Revista Fundatiei Buna Vestire anul X, nr. 52-53, noi. — dec. 2001

FUNDAȚIA 


ip: C OCT] 


% ve 
P, & 
4 
/ 4 


PERIODIC AL FUNDAȚIEI CULTURALE BUNA VEST =/an X,nr. 52 - 53, nov. — dec. , 2001; 16 pag. 


La Naşterea după trup a Mântuitorului 
nostru IISUS HRISTOS 


Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; 
' ascuns în pruncul lisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni 
să-i îndumnezeiască. Că din început, omul a fost făcut după 
1 chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar de fapta aceasta de 
cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uităm, 
fraţilor, că viaţa noastră, viaţa fiecărui om dintre noi, închide 
o sfâşietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoşului 
Adam şi înşelăciunea cea din început a diavolului, ne-au prins 
pe toţi în lanţul păcatului, a stricăciunii, a rătăcirii, a 
dobitociei. Şi aşa, prin invidia diavolului, ne-au prins 
neiînfrânarea fiecăruia dintre noi şi a tuturor laolaltă, am căzut 
din slava lui Dumnezeu şi ne-am lipsit, împreună cu Adam, 
de hrana cea sfântă a Raiului, şi în stricăciune şi în viaţă lovită 
de moarte ne naştem toţi pe lume. Şi aceasta ne-am lipsit. 

Ci, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmaşul, goliţi de slava 
lui Dumnezeu, a început cu şi mai mari înşelăciuni să surpe 
pe oameni, vrând ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin 
desfrânări, prin închinări la idoli; şi gândul lui este, ca lă urmă, 
! să ajungă să ne facă pe toţi, adevăraţi vrăjmaşi ai lui 
Dumnezeu. 

Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi 
ca să ne vadă pe noi căzuţi, în atâta prăpastie de rele şi de 
nenorociri. Şi n-a uitat că făpturile mâinilor Lui suntem, ci, 
plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră. Şi ce 
a făcut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu S-a 
ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maici Domnului, 
adică în trup omenesc. S-a îmbrăcat , vrând, ca din acest 
trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze şi să 
îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. 
Şi cu scutece se înfaşă Acela ce înfăşură rotundul pământului 
cu nori. Şi în ieslea dobitoacelor S-a culcat, Acela ce se 
odihneşte pe umerii heruvimilor de-a pururi, ca să ne scape 
pe noi de viaţa cea dobitocească. Şi, iată, Cel nevăzut, ca 
Dumnezeu, S-a făcut văzut, ascuns în trup de om. Cel 
nepipăit, S-a făcut pipăit; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu 
|! omului, Fără să se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se 
face, desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit. Ba încă şi trupul 
fiecăruia din noi îi face trup din trupul Lui, şi os din oasele Lui. 
Împreună de la noi trupul nostru omenesc şi ne aduce, în 
schimb, împărtăşire din viaţa Lui de Dumnezeu. 


Proloage 











Articolele numărului 52 - 53 / 2001 


(“anrna ILIDCAY: nam De 
. (ceorge URSA): pag. 3; 


ul Spiru MICHAIL): pag. 5 


sorul Ion P 





pagina 2 
(urmare din nr. 50-51 / 2001) 

Acest fel de 
disciplină poate să 
pară absurd fiindcă 
acordă prea multă 
încredere individului. 
Dar atunci când vrei 
să modifici propria 
psihologie a omului, nu poţi începe 
prin a - i refuza dreptul şi 
posibilitatea de a judeca prin el 
însuşi. A accepta o disciplină, a fi 
disciplinat înseamnă să renunţi 
puţin la tine însuţi. Or, toată 
problema este de a şti cum ajungi 
la acest „capitis diminutia” : prin 
obligaţie sau prin acceptare. 
Numai acceptând de bună voie 
această schimbare de statut, 
individual devine pentru Mişcare o 
forță. Împreună sau singur, viaţa 
personală sau închisoare, 
legionarul rămâne acelaşi individ 
neclintit căci, pentru el, disciplina 
nu este o povară; este o simplă 
regulă de conduită. 

2. LEGEA MUNCII: „Munceşte, 
munceşte în fiecare zi. Munceşte 
cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie, 
nu câştigul, ci mulţumirea că ai 
pus o cărămidă la înălţarea 
Legiunii şi la înflorirea României...” 

Această „lege” nu este un proiect 
de revendicări muncitoreşti la 
îndemâna lucrătorilor legionari. 
Este un principiu simplu care, cu 
toate că este valabil în cadrul 
restrâns al cuibului, bulversează 
temelia întregii mentalități clasice. 
Să nu uităm că legionarul care 
trebuie să aplice această lege este 
în acelaşi timp cetăţeanul care, în 
viaţa de toate zilele, exercită o 
meserie în care va fi influenţat de 
regulile legionare. 

A munci este o obsesie pentru 
întreaga lume: pentru unii, datorită 
faptului în sine, pentru alţii, 
datorită beneficiilor pe care le 
aşteaptă de la ea; în sfârşit, pentru 
o a treia categorie, datorită 
greutăților pe care le întâlnesc 
căutând de lucru. 

Epoca noastră a generat chiar o 
nouă categorie: acei care vor să 





BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 /2001. 


CUIBUL* 


Unitatea de bază a Mişcării Legionare. 


X. Legile cuibului. 





Muncească oricum, bazându-se pe 
existenţa unor persoane amabile în 
jurul lor. Pentru indivizii care caută 
facilitatea, căile  lăturalnice au 
existat dintotdeauna, dar epoca 
noastră a făcut din aceştia o 
categorie socială. Cel mai rău lucru 
este că plaga cuprinde mai ales 
tineretul, generând subproduse ca 
bluzele — negre, hippy şi alte 
specimene, persoane fără cultură, 
fără morală, fără scrupule şi fără 
ideal. Reziduuri sociale, din ce în 
ce mai Numeroase mai 
îndrăzneţe, ele alcătuiesc grupurile 
obscure din care se alimentează 
organizaţiile revoluţionare, care nu 
au nici un respect pentru omul 
adevărat şi în care ele află o plebe 
violentă şi pregătită pentru orice. 

Această a doua lege a cuibului 
impune o altă atitudine. Ea vrea să 
transforme individul într-un erou 
conştient al muncii. Doreşte să-l 
scoată de sub influenţa facilităţii şi 
a dispreţului faţă de muncitori. 
Impusă fără cea mai mică urmă de 
autoritarism şi folosită într-un 
context spiritual cu totul ostil 
mentalităţii curente, această lege 
părea la început că este sortită 
eşecului. Nu a fost aşa! 
Opunându-se cu îndrăzneală 
tendinței generale, Corneliu 
Codreanu se adresa unei alte 
fațete a sufletului omenesc. El nu 
a venit cu promisiuni 
fantasmagorice, capabile să 
satisfacă speranţele nepotolite şi 
obscure ale individului. El nici chiar 
nu a făcut aluzie directă la 
decadenţa evidentă care bântuie în 
acest domeniu. La ce bun? Faptele 
sunt destul de vizibile. El trebuia 
să vină cu ceva care subliniază 
contrastul şi incită în acelaşi timp 
pe om să se îndrepte. 


Contrastul este dat 
printr-o serie de 
insistenţe: „Munceşte în 
fiecare zi!” Acesta este 
simbolul perseverenţei şi 
al conştiinţei; este 
respectul faţă de ceea ce 
faci tu şi ceea ce fac 
alţii; este spiritul metodic în acţiunea 
pe care o duci şi voinţa de a învinge. 
„Munceşte cu drag” înseamnă să-ţi 
dai seama de importanţa muncii; 
este dorinţa de a face bine; este 
voinţa de a-ţi cunoaşte bine 
meseria; este mândria de a lua 
parte la o lucrare care interesează 
întreaga naţiune. 

Impulsul de natură spirituală se 
naşte cu ideea că mulţumirea 
trebuie să depăşească ambiția de 
„căştig” pentru a atinge sfera în care 
se desfăşoară eforturile Legiunii şi 
aspiraţiile naţiunii. Nu. se pune 
problema ca individul să renunţe la 
interesul său personal, care, în 
sectorul economic, constituie cel mai 
bun imbold spre progres. Este vorba 
de a-l face să înţeleagă că, pe lângă 
interesul său personal, există un altul, 
de ordin general, şi că, munca pe care 
el o desfăşoară nu trebuie să vizeze 
profitul cu orice preţ. Trebuie făcut să 
înţeleagă că o oarecare dăruire este 
indispensabilă uneori pentru binele 
colectiv şi pentru binele său personal. 

A şti să renunţi la ceva, a şti să 
contribui când necesitatea generală o 
cere, sunt gesturi de neînlocuit pentru 
sănătatea şi armonia socială. Cuibul 
legionar, prin legile sale şi prin 
educaţia pe care o asigură, le insuflă 
membrilor săi, modificând astfel 
mentalitatea egoistă care compromite 
viaţa societăţii. 

3. LEGEA TĂCERII: - „Vorbeşte 
puţin. Vorbeşte când trebuie. Oratoria 
ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte. 
Lasă-i pe alţii să vorbească”. 


(va urma) 


dr. Faust BRĂDESCU 


* (Traducere, din limba 
franceză, de Eugen BĂLAȘA, din 
lucrarea: Le Nid Unite de base. 
du  Mouvement Legionare. 
Editions „CARPA TII ” Madrid, 1973) 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 


Comterismul, o formă a internaţionalismului? 


Mărturisesc de la bun început că habar n-am 
care-i definiţia exactă a acestui termen. Aş putea 
spune şi eu ca atâţia alţii: „Eu sunt poet, dom'le, 
lăsaţi-mă în pace cu «politica»...” Dar, mă întreb, 
există profesii indiferente, care nu stârnesc invidia 
cuiva? Câte femei de servicii şi câte cameriste, câţi 
sergenţi şi soldaţi în gardă n-au schimbat mersul 
istoriei! A fost suficient să strecoare o doză de 
otravă în cafeaua sau vinul „şefului”. O femeie de 
serviciu l-a pierdut pe Reinhard Heydrich, l-a salvat 
încă doi ani pe Canaris (agentul esthabilimentului) 
şi, în final, l-a pierdut chiar pe Hitler. Medicii de o 
anumită etnie l-au terminat pe Iosif Stalin, un 
grăjdar analfabet şi frumos la trup - Vasile 
Macedoneanul -— a fost pierzarea împăratului Mihail 
al III — lea. Gorbaciov — fost tractorist — a produs o 
bulversare de mari proporţii, un semiplagiat, după 
nişte „protocoale“ ale unei loji evreieşti, produce 
Manifestul Partidului Comunist etc. O poezie — 
Marsilleza — electrizează soldaţii Convenţiei în 1792. 
Ajunge cu exemplele. Întrebarea care se ridică este 
aceasta: Cum se face că aceste „manifeste” şi 
„exemple“, „poezii” ajung la urechile plebei şi 
acesteia — ciudat — i se aprind călcâiele şi devine 
dispusă să moară pentru triumful unei „afaceri 
verbale”, afaceri care aduce cuiva - altuia decât 
celui care i se aprind călcâiele — bani şi putere 
lumească. Nu plebei, în general, ci unora din 
membrii plebei turbulente. Prinţul Menşikov era fiul 
unui rândaş, el însuşi rândaş, Ecaterina 1 — a, o fată 
de la ţară, siujnică la un pastor protestant, ajunge 
țarină. Marginalizarea lui Petru cel Mare a fost 
şansa unor astfel de inşi şi inse. Izolat de sora 
vitregă, Sofia, în satul Preobrajenskoe, Petru însuşi 
este un „rândaş” ca fel de viaţă şi fel de a fi. Ce 
„doctrină”, ce „studii”? Nici măcar ortografia n-o 
învaţă ca lumea. De fapt „profesia” de conducător 
— pe lângă un dar înnăscut — nu cere celui ce o 
exercită să fie savant. Cu atât mai puţin să fie 
făuritor de poezii sau grămătic. Doctrinar nici atât... 
Lenin sacrifica „doctrina marxistă” ori de câte ori 
exerciţiul puterii i-o impunea. Regii care l-au 
precedat n-au procedat altfel cu doctrina creştină. 
In consecinţă, ce-i cu acest comterism? Este un 
mijloc sau un scop ori şi una şi alta? Ce ne oferă 
nouă, ăstora, care ne pretindem şi tindem a fi 
creştini? Fraţilor, nu merită osteneala! In tinereţe 
timpul se târăşte — aceasta este senzaţia copilului, 
puberului, adolescentului, tânărului bărbat - şi la 
bătrâneţe aleargă; aceasta este percepţia 
bătrânului. Nici tânărul, nici bătrânul nu-l pot , nici 
grăbi -— în realitate - , nici sili să se oprească. 
Măcar, de n-ar trebui să ne hrănim. Tot ar fi o 


pagina 3 


sfârâială. Mă întreb de ce particip la astfel de dezbateri? 
Din inerție! Din plăcerea de a crea mici eseuri literare, 
dintr-o vagă credinţă că s-ar putea modifica ceva în 
existenţa noastră, pentru că nu sunt în stare să fac 
altceva. Din toate cele enumerate câte puţin! Şi din nici 
câte una. O fi vaga aspirație la celebritate. Ce sunt toate 
astea când te gândeşti că actuala noastră formă de 
existenţă durează atât de puţin? Dar, şi că, deşi atât de 
scurtă, nu ne-o putem întreţine demn şi, de multe ori, nici 
măcar decent şi, de foarte multe ori, ne-o ducem în 
mizerie. Că mai ducem în mizerie şi pe cei pe care i-am 
procreat, că suntem victimele planurilor unor organizaţii 
suprastatale, statale, internaţionaliste, a devenit de la 
sine înţeles. Că acestea, dacă vor, ne pot scurta această 
viaţă, ne-o pot prăvăli în lipsuri şi foame, ne-o pot 
schilodi, îmbolnăvi, o pot supune la chinuri de multe ori 
insuportabile, o pot oferi unor experienţe cumplite, 
exploata fizic şi spiritual etc. Şi că, în toate acestea, 
vorbele scrise, pronunţate, auzite, au un rol esenţial. 
Concepte, fără acoperire, ne devin destin, pentru ele 
murim în chinuri, ne distrugem sănătatea şi pentru ele 
răbdăm foame şi lipsuri de tot felul. Şi, rezultatul? De cele 
mai multe ori acesta este rezervat celor care nu s-au 
sacrificat pentru ele (pentru vorbe). Putem face un 
legământ al tăcerii şi să-l respectăm? Sunt convins că nu! 
Preferăm să ne autonecăjim şi să-i necăjim şi pe cei de 
lângă noi şi pe alţi fraieri care ne vor citi sau asculta şi, 
care, din naivitate, ne vor şi lua de bune vorbele. Dacă ne 
gândim bine Sf. Ioan Botezătorul se autodefinea corect 
pe sine atunci când spunea: „Sânt glasul celui ce strigă în 
pustie: gătiţi cale Domnului, drepte faceţi cărările lui!...” 
Dacă Irod nu-l asasina, ce s-ar fi întâmplat? Avea numai 
30 — 31 de ani. Alexandru cel Mare avea 32 când a murit. 
Desigur, romanii nu i-ar fi rezistat dacă mai trăia încă 12 
ani şi altul ar fi astăzi destinul Occidentului, Occidentul 
însuşi poate ar vorbi macedoneana, ori s-ar vorbi 
macedoneana de la Atlantic la Indus. Poate! Nimeni nu 
ştie ce s-ar fi putut întâmpla. Dar, iată că nu s-a 
întâmplat. Faptele aparent mărunte sunt cu mult mai 
importante. Europa este creştină, adică rasa albă, 
peste 90 % din fostul imperiu a lui Alexandru este 
închinător la Alah, Israelul este tot Israel, romanii au 
dispărut, pe locul ţării de baştină a lui Alexandru 
hălăduieşte o populaţie slavofonă şi una izlamizată, 
tracii sunt, azi, „bulgari”, „sârbi”, „turci”, „balta lui 
Dura” — să zicem — se numeşte azi Parcul Cişmigiu, 
ţinutul Harghitei s-a secuizat „şi noi vorbim, domnule”, 
ar zice conul Leonida, condamnând „reacţiunea” „care 
a prins iar la limbă”... 

