Alexander Ronnett — O pacoste sau un destin vitreg — 2001

ALEXANDER EUGENE RONNETT, 

DR. MED & DR. MED DENT 



SAU 

UN DESTIN VITREG 


CHICAGO, ILLINOIS, U.S.A. 


IULIE 2001 


ALEXANDER EUGENE RONNETT, 

DR. MED & DR. MED DENT 



O PACOSTE 
SAU 

UN DESTIN VITREG 


CHICAGO, ILLINOIS, U.S.A. 


IULIE 2001 


Alexander K. Konnett 
M.D., D.D.S. & D.M.D. 


Sept. 5, 1920 - Sept. 17,2001 

Services Held at 
Matz Funeral Home 
Mt. Prospect, Illinois 
Thursday, September 20, 2001 
at 7:30 p.m. 

Chaplain Sheri M. Rupert 
Officiating 

Interment - Private 

-t- 

You are not forgotten, loved one 
Nor will you ever be. 

As long as life and memory last 
We will remember thee. 

We miss you now, 

our hearts are sore. 

As time goes by 

we’ll miss you more. 
Your loving smile, 

your gentle face. 

No one can fiii your vacant place. 



Publication of this book has been 
made possible through the generous 
donations from a special group 
of friends. 











O PACOSTE SAU UN DESTIN VITREG 


CUPRINSUL 


Pagina: 

3 De ce această broşură ?? 

5 Curriculum autorului 

7 Activităţi culturale, politice şi publicistice 

8 Cum m-am apropiat de Mişcarea Legionară 

12 “Fiţi corecţi până la sângelegionarul nu minte niciodată !!" 

(C. Z. Codreanu). 

13 Consecinţele detestabilului adulter. 

18 Câteva spicuiri din evenimentele posterioare, care mi-au 

permis să cunosc atitudinile mintale, intenţiile, conduita, 
vicleşugurile şi iscusitele manevre care caracterizează pe 
orice politician. 

19 Cazul Ion Secoşan. 

22 Cazul Chirilă Ciuntu şi Anastasie Predescu. 

24 Un agent al guvernului comunist, ridicat la gradul de 
comandant ajutor legionar! 

26 Acelaş Şef de Cuib (Predescu) - ajutorul lui Ciuntu - a fost 
înaintat de către Sima la gradul de Comandant Ajutor. 

27 Horia Sima, comandantul legionarilor din exil “pedepseşte 
exemplar" purtarea lui Predescu, ridicîndu-l la gradul de 
comandant Ajutor! 


1 




28 în exil “nu se puteau aplica legile legionare", prin urmare, 
legionarii erau nevoiţi să accepte stilul de viaţă anterior 
condiţiei de legionar, după părerea Comandantului Sima. 

29 Legionarul trebuie să fie om de cuvânt. Cînd a spus o vorbă 
să se ţină întocmai de dânsa. (Cărticica Şefului de Cuib, 
pagina 54...73 / 51). 

31 Pe Horia Sima îl părăsesc ILIE SMULTEA şi LUCIA 
TRANDAFIR. 

32 Sima a încurajat activităţi comerciale fără să aibă cunoştinţe 
de întreprinderile pe care le plănuia, voind, - probabil - să 
imite şi emuleze iniţiativele Căpitanului, dar fără să aibă 
capacitatea, geniul, talentul si uriaşul prestigiu a fundatorului 

Legiunii Arhanghelul Mihail. 

35 Lipsa de viziune obiectivă a lui Sima în relaţia W. A. C. L. 

36 Stângăciile şi viziunea limitată a lui Sima de a conduce 
(întâmplările cu necazurile avute la conferinţa din 
Luxemburg). 

38 Scandalul reprobabil şi dezonorant (Adulterul). 

40 Durerea Profesorului Lungu din Windsor. 

41 Fratele meu Mircea şi necazul avut cu apartamentul din 
Madrid. 

42 Moş Teban. 

43 Horia Sima ca om şi ca şef al Mişcării Legionare. 


) 




2 
















PREFAŢA 

DE CE ACEASTĂ BROŞURĂ ?? 


Scriu aceste rânduri cu silă şi cu multă amărăciune în suflet. 
Crescut în frăţiile de cruce şi şcolit în ani de temniţă şi lagăr de 
concentrare am devenit un soldat disciplinat al LEGIUNII LUI 
CODREANU. Am executat orbeşte orice însărcinare dată de cei de 
la comandă. încredere absolută în şefii mei !! Nu am crezut 
niciodată, şi nici astăzi, că o dizidenţă poate servi îmbunătăţirii 
acestei organizaţii de renaştere morală şi naţională. Dizidenţele şi 
frământările duc la moartea unei organizaţii, indiferent de natura ei, 
NUMAI PRIN EFORTURI INTERIOARE Şl PĂSTRAREA UNITĂŢII 
Şl CRITICISM CONSTRUCTIV Şl DRAGOSTE NELIMITATĂ se pot 
face schimbări pentru bunul mers al unei organizaţii. 

Când spiritul şi legile de bază ale organizaţiei sunt denaturate, şi 
grupuri dizidente iau naştere, organizaţia merge pe panta dispariţiei. 
Astăzi avem 26 de grupuri legionare în ţară care cred că numai ei 
reprezintă adevărata menire a Mişcării Legionare. O mare fantezie 
psihopată!!! jn toate ocaziile oportune mi-am exprimat convingerea 
că numai reunirea tuturor elementelor de bună credinţă, adică 
gruparea simistă, cea mexicană, cei neutri şi cei indiferenţi ar putea 
restabili o bază de existenţă şi împlinirea menirii Legiunii. 

Să treacă peste cele ce îi separă şi să găsească cele bune 
comune!!! Ocazia mare ce s-a prezentat cu trecerea la cele veşnice 
a lui Horia Sima a fost torpilată de acea obraznică şi ilegală “GRUPĂ 
DE COMANDĂ” din străinătate cât şi de grupul din jurul lui Mircea 
Nicolau. Mişcarea Legionară este ELITISTĂ în structura ei şi cu o 
ierarhie precisă. Funcţiile sunt pe un an, sau cu extindere pentru 
încă un an. Cei buni şi capabili se urcă vertical. Cei buni dar depăşiţi 
de alţii se dau la o parte!!! 

Formarea unui partid de dreapta poate colabora cu orice 
grupare politică onorabilă şi naţionalistă pentru bunul mers social - 
economic al ţării noastre. Reeducarea unei naţiuni întregi rămâne 

3 


datoria MIŞCĂRII LEGIONARE ÎN SPIRITUL CĂPITANULUI. 
Mişcarea Legionară nu are monopulul bunului şi a şalvarii naţiunii. 
Toţi românii cinstiţi şi cu mare dragoste de neam şi ţară au această 
obligaţie. 

ALEXANDER EUGENE RONNETT 




4 










ALEXANDER EUGENE RONNETT 


DR. MED & DR. MED DENT 
CURRICULUM VITAE 


Am venit în această lume la data de 5 Septembrie 1920. M- 
am născut la umbra bisericii clădită pe timpul lui Ştefan cel Mare în 
casa bunicului meu din partea mamei, Pantelemon Teleaga. Bunicul 
era un gospodar înstărit. Avea mult pământ agricol, şi creştea şi 
animale comute. în timpul dominaţiei austriece vindea cereale şi vite 
unui mare comerciant vienez. Dintre cei cinci copii, numai doi au 
urmat şcoala secundară, mama mea şi un fecior. Feciorul a murit în 
clasa a opta a liceului Ştefan cel Mare din Suceava. Mama a urmat 
şcoala normală din Cernăuţi. 

Am urmat şcoala primară în satul Drăgoieşti unde tata era 
preot. Primele clase primare de liceu le-am frecventat la liceul Ştefan 
cel Mare în Suceava. Din motive personale m-am mutat la Cernăuţi 
în clasa a cincea la liceul Aron Pumnul şi locuiam la bunica mea, din 
partea tatălui, lângă frumoasa şi marea clădire a Mitropoliei şi 
reşedinţa Mitropolitului Bucovinei şi Maramureşului. în anul 1938, 
elev în clasa opta, am fost arestat şi condamnat la 25 de ani pentru 
participarea la pedepsirea colonelului judecător militar Cristescu. 
Eliberat din închisoarea Craiova la 11 Septembrie 1940, fiind graţiat 
de generalul Antonescu la cerinţa noului guvern militar şi legionar, 
în Bucureşti la liceul Gheorghe Lazar am terminat cu examene clasa 
opta, şi apoi am luat bacalaureatul în Octombrie în faţa comisiei 
condusă de marele sociolog Brăileanu. 

în 1941 în Aprilie m-am refugiat în Jugoslavia şi apoi am 
ajuns în Germania şi am fost trimis la Rostock, unde erau 
majoritatea legionarilor refugiaţi. Am fost angajat la marea fabrică de 
avioane Heinkel în secţia de contabilitate fiindcă cunoşteam bine 
limba germană. După un an am lucrat în biroul de verificare a plăţilor 
pentru muncitori şi salariaţi cu noile maşini electrice. Lucrând 
noaptea, am avut ocazia şi permisul să mă înscriu la Universitatea 
Rostock şi să urmez cursurile în timpul zilei. Am fost primul legionar 
care s-a înscris la cursuri universitare în acel timp la Rostock. După 

5 


război m-am înregistrat la Facultatea de Medicină din Margurg/Lahn. 
Pe lângă cursurile de medicină după trei semestre, am urmat şi 
cursurile de stomatologie. în 1949 am luat Diploma de Stomatologie, 
în 1950 am emigrat în U.S.A. Pentru evaluarea diplomei de 
stomatologie a trebuit să merg la Universitatea Illinois din Chicago. 

în 1954 Facultatea de Stomatologie mi-a acordat Diploma de 
“Doctor of Dental Surgery". Imediat după această promovare am fost 
chemat pentru serviciul militar fiind clasificat, A -1 conform legii în 
vigoare de recrutări pentru războiul din Korea. 

După satisfacerea obligaţiilor militare am obţinut şi în U.S.A. 
privilegiile şi recunoaşterea Diplomei de Dr. Med obţinută de la 
Facultatea de Medicină din Frankfurt/Main. Desconcentrat din 
armată cu gradul de maior şi distincţie de onoare, am început în 
Chicago practica de medicină generală cît şi cea de stomatologie 
generală şi chjrurgie maxilo-facială. Am practicat ambele profesiuni 
pînă în 1992. în acest an am abandonat stomatologia, în urma unei 
operaţii la coloana spinală partea lumbo-sacrală şi mi-am continuat 
practica medicală însă numai trei zile pe săptămână, 
în comunitatea medicalî cât şi în societatea generală mi-am creat o 
poziţie de respect, onoare şi prestigiu. Recunoscut de toată lumea 
ca un om de mare ţinută morală şi indisputabilă integritate am avut 
privilegiul de a câştiga prietenia multor personalităţi politice 
americane, europene şi orientale. 

Pe plan politic am activat în cadrul grupărilor etnice din 
U.S.A. în anul 1975 am organizat CONGRESUL NAŢIONAL 
ROMÂN - AMERICAN, organizaţie etnică fără profit. în numele 
acestei organizaţii am participat la conferinţele de la Casa Albă, 
Departamenbtul de Stat, ca şi la toate întrunirile grupurilor etnice 
europene - americane. 

Sunt căsătărit din anul 1945 cu o germană din oraşul Rostock 
pe care am cunoscut-o în timpul frecventării Universităţii Rostock şi 
care studia filologia. Am trei fete care au urmat universităţi cu 
renume mondial şi toate având doctorate şi fiind profesoare 
universitare. Am o nepoată şi un nepot. 

6 






ACTIVITĂŢI CULTURALE. POLITICE SI PUBLICISTICE 


Imediat după stabilirea mea profesională în Chicago, am 
participat în cadrul activităţii bisericeşti şi a organizaţiilor româneşti 
locale şi naţionale. Am dat ajutor bănesc când mi s-a cerut. Am 
participat la convenţiile asociaţiilor etnice române, la Uniunea şi Liga, 
şi alte organizaţii. 

Am participat la multe congrese ale organizaţiilor etnice est - 
europene în diferite oraşe. Membru activ al organizaţiei A.B.N. 
(Blocul Naţiunilor Anti-Bolşevice). Am stabilit CONSILIUL POLITIC 
AL NAŢIUINILOR EST - EUROPENE unde au participat 
reprezentanţi din grupările etnice Americane din Europa Centrală şi 
răsărit. Am participat activ în organizaţia Alliance of Friendship cu 
sediul în Chicago, organizaţie stabilită de un polonez ( Dr. 
Morelewski) un mare naţionalist şi devotat anticomunist polonez, 
în 1975 după stabilirea şi înregistrarea organizaţiei etnice Române 
din America, ROMANIAN - AMERICAN NATIONAL CONGRESS, 
INC., (R.A.N.C.), am participat la multe conferinţe la Casa Albă, 
Departamentul de Stat în Washington, apărând interesele naţiunii 
române şi opoziţia naţiunii la comunismul rusesc şi românesc. Tot în 
numele organizaţiei R.A.N.C. am participat la congresele locale şi 
naţionale ale NAŢIUNILOR CAPTIVE. 

în cadrul organizaţiei WORLD ANTI - COMUNIST LEAGUE 
(W.A.C.L.), am reprezentat FRONTUL LIBERTĂŢII ROMÂNE cât şi 
R.A.N.C. şl MIŞCAREA LEGIONARĂ. Aceste conferinţe se ţineau 
anual în diferite centre mari ca Washington, Tokyo, Geneva, 
Luxemburg, Taipei, şi alte oraşe mari. Toate cheltuielile pentru 
activităţi au foct plătite din buzunarul meu !!! 
în anul 1974 am publicat în limba engleză revista POTOMAC, o 
revistă geopolitică, care apărea trimestrial şi se expedia în toată 
lumea. La toate ministerele de afaceri străine, la toate guvernele din 
lumea liberă cât şi la personalităţi polotice şi participanţi la W.A.C.L 
Fiecare ediţie apărea între 1500 şi 1800 de exemplare. Expedierea 
prin avion. Prin această revistă am fost bine cunoscut şi apreciat în 
lupta anti-comunistă în toată lumea. 

7 


în limba română am publicat BULETINUL INFORMATIV apoi 
CURIERUL, ca publicaţii oficiale ale R.A.N.C.-ului. Aceste publicaţii 
cu caracter naţional, creştin şi anti-comunist se distribuia! în toate 
bisericile din U.S.A. din Episcopia liberă a lui Valerian. 

