Grigore G.Tocilescu, Christea N.Țapu — Materialuri-folcloristice -Vol.I (1980)

GRIGORE G. TOCILESCU 
CHRISTEA N. ȚAPU 


+ 
MATERIALURI 
e EOTS 








editura minerva 


GRIGORE G. TOCILESCU — CHRISTEA N. ŢAPU 


MATERIALURI FOLCLORISTICE 
I 


www.dacoromanica.ro 


Coperta: Dumitru Verdeş 


TOATE DREPTURILE REZERVATE EDITURII MINERVA 


www.dacoromanica.ro 


GRIGORE G. TOCILESCU — CHRISTEA N. ȚAPU 


MATERIALURI 
FOLCLORISTICE 
I 


Ediție critică şi studiu introductiv 
de IORDAN DATCU 


D 
EDITURA MINERVA 
BUCUREŞTI — 1980 


www.dacoromanica.ro 


Introducere 


O colecției remarcabilă, una dintre cele mai importante din 
întreaga istorie a culegerii folclorului românesc, Nu lipsită însă 
de unele carenţe, vizibile în latura tehnică a ediției (absența cri- 
teriilor ştiinţifice de ordonare a textelor) şi în latura calităţii arris- 
tice a unor texte, Aspecte care, speculate peste marginile admise, 
au dus la exagerarea scăderii colecţiei, profund contestată la 
apariţie, mai bine zis la doi ani de la apariţia ei, pentru că 
de existența unei recenzii din anul tipăririi colecţiei nu ştim încă. 
(În Peninsula Balcanică, Bucureşti, an. II, nr. 44, 12 nov. 1901, 
p. 1, se recenzează — sub semnătura lui I. Arginteanu — numai 
colecția lui Pericle Papahagi.) N-au fost uitate multă vreme gra- 
vele acuze formulate de N. Iorga (istoricul mărturiseşte dealtfel 
că și-a propus să „demaște“), atît împotriva colecției cît şi îm- 
potriva „coordonatorului“ ei, Gr. G. Tocilescu, cu care marele 
istoric a fost de nenumărate ori într-o aprigă dispută. Fără să 


1 „Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii Publice comunica, , la 
6 iunie 1897, Direcţiunii Muzeului de antichități — al cărui 
director era Gr. G. Tocilescu — că s-a obținut „creditul de 
6000 lei pentru adunarea materialului necesar publicării unui corpus 
inscriptionum slavo-romanicarum Și acela de 3000 lei pentru cu- 
legerea elementelor folcloristice din ţară“. La 15 aprilie 1898 
Gr, Tocilescu informează pe ministru c-a început tipărirea colec- 
ției, apărută se pare în 2000 exemplare. Cele 3 volume (primul 
volum în două părți şi un volum conținînd culegerea lui Pericle 
Papahagi, Din literqtura poporană a aromânilor), apar la sfîrşitul 
anului 1900. În şedinţa Academiei Române din 22.X11.1900, pre- 
zidată de Iacob Negruzzi, Gr. Tocilescu prezintă cele 3 volume 
apărute, 


v 


www.dacoromanica.ro 


negăm temeinicia unor observaţii critice formulate de N. Iorga în 
Colecţia de folk-lore a Ministerului de Instrucție. Scrisoare către 
d. ministru Haret (apărută în două publicații: Revista română 
politică şi literară, an. I, nr. 19—20, nov.-dec. 1902, p. 459—467 
şi în Epoca, 1903, nr. 1313, p. 38; nr. 1314, p. 39; nr. 1315, 
p. 40; nr. 1316, p. 41, precum și în extras la Atelierul grafic 
I. V. Socec, 1903, 28 p.), observăm totuşi că marele istoric și-a 
dat frîu liber cunoscutului său dar pamfletar, nedreptățind în 
bună măsură o colecţie ce avea să fie socotită ulterior lucrare 
de referință. 

„N. Iorga era — scrie Șerban Cioculescu — «teribil la mî- 
nie». Avea voluptatea distrugerii adversarului, prin cumul de ar- 
gumente şi citate, cu o forță de dispreţ şi de invectivă a unui 
pamfletar de rasă, deşi a respins totdeauna cu indignare acel ca- 
lificativ, seepiindu-l, ca un adevărat om de ştiinţă, dezono- 
rant.“ 1 bis Nu greşim trecînd printre paginile în care se vădeşte 
din plin darul semnalat mai sus şi pe cele scrise despre Materia- 
luri folcloristice. 

Devenită de mul: timp p raritate bibliografică, colecția pa- 
tronată de Gr. G. Tocilescu a fost mai mult citată decît citită. 
Să recunoaştem imediat că şi cei care o au în bibliotecile perso- 
nale sau ajung mai uşor la ea, greu se descurcă în arcanele ei, 
textele fiind editare extrem de nesistematic. Din cauza gravei ca- 
rențe amintite, nu ẹ de mirare să constaţi că şi unele lucrări de 
specialitate n-o citează cu rigurozitate. Astfel, Indicele tipologic 
al baladelor populare româneşti, alcătuit şi tipărit de Al. I. Am- 
zulescu în 1964, nu face trimiteri la toate baladele din Materialuri 
folcloristice, în cadrul cărora cîntecele bătrîneşti sînt tipărite, ca și 
celelalte forme poetice, dispersate. Dacă folcloriştii nu s-au descur- 
cat În toate cazurile cu ușurință, cu atît mai puţin ne așteptăm 
la aceasta din partea altora care au citat colecția în cauză. Ast- 
fel Aurel Baranga, vrînd să arate — într-o scrisoare adresată de 
la Paris unui colocviu despre teatrul contemporan — ce „vină 
gravă o purtăm şi faţă de problema folclorului“, care, „oricît 
de preţios ar fi şi orice cult i-am purta este o formă spontană 
şi amorfă de cultură“, crede că poate aduce o probă concludentă 
în sprijinul aserţiunii sale: „Cine nu mă crede să compare di- 





1 bis Şerban Cioculescu, O luptă literară (II), în România 
literară, an. XII, nr. 33, 16 august 1979, p.7. 


VI 


www.dacoromanica.ro 


versele variante ale Mioriței publicate în ediţia Tocilescu cu ne- 
stemata nemuritoare pe care ne-a lăsat-o, printr-o cizelare ge- 
nială, Alecsandri“ 2. Trecem peste faptul că autorul opiniei pre- 
feră variantele „cizelate“ şi semnalăm că invocarea colecţiei lui 
Tocilescu este inoperantă, fiindcă acele „diverse variante“ sînt 
în număr de... două! Mai mult, una dintre ele, Ciobanul, este toc- 
mai foarte elocventă pentru spiritul inventiv al creatorului popular, 
capabil să dea variante interesante fără ajutorul „cizelatorilor“. 

Revenim acum la reconstituirea drumului sinuos pe care l-a 
parcurs colecţia patronată de Gr. G. Tocilescu. Primul ei critic 
neîndurător este N. Iorga. E vizibilă — în scrisoarea sa deschisă 
către ministrul Spiru Haret, cel care a susținut-o călduros — in- 
tenţia lui N. Iorga de a desființa colecţia sub toate aspectele. 
Începe cu titlul pe care-l socotește „barbar în amîndouă cuvintele 
sale“ 3, deşi sintagma din titlu nu a fost o invenţie a coordona- 
torului ori a culegătorilor, ci se mai întîlneşte în publicistica se- 
colului trecut şi chiar a celui următor. Astfel, M. Eminescu semna 
în Timpul din 8 aprilie 1882, articolul Materialuri etnologice 
(cf. M. Eminescu, Literatura populară, ediţie critică îngrijită de 
D. Murăraşu, Bucureşti, Editura Minerva, 1977, p. XXI). Sînt, 
de asemenea, nedrepte criticile la adresa componenţei comisiei, ca 
şi cele la adresa unor culegători (N. I. Apostolescu) care au tran- 
scris fonetic textele. Este nedreaptă şi afirmaţia potrivit căreia 
cele trei luni destinate culegerilor de folclor pe teren (10 iulie— 
1 octombrie 1897) au fost mai mult prilej de vilegiatură pentru 
echipă. Nimic mai neadevărat. Pentru unii dintre membrii co- 
misiei aceste luni au fost răstimpul unor cercetări intense, cu 
atît mai de lăudat cu cît s-au desfăşurat pe fondul unor adversi- 
Tăți și neajunsuri materiale. lată ce mărturie depune în acest sens 
Christea T. Țapu, cel mai important culegător şi cel care trebuia 
să figureze pe coperta colecției: „Pentru tot acest material mi s-a 
dat cu chiu cu vai 600 lei, care i-am cheltuit în două luni cu 
drumul ; pentru ó lună am pus din buzunar de la mine“; „am 
fost închis într-o comună 3 zile, fără să mi se dea nici apă, 
nici pîne, pe timpul cînd adunam prin sate material folcloristic, 
pe motivul — zicea primarul și cei din comună — că eu sînt 
anarhist.“ 4 





2 Viaţa românească, an. XXI, nr. 7—8, iul.-aug. 1978, p. 78. 
3 N. Iorga, Colecţia de folk-lore a Ministerului de Instrucţie..., 


p. 3. 
i Vezi a X editi PA a si 
ezi — în această ediție — anexa şi scrisoarea în facsimil. 


VII 


www.dacoromanica.ro 


Scrisoarea deschisă a lui N. Iorga către ministrul Spiru Ha- 
ret nu este o critică rece, o analiză aşezată, obiectivă. Totuşi se 
pot reține o serie de obiecţii întemeiate. Una dintre ele privește 
„felul boieresc de ripăritură“ 5, adică modul neeconomicos de 
editare : marele istoric a calculat că în tipăritură se află „500 foi 
albe“. În bună măsură este pertinentă și următoarea observaţie: 
Tocilescu trebuia „să claseze poeziile după tipuri, să dea pentru 
fiecare tip bucata caracteristică, bine transcrisă şi bine culeasă, 
în text, iar restul, variantele, diformările, srilcirile neghioabe să 
le pomenească în notă, culegînd din ele doar caracteristicul“.6 
Reproșul că în colecție domneşte „cea mai mare neregulă“7, că 
n-au fost riguros grupate pe genuri textele este de asemenea în- 
dreprățit, şi aspectul acesta a nemulțumit şi pe comentatorii ul- 
teriori ai colecției: „Nu s-a urmat nici un plan, nici un sistem; 
totul e aruncat la întîmplare, fără alegere, numai să iasă miile 
de pagini pentru glorificarea... autorului. De aceea nu e de crezut 
că d-l Tocilescu a îngrijit acestă publicaţie, precum se spune pe 
coperta cărții; chiar d-sa ar fi putur face o lucrare mai de 
seamă, dacă și-ar fi aruncat măcar ochii pe manuscrisele membri- 
lor comisiei“ (Artur Gorovei 8); „n-a făcut nici o selecție în ma- 
terialul venit grămadă și l-a introdus cu toptanul în colecție“; 
„a pus materialul sub tipar pe reprize, în ordinea sosirii lui, 
încît colecția a căpătat, prin trei addende uriașe, excrescențe mon- 
struoase, pierzînd orice sistematizare (încercată inițial)“ (I. C. Chi- 
țimia 9) ; „La o reeditare a ei (a colecţiei — n.n.), ar trebui 
găsit mijlocul mai potrivit de a fi pusă în ordine, căci așa hao- 
tic cum este distribuit materialul devine greu de utilizat“ (Gh. Vra- 
bie 10) ; „enorma adunătură — poate cea mai încurcată în tot 
cuprinsul folclorului românesc“ ; „culegerea încîlcirtă ca o junglă 
tropicală“ (I. Diaconu l1!); „moloz literar, în care cititorul sin- 





5 N. Iorga, op. cit., p. 5. 

6 N. Iorga, Colecția de folk-lore a Ministerului de Instruc- 
ție... p. 17. 

7 Ibid., p. 18. 

8 Artur Gorovei, Literatură populară. Culegeri și studii, edi- 
ție îngrijită, studiu introductiv, note, bibliografie și indici de Iordan 
Datcu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, p. 145. 

9 I, C. Chiţimia, Folcloriști şi folcloristică românească, Bucu- 
rești, Editura Academiei R. S. România, 1968, p. 207. 

10 Gh. Vrabie, /Folcloristica românească, Bucureşti, E.PL., 
1968, p. 234, 

11 Jon Diaconu, Ținutul Vrancei, Bucureşti, E.P.L., 1969, I, 
p. 24 şi 83. 


VIII 


www.dacoromanica.ro 


gur trebuie să aducă ordinea absentă“ (Ov. Bîrlea1?). E cu atît 
mai gravă această dezordine şi mai apăsată vina lui Tocilescu cu 
cît a fost cineva care l-a prevenit la timp de aceasta, şi cel care 
a făcut-o nu este altul decît ministrul Spiru Haret, care notează 
marginal pe o „relaţiune asupra lucrărilor comisiunei folcloristice 
şi trimiterea materialului spre a se tipări“, notă datată 27 II 1898: 
„Se va întreba d. Tocilescu dacă crede că trebuie imprimarea a se 
face chiar de acum ori dacă nu e mai bine a se aștepta reunirea 
materialului întreg cînd s-ar putea mai bine clasifica, pentru o 
publicațiune sistematică“, 

Un aspect speculat din plin de N. Iorga este prezența în 
colecţie a unor texte mai puţin decente. Principial, colecţia nu 
greşise admițind și asemenea texte. Se ştie că un vechi principiu 
metodologic recomandă culegerea tuturor producţiilor folclorice, 
pudibonderia neavîndu-și rost în știință, Principiul era astfel ex- 
primat de M. Eminescu: „Cu toate consideraţiile de decenţă li- 
terară, am dori mai cu seamă elementele literaturii populare 
să se adune fără scădere şi nealterate prin pruderie. Tale quale“. 13 
Același lucru îl susține și B. P. Hasdeu (referindu-se la alte 
aspecte ale limbajului popular) în indicaţiile de culegere cuprinse 
în chestionarul său lingvistico-mitologic: „Dacă e adevărat că 
prin poezie se exprimă pasiunea și imaginaţiunea, atunci sînt 
foarte poetice şi înjurăturile şi blăstemele poporului... Acest ele- 
ment imprecativ abundă și în poezia poporană, oferindu-ne une- 
ori coincidențe curioase la popoarele cele mai eterogene“,14 Marii 
folclorişti n-au ocolit folclorul scatologic. Lucrarea (inedită) a 
lui P. Caraman, Descolindatul, este într-o măsură însemnată apli- 
cată asupra acestui folclor. Bela Bartók a procedat tot aşa în 
capitolul Kryptadia (p. 414—422) din colecția Roumanian Folk 
music, vol. III, Texts Edited by Benjamin Suchoff, Text transla- 
tions by E. C. Teodorescu (Martinus Nijhoff, The Hague, 1967). 

Reproşindu-i tipărirea cîtorva texte licențioase, N. Iorga spe- 
cula, pe bună dreptate, faptul că Materialurile au fost date ca 
premii elevilor şi elevelor. Gr. Tocilescu ar fi putut să fie pru- 


„12 Ovidiu Birlea, Istoria folcloristicii româneşti, Bucureşti, 
Editura enciclopedică română, 1974, p. 310. 


13 M, Eminescu, Notiţe bibliografice, în Timpul, 6, 7, 8, mai 
1880, 


14 Apud Ovidiu Birlea, Istoria folcloristicii române, Bucu- 
reşti, Editura enciclopedică română, 1974, p. 191. 


IX 


www.dacoromanica.ro 


dent la acest capitol fiindcă ştia de la început că volumele vor 
fi date elevilor, că vor intra în bibliotecile școlare: aceasta se 
stipulase încă înainte de a pleca lucrarea la tipar. 

Probabil că şi la acest aspect se referea Ov. Densusianu raliin- 
du-se — într-o scurtă notă — la opiniile lui N. Iorga: „D. N. 
Iorga critică cu severitatea ce se cuvine modul cum s-au adu- 
nat şi publicat de d. Tocilescu şi alții Materialurile folclorice; 
colecția cuprinde enormităţi adevărat revoltătoare“ 15, 

Alte atacuri sînt adresate direct persoanei lui Gr. Tocilescu. 
Coordonatorul Materialurilor folcloristice — scrie N. Iorga — 
„a fost în toată viața sa, şi nu numai de o bucată de vreme 
încoace, atacat tocmai pentru caracterul mercantil, american, fin 
de siècle al «întreprinderilor» sale ştiinţifice“ 16. Tocilescu notase 
în precuvîntarea sa că nu a urmărit „altă răsplată, decît bucuria 
sufletească că am putut îndruma o operă, care, să sperăm, va de- 
veni din zi în zi mai bună“ 17, cuvinte taxate de N. Iorga a fi 
„exuberanță clocotitoare, din care bunul simţ iese opărit“ 18. Se 
sugerează deci că Tocilescu s-a ales şi cu altceva în afara „bu- 
curiei sufieteşti“. Mai explicit este în acest sens Christea N. Papu, 
principalul realizator al colecţiei şi cel frustat de Tocilescu de 
apariția numelui pe copertă. Chr. N. Țapu, într-o scrisoare par- 
ticulară adresată lui Artur Gorovei, declară deschis că Tocilescu 
a făcut o afacere oneroasă. Îi reproducem cuvintele, fără să avem 
posibilitatea să verificăm dacă Tocilescu a făcut o asemenea afa- 
cere din tipărirea colecției: „Şi d-l Tocilescu s-a ales şi autor, 
mare folclorist şi cu cîteva miișoare de frăncuţi în buzunar de 
la tipărit (învoială prin două cu tipografu)“ 19. Cert este că To- 
cilescu l-a înlăturat pe principalul său colaborator de pe copertă, 
deşi îl considera „eminent folclorist“. Iată mărturia revoltată a 
lui Chr. N. Țapu: „Ce se întîmplă? Setos de glorie, vanitos 
afară din cale, s-a răzgîndit el şi ce şi-a zis: Istoric sînt, lumea 
savant mă cunoaște peste nouă ţări şi nouă mări; de ce să nu 
mă cunoască și ca mare folclorist? — Se tipărise deja o coală. 
Se anulează acea coală trasă în două mii de exemplare și se 


15 Ov. Densusianu, Filologia română, 1903, în Revista biblio- 
grafică, Bucureşti, an. II, nr. 3—4, 1904, p. 32. 

16 N, Iorga, Colecţia de folk-lore a Ministerului de Instruc- 
ție... p. 4—5. 

i? Gr. G. Tocilescu, Precuvêîntare, în ediția de faţă, p. 47. 

18 N, Iorga, loc. cit, p. 4. 

19 Vezi — în această ediție — anexa și scrisoarea în facsimil. 


X 


www.dacoromanica.ro 


tipăreşte din nou trecîndu-se la fiecare poezie în cap numele meu. 
Îmi spune pe un ton şiret: «E mai bine să-ţi figureze numele la 
fiecare poezie culeasă de d-ra, decît pe copertă. Pe copertă se 
va pune atît doar ca titlu: Materialuri folcloristice adunare sub 
auspiciile Ministerului de Culte». Eu ca om sincer, fără să înţeleg 
şiretenia savantului folclorist — primesc cu dragoste propunerea 
domniei-sale. Pe la jumătatea volumului (cînd se trăgea la tipar), 
îmi spune că pe copertă va figura numele domniei-sale, că Mi- 
nisterul l-a însărcinat pe d-sa cu culegerea și aranjarea materia- 
lului, că eu n-am fost decît mîna dreaptă a domniei-sale.“20 
Ingratitudinea a mers pînă acolo încît celui care a realizat în cea 
mai mare parte colecţia nu i s-a dar nici un exemplar tipărit, 
Devine greu de înțeles cum academicianul Gr. G. Tocilescu 
s-a angajat într-o asemenea manevră neloială. E curios, de ase- 
menea, că s-a putut expune ridicolului însuşindu-şi pur şi simplu 
versiunea dată de Artur Gorovei în Șezătoarea după Instructions 
et Questionaires, publicat de Paul Sébillot în Revue des traditions 
populaires. Mai mult, Tocilescu şi-a arătat ignoranța spunînd că 
amintitul chestionar îl reproduce pe cel al lui Eug. Rolland din 
revista Milusine, chestionar inventar de Tocilescu. Mai multe 
note critice demască în ziarele epocii plagiatul lui Tocilescu. 
Un semnatar, Ion Goldea, îşi intitulează articolul, fără înconjur: 
Un plagiat oficial (în Pagini literare, I, 1899, nr. 12, p. 4). 
Am reprodus, pe larg, obiecțiile ridicare de N. Iorga la apa- 
riția AMaterialurilor. Ținuta pamfletară din rîndurile lui N. Iorga 
trebuie însă înţeleasă şi într-un context mai larg, al relaţiilor din- 
tre N. Iorga şi Gr. G. Tocilescu, foarte încordare începînd din 
13 iulie 1899, cînd marele istoric începe publicarea, în L'/ndâ- 
pendance roumaine, a seriei de vitriolanre articole reunite sub 
titlul La wie intellectuelle des Roumains dans le present, apărute 
apoi în volumul La vie intellectuelle des Roumains en 1899, în 
care, alături de Gr. G. Tocilescu, sînt şfichiuiți B. P, Hasdeu, 
V. A. Urechia, D. A, Sturdza, G. I. lonescu-Gion ş.a. În anul 
1900 N. Iorga publică un nou volum, Opinions pernicieuses d'un 
mauvais patriote, Articles de critique et histoire, publiés dans 





20 Ibid. 

21 La 70 de ani de la precizarea făcută de Artur Gorovei, un 
istoric al folcloristicii, Gh, Vrabie, mai crede că lucrarea în cauză 
a fost elaborată de Eug. Rolland şi a apărut în revista Mélusine 
(Vezi Gh. Vrabie, Folcloristica română, Bucureşti, E.P.L., 1968, 
p. 230). 


XI 


www.dacoromanica.ro 


„L'Independance roumaine“ (Bucarest, Impr. L'Indépendance, 1999, 
198 p.), în care figurează capitolul Un plagiat: Gr. G. Tocilescu. 
În același an apare și studiul polemic Cum face d-l Gr. Tocilescu 
„ediția a doua“ a operelor sale. Reflecţii vesele ale unui cumpără- 
tor decepţionat (Bucureşti, Editura Nouei Reviste româneşti, 1909, 
26 p.). În 1903, anul publicării scrisorii către ministrul S. Haret, 
N. Iorga mai tipărește următoarele atacuri la Gr. G. Tocilescu: 
Contra tînguirilor d-lui Tocilescu (Bucureşti, Tipografia „Minerva“, 
1993, 15 p.); Cuvinte adevărate (Bucureşti, Tipografia „Minerva“, 
1903, 343 p.). Gr. G. Tocilescu nu rămîne pasiv la aceste siste- 
matice atacuri. Vexat de articolele tipărite de N. Iorga în Z'/n- 
dépendance roumaine, Gr. G. Tocilescu stringe, la sfîrşitul anului 
1899, 36 de semnături de la profesori universitari pentru scoaterea 
din învăţămînt a autorului incendiarelor articole. Uzind de buna 
sa poziţie în cadrul Academiei Române — membru titular din 
1890, preşedinte al secţiei literare (1899—1901) şi ale celei isto- 
rice (1901—1993) — Gr. G. Tocilescu cere, la 26 martie 1900, 
înlăturarea lui N. Iorga din sînul marelui for ştiinţific. Secțiunea 
istorică — în cadrul căreia Tocilescu critică aspru volumul La 
vie intellectuelle... al lui N. Iorga — își exprimă prin vot deza- 
cordul față de „purtarea necuviincioasă a d-lui membru cores- 
pondent N. Iorga“. Rezultatul campaniei lui Gr. G, Tocilescu este 
că timp de mai bine de patru ani (26 martie 1900—4 iulie 1904), 
N. Iorga nu mai face comunicări în cadrul forului academic. ?? 

O amplă critică a Materialurilor folcloristice întreprinde şi 
T. Duţescu-Duţu (1870—1916) în studiul Considerațiuni critice 
asupra poeziei noastre poporane.  Doine (Bucureşti, Tipografia 
„Clemenţa“, 1903, 160 p.). Autorul, scriitor poporan minor (ver- 
suri şi teatru de inspirație populară), cumnat al lui I. L. Cara- 
giale (era căsătorit cu Jenica Burelly, sora soției marelui drama- 
turg), a fost şi inspector al cercurilor culturale, înlocuit de Spiru 
Haret cu M. Sadoveanu; ca folclorist a publicat doar studiul 
amintit, pe care intenționa să-l completeze cu încă patru părți, 
care n-au mai apărut, Ca şi alți comentatori din epocă, T. Du- 
țescu-Duţu acceptă numai poezia populară rustică, excluzînd din 
discuţie folclorul urban. În accepțiunea sa, lirica populară este 
expresia dragostei pure, iar izvorul doinelor „trebuie căutat numai 


22 Filmul relaţiilor lui Gr. G. Tocilescu cu N. Iorga în Barbu 
Theodorescu, Nicolae Iorga. Biobibliografie, Bucureşti, Editura 
ştiinţifică şi enciclopedică, Editura Militară, 1976, p. 28—38. 


XII 


www.dacoromanica.ro 


pe subt umbra mândrelor dealuri ce se preling din piscurile mun- 
ților, prin acei codri în cari s-au adăpostit graiul şi cîntecul stră- 
moşesc“ 23. Vina cea mai mare a colecției comentate constă în 
aceea că nu s-a oprit doar la creaţiile apărute în peisajul amin- 
tit ci a făcut loc şi unor texte în care se resimte „înriurirea ne- 
norocită a genului trivial al mahalalelor orășenești“ 24. Acestea 
trebuiau ocolite sistematic, ca şi unele producţii „clasice“ asupra 
cărora şi-au pus pecetea lăutarul şi tirgoveţul. T. Duţescu-Duţu 
ducea la ultima consecință aprehensiunea pentru folclorul urban 
a lui Gr. G. Tocilescu însuși. 

Multe texte populare din Materialuri folcloristice şi din colec- 
ţia lui G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române (1885), îi 
amintesc lui T. Duţescu-Duţu de broşurile de colportaj de tipul 
Dorul inimei, Doruri şi amoruri, Noua mică poezie, creaţii care 
socotește că trebuiesc condamnate fără îngăduință fiindcă îl re- 
prezintă pe tirgoveţ, inferior — ca posibilități creatoare — țăra- 
nului. T. Duţescu-Duţu nu admite decît producţiile populare ale 
unui „altădată“, expresii ale „dragostei senine de pe vremuri“, 
creaţii încărcate de „accente duioase“, fundamental deosebire de 
hulirele cîntece de mahala, pline de „accente răgușite din sufletul 
băbarului“ 25, de „necurăţeniile ce foiesc în mahala“, de „pro- 
ză vulgară“. Purist intolerant, admirator al doinei, socotită sin- 
gura formă poetică reprezentativă, („numai doinele se cuvin să 
fie considerate ca singurul tezaur în care neamul nostru de pre- 
tutindeni şi-a închis dorul și toate năzuințele de o mai tihnită 


viață şi de o mai statornică voie bună“ 26), T. Duţescu-Duţu are 
şi nostalgia unor forme de viață revolute, interpretare paseist, 





23 T, Dutescu-Duţu, op. cit., p. 7. 

Ideea nașterii poeziei românești în mediul montan și silvestru 
o susținuse B. P. Hasdeu în studiul său Frunză verde, o pagină 
pentru istoria literaturii române (în Columna lui Traian, IV, 
1873, p. 264—267), inclus în Istoria critică a românilor (vol. ÎI, 
București, 1875, p. 70 şi următoarele). Poezia frunzei verzi, spune 
marele savant, s-a născut „în secularele păduri ale Carpaţilor, acolo 
unde străbunii noştri s-au format şi s-au dezvoltat în curs de 
veacuri... Naţionalitatea noastră s-a născut pe plai, nu pe cîmpie“. 
Apud I. C. Chiţimia, Folclorişti şi folcloristică românească, Bu- 
cureşti, E.A.R.S.R., 1968, p. 52. 

24 T, Duţescu-Duţu, op. cit., p. 8. 

25 T, Duţescu-Duţu, op. cit., p. 91. 

26 Ibid., p. 145. 


XIII 


www.dacoromanica.ro 


idilic, deformant (vremuri în care „bătrînii se ridică de pe laviţe 
şi se descoperă cu omenie în fața boierului cu plete albe“27), 

Am fi nedrepți dacă l-am considera pe T. Duţescu-Duţu ca 
singurul care a respins folclorul mahalalei. Sînt numeroşi folclo- 
rişti şi scriitori cuceriți doar de folclorul rustic. I. L. Caragiale 
a denunțat acea „grămadă de orduri literare, de testimonii de 
imbecilitare“ cuprinse de Anton Pann în Spitalul amorului. 
I. Agârbiceanu era îngrijorat de „străinismele“, de  „romanţele 
stropşite“ cu „vorbe de ruşine“, de declinul unor specii folclorice, 
de metamorfozele prin care trecea folclorul tradițional, şi a pro- 
pus o serie de măsuri pentru conservarea acestuia. M. Sadoveanu, 
de asemenea, consideră exterioare sferei folclorului românesc cîn- 
tecele de lume, indiferent de proveniența lor, rurală sau urbană, 
acestea din urmă fiind pline de „pehlivănii şi de intensităţi ver- 
bale“. Însuşi Gr. G. Tocilescu, în precuvîntare, arată aceleaşi în- 
grijorări, insă, paradoxal, textele incriminate teoretic şi-au făcut 
loc în colecţie. Era o realitate care nu putea fi escamotară.28 

Uneori nu-i lipsesc lui T. Duţescu-Duţu nuanțele din ju- 
decarea licențiozităţii în folclor şi literatură, în sensul că este 
respinsă cea grosieră: „şi de ar fi redată artistic şi verosimil, 
poate nu ne-ar mînia“ 29, Citează ca reuşite în acest sens Jacques 
le fataliste de Diderot şi strigăturile populare româneşti, de ace- 
stea din urmă neputindu-se „supăra decît oamenii lipsiți de spi- 
rit şi falşii ipocriți“ 3, Nu pot fi absolvite însă de vină cîntecele 
de lume, iremediabil pierdute după opinia sa, colecţiile conţinind 
asemenea orduri trebuind să fie nu numai repudiate ci chiar... 
arse, pentru ca să nu rămînă urmaşilor aceste testimonii de de- 
cadență şi trivialitate. 

Îngrijorat că peste cîntecul de „altădată“ s-a aşternur „pulbe- 
rea din ulițele mărginaşe ale tirgurilor“, T. Duţescu-Duţu își 
propune să întreprindă — şi chiar o face! — o operaţiune de 
salvare a cîntecelor populare „clasice“ infestare de morbul amin- 
tit. În consecință, procedează, ca un epigrafist, în spiritul şcolii 


© Ibid., p. 31. 
2 În judecarea colecției trebuie să se ţină seama că Mate- 
vialuri!» folcloristice şi-au propus — preciza Gr. G. Tocilescu 


într-un raport din 9 martie 1898 către ministrul Spiru Haret — 
„de a pune la dispozițiunea fiecărui cercetător o arhivă obiectivă“ 
(subl. ns. — I.D.). 

29 T, Duţescu-Duţu, op. cit., p. 104. 

39 Ibid,, p. 150. 


XIV 


www.dacoromanica.ro 


folcloristice romantice, la „curățirea“ cîntecelor din Materialurile 
folcloristice, suspectate a fi fost stricate de lăutari şi tirgoveţi, 
operaţie — mai e nevoie s-o spunem? — profund neșştiințifică 
şi arbitrară. Autorul crede, cu seninătate, că ştie care au fost 
formele genuine ale unor cîntece, cîte versuri au fost adăugate 
ulterior de lăutar. Cum nu-i place un anumit cîntec, este gara 
să ne spună care este forma sa pură, cea dintii, aflată nu de 
puţine ori în satul său natal (Borleşri-Vărzari, jud. Argeş), Aceasta 
este partea care a subminat serios studiul lui T. Duţescu-Duţu, 
latura care bănuim că a şi contribuit la impresia nefavorabilă 
făcută lui Ion Bogdan, care respinge studiul de la un premiu 
academic, susținînd că „autorul lor (al Consideraţiunilor critice... 
— n.n.) nu cunoaşte ştiinţa folclorului“ 31, 

Dincolo de obiecțiile privind includerea unor creaţii lăutăreşti, 
a unor creaţii ale folclorului urban, T. Duţescu-Duţu apreciază 
în genere bine Materialurile folcloristice, colecţie care „ne-a dar 
la iveală multe, foarte multe bucăţi admirabile și necunoscute încă 
de cei ce se îndelernicesc cu cercetarea tezaurului naţional de poe- 
zie poporană“ 3. Mai mult, T. Duţescu-Duţu polemizează cu 
N. Iorga, reproșindu-i că nu se cuvenea să dea „așa mărunte 
pilde despre inferioritatea colecțiunii acesteia“ 33, O serie din re- 
proșurile aduse lui N. Iorga sînt întemeiate, însă cu totul gratuite 
invectivele la adresa marelui istoric, care nu ar cunoaşte folclorul 
românesc, 

Ion Diaconu, folclorist cu întinsă activitate, monografist al 
Vrancei şi teoretician cu bogat sistem de referinţă, se asociază, în 
lucrări ale sale din anii 1934 şi 1969, observaţiilor critice semnate 
de N. Iorga, T. Duţescu-Duţu și A. Gorovei şi se delimitează 
de toți cei care au lăudat Materialurile folcloristice (M. Beniuc, 
Valeriu Ciobanu, Ion Dodu Bălan). Mai întîi, în Folclor din 
Rimnicul-Sărat (vol. II, Focşani, Tipografia „Cultura“, 1934, 
p. LXIV—LXXI), este cu deosebire oripilat de „obscenități şi 
motive hibride ce dovedesc agonia cîntecului popular în faţa ro- 
manţei de ariston şi a lăutarului de mahala, deci fără de nici 
un preţ în lămurirea sufletului românesc“ (op. cit, p. LXVII— 
LXVIII). Folclorisrul remarcă, aşa cum vom vedea mai apoi, 





31 Analele Academiei Române, Seria Il, Tom. XXVI, 1903— 
1904, Partea administrativă, p. 414. 

32 T. Duţescu-Duţu, op. cit., p. 35—36. 

33 Ibid., p. 39. 


XV 


www.dacoromanica.ro 


ideile preţioase din prefața semnată de Gr. G. Tocilescu. A doua 
oară, va reveni, cu sporită intoleranță, asupra Materialurilor fol- 
clovistice, în Ținutul Vrancei.  Etnografie-Folclor-Dialectologie 
(vol. I, București, Editura pentru literatură, 1969, p. 21, 22, 23, 
24, 83, 131, 132). Pentru el, colecția îndrumată de Gr. G. To- 
cilescu este „culegerea conglomerată a AMaterialurilor folcloristice, 
făcută lacunar, fără metodă, fără haina graiului dialectal (excep- 
tind pe Pericle Papahagi), fără gust al frumosului artistic popular, 
fără oriînduirea printr-un plan editorial judicios*. Alte expresii 
ale lui I. Diaconu vădesc preocuparea sa de a minimaliza colec- 
ţia: „teratologie folclorică“; „enorma adunătură — poate cea 
mai încurcată în tot cuprinsul folclorului românesc, prin mulți- 
mea colaboratorilor inegali, văzuţi şi nevăzuţi“ ; „suspecta tipări- 
tură masivă“ ; „culegere slăbănoagă“. Minimalizat este și cel mai 
important realizator al colecţiei, Christea N. Țapu, pentru I. Dia- 
conu doar „mai intrepid“. De remarcat că în Ținutul Vrancei 
(1969) nu mai sînt reluate bunele opinii despre prefața semnată 
de Gr. G. Tocilescu, intenţia fiind acum de discreditare integrală 
a colecţiei, ca şi a altora dealtfel, nu puţine la număr. Toate 
obiecțiile formulate de I. Diaconu sînt de înţeles: ele provin dia 
partea unui reprezentant al unei alte orientări, a unui reprezentant 
de seamă al școlii filologico-folclorice a lui Ov, Densusianu. 

Cine sînt realizatorii colecţiei ? 

În anul 1897, într-un raport către Ministerul Cultelor şi In- 
strucțiunii Publice, Gr. G. Tocilescu propune următoarea „comi- 
siune folcloristică“, alcătuită, se preciza, din „persoane cunoscute 
prin lucrările lor“: Al. I. Hodoş şi M. Canianu, publicişti (care 
urmau să cerceteze judeţele Neamţ, Bacău, Putna şi Botoşani), Chris- 
tea N. Țapu (repartizat să culeagă folclor din județele Vilcea, Gorj 
şi Teleorman), Const. I. A. Nottara, publicist (urma să străbată 
județele Suceava şi Roman), Gh. Popescu-Ciocănel, licenţiat în 
litere (i se repartizează judeţele Prahova, Rîmnicu-Sărar şi Buzău) 
şi Ion Ionescu, absolvent al seminarului Nifon (propus să culeagă 
din județele Mehedinţi, Dimboviţa și Muscel). 

Ordinea reală — cea a contribuţiei efective — a celor amin- 
tii la realizarea colecției a fost însă alta. Cel ce s-a dovedit 
cel mai laborios culegător din amintita comisie a fost Christea 
N. Țapu (n. 12 septembrie 1874, Roşiori de Vede — m. 1 mai 
1926, Tulcea). Face clasele primare în orașul natal, pe cele gim- 
naziale la Giurgiu (1882—1883) şi pe cele liceale la București. 
Îşi continuă studiile la Şcoala normală superioară şi la Facultatea 


XVI 


www.dacoromanica.ro 


de litere şi filozofie (1894—1897) din Bucureşti, cu examenul de 
licență la 1 februarie 1900. Este apoi profesor de latină şi elină 
la liceul „Unirea“ din Focşani (1898—1909), la Institutul „Anasta- 
sie Başotă“ din Pomirla-Dorohoi, la gimnaziul „Mircea cel Bătriîn“ 
din Constanţa şi la liceul din Tulcea (la acesta din urmă între 
anii 1909—1926), La data cooptării în comisie Chr. N. Țapu 
publicase din culegerile sale folclonce numai în reviste (debutează 
probabil în anul 1894). Va mai colabora apoi la Albina, lon 
Creangă, Revista Tinerimea română, Familia, Șezătoarea, Apără- 
torul sănătăţii, Ghiluşul, Foaia poporului, Lupta, Analele literare, 
politice, științifice, Revista liceului „Unirea“ din Focșani. Christea 
N, Țapu a sperat că va putea să-și reediteze colecția pe numele 
său, Intenția i-a împărtăşit-o în 1903 lui Artur Gorovei, în scri- 
soarea citată: „Gindul mi-este: Cînd voi avea vreodată parale, 
Să-mi extrag tot materialul din acest volum şi să-l dau la lumină 
așa cum trebuie să fie dat el frumos aranjat, cu toate adnotaţiile“, 
N-a reușit însă să publice din culegerile sale decît în reviste și 
în două volumașe (ultimul conținînd un remarcabil studiu): La 
clacă (schițe din popor), Craiova, Tipografia Ramuri, Biblioteca 
folcloristică nr. 17, 1914, 23 p.; Aga Bălăceanu (legendă istorică) 
de., profesor, Tulcea, Craiova, Tipografia Ramuri, Biblioteca li- 
terară nr, 2, 1916, 31 p. 

Chr. N, 'Țapu venea dintr-o bogată zonă folclorică, 'Teleor- 
manul, pe care el o va cerceta primul, fiind urmat de Gh. I. Neagu 
şi D. D. Stancu, 

Înainte de a fi inclus în comisia lui Gr. G. Tocilescu, Chr. N. 
Ţapu avea deja o activitate respectabilă de prospectări fol- 
clorice. 

Folcloristul spunea următoarele, în acest sens, lui Artur Go- 
rovei, în scrisoarea citată: „Adevărat e că materialul meu nu în 
trei luni l-am adunat. Eu aveam cu cîțiva ani mai înainte parte 
din material, cum și acum am altul şi nou — adunat de mine“ %. 
Faptul se vede că era cunoscut şi de N. Iorga, care în scrisoarea 
deschisă către Spiru Haret spunea că Ţapu „îşi avea, în momentul 
cînd trebuia să întreprindă călătoria de cercetare, colecția mai-mai 
gata“ 35, N. Iorga îl socotește pe acesta „autorul real (sublinierea 
lui N. Iorga) al vol. I și II“ 36 din Materialuri. Artur Gorovei 


54 Vezi — în această ediţie — anexa şi scrisoarea în facsimil, 
35 N. Iorga, Colecţia de folk-lore a Ministerului de Instrucție., 


36 N. Iorga, op. cit, p. 12. 


XVII 


www.dacoromanica.ro 


susținea, pe bază de calcule, în recenzia publicată în Șeziitoarea, 
următoarele : „Prima parte, cuprinzînd 726 p., e lucrarea unuia sin- 
gur din membrii comisiunii, a d-lui Țapu“ 3. Un și mai amănunţit 
calcul al contribuţiei lui Ţapu la Materialurile folcloristice face 
profesorul Gh. I. Neagu 3, care subliniază că principalul realizator 
al colecției a cules 2202 texte însumînd 40298 versuri, în vreme 
ce toţi ceilalți la un loc (alți membri ai comisiei, persoane particu- 
lare, învățători, colecţii preluare de la Academia Română) au 
contribuit cu 1727 texte însumînd 29318 versuri. Chr. N. Țapu 
a cules 93 balade, 647 doine, 190 descînrece, 84 ghicitori, 10 co- 
linde, 15 cîntece de nuntă, 24 jocuri de copii, 645 strigături, 
6 texte de medicină populară, 406 proverbe, 30 anecdote şi po- 
veşti, 51 frînturi de limbă, 1 text calendar popular. Culegerea 
sa îl situează printre cei mai harnici folclorişti de la sfîrșitul 
secolului trecut. Chr. N. Țapu a cules de la sursă şi a respectat 
autenticitatea textelor, chiar cînd unele din acestea nu aveau valoare 
artistică deosebită. În amintita scrisoare către A. Gorovei, 
Chr. N. Țapu precizează că a respectat întocmai indicaţiile de 
culegere primite: „Și să adun așa cum se aude și să nu schimb 
nimic! Astfel mi s-a dar poruncă, aşa am adunat“ 38, 

Cum am amintit, N. lorga a aruncat săgeți şi împotriva 
„comisiei folcloristice“ întocmire de Gr. G. Tocilescu, „folclorist 
indirect“ 40, „folclorist de cabinet“ 41 care şi-a trimis „misionari 
folcloristici“ 12, Marele istoric opina că ar fi trebuit să fie angajaţi 
în această amplă lucrare „învățați de renume, neobosiţi lucrători 
pe ogorul ştiinţei“ 43, Pornit să discrediteze și în această latură 
întreprinderea lui Gr. G. Tocilescu, N. Iorga îi judecă pe cei din 
comisie după cum au fost sau nu studenți buni. Unul dintre ei, 
Gh. Popescu-Ciocănel — își aminteşte N. Iorga — a căzut la un 
concurs. Despre Chr. N. Țapu spune în schimb că a fost „student 


31 Artur Gorovei, Literatură populară. Culegeri şi studii, ediţie 
îngrijită, studiu introductiv, note, bibliografie şi indici de Iordan 
Datcu, București, Editura Minerva, 1976, p. 142. 

38 Gheorghe I. Neagu, Cristea N. Japu, în Revista de etnogra- 
fie şi folclor, Bucureşu, tom. 23, nr. 2, 1978, p. 216—217. 


39 Vezi — în această ediție — anexa și scrisoarea în facsimil. 
10 N, Iorga, Colecţia de folk-lore a Ministerului de Instruc- 
ție... p. 8. 
îi Ibid. 
42 Ibid. 
43 Ibid. 
XVIII 


www.dacoromanica.ro 


bunișor“. Am văzut mai sus că-l socoteşte principalul realizator al 
colecției. A. Gorovei, de asemenea, nutrea simpatie pentru 
Chr. N. Țapu. Comentatorii ulteriori vor releva contribuţia deose- 
bită a lui Chr. N. Ţapu. I. C. Chiţimia observă că Gr. G. To- 
cilescu „a avut colaborarea unor cunoscători încercaţi ai folcloru- 
lui, ca M. Canianu, sau tineri capabili, ca Chr. N. Țapu, Ion 
Ionescu ş.a.“ 44 Gh. Vrabie propune ca o viitoare ediție să-i facă 
dreptate lui Chr. N. Țapu. Profesorul Gh. I. Neagu îi închină 
acestuia un amplu și documentat studiu. 

Un alt membru marcant din comisie, cu adevărat „cunoscut 
prin lucrări“, este Mihail Canianu (n. 1867, Hirlău, jud. Iaşi — 
m. 1 oct. 1933, Bucureşti). Publicist, dialectolog şi geograf, M. Ca- 
nianu era atunci cînd îl cooptează Gr. G. Tocilescu în comisie un 
folclorist format şi cunoscut (chiar dacă nerecunoscut de unii), 
autorul foarte importantei colecţii Poezii populare. Doine, culese 
şi publicate întocmai cum se zic (laşi, Editura librăriei Fraţii 
Șaraga, 1888, XV + 270 p.), în care culegătorul nu schimbă 
„absolut nimic“ iar pentru prezentarea fidelă a graiului din Mol- 
dova-de-Sus foloseşte o transcriere semifonetică. Va oferi proverbe 
şi zicărori marii colecții Proverbele românilor a lui Iuliu A. Zanne. 
Colaborează şi la Adevărul, Dimineaţa, Drepturile poporului, 
Revista pentru istorie, arheologie și filologie, Românul. 

N. Iorga n-a întîmpinat cu îngăduință nici prezența în comisie 
a lui Al. I. Hodoș (Ion Gorun) (1863—1929), marele învăţar 
opinînd că ar fi fost necesar să se apeleze la folclorişti cunoscuţi 
ca Andrei Birseanu, Elena Sevastos ş.a. Obiecţia era gratuită. 45 
Chiar dacă nu se remarcase pînă atunci în domeniul culegerii fol- 
clorului și nu se va mai preocupa de acest domeniu nici după 
apariţia Materialurilor folcloristice, Al. I. Hodoş era bine ales, 


*4 I, C., Chiţimia, Folcloriști și folcloristică românească, Bucu- 
reşti, Editura Academiei R. S. România, 1968, p. 216. 

15 Polemizind cu modul cum vedea N. Iorga alcătuirea colec- 
tivului de realizatori ai colecției Materialuri folcloristice, T, Duţescu- 
Duţu scria: „Și atunci, Al. I. Hodoș, nepotul lui popa Balint, 
crescut cu doina în munţii Abrudului — doină ce i-a altoit în 
suflet dragostea de neam şi de cîte sînt ale noastre românești — nu 
se poate recomanda atenției binevoitoare a d-lui Nicolae Iorga, 
ca un vrednic culepgător de folclor“. (Consideraţiuni critice asupra 
poeziei noastre poporane. Doina, Bucureşti, Tipografia „Clemenţa“, 
1903.) 


XIX 


www.dacoromanica.ro 


preocupările pentru folclor fiind vechi în familia sa (acea „dinas- 
tie de cărturari ardeleni de rasă“ 48), A], I. Hodoș este fiul lui 
Iosif Hodoș, marcantă figură de luptător din Transilvania, fost 
— la 19 ani — secretar al adunării de pe Cîmpia Libertăţii și 
apoi viceprefecr de legiune în timpul Revoluţiei de la 1848. Iosif 
Hodoș învățase, împreună cu Al. Papiu Ilarian şi Simion Bărnuţiu, 
la universităţile din Viena şi Padua, obiţinînd diploma de „doctor 
în drepturi“. Va fi apoi vicecomite al Zarandului şi deputat în 
parlamentul de la Budapesta (reprezentant al ţinutului amintit). 
Este membru fondator al Academiei Române. Căsătorit cu Ana, 
fiica lui Simion Balint din Roşia Abrudului, are opt copii, dintre 
care trei au devenit nume cunoscute: Enea Hodoș, Nerva Hodoş 
şi Al. I. Hodoș”, Iosif Hodoș vădește interes pentru creaţiile 
poporului în timpul studiilor la Cluj, cînd alcătuieşte, împreună 
cu alți nouă colaboratori, o colecție de Proverburi românești şi 
pleonasmuri. Folcloristul familiei va fi însă Enea Hodoş (1858— 
1945), autor al unor importante culegeri, ca Poezii poporale din 


Bănat, 3 vol. (1892, 1906, 1912). Preocuparea pentru folclor 
a lui Al. I. Hodoș se va rezuma la colaborarea sa la colecția 
dirijată de Gr. G. Tocilescu. 


46 I, Breazu, Iosif Hodoș, în Transilvania, 72 (1941), nr. 7, 
p. 511. (Cele cîteva informații despre Iosif Hodoş le împrumutăm 
din remarcabila teză de doctorat a lui Virgil Florea, Enea Hodoș 
folclorist, în manuscris.) 

41 Era deci frate cu Enea Hodoș, iar nu nepot al lui, cum 
eronat ne informează Gh. Vrabie (Folcloristica română, Bucureşti, 
E.P.L., 1968, p. 231). 

48 Opera sa literară este alcătuită din volume de versuri şi 
proză : Citeva versuri, Bucureşti, 1901, 115 + II p.; Alb și negru, 
Bucureşti, 1902, 204 p.; Robinson în Țara Românească. Povestire 
din zilele noastre, Bucureşti, Institutul de arte grafice Carol Göbl 
S-r Ion St. Rasidescu, 1904, 354 p.; Taina a şasea, schițe, Bucu- 
reşti, Minerva, Institut de arte grafice şi editură, 1905, 286 p.; 
Lume necăjită, povestiri, Bucureşti, 1911, 272 p.; Știi româneşte ? 
Citeva observări asupra limbii — cum se scrie în vremea de faţă, 
Bucureşti, 1911, 159 p.; Fata cea frumoasă, Bucureşti, Scriitori 
români nr. 9, 1916, 32 p.; Obraze și măști. Satire sociale şi li- 
terare, Bucureşti, 1922, 213 p.; Nu te supăra. Schițe glumeţe din 
viaţa bucureşteană dinainte de război, Bucureşti, 167 p.; A. Vlă- 
buță. Omul şi opera, o reprivire, Bucureşti, Cartea vremii. Colecţie 
enciclopedică, 16, 151 p. Traduce din Goethe (Faust), Im. Kant, 
Karl May, A. Strindberg, Ivo Voinovici, Lewis Wallace. 


XX 


www.dacoromanica.ro 


Scriitorul Const. I. A. Nottara, probabil absolvent al 
Facultăţii de drept din București, se preocupă şi el de folclor 
numai cînd face parte din comisia alcătuită de Gr. G. Tocilescu. 

Un alt culegător cu contribuţie modestă este N, I. Apostolescu 
(n. 3/15 mai 1876—m. 2 nov. 1918), care nu este altul decît 
autorul studiului de literatură comparată L'influence des roman- 
tiques français sur la poésie roumaine (1909), socotit şi astăzi a 
fi „o analiză profundă a poeziei române din secolul al XIX-lea 
în perspectivă comparatistă“ 50. După ce studiază la Facultatea de 
litere şi filozofie din Bucureşti (1895—1899), face studii de specia- 
lizare în Franţa (la Hautes Etudes şi la Sorbona) între anii 1905— 
1909, unde-şi va lua doctoratul în litere cu teza citată mai sus. 
Va fi apoi (de la: 9 febr. 1899 pînă în 1918) profesor secundar 
la limbă elină, română, franceză şi de filozofie la Piteşti. La 
Universitatea din Bucureşti fusese elevul lui Gr. G. Tocilescu, 
audiindu-i cursurile de istoria antică, epigrafie şi arheologie şi 
rămînîndu-i apoi fidel 51. îi apar în Materialuri folcloristice cca 45 
de cintece (balade, doine, strigături) din fostele judeţe Dolj, Tirnava 
Mare, Făgăraș şi din Bucureşti, cîntece culese în anii studenției. 
Publicistica sa pe teme folclorice este, de asemenea, restrânsă 52. 
Gr. G. Tocilescu a avut ideea (nefericită!) de a-i încredința 
coordonarea colecţiei (într-o adresă — datată 25 iunie 1898 — 
către Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii Publice, Gr. G. Tocilescu 
cere să i se acorde, pentru corectusi, suma de 500 lei, „cîte 10 lei 





49 Publică volumele de proză: De vinzare — moravuri so- 
ciale, București, 1897, 306 p.; Suflete obosite, Craiova, Institutul 
de editură Ralian şi Ignat Samitca, 1898, 325 p.; Individul şi 
Statul (schiţă sociologică), Bucureşti, Facultatea de drept din Bucu- 
peşti, 1898, 54 p.; De dincolo de moarte, Bucureşti, 1907, 214 p. 

50 I, Oprişan, Formarea şcolii româneşti de comparatism, în 
Istoria și teoria comparatismului în România, Bucureşti, Editura 
Academiei R. S. România, 1972, p. 132. 

51 „Scrie mai multe articole despre fostul său profesor: Toci- 
lescu, în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, an. XIII, 
nr. 7, 8, 9, iul.-sept. 1909, p. 225 şi urm.; Din viața lui Tocilescu, 
Ibid., vol, "XI, artea a Il-a, 1916, p. 356—361 ; Tocilescu. Con- 
ferință rostită de... în seara zilei "de 11 martie 1912 la Ateneul 
Român din Bucureşti, Stabilimentul de arte grafice Albert Baer, 
1912, 28 p.; Hasdeu şi Tocilescu, în Revista pentru istorie, arheo- 
logie şi filologie, vol. XIII, partea I—II, Bucureşti, Institutul de 
arte grafice Carol Göbl, 1913, 24 p., 

„Frunză verde“ "(lămuriri folclorice), în Revista pentru isto- 
rie.. 3 vol, V, nr. 24, 4 apr. 1910, p. 372—374; Datinile noastre, 
în Steagul, 1 ian. 1916. 


XXI 


www.dacoromanica.ro 


de coală“). N. I. Apostolescu s-a dovedit total neeficient în coor- 
donarea şi corectarea Materialurilor, a căror alură haotică și tipări- 
rea nesupravegheată (sute de greșeli de tipar) i se datoresc în cea 
mai mare măsură. Apostolescu a stricat ceea ce proiectase atît de 
judicios Chr. N, 'Țapu, autorul primei scheme de clasificare a 
colecției. N. I. Apostolescu elaborează şi amplul indice al colecţiei. 

Despre Ion Odor și Ion lonescu nu deţinem alte date în 
afara celor sumare din precuvîntarea lui Gr. G. Tocilescu. 

Figurează în „comisia folcloristică” și numele lui Gh. Popescu- 
Ciocănel (n. 9 martie 1869, Ploieşti—m, 16 martie 1929, Ploieşti), 
licenţiat în litere şi filozofie al Universității din Bucureşti şi apoi 
profesor (1889—1907) la Cimpina, Ploieşti, Bucureşti, Urlaţi şi 
Medgidia. Nu va participa însă la culegerile pe teren: „s-a desistat 
încă de la început“ — notează Tocilescu într-un raport către 
ministrul S. Haret, Propunerea sa în colectivul de culegători nu 
era întîmplătoare : publicase, cu cîţiva ani înainte, volumul Basme, 
snoave, ghicitori culese direct din gura poporului (Ploiești, Tipogra- 
fia Fabricei „Progresul“, 1893, 189 p.). Va mai publica apoi, după 
apariţia Materialurilor, volumul de literatură faceţioasă Brașoave 
(Bucureşti, Editura Steinberg, 1905, 288 p.) (împreună cu E. I, Pa- 
triciu şi G. P. Salviu). Citeva informații despre el în N. I. Simache 
şi Paul D. Popescu, Un orientalist ploieştean: Gb. Popescu-Ciocă- 
nel, Muzeul de istorie al judeţului Prahova, 1969, 

Ampla colecţie nu este numai rodul culegerilor făcute de 
comisia constituită de Gr. G, Tocilescu. Prin chestionarul trimis 
învăţătorilor săteşti, prin scrisori 53 către învăţători şi revizori au 
fost atraşi o serie de cărturari ai satelor, unii dintre ei, cum sînt 
Ion Florescu și G. Coatu, trimiţind culegeri cu totul remarcabile, 
atit ca valoare cît şi ca probitate a notării textelor în graiul 
autentic. 

Un alt folclorist care contribuie, alături de Christea N. Țapu 
însă într-o măsură mult mai redusă, la cunoaşterea folclorului 
releormănean, ește Ion Florescu. S-a născut la 27 octombrie 1857 


în comuna Bragadiru, judeţul Teleorman. Absolvă Şcoala normală 





53 Unele reviste. ca Familia, popularizează circulara emisă de 
Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii Publice, care urmăreşte „scopul 
de a tipări un bogat material folcloristic, foarte important pentru 
țară“, o „importantă lucrare“, (Folcloristica română, în Familia, 
Oradea Mare, an. XXXIV, nr. 21, 24 mai [5 iunie] 1898, p. 251.) 
Circulara este popularizată şi de Jelegraful român, Sibiu (1898, 
p. 203). 


XXII 


www.dacoromanica.ro 


din Turnu Măgurele în 1880. Este învățător în comuna natală 
(de la 20 octombrie 1879), Virtoapele (de la 30 noiembrie 1882), 
iarăşi Bragadiru {de la 5 octombrie 1883, devenind învăţător de‘ 
finitiv în 1887), Năsturelu (de la 1 septembrie 1909), toate 
comune din judeţul Teleorman. Colaborează la Învăţămintul primar, 
revistă pentru școală şi familie (din al cărei comitet de conducere 
face parte în anii 1895—1896) și la Noua revistă pedagogică (este 
şi membru în comitetul ei de conducere în anii 1901—1902). 

Ion Florescu colaborează la Materialuri  folcloristice cu 
13 balade populare, cu cîteva cîntece lirice, colinde şi ghicitori. A 
fost apreciat ca unul dintre cei mai buni culegători din cei care 
au răspuns la chestionar. Cu deosebire sînt valoroase baladele, 
culese toate din comuna natală și de la un singur informator, 
Florea Drăgan, „muncitor“. În special baladele Marcoș Pașa şi 
Crivățul şi Ciobanul au fost remarcate pentru valoarea lor. Referin- 
du-se la simţul de a arhitectura: cîntecele bătrineşti al informato- 
rului Florea Drăgan, D. Caracostea, în Poezia tradițională română 
(II, 1969, p. 353), spunea: „Un Florea Drăgan, dacă ar fi fost 
pus în condiţii prielnice și s-ar fi învrednicit de creaţiune cultă, 
s-ar fi manifestat pe linia clasică“. O altă variantă interesantă 
din repertoriul aceluiași interpret este Ciobanul, în care protago- 
niștii nu mai sînt moldoveanul, ungureanul şi vrînceanul, ci nouă 
ciobani „veri primari“. Octavian Buhociu (în Folclorul de iarnă, 
ziorile şi poezia păstorească, Bucureşti, Editura Minerva, 1979) 
se sprijină pe varianta amintită cînd susţine teoria „parentării ma- 
triliniare“, 

Gabriel I. Coatu (a semnat şi G. Coatu-Cerna) s-a născut 
la 8 decembrie 1871 53bis în comuna Rășcani din judeţul Vaslui. 
Absolvă Şcoala normală din Birlad în 1890. Este învățător în 
comuna Cochirleni, judeţul Constanţa (de la 15 februarie 1892), 
în comuna Zebil, județul Tulcea (de la 1 noiembrie 1892), în 
Cerna, acelaşi județ (de la 1 octombrie 1897) şi Poşta-Teliţa, 
județul Tulcea (de la 1 octombrie 1910). Ca învățător a fost 
foarte apreciat. Într-un portret ce-i face Almanabul învăţătorilor 


53 bis Anul naşterii îl preluăm după Ministerul Instrucțiunii 
şi al Cultelor, Anuarul oficial întocmit de serviciul statelor per- 
sonale şi al statisticei la 15 octombrie 1910 (Ploieşti, 1910, p. 98). 
Almanahul învăţătorilor şi învăţătoarelor din România pe anul 1903 
(Focşani, 1903, p. 113) propune însă alt an: 1879, an care nu 
poate fi acceptat fiindcă este imposibil ca un născut în anul 
amintit să absolve şcoala pedagogică la 11 ani. 


XXIII 


www.dacoromanica.ro 


şi întăţătoarelor din România pe anul 1903 (Focşani, 1903, p. 113—- 
114), se spune despre el: „Plin de zel, muncește din toată inima 
pentru ajungerea idealului naţional în acea parte a ţării unde 
trebuie, mai mult ca în oricare alt loc, asemenea oameni“. Scrie 
şi versuri patriotice pentru elevi și articole didactice, de asemenea 
conduce o „bibliotecă a şcolarului“, în care publică „istorioare 
morale“, teatru popular. 

Culege folclor din Dobrogea, contribuind, alături de T. T. Bu- 
rada, Elena Sevastos, T. Pamfile ș.a. la cunoaşterea creaţiei popu- 
lare a acestei regiuni. Cea mai cunoscută contribuţie a sa în acest 
sens este culegerea publicată în Materialuri folcloristice, unde îi 
apar 1 baladă, 40 cîntece lirice, 21 colinde, însumînd 1197 versuri, 
provenite toate din comuna Zebil şi din Tulcea. În afara culegerii 
amintite, mai publică şi alte texte populare în Almanahul învăță- 
torilor şi învățătoarelor din România, Analele Dobrogei, Calendarul 
Ligei, Revista învăţătorilor şi învățătoarelor, Revista literară 
ştiinţifică  „Colnicul Hora“. Deşi  restrînsă, trebuie semnalată 
preocuparea sa pentru folclorul bulgăresc, din care traduce şi pu- 
blică un colind în Calendarul Ligei (1908, p. 67), cu menţiunea“ 
„auzită de la flăcăii din Cerna-Tulcea şi tradusă întocmai din 
bulgăreşte“. 

La chestionarul trimis de Gr. G. Tocilescu au răspuns peste 
59 de învățători, cei mai mulți cu un număr restrîns de texte. 
Învăţătorii care au trimis colecții ceva mai ample sînt următorii: 
Gh. Dobre (Marginea, com. Uscaţi, județul Neamţ) (74 texte); 
Ilie Constantinescu (Dioşti, Romanați) (61 texte); I. Iordăchescu 
(Cristești, jud. Botoşani) (45 texte); I. Rădulescu (Păușești-Măglași, 
jud. Vilcea) (40 texte); I. Trandafirescu (Siseştii de Jos, jud. 
Mehedinţi) (37 texte); ÎI. Cogălniceanu (Văleni, jud. Roman) 
(29 texte); C. P. Teofănescu-Gribnicea (Bicaz, Neamţ) (26 texte) ; 
T. Mironescu (Tazlău, Bistriţa) (25 texte); G. Gavriliţeanu (Bis- 
tricioara, Neamţ) (23 texte); G. D. Trifan (Bicaz, Neamţ) (23 
texte) şi I. Ionescu (Bogaţi, Dimboviţa) (22 texte). 

Un fapt este foarte semnificativ: 13 învățători care au cules 
creaţii populare pentru Materialuri folcloristice răspunseseră (cei 
mai mulți în anul 1896) şi la chestionarul lui N. Densuşianu. 
Aceştia sînt: Z. Pavelescu (Raşi, Ialomița); C. Teofănescu-Grib- 
nicea (Bicaz, Neamţ) (care la N. Densuşianu apare cu numele 
Gribincea), G. Căderea (Buhalnița, Neamţ) ; G. Gavriliţeanu (Bis- 


tricioara, Neamţ) ; Gh. V. Agapeski (Nemţişor, jud. Neamţ) (la 


XXIV 


www.dacoromanica.ro 


N. Densuşianu cu numele Gh. Agapescu) ; G. Giurumescu (Ruptura, 
Mehedinţi) ; I. Trandafirescu (Siseșrii de Jos, Mehedinţi); I. Flo- 
rescu (Bragadiru, Teleorman); D. G. Trifan (care semnează pagi- 
nile trimise lui N. Densuşianu: Dim. G. Trifan); Gh. Carpen 
(jud. Botoşani); I, Cogălniceanu (Văleni, jud. Roman); N. Co- 
ciorvă (Docani, Tutova) (care semnează răspunsurile la chestionarul 
lui N. Densuşianu cu inițiala 1.). Este, de asemenea, foarte semni- 
ficativ faptul că doi din aceşti informatori răspunseseră şi la 
chestionarul lui B. P. Hasdeu. Aceştia sînt G. Căderea şi N. Co- 
ciorvă. 

În recenziile ce s-au scris, în anii 1902—1903, despre Ma- 
terialuri, este dominant aspectul critic, de cele mai multe ori 
violent critic, Referindu-ne special la cele scrise de N. Iorga, 
înțelegem că nu ne puteam aştepta, ştiind tensiunea ce exista între 
cei doi istorici, la o judecată obiectivă din partea celui ce s-a 
adresat ministrului S. Haret. Dacă-l supunea unei contestări 
sistematice pe istoric, N. Iorga nu este dispus să recunoască vreun 
merit nici folcloristului. Și vom vedea că şi unul şi altul meritau 
consideraţie. Ca istoric 5 Tocilescu studiază antichităţile greco- 
romane, are mari merite în domeniul epigrafiei, în cercetarea 
Scythiei Minor. Studiile sale Dacia înainte de romani (1880) şi 
Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie (1900) sînt citate 
şi acum cu respect. Cu mai mult calm s-ar fi putut lua în 
considerare şi folcloristul Tocilescu, care a avut preocupări în 
acest domeniu cu aproape două decenii înainte de iniţierea colec- 
ţiei Materialuri. Este vorba deci nu numai de un folclorist „in- 
direct“, „de cabinet“ — cum îl minimalizează N. Iorga — ci şi 
de un folclorist cu activitate proprie, chiar dacă restrinsă. S-ar 
fi putut aminti activitatea sa la Foaia Societăţii Românismul, 


în coloanele căreia publică în 1870, însoţindu-le de o prezentare, 
două descîntece 55 culese de I. Minescu, apoi studiul Poezia popu- 
lară a românilor 56. Publică, de asemenea, unele culegeri de fol- 


5 Radu Vulpe, Un pionier des sciences archéologiques en 
Roumanie : Grigore Tocilescu (1850—1909), în Dacia, NS, III, 
1959, p. 607—612 ; Enciclopedia istoriografiei româneşti, Bucureşti, 
Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, p. 326—327. 

