Gellu Naum — Poezii

GELLU NAUM 


(In general) 
din Copacul-Animal (1971) 


În general nu se ştie precis dacă e bine sau nu să vorbim despre lucrul 
acela surghiuni despre ciudatul 

bine ştiut pe care îl ştiam singuri 

despre migrările spre labirinturi blânde în care gemetele pot să aibă valori 
inestimabile 

în general se face dragoste noaptea şi ziua şi seara şi uneori dimineaţa 
după calendare uşor eronate 

se coace pâinea şi se bandajează omoplaţii 

şi trcem pe marile bulevarde povestindu-ne amintirile de lăcustă 
trecem ca nişte maldăre de coceni uscați şi foşnetul nostru stârneşte 
nostalgia celor ce se plimbă cu degetul în creolină 

vorbind acel limbaj urban-rural 

cu o dârzenie în ei capabilă de şi mai şi 

în leagănul în Ştrandul şi în colivia lor. 


Se cresc pe lume plante atotputernice biruitoare 

o lume vegetală ne priveşte de departe şi ne trimite ilustrate ventilatoare 
în arşiţa care nu ţine nici o eră 

o arşiţă totală ca un pat fără amintiri fără vise numai cu baldachin 
urban-rural şi noi ne existăm şi totul 

e un singur lucru 

un lucru presimţit cu sutien şi cu jupon pierdut gălbui pe suprafeţe aspre 


Iar pe aleile acelea plauzibile prin scuauri 

poti să auzi cuvintele din cuvinte poți să vezi 

clepsidrele pierdute în nostalgia lor 

fierul din tine ruginit în ele 

Stapână lumii fata de balet doarme cu noi într-o cutie de conserve 
Heron din Alexandria îşi deapănă principiile 

pe-un colț de masă mic într-o cutie de chibrituri 

şi totul e limpede şi tu răsfoieşti tratatul despre Vid 

şi te plimbi în criolină sau pe bănci lângă un gard 

cu părul tău de Ofelie înecată în aburi 

şi eu îşi declar cele mai nobile sentimente într-o amforă albă 
într-un turn ca o calfă cu picioare umede ca ale femeilor după aprinsul 
lămpilor 

seara mâncat de țânțari într-o regiune a transparenţei totale 

pe când un papagal trist îmi dă lecţii de geografie 

fără nimic şi fără nicăieri 


(Intre bine şi rece) 
din Copacul-animal (1971) 


Între bine şi rece între negru şi clar între opac şi lichid 
între incert şi salubru 


şi cine mai poate enumera muncile noastre crepusculare hidra de la Lerna şi celelalte 
seara când ne retragem în blocul nostru de gheață 

când urmaşul nostru direct îşi rupe elasticul 

când meditam cu degetul la frunte sau lucrurile ne cugetă 

când hidra de la Lerna şi celelalte ies din anonimat ca să curețe gradjurile 
şi noi degetăm la lucruri şi aşa mai departe 

Câte unu are picior ochean şi trident 

altul pe cine mai ştie ce insulă sihastră Tiga 

se face fluture sau rac sau călător pe apă 

seara când autobuzele se retrag în noi 

şi noi garajele noi muncile crepusculare 

noi care cântărim cu precizie natura semnificantului 

semănăm păsări şi ne acuplăm cu hidra de la Lerna 

pe când stăpânii tainici ai planetelor 

ne reconstituiesc şi celelalte 


Dar după cum spuneam 

a şaptea oară se va naşte copacul-animal 

şi nimeni nu va întreba nimic 

cuib pe sub cuib țiglă sub țiglă scoarță sub scoarță 

pentru noi nedumerirea agreabilă mâna perfect spălată pragul neprevizibil 
pentru noi călăuza intimă insatisfacției 


O dată mai mult aceleaşi degete umede pe feţele noastre 
(pe un pământ pătrat pe suprafeţele ademenitoare 
năuca descifrare a gesturilor-mame) 


Ascunsă în sincera ei capcană şi a celor ce n-o cunosc 
memoria noastră de zmeură 


(n)AUM în ploaie 


din Faţa şi suprafaţa urmat de Malul albastru (1994) 


Fereastra s-a deschis spre întuneric 

cei morți sunt vii au prapuri de cârpe şi de oase 
sunt oportuni pentru eternitate 

cu şarpele în sân la confruntarea umbrelor 


pentru comemorarea lor într-un bârlog 

pentru confesiunea lor şi ultimă şi albă 

pentru utilizarea tehnică a contemplației 

(şi toți vom fi pământ şi putregai) 

ar merita un titlu de nobleţe în timpurile dure şi obscure 

ale întoarcerii către crepuscul 

şi ei să ne conducă tăcuţi spre veşnicie 

când vulturul începe retragerea spre stele în memorabila secundă în care soarele şi luna se 
reunesc în forma lor lichidă şi îşi continuă subtila deplasare spre un teren al ereziei în 
mijlocul spiralei 

neîntrecuta curgere lunară plăcuta ei pământenire 


doar mâinile pot trece pe deasupra curcubeului şi rădăcinile ne cresc pe limbă 
iar hrana lor e apa şi e focul 
şi ei să ne conducă tăcuţi spre veşnicie 


(Turnirul din subsol) 
din Copacul-Animal (1971) 


Turnirul din subsol se continuă picătură cu picătură până la ora finală 
domn al erorilor mele ieşeam atunci pe străzi 

purtam sub braţ o servietă cu pământ de la zece ani de când iubisem o 
mare actriță de dramă 

aveam nişte sentimente aveam (ei) nişte certitudini 

aveam (eu) o iubire Vroiau să mă sfătuiască pă 

rinteşte cu cele mai bune intenţii Aveau (ei) cele mai bune intenții 

eu eram contra aveau (ei) între patruzeci şi optzeci 

iubeau (eu) o prea frumoasă a 

vocată mâncau în acelaşi pat cu ea discutau concepții 

erau toţi pro şi contra de neabătut 

eu îmi declamam pohemele pe un teren de rugby gâfâind la grămadă 
mă credeam în concepții mâncam în spasmele lor crepusculare atât de pă 
rinteşte 

la masă îmi scoteam fireşte bascul meu de lemn 

mâncam frumos în imensa lor tristețe 

eram voios de felul lor aveau motive serioase 

ei aşteptau să le spun ce ştiau îşi reclamau certitudinile mă plăsmuiau pă 
rinteşte 

era o ambianţă plăcută iubeam o mare actriță de dramă o a 

vocată 

venea (ea) cu taxiul (la mine) sau pe jos după cum era vremea 

era mereu acelaşi anotimp din ce în ce mai rar 

atunci mergeam la subsol mâncam cu părinții 

mergeam la bazin în pădure pe țărmuri 


salutam în dreapta şi-n stânga ieşeam la rampă să le arătăm ce ştiau 
avea (ea) o rochie uşoară şi o eşarfă albastră 

îşi scotea rochia pe rampă aşeza eşarfa acolo 

făceam dragoste acolo ca să-i liniştim 

ele ziceau ea sunt eu el poate fi oricine 

ei ziceau poate că suntem oricine poate că e mai bine aşa dar numai 
pentru ei 

poate că e mai bine să ştim numai ce ştim să-i sfătuim pă 

rinteşte 

ea zicea eu sunt el sunt a 

vocata nimeni nu ştie câte au uitat (ei între ei) 

poate e mai bine că nimeni nu mai ştie decât atâta cât ştie 

eu ziceam hai să ieşim la rampă să ne văicărim să ne sfătuim pă 
rinteşte 

ține-mi un moment servieta vreau să exprim 

o stare sufletească bine cunoscută să-i li 

niştesc 

să le redau certitudinile S-au speriat 

ne privesc năuciți pă 

rinteşte e o uşă deschisă (ei) nu suportă asta 

au toţi sub braţ servieta de pe când aveau zece ani de pe când iubeau 
o mare actriță de dramă 

poate că e mai bine să ştie numai cât ştiu 

fi şi tu hâlderină cu ei du-i la subsol plimbă-i pe ţărmuri eşti 

a 

vocată ai datoria să-i aperi pune-ți eşarfa 

să intrăm singuri în labirinturi Încuie uşa 

e o ambianţă plăcută ei ne sfătuiesc pă 

rinteşte. 


(Vă spun drept) 
din Copacul-Animal (1971) 


Vă spun drept am văzut o găină moartă şi în poheme n-au ce căuta în nici un caz găinile 
moarte pentru că suntem şi regret domnule dar eu am altă părere despre pohem 


şi vorbim ca şi cum am vorbi şi rostogolim şi ele se rostogolesc mulțumesc cu plăcere mi- 
ai făcut un serviciu ca şi cum ar putea să ne mai intereseze cea mai formidabilă exhibiţie 
de la Thales şi Hipocrat din Chios până în zilele noastre sau chiar şi mai încoace 


şi Thales parcă nu-l ştiu eu sau chiar Hipocrat parcă nu-l ştiu eu vream să zâmbesc dacă 
aşa erau evenimentele şi ei îmi măsurau încă de pe atunci unghiul de deschidere al 
maxilarului din Milet sau ream să urlu dacă aşa erau evenimentele şi ei (plus ceilalți) 
scoteau camertonul din urechea dreaptă sau din nara strâmbă sau din gura lor putrezită 


ŞI eu n-aveam nimic comun cu ei ce pot avea comun cu nişte atemporali temporali sau cu 


un ipocrit ca Hipocrat pe un plan sau pe altul ei vin la tine şi zic gata să-ţi explic eu uite 
aşa şi aşa sau invers îți dau adeverinţă te simți inteligent chiar dacă eşti cretin 


cunoşteam şi un fotograf al dracului te fotografia şi le zicea oamenilor uite ai ieşit în 
costum de cutare şi era ca un vrăjitor al dracului fiindcă mulți se simțeau pe urmă toată 
viaţa ca în poza lui şi nu ieşeau din ea nici în ruptul capului 


şi sora mea mai mare Zoe-Olga Naum asculta la radio preţul produselor lactate şi scotea 
din ele o prognoză mai exactă decât a tuturor Institutelor Meteorologice şi te aştepta cu 
scăunelul la poartă noaptea exact când te întorceai din război după patru ani de absență 
disperată dar şi Thales şi Hipocrat şi ceilalţ ziceau că suferă de debilitate mintală 


şi ea avea patruzeci şi nouă de ani şi legăna copiii vecinilor şi când îi spuneam te rog du- 
te de vezi dacă eu nu sunt cumva în odaia din faţă ea se ducea şi venea să-mi spună că nu 
sunt acolo ceea ce era cât se poate de adevărat fiindcă eu eram în curte şi o trimiteam 
doar aşa iar ceilalți ziceau vezi ce minte are ca un copil de doi ani 


şi odată am plâns patru ore în şir eram bărbat de treizeci şi opt de ani şi plângeam singur 
încuiat în odaia mea şi nu ştia nimeni plângeam ca orice bărbat matur fiindcă fusesem 
adânc jignit şi tineam ceasul în mână şi când mi-am simțit sufletul şi carnea de iască (o 
iască jignită stoarsă uscată) am scris un pohem în care spuneam cu totul altceva dar care 
exprima exact sufletul şi carnea mea jignite 


şi nu l-am citit nimănui ani de zile şi într-o bună zi l-am citit unui prieten pe care îl 
iubeam foarte mult şi i l-am citit cum l-aş fi îmbrăţişat fiindcă era şi el pohet şi el al 
dracului m-a ascultat în tăcere apoi mi-a vorbit foarte elogios despre nişte alte poheme ale 
mele pe care spunea că le admiră şi le numea subtile şi le ştia pe de rost şi al dracului a 
vorbit apoi despre nu ştiu ce limite despre nu ştiu ce zone care ar trebui să rămână strict 
intime şi aşa mai departe 


şi nu vorbea despre nevoia noastră firească de ocultizare avea argumente estetice de 
gentleman se speriase în zonele lui nu-i plăcea al dracului să i se vadă sufletul şi carnea 
Jignite avea zone şi limite al dracului şi am discutat apoi liniștiți despre alegoria peşterii 
sau mai ştiu eu despre ce şi eu l-am pocnit peste bot şi lui îi plăcea 


orice îi plăcea (i-am constatat şi mai apoi disponibilitatea aceasta chircită) era convins al 
dracului că mutându-se dintr-o colivie comună în alta pe măsura aripilor lui de javră 
ciungă infamă şi indolentă înseamnă a te elibera 


şi chiar vorbea frumos despre libertate şi despre dragoste şi-şi flutura cioturile şi eu îl 
pocneam na na na şi na şi mă gândeam să-l iau la goană ca să pot plânge iar ca un 
adevărat bărbat matur adânc jignit din nou până în cea mai infimă părticică a sufletului şi 
a cărnii 


dar toate astea s-au petrecut de mult ce să mai vorbim şi uite am stat liniştit pe baltă 


(eram acolo încă înainte de-a răsări soarele) şi acum am scris pohemul acesta bravo mie 
fiindcă mi s-au udat ciorapii ştii bascheții au nişte găuri ca să intre apa şi bravo lor 


*** (din vol. V'Copacul Animal!" - 1971) 


La adăpostul unor măcinări egale 

ceva mai încolo un om clădeşte Odăi şi Antreu 

şi eu spun Bettina (fireşte un nume fictiv) te rog adu-mi ceaiul 
recurg la tine pentru serviciul acesta colegial 

în cercul meu cu centrul pretutindeni bate vântul 

îmi clatină părțile cele mai gotice s-ar putea să răcesc 
recurg la tine Bettina Înalță pavoazul 

în dimineaţa asta mă simt definitiv compromis 

în dimineața asta m-am trezit iar pohet 

undeva pe o farfurie cu flori lângă sobă în coşul cu lemne 
ceva mai încolo omul acela clădeşte grăbit Cără 

mizile n-au încotro se uită la el 

se aşează la rând fac un zid şi încă un zid 

se uită la el cără 

mizile Ridică din umeri în cercul meu 

şi eu tre să văd tre să mă întri tre să ma cla 

şi omul se uită la mine se face că nu vede cum se uită la el cără 
mizile omul se uită la mine şi face un zid şi încă un zid 
în cercul meu cu centrul pretutindeni 

se face că nu face şi cără 

mizile se uită la el cum se uită la mine 

şi eu mă uit la ele cum se uită la el cum se uită la mine 


Recurg la tine Bettina te rog să mă înţelegi să mă speli pe ochi sunt pohet 
scriu fii atentă cu picsul 

mă iscălesc pe texte amintire din ziua cutare şi cutare 

ceva mai încolo omul acela mai face un zid 

clădeşte în el se închide în el şi geme 

eu fii atentă trebuie să-l scot 

fiindcă mă strigă afară din cercul meu 

şi eu te ador fii atentă 

recurg la tine Bettina fiindcă mă cunoşti de copil dintre cele două războaie 

am supt amândoi la aceleaşi ziduri s-au dărâmat peste amândoi aceleaşi mame 
plecam Bettina la vânătoare de şoimi la pescuit pe coline cu tine 

şi oamenii se uitau la noi prin ziduri plecau cu noi de mână liberi se regăseau o clipă două 
apoi se refuzau furioşi se reclădeau ceva mai încolo furioşi 

se reclădeau fii atentă cu picsul ca să nu se mai recunoască 

şi eu te ador În dimineaţa asta sunt pohet din copilărie şi melanc 

recurg la tine prin zid iscăleşte-mă pune numărul buletinului 

sărută-mi fotografia din zid adu-mi cămaşa e vânt 


A cincea esenţă 
din Descrierea turnului (1975) 


Şi-au amintit ascunzătoarea Pe dedesubt îşi vâră una câte una ciudatele lor feţe Şi-au pus 
pe frunte steme şi sigilii 


eu strig ceva încerc să le arăt gimnastici simple Mâinile în plămâni genunchii pe vertebre 
ochii în gură Închişi unul spre altul 


le spun exact ce trebuie 


o fată şi-a tăiat corsajul Pe bustul ei sunt tatuate mecanisme şi figuri Dovadă lampa asta 
udă 


