Tudor Șoimaru — Istoria vieţii publice din România (1938)

TUDOR. 5 ОТМ АВ 0 


ISTORIA 
VIEȚII PUBLICE 


DIN ROMÂNIA | 





www.dacoromanica.ro 


TUDOR SOIMARU 


ISTORIA 
VIEȚII PUBLICE 
DIN ROMĂNIA 





|І n tr o d шая c e к e 





OAR o mentalitate de botanist sau de u- 
morist înduioşat, se poate lămuri în stu- 
—— fărişul evenimentelor si partidelor poli- 
tice. Trebue o anume detasare de fenomene pentru a le prinde in 
ansamblu si a le fixa cu un ac in insectar, fárá a tine socotealá 
dacá sunt viespi sau albine, viermi sau fluturi; iti trebue dra- 
gostea de naturá gi peisaj pentru a confectiona un ierbar in care 
să intre si crini si urzici, si flori de câmp si flori de seră. 
Partidele politice au ajuns la un număr incomensurabil (în 
ultima alegere generală s'au înregistrat peste 26 de partide şi 
„Fronturi“”, „blocuri“ şi grupări) şi este un noroc cá geometria mâ- 
nuită cu măestrie de biroul central electoral putea scorni atâtea 
semne pentru a 'le atribui, „salvatorilor naţiunii“, 


1928-1938 


www.dacoromanica.ro 


De câţiva ani s'a observat un fenomen de sciziparitate. Parti- 
dele se injumátáteau sau ajungeau la câte un sfert, fie chiar ca 
mai târziu să revină la forma iniţială. 

Aşa a fost cazul cu partidul poporului condus de d-l Mareşal 
Averescu, din care sa desprins un grup politic prezidat de 4-1 
Octavian Goga cu titulatura la început, de partid national-agrar, 
fuzionat ulterior cu Liga antisemită a d-lui A. C. Cuza, în par- 
tidul national-crestin. 

Partidul liberal a cunoscut si el o serioasă dizidentá condusă 
де d-l George Brătianu, dizidentá căreia, sub ochii nostri, i s'a 
pus capăt prin revenirea în partid a d-lui G. Brătianu. 

Partidul naţional-ţărănesc a cunoscut cinci dizidente. Prima 
a fost plecarea cu d-l Goga a lui Vasile Goldiş urmat de părintele 
academic Lupaş și alţii. A doua dizidentá a făcut-o d-l dr. Lupu 
revenit la matcă. A treia dizidentá a creiat-o d-l Grigore lunian 
șeful actualului partid radical-táránesc. 

A patra despărţire şi poate cea mai sensationalá prin faptul 
că se năruia o legendară prietenie, a fost a d-lui Alexandru 
Vaida Voevod urmat de unsprezece foşti miniştri, constituiți ul- 
terior întrun partid numit „Frontul Românesc“. 

A cincea sciziune o constitue plecarea celor patru miniştri im 
cabinetul Goga, în frunte cu d-l Armand Călinescu. 


Pe flancul democratic, la extrema proletariană, avem urmă- 
toarele segmente : 1) partidul social-democrat ; 2) partidul minus- 
cul condus de d-l Ghelerter si St. Voitech ; 3) partidul invizibi! 
al unităţii Popovici şi 4) partidul comunist. Printre toate pluteste 
încercând să arbitreze, d-l M. G. Bujor. 

Care să fie sensul acestor diviziuni şi reconstituiri politice ? 

Inainte de războiu, viaţa politică era cu mult mai simpli- 
ficată : partidul liberal alterna la cârma țării cu partidul conserva- 
tor, partidul liberal condus de geniul şi forța politică a familiei 
Brătianu, rezervându-şi bineînţeles partea leonină în conducere, 
ca timp şi eficacitate. In această privinţă au rămas de pominá cei 
12 'ani de guvernare neîntreruptă a lui Ion Brătianu, 

Alternarea Ја сагта surâdea' deopotrivă celor două partide 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


în luptă. Conservatorul Nicolae Filipescu în articolele sale din 
„Timpul“ scrise în anul 1890 şi provocate în bună parte de atacu- 
rile radicalului Pant — legitimă existența a două partide prin 
aceea că o sporire a numărului „ar inmulti ocaziunile de favoritism 
pentru Rege şi cauzele de nemulțumire pentru partide“. 

Pornind dela exemplul englez : „două partide care de sute de 
ani au contribuit la propăşirea Statului“, Nicolae Filipescu se de- 
clara pentru partidele cu continuitate istorică, ele având ,,mai 
multă unitate de convingere şi de purtare decât nişte grupări 
cari se nasc azi pentru a pieri mâine, care apar pentru susţinerea 
unor idei și mor odată cu ideile lor". Autorul articolelor se bizuia 
de-asemeni în argumentarea lui pe unele exemple din trecutul po- 
liticii româneşti : ,Fracfiunea din Moldova nu mai este decât o 
amintire, Centrul e uitat de mult, disidenfa liberală, care se afirma 
ca ип partid având o viaţă proprie, a reintrat în organizația par- 
tidului national liberal. Са un fluviu uriaș care înghite pâriiaşele 
ce se formează dintr'ânsul cele două partide mari au copleşit aceste 
manifestatiuni sporadice“ (N. Filipescu: „Partidele Politice“ 
1890). 

Alternarea la cârmă se mai numea cu un termen pitoresc ,ro- 
tativa”. Take Ionescu, intrat la liberali, trecut la conservatori, fără 
a avea rezonanța unui nume istoric și întâmpinând dificultăţi din 
această cauză, s'a hotărît să spargă la rându-i „cercul magic" înte- 
meind partidul conservator-democraf cu care a repurtat frumoase 
succese electorale. 

Apariţia partidului lui Take Ionescu a modificat în preajma 
războiului mondial fizionomia politică, inaugurând sistemul guver- 
nelor în colaborare, 

Rotativa antebelică a corespuns structurii vechiului regat sau 
era o imitație din Anglia unde alternează, cu mici excepţii, de câ- 
teva veacuri două partide la cârma imperiului ? 

Influenţa britanică dinainte de război nu era deloc sensibilă 
la suprafață, dar s'a exercitat în adâncuri. 

Ştefan Zeletin, cel mai original sociolog ştiinţific al nostru, 
susținea că România modernă este creaţia capitalismului anglo- 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


francez si că actul de naştere datează dela 1829, in paragraful 
cinci al tratatului dela Adrianopole. Industrializarea rapidă a An- 
gliei impunea debugee noui de desfacerea produselor manufacturate 
şi în acelaş timp, o sursă de aprovizionare în cereale. Moldova şi 
Valahia au fost obiectul de atenţie al diplomaţiei britanice şi prin 
pacea dela Adrianopole s'a sfărâmat monopolul turcesc asupra 
economiei Moldo-Valahe, deschizând-o liberei concurente europene 
pentru a aproviziona împărăţia de fier şi de cărbune a Marei 
Britanii cu grâul, vitele şi mierea țăranilor dunăreni, 

Să fi determinat influența economiei britanică, tipul de par- 
tide politice în România? Este o sugestie care se poate da în 
urma operei lui Zeletin. 

Tot în această operă se mai găseşte demonstraţia că unificarea 
politică a Principatelor dela 1859 a fost rezultanta unificării dru- 
murilor de comerţ. Moldova a fost despărțită de Muntenia şi pen- 
tru faptul că drumurile comerciale erau două. Primul pornea dela 
Chilia si Galaţi, prin Bârlad şi Iaşi spre Suceava, Lemberg până 
la Danzig. Al doilea drum era Giurgiu, Bucureşti, Braşov până 
la Lipsca. Іп momentul când cele două vechi drumuri sau uni- 
ficat prin alte drumuri perpendiculare, când influența anglo-fran- 
ceză s'a exercitat unificatoare din punct de vedere economic, atunci 
a căzut — ca un fruct copt — şi unirea politică, sub colonelul 
Alexandru Vodă Cuza, sub binevoitoarea oblăduire a marilor pu- 
teri apusene, care smulgeau firman după firman Sublimei Porţi, 
până s'a ajuns la neatárnare. 

Influența franceză şi engleză a trecut fatal de pe tărâmul 
relaţiilor comerciale internaționale în politica internă, în formaţia 
climatului politic. 

Liberalismul român a fost purtătorul ideologiei franceze. 

Conservatorismul român s'a resimţit de idealul britanic. Nu 
trebue uitat că Titu Maiorescu deşi era un produs al universității 
germane, în tendințele lui politice s'a orientat după conservatoris- 
mul britanic. La fel, Petre Carp. Asemeni, N. Filipescu, legitimă 
„rotativa“ după exemplul Angliei, citând deseori în articolele lui pe 
Thomas Erskine May şi teoriile sale politice. In ceea ce priveşte 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 





| S ггіса . 


E NUL EX [5 TAanetri 
+ MeB30 NOTSranD | 





NOUL BOGET.— COLABORAREA CONTINUA 


— Cum sa nu slabeasca, biata vaca. daca o suge un vitel cu 
doua capele ?! 


www.dacoromanica.ro 


pe Alexandru Marghiloman, lumea străzii îl acuza — iar revista 
umoristică a timpului „Furnica“ întreținea legenda — că îşi tri- 
metea rufăria la Londra s'o spele, întreținea grajd de cai la Alba- 
tros după modelul lordului Derby, se comporta ca un gentleman, 
şi era vizibil că steaua sa polară era Camera Lorzilor, mai mult 
decăt dealul Mitropoliei. 

Partidele politice în general sunt asociatiuni libere de cetățeni 
pentru promovarea interesului general. 

Partidele politice românești, în special au un spirit de castă 
cu mult mai accentuat decât în Occident. 

Inainte de războiu fenomenul era evidenţiat şi mai bine. In 
partidul conservator se strângeau latifundiarii. Şefia şi aparatul 
de conducere se recruta numai din circa douăzeci de familii înru- 
dite între ele prin sânge sau alianță. Pătrunderea în casta de con- 
ducere era extrem de dificilă. A trebuit tenacitatea de fier gi alura 
profesorală, са şi educaţia dela Theresianum, liceul adolescenței 
nobile, pentru ca Titu Maiorescu să se impună pe prima linie a par- 
tidului conservator. Şi poate că nu ar fi ajuns până acolo dacă nu 
intra în alianță cu Petre Carp pentru a forma fracțiunea junimistá 
a conservatorilor, fracțiune ajutată de Regele Carol I, la înscăuna- 
rea în posturile de conducere ale Statului. 

Spiritul de castă antebelică s'a pulverizat după războiu în men- 
talitatea democratică. Din el a rămas însă : spiritul de partid, ex- 
clusiv si intolerant, virulent si insufletit de electricitatea intereselor 
comune pentru victoria guvernării si înfrângerea opozitionistá. 

Peste solidaritátile de partid s'a turnat şi se toarnă acidul sci- 
ziparităţii. Procesul s'a văzut pentru trecut. Se observă însă în ace- 
laș timp un curent de opinie pentru demonetizarea partidelor. 

Demonetizarea partidelor este opera însăşi a partidelor. Acu- 
zațiile enorme de furturi, — acuzaţii de cele mai multe ori nefun- 
date — au enervat opinia publică împotriva politicianilor. Inregis- 
trăm acest fapt cu obiectivitate şi regret. Omul de pe stradă a că- 
pătat convingerea, în urma reciprocelor atacuri partidiste, că pro- 
fesiunea cea mai rentabilă este politica, fiindcă în politică jaful în 
buget se aliază cu impunitatea. Scandalurile financiare au fost ar- 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


10 


mele cele mai frecvente de denigrare a adversarilor politici. Aceste 
săgeți otrávite se întorc astăzi împotriva partidelor. 

Opinia publică a început să nu mai aibă încredere în partide 
şi din cauza deselor treceri a „personalităţilor“ dintr'en partid în- 
tr'altul. Petre Carp spunea cá este destul să аган „sacul cu grá- 
unte" pentru a avea partizani cát de numeroşi. lar personalitățile 
umblă după portofolii, cu abjurări de programe. Aga, de pildă, 
Take Ionescu a plecat din partidul liberal la conservatori — după 
cum spune d. N. I. Duma în „Vremea“, 30 Ianuarie 1938 — fiindcă 
Ion Brătianu nu vroia să-l facă ministru odată cu elementele strá- 
lucite din generaţia sa înscrisă la liberali. 

Cazul lui Take lonescu, trezit într'o noapte conservator din 
frenetic liberal nu este izolat. După război fenomenul „trecerilor'“ 
s'a intensificat. „Stolurile de porumbei“ pleacă dintr'un partid în- 
tr'altul după cum se oferă sau nu „sacul cu gráunte". 

Lipsa de intransigentá programaticá a ajutat la sciziparitatea 
şi la demonetizarea partidelor. 

Un om politic intransigent este o rara avis. 

Intransigenta a creiat lui Petre Carp faima sa. Se pare, însă, 
că şi înainte de război intransigenta era tot o floare rară la buto- 
niera omului de Stat, de vreme ce Dinu Sturdza, şeful liberalilor, 
s'a adresat public în 1904 lui Petre Carp cu promisiunea următoare : 

— „Am să fac şi eu odată ca tine.Si am să fiu intransigent“. 

Odată ! 

Un om politic este, îndeobşte, prototipul tranzacţiei. Opinia 
publică dispreţuieşte — în dorința de idealitate 一 tranzacţia, şi, 
încetul cu încetul, a început să confunde partidele politice înglobate 
în aceeaşi lintitá sordidă a oportunismului. 

In opoziţie, partidele au luat răul obiceiu să promită lucruri ire- 
alizabile. Alegătorii naivi cred în discursuri ca în literile din Evan- 
ghelie. Veniti la putere, oamenii politici nu-şi mai pot tine promisiu- 
nile, oricâtă bunăvoință si bună credință аг avea, ceea ce provoacă, 
totuşi, confuzie şi desamăgire. 

Aristide Briand, care a fost în tinerețe un antimilitarist şi un 
înflăcărat socialist, ajuns pe banca ministerială a răspuns foştilor 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


prieteni care-l acuzau de inconsecventá (dăduse ordin de militari- 
zare a muncitorilor grevişti dela căile ferate) : 

— „Când esti în opoziție vorbeşti intr'un fel, optica băncii mi- 
nisteriale este alta" ! 


Partidele politice româneşti au avut şi ele o „optică“ in opozi- 
tie şi altă „optică“ la putere. Dezacordul a creiat dezamăgirea pe 
care o înregistrăm azi ca un fenomen de opinie publică. 

Un alt motiv de demonetizare a partidelor se găseşte în teh- 
nica prea „forte“ a alegerilor. Dela Petre Carp care a lansat for- 
mula „Regele şi dorobantul", accentul pus pe dorobant n'a fost 
părăsit până astăzi. După cum democraţia a fost un mit nerea- 
lizat în România, tot aga și „libertatea alegerilor“ a suferit prea 
multe corectiuni şi avarii. 

O puritate integrală a alegerilor, aşa cum o visează utopiştii, 
n'a fost nicăieri realizată. Chiar in democraţiile occidentale sunt 
plângeri în privinţa influentárii alegătorilor prin „corupția“ afişa- 
jului şi a propagandei scrisului. Această propagandă costă mulți 
bani. Partidele plutocratice sunt avantajate față de partidele să- 
race. De aceea s'a şi adus acuzație democraţiei cá este un climat 
perfect al plutocratiei. Rolul banului nu poate fi neglijat. Bismarck 
pomenea de „fondurile reptiliene" care se strecoară pe neaşteptate 
pe anumite fronturi. Sociologul economist german Richard Lewin- 
sohn a scris o lucrare clasică, tradusă Si in limba franceză despre 
„L'argent dans la politique", demonstrând atotputernicia banului, 
care creiază curente, partide şi personalităţi politice. 

In Statele-Unite se cunoaște anticipat rezultatul alegerilor cu 
o aproximaţie de câteva săptămâni după  subscriptiile la „fondul 
electoral" al partidelor în luptă. Partidul care a reuşit să intereseze 
— şi să cointereseze ? — mai mult pe bancheri, acela iese îndeobște 
victorios. 

Fondurile de presă joacă iarăşi un rol imens la formarea cu- 
rentelor politice. 

Alegerile sunt, asa dar, influențate de banii vărsați. 

Dacă în Occident, banul slujește la propaganda prin presă, 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


11 


12 


la afișaj şi la tipărituri, în România banul se mai varsă asupra ale- 
gătorilor şi sub forma unei ploi alcoolice. 

Sugestionarea alegătorului la noi începe cu alcoolul şi sfâr- 
şeşte си.... ciomagul. 

Dela alcool până la reteveiu există o gamă extrem de nuanțată. 

In 1906, Petre Carp s'a plâns Regelui Carol I, într'o audienţă 
de metodele ilegale uzitate de guvern la alegere pentru Colegiul II 
Cameră la Buzău, enumerând : bátávsi, ingerinte şi arestări ilegale 
în alb (nu erau decât trei !). 

După război, s'a... progresat la Buzău. S'a ajuns la morți. Nu 
trece o alegere fără a cere un пос tribut de sânge. Iar din nenoro- 
cire, tributul de sânge dela Buzău se cere tot mai des şi în hlte 
judeţe. 