55 Descintece, în Foaia Societății Românismul, I, 1870, p. 93— 
96. 

56 Foaia Societăţii Românismul, I, 1870, p. 111—129, 182— 
202, 255—268, 362—371 şi în Columna lui Traian, Il, 1871, 
p. 184—186, III, p. 13—15. 


XXV 


www.dacoromanica.ro 


clor 5? şi lasă în manuscris studiul Țăranul român (premiat în 
anul 1882 de Academia Română). 

Este, de asemenea, remarcabilă contribuţia lui Gr. G. Toci- 
lescu la promovarea, în coloanele Reviste; de istorie, arheologie și 
filologie, a studiilor şi culegerilor de folclor. Au publicat aici 
P. Ispirescu, M. Gaster, Gr. Sima al lui Ion, T. T. Burada, 
L. Şăineanu, M. Canianu, George Popa, B. Iorgulescu, Sofroniu 
Liuba Marcu, N. I. Apostolescu, S. FI. Marian, N. Matreescu-Mo- 
vilă, episcopul Melchisedec. 

Gr. G. Tocilescu s-a preocupat să stringă între coperţile 
Materialurilor culegeri realizate de folclorişti de prestigiu, aşa 
cum este Pericle Papahagi, căruia îi publică, în volumul al doilea, 
importanta colecţie Din literatura poporană a aromânilor (Bucu- 
reşti, 1909, 1072 p.). Pericle Papahagi îi va rămîne foarte în- 
datorat lui Tocilescu, şi va spune aceasta fără reţinere: „Pentru 
nepreţuitele cunoştinţi, sfaturi şi îmbărbătări ; pentru părintescul 
interes ce aţi arătat lucrărilor subsemnatului: Din literatura po- 
porană a aromânilor, vol. I şi Românii din Meglenia, cari, fără 
binevoitoarea îngrijire şi fără caldul sprijin al dv., cine știe cînd 
ar fi văzut lumina — şi dacă ar fi văzut-o; pentru îndemnul 
continuu de a nu mă descuraja nici un moment, de a nu mă lăsa 
cu nici un preț de adunarea de material poporan ; pentru căldura, 
entuziasmul cu care aţi insuflat iubirea de neam în inima subsem- 
natului, sădind în mine dorința de muncă prin pilda persoanei 
d-voastre însăşi; Vă sînt pentru totdeauna recunoscător“ 58, Deci 
Gr. G. Tocilescu, spadasinul care era gata să se bată în duel cu 
Al. Odobescu, cu N. Iorga, putea să inspire și asemenea sentimente 
de gratitudine, putea să fie lăudat pentru grija cu care şi-a în- 
conjurat unii colaboratori. 

Chiar dacă nu şi-a îndeplinit bine misiunea de îngrijitor al 
Materialurilor folcloristice, Gr. G. Tocilescu a avut o contribuţie 
esenţială la apariţia lor, ştiind să creeze cadrul material optim. 


5 Zapciul şi grădinarul, în Foaia Societăţii Românismul, 1, 
1870, p. 349—360 ; Meșterul Manole (baladă culeasă de G. Dem. 
Teodorescu şi cu un studiu introductiv de Gr. G. Tocilescu), în 
Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, III, 1884, p. 374— 
382 ; Balade poporane auzite în minăstirea Hurezu (Vilcea), de 
la Oprea lăutarul, în Ibid., VII, 1894, p. 417—4727. 

58 În volumul Lui Gr. G. Tocilescu, cu ocaziunea jumătății 
de veac a vîrstei sale. Omagiu din partea amicilor şi stimatorilor 
lui, Bucureşti, Tip. Corpului didactic C. Ispasescu & C. Brata- 
nescu, 1900, p. 7. 


XXVI 


www.dacoromanica.ro 


Aspect, să recunoaştem, major, esențial, dacă ne amintim că 
numeroase colecții realizate în secolul trecut au rămas pînă în 
zilele noastre în mape datorită absenței cadrului amintit. Apar 
abia acum — sistematizate — răspunsurile la chestionarele lui 
B. P. Hasdeu, la chestionarele lui N. Densuşianu, colecţia de lirică 
a lui Al. Viciu, aceea a lui I. Pop Reteganul. 

Gr. G. Tocilescu are meritul de a fi realizat sub egida Mi- 
nisterului Cultelor şi Instrucțiunii, o culegere de folclor pe care 
o mai năzuiseră şi alții. Astfel, T. Maiorescu, în vremea ministeria- 
tului său (1874—1876) încearcă să înfăptuiască, tot cu învățătorii, 
o culegere de folclor şi etnografie, însă intenția nu s-a finalizat. 
Trebuie deci să-i recunoaştem lui Gr. G. Tocilescu darul organi- 
zatoric : el a întemeiat o comisie folclorică, a procurat fondurile 
necesare (cu ajutorul luminat al ministrului S. Haret, fostul său 
coleg) şi a editat o colecție impunătoare. 

Nu s-a subliniat cu fermitate importanța deosebită a preieţei 
semnate de Gr. G. Tocilescu, una din cele mai substanţiale din 
cîte au însoţit colecţiile apărute pînă la 1900 şi chiar după aceea, 

N. Iorga nu numai că minimalizează prefața, dar se îndoiește 
serios că ea a fost elaborată de Gr. G. Tocilescu: „În această 
Prefață sînt cel mult două-trei pagini bune, scrise într-o limbă 
care nu seamănă cu a d-lui Tocilescu, fără umflături şi contra- 
ziceri. Va fi — e ştiut sistemul autorului — un împrumut 
după inedit.“ 5? N-ar fi exclus, însă nu putem proba aceasta 
cu documente. Cert este că în prefață este inserat chestionarul 
preluat de Artur Gorovei după cel al lui Paul Sébillot. De ase- 
menea, unele rapoarte ale lui Gr. G. Tocilescu către ministrul 
Spiru Haret sînt numai semnate de el, caligrafia documentelor 
propriu-zis aparţinind altcuiva. Aşa este „Relaţiunea asupra lu- 
crărilor comisiunei folclozistice şi trimiterea materialului adunat 
spre a se tipări“, raport trimis ministerului pe data de 26 fe- 
bruarie 1898. 

Înverşunat critic al colecţiei, subscriind la observaţiile lui 
N. Iorga, Ion Diaconu subliniază în schimb cîteva merite ale 
prefeţei semnate de Gr. G. Tocilescu, care conține „idei substan- 
yale, însă neglijate în pregătirea culegerii, deşi în primele pagini 
se vorbeşte despre ce trebuie să fie «sistematizat»“. (Folclor din 
Rimnicui-Sărat, vol, II, Focșani, Tipografia „Cultura“, 1934, 


55 N. Iorga, Colecţia de folk-lore a Ministerului de Instruc- 
pie., p. 24. 


XXVII 


www.dacoromanica.ro 


p- LXIX.) Între aceste „idei substanțiale“ I. Diaconu aminteşte 
consideraţiile privind lăutarii (distincția operată de Tocilescu între 
lăurarul din trecut şi cel de la sfîrşitul secolului trecut), starea 
folclorului românesc la sfîrşitul secolului al XIX-lea, sistemati- 
zarea materialului, folclorul ca izvor de cercetare pentru alte 
discipline. Există — observă Ion Diaconu — o flagrantă lipsă de 
acord între prefață şi colecţia propriu-zisă: „Regreţi că ideile 
acestea nu au cernut ce s-a publicat în culegere. De cîre ori o 
consulți, ai neliniștea ce o simte cineva intrînd în peșterile 
adinci : numai o dară să pătrundă soarele acolo, întreg; feeria 
adincurilor s-ar amplifica“. Nu poţi să nu constaţi contrazicerea 
folcloristului. Devin astfel în bună măsură gratuite obiecțiile sale 
privind calitatea textelor din colecţia îndrumată de Tocilescu : 
este, deci, nevoie numai de o operaţie de ordonare ştiinţifică, după 
care putem să contemplăm în toată frumusețea sa materialul: 
„feeria adincurilor s-ar amplifica“. De acord! 

Autorul prefeţei încadrează folclorul într-o largă perspectivă, 
în contextul întregii culturi populare. Dintre multiplele aspecte 
privind metodologia culegerii și interpretării folclorului, dezbătute 
în prefaţă, subliniem numai cîteva. Indicaţiile de culegere sînt 
amănunțite și surprind prin modernitate. Se insistă asupra nevoii 
respectării autenticității textelor: „Se înțelege că pentru ştiinţa 
folclorelui este cu mult mai interesant de a avea o povestire 
simplă, lipsită de orice preocupare literară sau colorit, dar ori- 
ginară şi autentică, reprodusă întocmai cum a fost auzită, decît 
o povestire unde episoadele se succed unele după altele în mod 
logic şi după toare regulile artei.“ 60 Tot pentru obținerea unor 
texte autentice se dau indicaţii să se facă culegeri în împrejurările 
fireşti în care se manifestă informatorii: „trebuie lăsat poporul 
a se manifesta la prilejuri potrivite naturei și vieţei lui, şi a nu-l 
scoate în chip artificial şi de porunceală din îndeletnicirile sale. 
Astfel, produsele inteligenţei sale nu vor avea acel caracter sincer 
şi de spontaneitate, — condițiuni absolut esenţiale unei bune cu- 
legeri de folclor“ ®t. Se recomandă ca informatorii abordaţi să fie 
diferiți ca vîrste și ocupaţii: culegătorii „să meargă singuri din 
sat în sat, din colibă în colibă, ispitind copil, tînăr și bătrîn, 
orbi şi cerşetori, babe meştere în doctorii, în farmece şi vrăjitorii, 
bocitoare etc., mai ales pe muncitorul cu ziua, pe cioban, p2 





6 Gr. G. Tocilescu, Precwvîntare, în ediţia de faţă, p. 6. 
61 Ibid., p. 39. 


XXVIII 


www.dacoromanica.ro 


vînător, pe luntraş, pe micul meseriaş şi pe micul plugar“. Se 
recomandă să fie anchetați subiecţi talentaţi: „trebuie ales cel 
mai vorbăreţ, mai voios şi mai glumeţ, mai frumos-povestitor, iar 
nu orice sporovăitor, zăpăcit şi fără memorie“ 62. Se fac precizări 
privitoare la modalităţile diferenţiate de culegere a diferitelor 
creaţii populare, privitoare la locul şi prilejurile de anchetare. 
Indicaţiile au fost în bună măsură respectate de echipa care a 
realizat colecţia, încît cercetătorul atent al colecției subscrie fără 
reținere la afirmaţia lui Gr, G. Tocilescu: „Bucăţile s-au re- 
produs şi publicat aşa cum au fost găsite în gura cîntăreţilor, 
fără nici o schimbare, fără adaos, restricțiune sau întocmire, singura 
silință a culegătorilor fiind a transcrie cu fidelitate cele auzite 
din viul grai al cîntăreţului sau povestitorului“ 83, Respectarea 
autenticității textelor este, fără îndoială, calitatea de căpătii a 
colecției îndrumate de Gr. G. Tocilescu. Scrupulul reproducerii 
celor auzite a dus chiar la includerea în colecţie a unor texte 
subartistice şi a unor creaţii pseudopopulare. Gradul de autentici- 
tate al textelor ar fi fost mai ridicat dacă s-ar fi acordat o 
şi mai mare atenţie redării fonetismelor populare. La acest capitol, 
al înregistrării mai fidele a limbii textelor populare, Gr. G. To- 
cilescu ar fi putut să utilizeze experiența extrem de interesantă 
şi fructuoasă a unui membru al echipei, M. Canianu. Se vede însă 
că Tocilescu nu şi-a cunoscut destul de bine colaboratorii ori nu 
le-a acordat deplină independenţă. 

Ocupîndu-se de aspeotele colecției îndrumate de el, Gr. G. 
Tocilescu nu pierde din vedere marile deziderate ale folcloristicii. 
Astfel, el vede culegerile parţiale ca nişte trepte spre mari lucrări 
de însumare a eforturilor tuturor cercetătorilor, lucrări, acestea 
din urmă, care se cuvine să fie rodul unei colaborări a mai 
multor discipline : „Materialele apoi astfel adunate să fie scoase la 
lumină în mari corpora întocmite în ordinea geografică și cu tot 
aparatul de erudiție necesar, dînd texte coordonate cu însemnarea 
variantelor interne şi externe şi cu adnotaţiuni din punctul de 
vedere etnografic, lingvistic, istoric, bibliografic etc.“ % Gr. G, To- 
cilescu prelua de fapt ideea mai veche a necesității unui corpus 
al folclorului românesc, care fusese formulată mai întîi de 
Al. Lambrior (în Literatura populară, în Convorbiri literare, 


62 Ibid., p. 36. 
63 Ibid., p. 22, 
% Ibid, p. 47. 


XXIX 


www.dacoromanica.ro 


an. VIII, nr. 2, 1874, p. 66—83, pledează pentru „colecţii totale”), 
susținută apoi de Lazăr Şăineanu (în prefața la Basmele române, 
1895 semnalează nevoia unui „corpus al literaturii orale române“) 
şi de alți folclorișri: Ov. Densusianu, D. Caracostea, D. Șandru, 
M. Pop, I. C. Chiţimia, Gh. Vrabie ș.a. 

Sînt cele semnalare de noi numai cîteva aspecte din remar- 
cabila prefață semnată de Gr. G. Tocilescu, laturi asupra cărora 
n-au stăruit înverşunaţii critici ai colecției. 

Această amplă colecție este una din cele mai valoroase cer- 
cetări folclorice de la sfîrşitul secolului trecut (unele texte — pro- 
venite din colecţii manuscrise anterioare — se situează cu mai 
multe decenii înainte de momentul 1897—1898 cînd sînt culese 
textele din Materialuri...). Dacă ar trebui să cităm textele va- 
loroase ar trebui să extindem, peste marginile ce ni le-am propus, 
această introducere. Sînt numeroase paginile de poezie populară 
autentică, unele dintre ele veritabile revelații. Se poate cita din 
mai toate compartimentele colecției: din cîntecele bătrîneşti, nu- 
meroase texte din această secțiune fiind atunci arestate pentru prima 
dată (deosebit de valoroase sînt textele Ciobanul, cele trei variante 
ale baladei Meşterul Manole, Niculca, Cîntecul lui Călin, Cîntecul 
lui Priscoveanu, Aga Bălăceanu, Cîntecul lui Păun baiducul, Cin- 
tecul lui Săcală, Ilinca Şandrului, Aguşiță al lui Topală, Cîntecul 
lui Mocan-Oleac), din bogata secţiune a liricii, din colinde, din 
incantaţii (cît de importantă este această secțiune — și sub ra- 
port lingvistic — se vede şi din numeroasele citate din cadrul ei 
dare de Ov. Densusianu în Limba descintecelor, 1934 şi de 
Al. Rosetti în Limba descintecelor românești, 1975). Se pot cu- 
noaşte cîntecele unui moment. Se pot face, de asemenea, obser- 
vaţii asupra artei interpreţilor, asupra mijloacelor artistice pre- 
dilecte. În cele ce urmează ne oprim însă asupra unui singur 
aspect din cele ce ni se par caracteristice textelor din Materialuri. 
Extragem citatele dintr-o singură secţiune, cea a baladelor. Parcurge- 
rea întregului corpus al acestei secțiuni — una din cele mai 
reprezentative din istoria culegerii cîntecului popular — ne-a 
prilejuit observarea, între altele, a caracterului şablonar al creaţiei 
populare. B. P. Hasdeu remarcase că producțiunile populare „se 
întîlnesc, se încrucişează, se confundă“; „Dacă două sau mai 
multe bucăţi separate sînt omogene sau analoage, dacă ele pre- 
zintă unele puncturi de contact, dacă una ar putea să figureze ca 
început sau continuațiune ori epizod la o alta, uneori chiar prin 


XXĂ 


www.dacoromanica.ro 


antiteză, ele se combină împreună formînd o singură bucată“, 85 
Gr. G. Tocilescu, pornind de la citatul de mai sus din Hasdeu 
constată că textele din Materialuri... confirmă cu prisosință ob- 
servaţia marelui savant: „doine sau păi din doine se văd 
amestecate în cîntece bătrineşti și haiducaşti ; sirigături amestecate 
cu doine; începutul sau sfîrşitul unui cîntec trecut la un 
altul etc.“ 66 Și Ov. Densusianu remarcă „forme stereotipate” în 
textele populare. Observaţia o face şi Th. D. Speranţia: „in 
bucăți diferite, în cîntece diferite, spuse de acelaşi lăutar, se în- 
tilnesc aceleaşi vorbe, aceleaşi idei, ori aceleaşi versuri“. 57? Trebuie 
adăugat la cele de mai sus că asemenea locuri comune nu apar 
numai în repertoriul unui lăutar, ci circulă de la interpret la 
interpret, se întîlnesc la tipuri deosebite de cîntece. Este vorba 
de pasaje ori formule — reproduse aidoma ori nuanțate — ce 
călătoresc în cîntece deosebite, Mijlocul acesta de expresie caracteri- 
zează nu numai textul poetic ci și melodia. 

Materialurile facilitează, deci, cunoaşterea unor mijloace ale 
retoricii populare dintr-un anumit moment, din anumite zone fol- 
clorice, mijloacele stilistice ale unor interpreți. Exemplele ce le 
dăm vădesc că balade populare aparținind unor tipuri tematice 
diferite comunică între ele prin procedee artistice unificatoare. 
Formulele acestea stereotipe slujesc la conturarea unor gesturi, a 
unor portrete, atitudini ale protagoniştilor cîntecului bătrinesc. 
Astfel, portretul ciobanului mioritic nu apare numai în balada 
ce i-a fost închinată. fl întîlnim în Cîntecul Crișului (cules la 
Vădeni-Gorj) : „Mustăcioara lui, / Spicul grîului; / Sprîncenile 
lui, / Pana corbului; Ochişorii lui, / Mura cimpului“, Portretul 
„babei bătrîne“ apare în cele mai diverse cîntece bătrîneşti: „D-o 
babă bătrînă, / Cu doi dinţi în gură, / Cu ia de strmă, / Cu 
brîu dă lînă / Dă păr de cămilă“ (Joi dă dimineață, de Florea 
Drăgan, Bragadiru-Teleorman) şi într-un alt cîntec cules de la 
același interpret: „Sosi d-o babă bătrină / Cu brîu dă lînă / 
Dă păr de cămilă“; „Dar a babă / Slabă / Cu brîul de lină, / 
De păr de cămilă“ (Cîntecul lui Corbea, de la Gh. S. Stoica, 
Costeșri- Vilcea) ; „D-o babă bătrină / Cu rochia de lînă, / Cu 
briu de cămilă“. Este cunoscut portretul stereotipat al „arapului“, 





6 B, P. Hasdeu, Cuvinte din bătrini, I, p. XX. 

56 Gr. G. Tocilescu, Precuvintare, în ediția de faţă, p. 21. 

57 "Th, D. Speranţia, Miorița și călușarii urme de la daci şi 
alte studii de folclor, Bucureşti, 1915, p. 198—199. 


XXXI 


www.dacoromanica.ro 


prezent în două variante: „Că-i de chept cam găvănat, / De 
călciie depărtat, / De genuchi aprochiat“ (Cîntecul lui Ioviţă, de 
la Petrea Murgu); „În piept găvănar V În spate cocoşat... / De 
vine lăsat, / De călcîie alăturat, / De genuche dăpărtat“ (Doicin, 
de la Florea Drăgan, Bragadiru-Teleorman). 

Mesele copioase din cîntecele bătrîneşti sînt concepute, în 
variate texte, după acelaşi cod: „Dar la masă ce-mi mînca? / 
“Numai peşte şi postrungă / Şi d-a dulce caracudă” (Cîntecul lui 
Corbea, de la Florea Drăgan, Bragadiru-Teleorman); „Dar la 
masă ce mănîncă? / Numai cegă şi postrungă, / Galbenă de 
caracudă, / Şalîiaș, peşte d-îl gras, / Ștuculiță lunguliță, / Bună 
este ciorbuliță“ (Dobrișan, de la Stan Piţigoi, Piatra-Teleorman) ; 
„Dar la masă ce-mi mînca? / Numai cegă şi postrungă / Și 
galbenă caracudă, / C-am auzit pîn bătrîni / C-ala-i peştele mai 
bun ; / Și cosăcel din saramură, / Face-un chef de băutură...“ 
(Antofiţă al lui Vioară, de la Ion Neblea şi Dumitru Văleanu, 
Roșiori-de-Vede). 

În jurul meselor se adună de cele mai multe ori cam aceeaşi 
figurație : „Șed boierii țării, / Caimacanii târgului, / Cinstiţii 
divanului, / Nepoţi de-ai împăratului“ (Miu baiducul, Focşani) ; 
„Mulţi boieri s-a adunat; / Toi boierii tirgului, ; Sfetnicii-mpăra- 
tului, / Stîlpii Țarigradului“ (Cîntecul lui Priscoveanu, de la 
Radu Burcea, Putinei- Teleorman). 

Unele elemente de vestimentație apar invariabil aceleaşi în 
diferite balade populare: „Și brîu lat / De Țaligrad, / Cotu 
şapte galbeni luat“ (Cîntecul lui Badu Circiumarul, de la Ion 
Stan Băluică, Miînăstireni-Vîlcea) ; „Briu roşu din Țaligrad — / 
Cinci galbeni cotu luat“ (Cîntecul Badului, de la Ion Pescaru, 
Gura Beliei-Prahova) ; „Tot briul de Țarigrad, / Cotu tot şapte 
galbeni luat“ (Toma Alimoș, de la Ion Băluică, Minăstireni- 
Vilcea); „Cu brîu alb de Țaligrad, / Cotu nouă galbeni luat“ 
(Toma Alimoş, de la Cosma Tuţă, Bărbăteşti-Vilcea), 

Protagonistele a două cîntece îşi aleg cu aceeaşi cochetărie 
cea mai frumoasă ie: „Și ia ie y Dintr-o mie / Şi rochiță de 
cutie“ (Cîntecul lui Mocan Voinicel Oleac, de la D. Văleanu, 
Roşiori-de-Vede) ; „Lua ie / Dintr-o mie / Și rochiță de cutie“ 
(Cîntecul lui Oancea chirigiu, de la Ion Neblea, Roșiori-de-Vede). 

Pare ca obligatorie culoarea verde pentru căruțe, caice, cucii : 
„Sint căruțe stoborîte / Cu postav verde-nvălite“ (Cîntecul lui 


XXXII 


www.dacoromanica.ro 


Minea, de la Ioniţă Văleanu, Roşiori-de-Vede) ș „Vine un caic 
zugrăvit, / Cu postav verde învălit“ (Stanislav, de la Gh. Bălţatu, 
Șerbăneşti-Olr) ; „D-o cucie verde-smolită, / Ce de maluri e 
trîntită“ (Dobrișan, de la Dumitru Radu, Băneasa- Teleorman) ; 
„Ce fel de cucie era? / Poleiră, / Cu aur zugrăvită, / Cu postav 
verde-nvăluită“ (Mogoş Voinicul, de la Dumitru Văleanu, Roşiori- 
de-Vede), 

Fata răpită de turci şi cea obligată de fratele ei să se căsă- 
torească amîndoi (în Soarele și Luna), răspund în acelaşi mod: 
„Decît slugă turcilor / Şi roabă cadînelor, / Mai bine miîțe 
broaştelor“ (Tătărașul, de la Stana M. Ghiţă, Giubega-Dolj) ; 
„Mai bine, frate, să fiu / Tot bătaie peştilor Şi răceală pietri- 
lor / Și ciupeala racilor / Şi masa cosacilor“ (Niculca, de la 
Stancu Ion, Cucuieţi, Teleorman); „Decîr soţie fratelui, / Mai 
bine cina racului / Şi potmolu peştelui“ (Soarele și Luna, de la 
Gheorghe Ilie Stîngă din Alexandria). 

Este preferat — în baladele haiduceşti — calul dobrogean: 
„P-ăl cal bun şi dobrogean“ (Cîntecul șurpelui, de la Gheorghe 
Porumbescu, Novaci-Gorj) ; „P-un cal galben dobrogean“ (Calofi- 
rescu, de la Florea Drăgan, Bragadiru-Teleorman), ultimul vers 
apărind aidoma şi în balada Mogoş Vornicul (de la Dumitru 
Văleanu, Roşiori-de-Vede) şi în altele. 

Grajdul calului este îndeobște de piatră: „Să descuie grajd 
de piatră“ (Za cerdacu lui Novac, de la I. N. Miron, Oancea- 
Cuvurlui) ; „În grajd de piatră-l băga“ (Mogoş Vornicul, de la 
Dumitru  Văleanu, Roşiori-de-Vede şi Gheorghiță Poianu, de la 
Precup Urban, Salcia-Teleorman). 

Calul se priponeşie cu țăruş de argint: „Murgu priponit / 
Cu țăruş de-argint* (Voinicu şi Poțu, de la Florea Drăgan, 
Bragadiru-Teleorman) ; „Cu ţărușu de argint“ (Toma Alimoș). 

Unii protagonişti se angajează să fie sinceri cu ajutorul ace- 
loraşi formule (la care se adaugă uneori și precizarea unui anume 
ritual: punerea mîinilor pe piept, la inimă, semn de sinceri- 
tate): „De stătuși de mă-ntrebaşi, / Cu tot dreptu spune-ți-aş“ 
(Doicin, de la Florea Drăgan, Bragadiru-Teleorman) ; „De stătuşi 
de mă-ntrebaşi, / Mai cu dreptu spune-ți-aş” (Antofiță al lui 
Vioară, de la Marin Baban, Piatra-Teleorman); „Mai cu dreptu 
spune-ți-aş ; / Să-mi pui miinele-n piept, / Ca să-ţi dau cuvîntu 
drept“ (Mizil-crai, de la Costea Gheorghe, Săceni-Teleorman) ; 


XXXIII 


www.dacoromanica.ro 


„Eu să pui miinile în piept / Ca să-ți spui vorba cu drept“ 
(Cîntecul lui Milea, de la Dumitru Văleanu, Roşiori-de-Vede). 

Un moment de deznădejde, de grea cumpănă în viaţa unei 
protagoniste este redat cu aceleaşi mijloace: „Faţa albă-și zgiria, / 
Păr galben dărăpăna“ (Cîntecul lui Ioviță, de la Petrea Murgu) ; 
„Cosiţă neagră smulgînd, / Feţişoara zgîriind“ (Doicin, de la 
Florea Drăgan, Bragadiru- Teleorman); „Păr galben îşi jumulea, / 
Faţa albă-şi zgiria“ (Cîntecul lui Mocan Voinicel Oleac, de la 
Dumitru Văleanu, Roșiori-de-Vede); „Păr negru că jumulea, / 
Faţa albă o zgîria“ (Cîntecul lui Oancea cbirigiu, de la lon 
Neblea, Roşiori-de-Vede). 

De mai multe ori, cîntecul mîndrei lui Ghiţă Cătănuţă ori 
chiar nechezatul (sau sforăitul) cailor au efecte catastrofice asupra 
naturii din jur, efecte prezentate, și într-un caz și într-altul, cu 
aproximativ aceleaşi mijloace: „Cînd începea d-a cînta, / Muntii 
că se tremura, / Ape mari se turbura, / Văi adînci că răsuna, / 
Codru-n poale se usca, / Iarba verde se pîrlea“ (Cîntecul lui 
Ghiţă Cătănuţă, de la Ion Stan Băluică, Mînăstireni-Vilcea) ; „Cind 
cîrlanii sforăia, / Din picere svăpăia... / Ape că se turbura, / 
Livezi verzi că se-ncurca, / Munţii se cutremura“ (Stan din 
Bărăgan, de la Stancu Ion, Cucuieţi-Teleorman) ; „Și prea tare 
necheza, / Munţii se cutremura, / Copaci mari se răsturna” 
(Corbea). 

Miu haiducul îşi întreabă sora cu aceleaşi formule folosire de 
tatăl lui Antofiţă: „Din chelciug c-ai sfîrşit / Ori haine c-ai 
ponosit, / Ori vremea că ţi-a venit, / Frate, de căsătorit“ (Cintecul 
lui Miu baiducul, de la Joan Şoteică, Roşiori-de-Vede); „Ori 
din chilciug ai sfîrșit... / Ori vreme că ţi-a venit, / Vremea de 
căsătorit“ (Antofiţă al lui Vioară, de la Ion Neblea şi D. Văleanu, 
din Roşiori-de-Vede). 

Unele cîntece care se referă la vechi tradiţii păstoreşti amin- 
tesc de oaia cu un însemn de nobleţe, animal distins între cele- 
lalte, cel mai iubit de stăpîn şi ascultat de celelalte dobitoace: 
„O mioară, / Dragă mioară, / În cap cu patru coarne / Şi-n 
virful coarnelor / Cîte-o piatră nestimată / De-mi plăteşte țara 
toată“ (Cîntecul lui Miu baiducul, de la Ioan Șoteică, Roşiori- 
de-Vede) ; „Din virful cornițelor / Cîte-o piatră nestimată / De 
lumină ţara toată“ (Dobrișan, de la Gh. Bălțatu, Șerbăneşti-Olt) ; 
„Cu patru corniţe, / Cu cîte-o piatră nestimată / Ce-mi lumina 


noaptea toată“ (Mioriţa, de la Stancu Ion, Cucuieţi- Teleorman). 


XXXIV 


www.dacoromanica.ro 


Miezul nopţii pare a fi socotit, în mai multe cîntece, cum- 
pănă între viață şi moarte: „Pe la miezul nopții / Cu sudorile 
morții“ (Dobrișan, de la Gh. Bălţatu, Şerbăneşti-Olr); „Cînd fu 
pe la miez de noapte / Stanca era-n sudori de moarte“ (Cîntecul 
lui lencea Săbiencea, de la D. Văleanu, Roşiori-de-Vede). 

În două cîntece din secţiuni diferite, primul din cea a bala- 
delor fantastice şi al doilea din secţiunea cîntecelor familiale, 
se întîlnesc cîteva versuri călătoare. Cucul şi „turculețul“ „sînt 
firitisiți cu aceleaşi epitete: „Mititelule, / Frumușelule, / Gingăse- 
lule“ (Cuculețul, de la Stancu Ion, Cucuieţi-Teleorman); „Tine- 
relule, / Frumuşelule, „Gingășelule“ (Woinicel Oleag, cules de 
C. Rădulescu-Codin din Călineşti-Muscel). 

În ultimele decenii ale secolului trecut s-au întreprins o serie 
de mari colecţii de folclor. În 1885 J. Urban Jarník şi Andrei 
Bîrseanu tipăresc antologic marea colecție de lirică Doine și stri- 
gături din Ardeal, realizată de elevii canonicului blăjean Ion 
Micu Moldovanu, sub îndrumarea acestuia. Trei dintre colecţiile 
întreprinse spre sfîrșitul secolului aparţin lui G. Dem. Teodorescu, 
Gr. G. Tocilescu şi Gr. Creţu, tustrei profesori, admiratori ai lui 
B. P. Hasdeu, Asemănătoare prin proporţii, cele trei colecţii au 
bine pronunțate note particulare. Cea de a treia colecţie, realizată 
de Gr. Creţu între anii 1883—1899, a rămas în manuscris (în 
57 voluminoase dosare, aflate la B.C.S., Bucureşti), o selecție anto- 
logică apărînd abia în 1971. Se crede că unul din motivele 
pentru care Gr. Creţu a renunţat să-și tipărească colecția a fost 
apariţia Materialurilor folcloristice. Faţă de colecţia lui G. Dem. 
Teodorescu (care cuprinde texte culese între anii 1864 şi 1885, 
tratate nu de puţine ori după metodele romantice), colecţia îndru- 
mată de Gr. G. Tocilescu se impune, cum am mai subliniat, prin 
rigoare, culegătorii neîngăduindu-și nici o ingerinţă în textele popu- 
lare. Colecţia coordonată de Gr. G. Tocilescu n-a avut însă şansa 
de a descoperi un rapsod de talia lui Petrea Creţu Șolcan, lăutarul 
Brăilei, de la care G. Dem. Teodorescu a cules 15.000 versuri şi 
care în bună măsură a contribuit la faima colecţiei, dar totodată 
și la fixarea colecţiei într-o zonă folclorică restrînsă. Colecţia 
îndrumată de Gr. G. Tocilescu a investigat o suprafaţă incompa- 


€ Ovidiu Papadima, Prefaţă la Gr. Creţu, Folclor din Oltenia 
și Muntenia, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 28. 


XXXV 


www.dacoromanica.ro 


rabil mai extinsă, echipa folclorică străbătînd 27 județe. G. Dem. 
“Teodorescu include și texte din colecţii anterioare (Anton Pann, 
V. Alecsandri, P. Ispirescu, S. Fl. Marian, T. T. Burada) şi din 
Publicaţii, năzuind să răspundă şi unor preocupări comparatiste 
(include variante străine ale unor cîntece româneşti). Gr. G. Tociles- 
cu credea că Poezii populare române a lui G. Dem. Teodo- 
rescu este „prima colecțiune de poezii populare adevărat ştiin- 
țifică“, fără să observe, de exemplu, modul cum au fost racor- 
date unele texte, indicaţiile ce le însoțesc fiind grăitoare: „Scris 
parte la 1870 după repausata mea mamă, parte la 6 aug. 1883, 
după Petrea Creţul Şolcan la Lacul Sărat“ (p. 280); „Scris după 
Petrea Creţul Şolcan la 6 august 1883, la Lacul Sărat şi la 
9 mai 1884 la Bucureşti“ (p. 291); „Scris după repausara mea 
mamă, în anul 1869, şi completat după Petrea Creţul Șolcan, 
în mai 1884“ (p. 313); „Scris în Bucureşti, parte la 17 noiembrie 
1870 după lăutarul Ioniță din Budeni, parte la 9 mai 1884 după 
Petrea Creţul Şolcan“. Colecţia Gr. Creţu este realizată exclusiv 
cu ajutorul elevilor şi nu va fi pregătită pentru tipar de iniţia- 
torul ei. Colecţia îndrumată de Gr. G. Tocilescu este opera în 
bună măsură a unor buni cunoscători ai fenomenului folcloric, 
între care s-au distins Chr. N. Țapu şi M. Canianu. Colecţia 
G. Dem. Teodorescu le depăşeşte pe celelalte două la capitolul 
ordonării judicioase pe secţiuni. Un aspect care particularizează 
distinct colecția îndrumată de Gr. G. Tocilescu este criteriul me- 
todologic al culegerii folclorului la un anumit moment, în scopul 
de a fi cunoscute mutaţiile survenite față de alte momente. Cri- 
teriul acesta este teoretizat de Gr. G. Tocilescu în prefața sa şi 
trebuie socotit ca o noutate. Prin numărul mare de județe in- 
vestigate şi prin amploarea cantitativă a recoltei, colecția îndru- 
mată de Gr. G. Tocilescu depăşeşte de asemenea celelalte colecții 
la care ne-am referit. 

Pînă la impunerea ei definitivă, colecţia coordonată de Gr. G. 
“Tocilescu a fost, cum am văzut, aprig contestată. Să adăugăm 
imediat că nu este singura asupra căreia s-a aplicat critica in- 
flexibilă, colecţiile V. Alecsandri şi G. Dem. Teodorescu (aceasta 
respinsă de la un premiu al Academiei Române în urma unui 
referat nedrept al lui B. P. Hasdeu) cunoscînd un tratament si- 
milar. Impusă trudnic, intrată practic în toate drepturile ei abia 
în ultimele decenii, datorită comprehensiunii unor exegeţi ca I. C. 


XXXVI 


www.dacoromanica.ro 


Chiţimia şi Ov. Bîrlea (subscriem la cele spuse de acesta: „o 
colecție care poate fi consultată fără rezerve“), culegerea îndru- 
mată de Gr. G. Tocilescu este una din cele mai bune arhive de 
folclor românesc. Tocilescu nu s-a înşelat spunînd că opera ce 
a îndrumat-o „va deveni din zi în zi mai bună şi mai prețioasă”. 


Ediţia de acum — care a urmărit să augmenteze caracterul ştiin- 
țific al colecţiei printr-o ordonare adecvată şi un aparat critic 
aferent — şi-a propus să contribuie tocmai în această direcție, 


IORDAN DATCU 


www.dacoromanica.ro 


Notă asupra ediţiei 


Prezenta ediţie în două tomuri (primul conținînd balade, iar 
al doilea cîntece lirice, strigături, colinde, incantaţii, proverbe, 
medicină populară și jocuri de copii) cuprinde volumul I (partea 
întîia și partea a doua 1712 p.) din Materialuri folcloristice culese 
şi publicare sub auspiciile Ministerului Cultelor și Învățămîntului 
Public prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu, membru al Academiei 
Române, profesor la Universitate, director al Muzeului naţional 
de antichităţi, Bucureşti, Tipografia „Corpului didactic“ C. Ispa- 
sescu & G. Bratanescu, 1900. Volumul al doilea al acestei colec- 
ţii, Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1909, 
1072 p., deşi a apărut sub titlul general Materialuri folcloristice, 
constituie o operă distinctă, semnată de autorul ei şi alcătuită 
sub alte criterii, de aceea nu face obiectul ediției de acum. 

Trebuie mai întîi să explicăm de ce colecția tipărită în anul 
1900 sub titlul reprodus mai sus apare acum sub numele a doi 
autori: Gr. G. Tocilescu şi Christea N. Țapu. Aşa trebuia să 
apară colecţia de la prima ei ediție, însă Tocilescu, printr-o ma- 
nevră puţin elegantă, şi-a înlăturat de pe copertă pe principalul 
său colaborator, realizatorul de fapt al impunătoarei culegeri, toţi 
ceilalți colaboratori avînd o contribuție modestă. Cine urmăreşte 
cu atenţie indicaţiile bibliografice din ambele părți ale volumului 
întîi se convinge imediat că realizatorul colecției este Christea 
N. Țapu. N. Iorga situa pe Țapu înaintea lui Tocilescu cînd 
vorbea de „tezaurul Țapu-Tocilescu“. Christea N. Țapu, profund 
nemulțumit de tratamentul ce i s-a rezervat a dorit să-şi publice 
ulterior pe numele său materialele culese de el, însă n-a mai 


XXXVIII 


www.dacoromanica.ro 


reuşit. Această reparaţie o facem, prin ediția de față, la opt 
decenii de la apariţia Materialwrilor folcloristice. Nu sîntem însă 
noi primul care avem această idee, ci doar primul care o ma- 
terializează, Pentru amănunte privind relaţiile lui Chr. N. Țapu 

cu Gr. G. Tocilescu trimitem la studiul nostru introductiv şi la 
` edificatoarea scrisoare a lui Chr. N. Ţapu către Artur Gorovei, 
reprodusă în anexa acestui prim volum. 

Poate că nici o altă colecție de folclor românesc nu pune, 
la reeditare, atît de numeroase probleme de ordin tehnic, şi aceasta 
pentru că nici una, din cele ample, n-a fost tipărită cu mai mare 
grabă ca Materialurile..., nici una nu conține un număr mai mare 
de greşeli de tipar. S-a spus, pe bună dreptate, că Materialurile 
folcloristice reprezintă colecţia „poate cea mai încurcată în tot 
cuprinsul folclorului românesc“, Aşa se face că, deşi colecţie de 
deosebit interes, Maţerialurile nu sînt bine reflectate în unele lucrări 
de specialitate, care cu greu s-au putut descurca în haotica 
prezentare a textelor. Deşi a existat un plan de sistematizare a 
textelor — expus în Precuvîntarea semnată de Gr. G. Tocilescu — 
el a fost abandonat pe parcurs, colecţia însumînd mai multe 
addende constituite pe măsură ce mai sosea material. Faptul a 
derutat şi descurajat pe cercetătorii colecției. Astfel, de mai multe 
ori cei care au scris despre colecție au împrumutat cifrele co- 
municate de "Tocilescu în precuvîntare. Aici se spune, de exemplu, 
că în culegere figurează 175 balade; numărul lor real depășește 
însă cifra de 290. Extrem de anevoioasă este, de asemenea, cerce- 
tarea liricii. După ce prima tranșă a ei a fost sistematizată pe 
principalele secţiuni (dragoste, dor şi jale, urît, blestem, cuculeţul, 
murguleţul, călătorie-străinătate, cătănie,  voiniceşti-haiduceşti şi 
bahice), în Addenda A se renunță la criteriile enunțate, textele 
fiind amestecate cu baladele și strigăturile. 

Planul de sistematizare a ediției din 1909 a fost acesta: 

I Cîntece bătrîneşti (balade şi legende, cîntece haiduceşti, 
bătrîneşti) 
II Doine (dragoste, dor, jale, urît, blestem, cuculețul, mur- 
gulețul, călătorie-străinătate, cătăneşti, voiniceşti, bahice) 
III Cîntece de nuntă 
IV Strigături 
V Cîntece, rugăciuni şi jocuri de copii 
VI Colinde şi plugușorul 
VII Ghicitori 
VIII Descîntece 


XXXIX 


www.dacoromanica.ro 


IX Vrăji 
X Cîntece de mort, bocete 
XI Anecdote și poveşti 
XII Locuţiuni 
VARIA 
Calendar poporan 
Frînturi de limbă și zicători 
Întrebări și răspunsuri 
Cuvinte particulare 
Graba cu care a fost tipărită colecția a anulat în bună măsură 
și această încercare de clasificare a textelor, care în final se în- 
fățişează în următoarele secţiuni : 
I Cîntece bătrîneşti 
A Balade și legende 
B Cînrece ha:duceşri 
Addenda C 
Cîntece bătrîneşti-haiducești 
II Doine 
A Dragoste 
B Dor şi jale 
C Urir 
D Blestem 
E Cuculeţul 
F Murguleţul 
G Călărorie-străinărate 
H Cărănie 
I Voiniceşti-haiduceşti 
J Bahice 
III Cîntece de nuntă 
IV Strigături 
V Cîntece și jocuri de copii 
VI Colinde 
VII Ghicitori 
VIII Descîntece 
A Descîntece de deochi 
B Descîntece de soare sec 
C Descîntece de apucare 
D Descîntece de cuţit 


E Descîntece de veninare de șearpe 


XL 


www.dacoromanica.ro 


F Descintece de Nluma-Pădurii 
G Descîntece de bubă 
H Descîntece de brincă 
I Descintece de izdat 
J Diferite descîntece 
K Vrăji 
IX Medicină populară 
X Proverbe 


Addenda A 
Cîntece bătrineşti, haiduceşti, doine şi strigături 
Addenda B 

A Cîntece bătrîneşti 

B Doine 


C Colinde şi cîntice 
D Anecdote şi poveşti 
E Descîntece 
F Locuţiuni și idiotisme 
G Varia 

Addenda C 
A Cîntece bătrineşti 
B Doine 
C Strigături 
D Colinde și cîntece 
E Descîntece 

Indexuri 


Ediţia de acum restructurează colecţia, așezind piesele pe 
genuri. Baladele sînt ordonate după indicele tipologic şi biblio- 
grafic publicat de Al. I. Amzulescu în anul 1964. Prezentind în 
ediţia noastră la un loc toate variantele unui subiect baladesc, 
în ediţia din 1900 dispersate, am renunţat la trimiterile (din 
ediția de bază) de tipul „vezi și o altă variantă la p.“, trimiteri 
dealtfel foarte puţine şi inserate mai ales la capitolul de balade. 
Am păstrat doar notele de încadrare tipologică ce trimit la variante 
din colecţiile V. Alecsandri, I. Urban Jarnik-A. Birseanu, G, Dem, 
Teodorescu, I. G. Bibicescu, Elena Sevastos, D. Vulpian. 

Prezenta ediție păstrează particularităţile lingvistice (fonetice 
şi morfo-sintactice) ale textelor. În transcriere am aplicat prin- 
cipiul interpretativ, respectind ceea ce considerăm a reprezenta o 
pronunție, modificind ceea ce ţine de grafie: 


XLI 


www.dacoromanica.ro 


e la început de cuvînt sau de silabă a fost transcris ie în 
cuvinte ca: eri = ieri, erna = iernd, erta = ierta, eşi = ieși ; 

é a fost transcris ea în grafii ca: bét = beat, cernelă = cer- 
neală, dulceță = dulceaţă, pirlez = pirleaz, rumintlă = rumineală, 
tâmă = teamă, vitéz = viteaz ; 

ê a fost redat prin î: densa = dinsa, până = = pină; rizênd = 
rizînd, sân = sin, têrg = tirg ; 

ea fost transcris ă: băut = băut, më = mă, mer = măr, 

ovéz = ovăz, răzătoare = răzătoare, rēmíi = rămii, věd = văd ; 
6 a fost interpretat ca oa: chilióră = chilioară, cicóre = ci- 
cóare, códe = coade, córne = coarne, cósă = coasă, dogóre = do~ 
goare, flóre = floare,  frumâsă = frumoasă, întórce = întoarce, 
nóstră = noastră, picióre = picioare, póme = poame, ` subsőră = 
subsuoară, şăpte = şoapte ; 

ch din 'etnopsichologie a fost transcris $ $ 


ci din grafia enunciat a fost transcris $}. Am păstrat însă 
Francia ; 

k din cuvîntul folklor (şi derivatele) a fost înlocuit cu c; 

s din grafii ca pismă, găsdui, ismă, istor, musen, Rosnov, 
sbura a fost transcris Z; 

sci a fost transcris ști: Bucuresci = București, domnesci = 
domneşti ; 

th din grafiile etnologie, etbnupsibologie, mithologie a fost 
transcris £; 

„d a fost transcris z: dece = zece, di = zi, dice = zice, 
friingă = frunză, putredi = putrezi, slobodi = = slobozi, sedi = şezi, 
urdică = urzică ; 

u din grafii ca pociu, voin a fost eliminat, 

Am păstrat numeroasele dublete ca: trimite/trimete; pă/pe, 
dă/de, şearpejșarpe, şeabteișupte, plasălplustă, străinstrein, 

Am păstrat, de asemenea, forma pentru genitiv-dativ în e;: 
culturei, gindirei, minţei, tinerimei, 

Numeralul dowi a fost transcris doi. 

Un alt aspect care ne-a: stat în atenţie ja alcătuirea prezentei 
ediţii a fost corectarea numeroaselor greșeli de tipar din ediția de 
bază. Erata: din 1900 numără peste 289 de greșeli. Numărul celor 
neobservate atunci şi nesemnalate în erată, corectate de noi acum, 
conurează cilra amintită. Și n-au fost numai greşeli de literă, 
corectate de noi de cele mai multe ori tacit, ci şi inversări de 
rînduri în timpul imprimării. 


XLII 


www.dacoromanica.ro 


Numeroase sînt în ediţia de bază greşelile de ortografie. Dăm 
numai cîteva exemple edificatoare : 


ardete pentru  arde-te 
sa-nvățat 5 s-a-nvățat 
dai > d-ai 

naivă 5 n-aivă 
bade-o P badeo 
to'de-a-una s todeauna 
cum-va = cumva 
mincate-ar a minca-te-ar 
face-tei E face-te-i 
intr-ăn intră-n 
zisam ž zis-am 
dute 3 du-te 

mii » mi-i 
lua-lar 5 lua-l-ar 


Apar multe greşeli şi în notarea numelor culegătorilor, infor- 
matorilor și localităţilor. Numele unui informator apare în trei 
feluri: Gheorghe Cioflic, Gheorghe Ceoflec, George Cioflic. Nu- 
mele lui Chr. N. Țapu apare şi el în mai multe variante. Numele 
unui alt culegător apare cind M. Canianu, cînd M. Căneanu. 
Alte exemple: C. I. A. Nottara şi C. I. Nottara; Agapeski și 
Agapeschi ; Roster și Rostescu (acestuia îi este notată diferit şi 
localitatea : Balcani și Bălceni), N. I. Bălţescu şi V. I. Bălțătescu; 
C. R.  Teofănescu-Gribnicea, C. P.  Teofănescu-Gribnicea şi 
C. R. Teofănescu-Gribalcea ; G. Coatu şi Gh. Coatu; Dumitru 
Ion Galariu şi Dumitru Jon Garaliu; Gh. Carpen şi G, Parpeni. 

La sfirşitul volumului al doilea vom publica note și comen- 
tarii privitoare la ambele volume. 

Ediţia de bază a avut un indice de nume proprii şi particulari- 
1ăţi fonetice, morfologice, semantice şi sintactice, de fapt o simplă 
înşirare de termeni, fără nici o explicaţie. De aceea, am considerat 
mai util un glosar, imperios cerut de orice ediţie ca aceasta. 

Am adăugat şi un indice alfabetic al baladelor (după titlu), 
indice care nu va mai fi posibil în cazul liricii, unde sutele de 
titluri care Încep cu „foaie verde“ ori „frunză verde“ nu pot 
personaliza textele. 

Notele îngrijitorului ediţiei au fost însoţite de precizarea 


(n. ed.). 
XLIII 


www.dacoromanica.ro 


Unele precizări făcute de noi în textele ediţiei au fost mar- 
cate cu paranteze drepte: [ ]. 

Sursele textelor (numele localităților, județelor) sînt conforme 
cu Împărțirea administrativă existentă cînd a fost efectuată colec- 
ţia. 

Tomul acesta este însoțit de material iconografic, Originalele 
se află la Biblioteca Academiei R. S. România şi la Arhivele 
Statului din Bucureşti. 

Mulţumesc lectorului de carte, Ioan Șerb, pentru competentul 
ajutor ce mi l-a dat. 


I.D. 


www.dacoromanica.ro 


MATERIALURI FOLCLORISTICE 


www.dacoromanica.ro 


Precuvintare 


[...] 


Credinţe, mituri şi legende, năravuri, datine şi obiceiuri, cîntece, 
jocuri, cimilituri şi proverbe ale poporului, ceea ce cugetă, ceea ce simte, 
ceea ce ştie, ceea ce voieşte şi crede poporul, cum trăieşte el şi cum își 
manifestează credințele şi sentimentele sale, în scurt tradițiunea populară 
în accepțiunea cea mai largă a cuvîntului, coprinzînd tot ce se transmite 
în popor din generațiune în generaţiune, constituie ceea ce numim cu 
un singur cuvînt: știința folclorelui sau folclore. De aci o întreită îm- 
părţire a folclorelui : a) partea privitoare la credinţele şi superstițiunile 
poporului ; b) partea privitoare la datinele şi obiceiurile lui ; și c) litera- 
tura şi arta populară. 

Fiecare din aceste părți înfăţişează un interes fără seamăn de mare ; 3 
ele ne leagă şi mai strîns de locul naşterei, noastre, de draga noastră 
patrie. Făcîndu- -ne a cunoaşte, poporul, învăţăm a-l prețui şi a-l iubi ; 
ele ne introduc în viaţa intimă de acum şi de odinioară a poporului, ne 
arată starea lui intelectuală şi morală, chipul. cum el concepe trecutul 
și cum îşi amintesc de dinsul, ne pun în poziţiune să privim în adincul 
sufletului sau şi să cunoaştem tot ce vorbeşte, tot ce face şi tot ce gin- 
deşte el, bucuriile, ca şi suferințele şi speranţele lui. 

Etnologia, antropologia, mitologia, etnopsihologia, ştiinţa antichi- 
tăților, istoria culturei, ba chiar şi istoria literaturei găsesc în folclore, 
în producţiunile naive ale poporului, nesecate comori de informaţiuni, 
moştenire a veacurilor trecute, cel mai temeinic, mai folositor şi mai 
bun material al lor. Folclorele are un rol însemnat și în creșterea și 
instrucţiunea tinerimei ; el alcătuieşte un element de căpetenie şi în 
literatură, ca un izvor pururea limpede și fecund de inspirațiuni poetice, 
E destul a ne aminti de Herder 1, care cel dintii a utilizat cîntecul 


1 Johann Gottfried-Herder (1744—1803) publică în 1773 studiul Briefwechsel 
ubey Ossian und die Lieder alter Völker, apoi, în anii 1878—1879, la Leipzig, Volks- 
lieder, colecția cunoscută din 1807 sub titlul Stimmen der Völker in Liedern, (N. ed.) 


3 


www.dacoromanica.ro 


poporan, glasurile popoarelor, în domeniul poeziei, şi a întrevăzut Va- 
Joarea creaţiunilor populare, precum face și Shakespeare 2 în Macbeth şi 
Hamlet ale sale ; Goethe în Faust şi în multe din frumoasele lui balade, 
Bürger, Uhland, Heine şi alţii. Artele plastice de asemenea, gravura, pic- 
tura şi muzica s-au inspirat şi se inspiră din tradiţiunea poporană. 

Dar pentru ca folclorul să poată servi drept izvor de inspiraţiune 
educatorului, poetului şi artistului, drept material științific şi drept 
arhivă oamenilor de ştiinţă, este nevoie mai întîi ca materialele sale să 
fie adunate, apoi să fie puse în ordine și sistematizate, şi în fine să fie 
date la lumină într-o formă cît se poate mai lesnicioasă pentru utilizarea 
lor, şi înainte de toate cît se poate mai exactă. Căci ele nu sînt altceva 
decît nişte documente istorice, cari prin urmare nici plăsmuite pot să 
fie, nici alterate, nici greşit reproduse. Izvorul sau proveniența lor tre- 
buie totdauna arătat, spre a putea judeca gradul lor de credinţă şi con- 
trola autenticitatea lor. În scurt, numai un asemenea arhiv real și cu 
totul obiectiv, alcătuit din documente autentice, trebuie a servi drept 
izvor de informaţiune numeroaselor discipline mai sus enunciate. 

În Germania a trebuit să vie un Jacob Grimm pentru a aşterne 
bazele ştiinţifice ale studiilor folcloriste, punînd ca principiu fundamental 
că: Totul cată să fie reprodus cu o fidelitate scrupuloasă, altfel orice 
valoare ştiinţifică dispare. Mişcarea provocată de discipolii săi Hoffmann 
von Fallersleben 3, Ad. Kuhn 4, W. Mannhardt5, Max Miller 6, Th. Ben- 


2 Relaţia operei marelui dramaturg cu creația populară a făcut şi obiectul unor 
studii româneşti, cum este cel la lui Ovidiu Piîrlea, Rădăcinile folclorice ale dramei 
„Hamlet“, în Steaua, Cluj, 1964, nr. 10, p. 114—125. (N. ed.) 

3 August Heinrich Fallersleben (1798—1874), poet german. (N. ed.) 

4 Adalbert Kuhn (1812—1881), lingvist şi mitolog german, autor al unor studii 
de mitologie indo-europeană. Opere: Primele timpuri ale istoriei popoarelor indo- 
germane (1845), Tradiţii, poveşti şi cutume ale Germaniei de Nord (1848), Tradiţii, 
cutume şi poveşti ale Westfaliei (1859). (N. ed.) 

5 Wilhelm Mannhardr (1831—1880), mitograf şi folclorist, reprezentant german 
al curentului mitologic. Opere: Mituri germanice (1858), Divinităţile popoarelor ger- 
manice şi scandinave (1860), Roggenwolj şi Roggenbund (1865), Divinităţile grinelor 
(1868), Divinităţile pădurilor şi cimpiilor (1875). 

W. Mannhardt este citat în folcloristica românească încă din secolul trecut de 
B. P. Hasdeu. Folcloristul german a avut şi cunoştinţe despre folclorul românesc, 
mijlocite de răspunsurile ce le-a primit de la folcloriștii saşi din Transilvania, care 
i-au comunicat informaţii privitoare la obiceiurile agrare ale saşilor şi ale românilor. 
Are bune opinii despre folcloristul sas transilvănean Josef Haltrich. Vezi Hanni 
Markel, Cu privire la ancheta lui W, Mannbardt (1865). Răspunsurile de la sașii din 
Ardeal, în Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 1965—1967, Cluj, 
1969, p. 411—436. (N. ed.) 

* Max Miller (1823—1909), indolog şi profesor la Oxford (1850—1875). (N. ed.) 


4 


www.dacoromanica.ro 


fey 7, J. W. Wolf 8, K. Simrock 9, K. Müllenhoff 1° etc., se răspîndi în 
Francia, Anglia, Italia, Spania, Suedia, Danemarca şi în multe ale țări 
civilizate ale Europei ; societăţi de folclore, reviste și buletinuri se fun- 
dară ; tezaurele populare fură adunate sistematic, numeroase studii ştiin- 
țifice apărură în domeniul folcloristic. Mai ales de vro cîteva decenii 
încoace această nouă ştiinţă pasionează pe învăţat, ca și pe literator şi 
chiar pe publicul cel mare. 


Ocupîndu-ne ati de folclorul român, materialul cules de Anton 
Pann 1! este foarte preţios, dacă ţinem seamă de timpul cînd a fost 
adunat şi de punctul de vedere care a condus pe autor cînd l-a dat la 
lumină. Într-adevăr, în epoca lui Anton Pann ştiinţa folclorelui nefiind 
bine întemeiată nici în Apus, primul nostru folclorist nu putea fi 
călăuzit în culegerea şi publicarea materialului tradițional de considera- 
țiuni ştiinţifice admise și recunoscute astăzi ; el a lucrat ca amator și a 
căutat mai mult să facă pe cititori să rîză și să petreacă. De aci pre- 
ponderanţa elementului comic şi anecdotic în materialele adunate de 
dinsul. 

Vasile Alecsandri 12 urmăreşte alt scop : scopul estetic, al frumuseţii 
neasemuite, ce simţul său de poet descoperea în tradițiunea populară. 
De această tendinţă se resimte pretutindeni colecțiunea sa, compusă nu- 
mai din poezii alese, pe ici şi colea îndreptate şi curăţite de tot ce lovea 
gustul său estetic. 

Alţii au căutat în materialul tradițional dovezi despre latinitatea 
poporului nostru, și acest punct de vedere exclusiv i-au făcut să altereze 
pînă și textele culese, introducînd în ele noțiuni şi cuvinte streine poporu- 


1 Theodor Benfey (1809—1881), lingvist şi orientalist german, profesor la Göttin- 
gen, autor al teoriei după care poveştile s-ar fi născut mai întîi în India de unde 
s-au răspîndit pe glob. Opere: Pantschatantra, Fiinf Bucher indischen Fabeln, Märchen 
und Erzählungen, aus sanskrit iibersetz mit Einleitung und Anmerkungen, I, Il, 
Leipzig, 1859. (N. ed.) 

8 Probabil că se referă de fapt la Friedrich-August Wolf, filolog german, (1759— 
1824), profesor universitar la Halle (1783) şi Berlin (1807), autor al studiului Prole- 
gomena ad Homerum (1795). (N. ed.) 

9 K, Simrock (1802—1876), germanist. Opere: Nachdichtung der Edda u. mittel- 
hochdeutscher Epik, bes. des Nibelungenlieds. (N. ed.) 

10 Karl Müllenhoff (1818—1884), germanist. (N. ed.) 

11 Vezi Ovidiu Papadima, Anton Pann, „cîntecele de lume“ şi folclorul Bucu- 
reştilor, studiu critic-istoric, Bucureşti, Editura Academiei R. P. Române, 1963 (n. ed.). 

12 Vezi Vasile Alecsandri, Opere, III, Poezii populare, text stabilit de Georgeta 
Rădulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note şi comentarii, variante de Gheorghe 
Vrabie, București, Editura Academiei R. S. România, 1978. (N. ed.) 


5 


www.dacoromanica.ro 


lui, în sprijinul scopului urmărit : de ex. cuvîntul săbiniore ! în colindele 
d-lui Atanasie Marian Marienescu. 

Prima colecţiune de poezii populare adevărat ştiinţifică este aceea 
a mult regretatului nostru amic G. Dem. Teodorescu 1%. Dacă s-ar fi dat 
notarea fonetică a pronunțării, această colecţiune ar putea servi drept 
mustră oricărei lucrări în domeniul folcloristic. 

În ce priveşte proza, două nume se impun atenţiunei noastre: Petre 
Ispirescu 15 şi Ion Creangă 16, În publicaţiunile acestor meritoşi scriitori 
trebuie însă deosebită partea folcloristică de partea literatorului ; căci 
dacă din punctul de vedere literar, poveştile lui Creangă și basmele lui 
Ispirescu se bucură cu drept cuvînt de un renume neuitat, focloristul 
are multe rezerve de făcut asupra chipului de culegere, de combinare și 
de expunere, care este cu totul personal autorilor, iar nu al poporului. 
În aceste lucrări poveştile şi basmele sînt reproduse colorate şi împodobite 
în mod subiectiv, iar nu se dau în forma lor autentică și originară. Tot 
asemenea, bunăoară, la germani puţine sînt colecţiunile culese direct din 
gura poporului. Multe, chiar colecţiunile făcute de fraţii Grimm, la 
începutul secolului al XIX-lea, ne prezintă pe lingă un material cules 
de-a dreptul, alte materiale comunicate prin scrisori, reproduceri de 
cronice tipărite sau netipărite, chiar prelucrări şi compuneri pe tema 
basmelor sau a poveştilor. 

Se înţelege că pentru știința folclorelui este cu mult mai interesant 
de a avea o povestire simplă, lipsită de orice preocupare literară sau 
colorit, dar originară și autentică, reprodusă întocmai cum a fost auzită, 
decît o povestire unde episoadele se succed unul după altul în mod 
logic şi după toate regulele artei. 

Un alt inconvenient al publicaţiunilor de texte populare la noi este 
acela de a fi împrăștiate într-o mulţime de reviste periodice, unele 


13 At, M. Marienescu, adept al teoriei mitologice latiniste, susține, în Poezia 
poporală. Colinde culese şi corese de..., Pesta, 1859, că unele texte de colinde „ne aduc 
aminte despre răpirea fetelor sabine şi despre cursul cu cai (cursus, ludus equestris), in- 
trodus de Romulus, întiiul rege al romanilor (743 ant. Cr.)“. Expresia apare În 
colinda Jocul: „Ziînioare ca de soare, / Fetişoare sabinoare“. (Vezi Atanasie Marian 
Marienescu, Poezii populare din Transilvania, ediţie îngrijită de Eugen Blăjan, prefaţă 
de Ovidiu Birlea, Bucureşti, Editura Minerva, 1974, p. 515 şi 524.) (N. ed.) 

14 G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, Bucureşti, Tipografia modernă, 
1885, 719 p. (N. ed.) 

15 Vezi Petre Ispirescu, Opere, ediţie îngrijită, note şi variante, glosar şi biblio- 
grafie de Aristiţa Avramescu, studiu introductiv de Corneliu Bărbulescu, Bucureşti, 
vol. I, Editura pentru Literatură, 1969, vol. II, Editura Minerva, 1971. (N. ed.) 

16 Vezi Ovidiu Birlea, Poveștile lui Creangă, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 
seria Studii de folclor, 1967, 319 p. (N. ed.) 


6 


www.dacoromanica.ro 


greu de procurat, şi chiar în ziare politice, unde căutarea lor este foarte 
anevoioasă. Excelentele opere: a d-lui A. Zanne despre Proverbele 
române !! şi a d-lui Artur Gorovei despre Cimilituri 18, arată o reală 
îmbunătăţire în această privinţă, ca în multe altele. 

Dar mai întîi de toate şi chiar exclusiv, ceea ce se recomandă astăzi 
folcloriştilor români, este adunarea materialelor, a rămășițelor destul 
încă de bogate ale tradițiunei noastre. Căci produsele literaturii poporane 
scad şi se depreciază pe zi ce trece. O secetă fără seamăn biîntuie în 
spiritul poetic al poporului. De creat el nu mai crează, parcă fantazia 
i s-a stins; Și nici de păstrat așijderea nu păstrează ceea ce i-a rămas 
din strămoși. Se cîntă la ţară, dar cîntece românești mai rar; se po- 
vestește la sate, dar figurile minunate ale mitologiei române, cu cari 
ne puteam cu drept cuvînt mîndri, nu mai surprind urechea ascultăto- 
rului. Vremurile frumoase ale şezătorilor au trecut; bătrînii cu băr- 
bile albe sînt mai puţini, babele harnice şi gospodine, cari ştiau a cînta 
şi descînta, a face şi desface, dispar, dacă nu au și dispărut cu totul. 
Cîntecele bătrîneşti nicăiri nu se mai cîntă ; lăutari ca Petrea Creţea 18 bis 
Şolcan, arhivul viu şi bogat folosit de regretatul G. Dem. Teodorescu, nu 
se mai întîlnesc ; lăutarii tineri nu mai au prilej de a însoţi vioara cu 
cîntecele vechi, și cînd le spui a-ţi zice din gură sau din vioară cutare 
cîntec, îţi răspund: „Da’ bine, domnișorule, așa cîntec astăzi nu se mai 
cîntă“. 

Romanţa 1% banală a mahalalelor din orașe şi tîrguri, oploşită în 
Dorul inimei și în Amorul editurelor populare, ţine locul duioasei doine, 
în care se încheagă melancolia dulce a unui neam întreg ; completurile 
ţin locul acelor pline de haz şi de veselie hore naţionale, unde cheful 
şi voioşia se luau la întrecere cu cuviinţa şi cu pilda cea bună; jocu- 
rile, datinele, obiceiurile româneşti dispar, şi ogorul minţei naţionale e 
coprins de molimă străină. 

