Miscarea anul III, nr. 14 (35), 1-15 oct. 1994

ă greco-catolică 


ea culturală a României 
fost supusă unui proces 

zat Și sistematic. Marile 
atualităţii româneşti sunt 
din şcoli, biblioteci, 


după numele iniţiatorului 
tomuri de „istorie şi 

(ă” au falsificat sensurile 
i tății românești, cu 

ile până azi. Numele celor ce 
tul culturii române sunt 

„ Moses Rosen, 

Emo Gall, L Vrancea 


larca regională, modificând 
semnificaţiile, dimensiunea 
i Care a primi! în România 

dezvăluie fără echivoc. 
lor, învingătorul este posesorul 
j că ignorat: dreptul de a scrie 
i istorie, ci istorii. Nu o dată, 
re cufemistică pentru ceca 
victorioase. Noua „istoric” 
E, totală şi covârșitoare, pe 
învinsul. De data aceasta 
nici un mijloc de apărare; 
: : instituții, edituri, rețele 
iifuzare, oameni de serviciu, 

și adevărul”. 
insurecția anticomunistă din 
a fost predată, cu stăruinţă, 
30 sistemul comunist a 
£i care l-au inițiat, finanțat și 
| a. Ei sunt adevărații 
doilea război mondial! 
i de ani, au fost un învingător 
ace greşeli. Au fabricat 
Care aveau nevoie. Au 
înăbuşindu-le cu 
plăsmuite. 


= prin 


i se va lumina de 


Dumnezeu înainte! $$3 ) 


lități: N. Porsenna 


comunismului. Este de o monotonie exasperantă. 





inchisoare. Iniţiatorii legii sunt un grup de 




















































Publicaţie a Noii Generaţii 


Editor: Mişcarea Pentru România 





SORTONS DE CETTE EUROPE-LĂ - 





Pag. 3 


Pag. 4 


Pag. 6 


Pag.8 


Un avertisment din Occident: Să ieşim dintr-o asemenea Europă! 
(După publicaţia franceză „Reconquete”, 1991) 

















în politica mondială, atât de neimportant) cum este 
problema evreiască și antisemitismul a putut deveni 
agentul catalizator mai Întâi pentru mișcarea nazistă 
ȘI. apoi, pentru războiul mondial”, nu se sfieşte să 
scrie autoarea. Vectorul cărții este închis în această 
declaraţie de intenţii.) 

Cei învinși trebuie să vorbească o limbă identică: 
limba învingătorului. O percepem deseori ca 
străină, confidenţial o putem nega, dar în public nu 
avem de ales. Ascultaţi discursul pe marginea 


pe canalele Comunităţii Europene, care o va prelua 
rapid. Disciplinate, țările răsăritene se vor 
conforma la rândul lor. Peste această temă se va 
aşterne liniştea în toată Europa. 

In al doilea rând, o altă teribilă consecință se 
profilează la orizont. Statul Israel a obţinut 
despăgubiri din partea Germaniei, pentru 
„holocaust“, peste 90 de miliarde de mărci, 
transformând, precum Midas, cenuşa și oasele 
presupuselor victime în munţi de aur. Germania a 
plătit şi a închis această afacere. Nu există nici un 
interes pentru răscolirea trecutului. Pe plan 
mondial, Germania a dobândit un partener ubicuu 
şi omnipotent, iar Israelul un exemplu ilustru: dacă 
Germania şi-a asumat trecutul și a plătit, ce le mai 
poate împiedica pe restul țărilor să-i urmeze pilda? 
Întrebarea le-a fost deja aruncată răsăritenilor, iar 
despăgubiri colosale s-au și cerut. 


Implicarea evreiască — „iudeocraţia roşie” — în 
inițierea și proliferarea lui este o temă tabu; 
intangibilă şi primejdioasă 

Dar mega-discursul învingătorilor, pentru care s- 
au pus în mișcare cantităţi uriaşe de bani, 
propagandă şi influenţă, care, cu o planetară 
obrăznicie, nu suportă nici o replică se detașează 
net: „holocaustul“. 


CENZURA 
„EUROPEANA“ 


Pe data de 23.09.1994, postul de radio „România 
Actualităţi“ anunța o știre stupefiantă guvernul 
jerman a inițial o lege prin care cei care ncagă 
folocanatul sunt pasibili de cinci ani de 


Patru ani de regim „democratic“ în care ne-a fost 
promis totul (dar ne-a fost refuzat lucrul cel mai 
important — judecarea procesului nostru cu Istoria: 
genocidul comunist împotriva poporului român) ne- 
au încredinţat că ideologia comunistă este doar una 
dintre măștile personajelor de pe scena mondială. 
Policromia măștii contra monocromiei chipului, 
pare a fi direcţia și regula în politica externă 
Depreciată, masca va fi înlocuită fără nici o 
tresărire 

Europa Unită va dec'ara primul ukaz: interdicția 
punerii în discuţie a „holocaustului”. Va urma, de 
ce nu, interdicția oricărei tentative de proces al 
comunismului. Sau, în numele „luptei împotriva 


prelați catolici și avocaţi evrei, rasismului ” sau al „discriminării rasiale” 


Şurea nu a stârnit la noi nici o reacţie, deşi interzicerea oricărei consideraţii asupra celor ce au 
asemenea decizii ne duc cu gândul, pe noi românii iniţiat, promovat şi finanţat cel mai criminal sistem 
cu cincizeci de ani în urmă, când tancurile al secolului XX. Abia atunci, „comunismul fără... 


comunişti” ce se instalează în dosul steagurilor 
multicolore deasupra întregii Europe se va declara 
satisfăcut, protejându-se în dosul bunkerului 
legislativ pe care tot el l-a inițiat 

La fel ca în cazul țărilor răsăritene de după 
invazia comunistă, unii vor ca istoria adevărată a 
Europei să se scrie în pușcării. 

În ce ne privește, nu putem spune decât: Nu mor 


caii când vor câinii! 
Dan DUNGACIU 


bolşevice au instituționalizal practica după care 
simpla discutare a unor anumite evenimente istonce 
te poate trimite direct În puşcâne. 

lată că democrajiile europene au făcut şi ele 
pasul. Precedentul a fost creat 
Urmează, la rând, indexul cu nume de cârți şi 
autori interziși. Neo-rollerismul planetarizat capătă 
acum accente lugubre. Monstruosul aparat de 
propagandă s-a dovedit insuficient. În sprijinul 
aserţiunilor învingătorului vine acum și norma 
juridică. Totul, desigur, în numele „drepturilor 

*. Cura , ri” 

Sea A ni catea A se întrevăd Devine 
limpede, în primul rând, că legea nu s-a născut 
numai pentru uzul german Germania este doar 
punctul de plecare al unei decizii ce se va transfera 


litică şi Religie e 
t secolul e. 


P. S.: La data de 25.09.1994, ora 20, radio 
„Rominia Actualităţi” a anunțat decizia Parlamentului 
elveţian de a adopia o lege împotriva „discriminării 
rasiale şi a negăni holocaustului evreiesc”. 











Anul III, Nr. 14 5) 


1-15 Octombrie 1994 





INEDIT 


„. GIA€ ŞI „Escu 


Aţi crezut că țara mea 

Doar pe voi vă aștepta 

Să-i dați noime și-ndrumări 
Cum făceați și-n alte ţări. 
Unde fără de noroc 

Țifra obștei stă pe loc. 
V-aţi ascuns și numele 

Și ne-ați luat pe unele 

De la foștii dintre noi 

Mari bărbați, mai vechi, mai noi. 
S-ar putea ca într-un an 

Să vă cheme Brâncovean 
Vodă Țepeș - știu și eu?- 
De mai rabdă Dumnezeu? 
Pângărind, excroci și hoți 
Vreţi să treceţi de nepoți 
Și de drept moștenitori 

Ai sfințitelor comori 
Alegându-i dintre toți 

Pe cei care tac și morți. 


Vă simţiți la noi mai bine 
Ca-n hotarele străine 

Dar de-aveţi un drept la parte 
Arătaţi-vă o carte: 

Vizele la pașapoarte! 


TUDOR ARGHEZI 



















„Mişcarea” reflectă în paginile sale 
preocupările și frământările Noii 
Generaţii, contribuind la dezvoltarea 
curentului de gândire şi acţiune declanșat 
de tineretul român prin mișcănie din 1989- 
190 

Pe plan spiritual-religios, „Mișcarea” 
este o publicaţie creştină ortodoxă, 
așezată sub autoritatea duhovnicească a 
Bisericii Onodoxe Române. 





Ca orientare culturală, „Mişcarea” 
urmează linia națională, 
reprezentată în istoria culturii şi 
publicisticii românești de personalităţi 
exemplare ca Mihai Eminescu, Nicolae 
Bălcescu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, 
Mircea Eliade, Petre Țujea. 

Din punct de vedere politic, „Mişcarea 
promovează doctrina nație 
așa cum este formulată în documentele 
programatice ale Mișcării Pentru România. 





„Holocaustul“ — o minciună 
Personalităţi: lon Chelcea 


iN Mio 8 MAICC 
2 e Politica ia zi Anul II Nr. 14 5 e Miș 


Agrerienii și cadrele didactice din Moldova 


La o consfătuire cu cadrele didactice ce s-a 
desfăşurat la  Chiţinău, ministrul 
învățământului din actualul guvern „Agrarian” 8 
cerut acestora să nu mai predea „limba 
română” sau „istoria românilor”, ci să le 
adecveze (!) după glotonimul „constituțional” 
(1) — „limba moldovenească” și „istoria 
moldovenilor”. Rezultatul: proteste și chiar 
huiduieli! La care ministrul a concluzionat: 
„atunci să faceţi fiecare cum credeţi !”... 


Academicienii de la Chișinău faţă în faţă cu 
domnul Snegur 


Cum Academia Republicii Moldova a respins 
aberaţia din actuala constituție a republicii 
Moldova — respectiv, cea a „două limbi 
separate”, româna şi moldoveneasca (!) — 
preşedintele Snegur i-a dojenit pe academicieni 
și le-a cerut, în pofida evidenţei ştiinţifice, să 
ţină cont că cele din textul Constituţiei au fost 
votate „Cu majoritate de voturi”! Ca să vezi! În 
rest, Snegur e același; numai că a mai luat vreo 
„douăzeci de kilograme! 


Snegur și Consiliul Europei 


"Cu câteva zile înainte de vizita la Chişinău a 
domnului Daniel Tarschys, secretarul peneral al 


CRONICA EVENIMENTELOR 


POLITICE 
(1-28 septembrie) 


Consiliului Europei, procurorul general al R. 
Moldova a cerut suspendarea Frontului Popular 
şi a altor partide de orientare românească, 
pentru șase luni! Ceea ce ar însemna eliminarea 
actualei opoziții din Parlamen! şi împiedicarea 
ei de a candida la alegerile locale din această 
iarnă! Având în vedere că vizita domnului 
Tarschys este legată direct de primirea R. 
Moldova în Consiliul Europei, lucrurile se 
+ întâmplă ca și cum pe domnul Snegur nu l-ar 
interesa ca R. Moldova să și reușească această 
performanță! Sau, ca şi cum domnul Snegur 
ştie precis că pe domnul Daniel Tarschys nu-l 
interesează atari „mici detalii” de politică 
imernă! Ehei, păi să fi interzis cineva în 
România, mai an, chiar și un partid ca cel al 
contelui Zambra — losifescu şi să fi văzut 
agitaţie la Consiliul Europei! Poate că 
exagerăm, veţi zice! Judecaţi şi 
dumneavoastră: întrebat de Radio România — 
Actualități dacă cu gazdele sale din Chișinău s-a 
discutat problema grupului Ilașcu, domnul 
Daniel Tarschys a răspuns laconic: „No!”... 
Deci, un deputat condamnat la moarte și deținut 
de autorităţi ilegale pe sol naţional, nu 
interesează! Pe noi, mai că ne-ar amuza un 
domn Snegur cu „drepturi depline” la 
Strassbourg, dacă nu am fi convinşi că Ilaşcu și 
ai săi se vor afla pe mai deparie tot în pușcărie! 
ne mai întrebăm odată: ce sunt și ale cui 

sunt Drepturile Omului?.... 





CAER redivivus? 

La recentul Congres Internaţional al 
Industriașilor ținut Ja Bucureşti, Arkadi Volski, 
preşedintele industriașilor ruşi a propus 
înființarea unui neo-CAER! Scopul: 


ne întrebăm cui se datorează înapoierea noastră 
de azi, dacă nu tocmai celor patru decenii de 
auto-izolare în CAER? O recunoaște și domnul 








Volski: „CAER a creat o autonomie obiectivă a 

fostului lagăr (faţă de economia mondială — n.n.) 

dar și o auto-izolare neobiectivă”! Or, tocmai 

această auto-izolare ne-a rupt de progresul 

tehnic, ştiinţific, economic şi managerial 

realizat de alții pe plan mondial. Aşa se explică 

înapoierea zonei de la Elba la Amur și nu prin 
„moştenirea burghezo-moțierească”. Că este 
așa, iată un contra-exemplu: state ultra - 

înapoiate, care pe la 1950 nu aveau nici 

universităţi — Coreea de Sud, Taiwan, 

Singapore, Malayezia etc. — sunt azi, unde sunt, 

în ciuda „moștenirii coloniale”! De ce ? Dece 
ele, da — au reușit — şi noi, mu?! Tocmai pentru 
că ele nu s-au auto-izolat, reuşind să-și 
valorifice munca naţională prin exporturi 
masive, în condiţiile menţinerii specificului 
naţional — cultural și al protejării inteligente a 
propriei economii)... Cum ar urma să arate 
acest neo-CAER, care l-a fascinat într-atât pe 
domnul George Păunescu, omologul român al 
domnului Volski? Adică — cu ce monedă va 
lucra? Evident, nu cu dolari; nu cu monede 
convenibile! Şi nici cu „ruble transferabile”! 
Domnul Volski propune un sistem de cliring! 
Adică un soi de „marfă contra marfă”, calculat 
în prețuri teoretice, stabilite din birouri! Vom 
schimba din nou pantofi urâţi, pe maşini 
proaste, pentru a ajunge unde? La redresarea” 
economică, ni se spune. Desigur, o redresare 
statistică, bazată pe aceleași produse şi 
tehnologii, care ne-au dus unde ne-au dus! S-ar 
reduce o vreme șomajul, dar marile probleme 
ale industriei noastre — tehnologii depășite, 
decapitalizarea masivă — vor rămâne, 
amenințând viitorul! Industria românească, 
numai pentru a reatinge nivelul relativ din 1975 
— *80 (prin raport cu nivelul de atunci al 
Occidentului) are nevoie de investiţii de 3 
miliarde de dolari anual, încă zece ani! De unde 
acești dolari? Dintr-un neo-CAER, bazat pe 
„cliring”?!... Să ne uităm la Moldova, care de 
vreo 50 de ani face „cliring” cu Rusia! 
Rezultatul: înapoiere, mizerie şi dependență 
Sigur, avem 


decât cele de azi. Dar și altele decât cele avute 
cu ei de la Petru cel Mare încoace! Câtă vreme 
Rusia va avea mentalități și politică imperială, 
România va reacţiona — indiferent cine și cum ar 
conduce-o! — cu anti-rusism și gândul la 
protecţii străine, anti-rusești. Or, aşa nu se 
poate construi nimic nou și viabil; ne-o arată trei 
secole de relaţii ruso — române! La Moscova 
însă, Soljenițân a intuit esența: el 
propovăduieşte ruşilor (printre altele) renunțarea 
de către Kremlin la Moldova. Noi credem că 
numai așa se va putea pune capăt în România 
unui anti — rusism justificat istoric până azi; 
numai așa s-ar putea pune capăt lungului șir de 
protecţii străine, căutate de noi benevol din 
cauza spaimei de ruși. La București nu se 
trezește încă nimeni?,.. 


