Transilvania_1914_045_010_012

Iransilvania 


An. XLV. a Decemvrie ` V. 1914. Nr. 10 — 12. 


+ Dr. Alexandru Bogdan. 


Crâncenul răsboiu, deslănțuit din luna lui August 
încoace, își cere jertfele sale. 

Și, din nenorocire, între cei căzuți pe câmpul de 
luptă sau încetaţi din vieață în urma sguduirilor împreu- 
nate cu evenimentele răsboinice, ai căror marturi ne-a 
fost dat a fi, sunt câțiva dintre cei mai buni ai noştri. 

Pe lângă venerabilul Dr. loan Mihalyi din Sighet, 
mort ca pribeag într'unul din centrele noastre din Nordul 
Ardealului, avem a jeli pe vrednicul Dr. Ştefan Chirilo- 
viciu, fost director al despărțământului Ilia- Mureșană, 
pe harnicul profesor arădan Dr. Avram Sădeanu, mem- 
bru corespondent al Secţiei şcolare a «< Asociaţiunii», 
ale cărui lucrări din domeniul istoriei școalelor noastre 
ne îndreptățiau a aşteptă dela dânsul atâta pentru viitor, 
pe profesorul Horaţiu Deac din Gherla, membru co- 
respondent al aceleiaș secții, pe tinerii: Dr. Fabiu Bon- 
tescu din Haţeg, loan Petra din Beiuș, Grigoriu Boca 
din Caianul-mic, membri distinși ai însoțirei noastre cul- 
turale. Şi pe lângă aceștia, de bună seamă vor mai fi 
și alții, ale căror nume încă mau putut pătrunde până 
la noi. 

O perdere deosebit de simțită a suferit Asocia- 
țiunea noastră, și, împreună cu ea, întreg neamul ro- 
mânesc prin moartea profesorului brașovean Dr. A/e- 

32 


— 442 — 


xandru Bogdan, întâmplată pe câmpul de luptă dela 
Zumina în Galiţia, în ziua de 7/20 Octomvrie. 

Născut în 6 Februarie 1881 în Braşov dintr'o har- 
nică familie, care a dat neamului nostru câţiva bărbaţi 
distinși, Alexandru Bogdan şi-a început instrucțiunea în 
orașul său natal, urmând cursul primar și cel secundar 
la școlile, în serviciul cărora aveă să între mai târziu 
și pe care aveă să le ilustreze timp de zece ani prin 
activitatea sa inteligentă și devotată, întreruptă, din ne- 
norocire, așă de curând. 

Studiile superioare le-a făcut la Universitățile din Bu- 
dapesta, Berlin și Lipsca, ocupându-se în deosebi cu Filo- 
sofia şi cu Filologia modernă și fiind totdeauna unul din 
studenţii cei mai activi și mai conștienţioși. Aceste studii 
le încheiă în Maiu 1904, când fu promovat ca doctor 
în Filosofie la Universitatea din Lipsca, având ca teză 
«Metrica lui Eminescu» (Die Metrik Eminescu-s), o lu- 
crare migăloasă, care dovedeşte o adâncă pătrundere în 
tehnica ritmică a marelui poet. 

In toamna aceluiaș an fu angajat ca profesor la li- 
ceul român din Brașov, unde fu instituit definitiv în a. 
1907, după-ce 'și câștigase diploma de profesor pentru 
școlile secundare din studiile: Limba română şi cea 
germană. 

Ce a fost Alexandru Bogdan pentru școlile române 
din Brașov, o spun cu un glas atât foştii lui elevi, cari 
regretă cu toţii perderea lui prea timpurie, cât și co- 
legii lui, cari îi vor păstră pururea o caldă amintire. 

Inzestrat cu cunoștințe temeinice, rodul activităţii 
sale neobosite, care l-a însoțit în cursul întregei sale 
vieți și care formează una din notele sale cele mai ca- 
racteristice, el eră în stare să împărtășească și altora 


— 443 — 


din comoara cunoştinţelor sale. Expunerile sale erau 
limpezi și pline de vieață. 

Cu deosebire lecţiile lui din Istoria literaturii na- 
tionale, pe care le-a predat din anul şcolar 1908/9 în- 
coace, erau adevărate lecţii de model. 


«Lecţiile de literatură română», zice unul din foștii 
lui școlari, în «Gazeta Transilvaniei» din 21 Octomvrie 
(Nr. 232), <îi erau în totdeauna ţinute academic: scurte, 
precise, clare, întrețesute une-ori de caracterizări scurte 
la adresa diferitelor personagii marcante din literatura 
românească, alte-ori de analize psihologice subtile, îm- 
binate cu glume fine, dar pişcătoare, turnate apoi în o 
formă frumoasă și îngrijită, în un stil elegant și vioiu, 
predate în sfârșit în o limbă mlădioasă și neaoș ro- 
mânească». 

Cu un cuvânt: profesorul Alexandru Bogdan se 
știă apropiă de sufletele elevilor săi, le încălziă cu căl- 
dura inimei sale și eră în stare să le răpească cu sine. 
De aceea şi eră așă de iubit și de stimat de toți aceia, 
cari se adăpaseră din izvorul nesecat al cunoștințelor 
sale. 

Și cu toată munca intensivă dăscălească, Alexandru 
Bogdan găsiă destulă vreme, ca să desvoalte o activi- 
tate socială și literară din cele mai rodnice. 

Conferenţiar priceput şi ascultat cu plăcere, tot- 
odată spirit pătrunzător, care știă să precizeze problemele, 
ce se impuneau să fie discutate în public, el nu pregetă 
a-și spune părerile sale, — de obiceiu rezultatul unui studiu 
profund sau al unor observări îndelungate, — fie în ca- 
drele unei conferenţe ţinute cu prilejul unei serbări 
școlare sau la întrunirile vreuneia din însoţirile noastre 
culturale, fie în marginile mai înguste ale unui articol 
de jurnal, subscris sau anonim. 

32* 


— 444 — 


Cu deosebire sunt de remarcat conferenţele sale 
de cuprins literar și istoric, ţinute în cadrele despărță- 
mântului Brașov al Asociaţiunii, al cărui secretar zelos 
a fost un șir întreg de ani, sau la ciclurile din Sibiiu, 
la care a fost învitat a contribui, ca un vorbitor recu- 
noscut și prețuit. 

Și cât de bine își ştiă alege regretatul Alexandru 
Bogdan subiectul discursurilor sale, în raport cu pu- 
blicul; ce aveă să le asculte!... Astfel în Brașov vor- 
beşte despre «Brașovenii de azi» (anul 1908) și despre 
« Moștenirea lui Şaguna» (1909); în Sibiiu, unde publicul 
ascultător se compuneă în mare parte din elevii Semi- 
nariului teologic și pedagogic, despre «Desvoltarea bi- 
sericei române» (1910), iară în Cohalm (1912), la des- 
chiderea conferenţelor învăţătorești, al căror comisar fu- 
sese numit din partea autorităților bisericești, despre 
«Insemnătatea limbei naţionale în învăţământ». 

Dintre lucrările sale literare, pe lângă cele citate 
mai sus, amintim: «Ritmica cântecelor de copìi« (pu- 
blicată în Analele Academiei Române, București, 1905); 
colecţiunea «Cântece de copii şi jocuri» (Brașov, acelaș 
an); «Strigoii, de M. Eminescu», studiu, publicat în 
această revistă, anul 1909; «Altă ortografie» (publ. de 
Casa şcoalelor, București, 1912); «Literatura română dela 
Junimea până azi» (conferență ţinută în Sibiiu în pri- 
măvara acestui an, dar nepublicată încă). Deasemenea 
nepublicat și necomplet a rămas romanul «Profesorul 
Nicu Cicoare», în care, cum spun ceice cunosc frag- 
mente din el, se pare că se oglindește o parte din ființa 
sufletească a autorului, — precum și o mulţime de schiţe 
literare și critice, care băteau la porţile acestui spirit 
vecinic în activitate. 

Cu Asociaţiunea noastră mult regretatul Alexandru 


— 445 — 


Bogdan a stat totdeauna în cea mai strânsă legătură. 
Pe lângă prețioasele servicii, ce i le-a făcut ca secretar 
al despărțământului braşovean, dânsul a fost ales de 
timpuriu ca membru corespondent al Secției ei literare, 
iar din anul 1912 ca membru activ al acestei secțiuni 
şi totodată ca referentul ei. Și în această calitate, ca în 
toate angajamentele sale, dânsul și-a făcut pe deplin 
datoria, căutând să promoveze interesele societății, care-l 
distinsese, și printr'ânsa interesele culturale ale neamului 
nostru întreg. 

Aceleași legături strânse le-a avut mult regretatul 
și cu revista Asociaţiunii, fiind în anul din urmă membru 
în Comitetul ei de redacţie. Pe lângă studiile publicate 
în această revistă în anii de mai "nainte, dânsul a con- 
tribuit acum mai pe urmă cu câteva preţioase dări de 
seamă, care dovedesc, ca toate lucrările sale, pătrun- 
dere și conștienţiozitate. 

ȘI câte am mai fi putut aşteptă dela omul acesta, 
care abiă păşise pe pragul bărbăţiei! 

In adevăr, granata dela Zumina n'a stins numai 
vieaţa unui erou al armelor, cum s'a dovedit mult regre- 
tatul Alexandru Bogdan pe câmpul de luptă, ci a răpit 
din mijlocul nostru pe un vrednic bărbat de școală, un 
purtător distins al condeiului, un mânuitor dibaciu al 
graiului românesc, un oștean al luminei, un apostol al 
adevărului şi al frumosului, un suflet ales, un caracter. 


In veci amintirea lui! 
A. B. 


-- 446 — 


Contribuţiuni la istoria legăturilor Mol- 
dovei cu oraşul Bistriţa din Ardeal. 


De Dr. Valeriu Seni. 


Savantul francez Leroy-Beaulieu a fost unul dintre ceice 
au studiat mai cu temeiu felul, cum ştiu popoarele Apusului 
să-şi întocmească coloniile şi să-şi asigure prin ele interesele 
proprii şi cele ale civilizației universale. In urma cercetărilor 
sale, el trebuie să recunoască iscusința rassei anglo-saxone, care 
e capabilă să organizeze «colonies avec colons»,! menite să 
devină forturi de apărare pentru interesele ei politice şi să tre- 
zească la vieață nouă poporul, în mijlocul căreia se află. Co- 
loniile franceze nu sunt în stare să împlinească și chemarea 
aceasta şi rămân «colonies sans colons»,? nişte oaze izolate în 
mijlocul străinilor, cari le împresoară. 

Elementul german, despărţit de trupina neamului său, apare 
pretutindeni ca apostol conştient al civilizaţiei, iar binefacerile 
acesteia le exploatează în favorul său material. Având în vedere 
această ţintă dublă, își potriveşte mediului schimbat firea şi felul 
său de a trăi. Dacă interese de ordin material îi cer, el uită 
și legăturile vechi de sânge și se lapădă de ființa sa etnică, 
viețuind ca «colon sans colonie».* Aceste însuşiri au ajutat rassa 
germană în nizuinţele ei de a ocupă teren în străinătate. Ele 
ne explică, de ce Germanii au întrecut pe alte popoare prin 
expansiunea lor în Europa. Chiar şi centrul stăpânirii lor, Ber- 
linul, l-au pus pe un teritor slav, iar hotarele ei le-au îm- 
pins până la Rin. Şi-au asigurat o influență mare în afacerile 
Poloniei de odinioară, făcându-se stăpâni pe industria și co- 
merciul,, ei şi au contribuit, ca țara aceasta să ajungă un ade- 
vărat simbol al nenorocirilor naţionale. 

Ungaria a fost silită să le deschidă singură porţile întră- 
rilor, sperând că coloniștii germani îi vor arătă căi nouă de 
progres economic. În schimb le-a dat spre folosință cel mai 
favorabil teren de muncă și le-a asigurat prerogativa, de a trăi 


1 Colonii cu locuitori. 
1 Colonii fără locuitori. 
3 Colonist, care nu trăiește în o adevărată colonie. 


— 437 — 


ca o grupare aproape independentă de stat. Pe Sașşi îi găsim 
în Ardeal pretutindeni, unde solul răsplăteă truda muncitorului 
cu recoltă îmbelşugată, sau ascundeă în sânul său bogății na- 
turale. Nici nu se opresc la locurile, pe cari le-au luat prima 
dată în stăpânire, ci se revarsă ca o undă năvalnică în toate 
părțile, învingând pedecile geografice, cari li se împotriveau. 
Granițele politice încă nu sunt stavile, cari să le poată închide 
calea răspândirii. 

Cei din Ţara Bârsei şi a Oltului se strecoară printre ra- 
murile Carpaţilor în spre şesurile Munteniei şi întemeiază lo- 
calități, cari şi-au asigurat în grabă o importanţă istorică. Cei 
din ţinutul Bistriţei străbat «vidicul» ! acesteia și urmând cursul 
Someşului în spre izvoarele lui, îricep a lucră minele, al căror 
nume (ruda, rudnik >> Rodna) Slavii îl lăsară ca moştenire tu- 
turor locuitorilor de mai târziu. Pe timpul năvălirilor Tătarilor 
în Ungaria, 1241, această aşezare aveă înfăţişarea unui orășel 
înfloritor, a cărui veste ajunse departe, deoarece magistrul Ro- 
gerius? ştiă, că are o populaţie foarte numeroasă și bogată. 

Nu mult după imigrarea lor în Transilvania apar cu or- 
ganizația proprie și în regiunile mărginaşe ale Moldovei, în 
Baia, Roman, Neamţ şi Suceava, conduși de câte un «șoltuz»> 
(Schulteiss) şi mai mulți pârgari (Bürger; iudex et iurati cives). 
De aici întrețin până în veacurile de mai târziu legături cu con- 
naționalii rămași în patria veche, trimițându-și împrumutat scri- 
sori, redactate la început în nemţeşte. 

Domnii Moldovei îi primesc și adăpostesc bucuros pe 
aceşti «oaspeţi» (hospites), cum îi numiau și în Ungaria, căci 
vedeau în ei nişte soli ai culturii din Apus şi nădăjduiau, că 
pilda lor va câștigă. aderenți peniru îndeletniciri incă nouă, 
cum erau meseriile şi comerciul. Mai ales trebuinţi zilnice, 
cari se pot satisface prin aceste ocupaţiuni, aduc întreagă clasa 
conducătoare a Moldovei în un contact tot mai des nu numai 
cu coloniile germane de acolo, ci şi cu oraşul Bistriţa, centrul 
lor ostic de dincolo de Carpaţi. Voievozi și diregători înalți ai 
țării, boieri şi persoane bisericeşti de orice tagmă, localități și 


t Cuvâtul derivă din limba maghiară, unde «vidék» însemnează ținut. 
2 Miserabile Carmen, seu Historia super destructione regni Hungariae 
temporibus Belae IV regis, per Tartaros facta, Capitolul XX. 


— 448 — 


privaţi se adresează «la birăul de Bistriţa şi la tot sfatul Dom- 
niei Sale» în felurite daraveri, pe cari le scoate la suprafață 
vieața de toate zilele. 

Aceste legături devin mai strânse în vremea domniei lui 
Petru Rareș, când Bistriţa ajunge pentru câtva timp tributară 
Moldovei. Ele se întreţin în toată vremea prin o corespon- 
denţă vastă, care se poartă la început în limba latină vulgară, 
iar mai apoi în româneşte. Aceasta se păstrează aproape în- 
treagă în Arhivele Bistriţei. De aici au fost copiate pentru bi- 
blioteca Academiei Române un număr mai mare de scrisori, iar 
douăsprezece diplome Jatineşti, iscălite de Ştefan cel Mare, 
Bogdan-Vodă şi Ștefan cel Tânăr au fost publicate de d-l Con- 
stantin Moisil, profesor în Bucureşti. Neobositului cercetător, 
d-lui Nicolae Iorga: îi revine şi aici meritul de a fi ridicat vălul 
uitării şi de pe celelalte mărturii de acest fel ale trecutului. 
D-Sa a făcut să vadă lumina tiparului toate documentele scrise 
în româneşte — aproape patru sute, — pe cari le-a găsit în 
Arhivele Bistriţei şi cari nu erau încă copiate nici pentru colec- 
ţiunile Academiei Române. 

In aceste scrisori atât de numeroase cetim adesea, cum 
moldovenii întreabă pe ai lor «buni priateni şi vecini de aproape» 
din cetatea Bistriţei «de rândul veştilor, ca să ştie cum ie în 
această ţară», promiţându-le, că ce vor ști şi ce vor auzi și 
dânşii, le vor «da a şti, au de rău, au de bire (bine)>.* La orice 
ocaziune le comunică şi veşti: bune şi de pace, ori despre 
oştiri dușmane, formate din Leşi, Tătari, Turci sau Cazaci, cari 
sau se apropie numai de Carpaţi, sau au prădat dejă pământul 
udat de sânge al Moldovei și le-au făcut «destulă pagubă». 

De multeori sunt siliți să ceară sprijinul «giupânului birău 
și a tot sfatului» său în afaceri judecătoreşti, stăruind, ca supușii 
moldoveni, cărora li sa făcut vreo nedreptate «să aibă leage 
cu direpâtulu».* Altădată le dau ştiri de rândul unor «oameni ` 


1 Douăsprezece scrisori domneşti din Arhiva orașului Bistriţa, copiate 
și adnotate de C. Moisil. Bucureşti, 1896. 

2 N. lorga, Documente româneşti din arhivele Bistriţei. Partea 1-—Il. 
București, Socecu & Comp., 1900. 

3 N. lorga. Op cit, partea I, pag. Z et passim. 

+ Ibidem, partea I. pag. 17. 


— 449 — 


răi și tălhari», cari «au tâlhuit și au făcut mult rău», rugându-i 
să-i caute și să-i piardă, «cum iaste leagea tâlharilor».! 

Regularea vămilor constitue asemenea o chestiune, care 
preocupă deopotrivă pe cei doi vecini, căci foarte des veniau 
alți vameşi şi o mai «scumpiau», de aceea se roagă când unii, 
când ceialalți «să lase cum au fost și mainte vreame» şi «cât 
au fost obiciaiul din bătrâni»,? că de nu «multu val să va 
face». î 

Uneori fiind închise granițele din cauza răsboiului, «poh- 
tesc să dea învățătură oamenilor, să nu treacă peste hotar». 
Dar îndatăce încep vremuri de pace, îi încunoştiințează, că au 
scris «carte la Măria Sa la Vodă, la Domnu nostru, să sloboi- 
zască drumul» + dinspre Ardeal, căci şi «Măria Sa Craiu (Un- 
gariei) au slobodzitu calea să înble negoţitori dela dumilevostre 
la noi şi dela noi la dumiiavoastră». De acest fapt mărturisesc 
singuri, că «bine le pare», deoarece comerciul află trecere li- 
beră. De aceea îi roagă totdeauna pe bistrițeni să deà «ştire 
negoțţitorilor să vie să adocă negoțu, de care treboeşte la noi, 
şi noi iarăș vom da ştire negoțitorilor noştri să docă de ce 
treboiaşte».5 Acest negoț eră cerut de necesităţile cele mai fe- 
lurite ale traiului zilnic și constă din vestminte, podoabe, unelte, 
arme, bucate, alimente, beuturi ș. a., pe cari promiteau, că le 
vor plăti «au cu bani, au cu dobitoc, cât le va hi prețul». ¢ 


Documente importante pentru stările culturale de atunci 
sunt scrisorile Domnului Alexandru Lăpușneanu, în cari de re- 
peţite ori cere vecinilor săi să-i trimită pe bărbierul Enderlein 
(Andreiu), care după obiceiul timpului făceă şi pe «doftorul», 
ca să-i tămăduiască boala de ochi, de care suferiă. Deși acesta 
nici pe Vodă nici pe alt bolnav «nu l-a lecuit, ci l-a stricat și 
mai rău şi l-a și năcăjit o mulţime de giaba».? 

Afară de produse industriale mai aveau trebuință şi de 
brațele muncitoare ale măestrilor sași, neatlându-se — precum 


1 ibidem, pag. 45. 

2 Ibidem, pag. 18, 

3 Ibidem, pag. 16. 

1 Ibidem, pag. 8. 

5 Ibidem, pag. 27. 

ë Ibidem, pag. 44. 

1 Ibidem, partea I, pag. LXXI. 


— 450 — 


spuneau —- «meşteri buni la noi în ţară, ca să poată lucra bine... 
cum ştim, că lucriiadză meşterii dumilevostre».! Egumeni de 
ai mănăstirilor, vornici, boeri și Domni îi roagă, — dorindu-le 
în schimb «viață şi multă sănătate cu libov» — să stăruiască 
pe lângă industriașii de acolo să treacă în Moldova, ca cel puţin 
«să arate cestora meșteri, ce sânt aicia» cum se lucrează. Şi 
în schimb promit, că «ce va face plata meșterșugului lor, noi 
vom avea a le face plata deplin>.2 Mai căutaţi erau maestrii 
indispensabili la o clădire: zidari, pietrari, «vărniceri», cărămi- 
dari și olari. Aceştia din urmă aveau să pregătească materialul 
de edificat. 

De hărnicia şi iscusinţa acestor industriași fac uz mai ales 
Domnii, sub a căror sceptru ţara sa recules cât de puţin după 
iurtunele, cari sau deslănțuit de atâtea ori asupra principatelor 
și au făcut, ca istoria lor să fie povestea unor suferințe supra- 
omenești. Intre aceşti Domni, cari «au fostu maice direpte ţărei, 
iară nu maştehe»,* trebue să socotim și pe Miron Movilă Bar- 
novschi. Acest nume — în româneşte Bârnoveanul — l-a primit 
încă tatăl său după moșia lui Bârnova de lângă laşi, dela Po- 
Jonii, cari i-au nobilitat familia, încă pe când petreceă în mij- 
locul lor. | 

Urcarea lui pe tron i-a înlesnit-o și împrejurarea, că eră 
ginerele antecesorului său în domnie, a lui Radu Mihnea 
(1623—1626) şi eră înrudit de aproape cu familia Movilă, care 
a dat Moldovei o serie întreagă de Domni. După o stăpânire 
binecuvântată de patru ani (lanuarie 1626 — lulie 1629), în de- 
cursul cărora ţara «au venitu fără zăbază la hirea sa... şi s'au 
âmplutu de Gmeni și de totu bi[ijșugul», : cerându-i Vizirul un 
plocon de. 40 pungi de bani, i-a venit mazilia şi dânsul a plecat 
mai bine în Polonia, numai ca aceste pretensiuni nedrepte să 
nu se facă «asupra ţărei obiceiu». 

Trecând abiă patru ani, la 1633 este din nou chemat la 
tronul Moldovei, însă mergând la Poartă, ca să primească în- 


1 Ibidem, pag. 75. 

2 Ibidem, pag. 75. 

3 Miron Costin, Letopiseţul Ţerei Moldovei, publicat de M. Kogăl- 
niceanu în: «Cronicele României séu Letopiseţele Moldaviei și Valahiei», 
București, 1872. Tom, I, pag. 290. 

+ Miron Costin, op cit. pag. 289, 


— 451 — 


cuviințarea şi însemnele domniei, a fost închis și apoi decapitat 
la 2 [ulie 1633 din partea Turcilor, cari se temeau să nu în- 
chine ţara Polonilor, în urma legăturilor ce le aveă cu aceştia. 
Așă este de altfel orice bine în lume, «pururea gingașu și pentru 
păcatele Gmeniloru nu în multă vreme stătătoru».! 

Străduinţele şi faptele sale, cari i-au înscris numele pe o 
pagină de cinste din istoria Moldovei, ni le povestește Miron 
Costin, cronicarul. Tatăl acestuia, postelnicul Constantin, a suferit 
în Constantinopol închisoare, alăturea cu Barnovschi-Vodă, iar 
după decapitarea Domnului a fost eliberat şi trimis de Vizir să-i 
înmormânteze trupul. ? 

Miron Costin ne descrie pe Vodă ca un om «forte trufaşu şi 
la portul haineloru mândru, iară la inimă fórte direptu, blându şi 
nelacomu». Şi eră mai ales «omu cu frica lui Dumnedeu,.... că 
în multe nopţi l-au zăritu pren miedul nopței ingenunchiatu 
înaintea icOnei la rugă cu mare oserdie». Această evlavie a lui l-a 
îndemnat să ridice mai multe lăcașuri sfinte. Nici un Domn nu a 
făcut, în un timp atât de scurt, atâtea biserici și mănăstiri ca dânsul? 

Cu bistriţenii eră şi el în relaţiuni bune: de mai multe 
ori le comunică ştiri referitoare la duşmanii lor comuni.+ 
Pentru aceea dela ei cere şi dânsul măestrii de lipsă la clădi- 
rile sale, cum sunt pietrarii şi olarii, cari aveau să deă gata 
materialul din cărămidă. * 

Acesta este cuprinsul scrisorii de mai jos, trimise de Bar- 
novschi-Vodă «birăului şi sfatului său» la 12 Iunie 1628, pe 
când petreceă în lași. Scrisoarea, ca și cea de a doua trimisă 
de vornicul din Câmpulung, a ajuns în mâni private, probabil, 

„din arhivele Bistriţei şi de aceea nu a putut fi până acum nici 
cunoscută şi cu atât mai puţin copiată pentru Academia Ro- 
mână, sau publicată. 