Unde altădată cîntăreţii din vioară, din nai sau cobză nu știau 
decît cîntece româneşti, cînd 


17 Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor, Bucureşti, Editura librăriei Socec comp., 
I (1895), II (1897), III (1899), IV, V (1909), VI, VII, VIII, IX (1901), X (1923) 
(pe coperta exterioară 1912). (N. ed.) 

18 Artur Gorovei, Cimiliturile românilor, L.dițiunea Academiei, Bucureşti, Insti- 
tutul de arte grafice Carol Göbl, 1898; ed. a Il-a, Cimiliturile românilor, ediţie 
îngrijită şi cuvînt înainte de Iordan Datcu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972. (N. ed.) 

18 bis Corect: Creţu. (N. ed.) 

19 Despre această formă de poezie populară, vezi studiul lui I. Oprişan, Ro- 
manța în circuitul folcloric românesc, în Cîntecul popular românesc, Studii de folclor, 
I, Craiova, 1973, p. 153—177. (N. ed.) 


www.dacoromanica.ro 


De cînd eram copil mic 
Doina o ştiu şi doina o zic 


Cine a stirnit doinița 
Arsă i-a fost inima, 
Sfinră să-i fie gura, 


azi bătătura din sate nu răsună decît de 

Călugărul din vechiul schit 20 
sau de 

Barca pe valuri saltă uşor 21 


cu vorbele lor străine, neînţelese, sucite și strimbate, cum ies din gura 
lăutarului ţigan ; cu ritmul muzicei lor afectat, sălciu, gol și lipsit de 
orice simţ de frumos, de orice simţ înălțător. 

Şi fiindcă veni iarăși vorba de ţigan, trebuie s-o spunem că şi 
țiganul lăutar nu mai e același din trecut, s-a schimbat; poezia, ce 
altădată însoțea acest popor nomad, s-a prefăcut în cea mai searbădă 
proză ; dacă creierul lui odinioară servea ca un fonograf pentru poporul 
român, azi nu e decît un hîrb spart, care alterează şi amestecă ceea ce 
strămoşii lui i-au transmis limpede, curat și frumos. 22 


20 Este vorba de romanja Călugărul de Traian Demetrescu, publicată întîi în 
volumul Aguarele, Iaşi, Editura librărei „Fraţii Șaraga“, 1896, p. 52. Ea face parte 
din acea poezie a lui Tr. Demetrescu care „a circulat multă vreme, aproape anonimă, 
sub forma romanței“ şi care a avut „o mare trecere în mediile proletare şi socialiste“, 
cum scrie G. Călinescu în /storia literaturii române de la origini pînă în prezent, 
Bucureşti, Editura Fundațiilor regale pentru literatură şi artă, 1941, p. 495. Despre 
destinul acestui cîntec vezi şi Gala Galaction, „Călugărul din vechiul schit“, în vol. 
Opinii literare, ediţie de Gheorghe Cunescu, București, Editura Minerva, 1979, 
p. 121—124. (N. ed.) 

21 Este vorba de foarte popularul, în țară şi peste hotare, vals Valurile Dunării 
de Ioan Ivanovici (?1842, ?1845—1902), pe versuri de Carol Scrob (1856—1913). A mai 
semnat versuri la acest vals şi S. Poppini. Ca şi alţi cercetători ai culturii populare, 
Gr. Tocilescu surprinde pătrunderea unor elemente ale culturii citadine în sfera cul- 
turii populare, un fenomen deci de aculturaţie. Fără îndoială, au pătruns în cultura 
rustică și unele producții dubioase, chiar licenţioase, însă Tocilescu nu exemplifică 
prin texte din această categorie ci cu creaţii care s-au impus, ca onorabila poezie a 
lui Tr. Demetrescu şi ca excelentul vals al lui Ivanovici. (N. ed.) 

22 Opiniile moderne asupra acestei probleme nu împărtăşesc punctul de vedere 
al lui Gr. Tocilescu. „Obiecţiile referitoare la modernismele vădire în textele din 
această colecție — mai cu seamă numeroasele neologisme în formă stilcită — şi la 


8 


www.dacoromanica.ro 


Cauzele acestui fenomen sînt multe şi diferite. Obirşia acestei evo- 
- Li . = v . . . . 
luţiuni trebuie s-o căutăm mai ales în felul de trai agitat şi neastîm- 
A : . Š = 
părat al românului de azi. Cîntecul poporan ca să prospere are nevoie 
Aer ial gal o ann S : 
de viaţă tihnită. Contactul fatal cu civilizația modernă a Apusului, 
dezvoltarea căilor de comunicaţie pe o scară aşa de mare, cătănia — și 
; > ă 
mai ales cazarma — au făcut — vorba poetului — 


Și cum vin cu drum-de-fier 
Toate cîntecele pier, 
Zboară paserile toate 

De neagra străinătate ; 

Îşi dezbracă ţara sînul 

Și izvoarele îi seacă. 22 

Cintecele pier şi izvoarele seacă, muza se refugiază, se ascunde, 
devine stearpă şi nu mai produce nimic. Și ce mai răsună ici-colo un 
glas răgușit, e înecat de noroaiele oraşelor. 

Poezia poporană română producea și avea valoare artistică, atîta 
timp cît ea se năştea izolată la ţară, în munţi şi pe podişuri, la stîni 
şi prin ogoare, la hore şi la şezători. În acea viaţă patriarcală totul era 
naiv ; imaginaţiunea da zbor liber aripelor sale; poezia nu cunoştea 
nici regule, nici teorii, ci căta numai să fie adevăratul glas al senti- 
mentelor, al ideilor tutulor. 

Muza poporană română e timidă şi neîncrezătoare, dealtfel ca 
orişice muză. Vorba ghicitoarei cu privire la hîrtie: Dă pe piatră, nu 
se strică, dă pe apă, se strică, se poate zice şi despre dinsa. O ţii retrasă 
în liniştea codrului, ea cîntă; o duci în faţa lumei, ea se ruşinează, se 


faptul că s-a cules masiv de la lăutarii ţigani sînt neîntemeiate. Influența oraşului 
şi a cărții era o realitate care nu putea fi negată de nimeni şi ascunderea ei în- 
semna şi crearea unei imagini false, idilice, a satului românesc. Colecţia lui Tocilescu 
oglindește poezia acestui sat la sfîrşitul secolului trecut, cu un capăt ancorat în 
cultura tradiţională arhaică, iar cu celălalt deschis înnoirilor producătoare de forme 
hibride, dar inerente evoluţiei de la care nu se putea sustrage. Modernismele, pre- 
cum şi poeziile de erotică aprinsă, senzuală, nu sînt rodul lăutarilor țigani, care sînt 
doar interpreţi şi colportori şi care nu pot fi ocoliți de culegători, de vreme ce 
ei reproduc aceste cîntece la feluritele prilejuri de manifestare folclorică. Încă de pe 
atunci, în anumite zone ale țării ei mai ştiau cîntecele bătriîneşti, numărul țăranilor 
interpreţi ai acestora subțiindu-se vertiginos cu trecerea timpului.“ (Ovidiu Birlea, 
Aia folcloristicii românești, București, Editura enciclopedică română, 1974, p. 313,) 
(N. ed.). 


23 Versuri din cunoscuta capodoperă eminesciană, Doină (N. ed.) 


9 


www.dacoromanica.ro 


sfieşte şi nu mai cîntă, şi chiar dacă dinsa cîntă, nu mai e ce e, ci 
cu totul altceva. 

Astfel poezia poporană trece prin o fază grea; viitorul nu i se 
poate prezice ; singurul lucru de care trebuie să fim convinși cu toţii, 
e de a strînge cît mai în grabă mult puţinul ce ne-a mai rămas din 
aceste comori naţionale. Molima se întinde, şi nu e timp de pierdut. 
Să scăpăm ce vom putea scăpa, cît mai e putinţă. Generaţiunile viito- 
rimei ne vor fi recunoscătoare. 


De aceste consideraţiuni condus, am rugat în vara anului 1897 pe 
d. Spiru Haret, Ministru Instrucţiunei Publice și al Cultelor, de atunci, 
de a pune la dispoziţiunea Direcţiunei Muzeului de antichităţi o sumă 
cît de mică pentru a trimite tineri ca să adune prin sate, tîrguri şi 
orașe materialuri folcloristice în versuri și în proză : cîntece bătrîneşti şi 
cătăneşti, balade, hore, cimilituri, deceuri, descîntece, farmece, vrăji, ru- 
găciuni, colinde, basme, legende, snoave, proverbe, ocări, porecle etc., date 
pentru mitologia poporană, credinţe, năravuri şi obiceiuri, port şi orice 
alt material etnografic şi dialectal. 

D. Ministru Haret a binevoit să acorde suma de 3009 lei, iar 
Direcţiunea Muzeului a alcătuit o comisiune compusă din d-nii: Hodoș 
Al., Canianu M. şi Nottara C., publicişti ; Țapu Christea şi Ion Odor, 
absolvenți ai Facultăţii de litere ; Popescu Ciocanel, licenţiat în litere, 
şi Ionescu Ion, absolvent seminarist. 

Ministerul a dat ordine autorităţilor administrative, școlare şi eclesia- 
stice din ţară, ca să înlesnească membrilor acestei comisiuni îndeplinirea 
sarcinei. 

Pe lîngă persoanele trimise ad-hoc, am crezut a putea utiliza şi 
corpul învăţătoresc. În vederea aceasta am întocmit un chestionar fol- 
cloristic 2%, după cel publicat în Mélusine de d. Rolland și reprodus în 
Șezătoarea, revistă de folclor de sub direcțiunea d-lui A. Gorovei din 


2 Aşa cum a demonstrat Artur Gorovei (Note bibliografice, în Șezătoarea, an. 
XI, vol. VIII, 1903, nr. 1, p. 138—144 și în Noţiuni de folclor, Bucureşti, Cartea 
românească, 1933, ambele reproduse în Literatură populară, ediţie îngrijită, sudiu in- 
troductiv, note, bibliografie şi indici de Iordan Datcu, București, Editura Minerva, 
1976), chestionarul publicat de Gr. G. Tocilescu a fost preluat după cel publicat 
de A. Gorovei în Șezătoarea. Conducătorul Șezătorii a recunoscut de la început că 
chestionarul său reprezenta „aproape o traducere“ după Instructions et Questionaires 
de Paul Sébillot, publicat de acesta în Revue des traditions populaires. Deci cesa ce 
spune Gr. Tocilescu despre Eug. Rolland și Mélusine sînt pure inexactităţi. După ce în 
epocă A. Gorovei a semnalat faptul, mai multe publicații au condamnat practica 
lui Tocilescu. Astfel, între altele, în Pagini literare (1, 1899, nr. 12, p. 4) apare arti- 
colul lui Ion Goldea, Un plagiat oficial. (N. ed.) 


10 


www.dacoromanica.ro 


Fălticeni. Chestionarul, elaborat avindu-se în vedere şi lucrările simi- 
lare ale d-lor Hasdeu 25 şi Nic. Densușeanu 25, a fost trimis în număr 
suficient de exemplare pe la învățătorii săteşti şi revizorii şcolari, cu 
invitațiune ca materialele adunate să le trimită treptat pînă la 1 nom- 
brie 1898. 

Dăm aci acest chestionar, care credem că nu va fi fără folos pentru 
cei ce se vor îndeletnici în viitor cu strîngerea literaturei poporane: 


CHESTIONAR FOLCLORISTIC 


Rezumatul materialelor cari trebuiesc adunate 


a) Versuri: 


Doine Strigături Deceuri 
Cîntece bătrineşti — Chiuituri Descîntece 
» cătăneşti Colinde Farmece 


haiduceşti  Cîntece de stea Vrăji 


Balade Bocete Rugăciuni 
Hore Cimilituri 
b) Proză: 

Basme Cuvinte curioase Meteorologie poporană 
Legende Nume de persoane şi Calendar poporan 
Tradiţii de animale Cosmografie poporană 
Snoave Datine Cosmogonje š 
Anecdote Obiceiuri Medicină š 
Glume Prejudiţii Veterinărie š 
Proverbe Superstiţii Higienă poporană 
Sentinţe Credinţe Farmacie 
Maxime Apucături Ornitologie » 
Locuţiuni Obiceiuri juridice Cromatică „ 
Idiotisme Semne de scris: răboj, Agricultură „ 
Zicale încrestăturile plutaşilor etc.  Coreografie „ 
Fărimături de limbă Mitologie poporană Muzică 3 
Jocuri de copii Zoologie D Arheologie » 
Blesteme Botanică i Istorie 


235 Ion Muşlea, Ovidiu Birlea, Tipologia folclorului din răspunsurile la chestiona- 
rele lui B. P. Hasdeu, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, 634 p. (N. ed.). 

26 Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfirşitul secolului al XIX-lea : 
Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densuşianu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, 
LX + 392 p. (N. ed.). 


ll 


www.dacoromanica.ro 


Înjurături, sudălmi Mineralogie „ Lucrul casnic 


Ocări, porecle Geologie š (ţesături etc.) 
Ţipete, interjecții Psihologie Arta culinară 
Vorbe pişcătoare Grădinărie 


c) Diverse 


INSTRUCŢIUNI PENTRU CULEGEREA DATELOR 


a) A se indica numele satului, plășii şi județului, unde se va fi auzit cele ce 
se povesteşte. Se poate întîmpla să auză cineva o poveste, bunăoară de la un moş- 
neag dintr-un sat oarecare, care o ştie de aiurea, de aceea să se cerceteze cu de-amă- 
nuntul în ce localitate este cutare credință sau povestire şi în ce mod o istorisesc să- 
tenii de-acolo. 

b) A se arăta numele şi starea, precum şi vîrsta (dacă este bătrîn, tînăr) de 
la care a cules datele. 

c) Dacă au aflat ceva de la un singur om, bătrîn sau tînăr, să mai cerceteze 
și de la alți doi-trei spre a se încredința că lucrul se povesteşte în adevăr aşa 
cum s-a spus. 

d) Să aducă orice zicătoare, doină sau altceva din gura poporului ce s-ar afla 
în legătură cu obiceiul povestit, 

e) Oricîr de multe amănunte nu strică; dar e de preferit a se lăsa fără răs- 
puns acele întrebări în privința cărora nu se capătă o ştiinţă sigură. 

f) A se feri de a împărtăși ca obiceiuri și poveşti ale poporului, creaţiuni mo- 
derne aduse în sat, 

g) Ar fi de preferat a se culege de la oamenii — mai cu seamă bătrinii — 
cari nu ştiu carte. 

h) E de recomandat culegărorilor a nu se servi în întrebările şi transcrierile 
lor de cuvinte neîntrebuințare şi neînţelese de persoana pe care o ascultă. Idealul în 
materie de folclor ar fi transcrierea exactă, vorbă cu vorbă, a celor auzite. A nu se 
introduce absolut nici o modificare, a nu se drege, a nu se adăoga, a nu se schimba 
nimic, ci a se transcrie întocmai cum se spune sau se povesteşte, 

i) A întreba pe săteni asupra evenimentelor istorice recente ca și cele din tre- 
cut. Ce credinţe şi obiceiuri aveau mai înainte, şi dacă ele azi sînt schimbare. 

j) A transcrie vorbele, propoziţiunile şi frazele cît se poate mai fonetic şi a se 
explica mai amănunțit toate cuvintele neîntrebuințare la orașe. 


A. LUMEA FIZICĂ 


I. Pămîntul 
Creaţiunea şi distrucţiunea. Ideea de Dumnezeu. Dumnezeu ca creator în rela- 
țiunile sale cu oamenii. Facerea lumei. Antihîrsu (Antichrist). Ideea de suflet, Cre- 


12 


www.dacoromanica.ro 


dinţi în privinţa cugetului, a minţei, gîndirei. Legendele cari explică creaţiunea. Forma 
pămintului. Pe ce se reazămă. Animalele cosmice. Interiorul globului. 'Turburările 
pămîntului. Cine produce cutremurele de pămînt. Sfirşitul lumei. Semnele cari îl vor 
prevesti. Pentru ce se va sfîrşi lumea. Vremea de apoi. Despre cealaltă lume. Legendele 
relative la înecarea, arderea etc. globului. Universul va renaşte mai frumos și mai 
bun ? Evenimente mari: holeră, zaveră, volintiri, turci, ruşi etc. Revoluții, focuri, 
inundaţii, războaie, răzmeriţe, cataclisme, eclipse, minuni etc. 

Cultul pămîntului. Cum privesc țăranii pămîntul (ca o mamă, ca o divinitate)? 
Obiceiurile cînd se sapă șanțuri pentru ziduri, temelii, cînd se începe arătura, semă- 
natul, culesul porumbului, viilor, cînd se sădesc pomi, cînd se fac semne de hotar, 
cînd se împarte pămîntul de părinţi la copii. 

Imprejurări fizice. Scoarța pămîntească. Originea pămîntului, a culoarei, a nisipu- 
lui, a pietrelor etc, 

Munţii. Originea lor şi a văilor, a strimtorilor etc. Urieşii şi munții. 

Pentru ce în unele locuri e zăpadă totdeauna. Duhurile necurate cari se adă- 
postesc prin munţi. Locuitorii peșterilor. Ecoul: originea, credinţi şi superstiții despre 
el. Locuri pustii, părăsite, izolare și blestemate. Fîntîni părăsite și secate. Suterane, 
pivnițe şi beciuri părăsite. Mori, case părăsite. Ruine. Cimitire, cetăţi, șanțuri, brazde, 
Ce se ştie despre brazda lui Novac. Legende și cîntece. Valuri de pămînt. Ce se 
ştie de valul lui Traian. Cine a fost Traian. Sînt pe acolo întărituri. S-au găsit (şi 
unde sint) arme, instrumente, monezi, idoli de lut, vase etc. (orice se atinge de arheo- 
logie). Inscripţii. 

Movile, gorgane, hotare, drumuri vechi etc. Legende. Comori: ce se ştie, ce se 
crede despre ele. Se văd limbi de foc ieşind din pămînt; cînd, cum și de cine 
se poate găsi o comoară? Cum a fost găsită o comoară? Cîţi lucrători trebuie să 
sape la o comoară? Cum se poate scoate cazanul cu bani? Există localități cu 
numele : Piatra-arsă, vînătă, Apa-neagră, lazul-dracului (de unde-şi au numele ?). Sînt 
stînci cu chip de om, de animale, ce se crede despre ele? Ce se crede despre unel- 
tele preistorice : topoare, vîrfuri de săgeți, idoli etc. Ce se știe despre colonii? Sînt 
localităţi cu numele de Slobozia. Ce se ştie despre jidovi. Sînt localități cu numele de 
Jidova, Jidovii, Jidoviţa etc. Pentru ce se numesc așa? Sînt vechi? Ce cred bătrinii? 

Vulcanii. Dacă se cunosc în popor şi cum li se explică originea ; cine-i locuieşte; 
spirite vulcanice ; sînt ele răsuflătoarele pămîntului ? Cauzele erupţiunilor ? Ce e Că- 
țelul pămîntului ? 

Apa. Legende cari explică originea apei în general, a rîurilor, a lacurilor, a 
fintînelor, a izvoarelor. De unde izvorăsc riurile, izvoarele etc. Ce divinități sînt la 
ape şi cine le-a dat naștere. Ce se ştie despre cerbul care se lasă în apă la 6 au- 
gust ? Se pomenește despre tîrguri ori sate înecare? Se pomeneşte ceva despre locuinţe 
lacustre ? Demoni și vedenii. Fîntîni și izvoare, genii cari locuiesc în ele; cultul, fîn- 
tîni tămăduitoare. Fîntîni calde, petrificăroare şi aruncătoare. Explicarea legendară a 
acestor fenomene. Tradiţiuni despre un potop parţial sau total. 


13 


www.dacoromanica.ro 


Se găsesc — au s-au aflat vreodată — pustnici p-acolo, asceţi, oameni sfinţi, 
oameni cari nu mănîncă decît vegetale? Sînt oameni cari postesc 3 zile consecu- 
tive? Cu ce scop? Sînt oameni cari nu mănîncă carne, nu bea [sic] vin? Oameni 
centenari se află p-acolo ? De ce sînt evlavioşi ? Făcut-au ceva păcate mari de nu mor? 

Sînt oameni nebuni p-acolo? Din ce cauză? Sînt oameni cari se cred făcă- 
tori de minuni, profeţi ? Sînt vrăjitori şi vrăjitoare şi cam ce vrăjesc? 


II. Lumea subterană 


Originea metalelor. Metale cari se reînnoiesc, se ascund, dispar. Descoperirea 
metalelor (a ocnelor bunăoară). Sînt ele păzite de stafii? Primejdia pentru cei cari 
descoperă minele. Mijloacele d-a se prezerva. Ofrande aduse, rugăciuni făcute divini- 
tăţilor suptpămîntene. 

Metale prețioase. Aurul; ce se crede despre dînsul? Cine-l produce? Cine-l 
păzeşte şi cum se extrage. Aceleaşi cercetări trebuiesc făcute despre argint şi celelalte 
metale. 

Pietre scumpe (nestimate). Cine le face? darul ce au de-a tămădui unele boale 
sau a scăpa de otrăviri. 

Pietre de rind. Originea, pentru ce au cutare sau cutare culoare? De ce unele 
sint găurite ? Numele ce li se dă din cauza formei lor. Sînt ele bune de leac? 

Fosile. Ce sînt şi ce cred oamenii despre resturile fosile de animale antidiluviene ? 
Sînt unele fosile păstrate ca amulete? Chihlimbarul. Superstiţii relative la forma- 
țiunea şi puterea lui. 


III. Flora 


Pentru copaci, arbori şi plante, sînt de făcut cercetări asupra legendelor sau 
credințelor, a speciilor mai comune ; cele cari aduc servicii și cari prin forma și cu- 
loarea lor au trebuit să aţițe imaginația oamenilor și să le sugereze încercări de ex- 
plicaţii. Trebuiesc însemnate : numele copacilor, buruienilor, ciupercilor cu toate pro- 
verbele, legendele, obiceiurile şi superstiţiile relative la ele. Multe buruieni se între- 
buințează ca doftorie, a se arăta la ce anume boli şi cum se întrebuințează. Pe lîngă 
speciile cari există, sînt altele cari intră cu totul în domeniul fantastic: aşa este iarba 
fiarelor şi altele. Ce se crede despre iarba fiarelor? Există credință că boalele oame- 
nilor se pot transmite copacilor şi cum. Ce duhuri trăiesc prin păduri? Fac ele pe 
oameni să rătăcească, să-i adoarmă? Fiare fantastice cari locuiesc în păduri (balauri 
etc.), Ali locuitori ai pădurilor: Mama-pădurii, Fata-pădurii, Sfărîmă-pietre, Strimbă- 
lemne, Tarta-cot, barba d-un cor etc. 


IV. Zoologie 


Legendele relative la originea animalelor (mamifere, pasări, reptile, peşti, insecte 
etc.). A se cerceta numele, zicătorile, proverbele, credinţele, superstiţiile şi legendele, 


14 


www.dacoromanica.ro 


pe cari poporul le leagă de animalele de orice soi. Sint unele legende cari explică co- 
loarea şi forma unor animale prin intervenția unor împrejurări mai presus de fire, 
bunăoară pentru ce este corbul negru, de ce ursul n-are coadă? de ce măgarul are 
cruce în spinare şi urechile mari? de ce evreii au pistruie pe obraz? etc. Sint unele 
animale adorate? Se ştie ceva despre animalele fantastice, bunăoară despre zgrip- 
țoroaice, pasări cu ciocul de foc, cu ciocul de aramă, despre balauri etc. 


V. Meteorologie 


Cerul în general. Din ce se compune, cum e aşezat, de unde-i vine coloarea, 
cine-l locuieşte. Persoane sau obiecte căzute din cer sau cari dimpotrivă s-au înăl- 
yat la cer. 

Nourii. Puterea lor. Cum se produc. Preziceri scoase din aspectul lor. 

Stelele. Originea lor. Prognosticuri, stele călăuze, căzătoare, comete. Numele 
poporane ale unor stele sau grupuri. Drumul robilor sau calea lui Traian. Legende, 
credinţi şi suprestiţii. 

Soarele. Originea şi constituţia lui. Înrîurirea. Locuinţa şi fixitatea. E vrun 
cult pentru soare ? Eclipse. Cauzele eclipselor. 

Luna. Sfircolaci (svîrcolaci). Originea şi constituţia lunei. Influenţa ce o exercită 
asupra timpului, asupra animalelor, a agriculturei, asupra omului chiar. Petele din 
lună, întunecimile, de cine sînt pricinuite. Ce se face în timpul întunecimilor. Cine 
locuieşte în lună? 

Curcubeul. Originea, superstiții, pronosticuri. Tunetul şi furtuna: fulgerul şi 
originea sa. Ce poate să apere de trăsnet? Pietre căzute în timpul furtunei. 

Ploaia. Credinţi. Cum se produce. Ploaia și soarele. Ploile potopului. Ploile de 
singe, ploaie de cîrnaţi, ploaie de broaşte etc. Mijloace de a produce şi de a opri 
ploile. Solomonari. Paparude, păpuşi îmbrăcate. Caloianu sau Scaloianu. Icoane furate 
aruncate în fîntină. 

Roua, ceața. Originea, credinţi, legende. Zăpada, gheaţa. Cauzele producţiunei, 
credinţi. 

Bruma, neguri, pîcle. Originea. Cauzele lor. Vîrtejuri şi vînturi. Numiri de vin- 
turi, originea. Mijloace de a le stîrni sau opri. Sînt formate de spirite, de necuratul? 


B. LUMEA SUPRANATURALĂ 


1) Duburi, curate şi necurate. Originea şi menirea lor. Unde locuiesc. Cum te 
poţi apăra de dînsele. Formele sub cari se arată. Ce se ştie despre încrucișări de 
drumuri (răspîntii), 

2) Zîne. Zîne cari fac bine şi cari fac rău. Se mai crede în existenţa lor? 
De cînd au dispărut şi pentru ce? Se vor mai întoarce vreodată? Sub ce nume 
se cunosc (ursitoare, iele, vintoase, şoimane), unde locuiau şi unde locuiesc? Ce fac 
ele cu copiii, le schimbă sexul, îi răpesc? Daruri ce fac zînele. Danţul şi portul 
lor. Care este rolul lor? 


15 


www.dacoromanica.ro 


3) Dracul. Formele sub cari se arată. Cite nume are? După ce semne se poate 
cunoaşte ; este primejdios să-l strigi pe nume? Cum se face tovărăşia cu dracul şi 
cum s-ar putea desface? Cumpără copii? li gîtuie? Răpeşte oameni de pe la jocuri, 
pe la fîntîni, cruci etc.? Locuri unde el nu poate intra şi de ce se fereşte? 

4) Arătări, vedenii de noapte şi în somn. Cari sînt şi unde se arată de obicei? 


A venit călare pe un băț sau vătrai, etc. 

5) Stafii şi strigoi. Locurile unde petrec: ruine, răspîntii, biserici, morminte. 
Formele lor. Ceasurile la cari apar şi dispar. Pentru ce se arată ele? Ca să plă- 
tească vreo datorie sau să îndeplinească vreo dorință ? Pentru a se pocăi de un păcat? 
Nopțile cînd vin mai des. Înspăimîntă pe oameni? Mamele sperie pe copii cu sta- 
fiile şi strigoi? Cum se îmblînzesc? Balauri, satana, îngeri, ursite. Norocul. Ce se 
crede despre el? Basme. Căsătoria cu îngeri. 

6) Vrăjitori, fermecători. Credinţa în farmece. Cum se fac? Cine poate să le 
facă, și cine poate să le distrugă? Cum ne putem apăra de farmece? Cum se face 
cineva vrăjitor? Cum e privit de popor? Locurile unde se adună vrăjitorii. Cărţi 
de farmece. Locul unde se poate învăța fermecătoria. Are vreo legătură cu duhurile 


curate şi necurate ? 
Animalele cari însoțesc pe vrăjitori şi li se supun. Buruieni şi instrumente de 


cari se servesc fermecătorii. Despre descîntece. Cine poate descînta și cine nu? De 
la cine învață descîntecele? De ce se ţin în secreș descîntecele? Se plăteşte pen- 
tru descîntece, farmece şi vrăji? Ce anume? 

Zei. Eroi. Fiinţe supranaturale. Călătoriile lui D-zeu şi ale sfinților pe pămînt. 
Legende în cari pedepsesc pe cei ce i-au primit rău. Legendele sfinţilor, urieșilor, căp- 
căunilor, piticilor, zburătorilor. Credinţi despre ei. Fiinţe mitologice: Făt-Frumos, 
Ileana Cosînzeana etc. Împărați din basme: Ler-împărat, Por, Roşu-împărat etc. Ani- 
malele fantastice. Legende despre Maica-Domnului. Sfinţi: sf. Ilie, sf. Petru, sf. 
Miercuri, sf. Vineri etc. 


C. OMUL ȘI VIAŢA OMENEASCĂ 


Creaţiunea omului. Legende și explicaţii. Originea diferitelor neamuri. Credinţi şi 
superstiții asupra fiecărei părticele din corpul omului (cap. ochi, nas, gură, miini, 
degete, picioare, stomac, inimă, unghii etc.). Despre slăbire şi îngrășare. Umbra omu- 
lui. Destinul omului etc. 

1) Viaţa: naşterea. Îngreunarea femeii. Proverbe, zicători. Preziceri de în- 
greunarea femeii. Descîntece. Facerea. Norocul şi predestinaţia. Ursitorile. Sufletul ce- 
lui născut, După naştere : botezul, ceremonii, obiceiuri despre leuzie. 

2) Pruncia. Alăptarea, leagănul. Mijloace de a avea lapte. Superstiţii relativ la 
leagăn. Cîntece de leagăn. Cei întîi paşi, Sfinți şi divinități invocați pentru copii. 
Superstiţii şi medicină poporană. Ce spun mamele copiilor, dacă copilul nu este năs- 


16 


www.dacoromanica.ro 


cut cu toți membrii? Higienă. Prejudicii. Înțărcarea. Zicale despre copii, cum îi 
înduplecă să se culce. 

3) Copilăria şi tinerețea. Cum îşi petrec copiii timpul de cînd încep a umbla 
singuri ? Școala. Obiceiurile cînd se duc şi vin de la şcoală. Jocurile copiilor. Jocuri 
cu plantele. Muzica lor. Jocurile fetelor şi băieţilor. Șezătorile. Paza turmelor. Cioba- 
nii, obiceiurile lor, număratul oilor, diverse nume proprii de oi şi de instrumente, 
tehnologia pastorală. Sorţii şi armata. Mijloace de-a scăpa de la sorţi. Ideile po- 
porului despre armată, cîntece. 

4) Căsătoria. Endogamia şi exogamia. Rudenia. Concubinajul şi cauzele lui. Cum 
este privit. Peţitori şi fete de măritat. Frumusețea, fetele urîte, bătrîne. Preziceri des- 
pre căsătorie. Mijloacele a se face iubit; vrăji de dragoste, uzsită şi urît. Stărostoaiele: 
împeţirea, logodna. Nunta. Zile şi timpuri nefaste. Văduvi şi văduve. Căsătoria lor, 
Răpirea fetelor ; mai este acest obicei? Cununie: la biserică, acasă. Obiceiuri la 
nuntă. Noaptea de nuntă şi zilele următoare. Patul miresei etc. 

5) Gospodăria și familia. Bărbatul şi femeia ca soţ şi soţie. 

Raporturile între ei. Certuri. Copii şi părinții. Băieţii mai iubiți ca fetele. Res- 
pectul de părinți. Soacrele, ginerii şi nurorile. Raporturile de proprietare între copii. 
Fărtat, surată, frăție de cruce. Obiceiurile cînd se ia de suflet un copil. Obiceiurile 
despre copiii gemeni. 

6) Moartea. Semnele premergătoare. Boli, leacuri. Prezicerile făcute de păsări 
şi insecte etc. Moartea. Agonia. Ce se face după moarte. Cum se îmbracă mortul. 
Priveghi. Îngroparea. Cum este dus mortul. În ce poziție este înmormîntat. Ceremonii 
superstițioase. Doliul şi cultul morţilor. Culori şi forme de doliu. Cult, amintiri, 
cimitir, morminte. Strigoi. Ce sînt şi ce se face împotriva lor? 


D. OBICEIURI 


1) Anul şi calendarul. Lunile, zilele. Numele lor poporan. Ce credinţi şi superstiții 
pentru fiecare zi a anului anume? Ce sărbători nereligioase sînt şi de ce le ţine 
poporul ? Superstiţii. Zile nefaste ; pentru ce? Sfinţii din fiecare zi. Ce sînt Filipii, 
Ropotinele, Joimăriţele şi Joimarii, Sîmberele ? Barerea alviţei. Drăgaica. Blajinii etc. 
Obiceiurile de la Sf. Vasile, Crăciun, Bobotează, Anul nou, Paşti etc. Ce este şi 
cum se face vergelul, capra, irozii? Paparudele, Turca, Brezaia, Steaua etc. Pentru 
ce la Paşti se dau oamenii în scrinciob (dulap) şi ce însemnează pasca şi ouăle roşii? 
Cum se fac ouăle roșii? şi ce obiceiuri deosebite se observă la Paşti? Ce însemnează 
turtele de la Crăciun şi cum se prepară? Bobii. (Partea aceasta din calendarul 
poporan este foarte importantă şi trebuie a i se da multă atenţiune,) 

2) Ce distracţii (î]şi procură ţăranii în cursul anului. Ce jocuri au copiii: băieții 
şi fetele? Cum se joacă flăcăii şi fetele mari? Ce regulă se observă la joc (danț)? 
Cum, de cine şi unde se fac? Și-aleg flăcăii un şef dintre dînşii? Căluşarii. 


17 


www.dacoromanica.ro 


3) Construcțiunea. Ce obiceiuri sînt cînd se începe a lucra o casă și cînd se 
isprăveşte ? Se fură umbra cuiva? Se sfințește locul? Ce însemnătate are creanga 
verde pusă în virful acoperămîntului. De ce în virful unor case stă înfiptă o roată 
de car? De ce în mijlocul unor semănături, Eostane de pepeni, vie, se pune o 
matahală ? De ce se pune în virf de par o pasăre moartă? De ce se pun oalele 
cu gura în jos în par de gard? Măsuri de loc şi timp (o azvirlitură de băț; cît ai 
clipi din ochi etc.). Locuţiuni geografice: (Azi aici, mîine în Focşani. A umplea pe 
cineva de Filipești. A-și găsi Bacăul; bare toba la Moldova ş-a murit mătuşa Dobra, 
sau şi s-aude la Craiova; auzi cîinii în Giurgiu; minciună buzuionească etc.). Pe care 
case-și fac berzele cuibul? La care case trag rîndunelele? Șerpi de casă. Muşcătură 
de șarpe, leacuri, descîntece. Cum e împărțită casa de țăran (odaie, cămară, tindă etc.). 
Interiorul unei case; mobile. Cum se numesc și cum sînt făcute? Curtea, coșarul, 
hambarul, poiata etc. Numirile tuturora. Lucrurile de gospodărie (străchini, oale etc.). 
Îmbrăcămintea (bărbătească şi femeiască), numirile hainelor. Cine le face? Portul. 
Podoabe : ştergare, altițe, cercei, inele, mărgele, bete etc. Numele tuturor acestor 
lucruri. Cum se procură şi cum se întrebuințează? Ce lucruri se lucrează în casă și 
cu ce instrumente anume se face fiecare lucru? A se descrie exact și a se reproduce 
pe cît posibil în desen fiecare păricică (și a se numi) din instrumentele și uneltele 
agricole, casnice etc. (La caz de putință a se procura însăşi obiectele, sau a se 
fotografia.) 

4) Politeța şi buna-cuviință. Ciwvilitatea la sate. Formele de scuze. Cum se bea 
în sănătatea cuiva. A bea frăţie. Ce se spune cînd cineva strănută, cade, cînd se 
întîlnesc doi oameni? Cînd se întîlneşte un popă? Certuri, blesteme, ocări, înjurături, 
pișcături, calificative, porecle etc. Există oare blesteme ? Bată-te Dunărea, bată-l toaca ; 
bată-l focul. 

5) Mincarea. Ce mănîncă țăranii de obicei şi la diferite ocazii? Cum se numeşte 
fiecare fel de bucate şi cum se găteşte? Obiceiuri înainte de a se pune la masă 
și la sculatul de la masă. Credinţa despre numerile 3, 9, 7, 12 și 13. 


E. MEŞTEȘUGURILE 


Poporul crede că sînt meşteşuguri dispreţuite sau în cinste. Care şi anume sînt? 
Ce glume, snoave se fac pe socoteala fiecărui meşteșugar ? 

Care pămînt e bun de lucrat şi care nu, şi anume pentru ce fel de semănături? 
Tovărăşie între muncitori. 

Femeile muncind la cîmp. Despre proprietate, tovărăşie între săteni şi sate, 
tocmeli agricole, plata în natură sau în bani. Răzeșii, situaţiunea lor. Dacă au hrisoave, 
zapise vechi, urice, documente etc.? A se copia. Așezăminte din trecut, dacă-și mai 
aduc aminte. Instrumente de muncă, cîntice şi strigăte în timpul lucrului, zile cînd 
nu se lucrează. Semănatul. Sfinţirea seminţelor. Cîmpul stropit cu agheasmă. Zile bune 


18 


www.dacoromanica.ro 


de semănat. Ceremonii, superstiții. Idoli, amulete sau lucruri puse în lan sau la 
grădini, pentru a speria pasările să nu mănînce sămînţa. 

Culesul finului ; timp bun de cosit. Secerişul. Culesul viilor, al livezilor etc. 
Stina şi ciobanii. Prisaca şi albinele. Credinţi şi superstiții. Zile de tîrg. Plutași. 
Obiceiuri, datine. Cînd pleacă la drum, cînd se întorc, au vreo rugăciune specială 
a lor ? Legende, tradiţiuni despre anumite locuri pe unde trec. Ce ştiu să spuie despre 
frică? Socotelile lor. Ce semne au? A se aduna şi meşteşugurile de la oraș, mai 
fiecare breaslă [î]şi are obiceiurile şi superstiţiile ei. Ar fi interesant a se cerceta 
viaţa ocnaşilor. Legendele ocnelor şi superstiţiile legate de viaţa ocnaşului. Poveştile 
şi anecdotele despre diferitele popoare cu cari românii au stat în atingere. Țiganii, 
bulgarii, sîrbii, evreii, leşii, nemţii, ungurii etc. 

Ar fi foarte interesant a se cerceta şi viaţa ostășească din vechime după tradiţii 
și a se compara cu obiceiurile de azi. Glumele din cazarmă, poreclele dare de 
țăranii-soldaţi ofițerului, armei etc. 

Războiul, Preziceri de război. Ce se spune despre vechii soldați? Ce urme au 
lăsat în amintirea sătenilor administraţia veche înainte de Cuza-Vodă ? 

Organe administrative și financiare. Birurile, justiția, biserica şi protopopii. Ce 
ştiu despre revoluția din 1821 ? Domnul Tudor. Haiducii, Jianul şi Tunsul. Despre 
ruşi şi Kiseleff, Cuza-Vodă. Războiul pentru independenţă. Un război viitor. Sînt 
țăranii mulțumiți cu traiul lor de azi? Ce zic despre traiul din trecut? Păsurile, 
dorințele și speranţele lor. 


Timp de trei luni aproape, de la 10 iulie și pînă la începutul lui 
octombrie ale anului 1897, membrii comisiunei au vizitat localităţile 
din 14 judeţe. Colecţiunea cea mai însemnată a fost făcută de d. Christea 
Țapu. D-sa a cutrierat judeţele Vilcea, Gorj, Olt şi Teleorman, adu- 
nînd aproape 3000 bucăţi compuse astfel: A. VERSURI: a) Cintece 
bătrînești (balade, legende și cîntece haiduceşti) ; b) Doine (dragoste, 
urit, dor şi jale, blestem, cucu, murguleţu, călătorie-străinătate, cătă- 
neşti, cîntece voiniceşti şi haiduceşti, cîntece bahice, cîntece şi oraţii 
de nuntă ; c) Strigături sau chinituri ; d) Diverse “ghicitori, întrebări şi 
răspunsuri, versuri glumeţe, cîntece şi jocuri de copii şi colinde) ; e) Des- 
cintece (de deochi, soare-sec, apucate, muma-pădurii, junghi, cuţit, gîlci, 
vrăji, dragoste, scrisă, urît etc.). B. PROZĂ : Snoave, anecdote, basm etc. 

Materialul cules de d. Ion Odor, din judeţele Prahova şi Buzău 
este ceva mai restrins. El se clasifică astfel: a) Strigături și chiuituri, 
orații de nuntă; b) Ghicitori ; c) Frînturi de limbă ; d) Maxime, pro- 
verbii, expresiuni, zicale, blesteme, superstiții şi cuvinte curioase popu- 
lare ; e) Povești, basme și anecdote şi f) Colinde. 


19 


www.dacoromanica.ro 


Tînărul Ion Ionescu a izbutit a face o colecțiune interesantă de 
legende, basme, credințe poporane, meşteşuguri etc., pe cari le-a adunat 
din judeţele Mehedinţi, Dimboviţa şi Muscel. 

D. M. Canianu a lucrat în judeţele Putna şi Neamţ, formînd urmă- 
toarea colecţiune compusă din peste una mie bucăţi: a) Meteorologie 
poporană (credinţi şi superstiții) ; b) Calendar poporan (idem) ; c) Ghici- 
tori şi cimilituri ; d) Cuvinte particulare sau neîntrebnințate peste tot ; 
e) Locuţiuni și idiotisme în număr de vro 1200 ; f) Legende ; și g) . Hore 
și strigături. În bine d-nii Hodoş şi Nottara au cules un număr de 
poezii poporane, primul din județul Argeş, iar cel de-al doilea din 
judeţele Suceava și Roman. Cît pentru d. Popescu-Ciocănel, d-sa a fost 
împiedicat spre a-şi îndeplini sarcina. 

Membrii comisiunei au avut de întîmpinar dificultăți diferite întru 
ajungerea scopului lor. În adevăr, spre a putea culege mai cu înlesnire 
produsele poporane, ar trebui o convieţuire pe un timp mai îndelungat 
cu țăranii ; țăranul român, de felul lui, față de un orășan, e mai rezer- 
vat şi neîncrezător, şi nu prea îşi deschide inima la fiecine ; trebuie un 
contact zilnic, o asimilare perfectă, o contopire cu el, pentru ca să stea 
de vorbă cu un orășan. Pe urmă, culegerea nu trebuie să se facă la 
comandă, ci numai după dispoziția spontanee a cîntărețului şi a po- 
vestitorului ; trebuie să surprinzi pe țăran, fără să te ştie el că notezi 
şi scrii după dînsul ; atunci ţişnește adevărata muză, neoprită, de, nimeni ; ; 
altfel, dacă îl distragi din ocupaţiunile sale zilnice și-l pui să-ţi cînte 
sau să-ți povestească, cîntecele şi povestirile sînt lipsite de acel farmec 
al spontaneităţei, cînd omul crezîndu-se cu totul singur, îşi dă drumul 
dorului, jalei sau veseliei lui. 

Deci, le-a venit greu membrilor comisiunei a descleşta gura multora 
de la țară şi a trebuit să se folosească de prilejuri anumite pentru a 
putea culege materialul din acest volum. 

Cît pentru graba pusă de învățători întru a răspunde și a trimite 
materialul adunat, nsavem mai deloc a ne felicita. Afară de rare ex- 
cepţii, — cei mai mulți învăţători n-au răspuns defel, iar alții s-au 
mulțumit cu răspunsul comod că în satul lor n-au putut afla nimic 
aşa ceva. Între judeţele ai căror învățători — afară de vreo 6-7 — 
n-au dat nici un răspuns, excelează Ilfovul şi Vlașca. Judeţul, înşă, din 
care swa trimis răspunsuri de la aproape toți învățătorii, este „Neamţu, 
şi aceasta graţie domnului revizor şcolar Titu Mărdărescu. Un învățător 
care şi-a dat bine seama de importanţa adunării materialului folcloristic, 
precum și de felul de a-l culege, este cu deosebire d. I. Florescu, din 
comuna Bragadiru, jud. Teleorman. D-sa a trimis un foarte interesant 
și bogat material, din care versurile figurează mai toate în acest volum ; 


20 


www.dacoromanica.ro 


zicem mai toate, căci şi de la acest învăţător, ca şi de la ceilalți culegă- 
tori, nu s-au mai reprodus din nou părțile cari erau absolut identice 
cu altele ce figura[u] deja în colecțiune. Un preţios material ne-a mai 
fost procurat de către d. Rădulescu-Codin, din jud. Muscel, pe lîngă 
cel oferit de persoane în afară de comisiune și de corpul învăţătoresc. 


Colecţiunea de față, care ocupă un volum mare de 1700 pagini, cu- 
prinde toate producţiunile versificate poporane ce s-au putut culege, 
împreună cu un număr întins de variante, atît în afară cît şi înlăuntru 
bucăţilor, omiţindu-se bucăţile aiurea publicate. Dacă s-a procedat astfel 
în facerea acestei colecţiuni, este pentru că s-a avut în vedere principiul 
următor: Limba evoluînd, producţiunile poporane — un compus pe 
cît se poate de nestatornic — evoluează și ele, fie în sens progresiv, fie 
în sens regresiv. Și evoluția nu se petrece numai din punctul de vedere 
linguistic, ci şi din punctul de vedere al ideilor predominătoare, lăsînd 
la o parte faptul dacă o schimbare aduce și pe cealaltă. Astfel, ceea ce 
caracteriză această colecțiune este tocmai tendința ei modernizatoare 
atit în termeni cît şi în idei: dovadă că amintirile trecutului au început 
deja să se șteargă în spiritul poporului, vorbele și-au pierdut forma și 
chiar însemnarea lor primordială sau tradiţională, ba unele sînt chiar 
înlocuite cu cuvinte noi. De aceea producţiunile poporane neavînd un 
caracter de fixitate, ele trebuiesc culese nu o dată pentru totdauna, ci 
din timp în timp, spre a se putea urmări şirul schimbărilor încercate, 
precum nu mai puţin şi al amestecurilor diferitelor producțiuni. Găci, 
după cum zice d. Hasdeu 27, „Producţiunile poporane nescrise, zburînd 
fără control din gură în gură, se întălnesc, se încrucișează, se confundă. 
Dacă două sau mai multe bucăţi separate sînt omogene sau analoage, 
dacă ele prezintă unele puncturi de contact, dacă una ar putea să figu- 
reze ca început sau continuaţiune ori epizod la o altă, uneori chiar prin 
antiteză, ele se combină împreună, formînd o singură bucată“. Și exemple 
de acest fel sînt destule în colecțiunea de față; doine, sau părţi din 
doine se văd amestecate în cîntece bătrînești și haiducești ; strigături 
a dag cu doine; începutul sau sfîrșitul unui cîntec trecut la un 
altul etc. 





a B. P. Hasdeu, Cuvente den bătrîni, Cărțile poporane ale românilor în seco- 
lul XVI în legătură cu literatura poporană cea nescrisă, Bucureşti, Noua tipografie 
naţională C. N. Rădulescu, 1879, vol. II, p. XX. (N. ed.) 


21 


www.dacoromanica.ro 


Materialul s-a cules în 27 judeţe ; nu se află reprezentate judeţele : 
Bacău, Dorohoi, Constanţa şi Rîmnicul-Sărar. Sînt multe produse po- 
porane și din Transilvania. 

Bucăţile s-au reprodus şi publicat aşa cum au fost găsite în gura 
cîntăreţilor, fără nici o schimbare, fără adaos, restricţiune sau întocmire, 
singura silință a culegătorilor fiind de a transcrie cu fidelitate cele 
auzite din viul grai al cîntăreţului sau povestitorului. 

O bună parte din colecţiune a fost culeasă nu din gura ţăranilor 
români, ci, precum se indică la fiecare bucată în parte, cei mai mulţi 
cîntăreţi fură lăutari ţigani. Bunăoară : cobzarul Stanciu Ion, Anghel 
Cambrea, Gh. Ilie Stîngă, Ion Stan Băluică, Marin Băban, Cosma Tuţă, 
Ion Neblea, Radu Diîrdiilă, Ghiţă Șchiopu, Radu Burcea, Stan Peigă, 
Ion Concilă, Precup Urlan, sînt ţigani și mulţi alţi cîntăreți de 
aceeași rasă. 

Acest izvor — lăutarii ţigani — observă cu drept cuvint 
d. Al. D. Xenopol *, într-o recenziune făcută volumului de culegeri al 
regretatului G. Dem. Teodorescu, „acest izvor poate sluji îndestul de 
bine pentru unele din clasele poeziilor adunate, precum steaua, colindele 
şi cîntecele de lume. Nu ştim însă dacă pentru balade sau cîntecele 
bătrîneşti o asemenea metodă de adunare este cea mai potrivită. Acestea 
însă alcătuiesc partea cea mai frumoasă și mai importantă a comoarei 
poetice a unui popor. 

În ele poporul îşi depune ca într-un mormînt iubit toate figurile 
însemnate ale trecutului său, împodobindu-le cu tot farmecul poeziei, cu 
toate închipuirile fantaziei sale. În acestea se cristalizează adeseori și 
se împietresc niște expresiuni vechi cari, deși uitate astăzi, sînt păstrate 
acolo ca musca cea prinsă în galbena transparență a chihlimbarului. 

Baladele trebuie deci adunate cu cea mai mare băgare de seamă, 
auzite de la aceeași persoană de mai multe ori, căci același cîntăreț dă 
adeseori variante din cari unele pot să conţină tocmai cîte o piatră 
nestimată pe care nu ne-a păstrat-o nici un izvor scris. Trebuie apoi 
comparate variantele culese din locurile cele mai deosebite și anume nu 
din izvoare de a doua mînă, nu de prin noroiul orașelor, ci din via undă 
a pîriului de munte, pe unde s-au adăpostit mai ales cîntecele bătrînești. 
A se culege asemenea nestimate din gura lăutarilor ţigani, fie acela chiar 
şi Petrea Creţul, este o metodă cu totul greșită. Oricât ar fi ţiganul de 
romanizat el tot păstrează în țesătura gîndurilor sale o formă străină 
care adeseori modifică cugetarea sau expresiunea românească. Apoi mai 


* Vezi foița ziarului Voința națională, [Bucureşti], anul III, no. 451, din 
30 ianuarie 1886. [p. 2]. 


22 


www.dacoromanica.ro 


gravă este împrejurarea că ţiganii sînt și ei O natură poetică și artistică, 
dovadă că elementul muzical este reprezintat în poporul nostru aproape 
exclusiv prin această rasă. Conform cu caracterul poeziei poporane, care 
se schimbă adeseori după poetul ce o cîntă, ţiganii adeseori înlocuiesc 
versurile, expresiile, ideile prin altele ieșite din propria lor minte. Nu 
avem deci nici o garanţie că o culegere de balade luată din gura unor 
lăutari să reprezinte adevăratul cuprins al cîntecului din bătrîni.“ 


Publicarea s-a urmat treptat-treptat, așa cum materialele s-au pri- 
mit la direcţiunea muzeului de la membrii comisiunei și de la învăţători. 

Astfel se explică numărul de addende ce compun partea a doua a 
volumului I, fiindcă materialurile sosind la mari intervale de timp, iar 
tipărirea trebuind să înceapă mai înainte, potrivit dorinţei onor. mi- 
nister, — ea nu se putea opri pînă la sosirea întregului material. 


După aceste observaţiuni, să trecem la analiza volumului de faţă 
Și să arătăm ce coprinde fiecare soi de produs poporan, ce elemente nouă 
sînt și ce caracteristice păstrează fiecare fel din această culegere. 
Volumul, compus din două părți, se împarte după felul produse- 
lor poporane în : 
I. Cintece bătrinești (balade şi legende, cîntece haidu- 
cești, bătrînești) 175 
II. Doine (dragoste, dor, jale, urît, blestem, cuculeţul, 
murguleţul, călătorie, străinătate, cătănești, voiniceşti, 


bahice) 950 
III. Cintece de nuntă 25 
IV. Strigături 1061 
V. Cintece, rugăciuni și jocuri de copii 27 
VI. Colinde și Plugușorul 80 
VII. Ghicitori vreo 300 
VIII. Descîntece 380 
IX. Vrăji 60 
X. Cintece de mort, bocete 10 
XI. Anecdote și povești 13 
XII. Locuţiuni şi idiotisme 1250 
Varia: 


Calendar poporan 
Frînturi de limbă şi zicături, 
Întrebări şi răspunsuri, 
Cuvinte particulare. 
Să ne ocupăm de fiecare din aceste categorii în particular. 


23 


www.dacoromanica.ro 


I. Cintecele bătrineşti sînt în cea mai mare parte cunoscute, din 
colecţiile anterior publicate, dar ele ne oferă multe şi preţioase variante 
înlăuntru, ca şi în afară, la bucăţile deja cunoscute. 

Sînt şi cîteva tipuri şi nume noi, bunăoară Niculca (p. 174); 
Cîntecul lui Oancea chirigiu (p. 402) ; Stoian Bulibașa (p. 166); Aga 
Bălăceanu (pp. 311, 314, 315); Cîntecul Banului (p. 155); Rădița 
(p. 353) ; Cîntecul lui Prîscoveanu (p. 317) ; Cîntecul lui Călin (p. 247) ; 
Mizil Crai (p. 93) ; Gheorghiță Poianu (p. 410) ; Voichiţa (p. 107) etc. etc. 

Să ne oprim puţin la cîntecul lui Aga Bălăceanu pentru că el ne 
oglindește unele momente istorice interesante. 

Aga Constandin Bălăceanu, „om plin de vitejii şi de păreri nebune“, 
cum îl numeşte cronicarul, era ginerele lui Şerban Vodă Cantacuzin şi 
partizan al politicei austriace în Principate, pe cînd Constandin Brinco- 
veanul ţinea cu turcii. Bălăceanul la a. 1689 intră în ţară cu generalul 
Haiisler şi ocupă Bucureştii. Brincoveanu cheamă în ajutor pe tătari. 
Nemţii părăsesc capitala şi se retrag la munţi. Se dă bătălia de la Zăr- 
neşti (sept. 1690), între turci şi austriaci, în care bătălie Aga Bală- 
ceanu este ucis ; capul i se aduce la Brîncoveanu, care-l pune în prepelec 
pe mormanul de cărămizi ale caselor lui Constandin Bălăceanu (palatul 
cel nou al Poştelor) spre a fi văzut de toată lumea timp de un an și 
jumătate. 

Dară să ascultăm mai bine pe cronicarul Neculcea : „Dece de aice 
din Moldova au mărsu hatmanul Bogdan cu o samă de moldoveni, şi un 
soltan cu tătari, şi Brîncovanul cu capul său şi, agiungînd la marginea 
Ţarii Munteneșşti unde să cheamă Cimpina, ieşitu-le-u Heizăru ghenărar 
şi cu aga Bălăceanul şi cu cîteva mii de nemți. Ș-au dat războiu foarte 
tare, de îmbe părţile, şi groznic, cîteva ceasuri, şi pe urmă au spart pe 
nemți. Ș-au purces nemţii în răsîpă. Și atunce au prinsu pe Heizăr 
ghenărarul la mîna-i lui Tupil-grof, şi Bălăceanul au perit în război (...) 
Dzic că la acel războiu să fie fostu mai mult izbînda despre partea căza- 
cilor Brîncovanului, care le era cap căzacilor un moldovan, anume Costin, 
ficiorul Nenului. 

După ce au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în războiu, trimisu- 
i-au capul la Bucureşti, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrădzii 
lui, de au ședzut vrun an capul în prepeleac. Și au învăţat de i-au răsîpit 
și curțile și ograda, de-au rămas numai jărişte.“ 28 


„28 Citat corectat după Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei și O samă de 
cuvinte, ediţie îngrijită, cu glosar, indice şi o introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 
ESPLA, 1953, p. 181. (N. ed.) 


24 


www.dacoromanica.ro 


Pînă aci cronica. 

Iată acum ce a făcut fantazia poporului : 

Avem în colecţiunea noastră trei variante ale cîntecului lui Aga 
Bălăceanu : una provine de la lăutarul Gheorghe Bălţatu din Şerbănești, 
jud. Olt (p. 311); a doua de la Iovan Băzăvan din Giubega, judeţul 
Dolj (p. 314); a treia (p. 315) de la moșul Burcea, în etate de 85 ani, 
din comuna Adameşti, jud. Teleorman. 

Reproducem aci pe cea de a patra, spusă tot de moșul Burcea așa 
cum a publicat-o zilele acestea eminentul folclorist d. Chr. N. Ţapu *, 
şi în fine pe a cincea culeasă de d. M. Pasculescu de la Sima I. Jimblaru, 
comuna Catanele-Dol;. 

Iată mai întîi varianta a patra : 

„Începutul cîntecului, neştiindu-l acest bătrîn să-l rostească în versuri, mi l-a 
spus din gură sub formă de poveste. Îl reproduc deci, cu vorbele bătrînului Burcea“. 


Acum 400 de ani Constandin Brîncoveanu, acela care a fost mai 
mare peste Divan, a clădit un oraș şi i-a pus numele Bucureşti, după 
Ciobanu Bucur, Mocanu. Bucur Ciobanu avut-a pe-acele vremuri : 

Oi multe, 

Multe și cornute, 
Cu lina miţoasă, 
Ca firu de mătasă, 


şi trecea cu multă vază printre semenii săi după acele locuri. 

Trecut-au ani 50 la mijloc şi oraşul lui Bucur Mocanu mereu a 
crescut şi s-a făcut de 2500 de case. 

S-a sculat în urmă și Aga Bălăceanu, boierul lui Costandin Brînco- 
veanu, şi, în ciuda Voievodului Costandin, s-a apucat şi el să zidească 
un oraș cu 300 de clădiri, pe locul de la Bălaciu de azi. 

Vroia Aga Bălăceanu ca orașul lui să întreacă p-a lui Costandin 
Brincoveanu, să ajungă chiar capitala ţării româneşti. 

Și, ca să izbutească, s-a sculat el cu un ferman și cu oaste nem- 

RA . o v ` Y . e Fi 
țească, cu nemți de cei cu coadă, să bată pe Costandin Brîncoveanu. 

Brincoveanu glăsuit-a atunci către Bălăceanu : 

— Ce vrei, să te cerţi cu mine? Eu, care am făcut un oraş mare 
cu 2500 de case, sînt mai tare ca tine și sînt domn. 

Tu ai clădit un mic orășel cu 300 de ziduri, şi alea sînt pustii! 
Dacă vrei de la mine bani, îţi dau destui ; poate oi fi sărăcit cu atîtea 
ziduri ce ai ridicat. 





* Revista liceului „Unirea“ din Focșani, nr. 1 (septembrie 1900), „pag. 23—30. 


25 


www.dacoromanica.ro 


-— Nu cer bani, zisu-i-a Bălăceanu, că am mulți fără de seamă, şi 
nici o domnie şi împărăție nu ştie de bănetul cel mult al meu! 

— Atunci dar ce vrei ? 
S —, Vreau ca Bucureştii să fie aici la Bălaci. Dacă m-oi birui, atunci 
sa rămîie Bucureștii acolo, unde sint astăzi, dacă nu, atunci să se mute 
capitala aici la Bălaci. 

Văzind că nu izbutește astfel, Aga Bălăceanu porni cu război îm- 
potriva domnului său Brîncoveanu. 

Bălăceanu venea cu fină-su Drăgan călări pe cai viniciori : 


Venea cu oaste nemţească, 
Venea ca să prăpădească 
Pe Costandin Brîncoveanu 
Care stăpinea divanu ! 


Brîncoveanu a ridicat împotriva lu Bălăceanu cinci mii de ostași. 
Ei au început lupta şi Aga Bălăceanu cu fină-su Drăgan au bătut de 
au stins pe Brîncoveanu şi oastea lui. 


Ce ostaşi mai rămînea — Drăgane, Drăgane, 

La Brincoveanu striga : Viteze Drăgane, 

— Trimite, doamne, oștile, Cu aur mult te-oi dărui, 
Că ni s-a scurtit zilele! Dacă mie mi-oi sluji ; 
Bălăceanu ne snopeşie, Cu scaun de-mpărăţie 

Ne bate, ne prăpădeşte ! Și cu mare boierie. 
Brincoveanu ce-mi făcea ? Pe Bălăceanu să-mi apuci, 
Pe Drăgan, măre, 'mi chema, Capu-aicea să-i aduci. 

Pe finu lu Bălăceanu, Să mi-l tai, să mi-l omori, 
Care a părăsit Divanu. Să-l pisezi de nouă ori! 


La Divan că-l aducea 
Și din gură că-i striga: 

La ziua sorocită, să fii gata, măria-ta, îi răspunse viteazul Drăgan, 
finu lu Bălăceanu, Înhamă-te din nou la luptă, c-am să-ţi aduc eu pe 
tipsie capu lu nașu, ca p-al sfîntului Ion Botezătorul ! 


Brîncoveanu ce-mi făcea ? — Ce o fi asta, măi Drăgane, 
La Bălăceanu trimerea Drăgane, fine Drăgane ? 
Soli domnești, ca să-i vestească Brîncoveanu mi-a trimes 
De război să se gătească. Din divan de la domnie, 
Dar Bălăcean ce-mi făcea ? Trimişi vornici în solie: 
Pe finu Drăgan chema Nu cumva pentru bătaie, 
Și din gură că-i grăia: Sau este răscoală-n țară ? 
26 


www.dacoromanica.ro 


Drăgan, măre, ce-mi făcea? 
Lu Bălăcean el grăia: 

— Nășicule, dumneata, 

Prin Bucureşti c-am trecut, 
Multe lifte c-am văzut: 
Turci și nemți, ruşi și tătari, 
Poloni, unguri, mustăți mari. 
La război noi d-om mergea, 
Multe lifte om tăia; 

Tu să tai în două părţi, 
Că-s prea multe, multe legi. 
Și eu să tai într-o parte, 
Ca să am mai bună parte! 
Duminică dimineaţă, 

Cam pe rouă, cam pe ceaţă, 
În răsăritu de soare, 
Amîndoi pleacă călare. 
Cruce, măre, că-şi făcea, 

La Dumnezeu se ruga 

Și din gură cuvinta: 

— Doamne, Doamne, fii cu noi 
Cu putere l-amîndoi ; 

Să ne ducem sănătoși, 

Să ne-ntoarcem bucuroși, 

Ca doi trandafiri frumoşi ! 
Bălăceanu ce-mi făcea? 
Cind el aşa se ruga, 

Drăgan în gînd că zicea: 
— Dar-ar Domnu Dumnezeu, 
Să fie pe gîndu meu: 

Să-și văz capu tău pe jos 

Și pielea-ntoarsă pe dos! 

Ei la război că pornea, 

La Bucureşti c-ajungea, 

În cîmp la Colintina. 

Ei, măre, se-nspăiminta, 
Cînd aşa sodom vedea : 
Multă oaste că-mi vedea, 
Ştii ca frunza, ca iarba ! 
Bălăceanu ce-mi făcea, 

Cînd aşa sodom vedea? 


27 


Ocheanu la ochi punea, 
Peste oştire se uita 

Și din gură că striga: 

— Alelei, Drăgane fine, 
De noi acum nu e bine, 

Să ne luptăm peste fire 
Cu ăst sodom de oştire! 
Tu să tai în două părţi, 
Că-s prea multe, multe legi; 
Și eu să tai într-o parte, 
Ca să am mai bună parte! 
Bălăceanu ce-mi făcea ? 

La piept mîinile punea, 

La Dumnezeu se ruga: 

— Doamne, fie voia ta! 
Doamne, părinte prea sfinte, 
Ascultă-mi ruga fierbinte : 
M-ai scăpat întiia oară, 
Scapă-mă și-a doua oară! 
Drăgan, măre, ce-mi făcea ? 
El în gînd că se ruga: 

— Verde foaie tei frunzos 
Capu să ţi-l văd eu jos! 
Bălăceanu ce-mi făcea ? 

El, măre, se pregătea, 
Paloșu-n mină că lua 

În oştire că intra, 

Multă moarte că făcea, 
Prăpădul Domnului erea ! 
Drăgan, măre, ce-mi făcea ? 
De la margine privea, 
Nu-i venea a se lupta; 
Calu, măre, că-și oprea, 
De tăiat nimic tăia! 
Bălăceanu se lupta, 

Moarte prin turci el făcea : 
Pe turci grămadă-i tăia, 
Cu pămîntu-i așternea, 

Și el, măre, ostenea. 

Calu-i din nări foc vărsa, 
Miinile i se-ncorda, 


www.dacoromanica.ro 


Singele şiroi curgea 
Şi pe paloş se-nchega ! 
Dară Aga Bălăceanu, 
Care a părăsit Divanu, 
Dacă, măre, că vedea, 
Că vedea că ostenea, 
Finului Drăgan grăia: 
— La margine, fine, şi-acasă, 
Că p-aici moartea ne lasă! 
Calu că mi-a ostenit 
Și eu, măre, c-am stătut! 
Amîndoi că se pornea 
Şi fugea, măre, fugea, 

Zi de vară 

Pină-n seară ! 
Oștirea că mi-i gonea, 
După ei se-nșiruia 
Şi deloc nu-i ajungea ! 
Drăgan, măre, ce-mi făcea? 
El hodinit cum erea, 
Drumu jderului dedea, 
Copitele-i scăpăra, 
Nori în urmă-i rămânea. 
Pe Bălăceanu-mpingea, 
De-a călare cum erea, 
În Dimboviţa-l băga 
Și din gură că-i striga: 
— Fugi, naşule, nu mai sta, 
Că ne-a ajuns potera! 
Bălăceanu ce-mi făcea ? 
Pe finu că-l asculta, 
Cu calu-n nămol intra 
Și mai rău se-nnoroia 
Şi din gură că-i striga: 
— Săi, Drăgane, finule, 
Că mi-a scurtit zilele ; 
Calu mi s-a nămolit, 
Oștirea că m-a sosit! 
Drăgan, măre, ce-mi zicea ? 
— Zwirle, naşule, pușca, 


28 


Și puşca şi sabia, 

Nu mai faci treabă cu ea! 
Sabia ți s-a ştirbit, 

Puşca și s-a ruginit, 
Oţeiile c-au plesnit ! 
Zvirle-ţi, naşule, zaua, 

Să zboare calu fuga, 

Că zăile sînt mult grele, 
Nu pătrund gloanțele-n ele ! 
Drăgan, frate, ce-mi făcea ? 
Cum pe naşă-su vedea 
Fără arme că erea, 

La el, măre, năvălea: 
Sulia-n el o băga, 
Maţele jos îi vărsa! 