Curtea Supremă de Justiţie și Mareșalul 
Antonescu 


Curtea Supremă de Justiţie a decis oprirea 
ridicării monumentului închinat Mareşalului 
Antonescu la Târgu Mureş. Până ce vor primi 
însă „hârtiile oficiale”, veteranii de război (altfel 
deciși să respecte legea!) continuă lucrarea. 
Oricum, ei vor păstra statuia pentru „vremuri 
mai bune”! Deie Domnul să le apucăm și 
noi)... 


Tratatul Româno-Maghiar „Într-o nouă 
prezentare”! 


Principiul acestui tratat, pe scurt, ar fi: 
„inviolabilitatea frontierelor, recunoașterea lor 
şi renunțarea la revendicări teritoriale, în 
schimbul drepturilor minorității maghiare”. Nu 
vom detalia chestiunea drepturilor minorităţii 
maghiare, unde autonomia politică completă 
este un minim ce ni se cere. Vom rămâne la 
ceea ce presa din țară a numit „o veritabilă 
deschidere” a politicii noului guvern maghiar, 
respectiv, vom rămâne la „renunțarea la 
pretenţii teritoriale”. Aşa să fie, a renunțat 
Budapesta la așa ceva?! Nici poveste! Iată ce 
cate la nici două săptămâni de la vizita 

lui Meleşcanu la Budapesta, omologul 
său maghiar, domnul Laszlo Kovacs: aia 
Tratatelor de bază cu România și Slovacia m 
implică şi renunțarea din partea Ungariei la 
posibilitatea schimbării graniţelor în viitor”!!! 
Pe ce „bază”, aşa ceva? Tot: domnul Kovacs ne 
lămureşte: „Convenţia Internaţională de la 


4-15 Octombrie 1994 


ELENA ZELEA CODREANU 
a adormit întru Domnul 
2 dec. 1902 -5 sept. 1994 


Soţia întemeietorului Mişcării Legionare s-a 
stins în vârstă de 92 de ani. după o viaţă 
exemplară. Elena Zelea Codreanu va ră imâne 
desigur în istorie ca una din cele mai mari 
figuri feminine pe care le-a dat neamul 
românesc. 

În viața sa, care a cuprins aproape întreg 
veacul acesta, a fost sortită să ducă în sufletul 
său, dar și pe umerii săi, clipe de înălțare, 
dureri cumplite și suferințe fără margini, ce 
răsfrângeau asupra fiinţei sale epopeea tragică 
a unei întregi generaţii. 

La nunta ei ca din povești, mii de oameni 
în sărbătoare îl cinsteau spontan pe un tânăr 
în care întrezăreau un viitor erou al neamului, 
dar nici ea — şi nimeni — nu putea şti în ce 
măsură destinul ei se va împleti cu cel al 
întregii generaţii tinere de atunci. A fost 
desigur singurul eveniment pe deplin fericit şi 
fără umbră din viaţa ei apțoape seculară. 

O viaţă simplă, de mare modestie, în care 
va împănăși sărăcia franciscană a soțului ei. 
Au locuit pe ici-colo, cu chirie sau pe la 
prieteni şi nu au avut parte de o locuință 
proprie decât un scurt timp, la Casa Verde, 
construită de legionari. 

A trăit groaza urmăririlor din 1933-34, 
când soţul ei era căutat de toată poliţia şi 
jandarmeria din țară, cu ordin de a-l împușca 
imediat, fără somaţie și — mai apoi — 
prigonirile necontenite sub toate guvernele 
care au urmat, până la arestarea ultimă din 
Duminica Floriilor 1938, culminând cu 
asasinatul din pădurea Tâncăbeşti, în noaptea 
Sfântului Andrei a aceluiași an. 

De acum singură în faţa evenimentelor, a 
fost martoră neputincioasă la masacrul elitei 
legionare din 21-22 septembrie 1939, dar a 
văzut mai clar decât mulţi alţii şi, în 
consecinţă, a respins net impostura din 
septembrie 1940. 

Cu năvălirea sovietică şi instaurarea 
comunismului începe calvarul ei personal; un 
deceniu de închisori (Mislea, Târgșor, Arad, 
Oradea) lagăr de muncă (Lăţești) şi deportare 
în Băragan, fără proces, fără vreo 
condamnare, fiindcă nu se găsise nici cel mai 

























































































Viena prevede că acordurile internaţionale pot fi 
modificate în cazul în care condiţiile de bază se 

schimbă semnificativ. Documentele ar putea fi 

astfel înlocuite cu altele noi, negociate pe baza 
acordului mutual”... Deci, domnii de la 
Budapesta vor semna pentru lucruri pentru care, 

de pe acum, au găsit „portița” — zic ei — pentru a 
nu le respecta în viitor! 

Atunci, de ce ar mai semna Ungaria un atare 
tratat, dacă tot este decisă să nu-l respecte? Din 
două motive. Primul — pentru a-şi proba 
„bunăvoinţa” și „democratismul”, în ochii 
puterilor occidentale. Al doilea — pentru a 
îndeplini condiţiile Pactului de Stabilitate Balla- 
dur, fără de care nimeni nu poate intra ca 
membru în Uniunea Europeană. Care sunt 
aceste condiţii şi ce cere pactul Balladur? Să nu 
ai probleme de frontieră cu niciunul din vecini! 
Deci, semnând atari tratate cu România şi 
Slovacia, Ungaria ar îndeplini formal cerințele 
respective și ar accede în Uniunea Europeană. 
Dar noi, 'semnând așa ceva, am putea intra? 
Noi = nici poveste! lar aceasta, din două 
motive. Primul — noi încă nu îndeplinim 
cerințele sub raportul „performanţei interne”. 
Al doilea — nquă ni se poate oricând reproşa că 
mâvem pretenţii” asupra Basarabiei și 
Bucovinei, lucru care ne-ar împiedica să 
îndeplinim condiţile Pactului Balladur. Rezultă 
două lucruri: primul — noi nu avem nici un 
interes să semnăm un Tratat cu Ungaria, când 
aceasta este în mod public decisă să redeschidă, 
cândva în viitor, chestiunea frontierelor sale cu 
vecinii. Şi al doilea — adepții necondiționaţi ai 
„integrării” noastre curopene ştiu bine, dar se 
fac că plouă, că aceasta ar însemna renunțarea 
explicită la unirea noastră la Prut. Măcar să nu 
se mai agite demagogic pe acest subiect... 


Scandalul Alfred Moses 


La 21 septembrie șapte parlamentari români 
au adresat o scrisoare Congresului SUA prin 






























CARE 















[ Cu soţul său (1924) 


mic pretext. 

La una din închisori, deținutele 
scoase în front pentru inspecţie în faţa 
„Sus-puși”, dânsa a cutezat să iasă din 
să întrebe: 

„Domnilor, vă rog să-mi spuneţi de ce mm 
ţineţi aici, fiindcă eu n-am făcut nimic.” 

„Cum te cheamă?” 

„Elena Zelea Codrear ju.” 

„Și mai întrebi de ce?” 

Soţia Căpitanului a păstrat în mod 
permanent cea mai profundă trăire a 
memoriei soțului său. În 1992, ea scria: „.. 
astăzi, când îmi amintesc de aceste grozăvii, 
mă cutremur ca şi În ziua în care s-au] 
săvârșit. Și ce îmi pare mai cumplit es 
faptul că nu am nici un mormânt la care 
mă pot duce să aprind o lumânare pentru, 
























și s-a ridicat cu luciditate şi curaj împotriva 
falsurilor publicate şi a trucajelor fotografice 
făcute de anumiţi netrebnici. 
A fost, până în ultima clipă a vieţii sale, o. 
vajnică luptătoare pe linia soțului său. 
Nu rămâne decât să ne plecăm cu smerenie. 
Domnul să o odihnească în pace. 


Duiliu SFINŢESCU 






care cer recuzarea domnului Alfred Moses 
numit recent ambasador în România. Unui ata 
gest, altfel firesc în orice democraţie, la noi Îi 
urmat un veritabil scandal! E adevăr 
Guvemul ar avea motive. El se simte — și estă 
— pentru a doua oară lovit, în numai dou 
săptămâni, de PUNR, unul din cei doi membi 
ai actualei coaliții. Ce calităţi sau ce defecte 
fi având domnul Alfred Moses, contează m 
puțin aici. Că sub Ceaușescu dânsul s-a ocug 
de scoaterea evreilor din România, ni se pi 
normal şi absolut onorabil. Că, pentru a reuși 
această misiune auto-asumată, va fi mințit si 
va fi ascuns unele lucruri neconvenabi 
regimului „de tristă amintire”, nici asta nu 
miră. Dimpotrivă! Ca să reușești, dacă ţii cul 
dinadinsul, compromisurile de tot soiul de 
cel mai adesea, cu totul necesare. Pe urmă, 4 
români, mai degrabă am avea enorm de înv 
de la viitorul ambasador al SUA. Printre aliek 
să învăţăm de la dânsul cum se ajută alții î 
ei! Nu-l cunoaștem, nu știm ce și-a propus 

ambasador la Bucureşti, dar judecând după că 
“ce i se pun azi în sarcină — nu ne-ar mira 4 
după ce i-a ajutat sub Ceaușescu să părăsea 
România, sub Iliescu, domnia sa să îşi 4) 
conaţionalii să revină. În sfârşit, dar nu în că 
din urmă, ceea ce este cu adevărat semnifică 
şi gray este că actuala coaliție guvernameniă 
nu funcționează şi pace! De ce, cine e de vi 
şi ce e de făcut — aceasta-i chestiunea, PO 
vorbind. Restul e „scandal”. Noi nu crede 
se va schimba ceva în raporturile romând 
americane actuale: ei cu banii, noi cu căciulă 


Dr. Corneliu DID 


P. S. Alăm din ziarul „Libertatea” dn 
septembrie: Senatul american a a 
audierea lui Alfred Moses! 






n al Românilor 


german dintre armata 
ta a VIII-a a deschis în 
lui 1944 drumul armatelor 
arabia și Moldova. 
teritoriul național 
tonescu măsuri de 
prin aducerea marilor 
aliniament ce trecea 
țimile munţilor, Vest 
umos, Nord — Iași, 
— Chişinău — Tighina — 
ijinindu-se pe obstacole 
poziţie (linia Traian) ar fi 
concentrare a forțelor 
în vederea stăvilirii 
Acţiunea aceasta era 
ja în Transnistria a 
Armatei a 3-a române 
ire sectorul ei de apărat 
„Pe măsură ce diviziile 
zonele de front, situaţia 
biliza încât : puternică 
ă petrecută la începutul 
fost respinsă de trupele 
in în colaborare cu Corpul 
păcate, în urma defecțiunii 
oc german, au fost retrase 
lui importante M.U. din 
ă Ucraina-Sud (Panzer 3, 
şi faimoasa divizie 
hland). 


riessner, noul comandant al 




















al lui Hitler, era informat 

politică din România este 

igură iar Mareșalul Antonescu 

| aliat fidel.. În ceea ce 
ta şi poporul român, ele vor 
i de Mareșal. Același general 
pe hartă că dacă ar fi în 
ntului sovietic ar ataca 

d al grupului Ucraina-Sud ” 










Anul III Nr. 14 (35) 
1-15 Octombrie 1994 


Drapelele s-au pretăcut în zdrențe 
— 23 August 1944 - 


conjugând lovitura cu o ofensivă care ar 
bloca și izola trupele româno — germane 
din Basarabia. 

Pare de neînțeles acum, după 50 de ani, 
cum nu s-a făcut o similitudine între forma 
frontului armatelor germano — române din 
Moldova şi Basarabia şi aceea a frontului 
de la Stalingrad; această apropiere ar fi 
impus de urgență retragerea frontului 
basarabean pe linia Prutului cu atât mai 
mult cu cât în vara anului 1944 
informaţiile ajunse la Cartierul General 
indicau o uriașă superioritate sovietică în 
mijloacele de luptă. Deci capacitatea 
ofensivă a inamicului nu mai reprezenta o 
necunoscută așa cum a fost cazul în bătălia 
de la Cotul Donului din noiembrie 1942. 
Nenumărate. erau punctele slabe ale 
apărării româno — germane, dar două 
păreau caracteristice și s-au dovedit fatale 
în cursul evenimentelor din august 1944, 
Primul se reliefa prin absenţa unui corp 
masiv de panzer capabil să oprească şi să 
distrugă prin contraatacuri repetate 
corpurile blindate sovietice aflate deja în 
depăşirea aliniamentelor infanteriei. O altă 
lacună strict legată de binomul tanc-avion 
era anemierea în dotare a flotei aeriene 
germane, ce suferise mari pierderi în 
campaniile anterioare — în special flotilele 
de asalt de care se spune că dacă ar fi 
existat într-o concentrare corespunzătoare 
ofensiva sovietică ar fi decedat cel târziu 
pe 21-22 august. Al treilea punct slab al 
apărării, care s-a dovedit cel puţin egal ca 
importanță şi consecințe, a fost 
subminarea moralului soldaţilor 
români făcută în și din spatele 






frontului. 

Poate nicicând în istoria 
armatei române n-a existat o 
acțiune mai bine concertată 
asupra unei armate ce 
rămăsese singura chezășie a 
independenţei și 
salvgardării. Trupa care 
pleca în concediu se întorcea 
acasă cu zvonul că războiul 
este pierdut și în curând se 
va încheia pacea cu aliaţii, 
iar orice rezistenţă în tranșee este lipsită de 
sens. În ședința din 15 iunie 1944, din 
Capitală, conspiratorii analizau tocmai 
această problemă a marilor unități române 
de pe front, menţionându-se că acestea vor 
primi ordine să permită trupelor sovietice 
să treacă și apoi să continue lupta 
împreună cu armatele aliate până când țara 
va fi complet eliberată de sub germani. La 
0 inepție politică se adăuga o eroare tactică 
militară ce friza demenţa și inconştiența. 

Cum își închipuiau generalii de la 
Bucureşti că trupele sovietice (care, timp 
de trei ani de zile ne fuseseră dușmane 
până la Volga și Caucaz), s-ar fi supus 
peste noapte şi dintr-o dată unor coridoare 
în dispozitivul român fără ca acesta să fie 
dezarmat și capturat? Cât de ireală și 
condamnabilă a fost această concepție au 
dovedit-o evenimentele ce au succedat 
ordinului regal de încetare a ostilităţilor. 

n opera de racolare a ofiţerilor superiori 
la acest plan inept şi care a costat viața a 
peste 74.000 de români din cei 145.000 de 
prizonieri — cel mai mare dezastru suferit 
vreodată de armata română, și aceasta nu 






ROMÂNIA LIBERĂ 





RASTURNAREA REGIMULUI 
HITLERIST DIN ROMANIA 


Ziarul comunist „România liberă“ anu 
prăbușirea statului național român (+ 


| Dezbateri bud 3 


24 Putgusr 1944 


23 AUGUST 1944 







facție 
drept „regim hitlerist”) 











din lipsa de vitejie și dragoste de țară a 
ostașului român — s-a evidenţiat Generalul 
Racoviţă, comandantul armatei a 4-a, 
Racoviţă părăsește în 2 august frontul 
pregătindu-se să ia în primire Ministerul de 
Război din viitorul guvern Sănătescu, nu 
înainte de a lăsa ordinul ferm de a nu se 
folosi pe frontul armatei sale, artileria 
grea de corp, (tunurile 105 și 150 
mm.) decât din ordinul lui expres. 