In 1909, Principele Ferdinand mărturisea într'o audienţă pe care 
i-a acordat-o lui Alexandru Marghiloman că „nimic nu se va 
schimba în această țară cât timp nu se va schimba sistemul de ad- 
ministratie al ei" şi că „trebue să sperăm că şi rândul oamenilor 
de treabă va veni odată“. 

lar Marghiloman fixează tot în „Notele politice“ (vol. I) ur- 
mătorul fragment de conversaţie: de dinainte de război : 

„Trebue să înceteze politica in care se face totul pentru partid 
şi n'auzi niciodată vorbindu-se de pentru fară”. 

Acest fragment de conversaţie antebelică are o mare circula- 
tie si în actualul moment politic 1938. 

Să nu se uite cá pe lângă „țara partidelor politice“ se mai află 
— din fericire — şi tara celor cari muncesc Si nu fac politică. Din 
când în când această ţară 一 CEA REALA — era chemată la vot 
să-şi dea părerea asupra unor probleme și asupra unor programe 
despre care n'a avut timp si nici ocazia să reflecteze. De multe 
ori alegerile, erau din această cauză, pentru țara reală, fie un amu- 
zament, fie о neplăcută datorie. Doar alegătorii se bucurau de 
vizite simandicoase, chiar mici cadouri câteodată, pornind dela 
toiul de ţuică, până la... „aplicarea Constituției“, ceea се in limba- 
jul politic românesc echivala cu o corectiune prin mijloace brachi- 
ale, neinscrise în Constituţie. După cum spuneam 1а începutul 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


acestei lucrări — ne-am impus aici nu judecăţi de valoare, ci numai 
constatări botanice. De aceea nt putem trece peste racilele şi fermen- 
tii cari au dus la alterarea politică, la nevoia unei complecte despoliti- 
cianizări a vieţii româneşti ; la nevoia unui regim de stabilitate şi 
certitudine în locul acelui politicianism — confundat cu o ade- 
vărată „invazie“ şi despre care poporul român, pentru a-i carac- 
teriza pofticioasele porniri şi desele schimbări, întrebuința lapidarul 
proverb : „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor“, 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


15 


14 


Nimic nou sub soare... 


Istoria partidelor româneşti nu începe dela 1848, cum se crede 
şi se susţine, îndeobşte. Istoria partidelor se confundă cu însăşi is- 
toria societăţii. Formele şi aspectele au variat, dar funcțiunea a ră- 
mas în întregime neschimbată, dela formațiunea primului cătun 
până la fundarea României-Mari prin tratatul dela Trianon. 

Bătălia politică derivă din două instincte ale omului: 1) instinc- 
tul originar de luptă sublimat în partide si fracțiuni (vizibil la copiii 
care se joacă în bandă de-a haiducii) şi 2) instinctul de conservare 
gospodărească a familiei şi — prin derivație — а obstei. 

Odinioară, afacerile obşteşti se discutau la umbra teiului dela 
răscrucea satului. Acolo se adunau bătrânii şi inteleptii satului pen- 
tru a lua hotărâri. „Sfaturile“ din jurul teiului sunt la originile 
consiliilor comunale şi ale consiliilor de miniştri. 

D. N. Iorga, ca un omagiu adus tradiţiei românești — a ţinut în 
1931 câteva consilii de miniştri la umbra mânăstirii Sinaia. Intr 'ade- 
văr, dela sfaturile sub copacii dela răscruce, pridvoarele mânăstirilor 
au fost locuri favorite pentru consiliile politice. 

La mânăstiri sau la biserici, domnii adunau pe dregători şi 
sfetnici, 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Tot la mânăstiri, domnii exilau pe boierii infideli sau neloiali, 
dându-le domiciliu forțat, care sfárgea — uneori — cu decapitarea. 
Mânăstirea Snagovului a cunoscut în chiliile astăzi ruinate multe 
tragedii politice şi apele limpezi ale lacului au fost înroșite de sânge 
boieresc. Tainele apelor dela Snagov au ascuns multe scăfârlii 
rebele, 

Dealungul istoriei românești partidele şi fractiunile au avut o 
acțiune intensă până la frenezie. Dacă există — după cum se 
spune —— popoare apolitice si popoare dotate cu aptitudini politice. 
atunci poporul român este un popor eminamente politic. Despre 
Nemţi se spune cá sunt apolitici. 

Intr 'adevăr, dacă ne referim la potenţialul de calități, la capa- 
citatea de muncă si la frenezia creiatoare, politica respectivă nu le-a 
creiat „cadrul“ respectiv de acțiune. Bătăliile diplomatice au fost 
regulat pierdute, cu toată înarmarea extraordinară de care au făcut 
mereu dovadă. 

Poporul român, rău sau insuficient înarmat, a reuşit să-și reali- 
zeze idealul național, graţie și unor conjuncturi favorabile, şi sacri- 
ficiilor pe câmpul de luptă, dar și dibăciei dela conducerea politică. 

Aşa dar, anatema aruncată asupra „politizării“ şi a „politicia- 
nismulvi" trebuia luată cum grano salis. | 

Politica făcută la umbra teiului sau în ceardacuri de mânăs- 
tiri, în cluburi şi în cafenele n'a stricat decât în ceeace priveşte gos- 
podăria obştei, dar a obţinut până în 1919 maximum de beneficii 
pentru poporul nostru. 

Partide politice în polemici şi divergențe au existat din cele 
dintâi timpuri ale istoriei româneşti. Un cercetător atent va găsi în 
cele două volume ale lui Xenopol: „Istoria Partidelor" exemple 
detailate. 

Dintr'o conferință asupra vechilor partide ţinută de D. C. V. 
Obedeanu, la Ateneul Român, în Decembrie 1907, noi vom des- 
prinde însă — pentru spaţiul strâmt 一 peisagiul politic următor: 

Conducerea primitivă era în mâinile Domnului ce cârmuia 
fara ajutat de un sfat de 12 consilieri, 

Puterea legiuitoare numită Adunarea obştească sav soborul 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


15 


16 


țării era alcătuit din: mitropolit (președinte), episcopi, egumeni, 
boieri si deputaţii breslelor. Breslele erau organizate cu funcţionari 
mai mici, aleşi din burghezie. Oraşele, conduse de un consiliu co- 
munal, format din 12 membri (pârgarii) si de un prezident (jude- 
ful). Puterea administrativă era confundată cu cea juridică si mili- 
tară, fiind atribuită unui căpitan de district. Tara avea o organizare 
militară. 

Puterea publică era acordată în mod temporar, Domnului şi 
boierilor. Ei aveau o preponderență asupra claselor de jos. Cele 
trei elemente au fost în veșnică luptă, adică: Domnul, boierii şi 
obştea. 

Dar, deși n'a fost în trecut o idee dinastică la poporul nostru, 
faptul că Basarabii s'au menţinut la domnie patru veacuri, a creat 
o anumită tradiţie şi o relativă linişte (erau rare cazurile când se 
ridicau alti pretendenți la ocármuire decât cei dintre Basarabi). 
Instalarea fanariotilor, mazilirile, adică schimbările dese la condu- 
cere, au făcut să se nască multi candidati şi să se organizeze grupuri 
sau partide. 

Fiecare grup (partid) avea candidatul său. 

Două principii erau mereu puse atunci în discuţie: autoritatea 
şi libertatea. O libertate, însă, pentru boieri. Şi astfel s'a ajuns ca, 
trecând timpul, numai boierii să capete drepturi după drepturi, în 
dauna ţărănimii. Mărirea proprietăţilor a fost apoi o altă cauză, 
Astfel s'a realizat aşezământul de sub Mihai Viteazul, prin care se 
statornicea că țăranul пи se poate pe veci muta de pe moșia unde 
se afla. Se consfințea astfel o robie de fapt si de drept. 

Partide,dacă li se poate spune aga, s'au ivit pe măsură ce în- 
fluente străine pátrundeau în țară, pe lângă influența turcească. 

Am avut astfel: partidul austriac, partidul grecesc, rusesc ori 
turcesc. Acestea se caracterizau prin simpatia ce o arătau pentru 
politica alături de Austriaci, Greci, Ruși ori Turci, 

Prima idee politică la noi a fost ocazionată de propaganda ca- 
tolică făcută prin intermediul Ungurilor. Impotriva tendințelor de 
catolicizare (1290—1418) s'a alcătuit un partid slavist-ortodoxist. 
Aceasta însemna o politică de unire cu statele slave de peste Du- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


IN FATA ,PARADISULUI" 


























Take Ionescu (pe tron), Bădărău (poarta) păzită de frații Grigore 
бі Mihai Cantacuzino ; Petre Carp în Arhanghel și 
Gr. Cantacuzino-Nababul, 


www.dacoromanica.ro 


năre. Căsătoriile între familiile noastre domnitoare şi cele bulgă- 
regti sau sârbeşti sunt o urmare a acestei tendințe. 

Partide personale. Sistemul nostru de domnie, electiv-ereditar, 
a condus la formarea acestor partide. Diverşi pretendenți la troa 
dădeau adevărate lupte pentru a se urca în fruntea obştei, 

Să ne amintim de partidul Drăculeştilor sau al Dăneştilor (Ur- 
maşii lui Mircea). 

Partidele personale au adus numai rău țării. 

Partidul naţional al ţării (până să fie constituit) s'a realizat de 
când influenţele străine au fost mai covârşitoare asupra poporului 
român, S'a realizat, adică a permis să ia ființă o coaliție, care s'a 
perpetuat apoi, a tuturor patriofilor, — boieri şi moşneni — iubitori 
de glie, pe care o apărau de puhoiul vrăjmaşilor. Acest partid na- 
fional se rásbuna cumplit pe acei boieri sau domnitori, cari trádau 
interesele pământului, primind ajutoare dela străini sau conspirând 
cu cei venetici, 

Sub fanarioți, glasul acestui partid tot s'a mai auzit, După Ni- 
colae Mavrocordat, partida naţională cere protecţia Austriei, Gheor- 
ghe Cantacuzino Domn, întărirea libertăţilor patriei, etc, 

Insási mişcarea lui Tudor Vladimirescu este datorită impulsului 
dat de partidul naţional. Se cer domni naţionali, organizarea ar- 
matei, iertarea birului pe 3 ani, etc. 

Tot ре la 1821 ia ființă partidul (societatea) cárvunarilor (cár- 
bonari), de ţinută democratică şi cu aspect ocult (francmasonic). 


Ideile revoluţiei franceze, transplantate aici de profesorii re- 
fugiaţi în "Ţările Române, precum şi de tinerii noştri intorgi dela 
studiile ce le făcuseră în Apus, — au condus la alcătuirea unei aso- 
ciatii din care au ieşit luptătorii dela 1848. Arderea ,,Ведшашеп- 
tului Organic“ este primul pas al asociaţiei tinereşti din care sau 
desprins, mai târziu, liberalii şi conservatorii, 

După cum vedem avem în istoria românească tot soiul de par- 
tide, fracțiuni şi facţiuni, 

Găsim partide personale cum sunt astăzi ,,argetoianigtii", ,,vai- 
diştii“ şi „iunianiştii“, 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


17 


18 


Un astfel de partid este o constelatie cu o planetá in centru ca 
punct de atracţie în jurul căreia gravitează fidel partizanii. 

Găsim şi partide ordonate în jurul unui ideal sau al unor mari 
interese generale. 

Găsim — vai! — şi aceleaşi acuzatiuni nemásurate. 

Când I. C. Brătianu a stat 12 ani la putere exasperánd pe 
conservatori, aceștia l-au acuzat de tot soiul de infamii, între cari 
aceia de „trădare“ şi „vânzarea țării“ Nemtilor erau cele mai frec- 
vente. Acuzaţiile de a sta în slujba unei puteri străine s'au perpe- 
tuat. Ca şi astăzi, Moscova, Berlinul, Roma, Parisul si Londra au 
fost şi sunt pe buze adverse, care poartă — vai !— o identică şi fier- 
binte iubire de patrie. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Ce oglindesc doctrinele parti 
delor politice ? 


Fiecare partid se simte obligat să vină în viața publică şi în 
fata alegătorilor cu o doctrină, cu un program si cu o tactică in 
realizarea telurilor sale. 

Ce reprezintă o doctrină ? Па corp unitar de principii după 
care un partid vrea să conducă Statul. 

Desigur, doctrinele si ideile nu cad din cer, cum spunea Achile 
Lorià. 

O doctriná sintetizeazá realitáti existente pe care incearcá sá 
le indrume sau sá le reformeze in sensul unui mai bine public. 

Doctrina conservatoare oglindeşte realitatea unor categorii so- 
ciale multumite de ordinea existentă. 

Doctrina liberală a început ca o doctrină revoluționară. A 
provocat-o Revoluţia franceză dela 1789 şi dela 1848 cu tot ciclul 
european legat de 1848. După triumful revoluţiei, liberalismul a 
ajuns doctrină conservatoare şi o politică a libertăţilor, care a sur- 
prins ceva din eternitatea aspirațiilor umane. 

Doctrina socialistă s'a născut spiritual din liberalism. S'a spus 
despre socialism că vrea să facă sinteză între liberalismul francez, 
filosofia idealistă germană şi empirismul englez. Socialismul este o 
doctrină a clasei muncitoreşti cu tendinţe hegemonice. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


19 


20 


Doctrina fărănistă oglindește interesele satului în divergență 
cu orașul şi cu Statul liberal. Vrea organizarea Statului printr'o re- 
formă a economiei, care să ţină socoteală de „cumpăna preţurilor“ 
şi de o justă repartiție a venitului naţional. 

Doctrina fascismului este un mixtum compositum de conservato- 
rism (păstrarea Statului, exaltarea patriei, promovarea tradiţiei si a 
religiei) şi de socialism (economia autarhică şi îngrădirea indivi- 
dualismului economic) prin metode de guvernare tari si extrem-au- 
toritare. 

Vom analiza pe rând aceste doctrine în cadrul european şi cu 
aplicaţii la partidele româneşti. Pentru a explica şi înţelege partidele 
româneşti este necesară însă o plasare în cadrul european. In com- 
ponenta specificului national politic intră cu necesitate si influența 
străină. Dacă se face excepţie de istoria doctrinelor economice şi 
politice europene nu se poate lămuri complet peisagiul românesc. 

Tara noastră este în ultimul veac o planetă care evoluează în 
orbita statelor apusene. Constelatia europeană a atras în fatala sa 
gravitație și țările răsăritene. Această atracţie a adus după sine 
transformări şi suferinţe, 

Transformările şi suferințele nu sunt exclusiv româneşti. Nici 
aici nu a fost ceva nou sub soare. Evoluţia economică, politică si 
socială a ţării româneşti a dat loc la nesfârşite controverse între 
teoreticianii politici şi între sociologii noştri. 

Să notăm trei grupe de gânditori şi comentatori. 

Prima grupă а tradiționaliștilor dezaprobă energic transfor- 
mările şi „sincronizarea“ cu Occidentul. Dela „Junimea“ până la 
„Semănătorul“ N. Iorga, „Gândirea“ N. Crainic, şi „Cuvântul“ 
d-lui Nae Ionescu s'a combătut evoluţia dintr'un seducător punct 
de vedere : nu există mutatiuni în viața spirituală şi ar fi mai bine 
— pentru a preîntâmpina sterilitatea — să renuntám la imitarea 
Occidentului. Să ne păstrăm sufletul naţional şi spiritul originar al 
acestor plaiuri. Să fugim de Europa și să ne apropiem mai mult de 
Byzantul religiei strămoșești, creștin ortodoxe. 


A doua grupă apără procesul evolutiv-progresist. Aici se în- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


globează lucrările eminente ale lui Gherea, Radu Rosetti, Şt. Ze- 
letin, Stere, Virgil Madgearu, M. D. Ralea, Eug. Lovinescu, etc. 

A treia poziție recunoaște ca o fatalitate transformarea econo- 
miei patriarhale în economie de schimb. Dar această transformare 
nu se face după modelul occidental. România se găseşte în situaţie 
de colonie față de capitalismul apusean. Pentru a putea pricepe pro- 
cesul de transformare dela noi nu putem utiliza tale quale sociologia 
germană, engleză sau franceză, cum a făcut Şt. Zeletin. Trebue să 
cercetăm modelele coloniale : America de Sud, Asia și Africa. In 
această privință d. Petre Pandrea, a publicat fragmente prin revi- 
stele „Viața Românească“ şi „Societatea de mâine“, bogate in sv- 
gestii şi care coincid cu concluziile unor reprezentanți din şcoala 
monografică a d-lui D.Gusti, prima şcoală ştiinţifică a unei socio- 
logii româneşti. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


21 


22 


Doctrina liberală 


Spuneam la început : liberalismul român a fost purtătoru! ideo- 
logiei franceze. De aceia se impune o uşoară urcare la sursă. 

Doctrina liberalismului francez este una dintre cele mai com- 
plete din istoria doctrinelor liberalismului european. 

Ca „precursor al luptei“, Friedrich-cel-Mare numea într'o scri- 
soare către Voltaire pe Pierre Bayle. 


