Tehnium/2000/0001i

EMIŢĂTOR PEI 
TELECOMAND 


NDICATOR 

MITO 7 


TESTE! 

PENTR 

BATER 


TRANSFORMATOARELOR 
DE REŢEA 

























RECONDIŢIONĂRI 


! 


MH1 








hMIM 


Ş arpantele din grinzi de lemn 
din podul casei, precum şi 
unele aflate în pivniţă ori în aer 
(magazii, garduri...) trebuie 
revizuite, mtretinute şi reparate în 
fiecare an. Se recomandă să se 
procedeze astfel: 

1. Se va încerca (folosind vârful 
unui cutit) dacă lemnul este încă 
solid sau pe ce adâncime a fost, 
eventual, afectat de factori dăunători 
(putrezire, ciuperci, insecte...). In 
cazul în care cuţitul pătrunde uşor în 
lemn, grinda respectivă va fi 
înlocuită în întregime cu una nouă. 
Preferaţi lemn de salcâm sau stejar. 

2. Dacă este deteriorată doar la 
suprafaţă, se va procdda la 
îndepărtarea stratului superior prin- 
tr-o periere energică^ fie cu un 
burete sau o perie de sârmă, fie cu o 
perie rotunda montată în mandrina 
unei maşini electrice de găurit 
(bormaşină). 

3. Când stratul de la suprafaţă 
este, totuşi, ceva mai adânc distrus, 
lemnul va fi raşchetat cu o teslă 
până când se va ajunge la materialul 
sănătos. 

4. Dacă grinda a plesnit, părţile 
vor fi consolidate prin introducere de 
şuruburi pentru lemn sau cu piuliţă 
(prin orificii date cu burghiul). In 
crăpături mai largi pot fi introduse, 
mai întâi, substanţe şi chituri 

















III 


m 


iis 


1 \ a un automobil, unul din 
r, 1 , elementele cele mai importante 
AA este bateria- In cele ce urmeaza 
|vom vedea cum se poate controla 
electronic acest element. Pentru 
această:,; vom construi un montaj : 
simplu, care are capacitatea de a indica 
starea medie de încărcare a bateriei şi, 
.eventual, de a avertiza apariţia unor 
defecţiuni. Vizualizarea acestei stări se : 
face cu ajutorul unui sistem de LED-uri 
(diode electroluminiscente). Un LED de 
culoare verde ne va indica un regim 
normal de încărcare a bateriei. Un altul., 
galben, va semnaliza că bateria are o 
tensiune aproape normală, adică 12 V 
(de fapt. o baterie bună are aproape 14 
|V). In fine, un LED de culoare roşie se 
aprinde când tensiunea este de circa 
10 V. indicând, în acest caz, fie o 
epuizare a bateriei, fie o întindere 
necorespunzătoare la cureaua 
(alternatorului, A s 

Studiind schema, constatăm că 
(bateria furnizează curentul necesar 
pentru funcţionarea montajului. 
Detectarea tensiunii de la bornele 
bateriei se face printr-un lanţ de diode. 
Ansamblul celor şase tranzistoare 
[funcţionează în comutaţie, adică 
blocate sau deschise. TI, T2 şi T3 
comandă aprinderea LED-urilor, îb timp 
ca T4, T5 şi T6 stingerea lor. O 
combinaţie judicioasă a acestor 
tranzistoare permite alimentarea unui 
singur LED în acelaşi timp. Câtă vreme 
tensiunea la bornele bateriei rămâne 
sub 10,6 V, T3 intră în conducţie, 
celelalte tranzistoare i Şrămânâhd 

TEHNIUM - ianuarie 2000 


COMPONENTE 
Ri=i ka 

R2=R3=R4=R6=R9=R1 
R5=6,8 k£2 
R7=R8=R5 

D1=diodăZenner 10 V : 
D2=D3=D4=D5=1N414 
8 sau 1N914 

I T1=T2=T3=1N1711 sau 
AC 181 K 

T4=T5=T6=2N 2905 

sau AC 180 K 
D8=LED roşu 
D7=LED galben 
D6=LED verde 


culoare roşie, în acest caz, se aprinde. 
Dacă tensiunea depăşeşte 12 V, T3 va 
rămâne, bineînţeles, in conducţie, dar 
T2 va intra şi el în conducţie, autorizând 
D7 (LED-ul galben) să se aprindă. Dar, 
în acest caz, T6, care până atunci era 
blocat, se deschide si scurtcircuitează 
pe D8 (LED-ul roşu). Astfel, numai D7 
va fi aprins. Acelaşi raţionament pentru 
T3, care intră în conducţie la 13.4 V, 
aprinde D6 (LED-ul verde), cu D7, D8 
stinşe. 

In ceea ce priveşte utilizarea 
montajului, este important de notat că, 



dacă tensiunea bateriei se găseşte la 
un nivel de „tranzit”, vor bascula două 
LED-uri, iar ultimul LED aprins va 
lumina cu o intensitate mâi slabă. In 
acest caz. vizualizarea este mai puţin 
comodă, mai ales dacă lumina 
ambiantă este puternică. Pentru a 
verifica, în acest caz, la ce nivel se 
găseşte bateria, este suficientă, de 
exemplu, oprirea motorului, punerea Iui 
în funcţiune, branşarea farurilor... în 
sfârsit, a face să funcţioneze tot ce este 
susceptibil să modifice potenţialul la 
bornele acumulatorului. 







CONSTRUCŢIA NUMĂRULUI 



n numărul 8/1999 al revistei am 
descris un receptor de tele¬ 
comandă modulat în amplitudine 
(MA). care funcţionează în banda de 
27MHz. 

Emiţătorul descris în acest articol 
poate lucra împreună cu receptorul 
respectiv, constituind o staţie de 
telecomandă digital-proporţională cu 
şase canale (comenzi). . 

Cu această staţie se pot 
comanda prin radio diverse 
aeromodele, navomodele şi 
automodele, raza de acţiune fiind de 
cca 1 km sol-aer şi aproximativ 500 
m sol-sol sau sol-apă. Bine realizată 
şi corect reglată, această aparatură 
va da satisfacţie majorităţii 
constructorilor amatori. 

Schema de principiu a 
emiţătorului este prezentată in figura 
1. După cum se vede, este o schemă 
tranzistorizată clasică, montată pe un 
circuit imprimat din sticlotextolit placat 
cu cupru pe o singură faţă. 

Partea de radiofrecventă este 
alcătuită din trei etaje, şi anume: 

1. Oscilatorul 

Este un oscilator Pierce, cu 
circuitul acordat (LI. CI) montat in 
colectorul tranzistorului TI. Intre 
colectorul si baza acestui tranzistor 
oscilator (BF173. 2N916 sau 

2N2369A) este conectat cristalul de 
cuart. preferabil prin intermediul unui 
soclu adecvat. Factorul de 
amplificare în curent p al 
tranzistorului oscilator va fi cuprins in 
domeniyl 75-100., 

Semnalul ae radidTrecvenţă 
generat de oscilator este transmis 
etajului separator-amplificator prin 
intermediul condensatorului ceramic 
C2. Tranzistorul T2 al acestui etaj 
(buffer) este de tipul BF173, 2N916, 
2N2369 A, cu un factor de 
amplificare (3 cuprins între 50 si 75. In 
colectorul acestui tranzistor este 
înseriat circuitul oscilant L2C3 (fig. 1). 
3. Etajul de putere 
In aceste condiţii, semnalul de 
radiofrecventă. amplificat si modulat, 
atacă, prin condensatorul ceramic 
C4, baza amplificatorului final de 
putere, echipat cu tranzistorul T3. 
Acest tranzistor este de tipul BD135. 
2N3553 sau şi mai bine CI 815. 


LMV 




l'AV 


ddOGl. 


TEHNIUM - ianuarie 2000 


BF173 

2N916 




















Tranzistorul final T3 trebuie prevăzut 
cu radiator termic, astfel încât 
temperatura carcasei sale (şi, implicit, 
a radiatorului termic ataşat) sa nu 
depăşească niciodată 55-60°C. 
Colectorul finalului este legat la plusul 
bateriei de alimentare (10 
acumulatoare Cd-Ni de 0,6-0,9Ah 
înseriate) prin intermediul şocului de 
radiofrecvenţă Dl. !n colectorul 
tranzistorului de putere T3 este 
conectat un filtru Collins, constituit din 
condensatoarele ceramice C5, C6, 
C7, C8 şi bobina L8. La acest filtru se 
•racordează antena emiţătorului prin 
intermediul bobinei de acord L A . 

Modulatorul emiţătorului (fig. 1) se 
compune dintr-un circuit astabil 
realizat cu tranzistoarele T6, Î7 şi 
şase monostabile T8-T13 conectate 
ae o manieră deosebită. Semnalele 
transmise prin lanţul de diode D1-D7 
etajului final de joasă frecvenţă T4, T5, 
după amplificarea corespunzătoare, 
modulează în impulsuri înalta 
frecvenţă generată de oscilatorul TI şi 
transmisă mai departe bufferului T2. 

Pentru ca amplitudinea şi 
frecvenţa semnalelor generate de 
codificatorul T6-T13- să nu fie 
influenţate de variaţiile tensiunii 
bateriei de alimentare, a fost introdus’ 
stabilizatorul T4-Dz7,5 V. 

Construcţia montajului 

Toate piesele vor fi lipite cu cositor 
pe o placă de circuit imprimat placat pe 
o singură faţă. Este de preferat ca 
suportul cablajului să fie din sticlotextolit 
cu grosimea de 2-3 mm. Tranzistoarele 
T8-T13 vor fi de acelaşi tip (BC170, 
171 sau 172). Coeficienţii de 
amplificare în curent (p) ai acestor 
tranzistoare trebuie sa fie cât mai 
apropiaţi ca valoare. Indicate sunt 
tranzistoarele cu (3=75-80. 

Rezistenţele recomandate sunt 
chimice (nu cu peliculă metalică, 
bobinate sau de altă natură), cu 
puterea de 0,1 -0,25 W. Vor fi verificate 
toate, prin măsurarea valorii reale cu 
un ohmmetru (clasa de precizie de 1- 
1,5%) analogic sau numeric. Valorile 
reale, măsurate, nu trebuie să difere cu 
mai mult de ±5% faţă de cele indicate 
în schema de principiu din figura 1. 
Valorile reale ale rezistenţelor din 
etajele care se repetă (de exemplu, 
rezistenţele de 68 kO , din bazele 
tranzistoarelor T8-T13) nu trebuie să 
difere între ele cu mai mult de 1%. In 
ceea ce priveşte rezistenţele chimice 
de 1 Q din emitoarele tranzistoarelor 
T2 şi T3, ele vor fi de 0,5 W. 

Potenţîometrele de comandă cu 
valoarea de 10 kQ; din colectoarele 
tranzistoarelor T7-T12 vor fi liniare (în 
nici un caz iogaritmice sau 
exponenţiale), de preferinţă „Cermet”. 
Axul lor va fi ae 0 4 mm, cu excepţia 
celui de- cârmă. Potenţiometrul cârmei 
fiind frecvent utilizat, este bine să aibă 
axul de 0 6 mm, pentru a fi mai robust. 
Din practică -a rezultat că 
potenţîometrele cu axul de 0 4 mm 
montate în comanda cârmei (direcţiei) 
capătă joc după un timp scurt de 
utilizare. Acest joc este nedorit, 
deoarece cârma (direcţia) modelului nu 
mai revine pe centru şi conducerea 
(mai ales a celor rapide) devine 
greoaie, uneori chiar imposibilă, atunci 
când jocul la axul potenţiometrului de 


comandă depăşeşte o anumită limită. 
Axul potenţiometrului cârmei este 
solicitat nu numai de - acţionarea 
frecventă a sa, dar şi de mecanismul 
de readucere în poziţia de mijloc a 
comenzii (cârmei). 

Condensatoarele electrolitice de 
100 şi 200 pF vor avea tensiunea de 
lucru cuprinsă între 17 şi 25 Vcc. Dacă 
dimensiunile permit, se vor prefera 
condensatoare cu tensiunea de lucru 
de 25 V. Nu se recomandă în acest caz 
utilizarea condensatoarelor cu tantal 
(mai ales a celor „picătură"), deoarece 
din practică a rezultat că se clachează 
destul de frecvent, chiar la tensiuni mult 
mai mici decât cele înscrise pe carcasa 
lor. Riscul defectării acestor 
condensatoare creşte cu cât tensiunea 
de lucru se apropie de cea maxim 
admisibilă; dar apar defectări frecvente 
şi la tensiuni de lucru mult mai mici. 
Condensatoarele de 22, 47 şi 68 pF 
vor fi Ceramice (disc). Tot ceramice, 
disc vor fi şi condensatoarele de 1.4,7 
şi 10 nF, iar cele de 47,50 şi 100 nF vor 
fi cu poliester sau multistrat. Se 
recomandă ca valorile reale ale tuturor 
condensatoarelor din- componenţa 
emiţătorului să fie verificate cu un 
capacimetru. 

Diodele D1-D7 sunt de tipul 
1N4148 sau 1N4448. 

Potenţiometrele semireglabile de 
100 kO din bazele tranzistoarelor 
T8-T13 trebuie să fie pe suport ceramic. 

Toate bobinele părţii de 
radiofrecvenţă vor fi cu miez 
reglabil. Carcasele vor avea 
diametrul exterior 0 6 mm. Sunt 
recomandabile bobinele cu miez 
adecvat din aparatele de radio sau 
televizoare, bobine care lucrează, 
în acele montaje, la frecvenţe de 
25-40 MHz (de exemplu, mediile 
frecvenţe ale televizoarelor alb- 
negru tranzistorizate. Pentru 
bobine se va utiliza sârmă din 
cupru izolată cu email. Diametrul 
sârmei va fi de 0,5-0,6 mm. 
înfăşurările vor fi executate spiră 
lângă spiră. Bobina LI va avea 8 
spire, L2=3+6 spire, L3 = 11 spire, 
iar L4=8 spire. 

O remarcă importantă: toate 
bobinele (L1-L4) vor fi introduse în 
carcase metalice, legate lasnasa 
(borna de minus) cablajului. In caz 
contrar apar oscilaţii parazite, 
mixaje nedorite, care altereaza 
buna funcţionare a montajului. 

Emiţătorul va fi încasetat, 
împreună cu manşele de comanda 
şi sursa de alimentare, într-o 
carcasă metalică (din tablă de 
aluminiu) legată la borna de minus 
a sursei de alimentare. 


Reglarea emiţătorului 

Reglarea corectă a emiţătorului 
este esenţială: trebuie efectuată cu 
atenţie şi meticulozitate. Oricât ar fi de 
bine executat, fără un reglaj 
corespunzător, emiţătorul va avea o 
funcţionare mediocră, iar în multe 
cazuri, practic nu va putea fi utilizat. 