La același plan al trădării au participat 
sub diferite forme (şi aceasta s-a petrecut 
când Mareșalul Antonescu se găsea la 
tratament la Saua şi când generalul 
Sănătescu şi viitorul primar al Capitalei, 
Victor Dombrovschi s-au deplasat pe 
front) Generalul Constantin Nicajeacaa. 
comandantul Corpului 5 Armată, 
Gheorghe Avramescu, aflat la comanda 
Armatei a 4-a, Nicolae Stoenescu, 
comandantul Corpului 4 Armată, Ilie 
Creţulescu, comandant de divizie, 
Constantin Eftimiu, comandantul trupelor 
de transmisiuni și mulți alții... 

(va urma) 


Gheorghe HUŢUCA 





11(32)/1994 al revistei 
prezentat lucrarea 
ă din România în 
„de-al doilea război 
Excelenta publicaţie 
timul volum din seria 
vilisation Studies”, 
cul american Kurt W. 
cată în limba engleză 
lurală Română din 























ea de a prezenta 
'a doua apariţie din 
dedicată de această 
abiei și Bucovinei. 
Alexandrescu, 
succintă dar clară 
“subiectului, aproape 
(sau ignorat cu 
de oamenii politici 
Ne aducem aminte de 
inistrului de externe 
care, glorificând 
baltice, identifica 
cu adevăratul sfârșit 
a război mondial. 
românești, însă, 

i! atunci o vorbă. 








LIZATION STUDIES 

















pria confiscată 


Lucrarea beneficiază de o 
introducere semnată de Di Treptow 
care abordează chestiunea în primul 
rând dintr-o perspectivă geopolitică: 
„Dacă discutăm despre România sau 
Republica Moldova ca state 
independente în sisternul mondial, noi 
avem în vedere o aceeași problemă — 
securilatea României, (...) Cei care 
speră să prezerve structura Imperului 
sovietic sub o formă sau alta continuă 
să se opună oricărei mișcări spre 
reunificarea Moldovei și României, 
Asemenea eforturi tind să promoveze 
naționalismul în ambele Țări, date fiind 
limba, cultura și istoria lor comună", 
Concluzia istoricului american este că 
0 asemenea atitudine este neviabilă 
pe termen lung; „Republica Moldova 
poale fi privită numai ca o entitate 
tranzitorie în procesul reunificării 
Basarabiei cu România. 
Reintegrarea Basarabiei în România 
este mai cu seamă importantă dintr- 
un punc! de vedere cultural, pentru 
că, așa cum Transilvania este 
recunosculă ca inima civilizaţiei 
românești, Moldova reprezintă 
sufletul ei”. 

În al doilea rând, nu poate fi 
neglijată dimensiunea morală 
a problemei. Din păcate, 
constată istoricul american, 
dacă Vestul a denunțat pactul 
Ribbentrop-Molotov și 
consecințele sale — având ca 
rezultat recunoaşterea 
(E penganle! țărilor baltice —, 
faptul că România a fost 
deasemenea dezmembrată 

rin acest acord intervenit 
intre cei doi dictatori a rămas 
și continuă să rămână 
nerecunoscut. Din aceste 
motive s-au creat și continuă 
să se adâncească suspiciunile 


dardele diferite aplicate de 
uterile vestice Lituaniei, 

Petoniei și Estoniei pe de o 

parte și României pe de alta, 


În finalul lucrării, ca anexă 
la cele două materiale, sunt 
publicate documente şi hărţi 
ilustrative, cât şi o biografie 
selectată în limba engleză, 
dedicată acestui subiect, 


Pavel MUREȘANU 


românilor, legate de stan-.: 


ÎN ATENȚIA 


În ultimul număr anunțam pentru rubrica 
„Dosarul comunismului” o prezentare şi o analiză 
a „fenomenului reeducării”, petrecut în închisorile 
comuniste din România (Piteşti, Gherla, Canal, 
Aiud). Informaţiile şi materialele culese de 
redactorii noştri depăşesc însă cu mult spațiul 


CITITORILOR 


rubricii amintite. Ca urmare, unul din numerele 
noastre viitoare va fi consacrat aproape în 
întregime acestui incredibil experiment — cea mai 
cumplită agresiune împotriva omului cunoscută 
până acum în Istorie. 

(Redacţia) 


E e ie ai eee a alt ENA li tame A i tera 
" MARGINALII LA UN SERIAL TV 


— un pretext — 


De curând s-a prezentat la Televiziunea Română un 
serial — Carol cel Mare. 

Nu calitatea (îndoielnică) a acestui serial interesează 
ci punctele de vedere propagate prin intermediul său, 
consecinţele sale didactic — demonstrative. 

Mă aşteptam ca la sfârșitul secolului XX cu 
trâmbiţatele lui intenţii de „cooperare”, „comunicare” 
etc. etc., mai vechea opacitate și ignoranță a 
occidentalilor față de lumea Orientului (mă refer la 
atitudini în genul celei a lui Joseph de Maistre care 
compara bisericile ortodoxe cu „nişte cadavre înghețate 
cărora frigul le-a conservat formele” și care expuse 
„acţiunii protestantismului și catolicismului cu un foc 
ştiinţific suficient ar dispărea aproape subit”), 
incapacitatea lor de a înțelege Răsăritul să fi dispărut. 

Acest serial însă m-a făcut să văd mai clar că nu este 
pa (decât poate în profunzimile ce vor ajunge istorie 
abia peste veacuri) și că această atitudine e mai 
virulentă ca oricând, insinuându-se chiar în țările 
răsăritene (și se leagă într-un fel de intensul prozelitism 
catolic ce s-a dezlănţuit peste Sud-Estul European). 

In imagini simple, elocvente, se schematizează două 
lumi distincte: pe de o parte Carol | — Împăratul, ctitor 
al Statului, al Imperiului și culturii occidentale, pe de 
altă parte Bizanțul — decadent, imoral, feminin, 
incapabil de reacție, menţinându-se doar în virtutea 
inerției, 

Realităţile istorice sunt însă cu totul altele (v. N. 
Iorga în Essai de Synthese de Ihistoire de Ihumanit€, 
vol. II, p.117), Carol nefiind decât un șef de trib ce a 
creat un așa-zis imperiu (de fapt un amestec nereușit de 
tribalism franc şi universalism roman), efemeritatea 
„Statului” carolingian fiind o probă evidentă a 
inconsistenţei sale interioare şi a lipsej de adecvare la 
realitate, ț 

E normal, poale, să se prezinte o istorie romanţată şi 
distorsionată într-un serial TV, dar relevanța apare 
când vedem că nu e un fapt izolat, ci re ntativ 
pentru propaganda dirijată împotriva Răsăritului (și, 
implicit, a neamului românesc). * Acest fel de 
manifestări hrănesc mentalitatea servilă a celor care, 
dominați de clişeele şi formulele impuse — e drept, cu 
tenacitate şi violență — încă de la inceputul secolului 
XIX, admiră necondiţionat civilizaţia Occidentului, 
Locul e pregătit n pentru militantismul pro-uniaţie 
(mai ales în Ardeal) ca singura metodă de „renaștere” a 





poporului român. 

Eu cred că există două lumi structural incompatibile, 
impenetrabile: Orient și Occident; două lumi istorice, 
concrete, a căror viaţă spirituală are un „stil” deosebit 
ce le conferă consistență internă. În acest stil, ca note 
esenţiale ale sale, intră și confesiunile ca forme 
specifice de existenţă istorică, concretă, vie. Deci, pe 
acest plan, trecerea de la o confesiune la alta nu se face 
decât renunțând nu doar la națiune ci și la forma de 
viaţă spirituală supranațională răsăriteană. 

Pe planul acţiunii istorice și culturale directe există 
încă o persistentă prejudecată a „interiorităţii” organice 
a culturii răsăritene fundamentată pe ortodoxie. De 
aici, repetatele rătăciri latiniste, occidentalizante, ce 
frânează dezvoltarea unei conștiințe de sine a spiritului 
modern răsăritean, afirmarea unei culturi răsăritene 
moderne a popoarelor ortodoxe. Popoare a căror 
cultură îşi are izvoarele tocmai în extraordinara sinteză 
— religioasă, socială, culturală — realizată de lumea 
bizantină a Sud-Estului european în care râmanitatea 
orientală a jucat un rol de frunte. tr-o carte 
remarcabilă (în special partea referitoare la cultura 
psihologică poporană şi clericală) T. Herseni spunea: 
„Dezvoltarea psihologiei româneşti, dat fiind profilul 
einogenetic şi specificul naţional-istoric al poporului 
nostru, care n-a avut la bază vreo „comună primiti vă”, 
ci cele mai mari civilizaţii ale vremurilor apuse, nu s-a 
desfășurat de la credinţe și opinii timide, de Ia dibuiri şi 
bănuieli empirice către forme tot mai limpezi pi mai 
sigure de „adevăr”, ci de la vaste concepții mitologice, 
teologice, metafizice și filozolice despre sullei, despre 
conștiință, spre forme tot mai precis delimitate, mai 
riguroase şi mai controlabile” (T. Herseni — Cultura 
psihologică românească, pg. 7-8, 1980, Ed. Științifică 
şi Enciclopedică). y 

Dacă luăm în considerare aceste fapte, renunţarea la 
cultura răsăriteană înseamnă o neasumare a culturii 
organice a neamului românesc, deci o trădare (voită sau 
nu), iar în cazul deţinerii puterii social-politice o 
condamnare a neamului la sterilitate spirituală prin 
punerea lui în cadre moarte, neaderente duhului său, 
prin sufocare lentă în complexe de inferioritate, 
culpabilizare și umilire, [i 


Călin COTOI, student 


4 e Creștinism 
EXUNI  Devenirea întru Dumnezeu“ 





Comunismul a însemnat pentru oamenii 
acestui popor durere şi suferință la cote 
cutremurător de înalte — într-atât încât va trece 
multă vreme și vor trebui zeci de volume de 
analiză sistematică, din toate unghiurile de 
privire ale puiule socio-umane, pentru a 
putea dezvălui și înțelege teribila expenienţă. Şi 
alte sute de volume de memorialistică, de proză 
literară de mare an: ră, de încercări poetice 
'de cuprindere a acestei suferinţe etc. — pentru a 
aspiră la epuizarea întregului fenomen. Acestea 
se vor face pentru că stă în puterea şi e de 
datoria unui popor să-și desluşească sieşi sensul 
momentelor sale cruciale cu mijloacele 
specifice unei epoci. În vechime — acesta era 
rolul mitologiilor şi al unei bune părți din ceea 
ce numim folclor; astăzi — căile sunt cele 
amintite mai şus, chiar dacă ele sunt folosite 
adesea şi pentru a falsifica o problemă. Acestea 


se vor face deci, dar dacă în cele din urmă se 
vor lămuri cauzele esenţiale ale cotropitoarei 
experienţe — iată o întrebare ce nu trebuie 
scăpată din vedere. Pentru că e cu putință să 
reușim a scoate la iveală toate detaliile factuale 
care alcătuiesc istoria agresiunii comuniste în 
România, să facem toate conexiunile dintre ele, 
să le pricepem semnificaţiile şi să nu ajungem 
totuși la sensul veritabil al ansamblului. Este 
un mare risc, al celui care nu caută decât în 
afara sa cauza unei nenorociri abătute crunt 
asupră-i... 

n gând al părintelui Rafail Noica — aflat în 
volumul de curând apărut la Editura Anastasia, 
sub îngrijirea Pr. Eugen Drăgoi și a Pr. Ninel 
"Țugui — ne-a sugerat aceste aprecieri. Căci 
vorbind despre cărţile româneşti pe care 
monahul Rafail, nevoitor în Mânăstirea 
„Sfântul loan Botezătorul” din Essex (Anglia), 
Je primea de la tată! său, filosoful Constantin 
Noica, prin anii '80 și care purtau, de regulă, 
semnătura unor mari personalităţi ale culturii 
noastre, Cuvioșia Sa îşi mărturisește întristarea 
oă mulți dintre acești oameni de seamă iau prea 
cu Ea uită viaţa ortodoxă, valorile ortodoxiei 
în general, fiind „o mare durere a poporului 
nostru și cred că este unul din aspectele care 
trădează starea noastră de cădere, pentru care 
poate (poporul român, n. ns.) a suferit 
mucenicia” (subl. ns.). Nu este o acuză — 
părintele nu-și arogă câtuşi de puţin dreptul de a 
Judeca, ci vorbește cu smerenie și cuviință 
despre o tristeţe a sa, adâncă: „Dacă mă iertaţi, 
o să vă spun că asta a fost mâhnirea mea...” 
Dar, lipsind orice cae de a acuza, rămâne 
vina neîndoielnică, păcatul pe care aceste 
cuvinte mai mult îl sugerează: negrija, venită — 
atunci când nu-i vorba chiar de trufie — din 
convingerea că Dumnezeu e bun ji mare şi va 
lucra, cu siguranță, în Istorie în locul nostru, 
ori de câte ori va fi nevoie. Maj ales că — nu-i 
așa? — Suntem un popor ortodox!... 


Anul III Nr. 14 45) 
1-15 Octombrie 1994 


Da, suntem ortododși și e într-adevâr 
justificată încrederea nemăsurată în puterea 
credinţei noastre, dar ceea ce se uită prea 
adesea este că Ortodoxia înseamnă întâi de 
toate trăire, făptuire, Nu ritual-spectacol, ci 
viață creştinească. Or, smerenia stă, alături de 
iubire, ca o axă fundamentală a vieţii 
creștinului. Lipsa acestor virtuți — negrija de a 
le păstra = ne face vulnerabili, căci Dumnezeu 
lucrează în noi şi prin noi în măsura în care 
suntem dispuși şi pregătiţi să-l primim. 
Ortodoxia este puternică fiindcă are într-însa 
Agevărul și de aceea „dă duh ji viaţă”. Dar 
tocmai din această cauză asaltul răului asupra 
Răsăritului.ortodox a fost mult mai dur, 
nimicitor în comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat 
în Apus. (Căci şi acolo s-au dărâmat biserici și 
s-au scris cărţi împotriva lui Dumnezeu şi a 
credinţei, însă nu ca acte impuse din afară prin 
agresiune, ci de Ia sine, cu acordul tacit Sia 
nu cu aprobarea deschisă a oamenilor. În 
Occident n-a fost nevoie de comunism, a fost 
de-ajuns valul filosofiei raţionaliste şi hedoniste 
— prima expresie din întreaga istone umană a 
unui asemenea nemăsurat orgoliu al 
individului.) 