Am publicat două cărţi. Una în engleză ROMANIAN NAŢIONALISM, 
THE LEGIONARY MOVEMENT. Prima ediţie scurtă a fost tipărită de 
Loyola University Press. A doua ediţie a fost tipărită de R.A.N.C. 
(Universitatea Loyola a refuzat ca să publice ediţia mai exhaustivă 
fiind atacată de jidivime ca publicaţie de conţinut fascist..) în U.S.A 
ca şi în Europa de Vest, influenţa jido-masonică este mare şi poate 
submina orice tendinţă de a corecta propaganda răutăcioasă a 
ultimului război mondial. în limba română am publicat "NEAM FĂRĂ 
NOROC SAU BLESTEMUL LUI ZAMOLXE". Această carte expune 
mârşăviile politice şi abuzurile monarhiei şi a politicienilor români. 

Acum la vârsta de 80 de ani mai practic medicina generală, 
numai 3 zile pe săptămână. Nu mai particip la convenţi sau 
manifestări politice, din cauza inabilităţii fizice. După o operaţie grea 
la spinarea lombară, având două discuri crăpate, cât şi o stenoză a 
canalului spinal, am rămas cu o paralizie de 90% la piciorul drept, şi 
65% la cel stâng. Umblu greu şi cu asistenţă. Nu mai fac călătorii cu 
avionul sau cu trenul din aceste cauze. 

Ultima mea mică publicaţie a fost “Mircea Eliade”. O broşură mică. 

Pentru activitatea mea în favoarea naţiunilor subjugate de Uniunea 
Sovietică şi în special naţiunile est europene am fost onorat de către 
Frontul Libertăţii Bulgare cu “medalia de aur” a acestei organizaţii şi 
cu “Crucea de aur” a Poloniei, de către guvernul polonez din exil din 
Londra.Multe articole din revista POTOMAC au fost reproduse în 
presa etnică din diferite ţări. Reproducerea revistei în intregime sau 
parţială a fost autorizată în scris în fiecare exemplar. 

CUM M-AM APROPIAT DE MIŞCAREA LEGIONARĂ 

în vara anului 1934 în comuna Danila unde tatăl meu era preot, l-am 
cunoscut pe George Tocaciuc (Toceanu) student la politehnica din 
Bucureşti, şi pe ţăranul George Naharniac, un gospodar sărac dar 

8 







cu suflet mare şi un adevărat român până în măduva oaselor. Acest 
ţăran a fost arestat în 1933 şi a zăcut în temniţa de la Suceava în 
timpul prigoanei deslănţuită de I.G.Duca. Acest simplu ţăran cu un 
caracter unic şi cu sentimente naţionale strălucitoare mi-a deschis 
inima şi m-a atras spre această organizaţie. Acest om simplu cu un 
suflet de gigant a lăsat cele mai profunde impresii în inima mea, care 
şi astăşi îmi servesc drept călăuză şi busolă în viaţa de toate zilele, 
în Cernăuţi m-am alăturat colegilor din mănunchiul de prieteni şi apoi 
Fraţilor de Cruce de la “Aron Pumnul". 

Cînd şeful garnizoanei Danila, instructor legioner George 
Nahamiac, apreciat de C.Z. Codreanu, şeful judeţului Suceava, a 
ridicat monumentul în onoarea celor căzuţi în război, la marginea 
şoselii principale, am participat şi eu cu tot dragul. A fost prima 
tabără de muncă la care am participat. 

în vara anului 1938 am mers împreună cu doi fraţi de cruce 
spre muntele Rarău, unde era plănuită o întâlnire a Fraţilor de Cruce 
din Bucovina. La poalele muntelui am fost arestaţi tot grupul de la 
Cernăuţi şi Rădăuţi de jandarmi.. Duşi la tribunalul militar din 
Cernăuţi, după două săptămâni de interogare am fost trimişi spre 
judecata tribunalului militar. Am fost achitaţi neavând nici o dovadă 
reală din partea jandarmilor şi a procurorului militar. 

în Septembrie, fiind în clasa a opta, într-o dimineaţă vine 
directorul liceului în clasă şi citeşte ordinul semnat de Armând 
Călinescu (ministru al educaţiei) că sunt eliminat din toate şcolile din 
ţară pentru “crima” că am activat în favoarea Mişcării Legionare şi 
am fost arestat în vară lângă muntele Rarău. Mi-am luat cărţile şi am 
părăsit clasa cu mare nedumerire în inimă. Toate eforturile de a 
suspenda această decizie ministerială ca să pot urma liceul în alt 
oraş au rămas fără succes. Am fost la Ministerul Educaţiei din 
Bucureşti şi am cerut o audienţă lui Călinescu sau şefului de birou, 
pentru rezolvarea eliminării mele din toate şcolile româneşti. Un 
singur funcţionar a stat de vorbă cu mine şi mi-a dat sfatul să aştept 
un an şi apoi să revin cu cererea mea deoarece între timp altul va fi 
ministrul Educaţiei. M-am întors la Cernăuţi foarte amărât. 

9 


La 5 Decembrie în anul 1938, a avut loc încercarea de a-l 
pedepsi cu moartea pe colonelul de justiţie militară Cristescu pentru 
că condamnase în lunile Septembrie - Octombrie pe cei 70 de 
studenţi cemăuţeni la doi ani de închisoare, pentru că ceruse 
eliberarea Căpitanului şi cu ocazia deschiderii anului şcolar au 
cântat cântece legionare. Acest atentat a fost organizat de Şeful 
fraţilor de Cruce din Bucovina, împreună cu cei ce erau încă liberi 
din comandamentul regional Mihai Stănescu ce era atunci Şeful 
Fraţilor de Cruce din Cernăuţi, fiu de colonel pensionat şi student la 
drept în laşi. Ca disciplinat frate de cruce şi cu absolută încredere în 
şefi şi fără şovăială am urmat instrucţiile date şi inimos am acceptat 
jertfa mea. 

Mulţi ani mai târziu am aflat de la Horia Sima că aceste acte de 
violenţă nu au fost cunoscute de cei ce aveau comanda Mişcării 
Legionare în acele luni. M-a asigurat de mai multe ori că această 
acţiune a aparţinut lui Stănescu. Numai după stabilirea regimului 
comunist am verificat cacacterul lui Stănescu. Un ambiţios psihopat 
şi megaloman, care dorea să se vorbească despre el ca de un vestit 
haiduc. A devenit agentul siguranţei şi a vândut pe toţi camarazii pe 
care îi cunoştea. Mohnatchi, un frate de cruce de la Suceava, mi-a 
povestit când l-am întîlnit la Madrid, că Mihai Stănescu a lăsat numai 
lacrimi şi sânge pe unde umblat! A venit în Germania ca refugiat şi 
s-a dus la Dumitru Leontie, la Munchen. Mi-a scris şi mie aici la 
Chicago. Nu mult după aceea s-a descoperit intenţia lui şi efortul de 
a se duce la Horia Sima. Descoperit, a fugit imediat în sectorul 
oriental al Berlinului, şi s-a dus înapoi în ţară, fără să fi executat 
misiunea lui. în schimb în timpul celor doi ani de temniţă a avut o 
comportare frumoasă. 

în 1939 am fost separaţi şi închişi la Aiud cu pedeapsa 
izolării. Nimic nu a fost permis. Nici o carte religioasă, nici Noul 
Testament. Nici o convorbire cu ceilalţi din grupul nostru. Mihai 
Stănescu a fost mutat la închisoarea din Craiova, cu intervenţia 
specială a tatălui său, colonel. Abia în primăvara anului 1940 am fost 
duşi la Craiova pentru al treilea proces unde l-am găsit pe Stănescu. 
Acolo era şi Petru Valimăreanu, care două luni mai târziu a fost pus 
în libertate. 


10 






Noul proces la tribunalul militar din Craiova a redus 
sentinţele. Bobo Danciu condamnat la un an şi jumătate a fost 
eliberat. Constantin Zus şi eu la 13 ani. Numai Lututovici a rămas cu 
sentinţa pe viaţă. Un nou apel a fost instituit, iar la 11 Septembtie în 
urma amnistiei, toţi am fost eliberaţi. Am făcut un scurt popas în 
Craiova, la camaradul Bărbulescu şi apoi în timp de o săptămână, 
în Slatina, la părinţii lui Mihai Stănescu. Apoi din Slatina la Bucureşti, 
la căminul Astra, unde Valimăreanu era administrator, 
în Bucureşti am fost ajutat de Valimăreanu şi de alte persoane. 
Familia mea a rămas în satul Panca lângă Strojinet făcând parte din 
teritoriul cedat. 

Dumitru Tărăoiu era pe atunci Şeful Fraţilor de Cruce pe toată ţara. 
Cred că în a treia săptămână a lunii Septembrie el aranjase o 
întrunire a mai multor Fraţi din ţară, la Sinaia. Cu haine noi, am 
participat şi eu cu ceilalţi din grupul nostru. Aerul curat şi haina bună 
mi-au refăcut şi trupul şi mintea ! întors la Bucureşti am fost numit 
Şef de grup. Grupul 78 avea 7 şcoli secundare. Aici am stabilit 
adevărate prietenii cu mai mulţi tineri. în Decembrie 1940 am fost 
înlocuit cu un alt camarad şi transferat la grupul MOŢA - MARIN şi 
Corpul studenţesc. 

în Aprilie 1941, fiind informat de către un agent al Siguranţei, am 
trecut graniţa spre Jugoslavia împreună cu constantin Zus şi Nicu 
Antonovici. în luna Mai am ajuns prin Graz şi Berlin, la Rostock unde 
se aflau majoritatea legionarilor scăpaţi de noua prigoană a lui 
Antonescu. 

Pe Horia Sima l-am văzut de multe ori, la fel şi pe generalul 
Antonescu în timpul guvernării legionare. Cu ocazia marei 
demonstraţii de la laşi am defilat în fruntea Fraţilor din ţară. Primul 
în frunte era llie Smultea, Şef al Fraţilor de Cruce pe ţară şi după el 
eram eu. Filmele luate atunci arată cât de frumoes şi impozantă a 
fost mulţimea Fraţilor de Cruce! 

Pe Horia Sima nu l-am mai văzut decât în toamna lui 1942 în 
Germania. în Decembrie 1942, s-au petrecut câteva activităţi 
neplăcute. Arestarea câtorva din grupul Rostock ca agenţi şi 
informatori ai siguranţei române. Bătăi şi confesiuni! Fuga lui Sima 
în Italia, şi transportul majorităţii legionarilor la Buchenwald. Câteva 
săptămâni mai înainte fără explicaţii am plecat cu bucovinenii din 

11 


cuibul lui Ovidiu Găină la Berlin. Aici în casa lui Petru Ponta l-am 
întâlnit pe Horia Sima şi l-am ascultat. Nu am înţeles bine scopul 
acestei vizite neaşteptate. Am discutat cu Horia Sima această 
întâlnire abia în timpul vizitelor mele la Madrid. Nici chiar atunci nu 
m-a convins de necesitatea vizitei! Cert este că a dorit să-şi asigure 
sprijinul şi necondiţionata ascultare a legionarilor din Germania. 
Nimeni nu a bănuit atunci că avea planul să fugă la Musolini. în 
Madrid, la cererea mea, mi-a explicat ceva, dar nu m-am convins de 
beneficiul pe care credea că-l putea obţine. A fost sfătuit de câţiva 
din cercul lui intim, în special Stoicănescu şi Enescu. Abia în Madrid 
a recunoscut faţă de mine că a luat o hotărâre groaznică şi 
periculoasă, ştiind atitudinea paranoicului Hitler şi a lui Ribbentrop 
faţă de legionari, şi faţă de interesele naţiunii noastre. La întrebarea 
mea dacă atunci s-a gândit la toate posibilităţile reacţiilor lui Hitler şi 
a îngâmfatului Antonescu, a dat din umeri şi nu a dat nici un 
răspuns. Eliberaţi din Buchenwald şi trasnferaţi la Viena am avut mai 
multe ocazii să vorbesc cu el. Familia mea se refugiase şi locuiau 
într-un vagon lângă Viena. Sima nu avea timp, aşa că m-am adresat 
la alţii din “anturajul lui intim". în fine, familia mea a fost transferată 
la Guntramsdorf, nu departe de Viena. Tata începuse să ţină slujbe 
religioase. 


FIŢI CORECT! PÂNĂ LA SÂNGE! 

LEGIONARUL NU MINTE NICIODATĂ! (C. Z. CODREANUL 

într-o zi am fost chemat să mă prezint la Sima. M-am dus 
imediat. La hotelul Maria Teresa, mai mulţi dintre camarazii de la 
Rostock erau de serviciu, în jurul lui. în camera lui mi-a explicat că 
vom avea o armată a noastră, naţională, şi că doreşte ca să mă duc 
la şcoala de ofiţeri de rezervă şi să servesc în armata naţională. 
Aveam cu mine şi pe fratele mai mic, Mircea, care sosise cu două 
săptămâni înaintea familiei la Viena. Mi-a sugerat ca unul dintre noi 
să rămână la Viena. L-am întrebat pentru ce, şi ce să facă ? Nu ştia 
încă. Atunci i-am spus că e mai bine ca amândoi să mergem la 
şcoala de ofiţeri de rezervă şi apoi să facem parte din noua divizie 
naţională. A fost de acord, dar schiţa un zâmbet pe faţă. Era o mare 
minciună de-a lui. Nu am aiuns la şcoala de ofiţeri de rezervă, ci 

12 







într-un lagăr de prizonieri români la Frankfurt pe Oder! 


Cu noi doi erau mai mulţi de la Rostock, între care 
Constantin Zus şi Ion Antonovici. După câteva săptămâni Zus, 
Antonovici şi eu am trimis o scrisoare la Viena lui Pătraşcu şi Dr 
Dumitru, cu care avusesem câteva discuţii înainte de a semna actele 
de voluntari. Această scrisoare conţinea acuzări dure şi reproşuri 
subliniind, că se purtară exact aşa cum nu trebuia să se poarte un 
camarad legionar cu un camarad, şi că nu erau demni să se poarte 
gradul pe care îl aveau ! 

Pe Sima nu-l mai văzusem decât în primăvara anului 1945, când, 
însoţit fiid de Borobaru, veni să viziteze Divizia l-a românească din 
Kaufholz. Târziu, noaptea am vorbit cu el, căci aveam în dulapul de 
fier câteva documente interesante. Lucram la biroul 2, unde uzam 
maşina de scris. Acest birou era în mâna unui ofiţer german, bine 
educat şi care cunoştea istoria noastră foarte bine, dar mai ales 
Mişcarea Legionară. Avea admiraţie pentru Căpitan şi toţi legionarii 
pe care îi cunoscuse. Era responsabil de spionaj şi contraspionaj! 
Era în directă legătură cu cei din Berlin. L-am informat pe Sima, în 
prezenţa lui Borobaru, că divulgarea informaţiilor îmi va pereclita 
viaţa. A înţeles şi m-a asigurat că vor rămâne numai în capul lui. Nu 
l-am mai văzut pe Horia Sima până în Ianuarie 1973, când am plecat 
la Madrid, după moartea lui Vasile Posteucă. 