Lăsăm să urmeze textul scrisorii, în care am întregit a- 
breviaţiunile, am pus o interpuncţiune potrivită înțelesului și am 
îndreptat ortografia, păstrând numai însuşirile caracteristice a 
celei originale. 


1 Miron Costin, op cit. pag. 290. 2 Miron Costin, op cit. pag. 297. 

3 Miron Costin, op cit. pag. 297. 

4 Vezi scrisoarea comunicată de N. Iorga, op cit, partea I, pag. 44 
şi cele citate la pag. XCIII—XCIV. 

5 Domnul Vasile Lupu cere bistrițenilor la 1043 «doi meşteri olari, 
să fie de învăţătură cestora olari de aicea, să facă cărămidă». N. lorga, op 
cit. partea I, pag. 75. 


— 452 — 


Iaşi, 12 lunie 1628 (1736). 
Miron Movilă Barnovschi, Domnul Moldovei roagă pe 
Budaki Marton și Balint, juzii Bistriței să-i trimită 12 meșteri 
pietrari şi olari. 


la Miron Barnovschi Moghila BOEROA d; ROXTO MHAOCTI IO roc- 
NOAA MP SEMAn MOAAABCHKONHe nuien COCOOACTEOI MH NAIM AOGPHH H AOMG- 
venna nprareann, nam Budaki Marton n Balint, grann xovaen gnc- 
TOHUCKH, more XHKOTh un 3ApaKife! Cătră aceasta de va fi voie 
Dumile-Voastre* să stiț[i] de sănătatia Domniei meale, cu mila 
lui Dumnezeu aflămu-ne cu sănătate şi întru bună pace. Dă- 
ruiască milostivul Dumnezeu să afle ceastă puţină scrisoare a 
Domniei meale şi pre Dumnea- Voastră sănătoşi şi veaseli îm- 
preună cu toată casa Dumile-Voastre. 

Alta poftescu şi rog pre Dumnea-Voastră să faceți] bine 
pentru voia Domniei meale, ca nişte buni priateni şi vecini de 
aproape, să căutaţți] acolo vreo doisprăzeace pietrari şi olari 
iarăşi pe atâţia, să fie meșteri buni, să-i trimiteţi] să vie aicea 
la Domnia mea, că avem a lucra niște besearici și alte lucruri 
câteva. Şi ce se va cădeă pentru meșteșugul lor, ce vor lucra 
aicea, face-li-să-va plată deplin. lar ce vor fi treabele Dumile- 
Voastre la Domnia mea, să poronciţii] Dumnea-Voastră, că 
fieștecând ne vom afla cu slujbă Dumnile-Voastre. H gapaner- 


Govnte cot XPC, Amur. Inc. 3 raw, Bat PAC; MRCAUb HIONM gi. è 


1 Traducând textul slav pe româneşte: jo Miron Barnovschi Moghila 
Voivod, din îndurarea dumnezeească Domn al Țării moldoveneşti. Scriem 
domnilor și prietinilor noștri buni şi cinstiţi, domnului Budaki Marton Şi 
Balint, mari juzi bistrițeni, multă vieață și sănătate. 

2 Domniilor Voastre. 

% În traducere românească: Și să aveți sănătate dela Hristos, Amin. 
Scris la laşi, anul 7136, luna lunie, 12. 

Dacă din anul 7136,-calculat dela facerea lumii, scădem suma obici- 
nuită: 5508, avem anul 1628, socotit dela nașterea lui Hristos. 


— 453 — 


Pe dosul scrisorii cetim adresa: Haun AOEpHH H nov nui npi- 


ra eann, nana Budaki Marton n» Balint grann xvaen RHCTPHYCKH. | 


Documentul este scris cu îngrijire pe hârtie bine conservată. Aceasta 
poartă marca unei fabrici. 


Pe din afară se disting bine urmele unei peceți mari de ceară gal- 
bină, care închideă scrisoarea, dar s'a îrânt şi a căzut, 


Lă 
$ Li 


A doua scrisoare, pe care o comunicăm mai la vale, sa 
trimis bistriţenilor la 6 Februarie, anul 1716 din partea vorni- 
cului de Câmpulung, localitate situată în partea sud-vestică a 
Bucovinei de astăzi. Acest orășel dimpreună cu cele 15 sate, 
cari formau ținutul lui, făceă parte din teritorul Moldovei până 
la anul 1775, când au fost anexate la Austria. 


in vreme ce erau supuşi moldoveni, locuitorii acestui ținut 
se guvernau de sine, având legi şi obiceiuri proprii şi o auto- 
nomie atât de extinsă, ca și cum ar îi fost un stat aproape in- 
dependent. Ocupaţiunea lor de frunte erà oieritul. După măr- 
turisirea scriitorului contimporan Dumitru Cantemir? nici la în- 
ceputul secolului al XVIll-lea nu erau supuși vreunui boer, ci 
aveau în fruntea lor ca diregători doi vornici trimişi din partea 
Domnului. Acestuia îi plăteau un bir anual statorit după învo- 
ială, iar îndatorirea lor principală eră să fie străjerii Moldovei 
din spre Ardeal păzind trecătorile, cari duceau în valea Some- 
şului şi a Bârgăului (Bistriţei). 

1 In traducere românească: Prietinilor noștri buni şi cinstiţi, dom- 
nului Budaki Marton şi Balint, mari juzi bistrițeni. 

Familia Budaki, — numită în nemţeşte Budacker, probabil după satul 
Budac, de unde îşi trăgeă originea — se vede, că a fost una dintre fami- 
iile patriciane ale oraşului, căci ridică pe mai mulți membri ai săi în scaunul 
de jude-primar al orașului. Intre anii 1594 —1600 este primar lanăş Bndacker, 
iar pe Martin Budacker îl aflăm «birău» dejà la 1626. Cfr. documentele pu- 
blicate la N. Iorga, op cit. pag. 2—4, 43, 47 și partea H, pag. XIII. 

> Operele principelui Demetriu Cantemiru, tipărite de Societatea Aca- 
demică Română. București, 1872. Tom. |: Descriptio Moldaviae, pag. 123: 
Quindecim fere pagos continent, qui omnes peculiaribus sibi @gibus et ju- 
dicibus. utuntur, Et reipublicae aliquam prae se ferunt speciem. Omnis 
eorum labor circa ovium curam versatur. Non quidem nobles sunt, ba- 
ronum tamen parent nemini. Nonnunquam admittunt etiam missos a prin- 
cipe vornicos binos. Aunuum tributum solvunt, non quantum princeps vo- 
luerit, sed quale pristinis promiserant principibus. 


— 454 — 


Această vecinătate cu Ungaria ne explică faptul, pentruce 
Câmpulungul poartă mai multă corespondenţă cu «birăul şi sfatul» 
dela Bistriţă, decât oricare altă localitate din Moldova. 

Una dintre chestiunile, pe cari trebuiau să le aplaneze mai 
des prin acest schimb de scrisori, eră şi obiceiul de a «zăberi» 
sau de a «face zăboru».! Cuvântul pare a fi de origine 
slavă * şi are acelaş înțeles ca şi expresiunile «a zălogi» şi a luă 
«zălog», întrebuințate pretutindeni în Ardeal. * Însemnă adecă: a 
«opri»,* sau a luă ceva ca amanet (garanţe), spre a-l sili pe 
dăunător să restitue paguba făcută. Deci se deosebeşte de «gloabă» : 
sau <birşag>,“ cum se numiă pedeapsa în bani și de obiceiul 
detestabil de <a face trăsuri»,? adecă a luă chiar şi cu forța 
mai mult decât face paguba sau datoria. 

Cum însă «zăberirea» rămâne un act silnic, neadmis de 
legile nici unei ţări și susținut numai prin obiceiul pământului, 
e lucru firesc, să găsim în scrisorile din arhivele Bistriţei o mul- 
țime de plânsori împotriva nedreptăţilor şi a abuzurilor de tot 
soiul, cari se făceau sub pretextul «zăberirei». 

Un protest şi o jalbă de acest fel cuprinde și scrisoarea, 
care urmează. 

Câmpulung, 6 Februar 1716 (7224). 

Lupul și Constantin (?), vornici din Câmpulung cer «bi- 
răului» din Bistriță să facă dreptate în chestiunea unei «zăbe- 
riri», făcute de un neguțător cu numele Simion față de un to- 
varăș al său, pentru niște oi. 

Cinstit şi al nostru bun prietin și de aproape megiaş, 
Măria Sa birăul de cetatea Bistriţei. 

Mării Tale poftim fericită sănătate dela milostivul Dum- 
nezeu. Alta facem ştire Mării Tale pentru un neguţător, anume 


1 Vezi scrisorile publicate de dl N. Jorga, op cit. partea 1, pag. 22, 57, 
102 et passim. 

* Limba paleoslavă aveă verbul cu o trupină similară: vakurn, care 
însemnă: a luă. 

2 In documentele Bistriţei se face o singură dată pomenire de «zălog». 
Ci. N. Iorga. op cit. Tom. Il pag. 39. 

+ N. lorga, op cit. partea l, pag. 64 și partea II pag. 14. 

5 «Au dat Ursulu 4 zloți globă vornicilor>. N. lorga, op cit. I, pag. 17. 

6 N. Iorga, op cit. partea l, pag, LXI. 

* Ibidem, partea I, pag. 36, 99; H 32. 


— 455 — 


Simion, carele vinind el astă primăvară cu neşte vite de oi aici 
în Moldova, ca să le vândă şi având soție şi pre altul de aici, 
un văra lui, şi cumpărând şi de (sic!) pre unele oi, apoi mau 
putut să le vândă. Și văzând, că nu le pot vinde, acel Simion 
Sau întorsu înapoi, iar soțiea lui ș|i)-au luat din vite partea lui 
şi] au rămas aici. Şi ce a fost cheltuiala lor şi ce a fost soco- 
tiala lor, au venitu înaintea noastră şi sau aşezat pentru toate. 
Și încă au făcut şi zapis acela de acolo acestuie de aice, ce i-a 
fost soţie, precum sau aşezat cu toate socotelele lor şi nu i-au 
rămas cu nimica [dator]. 

Apoi pe urmă mărgând un frate a neguţătoriului acolo în 
țara Măriilor Voastre, l-au prinsu acel Simion şi l-au zăberi? Îşi) 
i-au luat un cal. Şi de tocmeala, care au făcut aici, nu știu spu- 
su-ți-au Mării Tale, au nu ţi-au spus. Deci poftim pe Măria Ta, 
ca să le faci Măriea Ta dreptate, ca să nu să mai facă zăboru 
la margine, ce să li să facă dreptate. De aceasta facem știre 
Mării Tale. Să îi Măria Ta sănătos. 

P. S.! Nici a lor noştri, măcar că au şi pagube, nu le dăm 
voe să facă zăboru fâr[ă] giudecată, aşă poftim și de pre partia 
Măriilor Voastre să [nu] mai dă voe a zăberi făr[ă] giudeț. 

Oy KLMTNRBA AOVNCb, ART SCBA, ỌEbp8Apt Gia 

A Mării Tale buni prietini şi deaproape megiași şi slujitori (?). 

Lupul, biv vornic. Costantin... (nedescitrabil), vornic 
wrt Câmpulungu. 


Pe dos găsim adresa scrisorii: Cinstitului şi al nostru bun prietin şi 
de bine voitor şi de aproape megiaș, Mării Sale birăului de cetatea Bi- 
striții cu cinste și cu sănătate să [se] de. 

Documentul este scris pe pagina primă a unei coale întregi de hârtie, 
care s'a păstrat fără stricăciuni. 

Scrisoarea, după împăturare, a fost închisă prin o pecete mică de 
ceară neagră, foarte bine conservată. In loc de sigil s'a întrebuințat un inel 
cu o emblemă (armării) nobilitară, lângă care se disting bine literele ini- 
țiale: He Ke 


1 Scrisoare grăbită şi mai măruntă. 

2 In traducere: In Câmpul lungu, anul 7224, Februar 6. 
3 Fost vornic. 

4 In românește: de 


— 456 — 


Material pentru studiarea dialectelor 
limbii române. 
Particularităţile graiului din Sălişte (comit. Sibiiu).' 
De Axente Banciu. 


Răsboiul de ţesut? cu părţile şi funcţionarea lui. 


Ca să te poţi apucă de lucru, trebuie să dispui de tort. 
Tortul se toarce din caier şi se deapănă pe răschizor. De pe 
acesta se fac /egăturile (păpuşile), care trebue coapte, adecă: fierte 
în leşie fierbinte. Urmează apoi spălatul, uscatul şi depănatul. 
Mosoarele, pe care se deapănă legăturile, se pun în alergătoare, 
cu care se urzește apoi pe urzariu. Pe urzariu se numără firele 
și se leagă cu aţă în păpuși. Se fac două rânduri de fire. Firele 
de deasupra se încrucişază cu cele de desubt și se despart 
deolaltă prin 2 cuie. Se iau pe urmă firele de deasupra şi se 
numără tot câte 3. Treizeci de fire fac o rumărătură. Numărăturile 
se leagă apoi cu aceeaşi sfoară. După numărare cuiele sunt în- 
locuite cu fustei, ca să nu se amestece firele, ci să fie rost, 
adecă: să-şi ţină fiecare direcțiunea sa. După aceea toate firele 
se trec peste salul răsboiului, care are un făgaş numit rost. |n 
acest rost se vâră o vergea, care fixează firul de sul. Firele tre- 
cute peste sul sunt întinse cătră spază, dar așă, încât se încru- 
cişează. In cele două unghiuri formate prin încrucișare se vâră 
câte un fuștel, 

Dupăce sunt așezate firele, se ’ntind bine, cât sunt de lungi, 
şi capătul lor se prinde într'o săniuță în care se pune o greu- 
tate oareşcare, ca firele să stee totdeauna întinse şi să nu poată 
fi trase prea ușor, 

Toată urzala se "'nvălește în jurul sulului de dinapoi. Sin- 
guraticele rânduri de urzală sunt despărțite de olaltă prin ver- 
gele. După învăleală sulul se pune deasupra răsboiului, cu firele 
atârnând în jos, pentru năvădeală, care constă în trecerea firelor 
de urzală prin ochbiurile felor: mai întâiu prin ochiul iţei prime, 
apoi a iței a doua, etc. (Se poate țese cu 2, 4, 6, 8 etc. ite). 


1 Vezi «Transilvania», Nr. 3—4 din 1912. 
2 Stativele. 


— 457 — 


Firele de urzală, trase prin ițe, se întroduc apoi printre dinții 
spetei. 

Când se țese «în două ițe», se vâră printre dinţii spetei 
numai câte uz fir. Când se țese «în 4 ițe», se vâră câte două 
fire ş. a. m. d. Dacă vreai să faci răvaș în 4 ițe, iai, mai întâiu, 
firele celor două ițe de dinapoi şi apoi ale celor 2 de dinainte 
şi le treci câte două printre dinţii spetei. 

Dupăce sunt trase firele prin 
spată, se înnoadă tot câte 5, câte 10, 
sau mai multe, Se vâră apoi la în- 
doitură un beţigaş, care prinde'n gură 
şi care se fixează de sulul de dinapoi. 

Sulul acesta se poate întoarce cu în- 
torcătorile, care constau din mâețiu (a) 
și cuiu (b). 

Firele trebuie întinse în mod 
egal şi nodurile făcute la aceeași 
depărtare, căci altcum, pe partea pe care-s mai slobode, se fac colți.! 

lțele se leagă apoi de izpe, care se pun în mișcare cu pi- 
cioarele. Și anume: ițele din afară se leagă de iepele de alături, 
iar cele din mijloc, de iepele din mijloc, căci altcum se me- 
stecă iţele. 

Când se rupe vrun fir din spată, se facen țesătură cărare 
(de-alungul); iar când se iau greșit firele de ițe, se nasc /ăfu- 
roile (țesătură rară de-a-latul). 

Cel care sapucă de ţesut trebuie să cunoască bine toate 
tainele răsboiului. De aceea nevestele tinere, care nu sau inte- 
resat ca fete de ale răsboiului, își aud adeseori vorbe, ca: 


De pânza nevestească 
Dumnezeu să te ferească. 


Pânza de nevastă nouă, Bagă vină la sucală, 

Ține numai o zi, doauă. Că se face pânza rară. 
Sau: 

Harnică-i nevasta mea Bată-te ziua sucală, 

Haruică, dracu s'o ia, Că mi-ai făcut pânza rară; 

Că'ntr'o lună, ţese-o lână Da nu-i de vină sucala, 

Și mâncun sac de făină, Ci-i de vină măfăhala.? 


i Cupe în Cincu-mare, coși prin Ţara Oltului (Mândra). 
2 O mătăhală de om = un om mare, voinic, de obiceiu prost. 


33 


— 458 — 


Din Paști până'n Sânziene 
ese de-un fund de ismene; 
Când o fost la curuit,! 

De-o palm'o mai trebuit. 

Sau ea însaş își face judecata: 

Pusei pânza 

Când dă frunza, 

Şi-o gătai la Sân-Văsâiu, 
Și gândii ca mea-i întâiu. 

Locul dintre spată şi sulul, în jurul căruia se 'nfăşoară ţe- 
sătura, se numește spafiu. 

Spăteaza e o scândurice, care se vâră de-a-latul între fire. 
Cu ajutorul ei se fac a/esăfurile: varg'aleasă și flori. 

Cu răschitorul se fac legăturile (păpuşile). Acestea se aşează 
apoi pe vârtelniță şi se deapănă în gheme. Țeighile se tac pe 
sucală din legăturile aşezate pe vârtelniță. Ţeighea se vâră în 
suveică. Tortul de pe ţeighi se numeşte băza/ă. 

Țesutul se întâmplă în modul următor: Schimbând din 
iepe se ridică iţele, şi, cu ele, urzala; arunci apoi printre fire su- 
veica cu țeighea, care, trecând dincolo, lasă în urma sa un fir 
de bătală, pe care, apucând de bârlă, îl izbeşti cu spata (care 
e înţepenită de bârlă) îndesându-l lângă țăsătura, care se înfă- 
şură în jurul sulului de dinapoi. 

Bârnele pe care stă aşezat răsboiul se numesc Za/pa răs- 
boiului. 

Zăvorul e un băț mai gros, care propteşte sulul de dinapoi. 

i x 

Pentru a se puteă face comparaţie între numirile de mai 
sus și între cele întrebuințate în România, reproduc poezia lui 
N. Beldiceanu: «Stătivele» cu unele note ale d-lui M. Drago- 
mirescu: 


Colo, lângă fereastră stau sfaiive/e? puse 
Pe sul şi pe vergele sunt firele aduse 

Şo harnică nevastă luând catrința ?n brâu, 
Urzala o mânjește? cu aluat de grâu. 


1 Croit. 

3 Răsboiul de țesut. 

3 Ca să nu se scămoşșeze (desiacă) firele, femeile ung cu «aluat de 
grâu», ce se mai zice şi mânjală, firele ce sunt desfăşurate de pe sul pe 
răsboiu. 


— 459 — 


Ea pânza o slăbește mutând slobozitorul' 
Pe sul apoi o strânge șo prinde cu zăvorul 
Mergând lângă vergele înnoadă un fir rupt 
Şi repede ţăranca sapucă de ţesut. 


Picioarele tot una pe că/căzor? apasă, 
Şi scripțul* cu grăbire se mișcă rotitor; 
O iţă se rădică şi alta ?n jos se lasă, 
lar stativa ?n lovire dă glas scârțăitor. 


Suveica + printre fire alunecă departe, 
Apoi vazala* bate în pânză îndesat, 
Şi firele de iţe în jos, în sus purtate, 
Cu spata prinse bine rostesc neîncetat. 


Când harnica nevastă slăbeşte în verigă: 
Urzala vine, scade pân lângă /opățică; 

Pe sul tot creşte pânza şi coţii tot sporesc; — 
Țesutul încetează când firele sfârşesc, 


Această pânză are menire să 'mpărțească 
Căldura, oboseala, cu cei care muncesc, 
Căci de abiă cusută cămașa țărănească, 

Scăldată-i în sudoarea acelor ce prășesc.? 


1 Capătul din stânga al sulului pe care se află urzala, are mai multe 
găuri de sus în jos și dela dreapta la stânga, în care se poate întroduce 
vârful unui băț lung, numit «slobozitor>. Femeea ce ţese, fără să se miște 
dela locul ei, poate să învârtească sulul și să tragă spre dânsa o parte din 
urzală scoțând slobozitorul dintr'o gaură şi vârându-l în cea care urmează 
mai jos. 

2 Sau iepe, două tălpi de lemn, care stau în legătură cu ițele și se 
pun în mișcare cu picioarele. 

3 Scripeții (scripțiz) sunt nişte mici rotițe cu șgheab, de care se spri- 
jinesc și pe care alunecă o sfoară al căreia un cap este legat de o parte 
din ițe şi de o talpă, iar celalalt este. legat de celelalte ite și de ceealaltă 
talpă. 

4 Sau Suvelniță. 

% (Bârgla). Partea de jos a ei se numește /opățică. 

€ Sau findeche, e compusă din două lame de fier, ce sunt legate între 
ele putând să formeze o singură lamă, care se poate lungi şi scurtă. La 
cele două capete libere au nişte dințişori, ce se pot înfige în marginile 
pânzei, spre a o ţine întinsă. Când vrem să slăbim pânza, facem ca cele 
două lame să alunece una lângă alta în seus contrar și astfel să se scurteze, 
Când pânza a ajuns până lângă lopăţica vatalelor, tindechea trebue slobo- 
zită pentruca pânza să poată îi înfășurată. 

7 La noi: sapă, ară a doua oară. 


33* 


— 460 — 


Moara de apă. ` 


Apa curge de pe iaz pe un pat de scânduri numit scaun, 
iar de pe acesta pe scocul morii, care fiind construit ceva mai 
plecat decât scaunul, i se dă apei o repeziciune mai mare îna- 
inte de a ajunge pe roz. 

La fruntariul scocului se află stavila (o tablă de scânduri), 
cu ajutorul căreia se poate mutà apa de pe o roată pe ceea- 
laltă. Scocul e aşezat pe o grindă numită cal. Apa se abate de 
pe roate, când nu e măciniș, cu ajutorul cormanului (o scândură). 
Cormanul se cârmuește cu cârligul (un par de lemn Cun cârlig 
în vârf). Scocul e țermurit de 2 deckili (scânduri groase). De 
pe scoc apa curge pe roată. Roata constă din 2 colaci. Intre 
colaci sunt nişte scândurele jur împrejur numite: cupe, așezate 
aşă, încât apa să nu se poată scurge dintre ele înainte de a 
ajunge jos. Subt cupe e fixat fundul cupelor şi apoi treptele roții. 

Roata se 'nvârteşte în jurul fusului. Capetele fusului nu- 
mite cepuri, sunt așezate pe căpăzuie. Fusul e legat de fiecare 
colac al roții prin câte o cruce (4 spiţe), iar crucea e înțepenită 
de fus cu 3 zăvoară (un fel de icuri): unul lung și 2 scurte. 

larna, ca să nu îngheţe roatele de apă, se face in jurul lor 
un fel de cutie de scânduri, numită colibă, care se acopere apoi 
cu paie sau tulei de păpușoi. 

Aceasta e partea externă a morii. Urmează partea internă. 


Intreaga construcțiune din moară e așezată pe nişte grinzi 
puternice, numite: talpa morii. Pe acestea sunt aşezate iepele 
şi pe acestea alte bârne: căpăzuiele. Frontul construcțiunii se 
numeşte fruntariul morii. 

Roata de apă de afară pune în mişcare roata de măsele 
din lăuntrul morii. Roata aceasta încă are doi colaci, care sunt 
legaţi de fus iarăși prin câte-o cruce. Măselele acestei roți se 
îmbucă cu o rotiță numită val şi aşezată cu osia 'n sus. Valul 
se "nvârteşte întrun picior de fier ascuţit numit toiag, care e 
sprijinit în zigaia așezată pe o bârnă orizontală numită punte, 
paralelă cu fruntariul. Amândouă capetele punţii se razimă pe 
alte grinzi aşezate normal pe direcțiunea punţii și numite caz. 
Stâlpii perpendiculari, pe care se razimă caii, se numesc ursoi. 
Sunt 4 ursoi de fiecare roată. Ca: sunt doi, aşezaţi paralel la 


— 461 — 


oarecare depărtare deolaltă şi ţinuţi strâns laolaltă de un șirof 
puternic. 

Rotița numită val are 7 spife aşezate perpendicular, ca și 
osia, şi numite șuștori. Aceştia sunt înfipți în priszenele valului 
(corespund colacilor roții). 


| = valul 
A) J a == toiagul 
b := şuştorii 


e = pristenele 


Dela talpa morii ne urcăm pe nişte trepte cu sźrăji (bară) 
în podul pietrilor. Toiagul valului, care se află subt acest pod, 
se lungeşte în sus până în acest pod, sfârşindu-se aici întro 
cruce. Crucea e ingropată și înțepenită bine în gaura pietrii de 
moară, căci cu ajutorul acestei cruci și al valului, mânat de roata 
de măsele, se pune în mişcare peatra. Subt cruce se află a 
doua peatră, numită fundoaie. Pietrile sunt aşezate în veacă (un 
cilindru de lemn, care corespunde mărimii şi grosimii celor 2 
pietri îmbrăcate în el). Partea de deasupra a vecii e asemenea 
unui colac de roată. 