Pentru efectuarea reglajelor, sunt 
neapărat necesare trei aparate de 
măsură şi anume: 

1. Avometru numeric sau analog, 
pentru măsurarea tensiunilor, 
curenţilor şi rezistenţelor ohmice. Ex. 
MAVO-35 fabricat de IAM Timiş; 

2. Osciloscop. Ex. E0104M 
fabricat de IEMI - Bucureşti; 

3. Frecvenţmetru numeric, care să 
poată măsura frecvenţe şi în banda de 
27MHz (25-30 MHz). Ex. E0206 - 
Numărător universal fabricat de IEMI - 
Bucureşti. » 

De asemenea, sunt foarte utile un 
măsurător de câmp (fig. 2) prevăzut cu 
o antenă de cca 40 cm lungime şi un 
receptor cu simplă detecţie (fig. 3), ale 
cărui ieşiri se racordează la bornele de 
intrare ale osciloscopului. Antena 
acestui receptor este un conductor 
multifilar izolat în plastic (cablu de 
conexiuni) cu secţiunea utila de 0,7-1 
mm 2 (0 = 0.5-1,2 mm -> fără izolaţie). 
Acest fir va înconjura la bază (o spira) 
antena emiţătorului; practic, se va face 
un simplu nod peste antena 
emiţătorului. 

Fără această aparatură nu se 
poate face un reglaj corect al 
emiţătorului şi m consecinţă 
funcţionarea acestuia va fi 
defectuoasă: 

Amatorul constructor trebuie să se 
asigure mai întâi că poate dispune de 
această aparatură şi numai după 
aceea sa înceapă Construcţia 
emiţătorului de telecomandă care face 
obiectul acestui articol. 

Autorul menţionează că, începând 
cu acest articol, aparaturile de 
comandă ce vor fi descrise în 
numerele viitoare vor fi tot mai 
complexe şi mai performante, iar preţul 
lor de cost şi dificultăţile de realizare 
vor creşte. Realizarea unor astfel de 
staţii de telecomandă, cu performanţe 
deosebite, la nivelul celor industriale, 
realizate de firme consacrate, nu va fi 
posibilă fără utilizarea unei aparaturi 
de măsură şi control adecvate, din 
care în nici un caz nu pot lipsi 
osciloscopul cu dispozitiv încorporat 
de etafonare şi frecvenţmetrul 
numeric. 

Revenind la obiectul acestui 
articol, reglajul emiţătorului începe cu ’ 
partea de radiofrecvenţă. 



L = 11 spire CuEm 0,6 
pe o carcasă O 7 mm 
C = 1 0 60 pF -> ceramic 
D = EFD 107; ED108etc. 


Ls = Bobină de şoc 

TI = k 403; EFT117; EFT119 

|iA = Microampermetrul de 45-50 |iA 
(de la casetofoane sau magnetofoane) 


TEHNIUM - ianuarie 2000 




1. In acest scop, se conectează 
circuitul oscilant L2C3 la +12 Vcc; 
Punctul ,.M” se leagă Sa +12 Vcc (fig, 1). 

2. Se racordează antena 
telescopică la filtrul Collins al etajului 
de putere, prin intermediul bobinei de 
adaptare L A . (Practic baza antenei se 
leagă la capătul liber - C - al bobinei 

^'Prin legarea punctului a M" la borna 
de +12 v se elimina influenţa 
codificatorului asupra părţii de 
radiofrecvenţă; cu alte cuvinte, se 
elimină modulaţia. 

3. Se alimentează montajul. 

4. Se conectează frecvenţmetrul, 
prin intermediul unui condensator de 
22-100 pF, în colectorul tranzistorului 
TI. Tresa metalică a sondei 
osciloscopului se leagă la borna de 
minus (masa) emiţătorului. 

5. Se roteşte într-un sens sau altul 
miezul bobinei LI, până când apar 
oscilaţiile de radiofrecvenţă. 
Frecvenţmetrul trebuie să indice exact 
frecvenţa cuarţului. Dacă pe carcasa 
cuarţului, de exemplu, este 
inscripţionată valoarea 27,145 MHz, 
frecvenţmetrul trebuie să indice 
aceeaşi valoare. In al doilea rând, 
indicaţia frecvenţmetrului trebuie să 
rămână stabilă (până la valoarea 
zecilor de herţi). Astfel. în exemplul de 
mai sus, unde f=2714500 Hz, numai 
ultimele două cifre pot să se schimbe 
pe ecranul frecvenţmetrului. Dacă nu 
se întâmplă acest lucru, rezultă că 
frecvenţa oscilatorului nu este 
controlată prin cuarţ şi sunt prezente 
frecvenţe parazite. In acest caz trebuie 
revăzut montajul oscilatorului. Se 
■poate întâmpla ca frecvenţa indicată 
de frecvenţmetrul numeric (care se 
presupune că este în perfectă stare de 
funcţionare) să difere cu 1-2 kHz de 
frecvenţa inscripţionată pe carcasa 
cristalului de cuarţ. Această situaţie se 
întâlneşte de obicei la cuarţuri de 
fabricaţie autohtonă, dar şi la cele 
străine. Dacă diferenţa nu depăşeşte 2 
kHz, cuarţul se poate folosi fără nici un 
impediment. Dacă ecartul de frecvenţă 
depăşeşte această limită (2 kHz), 
cristalul nu trebuie utilizat. 

6. Din momentul apariţiei 
oscilaţiilor, se roteşte în continuare 
miezul bobinei LI până când acestea 
dispar. Se roteşte în sens invers 
miezul bobinei LI, cu jumătate din 
numărul de rotaţii ale miezului dintre 
momentele apariţiei şi, respectiv, 
dispariţiei oscilaţiilor. Exemplu: daca 
miezul bobinei s-a rotit (între cele două 
limite) cu trei ture, atunci el va fi rotit în 
sens invers 1,5 ture. 

7. Se conectează şi se 
deconectează alimentarea montajului 


de câteva ori la rând. Oscilatorul 
trebuie să pornească prompt, iar 
frecvenţa oscilaţiilor să fie stabilă, în 
condiţiile menţionate mai sus. Dacă şi 
aceste condiţii sunt îndeplinite, se 
fixează miezul bobinei de carcasă, 
turnându-se ceară sau parafină topită. 
Cu aceasta, operaţiunile de reglare şi 
punere la punct a oscilatorului părţii de 
emisie sunt încheiate. 

8. In continuare, se conectează 
condensatorul (ceramic) de 22-100 pF, 
de la intrarea frecvenţmetrului 
numeric, în colectorul tranzistorului T2. 

9. Se apropie antena indicatorului 
de câmp, a cărui schemă este 
prezentată în figura 2, de antena 
emiţătorului la o distanţă de cca 30 cm. 
Antena indicatorului de câmp poate fi o 
spiţă de bicicletă cu lungimea de 30-40 
cm. Se roteşte miezul bobinei L2. 
urmărindu r se concomitent ecranul 
frecvenţmetrului şi acul 
microampermetrului indicatorului de 
câmp. Frecvenţa trebuie să fie identică 
cu cea a oscilatorului, iar acul 
instrumentului indicatorului de câmp 
să devieze în sensul creşterii câmpului 
electromagnetic generat de emiţător şi 
radiat de antena acestuia. Dacă acul 
instrumentului indicatorului ajunge la 
cap de scală, aparatul (indicatorul de 
câmp) trebuie îndepărtat până când 
acul indicator revine aproape ce 
începutul scalei. Se roteşte .«i 
continuare miezul bobinei L2 până 
când indicatorul de câmp, după ce a 
atins un maxim, tinde să revină. Dacă 
şi frecvenţa de oscilaţie indicată de 
frecvenţmetru este stabilă şi identică 
cu cea a oscilatorului, totul este în 
regulă şi se trece la reglajul filtrului re 
(Collins). Dacă însă apare o altă 
frecvenţă pe afişajul frecvenţmetrului 
(de ex. 37,19 MHz), instabilă, uneori 
alternând cu frecvenţa utilă, se 
reglează miezul bobinei L2 până când 
afişajul aparatului indică numai 
frecvenţa utilă (şi stabilă). 

Stabilitatea frecvenţei şi lipsa unor 
oscilaţii parazite reprezintă condiţia 
esenţială pentru funcţionarea corectă 
a întregului ansamblu, chiar dacă 
intensitatea semnalului emis se 
diminuează într-o oarecare măsură şi, 
în consecinţă, indicatorul de câmp 
indică o valoare mai mică a acestuia. 

10. Se reglează în continuare filtrul 
n (C5, C6, C/, C8 şi L3) rotind miezul 
bobinei L3 şi condensatorul semi- 
regiabil, ceramic C7. Frecvenţmetrul 
numeric se va conecta în colectorul 
tranzistorului T3 prin intermediul 
aceluiaşi condensator de 22-100 pF. 

11. Se îndepărtează la 1-2 metri 


Antena 


\ 

E FD108 

«h_i 


X 

-Pi 1 

) 

1 Intrarea 

d. 

«N 

■c— « 

1 

) 

) 

ij n osciloscopului 


indicatorul de câmp, deoarece, în 
timpul reglării etajului final, la un ’ 
morhent dat puterea semnalului radiat 
de antenă creşte brusc. Păstrându-se 
aceeaşi condiţie esenţială a stabilităţii 
frecvenţei, se reglează miezurile 
bobinelor L3 şi L A şi condensatorul C7\ 
până când indicatorul de câmp indica 
un maxim. Este evident că indicatorul 
de câmp va fi îndepărtat, de fiecare 
dată. lâ distanţa necesară. 

12. Cu montajul electronic introdus 
în. cutia metalica a emiţătorului şi 
antena cuplată la bobina L A , se vor 
încerca mici retuşuri în acordarea , 
circuitelor oscilante din colectoarele 
tranzistoarelor T2 şi T3 astfel încât, în 
condiţiile de stabilitate a frecvenţei utile 
şi a lipsei oricăror frecvenţe parazite, 
puterea semnalului radiat de antena 
telescopică, complet depliată, a 
emiţătorului să fie maximă. Se 
recomandă ca reglajele de mai sus să 
se facă după terminarea execuţiei 
montajului şi introducerea lui în 
carcasă. 

De remarcat că indicatorul de 
câmp poate să indice o valoare mai 
mare a semnalului radiat, dar, dacă 
frecvenţa nu este stabilă (din cauza 
oscilaţiilor parazite), raza de acţiune a 
emiţătorului este mică şi de cele mai 
multe ori nesatisfăcătoare, cu tot 
consumul ridicat al montajului. De 
aceea se vor regla etajele prefinal şi 
final la o valoare maximă a câştigului, 
dar în condiţiile stabilităţii frepvenţei 
utile şi neapariţiei altor semnale sau 
oscilaţii parazite. Frecvenţmetrul 
trebuie să indice în tot lanţul (Ti, T2, 
T3 şi la baza antenei) aceeaşi 
frecvenţă, stabilă şi egală cu cea 
inscripţionată pe carcasa cristalului de 
cuarţ, în cazul exemplului dat -+ 
27,1 45 MHz. 

13. Cu montajul sub tensiune, se 
scoate cuarţul din soclu; în acest caz 
nu trebuie să existe nici o oscilaţie. 
Acest lucru se constată, în principal, cu 
frecvenţmetrul numeric şi în anumite 
situaţii cu indicatorul de câmp, atunci 
câncf autooscilaţia parazită are 
frecvenţa de bază sau o armonică a 
acesteia în apropierea frecvenţei utile. 

In acest caz, se înlocuiesc, pe rând, 
începând cu finalul, tranzistoarele T1- 
T3 cu altele, al căror (3 este mai mic. 
Radiaţia parazită se poate datora însă 
şi amplasării necorespunzătoare a 
pieselor pe cablajul imprimat. De 
aceea, pentru lămuriri suplimentare, 
amatorii interesaţi pot lua legătura cu 
autorul articolului, prin intermediul 
redacţiei revistei. Autorul poate da 
orice fel de lămuriri referitoare la 
construcţia şi reglajele acestui montaj, 
astfel încât constructorii amatori 
interesaţi- să nu facă cheltuieli inutile, 
realizând un emiţător care nu 
funcţionează sau funcţionează 
defectuos. 

Cu aceasta, reglajul părţii de 
radiofrecvenţă a emiţătorului este 
încheiat şi se pot fixa miezurile 
bobinelor L2, L3 şi L A cu ceară albă 
sau parafină topită. 

Este recomandabil ca spirele 
înfăşurărilor LI, L2, L3, L A şi droselul 
Dr să fie şi ele rigidizate prin pensulare 
cu lac incolor (nîtro sau ulei). Lacul pe 
bază de' ulei se usucă mai greu, dar, 
calitativ, este de preferat. Se va avea 
grijă deosebită ca lacul să nu pătrundă 
in interiorul carcasei bobinei, deoarece 


TEHNIUM - ianuarie 2000 





> A 

L 

r 



CQ 





COi 

r 






22 , 3 ms 




r* -- 

-M 



Fig. 4 



,7ms 

i 

H 't w 




> J 

CD 

L 

r 


* 




.. 

22 t 3m$ 





Fig. 5 | 


rigidizează miezul şi în acest caz 
bobina trebuie înlocuită, deoarece 
reglajul inductanţei acesteia devine 
imposibil de efectuat. 

Droselul Dr (fig. 1) este un şoc de 
radîofrecvenţă şi conţine 30-40 de 
Spire din sârmă CuEm 0 0,2-0,25 mm 
bobinate una lângă cealaltă, într-un 
singur strat, pe un bastonaş de ferită 
cu diametrul de 2 mm. Spirele se 
rigidizează cu lac incolor. După 
montarea droselului pe cablajul 
imprimat (în poziţie orizontală), se 
pensulează din nou cu puţin lac 
incolor, astfel încât acesta sâ se fixeze 
şi mai bine de cablaj. 

In acelaşi mod este recomandabil 
să se fixeze suplimentar (nu numai 
prin intermediul conexiunilor) şi 
bobinele LI -L3 şi L A . 

Terminând reglajul părţii de 
radîofrecvenţă a emiţătorului, se poate 
trece la reglajul codificatorului 
acestuia. 

In acest sens, se vor executa 
următoarele operaţiuni: 

1. Se deşurubează antena 
telescopică, deoarece nu mai este 
necesară în timpul procesului de 
reglare a codificatorului. 

2. Se scoate din soclu cristalul de 
cuarţ. 

3. Se desface legătura provizorie 
(punctul „M”) dintre circuitul oscilant 
L2C3 şi borna de +12 V a montajului. 

4. Se reface legătura normală, 
conform schemei din figura 1. 

5. Se aiimenteză montajul. 

6. Cu un voltmetru (MAVO) de 
curent continuu, se măsoară 
tensiunea dintre emitorul tranzistorului 
TI 4 (BC170, BC171, BC107, BC108) 
şi masa montajului. Această tensiune 
trebuie să fie de 6,5-6,8 Vdc şi să 
rămână constantă pentru variaţii ale 
tensiunii de alimentare cuprinse între 
10 şi 16 V. 