Critica iluministă a lui Bayle s'a referit la religie. Aristocratul 
Montesquieu (1689—1755) a prelucrat terenul politic pentru libe- 
ralism. Devenit celebru prin ale sale „Scrisori persane“ (1721), sub 
masca a doi călători din Persia, Montesquieu biciueşte stări pre- 
zente din punctul de vedere al unui liberalism religios şi politic. 
Opera sa de căpetenie „Spiritul legilor“ (1748) condiționează le- 
gislația unui popor de condiţiile naturale şi istorice: climă, geo- 
grafie, moravuri, religie. Montesquieu se declară antidogmatic : 
„interesul este cel mai de seamă monarh al lumii‘. Preferintele sale 
în materie politică merg spre forma constituțională a Engliterei a 
cărei legislaţie a cunoscut-o în voiajul de studii si pregătire pentru 
postul de ambasador între anii 1729 şi 1731. In „Spiritul legilor“ 
se află descrisă cu claritate faimoasa împărţire tripartită a puterilor: 
puterea legiuitoare, puterea judecătorească şi puterea executivă, 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


O influenţă extraordinară în răspândirea ideilor liberale a exer- 
citat Voltaire (pseudonimul lui ]. M. Arouet, 1694—1778). Ca şi 
Montesquieu, Voltaire era mare admirator al Angliei şi al institu- 
Шог ei. 

Ми se poate spune cá liberalismul lui Voltaire era ateist : 
„condamn ateismul, dispretuesc superstitia, iubesc pe Dumnezev şi 
umanitatea“. Ceeace a combătut cu înverşunată ură a fost fanatismul 
şi intoleranfa bisericei. A mai spus că „dacă n'ar exista Dumnezeu 
ar trebui inventat, fiindcă întreaga natură anunţă cu glas puternic 
existenţa lui". Problemele metafizice sunt ocolite invitând prin Can- 
dide „să mergem şi să ne cultivăm grădina“, adică viața interioară. 

Jean-Jacques Rousseau (1712—1778) este figura centrală a 
doctrinei politice liberale franceze. Fiu al unui ceasornicar genevez, 
viața sa aventuroasă 一 tragicomedie romantică — а fost povestită 
cu patos straniu şi cu o cuceritoare sinceritate în „Confessions“, 
punct de plecare al unei întregi literaturi de destăinuiri sufleteşti 
care reprezintă tezaurele cele mai de pret ale spiritualităţii europene. 

Academia din Dijon a constituit un premiu pentru cea mai 
bună lucrare filosofic-literară care va răspunde la întrebarea tipic 
progresistă : 

— „Au contribuit artele şi ştiinţele la îmbunătăţirea moravu- 
rilor ?" 

Un necunoscut, fost lacheu şi parazit, a răspuns cu o dizertatie 
plină de vervă, cu o nimicitoare critică la adresa societăţii, răs- 
punzând negativ, 

Academia progresistă ar fi dorit un răspuns pozitiv. Teza lui 
Rousseau, scăldându-se în apele liberalismului, aducea o noutate 
uimitoare care constituia o virulentă critică a feudalităţii : omul este 
bun dela natură și este stricat de societate, 

Peste cinci ani, la aceiaş academie, a răspuns asupra cauzei 
inegalitátii între oameni şi întrucât inegalitatea este justificată de o 
lege naturală, ridicând egalitatea originară între oamenii primitivi 
ca ideal al societăţii moderne. Inegalitatea își are geneza în proprie» 
tatea privată. Rousseau spune textual : „primul care a îngrădit o bu- 
саба de pământ, permițându-şi să spună că-i aparţine exclusiv şi a 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


25 


24 


găsit pe alţii mai proşti să-l creadă a fost adevăratul întemeietor al 
societății burgheze“. Proprietatea şi-a creiat legislaţie şi moravuri 
noui. Aşa s'a împărțit societatea în săraci şi bogaţi, în slabi şi tari. 

Egalitatea ideală presupusă de Rousseau n'a existat niciodată. 
Dar nici Rousseau n'o ia ca fapt istoric, ci ca vn indreptar. 

„Inapoi la Natură“ — a fost strigătul lui Jean-Jacques. 

In „Contractul Social" (1762) schiteazá Statul ideal. Starea 
naturală s'a încheiat paradiziac cu un „contract social" prin care 
individul renunţă la libertatea sa în folosul comunităţii. Izvorul pu- 
terii politice se află așa dar în „volonté générale", voinţa comuni- 
tară, unică si indivizibilă. 

„Contractul social" a fost Biblia revoluţiei dela 1789. După 
acest model au făcut Robespierre şi Saint-Just Constituţia dela 1793. 


Influența în România 
Montesquier, Voltaire si Jean-Jacques Rousseau vor forma tri- 


nitatea francezá care va inspira liberalismul romàn. (Voltaire con- 
tribue la climatul spiritual şi a fost in nenumărate rânduri tradus în 
româneşte. La fel şi cu Rousseau). 

După modelul dat de Montesquieu, model găsit şi în Consti- 
tutia belgiană, se va croi Constituţia românească, pactul fundamen- 
tal și legea legilor. 

Intr'adevăr, Convenţia dela Paris din 19 August 1858, com- 
pletată prin Statutul dela 2 Iulie 1864, alcătuiește primul rudiment 
de Constituţie oficială scrisă în tara românească. 

Га 1866 s'a promulgat tipul complet de Constituţie готаӣ- 
nească. Modelul suprem — tradus aproape ad litteram — a fost 
Constituţia regatului belgian dela 25 Februarie 1835. 

Constituţiei dela 1866 s'au adus modificări şi completări în 
1879, 1884 şi 1917. 

La 28 Martie 1923 s'a promulgat o nouă Constituţie, pentru а 
o pune de acord cu stările noui de lucruri şi cu faptul creiării Ro- 
mâniei-Mari. Constituţia din 1923 a purtat ştampila partidului li- 
beral si a puternicei personalități a celui care a fost Ionel Brătianu. 

Dreptul constituţional român era profund influențat de Mon- 
tesquieu. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 





gti 


IAR E VORBA DE REMANIERF.... 


— Maria Ta. dacă zici са. strugurele asta: are boabe stri- 
cate, de ce nul iei pălălalt? e ; 


E ‘'— Раі nu vezi са ála e cu desăvârşire filoxerat? ^ 











www.dacoromanica.ro 


S'a păstrat împărţirea în trei a puterilor: 

1) puterea legiuitoare, 2) puterea judecătorească gi 3) puterea 
executivă, după modelul adus din Anglia pentru uzul continental 
de către Montesquieu. Constituţia din 1923 punea un accent mai 
expresiv asupra puterii executive, pentru a preîntâmpina dezordini 
eventuale şi a ajuta la unificarea Statului. 

Ideile contractualiste ale lui Rousseau străbat pretoriile româ- 
nesti. Toată democraţia românească a argumentat aprovizionân- 
du-se din acest tezaur, începând cu C. A. Rosetti şi sfârșind cu 
Const. Stere. 

Pontifii şi iniţiatorii liberalismului român au făcut chiar poli- 
tică efectivă în Franţa. lon Brătianu s'a amestecat, ca student la 
Paris, întrun complot împotriva lui Napoleon III. N'a lipsit mult 
ca să arunce bomba împotriva unui împărat care s'a dovedit ulterior 
protector al naţiunii române. 

Si nu este lipsită de sens coincidenta cá — după abdicarea lui 
Cuza — tocmai lon C. Brătianu este acela care face o vizită la 
Paris lui Napoleon III, iar acesta îl asigură că nu se va opune nici- 
odată dorinței Principatelor Unite de-a-şi alege Domn străin. Cum 
Filip de Flandra refuzase onoarea, lon C. Brătianu se adresează 
principelui Carol de Hohenzollern, cu care se întoarce în ţară — şi 
pe a cărui Proclamatie către țară se subsemnează, în calitate de 
ministru. 

Ca şi pentru C. A. Rosetti — care i-a fost din fragedă tinereţe 
şi până la sfârşitul vieţii prieten — pământul Franţei i-a fost lui 
Ion C. Brătianu în repetite rânduri ospitalier. In Franţa şi-a făcut 
el studiile şi tot în Franța şi-a pansat rănile sufletului, simplu 
exilat politic. Pe pământul Franţei a găsit Ion C. Brătianu, înainte 
de 1848, acel „foc sacru în inimă al ideilor umanitare şi liberale" 
care, mai târziu — după fuga lui Bibescu Vodă — avea să facă din 
el „unul din conducătorii aprigi şi luminători ai întregului popor“ 
(după cum se exprima ziarul „Națiunea“ în necrologul ce-i rezerva 
în anul 1891). 

Prin luptă fără preget, prin sfaturile ce le da el poporului prin 
graiul şi pana sa, devenise în scurtă vreme „unul din capii şi admi- 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


25 


26 


ratii poporului în această grea luptă de desvoltare şi independență”. 

Care a fost rolul jucat de Ion C. Brătianu în unirea celor două 
Principate, în alegerea lui Ion Alexandru Cuza, în abdicarea lui si 
aducerea principelui Carol, sau în războiul independentii — sunt 
lucruri cunoscute. Consemnăm însă — pentru ecoul de aprigă ac- 
tualitate ce-l poate stârni — faptul, că în timpul războiului ruso- 
turc, Ion C. Brătianu a fost acel care a încheiat cu Rusia un tratat 
prin care se permite libera trecere a armatelor muscăleşti pe teri- 
toriul României, fără ca drepturile politice ale Statului nostru să 
sufere prin aceasta vreo atingere. ` 

In vestitul panegiric al lui Dim. A. Sturza rostit la înmormân- 
tarea lui Ion C. Brătianu 一 mai puţin discurs cât o bogată inven- 
tariere de viață, aflăm că „dela Ion C. Brătianu datează în Româ- 
nia o politică externă, o politică economică, o politică comercială, o 
politică socială şi una financiară“, iar „răscumpărarea căilor ferate 
se datoreşte energicei lui prevederi şi energicei urmăriri de către 
dânsul a noului scop national ca in tara românească românul să fie 
stăpânul său propriu şi a celor insufletite si a celor neinsufletite". 
Accent — cum se vede — cu mare rezonanţă бі azi. 

Ca şi lui Ion C. Brătianu, Franţa i-a dat lui C. A. Rosetti nu 
numai hrană intelectuală ci şi — de două ori — loc de refugit:, in 
acele timpuri când exilările erau la modă. Familiarizat cu literatura 
franceză — tradusese din Voltaire şi Lamartine — căsătorit, ime- 
diat după întoarcerea sa dela Paris cu o franceză, C. A. Rosetti co- 
muniase în acel suflu de egalitate si frátietate al revoluţiei. Ziarul 
lui „Pruncul Român“ născut odată cu revoluţia dela 1848 și su- 
combat odată cu înăbuşirea ei, purta toate revendicările timpului. 
Exilat în Franţa, C. A. Rosetti nu părăsește lupta, continuă campa- 
nia lui împotriva reactiunei şi de pe solul francez lansează în anul 
1850 acel formidabil „apel către toate partidele“, în care legiti- 
mează — cu patosul specific vremii — egalitatea între oameni: 
„Toţi oamenii fără osebire, au aceiaș parte în spiritul universal şi 
prin urmare toti oamenii sunt d'opotrivă. A crede că este pe pământ 
un singur om ce are un dar mai mare sau mai mic decât ceilalţi, este 
a crede că Dumnezeu a făcut o nedreptate, că natura a făcut o 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


iasmă | Precum toti oamenii au un drept egal în spiritul, în fericirea 
şi pământul comun şi precum cel ce are dreptul de a răsufla aerul 
are dreptul de-a trăi, astfel şi cel ce areo parte din spiritul universal 
este om liber şi egalul tuturor... Apele pământului comunică unele 
cu altele ; toate fluidele naturii trec din plămân în plămân, ca cum 
ni le-am împrumuta unii altora ; de ce dar să nu circule “n noi acelaş 
spirit si aceiag iubire ?" 

După semnarea tratatului dela Paris, C. A. Rosetti se întoarce 
în ţară si este ales staroste al comercianților din Capitală. „Pruncul 
Român“ devine acum mare — şi simplu : „Românul“ — dar nu este 
prin aceasta scutit de vicisitudini : făcând opoziţie lui Cuza Vodă, 
ziarul este mereu suprimat. După detronarea lui Cuza şi venirea 
noului Domn, pleacă în Franţa, de unde se reîntoarce în 1876 pen- 
tru a asista la răsturnarea cabinetului Catargiu şi la triumful parti- 
dului liberal. Apărător dârz al libertăţilor civice, C. A. Rosetti s'a 
ridicat totdeauna împotriva abuzurilor administrative. Ceiace făcea 
desigur pe conducătorii socialiști ai timpului să-l socotească drept 
un prieten şi părinte totodată. La moartea lui, 1885, ziarul socialist 
„Drepturile omului“ anunța trecerea in veșnicie а „marelui cetá- 
tean, luptătorul neobosit pentru drepturile poporului, omul politic 
consecinte“. Iar la înmormântarea lui, în cortegiul funebru а defilat 
şi o delegaţie de socialişti „desfăşurând pentru prima oară în Bucu- 
resti steagul roşu ca o emblemă socialistă“ (I. C. Atanasiu : „Miş- 
carea Socialistă“). 

Adversar al abuzurilor administrative, C. A. Rosetti fusese 
„consecinte“ şi în aversiunea lui față de conservatori pe care ii 
acuza cá au „făptuit totdeauna împotriva intereselor poporului ro- 
mánesc". Trei ani înainte de a muri, C. A. Rosetti tinuse la Ca- 
meră un formidabil discurs — cu ocazia tocmelilor agricole — în 
care se ridică împotriva unei caste care statuiază totul pentru sine, 
şi în interesul еі: „Țăranii dar s'au făcut mici proprietari, prea bine, 
aceasta e salvarea ţării. Dar acum întreb : cu ce drept proprietarii 
cei mari se întrunesc si dau decrete fără a consulta şi pe proprietarii 
cei mici ? Ba încă mai mult, se mândresc şi cred că fac acest act de 
patrioţi zicând : noi numai, proprietarii cei mari am decis aga. Cu 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


21 


28 


ce drept ? Eu nu văd alt drept decât acela că, precum mai înainte 
erau pitarii, paharnicii, serdarii, postelnicii şi logofetii, aşa si acum 
faceţi graduri de proprietari, ca să veniţi la o boerie de moşie. Nu 
cred că acesta vă este scopul, dar faptul este acesta“, 


C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu — şi toată pleiada primă de 
conducători ai partidului liberal — şi-au făcut studiile în Franţa. 

Liberalismul român a fost, fireşte, în primele timpuri o floare 
exotică pe care tinerii feciori de boieri trimişi la studii au importat-o 
din străinătate, Mintile tinere, avide de noutăţi, au strâns, ca bu- 
гері, ideologia universităţilor unde învățau pentr a face tabula 
rasa cu trecutul patriei lor şi pentru a introduce instituţii novatoare, 
care să fericească poporul român. 

Tendinţa reformistă este inerentă tineretului. 

Progresul de orice natură a fanatizat rând pe rând genera- 
fiile tinere, 

Generaţia dela 1848, fascinată de rezultatele Revoluţiei mari 
franceze dela 1789, a încercat să introducă şi în România climatul 
priincios zeiței Rațiunea, instituţiilor parlamentare, democraţiei con- 
stitutionale, libertăţii, egalităţii şi fraternității între oameni. Conspi- 
rațiile ,,pasoptigtilor" împotriva „ișlicarilor“ se ţineau lant. 

In jurul anului 1820, mica boierime din Moldova făcuse o serie 
de proiecte de constituţie, pe care subtilitatea și spiritul de investi- 
gatie ale d-lui D. V. Barnoschi le-a analizat strălucit pentru a sta- 
bili originile democraţiei românești si conspiratiile cárvunarilor. G. 
Ibrăileanu însuși bánuise în „Spiritul critic" şi adusese dovezi hotá- 
râtoare cá paşoptismul moldovenesc este insurecția carbunará а 
boiernaşilor şi a celor care se ridicau împotriva aristocrației de grad 
înalt, 


Mecanica specifică а revoluției franceze se  adeverea 
încă odată ре plaiurile moldave.  „„Cărvunăria“, „progre- 
sismul" si ,pasoptismul" reprezentau tendințele politice ale clasei 
de mijloc, care doreşte să se inscáuneze si la posturile de comandă 
ale Statului, după ce agoniseşte avutii. Dealtminteri cele două ele- 
mente : avuţia şi politica merg mână în mână, promovándu-se con- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


comitent sau succesiv, Uneori avutia promovează în politică. Alteori 
prin politică se strâng avutii. Clasa mijlocie românească a găsit in 
politică metoda cea mai comodă de acumulare. 

In faza primă, romantismul cárvunáresc nu-și dădea socoteala 
de tendinţele subjacente. Printr'o grandioasă înşelure de sine, şi 
prin jocul straniu al şireteniei rațiunii istorice, paşoptismul a apă- 
rut împodobit cu toate podoabele, aureolat cu prestigiul divinității 
iluminate, cu plenipotenta unor misiuni covárgitoare. 

A fost întradevăr epoca de aur a mişcării liberale, epoca de 
sfințenie şi martiraj. 

Doctrina liberală românească este într'o mare măsură o su- 
cursală a doctrinei franceze. Au contribuit la acest lucru emigran- 
fii francezi in Principatele-Române, care au iniţiat, expropriind 
învățământul grecesc, tinerile vlástare în noua religie a latinitátii 
şi a Parisului, 

Fraţii Câmpineanu şi fraţii Brătianu (lon şi Dimitrie), Go- 
leştii, Rosetti, Nicolae Bălcescu si Ion Heliade-Rădulescu, — co- 
rifeii paşoptismului s'au scăldat în apele şi lumina soarelui libe- 
ral francez. Popa Şapcă dela Izlaz a dat semnalul revoluţiei poli- 
tice, după ce — în prealabil — cluburile, lojile şi asociaţiile pre- 
gătiseră răsturnarea regimului vechi. 

