ce atrage spectatorul în sala de ci- 
nema este, în primul rind, promisiunea conți- 
nută de numele Sophiei Loren, dar ceea ce îl 
reţine și, mai ales, îl ajută să plece acasă bu- 
curos şi deloc ruşinat de plăcerea lui cinefilă, 
este filmul în totului tot. Pentru că Madame 
Sans Gâne este, da, un film cu Sophia Loren, 
dar de Christian Jaque, cel care a cucerit ge- 
neraţii cu filmele sale numite-de exemplu — 
Simfonia fantastică, Mănăstirea din Parma, 
Fanfan la Tulipe, Babette pleacă la război. 
Deci, filmul unui mare profesionist care nu a 
facut niciodată rabat la calitate și nu și-a 
subapreciat niciodată partenerul. Adică spec- 
tatorul. Lucru demonstrat cu prisosință și în 
filmul de faţă. 

Viad PAULIAN 


Coproducţie a  Studiourilor itato-lranco-spanoe 
tin (dm de Chrisian Jaque, cu: Sophia Laren, Robert 
Hossein, Julien Bortheau 


Legenda călărețului 
singuratic 


Wa. gen născut din chiar 


istoria Statelor Unite, a ilustrat de-a lungu! 
anilor optica prezentului asupra aceluiaşi tre- 


Klinton Spilsb 
tițiar din 


cow-boy-ul jus- 
Legenda cãlărejului 
singuratic 


Două dintre filme românești de succes acasă și peste 
Olga Delia Mateescu) și Buletin de Bucureşti de 


cut. În galopul cailor, cineaștii americani au 
așezat mai întii la stilpul intamiei pe indieni: 
baștinași. Ofensiva albilor priviţi ca „imblinzi- 
tori” ai vestului sălbatic, a fost curmată defi- 
nitiv o dată cu refuzul lui Marlon Brando de a 
primi premiul de interpretare pentru rolul său 
din Naşul, refuz motivat de felul cum au fost 
prezentaţi indienii de cinematograful ameri- 
can de-a lungul atitor decenii. O dată cu anii 
'70 cineaștii americani au trecut astfel cu ca- 
mera și reflectoarele în tabăra opusă, prezen- 
tind yankeii drept. invadatori și indienii drept 
victime. După ce această noutate a fost epui- 
zată, echilibrul s-a restabilit imprumutindu-se 
vrăjmaşilor de ieri, înțelepciunea experienței 
istorice de azi. Astfel, replica cheie a filmului 
Legenda călărețului singuratic enunță sen- 
tenţios: „Nu culoarea pielii contează, ci senti- 
mentele din sufletul omului”, arâtind o buna 
maturitate... politică! Aventura se desfășoară 
în consecinţă. Tilharii vor fi alungaţi de omu' 
alb și de un indian călărind umăr la umăr ș 
ajutindu-se la greu ca doi adevăraţi fraţi de 
cruce. O dată litigiul rasial! rezolvat, realizato- 
rii modernizează și rolul personajului feminin 
Aleasa cow-boy-ului nu mai este nici ea inc- 
centă, curajoasă, doar pe ultimii metrii de pe- 

țicula, așteptind cu ochii în zare sau lingă plită, 
intoarcerea iubitului. Ea este acum o ziaristă 
(demnă inaintașă a unei Louise Bryant sa. 

Lillian Hellman) al cărei condei nu este ma! 
puţin combativ decit un colt, în cauza domes- 
ticirii acelor meleaguri. Nu lipsește nici tenta 
de „actualitate“ politică. Legenda nu se pe 

trece „undeva, cindva" ci chiar în zilele aten- 
tatului împotriva președintelui Grant, la a cà- 
rui reconstituire asistăm. Sint tot atitea 
schimbări în dorința de a apropia un gen cla- 
sic de noi exigențe. Doar aventurile din um- 
bra defileelor stincoase, unde măiestria pisto- 
larului este condiţia sine qua non a supravie- 
țuirii au rămas aceleași. Spre bucuria specta- 
torilor. așa cum se poate constata cu ușu- 
rință în sala de cinema. 


Adina DARIAN 


ie a Studiourilor americane. Scenariul: Mi- 
chael Kane. Regia: William A. Fraker. imaginea: Las- 
zlo Kovacs. Cu: Klinton Spilsbury, Michael Horse, 
Christopher Lloyd, Jason Robards, Matt Clark şi Ju- 
anın Clay. 


La ora zborurilor cosmice 


Salutări cordiale 
de pe Terra 


DEM zice dacă într-o bună dimineața 
v-aţi trezi că aterizează in camera dv. de baie, 
la dușul de înviorare, doi extratereștri? Dar 
nu doi pitici verzi, așa cum vi-i imaginaţi din 
povestirile științifico-ftantastice, ci doi bărbaţi 
serioşi — mustață și servietă diplomat, aer 
solemn, în ciuda ținutei: costum negru, pi- 
cioare goale. Aţi reacționa probabil ca bietul 
doctor în științele viitorului, năuc de felul lui, 
dar'mite într-o asemenea împrejurare: „De ce 
eu? Tocmai eu să fiu ales drept ghid telere- 
porterilor dintr-o altă galaxie trimiși să cu- 
leagă informaţii despre Terra?" Răspuns 
prompt, de inteligență extraterestră: „Pentru 
că dumneata nu minţi niciodată” — indică or- 


d 
E PE: 
pia, tie 


La capătul celălat al firului, un ex- 
traterestru descoperă oul lui 


linkova în Sa/urări cordiale de pe 
Terra) 


dinatorul galaxic și cum un ordinator are în- 
totdeauna dreptate, iată-l pe inocentul doctor 
Jansky plonjat într-o năstrușnică aventură a 
cunoașterii — pentru ei a recunoașterii — tu- 
turor binefacerilor şi avatarurilor civilizaţiei 
pàmîntene la ora zborurilor cosmice, dar și a 
stress-ului cotidian, la ora ingineriei genetice, 
dar și a distrugerii nesăbuite a naturii. Privire 
ingenioasă, demnă de fantezia unui Gopo. 
(reportajele trimise spre „Galaxia“ sint chiar 
desene animate, dar fără verva autorului nos- 
tru), o pornire într-o comedie care ni-l amin- 
tește pe spiritualul regizor al lui Joe Limo- 
nadă, Oldrich Lipsky. Aici însă nu parodia, 
ca-n filmul celebru de odinioară, ci trimiterea 
la clasicii genului, citatul comic asigură an- 
trenul povestirii, Jiri Menzel — aici doar în 
calitatea sa de interpret — își regizează per- 
sonajul într-o direcţie ce ni-l aminteşte cind 
pe bonomul Tati, cind pe aiuritul Woody Al- 
len. Cei doi curioși extratereștri trimit și ei la 
faimosul cuplu Stan şi Bran — minus fantezia 
și seva gagului lor. Descoperirile lor pămin- 
tene au și ele ceva din farsa, din buriescul 
comediei mute: excelentă secvenţa simpozio- 
nului televizat, ori cea bută din magazinul cu 
autoservire şi scena în care extratereștrii des- 
coperă deliciile naturii pâmintene, asezonate 
rigid de organizarea birocratic-umană, ori 
simt pe pielea lor (tot extraterestră) efectele 
săgeţilor lui Cupidon, urmate de o spirituală 
relatare, cu autocenzură, astfel incit să nu 
șocheze pudoarea extrapămintenilor. Rela- 
tare amuzantă care începe cu „Pe Terra 
există persoane de sex opus ce se atrag, iar 
fenomenului i se spune dragoste“ și continu- - 
ată cu prudenta formulă “Pe Terra există 
persoane de sex opus“ pină se ajunge la ne- 
utra „Pe Terra există persoane". 

Multe îi incintă pe naivii reporteri ai altei 
galaxii, de la forma perfectă a oului („ce civi- 
lizaţie avansată, dacă a putut produce o ase- 
menea formă perfectă!) pină la descoperi- 
rea, după un arsenal tehnic sofisticat a celei 
mai ingenioase unelte: lopata („Ce energie 
fantastică poate conţine energia manuală”!). 

Între comentariul ingenuu şi realitățile unei 
supercivilizaţii tehnice cu tot ce cuprinde ea, 


Co- 
lumb (Jiri Menzel şi Nada Konva- 


marea sărbătoare naţională 


hotare: Misterele Bucureştilor de Doru Năstase (Marga Barbu și 
Virgil Calotescu (Catrinel Dumitrescu şi Mircea Diaconu) 


automobilismul și infarctul, banda rulantă și! 
jogging-ul există permanent voioasă și din 
cind în cind acidă — ironia autorilor. A mai 
multor autori ai scenariului (şi aici e o trimi- 
tere la echipa clasică a comediei cu mai 
mulți autori ai gag-ului) și a unui singur regi- 
zor. Cu mai multă rigoare a construcţiei co- 
mice, cu mai multă ingeniozitate și selectare 
a gag-urilor, vesela companie ne-ar fi putut 
oferi un regal de vervă și parodie modernă. O 
comedie a secolului despre obositul nostru 
secol în prag de pensionare. 


Alice MĂNOIU 


Producţie a Studiourilor cehoslovace. Scenariul: V/a- 
dimir Jirânek, Oldrich Lipski, Alexandr Lukes cu 
concursul lui Milan Lasica, Julius Satinsky. Regia: 
Oldrich Lipsky. imaginea: Kiri Macák. Cu: Milan La 
sica Julius Satinsky, Jiri Menzel, Nada Konvəalin 
kova, Milos Kopecky, Ludek Sobota și Jana Brez 
kova. 


Răfuieli personale 


f ersonajele acestui film cu un titlu 


“atit de atrăgător (trăgind spre alt gen, însa, 


decit este în realitate) sint intelectuali. Uni- 
versitari, profesori și studenţi ai unui institut 
central de automatică, cu probleme (sau con- 
flicte) de muncă în primul rind și încă în alte 
citeva rînduri, și abia după aceea și cu nis- 
caiva probleme personale. 


Bătălia, în cazul acestei dezbateri etice, se 
dă între orgoliu și mîndrie (mai mult sau mai 
puţin profesionale), între dragoste și datorie, 
Corneille și Racine nefiind citați (deși se ci- 
tează mult și aforismele curg). dar e limpede 
că spiritele acestora plutesc, covirşitoare, 
asupra eroilor din film și muritorilor din sală, 


În general, autorii (scenarist Aleksandr Bo- 
rin, regizor Aleksandr Karpov) parcă işi pro- 
pun să evite nuanțele, binele și răul fiind ri- 
guros delimitate, iar opțiunea finală a perso- 
najului principal — caracter dirz, integru, in- 
transigent cu comoditatea şi rutina colegilor 
de catedră, respingind cu hotărire orice fel 
de compromis — opţiunea lui finală spu- 
neam, are fără îndoială toate aparențele 
justeţii, chiar dacă unele îndoieli — strecu- 
rate in noi de unele poticneli ale scenariului 
— asupra argumentelor sale sînt greu de 
ocolit. 


Replici care se vor cheie, de pudă, “Tu joci 
mai bine — este vorba de șah, evident — dar 
la campionat va merge el”, sau „Știi de ce nu 
mânincă vată câmila? Pentru că nu vrea! 
spuse apăsat, conștient de încărcătura lor 
simbolică și de ampriza pe care ar trebui s-o 
aibă asupra spectatorului, rămin, din păcate. 
suspendate in atmosfera generală a filmului, 

Un final care s-a dorit deschis, ni s-a parut, 
nouă, spectatorilor, încuiat cu șapte lacaâte 
Pacat, pentru că nu de multe ori se fac ase- 


- menea filme atit de clar situate tematic 


Una din „pricinile“ răfuielilor 
personale (Tatiana Taşkova 
în rolul Nataşei) 


a Rătuieli . De aceea, am fi vrut cu 
rdoare ca aceste „rătuieli” intelectuale (dar 
tit de impersonale!) să fie mai consistente, 
nai convingătoare. 


R.L. 


Pri a Studiourilor sovietice. Scenariul: A/ek- 
sandr Borin. Regia: Aleksandr Karpov. a: Vi- 
tali Nikolaev. Cu: Vadim Spiridonov, Tatiana Tas- 
kova, Viktor Tarasov, Valentina Titova, Viadimir 
Erenberg 


Comedie de situaţii 


Dacă e divor 
divorț să fie 


U. cuplu tinăr în bătrinul tribunal 
şi-au abandonat studiile”, „s-au înstrăinat”, 
s-au săturat”. Prima înfățișare. La ieșire, o 
creatură pe care nu putea s-o cheme decit 
Eva își ia în primire mirele nedivorțat. Un tată 
socru care habar n-avea cum stau lucrurile 
(și care știa doar că singura lui fată plecată 
la studii la Pr: s-a lăsat de facultate ca så 
se mărite) pică din provincie ca picat din 
lună sau de pe acoperiş — omul nostru stind 


U.R.S.S. X k 

e La Moscova, Alma Ata și Ordjoni 
kidze, publicul sovietic a urmarit o „Săptă- 
mină a filmului românesc” prezentată de 
directorul Casei de filme Cinci. Dumitru 
Fernoagă și de actrița Eniko Szilag- 
hyi. În program: Să mori rănit din dragoste 
de viață de Mircea Veroiu, De dragul tău An- 
ca de Cristiana Nicolae, O lebădă iarna de 
Mircea Mureșan, Mult mai de preț e iubirea 
de Dan Marcoci, Misterele Bucureștilor de 
Doru Năstase, Buletin de București de Virgil 
Calotescu, Concurs de Dan Piţa. 
R.S. Vietnam 

e La Hanoi, în cadrul „Zilelor filmului ro- 
mânesc“ a fost prezenta seara de gala 
filmul lui Gheorghe Vitanidis, Burebista, ur 
mat de Dragostea mea călătoare de Cornel 
Todea și Drumul oaselor de Doru Năstase 


© Gittono Valle (Italia) a găzduit cea 
de-a XIV-a ediție a Festivalului pentru 
copii și tineret. Regizorul Nicu Stan și-a 
prezentat în competiţie filmul Vreau să 
știu de ce am aripi și s-a întors acasa 
cu Premiul special „Placheta de aur“. 


tul publicului 


La tradiționalul concurs al revistei 
„Sovietski ekran“ pentru a desemna 
cele mai bune filme ale anului trecut 
după opinia cititorilor, concurs onorat 
cu 33 835 de răspunsuri, pe locul întii 
la filmele din ţările socialiste, s-a clasat 


de 25 de ani fără concedii cocoțat pe acope- 
rișuri, punind țiglă lingă ţiglă, pe orice vreme 
(„cîtă țiglă am pus eu ca voi să vedeţi Tatra!", 
ca voi să vă luaţi mobilă, ca voi să primiţi o 
Skodiţă)... Comedie de situaţii: copiii nu știu 
cum să le spună” părinților, părinţii nu ştiu 
um să le spună copiilor, unul şi același lu- 
cru: „divorțăm!” 

Filmul atacă așadar sfera vieţii de familie; 
vorba vine atacă, pentru că forajul în adinci- 
me e înlocuit cu o sarabandă pe suprafaţa lu- 
cie. Dar, mai ales în sezonul estival, are și sa- 
rabanda terapeutica ei. Un cinema cuminte și 
modest, în slujba unei idei care, indiferent de 
sezon, face bine la nervi: „Totul se poate re- 
para. Chiar și o mașină”. 