CONSECINŢELE DETESTABILULUI ADULTER A LUI 

HORIA SIMA 


în primăvara anului 1955, fiind trimis la o mare clinică a 
armatei VII americane în Frankfort/Main, am fost vizitat de doi 
camarazi: Caranfil Spanache şi Leonida Lututovici. Cu Lututovici am 
stat împreună în inchisorile din ţară (în 1938 -1940), şi mai târziu în 
lagărul din Rostock şi câmpul de concentrare din Buchenwald. Pe 
Spanache îl cunoscusem în Rostock şi Buchenwald. De atunci am 
rămas buni prieteni şi camarazi. Eu ajunsesem să fiu căpitan în 
armata americană. Când veneau la Frankfort locuiau la mine, în 
cartierul militar. De la ei am aflat de hotărârile luate de majoritatea 
legionarilor la Erding-Bavaria. Marea ruptură în urma adulterului de 

13 


necrezut a lui Sima cu soţia lui Andrei Costin. Am discutat multe ore 
cu Lututovici, care a făcut parte din consiliul format pentru rezolvarea 
incidentului. Mi-a povestit cu multe amănunte tot ce se petrecuse la 
Erding. Am spus că atâta timp cât sunt activ în armata americană nu 
mă voi amesteca în această tragedie. 

în anul 1963, după ce am stabilit ambele cabinete în Chicago 
şi am avut bun succes şi am ajuns la o situaţie financiară bună, am 
plecat în Germania, la Koeln. în Chicago aveam relaţii bune şi 
prieteneşti cu toţi legionarii de aici, indiferent din ce grup făceau 
parte, dizidenţi sau simişti. în Koeln cu ajutorul lui Gita Acrivu am 
invitat pe mulţi camarazi din ambele grupe, plătindu-le costul 

călătoriei, casa si masa. Doi dintre cei veniţi au refuzat asistenţa 
materială având o situaţie materială bănească bună. Intenţia acestei 
întâlniri a fost ideea mea de a opri duşmănia între toti legionarii din 

vest, de a nu mai continua cu diferitele publicaţii, care aduceau 
numai acuzări şi calomnieri între noi. Neavând sprijinul necesar 
capetele grupurilor vor abandona această activitate urâtă. Ne-am 
despărţit cu posibilile speranţe că majoritatea legionară va urma 
propunerea de împăcare. Imediat după aceste întâlniri m-am dus la 
Munchen şi la Erding. în Munchen am stat de vorbă cu mulţi de 
acolo şi chiar cu Borobaru. La Erding l-am vizitat pe Dr. Apostolescu. 
El m-a primit cu braţele deschise. Am stat la prânz în casa lui, jar 
după masă Apostolescu l-a invitat pe llie Gâmeată. M-a prezentat lui 
Gârneaţă ca un medic american care a fost în ţară frate de cruce şi 
că am stat cu el la Roastock şi Buchenwald cât şi în armata 
naţională a guvernului de la Viena. l-am amintit lui Gârneaţă că în 
toamna lui 1940, de mai multe ori am făcut serviciu de triere sau 
control al celor ce doreau să vorbească cu el la “Ajutorul Legionar". 
Nu şi-a adus aminte de mine. Atât Apostolescu. cât si eu i-am 
explicat rostul venirii mele în Germania si încercarea de a aduce 

pace între fracţiunile existente. Spre marea mea surpriză căt şi a lui 
Apostolescu, mi-a zis cu un ton aspru că fiind doar un frate de cruce 
nu am nici o calitate de a propune soluţii în problemele legionare. 
Din respect pentru acest om şi trecutul lui m-am abţinut de la orice 
comentariu. El a plecat şi după ce am mai vorbit cu Victor 
Apostolescu despre situaţia în America ne-am despărţit prieteneşte 

14 


















şl convins că nimic nu se putea realiza din sugerările mele făcute. 
Am plecat din europa foarte dezamăgit! 
în anul 1971 prietenul meu bun şi un bun legionar Ion Simicin, cu 
care mă vedeam destul de des din timpul când eram la Universitatea 
Illinois, din Chicago la Facultatea de Stomatologie, a venit la mine 
acasă aducându-l pe Chirilă Ciuntu din Windsor, Canada. Mi-a 
povestit de certurile dintre legionari şi mai ales de necazul lui Horia 
Sima cu boala soţiei lui Elvira. Mai târziu m-am informat că boala 
fusese cauzată de un şoc emoţional când aflase de adulterul lui 
Horia Sima. înainte de plecarea lor i-am cerut soţiei mele să ia din 
dulapul de fier câteva sute de dolari şi să le dea lui Ciuntu ca să le 
trimită lui Sima ca un mic ajutor din partea mea. Cu acea ocazie am 
aflat şi de proiectul unui monument pentru Moţa - Marin, 
în vara aceluiaşi an am făcut o călătorie cu fata mea cea mai mare 
prin Europa. întâi în Spania, la Madrid, şi diferite locuri istorice. La 
centrul legionar nu am găsit pe nimeni. Erau în vacanţă. Vizitând 
Majadahonda şi locul unde au murit cei doi eroi l-am văzut şi pe 
Ovidiu Ţârlea. Mi-a povestit despre planurile pe care le aveau, l-am 
înmânat mai multe sute de dolari din partea mea cât şi a fratelui 
meu, Mircea. Fratele meu a lucrat cu alţi tineri legionari când era în 
Madrid la construirea crucii de piatră pe locul unde căzuseră Moţa 
şi Marin. Mircea a plecat apoi spre Nicaragua. De la Madrid am 
plecat spre Roma apoi Elveţia şi Germania. 

Ajuns acasă, am primit o scrisoare de la Horia Sima. Aşa a început 
corespondenţa cu el. Am început să trimit cotizaţia mea şi a mai 
multora de aici, lunar, la Madrid. După moartea lui Vasile Posteucă 
în Ianuarie 1973 am mers la Madrid cu fratele Mircea şi cu secretara 
mea Virginia Mast. în timpul ce mă îngrijisem de Vasile Posteucă am 
adus o mare campanie de propagandă împotriva guvernului 
Ceauşescu şi în acelaşi timp am întreţinut o corespondenţă bogată 
cu Madridul şi şeful Mişcării legionare. Chiar în presa spaniolă au 
apărut multe articole ale mele în special în revistele lui Blas Pinar şi 
“Fuerza Nueva” cu cazul Vasile Posteucă. Presa mai importantă 
americană cât şi televizoarele mai de seamă m-au ajutat în această 
confruntare cu guvernul comunist de la Bucureşti, 
în zilele petrecute la Madrid am avut lungi discuţii cu Sima. 

15 


CcZminu I 

L-am vizitat şi pe Vasile laşinschi la amitifnt'Moţa - Marin, unde 
locuia cu soţia lui. l-am dat şi lui o copie a testamentului făcut de 
Posteucă aşa cum mi-a cerut el şi cum i-am promis. Nu am ştiut de 
acest testament decât în ziua când Zamfira Posteucă la adus la 
spital ca Vasile să-l semneze. Cunoscând modalităţile legale 
americane am propus ca semnăturile să fie făcute sub martori şi 
legalizate de un notar public. Am aranjat această formă imediat şi 
testamentul a fost citit de Zamfira. Documentul a fost semnat de cei 
prezenţi şi legalizat de notarul public. Numai atunci am luat 
cunoştinţă de conţinutul acestui document!. O zi mai târziu Vasile a 
cerut ca să stea de vorbă cu mine fără ca altă persoană să fie 
prezentă. M-a rugat anumite lucruri personale şi de familie, l-am 
promis că voi face cele cerute. Ştia bine că în curând va muri. 

în discuţiile cu Sima am explicat poziţia mea în cadrul 
comunităţilor româno - americane şi mai ales activităţile mele în 
legătură cu grupurile etnice americane din sud-estul şi centrul 
Europei, l-am explicat că făcusem mai multe declaraţii la F.B.I. atât 
în timpul serviciului militar cât şi apoi când fusesem invitat la 
Washington la Casa Albă, şi Ministerul de Externe. 

Am afirmat trecutul meu şi activităţile mele din ţară şi Germania. Am 
declarat deschis că sprijim moral şi financiar eforturile naţionaliste 
creştine a legiunii lui Codreanu, şi că nu am nici o funcţie în 
organizaţie prezentă din Madrid. Ca cetăţean american de origine 
română, fac aceleaşi eforturi în favoarea neamului meu din care mă 
trag, aşa cum fac cetăţenii americani de origine evreiască pentru 
Israel. 


Sima dorea ca să mă ocup de toate activităţile posibile din Chicago, 
l-am spus clar că nu ar fi bine pentru mine şi că s-ar pune anumite 
probleme în activităţile mele în cadrul organizaţiilor etnice 
americane. Nu am minţit niciodată şi nu aş dori să fi pus într-o 
situaţie ca să mint. Lucrez în arena politică deschis şi făţiş, l-am 
spus că aici în Chicago, Ion Simicin este foarte activ şi consideram 
ca el să se ocupe de treburile legionare. Un om foarte cinstit şi bine 
cunoscut între români mai ales între bănăţeni, majoritatea din 
românii de aici. A înţeles şi aşa ne-am despărţit. 

16 









între anii 1973 şi 1984 am avut dese întâlniri cu Sima şi cei din jurul 
lui în Madrid. După 1984 nu l-am mai vizitat, ci am avut doar 
corespondenţe ocazionale cu el. Voi încerca să relatez marile 
dezamăgiri şi decepţii trăite în relaţiile cu Horia Sima. Voi schiţa 
încetul cu încetul portretul psihologic al lui Sima care va explica atât 
manierismul lui cât şi caracterul lui. 

în a doua vizită la Madrid, în 1973, i-am explicat lui Sima 
dificultăţile avute cu ziariştii şi comentatorii americani, în timpul când 
Posteucă era pe patul de moarte, explicând atitudinea lui cât şi 
activitatea lui în ţară şi în exil. L-am prezentat ca pe un fruntaş 
naţionalist - creştin. Membru activ în Mişcarea Legionară şi unul 
dintre cei ce au condus activităţile studenţimii din Cernăuţi. Mă 
hotărâsem să public o mică broşură în limba engleză, care să 
lămurească situaţia politică - socială din România şi ce a vrut 
Mişcarea lui Codreanu să schimbe în ţara noastră. Un document 
scurt şi în engleză, pe baza realităţilor istorice, care ar putea fi citit 
în câteva ore şi ar ajuta mult în combaterea opiniilor false propagate 
în America de comunişti şi jidovimea mondială, 
în luat câteva cărţi de la centru pentru a sintetiza Istoria Mişcării 
Legionare. Am pregătit în engleză cartea şi i-am trimis-o pentru 
corecturi. în timpul unei vizite am discutat multe ore cauzele 
dizidenţei şi atitudinea câtorva persoane din anturajul meu şi 
apropiate de mine. în special în vizita mea la Vasile lasinshi şi soarta 
căminului. A evitat să-mi dea amănunte asupra situaţiei cu căminul 
şi a afirmat că nu voia să ajungă la un conflict juridic cu posibilile 
consecinţe de scandal public. 

De asemenea în timpul vizitei a doua, când am petrecut mai multe 
zile în Madrid, i-am explicat clar atitudinea mea faţă de tragica 
împărţire a Mişcării Legionare în două tabere care se duşmănesc. 
Am subliniat că ţineam relaţii amicale cu toată lumea legionară şi că 
niciodată nu am crezut că o dizidenţă poate servi spre binele 
organizaţiei. Schismele ar putea avea consecinţe fatale. L-am 
asigurat că îl consider ŞEFUL Mişcării si că voi respecta dorinţele de 

înţelegere si unitate indiferent de la cine ar veni. Mă privea cu ochi 

nedumeriţi dar nu mi-a făcut nici o obiecţie la atitudinea mea. 

17 


A înţeles bine poziţia mea ca cetăţean american şi relaţiile mele în 
arena politică americană. S-a bucurat mult de faprul că reuşisem să 
stabilesc relaţii bune cu mai mulţi deputaţi şi senatori din ambele 
partide americane. M-a felicitat de mai multe ori pentru că am reuşit 
să stabilesc relaţii bune cu multe organizaţii etnice americane est - 

europene. Mi-a povestit despre relaţiile lui cu croaţii şi ucrainienii din 
exil. 

Dese ori mi-a dat să înţeleg că cei din Madrid o duc greu din cauza 
lipselor financiare. Din conversaţiile noastre a înţeles că atât eu cât 
şi fratele meu Mircea, ca medici destoinişi şi cu mulţi pacienţi 
câştigăm foarte bine. înainte de a pleca i-am lăsat câteva mii de 
dolari ca să acopere datoriile la editura unde publicau cărţi. Nu am 
cerut nici o socoteală asupra cheltuielilor şi stării financiare, sau cine 
sunt cei care contribuie la menţinerea sediului legionar din Madrid. 

CÂTEVA SPICUIRI DIN EVENIMENTELE POSTERIOARE CARE 

MI-AU PERMIS SĂ CUNOSC ATITUDINILE MINTALE. INTENŢIILE. 

CONDUITA. VICLEŞUGURILE SI ISCUSITELE MANEVRE CARE 

CARACTERIZIAZĂ PE ORICE POLITICIAN. 

în anii ce au urmat am fost la Madrid de mai multe ori în 
fiecare an. Am cunoscut şi pe mulţi alţii care trăiau în Madrid, sau 
mergeau la Madrid. Am participat la serviciile comemorative pentru 
Moţa - Marin când soseau mulţi camarazi dindiferite ţări şi 
continente. 

în aceşti ani între 1971 şi 1984 am avut multe ocazii să stau cu el de 
vorbă şi să-l cunosc mai bine. De cele mai multe ori era şi Ghiţă 
Costea de faţă şi martor, la discuţioile noastre. De multe ori însă 
arania întîlnirile cu mine, ca să fie între patru ochi. Mult prea târziu 

am înţeles de ce. La ultimile două întâlniri am insistat ca alte două 

persoane să fie de fată ! 

Voi relata cât mai cronologic posibil esenţialul discuţiilor avute cu le 
precum şi modul lui de a încerca să mă convingă de urgenţa 
planurilor lui. Atât Sima cât şi Costea mi-au dat de înţeles că erau 
săraci. Trăiau cu multe neajunsuri. Centrul activităţii lor se desfăşura 
în locuinţa simplă şi cam neîngrijită a lui Sorici. Acest vechi şi bun 
prieten al meu, inginer agronom mă vizitase în Marburg/Lahn, când 

18 





















eram student la medicină, înainte de a pleca în Spania. în Madrid a 
cunoscut o spaniolă, fata unui mare fermier lângă Madrid. S-a 
căsătorit cu ea şi administra ferma socrului. A cedat apartamentul 
pentru ca să fie uzat de centru de activitate legionară şi locuinţa 
pentru Costea. 