In gaura pietrii de deasupra atârnă o bucată de scândură 
în forma unui lineal, numită fizfirez, care cu capătul de jos se 
freacă de marginile găurii pietrii, iar capătul de sus îi trece prin 
scoref, o luntriță deasupra căreia e aşezat coșul, în care se toarnă 
bucatele de măcinat. 

Coșul e așezat pe zzrsoi sau scară. Prin scară e întrodus, 
în sus, fusuil, care e înţepenit în grinda de subt acoperiş. Coșul 
e legat de fus cu brăzări de fier, iar tintirezul, de scara sau 
ursoii coșului, cu cotul. 


Veaca din jurul pietrilor e aşezată pe 3 zafcuri (blane 
groase). 


— 462 — 


Cam din fundul coșului se întinde, co limbă de scându- 
rice, o sfoară, numită furca clopotului, de al cărei capăt e legat 
clopotul, care sună, când nu mai este măciniş în coş. 


Moara funcţionează aşadar astfel: Apa de pe scoc pune 
în mișcare roata de apă, aceasta, pe cea de măsele, și cea de mă- 
sele, valul. Acesta apoi, prin toiagul său şi prin crucea înţepe- 
nită în gaura pietrii, învârteşte peatra, iar aceasta, prin mijlocirea 
tintirezului, scutură scorețul şi coșul, din care picură grăunțele 
între pietri, unde se sfărâmă. 

Făina curge dintre pietri pe chiscoaie (piscoaie) sau score 
în moldă sau froacă. Din moldă se bagă cu /opata în saci, unde 
se îndeasă cun sul de lemn numit făcă/efe. 

Bucatele se măsoară cu ferde/a sau mierfa, care se ridică 
de urechi. 

Peatra, pentruca să macine bine, trebue ferecază. De fe- 
recat se ferecă scobind-o cu gheunoiul şi cu ciocanul. Mai întâiu 
se scobeşte cu gheunoiul şi apoi — jur-împrejur, rânduri-rân- 
duri — se bate cu ciocanul. 

Peatra se ridică cu un lăstar de fier numit razcă sau cu 
2 pene [icuri), care se vâră de cele două părți ale pietrii, iar 
dupăce se cumpăneşte piatra, se pune subt ea un butuc rotund 
numit Zrăvăiic. Se ridică apoi cu o bucată de lemn, numită 
limbă, care se vâră în gaura pietrii priponindu-se de trăvălic. 
După ferecare, peatra se cearcă dacă e egal ferecată în toate 
părțile cu un fel de lineal numit derepfariu, iar de-i bine așe- 
zată la loc şi la egală depărtare dela veacă se examinează cu 
fărcălăul (circel). 

Când măcinişul nu se mai macină destul de bine, se zice 
că moara e focifă. 

Făina de păpuşoiu, dacă e bine măcinată, e aspră la pi- 
păit, iar cea de grâu, moale. 

Măcinişul se vămuiește. Din 20 de copuri se ia un cop. 
Vama măcinișului se bagă în kambar: o ladă mare, care are 
2 despărțăminte numite urechi, Una pentru cucuruz,! alta pentru 
grâu. Din hambar se scot bucatele pe două chiscoaie (scocuri). 

Din podul pietrilor te urci în podul morii, care se extinde 
subt coperiş. 


1 porumb, păpușoi, 


— 463 — 


Coperişul se compune din caferi, care sunt încleştaţi la 
capătul din jos, lângă streaşină, în nişte grinzi groase numite 
vanturi şi, tot acì, sunt sprijiniți de picioare. Caferii din amân- 
două părțile coperișului sunt legați deolaltă prin nişte lemne 
numite căfuși. Peste caferi se bat /afii, şi, peste aceştia, șise/e 
(şindilele), sau se așază figlele, 

Proprietarii de moară se numesc megieși. Aceştia aleg tot 
pe câte 2 ani câte 2 goci, cărora le încredinţează conducerea 
afacerilor şi controlarea socotelilor. In fiecare an apoi — cam prin 
Februarie — se dă câte un a/dămaș, la goci acasă, când aceştia 
au să-şi dee socoteala de peste an. Tot cu ocaziunea aceasta 
se stabileşte şi aruncul cheltuelilor, pentru fiecare megieş. 

Pentru a se puteă compară terminii amintiți mai sus cu 
terminii întrebuinţaţi în România, reproduc iarăşi o poezie de 
N. Beldiceanu: 


Moara de pe $omuz.! 
In săpătura gârlei stă moara îndosită, 
Subt streaşina cea lată abiă se vede ea; 
La stânga i-o fântână adâncă, pietruită, 
Din care călătorul cu sete apă bea. 


Spre lada? morii vine mătreața? de pe baltă; 
Şomuzul pe /ăpfoace se rupe sgomotos; 

Şi apa cea sburlită pe lada morii saltă, 

Și valul printre /ozii: se duce spumegos, 


A roţilor măsele prind câte o șifoarep 

Şi crângul * poartă iute o peatră râsnitoare; 
lar coșul, ca stomahul de grâne îndopat, 
De roţi pus în mişcare, tresare nencetat 


Morarul în coş toarnă, — şi peatra în rotire 
Grăunţele sdrobeșşte cu aspră duruire; 

Ca pulbere măruntă de aur curgător, 
Fierbinte isvoreşte făina pe îzvor.? 


1 Apă în jud. Sucevei. 

2 v, scaunul. 

3 lintiță. Nişte mici plante plutitoare ce seamănă cu lintea. 

4 sălcii, 

5 y, șuştori. 

ë «drugul orizontal» pe care e fixat prisnelul (valul) şi de capătul 
căruia e fixată peatra care macină. 

1 Im sens figurat. Terminu! propriu e şi acolo: piscoiu sau piscoae, 


— 464 — 


Merticele! 'n covată? deoparte grămădite, 
Grăunţele aşteaptă să fie vămuite; 

Și ca arhimandriţii, la pântece umilaţi, 

In moară de părete stau sacii rezemaţi. 


Ţăranca în catrinţă din furcă inul toarce, 
Şi fusul în vârtejuri sfârâitor se ’ntoarce, 
lar un guzgan? de apă aleargă subt kambar: 
Mânjit, plin de făină și alb ca un pitar.! 


Dintrun ceaun, subt care tăciunii ard cu pară, 
Făina mânioasă, se umilă, dă afară; 

Cu melesteul, baba ce şade lângă foc, 
Răscoala mămăligei astâmpără pe loc. 


Molcuţă, aburie, budinca țărănească 

Deodată se răstoarnă cu lene pe lădoi,* 
Românilor morarul le dă ca să prânzească 
Din măcinișul proaspăt de proaspeţi păpuşoi. 


Curiozități semantice. 
De Dr. C. Lacea. 


E ştiut că limba unui popor e supusă unei evoluţiuni 
asemenea vieţii unui organism. Elementele cele mai importante 
ale unei limbi sunt cuvintele. Când ne ocupăm de fenomene 
semantice, e natural că vom luă în considerare numai partea 
psihologică, internă a cuvântului, fără a luă în seamă partea 
fiziologică, externă. Vom aveă deci în vedere raportul dintre 
cuvinte și noţiunile care le exprimă. Acest raport e stabilit prin 
tradiţie sau printro convenţie inconştientă. De multe ori limba 
nici în sintaxă nici în evoluțiunea înţelesului cuvintelor nu ține 
seamă de logică, de unde urmează, că adesea câte un neîn- 
semnat punct de asemănare transmite înțelesul unui cuvânt 
altuia de care diferă în fond, cfr. între cuvintele înşirate mai 


1 Unitate de măsură. 

1 Lada în care curge făina, 
3 cloțan. 

4 brutar, covrigar. 

5 cârpător, 


— 465 — 


jos a auzi. Altădată cuvinte vechi românești, cu înțeles bine 
definit, combinate cu alte cuvinte și formând o locuţiune, iau 
accepţiuni nouă, neadmisibile în alte combinaţii, cfr. a bea tutun. 
In: alte cazuri judecata strictă, logică, cedează fantaziei celei 
mai avântate. De multe ori schimbările de înţeles ale unui cuvânt 
sunt inexplicabile. Sunt cuvinte a căror etimologie ne e cu- 
noscută, la care cunoaştem deci punctul de plecare al evolu- 
țiunii, şi cunoaștem şi punctul la care sa oprit astăzi evoluţi- 
unea, dar nu ne e posibil a stabili diferitele accepțiuni inter- 
mediare. La altele însă suntem în stare să urmărim evoluţiunea 
în toate fazele ei, cfr. birou. Urmărind evoluţiunea înțelesului 
unui cuvânt şi dând de adevărata-i etimologie, de multe ori le- 
xicografia stabilind raportul istoric dintre cuvânt şi noțiune, face 
mari servicii istoriei culturale, cfr. bancrută, gazetă etc. Se mai 
observă din etimologii cât de mult preferă poporul denumirile 
batjocuritoare sau groteşti, cfr. a mâncă, cal etc. In materialul 
lexical al unei limbi dăm de nume propri cărora li Sa dat func- 
țiunea de a figură ca vehicul al unor noţiuni. A numi un obiect 
cu un nume propriu de persoană, de localitate etc., însemnează 
sau aversiune în contra construcțiunilor circumscrise, sau como- 
ditate, sau și una și alta, căci e mai uşor, bunăoară, a numi un 
anumit fel de caractere tipografice garmond decât a da definiţia. 

Voiu înşiră mai jos mai întâiu câteva cuvinte al căror în- 
teles prezintă o evoluţiune deosebit de interesantă şi apoi cu- 
vinte cari derivă din nume propri. Nu e o listă completă 
aceasta, ci e rezultatul unor spicuiri făcute în cursul cercetă- 
rilor lexicografice cari ni se impun la redactarea Dicfionarului 
Academiei. Nu voiu înșiră filiațiunile prin cari a trecut un cuvânt 
strein pânăce a ajuns în limba noastră, ci numai forma lui ori- 
ginală. Aşă de ex. cuvântul bulevard noi l-am luat dela Francezi, 
iar aceştia dela Nemţi. In lista de mai jos însă nam întrodus 
și filiațiunea franceză. De asemenea am ţinut de prisos a mai 
aminti izvoarele de unde am scos diferitele etimologii. 


|. Cuvinte al căror înţeles a evoluat prin extensiune, analogie, 
metonimie etc. 


Auzi. Printro remarcabilă trecere de sens dela perceperea 
prin auz la cea prin miros se întrebuințează, în Moldova şi 
Bucovina, forma refl. (uneori impers.) şi cu înţelesul de a mi- 


— 466 — 


rosi (rău), ca puţi». </ se aude din gură» =—i miroasă gura rău. 
Cfr. TDRG. In casa rece și neinprijită, se auzea mirosul de 
mort. S. NĂDEJDE, ib.: Oul se aude rău — e stricat, miroasă 
rău, pute (Molodia, în Bucovina). 

Bancrută, bancrot, din ital. banca rotta, literal — bancă 
ruptă, fiindcă negustorului ce da faliment i se rupeă tejgheaua 
ce avea în piață. 

Bea. A bea tutun = a fumà, după turcește, tütün icimec, 
pentrucă Turcul, de fapt, suge din nargheleă. 

Birou derivă din franc, bureau, care însemnă la început 
postav gros de lână, un fel de dimie, apoi din extensiune în 
extensiune însemvează: bostavul care acopere o masă de scris, 
masă de scris acoperită cu un astfel de postav, orice masă pe 
care se scrie de obiceiu, odaia în care e aşezată această mobilă, 
sălile în care se face serviciul unei administrații (publice), în 
fine persoanele cari șed la un birou, îndeplinind un serviciu 
(public). 

Birjă, din rus. (izvozcicija) birža = piaţa unde stau tră- 
surile, propriu: bursă, piaţa bursei. Cfr. fiacăr. 

Buget se trage din v.-îranc. bougette = săculeţ, pungă. 

Buldog din engl. bulldog, propriu: câne-taur, din bull 
«taur» şi dog «câne». 

Bulevard din germ. Bohlwerk, propriu: «întăritură de bârne», 
bulevardele din evul mediu fiind întărituri de pământ susţinute 
de bârne. i 

Cal din lat. caballus = mârţoagă. 

Cămaşă din lat. camisia =— vestmânt de soldat, 

Casă din lat. casa = colibă. 

Câștigă din lat. castigare = a pedepsi. 

Companion din lat. companionem, propriu: acela care îm- 
parte pânea cu altul, din cum = cu şi panis = pâne. 

Farfurie din turc. fârfârt == porțelan. 

Ficat din lat. ficatum, adjectiv substantivat, derivat din 
ficus = smochină, din construcţia = jecur ficatum = îicat de 
gâscă îngrăşat cu smochine. 

Gazeră din ital. gazeffa — o monetă venețiană, cu care 
se plăteau cele dintâi gazete, apărute pentru întâiadată în sec, 
XVI, la Veneţia. 

Granat(ă) după lat. malum granatum == rodie. 


— 467 — 


Joi = târg de săptămână, în expresiunea Mâne-i Joi în 
Blaj. Com. VODA, învăţător în Tohanul-vechiu, 

Mare adj. din lat. marem = bărbătuş, fiind de regulă mai 
mare decât femeiușca. 

Pământ din lat, pavimentum = pardoseală. 

Pavilion din lat. papilionem = fluture. 


Pedeapsă din grec. pedevsis == educațiune, instrucţiune, 
fiind pedeapsa considerată ca cel mai bun mijloc de a indreptă 
Şi cuminţi. 


Roman din franc. roman care în evul mediu însennă orice 
lucrare scrisă în limba romană-vulgară, adecă franceză. 


II. Nume proprii. 
l.. Nume de persoane: 

Batistă din franc. Batiste, numele celui dintâiu fabricant 
al acestei pânze, care trăiă în veacul al XIII-lea, la Cambrai. 

Begonie, plantă de podoabă, nume dat în veacul al XVII-lea 
în cinstea lui Bégon, intendentul general al coloniei San-Domingo. 

Boicot dela Boycott, numele unui irlandez împotriva căruia 
s'a luat pentru întâiaoară această măsură. 

Camelie, nume făurit de Linné, în cinstea iezuitului P. 
Camelii, vestit botanist din veacul al XVIII-lea. 

Caterincă = tlaşnetă, numită astfel după un cântec vechiu 
nemţesc, care se începe cu cuvintele «Charmante Katharine». 

Fiorin din ital. florino, iar acesta din Firenze = Florenţa. 

Filomelă, după Filomele, fiica regelui atenian, Pandion, 
metamoriozată în priveghitoare. 

Garmond din Garamond, turnătorul francez care a inventat 
aceste caractere tipografice. 

Ghilotină din franc. Guillotin, inventatorul ei. 

Hermetic din Hermes Trismegistus, persoană legendară din 
Egipt, căruia i se atribuiă în evul mediu întemeierea alchimiei. 

Joben = pălărie bărbătească înaltă, ţilindru, numită astfel 
după pălărierul bucureştean Jobin, prin care a ajuns la modă. 

Mâncă din lat. manducare, care probabil, derivă din Man- 
ducus, personaj din comedia veche latină, care căscă gura mare 
de tot. 

Mansardă după numele celebrului arhitect Mansard, care 
a zidit mai întâiu o casă cu mansarde, la începutul sec. XVII. 


— 468 — 


Mausoleu după grec. Mausoleion, mormânt renumit ridicat 
lui Mausoleu, rege al Cariei din Asia mică, de văduva sa Ar- 
temiza. 

Napoleon, monetă, după împăratul Napoleon. 

Nicotină după Nicot, ambasadorul Franţei la Lisabona, care 
trimise planta Nicotiana herba Catarinei de Medicis. 

Petcuț = casă de sănătate (în Braşov), după numele unui 
anumit Petcuţ care a donat orașului casa, în care se adăpo- 
stesc astăzi infirmi şi alienaţi. Cfr. balamuc. 

Ringlot (prune) după franc. prunes de reine Claude = prune 
de ale reginei Claudia. 

Siluetă după franc. Stefan de Silhouette. controlor general 
în 1759, disgraţiat după 8 luni, de unde locuţiunea à la Sil- 
houette, aplicată în glumă la tot ce păreă efemer, şubred. 

Șrapnelță) după colonelul englez S/rapnel, care a inventat 
forma de astăzi a şrapnelului în anul 1803. 

Țar din lat. Caesar, ca şi nemţescul Kaiser. 


2. Nume de ţări, de localităţi etc. 


Alestancă = un fel de stofă de bumbac. Din rus. Aol- 
stinka = pânză de Holstein. 

Baionetă după Bayonne, oraş din Franţa în care a fost 
fabricată mai întâiu această armă. 

Balamuc disimilat din Malamuc, localitate lângă Gherghița, 
unde eră casa de nebuni. Cfr. Mărcufa, Petcuf, mai nainte 
Golia la laşi. 

Bariş după localitatea Bareges, unde sa fabricat întâia- 
oară stofa numită barâge. 

Canar după numele insulelor Canare, de unde sa importat 
la noi pasărea. 


Cantalup = un fel de pepene galben foarte gustos. După 
ital. Cautaluppo == o vilă a papilor în apropiere de Roma, unde 
sa obținut mai întâiu această varietate de pepeni. 

Dum-dum, după numele comunei şi fabricei Dum-dum de 
lângă Calcuta, în India ostică, unde sa fabricat mai întâiu astfel 
de proectile. 

Far după numele insulei Faros, aproape de Alexandria 
(Egipt), unde s'a ridicat un asemenea turn pentru prima oară, 


— 469 — 


Fiacăr, după biserica Saint-Fiacre din Paris, unde a fost 
stabilit cel dintâiu birou de birji în anul 1640. Cfr. bursă. 

Filaliu = pânză foarte fină. După Tafilelt s. Tafilalet, 
oraş în Maroco, unde se fabrică acest fel de pânză. 

Grevă, după place de Greve unde în trecut se adunau lu- 
crătorii neocupaţi. 

Hurmuz = mărgăritar imitat din sticlă. După Hurmuz s. 
Hormuz, oraş situat lângă golful persic, de unde a fost adus 
hurmuzul în comerţ. 

Pandișpan =— un fel de prăjitură. Din franc. pain WE- 
spagne — pâne de Spania. 

Pistol după numele oraşului italian Piszoie, unde s'a inventat. 


3. Nume de popoare: 


Canibal din canibi, altă formă a numelui Caraibilor din 
Antile. 

Cravată după numele vechiu al Croafilor (soldați) cari 
purtau legături la gât. 

Sclav, după numele poporului slav, fiind mulţi Slavi făcuţi 
prisonieri şi vânduți ca sclavi de Otto cel mare, în sec. X-lea. 


Meserieşi şi neguțători români în cercul 
Vașcoului. 


— Răspuns la chestionarul D-lui Dr. V. Madgearu.' — 
De Moise Popoviciu, preot. 


Cercul pretorial Vașcou ocupă partea cea mai extremă 
dela răsărit-miazăzi a comitatului Bihor. Are 9 notariate şi 
anume; notariatul Criștior cu comunele: Poiană, V.-Sălişte, 
Leheceni şi Criştior; notariatul (nou înfiinţat) Cărpinet cu co- 
munele: Vărzariul de sus, Cărpinet, Călugări și V.-Sohodol; 
notariatul Vașcou cu comunele: Câmp, Colești, Vărzariul de jos, 
Vaşcou şi Bărăşti (cestea două din urmă acum sunt împreu- 
nate și formează o singură comună sub numirea de Vaşcou); 
notariatul Luncă cu comunele: Şiuştiu, Briheni, Sârbeşti, Luncă 


1 Vezi «Transilvania», a. 1911, Nrii 5—6. 


— 470 — 


şi Hotar; notariatul Băifä cu comunele: Fânață, Băiță, Șighiștel, 
Câmpanii de sus, Câmpanii de jos şi Hârsăşti; notariatul Rezi 
cu comunele: Rieni, Sudrigiu, Steiu, Şeghişte, Petrileni-Zăvoieni 
şi Ghighişeni; notariatul Dumbrăvani cu comunele: Chişcou, 
Măgură, Valeneagra de sus, Valeneagra de jos, Dumbrăvani și 
Brădet, şi notariatul nou înființat Pezroasă, cu comunele: Pe- 
troasă, Gurani şi B.-Cociuba, 

Numărul total al locuitorilor români din acest ţinut este 
27,131. Aproape toate comunele din cercul Vașcoului au un 
număr prea neînsemnat de locuitori; cele mai mici comune 
numără dela 300—400 locuitori, cele de mijloc dela 400—1000, 
iar peste o miie avem numai: Călugări cu 1072 suflete, Câmp cu 
1093, Chișcou cu 1030, Ghighiseni cu 1200, Hinchiriș cu 1076, 
V.-Sohodol cu 1141 suflete și în fine comuna Criștior (cea mai 
mare şi mai resfirată) cu 1439 suflete. Numărul străinilor în 
acest cerc e de tot neînsemnat. 

Ocupaţiunea principală a locuitorilor e agricultura şi cre- 
şterea vitelor. Atât una cât şi cealaltă din aceste ramuri de ocu- 
pațiune se face și acum — cu puţine excepţiuni — tot după 
sistemul vechiu, moştenit dela bătrâni. In economie sau introdus, 
deşi nu chiar pretutindenea, carăle ferecate (legate cu fer), plu- 
gurile de fer cele mai primitive, şi grăpile aşă numite de fer, 
în cari însă numai colții sunt de fer, iar grinzile, fălcelele și 
fusul sunt de lemn. In rari cazuri aceste două din urmă sunt 
şi ele de fer. Pentru trieratul grâului se folosesc maşinile simple 
de învârtit cu mâna sau cu cai, iar pentru cernut, cele mai simple 
ciururi. Abiă în anul trecut un consorțiu românesc din Sighiştel, 
Câmpanii de jos şi Câmpanii de sus a cumpărat o mașină 
cu aburi de imblătit grâul. Pentru îmbunătățirea nutreţului de 
vite ici-colea sa introdus cultura nutrețului artificial. Se samână 
mai des trifoiu şi ovăs cu bicantău, şi mai rar luţernă și mohor. 
De un timp încoaci, în creșterea vitelor, s'a început încrucișarea 
rassei albe-ungurești cu rassa roşie ardelenească. Cum însă pă- 
șunile sunt foarte puţine şi din această cauză mai totdeauna 
fără iarbă, vitele nu se pot desvoltă în măsură indestulitoare. 

In unele comune locuitorii pun un deosebit preţ pe oierit. 
Acest ram de economie se practică la nordul cercului, în co- 
munele de sub poalele munților bihoreni, şi anume în: Măgură, 
Chişcou, Brădet, Petroasă, Gurani şi Cociuba, apoi la ostul cer- 


— 471 — 


cului, în comunele Sighişte!, Câmpanii de sus, Câmpanii de jos 
şi Fânaţă, în comuna din creerii munților bihoreni Poiană și în 
fine în comunele dela poalele codrilor bihoreni dela sud: Câmp, 
Coleşti, Briheni, Ghighişeni, V.Sohodol şi Călugări. Oieritul, 
de altcum, e ocupaţiune foarte rentabilă. Oamenii noștri din 
aceste părți, păstrându-şi până în zilele noastre portul naţional 
neatins, îşi pregătesc toate vestmintele, afară de albituri, din lâna 
şi pieile oilor. 

Este respectabil numărul acelor indivizi, cari, având puţinel 
pământ, irăiesc aproape numai din lucrul mânilor lor și anume 
din tăiatul lemnelor prin pădurile din feluritele părți ale ţării, 
ori din lucrul, ce ’l prestau la fabricile de ferestraie (tăietoare 
de lemn de lucru şi de foc) din Luncă, Sudrigiu (firme străine) 
şi la nou înființata fabrică românească din Şighiştel. Acest 
ram de câştig e mai nou și nu sunt prospecte să aibă o du- 
rată lungă; cel puțin în părțile noastre, lucrul a început dejà 
a se împuţină. 

Cam ca pretutindenea în apropierea munţilor, așă şi în 
cercul Vaşcoului, aşezat şi el la poale de munţi, pământul e şi 
puţin şi neroditor. Sunt unele comune însă, unde pământul e 
în adevăr prea puţin şi unde abiă e potrivit pentru fânaț şi, în 
foarte rari cazuri, pentru cucuruz, secară şi grâu. Aici instinctul 
de subsistență a îndemnat pe oameni să recurgă la alte mij- 
loace de traiu și anume: în Valeneagra de jos, Câmpanii de 
sus, V.Sălişte, Criştior, Cărpinet și Leheceni oamenii au im- 
brăţişat olăria, în Sărbeşti sumănăria (făcutul de sumane ţără- 
neşti), în o parte a Vărzariului de jos şi în Vărzariul de sus 
făuria (ferăria), în Vaşcou-Bărăşti furia şi cojocăria, în Câm- 
panii de jos cojocăria, în Cărpinet şi în o parte a Vărzariului 
de jos se mai fac și până azi încălțămintele (cismele), cunoscute 
sub numele de «cisme vărzărăneşti» şi «dela Cărpânătani». Pe 
lângă aceste se mai pregătesc în Cusiiș cruci simple de peatră, 
în Fânațe un singur om pregăteşte cruci de lemn şi felurite 
recvizite bisericeşti, în Dumbrăvani doi fraţi fac rame de fe- 
rești, în Rieni asemenea se lucră în 10—12 locuri la făcut de 
ferești, iar în Valeneagra de jos, pe lângă olărit, unii fac spetele 
de lipsă la țesutul pânzelor şi a materiilor de sumane. 