O nouă terminologie s'a înscăunat în limbaj. 

Istoria limbajului este un preţios auxiliar al istoriei politice. 
Acest limbaj poate fi studiat în colecţia ziarului Românul al lui C. 
A. Rosetti, în operile lui Heliade-Rădulescu (despre care tânărul 
profesor de istorie literară D. Popovici dela Cluj a spus lucruri de- 
finitive), în discursurile vremii şi — evident — în... Caragiale sub 
forma unei nemuritoare ridiculizări. 

Patosul sublim cu „libârte, égalité, fratérnité" s'a destrămat 
destul de repede sub sulitele ascuţite ale realitátilor. 

Din avântul revoluționar a rămas un lucru concret: organi- 
zarea României după fipul juridic al Franţei. 

Structura administrativă şi judecătorească a unei țări este un 
fapt important, care lucrează în adâncime, modificând mentalitá- 
tile, creind dificultăţi, realități sau facilități noui. 


1928—1038 


www.dacoromanica.ro 


29 


30 


România a fost prinsă іпіго plasă juridică de sorginte fran- 
ceză. Intre realitatea socială şi plasa juridică s'a petrecut un feno- 
men de osmoză reciprocă, 

Pactul fundamental dela 1866 a fost luat după modelul Bel- 
giei, influențat profund la rândul său de liberalismul francez. 

Codul civil dela 1 Decembrie 1865, alcătuit din 1914 articole, 
a condensat cu mici adaptări, cele 2281 de paragrafe ale Codului 
Napoleon. Aplicarea codului napoleonian în România a creiat libe- 
ralismului si partidului liberal, batalioanele sale de cadre : avocaţii. 
Pletora de avocaţi oglindea noua realitate. 

În admirabila sa carte despre „republica dascălilor“, criticul 
literar Albert Thibaudet are ип capitol sugestiv despre dominația 
avocaţilor în a doua și a treia Republică, dominație uzurpatá ac- 
tualmente de profesori. După republica profesorilor se instaurează 
recentisim republica institutorilor, analoagă cu supremaţia invátá- 
torilor în epoca 1928—1932 din România, culminată cu remarca- 
bila valoare morală a d-lui lon Mihalache, instalat la preşedinţia 
partidului national-táránesc între anii 1933—1937. 

Partidul liberal în cadrele sale conducătoare la judeţ este o 
„republică a avocaților“ de peste cinci decenii. 

Acest fenomen corespunde unei realități: Statul român a de- 
venit, cu oscilatiuni şi imperfectiuni, un Stat-de-Drept, un Stat de 
legi. Interesele se apără si se obțin pe cale legală si jurisdictionalà. 
Aşa se explică numărul si importanța magistraţilor si avocaţilor 
în viaţa socială. 

Constituţia dela 1866 şi Codul civil din 1865 au fost cele două 
pârghii arhimediene prin care s'a ridicat globul românesc de pe 
meridianul feudal pe meridianul burghez democratic. A fost un 
тап? A fost un bine? Făcând simple constatări, aprobarea sau 
dezaprobarea nu au nicio noimă. 

Povestea partidului liberal este povestea Constituţiei şi — mai 
ales — a codului civil. Legăturile organice şi iobage au fost des- 
trămate si înlocuite cu un sistem contractualist. 


Dacă Ion C. Brătianu a creiat partidul ca instrument de luptă 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


politică, osatura financiară gi directivele gospodăreşti au fost im- 
primate de către Eugeniu Carada, guvernator al Băncii Naţio- 
nale, acuzat de „factor ocult", insesizabil, atotputernic gi misterios. 
Pe timpul domniei lui Cuza, Eug. Carada fusese în fruntea tuturor 
mișcărilor liberale, ceea ce făcuse să fie arestat de câteva ori. Mai 
târziu, în 1870, Carada era dat în judecată ca autor moral al rebe- 
liunii dela Ploesti, iar după achitare e nevoit să plece în Franța, 
A revenit însă în ţară pentru războiul de independență, îndepli- 
nind alături de lon C. Brătianu, cele mai grele misiuni. După 
război, odată cu creiarea Băncii Naţionale, Carada refuză orice 
însărcinare politică, chiar şi glorioasa ofertă de-a lua pregidentia 
partidului liberal. Douăzeci și şapte de ani însă a condus din um- 
bră destinele guvernărilor liberale fiind cel mai apropiat sfetnic al 
lui I. C. Brătianu. Urmând pilda acestuia, el a favorizat indus- 
tria şi comerțul ca să poată lua naştere o burghezie tare şi bogată, 
in fara noastră. „Toate instituţiile financiare si Бапғаге ale libe- 
ralilor s'au resimțit de influența  covârşitoare a acestui om, care 
a creiat astfel şi puterea economică a partidului său“. Trebue să 
i se recunoască însă și un merit, de rezonanță mult mai generală: 
„acțiunea lui Carada căuta totdeauna să nu atingă niciodată cre- 
ditul public, care a rămas astfel mereu în afară de crizele econo- 
mice şi politice prin care ţara a trecut“. 

Dualitatea Ion C. Brătianu-Carada se repetă în a doua etapă 
cu fraţii Ionel şi Vintilă Brătianu, 

Ionel — ca şi tatăl sáu Ion — igi rezervă domeniul politic. 
Vintilă Brătianu elaborează si aplică programul economic Si fi- 
nanciar al partidului, creiând mistica lui „prin noi înşine“, apro- 
piindu-se prin austeritate şi enigmă de Eugeniu Carada. 

Ionel Brătianu s'a înscăunat la şefia partidului liberal, adu- 


când primeniri importante : intrarea sub egida sa a generosilor din 


partidul socialist în partidul liberal. Omul de legătură între cele 
două tabere a fost C. Stere, basarabeanul prigonit de farism in 
închisorile siberiene si adus de conştiinţa naţională la matca strá- 
bunilor săi. 

Ionel Brătianu sosise din străinătate, din Franţa, după solide 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


31 


32 


studii de inginerie, înscriindu-se. în corpul tehnic, practicándu-si 
câţiva ani meseria cu adâncă seriozitate, care contrasta cu procedeele 
„feciorilor de bani gata“. Se pregătea discret, prin muncă, infor- 
matie şi dârzenie pentru a lua Si moştenirea politică a părintelui 
său. 

Şeful partidului liberal era Dimitrie A. Sturdza. 

La 31 Martie 1899 D. A. Sturdza şi-a dat demisia dela pre- 
şedinţia Consiliului de Miniştri în urma unor agitaţii de stradă si 
a unei campanii pornită de coaliția  conservatoare-junimistă- 
liberală-drapelistă. Dimitrie A. Sturdza era acuzat de „trădare na- 
tionalá" fiindcă desfiintase — din motive de tact în politică ex- 
terná — subventia acordată bisericii Sf. Nicolae din Braşov şi de- 
corase ре leszensky Şandor, maghiar antiromân. Opinia publică 
considera pe ,trádátorul" Dimitrie A. Sturdza, șef al partidului 
liberal, un cadavru viu, un om politic lovit de moarte civilă. 

La luarea sefiei, Ionel Brătianu s'a gândit la o reîntinerire a 
cadrelor. Se afla în aceşti ani în prietenie cu Vasile G. Morţun, cu 
doctorul Jean С. Cantacuzino, cu Diamandy, cu fraţii Alexandru 
şi doctorul Radovici 

Ionel Brătianu — aşa cum reiese din memoriile d-nei Sabina 
Cantacuzino — fusese crescut în tradiţiile vii ale familiei. Aceste 
tradiţii erau ideologic revoluționare. C. A. Rosetti 一 гоѕш Ro- 
setti — era un lar tutelar, iar Eugeniu Carada — „oculta“ — a re- 
fuzat demnități politice fiindcă în sufletul sáu vrea să rămână 
credincios idealului republican din tinerețe. Tradițiile sacre ale 
partidului liberal erau, așa dar, tradiţii progresiste. Sub conducerea 
lui D. A. Sturdza partidul liberal era amenințat de anchiloză. 
Nu se mai deosebea esenţial de partidul conservator 

Nu e de mirare că Ionel Brătianu s'a gândit să apeleze la pleiada 
intelectualilor socialiști. De altminteri între liberalism şi socialism 
nu sunt incompatibilitáti structurale. Anumiți istorici ai doctrinelor 
politice clasează just socialismul în directă filiaţiune spirituală а 
liberalismului. 

Colaborarea dintre , generosi" şi liberali a început din toamna 
anului 1898 cu prilejul unor alegeri comunale unde partidul libe- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 








Colaborarea Ion I. Brătianu—Take Ionescu, urmat de Al. Bădărău, 


care duce, în roabá, pe I. Costinescu, Al. Constantinescu, V. Morțun, etc. 


www.dacoromanica.ro 


ral a mers în orașele cu multi muncitori în colaborare cu frac- 
fiunea socialistă. Au fost aleşi C. Stere la Iaşi, Al. С. Radovici la 
Ploieşti, Gr. Vasiliu la Bârlad şi І. C. Atanasiu la Galaţi. La 
Galaţi s'a ţinut o întrunire la care au luat cuvântul primul-ministru 
D. A. Sturdza şi şeful socialist I. C. Atanasiu (Primarul desemnat 
ега D. M. Orleanu). Condiţia pe care socialiștii o puneau candi- 
datilor liberali în schimbul ajutorului dat în alegeri, era să facă 
declaraţiuni scrise şi publice în favoarea votului universal. 

Timp de aproape doi ani au durat tratativele de intrare. In 
1899 s'a retras Morţun din partidul socialist, stârnind o furtună 
de aplauze şi de huidueli, trecând cu tot stat-majorul de intelec- 
tuali în partidul liberal, în jurul lui lonel Brătianu, care le făgă- 
duise votul universal şi împroprietărirea țăranilor. 

Cei cari — la timpul dat — au comentat această trecere — 
defineau pe inițiatorul ei V. С. Morţun, drept un „umanitarist, un 
revoltat împotriva nedreptátii, un socialist împins de sentiment, care 
nu se împăca cu rigida disciplină marxistă. I. Nădejde, în cartea 
lui despre V. G. Morţun — ne mărturiseşte însă crezul intim al 
fostului socialist : „Morțun nu vedea în România, țară de plugari, 


un proletariat muncitoresc ca în țările industriale". De-aicea opinia . 


lui că socialiştii Si muncitorii trebue „să sprijine partidul burghez 
cel mai înaintat, căutând a-l împinge cât mai la stânga și la rea- 
lizarea acelor reforme fără de care o mişcare serioasă socialistă 
nici nu se poate închipui“. Mai târziu, în 1919, însuși V. G. 
Morţun, intr un interview în ziarul „Izbânda“ mărturisea că nu in 
marxism se poate vedea împlinirea visurilor lui din tinerețe. Apoi 
continua: „Un rezultat real al acestui război (războiul mondial) des- 
lántuit de apriga dorinţă de stăpânire a imperialismului german, este 
că a precipitat rezolvirea multor chestiuni sociale, care desigur ar 
mai fi tărăgănat si că a apropiat cu 100 de ani întemeerea formelor 
socialiste ale societății“. 

Trecerea socialiştilor în partidul liberal a avut loc oficial la 9 
Februarie 1900, organizându-se un banchet în onoarea lui Dimitrie 
A Sturdza, acuzat de opinia publică pentru nedemnitate națională. 
Actul de curaj al tinerilor generoşi îi împacă deodată şi cu aripa 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


35 


34 


teactionará a partidului. Banchetul a avut loc în sala „Liedertafel'; 
La acest banchet au luat cuvântul dintre generoşi dr. І. С. Rado- 
vici, V. G. Morţun şi C. Stere. A mai cuvântat si Spiru Haret, care 
se afla alături de ei prin aspirații reformiste, deși nu fusese înscris 
în partidul socialist, ci făcuse înscrierea direct în partidul liberal, 

Cu acest prilej, Ionel Brátianv a rostit fraza memorabilă : 

„Cred, că şi astăzi, primejdia cea mare în societatea româ- 
nească nu stă în faptul că sunt câţiva răi, ci în acela că sunt prea 
multi indiferenți”. 

lar D. A. Sturdza a spus: 

„Mişcarea spontanee a tinerimii si entuziasmul curat cu care 
ea páseste în viața publică, nu poate decât să asigure ре cei bătrâni, 
şi să asigure țara, cá opera glorioasei generatiuni а redesteptárii 
noastre naționale va fi dusă cu succes mai înainte“. 

Facla se trecea din mână în mână, dela o generaţie la.alta. 

Care era lumina? Ca şi la 1848: progresul. Dacă dela. 1848 
până la 1900 s'a urmărit creiarea instituţiilor financiare şi a apara- 
tului administrativ de Stat, de astă dată era vorba de ridicarea pă- 
turei țărănești prin exproprierea latifundiilor şi-de o pedagogie ce- 
táteneascá lărgită printr un vot universal, direct, secret şi obliga- 
toriu. 

.Generogii" inifiati în partidul liberal au mai găsit un aliat 
admirabil: pe Spiru Haret. Despre acesta, d-l Gh. Adamescu a 
scris, în zece volume în care a strâns cu pietate hârtiile şi docu- 
mentele rămase, lucruri definitive. Şi tot despre el, cu drept cuvânt, 
d. prof. I. Simionescu putea spune într'un articol de ziar („Timpul 
1938) că „pe lângă un fáuritor de drumuri nouă, . Spiru Haret 
apare şi ca vizionarul iluminat al unor vremuri a căror amploare însă 
nu o bănuia“. Se ştie că Spiru Haret a rămas în istorie drept „omul 
şcoalei“. Pentru el şcoala „trebuia să fie isvorul de lumină ce pă- 
trunde în casa şi sufletul sáteanului spre a-i arăta calea biruintei". 
Dascălul — la rândul lui — „trebuia să fie factorul activ care ridică 
şi pe omul matur, nu numai pe elev, către valoarea omului adevă- 
rat" (Experienţa şcolară a lui Haret 51-а găsit în epic o minunată 
ilustrare prin romanul „Apostol“ al d-lui Cezar Petrescu). 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Dar Spiru Haret este revendicat azi nu numai de şcoală ci în 
măsură egală si de cooperatori, ca şi de naționaliști. D. prof. I. Si- 
mionescu avea dreptate să afirme: „prin cooperativele susținute, 
prin tovărăşiile de arendare, ori băncile populare, Spiru Haret a cu- 
rátit satele de cei cari practicau camáta, sau silnicia arendării pă- 
mántului". 

Graţie activităţii acestui om providential, invátátorimea a cres- 
cut în prestigiu, a fost chemată să joace rolul de luminatoare a sa- 
telor. Spiru Haret împreună cu I. G. Duca au dat imboldul pentru 
creiarea cooperativelor, pentru activitate extragcolará, înființând bi- 
blioteci și reviste populare. Progresul real obţinut la sate se dato- 
reste inițiativei lui Haret. Din acest izvor se va adápa într'o mare 
măsură şi partidul țărănesc, creiat imediat după războiul mondial. 

Intr'un mesaj din 1913, Ionel Brătianu a anunţat că partidul 
liberal va lua în cercetare cele două reforme democratice. Aceste 
reforme vor fi realizate după războiul mondial în urma promisiunii 
făcute de Ferdinand Loialul soldaţilor Săi din tranşeie că vor primi 
pământul pe care-l apărau cu stropii de sânge şi dreptul de vot. 

Improprietárirea s'a făcut la Gurbánesti, preşedinte de consiliu 
fiind generalul Alexandru Averescu. Intr'o scrisoare celebră, prin- 
tr'un gest franc, viteazul soldat recunoaşte Іші Ionel Brătianu meri- 
tele în această materie. 

Se cuvine să consemnám aici că încă din 1914, Ion I. C. Bră- 
tiant se exprima astfel asupra necesității exproprierii rurale : „Che- 
stiunea agrară la rândul ei, cuprinde părţi multe care, dacă nu de- 
opotrivă, dar, în orice caz, împreună, trebue să facă obiectul solici- 
tudinei noastre. Dar, printre aceste probleme în care intră regimul 
micei proprietăţi, îndrumarea tehnicei agricole a táránimei, educaţia 
de orice fel a acestei táránimi, іпѕігисНа rurală, organizaţiile de 
credit, desvoltarea spiritului de economie, — în mijlocul şi alături 
cu toate aceste preocupări se ridică şi chestia repartiţiei proprietăţii, 
adică a distributiunii solului pentru marea şi mica proprietate. Noi 
credem cá este nevoie ca actuala repartitiune a proprietăţii să Не 
schimbată în folosul micei proprietăţi. Pentru realizarea acestei 
transformări de repartitii noi am constatat că: între alte măsuri e 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


35 


36 


nevoie şi de o măsură excepţională, care e aceia a exproprierii şi cà 
pentru această măsură excepţională avem nevoie de o măsură legal 
excepţională, care ne impune o revizuire a Constituţiei ', 

In această a doua etapă liberală — prima: lon C. Brătianu-Ca- 
rada, a doua: Ion I. C. Brătianu-Vintilă Brătianu — rolul lui Ca- 
rada revine lui Vintilă Brătianu. 