A patra peşteră 
din Poeme alese (1974) 


Hai să ne ținem de ferigă în timp ce se certifică poetul Marior 
să cultivăm tristețile carnasiere 

noi cei porniţi vertiginos spre mare 

spre plaja bântuită de frisoanele unei înalte ruginiri 


o doamnă de mărimea unei seminţe ne plăcea foarte mult 

ea îşi clătina capul pe baza triunghiurilor noastre 

de ce nu înţelegeţi că e soţie de doctor cu inimă că n-avem dreptul 

că dormităm într-o groapă cu lei 

că ea este un fel de ceva (scrie pe ea) un fel de cum s-ar zice care se piaptănă prelung 

în timp ce o altă ființă se plimbă pe partea cealaltă şi noi susţinem sus şi tare că nu există 
nici o parte cealaltă 

că am pus bamele în pământ şi la Doamna-firar al dracului de pământ că l-a răscolit 
ploaia că avem datoria să înaintăm spre mare şi să punem bamele în pământ 


doamna aceea bizară contestă atributele poetului Marior 
în timp ce noi profetizăm 

(avem şi nişte martori dar nu mai fac doi bani) 

câțiva consideră că totul se exprimă în cuneiforme 

ei au omizi pe revere poate se vor mai naşte 

noi n-avem dreptul fiindcă ne exprimăm în omizi 

în adăpostul unde vuieşte doamna aceea cu inimă 


A patrusprezecea 
din Descrierea turnului (1975) 


Ai noştri ne uitau ne îngropau în coceni 

pe ape ce plăcere trecea un pelican aproape roşu 

noi admiram poarta cetății cumpăram merinde 

apoi intram într-o sală umblam ca nişte cocoşaţi ne mai şi plictiseam 
ce să mai spun cânta şi muzica era ceva extra 


pe aici susținea ghidul a trecut alexandru cel mareş 

canalul ăsta e făcut cu mâna lui de nişte oameni 

a trecut într-o vară cu barca de aur citea cu glas tare făcea şi comentarii 

făcea minuni de vitejie avea un felinar în apă 

porumbul creştea pe mal alexandru cel mareş îl arăta cu degetul zicea îl las urmaşilor mei 
să mai facă şi dragoste cu el 

noi stam ascunşi printre sălcii îl ascultam 

apa era călduţă în singurătatea noastră 

el trecea mai departe îi stătea bine cu drumul se făceau nişte stele cât pumnul 

măi alexandru cel mareş îi striga o femeie hai de înnoptează la mine 

am nişte saramurică de peşte facem şi dragoste 

(acum vorbea în şoapte dar o auzeam foarte bine era foarte cultă) 

noi ne loveam frunțile de catarge ne vâram ochii în apă mai bine să ni-i mănânce peştii de 
vii decât să ne vadă în patul lui pe câmpie 

măi alexandru cel mareş ne zicea ea nu te face că plouă 

măi argonautule îți dau lâna mea de aur aşa e legea îţi rup şi chitanță 


Era o epocă oarecare Incepea noaptea 


Adolescentul fluid 


* Partea cealaltă; Editura Cartea Românească; Bucureşti; 1991 


La mângâierile preliminare adaug seria de dialoguri capabilă să ne mențină sub 
cearceafuri o insulă cu tropice cu tot 

locuitorii ei sînt pieptul meu 

cei valoroşi au valuri peste față Deasupra lor pluteşte o balanță la fiecare cumpănire pe 
fiecare braţ le cântă un cocoş 


adolescentul lor se acuplează cu o stâncă 


Alfabet aquatic 


Culoarul Somnului, 1944 


Aşteptarea cu mâinile în vis 
plămânii deasupra nărilor 
O pasăre care aduce un cuţit 


Te scot goală din oglinda în flăcări 


Alunecarea lumilor 
din Partea cealaltă (1980) 


Azi sunt în mare formă mi-am ros fruntea de zid 
o tanti s-a lovit cu sârmă Dormea la soare pe dărâmături 
habar n-avea de numerele care tună pe deasupra noastră 


cerul s-a deplasat dar nu-i nimic 

pune-ți inelul şi eşarfa străvezie 

hai să mâncăm o îngheţată verde cu beţişorul ăla bun 
pe când afară se petrece alunecarea lumilor 


Ascet la baraca de tir 
Cealaltă parte; Editura Cartea Românească; 1991 


Dimineaţa şi seara stăteam la baraca de tir câştigam obiecte 
lei albi pe care îi dăruiam cu generozitate 

odată a venit o persoană care avea sprâncene pictate 

o iubeam nemaipomenit aşteptam să-mi vorbească 

avea o plasă neagră pe picioare 

o îmbrăcam mă plimbam cu ea prin oraş 

ceilalți erau liniştiți ce conta o persoană 

îşi trăgeau bezna pe cap ca pe o pătură călduroasă 

câțiva făceau şi glume ea îmi punea o mică mână pe umăr pe 
calea Floreasca 

pe acolo nu mai ştiu când fusese un hipodrom noaptea se mai 
auzea tropotul cailor 

câte un jockeu trecea plângând în hohote prin mijlocul 

străzii 

eu nu scoteam o vorbă ea mă ţinea de umăr 

ceilalți îşi rezemau coatele de masă se bucurau de fiecare fum 
de țigare 


Ascunderea 
din volumul Ascet pe baraca de tir 


10 


Tot ce scriam era vocea ochiului meu închis în literele sale 


vedeam aureola țipătului ei spectral 
eram mut şi vorbeam 

aceeaşi lumină mi se revărsa pe pleoape 
se revărsa din pleoapele tuturor 


de multe ori aşteptam să văd 
izvoarele care n-au dezertat 
atâtea feluri de tăcere 


Athanor 
din vol. "Athanor" (1968) 


Dintr-un străvechi gest ars 
de patru mii de ani 


Foşnet al cenuşei memorie stinsă a focului 
peste tatuajele de calcar 

cămăşi de apă limpezi între nisipuri 
viermi vegetali ocolind pietricelele 

vuiet al găleților căzute în fântâni 


Dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină 
şi într-o bună zi el a ieşit să vadă 


Deasupra noi şedeam lângă araci 
şi cârlionţii ni se întindeau spre ei 


Groapa de var se cam părăginise 

prin ceață umblau păsările amenințătoare ale somnului 
noi ne feream pe cât puteam 

şi el ne rezema cu ochii 


Aş zice să eliberez uraganul 
din Partea cealaltă (1980) 


Un sedentar priveşte printr-o fereastră mică 

mă vede cum fumez sau cum gonesc cu trestia un şarpe 
băiat sau fată are sâni de o valoare incredibilă 

ar vrea să mă insulte mai crede în prestigii 

şarpele a fugit sau ne supraveghează 

de fapt îşi scutură solzii peste toată poeticăria noastră 


11 


Belvedere 
din "Partea cealaltă" (1968) 


Prietenul meu pictorul mort 

mă strigă(n-are importanță) 

îi ies din gură literele gata desenate 

e un băiat normal numai argint şi catarame 

în fine tot felul de chestii broderii şi altele 

stă într-un scuar în fața unei clădiri cu frontispiciu 
pe frontispiciu scrie ce-i scris pe clopoţelul meu 


s-ar zice că iau plasă dar nu se ştie sigur 

l-am salutat de şaisprezece ori şi el tot dă din cap spre mine 
are un tic nici nu mă vede 

ține sub braţ cumplita carte scrisă în limba 

pe care o vorbim în gând 


Bolnavii în spitalul din Nirenberg 
din Partea cealaltă (1980) 


Retorica e în vervă blesteamă de azi-dimineaţă găinile 

obiectele rituale s-au îngrămădit în jurul meu (cutia cu tutun desenele dăruite de prieteni 
vii sau morţi soba de fier vopsită cu argint clepsidra scaunul portocaliu cufărul vechi 
litera U clopoţelul zen atârnat lângă o barbă bine ascuţită oasele scoase din mare şi 


pictate etc.) 


probabil o să plouă pentru că bolnavii în spitalul din Nurenberg se plâng de dureri 
reumatice 


motanul paranoi s-a frecat de scaun până l-a tocit 


cununa de santal se află lângă fruntea mea (un fruct de plastic galben) şi lângă cele două 
glastre cu busuioc uscat 


oh micul meu colier de braţe fragile am pus mâncarea pe scară coboară-te puţin am pus-o 
la îndemână 


Buchetul de flori 


Descrierea turnului 


12 


Lângă o frumoasă gheretă într-o frumoasă miercuri 

aveam genele albe ploua ca un câine 

sentinelele mă călcau în picioare unu doi unu doi 

turna cu găleata era un fel de potop mă mir că nu mi-a albit 
părul 

stăteam de partea cealaltă într-o zonă uitată 

şi mi-a venit pe chelie să revăd strada cu benzinăria 

imaginara populată cu o singură gheretă cu un singur templu 
cu foarte multe desene zgâriate cu unghia sau cu briceagul 
mi-aş fi dorit o flanelă sau măcar o mănuşă dar aceste eminente 
obiecte nu sosiseră încă 

te întâlneam printre fărâmituri de pâine uscată în şanţ sub limba 
monstruoasă a briceagului 

într-o frumoasă miercuri cu un buchet de flori 


Bustul Esperance 


Descrierea turnului 
Culcat pe bustul ei ca pe o insulă a Paştelui 


ca o batistă pe fruntea unei statui 
avea dubla vedere a îndrăgostitului dar să nu exagerăm 


ofrandele ni se puneau pe talger 
noi cheltuiam bănuţii beam cafea 
când ridicam bărbia ne eliberam de ceea ce sîntem pentru alții 


dar ea a început să obosească sparge sticla 


Ca o 


din Partea cealaltă (1980) 


Ca o bătrână deghizată în cocoş neliniştea ne asurzeşte vine spre noi şi redutabila ei 
unghie continuă să crească 


ea e de multă vreme pe pământ o fihinţă umană în mărime naturală 


în mod general ne îmbrățişăm repede dar ideile ei sunt prea înfricoşătoare ca să le pot lua 
în serios nu încerc să le explic nici să le leg de ceea ce ştiu că ar trebui legate 


13 


acceptând natura ei inerent geometrică facem experienţe mici cu elemente mari şi 
fredonăm pe urmă eu înghit ecoul ca să nu mă tulbure 


Călătoria 
din Poeme alese (1974) 


Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, 
floreta străvezie a unor simțuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să 
anuleze rigoarea celor mai pure inegalităţi. Asta ne mai liniştea. Virtuţile ineficace ale 
plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid. 
Caii noştri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că 
meditează în largile lor mantii neclintite. 

Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire. 


Călăuza rătăcită 
din Ascet la baraca de tir (2000) 


Faptele trăite obligau la o nouă lectură în cuvinte 

erau atâtea lucruri atâtea nume stranii 

umblam pe câmp eram obosit şi din greşeală m-am culcat pe iarbă 
departe se spărgeau copaci se clătinau acoperişuri 

în surzenia lucrurilor un om îmi făcea semne 

"sunt călăuza ta" striga "vino şi te culcă în câinele meu" 

eu mă culcam şi mă trezeam în lumina rece a lunii departe 

trecea un vapor 

era ceasul care îndeamnă la rătăcire 

sprâncenele îmi acopereau încă ochii roua îi umezise 

ceva mai jos omul acela continua să-mi strige "chiop chiop chiop sunt călăuza ta" 
cu o simplă fluturare a degetelor ar fi vrut să mă ducă la o domnişoară 
făcea gesturi porno ca să mă convingă 

era călăuza mea rătăcită într-un loc foarte îngust într-o casă 
dincolo se aflau alții rătăciți pe câmpie 

ca un ciclop vedeam peste hotarele lor mă puteam uita 

creşteau acolo doi copaci cerul deasupra 

însemna linişte până departe 

ceilalți se aflau pe un câmp mă uitam nu vorbeam 

fiecare susţinea că ar fi rătăcit pe un câmp 

biata mea călăuză condamnată la o aspră tăcere 

îi conducea prin pădure 

(urlau de frică le dădea făină) 

din toate părțile curgeau izvoare 

pădure era în fiecare dormeau pe făină curgea pădure din ei 


14 


cineva spunea "dacă am ieşi de aici am vedea ce mulți sunt 
mişună peste tot ca furnicile" 

le strigam "aşezaţi-vă liniştiți pe mal aşezaţi-vă ca furnicile" 
eram călăuza lor rătăcită 

o femeie se urcase într-un copac 

vroia să mişune acolo ca furnicile şi ascultând adâncurile sale 
cerul arăta linişte până departe 

umblam pe câmp eram obosit şi s-a nimerit să mă culc din greşeală sub iarbă 
stăteam acolo cu un orizont peste ochi 

ceilalți se culcaseră în câini 

stăteau în adâncul lor şi ascultau cum vuia pământul 


Căldura glaciară 
din Poeme alese (1974) 


Cineva auzea numai ce-i spunea motoraşul plasat în ureche cu un şnur frumuşel peste 
reverul hainei altul ţinea motoraşul între dinți vorbea cu motoraşul între dinți spunea aşa 
şi pe dincolo şi celălalt auzea numai ce-i spunea motoraşul 


Când ne vârâm sub saltele 


Cuţitul Cununat 


Când ne vârâm sub saltele 

trece un lup departe în noi 

se duce până la pod şi se întoarce 

e mult de când îl ştim dar să lăsăm 

şi nu mai ofta că n-ai nimic de pierdut 

lumina moare lipită de zid şi începe 

deruta fără motiv fără evenimente 

încep obscurele aspirații şi spaimele 

tresărirea formelor într-o implacabilă geometrie 
începe un timp al lucrurilor monoton şi spectral 


Careta 
Legătura cu lucrurile 


Adio a sosit careta Se înnoptează Vizitiul mârâie 
adio are să mă sfâşie la marginea pădurii 
se şi zăreşte cicatricea care anunţă rana 


adio am plecat adio am mai rămas numai noi doi 


eu care mă îndepărtez din ce în ce 
tu care mă aştepţi ascunsă după mine 


15 


ascunsă în caretă printre lemne 
la umbra putrezită a fostelor umbrele 


Căsătorit cu o pasăre 


Cuţitul Cununat 


Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când 
venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în odaie 
Îmi aduceau apă îmi răcoreau fruntea Odată a venit pasărea-mireasă cu 
pleoapele arse de arşiță 


cine eşti tu(mă întreba) cu un ochi mai albastru mai trist Cine eşti tu care zbori 
fără aripi gătit cu haine de rândunică Şi ce cauţi aici între ceaţă şi ceaţă 
unde ochii mei te privesc ca de safir 


corul de păsări cânta se rotea pe deasupra noastră când au năvălit în cameră 
veghetoarele cu ciomege Mulţi corişti au căzut ele îi înghiţeau cu pene 
cu tot doar oasele încercau să şi le scoată din gură cu degetele 


noi doi am scăpat şi de atunci vieţuim tăcuţi 
în ungherele cele mai neumblate ale clădirei 


camera 417 


Catastrofa din insulele Aleutine 


Cuţitul Cununat 


Pe vasta întindere a nordului într-o noapte 

se făcea că alergam ca un zeu 

spre hanul unde mi s-a şterpelit fularul 

acolo în neantul lucrurilor în numirile lor arbitrare 
printre ignoranţele ereziile şi erorile mele 

pe sub stelele albe ce să mai zic 


16 


iubita mai continua să mă aştepte 
în racla ei de preafrumoasă adormită 


şi se făcea că rămâneam cu ea 
îmbrățişați sub gheaţa străvezie 


Câteodată noaptea 
din Malul albastru (1990) 