Şi, încă odată, în încheiere, ce va să zică acest 
termen „comterism” şi ce acoperă el, tovarăș? 


George URSA 


* Comunicare ţinută la ADR, miercuri, 29 / 09. 2001. 


REZ REIESE E SEE SEE CEE RC Ea E ECE CE E E ERE E TR E CEE RR E E RR E RR EEE E CR E RET ere E ED a EEE EEE 


pagina 4 


O CARTE FĂRĂ POZE... DAR PLINĂ CU 
MUNCIUNI 


Atât de multe minciuni încât nu vom putea face 
inventarul lor complet. Dat fiind, însă, că fiecare dintre 
noi este dator să cunoască adevărata faţă a 
„CONSTITUŢIEI“ noastre inclusiv — şi mai ales — acea 
parte care intră în lumea baronului von Muinchhausen — 
ne-am străduit să le evidenţiem pe cele mai gogonate. 

Prima minciună: România ar fi stat de drept, 
democratic şi social (în care valorile supreme - şi anume 
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile, libera 
dezvoltare a personalităţii umane, DREPTATEA şi 
pluralismul politic SUNT GARANTATE. 

Aşteptăm de la cititorii noştri — sau de la cei care au 
clocit această povestioară să ne spună cum NE SUNT 
GARANTATE aceste valori SUPREME (Nu în vorbe ci în 


fapte)? 
A doua: suveranitatea naţională - ce aparţine 
poporului este exercitată prin organele sale 


reprezentative şi PRIN REFERENDUM. 

In 11 ani nu s-a făcut nici un referendum -— (cu 
excepţia celei pentru aprobarea constituţiei); 11% dintre 
cei care au votat alte partide politice decât cele intrate în 
parlament NU AU NICI UN REPREZENTANT; nu există o 
lege a referendumului. 

A treia: cu excepţia intereselor salariaţilor din 
întreprinderile de stat — dominate mai ales de lupta 
împotriva reformelor reale -— ceilalţi salariaţi, din 
întreprinderile private nu beneficiază de nici un sprijin 
sindical. 

A patra: nu ni se spune niciunde care sunt 
PRINCIPIILE DEMOCRAŢIEI pe care, conform art. 8 — ar 
trebui să le respecte partidele politice. 

A cincia: O MINCINĂ MARE CÂT GALAXIA: NIMENI 
NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE! Exemple? Nu avem 
hârtie, timp şi spaţiu tipografic să le Înşirăm pe toate! 

A şasea: cetățenii sunt egali în fața legii şi a 
autorităților publice, fără privilegii şi fără discriminări (În 
momentul când transcriam această declaraţie maşina de 
scris s-a încins de furie iar hârtia a luat foc de ruşine!). 

A şaptea: articolul 21 afirmă, între altele, că „nici o 
lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului de a te adresa 
justiţiei” — cu excepţia uneia singure ce nu este înscrisă în 
„Cartea fără poze” — legea financiară care s-ar putea 
rezuma într-un proverb: „Mai bine o împăcare strâmbă 
decât un proces drept”. 

A opta: Auziţi lume ce ne GARANTEAZĂ constituţia 
iorgovanilor: dreptul la VIAŢĂ, la INTEGRITATE FIZICĂ şi 
PSIHICĂ (cu condiţia, fireşte să nu porţi lănţişor la gât 
pentru că o termini în faţa casei, precum o doamnă ce 
venea de la piaţă)! Să nu fii un italian pe care nu-l chema 
Răcoare, dar şi un român a fost bătut la Poliţie pentru că 
fiind „considerat nevinovat” (aşa spune condiţia în 
articolul 23 al 8) se încerca să fie convins că este! | 

A noua: „SIGURANȚA PERSOANEI este INVIOLABILA! 
Articolul 23, al 5: celui reţinut sau arestat i se aduc 





BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 


de ÎNDATĂ (ce-i aia ÎNDATĂ: o oră, 10 minute, cinci 
secunde) la cunoştinţă motivele reţinerii. 

În ce priveşte DREPTUL LA APĂRARE GARANTAT 
- asta depinde de cine eşti: dacă te cheamă Bivolaru 
şi nu ai „şparlit” decât 2-3 sute de MILIARDE DE LEI 
atunci pot veni să te apere toţi deputaţii şi senatorii 
partidului din care faci parte! 

A zecea nu-i chiar o minciună ci o ciudățenie: 
„Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi 
dacă nu ÎNCALCĂ DREPTURILE şi LIBERTĂŢILE 
ALTORA, ORDINEA PUBLICĂ sau BUNELE MORAVURI. 
Un singur lucru lipseşte: lista acelor „ingrediente” cu 
definirea fiecăruia). 

A unsprezecea -— în schimb -— intră direct în 
imensul sac plin cu minciuni: „secretul scrisorilor, al 
telegramelor , etc. etc. şi al celorlalte mijloace legale 
de comunicare este INVIOLABIL! Fără comentarii! 

A douăsprezecea: Cum s-ar putea ÎNGRĂDI 
LIBERTATEA GÂNDIRII şi a CONŞTIINŢEI. Şi cum ar 
putea fi ele garantate? 

Dar, înainte de a continua lista începută vrem să 
atragem atenţia asupra intenţiilor noastre: 

definim minciuni toate aceste articole înscrise în 
constituţie care nu s-au aplicat, nu se aplică decât în 
anumite condiţii ne specificate în textul „legii tuturor 
legilor” sau ne aplicate celor care „sunt mai presus 
de lege”. 

A treisprezecea: de pildă „cultele religioase sunt 
autonome faţă de stat şi se BUCURĂ DE SPRIJINUL 
acestuia — inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase 
în armată, în spitale, în penitenciare, azile şi 
orfelinate” nu spune nimic despre ce altfel de sprijin 
mai acordă statul cultelor religioase. 

A patrusprezecea minciună: dreptul la ocrotirea 
sănătăţii este garantat. (cine se încadrează în această 
garanţie, ce parte a sănătăţii este garantată, sunt unii 
mai „garantaţi decât alţii — dat fiind că în România toţi 
suntem egali numai că unii sunt mai egali decât alţii. 

lar în ce priveşte „organizarea asistenţei 
medicale, etc. etc. (al 3 de la articolul 33 — Dreptul la 
ocrotirea sănătăţii) este adevărat că până azi, în 11 
ani, nu s-a reuşit acest lucru. 

Rezultatele însă se văd: scade populaţia ţării, 
scade speranța de viaţă în timp ce creşte -— 
tuberculoza, sifilisul, SIDA şi mortalitatea infantilă. 

A cincisprezecea: este adevărat că nu au drept la 
vot DEBILII sau ALIENAŢII MINTAL - în schimb au 
dreptul să fie ALEŞI. Constituţia NU a stabilit condiţiile 
minime ce trebuie împlinite de cineva care vrea să 
conducă România! 

A şaisprezecea: nu se stabileşte niciunde ce 
înseamnă a fi OCROTIT comparativ cu a fi 
GARANTAT. În schimb constituţia mai introduce o 


aug. 2001 
(continuare în pag. 10) 


SCRUTATOR jr. 


BUNA VESTIRE nr. 52 — 53 / 2001. 


DE CE? 


DE CE ne preocupă ţiganii, 
problemele lor socio-economice, 
cultura şi calităţile lor, componenţa 
lor genetică şi istoria lor? 

DE CE ne interesează 
problemele lor demografice, 
patologice, psihologice şi morale? 

DE CE vrem să ştim caţi sunt în 
realitate, modul în care s-a calculat 
această realitate şi care sunt 
consecinţele acestor cunoştinţe? 

DE CE suntem preocupaţi de 
comportarea lor faţă de 
conlocuitorii lor şi de ce vrem să 
ştim care sunt cauzele unor 
eventuale conflicte? 

DE CE vrem să ştim care este 
procentul contribuţiei conflictuale 
şi infracţionale a etniei ţigăneşti — 
sau rromilor în ansamblul stării 
conflictuale şi infracţionale? 

Ne oprim aici cu lista de-ce- 
urilor — nu pentru că am epuizat-o 
ci pentru că nu va fi uşor să 
răspundem la cele CINCI întrebări 
şi nu are rost să „trecem toate 
podurile odată” pentru că s-ar 
putea ca, înainte de a ajunge la 
următorul, el să fi dispărut. 

MOTIVAȚIA noastră este 
simplă: nu poţi rezolva o problemă 
decât dacă-i stabileşti termenii; şi 
nu o poţi determina decât dacă ai 
informaţii suficiente şi toate astea 
sunt necesare pentru că prezenţa 
ţiganilor în comunitatea 
românească pune o serie de 
probleme ce trebuie soluționate. 

Iar soluţiile nu pot fi construite 
decât dacă ştim unde ne aflăm . 

Deci cine-i această „NAȚIUNE 
SPECIALĂ A EUROPEI” cum o 
numeşte revista 7he Economist 
într-un raport special intitulat 
GYPSIES (Ţiganii) din 12 — 18 mai 
2001. 

Ne vom folosi atât de materialul 
prezentat în acest raport dar şi de 
alte informaţii adunate din diferite 
surse pe care le vom cita la 
momentul cuvenit. 

Revista afirmă - şi-şi justifică 
informaţia — că „atitudinile Europei 
faţă de ţigani sunt şi ignorante şi 
prejudecate” dar că a venit vre- 


mea „să ne comportăm mai bine”. 

The Economist susţine că în 
Europa ar trăi vreo 6 milioane de 
ţigani sau ROMA, cei mai mulţi dintre 
ei în fostele ţări comuniste sau 
împrăştiaţi în jurul Mediteranei. „Ei se 
află pe ultimul loc în ce priveşte orice 
indicator socio-economic: cei mai 
săraci, cei mai şomeri, cei mai puţin 
educați, cei ce trăiesc cel mai puţin, 
cei mai dependenţi de asistenţa 
socială, cei mai puşcăriaşi, şi cei mai 
izolaţi”. 

Un singur indicator pozitiv: AU CEI 
MAI MULŢI COPII. 

In total sunt o naţiune din lumea a 
treia în Europa. 

Pe o fâşie de pământ ce merge din 
zona poloneză a munţilor Tatra până 
la Marea Egee ţiganii reprezintă între 
5 şi 12% din populaţia acestor ţări — 
dar statistici credibile sunt greu de 
obţinut pentru că cele mai multe ţări 
refuză să strângă datele etnice - cel 
puţin cele destinate consumului public 
(Lucru doar în parte adevărat pentru 
că din informaţiile noastre culese la 
ultimul recensământ — cel din 1992 — 
reiese că bună parte dintre ţigani s-au 
declarat ROMANI şi se ştie că nu 
avem la dispoziţie nici un mijloc de a 
stabili etnia decât prin declaraţia celui 
chestionat). 

Autorul raportului afirmă că 
tratamentul acestor ţigani poate fi 
socotit ca cea mai importantă 
problemă legată de drepturile civile în 
Europa şi una care ar conta în ce 
priveşte intrarea în UE şi dezvoltarea 
regională (Vom vedea care este 
punctul nostru de vedere în ce 
priveşte situaţia reală din România). 
In Ungaria şi Cehia —- 3% din 
populaţie - ţiganii ar fi fost marii 
perdanţi în ultimii zece ani dovada 
fiind faptul că rata şomajului este 
peste 70%; dintr-un studiu făcut într- 
un oraş industrial din Cehia (Ostrava) 
reiese că un copil ţigan are o 
probabilitate de 23 ori MAI MARE să 
fie plasat într-o şcoală pentru 
întârziaţi mintal decât unul de ceh — 
chiar dacă are o inteligenţă normală. 
(Nu ni se spune cum s-a făcut 
diferenţierea, nici ce s-a socotit a fi 
„Întârzierea mintală” şi nici cum s-a 
calculat „inteligenţa naturală” — n. n.) 


pagina 5 

Cea mai sus pusă carieră a unui 
astfel de copil ar fi cea de „gunoier” 
(Cleaner). 

In Ungaria copii de ţigani sunt 
separați — în unele şcoli, de cei albi 
în „cafeteria şi la gymnastică”. În 
Europa Centrală, ţiganii ar fi ţinta 
numărul 1 al neonaziştilor 
„Criminali”. 

Cehia şi Ungaria, dar şi mulţi 
cetăţeni, s-au implicat în a- 
meliorarea acestei situaţii — (chiar 
România a făcut unii paşi — mulţi 
dintre ei greşiţi — dar totuşi paşi). 
Pur şi simplu, recunoscând proble- 
ma, ele au făcut mai mult decât 
ţările Uniunii Europene — precum 
Spania, Italia şi mai ales Grecia. Dar 
nu au ajuns prea departe spre 
rezolvarea acesteia. 

„Vom vedea primele rezultate în 
zece ani” — promite şi se scuză Jan 
Kavan, ministrul de externe al ţării. 
(Cehia) 

In Slovacia, ţiganii reprezintă 
peste 10% din populaţie iar rata 
natalității lor este aşa de mare încât 
ei ar putea deveni majoritari în 2060 
— iar plăţile pentru ajutoarele sociale 
destinate acestei etnii ar putea duce 
la falimentul ţării chiar în 2020. 

Cele DOUĂ MILIOANE DE ŢIGANI 
DIN ROMANIA - susţine raportul 
special din 7he Economist (mai, 
2001) — , CEA MAI MARE POPULA- 


ŢIE NAŢIONALĂ DIN LUME, SUNT 


INTR-O SITUAŢIE PRECARĂ. 
Mahalalele ţigăneşti din Bucureşti au 
fost deja demolate; şi dacă 
economia României continuă să se 
DETERIOREZE - ceea ce este 
probabil — ȚIGANII VOR RĂMÂNE 
SĂRACI şi vor deveni ŢAPI 
ISPĂŞITORI RASIALI. 