Pînă oștirea sosea, 
Bălăceanu mort erea! 
Capu-n suliță-l punea, 
La Brîncoveanu l-aducea 
Și de divan că-l trîntea 
Și din gură-i cuvînta : 

— a-ţi, doamne, datoria 
Și dă-mi făgăduiala ! 
Briîncoveanu cînd vedea, 
Mult, frate, se-nveselea 

Și lui Drăgan că-i grăia: 
— Drăgane, tu să trăieşti, 
Domnia s-o stăpîneşti ! 
La scaun că mi-l ducea, 
Pe divan îl așeza, 
Bărbierii că-i chema, 

Pe el bine că-l spăla, 
Mi-l rădea şi-l potrivea 
Și cu țoale-l îmbrăca, 

Cu oale cu ibrişim, 
Ibrișim tot cafeniu : 
Tbrișim de Ţaligrad, 

Cotu şapte galbeni luat ! 
Brincoveanu ce-mi făcea ? 
Bine deloc nu-i părea, 


www.dacoromanica.ro 


La Drăgan el că mergea 

Și din gură-i cuvînta: 

-~ Drăgane, Drăgane, 
Viteze Drăgane, 

Cum în locu-mi să domneşti 
Și lumea s-o stăpineşti ? 
Ţi-ai tăiat tu nășia, 
Darmite domnia ? 

La gealapi semn el făcea 

Şi din gură le zicea: 


Varianta a cincea, din 


Verde a crinului, 

În lumea Ciambrinului 

La otaru Turnului 

La Poiana Mărului, 
Ceartă-mi-s€, vere, -mi ceartă 
Tot doi domni cu două oști. 
Dar oștile cum erea ? 

Una mi-e verde nemţească 
Ş-alta roşie turcească. 

Dar domnii cum îi chema? 
Unu-i Aga Bălăceanu, 

Şi Constantin Brîncoveanu, 
Finu-i Costin Căpitanu. 

Zice Aga Bălăceanu, 

Spre Constantin Brîncoveanu 
Ca să mute Bucureştii 

Și să-i mute la Bălaci; 

Dar Constantin Brîncoveanu, — 
Crede-n Dumnezeu sărmanu, — 
Îi răspunde chiar așa: 

Ca să lase Bucureştii, 

Chiar unde se află acuma. 
În Dîmboviţă c-o cura. 

Lui Constantin s-o-nchina, 
Multă lume s-o adăpa. 

Din vorbe nu s-ajungea, 

De război că să vorbea. 
Cînd ai zice usturoi, 

Puseră sorocu joi, 


— Lui Drăgan capu să-i luaţi 
Și-n domnie nu-l lăsaţi; 
Decît lumea s-o domnească, 
Mai bine el să putrezească ! 
Gealapii că-l asculta, 

Capu lui Drăgan tăia; 

Iar pe el îl îngropa 

La mînăstirea domnească, 

'N lume să se pomenească!“ 


Catanele-Dolj, sună astfel : 


Să s-apuce de război. 

Pînă joi că n-aşteptară, 
Miercuri sara să luară. 

Să loviră, să ciocniră, 
Foarte rău să mîntuiră. 

Să vezi Aga Bălăceanu 
*Ncălica pe calu-ăl mare, 

Cu măzdrancu la spinare ; 
Să-mplimba prin oastea mare 
Și mi-şi striga-i gura mare: 
— Cari s-o afla, s-o adăvăra 
Ca să-şi taie năşia, 

Îi dau şi eu domnia; 

Să fiu domn cu numele, 
Să-şi primească pungile 

Și toare mituirile. 

Cin’ s-afla, s-adăvăra ? 
Numai Costin căpitanu, 

Naş Constantin Brîncoveanu. 
La Bălăceanu mergea 

Și iscălitura-i da 

Că-şi taie el năşia, 

Numai să-i dea domnia. 
Apoi de-aicea pleca, 

La naşu-său să ducea, 

Și naşu-său l-întreba : 

— D-aleo-leo, fine Costine, 
Ori că tu eşti turburat, 

Ori calu-n colți te-a luat? 


29 


www.dacoromanica.ro 


— Naşule, năşia mea, 

La mic că m-ai botezat, 
La mare m-ai cununat, 
Trei copii mi-ai creştinat, 
Două fete ș-un băiat, 

Și ajutor nu ţ-am dat. 
Acuş la vreme de zor 
Să-ţi dau şi eu ajutor. 

Să te scor de la strîmtori. 
— D-aleo-leo, fine Costine, 
Ia departă-te de mine, 
Mi-e frică de-nşelăciune, 
C-așa sînt domniile 

De vorbesc cu gurile, 
Mituiesc cu pungile 

Pină-şi fac plăcerile. 

— Naşule, năşia mea, 

De ce te sfieşti aşa? 
Numai atîta vorbea 

Şi-n oştire îl primea. 

— Nașule, năşia mea, 
Bare tu marginile, 

Să bar eu mijloacele 

Că le ştiu soroacele. 

De l2 mine-o mai scăpa, 
De la tine să nu scape 
Nici în cer, nici în pămînt, 
Nici în gaură de vînt, 

Că tu mie nu-mi mai scapi. 
Numa atîta că vorbea, 
Calu-n friu bine-și stringea, 
Pingă naşu-său să da 

Şi cu paloşu trăgea. 

Trase hoțu năcăjit, 

'] scăpă paloşu-n pămînt, 
Scoase brazdă ca de plug. 
Al doilea mai trăgea, 

Mina din dreapta-i tăia. 

'] tăia mîna și c-o spată, 
Bară-l Dumnezeu să-l bară, 
Că-l blesremă țara toată. 


Da' naşu-său ce făcea? 
N Dumbăviţă s-ascundea. 
Costin pe urmă-l lua ; 
Tor pe dîra sîngelui, 

Pe potcoava roibului, 

Pe sunstu frîului. 

N Dumbăviţă îl găsea, 
De-aci nașu-său striga : 

— D-aleo-leo, fine Costine, 
Lasă-mă, fine, aşa, 

La Bucvreşti m-oi ducea, 
La mînă m-oi vindeca, 

Și la spară mi-o trecea; 
Pe uliţă mi-oi cerea 

De-oi ţine pe naşă-ta. 

— Naşule, nășia mea, 
Cînd iei săcurea pe mînă 
Și mi te duci la pădure, 
Cind tai copacu de sus, 
Tot mai frumos odîrslește ; 
Cînd îl tai din rădăcină. 
Mi-l usuci de la tulpină. 
— D-aleo-leo, fine Costine, 
Cean’ că m-oi lăsa aşa: 
La Bucureşti mă duceam, 
La mină mă vindecam. 

`N urmă vedeai ce-ţi lucram : 
La temniță te-aşezam, 

Pe viaţă te lăsam. 

Costin așa de-auzea 

Foarte rău se necăjea, 
Frumos capu îi tăia, 

"N Dumbăviţă-l arunca. 
Și de aciia îl lua, 

De mustaţă-l apuca, 

La domnie-l ducea 

Tot la Sarafim-paşa. 

Dar domnia de-l vedea, 
Sarafim-paşa grăia : 

— Tu ţ-ai tăiat năşia, 


www.dacoromanica.ro 


Mîini ne faci şi nouă-așa, Dar-ar Dumnezeu, să dea, 


Ş-apoi, măre, porîncea : Şi cu Maica Precesta 

— Faceţi-i ceva-mplimbare Să-mi auză vorba mea: 

Lui Costin ăsta ăl mare, Fieru să mai ruginească, 

Pe Costin că mi-l lua Ovelu să mucezească, 

Foarte bine de-l plimba. Trupul tău nu putrezească, 
“Colea: la tîrgu d-afară, Nici muscă nu să lipească... 
Două furci şi-o cumpioară, Numa atît îl blestema, 

O sfîntă de frănghioară Poftim, nașă-sa pleca, 

Foarte bine-l spînzurară, La nouă ani să-ntorcea, 

Să minună ș-altă ţară, Tot în ştreang că mi-l găsea, 
Puţine] că-l mai lăsa Și pornea de mi-l ierta. 

Pină naşă-sa venea ; Și mi-l ierta tot cu milă: 

Ea astfel că mi-și vorbea: — Să cadă din ştreang țărină! 
— D-aleo-leo, fine Costine, De blestemu de la naş 

Da nu-ţi păru rău de mine? Nu m-ai în lume lăcaș. 

Las că-ţi tăiaşi năşia! Blestemu de la tată 

Ce nu primişi domnia `I ca, cînd calci-o piatră-n apă, 
De primiși frînghioara ? Iar blestemu de la mumă 


"I ca lovitura de ciumă. 


Din comparaţiunea celor patru prime variante ale cîntecului lui Aga 
Bălăceanu, vedem că ideea principală este lupta dintre ostea turcească a 
lui Brîncoveanu cu cea nemţească a lui Bălăceanu și sfîrşitul tragic al 
acestui din urmă prin trădarea unui fin al său. Brîncoveanul anume pro- 
misese acestui fin al Bălăceanului că-i va da domnia, dacă va omorî 
pe nașul său ; finul execută crima, dar este pedepsit de domn cu moartea 
pentru neomenoasa faptă, omorirea nașului de către fin fiind socotită în 
credinţa românului întocmai ca un paricid. 

Varianta a cincea face pe omorîtor fin al Brîncoveanului iar per- 
soana ucisă nu mai este Aga Bălăceanu, ci tocmai Constantin Brîncoveanu. 
Dar să vedem mai întîi cine a fost omorttorul lui Bălăceanu ? 

După variantele nr. 1 şi 2 el se chema: căpitan Costin. 

Varianta nr. 1 (p. 311): 


Unde Costandin Briîncoveanu vedea Pristav, nene, că punea, 
Cum oastea lui se-mpuţina, Trei zile, trei nopți striga : 
Mina la gură punea, — Care, frate, s-o afla, 
Cu pumnii-n piept se bătea: Și, nene, s-o adevăra, 
— Sărăcu de maica mea, Ca să taie p-acesta, 
Că mi-a prăpădit oastea, îi dăruie domnia, 
Bată-i crucea mine-sa ! Domnia şi moşia, 

3l 


www.dacoromanica.ro 


Ca să taie p-acesta, Fără cit că se găsea 
Că mi-a prăpădit oastea ! Săvai, căpitan Costin 
Nimenea nu se afla, Al Bălăceanului fin ; 


iar varianta nr, 2 prescurtată (p. 314) 


Foaie verde ş-o lalea, Frate, şi s-adeverea 
Unde, frate, s-auzea, Ca să-şi taie năşia 
Ca să-şi taie năşia Să-şi capete domnia, 
Să-şi capete domnia ? Numa căpitan Costin, 
Nicăieri nu s-auzea, Lui Aga Bălăcean fin. 


Dovadă că acest căpitan Costin a existat în realitate şi a jucat un 
rol însemnat în bătălia de la Zărneşti sînt cuvintele mai sus reproduse 
ale cronicarului Neculcea, care ne spune : „Dzic că la acel răzbaiu să fie 
fostu mai mult izbînda despre partea căzacilor Brincovanului, care le 
era cap căzacilor un moldovan, anume Costin, ficiorul Nenului.“ 

lată deci cine a fost acela care: 


La Costandin Brincoveanu mergea Ca să-mi tai eu năşia? 
Și din gură-i cuvînta: Că mi-e părinte mai mare, 
— Constandine Brîncovene, Mi-a ars focul la spinare, 
Îmi dăruieşti moşia, Frică mi-e de lumînare ! 


Moşia şi domnia, 


Cît despre relaţiunile căpitanului Costin cu Aga Bălăceanu, dacă 
acesta îl botezase sau nu, nu putem ști cu siguranță. Deși numele Costin, 
ca o prescurtare presupusă din Costandin, ar putea vorbi pentru prima 
ipoteză, — nașul dînd obişnuit finului propriul său nume de botez, — dar 
nici părerea de a vedea aci pur și simplu o influenţă a rimei : 


Săvai, căpitan Costin 

Al Bălăceanului fin 
sau 

Numa căpitan Costin 

Lui Aga Bălăcean fin, 
nu poate fi în mod absolut exclusă. Cu atîta mai mult, că în varianta 
nr. 5 tocmai versul al 12-lea: 


Și Constantin Brîncoveanu 


a cerut, din cauza rimei, versul următor : 
Finu-i Costin căpitanu, 


32 


www.dacoromanica.ro 


În acest caz avem prilejul să constatăm cum uneori o simplă po- 
triveală de rimă determină fondul întregului cîntec, şi mai departe cum 
acest fond trece într-o variantă a cîntecului, unde necesitatea care pro- 
vocase rima nu mai există: aşa ar fi în cazul de faţă variantele nr. 3 
şi 4, care deși înlocuiesc pre căpitan Costin prin Drăgan, viteazul 
Drăgan, dar menţin afirmarea că acesta fusese un fin al Bălăceanului: 

Bălăcean pe Drăgan chema 
Și din gură-l întreba : 
— Ce-o fi asta, fine Drăgane? 


Dară Drăgan răspundea : 
— Naşule dumneata etc. 

Cine va fi fost însă Drăgan ? Intervenirea lui aci să fie oare con- 
fuziune în loc de Hatmanul Bogdan, comandantul armatei moldovene 
în bătălia de la Zărnești? Atare confuziune s-ar părea cu atît mai 
posibilă, cu cît Drăgăneștii era o familie care lăcuia chiar în mahalaua 
Bălăcenilor *, iar la satul Drăgăneşti fugise tocmai atunci soacra lui 
Bălăceanu, Doamna Maria a lui Şerban-vodă Cantacuzin. Aceasta nu 
e de admis. Mai puţin probabilă ar fi părerea de a vedea în Drăgan 
un nume obicinuit în poezia paporană, cum avem două exemple chiar 
în colecțiunea de faţă : 

— Cum făceau, mă Nuţule? 
— Chiţai, 

Chiţai 

Baniţa, 

Dă-i cu stremuralița, 

De la vale 

Pin’ la deal 

Pin la pomii lui Drăgan ; 


sau p. 257 


Frunză verde odolean, 
Ici în vale, colo-n deal, 
La rateşu de sub mal, 

Bea Iorgovan 

Și cu Drăgan 

Și Iorguţă Roşcovan. 


* G. I. Ionescu-Gion, Istoria Bucureştilor, [ București, 1899], 327. 


33 


www.dacoromanica.ro 


Ne rămîne a treia ipoteză: că faptul se datorește pur şi simplu 
contaminaţiunei a două cîntece, în cari ideea principală: omortrea 
naşului de către finul său, alcătuieşte fondul comun: anume cîntecul 
lui Aga Bălăceanu, în care figurează personajul istoric căpitan Costin, 
a fost influenţat de următorul cîntec Radu-vodă şi Drăgan, cules din 
comuna Bragadiru, jud. Teleorman, şi publicat în prezenta colecţiune 


(p. 305) 


Pribegeşti-mi, vere, 
Pribegeşti-mi, dragă, 
Pribegești-mi Radu-vodă ! 
Dar de cine-mi pribegea ? 
Tot de fină-so Drăgan, 

Tot Drăgan din Bărăgan. 
Că el, uite, s-a jurat 

Să nu-l lase netăiat. 

Că, cînd Radu l-a cununat, 
Cînd a fost la masa mare, Că ştii, naşule, cînd m-ai cununat, 
Toţi boierii i-a dat, Cînd fuse la: masa mare, 

Care vii, Toţi boierii că mi-a dat, 

Care moşii, Care vii, 

Care galbeni pă tipsii, Care moșii, 

Numai Radu nu i-a dat, Care galbeni pă tipsii, 

Nici o vie, Numai tu, nașule, nu mi-ai dat, 
Nici moșie, Nici o vie, 

Și nici galbeni pă tipsie, Nici moşie, 


Or calu îţi ispiteşti, 

Or pă mine mă petreci? 
Dar Drăgan că îi grăia: 
— D-ale, naşule Radule, 
Eu calu nu-mi ispitesc, 
Nici pă tine te petrec, 
Dar pă tine te gonesc; 
Că eu, naşule, m-am jurat 
Ca să nu-mi scapi netăiat, 


Şi cum Radu că fugea, 
Ochii-ndărăt ş-arunca, 
Mare pulbere vedea, 

Și din gură că grăia: 
Cară bată-i mumă-sa, 
D-o fi pulbere de vînt, 
Să revarsă pe pămînt! 
D-o fi pulbere de om, 
Tot drumul şi l-o goni, 
Pin’ la mine o veni. 
Bine vorba n-o sfirşea, 
Şi fină-so Drăgan îl sosea. 
Jar Radu dacă-l vedea, 
El din gură îi grăia: 
— D-ale, fine Drăgane, 


34 


Şi nici galbeni pă tipsie. 
Atunci eu că m-am jurat 
Să nu te las netăiat. 

Iar Radu că îi grăia: 
— Bine, fine Drăgane ! 
N-o fi, fine, zău, păcat, 
Că la mic te-am botezat, 
La mare te-am cununat, 


Şi-alţi coconi ţi-am creștinat ? 


Drăgan din gură zicea : 
— Ba o fi, nașule, păcat, 
Că la mic m-ai botezat, 
La mare m-ai cununat, 
Şi-alți copii mi-ai creștinat ; 
Dar am apucat ş-am jurat 


www.dacoromanica.ro 


Ca să nu scapi netăiat, Cu ţărină-l presăra, 


Bine vorba nu sfîrşea, Într-un prepeleag I-înfigea, 
Şi capu îi reteza, L-înfigea în drumul mare, 
Trupu că i-l spinteca ; Ca să aibă pomeneală. 


Am putea chiar stabili unde anume a avut loc contaminaţiunea, căci 
variantele no. 1, 2 şi 5 ale cîntecului lui Bălăceanu cu finul căpitan 
Costin sînt culese din judeţele Dolj și Olt, pe cînd cele cu no. 3 şi 4 
ale aceluiaşi cîntec cu finul Drăgan provin din judeţul Teleorman, 
adică de acolo unde s-a cules şi cîntecul lui Radu-vodă și Drăgan. Aci 
dar, în Teleorman, s-a întîlnit un cîntec cu altul; personajul Drăgan 
din cîntecul teleormănean a uzurpat locul căpitanului Costin din cîntecul 
oltean, şi alt nimic. 

Chestiunea dacă Drăgan din cîntecul lui Radu Vodă, ca și Sarafin- 
paşa din cîntecul Costin, au fost persoane reale sau nu, rămîne deschisă. 

n orice caz, acest exemplu ne arată însemnătatea geografică în 
formarea unei colecţiuni folclorice, diferitele influenţe ce un cîntec poate 
să exercite asupra altui cîntec, precum nu mai puţin și interesul de a 
vedea păstrată în cîntecul poporan amintirea istorică 29 a viteazului căpi- 
tan Costin, care, dacă n-ar fi fost menţionat de cronicarul Neculcea, 
noua critică așa pretinsă istorică 3 l-ar fi pus desigur cu totul în do- 
meniul fabulei. Folclorele constituie deci un element de mare preţ pentru 
istorie, el ne dă istoria vie a poporului, lebendige Volksgeschicbte, cum 
se exprimă genialul Herder. 


Limba în aceste producţiuni nu e decît ici-colo coruptă şi influen- 
atā de mahalalele orașelor. Bucăţile culese de la români sînt mai pure 


29 Punctul de vedere al lui Gr. Tocilescu, că în cazul cîntecului Aga Bălăceanu 
avem a face cu o baladă istorică, este împărtăşit şi de I. C. Chiţimia: „între baladele 
istorice se rînduie, de asemenea, balada Aga Bălăceanu“. (Folclorul românesc în per- 
spectivă comparată, Bucureşti, Editura Minerva, 1971, p. 100.) (N. ed.) 

3 N, Iorga nu numai că n-a acceptat interpretările dare de Gr. G., Tocilescu 
baladei Aga Bălăceanu dar s-a simţit şi vizat în criticile adresate „noii critici”: „La 
poezia Constantin Bălăceanu d. Tocilescu greşeşte tot: şi data luptei de la Zerneşti, 
și motivele ei, şi izvorul ce trebuia să întrebuințeze. Vorbind de Costin Neniul, men- 
ționat după domnia-sa în baladă, d. Tocilescu îşi permite a spune că «noua critică, 
așa pretinsă istorică, l-ar fi pus desigur», fără aceasta, «în domeniul fabulei» 
(p. XXX). Nu, «noua critică» etc. face altceva : ea dă, în Iorga, Ist. literaturii române, 
III şi în Studii și documente, V tot ce trebuie pentru a şti cineva cele trebuitoare în 
privința lui Neniul, pe care «vechia lipsă de critică» îl morfoleşte degeaba. La 
balada foarte interesantă a lui Radu-vodă ucis de boierul Drăgan, d. Tocilescu se 
întreabă naiv cine să fie acolo: cine altul decît Radu de la Afumați, ucis în ianuar 
1529 de Drăgan Postelnicul !“ (N, Iorga, Colecţia de folk-lore a Ministerului de In- 
strucție,.., p. 26.) (N. ed.) 


35 


www.dacoromanica.ro 


decît cele adunate din gura lăutarilor ţigani. În viitor toată atenţiunea 
culegătorilor va trebui să fie îndreptată asupra cîntecelor bătrîneşti și 
să fie preferaţi întotdeauna cîntăreții români, mai ales acei cari nu sînt 
de meserie lăutari ; căci se mai găsesc ici-colo moşnegi români cari ar 
putea fi ascultați cu folos; numai în lipsa lor cată a se da ascultare 
lăutarului țigan. Pe urmă, chiar între români trebuie ales cel mai vor- 
băreț, mai voios și mai glumeţ, mai frumos-povestitor, iar nu orice 
sporovăitor, zăpăcit și fără memorie. 

Cintecele Painen ar trebui culese cît mai repede toate, căci ele 
ne aduc ştiri istorice din trecut asupra vieţei intime, a moravurilor, a 
stărei sociale şi a întîmplărilor mai însemnate din vremurile de odinioară. 
Un studiu comparativ amănunţit între cele publicate deja şi o întregire 
a celor necomplete cu variantele respective se impun, şi ar fi de mare 
folos, atît din punctul de vedere estetico-literar, cît şi din acel istorico- 
filologic. 

Tot aci trebuie să pomenim și de grupa cîntecelor haiduceşti, cari 
în culegerea de față sînt destul de bine reprezentate. După cîte cunoaş- 
tem, aceste cîntece în colecţia noastră sînt cele mai lungi și mai com- 
plete, şi cu cele mai multe variante. Rînd pe rînd trec pe dinainte-ne 
chipurile cunoscute ale haiducilor Burileanu, Corbea (cu 4 variante), 
Miul (cu 8 variante, din cari una cu 450 de versuri și alta de 535 ver- 
suri) ; Jianu (cu 4 variante) ; Ghiţă Cătănuţă, Radu Anghel, Codreanu. 

Se mai adaugă şi cîteva chipuri noi, cari nu figurează în colecțiile 
anterioare, ca : Cîntecul lui Păun Haiducul (p. 254), Cîntecul Lui Săcală 
(p. 271), Cîntecul lui Ioniță Haiducul (p. 258) etc. etc. 


II. Doinele, genul cel mai numeros și îndestul reprezentat în volumul 
nostru. Sub toate raporturile ele se prezintă bine. Monotonia e aproape 
cu desăvirşire exclusă, Fiecare doină ne înfățișează o nouă clipă din 
eterna melancolie uşoară, de care e frămîntat sufletul românului. 

Ici, tînguirea dulce a îndrăgostitului, care vorbeşte inimioarei sale : 

— Inimioară, inimioară, 
Înimioară surioară, 

Ce-mi stai tristă şi amară, 
Inimioară, ce te baţi 

De coaste şi de ficaţi? 
Inimioară, stai pe loc 

Că-ţi pui lacăt la mijloc! 
— Să-mi pui lacăte şi-o mie 
Inima face ce ştie ! 


36 


www.dacoromanica.ro 


Colo, urechea neînduioșată de întreaga gamă a dragostei poporului : 
a iubirei, a întîlnirei, a nehotărirei, a înşelăciunei, a dragostei fără de 
noroc, a trădărei, a despărțirei; gura lumei şi toate sentimentele ce 
frămîntă o inimă de bărbat şi de femeie cînd sînt cuprinși în mrejele 
„pirdalnicei de dragoste, bat-o focul s-o bată“. 

Frunza verde, pădurea şi dumbrava, tufișul, bătătura și munţii cu 


flori ; podişca şi fîntîna din preajma satului — locurile unde românul 
Piz ai iri 08 

îşi aşteaptă pe iubita ; cerul, soarele, stelele, privighetoarea, cuculeţul 
şi alte păsări, martorii iubirei lui înfocate, — toate, toate sînt cântate 


Și caracterizate cu cîte-o vorbă în doinele acestea. 
Dorul şi jalea, urîtul — și mai ales urîtul, căci 


Decît cu urît în casă 
Mai bine moartea-n oasă — 


mistuie cu flacăra lor dogoritoare sufletul flăcăului şi al fecioarei, cari 
își revarsă simţirile lor în doine minunate și înduioşătoare. 

Dacă urîtul nu dă pace românului, el se duce la cîrciumă, bea și-și 
îneacă plînsul și amarul în rachiu și-n vin. Și aci cîntă, cîntă de ţi se 
rupe inima, 


Cîntă doina cea de foc 
Că n-are-n lume noroc 


şi produce acele cîntece babhice, din cari unele pot fi comparate cu cele 
mai perfecte anacreontice. 

Dacă nici cîrciuma nu-l potoleşte, pleacă în străinătate, în „neagra 
străinătate“ — adică tot în ţară, căci pentru el „străinătate“ însemnează 
tot ce nu e satul său, lunca lui. Şi cîntă iarăşi doina cea de jale, cîntece 
simple, pline de naivitate, dar de o duioșie atingătoare și comunicativă. 

Se bagă la cătănie — „mînca-o-ar pustia !“ —, şi-n cazarmă, „cu 
ranița căpătii“, cîntă de se uimesc orășenii, iar „maiorul de la Chiatra“ 
rămîne dus pe gînduri. 

Și așa românul se naşte cu doina, își petrece viaţa cu doina și cu 
doinița lui, și moare nedespărțit de dinsa. 

Numai păcat că aceste mărgăritare ale liricii poporane române se 
corup îndată ce vin în atingere cu așa-zisa cultură a orășenilor, iar 
ţiganul — depozitarul lor în cele mai multe cazuri — le strică, le stil- 
cește, şi din frumoase și naive, simple şi curate ca izvorul cel de munte, 
le preface în nişte producțiuni lipsite de orice farmec poetic. De aci 
acele stîrpituri de „hamor, hamur, hamoraș“ şi alte năzbitii ce mișună 
de un timp încoace în doinele noastre. 


37 


www.dacoromanica.ro 


Volumul de faţă ar putea folosi poeţilor noştri lirici ; ei s-ar inspira 
din producţiunile naturale ale spiritului popular, unele adevărate capete- 
de-operă ca fond şi ca formă ; ei ar îmbogăţi vocabularul poeziei culte 
cu multe expresiuni plastice, concise şi gingaşe, cu întorsături de vers 
de o simplitate fericită, frumuseți ce ne întîmpină în populara doină 
cea de jale şi de dragoste, care curge lin cu un ușor murmur, ca şi piriia- 
şul pe patul său de nisip şi pietricele. 


III. Cintecele de nuntă formează a treia subimpărțire din volum. 
Multe nu sînt, dar sînt interesante, cîteva chiar inedite, cum bunăoară: 
Versul colacului, Orația pintenului etc. 


IV. Strigăturile sînt genul epigramatic al poporului şi în cele mai 
multe cazuri alcătuiesc un fel de cronică a faptelor sociale din sat. 


V. Ciîntece, rugăciuni și jocuri de copii. E un gen poporan intere- 
sant, dar recolta culeasă în volumul nostru e minimă. 

Cu prilejul altor culegeri viitoare, ar trebui dată o mai mare aten- 
ţiune acestor produse, pentru că ele cuprind lucruri de interes din vieaţa, 
dezvoltarea şi creşterea copiilor noștri. 


VI. Colindele și plugușorul în volumul nostru sînt puţine, vro 
80 numai, dar sînt interesante, dacă nu prin faptul de a fi inedite, cel 
puţin prin variantele ce prezintă, completind în multe locuri pe cele 
existente. 

Colindele mai cu seamă sînt documentele cele mai preţioase în care 
se citesc lămurit, în toată originalitatea lor, fel de fel de obiceiuri şi 
credinţi din epoca introducerii creștinismului. Este poate singurul gen 
poporan care se găseşte mai mult în descreştere, producerile nouă fiind 
nule ; de aceea ar trebui să se grăbească culegerea colindelor, căci cele 
mai multe s-au pierdut, iar puţinele ce au mai rămas din ele se strică 
zilnic sub influența mahalalelor orășenești. Asupra colindelor și a plugu- 
şorului s-ar putea întreprinde un studiu comparativ cu multe şi intere- 
sante rezultate. 

Culegerea colindelor și a pluguşorului, şi în general a tuturor celor- 
laite produse poporane, ar trebui făcută nu în mijlocul anului și în 
orice timp, ci la însăși ocaziunile periodice cînd se prezintă. Colindele 
trebuiesc adunate între sărbătorile de Crăciun şi Sf. Vasile; cîntecele 
de nuntă la nunţi; cîntecele bătrîneşti la ospeţe ; baladele și legendele 
la stini de la ciobani, în nopţile cele frumoase de vară; doinele la 


38 


www.dacoromanica.ro 


lucrul cîmpului, căci acolo surprinzi în chip izolat sufletul tînguitor ; 
strigăturile, poveştile şi ghicitorile la hore şi la şezători; bocetele la 
înmormîntări ; descîntecele şi vrăjile la anumite ocaziuni ; într-un cuvînt, 
trebuie lăsat poporul a se manifesta la prilejuri potrivite naturei şi vieţei 
lui, şi a nu-l scoate în chip artificial şi de porunceală din îndeletnicirile 
sale. Altfel, produsele inteligenţei sale nu vor avea acel caracter sincer 
si de spontaneitate, — condițiuni absolut esenţiale unei bune culegeri 
de folclor. 

„Spiritul popular, observă Max Müller, seamănă cu senzitiva ; el, 
ca și dinsa, la primul contact puţin cam aspru, se strînge în sine și-și 
închide foile.“ De aceea trebuie mai întîi să capeţi încrederea poporului, 
să ai un trai mai îndelungat cu el, o asimilare perfectă, dacă se poate, 
cu viaţa lui de toate zilele. Numai în acest chip putem alcătui colecţiuni 
autentice despre vieața aşa de simplă la exterior și atît de complexă 
psihicește a poporului român. 


VII. Ghicitorile sînt iarăși bine reprezentate în colecţiunea noastră. 
Pe lîngă multe cunoscute deja, avem cîteva variante şi chiar inedite. 

Ghicitorile și deceurile formează un gen foarte caracteristic şi întins 
în literatura românească. Chiar după publicaţiunea așa de completă şi 
interesantă a d-lui A. Gorovei, merituosul editor al revistei folcloristice 
Șezătoarea îi, mai rămîne încă mult de făcut pe acest teren. 


VIII şi IX. Descîntece și vrăji. Culegerea acestui gen de litera- 
tură poporană e cea mai anevoioasă, din cauza numărului restrîns al 
celor ce sînt depozitarii descîntecelor şi vrăjilor. De obicei puţine femei 
bătrîne mai știu a descînta şi a vrăji; apoi ele au superstiţia dea nu 
comunica cuiva vrun descîntec, de teamă ca nu cumva descîntecul, odată 
comunicat, să nu mai aibă tărie, și astfel meșteriţele descîntătoare sau 
doftoroaiele satelor să-și piardă meseria lucrativă. De aci nevoia, ca 
să alergi la fel de fel de stratageme pentru a le descleşta gura, prefă- 
cîndu-te a fi bolnav, ba uneori a fi chiar vrăjitor şi d-o meserie cu ele. 
Ca toate aceste dificultăți însă, volumul nostru prezintă un material 
foarte bogat de descîntece de tot soiul. Peste 380 de descîntece şi 60 de 
vrăji, e un material vrednic de laudă. Sub toate raporturile acest ma- 
terial e bine strîns; fiecare soi de descîntece are variante numeroase, 
e bogat în expresiuni, e complet şi însoţit de descrierea mai mult sau mai 
puţin amănunţită a procedeelor ce se urmează la fiece descîntec. 


31 Șezătoarea, Fălticeni, 1892—1929, (N. ed. 


ga 


www.dacoromanica.ro 


X. Cintecele de mort și bocetele sînt puţine în volumul nostru. Într-o 
excursie de trei luni numai nu s-a putut da o atenţiune deosebită şi 
acestui gen destul de important al literaturei poporane. 


XI. De asemenea şi anecdotele și poveştile în versuri sînt puţine. 
Un al doilea volum conținînd proză poporană 32 e în preparaţie şi con- 
ține multe poveşti de un interes capital. 


XII. Locuţiunile şi idiotismele merită o deosebită atenţiune, căci au 
o importanţă lexicografică foarte mare. 


XIII. Volumul nostru se încheie cu Varia, care im e 

a) mici fragmente din Calendarul poporan ; b) Frinturi de limbă 
și zicători ; c) puţine Întrebări și răspunsuri şi d) Cuvinte particulare 
ce nu se aud pretutindeni. 


Pentru a face interesantă colecţiunea şi din punctul de vedere lin- 
guistic şi a servi astfel știința în chip îndoit, s-a alcătuit de d. profesor 
N. I. Apostolescu, eminentul nostru elev, un index coprinzînd particu- 
larităţile fonetice, morfologice, lexicale și semantice. S-a adăogat şi un 
index al localităților, de unde s-a adunat materialul. 

În primul index s-au însemnat cuvintele întrebuințate numai în 
unele părți româneşti, şi cari nu se găsesc în limba vorbită în Țara 
Românească ; de ex. făgădăn [în Transilvania], crivat [în Moldova], 
tămiioară |(micșunea) în Oltenia], macbhea [interjecţie, în Oltenia], 
burcă [ (haină mocănească de bărbat) în Moldova], sucnă [ (haină mocă- 
nească de femeie), în Moldova], Zirău [în Transilvania] etc. S-au mai 
însemnat, apoi, şi cuvinte, cari deşi întrebuințate dincoace de Milcov, 
se aud numai în anumite părţi, cum e, de pildă, cuvintul mischiu [ „oţel“, 
în unele părți „magnet“]. 

Ca particularități semantice trecute în index am putea aduce de 
pildă cuvîntul a năzări, care în Oltenia însemnează „a zări“, iar în 
România dincoace de Olt „a se supăra“ sau mai bine „a-i sări ţandăra“ ; 
în primul caz verbul are obiectul în acuzativ, iar în al doilea caz în 
dativ. În privinţa trecerei de la un sens la altul, lucrul se poate uşor 
urmări aci, avîndu-se în vedere că dincoace de Olt se zice foarte des 
„i-a năzărit din senin“, de unde s-a întins sensul la „a se supăra din 
senin fiindcă un lucru i se pare etc.“. Mai apoi a rămas numai sensul 
de „a i se părea“ : I se pare un lucru abia zărindu-l. La acestea negreşit 


32 Volum care nu a mai apărut. (N. ed.) 


40 


www.dacoromanica.ro 


că s-a adăogat asemănarea cu verbul „a zări“, care la început a fost 
a = S : : i : i 

numai o asemănare de formă, nu şi de sens, iar mai apoi în Oltenia a 
d Se : 

devenit și de sens, verbul „a näzāri“ contopindu-se de tot cu verbul 


-e 


„a zari“. 

În privinţa particularităților morfologice putem da ca exemplu for- 
mele nost=nostru, văst şi văzt=vāzut, ginovaț = vinovaţi etc, Am în- 
semnat formele în care, — cum e în cazul din urmă, — nu se vede mai 
deloc sensul pluralului [aci trecerea lui £ în ț prin influenţa lui i oare 
a dispărut, însă, e o urmă foarte slabă de plural al lui ginovat=vino- 
vat], dar n-am notat formele verbale ca vedeț, de exemplu, unde pier- 
derea acelui i din vedeţi, nu are aceeași însemnătate ca lipsa semnului 
pluralului din ginovaţ. 

Relativ la formele plurale, puse în acest index, e de observat că 
s-au trecut numai acelea unde se presupunea a fi numai plural, unde 
singularul era nesigur și unde era trebuință numai de forma plurală, 
singularul neavînd nici o însemnătate din punctul de vedere al indexu- 
lui. Așa ar fi, de pildă, o însemnare relativă la o particularitate fone- 
tică ca guturalizarea labialelor [Iupchii = lupii, unde singularul lup nu 
ne interesează]. Tot așa uneori s-a pus numai forma feminină, cea 
masculină nefiind sigură sau neexistînd. 

Particularităţile cele mai însemnate, însă, sînt cele fonetice, S-au 
însemnat în index de la cazurile cele mai generale și cunoscute — re- 
lativ generale — ca labialele guturalizate [lupchii=lupii ; cocbil=co- 
pil, hier, xer= fier etc.] ; ca ă înlocuit cu î, din judeţele Neamţ, Boto- 
şani şi chiar Iaşi; ca mi trecut în ñ [ñera (a se) miera (a se); ni = mi ; 
fiercuri = miercuri etc.], — pînă la cele mai rari, ca trecerea lui n în I 
[probabil prin intermediul lui r; exemplu: a amelința=„a ameninţa“, 
probabil trecînd prin forma „a amerinţa“], a lui r în 1 [amelică=ame- 
rică], şi a lui m în v, ca în cuvîntul alimănit, care se constată în Ol- 
tenia, pe cînd în judeţul Teleorman are forma alivănit, alături cu ver- 
bul a alivăni, tot cu sensul obișnuit al acestui cuvînt de „a afurisi, a 
drăcui“. După cîte știm, în Teleorman există şi forma alimănit, a ali- 
măni, însă cu sensul de „pripăşit, a pripăși“. 

Indicele conţine şi vorbele străine cu diferitele lor metamorfoze 
ce au luat în gura poporului. Mai ales cele turceşti au încercat schim- 
bări radicale : „ienicerii“ au devenit niceri şi iangineri ; „spahii“ s-a fā- 
cut spafii, pasfii, pasfiri, saftii ; „agarlik“, la cronicari argalic, figu- 
rează în colecţiunea noastră sub forma alardik ; în loc de „bogaz“ din 
baladele dobrogene, aci se zice bubaz ; cafas (la cronicari) devine cafat ; 
„gialap“ e un compromis din gelat şi gelep etc. 


4l 


www.dacoromanica.ro 


DI. Lazăr Şăineanu, care a studiat cu necontestată competenţă ele- 
mentele turceşti în limba română 33 observă ca o particularitate carac- 
zeristică a colecţiunei oltenești din prezentul volum, că multe din vorbele 
turceşti proprii acestei colecțiuni poartă o pecete sîrbească destul de 
pronunţată (Cf. bascea, beg, dugealil etc.), ceea ce indică un contact 
mai intim cu sîrbii din vecinătate. Afară de aceasta, cîntecele istorice din 
Oltenia sînt bogate în vorbe turcești și forme verbale ce nu le mai în- 
tilnim aiurea (cf. alardik, bubaz, cafat, ciorbagiu, colgiu, derea, bulucesc, 
bulibășesc, căfănesc, mărtăcesc etc.). 

În fine s-au însemnat în index și cuvintele în care variază, de 
exemplu, o vocală, ca în plăpămele, plăpomele, plăpumele şi altele în 
cari se văd deosebite particularităţi fonetice. 

De asemenea sînt notate și cuvintele așa-zicînd orășenești, cari 
se găsesc întîmplător în popor, ca de pildă regal, precum și cele îm- 
prumutate tot din oraș, dar pe alocurea rău pronunțate, ca parfonat= 
parfumat, procest = proces, pecector = perceptor, paligorie = parigorie, 
antilerie = artilerie, mamemwvră = manevră, Cbisolom = Kiseleff etc. 

În afară de aceste particularităţi s-au pus în index și numele 
proprii — de persoane și de localităţi — întîlnire în textul diferitelor 
cîntece, ghicitori, descîntece etc., precum și adjectivele derivate de la 
nume proprii. 

În privinţa pronunțărei, s-a căutat a se păstra aceasta întocmai 
cum a fost auzita. S-a întrebuințat y pentru g provenit din x fiindcă 
acest semn ne dă pronunţarea mai exactă; de asemenea, e pentru un 
fel de b care nu admite ca e, cînd îl urmează, să fie pronunțat ie, fie 
i cît de scurt. Aşa, de exemplu, în strigătura următoare, culeasă din 
Şona, comitatul Tirnava-Mare, Transilvania, — avem pe acest % care 
are un sunet cu totul deosebit b, aproape alături de un cuvînt unde 
apare $ cel obicinuit : 


Lelea-naltă şi voinică, 
Doarme lîngă mămăligă. 
Mămăliga corcăie, 

Ea doarme de borcăie; 
Mămăliga xerbe-n oală, 
Ea doarme de se omoară! 


Aruncînd o privire asupra întregei colecţiuni, observăm un lucru 
de care s-a mai vorbit: ţiganii — aproape singuri păstrători actual- 


3 L. Şăineanu, Elementele turceşti în limba română, Bucureşti, 1885, 146 p. 
(N. ed.) 


42 


www.dacoromanica.ro 


mente ai poeziei poporane, — fac să dispară partea lirică a cîntecelor, 
Şi păstrează numai partea narativă, numai scheletul așa-zicînd al lu- 
crărei, plus vessificația, care în genere e foarte şchioapă. Adeseaori în 
unele părţi rima lasă loc asonanţei ori aliteraţiei. 

Rareori, și mai ales cînd un cîntec nu e cules de la ţigani, se în- 
tîlnesc versuri mai de seamă, cum sînt de pildă o parte din cele demne 
de observat mai ales pentru rima lor bogată, unde cei luaţi în armată 
se tînguiesc că îi duc de acasă: 


Să ne rupă pletele, 
Să ne plingă fetele. 
Fetele, 

Sărmanele ! 


Accentul secundar face aceste versuri și mai plăcute. 

Ca valoare literară, negreşit că ne interesează numai cîntecele 
bătrinești, doinele şi uneori şi strigăturile. Gbhicirorile şi descîntecele 
prezintă interes linguistic şi chiar istoric, ele păstrind, de multe ori, vreo 
formă veche, cristalizată, ori vreun nume propriu interesant. În plus, 
este evident că descîntecele sînt preţioase şi pentru credințele coprinse 
în ele. E interesant, de exemplu, a observa în descîntece, cam cîte nea- 
muri cunoaşte poporul, după enumerarea felurilor vreunei boale, cum 
se vede într-un descîntec de gălbenare, în care se vorbeşte de gălbe- 
nare turcească, grecească, nemțească, franţuzească, muscălească, româ- 
nească, țigănească, letinească. Tot dintr-o astfel de enumerare se poate 
vedea cam pînă la ce număr se ridică colorile distinse de popor. 

Mai avem de observat în privința unor cuvinte găsite în diferite 
părţi ale colecţiunei, că nu le-am însemnat sensul, avînd în vedere ur- 
mătoarele observaţii ale lui Sayce*: „Le langage, comme les roches est 
parsemé des débris fossilises des sociétés antérieures. Des mots qui éta- 
ient pleins de sens non développés peuvent avoir une signification nou- 
velle en conséquence des changements sociaux; un long usage et une 
longue habitude peuvent les avoir privés de leur, sens, si bien que la 
seule signification qu’ils possèdent est leur simple son ; on a pu encore 
oublier leur force originelle et ils peuvent ne survivre que comme des 
noms propres ou en rapport avec des cérémonies tombées en désuétude ; 
enfin, on peut les avoir confondus avec d'autres mots nieux connus, d’où 
sera résultée une confusion d'idées.“ 


* [A.-H. Sayca], Principes de Philologie comparée, tr. [aduits] en franç. [ais] 
[pour la première fois] par E.[rnest] Jovy, [professeur au Collège de Loudun, et précédés 
d'un avant propos par Michel Breal, Membre de PInstitut, Paris, Librairie Ch. Del- 
grave, 1884], p. 216—217. 


43 


www.dacoromanica.ro 


Filologul și istoricul vor mai găsi încă multe părți interesante în 
această culegere. Aşa în treacăt atragem atenţiunea asupra menţionării 
localităţii Ciobircie (evident Ciobirciu din Basarabia), și asupra cînte- 
cului intitulat Calofirescu. În primul caz zicîndu-se 


Cel voinic din Ciobircie 
Cu paloșul de mischie, 


pe lîngă importanța localităţii care ajunsese, după cum se vede, fai- 
moasă încît e pomenită şi în cîntece, vedem şi forma Ciobîrcie, care ne 
arată : sau că lăutarul nu-şi mai dă seama de însemnarea cuvîntului și 
socotindu-l un nume comun a zis „cel voinic din Ciobircie“, precum 
s-ar zice : „lupul din lupărie“, „omul din prăvălie“ etc. — sau că de la 
început s-a zis în felul acesta, socotindu-se, poate prin vreo etimologie 
poporană, că am avea a face cu un substantiv colectiv de felul lui „lu- 
părie, stufărie, ghețărie“, sau de felul lui „ciobănie“, și aceasta din 
cauza renumelui de care se bucura localitatea. Și e lămurit că forma 
aceasta nu se obișnuiește, căci niciodată nu se zice de pildă „omul din 
Alexandrie, din Vale-Largă, din Gură-Văii, din Prahova, din Herţă, 
din Sulină, din Brăilă, din Zimnice etc.“, ci „omul din Alexandria, 
Valea-Largă, Prahova etc.“. Tot astfel e cu toate numirile de localități 
cari par feminine, lucrul aproape invers decît la cele cu înfăţişare mas- 
culină. Aşa se zice: „lăcuitor din Buzău, din Rucăr, din Bucureşti, din 
Ploieşti, din Predeal etc.“, iar nu „lăcuitor din Buzăul, din Rucărul, 
din Bucureștii, din Ploieştii etc.“ ; însă „lăcuitor din Vălenii-de-Munte, 
din Dealul-Mare etc.“, nu „lăcuitor din Văleni-de-Munte, din Deal- 
Mare“, etc. Excepţiunea e aparentă în „lăcuitori din Turnu (articulat, 
în loc de Turnul), căci aci avem a face cu o prescurtare din compusele 
Turnu Severin, Turnu-Măgurele etc. care compuse văzurăm că în partea 
lor primă sînt totdeauna articulate. În ce priveşte pe „Tîrgovişte“, 
aceasta ar părea că face excepţie faţă de cele cu înfățișarea feminină, 
dar aci lucrul este explicabil prin faptul că numele acesta, care în sla- 
voneşte are însemnarea de tîrg „forum“, şi-a păstrat însemnarea etimo- 
logică mult timp, iar mai tîrziu graiul poporului nu i-a mai schimbat 
înfăţişarea, lăsînd a se zice „lăcuitor din Tîrgovişte“, cum se zicea la 
început, cînd lucrul însemna „lăcuitor din tîrg“, 

Se găsesc uneori, e adevărat, forme analoage cu „ciobîrcie“, ca de 
exemplu : 


Cine naiba-mi şopti mie 
Să mă duc la Lixăndrie, 
Să mă-nsor, să-mi iau sotie 


44 


www.dacoromanica.ro 


dar în cazul acesta avem de-a face tocmai cu fenomenul de care vor- 
birăm, anume închipuirea în mintea poporului că e vorba de ceva co- 
lectiv, — lucru foarte vag în mintea lui şi poate niciodată precizat. 

Dovadă că aici nu poate fi vorba de necesitatea de a avea rima 
căutată, este că mischie, cu care rimează ciobircie, nu e singura formă 
a acelui cuvînt, căci găsim mischiu la pp. 78, 173, 301, 313. 

Acest cuvînt ar fi mers perfect ca asonanţă lui Ciobirciu, pe cînd 
mischie ne întîmpină numai aci (p. 72), ceea ce arată în modul învederat 
că mischie e din cauza lui Ciobîrcie, iar nu cazul invers. 


Acesta este conținutul primului volum din Materialuri folcloristice, 
consacrat în întregime literaturei poporane în versuri. Cu mijloace mici 
şi puţine de care am dispus, cu toate dificultăţile de tot soiul ce întîm- 
pină o astfel de lucrare, grea mai cu seamă la începutul ei, cu toată 
lipsa de experiență a culegatorilor, — s-a putut strînge o recoltă destul 
de bogată într-un interval numai de 3 lun: % de vacanțe. Vor fi multe 
lipsuri în colecţia de faţă, se vor fi strecurat multe erori chiar, mult 
ar mai fi fost de făcut; dar îi dăm drumul publicităţei şi luminei cu 
speranţa că în viitor, pătrunşi de experienţa trecutului, vom face ceva 
mai bun şi mai complet. 

Destul că s-a pus începutul şi că materialele preţioase s-au adunat 
şi sînt garantate de pieire. Dar cîte încă nu mai rămîn de cules, cîte 
de publicat, mai înainte de ce viaţa de oraşe şi şcoala să nu le altereze, 
să nu le facă să dispară cu desăvîrşire ?! 

Să cugetăm numai la partea folclorelui care a fost cea mai puţin 
luată în seamă: la arta populară: ariile naţionale, desemnul şi orna- 
mentica caselor ţărăneşti, cusăturile, chiar cadrele şi icoanele desinate 
exclusiv pentru trebuința poporului. 

Dar capra, brezaia, țurca, acea materializare simbolică, artificială 
în forma unui idol cu capul său cu botul de capră, de urs, ba şi cu 
două capete unul peste atal, cîntecele şi glumele, cum şi multe alte 
obiceiuri bătrîne, cari se mai practică pe la țară ? 

Se impune de la sine formarea de albumuri în care să se reprezinte 
diferitele forme ale acestor reprezentațiuni, ca și diversele desemnuri și 
ornamentaţiuni de pe pereţii caselor, şi de pe cămăşile (altiţele) şi ves- 
mintele țăranilor, să se reproducă icoanele şi cadrele țărănești, cînd 
acestea nu sînt făcute în oraşe sau nu sînt importate etc. De asemenea, 
albumuri muzicale cari să cuprindă partiţiunea tuturor cîntecelor de 


| 4 Materialul n-a fost, totuşi, cules numai în cele trei luni. Vezi studiul nostru 
introductiv. (N. ed.) 


45 


www.dacoromanica.ro 


dor şi a jocurilor populare: şi aceasta cît mai iute, pînă ce să nu fie 
înlocuite de romanţele și valsurile pe cari lăutarii mai tineri încep a le 
răspîndi prin târguri şi prin sate. 

Volumul al doilea 35 al publicaţiunei, care apare odată cu cel de 
faţă, conţine materialuri folcloristice de la fraţii noștri aromâni. Volu- 
mul al III-lea 3%, care este în preparaţiune, va fi consacrat folclorelui 
în proză : basmelor și poveştilor, datinelor și credințelor poporului ro- 
mân din nordul Dunărei. 


Negreşit, culegerea materialelor noastre folcloristice se poate zice 
că este încă la început. Silinţele sînt în mare parte pierdute, căci ră- 
mîn izolate, în loc ca forţele să se întrunească și să lucreze laolaltă. 
Apoi culegătorii cei buni, cei cu o cunoștință fonetică perfectă şi cu 
ureche fina, sînt rari, şi se simte nevoie de oameni anume pregătiţi pen- 
tru asemenea lucrare. [i trebuie mai întîi să scrie ceea ce au să adune 
şi cum să adune; să aibă în vedere colecţiunile deja publicate, pentru 
a le completa, a le verifica şi îndrepta ; să meargă singuri din sat în 
sat, din colibă în colibă, ispitind copil, tînăr şi bătrîn, orbi şi cerșetori, 
babe meştere în doctorii, în fermece şi vrăjitorii, bocitoare etc., mai ales 
pe muncitorul cu ziua, pe cioban, pe vînător, pe luntraş, pe micul me- 
seriaș și pe micul plugar, identificîndu-se cu dînșii, trăind multă vreme 
între ei, luînd parte la bucuriile și întristările lor, la sărbători, colindări, 
nunți și înmormîntări ; să laude ce ei laudă și să găsească rău ce ei 
defaimă ; să nu lase pe cel ispitit, pînă nu a aflat totul de la dinsul; 
să nu părăsească un loc, pînă n-a sleit întreaga comoară acolo ascunsă ; 
să caute, pe cît e putință, a culege un cîntec sau o poveste de la mai 
multe persoane deodată, căci ceea ce unul nu ştie sau a uitat, poate să-și 
aducă aminte cellalt ; să observe a nu culege o producţie literară arti- 
ficială drept un cîntec poporan ; cîntecele de dor, de nuntă şi de joc să 
le culeagă mai ales de la flăcăi și fete, cele pentru mîngiierea copiilor, 
ca şi cele de jale, de la mame, de la doici și de la babe bătrîne; ghi- 
citori, Jocuri şi frînturi de limbă, de la băieţi și fete ; cîntecele bătri- 
neşti, poveşti, basme, cimilituri, de la bărbaţi şi femei mai în vîrstă, 
căutînd a se folosi de povestitorii cu renume și de toate împrejurările, 
spre a putea culege materiale cît mai bogate, mai autentice, mai ori- 
ginale. 

a 


35 Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, în Gr. G. Tocilescu, 
Materialuri folcloristice, vol. II, Bucureşti, 1900, 1072 p. (N. ed.) 
36 N-a mai apărut. (N. ed.) 


46 


www.dacoromanica.ro 


Materialele apoi astfel adunate, să fie scoase la lumină în mari 
<orpora întocmite în ordinea geografică şi cu tot aparatul de erudiție 
necesar, dînd texte ccordonate cu însemnarea variantelor interne şi ex- 
terne, şi cu adnotaţiuni din punctul de vedere etnografic, linguistic, is- 
toric, bibliografic etc. 

Aceste dezideria o dată exprimate, nu-mi rămîne acum, ca să în- 
chei precuvintarea, ce a devenit puţin cam lungă, decît să mulțumesc 
mai întîi d-lor Spiru Haret şi Take Ionescu, foştii miniştri ai Învăţă- 
mîntului Public, pentru sprijinul moral şi material ce au binevoit a da 
întru adunarea și publicarea materialurilor folcloristice din acest volum 
şi cele următoare ; de asemenea, tuturor autorităţilor şcolare, administra- 
tive şi ecleziastice cari au sprijinit pe membrii comisiunei folcioristice, 
cum nu mai puţin puţinilor, dar plini de merite învăţători, cari au răs- 
puns cu sîrguință și cu pricepere la chestionarul folcloristic ce li s-a 
fost trimes. 

O specială menţiune în fine merită d. Chr. N. Țapu, pentru zelul 
și aptitudinea desfăşurată în culegerea şi rîndurirea materialelor, 
d. N. I. Apostolescu pentru facerea indexurilor şi ajutorul ce, împreună 
cu d. M. Canianu, mi-au dat la această publicare. 


Mai ţin încă să declar, pentru cei obicinuiți a vedea în orice în- 
treprinderi foloase materiale, că însărcinarea dată de vrednicul ministru 
al Instrucţiunei Publice, d. Haret, am îndeplinit-o fără altă răsplată %, 
decît bucuria sufletească că am putut îndruma o operă, care, să spe- 
răm, va deveni din zi în zi mai bună și mai prețioasă pentru toţi aceia 
cari voiesc a soarbe din nesecatul şi pururea proaspăt și sănătos izvor 
al limbei şi literaturei poporului român. 

Pînă atunci acei ce iubesc din inimă neamul românesc, traiul, 
credinţele şi cîntecele lui, să-şi aducă aminte de călduroasa și entuziasta 
invocaţiune a nemuritorului poet polonez Adam Miczkiewicz, invoca- 
ţiune ce o dăm aci în limba minunată a neuitatului Al. Odobescu: 

„Cîntice poporane, voi, sicriu sînt al credinţei, ce legaţi timpurile 
cele vechi de cele nouă, în voi îşi depune o naţiune trofeele eroilor săi, 
speranța cugetărilor şi floarea simţirilor sale. Sicriu plin de sînţenie ! 
Pe tine nici te atinge, nici te sfăramă vreo lovire, precît poporul tău 
chiar nu te-a profanat. O, cîntic poporan! tu stai și păzeşti templul 
amintirilor naţionale ; tu ai aripi şi glas ca de arhangheli, adesea ai și 


37 Principalul colaborator al lui Gr. Tocilescu, Chr. N. Ţapu este de cu totul 
altă părere. Vezi scrisoarea sa către Artur Gorovei, reprodusă de noi integral în 
anexa acestui volum. (N. ed.) 


47 


www.dacoromanica.ro 


arme ca dînșii. Flacăra mistuiește lucrările pensulei, tilharii jăfuiesc co- 
morile, dar cînticul scapă în veci cu viaţă şi se strecoară printre oa- 
meni. Dacă sufletele înjosite nu ştiu să-l hrănească cu dor şi cu spe- 
ranţă, el fuge la munţi, se acaţă de ruine, şi de acolo spune din vre- 
mile trecute. Tot astfel și privighetoarea zboară afară dintr-o casă ce 
a ars şi se opreşte un minut pe învelitoare ; dar dacă şi învelitoarea se 
cufundă, atunci pasărea fuge în păduri și, din mijlocul ruinelor, din 
mijlocul mormintelor, ea cîntă călătorilor, cu glas răsunător, doina cea 
din jale !“ 38 


1 octombrie 1900 GR. G. TOCILESCU 


PE SO 


38 Citatul este reprodus din studiul lui Al. Odobescu, Cinticele poporane în 
raport cu ţara, istoria şi datinele românilor, "apărut întîi în Revista română pentru 
ştiinţe, litere şi arte, Bucureşti, aprilie 1861, vol, I, p. 27—60, Întrucât citatul nu 
este reprodus chiar în „limba minunată“ a lui Al. Odobescu, noi îl preluăm după 
Opere, II, ediţie critică publicată sub îngrijirea prof. univ. Al. Dima, text critic şi 
variante de Marta Anineanu, note de Virgil Cândea, București, Editura Academiei 
R, S. România, 1967, p. 6—7. (N. ed.) 


www.dacoromanica.ro 


CÎNTECE BĂTRÎNEŞTI 


www.dacoromanica.ro 


Şoimanu de soare 
E puternic mare, 
Umblă să se-nsoare ; 
Vremea i-a venit 
De căsătorit. 

Și el că mi-și umblă, 
Crez de nouă ani, 
Crez pe nouă cai. 
Patru a obosit, 
Cinci a ciumpăvit, 
Şi el n-a găsit 
Potrivnică-n lume, 
Să se potrivească, 
Să se nemerească, 
Papuc din picior, 
Inelu din deşt. 

Şi el s-a lăsat 

La nouă argele. 
Este-o argelușă, 
Argea de marmură, 
Cu ușa la vale, 

Cu ferestre-n soare, 
Cu suluri d-argint, 
Scripeţi de argint. 
Pinza-i de mătase, 
Lui soare cămașe. 


I 


Fantastice 


1 


51 


Soarele şi Luna 


Tese-nchindiseşte 
Ileana Zimziana, 
Doamna florilor 

Şi a garoafelor. 
‘Tese-nchindiseşte 

Și găităneşte. 

lacă că-mi venea 
Șoimanu de soare, 

Pe ea mi-o-ntreba : 
— Ileano Zimziano, 
Ia scoal”, te găteşte, 
Te-nsulemeneşte, 

Ca eu să te iau, 

Că vreme mi-a venit 
De căsătorit, 

— Ai, şoiman de soare, 
Mult drag frăţioare, 
Eşti puternic mare, 
Unde s-a văzut 

Și s-a pomenit 

Să ia sor’ pe frate 

Și frate pe sor’, 

Că e-n lume dor? 
De trei ori cuvînt zicea, 
El, frate, nu-nţelegea. 
Din gură-mi grăia : 


www.dacoromanica.ro 


— AI, şoiman de soare, 
Mult drag frăţioare, 
De eşti vrun viteaz, 
Tu mie să-mi faci 
D-o scară de fier, 
Cuie de oţel, 

Pin” la naltu cer, 

Pin” la maica Iova 

Și la moș Adam, 

Tu ca să-i întrebi, 
Tamje ca să spui, 

ȘI ţi-o arăta, 

Dacă s-o cădea, 

Și eu re-oi lua. 

Ea ce-i poruncea, 

Aia şi făcea : 

D-o scară de fier, 
Cuie de oţel, 

Pin la naltu cer, 
Acolo mergea, 

Tamja că spunea ; 
Moș Adam auzea, 
Barba-n gură-și lua 
Și-alt cuvînt nu zicea ; 
Cheile-n mînă lua 

Şi la rai cu ei mergea, 
Raiu îl descuia, 

În el că intra. 

Dar ei ce-mi vedea ? 
Făclioare-aprinse, 
Mesioare-ntinse, 
Păhărele pline ; 

În jur prejur de masă, 
Nişte pomişori 

Sînt verzi înfloriți ; 
Dar prin crîngurele, 
Nişte păsărele. 

Da' nu-s păsărele, 

Ci sînt copilaşi, 


52 


Mindri îngerași, 
Cîntă, fericește, 
Părinţii şi-odihneşte : 
— Ferice de noi, 
De părinții noştri, 
Cînd ei ne-au făcut, 
Bine ne-au grijit ; 
Dacă or muri 

Au cu ce trăi, 

Cu ce ne pomeni! 
Iară moş Adam 
Din rai că ieșea, 
La iad că mergea, 
Iadu descuia, 

Cu ochii că vedea: 
Făclioare stinse, 
Mesioare strînse, 
Păhărele seci 3 
împrejur de masă, 
Nişte pomişori, 

Nu sînt înfloriţi, 
Negri și pîrliți ; 
Iar prin crăngurele, 
Nişte păsărele ; 
Da’ nu-s păsărele, 
Ci sînt copilași, 
Sînt necreștinaţi. 
Cîntă,-mi ciripeşte, 
Părinţi pedepseşte : 
— Vai de noi, de noi, 
De părinții noștri, 
Cînd ei ne-au făcut 
Numai ne-a grijit, 
Dacă or muri 

N-au la ce veni; 
Dacă or trăi 

N-au cu ce trăi, 
Din iad că ieşea 
Şoimanu de soare, 


www.dacoromanica.ro 


Mult drag frăţioare, Mai rău se cernea. 


Moş Adam că-l întreba : De mînă-o lua, 

— Şoimane de soare, Pe pod că mergea ; 

Mult drag frăţioare, Lui de dragă ce-i erea 

Ce ţie că-ţi place: Înainte-i mi-o da, 

Raiul sau iadul ? El în urmă-i rămiînea. 

Șoimanu de soare, Ea se socotea : 

Mult drag frăţioare, — Decît soţie fratelui, 

Nimic nu zicea, Mai bine cina racului 

Căci şi el ştia Și potmolu peştelui. 

Că nu se cădea; — Ai şoiman de soare, 

Alt cuvînt că nu zicea, Unde s-a văzut 

Îndărăt el se-ntorcea Mireasa nainte, 

La soru-sa Ileana, Mirele pe urmă? 

Ileana Zîmziana, C-un cuvînt îl înșela, 

Pe ea mi-o-nşela Ea în urmă rămînea 

Ca să mi-o ia. Și în mare s-arunca ; 

Ileana Zîmziana, Dar ea nu se îneca, 

Doamna florilor Dumnezeu nu o răbda; 

Și-a garoafelor, Mreană pe ea mi-o făcea 

Ea, frate, cum auzea, Și pîn mare că-nota. 

Lui soare că-i răspundea : Șoimanu de soare, 

— Şoimane de soare, Mult drag frățioare, 

Mult drag frățioare, Îndărăt cînd se uita, 

Tu mie să-mi faci, El pe ea nu mi-o vedea; 

Dacă eşti viteaz, Iute la sat alerga, 

D-un pod peste mare, Năvoadele le-aducea 

Iute şi mai tare ; Şi-n mare că le băga, 

La capu de pod Pe ea, frate, mi-o prindea 

O dalbă mînastire, Și pe pod că mi-o scotea. 

Fie pomenire, Șoimanu de soare, 

Acolo să ne cunune, Mult drag frăţioare, 

Amîndoi de mînă. El, frate, n-o cunoştea. 

Ea ce poruncea, Năvoadele descurca, 

El, frate, facea, Ea pe pod că rămiînea. 

La argea venea. Dumnezeu aripi îi făcea 

Dar ea ce-mi făcea ? Și-n cer că zbura, 

Din argea ieșea, Din gură-mi grăia, 

Dar nu se gătea, Atunci el c-o cunoştea : 
53 


www.dacoromanica.ro 


— Ai, şoiman de soare, 


Mult drag frăţioare, 


Că noi ne-om întilni 


Cînd lumea o pieri, 
Tu la răsărit 
Și eu la apus, 


Foaie verde salbă moale, 


P-ăl buhaz de mare, 
Spre soare răsare, 
Pin ceale resmicele, 
Pîn ceale argele, 
Mi-este-o argeluţă, 
Mică de nimică, 

Cu uşi de sipică, 
Cu feresti de sticlă, 
Cu război de fier, 
Cu spate de oţel, 
Tese Iana-n el 
Piînză de mătase, 
Lui Soare cămașă ; 
Fir și ibrişim 

Lui Soare zăbun, 
Postav de cel bun. 
Iana că ţesea, 

Soare că umbla 

Tot ca să se-nsoare ; 


Umbla mîndrul soare, 


Să vezi, nouă ai, 
Tot pe nouă cai; 
Cinci a ciumpăvit, 
Patru i-a spetit, 

Și el n-a găsit 
Potrimnică-n lume, 
Samene cu el. 