„Demonul ştie unde să atace”, spune 
părintele Rafail și, am adăuga noi, știe și când 
s-o facă. Anume, în cetatea mai puternică, dar 
nu oricând, ci la vreme de tulburare. Aşa încât 
momentul acestui atac, în forma pe care am 
trăit-o, e neverosimil să. fi fost ales la 
întâmplare; la o privire mai atentă, devine 
limpede că o sumă de „condiţii” era împlinită; 
Apusul se smintise și se îndepărtase tot mai 
mult de credinţă, trimiţându-și-de-acum şi în 
Răsărit influenţele filosofiei sale raţionaliste și 
individualist-autonome, iar aici oamenii 
păcătuiau prin negnjă mai mult decât realizau 
ori doreau să admită. Ne-am obișnuit să 
gândim cultura, viaţa culturală românească 
dintre cele două războaie ca având între 


e MIŞCARE, 


atributele sale definitorii dime 

şi e cert că lucrări majore m 

acest spirit (ne referim aici ma; 

serise de intelectualii români A 

— ne-teologi), Dar oare autorii x 
primii, cei care se refereau adesea ja 
sfinte, o viaţă realmente în a 

Pentru că, încă o dată, Orr 
înainte de toate trăire, făptuire. 

Sfinţii Părinţi. Astfel] de interog ă 
credem, inevitabile dacă i 
pentru ce satana a lovit at 
haina cea roşie şi având secer. 
simboluri a distrus biseric 
popoare întregi — românii fiind 
greu încercaţi. Dacă am : 
neîndoielnic, şi datorită unei tradiții a su fer: 
a neamului românesc și, am zi 
vocației martirice a creștin 
Ortodoxiei. 

A venit însă vremea să înțelegem a 
lecţie, nu atât de istorie, cât de spiritu 
această lecţie duhovnicească ce trebuie 
spre zidire sufletească. Să privim î 
nostru i să vedem păcatul pentru a ne lepăd 
de el. Să ne cercetăm rănile fără patima pent 
a le putea, prin mila dumnezeiască, vinde, aj 
Pentru că, dacă am rezistat până acum, și 
înseamnă că demonul va da înapoi, că atacul şi 
a încheiat, Doar forma acestui atac se d 
modifica, va fi înlocuită cu alta mai subtil 
mai vicleană, dar cu atât mai periculoasă 
acest ceas de osteneală trupească și sufletea. cțl 
Există o singură cale către biruință, o sina 
certitudine absolută şi ne-o reaminte 
claritate şi părintele Rafail Noica 
potrivit cuvântului lui Dumnezeu Cel m. 
decât toţi sfinţii, căci Acesta singur este vi: 

Şi îi mulțumim părintelui Rafail p 
gândurile bune şi cuvintele de întări 
lămurire pe care ni le-a împărtășit, rug 
Domnului să-l aibă în grija Sa și să-l 
iarăși aproape de noi. 


































Luana BRAIAJ 


Serialul pe care ȘI încheiem în acest număr, după cum am mai 
precizat, a fost redactat de un grup de prelați catolici şi 
alenţiei participanților la Conciliul II Vatican (1962-1965), forul 
suprem a] Bisericii Romano-Catolice. Nu avem ştire ca 
documentul să mai fi fost publicat în România. i 

Deşi materialul conține și acuze nedrepte la adresa Bisericii 
Onu X5, Feisa Mișcarea” a decis totuşi publicarea lui, căci 

textul aveni asupra une! (posibile, grave probleme a 
Bisericii Catolice, Biserică creştină, faţă de activitatea căreia 
ne-am manifestat întotdeauna interesul. E 
Reluăm precizarea că hotărârea de a publica acest document a 
fost întărită și de confirmarea pe care aveau să i-o aducă 
evenimente și fapte petrecute ulterior întocmirii lui; ridicarea 
anatemei asupra francmasoneriei de către Biserica Catolică în 
1983, denunţul extrem de grav venit din partea cardinalului 
francez tefebvre (promotorul direcției tradiționaliste în Biserica 
“Catolică) prin care se arată că între cardinalii din Vatican se află 
francmasoni — ceea ce a atras excomunicarea lui de către Papa 
loan Paul al II-lea, Dar argumentul cel mai grăitor este însuşi 
„Calchismul Bisericii Catolice”, aprobat tocmai de Conciliul LI 
Maier da legătură Emite se vedea „Catehismul Bisericii 
lice” București, , pag. 134, 137, 138 (sau fragmentele 
publicate de noi în „Mișcarea”, nr. 6(27)/1994), (Redacția) 


Dacă Curia romană, Părinţii Conciliului și Papa însuşi nu-şi dau 
seama de ceea ce se urzeşte sub acoperământul „reformelor“ 
Cardinalilor Bea, Suenens, Frings, Doepfner etc. și ale 
complicilor lor în cadrul „descentralizării” Bisericii și al dorinței 
lor de a crea un „Parlament” în jurul Papei, și dacă în consecință 
ei nu vor pune imedia! o frână energică acestor planuri, se va 
întâmpla Bisericii Catolice și Pontificatului ceea ce li s-a întâmplat 
monarhilor creştini, care au sfârșit prin a fi destituiți și substituiți. 
În cazul cel mai bun, Vaticanul va fi transformat într-un muzeu, 
aşa cum sunt astăzi Louvre și Versailles precum şi celelalte palate 
Care au aparținul monarhilor i prin acţiunea subversivă a 
iudeo-masoneriei Şi a uneltelor sale, acţiune pe care aceşti 
monarhi n-au știut şi n-au putut s-o oprească la timp. 

Dovada cea mai evidentă pentru ceca ce este în realitate 

] pentru Uniunea inilor“, condus de Cardinalul 
se găseşte în prezentarea care a fost făcută Conciliului 
Ecumenic a unui document intitulat „Despre atitudinea catolicilor 
faţă de pa ritul pu ales lasă su Int i a cărui aprobare a fost 

C ui drept Capitolul IY al Proiectului asupri 
Ecumenismului. În redactarea sa se voiește, printr-un vezitibil 
anificiu dialectic, să se scoată poporul evreu din răspunderea sa în 
moartea Domnului nostru lisus Hristos şi să se obțină de la 
Biserica Catolică o nouă declaraţie împotriva antisemitismului, 
Fi Dale erână că Acea Îşi are originea în credința greșită a 

i = Veste fatul : 
uicigător de Dunnezeu, — Pee ia cara i 

Acest document afirmă în plus că această nere n ici 
un zi politic şi că ea este exclusiv reia pia 
apă aa ție, căci ştim perfect cu toții că aceasta este 
i Vreme ce deja toată presa internațională controlată de 





A Ps nu i 
pentru Uniunea Creștinilor“ n-a luat legătura cu autorităţile 
sau Tel Aviv, 


York, Londra și 
singui personalități calificate pentru stabilirea de tacte 
religioase de înalt niv 1 dimpgtrivă, Cardinalul Bea, : luat 


ingurele 
legătura cu înalți Ci și mâsonici, anume di. Labe] 
ot ulita ea aie 
Evreiesc, şi cu înalţi funcţionari ai teza pa Mer din 


Acțiunea iudeo-masonică în Conciliul Vaticanului w 


- Document redactat de un grup de prelați catolici. Roma, septembrie 1964 - 


America“. Este de notorietate publică faptul că 
atribuţiile acestor înalte căpetenii evreiști sunt 
exclusiv cu caracter politic și economic, influența 
lor întinzându-se la ONU, la Guvernele a 
numeroase State şi la atotputernica Bancă Mondială. 
Mai mult încă: un articol al revistei „Humanitas 
din aprilie 1963, intitulat „Evreii și Conciliul“, ne 
face descoperirea că, Comitetul Permanent al 
Rabinilor Europei şi Conciliul Rabinic din America, 
adică autenticele autorităţi evreieşti în materie 
religioasă, se opun formal apropierii spirituale 
dintre evrei şi catolici. În cursul celei de-a 75-a 
Convenții Anuale a Conferinţei Centrale a Rabinilor 
Americii, ținută la 19 iunie 1964 la Atlantic-City, 
rabinii Leon Feuer şi A. Lelyvald se exprimară 
deasemenea în acest ultim sens, așa cum ne-o spune 
cu multe detalii „New York Times“ din ziua 
următoare. 

Aşa cum nu ezită să afirme iluştrii Părinţi ai 
Conciliului în replică la Cardinalul Bea, care a 
apărat personal teza favorabilă evreilor, documentul 
acesta nici măcar n-ar fi trebuit să fie prezentat spre 
discuţie, neavând absolut nimic de-a face cu 
„Uniunea Creştină“, nici cu Ecumenismul, nici cu 
interesele creștinătății în general pentru că, dacă ar 
ajunge să fie aprobat de către Conciliu, el ar * 
echivala cu o autoacuzaţie a Bisericii, sperată de evrei, odată ce, 
vreme de 19 secole, aceasta a combătut acţiunea lor anticreștină 
prin intervenţia Papilor și a Conciliilor sale. 

Pentru a încerca să ascundă adevăratele lor intenţii — și scopul 
urmărit de a transforma Biserica Catolică într-un slujitor al 
ludaismului în lupta acestuia împotriva naţionalismelor creştin și 
arab care sunt generic calificate drept antisemite — Cardialul Bea şi 
colegii săi evrei au redactat documentul în cauză în așa fel încât el 
pare la suprafaţă a se limita la evreii Vechiului Testament, la 
„Poporul Ales“ al Bibliei... Ca şi cum evreii de astăzi n-ar fi 
demnii descendenţi ai evreilor care au cerut în gura mare ca 
sângele lui Hristos să cadă asupra lor şi a copiilor lor, aceia cărora 
le-a fost adresat blestemul Întemeietorului Bisericii şi care, în 
cursul secolelor, au reprezentat antihristul permanent; nu există 
deosebire între evreii care au comis uciderea de Dumnezeu şi au 
pricinuit moartea celor dintâi creștini intrigând împotriva lor pe 
lângă împărații romani şi evreii care în acest secol au clocit 
revoluțiile şi războaiele care au pricinuit moartea sau sclavia a 
milioane de creștini. 

Lumea catolică 
nu vrea să trăiască 
din nou decepția de 
a ști că în Conciliul 
Vatican II, culme a 
tuturor speranțelor 
acelora care au 
Credinţă, se ridică 
voci în favoarea 
poporului care a 
fost și continuă să 
fie ucigător de 
Dumnezeu, odată 
ce el a provocat 
moartea Fiului lui 


L'Adion 
JUDEO-MAGONNIQUE 


dans le 


CONCILE 


Laciere sachalvement râserebe A Laus 
Bivtrendaiime: Pârei Condo 





8 





asorelie! dintr-o catedrală catolică (sec.XV) simbolizând lupta 


Bisericii cu sinagoga. Un lăncier creștin î] țintuiește pe păgânul ce călărește un porc. | 





Dumnezeu și luptă neobosit spre a extermina Biserica Lui 
Milioanele de creştini care, în Europa, în Asia. și în Cuba, suferi 
de apăsarea evreiască a bolșevismului n-ar putea înțelege niciodală 
de ce Biserica întinde mâna călăilor lor. Țările arabe că 
populaţiile lor musulmane și creștine ar resimţi o imensă deziluzi 
în faţa unei alianțe a Vaticanului cu uzurpatorii sioniști cară 
întemeiază Statul lor pe dărâmăturile a numeroase biserici și 
mânăstiri şi pe alungarea a mai mult de un milion de arabi de pă 
pământul lor natal. Şi în Occident, unde, începând cu Revoluții 
franceză, i-am aflat mereu pe evrei în spatele oricărei id 
revoluționare sau dizolvate, în spatele capitalismului necruţător 
promotori ai degenerării tradiţiilor şi ai tot atâtor manifestări ală 
mesianismului anticreştin, ne rămâne doar credința în faptul d 
vegherea și ajutorul Sfântului Duh în Conciliu va anula acţiuni 
subversivă a falşilor convertiți, care nu fac decât să execul 
dispoziţiile forțelor răului. 


Evreii continuă să-L, crucifice pe lisus cu deplina conștiință! 
misiunii lor. Unii, atei — cei mai numeroși — și ceilalți, | 
aşteptarea lui Mesia, asaltează Biserica în toate ținuturil 
pământului, îmboldind pretutindeni la atacul împotriva Semnul 
Crucii. Fiecare ar voi să aibă din nou meritul lui Iuda și al | 
Caiafa. Unul dintre ei, sionistul binecunoscut Ben Hecht a scri 
aceste cuvinte: 

mUnul dintre cele mai bune lucruri pe care poporul le-a fă 
vreodată a fost crucificarea lui Hristos. Din punct de ved 
intelectual, aceasta a fost o acțiune splendidă; dar ea a [04 
încredințată poporului, care a înfăptuit-o imperfect. Dacă «4 
fost însărcinat eu însumi să-l execut pe Hristos aș fi procedat În 
un chip deosebit. Iată: Ceea ce aș fi făcut ar fi fost să-L trimit 4 
Roma pentru a fi devorat de lei. Din carne sfârtecată ei 44 
putut face niciodată un Mântuitor... “ 


- Sfârşit - 






cele mai 
intul document 
sublinierile 


ne care se 
tru a putea 

te pentru 

1”. Lectura 
limpede că 
nd despăgubiri 
zinare) nu au 
să încaseze 
e îndurate în 
ar autorităţile 
apărarea 

[ lui român — 
aceste demersuri 


„(Nota Redacţiei) 






























ere a avut loc între 
Mareșalul Antonescu în 
tul unei contribuţii 
război pe care evreii 
scă. Nu se știe nimic 
tei taxe, dar după 
iuri era vorba de sume 
& evreii n-ar fi putut să 
a constituit un pretext 
uza de sabotaj și a-i 
de obicei, conducătorii 
pelat la d! luliu Maniu. 

tonescu i-a spus 
ă se prevede o taxă 
ru evrei, dat fiind că 
paseră la operaţiunile 
Maniu a remarcat că 
la război nu poate fi 
evreilor, căci aceasta 
imitărilor impuse de 
i români din cauza 
criminare rasială. 
cat surăzând că mulți 
ciți să fie obiectul unei 
ji ca să nu trebuiască 
>pele ruseşti. Mareșalul 
că războiul nu avea un 
lar, dar preciză de 
era obligat să-l facă. 
când Mareșalul făcea 
ea forțată la război a 


nionescu a renunţat la 
iei contribuții speciale din 


umitor persoane, luliu 

it pe lângă Mareșalul 
a obține pensionarea 
lă care au muncit în 
” Nu aveau cetățenie 
mulţi evrei în situaţia 
are și un bine cunoscut 
U neglijat să facă la timp 
obținerea cetățeniei 
române prevedeau că 
aţi de către Stat decât 
» Președintele a trimis 
gruzzi, președinta 
PNȚ la Mareșal, 
oanelor în chestiune 

ă printr-un decret cu 











ortantă intervenţie a lui 
cea în care el se 
dice deportările 
din România în 
rare din Polonia. 
ocupată de naziști, 
l n teritoriile 
la București, 
Je exterminare. 
sonal faptele în 
de salvare, 
fac un raport mai 









Anul Ii Nr. 14 (35) 
_1:15 Octombrie 1994 


ajutat pe plan profesional trimițându-mi 
săi care aveau 
procese, În timpul războiului, Alexianu 
si fost un colaborator apropiat al 

Mareșalului, care l-a numit guvernator 
civil în Transnistria. Protesorul Alexianu 
ştia că fusesem colaboratorul lui Maniu 
a cei dată când îl întâlneam, el 

mi vorbea cu re: | 

PNȚ. spect de Președintele 

In vara anului 1944, Alexianu m-a 
chemat să-mi spună că un trimis al 
guvernului german, pe nume Richter, se 
afla în capitala României și că era venit 
ca să organizeze cu administraţia 
românească deportarea evreilor și a 
comunităţilor din România în lagăre de 
concentrare din Polonia. Protesorul 
Alexianu mi-a Comunicat această 
informaţie cu intenţia evidentă ca eu să 
o transmit lui |.Maniu, ceea ce am şi 
făcut în aceeași zi. Odată această 
informaţie confirmată de către persoane 
din anturajul fostului premier Gigurtu, di 
Maniu mi-a cerut să duc o scrisoare din 
partea sa Mareșalului. Am fost de 
acord și audiența la Mareșal a fost 
obținută prin profesorul Alexianu. 