Cei mai buni aliaţi ai ţiganilor 
rămân ţările EU. 

Cu prilejul unei vizite în Slovacia 
Ghunther Verheugen a promis 10 
MILIOANE DOLARI pentru proiecte 
specifice spre dezvoltarea unor 
proiecte destinate ţiganilor. „Nu ne 
putem aştepta ca o problemă ce-şi 
are sursa cu sute de ani în urmă să 
fie rezolvată în câţiva ani”. 

(continuare în pag. 12) 


Paul Spiru MICHAIL 


JE EEE EEE E E E E REA E. CEE REZ E EEE EEE CER ERE E TE RETETE EEE E 


pagina 6 
DUPĂ 11 ANI 


În 1991 apărea în Referendum Fondation, editat 
de Lev Timofeyev, raportul a 6 economişti ruşi 
intitulat: Cum să fie ajutaţi Ruşii — titlu tradus în 
engleză — „Communist anti - manifesto (Manifestul 
anti-comunist" şi devenit în textul publicat de editura 
Albin Michel, în Franţa, „Trebuie în adevăr să-i ajutăm 
pe ruşi?” 

Cele două traduceri sunt însoţite de câte o prefaţă 
- cea pentru editura engleză este semnată de 
profesorul de istorie, Richard PIPES de la Harvard 
University (Statele Unite) şi de Guy Sorman în limba 
franceză. 

Rezumând punctul de vedere al experţilor ruşi, R. 
PIPES afirmă că „atâta vreme cât Uniunea Sovietică 
nu a întreprins o restructurare politică şi economică, 
ajutorul occidental orb va avea drept consecinţă 
menţinerea pe linia de plutire a sistemului existent 
care a condus ţara spre situaţia dificilă în care se află. 
Şi ei ajung la concluzia paradoxală că „CEL MAI BUN 
MIJLOC DE A AJUTA RUSIA CONSTĂ SĂ NU FIE 
AJUTATĂ, ADICĂ SĂ FIE OBLIGAȚI CONDUCĂTORII 
EI SĂ ÎNFRUNTE ŞI SĂ REZOLVE PROBLEMELE EI 
ACUMULATE în peste 70 DE ANI DE GESTIUNE 
TOTALITARĂ PROASTĂ (...) Deci încurajată teoretic 
întreprinderea privată nu a avut posibilitatea de a se 
implanta din cauza rezistenţei feroce pe care i-o 
opune nomenclatura, gata să saboteze orice efort de 
introducere a operaţiilor de piaţă liberă în agricultură, 
industrie şi servicii”. 

Ca şi în România „sistemul politico-economic, 
responsabil, ca în toate ţările comuniste, de criza 
actuală a rămas INTACT”. Ca şi în România şi în Rusia 
singurul lucru care s-a schimbat „este apariţia 
dreptului de a critica sistemul, critică care nu are nici 
un fel de influenţă asupra sistemului. 
NOMENCLATURA, CARE PROFITĂ DE PE URMA 
ACESTEI SITUAŢII, se bate cu dinţii şi ghearele, 
împotriva oricărei tentative de introducere a unor 
operaţii de piaţă liberă reală, dat FIIND CĂ DE ACEST 
LUCRU DEPINDE SUPRAVIEŢUIREA EI”. 

Dovadă recentă, în România: apariţia 
„economatelor” care este forma cea mai primitivă de 
aşa zisa „piaţă reglată” şi care imediat după război a 
fost introdusă în România fiind canalul prin care se 
scurgeau, spre populaţia  sărăcită, stocurile 
nevandabile ale unui sistem economic imbecil. 

„În adevăr — subliniază R. Pipes — piaţa liberă 
conjugată cu proprietatea privată ar fi antrenat 
obligatoriu o reală democraţie şi prin aceasta 
nomenclatura parazitară ar fi ajuns repede în 
faimoasa „ladă de gunoi a istoriei”. 

Din nefericire, ca şi acum 70 de ani şi azi numeroşi 
occidentali ascultând — subliniază R. P. de „motive 
interesate josnice, sperând să utilizeze creditele 
guvernamentale pentru beneficii personale” s-au vădit 
a fi partizanii acestor ajutoare care, aşa 


BUNA VESTIRE nr. 52 — 53 / 2001. 


cum s-a văzut şi în România au dus la apariţia a zeci de 
mii de fundaţii, majoritatea organizaţii de căpătuială şi 
îmbogăţire a puternicilor zilei concomitent cu devalorizarea 
noţiunii de „fundaţie”. 

Dacă noi am revenit azi asupra acestei cărţulii apărută 
acum 11 ani o facem pentru că toţi cei care caută drumul 
ieşirii din infernul comunist ar trebui să mediteze asupra 
acestui „manifest anti - comunist”. 

Pentru a înţelege dimensiunea şi gravitatea crizei prin 
care trece România azi trebuie să reamintim două epoci: 
una foarte recentă şi alta de acum 135 de ani. 

În 1866 regele Carol 1 soseşte într-o ţară încă „sclavă” a 
imperiului otoman, cu o situaţie financiară disperată 
(salariile ne-plătite de peste 6 luni, tezaurul gol, nici un 
creditor dispus să ne dea un sfanţ credit, cu o mortalitate 
infantilă uriaşă, cu o demografie aberantă (scăderea 
continuă a populaţiei), fără armată, fără căi de 
comunicaţie, fără un sistem educativ, fără spitale, fără o 
administraţie adecvată, etc.). 

În 11 ani toate aceste simptome ale unei ţări bolnave 
încep să dispară: independenţa, apariţia regatului, sistemul 
de învăţământ primar generalizat”, gratuit, situaţia 
financiară ameliorată, primele căi ferate, sistemul de 
comunicaţii telefonice şi telegrafice, etc. iau locul lipsurilor 
de până mai ieri. 

Explicaţia? 

Conducătorii ţării de atunci — nu în frunte cu regele lor — 
trecuseră prin şcoala comunismului distrugător de neam şi 
ţară; nu învăţaseră istoria ţării după cărţile ovreiaşului 
Roller; şi nu făceau casă bună cu madam Vlas, Schmurl- 
Beraru, Noah - şperţarul sau alţi bivolari. 

Că este aşa avem a cerceta cel de-al doilea episod: 
guvernarea Constantinescu - Coaliția dintre 1996 — 2000 în 
care „apatia şi cinismule generalizate, frica de iniţiativă, 
neincrederea faţă de orice întreprinzător nu putea 
determina apariţia unei economii înfloritoare”. 

Aceşti 4 ani au fost extrem de nocivi pentru viitorul 
României. 

Ei au readus la conducerea ţării tagma ceauşisto- 
comunistă condusă de Ion Iliescu; ei au re-instaurat 
disperarea; ei au ucis iniţiativa particulară; eu au 
împiedicat crearea de locuri de muncă prin apariţia şi 
sprijinirea IMM - urilor; ei au ocrotit jefuitorii ţării; ei au 
menţinut ceea ce Eminescu numea „RAUBSYSTEM” -— 
sistemul pirateresc de conducere a ţării”. 

Şi tot ei au menţinut dominaţia statului în economie, 
birocraţie la putere, proprietatea de izbelişte, tineretul 
dezorientat şi bătrânii disperaţi. 

Ei au venit în numele unei REFORME NECESARE. Dar, la 
fel ca în Rusia, suntem în faţa „unui paradox istoric: ţara 
este condusă de reformatori care se tem de reforme, 
pentru că ei înţeleg foarte bine că aceste reforme, 
indispensabile, vor antrena ameliorarea lor măturând după 
scena politică, responsabilii comunişti”. 

Dar ca şi în Rusia şi la noi „reformele au început prin 
tentativa de restructurare a socialismului, conceput ca un 


(continuare în pag. 7) 
Pavel S. MIC. 


LE RE RR E RE ERE POE RC E E E RE E E EI ERIE 


BUNA VESTIRE nr. 52 — 53 / 2001. 


(urmare din pag. 6) 


* (După 11 ani) program de ameliorare şi renovare a 
acestui sistem” şi de aceea s-au menţinut toate 
caracteristicile acestui sistem: începând cu interdicţia 
proprietăţii private, iniţiativei private şi întreprinderii 
libere; toate bogăţiile materiale ale ţării sunt 
administrate de un aparat director ai că funcţionari 
decid asupra naturii, cantităţii şi preţurilor produselor, 
locul unde vor fi produse şi unde vor fi duse”. La noi în 
ţară am aflat după 11 ani că „peste 40% din ceea ce se 
produce intră în stocuri ne-vandabile — ceea ce însemnă 
o triplă risipă: materii prime şi energie, salarii şi forţă 
de muncă, spaţii ocupate şi lupta contra dăunătorilor ce 
vor distruge aceste stocuri!”. 

Legile făcute în Rusia seamănă „leit - poleit” cu cele 
din România şi toate au o singură ţintă: „asigurarea 
unor avantaje şi privilegii birocraţiei comuniste, 
delapidatorilor fondurilor publice, escrocilor din tată 'n 
fiu şi din generaţie în generaţie”. 

„lar pe ţărani ca şi pe ceilalţi viitori proprietari îi 
aşteaptă în administrații şi ministere un nor de 
funcţionari — aceeaşi care taxau IAS - urile şi CAP - urile 
pe vremea . zis şi „raiul socialist” — care, indiferent de 
unde VINE finanţarea - internă sau occidentală — 
(Phare, Saparad, etc.) — îşi vor lua „dreptul”. 

Absolut toate prevederile semnalate de Boris Pinsker 
(„reformatorii se tem de reforme”) în „legea asupra 
pământului” publicată în Rusia se pregătesc în cea din 
România - inclusiv obligaţia de a nu-ţi putea vinde 
pământul decât STATULUI! 

Visul oricărui comunist sau pui de comunist este — 
asemenea lui Triţă şi Ilie — CAP - ul, IAS - ul sau măcar 
„coperativa” condusă de „băieţi de băieţi” 
supravegheați de Timofte şi ai săi! î 

„BIROCRAŢIA -— scrie rusul mai sus citat — IATĂ 
ADEVĂRATUL SOCLU AL PIRAMIDEI STATULUI”. 

Iar acest soclu a fost respectat, apărat şi întărit de 
cei care timp de 4 ani ar fi trebuit să facă o 
ADEVĂRATĂ REFORMĂ. 

Nu vă faceţi iluzii ne spune B. P. : „în cooperativele 
sovietice, ca şi în cele clamate de Iliescu, Sârbu şi 
Năstase, singurii beneficiari vor fii mafioţii partidului ce 
se vor infiltra acolo ca şi în „întreprinderile mixte” (a se 
vedea ce au fost până mai an cei care se ocupă azi de 
Reşiţa!) pentru a putea controla din interior acest 
sector al economiei”. Dar ce credeţi că fac cei din AGA 
şi Consiliile de administraţie? 

Larissa Piaseva în capitolul său — PE CINE TREBUIE 
SĂ AJUTĂM în RUSIA? - stabileşte priorităţile şi 
condiţiile în care trebuie acordate credite, cui şi pentru 
ce. Se va vedea că nici unul dintre criteriile stabilite de 
ea nu au fost respectate în România. Şi evident nici în 
Rusia. 

Pentru că atât scenariul pentru România ca şi cel 
pentru Rusia a fost redactat în acelaşi loc şi va fi pus în 
aplicare de acelaşi tip de indivizi aproape unanim şcoliţi 


pagina 7 
în URSS. 

Iată” textul autoarei care încă din 1987 afirmă că 
singura soluţie pentru evitarea unei catastrofe 
economice în URSS este trecerea la o REALĂ economie 
de piaţă: 

- în ce priveşte capitalurile destinate investiţiilor 
două condiţii trebuie să fie imperativ avute în vedere: 
creditele trebuie să fie acordate cu prioritate 
SECTORULUI PRIVAT şi NICIODATĂ PREFERENŢIALE — 
(aşa cum a făcut Temeşan cu banii ţării aflaţi în 
Bancorex). 

- de la bun început ţinta trebuie să fie o economie 
privată, sănătoasă, şi concurenţială, orientată spre o 
producţie conformă criteriilor internaţionale (tehnologie, 
organizarea muncii, calitatea produselor şi nu pe stoc — 
cum ne spunea acum câteva zile „statistica naţională”. 

Autoarea acestui capitol cere respectarea unei reguli: 
cu ocazia încheierii contractelor “Aa 1 BE "EVIŢE 
STRUCTURILE STATALE şi ORICE INŢELEGERE CU 
COMUNIŞTII. (Nici o investiţie în întreprinderi „hibride” 
— jumătate stat, jumătate particulari sau în producţii al 
căror creditor este statul; să nu se încheie nici un acord 
cu organizaţii statale tip „consiliul central al 
sindicatelor”. 

Şi mai ales să nu se acorde nici un fel de credite 
guvernului atât timp cât nu - şi va fi revenit din 
„fanteziile socialiste” şi nu va trece la realizarea marii 
reforme a proprietăţii, legislaţiei agrare, sistemului 
financiar şi bancar — cu alte cuvinte REFORMA CARE SĂ 
GARANTEZE CETĂŢENILOR PROPRIETATEA PRIVATĂ, 
DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI. 

Suntem la 11 ani de la apariţia acestei „antologii” 
sovietice şi trebuie să recunoaştem că tot ce nu s-a 
făcut cum trebuie se răzbună, atât la ei cât şi la noi: de 
la scufundarea submarinului la mineriade, de la SIDEX 
cu milionul de dolari pierdere zilnică la ministerul 
agriculturii înglodat în datorii, de la războiul din Cecenia 
la poliţia şi justiţia noastră rudă şi frate cu infractorii. 

Anchetele sociologice realizate în. Rusia au arătat că 
tinerii sub 30 de ani „într-o majoritate zdrobitoare” — ca 
şi majoritatea intelighenţiei sau a muncitorilor, sunt 
pentru iniţiativa, proprietatea privată şi piaţa liberă (şi 
nu economie de piaţă cum se spune peste tot — pentru 
că economia tot prin intermediul pieţelor se realiza şi în 
vremea lui Pingelică — dar era o PIAŢĂ lipsită de 
dotarea esenţială: LIBERTATEA). 

Cei mai furioşi adversari se recrutează prin CADRELE 
FOSTULUI ŞI ACTUALULUI APARAT DE CONDUCERE. 

Dar nici pentru reforme şi nici pentru corecta 
dezvoltare a iniţiativei particulare şi mai ales pentru 
apărarea şi administrarea proprietăţii private nu sunt 
suficiente sondaje de opinie, aderenţa tinerilor sau 
anchetele sociologice ci este nevoie de INFORMAREA, 
INSTRUIREA şi EDUCAREA celor ce vor să se implice în 
această acţiune. 

Iar în această privinţă, la noi cel puţin, s-a făcut 


(continuare în pag. 8) 


cit - 


pagina 8 
(urmare din pag. 7) 
* (După 11 ani...) prea puţin sau 
chiar de loc! 