Fără să îmbrace nimic „ocult“, activitatea lui Vintilă Brătianu 
domină toată economia şi finanța din epoca 1895—1930. Punând 
accentul pe naționalismul economic, Vintilă Brătianu se ridica însă 
împotriva măsurilor care ar fi putut aduce la asmuţirea românilor 
împotriva străinilor, cerând „o politică pașnică a cărei acţiune în 
timp poate da roade“. „Concepția de bază a lui Vintilă Brătianu 
era cá din buna stare materială a Statului și a poporului derivă 
toate celelalte binefaceri, cu alte cuvinte că buna stare naţională a 
unui popor condiţionează progresul său politic, spiritual si social". 
(Const. Georgescu: „V. Brătianu“). 

Bun gospodar — acuzat chiar de avarifie — Vintilă Brá- 
tianu dădea în 1906 sfaturi partidului său, de ceiace avea să 
facă: „mai întâi măsuri financiare de luat pentru a nu spori 
în mod inutil cheltuelile Statului si prin urmare impune- 
rea contribuabililor peste mijloacele lor. Vor fi cheltueli de redus, 
impozite nouă de suprimat sau de modificat, etc." (Articol în ,,L'In- 
dependence Roumaine" 1906). Pentru Vintilă Brătianu, Statul ro- 
mân trebuia să fie „un bun platnic, pentru са să-şi refacă creditul". 
lar în ce priveşte formula sa faimoasă : „prin noi înşi-ne' ea putea 
Н tălmăcită : „Românul trebue să se ocupe si de viața materială, să 
nu neglijeze latura practică a vieţii : să nu se considere înjosit dacă 
are ca profesiune comerţul, industria sau finanţele ; să aibe încre- 
dere în puterea sa de muncă şi în forţele sale creatoare pe toate tă- 
râmurile vieții“, 

Vintilă Brătianu a succedat lui Ion I. C. Brătianu la şefia par- 
tidului liberal, iar lui — pentru puţin timp — i-a urmat I. G. Duca. 
Mort înainte de-a fi putut da printr'o guvernare dovada calităților 
lui — neavând posibilitatea să pună în aplicare concepțiile ce-i erau 
proprii — I. С. Duca rămâne pentru mulți dintre liberalii vechii 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


generaţii o speranță nerealizată. El îşi trasase însă concepția lui 
asupra felurilor de guvernare, încă din anul 1922, într'o conferință 
la Institutul Social Român : „progresul sub toate formele, în cadrul 
însă al concepţiei proprietăţii individuale, iată doctrina adevăratu- 
lui liberalism“. 

Ar fi putut juca I. С. Duca rolul pe care înaintaşii lui la şefie 
îl detinuserá ? D. prof. N. Iorga într'un portret din „Oameni cari 
au fost" emite această caracterizare, răspuns: „Fire impersonalá I. 
G. Duca se supunea unor vointi mai tari decât dânsul, ca a lui Ion 
I. Brătianu, care l'a dominat aşa de mult — si a fost desigur din 
parte-i o gresalá ре care a plătit-o aga de scump a crede că-l poate 
înlocui pe Brătianu într'un astfel de partid și în astfel de vremuri. 
Tot ce era în el artă, eleganţă, atitudine studiată, nu se mai po- 
trivea într'un timp când ce trebue este asprimea în stare a sdrobi 
alte аѕргіті“. 

Nu pot încheia acest capitol asupra liberalismului român, 
fără a semnala — dintre multiplele critici ce i se aduc, măcar pe 
aceia cá, printr'un excesiv materialism si abuz administrativ, a 
trădat menirea lui frumoasă. 


Pornind dela constatarea că : „patrioţii români dela 1848 aveau 
inima de naționaliști dar se exprimau іп fraze liberale" întrucât 
vântul liberalismului dela 1848 coincida cu dorinţele patriotilor ro- 
mâni, d. profesor Rădulescu-Motru, sintetizează plastic decăderea 
liberalismului din forțele lui iniţiale. Plecând dela o imagină pate- 
tică a lui Nicolae Bălcescu — închinată libertăţii: „pe o pajişte 
verde, Libertatea, copilă bălăioară cu codițe lungi si aurite se juca 
cu un arc destins“... d. prof. Rădulescu-Motru, într'o conferință la 
Institutul Social Român, se întreba cu justetá: „Era oare liberta- 
tea lui Bălcescu, libertatea liberalismului burghez venit mai în urmă, 
sau era numai nationalism ? Pe pajiștea verde, unde inima înflăcă- 
ratá a lui Bálcescu punea sá se joace libertatea, au cálcat in urmá 
copitele grele ale capitalismului bancar gi acesta a avut grijá sá 
păstreze... frazeologia". 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


57 


38 


Doctrina conservatoare 


Doctrina conservatoare pornește dela premiza cá natura non 
facit saltum şi după cum în natură nu există salturi şi nici transgre- 
sări, tot asa si în viața Statului nu pot să se întâmple schimbări ra- 
dicale, fără o promptă pedeapsă. 

Doctrina conservatoare admite evoluția şi este împotriva revo- 
luţiei, având cultul perenitátii Statului. 

Doctrina conservatoare mai porneşte dela organicitatea feno- 
menelor spirituale si politice. Tot ceeace nu este scos din realităţi 
este sortit sterilitátii şi pieirii. Un Stat formează un organism unitar 
cu lente ajustări, de ordin mai mult tehnic decât structural. 

Doctrina conservatoare în România a fost reprezentată cu o 
rară strălucire şi consecvență de către grupul literar si cultural ,,Ju- 
nimea". Partidul conservator oficial cu care junimismul s'a aflat de- 
seori în conflict, oglindea numai instinctiv şi mai mult acefalic, ideea 
conservatoare, care lua forme patente de reactionarism în sensul 
pejorativ al cuvântului. 

„Junimea“ era un cerc select de universitari si poeti, de oameni 
politici din care s'au recrutat mari bărbaţi de Stat — ca Petre Carp 
şi Titu Maiorescu — de creiatori efectivi în domeniile unde lucrau. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Conservatorismul junimist a fost scânteietoarea replică a spiri- 
tului critic în cultura românească împotriva noutátilor care nu erau 
totdeauna noutăţi, ci simple improvizații. 

Izvoarele junimismului sunt puține, sau aproape deloc franceze. 
Sunt mai mult izvoare englezeşti și izvoare germane. 

Izvoarele engleze si conservatorismul român sunt vizibile diu 
faptul circulaţiei persistente a unor opere şi nume ca Spencer, Burke 
şi Macauley : evolutionigti şi conservatori. Petre Carp a tradus în 
original pe Shakespeare, iar Maiorescu — profesorul de logică — 
parafraza pe Mill. 

Conservatorismul român s'a inspirat şi din liberalii englezi : 
dovadă constitrtionalismul profesat si preferința pentru formele le- 
galiste. 


Operele politice ale marei revoluţii liberale engleze sunt în mare 
măsură „literatură ocazională“, după un termen al lui Goethe, adică 
ieşită din necesităţile momentului politico-social. Chiar poeţii mari 
englezi, cum a fost Milton, au participat cu o broșură politică la 
evenimentele timpului. Іп ceeace privește problema bisericii şi a 
Statului se poate spune că revoluţia liberală a fost precedată de c 
întreagă „literatură subversivá". Desi această temă era în mod emi- 
nent о temă politică, totus aceste scrieri au lăsat, indeobeste, nea- 
tinse în discuție ordinea socială şi structura Statului. Spiritele nu 
erau agitate de speculatiuni teoretice asupra esenței si misiunei Sta- 
tului, cât încercau să fundamenteze lupta isbucnită între Parlament 
şi Coroană. Aici se găsește o deosebire între doctrina engleză si 
doctrina franceză. Doctrina engleză n'a pus în discuţie în mod ra- 
dical toate temele societăţii şi ale Statului, cum a fost cazul în 
Franţa. 


Cel mai mare gânditor politic englez din secolul XVII, care a 
analizat fundamentele Statului a fost 'Th. Hobbs (latinizat Hobbes), 
filosof materialist си nuanţe de pesimism anticipator al lui Schopen- 
hauer. 

Opera sa se numeşte „Leviathan“ şi a apărut la 1651. 

La Hobbes, Leviathanul uriaş este Statul, uriașul din graţia că- 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


39 


40 


ruia s'a încetat războiul fratricid între oameni care exista mai 
înainte. 

„Leviathan“ este Statul ca organ autoritar al unei țări. Hobbes 
se declară hotărît pentru monarhia absolută ca forma de guvernare 
cea mai rodnică. Totus, socotește teoria Leviathanului aplicabilă, 
indiferent dacă suveranitatea unei naţiuni este încredințată unei 
persoane sau unei adunări constituționale. In ambele cazuri, Hobbes 
se declară împotriva împărțirii puterilor. 

Accentul filosofului englez cade asupra ordinei. Poate fi chiar 
numit un teoretician al ordinei cu orice preţ. Suveranitatea Statului 
este de-asupra altor organe. Deşi Hobbes era un materialist, recu- 
nostea existența lui Dumnezeu şi rolul bisericii. 

Hobbes a fost unul dintre cei mai consecventi teoreticieni ai 
absolutismului statal. Şi-a atras chiar o reprimandă din partea re- 
galului său şcolar Carol II Stuart, fiindcă nu vrea să derive puterea 
absolută a regilor din graţia divină, ci o fundamenta exclusiv uti- 
litar conform teoriei sale prin care constată că „homo homini lupus". 

Opera „Leviathan“ a stârnit critici, polemici si răspunsuri nu- 
meroase. | 


Concepţia Statului la Petre Carp пи se deosebeşte de concepția 
Leviathan-ului. Dispreţul radical pentru plebe şi preferințele pentru 
guvernele de autoritate au rămas legendare la Petre Carp. Un pe- 
simism atroce se poate identifica în ambele atitudini. 

Din doctrina conservatoare germană, Petre Carp a împru- 
mutat credinţa nemărginită in rodnicia şi miracolul unei bune admi- 
nistraţii. Conservatorii germani obișnuiau să spună că preferă о 
bună administraţie unei foarte bune constituţii. Petre Carp era, de- 
aceia, mereu în căutarea unor prefecti ideali... pe care nu-i găsea, 
fiindcă, probabil, administraţia este un epifenomen. In administra- 
Не descoperi un termometru al nui organism economico-social. Ra- 
cila administrativă demonstrează racili mai adânci ale organismului 
de Stat. 

Titu Maiorescu a biciuit formele fără fond. Nu este oare şi 
administraţia o formă a unui fond economic social ? 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 





Ca FARINE TRU 


Farpiea Жотам 


Рамы Vili 


AMÂNAREA IMPACAREI 





Jonet. Nu primi,. Take, cu prețul селі сеге negustoru. Asleaplà рапа la toamnă. 
poate sàl iei mai ieftin. 

Bădărău, 一 oleo, seiule. cum te prostesle smecheru! Ştiu eu ce o să se intâmple 
la toamnă: et o sä se aleagă си osânda si lu o sà ramâi cu osánda... opoziției! 





www.dacoromanica.ro 


DEFILAREA OPOZIȚIEI 


VT f 
2 D 


И Д / 
АЛЛ, 








Regele Carol I și P. P. Carp primesc defilarea lui Take Ionescu, 


Ionel Brătianu si Al. Marghiloman. 


(Toale aceste reproduceri au fost 
făcute după desenele revistei „Еигпі- 
са“. Directori 8. Ranetti şi N. D. Та- 
гапи). 

www.dacoromanica.ro 


Principiul pe care Petre Carp și-a întemeiat întreaga sa operă 
reformatoare în domeniul economic-social, este intervenţia Statului 
în favoarea celor umili şi săraci. 

In cartea sa: „Politica economică socială a lui P. P. Carp" 
d-l profesor Gh. Таса, ne spune : „Dela 1860 până în ultimii ani 
ai vieţii, Petre Carp a fost neşovăelnic in aceeași direcţie: „Statul 
să ia în mâna lui protecţia Claselor muncitoare şi să se ocupe de 
bunul traiu al claselor de jos“. Formularea aceasta inspirată din 
spiritul german, va prinde însă pentru uzul românesc o formă 
adecuată nevoilor şi tradiţiilor de-aici. In dovedirea acestei metode 
de lucru, d. prof. Gh. Taşcă citează un fragment de discurs al lvi 
Petre Carp, extrem de lămuritor: 


„Reformele la noi s'au făcut până acum fără să se ţină 
seamă de ceea ce există deja în ţară ; s'a luat pur şi simplu legi din 
alte țări, s'au tradus şi s'au însoţit de o expunere de motive oare- 
саге, Acestea nu sunt reforme ci schimbări în bloc. Eu cred cá re- 
forma adevărată trebue să ia lucrurile existente şi să caute a le îm- 
bunátáti. In toate legile pe care am avut ocazia a le prezenta in 
vieata mea, am tinut cont de aceasta ; am cáutat numai sá imbuná- 
tátesc o stare de lucruri existentă în această țară“, In acest sens 
trebuesc discernate toate reformele fácute de conservatorul P. P. 
Carp — fie cele din domeniul economic : stârpirea agiului Si regu- 
larea valutei, reforma minierá, legea de incurajare a industriei na- 
tionale — fie cele din domeniul social: indivizibilitatea pământuri- 
lor rurale celor mici, legea tocmelilor agricole sau imbunátátirea 
stării lucrătorilor si meseriasilor din industrie. „Їп această lege, 
Petre Carp afirmă pentru întâia dată în tara românească, ideia cá 
numai asociafiunea forţelor muncitoare, poate duce la ridicarea 
situației materiale a meseriașilor si lucrătorilor din industrie“. 
D-l Gh. Tascá îi aduce lui Petre Carp acest frumos elogiu : „Toate 
actele sale erau adânc cugetate. Dela 1866 şi până la 1916, în de- 
curs de 50 de ani de viață politică, el nu a schimbat — nu a avut 
nevoie să schimbe — o idee, un rând, din programul alcătuit. Acest 
program nu era făcut la întâmplare si pentru trebuintele politice ale 
momentului, ci era astfel alcătuit încât o vieatá întreagă el a luptat 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


41 


42 


să-l aplice aproape în întregime. Singura vină ce i se poate face 
este că a pus un timp prea îndelungat pentru aducerea lui la în- 
deplinire... Nu e vina lui dacă a avut nenorocul să lucreze întrun 
mediu căruia i-a trebuit 50 de ani са să-l priceapá"... 

Cât priveşte pe Lascăr Catargiu — acest suflet al conserva- 
torismului român — îl găsim minunat portretizat — atât el cât şi 
ideia pe care a servit-o — de către Nicolae Filipescu într'un discurs 
rostit în Cameră la 1905: „Un partid conservator este dator să 
cârmuiască cu cei mai vrednici, să administreze cu cei mai capabili, 
să legifereze cu cei mai independenți si mai desinteresati. Această 
elită este .chezășia succesului pentru un partid conservator, căci 
numai cu ajutorul ei, el poate aşterne drept bază a politicei sale, 
strălucirea faptelor îndeplinite, iar nu nestatornicia popularității 
factioase. 

„Poate să pară această teorie de un idealism prea utopic, de 
aceea o voiu pune sub scutul unuia din bărbaţii noştri politici cei 
mai practici si a cărui amintire cred cá este scumpă tuturor, voi să 
vorbesc de Lascăr Catargiu. 


„Desigur Lascăr Catargiu nu era un teoretician al ideii con- 
servatoare. El avea însă instinctul îndatoririlor sale de conservator. 

„El stia cá are indoita indatorire de a da țării şi partidului 
său, guverne mari şi de a stăpâni curentele nesátioase ale opinii 
publice. | 

„In această simplă formulă stă tot miezul ideii conservatoare, 
cu toată partea ei ináltátoare care este caracteristică conservatoris- 
mului. Căci liberalismul poate să aibă o bază mai largă ; conserva- 
torismul înfățișează cuburi mai falnice. Ca să te mentii la asemenea 
înălțimi, iti trebue o îndată unealtă; Sus o elită în înțelesul demo- 
cratic al cuvântului — jos un frâu cu care să ştii să stăpâneşti ispi- 
tele populatiunii inferioare. Dar pentru aceasta trebue să ai o inimă 
mare, trebue să Ні zidit in fier cum era Lascăr Catargiu, trebue să 
ştii să ai răbdare în opozitiune, şi stăpânire de tine la putere. În stă- 
pânirea de sine stă garanţia guvernelor mari. Căci colaboratorii 
eminenti sunt tovarăşi incomozi cari cam stânjenesc názuintele de 
atotputernicie şi nu se împacă cu cei ce vor să ia din putere numai 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


farmecul şi deşertăciunile ei. Această stăpânire de sine o avea, în 
cel mai înalt grad, Lascar Catargiu. La vârsta de 41 ani, el ocupa 
o situaţie ce numai este nimănui azi îngăduit să o râvnească în 
statul român şi de atunci el este de atâtea ori prim-ministru atot- 
puternic. Şi totuşi la sfârşitul carierii sale, el avea mai puțină clien- 
telă interesată decât poate căpăta azi un ministri în două luni de 
guvernare“. 