Toate albiturile necesare în casă, precum și vestmintele 
(albituri) bărbătești și femeiești, se pregătesc, în timp de iarnă, 


— 412 — 


în casa fiecărui țăran. Până chiar şi pănura — materia — din 
care se pregătesc sumanele bărbătești şi cele femeiești, precum 
şi cioarecii bărbătești, sunt, aproape toate, ţesute de mânile fe- 
meilor. 

Până când în economie bărbaţii și femeile, băieţii şi feti- 
tele, lucră de-a-valma, — fireşte lucrând lucrul cel mai greu băr- 
baţii: pe atunci torsul şi țesutul e rezervat numai femeilor și 
fetițelor. La olărit, cismărit şi făurit femeile nu ajută de fel — 
acest lucru e rezervat bărbaţilor şi băieţilor mai mărișori; la 
spătărit femeile ajută numai întru atâta, încât ele pregătesc, tor- 
când și răsucind, aţa de lipsă la legatul sau prinsul dinţilor, 
mai lucră încă unele femei la cojoace și anume la făcutul şer- 
parelor (unele decoraţii) şi a altor flori, cu cari de obicein se 
impodobesc cojoacele, fie ele bărbătești ori femeiești. 

In prea puţine cazuri ţin oamenii noştri la lucru şi mâni 
străine ; în deobşte fiecare își lucră lucrul său pe încetul. To- 
tuși sumănarii, ferarii şi cismarii își ţin la lucru personalul tre- 
buincios, și anume sumănarii şi cismarii țin personal ceva mai 
mult, iar ferarii câte un ajutor; de altă parte olarii şi spătarii 
lucrează singuri, numai în cazuri urgente lucrează olarii cu aju- 
toare reciproce, iar spătarii cioplesc uneori dinții pentru spete 
cu claca. 

Afară de țesăturile de in, cânepă, bumbac şi lână ce le 
pregătesc, precum am zis, exclusiv numai femeile și din cari 
se vând prea puţine, toate celelalte producte ale feluriţilor mă- 
iestri amintiţi mai sus, se lucră pentru vânzare. 

Materiile întrebuințate şi le procură ei în felurite moduri: 
spătarii îşi cumpără tufa şi cornul, de lipsă pentru dinţi, şi rugul, 
de lipsă pentru fălcele, mai ales din comunele Ghighişeni și 
Ferice. Sumănarii îşi pregătesc și ei materialul de lipsă prin fe- 
meile lor, îl dubesc în dubele dela Fânațe şi Budureasă, dar îl 
procură în partea cea mai mare din Cisnădie, Sălişte (de Sibiiu), 
Câmpeni, Beiuş etc, iar postavul de lipsă îl cumpără de prin 
dughenele dela noi; olarii își află «lutul» necesar în hotarele 
comunelor lor, tot în hotarele comunelor lor își găsesc ei şi văpseala 
trebuincioasă şi anume în gropile de unde s'a scos mai înainte lutul 
şi în alte locuri, potrivite spre acest scop şi care nu e altceva decât 
un fel de apă de ploaie, care, venind în atingere cu îeluritele ma- 
terii, primeşte un fel de coloare negricioasă ; singur numai lemnele, 


— 413 — 


pentru arsul vaselor, le cumpără de prin pădurile episcopeșşti, cu 
preţuri destul de costisitoare. Acei olari însă, cari vreau să ducă 
în pieţe vase mai de preţ, le smălţuesc «/umultuesc». — Spre acest 
scop işi cumpără smalțul trebuincios din duchean (prăvălie) și a- 
nume pentru un car de oale 5 Kg smalţ (cun silicat de plumb, 
produs prin presărarea vaselor de lut cu un amestec de năsip sili- 
cos şi de oxid de plumb, care se topeşte in cuptor şi formează o 
îmbrăcăminte insolubilă și impermeabilă». Vezi Enc. Rom. t. IH 
pag. 975) cu 4 cor. şi aramă de 70 fileri. Smălţuitul vaselor se 
practică mai des în Valeneagra de jos și mai rar în celelalte 
comune. Prezentăm cetitorilor noştri în alt loc câteva vase din 
comuna Valeneagra de jos și câteva din V.-Sălişte și o spată 
din Valeneagra de jos. — In forma celor din V.-Sălişte se lucră 
vasele în toate celelalte comune, unde sunt olari. Faurii sau fe- 
rarii îşi cumpără ferul şi oţelul de lipsă din feluritele dughene; 
în Vărzariul de jos însă ferul și oțelui de lipsă îl aduce 
şi ține în depozit pentru toţi faurii de acolo, bătrânul meseriaș 
Alexandru Gavra (Şandre lui Sofie). El îl aduce cu vagonul și 
îl procură prin marea îirmă din Oradea-mare Andrényi şi anume 
ferul din Cugir, iar oţelul din unele oraşe ale Austriei. In vre- 
mile mai din ’nainte aveam și noi două fabrici (couri) de fer: 
una a episcopului latin din Oradea-marea în Vaşcou (de aici 
și-a primit oraşul numele de astăzi) şi alta a unui român de 
al nostru în o comună apropiată de Vașcou, anume în Briheni. 
A treia să fi fost în comuna Chișcou, de unde să-și fi 
primit şi satul numirea sa. Pe lângă aceste fabrici de fer 
(«couri») mai erau atari fabrici în comunele apropiate din 
comitatul Aradului: Zugău, Răştirata, Moneasă și Dezna. 
Azi toate aceste fabrici sunt părăsite, doar de mai vegetează 
vreuna în părţile amintite din comitatul vecin; noi însă mavem 
nici măcar o singură fabrică de fier în văile noastre. Fosta 
fabrică de fier din Vaşcou o înlocueşte un stabiliment de 
electricitate, înființat pentru fabrica de marmoră, ce sa înte- 
meiat pe locul de lângă gară; — din fabrica dela Briheni 
nu mai sunt decât nişte ruine, iar rămăşiţele fabricei dela 
Chişcou au perit şi ele şi nu li-se mai vede urma. Unii pretind 
să fi fost şi în Petroasă o fabrică de telul amintit. 

Precum putem conchide din cele înșirate, în vremile vechi, 
meserieșii noștri fierari ajungeau cu multă înlesnire la ferul 

34 


-— 474 — 


trebuincios, și de sine se înțelege, că şi ferul erà cu mult mai 
ieftin ca astăzi; — tocmai pentru aceasta numărul meserieşilor 
ferari pe acele vremuri eră foarte mare. In Bărăşti (azi o parte 
a Vaşcoului) aproape nu eră casă, care să nu își aibă făuria sa, 
până chiar și preotul din loc își aveă lucrătoarea și muncitorii 
săi. In aceste făurii multe se prelucră tot materialul eşit din fa- 
brici. Aici se făceau fiare de plug (corfe, cioroslane, cuțţitaşe, 
ce adecă trebuiă la plugurile de lemn), apoi sape, săpoaie, coase, 
seceri, lanţuri şi toate, de ce eră lipsă în economii. Cu corie, 
cioroslane, cuțitașe etc. se făceau neguțătorii întinse mai ales 
pe câmpia Ungariei (Dobriţin, Piispokladâny) şi prin Sat-mare 
și Careii mari, iar cu coase şi seceri, prin părțile muntoase din 
jurul nostru şi în părţile arădane. — Azi nici cugetă nu se poate 
la venite aşă frumoase ca pe acele vremuri! S'au prăpădit fa- 
bricile vechi de fer, sau ivit fabrici nouă şi felurite; deodată 
însă cu fabricile vechi sau închis nenumărate făurii şi închise 
sunt până în zilele noastre. In Bărăști bunăoară astăzi abiă 
avem o singură făurie, iar în Vaşcou abiă trei. 

Cojocarii cumpără pieile trebuincioase de prin pieţele din 
apropiere; cei ce cumpără deodată mai multe, — le cumpără 
din Oradea-mare. Pieile cumpărate le argăsesc înşişi cojocarii. 
Aţa de cusut, mătasa (bumbac văpsit în felurite colori) şi irha 
(piele argăsită pe amândouă părţile în felurite colori) le pro- 
cură din dughenele orășelelor din apropiere ori din Oradea- 
mare. Tot astfel și cismarii, — mai "nainte își cumpărau şi ei 
piei brute şi le argăseau ei înşişi. Astăzi, aproape toți cismarii 
cumpără pielea gata din duchean. 

In fabricarea feluritelor producte nu se întrebuinţează nici 
un fel de mașini, tot lucrul se lucră cu mânile. Abiă la vreo 
doi papucari se găsesc mașini de cusut sistem «Singer». Instru- 
mentele tuturor meseriașilor se reduc deci la cele mai necesare 
şi absolut indispensabile. 

Olarii au următoarele instrumente primitive: rofila, pe care 
se fac vasele și care e făcută dintrun fus de lemn, împlântat 
în pământ cu un capăt, având pe el (fus) aproape de pământ 
o roată oablă, făcută din o singură bucată de lemn, care e 
bine înțepenită pe fus și pe care în cursul lucrului olarul ne- 
contenit o învârte cu piciorul drept; ceva mai sus e o cleașcă de 
lemn, care cu un capăt e prinsă de scaunul pe care șede olarul, 


— 475 —- 


iar prin celălalt capăt îi trece fusul, care astfel e continuu ținut 
in direcțiune perpendiculară. — La capătul fusului e iarăşi o 
roată mai mică de lemn, înțepenită bine în fus așă, că pare 
una cu fusul. Pe această roată se pune lutul, bine fră- 
mântat de mai ’nainte, care, prin învârtirea rotilei și prin di- 
băcia mânilor olarului, devine vas. Olarul netezeşte vasul cu 
«pieptenele», făcut de prun, cireş ori de nuc, care e un instru- 
ment subțire, în formă de pieptene și are în mijloc o gaură 
pentru a puteă fi ținut bine în mână. La vasul, unde în cursul 
facerii lui nu încape mâna, se ajută cu «cârligul», făcut din 
lemn spre acest scop. Vasul gata se iea de pe rotilă cu ajutorul 
«fir»-ului subţire de drot galbin, ce se trece pe sub fundul va- 
sului, prin ce acesta se deslipeşte de rotilă. Luat de pe rotilă, 
vasul e aşezat pe laviţă înlăuntrul atelierului, spre a se uscă pe 
încetul, ferit de vânt. Dupăce sau uscat, vasele se așează în 
cuptor, se acoper cu felurite bucăţi de vase sparte, tot spre a 
fi scutite de vânt, apoi se aprinde la amândouă gurile cupto- 
rului focul, întâiu mai mic, apoi tot mai mare, până ce vasele 
sunt cuprinse ceasuri întregi de o mare văpaie de foc, ce la 
vremea ştiută se lasă a se stinge pe încetul. Dupăce s'au răcit 
vasele, se scot din cuptor, se smălțuesc, apoi se reaşează în 
cuptor, şi se ard pentru a doua oară; dacă însă se lasă ne- 
smălțuite și dacă a succes prima ardere, vasele nu se mai pun 
în cuptor, ci se aşează deocamdată la locul lor. 

Instrumentele sumănarilor sunt: acul, foariecele şi dege- 
tarul, iar spătarii au cionziul (cuţit fără vârf) şi scoaba (pentru 
curăţitul dinţilor de spete). Cismarii au: capte, sule, cuțite, 
bisţii, muştră, ciocan, cârlig, fus (de fier) pentru răsucitul 
aţei, unelte pentru curăţitul pielei şi pentru a curăţi printre tu- 
reci (acestora măiestrii noştri le dau felurite numiri pocite nem- 
teşti) și în fine pentru îndoitul turecilor la ciobote (cisme) unii 
au un fel de mașinărie. Inainte de aceasta cu vreo 20—30 ani, 
și câţiva inşi și astăzi, nu folosiau cuie la încheiatul talpelor, ci 
acestea le prindeau de «căputa» (fața de deasupra a încălțămintei) 
cu aţă toarsă de femeile lor şi răsucită de ei; abiă la călcâie 
folosiau cuie de lemn, făcute şi acestea de ei. — Azi, ce e 
drept, sunt puţini, cei ce lucră în felul acesta; cei mai mulți 
cismari lucră numai cu cuie şi astfel «cisme vărzărănești» şi 
dela «cărpănătani» (aceştia mai de mult făceau pentru femei 
cisme roşii cu vârf ascuţit) azi-mâne nu mai găseşti, 34» 


— 476 — 


Faurii (fierarii) au următoarele instrumente: foi, ciocane, 
ileu (nicovală), cleşte, cheie, pilă, baros, tăietor, sfredelitor, 
troacă pentru apă, stropitoare, cârlig, rașpalău (pentru nete- 
zitul copitelor la cai și boi după potcovit), jug (pentru potco- 
vitul boilor și al cailor nărăviți) și unii mai au şi tăietor de şo- 
rofe. Cojocarii au și ei aproape numai uneltele sumănarilor, şi 
anume: degetar, ace, foarfeci și cârlig pentru întinsul pieilor. 

Toţi meserieșii lucrează şi pe comandă. Pentru neguţători 
abiă lucrează faurii (ferarii). Pentru aceştia ei lucrează: pot- 
coave, cioroslane de plug, săpi, securi, topoare şi lanţuri, şi mai 
rar coase și seceri. In acest caz preţurile se fac după învoială. 
In genere se vinde o potcoavă de cal cu 11—12 fileri, cu 
80—100 fil. cioroslan-ul, cu 125—130 fil. sapa, cu 150—180 fil. 
securea etc. — De altcum ei lucrează și la particulari și şi 
pentru pieţe, 

Olarii, cismarii, spătarii, cojocarii nu lucră de fel pentru 
neguţători. Ei lucrează ori pe comandă ia consăteni și privați, 
ori își desfac productele lor în pieţele orașelor din apropiere 
și prin sate (în deosebi spătarii își desfac mai mult maria prin 
sate). In cazul când spătarii lucră pe comandă consătenilor, ei 
vând suta de spete cu 40 cor.; aceștia apoi le vând și ei unde 
şi cu cât le pot; celorce cumpără câte una, şi mai ales celorce 
poftesc să li-se facă spete anume și bune, li-se vinde cu 100— 
160 fil. bucata. Olarii vând privaţilor carul de oale (500—700 
vase mari, 800—1000 vase mai mici) cu câte 60—65 cor., iar 
cu bucata vând olul cu 24—30 fil., tigaia 12—16 fil, oalele, 
potrivit mărimei lor, cu 20—80 fileri şi mai mult, blidul şi 
talgerul cu 10—18 fil. In Valeneagra de jos se vând vase nearse 
cu 4 cor. suta, arse 8—10 cor. Cojocarii vând bucata de cojoc, 
dintre cele mari, cu 8—16 cor. iar cele mici cu 6—12 cor. — 
In cazul când măestrului i-se dă pielea de lipsă pentru 
lucru şi celelalte necesare, — i-se plăteşte 4—8 cor. de bucată. 
Sumănarii lucră şi ei pentru consăteni, privați și pieţe. Ceice 
lucră ca calfe, primesc pentru un suman, lucrat pentru jurul 
Orăzii-mari, 30 fil.; pentru jurul Aradului 2 cor.; pentru cioareci 
dela 10—20 fil. Natural, că materialul de lipsă în acest caz îl 
dă măestrul. Dela privaţi (dacă aceștia nu dau materia de lipsă) 
primesc pentru un suman, cusut pentru părţile aradane, 20—26 
cor, pentru părţile orădane 8—10 cor., pentru părțile noastre 


— 477 — 


(fiindcă aici de regulă li-se dă materia necesară) se solveşte 
pentru un suman (cosala, aţa și postavul) 4—6 cor.; pentru 
cioareci, cusuţi pentru părţile arădane (înțelegând aici și materia) 
8—10 cor., pentru părțile orădane (cu materie cu tot) 4--6 cor., 
iar în părţile noastre se plăteşte pentru cosală (cusut) 60—100 fil. 
Tot cam cu acest preţ se vând sumanele și în târguri sau pieţe. 

Cismarii lucră întocmai ca şi sumănarii. Aj.toarelor (cal- 
felor) le plătesc pe zi câte 100—120 fil. și mâncarea; privaţilor 
le fac încălțăminte (cisme cu tureci lungi) cu 12—18 cor. pentru 
bărbaţi, cu 8—16 cor. pentru femei, cu 7—12 cor. pentru băieţi 
şi fetițe. In timpurile mai vechi o păreche de cisme bărbătești 
cusute cu aţă se vindeă cu 5—7 cor. In pieţe şi târguri vând 
cismarii tot cam cu acelaş preţ, cu care vând privaţilor. 

Olarii din Valeneagra de jos vând marfa lor şi de acasă, 
dar o vând mai ales în piețele din Beiuş, Ceica, Tinca şi Sa- 
lonta; cei din Câmpanii de sus, V.-Săliște, Leheceni, Criştior şi 
Cărpinet încă vând vase şi de acasă, dar ceice au vite de tras, 
se duc cu vasele până prin cele mai depărtate oraşe ale ţării; 
ei trec chiar până dincolo de Tisa şi Murăş, fac călătorii cu 
dus și reîntors de câte 14—28 de zile, desfăcându-şi marfa par- 
ticularilor pe bani, dar mai bucuros pe bucate. Pe un car de 
vase de lut, care acasă costă 60—65 cor. ei scot, pe lângă 
traiul lor și al vitelor lor, câte 150 —160 cor. și de multeori şi 
mai mult. Cei săraci duc vasele în spate prin satele din apro- 
piere și le vând de regulă pe bucate. 

Cojocarii și cismarii își vând marfa mai ales în piaţa din 
Vaşcou, la târguri mari însă o vând în Beiuş, Hălmagiu, 
losaș, Buteni, B..Şebiş şi Băiţă. Numai pentru olari e deschisă 
orice piață in orice timp; tuturor celorlalți meserieşi nu li-e 
permis a vinde decât în Vașcou, iar în celelalte oraşe numai 
la târguri mari. Sumănarii își vând sumanele și cioarecii lor în 
Vaşcou, Beiuș, Tinca, Oradea-mare, Aleșd, B.-Şebiş, B.Ineu, 
Buteni, losaş şi Arad, totdeauna particularilor. Faurii (ferarii), 
precum am amintit, vând şi neguţătorilor, dar îşi desfac marfa 
și prin pieţele oraşelor: Vaşcou, Beiuș, Hălmagiu, losaș, Buteni, 
Abrud, Huedin şi Câmpeni. De regulă în pieţe ei vând parti- 
cularilor, dar vând particularilor şi de acasă. Unicul fabricant 
de coase (lucrate cu mânile), Alexandru Gavra (Şandre lui Sofie) 
om de altcum bătrân şi cinstit, îşi vinde şi el coasele în Hăl- 


— 478 — 


magiu, Câmpeni și Huedin, unde bucata de coasă o vinde cu 
160—300 fileri. In postul Păresimilor din anul curent, când l-am 
cercetat eu, aveă 600 de coase gata, lucrate de el şi de unul 
din feciorii lui. Oţelul de coasă îl cumpără cu 100 fil. un kgr., 
iar celălalt cu 60—64 fil. kgr. Tot în pieţele oraşelor amintite 
mai "nainte, îşi vând marfa lor şi meserieşii ferari din Vărzariul de 
Sus, cari acum lucră aproape numai seceri, pe cari le vând cu 
100—120 fil. bucata. Spătarii, la rândul lor, vând şi ei pe co- 
mandă consătenilor şi particularilor, dar ei îşi vând productul 
lor prin piețele oraşelor mai apropiate și mai ales pe sate, pe 
cari, cât e toamna şi iarna de lungă, le cutrieră neîntrerupt. 

Sâtenii-meserieşi lucrează şi cu materialul lor și cu al cli- 
enţilor, afară de olari, cari, precum am pomenit şi într'alt loc, 
îşi află materialul necesar în hotarul comunelor lor, şi de spătari, 
cari în totdeauna trebuie să lucre cu material uscat. $ 

Și ei între ei — consătenii — îşi lucrează pe plată în bani. 
Obiceiul de a se ajută, gratuit, sătenii între sine, s'a stins. Şi 
dacă chiar ajutoră cineva, — la rândul său aşteaptă să fie 
ajutorat. 

Industria casnică nu are concurenţi serioşi, căci în părţile 
noastre fabrici nu sunt, iar neguţătorii abiă dacă fac ceva con- 
curenţă, de tot neînsemnată, produselor textile. 

Până în zilele noastre încă nu sa gândit nimenea, ca să 
ajutore industria casnică din părțile noastre, precum nu sa 
gândit nici la aceea, ca să organizeze un atelier de atare natură: 
urmează dela sine, că industria românească, în simplicitatea ei, 
nu are nici o concurență. Constatând aceasta, dăm în cele ur- 
mătoare numărul meserieşilor noştri după comune, lăsând ne- 
numite acele comune, unde sau nu avem meserieși de fel, sau 
şi dacă este câte unul, apoi e mai mult cârpaciu decât meserieş: 

În Valeneagra de jos, unde numărul familiilor e 100, avem 
34 olari şi 55 spătari; în Câmpanii de sus, unde sunt 65 fami- 
lii avem 14 olari; în Câmpanii de jos, unde numărul familiilor 
e 70, avem 8 cojocari. Aceşti cojocari însă lucră numai pe co- 
mandă particularilor şi cu materialul acelora. În Băiţă, de când 
lucrul în băi s'a sistat, abiă mai avem 4 cojocari şi un croitor 
de sumane, cari lucră numai pe comandă consătenilor; în Căr- 
vinet, unde avem 104 familii, sunt 10 cismari şi 20 olari; în 
«risțiov comună cu 316 familii, avem 9 olari; în Leheceni, 


— 419 — 


unde numărul familiilor e 139, toţi bărbaţii şi băieţii, afară de 
zece inşi, sunt olari; în V.-Sălişte cu 162 familii, afară de 5 
inși, toți ceilalţi sunt olari ; în Sârbeşti, comună cu 79 familii, afa- 
ră de 4 inșşi, toţi exercită meseria de croitori de sumane (sumă- 
nari); în Vaşcou-Bărăşti cu 131 familii, avem 4 fauri (ferari), 
12 cojocari, 4 papucari, un cismar şi 3 măceiari; în Vărzariul 
de sus, cu 63 familii, azi abiă avem 8 ferari, deşi mai înainte 
toți locuitorii acestei comune muntene exercitau meseria de 
ferari. 

Avem încă câţiva fauri români, 1esfiraţi prin cerc, dar parte 
fiindcă numărul lor e disparent, parte pentrucă ei nu își exer- 
cită meseria regulat, noi, pe lângă toată străduinia, ce ni-am 
dat, nu-i cunoaştem. Cunoaştem în Câmpanii de jos pe unul, 
în Câmpanii de sus pe altul, amândoi fauri diplomaţi, apoi în 
Călugări pe unul şi încă pe unul în Luncă. De altfel prin sa- 
tele noastre meseria de ferari o exercită cu predilecție ţiganii. 
Lipsa ni-a creiat încă şi câţiva măestri de lemn, dintre cari 
unii lucră destul de binişor la casele și alte supraedificate de 
lemn, iar alţii la feluritele unelte economice. Nu cunosc însă 
în tot cercul decât 3 rotari diplomaţi: unul în Vaşcou, unul 
în Băiţă şi unul în Câmpanii de jos, iar lemnari (aci) wavem 
nici unul. 

Precum se vede, numărul meserieşilor noştri şi felul lor 
de muncă nu e tocmai de invidiat. Ce bine ar fi, dacă oamenii 
noştri, măcar acum în ceasul al 11-lea, ar pricepe că «meșteșugul 
e plug de aur» şi ar îmbrăţişă în număr cât de mare acest ram 
de venit sigur, l-ar studià și şi l-ar însuşi bine şi temeinic, şi 
l-ar şi exercită în continuu spre folosul lor şi al neamului nostru 
românesc. 

Cu neguțătonii stăm şi mai rău. Aceştia ne lipsesc aproape 
cu totul, dovadă că mavem minte luminată şi spirit de între- 
prindere. Abiă avem în Vaşcou-Bărăşti 4 neguțători şi un crâşmar, 
în Criştior un dughenar-crâşmar, în Poiana un crâșmar, în V.- 
Sohodol un crâşmar, în Vărzariul de jos un crâșmar, în Luncă 
un crâşmar, în Băiţă un crâşmar, în P.-Zăvoieni un crâşmar, și 
Sa terminat cu toată neguțătoria românească din cercul Va- 
școului. 

In timpul din urmă, ce e drept, sa început un nou curent 
în acest cerc, relativ la neguțătoria românească. Oamenii noştri 


— 480 — 


sau pătruns de ideea asocierii. Această idee mai întâiu sa în- 
trupat în comuna Cusiiș, unde sa înființat prima societate de 
consum. După aceea sau înfiinţat încă următoarele societăţi de 
consum: în B.-Lazuri, Băleni, Ghighişeni, Şegişte, Fânațe, Luncă 
şi Câmp. Societăţile de consum din Cusiiş, Fânațe și Câmp au 
şi dreptul de a vinde beuturi spirituoase, — celelalte nu au 
acest drept şi nici nu li-se mai acordă, ori câte rugări şi apelate 
(recurse) ar face. Imprejurarea aceasta va micșoră numărul ace- 
stor fel de societăți și va stinge şi ideea asocierilor de acest 
fel. Cel puţin aşă se prevede. 