Şi din nou ne întâlnim cu Boris 
Pinsker care analizând inflaţia din 
URSS ne-o descrie implicit şi pe cea 
de la noi: inflaţie este rezultatul unei 
creşteri excesive - în raport cu 
nevoile pieţii de mărfuri a banilor 
aflaţi în circulaţie. Rezultatul? 

- în economiile normale CRESC 
PREŢURILE. 

- În cele de tip SOVIETIC (unde 
funcţionează controlul central al 
preţurilor) CRESC LIPSURILE (dar 
cresc şi preţurile mărfurilor care se 
vând „la negru”, „pe sub mână”, „pe 
uşa din dos”, etc. 

Care-i cauza inflaţiei în ţările aşa 
zisului „socialism real? Ea se 
datorează - susţine autorul -— 
finanţării deficitare a sectoarelor 
industriei grele, industriilor 
extractive şi de transformare — ceea 
ce se defineşte „inflaţia din timpul 
unui război”. 

Dar nici o teorie economică nu 
ne sfătuieşte să începem prin a 
combate INFLAŢIA ci să începem 
prin a STOPA RĂZBOIUL -— şi mai 
ales războiul contra propriului 
popor, când iniţiativa individuală 
este sufocată, proprietatea privată 
interzisă iar întreprinderea 
particulară este imposibilă — (toate 
aceste fenomene au existat şi 
continuă să  fiinţeze România post- 
decembristă). 

Deci nu ŞTERGEREA 
ZEROURILOR va vindeca inflaţia în 
România ci „eliminarea birocraţiei 
comuniste aflate încă la putere, care 
ştie că fenomenul prim al vieţii 
economice de tip socialist, rămâne 
tradiționala, ordinara planificare 
socialistă” sursa ei de venituri, bună 
stare şi durabilitate. 

Aceeaşi birocraţie — azi ca şi ieri, 
ca şi acum 11 ani foloseşte 
STATISTICA ca să ascundă 
adevărul, să-l mascheze sau să-l 
ocolească. Aşa se explică şi apariţia 
în România a Ministerului 
„PROPAGANDEI” condus de un — 
„doctor în informaţii” care în locul 
unui ingredient, necesar, vindecării 
— (un diagnostic corect, complet şi 
ne — manipulat) ascunde adevărata 


aa... 


BUNA VESTIRE nr. 52 — 53 / 2001. 


situaţie a ţării. 

In general — susţine Pinsker — 
lucru valabil şi la noi — „dacă nu 
recunoaştem că guvernul are tendinţa 
să trişeze ar fi imposibil să înţelegem 
tot ceea ce ni se întâmplă”. 

„Intreaga energie a guvernului 
este absorbită de o activitate 
zadarnică: să se prefacă că face 
reforma şi această manie de a-ţi 


înşela propriul popor şi pasiunea 
minciunii împiedică soluţionarea 
crizei. 


Nu este semnificativ faptul că 
organele statului care ar trebui să 
realizeze reforma sunt cele care, în 
toate sondajele de opinie din ultimii 
11 ani se află pe ultimele locuri în ce 
priveşte credibilitatea — începând cu 
parlamentul şi terminând cu partidele 
politice? 

Dar textul care mi s-a părut cel 
mai instructiv este semnat de Vasili 
Seleunine intitulat „Economia fără 
Comunişti” pentru că, susţine autorul, 
comuniştii în logica doctrinei lor sunt 
condamnaţi să caute un compromis 
imposibil între piaţă şi socialism; le 
este frică şi înfricoşează populaţia 
anunțând pierderi materiale, conflicte 
sociale şi naţionale”. 

Ce ar trebui făcut? 

a. - măsura cheie este restabilirea 
proprietăţii private a mijloacelor de 
producţie — şi se cheamă privată orice 
proprietate ce nu ţine de stat sau de 
administraţie (fie că este vorba de 
acţionariat , cooperativă, familial sau 
personală); 

b. - recunoaşterea existenţei celor 
trei „pieţe”: 

-ceaa produselor de consum; 

- a capitalurilor; 

- a muncii; 

c. -motorul economiei de piaţă 
este piaţa capitalurilor; 

d. — dar ca să funcţioneze trebuie 
să existe interacţiunea dintre 
proprietarii bunurilor de consum, cei a 
capitalului şi proprietarii principalei 
forţe de producţie — cea a muncii; 

e. -— experienţa mondială a 
demonstrat că  PRICEPEREA ÎN 


AFACERI şi intuiţia valorează mai mult - 


decât banii; 

f. — TOATE REFORMELE DIN 
ISTORIA RUSIEI -— ca şi din cea a 
ROMÂNIEI au început cu 


AGRICULTURA: renaşterea statului 


şi a lumii ţărăneşti determină 
existenţa Rusiei. lar sistemul 
colhoznic s-a demonstrat fără 


perspectivă. În TOATE ŢĂRILE 
DEZVOLTATE FERMELE FAMILIALE 
CONSTITUIE BAZA PRODUCŢIEI 
AGRICOLE; 


g. - Statul va trebui să 
considere de acum înainte şi 
pentru totdeauna proprietatea 


privată SACRĂ şi INTANGIBILĂ; 

h. — Să se acorde o atenţie 
deosebită complotului condus şi 
organizat la ei de KGB la noi de 
SECU care nu are decât o singură 
ţintă: destabilizarea politică, 
economică socială (vezi Tg. Mureş, 
vezi mineriadele, vezi incapacitatea 
stăpânirii a situaţiei infracţionale 


etc.) 
O problemă comună politicii în 
general -— şi mai ales celei 


politicianiste, de la noi — este cea 
semnalată Lev Tomofeiev care 
subliniază efectele primejdioase 
ale definiţiilor lipsite de precizie. 

De pildă reprezentarea realităţii 
economice din ţările aşa zis 
socialiste ca pe un „sistem de 
gestiune administrativă autoritară” 
nu aparţine realităţii ci literaturii: 
„Nici o violenţă, nici o spălare a 
creierului nu putea să-i scoată din 
cap omului  exigenţa relaţiilor 
simple de: „cumpărare-vânzare”. 
Este suficient să-i întrebăm pe 
foştii funcţionari ai ministerului 
agriculturii de ce plâng ei azi după 
existenţa ceapeurilor; sau 
întrebaţi-i pe foştii preşedinţi de 
colhozuri cum au obţinut = 
TOTDEAUNA - materialele de 
construcţie, piesele de schimb sau 
chiar aprobarea unui „plan de 
producţie” cât de cât realizabil. 

Toate acestea se realizau prin 
intermediul „pieţii la negru”. 

Azi toată lumea vorbeşte de 
„economia paralelă”; ni se spune 
cât la sută din economia ţării 
aparţine lumii subterane; dar 
nimeni nu vorbeşte despre cauzele 
reale ale acestei aberaţii 
economice. 

Dar dacă această aberaţie este 
comună întregii lumi? 


(continuare în pag. 9) 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 
(urmare din pag. 8) 


* (După 11 ani) 

Pentru clarificarea acestor întrebări am avea nevoie de 
definiţii corecte. 

Şi tot din această cauză în locul unui „tratament 
adecvat se face apel la leacuri ineficace — precum 
trimiterea la închisoare a tuturor celor ce au „pus botul”. 

Umplem  puşcăriile, cheltuim pentru asta bani cu 
duiumul dar nu se schimbă nimic. 

Şi asta în ciuda faptului că „pedeapsa istorică s-a abătut 
asupra comuniştilor pentru că, în ciuda teoriilor lor lipsite 
de bun simţ, nu au putut nimici piaţa. TOTUL SE 
CUMPĂRĂ şi SE VINDE ÎN ŢARA NOASTRĂ. TOTUL... chiar 
POSTURILE DIN PARTID - „aşa cum în România se 
cumpără locurile eligibile din parlament -— şi nu numai — şi 
nu pentru că solicitanţii ar avea vreo chemare pentru 
opera legislativă ci pentru că au chemare pentru 
„economia paralelă”. 

La ei, ca şi la noi „aparatul politic şi administrativ a 
devenit o marfă”. Făcând investigaţii, Timofeiev, a aflat că 
un „post de secretar de partid al unui raion costa diferit, în 
funcţie de ce raion era, aproape sau departe, bogat sau 
sărac etc. ŞI DACĂ POSTURILE DE PARTID AU DEVENIT O 
MARFĂ ATUNCI CE SĂ MAI SPUNEM DE CELE DE 
PREŞEDINTE SAU DIRECTOR DE IAS; UZINĂ, TVR etc.? 

Toate astea nu sunt excepţii ci, ĂST/ A-I SISTEMUL SUB 
CARE AM TRĂIT şi CONTINUAM SĂ TRĂIM. 

Întreg sistemul sovietic — ca şi acela copiat de slugile 
Moscovei în 1945 şi menţinut până azi, 1 septembrie 2001 
— tot, fără excepţie afirmă L. T.. „nu este decât o gigantică 
„economie la negru” — de produse, privilegii, servicii, 
posturi.(...) Lucru/ esenţia/ este păstrarea puterii 

Nu rezultatul material este esenţial. 

Nu bunăstarea „poporului muncitor”. 

Toate astea sunt vorbe, lozinci, palavre. 

De aceea, susţine L. T. , trebuie să i se acorde vechiului 
aparat de partid posibilitatea să „devină util”. CU 
CONDIŢIA SĂ NU-I ÎMPIEDICE PE CEILALŢI SĂ FACĂ 
ACELAŞI LUCRU, 

Nenorocirea este că „nu ştiu pur şi simplu, ignoră cum 
să devină antreprenori cinstiţi şi de aceea tremură în faţa 
celor ce ştiu şi care pot şi de aceea ei s-ar putea ridica 
împotriva schimbării pentru a-şi păstra puterea. ŞI POT 
ÎNCĂ. Presa din Rusia afirmă că ei au lansat sloganul: 
„Înapoi spre 1985”. La noi funcţionează alta: „Era mai bine 
pe timpul lui Ceauşescu”. 

Şi, în faţa a tot ceea ce s-a întâmplat şi la noi şi la ei ne 
putem asuma întrebarea lui L. T.: „Vom rămâne un mare 
popor sau, pur şi simplu, în perspectiva istorică vom fi, în 
memoria descendenților noştri un fenomen PSIHOLOGIC 
DERIZORIU al secolului 20” ? 

Se ştie, de la Petre Ţutea, că ideologia comunistă este 
asemenea sifilisului — sau, am spune noi, SIDEI; odată 
contaminarea produsă efectele sunt idelibile; purtătorul 
unei gome sifilitice va face aceeaşi formă de boală cu cea 
a oricărui alt bolnav din lume. 

Marxiştii — din Rusia, România sau Cuba erau ostili 
oricărei idei noi pentru că descoperirile ar fi putut repune 


” 


pagina 9 


în discuţie bazele marxismului. Este politica 
„antirevizionistă” practicată de asociaţiile evreieşti din 
toată lumea împotriva celor care repun în discuţie, în 
funcţie de noile date istorice, povestea 
„holocaustului”. 

Ideologia a determinat acceptarea teoriilor unui 
şarlatan, Lisenko şi împuşcarea unui biolog adevărat, 
Nikolai Vavilov; şi tot ea a refuzat existenţa 
ciberneticii, electronicii sau biologiei mendelev - iene. 

După prăbuşirea comunismului singurul liant dintre 
oamenii de ştiinţă şi statele comuniste, liant construit 
din constrângeri, teamă şi posturi sigure şi ceva mai 
bine plătite s-a spulberat. 

Şi în absenţa constrângerii care menținea barajul 
plecării în „afară” cei mai dotați dintre cercetătorii, 
savanții, ştiutorii fostelor ţări socialiste au părăsit 
„raiul comunist” pentru „iadul capitalist”. De unde se 
trage şi vorba ştiută că „ubi bene, ibi patria”. 





Maxime şi aforisme... dulci 


* Credinţa este o convingere susţinută despre 
ceva şi în ceva, demonstrată sau nu, de lungă 
sau scurtă durată, cu sfârşit realizabil sau 
efemer. Când este concepută şi trăită în spirit 
moral creştin, ea ne dă linişte sufletească; este 
răbdătoare, împăciuitoare cu tine însuţi şi 
mântuitoare de păcat; 

* Grija pentru formarea şi răspândirea limbii 
literar naţionale cu o structură, stil şi conţinut 
specific românesc, păstrat în tradiţie şi 
obiceiuri, întăreşte patriotismul neamului 
ornamentându-l cu idealurile spirituale pe care 
Dumnezeu cu multă generozitate le-a sădit în 
destinul tragic, dar măreț şi nobil al omului 
carpatin. Ea trebuie susţinută mereu altfel; pe 
măsura slăbirii ei slăbeşte şi dragostea de 
patrie  uşurând  fărmiţarea sufletului şi 
îndepărtarea lui de neam până la 
descompunere şi nepăsare totală; 

* între numărul religiilor şi eficienţa Harului 
Divin raportul este invers proporţional: cu cât 
ele s-au răspândit şi le-a crescut şi numărul, cu 
atât s-a diminuat şi a scăzut şi harul monahilor, 
care din cauza unei superficialităţi spirituale 
determinate de această creştere au devenit din 
misionari un fel de funcţionari salariaţi de cult; 

* Tradiţia e asemenea unui fluviu revărsat 
care îşi adună apele în matcă; ea uneşte 
oamenii unei naţiuni păstrându-i specificul şi 
făcând — o mai puternică. 


Simion GIURGECA 


pagina 10 
(urmare din pag. 4) 


* (O carte...) minciună (al 2, art. 
41) „proprietatea privată este 
ocrotită în mod egal de lege, 
indiferent de titular” (care lege?) 

A “şaptesprezecea: statul este 
OBLIGAT să ia măsuri de dezvoltare 
economică şi protecţie socială de 
natură să asigure cetăţenilor UN 
NIVEL de TRAI DECENT (este greu 
să aduni în atât de puţine cuvinte 
aşa de multe neadevăruri!). 

A optsprezecea: integral articolul 
45 privind PROTECŢIA COPIILOR şi 
a TINERILOR unde minciuna merge 
braţ la braţ cu bunele intenţii — cele 
care se folosesc, precum se ştie la 
macadamizarea iadului!) 

A nouăsprezecea: integral 
articolul 46 -— care protejează 
persoanele handicapate -— din care 
amintim cea mai reuşită tentativă: 
acordarea de certificate de 
handicapat la întrecere socialistă cu 
cele de revoluţionar — unor indivizi 
care nu aveau decât un singur 
handicap: NESIMŢIREA. 

O singură întrebare: unde se 
află descrisă POLITICA NAŢIONALA 
pe care statul trebuia să o asigure 
conform acestui articol? 

A douăzecea: al. 4 din art. 47: 
autorităţile publice au obligaţia să 
răspundă la petiţii în termenele şi 
condiţiile stabilite potrivit legii! 