Câteodată noaptea întârziam prin localuri 

ceream pianiştilor ceva muzică 

ziceau că nu există (îmi părea foarte rău) 

porneam agale spre casă căram în spate burduful cu apă 
două trei pâini înşirate pe o sârmă o carte fără coperţi 
intram în curte mă îndreptam spre țare 

vroiam să văd cum naşte iada cu patru coarne 

în prag mă aştepta cineva în giulgiu de cânepă 

"Şi eu am fost trei" îi spuneam şi el repeta "am fost trei" 


Ce flori frumoase 
din Poeme alese (1974) 


Ce flori frumoase făcea pictorița pe femurul nostru 
albastre galbene portocalii flori minunate 


noi toți școlari poeți toți viguroși toți morți 
păscuți de cai mâncaţi de câini şi singuri 


toți galopam strigam vacanța mare a sosit vacanța mare 


toți galopam în cai şi nechezam glumeam 

ne-am fi oprit să plângem și să plătim în bani 

ne-am fi vândut ghiozdanul și coama pentru asta 
visam cearceafuri sâni și nechezam în cai 

școlari poeți de la orchestră de oriunde 

mâncaţi de câini uitaţi de fete 

noi galopam întruna și strigam vacanţa a sosit vacanţa 
dar ea steatopiga pictorița caraiba mută 

ea ne oprea o clipă ne zâmbea 

și ne picta obrajii pleoapele femurul 


vara 1942 


17 


Ce frig 


Partea cealaltă 

Spre toamnă se apropie femeile talpa lumii 

legate cu tulpane pe sub ochi 

câțiva le întind nişte grâu într-o mare iubire de ploaie 

apa cade pe ele ca pe o streaşină 

nici nu ştiţi ce frig e Dar în odăi la căldură 

alții de teapa lor le mângâie 

noi țopăim la geamuri le strigăm 

dar cum să ne audă în tandra lor obscuritate 

luaţi-ne în braţe iubitelor noastre alăptați-ne sîntem băieți buni 
la nevoie zicem şi "mama" batem din palme 

ritmăm legile lumii în care ne învârtim singuri şi trişti 
dați-ne panglici pentru frunte 

la nevoie ne putem îmbrăca în culori senzoriale 

nici nu ştiţi ce frig e Primiţi-ne la subțiori degetele amorțite 
în electricitatea lor nedumerită 

am venit pe jos cu ochii închişi fiecare în urma unui cal 

ne împingea principiul vostru aprig pe care îl simțeam foarte bine 
am săpat coridore spre voi ne-am lipit pământul pe gură 
iubitelor noastre nu vă dați seama 

ne apropiem în formaţii singurii care nu v-am uitat 

puteţi să ne şi naşteţi e tot una 


rostogoliți de-a valma ca nişte roți uituce 


18 


secerătoarelor ne îngropăm sub prag 


Ceremonii 


Maria-Roza îmi scrie de la capătul lumii 

despre răul primordial despre nostalgia noroiului 

îmi scrie că plantează grâu şi că îl roade singură 

imediat ce răsare 

şi pentru că n-am supt la sânul ei în calitate de copil 

îmi scrie că umblă desculță 

Eu fac cafele pentru cei instalați mai de mult în pământ 

sau poate sap ca să găsesc fereastra 

Alături într-o lume invizibilă şi sălbatică 

un tip izolat mă exprimă la un telefon public 

vă anunţ spune el că mă aflu în piața Buzești şi că de aici 

am de gând să mă duc pe jos până în pivniţă sau chiar mai departe 
vă anunț că m-am învelit în pânză de in că mi-am pus chipiul de iarbă 
şi că m-am îngropat destul de adânc 


Certitudinea eruptivă 
Culoarul somnului; 1944 


Legat de toate aceste insistente fantome 

de somnambulica ta plimbare prin mine 

prin mijlocul crăpat al retinei 

prin rochiile care muşcă cu foamea cea mai grea 
prin geamantanele mele pline cu apă 

prin marginea de aluminium a gurei 


Eram acolo şi podurile se întindeau peste mine 

eram acolo şi plantele nu mă mai vedeau 

plantele care înconjuraseră piaţa 

în nemaipomenita lor foame carnivoră 

plantele care sugrumau statuile şi mângâiau trecătorii 
muşcându-le braţele sau smulgându-le părul 

aceşti trecători goi ca nişte pahare cu apă 

aceşti trecători ca nişte suliți 


Te căutam în vitrine în mijlocul focului 

unde tăcerea era mai amplă mai clară 

te căutam pretutindeni te căutam în apa cea mai adâncă 
te căutam în cea mai compactă şi mai sigură noapte 

te căutam agresiv cu coloana vertebrală în arcuri 


cu oasele răspândite în colțurile cele mai nebănuite 
te căutam ca un câine ca un şacal 

te căutam pe toate fețele în toate mişcările 

în aquarium printre miile de statui 

după cele mai negre voaluri sau în magazine 

în panopticumuri printre meduze 


Te căutam ca o sapă ca un vampir 

te căutam mişcându-mă cu cea mai teribilă încetineală 
cu degetele aprinse ferindu-mi fruntea 

ferindu-mi pieptul de ceară ferindu-mi cerceii 

te căutam delirând pe un perete sau într-o lampă 

te căutam în nervurile oricărei mănuşi 

în orice sârmă în orice pasăre 

te căutam între firele de nisip între melci 

cu halucinanta mea pălărie de lup 


Ciudata întâmplare din rada portului X 
din Partea cealaltă (1980) 


În rada portului X stau pe o scândură mă uit la vapoare 

o poetă foarte grasă mă măngâie pe mână cu o mânuţă grasă 

zice că mă ştie foarte bine că sunt aproape genial 

că mi-a citit ultimele poeme într-o publicaţie olandeză 

că l-a citit tot acolo şi pe colegul meu Maria Rilke dar că nici nu se compară e cu totul 
altceva mă preferă 

că dacă vreau îmi cumpără prăjituri cu scorţişoară şi mă ia la film 


e foarte cald singurele spaţii de răcoare dacă îmi permiteți se află între aripile pescăruşilor 
şi noi poetul care am fost în Infern până la plantațiile colegei noastre Euridice şi chiar 
ceva mai încolo 

mâncăm prăjituri cu scorţişoară ne ducem la film şi ne întoarcem la scândură 


Clavicula a doua 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


Rostogolit în pulbere 

şi mistuit de o înfăşurare liniştită 

sau obosit de cele putrede şi destrămate 
mă odihnesc într-o neleguită clătinare 

pe un covor cu munţi de broderii şi osanale 
în preafrumoasa albie natală 

în vatra dulcelui cămin 


pe timpul nopților prea lungi alcătuit din toate părțile 


20 


mă învelesc cu fiecare parte 


abia la urmă pulberile altor glasuri 
mi se aşază pe urechi 


Conţinutul de plumb al logodnicilor 
Partea Cealaltă, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991 


să-mi spună c-a avut un vis cu mine pe-o stradă aglomerată 
Acolo sînt de obicei trei fete două din ele mor de la bun început a treia mai rezistă 
Şamanul ăsta decoltat are pe cap o splendidă tiară falică un fel de şarpe din argint sau 
poate braţul unui candelabru 

încolo arată ca orice nenorocit cu fața zgâriată 

câțiva de jos(cei care numără cometele) dau cu ochii de el îl 
amenință cu ciomegele el vine lângă mine îmi pulverizează 
discursul 

a treia vrea să plângă spurcatul i-a luat pantofii ei de damă vrea 
să-i încalţe el îi dă inelul 

atunci de obicei se face întuneric şi se produce logodna în sensul 
că deasupra noastră se răsuceşte cerul şi apar moşnegii 

ăia în veşminte străvezii ei se aşează unde pot mănâncă 

din pachete şi vorbesc în şoapte 

unul întreabă de mine se miră că nu sînt acolo îşi răspunde 
singur o veniră el pe urmă se ridică toți le iau cu ei pe 

cele două fete şi merg să se îngroape 

aş vrea s-o strig pe Zenobia tu vino lângă mine cu picioarele 
alea desculţe şi subțiri (nici n-am pretenţii) să ţi le 

încălzesc cum pot îți dau şi pepsi Dar de câte ori încerc 

gura mea tună 


Convulsiile unui regn căruia nu-i mai aparțin demult 
Partea Cealaltă; Melancolia Dezvoltării; Editura Cartea Românească; Bucureşti; 1991 


Târziu pe când mă aflu la înălțimea lor 

nişte fete dansează pe întuneric au multe braţe s-au oprit 

ah cum îl purtăm în ureche şi el ne cântă la fel 

ah suspinăm ce mai elaborezi ce mai însemnează asta 

şi hai să ne luăm în braţe să ne mai trăim să ne mai întrebăm 
pantofii dacă existăm 

şi hai să ne plutim printr-un ținut în care fiecare crede lucruri 
extraordinare despre celălalt 

dar el trece s-a rostogolit spre lunculiță ah cum mai cântă 
noaptea pe pod 

de-acolo nimeni nu se întoarce 


21 


ar trebui să cosim şi apa şi noaptea să nu mai rămână nimic 
de pe urma lui 


vorbesc cu ele e un joc cam greu 

unele mor sânt argintii plutesc pe apă 

câteva fumează pe cer capetele țigărilor licăresc ne induc 
în eroare 


Copacul în barcă 
din Poeme alese (1974) 


Nu ştiu ce spuneam despre un hipodrom şi despre un tramvai în care cânta întotdeauna 
orchestra. Nu, nu spuneam nimic, aveam un tatuaj minuscul şi o voce care mă enerva de 
câte ori încercam să vorbesc. Şi nu exista nici un hipodrom pe lume, nici un tramvai, nu 
cânta niciodată orchestra. lar eu aveam un tatuaj minuscul şi o voce care... 


Cornelia mama dracului 
din Descrierea turnului (1975) 


Oh ne-am lipit spinarea de un mare început 
ne este frig până şi-n cerul gurii 
şi ce speranță poate fi întoarcerea aceea 


degeaba tragem la mal spălăm cârma ne legăm părul cu mătase albă 


aş vrea să ştiu cine în afară de noi ar mai călători pe frigul ăsta numai în maieuri cu 
biciclete desenate pe ele numai cu brățări de aramă şi cine s-ar mai vîri sub covor să 
discute acolo chestiuni de navigaţie 


ne zgriburim în noi ca într-o vizuină cu aripile în bretele 

cu milioane de scoici mărunte pe ochii noştri care funcționează 

şi ne gândim la surdo-mutul care ştie numai un cuvânt şi râde fiindcă nu-l aude 

tu coțofană sacră te tăvăleşti în faţa noastră te antrenezi în baltă până la genunchi E ca un 
fel de vis n-avem nici câine 


mai stai puţin în profil să mă uit cum fumezi să mă apuce mila 


Coroana pătrată 


Cuţitul Cununat 
Când terminăm se înserează 


peste ochi şi peste sprâncene 
peste numele noastre se înserează 


22 


soarele mormăie Frunzele tremură 

e vremea să ne punem flanele 

să stăm pe mal privind cum ploaia găureşte apa 
să spunem mereu aceleaşi alte cuvinte 


Corsaj pierdut 


din Culoarul somnului (1944) 


S-a reînceput goana în acest hipodrom iluzoriu 
se aduc vulturii ca să protejeze nisipul 

tu asculți cu o scoică la ureche 

partea hienei în mediumnitate 

tu priveşti cu o algă pe ochi 

liniile destinului pe o mână fără linii 


Cu sentimentele mele de pasăre 
din Poeme alese (1974) 


În vocea mea neagră sau portocalie s-ar putea face foarte multă dragoste 

ca în filmul acela printre girafe 

şi moartea girafelor ar putea fi un sentiment destul de tandru 

femeile-tenori au dreptate ele nu prea mai ştiu ce spun dar cunosc melodia 

ceilalți cunosc şi ei melodia mai înţeleg câte ceva din sensurile ei pierdute 

şi fac dragoste convulsionaţi printre girafe 

pe când un copil serios tace sub ochii albaştri ai mumiilor 

în cratere vântul ne flutură panglicile şi regretăm zonele exhibiţionismului nostru intim 
dormim pe pământ iarba creşte pe umbra noastră intactă 

câțiva cocoşi mai cântă în aglomerație 

avem brățări de aramă ţinem foarte mult la ele 

ni se mai vede partea de deasupra cu franjurile înecate în culori 

la popasul de alimentare ni se propun ore extatice 

seara ard focuri lângă ruinele fostei cetăţi iubitele au un limbaj destul de vulgar 

şi spun ce spun în rotația lor fluidă 

pe acolo se mai rătăceşte câte un miel un câine încearcă să se adapteze nu ştie să vâre 
moneda în automatele de cafea 

repetă vechile sloganuri sigur că nimeni nu le mai ascultă 

alergătorii au cuțite ne descriu ce s-a întâmplat şi descrierea lor păstrează amintirea 
câtorva date istorice 

ne spun direct uite aici a fost înjunghiată capra de mult pe locul acesta în fața 
cinematografului 

aici era piaţa de arme se făcea dragoste pe pavaj 

în descriptiva lor confuzie în degetele lor ultragiate în alfabetele lor fără litere 

noi stăm cu tălpile peste uleiuri 


23 


orbi şi frenetici 

enumerând într-o dezordine orizontal-descriptivă toate minunile secolului 

de la a la z cât mai exact cu putință 

o mesagerul meu nerăbdător luntrea mea umedă 

a mai rămas o singură relicvă sălbatică o pasăre furioasă pe ultimul copac 

să o salutăm reverenţioşi cu mâna încremenită în ceea ce s-ar putea numi o mişcare 
elastică 

alergător fragil cu pielea crăpată 

ca fâşiile de nămol cu urme lăsate de bivoli 

aici ne-am putea odihni foarte bine sub păcura soarelui 

la căpătâiul sentimentelor noastre ameliorate 

câte umbrele nu s-au pierdut pe aici (când stai să te gândeşti) şi ce frumoase erau unele 
dintre ele 

nişte umbrele frumoase pe o apă fără maluri 

scriam pe ele cuvinte patetice uşor întredeschise 

ne puneam mănuşi noi-nouţe soră-mea se bucura când treceam pe la ea când veneam la 
masă 

existau nişte legături le reconstituia în farfurie 

cinste legăturilor acelora furioase care s-au dovedit inutile 

cinste indecentei lor inocențe 

onoare ceştilor de cafea în care scrie exact ce trebuie făcut 

şi-i spunem iubitei am să-ți cumpăr un buldozer să-ți fărâmi cuibul să-l numeşti altfel şi 
să-mi explici că aşa arătau obiectele numite piane 

şi fragmentul verzui numit ciob de sticlă 

prin care ne priveam în orele de eclipsă 

mai am o cheie şi un colţ de draperie le port în buzunar ca amintire din ziua când ne-am 
întâlnit la o nuntă şi erai foarte frumoasă 

cu cheia dădeam la o parte draperia şi erai foarte frumoasă 

aveai un cui într-o pălărie de lemn cu o etichetă 

şi un fotoliu pe plajă ca să putem dormita mai comod 

acum pantalonii mei sunt ferfeniță dar îi mai poți folosi ca steag 

atât de încercuit şi-mi dau singur târcoale şi mă supraveghez sincer 

la căpătâiul sentimentelor mele ameliorate 


Cu timpul 


din Descrierea turnului (1975) 


Tratată convenabil atâta cât să nu treacă de frontierele unei realităţi cât mai normale şi ale 
unei normalități cât mai reale Zenobia se supune fără şovăire instinctelor ei de obiect a 
căror sursă poate fi găsită în legănarea formelor cu care se împodobea odinioară 


Învelit într-un cearceaf vechi şi încălțat cu sandale noi stau pe un jilt al cărui spătar aduce 
a ghilotină Un băieţel mă bate cu o rămurică peste tălpi Zenobia de data asta sub 
înfăţişarea unei adolescente oarecare îmi oferă cu mâna dreaptă grăunțe dintr-un bol La 
picioarele ei stă ghemuit un al doilea băieţel cu ochii larg deschişi 