De pe terenul învățământului secundar. 
De Dr. I. Radu. 


Invățământul nostru secundar (licee şi şcoale reale) e 
normat prin articolul de lege XXX din 1883. De atunci statele 
din apus au făcut reforme și progrese mari pe acest teren și 
astfel legea noastră a rămas aproape învechită. Oamenii şcoalei, 
pentru a țineă pas cu lumea din afară, studiază cu râvnă novăle 
reforme şi cercetează, întru cât progresele din apus sar puteă 
încetăţeni şi la noi potrivit stărilor de aici. 

Problema a fost sulevată în conferenţe şi anchete anume, 
şi e pe cale de a află o soluţie. 

In conferenţa directorilor de şcoale secundare din di- 
strictul Sibiiului, ţinută în anul acesta în Elisabetopole d-nul 
proto-director districtual Walther B. a pus la ordinea zilei re- 
forma învățământului secundar şi în legătură cu ea alte che- 
stiuni de amănunte. 

Fiind Incruri de actualitate, vom da un resumat al acestor 
desbateri. (A nagyszebeni tankerület V igazgatói rtekezletânek 
iegyzőkönyve. Segesvár 1914). 


Î. Reforma școalei secundare în Germania, referent d-l 
K. Albrich, directorul liceului evanghelic din Sibiiu. 


In Germania, până la sfârşitul secolului al 19-lea, numai 
gimnaziul pregătiă tinerimea pentru universităţi. Şcoalele reale, 
cari la început sau făcut din inițiativa particulară prin transfor- 


— 481 — 


marea aşa numitelor progimnazii (gimnazii inferioare), susţinute 
de unele oraşe, pregătiau numai pentru cariere practice. In 
ele în locul limbei latine se învață franceza și se dă teren 
mai larg ştiinţelor reale. Mai târziu și guvernele au început a 
înființă şcoale secundare,! în cari se dă mai multă atențiune 
ştiinţelor reale, fără a eschide însă limba latină: aşa numitele 
licee reale cu 9 clase. (Tot 9 clase au și liceele vechi, cari spre 
deosebire de cele reale se numesc Bumanistice). A urmat apoi 
înființarea de şcoale reale superioare (cu 9 clase, fără latină și 
greacă). 

Nizuinţa de a deschide calea fiecărui tinăr de a se des- 
voltă în direcția, în care îl duc aptitudinile sale, a îndemnat pe 
bărbații de școală germani a face un pas mai departe, anume 
a schlmbă liceele vechi în așanumite /icee de reformă. In acestea 
instrucţia în cele dintâi 3 clase e o combinaţie a instrucției din 
şcoalele reale şi licee. Limbi clasice nu se învaţă, ci e întro- 
dusă limba franceză cu 5, 6 şi 7 ore pe săptămână, iar limba 
maternă se predă în fiecare clasă în câte 6 ore. Terminând clasa 
a 3-a, elevul își poate alege școala reală, liceul real, ori cel 
humanistic. Cine vrea să termine liceul, rămâne mai departe 
în liceul nou, care mai are două clase: a 4-a şi 5-a, nera- 
mificate. In clasele acestea învaţă latină câte 9 ore pe săptă- 
mână (franceză numai 4 şi germana 3; greacă nu se învaţă). 
De aci liceul nou se bifurcă în secția humanistică (latină cu 8 
ore, greaca cu 8, franceza cu 2 și celelalte) și cea reală, cu 
5 ore de latină, fără greacă, dar cu engleza 5 ore pe săp- 
tămână, iar ca studii nouă în cele 3 clase din urmă, au chimia 
şi geometria descriptivă. Precum vedem, în liceul humanistic se 
dă preferinţă studiului limbilor clasice, iar în cel real limbilor 
moderne şi ştiinţelor reale. E uşor de înțeles, ce rezultate fru- 
moase poate ajunge şcoala cu elevi, cari în chipul acesta şi-au 
ales secţia, la care au mai mare atragere şi pentru care au şi 
aptitudinile recerute. D-l Albrich ne spune, că vizitând câteva 
licee de acestea, s'a convins, că în clasa din urmă a secţiei uma- 
nistice elevii cetesc şi înțeleg pe Tacit şi Sofocle, fără a se pre- 
găti anume, iar în secţia reală rezoalvă cu uşurinţă probleme 


1 Şcoalele secundare în Germania au 9 clase și se numesc: Aöhere 
Schulen (universităţile: Hochschulen). 


— 482 — 


de maxim şi minim, folosind calculul integral, sunt în stare să 
facă deducerea teoremei lui Brianchon, pe baza teoremei lui 
Pascal, fără ajutorul profesorului; au cunoştinţe solide din fizică 
şi chemie și au mare îndemânare în desemn. 


Hi. Experiențele, câștigate pe terenul coeducației în şcoalele 
secundare din districtul Sibiiu, referent d-l Csürös P., directorul 
liceului reformat din Orăştie. 


Intâile încercări de coeducaţie s'au făcut la gimnaziul gr.-or. 
român din Brad, unde încă în anul școlar 1898/9 au fost în- 
scrise două eleve, fiice de profesori, ca privatiste, cari au as- 
cultat toate obiectele, afară de gimnastică. La alte licee abiă din 
anul 1906/7 încep a se înscrie eleve (la liceul gr.-or. român din 
Braşov și la cel de stat din FElisabetopole). Până la sfârșitul 
anului 1913/14 au fost 15 licee, cari au avut coeducaţie, şi 7, 
unde ma fost. Cu totul au fost 56 eleve privatiste şi 8 eleve 
regulate ordinare. Pe baza datelor câștigate se constată, că co- 
educaţia la aceste şcoale are un caracter familiar, întrucât ele- 
vele sunt aproape toate fiice ale profesorilor, ori ale altor per- 
soane din localitate, cari stau în legătură cu conducerea şcoalei. 

Aproape toate sunt numai eleve cu note bune, cari vor 
să urmeze universitatea, ori şcoala normală și mau putinţa să 
cerceteze licee de fete. 

Rapoartele celor mai mulţi directori se unesc în părerea, că 
prezenţa elevelor în școală e în folosul instrucțiunei: elevii sunt 
mai silitori, se jenează a îi dojeniţi înaintea fetelor; nizuesc a 
Îi cuviincioşi şi manierați, ba chiar și profesorii folosesc un ton 
mai cruţător, mai uman față de elevi. Rezultatele bune ale co~ 
educaţiei se atribue creșterii bune a elevelor şi diliginţei lor. 

Bazat pe experienţele şi procedura urmată la aceste licee, 
d-l Csiir6s cuprinde în 12 propuneri modalităţile de urmat la 
primirea în licee a fetelor. Conferența, având în vedere o nouă 
ordonanţă ministerială, care opreşte înscrierea fetelor în licee 
ca eleve regulate, precum şi cercetarea în massă a şcoalei, — 
le-a rezumat în următoarele: 

1. Elevele pot cercetă școala și pe viitor numai ca pri- 
vatiste şi numai în mod restrâns: acelea, care sunt deosebit de 
silitoare și capabile, şi numai la institute, unde referinţele lo- 
cale permit. 


— 483 — 


2. Dreptul de cercetare a școalei îl dă ministrul, ori auto- 
rilatea superioară a şcoalei. 

3. Flevele pot ascultă toate lecţiunile, afară de religie şi 
gimnastică, sunt obligate a răspunde şi a face lucrări şcolare. 


III. Ocârmuirea proprie a tinerimei din școalele secundare, 
referent d-l Dr. Péter l, directorul iiceului romano-catolic din 
Kezdivâsârhely. 


Susținerea disciplinei şcolare e una din problemele cele 
mai grele și mai însemnate ale şcoalei. La cele mai multe in- 
stitute aceasta cade excluziv în sarcina corpului profesoral. In 
timpul mai nou, mai ales în şcoalele din America, au început 
a disciplină şcolarii, dându-le o anumită ocârmuire proprie sub 
conducerea învățătorului. Rezultatele obţinute sunt îmbucură- 
toare nu numai pentru disciplina şcolară, ci mai ales pentru 
formarea caracterului tinerimei. Disciplinarea, care se exercită 
din afară, nu poate face adevărată ordine şi nu cultivă carac- 
terul, ea naște totdeauna oarecare rezistență ascunsă. 

Elevul, care s'a deprins cu ocârmuirea proprie în şcoală, ca 
cetățean va arătă un interes mai viu pentru trebile publice. El ştie 
din vârsta fragedă, că numai aceea corporaţiune poate există, 
în care partea cea mai mare a membrilor se pleacă în fața 
regulilor stabilite. Ştie, că drepturile sunt împreunate totdeauna 
cu datorinţe și că numai acolo poate fi adevărată libertate, unde 
oamenii se ştiu stăpâni şi guvernă pe sine înşişi. 

Sisteme de ocârmuire proprie a tinerimei sunt felurite. 
(Vezi: |. Hepp, Die Selbstregierung der Schüler p. 58 ş. a). 


In districtul Sibiiului liceul evangelic din Braşov are un 
fel de ocârmuire proprie după sistemele din Germania şi El- 
veţia. Inainte de inceperea lecţiunilor și în pauze sunt doi elevi, 
aleși de tinerime, cari ţin ordinea. Dintre aceştia unul trebue 
să fie totdeauna în sală. De ţinerea curăţeniei îngrijesc alți doi 
«funcționari». La orele de joc, alți doi conducători aleși. Func- 
ționarii pot hotărî şi pedepse pentru aceia, cari greșesc ceva; 
aceste pedepse trebue să fie normate întrun regulament, votat 
de clasă şi aprobat de dirigentul clasei. Afară de aceea, diri- 
gentul clasei are să controleze necontenit executarea pedepselor 
şi peste tot lucrarea funcționarilor. 


— 484 — 


D-1 Dr. Péter ajunge la următoarele concluziuni : 

1. E de dorit, ca şcoalele noastre secundare să deschidă 
teren mai larg ocârmuirei proprii a tinerimei la ţinerea disci- 
plinei şcolare, a ordinei şi curăţeniei. 

2. Fiecare clasă să-şi aleagă funcționari pentru aceste 
agende: susţinători ai ordinei, îngrijitorii caietelor, ai tablei, ai ca- 
tedrei, pentru aerizarea salei, susținători ai ordinei pe ambituri 
şi la gimnastică și jocuri. 

3. In curte şi pe stradă au să supravegheze octavanii, cari 
vor fi aleşi în o şedinţă a societăţii de lectură a tinerimei. 

4. Fiecare funcționar e ales numai pe un timp scurt, d. e. 
pe o lună, pentru a luă cât mai mulţi parte la această ocârmuire. 

5. Toţi funcţionarii au să ţină şedinţă cel puţin odată pe 
lună sub conducerea dirigentului de clasă, unde îşi vor spune 
experiențele şi vor luă măsurile necesare. 

6. Numele funcţionarilor trebue să fie afişate în salele de 
învățământ, în sala profesorilor şi pe coridoare. 


IV. Instituția cercetașilor și tinerimea șcalară, acelaş re- 
ferent. 


Intemeietorul acestei instituții e generalul englez Baden- 
Pawel, căruia în răsboiul anglo-bur îi scăzuse garnizoana cetăţii 
Mafeking şi s'a văzut silit a inrolă tineri între 14 şi 18 ani, cari 
i-au făcut admirabile servicii ca iscoditori — cercetași, — cu 
ducerea de porunci, aducerea de rapoarte etc. Aceasta i-a su- 
gerat lui Baden-Powel gândul să organizeze tinerimea engleză 
ca cercetași şi în timp de pace, deprinzându-o a se ajută îm- 
prumutat, a ajută pe de-aproapele în toate împrejurările, a creşte 
în bărbăţie și independenţă. In 1907 a înființat prima tabără de 
cercetași, în 1908 a apărut studiul acestei mișcări, iar în anul 
următor s'au lăţit cetele de cercetași în toate colţurile imperiului 
britanic. De atunci mişcarea aceasta iea proporţii tot mai mari 
în toate statele. 


Propagandiştii acestei reforme vor să îndrume omenimea 
spre izvorul străvechiu al puterii sale, spre natură, vor să lăr- 
gească cercul de cunoştinţe al tinerimei în direcțiune practică 
şi so deprindă a căută neîncetat acele căi ale vieţii, care duc 
la sănătatea trupească şi sufletească, la perfecționare. 


-— 485 — 


Intâia lege a lor zice, că în omenia cercetașului te poţi 
încrede ori-când. Darea cuvântului de onoare la ei e egală cu 
cea mai aspră formulă de jurământ. Minciuna aduce eschiderea 
din societate. Cultivarea sentimentului religios, a iubirei de pa- 
trie și a dinasticismului încă se ţine între datorinţele principale 
ale cercetaşilor.  Cercetașul nu sufere vorbe necuviincioase și 
înjurături. Cultivă tot soiul de sporturi. Ţinta lui de căpetenie e 
facerea de tabere, pentru care se pregăteşte temeinic. Vara 
ies pe 10—20 zile afară în liber, în apropierea vreunui oraș, 
își fac corturi şi își pregătesc toate cele trebuincioase ei în- 
şişi, petrecându-și vremea cu anumite exerciţii corporale, cu 
înnotatul etc. etc. 

In școalele secundare din districtul Sibiiului abiă s'au făcut 
câteva începuturi (la şcoala reală din Deva şi la liceul din Pe- 
troşeni).! 

Propunerile d-lui Dr. Peter se rezumează în următoarele : 

1. Mişcarea pentru înființarea de cete de cercetași având 
la baza sa scopuri ideale, merită toată atențiunea şcoalei se- 
cundare. 

2. Deoarece mişcarea cercetaşilor are în programul său 
desvoltarea corporală, morală şi intelectuală a tinerimei, se per- 
mite întroducerea ei între școlari. 

3. E neapărat de lipsă, ca cetele de cercetași să fie con- 
duse de profesori. 

4. Numărul excursiunilor acestor cete să fie redus şi ex- 
cursiunile să fie lipsite de orice formalităţi deșarte. Şcolari mai 
tineri de 13 ani nu se admit. 

5. Directorii şcolari să fie cu toată atenţiunea la lucrarea 
singuratecelor cete şi numai atunci să permită organizare defi- 
nitivă, dacă Sau convins, că speranţele legate de ele sunt în- 
temeiate. 


V. Metodul direct în învățarea limbilor moderne, referent 
d-l H. lekeli, directorul liceului evanghelic din Mediaș. 

Experiența a dovedit, că nici cu ajutorul metodului aşa- 
numit al gramatizării, nici cu cel întemeiat pe lectură elevii 
nu pot ajunge să vorbească și să cugete întro limbă străină, 
pe care o învață. De aceea sa născut așanumitul metod direct, 
care predă limba străină folosind mai cu seamă auzul şi vorbirea. 


“In timpul diu urmă și la Blaj şi în Braşov. Nota red, 


— 486 — 


Principiul conducător al metodului direct e: numai atunci 
să foloseşti limba maternă, când e neîncunjurat de lipsă pentru 
înțelegerea celei străine; dar ocoleşte-o ori de câte-ori poţi face 
cunoscută vorba străină prin vreo acţiune, prin intuiţia de 
obiecte, chipuri, ori prin desemn, prin sinonime, ori descrieri, 
ba chiar şi prin gesturi, ori mimică. (Max Walter, Englisch nach 
dem Frankfurter Retformplan, Marburg 1910 p. 9). 

Deci metodul direct purcede din limba vie și imitează, pe 
cât se poate, învățarea naturală de limbi a copilului. E ştiut, că 
în sufletul copilului se asociază întâi icoanele cu grupele de 
sunete, apoi noţiunile cu grupele de sunete, pânăce în sfârşit se 
reproduc împrumutat.  Acelaş proces trebue imitat şi la învă- 
țarea unei limbi străine vii (folosind auzul și vorba). Dacă un 
cuvânt străin scris ajunge în centrul creerului prin cetit, ori 
numai prin văz, devine o noţiune tot aşă de abstractă ca şi 
anumite date din istorie, ori geografie, pe cari le uităm tot așă 
de iute, pe cât de iute le-am învăţat. Cine învaţă o limbă din 
carte, acela e legat de carte şi posede numai un tezaur latent, 
ori pasiv; pe când, dacă o învăţăm pe calea asociaţiei ideilor, 
avem un tezaur activ al limbei, care totdeauna ne va stă la 
dispoziţie. 

Metodul direct începe cu exerciţii de vorbire, lucrate si- 
stematic pe baza intuirei de obiecte și chipuri. Profesorul în- 
demânatic va deprinde elevii a exprimă în limba străină, ce o 
învaţă, tcate acţiunile lor din şcoală, ori altele din afară. Intui- 
ției exterioare îi urmează cea interioară, prin aceea, că grupează 
acțiunile după fazele lor și astfel elevii se dedau a judecă logic. 

In deprinderile de vorbire începem a face cunoscute şi 
noţiunile gramaticale și a le deprinde. (Un elev spune un cu- 
vânt, altul face o propoziţie cu el, al treilea spune, în ce fel de 
propoziţie sa folosit acel cuvânt etc.). 

Foarte mare pond se pune pe exprimarea corectă, se fac 
exerciţii fonetice sistematice, cântări, scrierea fonetică, vorbirea 
în cor ș. a. 

Pe când sistemele vechi încătușează elevul de carte, me- 
todul direct la început dă materialul nou limbistic fără carte, şi 
naai atunci începe cetirea, când elevii au învins greutăţile pri- 
ceperei cuprinsului şi pot ceti ușor. Lectura nouă se face cu 
cartea închisă. Profesorul însuși cetește materia nouă. In cursul 


— 487 — 


cetirei stabileşte prin exerciții de vorbire cuvintele necunoscute, 
pe cari le explică tot în limba respectivă prin sinonime, de- 
scrieri, chipuri, desemn, ori prin vreo acțiune, ori face pe elevi 
ca din conținut să afle înțelesul cuvântului, și numai în caz 
extrem recurge la ajutorul limbei materne. După întâia expli- 
care a bucății de cetit urmează prelucrarea ei prin întrebări şi 
răspunsuri, predarea conținutului din partea elevilor, scrierea lui 
pe tablă, şi în sfârşit urmează deprinderea cetitului. 

Pentru copia verborum, până la treapta mijlocie a instruc- 
tiei, se folosește dicționarul unilingvistic. Ințelesul cuvintelor se 
lămurește în modul sus arătat (prin chipuri etc.). 

Scrierile autorilor clasici din limba respectivă se explică 
în aceeaș limbă, și praxa a dovedit, că elevii le înţeleg mai 
temeinic, pentrucă se mişcă în atmosfera aceleiași limbi. Prin 
aceasta elevul câștigă simţ limbistic, care prin continue treceri 
dela o limbă la altă nu se poate ajunge. Numai excepțional, 
când anumite pasage ar rămâneă nelămurite, se permite folo- 
sirea limbei materne. 

Traducerile din limba maternă sunt ținute de-a dreptul 
stricăcioase, mai ales la început (Walter: Zur Methodik des neu- 
sprachlichen Unterricht, Marburg, 1912 p. 65). La finea cursului 
se pot face unele traduceri de texte scurte şi ușoare. 

Metodul direct nu scapă din vedere nici studiul grama- 
ticei, numai cât acesta are un rol subordinat, e mai mult o re- 
sumare a faptelor limbistice și se învață în mod inductiv din 
combinații libere de propoziții potrivite. 

Lucrärile scripturistice se fac numai în limba străină: lu- 
crări libere potrivite desvoltării elevului. Ele au ca țintă exer- 
citarea materialului învățat. 

Propunerile d-lui lekeli, primite de conferență, sunt ur- 
mătoarele: l 

1. Conferența enunță, că învățarea limbilor străine se 
poate face mai cu succes folosind metodul direct. Drept aceea 
recomandă fiecărei şcoale folosirea metodului direct, ori cel 
puţin a aşanumitului metod intermediar, care, deși nu urmează 
strict toate îndrumările metodului direct, nizueşte a validità prin- 
cipiile fundamentale ale reformelor indicate de metodul direct 
și acceptate în toată Europa. Metodul vechiu al gramatizării 
trebue necondiționat eschis dela învățarea limbilor moderne. 


— 488 — 


2. La folosirea metodului direct nu trebue să perdem nici 
un moment din vedere scopul învățării unei limbi străine în 
școală, care nu e numai scopul utilitarist de a puteă vorbi şi 
scrie cât mai bine în limba respectivă, ci e mai ales acela de 
a-i cunoaşte cât mai adânc referințele culturale şi a gustă pro- 
ductele ei literare. Deci împărţirea materialului limbistic să fie cea 
propusă de secţia limbilor moderne a societăţii profesorilor reg- 
nicolari dela noi: a) Pe treapta întâiu a învățământului: deprin- 
derea elementelor vorbirei vii prin metodul direct, dimpreună 
cu deprinderea celor mai însemnate forme gramaticale şi a 
tezaurului limbistic din vorbirea comună; b) Pe treapta de 
mijloc vom cunoaște în limba străină cultura naţiunei respec- 
tive (instituţiunile, geografia politică, vieaţa economică, obiceiu- 
rile, arta) şi vom deprinde elevii în construcţia zicerei; c) Pe 
treapta din urmă, fără a perde din vedere dexteritatea în vor- 
bire vom ceti literatura şi istoria acelei naţiuni, spre scopul 
educaţiunei literare şi artistice. 

3. La instrucția cu metodul direct să avem ca directive 
următoarele principii fundamentale : 

a) Inceperea cu exerciții de vorbire şi continuarea siste- 
matică a exerciţiilor; 

b) Intuiţia; 

c) Deprinderea pronunțării corecte, cu observarea re 
lilor fonetice ; 

d) Ocolirea limbei materne şi exchiderea traducerei. Tra- 
ducerea are loc numai excepţional, ca mijloc de controlă în în- 
vățarea limbilor moderne; 

e) Gramatica e subordinată, e mai mult resumarea fap- 
telor limbistice; 

Jf) Metodul direct înlătură traducerea, cât numai se poate 
și din lucrările scripturistice; numai excepțional admite tradu- 
cere la exercitarea formelor și regulilor gramaticale. 

4. Condiţiile de căpetenie pentru succesul instrucției cu 
ajutorul metodului direct sunt: 

a) Cunoștința de limbi a profesorului, dexteritatea în apli- 
carea metodelor moderne pentru limbi; 

b) Reducerea numărului maximal de elevi, ori întroducerea 
instrucției limbistice în grupe; 

c) Înmulțirea numărului orelor pentru limbile vii. 


gu- 


— 480 — 


Şcoala dela mănăstirea Strâmbului, și șapte 
poezii vechi. 
De răposatul preot Gavriil Hango. 


Intre scrisorile rămase dela iubitul meu părinte loan Hango, 
fost învățător şi cantor în Măgoagea,! repausat în anul 1910 în 
«tate de 74 ani, am aflat şapte poezii vechi, scrise cu litere 
cirile, toate din prima jumătate a secolului XIX. Autorul însă 
numai la una e cunoscut, Ele au ajuns în posesiunea tatălui 
meu prin anii 1850, dela un călugăr gr.-cat. român, cu numele 
Vasile Erdélyi dela mănăstirea Strâmbului din hotarul Chiueșştilor, 
ia care a învăţat în pruncie ceva carte, Poeziile acestea, scrise 
fiecare separat pe câte o jumătate de coală în două coloane, 
au titlurile următoare: 

„ Părinţi, mie mult cinstiți — Voesc bine să trăiţi. 
„ Verşul Petri. 

. Verş la moartea episcopului loan Bob. 

„ Verş la moartea lui Vasile Ciaclan. 

„ Verş la moartea lui Teodor Muni. 

. Verg la moartea unui prunc de școală. 

. Verş la mort. 


Poezia 1. Părinți, mie mult cinstiți, este scrisă şi subscrisă 
de însuşi autorul ei: Paulet V., Vasilie, auditor theologiae, având 
datul: Die 28 Octobris S. V. 1814. Ea este o dedicație la adresa 
a doi călugări, cari, probabil, la datul acesta au primit cinul 
monachal şi numele călugăresc de Grigorie şi Boniiaţiu. Pe 
pagina a doua, unde se termină poezia, pe margine, se văd 
două subscrieri de aceeaș mână: Basilius Erdélyi şi B. Bonifatius 
Erdélyi or.: D. B. M. Relig., de unde sar puteă deduce, că po- 
ezia a fost dedicată însuşi învățătorului tatălui meu, adecă lui 
Vasile Erdélyi, care sar fi călugărit la 28 Octomvrie 1814, schim- 
bându-şi numele de botez în Bonifaţiu. Cine a fost celălalt că- 
lugăr, Grigorie, în lipsa de indicii, nu pot presupune. Din cu- 
prinsul poeziei sar constată, că pe atunci mănăstirea călugărilor 
basiliți din Blaj eră în stagnare, şi acum se exprimă bucuria, 
că iar se deschide «a științelor cămară» și portul călugăresc se 
arată iară. 