La care trebuie adăugată cea 
stabilită în articolul 48 — aliniatul 1 — 
unde ni se promite că „persoana 
vătămată într-un drept de o 
autoritate publică, fie doar prin ne 
soluţionarea în termenul legal a unei 
cereri este îndreptăţită să obţină 


recunoaşterea dreptului pretins, 
anularea actului şi repararea 
pagubei”. 


Dar unde o fi legea organică 
care a stabilit condiţiile şi limitele 
exercitării acestui DREPT? 

A douăzeci şi una — este o 
minciună care ilustrează teoria lui 
Maiorescu a FORMELOR FĂRĂ FOND 
- Este vorba de AVOCATUL 
POPORULUI care ar fi trebuit să 
apere DREPTURILE şi LIBERTATEA 
CETĂŢENILOR! 

A douăzeci şi doua: art. 58: 
Parlamentul este  (...) 


UNICA _ 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 


AUTORITATE LEGIUITOARE A ŢĂRII 

(Dacă minciuna este regina 
Constituţiei făcătorii acesteia folosesc 
interdicţia ori de câte ori sistemul — 
dominat de ceea ce Eminescu numea 
RAUBSYTHEM - pe româneşte — 
sistem  pirateresc - ar putea fi 
împiedicat să-şi împlinească menirea: 
jecmănirea poporului român. 

Spre exemplu, fiecare: cetăţenii 
pot propune o iniţiativă legislativă în 
condiţii, este adevărat, greu de 
realizat — dar nu IN PROBLEMELE 
FISCALE şi nici cele cu caracter 
INTERNAŢIONAL!). 

În schimb UNICA AUTORITATE 
LEGISLATIVĂ renunţă la unicitatea sa 
ca să-şi  delege „UNICA SA 
ACTIVITATE” Guvernului — care, se 
ştie, tot din constituţie că nu poate fi 
în acelaşi timp şi una şi alta! 

Minciuna a douăzeci şi doua o 
întâlnim în articolul 117 care afirmă 
că (1) ARMATA ESTE SUBORDONATĂ 
VOINŢEI POPORULUI, PREVEDERI CE 
SE APLICĂ (aliniatul 3) POLIŢIEI ŞI 
SERVICIILOR DE INFORMAŢII! 

Iar cea de-a douăzeci şi treia este 
mai mare decât Everestul: Judecătorii 
sunt independenţi şi se supun NUMAI 
LEGII! 

Am greşit, există şi a douăzeci şi 
patra care depăşeşte Everestul: 
„Procurorii îşi desfăşoară activitatea 
potrivit principiului legalităţii, al 
imparţialităţii şi al controlului ierarhic 
sub autoritatea ministrului Justiţiei” — 
pentru că, se ştie, că unde sunt multe 
moaşe, copilul rămâne cu buricul 
netăiat! 

Dar iat-o pe cea de-a douăzeci şi 
cincia: imparţialii judecători se supun 
DOAR LEGII (care la nevoie, dacă-i 
necunoscută li se comunică prin 
telefon fie de la Cotroceni, fie de la 
Guvern sau chiar de acasă de la orice 
alt stăpân) şi legaliştii procurori sunt 
numiţi la propunerea Consiliului 
Magistraturii ce se alege din 4 în 4 ani 
de camera deputaţilor şi de senat 
care, fireşte, vor vota oamenii 
partidului majoritar... 

Iar acum ţineţi-vă bine intrăm 
într-un domeniu în care statul post- 
comunist şi-a dovedit priceperea şi 
destoinicia în ultimii 11 ani — calităţi 


ce sunt asemenea celor care au 


dominat economia României în cei 
50 de ani de comunism. 

Nici nu trebuia să ne aşteptăm 
la altceva pentru că ce iese din 
pisic, şoarece mănâncă, iar fiul 
peceristului va fi comunistul zilelor 
noastre. 

Minciuna a douăzeci şi şasea 
triumfă în titlul IV al Constituţiei 
noastre şi începe cu articolul 134 
care stabileşte că „economia 
României este una de piaţă, în 
care statul TREBUIE să asigure 
libertatea comerţului, protecţia 
concurenţei loiale (model pieţele 
bucureştene dominate de faraonii 


lui Iliescu), crearea cadrului 
favorabil pentru valorificarea 
tuturor factorilor de producţie 
(model Triţă Făniţă) şi mai ales 
STIMULAREA CERCETĂRII 
ŞTIINŢIFICE”... prin  exilarea 
cercetătorilor în ţările 


subdezvoltate — precum Statele 
Unite, Germania sau Canada) „şi 
exploatarea resurselor naturale în 
concordanţă cu interesul naţional 
(vezi politica forestieră)” 
culminând cu „CREAREA CON- 
DIŢIILOR CREŞTERII CALITĂŢII 
VIEŢII”... 

Nu veţi întâlni niciunde în 
această Constituţie care nu putea 
să fie mai presus de mintea, 
pregătirea, prejudecățile şi, mai 
ales, a „idealurilor întinate ale 
socialismului” celor care au 
întocmit-o şi au scris-o într-o 
românească la fel de strâmbă, 
deci, nu veţi întâlni acel principiu, 
fără de care un stat nu se poate 


guverna cum se cuvine, şi 
ANUME SEPARAREA CELOR 
PATRU PUTERI: legislativ, 


executiv, judecătoresc şi mass — 
media. 

Absența  enunţării acestui 
principiu să fie pricina majoră a 
relelor de care suferim şi 
regimului mincinos în care trăim? 

Sau nu este vorba decât de 
efectele secundare ale celor care 
suferă încă de maladia secolului: 
sifilisul comunismului? 


ÎN a i 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 


(urmare din nr. 50 — 51/2001) 


PROFESORUL lon Petrovici: Un prieten şi un 
apărător al legionarilor în prigoană 


„A fost apoteoza care | — a iluminat puţin înaintea morţii 
sale — apoteoza omului care, desigur, ieşea din comun, dar 
mai ieşiră şi din actualitate, fiind poate împăcată cu uitarea 
crescândă ce se lăsa în juru-i mai de mult... , 

Şi lon Petrovici, şi Victor Eftimiu, toată românimea ştia, 
atunci, că profesorul lon Găvănescul era legionar, un 
întemeietor şi doctrinar al legiunii, muţi ani preşedinte al 
Senatului Legionar şi după unii legionari şeful spiritual al 
Mişcării. De aceea acordarea unui asemenea premiu de stat 
unui om ca lon Găvănescul, într-un moment când totul era 
pregătit pentru ieşirea României din războiul „marelui” Hitler, 
constituia un act de semnificație politică mai mult decât 
literară. 

Ceva mai târziu am avut ocazia să aud din gura lui Victor 
Eftimiu semnificaţia politică a acestui fapt: „simpatia pentru 
legionari, pentru o lume asuprită..." lar nouă ani mai târziu, 
la Aiud, şi profesorul lon Petrovici ne va explica, în puţine că 
a voit să simbolizeze în anul dezastrului numit „eliberare, 
acordarea Premiul Naţional pentru proza literară unui lider 
legionar de factura profesorului Găvănescul: ...nu numai 
simpatia pentru legionar, ci şi recunoaşterea, o recunoaştere 
tardivă a unei realități simple şi dureroase, anume că 
legionarii au avut dragoste în semnalele lor de alarmă cu 
privire la ce va însemna pentru omenire haosul şi dezmăţul 
comunist care venea cu tancurile sovietice şi cu 
blagoslovenia masivelor ajutoare ale marilor democrații 
occidentale...” 

Aceasta a fost profesorul lon Petrovici şi sunt fericit că la 
penitenciarul Aiud, în lunile de detenţie exterminare am 
reuşit să împart turtoiul şi lingurile de ciorbă cu acest mare 
caracter şi mare luptător împotriva infernului comunist... 


Vasile BLĂNARU - FLAMURĂ 


Calvarul românilor strămutați din Cadrilater 


În vara anului 1940, din trupul Patriei, au fost 
sfârtecate teritorii străvechi româneşti; Basarabia, Nordul 
Bucovinei şi Ţinutul Herţa; Nordul Transilvaniei; Sudul 
Dobrogei (Cadrilaterul) de către URSS şi respectiv 
Ungaria şi Bulgaria, după ce Europa fusese împărţită în 
zone de influenţă între Germania şi URSS prin Pactul 
Ribbentrop — Molotov din 23 August 1939. 

Acest pact găsise România interbelică nepregătită să 
facă faţă unei asemenea situaţii grave internaţionale 
pentru că cei de la conducerea Ţării nu se preocupaseră 
de întărirea puterii de apărare a teritoriului naţional, ca să 
impună respect vecinilor, nici de schimbarea orientării 
externe cum ceruse . Corneliu Zelea Codreanu, care 
sesizase cu mulţi ani înainte pericolele care pândeau 
Ţara. Mai mult, sub presiunea Bulgariei, regele Carol al II 
- lea, acceptând să cedeze teritorii, a ţinut cu 
încăpățânare, sprijinit de Nicolae Iorga, să aibă loc 
simultan şi schimbul de populaţie, un fel de „purificare 
etnică” , pentru a „rezolva” pentru totdeauna problemele 





pagina 11 


Erată (la articolele semnate de prof. Ioan 
ŞTEFAN, Babadag): 

% La „Frăţiile de cruce...” 

În nr. 45 — 47, pag. 8, col. 1, r. 37, 
„directorului” se va citi „directorul”; col. 2, 
ultimul rând „clasa a VIII —a” se va citi „cl. a V 
- a”, Panaitescu Ştefan, cl. a V —-a, Aslan 
Alexandru, cl. a VIII — a”; col. 3, r. 10 de jos în 
sus: „Rabiţchi” se va citi „Ribiţchi” ; 

: La „Căderea în comunism”... 

În nr. 48 — 49: col 1, pag. 12, r. 21, 
„asigurându-se” se va citi „micşorându-se”. 


teritoriale cu aceste state revizioniste, renunțând 
astfel fără nici un drept, pentru totdeauna, la 
teritoriile străvechi româneşti care urmau să fie 
cedate. In Consiliul de Coroană din 23 August 1940 
Nicolae Iorga, nesocotind moştenirea lui Burebista şi 
a lui Mircea cel Bătrân asupra teritoriilor dintre 
Dunăre şi Marea Neagră, unde romanitatea fusese 
totală până la năvălirea slavilor şi apoi a bulgarilor, 
conferind astfel românilor dreptul istoric de stăpânire 
a acestui spaţiu, spusese că „eu sunt naţionalist, nu 
expansionist, anexarea  Cadrilaterului a fost o 
greşeală; eu am fost împotriva anexiunii, la timpul 
său. E justificată retrocedarea către Bulgaria. Dacă 
câştigăm prin aceasta o prietenie , prietenia ne este 
scump plătită * , pledând astfel ca cel mai înfocat 
revizionist bulgar pentru cedarea către Bulgaria a 
Cadrilaterului, străvechi pământ românesc! „Românii 
să fie aduşi acasă” , adaugă el * . De parcă în 
Cadrilater ei n - ar fi fost acasă! 

După aprecierea lui Mihail Manoilescu, ministru de 
Externe, obligat să semneze Dictatul de la Viena, care 
cuprindea şi cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, 
aprecia că „semnarea Tratatului de la Craiova la 7 
septembrie (privind cedarea Cadrilaterului; n. n. ) a 
fost o scurtă formalitate şi un joc de aparenţe” **) , 
căci sentinţa fusese dată la Viena la 30 August. Prin 
Tratatul de la Craiova, pe lângă cedarea 
Cadrilaterului, cu cele două judeţe, Durostor şi 
Caliarca, se prevedea, după ideea lui Carol al II — lea 
şi Nicolae Iorga şi schimbul de populaţie obligatoriu: 
Bulgarii din nordul Dobrogei să plece în sudul 
Dobrogei cedat, iar românii de acolo să vină în locul 
lor; făceau excepţie familiile mixte care puteau opta 
pentru strămutare sau nu. 

Hitler, care a dictat „Arbitrajul” de la Viena, n-a 
acceptat şi pentru Nordul Transilvaniei schimbul 
obligatoriu de populaţie, cum ceruse Carol al II — lea, 
ceea ce ar fi însemnat o nenorocire în plus pentru 
viitorul Patriei! Să se fi gândit oare Hitler la 
modificarea „arbitrajului”, în viitor, în funcţie de 
fidelitatea României sau Ungariei faţă de Reich? 

(continuare în pag. II Supliment) 
prof. Ioan ŞTEFAN 


pagina 12 
(urmare din pag. 5) 


* (DE CE?) 

Ce se află în spatele acestor 
proiecte şi vorbe bune ? 

Verheugen recunoaşte că 
problema ţiganilor nu va stopa 
extinderea Uniunii Europene — dar 
că este nevoie de blocarea ei, la 
sursă, înainte de a se discuta 
acordul libertăţii forţei de muncă. 
„UN EXOD AL ȚIGANILOR în EU — 
toată lumea este de acord — ar fi UN 
DEZASTRU POLITIC PENTRU O 
UNIUNE în curs de LĂRGIRE!! 

Ca şi în cazul EVREILOR nimeni 
nu neagă că, de-a lungul istoriei, 
ȚIGANII au fost prost trataţi. Dar, în 
ambele cazuri, părţile implicate nu 
vorbesc despre cauzele acestor 
conflicte -— „cultura criminalităţii 
meschine din unele grupuri de 
ţigani. Şi asta nu o spun „huliganii 
de extremă dreaptă” ci un orecare 
fermier din Kent - în sud-estul 
Angliei”. 

Dar cum se definesc ţiganii? 

Dicţionarele spun că ei ar fi 
„Domazi cu pielea întunecată ce 
vorbesc limba romany, fiind ei de 
origine hindusă”. 

Dar nu toţi au pielea brună şi, cel 
mult, 4 milioane vorbesc romany; 
sigur nu sunt nici egipteni — de unde 
le-a venit numele în englezeşte 
(gypsies); un profesor de la o 
universitate din Texas - Jan 
Hancock — afirmă că ţiganii originali 
ar fi un amestec de grupuri etnice 
indiene adunate prin secolul 11 ca 
să reziste incursiunilor islamice. 

In ce priveşte limba ea s-ar fi 
dezvoltat în India ca o „lingua 
franca” militară cu masive influenţe 
persane iar cuvântul romany pentru 
un NE-ŢIGAN, GADJE (gagiu, în 
România) este unul derivat din cel 
hindus GAJJHA — adică CIVIL. 

Prima înregistrare a prezenţei 
ţiganilor în Vest o găsim la 1054, în 
Constantinopol; prima apariţie în 
Europa ca anexe militare a trupelor 
otomane. „Pentru că au fost luaţi, 
din greşeală, drept musulmani, 
afirmă, cu regret, domnul Hancock, 
a determinat apariţia anti- 
ţigănismului”. 