Cred că m-au înjunghiat de-asta îmi ţin o mână peste rană 


24 


În scuar zidarii urcă scara seniorială Un cioplitor cu o cană lipită de spate bea cu 
disperare dintr-un vas ovoidal Pe lângă el trece un tânăr încălțat cu ciorapii de damă lungi 
şi colorați Cu brațul stâng dat peste cap el ţine amfora 

În faţa lui şi mai aproape un derviş îşi vâra mâna stângă într-o lampă pe când cu degetul 
arătător de la cealaltă mână scrie ceva pe lespezile scuarului Zenobia îşi ridică rochia şi-i 
arată genunchii 


Cu timpul ne cuprinde o apă generală fără adânc şi fără suprafață 


Cu vaporul pe cal 
din Ascet la baraca de tir (2000) 


"auzi cum plânge piatra 
a muşcat-o vreun mort de-al lor" 


În vârful muntelui 

grațioasă tremură femeia hotărâtă de fiecare dată pentru fiecare 
şi blândă pentru fiecare 

ea spune că ai înghețat de frig în pudra locuinţelor şi 

"de ce tremură mânuţa maică şi vai de mine 

tu ai şi iatagan care loveşte şi doare 

măi băiete" 


"simt că mă micşorez" oftează apoi femeia de pază 
"trece lumea pe străzi se uită la noi câți ani să aibă 
şi câte urme pe frunte să aibă fiecare" 

le-aş săruta prin gard într-un fel de iubire gimnastică 
dar asta nu se va întâmpla niciodată 


nu se va şti decât că eu băteam paznicii 
că îi loveam cu propriile mele urechi 
(aveam şi eu pe lume nişte urechi nemaivăzute în pauză dădeam cu ele în mine) 


auzi cum plânge piatra 

a muşcat-o vreun mort de-al lor 

ŞI 1 s-a făcut frig aşa dintr-o dată 

dar mă tem că sunt ameţit de asta mă clatin 
şi rătăcit în mai toate ţinuturile dorm 

întins peste cânepa încă necoaptă 

"vai şi amar" îmi zic dragostea creşte în mine 
ca un gigantic maldăr de cânepă umedă 
atunci ameţesc şi mă clatin şi cad peste braţul de cânepă 
şi nici o salvare nu mă duce acasă 

nimeni nu-mi dă măcar o picătură de miere 


25 


Nu-mi mai rămâne decât să spun "vai şi amar de mine 

mi-am aruncat ochelarii în Dunăre şi nu te mai văd 

te-ai aşezat peste ei şi nu mai văd ce faci că apa ţi-a ajuns până la frunte" te uiţi prin apă 
la mine cel nemişcat şi îmi spui "stai liniştit Nemişcatule dacă scăpăm de aici mai 
mergem vreo două stații până la metrou şi dacă vedem şi vedem că întârzie luăm un taxi 
care ne duce până acasă că e târziu şi trebuie să apară nişte paznici rurali să scoată cânepa 
din apă că e târziu şi doar nesiguranța mea e sigură 

eu Nemişcatul voi izgoni toți paznicii din cânepă voi bate cu urechile toate femeile lor" 
(era toamnă cânepa fusese scoasă demult şi în eclipsa de lună 

un nor de ciment mă umbrea şi eu plângeam la uşa pivniţei) 


"Vai şi amar de Noi" atât puteam să spun eu Nemişcatul 

la uşa de ciment "vai şi amar acum când am îmbătrânit 

ŞI tu şi eu şi trebuie să ducem floarea asta până la metrou 

2-3 stații de aici şi s-ar putea să cădem între linii ca oricare poet" 


Culoarea somnului 
Culoarul somnului; 1944 


Am întârziat lângă aceste oglinzi negre. Au uitat să-mi 
aducă steaua mea preferată şi ceva călduros. Ei spun: 
trebuie totdeauna să ţii steaua în pumn - Cât despre 
iubire trebuie să-ți vopseşti ochii cu mult albastru sau 
să-i închizi. Vom crede cel puţin că eşti o stea mare. 


Imaginea prezentă spiritului: două mâini în aceeaşi 
mănuşe complectamente străvezie şi se pot aduce caii 
nu importă ce cai chiar hipocampil. 


Ca să pot cunoaşte mai bine noaptea mi-am făcut un 
obraz de frunze veştede pe care mi-l pun pe figură 
de fiecare dată când ies. Lucru curios în ceea ce pri- 
veşte aceasta sunt în întregime de acord cu cei doi 
lupi şi cu meduza care locuiesc în sângele meu. 


Sânii tăi într-o mână părul tău în toate buzunarele şi 
vântul nu mai există. 


A te supune dorințelor. În acest joc poetic şi pentru 
asta feroce complicitatea elementelor este asigurată. 


Imensul cristal care-ţi serveşte de pleoapă. 


26 


Cum se nasc metalele 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


Ici-colo se mai pot petrece lucruri greu de înțeles 
vecinii mei de pildă nebiruiţi şi umezi se duc să macine porumb la Singureni 
eu nu mă duc mai bine stau acasă şi mă uit prin sită 


da stau în ipostaza asta ca nu cumva să-mi scape momentul când întregul se va revărsa pe 


țărmuri 


e drept oricine poate să rămână sau să plece 

n-are decât 

vecinii mei se duc să macine la Singureni eu nu-i opresc 

rămân acasă şi mă uit prin sită 

poate sunt cel ce doarme nu ştiu încă 

în somnul meu prin sită e o pădure depărtată acolo doar tăcerea luminează 

acolo toți copacii nasc metale 

ar trebui ţinut seama de naşterea aceasta dar nimeni nu mai ştie când se împlineşte 
ŞI nici ce este şi în ce constă seducţia acelor prunci de fier sau de aramă care lucesc sub 
scoarţa lemnului matern 

în forma lor târzie 


Cumpăna 
(din volumul Faţa şi suprafata editura Litera 1994) 


Câteodată trupurile înecaților ieşeau la suprafață şi muşcau din lumânările 
aprinse şi din cenuşa focurilor de pe mal 


apoi se răsucea cu faţa spre trotuar încremenind ca nişte şerpi care 


ascultă sunete de flaut 


o clipă mai târziu un vaier pornea din groapa lucrurilor şi zguduia 
văzduhul 


eu căutam cu ochii cumpăna şi echilibrul ei desăvârşit se arăta ca o 
străfulgerare 


erau acolo boli şi se zărea o constelație încovoiată peste capetele 
noastre 


Cuţitul cununat 
Cuţitul Cununat 


27 


O molimă a gropilor se întindea spre mine părând că nu ar vrea nimic şi nici măcar 
un nume 


atentă şi hipnotică îmi împietrea mişcarea şi deopotrivă mă înălța spre spaimă 


şi ca nocturnă arătare se întindea alături în aşternutul umed ca într-un repaus rece 
făcut pentru respingere în foşnetele frunzelor uscate 


iar eu n-aveam decât cuțitul peste piept alături de durere şi-l îndemnam 
"cunună-te cu ea" şi el se cununa într-un anume mod statornic 
şi nevăzut de nimeni 


camera 417 


Despre femeia leşinată 
din vol. "Malul albastru" (1990) 


Frumos mi-ar sta cu pălăria mea de lut 

Pe malul Eufratului în ape masculine 

lângă Femeia Leşinată 

Cu tâmpla pe scândură i-aş povesti 

cum ar putea să-mi scrie de exemplu 

scrisori de adoraţie 

"gândeşte-te un pic" i-aş spune "la aventura noastră zilnică 
acum când te dedai odihnei celei mai adânci 
acum când tu sărmană şi porumbiţă 

încerci în gând să zbori pe când eu 

încremenit şi singur stau cu tâmpla pe o scândură" 


Din când în când 
Cuţitul Cununat 


Din când în când îmi notez 
două trei vorbe ca să nu le uit 


28 


apoi într-un coş de nuiele pe pat 
la umbră mă culc şi aştept 


după un timp vine una 

mă acoperă cu aripile ei îmi cântă melodii preferate 
se miră singură "pe ce lume trăieşti” 

şi iar mă leagănă nani-nani mă enervează 

până se face întuneric şi ne înserăm 

până trece câinele fără cap 


Distanţa bunăvoința 
Descrierea turnului 


Când îmi aud discursul semințele germinează mai uşor mai cu plăcere 
fața lor tandră capătă forma unui scut 

un scut cu ochii de culoarea whiskyului clătinat 

şi eu trecându-mi antebraţul stâng pe sub curele de partea unde 

se află împletitura de bambus îl folosesc ca să mă apăr 

cele două frunți aflate față în faţă vin spre mine sunând înfundat 

ca o îmbrăţişare 

şi tu a cui izolare erai(se făcuse ziuă) 


Dovezile 
Legătura cu lucrurile 


Foarte adânc în pământ lângă depărtata cetate a fluturilor 
născuţi din alte naşteri în vizuini uitate 
însoțitorii îşi reazimă sprâncenele în furci 


sub legănarea noastră de pendul 
se desfăşoară mersul lor torențial 


în vremea asta peste luciul apei 

deznodământul tremură 

şi în întâmpinarea aburilor aburul ieşit din gură 
ne umezeşte glasul 


Dublarea timpului în elementele simple 
din Poeme alese (1974) 


Rămas cam singur m-am mutat într-o broască 

duminica pun furtunul spăl şi alunec mai departe 

nuferii acoperă străzile se întind pe trotuare 

cerul şi-a rupt rotita să punem alta să pornim pe vechiul drum 


29 


pe lângă piatra care macină fără să ştie ce 


(mănâncă spuneau asasinii nu e peşte n-are ce să strice 
şi uşa se deschidea vorbeau încet ciuleau urechile apoi se duceau paşii aceia se depărtau) 


Dublul 
din vol. "Athanor" (1968) 


In numele fertilității 
ea îşi spiralizează zâmbetul 
şi îl ascunde într-un melc de somn 


Ce scoarță s-a îmbogățit 
din vehementa pliurilor sale 


Adept al marilor legături mute(câțiva au ales aerul 
pentru capacităţile lui de in albastru şi de creuzet) 


od. pu 


şi ierburile îmi sunt propice 


pe când cu fruntea în apă 
toporul meu pândeşte nunta de fier a peştilor 


Eftihia 
Abia pornind de la sfârşit se poate întelege 
mecanica nostalgică a întâmplărilor furia straturilor care ne premerg sau ne urmează 


atunci acel numit „acolo” poartă pe trup scoarța copacului 

duce cu el 

balanța arogantă în care dorm membrele lui izolate statuia Câinelui un calcul nebulos 
care se naşte şi persistă în spaima ierbii şi în tăcerea verde a ținutului 

şi toate mamele se pot trezi în fiecare cu alt geamăt 


aşa pieriră mulţi şi iată noi ne-am reîntors 

a fost o despărțire fără despărțiri o neodihnă în magnetul ceţii în tenebre şi în răspunsul 
lor 

am fost doar frunze negre rostogolite în afară şi fluturând la adierea vântului 

am fost ceva ca nişte picioruşe de copil uitat şi părăsit în somn 

îndrăgostiți de foşnetul frunzişului de sub pământ mărturisind o întrebare disperată 

cu pietatea indecența şi plenitudinea candorii noastre agresive 


30 


iar dincolo la milioane de ani-întuneric în orgolioasele găuri negre ale mentalului uman 
există sâmburi vii şi morți furnici şi nove justificative arbori sequoia în flăcări 
somnopiteci omizi şi pietre aur granit aramă canguri fluturi cuțite ploi privighetori specia 
scaun gheata şi norii 

electronica înghițind logica intuițiilor 

şi fiecare dintre acestea îşi are poeţii ei care alcătuiesc limbajul şi fac semnele uitate de 
specia noastră bolnavă 

iar eu salut cu emoție şi respect poetul insectelor culorile lui psihedelice pe care le 
privesc cu sângele în panică 

ascultând semnele lui insurgente 


pe mine mă aşteaptă aşadar 

insecta colorată psihedelic 

a cărei formă aminteşte bombardierele triunghiulare 

insecta-poet care mă priveşte cu un ochi de un verde-albastru intens 
încremenită pe un fruct de zmeură necopt 

ea exemplarul ultim al unei faune de multă vreme dispărută 
insecta-poet proaspăt sosită ca să asiste la dementa 

pieire prin multiplicare tragică 

şi eu sunt sigur că mă recunoaşte 

încă de pe atunci 


timpurile s-au încâlcit 

cu stau pe o piatră albastră şi mă uit în faţa mea 
în timpurile încâlcite 

şi vine un timp psihedelic iar restul e numai 
diafana insectă de aur albastru-verde triunghiulară 
care încearcă să-mi comunice cuvintele sale 


dar eu simt călcâiul înaripat al timpurilor încâlcite 

simt cum alunecă frunza mea peste nesfârşite pustiuri 

pe o piatră albastră stau la un mal unde m-am aşezat demult 

ca orice pelerin care se pregăteşte de plecare 

şi am pornit şi iată-mă îngrămădit în noaptea 

din fiecare 

şi este un pod pe sub care curge lavă fierbinte 

de-a lungul malului măslinii au fructe amare 

trec păsări acoperite cu blănuri aurii şi vulpi îmbrăcate în pene multicolore 
frumoasele vulpi-vrăjitoare 

şi ne lipim genunchii ni se aburesc ochii după atâtea zile tăcute împreună 
în cavoul albastru al oamenilor sub pecetea obscură a nopții 

şi facem gesturi moderno-simpatice pe la toate răspântiile 


31 


sub paşii noştri se sfărâmă cochilii şi elitre 


un minut mai puţin după atâtea timpuri încâlcite 

priviri salvatoare cocoşi luptători pe viaţă şi pe moarte sub un cer de cobalt înțelegerea 
ignorată şi indestructibilă inerția neliniştea 

sânii de ceaţă caldă aburul mersului zărit o secundă prin geamul autobuzului 

saltul feroce şi grațios al panterelor negre 

de ce să mă uit înainte sau înapoi unde câinii vagabonzi mă salută plini de speranţe şi vin 
huruind avalanşe de melci şi milioane de furnici valuri-valuri pe când un copac de patru- 
cinci sute de ani putrezeşte spintecând cerul 


dar eu spun cuvinte care cuprind în ele milioane de lucruri 

citesc lucrurile din ele părul meu arde îl văd arzând în cuvinte 

părul meu pluteşte şi arde ca într-o oglindă de culoarea lemnului în care mă aflu 

acolo ascunsă bine se află o singurătate perpetuă un fel de ceaţă sonoră irezistibilă 
îmbibată de sunete scrise 

eu privesc cu urechea aud cu ochii sunetele care sunt fiinţe şi lucruri şi foc şi gropi pentru 
var 

eu cred în vederea acustică a măreţelor pantere negre 

şi le dau forme colorate puternic 

în afara vederii acesteia totul e negru 

eu sunt aproape singur în mijlocul bizarelor forme în marea magie a singurătăţii 

căreia îi adaug jocul atroce al prăbuşirii formelor liniştitoare soarele nopții luna plutind 
cât mai sus 

un câine legat de vânt aş zice aproape încătuşat de rafale s-a lipit de ferestrele veştede 
prin care privesc ascultând urletele lui de cenuşă scrise cu pulberi lunare 

marile speranţe ale celor culcați pe stânci sau înecaţi în oceane 

locuitori ai recifelor îmbrăcaţi în armuri de argint 

exploratori ai cetăţii scufundate pe care o numesc nu ştiu de ce EFTIHIA 

deasupra căreia plutesc balene defuncte 


bate-mi în geam cu un fluture spun 

apropie-ți sânii de fața mea sunt în agonie şi tac cu limbă de moarte 

întins pe cearceafuri 

deasupra văd şoaptele noastre sau orice altceva 

să vină deci exploratorii arheologii săruturilor scafandrii 

cei care ascultă țipetele de spaimă ale fiecărui val cei care văd sângele murdar memoria 
peştilor clarobscurul violaceu al fregatelor obosite pierdute în adâncuri sub cerul sărat şi 
împuțit al stelelor de mare elicea somnambulă pânzele din pene de Pasărea Paradisului 
rozeta seducătoare a ghirlandelor de nisip 


mi-au înflorit genunchii pieptenele lampa vasul din care se mănâncă 


32 


forța mea secretă e ploaia e fierul 

girafa cu gâtul întins către lună frigul din tine 

degeaba te acoperi cu patru pleduri degeaba aprinzi focul 

şi mai e sentimentul acela de a nu mai fi 

mai e pielea zebrei uscată întinsă pe podeaua atelierului 

si deodată planetele îşi încetează rotirea leii fiecăruia tresar şi se uită atenţi la stolurile de 
flăcări care vin din adâncul de-scris care e sunetul limpezirii 