În scrisoarea către Mareșal, |.Maniu îl 
ruga să nu admită deportarea cerută de 
germani și în răspuns Mareșalul l-a 
asigurat că atât cât va fi la conducere 
nimeni nu va fi deportat dincolo de 
frontierele românești. 

Mareșalul şi-a ținut cuvântul, pentru 
că de pe teritoriul românesc controlat de 
guvemul său nimeni n-a fost deportat în 
lagăre naziste de concentrare. 

Astfel, mii de ființe omeneşti care 
trebuiau să fie supuse. exterminării au 
fost salvate. Persoanele amenințate în 
primul rând erau evreii și comuniștii. 
Dacă numărul comuniștilor era mic la 
acea vreme în România, în schimb se 
aflau între 250-300.000 de evrei pe 
teritoriul controlat de guvernul 
Antonescu, 

Numai cei care trăiesc într-o țară ca 
Polonia, unde milioane de familii îşi 
plâng cel puţin unul dintre părinţi și unde 
fiecare localitate păstrează urme ale 
represaliilor sângeroase, își pot da 
seama de importanța retuzului 
Mareșalului faţă de proiectul nazist. A 
fost fără îndoială un act foarte umanitar 
și foarte curajos. 

“Am primit mai târziu informaţii care mi- 
au întărit convingerea. În anii 50 mă 
aflam închis în închisoarea de la Ocnele 
Mari, detenţie fără condamnare sau 
proces și fără să mi se comunice măcar 
verbal pentru ce mă aflu închis. Mai 
multe sute de persoane se aflau în 
aceeași situaţie. Printre aceștia se afla 
o persoană foarte cunoscută în 
România între cele două războaie 
mondiale care mi-a povestit că în 
primăvara lui 1944 a fost convocat la o 
reuniune unde se aflau filogermani 
notorii și de asemenea un trimis nazist 
pe care îl chema Richter. Obiectivul 
întâlnirii era formarea unui guvern 
pentru a-l înlocui pe cel al lui 
Antonescu. 

Toţi românii au respins acest proiect 
ŞI, mai mult, i l-au comunicat 
Mareșalului. Se punea problema unui 
șantaj din partea naziștilor ca urmare a 
respingerii propunerii de deportare a 
evreilor. Fermitatea Mareșalului i-a 


Document o 5 
România salvată de holocaust 


derutat și au fost nevoiţi să renunţe. 

In 1970 traversam Maramureșul, 
Transilvania de Nord și Tara Crișurilor și 
peste tot am întâlnit oameni care mi-au 
declarat că în mai-iunie 1944, nu numai 
din orașe, dar de asemenea din sate, un 
mare, număr de evrei și țigani au fost 
deportaţi în lagărele din Polonia de 
unde nu s-au mai întors. Martorii mi-au 
arătat pietre comemorative unde erau 
gravate numărul victimelor. Mi-au fost 
povestite scene delirante petrecute în 
zilele și nopţile când administraţia 
ungurească opera arestări în vedera 
deportărilor. Toate aceste localități de 
unde s-au făcut deportări de evrei și de 
țigani se găseau în regiuni românești 
ocupate de trupe ungurești în vara lui 
1944 în urma dictatului de la Viena. 


Nu exista nici o posibilitate de a scăpa 
acestui destin nefericit pentru că poliția 
ungurească nu graţia pe nimeni. La 
Oradea Mare era un hotelier evreu 
foarte bogat. Când conducătorul 


pot să garantez autenticitatea lor. 

Din câte știu, nimeni n-a avocat 
ajutorul adus evreilor în timpul războiului 
și îmi explic această linișta prin faptul că 
cei care au intervenit consideră acțiunile 
lor drept îndeplinirea unei datorii umana. 
Este datoria morală a conducătorilor 
evrei din România, cât și a tuturor 
persoanelor care au beneficiat da 
aceste acţiuni să facă cunoscute 
marelui public numele binefăcătorilor lor 
și sprijinul acordat prin ei. 

Este posibil ca di Maniu să fi întreprins 
Și alte acţiuni în favoarea evreilor pe 
care eu nu le cunosc. Eu am fost doar 
un colaborator al Președintelui; am 
primit din partea sa anumite misiuni de 
încredere, dar di Maniu a avut mulți alţi 
colaboratori şi un secretar particular. 
DI Maniu nu obișnuia'să vorbească 
despre activităţile sale de binefacere și 
n-aș fi aflat niciodată despre cele două 
întrevederi pe care le-a avut cu 

Mareșalul, dacă n-ar fi avut loc procesul 

Mareșalului în mai 1946. (...) 





îngrijinadu-se de soana refugiaților şi oropsiţilor. 


Mareşalul Antonescu, Conducătorul Statului Roman, 





Ungariei, amiralul Horty şi-a făcut 
intrarea sa triumfală în acest oraș după 
ocuparea localităţii de către trupele 
ungurești în 1940, acest hotelier evreu a 
pavoazat drumul pe care amiralul l-a 
traversat pe o iapă sură. La începutul 
lui iunie, când poliţia ungurească a 
început arestările, degeaba hotelierul a 
invocat fidelitatea sa taţă de Ungaria; 
zbirii l-au luat împreună cu mulţi alți 
evrei și nu s-a mai întors, 

Toate aceste localități din care s-au 
organizat deportări au rămas sub 
administrație ungurească până la 
sfârşitul anului 1944, când trupele 
românești și sovietice l-au alungat. 

Dacă aceste regiuni ar fi fost sub 
controlul guvernului de la București, 
este sigur că oamenii de acolo ar fi tost 
salvaţi de tragicul destin. 

Aceste regiuni au revenit României în 
1945. În zilele noastre, în anumite 
publicaţii asupra holocaustului se 
menţionează sute de mii de victime 
evrelești în România, fără să se 
precizeze că provinciile de unde s-au 
făcut deportările aparțineau în vremea 
aceea Ungariei și administraţia 
ungurească este cea responsabilă de 
ele. Este o nedreptate față de România 
și este una din cauzele care m-au 
d nat să scriu acest raport. 

n anii '50 și '60 am atlat că și alte 
personalităţi românești printre care și 
profesorul Gheorghe Brătianu au 
intervenit pe lângă Mareșalul Antonescu 
în favoarea evreilor. Cum nu dețin 
aceste informaţii din sursă sigură, nu 


După condamnarea la moarte a 
Mareșalului Antonescu și a 
colaboratorilor săi, Președintele a 
adresat o altă scrisoare lui Petru Groza, 
amintindu-i că salvarea evreilor și a 
comunităţilor din România se datora 
Mareşalului și i-a cerut comutarea 
pedepsei capitale. În această scrisoare 
se menţiona de asemenea faptul că dr 
Petru Groza, de asemenea arestat 
printr-un incident, fusese pus în libertate 
de către Mareșal, prin intervenția 
Președintelui. Asupra împrejurărilor 
acestui ultim fapt, di Pamțil Ripoșanu, 
vechiul secretar particular al lui Petru 
Groza și în prezent avocat la New York, 
este mai bine informat. 

La a doua scrisoare dr Groza a 
răspuns că nu putea face nimic, pentru 
că marile puteri aliate, care controlează 
executarea convenției de armistițiu, se 
opun comutării pedepsei cu moartea în 
acest proces. Eu n-am avut 
posibilitatea să verific dacă afirmaţiile lui 
Petru Groza erau adevărate. 

Nici Mareșalul, nici |. Maniu, nu s-au 
prevalat niciodată de acţiunile lor 
generoase şi propria mea conștiință m-a 
determinat să afirm că toate aceste 
acte curajoase și umanitare au fost 
fructul fondului uman caracteristic 
naţiunii române. 


Josif Toma POPESCU 


Traducere din limba franceză 
Claudia BURUIANĂ | 


ae d 1 


























































































„ Precizare 
Prin intermediul scrisorii de mal jos 


|reluăm o problemă în legătură cu care 
poziția noastră nu a fost, se pare, corect 


aste 

” Textul Dnei Nidia Belcea - ce se 
| doreşte o replică la articolul „Imperialism 
| catolic” („Mişcarea”, nr. 4(25)/1994) — ne-a 
parvenit cu mare întârziere. ÎI publicăm 
“totuși deoarece este relevant prin 
| valoarea de principlu a chestiunilor 
ridicate, păstrându-și, din acest punct de 
vedere, actualitatea. 

Trebuie menționat că Dna N. Belcea 
| este singura persoană care și-a asumat 
| sunderea unei intervenţii deschise și 
|upsite de echivoc. (După cum am 
| precizat, nu luăm și nu vom lua în 
consideraţie anonimele — împestrițate cu 
insulte și grosolănii — pe care ni le trimit 
| unii „polemiști” încrâncenaţi. Ca să nu ne 
referim la „răspunsurile” indirecte 
concretizate prin persecutarea abonaților 

































Sunt unele scrieri atât de abjecte că o firească 
repulsie te face să eziţi și a răspunde; te 
pângăreşti comentându-le. Un astfel de 
er bal lalea sală mor Sea 
"din „Mișcarea” Anul III - nr. 4 (25), din 16 - 
28 femeie 1994. 

Alegerea unei as! le spre recenzare, 
acordul cu conținutul iri modul lipsit de 
orice decenţă și probitate morală și intelectuală 
al tratării subiectului, ar putea pune în dubiu 
veridicitatea oricărui material publicat în revista 

-_ Şi acest Tucru este pentru unii dintre noi o 
imensă dezamăgire... 


Prima dovadă de necinste este omisiunea din 
articol a faptului că, la data instaurării teroarei 
comuniste, în țara noastră exista o Biserică 
Greco Catolică-Unită, biserică naţională alături 
de Biserica Onodoxă, la care aderau de bună 
voie 1.500.000 de credincioşi. 

„Guvernul comunist care a venit la putere a 
decretat în 1948 unirea românilor catolici cu cei 

i. Când catolicii s-au opus, Biserica, 
numărând mai bine de 1.500.000 de 
credincioşi, a fost suprimată, preoții închiși sau 

"uciși şi proprietăţile bisericii transferate 
Bisericii Ortodoxe” (Encyclopedia Britannica, 
1974, pag. 649). E 
Biscrica Unită a fost una din primele victime 
ale distrugerii sistematice ce comunismul a 
„_abătut-o asupra României. Scoaterea ei în 
ilegalitate, cu întemnițarea celor ce nu au vrut 
să o părăsească, laici, preoți și șase episcopi, 
nu lasă nici o îndoială asupra gratuităţii 
„ afirmației că ar fi fost vorba de o întoarcere 
liber-consimţită la . Biserica Ortodoxă. 

Existenţa unor semnături folosite pentru a 

indica o „trecere de bună voie” a unui număr de 
„credincioși la Biserica Ortodoxă nu poate înșela 

pe nimeni; ele au fost obținute cu aceleași 
metode de presiune şi teroare ca şi aderarea 
țăranilor la gospodăria colectivă. Mărturie 
„silniciei | [ste stă moartea de martiri, în 
închisori, a tuturor celor șase episcopi dintre 
„care, simbolic fapt, Preasfinţitul luliu Hossu 
era cel ce citise la etil 1918 la Alba 
„Iulia, proclamația unirii Transilvaniei cu patria 


În valul de entuziasm şi generozitate revărsat 
în primele ra enese pe ea au fost visători” 
naivi care au crezut că toţi doream o vreme 
nouă, vreme de adevăr şi de îndreptare a 
nedreptăţilor... Atunci, când se rupeau 
petice EMoC i se dărâmau statuile lor, s-a 
anulat şi legea 348 din | Decembrie 1948. Nu 
a fost „vastul apara! al Imperiului Catolic” 
(ridicolă afirmaţie), ci generozitatea şi simţul 
de dreptate al poporului în acele zile de 


Revoluţia nu a putut să-și îndeplinească 
promisiunile; din umbră alea bine 


pregătite şi i A PRI imeniate, s-a început 
Subipata ridici; lumină a poporului 


ea, ura şi abjecţiunea ce se 
revarsă peste Biserica Unită (și în general peste 


componente i ri 

„așa pe, peri ai dC A pieaeră 

Pi IA tmtena, ERĂ, contrară 
„politic 

Potărăsc destinej. lumii. e rțelor oculte ce 


În privinţa „reluării istoriei”, 
i, ceeă Re se face ae Rea 
care 






Punciă de vedere 





- dornici de unirea cu România. 


e DE i ie 


şi simpatizanţilor noştri din instituţiile de 
învățământ catolice.) 

Nu vom comenta acum numeroasele 
inexactităţi, erori și răstălmăciri cuprinse în 
această scrisoare. Ele vor face subiectul 
unor intervenţii ulterioare, revista noastră 
având oricum în intenţie declanșarea unor 
dezbateri cu privire la raporturile dintre 
Ortodoxie și Catolicism, evident din 
perspectiva demersului naţionalist 
contemporan. 

'Mărturisim că violența acestui text ne-a 
surprins, semnalara scrisorii fiind o 
persoană de o probitate și onestitate 
incontestabile, cunoscută și respectată 
datorită ataşamentului său sincer faţă de 
valorile naţionale românești. 

Dincolo de corectitudinea sau 
incorectitudinea unor aprecieri, ne 
întrebăm cu tristețe cum pot ajunge la 
asemenea dispute români care, altlel, 
împărtășesc principii şi idealuri comune? 


(Redacţia) 





„... Biserica Unită a devenit centrul renașterii 
intelectuale româneşti care a avut un profund 
efect nu numai în Transilvania dar şi în 
Principate. Ideologia naţională a Românilor 
pentru secolul care a urmat a fost formată prin 
activitatea a ceea ce s-a numit Şcoala 
Ardeleană... Ajutaţi de instituțiile catolice 
dinafara provinciei, studenții români au avut 
posibilitatea să studieze la Roma şi Viena. 
Acest grup de clerici educați, deși mic la 
număr, a furnizat populaţiei române un grup de 
intelectuali activi și articulați care aveau să 
joace un rol major în mişcarea naţională din 
Tansilvania. Doctrina pe care au susținul-o şi 
popularizat-o urma să fie programul naţional 
atât al provinciei lor, cât şi al Moldovei şi 
Valahiei”... 
Cambridge, University Press, 1983, vol 1, pag. 
155, 156). 