Aceluiaş Lascăr Catargiu, d. prof. N. Iorga îi găsea o mare 
calitate: simțul realităţii. „,...n'avea nici-un talent de vorbă. Dar 
avea într'o lume care umbla cv pălăria ca să prindă stelele din cer 
şi găsea adesea sub pălărie ce se află pe pământ în marginea dru- 
mului—avea prin urmare un talent, mai puţin: o facultate; am nimeri 
mai bine zicând: un simţ, un instinct: acela de a şti ce se poate. 
Саша şi nemerea dacă „se poate bre omule“ (se zice că vorbea 
aşa) sau: „nu se poate bre omule“. C. A. Rosetti, pentru care 
trebue să fi avut cea mai mare lipsă de preţuire zicea: voeste si vei 
putea. Frumoasă maximă franceză ! Acestălalt însă, moldoveanul de 
moda cea veche şi astăzi mai rară, zicea : „se poate ? voeşte“. Dar 
numai dacă se poate“, 


Pe plan politic, ideia conservatoare n'a fost tocmai fecundă. 
A rămas mereu la remorca ideii liberale.A fost reversul medaliei, 
zisă gi „rotativa“. А dat replica, fără iniţiativă. 

Politica de apărare a proprietăţii şi politica religioasă au for- 
mat două puncte cardinale pentru conservatorii noştri. Recunos- 
când bisericii meritele și rolul minunat jucat în păstrarea culturii şi 
românismului, conservatorii o vroiau în afară de presiunile si gre- 
şelile politicianilor. Ei cereau „să înconjurăm și pe reprezentanții 
cultului de tot respectul şi de toate posibilitățile materiale pentru 
ca un chiriarh sau un preot să poată fi cu mâna largă în distribuirea 
carităţii” (Al. Marghiloman în „Doctrina Conservatoare"). Si tot 
ei cereau să nu se mai facă greşeli prea dese odinioară, — cu „са- 
terisiri de mitropoliți, sau de destituiri laice de episcopi, după ce 
primiseră investitura". 

In ce priveşte politica de apărare a proprietăţii — unii conser- 


1928--1938 


www.dacoromanica.ro 


45 


44 


vatori nu excludeau posibilitatea „în interes obstesc" ca proprieta- 
tea sá consimtá la sacrificii reale. 

Al. Marghiloman mărturisea in 1923 — că imediat după 1907, 
Ion Lahovary a fost „cel dintâi care a agitat ideia expropriatiunii 
parţiale, pentru împăcarea generală". Propunerea trebue desigur 
să se fi pierdut fără ecou, în Cameră, ca atâtea alte multe discur- 
suri și propuneri frumoase ale lui Ion Lahovary, pentrucá emitá- 
torul ei — după mărturia d-lui prof. N. lorga era victima unui 
destin tragic: „deconcerta si obosea, devenea antipatic ca om po- 
litic si orator, deşi era aga de simpatic ca om de treabă“. (,, Oameni 
cari au fost“. 

Cât priveşte planul social si politica socială de Stat — conser- 
vatorii şi-au revendicat, prin „legea minelor” a lui Petre Carp un 
merit: „prin ea sa organizat, pentru întâia dată asistența, retra- 
gerea şi pensionarea lucrătorului, îndrumare continuată pe urmă 
prin legea de asigurări muncitoreşti”. 

Dacă ideia conservatoare a fost pe plan secund ca realizare 
practică în România, în schimb ce brilianti secunzi a furnizat par- 
tidul conservator în politica noastră ! 

Tribuna parlamentară a fost ilustrată de o serie de oratori de 
toate categoriile : gravitatea  olimpiană şi expunerea adâncită la 
Maiorescu, sarcasmul şi epitetul memorabil la Carp, verbul orches- 
trat simfonic la Barbu Delavrancea, eleganță în expresie şi ati- 
tudine la Alexandru Marghiloman, impetuozitate si pregnantá la 
Nicolae Filipescu, arta ciceroniană la conservatorul ulterior demo- 
crat Take Ionescu. 

Tribuna deputaţilor era o întrecere de atleti ai cuvântului ca o 
agora elină sau romană din vremurile clasice. 

In cartea sa „Figuri dispărute“, d-l profesor Ion Petrovici pa- 
ralelizează darurile oratorice atât de deosebite ale acestor asi ai 
tribunei politice de odinioară. Delavrancea care se găsea atunci la 
apogeul său oratoric a fost auzit de către autor la o întrunire în sala 
Dacia: „Cu toată cultivarea pasionată a formei poetice, cu recu- 
zita ei de imagini fosforescente, Barbu Delavrancea nu neglija 
scheletul dialectic al discursului, care era de cea mai bună calitate, 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Cuvântarea avea o solidă coloană vertebrală, cuprindea o demon- 
stratie sistematică, un lant de argumente incisive, care inrosite în 
văpaia cuvintelor intrau în carnea adversarilor până la sânge. 
Odată sfarsite bubuiturile acestei cuvântări majestoase, parcă sala 
n'a mai putut gusta elegantele jocuri de floretă ale lui Maiorescu 
sau ironiile fine ale lui Petre Carp — cei doi oratori cari au încheiat 
seria discursurilor".. Intre oratoria lui Petre Carp şi aceea а lui 
Titu Maiorescu, tot d. prof. lon Petrovici ne trasează linia demar- 
cativă : „Talentul parlamentar al lui Petre Carp nu numai că a ră- 
mas întreg până la urmă, dar către sfârşit, la adânci bătrâneţe a 
produs poate cele mai frumoase jerbe literare. Puţini oratori pot 
rivaliza cu Petre Carp în posibilitatea de a li se extrage din dis- 
cursuri atâtea cugetări înalte, în forme pe care literatura să le re- 
vendice măgulită. Nu acelaş lucru lag putea spune despre Titu 
Maiorescu, ale cărui discursuri sunt mai diluate, ale cărui fraze ele- 
gante sunt mai comune şi unde ceea ce impresionează e ordonanța 
întregului, nu valoarea intrinsecă a părţilor. Aş face între exprimarea 
acestor doi oameni aceeași paralelă ca între Eschyl şi Euripide — 
tragicii elenismului. 

La primul grandoarea simplă, formularea tăiată în granit; la celă- 
lalt dialogul se destinde, dialectica năpădește, arta e mai relaxată”, 
Extrem de interesantă ni se pare de asemeni — părăsind domeniul 
oratoriei — şi această paralelă asupra caracterului celor doi mili- 
tanti ai politicei conservatoare : „Maiorescu tinea mai multă soco- 
tealá de contingentele realităţii. LIneori acestea îl făceau de o pru- 
dentá care-i paraliza initiativa. Carp, ca om politic, era cu mult mai 
curajos. Maiorescu înţelegea să aştepte evenimentele, Carp să le 
creeze. Legati politicește o viață până la punctul de-a constitui un 
nou exemplu de prietenie legendară, s'au separat cu sgomot în tim- 
pul războiului balcanic — osebit de unele motive de politică internă 
— deoarece Carp preconiza o intervenţie hotáritá, în timp ce Maio- 
rescu spera dela noroc. Tot aşa față de războiul cel mare liniile 
lor au fost deosebite: Carp susținând neobosit; o acţiune pentru re- 
cucerirea Basarabiei, realizându-se cu aceasta, partea răsăriteană 
a idealului nostru; Maiorescu mergând си circumspecíia până la 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


45 


46 


a refuza să se pronunţe, taxând orice fel de interventiune drept o 
politică de aventură”. 

Şi acum pentru a încheia seria acestor atleti ai agorei 
politice, — să redám şi punctele de contact ca si de dife- 
rentiere dintre oratoria lui Take lonescu si Al. Marghiloman: 
„Şi Marghiloman si Take Іопеѕси se distingeau prin limpezimea 
cristalină a expunerii, asociată cu precizia expresiilor. Nu găseşti 
nici la unul, nici la altul îngrămădiri de culoare sau înmănun- 
cheri bizare de cuvinte. Ei şi-au dat seama că discursul in genere 
nu comportă decât un minim de literatură, în orice caz un minim 
de poezie“, lar în ce priveşte diferentierile: „La Таке Ionescu se 
simtia mult mai tare căutarea efectului decât la Marghiloman, care 
nu îngroșa glasul niciodată si nu repezea niciodată gestul, cu toate 
că dacă analizezi atent construcţia unora din frazele sale, constati 
că nici dânsul nu era străin de urmărirea efectului. 

Dacă ar fi să facem o comparaţie din sfera muzicală, Marghi- 
loman era un violonist, Take Ionescu vn pianist. Marghiloman dă- 
dea cu mare virtuozitate concerte de vioară încântând pe cunos- 
cători, dar bine înțeles márginindu-si influența la limitele fatale ale 
acestui instrument. 

Take Ionescu dispunea la pianul său de posibilități mai întinse 
de execuţie, de putinţa de-a răsuna mai tare — dar instrumentul 
său se sustrăgea finetilor viorii si uneori cădea victima unui inevi- 
tabil aer de banalitate, cu atât mai mult cu cât temperamentul lui 
Take Ionescu îi îngăduia după o execuţie de rapsodie înaltă, să 
facă pe tapeurul de |а! popular“. 

Dualitatea gen liberal (lon C. Brătianu-C. A. Rosetti) în 
partidul conservator nu avea sorti de trăinicie. Am văzut mai sus 
ce s'a întâmplat cu duo-ul Petre Carp-Titu Maiorescu. O prietenie 
de cincizeci de ani a trebuit să sfârșească în cea mai gravă şi lamen- 
tabilă dușmănie. In „Notele Politice“ Al. Marghiloman însemna 
că la moartea lui Titu Maiorescu, întâmplată sub ocupaţia ger- 
mană a Munteniei, Petre Carp a refuzat să facă un gest crestinesc 
al iertării. Emisarilor veniţi să-l roage să asiste la înmormântare, 
Petre Carp le-a răspuns rece : „De ce să-i fac o politeţe pe care el 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


nu mi-o va putea întoarce niciodată “. lată acum în ceea ce pri- 
veste dualitatea Marghiloman si Take Ionescu : 

„Nu erau prea deosebiți ca gândire politică, amândoi incli- 
nând spre ideile conservatoare, dușmani ai utopiilor reformiste,sfiosi 
când. era vorba de prefaceri mai adânci. Şi totuș soarta lor a fost 
veşnica vrăşmăşie. Deşi amândoi conservatori, au servit două gru- 
рагі rivale : Take Ionescu în vechea ramură conservatoare, Marghi- 
loman în falanga junimistă... Această adversitate politică (între- 
ruptă din când în când şi de unele colaborări) a căpătat caracterul 
vnui cráncen antagonism spre finele carierii lor politice. Aceasta 
fiindcă amândoi au încarnat, îndată după izbucnirea războiului 
mondial, două direcţii ireconciliabile. Pe când Take Ionescu crezuse 
că a sosit momentul pentru revendicarea teritoriilor românești din 
Austro-Ungaria, Marghiloman fără să o spuie tot atât de categoric, 
credea totuş în adâncul inimii sale că bătuse ceasul pentru desro- 
birea Basarabiei din ghiarele ruseşti. 

„Nici abilitatea шаша, nici d.lbăcia celuilalt n'au fost suficiente 
pentru a-i aşeza pe un teren comun sau măcar pe poziţii care să le 
ingádue raporturi convenabile. Lupta dintre dânşii a luat aspecte 
feroce, amândoi contestându-şi total, unul altuia, capacitatea poli- 
іса, cel mult recunoscându-și reciproc — şi asta doar in intimi- 
tate — că fuseseră odată excelenți miniştri de resort“ (I. Petrovici : 
„Figuri dispărute“). 

Alături de Carp, Maiorescu, Marghiloman, se rânduesc B. De- 
lavrancea „membru al partidului conservator, pentrucá în partidul 
liberal de pe vremuri, inteligenţa lui superioară şi suprema lui vir- 
tuozitate oratorică nu puteau găsi altă întrebuințare decât aceea de 
gazetar de porunceală“ — si N. Filipescu, acel „boer de neam care 
aducea în lumea liliputanismului constitutional si partidal, apucá- 
turi cari veneau din tradiţia însăşi a vechilor semintii viteze“. (N. 
lorga: „Oameni cari au fost), 


Pe plan cultural, ideia conservatoare s'a bucurat de o hegemo- 
nie împinsă până la dictatură spirituală. O dictatură binefácátoare. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


41 


48 


Rezultatele ei sunt inscrise cu litere de foc in cartea nemuririi ro- 
mâneşti. 

Eminescu-Creangá-Caragiale se încadrează ideologic în conser- 
vatorism, 

„Articolele politice“ ale lui Eminescu au în istoria doctrine- 
lor politice române o valoare aproape egală pe care arta sa poe- 
tică o ocupă în istoria literară. Eficacitatea, ideologică a lui Emi- 
nescu s'a întins decenii întregi şi astăzi cunoaşte o eflorescentá 
tulburătoare și sgomotoasă. 

Ion Creangă este, prin traditionalism artistic, un pilon pe care 
se sprijină ideia conservatoare cu latura ei țărănească, fiindcă tárá- 
nimea rămâne în importante fragmente din cosmosul său în tabăra 
conservatoare. 

D. Prof. Rădulescu Motru în „Concepţia conservatoare şi pro- 
gresul" (conferință ţinută la Institutul Social) relevă faptul că par- 
tidele conservatoare de pretutindeni numără în rândurile lor pe cei 
mai multi intelectuali, alături de reprezentanți ai țărănimii. Profeso- 
rul îşi exprima atunci (în anul 1922), referindu-se la stările dela 
noi, speranţe de viitor : „atunci când se va stabili şi la noi legătura 
dintre muncitorii intelectuali şi muncitorii agricoli, partidul conser- 
vator român îşi va câștiga adevăratul său teren de propagandă şi 
isbándá". 

D. prof. Rădulescu-Motru neglija atunci esentialul că din 
rázboiu, doctrina conservatoare s'a devitalizat până la dispariţie. 

Alexandru Marghiloman a intemeiat un partid conservator- 
progresist, iar d. Gr. Filipescu un partid conservator care s'a revár- 
sat, cu puţinele pâraie electorale, în albia táránismului. 

Ideia conservatoare'n'a murit. Mai puţin aparent, dictatura 
culturală a lui Titu Maiorescu se menţine în critica literară (aproa- 
pe în întregime), în teoria formelor fără fond cu valoarea de cir- 
culaţie intrusă şi în tendința de recunoaștere a fondului originar. 

Autohtonismul este o variantă mai concentrată a conserva- 
torismului. In multe privinţe, cercul din jurul lui Pârvan Si elevii 
rămaşi, cercul „Gândirea“ si grupul „Cuvântului“ se adapá me- 
reu la fântâna conservatoare. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


GALERIA PORTRETELOR 











ake Ionescu, Mihai și Gr. Cantacuzino, Barbu Delavrancea, C. Arion, 


T 





Al Marghiloman, P. P. Carp, Titu Maiorescu, N. Filipescu, etc. 


www.dacoromanica.ro 





Pe cracá Take Ionescu și Ion I. C. Brătianu. In apă: Titu Maiorescu, 


N. Filipescu, Petre Carp și Al. Marghiloman. 


www.dacoromanica.ro 


Printre conservatorii de documentată si strictă observantá, tre- 
bue să înglobăm pe gânditorul şi luptătorul ardelean Aurel C. 
Popovici. Opinia publică nu cunoaște decât volumul cu articole 
polemice ,Nationalism şi democraţie“ în multe privințe asemáná- 
tor cu volumul „Articole polemice“ al lui Eminescu. Dar în monu- 
mentala sala lucrare în limba germană „,Statele-Ulnite ale Austriei- 
Mare" (sugestivă pledoarie pentru reforma statului habsburgic) 
găsim adevăratul standard-work al ideii conservatoare scrise de 
un român cu un arsenal si un format întradevăr european. Această 
operă încoronează strádvintele ideologice conservatoare. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


49 


50 


Doctrina democratică 


„Democraţia“ însemnează conducerea Statului prin delegaţia 
periodică, încredințată de către popor, în alegeri. 

Etimologic, demos-ul (poporul): revendică conducerea (cratos). 
Dar democraţia nu însemnează exteriorizarea nemijlocită a voinţei 
poporului, сі o voință delegată unor aleşi. Conducerea directă este 
visată de către anarhigti şi — în societăţile contimporane irealiza- 
bilă. Dintre toate popoarele lumii, Rușii şi Spaniolii au oferit spec- 
tacolul unui anarhism generalizat în viața obştească. Maxim Gorki 
socialist de factură occidentală civilizatorică, a denunţat pericolul 
anarhismului originar al ţăranului slav. Printre legendele rusești cir- 
culă utopia „ţările lui Opone", ţară fără legi, fără conducere si 
fără constrângere. Pe acest fond atavic de aspirație spre sublima 
libertate desántatá a anarhiei se grefează terorismul individual, 
credinţa oarbă în eficacitatea dinamitei şi a suprimărilor personale, 
care creiază atmosfera tuturor. desgărdinărilor. 

Democraţia se deosebeşte radical de anarhism. Punctul de 
contact este numai în valabilitatea acordată libertăţilor, ca un 
climat propice creaţiei şi eflorescentei personalităţii. 

În ţara românească n'a existat niciodată democraţie. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Complexele iobage şi neo-iobage sunt prea puternice, lipsa 
de civism prea crasă, amintirile fanariote şi prezenţa unui balca- 
nism prea murdar pentru a se ajunge la tipul de om în serie al 
gentelmanului britanic, de galic orgoliu sau de perfecţia yankee, 
aşa cum găsim în aşa numitele „democraţii occidentale". 

Sistemele politice străine au fost adaptate în România până 
la desfigurare. 

Cu democraţia s'a petrecut un fenomen analog. 