Poezia 2. Versul Petri, este scrisă pe dosul unei scrisori 
de examen în limba latină, care are datul 1808 şi subscrierea 
elevului Georgius Moldovan; litera inițială «N> e desemnată 
în trei colori: negru, roşu şi verde. Insaşi poezia este o mu- 
strare la adresa unui student cu numele Petru, care a părăsit 


ID O AUN 


* In părţile Dejului. Red. 
35 


— 490 — 


şcoala chiar când eră să treacă la filozofie, din cauza, că nu-i 
mai plăceă cartea latinească, ci numai cea românească; dar 
autorul necunoscut îl întreabă cu sarcasm: «Dar tu, Petre, ce-ai 
lucrat — Diacul cel lăudat?>, şi apoi îi spune, că acasă nu tre- 
buieşte; deci îl sfătuește, ca să nu se lase de pagubă de chel- 
tuelile de până acum pe la școale, făcând astiel mare supă- 
rare mamei sale, căci, având şi minte bună, ar fi păcat, — 
ci la toamnă să se întoarcă înapoi, scriindu-se la filozofie şi 
sfârşind apoi şi teologia. In manuscris poezia nu are titlu, iar 
eu i-am dat titlul acesta, dupăcum îl auzeam dela tatăl meu, 


Poezia 3. Vers la moartea episcopului loan Bob, este scrisă 
pe dosul unei scrisori de examen cu litere cirile, fără dat, a 
elevului Papp Gregorius. La sfârșitul poeziei se află datul: Blaj, 
2 Octomvrie 1830, adecă ziua morţii episcopului loan Bob, care, 
precum se arată în text, ar îi murit după ameazi. In poezie se 
amintesc şi unele instituțiuni create de episcopul loan Bob. 
Autorul poeziei nu este cunoscut, iar titlul i l-am dat eu, după 
cuprinsul şi datul poeziei, căci manuscrisul nu are titlu. 

Poezia 4. Vers la moartea lui Vasilie Ciaclan, este scrisă 
pe dosul unei rugări în limba latină pentru ajutor, fără dat, 
adresată episcopului Bob ori Lemenyi de un anumit Bisantius 
Papp. Autorul poeziei nu e cunoscut. De interes în poezia 
aceasta este, că repausatul student îşi ia rămas bun dela colegii 
săi după categoriile de studiu din timpul său: retori, humaniști, 
filosofi, principişti, gramatişti şi minorparvişti. 

Poezia 5. Verș la moartea lui Teoder Muni, este scrisă 
pe dosul unui «Contractus» în limba latină, încheiat între Petrus 
şi Paulus, despre un împrumut de 600 fl. cu zălogirea unui 
pământ, având datul Balâsfalvae, 31-a Martii, A. 1823 şi sub- 
scrierea Basilius Mihâlyi; sigur, e exercițiul de stilistică al unui 
student cu numele acesta. Autorul poeziei nu e cunoscut, 

Poezia 6. Vers la moartea unui prunc de școală, este sciisă 
pe dosul unui fragment de predică în limba latină, iar între 
şirele dela mijlocul strofei a șasea se află scris: Athanasii To- 
hati mp. 2-i anni Humanistae, Anno 1834. Autorul poeziei nu 
este cunoscut, iar titlul i l-am dat eu, după cuprins, căci în 
manuscris lipsește, fiind tăiată partea din sus a hârtiei pe care 
e scrisă. — In urmă 

Poezia 7. Verș la mort, este scrisă pe dosul unui «Supplex 
Libellus quo Ladislaus absolutus jam Philosophus et ad Theo- 
logiam non susceptus rogat suscipi», cu indicarea anului 1824 
şi subscrierea unui anumit Demetrius Rátz, adresat episcopului 
loan Bob; sigur, şi cererea aceasta este numai un exercițiu de 
stilistică. Nici autorul acestei poezii nu este cunoscut. 


— 491 — 


Acestea sunt poeziile indicate, după istoria și cuprinsul lor. 
Nu sunt de ceva valoare literară, dar sunt de interes pentru 
vechimea lor, când poezia română abiă începeă a-şi deschide 
aripile, ca să se ridice după o jumătate de veac la înălțimile 
la cari a ajuns azi. Apoi mai sunt de interes și pentru etno- 
grafia poporului nostru, căci ne dau dovezi și acestea despre 
cântecele populare dela morţi şi, în fine, doar şi pentru câteva 
date istorice ce le semnalează cu privire la şcoalele din Blaj. 


Am căutat să aflu ceva date şi despre vieața ieromona- 
hului Vasile Erdélyi, dar până acuma n'am putut află nici chiar 
aceea, când a mers la mănăstirea Strâmbului şi când sa de- 
părtat deacolo, După combinarea datelor cronologice evidente 
pe manuscrisele acestor poezii, a putut merge acolo numai 
după moartea episcopului loan Bob, și anume mai curând în 
anul 1831, dupăce la şcoalele din Blaj sa întrodus și cursul 
filosofic, amintit în poezia 4. 

Dar oare acest Vasile Erdélyi nu este identic cu ardeleanul 
«Ladislau Erdelistul, dascăl de limba latinească», candidat la 
şcoala domnească din laşi pe la anul 1817, ori cu Erdeli, pro- 
fesorul pentru limba latină și franceză şi pentru filosofie dela 
şcoala S. Sava din București, de prin anii 1820, — amintiți de 
d-l profesor lorga (Ist. lit. rom. în sec. XVIII, vol. I. Bucureşti 
1901, pag. 53 şi 524)? 

lată însă, ce-mi spuneă fericitul meu părinte despre călu- 
gărul Vasile Erdelyi dela mănăstirea Strâmbului şi despre şcoala lui. 

Despre vieaţa lui din trecut nu vorbiă cu nimeni niciodată și 
lumea credeă, că a fost exilat acolo, căci nimeni nu-şi puteă 
închipui, ca un om cu atâta învățătură să se fi retras de bună 
voie la o mănăstire atât de săracă şi de indosită de lume. El 
însă nici acolo nu şi-a îngropat talanţii, cu cari l-a dăruit Dum- 
nezeu, căci a adunat pe lângă sine mai mulţi băeţi mai măiișori 
de prin satele vecine, și în lipsa de şcoale româneşti pe atunci 
în jurul acela, i-a instruat în elementele tuturor învățăturilor ce 
puteau cuprinde cu mintea lor. Băeţii se susțineau cu merinde 
de-acasă, iar el, fiind bărbat cucernic şi orator bun, în Dumineci 
şi sărbători mai totdeauna îi eră bisericuţa plină de popor din 
satele vecine, așă, că de pâne mai nu trebuiă să se îngrijească 
nici el, nici școlarii lui, căci erau prescuri destule. Pentru alte 
alimente cultivă legumăritul, pomăritul şi stupăritul, și ţineă câ- 
teva capre pentru lapte. 

Cu deosebire excelă în cuvântări funebrale şi în luarea 
de iertăciuni, aşă, că adeseori eră chemat prin satele vecine la 
oameni în stare materială mai bună, ca să ţină cuvântări la în- 
mormântări și să iee iertăciuni, și în cazuri de acestea totdeauna 
se întorceă acasă încărcat de daruri, din cari apoi făceă bună 
parte şi şcolarilor săi. Erà om plăcut şi vesel, dar nici în mănie, 

35 * 


40 — 


nici în glume nu-și uită de starea sa călugărească. Trăiă simplu 
și posturile le ţineă cu toată stricteţa, şi aceasta o pretindeă și 
dela elevii săi. Tot așă de simplă îi eră și îmbrăcămintea şi 
locuința, de o curăţenie și ordine exemplară, cu toatecă el 
singur se îngrijiă de toate, căci nu erau alți călugări cu el, iar 
pe elevii săi îi luă în ajutor numai arareori, căci îi puneă să 
înveţe în continuu. Elevii locuiau pe la puţinele case din apro- 
piere și pentru învăţământ plăteau călugărului ceva bucate şi 
câţiva bani. Unii elevi cercetau şcoala aceasta câte 2—3 ierni, 
iar alţii o singură iarnă. 

Școală se ţineă numai iarna, căci în cealaltă vreme de 
peste an elevii mergeau acasă la lucrul câmpului şi la vite. 
Învățământul se incepeă cu scrisul și cetitul cu litere cirile din 
Bucoavnă, apoi se treceă la scrierea numerilor arabici şi a lite- 
relor latine. Inceputul învățământului se făceă cu scrisul și ce- 
titul literelor cirile, pentruca elevii să se poată folosi mai curând 
de cărţile bisericeşti, tipărite toate pe atunci numai cu litere ci- 
rile. Terminate acestea, se treceă la cetirea Ciaslovului şi a 
Psaltirei, apoi la cetirea Apostolului, iar paralel cu acestea se 
învățau cele patru operaţiuni principale aritmetice cu numeri 
întregi: adițiunea, subtragerea, inmulţirea și împărţirea, precum 
şi învăţarea de rost a cântărilor dela sf. Liturgie deodată cu 
melodiile lor, pentruca învățământul să nu tie monoton şi astfel 
obositor. Terminate şi acestea, se treceă la lucrul cel mai greu, 
la învăţarea troparelor, glasurilor şi antifoanelor, precum şi la 
a catavasiilor dela praznice, iar paralel cu acestea se învăţă şi 
tipicul dela Vecernie, Utrenie, Liturghie şi dela celelalte rân- 
duieli bisericeşti, precum dela cununie, sfeştanie, înmormântări 
şi altele, cu cari apoi învățământul de obiceiu se și termină. 

Precum vedem, învățământul avea un caracter exclusiv bi- 
sericesc, căci şi şcoala eră cercetată numai de tineri, cari se 
pregăteau pentru diecie, pentruca apoi să poată trece la cursul 
preoţesc dela episcopie. Dar învățatul călugăr Vasile Erdélyi 
nu se mulțămeă numai cu împărtăşirea acestor cunoștințe mo- 
deste bisericești, ci, din când în când, le împărtăşiă și cunoştinţe 
economice şi din istoria naturală chiar, arătându-le şi chipuri 
din regnul mineral, plantologic şi zoologic, ba chiar şi din antro- 
pologie, chipuri de cari se mirau foarte mult, — dintro carte 
mare, doară latinească. Pe rând i-a învăţat și câteva cântece na- 
ționale, cari încă le plăceau mult. — Mai mult le plăceau însă 
poveștile din trecutul vechiu și glorios al neamului românesc, 
ce le spuneă sara, adunaţi în jurul vetrii la foc. Când le spunea 
de Romulus, Remus, Roma, Traian, Decebal, Stefan cel Mare 
și Mihaiu Viteazul, le săltă inima de bucurie şi pare că creşteau 
văzând cu ochii, iar când le spuneă despre asupririle barbare 
din partea Turcilor şi a domnilor de pământ, de robie, iobăgie, 
Constantin Brancoveanu, Horea, Cloșca şi Crişan etc., li se 


— 493 — 


strângeă inima de durere, apoi li se încleștau dinţii şi pumnii 
de mănie şi nu puteau adormi până noaptea târziu, iar dimi- 
neața se trezeau obosiţi şi palizi la față. Intr'astiel de cazuri 
îi îndemnă şi mai mult la învățătură, mai cu seamă pe tinerii 
din părinţi cu stare materială mai bună, căci numai prin învă- 
țătură cât mai multă, ziceă el, va scăpă şi neamul românesc de 
apăsările cele grele dela alte neamuri şi va ajunge şi el la o 
stare mai bună. 

Dar iată, cum îşi instruă elevii şi într'alte privinţe: 

— Măi Ioane, agrăi odată pe tată-meu. 

— Placă, Sfinția Ta. 

— Tu scrii acum foarte bine. 

— Sfinţiei Tale am să mulţămesc. 

— Ba lui Dumnezeu, fătul meu, carele ţi-a dat mintea cea 
bună, căci fără darul lui Dumnezeu, omul ori cât ar iucră, tot 
nu poate face nici un lucru bun. Să ştii însă, că scrisoarea este 
numai un meșteşug, ca să ne însemnăm lucrurile cele bune, ca 
să nu le uităm și să învețe şi alții din ele, până trăim noi, ori 
după moartea noastră. — Astfel explică rostul scrisoarei. 

Altădată îl agrăi; 

— Măi loane! 

-— Placă, Sfinţia Ta. 

— Tu şi cânţi bine. 

— lar Sfinţiei Tale am să mulțămesc, căci Sfinţia Ta ma 
învăţat şi a cântă. 

— Ba iarăş lui Dumnezeu, carele ţi-a dat glasul cel frumos. 
Dar să știi, că nici vorbind, nici cântând nu trebue să strig 
prea tare, căci Dumnezeu ne aude chiar şi bătăile inimei. Când 
cântăm, trebue să cântăm cu frica lui Dumnezeu şi la înțeles, 
ca și poporul să priceapă învăţăturile, ce se cuprind în cuvin- 
tele cântării, și toți să se umple de râvnă cătră Dumnezeu și de 
dragoste unul cătră altul. — Astfel explică rostul cântării, şi 
numai pe cei mai slăbuți, dar silitori, îi lăudă câteodată, ca să-i 
îmbărbăteze, iar pe cei mai talentați și cu progrese mai pro- 
nunțate îi lăudă foarte arareori, căcl ziceă, că îşi fac numai da- 
torința, și aceasta o priveă de cea mai mare laudă pentru orice 
om dăruit cu mai mare dar dela Dumnezeu. 

Pe unul bătăuș îl agrăi astfel: 

— Măi Petre, 

— Placă, Sfinția Ta. 

— Tu eşti un fecior foarte tare. 

— Dar sunt alții mai tari şi decât mine. 

— Drept ai răspuns, dar mai tare decât toţi este Dum- 
nezeu. Dar ştii tu, pentru ce a dat Dumnezeu omului puterea? 


— Pentruca să poată lucră şi să aibă cu ce trăi. 


— 494 — 


— Drept ai, dar nu numai pentru atâta. Dumnezeu a dat 
omului puterea, pentruca să lucre şi pentru cei neputincioşi și 
pentruca să apere pe cei mai slabi decât el şi nu să-i bată, 
cum faci tu cu cela și cu cela. 

lar pe unul de gazdă îl agrăi aşă: 

— Măi Vasilică! 

— Aud, Sfinţia Ta. 

— Tu vei fi odată om bogat. 

— Părinților mei am să mulțămesc, dela cari voi moșteni. 

— Și lui Dumnezeu, îl întregi înțeleptul călugăr, și apoi 
hărniciei minţii tale, de-i lucră și tu şi vei cruțà ca și părinții 
}ăi, căci tot darul de sus vine, dela Părintele luminilor, cum se 
zice la Sfânta Liturghie. — Dar ştii tu, pentruce a dat Dum- 
nezeu unor oameni avere mai multă ca la alţii, iar altora nu 
le-a dat chiar nimic? Pentruca fiecare, în măsura averii ce o 
are, să ajutoreze pe cei săraci și să facă daruri la sfintele bi- 
serici în semn de mulțămită lui Dumnezeu pentru ea. — Şi 
aşă mai departe. 

Astfel eră şcoala călugărului Vasile Erdélyi dela mănăstirea 
Strâmbului din hotarul Chiueştilor, mărginiş cu hotarul Măgogii. 
Precum se vede, eră un om cu mintea şi inima la loc, și voiă 
şi ştiă să se facă folositor neamului său, deşi intr'un cerc foarte 
restrâns, chiar și în singurătatea din acel loc retras și departe 
de sgomotul lumei. 

Odihnească în pace! 

(Urmează cele 7 poezii, despre cari s'a vorbit mai sus, transcrise cu 
litere latine). 


Gherla, 8/21 Martie 1913. 


PO LOLOE. 
Balade popotăle. 
IX. 


ut AS 
Toma Alinos. 
Auzită dela Maria Nistor Zdrenghea din Sebeşel, 


In temniţă Nouă ai că şi-o robit, 

La Băiţă Nime ?n lume m'o-auzit. 
Zace Toma d-Alinos, Când nouă ai şi-o "mplinit, 
Voinic tinăr și frumos, Maică-sa c-o d-auzit, 

Nici musteţe nu ’nfirară Și la Toma că so dus 


Şin temniță că-l băgară. Şi din graiu aşà i-o spus: 


— 495 — 


— Nu ştiu, Tomo-ai făcut rău, 
Ori te-o bătut Dumnezeu; 
Nu știu rele ai făcut, 

Ori Dumnezeu te-o bătut. 
Toma din graiu îmi grăiă: 
— Maică, măiculeana mea, 
De-ai făcut cuiva vrun bine, 
Fă şi acuma cu mine: 

Du-te tu la domni, fă bine, 
Şi te roagă pentru mine. 
Maică-sa îl ascultă, 

Cum ziceă, aşă făceă, 

La domni în sus se duceă, 
Cătră ei aşă grăiă: 

— Domnilor solgăbirauă, 
Sloboziţi-mi pe Toma, 

Că nouă ai o robit, 

Şi-acum vremea i-o venit, 
Vremea de căsătorit. 

Domnii rău se încruntă, 
Cătră ea aşă grăiă: 

— Mergi, muiere, îndărăpt, 
Că-ţi slobod un glonț în pept! 
Legea Tomii că-i făcută, 

Că mâne pe prânzul mare, 
Când ies domnii la schimbare, 
Pe Toma-l scot la pierzare. 
Trii bărdași, 

Din trii orașe, 

Furcile i-le gătesc 


Și doi ţapa i-o cioplesc! 
Dacă auzea așă, 

Fa rău că se spăimăntă, 
Și la Toma iar mergeă 

Și plângeă, 

Și îi spuneă. 

lară Toma îi grăiă: 

— Maică, măiculeana mea, 
Du-te tu la grajd în jos 
Şi-mi înşală murg frumos, 
Inşală-l cu nouă şei 

Și "nfrână-l cu nouă frâne 
Și vină cu el la mine! 
Maică-sa l-o ascultat, 

Ea acasă c-o plecat, 

Şi murg sur o înșelat, 

Şi la Toma c-o plecat, 
Murgu-odat'o rânchezat, 

Și temniţile s-or spart. 
Râncheză a douaoară, 

Pe toți domnii să-i omoară, 
Şi toţi robii că scăpară. 

lar domnii din graiu grăiă: 
— Du-te, Tomo, sănătos, 
C'aşă ţi-ai voit frumos. 

— Eu mă duc, dar iară viu, 
Că nouă ai am robit, 
Sabia s-o ruginit; 

Acum viu, s'o șurluesc, 

Şi ’n sânge s-o clătăresc. 


X. 


Corbea Haiducul. 
Auzită dela Gheorghe Zdrenghea din Sebeşel. 


Verde foaie ş-o leleă, 
Corbea o mumă-şi-aveă, 
Ea la el că se duceă, 
La Stefan Vodă întră, 


Cătră el aşă grăiă: 
— Dare, doamne Stefan Vodă, 
Ce mi-i Corbea vinovat, 
De mi-l ţii atât legat? 


— 496 — 


Stefan-Vodă-așă 'mi zicea: 
— Pe Corbea l-am logodit, 
lară co fată de craiu, 

lară ’ntrun miljoc de plaiu: 
Din săcure-i săcurită 

Şi din bardă-i bărduită 

Și din teslă-i tesluită, 

La capete-i țintuită. 

lar ei bine că-i păreă 

Și la Corbea se duceă. 
Dară Corbea ce-mi ziceă?.. 
— Ce vii la mine râzând, 
Ori te-or îmbunat cu cevă? 
— Nu m-or îmbunat pe mine, 
Că te-or îmbunat pe tine. 
C'o zis, că te-o logodit, 
lară œo fată de craiu, 

lară ?ntrun miljoc de plaiu: 
Din săcure-i săcurită 

Şi din bardă-i bărdășită 

Și din teslă-i tesluită, 

La capete-i ţântuită. 
Corbea trist că îmi râdeă, 
Cătră ea așă ziceă: 

— Poale lungi, cătrinţă scurtă, 
Muere nepricepută! 

Aia nu-i nevasta mea, 

Ci, maico, îi țapa mea, 

In car” să mă pue ’n ea. 
Du-te tu, maico, acasă 

Și îmi scoală nouă sate, 
Nouă sate 

De pe baltă, 

Şepte, opt, 

De peste Olt, 

Și judeţul mare tot. 

Și scoate pe roibu-afară 

Şi vină la mine iară! 

Ea acasă se duceă, 


Nouă sate că sculă, 

Nouă sate de pe baltă, 
Şepte, opt, 

De peste Olt, 

Și judeţu-ăl mare tot. 

Şi pe roibu că-l prindeă 

Şi afară că-l scoteă, 

De căpăstru că-l luă, 

Drumul mare şi-apucă, 

Cu negustori sentâlniă, 

Ce dela târg că veniă, 

Cătră ea aşă ziceă: 

— Babă neagră şi 'nfocată, 
Nu ţi-e roibul de vânzare, 
Să-ţi dau galbini și parale? 
De nu-ți trebă banii mei, 
Să-ţi dau herghelii de cai, 
Să-ţi dau, babă, până m trii, 
Să-ţi dau, babă, până ’n patru, 
Să-ţi dau, babă, până ?n nouă, 
Să ne dai pe roibul nouă. 
Mută, surdă se făceă 

Și drumul că şi-l ţineă, 

La Stefan Vodă ajungeă. 
Stefan Vodă o vedeă 

Și lui bine că-i păreă 

Şi din gur-așa-i ziceă: 

— Babă neagră şi 'nfocată, 
Nu ţi-i roibu de vânzare, 
Să-ţi dau galbini şi parale? 
De nu-ţi trebă banii mei, 
Să-ţi dau herghelii de cai, 
Să-ţi dau, babă, până ’n trii, 
Să-ţi dau, babă, până ’n patru, 
Să-ţi dau, babă, până ’n nouă, 
Să ne dai pe roibu nouă. 

— Dare, doamne Stefan-Vodă, 
Nu mi-i roibui de vânzare, 
Ci mi-i roibu de 'nzestrare, 


— 497 — 


Să te 'nzestrez, Măria Ta, 
Ca să slobozi pe Corbea. 
lar lui bine că-i păreă, 
După Corbea trimeteă 

Și afară că-l scoteă; 

De bătrân ce îmi eră, 
Două barbe că aveă: 

Cu una se copereă 

Şi una şi-o aşterneă. 
Stefan Vodă ce-mi făceă? 
Doi bărbieri că aduceă 

Să mi-l radă haiduceşte, 
Haiduceşte, chip domneşte. 
Dupăce se isprăveă, 
Mumă-sa aşă ziceă: 

— Dare, doamne Stefan Vodă, 
Să îi dai ţoalele tale, 

Să 'mbuibe roibu cu ele, 
Să nu facă vreo ocară, 


Vreo ocară, 

Vreo măscară, 

Să se ducă veste'n țară. 
Stefan Vodă ce făcea? 
Ţoale bune că-i dădeă, 
Corbea calu "'ncălecă, 

I plimbă, 

L înfierbântă, 

Mâna pe mă-sa puneă, 

Din dărăptu-i-o-aruncă, 
Peste zid că imi săreă, 

Și din gură-așă grăiă: 

— Dare, doamne Stefan Vodă, 
Să mai rămâi sănătos, 

Că la bună mân-am fost! 
Vodă stă şi cuvântă: 

— Hot viclean şi blăstămat, 
Mă lăsă gol, despoiat! 


XI. 


Mă dusei la ciobănie. 


Auzită dela Nicolae Filimon din com. Sebeşel. 


— Mă dusei la ciobănie 
Co oiță ca o mie, 

Și plecai cu ea la munte, 
Să mă fac bogat de frunte, 
Dar mă aflai păgubit, 

Că toate le-am călbejit. 
Vândui piei bune şi rele, 
Cumpărai capre pe ele 
Nădăjduind foarte tare, 
Că m-oi face gazdă mare. 
Plecai cu ele pe plaiu, 
Nici merinde nu luai, 
Făr'o coaje de mălai, 
Uscată de nouă ai. 

Șezui jos şi mi-o mâncaiu, 


Cojiţa cea de mălaiu. 
Până coaja se gătă, 
Caprele se depărtă, 

Dup'o coastor apucat, 

Și eu nu le-am mai aflat, 
Și căutând după ele, 

O vai de zilele mele! 

Mă 'ntâlnii cu văru lup, 
Şi zisei: măi lupe, vere, 
Nu mi-ai văzt caprele mele? 
El se făceă surd şi mut, 
Parcă nu le-ar îi văzut. 
Dacă trântii bâta jos, 

El spuse, că mi-le-o 'ntors. 
—- «Ca să nu-ți fie bănat, 


Ştiu că-ţi place, ce-am lucrat: 


Pe costiţe 
Tot osiţe, 
Pe la stâni 
Tot căpățini, 
Pin poloage 


— 498 — 


Tot plotoage, 

Pe părauă 

Ciocărană. 

Cât îi dosu după piatră, 

Is numai spinări de capră». 


XII. 


Radu lui Busuioc. 
Auzită dela Gheorghe Zdrenghea din com. Sebeşel. 


Pe culmiţa dealului 
Merge muma Radului, 
Tot plângând şi suspinând 
Și de Radu întrebând. 