în una din primele vizite făcute cu fratele meu Mircea şi secretara 
mea Virginia Mast, văzând îmbrăcămintea lor lipsită de gust, şi 
ghetele cam neglijate, am decis să-i ducem la o croitorie de lux. Le- 
am cumpărat atât costume frumoase şi scumpe cât şi ghete noi. 
împreună l-am înzestrat cu cămăşi şi alte lucruri necesare. Amândoi 
ne-au mulţumit pentru cadourile făcute. Sima aranjase să luăm cina 
cu mai mulţi din Madrid, l-am invitat la un restaurant bun unde au 
sosit 11 persoane. în timpul mesei s-au discutat multe şi am înţeles 
cum trăiau aceşti români în Madrid. La masă a participat şi fostul 
ambasador plenipotenţiar din timpul lui Antonescu cât şi Mihai 
Sturdza. Acest bătrân diplomat mi-a făcut o bună impresie. Se 
apropiase de Mişcarea Legionară cu multă inimă. De câte ori am 
mers la Madrid l-am vizitat şi pe acest exilat şi îl ajutam cu câteva 
sute de dolari. Era foarte sărac şi trăia din mila spaniolilor. 

Pe bătrânul Mihai Sturdza l-am vizitat de mai multe ori în micul lui 
apartament unde trăia cu soţia. După moartea soţiei l-am vizitat în 
două ocazii. Avea relaţii cu o editură din U.S.A. şl două organizaţii 
de dreapta, l-am satisfăcut dorinţele exprimate şi mi-a mulţumit când 
l-am vizitat ultima dată. Pentru a evita amănunte irelevante mă voi 
limita deci numai la anumite cazuri şi anumite circumstanţe, şi 
discuţii importante cu Sima şi cei din jurul lui. 

CAZUL ION SECOSAN 

Acest român din Ardeal, bine cunoscut în zona Chicago, venise în 
U.S.A. înaintea primului război mondial. Autodidact, om harnic, 
lucrase în uzinele Krupp din Germania. Cunoştea bine germana, 
maghiara şi engleza. în Germania s-a aderat la sociaţiştii cu tendinţe 
de stânga. Venit în U.S.A. a luat contact cu muncitorii români de la 
uzinele de fier şi cei ce lucrau în diferite întreprinderi mici. A devenit 
membru în celulile comuniste din Chicago. După al doilea război 
mondial a părăsit activitatea comunistă şi dezamăgit de cele 

19 


petrecute în ţară şi Rusia s-a apropiat de mine ca medic. Fiind 
pacientul meu, el şi soţia şi ştiind de atitudinea mea politică ca 
legionar a închiriat un apartament în apropiere de biroul meu 
medical. După vizitele medicale lua cu împrumut de la mine cărţi 
legionare tipărite în lumea occidentală. Le citea cu mare înteres şi de 
multe ori cînd aveam timp îmi cerea informaţii despre activitatea 
centrului din Madrid. 

După moartea soţiei s-a mutat într-un mic apartament lângă 
cabinetul meu medical. Venea des la mine şi îmi povestea din viaţa 
lui şi din activităţile comuniste în comunitatea românească din 
Chicago. Un vechi prieten al lui, Vincent Rusu era “capul de pod" al 
ambasadei comuniste din Washington. La el veneau politicienii 
comunişti şi culegeau toate informaţiile despre vechii şi noii români 
veniţi în U.S.A. 

A fost internat de mai multe ori la spital. Având sănătatea 
şubredă, mi-a spus că ar dori să-şi schimbe testamentul. Ascultând 
dorinţa lui l-am sfătuit că nu este necesar fiind un act simplu şi având 
doar puţini bani în bancă. înainte de ultima internare şi având 
probleme majore cardiace, s-a dus la o bancă în vecinătatea 
cabinetului şi a depus toate carnetele de depozite, stabilind un 
singur cont. Acest cont era făcut pe numele lui şi al meu (nu am ştiut 
de acest cont decât după moartea lui). în spital a făcut un codiciliu 
la testamentul lui cu martori din spital şi autentificat de notarul public 
al spitalului. După moartea lui, spitalul mi-a înmânat acest document, 
îmi cerea mie ca să plătesc toate cheltuielile, înmormântarea şi orice 
altă datorie. A lăsat specific $10,000 de dolari pentru centrul legionar 
de la Madrid pentru tipărirea cărţilor şi a documentelor legionare. 
Imediat am consultat un avocat, pacient al meu, care era şeful 
secţiei de testamente şi executări de testamente la cea mai mare 
bancă din Chicago. M-a sfătuit cum să procedez. Ambasada 
comunistă a contestat codiciliul. Au cerut judecătorului de 
competenţă ca să facă investigaţiile necasare prin avocatul lor la 
spital şi la bancă, acuzându-mă că am falsificat actele şi că sub 
influenţa de droguri am obţinut documentul lăsat de Ion 
Secoşan.Procesul a durat un an. 

Cu prima ocazie m-am dus la Madrid cu copia documentului 
autentificată, l-am explicat şefului Horia Sima şi lui Ghiţă Costea, 

20 








secretarul Mişcării, implicaţiile legale. La ambasada americană din 
Madrid l-am dus pe Costea, şi la cerinţa mea, ambasada a făcut un 
document legalizat prin care se certifica existenţa centrului şi funcţia 
lui Costea ca reprezentant al Mişcării Legionare. De asemenea se 
recunoştea această organizaţie ca persoană juridică. 

La tribunal, aici în Chicago, la termenul fixat, o zi întreagă a 
durat clarificarea şi dreptul de moştenire cât şi recunoaşterea 
centrului de la Madrid şi a organizaţiei cu drept de moştenire. S-a 
dovedit prin martorii de la spital cât şi de la bancă, în special din 
partea celor de la spital, că nu am avut absolut nici o influenţă 
asupra executării codiciliului. Au fost 3 avocaţi din partea ambasadei 
comuniste. Din partea mea doi avocaţi, unul specialist al First 
National Bank, al doilea specialist în procese criminale. Judecătorul 
a criticat în termeni duri pe cei trei avocaţi ai ambasadei comuniste. 
La terminarea procesului mi-a făcut clar că în acord cu legile 
bancare din acest stat, balanţa rămasă în contul comun, devine 
proprietatea mea. A admirat darea de seamă asupra cheltuielilor şi 
plăţile făcute. Ca răspuns i-am declarat că nu doresc să iau nici un 
cent din balanţa rămasă şi că doresc ca acea sumă să fie dată 
nepotului lui din ţară. S-a uitat la mine cam nedumerit şi după câteva 
minute a hotărât ca banca să execute cum am dorit eu. 

Când am fost la Madrid am lăsat ca avans toţi dolarii ce 
aveam cu mine, bancnote şi cecuri de călătorie. A rămas ca să trimit 
balanţa după rezolvarea legală. Sima mi-a cerut ca balanţa să o 
trimit pe Chirilă Ciuntu care avea informaţiile necesare şi ştia cum să 
transfere banii pentru centru. Imediat după judecată am trimis lui 
Ciuntu $ 4,500, sau poate numai $ 3,500 (nu îmi aduc exact aminte, 
să nu mai am cecurile vechi). La prima vizită ce a urmat i-am 
întrebat pe Sima şi Costea dacă a venit suma respectivă la ei. Spre 
mirarea mea numai o parte din aceşti bani au fost trimişi lor. Enervat 
i-am spus lui Sima: “Domnule profesor, aceasta reprezintă un furt!!” 
S-a uitat la mine cu mirare şi Costea a verificat lipsa din suma 
trimisă. Acest netrebnic îşi însuşise parte din darul unui mort!! 
Foarte indignat i-am spus că acel Secoşan a lăsat banii cu specifica 
dorinţă şi anume tipărirea de cărţi. 

21 


CAZUL CHIRILĂ CIUNTU SI ANASTASIE PREDESCU 


Ciuntu fusese de meserie cantor la regimentul din Cernăuţi. 
Avea patru clase primare şi şcoala de cantori din Hotin sau Cernăuţi. 
Preot la acel regiment era Lt. Colonelul Lupaşcu care avea trei 
feciori. Cel mijlociu era în Frăţia de Cruce şi cel mai mic era frăţior 
de cruce. în anul 1937 aveam funcţia de a educa frăţiorii de cruce de 
la liceul Aron Pumnul. în aniii 1935 si 1940 acest Ciuntu nu a făcut 
parte din nici o organizaţie legionară. Refugiat din Bucovina şi abia 
în Septembrie 1940 a intrat în Mişcarea legionară cunoscând câteva 
' persoane din Cernăuţi. Era un septembrist!! în acea epocă noul şef 
al Legiunii a fost miruit de către acel FORUM AD HOC. A deschis 
porţile Legiunii şi au intrat tot felul de oameni, unii buni şi sinceri, 
mulţi oportunişti şi chiar mulţi derbedei!! Dacă Sima ar fi reconstruit 
partidul “Totul Pentru Ţară" permiţând ca oricine să fie membru şi pe 
de altă parte ar fi continuat cu riguroasa selecţie căpitănescă 
încorporarea românilor cinstiţi, corecţi şi iubitori de Hristos în 
Legiunea Arhanghelului Mihail, Mişcarea Legionară ar fi fost scutită 
de a tolera persoane “acceptate” şi chiar gradate având o conduită 
' nedemnă aşa cum s-a întâmplat sub şefia Horia Sima! 

în Bucureşti Ciuntu a avut o mică funcţie la poliţie, în secţia 
circulaţie. Nu l-am cunoscut atunci şi nu am auzit de el, deşi 
mergeam des la prefectura poliţiei din capitală unde mă întâlneam 
cu mai mulţi cernăuţeni.. De ce a fugit din ţară în lunile ce au urmat 
după eliminarea din guvern a Mişcării Legionare ştie numai el. 
în Rostock a lucrat în fabrică şi făcea parte din grupul muncitorilor, 
în lagărul Buchenwald era însărcinat cu cazanul cu hrană pe care 
plutonierul Masowschi îl aducea cu deţinuţi din lagărul comun, la 
micul nostru lagăr, “Fichtenhain." Atât cât îmi amintesc nu am avut 
nici o conversaţie cu el în Rostock, Buchenwald sau mai apoi în 
Viena. Ştiu că a fost trimis la un centru de antrenament pentru 
organizarea unei echipe de atac cu intenţia de a ucide inamicul prin 
surprindere. Când a aflat despre ce fel de pregătire era vorba s-a 
speriat şi a cerut transferarea la regimentul # 1 al diviziei române a 
guvernului de la Viena. La acest regiment am fost şi eu, cu fratele 
Mircea, cât şi Zus, Antonovici, Schweniger, Spanache şl încă alţi 

22 











camarazi din grupul Rostock. După război s-a dus în Argentina şi de 
acolo a emigrat în Canada. Nu am aflat nimic despre el decât atunci 
când Ion Simicin l-a adus la mine în 1971. 

Când s-a produs marea ruptură în 1954, marea majoritate a 
legionarilor din Canada şi U.S.A. l-au părăsit pe Sima. Şeful 
legionarilor în aceste două ţări era Vasile Posteucă. El s-a ataşat 
grupului lasinschi, Ciuntu şi încă câţiva au rămas alături de Sima. 
Câţiva tineri noi veniţi din ţară şi un număr mic dintre cei din grupul 
Rostock au strâns bani, şi prin Ciuntu i-au trimis lui Sima. Aşa au 
început relaţiile cu Sima. Ciuntu e semidoct, fiind ambiţios şi 
şmecher l-a servit bine pe Sima, care suferise un şoc financiar cu 
ocazia marii rupturi. 

Din America de Sud cât şi din Europa soseau cărţi legionare 
şi publicaţii legionare la Simicin în East Chicago şi la Ciuntu în 
Windsor, Canada. Ei le vindeau şi distribuiau unde puteau în 
comunităţile româneşti. Grupul mare a dizidenţilor aveau şi ei mai 
mulţi reprezentanţi în toate ţările. Conducerea o avea Dl laşinschi, 
Papanace şi Gârneaţă. 

Fiind în Chicago şi având relaţii de prietenie cu ambele grupări, 
primeam tot felul de reviste şi publicaţii legionare. Nu am ajutat 
financiar nici una din aceste grupări până în 1971 când am început 
să susţin centrul de la Madrid. 

Acest individ, înfâmfat şi autosuficient este incapabil să pună două 
fraze pe hârtie, a publicat o carte “DIN BUCOVINA PE ODER” la 
Madrid. Când l-am întrebat pe Sima dacă ştia cine scrisese cartea, 
cunoscând redusele posibilităţi intelectuale ale lui Ciuntu, el mi-a 
răspuns foarte simplu: “Eu am scris-o pe baza notelor date de 

Ciuntu.” 

în discuţiile mele cu Sima, în 1973, la rugămintea lui, i-am promis că 
voi ajuta pe Simicin, cât şi pe Ciuntu în activităţile lor. Asta am făcut- 
o până pănă când nu am mai putut suporta meschinăriile acestuia 
din urmă. Au venit în U.S.A. Tăvi Roşu, comandant ajutor, din timpul 
Căpitanului, avocat cu soţia şi o fetiţă din Italia, Jenică Nicolau din 
ţară cu soţia, în Canada, fost şef al grupului Răsleţi din capitală, 
inginerul Victor Corbuţ cu soţia din ţară stabilindu-se la Cleveland, 
Gabriel Bălănescu cu soţia din ţară. La toţi aceştia Ciuntu le-a creat 
mari probleme fiindu-i frică că vor lua comanda 

23 


legionarilor. Colectând bani şi fiind servil şi-a asigurat sprijinul lui 
Sima. 

AGENT AL GUVERNULUI COMUNIST RIDICAT LA GRADUL DE 

COMANDANT AJUTOR! 

în Detroit era preot la Biserica “Sf. Nicolae”, inginerul Mihăiescu, un 
vechi legionar şi comandant. Ciuntu şi câţiva din acoliţii lui au închis 
biserica în urma câtorva certuri. Avea ca aiutor pe Georae Roman. 
un agent al Ambasadei Române din Washington. La recomandarea 

lui Ciuntu, Sima l-a ridicat pe acest netrebnic Georoe Roman, la 

gradul de comandant aiutor! Când l-am întrebat pe Sima de cum a 
fost posibil această gradare a răspuns că s-a făcut o greşeală. 
Enervat i-am spus: “Ciuntu vinde grade legionare pentru bani şi dă 
carnete de membrie în clubul de 1000 pentru $ 50 dolari la toţi 
derbedeii şi agenţii ambasadei comuniste, cum am aflat în Montreal 
şi New York" de ce se tolerează asemenea porcării!! S-a uitat la 
mine pieziş ca şi cum asta nu e treaba mea. Am ajuns la concluzia 
că el era mai mult interesat în câţi bani obţine de la Ciuntu. 