7. Se cuplează direct (galvanic) 
sonda osciloscopului în colectorul 
tranzistorului T7. Tresa metalică a 
sondei osciloscopului, tresă legată prin 
construcţie la masa acestuia, se leagă 
la masa montajului. De obicei această 
tresă este prevăzută cu un mic cleşte 
„crocodil”. 

8. Pe ecranul osciloscopului 
trebuie sâ se vadă un semnal 
asemănător cu cel reprezentat în 

figura 4. . 

9 Dacă totul este în regulă, se 
cuplează osciloscopul în acelaşi mod 
în colectorul tranzistorului T8. Pe 
ecranul osciloscopului trebuie să 
apară semnalul din figura 5. Acţionând 
manşa potenţiometrului de 10 kQ 
(potenţiometru liniar) din colectorul 
tranzistorului Ţ7, lungimea semnalului 
trebuie să varieze între 1,1 ms şi 2,3 
ms. In poziţia mijlocie a manşei, 
lungimea semnalului util (Tu) trebuie 
să fie de 1,7 ms. 


Reglajul lungimii semnalului 
de comandă şi sincronizare 

Se roteşte axul potenţiometrului de 
10 kn din colectorul tranzistorului T7 
până când lungimea semnalului în 
colectorul tranzistorului T8 (măsurat cu 
osciloscopul) este de 1,7 ms. 

Se solidarizează axul 
potenţiometrului cu manşa de 
comandă. Aceasta trebuie să fie 
situată în poziţia mediană. Se aduce 
manşa în una din poziţiile extreme. 
Dacă lungimea semnalului scade, 
atunci în acea poziţie extremă a 
manşei de comandă va trebui să aibă 
1,1 ms. Dacă nu se obţine această 
valoare, atunci se acţionează 
semireglabilul de 100 kn, din baza 
tranzistorului T8. 

10. In acelaşi mod se reglează şi 
etajele (monostabilele) T9-T13. 

11. In final se conectează 
osciloscopul în punctul „M” (fig. 1). 

12. Cu manşele în poziţie 
mediană L semnalul în punctul „M” 
trebuie să fie cel din fig. 6. Se va da 
mare atenţie lungimii perioadei de 
sincronizare Ts. Dacă aceasta este 
mai plică, se va mări cu 10-33 nF 
valoarea condensatorului de 100 nF 
dintre colectorul iui T6 şi baza 
tranzistorului T7. Practic, se 
conectează în paralel cu acesta un 
condensator cu valoarea cuprinsă 
între 10 şi 33 nF (după caz). 
Obţinându-se lungimea necesară a 
perioadei de sincronizare Ts, cele 


două condensatoare pot fi înlocuite cu 
un al treilea, care însumează 
capacităţile primelor două. 

Este evident că se poate cupla 
încă de la început osciloscopul în 
punctul „M", reglajele urmând să se 
facă pentru fiecare, etaj al 
decodificatoruIui în parte. In acest caz, 
metodologia descrisă mai sus ar părea 
inutilă. In practică, ea trebuie aplicată, 
însă, deoarece pot apărea defecţiuni 
în montaj: capacităţi cu valori mai mari 
•sau mai mici, lipituri incorecte, 
inversarea conexiunilor la tranzistoare, 
dezlipirea capetelor unor rezistenţe 
chimice etc. Urmărind pas cu pas 
semnalele, din etaj în etaj, 
descoperirea şi înlăturarea acestor 
defecţiuni se realizează mult mai uşor. 

13. In final, cu un servomecamsrri 
de fabricaţie industrială (Simprop, 
Sanva Graupner, Futaba etc.) se 
verifică încă o dată dacă semnalele 
generate de modulator (codificator) 
sunt corecte. 

Pentru aceasta, se introduce 
cuarţul în soclul său şi se cuplează 
servomecanismul respectiv la primul 
canal al receptorului corespondent 
(unul din receptoarele descrise în 
numerele anterioare ale revistei). Cu 
manşa emiţătorului îh poziţia de mijloc, 
echea servoului trebuie să fie pe 
poziţie mediană. Acţionând manşa 
emiţătorului pe rând în cele două poziţii 
extreme, echea servoului trebuie să o 
urmeze. Pe rând, se repetă operaţiile 
de verificare şi pentru celelalte canale. 

Emiţătorul descris în acest articol 
poate lucra cu orice receptor 
superheterodină (construit în regim de 
amator sau de fabricaţie industrială) în 
banda de 27 MHz şi cu modulaţie de 
amplitudine (MA). 

Prin intermediul redacţiei, autorul 
poate ajuta cu lămuriri suplimentare, 
aparatură de măsură, control şi reglaj 
pe cei care doresc să-şi construiască 
acest emiţător de telecomandă. 


B 

Tu 

f î,7ms , 


Ts . . 

. lOms . 

3_ 

t 




1 

H 

n 

H 

0 

H 


1 

J 

1 6,8V r 

| Fig. 6 | 


TEHNiUM - ianuarie 2000 




Transformatoarele sunt aparate bazata pe 
fenomenul inducţiă electromagnetice, construite 

cu destinaţia de a prelua energie electrică sub o 
tensiune Ui şi cu intensitatea i) şi a o reda sub 
tensiunea Uo ia curentul io. .. 


nergia preluată din circuitul 
primar se regăseşte în circuitul 
secundar în proporţie de 80- 
90%, diferenţa de 10-20% fiind 
„pierdută” sub formă de căldură sau 
câmp electromagnetic radiat în mediul 
înconjurător. Creşterea tensiunii în 
secundar faţă de primar se obţine 
întotdeauna în detrimentul intensităţii, 
care se va reduce aproximativ în 
acelaşi raport. Pentru a exprima 
cantitativ această lege de bază a 
transformatoarelor, să notăm cu N 1( 
U r , l 1 respectiv N 2 , U 2 , Io, numărul de 
spire.’tensiunea şi curentul din primar, 
respectiv din secundar (fig. 1). 
Experienţa arată că raportul dintre 
numerele de spire din primar şi din 
secundar este egal cu raportul dintre 
tensiunile respectiv Ui şi U 2 : 

_ JJ^ (raportul de 

N 2 “ U 2 transformare) 

* Dacă am neglija pierderile de 
energie din transformator, raportul 
dintre curentul în primar şi ce! din 
secundar ar fi egal cu inversul 
raportului de transformare; în practică 
însă aceste pierderi nu pot fi neglijate, 
astfel că egalitatea este doar 
aproximativă: 

ii_ k. 

U 2 ~ ii 

Randamentul transformatorului 
depinde de numeroşi factori, printre 
, care se numără calitatea şi geometria 
miezului utilizat, forma şi dimensiunile 
înfăşurărilor, diametrul conductoarelor 
folosite etc. 

In marea majoritate a situaţiilor 
practice întâlnite ae amatori, când se 
folosesc miezuri de formă E + I din 
tole de fier-siiiciu, se poate iua în 
calcul un randament de 80% (r| = 
0,80). Aceasta înseamnă că, dacă 
dorim să obţinem în circuitul secundar 
o anumită putere P 2 , va trebui să 
furnizăm primarului o putere mai 
mare, PI : 

P? 

= — = 1,25 • P 2 


In această relaţie figurează 
puterea aparentă, care se defineşte 


trebuie să funcţioneze simultan. 
Acest lucru este important de ştiut, 
deoarece putem reduce simţitor 
„ - gabaritul şi costul transformatorului, 

!e â îo d ,^e»^^rSe ă nîp a S 

■ • precedent şi presupunem că 

• a psss MM tensiunile de 12 V şi de 30 V se 

- 11 folosesc pe rând (numai una o dată, 

după necesităţi), puterea 
secundarului o vom lua egală c,u 
puterea cea mai cnare din cele două, 

ni aparate bazate pe 
Tonwgnetice, constr v. ; 

1 '■ '"UG O c) Dacă secundarul conţine o 

% ■ . , înfăşurare unică, dar cu una sau mai 

iBÎ&B H Şl B O reda SUD multe prize mediane, puterea se 

calculează luând tensiunea maximă 
(a întregii înfăşurări) şi curentul 
rrtexim ce urmează a fi debitate: 

P 9 = U? • lp 

prin produsul P ■ U • I şi se exprimă în _ . .. 

unităţi VA (volt-amper), tensiunea fiind Tensiunea maxima va fi suma 

exprimată în volţi şi curentul în tensiunilor din secţiunile delimitate de 

amperi. extremităţi şi de prizele mediane, pe 

când curentul maxim va fi acelaşi prin 
CALCULUL PUTERILOR toate.secţiunile (circuit serie). 

După ce am calculat puterea 
Primul lucru pe care trebuie să-l totală maximă P 2 pe care trebuie să o 
stabilim precis atunci când construim furnizeze > secundarul, urmează 


un transformator este destinaţia sa. calcularea 

Aceasta presupune cunoaşterea de primar 

tensiunii maxime şi a curentului ? 

maxim pe care urmează să le 
debiteze înfăşurarea secundară. Rpam 


calcularea puterii maxime absorbite 


Reamintim că am luat aici o 


practici Si " -damen.ului de 

frecvent întâlnite, şl anume: a) .;??„R oat ® d . e P. a 


perfectă a pachetului de tole etc.). 


frecvent întâlnite, şi anume: a) Srp?i>|\afnarp° at dar d npnt ? r nţ?,ţ 

secundarul cu o singură înfăşurare; b) aceasta valoare, dar pentru uzul 

secundarul cu mai multe înfăşurări constructorilor amatori este bine sa 

separate şi c) secundarul cu o singură se lase un surplus de siguranţa, 

înfăşurare, cu prize mediane. ţinând cont de exigenţele pe care 

a) Dacă fn secundar avem o le-ar impune considerarea unui 

singură înfăşurare care trebuie să randament mai mare (tole de bună 

debiteze tensiunea maximă U 2 . şi calitate, ţeserea şi strângerea 

curentul maxim l 2 , puterea perfectă a pachetului de tole etc.). 

secundarului _ _- ________ .... 

este: - --- 

Po = Uo ' io _r————_._ _ 

o) Dacă \ r~ 

secundarul C( >C> ..... 

conţine mai M v t . , — J ,1-4. "rw 

multe înfăşurări - ) - ( 

separate care *-—---——- 

trebuie să -— . — 

funcţioneze p , v w ,. :j .. 

simultan (fig. 2) | 

Fig. 1. Schema unui transformator cu cele două 
Pn secundar se înfăşurări: primară şi secundară. 

calculează .... : .... ’. Dpţ";'-,"DD 

însumând .:. . , s 

puterile parţiale 

ale înfăşură- «———- 

rilor. - ~r .; 

De exem- —--J „ 

piu, dacă se- h ?•— ‘ q 

cundarul are o p cm \ __ 

înfăşurare de v ^—--- 

12 V/2 A şi una ^ ( 0 

de 30 V/1 A, ___ / )0- % 

puterea totală ţ 

este: I - 

P2 = 12 ■ 2 + - 

+ 30 ■ 1 = 54 VA ----- 

Există şi 

situaţii speciale , ■■■■■■ .. ..... ....., . ; ....... _ 

in f a 1 ? urării e 2 * Schela unui transformator cu două înfăşurări 
secundarului ia secundar. 


Fig. 1. Schema unui transformator cu cele două 
înfăşurări: primară şi secundară. 


Fig. 2. Schema unui transformator cu două înfăşurări 
ia secundar. 


TEHNIUM - ianuarie 2000 





I A CEREREA CITITORILOR 


SECŢIUNEA MIEZULUI 

După cum s-a menţionat, pentru 
alcătuirea miezului transformatorului 
se folosesc cel mai frecvent toleie de 
tipul E + I {fig. 3). în literatura de 
Specialitate, aceste tole se clasifică, la 
rândul lor, în funcţie de anumite 
caracteristici dimensionale, existând 
nomenclatoare care uşurează mult 
alegerea tipului dorit şi calculul 
transformatorului. ■ 

in privinţa pachetului de tole, 
constructorul trebuie să cunoască 
două caracteristici esenţiale, şi anume 
secţiunea miezului şi dimensiunile 
„ferestrei” (evident, se presupune 
cunoscută natura materialului din care 
sunt confecţionate tolele, în cazul 
nostru tablă de fier-siliciu). Secţiunea 
miezului, * S, se obţine înmulţind 
grosimea c a pachetului de tole cu 
lăţimea b a benzii centrale din tola E 
(fig. 4). Exprimându-i pe c şi pe b în 
centimetri, secţiunea S rezultă în 
centimetri pătraţi. 

Cunoaşterea secţiunii este 
obligatorie, deoarece puterea maximă 
pe care o transferă (din primar în 
secundar) un transformator este 
dependentă de secţiunea miezului. 
Pentru materialele feromagnetice 
obişnuite (tablă de fier-siliciu) această 
dependenţă se poate exprima prin 
. relaţia aproximativă: 

s = Vp7 

unde S se ia în cm 2 , iar P 1 (puterea 
maximă totală din primar) în waţi sau 
în volt-amperi. 

Atunci când miezul magnetic este 
realizat din tole de calitate inferioară 
(tablă din fier sau oţel decălit), în 
relaţia precedentă se introduce un 
coeficient supraunitar de 
proporţionalitate, cu valori cuprinse 
intre 1,1 şi 1,6: 

S = (1,1 ... 1,6) 

Cealaltă caracteristică esenţială a 
miezului - fereastră - reprezintă spaţiul 
gol care rămâne, după îmbinarea 
pachetului de tole, între braţul centrai 
şi unul din braţele laterale ale 
miezului. La tole de tip E + I există . 
două ferestre egale, de o parte şi de 
cealaltă a braţului central. Acest 
spaţiu goi ai miezului va ff’ocupat de 
carcasa transformatorului, pe care se 
află înfăşurările bobinelor din primar şi 
secundar. 

Dimensiunile ferestrei se iau în 
considerare după ce s-a terminat 
calculul înfăşurărilor (numărul de spire 
şi diametrul conductoarelor), pentru a 
ne asigura că bobinele rezultate din 
calcul încap pe carcasă. Asupra 
acestui aspect vom reveni la 
momentul potrivit. 

După, ce âm stabilit secţiunea 
minimă S a miezului necesar (puterea 
,P r în primar fiind calculată anterior), 
ne vom procura pachetul de tole 
corespunzător. Trebuie să avem grijă 
ca secţiunea să nu fie în nici un caz 
mai mică decât valoarea rezultată din 
calcul; pe de altă parte, o secţiune 
mult mai mare va asigura funcţionarea 
corectă a transformatorului, dar va 

TEHNiUM * ianuarie 2000 


conduce la un gabarit sporit şi la un 
consum mai mare de conductor. 