„Nu am devenit nomazi pentru că 


„am 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 


ales aşa ceva” —- spune 
preşedintele Uniunii Internaționale a 
Romanylor — Emil Scuka (care şi-a 
propus să reprezinte ţiganii de 
pretutindeni; este adevărat pe banii 
„Jagiilor”) — ci pentru că li s-a interzis 
intrarea ţiganilor în oraşe iar ţiganii şi- 
au găsit utilizări la marginea societăţii 
ca lucrători în metale, amuzament şi 
HOȚI. 

În România au fost sclavi până în 
1864; pogromurile s-au produs de-a 
lungul Europei până la „holocaustul” 
din anii 40 căruia ţiganii îi spun 
„porramous” - adică nimicitorul, 
devoratorul”. 

„Autorul (autorii) textului afirmă că 
cei mai mulţi dintre ţigani nu au ajuns 
în lagărele morţii ci că „unităţi de 
poliţie locală, FERICITE SA-L CRUŢE 
PE NAZIŞTI de acest efort, i-au 
împuşcat şi nomazii s-au EVAPORAT”. 

IMPRESIONANT - în această 
privinţă — ar fi faptul că ȚIGANII NU 
AU FOST MENŢIONAŢI LA 
NURNBERG!  (Uluitoare declaraţie! 
Deci, ni se spune, că „nexistând 
înregistrări scrise şi cu tradiţii 
ascunse” nu au mai putut să se 
înfrupte din pomana porcului ce au 
înşfăcat-o la terminarea războiului 
evreii. Dar dacă o fi fost vorba de 
niscaiva socoteli financiare — precum 
porţiile reduse — dacă partenerii se 
înmulţesc? n. n.). 

Nu contează că populaţia 
majoritară îi priveşte ca pe un tot 
pentru că ţiganii sunt organizaţi în 
familii patriarhale, uneori clanuri, dar 
niciodată NAȚIUNE (Chiar atunci când 
grupuri disparate de ţigani se 
întâlnesc — precum în lagărele italiene 
pentru nomazi — antagonismul mutual 
îi desparte rapid). 

Chiar terminologia este înşelătoa- 
re; ROMA este termenul preferat dar 
nu toţi ȚIGANII... (ROMA-ŢIGAN este 
mult mai elastic) toţi ROMA, sunt 
ŢIGANI. Dar acesta este un termen 


„Încărcat“ deoarece de-a lungul 
Europei ȚIGAN este echivalent cu 
HOŢ. 


Şi nu FĂRĂ JUSTIFICARE. Rata 
criminalităţii ţigăneşti este mai mare 
(deci transferul prost al ţiganilor în 
sistemele judecătoreşti este mai 
frecvent). Comitetul Helsinki afirmând 
că 60% dintre puşcăriaşii din Ungaria 


sunt ţigani; de 12 ori mai mult 
decât media pe naţiune; în Spania, 
unde ţiganii reprezintă 1,5% din 
populaţie, ţigăncile sunt de 4 ori 
mai multe închise decât restul 
populaţiei. 

Dar, în ansamblu, ţiganii nu au 
vreme pentru „gagii”. 

Ţiganii tradiţionali, precum cei 
care cerşesc, cu un copil în braţe, 
în Londra, sunt cei mai mulţi din 
ROMÂNIA -— descendenţi ai 
sclavilor eliberaţi: fiind fără 
pământ ei şi-au creat o cultură a 
serviciilor. Pentru ei „gagii” sunt 
potenţialii consumatori (sau ţinte, 
în cazul şuţilor). Relaţiile sunt şi 
mai viclene atunci când grupurile 
tradiţionale ţin seama de legi 
create de sentimentul unei 
IMINENTE SPURCĂRI „ ideea fiind 
că un contact cu un GAGIU, mai 
ales unul sexual, este o poluare ce 
se pedepseşte prin exil 
(banishment) lucru inteligibil dacă 
ne amintim de cadrul castelor din 
India lor natală. 

Articolul este ilustrat cu un 
grafic intitulat UNDER COUNTED 
(Subevaluat)  - (cifrele sunt 
obţinute de la Centru/ pentru 
Dreptul European, Roma şi Grupul 
pentru Minoritatea Naţională ) — 
din care reiese că, în frunte, s-ar 
afla România, cu 2, 5 milioane 
(faţă de milionul acceptat oficial), 
urmată de Bulgaria (2 milioane 
comparativ cu 750 mii cât apar în 
recensământul oficial), Spania 2 
milioane (1, 2 milioane oficial), 
Ungaria 1, 5 milioane (oficial sub 
500 de mii), Slovacia 1, 250 
milioane (250 mii în recensământ), 
Turcia 1, 250 milioane, Iugoslavia, 
1, 250 milioane (400 mii), Rusia 1 
milion (400 mii), Franţa 750 mii, 
Cehia (750 mii comparativ cu 200 
mii oficial), Macedonia (750 mii 
faţă de 200 mii), în timp ce Grecia 
afirmă că are în realitate 1, 250 
milioane în timp ce sursa 
țigănească afirmă că nu ar fi decât 
un milion. 

Germania, Anglia şi Italia câte 
500 de mii în timp ce Albania, 
Polonia şi Bosnia ar avea sub 400 
de mii. 

(continuare în pag. 14) 





BUNA VESTIRE nr. 52 — 53 / 2001. 


LA REBOTEZAREA PARTIDULUI 
COMUNIST 


Pentru a-şi păcăli electoratul după fiecare fundătură 
politică comuniştii îşi schimbau eticheta: au început prin 
a fi „partidul comunist DIN România” care-şi stabilise şi 
ţinta gezmembrarea ţării, a devenit BPD prin anii 40 dat 
fiind micimea lui numerică şi mintală, ca să devină niţel 
mai târziu PMR când reuşeşte să-şi înfrângă adversarul 
- partidul social democrat român — folosindu-se de cele 
două tehnici invincibile: nimicirea celor care nu doreau 
să mănânce ciuperci şi răsplătirea celor care, în frunte 
cu Lotar Rădăceanu acceptaseră desfiinţarea prin 
„absorbţie” cum se zice azi. Mai apoi iată-l revenind pe 
scenă cu alt nume PCR - nu „din România” ci „Român”. 

Când se 'mburdă” şandramaua comunistă o parte 
dintre şobolani a iau la fugă, altă parte — foarte puţini, 
sunt ucişi de mateloţii ce se îndreptau spre insula 
comorilor, iar restul, marea mulţime se îmbracă în noile 
uniforme salvatoare: FSN. 

Dar nici aici nu rămân toţi: unii devin FDSN, alţii 
FSN-PD iar unii dintre ei sunt trimişi să muncească la 
negru în toate acele formaţii care — ar fi putut deveni 
concurenţe la „marea jefuire a ţării”. 

Se duc la biserică pentru a fi re-botezaţi — deşi sunt 
în, adâncul sufletului „liber — cugetători” se ţin cu 
amândouă mâinile de icoane şi lumânări, făcând cruci 
strâmbe. 

Şi reapar în lume cu noi titluri: PDSdR adică partidu/ 
democraţie sociale din România: aşadar, avem social — 
democraţie şi democraţie socială. 

Dar cum asta nu-i de bun augur iar internaţionala 
socialistă nu vrea să-i miroasă sediul a pucioasă 
marxist-leninistă atunci se închiriază un lift la hotelul 
ambasador şi tot activul partidului social democrat — 
sau mai corect spus — „rămăşiţele lui” se decid în 
unanimitate — din dragoste pentru ţărişoară şi postuleţe 
să-şi vândă fecioria numelui în vederea refacerii 
virginităţii marelui partid unic: PESEDEAUA NAŢIONA- 
LA. Pupături piața endependenţei, strigăte, urlete, 
lozinci, mititei cu sare şi bere. Totul plătit de la buget, 
că n-om fi noi alde Marghiloman să plătim banchetele 
Ministerului din finanţele buzunarului propriu. Om fi noi 
proprietari şi moşieri noi, făcuţi, da” nici chiar aşa!... 

Când au auzit de toate astea liderii social- 
democraţiei sudeze s-au bucurat foarte — mai ales că se 
lasă şi cu o soluţie pentru cea mai veche răfuială 
financiară dintre cele două ţări — dar, fiind ei luaţi 
model de către bunicuţa — preşedinte, ne-au atras 
atenţia că este cam prematură întreaga ispravă. 

De pildă, domnul BO SODERTEN profesor de 
economie la Lund, membru al partidului până-n 1988, 
afirmă că „o ţară care doreşte să se îndrepte spre 
social-democraţie trebuie să plece de la CAPITALISM -— 
care ESTUL EUROPEI este departe de a-l fi realizat”. 

„Economia de piaţă capitalistă este o condiţie 
inevitabilă”. 

„Acest stadiu nu poate fi sărit pentru că, evident, 


pagina 13 


social - democraţia, este o suprastructură care devine 
posibilă doar într-un stadiu înaintat al capitalismului. 
Oricine crede sau afirmă contrariul şi pune carul înaintea 
boilor va vedea că TREABA NU FUNCŢIONEAZĂ”. 

Dar comuniştii nu puteau accepta această soluţie. 
Pentru că în mod evident ei ar fi fost eliminaţi de la 
pomana „socialismului real”. 

Imediat după căderea zidului consilierul lui Gorbaciov 
pentru Germania afirmă că „odată terminate „formele 
totalitare” ale socialismului” , „arborele acestuia este mai 
verde ca niciodată”, şi există două judecăţi diametral 
opuse: COMUNISMUL A FOST O PACOSTE sau că 
TOTALITARISMUL este un soi de excrescenţă care a 
deformat socialismul, care, fără bagajul totalitar, ar 
CUCERI LUMEA. 

Strategia comuniştilor, abilă şi vicleană, a început prin 
aruncarea  lestului începând cu mai sus amintita 
schimbare de nume concomitent cu pedepsirea liderilor 
mai vizibili fie doar cu pedepse ce seamănă a 
recompense. 

Singura excepţie asasinarea celor doi care, se pare, 
că nu au putut fi cumpăraţi. 

Toate acestea sunt procedee standard pentru 
comunişti şi fiecare nou dictator a început prin a 
„descoperi“ şi „repudia” abuzurile precedenţilor ca să 
facă loc abuzurilor proprii. 

Al doilea pas: un târg cu celelalte forţe sau cu parte 
din ele - care ar fi dornice să conlucreze la cioplirea unui 
socialism cu faţă umană sau cu faţa îndreptată spre 
„economia socialistă orientată spre piaţă” în care, cum 
zicea unul dintre ţuţării sistemului domnul Hans 
MODROW, nu concepe „şomajul” sau „uciderea 
beneficiilor sociale”. 

Lozinca socialiştilor — mai ales a celor din vârful 
paradei este cea preluată de la eroii lui Caragiale: „ori să 
trăim toţii, ori să murim toţi”. 

Dar şi aste îi o stratagemă cunoscută: de la sfârşitul 
celui de-al doilea război mondial partidele comuniste din 
estul europei au încercat să se legitimeze prin lipirea lor 
de toate „grupurile democratice şi iubitoare de pace”, 
comuniştii stabilind însă cine face şi cine nu face parte 
din aceste turme iubitoare, democrate şi paşnice! 

Şmecheria numărul 3: dat fiind că „alegerile libere” nu 
pot fi evitate atunci se importă sfetnici în domeniu din 
ţările capitaliste — Statele Unite mai ales — pentru a se 
realiza intrarea unui număr cât mai mic de OAMENI NOI 
care ar fi tentaţi să elimine întregul sistem de conducere 
al Statului, economiei şi culturii, (după revenirea în 
fruntea bucatelor, din anul 2000, conducerea ţării — în 
toate domeniile a fost încredinţată aceleiaşi echipe 
coagulată în jurul corifeilor de mâna a doua (la propriu şi 
la figurat) care au fost şcoliţi, instruiți şi “educați de 
grupul Ceauşescu cu foarte multe /ntarsuri de resturi 
securisto-militare). 


iulie, 2001. 
(continuare în pag. 15) 
Tacitus jr. 


Îi, 


pagina 14 
(urmare din pag. 12) 
* (DE CE?) 
Aşadar, ar exista în Europa între 6 şi 12 milioane de 
ţigani. 


Există în raportul revistei engleze descrierea unui 
ghetto din Bulgaria (Marchevo - Rodope) la câteva mile 
de graniţa cu Grecia. Toţi cei capabili de muncă sunt 
şomeri; nu au nici electricitate nici gaze; nu există nici o 
măsură de igienizare; gunoiul şi resturile sunt 
pretutindeni. 

Singura carte existentă în ghetto este o biblie lăsată 
de un evanghelist bulgar. Puţini o pot citi; cei mai 
educați au părăsit şcoala la 15 ani. 

Atari aşezări — susţine preşedintele Bulgariei, Petar 
Stoinov -— ar fi în număr de vreo 300 în Bulgaria şi mai 
multe mii în restul Europei. 

În Slovacia 25% dintre ţigani ar trăi aşa şi nu există 
nici bani, nici voinţă politică pentru o viaţă mai bună. 

Standardele sanitare s-au prăbuşit; au crescut 
malformaţiile genetice, a crescut mortalitatea infantilă, 
precum şi procentul îmbolnăvirilor prin tuberculoză, iar 
numărul copiilor din orfelinate reflectează agravarea 
condiţiilor: 75% din copii instituţionalizaţi în România 
sunt ţigani — „mă întristează acest lucru — spune unul 
dintre liderii ţiganilor — dar nu poţi creşte copii pentru 
secolul 21 în condiţiile secolului 13”. 

Este adevărat. Dar nimeni nu vrea să vorbească 
despre cauzele acestei stări de fapt; şi acest lucru este 
valabil în toate domeniile de activitate şi grevează 
rezolvarea unor probleme pentru care conducătorii 
României nu cunosc decât o singură unealtă: ciocanul. 

De la asasinarea câinilor la asasinarea elitei ţării, timp 
de 50 de ani, de la distrugerea solului la sărăcirea 
continuă a majorităţii populaţiei — toate sunt opera unei 
ideologii imbecile şi a unui grup de aşa zişi conducători 
criminali. Despre care NIMENI NU VREA SĂ SCOATĂ O 
VORBĂ! 

Tinerii ţigani — cei născuţi ca produs al decretelor 
aberante ale găştii Ceauşescu — din care se trag absolut 
toţi cei care se află azi la conducerea ţării — de la 
milițienii botezați poliţişti la //eșt;, năstașii şi ghermanii 
rebotezaţi „creştini-ortodoxi” — habar nu au ce-i acela un 
loc de muncă şi, susţine raportorul, DISCRIMINAREA 
RASIALĂ NU INTERVINE ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE pentru 
că NU EXISTĂ NICI UNDE LOCURI DE MUNCĂ PENTRU 
CEI NEPREGĂTIŢI şi ANALFABEŢI. 

Iar pregătirea şcolară cere mult timp, efort şi o mică 
dotare genetică pe când furtul din trenurile de noapte ce 
leagă  Fraga de  Cosice sau din autobuzele 
supraaglomerate ale Bucureştiului sunt mult mai uşor de 
practicat. 

Sancţiuni? 