şi mai e floarea EFTIHIA un fel de garoafă care nu există încă e numai un nume 
dar va fi 

înainte ca lumile să se destrame şi cenuşile noastre să se scurgă în haos 

după aceea după apariția de pe acum a frumoasei flori arse numită EFTIHIA odată pentru 
totdeauna 

eu m-am pietrificat vreau să spun că sângele meu a căpătat cu trecerea timpului o 
enigmatică formă de piatră 

adică de piramidă sau de sarcofag sau de sfinx 

oricum scrisă pe lemn cu majuscule 

şi cu trecerea timpului duşmanul meu de moarte e vântul care îmi roade obrajii 

şi câteodată se întâmplă să zbor sau să tac ceea ce e totuna 


e o frumoasă levitaţie o nostalgică îngropare sus printre aştri în vuietul aspru al liniştii în 
frigul cel veşnic 

şi doarme cineva acolo pe grandiosul catafalc astral 

dar asta nu mai are nici o importanță 

cineva ca o piramidă ca un sarcofag sau cel mai adesea ca un sfinx doarme acolo 
cearcănele lui scriu cu disperare semne convulsive hieroglife obscure 

şi iată că se coboară pe scara de marmură neagră acoperită cu mătase rubinie EFTIHIA 
şi se aude goana cirezilor pe sub fereastra mea 


apropie-ți sânii de fața mea sunt în agonie îi spun 
şi tac cu limbă de moarte 


Faţa şi suprafaţa 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


In variante inocente ar mai putea fi vorba de vedenii încă fără înțeles 

aceasta însă numai în vederea unei evadări trecută sub tăcere 

iar faţa de pe suprafaţă trimite doar ecouri în stare să răstoarne aşezarea şi să pună 
dedesubt ce este deasupra 


pe când un disc lunar întinde patru braţe două câte două 
într-o lumină onorifică 


33 


şi numai fascinația brutală a cuvintelor îl prăbuşeşte de pe boltă 
şi îl prelinge peste preajma peticului de hârtie care ne există 


Fermoarul 
Partea cealaltă 


Ignoranţa e pe cale de dispariție timiditatea scade din ce în ce 
Apa are să ajungă până aici 


ca tot ce e necunoscut sau vid femeia îşi îmbracă rochia am 
să-i vorbesc alo alo aici sînt eu mă auzi te aud te 

faci pe zi ce trece mai frumoasă pieptul tău ar putea 

să ne înnobileze intențiile 


ea mă respiră cu supremă satisfacție stângăcia gestului umbra 
gestului(aici e ceva încurcat) ne iscălim pe apă(o 

îndepărtare o ghiară pe gât un antilucru) oh ce n-aş da 

să aţipesc 


sigur ar fi frumos dar milioane de fete îşi iau de pe atunci 
lumea în cap fug despletite de acasă atâtea Pythii cu 
mărgele adorm pe scări acoperindu-şi urechile cu marele 
zgomot al lumii uite că trag fermoarul le ascult cu 
plăcere 


Focul negru 
din Poeme alese (1974) 


Cărți fără pleoape mângâieri impare 
arcane ale marilor refugii 

ochi al lui Scipio rostogolit în praf 
NICI o precizie nu-mi mai jigneşte 
rigoarea de profet al umezelei 


34 


la pragul sacrilegiului argila 
invidiindu-şi lacătele suple 
îşi caută complicităţi şi spasme 


nici o aluzie la tresărirea gurii 
când oscilau ca într-o carapace 
cearceaful-amiral şi focul negru 


(acolo unde limba îşi decantează mâlul 
leoaica nopții mele îmi aşternuse patul) 


o jumătăţi de păsări jumătăţi de câini 
şi trestii care îmi distribuiţi vocalele din ce în ce mai surde 


iubim neîmblânzirea asta 

gestul de iaz aburul cert şi zumzetul tangibil 
iubim în camere închise 

cu muşcătura varului pe gură 


geometri ai eclipselor culcaţi în leagăne minuţioase 
fanatici frați ai torsiunilor pietrificate 

pe lepra nu ştiu căror cărămizi 

convalescenţi ai rănilor docile 

amanți de stuf între extaz şi spaime 

pe chei calcarul reconstituie 

ultimul cuib al Marilor Fiinţe 

sub scuturile oarbe ale mării 

(copilul cu urechea la pământ ascultă 

cum viermuiesc instinctele nisipului) 


dar ne mai bântuie după aceea 

hățişurile libertății noastre 

furia pietrei călăuzitoare căutându-şi praştia 
fireşte ne mai bântuie răcoarea 

obscurelor redeşteptări materne 

fireşte mâna ei cu adjective şi peisajul coapsei 
ochiul lui Scipio rostogolit în praf acolo între dune 
pe aerul neînfrunzit al feţei 


pânza de ploi a respirației acoperă grumazul 

culcat pe patul ceremonial 

strâns în păstaia semnelor intacte 

privesc rotirea încăpăţânată a femeilor cu capete de floarea-soarelui 
ascult râsul de silex al neştiutei roți subpământene 


(sporii cuţitului s-au ascuns în nisip 


35 


pasărea bate cu toiagul în poartă) 


pe neîndoielnicul valtrap al verei 

ulciorul e la buzele oprobiului 

împrăştiat în pânda lui sub piele 

paznic şi castor al adâncurilor noastre 
tatuatorul sării şi-a clătinat unealta 

nara înaltă a întunericului ne adulmecă frunțile 


o, contemplare cheie de cenuşă 
numărul galben şi culoarea patru s-au închis în violenţa lor 
lemnul înnebunit ciopleşte umerii dulgherului 


tu soră geamănă poţi locui pe iarba mea nesperiată 
departe de incestele metalului 

gura mea îţi rosteşte cuvintele 

îmi pieptăn părul tău îți mângâi fața mea 

plămânii tăi de soare sunt în plămânii mei 

şi somnul meu adie pe unghiile tale 


tu singură în zonele ofrandelor suspecte 
rostogoleşti ca pe un cerc rănit 
durata şi orgoliul rătăcirii noastre 


(lăcusta duşumelei îți cumpăneşte pasul 
încă un stol de păsări trece prin pământ) 


Fratele nou-nouţ 
("Partea cealaltă" / L! autre côté") 


Era o stare nu ştiu dacă o simțiți 

gemeam încet arătam cu degetul în sus încercam să fac semne 
sigur că fiecare înţelegea ce putea Aveam două ciocane pe fereastră 
de dincolo de oameni mă ameninţa cineva 

mi se păstraseră pe masă anunţul Reserve şi călimările cu busuioc 
dar prin faţa ferestrei zbura o domnişoară 

îmi striga Domnu'Tarzan recită-te prin pădure 

ce stai acolo gol te pângăreşti la picior 


gemeam încet îi spuneam că sunt fratele ei nou-nouţ 
loveam în stările active 

îi strigam domnişoară de ce îmi zici aşa ca să mă necăjeşti 
eu stau la masa asta şi cine ştie pe unde mai umblu acum 
mă culc în liftul tău unde dormea un câine 

şi dorm de dimineaţa până seara nu opresc la niciun etaj 
mă plimb aşa încremenit cu o vâslă pe umăr Păcat că bate 


36 


vântul 
la masa asta Reserve 


Fratele prenatal 
din Partea cealaltă (1980) 


De la ou la sicriu pe un prundiş afurisit 
într-un ținut de mărăcini şi musculiţe 
fratele prenatal ne mai trimete 

soarele asfinţit pe cerul gurii sale 

şi vine vremea să-i deschidem 

păstăile în care locuim 


cu ochii în bandaje el reface 

erorile prielnice reperele batjocorite 
osia înjunghiată în adâncul roților 
şi vuietul convoaielor imaginabile 
înainte ca stările să devină cuvinte 


Funia Cavalerului de Onoare 
Cele sfinte câinilor Tertulian 


Aveam la gât Marea Medalie a Cavalerilor Obosiţi 

Funia Cavalerului de Onoare 

aveam legate de limbă câteva Extrase dintr-un străvechi Tratat 
şi amețit de înalta lor semnificație 

lipit de spătarul scaunului 

pe un râu alunecam printre mari copaci răsturnaţi 


aceasta se arăta ca o Taină 
care nu mai ascundea nimic pentru nimeni 
o Taină între mine şi viespea care zumzuia 
în jurul tâmplelor mele ude 


Geanta galbenă 
Legătura cu lucrurile 


Trebuia făcut ceva pentru ca lucrurile să fie şi frumoase 


Bine înţeles jucam şepticul Un paradis pe roate Adormisem 


37 


pe podea 


Treceam din braţe în braţe Ne legănau acele fete cam 
murdare cu gesturi stranii şi cu nume derizorii 


Aşa să fie toată noaptea până în vecii vecilor Imi amintesc 
de când eram predestinat Acum plouă locul umerilor 
s-a umplut de apă 


Să nu te sperii dacă dai de mine pe acolo ca de-o aglomerare 
de pietre şi de animale pornită după capra fascinantă 


cu ugerul din care curge iarbă 


Ea mi-a atins obrajii odată pentru totdeauna şi adio Nu pot 
să spun cât e de bine Memoria aceea neagră germinează 


Bine înţeles că mulţi n-au ţinut niciodată între degete zece 
inimi roşii 


Soarele s-a stins de câteva zile 


Mi-am pus lăbuţa peste ochi Aştept să vină pasărea 
cu geantă galbenă 


Gloria polhfonică 


Cuţitul Cununat 
Puţini ştiau că pe aproape se afla 


acoperişul lumii cu munții lui cei mari 


dimineața mă trezea tăiosul soare cristalin şi rece 
îmi îngheţa roua pe ochi 


între timp un instalator îmi repara boilerul îi punea vata de sticlă 


(partea electrică era gata) 

îl auzeam foşnind înecat în vata de sticlă 

cerea o mătură sau un burete pentru miracolele sale 
"daţi-mi o mătură sau un burete" spunea 

pe urmă încremenea şi medita 

pe urmă avea chef de vorbă spunea 

"acum o să fie puţin umed în partea dinspre capac 
ca atunci la Dunăre când am pescuit patru peşte 

şi am mai încercat odată şi am nimerit într-un cai" 


38 


"Să mergem până nu cântă cocoşii" mă îndemna o bătrână 

"uite ofrandele de grâu şi de vată de sticlă 

vâră-ți în gură banul pentru barcagiu" 

"Şefule" spunea instalatorul "mi-am găurit ceafa cu pironul ăsta 


apoi ne aşezam pe stânci 
în fața lucrului pe care nu-l puteam clinti 
şi singuri ne înghițeam gândurile 


Heraclit 
din Athanor (1968) 


Pe rădăcini vechi, dormeam un somn noduros. Pe crengi, frații mei îşi zvântau pletele 
lungi. Vântul încetase. Apoi, deodată, a început o părăsire uriaşă. 


O pasăre de lemn a trecut de pe copac pe tabla caselor 

copacul aştepta o pasăre de tablă 

pentru mine toate erau perfect conjugate 

dar eram pasărea de lemn şi de tablă care şedea pe un scaun şi se uita pe fereastră 


(Imbrățişează-mă, soarele meu ud. Toiagul ochilor s-a rătăcit. Cel ce doarme le 
împrumută pomilor varul inocenţei noastre. In sobă, cuvintele trosnesc uşor.) 


2 


Visam peisaje acustice 

dealuri sonore piramide cu muzică piane abia înfrunzite 
visam ritmul diurn al pământului 

ghitare energice baterii 

şi toate şi apeşi pe-o clapă cu efect sigur şi ochiul dansează 
atingi o coardă bine cunoscută şi piciorul râde şi se bucură 


(Trecând prin seve, o, sora mea necruțătoare. Cu flori nemişcate. Până când munţii mei s- 
au urnit. Afară, soarele îmi ocrotea comorile de bălegar.) 


3 


Stăteam la spatele meu şi visam să mă bucur ca piciorul meu 
căutam cuvinte hexagonale 

la limita de sârmă a liniştei 

căutam culori lungi îmi era foame de culori lungi 

visam mănuşi şi ghete de sunete violete 


39 


şi casele sunau şi norii foşneau 

şi eu oxigenam în gând nenumărate turme de oi şi le fardam 
pentru marea transhumanță de primăvară 

apoi după munca aceasta istovitoare 

treceam în faţa mea şi-mi ştergeam sudoarea de pe frunte 


4 


Noaptea cocoşii aveau creste de țipăt 

răsuflarea lumii îmi aburea geamul 

şi eu îl ştergeam cu un prosop curat 

du-te careva de vezi câinele ăsta 

apoi o femeie foarte frumoasă îmi dădea lapte 

poate avea foarte multe lămpi nu mai ştiu 

vorbeam încet să nu-i sfâşii cămaşa 

ea îmi dădea lapte şi pâine şi pornea desculță pe drum 
spre est spre vest spre surd spre mort 


5 


Apoi fluviul frenetic 
şi prietenii mei înotând adormiți 


(Noi ne iubeam ca pomii, la umbra unor sprâncene stufoase. 
Ca trecătorii, în fum. Lămpile noastre erau pline de fructe. Mă 
culegeam din tine. Te odihneai pe banca tăcerilor mele.) 


6 


Seara când reintram în cubul meu 

vroiam să mă bucur 

şi lucrurile fumegau în contururi incerte 
cerbul vecinului tropăia în bucătărie 

dar cei doi bătrâni cu un ou la ureche 
ascultau tăcerea intactă a gălbenuşului 

şi clipeau ritmic după tic-tacul ceasornicului 


7 


(Departe, vedeam cum îţi arde țipătul. Din loc în loc, unde 
nisipul contura obrazul unei umezeli ucise, rămâneai vizibilă. 
Podar al acestor treceri, noaptea lega capetele drumului.) 