2 


Soarele şi 


54 


Tu la apus 
Și eu la răsărit! 


Cules de Chr. N. Ţapu din gura 
lăutarului Gheorghe Ilie Stîngă 
din Alexandria. 


Luna 


La lana mergea, 
Aşte-zău că-i da, 
Iana-i mulțumea, 
Soare că-i striga : 

— Tese, Iano, ţese, 
Te cam chindiseşte 

Și te cam găteşte 

Să ne logodim, 

Că ne potrivim ; ; 

Că eu mi-am umblat 
Lumea-n lung şi-n lat, 
Să vezi, nouă ai, 

Tot pe nouă cai. 
Cinci i-am ciumpăvit, 
Patru i-am spetit, 

Şi eu n-am găsit 
Potrimnică-n lume, 
Samene cu tine. 

— Soare luminate, 
Trup făr' de păcate, 
Unde s-a văzut 

Şi s-a auzit 

Să ia sor’ pe frate, 
În lume n-aibă parte, 
Și frate pe sor’, 

În lume n-aibă dor! 
Alei, soare luminate, 
Trupşarel fàr’ de păcate, 


www.dacoromanica.ro 


Dacă eşti vrun viteaz 
Și nu ţi-e, zău, necaz, 
Să-mi faci scară de fier 
Cu tālpici de oţel, 
Pin’ la naltul cer, 

La bun Dumnezeu. 
Noi să ne-ntrebăm 

Și să ne-ndrumăm 

Și la Moş Crăciun, 
Că e mai bătrîn, 

Și la moș Adam. 
Pravila o citi, 

De s-o nemeri, 

Și de s-o cădea, 

Noi că ne-om lua. 
Soarele cum mi-auzea, 
Voia Ianii că-mplinea, 
Biciu că-l lua, 

O dată-mi plesnea, 
Scară că-mi făcea, 
Scară, vezi, de fier, 
Tălpici de oțel, 

Pin’ la naltu cer. 
Iana c-o vedea, 

De mînă-l lua, 

Pe scară-mi suia, 

La cer ajungea. 
Dumnezeu cum îi vedea, 
Spatele lor întorcea 

Și din ochi lacrămi vărsa. 
Iana atuncia striga : 
— Doamne milostive, 
Unde s-a văzut 

Şi s-a pomenit 

Să ia sor’ pe frate, 

Să facă păcate, 

În lume n-aibă parte, 
Și frate pe sor’, 
N-aibe-n lume dor?! 
Dumnezeu zicea : 

— Iano, 


55 


Sîmziano, 

"'Nainte plecaţi, 

Acolo să daţi 

De Moşu Crăciun, 

Că e mai bătrîn, 

Ştie de demult, 

Unde s-a văzut 

Şi s-a pomenit. 

De mînă-l lua, 
*Nainte mergea. 

Moş Crăciun, cum îi vedea, 
Spatele lor întorcea, 

Şi din ochi lacrămi vărsa. 
La el cînd ajungea, 
Iana că-i striga : 

— A bre, Moş Crăciun, 
Că- eşti mai bătrîn, 
Unde s-a văzut 

Și s-a pomenit 

Să ia sor’ pe frate, 

Să facă păcate, 

În lume n-aibă parte ?! 
Moş Crăciun că le grăia : 
— Iano, 

Sîmziano, 

*Nainte plecaţi, 

Pe drum întrebaţi 

De moșul Adam, 

Că e mai bătrîn, 

Ştie de demult, 

Și la el că sînt 

Cheile raiului 

Și ale iadului. 

Pe el înainte-l da. 
Acolo, frate, ajungea, 
Adam mi-i vedea, 

De mînă-i lua 

Şi-n iad că-i băga. 

În iad ei ce vedea? 
Nişte pomi pîrliţi, 
Şi-n cei pomi pîrliți 


www.dacoromanica.ro 


Nişte păsărele 
Stau la cuiburele ; 
Unde-mi ciripesc, 
Parcă te jelesc : 

— Vai de noi, de noi, 
De părinţii noştri, 
N-au la ce muri, 
N-au la ce trăi, 
Cînd ei or muri 
N-au unde veni ! 
Soarele-ntreba 

Şi se minuna. 
Adam tălmăcea : 
— Copiii a murit 
Toţi negrijiți 

Şi nespovediţi, 
Asta o să-mi fie! 
Soarele ce-mi făcea ? 
El nu se pocăia, 
Tot zicea s-o ia, 
El, pe soru-sa. 
Adam ce făcea ? 
Înainte-i ducea. 

Şi ce mai vedea? 
Nişte mese strînse, 
Și făclii tot stinse, 
Şi pahare seci, 

Şi oamenii negri. 
Moş Adam zicea : 
— Soare luminate, 
Trup far’ de păcate, 
Pomană-ai făcut 
Și rău ţi-a părut. 
Înainte-i ducea, 
Dar ce mai vedea? 
O văcuţă slabă, 
Uscată şi slabă, 
Păştea livezi verzi 
Şi bea ape reci, 

Și cădea de slabă. 


Soare că-ntreba, 


56 


Adam răspundea : 
— Soare luminate, 
Trup făr' de păcate, 
O vacă ai avut 

Şi o-ai dăruit 

Şi rău ţi-a părut. 
Din iad îi scotea 
Şi-n rai că-i băga: 
Da-n rai ce vedea ? 
Nişte pomi înfloriți, 
Şi-n cei pomi înfloriți 
Nişte păsărele 
Îngînă-n versurele. 
Din gură-mi striga : 
— Ferice de noi, 
De părinţii noştri, 
Au la ce trăi, 

Au la ce muri! 

Ei, cînd or muri, 
Au unde veni. 
Soare că-ntreba, 
Adam răspundea : 
— Soare luminate, 
Trup făr' de păcate, 
Copiii a murit 
Grijiţi, spovediţi 

Şi toți prohodiţi. 
Dar soare ce făcea ? 
Frate, nu se pocăia, 
Tot zicea să ia 

El pe soru-sa. 
Adam ce făcea? 
Din rai că-i scotea, 
Drumu că le da, 
P-un pod că mergea. 
Iana tot striga : 

— Soare luminate, 
Trup făr' de păcate, 
Unde s-a văzut 

Şi s-a pomenit, 
Mireasa-nainte, 


www.dacoromanica.ro 


Mirele pe urmă ? Frate soare, mîndre soare, 


Soarele auzea, Cînd tu oi fi la rasarit, 
Înainte-i mergea. Eu să fiu înspre apus; 

Iana ce-mi făcea ? Cînd oi fi la răsărit, 

În urmă rămînea Tu să fii înspre sfinţit; 

Şi-n gîrlă sărea, Noi cînd ne-om întîlni, 

Da’ şi se-neca, Atunci ne-om pupa 

Soarele după ea. Şi ne-om săruta ! 

Dumnezeu îi vedea, 

Pe ei nu-i răbda, Cules de Chr. N. Țapu din gura 


lăutarului Gheorghe Ilie Stingă 


Pe ei că-i făcea din Alexandria. 


Doi luceferei, A A se vedea G. Dem. Teodo- 
De te uiţi la ei. rescu legenda Soarele și luna, 
Dar Iana ce-mi făcea ? p. 410 sq şi colecția de poezii 


Ea-n sus că zbura, pop. a lui V. Alecsandri, p. 27 sq. 
Idem varianta modificată din col. 
Pe soare blestema : d-lui Miron Pompiliu, Ion Bra- 
— Dar-ar Dumnezeu, frate soare, du și soru-sa, p. 32—43. 


3 
Cîntecul lui Corbea 


Azi e joi de dimineaţă, De coaje curat, 
Ștefan-vodă s-a sculat, De crăci dărîmat, 
Faţă albă ş-a spălat, De virf aplecat, 
Pe ochii negri s-a spălat, În el Corbea mi-a-mpuiat. 
Chică neagră-a pieptănat, În luna lui Undrea, 
La icoane s-a-nchinat, Cînd îi iarna grea, 
Multă oaste a adunat Corbul că oua, 
Și în vînătoare a plecat, Corb, pasere neagră, 
Pe cîmpu la Calafat, Lighioană-ntreagă. 
După paseri gălbioare, În luna lui Cărindar 
Că sînt bune la mîncare. Şi a lui Făurar, 
Păsărele n-a vînat, Cînd sînt geruri tari 
El ocheanu că şi-a luat Și nopţile mari, 
Şi pe cîmp că s-a uitat, El că mi-ş clocea, 
D-un ciungar nalt c-a ocheat. Puii că-i scotea. 
Ciungar nalt, Martie venea, 
Nalt şi minunat, Pui dolofănea, 

57 


www.dacoromanica.ro 


Zac ca vai de ei! 
Corbea că-mi pleca 

Pe munţi 

Cărunţi ; 

Soarele-mi pripește, 
Piatra se-ncălzeşte, 

Fraga că-nfloreşte. 
Corbea c-o păzea 

Pînă să cocea, 

Și el că mi-o lua 

Și la pui venea ; 

Vîntu mi-abătea 

Despre Calafat, 

Cîinele spurcat. 

Tare adia, 

Ciungar jos că-mi da, 
Cuibu că-l surpa. 

Corbea cînd venea, 

El se supăra 

Şi el că pleca, 

Mai sus se sălta. 
Corbea-mi cloncăneşte, 
Ziduri se clătește ; 
Corbea-mi cloncănea, 
Ziduri se surpa, 

Pagubă făcea. 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 
Ștefan-vodă cel mai mare, 
Care era domn în ţară, 
Multă oaste aduna; 

Așa el că poruncea 

Ca pe Corbea să-l împuște. 
Ei cu armele trăgea, 

Pe Corbea nu-l nemerea. 
Dară Corbea ce-mi făcea ? 
Mai la vale se muta, 

La late 

Corlate, 

Unde murii-și bate, 

La colț de cetate. 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 


58 


El de gînduri că se lua 

Și trei fete mi-ș' avea, 
Trei fete de măritat, 
Citetrele sint de dat. 

Aşa Corbea s-a gîndit: 
Să se lase de domnie, 
S-apuce în haiducie, 

N-o fi nemerită bine? 
Ştefan-vodă c-auzea, 

Din vreme se pregătea 

Şi mozică că chema, 
Ficiori de domni-nvita 

Şi la dînsu că-i poftea. 
Ficiori de domni că venea, 
Pe canapele şedea. 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
Fetele că le-mbrăca, 
Toate la un port era, 
Mere de aur le da 

Şi el că le-nvăţa: 

— Care vouă vi s-o părea, 
Merişoare le veţi da; 

În cine veţi nemeri 

Cu ăla vă v-oi logodi. 
Iaca două nemerea, 

A mai mică rămînea, 
Frumoasă masă-ntindea. 
Dar la masă ce-mi mînca ? 
Numai peşte și postrungă 
Şi d-a dulce caracudă. 
Bea boierii, veselea 

Şi de Corbea sfătuia. 
Dară Corbea ce-mi făcea? 
Că el la tîrg că mergea, 
Ca boier se-nchipuia 

Și-ş lua haine-n porunceală, 
Scris-a luna 

Cu lumina 

Şi soarele cu căldura ; 
Și-ntre doi umerei 

Scris-a doi luceferei, 


www.dacoromanica.ro 


De mor fetele de ei; 
Fete mari se-mbolnăvesc, 
Nevestele se stirpesc. 
Corhea, dacă se-mbrăca, 
La Ștefan-vodă mergea 
Și la uşă mi-asculta, 
Cind boierii sfătuia, 
Numai de el câ vorbea. 
Mina pe clanţă punea ; 
Cînd în casă se ivea, 

În casă se lumina. 
Boierii dacă vedea, 

De la masă se scula, 

La Corbea se ploconea 
Și la masă ăi poftea, 


Și Corþea, măre, nu vrea. 


Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
Din palat se ridica 

Şi pe Corbea-l așeza. 
A mai mică fetişoară, 
Care-n urmă rămţnea, 
Ea la Corbea se ducea, 
De gitu-i se agăța 

Și pe genunchi-j şedea, 
Măr de aur că-l scotea 
Şi-n pozinar îl băga. 
Ștefan-vodă aşa vedea, 
Pe Corbea mi-l logodea 
Și pe fie-sa că i-o da. 
De zestre ce-j dăruia? 
Tot cirezj de boj 

Şi turme de oi, 

Și care de bani, 

Și-un car de duşmani. 
Corbea ce făcea ? 

Nu se mulțumea. 

E| ce mi-ş grăia? 

— Ţaică, tăiculițal meu, 
În zadar muai logodir! 
Mie ce mi-ai dăruit 


39 


Mie că nu mi-a plăcut; 
Eu nu eram de însurat! 
Dar la ce m-am bucurat? 
Cind odată te-am ocheat, 
Pe la noi pîn Calafat, 
Tot pe Roşu-ncălecat 
Și cu norii-amestecat, 
Acilea m-am bucurat, 
Dar nu eram de-nsurat. 
Ştefan-vodă c-auzea, 
Foarte rău se supăra 
Și el aci ce grăia? 
— Că dacă eu că ştiam, 
Fata n-o mai măritam, 
Nici pe Roşu nu-l mai dam. 
Dar fata dacă-auzea 
Foarte rău că se-ntrista 

i lacrămile ţi curgea. 
Dar boierii ce zicea? 
— Ah, doamne, măriaata, 
Decţt fata-mbolnăveşte, 
Dă-i pe Roşusal dăruieşte ; 
Şi de nu ţi-o fi cu voia 
Doar din gură dăruieşte, 
Pînă fataaţi logodește, 
El din gurg-mi dăruia, 
De la jnimă nu vrea, 

Dar el, măre, ce făcea ? 
El pe fje-sa că i-o da. 

În carţtă şi-o punea 
Şi-acasă mj-o trimetea. 
Unde casele ce-i da 
El acolo se ducea, 

Cu nevasta că-mi şedea, 
Punea masa şi mînca 
Şi d-o slugă trimetea 
Ca pe Roşu să i-l dea. 
Ștefan-vodă că nu va. 
Uite Corþea ce făcea ? 
Adăsta pină-nsera, 


www.dacoromanica.ro 


Frumoasă masă punea, 
Cu vin dulce se cinstea ; 
Nevasta şi-o adormea, 
Paloş din cui și-l lua, 
La socru-său se ducea. 
Porţi încuiete găsea, 
Lacăte cu mîna lua, 
D-azvîrlita că le da, 
Corbea-n curte că untra, 
Nimenea că nu-l simţea. 
Corbea la grajd că trăgea, 
Mina pe Roșu punea 

Şi pe Roşu-ncăleca, 

Cu norii s-amesteca 

Și acasă mi-ş' venea, 

În dosu grajdului trăgea. 
Dar în dosu grajdului, 
În malu bălegarului, 
Mică taimiță făcea 

Şi pe Roşu-l îngropa. 

El în casă că untra, 
Nevasta şi-o săruta 

Și din somn mi-o deștepta 
Şi cheiţele că-i da. 

La pimniţă-o trimetea 

Şi vin dulce că-i scotea, 
Bea Corbea, se ospăta, 
Pînă soare răsărea. 
Ştefan-vodă se scula 

Şi la slugi că poruncea, 
Cheiţele că le da, 

La pimniţă descuia, 

Vin roșu că strecura 

Și orz verde vîntura, 
Care la Roșu să-l dea ; 
Iar pe Roşu nu-l găsea, 
Lui Ştefan-vodă-i spunea. 
Ștefan-vodă ce făcea ? 
Multă oştire chema, 
Căutare că făcea 


Și de Roşu nu mai da. 
Dacă vedea și vedea, 
Doi gealapi la drum scotea ; 
Cine pe drum că trecea, 
Mi-i bătea, mi-i chinuia 
Și de Roșu nu mai da. 
Cînd era soare-n chindie, 
Punea oameni la fringhie ; 
Răsări şi sfînta lună, 
Sosi d-o babă bătriînă 
Cu brîu de lînă, 

De păr de cămilă. 
Gealapii o văzură, 

De mînă mi-o luară, 

La domnu o duseră. 

A babă bătrină 

Cu cărţile da, 

P-anume-l spunea. 
Adăsta pînă-nsera, 

Doi gealapi că trimetea 
Şi pe Corbea-l aducea, 
În casă că-l închidea. 
L-întreba, mi-l ispitea, 
Mi-l bătea, mi-l chinuia, 
Pînă soare răsărea, 

Și Corbea tot nu se da. 
Dacă vedea şi vedea, 
Ştefan-vodă ce făcea ? 
La gealapi că poruncea 
Și pe Corbea mi-l lua, 
La temniţă mi-l ducea, 
Sus pe apa Nistrului, 

La cea temniţă pîrlită, 
De nouă ani e părăsită. 
Și-acolo că-l închidea, 
Nouă ani mi-l rînduia 
Şi fie-si că nu-i spunea. 
Dar nevasta Corbii 

Ea că-l căuta, 

Lumea ispitea 


www.dacoromanica.ro 


Și de el nu da. 

Ea dacă vedea, 
Pomană-i făcea 

Și mic sărindar 

Şi cruce la drumuri mari. 
Puțin timp îmi trecea 

Și ea că-mi auzea, 

La tat-său mergea 

Şi ea se ruga, 

Cu lacrămi plîngea : 

— Taică, tăicuţa-al meu, 
De nouă ani și jumătate, 


De cînd nu l-am văzut, frate! 


Ce rău mare ţi-a stricat 
De-n temniţă l-ai băgat? 
Ştefan-vodă asculta 

Și milă i se făcea 

Și pe ea mi-o trimetea : 
— Tu, tată, să mi te duci 
Sus pe apa Nistrului, 

La cea temniţă pirlită, 
De nouă ani e părăsită, 
Şi la fereastră să-l strigi. 
D-o fi mort 

Să şi-l porţi, 

Cu lacrămi să ţi-l jeleşti, 
D-ale morţii să-i găteşti ; 
D-o fi viu, ca să ţi-l scop 
Şi-acasă să ţi-l trimeț. 
Tu acasă să te duci, 

Ouă roşii să roşeşti, 
Premenele să găteşti, 

Că pe Corbea să ţi-l scop 
Şi-acasă să ţi-l trimeţ;, 
Ea aşa că-mi auzea, 

La Corbea că se ducea : 
— Corbeo, soţioara mea, 
De eşti mort 

Ca să te port, 

De eşti viu 


6l 


Ca să te ştiu 

Și de taica să mă rog 
Ca pe tine să te scoţ! 
Dar Corbea, măre, auzea 
Şi el că mi-i răspundea: 
— Alei, tu, șoţia mea, 
Nu-s mort, nici nu-s viu, 
Numai sufleţelu-mi ţiu ! 
Zac în apă 

Pînă-n talpă, 

Şi-n nămol 

Pînă-n potmol ! 

Brîu la vale-a putrezit, 
Brîu la vale-a mucezit; 
Barba-mi bat genunchile 
Și chica călciile ; 
Mustăţile, 

Braţele, 

De nouă ani și jumătate, 
De cînd zac în gros pe spate! 
Pe mine cînd m-a băgat, 
Broaştile erau ca si 
Năpiîrcile ca fusile ; 

Dar acuş de nouă ani, 
Broaştile 

Ca ploştile, 

Năpircile 

Cît grinzile ! 

Dar o hoaţă de năpircă, 
Cred în barbă mi-a-mpuiat. 
Cînd se-nţinde 

Mă cuprinde, 

Se zgirceşte, 

Mă topește, 

Solzii pe ea că trosneşte, 
Inimioara mi-o sfîrşeşte ! 
Dragă soţioara mea, 
Altcumva că n-ai putea. 
Tu acasă să te duci, 

În dosu grajdului să mergi, 


www.dacoromanica.ro 


În malu bălegarului, 

În bătaia soarelui, 

Să sapi, mîndruţă, desară, 
Să-mi dai pe Roşu afară, 
Că e-nşelat şi-nfrînat, 
De la taică-tău furat, 
Cum e bun de-ncălecat, 
Pentru Roşu m-a băgat 
Dară marţi de dimineaţ 
Se face d-un tirguleţ, 
Tu la tîrg cu el să mergi 

Şi să mi-l tragi de căpici, 

În gura mare să strigi : 

— Ai la Roşu de vînzare, 
Să-mi daţi galbeni şi parale ! 
Dar tu, măre, să le spui: 

— Nu mi-e Roșu de vînzare, 
Să-mi dați galbeni și parale ; 
Mi-e Roşu de dăruială 

Ca să scoţ pe Corbea-afară. 
Că mi-e Corbea la-nchisoare 
De nouă ani și jumătate, 


! 
v 
a 


De cînd nu l-am văzut, frate! 


Nimenea că nu s-afla. 
Ştefan-vodă c-auzea, 

El ca şoimu că venea, 
Mina pe Roşu punea 
Şi pe fie-sa o trimetea, 
Acasă mi-o trimetea, 
Cu guriţa mi-o-nvăţa : 
— Alei, tu, ficuţa tatii, 
Tu acasă să te duci, 
Premenele să găteşti, 
Ouă roşii să roșeşti, 

Ca pe Corbea să ţi-l scop 
Și-acasă să şi-l trimeț. 
Ea aşa că-mi auzea, 
Tare fuga că mi-ş da, 
Ouă roșii că roşea 

Şi premenele gătea. 


62 


Adăsta cît adăsta, 

Și Corbea nu mai venea. 
Dacă vedea și vedea, 
Drumu-ndărăt că-şi lua, 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
Doi gealapi că trimetea 

Şi pe Corbea l-aducea, 

În raza soarelui îl punea, 
La bărbier trimetea, 
S-apuca de mi-l rădea, 
Păru cu totu se lua. 
Ştefan-vodă aşa vedea, 

La gealapi că poruncea, 
Frumos capul să i-l ia. 
Dar Corbea dacă-auzea, 
Ca mai tare se ruga: 

— Taică, tăiculiţă- al meu, 
Nu mă tăia pe pămînt, 
Că nu-s ficior de mojic, 
Ci mă taie pe covor, 
C-am fost ficioraș de domn ! 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
La gealapi că poruncea, 
Frumos capul că i-l lua. 
Nevasta Corbii venea, 
Mina-n sînge că băga, 
Capu lu Corbea că-l lua, 
Crez în braţe mi-l strîngea 
Şi p-obraz îl săruta. 
Ştefan-vodă ce zicea, 

Dacă el aşa vedea? 

— Alei, tu, ficuţa tatii, 
Deacă ţi-a fost drag așa, 
Să dea unul Dumnezeu 

Să facă d-un tirguleţ 

Și-n căruță să te pui, 

Pin tîrg taica să te plimbe. 
Care boier ţi-o plăcea, 

Ala taica să ţi-l dea. 

Dar ea, măre, ce zicea? 


www.dacoromanica.ro 


— Taică, tăiculiță-al meu, 
Nu-mi trebuie nimenea, 
Numai soţioara mea, 
Dacă este vorba așa ! 
Să dea unul Dumnezeu 
Şi toate zilele mari 

Sa te-nsori de nouă ori, 
Să faci nouă feciori 

Și pe urmă-o cuconiţă, 
Să te-adăpe la temniţă! 
Mă plătii cu cîntecu 
Ca lupu cu urletu, 


4 


Cînd potera-l gonește 
Dă pielea și se plătește. 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
Ion Stan Băluică, Minăstireni- 
Vilcea. 


A se confrunta cu cîntecul Corbea 
din colecția d-lui G. Dem. Teo- 
dorescu, p. 517 sqq. În cîntecul 
de față se vorbeşte de metamor- 
fozarea paserei Corbea în haidu- 
cul Corbea, şi este unicul cîntec, 
poate, unde se vorbeşte de această 
metamorfozare. 


Marco pașa şi Crivăjul 


Pă seninul cerului, 

Cam la poarta raiului, 

La puţul Crivăţului, 

Nemerit-a, popăsit-a 

Vezi, Marcoș, pașă bătrîn, 

Cu bărbuţa pin’ la brâu, 

Cu oştire cîtă frunză, cîtă iarbă, 
La Crivăţ ca să se bată. 

Şi la puț dacă-ajungea, 

În visduri că îmi bătea 

Şi din gură că-i zicea : 

— Bre Crivăţe, dumneata, 

leşi afară a ne bătea ! 

Iar Crivăţ în fîntînă el cum sta 
Cu picioarele în apă, 

Pe un scăunel de gheaţă, 
Mustăţi şi sprinceni de brumă 

Și cu barba tot de chidă, 

El din gură că grăia: 

— Bre Marcoşe, dumneata, 
Ce-ai venit la mine 

Cu oştire, cîtă frunză, cîtă iarbă, 


63 


Pe mine ca să mă baţi? 

Că nimic nu ţi-am stricat! 
Dar Marco tot nu- -] lăsa 

Şi din gură îi zicea: 

— leşi afară a ne bătea! 

Crivăţ atunci se ruga, 

Trei zile răgaz că-i da, 

La Dumnezeu că zbura, 

De departe-ngenunchia, 

De aproape că cuvînta : 

— Să vezi, Doamne, și s-asculți ! 
Că la mine nemerit-a, poposit-a 
Tot Marcoș, paşa bătrin, 

Cu bărbuţa pîn’ la brîu, 


"Cu oştire cîtă frunză, cîtă iarbă, 


Cu mine ca să se bată! 

Și mă rog, Doamne, de tine, 
Ca să nu te-nduri de mine 
Şi-mi dă trei zile din Undrea, 
Trei din Caălindar 

Și cu trei din Făurar, 


www.dacoromanica.ro 


C-astea-mi poartă vremuri tari! 
Dumnezeu rugăciunea i-asculta 
Și cîte trei zile că-i da. 
Crivăţ îndărăt că se-ntorcea 
Și în puț iar că intra; 
Apoi la bătaie s-apuca, 
Trei zile ploaie caldă că le da, 
Burfele că le uda, 
Cite nouă că avea, 
Pe toate le lepăda! 
Apoi trei zile ger uscat 
iarăşi le da, 
Burfele că le-ngheţa. 
Oștirea se speria, 
La Marcoș că se ducea 
Și din gură că-i zicea : 
— Bre Marcoş, pașă bătrin, 
Cu bărbuţa pîn’ la brâu, 
Ce sîntem noi vinovaţi 
De ne ţii nebăuți şi nemîncaţi, 
Și prin geruri degeraţi ? 
Iar Marcoş că le grăia: 
— Stași, băieţi, nu vă grăbiţi 
Și vă-ntoarceţi înapoi, 
Și tăiați voi şălile, 
Șălile, sulițele, 
Grămădiţi focurile, 
Vă uscați voi burfele 
Și vă-ncălziţi miinele, 
Miinele, picioarele ! 
Ei înapoi se-ntorcea, 
Şăle, sulițe tăia, 
Focurile grămădea ! 
Dar Crivăţ ce mi-şi făcea ? 
O furtună el sufla, 
Focurile mătura, 
În slavă le ridica 
Și în mare le-arunca ! 


& 


Oştirea se-nspäimînta, 

La Marcoş iar se ducea 

Şi din gură că-i grăia: 

— Bre Marcoș, pașă bătrin, 

Cu bărbuţa pîn’ la briîu, 

Ce sîntem noi vinovaţi 

De ne ţii nebăuţi şi nemîncaţi 

Şi prin geruri degeraţi ? 

Iar Marcoșş că le zice: 

— Staţi, băieţi, nu vă speriați 

Și caii voi vi-i tăiaţi, 

Maţele le lăpădaţi, 

În cosciuguri că intraţi, 

Acolo crez că scăpaţi ! 

Ei îndărăt se-ntorcea 

Și caii că îşi tăia, 

Maţele le arunca, 

În cosciuguri că intra, 

Și mai rău că îngheţa! 

Oştirea să-nspăimînta 

Şi la Marcoş iar mergea 

Şi din gură îi zicea : 

— Bre Marcoş, paşă bătrîn, 

Cu bărbuţa pîn” la brîu, 

Ce sîntem noi vinovaţi 

De ne ţii nebăuţi şi nemîncaţi, 

Ca niște cîini leșinaţi 

Şi prin geruri degeraţi ? 

Ce te potriveşti puterii lui 
Dumnezeu ? 

Marcoş atunci se scula, 

După dinsul îi chema 

Şi la Crivăţ se ducea ! 

De departe-ngenunchia, 

De aproape că se ruga 

Să-i ierte lui greșala ! 

Crivăţ atunci îi ierta, 

Un soare cald că le da, 


www.dacoromanica.ro 


Pe toţi că mi-i deşgheţa, 
Burfele că le usca! 

Ei înapoi se-ntorcea, 

Și rămas-a povestea, 


5 


De s-a dus şi pomila 
v . 
Pînă-n ziua de-acuma ! 


Auzită de înv. I. Florescu de la 
Florea Drăgan, muncitor din com. 
Bragadiru, jud. Teleorman. 


Cele trei surori la flori 


Joi în sărbători, 
Plecat-au din zori, 
Plecat-au la flori 
Trei fete surori, 
Flori ca să culeagă, 
Cununi să-mpletească, 
Să se logodească. 
Dumnezeu nu vrea, 
D-o ceaţă că da, 
Ceaţă negureaţă, 
Peste lumea toată, 
Şi ele rătăcea, 

Sora cea mai mare 
Apuca la vale 

Și işa la ţară. 

Iar cea mijlocie 
Apuca pîn vie 

Și işa la lume. 

Sora cea mai mică 
Șt mai frumușică 

Ea că-mi apuca 

Pä sub pomi mărunți 
Și prin văi adînci, 
Și prin munți cărunți, 
Şi ea că-mi umbla 
Trei zile dă vară, 
Ziua pînă-n seară, 
Fără ca s-auză 


65 


Ori văcar strigînd, 

Viuili mînînd, 

Ori vacă zbierînd, 
Viţeluş chemînd, 

Ori cioban cîntînd, 

Din caval sunînd, 

Oili păscînd ; 

Ori oaie zbierînd, 
Meluşel chemînd. 

Tocma a patra zi, 

Iată c-auzi 

Un cuc p-o crăculiță, 
Cîntînd din guriţă. 

Fata că-i zicea : 

— Cuce, cuce, frăţioare, 
Scoate-mă tu tot la țară, 
Să-ţi fiu eu d-o verișoară. 
Cucu însă-i răspundea : 
— Cite sînt în lume pere, 
Atita am şi eu vere! 
Fata iar că îi zicea : 

— Cuce, cuce, frăţioare, 
Scoate-mă tu tot la ţară, 
Să-ţi fiu eu d-o sirioară ! 
Cucu iar îi răspundea : 
— Cite sînt în lume flori, 
Atât am şt eu surori! 
Fata iar că îi zicea : 


www.dacoromanica.ro 


— Cuce, cuce, frăţioare, 
Scoate-mă tu tot la ţară, 
Să-ţi fiu eu d-o soțioară! 
Atunci cucu d-auzea, 
Din cracă-n cracă zbura 
Și cîntînd fata chema. 
Fata după el mergea, 

La o poiană ajungea, 
Cucu jos că să lăsa, 

De trei ori piste cap să da, 
Și-un voinic că să făcea, 
Pă fată o săruta. 

Apoi piste cap el iar să da 
Și iar cuc că se făcea. 
Din cracă-n cracă zbura, 
Din guriţă că cînta, 

Fata după el chema, 
Păn” la lume o scotea, 
Iar piste cap el să da, 
D-un voinic că să făcea. 
Acasă cu ea să ducea, 
Dă soţie o lua, 

Frumoasă nuntă făcea, 
Trei zile cu dînsa sta. 
La trei zile ce făcea? 

El la masă cu ea sta 

Și din gură îi zicea : 

— Eu în călătorie plec, 
Tu, soţie, să m-aştepţi, 
Nouă ani şi jumătate ; 
Dacă-o povirni pă zece, 


Floare ismă creaţă, 
Joi de dimineaţă, 
Pe roua, pe ceaţă, 


Tu să nu mai tragi nădejde. 
Și piste cap el să da 

Și d-un cuc că se făcea. 

Apoi sălta şi zbura, 

Nevăzut că se făcea. 

Iar fata ce mi-și făcea? 
Însărcinată rămînea, 

Un băiat ea că năştea, 

Apoi copilul lua, 

La mînăstire să ducea; 
Acolo ea că trăia 

Nouă ani şi jumătate. 

Cînd să povîrnească pă zece, 
Ea dă dimineaţă vede: 

Unde un cuc din zbor să lasă, 
Pä straşina casii s-aşeză 

Și începe ca să cînte: 

Cucu, cucu, cucu ! 

Ea dacă îl auzea, 

Din gură aşa zicea : 

— Ce-mi cînți, cuce, a mînie, 
Oriunde n-am eu soție ? 
Cucu atunci jos să lăsa, 

Peste cap el că să da, 

D-un voinic că să făcea, 

Pă ea şi copilu-i săruta. 
Dumnezeu nu mi-i răbda, 
Trei luceferi mi-i făcea 

Și pă cer îi așeza. 


Auzit de înv. I. Florescu de la 
Florea Drăgan, muncitor din com. 


Bragadiru, jud. Teleorman. 


Cuculeţul 


Cu roua în picere, 
Cu ceaţa-n sprincene, 
Trei fete surori 


www.dacoromanica.ro 


Mi-au plecat la flori. 
Cerul s-a-nnorat, 
Dumnezeu mi-a dat 
D-o ploaie şi-un vînt, 
Ceaţă pe pămînt. 
Ele-a rătăcit 

Și n-a auzit 

Nici cîine lătrînd, 
Nici cocoș cîntînd, 
Nici popă tocînd, 
Nici cioban hăind, 
Oile pornind, 

Doar cucul cîntînd. 
Fata cea mai mare 
Mi-apucă la vale, 
Pin sloiuri de munte, 
Pîn tufe mărunte. 
Din gură striga, 

Pe cucu chema : 

— Cuculeţule, 
Mititelule, 

Eşti mic la făcut, 
Mare la cuvînt, 
Limba roșioară, 
Ia-mă-n haripioare, 
Scoate-mă la ţară. 
Cucul mi-auzea, 

Mai sus se sălta, 
Mai frumos cînta, 
Din gură-i grăia : 

— Ba, suroro, ba! 
Cît sînt vara flori, 
Toate-mi sînt surori ! 
Fata mijlocie 
Mi-apucă la vie, 

Tot să nu mai vie. 
Din gură-mi striga, 
Pe cucu chema : 

— Cuculeţule, 


67 


Mititelule, 
Gingășelule, 

Limbă roşioară, 
Ia-mă-n haripioare, 
Scoate-mă la ţară 
Să-ţi fiu verișoară. 
Cucul mi-auzea, 
Mai sus se sălta, 
Mai frumos cînta, 
Din gură-i grăia : 
— Ba, văruică, ba! 
Cit sînt vara pere, 
Toate-mi sînt vere ! 
Fata cea mai mică 
Mi-apucă la luncă, 
Tot ca o haiducă, 
Unde cucu cîntă. 
Din gură-mi striga, 
Pe cucu chema : 
— Cuculeşule, 
Mititelule, 
Frumuşelule, 
Gingăşelule, 

Limbă roșioară, 
Ia-mă-n haripioare, 
Scoate-mă la ţară, 
Să-ţi fiu soţioară. 
Cucul mi-auzea, 
Mai jos se lăsa, 
Mai frumos cînta 
Şi-n hăripi mi-o lua, 
La ţară-o scotea, 
La mă-sa o ducea. 
Mă-sa mi-l vedea 
Și mi-l ușuia 

Și-l zburăturea. 
Fata că-i striga : 


www.dacoromanica.ro 


— Mamă, mama mea, 
Nu mi-l uşui, 

Nu mi-l zburături, 

Și mi-l bagă-n casă 
Și-l pune la masă 

Și dă-i să mănînce 

Și dă-i miez de nucă, 
Să nu se mai ducă, 


Floare usturoi, 
Să şază la noi! 


Cules din gura lăutarului Stancu 
Ion din Cucuieţi (Teleorman) de 


Chr. Tapu. 


Această baladă se aseamănă în- 
trucîtva cu balada Cucul şi tur- 


turica din colecția 
sandri, p. 7 sq. 


Cîntecul lui Iorgu Iorgovan 


Sus pe Cerna-n sus, 
Mulţi voinici s-a dus 
Și mulți s-a răpus; 
Numai c-a rămas 
Iorgu Iorgovan, 
Fecior de mocan, 
Călare p-un cal 

Ca un duciupal. 

El că mi-a plecat, 
Sus pe Cerna-n sus, 
Și el că mi-și cată 
Fată sărbatică, 
Mare năprasnică, 
Cu vidra nainte, 
Tot luînd aminte, 
Cu şoimii pe mînă, 
Cu ogari 

Provari. 

El că mi-ajungea, 
De Cerna că-mi da, 
Din gură-mi striga : 
— Cerneleo, Cerneleo, 
Moaie-ţi talazu, 
Ceartă-ţi urletu, 
Arată-mi vadu, 


Să trec cu murgu; 
Că eu că-mi cat 
O fată sărbatică, 
Mare năprasnică. 
Cerna l-auzea, 
Talazu muia, 
Urletu-nceta, 

Vad că-i arăta, 
Dincolo trecea, 
Cu vidra nainte, 
Tot luînd aminte. 
Într-o stîncă da, 
Calu că-mi sărea, 
Vidra nainte-mi da, 
Fata mi-o ochea, 
La ea se repezea, 
Ţiţa i-o-mbuca. 
Iar ogari 

Provari 

De vînă-o apuca, 


a pi a 
Șoimi de miini o ţinea, 


Pînă fata-mi striga : 
—  Iorgule Iorgovan, 
Fecior de mocan, 
Călare p-un cal, 


www.dacoromanica.ro 


lui V. Alec- 


Ca un duciupal, 
Ceartă-ţi pe Vişa, 
Mi-a-mbucat ţița, 
Îmi seacă inima ! 
Ceartă-ţi ogarii, 
Ogarii, 

Provarii, 

Mi-a smuls cosicioare, 
Mi-a rupt vinişoare ! 
Iorgu că-mi striga : 
— Ba, fetică, ba, 
Eu nu cert pe Vișa, 
Că ţi-a-mbucat ţiţa ! 
Lîngă ea se da, 
Frumos mi-o lega, 
Pe cal c-o punea, 
Acas' că-mi pleca, 
De Cerna că-mi da. 
Iorgu că-mi striga : 
— Cerneleo, Cerneleo, 
Moaie-ţi talazu, 
Ceartă-ţi urletu, 
Arată-mi vadu, 

Să trec cu murgu, 
Că eu ce-am cătat 
Eu mi-am cîştigat ! 


Pe seară, pe seară, 
Pe lună, pe lună, 
El că mi-a plecat, 
Ivan Iorgovan, 
Fecior de mocan 
Și de mocăncuţă, 
Toţi lume drăguță! 
El ca să-mi vineze 


Cernelea auzea, 
Talaz nu muia, 

Vad nu-i arăta. 
Iorgu ce-mi făcea ? 
În Cerna-mi sărea, 
Cu murgu nota, 

Pîn’ la mal că-mi da, 
Pe fară-o lega, 

Pe mal mi-o azvirlea. 
Ea-n stîncă intra, 

El afar’ ieşea, 

El n-o mai vedea. 
Drumu vidrii-i da, 
Vidra o căuta, 

În stîncă intra, 

N-o putea scotea. 

Cu murgu-mi sărea, 
Cu buzdugan da, 

În cap mi-o lovea! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
Dumitru Văleanu, lăutar din Ro- 
şiorii-[ de- Vede] — Teleorman. 
Acest cîntec este o varinntă 
prescurtată a  cîntecului Lovan 
Iorgovan din colecția d-lui 
G. Dem. Teodorescu, p. 415 sqq ; 
vezi şi Erculean, p. 14, 15 din 
colecția lui V. Alecsandri. 


8 
Ivan Iorgovan 


Fară sălbatică, 
Mare năprasnică. 
El că mi-a plecat 
Sus pe Cerna-n sus, 
Călare pe cal, 

Cu Vijla nainte, 
Tot luînd aminte. 
La Cerna-ajungea, 


69 


www.dacoromanica.ro 


La Cerna striga : 

— Cerneleo, Cerneleo ! 
Moaie-ţi talazu, 
Ceartă-ţi urletu, 

Să trec cu murgu, 
Că eu că mă duc 
Sus pe Cerna-n sus! 
Cerna mi-auzea, 
Urletu certa, 

Vadu i-arăta, 

Cu murgu trecea. 
Supt stană de piatră 
Fuse acioată. 

Vijla laba c-o punea, 
Piatra o ridica, 
Peste-a fată da, 
“Țiţa-i îmbuca. 

Fata că zicea : 


9 


— Ivane, Ivane, 
Ceartă-ți pe Vijla, 
Că mi-a-mbucat ţiţa ! 
Că aici d-oi sta, 

De te-oi blestema 

Şi te-oi ajungea, 

În mijlocul apei, 
Te-oi, face d-o piatră ! 
Ea că-l blestema, 

În mijloc de apă 
Mi-l făcu d-o piatră, 
Piatră nestemată. 

Ea că răminea 

Şi-mi pribegea 

Prin toată lumea ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Marin I. Baban, com. 
Piatra— Teleorman. 


Cintecul şearpelui 


Ţipă-mi, vere, ţipă- mi, dragă, 
Țipă inima de-mi seacă, 
“Țipă fiu din maica lui, 

Și mă-sa că-i dăruia 

Și averi şi moşii, 

Îi dăruia şi hoţii. 

Mă-sa din gură-i striga, 
Cu cuvîntu-l blestema : 

— Culcă-mi-te, lulă-mi-te, 
Pui de șearpe sugă-mi-te 
De subt talpa casii noastre. 
Atunci copilul năștea ; 
Cînd copilul că năştea, 

Și şearpele că năştea ; 

Se făcea copil d-un an, 


70 


Se făcea şi şearpe d-un an; 
Creştea copilu de trei ani, 
Se făcea și şearpe de trei ani; 
Cînd împovîrnea pe zece, 
Șearpele de subt cas-ișea ; 
Cimpului se delungea, 

La cîmp, vere, la cimpie, 
Unde fir de iarbă nu e, 
Numai dalbă colilie 
Coaptă-ntre sîntă Mărie. 
Șearpele pe copil l-aștepta, 
Dar băiatu ce-mi făcea ? 
La maică-sa se ducea 

Şi din gură că-i grăia: 

— Maică, măiculiţa mea, 


www.dacoromanica.ro 


D-ai cal bun de călărie, 

Sa mă duc în călătorie, 
Să-mi dai sabia și pușca 

Și buzduganu de la taica, 
Că eu o să mă duc 

Unde tu m-ai rînduit. 

Iar maică-sa auzea, 

Neam că lui nu-i spunea, 
Pînă el se năcăjea 

Și din gură că-i zicea : 

— Maică, măiculiţa mea, 
Eu aseară mi-am visat 

Ca să-ţi sug ţiţica ta, 
C-atuncia n-oi mai pleca, 
Pe supt talpa casii s-o sug, 
C-atunci, mamă, nu mă mai duc. 
Mamă-sa cînd auzea, 

La talpa casii mergea. 

Dar voinicu ce-mi făcea ? 
El talpa mi-o ridica, 

Cu mîna talpa ţinea, 

Țiţa supt talpă-o băga, 
Talpa pe ţiță-o lăsa. 
Mă-sa începea d-a răcnea 
Și din gură-i cuvînta : 

— Eu, maică, cînd te-am făcut 
Averi mari ţi-am dăruit. 
Trei zile tu că mi-ai plins, 
Tu din gură n-ai tăcut. 
Maică, eu te-am blestemat 
De şearpe să fii mîncat: 
— Culcă-mi-te, lulă-mi-te, 
Pui de şearpe sugă-mi-te, 
De supt talpa casii noastre. 
Cind tu, maică, ai tăcut 
Atunci eu te-am şi născut. 
Dară mă-sa ce-mi făcea ? 
Tiya de supt talpă-o scotea 
Şi-n pod, măre, se urca, 


71 


Armele lui tată-său lua 

Și lui că i le dăruia. 
Pușca şi sabia 

La briu le încrucea 

Și pe cal încăleca, 
Drumului se delungea, 

În mijlocul cîmpului ieşea, 
Şearpele că-l aştepta. 
Cind el ochii-şi arunca, 
Vedea ochii şearpelui, 
Ştii ca para focului, 

Din gură văpăi lăsînd 

Și din coadă tot plesnind. 
Voinicelul că-l vedea, 
Bătea calul şi silea, 
Șearpele că-l ajungea. 
Ochii-ndărăt şi-arunca, 
Vedea capul şearpelui 

La chisiţa calului. 

Voinicu dacă vedea, 
Calul în loc că-şi oprea 
Şi şearpelui că grăia : 

— Măi proclete dumneata, 
Ce m-alergi în fuga mare, 
Nu-mi dai drumu la cărare? 
— Măi voinice, voinicel, 
Tu ești rîinduit al meu 
De cînd ereai mititel ; 
Maică-ta te-a blestemat, 
De cînd ereai nefătat. 
Descruceşte-ţi armele, 
Să-ţi îmbuc ciotoanele. 
Armele nu descrucişa, 
Procletu că-l îmbuca, 
Pim la brîu că-l înghițea, 
De la brîu nu mai putea. 
Sta armele-ncrucișate 

Şi la şale şi la spate. 
Voinicelul se văita, 


www.dacoromanica.ro 


Calul lui că rincheza, 

Din picioare tropăia, 
Nimenia nu-l auzea. 

Cînd ochii că-şi arunca, 
Tare venea și sosea 

Cel voinic din Ciobircie 
Cu paloşiu de mischie, 
P-un cal galben conteşat, 
Coama-i bate genunchile 
Iar coada călctiele, 

Și mai trage-un pojar verde, 
De vezi, urma i se pierde. 
Cînd în dreptu lor venea 
Pe băiat că mi-l lua 

Şi la mă-sa că-l ducea. 
Procletu aşa-mi striga : 

— Cel viteaz din Ciobircie, 
Cu paloşu de mischie, 

Ia armele l-acest voinicel, 
Ca să-l înghiţ frumușel, 

Şi ţi-oi fi vrun norocel, 
Că e rînduitul meu 

De cînd era mititel. 
Maică-sa l-a blestemat 

De cînd era nefătat. 
Voinicul din Ciobircie, 

Cu paloşu de mischie, 

Sta în loc şi se gîndea, 

Ce noroc lui o să-i dea? 
Că dacă armele i le-o lua, 
L-o înghiți şi pe el tot aşa. 
Voinicu din şearpe striga : 
— Măi voinic din Ciobircie, 
Cu paloșu de mischie, 
Omoară tu pe ăsta, 
Delungeşte-mi viaţa, 


Că şi-oi fi frate pîn' la moarte, 


De tine nu m-oi desparte, 


Unde voinicu auzea, 

Sta în loc, se mai gîndea : 
— Cată, f...i mumă-sa, 
Asta o să fie aşa. 
Procletu cînd auzea, 

Aşa din gură striga : 

— Măi voinic din Ciobircie, 
Cu paloşu de mischie, 
Bate-ţi murgu, 

Ţine-ţi drumu, 

Că p-acesta l-oi lăsa, 
După tine m-oi lua, 
Geaba de viaţa ta. 

Al voinicel se gîndea 

Și din gură că zicea: 

— Măi proclete, dumneata, 
Ia cască-ți tu guriţa, 

Ca să tai eu a curea, 

Să nu-ţi stric vreo măsea. 
Cînd procletu gura căsca, 
Paloşu că-l așeza, 

Pînă-n coadă-l sfişia. 

Pe voinicel că-l lua, 

La tîrla lui că-l ducea, 
Lapte dulce că mulgea, 
Pe voinic că-l îmbăia, 
Fraţi de cruce se prindea, 
De proclet că mi-l scăpa. 
Äl voinic din Ciobircie 
Cu paloşu de mischie, 

El mă-si că mi-i zicea: 
— Aba maică, maica mea, 
Pe mine m-ai dăruit 

La procletu veninat, 

Ăst voinicel m-a scăpat. 
De tine este păcat 

Ca să te mai las în plac, 
Tu eşti maică tinerea 


www.dacoromanica.ro 


Şi alt copil mi-oi făcea *, 
Tot aşa l-oi rînduia, 

De-o pâţi mai greu, nu aşa. 
Dar mai bine, maică-mea, 
Să-ţi scurtez eu viaţa ! 
Paloşu frati-său lua 

Şi unde o dată că mi-și da, 


În doua că mi-o făcea, 
Cu frate-său că pleca. 


Cules de Chr. Țapu din gura 
Văutarului Dumitru Văleanu din 
Roşiorii-de-Vede. A se vedea va- 
rianta modificată din colecția lui 
G. Dem. Teodorescu. 


Voinicu şi şarpili 


Dăparte, vere, dăparte, 

Nu prea mi-e, vere, dăparte, 
Pă cel cîmp, pă cea cîmpie 
Unde fir de iarbă nu e, 
Numai sadea colilie, 

Cam dă lăturea drumului, 
Lucoşte-mi foaia crinului ; 
Nu e foaia crinului, 

Şi e solzul șarpelui, 

Şi-mi ţipă, se vaită, 

Că mi-a-nghiţit d-un voinicel, 
Mi l-a-nghiţit jumătate, 
Jumătate nu mi-şi poate, 


Dă coadili armelor, 
Plăselili iatanilor. 

Şt şarpile ce făcea ? 
El dîn gură că striga: 
— Alergaţi voi, fraţilor, 
Fraţilor, părinţilor, 

Pă urmă, neamurilor, 
Dă-i luaţi voi armili, 
Armili, iatanili, 

Să-i răpui eu zilili. 
Fraţii lui că n-auzea, 
Iar voinicu ce făcea ? 
Cînd din inimă răcnea 
Şt din gură că zicea: 


* În original, începînd cu rîndul 185, rîndurile au fost amestecate, — pro- 
babil în timpul imprimării tipografice, — astfel că textul nu mai este inteligibil. 
Am reordonat rîndurile amintite după logica riîndurilor respective din varianta ce 
urmează, Cintecul șerpoaicei. Pentru confruntare, dăm aici versurile în ordinea în 


care apar în ediția de bază. 


Şi alt copil mi-oi făcea, 
Tot așa l-oi rinduia, 

El mă-si că mi-i zicea: 

— Aba, maică, maica mea, 
Pe mine m-ai dăruit 

La procletu veninat, 

Asta voinic m-a scăpat, 
Ca să te mai las în plac, 


Tu eşti maică tinerea, 

De-o păți mai greu, nu aşa, 
Dar mai bine, maică-mea, 
Să-ţi scurtez eu viața! 

Paloşu frati-său lua, 

Şi unde odată că mi-şi da, 

În două că mi-o făcea, 

Cu frate-său că pleca. (n. ed.) 


www.dacoromanica.ro 


— Alergaţi voi, fraţilor, 
Fraţilor, părinţilor, 

Pă urmă, neamurilor, 
Dă spintecaţi şarpili, 
Că-mi răpune zilili ; 
Fraţii lui că auzea, 

Ca zmeii să repezea 

Şt la șarpe năvălea, 

Cu iatane-l spinteca, 

Cu viaţă mi-l scăpa, 


11 


Focu mare grămădea, 
Pă şarpe că mi-l ardea, 
Cenuşă că mi-l făcea, 
La lopată o lua 

Șt în vînt o vîntura, 
Să să ducă pomila. 


Auziră de învățătorul I. Florescu 
de la Florea Drăgan, com. Bra- 
gadiru, jud. Teleorman. 


Cîntecul şerpoaicei 


Foaie verde a macului, 

La inima cîmpului, 

La vîntra pămîntului, 

Nu ştiu raza soarelui, 

Ori e ochiu șarpelui, 
Şarpelui păgînului, 

Mai mare procletului ? 
Foaie verde siminic, 

Că mi-a-nghiţit d-un voinic, 
De trei zile l-a-nghiţit, 
Trupşoru i-a putrezit, 
Sufletu nu i-a ieşit, 

Şi murgu-i stă priponit, 

Şi pămîntu l-a pîrlit. 
Săracu bietu voinic, 

Nu mai poate-acum nimic ! 
El bine se răsucea 

Și peste cîmp se uita 

Şi-un voinic că mi-și vedea, 
Tot călare că-mi venea, 

Un voinic ortomănos 

C-un cojoc mare lăţos, 

Cu cizme de capră stearpă 
De şeapte ani nefătată. 


74 


Dar el, măre, că-mi venea 
Și nimic nu mi-și vedea, 
Murgul i se speria 

Cu cît în cap că nu-l da. 
Dar voinicu ce zicea ? 

El calului că-i vorbea : 

— O, dalei murguţu meu, 
Ce mi-eşti dat de Dumnezeu, 
Eu pe tin' de cînd te-am luat 
Aşa nu te-ai speriat. 

Dar murgu atunci-i vorbea 
Şi din gură că-i grăia: 

—— Stăpîne, stăpîne-al meu, 
Cum să nu mă sperii eu? 
Uită-te-n naintea ta 

La inima cîmpului, 

La vîntra pămîntului, 

Vezi că-i raza soarelui, 

Ori e ochiu şarpelui, 
Șarpelui 

Procletului ? 

Foaie verde siminic, 

Şi mi-a-nghiţit d-un voinic, 
Nu mai poate acum nimic, 


www.dacoromanica.ro 


Și murgu-i stă priponit. 
Jumătate l-a-nghiţit, 

Dar jumătate nu-l poate 

De curele-ncrucișate, 

De cuțite simcelate, 

De un mănunchi de săbioare, 
La stînga la supţioară. 

Dar voinicu se uita 

Și-ntr-un adevăr vedea, 

Jos după murgu se da 

Şi bine-n chingă-l strîngea 

Și din gură-l întreba : 

— Poţi tu, murgule, să ţii 
Zi de vară 

Pină-n seară, 

Cu vorba să te mîngii, 
Nebăut și nemîncat, 

Numa pe cîmp alergat? 

— Nu e voia murgului, 

Ci voia stăpînului. 
Strînge-mă-n chingă mai bine 
Şi-aruncă-te tu pe mine. 

El pe murgu-ncăleca, 

Tărcol cîmpului că-i da, 

Pînă murgu-nfierbînta. 

El d-a dreptu că mergea 

Și la şarpe năvălea. 

Săbioara mi-o trăgea 

Și pe şarpe că-l lovea, 

De două deşte- l crunta. 
Şarpele se necăjea 

Și din gură-atunci grăia : 
— O, dalei tînăr e lele, 
Scurtate-s zilele tele ! 
Bate-ţi murgu, 

Ţine-ţi drumu, 

C-ăst voinic mi-e rînduit 
De cînd era copil mic. 
Eu puişor mic eram, 
Supt talpa casei şedeam. 
El la ţîța mă-si erea 


d 


Și de ţiță c-o muşca 

Și maică-sa-l blestema : : 
— Suge-ţi, maică, țiţele, 
Sugă-și șerpii sîngele. 
Maică-sa l-a rînduit 

Și el singur a venit; 
Lasă-mă ca să-l mănînc, 
Că de-oi sta 

M-oi mînia, 

P-ăl din gură-oi strănuta 
Și după tine m-oi lua, 
Nici în pămînt n-ai scăpa, 
Pin’ te-oi trece Dunărea ! 
Dar voinicu ce-mi făcea? 
Vorba-n seamă n-o băga, 
Murgu bine-nfierbînta 

Şi iar la șarpe mergea 

Și cu sabia-l lovea 

Şi d-o şchioapă mi-l crunta. 
Șarpele se necăjea,_ 

P-ăl din gură-l strănuta, 
Pe poiană-l lepăda, 
După-ăl călare se lua. 

Şi mi-l gonea ce-l gonea, 
Pînă murgu-i ostenea. 
Dară murgu ce-mi făcea ? 
Dacă vedea şi vedea 

Că el, frate, ostenea, 

Lui stăpînă-său grăia : 

— O, dalei stăpîne-al meu, 
Ce mi-eşti dat de Dumnezeu, 
Bagă mîna-n pozînar, 
Scoate iască şi amînar, 

Și ai să dăm foc cimplui 
La vîntra pămîntului, 

De trei părți 

Cu rame verzi, 

De o parte 

Cu uscate, 

Ca să-i sară ochii-ndată ; 
Ne prinde bălăoana 


www.dacoromanica.ro 


Şi ne scurtează viaţa. 
Mina-n pozînar băga, 
Iască și amiînar scotea 
Și foc cîmpului că-i da, 
De trei părţi 

Cu lemne verzi 

Și d-o parte 

Cu uscate, 


Şi-aci-i sărea ochii-ndată. 


Și de șarpe că-mi scăpa, 
Pe cîmp înapoi o lua 
Şi la voinicu-mi mergea, 
Pe cîmp trîntit îl găsea, 
Jos după murgu se da 
Şi pe braţe că-l lua 

Şi la o baltă-l ducea, 
Bine de bale-l spăla, 

Și lîngă el jos şedea 
Pînă se dezmeticea. 
Fraţi de cruce se făcea 
Și pe cai încăleca 

Și către casă pleca, 

Şi mergea la el acasă 


Şi-mi striga frumos la poartă : 


— Maică, măiculiţă, 


La inima cîmpului, 

La vîntra pămîntului, 
Unde fir de iarbă nu e, 
Numai dalbă colilie, 
Nu ştiu ochii şearpelui, 
Ori e raza soarelui ? 
Nu e raza soarelui, 

Ci sînt ochii şearpelui, 


12 


Ia ieși pînă afară, 

C-am venit eu iară, 

C-am plecat singur d-aici 
Şi acum venim doi voinici. 
Maică-sa afară ieşea 

Şi poarta le-o descuia ; 
Nici bună ziua nu-i da 
Pînă cînd o judeca: 

— Maică, măiculița mea, 
Te văd că eşti tinerea, 

Şi mi-e c-ai păcătui 

Și mai faci unul ca mine 
Şi-o petrece ca și mine, 
Și-atunci, maică, nu e bine, 
Că pe min’ m-ai orîndit 
De cînd am fost copil mic; 
Cum, maică, m-ai orîndit, 
Așa, maică,-am petrecut ! 
Mă plătii cu cântecu 

Ca lupu cu treapătu, 
Vînătoru l-întilnește, 

Dă pielea şi să plăteşte. 


Cules din gura lăutarului Anghel 
Cambrea din Săcelu — Gorj de 
Chr. Țapu. 


Cîntecul şearpelui 


76 


Frunzuliţă siminic, 

Că mi-a înghiţit d-un voinic, 
Jumătate l-a înghiţit, 
Jumătate nu mi-l poate, 

Tot de arme ferecate, 

De cuțite ascuţite, 

De pistoale ghintuite. 

De trei zile l-a înghiţit, 


www.dacoromanica.ro 


Trupul nu i-a putrezit. 

Äl din gura şearpelui 
Puţintel că se-ntorcea, 

Ochii la vale arunca, 

D-un voinicel că vedea. 

El din gură că-mi zicea : 

— D-un voinicel ortoman, 
P-ăl cal bun și dobrogean, 
Cu cizme de capră stearpă 
De șapte ani nefătată. 

Cel din gura șearpelui zicea : 
— Măi voinice ortoman, 
P-ăl cal bun și dobrogean, 
Învăluie mîna-n basma, 
Bagă mîna sub manta 

Și ia săbioara mea 

Şi-mi taie balaoana, 

De-mi mai lungeşte viața. 
"Deamnă tu pe murgul tău, 
*Deamnă-l, *'deamnă-l, nu te teme, 
Că m- -a-nghiţit ea pe mine, 
Nu te mănîncă ea pe tine ; 
Să-mi fii frate pîn’ la moarte. 
Da ăl voinicel ortoman 

Din gurița lui zicea : 

— Sabioară ca a ta 

Parcă e mai bună a mea. 
Dar ăl voinicel ortoman, 
P-ăl cal bun şi dobrogean, 
Murgului că mi-i zicea, 
Balaoana că o ochea, 

Odată se poticnea, 

Cu cît în cap că nu-l da. 
Dar ăl voinicel ortoman, 
P-ăl cal bun şi dobrogean, 
Cu murgul lui că vorbea: 
— D-aolelei, murguț al meu, 
Frunzuliță de spanac, 

Pe tine cînd te-am luat 

Asta nu mi s-a-ntimplat. 


77 


Că, cînd eu că te-am cumpărat, 
Ce-a cerut pe tine-am dat. 
Dar ăl voinicel ortoman 
Cu murgul lui că vorbea: 
— D-aoleo, murguţ al meu, 
Putea-vei tu ca să fugi 

Trei zile şi trei nopţi, 
Numai pe cîmp, alergat, 
Nebăut şi nemîncat ? 

Dară murgu aşa-mi zicea : 
— Nu e voia murgului, 

Ci voia stăpînului ; 

Ia strînge-mă în trei chingi bine 
Și tu încalecă pe mine 

Și tu să te ţii mai bine, 

Să nu rămii fără de tine. 
Dară murgu c- -alerga 

IS trej zile Şi trei nopți, 
Şi la şearpe că-mi venea, 
Puţintel că mi-l tăia, 
Numai d-o palmă-l tăia. 
Dar șearpele aşa-mi zicea : 
— Măi voinice dumneata, 
Bate-ţi murgu, ţine-ți drumu, 
Că de-oi sta 

M-oi minia, 

P-ăşta l-oi strănuta 

Cit dă voinic cu stînga, 

Și după tine m-oi lua, 

Nici în pămînt n-oi scăpa, 
Pînă-oi trece Dunărea ! 
C-ăsta mi-a fost rînduit 

De cînd a fost copil mic; 
Mumă-sa l-a blestemat, 

Din picior l-a legănat, 

Din gură l-a blestemat : 
„Suge-ţi, maică, ţițele, 
Sugă-ţi şerpii sîngele“. 

Dar ăl voinic ortoman, 


Măre, şi de-al doilea 


www.dacoromanica.ro 


Cu murgu lui că-m: vorbea: 
— Putea-vei tu ca să-mi fugi 
Trei zile şi trei nopţi, 
Numai pe cîmp alergat, 
Nebăut și nemîncat? 

Dară murgu aşa-mi zicea : 
— Nu e voia murgului, 

Ci voia stăpînului ; 

Ia stringe-mă-n trei chingi bine 
Și tu încalecă pe mine 

Și tu să te ţii mai bine, 

Să nu rămii fără tine. 

El, măre, că-ncăleca 

Şi pe cîmp că-mi alerga 
Nebăut și nemîncat, 

Numai pe cîmp alergat. 
Măre, şi de-al doilea 

Voinic la şearpe mergea, 
Odată murgu repezea, 

Mina la spate punea, 
Frumos paloș că scotea, 

Pă mischiu că mi-l trăgea, 
Frumos ca laptele-l făcea, 
Capul șearpelui că-l lua. 
Dar ăl voinic ortoman, 

P-ăl cal bun și ortoman, 
Îndărăt că se-ntorcea 

Şi la fugă că mi-o lua, 

Cu murgul lui că-mi vorbea, 
Îndărăt cînd se uita. 

— La chișița murgului 

Este capul șarpelui. 

Dar vonicul așa-mi zicea : 
— Dalelei, murguţul meu, 
Oi mai fi ştiind tu ceva; 
Mi-a sosit balaona 

Și mi-a scurtat și viaţa. 
Dară murgu ce-mi zicea : 
— Măi voinice dumneata, 
Bagă mîna-n pozînar, 


78 


Scoate iască și amînar 

Și dă foc cimpului, 

Pă trei părți 

Cu lemne verzi, 

P-altă parte 

Cu uscate, 

Ca să-i sară ochii-ndată. 
Dar voinicel îmi zicea : 

— Hei murgule, 
Îndeamnă la pas 

La trestia uscată, 

Unde m-ai scăpat odată. 
Îndărăt cînd se uita, 

Foc cîmpului că da, 

Și ochii îndată că-i sărea. 
Dar ăl voinic ce-mi făcea ? 
Îndărăt că se-ntorcea 
Şi-acolo că mi-și mergea 
La äl din gura şearpelui. 
El frumos că mi-l lua, 

La o fîntînă-mi mergea 

Și de bale că-l spăla; 
Săbiile le punea, 

Chip de cruce le făcea. 
Frați de cruce se prindea, 
Și pe cal încăleca, 
Drumul la maică-sa-l lua, 
La maică-sa că-mi mergea, 
El din gură n-o trezea : 
— Frunzuliță siminic, 
Avut-ai d-un copil mic? 
—Am avut și l-am pierdut 
De cînd era copil mic. 
Dar voinicul ce-mi zicea ? 
— Maică, măiculița mea, 
Eu te văd cam tinerea, 
Maică, ai mai păcătui 
Şi-oi mai face unu ca mine, 
De o pătimi tot ca mine. 


www.dacoromanica.ro 


Voinicelul ce-mi făcea ? Şi capul bolborosind, 
Mina la spate punea, Nu ştiu ce dracu zicînd! 


Paloşul că mi-l scotea, Awi d Ga e Ai lui 

sv o S . uzit de Chr. Țapu din gura lui 
Capul maică-si că 1 lua ? Gheorghe Porumbescu din comuna 
Mergea trupul şovăind Novaci (Gorj). 