Uneori — şi foarte frecvent — dacă-l ungi pe domnul 
ofiţer — totul continuă fără probleme; iar dacă ajungi la 
puşcărie — mai ales în prag de iarnă ai lumină, apă, ceva 
curăţenie şi mâncare plus instituirea în tehnologii 
moderne pentru reluarea activităţii după ce Parlamentul, 
Guvernul sau domnul Iliescu mai vine cu niscai amnistii, 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 


graţieri sau alte iertăciuni. Că iar o să fie alegeri şi o 
să fie nevoie de voturile noastre! 

Se pare că lumea începe să înţeleagă că nu te 
poţi izola de comportarea inacceptabilă a vecinilor 
tăi — aşa cum au încercat orăşenii cehi ce au ridicat 
un „zid real” între ei şi ţiganii lor; aşa cum ideea 


“ Israelului de a-şi înconjura ţara cu un zid, dublat cu 


un gard electrificat şi triplat de un altul ghimpat nu-i 
va putea elibera de frica pe care ne-o produce cel ce 
nu se teme de nimic — nici măcar de moarte. 

Soluţiile se află altundeva. 

Pentru realizarea lor nu sunt suficienţi doar banii. 

Este nevoie şi de bunăvoința celor pe care dorim 
să-i ajutăm. 

La Cluj s-au acordat locuri, FĂRĂ EXAMEN, pentru 
150 de tineri ţigani la Universitate; Statele Unite au 
dăruit 585, 000 dolari destinaţi unor proiecte 
educative în favoarea ţiganilor; preşedintele 
Slovaciei susţine că pentru instruirea copiilor din 
această etnie trebuie să li se asigure şcoli cu 
internat; oameni precum Drăgan Ristic (ţigan), 
directorul unui teatru, lucrează la traducerea 
documentelor ce privesc drepturile omului în limba 
ROMANY - lucru dificil pentru că această limbă a 
fost codificată doar acum 10 ani şi are un dicţionar 
cu doar 5000 de cuvinte. 

Toate acestea vor fi inutile — dacă, de pildă, 
pentru cele 150 de locuri la Universitatea din Cluj, 
unde vor găsi „clienţi”; sau dacă o societate în care 
25% din populaţia activă este în şomaj ar putea să 
susţină internatele pentru ţigani în timp ce slovacii 
ce nu - şi plătesc chiria sau românii ce nu au bani 
pentru întreţinere sunt evacuaţi? 

Şi, problema problemelor, de acord cu 7he 
Economist — este absenţa unor LIDERI BUNI din 
etnia țigănească — pentru că aşa auto-numiţii 
„regi” cu reşedinţe strălucitoare şi merţane 
costisitoare sunt doar şefii unui clan ce acordă 
favoruri şi primesc tribut! 

În ce priveşte activitatea politică, partidele lor 
politice nu se auto-agreează; în Slovacia sunt 
17; în România vreo 5 - 7 şi acelaşi lucru se 
întâlneşte în organizaţiile internaţionale. 

În particular oficialii Uniunii Europene, spun că nu 
au încredere suficientă în conducătorii ţiganilor 
nici pentru administrarea unui singur Euro. 

Se pare că nu s-au schimbat prea multe de-a 
lungul secolelor! 

Dar, fără organizarea înţeleaptă a unei schimbări, 
nici ţiganii, dar nici concetăţenii lor, nu-şi vor 
ameliora convieţuirea. 

Despre soluţia acestei probleme vom scrie în 
publicaţia noastră într-un număr viitor. 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. 





(urmare din pag. 13) 

*(La rebotezarea...) 

Puterea de a pune o întrebare şi 
nu alta şi de a formula această în- 
trebare poate prejudicia răspunsul. 
De aceea s-a ales reprezentarea 
proporţională care determină 
existenţa unui număr mare de 
partide mici (ceea ce va duce, ca la 
ultimele alegeri, peste 11% din 
voturile micilor minoritari să intre în 
tolba marilor partide comuniste (în 
România  partidu/ comunist este 
reprezentat din belşug în cel puţin 
trei partide parlamentare şi din 
belşug în celelalte) şi cu trecerea 
puterii în mâna celor care fac listele 
(şi de la care dornicii de fotolii 
parlamentare, doritorii, le pot 
cumpăra cu sume fabuloase — 1-2 
miliarde lei). 

Al patrulea raport: dat fiind că 
niscaiva privatizare este necesară 
atunci când trebuie să profităm de 
ea: comuniştii polonezi - de pildă 
dar şi cei români au convertit 
posturi de conducere din 
întreprinderile de stat în deținători 
de acţiuni. 

Concomitent consiliile de 
administraţie şi AGA - lele au fost 
„dopate =  îndopate” cu PCR — 
(prieteni, rude, cunoştinţe) care, pe 
de o parte, aduceau „mălai” în 
puşculiţa partidului iar pe de alta, 
belşug în casele „conducătorilor de 
stat şi de partid”. 

Aceasta  - împreună cu 
exercitarea controlului asupra 
băncilor — fie că se numea „BANCO- 
REX, banca agricolă sau Dacia Felix” 
- a permis fostei nomenclaturi sau 
ginerilor şi copiilor acesteia, să 
stăpânească puterea economică pe 
căile familiare întâlnite în lumea a 
treia şi în China. 

Lucrul cel mai remarcabil -— 
afirmă Angelo M. Codevilla — în 
revista Commentary (martie 1990) 
este obrăznicia acestei strategii: pe 
baza cărui drept oamenii care şi-au 
sărăcit şi  brutalizat propriile 
popoare mai revendică vreun rol 
Viitor? 

În ce priveşte România, 
comuniştii care au pus mâna pe 
putere după ce armata l-a demis şi 


ucis pe Nicolae Ceauşescu, au încercat . 


să liniştească fervoarea anticomunistă 
a mulțimilor aducând, cu camioanele 
şi trenurile demonstranți plătiţi ca să-i 
hărţuiască pe liderii unei opoziții care 
„ar fi vrut să vândă ţara” deşi ei „nu 
mâncaseră salam cu soi” şi care mai 
aveau şi prostul obicei de „a gândi 
fără să muncească”. 

Aşa cum în anii '40 se auzea 
adesea „jos farmaciştii” dat fiind 
asemănarea fonetică cu „fasciştii” la 
fel în anii '90 se auzea „moarte 
intelectualilor” despre care partidul 
comunist, de-a lungul unei jumătăţi de 
veac, le-a povestit vrute, şi, mai ales, 
nevrute. 

Dar dacă scena politică a estului 
este confuză asupra unui punct nu 
există nici o confuzie: cine va reuşi să 
stabilească cea mai semnificativă 
distincţie între el însuşi şi trecut? 

În România, folosindu-se de 
„politica cucului” — adică instalarea în 
toate cuiburilor adverse a unor ouă 
străine provenite mai ales din lumea 
securiştilor (fie  „lucrători” fie 
„turnători”, fie indivizi şantajabili), 
după cei 7 ani dezastruoşi, economic, 
social şi politic, s-a pasat mingea 
„otrăvită” aşa  zisei „convenţii 
democratice” care, în absenţa unor 
lideri reali şi purtată de dorinţa puterii 
cu orice preţ, fără 'o pregătire 
adecvată şi fără o organigramă clară 
s-au apucat să facă ce nu ştiau cu 
asociaţii pe care nu-i cunoşteau într-o 
lume plină de capcane, trape şi mine 
antipersonal. 

Toţi „cucii otrăviţi” din cuiburile 
CDR-iste au fost reactivaţi; „structurili” 
— cum ar spune marele cârmaci, au 
intrat în rolurile mai dinainte stabilite 
şi pe mesele unui prim-ministru luat 
de la alte treburi şi pus la una la care 
nu se gândise, s-au înghesuit tot soiul 
de liste cu întreprinderi ce mergeau 
bine ca să fie alterat procesul 
privatizării, cu propuneri abracada- 
brante plus o serie de colaboratori pe 
care nu şi-a ales, nu-i cunoştea şi nu 
ştia ce sunt în stare. 

Şi s-a văzut: aliaţii asupra cărora 
fostul conducător al PNȚCD - ului le 

Restul se cunoaşte. 

Din cei 5 asociaţi la „coaliția cu 
pricina” singur PNŢCD a fost cu totul 


pagina 15 


eliminat din cursă: celelalte fiind 
bine garnisite cu „cârtițe” încât nu 
prezintă nici o primejdie. 

In ceea ce priveşte economia — 
şi se ştie că şi cea mai mare 


poveste de iubire trece prin 
stomac” — partidul comunist şi 
oamenii săi pledează pentru 


introducerea unor modificări pas 
cu pas păstrându-se controlul 
asupra creditului — un sector care 
s-a aflat în primii 7 ani de iliescism 
complet în mâna statului şi un 
uriaş aparat social care să se 
ocupe de asistenţa socială, pentru 
că se susţine că schimbările vor 
aduce tulburări sociale. 

S-a văzut că în timp ce masa 
salariaţilor din sectorul particular 
nu se bucură de nici un fel de 
asistenţă din partea marilor 
organizaţii sindicale, organizaţi ce 
nu s-au ocupat nicicând de situaţia 
falimentară a marilor întreprinderi 
de stat şi de existenţa unor reţele 
extinse de sustrageri de materiale, 
mărfuri, comenzi, etc. (aflăm 
acum că SIDEX nu plăteşte decât 
2% din datoriile către stat şi anual 
are pierderi acoperite de la buget 
cu peste 300 milioane de dolari) — 
în schimb s-au organizat acţiuni de 
izgonire a investitorilor străini care 
doresc, între altele, să stabilească 
o anumită disciplină în această 
brambureală economică, 

Există, larg răspândită, a- 
firmaţia că muncitorul din est este 
atât de abrutizat şi de miop încât 
preferă siguranţa continuării unei 
vieţi de mizerie — uşor ameliorată 
- în schimbul lenevirii pe viaţă; 
există o lozincă — „ei se fac că ne 
plătesc, noi ne facem că muncim” 
despre care ni se spune că ar fi 
expresia reală a satisfacţiei. 

Dovezile arată contrariul şi cea 
mai eclatantă dintre ele este 
uriaşul val de emigranţi spre vest 
— unul singur a emigrat în est — dl. 
Marius  Cârciumaru -— care au 
invadat vestul SA MUNCEASCA NU 
SĂ LENEVEASCĂ. 

Pentru că, oricâte satisfacţii ar 
avea socialismul CEA ECONOMICA 
NU SE AFLĂ PRINTRE ELE. 


(continuare în pag. I Supliment) 


N 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. Supliment. 


(urmare din pag. 15) 


* (La rebotezarea...) 

Este însă clar — că cel puţin în 
vorbe comuniştii doresc să treacă la 
întreprinderea liberă dar nu este la 
fel de clar dacă ştiu ce ar fi de făcut 
sau, mai ales, dacă vor să o facă. 

Se pare că în cei 12 ani două 
ţinte — deşi clamate de toată lumea 
nu au fost atinse de nimeni: 
privatizarea sau restructurarea 
întreprinderilor de stat cu cele mai 
mari pierderi şi înfiinţarea 
întreprinderilor mici şi mijlocii care-— 
într-un timp record - au adus în 
Statele Unite 25 milioane de locuri 
de muncă. 

Nu cumva bună starea realizată 
prin întreprinderi independente îi 
înspăimântă pe comuniştii care nu 
au uitat ce au învăţat în cele 50 de 
cursuri de partid şi mai ales că 
„libertatea economică creează ceas 
cu ceas şi în proporţii de masă 
capitalismul”? Sau, poate, ei sunt în 
continuare convinşi că nimic nu este 


mai util pentru o clasă politică 
profund coruptă decât existenţă 
mizeriei? 


Dar — susţine autorul citat mai 
sus — socialismul, totuşi, este ceva 
mai mult decât ignoranţa economică 
voită. La urma urmei descoperirea 
că socialismul nu produce bunuri 
este relativ recentă. 

In perioada postbelică Herbert 
Marcusse afirmă că o generaţie de 
„Noi socialişti ar lua productivitatea 
superioară a capitalismului drept 
încă un motiv să-l urască. Pentru că 
societatea vestului nu este 
consemnată pentru înrobirea omului 
în această lume ci pentru că 
împlineşte aceste dorinţe lumeşti 
aşa de bine încât distrage masele de 
la adevăratele valori: SECULARI- 
SMUL, EGALITATEA sau, măcar 
JUSTIŢIA SOCIAL  COMUNITARI- 
SMULUI şi, prin continuatorii lui 
Marcusse PROTECŢIA MEDIU- 
LUI INCONJURATOR”. 

Aceste ţinte au mai pus în 
mişcare ceva „ţintaşi” intelectuali 
din alte lumi dar în nici un caz pe 
cei din est unde comunismul a 
instaurat drept  secularism 


îndoctrinarea ateistă, concomitent cu 
o discriminare socială şi economică 
faţă de cei credincioşi, dar şi cu 
prezenţa unor oameni ai bisericii care 
şi-au negociat principiile sfinte cu 
favoruri politice. 

În ce priveşte „justiţia socială” care 
s-ar realiza prin a lua de la unii ca să 
se dea altora este, precum se ştie, şi 
ea o noţiune la fel de discreditară. 

Şi nici valoarea socială a 
comunităţii înţesată de informatori ce- 
şi hrăneau privilegiile prin turnarea de 
date adevărate sau false despre cei 
din jurul lor — familie uneori, rude 
foarte adesea, mereu prieteni sau 
totdeauna cunoştinţe. 

Dar „nimic din toate astea nu 
înseamnă, în mod obligatoriu că 
socialismul ar fi murit în estul Europei: 
poliţia continuă să rămână în mâinile 
unor oameni hotărâți să maximalizeze 
puterea statului - cel puţin 
declamatoriu în timp ce, realitatea aşa 
cum a reieşit dintr-un recent raport al 
procuraturii după revenirea la putere a 
noului PSD fost PDSR, fost FSN, fost 
PCR corupţia a lut-o cu totul razna iar 
şansele haosului, ale calculelor greşite 
şi ale violenţei sunt din ce în ce mai 
mari. 

Vă veţi întreba ce legătură are 
Suedia cu toate acestea? 

Prima ar fi că actuala bunicuţă a 
ţării a propus într-una din multiplele 
sale înscăunări că „modelul Suedez” ni 
s-ar potrivi. 

Pentru cei care nu au habar despre 
toate astea — şi dânsul nu este prima 


oară când calcă în străchinile 
politichiei - multe puse în calea 
domniei sale chiar de  copilaşii 


partidului al cărui preşedinte nu mai 
este, Suedia pare să dovedească că 
este posibil să ai un socialism care 
uneşte soiul de control economic 
caracteristic estului — minus sărăcia 
acestuia — cu agenda socială plus 
libertatea completă din vest. 

Dar căile ei de dezvoltare NU SUNT 
EXPORTABILE. 