Democratismul a ajuns o mistică bancară sau un joc oligarhic 
dubios. Uneori democraţia s'a confundat cu filosemitismul sau — 
mai rău — cu acceptarea frenetică şi integrală a actelor şi faptelor 
marilor bancheri. 

Intre democraţie şi plutocrafie, au spus adversarii, sunt rela- 
fii de cauză la efecte, 

Din ce pricină ? 

Democraţia presupune un ritual complicat si un fast, ambele 
costisitoare. Partide, alegeri, viață parlamentară sunt luxuri costi- 
sitoare în regiuni de un endemic pauperism ; în ţările bogate sunt 
vizibile utilităţi, 

Partidele democratice în forma lor clasică sunt întreținute de 
ardoarea militantă a partizanilor. 

Prima manifestare democratică sub regimul cenzitar a fost 
partidul creiat de Take Ionescu, după definitiva sa despărţire de 
conservatori. 

Fără nume, fără avere, fără protecţie, Take Ionescu, el însuși, 
un strălucit exemplar al democraţiei, a înfruntat prejudecățile de 
clasă, învingându-le, 

Take lonescu s'a sprijinit în acţiunea sa în primul rând pe 
forţele interne — pe mica burghezie dornică de rapidă ascensiune 
politică, 

Dar s'a mai sprijinit şi pe forțele capitalului străin. 

Concepţia lui Take Ionescu in materie de colaborare finan- 
ciară în străinătate era radical deosebită de concepția liberală con- 
cretizată in formula „prin noi înşine“. Se deosebia şi de conserva- 
torii care doreau statu quo. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


51 


52 


Take Ionescu era partizanul unei modernizări a utilajului tech- 
nic din industrie cu ajutorul capitalului străin. Pornea dela premiza 
că suntem săraci într'o ţară bogată, că exploatarea bogățiilor na- 
turale nu se poate face decât cu ajutorul capitalului străin. In locul 
graniţelor închise, Take Ionescu а cerut „revărsarea Nilului“, Ro- 
mânia fiind ca plaiurile Egiptului cărora le lipseşte apele fecunde 
ale unui capital abundent. 


In special, petrolul s'a lbucurat de atentiunea specială a lui 
Take Ionescu. Pentru modernizarea României, şeful primului partid 
democratic românesc ar fi fost dispus şi a cerut colaborarea capi- 
talului anglo-saxon. 


Aceste opinii economice au stârnit aprehensiuni în foru- 
rile înalte de aşa manieră încât Lahovary putea să împărtă- 
şească sub egida celui mai strict secret lui Marghiloman că „Regele 
Carol I, manifestă temerea că dacă Take Ionescu ar fi vreodată șef 


de guvern, ar putea fi omul americanilor si instrumentul lui Rocke- 
feller“, | 


Take Ionescu a fost șef, de multe ori ministru și chiar șef de 
guvern. Nu s'a dovedit „omul americanilor“ şi nici „instrument al 
lui Rockefeller", rămânând acelaș patriot ardent, care propunea 
doar o altă metodă са să ne scoată din sărăcia unei țări bogate. 


Revenind însă la puţinele realizări ale partidului conservator 
— la slabul patrimoniu politic — îi vom găsi explicaţia şi scuza, în 
admirabila şi lapidara formulă a d-lui prof. N. Iorga. In conferința 
sa „Doctrina naționalistă“ ţinută la 10 Decembrie 1922 la Institutul 
Social Român, d. prof. N. Іогда considerând partidul conservator 
democrat ca una din fatetele reacţiunii împotriva partidului liberal 
decăzut din misiunea lui inițială, spune: „reacţiunea s'a înfățișat sub 
forma unei desfaceri din cadrele trecutului, cu aceiag mentalitate ca 
şi a trecutului şi cu scuza unui mare talent. Încercarea atât de ono- 
rabilă în intenţii, n'a isbutit să creeze un partid nici pentru sine, nici 
pentru altul. Incencarea grupării conservatoare democrate n'a creiat 
un partid nici pentru sine, şi nici măcar pentru altul, fiindcă trebuia 
pentru aceasta ceva mai radical: trebuia o schimbare de menta- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


litate". Ca şi pentru ramura cealaltă conservatoare, ramura demo- 
cratică a fost fecundă în oameni. Alături de Take lonescu, au stră- 
lucit un N. Titulescu, orator cu faimă europeană, sau G. G. 
Mironescu, omul politic care, în ultimii zece ani de involburare par- 
tidistă, ştia să suspende patimile deslănțuite, văzând obiectiv pro- 
blemele centrale ale Statului. Daruri ce îi conferiau un rol de ar- 
bitru în viaţa politică, 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


55 


54 


Doctrina socialistă 


După clasificarea socialistă, liberalismul este burghez, táránis- 
mul oglindeşte pe ţăranii chiaburi, conservatorismul pe moșieri, iar 
socialismul este mișcarea muncitorească prin excelență. 

Se spune că în tinerețe, un gazetar demo-socialist a întrebat 
prin carte poştală pe un văr al său, ajuns mai târziu critic literar şi 
om de știință: 

„Te rog să-mi comunici ce este socialismul şi dacă există Dum- 
пеген“, Junele inițiat in doctrina marxistă a răspuns tot prin carte 
poştală : ,,Socialismul este mişcarea muncitorilor împotriva trânto- 
rilor ; cât despre Dumnezeu, te anunţ cá nu există“, 

Din această glumă între adolescenţi se desprind două caracte- 
ristici ale socialismului : a) revendicarea prioritátii la conducerea 
societăţii prin luptă de clasă; b) secularizarea trecutului şi a reli- . 
giei printr'un laicism ateu şi scientist. 

Zeul socialismului este Karl Marx, născut în Germania Іа 
Trier (5 Mai 1818) fecior de advocat, cu ascendente rabinice. Stu- 
diază la Bonn şi Berlin şi isi trece doctoratul în filosofie la Iena, 
pregătindu-se pentru o carieră universitară. Antisemitismul german 
şi revolutionarismul convingerilor îi împiedică realizarea intentiilor, 
luând astfel calea spinoasă a publicisticei şi a luptei politice radicale. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


In 1842, Marx intră în redacţia ziarului „Reinische Zeitung" 
şi este silit să o părăsească la 18 Martie 1843. Se căsătoreşte cu 
Jenny von Westphelen, germană de viță nobilă cu care era logodit 
în secret înainte de intrarea în universitate ; lichidează o parte din 
moştenire și se stabilește la Paris pentru a întemeia o revistă în 
limba germană. Activitatea politică a lui Karl Marx se va desfăşura 
dela această epocă la Paris, Bruxelles și mai ales la Londra — unde 
s'a stins la 14 Martie 1883. 

Doctrina lui Marx se rezumă în trei puncte esenţiale : a) ideia 
luptei de clasă ca un fenomen natural al societăţii antice, medievale 
şi modern-capitaliste ; b) concepția materialistă a istoriei — eveni- 
mentele sunt creaţii ale economiei — ; с) socialismul revoluţionar 
care va aduce pacea şi mântuirea. 

Pe de-oparte avem pretenţia cercetării reci, ştiinţifice. Din a- 
ceastă cauză, marxismul se mai etichetează şi „socialism ştiinţific“ 
spre deosebire de socialismul utopic. Pe de altă parte avem profe- 
tismul ,chiliasma, tendința de transformare prin revoluţiei”, 
(Trotzki va ajunge chiar la conceptul de „revoluție permanentă“). 

Elaborarea doctrinei socialiste s'a făcut de Marx în tovărășie 
cu Friederich Engels, feciorul unui fabricant arian de textile din 
Barmen, crescut în atmosfera de pietate calvină. 

Opera de studiu a socialismului este „Capitalul“ apărut în 
primă redactare, parţială, la 1859 cu titlul: „Critica economiei po- 
litice", iar în formă definitivă, primul volum la 1867. Volumele doi 
şi trei au fost tipărite de Engels după manuscrisele lăsate de Marx. 


Socialismul marxist a avut în România câţiva şcolari ca Do- 
brogeanu Gherea, Şerban Voinea si într'o oarecare măsură — са 
metodă de cercetare — pe Şt. Zeletin. 

Istoria mișcării socialiste la noi a fost scrisă mai complet, pe 
bază de documente, de către d. I. C. Atanasiu (actualmente aflat pe 
baricada naționalistă). Prin socialism au trecut în tinerețe d, A. C. 
Cuza şi d. N. Iorga. 

Leagănul socialismului român a fost — cercetând isvoarele — 
la Iaşi. Acolo au pus mână dela mână, fraţii Ion şi Gh. Nădejde, 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


55 


56 


Th. Sperantá, Al. Bădărău, C. Dobrogeanu-Gherea şi doctorul 
Russel, pentru a scoate „Basarabia“ cel dintâi ziar socialist. Aven- 
tura, începută în 1878 se soldează însă repede cu proces, depe urma 
căruia Nădejde şi Sperantá sunt scoşi din învăţământul universitar. 

După o trecere de trei ani socialiștii isi mută larii în București, 
în jurul revistei „Contimporanul“ condusă de lon Nădejde şi Const. 
Mille. Revista este la un moment dat focar de idei generoase şi 
umanitare. In paginile ei se întâlnesc Al. Bădărău, Gh. Ibrăileanu, 
V. G. Morţun şi Georghe din Moldova (Kernbach). Incetul cu în- 
cetul ideile profesate în revistă pătrund în straturile muncitoare şi 
intelectuale. In sala Franzelari se constitue — suntem în anul 1848 
— un cerc de studii sociale „Drepturile Omului“, drepturi care sunt 
cerute de Al. Radovici, Petre Grădişteanu, Filitis, Е. I. Gesticone, 
după amiaza și pe grabă, întrucât seara sala trebuia transformată în 
local de dans, pentru iniţierea tineretului în tainele valsului si ma- 
zurcii. 


Intre un cadril şi o conferință, mișcarea socialistă s'a desvoltat 
ajutată — indirect — de ultimii ani de guvernare a lui Ion C. Brá- 
tianu, guvernare extrem de despotică ce-i adusese președintelui de 
consiliu faimoasa poreclă — consacrată în istorie — „„Vizirul”. 
Când sala Franzelari, unde organele administrative aflaseră că se 
face mai multă politică decât dant — a fost închisă, socialiștii au 
deschis un alt cerc în sala Sotir. Aici şi-au spus nouile credințe un 
pictor mare ca Ştefan Popescu, poeţi sensitivi ca Şt. O. Iosif, Dimi- 
trie Anghel sau Păun Pincio, sau doctori ca Jean Cantacuzino. 

Paralel cu această luptă de culturalizare a masselor, V. G. 
Morţun — care se alesese la 1887 la Roman — primul şi singurul 
deputat socialist 一 dădea lupta în Parlament, conform notei tac- 
tice stabilite : lupta de cucerire a puterii în Stat prin Parlament şi 
cale legală. 

Dacă ultimii ani de guvernare ai lui І. C. Brătianu fuseseră 
dictatoriali, guvernările conservatoare ale lui Lascăr Catargiu sat 
Theodor Rosetti s'au arătat extrem de alarmate în fata noului cu- 
rent. Atunci este adus dela lagi Ion Nădejde pentru a canaliza 
mișcarea intr'un partid, botezat „partidul social-democrat al munci- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


torilor din România“ şi a-i fixa o tactică. „Ion Nădejde, cu energia 
lui masivă şi cu voința neînfrânată izgoneşte — în chip brutal câte- 


odată 一 toate încercările şi rămăşiţele spiritului revoluţionar si 
anarhist din partid" — mărturiseşte d. I. C. Atanasiu — în cartea 
sa. Intr'adevár, din acest an — 1894 — „tactica partidului era fi- 


хай definitiv; tactica legală : lupta politică : luptă parlamentară”, 
In cadrul acestei tactice socialiştii încep organizarea pe ţară a clu- 
burilor muncitoreşti ; tin adunări, fac demonstraţii în favoarea e- 
mancipării femeii, a repausului duminical, sau militează pentru cele 
opt ore de muncă. Pe încetul se prepara acea prefacere socială pe 
care o visa C. Dobrogeanu-Gherea : ,,Revolutiile nu implică deloc 
violență si vărsare de sânge. Pot fi revoluţii foarte mari săvârşite 
foarte paşnic ; astfel e revoluţia săvârşită de noi românii prin tre- 
cerea din iobăgia feudală în burghezism capitalist. Revoluţia socială 
modernă care se pregăteşte acuma, tocmai prin faptul că e atât de 
complexă, are toate şansele să fie relativ paşnică“ (scrisoare către 
I. C. Atanasiu). Dar guvernul liberal — şi mai ales M. Pherikide. 
ministru de interne ce se complácea în a se declara partizan al „ро- 
liticii de mână forte" — veghea. In momentul în care socialiștii au 
început să pătrundă în pătura rurală, prin formare de „cluburi să- 
testi" pentru a statornici „frăția şi unirea în deobşte între toti mun- 
citorii şi mai ales între muncitorii plugari" si pentru а cere ,invoeli 
agricole mai omenoase cu arendagii si proprietarii" — soarta parti- 
dului socialist a fost pecetluită. Un proces răsunător — în 1899 — 
cu acuzaţii de rebeliune şi inscenarea pentru compromiterea lui 
Banghereanu şi Ficginescu, a sguduit profund temeliile partidului. 
Un an mai târziu — 1900 — organizarea în partid a socialismului 
s'a dizolvat, prin intrarea şefilor in partidul liberal — pentru a 
forma acolo „grupul generosilor". Au plecat atunci V. G. Morţun, 
Al. şi lon Radovici, care avea să aibă o moarte atât de patetică: 
minat de boală, când şi-a simţit sentinţa ineluctabilă a destinului, 
s'a asvârlit de pe vapor în apele calde si clare ale Mediteranei. In 
panegiricul pe care i-l închină în ziarul său, d. N. lorga găsia acestui 


gest si o concluzie politică. Se ştie că în timpul răscoalelor I. Ra- 


1925—1938 


www.dacoromanica.ro 


51 


58 


dovici fusese prefect la Vaslui gi gratie lui nu s'a vársat acolo nici 
picáturá de sánge. . 

„Сапа după vacanţă incepurá in comisia parlamentară discuţiile 
nouilor legi agrare, el văzu foarte bine că se înşelase în speranţele 
ce le pusese în liberali, atribuindu-le el, fostul socialist, o mare mi- 
siune revoluţionară în folosul săracilor, îndelung apăsaţi şi chinuiţi. 
Trebui să părăsească ţara în curând, după raza de lumină caldă 
care mai tine pe bolnavi în trupul cărora viaţa se stinge încet 一 
şi veştile pe care le primea acolo în Italia îl întăreau tot mai mult în 
deziluzia sa definitivă. Ar fi vrut să se poată întoarce, să aibă o zi 
de vigoare mai mult decât omenească, să vie în Camera târgueli- 
lor şi „acordurilor“ şi, într'o ultimă încordare titanică, să arunce 
ultimele adevăruri în obrazul acelora cari, la glasul lui, ar fi 
plecat fruntile. Această mulțumire însă по avu“. 

Gestul dela 1900 a născut mari polemici, în acea epocă. Din- 
tr'un interview acordat de V. G. Morţun unui ziarist, în acel timp, 
reeşia însă că gestul fusese îndelung premeditat, că îi trebuiserá lui 
— şi prietenilor — câţiva ani de chibzuinţă pentru a ajunge aici: 
„Incă înainte de venirea liberalilor la putere — în 1895 — sfătui- 
sem trecerea noastră la liberali, ca apoi împreună să putem îndeplini 
condiţia esenţială a unei vieți politice sănătoase : aplicarea legilor“. 
Şi V. G. Morţun dezvăluia totodată sterilitatea luptelor trecute, 
puse în sarcina structurii economice şi politice a societății româneşti 
de-atunci : „La oraşe, o muncitorime streină, lipsită deci de drep- 
turile politice ; la sate, o țărănime neștiutoare de drepturile si li- 
bertátile ce le are, în stare încă de vasalitate față de proprietari şi 
de aparatul administrativ. In condiţiile economice şi politice în care 
ne găsim nu se poate înjgheba un partid social-democrat serios“, 

D-1 I. C. Atanasiu, ocupându-se în cartea sa de dezertiunea 
páturii culte socialiste si incadrarea ei la liberali, o apárá de acu- 
zatia de ,cápátuialá" — „noţiunea de ,fripterism" nu era cunos- 
cutá pe acea vreme, ea este o creaţie post-belicá" — acuzaţie ce i 
s'a adus de ráu-voitori. „Nu, pătura cultă socialistă a părăsit par- 
tidul muncitorilor, şi a trecut în partidul liberal pentru două consi- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


deraţiuni : întâi din pricina unei forțe expulzive şi al doilea, din 
pricina atractiunii ce exercita partidul liberal". 