Horia Sima a fost foarte bine informat. îi dădusem date 
exacte cu informaţii obiective, privitoare la manevrele incorecte şi 
necinstite cu care Ciuntu obţinea banii de la românii vechi. Cu 
şiretenia şi viclenia parvenitului (ajuns la un grad mult superior 
capacităţii intelectuale şi instrucţiei), Ciuntu întrebuinţa metode 
combătute de Martin Luther: vindea “indulgente” , dând că singură 
victoria legionară, iar odată, la “putere” viitorul guvern le va deschide 
porţile “recunoştinţei”, în schimbul cumpărării unui “carnet” sau"bon". 
Deci Sima cunoştea şi ştia bine tot ce făcea Ciuntu pentru 
“asigurarea unui venit” fix lunar, care să-i asigure publicarea 
amintirilor, a “buletinului" (Ţara şi Exilul), a călătoriilor şi a vacanţelor 
în Italia, Spania, Franţa, Germania sau America de Sud....Sima, ştia 
prea bine cum proceda Ciuntu, dar îl interesau “ rezultatele”. Nici nu-l 
preocupa faptul că Ciuntu, în trăirile lui delirante, povestea tuturora 
dispuşi să-l asculte, “genialele” maniere (împestriţate cu aluzii de 
transparente ameninţări într-un viitor mai mult sau mai puţin 
nebulos...) Pe care le întrebuinţa ca să “scoată bani pentru 

24 




























Comandant”. Metodele lui Ciuntu fuseseră revelate lui Sima şi Tăvi 
Roşu, Jenică Nicolau şi Gabriel Bălănescu. Sima dădea a înţelege 
că “Ciuntu făcea treabă bună”, şi că în exil nu se putea aplica legile 
legionare...."ad literam”! 

De câte ori se întorcea din Europa, Jenică Nicolau, era 
dezolat deoarece pe Horia Sima nu-l interesau greutăţile create de 
Ciuntu în America. Cu lacrimi în ochi îmi istorisea decepţiile avute, 
deoarece Sima nu-i dădea răspunsuri clare, dându-i a înţelege că 
bătălia strângerii de bani era mult mai importantă...şi că mai “încolo” 
se va corecta situaţia. Promisiune care nu s-a realizat nicicând, 
deoarece dorea să scape de “plângeri”. 

în lupta mea ca legionar şi român în Statele Unite, acest 
individ mi-a făcut mai multe greutăţi decât însuşi Ambasada Română 
Comunistă din Washington. Făcea tot posibilul ca să mă 
discrediteze. Afirma că organizaţia “Congresul National Român - 
American” dăunează organizaţiilor legionare deoarece aşa se “reduc 
contribuţiile băneşti” pentru Horia Sima şi pentru Madrid ! Alt 
exemplu dramatic: Aghiotantul lui Ciuntu, Anastasie Predescu, 
sosise din ţară cu paşaport românesc, dar se considera refugiat 
politic. La început, în Chicago s-a unit cu dizidenţii. Mai târziu, luând 
contact cu Simicin, şi mai târziu cu Ciuntu s-a alipit grupului simist. 
Tatăl lui Predescu fiind legionar murise la Aiud, iar el fusese 
condamnat şi închis în diferite penitenciare ca legionar. Sora lui se 
căsătorise în ţară cu un negru american care era militar. Având doi 
copii, militarul american a plecat în Germania şi s-a mutat cu familia 
luând-o şi pe mama lui. Mai târziu, am aflat că Ciuntu îl numise pe 
acest Predescu ca “şef de cuib" şi-l instruise, că de câte ori se 
întâlneau, Predescu trebuia să ia poziţia de “drepţi” şi să-l salute cu 
“Să trăiţi Domnule Comandant!" (Ceea ce nici în timpul cât trăia 
Căpitanul nu se obişnuia I!) Când Consulatul German di Chicago i-a 
refuzat viza de intrare în Germania de West unde trăia mama şi sora 
lui, iar refuzul fusese fără explicaţie, mie mi-a fost milă şi prin relaţiile 
pe care le am cu organizaţia “ German American National Conaress” 
(D.A.N.C.) am reuşit vorbind la telefon cu Consulul German, să obţin 
imediat viza pentru Predescu. Mare mi-a fost mirarea, câteva luni 
mai târziu, când l-am văzut pe acest om foarte activ în colectarea 
banilor pentru Ciuntu. întrebuinţa aceeaşi metodă: ameninţa pe 
românii proaspeţi sosiţi că la întoarcerea lor în ţară, când Mişcarea 
va lua guvernul acei ce nu donează dolari vor fi 

25 


pedepsiţi! Unii dintre cei ameninţaţi s-au plâns la poliţie şi la F.B.I. 
Am constatat că era vorba de o persoană cu evidente trăsături 
obsesive-compulsive (şi uneori, poate maniaco-depresive). Datorită 
lui Emil Brad, Predescu a obţinut un serviciu. S-a purtat bine ca 
muncitor, dar în relaţiile cu alţii era insolent şi agresiv. Am acceptat 
să fiu prezent la o şedinţă legionară condusă de el. Erau toţi membrii 
tineri. Le-a vorbit de istorie în mod autoritar şi milităros, dând 
impresia că avea un anumit grad de anormalitate în persoana lui. Cu 
ocazia vizitei făcute la Madrid, i-am raportat lui Sima situaţia din 
Chicago, comunicându-i că un agent ai F.B.I.-lui mi-a atras atenţia 
că Predescu a fost acuzat de a fi ameninţat cetăţeni nevinovaţi, 
înainte de a mă despărţi i-am promis că-i voi trimite un document 
"medical - legal’ certificând anormalitatea psiho-mintală a noului “şef 
de garnizoană", numit de Ciuntu. Răspunsul lui Sima:"Voi rezolva 
aceaste probleme.” Puţin după aceea i-am trimis certificatul de 
anormalitate a lui Predescu. 

Un şef de cuib, numit de şeful “regiunii” (Ciuntu) s-a dedicat 
excrocheriei! După câteva luni, Predescu îmi ceruse o contribuţie 
bănească pentru familia lui Moţa, voind să o trimiţă, cu indicaţia şi 
ordinul lui Ciuntu, prin mama lui care locuia în Germania şi avea 
bune legături cu ţara. A reuşit să strîngă câteva sute de dolari, dar 
mai târziu, când Mihai Moţa a vizitat în U.S.A. înainte de a muri, mi-a 
mărturisit că NU PRIMISE NICI O CENTIMĂ DE LA NIMENI DIN 
U.S.A.! 

F.B.I.-ul a primit mai multe plângeri, şi s-au văzut obligaţi să 
realizeze investigaţii. M-au vizitat şi m-au întrebat DACĂ SUNT LA 
CURENT CU NEREGULILE FĂCUTE DE PREDESCU ÎN 
CHICAGO. Le-am răspuns că nu aveam cunoştinţe de actele 
acestuia. 

ACELAS SEF DE CUIB (PREDESCU) - AJUTORUL LUI CIUNTU 

A FOST ÎNAINTAT LA GRADUL DE COMANDANT AJUTOR DE 

CĂTRE SIMA. 


Lumea legionară din Chicago fusese stimată şi respectată 
până la sosirea lui Predescu. Activitatea acestuia, cu educaţia 

26 




















precară izvorâtă din anormalitatea psiho-mintală şi ordinele, 
sugestiile şi “poruncile” care le primea de la Ciuntu, a ajuns la un 
moment dat să schimbe imaginea despre legionari pe care a avut-o 
iniţial românii stabiliţi în Chicago. într-o bună zi, locţiitorul lui Ciuntu, 
Predescu îl cheană la telefon pe Ştefan Teodoru şi începu să-l 
insulte. Acesta avuse inspiraţia să înregistreze conversaţia, 
permiţîndu-mi să ascult şi eu invectivele grosolane, adresate lui 
Victor Corbuţ, lui Mircea (fratele meu Michael Ronnett) şi mie. 
Insultele şi înjurăturile au durat timp de jumătate de oră! 

Cu ocazia călătoriei mele la Madrid, l-am vizitat pe 
Comandantul Sima şi l-am rugat să asculte caseta. în timp ce 
asculta invectivele, Sima nu-şi putuse ascunde stupoarea. L-am 
rugat să ia măsuri urgente pentru ca Mişcarea Legionară să nu fie 
obligată a suporta asemenea umilinţe şi scandaluri ruşinoase. 
Pentru mine, aceştia doi: Ciuntu şi Predescu erau două exemple 
nefaste pentru România şi pentru Legiune. 

HORIA SIMA, COMANDANTUL LEGIONARILOR DIN EXIL 
“ PEDEPSEŞTE EXEMPLAR” PURTAREA LUI PREDESCU (MÂNA 
DREAPTĂ A LUI CIUNTU): CARE DUPĂ PUŢINE LUNI ESTE 
RIDICAT LA GRADUL DE COMANDANT AJUTOR !!! 

După conversaţia avută cu Sima la Madrid, acesta a decis 
trimiterea unei “comisii" de cercetare (camaradul Loghiade din 
Montreal şi Ion Halmaghi din Pittsburg). Ne-am întâlnit cu aceştia 
doi, şi împreună cu Mircea fratele meu, în casa camaradului Emil 
Brad. După şedinţă, au decis să stea de vorbă şi cu alţi legionari, iar 
apoi să trimită un raport amănunţit lui Sima. 

Rezultatul: după câteva luni, analizând şi “studiind” raportul 
primit de la Loghiade şi Halmaghi, Horia Sima în mod solemn a 
hotărât să-i acorde aradul de COMANDANT - AJUTOR! Aşa ne-am 
dat seama mulţi dintre legionarii din U.S.A. şl Canada că exilul 
legionar trăia o etapă de inversiune de valori. în faţa şi prezenţa lui 
Emil Brad nu mi-am putut stăpâni uluirea. Mi-am amintit de 
Comandanţii Ajutori Biceaga, Posteucă, Pantelimon Prelipceanu, pe 
care îi cunoscusem în închisoarea din Cernăuţi (când fusese judecat 
un Frate de Cruce care făcuse parte din echipa de pedepsire 

27 


împreună cu M. Stănescu, Lututovici şi Zus). Câtă diferenţă între 
Comandanţii Ajutori numiţi de Căpitan, şi aceste umbre de fiinţe 
omeneşti care încercau să imite marile figuri de legionari ai trecutului 
de vitejie şi glorie căpitănească! 

ÎN EXIL “NU SE PUTEAU APLICA LEGILE LEGIONARE”. PRIN 

URMARE LEGIONARII ERAU “NEVOIT! SĂ ACCEPTE STILUL DE 

VIATĂ ANTERIOR Ă CONDIŢIEI DE LEGIONAR” DUPĂ PĂREREA 

COMANDANTULUI SIMA 

într-avedăr aşa s-a întâmplat. Lumea care avea un contact mai des 
cu Horia Sima a comparat acest lucru. Nu ascundea că îi plăceau 
cele mai bune restaurante, cele mai luxoase hoteluri, cele mai 
luxoase şi variate apartamente. încet, încet, legionarii se obişnuiseră 
cu ideea unui stil de viaţă ne-legionar. în anul 1976 Sima mi-a cerut 
în mod insistent ca legionarii din Chicago de sub conducerea mea, 
că cumpărăm un apartament în Madrid care să fie sediul organizaţiei 
legionare. După o discuţie cu fratele meu Mircea şi cu Ion Simicin 
am decis să realizăm acest proiect. în vizitele anterioare 
descoperisem un edificiu foarte frumos, care se construia şi era pe 
terminate. Atât Sima cât şi Costea rămaseră foarte mulţumiţi. Am 
aranjat cu firma care construia edificiul ca să ne rezerve la ultimul 
etaj două apartamente (unul mai mare şi altul mai mic). Am depus 
suma cerută drept garanţie, rămânând ca la predarea cheilor să 
achităm restul banilor în valuta spaniolă. Eram convins că sediul 
legionar din Madrid se limita numai la mica locuinţă a lui Sorici. 
Această impresie o aveam şi din faptul că Sima arăta o deosebită 
satisfacţie pentru cumpărarea celor două apartamente aparţinând 
unei clădiri de mare categorie. După mai multe discuţii am decis ca 
la primirea telegramei de la constructor să plecăm la Madrid pentru 
înregistrarea ambelor proprietăţi. Când am primit înştiinţarea cu 
terminarea edificiului, am luat avionul cu Mircea şi am zburat cu banii 
necesari la Madrid. Acolo a trebuit să mai aşteptăm două luni 
deoarece secretara firmei greşise şi ne informase precipitat. între 
timp, Sima părea extrem de mulţumit. Seara, înainte de a mă 
întoarce la Chicago, în camera de la hotel, şovăind, Sima încerca să 
mă convingă să înregistrez apartamentele pe numele lui Georgel 

28 


















Demetrescu deoarece în felul acela nimeni din familiile noastre (a 
mea şi a lui Mircea) nu ar avea dreptul de a interveni după moartea 
noastră. Foarte mirat, îmi era greu să cred. Argumentele lui păreau 
învăţate şi memorizate, l-am explicat că soţia mea era la curent cu 
totul ce fac şi că niciodată nu a obiectat. Cu claritate i-am spus că 
apartamentele sunt proprietatea noastră şi că Sima împreună cu 
organizaţia din Madrid pot să facă uz, plătind numai impozitele şi 
cheltuielile de întreţinere (lumina, gaz, telefon, etc), aşa cum prevăd 
legile şi normele condominiului.Faţa lui Sima exprima o profundă 
dezamăgire. Nu se aştepta la aşa ceva.. Probabil că un cadou i-ar 
fi convenit mai bine. Am discutat cu Costea toate detaliile practice, 
privind preluarea apartamentelor, predarea cheilor şi punerea 
banilor, şi pe un cont cu numele lui, pentru ca el să achite balanţa 
direct, în cazul că eu nu puteam călători la Madrid. între timp a murit 
şi doamna Veluca, soţia lui Horia Sima. După mulţi ani de suferinţă 
(scleroză multiplă) murise şi din cauza adulterului soţului. 

“LEGIONARUL TREBUIE SĂ FIE OM DE CUVÂNT. CÂND A SPUS 

O VORBĂ SĂ SE TINĂ ÎNTOCMAI DE DÂNSA" (Cărticica şefului de 

Cuib pag 54, 74 / 51). 