Eugenia VODĂ 


Producție a Studiourilor cehoslovace. Un film de 
Stepan Skalsky. Cu: Vladimir Jensik, Jan Cebsky, 


Veronika Zilkova, Blanka Bohdanova 


A opta minune 
a lumii 


S. şi cinema, un impact pe ca- 
re-l prevesteau demult cel puțin citeva trăsă- 
turi comune: calitatea de mare spectacol, 
suspansul competiției momentele de ten- 
siune, evoluția unor vedete în lumina refiec- 
toarelor. S-au tot făcut şi văzut filme despre 
box, despre fotbal, despre rugby... și iată 
acum un film despre baschetul... feminin. 
Subtilul „fantezie sportivă“ nu atectează rigo- 
rile meciului — echipa URSS și echipa Gre- 
ciei într-o competiție internaţională — în 
schimb, îngăduie orice libertate în convenţie 
— cum ar fi străzi bucureștene filmate ca de- 
cor pentru o ipotetică insulă din Mediterană, 
sau gagul savuros în care un arbitru părtini- 
tor este aruncat literalmente în coș!; sau ine- 
vitabilele idile din afara terenului. Pentru fanii 
sportului, o întîlnire cu baschetbalistele so- 
vietice Victoria Alekseeva și Elena Sociol- 
kova, care joacă, cîntă şi dansează. Pentru 
iubitorii de muzică, ușoară, un șlagăr compus 
de Emil Loteanu, antrenant, precum întreaga 
partitură a filmului semnată de Eugen Doga 
(vă amintiţi, desigur, muzica la Maria Mirabe- 
la). Filmul regizorului Samson Samsonov — 
distins cu medalie de aur la „Festivalul filmu- 
ui sportiv de la Frunze” din 1981 vorbește nu 
atit despre sport cit despre ceea ce se 
cheamă spirit sportiv sau fair-play: nu doar 
tenacitatea antrenamentelor, nu doar forță, 
curaj și pasiune, ci și puterea de a-ţi ajuta 
adversarul într-o situaţie critică, cum nu pu- 
ține se ivesc în focul competiţiei. Chiar dacă 
acest ajutor (în film o transtuzie de singe) 
poate periclita victoria echipei. Sentimentele 
nobile — în fond atit de firesc omenești — 
mai importane decit scorul meciului, iată și 
premiza „fanteziei sportive“, căreia nu i-ar fi 
stricat mai multă fantezie cinematografică. 


Roxana PANĂ 


Producţie a Studiourilor Mosfilm. Un fiim de Samson 
Samsonov. Cu: Lia Ahedjakova, Elena Sociolokova, 
Tatiana Kravcenko, Viktoria Alekseeva, irina Guba- 
nova 


filmul românesc Fata morgana de Elet- 
terie Voiculescu. Filmul a rulat pe ecra- 
nele sovietice sub titlul „Miraj“ 


stivaluri 


è La cea de-a XXIV-a edie a Festivalului 
internațional al filmului de la Karlovy Vary, a 
fost prezentat filmul Să mori rănit din dra- 

oste de viață. Din delegaţia condusă de lon 

opescu Gopo au făcut parte: regizorul fil- 

mului Mircea Veroiu, actrița Mariana Buru- 
iană, operatorul Doru Mitran, scenaristul Du- 
mitru Carabăţ, regizoarea Maria Callas-Di- 
nescu, criticul Adina Darian. Din partea Arte- 
xim, la „Tirgul de filme“, au participat 
Nicolae Spincescu și Ulpian Steli. 

e la Festivalul internațional al filmului de 
la Toronto au fost prezentate filmele: Ba- 
ladă pentru măârgica albastră de Luminiţa Ca- 
zacu, Galilei de Mihai Bădică, i teri- 
cit de Olimp Vărășteanu, Fotografii de tamilie 
de Radu Igaszag și Banchetul armelor de 
Adrian Petringenaru. iz 

Regizorul Adrian Petringenaru a parlicipal 
și la sesiunea ASIFA din cadrul festivalului 

e La Festivalul filmului de tineret de la 
KOSZALIN (Polonia) a fost invitat filmul Ma- 
dal Callas-Dinescu, Prea cald pentru luna- 
mai. 


Participări 


© La Festivalul al filmului artistic 
de la Pola participă din partea Asociaţiei Ci- 
neaștilor, regizoarea Cristiana Nicolae și sce- 
nografa Adriana Păun. 

* La cursurile cinematografice de vară ale 
Universităţii din Eger (Ungaria) participă din 
partea I.A.T.C. Radu Aneste Petrescu 


Rubrică de Adina DARIAN 


Condiţia artistului 


Legenda 


statuetelor Chang 


N. este cea de pe urmă laudă pentru 
bărbați a place principilor” suspina Horaţiu 
acceptind cu demnitate protecția lui Mecena, 
patronul spiritual din graţia căruia trăia. Spre 
sfîrșitul vieţii, după o tumultuoasă experiență, 
autorul Satirelor și Epodelor și al celebrei 
epistole „Ars poetica“ ajungea să recomande 
evitarea forului și a pragurilor mindre ale ce- 
lor mari — „suberba civium potentiorum li- 
mina“ (Epode, ll). Gestul înțelept al marelui 
poet latin de a prefera să trăiască liber pe 
ogorul din fața colibei lui, decit la curte, l-au 
făcut dintotdeauna toți cei ce s-au simţit și 
s-au numit artiști/adevăraţi. 

Un asemenea artist întilnim pe un alt meri- 
dian, în vechea Chină, in pelicula Legenda 
statuetelor Chang semnată de regizorii Li 
Nenhua și Du Yu. Chang, maestrul neintrecut 
în modelarea statuetelor de lut, invitat să lo- 
cuiască la curte, refuză generozitatea impe- 
rială al cărei preţ era pierderea libertăţii de 
creație. Dorind să trăiască pentru operă și nu 
pentru sine, Chang fuge de la curte, pregătit 
să facă orice sacrificiu pentru a-şi păstra in- 
tegritatea. Imaginind povestea vieții lui 
Chang, plină de peripeții, cu momente de 
suspans și rezolvări fericite, cei doi regizori 
aduc, de fapt, în prim-plan tradiţia milenară a 
modelării statuetelor de ceramică sau fildeș. 
Identificat de-a lungul mai multor epoci în di- 
ferite personaje, modelatorul Chang este pro- 
totipul artistului păstrător și continuator de 
tradiţie. Interesant prin idee, prin realismul 
notaţiilor și bogăţia de date privitoare la viața 
şi obiceiurile vechilor creatori chinezi, Le- 
genda statuetelor ne convinge și prin 
excepționalele calităţi ale imaginii realizată 
de operatorul Tsen Yuyuan. 


Alina POPOVICI 


Apr a Studiourilor din R.P. Chineză. Un fiim de 
Li Uenhua și Du Yu. Cu: Tsang Yi, Sao Unalin, Xin 
Jng, Xiang Hong, Tsan Tiesu 


O poveste adevărată, în veşminte 
de basm (Legenda statuetelor- 


Filmul, document al epocii 


Mireille Darc 
se declară 
o „optimistă 


a ferigi: 


agenda 
cu oameni, 
gaguri, replici 


© Mireille Darc, refiectind azi la accidentul 
grav de automobil, din urmă cu citva timp 
„Cind ţi se întimplă să fii la doi pași de 
moarte, ești obligat să te gindești la felul cum 
ai trăit, cum vei mai trăi și nu-ţi rămine decit 
o singură dorinţă: să trăiești. Dai naibii toate 
er negre, te hotărăști să mergi numai 

inte. În afara morţii, nimic nu e catastrofal 
în viaţă și trebuie să muncești ca totul să de- 
vine pozitiv. Sint o optimistă a fericirii...” 

e Dialog între arbitrul Flodrops și McEnroe 
în timpul unui meci al acestuia cu Aras; ia 
prima contestare a unei mingi de câtre cam- 
pionul american: 

“Arbitrul — calm: Minge greșită, domnule 
McEnroe! 

La a doua contestare — arbitrul, pe același 
ton: 15 secunde pentru a relua jocul, dom- 
nule McEnroe! 

La a treia contestare — arbitrul, impertur- 
babil: — Avertisment pentru ofensă verbală, 
domnule McEnroe! 

Arbitrul Flodrops e centură neagră la ka- 
rate. 

Pe de altă parte, McEnroe susține că prin 
protestele sale, e! educă arbitrii şi peste 10 
ani lumea îi va mulțumi. Dar la Wimbledon, în 
finală, zdrobindu-i pe Connors, McEnroe n-a 
scos o vorbă și a fost de o cuminţenie exem- 

lară. El s-a declarat mulțumit și uimit de e! 


Însuși. 

a istvan Szabo pune în scenă 
opera Tanhăuser de Wagner, la Paris. Regi- 
zoarea italiană Liliana Cavani lucrează la 
montarea operei iphigenia in Taurida de 
Gluck. La Geneva, Ken Russel a modernizat 
opera lui Rossini, italianca in Alger. Celor 
care cred că asaltarea operei lirice de către 
regizorii de cinema e o pasiune de dată re- 
centă, li se atrge atenţia asupra unui Eisen- 
stein care în 1940 punea în scenă Walkiria. Și 

onti — Aida, un René 
Boris 


Godunov. 

* primită 
la redacție, prin poștă, de la doctorul Aurei 
D. Petrescu din București (căsuţa poraa 
620, of. poştal 1): un articol doct și sobru 
despre... diabetul la copii, pornind de la fil- 
mul polonez Paşi in (transmis la televi- 
ziunea noastră în ziua de 25 mai 1984) a că- 
rui eroină, „Kassia Păpușoi“, era o fetiță bol- 
navă care izbutește să ajungă la o viață nor- 
mală. Citind cu'tolos personal interesanta ex- 
punere a doctorului bucureștean, ne-am in- 
trebat dacă n-am fost, totuși, confundați cu o 
revistă medicală. Dar, jurăm, nu ne-am simţit 
jigniţi! 


cronica 
regizorului 


A fost odată 
un Fiat-Ford 


Se fac, în 1984, douăzeci de ani de cind un 
regizor necunoscut, numit Bob Robertson.a 
inventat, cu un geniu cert al pieţii și un talent 
artistic nu mai mic, un pseudonim al unui 
gen de mare popularitate: western 
ghetti. Filmul se numea Pentru un pumn de 
dolari și a realizat încasări de milioane. Lu- 
mea s-a „prins“ serios la ceea ce părea o 
bună farsă pe care italienii știu s-o joace ca 
nimeni alții; toţi actorii, tehnicienii ș realiza- 
torii de pe generic purtau nume americănești, 
deși erau italieni. Totul dădea impresie 
de western american dar era filmat în italia. 
Undeva, departe. spiritele prea subtile desco- 


De la un 
(Sergio 


„pumn de 
Leonte cu De 
la A 


Niro 


cronica 
prieteniei 


Sărbătoarea 
filmului bulgar 


Acum, la a 40-a aniversare glorioasă a eli- 
berării Bulgariei de sub jugul fascist ne dăm 
încă o dată seama că spectacolele de gala 
cele mai vibrante rămin acelea montate de 
memoria noastră cinefilă. 40 de ani de film 
bulgar, nou, socialist, ne aduc sub pleoape 
chipuri și realizări inconfundabile ca ton, ca 
duh, ca viziune. De mult filmele prietenilor 
noştri de peste Dunăre ne-au mers, cum se 
spune, la inimă, şi un spectacol de gală al ci- 
nematecii noastre de suflet nu și-ar îngădui 
să uite — gindindu-ne la tot ce a dat mai fru- 
mos și puternic lupta comuniştilor pentru li- 
bertatea țărilor lor — de Voci în insulă, de Ce 
tineri am fost... 

Ne e drag şi apropiat suflul filmelor bul- 
gare inspirate de realitățile construcţiei so- 
cialiste, sensul lor dramatic şi responsabil, în 
care exigenţele ascuţite se intilnesc cu o tan- 
drețe a sentimentelor atente la toate frămin- 
tările cotidianului. Ne plac — în cele mai 
bune realizări — sinceritatea privirii, câldura 


dolari” la 


ȘI 


pereau o parodie dar, la suprafață, acțiune, 
eroi, atmosferă funcționau perfect și serios 
ca în orice bună serie B de la Hollywood cu 
cai, praf, galop și pac-pac în Vest. Dar argu- 
mentul N Da inea de Goldoni, 
de mecanismul ia stăpini. Ziceai cā 
ai de-a face un Ford (John!) în care simțeai 
că lucrează un Fiat. Era o mașină bună, ciu- 
dată și atrăgătoare. ltalia a început să pro- 
ducă o sută pe an, lăsindu-i pe americani cu 
gurile căscate: cum se putea ca acolo unde 
ei încetaseră forajul, cineva să izbutească a 
mai extrage ceva? S-a ajuns ca după succe- 
sui acestor westernuri italienești — botezate, 
uşor disprețuitor, spaghetti — americanii sā 
producă westernuri în care toți cei de pe ge- 
neric să-și ia pseudonime italienești! 
Sergio Leone, inventatorul italian al acestui 
produs, își luase pseudonimul de Robertson 
în memoria tatălui său, Roberto Roberti, un 
cineast și actor italian al anilor '30—'40, pe 
care fasciștii italieni îl persecutaseră și îl in- 
terziseseră de pe platouri pentru că nu se in- 
scrisese în mișcarea lor. La 15 ani, în 1944, 
fiul acestui Roberti făcea deja cinema, pe 
De Sica și Comencini, la Cinecittă. O 
dată cu încetarea războiului, în studiourile 
romane debarcă armata regizorilor 
hollywoodieni mulțumiți să puera aici un 
spațiu pentru a produce ieftin superpro- 
ducțiile lor istorice care, în fapt, prelungeau 
spectacolele acelea italienești din timpul lui 


societății americane 
McGraw  lucrind 


o frescă a 
Elisabeth 


unui umor sănătos, simplitatea gestului 
uman, acea bunătate a eroului modelată de 
experiența asprimilor istoriei și a muncii te- 
nace, privita cu un realism-care le scoate din 
schema şi clişeu 


Mussolini, filmele acelea, numite peplumuri, 
de spadă, carton și antichitate, cunoscute 
bine de Leone. El participă la turnarea lui 
Quo vadis, regizat de Melvyn Le Roy, la cele- 
bra Elenă din Troia, dirijată de Robert Wise, 
la nu mai puțin faimosul Ben Hur al lui 
Wyler: „Aici am învăţat tehnica regiei, pe 
aceste maşini enorme propulsate de milioane 
de dolari. Nu erau capodopere, dar mari 
sănătoase șmecherii!' recunoaște Leone. in 
1961, el produce primul film, în sa, Co- 
tosul din Rhodos (văzut și la noi): „Era un 
peplum alimentar, dar ironic. Un fel de come- 
die-peplum: sint din Roma, totuși am ceva 
spirit sarcastic!“ - Cine ascultă atent aceste 
mărturisiri nu poate să nu observe că inven- 
ţia din '64, westernul macaronar, se trage din 
rețeta acestui peplum alimentar, condimentat 
cu ceva sare și piper ironic. Partea serioasă a 
creaţiei lui Leone vine din aceea că el este 
unul din regizorii europeni fascinaţi de cine- 
ma-ul bun american, de acele spaţii și 
story-uri care se constituie într-o lume — va- 
labilă ai artistic și sociologic — a unui spirit 
întreprinzător, violent şi , mereu in căuta- 
rea unei inocențe de mult pierdute. Roman și 
sarcastic, Leone are ca obsesie patetică acea 
Americă, Americă — precum un alt meditera- 
nean, incontestabil mai serios decit el, Elia 
Kazan! — încit filmele lui de anvergură, ambi- 
țioase, altceva decit trucurile alimentare ale 
macaroanelor cu dolari, ceapă și sos de roșii 
în loc de singe, îl instalează pe acel continent 
unde va da trilogia sa: A fost odată Vestul, A 
fost odată la și cel mai recent, cel mai 
trudit şi mai costisitor: A fost odată America, 
un film de 3 ore și 40 de minute, cu De Niro, 
„O frescă, o fabulă pentru adulți” pe care fie- 
care o poate citi la nivelul unei povești de 
proporțiile unei saga cu doi mici gangsteri 
din New York, dar și la un nivel mai nd, 
„ca un film despre prietenie, singura valoare 
în care cred, alături de aceea a familiei...“ „E 
filmul cel mai apropiat de sufletul meu“ — și 
trebuie spus că producătorii americani în- 
cearcă să-i cam „aranjeze“, nemulţumiţi de 
un anumit europenism care nu i-ar respecta 
stricta cronologie a subiectului; ei ar vrea ca 
eroul să fie copil la început, adult la mijloc, 
bătrin în final, cum scrie la rețetarul lor: 
„Adică un fel de Nașul 25 — gesticulează re- 
bel Leone — exact ce nu voiam să fie filmul 
meu. N-am refuzat primul Naş, ca să fac 
acum următoarele...“ 

Dar care ar fi următoarele filme ale lui Le- 
one? În stilul său care nu face nici un efort 
de a despărți neseriozitatea de cochetăria 
publicitară — el afirmă în primul rînd că ştie 
ce filme nu va face: nu va face filme la modă, 
cu pirați de pildă, fiindcă nu-i place să facă 
filme la modă; nici westernuri å la Leone, fi- 
indcă s-a săturat de cai, așa cum e sătul de 
gangsteri; nici o ecranizare după celebrul ro- 
man al lui Céline, „Călătorie la capătul nop- 
ţii“ — cu Belmondo! — căci caite aceea e 
prea bună şi, după părerea lui, părere deloc 
de lepădat, nu se face cinema bun cu cărţi 
bune. Atunci? Cind auzi la ce se gi te Le- 
one pentru viitor, îi dai totuși seama că omul 
acesta e dintre acei care se joacă serios și 
ambițios, meritind toată atenția: o adaptare 
modernă a poveștii eterne cu Don Quijotte şi 
Sancho Panza. 