Corectarea secţiunii se poate face 
foarte uşor, mărind sau micşorând 
adecvat grosimea pachetului de toje 
(deci numărul tolelor utilizate). In 
practică, se va căuta, pe cât posibil, 
ca forma secţiunii b x c să fie aproape 
pătrată (b « c), deoarece în acest caz 
lungimea unei spire va fi minimă 
pentru secţiunea dată. Se face astfel 
economie de conductor şi, totodată, 
se reduc pierderile de energie prin 
căderea de tensiune pe rezistenţa 
chimică a înfăşurărilor. Pe de altă 
parte, atunci când miezul procurat are 
şi carcasa gata confecţionată, 
constructorul amator îl poate folosi ca 
atare, chiar dacă secţiunea sa este cu 
20-30% mai mare decât valoarea 
calculată. 

CALCULUL ÎNFĂŞURĂRILOR 

La început s-a arătat că raportul 
tensiunilor ain primar şi din secundar, 
U 1 : Uj>, este egal cu raportul 
numărului de spire din aceste 



Fig. 3. Tole de tipul E +1. 



Fig. 4. Elementele pentru 
calculul secţiunii miezului. 


S-ar părea, la prima vedere, că 
pentru a realiza o transformare de 
tensiune de la 1^ la U 2 putem lua 
orice pereche ae valori pentru 
numărul de spire N 1 şi N 2 , respectând 
raportul dorit. In realitate lucrurile nu 
stau aşa, deoarece unui anumit 
număr de spire nu îi putem 
„încredinţa” orice valoare de tensiune. 
Mai precis, pentru un număr dat de 
spire există o limită maximă a tensiunii 
ce poate fi preluată şi transformată în 
condiţii bune de randament şi de 
siguranţă. Fără a intra în detalii 
teoretice, vom menţiona doar că 
această restricţie este impusă de 
condiţiile de magnetizare a miezului 
transformatorului (inducţia magnetică 
din .miez depinde de numărul de spire 
din înfăşurarea primară, de curentul 
care străbate această înfăşurare, de 
dimensiunile şi de calitatea miezului 
magnetic). 

Pe baza experienţei practice 
acumulate privind proiectarea şi 
exploatarea transformatoarelor, s-a 
ajuns la o relaţie empirică foarte 
simplă pentru determinarea numărului 
de spire pe volt: 


In această relaţie, S reprezintă 
secţiunea miezului (în cm 2 ), n - 
numărul de spire pe volt, iar numărul 
55 este o constantă empirică 
aproximativă care depinde de 
calitatea miezului. Constanta poate fi 
luată chiar 50 în cazul tolelor din tablă 
de fier-siliciu, având o valoare de 55- 
60 pentru materialele magnetice de 
calitate inferioară (tablă obişnuită de 
fier etc.). 

Cunoscând numărul n de spire pe 
volt pentru miezul ales, putem acum 
calcula numărul de spire din 
înfăşurările transformatorului: 

N, = N 2 = n • U 2 


Atunci când secundarul conţine 
mai multe înfăşurări separate, 
numărul de spire se calculează pentru 
fiecare tensiune în parte. De exem¬ 
plu, pentru un miez cu secţiunea 
S = 10 cm 2 , avem n =-§5_= 5,5 spire/ 
10 M 

volt. Pentru o înfăşurare secundară 
care trebuie să debiteze U> = 30 V, 
vom bobina în total N 2 = 30 x 5,5 =165 
de spire. 

Experienţa dovedeşte că în cazul 
unor înfăşurări secundare care 
debitează curenţi mari, numărul de 
spire pe volt este bine. să fie majorat 
cu 5-10% faţă de primar, pentru a 
compensa căderile de tensiune pe 
rezistenţa henulâ a conductoarelor de 
bobinaj. Fără a face din această 
observaţie o regulă generală, 
constructorul amator poate aprecia 
singur, de la caz la caz, soluţia optimă, 
pe baza experienţei personale 
acumulate. 

Următoarea etapă a calculului 
constă în stabilirea diametrului minim 
al conductoarelor de bobinaj. !n acest 
scop, se vor determina în prealabil 
valorile maxime ale curenţilor din 
primar şi din secundar. Uneori aceste 
valori se cunosc dinainte, din 
destinaţia transformatorului, alteori se 
cunosc iniţial puterile maxime 
necesare, curenţii calculându-se pe 
baza relaţiilor; 

i, -£l. i 2 =5l 
Ui ’ u 2 

De exemplu, dacă primarul 
urmează să fie alimentat de la reţea 
(Ui = 220 V) şi dacă puterea maximă 
m primar, rezultată din calculele 
precedente, este Pi = 100 W, curentul 
maxim din înfăşurarea primară va fi: 

li =109 w =0,46 A 

200 V 

(se poate aproxima la 0,5 A). 


(Continuare în nui 


'mărul viitor) 





SURSĂ 

de 

CURENT CONSTANT 

Ing. Mihai-George CODÂRNAI 

Montajul propus atenţiei cititorilor este o sursă 
reglabilă do curent constant, foarte stabilă şi uşor 
de realizat Poate fi utilizai ca încărcător de 
acumulatoare de diferim tipuri (de la curenţi de 
câteva zeci de miiiamperi până ia aproape 10 A) 
cc element do proiecţie limitativ de curent, ca 
gei erator de curent continui de caiibrare a 
şanţurilor aoaratelor magnetoelectrice etc 
- na electrică a montajului este p. ’eza i? - 
1 . ■ 


chema funcţionează pe 
principiul menţinerii, în 
toleranţe cât mai mici, a 
unei tensiuni reglabile precise, la 
bornele unui rezistor cunoscut ca 
valoare, în speţă rezistoarele 
R10 şi R11 montate în paralel, 
rezistor prin care circulă curentul 
principal. Acest curent se închide 
printr-o sarcină cuplată între 
bornele „+” şi (a se evita 
sarcinile puternic inductive).. 
Practic, curentul este prescris 
indirect prin valoarea tensiunii 
aplicate cu ajutorul 
amplificatorului operaţional Cil A 
şi a elementului de putere - 
tranzistorul MOS - pe 
rezistoarele amintite anterior. 
Avantajul major al utilizării 
tranzistorului MOS este lipsa, în 
regim static, a curentului de 
comandă în grilă (neglijabil, de 
ordinul, zecilor, cel mult al 
Câtorva sute de pA). 

Tensiunea de referinţă este 
dată de dioda Zenner 
programabilă DZP1-TL431, care 
prezintă performanţe remar¬ 
cabile ale stabilităţii cu tem¬ 
peratura, ale rezistenţei 
dinamice şi ale preciziei tensiunii 
la bornele sale; astfel, 
stabilitatea cu temperatura este 
de 50 ppm/°C, rezistenţa 
dinamică de 0,22 O, iar toleranţa 
tensiunii de ieşire nu este mai 
mare de ± 0,4% (valori tipice, 
date de catalog). 

Dacă valoarea rezistenţei pe 
care se face „menţinerea” 
tensiunii prescrise este aleasă 


de circa 0,09 ... 0,1 £1, iar 
curentul maxim admis este de 9 
A ... 10 A, atunci tensiunea 
maximă la intrarea neinversoare 
a amplificatorului operaţional nu 
va depăşi 1 V. Deoarece 
tensiunea de referinţă de ieşire a 
iyi g'Wţf diodei Zenner programabile 

TL431, în conexiunea prezen¬ 
tată, este de circa 2,5 V (2,495 V, 
^ tipic, dată de catalog), atunci 

ge CODARNAI este evidentă necesitatea 

culegerii, prin intermediul unui 

Ei*, « 

ps "c?i« P0T, iE» 

-elementul de putere MOS, T1- 
IRF540, prin rezistorul R8, Dioda 
Zenner OZ1 are rolul de protecţie 
la supratensiuni între grilă şi 
. ( ' „ sursă a tranzistorului MOS. 

Rezistorul R9 îmbunătăţeşte 

la teZ comenzP Un de a ^blocare a 
acestuia. Reacţia negativă 
. globala este închisă de la sursa 

tranzistorului MOS, prin 
rezistoarele R6 şi R7, la intrarea 
inversoare a amplificatorului 
operaţional Cil A-pM358. 

Elementele principale ale schemei sunt: 

- sursa de tensiune fixă de referinţă DZP1-TL431; 

- amplificatorul operaţional CI1A-pM358; 

- elementul comandat tranzistorul MOS de putere 
T1-IRF540; 

- rezistoarele de putere R10 şi R11 de câte 
0,18 Q/4W; 

- potenţiometrul POT 1 - 1 kQ - liniar multitură. 



TEHNIUM - ianuarie 2000 





4 4 4 




+ 


■. . 4 : 4 







4 


4 



’ 4 + 

"4. 


4 



4 


4 

lllllll 


. + r 4 


mi 
... ii 


'l 4., 

- 



, + 


4 4 4 



4- 

+ + 


+ 


■ . + 


: + 


4 

4 





4 4 



+ 

4 


4* 

4 


4 + 



4 

4 





Potenţiometrul semireglabil 
PSR1 şi grupul de rezistoare R4 
şi R5 au rolul de reducere a 
tensiunii de offset, coroborat cu 
rezistorul R3 (care face ca 
tensiunea minimă culeasă de 
cursorul potenţiometrului POŢI 
să fie mai mare de OV, circa 
10 mV). 

Din potenţiometrul semi¬ 
reglabil PSR2 se reglează cu¬ 
rentul maxim prin sarcină la 
10 A. 

Tensiunea de alimentare a 
întregului montaj este cuprinsă 
între 8 V şi 30 V. Trebuie făcută 
remarca asupra alimentării spre 
valoarea maximă şi cerinţa de 
curent din sursă: în regim de 


scurtcircuit la ieşire, 
produsul dintre 
tensiunea de 
alimentare (Ea) şi 
curentul absorbit nu 
trebuie să dep㬠
şească pţuterea ma¬ 
ximă disipabilă a 
tranzistorului, care 
este de circa 120 W 
pe radiator infinit. 
Se impune, deci, 
utilizarea, pentru 
tranzistorul MOS, a 
unui radiator disi- 
pativ de căldură 
adecvat, precum şi 
limitarea puterii disi¬ 
pate maxime sub 
100 W. Astfel, la 
tensiunea Ea = 30 V, 
curentul prescris nu 
va depăşi 3A, cu 
ieşirea în scurt¬ 
circuit => 29,7 V x 
3A = 89,1W (deşi 
tranzistorul admite 
curenţi de până la 
20 A). A nu se 
confunda cu cazul 
în care, de 
exemplu, sarcina 
este rezîştivă şi are 
valoarea de 3 Q, se 
impune un curent 
de 8 A,- iar 

tensiunea de ali¬ 
mentare, Ea, este 
de 30 V. în acest 
caz tranzistorul 
MOS disipează o 
putere P = (30V- 
- 0,8V-3H x 8A) x 
x 8A = 41,6 W. 

Câteva lucruri 
importante trebuie 
menţionate referitor 
la potenţiometrul POT 1: este 
componenta care, alături de 
sursa de referinţă şi rezistoarele 
R10 şi R11, dă stabilitatea 
curentului prescris şi, mai ales, 
precizia (rezoluţia) cu care este 
fixat acesta. Ca atare, este 
necesar a se folosi un 
potenţiometru bobinat multitură 
împreună cu mecanismul său de 
antrenare a cursorului şi indicare 
a poziţiei în care acesta se 
găseşte. De obicei, poten¬ 
ţiometru! efectuează zece rotaţii 
de la un capăt la celălalt al cursei 
sale, iar mecanismul de indicare 
cuprinde, între două diviziuni, fie 
1%, fie 2% dintr-o rotaţie 
completă (respectiv, 10 mA sau 


20 mA). Abaterea de la valoarea 
prescrisă este, în general, mai 
mică spre capătul superior al 
intervalului de curent indicat de 
mecanism. 

Reglajele montajului 

1. Reglajul de capăt, de scală 
- maximum 10 A. 

Se fixează la capăt de cursă 
potenţiometrul multitură POT 1 şi 
se scurtcircuitează ieşirile „+” şi 

cu un ampermetru digital, 
clasă de precizie mai bună de 
0,5; se ajustează poziţia 
potenţiometrului semireglabil 
PSR1 pentru ca ampermetrul să 
indice valoarea de 10 A. 

2. Reglajul de curent minim 
10 mA (sau 20 mA). 

Se fixează potenţiometrul 
multitură POT 1 la o diviziune 
peste valoarea minimă 0,01 (sau 
0,02) şi se scurtcircuitează 
ieşirile „+” şi cu un 

ampermetru digital; se.ajustează 
poziţia potenţiometrului 

semireglabil PSR2 pentru ca 
ampermetrul să indice valoarea 
de 10 mA (sau 20 mA). 

O variantă de realizare a 
desenului cablajului imprimat 
este prezentată în figurile 2, 3 şi 
4, respectiv desenul de gâurire 
văzut dinspre cablaj, desenul de 
cablaj şi desenul de amplasare a 
componentelor. Toate desenele 
sunt realizate la scara 1:1. 
Traseele reprezentate îngroşat 
trebuie acoperite cu un strat mai 
consistent de aliaj de lipire, 
pentru a se evita riscul de 
exfoliere la trecerea unor curenţi 
mari prin sarcină. 

Pentfu durate de utilizare 
scurte de până la un minut, 
montajul funcţionează ; şi la 
curenţi mai mari de 9 A. Pe 
durate mai mari şi la un curent 
de 10 A, rezistoarele R10 şi R11 
sunt suprasolicitate în putere cu 
2 W, existând posibilitatea de 
ardere a unuia dintre acestea şi 
ieşire din funcţiune a montajului. 


TEHNIUM - ianuarie 2000 










SERVICE 










SERVICE 


Având în vedere calitatea slabă a tiparului, ceea ce a făcut ca schemele 
publicate în nr. 11/1999 să nu poată fi citite, republicăm schemele solicitate 
cerând scuze cititorilor - deşi vina nu aparţine cu nimic redacţiei. 


TEHNIUM - ianuarie 2000 























j»emineu 

fecorativ 


in ca di p utt <ţi construi o imitaţie estetk ă 
de şen iii >u a şa cum vedeţi în desenele alăturate. 
Sursa dt Idi ă va fi însă nu focul de lemne, ci un 
radiator uit,- cmc mu un arzător cu gaze, de tip 
radiator, îndreptat cu faţa către încăpere. 




imensiunile din desene indică lăţimea bazei, de 
2 700 mm, şi lăţimea şemineului propriu-zis, de 
2 320 mm, dar ele pot fi reduse (după dorinţa 
constructorului, în funcţie de spaţiul încăperii) fie prin 
renunţarea la corpul din dreapta (lat de 550 mm) şi, 
deci, la ultimul stâlp (lat de 190 mm), fie prin 
reducerea proporţională a tuturor dimensiunilor. De 
asemenea, se poate renunţa la coş. 