Și pe Radu că-l găsiă 

Și din gură-aşă-i grăiă: 
— Radule, Răduţul maicii, 
Lasă-te tu de hoţie, 

Să nu mori în pușcărie! 
Şi Radu c-așă-i ziceă: 

— Maică măiculeana mea, 
De hoţii nu moi lăsă 
Până capwn sus mi-o stă! 
Maică-sa c-aşă-i ziceă: 

—- Radule, Răduţule, 

Al maicii drăguţule, 
Lasă-te tu de furat, 

Să nu mori tu W'impușcat 
Și de iatagan tăiat! 

— Maică, măiculeana mea! 
De furat nu m-oi lăsă, 
Până capwn sus mi-o stà. 
lar maică-sa-l blăstămă: 
— Radule, Răduţul maicii, 
Când în codru vei tună, 
Trei poteri de te-ar călcă, 
Trei poteri de trei laturi, 
Să te taie bucături! 

Radu din graiu iar grăiă: 
— Maică măiculeana mea, 


Când am fost mai mort de beat, 
Trei poteri că mi-am prădat, 
Dar acuma că sunt treaz, 
Nici la şepte nu mă las, 
Că-s voinic cu comănac, 
Verde ca frunza din fag, 
Ştiu poterei ce să-i fac! 

Nici vorba nu isprăveă, 
Potera că-l ocoleă, 
Harâmbașu-aşă grăiă: 

— Staţi, ficiori, și dați cu foc, 
Doar ne bate vr-un noroc 
Dela Radu Busuioc, 

Tot în galbini să mă joc! 
Radu stă şi îi priviă, 

Cătră harâmbaș grăiă: 

— Harâmbaş al poterii, 
'Ntoarceţi potera "ndărăpt, 

Să nu-ți dau un glonţ în piept! 
Mi-i milă de poteraşi, 

Că le rămân copii săraci. 
Harâmbașul n-ascultă, 

Poterii poruncă da 

Cu gloanţe în el să puşte 

Și la pământ să mi-l culce, 
Dară Radu ce-mi făcea? 
Gloanţele le sprijineă 

Și "ndărăpt le trimeteă, 
Toată potera fugeă, 


— 499 — 


XIII. 


Petru Haiducul. 
Auzită dela Gheorghe Zdrenghea din Sebeşel. 


Cine strigă, Doamne, strigă, 
Cine strigă ?n Țarigrad? 
Strigă "nălțatu 'mpărat: 

— Copii, copilaşii mei, 
Cari auziti, 

Cari n-auziți? 

Să-mi aduceți iară mie, 
lar pe Petru Haiduc Petru 
Din munții Catrinului, 
Din frunza Vişdeiului, 
Dela umbra teiului! 

Nime ’n lume nu află, 
Să facă fapta asta, 

Numai trei sarii de Turci, 
Tot călare pe cai murgi, 
Cai cu coade înodate, 

Cu cioltare de bumbac, 
Cum stă bine la băiat. 
Culmea ’n munte şi-o luă, 
La haiduc Petru mergeă, 
Dedeparte, că-l vedeă; 
Când sufletul că-l suflă, 
Vijdeiu ’ncolo se dă; 
Când sufletul şi-l trăgeă, 
Vijdeiul pe el veneă. 
Turcii tare se'ngrozeă, 
Dedeparte că strigă: 


— Petre, Petre, haiduc Petre, 


Dai-te nouă legat, 
Ca să nu mergi vătămat? 


El din gură-aşă zicea: 

— Nu-s muere cu bărbat, 
Să mă dau vouă legat, 
Sunt haiduc cu comânac! 
De-oi scoate ăl ciobâltac, 
Oi vedeă ce-o să vă fac! 
Dară de-ţi îi învăţaţi 

Și de cineva mânaţi, 
Haideţi voi în nentea mea, 
Să nu zică cineva, 

Că merg de frica cuiva! 
Fi în nente că mergeă, 
lar el după ei păşiă, 

La 'mpăratu se duceă. 
Impărat când îl vedeă, 
Frigurile că-l prindeă, 

La haiduc Petru ’mi băteă 
Mustăţile 

Braţele, 

Şi părul călcâiele. 

Petru cătră el ziceă: 

—  Impărate 

Inălțate, 

De-ar îi lăsat Dumnezeu 
Să-se taie capul tău, 

Cum ţi-l-aş mai tăiă eu! 
Da 'mpăratu-așă zicea: 

— Du-te, Petre ?n haiducie, 
De mine să nu-ți mai fie! 


XIV. 


Blăsteme. 
Auzită dela Maria lui Nistor Zdrenghea.din Sebeşel. 


La miljoc de codru verde, 
Un mic focuşor se vede, 
Lângă el cine-mi şedeă? 


“Da un voinic potcoveà 


In sfânta Dumineca, 
Cu potcoave de aramă, 


— 500 — 


Cu cuie de sârmă dalbă. Ș-un picior cu şold cu tot! 
Mândra lui pe'ci treceă El din graiu aşă grăiă: 

Și din graiu așă grăiă: — Mâudro, mândruleana mea, 
— Turc îmi eşti, Da tu cum te-ai îndurat, 


Tătar îmi eşti, 

De tu murgul potcoveşti 
In sfânta Dumineca 

Cu potcoave de aramă, 
Cu cuie de sârmă dalbă? 


De-aşă rău mai blăstămat? 
Că eu să mă fi "ndurat, 

Mai rău te-aș fi blăstămat: 

— Mândro, mândruleana mea, 
Bădiţ, bădişorul meu, Când ţi-o fi lumea mai dragă, 
Facă-se pe gândul meu, Să-ţi pice cosiţa 'ntreagă; 

Nu mi-ai merge d-aşă mult,  Rupă-se mărgelele, 


Murgul ţi-se poticnească, Să le-aduni cu deştele; 

Sabia te sprijinească, Să-ţi pice inelele, 

Şi-aşă rău să nu te taie, Să te mânce rugile, 

Num-o mână ş-un picior, Ca pe min’ gândurile! 
XV. 


Ibovnica 'nșelată. 
Auzită dela Maria Nistor Zdrenghea din com. Sebeşel. 


Sus în sus și mai în sus, După sculuri de mătasă, 
Sus în sus, pe râu în sus După marfă femeiască, 
Sunt trii căsi nevăruite, Şi-acum veste mi-o sosit, 
Cu şindile-acoperite Că badiul mi-o poruncit, 
Dară 'n căsi cine ședeă? Ca să mă duc să-l cunun. 
O maică cu fie-sa. Nu ştiu, duce-m-oi ori ba, 
Maică-sa din graiu grăiă, Ori mai rău l-oi blăstămă. 
Cătră fie-sa ziceă: — Ba tu, fic-acum îndată 
— Nu ştiu, fiică, ce-i cu tine, Frumuşel tu mi-te gată, 
Că eu, fiică, tot lucrez, Şi te du şi îl cunună... 

Şi tu, dragă, tot oftezi? Pân-acuma ibovnică, 


— Maico, pun mâna la piept, D'ici încolo nănăşică. 
Și, maico, ţi-oi spune drept, Şi dacă li-i cunună, 


Cam avut un ibovnic, La masă viti așeză, 
Mândru, tinăr şi voinic, Păharu ’n mână-i luă 

Și noi că ne-am înțeles Şi aşă vei închină: 

Şi eu, maică, l-am trimes, Să trăieşti, fine, cu bine, 
La târgul Braşeului Să n-ajungi ziua de mâne; 
După fir Să trăiască şi fina, 

De ibrişin, Să n-ajungă Sâmbăta... 


Vasile Zdrenghea,. 


— 501 — 
CRONICA. 


+ Regele Carol I. 


Mănăstirea dela Curtea de Argeş adăposteşte, din toamna 
acestui an, un mormânt proaspăt. Noul ctitor al acestui minunat 
lăcaş dumnezeesc, regele Carol l, şi-a ales loc de odihnă lângă 
mormintele lui Neagoe Basarab şi al Doamnei Despina. Astiel 
amintirea marelui voevod şi rege, care a redat ţării și armatei 
româneşti renumele ei străbun şi a aşezat nouă temelii statului 
român prin însemnate reforme politice, economice şi sociale, 
va rămâneă pururea legată de cel mai sfânt și strălucit monu- 
ment istoric al Ţării Româneşti. 

Românii din Ardeal au perdut în acest mare domnitor un 
luminat binevoitor. Paginile, ce se vor scrie peste vre-o câteva 
decenii, pe temeiul actelor diplomatice, vor aveă darul să des- 
velească solicitudinea şi dragostea sa pentru noi, pe care şi-a 
manifestat-o totdeauna în chipul cel mai înțelept. 


Aşezământul nostru cultural îşi ţine de datorie a depune 
o lacrimă pe mormântul marelui rege, sub a cărui stăpânire 
cultura românească a luat avânt în proporţie egală cu progresele 
mari, făcute pe toate celelalte terene ale vieţii publice. Inaintarea 
culturei naţionale a devenit una din preocupările principale ale 
Domnului și Regelui Carol. «Puterea unui stat modern se mă- 
soară mai ales după gradul culturei sale intelectuale» — spuneă 
la inaugurarea Universităţii din Bucureşti, şi puneă drept țel al 
culturei româneşti, ca România să devină un centru de lumină 
în Orient. De aceea aveă un așă de viu interes pentru Aca- 
demia Română, al cărei preşedinte de onoare a fost. Cuvân- 
tările şi comunicările sale istorice, ţinute în incinta acestei înalte 
instituţii, vor rămâneă tot atâtea podoabe ale elocinței și ştiinţei 
române. 

«La temelia acestui templu se află limba, această duioasă 
limbă românească, ce mi-a devenit îndoit de scumpă din ziua 
când am auzit-o răsunând pe buzele neuitatei mele copile şi 
de când, spre a mea mângăiere, urmaşii mei o grăiesc în jurul 
meu» — spuneă regele într'o cuvântare ţinută la Academia 
Română în 1 Aprilie 1905. 


— 502 — 


[Iubind aşă de gnult limba noastră, s'a pus serios pe studiu, 
a cetit ani de-a rândul și a adnotat cărţile bisericești, cronicile 
vechi şi pe cei mai buni scriitori ai noștri. În chipul acesta 
şi-a însuşit limba bogată, ce se distinge printr'un stil energic, 
colorat şi învrâstat cu multe expresiuni vechi şi poporale. In- 
sufleţit de aceeaș dragoste pentru limba poporului, a iniţiat 
cu cheituiala sa, sub auspiciile Academiei, lucrarea marelui 
dicţionar etimologic al limbei române. «Nu mai puţin însă tre- 
buie să ne ocupăm şi de viitor», spuneă în ședința solemnă a 
Academiei, «de limba noastră, care sa păstrat neatinsă în câm- 
piile roditoare ale Dunării, aceste ținuturi încântătoare, descrise 
cu măiestrie şi întro limbă așă de curată de poetul nostru po- 
pular V. Alexandri. Ce sarcină mai dulce poate aveă Academia, 
decât a luă sub paza sa această limbă veche, pe care poporul 
o înțelege și o iubeşte!» 

In amintirea aniversărei de 25 ani de domnie, serbată în 
1891, regele a înființat «Fundaţiunea Universitară Carol I», cu 
destinaţia de a intreţineă un local de întrunire cu o bibliotecă 
pentru studenţiiuni versitari şi de a le da ajutoare. Aceeaş solici- 
tudine a arătat-o regele Carol și culturei artelor, sprijinind des- 
voitarea talentelor în artă şi dând ajutoare pentru artişti. 

lar testamentul lăsat in urma sa este o dovadă clasică de 
înţelepciunea sa şi de nemărginita sa iubire față de ţara şi de 
poporul, ce-i încredinţase destinele lor. 

La sfârşitul domniei sale i sau putut repetă cu tot dreptul 
cuvintele elogioase, ce i le-a adresat împăratul Germaniei Wil- 
helm II: «Domniei înțelepte şi energice a Maiestăţii Voastre 
peste un popor deștept și destoinic se datorește dacă România, 
după grele lupte, a devenit un membru deplin îndreptățit şi 
cu vază în sfatul popoarelor şi dacă sub sceptrul Maiestăţii 
Voastre fiecare Român se poate bucură de mândra conștiință, 
de a face parte dintrun stat care, ca purtător al unei culturi 
străvechi, are simpatiile binevoitoare ale tuturor naţiunilor civi- 


Jizate». C. 
+ 


Doliul istoriografiei române. In In Dimitrie A. Sturdza, a pierdut 


timpul din urmă istoriografia noastră 
a avut să îndure grele pierderi prin 
moartea alor trei distinși reprezentanți 
ai săi. 


statul român pe unul dintre distinșii 
patrioți din marea generație, care a 
creiat România contimporană și a adus 
în tot cursul vieții sale însemnate ser- 


— 503 — 


vicii tronului şi țării. Dar și știința ro- 
mânească şi înaltele noastre instituții 
culturale pierd în D. A. Sturdza pe un 
însemnat reprezentant. «E! însuși autor 
de lucrări prețuite pe terenul istoric, 
intemeietor al numismaticei române, 
— spun alcătuitorii prinosnlui, ce i-sa 
oferit la împlinirea celor şaptezeci de 
ani ai vieţii sale — a sprijinit necur- 
mat tipărirea izvoarelor externe ale 
istoriei româneşti, făcând din colecția 
Hurmuzaki una din grijile sale de că- 
petenie, a dat o bază bogată şi sigură 
cercetărilor asupra epocei de regene- 
rare a poporului român în Acte «și Do- 
cumente relative la renașterea Româ- 
niei» și mai presus de toate, îmbogă- 
tind Academia Română cu neprețuite 
izvoare, cuprinzând vieață din vieața 
neamului nostru, a pus temelii nezgu- 
duite Academiei Române, menită să 
întrupeze unirea sufletească a popo- 
rului român», În anii din urmă, retras 
de pe arena luptelor politice, a ţinut 
să-şi încheie laborioasa vieață cu o 
serie întreagă de memorii cetite la 
Academia Română, despre cele mai 
însemnate fapte istorice, al căror mar- 
tor a fost şi el însuşi. 


ki Nicolae Dobrescu, profesor la fa- 
cultatea teologică din Bucureşti, sa 
stins încă în vara acestui an. Tinărul 
istoric a dus cu sine în groapă multe 
speranțe, ce le legam de spiritul său 
ager şi pătrunzător, ca și de stăruința 
sa neobosită. In răstimpul scurt de 
abiă zece ani, cât i-a fost dat dela 
D-zeu să-și desvoalte activitatea sa isto- 
rică, ne-a dat o seamă de lucrări ce 
se pot consideră între cele mai bune 
scrieri istorice apărute la noi în aceşti 
ani. In anul 1905 a tipărit «Studii de 
istoria bisericii române contimporane», 
în acelaș an a scos la Budapesta 
«Fragmente privitoare la istoria bise- 


ricii române». În anii următori au mai 
apărut: Istoria bisericii române din 
Oltenia, Bucureşti 1906. Editura Aca- 
demiei române. Un memoriu al mitro- 
politului Atanasie, Buc. 1906. Docu- 
mente şi regeste privitoare la Con- 
stantin Brâncoveanu (în colaborare cu 
C. Giurescu), Buc. 1907. Contribuţiuni 
la istoria bisericii române în secolul 
al XV, Buc. 1907. Episcopul Meihi- 
sedec, Buc. 1907. O privire istorică 
asupra calendarului bisericesc, Vălenii 
de Munte 1908. Lecţia de deschidere 
a cursului de istoria bisericii române, 
Buc. 1908. Detectuositatea alegerii epi- 
scopilor şi mitropoliților la noi, Buc. 
1909. Lămuriri canonice-istorice asupra 
sinodului, București 1909, Mitropolitul 
Andrei Şaguna, Buc. 1909. Introduce- 
rea creştinismului la Români, Vălenii de 
Munte 1910. Mitropolitul Antim Ivi- 
reanul Buc. 1910. Istoria bisericii ro- 
mâne, Vălenii de Munte 1913. In «Frag- 
mentele» sale, ca şi în biografia mi- 
tropolitului Șaguna s'a ocupat cu multă 
dragoste de problemele istoriografiei 
noastre ardelene, iar în Istoria biseri- 
cii române a tratat într'o extensiune 
neobicinuită până acum și trecutul bi- 
sericii din Transilvania. lată, de ce ne 
asociem şi noi la regretele unanime, 
cari le-a lăsat tinărul savant Nicolae 
Dobrescu. 


Dr. loan Mihalyi de Apșa, fiscul 
comitatens al Maramurășului, şi-a câ- 
știgat recunoștinţa generală a istorio- 
grafiei române prin Diplomele mara- 
murășene, tipărite în anul 1900. Acea- 
stă importantă publicaţie scotea atunci 
la lumină pe un zelos muncitor, despre 
care cei din jurul lui știau de mult că 
îl preocupă intensiv trecutul frumosului 
colț de ţară al Maramurășului, cu voe- 
vozii, boerii, nobilii şi țăranii săi ro- 
mâni de odinioară. Volumul al doilea 


— 504 — 


aveă să urmeze şi eră aşteptat cu mult 
interes. In toamna aceasta, refugiat 
dinaintea invaziei dușmane, s'a stins 
şi el. Pe mormântul său proaspăt de- 
punem şi noi o lacrimă în conștiința, 
că loan Mihalyi nu a fost uumai un 
erudit, ci şi un bun Român, cu nețăr- 
murită dragoste pentru cultura nea- 
mului său, ceeace este, în împrejură- 
rile din Maramurăș, o imensă jertfă și 


o strălucită virtute. 
* 


+ Poetul Dimitrie Anghel. In 
împrejurări neobicinuite şi dureroase 
s'a stins în ziua de 13 Noemvrie in 
lași poetul Dimitrie Anghel, unul din 
scriitorii noștri cei mai de seamă din 
generația mai nouă. — Născut în anul 
1872 în laşi, poetul Anghel şi-a început 
studiile în orașul său natal şi le-a 
urmat în Paris, unde a petrecut vreme 
îndelungată. Intors în țară, a desvoltat 
o activitate literară foarte vie, scriind 
o serie întreagă de lucrări în versuri 
şi în proză, mai multe dintre ele în co- 
laborare cu regretatul St. O. Iosif, şi 
distingându-se prin gingăşia simțirii, 
prin puterea imaginaţiei şi prin fineţea 
stilului. Lucrările sale de căpetenie 
sunt: În grădină (poem), Fantazii 
(versuri); Triumfu! vieții, Steluţa, Fan- 
toma, Povestea celor necăjiţi (proză). 
In colaborare cu St. O. Iosif: Calei- 
doscopul lui A. Mirea (două volume, 
versuri), Legenda Funigeilor (poem 
dramatic), Cometa (piesă în 3 acte, 
în versuri), Carmen Saeculare (poemă 
istorică). Mai departe: Cireşul lui Lu- 
culus, Portrete (proză) şi numeroase 
traduceri. 

lată, cum îl caracterizează d-l V. 
Savel într'un articol scris imediat după 
trecerea din vieaţă a regretatului poet: 

«Fire de artist de elită, Anghel a 
înțeles de timpuriu taina versului, pe 
care îl lucră ca un sculptor îndrăgo- 
stit de daltă. El a ştiut să aprecieze 


noțiunea cuvintelor. Cuvinte de prisos 
nu găsești la el, deși din neașteptata 
lor împărechere a știut să redeă ima- 
gini nouă, să evoace cu delicateţă 
amintiri, sau să fie tranșant şi ironic, 
Multe lucrări, cu care oricare altul 
Sar fi mândrit, el le distrugeă, simţul 
lui estetic nefiindu-i satisfăcut, lu- 
crarea nemulțumindu-l. lubitor al for- 
mei rari, a imaginei care să surprindă, 
a analizei adânci a sufletului omenesc, 
artist cărnia-i plăcea opera desăvârșită, 
aşă eră Anghel. 

Activitatea lui literară, prodigi- 
oasă uneori, cu lungi tăceri altă dată, 
şi-a găsit adevărata expansiune în 
epoca în care revistele luaseră și la 
noi un mare avânt, iar publicul cetitor 
începuse a urmări cu atenţie pe scriitori. 


Colaborarea cu  losif, un fapt 
unic aproape în analele literaturei 
noastre, a ținut până în clipa, când 
cei doi poeţi au hotărît de bunăvoie 
să o destacă, urmându-și fiecare calea 
lui. Sau despărțit prietini, și vorbe 
grele — după cum le-ar dori mulțimea 
anonimă, mau căzut între ei. Anghel 
şi-a continuat acea minunată proză, 
pe care nimeni până la el nu o scri- 
sese; fostul lui tovarăş publică poezii 
lirice şi compuse imnul pe care azi 
îl cunoaște țara întreagă. 


Și după acea epocă plină de fe- 
cunditate, care urmă la Anghel — un 
admirabil om de lume — a urmat o 
epocă de tăcere relativă, o urmare, 
poate, a surmenajului». 


D. Anghel a fost cunoscut şi în 
persoană la noi în Ardeal, de când 
luase parte cu alți scriitori tineri la 
un matineu literar din Sibiiu, unde 
cetise ceva din lucrările sale. Trecut 
din vieață aşă de curând, ca și tova- 
răşul său St. O. losit, el va trăi în lu- 


crările sale, 
+ 


— 505 — 


+ Samuil Poruţiu şi Alimpiu 
Barboloviciu. «Asociatiunea» noastră 
a perdut la începutul lui Decemvrie 
n. doi veterani membri ai săi: pe 
consilierul ministerial în retragere Sa- 
muii Poruțiu din Bistriţa, fost membru 
fundator, răposat în vârstă de 94 ani, 
și pe octogenarul Vicar episcopesc al 
Silvaniei Xliipiu Barboloviciu, fost 
timp îndelungat directorul despărță- 
mântului Șimleu. — Samuil Poruţiu, 
pe vremuri un distins funcționar, se 
bucură de cea mai mare stimă în 
orașul, în care-şi petrecea anii bătrâ- 
neţii. —  Regretatul Vicar Alimpiu 
Barboloviciu, o figură marcantă, cu- 
noscută dela adunările generale ale 
Asociaţiunii, al cărei călduros spriji- 
nitor a fost totdeauna, s'a distins ca 


orator și ca zelos scriitor bisericesc. 
* 


f Gavriil Hango. In cursul tur- 
burărilor din timpul din urmă a închis 
ochii pe vecie, isbit năpraznic de o 
grozavă boaiă, preotul G. Hango, fost 
duhovnic la institutul de corccţiune din 
Gherla. Născut în anul 1862 în comuna 
Magoaja din apropierea Dejului, răpo- 
satul a dus la început o vieață sbu- 
ciumată, până când, rămânând văduv, 
a fost numit ca îngrijitor sufletesc la 
numitul institut. Dânsul a petrecut 
câtă-va vreme şi în Sibiiu, fiind an- 
gajat ca arhivar-cancelist la «Asocia- 
țiune» şi mai târziu ca redactor la 
«Telegraiul Român». A fost un om 
harnic, care s'a interesat de toate ce- 
stiunile de vieață privitoare la poporul 
nostru. A colaborat la mai multe 
foi de ale noastre, purtând condeiul 
cu destulă îndemânare. In numărul de 
față publicăm din peana răposatului 
comunicarea : «Şcoala dela mănăstirea 
Strâmbului şi 7 poezii vechi», pe care 
ni-o pusese In dispoziție de mai 'na- 
inte. — Odihnească în pace! 


Doi mari binefăcători ai nea- 
mului. In mijlocul grijilor şi necazu- 
rilor, prin care trecem, sau ivit, ca 
două raze de mângăiere şi de nădejde 
spre mai bine, două fapte marinimoase 
a doi fruntaşi de ai noştri, cari au ho- 
tărit să-și jertfească întreg rodul mun- 
cii lor de o vieaţă întreagă pe altarul 
culturii naționale şi al carităţii. Inţe- 
legem ceie două mari fundațiuni, fă- 
cute: una de venerabilul prepozit ca- 
pitular din Blaj, Joan Micu Moldo- 
van, îost mai 'nainte prezident al Aso- 
Ciaţiunii şi acum membru de onoare 
al ei, iar a doua de d-l Dr. Teodor 
Mihali din Dej, distinsul nostru bär- 
bat politic, care şi până acum n'a pre- 
getat nici-când a-şi da sprijinul său 
la orice întreprindere culturală romà- 
nească. Ambii şi-âu ` destinat întreg 
avutul lor considerabil spre scopuri 
culturale și de binefacere româneşti, 
încredințând spre administrare funda- 
țiunile facute de dânşii: unul Capitlului 
mitropolitan din Blaj, iar celălalt Con- 
sistoriului din Gherla, având ca scop, 
în prima linie, ridicarea culturală şi 
economică a poporului nostru din co- 
mitatele Solnoc-Dobâca, Maramurăș, 
Sălagiu şi Sătmar. 

lată, cum caracterizează, în ziarul, 
«Unirea», măreaţa faptă a celor doi 
vrednici bărbaţi un cunoscător dea- 
proape al nobilelor intențiuni urmărite 
de dânşii: 

«Istoricul an. 1914, în al cărui sân 
ascuns se plămădesc vremuri nouă, va 
aveă pe cerul neamului românesc doi 
astri strălucitori, în numele d-lor: 
loan M. Moldovan și Teodor Mihali. 

Amândoi au eșit din popor și au 
viețuit pentru popor. 

Amândoi ar îi rămas înscriși în 
cartea vieții neamului românesc şi dacă 
nu făceau nici o fundație. 