E o imprescriptibilă dragoste de viață, de 
pace, de construcţie și efort sentimental — în 
mesajul fiecărui film bulgar de calitate. li do- 
rim să-l trasmită necurmat și ne dorim sa-l 
captâm la toată intensitatea lui vitala. 


Două chipuri de constructori dintr-un recent film bulgar: Gheorghi 


Gherghiev-Getz şi 


Velko Kanev în Zidui 


Documentul, sursă a filmului 


y ; 
/ cinefilia, 
ca omenie 


Dacia 


Tovarășei diriginte, 
cu dragoste! 


N-am avut niciodată plăcerea de a ne ve- 
dea corespondențţii revistei evidenţiaţi „in 
producție”! lată ca a venit și această zi: 

„Deși sintem doar elevi de clasa a VIill-a, 
datorită profilului școlii noastre de artă, citim 
cu plăcere atit publicaţiile destinate vîrstei 
noastre, cit și: revista „Cinema“... pentru că 
iubim deopotrivă literatura și filmul. Un rol 
important în înțelegerea cărţilor dar și a spe- 
cificului artei a șaptea, l-a avut, în ce ne pri- 
vește, diriginta și totodată profesoara noastră 
de română, toarășa Doina-Delia Zamfirescu. 
Dumneaei găsea întotdeauna un dram de 
timp (intre două analize gramaticale sau 
două comentarii de poezie)... să ne vor- 
bească despre noile filme care se aflau în 
orașul noastru și nu de puţine ori am vizionat 
împreună un film, pentru ca apoi să-l discu- 
tăm așa cum știam noi. Aveam mare nevoie 
de astfel de lecţii, învăţate pe viu. Am fost 
deosebit de încintați cînd am descoperit în 
paginile revistei „Cinema“, printre corespor 
denţii ei activi, și numele dirigintei noastre 
Acum, la despărțire, dorim să-i oferim o 
amintire (noi fiind prima ei promoţie) plăcuta 
şi de aceea apelăm la dumneavoastră cu c 
rugăminte: publicaţi, dacă se poate, din par- 


depoziţii 


„Sti i EP 


Un artist 
în faţa viitorului 


Nu mai e mult pină la anul 2000. 

Mai puţin de 20 de ani. 

Ei nu vor fi ca în Alexandre Dumas, fiţi sı- 
guri. Dar cum? 

Fellini se gindește la viitor: 

„Cum să-ți imaginezi ce vor dori oamenii in 
1990," la ce spectacol vor aspira ei? Orice 
privire asupra viitorului este condiționată de 
prezent. Dar aceasta este o eroare: Viitorul a 
fost întotdeauna altceva decit cel închipuit... 
În urmă cu 40 de ani, cine ar fi putut preve- 
dea ravagiile televiziunii, mutaţia profundă in- 
trodusă în comportamentele noastre de câtre 
instrumentul tele-vizua!? Publicul acestui sfir- 
şit de secol va fi format din acești copii d: 
azi, mai bătrîni cu 15 ani. Cine-și poate înga- 


cronica 
reluărilor 


„Se 


Noi episoade 
la „Frontul invizibil“ 


Cinemateca noastră imaginară are stagiune 
permanentă. Minţile noastre neobosite de ci- 
nefili, ce puteau să vada citind despre nume- 
roasele solemnități care au avut loc — în iu- 
nie '84 — cu ocazia a 40 de ani de la debar- 
carea trupelor aliate în Normandia? Vedeam 
Ziua cea mai lungă, vedeam Un pod indepăr- 
tat, vedeam Yancheli amestecați cu scene din 
Frontul invizibil. Aveam multă bibliografie: 

B.B.C. a realizat un șir de emisiuni urmă- 
rind consecințele sociologice ale căsătoriilor 
dintre englezoaice și yanchei, contractate în 
timpul pregătirilor pentru D Day (Ziua Debar- 
cării). Un episod nou din Yancheii ni s-a des- 


tea noastră, o imagine din filmul Domnului 
profesor, cu dragoste! Va mulțumim și, daca 
cererea noastră vi se pare stingace, iertaţi-ne 
pentru copilărie”. 


Ciasa a Vill-a C 
Şcoala generală numărul 17 cu profil de arti 
Satu Mare 


0 propunere 
de scenariu 


Fotografii la cererea cititorilor: o clasă (a VI!'l-a) de eleve şi elevi 


din Satu M 


doreşte pentru tovarășa dirigintă o scenă 


din Domnului profesor, cu dragoste! 


Fellini se gindește la anul 2000. 
la Cinematecă, să vadă Za dolce 


chis prin aceasta observaţie a unui sociolog: 
„Ei credeau că vorbesc aceeași limbă dar 
şi-au dat seama câ nu vorbesc același lim- 
baj". Frontul invizibil ne-a revenit din plin pri- 
vind fotografia unui ofițer englez, Clifton Jo- 
nes, un chip care semăna leit, o sosie, un 
„dublu“ al generalului Montgommery care, 
între 27 mai și 5 iunie 1944, a fost trimis la 
Gibraltar și Alger să discute cu statele ma- 
jore aliate, derutind astfel serviciile germane 
de spionaj: căci urmărindu-l pe acest „Mont- 
gommery“, ele erau convinse că debarcarea 
e aminată, dacă unul din principalii ei res- 
ponsabili călătorește din oraș în oraș. 


Dar am avut şi noutăţi, imagini puțin cu- 
noscute, în afara „bibliografiei clasice“, date 


Va mal veni lumea atunci, 
viá? Noi credem că da. 


la vedere abia acum, accesul raminini! dificil 
la arhivele militare aliate care continuă să im- 
pună un statut de mare zgircenie informativă 
Televiziunea britanica a reprezentat episoade 
aproape ignorate din manevrele americane 
pe insula britanică, în Slapton (Devon), des- 
fășurate cu 9 luni înainte de D Day: erau re- 
petiţii ale artileriei şi aviaţiei, în condiţiile pre- 
supuse ale debarcării; au avut loc bombarda- 
mente reale care au devastat o zonă evacuată 
şi au decimat regimentul care „repeta“. Într-o 
singură noapte, 750 de soldaţi americani s-au 
înecat, bărcile lor — confundate cu vedete 
ale marinei germane — fiind mitraliate și tor 
pilate de alte trupe de coastă care se antre- 
nau pentru aceeași formidabilă operaţie. Sol- 
daţii care au supraviețuit acelei nopți au fost 
ameninţaţi cu Curtea Marţială, în caz că vor 


Ziua cea mai lungă,a debarcării în iunie 1944: manechin de paraşu- 


tişti 


tre paraşutisti vii, din carne și singe... 


„Dragă redacţie, cu emoție deosebită vă tri- 
mit un decupaj din revista „Săptămîna“ cu 
data 8 iunie 1984. Subiectul, cu totul excep- 
țional, ar putea fi un viitor scenariu al unui 
film de cert interes și poate chiar de succes. 
După lectura articolului, cred că îmi veţi da 
dreptate...” ne scria Dana Bădescu (Aleea 
Lotrioara, 29, bloc C6, București). Am citit şi 
noi relatarea din „Săptămina“, decupată de 
corespondenta noastră. Sub semnătura lui 
Marcel Popescu, ni se descrie acest story: 

„Un posibil și serios candidat la.premiul 
anual fair-play: alergătorul Nicolae Popcov 
(de la Voința București). În virstă de 36 de 
ani, acesta a suferit o perioadă îndelungată 
ie poliomielită (avind şi în prezent sechele 
ale gravei pol): Manifestind o voință ieșită 
din comun, o forță psihică remarcabilă și o 
răbdare de invidiat, acesta a izbutit (sub con- 
ducerea antrenoarei Adriana Bocan) să în- 
vingă toate obstacolele, practicind la această 
oră cu pasiune atletismul, sport ce ii oferă 
multe clipe plăcute și îi întărește sănătatea. 
Cum decurge o săptămină de pregătire? 
Luni, alergare 30 etaje; marţi, concurs de- 
monstrativ; miercuri, alergare 50 etaje; joi 
3.000 m. fond, la stadion; vineri — tot sta- 
dion, 5 000 m; simbătă — liber; duminică — 
6 000 m, alergare la stadion. lată, deci, un in- 
vingător, dincolo de podiumul sportului de 
înaltă performanţă. Nicolae Popcov e un per- 
former în lupta cu o boală grea,.dură. Efortul 
său merită răsplătit din plin. Revista noastră 
propune, astfel pe N. Popcov pentru acorda- 
rea premiului fair-play” 


Rubrica „Filmul, document al epocii — 
Documentul sursă a filmului“ 
este realizată de Radu COSAȘU 


-dui să prevadă, să-și închipuie, ce vor dori? 


Şi dacă acești copii vor face la riul lor 
filme, cine poate spune ce vor alege să 
arate? Totuși, sint sigur cel puţin de un lu- 
cru. Dacă din intimplare acești copii, deve- 
nind oameni mari, vor dori să facă un film — 
fie el o poveste, o fantezie, un vis — ei vor 
trebui să ţină seamă de cei care le vor re- 
cepta mesajul. Cind înfăţișez ceva — o po- 
vestioară sau o mare legendă — trebuie să 
mă gindesc la cel care mă ascultă și cu care 
vreau să comunic. De-o parte sint eu, care 
încerc să interesez, să amuz, să distrez, să 
plac, să emoționez. De cealaltă, e el, inevita- 
bilul, inseparabilul meu frate: cel care mă as- 
cultă şi mă vede. Oricine va vrea să facă un 
film în anul 2000 va trebui să conteze pe 
acest dialog între acești doi interlocutori. 

Altădată existau Homer, Shakespeare, 
Dante. Nu mai sint aici. Și poate că toți crea- 
torii, în viitor, vor elimina imaginaţia, emoția, 
şi vor fi reci, concreți, realiști, ştiinţifici... Dar 
nu, nu e posibil, acesta ar fi adevăratul apo- 
calips: să nu mai existe artă și artiști. Arta ră- 
mine pentru mine modul cel mai bogat, cel 
mai profund, cel mai cuprinzător de a comu- 
nica. Haidem să ne trezim, să nu ne lăsăm in- 
vadaţi de catastrofism care e un semn deim- 
bătrinire. Să ne agățăm de unica certitudine: 
chiar în anul: 2000, orice artist care va vrea să 
spună o poveste cuiva, va trebui să se bizuie 
pe sentimente, pe vis, pe emoție, pe nostal- 
gie“. 


povesti ce-au văzut și ce-au trăit. Un film cu 
acest subiect încă nu s-a făcut, deși filme 
care știu a privi războiul drept în ochi, fără 
idilism şi grandilocventă, descoperind ceea 
ce e înălțător și atroce într-un act de eroism, 
nu lipsesc. Televiziunea franceză a prezentat 
un asemenea film, tot cu prilejul acestei ani- 
versări glorioase, Dincolo de glorie al ameri- 
canului Samuel Fuller, un regizor dintre cei 
mai serioşi, un veteran al debarcării la 
Omaha Beach, omul unei priviri pătrunză- 
toare, nemistificate, pentru care — după cum 
a declarat în cadrul unui film — „În război nu 
există decit o singură glorie: să supraviețu- 
iești”. Un parașutist englez, aflat în studiou 
lingă Fuller, a avut o altă viziune: „Era de fă- 
cut o treabă: dacă ni s-ar fi spus să sărim pe 
un rug, am fi sărit pe un rug“. Un francez 
dintr-un comando al rezistenței a fost de ace- 
aași parere, apărind o anume imagine a me- 
seriei de om . în acea întruntare decriă pen- 
tru viața omenirii: „Ne-am facut, sper, bine 
meseria, ca buni muncitori!“ 

Dintre replicile telespectatorilor la aceasta 
emisiune, consemnate în presă — ca într-un 
scenariu invizibil la acest episod, venit după 
40 de ani, a! Frontului invizibil — reținem 
pentru „Cinemateca noastră” acest dialog, a 
doi copii: 

Unul (de 9 ani): A fost super, acest război! 

Celălalt (de 7 ani): Da, e frumos de văzut, 
dar nu e bine de făcut. 


„Nu mai sint sex simbol si e 
cu atit mai bine” — declară B.B. 


B.B. plinge și se plinge 


Marele public a păstrat curiozitatea 
pentru Brigitte Bardot chiar dacă astăzi 
numele ei nu mai e legat de cinematogra- 
fie, ci mai mult de zoologie. „Trecerea 
aceasta ą fost — cum spune ea însăși — 
o salvare. Se înțelege mai bine cu anima- 
lele decit cu oamenii. Dintre aceștia din 
-urmă n-am mai păstrat relaţii decit cu 

` foarte puţini” — cu scriitoarea Margue- 


ritte Yourcenar, care, spune B.B. într-un. 


interviu acordat săptăminalului „Paris 
Match „are o mare slăbiciune pentru 
mine“. Unul sau doi prieteni și în rest 
multă singurătate. Interviul a fost acordat 
cam la vremea implinirii a 50 de ani. Din 
răsfățul de altădată a rămas doar ușurința 
de a plinge din te miri ce. Din singurăta- 
tea despre care vorbește astăzi vor ră- 
mine insă unele afirmaţii foarte lucide. Și 
destul de triste. 

„Am fost fericită, ată şi adulată, dar 
foarte adesea nefericită și dezamăgită. 
Am avut de suferit decepții înfiorătoare. 
lată de ce am optat pentru singurătate. 
Am ajuns aproape o sălbatică pentru că 
nu vreau s-o iau de la capăt S-a treminat 
cu tot ce-a fost pină acum. Astăzi exist. Nu 
mai sint o imagine, un fizic, nu mai sint 
un sex-simbol, ci un purtător de cuvint. 
Faptul că îi pui roșu pe buze şi gene 
false nu schimbă nimic. Sint așa cum 
sint. Nici un pic de machiaj, părul drept 
şi ridurile la vedere. Niciodată n-o să mă 
mai vedeţi în rochie de lamé... Pe vremea 
cind făceam cinema mi se adresau tot fe- 
lul de injurii... Astăzi cei care mă consi- 
deră o loagă nu-și mai dau osteneala 
nici- măcar să-mi scrie. Asta-i tot...“ 


Nu e obligatoriu ca la 80 de ani 


să-i scrii memoriile. Dar asta 
face acum Fred Astaire 


> 
EI 


cinerama 


Festivalurile veril x 


© A doua ediție a Festivalului de la 
n din vara asta a fost considerată 
de o remarcabilă amploare. Într-adevăr, 
în cele 9 zile cit a durat, organizatorii 
și-au propus să distribuie în cele 6 săli pe 
care le-au avut la dispoziţie un număr de 
186 de filme. Comentatorii spun că a fost 
o adevărată demență urmărirea lor în 
programare, în vederea descoperirii ace- 
lora care meritau, într-adevăr, să fie vizio- 
nate. Corespondentul săptăminalului ita- 
lian „Gioralle dello Spettacolo“, criticul 
Giovanni Spagnoletti, mărturisește că a 
avut și surprize foarte plăcute între care ` 
citeva filme din țările socialiste, cum ar fi 
acela al realizatorului din R.D.G. Lothar 
Warnecke — Scurta noastră viață, al regi- 
zorului ungur Peter Bacsó — O, tu, viață! 
O ţară care nu are o cinematografie 
foarte afirmată cum este Austria s-a im- 
pus totuși prin filmul lui Kathe Kratz, Aft- 
fanno. S-a bucurat de o excelentă primire 
filmul lui Edgar Reitz, Patria, un poem ci- 
nematogratic despre război și pace” în 
Germania secolului al 19-lea şi, bineințe- 
les, extraordinarul succes de' public și de 
critică de pină acum al filmului lui Fas- 
sbinder, Berlin, Alexan atz, a fost 
confirmat de proiecția în cadrul festivalu- 
lui munchenez. 


ein sfiit, la Festivalul de la Triest, 
care a avut loc tot în aceaștă vară, marele 
învingător a fost filmul lui Ingmar Ber- 
gman, Fan y și Alexander. Cei de-al doi- 
lea film încununat cu laurii festivalului a 
fost Balul lui Ettore Scola, care cunoaşte 
un imens succes în întreaga Italie și Eu- 
ope Festivalul a ținut să premieze con- 
tribuția operatorului Gordon Willis care a 
semnat imaginea filmului Zelig al lui Wo- 
ody Allen. 


e În noiembrie anui acesta, pentru 
prima dată după 17 ani se reia Festivalul 
cinematografic internațional de la Rio de 
Janeiro. Organizatorii au anunţat că in- 
tenjționează să acrode o atenţie specială 
producției latino-americane. 