13 


Cîntecul şearpelui 


La mijlocul cîmpului, Pe ăsta l- -oi străfiga, 
La vîntra pămîntului, După tin’ că m-oi lua, 
Nu ştiu ochii şarpelui, Zi de vară 
Sau e mura cîmpului? Pină-n seară, 
’I un şarpe mare înflorit, Nebăut și nemîncat. 
Ce un voinic a înghiţit; Că ăsta l-a dăniit 
Jumătate l-a înghiţit, De cînd a fost copil mic, 
Jumătate nu-l mai poate, C-un picior l-a legănat, 
Că-i de arme ferecate. Cu gura l-a biestemat : 
Sufletul nu i-a ieşit — Suge, maică, ţiţele, 
Şi trupul i-a putrezit, Sugă-ţi şerpii sîngele. 
El pe cîmp că se uita, Voinic nu s- -astimpăra, 
Un voinic că mi-şi vedea, Cu sabia în şarpe da, 
Şi din gură aşa-i zicea : Şarpele să-nfuria, 
— Măi voinice dumneata, P-ăl din gură străfiga, 
Bagă mîna sub manta Care slobod, cum era, 
Şi scoate sabia mea După voinic că se lua, 
Şi taie balaoana Care murgului zicea : 
Şi-mi mai lungeşte viaţa. — Murgule, de cînd te-am luat, 
Cel voinic îi răspundea : De cal bun şi lăudat, 
— Că sabie ca a ta Ce-a cerut pe tine-am dat, 
Poate este şi a mea, La fugă nu te-am cercat. 
Poate mai bună ceva. — Strînge-mă în chinga bine 
Dar șearpele ce-mi zicea : Şi-ncalecă tu pe mine, 
— Măi voinice iortomane, Să te port puţin şi bine. 
Bate murgu, El pe cal încăleca 
Ţine drumu, Și pe cîmp că se chitea, 
Că de oi sta, m-oi mînia, Şi-ndărăt că se uita, 

79 


www.dacoromanica.ro 


Și din gură-așa zicea : 

— Mai ştii, murgule, ceva, 
Ne-ajunge balaoana. 

Iară murgu răspundea : 

— Bagă mîna-n pozînar, 
Scoate iască şi amnar 

Şi dă foc cîmpului, 

De trei părți cu lemne verzi 
Şi de-o parte cu uscate, 


14 


Să ardă cele verzi toate, 
Să-i sară ochii îndată. 
Voinicu îl asculta, 

De-o trestie vedea, 

La cea trestie mergea, 
Foc în trestie punea, 
Ochii șearpelui sărea. 


Auzit de la I. Ciocîrlă, Novaci 
(Gorj) de Christea N. Ţapu. 


Sus în cîmbchii Nistrului 


Sus, în cîmpchii Nistrului 
Luce foaia crinului, 

Da nu-i foaia crinului, 

Că sînt oichii șarpelui. 

Tot roade la un voinic. 

Şt i-o ros de jumătate, 
Jumătate nu-l mai poate 

De curele ţintuite, 

De paloșe ruginite, 

De cuțite ascuţite. 

Voinic pe-acolo trecea 

Șt din grai aşa-ș grăia: 

— Haidă, frate, de mă scoate 
C-om vi fraţi pînă la moarte. 
Şarpele din grai grăia : 

— Poartă-ţi, voinice, calea 


15 


Verdi foaia 
Verdi foaia bobului, 
Pi malu Siretului, 


La castli Şandrului, 


80 


Că pe esta l-oi lăsa 

Şi de tin’ m-oi apuca, 
Că îi l-o dat maică-sa, 
Pe calea besericii, 

La icoana Precistii, 

La uşa altarului, 

La icoana Tatălui : 

— Supă-ţi şărchii coastele 
Cum i-ai sup! tu ţâţele ; 
Sugă-ţ şărchii şoldu tău 
Cum ñi-ai sup’ tu cheptu ñeu. 


Auzit de N. I. Apostolescu de 
la Ion Binig. Cules din Șona, 
comitatul Tirnava Mare, Transil- 
vania. 


bobului 


Zaci-un voinic di boală grea. 
Dar nu-i boală di la Dumnezău, 
El îmi zaci di-un bălăurel. 


www.dacoromanica.ro 


Di trii zîli, di cînd să luptă, 

Și nici n-ari frati și nici n-ari sori 
Ca st-i aducă apt cu ulcioru. 

Şi sî lupti și îi zici: 

— Baălauri, balauri, 

Fiari sălbatici, 

Lasă-mă, nu mă mînca, 

Cî-i păcat di trupu meu, 


16 


Pitrecut printr-un inel. 
Șandru cum îl auza, 
El din casi îmi ieşay 
Pi bălaur cî-mi lovia 
Și s-apuca şi-l omora. 


Cules de G. Coatu, învățător din 
Cerna, pl. Măcin, jud. Tulcea. 


Cei trei fraţi şi zmeii 


Joi dă dimineaţă, 

Pă rouă, pă ceaţă, 

Vreme turburată 

Piste lumea toată ; ; 

Iar marţi înspre joi, 

Ce război în sat la noi! 
Dar războiul cine-l face ? 
Tot ăi cîini dă nouă zmei, 
Cu trei dalba-i frăţiori, 
Pentru o dalba-i surior. 

Iar fratili cel mai mare, 
Că-i mai mare, minte n-are, 
Că-mbracă ţoale dă domn 
Și n-are minte dă om, 

El din gură că zicea : 

— Ai, fraţi, să dăm pe soră-mea, 
Că ne pierdem viaţa ! 

Iar fratili cel mai mic, 

Ca-i mai mic și mai voinic, 
Ca-mbracă poale de om 
Şi-mi are minte de domn, 
El din gură că zicea: 

— Nu mi-oi da pe sori-mea, 
Dă mi-oi pierde viaţa ! 

La bataie s-apuca 

Și dîn zmei ei că tăia, 


8l 


Tăia trei, rămînea şease ; 
Iar fratili cel mai mare, 
Că-i mai mare, minte n-are, 
Că-mbracă ţoale de domn 
Și n-are minte dă om, 

El dîn gură că, zicea : 

— Ai, frați, să dăm pă sori-mea, 
Că ne pierdem viața ! 

Iar frauili cel mai mic, 

Că e mai mic şi mai voinic, 
Că-mbracă ţoale de om 
Şi-mi are minte de domn, 

El din gură că zicea: 

— Nu mi-oi da pe sori-mea, 
De mi-oi pierde viaţa ! 

La bătaie s-apuca 

Şi dîn zmei ei că tăia, 

Tăia trei, rămînea trei, 

Iar fratili cel mai mare, 

Că e mai mare, minte n-are, 
Că-mbacă ţoale de domn 

Și n-are minte de om, 

El din gură că zicea : 

— Ai, fraţi, să dăm pe sorî-mea, 
Că ne pierdem viaţa ! 

Iar fratili cel mai mic, 


www.dacoromanica.ro 


Că e mai mic şi mai voinic, 
El din gură că zicea : 

— Nu mi-oi da pe sort-mea, 
De mi-oi pierde viaţa ! 

La bătaie s-apuca, 

Pe cîte trei mi-i tăia, 

Pe sori-sa o scăpa, 

Iar apoi ce mai făcea ? 
Focu mare grămădea 


17 


Și pe foc că mi-i punea, 
Pănă cenușe îi făcea 
Și în vînt ei că o da, 
Cu lopata o vintura, 
Să să ducă pomina. 
Auzită de înv. I. Florescu de la 


Florea Drăgan, com. Bragadiru, 
jud, Teleorman. 


Antofiţă al lui Vioară 


Foaie verde sălcioară, 

În oraș în Slătioară, 

La casele lui Vioară, 

Lui Vioară vătaf mare, 
Frumoasă masă mi-e-ntinsă, 


De mari boieri mi-e cuprinsă. 


Dar la masă cine-mi şeade ? 
Cei cincizeci de năvodari, 
Patruzeci de lopătari, 

Tor feciori de boieri mari. 
Dar la masă ce-mi mînca ? ? 
Numai cegă şi postrungă 
Și galbenă caracudă, 

C-am auzit pîn bătrîni 
C-ala-i peștele mai bun ; 
Și cosăcel din saramură, 
Fare-un chef de băutură... 
Toţi mi-ș bea, se-nveselea, 
De nimenea nu gîndea. 

Cu pahar cin” le lumea ? 
Antofiţă al lui Vioară, 


El nici nu bea, nici nu mînca, 


Numai cu ochii se uita ; 
Și el, frate, că-mi şedea 
Cu coate dalbe pe masă, 


82 


Cu palmele pe obraze. 
Cine seama că-i lua ? 
Numai Vioară cel bătrîn, 
Cu bărbuţa pîn’ la brîu, 
Barba-i bate braţele, 
Genele, sprîncenele 

Și chica, călcîiele, 

El în picere-mi sărea, 
Ochii-n roată că-şi făcea, 
Peste masă-i arunca, 

Pe Antofiţă că-l vedea 
Și din gură că-i zicea: 
— Antofiţă, fiul taichu, 
Ce stai tu trist şi mîhnir? 
Nici nu bei, nici nu mănînci, 
Numai cu ochii te uiţi? 
Ori din chilciug ai sfîrşit, 
Ori stăpîn te-a oropsit, 
Ori murgu ţi-a-mbătrinit, 
Ori vremea că ţi-a venit, 
Vremea de căsătorit, 

Și de-nsurătoare, 

Și de căsătoreală ? 
Antofiţă ce-mi zicea ? 

— Bine, taică, dumneata, 


www.dacoromanica.ro 


De stătuşi de mă-ntrebași, 
Cu cuvinte spune-ţi- aş. 
Să-mi pui miinele în piept, 
Să-ţi dau cuvîntul cel drept : 
Nici de chelciug n-am sfîrșit, 
Nici haine n-am ponosit, 
Nici murgu n-a-mbătrinit ; ; 
Mie vremea mi-a venit, 
Frate, de căsătorit, 

Şi de-nsurătoare, 

Și de căsătoreală. 

Nu aseară, alalteri seară 
Logodna că mi-ai băut-o 
Cu fata lui domn Știrbei. 
Fata, taică, a auzit 

Că sînt fecior de boier mare, 
Tot vătaf de năvodari. 

Și ea, taică, mi-a trimes 
Carte albă, slovă neagră, 
Ca să-i aduc 

Știucile 

Ca vacile, 

Morunii 

Ca biolu, 

Să-i aduc ca oile. 

Cu carnea nunta s-o nuntesc, 
Cu oase casa s-o zidesc, 
Cu coastele s-o-nlănţuiesc, 
Cu solzii s-o şindrilesc, 
Cu sînge s-o zugrăvesc, 
Taică, să te pomenesc ! 
Tată-său cînd auzea, 

Lui din gură că-i striga: 
— Antofiţă, fiul taichii, 
Eu, taică, am îmbătrinit, 
Toate apele-am vînat 

Și le-am turburat, 

Așa peşte n-am aflat. 
Decit, taică, am auzit, 
Dar de văzut n-am văzut, 
În Vidros, apă spurcată 


83 


Şi de peşte lăudară, 

Cine intră nu, mai scapă. 
Vidrosu e apă- -adîncă, 

Pă cine-l prinde-l mănîncă. 
Că Vidrosu e de-adinc, 
Cît în cer pînă-n pămînt! 
Antofiţă, dacă auzea, 
Drept în picere sărea, 

El mai viteaz se făcea, 
Mina pe pahar punea, 
Toate paharele umplea, 

La toți năvodarii da ; 
Rînd paharu tat-său îl lua, 
Cu vin că-l jumătăţea, 

Cu spirt că-l împlinea, 

Da lui taică- -său de bea. 
Cum mi-şi bea, cum se-mbăta. 
Covor verde așternea, 

Cu băsmăluţa-l învălea. 
La năvodari se ducea, 

Cite un pahar de vin le da 
Și din gură le striga : 

— Ce staţi, măre, de priviţi ? 
Descurcaţi năvoadele, 
Așezaţi matiţele 
Şi-ngreuiaţi plutile ! 
Antofiţă ce-mi făcea ? 

Pe năvodari că-i lua, 
Toate apele-mi vîna : 
Girlele cu gîștele, 

Bălţile cu rațele. 

Ce fel de pește-mi prindea? 
Să vezi, pește de-l mărunt, 
Nisipul de pe pămînt, 

De care boierii nu mînc. 
Dar Antofiţă ce-mi făcea ? 
Dacă peşte nu-mi prindea, 
Cum îi cerea inima, 
Năvodarii că-i lua, 

La cîrciumă că-i aducea ; 
Vin cu vadra le scotea, 


www.dacoromanica.ro 


Năvodarii de-i îmbăra. 

Și pe toți că mi-i lua, 

La Vidrosu se ducea, 

La Vidrosu c-ajungea. 
D-un steajăr mare-mi bătea, 
Năvoadele-mi așeza, 
Năvoadele, vasele 

Şi toate matiţele. 

Trase-o toană, trase două, 
Trase, boieri, pină-n nouă. 
Ce fel de peşte-mi prindea ? 
El nimica nu-mi prindea, 
Decir puiul Vidrii, 

În fundul matiţii. 

Afar’, frate, că-l scotea, 
Un foculeț că-mi clădea, 
Pe puiu Vidrii îl lega, 
Cu ochii la foc îl pripea, 
Mi-l bătea, mi-l canunea, 
Începea d-a chiriia. 

Vidra bătrînă auzea, 

Faţa apii fluştura, 

În toate părțile se uita, 
Pe nimenea nu vedea ; 
P-Anrofiţă că-l vedea, 
Cu puiu-n mînă mi-erea, 
Din guriţă că striga: 

— Antofiţă, dumneata, 
Ce-mi baţi puiu și-l căznești, 
Tot de pește-l suduieşti ? 
Dă-mi tu drumu puiului, 
Puiului, puicului, 

Că mi-e puiu mititel, 
Mititel și crudicel, 

Nu ştie seama peştelui, 
Morunceala morunilor, 
Tăvălitura ştiucilor, 

Că eu, frate, ţi-oi aduce 
Știucile 

Ca vacile, 

Morunii 


84 


Ca biolu, 

Să-i aduc ca oile. 

S-aduc peşte cît oi vrea, 
Ţi-oi îndestula inima, 

Ţi-oi face toată treaba ! 
Antofiţă c-auzea, 

Prost de minte că-mi erea, 
Drumul puiului că-i da; 

Că dacă drumu puiului nu-i da, 
Vidra tot peștele lui că-i scotea. 
Ea dacă puiu îl vedea, 

În fundu apei îl ducea. 
Atunci Vidra ce-mi făcea ? 
La moruni fuga că da, 

Tot de coadă că-i mușşca, 

La năvoade că-i ducea. 

Pe la ştiuci că se vira, 

De svinare le mușca 

Şi-n năvoade le-arunca. 

Ea, frate, se mai gîndea, 
Aminte d-un morun și-aducea 
Şi la el că se ducea. 

Jumate spinarea-i mînca, 

El nu se mai deștepta... 
Dacă vedea şi vedea, 

De gușă că-l apuca, 

Iar morunu că pleca, 

Înspre năvod îl îndrepta. 

În năvod el că intra, 
Năvodu la pămînt băga. 
Dară vidra ce-mi făcea ? 

În fața apei că ieşea, 
P-Antofiţă că-l vestea. 
Antofiţă ce-mi făcea ? 

La năvodari se răstea, 
Cite-o palmă le trăgea, 
Năvodarii se năcăjea, 

La cîrme se aşeza. 

Tărgeau o toană, trăgeau două, 
Trăgeau, boieri, pînă-n nouă, 
Nici de pămînt nu-l urmea, 


www.dacoromanica.ro 


Așa de greu ce era! 

Iar Vidra se necăjea, 

Pîn năvoade că intra, 
Peştele că-l răscolea, 
Peştii din coadă bătea, 
Mare talaz că-mi scotea : 
Venea Vidrosu îngăibărat, 
Cu nisip amestecat, 

Toţi năvodarii i-a-necat, 
Numai Antofiţă-a scăpat. 
Dar cum hoţu că scăpa? 
Raţă-de-baltă-mi era, 

Ştia oţu d-a-nota. 

El înot că se lăsa, 

Ochii pe Vidros arunca, 
D-o salcie că năzărea, 

O salcie cu mustăţi pe apă, 
Pe Vidrosu mi-e cocoşată. 
Cînd de salcie s-apropia, 
Vidra-nainte-i i ieşea, 
Coada bici că şi-o făcea, 
Peste ochi că mi-l izbea, 
Ochii din cap că-i sărea ; 
De salcie s- -apuca 

Şi-n salcie se suia. 

Ţipa ziua rumânește, 

Să vezi, noaptea, tot turceşte, 
Despre ziuă, letineşte... 
Nimenea nu-l auzea. 

Să vezi, mic de porcăraș, 
Porcii, frate, întorcînd, 
Din fluieraş doina doinind, 
Glăsuleţu l-înţelegea, 
Purcaru lui tată-său erea 
Şi la el că se ducea. 

Cînd purcarul că-l vedea, 
Din guriţă că-i striga : 
— Stăpine dumneata, 
Ce-ai căutat p-aicea ? 
Unde Anrofiţă auzea, 
Inima-n el că creștea, 


85 


Din guriţă că striga: 

— Măi purcăraş dumneata, 
Ia-mă tu d-aicea 

Și mă du la casa mea, 

Că mare pomană-i avea ! 
Purcaru că mi-l lua, 
Beţişoru că-i întindea 

Şi la tată-său îl ducea. 
Unde Vioară-l vedea, 

Din guriţă că-i striga : 

— Antofiţă, fiul taichii, 
Nu mi-ai ascultat vorba, 
Lasă-ţi fie rău, nu aşa! 
Taică, nu mi-e pentru tine, 
Mi-e pentru cinzeci năvodari, 
Tot feciori de boieri mari ! 
Cocoanele le-ai văduvit, 
Copilașii i-ai sărăcit. 
Dar-ar Dumnezeu să dea 
Și Măiculiţa Precista, 

Tată, să te-nsori 

De nouă ori, 

Să faci nouă feciori ! 

Cînd o fi l-al zecilea, 

Să-ţi faci și d-o coconiţă, 
Să-ţi dea apă la temniţă! 
Atunci, taică, nici atunci 
Să-mi mai vinezi tu Vidrosu ! 
Atit tată-său îl blestema, 
Otravă-n ciubuc punea, 
Ochii peste cap că da; 
Făcea moarte peste moarte, 
Care-n lume nu se poate! 


Cules le Chr. 


Văleanu din 
(Teleorman). 


A se vedea varianta acestui cin- 
Vulpian, 


tec în colecț. d-lui 
p. 18 sqq. 


www.dacoromanica.ro 


N. Țapu de la 
lăutarii Ion Neblea și Dumitru 
Roșiorii-de-Vede 


Antofiţă al lui Vioară 


Foaie verde de cicoară, 

Tot din sat din Filișoară, 

La casele lui Vioară, 
Frumoasă masă mi-e-ntinsă ; 
Dar la masă cine-mi şade ? 
Vro cinzeci de năvodari, 
Vro şapte-opt Lopătari, 

Cu trei-patru ghicitori, 

Să dea cu ghicitorile, 

Să nu bată vînturile, 

Ca să prindă peştele, 

Iar la capul mesei de la deal, 
Şade Antofiţă cel bătrin ; 
Iar la capul mesei de „la vale 
Şade Antofiţă cel tînăr, 
Nici nu bea, nici nu mînca, 
Numai cu ochii se uita. 
Strigă Antofiţă cel bătrîn : 
— Antofiţă, fiul taichii, 

De ce nu bei, nu mănînci, 
Numai cu ochii te uiţi? 

— De stătuşi de mă-ntrebași, 
Mai cu dreptu spune-ţi-aş. 
Să-mi dai, taică, vasele, 
Vasele, năvoadele, 

Ca să-mi vînez peştele ; 


Cu peştele nunta să mi-o nuntesc, 


Cu sîngele casa s-o văruiesc. 
— Bine, să-ţi dau, taică, vasele, 
Vasele, năvoadele, 

Dar toate apele să le vînezi, 
Bălţile cu raşile, 

Numai-n Vidros să nu te duci, 
Că-i o apă cam spurcată, 

Și de peşte lăudată ; 

Ca Vidrosu-i cam adînc, 


Cît din cer pînă-n pămînt. 
Îi dete vasele, năvoadele. 
El nici o apă nu vină, 

Ci drept la Vidros plecă. 
Dete o toană, dete două, 
Nu prinse nici un rac 

De perpeleac, 

Nici baboi de saramură. 
În matiţa năvodului 
Prinse puiu vidrii. 

Afară că mi-l scotea, 

Mi-l scotea de mi-l lega, 
Îl bătea și-l chinuia, 

De pește că-l ispitea. 

Cînd Vidrosu ţipătu auzea, 
Cu apa-n cap că-mi venea, 
Cu talazu cît casa, 

Lui Antofiţă striga : 

— Măi Antofiţă al lui Vioară, 
De ce-mi baţi puiu, 

Îl căznești 

Și-l ispiteşti ? 

Dă-mi drumul puiului 
Să-ţi dau drumul peștelui, 
Morunii ca bivolii, 

Știucile ca vacile. 

Antofiţă dacă-auzea, 
Drumu puiului că da, 

Dar Vidrosu ce făcea ? 
Cît peşte-n Vidros că erea 
Tot în năvod că-l băga, 

Şi pe toți că-i îneca ! 


Cules de la Marin I. Baban, 
Piatra-Teleorman, de  Christea 


N. Ţapu. 


www.dacoromanica.ro 


19 


Mizil-crai 


Foaie verde de susai, 

În curte la Mizil-crai, 

Mare masă mi-este-ntinsă, 

De mulţi boieri mi-e coprinsă. 
Dar la masă rtne-mi şade? 
Șade domnul Mizil-crai domnul 
Cu dalb’ palme-n obraz 

Și cu coatele pe masă. 

El din masă că-nchina. 

Mare firman că-i pica, 
Firman de la împărăție, 
Carte albă, slovă neagră, 

Să dea fiu din trupul lui, 

El, frate, ca să slujască 


Porţilor, 

Cerăţilor, 

Înaintea împăratului, 
În poarta Talesra 


El de la tinerețe, 

Pin’ la dalba-i bătrînețe, 
Fiu din trup că n-a făcut. 
Făr' că ce mi-a făcut? 

Trei pietre de fete, 
Frumușele-ncondiete. 

Dar pe nume cum le cheamă? 
A mare Delidarda, 

A mijlocie Rada 

Şi a mai mică Mizilca, 
Numele tătină-său. 

Dar Mizil-crai ce-mi făcea ? 
Intra-n casă tot rîzînd, 
Cheful mesii tot făcînd, 

Și afară lăcrămînd, 

Faţa albă zgiriind, 

Barba neagră jumulind 

Și la pămînt grămădind. 
Lui seama cine-i băga ? 


87 


Fata mare că-l vedea, 
Anume Delidarda, 

Și din gură că-i zicea: 

— Aba, taică, dumneata, 
De ce intri-n casă tot rîzînd, 
Cheful mesii tot făcînd? 
leşi afară lăcrămînd, 

Faţa albă zgîriind, 

Barba neagră jumulind 

Și la pămînt grămădind ? 
Dar el din gură zicea: 

— Dalei, taică, fata mea, 
Ce făcuși de mă-ntrebași ? 
Mai cu dreptu spune-ţi-aş ; 
Să-mi pui mîinele-n piept, 
Ca să-ţi dau cuvîntu drept. 
De cînd maica m-a făcut, 
Trup din trup că n-am făcut; 
Mie, taică, mi-a picat 
Firman de la-mpărăţie, 
Carte albă, slovă neagră, 
Să dau fiu din trupul meu, 
El, taică, ca să slujească 
Porţilor, 

Cetăţilor, 
Înaintea-mpăratului, 

În poarta aligradului. 

Eu, de la tinereţe 

Pin’ la dalba-mi bătrinețe, 
Fiu din trup că n-am făcut, 
Fără cît ce mi-am făcut? 
Pe voi, trei pietre de fete, 
Frumuşele-ncondeiete. 

Şi pe anume cum vă cheamă? 
Pe tine Delidarda, 

Pe-a mijlocie Rada 

Și p-a mică Mizilca. 


www.dacoromanica.ro 


Ea din gură că zicea: 

— Măi taică, nu purta grija, 
Că de mine e purtată ; 
Să mă duci la bărbier, 
Să mă tunzi cerchezeşte, 
Să-mi lași chica delieşta, 
Să-mi dai cal de călărie 
Și haine de vineţie, 

Și bani albi de cheltuială, 
Și cămăși de premeneală, 
Să slujesc porților, 
Porţilor, 

Cerăţilor, 

Înaintea împăratului, 

În poarta 'Ţaligradului. 
Dar Mizil-crai ce-mi făcea ? 
Pe B bărbier c-o ducea 
Şi frumos mi-o tundea, 
Şi-o tundea cerchezește, 
Şi-i lăsa chică deliește ; 
Îi da cal de călărie 

Şi haine de voinicie, 

Îi da bani de cheltuială 
Şi cămăşi de premeneală. 
Ea pe cal că-ncăleca, 
Ziua bună că-și lua : 

— Rămii, taică, sănătos 


Ca un busuioc verde frumos! 


— Du-te, taică, sănătoasă 
Ca o garoafă frumoasă ! 
Delidarda că-mi pleca, 
Tat-său după ea se lua 
Și înaintea ei că ieşea, 
La capul podului că sta ; 
Acolo el se făcea 

Un urs mare 

Cu gura căscată, 

Cu limba p-o falcă. 
Delidarda cînd vedea, 
Îndată se spăiminta 
Și-acasă că se-nturna. 


88 


Dar Mizil-crai ce-mi făcea ? 
Cu pumnii-n piept se bătea 
Și din gură că zicea: 

— Ce poate fi asta? 

Îmi sluții copilița, 
Copiliţa mi-o sluţii, 

Nici slujba nu mi-o făcui. 
Mizil-crai ce mi-ș' făcea? 
Acasă că mi-ş' venea, 
Intra-n casă tot rizînd, 
Cheful mesii tot făcînd, 
leşea afară plingînd. 

Lui seama cine-i băga ? 
Fata mijlocie-l vedea, 
Anume Rădiţa, 

Și din gură că-i zicea : 

— Aba, taică, dumneata, 
De ce intri-n casă rizînd, 
Cheful meu tot făcînd? 
leşi afară lăcrămînd, 

Faţa albă zgîrîind, 

Barba neagră jumulind 

Și la pămînt grămădind ? 
Dar el din gură zicea : 

— D-alei, fată, fata mea, 
Ce făcuşi de mă-ntrebași ? 
Cuvîntu spune-ți-aş ; 
Să-mi pui mîinile la piept, 
Ca să-ţi dau cuvîntu drept. 
De cînd maica m-a făcut, 
Fiu din trup n-am făcut. 
Mie, taică, mi-a picat 
Firman de la împărăție, 
Carte albă, slovă neagră, 
Să dau fiu din trupul meu, 
El, taică, ca să slujească 
Porţilor, 

Cetaşilor, 

Înaintea împăratului, 

În poarta Ţarigradului. 
Eu, de la tinereţe 


www.dacoromanica.ro 


Pin’ la dalba bătrineţe, 

Fiu din trup că n-am făcut, 

Fără cît ce mi-am făcut? 

Pe voi, trei.pietre de fete, 

F rumuşele încondeiete. 

Dar Rădiţa „ce-mi zicea ? 

— Măi taică, nu purta grija, 

Că de mine e purtată ; 

Să mă duci la bărbier, 

Să mă tunzi cerchezeşte, 

Să-mi laşi chica delieşte, 

Să-mi dai cal de călărie 

Și haine de vineţie, 

Şi bani albi de cheltuială, 

Şi cămăși de premeneală, 

Să slujesc porţilor, 
Porţilor, 

Cerăţilor, 

Înaintea împăratului, 

În poarta Ţarigradului. 

Mizil-crai ce mi-şi făcea ? 

La bărbier c-o ducea 

Și pe ea c-o tundea, 

O tundea cerchezeşte, 

Cu chica delieşte. 

Ea pe cal că-ncăleca, 

La împărăție pleca. 

Dară tat-său ce-mi făcea ? 

Cap de urs că se făcea, 

La pod că se ducea, 

Înaintea Radii ieșea. 


Ea, vezi, frate, se-nspăimînta, 


Îndărăt că se-ntorcea 

Și acasă că-mi venea. 
Mizil-crai ce mi-şi făcea ? 
Cu pumnii-n piept se bătea 
Și din gură cà zicea: 

— Ce poate fi asta? 

Îmi sluții copilul, 

Pe Rada şi Delidarda, 
P-amîndouă le sluții, 


Nici slujba nu mi-o făcui ! 
Mizil-crai ce mi-9 făcea ? 
El în casă că intra, 
Intra-n casă tot rizind, 
Cheful mesii tot făcînd ; 
leşea afară plingînd, 

Faţa dalbă zgăria, 

Barbă neagră jumulea, 

La pămînt c-o grămădea. 
Dar Mizilca ce-mi făcea, 
Fata lui a mică ? 

Lui seama că-i băga 

Şi din gură întreba: 

— Măi taică, dumneata, 
De ce intri-n casă rizînd, 
Cheful mesii tot făcînd, 

Şi ieşi afară plingînd, 

Faţa albă zgiriind ? 

— Fata taichii, Mizilca, 
Bine făcuşi mă-ntrebaţi, 
Cu cuvintu spune-ţi-aș : 
Mie, taică, mi-a picat 
Firman de la-mpărăţie, | 
Carte albă, slovă neagră, 
Ca să dau fiu din trupul meu 
Să păzească porțile, 
Porțile, 

Cetāțile, 

Înaintea împăratului, 

În poarta Ţaligradului. 
Eu, de cînd maica m-a făcut, 
Fiu din trup eu n-am făcut. 
Făr' decît ce mi-am făcut? 
Pe voi, trei pietre de fete, 
Frumuşele-ncondeiete. 

Dar Mizilca ce-mi făcea ? 
Ea din gură ce-i spunea ? 
— D-aba, taică, dumneata, 
Eu o să slujesc 

Porţilor, 

Cetăţilor, 


www.dacoromanica.ro 


Înaintea împăratului, 

În poarta Ţaligradului. 
Dar mie, taică, să-mi dai 
Calul tău din tinereţe, 
Armele din tinereţe, 
Puşca şi cu sabia, 

Şi mă du la bărbier 

Și tunde-mă cerchezeşte, 
Și cu chică delieşte, 

Și dă-mi bani de cheltuială 
Și haine de premeneală, 
Să slujesc porţilor, 
Porţilor, 

Cetăşilor, 

Înaintea împăratului, 

În poarta 'Ţaligradului. 
Ea în pod că se urca 

Și friul că-l găsea 

Și la erghelie se ducea 

Și din gură că striga: 

— Ptruia, calul tatii din tinereţe, 
Să vii la bătrineţe! 

Dacă calul că-mi venea, 
Foarte slab tare era. 
Căpăstru în cap i-l da, 
Acas' cu el mergea 

Și la grajd că-l băga, 

Pe grăunţe că-l punea, 
Cu ţesala-l ţesăla, 

Cu peria că-l ştergea, 

Cu untdelemn îl ungea 
Şi afar’ din grajd că-l scotea, 
Frumos că mi-l înşela ; 
Cruce la piept ridica 

Și pe cal că-ncăleca 

Şi din gură că zicea: 

— Rămii, taică, sănătos 
Ca un trandafir frumos ! 
Și tat-său din gură zicea : 
— Du-te, taică, sănătoasă 
Ca o garoafă frumoasă ! 


90 


Dacă fata că pleca, 
Mizil-crai ce-mi făcea ? 
El p-altă parte că-mi da ; 
Cînd fata mi-ajungea, 
La podu d-aur c-ajungea, 
El p-altă parte că da, 
Dincolo de pod trecea, 
Doi şerpi că se făcea, 
Unul p-altul se mînca. 
Și fata că mi-i vedea, 
Paloş din teacă scotea, 
Cînd odată c-aducea, 

Şi capul ca să i-l ia. 

Dar Mizil-crai ce făcea ? 
Drept în picere-mi sărea : 
— O, taică, tu, fata mea, 
Stai tu, nu mă tăia, 

Că tu o să slujești 
Porţilor, 

Cetăţilor, 

Înaintea împăratului, 

În poarta Ţaligradului ! 
Ea trăgea de se ducea. 
Dar tat-său ce făcea ? 
Din ochi negri lăcrăma 
Și el, frate, leşina. 

Fata aşa că mi-şi vedea, 
Înapoi că se-ntorcea 

Și pe tat-său că mi-l lua 
Și-acas cu el se ducea, 
Frumoasă masă-ntindea 
Și cu el bea şi mînca, 
Foarte tare se cinstea 

Şi aşa din gură-i zicea : 
— 'Taică, tăiculiță-al meu, 
Ia să-mi dai boldeicuţa 
Ca să-mi ţiu vorba cu ea, 
Că eu o să slujesc 
Porţilor, 

Cetăţilor, 

Înaintea împăratului, 


www.dacoromanica.ro 


În poarta Țaligradului. 
Și boldeica că i-o da, 
Cruce la piept ridica 

Și pe cal că-ncăleca 

Şi din gură că zicea: 

— Rămii, taică, sănătos 
Ca un trandafir frumos ! 
Și Mizil-crai că-i zicea : 
— Du-te, taică, sănătoasă 
Ca o garoafă frumoasă, 
Că tu o să slujeşti 
Porţilor, 

Cerăţilor, 

Înaintea împăratului, 

În poarta Ţaligradului ! 
Şi trăgea de se ducea 
Și-acolo că-mi ajungea, 
La poartă că-mi şedea, 
Trei zile şi trei nopţi şedea, 
Nimeni în seamă n-o băga. 
Împăratu ce făcea ? 
Împărăteasa afar’ ieşea 

Şi pe sală se-mplimba 

Şi pe Mizil c-o vedea 

Și din gură că zicea: 

— Alei, împărăteasa mea, 
Feciorul lui Mizil-crai 

A venit să slujască, 

Nouă ani şi jumătate, 
Să-mi slujască în dreptate. 
Împărăteasa ce-mi facea ? 
Ea din gură că zicea: 

— Împărate luminate, 
De ce nu judeci cu dreptate? 
Feciorul lui Mizil-crai, 
Portu-i este voinicesc, 

E femeie, nu se poate! 
El așa cînd mi-auzea, 
Foarte rău se întrista. 

La masă că-mi şedea, 

Ei foarte se sfătuia, 


9t 


De feciorul lui Mizil-crai vorbea. 


Dar boldeica ce făcea ? 

Pe sub masă că umbla, 
Face oase d-a rodea, 

Să nu-i bage seama, 

Cînd ei, frate, că-mi vorbea. 
Toată vorba c-o asculta, 
Ce vorbire că vorbea. 

Dar vorbirea lor ce era ? 
Ei, frate, că se vorbea 

Sa facă un tîrg de măciuci 
Și altul de furci, 

Că dacă o fi femeie 

Să tragă la furci; 

Dacă-o fi voinic 

O să tragă la măciuci. 
Aşa boldeica auzea, 

La Mizilca că mergea 

Şi din gură că zicea: 

— Dragă Mizilcuţa mea, 
Împăratu s-a vorbit 

Şi din gură-a poruncit 

Să facă un tîrg de furci 

Şi altu de măciuci. 

A zis, dacă-oi fi femeie 
Ai să tragi la furci, 

Și dacă-i fi voinic 

Ai să tragi la măciuci. 

Ea din gură că zicea: 

— Dragă boldeicuţa mea, 
Fă de mai asculţi ceva, 
De mai îmi drege inima ! 
Iar sub masă că intra, 
“Toată vorba c-o asculta, 
Ei vorbirea ce-mi vorbea. 
Împărăteasa iar striga : 

— Ai, împărate luminate, 
De ce nu judeci cu dreptate? 
Feciorul lui Mizil-crai, 
Portul este bărbătesc, 

Cu ochii-n cap ca de şerpoaică, 


www.dacoromanica.ro 


E femeie, nu se poate! 

Dacă aşa că mi-şi vedea, 

La moaşa satului trimetea 

Şi moașa că mi-şi venea, 

Şi din gură că-i zicea: 

— Alei, moașă, moașa mea, 

Feciorul lui Mizil-crai 

A venit să slujească nouă ani, 

Dar ochii-n cap ca de şerpoaică 
şi Jumătate, 

Împărăteasa mea zice că e femeie, 
nu se poate, 

Cu ochii ca de şerpoaică ! 

Cînd ea așa auzea, 

Cînd în ochii ei se uita 

Și ea din gură zicea: 

— Împărate luminate, 

Cum judeci cu dreptate, 

Cu adevărat portul este bărbătesc, 

Are ochii de șerpoaică, 

E femeie, nu se poate! 

Ea din gură aşa zicea : 

— Împărate luminate, 

Încercare ca să-i dăm, 

La umblătoare s-o ducem, 

Că dacă-o fi femeie trebuie 

s-o cunoaştem. 

Boldeica că-mi auzea, 

Dosul la Mizilica da 

Şi din gură că zicea : 

— Dragă Mizilcuţa mea, 

Împăratu s-a vorbit 

Ca să vă facă o încercătoare, 

Să te ducă la umblătoare; 

Că dacă-oi fi femeie, 

Trebuie să te cunoască. 

Dacă Mizilca aşa auzea 

Şi din gură că zicea: 

— Dragă boldeicuţa mea, 

Fă de mai ascultă ceva, 

De mai îmi drege inima, 


Că-oi şti eu ce-oi făcea ! 

Dar Mizilca ce făcea. ? 

O cucută că găsea, 

Dinainte c-o punea, 

La umblătoare mergea ; 

Ea încerca şi s-apuca 

Și mai înainte arunca. 

Atunci împăratu, dacă aşa vedea: 

— Sictir, moașă, d-acolea, 

El din gură că zicea. 

Că e adevărat ficiorul lui 
Mizil-crai, 

C-a ştiut să ne slujască, 

Din porunca-mpărătească, 

Nouă ani şi jumătate, 

Să slujască-n dreptate. 

— Împărate luminate, 

Feciorul lui Mizil-crai, 

Portul este bărbătesc, 

Ochii-n cap ca de șerpoaică, 

E femeie, nu se poate! 

Şi altă-ncercare să vedem, 

La culcare să-i punem, 

Şi atunci o să-i cunoaștem. 

Aşa boldeica auzea, 

La Mizilca că-mi venea 

Și din gură că-i zicea: 

— Dragă Mizilcuţa mea, 

Împăratu s-a vorbit 

Încercare să vă dea, 

La culcare v-o punea. 

Dacă tu fomeie oi fi, 

Ei, frate, te-or cunoștea ! 

Ea aşa că auzea, 

Puţintel că se-ntrista 

Și de la frunt c-o lua. 

La încercare c-o ducea 

Şi la culcare c-o punea, 

Şi ea că se tăvălea, 

Numai în labe că sta; 

Iarba după ea se ridica, 


www.dacoromanica.ro 


Ca să nu-i bage seama. 
Aşa împăratu vedea 

Şi pe ea că mi-o lua 

Şi-n casă că mi-o băga, 
Ciubuc, cafea cu ea că bea. 
Dacă slujba termina 

Şi ea că se libera, 
Împăratu ce făcea ? 

Toţi gorniştii că-i stringea 
Şi pe ea c-o petrecea, 
Pin’ la mare că mergea. 


20 


Dacă apa c-o trecea, 

Ea dincolo că trecea, 
Jos după cal se da; 
Piînă-n brîu se dezbrăca 
Şi apă că-mi lua, 

Ţiţele le răcorea. 

Aşa împărat vedea, 

De trei ori că-mi leşina ! 


Auzit de Chr. 
lăutarul Costea 
Săceni- Teleorman. 


N. Tapu de la 
Gheorghe din 


Mizil-crai 


Frunză verde de susai, 

În casă la Mizil-crai, 
Mare masă mi-este-ntinsă, 
De mulţi boieri mi-e cuprinsă. 
Foaie verde bob năut, 

De cînd mă-sa l-a făcut, 
Fiu din trup nu i-a născut, 
Făr' de trei pietre de fete, 
Frumușel încondeiete. 

Dar pe nume cum le cheamă? 
Una o cheamă Stăncuţa, 
P-a mijlocie Rada 

Şi a mai mică Mizilca. 
Din oraş din Țaligrad, 
De la cinstitu-mpărat, 
Miîndră carte că-i venea 
Să dea fiu din trupu lui 
Să slujească-mpăratului 

În poarta Țaligradului. 

El cartea că mi-o citea, 
Lacrămile-l podidea 

Şi prin sală se plimba. 


93 


Fata mare că-l vedea 

Şi din gură-l întreba : 

— D-alei, taică, dragă taică, 
De ce plingi, te tinguieşti ? 
Foiţică de năut, 

Unde pe noi ne-ai crescut, 
D-aia tu te-ai necăjit ? 

Dar tat-său că mi-l grăia : 
— D-alei taică, fata taichii, 
Stătuşi, taică, mă- -ntrebași, 
Mai cu dreptul spune- țI-aş ; 
Să-mi pui mîinele în piept, 
Să-ţi spui cuvintul cu drept: 
Mie, taică, mi-a sosit 
Firman de la-mpărăţie, — 
Carte albă, slova neagră! — 
Să dau fiu din trupul meu, 
Să slujască-mpăratului, 

În poarta Țaligradului. 

— Taică, taică, dragă taică, 
Dă-mi cal bun de călărie 

Şi haine de premeneală 


www.dacoromanica.ro 


Și bani albi de cheltuială, Hainele de la tinereţe, 


Ca eu, taică, să mă duc Care-au ajuns la bătrîneţe, 
Să slujesc la împăratul, Să mi le dai tu mie. 
În poarta Ţaligradului. Dacă ea că se gătea, 
Ea, măre, că se gătea, Se gătea și mi-și pleca. 
Voiniceşte se-mbrăca Vezi, la un cap de pod, 
Şi la cap că se tundea, Lupul în cale- ieșea, 
Şi pe cal că încăleca Ea mîna pe armă punea 
Şi la împăratu mergea. Şi pe lup că mi-l plesnea 
Împăratu c-o vedea, Şi de drum că-și căuta, 
El, vezi, nu mi-o cunoștea. La împăratu că-şi mergea. 
Dacă, măre, n-o cunoștea, Cînd împăratu o vedea, 
Dar domniţa că-i zicea : Domnița nu se-ncredea ; 
— Ceasta o să fie fămeie! Ea o boldeică-şi avea 
Împăratul nu credea, De ştia de mi-și vorbea, 
Dar domniţa ce-mi făcea ? Boldeica toate-i spunea. 
Un bilci, măre, că făcea Dar domniţa ce zicea ? 
Şi pe ea că mi-o-ncerca ; — S-o culcăm cu patru inși ; 
Toţi soldaţii că-i strîngea Dacă-o fi, măre, femeie, 
Și, măre, le poruncea, Șioldurile le are mari. 
Furci, măre, că mi-aducea Boldeica mi-auzea, 
Şi de puşti tot aşa. La Mizilca se ducea 
Ea cu soldaţii se plimba. Şi ei, măre, că-i spunea. 
Împăratu cu domniţa privea ; Ea, măre, unde se culca, 
Ea, măre, că se plimba, Groapă mare că-și făcea 
Cei[l]alți cu puștile umbla, Şi şoldul că-l îngropa, 
Ea la furci c-alerga. Tocmai cu ăia venea. 
Dar domniţa că rtdea Domnitorul măsura le lua, 
Și din gură că zicea: Totuna că mi-și venea. 
— Nu ţi-am spus că este-așa? Dar împăratu ce zicea ? 
Şi pe ea că mi-o afla — Ai la bilci să-i plimbăm. 
Şi la piept că mi-o căta, Dacă-o fi femeie, 
Ţiţele că mi-i vedea Ea aleargă la furci ; 
Și-acasă c-o trimitea. Dacă o fi voinic, 
Dar Mizilcuţa se scula Aleargă la puşti. 
Și la tat-său se ducea Toţi soldaţii se plimba, 
Și din gură că-i grăia: Ea la puști că-mi alerga, 
— D-alei, taică, dragul taichii, Mina pe pușcă punea, 
Calul tău de la tinereţe, La soldați muștra făcea. 
Care-a ajuns la bătrîneţe, Domnița se minuna, 
Să mi-l dai tu, taică, mie. Șeapte ani că mi-și slujea, 
94 


www.dacoromanica.ro 


Nimenea n-o cunoştea, 
Ghinărar că mi-o punea. 
Dacă slujba isprăvea, 
Împăratu o încerca, 

La işitoare o trimitea. 
Dac-o fi femeie 

Se p... în jos; 

Dac-o fi voinic 

Se p... cu ea în sus. 
Boldeicuţa auzea, 

La Mizilca că mergea 

Şi din gură-i spunea. 

Ea o ţeavă că căra, 
Bine în gură o punea, 
Mai departe mi-arunca, 
Pe toţi că-i întrecea. 
Termenul că mi-și făcea. 
Împăratul ce-mi făcea ? 
Răvaş de drum că-i da; 
Şi cînd acasă-mi mergea, 
Împăratul mare halai fi făcea, 
El, vezi, dă mi-o petrecea. 
Dacă, măre, o petrecea, 
Ea-n vapor că se punea, 
Soldaţii pe mal şedea, 
Ea, măre, se dezbrăca 


Și ţiţile le scotea, 

Și toţi, măre, c-o vedea 

Şi toţi că se necăjea. 

Cată f... mumă-sa, 

Un cap de femeie pe noi să ne 
stăpînească! 

Ei, măre, că-mi poruncea 

Vaporul de mi-l oprea, 

Pînă împăratu venea 

Și la ea că mi-și intra. 

iţele că mi-i vedea 

Și de mînă c-o lua 

Și din gură că-i zicea : 

— Aidi, fată, să trăieşti ! 

Cînd vaporul că-mi pleca, 

Toţi drumu la puşti că da, 

Acasă că se ducea ; 

Mizil-crai că mi-o vedea, 

În guriță c-o săruta 

Şi din gură că-i zicea: 

— D-alei, taică, draga taichii, 

Tu ai făcut toată slujba, 

Tu să măniînci starea mea ! 


Auzit de Chr. N. apu de la 
lăutarul Ioniţă Văleanu din Ro- 
şiori-de- Vede. 


Cîntecul lui Minea 


(Cîntecul nunului) 


Din oraş din Bucureşti, 
L-ale case mari domneşti, 
În curte la Ștefan-vodă, 
Sînt căruţe stoborite 

Cu postav verde-nvălire. 
Cocoanele-mpodobite 


Tot de nuntă sînt gătite. 
. v 
De-nsurat cine se-nsoară ? 
v . 
Se însoară Minea-vodă 
. v kd 
Și-l cunună Iancu-vodă. 
Mireasa de unde-o ia? 
Din oraş din Dobrogea, 


www.dacoromanica.ro 


De la Letinu bogat, 
Ovreiu' nebotezat 

Și de lege lepădat. 

Iaca nunta se gatea, 

Iaca nunta că-mi pleca, 
Îmi pleca de la Sim-Pietru, 
Abia ajungea la Sim-Miedru. 
Foiţică de spanac, 

C-a fost nuntă cu conac. 
Dacă-acolo c-ajungea, 

La poartă că-mi tăbăra, 
Poarta-ncuiată era. 

Dar Letinul cel bogat, 
Ovreiul nebotezat 

Și de lege lepădat, 

Dacă porțile-nzăvora, 

Sus în pritvor se urca 

Și din gură că-mi striga : 
— Care e ginerili, 

Să-mi descuie porțili, 
Să-și bage cartrili, 

Cealea cu cocoanili ? 
Ginerile, mirili, 

"Nălţa cu umerii, 
Lacrămile-l podidea, 
Zicea c-a dat de belea. 
Dar naşu-său c-auzea, 

Din guriţă că striga : 

— Taci, fine, nu te speria, 
Naşu-tău o purta grija. 
Calul că-l închinga, 
Bine-n chingi că-l strîngea. 
Odată că mi-ş' răcnea, 

Pe sus porţile sărea, 

Și-şi băga carîtili, 

Celea cu cocoanili, 

Iar Letinu ăl bogat, 
Ovreiul nebotezat 

Și de lege lepădas, 

Nici p-asta nu se lăsa 


96 


Și din nou întreba : 

— Care este ginerili, 
Ginerili, mirili ? 

Sā s-aleagă din nuntaşi, 
Din sichiraşi 

Și din negrii ţigănași ! 
Letinul postavuri că lua 
Și grămadă le făcea : 


— Ginerile să aleagă postavurili, 


Pe cum o fi nuntașu 

Aşa să-i dea postavu; 

D-o fi nuntaşu cu calu piag, 
Să-i dea postav de-l tocat; 
De-o fi nuntașu cu calu sur, 
Să-i dea postav de cel bun. 
Dară naşu-său ce făcea ? 
Pe gineri-său încuraja : 

— lacă, fine, nu te speria, 
Naşu-tău ţi-o purta grija, 
Roagă-te la Dumnezeu 

Să trăiască naşu-tău ! 

Şi pe cal că-ncăleca, 

Odată că mi-şi zbiera, 

Pe sus postavuri sărea 

Şi, măre, că le toca. 

Pe la nuntaşi le-mpărţea. 
Pe cum era nuntașu, 

Aşa-i da şi postavu. 

Dar Letinul cel bogat, 
P-aceea nu s-a lăsat, 

Alt meşteşug mi-a aflat. 
Trei fete de letin mi-aducea, 
Tot un stat şi tot un chip. 
— Care e ginerili, 

Ginerili, mirili ? 

Să-şi cunoască mireasa, 

S-o cunoască şi s-o ia, 
Bage-o-n ochii mîni-sa ! 
Însă naşu se scula 

Şi lua cununia 

Și p-o tavă mi-o punea, 


www.dacoromanica.ro 


La cîteşitrei fete mergea 

Şi din gură le zicea: 

— Vie să-şi ia cununia 
Care este mireasa, ` 
Cununa-s-ar cu dînsa ! 
Care era mireasa 
Lacrămile-o podidea ; 
Coconile că-mi pripea, 

Îmi pripea d-o-ntohonea 
Şi-n carită o „punea : 

Iaca nunta că-mi pleca. 
Îmi pleca de la Sîn-Miedru, 
Abia ajungea la Bobotează, 
Taman cînd popii botează. 
Dar Letinul cel bogat 
P-aceea nu s-a lăsat, 
Cochinzeri că-mi trimetea, 
La nuntă că-mi trimetea, 
Și cu toții că juca. 

Lăutari şi trimbiceri, 

Ca roua din buruieni. 
Naşu cochinzerii că lua 
Și-ntr-o casă că-i băga, 
Cite-un ochi că le scotea, 
Cite-o mînă le tăia, 

Şi la cai că se ducea, 


22 


Cîte-un picior le tăia 

Și cu trei că-i lăsa, 

Pe toţi, măre, că-i slutea 

Și drumu, măre, le da. 

Dar Letinu ştia cochinzerii cînd 

venea, 

Sus în cafat se suia, 

Cu ocheanu se uita, 

Pe nuntași că mi-i vedea. 

— Vai de măiculița mea ! 

I-am trimes ca fluturii 

Şi vin ca cerşetorii ! 

Eu le-am dat merticu ras 
şi afînat, 

Ei mi-a trîntit merticu cu vârf 
şi îndesat! 

Dar Letinu ce făcea ? 

Otravă-n ciubuc băga, 

El, vezi, că se otrăvea 

Şi el, frate, că murea ; 

Mai mult de necaz murea, 

În lume se pomenea. 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Ioniţă Văleanu din Ro- 
şiori-de-Vede, 

Idem cu Bogdan din colecţiunea 
d-lui V. Alecsandri, p. 175—178. 


De-l oraş din Bucureşti 


De-l oraș din Bucureşti, 
La cele case domneşti, 
Stau carîte tăbărite, 

Cu postav negru-nvelite, 
Că se-nsoară domn tînăr 
Negru-vodă, 

Și-l cunună Ion-vodă. 
Dar fata de unde-o ia? 


97 


Din tîrg, mă, din Dobrogea. 
Fata Liteanului bogat 

Sau a cînelui spurcat 

Și de lege lepădat. 

Iar Letinu ce făcea? 

Porţile le zăvora 

Cu fiarele plugului, 

Puterea pămîntului. 


www.dacoromanica.ro 


Iar Letinul ce-mi grăia? 

— Care mi-este mirele, 
Mirele, ginerile, 

Să-mi descuie porțile ? 

Iară nunul cel mai mare, 
Ca ş-al nostru d-astă-seară, 
Nici nu bea nici nu mînca, 
Înălţînd umerile 

Ca şoimii aripile, 

Din guriță ce-mi grăia ? 

— Taci, fine, nu te-ntrista, 
Roagă-te la Dumnezeu 

Și la Maica Precista, 

Să trăiască nași-to, 

Că-ţi poartă naşi-to grija 

Și toată cheltuiala. 

După cal descăleca, 

Calu-n chingi că mi-l strîngea 
Și pe cal încăleca, 

Zidurile le sărea, 

Porţile că descuia. 

Iaca nunta că sosea, 

Iar Letinu ce-mi făcea ? 
Trei fete mari aducea 


Și tot într-un port le-mbrăca. 
Iar Letinu ce-mi grăia ? 

— Care mi-este mirele, 
Mirele, ginerile, 

Să-şi cunoască mireasa ? 
Iar mirele ce-mi făcea ? 
D-un caftan că-mi scotea, 
Iar mireasa lăcrăma 

Și mirele mîna pe ea punea. 
Iar Letinu ce-mi făcea ? 
Șapte buţi de vin aducea 
Și cap în cap le punea, 

Şi din guriță ce-mi zicea? 
— Care mi-este mirele, 
Mirele, ginerile, 

Să-mi sară el buşiile ? 

Iar nunul ce-mi făcea? 

Pe lîngă buţi că se da, 
Cercurile la buţi tăia, 
Nuntașii cai adăpa. 


Cules de P. Cristescu, învățător 
din comuna Călăreții-Șăinoiu, jud. 
Ilfov. 


Cîntecul lui Mirea 


În oraş în Bucureşti, 

La cele căși mari domneşti, 
Multă mărime se strînge, 
Frumoasă masă se-ntinde. 
Chihaiaua tirgului, 
Caimacanii tirgului, 

Stilpii Ţaligradului. 
Frunzuliţă şi-o lalea, 

Cite căruţe-mi venea 

Pe d-o parte îmi jugrăvea, 


Pe de alta-mi poleia, 
Tot de nuntă se gătea. 
De-nsurat cin’ se-nsura ? 
Se-nsoară Mirea-vodă 
Și-l cunună Radu-vodă. 
Mireasa de unde-o lua? 
Tot din ţara letinească, 
De la un Letin bogat, 
Savalat, cîine spurcat ; 
Că de blagă mi-e bogat 


www.dacoromanica.ro 


Şi de lege lepădat, O dată că răsuna, 


Şi desaur şi d-argint, Cu scara stîngă-] tăia 

Și de miere şi de unt, Şi-o dată că-| repezea, 

Dulceaţa de pe pămînt. Porţile că le sărea 

Frunzuliță şi-o Jalea, Şi lacăţile că le tăia. 

Dar nunta cînd mi-ş' pleca ? Dar jesin al bogat, 

Miaş’ pleca ļa Şîn-Miedru Şavalat, cîine spurcat, 

Şi misajungea la ŞîntuPietru. Nici p-aia nu s-a ļäsat : 

Dar [etinul ă] bogat, — Ci frunzuliță şi-o lalea, 

Şavalat, cîine spurcat, Frunzuliță mărgărit, 

E] ocheanu] că-l] punea [u pe cîte le-am făcut, 

Și nunta că mi-o vedea, Pe toate ļe-am potrivit; 

Porţile că e-ncuia, Frunzuliță de atlas, 

Lacătile ļe punea, Numai asta misa rămas. 

Lacătile-s de argint, Dar letinul ce-mi făcea ? 

Cum n-am văzut de cînd sînt! Nici pe asta nu s-a lăsat, 

Dar Letinul ce-mi făcea ? Nouă buţi csalăturat, 

Din guriţa |ui striga, Ruticele mititele, 

De o dată-mi striga turcește, Şi mai era pintre ele 

D-a doilea |etineşte, De cîte cincizeci de vedre. 

Dua treilea româneşte. Dar letinul, cemi făcea ? 

Dar Letinul ce-mi zicea ? Din guriţă că-mi striga ; 

mm Care mi-este ginerile, D-o dată striga turcește, 

Ginerele, mirele ? D-a doilea |etineşte, 

Şă saaleagă din nuntaşi, Dena treia oară româneşte : 

Din nuntaşi, din călăraşi — Care este ginerile, 

Și din negrii țigănași, Ginerile, mirele ? 

Ca săsmi saie porţile, Din nuntaşi să mi se-aleagă, 

Şăami taie Jacătile, Din nuntaşi, 

Ca să-i vadă puterile ! Din călăraşi, 

Dar ginerile ce-mi făcea ? Ca să-mi sară buţile, 

E] degrabă c-auzea, Şăami taie cercurile, 

Faţa de pămînt punea Şă-mi verse vinurile, 

Şi de lături că se da. Să-mbete oştirile, 

Dar naşu-său că striga: Ca să-i văd puterile ! 

— Taci, fine, nu te-ntrista, Dar ginerele ce-mi făcea ? 

Că-ţi poartă naşu grija De o parte că se da, 

Şi E toată cheltuiala. Faţa de pămînt punea 

Dar fină-său c-auzea, Şi de |ături că se da. 

Degrabă se-nveselea, Dară naşu cesmi zicea? 

Pe negru-n chingâal strîngea, — Taci, fine, nu te-ntrista, 
99 


www.dacoromanica.ro 


Că-ţi poartă naşu grija 
Și toată cheltuiala. 

Dar ginerile ce făcea? 
Degrab’ el se veselea 

Și de lături că se da. 

Pe negru-n chingă-l strîngea, 
Odata că-l repezea, 
Buţile că le sărea, 
Cercurile reteza, 

Vinurile le vărsa, 

Mare risipă făcea. 

Dar Letinul ăl bogat 

Sta şi se gîndea: 

— Cată f..... mumă-sa, 
Dară ce-o mai fi şi-asta ? 
Frunză verde mărgărit, 
Eu pe cîte le-am făcut, 
Toate le-am potrivit. 
Frunză verde de aclas, 
Numai asta a rămas! 
Vezi Letinul ăl bogat, 
Nici p-aia nu s-a lăsat. 
Trei fete că-mi scotea, 
D-alăturea le punea, 
Cum îi una și alta. 

Cine d-aci le cunoştea ? 
Din gurița lui striga : 

— Care este ginerile, 
Ginerile, mirele ? 

Din nuntaşi să mi s-aleagă, 
Din nuntaşi, din călărași, 
Ca s-aleagă mireasa ? 

Iar ginerile c-auzea, 

Faţa de pămînt punea, 
Dar nașu-său că striga: 
— Taci, fine, nu te-ntrista, 
Că-ţi poartă nașu grija. 
Dar ginerele c-auzea, 
Degrabă se-nveselea, 


100 


Pe negru-n chingă-l strîngea 
Și-odată că-l repezea, 

La portiță că-mi mergea ; 
O dară că-l repezea 

Și prin curte că-l plimba, 
La ele că se uita, 

Se uita ce se uita, 

Cine drac le cunoştea, 
Cum îi una şi alta. 

El degrabă se-ntrista, 

Faţa de pămînt punea 

Și naşu-său că striga: 

— Taci, fine, nu te-ntrista, 
Că-ţi poartă nașu grija. 
Roagă-te la Dumnezeu 

Să trăiască naşul tău! 
Dar nașu-său ce-mi făcea ? 
Mina-n pozînar băga, 
Tipsii de galbeni umplea 
Și prin curte risipea, 

Din guriţa lui striga : 

— Care este mireasa, 
Să-şi adune risipa, 

Care nu, dracu s-o ia! 
Dar mireasa ce-mi făcea ? 
Din trei fete s-alegea 

Şi risipa şi-o aduna 

Şi-n căruţă se punea, 
Drumul la vale că-l lua! 


Mai dați, meseni, cu stropitura 
Sa-şi ude ţiganu gura ; 

Şi-mi mai daţi cite-o para 

S-o duc la ţiganca mea, 

Să i-o leg de chiotoare, 

Să mă lase-ntre pic...re. 


Auzit de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Gheorghe Porumbescu din 
Novaci (Gorj). 


www.dacoromanica.ro 


Fecioru lu Petru-vodă 


A plecat fecioru lu Pătru-vodă, 

A plecat de la Sîn-Petru 

Și mi-ajunge la Sîn-Medru, 

Să ia fata lui Letin bogat, 

De blagă bogat, 

De lege spurcat. 

A plecat de la Sîn-Petru 

Ș-ajunge pe la Sîn-Medru. 

Și el cînd mi-l vedea, 

Nici pe aia nu-l lăsa. 

Trei tete primenea 

Şi-n horă că le scotea, 

Și la poartă că mergea 

Și cu sulițele da, 

Şi porțile le-ncuia, 

O dată din gură striga: 

— Care e ginerile, 

Ginerile, mirele ? 

Să s-aleagă din nuntaşi, 

Din nuntaşi, din călăraşi, 

Sā dea cu sulițele, 

Sa descuie „porţile, 

Să tragă căretele. 

El trei fete-n horă scotea 

Şi din gură iar striga: 

— Care este ginerile, 

Ginerile, mirele ? 

Să-şi aleagă mireasa, 

Bag-o-n ochii mîni-sa ! 

El o dată că ofta, 

La naşu-său să uita. 

Naşu-său așa zicea : 

— Fine, fine, roagă-te de 
Dumnezeu 


Să trăiască naşu tău! 

Trei mere din sîn scotea 

Şi-n horă că le punea 

Şi mireasa le lua. 

Și el îşi lua mireasa 

Şi-n căretă o suia, 

Şi căretele pleca, 

Şi ginerile rămînea, 

Să rupă soacrei chetoarea. 

El o dată de zor trăgea, 

El nici rupea chetoarea, 

Şi rupea rochia. 

Iar soacră-sa îl blestema : 

— Dar-ar Dumnezeu să dea, 

Calu-și să se poticnească, 

Tocma-n cap să te trîntească. 

— Fine, pe Galben de cînd l-am 
luat, 

La fugă nu l-am cercat. 

Ei scările le punea 

Şi la fugă-l cerca, 

Şi tocma-n cap îl trintea. 

— Fine, finişor, 

O fi ceva vinovat? 

— Nu sînt nimic vinovat! 

De două ori am săruiat: 

O dată peste sovon, 

O dată pe obraz gol. 


Cules de Constantin Stănescu de 
la Iovan Băzăvan din Giubega, 
Dolj. 


www.dacoromanica.ro 


Joi dă dimineaţă, - 
Pă rouă, pă ceaţă, 
Vreme turburată 
Piste lumea toată, 
Plimbă-mi-să poartă 
D-o babă bătrină, 
Cu doi dinţi în gură, 
Cu ia dă strmă, 

Cu brîu dă lînă, 

Dă păr dă cămilă... 
Din cîrji cârjiind, 
Dîn ochi ea plîngînd, 
Dîn gură-ntrebînd 
Pă cine-ntîlnind ; 

— Cine mi-a văzut, 
Pă drum ori pă cîmp, 
D-un voinic trecînd? 
Feţişoara lui, 

Spuma laptilui ; 
Ochișorii lui, 

Două mure negre 
Coapte-ntr-un rug verde, 
Coapte la pămînt, 
Neajunse dă vînt, 
Coapte la răcoare, 
Neajunse dă soare ; 
Sprîncenili lui, 

Pana corbului ; 
Mustăcioara lui, 
Spicu grîului ; 
Căluşălul lui, 

Puiu zmeului ; 
Șauliţa lui, 

Teasta zmeului ; 
Chinguliţa lui, 

Două năpîrci negre, 
Dîn guri încleştate, 


25 


Joi dă dimineaţă 


Din coate-nnodate, 
La el chingi sînt date; 
Frîuleţu lui, 

Doi balauri galbeni, 
Dîn guri încleștaţi, 
Dîn coade-nnodaţi, 
La el frîu sînt daţi; 
Pofilașu lui, 

Două năpiîrci negre, 
Din guri încleștate, 
Din coade-nnodate, 
La el pofil date! 
Mereu cîrjiind, 

Pă drum, peste cîmp, 
Mereu întrebînd, 
Nimini răspunzînd. 
Şi tot cîrjiia, 

Pînă mi-ajungea, 

Dă Dunăre da, 

Din gură grăia: 

— Dunăre, Dunăre, 
Drum fără pulbere 
Şi fără văgaj, 

Drum dă la oraș! 
Nu cumva-ai văzut 
Pă unde-ai trecut, 
Pă drum, piste cîmp, 
D-un voinic trecînd? 
Dunărea-i grăia : 

— Tu, babă bătrînă, 
Cu doi dinţi în gură, 
Cu ia dă sîrmă, 

Cu brîu dă lină, 

Dă păr dă cămilă! 
Eu l-oi fi vazut, 

Nu l-am cunoscut! 
— Gaica să ţi-l spuie : 


www.dacoromanica.ro 


D-un voinicel nalt, 
Nalt şi sprîncenat ; 
Sprîncenili lui, 

Pana corbului ; 
Feţişoara lui, 

Spuma laptelui ; 
Ochişoru lui, 

Două mure negre 
Coapte-ntr-un rug verde, 
Coapte la răcoare, 
Neajunse dă soare, 
Coapte la pămînt, 
Neajunse dă vînt; 
Mustăcioara lui, 
Spicul griului ; 
Căluşălul lui, 

Puiu zmeului ; 
Șăulița lui, 

Teasta zmeului ; 
Chinguliţa lui, 
Două năpirci negre, 
Dîn guri încleștate, 
Din coate- nnodate, 
La el chingi sînt date; 
Friulețu lui, 

Doi balauri galbeni, 
Diîn guri încleştați, 
Din coade-nnodaţi, 
La el friu sînt daţi; 
Pofilașu lui, 

Două năpîrci negre, 
Din guri încleștate, 
Din coade-nnodate, 
La el pofil date! 
Dunărea asculta, 
Din gură zicea : 

— Tu, babă bătrină, 
Cu doi dinţi în gură, 
Cu ia dă sirmă, 

Cu brîu dă lină, 

Dă păr dă cămilă! 