Atractie exercitată mai ales de un singur om, lonel Brătianu, 
în care socialiştii își puseseră toată încrederea. Partidul socialist 一 
mai ales şi după retragerea lui lon Nădejde dela conducere — era 
astfel desfiinţat. Si se cuvine să notăm — după cum i-am consemnat 
prietenii — şi adversarii neîmpăcaţi : Nicolae Filipescu, adversarul 
lui V. G. Morţun pe tema votului universal, cerut de acesta din 
urmă ; M. Pherikide — omul politicii forte — si Take Ionescu ire- 
ductibil adversar, cu atát mai mult cu cát vedea in tabára socialistá 
mai multe capete luminate. Ion Nădejde raporta astfel in 1855, în 
„Lumea Nouă“ о convorbire pe care un militant socialist, prof. 
Raiciu Ionescu o avusese cu Take Ionescu, pe atunci ministru de 
Instrucție. Din ea reeşea că viitorul şef al „conservatorilor demo- 
crati" avea atâta repugnantá față de socialiști încât blama pe toți 
directorii de şcoli normale cari n'au ştiut să sugrume din faşă, mai 
ales la tinerii inteligenţi, ideile socialiste. Si Take Ionescu, mirân- 
du-se că directorul şcoalei normale superioare dela Paris a putut da 
lui Jaurés, cult şi inteligent, o diplomă („dacă nu făcea asta, 
Franţa nu ar fi ajuns unde este azi") — conchidea, pentru uzul 
României : „în ce ne priveşte pe noi, prefer ca directorii de şcoli 
normale să scoată boi, decât socialişti inteligenţi 14 

După 1900, partidul socialist a tânjit complet. Doar prin 
1910—1912, cu Rakowski, a mai cunoscut o epocă de eflorescentá. 
După război, partidul socialist a primit o lovitură mortală din par- 
tea guvernului averescan, când d. C. Argetoianu — ministru de 
Interne — a arestat întreg congresul partidului. Prin 1922—1923 
din partidul socialist, s'a desprins şi o ramură comunistă. Această 
ramură urmează doctrina leninistă, după care socialismul poate fi 
instaurat prin lovitură de Stat (blanquism), în regiunile agrare şi 
se poate pási la zidirea socialismului într'o singură ţară fără a mai 
aștepta revoluţia generalizată în restul continentului (stalinism), 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


59 


60 


Doctrina 


t 
gc 
m 
gc 
ш 
me 
2 
=н 
Şc 


Era firesc са într'o ţară „eminamente agricolă“, cum sună locul 
comun, doctrina táránistá să ocupe un loc de prim rang în povestea 
partidelor politice româneşti. 

Fiecare partid îşi revendică onoarea de a se preocupa cu pre- 
dilectie de țărănime. 

Inainte de a ajunge să se concretizeze în partid, táránismul a 
fost un curent. Deosebirea între partid şi curent politic este esen- 
tialá. 

Curentul politic este lipsit de sistematizarea programaticá si 
— uneori — chiar de teluri politice. 

Definitia partidului este urmátoarea : 

„Partidul politic este o asociaţie liberă de cetăţeni, uniti in mod 
permanent prin interese și idei comune, de caracter general, aso- 
ciafie ce urmăreşte în plină lumină publică, a ajunge la puterea de 
a guverna pentru realizarea unui ideal etic social“. (D. Gusti, Par- 
наш politic, in ,,Doctrinele partidelor politice“, pag. 4). 

Până a ajunge la forma de partid, doctrina táránistá a fost 
purtată pe aripile diverselor curente. O doctrină táránistá coherentă 
şi unitară nu se poate niciodată formula, decât cu aproximaţie, de- 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


oarece țărănimea nu este o clasă unitară, ci un cosmos, o lume în- 
treagă socială cu straturi multiple şi cu interese variate şi contra- 
dictorii. Intre un ţăran pálmag Si un țăran chiabur sunt deosebiri 
radicale. Numitorul comun de „țăran“ se referă numai la geografie 
şi prea puțin, ori chiar deloc, la interese, mentalitate şi aspiratiuni 
politico-sciale, 

Doctrina táránistá a fost exprimată şi adoptată ca atare de 
către partidul țărănesc, fuzionat în 1926 cu partidul naţional din 
Ardeal sub titulatura de partid national-táránesc. 

Acest partid, prin preocupările sale programatice neobișnuit 
de intense în istoria partidelor, a scos în evidență şi a popularizat 
doctrine tárániste. 


Când se face istoria táránismului, se pomeneşte des de două 
nume : Ion Ionescu dela Brad si C. Dobrescu-Arges. Despre primul, 
G. Bogdan-Duicá a scris o monografie documentată. Despre al 
doilea, există nenumărate broşuri de propagandă, dar — până în 
prezent — nu avem o monografie completă. Materialul documentar 
se găseşte în „Şcoala dela Câmpu-Lung“, editată în 1935 de către 
organizaţia tineretului a partidului nafional-táránesc. 


In afară de aceşti doi apostoli ai táránismului, doctrina şi mo- 
rala acestui curent politic sunt indisolubil legate de două nume care 
s'au aflat în viață într'o inamicitie mortală: М. Iorga gi C. Stere. 

Nicolae Іогда este promotorul acelui curent literar şi ideologic 
etichetat ,,Semánátorismul", în care s'au format personalitățile de 
largă anvergură politică táránistá. Sp. Haret este şi el mai mult tá- 
rănist, decât liberal. 

Constantin Stere a promovat curentul literar şi ideologic numit 
poporanismul si grupat în jurul revistei „Viaţa Românească“, di- 
rijată de criticul G. Ibrăileanu. 

„Semănătorismul“' reprezintă latura naţională a fáránismului. 

Poporanismul i-a împrumutat accentele sociale. 

Semănătorismul a avut — şi are încă — aspecte naţionaliste 
împinse până la antisemitism. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


61 


62 


Poporanismul a cultivat atașamentul faţă de democraţie, а 
scos în evidenţă lupta de clasă şi se apropie de socialism, 


Partidul țărănesc a început cu Dobrescu-Argeş sub forma zisă 
„partida ţărănească“. Campania viguroasă şi mai mult instinctivă 
pentru realizarea reformei agrare şi votului universal. 

In trangeie, aspiraţiile sigilate cu pecetea sângelui vărsat pen- 
tru apărarea gliei strămoşeşti, au fost codificate sub forma unui 
partid. lon Mihalache a împrumutat noului partid dinamismul per- 
sonalitátii sale eroice eşită din tranşeie cu suprema medalie a or- 
dinului Mihaiu Viteazu. C. Stere i-a adus aureola suferinței de 
clasă şi dr. N. Lupu a plasticizat cu un pitoresc neîntrecut felurile 
noui de desrobire. 

D. Ішіп Maniu reprezintă aspiratiunile ţărănimii ardelene, as- 
piraţii de o mie de ani către un Stat al legilor. 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


ә 


Doctrina naționalistă 


Naționalismul este curentul politic predominant în actualul 
moment istoric. Toate partidele au căutat să dovedească ataşa- 
mentul lor deosebit faţă de ideia naţională. Mai toate cuprind prin 
particula „naţional“ pusă la titulatură această preocupare. „Frontul 
Românesc“ condus de d. Vaida Voevod a accentuat necesitatea 
predominării momentului naţional asupra celui social, pe care de 
altfel nu-l exclude cu desăvârşire din preocupările sale. 

Structura sufletească a d-lui Al. Vaida Voevod este conser- 
vatoare. A acceptat democrația wilsoniană întrucât proteja inte- 
resele vitale ale poporului său şi conserva demnitatea națională. A 
înclinat şi propovăduit acel „numerus valachicus" pentru a ajuta 
natia sa pe drumul progresului material şi moral, 

Naționalismul este o apariție destul de recentă în istoria uni- 
versalá. 

Comunitățile au fost conduse in viața lor istorică de către alte 
idei decât „ideia naţională“. Imperiul Romei a avut drept axă o 
ideie de civilizație, technicá si administraţie regulată în conceptul de 
„cetăţenie“. Barbarii se inclinau, acceptau şi doreau până la sfârşit 
să spună cu orgoliu „civus Romanus sum“. 

Istoria evului-mediu a fost agitată si condusă de religie şi de 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


63 


64 


ideea monarhică. Războaiele se purtau sub stindardele credințelor 
mistice şi după interesele dinastiilor. La încheierea unei păci sau a 
unei căsătorii, provinciile treceau fără considerafiuni etnice in tra- 
tate sau în foile dotale, 

Istoria doctrinelor politice plasează în secolul XIX geneza 
ideii naţionale în sânul clasei de mijloc, ca un rod al autarhiilor 
economice şi al neatârnărilor politice. 

Burghezia franceză, engleză şi americană s'au caracterizat la 
începuturile lor prin universalitate şi cosmopolitism. 

N'a fost tot așa cu clasele de jos ale Germaniei, Italiei şi ale 
celorlalte țări. Burgheziile respective s'au consolidat în concurență 
cu centrele dela Londra, Paris, Amsterdam şi New-York. 

Primul răsboi purtat sub stindard colorat naţionalist a fost 
războiul statelor germanice pentru izgonirea lui Napoleon. Fichte 
a dat corp doctrinar acestor aspirații în „Cuvântările către națiunea 
germană“. 

Cavour a jucat rolul unui Fichte al Italiei. 

Războiul politic a fost dublat de un război economic. 

Friedrich List — economist german — a rupt vălul iluziei pros- 
peritátii nationale în libertatea economică, preconizând închiderea 
granițelor şi protejarea industriilor indigene, 

List a avut şcolari în toate ţările: la noi, cel mai strălucit şi 
mai consecvent, a fost Vintilă Brătianu. | 

Secolul XX mai este numit şi un secol al naționalităților. Ráz- 
boiul mondial din 1914—1919 a fost dus sub această stea şi a cul- 
minat prin victoria integrală a principiului de autodeterminare a 
popoarelor şi de înființare a unor State naționale. 

Conglomeratul habsburgic a fost sfărâmat în bucăţi, dând 
naștere statelor succesorale, întemeiate pe principiul naționalităților 
şi al triumfului etnicitátii. 

| Doctrina naționalistă s'a oglindit într'o proteică şi neistovitá 
activitate : activitatea d-lui N. Тогда, dascăl întru nationalism а] 
generaţiei ante-belice si al generaţiei de după războit, 

Geniul national n'a avut un apărător mai indárjit şi mai auto- 
rizat. Punând la contribuţie vasta sa experiență de istoric al tuturor 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


neamurilor — istoric cu mondială reputaţie — d. N. lorga a re- 
liefat la fiecare cotitură a evoluţiei, necesităţile prezente şi necesi- 
tátile permanente ale neamului românesc, 


Antisemitismul naţionalist 


Antisemitismul naţionalist porneşte dela premisa că sursa prin- 
cipală a relelor din ţara românească se află în invadarea minorităţii 
iudaice în posturile de comandă economică şi culturală, iar salvarea 
stă in isgonirea acestei invaziuni. 

In chestia evreiască există trei soluţii : a) asimilarea, b) coope- 
rarea şi C) eliminarea, 

Democraţia a rezolvat chestia evreiască preconizând asimilarea. 

Doctrina conservatoare — Petre Carp şi Maiorescu acuzaţi de 
iudaizare — au propus cooperarea loială cu aceste minorităţi. 

Antisemitismul naționalist nu vede elucidarea spinoasei pro- 
bleme decât în eliminare, 


Antisemitismul democratic 


Intre antisemitism şi democraţie să fie о incompatibilitate struc- 
turală sau numai de moment istoric ? 

Actualmente mişcarea antisemită are un caracter antidemocra- 
tic. Evreii sunt socotiți ca initiatori ai modernismului literar, ca fer- 
menti de disolutie ai patriarhalismului şi în acelaş timp ca inspira- 
tori, stăpâni si finanfatori ai regimului democratic. Se pomenește 
de o Internaţională iudaică. Unul din instrumentele finanţei inter- 
naţionale pentru stăpânirea popoarelor creştine şi oricare ar fi re- 
gimul parlamentar-democratic. 

Această teză este destul de nouă în România. 

Patriarhul antisemitismului în România — d. A. C. Cuza — 
este un adept convins al parlamentarismului. Combate democraţia 
şi Societatea Naţiunilor, dar scoate din frontul iudaic instituția 
Parlamentului de obârşie engleză, filtrată prin raționalismul francez, 
stb forma prezentată în România. 

Teza parlamentarismului şi a democraţiei de sens pur iudaice 
a fost o teză a d-lui Alfred Rosenberg, teoreticianul nafional-socia- 


1925—1938 


www.dacoromanica.ro 


65 


66 


lismului german, pe care a impus-o ca pe o axiomă în al treilea 
Reich, cu evidente succese şi la exportul în străinătate, în regiunile 
locuite de Evrei. In Ungaria, de pildă, unde democraţia parlamen- 
tară ar avea mari şanse să se impună, graţie faptului că se aliază 
şi cu nevoia adâncă a reformei agrare, s'a întârziat din pricina re- 
crudescenţei antisemite. lar democraţia este arătată de dușmanii ei 
ca o scorniturá a spiritului iudaic. 

La noi, teza a prins, 

N'a fost tot aga în trecutul politic românesc. 

Se poate urmări o mişcare democratică extrem de virulentă, de 
un reformism acut, dar, care, a avut un puternic accent antisemit. 

Ne referim la Bogdan Petriceicu-Hajdeu şi la Bărnuţiu cu 
şcoala sa, fracțiunea „liberă şi independentă“ dela Iaşi. 

Marele istoric şi filolog, crescut la şcoala romantismului puş- 
kinian, educat prin şcolile poloneze care colcăiau în adâncuri de 
subversivitate în lupte pentru reînvierea Poloniei, a păstrat în activi- 
tatea sa vaccinul democratic exteriorizat prin apologia libertăţii şi 
onoarea tiraniei. Dramele istorice ale lui Hajdeu sunt — ideologic 
— încadrate într'o mentalitate democratică. 

Venit din închisorile ţarismului, marele basarabean se eliberase 
de pușcăriile spirituale ale unui conservatorism retrograd și își as- 
tâmpăra setea cunoașterii la fântâna filosofiei luminilor. Ultima 
orientare în concepţia asupra lumii, asupra vieţii şi asupra morții, 
după dispariţia luliei Hajdeu, n'a fost o reîntoarcere în sânul bise- 
ricei pravoslavnice şi strămoşeşti, ci tragice divagatii spiritiste, în 
legătură cu masoneria si credința în marele arhitect al universului. 
Crucea a înlocuit-o cu echerul şi mistria şi nádejdile mântuioare ale 
Bibliei cu narcoticile intelepciunilor secrete şi esoterice. 

Politic, democratul iluminist B. P. Hajdeu езе nul din co- 
rifeii antisemitismului român alături de Bărnuţiu, Vasile Conta şi 
A. C. Cuza. 

Antisemitismul său se reducea la o luptă economică şi la o 
luptă naţională. 

Tot un antisemit cu nuanță democratică a fost luptătorul ar- 
delean Simion Bărnuţiu, 


VREMEA 


www.dacoromanica.ro 


Concluziile acestei lucrări sumare — schiță la un tablou care 
va fi lărgit şi completat mai târziu — se opresc în pragul Cons- 
titutiei noui, care a suspendat viaţa de partid, 

Prin Constituţia dela 24 Februarie 1938 +— cu similitudini 
structurale cari se pot găsi suficiente în conservatorism — s'a inau- 
gurat un regim autoritar care pune accentul pe administrativ. 

După inițiativa M. S. Regelui Carol II fenomenul politic s'a 


dizolvat în pură administraţie, iar delegaţia de voinţă în ratificare 
plebiscitară. 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


67 


ST. ZELETIN : ,Burghezia românească“. 

Prof. N. IORGA ; „Doctrina naționalistă“, conferinţă la Inst. Social 
Român, 1922. 

Prof. N. IORGA: „Oameni cari au fost“, (Fundatiile Regale Carol II). 

AL. MARGHILOMAN : „Note Politice“, Vol. I—V. 

AL. MARGHILOMAN : „Doctrina conservatoare“. (conf. Inst. Social 
Român, 1923. 

V. MADGEARU : „Doctrina ţărănistă“, (conf. Inst. Social Román, 1923. 

I. С. DUCA: „Doctrina liberală“, (conf. Inst. Soc. Rom. 1923). 

N. FILIPESCU: „Partidele politice“, (5 articole apărute іп „Тїт- 
pul“ 1890). 

Prof. RADULESCU-MOTRU: „Concepţia conservatoare și Progresul“, 
(conf. Inst. Soc. Rom. 1922). 

С. V. OBEDEANU : „Partidele politice in Tara Românească“, confe- 
rintd, 1908. 

I. C. ATANASIU: „Mișcarea socialistă“, 1881—1900. (Vol. I). 

N. FILIPESCU: „Un portret politic: Lascăr Catargiu“. 

SABINA CANTACUZINO : „Din viaţa familiei I. C. Brătianu“, Buc. 1935. 

GEORGE FOTINO : „Discursurile lui Ion I. C. Brătianu“, Buc. 1933. 

CONSTANT GEORGESCU : ,,У. Brătianu“, (Bucureşti 1936). 

I. NADEJDE: „V. G. Morţun“, (Bucureşti 1924). 

ION PETROVICI ; „Figuri dispărute“. (Edit. Fundațiilor Regale). 

Prof. ОН. TASCA: „Politica economico-socială а lui Р, P. Carp“, 
(Bucureşti 1938). 


1928—1938 


www.dacoromanica.ro 


69 


INTRODUCERE 

NIMIC NOU SUB SOARE... 

CE OGLINDESC DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE? 
DOCTRINA LIBERALA 

DOCTRINA CONSERVATOARE 

DOCTRINA DEMOCRATICA 

DOCTRINA SOCIALISTA 

DOCTRINA TARANISTA 

DOCTRINA NATIONALISTA 

BIBLIOGRAFIE 


www.dacoromanica.ro 


dute 


aro 


Б ; 
ы 
Vel 
© 
с