După un timp îndelungat primesc o telegramă de la firma 
constructoare comunicându-mi că putem prelua apartamentele. Am 
telefonat pentru a verifica şi am plecat la Madrid unde am semnat 
documentele de proprietate. Când am ajuns la bancă, pentru a 
scoate suma de bani, am constatat surprins că Costea scosese 
câteva mii de dolari. Din fericire luasem cu mine bani şi am putut 
întregi suma pe care o sustrase secretarul lui Sima. Aşa am putut să 
rezolv cumpărarea: apartamentul mare pe numele meu, iar cel mic 
pe numele fratelui meu, Mircea. Când am ajuns să vorbesc cu Ghiţă 
Costea l-am acuzat de necinste, întreb\ndu-l cum ajunsese să 
abuzeze de încrederea pe care i-o acordasem! Cu ton insolent îmi 
răspunse: Sima mi-a cerut să scot banii pentru înmormântarea soţiei 
lui.” Privindu-I în albul ochilor i-am spus fără ocoliş:”Ai făcut o hoţie, 
puteai să-mi dai un telefon cu “taxă - inversă", iar eu aş fi aprobat 
imediat suma cerută, şi nu aş fi riscat să vin acum fără să acoper 
costul apartamentelor. Noroc că am avut inspiraţia să iau cu mine 
alţi bani!" 29 


Din anul 1980 Sima îmi comunica că nu mai avea nevoie de 
apartamentul mare. Prin amicul meu, avocatul Jose Arcila, care lucra 
în filiala unei mari companii de avocaţi din Chicago (Baker & 
McKenzie, Ltd.) specialişti în afaceri internaţionale am reuşit să vând 
apartamentul. Odată vândut am distribuit banii în mod proporţional 
între Ion Simicin, Virginia Mast şi eu (fiecare dăduse: $ 15,000; 
$10,000; şi $ 24,000 respectiv). Fratele Mircea a vândut 
apartamentul mic ceva mai târziu, dar numai după ce a dat în 
judecată pe Costea. Sima şi Costea au refuzat evacuarea 
apartamentului. Cred că e mai potrivit ca Mircea să povestească 
cum s-a purtat Sima în cazul lui. 

Oricum vine bine să amintesc, “aşa într-o doară", câteva linii din 
Cărticica Şefului de Cuib:"Un Şef trebuie să fie de o cinste care să-şi 
atragă stima tuturor oamenilor din iur. Să fie un de cuvânt" (pag 35, 
punctul 29). 

Din convorbirile avute cu Georgel Demetrescu şi Ion 
Bozoşan am aflat că Sima ajunsese să fie proprietarul a 12 
apartamente (toate puse pe numele lor) şi altul mare, pentru uzul 
general, proprietatea lui Safirescu (medic în Canada, care trăia cu 
numele Dr. Rohne). Afară de asta Sima putea face uz de 
apartamentul din Madrid a unui simpatizant legionar din Venezuela, 
iar fratele lui Rohne (ing. Safirescu) pusese la dispoziţia lui Sima 
apartamentul de vară dintr-o localitate la marginea Meditaranei. 
Peter Ponta prietenul intim pusese la dispoziţie apartamentul din 
Barcelona. 

Când am aflat de averea aceasta a Mişcării Legionare, mi-am 
pus întrebarea:“Cu ce bani a reuşit să strângă atâta avere?” 

Din cele povestite de către camarazii amintiţi mai sus, cât şi din alte 
surse, am dedus că banii proveneau din “despăgubirile" sau 
“indemnizaţiile” primite de la autorităţile americane şi engleze pentru 
camarazii căzuţi şi ucişi de către autorităţile comuniste (1953). Horia 
Sima, ca şef al exilaţilor primea 5,000 (cinci mii) de mărci germane 
lunar. De ia Ovidiu Găină am aflat că Serviciul de Inteligenţă englez, 
l-a asigurat (ca şi pe Constantin Zus, care făcea parte din echipă) că 
în caz de deces, (în lupta din munţii Bucovinei unde ar fi trebuit să 

30 





















fie paraşutaţi), familiile ar primi o indemnizaţie, fără să specifice 
suma. Cu ocazia morţii lui Georgel Demetrescu, Sima mi-a scris că 
se grăbeşte să meargă la Madrid, ca să salveze ce se mai putea 
salva. Sunt convins că se referea la apartamentele înscrise la 
cadastru pe numele lui Georgel. 

PE HORIA SIMA ÎL PĂRĂSESC ILIE SMULTEA SI LUCIA 

TRANDAFIR 


llie Smultea era cunoscut ca "fiul” preferat al lui Sima. în 1940, când 
începu reorganizarea Mişcării Legionare, şeful Fraţilor de Cruce din 
ţară, în timpul prigoanei fusese Ţărăoiu. Sima îl numi pe Smultea. 
Avea multă încredere în bănăţeni şi afară de aceasta îl considera ca 
pe un viitor şef al Mişcării. L-am cunoscut bine în ţară. şi Smultea a 
făcut parte din armata naţională, lucrând în cancelaria 
comandantului regimentului doi (un colonel de origine germană, dar 
născut în ţară). Când a emigrat în U.S.A., Smultea a fost reţinut la 
ELUSISLÂND, deoarece fusese acuzat de organizaţiile evreieşti ca 
fiind un mare fascist. Eu fiind militar în armata americană, în drum 
spre Germania l-am vizitat pe Smultea şi am intervenit la Richard 
Nixon, Vice-Preşedintele Statelor Unite, pentru eliberarea lui. 

Smultea m-a vizitat de mai multe ori şi ne-am împrietenit. Cu 
aceste ocazii mi-a istorisit toată decepţia ce a avut-o cu Horia Sima, 
şi mai multe evenimente din care reieşeau slăbiciunile şi greşelile 
comise de Sima. Anumite fapte urâte şi degradante pe care mi le-a 
povestit m-a rugat să nu le divulg, l-am dat cuvântul de onoare şi nu 
le voi expune. în U.S.A. a fost profesor universitar şi a lucrat cu mult 
succes ca educator. Destinul a voit să moară într-un accident de 
automobil. 

Lucia Trandafir, Medic de Obstetrică şi Ginecologie şi sora 
martirului decemvir, a venit în U.S.A. şi s-a stabilit în Wisconsin, 
unde şi-a făcut internatul şi rezidenţa în specialitatea ei. De mai 
multe ori m-a vizitat la Chicago, şi de multe ori am vizitat-o şi eu în 
Cleveland. Ultimele două vizite au avut loc după ce se îmbolnăvise 
şi puţin înainte de moartea ei. A fost un exemplu de legionară. Toată 

31 


viaţa şi-o dedicase Mişcării Legionare. Tot ce câştiga punea la 
dispoziţia comandamentului din Madrid. De câte ori vizita Europa se 
întorcea cu punga goală. Atât Borobaru cât şi Michael Sturdza au 
fost ajutaţi de Lucia tot timpul cât au fost bolnavi. Când îşi făcu 
testamentul lăsă totul pe numele Centrului Legionar din Madrid. 
Totuşi în scurt timp după aceea, aflând purtările nedemne de 
legionari a acelora din Madrid şi Barcelona, a decis să schimbe 
testamentul. Când am întrebat-o de ce, mi-a mărturisit profunda ei 
decepţie de întâmplările petrecute (incorectitudinea, abuzurile şi 
purtările nedemne ale lui Sima şi a colaboratorilor intimi), hotărând 
să lase toată averea preotului de la Cleveland, un cunoscut şi vechi 
legionar. 

Prefer să trec sub tăcere toate actele nedemne constatate de 
Lucia Trandafir în viaţa lui Sima şi a colaboratorilor intimi. Ovidiu 
Găină mi-a povestit odată de integritatea morală a Luciei Trandafir, 
în lupta ei ca şefă a cetăţuilor din ţară, şi mai târziu când vizita 
Rostockul şi Wamemunde, în timpul internării noastre în lagărele de 
muncă ca “oaspeţi." 

SIMA A ÎNCURAJAT ACTIVITĂŢI COMERCIALE FĂRĂ SĂ AIBĂ 

CUNOŞTINŢE DE ÎNTREPRINDERILE PE CARE LE PROPUNEA. 

VOIND PROBABIL SĂ IMITE SI EMULEZE INIŢIATIVELE 

CĂPITANULUI. DAR FĂRĂ SĂ AIBĂ CAPACITATEA. GENIUL 

TALENTUL SI URIAŞUL PRESTIGIU A FUNDATORULUI LEGIUNII 

ARHANGHELUL MIHAIL 


în vizita pe care o făcusem în Argentina şi Chile, m-am 
întâlnit cu Sima în Brazilia. Intenţionam să văd o posibilă schimbare 
a centrului de activitate legionară, în cazul că guvernul spaniol ar fi 
intenţionat să-şi schimbe atitudinea faţă de Mişcare. Prin revista 
“POTOMAC" îmi făcusem o reţea întreagă de simpatii şi prieteni 
naţionalişti. Afară de aceasta relaţiile mele cu ţările latino-americane 
se multiplicară şi datorită contractelor importante stabilite prin 
participările mele la conferinţele W.A.C.L. 

Cu aceste ocazii am constatat că centrul activităţii legionare s-ar fi 
putut muta uşor în Brazilia, deoarece Horia Sima ar fi putut primi de 
la o zi la alta cetăţenia braziliană cu 25,000, având asigurarea 

32 




















existenţei din partea Asociaţiei Exilaţilor Români din Brazilia 
(condusă de legionari). într-o după amiază Sima mă invită ca 
împreună cu Mircea să stăm de vorbă. Cu acest motiv ne-a expus 
planul de a realiza intenţia lui Dumitru Nicolau şi Victor Carap de a 
organiza o întreprindere cu mari perspective de succese economice 
şi ca atare cu mare potenţial de a câştiga venituri frumoase şi că vor 
da jumătate din venit la centru pentru finanţarea centrului şi suport 
pentru activităţile legionare. A doua zi după masă ne-am întâlnit în 
biroul lui Dumitru. 

El şi Victor Carap ne-au făcut o prezentare amănunţită. Am înţeles 
că vor înregistra o corporaţie şi că aveau promisiune din partea 
câtorva persoane politice din guvern că se va promulga o lege care 
va avea efecte favorabile pentru dispunerea gunoiului la clădiri mari, 
hotele şi întreprinderi. Avea deja maşinile necesare pentru acest uz 
în planuri aprobate şi gata de a fi produse şi în cantitate mare. La 
această întreprindere va participa Nicolau, (avea o firmă de 
consultaţii economice DENISA), Victor Carap şi profesorul Frâncu. 
Noi doi să punem jumătate din capital, $150,000. Am încheiat 
discuţiile cu înţelegerea că după întoarcerea noastră în U.S.A. să ne 
informeze dacă noua corporaţie a fost înregistrată şi când vor începe 
producţia. 

în Chile am avut câteva întâlniri cu naţionalişti studenţi şi 
persoane din guvern. înainte de plecarea din Chicago am discutat cu 
Consulul Chilean din Chicago rostul vizitei la Santiago şi o audienţă 
la Preşedintele Pinochet. Cu multă amabilitate mi-a aranjat sosirea 
la Santiago, l-am arătat frumoasa medalie ce o aveam să o dau 
generalului care a stârpit comunismul din Chile şi un frumos colier cu 
o rozetă cu briliante pe care îl voi da soţiei generalului Pinochet. A 
fost impresionat de ambele. Am fost primit de Pinochet şi soţia lui în 
palatul prezidenţial. Am avut o bună discuţie cu el. Presa şi 
televiziunea din Santiago a înregistrat vizita. Am avut convorbiri cu 
mai mulţi miniştri şi oameni din guvernul Chilean. Foarte interesante 
discuţii a avut cu şeful securităţii şi informaţiilor publice. 

Câteva zile după întoarcerea noastră la Chicago, a sosit o 
telegramă de la Nicolau că totul este aranjat şi că au nevoie de 

33 


capitalul necesar imediat. înţelegerea a fost ca după doi ani întregul 
capital va fi restituit şi că jumătate din profit va fi dat Mişcării 
legionare. Pentru noi doi va fi posibil să petrecem anual o 
săptămână in Rio de Janeiro, oaspeţi ai întreprinderii. în câteva zile 
s-au scos miile de dolari din bănci şi cu suma de $ 108,000 Mircea 
s-a dus la Rio şi le-a predat în bancnote U.S.A. O simplă adeverinţă 
de primirea sumei a fost semnată de amândoi. Am aflat apoi că 
profesorul Frâncu a refuzat orice participare (versiunea lui Carap). 
Puţin mai târziu s-a trimis un check de $ 15,000 pe numele lui 
Dumitru Nicolau. 

în 1981 am fost informaţi că legea promisă nu a fost 
promulgată şi că firma este aproape bancrotă. Am plecat imediat la 
Rio şi am discutat cu Nicolau în prezenţa lui Constantin Zus situaţia. 
De la Zus am aflat că afacerea nu era nouă, aşa cum ne-o 
prezentase în vizita din 1979. A fost o minciună şi că planurile lor au 
fost ca prin noile fonduri de la noi afacerea ar putea fi salvată de la 
faliment şi că poate că odată cu noua lege să supravieţuioască. Am 
plecat dezamăgit şi am sugerat să abandoneze planurile inutile şi să 
salveze cît se poate din capitalul investit. 

întors la Chicago am rugat pe un prieten pacient şi avocat la 
marea firmă Baker şi McKenzie să facă o investigaţie asupra 
întreprinderii lui Dumitoi Nicolau. Mi-a găsit un reprezentant al firmei 
lor la Rio şi a spus că poate face toate investigaţiile cu un cost de $ 
1,500 (o taxă mică şi de prietenie şi recunoştinţă pentru amabilitatea 
mea când au avut nevoie de asistenţa mea medicală). Am achitat 
imediat şi cam după două luni am primit dosarul cu toate şmecheriile 
lui Nicolau şi Carap. Mare deziluzie !! Câteva luni mai târziu i-am 
comunicat şi lui Sima excrocheria de la Rio. 

Mai târziu am mers împreună cu Mircea la Madrid şi am 
discutat cu Sima problema Rio. Mi-a dat să citesc o scrisoare de la 
Carap. Am rămas stupefiat de conţinutul ei. Noi bogătaşii din U.S.A. 
ne-am dus la ei să"le luăm afacerea!! Că prin abuzul nostru firma va 
da faliment!! Enervat i-am spus lui Sima: “Domnule profesor, ştiu că 
ai memorie bună, îţi aminteşti de conversaţia noastră şi rugămintea 
de a face ce este posibil şi să ajutăm afacerea, cu mare potenţial a 
lui Nicolau şi Carap ?" Mi-a răspuns că da şi că nu înţelege de ce 
Carap a scris acele gogomănii. 