103 


Eu că n-am văzut 
Pă unde-am trecut, 
Pă drum, peste cîmp, 
Astfel dă voinic! 
Dar tu să te duci 

La soră-mea Lună, 
Că ea luminează 
Ziua pă ulii, 
Noapte pă costiţi. 
Ea l-o fi văzut 
Undeva trecînd, 

Pă drum or pă cîmp! 
Baba că-mi pleca, 

Pă drum că-mi mergea ; 
Din cîrji cîrjiind, 
Nimini răspunzînd, 
La Lună ajungind, 

Și cum ajungea, 

Din gură, zicea : 

— Luniţă, Luniţă, 
Cum eşti luminoasă, 
Să-mi fii şi voioasă ! 
Cum luminătoare, 
Să-mi fii vorbitoare ! 
Nu cumva-ai văzut 
Pă unde-ai trecut, 
Pă drum, piste cîmp, 
Vrun voinic trecînd ? 
Luna-i răspundea : 
— Tu, babă bătrină, 
Cu doi dinţi în gură, 
Cu ia dă strmă, 

Cu brîu dă lină, 

Dă păr dă cămilă! 
Eu l-oi fi văzut, 

Nu l-am cunoscut! 
Baba că zicea : 

— Gaica să ţi-l spuie : 
D-un voinicel nalt, 
Nalt și sprîncenat ; 
Sprîncenile lui, 


www.dacoromanica.ro 


Pana corbului ; 
Feţişoara lui, 

Faţa laptelui ; 
Ochişorii lui, 

Două mure negre 
Coapte-ntr- -un rug verde, 
Coapte la pămînt, 
Neajunse de, vînt, 
Coapte la răcoare, 
Neajunse dă soare ; 
Mustăcioara lui, 
Spicu griului ; 
Căluşălu lui, 

Puiu zmeului ; 
Șăuliţa lui, 

Teasta zmeului ; 
Chinguliţa lui, 

Două năpirci negre, 
Din guri încleştate, 
Din coade-nnodate, 
La el chingi sînt date; 
Friuleţu lui, 

Doi balauri galbeni, 
Diîn guri încleștate, 
Din coade-nnodate, 
La el frîu sînt daţi; 
Pofilașu lui, 

Două năpirci negre, 
Din guri încleştate, 
Din coade-nnodate, 
Pofil i sînt date! 
Luna asculta, 

Din gură zicea : 

— Tu, babă bătrină, 
Cu doi dinţi în gură, 
Cu ia dă sîrmă, 

Dă păr dă cămilă! 
Eu că n-am văzut 
Astfel de voinic, 

Pă drum, piste cîmp, 
Undeva trecînd. 


104 


Dar tu să te duci 

La soră-mea Ceaţă, 
Ceaţă negureaţă, 

Că ea mi să lasă 

Și mi să răvarsă 
Printre pomi mărunți, 
Prin, vilcele-adinci 

Și pă munţi cărunți, 

Ea l-o fi văzut 

Undeva trecînd, 

Pă drum, piste cîmp. 
Baba iar pleca 

Și mi să ducea, 

Din cîrji cârjiind, 

Din gură zicea : 

Nimini răspunzînd. 

Și ea să ducea, 

La Ceaţă-ajungea, 

Din gură zicea : 

— Ceaţă, Ceţişoară, 
Să-mi fii vorbitoare 
Cum mi-eşti curgătoare ! 
Eu te-oi întreba, 

Tu mi-oi răspundea : 
Nu cumva-ai văzut 
Pă unde-ai trecut, 
Pă drum, piste cîmp, 
Vrun voinic trecînd ? 
Ceaţa că-i zicea : 

— Tu, babă batrină, 
Cu doi dinţi în gură, 
Eu l-oi fi văzut, 

Nu l-am cunoscut! 
Baba că-i zicea : 

— Gaica să ţi-l spuie 
D-un voinicel nalt, 
Nalt și sprîncenat ; 
Sprîncenile lui, 

Pana corbului ; 
Feţişoara lui, 

Spuma laptelui ; 


www.dacoromanica.ro 


Ochişorii lui, 

Două mure negre 
Coapte-ntr-un rug verde, 
Coapte la pămînt, 
Neajunse dă vînt, 
Coapte la răcoare, 
Neajunse dă soare ; 
Mustăcioara lui, 
Spicul griului ; 
Căluşălu lui, 

Puiu zmeului ; 
Șeuliţa lui, 

Țeasta zmeului ; 
Chinguliţa lui, 
Două näpîrci negre, 
Diîn guri încleștate, 
Din coade-nnodate, 
La el chingi sînt date; 
Frîuleţu lui, 

Doi balauri galbeni, 
Din guri încleștaţi, 
Dîn coade- nnodaţi, 
La el frîu sînt daţi; 
Pofilaşu lui, 

Două năpiîrci negre, 
Din guri încleştate, 
Din coade-nnodate, 
La el pofil date! 
Ceaţa c-asculta, 
Diîn gură grăia: 

— Tu, babă bătrînă, 
Cu doi dinți în gură, 
Cu ia dă strmă, 

Cu brîu dă lină, 

Dă păr dă cămilă! 
Eu că am văzut 
Astfel de voinic. 
Iar tu să te duci 
La cei braji înalți, 
Nalţi şi dăfăimați, 
Dă frunză încărcaţi. 


105 


Acolo-i căzut, 

Dîn luptă rănit; 
Frunză a așternut, 
Cu frunză-nvălit ! 
Baba, d-auzea, 
Îndată pleca, 

Dîn cîrji cîrjtind, 
Dîn ochi lăcrămînd, 
Dîn gură strigînd, 
Nimeni răspunzînd. 
Și ea să ducea 

Și voinic găsea 

La cei brazi înalţi, 
Nalţi și dăfăimaţi, 
Dă frunză-ncărcaţi, 
Acolo zăcînd, 

Din luptă rănit; 
Frunză-a așternut, 
Cu frunză învălit. 
Mă-sa dă-l vedea, 
Ea că începea, 
Începea a plîngea. 
Voinic ?i zicea : : 

— Tu, _„măicuța mea, 
Taci, să nu mai plîngi, 
Și tu să te duci 

Pà vilcele-adînci, 

Şi tu să aduci 
Ierburi d-ale dulci, 
Să pui la răni mici ; 
Apoi tu să cari 

Din vilcele mari 
Ierburi d-ale tari, 
Să pui la răni mari! 
Mă-sa să ducea 

Pă vilcele mici, 
Scotea buruieni dulci, 
Punea la răni mici ; 
Pă vtlcele mari, 
Scotea buruieni tari, 
Punea la răni mari. 


www.dacoromanica.ro 


Și ea-l căuta 

Și mi-l vindeca, 

Apoi îl ruga 

Acasă-a pleca, 

Iar voinicu că nu vrea, 
El pă cal încălica, 
După oaste să lua, 

Pă mă-sa aci lăsa, 
Mă-sa rămînea, 

Din ochi ea plingînd, 


Din gură zicînd : 

— Voinicu-i voinic, 
Mult mi-e rînduit, 
Moară canunit ! 
Și-acas” să-ntorcea, 
Din ochi ea plingînd, 
Din cîrji cîrjiind ! 


Auzit de învățătorul I. Florescu 
de la Florea Drăgan, muncitor, 
din comuna Bragadiru-Teleorman. 


Foai verdi ş-o şopiri 


Foai verdi ş-o șopiîrli, 
Colo pi un mal di gîrli, 
Îmi şădi o babă bătriînă, 
Cu cairu alb di lînă 

Și cu fusu într-o mînă. 
Ea din fus cî sfîriia 

Și din ochi că lăcrăma 
Și din gură blăstăma 

Și pi api cî-ntreba : 

— Api, api curgătoari, 


Tu prin multi locuri treci, 


Poati multi lucruri vezi. 
Nu cumva di-ai văzut, 


Pe muntele lung 
Turmele s-ajung, 
Şi cine le mînă? 


Pi undi-ai trecut, 
Un făt-frumos, 
Frumos și mlădios ? 
— Ba, maică-am văzut, 
Pi undi-am trecut, 
Într-o corabii neagri şi smălţuiti 
Și di vînturi bătuti 
A . . “A 
Şi di maluri opriti. 

El într-însa cî-mi şădea 
A A .. AA . . 
Și hîrtii albi îmi scriea 

Şi-i da maicii Și citea. 


Cules de G. Coaru, învăţător din 
Cerna, pl. Măcin, jud. Tulcea. 


Pe muntele lung 


O maică bătrină, 
Cu brîul de lină, 


Din mini îndrugînd 


www.dacoromanica.ro 


Și din gură zicînd: 
— Crişule, Criş, 
De-ai fi vorbitoare, 
Eu te-aş întreba 
De-un fiiuţ al meu, 


Nu cumva a trecut vadul tău? 


Foaie verde sălcioară, 
P-a gură de vale, 
Soarele răsare, 

Este-o casă mare, 
Înaltă-n foişoare, 

Cu nouă celare, 

Cu nouă uşioare, 

Cu nouă umbrare. 

La nouă umbrare, 
Nouă legăioare, 
Cu-al Voichiţii — zece, 
Inimioara-i rece. 
Mai-marele lor, 

Din şi Constantin, 
Legăior dintii, 

Fără căpătii ; 

Cel cu barba neagră, 
Cu chip de ispravă 
Şi cu mintea-ntreagă. 
Frunză verde şi-o lalea, 
Voichii că-i venea 
Neşte negustori, 

Chip de peţitori, 

Din sus după mări, 
Tot din Nadolie, 
Vedea-o-aș pustie, 

Pă cum să rămiie ! 
La Din că trăgea, 
Plosca că mi-i da. 


28 


107 


— Au trecut într-o poiană, 


Stina să aşeze 
Şi oile să le văreze. 


Cules de D. G. 'Trilan, 
țător, din com. Bicaz, jud. Neamț. 


Voichiţa 


Din ce mi-și făcea ? 
La masă pleca 

Şi din gură zicea : 
— Mamă, maica mea, 
Voichii i-a venit 
Neşte negustori, 
Chip de peţitori, 
De sus după mări. 
Hai s-o mărităm, 
S-o căsătorim, 

Pînă cînd trăim. 
Mă-sa că nu vrea: 
— Nu dau pe Voica. 
Fata, ca fata, 
Toarce cu furca, 
Dă mă-si turta; 

Și toarce pîn sat, 
Lui tat-său colac. 
Din ce mi-şi făcea ? 
Acas că vinea, 

Cu el se-nvoia 

Pe Voica s-aducă 
Iarna de cinci ori, 
Că sînt sărbători, 
Vara de trei ori, 
Că sînt lucrători. 
Şi mi-o mărita 

Şi-o căsătorea ; 


www.dacoromanica.ro 


Mult că nu trecea, 
Toţi fraţii murea, 
Mă-sa rămînea 

De mi-i tămilia 

Și mi-i comînda, 
Pe Din blestema : 
— Dine, maică, Dine, 
Fierul şi oţelul 

El să putrezească 
Și să mucezească $ 
Trupşorelu tău 
Nici să mucezască, 
Nici să putrezască. 
Cum tu te-ai sculat 
Pe Voica c-ai dat 
Și mi-o ai măritat 
Tot în Nadolie, 
Peste țări pustie? 
Nouă ani trecea, 
Nici nu mucezea, 
Nici nu putrezea, 
Sta cum mi-l băga. 
Din ce mi-şi făcea? 
De Dumnezeu se ruga: 


— Doamne, sfinte Doamne, 


Tu de ce nu-mi faci 
Tronişorul meu 

Mic de căluşel ; 
Pinzişoara mea, 
Dalbele ibînci ; 
Briuleţul meu, 

Mică chinguliță ; 
Piedicuţa mea, 

Mic de friuleţ ? 
Dumnezeu îi făcea, 
El pe cal încăleca, 
În Nadolie că pleca, 
La Voica trăgea, 

La ea că striga: 

— Voichiţă, Voichiţă, 
Vin” tu la meica! 


108 


Ea că n-auzea, 

Pe ea c-o găsea 
Într-o bascea, 

Sta de cununa 

Și mi-și boteza, 

Fini că dobîndea. 
Ea că mi-și striga: 
— Neică Constantine, 
Te înțeleg prea bine, 
Nu te văz pe tine. 
Pe potecă apuca, 

La Din se ducea, 
Din pe cal c-o punea, 
Drum că-și lua, 

Pe tărîmu ălalt intra. 
Calu încontina, 
Voica că vedea 
Neşte păsărele, 
Cînta viersurele 

Pă rămuri verzele. 
Din gură zicea : 

— Ferice de noi, 
De părinţii noștri, 
Au la ce trăi, 

Au la ce muri, 

Aici c-or veni. 
Voica că-i vedea 

Și se spăimînta. 

Din că mi-i zicea : 
— Voichiţă, Voichiţă, 
Nu te spăimînta, 
Că eşti cu neica. 
Nu sînt păsărele, 

Și sînt copilași, 

Să vezi, botezați 

Și vezi, creştinaţi 

Și din mînă dați. 
*Nainte mergea, 
Voica că vedea 
Neşte păsărele, 
Cîntă întunecoase 


www.dacoromanica.ro 


Pe rămuri uscate, 
Din gură zicea: 

— Vai de noi, 

De părinții noştri, 
N-au la ce trăi, 

Aici c-or veni! 

— Neică Constantine, 
Ce sînt astea? 

— Sînt bieţi copilași, 
Vezi, nebotezațţi, 

Din mînă nu dați. 
Înainte mergea, 
Voica că vedea 
Două căţelușe, 

În gură s-alătra, 
Gard le despărțea. 


— Gardu este soacră-sa. 


*Nainte mergea, 
Voica că vedea, 

D-un mormînt vedea, 
În pară de foc ardea. 
O oiţă ce făcea? 

La rîu se ducea, 

În rîu se muia, 

La mormînt venea, 
Pă el se scutura, 
Para d-o stingea. 
Voica că-l vedea 

Și din gură-ntreba : 
— Neică Constantine, 
Ce este asta? 

— El cioban c-a fost, 
Rău că mi-a făcut; 
O oiţă a dăruit, 

Bine i-a părut. 
Înainte mergea, 

Voica că vedea 

D-o vacă, vezi, grasă, 
Fără fir de iarba, 
Fără strop de apă. 
Voica întreba : 


'109 


— Neică Constantine, 
Ce este asta? 

— Neică, cînd a botezat 
Și mi-a cununat, 

Din gură-a dăruit, 
Bine i-a părut! 
*Nainte mergea, 
Voica că vedea 

De, vezi, vacă slabă, 
Slabă şi mirşavă, 

Tot pîn livezi verzi 
Şi pîn ape reci. 

Voica cà vedea, 

Din gură zicea : 

— Neică Constantine, 
Ce este asta? 

— Cînd a botezat 

Și mi-a cununat, 

Din gură o a dăruit, 
Rău că i-a părut! 
După tărîm că ieșea, 
Casele mă-si se vedea, 
După cal descăleca, 
Pe Voica c-o lua. 

În cap că-i căta 
Somnu c-o lua. 

El se-nfurişa, 

El că mi-și pleca 

La casa de veci. 
Acolo mergea, 

Ţărînă se făcea. 
Voica se scula, 

Pe Din că-l striga : 
— Neică Constantine, 
Dine, Constantine ! 
Costandin nu răspunde, 
Că n-are de unde. 
Voica ce făcea? 

La mă-sa pleca, 

La ușă-i bătea 

Şi din gură striga: 


www.dacoromanica.ro 


— Mamă, maica mea, Și mă-sa c-o cunoştea. 


Descuie-mi ușea Atunci ușa descuia, 

C-a venit Voica ! În braţe că „mi-o lua 
Mă-sa că-l zicea : Şi pe pat că mi-şi cădea 
— Fugi, moarte grăbită, Şi mă-sa că mi- şi murea ! 
Nouă fii că am avut La biserică c-o îngropa, 
Şi pe cîte nouă i-ai luat, Voica rămînea 

Şi-ai venit, vezi, şi la mine, De mi-o tămiia. 

Să mă iei, vezi, vai de mine! Torcea cu furca, 

Voica mereu că striga, Da mă-si turta, 

Mă-sa ei că-i răspundea : Torcea prin sat, 

— Dacă eşti Voichiţa, Lui tat-său colac. 


Vino colea la măicuţa ! Cules de Chr. N. Țapu di 
ct ules de Chr. N. Ţapu din gura 
La fereastră că venea, lăutarului Dumitru Radu, din 


. v . v 
Cosiţa că mi-o băga Băneasa-Teleorman. 


110 


www.dacoromanica.ro 


II 


Vitejeşti 


1. CICLUL COTROPITORILOR (TURCI-TATARI) 


29 


Cîntecul lui Baba Novac 


Foaie verde mărăcine, 


Ascultaţi, oameni, la mine, 


Să vă spun d-o istorie, 
Să vă cînt d-un cînticel, 
Mititel şi frumușel, 

Să trecem dealul cu el. 
Pe luciul Dunărei, 

Pe scursura apei, 
Tare-mi vine şi-mi soseşte 
Un caic mîndru gătit, 
Cu postav verde înflorit. 
Încà în el cine era ? 
Chiar ficiorul lui Novac, 
Lui Novac, Baba Novac. 
Din munţii de Ardeal 
La Dunăre că mergea, 
Turcii, măre, că-l vedea, 
Şi-l vedea şi-l cunoştea, 
Și sărea de se-neca, 

Toţi ca frunza şi iarba. 
Iară sluga lui Gruia, — 
Bat-o pîinea şi sarea 

Şi toată cheltuiala, — 
Ea la turci că se ducea 
Și din gură așa zicea : 
— Turcilor, 


111 


Boierilor, 

De ce, măre, vă-necaţi ? 

Că Gruiţa este beat, 

Cum este bun de legat, 

Tot legat și fericat, 

Tot cu frînghii de mătase 
Și cu cinci de sîrmă-ntoarsă, 
Taie carnea pîn’ la oase. 
Iară turcii ce-mi zicea ? 

— De trei ori să-l cîntărim, 
De trei ori cu gălbiori, 

De cinci ori cu sfănţișori. 
Iară sluga lui Gruia, — 
Bat-o pîinea şi sarea, — 

Ea la Gruia că mergea 

Şi mîna pe el punea 

Şi-l lega şi-l fereca, 

Tot cu frînghii de mătase 
Și cu cinci de sîrmă-ntoarsă, 
Taie carnea pîn’ la oase ; 
Şi-l punea şi-l cîntărea, 

De trei ori cu gălbiori, 

De cinci ori cu sfănţişori. 
Foaie verde bob lalea, 

La ţapa Corbii îl ducea. 
Doi de mamă îl suduiesc, 


www.dacoromanica.ro 


Patru-cinci în sapă-l cioplesc, 
Miini în ziuă mi-l topesc. 
Foaie verde bob lalea, 
Cînd Gruia se deştepta 
Și pe sus că se uita, 

Nici o putere n-avea. 
D-un corbişor că vedea 
Și din gură-așa zicea : 

— Corbeo, corbeo, frate corbeo, 
Ia fă-te de aluneca, 
Ineluşu de mi-l ia 

Și cu el să mi te duci 

În munţii de Cearideal, 
Și-acolo să cloncăneşti 

La toate prînzurile, 

La toate amiazurile. 
Dară Novac ce-mi făcea? 
Masa afară că-mi scotea, 
Corbişoru îmi cloncănea. 
Dară Novac ce făcea? 
De la masă se scula, 

În casă că intra, 

Pusca din cui că s-o ia, 
Carbişoru d-a-mpuşca. 
Cind Novac în cas intra, 
Corbişorul se lăsa, 
Ineluşul că-l punea 

Pe masă-n pahar cu vin. 
Novac afară ieşea, 
Corbişorul se sălta, 
N-avea Novac în cine da 
Și la masă că şedea; 
Mina pe pahar punea 

Și la gură mi-l ducea 

Şi vinul din el că-l bea. 
Ineluşul că-l vedea, 


* Toale ! (N. ed.) 


** În ediția de bază greşit: pune. Că este o greşeală dovedeşte rîndul 113, în 


Și-l vedea şi-l cunoştea, 
Și din gură așa zicea: 


— Gruio, Gruio, puiul taichii, 


Pe tine turcii te-a tăiat, 
Corbişorii te-a mîncat ! 
De la masă se scula, 

În chilie că intra, 
Disagi cu galbini încărca. 
Lepădă toate * domneşti, 
Lua rase călugărești 
Și-apuca pe-o potecea, 
Poteceaua cam cotită, 
Cam cotită, părăsită 

Și cu troscot învălită, 
Numai de Novac știută, 
La Dunăre că mergea, 
Fete mari pînză înălbea. 
El din gură aşa zicea : 
— Bună ziua, fetelor, 


De mi-aţi spune ** în direptate, 


Pînzele să vă albească 

Ca o coală de hîrtie, 

Cum stă mîndră-n prăvălie, 
Ştii cînd logofeţii o scrie ; 
Iar de-ţi spune în strîmbătate, 
Pînzele să vă-negrească 
Cum sînt rasele pe mine, 
Cum îi inimioara-n mine. 
Foaie verde peliniţă, 
Fată mare din cosiţă, 
Ibomnica lui Gruiţă, 
N-ai văzut tu pe Gruia? 
Dară fata ce-mi zicea? 
— Călugăre, piază rea, 
A luat turcii pe Gruia, 
La ţapa Corbii îl ducea. 


care nu mai figurează forma pune, ci spune: lar de-ţi spune... (N. ed.) 


112 


www.dacoromanica.ro 


Doi de mamă * îl suduiesc, 


Patru-cinci în sapă îl cioplesc. 


Miine în ziuă mi-l topesc. 
Dară Novac ce făcea ? 
Pe potecuţă apuca 

Și la turci că se ducea 

Şi din gură aşa zicea : 

— Turcilor, vizilor, ** 
Ce v-ă robu vinovat 

De așa tare l-aţi legat? 
De vă este de vînzare, 
Vă dau galbeni și parale ; 
De vă este de schimbare, 


Să vă dau doi pentru unul. 


Iară turcii ce-mi zicea ? 
— Nu ne este de vinzare, 
Nici ne este de schimbare, 
Şi ne este de pie[r]zare, 
Că-a ficioru lui Novac, 
Lui Novac, Baba Novac, 
Din munţi de Cerdeal. 
Iară Novac ce-mi făcea ? 
Cînd el așa auzea, 
Îndărăt că se-ntorcea, 
Tot mai rău se necăjea. 
Se făcea d-aluneca, 
Disagii cu galbeni vărsa, 
Turcii năvală că da. 

Iară Novac ce făcea ? 
Fuga la Gruiţa da 

Și paloşul mi-l trăgea, 
Frînghiile le tăia 

Și drumul lui Gruia îi da, 
Și din gură așa zicea : 


— Gruio, Gruio, puiu taichii, 


Bate tu mărginele, 

Să bat eu mijloacele, 

Că le ştiu soroacele. 
Măre, vrunul de-o scăpa 
Capul rău ţi l-oi lua! 
Vine soarele în chindie, 
Täie Novac şeapte mie, 
Și Gruiţa nu se ştie; 
Cînd soarele scăpăta, 
N-avea Novac ce tăia. 
La împăratu că mergea 
Și din gură aşa zicea: 
— D-aoleo, frate împărate, 
Să fi lăsat Dumnezeu 

Să se taie împăratu, 
Acușia ţi-aș lua capul. 
Împăratul ce-mi zicea : 
— D-aoleo, frate Novace, 
Stăpîneşte-ţi ţara-n pace ; 
Cît oi fi eu în împărăție, 
Să fii şi tu în haiducie. 


Eu mă lupt cu cîntecu, 
Ca lupu cu chiotu ; 
Mai daţi-i cu băutura 
Să-şi ude cobzaru gura ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Ion Concilă, Urdarii-de- 


Jos (Gorj). 


A se compara acest cîntec cu 
varianta Novac şi corbul din co- 
Alecsandri, 
p. 144. Vezi o mică asemănare 
şi în Gruia Novac din colecția 


lecţia lui Vasile 


d-lui Bibicescu, p. 284 sqq. 


* În ediţia de bază greşit: mină. (N. ed.) 


** Vizirilor ? (N. ed.) 


113 


www.dacoromanica.ro 


Cîntecul lui lovită 


Muntii Sterii Dealului, 

La ceardacul lui Novac, 
Că-i de chept cam găvănat, 
De călcîie depărtat, 

De genuchi aprochiat. 
Frumoasă masă-i întinsă, 
De mulţi boieri e coprinsă. 
Dar la masă cine șeade? 
Tot bunii Braşovului 

Și tartorii târgului, 

Cu toţi bea şi se cinstea, 
Cheful deplin că-şi făcea ; 
Numai feciorul Ioviţă 

Nici nu bea, nici nu mînca, 
Ci şedea trist și mîhnit, 

Cu faţa ca de pămînt. 
Nime-n seamă nu-l băga, 
Numai unchiaş de Novac, 
Numai el seamă băga. 

— Alei, fecior de Ioviţă, 
Nici nu bei, nici nu mănînci, 
Ori caftan ai ponosit, 

Sau galbeni ai isprăvit, 

Sau vremea că ţi-a venit, 
Vremea de căsătorit? 
Fecioraşul de loviţă 

Din gură așa grăia: 

— Alei, unchiaș de Novac, 
Nici caftan n-am ponosit, 
Nici galbeni n-am isprăvit, 
Dar vremea că mi-a venit, 
Vremea de căsătorit ; 

Că eu, unchiule, am umblat 
Nouă ani pe nouă cai, 

Pe cîte nouă i- -am ciumpăvit, 
Şeapte în grajd că, i-am spetit, 
Și potrivă n-am găsit. 


Cheş fata cadiului, 

În târgul Odriului, 

Cînd oi şti că mi-o scăpa, 
Singurel m-oi spînzura 

În marginea drumului, 
Cu ciucurii briului, 

De craca sovirfului. 

Cînd Novac că auzea, 
Dreapta-n buzunar băga 
Și cheia că i-o scotea, 
Drumul la grajd i-arăta. 
— Alei, fecior de loviţă, 
Seama la cai tu să iei, 
leşi la ușa grajdului, 

Că este ieslea Livdului, 
Vai, Livdul nebunul, 
Care fuge cu luna 

Şi joacă cu săptămîna. 
Bun cal boier de dobindă, 
Dar pică fără izbindă. 
Dar la fundul grajdului 
Este ieslea Negrului, 

La picioare-i aricit 

Și părul pă el zbirlit, 

Și-i făcut el pă fugit, 
Ce-i goni ăi izbîndi ; 

Și-i cu falca pă pămînt, 
Trage vînt pă sub oblînc, 
Că-i e frică de aprins. 

Și la Negru nu se uita, 
Tot la Livdu năvălea, 
Șeaua pe Livdu punea. 
Puse şea pe pasargie, 

Cu cioltarul mohorit, 
Scoate brazde din pămînt, 
Care n-am văzut de cînd sînt. 
Pin’ pă Livdu se-așeza, 


www.dacoromanica.ro 


Nouă hotare sărea. 

Dar popas unde făcea? 
Sub aripa cerului, 

La ințma cîmpului, 

La cea verde poieniţă, 

Cu tot felul de sămînță. 

— Bună ziua, coconiţă ! 

— Mulţumesc, fecior de viţă ! 
Leagă-ţi calul de portiţă, 
Ca să-ţi dea daica guriţă. 
Dar Ioviţă ce-mi gräla ? 

— Hai, cocoană, dumneata, 
M-aș ruga de dumneata 
Să-mi dai o stiblă de flori. 
Dragi-mi sînt florile, 

Dar mai dragi cocoanele. 
Cocoana cînd auzea, 

La o roabă poruncea, 
Smulgea flori din toate florile 
Şi mănunchi că le făcea, 
Peso roabă le trimetea. 

Dar Ioviţă cemi grăia? 

— Hai, cocoană, dumneata, 
Nu-ţi trimite roabele 

Să împărțească florile ; 
Adu tu cu mîna ta, 

Că nu-s boală să ţe bolesc, 
Ci-s hamor, să ţe iubesc, 
Cu tine săsmi văcuiesc. 
Cind cocoana auzea, 

Alte flori că-mi rupea, 

La Ioviţă lesaducea. 

Dar Ioviţă ce-mi făcea ? 
Cu stînga la flori se da, 
Dreaptasn cear că i-o punea 
Şi călare mi-o punea, 

De loc dosul că mi-ș' da, 
Da’ fugea, moarțe-şi făcea. 
Iar cincizeci de robuliţe 

Și şeasezeci de rusculiţe, 
Ale ei sînt sluguliţe, 


115 


Ele în urmă rāmînea, 
Faţa albă-și zgîria, 

Păr galben dărăpăna, 
Rău le-a secat inima, 

Că le-a furat stăpîna ; 
Veste la cadiu că da. 
Cînd cadiu cuauzea, 

Așa din gură grăia: 

=a Să trăiască Șarga mea, 
Vai, Şarga Arbuzeanca, 
Care fuge cu luna 

Și joacă cu săptămîna, 
De-mi răzbună inima, 
Nicăiri nu mi-o scăpa. 
Apoi Cadiu grăia, 

La bucătar că poruncea : 
— Pune masa, să mănînc, 
Strînge masa, nu mănînc. 
Pune perna să mă culc, 
Ia perina, că nn mă culc. 
Adu pă Șarga să încalic, 
Să caut ce am pierduţ. 
Și pe Șarga iso aducea, 
Nenșelată, nenfrănată, 
Numai cu piedica legaţă. 
Pin’ pă Șarga încălica, 
Nouă hotare sărea, 
După Ioviţă pleca, 
Puţintel nu-l ajungea, 
Raz’ în spate că-i făcea, 
Parcă soare răsărea. 
Fata înapoi că căta, 

Pă jatsu că-l cunoșţea. 
Fata din gură-mi grăia : 
— Alei, fecior de Ioviţă, 
Ia uită-te tu în urmă, 
Ce pară de foc ne vine? 
Nu ştiu pară de foc este, 
Ori tăicuţa ne soseşte, 
Viaţa ni se prăpădeşte ; 


www.dacoromanica.ro 


O fi călare pe Şarga, 
Nicăieri nu vom scăpa. 
Lasă-mă pă mine Jos, 

Căci pentru un cap de femeie 
Să pieie cap de voinic, 
Pentru un lucru de nimic? 
Dar loviţă ce-mi grăia ? 

— Eu pe tine nu te-oi lăsa 
Odată cu viaţa mea, 

Tot mi-este de una! 

Iar loviţă ce-mi făcea ? 

El aminte și-aducea, 

Scoase un arc şi-o săgeată 
Şi în vîrful săgeţii, 

Inelușul din dreapta 

În săgeată l-anina, 

Spre Novac îl năpustea. 
Novac la masă şedea, 

Inelu în poală-i pica. 

Iar Nosac ce mi-ș grăia? 
— Cătari, boieri, de vedeţi ! 
Cite războaie am bătut, 
Ăst semn nu l-am mai văzut! 
Ori a pierit vrun finișor, 
Ori vreun verișor, 

Mult seamănă ghinişor, 

Și pă dat şi p-aruncat, 

Că așa ni-i neamu-nvăţat. 
Inelul în mînă lua, 

Pă veliat că se uita, 
Frumos slova-i cunoştea. 

— Cătaţi, boieri, de vedeți, 
Că n-a luat pe Negrul, 

Și a luat pe Livdul, 

Şi singur şi-a răpus capul. 
Iar Novac ce mi-ş făcea? 
La grajd de peatră mergea, 
Seama la cai că lua, 

Pe toţi caii el vedea, 
Numai pe Livdul nu vedea. 
Pe Negrul afară-l scotea, 


116 


De căpăstru că-l lua, 
Şeaua pă el că punea ; 

Cu scările î în şurupuri, 
Să-mi mai potol din Junghiuri. 
Pin" pă Negru s-așeza, 
Nouă hotare sărea, 

Şi-i strîngea cîte-un dîrlog, 
Mai sărea cîte-un pîrlog, 
Îi venea inima la loc. 

Pe lîngă loviţă-mi da, 
Nici de seama nu-l băga, 
Tot înainte mergea, 

Cu Cadiu că se-ntilnea, 
Curmeziş că se punea, 

Și de dînsul se ruga: 

— Dur, dur, cuscre Cadiule ! 
Băieţii fac vrăjbile, 

Noi bătrînii păcile. 

De două ori că se ruga, 
Vorba-n seamă nu-i băga, 
Tot pă loviţă-l gonea. 
Dar Novac ce-mi grăia ? 
— Alei, Doamne milostive, 
Eu judec în Țarigrad, 

Dar pă ăsta un blestemat? 
L-am rugat, n-a ascultat, 
Iartă-mi, Doamne, un păcat; 
Eu o să-i răpui viaţa 

Şi să-i iau pă Şerguţa, 
Vai, Şărguţa Arbuzeanca, 
Care fuge cu luna 

Şi Joacă cu săptămîna. 

Iar Novac ce mi-şi făcea? 
Seama la război ştia, 
Lăturiş că mi-l lua. 

Cînd o palmă că mi-i da, 
Într-o scară-l povîrnea, 
Buimăcit, drumu-i mai da. 
Pă urmă paloş scotea, 
De-a azvîrlitele zvirlea, 
Lua mina Şi trei coaste 


www.dacoromanica.ro 


Şi oblîncul de la şea. 
Scapă paloș în pămînt, 
Scoate o brazdă ca de plug, 
Minia de pe pămînt. 
Frumos capul că-i tăia, 

În gluguliță mi-l punea, 

Și la ciochine că-l lega 
Şaua pe Șarga că punea, 
Pe Negru în pohod lua, 
După loviţă pleca. 

Cînd loviţă înapoi căta, 
Pe Şarga cînd o vedea, 

El mai tare că fugea. 
Novac după el striga : 

— la mai ţine pe Livdul, 
Că i-a ieșit sufletul, 

Că nu-i Cadiu să te gonească, 
Viaţa să-ţi prăpădească, 
Ci Novac să te iubească. 
Nici vorba nu isprăvea, 
Şi-acasă că-mi ajungea. 
Cînd fata Șarga vedea, 
La inimă mi-o seca. 

Fata din gură grăia: 

— Alei, unchiaș de Novac, 
Tu pe taica l-ai tăiat 

Și pe Şarga i-ai luat! 

Dar Novac ce-mi grăia? 


Dar fata aşa-mi grăia : 

— Alei, unchiaș de Novac, 
Tata așa a fost de jurat, 
Şeapte fete a măritat, 

Pă Șarga zestre n-a dat, 
Iar acuma l-ai tăiat, 

La inimă m-ai secat. 

Dar Novac ce mi-şi grăia ? 
De mînă că-i lua, 

În monăstire-i băga 

Şi pe loc mi-i cununa. 
Cînd fu la masa cea mare, 
Capul lui Cadiu lua, 

Toţi boierii dăruia, 

Care vii, care moşii, 

Cu moșii nehotăriîte 

Și cu pungi nesocotite, 

Și cu banu din buzunar, 
Cu sălașuri de ţigani, 

Toţi boierii că dăruia. 

Dar Novac ce mi-şi făcea ? 
Capul lui Cadiu lua, 
Într-o tipsie-l punea 

Și la masă-l închina : 

— Poftim ăst cap de berbece, 
Să nu vă stea inima rece! 


Ziceţi voi, boieri, amin, 
Căci eu v-am cîntat deplin. 


— Taci, fetiță, draga mea, i datat A i 

Eu cu tat- ules de A. Goleanu din gura lui 

Pă Sa pace am dat, Petrea Murgu, în vîrstă de 70 de 
a Şarga zestre v-a dat. ani, 


31 


La cerdacu lui Novac 


Toţi boierii bea, mănîncă 
Şi voie bună că fac; 
Numa: tînărul luviţă 


La cerdacu lui Novac 
Frumoasă masă-i întinsă, 
De mari boieri îi coprinsă. 


117 


www.dacoromanica.ro 


Nici nu bea, nici nu mănîncă, 
Nici voie bună nu face. 
Nimeni sama nu-i lua. 

Dar Novac, Baba Novac 
Sama bine că-i lua 

Și din gură așa-i grăia: 

— Valeo, nepoate Iuviţă, 
Toţi boierii bea, mănîncă 

Și voie bună că fac. 

Iar tu, măre, nici bei, 

Nici nu bei, nici nu mănînci, 
Nici voie bună nu faci. 


— Nici nu beau, nici nu mănînc, 


Nici voie bună nu fac, 
Că mie, măre, mi-a venit 
Vremea de căsătorit. 
Porrivnică mi-am găsit 
În târgul Iodriului, 

La fata Cadiului. 

Şi Cadiu-i om bogat, 
Sava: cînele spurcat 

Și de lege lepădat. 

— Na cheiţa grajdului 

Şi descuie grajd de piatră. 
Mai la ușa grajdului 

Este ieslea Livdului. 
Livdul este-un cal frumos, 
Nu-ţi este nici de un folos. 
Mai la fundul grajdului 
Este ieslea Negrului, 
Negru este-un cal urit 

Şi la păr îi aricit 

Și de vine-i cam stârcit, 
Făcut, măre, pe fugit; 
Ce-i goni 

Vei izbîndi. 

luviţă la grajd mergea 

Și pe Livdu mi-l scotea, 
Şaua pe el mi-o punea, 
La lodriu mi se pornea. 
Cînd acolo ajungea, 


118 


Pe fetiţă o găsea ; 

Pe fetiţă-n grădiniţă, 

Cu cinzeci de robuliță, 
Robuliţă, rusculiță, 

Și din gură așa-i grăia: 
— Cuconiţă, dumneata, 
Ia dă-mi un mănunchi de flori. 
— Trimete pe-o robuliță. 
— Cuconiţă dumneata, 
Dă-le tu cu mîna ta, 

Că nu-s lup să te mănînc, 
Nici boală să te bolesc, 
Și-s voinic să te iubesc. 
Cuconiţa aşa făcea, 

Iar luviţă se chitea... 
Mina cearcăn o făcea 

Și de brîu că mi-o lua 

Și pe cal o arunca 
Și-napoi că se-nturna. 

O roabă la Cadiu fugea 
Și din gură așa-i grăia: 
— Cadiul, dumneata, 
Ţi-a luat pe hică-ta ! 
Cadiu se tulbura 

Și din gură aşa grăia: 

— Pune masa să mănînc, 
Striînge masa, nu măninc ; 
Pune-mi perna să mă culc, 
Strînge perna, nu mă culc. 
Ad' pe Şarga să-ncalic, 
Pe Șarga, pe harbuza, 
Care-mi fuge cu luna 

ȘI gioaca cu stāmîna. 

Pe Şarga i-o aducea, 
Șaua pe ea o punea 

Și pe dinsa s-arunca. 

Pîn' pe ea se așeza, 

Șapte hotare-mi sărea ; 
Și-o mai trăgea şi de dirlog 
Şi mai sărea și alt pirlog ; 
Pe Iuviţă-apropia. 


www.dacoromanica.ro 


Iuviţă atunci grăia : 

— Cuconiţă, dumneata, 

Ia uită-te înapoi. 

Vezi ce pară „roşie ne-ajunge ? 
— Nu e pară roșie, 

Ci-i tăicuţa 

Cu Șărguţa ; 

Cum te-ajunge, 

Cum te taie. 

luviţă inelul arc îl făcea, 

*'N poala lui Novac îl arunca. 
Iar Novac aşa grăia : 

— Ori îmi moare-un frățior, 
Ori îmi piere-un nepoţel. 

Și la grajd se repezea 

Şi pe Livdul nu găsea... 

Pe Negru din grajd scotea, 
Şaua pe el o punea 

Și pe dînsul s-azvirlea. 

Cînd te uitai de pe dinsul, 
Nu-ţi mai puteai ţine rîsul. 
*Naintea Cadiului ieșea 

Și din gură așa-i grăia : 

— Dur, dur, dur, cuscre Cadiu, 
Tinerii fac vrăjbile, 

Noi, bătrîni, păcile. 


Cadiu-n samă nu prindea, 
Tot pe luviţă-l gonea. 
Novac sta în loc şi se gîndea 
Și în gînd aşa zicea: 

— Judecata-n Țarigrad, 

Dar aesta un blăstămat?! 

Pe Negru-n frîu îl strîngea 
Și la el se repezea... 

Frumos capul că-i tăia 

Și oblîncul de la şa. 

Și pe Șarga i-o lua. 

Acasă dac- ajungea, 
Cuconiţei îi grăia : 

— Cuconiţă, dumneata, 

Cu taică-tu bună pace c-am făcut, 
Pe Şarga zestre v-a dat. 
Cuconiţa răspundea : 

— Taica şapte fete c-a avut, 
Pe cîte șapte le-a măritat, 
Pe Şarga zestre n-a dat... 
Capul tatei l-ai tăiat ! 


Auzit de învățătorul Em. I. Mi- 
ronescu, din com. Oncea-Covur- 
lui, de la tatăl său I. N. Mi- 
ron. 


32 
Doicin 

În tîrgul Țarigradului, În spate cocoşat ; 
La casa-mpăratului, Vezi cocoaşa gîtului, 
Nemerit-a, poposit-a, Ca morcoașa țestului ; 
Nu aseară, alaltăseară, Dă vine lăsat, 
D-un arap negru buzat, Dă călcîie alăturat, 
Cu solzi după cap, Dă genuche dăpărtat; 
Parcă-i dracu-mpeliţat ; Cînd te uiţi la dinsu, 
În piept găvănat, Nu poţi ţine rîsu. 

119 


www.dacoromanica.ro 


Vezi, ochii ca taierili, 

Dinţi ca teslili, 

Măselili ca rîşnişili, 

Unghili ca secerili, 

Legătura capului, 

Ca rotila plugului. 

Împăratu la conac că mi-l poftea, 
Și conac că îi gătea : 

La masă 

O vacă grasă, 

Șeapte oca dă orez, 

Și cinci oca dă piper; 

Asta conac, de mîncare, 
Seara fată mare, dă culcare. 
Toate fetili rîndu că-și făcea, 
Rîndu la sora lui Doicin venea, 
Şi pă dînsa mi-o vestea. 

Iar Lisandra ce-mi făcea ? 
Intra-n casă suspinînd, 

Iş afară tot plîngînd, 
Cosiţă neagră smulgînd, 
Feţişoara zgîriind, 

Sîngili cocoș curgînd. 

Dar Doicin că mi-o vedea, 
Doicin bolnav cum erea, 

Că nouă ani și Jumătate, 
Dă cînd zace el pă spate; 
Că el ursat că era, 

O sură păgîni dă omora, 
Zilili i să sfîrşa ; 

Nouaăzeci şi nouă omorise, 
Ș? bolnav el că căzuse; 
Unul, frate, mai avea, 

Viaţa ca să ș-o dea. 

El pă sorî-sa dacă-o vedea, 
El dîn gură îi grăia: 

— Alei, Lisandra, sora mea, 
Ce-mi intri-n casă suspinînd, 
leşi afară tot plîngînd, 


120 


Cosiţă neagră smulgind, 
Feţişoară zgîriind, 

Sîngili cocoş curgînd ? 

Or ţie ţi s-a urit 

Tot dă mine îngrijind? 
Or ţie că ţi-a venit 
Vremea dă căsătorit ? 

Că pîn-acum nu te-am văzut 
Aşa tristă căutînd! 

Iar Lisandra că-i grăia : 
— D-alei, nene Doicine, 
Dă stătuşi dă mă-ntrebași, 
Cu tot dreptu spune-ţi-aş: 
Nu aseară, alalrăseară, 

În tîrgu Țarigradului, 

La poarta-mpăratului, 
Nemerit-a, poposit-a 
D-un arap negru buzat, 
Negru şi ciudat, 

Cu solzi după cap, 
Parcă-i dracu-mpeliţat ! 
În piept găvănat, 

În spate cocoşat, 

Cu cocoașa gitului 

Cît morcoașa testului, 
Legătura capului, 

Cît rotila plugului ; 

Cind te uiţi la dînsu 

Nu poţi ţine rîsu; 

Ochii ca taierili, 

Dinţii ca teslili, 

Măselili ca rîşniţili, 
Unghili ca secerili ! 
Șî-mpăratu la conac că l-a poftit 
Și conac că i-a gătit: 

La masă, 

O vacă grasă, 

Șeapte oca dă orez 

Și cinci oca dă piper. 


www.dacoromanica.ro 


Ăsta conac, dă mîncare, 
Seara-fată mare, dă culcare. 
Toate fetili rîndu că ş-a făcut, 
Șt la mine rîndu c-a venit, 

Și pă mine m-a vestit. 

Mie, frate, nu mi s-a urît 

Tot dă tine îngrijind ; 

ŞI nici că mi-a venit 

Vremea dă căsătorit. 


Dar d-aia intru-n casă suspinînd, 


les afară tot plîngînd, 
Cosiţă neagră smulgînd, 
Feţişoară zgîriind, 

Sîngili cocoș curgînd. 
Doicin aşa d-auzia, 

El dîn gură că grăia: 

— D-ale, soro, sora mea, 
Ia du-te tu în äl grajd 

Şi ia tu d-a perioară 

Şi pe Negru mi-l țeseală ; 
Cu şaua mi-l înșelează, 
Cu frîu mi-l înfrînează 
Și-l scoate la neica-ncoace, 
Că dă cînd neica s-a bolnăvit, 
Negru-n grajd a-nnebunit. 
Iar Lisandra ce-mi făcea ? 
Ea în grajd că să ducea, 
Pe Negru mi-l ţesela, 

Cu şaua mi-l înşăla, 

Cu frîu mi-l înfrîna, 
Afară că mi-l scotea 

Şi la Doicin mi-l ducea. 
Doicin atunci ce făcea ? 


Pîn? Doicin încălica. 
Doicin dacă-ncaălica, 
Buzduganu că-l uita ; 
Buzdugan cu şeapte pene, 
Pana dă şeapte oca ; 

Şi la sori-sa-l cerea, 
Lisandra că să ducea, 
Buzduganu că-l lua, 

Pin’ la dînsu mi-l tîra ; 
Iar Doicin că să-ntindea, 
Două deşte că punea, 
Buzduganu apuca 

Și în sus dă-l azvirlea, 
Pe Negru îl mai juca, 
Pîn' buzduganu venea, 
Palma-n sus că ridica, 
Buzduganu apuca 

Şi pă uliţă işa ; 

Pă Negru cînd mi-ncura, 
Uliţa nu-i ajungea ; 

Pă lîngă arap trecea. 
Arapu dacă-l vedea, 

În rîs el că îi zicea: 


— Dur, dur, dur, bir neînvăţat, 


Calu ce ţi-ai răsfăţat? 
Doicin nimic nu răspundea 
Și nainte el trecea, 

Calu că și-l mai juca; 
Îndărăt că să-ntorcea, 
lar pă lîngă arap trecea ; 
Arapu iar că îi zicea: 


— Dur, dur, dur, bir neînvăţat, 


Calu ce ţi-ai răsfăţar? 


Dar Doicin că-i răspundea : 
— Nu sînt bir eu neînvăţat, 
Dar de stăpîn că ţi-ai dat! 
Și buzduganu aducea, 

În arap dă-l repezea, 

Piste cap el că mi-l da, 


El dîn pat că se scula, 
Cu hainili să-mbrăca, 
Cu armili să-narma 

Și la Negru că işa; 
Mina pă Negru punea, 
Negru jos îngenuchea, 


www.dacoromanica.ro 


Cu pămîntu l-amesteca. 
Acasă că să ducea, 
Calu sorî-si i-l da, 
Apoi în cas că intra, 
În pat el să aşăza 


Mustafa de la Baba, 
Irimia din Chilia 

Și cu hogea Diului, 
Nădejdea-mpăratului, 

La lancu-vodă că sosea 

Şi din gură-așa-i grăia : 
— Turceşte-te, lancule, 

Și te dă pe legea noastră, 
Lege bună și bogată 

Şi de toate-ndestulată : 

Şi de miere și de unt, 

De aur şi de argint, 

Care este la turc mult, 
Dulceaţa de pe pămînt. 
Iancu-vodă răspundea : 

— Că eu, măre, m-oi turci, 
Dacă voi mi-ţi dărui 

Cu cincizeci de iepe roaibe, 
Iepe roaibe umblătoare, 
Pintenoage de picioare, 
Cu dungi negre pe spinare, 
Strănute cîte de-o nare, 
Îmbuiestr” în fuga mare. 
Eu îl dau sfatu la voi, 
Voi să-l daţi la-mpăratul. 
La-mpăratul se ducea, 
Împăratu-i întreba : 


33 


Și sfirșitu că își da, 
Căci împlinise suta ! 
Cules de I. Florescu de la Fl. Dră- 


gan, muncitor din com. Braga- 
diru, jud. Teleorman. 


lancu-vodă 


122 


— Turcit-aţi pe lancu-vodă ? 
Iar deliii răspundea : 

— Că noi, mär’, nu l-am turcit, 
Dar el, măre, s-o turci 
Dacă noi l-om dărui 

Cu cincizeci de iepe roaibe, 
Iepe roaibe umblătoare, 
Pintenoage de picioare, 

Cu dungi negre pe spinare, 
Strănute cîte de-o nare, 
Îmbuiestr” în fuga mare. 
Împăratu răspundea : 

— Bacşina și gheauru, 

Ce i-a pofti sufletu. 

Păsaţi, măre, de mi-i daţi 
Și siliți de mi-l turciţi, 

Că voi de nu-l îţi turci 
Noi n-om mai împărăţi. 

La lancu-vodă le ducea ; 
Mustăcioara că-i ridea, 
Mai frumos mi-o răsucea. 
Iar deliii așa-i grăia : 

— Turceşte-te, Iancule, 

Și te dă pe legea noastră, 
Lege bună şi bogată 

Şi de toate-ndestulată : 

Şi de miere şi de unt, 


www.dacoromanica.ro 


De aur şi de argint, 

Care este la turc mult, 
Dulceaţa de pe pămînt. 
Iancu-vodă răspundea : 

— Că eu, măre, m-oi turci 
Dacă voi mi-ţi dărui 

Cu cinzeci de berbeci berci, 
De la coade pîn’ la coarne 
Tot de douăsprece palme, 
Coarnele cît braţele, 

Să mă culc pe dinsele. 

Eu îl dau sfatu la voi, 
Voi să-l daţi la-mpăratu. 
La-mpăratu se ducea. 
Împăratu-i întreba : 


— Turcit-aţi pe lancu-vodă ? 


Iar deliii răspundea : 


— Că noi, măr”, nu l-am turcit, 


Car el, măre, s-o turci 
Dacă noi l-om dărui 

Cu cinzeci de berbeci berci, 
De la coade pîn’ la coarne 
Tot de dousprece palme, 
Coarnele cît brațele, 

Să doarmă pe dinsele. 
Împăratu răspundea : 

— Bacşina și ghiauru, 

Ce i-a pofti sufletu ; 
Păsaş:, măre, de mi-i daţi 
Și siliți de mi-l turciți, 
Că voi de nu-l îţi turci, 
Noi n-om mai împărăți. 
La lancu-vodă îi ducea ; 
Mustăcioara îi ridea, 

Ma: frumos şi-o răsucea. 
Și deliii așa-i grăia: 

— Turceşte-te, Iancule, 
Și te dă pe legea noastră, 
Lege bună și bogată, 


123 


Și de toate-ndestulată : 

Şi de miere şi de unt, 

De aur şi de argint, 

Care este la turc mult, 
Dulceaţa de pe pămînt. 
Iancu-vodă răspundea : 

— Că eu, măre, m-oi turci 
Dacă voi mi-ţi dărui 

Cu cinzeci de cătănași, 
Însărcinaţi de gălbănași. 

Eu îl dau sfatu la voi, 

Voi să-l dați la-mpăratu. 
La-mpăratu se ducea, 
Împăratu-i întreba : 

— “Turcit-aţi pe lancu-vodă ? 
Iar deliii răspundea : 

— Că noi, măr’, nu l-am turcit, 
Că el, măre, s-o turci 

Dacă noi l-om dărui 

Cu cinzeci de cătănași, 
Însărcinaţi de gălbănași. 

— Bacșina și ghiauru, 

Ce i-a pofu sufletu ; 

Păsaţi, măre, de mi-i daţi 

Și siliți de mi-l turciţi, 

Că voi dacă nu-l îţi turci 
Noi n-om mai împărăți. 

La Iancu-vodă îi ducea. 
Mustăcioara îi ridea, 

Mai frumos mi-o răsucea, 
Masă bună le făcea: 

Trei purcei fripţi că le da, 
Alţi doi la dăsagi punea. 
La-mpăratu se ducea. 
Împăratu-i întreba : 

— Turcit-aţi pe lancu-vodă ? 
Dar deliii răspundea : 

— Nu ştiu, măr”, noi l-am turcit, 
Ori el, măr”, ne-a rumânit. 


www.dacoromanica.ro 


Dacă, măre, nu ne crezi, 

Cartă la dăsagi și vezi. 

La dăsagi cînd el căta, 

Doi purcei fripți că găsea 

Şi din gură-așa grăia : 

— Lasa-l, măre, să domnească, 


Sus pe luciul Dunării, 
Vine un caic zugrăvit, 
Cu postav verde învelit, 
Tot de maluri e izbit 

Și de tină e stropit. 
Dar în caic cine este? 
Sînt cincizeci de turci bătrîni, 
Cu bărbile pîn’ la brîu, 
Cu firea ca de copil. 
Mai-marele care este ? 
Săvai Aga al Diului, 
Mustafa de la Baba, 
Care le-mparte lefeaua. 
Imbrihor de la Tirgșor 
Că mi-l poartă binişor. 
Și ei, frate, că-mi umbla 
Tot din vad în vad 

Și din sat în sat, 

Tot întrebînd și ispitînd 
De Stanislav copilu, 
Încinge barba cu brîu, 
Casapu ovreilor, 
Măcelarul turcilor. 

Caic la margine-mi da, 
Fete mari, frate, găsea, 
Fete mari pînze nălbind, 
Cămăşi la soare cosînd, 


34 


Să domnească,-mpărăţească, 
De nimeni să nu gîndească! 


Auzită de la învățătorul Em. I. 
Mironescu din com. Oncea, jud. 
Covurlui, de la tatăl său I. N. Mi- 
ron. 


Stanislav 


Fete mari beligrădence, 

Neveste ţeligrădence. 

— Bună ziua, feuilor, 

Fevilor, nevestilor ! 

De mi-aţi spune cu dreptate, 

Pînzele să se nălbească, 

Ştii ca coala de hîrtie, 

Cînd o iei din prăvălie 

Și logofeţii mi-o scrie, 

Mai mîndru că mi-o mîngiie. 

De mi-oţi spune cu strîimbătate, 

Pinzele să se cernească 

Ştii ca poșul de la gît. 

Unde fetile auzea, 

Nevestile înmărmurea. 

La cea fată smedișoară, 

Cu cosiţa gălbioară 

Și cu semne de vărsat, 

Ibovnica lui Stanislav. 

O iubise şi-o lăsase, 

Pizmă pe dînsul prinsese. 

— Turcilor, spafulor, 

Pe Stanislav nu l-am văzut, 

Dar am văzut pe mama lui 
Stanislav, 

La cea cămară de peatră, 

Spălîndu-i zăbunile, 


www.dacoromanica.ro 


Toate hantiriile, 

Vezi, de sînge, vezi, de turc 
Și d-o chică de voinic 

Și de mustață de frîng. 
Unde, nene, că mi-ţi spală 
Și de peatră mi-i trînteşte 
Și de sînge că se scură, 
Dunărea în două mi-o curmă. 
Unde turcii c-auzea, 
Năvală la cai da, 

Ca ctinii la zahana, 

Și din gură zicea: 

— Măi băieți, 

Ia măriţi, voi, ctrmile, 
Trageţi cu lopeţile. 

Hop, odată la lopată, 

Să trecem Dunărea îndată ! 
La muma lui Stanislav 


că mergea : 


— Bună ziua, mama lui 


Stanislav ! 


De eşti mama lui Stanislav, 
Să ne fii mamă și nouă; 
Nu-l cărăm cu răutate, 

Ci-l cătăm cu bunătate, 
Că-i al nostru el, bun frate. 
Cu el am negustorit, 

Cu el am îmbătrinit, 
Capetile le-am împărțit, 
Ciștigu ne-a mai rămas, 

Ca să-l împărţim pe fraţi. 
Nu ştiu de ce foc s-a mîniat 
Și caicu şi l-a luat, 

Pe Dunăre a plecat, 

Ochi cu dinsul n-am mai dat. 
— Turcilor, spahiilor, 

Mai mari ienicerilor, 
Stanislav, măre, că este 
P-acea gîrlă, 

Ciorogirlă, 

Unde Dunărea se coteşte, 


Malurile s-azviîrlește, 
Pădurea că se rărește, 
Cu caicul priponit, 

Cu lănţuşul de argint, 
Că de tei n-a mai găsit. 
De trei zile mi-este beat 
Și-n caic mi-este culcat. 
Unde turcii c-auzea, 
Năvală la caic da 

Şi-n caic că se punea 
Şi la Stanislav mergea 
Și la el că se uita; 

Ei dintre ei că vorbea, 
Nu gîndea că este beat, 
Ci credea că e culcat. 
Iar Stanislav se mișca, 
Vîntul perișorul că-i bătea. 
Unde turcii se uita, 
Fugea ca muierile 

Și pipa ca curvile, 
Şi-mi fugea iepurește 
Şi-mi sărea ogărește, 
Şi-şi rupea giubelile 
Şi-şi pierdea pistoalile. 
Dar Stanislav mai avea 
O slugă dreaptă și înțeleaptă 
Și de Dumnezeu lăsată, 
Pe Neculae Neculcea, 


Ce şedea într-un colnic, 
Cu pistolul ruginit, 
De trei luni neslobozit. 
— Mă turcilor, pasfiilor, 
Ce fugiţi ca muierile 
Și țipaţi ca curvele, 
Şi-mi fugiţi iepureasca 
Şi vă aruncaţi lupeasca 
Şi rupeți giubelile 
Și pierdeţi pistoalile ? 

e voi mie-mi dăruiți 
Să vă dau pe Stanislav legat, 
Să vi-l predau ferecat 


www.dacoromanica.ro 


Cum e bun de spînzuratr? 
Unde turcii c-auzea, 
Fesuri din cap că lua 

Și cu bani că le umplea, 
Lui Neculcea-i dăruia, 

lar Neculcea ce făcea ? 

La Stanislav că mergea, 
Trei pumni în cap că-i trîntea, 
Cu şeapte şrreanguri că-l lega, 
Şeapte ştreanguri de Brașov 
Și cinci funii de mătase, 
Că l-a răzbit pin’ la oase. 
Pin’ la oase că-l răzbea 

Și el nu se deştepta. 

Tirîş turcii că-l lua 

Şi la pașa că-l ducea. 
Judecata ce-i făcea ? 

El tot beat, frate, era ! 
Judecata ce-i făcea ? 

— Dunărea l-a crescut, 
Dunărea l-a hărănit, 
Dunărea deci să-l mănînce ! 
Și tot i mai dăruia 
Petricica morei 

Din ţara Moldovei. 

Între spete i-o lega, 

Brînci în Dunăre că-i da. 
Trei zile şi trei nopți 
Dunărea că mi- -şi urla, 
Pînă la fund că cădea, 

Şi cu faţa în jos cădea 

Şi cu piatra morei dasupra. 
Racii-l pișca, racii-l mişca, 
Morunii de el se freca 

Și el nu se mai deştepta! 
Dar un rac grozav venea 
Şi de nas că-l apuca 

Şi de tare ce-l strîngea, 
Tocmai atunci se deştepta 
Și din gură aşa zicea : 

— Cata, f.... mîni-sa! 


126 


Unde sînt eu aicea?! 


A ! asta-i din Neculcea ! 
Că Neculcea m-a legat 
Și-n mîna turcilor m-a dat 
El niţel că se smucea, 
Puterile și-aduna, 

Din fundul apei pleca 

Și trei zile cît făcea, 
Numai dintre spete clătina 
Și în faţa apei ieşea 

Cu peatra morii dasupra. 
Şi-n fața apei dacă ieşea 
Și-ncepea de-a-mi înota, 
Cam şerpeşte, 

Cam broschește, 

Şi o lua în lungul Dunărei 
Pînă la vadul Brăilei. 
Cînd ochii că-și ridica, 
Ibovnica lui ş-o vedea. 
Cînd la apă mi-ţi venea 
Şi-n gura mare striga, 
De-mi urla Dunărea : 

— Sai, Stăncuţo, soru-mea, 
Scoate-mă tu d-aicea 

Şi mă scapă din belea, 
Multă pomană vei avea! 
Unde Stăncuţa auzea, 
Găleţile lepăda, 

Dosul la tat-său că da: 

— Scoal” tu, taică, nu şedea, 
Un negustor s-a înecat 

Şi sieptru cu galbeni 

De gît rău îi atirna. 

Unde tat-său c-auzea, 

Caic şi cuțitul lua 

Și lua şi lopata, 

La Dunăre c-alerga. 

Cînd în margine ajungea, 
Numai capul că-i vedea, 
Ochii-n cap că-i cunoştea : 


www.dacoromanica.ro 


— Hai tu, talcă, dragu taichii, 


Că- ibovnicu tău, 

Să mănînce capul meu ! 
Ad' la mine caicu și cuţitu, 
Că sînt mai iute de mînă. 
Caic şi cuțitul lua 

Și la Stanislav mergea, 
Ştreangurile că-i tăia 
Ş-apoi puţin zăbovea. 
Unde peatra că-i cădea, 
Trei zile și trei nopți 
Dunărea tare urla, 
Peatra la fund că cădea, 
Dunărea se liniştea, 
După ce borboci făcea. 
Stanislav că-mi rămînea 
Şi-n caic că se punea, 
Lopata în mînă lua 

Și necăjit cum era 
Numai trei lopeţi trăgea, 
De şeapte paşi pe mal 
Caicul l-arunca ; 

Aşa da de necăjir, 
Scîrţiia caicul de pămînt. 
Stanislav, frate, se găsea, 


Despuiat în pelea goală era, 


Și ruşine, frate,-i era, 

El în oraș nu intra. 

La margine o biserică era, 
În ea un călugăre cerea. 
Stanislav dacă-l vedea, 
Numai cu pumnu-l bătea 
Pînă, frare,-l omora. 
“Ţoalile i le lua 

După ce în seamă le lua; 


Ori o fi vrun frățior, 

Ori o fi vrun verișor, 

Că prea-și seamănă cu el! 
Unii din ei îşi zicea : 

— Baca, baca, ghiaura, 
Că ni-a înviat mortu, 

Să ne mănînce capu! 

Un călugăr ce trecea 

Și pe uliţă se plimba, 

Cu Stanislav se întilnea 
Și cu barbă mi-l vedea 

Şi tare se speria, 

Şi-un paloş că-şi cumpăra, 
Cinci sute de lei că da, 
Că tare frumos era. 

Pe Stanislav dacă-l vedea, 
Cu glas dulce-i grăia: 

— Părinte, sfinția-ta, 

Că ești, taică, om bătrin, 
Că cunoşti la fier mai bun. 
Vino încoa, te-apropiază, 
Priveşre-l și-l cercetează : : 
Ast paloș l-am cumpărat, 
Cinci sute de lei c- am dat. 


Stanislav paloşu-n mînă că lua 


Şi la el bine privea, 

Că el tare-l cunoștea, 
Paloşul al lui era, 

Şi vîndut de Neculcea. 
Stanislav se supăra 

Şi răstit popii zicea : 
— Călugăre, piază rea, 
F...-ţi crucea mini- -ta ! ! 
Sau te-ai lăsat de popie, 
Să te-apuci de vitejie ? 


Stanislav cu ele se-mbrăca, Să nu-ţi fie de cinci sure de lei 


Pe uliţă se plimba c-ai dat, 
Şi da pe la cafenea. Dar să vezi într-a cui mînă 
Unde turcii că-l vedea : a intrat! 


Călugăre, poamă rea, 
*Ngenunche înaintea mea, 


— Baca, baca, ghiaura ! 
Caaă f. mîni-sa ! 


127 


www.dacoromanica.ro 


Să te spovedesc ceva! 
Călugărul ce făcea? 
Înaintea lui îngenunchia, 
Giîndea că-i spunea ceva! 
Stanislav cu paloșul da, 
Frumos capul că-i tăia. 
Merge cap ghisdănăsînd, 
Trupul mătănii făcînd. 
Paloşul că mi-l lua 

Și de sînge îl ştergea 

Și în cîrpă l-înfăşura, 

Şi mi-l băga în sîn la piele, 
Tot ca mai nainte vreme. 
D-aci lua tîrgul d-a lungul, 
Pimniţele d-a rîndul ; 
Unde vrun turc că găsea, 
Acolo că mi-l toca. 

El pe supt pat că intra 

Și de urechi că-i scotea, 
Că păr f.... nu-mi avea. 
Tot tirgu că mi-și umbla, 
Pe Neculcea nu-l găsea. 
Dar într-un cap de tîrguleț 
Mai este-o pimniţă mică, 
Ia, mai mult nimica, 

Cu cincizeci de uşi, 

Cu o sută de buți, 

Tot buți buslagele, 

De-o sută de vedre. 

Acolo Niculcea că-mi era 
Cu trei fete de împărat, 
Din oraș din Țarigrad, 
Cu sabia le-a luat. 