Domnul Rareş nu se lasă însă impresionat de 
fapte ci le „corectează” cu conceptul de 
„pozilivizarea negativităţii”.  Legilima 
întrebare, (în afara celei foarte simple, de ce 
era catolicismul „negativ”), este de ce nu s-au 
„pozitivizat” Românii în Serbia, sau în Rusia, 
sau la Muntele Athos, unde ortodoxia îi mâna 
şi... îi lega? Foarte pe scurt răspunsul este că: 

— Biserica Catolică a deschis, generoasă, 
instituţiile ei milenare de cultură pentru tinerii 
săraci şi sârguincioși din satele Ardealului, pe 
când, de secole, centrele ortodoxiei din afara 
țării nu făceau decât să stoarcă, de multe ori cu 
silnicie, şi să exporte truda Românilor, şi, 

— în latinitatea Romei s-au putut regăsi latinii 
de la Carpaţi, acolo şi-au putut găsi trecutul 
care să le justifice un viitor. Nimic nu le puteau 
oferi neamuri străine de obârşia lor şi 
dușmănoase, ca Grecii, Rușii sau Sârbii, ce de 
veacuri îi sileau să folosească în biserică o 
limbă străină, fie că era slavona, fie că era 


greaca. 


O ruşinoasă atitudine vădeşte articolul când 
contestă dreptul Bisericii Unite la o „restitutio 
in integrum'', adică dreptul de a-i fi înapoiate 
bunurile mobile și imobile luate în decembrie 
1948. A te bucura de avuturi furate, luate prin 
silnicie, este ruşinos pentru oricine, dar cu atât 
mai mult pentru o Biserică. Menţinerea „statu 
quo”, adică de perpetuare a nedreptăţilor, a 
crimelor înfăptuite în anii comunismului, nu 
este decât o supravieţuire a acestuia. 

Articolul se bazează pe procentul de 
credincioşi ce s-au declarat greco-catolici, 
pentru a justifica refuzul abuziv al Bisericii 
Ortodoxe de a înapoia proprietăţile Bisericii 
Unite, luate prin forţă în 1948. Desigur că 
mulţi din cei ce ar putea revendica aceste 
bunuri sunt morţi sau intimidaţi întru tăcere 
după patruzeci de ani în care nu au avut drept la 
pal pri Şi astăzi, datorită brutalităţii unor 
prea-zeloși „orlodocși” (de obicei cei mai atei, 
ieri), în cârdăşie cu puterea locală, 
supraviețuitoare a comunismului, a te declara 

lic reprezintă un adevărat eroism. 

Pe astfel de „procente” nu te poți baza; se 
obțin şi ele prin intimidare și dezinformare, 
cum mărturie stă cifra de a basarabenilor 


Cât despre „palma pe care aceste procente 
d criticilor îizeriei) Onadese cum ză 

mnul Rareș, procentele nu pot schimba 
istoria colaborării conducerii Bisericii Ortodoxe 


cu regimul comunist și, cu câteva excepții 
demne de tot respectul „pese e da 
22) degrabă persecutate), cooperarea clerului, 
acă hu altfel, cel puţin prin pasivitate şi 
carea de la datoria de sis de suflete. 
Pare că, după ce din 1948 ne-aţi silnicit, 
închis, o acum vreţi să vă bucuraţi de 
e: ră nu synieii în poziţia 
Si care l-au omorât 

Stăpânului ca să le rămână pete eri 








(History of the Balcans, . 


Anul ÎI Nr. 14 05 
1-15 Octombrie 1994 


O replică Greco-Catolică 


Bucureşti, optând pentru Moscova 
astfel drumul pentru reîntoarcerea p 
Modoveneşti în CSI. 

În procesul de menţinere a mon 
ortodox se sacrifică grav interese 
român, răstălmăcindu-se ade 
care generaţii de luptători le-au 
afirmarea drepturilor noastre pe 
ocupăm. 

Pe lângă repudierea rolului salvat 
fiinţa noastră naţională a unirii 
originea creștinismului poporului re 
mistificată. Afirmația că ne-an 
ortodocşi ne aruncă la o creştinare 
XI (adică exact teza pe care o susțin 
dezice teza continuității bazată și 
latin în fenomenele de cre 
Încercarea de a vorbi de o converti 
Sfântul Apostol Andrei ca opusă 
„catolice” este ridicolă, implicând e 
unei schisme între... Apostoli. 

Este deliberat ignorată explicaţia 
bună că: ne-am creştinat pe măs 
năşteam ca popor daco-roman, că 
aparţinut la unica Biserică a lu 
(schisma venind mult mai târziu, î 
XI), că am ţinut de Episcopatul de II 
Biserica Romei, şi că istoria noastră 
ne-a-tăiat de origine şi ne-a dat color: 
avem astăzi. 

Este interesant că în același număr ş 
„Mişcării” în care se publică articolu 
discutăm, Dr. Corneliu Dida se plâ 
drept cuvânt, de felul cum este Româr 
de ultima ediţie a Micului Larousse. 
să ne trateze alții, dacă noi înșine 
acest fel distrugător şi schizofrenic, 
decât să zicem şi noi ca lorga: „De un | 
mir: cum de au respins evreii pe Hris 
Românii, Roma”. 

Desigur că în sufletul românesc, 
moştenirea daco-latină, s-au grefat 
trăsături bizantine şi că tocmai acest am 
bogăţie şi adâncime firii noastre, De 
renegăm cu atâta furie moștenirea no: 
dintâi? 


e Mişcart; 















Înfricoşată judecată li s-a făgăduit însă... 


Articolul abundă în afirmaţii pe cât de 
iraționale, pe atât de veninoase; „De remarcat 
este indignarea faţă de restabilirea de către 
Vatican a ierarhiei Bisericii Unite. A reproşa 
Bisericii Catolice că se îngrijește de credincioșii 

co-catolici, patruzeci de ani lipsiţi de păstor, 
este însă de aşteptat de Ja cineva vădind 
admiraţie faţă de ierarhii Ortodocşi ce şi-au 
trădat turma caterisind preoții ce nu conveneau 
regimului, cooperând la anihilarea Oastei 
Domnului, asistând pasivi la dărâmarea 
bisericilor, etc., eviscerând astfel Biserica 
Ortodoxă de forţă spirituală şi credibilitate. 






















Ar fi prea lung să analizăm toate aberaţiile 
cuprinse în articolul domnului Rareş, ce îşi 
permite să le debiteze protejat de necunoaşterea 
de către marele public a adevărului, interzis 
aproape jumătate de veac de către cenzura 
comunistă. 

Ca să ne facem însă datoria şi să participăm 
la recunoaşterea și întărirea României, este 
înţelept să analizăm cui a folosit desfiinţarea 
Bisericii Greco-Catolice și cui foloseşte această 
dezlănțuită campanie anti-catolică, a cărei 
primă victimă, dar nu singura, este Biserica 
Unită. Şi să facem această cercetare în dubla 
noastră calitate de creştini şi români. 

Interzicerea în, anul 1948 a Bisericilor Greco- 
Catolice din România, Cehoslovacia şi Ucraina 
a făcut parte din planul lui Stalin de subjugare a 
acestor popoare, prin izolarea lor. 

Dacă privim la cele două biserici creştine, 
Ortodoxă şi Catolică, ambele şi singurele 
apostolice, vom vedea că diferenţele dintre ele 
țin în cea mai mare parte de tradiţie, derivând 
din două culturi pe care istoria le-a despărțit. 
Diferenţele teologice sunt de mică importanță, 
în afara controversatului primat al Sfântului 
Petru și al urmașului său, Sfântul Părinte Papa, 
contestat cu îndârjire de Biserica Ortodoxă. 

Legată de Papalitate, şi decurgând din 
existența ei, este problema investiturii 
episcopilor. Aici Biserica Catolică urmează 
vorbelor Mântuitorului: „Daţi cezarului ce este 
al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui 
Dumnezeu” şi nu admite amestecul puterii 
politice, lumești, fie ea împărat sau secretar de 
partid comunist, în numirea episcopilor și în 
treburile biserici 

Printr-o tradiţie stabilită de împărații 
bizantini, Biserica Ortodoxă s-a pus sub 
puterea politică, imperială, sau mai târziu 
naţională. În anumite epoci istorice, această 
poziţie a putut fi favorabilă atât Bisericii, cât şi 
statului, dar, în timpurile unor stăpâni atei, 

-distrugători de credință, aceasta a fost desigur 
un izvor de mare slăbiciune. 

Existenţa unei solidarităţi universale, cât şi 
existenţa unui centru de la care se putea aștepta 
ajutor, dacă nu de alt fel, cel puţin spiritual, a 
potențat enorm rezistența la comunism a țărilor 
catolice (vezi Polonia, Lituania, chiar şi 
Ungaria, parţial catolică). 

Acest lucru l-a înțeles pe deplin Stalin. 

Nu pentru întărirea Ortodoxiei acţiona 
criminalul ateu Stalin, ci pentru instituirea unui 
control total asupra acestor popoare ce trebuiau 
tăiate de orice legătură cu restul lumii. Este 
grăitor în acest sens faptul că, în vara anului 

1950, la Sighet, episcopului Hossu i s-a propus 
(şi el a refuzat), să organizeze o biserică 
catolică românească naţională (vezi modelul 
„chinezesc), în care dogma putea fi catolică (ce-i 
păsa comunismului de dogmă) dar cu 
investitura episcopilor de către statul român 
comunist. 

Ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a iniţiat 
desființarea Bisericii Unite, ci a cooperat cu 
planurile lui Stalin. Această complicitate la 
crimă a plătit-o însă foarte scump, prin 
subordonarea ei totală intereselor comunismului 
ateu, până la anihilarea rolului ei spiritual. 
Aceasta a avut enorme implicaţii pentru 
poporul român. 

















Este desigur un sentiment legitim dezgust 
pentru unele „daruri venite din Apus, mai al 
după 1989, ca: subminarea familiei, tr. 
naţiunii, noţiunea de libertate înțele 
licenţă pentru pornografie, homosexuali! 
etc. 

Acestea, ca și multe altele, nu ne vin însă dă 
la o lume catolică, ci de la forțele ce încearcă 
distrugă Biserica Catolică, sau mai general, 
creştinismul. Puterile acestea au martiriză 
Biserica Catolică în Spania, Mexic, Portugaliaj 
Vietnam, cum au martirizat Biserica. Orto 
în Rusia şi România. Astăzi, de la 'condu 
organizaţiilor politice ale „noii ordini 
universale” şi prin propovăduitorii a 
„religii a noului ev”, lovesc cu toată put 
creștinism. 
ceasul de cumpănă prin care trecem, a nă 
uita la ce ne desparte în loc să ne uităm la ce 
uneşte, este să dăm satisfacție efortului lor 
„divide et impera”. Nu sunt Bisericil 
Ortodoxă şi Catolică amândouă trupul li 
Hristos sfâșiat de despărțire? 

Cum se poate califica refuzul Bis: 
Ortodoxe de a participa la întâlnirea cu $ 
Părinte, invitate să plănuiască, pe p 
egalitate, renașterea lumii creștine d 
materialismului ateu de sorginte com! 
capitalistă, decât ori ca o gravă neînţe 
semnelor timpului sau o trădare a mis 
creştine? 

Din nefericire religia a fost de mul 
istorie folosită pentru nu prea onorabile 
lumești: protestantismul de prinții 
anglicanismul de Henric al VIII- 
ortodoxismul de expansionismul 
vremea când furia comunistă 
captureze partizanii din munţi, în c 
agenţii securității colindau târgurile și 
îmbrăcaţi în călugări, bătând mă 
vânzând lumânări şi iconiţe. i 
agenţi îmbrăcaţi astăzi? 











rea 


































Ce se întâmplă astăzi? 

Reiese clar analizând evenimentele politice 
contemporane că, în procesul de realiniere geo- 
politică, România este din nou înpinsă în zona 
de conurol a fostei Uniuni Sovietice (sau ce va 
deveni ea). Biserica Ortodoxă este din nou 
folosită pentru atingerea acestui scop, ea 
justificând gravitarea noastră spre răsărit, spre 
„fraţii” noştri spirituali. Ce ne pregătesc însă 
aceşti „fraţi” ar trebui să ne înfioare, privind 
harta trasată de Jirinovski. 

Orice spargere a monolitismului ortodox, 
orice gravitare spirituală şi deci culturală spre 
Roma contravine planurilor, deci nu se 
precupeţeşte nimic spre a o evita. Orbiţi de o 
propagandă veninoasă, prelați şi teologi joacă 
rolul conferit de Lenin al „idioţilor folositori”. 

„Nu putem să nu facem o paralelă cu situaţia 
din Basarabia, unde preoți cu nume vechi 
românești au refuzat păstorirea lor de către 


În încleştarea tragică a lumii con 
România putea avea un rol unic 
popor de tradiție bizantină şi de limbă 
latină, așezat în locul unde istoria 
două Europa, ar fi putut, cu oâ 
înțelepciune, deveni puntea de 

Răsărit şi Apus. Ar fi putut țâși r 
tuturor celor ce caută vindecarea Trupulul 
Hristos, într-o formulă de ortoi 
comuniune cu Roma, formulă ce o îi 
plămada ei. Pe lângă răsplata în » 
cuvenită făcătorilor de pace, ce ? 
internațional ar fi putut dobândi Românii 


Nidia BEL 























tre ruinele sufletului 
şi himere. Este greu 
ze acest sfârşit de 
javă.. Am pierdut 
fost de ajuns pentru 
ens se cască între om și 


contează în această 
etul.. În resi 


„puternic și luminos. 

m de parcurs pentru a 

iunea. De fapt, în 

ății contemporane, 

un apanaj al vârstelor 

fii suntem sortiți a suporta 
vieţi prefabricate în 
sa numitelor elite sexagenare, 
ori sunt stăpânite de rutină sau 


ita mă obligă să renunţ la 
năuceala loviturilor sorții. 
umană este aceea de 
jur, de a reclădi suflete 
oamenilor acea rază de 
armoniei lumii, Nu 

că această preocupare 

lie necazuri celui ce o 

fară de irile pricinuite 
să umană stăpânită de egoism 
vizibilă în mișcare mai 

direct cu sursa răului din 
forțele satanice, care se 
de puternice în aceste 

er multă credință, sacrificiu, 
din bunurile vieţii cotidiene. 

sul că mai mare decât 
rătăciții pe căile adevărului 

Zeu NU Există. 

c tă şi dezamăgită, prin 
am rătăcit și eu un momeni, 
mi pe un anume drum, de a 

2 stare să-ți schimbe, poate, 
luat această hotărâre, sunt 

că există Noua Generajie, 

au încredere în forţa şi 

a tineretului român. Este 
cei capabili; toţi rinerii 


şi devolaţi cauzei creștine şi 


redacţiei 


u, Arad — Regretăm că nu 
urați continuu publicaţia 
ca mai sigură rămâne totuși 

mim pentru materiale şi 





Rugăm autoarea poeziilor 
pagină să ia legătura cu 


Târgu-Mureș — Ne scrii în 
de elevi „care aşteaptă 


de vreme. Am auzi! şi 
: posibilul „pact” intervenit între 


în urma căruia acceptul 


sprijinită prin: 


necesare 


publicaţiei. 








| Să sprijinim „Mișcarea"! 
Revista “Mișcarea” poate fi 


- contractarea cât mai 
multor abonamente; 

- donaţii de sume bănești, 
- donaţii de materiale 
activităţilor 


a indiroa și difuzarea 


editată de] Adresa redacției: 
Str. Scărlătescu 





Anul II Nr. 14 (35) 
1-15 Octombrie 1994 


naționale să nu stea prea mul rânduri, ci să 
se pună pe treabă. Toţi piei trebuie să 
înţeleagă ce este datoria şi să incerce să fie cei 
mai buni în Jocurile unde sunt chemaţi să-şi 
facă acenstă datorie, Să fii mereu primul la 
şcoală, Ja locul de muncă, în familie, în 
socretate și apoi va fi ușor să te implici în viaţa 
Politică. Trebuie să devii un exemplu pentru 
cei din jur; numai atunci vei putea fi urmat și 

Vei putea câştiga încrederea celorlalți a 

„Nu există pădure fără uscături“ şi este drept 
că „avem şi noi faliţii noştri“, însă, cu ei sau 
fără ei, lumea trebuie 's, mergă Înainte, iar 
cazurile de comportament deviant vor fi mult 
diminuate când majoritatea tinerilor vor fi 
antrenați în vârtejul spiritual naționalist și, 
bineînţeles, atunci când vor dispărea o serie din 
problemele sociale şi economice. 