Ambii fundație vie au fost pentru 


36 


— 506 — 


cei săraci și lipsiți şi tot aşă vor fi, 
până ce vor trăi. 

Ambii în biserică au văzut scutul, 
sub a cărui acoperire să pună aşe- 
zămintele lor. 

Unul a completat pe celălalt cu 
armonie desăvârşită, că ceeace a făcut 
loan M. Moldovan în rândul prim 
pentru vechiul Ardeal, a desăvârşit 
Teodor Mihali pentru ţinuturile cele 
mai expuse ale neamului din patria 
noastră, la cari nimeni nu s'a prea 
gândit. 

Sufletele lor sau întâlnit într'o ce. 
rească simfonie, în cântecul de mărire 
al neamului românesc. Şi noi să nu 
preamărim oare grija, ce ne-o poartă 
provedinţa divină, dacă și în aceste 
zile ale întărâtării neamurilor înalță su- 
fletele noastre, cuprinse fiind de nă- 
dejdea unui viitor strălucit? Neamuri 
din cari răsar astiel de bărbaţi, cari 
să chezăşuniască cu sufletul şi averea 
lor pentru biruința noastră, etern tre- 
buie să trăiască». 

Ne asociăm și noi din toată inima 
la urările, ce le face autorul şirurilor 
de mai sus la adresa celor doi mari 
binefăcători. Dea D-zeu, ca mărețul 
lor exemplu să afle cât mai mulți 


următori ! 
+ 


Casa de lectură Dr. Alexandru 
Bogdan. Regretatul profesor Dr. Ale- 
xandru Bogdan, înainte de a plecă pe 
câmpul de luptă, a dispus, ca la caz 
că nu sar mai întoarce în vieaţă, 
unica sa avere; biblioteca sa, să treacă 
în proprietatea și administrarea cor- 
pului profesoral dela gimnaziul rom. 
din Brașov, servind ca bază ia înfiin- 
tarea unei case de lectură pentru pu- 
blic. Voind să îndeplinească nobila 
intenţiune a decedatului lor coleg, 
profesorii braşoveni au început a a- 
dună cărți româneşti şi contribuiri în 
bani pentru instituția, ce-i va purtă 


numele. Contribuirile spre acest scop 
au a se adresă Direcţiunii gimnaziului 


gr. or. român din Braşov. 
> 


Încă o dovadă despre existența 
episcopiei din Șimleu. Din scrierea 
iezuitului Antonio Possevino despre 
Transilvania se constată, că la 1584 
există episcop și episcopie românească 
în Șimleu, ceeace nu s'a ştiut până 
acum. Numele episcopului însă nu e 
amintit, nici atunci, nici mai târziu, 
Există însă o dovadă, că această epis- 
copie din Șimleu există şi cu un se- 
col mai târziu, când eră vacantă. Pro- 
topopii din părţile Bihorului şi Za- 
randului roagă în scris, la 16 Oc- 
tomyrie 1685, pe principele Apafi să 
amâne alegerea de episcop, căci pe 
timp aşă greu le este imposibil să 
plece la drum, fiind îngroziţi şi de 
hoţii şi tâlharii cari ies la drum. lar 
pe de altă parte nu află cu cale a-și 
da voturile prin trimişi ai lor, căci 
aceasta ar îi nerânduială, deoarece 
după canoane la alegerea superinten- 
dentului 14 protopopi trebue să se 
prezinte în persoană. «Noi și până 
acum am avut linişte — scriu proto- 
popii — sub protecţia Măriei Tale de 
intestările ce veniau din partea străi- 
nilor şi a vlădicilor, nici de acum în- 
colo nu ne putem rugă de altcineva, 
.». Ci sub aripile Măriei Tale în Șim- 
leu să fie ales episcopul nostru («ha- 
nem a Nagyságod szárnya alatt Som- 
lyón eligáltatnék püspökünk»), căci iu- 
specția lui de acolo ar puteà face mai 
strânsă unirea noastră cu bisericile 
(«Onnan való inspectioja az eccle- 
siákkal való uniónkat szorosabban 
praestâlhatnâk»). 

Dupăcum se vede din cuprinsul 
acestei scrisori, protopopii din părțile 
Zarandului şi Bihorului par a fi din 
cei căzuţi în mrejile calvinismului şi 
scutiți sub aripile protecţiei lui Apafi 


— 507 — 


de «infestările vlădicilor» — formulă 
obicinuită la contirmările unor proto- 
popi români din epoca calvină. Sub 
«unirea strânsă cu bisericile», unire 
ce ar putea fi propagată prin inspec- 
ţia episcopului din Șimleu, se înțelege 
de sigur unirea cu bisericile calvine. 
Și astfel se poate conclude, că epis- 
copul din Șimleu îşi perduse în cur- 
sul secolului XVII legătura cu mitro- 
polia Bălgradului și devenise un epis- 
cop calvinizat. Probabil, din acest mo- 
tiv ne-au rămas până acum necunos- 
cute amintirile istorice despre existența 
episcopiei din Șimleu. (Scrisoarea din 
16 Oct. 1685 e publicată în «Török- 
Magyarhkori Allam-okmânytâr> vol. VII 
pag. 101-102). | L. 


Organizaţia cooperativă a Sa- 
şilor din Ardeal. Din raportul con- 
ferențiarului cooperativ al «Asociați- 
unii», prezentat în ședința Comitetului 
central din 5 Decemvrie a. c., extra- 
gem următoarele date cu privire la 
organizația cooperativă din Ardeal: 

Centrala cooperativă a Saşilor, cu 
sediul în Sibiiu, aveă la începutul a- 
nului 1914, ca membri 252 coope- 
rative, și anume: 784 bănci sătești si- 
stem Raiffeisen cu 15,985 membri, 59 
cooperative de consum cu 3,549 membri, 
5 cooperative pentru valorizarea vinu- 
lui cu 158 membri, 7 moară coopera- 
tivă cu 36 membri, apoi: 7 centrală a 
cooperativelor de consum, 1 centrală a 
cooperativelor pentru valorizarea vinu- 
lui și Cassa de păstrare din Sibiiu (Her- 
mannstădter Algemeine Sparkassa). 

Din cele 184 bănci Raiffeisen au 
prezentat 177 socotelile pe anul 1913, 
din cari socoteli extragem următoa- 
rele date: Fondurile de rezervă erau 
K 1.444,528:63; depunerile, în mare 
parte dela săteni, K 10.079,131:33; ve- 
nitul curat: K 192,703:28. Creditele ne- 
cesare pentru băncile sătești, Centrala 


le exoperează sub condiţii avantagi- 
oase dela Cassa de păstrare generală 
din Sibiiu. Aceste credite la finea a- 
nului 1913 au ajuns suma de K 
6.192,347-87. Imprumuturile date de băn. 
cile sătești ating cifra de K 15.383,190:62. 
Aceste împrumuturi s'au dat în mare 
parte cu 7 şi 71/.%. 

Cooperativele de consum au vân- 
dut sătenilor în anul 1913 marfă de 
K 1.095,977 și au împărţit la finea a- 
nului o rebonificare specială după 
marfa cumpărată de săteni, în suma 
de K 14,930. Ele îşi procură marfa în 
mare parte prin centrala din Sibiiu. 
Organizaţia cooperativă a Sașilor este 
pusă pe o bază solidă. Cooperativele 
desvoaltă o activitate intensivă şi pre- 
țioasă pentru înaintarea economică, 
culturală și națională a poporului 
săsesc. 

d . 

Cătră onor. noştri cetitori! A- ; 
ducem la cunoștința onor. noștri ce- 
titori, că publicarea lucrării d-lui Dr. 
Sextil Puşcariu: »Istoria literaturii 
noastre vechi», se va continuă mai târ- 
ziu, deoarece autorul fiind mobilizat, 
nu și-a putut revidă manuscrisul şi nu 
poate face corecturile necesare. 


L] 
DIN VIEAȚA ASOCIAȚIUNII. 


Despărțăminte. Mai mulţi inte- 
lectuali români din Budapesta au cerut 
înființarea unui despărțământ în capi- 
tală. Cererea s'a aprobat, şi cu înfiin- 
tarea proiectatului desp. a fost încre- 
dințat DI I. Ciocan, prof. universitar 
în pensie. 

Sa înființat un nou desp. în Hu- 
edin. Director a fost ales DI Dr. An- 
dreiu Pop. 

Desp. Oradea-mare s'a reorgani- 
zat, alegând de director pe DI Dr. 
Ilie Stan, canonic, 


36* 


— 508 —- 


Direcţiunea desp. Beiuş a propus 
înființarea unui nou desp. în Vaşcău. 
Cu convocarea şi conducerea adunării 
de constituire s'a încredințat DI Dr. 
I. Ciordaş, adv. în Beiuş. 

Despărțământul Cincul-mare este 
pe cale de a se reorganiză. 


* 


Agenturi. Sau înființat agenturi: 
în Proștea, despărțământul Agnita; în 
Maciova și Iaz, despărțământul Ca- 
ransebeș; în Chirău, despărțământul 
Gherla. 


+ 

Taxe întrate dela despărţăminte. 
In urma circularei adresate de birou 
cu Nr. 1811 dela 7 Noemvrie 1914, ur- 
mătoarele direcțiuni de despărțăminte 
au irimis cassei centrate taxele încas- 
sate, anume: 
1. Dir. desp. Aiud-Teiuş K 187— 


2: = Băseşti » 104— 
Sir ȘI Săliște »  136:— 
C 3 PA Viștea » 64680 


raportând, totodată între altele, şi a- 
supra situației financiare a despărță- 
mintelor. 

Ținem să relevăm aici cu laudă, 
şi pentru a servi ca îndemn şi pentru 
alții de a face asemenea, o parte din 
raportul, ce ni-a fost prezentat de d-l 
Pavel Borzea, paroh, directorul desp. 
Viștea, care ne-a dovedit că, şi în 
împrejurări excepționale ca cele de 
azi, se poate lucră cu succes în inte- 
resul Asociaţiunii. 

lată o parte a numitului raport: 

<... Conducerea despărțământului 
Viștea şi-a dat silința ca, în cursul a- 
nului 1914, să satisfacă tuturor dato- 
rințelor luate asupra sa prin înființarea 
acestui despărțământ, 

Suntem aproape la finea anului și 
suntem siliți a constată, că silințele 
noastre au reușit numai în parte. Cauza 
este în primul rând mobilizarea, în 
urma căreia nu am putut țineă adu- 


narea generală cercuală, stabilită pe 2 
August în Arpașul de jos, cu care o- 
caziune aveam de gând să potolim 
cerințele, cari până atunci nu au fost 
împlinite. Altă cauză e neinteresarea 
unora dintre cărturarii noștri, condu- 
cători culturali ai satelor, cari nu se 
însuflețesc de problemele mari ale 
Asociaţiunii, fiind total absorbiți de 
nevoile lor particulare». 

Se înșiră apoi, cu numele, membrii 
actuali ai despărțământului, anume: 


Fundatori . . . aaa a’ 1 
Pe viezță . o . . e waa 6 
Ordinari . . . . 2.2 16 
Ajutători , . . . . . . . 356 


în total membri 379 


Din conspectul special se vede, că 
în toate cele 16 comune aparținătoare 
despărțământului sunt memòri ajută- 
tori, mai mulți sau mai puţini, şi în 14 
sate sunt agenturi și biblioteci poporale 
ale Asociațiunii, deși desp. a fost în- 
ființat numai în toamna anului 1913, 

Numai 3 agenturi nu-și achitaseră 
taxele până la trimiterea raportului sus 
numit. 

Urmează, apoi, înșirate numele 
persoanelor și agenturilor dela cari 
s'au încassat taxele înaintate comite- 
tului central. 

Arată, mai departe, speciticat, că 
s'au mai trimis în cursul anului, odată 
K 123:40, altă dată K 188-—, altă dată 
K 30:— şi altă dată K 58:40, la olaltă 
K 399-80, cari cu K 64680 trimise în 
zilele trecute, fac în total K 1046:60, 
rămânând încă un rest de plată de 
K 160:—. Despre această sumă re- 
stantă se spune în raport: «Restanțele 
ce le mai avem . . . ne vom sili să le 
încassăm şi administrăm. 

Publicând aici circulara, care 
până acum a ajuns numai în mâna 
domnilor directori şi, poate, a comi- 
tetelor cercuale ale despărțămintelor, 


— 509 — 


rugăm din nou organele conducătoare 
ale despărțămintelor, să-și dee toată si- 
linja a încassă și administră cassei 
centrale taxele dela membri şi, în a- 
celaș timp, rugăm şi pe domnii mem- 
bri de toate categoriile, cari pri- 
mesc „Transilvania“, să-şi achite 
taxa, nerămânând nici în anul 1915 
în restanță cu achitarea acesteia și în- 
lesnind, în chipul acesta, funcţionarea 
«Asociațiunii», a şcoalei sale și a ce- 
lorlalte instituții ce-i aparțin. 
+ 


Prelegeri economice. Dl Dr. 
Teodor Mihali a pus la dispoziția Aso- 
” ciațiunii suma de 5000 cor. şi un plan 
de muncă pentru propaganda econo- 
miei raționale în cadrele Asociaţiunii. 
Propaganda se va face mai ales în co- 
mitatele Solnoc-Dobâca, Sătmar, Mara- 
murăș şi Bihor, după restabilirea stă- 
rilor normale în țară. 

+ 

Cursuri de analfabeți. Comitetul 
central, în ședința sa din Augusta. c., 
a votat câte un premiu de 25 cor. ur- 
mătorilor învățători, cari au ținut cur- 
suri de analfabeți: Ioan Cioban şi 
Teodor Corbean din Gălgău, loan 
Micu din Lupoaia; Emil Sirb din Che- 
chiș şi lulian Barzu din Petriş. Recu- 
noştință s'a exprimat preoţilor: Au- 
gustin Podoabă din Gălgău şi Deme- 
triu Murășianu din Chechiș. 


Cursuri de dantelerie. Comitetul 
central a decis, să se țină în vara a. 
c. 2 cursuri de dantelerie: unul în Să- 
lişte și altul în Orăştie. Şa ţinut în Au- 
gust cel din Sălişte, condus de d-ra Lu- 
creția losif, la care au luat parte 30 de 
eleve. Incheierea cursului s’a făcut prin 
expunerea lucrărilor executate. La în- 
cheiere a luat parte şi prezidentul Aso- 
ciațiunii, d-l A. Bârseanu. 

Al doilea curs s'a ținut în Decem- 
vrie in comuna Tuştea (desp. Haţeg) 
Sub conducerea d-rei Tiberia Barcianu. 

+ 


Muzeul „Asociațiunii“. Colecțiile 
Muzeului s'au îmbogăţit cu: 16 monete 
vechi, dăruite de D-l Emanuil Irimie, 
învățător în laza; 25 obiecte vechi de 
fer și 7 monete de aramă, dăruite de 
D-l N. Răchiţan, neg. în Săsciori; 12 
modele de cusături și 10 oprege, port 
bănățenesc, dăruite de D-l Iuliu Co- 
darcea, farmacist în Ecica; 2 cămăși 
vechi, port din Iara, dăruite de D-l 
Teodor M. German, din Leş; una mo- 
netă de argint, cu efigia împăratului 
Traian, duruită de D-l Artimon Blä- 
jianu, preot în Obreja; 4 monete de 
argint, dăruite de D-l V. Stoian, pa- 
roh în Ghijasa de sus; una monetă 
de bronz din 1704, dăruită de D-l Si- 
mion Pâloşan din Caţa; 9 monete de 
argint, aflate în comuna Hădărău, şi 
dăruite Muzeului de D-l Petru Sabău. 


* 

Cărți distribuite gratuit solda- 
ților răniți şi bolnavi. Asociațiunea a 
distribuit soldaților răniți şi bolnavi ro- 
mâni, din diferitele spitale militare și din 
cele improvizate de Crucea roşie, în 
diferitele oraşe şi sate ale Monarhiei 
Austro-Ungare, în lunile August—De- 
cemvrie 1914, în total 5520 exemplare 
cărți şi anume: în Beszterczebânya, 
Blaj, Brünn, Budapesta, Cisnădie, Cluj, 
Comarom, Caşovia, Făgăraş, Graz, 
Haţeg, Liptoszentmiklos, Praga, Nă- 
săud, Seghedin, Sarajevo, Sibiiu, Tata, 
Turnişor, Timişoara, Trient, Viena, 
Zagreb, în unele locuri trimițându-se 
cărți de repeţite-ori. Valoarea cărților 
trimise este de K 1656, plus porto postal. 

. 

Biblioteca poporală a „Asocia- 
ţiunii“, Pentru anul 19'4 şi anume 
pentru lunile: Septemvrie, Octomvrie, 
Noemvrie şi Decemvrie au fost annn- 
tate următoarele 4 cărți: Poezii, de 
Ştefan O. Iosif; Povestiri din vieața fă- 
ranilor, cartea a Ill-a, de I. P. Rete- 
ganu; Cheia de aur a raiului, tradu- 


— 510 ~ 


cere din nemţește, şi Din trecutul Ro- 
mânilor ardeleni, de Dr. I. Lupaș. 

Imprejurările excepționale, cari au 
venit pe neașteptate, au adus cu sine 
ceva întârziere la tipărirea şi expe- 
darea cărților, precum și unele schim- 
bări. Astfel am înlocuit Poeziile de 
Șt. O. Iosif, cu Boalele lipicioase, de 
Dr. I. Chitul; Cheia de aur a raiului 
şi Din trecutul Românilor ardeleni, 
le-am înlocuit cu 2 cărticele din Po- 
vestea vorbii, de A. Pann. 

Cărţile acestea, dimpreună cu Ca- 
lendarul Asociaţiunii pe 1915, s'au ex- 
pedat la adresa membrilor ajutători. 

Aceia dintre membri, cari nu vor 
îi primit broşurile şi Calendarul, să 
binevoiască a ne scrie, încă înainte 
de sfârșitul anului, ca să le putem tri- 


mite altele. 
* 


Biblioteca poporală a Asocia- 
țiunii se va sistă pe anul 1915. 
Având în vedere situațiunea excep- 
țională, creată prin evenimentele răs- 
boinice, în urma cărora poporul no- 
stru a suferit şi va suteri pagube ma- 
teriale însemnate, așă încât pentru anul 
viitor nu putem aşteptă un număr mai 
însemnat de abonaţi la Biblioteca po- 
porală, având mai departe în vedere, 
că distribuirea broşurilor din Biblio- 
teca poporală în împrejurările actuale 
se face cu greu și de multeori este 
cu totul nesigură, — comitetul central 
al Asociaţiunii a decis, ca pentru anul 
viitor 1915 editarea acestei biblioteci 


să se sisteze. 
i * 


Din „Transilvania<, revista «Aso- 
ciafiunii», din cauza lipsei de mijloace 
materiale, în anul 1915 se va scoate 
numai unul sau doi numeri. 

* 

Demisiunea d-lui Octavian Goga. 
Secretarul literar al «Asociațiunii», d-l 
Octavian Goga, aflător în concediu din 


Maiu 1913, și-a înaintat demisiunea sa 
cu ziua de 1 Noemvrie v. 1914. Postul 
de secretar literar deocomdată va ră- 
mâneă neocupat. 


BIBLIOGRAFIE. 


Dr. 1. U. larnik: „Gespräche mit 
verwundeten Soldaten rumânischer Ab- 
kunft» (Convorbiri cu ostași răniţi de 
viță românească), Prag, 1914 (editura 
autorului). — O nouă dovadă de iu- 
bire față de neamul nostru a cuno- 
scutului îiloromân Dr. 1. U. Jarník, 
profesor la Universitatea din Praga, 
membru de onoare al Asociaţiunii. 
Voind să vină în ajutorul medicilor 
și al personalului ajutător, cari îngri- 
jesc în felurite spitale de număroșii 
răniţi români şi nu cunosce limba noa- 
stră, eruditul profesor a scris o samă 
de întrebări şi răspunsuri, mai des 
folosite la tratamentul răniților și bol- 
navilor. Întrebările şi răspunsurile ace- 
stea, însoţite de o scurtă întroducere, 
sunt tipărite paralel, pe trei coloane 
(cu totul 5 pagini): 1) nemţeşte sau 
boemeşte, 2) românește, scris fonetic 
pentru străini, 3) corect românește, 
Autorul pune gratuit și franco broșu- 
rica sa la dispoziția celor interesați 
(adresa: Praga 549—11). De asemenea 
se declară gata a transcrie scrisorile 
dictate de răniții şi bolnavii, cari nu 
știu, sau nu pot scrie, și a le trimite 
la destinație; totodată a înlesni neşti- 
utorilor de carte împărtășirea veştilor 
de acasă, transcriindu-le în scrisoare 
nemțească sau boemească. — Mulţă- 
mim din suflet stimatului nostru prie- 
tin din Praga pentru această nouă şi 
frumoasă dovadă de dragoste, adusă 
în aceste vremuri grele. Cei interesați 
credem, că se vor folosi cu bucurie 
de oferta marinimoasă a bunului şi 
statornicului nostru prietin, A. B. 


— 5l — 


Nr. 1811—1914. 


Circulară 
cătră d-nii directori ai despărțămintelor « Asociațiunei» în 
scopul încassării taxelor restante pe anul 1914. 


Domnule Director! 

[mprejurările excepționale, prin cari trecem, au cauzat, fără 
îndoială, o sdruncinare şi stagnare a multor din îndeletnicirile 
pacinice ale vieții. 

Cu toate acestea, în genere, munca pacinică îşi urmează 
cursul său neschimbat în multe privinţe. 

Poporaţiunea dela ţară îşi continuă, cu multă încordare, 
lucrările agricole şi casnice, silindu-se a înlocui, încât îi stă în 
putință, pe cei duşi în răsboiu, ca astfel să asigure recolta 
anului viitor şi, prin aceasta, existența tuturor. 

Meseriaşii, industriașii şi comercianții, cari nu au fost che- 
maţi la oaste, de asemenea işi continuă, cu multă stăruință, lu- 
crările pentru satisfacerea zilnică a trebuinţelor publicului, avizat 
la munca lor. 

Intregul organism al statului funcţionează in regulă. 

Şcoalele, începând dela cele din sate până la universități, 
Sau deschis pretutindeni. 

Societatea noastră încă îşi continuă lucrările sale obicinuite. 
Biroul a făcut pregătirile pentru adunarea generală din a. c., 
care eră să se ţină la 15/28 August în Năsăud şi care, din cauza 
împrejurărilor excepţionale, sa amânat pe mai târziu. 

Comitetul central și-a ținut ședințele în sensul statutelor, 
rezolvind afacerile curente, 

Sa continuat cu scoaterea revistei « Transilvania», al căreia 
Nr. întreit 7—9 cuprinde, în întregime, ca și în alţi ani, raportul 
general al comitetului central pe anul 1913 cătră adunarea ge- 
nerală și lucrările secțiilor în anul de gestiune 1913/14, cu ane- 
xele lor. eah pă 

De asemenea s'a continuat publicarea «Bibliotecii poporale», 
scoțându-se și Calendarul pe anul 1915. 

Cursul la Școala civilă de fete a « Asociațiunii» s'a început 
la 4 Septemvrie n. a. c. şi prelegerile urmează regulat, 


— 512 — 


Conferenţiarii « Asociaţiunii», neputând eși acum la sate 
pentru a adună poporul, a ţineă prelegeri, a înființă însoțiri etc., 
pregătesc lucrări scripturistice: scrieri pentru popor, statute şi 
regulamente pentru însoțiri ş. a. 

Despărțămintele și agenturile încâ au lucrat in continuu 
până la sfârşitul lunei Iulie. Unele din ele au ţinut și adunarea 
cercuală pe a. c. Cu începutul lunei August însă, despărțămin- 
tele nu au mai putut continuă cu ţinerea adunărilor cercuale, 
cari, eră obiceiul a se ţineă tocmai în jumătatea a doua a anului 

In chipul acesta conducătorii despărțămintelor au sistat 
atingerea lor cu poporul şi îndeplinirea îndatoririlor impuse 
prin statute, între cari se numără şi încassarea taxelor dela 
membri. 

D-Voastră însă știți bine, domnule Director, că <Asociați- 
unea» se susține, mai ales, din taxele dela membri, cari pe anul 
1914 au tost preliminate cu suma de cor. 22000, din care, până 
acum, a încassat numai o parte minimală. 

Ne adresăm, deci, D-Voastre, domnule Director, cu rugarea, 
să binevoiți a stărui, întrucât permit împrejurările din despăr- 
țământul D-Voastre, pentru încassarea taxelor restante dela 
membri pe anul curent şi a le înaintă cassei noastre centrale 
până la finea acestui an, făcând astfel posibil instituţiei noastre 
să-şi urmeze în mod norma! activitatea pentru binele poporului 
nostru. 

Ar fi păcat, că această instituţie cu o menire aşă de fru- 
moasă în mijlocul poporului nostru” pentru a cărei desvoltare 
înaintaşii noştri au adus atâtea jertfe, să se poticnească tocmai 
acum, după o existență de peste 50 ani, din lipsa de interes 
a celor mai aleși fii ai neamului nostru. 

Primiţi, Vă rugăm, încredințarea deosebitei noastre stime. 


Sibiiu, 27 Noemvrie 1914. 


Romul Simu, 
secretar subst. 


Andreiu DBârseanu, 
prezident.