Apoi imensa ecloziune 


şi printre atâtea lucruri deosebit de grave 
pe urechile mele de piatră se aşezau fluturi 


40 


Hrănirea pietrei 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


Eram în curte sub un lemn tocmai creşteau din mine nişte flori 

tocmai cânta o pasăre în mine tocmai o ascultam cum cântă 

plutea o adiere de crengi dinspre pădure mă învelea ca o evaporare 

tocmai rosteam numele Beznei când am văzut ceva sălbatic credeam că e copac şi mă 
gândeam să merg la magazie să iau un joagăr ca să-l tai cu el credeam că e copac 

nu mai vedeam rosteam numele Beznei apoi am spus "noi oamenii ne îngropăm frumos 
cu multă grijă" 

acestea toate mi se întâmplau demult pe când îmi trimitea şi mere Dorina Conduratu 
(eram bolnav avea grijă de mine) 

şi am văzut plutind pe cer sălbăticiunea poate era cel care omorâse cu toporul o bătrână 
ca să-i fure şalul şi flanela veche 

în Beznă se părea a fi salcâm uscat şi hrana lui era căldura animală 

sulful fixat pe corpul fix 

pe drumul drept unde acela şi aceea se iubeau unindu-şi aripile lor de jad şi de rubine 
printre bubuituri de tunete şi printre fulgere căzute cu nemiluita 

şi printre astre ridicate din ocean care se sting pe cer 

acolo unde purtătorul de Egidă era hrănit cu lapte de la capră şi îmbrăcat cu pardesiu 
impermeabil 

(el care în trezirea lui târzie n-a fost văzut de nimeni niciodată) 


se auzeau curgând cu mare zgomot burlanele din toată lumea 

în piepturile noastre creşteau flori şi tunetele bubuiau 

deasupra creştetului meu încununat 

câteva falii de pământ se prăbuşiseră pământul se cutremura 

acela şi aceea se iubeau mâncau flori de salcâm luna îşi revărsa lumina în părul lor de 
miere 

sălbăticiunea se mai încălzea pe lângă trupurile lor 


"e vremea să hrănim copilul" spunea şi la lucirea lunii copilul lor de piatră se făcea de aur 


pur 


ploaia stătuse norii se zvântau 
noi practicam tăcerea lumii 


In aşteptarea inginerului Pelok 
din Partea cealaltă (1980) 


În aşteptarea inginerului Pelok Repaus 
am găsit un şiret îmbibat cu apă e bun şi el la ceva 


m-am pierdut pe un metru pătrat printre milioane de oameni cu ocupaţii uluitoare 
pe-afară se mai chiuie metoda aceasta de exprimare spontană îşi mai păstrează 


41 


eficacitatea 

un băiat răguşit cântă îl doare în dezvoltarea lui 

şi sapă cu înverşunare ca să-şi îngroape mâinile 

o fată mă priveşte prin geamul closetului mă imploră să-i arunc o găleată cu apă în cap 


acum îmi strig inscripțiile (un scârțâit de funie) 
în casă nu e nimeni să-l întreb cum se mai zice mamă 
doar nişte minimi adormiti cu frunțile pe catafalc 


frumoasă e nathur cu zăcămintele ei de promiscuități 

ochii ne sună ca nişte saci de ovăz caii ciulesc urechile cerul se umple de globuri 
portocalii cum visez câteodată 

bunica Mătăsoiu citeşte o carte de unul sătul până în gât care o zăpăceşte de dimineaţa 
până seara 


minimii s-au trezit se joacă cu fasole e sportul lor favorit 
şi eu culcat pe iarbă într-un umilitor repaus 
îți dăruiesc un peşte colorat 


In numele Adâncului 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


Printre atâtea rămăşiţe 

şi lucruri care se căsătoresc în numele Adâncului 
fratele meu şi sora mea şi vărul meu se sfărâmau 
iar eu mă agățam de ce puteam 


falica falie se scutura cumplit 


dar numai pentru câţiva bani oricare cetățean din partea locului 
putea primi o jumătate de colivă 

plus banda imprimată cu vocea tandră a Recitatoarei care putrezea 
în vuietul Oceanului 


Inceput şi sfârşit 
din vol. "Malul albastru" (1990) 


Am acceptat că lucrurile ne iubeau 
Fragili şi duri pe şesurile lor 
ne bucuram când înfloreau legumele 


ca să menţinem apele intacte 


Uneltele ni se supuneau până seara 
despre ce ochi vorbii 


42 


Pescarii moțăiau printre centauri-peşti 
de pe mal îl priveau cu totul alţi ochi 
şi Platon calul meu obscur 

fanatiza gramatica 


Inceputurile 
din Poeme alese (1974) 


Erau începuturile moi ale cercului, grădinile justificate. Câţiva călăreţi obosiţi clătinau 
din cap în semn de bun venit. Ceva ca o ferigă ne răcorea umerii. Afară, un copil 
gigantic, până la al şaptelea cer al răbdării, ne zâmbea la fereastră. Îi auzeam părinții 
bubuind, chemându-l să se culce, mai jos, într-o scorbură a cerului. Acolo trebuia să 
doarmă, să-şi califice oasele, pe-o blană de lupoaică. 


Insulele fericiților 
din vol. "Malul albastru" (1990) 


Era primăvară stăteam la fereastră ploua 

mi-ar fi plăcut să mormăi câteva din frumoasele mele 
poheme 

atunci de nu se ştie unde se ivea o tânără Hanska 

ne aşezam unul lângă altul ne lipeam de acelaşi perete 
Era o linişte nefirească stăteam încremeniţi aşteptam 
în orice caz cineva nevăzut ne pândea 

ceilalți se uitau la televizor Şi noi ce limbă vorbeam 


era primăvară plângeam cu hohote 

când disperat când fericit niciodată la mijloc 

pe sus vuiau vulturi şi Hanska aceea învelită într-o pânză gălbuie se înecase de mult în 
apele Vistulei 

dar se uita de acolo la mine cădea pe gânduri îmi trimitea un bilet 

"S-a zis cu noi" îmi scria 


afară pe un cer intestinal-albastru nişte ceasornice 
îşi învârteau cu viteză limbile poleite 


Ii faci vânt cu propria-ți figură 
din Libertatea de a dormi pe o frunte (1937) 


Lenea ta e o apă foarte potabilă şi 
mâinile o frământă ca pe ceva necesar 
într-o zi într-o zi ai 


43 


să afli ce e ascuns pe dinăuntru 

sub pantalonii ca nişte bătrâni biciclişti 

sub albia de rufe tunsă proaspăt 

ordonată şi fixă ca un fragment de paranoia 

ai să-mi suni predispoziţiile ca pe nişte clopote 
ai să te strecori pe sub uşile larg deschise 

în gurile tunurilor ai să te miri fumând o ţigare 
ai să umbli în mâini pe dinăuntru meu 
clupindu-mi nervii ca pe nişte coarde vocale 
ai să-mi numeri globulele roşii şi ai 

să-mi treci prin ficați cu ochii la stele. 


La început 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


La început vorbeam cu vocea mea albastră 
simţeam cum cade roua din cuvinte 

fratele meu Andrei cel mort şi sora mea Virginia 
mă aşteptau în casă mă strigau 

"să nu rămâi afară e riscant" 


dar eu intram în stânci de parcă n-aş fi auzit nimic 
şi vocile se dizolvau în mine 

adăugau şi retrăgeau ceva 

o respiraţie de rouă 


cântau cocoşii stelele erau de întuneric rece 


La întâlnirea feţelor 


Spre toamnă mă pomenesc la poartă cu un câine venit de cine ştie unde îl primesc 
în curte îi pun numele Rătăcitu îi dau pâine şi apă nu se atinge de nimic 


când dau boabe la păsări vine și ciugulește apoi se duce în grădină mănâncă foi de 
varză pesemne că în rătăcirea lui s-a învățat cu boabe şi verdețuri 


în plus are o boală urâtă i-a căzut tot părul se scarpină într-una murdărește cerul și 
pământul 


vine îngerul își strânge aripile ca să intre pe poartă “e o boală molipsitoare” zice 
“trebuie omorât altfel îmbolnăvește vitele” scrie ceva într-un catastif îmi 

dă otrava și pleacă 

arunc otrava în privată 


44 


vine o noapte de iarnă se răcise soba aud un geamăt și un mârâit urât ca din altă 
lume pun ceva pe mine iau felinarul și ies cerul strălucește stelele par prin 
pomi “o fi gemut oaia” îmi zic 


intru la ea lepădase zăcea istovită pe nişte paie Rătăcitu îi hăpăia mielul mort 
mârâia cumplit iau lanţul și-l lovesc îmi sfâşie palma colții lui trec până 
dincolo sângele curge gârlă 


vine Ingerul mă leagă cu o cârpă “trebuie să te duci la injecții” zice “n-am ce-ţi 
face să nu fie turbat” 


mă duc la injecții mai întârzii pe acolo câteva zile vine Îngerul își strange aripile 
“l-am omorât” zice “i-am tăiat capul pentru analize să ştii că nu era 

turbat era numai furios” 

își desface aripile și pleacă 


vine primăvara florile prunilor curg peste mine stau pe un lemn afară în noaptea 
neagră mă gândesc pe unde o fi putrezind trupul cel fără de mormânt al 
lui Rătăcitu 


și iată că vine sufletul lui negru și uriaș acoperit cu păr lung despletit ca al 
mireselor frumoase vine din beznele prin care a rătăcit și se culcă la 
picioarele mele vrea să mă lingă pe ochi 


întunericul ne ajută să ne privim față în față 


Leagănele 


Maeștrii sacrilegiului se amestecă printre porumbei 

într-un happening invizibil Ai zice că îşi beau cafeaua că se amuză în faţa cutiilor cu 
jocuri automate 

una îmi trimite două carpete verzui (amintire de când ne-am văzut pentru prima şi ultima 
oară) 

ar vrea să ne justificăm să spunem cuvântul care mănâncă toate cuvintele să ne iscălim pe 
ziduri 

să ne mai dăm în leagănul acela pângărit 

fratele tău a murit (zic din decenţă) ca alte milioane de bărbaţi dându-se în leagăn fiecare 
cu logodnica lui tumefiată de plictiseală 

purtau şerpi şi încremeneau de spaima balansului negru 

erau mulțumiți de culoarea galoanelor fiecare lângă logodnica lui îşi acopereau ochii când 
le vorbeai despre MAREA IUBITĂ care plutea disperată pe deasupra lumii 

fratele tău a crăpat milioane de fete se uitau în pământ ascultau cum le sună sânii 

câțiva adolescenţi bănuiau că se întâmplă ceva dincolo de uşă 


45 


unu se întorsese în profil se uita în sus 
nu i se putea spune era un fel de blestem existau criterii 


hopa mă împinge la masă terifianta mea disponibilitate 
nu mă ironiza teroarea mea să ne găsim un loc de pauză 
nişte instincte cu gura închisă 


podul s-a înecat nunta va trebui să treacă dincolo în bărci cu mireasă cu tot 

fantoma căpitanului Cook strigă cookoo înainte de a se mai prăbuşi o dată eroic printre 
buruienile din fundul grădinii 

cu şapte nopți înaintea zilei de naştere 

hopa mă cufund într-o fertilă amihilare aş putea să opresc leagănele să spun totul 

s-a întâmplat ceva interesant cu o pasăre la fereastră într-o lume umedă 


Luciurile de ape 
din Malul albastru (1990) 


Când treci de stâlp încep marile luciuri de ape dreptunghiulare sau 
pătrate care acoperă întregul pământ în centrul lor nisipul ud 
clădeşte neîntrerupt o piramidă fără trecut şi fără viitor 


acolo printre tratele de logică pe care le iubeşte sincer stă Alexiou 
mort demult cu luciul apelor până la glezne el furnizorul de materiale 
cu viermi în nas ca Enkidu 

el mângâie pe spate agonia somnului 


"eşti supărat pe mine" îi strig el nu-mi răspunde se duce mai departe 


vine o fată cu o păpuşă de cârpe în braţe Urâtă mai e săraca 
O privesc cu milă şi blândeţe Îmi e prietenă de multă vreme 
Nu scoate o vorbă Tac şi eu Apoi ea se ridică să plece spre 
locurile unde rătăceşte pesemne Alexiou 

"eşti un imaginar" îmi strigă "fără trecut şi fără viitor” 


închipuiţi-vă gestul ei narativ 
închipuiţi-vă înainte de orice un orb scăpat din peşteră cu lucurile de ape cenuşii ale 


ochilor mâncând pâinea brodată a celui din Lăuntrul său (piciorul pus peste mine) 


şi dincolo fără trecut şi viitor călcând agale peste luciuri de ape vii şi moarte 


Luna în ureche 


Umerii mei au clipit 

o orgie de pleoape şi femeile rămân neclintite 
în fața uraganului 

cu gustul uraganului pe limbă 

cu forma uraganului care aminteşte curios 

o parte din sângele meu 

cu sângele uraganului pe mâini 

cu scheletul uraganului pe cap 

aceste femei mai frumoase decât cascadele 
femeile care trec strada pentru o cauză sau alta 
sau pentru nici o cauză 

cu întunericul pe degete cu tăcerea pe sâni 
călcând în picioare umbra arborilor care tresar 
mângâind trecătorii adormiți 

culcându-se pe trotuare sau aspirând ceața 

ca pe un buchet de garoafe 

ne vom întreba şi acum de cauză dar de data aceasta 
cauza va fi efectul ultimei cauze 

va fi osul pe care îl port în ochi 

va fi ceasul care s-a plictisit şi bate invers 

de la miezul nopții la amiază trecând prin seară 
va fi mâna pe care o duci din când în când la frunte 
ca să vezi dacă mai ard lămpile 

plictiseala tăcută ca o frunză umedă 

băutura reconfortantă a nopții 


Malul albastru 


din vol. "Partea Cealaltă" — 1980 


În odaie printre ziare venite din regiuni depărtate 

ca un animal blând ca un om minunat te iubeşti şi stai pe marginea 
patului cu palmele pe genunchi 

sau dezlegat de naştere şi de moarte îți mângâi obrazul de piatră-ponce 
până când soarele trece pe partea cealaltă 

lângă fotografia fericitului copil care face pipi pe un mal albastru 
Atunci totul se reîntoarce se regrupează 

ca într-o ceaţă fierbinte în care lucrurile se refac 

printre obscurele plantații ale întâmplării Iar alături 

o femeie întinde cu grijă hainele iubitului înecat şi vorbeşte cu ele 
aceea care te mai caută în oasele negre ale fluturilor 

Şi în timp ce tu rătăceşti prin negurile unei puternice bărbăţii 

pe lângă lopeţile uitate pe muşuroiul proaspăt al cârtiţei 

sau priveşti clătinarea celor doi pari înfipți în mal 


47 


sau te culci pe pământ şi vântul îţi acoperă faţa cu scaeţi aduşi de cine ştie unde 
o mare tristeţe readuce peisajul lunar al umerilor ei obosiţi 

şi nu mai există cuvinte iar şoaptele ei sunt lucruri care se aşază 

pretutindeni umplând tăcerea spintecată de țipătul trenului 

şoaptele ei sunt apa adunată peste urmele tălpilor după ultima ploaie 

dar e de ajuns o simplă răsucire de cheie ca să auzi 

curgerea lentă a timpului pe lângă ciorapii tăi umeziţi 

sau respiraţia greoaie a rădăcinilor 

şi iar visezi malul albastru de la capătul râului 

pe care ne rumegăm feerica părăsire 


Marile serbări galante 
Poeme regăsite 


Cu o aureolă mov în jurul capului 

domnişoara Watteau toarnă beton peste mine 

Ceva mai încolo printre hangarele goale 

câțiva adolescenţi fac zgomote cu instrumentele lor de percuție 
şi deodată soarele se întinde ca o frânghie 

Cel ce mănâncă lumea trece 

(câte oase mai am Patru Cinci 

dar să nu uităm arhitectura lor nupţială) 

şi iată zarurile cu ochi în loc de puncte 

Domnişoara Watteau naşte un şoricel cu motor de piatră 
odrasla ei mâhnită şi întârziată 

acum pune lemne în sobă aşteaptă să se aprindă singure 

şi ce frumos le doarme sub cerul veşnic portocaliu tendoanele 
aproape i-au căzut 


Melancholia 


În Piaţa Mare (Grand PLace) câţiva inocenți 
prindeau din zbor o păsărică moartă o mâncau 
şi tot în Grand Place unul dintre noi 

făcuse o descoperire ceva pietrificat 

pe ea se arăta ca într-o carte cu figuri 

cum unii putrezim pe plăji 

cum alții behăim prin munţi 


acum stătea deoparte la o groapă 

avea pământ pe ochi Zicea 

că ar fi ora prânzului şi ce mănâncă el 

"stai liniştit acolo" îi spuneam "poate că vine 
şi îţi aduce ea cartofi” 


48 


el se uita la groapă şi asculta mâhnit 
cum ne ieşeau cuvintele din gura lui 


Memoria frenetică 
din Poeme alese (1974) 


Pe câmp, trei dintre cele şase personaje rosteau ignorându-se unul pe altul acelaşi cuvânt 
neînțeles, uitat şi redescoperit de fiecare dată. Al patrulea, cel mai sărac, cel atât de sărac 
încât îşi purta provizia de apă în palmă, cel atât de sărac încât îşi cultiva grâul pe gură, 
secera silabele uimit de foşnetul lor. 