Materialele necesare sunt: cărămidă; nisip; ipsos; 
aracetin; benzi de tablă groasă de 1 mm (sau plăci 
prefabricate din beton expandat BCA lungi de 1 390 
mm şt altele, lungi de 740 mm; trei scoabe 
ornamentale din tablă de aramă sau alamă lucrate 
după forma şi dimensiunile din desenul-detaliu; 12 
şuruburi (pentru fixarea scoabelor); tablă de fier 
groasă de 0,2-0,3 mm (pentru coş); folie de material 
plastic de mărimea suprafeţei bazei şemineului. 

Construcţia se face din lucrări de zidărie, după 
formele şi dimensiunile din desene. Realizaţi mai întâi 
platforma de pe podea (1) din cărămizi aşezate peste 
o folie din material plastic (pentru protecţia duşumelei) 
şi legate între ele cu un mortar obţinut din ipsos 1 kg, 
nisip fin 1 kg, aracetin 200 g, apă 800 ml. Peste 
piatforfmă, construiţi cei trei pereţi verticali de 
susţinere (3), tot din cărămidă. Deasupra acestor 
pereţi aşezaţi benzile de tablă groasă de 1 mm sau 
plăcile prefabricate din beton, pe cele lungi peste 
partea din stânga, iar pe celelalte în dreapta, după 
cum vedeţi în cel de-ai treilea desen, apoi alte două 


EQ 


TEHNIUM - ianuarie 2000 









CONFORT CASNIC 



n partea superioară a figurii, I, 
vedeţi că acest şezlong 
rezistent este' alcătuit din 23 
: de tipuri de' piese din material 
lemnos, plus şuruburi pentru lemn 
; şi câteva şarniere (balamale). 
Poate fi folosită cherestea de 
răşinoase sau salcâm. 

Desenele cu detalii prezintă 
amănunţit formele şi cotele tuturor 
| pieselor lemnoase, precum şi 
modul de asamblare. Se va da 
atenţie prelucrării corecte a 
capetelor pieselor care vor fi 
încastrate în altele, astfel încât 
. acestea să se întrepătrundă puţin 
forţat. Locurile de îmbinare 
(scobiturile) vor fi unse mai întâi 
cu aracetin. Este de remarcat 
; faptul că : multe dintre piese au 
forme curbate, care sunt mâi dificil 
j de realizat de către un amator 
începător, de aceea le 
recomandăm acestora să le 
• prelucreze în linii drepte, de pildă, 
pe cele numerotate (1), (2), (4) 
etc. Mobila rezultată va fi mai 
puţin ergonomică, dar va deveni 
comodă, totuşi, prin acoperirea 
spătarului şi a părţii de şezut cu 
perne lucrate din burete gros de 
40 mm, învelit în pânză de saltea 
sau stofă decorativă pentru 
mobilă. La terminarea lucrării, 
şezlongul nu va fi vopsit, ci doar 
acoperit cu nitrofac incolor. 

rânduri de cărămidă, pentru a 
realiza platforma (2). Tot potrivit 
detaliilor indicate aici ridicaţi, din 
cărămidă şi mortar, partea 
inferioară a coşului (în formă de . 
trunchi de piramidă), continuată 
(eventual) cu un corp lucrat din 
tablă subţire îndoită în formă de 
U. Fixaţi, cu şuruburi groase, cele 
trei scoabe decorative. 

Toată construcţia din cărămidă 
rămâne aparentă (la vedere), cu 
rosturile respective ale tencuielii 
din mortar uşor adâncite (scobite 
aproximativ 3 mm). 

TEHNIUM - ianuarie 2000 


în desene, corpul central 
(şemineul propriu-zis) apare 
finisat cu material lemnos 
(scândură, pal sau placaj lustruit), 
formulă care poate fi întrebuinţată 
numai atunci când în şemineu nu 
se face cald deloc, ci se introduc 
doar (în scop decorativ) lemne şi 
tăciuni între care se ascunde un 
bec electric. însă, dacă în spaţiul 
din stânga se aşază un radiator 
electric, toată construcţia va 
rămâne aparentă, doar coşul 
terminal din tablă se vopseşte 
(deşi se poate renunţa la el). 


Finisarea construcţiei se face prin 
curăţarea cărămizilor cu o perie 
de sârmă sau din pai de mătură 
(pentru spălat scândură) şi, 
eventual, prin vopsirea în alb a 
rosturilor dintre ele cu alb de zinc 
amestecat cu ipsos, aracetin şi 
puţină apă. După dorinţă, 
cărămida poate fi vopsită cu un 
amestec omogenizat obţinut din: 
praf de cărămidă 850 g, litargă 
150 g, ulei de in 1 kg. Vopseaua 
aceasta se întăreşte în trei-patru 
zile. 

m 









AUTO 


LED-ui luminează în intervalul aproximativ 
U = 7,5 - 9 V 9-10,5 V 


ensiunea ia bornele bateriei de 
acumulatoare auto - pe care 
este bine să o cunoaştem 
aproximativ în orice moment, pentru a 
nu avea surprize neplăcute la drum - 
poate fi „supravegheată” continuu, 
simplu . şi eficient cu ajutorul 
indicatorului cu LED-uri descris in cele 
ce urmează. Având un consum redus 
de curent {circa 20 mÂ), indicatorul 
poate fi lăsat în funcţiune permanent, 
bineînţeles cu excepţia cazurilor când 
maşina nu este folosită mai multe zile 
la rând. 

Varianta propusă este de tipul 
„punct” luminos, adică - spre 
deosebire de cele gen „bară” 
luminoasă - în permanenţă va ilumina 
unul singur din cele cinci LED-uri 
prevăzute,. în funcţie de domeniul în 
care se află în momentul respectiv 
tensiunea bateriei. La variaţia tensiunii 
într-un sens sau altul, „punctul” 
luminos se deplasează corespunzător, 
mai precis „fuge” spre dreapta când 
tensiunea creşte, respectiv spre 
stânga când tensiunea scade. 

Pentru o baterie auto cu tensiunea 
nominală de 12 V (şi cu tensiunea 
maximă de circa 14,4 V), putem alege 
ca plajă totală de interes pentru 
indicator intervalul aproximativ 7,5 V- 
15 V, pe care îl împărţim în cinci 
domenii distincte de indicare, fiecăruia 
fiindu-i afectat un LED, astfel: 7,5 V-9 V 
(LED1); 9 V-10,5 V (LED2J- 10,5 V-12 

V (LED3); 12 V-13,5 V (LED4) şi 13,5 
V- 1 5 V (LED 5). Această divizare se 
realizează cu ajutorul diodelor D*, Dl - 
D8, conectate în serie cu ultima celulă 
de indicare, R9 + LED5, la bornele 
acumulatorului. Prima diodă (D*) este 
o diodă Zenner sau un grup serie de 
diode de referinţă în direct, având o 
cădere de tensiune internă de circa 5,8 

V la un curent de 20 mA. D1-D8 sunt 
diode redresoare cu siliciu (1N40D1- 
1N4007), sortate pentru o cădere de 
tensiune de circa 1,5 V per pereche, la 
acelaşi curent de 20 mA. în partea de 
deasupra schemei sunt indicate (cu 
săgeţi punctate) tensiunile maxime, 
pentru U * 15 V, în punctele 
intermediare A, B, C, D şi E ale 
divizorului, iar jos, sub fiecare celulă de 
indicare este notat domeniul 
aproximativ al tensiunii U pentru care 


(în care) va ilumina LED-ul respectiv. 

Culorile celor cinci LED-uri nu au 
fost alese întâmplător: pentru starea 
de încărcare a bateriei foarte bună 
(LED5) şi bună (LED4) s-a ales 
culoarea verde, situaţia intermediară 
de atenţionare (LED3) a fost marcată 
prin galben, iar cazurile de avarie 
(LED2 şi LtDI) prin roşu. Desigur, 
interpretarea este orientativă şi chiar 
discutabilă în ceea ce priveşte limitele 
de demarcaţie intre starea 
„acceptabilă” şi cea .„neacceptabilă” a 
bateriei. Oricum, informaţia în sine 
este deosebit de utilă - începând chiar 
de la acţionarea demarorutui.când 
indicatorul ne poate avertiza; asupra 
pericolului de a rămâne „In pană” de 
curent. 

Pentru a Urmări funcţionarea 
montajului, să presupunem că pe 
diodele din divizor avem căderile de 
tensiune menţionate anterior. Atunci 
când tensiunea U a bateriei este peste 
13,5 V, căderea totală pe grupul D*, 
D1-D8 va fi de circa 5,8 V + 8 x 0,75 V 
= 11,8 V, diferenţa fiind aplicată celulei 
R9 + LED5. Astfel, LED5 va ilumina cu 
atât mai intens cu cât U este mai mare, 
stingându-se practic complet în 
vecinătatea pragului U = 13,5 V. 
Celelalte patru LED-uri ■ ■ sunt 
comandate fiecare de câte un 
tranzistor (TI, T3, T5, respectiv T7) 
polarizat în conducţie de saturaţie prin 
câte o rezistenţă de bază (R1,.R3, R5, 
respectiv R7). Fiecare din aceste patru 
LED-uri se va aprinde, deci, automat în 
momentul în.care tensiunea U atinge 
pragul inferior al domeniului respectiv, 
in creştere fiind. Problema se complică 
puţin la stingerea acestor LED-uri, 
motiv pentru care fiecare celulă 
indicatoare a fost echipată cu câte un 
al doilea tranzistor (T2, T4, T6, T8), cu 
menirea de a-l bloca pe primul atunci 
Când tensiunea U, în creştere, a atins 
pragul superior al domeniului 
respectiv. In acest scop, cele patru 
tranzistoare de blocare sunt prevăzute 
cu câte Un divizor ajustabil de 
polarizare a bazei (trimerele PI, P2, 
P3, respectiv P4), alimentat din 
căderea de tensiune pe următorul 
dublet de diode (D1-D2, D3-D4, D5- 
D6, respectiv D7-D8). 

Singura problemă rămâne, deci, 


ajustarea polarizării lui T2, T4, T6 şi T8 
pentru stingerea automată a LED-ului 
aferent atunci când tensiunea U, în 
creştere, depăşeşte pragul superior al 
domeniului respectiv. Precizăm „U în 
creştere” pentru că la scăderea 
tensiunii U, LED-urile se sting automat, 
de la dreapta spre stânga, din cauza 
căderilor de tensiune pe dubleţii de 
diode. 

Pentru aceste reglaje avem nevoie 
de o sursă de tensiune continuă 
reglabilă fin în plaja 7,5 V-15 V, un 
voltmetru adecvat conectat la bornele 
ei şi puţină... răbdare. Iniţial poziţionăm 
cele patru trimere cd cursoarele în 
extremitatea stângă (scurtcircuit bază- 
emitor la cele patru tranzistoare de 
blocare). Apoi alimentăm montajul qu 
sursa reglabilă, pusă iniţial pe 7,5 VJn 
această situaţie LED1 trebuie să 
ilumineze slab (să „înceapă” să 
ilumineze), celelalte patru fiind, 
evident, stinse complet. Dacă LED.î nu 
începe, totuşi, să ilumineze, corşctăm 
fin căderea de tensiune pe dioda D* 
(eventual sortăm alt exempîâbâlti 
combinaţie serie). După acest prim 
pas creştem foarte puţin tensiuneaM-şl 
ne asigurăm că LED1 iluminează 
normat. Creştem în continuare 
tensiunea U până la pragul de circa 9 
V, urmărind atent momentul îo care 
LED2 începe şi el să ilumineze. In acel 
moment ajustăm fin trimerul Pi astfel 
ca simultan cu aprinderea lui LED2 să 
se producă - într-o plajă foarte îngustă 
de tensiune - stingerea lui LtDI, 
Operaţia se continuă în mod similar 
pană la ajustarea ultimului trimer, P4, 
după care se fac probe de 
aprindere/stirtgere variind tensiunea U 
în întreaga plajă, în ambele sensuri. 
Este posibil să fie necesare mici 
retuşuri sau chiar să se impună 
reluarea da capo a tuturor reglajelor. 

Montajul definitivat se introduce 
îhţr-o cutiuţă izolatoare, prevâzută cu 
găuri de aerisire, care se instalează la 
bordul maşinii, în loc uşor vizibil. 
Capsulele LED-urilor se „înfig” - cât 
mai apropiate una de alta - în peretele 
frontal al cutiuţei, care va fi - de 
preferinţă din material plastic negru. 
Se recomandă să se utilizeze LED-uri 
de 20 mA, cu capsula circulară. 

TEHNIUM - ianuarie 2000 












AUTO 



Mihai STRATULAT 


| , In conformitate cu Ordinu^f/Hffisterulul Transporturilor 
I nk 353 din 1992, pentru a puîeă'fi menţinute în circulaţie t 
\autovehlculele şi remorcile âcesiora trebuie $ă fie 
Jrfsţpectate tehnic cu o periodicitate de cei mult şase luni 
[pentru autoturismele folosite ca taximetre, microbuze, 
autobuze şi auîovehiculele-şcoaM (clasa i); automobilele 
Utilitare, mixte , specializate şi _ speciale, autoremgrcile 
acestora , a masa totală maximă autorizată mai mare de 
•Si i ' tmie t precun i şi I fia Jioaf&ie rutiere şi remorcile acestora 
(da a aii-a) trebui® să fie sdpusă Inspecţiilor periodice cei 
pi ţi i dată pe an ; ia cel mult doi ani trebuie să fm 
inspectare tehnic autoturismele, autorulotele, moto - 
'eijietc'i i icpedele şi mtmrcîie acestora, precum şi 

bJar ' , au 

imh -n mimă ai itodzată mal misă. de 3,5 tone (clasa a iii-a). 


* ]T" ermenul pentru efectuarea primei 
* r inspecţii tehnice se socoteşte de ia 
■ -- data primei înmatriculări, 
următoarea inspecţie urmând a fi 
efectuată ţinându-se seama de data celei 
precedente. Autovehiculele din clasa i se 
supun primei inspecţii tehnice periodice 
dtipă un an dacă la data înmatriculării aii 
fost noi. 

Operaţiunile de inspecţie tehnică 
periodică se execută în staţii autorizate, iar 
beneficiarii trebuie să fie atenţi la 
efectuarea lor, deoarece au fost cazuri în 
cată diferite ateliere au efectuat verificări şi 
âu 'eliberat adeverinţe fără a fi atestate. 
Atelierele autorizate de Registrul Auto 
Rornân au o dotare strict determinată, 
personal a cărui competenţă a fost 
minuţios verificată şi folosesc o tehnologie 
tipică pentru aceste operaţiuni, care se fac 
fără; demontarea subansambluriior 
vehiculului. Rolul acestor inspecţii este de 
a constata dacă autovehiculul corespunde 
din punctul de vedere ai siguranţei 
circulaţiei şi al protecţiei mediului, nefiind 
un pericol stradal. 