Armata de cavalerie 


A intrat în legendă Armata | de cavale- 
rie, comandată de Budionrii în Revoluția 


Părintele 
mesagerului 


Chiar și un maestru al regiei de film 
cum a fost Losey poate fi greu înțeles în 
timpul vieţii sale. Personalităţile de 
anume complexitate, care se mai intimpla. 
sa fie prea puin preocupate de a-şi popu- 
iariza persoana, riscă adesea să apară 
intr-o lumină falsa. E cazul lui Losey (dis- 
părut de curind la virsta de 75 de ani). La 
ei acasă, în America, nu s-a putut afirma 
de la bun început. Ani în șir s-a zbătut să 
intre într-o lume în care, după cum se 
spune, ca să baţi un cui trebuie să folo- 
sești ciocanul pneumatic. Cînd după ani 
şi ani s-a auzit de numele lui a fost mai 
intii ca figurind pe lista neagră a Hol- 
lywood-ului în timpul campaniei de tristă 
memorie a „vinătoarei de vrăjitoare“ mac- 
carthyste. Neputind, așadar, să lucreze în 
America, s-a stabilit la Londra în 1952 
unde a încercat să facă film. N-a trecut 
mult și narațiunile lui cinematografice 
aveau să producă un puternic impact în 
Europa. Cum nu mai era supus restricții- 
lor studiourilor holl: iene, Joseph 
Losey a reușit să-și dezvolte stilul său 
propriu dominat de preocuparea pentru 
temele sociale. În Anglia, o profundă 
amiciţie creatoare se stabilește între el și 
unul dintre marii dramaturgi ai lumii, Ha- 
rold Pinter care fi scrie scenariile pentru 
filmele Servitorul, Accidentul și Mesage- 
rul. Acesta din urmă avea să fie prezentat 
la Cannes în 1971 sub steagul englez şi 
cucereşte Marele premiu. 

Losey s-a născut în Wisconsin fiind de 
origine olandeză. A studiat mai întii medi- 
cina pentru ca apoi să dea glas unei vo- 
caţii pe care o [soia încă de mic copil 
pentru teatru. În 1935 a plecat la Mos- 
cova și a avut prilejul fericit, cum mărturi- 
sea el, de a putea să audieze lecțiile lui 
Eisenstein. Întors la New York pune în 
scenă „Ziarul viu“, o idee teatrala 


~ tii Armatei 1 au fost e 


graf). Acum s-a mulțumit să 


„esty Biaise, Pentru ja 


din Octombrie. Nu o dată, în filmele, mul- ` 


tele filme despre anii revoluției, cavaleriș- 

Arn vocaţi. Li se consa- 
cră acum de către regizorul Vladimir Liu- 
bomudrov o epopee cinematografică, în 
curs de realizare la „Mosfilm“. Vladimir 
Spiridonov va apare în rolul lui Budionnii. 


Revenire 


S-a vorbit destul de puţin în ultimul 
timp despre un foarte interesant realiza- 
tor francez René Allio (realizator de filme, 
dar și om de condei, scenarist și sceno- 
i t izeze o 
polonia care se petrece în timpul Primu- 
„lui război mondial, poveste intitulată See- 


man 512. Marinarul cu acest matricol este 


O-Bi. O-Ba 


Nu, nu e nici un bla-bla e chiar titlul 
„filmului utopic“ așa l-a categorisit însuși 
autorul, regizorul onez Piotr Szulkin. 
În rolurile principale apar Krystyna 
Janda, Jan Novicki, Jerzy Stuhr și Leon 
Niemzsyk. 


Încă o poveste de dragoste 


Se intitulează Mrs Sofiei, este realizată 
"de regizorul american Gillian Armstrong 
iar punctul forte al filmului pare să fie in- 
terpreta (interpreta și nu interpreții, deși 
într-o poveste de dragoste nu prea se 
monologhează) Diane Keaton, marea 
descoperire a lui Allen conside- 
rată astăzi una dintre cele mai reprezen- 
tative actrițe. 


Ginger și Fred 


Federico Fellini a început filmarile la 
Ginger și Fred, o poveste la care ţine 
foarte mult și care i-a fost inspirată de 
existența celebrului cuplu de dansatori 
Fred Astaire și Ginger Rogers. 

În rolul feminin va apare — după des- 
tul de mulți ani în care n-a mai evoluat în 
regia soțului său — Giulietta Masina. 


puternic influențată de dramaturgia 
brechtiană. În 1938 își face debutul ca re- 
gizor de film cu citeva scurtmetraje co- 
mandate de -Fundația Rockefeller, dar 
care nu produc nici un ecou. Urmează 
stagiul militar și anii războiului. Revenit la 
viaţa civilă, primul gind se îndreaptă tot 
către teatru unde reușește să monteze 
capodopera brechtiană „Galileo Galilei”, 
cu Charles Laughton în rolul titular. Se 
intimpla în 1947 iar treizeci de ani mai tîr- 
ziu avea să realizeze și un film pomind 
de la aceeași piesă. Dar în 1948, Losey 
regizează primul său film artistic de lung- 
metraj Ben ene să Siona a ezma cu 
părul o alegorie despre intoleranța 
rasială. Odată cu acest film se manifestà 
la el o puternică atracție către narațiunea 
cinematografică. Filmează Linia de sepa- 
raţie, Noaptea cea mare, și abia acum nu- 
mele Joseph Losey își face un loc pe fir- 
mamentul atit de populat al vieții cinema- 
togratice de peste ocean. Nu pentru 
multă vreme însă căci, în 1951, în timp ce 
se afia în Italia cu lucru la un nou film, 
primește o convocare în fața comitetului 
maccarthy-st „pentru cercetarea activități- 
lor anțiamericane“, acuzat de idei comu- 
niste. Nu s-a E bca să se întoarcă inainte 
să-şi incheie filmările, dar peste numele 
său se și așternuse pecetea grea a 
sus-numitului comitet. Așa încit în țara sa 
natală nu mai putea lucra, dar nici chiar 
în Anglia nu mai putea lucra — ș asta a 
durat un timp — sub nume propriu pro- 
ducătorii temindu-se că filmele semnate 
Joseph Losey ar putea să fie respinse de 
piața americană. Abia în 1957 apărea un 
nou film semnat de el și intitulat Vremuri 
nemiloase, o pledoarie impotriva pedep- 
sei capitale. 

Perioada de implinire a lui Losey avea 
să fie abia prin anii '60 cînd pe lista filme- 
lor semnate de ei descoperim Eva, Mo- 


pe-a 
imele din ulti- 


romantică, Mister 
spre sud sau Don Gio- 


| vanni, realizat după capodopera mozar- 


tiană. 

‘La dispariţia lui, unul din interpreții i 
care, într-un fel, mina de maestru a lui 
Losey l-a ajutat să devină ceea ce este 
astăzi, actorul Dirk Bogarde, ținea să 
spună că norocul a fost „că a lucrat cu 
un adevărat geniu al artei cinematogra- 
tice, iar că suferința lui cea mai mare este 
acum de-aș fi pierdut un prieten“. 


Orice poveste de dragoste are la 
bază tragica romanţă povestită 
de Shakespeare (filmul est-ger- 
man) Romeo şi Julieta ară cu 
Grit Stephan și Thomas Wetzel) 


„Cel mai extraor rol din 
viaţa mea: rolul de mamă” (Or- 
nella Muti și fetița ei Carolina) 


(Urmare din pag. 6; 


in iconografie și în pictură, am reiîntilnit-o 
chiar printre contemporanele mele — și am 
tresărit des că Doamna Stanca trebuia să fie 
înainte de orice aceasta — o efigie aureolată 
a femeii românce. Am descoperit în. patima 
pentru fiul ei, Nicolae, propria-mi dragoste 
de mamă pentru fiul meu și aceasta m-a aju- 
tat mult, în gestul ei de a veni pe cimpul de 
bătălie cu arme și cai cumpărate din vinzarea 
bunurilor ei, am recunoscut sacrificiul etern 
al femeii române pentru patria scumpă. 

ŞI mi-e greu să vorbesc de doamna Stanca 
pentru că trebuie, desigur, să vorbesc despre 
voievod, despre Mihai, adică despre Amza, 
marele meu prieten Amza, actorul şi omul cu 
suflet de aur — nu-l voi uita niciodată — co- 
legui drag al tinereții mele studențești. Cită 
câldură şi siguranţă, cită voinţă de fier emana 
din Amza în rolul lui Mihai Viteazult. Cind ju- 
cam cu el, timpul se suspenda, noi eram 
atunci, în ceea ce se numește profesional 
„relația dintre personaje“, în plin adevăr, și 
mi-amintesc de parcă n-aș fi trăit atunci, ci 
dintotdeauna, clocotul inimii mele, cind — 
măreaţă, patetică, aprigă — doamna Stanca 
stătea in fața soțului ei Mihai. 

Pentru noi, cei care am realizat Mihai Vi- 
teazul, sub bagheta dură și precisă a lui Ser- 
giu Nicolaescu, filmul acesta e mult mai mult 
decit un film. Este una dintre cele mai impor- 
tante contribuţii ale noastre, ca oameni de 
artă, la Epopeea naţională, e semnul nostru 
de patriotism, dacă vreţi. O spun cu toată li- 


niștea și siguranța. 

Dealtfel, fără acest patriotism ardent, fără 
dorința da „a face“ și fără conștiința că ceea 
ce facem trebuie să rămină, e obligatoriu să 
rămină un act de conștiință efigial, nici nu 
am fi reușit. 

Pentru că și astăzi, sau mai ales astăzi, sint 


sigură că am reușit! 


A. indiana Jones, simpaticul, 
doctul și în aparenţă atit de inofensivul prote- 
sor de arheologie, care printr-un ciudat joc 
de dedublare a personalității, se transformă, 
în lunile cind nu ține cursuri, într-un temerar 
vintură-lume, stăpinit pină la uitarea de sine 
de patima de a aduce la lumină obiecte ale 
civilizațiilor demult apuse, s-a lansat într-o 
nouă și incredibilă aventură. După ce în Rai- 
ders of The Lost Ark (În căutarea arcel pier- 
dute) se războise cu o bandă de naziști pen- 
tru o străveche relicvă biblică, care, potrivit 
legendei, oferea posesorului cheia stăpinirii 
asupra lumii, acum se află pe urmele unei 
cete de fanatici, care folosesc în ritualurile 
lor singeroase o piatră sacră, sustrasă unei 
comunităţi pașnice de la poalele Himalayei... 
Noul fiim indiana Jones and The Ti ot 
Doom (indiana Jones și templul blestemat), 
care și-a avut premiera concomitent în 1 400 
săli de cinema din SU A și Canada, este o 
succesiune neintrerupta de situaţii palpitante, 
urmăriri și dueluri inverşunate,. curse frene- 
tice cu toate mijloacele de locomoție, inclusiv 
nelipsitul avion care rămine, la un moment 
dat, tără pilot 7 


Fascinația „balansării 
pe marginea prăpastiei” 
Avem de-a face cu ceea ce, în limbajul 
Holl ului, rtà denumirea de „movie 


movie", adică „cinematograful la pătrat“, „ci- 
nematogratul în stare pură”, în care-și dau 


namică a imaginilor neprelucrate artistic, ca 
iune în sine și pentru sine. Mai precis ne 
aflăm în plin proces de resuscitare a unui 
gen — serialul de aventuri — care a avut 
două perioade consecutive de strălucire: 
atunci cind cinematogratul își făcea debutul, 
cu pași încă nesiguri în lume și mai apoi în 
intervalul dintre anii '30 și jumătatea anilor" 
"50, pentru a fi lăsat în părăsire o dată cu as- 
censiunea televiziunii 

Împingind pină la ultima limită convențiile 
cărora cea de a șaptea artă le este, probabil, 
tributară în mai mare măsură decit oricare 
din suratele sale, serialul de aventuri și-a 


Fiecare asemenea film consta din 12 episoa- 
de („chapiers”) de cîte 20 de minute, care se 


aparenţă total, pentru ca în episodul următor 
tuația ce părea fără ieşire să se limpezească 
- cu o ușurință stupeftiantă și din nou lucrurile 
să fie luate de la capăt 

Din cascada succesivelor momente de sus- 
pans, cel mai spectaculos era așa-numitul 


pra abisului iesa de rezistență“ a oricărui 
serial, const cu minuțiozitatea unui me- 
canism de ceasomic. O scurtă descriere este 
absolut necesară: urmărit de adversar, eroul 
alunecă pe neașteptate in buza unei prăpas- 
tii, dar, ca prin minune, în faţă îi apar ramu- 
rile salvatoare ale unui tufiș crescut în pere- 
“tele abrupt; sub greutatea corpului său rădă- 
cinile încep însă să cedeze cu o chinuitoare 
încetineală; în același timp, banda urmăritori- 
lor, chiuind sălbatic, se apropie tot mai ame- 
nințător... Cu sufietui la gură, spectatorii 
(deși au mai văzut, cu mici variante, de zeci 
de ori aceeași întimpiare și știu pe din afară 
cum se va termina, așteaptă deznodămintul 
ce pare inevitabil). Exact în acea clipă, episo- 
dul se sfirșește, pe ecran apar cuvintele „Ur- 
marea săptămina viitoare” și în sală se face 
lumină. lar spectatorii sint nevoiți să aștepte 
o săptămină întreagă. Torturantă așteptare... 
Şi atit de gustat era momentul „suspendării 
deasupra abisului” incit, pină la urmă, seria- 
lele de aventuri ca gen cinematografic dis- 
tinct s-au numit „ch a 


„Cetăţeanul Kane“: un „naș“ Intimplă- 
tor, dar cituși de puțin dezinteresat 


Evident, formula nu s-a cristalizat dintr-o 
dată, ci a trecut prin mai multe etape. Înce- 
puturile ei datează incă din 1912, cînd, por- 
-nind de la succesul pe care îl înregistra în 
paginile unei reviste lunare destinate sexului 
slab McCiure Ladies Worid, o melodramă pu- 
blicată în foileton What Ha; To Mary? 
(Ce | s-a intii lui Mary?) compania cine- 
matografică Edison a încheiat cu această re- 
vistă o înțelegere, în baza căreia, timp de un 
ant urma să realizeze în fiecare lună cite un 
film de o bobină, a cărui premieră să coin- 
cidă cu apariția unui nou episod din sfișie- 
toarele iîntimplări prin care trecea ortelina 
Mary. What Happened To Mary? a fost, ast- 
fel, pru serial pe care-l consemnează isto- 
ria filmului și succesul său a stimit interesul 
a doi magnați ai presei galbene, faimosul 
W.R. Hearst (Cetăţeanul ai şi principalul 
său rival Mac Cormick, aflați într-o crincenă 
bătălie pentru creșterea tirajului respectivelor 
publicaţii. Primul a acţionat Mac Cormick, 
care, intrind în combinaţie cu casa de filme 
Selig, a urat ecranizarea — de data 


Adventures o! Kathlyn“ (Aventurile Cateri- 
nei.) Publicat în ziarul său „Chicago Tri- 
bune”, surplusul de popularitate, prin inter- 
„mediul ecranului, a adus ziarului un surplus 
de cititori. Spre deosebire de micile sau ma- 


Kathlyn cunoștea tot felul de aventuri, una 
mai primejdioasă decit alta, era urmărită de 
- duşmani implacabili, de animale sălbatice 
etc. Formula începea să se precizeze. Dar ti- 


de aventuri, adevăratul „clitthanger“, avea să 
Enig Aa ce Perils of Pauline — Pe- 
ricolele (1914) — în care apărea 
neintrecuta Peari White, supranumită „regina 


întiinire mai toate șabloanele, ponciturile şi - 
arhetipurile filmului conceput ca o simplă di- 


creat, treptat, un ritual respectat cu sfințenie. - 


terminau obligatoriu printr-un suspans în 


„momentul suspendării deasu- 


prin ce minune se mai fac filme bune? || nea ercior se odimoars, saneti in anemie 


turale, filme de aventuri tenebroase sau CO- 
medii inepte predomina în peisajul cinema- 
1ografic new-yorkez în aceasta stagiune e$- 
vală 