Nu există oameni complet răi, în fiecare 

există un bob de bunătate, care trebuie scos și 
Pus în valoare. 
__Nu toți putem deveni români absoluți sau 
creștini absoluţi, însă avem puterea de a alunga 
din viaţă noastră meschinul și absurdul, Așa 
cum merg eu pe urmele altor tineri şi aleg 
drumul disciplinei, decenței și credinței, sunt 
sigur că vor fi mulți alţii ce vor dori să se 
alăture acestui ideal. Nu poți trăi în singurătate, 
nu trebuie să accepţi a [i doar o frunză în bătaia 
vânturilor vieţii. “Orice om pentru a se dezvolta 
normal pentru a-şi pune în valoare întreaga 
forță creatoare și inovatoare, trebuie să aibă o 
apartenență, să creadă într-un ideal. 

Inacti vitatea uzează sentimentele, sărăceşte 
Spiritul și împinge omul în pragul confuziei și al 
disperării. Eu sunt, așa cum spunea cineva, 
„asemenea nisipului din clepsidră, care nu 
poate deveni timp decât în mișcare“, Ajutaţi- 
mă, deci, să intru și eu în hamul pe care-l 
trageţi. Căruța e prea grea, încă, dar nu trebuie 
să disperaţi, vor mai veni ajutoare, tineretul 
român nu se va dezminţi. Sper să nu 
dezamăgesc încrederea voastră și să-mi fac 
datoria de român, așa cum trebuie. Am încercat 
să fac mereu lucrurile astfel încât să nu 
trebuiască vreodată să roșesc; voi incerca să 
păstrez acest drum în continuare. 

Consider un pas important această opțiune şi 
cred cu adevărat că trebuie să-l fac. Dacă voi 
reși, mă va judeca bunul Dumnezeu așa cum 
merit. 


Cu respeci, 
Mie IULIAN 


Curţii Supreme de Justiţie prin care se interzice 
ridicarea statuii Mareșalului lon Antonescu — ne 
fac să credem că aveţi dreptate: „E nevoie de un 
om ca Mareșalul Antonescu pentru a onora cum 
se cuvine memoria patrioților români!” 

Eugen Onofrei, lași — Informaţiile solicitate 
despre „holocaust” le veţi găsi în amplul serial 
pe care-l vom începe din numărul viitor. 

Marius Vișan, Bucureşti - Nu ne-am propus 
să ne implicăm în disputele dintre vechile 
grupări naționaliste, indiferent de nuanțele ce le 
despart. În problema pe care o ridicaţi, poziţia 
MPR a fost exprimată limpede în paginile 
revistei „Mişcarea”. Citiţi mai cu atenţie cartea 
dlui Chioreanu. Ar fi mai bine să fiți mai 
rezerval, totuși, în aprecieri. 

E. Pogăceanu, Baiă-Mare; O. Vuia, 
Germania; M. Panait, Franţa; M. Negoescu, 
Bârlad; C. Burlacu, New York; D. Răducu, 
Braşov - Veţi primi răspuns personal la 
scrisorile trimise. 





Donaţiile în obiecte 


(sau prin intermediar) pe adresa: 












































constând în materiale de birou, aparatură 
tehnică și electronică (computere, fax, 
xerox, reportoloane, aparatură audio și 
video, accesorii etc.) precum și orice alte 
materiale care pot fi utilizate în activitatea 
redacțională se trimit prin colet poștal 


Mişcarea Pentru România 
Direcţia Administrativ Economică 
Str. Scărlătescu nr. 14, sector 1 
București, cod 78158 


Corespondenţă *. 7 


Personalități 


reprezentative ale 
sieți culturale din 
fiaspora românească 


Intelectua! de impe- 
cabilă ţinută morală, 
scriitor talentat de 
renume și un autentic opozant împotriva dictaturii 
comunismului, d! Anton Ciuntu a fost exilat de 
Nicolae Ceuşescu, stabilindu-se în Canada, în 
localitatea Ontario, Aici, inteleciualul român a 
găsit sprijinul moral! şi material de care avea 
nevoie pentru a-şi valorifica talentul seriitoricese, 
spiritul de analiză, capacitatea creatoare de 
excepţie. Publicistul Anton Ciuntu este onul 
dintre foarte puţinii membrii de marcă din 
diaspora română care au înțeles să renunțe la sine 
pentru a încerca să facă ceva folositor pentru țara 
sa (fără a primi în schimb decât suspiciune, 
neîncredere și reproșuri nemeritate). 

A continuat cu tenatitate să exercite, prin seris 
şi desen satiric, delicata calitate de înflăcărat 
patriot român, cu speranța că odată și odată esența 
gestului său va fi corect înțeleasă. Bijuteria sa 
literară, cele două volume de poeme, sugestiv 
intitulate „Cu mine însumi” a făcut obiectul unor 
cronici de specialitate apărute în mai multe 
publicaţii româneşti. Talentatul publicist Anton 
Ciuntu, unul dintre gazetarii care, înainte și după 
decembrie 1989, au înnobilat, prin arderea lor 
intensă, dar discretă, prin inteligenţă și luciditatea 
cu care și-au asuma! condiția de jurnalist, prin 
curajul de a rămâne ei înșiși într-un peisaj al 
cameleonismului politic, o meserie în care 
coeficientul de risc mortal a ajuns extrem de mare. 
Este un om pentru care a contat nu falsa autoritate 
şi nici poleita, disimulata ipocrizie a dublei 
contabilități pe care unii post-dizidenţi o afișează 
acum cu ostentație, ci puterea de a fi pe față în 
contra curentului și a corurilor de ludători și 
sicofanţi. 

Anton Ciuntu este membru fondator al 
Societăţii scriitorilor români pentru știință, 
memorialistică și tehnică, al Academiei 
Internaţionale „MIHAI EMINESCU” şi al 
Organizaţiei internaţionale a educatorilor pentru 
pacea mondială. 





Reeonslituirg subigelivă 


Amurgul tainic e sădit în umbră. 
Tânguirea glasului de corn urcă-n inserare. 
Tremurător în umbră plânge 

lângă izvorul prăvălit spre soare. 

Din umbră spre soare se desface 

al lucrurilor zvon, 

Neistovit aleargă toate 

la glasul ispitirii de sub pom. 

În mersul lor cortegiul râde, saltă, 
Umbra se stinge 

dar preajma a toate oorotește. 

Tâmpla încinsă adăpostește, 

În firavul lăcaș - 

Abia-Atinsul, Amurgul... 

Din mări afunde urcă 

istovitorul plâns, 


Punet alb 


Turla subțire a bisericii, 
numai ea, 

primește rătăcirea vântului singuratic. 
Adierea viorii, 

născută în gerul piscului de gheaţă, 
se dăruie celui ce ridică spaţiul lumii 
în nesfârșită spirală. 

Ocolul va sfârși în cercul dăruit 
Păsării albe, fără de glas. 


Anton Ciantu 








Ioana SOREANU Ion PROTOPOPESCU 


n Curând va apărea În lucru: 
ALMANAHUL „MIȘCAREA“ 


— antologie de texte — 


Colecţia 
-. e a 
„Studii şi documente 
* Cele mai importante lucrări de 
sociologie, istorie, doctrină și filosofie 
politică! 
* Noi perspective teoretice! 


O carte necesară pentru 
biblioteca fiecărui Român! 


Din sumar: 

* Personalităţi românești * Subversiu 
seudo-religioase * Naționalismul azi * 
d per va și convorbiri * Ortodoxie şi 
Catolicism * O realitate amenințătoare: 
extremismul evreiesc în România. * 
Organizaţii oculte demascate * Politica 
național, şi oliticianismul trădător * 
Dezvăluiri olemici * Dezbateri * 


* Operele fundamentale ale clasicilo 
naționalismului românesc! 
* Gândirea social-politică universală! 


În ediţii de mare ţinută, dotate cu aparat 
critic, note și comentarii realizate de cei 
mai avizaţi politologi și specialiști 
contemporani. 





Comandaţi din timp cât mai multe exemplare din Almanahul „Mişcarea” 
pentru prietenii și colaboratorii Dumneavoastră. 
Preţul 1 exemplar: 3.000 lei (pentru România) sau 15 $ (pentru străinătate). 




















ABONAMENTE] 


Persoane domiciliate în Români Persoane juridice române 
” i (iei organizaţii) 
UA an ei aaa Un an: 25.000 lei 


instituţiile creștine ortodoxe. și bibliotecile 
6 luni (12 aparţi): 6.000 lei publice: 10.000 lei pe an. 
Veteranii de răzba 


legă Wcomuoii ăinătate 
penalomari site sati orei a Abonamente pentru străi 
scesară Un an: 50 $ sau 80DM 














Sumele bănești destinate revistei „Mișcarea” 
sa tim prin eee poștal (sau virament) într- 


Cont nr. 40.729.96.133.178. (pentru Lei) 
Cont nr. 15.207.96.133.178 (pt. $ și DM) 


i iszar aa ist d 99 
iei agent 


sala necesară prazentaraa unui decuneat ; 
Aneta contractate rămân valabile indifereat de meargă 

caz de întârziere a apariţiilor, abonamentele se prelungesc automat... 
i banii pentru abonament prin mandat (sau prin virament) 












Sector bancare deschise la Expedii u a at 
i + PAD tei -eiepete într- din conturile noastre bancare specificate în caseta alătural 
Bucu : Egee at ară pent AV) Vă rugăm să completaţi cât mai clar adresa la care doriți să primiţi revista. 
: , pe numele: Responsabilitatea pentru conținutul textelor publicate aparține exclusiv semnatarilor, 
Tel: SAI „Mişcarea Pentru România” Pundele devedera une în page revsoi nu po lâBule rganzaţei Mgcarea Peeuu 


pentru 
câtre săi aunorizaţi sub semnătură oticială (cu precizarea tuncţiei deținute In cadrul MPR). 












Pro Măcinic pt at cn aa ete 9 


se Personalități 





„.. Fericit şi mândru de a fi participat la 
Mazporul de Întreg 


Reporter; Pujini sunt cei care știu astăzi câte 
ceva despre N. Porsenna, deși activitatea și 
opera sa ar fi îndreptățit pe deplin o 
recunoaștere mai largă. Peniru că existența sa, 
cred eu, este exemplară pentru ceea ce aș numi 
„destinul unui conservator”. Născut în 1892, 

să facă parte din rația care a purta! 

Tzboiul de mei te ea înfăptuit România 

Mare. La acea vreme, N. Porsenna era licenţiat 

în drepl și filosofie şi deputat în Parlamentul 

României din partea Panidului Conservator. 

Zoe Porsenna: N. Porsenna se considera 
fericit că a avul prilejul de a fi părtaș la 

„experiența imensă și unică a războiului” — sunt 

cuvintele lui. lar faptele sale dovedesc că a 

înţeles însemnătatea și ia momentului: era 

fiu unic la mamă văduvă şi ar fi putut să fie 
scutit de serviciul militar, însă-i s-a părut că ar 

fi un lucru nedemn de un Român și, când s-a 

declarat mobilizarea generală, s-a înrolat 

voluntar. Fiind licenţiat, a făcut şcoala de 

ofiţeri — în aceeași companie cu Gheorghe 

Brătianu, fiul prim-ministrului de atunci, 

despre care avea cuvinte de laudă şi admiraţie. 

Pe cât cra de mândru de camarazii lui de arme, 

de eroismul Armalei Române, pe atât cra de 

revoltat şi indigna! de atitudinea celor care 

căutau să se eschiveze de la îndeplinirea 

datoriei faţă de țară. Şi care erau destul de 

mulți din păcate... Cel mai mult îl îndurerau 

politicianismul şi pornirea spre 
căpâtuială a multora dintre 
guvernanţii de atunci — în plin 
război îşi umpleau visteriile 
proprii! EI a scris despre toate 
acestea în volumele sale de memorii (aflate în 
manuscris) — eu de acolo știu, fiindcă el nu 
vorbea despre sine, iar eu l-am cunoscut în 
1941. 

A rămas în armată până la terminarea 
primului război, iar apoi a făcut și campania 
din 1919. 

i Campania din Ungaria... 

Z P.-. Da, campania din Ungaria, în timpul 
„căreia nobilimea maghiară îi primea bine, 
pentru că trupele româneşti veniseră să-i scape 
de comuniști, de Bela Kuhn — și i-au şi scăpat! 
Dar au fost și incidente cu comuniștii unguri. 
Tabăra lor de campanie era așezată într-un sat 
în apropiere de Budapesta. Trupele românești 
n-au luat nici un fel de măsuri împotriva 
populaţiei locale, dar, în fiecare dimineaţă, 
gărzile româneşti erau găsite înjunghiate. Nu s- 
a oprit acest măcel până când Porsenna nu a 
luai o măsură de forţă: a pus la zid câțiva 
teroriști comuniști... După asta a fost linişte. 


Rep: Perioada interbelică este cea în care N. 
Porsenna își dă măsura puterii sale de muncă, 
anima! parcă de un entuziasm al proiectului, 
dar și al realizării. 