'. Cei care se prezintă la inspecţiile 
tehnice periodice mai trebuie şă ştie că 
este necesar ca vehiculul să fie curat, cu 
dotările complete, inclusiv triunghiul de 
avarie, trusa medicală şi centurile de 
siguranţă omologate. 

c Vom începe prin a expune planul de 
operaţiuni care se execută în mod 
obligatoriu la clasa I, care cuprinde 
motocicletele, mopedele şi remorcile 
acestora, atrăgând atenţia celor ce 
urmează să se prezinte la atelierele 

TEHNIUM - ianuarie 2000 


autorizate să efectueze inspecţii tehnice 
periodice asupra defecţiunilor care pot 
face ca autovehiculele să fie respinse, Cu 
(a) au fost notate defecţiunile care trebuie 
să fie remediate imediat, iar cu (b) cete 
care pot fi înlăturate după 30 de zile. 

Motorul: Pierderi de benzină (a). 
Pierderi de ulei; fixare defectuoasă a 
elementelor care compun traseul de 
evacuare a gazelor, deformări importante 
ale acestor elemente, neetanşeitatea 
circuitului de evacuare (b). Lipsa unor 
componente din sistemul de evacuare a 
gazelor (a). Suporturile motorului fisurate 
(a) sau strânse incorect pe cadru (b); 
anexe ale motorului prost fixate (b). 

Cadru: Fisuri ale elementelor cadrului 

(a) . Fixarea defectuoasă a dispozitivului 
de cuplare pentru remorcă sau folosirea 
unui dispozitiv neomologat, fisurat sau cu 
deformări importante ţa). Deformări ale 
cadrului şi strângeri defectuoase (b). Lipsa 
cricului (a) sau funcţionarea ori fixarea lui 
defectuoasă (b). 

Furca din faţă: Fisuri ale coloanelor 
furcii (a) ori joc anormal al furcii în cadru 

(b) . 

Bascula din spate; Fixarea 
defectuoasă a basculei sau fisuri aie 
cadrului ei (a). Jocuri anormale în 
articulaţii sau bucşe uzate (b). 

Transmisia: Schimbarea dificilă a 
treptelor de viteză sau blocarea într-o 
treaptă (b). 

Roţile: J ante fisurate, tăieturi profunde 
pe banda de rulare sau pe flancuri, 
anvelope de dimensiuni 

necorespunzătoare, prinderea incorectă a 



roţilor, joc anormal al rulmenţilor de roată, 
blocarea roţilor la încercarea de rotire 
liberă, uzura neuniformă a anvelopelor, 
precum şi adâncimi mai mici de 1 mm ale 
profilului (â). Jante deformate sau sudate, 
spiţe deteriorate sau lipsă şr presiune 
necorespunzătoare în pneuri (b). 

Suspensia: Amortizoare lipsă (a), 
ineficiente, cu pierderi de lichid sau fixate 
defectuos; bucşe uzate, suporturi slăbite şi 
articulaţii cu joc excesiv (b). 

Frânele: Cabluri, conducte sau 
furtunuri deteriorate, cu urme de frecare 
prin contactul cu alte organe sau 
improvizate; lipsă sau pierderi aie lichidului 
de frână; frâne cu eficacitate redusă (a). 

Instalaţia electrică: Lipsa ori ieşirea 
din funcţiune a claxonului, a luminilor de 
drum, a celor de întâlnire, de poziţie, de 
frânare, de semnalizare, de iluminare a 
numărului de înmatriculare, de semnalare 
a gabaritului ori lipsa catadioptrului (a). 
Fixarea incorectă a elementelor instalaţiei 
electrice, a organelor de iluminare şi 
semnalizare; cablaj cu deteriorări sau 
reparaţii improprii; lipsa sau funcţionarea 
defectuoasă a luminilor de drum, de 
întâlnire, de poziţie, de frânare, de 
semnalizare, de iluminare a numărului de 
înmatriculare, de gabarit, geamuri 
dispersoare lipsă, sparte, de culoare 
nereguiamentară, neomologate sau 
improvizate, abateri de la prescripţiile 
privitoare la luminile de drum şi de întâlnire 
(poziţionare, puterea becurilor, culoare), 
scurgeri de lichid din bateria de 
acumulatoare (b). 

Ataşul: Fisuri ori fixarea defectuoasă a 
cadrului (a)* Fixarea defectuoasă a 
banchetei, deformări (b). 

Diverse: Lipsa oglinzilor retrovizoare, 
placa numărului de înmatriculare 
deteriorată sau montată în poziţie 
incorectă (a). Coroziuni avansate şi 
deformări importante aie elementelor de 
cadru, aripilor, ataşului (b). 

în încheiere, trebuie atrasă atenţia 
celor interesaţi că nu se acordă viză de 
inspecţie dacă se constată neeoncordanţe 
între înscrisurile de pe vehicul şi datele din 
certificatul de înmatriculare, dacă există 
dovezi de modificare a seriilor, când 
plăcuţele de identificare sunt prinse cu 
şuruburi, situaţii care trebuie să fie 
remediate după cel mult 30 de zile, 
operaţiunile făcându-se prin Registrul Auto 
Român şi Serviciul de Circulaţie din cadrul 
poliţiei locale. 

în numerele viitoare vom pune la 
dispoziţia cititorilor cadrul general în care se 
fac inspecţiile periodice pentru vehiculele 
din celelalte două clase, a ll-a şi a lll-a. 





(„smart caras”) mn 

Ing. Nicolae SFETCU 


(Urmare din numărul 11/1999) 

4.2. Autentificarea în sistem 
Kerberos 

într-un mediu deschis distribuit 
computerizat (MDC), o staţie de lucru 
nu poate fi de încredere în cazul 
identificării utilizatorilor săi, deoarece 
staţia de lucru nu poate, fi localizată 
într-un mediu bine controlat şi poate fi 
departe de serverul central. Un 
utilizator poate fi un intrus care poate 
încerca să atace sistemul sau poate 
pretinde că este altcineva, pentru a 
extrage din sistem informaţii la care 
nu este îndreptăţit. Pentru a proteja 
sistemul de atacuri prin reţea la 
distanţă, trebuie să Se ia în 
considerare un mod specific de 
autentificare, 

Kerberos este unul dintre 
sistemele care asigură servicii de 
autentificare' de nivelul trei de 
încredere pentru utilizatori pe un 
mediu distribuit pe reţea. In principiu, 
când un utilizator sau un client solicită 
un acces la un serviciu particular de la 
un server, el/ea trebuie să obţină un 
tichet sau un cont de la serverul de 
autentificare Kerberos (SA). 
Utilizatorul prezintă atunci contul 
serverului de eliberare a tichetelor. 
Rezultă că utilizatorul poate solicita 
serviciul folosind tichetul serverului. 
Figura 3 descrie acest protocol de 
autentificare. 

Având acest protocol, serverul 
poate fi securizat, oferind servicii 
clientului, corect, care este îndreptăţit 
să aibă acces. Aceasta pentru că 
Kerberos a considerat că numai 
utilizatorul corect poate folosi contul, 
ceilalţi neavând parola pentru a-l 
descifra. Rezultă că un utilizator poate 
folosi contul altuia. Deci, utilizatorul nu 
poate fi autentificat în etapa iniţială. 

Astfel, o persoană poate obţine 
contul altui utilizator şi poate realiza 
un atac off-line dacă descoperă 
parola, tichetul fiind securizat numai 
de parolă. Această vulnerabilitate a 
securităţii Kerberos este scoasă în 
evidenţă de Mark şi Gary (1995) 
îhtr-una din lucrările lor; „Integrating 
Smart Cârd Into Authentication 
Sysţems”. 

In studiul lor, ei şi-au propus să 
integreze CEP în sistemul Kerberos 
pentru a rezolva această problemă. 
Se propun şase scheme diferite, 
întreaga idee este de a mări 
autentificarea securităţii Kerberos 
autentificând utilizatorul direct la 


început şi înainte de eliberarea 
tichetului, astfel încât un utilizator nu 
poaţe avea tichetul altuia. 

In concluzie, modelul menţionat 
aici demonstrează cum tehnologia 
CEP poate asigura procedural un 
sistem. 

4.3. Controlul de acces la sistemul 
de operare 

Controlul de acces este una dintre 
utilizările importante ale tehnologiei 
CEP. în această secţiune vom veaea 
cum să controlăm accesul unui sistem 
de operare într-un computer personal 
folosind CEP. Ideea originală aparţine 
lui Paul şi Lance, fiind prezentată în 
lucrarea lor „BUS: A Smartcard 
Protected Operating System”, 1994. 

Caracteristica de unic utilizator a 
computerelor personale implică lipsa 
protecţiei de securitate, în special în 
zone ale sistemului precum sectorul 
de bootare al unui hard disk sau 
floppy. Acestea pot fi modificate de 
oricine fără protecţie, rezultând 
posibilitate^ infecţiei cu un virus de 
computer. în prezent, un computer 
personal este suficient de puternic 
pentru a lua locul minicomputerelor şi 
a se comporta ca un server de reţea, 
dar natura sa de unic utilizator nu s-a 
schimbat, şi aceasta a făcut. ca 
problema să se agraveze. 

Paul şi Lance au introdus un 
sistem de verificare a integrităţii ia 
bootare (SVIB), care foloseşte 
tehnologia CEP pentru a proteja 
sistemul de operare. Ideea de bază 
este aceea conform căreia 
computerul-gazdă este de fapt bootat 
de pe un CfcP sau necesită informaţii 
critice de la cartelă pentru a completa 
secvenţa de bootare. Deci, chiar dacă 
un atacator poate accesa nivelul fizic 
la un hardware, este imposibil de 
menţinut integritatea sistemului. 

CEP solicită autentificarea 
utilizatorului înainte de accesarea 
datelor. In timpul punerii în funcţiune a 
sistemului, două autentificări trebuie 
acceptate înainte de completarea 
secvenţei de bootare. La început, 
utilizatorul este autentificat cu ajutorul 
unei parole. Apoi este autentificată 
cartela prin verificarea corespon¬ 
denţei dintre utilizator şi datele de pe 
cartelă. După ce ambele au 
corespuns, calculatorul citeşte 
informaţiile sectorului de bootare de la 
CEP şi completează secvenţa de 
bootare. Atunci PC-ul operează 
normal. 


CEP poate, de asemenea, să 
stocheze toate dâtele critice şi 
programele executabile. Aceasta se ; 
foloseşte împotriva virusării prin 
validareâ integrităţii fişierelor, mai 
eficient decât prin scanarea după 
( semnăturile viruşilor cunoscuţi. In 
generai, folosirea CEP în acest caz 
sporeşte securitatea computerului, 
utilizând posibilităţile de procesare şi 
stocare ale CEP. 

5. ATACURILE ASUPRA CEP 

După cum s-a văzut, CEP pare a 
fi un instrument superior pentru 
creşterea securităţii de sistem şi 
asigurarea unei zone de stocare de 
securitate. Una dintre caracteristicile 
securităţii asigurate de majoritatea 
sistemelor de operare ale CEP, care 
nu este menţionată în această 
lucrare, o reprezintă facilităţile 
criptografice. Ele asigură încriptarea şi . 
decriptarea datelor pentru cartelă; 
unele pot chiar fi folosite pentru a . 
produce chei criptografice. 

Secretul algoritmului criptografic, 
cheile stocate şi controlul de acces din 
interiorul CEP au devenit ţintele, 
atacatorilor. Astăzi multe companii şi ■ 
criptografi pretind a fi capabili să 
spargă CEP şi microcontrolerul său. 
Unii dintre ei realizează atacuri logice 
nedistructive, alţii atacă fizic cartela, în 
timp ce a treia categorie doar îşi 
demonstrează succesul prin 
dezvoltări teoretice. 

Vom revedea pe,scurt primele 
două categorii şi vom examina cum 
sunt obţinute atacurile. A treia 
modalitate, întrucât atacurile sunt 
teoretice şi legate de o mulţime de- 
calcule şi formule matematice 
complicate care sunt în afara scopului 
acestei lucrări, nu este discutată aici. 

5. 1. Atacurile logice 

întrucât toate componentele 
cheilor CEP sunt stocate în memoria 
programabilă numai pentru citit, cu 
ştergere electrică (EEPROM), şi 
datorită faptului că EEPROM poate fi 
afectat de voltaje şi temperaturi 
neobişnuite, informaţiile pot fi captate 
ridicând sau scăzând tensiunea cje 
alimentare a microcontroleruiui. în 
raportul „Tamper Resistance - A 
Cautionary Note” de Rose şi Mârkus 
(1996) sunt revăzute diferite exemple 
de atacuri asupra microcontroleruiui 
CEP prin variaţia tensiunii. 

De exemplu, un atac puţin 
cunoscut al microcontroleruiui 
PIC16C84 este acela că bitul de 
securitate al controlerului poate fi 
şters cu ştergerea memoriei, 
ridicându-se tensiunea V cc la Vpp - 
0,5 V. Un atac asupra procesorului de 
securitate DS5000 este un alt 
exemplu. O scurtă cădere de tensiune 
poate determina câteodată căderea 
protecţiei fără să şteargă datele. 
Tensiunea scăzută poate facilita şi 
alte atacuri, tot aşa cum un generator 









TEHNICĂ Şl PERFORMANŢE 


de semnale stocastice analogic folosit 
pentru a crea chei criptografice va 
produce o „eliberare” a aproape 
tuturor „1 "-urilor când tensiunea de 
alimentare este scăzută uşor. 

Din aceste motive, unele 
procesoare de securitate au imple¬ 
mentaţi senzori care declanşează o 
alarmă când există schimbări în 
mediii. Cu toate acestea, respectivii 
senzori declanşează întotdeauna 
alarmă falsă, datorită existenţei 
fluctuaţiei în momentul în care cartela 
este încărcată şi circuitul se stabileşte. 
Aşadar, această metodă nu este 
folosită frecvent. 

5.2. Atacurile fizice 

Atacurjle fizice sunt foarte 
obişnuite. înainte ca acest fel de atac 
să poată fi realizat, cipul circuitului 
trebuie să poată fie îndepărtat din 
cartela de plastic. Aceasta se poate 
face prin folosirea unui cuţit ascuţit 
pentru a tăia plasticul din spatele 
modulului de cip până când răşina 
epoxidică devine vizibilă. Apoi răşina 
poate fi dizolvată ca câteva picături de 
acid azotic fumans (> 98% HNO 3 ). 
Acidul şi răşina pot fi spălate prin 
agitarea cartelei în acetonă până când 
suprafaţa de siliciu este expusă 
complet. Apoi cipul poate fi examinat şi 
atacat direct. 