De fapt, era un câmp de abur şi cei doi îndrăgostiţi, în fardul lor difuz, îi limitau orizontul 
la marginea albastră a pleoapelor. 


Memoria piciorului 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


Unde sunt insulele verzi cu ciprişii înalți şi sumbri cu o sete înfrunzită 

cu portocali care ne cuprindeau în rodul lor şi cu miresmele pădurilor de iasomie noaptea 
când urinam pe roțile motocicletei sub luna plină 

şi ne izbeam cu frunțile de ziduri 


şi cine ar putea să spună de ce rosteşte un cuvânt în locul altuia 

de ce acesta este destrămat iar celălalt asprit de o îngrămădire neînsuflețită 
ce roți se învârtesc deasupra ochilor orbiți de prea multă lumină 

şi cine ar putea deosebi amurgul insurgent de vagul constrângerilor adoptate 


la urma urmei poate că ar trebui să-i ard un şut celui ce-şi foloseşte piciorul şi fragila lui 
memorie de câine ca să vadă cum îmbătrânesc 
doar ca să redevin copil şi să dispar 


şi nu mai vreau să spun nici da nici nu 


Nunta 


Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilarie şi cu iubita mea care era cu noi 
deşi nu se vedea 

grupuri de tineri agreşivi săpau 

Treceam pe lângă ei 

unul a nimerit cu sapa statuia unei antice femei aflată pe sub bulgări 


49 


era cât el de mare făcută din lemn putred avea un cap de şoim care se răsucea pe gât 

„ce faci cu ea” l-am întrebat mi-a dat-o mie am pornit la drum purtând la subțioară statuia 
de lemn putred 

„Du ştiţi în ce judet este Piteştiul” m-a întrebat un călător 

„în Arges” i-am raspuns toți trei odată (iubita mea era cu noi dar nu se auzea) 

omul acela călător ne-a mulțumit „eu merg la Vidra” ne-a comunicat 


în visul din vis în care nu visam nu-i mai vedeam pe săpători iar omul-călător zbura 
deasupra noastră spre comuna unde avea să se petreacă nunta de la Cana 

Pe drum făceam un fel de happening mergeam în şir ţinându-ne de mână ca orbii lui 
Bruegel atâta doar că noi aveam ochii legaţi cu fese albe (Resturi diurne Imaginea văzută 
astă-seară la TV un fel de marş cel mai frumos din toate) 


treceam prin sate „e aproape” anunţam 

La capete de uliti vedeam din când în când pe cineva care părea că ne aşteaptă făcea şi 
semne de salut striga cu palmele la gură „bine aţi venit” „E fiul doctorului de la Cana” 
îmi spuneam „poate că e şi nunta lui poate şi el e doctor” îl salutam cu mâna ridicată (la 
subțioară țineam strâns statuia) 


eram la nuntă 

Mirii se schimbaseră 

Erau tot ei dar alţii (pe mirele cel nou îl cunoşteam eram prieteni din copilărie se însura 
pentru a doua oară cu prima lui nevastă doctorul-fiu era copilul lor) 

Mirii dintâi pieriseră cu totul se preschimbaseră în mirii de acum iar omul-călător zburase 
către Vidra mai rămăseseră la masă doar copilul-doctor plus câtiva nuntaşi mâncau dintr- 
un platou de sticlă peşti mărunți 


fireşte n-am mâncat nimic 

A fost adus un peşte viu m-au invitat să iau fireşte că am refuzat Le-am adresat celor în 
drept cuvintele ce se cuvin apoi m-am ridicat şi am plecat Nuntaşii nu duceau lipsă de vin 
la nunta de la Cana 


visam că mă visam pe câmp Aveam la subţioară statuia de lemn putred Iubita mea era cu 
mine deşi nu se vedea 


Oamenii ăştia cu sprâncene groase 
Cele sfinte câinilor Tertulian 


Oamenii ăştia cu sprâncene groase 

(tin minte mai ales toamna) stăteau în grădini 
şi ascultau cuvintele unui bătrân mort pe iarbă 
cu lavalieră de greiere cu sprâncene groase 

şi cum stăteau culcați pe spate prin grădini 
cădea o toamnă ruginie peste bătrânul mort 


50 


şi ei vorbeau cu limba despicată despre Matzov(alt bătrân) 
"ăsta da om" ziceau lipiţi de cleiul pomilor 
cu ochii ruginiți pe sub sprâncenele lor groase 


Oglinda oarbă 


Culoarul Somnului, 1944 


Firul de sânge care-mi iese din buzunar 

firul de lână care-mi iese din ochi 

firul de tutun care-mi iese din urechi 

firul de flăcări care-mi iese din nări 

Tu poţi crede că urechile mele fumează 

dar oamenii au rămas țintuiți în mijlocul străzii 
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile 
ŞI va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte 
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă 

o insomnie ca o sobă sau ca o uşe 

sau mai bine ca golul unei uşi 

şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie 
vreau să mă miroşi ca pe o fereastră 

vreau să mă auzi ca pe un arbore 

vreau să mă pipăi ca pe o scară 

vreau să mă vezi ca pe un turn 


Oh culegând la ştevie 
din Partea cealaltă (1980) 


Oh culegând la ştevie pe după gard oh ne cuprinde ca un pat de piatră 
o aşteptare fără obiect 
o cauzalitate care nu mai funcționează sau funcţionează după legi nebănuite 


dacă e vorba vrem să ştim şi noi 

motivul de neînțeles al actului neexplicat 

dacă e vorba 

să vină toate mamele să se justifice în fața noastră 

de ce în loc de scaune sau ştevie ne-au zămislit pe noi 

să reconstituim aici cu martori în cămăşi 

secunda lor de dragoste 

să ştim pe ce plătim (poate că merită) 

să ne expună cazul cum a fost cu domnul tata trezit din cine ştie ce coşmare 
aici pe după gard unde culegem ştevie 

să vină domnul tata cu bărbuţa lui hegeliană să spună dacă se afla culcat sau în picioare 
şi domnul tata mare şi tot neamul lor de oale şi ulcele 

pe nume Constantin sau cum i-o fi chemat 


51 


şi boşorogul ăla cel mai bătrân pietrar din lume unul de 93 de ani bine frecat cu detergenţi 
el singurul care din când în când schimbat în ştevie ne mai trimete 
un tandru sentiment de culpabilitate 


Orb la corb 


"Cele sfinte câinilor” Tertulian 


În dimineaţa asta care e poate începutul nopții 

la ora când mă târâi plin de scaieţi şi mort 

peste întinderile nesăpate ale lumii 

sau când stau gol şi nemişcat 

în fața magazinului cu articole foto 

în dimineaţa asta cu soare şi cu lână 

cu arhiduci asasinați în limuzine de culoarea sângelui 
aud cum fâlfâie tăcută 

aripa corbului pe care îl purtăm în noi 


Orbitalii 


(din volumul Partea cealaltă/L'autre câte - ediţie bilingvă editura Cartea românească, 
1998) 


Dacă aşa stau lucrurile 

mă voi culca pe o margine de trotuar în staţia de tramvai 
lângă femeia care vinde limonadă 

sau mă voi aşeza pe scaunul portocaliu pe care stau 

din când în când şi bâigui 

cu picioarele înfundate în substanța aspră a reveriei 
Fratele meu va adormi şi el 

cu gura plină de colivă 

şi vom uita-o pe aceea care ne aşteaptă 

goală pe câmp sărind ca o lăcustă 

şi nu vor mai rămâne din toată întâmplarea asta 

decât apa călduţă care ne acoperă 

nămolul care ne păstrează amprentele obrajilor 

şi linia de spumă care marchează malul 

pe marginea de trotuar în staţia de tramvai 

unde marile noastre repere dhagostea şi moahtea 

vor naşte şoricelul jumătate alb jumătate roşu jumătate negru 


Pălăria de iască 
din Drumeţul incendiar (1936) 


52 


"Craie, enr6le-moi, cadavre, dans ton principe, 
afin que l'armée victorieuse des insurgés 

ne bute pas contre les degrés de mon armature.' 
Rene Char 


Din pălăria de iască vreau să-mi scot mâna 
frumoasa mea mână cu cicatrice somnoroasă 
care se poate transforma în bec sau în cântec 
gata pentru gesticulare să aştepte semnalul 
ca un mecanic de locomotivă plecarea 


Femeie plecată cu sângele 

ca un geamantan muzical 

în locurile unde fiecare plop e un flaut 
am arat cu unghiile 

trenului brazda ferată 

am lins cu privirea peisajul 

am salutat fruntea de şindrilă a 

caselor în care dormi în care te speli 
nedumerit spre zidurile magnetice mi-am 
întins buzele ca pe nişte imense elastice 
ca să pot săruta palma întinsă a zilelor 
Aici pulpele tale pot atinge orice scaun 
inelele pot primi în golul lor orice trudă 
părul tău alb e o pasăre un clavecin 

şi când te piepteni pot să adulmec urma vânatului 
în pădurea de arome 


Îţi vreau rochiile subţiri rochiile de oase 
rochiile de ciolane de şolduri de degete 
gambele rochiilor tale îmi turbură odaia 
şi-n fiecare seară după ora 9 

rochia ta salută pălăria de iască. 


Dacă ai avea creieri de sticlă ai înțelege 

dacă ai avea gât de tutun ai deveni tristă 

aşa fiecare closet are o pâlnie lustruită 

pentru melancoliile orificiilor tale 

aşa fiecare candelabru poate să te pipăie cu degetele 
ca pe o stofă oarecare de pat 

aşa fiecare câmp te poate mângâia pe şira spinării 
ca un iubit cu degete de albăstrițe 

aşa fiecare fereastră te poate încadra 


53 


ca o ramă tăcută la révolution la nuit. 


Până trece tornada 
din vol. "Partea cealaltă" 


Ponosit ca un fluture ud 

mă uit cum se înalță plopul spre cer 
împarte dreptate are frunze de aur 
plopule zic frumos foşneşti 

în obscura îmbrățişare a crengilor noastre 
(dacă ne despart ne ofilim şi murim) 


dar până trece tornada 

e bine să ne ascundem în hainele noastre pline de clopote 
pe când scapără ceva ca o gresie caldă 

şi soarele se diluează printre norii de pâslă 


Partea cealaltă 
Partea cealaltă 


FIINŢA CU DOUĂ ARIPI 
CEARA GUMA VOPSEAUA 


Ca vestitoare a comuniunilor extatice ea era deja în urma 
ei un lung trecut şi-un lung şir de însoțitori inalterabili şi tăcuți 


PRECURSORUL PRĂZII 
EROICUL REPREZENTANT 


Luând ca exemplu leul meu contemplativ el poartă pe umeri o fastuoasă coamă blondă 


APARIȚIA LUI PRECEDE 
SUFERINŢA ŞI UNEORI DISTRUGEREA 


Ca arme foloseşte puterea repulsivă a Scutului forța con- 
strângătoare a Nodurilor şi privilegiul dizolvant al Focului 


AL DOILEA ÎNSOŢITOR 
TERAPEUTUL 
ADEPT AL STĂRILOR ELEMENTARE 


Nu ştiu ce vrea dar îmi arată miniatura unui clopot înfundat 
cu fân 


ÎNCEPE 
O VÂNĂTOARE HAOTICĂ 


In spațiile încâlcite dintre vizuină şi capcană aud cum ne 
trozneşte focul în buzunare 


PARTEA CEALALTĂ 
TRIMETE PRIMUL SEMN 


Şi iată cea de dincolo de pleoape ferocea mamă-mamiferă 
mişcându-şi lent picioarele de țap 


AL DOILEA SEMN READUCE 
PRESTIGIUL ACUPLĂRILOR ARHAICE 


Ea mă îmbrăţişează şi astfel putem străbate fără mari peri- 
cole ţinuturi oarecum malefice 


MĂRTURIE ÎN FAVOAREA MATRICEI 
ŞI A VESTIGIILOR EI 


Focul ei rece mă scuteşte de nostalgia amenințătoare a elementelor nedezvoltate 


NI SE DESCOPERĂ IZVORUL INSONDABIL 
AL CELEILALTE PĂRŢI 


Gurile noastre în sfârşit pot folosi limbajul obscur termenii 
secreți ai substanţelor aglomerările uscate îşi regăsesc sămânţa 


Pasageri în transit 
(din volumul Faţa şi suprafaţa, editura Litera 1994) 


Treceam dormind şi înarmați cu sulițe şi carabine cu câte patru limbi 
în fiecare gură 


cântam tărăgănat astfel încât să sugerăm o reântoarcere 


mergeam şi fiecare părea că se îndreaptă spre casă şi grădină spre tufele de rosmarin spre 
florile îngălbenite ale caprifoiului spre sânii primitori unde să-şi culce capul 


eu însă obosisem "nu mergi cu noi la cer" mă întrebau ceilalți mirați 
de răsicirea gândurilor mele 


"rămân să mă târăsc pe mâini şi să sparg oase" le răspundeam şi mă culcam pe jos 
păstrând o îndărătnică tăcere 


55 


Pătimitorii 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


In ziua aceea la marginea câmpului 
sprâncenele noastre de iarbă încărunțeau 


câte unii înviau 

cu patimă înviau 

călcau tacticoşi peste frunze 

cu măşti de aur pe față cu inegalabile torţe în mâini 
veneau spre noi 

după o lege liniştită şi firească 


aveau ochelari negri purtau ghete mari 
eşarfele lor fumegau 

luna se ascundea pe după minarete 

pe după giuvaierul care e focul 

ei mă priveau obosiţi mă întrebau 

"tu ce mai faci" 

le răspundeam cu o singură vorbă "auuu" 


Pe la sfârşitul nopţii de vară 
Cele sfinte câinilor Tertulian 


Pe la sfârşitul nopții de vară când unii poate mai aşteaptă zorile 

şi eu arhimandrit al şerpilor condotier al unei liniştite dezordini 

ascult izbirea apei de maluri 

acum când mi se fâlfâre de toate 

acum când în camera mea goală sună telefonul speriind păsările care se uită pe geam 
acum când cu pieptul deschis ca o uşă aştept apariția unui semnal care nu spune nimic 
acum când văd cum arde pădurea cu arborii ei iluzorii 

acum când cineva îmi aduce o monedă antică furată de nu ştiu unde 

acum când se trage de pe balcoane fiindcă cineva a inventat acest nou viciu 

acum când mă gândesc la cheltuiala inutilă făcută de bravii mei părinţi cu educaţia şi 
altele 

o pasăre imobilă mă pândeşte la o răspântie 

şi eu magistru-obosit al păsărilor moarte 

îmi reîncep chemările de cuc 


Pe un divan în fosta fierărie 
din Malul albastru (1990) 


Stăteam întins pe spate pe un divan în fosta fierărie şi ascultam cum cineva ascuns sau 
nevăzut şoptea ceva în limba lui necunoscută mie 


56 


din când în când recunoşteam ca pe un semn de veghe o silabă 
Avea sporita claritate a unui început de mantră 


părea ecoul ei sau răsuflarea unei balene ireale îngropată în zăpadă la mare înălțime sub 
cerul sângeriu 


venea dintr-o semantică nebună murea la capătul dintâi şi se năştea la capătul din urmă 


din depărtarea mea o auzeam în mine şoptind parcă frântura unui nume Ecoul ei se 
desluşea AUM şi se ducea prin lumea înţeleasă ca urma unui fâlfâit de aripi spre locul 
unde nu mai exista nici mama amintirii mele de multă vreme îngropată sub cerul sângeriu 


Pragul 
din Faţa şi suprafaţa (1994) 