In ce priveşte economia faptul cel 
mai grăitor din Suedia este că 94% 
din PIB este GENERAT DE SECTORUL 
PARTICULAR - ţara fiind în această 
privinţă MAL  CAPITALISTĂ decât 
GERMANIA DE VEST. 


pagina | 


Impozitele sunt cu mult mai 
mari decât în Germania. 

Guvernul central al Suediei ia 
şi cheltuieşte 57% din produsul 
naţiunii — spre deosebire de 30% 
cât cheltuieşte la toate nivelele 
cel al Statelor Unite. 

Impozitul maxim atinge 78%. 

Aşadar, prima LECŢIE: Suedia 
nu poate fi citată în sprijinul 
propunerii realizării prosperității 
într-o economie cu un sector 
particular modest. 

Iar problema socialiştilor din 
est ar fi — dacă vor să imite 


Suedia  - să-şi convingă 
proprietarii bogaţi, particulari, 
din ţările lor, să le permită 


socialiştilor să le ia cea mai mare 
parte din ea şi să o cheltuiască 
după bunul lor plac. 

Societatea suedeză a fost 
multă vreme neobişnuit de 
omogenă: etnic, religios şi, în 
bună „parte, economic: NU 
EXISTĂ NICI O ISTORIE a 
UNUI CONFLICT INTERN. 

Când s-a întâlnit social - 
democraţia cu Suedia ea a 
promis că va asigura o egală 
participare la BOGATĂŢIA CARE 
EXISTA şi care era BINE 
REPREZENTATĂ şi suedezii 
aveau încredere că liderii lor 
vor şti cum să împartă averea 
tuturor creată de toţi şi că vor 
fi corecţi în ce priveşte 
administrarea ei. 

Popoarele estului european 
nu sunt o mare familie fericită. 
După zeci de ani de exploatare, 
de terorism securistic, de lipsuri 
şi  abjecţie  etatistă, este 
inimaginabil că vor acorda 
încredere unui alt set de lideri 
chiar dacă nu ar exista atâtea 
diferenţe etnice şi religioase. 

Încrederea - stil Suedia — 
într-o guvernare imparţială este 
în afara oricărei discuţii. 


(continuare în pag. II Supliment) 





pagina |! 
(urmare din pag. II Supliment) 


* (La rebotezarea...) Dar s-a mai 
petrecut ceva foarte interesant: 
după o jumătate de secol de 
socialism, suedezii vorbesc despre 
ţara lor ca fiind condusă de INVIDIA 
REGALĂ A SUEDIEI — sentimentul 
vigilent al fiecărui cetăţean ca 
vecinul său să nu cumva să ia nici 
măcar un sfert de coroană din 
puşculiţa publică decât ceea ce i se 
cuvine sau să violeze vreunul dintre 
numeroasele regulamente începând 
de la plimbatul câinilor la creşterea 
copiilor. Un spionaj mutual ce nu 
diferă de cel caracteristic vieţii din 
est. 

lar deteriorarea progresivă a 
mediului socio-economic din Suedia 
este acelaşi cu cel din România: 
20.000 dintre cei mai buni 
profesionişti, mai talentaţi şi mai 
energici EMIGREAZĂ ANUAL ceea ce 
l-a determinat pe ministrul de 
Finanţe să ceară reducerea 
maximului impozitat de la 78% la 
55%. 

Ca şi la noi impozitul nu-i decât o 
parte din climatul pe care mulţi îl 
socotesc absurd, contradictoriu sau 
/ şi ridicol. 

Singura lecţie - îşi încheia 
articolul citat (A.  Codevila) — pe 
care o poate preda Suedia ţărilor 
populariste cu tradiţii politice 
dezordonate este: SĂ NU GÂNDIŢI 
LA ASTA. 

SUEDIA NU ESTE VIITORUL 
NIMĂNUI — POATE CĂ NICI AL 
SUEDIEI! 


(urmare din pag. 11) 


* (Calvarul...) fidelitatea României 
sau Ungariei faţă de Reich? 

Guvernul naţional -— legionar 
instaurat la 14 septembrie 1940 
moştenea astfel o situaţie extrem de 
grea, cu teritoriul naţional sfârtecat 
şi cu moralul armatei şi al aparatului 
de stat zdruncinat. 

Cum între români şi bulgari, mai 
ales în Dobrogea Veche, se 
stabiliseră de — a lungul timpului 


BUNA VESTIRE nr. 52 - 53 / 2001. Supliment. 


bune relaţii de convieţuire, erau multe 
asemenea familii mixte încât atunci, 
când a fost să opteze între cele două 
posibilităţi, să plece sau să rămână, le 
-a fost foarte greu. Aşa s —a ajuns la 
separarea dureroasă a fraţilor de fraţi 
şi a părinţilor de fiii sau fiicele lor. 
Puţini erau cei care nu lăsau în urma 
lor rude apropriate, dar toţi lăsau 
gospodăriile şi casele părinteşti, satele 
natale şi cimitirele sfinte unde 
odihneau oasele moşilor lor. De aceea 
durerea oamenilor strămutați dintr-o 
parte în alta a Dobrogei a fost imensă 
nu numai de ordin sufletesc, dar şi 
material. Purificarea etnică de atunci a 
încălcat nu numai drepturile omului, 
dar a avut şi implicaţii politice grave 
asupra destinului Neamului nostru aici, 
la Dunărea de Jos, străvechi pământ 
românesc. 

Pentru organizarea strămutării 
populaţiei s — a constituit în grabă un 
aparat de stat special având la nivel 
central „Ministerul colonizărilor” 
condus de Zwidenech ”, cu un „sub- 
secretariat de stat al colonizărilor” 2 
căruia i se subordona „Comisariatul 
General al Dobrogei” cu sediul la 
Constanţa 3) „ Acesta avea câte un 
„Inspectorat Judeţean al colonizărilor,, 
unul la Constanţa, altul la Tulcea * 
încadrate cu inspectori ce suprave- 
gheau activitatea din localităţi, unde 
funcționau „Sectoare de colonizare” 
conduse de secretari, de regulă 
ingineri sau învăţători. La nivelul 
localităţilor mai activau „delegaţi ai 
colonizărilor” $ 

(va urma) 


X Mircea Muşat, Ion Ardelean: 
„România după Marea Unire”, vol. Il, 


partea a II - a, Ed. Ştiinţifică şi 
Enciclopedică, Bucureşti 1988, p. 1220 
(Apud: Valer Pop: „Bătălia pentru 
Ardeal”); 


** Mihail Manoilescu: „Dictatu/ de /a 
Viena” , Ed. Enciclopedică, Bucureşti 1991, 
p. 183; 

1 Arh. Stat Tulcea, Fond. Prefec. 
Serv. Ad — tiv, Dos. 1306 / 1941, f. 70; 

2 Ac. fond şi serviciu (AFS), Dos. 1485 / 
1942, f. 2-4; 

3 A, F. S., Dos. 

“A. F, S., Dos. 

SA. F. S., Dos. 

SA. F. S., Dos. 


1306 / 1941, f. 215; 
1475 / 1942, f. 29; 
1475 / 1942, f. 84; 
1724 | 1944, f. 203; 


Reflecţii creştine 


* Faptele bune îi dau omului 


dragoste de viaţă, optimism, 
mulţumire şi îl aproprie de 
Dumnezeu; 

* Prin credinţă şi rugăciune, 


fiecare suflet ajunge şi devine o 
casă în care Dumnezeu s-ar putea 
„Sălăşlui” pentru îndepărtarea şi 
apărarea omului de ispită şi de 
„toată  întinăciunea” pe care 
existenţa de astăzi o oferă şi o 
impune prin influenţă machiavelică 
necredinciosului şi ateului stăpânit 
de patimile satanice ale vremii; 

* Creştinismul este împărăţia lui 
Dumnezeu întemeiată de Iisus 
Hristos sub forma instituţionalizată 
a Bisericii universale. În această 
împărăție „...una sfântă soborni- 
cească şi apostolească biserică” 
oamenii se adună pentru a — şi lua 
hrana sufletului din cuvântul 
evanghelic spre a nu greşi în 
activitatea zilnică în cadrul 
relaţiilor cu semenii; 

* Cine vrea să se mântuiască, 
să scape de griji inutile, de 
gânduri inumane, de ură, de 
grandomanie, trăind în simplitate, 
onorabil, cinstit, corect faţă de 
toate cele ce-l înconjoară pentru 
un trai mai bun al vieţii, cine vrea 
să fie fericit, îşi caută această 
fericire în „Izvorul Vieţii” care nu 
este altul decăt lisus Hristos. „Eu 
sunt pâinea vieţii; cel ce vine la 
Mine nu va flămânzi şi cel ce crede 
în Mine nu va înseta niciodată 
(loan cap. VI, v. 35). 

* Această căutare în 
spiritualitatea divină este singura 
alternativă care ne poate ajuta să 
scăpăm de satanismul apocaliptic 
al începutului de mileniu. 

* Dă - ne, Doamne, Duhul 
Sfânt şi tăria răbdării ca să putem 
ajunge dincolo de culmile Golgotei 
în lumea pe care Fiul Tău ne-a 
răscumpărat - o sacrificându-se 
pe crucea de pe Dealul Căpățânii. 


Simion GIURGECA 


Cai 


pagina 16 


ANUNŢ IMPORTANT PENTRU COLABORATORI 


Rugăm -— pe cât este posibil - pe toţi cei care ne 
trimit materiale spre publicare să ni le trimită pe 
dischete, gata culese şi corectate. Aceasta ne-ar 
uşura foarte mult munca de redacţie. Trebuie să 
spunem tuturor că personalul care lucrează efectiv la 
tehnoredactare,  paginare, machetare, culegere, 
corectare este mai mult decât redus (o persoană, 
rare ori, două) şi este un personal neremunerat, 
execută această muncă din pur dezinteres şi pasiune, 
dar, totuşi... De observaţiile unor oameni, mereu 
nemulţumiţi — care stau pe margini — , care nu ne 
ajută cu nimic, ne-am cam săturat. Ne obosesc 
efectiv! Trăim într-o altă lume decât aceea de acum 
20 de ani. Cei nemulţumiţi ... să ne trimită articolul 
gata cules, corectat, pe dischetă. Ne-ar ajuta enorm. 

Vă mulţumim! 

Redactor şef. 





DE SFÂRŞIT DE AN 


Stimaţi CITITORI, 

* DE NAŞTEREA MÂNTUITORULUI vă urăm numai 
bine şi sănătate şi plinirea aspirațiilor dvs de mai bine. 

* Anul 2001 nu a fost un an prea fericit. Sărăcia 
s-a accentuat şi a devenit mizerie generală. Zeci de mii, 
dacă nu sute de mii, de angajaţi, au fost disponibilizaţi, 
foarte mulţi din cei disponibilizaţi (şomeri, adică) au 
rămas să primească aşa numitul „ajutor social” şi mai 
mulţi au fost lăsaţi în voia sorții, cei angajaţi cu leafă de 
la buget s-au trezit „restructuraţi” , adică puşi pe un 
post inferior şi cu un salariu diminuat, angajaţii la 
„patronii” turci, musulmani în general, şi ţigani, 
muncesc de la 7% dimineaţa la 7% seara pe o leafă de 
2. 000. 000 lei net, pe hârtie, şi, din care, primesc, în 
mână, 1. 000. 000 lei şi celălalt îl dau pentru a-şi plăti 
„Cartea de muncă”. Tineretul este lăsat de capul lui. 
Ducă-se, nu se ducă, la şcoală, califice-se, nu se califice 
în vreo meserie, câştige sau nu câştige, de undeva, o 
leafă, aibă casă, n-aibă, întemeieze - şi o familie, nu-şi 
întemeieze, crape, s-au ducă-se aiurea. Gâştile 
funcţionează perfect. Orice întreprindere românească — 
modestă — de interes obştesc sau privat dă faliment 
dacă nu se aliniază unor comandamente oculte şi 
politicianiste locale. Totul este din ce în ce mai trist. 
Copii îşi abandonează părinţii, părinţii tineri, mamele, îşi 
abandonează copii la uşile maternităţilor, pe scările 
blocurilor, avorturile au atins cifre înspăimântătoare 
(12. 000. 000 spunea, deunăzi, o faţă bisericească la 
postul de radio naţional), în paginile ziarelor mişună, 
fojgăie, tone de minciuni, articolele de fond sunt marfă 
comandată, cine plăteşte este lăudat, cel care calcă 
altfel de cum i se ordonă este batjocorit ca la uşa 
cortului ţigănesc, pozat în poziţii respingătoare, cu 
deştu-—n, cu gura căscară, cu părul vâlvoi, trucaje 








fotografice se lăfăie pe pagini întregi, e la modă, pentru 
fetele şi femeile tinere, să pozeze mai mult dezbrăcate, 
ziarişti, descinşi din hrubele fostelor ziare de „partid şi de 
stat”, pledează, cu foc, pentru homosexualitate, les- 
bianism, inversiuni sexuale, gomarie, malahie etc. , de ai 
impresia că prin astfel de practici s-au născut dumnealor. 
Tinerii români n-au un amărât de loc de muncă în propria 
ţară... dar mulţi, ca spikeri, la mai toate posturilor de TV, 
sunt angajaţi negrii, veniţi din cine ştie ce junglă africană, 
mulatre fără liceu, afro - asiaţi, musulmani şi te miri ce 
junglan pledătoriu pentru „diversitate”, „multietnicism” — 
râsul curcilor ar spune un mahalagiu. Tristă lume, trişti 
oameni, urâţi stăpânitori. 

* In ce priveşte revista noastră, ţinem să vă anunţăm 
— cu mâhnirea de rigoare — că nu ştim în ce ritm vom mai 
apare. La două luni, la trei, la şase. Greutățile financiare 
ne copleşesc; la fel celelalte multe, pe care nu le enume- 
răm, dar pe care unii dintre dvs. le bănuiţi (g. u.). 





63 de ani 


29 / 30 Noiembrie 1938 — o zi nefastă în 
istoria României interbelice şi nu numai. In acea 
noapte a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu 
supranumit de adepţi — şi, apoi, şi de adversari 
CAPITANUL. Cum a fost istoria României după el, 
noi, cei de azi vedem foarte bine. Cu toţii sperăm 
să fie — de aici înainte — altfel. Eu am mai puţine 


astfel de speranţe. Bine ar fi să mă înşel (G. U.) 


BUNA VESTIRE 


Editor: Fundaţia Română pentru 
Cultură şi Educaţie „BUNA VESTIRE” 


Redacţia: 


Fondator: Simion Ghinea — Vrancea 


Redactor şef: George URSA; 
Publicist comentator: Doru MIHAIL; 
Corector: Nicolae VEGA; 
Culegere texte: Elena SORA; 
Tehnoredactare: George Alex. URSA. 


Administraţia: 091 / 832293 


Tipărit la Tipografia Editurii ELISAVAROS, str. 
Luduş nr. 32, Bucureşti, sect. 1. 


* Materialele neacceptate, pentru publicare, nu 
se restituire; 


x Opiniile exprimate în articole aparțin autorilor. 
ISSN: 1453 - 5602