34 








înainte de plecarea noastră din Madrid am discutat cu Sima aluzia 
lui Carap. Nu pierderea banilor m-a amărât. Era vorba de o investiţie 
riscantă. Dezamăgit am rămas de cum a reacţionat Carap şi Nicolau. 
Cu neadevăruri şi afirmaţii cu iz de infantilism au apelat atât la el cât 
şi la noi. L-am întrebat şi am spus:"Cum poţi însărcina pe un excroc 
şi un mincinos ca Victor Carap să fie ŞEFUL regiunii Brazilia T Nu 
a răspuns nici un cuvânt!!! De mai multe ori am riscat investiţii în 
afaceri riscante. Cu unele am avut profituri extraordinare şi cu altele 
pierderi totale. După vizita mea la Madrid şi o scrisoare aspră trimisă 
lui Carap, am rupt orice contact cu el. 

LIPSA DE VIZIUNE OBIECTIVĂ ÎN RELAŢIA CU W.A.C.L. 

în timpul conferinţei W.A.C.L. în Taipei, Ku Chen Kang, 
marele organizator al acestui congres împreună cu Profesorului 
Woo din Korea într-o discuţie despre România şi situaţia ţării sub 
Ceauşescu, m-au rugat ca reprezentanţii FRONTULUI LIBERTĂŢII 
ROMÂNE să nu mai trimită ca delegaţi “oameni de paie", ci 
personalităţi academice sau foşti miniştri sau diplomaţi, deci cu alte 
cuvinte oameni cunoscuţi prin publicaţii şi alte activităţi politice. 

Le-am promis că voi interveni la conducerea frontului şi că se va 
rezolva cerinţa lor. Ei se refereau la prezenţa lui Chirilă Ciuntu şi a 
lui Ion Simicin. în special la Ciuntu care nu prea vorbea cu nimeni, 
neştiind engleza şi nici nu vorbea cu alţi delegaţi. Imediat după 
întoarcerea mea acasă am scris lui Sima şi i-am explicat dorinţa 
exprimată de conducerea W.A.C.L. la prima vizită la Madrid am 
discutat cu el această problemă. M-a ascultat cam enervat. Ştia că 
finanţarea acestor conferinţe este făcută de Taiwan, Korea şi bogaţii 
Arabi. Contribuţii mai mici de la A.B.N. (Ucrainieni) şi ţări din 
America de Sud. Cu un sarcasm simist mi-a spus: "Am crezut că cu 
câţi mai mulţi prezenţi ar fi mai bine." Răspunsul meu că da, dar cu 
persoane cu titluri academice sau poziţii marcante în lumea politică. 
Aveam multe persoane cunoscute în exilul românesc. Am enumerat 
câteva nume de profesori universitari şi câteva DIN EXIL FOŞTI 
MEMBRII ÎN DIFERITE PARTIDE DIN ŢARĂ. A rămas la decizia lui. 
în realitate nu s-a schimbat nimic! 

35 


STÂNGĂCIILE SI NEPUTINŢA LUI HORIA SIMA DE A CONDUCE 

(ÎNTÂMPLĂRILE AVUTE LA CONFERINŢA DIN LUXEMBURG) 

Conferinţa ligii “W.A.C.L.” fusese programată în anul 1983 la 
Luxemburg. Precedenta conferinţă a avut loc la Tokyo, şi s-a 
caracterizat prin neplăcerile cauzate de Chirilă Ciuntu şi Ion Simicin. 
Organizatorul japonez, cu care aveam legături amicale încă din 
întâlnirile anterioare la Washington, mi-a atras atenţia asupra 
delegaţiei noastre, şi mi-a subliniat faptul că delegaţia noastră nu era 
la înălţimea celorlalte (din cauză că nu putea ascunde inabilitatea şi 
lipsa de tact a reprezentanţilor noştri Ciuntu şi Simicin), în plus 
reclamaţia doamnei din delagaţia franceză care ne acuza de fascişti. 
Atât aceasta cât şi delegatul Suediei ceruseră eliminarea Frontului 
Libertăţii Române din Conferinţa W.A.C.L. în urma discuţiilor avute 
cu organizatorul japonez a rămas ca plângerile franţuzoaicei să fie 
rezolvate de comitetul executiv al W.A.C.L. Organizatorii conferinţei 
în Luxemburg mă invitaseră la conferinţă ca reprezentant al Frontului 
Libertăţii Român cât şi al RAN.C.-lui (Romanian-American National 
Congress, Inc). Am trimis lista participanţilor având ca membrii, eu 
fiind şeful delegaţiei, pe Profesorul Universitar llie Smultea, Dr Faust 
Brădescu şi Dr Alexandru Sugă. 

Un an înainte Dna Stetzko îmi ceruse să-l rog pe Sima ca 
să-l înlocuiască pe Mailat (care era secretar la A.B.N.) cu altă 
persoană de încredere. Dânsa mi-a justificat cererea subliniindu-se 
faptul că Mailat era cam bolnav. Mai târziu aflasem cu mare decepţie 
că Mailat devenise informatorul Ministrului de Interne bavarez în 
schimbul unei mici pensii lunare acordate de germani. Urmând 
sugestia Dnei Stetzko (preşedinta organizaţiei A.B.N.), am conversat 
cu Sima prezentându-i sugestia doamnei, şi subliniindu-i în special 
dorinţa acestei cucoane de a găsi o soluţie elegantă pentru ca 
Mailat să nu se simţă ofensat. 

Am ajuns la hotel, am întâlnit-o pe doamna Stetzko la intrare. 
M-a privit cu reproş şi mi-a spus enervată: "Doctore, te-am rugat să 
se rezolve chestia cu Mailat în mod diplomatic, elegant şi fără mult 
zgomot !" Apoi mi-a istorisit că Sima, fără mult tact şi lipsit de 

36 











eleganţa sufletească i-a “comunicat” lui Mailat că Stetzko doreşte 
înlocuirea lui. Vasile Mailat, foarte ofensat şi rănit sufleteşte a mers 
la sediul organizaţiei A.B.N. reproşându-le directorilor că nu merită 
să fie înlocuit după atâţia ani de cooperare cu organizaţia. Evident 
aceştia s-au simţit lezaţi de lipsa de tact şi indiscreţia comisă de 
Sima. Eu voind să repar puţin stângăcia acestuia mi-am cerut scuze 
explicându-le că îi cerusem lui Sima mult tact, lucru ce nu s-a 
întâmplat. Odată ajuns în camera mea i-am scris două pagini de 
reproşuri în termeni duri lui Sima, deoarece îmi crease o situaţie 
penibilă. 

în ziua următoare organizatorul m-a chemat rugându-mă să-i 
explic altă situaţie penibilă. Mi-au comunicat că sosirea câtorva 
persoane care afirma că reprezintă România. Pe listă am citit 
numele lui Georgel Demetrescu şi Traian Popescu din Madrid, iar ca 
şef al delegaţiei era Mailat. Nu-mi venea să cred ! Uimit şi surprins 
i-am răspuns organizatorului că nu cunosc amănunte asupra 
schimbării delegaţiei şi că nu ştiu cum s-ar fi putut clarifica 
încurcătura deoarece nu aveam posibilitatea de a lua contact cu 
persoanele competente. Cu toată politeţea am afirmat că personal 
mă retrag imediat şi plec la hotel. Au fost de faţă amicul meu 
belgian, şeful organizator, Generalul Singlaub, delegatul american, 
şeicul arab cu care mă împrietenisem dinainte în timpul conferinţelor 
precedente, cât şi Ku Chen Kang. Toţi m-au rugat să am puţină 
răbdare deoarece vor decide ce este de făcut. Această neaşteptată 
încurcătură se asocia la anterioara cerere de excludere făcută de 
delegaţia franceză. 

Delegatul arab a cerut să fiu prezent la discuţia comitetului 
executiv. La această scurtă şedinţă s-a decis ca delegaţia română 
era compusă din naţionalişti români în exil şi nu simpatizanţi nazişti. 
Amicul meu arab a declarat că dacă Dr Ronnett pleacă de la 
conferinţă şi el este gata să o părăsească imediat şi să retragă 
promisul check de $ 70,000. A făcut obiecţii severe la pretenţia 
delegaţiei franceze (compusă din respectiva doamnă, evreică şi 
căsătorită cu un evreu român originar din Bucureşti şi ziarist la 
“Dimineaţa” şi alt ziar din Sărindar). Generalul Singlaub a afirmat că 
mă cunoaşte foarte bine şi că apreciază revista POTOMAC, cât şi 
întâlnirile cu mine la diferite conferinţe în America şi în special 

37 


prezentările mele la grupurile etnice şi conferinţele ţinute la 
Washignton şi Departamentul de Stat. 

în ultima mea vizită făcută la Madrid am decis să nu mai 
particip la conferinţele W.A.C.L. şi nici la întâlnirile de la Madrid. Am 
hotărât să nu-l mai vizitez, dar să rămân numai în contact cu Horia 
Sima prin scrisori. Mi-am propus să urmez şi mai departe cu 
activităţile mele în U.S.A. şi să fac toate demersurile şi să scriu toate 
memorandum-urile necesare pentru binele ţării, continuând să apăr 
Mişcarea Legionară pe toate căile şi cu toate puterile mele, şi cu tot 
sufletul meu. Am renunţat însă de a-l mai vedea deoarece nu 
credeam că avea un criteriu obiectiv când trebuia să ia hotărâri ca 
Şef legionar. Voia să fie pe placul tuturor acelora care îl adulau. De 
nenumărate ori a promis cu toată solemnitatea că va rezolva 
impasurile şi complicaţiile izvorâte din stângăcia şi atitudinile 
paranoice a lui Ciuntu. Nu putea să rezolve nimic. Avea ca principiu 
ideea de a investi cu răspunderi în primul rând pe camarazii care 
nu-l cunoştea pe Căpitan (sau care nu primiră o educaţie sub 
ordinele şi atmosfera spirituală a lui Corneliu Zelea Codreanu), 
deoarece prefera să formeze un tip legionar docil cu principii 
“umane”, flexibile, fără "viaţă aspră" şi disciplină bazată pe credinţa 
în Hristos. 

l-am explicat marea mea decepţie după ce aflasem de 
desele, dacă nu permanentele plângeri de sărăcie şi nevoi materiale 
ce au fost însoţite de masivele cumpărări de apartamente precum şi 
manipulările care au avut loc. De la Georgel Demetrescu aflasem 
amănuntele asupra “negustoriilor” afacerilor şi tranzacţiilor făcute cu 
apartamentele, pentru asigurarea “activităţii" Mişcării. Am aflat însă, 
şi faptul că unii camarazi fuseseră înduşi în eroare de Horia Sima, 
ascunzându-le adevărul asupra situaţiei reale a “economiei” grupului 
Sima. lată de ce încă din 1984 şi până la moartea lui atât 
corespondenţa cu Sima cât şi colaborările au fost mai limitate. 

SCANDALUL REPROBABIL SI DEZONORANT (ADULTERUL) 

în timpul unei vizite la Madrid, în prezenţa lui Ghiţă Costea, 
am discutat cu Sima chestiunea “DOSARULUI RUŞINII”. Cu câteva 

38 






luni înaintea acestei vizite primisem de la un tânăr legionar, 
Anastasiu cred că era numele, încadrat în cuibul lui F. Brădescu şi 
Creţu, un plic gros plin cu multe documente. îmi trimisese o lungă 
scrisoare acest tânăr ce sosise recent din ţară. A fost la Madrid cu 
grupul din Paris pentru a fi prezentat lui Horia Sima. Abia întors de 
la Paris a aflat de la unii camarazi întâmplarea adulterului comis de 
Sima, cu ocazia găzduirii în casa lui Andrei Costin, cu soţia acestuia 
(Andrei Costin făcuse parte dintr-o echipă de luptă la 3 Septembrie 
care trebuia să cucerească postul de radio Bod, împreună cu alte 
achipe, fiind foarte bine cunoscut ca luptător). Personal auzisem de 
scandal, dar niciodată nu am avut ocazia să cunosc conţinutul 
acestui dosar. 

într-o după masă, stând de vorbă cu Sima la o cafenea, am 
început să comentez conţinutul scrisorii lui Atanasiu şi să-i 
pomenesc de discuţiile avute în U.S.A. cu mai mulţi dizidenţi şi 
camarazi din Germania, l-am explicat că analizele medicale făcute 
în aceste cazuri erau acceptate de tribunalele competente atât în 
U.S.A. cât şi în alte ţări. înainte de a pleca din Chicago am obţinut 
colaborarea unui bun avocat care era dispus să garanteze 
legalitatea analizei a probei obţinute de la Sima şi copilul născut în 
Argentina. Analiza va fi căcută în două laboratoare universitare (atât 
în U.S.A. cât şi în Argentina), l-am expus părerea generală că dacă 
a avut relaţii intime cu Doamna Costin acest lucru era şi este 
considerat o faptă ruşinoasă. Dacă într-adevăr copilul născut a fost 
rezultatul acestui adulter faptul că nu-l recunoaşte este considerat şi 
mai reprobabil şi este totodată şi un un păcat ruşinos. Poate şi mai 
mult: un fapt murdar, nedemn de o persoană cu mari 
responsabilităţi. Marii voievozi au comis asemenea acte dar au 
recunoscut paternitatea copiilor. Am asigurat corectitudinea 
analizelor cât şi acoperirea cheltuielilor din punga mea. 

Sima a stat pe gânduri. Costea îl privea şi-i tremura mustaţa! 
Am adăugat că dacă rezultatul era pozitiv atunci era obligat să 
recunoască în mod public paternitatea. Dacă rezultatul va fi negativ 
toate cheltuielile şi tot costul publicării în presa din exil vor fi 
suportate de mine. După încă o clipă de adâncă linişte Sima a 
răspuns scurt: “Nu accept această sugestie! "Ghiţă Costea a scos 
un oftat lung şi părea că se liniştise. Am decis să-i spun: “Domnule 

39 


Profesor, acum sunt convins că dosarul este corect şi că încercările 
de a rezolva această problemă cu această grea acuzare s-au 
dovedit tot aşa de perfide ca şi fapta, ba chiar şi mai murdar!" 
Circumstanţele adulterului le ştie numai el şi Doamna Costin. 
Negarea paternităţii rămâne mai ruşinoasă decât adulterul!!! 

După ce mi-a comunicat Victor Corbut că Sima a murit în 
Germania, şi că înmormântarea ar avea loc lângă Barcelona, mi-a 
făcut invitaţia de a-l însoţi împreună cu Traian Golea, pentru a-i da 
ultimul salut, l-am explicat că nu putem merge, deoarece mă 
despărţisem de el când încă trăia, iar dacă aş fi mers acum aş fi 
comis un act de făţărnicie, l-am explicat şi manifestat şi speranţa 
mea că înmormântarea lui Sima ar putea rezolva şi dorinţa tuturor 
legionarilor de a se uni, deoarece cu moartea lui s-a rezolvat şi 
marea problemă a dizidenţei!!! 