Singur pe sub grădini mă întrebam 

"cine eşti tu bătrânul meu copil" 

stăteam în urechea mea mă jucam cu trompa numitului Eustache 
de acolo se auzea prin timpanul meu spart 

cum o fecioară se urca pe rug 

"aprindeţi focul" striga "vreau să mor" 


atunci se ridica din iarbă cineva de abur şi citea 

anunţul din ziarul de seară 

pe măsură ce citea auzeam înserarea cuvintelor 

"CONSTRUIESC PERPETUUM MOBILE CAUT SURSĂ DE FINANȚARE 
AM SOLUȚIA 

str Aviatorului 148 ap 3 Petroşani" 


singur stăteam în urechea mea lângă un prag nevăzut 

eram la o vârstă foarte înaintată 

aşteptam trezirea de jos 

cădeau fulgere cerul ardea 

singur stăteam amândoi în urechea mea lângă un prag nevăzut 
şi aşteaptam să ne naştem 

eram cum s-ar zice ADMIRABILI 


Resursele fanatice 


Descrierea turnului 


1. Pe plajă lângă clădirea factoreriei aşteaptă doi bărbați 
2. Primul e îmbrăcat ca un valet din jocurile de cărți Un leu 


57 


îşi ține labele pe genunchiul lui stâng şi parcă îi spune 
ceva la ureche Al doilea bărbat mai vârstnic poartă un 
turban 


3. Prin faţa lor trece o fată cu ciorapi roşii 


4. Figura fetei se diferențiază sensibil de vaga natură 
înconjurătoare Contururile ei sînt mult mai nete 


5. Tendinţa ei compensatoare o face să fie expusă multor 
primejdii Ea poate deveni victima inocentă a unor 
gânduri sângeroase şi uneori obscene Destinul ei pare 
destinul grâului 


6. Din mers ea desenează pe nisip un labirint 


7. Fără să țină seama de atitudinea rezervată sau ostilă a celor 
doi ea completează labirintul spre sus şi spre Jos 


8. În profil cu cotul stâng rezemat de spinarea leului al doilea 
bărbat arată ceva cu braţul drept Coama de zinc a leului 
îi prelungeşte gestul 


Rotciv 
din Poeme alese (1974) 


Mag şi buchet într-o necontenită oscilație cu paşii dezordinii pe câmpuri liniștite 


cagulele lui transparente aveau locuri libere magazine cu vulpi dughene intime şi cafenele 
într-un interminabil somn 


el zâmbea vecinului-gravor şi laptelui în fiecare dimineaţă îşi ciocănea cu degetul un 
dinte şi aprindea în sobița de tablă focul ritual pentru apariția himerelor 


degetele lui atingeau punctele incerte ale sacrilegiului nervii lui pipăiau câmpiile pierdute 
sâmburii inoperantului închişi în noi halucinantele zone interzise 


trădat de pretutindeni şi iubit de pretutindeni (pe pieptul alb al marii iubite dormea un 


58 


şoricel picioarele de liliac nocturn al Consolatoarei se ascundeau în cizme) 


el a ales pentru formula focului solidul versatil 1-a învăţat să deseneze pe mayaşi şi s-a 
retras printre totemuri într-un acvariu opac 


la marginea pământului scâncea un câine de argint 


Singură şi imobilă 
din vol Oglinda oarbă, 1943 


Când te opresti în faţa oglinzilor 

o mâna iese din apele clare ca să te mângâie 

o mâna care este totdeauna a ta 

aceasta mâna de mătrăgună şi de hârtie 

care-mi aminteşte dezastruoasele şi amplele întâlniri în fața oglinzilor 


şi de data aceasta umerii mei nu mai au umbră 
nu mai sunt decât picioarele mele care aleargă 
aceste triste biciclete aceste butoaie încărcate cu pălării 


vom trece strada fără a vedea ce se întâmplă 

în pachetul acesta sunt pantofii uzaţi ai cenuşăresei 
dar nu ne priveşte 

în camera aceea goală răsună poate armonica morții 


ceea ce văd e un fluture călcat de tren 
ceea ce ating e sângele tău ca un arbore 
ceea ce aud e părul tău ca o scoică 


iată dezgustătoarele amintiri corpul meu împărțit în două 
jumătatea mea roşie jumătatea mea albastră 

linia precisă care mă împarte 

pe care am construit-o muşcându-mi palmele 

iată jumătatea mea calmă jumătatea mea dezesperată 
îți vor trebui ace mai tari ca să le coşi împreună 

sfori mai elastice degete mai abile 

va trebui să distrug singur ceea ce am iubit împreună 
şi mai ales va trebui să te mişti liberă 

când voi traversa orasul acesta pustiu 

în frumosul meu costum de scafandru 


Sora Fântână 


"Cele sfinte câinilor” Tertulian 


59 


Stau singur şi mă uit pe o stradă pustie 

stau singur cu buzunarele pline de câini 

stau singur şi ascult foşnetul oaselor 

e ca şi cum ar adia vântul peste un clopot de ceară 
dar după primul colț la prima răspântie 

s-ar putea oricând să apară cineva învăluit într-o ploaie de lumină 
şi va trebui să mă acopere cu mantia lui pentru că 
s-ar putea odată cu el să vină o ploaie sau o ninsoare 
sau chiar o afurisită de lapoviţă 

să ne îngheţe oasele proaspăt spălate 

deşi ieri a fost mai frig decât azi 


deasupra mea zboară câţiva porumbei cerşetori 

filantropii le-au pus fărâmituri de pâine pe balcoane 

şi eu mort de mult cu o piatră de moară pe piept 

am hotărât în sfârşit să plec 

să pornesc de pildă dintr-un grajd înecat în aburi 

să merg aşa până la un crâng(tufiş) unde mă aşteaptă sora Fântână 
să mă rezem acolo de prăbuşirea ei 


Sora soarelui 
din vol. "Athanor" (1968) 


Vara când ea trecea pe drum 
rotindu-şi un genunchi în praf 
eu încercam să-mi scutur pomii 


Pentru fiecare cuvânt alungam altele cinci 
îi spuneam sora soarelui şi o iubeam 
cu o iubire ce nu era rotundă ci roată 


Ea îmi era mamă logodnică şi roată 
pe un pământ moale şi fără zgomote 
şi totul era bine ca într-un cartof 


Ceilalți îşi recunoşteau în gesturile noastre 
seninele voci ale oaselor 

şi ca să nu le mai audă înecatele chemări 
îşi acopereau urechile cu iarbă 


Pe sus treceau păsările 
care nu se opresc niciodată 


Era pe vremea ochiului 
lângă un pod lângă o cale ferată 


60 


Sub piele 


Partea cealaltă 


Toate acestea se petrec în fața tuturor deşi ar fi de presupus 
că nimeni nu le vede 


Trece Franklin Un om stând în picioare pe un taburet de ceară 
ar trebui să scoată scântei îmi spune el 

Dar eu nu stau nici în picioare nici pe taburet ci stau picior 
peste picior pe banca asta vai de mama ei Au început 

să mi se vadă penele Acolo unde neavertizaţii ar putea 

să bănuiască o cocoaşă îmi ţin înghemuite aripile 


Trece şi ultima femeie vie Scoate din sân un sân Mă ispiteşte 
Copilul nostru o să-şi bea saliva o să-şi fumeze degetele 

vai de mama lui Ea o să-i facă taburet de ceară şi o să-l 

strige Franklin 

Trec doi adolescenți de ceară Poate că fac impresie cu aripile 
lor Pe când trăiau stârneau entuziasmul comediantelor 

prin hanuri Acum le leagă cu bucăţi de sfoară 

Trec pe deasupra norii feminini De jos nu ne putem abţine să le 
privim sub fuste Ei ne zâmbesc jenaţi 

Tuşesc ca un netrebnic şi-mi pipăi blana de pe faţă 

Cei doi încearcă să-mi citească pe manşetă ce-a mai rămas după 
atâta ploaie Cerneala violetă s-a întins cuvintele mi s-au 
întipărit de-a-ndoaselea pe dinăuntru pe sub piele 


Tigrul Fosforescent 


"Cele sfinte câinilor” Tertulian 


Exista un tunel în centrul oraşului 

care nu ducea nicăieri niciodată 

un tunel cu lilieci adormiţi(nimerisem acolo din întâmplare) 

mă poticneam la fiecare pas fredonam ca să-mi fac curaj 

liliecii se clătinau deasupra mea pe tavan ca lămpile după cutremur 
acolo mă aştepta o doamnă(i-am uitat numele) 

poate cosea deşi nu mişca degetele 

lângă ea ca o pisică gigantică torcea Tigrul Fosforescent 

îşi mişca ochii deasupra ei îşi clătina fruntea 


eu bâiguiam "poate n-am chef să mai văd lucruri triste" 
Tigrul şoptea arătându-mă "uită-te bine la el 

într-o noapte ca asta la Belgrad îi era frig îl durea pieptul 
îl apăsa ca o lespede prăbuşită peste cei prăbuşiți” 


o stranie oboseală îmi cuprundea umerii 

mă gândeam la câteva lucruri absolut inutile 

la nişte culori calde(poate focul) la depărtate savane 
la adieri geografice peste feţele noastre 

"eu o întind" îi spuneam doamnei aceleia 

"dacă vrei vino cu Tigrul la gară 

am să vă citesc poheme scrise de poheții anului 2006 
care acum păcătuiesc singuri sub marile orgi ale nopții" 


eram la o vârstă îndoliată la sfârşitul unui mileniu 
în beznă numai ochii Tigrului luceau 
şi în cuvintele mele curgeau alte ape 


Tonul şi măsura 
din Partea cealaltă (1980) 


Pe cerul extrem de albastru al unui oraş apar uneori imensele globuri portocalii prin 
transparența cărora se pot vedea ca prin vitralii hărțile celuilalt tărâm 

atotputernica încetineală a plutirii ne plimbă pe un hipodrom armonios în care explozia 
de soare ne împrospătează şi ne spală şorţurile aruncat claie peste grămadă de-a lungul 
gardului 

între năucitoarea stare de eveniment şi o luminozitate fragilă se recompun ecourile 
noastre care nu se vor stinge niciodată 


alteori câţiva localnici intră în panică încă de pe când abia se zăresc siluetele depărtate şi 
cenuşii ale unor păsări cu profil de pajure 

înalte de 400 metri şi totdeauna verticale cu aripile strâns lipite şi parcă decupate din 
plăci de tablă groasă ele nu plutesc ci stau acolo sus încremenite între ghețari de aer 
deasupra creştetului li se mişcă un vârtej de pene 

viteza încremenirii lor întrece cu mult goana deznădăjduită a stolului de porumbei pe care 
îl înghit fără să se clintească 

cum nu ne privesc niciodată în ochi s-ar putea să ne ignore 


în restul timpului nathura e încântătoare 


62 


Trecerea prin piele 
din Malul albastru (1990) 


Într-o bună zi voi trece pe nişte alei 

cu nişte clădiri înecate în lumină gălbuie 
neapărat voi trece cu braţul stâng peste ochi 
cu umbra îngrămădită în haine în şapcă 

în gulerul desfăcut al cămăşii 

apoi voi poposi un timp în orbitele mele 
nedefinit tăcut pulverizat 


atunci va fi secunda trecerii prin piele 

marea secundă şi deci bucurați-vă 

căci nu veţi vedea plantațiile de nisip 

şi nu veți auzi clipocitul apei înecându-mi ghetele 
deci bucurați-vă fraților bucuraţi-vă 


| Valiza 
din vol. "Partea cealaltă" (1980) 


Mă instalsem într-un cuib pe un copac 

stăteam acolo peste nişte paie 

pasărea-mamă îşi vedea de treburile ei de pasăre 

masculul nu zicea nimic mă ignora 

odată doar mi-a tras vreo două cu ciocul peste ceafă 
atunci ploua eram ud leoarcă tremuram şi mă adăpostisem 
sub uriaşa aripă maternă lângă ăia micii 

(nişte nebuni Îi auzisem cum râd în ouă) 


Încolo trai pe mine Citeam pe domnul Nietzsche 
şi contemplam adeseori planeta 

aveam mâncarea în valiză 

lângă notaţiile despre tehnica non-acţiunii 

pe care le utilizam ca şerveţele 

Din când în când trecea pe sub copac o domnişoară 
călca peste acele ierburi cu ghetele ei albe 

eu o iubeam mă ridicam pe vârfuri recitam 

îmi arătam profilul de pohet 

pasărea-mamă înălța ciocul spre cer şi clămpănea 
în fine domnişoara făcea un gest nedefinit 

apoi pleca spre casă peste acele ierburi 

Odată a venit în locul ei un vânător ciudat 


63 


dădea din cap şi se uita spre cuib 
pasărea-mamă m-a ascuns sub aripă 
în ouă ăia micii tăceau înfioraţi 


Vârful sufletului 


Cuţitul Cununat 


Alăptează-mă pomule cu sânii tăi de pisică 

pentru că m-am luptat pentru tine cu doi militari 

unul purta ciorapi de mătase albă 

celălalt saluta scoțând limba 

capetele lor fluturau în vânt ca nişte voaluri de mireasă 
şi martorul meu tăcut se legăna ca o plantă 


Zimzum 
din Poeme alese (1974) 


Să mai păstrăm pe frunţi o nerăbdarea mea 
luciul de seceră al încruntării 

ziua mulatră s-a culcat pe lespezi 

o linişte răzbate de dincolo de porți 

în ochiul calului a tresărit un corb 


iată cortegiul zestrea lui de alveole 

sub blănile de urs fiecare îşi poartă cele trei trupuri 

sintaxa rugului şi amintirea ceremonială a uitării 

ziarul s-a îngălbenit pe râşnița de piatră 

trei aripi pentru fiecare şi complicata lor mecanică nomadă 
când agitându-şi coama ca pe-o coaliție a consimțţirilor 

un arbore ne inventariază glasul 


orbita unui zâmbet mâncat de aqua-forte 

inaugurează ora iubirii exemplare 

pe litera claviculei se prăbuşeşte cerul vegetal 

cum să transform balansul obscurului genunchi 

în cumpănă severă a celorlalte gesturi 

un zar cu toate fețele egale rostogoleşte numere în palma jucătorului 


o şoapta mea fecundă încetinirea mea 
limbă de lut şi coapsă a cenuşei 
tăcerea îşi dezleagă fântânile retrase 
aud cu degetele şi cu cerul gurii 

o claritate densă pleoapa unui semn 


ochii de seară îşi refac pupila 
mari monumente cad în somnolența lor fanatică 


tu rezemată de copac încearcă să păstrezi 

mărul pe cap eroarea săgeata prevăzută 

NICI O primejdie nu mai ameninţă aceste câmpuri 
vânatul s-a ascuns în glezna vânătorului 

şi eu cu gura plină de alice 

cu nara ninsă de o veche împietrire 

neocrotit de nici o neîncredere de nici o spaimă 
cu dinții pieptenului sap exilul unui nume 

pe clopot în bătaia lui egală 


rămână deci polenul meu justițiar 

pe scoarţa stearpă a cuvintelor în adierea lor căruntă 
uitat coclit de ploi printre legume 

la domiciliul fulgerului profesional 

o înmulțire lentă pulverizează sensul 

şi pentru că vorbim despre aceasta 

grumazul tău şi bustul readuc penumbre de prestigiu 
datoare şerpilor şi discobol cu sâni 

arunci departe ca pe un miracol inutil 

umbrela de ecouri şi cuferele proporţionale 

pentru un somn aproape confluent 


sfătuitoare maniacă neliniştea ne-a părăsit pentru un bal tăcut 
cu masca ei de fân lipită pe obraji 

(mâine oricum ai să-ţi reiei călătoria peste câmp 

în aclamaţiile verzi ale lăcustei) 


lampa uitată la fereastră ne umezeşte umbra 
furca se răsuceşte singură spre întuneric 


ceara călduţă a sărutului ne apără 


poate că iarba ameţită de amintirea unor vechi înecuri 
ne-ascultă respiraţia ca pe un stol de peşti 


65