„Z.P.: Într-adevăr, impresionează chiar și 
simpla înşiruire a activităților sale și te întrebi 
Cum reușea și când avea timp de toate: profesa 
Cu succes avocatura, era jurisconsult, membru 
sau preşedinte în consiliile de administraţie a 
numeroase întreprinderi şi edituri, scria, 
traducea, colabora la diverse publicaţii — 
aNându-se chiar ta conducerea unora: „Ideea 
liberă” pe care o înființase în 1947 și 
„Muncitorul Român” a Ministerului Muncii sub 
Euvernarea Antonescu —, făcea filme şi a 
objinut chiar brevete pentru inovaţii tehnice, 
inginereşti. Şi căuta să facă toate acestea în 
mod serios, nu doar să se afle în treabă. Ar fi 
putut uşor urma 0 carieră universitară. Și nu 

„numai în România; în urma apariţiei cărţii 
„Interdependance des facteurs sociaux” — 
recenzală extrem de elogios într-o publicaţie 
pariziană — a fost chemat să conferenţieze la 

j A fost invitat și în America. Şi ela 
Meluzat, a spus că vrea să rămână în România, 

; „pe poale, țara lui. Şi a făcut-o. 
Prin cărțile lui, prin activitatea lui publicisti 
culturală (filme, edituri ele). "Aso 

Rep: Trebuie să fi cunoscut multă „lume 








bună” a epocii... 
ZP. Da, desigur, dar Porsenna era destul 
de retras şi de singuratic. Avea mulţi 





Împreună cu 
ci 


+ fenomen de masă si 
Rep: Cinematografie?!,.. zu 
Z.P.: Da. Uite cum a fost. În timpul 








Nicu Porsenna, unul 
dintre intelectualii de 
seamă ai perioadei 


perioada primului război 





legionarilor, au fost luate toate cinematografele 
evreilor, în afară de „Patria” — unde era un 
român. Şi s-a constituit Cooperativa „Filmul 
Românesc”, care le administra. După 
rebeliune, au fost trecute de Mareșalul 
Antonescu în administrarea guvernului. 
Cumnatul lui Porsenna, lon Marinescu, 
ministru în guvernul Antonescu, l-a numit pe 
Nichifor Crainic — la sugestia lui Porsenna — 
președintele noii cooperative. Porsenna era 
vicepreședinte. EI.îl aprecia mult pe Crainic, 
chiar îi plăcea să spună că în închisoare acesta 
devenise genial. La fel ca Radu Gyr, Vasile 
Voiculescu sau actualul arhiepiscop al Clujului 


Bartolomeu Anania. Crainic și Porsenna aveau 
proiecte mari pentru cinematografia 
românească: au plecat în Germania şi Italia să 
cumpere aparatură modernă pentru viitoarele 
filme. Pe atunci nu existau în România nici 
studiouri, nici aparate de proiecție competitive, 
În '39, Porsenna făcuse un film românesc, dar 
pe banii lui și în nişte studiouri improvizate. 
Cu toate acestea, filmul a fost un succes, căci 
au participat la el toți marii actori ai vremii: 
Vraca, Nuţi Dona, Olga Porumbaru — fosta 
soție a lui Baraschi etc, Filmul a fost refăcut în 
studioul Ministerului de Informaţii. Cu această 
ocazie a cântat și Maria Tănase — Maria Tănase 
era o înfocată filogermană, așa se explică 
neglijarea ei după război! — care a refuzat atunci 
orice onorariu; Din nenorocire, această 
peliculă s-a pierdut. 
Intre Porsenna și Crainic s-a iscat un conflict 
pe chestiuni administrative, în urma căruia a 
fost preferat Porsenna pe postul de preşedinte. 
EI a fost acuzat că e legionar, ceea ce pe timpul 
acela era un lucru grav, dar acuzaţia era falsă. 
Porsenna n-a fost legionar — înscris în partid —, 
dar a fost dintotdeauna naţionalist. Bineînţeles 
că lua parte la manifestările româneşti veritabile 
organizate de aceştia şi că îi aprecia. 
Legionarismul era atunci un adevărat fenomen 
de masă, pe care l-au susținut, deopotrivă şi 
marea masă românească și cei mai mari 
intelectuali ai vremii; erau masiv susținuți de 
populaţia românească. Ţin minte congresul 
studenţesc de la Râmnicu-Vâlcea, în care au 
avut un rol însemnat lideri legionari ca prof. 
Mihail Manoilescu şi Gen. Petrovicescu şi în 
urma căruia au fost arestaţi, cu complicitatea 
lui Mihai Stelescu, participanţii la 
manifestaţiile de stradă ce au urmat. Am fost 
acolo şi cu şi fratele meu — deşi nu eram nici 
unul legionari —, iar pe-el I-a arestat poliţia. 
Am vrut să cumpăr de mâncare pentru el şi 
pentru ceilalți dintr-o băcănie şi când băcanul a 
înțeles despre ce era vorba, a trimis pe băieţii 
lui de prăvălie încărcaţi cu coşuri cu mâncare în 
arestul poliţiei. Fără să-i ceară nimeni şi fără 
nici o plată... Nu mai vorbesc de oraşul meu 
nata), Craiova, în care grupuri de tineri 
mergeau pe stradă cântând cântece româneşti. 
Porsenna admira Mişcarea Legionară, mai 
ales pentru proiectul educaţional pe care-l 
propunea, fiind el însuși multă vreme preocupat 
de problema educației, a debutului profesional 
care considera că ar trebui să fie asigurat, de 
exercitarea competentă a profesiunilor, 
Rep: Este exact tema cărții „„Regenerarea 
aura erei 3 o lucrare cât se poale de 
ce cuprinde un proiect educați 
ce pi p cațional 


Care a fost apoi evoluția lui N. 
după 19449 poi evoluţia lui N.. Porsenna, 





BIBLIOGRAFIE 


interbelice, este în momentul de faţă 
aproape necunoscul, lirea sa retrasă și 
lipsa oricărei voințe de a se impune l-au 
ținut la o parte de grupările importante ale 
epocii, de compania celor alai in atenţia 
opiniei publice. Credem că nu greşim însă 
considerând că .astăzi opera sa îl impune 
de la sine pe autorul ei: romane şi nuvele 
(peste 15 titluri) descriind cu farmec mai 
ales atmosfera începutului de veac și 
mondial, 


Anul III Nr. 14 45) 
1-15 Octombrie 1994 


“azer ca o adunătură catlinara, o baruă de asasirti, de ptraţi, care ucid om cu Om pe topi adversarii, Cfizr fc d 
dif a miloane e oameni. Aceasta e o miscare Sociala? Asemenea bestii preistorice îndrăznesc Să vorbească în numele dreptajiit...» 








e MIŞCARE 


N. PORSENN, 








româneș!i”(1938) etc. 
așteaptă încă editorul. 






Z. P.: Porsenna avea înainte de '44 foarte 
multe posturi: era la Ministerul Muncii, 
preşedinte la oficiul „Muncă și Lumină”, era 
avocat la editurile „Cugetarea” și „Gorjanul”— 
deschisă de Porsenna și inginerul Gorjan, care 
s-a ocupat de consolidarea operelor lui 
Brâncuși. Cu el a făcut un contract ca să 
înființeze în toată ţăra, în toate întreprinderile; * 
biblioteci. M-am ocupat și eu de acest proiect. 
Porsenna decidea numărul şi titlurile cărţilor. 
Era prevăzut în contract ca patronii tuturor 
marilor întreprinderi să plătească toate cărţile 
care se trimiteau la biblioteca întreprinderii. 
Plăteau şi muncitorii un leu pe lună! Proiectul 
a căzut imediat după ce au venit comuniștii. 
Până în '47 a mai putut să publice. Pe urmă nu 


CONVORBIRE CU DOAMNA ZOE PORSENNA 


s-a mai putut. A rămas fără absolut nici un 
venit. Au început să-l urmărească în urma 
denunțurilor. Din *49 a venit la mine și a stat 
ascuns până în '57. 

Petre Ştefan, conferenţiar al lui loaniţescu la 
Academia Comercială stătea clandestin — era 
urmărit ca legionar — în casa lui G. G. 
Antonescu, profesor universitar de economie 
politică la Academia Comercială. El se 
întâlnea cu cei care aveau să fie arestaţi în 
acelaşi lot: Nicu Porsenna și cu mine, Petre 
“Ţuţea, Dr. Gabriel Popescu, Gabi Gheorghe, 
profesorul Mihai Popescu, soții Caftangioglu 
etc. Am fost în total 20 de persoane. Grupul 
obișnuia să se întâlnească, prin anii *50, în 
strada Caimatei, în casa lui Gabriel Popescu, 
unde discutau, mai cu seamă politică, dar erau 
şi numeroase dispute intelectuale. De exemplu, 
despre Kant, despre care Ţuţea vorbea și câte 
patru zile — el ştia tot! —, iar interlocutorul lui 
predilect era Petre Ştefan. 

Porsenna fusese arestat în urma unui denunț. 
L-au arestat de la mine de acasă, unde stătea 
clandestin. L-am ascuns vreme de 8 ani de zile. 
Au venit comuniştii, nu le-am deschis și au 
intrat pe la un vecin evreu care fusese anunțat 
cu o lună înainte, când ei verificaseră pe unde 
se poate intra. Ne-au luat în aceeași zi pe 
amândoi. Ei au crezut că eu o să depun 
mărturie împotriva lui. La anchetă, m-au 
întrebat: „De ce l-ai ținut cucoană? Ai fost 
nebună?!" Ce să le fi spus, că ei tot nu aveau 
ce înțelege. Comuniştii n-au putut înţelege 
niciodată așa ceva... 

Porsenna a fost condamnat în total la 50 de 
ani de închisoare, dintre care trebuia să facă 25. 
A făcut până la urmă 8, pentru că a ieşit la 
grațierea din '64. Eu am făcut 5 ani jumătate. 
Toţi am fost duși mai întâi la Ministerul de 
Interne, în decembrie *57 ne-au judecat și ne-au 
mutat la Uranus; apoi, în martie "58, la Jilava. 
Porsenna a fost bătut încă din anchetă şi i s-au 
pus lanţuri la picioare, căci avea condamnare 
de peste 15 ani. EI a fost pe urmă dus la Aiud, 
fiind socotit legionar, iar cu la Miercurea-Ciuc. 
A fost eliberat în '64 și a mai trăit până în *71, 
dar era foarte bolnav. 

După ce a ieşit din închisoare, Porsenna era 
în zdrențe, era ca un cerșetor. Eu venisem cu 
un an înainte. Aveam un salariu de 1100 de lei. 
Atunci ne-a ajutat Perpessicius, pe care îl 
cunoştea încă din perioada interbelică. Am 
mers şi eu cu el la Uniunea Scriitorilor, pentru 
că Porsenna nu știa să ceară nici măcar 
drepturile. Pe cât de convingător era atunci 
când era vorba să ajute pe alicineva — a făcut 
atâtea procese gratis! —, pe atât de timid şi 
neajutorat devenea când era vorba de propriul 
interes. De asta, probabil, nu știe mai nimeni 
de: ai astăzi în pofida numeroaselor sale cărți şi 
studii, 

Şi când am ajuns, până la urmă la 
Perpessicius, acesta ne-a dat o scrisoare către 
Demostene Botez, preşedintele Fondului 
aere, Am obţinut până la urmă 600 de lei pe 
uni 








memorialistică (trei volume 
în manuscris), piese de 
teatru, volume de poezie Z 
traduceri din lirica universală, volume de 
parapsihologie — N. Porsenna a fost 
considerat primul expert român al 
fenomenelor paranormale —, studii şi 
lucrări de sociologie şi filosofie socială cum 
ar fi: „Interdependance des facteurs, 
sociaux” (1913), „Războiul popoarelor” 
(1914), „Regenerarea neamului românesc” 
(1937), „Proporția etnică și primatul muncii 
Sunt cărţi ce-și 


























































„.Blocaje de tot felul în reedi 
cărților sale area 


Rep.: Încercările dvs. de a republica u 
din cărțile lui N. Porsenna au avut un suce 
foarte limitat... De ce? 

Z. P.: Înainte de “89, i-am scris lui Na 
Bernard, la „Europa Liberă”, rugându-l 
difuzeze pe post scrieri ale lui Porsenna, m 
ales „Întruchipările sufletului omenesc”. 
răspuns că nu poate, că „iese din specifig 
programelor lor”. Mă rog... Pe urmă, duj 
Revoluţie, am fost la „Humanitas”, 
„Regenerarea neamului românesc”, dar 
Kleininger, cu care am vorbit, m-a refuzat 
un pretext stupid: „nu publicăm reeditări”. N 
era nici acum în specificul lor. 
În “91, editura Romi 
publică „Spre fericire”, o cars 
lui Porsenna într-un tiraj foari 
mare, cam 30.000, și fără să 
acceptul meu. Am aflat și ai 
luat legătura cu patronul, Cristian Butuşinj 
care a spus că n-a știui de existența mea — dă 
la Uniunea Scriitorilor mă cunoaște multă lun 
Dar el era în conflict cu Uniunea din pricii 
timbrului literar. A încercat să-mi ofere o sun 
derizorie, deşi drepturile de autor se ridică. 
20% din veniturile obținute. Am fost 
Direcţia Editurilor, unde mi-au spus că ce 
făcut patronul Butuşină e o tâlhărie şi să-l d 
în judecată. Până la urmă, lucrurile s-i 
rezolvat acceptabil. Apoi a venit la mine, 
martie '92 şi a spus că vrea să-l publice 
continuare pe Porsenna; a luat trei cărți 
„Regenerarea neamului  românesi 
manuscrisul de parapsihologie şi micul rom 
„Magdalena”. Le-a ţinut până în iunie. 
făcut nici un contract şi nici n-a vrut să mi] 
dea înapoi. A venit la conducerea firmei ap 
tatăl lui. A făcut contract cu mine cu termen d 
publicare la 31 decembrie 1992. Bineînţeles. 
nu s-a ţinut de cuvânt. Le-am acordat și 
amânare de termen, şi tot nu l-au respecti 
Abia prin octombrie '93 au publici 
„Intruchipările sufletului omenesc” 
„Magdalena”. A intrat pe fir dl Gab 
Gheorghe, prieten cu Porsenna, care stătuse) 
celulă cu el și învățase de la Porsenna foarţ 
mult, care iubea „Regenerarea...” şi care... mi 
cerut 300.000 de lei să-i sponsorizez revisi 
„Getica”. Şi pentru că nu i-am dat, a aj 
editura Romfel le-a spus celor de acolo că & 
carte legionară și a făcut prefața, fără voia 
așa cum a făcut-o: criticându-l pe Porsennaj 
i tilă această carte astăzi, 
Prefaţa respectivă e scrisă cu o evidea 
rea credință faţă de autorul de care di Gabi 
Gheorghe recunoaște că a fost impresionat 
perioada detenţiei. Asta ar fi fost o carenţă 
plan moral, dar afirmaţii halucinante ca: 
fără evenimentele din decembrie '89 (Rom. 
ar fi fost astăzi o mare putere economicăi 
financiară” sau „Toată pleiada de intelectul 
români dintre cele două războaie mondiale (| 
Porsenna, M. Eliade, C. Noica, E. Cioran 
etc) având ca unic model Franța (717), Apu 
î şi-au propus să schimbe destin 
să-l adapteze după cel al Franţei. 
ranța a fost românofonă de-a lungă 
întregii ei istorii” ș.a. ne fac să ne întrebăm 
privire la limpezimea minţii referentului... 
Z. P.: Cartea a apărut în condiţii grali 
oribile având în plus şi grave erori de tipar. 
mi-au solicitat bunul de tipar și, repet, cărță 
au fost publicate numai în urma acţionăni 
judecată a editorilor. Nu se găsesc nicăieri 
piaţă; probabil că au scos numai exemplarele! 
semnal și au blocat tirajul. 
Rep.: Doamnă Porsenna, eu vă mulțumă 
pentru interviu și vă doresc să vă ajul 
Dumnezeu să împliniți pe cel mai importa 
din câte mi-ai spus — dintre proiectele di 
publicarea cărților lui N. Porsenna. Ă 
Z. P.: Şi eu vă mulțumesc. Să văaj 
Dumnezeu în ceea ce faceţi! 


A consemnat Sandra CRIS