Dacă cumva auzi pe cineva mirindu-se de Tom Selleck, noul superseducă- lor seriale, întiinim tot acel delir baroc, toată 
ce nu se fac mai multe filme bune, dă-i re- tor al filmului american. lansat acea frenetică înlănțuire a momentelor de 
vista „Variety“, săptăminal! al show-busi- de- televiziune i mal si suspans din care nu lipseşte — se putea? — 
ness-ului şi arată-i pagina care prezintă bi- e televiziune intr-un serial și clasica scenă a „balansării pe marginea pră- 
lanțul încasărilor filmelor cu cel mai mare apoi preluat de marele ecran pastiei“... Tot atit de adevărat este că există 
succes de box-office. Probabil că în urma (aici cu ne Seymour — cunos- şi un şir de deosebiri notabile. Punind la bă- 
acestei lecturi acel cineva va fi mai curind pie o nA h a hat taie ultimele noutăţi ale tehnicii celei mai so- 
surprins că din cind în cind mai apare și un cută din serialul . Linia maritimă fisticate, şi ao pr la staruri de primă mă- 
film bun“ scrie ziarul „New York Times” sub Onedin” — în ultimul best-seller, rime, Spielberg și Lucas par a voi să confere 


titlul, foarte concludent: „A nu se uita: rolul 
de star, la Hollywood, îl joacă banii“. 


tatori sînt tentaţi să uite că industria cinema- 
tografică implică uriașe investiții financiare, 
că cele mai multe companii de filme aparțin 
unor mari acționari și că cei care le admini 
trează sint mai preocupați de dividente și 
cursul acțiunilor decit de artă. Totala depen- 
denţă a industriei cinematografice americane 
dă răspuns publicului, este ceea ce se deose- 
beşte de alte cinematografii din lume, care 
într-o formă sau alta beneficiază de subvenții i E g 

din partea statului. Această dependență dic- 3 i r risipirea autenticului lor talent în producții 
tează totul în producţia de filme, de la su- EEE or nesemnificative și fără a ține seama că încep 

biect la stil, iar echipele de filmare sînt selec- $- - r. ~ d să se repete. Cai 

tate după criteriul succesului de box-office k rilor de afaceri din lumea filmului și a teatru- 
inregistrat de ultimul film şi nicidecum după a lui, își permite observația că Spiel şi Lu- 

cel al valorii artistice. Autorul articolului — i - A cas nu aduc nimic nou in ultimul lor film față § 4 
criticul de film Vincent Canby — se întreabă $ a de peliculele anterioare, riscind să ajungă în = 
ce anume este mai tulburător modul dis~ 4 impas. Observaţie îndreptățită de atitea alte 

prețuitor în care sint trataţi oamenii cu ade- 4 cazuri din trecut: compromisurile cu propria 

vărat talentaţi, sau insipiditatea filmelor pro- conștiință artistică sfirșesc totdeauna prin a 

duse grație acestui sistem. Cei mai buni ci- - } 

neaști după părerea lui sint aceia care izbu- 
tesc să se adapteze sistemului și in limitele 
unor filme mai mult sau mai puțin convențio- 


asi 
aceasta săptăminală — a foiletonului „The: 


rile drame personale pe care le trăia Mary, 


tiurile sale de glorie, serialul cinematografic” 


Ademenitoarele capcane 
ale suspansului 


serialelor“. Rezultat al unei înțelegeri de data 
aceasta între Hearst și casa franceză de filme 
Pathé, Pericolele Paulinei, în ambele versiuni, 


$ e isă și cea filmată, s-au dovedit o stră- 
Cu 8! nd ul mereu la box-office E] erp ol poe ambii parteneri: pentru 


s uzina de vi se“ Hearst, care a stopat ascensiunea rivalului, ti- 


rajul propriului său cotidian „Chicago Ameri- 
redescoperă şabloanele vechilor seriale: care a difuzat filmul în întreaga lume. Și ast- 


can” nemaiputind fi ajuns, și pentru Pathé 


ă ă fel, „cetă IK " S it, i 
o modă trecătoare ta, fara vole. „napur serialelor, degi Ja Ince- 
sau recunoaşterea unui impas? ai ahl tg Ap ola Dbe met Aero 


tografice: pentru el întimplările rocambolești 
transpuse pe ecran erau un simplu truc în ve- 
derea sporirii tirajului și nimic mai mult. 
Treptat, însă, funcția lor publicitară s-a es- 
tompat și serialele s-au ridicat pe picioarele 
proprii, proliferind cu incredibilă repeziciune 
(în total numărul lor în perioada filmului mut 
depășește 270, din care în arhive s-au mai 
păstrat vreo 20). 


O dată cu epoca sonorului, serialul trece și 
el printr-o nouă fază. Dacă la începuturile 
sale „cliffhanger-ul” a fost rodul mariajului 
. dintre film şi presă, acum el devine, cel puţin 
„ în parte, vlăstarul unei alte alianțe — între 
fiim şi radio, sau între film și comicsuri. 
Într-adevăr, în această perioadă cunosc o 
mare popularitate ecranizările după serialele 
create inițial pentru a fi radiodifuzate sau 
pentru a fi publicate sub formă de benzi de- 
eraa în că tre acestora ae aie fără 
ratic). Alături de casele de (Sa specializate 
în „cliffhangers“ ca „Republic Pictures” sau 
„Monogram Pictures,“ nici studiourile mari, 
` studiourile „serioase“, ca de pildă „Universal“ 
și „Columbia,“ nu au disprețuit serialele și 
profiturile pe care le aduceau, creindu-se ast- 
fel cu timpul o adevărată. gars de perso- 
naje, care au intrat definitiv în patrimoniul 
celei de-a șaptea arte — de la exploratori ai 
spaţiilor intergalactice, ca Flash Gordon sau 
Buck Rogers, la eroi ai junglei ca Tarzan și 
de la justițiari cu pinteni, ca Zorro, la detec- 
tivi ingenioşi ca Dick Tracy, fără a mai pune 
la socoteală pe Superman sau puzderia de 
agenţi. secreţi ori de cow-boys neintricaţi. 
> Pe la mijlocul anilor '50, serialele cinemato- 

- n £ grafice au primit insă o lovitură necruțătoare 
Două vedete europene care. după ce și | d partea pounn vns orea oe; 
: : E ka noroi nee N ră prea multe scrupule, ni „ într-o 
Iywoodul starurilor, s-au întors grăbite acasă. Niciodată ( at] alta aer ef ana det formulă: pir 
n-au acceptat să apară în seriale de televiziune, pentru că nu si-au asaltul acestui: apere impjacebi a dispă- 
abi TESE n z y“ 2 a Ă A Ta mare îniaă rut și „princip: uzină“ de fabricat seriale, 
aflat subiecte „pe măsură”, spun ei (Alain Delon şi Catherine studiourile „Republic. 
euve ) singuratic (The 
filmul pe care spectatorii noștri au avut prile- 
jul să-l = rromi ari Sa E cap sd 
s s omagiu adus seri or de altădată și, prin 
scrisoare din New-York si. unei epoci apuse din istoria Hoiiywo- 
ului. 


Întrebarea unui critic local: a ie Ea 


Acum, la o distanță de trei decenii, aseme- 


din abisul care se căsca la picioarele lor, 
„Cliffhanger“-ul considerat, practic, ca un gen 
cinematografic dispărut, cunoaște o neaștep- 
nale lasă să se întrevadă talentul lor autentic. tată resurecție și autorii acestui „miracol“ sint 


F : Deci intrebarea care se impune, încheie arti- | regizorul Steven Spielberg ci producătorul 
E ilme de groază cu fantome sau cu mici] colul, este prin ce minune totuși se mai fac [N George Lucas. Ce-i drept, nici În căutarea ar- 
animale, cu porniri bestiale si puteri suprana- uneori filme bune“. cel pierdute, nici indiana Jones templul 


ambele fruct al colaborării dintre 
cei doi, nu sint fragmentate în episoade me- 
nite a se succede săptăminal, dar este pre- 
zentă întreaga recuzită de șabloane a vechi- 


Margit MARINESCU 


: i serialului un statut la care modeștii lor prede- 
aste) cesor nu au aspirat niciodată. Să nu uităm ca, im- 
jreuna sau separat, cei doi au realizat prin filmele 
poduse pina acum (Fălcile, Războiul stelelor. 
Întilniri de gradul trei, E.T. ș.a.) încasări fabu- 
loase, de ordinul miliardelor de dolari. Acum, 
procedind la operaţia de „reanimare“ a unei 
formule care și-a trăit traiul, au în vedere un 
scop foarte precis: să prindă în ademenitoa- 
rele capcane ale serialelor „innobilate“ un 
număr cit mai mare de spectatori pentru a-și. 
“menține și chiar spori, dacă se te, perfor- $ 
mantele la box ce. Fără a ține seama de 


În continuare, ziarul explică; mulți spec- 


ar și „Variety“, revista cercu- 


se răzbuna pe cei care le comit. 


Romulus CĂPLESCU 


Lung metrajul în ordinea prezentării 


Filmul românesc 


sub semnul tinere 


.. 


„Salutări de la Agigea“ sau filmul 
despre marea familie a șantierului 


F. in premieră la Costinești. Elevi de li- 
ceu în experiența de viață și de munca a Ca- 
nalului Dunăre-Marea Neagră. Formula alertă 
a povestirii, cu rezolvări ingenioase în cadru 
și în coloana sonoră, îmbinind mai vechi și 
mai noi imagini de film documentar cu inter- 
pretarea actorilor — în marea majoritate stu- 
denţi la IATC — conferă filmului un aer de 
prospețime. Șantierul văzut ca o mare fami- 
lie. Scenariul: Aristide Butunoiu şi Mihai Ta- 
tufici, Cel de-al doilea film al regoorutui 
Cornel! Diaconu (care a debutat cu filme dc 
cumentare despre canalul Dunăre-Mare: 
Neagra). 


Mircea Filipciuc — electronist „23 August” 
Bucuresti: „Dupa părerea mea, filmul ar pu 
tea candida la premiu. A exprimat nu doar 
efortul de muncă, dar și trăirile interioare ale 
personajelor, chiar dacă fragmentare. Probie- 
mele acestor elevi de liceu, confruntați prima 
oară cu realitatea unui șantier uriaș, mi s-au 
părut convingătoare. Despre șoferul interpre- 
tat de Şerban lonescu aș spune că e prea 
mare actorul pentru un rol atit de mic. Prin 
filmul lui Cornel Diaconu facem cunoștință 
cu generaţia de miine a filmului românesc.“ 

Tudor Caranfil: „Filmul e un pariu ciștigat, 
în drumul între comanda socială și actul ar 
tistic, drum menţinut cu echilibru de realiza- 
tori: o menţiune specială pentru excavatorista 
Magda Catone“. 


A debutat ca regizor documenta- 
rist în acest an, la Costineşti: 
Ilarion Ciobanu 


Mihai Girbu — București: „Filmul nu m-a 
convins, prezintă o imagine idilică, cam siro- 
poasa a realităţilor șantierului. Poate o docu- 
mentare mai îndelungată a cineaștilor ar fi 
dat alte rezultate”. 


Tolovățu Valerian — student Silvicultură: 
„Eu am fost brigadier. Aș vrea să-i întreb pe 
scenariști cît timp au trăit ei în mijlocul briga- 
dierilor?* 


Ștefan Adrian — profesor stagiar Chirnogi 
— jud. Calarași: „Filmul de actualitate are o 
sarcină grea: să prindă într-o oră și jumătate 
o realitate complexă, efervescentă. Autorilor 
filmului Salutări de la Agigea le-aș reproşa că 
au făcut din canal un personaj în sine, unde-i 
omul? Șantierul modelează caractere, dă pro- 
fesii tinerilor veniți aici, dar nu el creează 
omul ci invers. Premizele din filmele noastre 
sint prea edulcorate, personajele prea pline 
de virtuți. Ca premianțţii la școală. Tinerii din 
film erau atit de ordonaţi, de grijulii... Unde-s 
năzdrăvăniile lor, ale tinereții? De ce vrem să 
arătăm doar culoarea albă a zăpezii, cind ea 
nu e albă decit în primele ore cind se 
așează? N-am fost la șantierul canalului, re- 
gret lucrul acesta, dar nu cred că șantierul 
era așa cum se vede în film. N-au fost numai 
eroi acolo, numai tineri perfecţi. Ar fi minu- 
nat să fim așa cu toţii. Dar pentru adevăr, să 
răminem la oamenii din noi, cu cele rele şi 
bune"... 


Fotografii de Victor STROE 


De două ori pe ecranul și pe 
scena festivalului: Ejena Albu 


g 


i şi al înnoiri 


Ce spun spectatorii despre. 


„Secretul lui Bachus“ sau „însfirșit 
o comedie la care se ride!“ 


F.. lui Geo Saizescu a reconfirmat 
ceea ce nu mai era demult un secret pentru 
critică: succesul de public al unei comedii de 
calibru greu, al comediei satirice, pe care 
spectatorii o doresc încă mai incisivă, mai di- 
rectă. Filmul a reafirmat şi ceea ce nu a fost 
niciodată un secret pentru cineaști: setea de 
comedie, de umor a tuturor categoriilor de 
spectatori. Catalizatorul discuţiilor de pe 
plajă: însuși scriitorul Titus Popovici — pre- 
miul pentru cel mai bun scenariu. 

A fost suficientă o întrebare (Silvia Pop, 
absolventa Facultăţii de chimie lași): „De 
unde a pornit ideea filmului?" și scenaristul 
face o adevărată introducere în arta comediei 
satirice. 

Mihai Girbu — București: „Așteptăm de la 
scenarist și de la regizorul Geo Saizescu un 
viitor film care să depășească năzdrăvâniile 
lui Bachus, care să însemne mai mult decit 
învingerea unor prejudecăți. Generaţia noas- 
tră nu are nevoie de explicaţii (ca monologul 
din finalul filmului), avem capacitatea de a 
discerne singuri învățămintele, vrem filme 
care să ne oblige pe noi să gindim.“ 

Titus Popovici — „Am ezitat asupra mono- 
logului din final, dar aseară cînd l-am auzit 
aplaudat de public, nu mi-a părut rău că l-am 
lăsat.” 

Onacă lon — inginer, Liceul de chimie 
Turda: „Nu cred că există filme pentru tineri, 
pentru femei, pentru copii, ci filme bune. O 
deficiență a filmelor noastre ar fi câ-și pro- 


Menţiune specială pentru rolul 
din Să mori rănit din dragoste 
de viaţă: Claudiu Bleontz 


pun prea multe obiective și riscă să nu atingă 
nici unul. Circulă prejudecata ca 
happy-end-ul distruge filmul. Depinde insă 
cum ajungi la əl. Opinia publică din Secretul 
lui Bachus mi s-a părut palid reprezentată, 
doar prin persoana ziaristului. În altă ordine 
de idei, Titus Popovici ne e încă dator ca 
scriitor“... 

Titus Popovici: „Lucrez de aproape 15 ani 
la un roman, cind va fi gata îl voi da la 
iveală“. 

Horia Pătrașcu: „Important e că avem, în 
sfirșit, o comedie la care publicul ride și abia 
într-un astfel de moment ne dăm seama cit 
de dornici sintem de comedie adevărată, de 
filme care să folosească marii noștri actori , 
cum e acest extraordinar Mihăilescu-Brăila“... 

Geo Saizescu: „Ar trebui să facem filme 
dedicate unor personalități actoricești pe 
care le avem. Stela Popescu, de pildă, a făcut 
pină acum numai roluri de coloratură. Mi-ar 
place să fac o comedie muzicală cu o mie de 
fete și un singur băiat (Aplauze). Împreună 
cu Titus Popovici am demonstrat, cred, că se 
poate face satiră socială și am vrea să conti- 
nuăm. Aici, la Costinești, am găsit și titlul vii- 
torului nostru proiect „Secretul lui lanus“. 

Nătășilă lon — asistent universitar: „Nu 
vreau să dau sfaturi, vreau să-i felicit sincer 
pe cei care au făcut roluri pozitive, pe Emil 
Hossu şi Rodica Mureșan, prezenţi aici. Rolu- 
rile pozitive sint cele mai grele într-o come- 
die“. 