La Laboratorul „Cavendish” din 
Cambridge este dezvoltată o tehnică 
specifică ingineriei inverse („reverse 
engineering’j pentru eipurile circuitelor. 
Configuraţia şi funcţionarea cipului pot 
fi identificate folosindu-se această 
tehnică. De asemenea, pentru a 
obsen/a cipul se poate folosi o altă 
tehnică dezvoltată de IBM. Astfel se 
pot afla secretele pe care le ascunde. 

Există diferite modalităţi de a 
realiza atacuri fizice. De exemplu, 
ştergerea bitului cheii de securitate prin 
concentrarea radiaţiei UV pe 
EEPROM, verificând operaţiunea 
circuitului folosind microsonde 
indicatoare sau microscoape cu freză 
laser pentru a explora chipul etc. Cu 
toate acestea, toate aceste tipuri de 
atac' sunt disponibile numai în 
laboratoare bine dotate, costurile 
asociate fiind considerabil de mari. 

6 . CONCLUZII 

în această lucrare au fost discutate 
structura fizică şi logică a CEP şi 
controlul de acces de securitate 
corespondent. Se crede că CEP oferă 
mai multă securitate decât celelalte 
tipuri de depozite de informaţii şi 
tranzacţii. Ba chiar mai mult, aplicaţiile 
cu tehnologiile CEP sunt ilustrative, 
ceea ce demonstrează că CEP este 
una dintre cele mai bune soluţii pentru 
a asigura şi a spori sistemul de 
securitate şi integritate. 

La sfârşitul acestui articol sunt 
trecute în revistă, de asemenea, şi 
tehnicile de atac asupra CEP. 
Posibilitatea acestor atacuri nu 

TEHNIUM - ianuarie 2000 


2. Tichet pentru SET 3. Solicitare de tichet server 


1. Solicitare 
de tichet SET 


Server de 
autentificar 
e Kerberos 


□ 


4. Tichet 
pentru server 


Server de 
eliberare 
tichet (SET) 




5. Solicitare 


-1 de servicii 

.. 

J 1 



Utilizator/Client 


Server de 
aplicaţii 


Fig. 3 Protocolul de autentificare Kerberos 
(sursa: Jennifer & Clifford & Jeffrey, 1988 


înseamnă că CEP nu este sigur. Este 
important de înţeles că atacul împotriva 
sistemului de securitate nu este nimic 
nou sau unic. Orice sisteme sau 
tehnologii pretinzând securitate 100 % 
sunt iresponsabile. Principala verificare 
a securităţii sistemelor se bazează pe 
îndeplinirea de către sistem a cerinţelor 
nivelului de securitate. 

Mai mult, majoritatea atacurilor 
disponibile astăzi sunt clasificate în trei 
clase de atacuri, ceea ce înseamnă că 
costurile asociate cu spargerea 
sistemului sunt de departe mai mari 
decât costul sistemului însuşi sau că 
atacatorul trebuie să piardă mult prea 
mult timp pentru a putea sparge o 
singură tranzacţie. Cum tehnologia 
avansează repede, executanţii îşi 
actualizează şi îşi sporesc produsele 
constant. Aşadar, îndată ce hackerii 
găsesc metode de a sparge sistemul, 
problemele pot fi rezolvate doar prin- 
tr-o pouă generaţie de tehnologie. 

în final, se poate conchide că CEP 
este un dispozitiv sigur. Este un loc 
sigur pentru a stoca informaţii 
valoroase, bum ar fi coduri personale, 
numere de conturi şi date personale 
valoroase, precum informaţiile bio- 
metrice. CEP este, de asemenea, şi un 
loc sigur pentru procese off-line, 
respectiv încriptarea şi decriptarea 
codurilor personale. CEP poate fi o 
soluţie pentru problemele de securitate 
din lumea modernă. 

7. BIBLIOGRAFIE 

• Anderson R. & Kuhn M. 

(1996), Tamper Resistance - A 
Cautionary Note, Computer 
Laboratory, Cambridge University, 
and Department of Computer 
Sciences, Purdue University 

• Cârd Europe UK (1996), Smart 
Cârd Technology Background Paper, 
Internet WWW page at URL: 
<http://www.gold.net/users/ct96/rep1. 
htm> (21 Mar. 1997) 

• CASCADE (1994), Chip 
Architecture for Smart Cards and 
Secure Portable Devices, Internet 
WWW page at URL: 
<http://www.dice.ucl.ac. 


be/~d he m/cascade/cascade. 
html> (24. Mar. 1997) 

• Clark P. & Hoffman L. (1994), 
BITS: A Smartcard Protected 
Operating System, Communications 
ofthe ACM, 37, 11, pp 66-70 

• Krueger J. & Schloss R. (1997), 
Facing the Smart Cârd Security Issue, 
Internet WWW page at URL: 
<http://www. smartcrd.com/info/ 
more/serurity.htm> (24 Mar. 1997) 

• Looi M. & Gaskell G. (1995), 
Integrating Smart Cards' Into 
Authentication Systems, School of 
Data Communications, Queensiand 
University of Technology, and Co¬ 
operative Research Centre for 
Distributed Systems Technology 

• Looi M. & Cohen F. & Bgey G. 
(1992), A Smart Cârd Programming 
Environment for Authentication 
Applications, Information Security 
Research Center, Queensiand 
University of Technology, and ASP, 
Pittsburgn, USA 

• Matsumoto T. & Zheng Y. 

(1996), Breaking Smart Cârd 
Implementation of EIGamal Signature 
and Its Variants, Yokohama National 
University, and Monash University 

• Peyret P. (1995), Which Smart 
Cârd technology will you heed to ride 
the Information Highway safely? Head 
of Research & Development, 
Gemplus Corporation 

• Philips DX Smart Cârd 
Reference Manual (1995), Philips 
Electronics N.V., France 

• Schiller, J. & Steiner J. & 
Neuman C. (1988), Kerberos: An 
Authentication Service for Open 
NetWork Systems, Dallas, Texas, 
Usenix Winter Conference 

• Schumberger Limited (1996), 
Advantages, Smart Cards: Inherent 
Advantages, Internet WWW page at 
URL: <http://www.slb.com/et/inherent 
_advantage.html> (24 Mar. 1997) 

(Adaptare şi traducere după un 
articol publcat pe Internet la adresa: 
http://home.hkstar.com/~alanchan/pa 
pers/smartCardSecuritv/) 

m 






Mulţumim tuturor ceior care ne-au felicitat cu prilejul aniversării a 
30 de ani de apariţie a revistei TEHNIUM. 

La rândul nostru urăm acum, la început de an, colaboratorilor şi 
cititorilor multă sănătate, împliniri şi succese în activităţile pe care le 
desfăşoară! 

v - La mulţi ani! > 


Pentru a veni în sprijinul celor 
care solicită diverse scheme, adrese 
ori piese, publicăm începând cu 
acest număr o rubrică specială, care 
- sperăm - se va bucura de o mare 
audienţă în rândul cititorilor. 

Redacţia nu îşi asumă nici o 
răspundere privind aspectele 
materiale ale ofertelor. 
Recomandăm cititorilor să 
stabilească reciproc condiţiile în 
care se fac ofertele la solicitări. 

• IUGA COSTEL. Comuna 
Ciocăneşti, str. Moiseşti, jud. 


Dâmboviţa, cod 8121, solicită 
schemele TV color PHILIPS şi 
CROMATIC. 

• CSEREI MARTON. Comuna 
Suatu, str. Arancuţii nr. 588, jud. 
Cluj, cod 3416, solicită schema de 
utilizare a circuitului integrat STK 
1060 şi caracteristicile acestuia. 

• TRIFAN LUCIAN. 2158 
Poiana Câmpina, str. Centru, bloc 
31, ap. 6, jud. Prahova, solicită 
schemele radioreceptoarelor 
BUCUR 1,2,6,7 şi GLORIA cât şi a 
TV'color CaRAâTZ 


• STAIU ALEXANDRU MARI- 
NEL - 0500 Slatina, bloc GA5C, 
sc. A, Aleea Viorelelor, iud. Olt. 

Nu publicăm scheme şi 
construcţii preluate din alte reviste 
sau din cărţi. Aşteptăm propuneri 
de lucrări originale, care yă 
aparţin. _ ’ 

• DRAGAN FLORIN - 8735 
Năvodari, str. Albinelor nr. 6, bloc 
15, sc. C, ap. 26, jud. Constanţa. 

Vă număraţi printre numeroşii 
cititori care ne solicită să publicăm 
Un ABC al electronicii şi pagini cu 
construcţii şi montaje pentru 
electroniştii începători. Deocam¬ 
dată,spaţiul nu ne permite acest 
lucru, dar vom găsi soluţii pentru a 
Vr ăspunde acestor solicitări. _ 


• TRIFAN LUCIAN - elev clasa a 
Xll-a, Grupul şcolar industrial 
energetic din Câmpina, jud. 
Prahova. „Am urmărit cu deosebit 
interes schemele şi îndrumările 
dumneavoastră pe parcursul 
revistelor apărute şi sunt deplin 
mulţumit de calitatea lor (det# 
constructive, prezentare). în 
măsura posibilităţilor ar fi foarte 
bine dacă revista TEHNIUM’70 
INTERNATIONAL ar apărea 
bilunar şi ar avea în cuprinsul ei şi 
un mic catalog C.l. ca de exemplu 
TDA 2005, TA 7769P, ŢBA 810 etc.” 

Mulţumim pentru aprecieri şi 
propuneri. Vom ţine seama de ele 
în alcătuirea sumarelor viitoare. ) 


• CERBU MOISE - 1611 - Topleţ nr. 100. jud. Caraş-Severin, 
solicită contra cost numerele 1 /1970, 7/1986, 4 şi 6/1992, 2 şi 10/1993, 
V 8-9/1994, 7,,8-9, 10-11 şi 12/1995, 1/1997. J 


Revista este deschisă oricărui cititor, singurul criteriu pentru 
publicare fiind calitatea articolului. 

Colaboratorii sunt rugaţi să ne trimită materialele numai 
dactilografiate, însoţite de indicaţii bibliografice complete (autor, titlu, 
editură, an etc.) şi ilustraţii corespunzătoare (desen în tuş negru şi, 
dacă se poate, fotografii de ansamblu sau detalii). 

Pentru ca autorii să-şi primească drepturile băneşti integrale, 
colaborările vor fi însoţite de adresă şi telefon. 

Manuscrisele nepublicate nu se restituie. 

Răspunderea pentru afirmaţiile, soluţiile şi recomandările publicate 
previn integral autorilor respectivi. > 


TEHNIUM 

International 70 

Rşvistă pentru constructorii amatori 
Fondată în anul 1970 
Serie nouă, Nr. 327 
IANUARIE 2000 

, Editor 

Presa Naţională SA 
Piaţa Presei Libere Nr. 1, Bucureşti 

Redactor şef 

Ing. loan VOICU 

Redactor 

Horia Aramă 

* Control ştiinţific şi tehnic 

Ing. Mihai-George Codârnai 

ing. Emil Marian ! 

Fiz. Alexandru Mărculescu 
Ing. Cristian Ivanciovici 

Corespondenţi în străinătate 

C. Popescu - S.U.A. 

S. Lozneanu - israel 
G. Rotman- Germania 
N. Turuţă & V. Rusu - Republica 
Moldova 

G. Bonihady - Ungaria 

Redacţia; Piaţa Presei Libere Nr. 1 
Casa Presei Corp C, etaj 1, 
camera 119, Telefon: 2240067, 
interior: 1444 

Telefon direct: 2221916; 2243822 
Fax: 2224832; 2243631 

Corespondenţă 

Revista TEHNIUM 
Piaţa Presei Libere Nr. 1 
Căsuţa Poştală 68, Bucureşti - 33 

Difuzare 

Telefon: 224 00 67/1117 

Abonamente 
la orice oficiu poştal 
(Nr. 4120 din Catalogul Presei 
Române) 

Colaborări cu redacţiile din străinătate 

Amaterske Radio (Cehia), Elektor & Funk 
Amateur (Germania) , Horizonty Technike 
(Polonia), Le Haut Parleur (Franţa), 
Modeiist Constructor & Radio (Rusia), 
Radio-Televizia Electronika (Bulgaria), 
Radiotechnika (Ungaria), Radio R'ivista 
(italia), Tehnike Novine (Iugoslavia) 

Grafica Mariana Stejereanu 

DTP Irina Geambaşu 

Editorul şi redacţia îşi declină orice 
responsabilitate în privinţa opiniilor, 
recomandărilor şi soluţiilor formulate în 
revistă, aceasta revenind integral autorilor. 

Volumul XXX, Nr. 327, ISSN 1224-5925 

© Toate drepturile rezervate. 
Reproducerea integrală sau parţială 
este cu desăvârşire interzisă în 
absenţa aprobării scrise prealabile 
a editorului. 

Tiparul Romprint SA 


E3 


TEHNIUM - ianuarie 2000 








LABORATOR 


VOLTMETRU ELECTRONIC 


Fiz. Alexandru MARCULESCU 



principii 

funcţionare şi avantajele voltmetrelor electronice „în 
punte”. Alăturat vă propunem un alt exemplu , de această 
dată realizat cu două tranzistoare cu efect de câmp cu 
grila joncţiune (J-TEC sau J-FET). 


Cele două FET-uri, TI şi T2, în 
configuraţie de „amplificator" diferenţial, 
sunt in conexiunea cu drenă comună 
(repetoare pe sursă), ded montajul nu 
amplifică, de fapt în tensiune, având un 
câştig subunitar. în schimb, el prezintă o 
impedanţă enormă de intrare, ceea ce 
permite utilizarea unui divizor de intrare 
cu rezistenţajotală de ordinul zecilor de 
megaohmi. In exemplul dat, divizorul 
(R6-R12) are rezistenţa totală de 11 
M£2, fiind calculat pentru şase domenii 
de măsurare, între 1 V şi 300 V 
tensiune continuă. Desigur, o astfel de 
impedanţă presupune ecranarea aten¬ 
tă a blocului de intrare şi a cordoanelor 
de măsurare (cablun ecranate, cu 
ecranul conectai la masă, respectiv la 
cutia metalică a voltmetrului), ca şi 
izolarea corespunzătoare a 
componentelor. Rezistoarele din divizor 
vor fi cu peliculă metalică, din clasa de 
precizie de 1% sau cel mult 2%, 
verificate în prealabil şi la nevoie chiar 
sortate, astfel încât să putem efectua 
etalonarea pentru unul singur din cele 
şase domenii, ea păstrându-se 
suficient de precis şi pentru celelalte 
cinci domenii. 