Să ne amintim de cele bune, şi cele nu prea bune să le lăsăm 
în bagajul istoriei. Când s-a întors de la Barcelona, Corbuţ mi-a 
istorisit cum s-au desfăşurat evenimentele acolo precum şi numele 
participanţilor la înmormântare. Nu a putut afla nimic despre situaţia 
arhivei şi documentele de proprietate ale numeroaselor apartamente 
şi a altor bunuri materiale. A rămas ca Dumitru Creţu şi alţii din 
Madrid să rezolve acele probleme a sediului exilat. 

DUREREA PROFESORULUI LUNGU DIN WINDSQR 

Acest profesor pensionar avea o cameră la etaj şi a cedat-o 
lui Chirilă Ciuntu, care a locuit gratis mai mulţi ani. Şi nu numai atât, 
dai a şi mâncat tot timpul cât a stat la el. 

Discipolul preferat al lui Horia Sima, urmând învăţăturile profesorului 
Horia Sima, că în exil nu putea să urmăm legile legionare, aspre şi 
greu de urmat (chiar şi în ţară în timpul Căpitanului, dar cum între 
străini, unde nimeni nu te cunoaşte şi când stăm sub 
"înţelegătoarea” şi “binevoitoarea" oblăduire a înţelegătorului şi 
iertătorului Sima) a decis să urmeze exemplul şefului suprem şi a 
comis act adulteric cu soţia profesorului Lungu în timp ce locuia şi 
mânca în casa acestuia. Profesorul Lungu i-a scris şefului Sima. 
Ciuntu a răspuns lui Sima că Lungu minte şi că o făcea deoarece 
avea...idei comuniste. Cu ocazia unei vizite făcute la Madrid l-am 

40 










întrebat pe Sima (mai curând în ton glumeţ) dacă a ajuns să ia 
măsuri disciplinare cu Ciuntu în faţa plângerii şi cererii de pedepsire 
pe care o făcuse profesorul Lungu. Spre surpriza mea, Sima dădu 
din umeri şi-mi murmura că îl credea mai curând pe Ciuntu, decât pe 
profesorul Lungu! Eu, în glumă şi cu o mică nuanţă sarcastică i-am 
răspuns: Quod licet JovL.licet bovi!" Din trăsăturile feţei mi-am dat 
seama că se simţi ofensat, dar nu mi-a răspuns. 

FRATELE M EU MIRCEA SI NECAZUL AVUT CU APARTAMENTUL 

DIN MADRID 


După eşecul avut cu “negoţul” din Rio de Janeiro, şi aflând 
de nemeroasele apartamente cumpărate de Sima în Spania, Mircea 
hotărî să vândă apartamentul cumpărat în Madrid şi cedat pentru a 
fi sediu fi sediu legionar. L-a informat atât pe Sima, cât şi pe Costea 
că avea de gând că-l vândă, dându-le un lung termen pentru a se 
muta în altă parte. Mare i-a fost mirarea fratelui meu când a 
constatat că atât Sima cât şi Costea l-au amânat timp de mai multe 
luni, pentru a termina cu categoricul refuz de a părăsi apartamentul! 
Au acceptat s-o facă numai când avocatul Arcila i-a somat prin 
tribunal, depunând actele de proprietate, au convenit să predea 
apartamentul gol. Lipsa de tact şi de omenie s-a dovedit când au 
avut tupeul să pretindă chiar cheltuielile mutării, şi toate datoriile 
avute cu manajeria apartamentului. 

L-am tratat pe Mircea ca pe un cetăţean de rând şi un 
comerciant care, departe de a le fi făcut un serviciu şi dăruit lojarea 
atâta timp, voia să-i “speculeze"! Nu ne-a venit a crede că aceştia 
doi, şeful legionarilor din exil, şi secretarul legionar puteau să se 
coboare la aşa grad de micime sufletească şi degradare morală ! 
Mai târziu am aflat că vinovatul, omul “rău", am fost eu şi că eu l-aş 
fi dat afară din casă pe Sima şi pe Costea. Intrigile proveneau de 
la anumiţi camarazi din Paris. în realitate, apartamentul meu, adică 
cel mare, a fost vândut la cererea lui Sima, deoarece nu reuşise să 
mă convingă ca să-l pun pe numele lui Georgel Demetrescu, şi în al 
doilea rând, pentru că cheltuielile administrative erau prea ridicate 
pentru a servi numai de “depozit de cărţi si tot felul de hârtii.” 

41 


A # 

In lipsa de a continua educaţia legionară (prin şedinţe de 
cuib, tabere de muncă, selecţie de moi membrii, activităţi în tabere 
de muncă, şcoli de cadre, etc). Şeful legionarilor exilaţi se ocupa de 
afacerile cu apartamente şi voia chiar să-i înveţe pe legionari cum să 
creeze firme comerciale şi industriale. 

MOS TEBAN 


Un om mic de statură, maestru strungar foarte talentat. S-a refugiat 
şi el în Germania lui Hitler după lovitura de stat a lui Antonescu. 
L-am cunoscut bine în Rostock. Era apreciat foarte mult de inginerii 
de la firma de avioane HEINKEL. Ca strungar făcea orice piesă de 
metal necesară. Om glumeţ şi bun bancagiu. Mă împrietenisem bine 
cu el şi deseori mă servea cu un ţap de bere. După război s-a dus 
la Buenos Aires, unde s-a stabilit şi şi-a făcut o situaţie materială 
bună cu profesiunea lui de strungar. 

în 1979 cu ocazia vizitei mele în Argentina, m-am întîlnit cu 
el. Aranjase o întâlnire cu mai mulţi vechi legionari din Buenos Aires 
în casa lui Emil Popa şi a soţiei lui Tiana. Emil Popa suferise o 
apoplexie gravă şi nu vorbea bine, şi putea să stea doar pe scaun. 
Doamna Tiana aranjase o cină, bufet copios şi un vin excelent, 
împreună cu fratele Mircea am discutat plăcut cu toţi invitaţii. 
Majoritatea făceau parte din grupul dizideţilor. M-am bucurat mult 
văzându-l pe Toader loraş pe care îl cunoscusem în anul 1939, în 
închisoarea Ploieşti. După această plăcută seară moş Teban mi-a 
povestit necazurile lui. 

în anul 1953, după cunoaşterea adulterului lui Horia Sima şi răscoala 
garnizoanei Buenos Aires, cea mai mare garnizoană din vestul liber, 
Horia Sima presat de cerinţele legionarilor de acolo a dizolvat 
garnizoana printr-un ordin scurt şi pe baza unei false justificări. 
Câţiva legionari au rămas cu el, dar şi aceştia cu mari îndoieli. Nu 
acceptau ruperea Mişcării legionare ca soluţie. Erau opuşi la orice 
fel de dizidenţă. 

Nu mult timp după aceea Sima în însărcinează pe moş 
Teban cu şefia garnizoanei (duoă plecarea lui Ovidiu Găină în 
Europa pentru a fi paraşutat din nou în ţară, însoţit de Constantin 
Zus). Povestea lui a continuat aşa: “Doctore, am fost surprins de 

42 











această însărcinare. Nu sunt decât un meseriaş şi aici sunt mulţi 
domni cu şcoală. Eu îi respect pe toţi. Cum ai văzut, sunt în relaţii 
bune cu toată lumea noastră. Nu pot face mai mult decât ce fac.“ 

Mai mulţi dintre aceea ce nu reuşiseră să-şi creeze o situaţie 
economică mai bună, veneau la el să ceară împrumuturi de bani. Cu 
un zâmbet pe faţă mi-a spus că le răspundea: ‘Bani nu-ţi împrumut 
căci aşa pierd toţi banii şi te pierd ca prieren. Dacă eşti la mare 
necaz pot să-ţi dăruiesc un mic ajutor, dar numai odată." 

Când a murit a lăsat casa Doamnei Roşu (soţia lui Ionel mort câţiva 
ani înainte) care fusese numită “instructor legionar” chiar în timpul 
când trăia soţul ei, care îl dăruise Mişcării prin Ovidiu Găină, iar 
acesta la dorinţa lui Sima a vândut mica căsuţă în care trăise Teban 
şi trimise majoritatea banilor casierului sau “administratorului” lui 
Sima (se numea Roşea şi trăia la Barcelona), iar o mică parte i-a 
rămas Doamnei Silvana Roşu, pentru cheltuielile avute în timpul cât 
îl îngrijize pe Teban bolnav la pat. 

Când m-am despărţit de el plecând spre Chile, l-am felicitat 
pentru exemplara lui atitudine faţă de cei din localitate, şi că şi eu nu 
pot înţelege reacţia ŞEFULUI. îi păstrez şi astăzi în inimă respect şi 
admiraţie. Ce mare deosebire între acest om simplu dar cu judecată 
sănătoasă şi acel protejat al lui Sima, sfertodoctul Ciuntu. Teban a 
murit sufering de boala Alzheimer. Mare deosebire între aceşti doi: 
unul drept “ca un stâlp de piatră” (cum spune cântecul), iar altul 
insolent şi nătâng: Ciuntu. 

HORIA SIMA CA OM SI CA SEF AL MIŞCĂRII LEGIONARE 

Horia Sima a fost un om cu o educaţie excelentă. A fost studios şi 
elev excepţional tot timpul, atât în liceu cât şi în universitate. 
Terminând Universitatea a fost numit profesor la Caransebeş. A fost 
iubit şi apreciat de elevii liceului. S-a încadrat în mişcarea legionară 
în ultimul an universitar, în Bucureşti. 

Aş putea rezuma trăsăturile personalităţii lui în felul următor: 

-Om dotat cu o inteligenţă extraordinară. 

-înzestrat cu o memorie fenomanală. 

-Ziarist talentat si abil pentru a-şi exprima ideile în scris. 

43’ 


-Mare dibăcie pentru a separa realul de propaganda şi 
dezinformarea din presa mondială. 

-Obsedat şi convins de dreptatea acţiunilor lui chiar dacă au dus la 
dezastru. 

-Dominat de un puternic egocentrism, cum de puţine ori se găseşte 
la oamenii politici. - 

-Intolerant cu ideile şi proiectele altora, cu excepţia lui Stoicănescu. 
-Dominat de o avariţie şocantă. 

-Flâmînd de bani şi bunuri materiale cu frică, că nu şi-ar putea 
asigura o existenţă confortabilă. 

-Total lipsit de compasiune faţă de aproapele. 

-Jongleur politic, capabil de a risca vieţile altora pentru a se ridica 
pe sine. 

-S-a degradat la nivelul unui “agent" al serviciilor de informaţie 
anglo-nordamericane, sacrificând viaţa mai multor camarazi, în 
schimb el era foarte bine plătit. 

-Lipsit de acel sentiment al ruşinii care caracterizează individul plin 
de demnitate şi simţul onoarei. 

-Necinstit sufleteşte şi admirator al violenţei. 

Prin atitudinile şi măsurile arbitrare pe care le lua, a pricinuit 
multe fărâmiţări şi rupturi în Mişcarea legionară. în 1953 prin 
degradanta purtare, a pricinuit fărâmiţarea celui mai numeros grup 
legionar în 1953 (Argentina), pentru ca după aceea să se pripescă 
şi să dizolve garnizoana din Buenos Aires, provocând marea 
dizidenţă din 1954, când împreună cu domnul Vasile laşinschi l-au 
părăsit mai bine de două sute de legionari din cei mai viteji, mai 
curaţi şi mai credincioşi. 


Nici o forţă politică nu reuşise înainte să rupă unitatea Legiunii: Nici 
Carol cu sprijinul lui Stelescu şi a lui Beza, nici Antonescu, nici 
încercările lui Ribbentrop şi Goering, nici ameninţările masoneriei. 
Numai el, cu comportarea lui îngâmfată şi autosuficientă, şi cu 
credinţa că lui i se putea ierta orice mârşevie şi slăbiciune 
degradantă, numai el a reuşit să fărâmiţeze Mişcarea până în zilele 
prezente. 


44 











Horia Sima a transformat Mişcarea Legionară a lui Comeliu Zelea 
Codreanu şi dintr-o uriaşă revoluţie morală şi de renaştere naţională 
a reuşit să o degradeze la un simplu partid politic. Comeliu Zelea 
Codreanu nu a aruncat LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL în 
arena murdară a politicianismului. Pentru a participa în arena politică 
crease Formaţiunea Codreanu, Garda de Fier şi la urmă "Totul 
Pentru Ţară". Erau formaţiuni secundare care ţâşneau din trupul 
viguros al unei Mişcări de Reânviere Morală şi Spirituală. Erau ca şi 
alte formaţiuni care apăruseră pe măsură ce Legiunea creştea şi se 
spiritualiza, cum au fost:"Prietenii Legiunii", "Legiunea Sportivă", 
“Restaurantele Legionare", “Băcăniile Legionare", "Taberele de 
Muncă Legionare”, “Colportajul Legionar”, cele douăsprezece reviste 
legionare care apăreau lunar în diferite regiuni, Ziarele “Cuvântul”, 
şi “Buna Vestire”, Revistele de Cultură Legionară (Axa, Vremea, etc), 
“Şcoala de Viitori Deputaţi”, “Casa Legionarilor Răniţi”, "Corpul Moţa 
- Marin", “Frăţiile de Cruce", “Cetăţuile de Fete.” 

Dacă în 1940 şefia Mişcării Legionare a fi fost luată de către unul 
dintre fondatorii “Legiunii Arhanghelului Mihail”, alta ar fi fost soarta 
Mişcării. Mă întreb dacă există o cale care să ne îndrume spre 
salvarea naţiunii noastre şi a Statului Român de la decăderea în 
care se află ? Ar mai exista oare vreo şansă a transformării spirituale 
şi naţionale, care să ne salveze de la desfigurarea satanizantă 
produsă de comunismul diabolic în aceşti cincizeci de ani ? 

Vom putea rezista împotriva eforturilor oculte a duşmanilor ce ne 
înconjoară şi aspiră să dezintegreze ţara noastră, România ? 
Răspunsul este cu fermitate: DA. Numai o totală dedicaţie pentru 
binele naţiunii, prin revenirea la vechile tradiţii geto - dace şi a 
acceptării principiilor de luptă şi de viaţă legionare se poate ajunge 
la aceea ce dorea Căpitanul: “O tară ca soarele sfânt de pe cer.’’ 

Cu durere constat că virusul simist domină în publicaţia clubului de 
la "PERMANENŢE". Membrii acestui club se mişcă pe dimensiunile 
unui piliticianism perimat şi ruginit de ambiţii şi egocentrism. 
Onoarea, cinstea, integritatea morală şi setea de adevăr nu mai sunt 
principii de bază. TRANSFORMAREA MIŞCĂRII LEGIONARE 
ÎNTR-UN PARTID POLITIC ESTE O ADEVĂRATĂ PACOSTE 

PENTRU NEAMUL NOSTRU. SUNTEM MENIŢI UNUI DESTIN 

VITREG ?? 


45