Titus Popovici: „t o opinie. nu o întrebare 
și noi de aceea ne aflam la. Costinești; ca 
să recoităm opinii 


Tinăra debutantă din 
cald pentru luna mai: 
Marina Procopie 


Prea 


„Căruţa cu mere: sau filmul 


care a impus doi tineri actori 


AP din cunoscuta povestire a lui D.R. 
Popescu, filmul unei prietenii adolescentine 
ce se înfiripă în anii tulburi de la sfirșitul ce- 
lui de-al doilea război mondial. În peregrină- 
rile prin sate ale unei căruţe de circari ambu- 
lanţi, cei doi tineri, interpretaţi cu har şi dăru- 
ire de Dinu Manolache şi Radu Gheorghe, 
traversează un moment de maturizare, de tre- 
zire a conștiinței politice. Filmul regizorului 
George Cornea, fără a exploata toate suges- 
tiile generoase ale nuvelei, s-a impus în fața 
publicului. lată acum opiniile consemnate la 
Costinești. 


Dinu Stâncescu — inginer: „Un film despre 
prietenie, cum e și Să mori rănit... Un film 
despre micile trupe de circ și marile drame 
care se intimplă aici, cum era și Saltimbancii. 
Un film despre reforma agrară... și mă întreb, 
nu există precum mitul Medeei în „Ca frunza 
dudului”, o sugestie în filigran a lui Hamlet? 
Regizorul George Cornea îmi apare ca un 
jongieur de circ care are prea multe obiecte 
în aer şi nu ştiu dacă le prinde pe toate. Ex- 
celenți cei doi tineri actori cărora le prevăd 
un viitor strălucit”. 

George Cornea: „Cum scenariul exista cu 
șase ani inainte de momentul intrării în pro- 
duce a fimului, Căruța cu mere ar fi tost 
primul care investiga viața saltimbancilor 
într-o epocă mai îndepărtată. Dacă vi se pare 
că filmul nu reușește să țină în mină toate fi- 
rele scenariului, e numai vina regizorului.“ 

Fânică Gheorghe — asistent universitar: 
„Dacă Secretul lui Bachus a beneficiat de un 
scenariu de senzație — cazul cunoscut din 
presă — scenariul lui DR. Popescu e o parti- 
tură deosebită, ale cārei idei rezonează cu 
„Minătoarea regală”, romanul aceluiași scrii- 


„Moara lui Călifar“ sau certitud 


tor. Am văzut tot aici la Costinești, acum doi 
ani, filmul lui Tatos, Secvențe, mi-a plăcut 
mult, dar critica nu s-a ocupat suficient de el 
şi nici difuzarea. C: cu mere mi se pare o 
creație de excepție și, deși are momente tre- 
nante, deși reclama circului se repetă exage 
rat, deși ploaia arată a fi de pompieri, cred că 
se va mai vorbi despre acest film." 

Blidu Ovidiu — absolvent ASE: ;Mă aștep- 
tam ca filmul să ocupe primul loc în topul 
spectatorilor. Regizorul a făcut un pas mare 
față de filmele sale anterioare. Dinu Manola- 
che și Radu Gheorghe, iată doi actori despre 
care vom mai auzi. Mă așteptam însă ca pu- 
blicul studenţesc să reacționeze altfel. E un 
film care te îndeamnă la meditație Sint şi 
episoade ce s-ar fi cerut scurtate, iar idila cu 
Tania Filip mi s-a părut artificială. Rămine 
insă atmosfera filmului, poezia lui.” 

Reșteiu Gheorghe — economist: „Să pre 
supunem că filmul ar fi sosit dintr-o altă țar 
propus spre achiziționare. L-aţi fi cumpărat”? 

Dumitru Matală — directorul Casei de film: 
trei: „După opiniile elogioase auzite aici, $ 
pe baza buletinelor de vot, eu răspund da 

Ştelan Adrian — profesor Chirnogi, jud 
Călărași: „Startul bun al scenariului cred că a 
fost pierdut pe parcurs. Așa cum s-a mai 
spus aici, filmul nu trebuie să dea soluţii, să 
explice, spectatorul trebuie să înțeleagă sin- 
gur, dar el trebuie ghidat de jaloanele puse 
de realizatori. Ba ne credeţi foarte inteligenţi, 
ba foarte naivi. Căruţa se învirte în cerc în- 
chis, și spectatorii par aceiași. Nici Mircea 
Diaconu, cit e el de mare actor, nu mi s-a pă- 
rut aici convingător. Aș întreba ce căutau lu- 
pii în haită vara?" 

e Cornea: „Învățăm de la fiecare film, 
obiecțiile — multe juste — auzite aici, și le 
asumă regizorul. Publicul Costineștiului e un 
public atent, receptiv, elevat “ 


nea 


unui debut 


Sa festivalului, un lungmetraj de de- 
but, Moara iui Cāiiar, in premieră la Costi- 
nești. Ecranizare a unei nuvele de Gala Ga- 
laction, filmul impresionează prin rigoarea 
povestirii, prim maxima expresivitate a fiecă- 
rui detaliu, prin exacta măsură și stăpinire a 
tuturor mijoacalor ce concură la crearea at- 
mosferei: imagine, muzică, scenografie și nu 
în ultimul rind prin fina dozare a compoziții- 
lor actoricești: Remus Mărgineanu, Elena 
Albu, Andrei Fimti, Dan Condurache, Petre 
Tanasievici Un fiim despre patima devasta- 
toare a inavuțirii ce duce ja pierderea senti- 
mentelor omeneşti. Un film care face insesi- 
zabilă grania între vis şi realitate, respectind 
în scriitură factura stilistică a paginii de lite- 
ratură de la care s-a pornit. Un debut de ex- 
cepție care impune un nume nou: regizorul 
Şerban Marinescu. 

Ce spun spectatorii? 

Zamlir Constantin — student Mecano-agri- 
colă Timişoara: „Filmul mi-a amintit de 
Moara cu noroc, de Nunta de piatră, de La 
capătul liniei. E un debut extraordinar, con- 
vingător așa cum convingători sint actorii Re- 
mus Mărgineanu, Vasile Niţulescu şi Elena 
Albu. Ea trece ca o umbră prin cadru, suge- 
rînd ideea că dacă nu ştim să ne facem pri- 
viți, iubiți, răminem niște umbre”. 

Rebengiuc Laurenţiu — student Ciberneti- 
că: „O dată cu Șerban Marinescu avem, iată 
o a patra serie de regizori ai filmului româ- 
nesc. Atmosfera apăsătoare, tensionată a 
tilmului, ne-a amintit de filme pe aceeași 
temă — setea de inavuţire în secolul trecut — 
de Tănase Scatiu și de Înainte de tăcere. 

Șerban Marinescu: „Influențele sint firești, 


presupun acumulări care constituie funda- 
mentul, etapa de formare a oricărui cineast. 
Ele sint supărătoare doar atunci cînd devin 
vizibile. Apropierile care s-au tăcut aici mă 
bucură și mă onorează. Eu cred că școala ro- 
mânească de film, începută de Victor Iliu, tre- 
buie și poate fi continuată. Nuvela lui Gala 
Galaction, părintele realismului fantastic în li- 
teratura noastră, a constituit elementul prin- 
cipal pentru a reprezenta o idee general vala- 
bilă: în fiecare dintre noi există o „moară a 
lui Căâlifar”. M-am întilnit cu scenaristul Vale- 
riu Drăgușanu, descoperindu-ne unele afini- 
tăţi încă din institut și am căzut imediat de 
acord asupra facturii stilistice a filmului.” 

Onacă lon — inginer Turda: „S-a vorbit 
mult aici la Costinești, despre scenariu. Eu 
cred că cel care-și pune amprenta pe un film 
este regizorul. Hamlet există în tot atitea va- 
riante ciţi regizori l-au transpus. Eu nu m-am 
dus să văd un film de Gala: Galaction, ci un 
film de Şerban Marinescu. Cînd filmul e bun. 
reușita e a regizorului. Nu mi-e clar cine râs- 
punde la un film de dialoguri. Moara lui Căli- 
far e o excepţie fericită: cuvinte puţine și per- 
cutante. La polul opus aș aminti doar discur- 
surile contemporane din filmele noastre isto- 
rice. Într-un film vrem emoție, nu discursuri 
(Aplauze). 

Liviu Gherman — tehnician Brașov: „Ce v-a 
determinat să colaboraţi la muzica filmului cu 
Nicu Alifantis?” 

Șerban Marinescu: „Talentul lui plurivalent 
probabil știți că a lucrat mult și pentru teatru 
De asemenea capacitatea compozitorului de 
a se integra imediat spiritului poveștii din 
Moara lui Călitar“. 


Un regizor debutant premiat: Şerban Marinescu; un regizor consacrat în 


juriu: Dan Pija: un tânăr regizor care debutează ca scenarist; Angke! Mora 
un mereu tinăr documentarist, regizorul 


Jean Petrovici, 


at pentru 


„Prea cald pentru luna mai“ Tinerii 


din viață despre tinerii de pe ecran 


P.. problematica sa — despre curaj și la- 
şitate, despre asumarea unei vinovāții la vir- 
sta cind se formează caracterele — filmul 
scenaristului Petre Sălcudeanu și al regizoa- 
rei Maria Callas-Dinescu se înscria de la sine 
în profilul festivalului. lată ce spun și specta- 
torii: 

ileana Dăian — studentă Medicină lași: „Se 
cunoaște că filmul e făcut de o femeie: gustul 
pentru frumos, plimbările prin livezi înflorite, 
muzica... Dar v-aș întreba: știți cum arată o 
cameră de internat în realitate?" (Aplauze). 

Maria Callas-Dinescu: „Internatul în care 
am filmat există în Bucureşti, vă pot da și 
adresa, dar probabil nu reprezintă încă un 
etalon.” 

Gherman Liviu — tehnician Brașov: „Filmul 
reușește să aducă pe ecran o problematică 


de actualitate: formarea conștiinței unor ti- 
neri. Dar de ce neapărat, tinărul râu, inadap- 
tabil este şi cel mai sărac dintre ei, mai lipsit 
de mijloace?" 

Marin Vladimir — directorul Casei de filme 
Unu: „În treacăt fie spus, alățuri de Ringul, 


Prea cald luna mai e dintre filmele 
cele mai vindute în străinătate." 

Mihai Gheorghe — București: „Aș vrea să 
fac reproșuri nu realizatorilor, ci măriei sale 
publicul. Spectatorii au urmărit în aceeași 
seară Moara lui Călifar și a obosit probabil la 
al doilea lungmetraj ce a urmat, acest Prea 
cald pentru luna mai. De aceea, poate se dis- 
cută mai mult despre primul. Eu am urmărit 
și cel de-al doilea film și mi-a plăcut. Cred că 
e și de datoria cineaștilor să găsească moda- 
lităţile prin care să educe gustul și răbdarea 
publicului”. 


„Singur de cart“ sau filmul 
unei recuperării morale 


C: filmul se prezenta în premieră, iată 
despre ce e vorba pe scurt. Un caz limita, un 
tinăr ce nu se poate elibera de obsesia unei 
vini tragice — un accident de mașină în care 
i-au murit părinţii, el aflindu-se la volan. Ima- 
ginea accidentului revine obsedant în coșma- 
rurile cu ochii deschişi ale tinărului tăcut și 
îngindurat (Dragoș Pislaru). Prietenia ce-i 
leagă de doi bătrîni vecini ca și povestea de 
dragoste abia schițată — o imposibilă iubire 
— cu o femeie cu citiva ani mai în virstă, 
(Irina Petrescu) sint încercările, chiar daca 
eşuate, de a-și depâși starea de singurătate... 


Au cuvintul spectatorii: 

ivan Cristian — Cluj: „Așteptam mai mult 
de la Tudor Mărăscu. O anume lentoare s-a 
menținut și după demarajul anevoios al fil- 
mului. Sint multe scene neconvingătoare și 
care nu se lipeau firesc în poveste.“ 

Aurora Popa — „Filmul e obsedant de 
trist... 

Tudor Mărăscu: „Am citit o poveste veche, 
cu un personaj numit Oedip. Un anume des- 
tin care planează asupra întregii existențe a 
eroului. Am încercat să fac filmul unei stări 
deosebite și nu cred că un tinăr obsedat de o 
atare vinovăţie mai poate ride vreodată cu 
adevărat”. 

Marius Pop — student Construcţii, Bucu- 
rești: „Tema deosebit de interesantă mi-a 
amintit de La capătul liniei, doar că acela mi 
s-a părut mai împlinit. Singur de cart e un 
film stufos, încărcat, cu o atmosferā densă, 
apăsătoare și de aceea obositor. Pierzi, la un 
moment dat, răbdarea. Se vorbește mult, 
apar şi personaje neconvingătoare“. 

Radu Popovici — student București: „Con- 
sider că filmul a fost făcut pentru o anume 
categorie de spectatori. Există printre noi ti- 
neri care au eșuat la început de drum. Filmul 
cred că se apropie de acești oameni.“ 


lone! Mirela — absolventă Automatică Bu- 


cureşii: „Asteptam mai mult de la Căruţa cu 
mere a lui George Cornea, La fel de la filmui 
lui Marascu. Ceva le lipsește aminduura ca 
să fie rotunde. Am văzut în de cart o 
continuare a filmului Prea pentru luna 
mai. Tinărul, marcat de o greșeală, frinat 
exact în momentul primilor paşi în viaţă. 
Chiar așa cu carențe, mie fiimul totuși mi-a 
plăcut”. 

Laura Plătinescu — București: „Reţin din 
film sentimentul prieteniei ce i la un mo- 
ment dat patru oameni: doi bătrini, tînărul și 
personajul Irinei Petrescu. Atunci cînd reu- 
șesc să comunice, simţi că ei nu mai sint sin- 
guri“. 

Magdalena lonescu — elevă Galaţi: „Filmul 
m-a interesat. Nu mi s-a părut nici plicticos, 
nici pesimist. De ce așteptăm mereu ceva 
spectaculos? De ce credem că filmul este o 
ecuaţie căreia trebuie să-i găsim o soluţie 
exactă? Există un film interior, subteran aș 
spune, în relaţia de dragoste dintre cele două 
personaje, interpretate de irina Petrescu și 
Dragoș Pislaru și filmul acesta mi s-a părut 
de o mare subtilitate“. 

Zamfir Constantin — student Mecano-agri- 
colă Timișoara: „Pe cit de generoasă e tema, 
pe atit de dificilă. Cel mai greu lucru în film 
este să exprimi starea sufletească a persona- 
jelor. Şi totuși cred că filmul este arta cea 
mai indicată pentru a împărtăși micile drame 
mari ale oamenilor. Mi-au plăcut multe mo- 
mente, în special bătrinul interpretat de Va- 
sile Niţulescu. Și totuși de ce nu are cheag 
filmul?” 

Anca Bartali — studentă Cibernetică: „Nu 
sint de acord că filmul se adresează unei 
anumite stări de spirit sau doar unor anumiți 
tineri. Cred că ar trebui să dea de gindit mul- 
tora. Nu trebuie să fii trist ca să înţelegi tris- 
tețea”. 


„imposibila iubire“.0 nouă 
ecranizare aplaudată la Costinești 


E SA de cuvinte l-a iniţiat actorul 
Șerban lonescu (premiul de interpretare) pe 
scenă, în seara prezentării filmului: „Aş vrea 
ca filmul să devină pentru dumneavoastră 


Premiul de regie: Constantin 
Vaeni pentru Imposibila iubire 


posibilă iubire” şi a continuat a doua zi cu 
cele mai calde declaraţii de dragoste ce le-au 
primit cineaștii la Costinești: ...„Pentru mina, 


filmul acesta înseamnă o mare iubii: Desti- 


Pagini realizate de Roxana PANA 


rele premiu: Să mori rânit din 
dragoste de viaţă. Regizorul Mircea 
Veroiu împreună cu operatorul Doru 


Mitran — premiul pentru imagine. 


La Costineşti, BTT mai înseamnă Bucurie, Tinerețe, Talent: Cosmin $ 
fron, Ovidiu luliu Moldovan. Mariana Cercel. Valeria Seciu. Elena Albu 


(Urmare din pag. 21) 


nul lui Călin Surpăceanu din „Intrusul”, re- 
gindit pentru cinematograt de regizorul Con- 
stantin Vaeni, sub un cunoscut motto. din 
Marin Preda: „Dacă dragoste nu e, nimic nu 
e", a suscitat una din cele mai animate discu- 
ţii, anunțate de aplauzele repetate din timpul 
proiecției. Se aplauda la replică, se aplaudau 
nuanțele de joc ale actorilor (Tora V: 
— premiu de interpretare feminină) şi în fața 
declaraţiilor „Mi-a plăcut foarte mult“, „E 
unul din cele mai bune filme românești din 
ultimii ani“... observaţiile criticului erau eclip- 
sate. 

lon Gabor — Rimnicu-Vilcea; „Un film bun, 
emoţionant. Pentru mine o emoție aparte, am 
participat la filmări în Combinatul chimic și la 
Horezu. Care e cea mai frumoasă amintire a 
regizorului de la filmările din Vilcea? 