Cele două FET-uri vor fi de acelaşi 
tip (BFW10, 2N3819 sau similare), 
„împerecheate” cât mai bine. De 
exemplu, se poate improviza un circuit 
de probă cu un FET in conexiune DC 



uvieu uuu c7ci gril ei, pentru 
exemplarele disponibile de FET, astfel 
încât să rezulte un curent de drenă In 
de 1 mA In aceste condiţii se măsoara 
tensiunea Vqs se aleg două 
exemplare pentru care aceasta nu 
diferă cu mai mult de 10%-20%. 
Irr 


împerecherea este importantă pentru 
asigurarea unei bune liniarităţi a 
indicaţiilor, ca şi pentru a diminua cât 
mai mult posibil deriva termică. 

Observăm că tranzistoarele TI şi 
T2, împreună cu rezistenţele de sursă 
R1 şi R2 şi cu potenţiometrul de 
compensare RV1 formează o punte 
simetrică, pe una din diagonale 
(drenele lui TI, T2 - cursorul lui RV1) 
fiind aplicată tensiunea continuă de 
alimentare (9-15 VL iar în cealaltă (între 
sursele lui TI. Î2) fiind amplasat 
instrumentul indicator M, în serie cu 
rezistenţa adiţională R3 şi cu 
potenţiometrul RV2. De fapt, ansamblul 
serie M + R3 + RV2 reprezintă un 
voltmetru c.c. ajustabil care va indica 
liniar diferenţa de tensiune dintre 
sursele celor două tranzistoare. Pentru 
domeniile de măsurare alese, 
selectabile din comutatorul K, ar n 
preferabil un instrument M 


(microampermetru c.c. de 100 pA) 
având dublă divizare a scalei, una 
0-100 (0-10), iar cealaltă 0300 (030). 

Sursa de alimentare o constituie un 
set de baterii (miniacumulatoare) 
înseriate, cu tensiunea totală de 15V, 
consumul montajului fiind de circa 2 
mA. Tranzistorul Î2. care împreună cu 
R2 formează un divizor de referinţă, 
este polarizat în grilă cu ajutorul diodei 
Zenner DZ de 6,2 V. Pentru reducerea 
consumului, însă, dioda DZ a fost 
alimentată printr-o rezistenţă R4 de 
valoare foarte mare (100 k£2). ceea ce 
face ca reglajul zeroului (din RV1) să fie 
dependent puţin de variaţia tensiunii de 
alimentare. In schimb, setul bateriilor de 
alimentare va putea fi utilizat până când 
tensiunea lui (in sarcină) scade la circa 
9 V. „Fuga” zeroului nu ne deranjează 
prea mult deoarece la astfel de montaje 
reglajul zeroului se reface, oricum, 
obligatoriu înaintea fiecărui set de 
măsurători. 

Pentru reglajul zeroului se 
conectează alimentarea (se închide 
întrerupătorul de alimentare, nefigurat 
în schemă dar obligatoriu, în sene cu 
sursa) şi se ajustează fin potenţiometrul 
RV1 astfel ca acul instrumentului să 
indice cât mai exact diviziunea zero. Pe 
parcursul acestei operaţii bornele de 
intrare vor fi libere, iar potenţiometrul 
RV2 va fi dat iniţial in poziţia cu 
rezistenţa înseriată maximă. 

După acest reglaj urmează 
etalonarea voltmetrului, operaţie care 
se poate face pentru un singur domeniu 
de măsurare. De exemplu, dacă 
dispunem de o sursă cu tensiunea de 
30 Vc.c. (cât mai exact măsurată), 
trecem comutatorul Kpe domeniul 30V, 
aplicăm la intrare (între borna + şi borna 
de masă, nefigurată) această tensiune 
etalon şi ajustăm potenţiometrul RV2 
astfel ca acul instrumentului să indice 
exact capul de scală (diviziunea 
maximă). Este indicat, la prima punere 
în funcţiune, să repetăm operaţiile de 
regjaj zero-etalonare, după care vom 
verifica, prin sondaj, corectitudinea 
indicaţiilor pe celelalte domenii de 
măşurare. 

In cazul în care reglajul zeroului nu 
este posibil (tensiunea bateriei fiind 
„bună 1 ), avem de a face cu o 
nesimetrie inacceptabilă a „punţii”, 
cauza probabilă reprezentând-o 
proasta împerechere a franzistoarelor 
sau eventuala defectare a unuia dintre 
ele pe parcursul realizării montajului. 

în diagonala de măsurare se poate 
folosi eventual un microampermetru M 
de altă sensibilitate (50 pA sau 60 pA la 
cap de scală), cu redimensionarea 
adecvată a rezistenţelor adiţionale R3 şi 
RV2. 


m 


TEHNIUM - ianuarie 2000 








CASA NOASTRĂ 



LOCURI 


ODIHNA şi JOACA 


pentru 




PISICI 


l%upă câine, pisica este animalul 
&P preferat, crescut în multe case şi 
apartamente. Pe lângă multă afec¬ 
ţiune, ele au nevoie, mai ales în primii 
ani de viaţă, şi de locuri pentru odihnă, 
joacă, unde să se caţere ori să-şi 
ascută ghearele. 

In imagini apar cinci sugestii în 
legătură cu felul în care puteţi să le 
construiţi - nostim şi necostisitor - astfel 
de instalaţii. 

1. „Popasul pisicii" este alcătuit 
dintr-o bucată de pal groasă de 18 mm 
sau scândură de 25-30 mm, care 
constituie fundaţia. Pe aceasta se 
montează (cu şuruburi înfiletate pe 
dedesubt) o cutie cilindrică ori de altă 
formă din material plastic, metal, carton 
gros (recuperată de la un ambalai). 
Apoi, mtr-un colţ, se fixează un stâlp de 
lemn (o bucată de creangă lăsată în 
coajă sau un capăt de grindă) mai înalt 
decât cutia cu circa 300 mm, iar pe 
capătul său se instalează „punctul de 
observaţie şi pândă”, adică o bucată de 
scândura pe care s-au dat câteva pete 
de vopsea. La unul din colţurile acestei 
scânduri, nu poate lipsi „o sfoară cu 
motocei la capăt”... 

2. Ceva mai complex - dar mult mai 
spectaculos -, montajul al doilea se 
construieşte de-a lungul unei grinzi de 


formă cubică aşezat chiar la bază. Din 
acest „za f se înalţă o bară de lemn, pe 
înălţimea căreia sunt fixate (prin cuie 
bătute sub ele) două platforme. 

4. Modest, modelul 4 este lucrat din 
cinci plăci triunghiulare de pal sau 
placaj îmbinate, ca în figură, cu câteva 
şuruburi. Piesa montată (O) este o 
simplă bucată de scândură brută, fixată 
cu două cuie, pe care pisica îşi va 
ascuţi ghearele de câteva ori pe zi, 
cruţând astfel fotoliile, canapelele, I 
picioarele meselor şi ale scaunelor. 

5. Ultimul montaj este o variantă a 
celui identificat cu 3, dar are un 
dormitor cilindric prevăzut cu două 
orîficii. 

ATENŢIE! a) în fiecare încăpere 
pentru dormit aşezaţi o bucată groasă 
de covoraş, mochetă, blană, flanelă 
veche ori o pernuţă; b) orificiile de 
intrare vor fi strâmte, astfel încât mâţa 
să poată intra doar furişându-se în... 
vizuină. Faceţi curăţenie şi deparazitaţi 
în fiecare săptămână. 

In faţa atâtor delicii ispititoare, 
căţelului familiei nu-i va mai rămâne 
decât să... facă zâmbre. Insă cei ai 
casei se vor amuza copios privind câte I 
ghiduşii vor săvârşi ele, adoratele, 
lipicioasele pisici zbenguindu-se şi 
„antrenându-se” pe aceste aparte. 


lemn (chiar trunchi de arbore) fixată la 
capete pe duşumea şi tavan într-un 
colţ al încăperii. De-a lungul ei se 
instalează două-trei terase, iar sus de 
tot dormitorul-punct de veghe, plus 
nelipsitul motocei. 

3. Lung doar până ta jumătatea 
înălţimii camerei, cel de-al treilea 
montaj are tocul pentru odihnă de 


O 


TEHNIUM - ianuarie 2000 














PRACTIC-UTIL 


Instalaţii pentru 
USCAT RUFE 


P entru cei care locuiesc în 
apartamente situate în blocuri, 
uscarea rufelor spălate ridică 
adesea probleme. Când acestea nu 
sunt în cantitate prea mare, pot fi întinse 
în camera de baie, lăsându-se deschisă 
fereastra pentru aerisire. Desenele 
alăturate vă sugerează patru tipuri 
diferite de mici dispozitive şi instalaţii, 
care se folosesc selectiv, în funcţie de 
tipul, mărimea şi grosimea rufelor. 

Materiale necesare: scândură de 
brad groasă de 20 mm; sipcă de 
scândură de brad groasă de 30 mm; doi 
scripeţi metalici (din cei care se folosesc la 
galeriile pentru perdele) sau două cârlige 
cu şurub; sârmă de fier gaJvanizat sau ae 
aluminiu groasă de 3 mm ori cablu electric 
monofilar izolat cu material plastic; sârmă 
de fier galvanizat groasă de 5 mm; sfoară 
groasă, împletită. 

Primul model: uscător general. Tăiaţi 
din scândură două piese identice, care au 
oarecum forma literei V cu laturile I— 



Fig. 3 


ifndeţi sârmele 

...-4i, folosind, de 

_„ un singur fir lung, continuu. In 

de sârmă puteţi întrebuinţa un fir de 
material plastic (gută) gros. 

Suportul asrfel construit va trebui 
montat (mobil) în tavan. In acest scop, 
scobiţi acolo două orificii de formă cubică 
şi fixaţi în ele două dibluri de lemn (cu 
ajutorul unei paste preparate din ipsos, 
apă şi aracetin), în care aţi înşurubat 
dinainte scripeţii. După 12 ore, instalaţi 
suportul-uscător pe scripeţi cu ajutorul 
unui şnur de sfoară groâsâ (împletită în 
trei). 

Desigur, dispozitivul de uscare poate 
fi instalat si într-o poziţia fixă în cara caz ©I 
va fi legat la tavancu şnur pe două cârlige 
înşurubate în dibluri. Atenfiel a) greutatea 
totală a rufelor (umede) puse la uscat nu 
trebuie să depăşească 8 kg; b) când luaţi 
de pe sârme rufele uscate, ridicaţi-le cu 
mâna, NU le trageţi în jos. 

Al doilea model este recomandat 
pentru rufe de mid dimensiuni (batiste, 
şervete de masă, maiouri etc.). Se 
lucrează în întregime din sârmă, ca în 
figura 2. Cadrul se confecţionează din 
sârmă groasă de 5 mm, iar barele din 
sârmă cu diametrul de 2-3 mm. Suportul 
(mobil) se instalează peste porţunea 
acoperită cu plăci de faianţă, cu autorul 
unor cârlige fixate cu dibluri in perete. 

Al treilea model (fig. 3) foloseşte 
.itru uscat ciorapi sau mid tricotaje din 
„iă ori fire sintetice (fulare, mânuşi, 
căciulite). Se lucrează tot din sârmă, ca şi 
modelul al doilea, şi se instalează 
yra chiuvetei, pentru ca apa să se 
scurgă fără a umezi duşumeaua 

Al patrulea model este folosit mai ales 
ntru uscarea unor rufe groase şi grele 
„..osoape mari, pulovere, flanele din piele 
vătuite, carpete etc.), din care, când sunt 
puse la uscat, se scurge multă apă. II 


PERIE 


cu poziţie 


REGLABILĂ 


P entru a curăţa - lesne şi 
eficient - praful, pânzele de 
păianjen sau a spăla pe sub 
mobile cu picioare scurte, construiţi 
şi folosiţi o perie cu coada 
reglabilă, ca aceea pe care o 
vedeţi în figură. 




9 

Fig. 1 






Fig. 4 


Piesa ei principală este şarniera 
(2), prevăzută cu un şurub metalic 
sau din material plastic şi o piuliţă- 
fluture (la nevoie chiar hexagonală). 
Piesa (2) o puteţi lucra din lemn sau 
metal şi o veţi fixa de perie cu 
ajutorul a două şuruburi pentru lemn 
sau metal, introduse printre firele de 
păr ale periei. Pe coada (1) fixaţi (cu 
două şuruburi pentru lemn) o bucată 
de ţeavă al cărei capăt liber îl 
aplatizaţi cu ciocanul şi în care daţi 
apoi un orificiu. Diametrul acestuia 
va fi cu foarte puţin mai mare decât 
cel al şurubului cu piuliţă-fluture. 
Slăbind şi strângând piuliţa 
respectivă, puteţi da periei poziţia 
necesară pentru a pătrunde în 
spaţiile înguste şi la colţuri. 


I%1 


TEHNIUM - ianuarie 2000 










MEŞTERUL 

CASELE 


tSXA d 2040mm, 

fixat, pe dea- 
ffpP^ supra, cu stofă de 
mobilă montată prin cuişoa- 
re de tapiţerie. Şi în interiorul 
acestor compartimente pot fi 
păstrate la îndemână unele obiecte. 

Materialul de bază necesar 
construcţiei este palul sau panelul 
gros de 18 mm. La acesta se 
adaugă, pentru montare, şuruburi 
pentru lemn, balamale şi piese 
metalice în formă de L. Formele 
pieselor componente şi dimen¬ 
siunile lor (date în cm) sunt 
prezentate în figura 3 - schema de 
asamblare. 

După dorinţă, puteţi completa 
construcţia cu 1-2 poliţe triun¬ 
ghiulare, fixate în unghiul de 90Pal 
pereţilor, o pernă dreptunghiulară 
aşezată vertical pe latura din 
spatele banchetei (reazem), unele 
obiecte de decor, o veioză etc. 

La montaj, pentru fixarea la 
perete a unor piese, daţi orificiile 
necesare cu burghiuri cu cap vidia 
şi folosind, eventual, o bormaşină 
cu percuţie. în orificiile astfel 
rezultate introduceţi dibluri din 
material plastic, care vor fixa 
rezistent şuruburile, ori folosiţi 
dispozitive tip conexpan. Părţile din 
material lemnos pot fi vopsite cu 
vopsea alchidică. 


3 din partea 

dreaptă ascunde un mic 
bar (fig. 2), care poate fi tras afară 
Această pe rotile. Cel din spate are latura 
mobilă complexă ocupă o superioară (faţa) fixată cu două 
suprafaţă mică într-un colţ de balamale. Astfel, în interiorul său 
cameră, dar oferă, totuşi, un confort pot fi păstrate perne, pături etc. b) 
aparte, valorificând util un spaţiu Bancheta alcătuită din trei 
care rămâne, uneori, liber, nefolosit, compartimente de formă triun- 
După cum observaţi în figura 1, ea ghiuiară, acoperite cu „capace”, 
se compune din: a) Două corpuri Faţa acestora este tapiţată cu 
laterale, aşezate chiar lângă perete, burete din material plastic gros de 


PREŢ: 7000 LEI