Constantin Vaeni: „Greu de spus. A fost o 
sărbătoare continuă, eram o echipă de tineri 
avindu-l în frunte pe Amza Pellea care a stat 
cu noi toată perioada, chiar după ce termi- 
nase ce avea de filmat. Aseară m-am convins 
ce public format avem, un public cu maturi- 
tate politică. S-a ris și s-a aplaudat dar nu la 
replici de haz, ci la replici substanţiale“. 

Genoveva Mirea — constructor la Porţile 
de Fier Ii: „Vă mulțumesc pentru acest film 
minunat despre viaţa noastră, a constructori 
lor." 


e 9 


Costin Valerică — Rimnicu-Vilcea: „Pina 
acum, cel mai bun film din festival şi ziua cu 
cel mai bun public. Bravo realizatorilor!" 

lon Buzatu — inginer Tirgu-Jiu: „Cred că 
am văzut unul din cele mai bune filme romă- 
nești. N-am prea înțeles ce s-a urmărit prin 
alternanţa color-alb-negru“. 

Deca: „Colorul subliniază în inten- 
ţia noastră momentele de maximă intensitate, 
jaloane în biografia personajului”. 

Mihai Girbu — Bucureşti: „Cit sufiet ai lã- 
sat, Şerban lonescu, în filmul de aseara"? 

Şerban lonescu: „Cit acumulasem pină 
atunci şi cît mi-a lăsat Amza Pellea, profeso- 
rul meu“. 

Marcela Stan — studentă Timişoara: „Pe 
cind un film după „Cel mai iubit dintre pa- 
minteni'“? 

Silvia Stănescu — Blaj: „Mă bucur că festi- 
valul de la Costinești reușește să se menţină 
ca manifestare. imposibila iubire e un film pe 
care-l așteptam demult, noi tinerii. Un film de 
replică, aș spune eu." 

Virgil Zamora — student București: „Un 
film pe care mi-l doream demult. Un film-la 
care te gindești zile întregi după ce l-ai văzut. 
Un singur lucru m-a deranjat: sfirşitul mi s-a 
parut lipit”. 

D. Rusănescu — cineamatoare București 
„S-a văzut și aseară, publicul aplauda atunci 
cînd îi dai ceea ce aşteaptă, Vin de trei ani la 
Costineşti din dragoste pentru cinema 


Să mori rănit din dragoste de viaţă“ 
sau cind opinia juriului coincide 
cu gustul publicului 


N. fost pentru nimeni o surpriză 
Marele premiu, unii dintre spectatori l-au 
pronosticat din prima zi. Discuţiile au dema- 


Premiul de interpretare masculină 
(şi o iubire de durată, filmul): 


Serban ionescu 


rat rapid, cu aplauze, elogii, felicitări. Gene- 
rozitatea temei a fost receptată exact, ca și 
acţiunile tinerilor revoluționari în anii '30 în 
contextul luptei ilegale a comuniștilor împo- 


După Secret 1 Bachus, pe 
primele locuri în topul publiculu 
Ror yf 


triva fascismului, impotriva exploatării de 
orice fel. 

Filmul regizorului Mircea Veroiu, avind ca 
scenarist un tinăr izor, Anghel Mora, are o 
frumuseţe şi o aparte, sesizate la vre- 
mea premierei de critică, redescoperite și re- 
confirmate acum la Costinești. Premiul pen- 
tru i ne: Doru Mitran. 

loan an — Baia Mare: „Regizorul 
Mircea Veroiu e o alitate autentică a 
cinematografiei noastre. Imi exprim admiraţia 
pentru inti sa operă. Putem spune că e 
printre puținii care şi-au constituit o ră şi 
un stil. Cei doi tineri, interpretaţi de Claudiu 
Bieontz și Gheorghe Visu, mi se par memora- 
bili. Tora Vasilescu e o actriță formidabilă. 
Muzica: foarte funcțională. Scenariul: cu ade- 
vărat substanţial. Imaginea: mereu semniti- 
cantă. Felicitări!” 

Constantin Stăncescu inginer Bucureşti: 
Una din temele favorite în discuțiile de aici de 
pe pa cit de explicit să fie un film? Dacă 
in imposibila iubire s-au spus răspicat niște 
lucruri, în Să mori rănit... totul este spus alu- 
ziv, dar se foarte bine totul, aici lu- 
crurile avind dublă semnificaţie; imediată şi 


în filigran. Fiecare înțelege după puterea lui“. 

Cornelius... Oravița: „Aș Ari hp rămîn ano- 
nim. De felul meu sint un om vesel, dar acum 
vreu să fiu serios. Sint profesor la un liceu 
agricol, am terminat Filozofia. Filmul lui Ve- 
roiu e un film extraordinar. Aș vrea și eu să 
întîlnesc un regizor care să stea cu mine de 
vorbă o oră. S-ar putea să ajung scenarist.“ 

Murafa Camelia — Studentă Electronică 
București: „A fost cea mai reușită seară a 
festivalului. Alături de Moara lui Călifar, cele 
mai bune filme văzute aici. Aș spune chiar că 
filmul lui Veroiu este cel mai bun film al anu- 
lui”. 

Lazăr Grigore — Suceava: „Într-adevăr, un 
film excelent. Cu tinerii din alți. ani. Din pă- 
cate, n-am văzut de multă vreme nici un film 
adevărat despre studenții de azi“. 

Mircea Verolu: „Cred că e foarte greu să 
atragi publicul și să-l interesezi în egală mă- 
sură. ntinui să lucrez filme psihologice. 
Termin în curind un film inspirat din „Adela“, 
romanul lui Garabet Ibrăileanu. Vă mulțu- 
mesc pentru tot ce-aţi spus aici despre filmul 
Să mori rănit...” 


Fotogralii de Victor STROE 


În afara competiţiei, 
dar nu și a interesului public 


Prezentate în ultima seară a festivalului, în 
afara de concurs, două filme: Ringul de Ser- 
giu Nicolaescu (scenarist loan Grigorescu) și 
Surorile de lulian Mihu, ecranizarea cunoscu- 
tei piese „Surorile Boga“ de Horia Lovinescu 
(scenariul: Horia Pătrașcu și lulian Mihu). 


Cum filmele nu au fost urmate de discuţii, 
ne vom limita a spuna că, deși Ringul rulează 
de multă vreme pe ecrane, i proiecția a 
început după miezul nopții, amfiteatrul de la 


Costinesti era neincăpâtor, recontirmind pre- 
țuirea de care se bucură regizorul și actorul 
pai Nicolaescu în rindul tinerilor specta- 


Cum între timp a avut loc premiera bucu- 
reșteană a filmului Surorile (cronica în chiar 
acest număr), vom spune doar că el s-a în- 
scris alături de alte două filme, prezentate tot 
„hors concours“ — cir ru tinere- 
jea noastră în regia lui Gheorghe Vitanidis, 
(de asemenea peona în acest număr) și de 
documentarul infruntind furtuna (producție a 
studioului „Alexandru Sahia“, regia Gheor- 
ghe Horvat) în suita filmelor ce au omagiat 
evenimentele fierbinți sărbătorite în acest au- 
gust de i tară. Filme care au reamintit 
in ultima de.la Costinești genericul sub 
gen ea inscris această a șaptea ediție a fes- 
Li ui. 


Documentarul în competiţie 


P... cineaștii documentariști, 
festivalul de la Costineşti a fost un bun prilej 
de estimare lucidă și responsabilă a potenţia- 
lului creator actual, chiar dacă — sau tocmai 
pentru că — selecția propusă pe ecranul fru- 
moasei stațiuni studențești a cuprins filme 
inegale valoric. Care este, așadar, „cota“ de 
via, de adevăr și de sinceritate, de interes 3 
de atractivitate a filmului documentar romå- 
nesc la orizontul '40 al devenirii sale socia- 
liste? 

Premiul pentru cel mai bun film documen- 
tar a revenit veșnic tinărului regizor Jean Pe- 
trovici (devenit, din această vară, sexagenar) 
Cindva, cu mulți ani în urmă, harnicul cineast 
al Studioului „Sahia“ își făcuse o adevărată 
specialitate din filmele despre „oameni sin- 
guri“, a căror viaţă și muncă se desfășoară 
departe de marile așezări umane: un paznic 
de far, un mawor de pe vîrful Omul, un 
revizor de cale ferată, o profesoară dintr-un 
cătun îndepărtat numit Meri... Filmele lui 
Jean Petrovici despre „oameni singuri“ aveau 
o Lam alea căldură sufletească și pătrun- 
deau în zone tainice ale sufletului omenesc, 
recomandindu-l pe regizor drept un cineast 
sensibil și atașant, pentru care filmul docu- 
metar însemna încă de la început, simplu, 
viața de fiecare zi a unor oameni contempo- 


În dialog cu publicul despre 
Ctr xii met 


rani. Au trecut decenii, Jean Petrovici a ră- 
mas acelaşi vajnic cercetător de insolit in co- 
tidianul existenței unor „oameni singuri“: de 
citiva ani el face filme despre „viața“ unor 
platforme de foraj marin; Echinocţiul de 
toamnă este un astfel de film, care surprinde 
un moment-limită, pe vreme de furtună, din 
timpul transportului spre larg de mare al pila- 
formei de foraj marin „Gloria“. Oamenii în 
luptă cu marea dezlănţuiță: regizorul, impre- 
ună cu operatorul Cristian Perianu au sur- 
prins, în condiţii dramatice, imagini drama- 
tice despre eroismul unor oameni — mai 
mult sau mai puțin, de fapt deloc — singuri. 

Dar marea revelație a concursului de filme 
documentare a constituit-o filmul Feliciei 
Cernăianu Maria lu' Pascu, cu imagini de 
mare expresivitate poetică datorate operato- 
rului Mircea Bunescu. Un film despre o fe- 
meie, ca multe altele, dintr-un sat, o femeie 
care — după cum mărturisea regizoarea — 
i-a amintit, cunoscînd-o roape, „de 
Ana lui Manole și de Maria lui Tânase sau de 
Vitoria Lipan“: o femeie care, prin ce face, 
ce gindește şi ce lasă în urmă Înseamnă de 
fapt iubire de pămint și păstrare de tradiţie. 
Acesta este filmul Feliciei Cernăianu Maria 
lu' Pascu: un poem care amintește de tot 
ceea ce e solid și bun, de demult, dintotde- 


Menţiune specială pentru inter- 
pretare în rolul din Să mori rănit 
din dragoste dd viaţă. G} j | 


auna, în sufletul celui ce iubește pămîntul, 
adică în sufletul ţăranului român. 

Ce alte filme documentare am mai văzut in 
concursul de la Costinești? Un debut regizo- 
ral pe care l-am aplaudat cu bucurie, nu de 
alta, dar „debutantul” este actorul Ilarion 
Ciobanu, iar filmul înfățișează o mai veche şi 
stăruitoare iubire a sa: boyut Cincispre- 
zece pentru o incercare). În Adrian 
Sirbu arată, fără cuvinte de prisos, frumuseți 
arhitecturale, contemporane, dar regizorul ne 
obișnuise, în filmele sale anterioare, cu inten- 
sități de gind. Valeriu Slobozeanu, în „Mica 
rămășiță“ și fanatismul religios combate mis- 


ticismul, iar Ioana Holban, in Acasă la mine, 
vorbește despre dorul și dragostea de țară: 
dar filmele lor sint deficitare la capitolul „ar- 
gumentelor plauzibile”. Lui Titus Mesaroș 
i-am reîntilnit pe ecran filmul Într-o grădină 
încintătoare: cu spiritul său civic dintotde- 
auna, regizorul se războiește cu kitsch-ul... 

... Cum spuneam, prilejul unei estimări lu- 
cide și responsabile a momentului evolutiv 
actual s-a oferit „pe tavă”: realizatorii au la ce 
medita. 


Călin CĂLIMAN 


Cei mai tineri cineaști 
ai competiției 


2 E prima noastră ieșire în lume şi, dacă 
lipseşte avantajul experienţei indelungate 
avem, în schimb, privilegiul tinereții increză- 
toare, curajoase, receptive." — citat din auto- 
portretul colectiv cu care se prezintă studen- 
ği de la IATC în caietul program răspindit 
odată cu pliantul festivalului. O prefață sem- 
nata de rectorul Institutului Octavian Cotescu 
— „Festivalul de la Costinești, minunată ini- 
Patvä, oferă cu generozitate celor mai tineri 
&neaşti un spațiu al afirmării și al aspirație: 
— este urmată de șase bio-filmografii însoțite 
de cîte „o profesiune de credință.” 

Fimele „de platou“ sau „de integrare” — ti- 
tulaturi ce ţin de tehnologia examenului — 
sînt văzute la Costinești nu ca simple exerci- 
ți ce testează cunoștințele, îndeminarea și 
eventual, harul studentului, ci ca mini-tilme. 
Asa incit ceea ce i-a interesat pe profesori. a 
trecut uneori aproape neobservat în marele 
amfiteatru al Costineștiului. De pildă nuan- 
țeie şi detaliile unui tablou de epocă în E loc 
sub soare pentru toți (regia: Dan lonescu) 
revelator mai curînd pentru scenografie (in 
ani interbelici, un șomer se angajează ca om 
de reciamă la o croitorie de lux, dar într-o zi 
refuzul umilinței ia forma unui protest vehe- 
ment). 

loan Slavici (regia: Radu Carantil) propune 
pentru uzul elevilor de liceu o mini-monogra- 
fe corectă, cu citate abundente din filmui lui 
Victor liuliu Moara cu noroc, reușind să depă- 
şească limitele ilustrării unui text didactic. 

Un tinăr artist își menţine cu greu echili- 
brul pe sirmă și o ia mereu de la capăt in 
efortul epuizant al antrenamentelor, vorbind 
(fără vorbe) în exerciţiul cinematografic 
Marele circ (regia: Dimitrie Vitanidis) despre 


cantitatea de muncă ce se ascunde în spatele 
fiecărei reușite din arena circului. 

La marginea vremii (scenariul, imaginea şi 
regia: Corneliu Medvedov) un scurt poem 
despre nostalgia unei iubiri, despre efemerul 
vieții şi perenitatea artei, un filmuleţ cu reale 
virtuți poetice, dovedea alături de filmele 
amintite mai sus, că indiferent de lungime 
sau de percutanța metatforei, pentru specta- 
tori rămine primordială povestea, grăuntele ei 
de „story“. lată de ce s-a reacționat prompt, 
cu aplauze în timpul proiecției, la alte două 
time studențești: Zmeul (regia: Adrian Apos- 
t'olescu) — povestea unui copil crescut „Ja 
bloc”, care nu știe să facă un zmeu și să se 
joace cu el — și insomnie (premiul pentru cel 
mai bun film IATC — regia Nicolae Caranfil). 
Pe scurt: o glumă proastă la telefon declan- 
şează un proces de conștiință într-un om 
ce-și rememorează cu acest prilej o culpă dir 
tinereţe, un mereu aminat moment al adovă- 
rului. Condus cu mină sigură, cu ochi de ci- 
neast și har de narator, insomnie își depășea 
condiţia de institut, putind concura în orice 
competiție profesionistă, fiind din a i ta- 
milie cu Vară scurtă (regia: Tereza rta, 
imaginea: Horia Lapteș) un scurt metraj pro- 
dus sub egida Casei de filme Trei. Un film 
despre un tinăr care nu poate rămine nepă- 
sător la indiferența și lașitatea celor din jurul 
lui (într-o staţie de autobuz, pe o șosea, unde 
o femeie strigă „ajutor”). o poveste cinema- 
tografica subtil articulată vidind o atentă stà- 
pinire a psihologie: personajelor (în distribu- 
pe: Val Uritescu, Rada Istrate, Radu Panama- 
renco şi Doru Bandol). Un debut promiţător. 

Cit despre prezența realizatorilor la 
Animafilm“, sintem siguri, într-o ediţie vii- 
toare a festivalului vom avea prilejul să ne 
oprim îndelung asupra creaţiilor lor. K$ 


Farmecul discret al cineamatorilor 


C. mai puțin au parte, la festival, de 
gustul popularității, cineamatorii. Filmele lor 
de buzunar n-au rulat in amfiteatrul ticsit cu 
peste 1800 de spectatori, ci într-o sălița. Sā fi 
fost 50 de persoane? (din care. pină ia sfirşit, 
s-au mai evaporat...) 

Despre ce a fost vorba? Valuri, bărci, pești. 
linişte, răsărit, oameni, muncă, apus, descar- 
carea peștelui in coșuri de paie, liniștea lu- 
crului bine făcut. (Oameni la porţile Dunării 

- cineclubul Transilvania-Brașov) — lupta 
cu apa. 

O sonda arde pină la cer; cu ce cantitate 
de energie umană se stinge o flacara? (Ar- 
şița, cineclubul „Aurul negru” — Moinești) — 
lupta cu focul. 

Zapezile copleșesc totul. Lupta cu zapada 
(incleștarea cu ‘minia albă — cineciubui 
Schelei de extracţie Zemeș, jud. Bacau) 

O privire lucidă spre șantier, oameni, uti- 
laje, spre „amontele îndiguit” spre lungui 
drum al smulgerii luminii din apa (Unde Si- 
retuli își adună apele) 

O sentimentală privire retro — copilaria cu 
iz de lonel Teodoreanu (un Cindva suce 
vean). 

O pioasă privire spre „munca de copiere şi 
traducere a primelor cărţi”. spre diaconul Co- 
resi, spre cărturarii ardeleni, spre prima 
școală românească din Scheiul Brașovului (O 
lumină străbate veacurile — Cineclubul casei 
de cultură Brașov) 

O privire moralizatoare spre „ruperea råda- 
cinilor” (Lacrimi peste satul meu — Cineclu- 
bul Cozia al Casei de cultură a sindicatelor 
din Rimnicu Vilcea) 

Un nou intermezzo cu moroșeni timișo- 
rean, un nou desen animat orădean și atit, 

Criticul care cunoaște prea bine cantitatea 
de efort, de cinefilie și de sacrificiu care intră 
în prețul de cost al condiţiei de cineamator 
criticul, oricit ar fi el de „critic“, nu poale 
evita o stringere de inimă cind trebuie să 


constate câ uneori (de pildă — cu fugare ex- 
cepţii — chiar şi in aceasta selecţie) rezulta- 
tul nu rimează cu efortul. 

Cineamatorismul românesc are o istorie, o 
tradiţie, o sumă de filme notabile care îl — și 
ne — obligă. Tocmai de aceea, chiar daca 
fiecare titlu a avut, în ultima instanță, ceva 
meritoriu — fie opţiunea tematică (Unde Si- 
retul iși adună apele, de Vladimir Lucaveţchi 
cineclubul grupului de șantiere Bacau), tie 
acuratețea imaginii (Cindva... de Mihaela 
Doina lacob, cineciubul Slatioara, Suceava) 
nu putem să nu recunoaștem ca în ansamblu, 
per total și una peste alta, peliculele au in- 
semnat un conglomerat neinspirat, o vizio- 
pare „grea”, ne-dublata, din păcate, de un 
colocviu profesional despre problemele de 
azi ale cineamatorismului: Ce-i de facut pen- 


cinema) 
Anul XXI! (260) 


Bucureşti, August, 1984 


Ecaterina Oproiu 


românesc sub semnul tinereţii și 


tru o împrospâtare a filmului de cineciub? 
Ce-i de facut cu comentariile anoste, cu ilus- 
traţiile muzicale stingace, cu lipsa de vioi- 
iune şi de inventivitate, cu lipsa de idei? 
Ce-i de lacut pentru ridicarea ștachetei cine- 


al înnoirii 


cluburilor, pentru îmbunâtăţirea sistemului de 
îndrumare?... Şi alte „intrebări la care nu s-a 
răspuns înca“, pe care festivalul le-a relansat 
cu voce tare. Ediţia viitoare le va masura, 
p'actic, ecoul. EV 


Coechipieri în meciul popularității. 
Selecționer unic: publicul 


CA popularității festivaliere. 
oriunde și oricind: evident, actorii. A lor este 
și va fi împărăţia Costineștilor. Autograte 
peste autografe, aplauze peste aplauze, un 
supliment la cantină, un loc în minicar, o 
bere cind „nu mai avem bere“, un frison pe 
plaja fierbinte: „El e! Ea el" 
ine au fost Ei de astă dată? 

lată o fugară trecere în revistă a celor mai 
importanţi actori care au intrat în concurs pe 
marele ecran al amfiteatrului de la Costinești. 
Ordinea nu e deloc întimplătoare. Ea respec- 
tă topul publicului. Micuţul cuvint „top“ in- 
seamnă aici, la Costinești, o masivă destăşu- 
rare de forțe. O echipă nesomnoroasă și tare 
la aritmetică. Sute de buletine de vot. Dis- 
tribuirea lor în public în fiecare seară. In- 
structajul de rigoare privind „modul de între- 
buințare”. Apoi adunarea buletinelor, după 
fiecare proiecție, apoi sortarea, apoi număra- 
rea, apoi calcularea punctajului, pină la cea- 
suri tirzii din noapte... Şi ce rezultă? Rezultă: 

Actori: 

Şerban lonescu (Salutări de la Agigea, Im- 
posibila iubire). Un foarte matur actor tinăr. 
Fost student la clasa Amza Pellea. Demaraj 
în forță (Ion), cursă in forță. Un aer tranșant, 
o seriozitate cu zăcămint hitru. Locul intii în 
acest context semnalizează ceea ce se 
cheamă o mare priză la public: 

Amza Pellea — in Imposbila iubire. incre- 
dibil, ultimul rol al unui actor — al unui om 
— atit de viu. 

Radu Gheorghe (Căruja cu mere). Blaji- 
jeg generosul-timid, omul de pus pe 
rană. 

Remus Măr (Moara lui Călitar). In- 
tensitatea de gind, de dorinţă, de vis, adunate 
in privirea de cărbune incandescent. 

Gheorghe Visu (Să mori rănit din dra 
de viaţă). Chipul — luciditatea și orgoliul — 
celui ce se știe „damnat“. Pași siguri pe o 
lamă de cuţit între malefic și benefic. Cind 
acceptă să fie vioara a doua, o face cu — și 
din — zdrobitoare superioritate. 

Mihăllescu-Brăila (Secretul lui Ba- 
chus). Marea artă a marii comedii. Un practi- 
cian, dar şi un filozot al unui sistem concen- 
trat în formula: „chestii, socoteli“. 

Dinu Manolache (Căruța cu mere). Naivita- 
tea în paradoxal amalgam cu tehnica adecvă- 
rii la real. 

Ciaudiu Bieontz (Să mori rănit din dra- 
goste de viață). Puritate și inteligenţă. Un ac- 
tor poate juca orice, în afară de inteligenţa, 
spunea Camil Petrescu. Așadar, un actor 
cure nu joacă inteligenţa, ci care este inteli- 
gent. 

Dragoș Pisiaru (Singur de cart). Specialist 
in construirea senzației de vinovat fără vină, 
de atică în întinderile de gheaţă ale singură- 
tàții. 

Mircea Diaconu (Căruţa cu mere). Un roi 
mic răsturnind un public mare. Umorul ca 
„Ssuris din privirea înțelepciunii“, ca „revoltă 
superioară a spiritului“. 

Adrian Păduraru (Prea cald pentru luna 
mai). Supleţea junelui-prim nelipsit de sensi- 
bilitate. 

Emi! Hossu (Secretul lui Bachus). Farme- 
cul bonomiei justițiare. Farmecul normalităţii. 

Actrițe: 

Tora Vasilescu (/mposibila iubire, Să mori 
rănit din dragoste de viață). Maestră a spon- 
taneităţii. O tonicitate atașantă. Un dar ieșit 
din comun de a trece rampa. 

irina Petrescu (Singur de cart, imposibila 
iubire). Distincția și rafinamentul unite sub 
semnul generozităţii. > 


Surorile. Regia lulian Mihu 
scenariul Horia Pătraşcu 
şi lulian Mihu, 
după piesa „Surorile Boga“ 
de Horia Lovinescu. 

În rolurile principale: 
Adela Mărculescu, Elena Albu 
şi Viorica Dinicu. 


Fotogralie de Maria CATARGIU 


Anamaria Smigelschi 


Marina Procopie (Prea cald pentru luna 
'nai). Deocamdată sar în ochi zvelteţea tine- 
reții şi frumuseţea „blondă cu ochi albaștri“. 
Dar dincolo de ele se ghiceşte, cum se spune 
tu o formulă consacrată: un bogat registru 
nterpretativ. 

Elena Albu (Moara lui Călifar). Misterul şi 
iulceața feminităţii. Arta de a-și impune pre- 
zența cu o arma inedită: discreţia. 

Rodica Mureșan (Căruţa cu mere). Senzua 
litate de cursă lungă, vigoare dramatică. 

Magda Catone (Salutari de la Agigea, Im 
posibila iubire, Prea cald pentru luna mai). 
Hazul sau pitorescul, sau pata de culoare în 
perfecta concordanța cu adevărul fiecărui 
personaj. 

. Aşadar, în prim-planul atenţiei publicului: 
12 actori și 7 actrițe. La care se mai adauga 
si doi foşti laureați ai Festivalului, aflați acum 
nu în postură de concurenți, ci de membri ai 
juriului: Valeria Seciu și Ovidiu luliu Moldo- 
van. 

De remarcat, privind premiile de interpre- 
tare din palmares ca opțiunea juriului s-a 
identificat — de asta data — cu opțiunea pu- 
blicului. 

Pentru actorii din Festival, ca și pentru cei 
rămași acasă, problemele sint aceleași. Topu- 
rile trec, intrebarile ramin: Ce-i de făcut pen- 
tru devenirea unui actor de film în adevăratul 
înţeles al cuvintului? Ce-i de facut pentru cel 
care de ani şi ani — inexplicabil — sta pe 
tușa? Ce-i de făcut pentru cel care „joaca 
orice"? Ce-i de facut pentru valorificarea ci- 
nematografică superioară a actorului din tea- 
trul de provincie? Ce-i de făcut pentru dimi- 
nuarea procentului de hazard care planeaza 
asupra debutului? Ce-i de făcut pentru asigu 
rarea “ continuitaţii reale a unei filmografii” 

1001 de probleme, care, sigur, nu țin de 
Festival. Festivalul este insă o bună ocazie d» 
a ne demonstra ca ele continua să existe 


Eugenia VODĂ 


Mini-test 


(0) singură intrebare: Cum 
e publicul la Costinești? 


Şerban lonescu: justițiar. 

George Cornea: elevat. 

Mihai Diaconescu: insolat. 

Valentin Ducaru: înghesuială 
mare. 

Şerban Marinescu: client bun. la 
moara lui Călifar. 

Viad Păunescu: nu știu cum e, din 
juriu nu prea se vedea. 

Claudiu Bieontz: nerăbdător, nu 
avea răbdare să judece global la 
sfirșit. 

Tereza Barta: inteligent, obiectiv. 

Horia Lapteș: cinstit. 

Marin Vladimir. bronzat 

Nicolae Dragoș: excelent; 

lon Cristoiu: mai inteligent decit îl 
ci*deem noi. 

Octavia Treistar un public. care 
nerită un festival. 


Forografii de Victor STROE 


CINEMA, 
Piata Scinteii nr. 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinătate se pot abona prin 
„Rompresfiiatelia“ — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
prestir București — Calea Griviței nr 
64—66". 


Prezentarea grafică 
loana Statie 


Prezentarea artistică: 


Tiparul executat la 
Combinat! poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


azı 


Costineşti'84 


Festivalul filmului. pentru 


Costineşti — de la unu la șapte 


l inerețea ca stare de spirit definește toate 
cele șapte ediții ale festivalului de la Costi- 
nești. Seara, în marele amfiteatru în aer liber, 
tinerii spectatori, față în față cu personajele 
tinere din filmele noastre, iar a doua zi, la 
discuţiile de pe plajă, aceiași tineri față în 
față cu cineaștii real ri. lată, ceea ce apă- 
rea ca promisiune la prima ediție, afiată sub 
semnul entuziasmului, al pionieratului — s-a 
menținut apoi ca o speranţă la ediţiile suce- 
sive '78-'80-'81-'82-83. Dorinţa de continui- 
tate (acea concluzie tonică „cel mai impor- 
tant lucru e faptul că festivalul există!) a de- 
venit la această a șaptea ediție (cifra im- 
pune), o certitudine. Festivalul nu numai că 
există dar și-a creat o tradiție, un profil dis- 
tinct, un public al său, un renume în viaţa ci- 
nematografică a ţării. S-ar putea spune ca 
anul acesta festivalul a stat sub semnul matu- 


Doi foști premianţi ai Costineștiului, 
membri în juriu: Valeria Seciu și 
Ovidiu Iuliu Mi 1 


; partidului și poporului nostru"... 


rității, al cristalizării intenţiilor anunțate ini- 
tial, reatfirmate și asumate cu responsabilitate 
an de an... „de a contribui la mai buna valo- 
rificare a filmului ca modalitate de educare și 
formare a tinerei generaţii, la stimularea 
creaţiei de fiim inspirată de istoria și lupta 
> (citat din 
primei ediții, Costinești '77). 

Festiva! care prin amploare, prin prezența 
în juriu a unor personalităţi ale vieţii noastre 
sociale, prin ecoul ce-l are în masele largi ale 
spectatorilor, s-a impus — mai ales la ulti- 
mele ediții — ca o adevărată sărbătoare a fil- 
mului nostru. Dincolo de efervescența mo- 
mentului, de haloul estival, de aerul juvenil, 
eliberat de clișee, „un festival în haine de lu- 
cru“, festivalul de la Costinești rămîne şi își 
justifică existenţa în timp prin valorile auten- 
tice pe care le-a promovat. 


Scriitorul 7 1 
competiţie. 
premiul de scenariu 


care se ada 
de 


cinemat 
Tora V 


Bieontz şi 
aflaţi 


Gina Patrichi, 


și Socvenje, Întoarcerea 
și Secvenţe, r 
premii ale Costineşștiului de-a lungul anilor, la 
acum Să mori 
goste film distins anul acesta și cu 
premiul ACIN (coincidență semnificativă). 
Mircea Daneliuc, Timotei Ursu, Lucian Bratu, 


„Demian, Caiotescu, Dan 
Virgil Pia, 


O privire retrospectivă oricit de succintă a 
celor şase ediţii anterioare se dovedește re- 


i O lacrimă de tată, Concurs 
din iad sint marile 


Festivalul filmului pentru tineret. Aici, la Cos- 
tinești, s-au lansat și tineri actori, 
care azi e greu să ne mai on lare pere o 

rafiei noastre: Mircea Diaconu, 
(laureați ai mai multor ediţii), 
ca și mai noii veniţi Șerban x 
Gheorghe Visu, cu indreptățire 
într-o retrospectivă a- palmaresurilor 
alături de actori de prestigiu ca Valeria Seciu, 


Leopoldina 
liuliu Moldovan, ion Caramitru și 
bulescu. Pentru aceștia, Costineştiul a insem- 


din dra- 


regizorii lāu- 


Ovidiu 
Ai- 


Un stlp al festivalului, de la 


prima 


la 


d 
A 


A 


gé 


şapt 


Mihăi 


ediţie: 


nat recunoașterea venită din partea celui mai 
exigent public, publicul tinăr. Enumerarea ar 
putea continua cu operatorii — Florin Mihăi- 
lescu, Călin Ghibu, Visd Păunescu, Nicu 
Stan, Doru Mitran — cu compozitorii — 
Adrian Enescu, Comel Țăranu, Cornelia Tău- 
tu... cu animatorii cu documentariștii... Tot 
aici, la Costinești, s-au aplaudat la vremea 


iar anul acesta ale lui Șerban 
reza Barta, Nicolae Caranti. 


Privind în urmă cu luciditate și, de ce să 
n-o sputem, cu mindrie, chiar și un bilanț 
sumar al celor șapte ediții indică Festivalul 
de ia Costinești drept o autentică rampă de 
lansare a talentelor ce, iată, s-au dovedit de 
cursă lungă 


Aşadar, un festival care a transformat spe- 
ranțeie în promisiuni și promisiunile în certi- 
tudini. Dar dacă un festival e o rampă de lan- 
sare. plasarea pe orbită este o sarcină ce re- 
vine desigur producătorilor și cineaștilor în- 
S$ 

Roxana PANĂ 


Fotogralii de Victor STROE 


Premiul de interpretare feminină 
(si cel de popularitate, dacă s-ar fi 
dat):