Una-l pișcă, 

Alta-l mișcă, 

Una cu vin îl stropeşte, 
Feţişoara-i rumenește ; 
Neculcea bea şi chefuieşte, 
De Stanislav nu gîndeşte. 


Stanislav în gârlici că mi-ţi şedea 


Şi pe Neculcea că-l vedea, 


Sîngele-n el s-aprindea. 

O vadră de vin cerea, 

De toarte că mi-o apuca; 
La guriță mi-o punea 

Și pe gît gîl-gil făcea, 
Tocmai în fund că răsufla 
Şi de pămînt c-o trîntea 
Și puzderii o făcea, 

De se minuna lumea. 
Cîrciumăreasa-i zicea : 

— Călugăre, piază rea, 
Ce-mi spărseşi tu găleata ? 
Iar Stanislav mîriha, 

Casa de se detuna 

Și toți ce cutremura 

Și fiorii-i coprindea, 

Și tare se spăimînta. 

Iar Neculcea de-l vedea, 
Pahar din mînă-i cădea : 
— Hi, sărăcuț de maica mea, 
Mi s-a scurtat viața ! 

Şi Neculcea se-ngrozea. 
Stanislav la el intra, 

Nici o palmă că mi-i da, 
Numai d-o mînă-l lua, 

Pe uliță-n lung mergea, 
La Dunăre că-l trăgea, 

Ca iute morţii să-l dea. 
La Dunăre c-ajungea 

Și curînd că poruncea, 
Lui Neculcea-i aducea 
Pietricica rîșniței, 

Tot din ţara Brăilei. 
Între spete i-o lega 

Și începea d-a-l judeca : 
— Hai, Niculcea, sluga mea, 
Ce rău, nene, ţi-am stricat 
De pe mine m-ai legat 
Şi-n mîna turcilor m-ai dat? 
Toată simbria ţi-am dat, 
Nici o para n-am mîncat! 


www.dacoromanica.ro 


Poftim, dac-ai fi voinic ca mine, 
Ai mai ieşi p-astă lume, 

Să vorbeşti și tu cu mine, 
Cum vorbesc şi eu cu tine. 
Şi-i dă-n spate un picior 

Și-l aruncă sus în zbor; 

Și-l dă durda la pămînt, 

Și-l aruncă sus în vînt. 

Şi gîlc, gilc, valdo-gilc, 

În Dunăre a intrat adînc. 

Și el nu-i ca Stanislav, 

Ca să mai iasă la mal. 

Şi Stanislav a plecat, 

Iar în pimniţă a intrat 

Și s-a pus pe chefuit, 

Cum nici nu s-a pomenit. 
Toţi s-au dus, nu se mai vede, 


Numele nu li se pierde. 


Mai ziceţi, boieri, amin ! 
Că vă făcui cîntec din plin. 
Bacşiş daţi la lăutari, 

Să-l cîntăm la boieri mari; 
Bacşiş daţi şi la cobzari, 
Să-l cînre la zile mari. 
C-așa a fost istoria 
Stanislav şi Neculcea, 

De se duse pomina 

La toată Valahia ! 


Spusă de G. Bălțatu, lăutar. 
Auziră de el de la Radu Dirdiială, 
lăutar bătrîn şi ceauș de poştă. 
Cules de I. Leabu, învățător al 
com. Șerbăneşti-Olr şi comunicat 
lui Christea N. Țapu. 


Cîntecul lui Tanislau 


Pe luciul Dunării 

Vine un caic zugrăvit, 

Cu postav verde-nvălit, 
Pîn năuntru șicuit. 

Tot de turci mi-e-ngrămădit, 
Tot de turci d-ei bătrîni, 
Cu bărbile pîn’ la brîu. 

Și de tină mi-e stropit 

Și de maluri mi-e izbit. 
Dar ei, frav, unde-l mîna? 
Tot la vale-n Brăila, 

Cam la vadu Brăilu, 

Cam de din josu schilii, 
Turcii, frate, se opreau, 

Că ei, măre, mi-și vedeau 
Fete mari pînze-nălbind, 
Neveste de cîte-un prunc, 


Cămăși la soare trăgînd. 
Drept la ele se oprea 

Și salamanicu le da: 

— Bună ziua, feulor, 
Fetilor, nevestilor, 

Voi d-aţi spune cu dreptate, 
Pînzele să se-nălbească, 

Ştii ca coala de hirtie, 
Cînd logofeţii mi-o scrie ; 
De n-aţi spune cu dreptate, 
Pînzele să se-nnegrească 

Ca rasa călugărească 

Și ca poşu de la gît ! 

Voi, frate, nu mi-aţi văzut 
Pe Tanislau copilu, 

Încinge barba cu brîu ? 
Cea fetiță bălăioară 


www.dacoromanica.ro 


Cu codiţa gălbioară 

Și la faţă smedişoară, 
Ibomnica lui Tanislau, — 
O iubise şi-o lăsase, 

Pizmă pe dinsul prinsase, — 
Ea din gură că-mi striga: 
— Turailor, pasfiilor, 

Și mai mari nicenilor, 

Pe Tanislau nu l-am văzut, 
Dar noi, frate, c-am văzut 
Pe muma lui Tanislau, 

La cea caleră de piatră, 

Pe Dunăre cocoşată, 

Că-i spală zăbunile, 

Toate anteriile, 

Tot de sînge de voinic 

Și de mustață de frînc. 
Unde turcii c-auzea : 

— Baca, baca, ghiaura, 

Că i-am aflat, zău, urma, 
Ca să-i scurtăm viaţa! 
Hop odată, 

Hop la lopată, 

Să trecem Dunărea-ndată ! 
Cînd acolo că trecea, 

Ei, frate, că mi-o găsea 

Și bună ziua că-i da: 

— Bună ziua, muma lui Tanislau, 
De eşti mumă lui Tanislau 
Să ne fii şi nouă mumă! 
Noi cu Tanislau am copilărit, 
Cu el am negustorit, 

Nu ştiu ce foc s-a mîniat, 
Caicu şi l-a luat, 

Pe Dunăre s-a lăsat, 

Ochi cu dinsu n-a[m] mai dat. 
Caperile le-am împărţit, 
Cișuigul că ne-a rămas 

Ca să-l împărțim pe fraţi. 
Jar femeia ca femeia, 
Poale lungi şi minte scurtă, 


130 


Femeie nepricepută, 
Turcilor se-nfăţișa 

Și lor, frate, le spunea : 
— Turcilor, pasfiilor, 
Și mai mari nicenilor, 
Unde Dunărea coteşte 
Şi malul se azvîrleşte 
Și pădurea se rărește, 
E caicu lui Tanislau 
Priponit, 

Înlănţuit 

Cu lănţușuri de argint, 
Că de tei n-a mai găsit, 
Și el e-n caic răsturnat, 
De trei zile s-a-mbătar! 
Unde turcii c-auzea, 

Ei din gură cuvinta: 
— Hop odată, 

ILa lopată, 

Să trecem Dunărea-ndată. 
Baca, baca ghiaura, 
I-am aflat noi de urma, 
Ca să-i scurtăm viaţa! 
Cînd acolo c-ajungea, 
De departe se uita, 

El cu faţa-n sus dormea; 
Vîntul că mi-l adia, 
Perişoru-i cletina. 
Unde turcii că vedea, 
Fugea ca muierile, 
Rupea anteriile 

Și perdea pistoalele. 
Jar Neculai Neculcea, 
Sluga lui Tanislau din dreptate, 
În gura mare striga: 
~- Turcilor, pasfirilor, 
Și mai mari nicenilor, 
Ce fugiţi ca curvile, 
De pierdeţi pistoalele 
Și rupeţi anteriile ? 

Ce voi mie-mi dăruiţi 


www.dacoromanica.ro 


Să vă dau pe Tanislau 
Legat, 

Veregat, 

Cum e bun de spînzurat? 
Unde turcii c-auzea, 

Fesul din cap îl lua 

Și de rile că-l umplea, 

Lui Neculcea-l dăruia. 
Dar Neculcea ce-mi făcea ? 
Mîna-n pozînar băga, 
Şapte sfori că mi-ș scotea, 
Șapte sfori de mătase, 
Împletite-n cinci şi-n șase. 
Mi-l lega, mi-l verega, 

În mîna turcilor că-l da. 
Dar turcii cînd mi-l vedea 


La pașa-al lor că mi-l ducea. 


Pașa ce judecată-i făcea ? 
© pietricică-i aducea, 
Pietrica morii 

Din tara Moldovii ; 

Între spete i-o lega, 

La Dunăre că-l ducea 

Și din gură-l blestema : 

— Dunărea că l-a crescut, 
Dunărea l-a hărănit, 
Dunărea ca să-l măniînce ! 
Brînci în Dunăre că-i da, 
Trei zile, trei nopţi urla, 
Pînă la fund că cădea, 
Cu fara-n jos că-mi cădea. 
Racii-l mişcă, 

Racii-l pişcă, 

Morunii de el se freacă, 
Tanislau nu se deşteaptă. 
Venea un rac, 

Mare, răscăcărat, 

Şi de nas că-l apuca, 

Cu bucata că-mi pleca. 
Tocmai atunci se deștepta ! 
Dar Tanislau ce-mi făcea ? 


131 


— Cară, f.. tu-i mumă-sa, 
Asta mi-e din Neculcea ; 
Neculcea că m-a legat, 

În mîna turcilor m-a dat! 
Între spete cletina, 

În faţa apii că se da 

Și el, frate, se trăgea, 
Cam şerpeşte, 

Cam broştește, 

Pîn’ la vadu Brăilii, 

Cam de din josul schilii. 
Dacă la vadul Brăilii da, 
Voichița la apă-mi venea 
Cu vedrile la spinare, 

La apşoară ca să-și ia. 
Tanislau, cînd se uita, 

Pe Voichiţa mi-o vedea 
Şi-n gura mare-i striga : 


— Ah, Voichiţo, lumea mea, 


Scoate-mă, neică, d-aicea, 
Mare pomană-i avea ! 
Cînd Voica că-l auzea 

Și la el că se uita, 

Ochii-n cap îi cunoştea ; 
Dosu la tat-său că da 

Și din gură că-i zicea : 

— Tăicuţule, taic-al meu, 
Un negustor s-a-necat 
C-un sipet mare-ncărcat, 
Tot de galbeni mi-e-nţesat. 
Ai, taică, cu caicu Şi cuţitu 
Să-i tăiem noi lui sipetu! 
Iar tat-său că-mi pleca ; 
Cînd la Dunăre-ajungea 

Şi cînd ochii şi-arunca, 
Ochii-n cap îi cunoștea, 
Dar el, frate, ce-mi zicea? 
— Ah, Voichiţo, fata mea, 
Taică, negustorașul tău 


Oi să-mi măniînce capul meu ! 


Unde voica c-auzea, 


www.dacoromanica.ro 


Ea lui tat-său zicea : 

— Ado, taică, caicu și cuţitu, 
Să-i tăiem noi lui sipetu! 
Caicu şi cuțitu-l lua 

Şi la Tanislav pleca ; 
Sforile i le tăia, 

Piatra-n Dunăre cădea. 
Tanislau ce mi-ș' făcea ? 
Mina pe caic punea ; 

Ca o pasăre zbura 

Și-n caic el s-arunca, 

Mina pe lopeţi punea, 

De trei ori că mi-și trăgea, 


De şapte pași pe mal l-azvirlea, 


Aşa de necăjit erea ! 

La tatăl Voichii se ducea, 
Numai cu pumnu-l bătea, 
Pin’ ce sufletu-i ieșea. 
Acolo mort că-l lăsa, 

Pe Voica-n braţe-o lua, 

În guriţă o săruta, 

Ziua bună că-și lua. 

Pe uliţă c-apuca, 

C-un popă că se-ntilnea, 
Cu cizma că mi-l bătea, 
Pînă sufletu-i ieșea 

Și de haine-l dezbrăca, 
Călugăr că se făcea ; 

Iua tîrgul d-a lungul, 
Pimnițile d-a rîndul. 

Într-o pimnița mică, 

Mică de nimică, 

Cu-o sută optzeci de uși, 
Cu-o sută optzeci de buţi, 
Toate buţi, nene, buzdugene, 
D-o sută cincizeci de vedre, 
Pe Neculcea că-l găsea 

Cu trei fete de-mpărat, 
Luate din Ţaligrad, — 
Cam cu hapca le-a luat, — 
Bea cu ele după cap: 


132 


Alta-l mişcă, 

Alta-l pișcă, 

Alta cu vin mi-l stropeşte, 
Feţișoara-i rumeneşte. 

Cind Neculcea că-l vedea, 
Acolo că-ncremenea. 

Tanislau că-l judeca : 

— A ba, Neculceo, sluga mea, 
Ce rău, frate, ţi-am stricat 
De pe mine m-ai legat, 

În mîna turcilor m-ai dat, 

În Dunăre m-a aruncat?! 
Simbrioara că ţi-am dat, 

Nici un ban nu ţi-am mincat! 
Pe fete că le lua, 

Pe la casele lor le trimetea, 
Mina pe Neculcea punea, 

La Dunăre că-l ducea 

Și lui, frate,-i dăruia : 
Pietricica rîşniţii 

Din ţara Moldovii. 

Între spete i-o lega, 

Brînci în Dunăre că-i da 
Și-aşa din gură-i zicea : 

— Dacă-i fi şi tu vrun viteaz, 
Să mai ieşi şi tu să vorbeşti 


cu mine 


Cum vorbesc şi eu cu tine, 
Bine-oi ieşi ; 

Dacă nu aici te-oi handosi! 
Si d-acolo cînd pleca, 
C-un popă că se-ntilnea, 
Un paloş că cumpăra 

Și lui Tanislau îi zicea : 
— Părinte, sfinția-ta, 

Tu ești călugăr bătrîn, 
Cunoşti fierul care-i bun ; 
Eu, frate, c-am cumpărat 
Paloş bun şi lăudat, 

Cinci sute de lei c-am dat. 
Cînd paloșul că-l vedea, 


www.dacoromanica.ro 


Paloşul şi-l cunoştea, 
Mustăcioara că-i ridea 

Și din gură că-i zicea : 

— Părinte, sfinţia ta, 
a-ngenunche-naintea mea, 
Sa te spovedesc ceva. 
Cînd înainte-i îngenunchea, 
Paloş din teacă trăgea, 

Îi dedea capul cît colea. 
Paloşul de sînge-l ștergea 
Şi-n cîrpă l-înfăşura 

Și-l băga în sîn la piele, 
Tot ca mai nainte vreme. 
Pe o uliţă c-o lua, 

Lua târgul d-a lungul, 
Pimniţele d-a rîndul. 


Cîntecul 


Vine turcii tot d-aiurea 

În plaiurea, 

Tot umblînd şi ispitind 

Și cu caii nechezînd 

Şi de Badu-și întrebînd : 
-— Care-i Badu cîrciumaru, 
De ziua cîrciumărește 

Și noaptea măcelăreşte ? 
Plimba-mi-se turcii, plimbă 
Pe marginea Dunărei ; 

Aşa turcii se plimba, 

Cu trei fete se-ntilnea, 
Care la pînză nălbea, 

Și bună ziua le da: 

— Bună ziua, fetelor ! 

— Mulţumescu-vă, domnilor 
Şi mai mari pafirilor! 

Aşa turcii ce-mi grăia? 


Cînd turcii că mi-l vedea, 
Toţi din gură că răcnea: 
— Baba, baca, ghiaura, 
Ori o fi vrun frăţior, 
Sau, măre, vrun verișor, 
Că prea seamănă cu el?! 
Tanislau că-mi pleca, 

La maică-sa se ducea, 
Caicu că şi-l lua, 

Pe Dunăre că-mi pleca 

Și la turci că-mi ciopîrțea ! 


Culeasă de Chr. N. Țapu din 
gura lăutarului Dumitru Văleanu, 
din  Roşiori-de-Vede —  Teleor- 


man. 


lui Badu Cîrciumarul 


Cu fetele că vorbea : 

— Fetelor, ca dumneavoastră, 
De mi-aţi spune în direptate, 
Pinzele să se-nălbească, 

Știi ca coala de hîrtie 

Care o iei din prăvălie 

Şi logofeţii mi-o scrie. 

De n-aţi spune în direptate, 
Piînzele să se cernească 

Ca rasa călugărească. 

Care e Badu cîrciumaru, 

De ziua cîrciumăreşte 

Şi noaptea măcelăreşte ? 

Dar fetele ce-mi făcea ? 

Ele că mi se-ntrista, 

Pînzele şi le stringea, 
Potecuţa casii-şi lua. 

Dară turcii ce-mi făcea ? 


www.dacoromanica.ro 


Din urmă nu le slăbea. 
Cind în sat s-apropia, 

lar înainte le ieşea, 

În potecă le întîlnea 

Și-al doilea le-ntreba : 

— Care-i Badu cîrciumaru, 
De ziua cîrciumăreşte 

Și noaptea măcelăreşte, 
Măcelar de turci d-ei mari, 
Le taie capetele 

Și le ia haznalele ? 

Dar fetele ce-mi făcea ? 
Tot de frică și de groază 
Pe turci îi îndrepta 

Şi casele le-arăta : 

— Turcilor, pafirilor, 
Vedeţi a casă mititică, 

La cea margine de luncă, 
Cu ferestrile de suclă, 

Cu porţile zugrăvite, 

Pin 'năuntru poleite, 

Cela Badu cîrciumaru, 
Acilea, măre, că-mi şade. 
Aşa turcii ce-mi făcea ? 
atagane că scotea, 

Pe călusei tăbăra 

Și la Badu că-mi mergea. 
Porţi încuiate găsea, 

De trei ori că mi-l striga, 
Nimenea că n-auzea, 
Porţile nu descuia. 

Dară turcii ce-mi făcea ? 
Buzdugane că-mi scotea, 
Crez în poartă le repezea, 
Porţile la părete că-mi da; 
Turcii în curte că-mi intra, 
Drept la grajd că-mi trăgea, 
Caii la iesle punea, 

Fîn cu ploaie că le da, 

Sus pe sală se suia. 

Cînd la Badu că mergea, 


134 


Puţinel uşa-mi crăpa 

Şi pe Badu nu-mi vedea. 
Dară turcii ce-mi făcea ? 
Peste Băduleasa da, 

La oglindă se gătea, 
Zulufii şi-i răsucea, 

Bună ziua că mi-i da: 

— Bună ziua, Băduleasă, 
Fată de cîrciumăreasă, 

Cu ochii din curvă-aleasă ; 
Pe Badu ce l-a: făcut? 
Pentru Badu c-am venit. 
De ţi-e Badu, crezi, la vie, 
Trimete curînd să vie; 

De ţi-e Badu, crezi, la cramă, 
Trimete ca să mi-l cheamă ; 
De ţi-e-n secerat, 

Trimite cai de olac, 

Să mi-l aducă legat! 
Băduleasa ce-mi zicea ? 

— Turcilor, pafirilor, 

Nu mi-e Badu în secerat, 
Și mi-e Badu mort de beat, 
C-a băut şi s-a-mbătat. 
El, măre, cînd s-a culcat, 
Către mine s-a jurat, — 
Eu de cînd l-am luat, 

Asa spaimă nu mi-a dat: 
Că cine l-o deștepta 
Frumos capu i-o tăia! 

Și el, măre, s-a culcat 

Cu paloşu pus pe piept, 

Și mi-e frică să-l deştept! 
Așa turcii c-auzea, 

Năvală ca porcii da, 
Peste Badu că intra. 

De adormit că mi-l lua, 
Cu faţa-n jos că-l punea, 
Frumuşel că mi-l lega 
Sfîrc cu mîinele-ndărăt ; 
Cu frînghie de mătase 


www.dacoromanica.ro 


Care e-mpletită-n şase, 
Taie carne, razmă-n oase. 
Cu vîrsta-n douăsprezece, 
Taie carne, pîn os trece. 
Și bine mi-l priponea 
Tot de stilpul coșului, 
În bătaia fumului, 

in dogoarea focului, 
Unde-i păs voinicului. 
Mi-l bătea, mi-l chinuia, 
Care nu se dovedea, 

Cu latul iatanului, 
Tot în lungu trupului, 
Cu sfîrcul zgîrbaciului, 
Pe faţa obrazului, 
Unde-i păs voinicului ! 
Dară Badu ce-mi făcea ? 
De nevastă se ruga: 

— Alei, tu, soția mea, 
Nu şedea, nu te uita, 
Casă, f.. tu-i mumă-sa, 
Că mi-a scurtat viaţa! 
Ia mai ia-ţi cheiţele, 
Descuie lădiţele 

Și-ţi ia ie 

Dintr-o mie, 

Rochiţă de citarie 

Şi ochi negri din colivie, 
Sprîncene de condeială, 
Buze moi de rumeneală, 
Şi brîu lat 

De Ţaligrad, 

Cotu șapte galbeni luat. 
La cămară să-mi descui, 


Oala de galbeni să-mi umpli 


Si în casă ca să-mi intri. 
Cînd în casă că-i intra, 
Te faci a împiedica, 
Galbeni pe Jos a vărsa. 
Turcii cînd or vedea, 
Galbeni: de jos or aduna 


Și pe mine m-or lăsa. 
Cartă f...tu-i mumă-sa, 
Vedea-vei ce li-oi lucra ! 
Dară turcii ce-mi făcea ? 
La galbeni nu se uita, 
To: pe Badu-l canunea, 
Doi la bătaie-i trăgea, 
Doi la Badu se răstea. 
Badu nevestii zicea : 

— Alei, tu, soția mea, 
Nu şedea, nu te uita, 
Cară f...tu-i mumă-sa, 
Că mi-a scurtat viaţa ! 
El aşa mi-o învăţa: 

— Dragă nevestica mea, 
Sumete- ţi rochiţa-n brînă, 
Și mi-ţi ia vedriţa-n mînă 
Si-ui fă calea la fintină, 
Şi vedrița să mi-o lași, 
Pe uliţă să-mi apuci, 

Pe ulița Driului, 
Driului, 

Codriului. 

În capul de uliţă 

Este-o mică pimniţă. 
Bine seama ca să- ți iei, 
La pimniţă ca să mergi, 
La fereastră ca să strigi. 
Este o mică pimniţă, 
Are patruzeci de uşi 

Şi cu şaptezeci de buţi. 
Şi pe Niculcea să-l strigi. 
C-acilea Niculcea-mi şade, 
Cu trei fete de-mpărat, 
Luate de la Ţaligrad, 
Tot cu sabie le-a luat. 

Şi lui Niculcea să-i spui, 
Să vezi Niculcea ce zice. 
Cind aude, începe-a plinge. 
Așa Niculcea auzea, 

Uşi la părete că-mi da, 


www.dacoromanica.ro 


Pe Băduleasa-ntreba : Ea aşa cînd mi-auzea, 


— Cumnată-mea Băduleasa, Din picioare că-mi cădea 
De ce-oi fi mai dat p-acasă? Și pe jos se tăvălea, 

De cînd frati-meu te-a luat, Mina-n cap că mi-ş punea, 
Pe la mine n-ai mai dat, Cit apuca atit rupea. 

Pe la mine n-ai mai dat“, Niculcea dacă vedea, 
Dar acuma ce-ai cătat? Cu inima se-ntorcea 

Dar ea, măre, ce-mi zicea ? Şi la ea că se ducea, 

— Ei, cumnatu-meu Niculcea, De miînecă mi-o lua 
Nici acuma nu veneam ; Și-acasă mi-o trimetea, 
Crez, azi-noapte, la o vreme, Cu gurița mi-o învăţa: 
Crez, turcii că mi-a sosit, — Cumnată-mea Băduleasa, 
Pe Badu mi l-a robit. Ia-ţi drumu, te du acasă, 
Şade Badu spînzurat Dă mai iute din picior 
Tot de stilpu coșului, C-am un puişor de șoim, 
În bătaia fumului, L-oi deştepta din somn, 
În dogoarea focului, Te-oi ajunge, te omor! 
Unde-i păs voinicului ! Tu acasă să te duci, 
Mi-l bate, mi-l chinuieşte, Fu pe urmă c-oi veni, 
De nu se dovedeşte, Tot cîntînd și chiotînd 
Cu latul iatanului, Şi cu murgu nechezînd, 
Tot în lungul trupului, Din buzdugan azvîrlind, 
Cu sfircu zgîrbaciului, Gardurile pologind. 

Pe faţa obrazului, Turcii, măre, or auzi, 
Unde-i păs voinicului ! Pe tine te-or ispiti. 

Şi tu bei şi chioteşti Şi tu, măre, să le spui 

Şi de Badu nu-nprijeşti Că sint negustor de boi 
Şi din pistoale trosnești, Şi viu în gazdă la voi, 
Cu trei fete de-mpărat, Că și voi aveţi doi boi; 
Luate de la Ţaligrad, C-am vîndut cirezile 
Tot cu sabia le-ai luat! Şi-am băut ctștiurile : 
Dar Niculcea ce-mi făcea A băut de s-a-mbătat, 
Cînd aşa că-mi auzea? D-aia face larmă-n sat. 
Acasă mi-o trimetea : Ea așa că le spunea, 

— Cumnată-mea Băduleasa, Dacă turcii mi-o-ntreba. 
Ia-ţi drumu, te du acasă, Uite Niculcea sosea, 

Că mişelu s-a-mbătat, Turcii-n casă că intra, 
D-aia turcii l-a legat; Tot de Badu s-apuca. 
Că el de nu se-mbăta, Iar Niculce cînd venea, 
Pe el turcii nu-l lega. Calu afară că-l lega; 


* Vers repetat în ediția princeps. (N. ed.) 


136 


www.dacoromanica.ro 


Cînd în casă că intra, 
Spate-n uşă că punea 

Și bună ziua le da: 

— Bună ziua, turcilor, 

Și mai mari pafirilor ! 

De vă e robul de vînzare, 
Daţi-mi-l mie-n parale, 


Ori să facem d-o schimbare? 


Așa turcii c-auzea, 

Foarte rău se supăra 

Şi ca mai tare spunea: 

— Nu ni-e robu de vinzare, 
Nici că-i robu de schimbare, 
Că ni-e robu de pierzare ! 
Niculcea, cînd auzea, 
Foarte rău se supăra, 

Ca mai tare poruncea : 

— Cumnată-mea Băduleasa, 
Nu şedea, nu te uita, 

Şi mai ia-ți cheițele, 
Descuie-ţi pimniţele, 
Scoate-mi o cupă de vih, 
Să-nchinăm pe la ăi creştini 
O cupă de vin scotea, 

În miezu casii-o punea. 
Luau turcii şi mi-l gusta, 
Foarte bun li se părea. 

Iară turcii ce- mi zicea ? 

— De turci și cu pace rea! 


Dar Niculcea-mi răspundea ; 


— De turc şi cupa voi da; 
Cine cupa nu mi-o bea 
Frumos capu i-oi tāia ! 
Bea turcii şi se-mbăta 

Şi pe Niculcea-ntreba : 

— Ce măsură cupa să aibă, 
Care noi n-om putea bea, 
De turc şi cupa? 

Dar Niculcea le spunea : 
— O vadră şi cinci oca, 
Care bea Badu cu ea, 


Vadra Ţaligradului, 
Ocaua-mpăratului. 

Turcii vinu că-mi bea, 
De turc cupa-şi primea, 
Bea turcii şi se-mbăta 

Şi de Badu că-şi uita. 
Dar Niculcea ce-mi făcea ? 
Bine el că-i cunoştea 

Şi de loc că se ruga: 

— Turcilor, 

Boierilor, 

Am băut, 

Ne-am veselit, 

Rîndu Badului a venit ; 
Sloboziţi-i mîna dreaptă, 
Facă-și crucea creştinească, 
Să-i dăm un pahar de vin, 
Să încerce vinu de bun, 
Că şi el o fi creștin! 
Dară turcii ce-mi făcea ? 
Ei că dacă se-mbăta, 

Pe Niculcea-l asculta, 
Iataganele scotea, 
Frînghiile le tăia, 

Drumu Badului că-i da; 
D-un pahar de vin că-i da, 
Badu în mînă-l primea, 
Numa buzele uda, 

Ca mai tare poruncea, 
De frate-său se ruga: 

— Alei, frate Niculcea, 
Mari ţi-a fost puterile, 
De mi-ai lungit zilele ; 
Bate-mi tu marginele 

Și să-mi ţii soroacele, 
Să-mi bat eu mijloacele. 
Ce de la mine o scăpa, 
De la tine să nu scape, 
Nici pe gaură de şarpe! 
Badu, mare, ce-mi făcea ? 
De năcăjit ce era, 


www.dacoromanica.ro 


Mina-n pozînar băga, 
Mititel paloş scotea 

Și pîn turci că mi-l izbea ; 
De năcăjit ce era 

N-avea Badu ce tăia, 

Ca pe varză mi-i toca, 

Că fu Badu năcăjir, 
Răzmă paloșu pîn zid, 
Scoase brazde ca de plug. 
E] de Niculcea se ruga : 
—- Alei, frate Niculcea, 
Mai bine să te păzeşti, 

Că sînt tare năcăjit, 

Ochii s-au-mpoiejenit 

Şi mi-e frică că te stric! 
Dar Niculcea ce-mi făcea ? 
La Badu că se ducea, 

De mînă că mi-l lua 
Si-afară că mi-l scotea, 
Apă rece că cerea, 

Pe ochi negri că-l spăla, 
Badu că se deştepta, 
Drept la grajd că se ducea; 
Șaua pe negru așeza 

Și la cămară mergea. 
Dăsăgeii îi lua 

Și de galbeni îi umplea, 

Și pe negru îi aşeza, 

Și la plimbare pleca 

Pe uliţa Driului, 


Driului, 

Codriului. 

Amîndoi că se plimba 
Și Niculcea mi-ș cînta : 
— Vai, frarule, 

Badule, 

Cum îţi arde casile 

Şi mi-ţi put slăninele ! 


Dară Badu ce zicea ? 


— Las, fratule, să ardă, 
Că mai am paralele 

Şi mi-oi face altele ; 
Mari ţi-a fost puterile, 
De mi-ai lungit zilele ! 


Mă plătii cu cîntecu 
Ca lupu cu urletu; 


Cînd potera mi-l goneşte, 


Dä pielea și se plăteşte. 


Cules din gura lăutarului Ion 
Stan-Băluică, Mînăstireni- Vilcea. 
Să se compare ca variante Badiul 
din colecț. d-lui G. Dem. Teodo- 
rescu, p. 538 sqq şi cu balada 
Badiul, p. 124—127, din colecţ. 
d-lui V. Alecsandri, cu Badiul 
Circiumarul din broşura d-lui 
N. Caranfil, p. 76—87, şi Badiul 
din colecția păr. S. Fl. Marian, 
p. 128—141. Idem colecţia d-lui 
Vulpian, p. 21 sqq- 


Cîntecul Badului 


Umblă turcii tot d-aiurea, 
D-aiurea prin päduri, 
Tot dinumuri [sic] 

Pă păduri. 

De cătat pe cine cată? 


Tot pă Badu 
Circiumaru, 

Ziua este cîrciumar, 
Noaptea este măcelar, 
Măcelaru turcilor, 


www.dacoromanica.ro 


Chisagiu ovreilor. 

Jar turcii că nu-l afla, 
Peste casili lui că da 
Și la poartă se oprea, 
Și din gură întreba 

Pe nevasta 

Băduleasa : 

— De e Badu-n casă, 
Zi-i să iasă! 

De e-n tirg, 

La carne grasă, 
Trimete-l să vie-acasă ; 
De-i în vie, 

Zi-i să vie! 

Băduleasa ce zicea ? 
Ea asa le răspundea: 
— Nu e-n vie, 

Ca să vie, 

Nici în tîrg 

La carne grasă, 
Trimes, să vie acasă; 
Ci e beat, 

Culcat în pat, 

Cu paloșu gol pe piept, 
Și mi-e frică să-l deştept, 


Că-i un om cam neînţelept. 


Turcii dacă auzea, 
După cai descăleca, 
Năvală-n casă că da 

Si pe Badu îl lega 

Tot de stilpu hornului, 
in dogoarea focului, 
Unde-i păs voinicului. 
De Badu ce mi-și zicea ? 
— Dragă Băduleasă, 

Tu nevastă-mea, 


Ce-mi stai şi-mi priveşti ? 


Turcii mă isprăvesc! 
Ja-ţi o ie 

Dintr-o mie, 
Rochiţă portocalie, 


139 


Briu roşu din Țarigrad, — 
Cinci galbini cotu luat, — 
Si te fă d-a surcela, 
Turcii seamă-a nu-ţi băga, 
Pină mi te-i depărta, 

La frati-meu Niculcea, 
C-ăla capu mi-o scăpa! 
Băduleasa se ducea, 
Vorba bine-i asculta, 

La Niculcea se ducea. 
Niculcea cînd o vedea, 
Să-ntrista, să bucura : 

— Ce e, dragă cumnată? 
-- Nu este rău pentru mine 
Și nu e nici pentru tine, 
Da’ îmi este de tot rău 
Pentru Badu, frati-tău; 
Că turcii mi l-au legat, — 
L-au găsit culcat în pat, — 
Tot de stilpu hornului, 

În dogoarea focului, 
Unde-i păs voinicului. 
Niculcea cînd auzea, 

Aşa din gură-mi grăia : 
— Ţin”, cumnată, “in de bea, 
Si mergi înaintea mea ; 
Că eu cînd oi veni, 

Din pistoale pîrtind 

Şi din gură hărăpind 

Și chiuind, 

Turcii cînd o auzea, 

Pe tine te-o întreba : 
„Cine este acela 

De vine aşa ?“ 

Te să le spui lor joi: 
Ăla-i negustor de boi, 

Și trage-n gazdă la noi; 
Și-a vindut cirezili 

Și şi-a strîns dobînzili, 
Şi-acum bea din ciștiguri ! 
Niculcea cînd sosea, 


www.dacoromanica.ro 


— Vai, sărace Badule, 
Cum îţi arde casile ! 
— Las să arză casile : 
Să topesc slăninile, 

Să curgă unturile ! 


După cal descăleca 

Și în casă că mergea; 

O mină-n prag că punea, 
Cu alta fruntea ștergea, 
Aşa cu ochii privea 

Și „salamonichi“ zicea, 


Da’ turcii nimic nu-i răspundea. Ne-nchinăm cu cîntecu, 


Cînd mîna pe paloş punea, 
Nici un turc nu răminea, 
Pe toți grămadă-i făcea, 


Ca calu bun cu umbleru, 
Ca și lupu cu crîngu: 
Cit trăieşte, 


Liboveşte, 

Cite-un coteţ, că izbeşte, 
Cite-o gîscă jumuleşte, 
Cite-un purcel guiceşte, 
Vînătoru-l dobindeşte, 
Dă chelea şi să plăteşte. 


Pe frati-său îl dezlega, 

Afară că mi-l scotea 

Şi din gură-aşa zicea : 

-— Băduleasă, cumnată, 

Scoate ce-ai mai bun din casă, 
Scoate ce-ai mai scump din casă ! 
Apoi foc caselor punea, 

Care pe drum că trecea 

Tot pe Badu-l văicărea : 


Cules de d-l Ion Odor de la Ion 
Pescaru, din comuna Gura Beliei 
— Prahova. 


38 


Cîntecul Badului 


Tot umblind şi întrebînd, 
Tot de Badu ispitind. 

— Băduleasa cea frumoasă, 
Ochi negri de curvă-aleasă, 
Chipul ca de jupăneasă, 
Spune nouă unde-i Badu, 
C-am fost cirezar de boi, 
Şi boii că i-am vîndut, 
Cişugu n-am împărțit. 
De-o fi Badu-n deal la vie, 
La el să-mi trimeţi să vie; 
De mi-o fi Badu în sat, 

La el să-mi trimiţi un sfat. 
Băduleasa cea frumoasă, 


140 


Xchi negri de curvă-aleasă, 
Chipul ca de jupîneasă : 


— Nu mi-e Badu-n deal la vie, 


La el să-mi trimeţ să vie : 
Dar Badu mi s-a culcat 

Și el cînd mi s-a culcat, 
Pe sabie s-a jurat 

Că pe el cin” l-o scula, 
Frumos capul i-o tăia. 
Turcii atunci cînd mi-auzea, 
Năvală-n cas ca porcii da, 
Miinile pe el punea 

Și frumos că mi-l lega 

Cu frînghie de mătase, 


www.dacoromanica.ro 


Împletite în cinci şi şease, 

Și cu mîinile în piez, 

De-i trosnea oasele-n piept, 

Tot de lemnul coșului, 

În dogoarea focului, 

în bătaia fumului, 

Unde-i pasă Badului, 

Iar Badu ce mi-şi zicea? 

Din guriță-așa grăia : 

— Băduleasa cea frumoasă, 

Ochi negri de curvă-aleasă, 
Chipul ca de jupîneasă, 

Dintr-o mie ia o ie 

Şi-mi ia cîmpul tot de-a lungul 
Si cîrciumile de-a rîndul, 

Pe fratele meu Niculcea îl vei găsi 
Si cu el aici vei fi. 

Păduleasa ce-mi făcea ? 

O ie că mi-şi lua, 

Vadra-n cap că mi-o punea 

Şi lua cîmpul tot de-a lungul 

Si cîrciumile de-a rîndul. 

Turcii atunci cînd mi-o vedea, 
Crezînd că la apă se ducea. 

Ea prin toate cîrciumile căta, 

Pe cumnatu-său Niculcea-l găsea 
Într-un fund de pimnicioară ; 
Cu trei mîndre chefuia : 

Una cu vin mi-l stropea, 

Alta cu batista-l ştergea, 

Faţa i se rumenea, 

Şi una-n pungă mi-l căta. 
Băduleasa îi grăia : 

—- Măi cumnate Niculceo, 

Tu bei și te-nveseleşti, 

De fratele tău Badu nu gîndeşti. 
Fa-ntimplarea îi spunea. 
Circiumăresei îi poruncea, 

O vadră de vin scotea 

Şi-n gură că mi-o punea, 


141 


Tocma-n fund că-i resufla. 
Şi acasă că-mi pleca, 

Şi pe drum cînd îmi mergea, 
Din gură că-mi şi răcnea, 
Din pistoale îmi trosnea. 
Turcii atunci cum mi-auzea 
Pe Băduleasa o-ntreba : 

— Fir-ar mă-sa, mumă-sa ! 
Cine să fie ala? 

Băduleasa le spunea : 

— Ala-i cirezar de boi 

Şi vine-n gazdă la noi, 
C-avem și noi patru boi, 
Și din patru vindem doi. 
Niculcea la uşă cînd îmi ajungea 
Odată că îmi răcnea. 
Turcii cînd îl auzea, 
Năvală toţi că îmi da, 

Pe sub pat că îmi intra, 

Pe frate-său că-l vedea, 
Miinile pe el punea, 

De frînghie-l dezlega, 
Paloşul că mi-l scotea 

Şi în două mi-l frîngea. 

- - Hai, ia tu, mă, cotoru 
Și să-mi dai mie vîrfu! 

Şi pe turci că se puneau, 
Bucăţele îi făceau 

Şi în pod că mi-i băgau, 

Și foc caselor le dau. 

Cine pe drum mi-și treceau, 
Toy pe Badu îl văitau 

Și din gură îi ziceau : 

— Vai, sărace Badule, 

Cum îţi arde casele ! 

— Lasă arză, f...-le-n c.. 
Că n-au fost la locu-ăl bun, 
Și au fost puse lîngă drum. 
Mie nu-mi este de casă, 

Ca de neşte carne grasă, 


www.dacoromanica.ro 


Vreo cincizeci de măsculeţi, 
De-mi arseră-n poduleț ! 
Badu, Badu cîrciumaru, 
Circiumar de vinuri tari, 
Ziua îmi circiumărea, 
Noaptea îmi măcelărea ; 


Umblă turcii tot aiurea, 
Tot aiurea prin plaiurea, 
întrebind 

Și ispitind, 

Tot de Badiul întrebînd, 
Tot de Badiu cîrciumar, — 
Că ziua mi-i cîrciumar 

Și noaptea mi-i măcelar : 
Măcelaru turcilor, 
Hahamu jidanilor, — 
Pin" pe Badiu adeverea. 
--- Fa Bădiuleasă 
Frumoasă, 

De şi-i Badiu-n casă 

Zi-i să iasă ; 

De-i în vie, 

Zi-i să vie; 

De-i în tirg la carne grasă, 
Du-r de-i zi să vie-acasă. 
Lar femeia 

Ca femeia, 

Poale lungi 

Şi minte scurtă : 

— Nu mi-i Badiu-n casă, 
Ca să-mi iasă; 

Nici în vie, 

Ca să-mi vie; 


Cîrciumar de vinuri tari, 
Niăcelar de turci de-i mari. 


39 
Badiu 


Culeasă de Grigorie Constanti- 
nescu de la Badu cîrciumaru din 
cătunul Schit, com. Dobra, jud. 
Romanați. 


Nici în tîrg la carne grasă, 
Ca să-i zic să vie-acasă ; 

Ci Badiu cep la bute că mi-a dat 
Şi Badiu mi s-a-mbătat, 

Si el, măre, s-a culcat 

Pe gîrliciul pivniţei, 

Cu pistoale 

La picioare, 

Cu paloșul gol pe pept 

Și mi-i teamă să-l deștept. 
Turcii dacă auzea, 

la Badiu năvală-mi da, 
Frumuşel că mi-l lega 

Cu sforiţa de mătasă, 
Împletiră vița-n șase, 

Cum răzbește, măr”, la oase. 
$i, măre, că mi-l lega 

La piciorul hornului, 

La dogoarea focului, 

Unde-i păs voinicului. 

Si-l bătea, 

Şi- schingiuia, 

Pin” ce turcii obosea. 

Badiu atunci îmi grăia : 

— Fa Bădiuleasă, 

Intră-n mică chilioară, 
Umple poala, măr”, de galbeni, 
Și prin casă 


142 


www.dacoromanica.ro 


Îi revarsă. 


Turcii la galbeni că s-or trage, 


Pe mine m-or mai lăsa. 
Bădiuleasa aşa-mi făcea ; 
Turcii în samă nu prindea, 
Tot pe Badiu-l schingiuia. 
Badiu apoi iar gräia : 

— Fa Bădiuleasă 
Frumoasă, 

Intră-n mică chilioară, 
Pune faţa la ghileală, 
Buze moi la rumineală, 
Sprîncene negre-n cerneală. 
Turcii la tine s-or trage, 
Pe mine m-or mai lăsa! 
Rădiuleasa aşa-mi făcea, 
Turcii-n samă nu prindea, 
Tot pe Badiu-l schingiuia. 
Apoi Badiu iar grăia : 

— Fa Bădiuleasă 
Frumoasă, 

la cofele într-o mînă, 
Coghiliţa-n altă mînă 

Și Fă-te a duce la apă; 
lar tu, măre, mi te du 

La frate-miu Neculcea. 
Bădiuleasă aşa-mi făcea ; 
Cînd acolo ajungea, 

Pe Neculcea îl găsea 


Cu trei curve pe genunche: 


Una-l pișcă, 

Una-l mușcă, 

Una cu vin îl stropeşte, 
Feţișoara-i rumeneşte. 
Bădiuleasa așa-i grăia : 

— Tu bei, măr”, te veselești, 
Şi de frar tu nu gîndeşti, 
Că pe frar tu-l schingiuiește. 
— Fa cumnată Bădiuleasă, 
Du-te tu nainte-acasă, 

Că, măre, că oi veni 


143 


Chiuind 

Și barătind, 

Din buzdugan azvîrlind. 
Turcii de te-or întreba : 
Cine este acela ? 

Ori îmi este vrun viteaz 
Ori îmi este-un blestemat ? 
Tu, măre, așa să zici: 

„Nici nu mi-este vrun viteaz 
Nici nu mi-este-un blăstemat ; 
Şi-a fost negustor de boi, 

Şi îi drumul pe la noi; 

Și-a fost negustor de vaci 

Și i-i vremea de-a se-ntoarce, 
C-a vîndut cirezele 

Și-acum bea dobînzele, 

Şi gustă vinul de bun, 
Crişmăreasa 

De frumoasă ; 

Mi-a venit şi rîndul meu, 
Să-i agiute Dumnezeu !* 
Bădiuleasa cînd sosea, 

Și Neculcea că venea 
Chiuind 

Si bărătind, 

Din buzdugan azvîrlind. 
Turcii, măre, o întreba : 

— Cine este acela? 

Ori îmi este vrun viteaz, 
Ori îmi este-un blăstămat? 
Bădiuleasa răspundea : 

— Nici nu este vrun viteaz, 
Nici nu mi-este-un blăstămat; 
Şi-a fost negustor de boi 

Şi îi drumul pe la noi; 

Și-a fost negustor de vaci 

Și i-i vremea de-a se-ntoarce, 
C-a vîndut cirezele 

Și-acum bea dobinzele 

Și gustă vinul de bun, 
Crişmăreasa 


www.dacoromanica.ro 


De frumoasă ; 

Mi-a venit şi rîndul meu, 
Să-i agiute Dumnezeu ! 
Cînd Neculcea că sosea, 
Suş-salamalichi le da, 
Turcii toți, încremenea, 

Și din gură le grăia: 

— Ce vi-i robul vinovat, 
De-l ţineţi aşa legat? 

De vi-i robul de vînzare, 
Să vi-l plătesc cu parale. 
Dar deliii răspundea : 

— Nu ni-i robul de vînzare, 
Şi ni-i robul de pierzare! 


Neculcea pe lîngă Badiu se lipea 


Și sforiţa i-o tăia 

Și din gură aşa-mi grăia : 
— Fa cumnată Bădiuleasă, 
la ad' un pahar de vin 

Să cinstesc pe est creştin, 
Că de cînd şede legat, 
Buzişoara i-a crăpat. 
Bădiuleasa seama bine îi știa, 
Vadra plină o scotea, 
Badiu la gură o punea... 
Puţintel ce rămînea 

Da lui Neculcea de bea. 
Apoi Neculcea grăia : 

-- Fa cumnată Bădiuleasă, 
Pune tu spate la uşă, 

Și ce-or scăpa de la mine, 
De la tine să nu scape. 

ŞI mi-i tăia mănunchește 


Foaie verde salbă moale, 
La vale, la vale, 


Şi mi-i arunca snopeşte. 
Neculcea apoi grăia : 

-— Fa cumnată Bădiuleasă, 
Scoate ce ai bun din casă! 
Bădiuleasa aşa făcea. 

Lui Neculcea cîte doi, 
Bădiuleasa cîte trei 

Şi în pod îi azvirlea, 

Foc caselor că le da. 

Care cum pe drum trecea, 
Tot pe Badiu mi-l căia: 
— Vai, sărace Badiule, 
Cum îţi arde casele 

Şi-n pod, mă, slăninele, 
De-a-mpuţit ulițile 

Și toate drumurile. 


Eu mă-nchin cu cînticu, 
Ca şi lupu cu crîngu. 
Cind vinătoru-l dobîndeşte, 
Dä pielea şi se plătește. 
Vinde pielea-n cinci parale, 
F...te-l-aş care le are. 
Şi ziceţi, boieri, amin, 
Că v-am cîntat cîntic bătrîn 
Si vi l-am cîntat deplin ; 
Pe urmă cu băutura, 
Să-şi ude băietul gura ! 
Auzită de la 


m. I. Mironescu, 
Oncea—Covurlui, de la 


său I. N. Miron. pe la 1860, în 
plasa Bilieşti, 


comuna Vulturul, 
judeţul Putna. 


40 
Chira 
La vale, la schilă, 
Din jos de Brăilă, 
144 


www.dacoromanica.ro 


învățătorul 
din comuna 


Încarcă, mi se-ncarcă, 
Marfă mi se-ncarcă : 
Nouă galaoane, 
Două-trei zandale, 
Tir şi ibrişim, 

Sculuri de mătase, 
Parte femeiască, 

Că e mai bănoasă. 
Dar cine-mi încarcă 
Şi cine-mi descarcă ? 
Arapu buzat, 

Negru şi ciudat, 

Cu solzii pe cap, 

Cu mustăţi de rac, 
Cu solzii pe burtă, 
Parcă sînt de ştiucă. 
Unde că-mi tuşaşte, 
Casa-mi trebusaşte, 
Unde că-mi strănută, 
Răi cîini întărită. 
Dar mai jos, în vale, 
Mli-este-o cîrciumioară 
Şi-n ea o cîrciumăreasă, 


Mult e mîndră şi frumoasă. 


Chira Chiralina, 
Frumoasa copilă, 

Floare din grădină. 
Cînd Arapu mi-o vedea, 
El moarte că-şi făcea, 
Din gură-i grăia: 


— Foaie verde şi-o zambilă, 


Chiro, Chiralino, 
Frumoasă copilă, 
Floare din grădină, 
Ia-mă tu pe mine, 
Că mult ţi-o fi bine. 
Eu ţie ţi-oi face 
Zestre cum îţi place, 
Aşternutul tău, 


145 


Parale mărunte, 

Pe sirmă ţesute ; 
Căpătiiul tău, 

Tot para grunjeu, 
Galbini vinetici, 

Tot de cîte cinci, 

Nu umblă p-aici, 

Sa schimbi, să mănînci. 
Și eu ţi-oi mai face, 
Cum ţie îţi place, 

Pe mare, la vale, 

Tot d-o vie mare, 

Cu aracii noi, 

Cu strugurii moi! 
Dară Chira ce-mi zicea ? 
— Avuţia ta 

Nu o poci lua, 

Nu-mi stric legea mea. 
Și de te-aş lua, 

Pe mine m-oi ducea 
Peste Nadolie, 
Vedea-o-aș pustie ! 

Pe mine m-ar vedea 
Frăţiorii tăi, 

Șerpii Dunărei ; 
Surorile tele, 

Broaște Dunărele. 

Pe min” m-or vedea, 
Pe min’ m-or mînca ! 
Că unde s-a văzut 

Și s-a pomenit, 

În ţara arăpească, 
Fată creştinească ? 
Arapu, cînd auzea, 
Mult, frate, se necăjea, 
Șease oca de vin cerea, 
Într-o oală le punea, 
Dintr-o dată le sorbea. 
Arapul că se-mbăta, 


www.dacoromanica.ro 


Altele el că-mi cerea. 
Pînă Chira că-mi venea, 
Mina pe ea că punea, 
La caic că mi-o ducea, 
În caic el mi-o suia ; 
Drumu caicului îi da, 
Frumos, frate, mi-o lega, 
Cu pleata din cap 

De stîlp de catarg. 
Unde mi-o săruta, 
Fălcile strămuta. 
Și-unde mi-o strîngea, 
Cosiţa că-i frîngea. 
Iată, măre, că-mi venea 
Fraţii Chiralinii, 

Hoţu Brăilii, 

Șerpii Dunării. 

Marfă multă aducea, 
Marfă femeiască : 
Sculuri de mătase, 

Și ei că-mi striga: 

-- Chiro, Chiralino, 
Deschide-ţi poarta, 
Bagă-ţi averea. 

Chira nu răspunde, 

Că n-are de unde. 
Mă-sa nainte le ieşea 

Și din gură le zicea : 
— Dine Constandine, 
Chira nu răspunde, 

Că n-are de unde ; 

Pe Chira v-a furat 
Arapu buzat. 

— Aoleo, maica mea, 
încetează-ţi gura 

Şi arată cu mîna, 

Pe unde s-a dus Chira? 
Cu mîna le-arăta, 

Pe Dunăre în jos, 


146 


Se duce cu folos. 

Ei ce mi-și făcea ? 

În caic se punea, 
După ea se lua. 

Unu cîrma că ţinea, 
Altu tare că vislea. 
Pe la miez de noapte, 
Cu sudori de moarte, 
Pe Chira mi-o auzea, 
Din gură-mi striga : 
— Chiro, Chiralino, 
Frumoasă copilo, 
Scoate-ți tu cuţitu 

Şi să tai erchenu, 

Ca s-ajung Arapu, 
Să-i tăiem lui capu. 
-— Nu poci, neiculiță, 
Soro, drăguliță, 

Că el m-a legat 

De stîlp de catarg. 
Ei, cînd mi-auzea, 
Buzdugan scotea, 

De genuchi îl da, 
Trei pene scotea, 
De-l mai ușura. 
Arap cînd vedea, 

Il se spăimînra, 

în Dunăre sărea. 
Cine-mi rămînea ? 
Un turc ciupăcel, 

Al dracului mititel, 
Se teme Giurgiu de el. 
Chira îl învăţa, 
Cotoi în apă-arunca 
Şi caicu se oprea. 


Fraţii Chirii că-mi venea, 


Pe ea, frate, o dezlega, 
Acasă mi-o aducea 
Şi pe ea mi-o logodea, 


www.dacoromanica.ro 


Frumoasă nuntă-i făcea, 
De nu se mai pomenea ; 
Blagă multă că-i mai da, 
Toată lumea se mira ! 


R.-Vîlcii şi C. Cobzaru din 
T. Jiu. Acest cîntec este o va- 
riantă a celui din colecţia d-lui 
G. Dem. Teodorescu, p. 643 sqq 
şi a celui din colecția lui V. Alec- 
sandri, p. 116—119. Vezi şi co- 


Cules de Christea N. Țapu de lecţia d-lui T. Burada, p. 197— 
la lăutarii Ghiţă Șchiopu din 112. 


4l 


Chera Cheralina 


Foaie verde, foaie frunză, Nouă buși de vin, 


Foaie verde ca mălura, 


De din jos de schilă, 
Din jos de Brăilă, 
*Carcă-mi-se-ncarcă 
Două-trei stamboale, 
Nouă saraoale. 

Dar de ce se-ncarcă ? 
Marfă femeiască, 

Că e mai bănoasă. 


Sculuri de mărasă (bis), 


Marfă femeiască 
Că e mai bănoasă. 
Dar cine le-ncărca ? 
Un arap sangiap, 
Negru și buzat, 

Cu lutu pe cap 

Ca svlzii de crap, 
Cu lutu pe bucă 
Ca solzi: de știucă. 
Foaie d-o sarma, 
Cine-mi tîrguia ? 
Chera Cheralină, 
Frumușica zînă, (bis) 
Floare din grădină 
Ruptā din tulpină. 
Chera ce-mi avea ? 


Două de rachiu. 
Vinu cine-l bea? 
Al arap sangiap 

Cu lut di pi cap 
Ca solzii de crap, 
Cu lutu pe bucă 
Ca solzii de știucă, 
Floare d-o sarma, 
Din gură-i zicea : 
— Cheră Cheralină, 
Frumușică zînă, 
Floare din grădină, 
A5da tu cu mine, 

În țara arăpească, 
Să se pomenească ! (bis) 
Al arap sangiap, 
Negru şi buzat, 

Cu lut di pi cap, 
Cu solzii de crap, 
Cu lutu pi bucă 

Ca solzii di știucă, 
Cu mustăți de rac 
Parc-ar fi un drac, 
Cherei că zicea : 

— Chera Cheralină, 
Aida tu cu mine, 


147 


www.dacoromanica.ro 


E bine de tine! 

D-ai mergea cu mine, 
Eu ţie ţi-oi face 
Coperişul tău 

Parale mărunte, 

Pe sîrmă ţesute, (bis) 
Sînt la zaraf multe; 
Perioara ta, 

Gălbiori mărunți, 
Sînt la arapi mulți. 
Foaie d-o sarma, 

Cu vorba-nşela, 

La hazna mergea ; 

În șeică c-o punea, 
Pe Dunăre-n Jos 
Mergea cu folos. (bis) 
Din gură-mi zicea : 
— Lopătarilor, 
Lopătarilor, 

Voi luntrașilor, 

Care nouă zile 

Să mareo -n trei zile, 
Că v-oi plăti bine ! (bis) 
Pe Dunăre-n jos 
Mergea cu folos, 

C-o cîrmă de os, 
Cum cînta frumos ; 
C-o cîrmă de sîrmă, 
Cum cînta a milă. 
Frăţiorii ei, 

Din şi Costandin, 
Hoşii Brăilii, 

Șerpii Dunării, 

Fraţii ei venea, 

La poartă-mi trăgea, 
Din gură-mi striga : 
— Chera Cheralină, 
Sora noastră bună! 
Floare din grădină, 


* În original: se că.. (N. ed.) 


Ruptă din tulpină, 
Deschide poarta, 
Băgăm haznaua ; 
C-am negustorit, 

De ne-am procopsit ! 
Chera nu răspunde, 
Că n-are de unde! 
Mumă-sa ieșea 

Şi lor se plingea : 

— Chera nu răspunde, 
Că n-are de unde! 
— Mumă, mumă-mea, 
Nu poţi cu gura, 
Arată cu mina, 
"*Cotro a mers Chera ? 
— Pe Dunăre-n jos 
Mergea cu folos, 

C-o cîrmă de os, 
Mergea cu folos, 
Cum cînta frumos; 
C-o cîrmă de sîrmă, 
Cum cînta a milă! 
Floare d-o sarma, 
Fraţii ce-mi făcea, 
Din și Costandin ? 
Floare d-o sarma, 

În margine se da, 
Ocheanu-l punea 

Și că se* uita, 
Luntrea c-o vedea, 
Azvirlita-mi da, 
Buzdugane-mi trăgea, 
Cirma o fringea, 

A ctrmă de os, 

Cum mergea frumos, 
Şi-a cîrmă de sîrmă, 
Cum cînta a milă. 
Floare d-o sarma, 

În loc se-nvâîrtea, 


www.dacoromanica.ro 


Ca virtelniţa, 

Pînă mi-ajungea, 

În luntre sărea. 

La arap mergea, 
Culcat îl găsea, 
Cind se zice trei sarmale, 
Și cu capu-n poale. 
Foaie d-o sarma, 
Cu Chera-mi vorbea : 
— Foaie matostat, 
Pe cine-ai întrebat 
Cînd te-ai măritat? 
Cu cine-ai vorbit 
Cînd te-a: logodit? 
— Foaie matostat, 
Al arap sangiap, 
Negru și buzat, 

Cu lut di pi cap, 
Parc-ar fi un drac, 
Cu lutu pe bucă, 
Ca solzi de știucă. 
Foaie matostat, 

Să vezi, m-a-nșelat ! 
Paloșu-l trăgea 

Și cu el că-mi da, 
Arapu-l tăia. 


42 


Pe Chera mi-o lua, 
Îndărăpt pleca, 
Foaie mărgărit, 

În către apus. 

Foaie d-o sarma, 
Din gură o-ntreba : 
-— Cheră Cheralină, 
Sora noastră bună, 
Foaie matostat, 

Pe cine-ai întrebat 
Cînd te-ai măritat? 
Cu cine-ai vorbit 
Cînd te-ai logodit ? 
Floare d-o sarma, 
Acas-o ducea. 
Mumă-sa vedea, 
Din gură-i zicea : 
— Și na-ţi pe fie-ta, 
Că-ţi piesnea fierea ! 
Peţitori venea, 
Peţitori, așezători, 
Tocmai din coade de mări. 


Culeasă de Gr. Tocilescu, de la 
lăutarul Ilie C. Mănafu, din că- 
tunul Bucovicioru, comuna Vela, 
Dolj. 


Minca Șandrului 


Foie verde-a bobului, 

Pe ulița Giurgiului, 

La casili Șandrului, 

Are Șandru-o fată mare, 
Cind o vede turcii moare; 
Iară mîndra Şăndruleasă, 
Cinstită circiumăreasă 


149 


Şi cu sprîncenile trase, 
Turcilor se-nfăţișa, 

Pe Ilinca să nu dea. 

-— Pe Ilinca nu v-o dau! 
Dar Ilinca ce-mi făcea ? 
Vadra-n mînă c-o lua, 
La Dunăre că pleca 


www.dacoromanica.ro 


Și pe Dunăre-mi vedea 
Un caic împoleit 

Cu postav verde-nvălit, 
Pentru Ilinca gătit. 

Dar Ilinca ce-mi făcea? 
Vadra din mînă-o trîntea, 
La maică-sa alerga : 

— Maică, măiculiţa mea, 
Ascunde-mă undeva, 

Că vin turcii să mă ia! 
Iară mă-sa ce-mi făcea ? 
Într-o ladă o băga, 

Cu nouă lacăte-o-ncuia 
Și cheile le-ascundea ; 
Sapa-n mînă o lua, 

La fereastră se ducea 

Şi săpa, săpa, săpa; 

Jar acolo ce-mi punea? 
Numai pietre și butuci, 
S-aibă crezămiînt ăi turci. 
Turcilor se-nfăţișa, 

Pe Ilinca să n-o dea. 

— Pe Ilinca nu v-o dau, 
Căci Ilinca a murit! 

Şi dacă nu mă credeţi, 
Aid” mormîntu de-l vedeţi ! 
— Noi pe tine te-om tăia, 
“Ţiţili și le-om săra! 

Iar Ilinca mi-auzea, 

Ea din ladă că ieșa, 
“Turcilor se-nfăţișa 

Şi din gură-așa zicea ? 


— Turcilor, 

Păgînilor, 

Decit pe mama s-o tăiaţi, 
Mai bine pe mine mă luaţi! 
Turcii mi se-nveselea, 

Pe Ilinca o lua 

Şi-n caic c-o arunca 

Şi pe Dunăre pleca. 

Dar Ilinca ce-mi zicea ? 
— Mai slăbiţi-mi mîinele, 
Să-mi mai dreg cosiţele ! 
Turcii mîinele-i slăbea, 
Ea cosiţele-și dregea 

Și la uşă se ducea, 

în Dunăre s-arunca 

Şi amar așa zicea : 

— Decît roabă turcilor, 
Mai bin’? masă broaştilor 
Și mîncare peştilor ! 


Copiat de Chr. N. Țapu după 


un manuscript al răposatului în- 
văţător Trotea din com. Runcu- 
relu-Mehedinţi. A se confrunta 
cu cîntecul Jlincuța Sandului din 
colecţia d-lui G. Dem. Teodo- 
rescu, p. 635 sqq şi cu Fata San- 
dului din colecția părintelui Sim, 
FI. Marian, p. 86—93. Idem a 
se confrunta cu variantele Fatu 
[Bărbulesei], Ileana Petri, Irina 
Pintei, p. 261—275 din colecţia 
d-lui Bibicescu, precum şi Chi- 
ruța, p. 491—496 din colecţia 
d-lor Jarnik şi Bîrs[e]an{u]. 


43 


Fata robită de turci 


Dimineața se scula, 
Cosiţa și-o peptāna, 


Are Andraș, are, 
Are fată mare. 


150 


www.dacoromanica.ro 


Casele le mătura, 

Vadra pe mînă o lua 

Si la apă se ducea, 
Vadra Jos că mi-o punea, 
Înelu-n mare-i scăpa. 

La pe mare se uita, 

Să uita după inel, 

Dar ea nu vedea inel, 
Vedea ceaţă, negureaţă. 
Fata rău că se-ntristă, 
Vadra pe mînă-și lua 

Şi către casă pleca. 
Acasă cînd ajungea 

Şi din gură şi-mi grăia: 
— Nu ştiu, taică, 

Nu ştiu, maică, 

Nu ştiu, porobii-s înfloriți, 
Ori maci sînt împupiţi, 
Ori vin turcii înveliţi. 
Pe mine că m-or robi 

Și eu la ei oi peri. 
Andraş din gură-mi grăia : 
— Nu te tem”, Lino tată, 
Că sînt porobii- nfloriţi 
Şi macii sînt împupiți, 
Nu vin turcii înveliţi. 
Seara, ea că se culca, 
Dimineaţa, se scula, 

lot plîngînd, 

Tor suspinînd. 

Casele le mătura, 

Cosiţa şi-o peptăna, 
Vadra pe mînă o lua 

Şi la apă se ducea. 
Vadra jos că și-o punea 
Și pe mare se uita. 

Se uita după inel. 

Dar ea nu vedea inel, 
Vedea ceața negureaţa. 
Vadra i iar pe mînă-și lua 
Şi acasă ea pleca, 


I5I 


Tot plingind, 

Tor suspinînd. 

Acasă, cum ajungea, 

Din gură iarăşi Brăia : E 

— la vezi, taică, 

la vezi, maică, 

Eu bine vouă v-am spus 
Că nu-s porobii-nfloriţi, 

Ci vin turcii înveliţi. 

Ei pe mine m-or robi 

Şi eu la ei oi peri. 

Andraș iarăşi că-mi grăia : 
— Treci, Linuţă, pe portiţă 
Si te-ngroapă-n grădiniţă, 
La tufe de romaniţă, 

C-o fi locul cu credinţă. 
Lina din gură Brăia : : 

— Ba eu, taică, să mă-ngrop 
La tufa de busuioc, 

C-o fi locul cu noroc. 
Turcii pe fugă veneau, 

De pe cai descălecau. 
Andraș din gură grăia : 

-— Mai şedeți să hodinim, 
Mai şedeți să mai bem vin. 
Turcii din gură grăia : 


— Noi n-a m venit să bem vin, 


Ci pe Lina să robim. 

— Mie n-aveţi ce-mi robi, 
Căci Linuţa a murit. 
Unde să v-arăt mormînt? 
Că de mult a putrezit, 
Nu se cunoaşte mormînt. 
Turcii d-Andraș n-ascultau, 
În grădină se duceau, 

La busuioc căutau, 

Pe Linuţa o găseau, 

O găseau și mi-o legau 

Şi pe cal mi-o aruncau, 
Cu ea pe fugă mergeau. 
Lina din gură grăia: 


www.dacoromanica.ro 


— Mînaţi mereu iepele, 
Ca să-mi copăr ţițele. 
Turcii din gură grăia: 
-— Haide, bre, nainte, 
Nu ţi-aduce-aminte 

Că mă-ta te plinge 

Cu lacrămi de sînge. 

Ma: merge ce mai merge, 
Lina din gură-mi grăia : 
— Turcilor, 

Păginilor, 

Sloboziţi-mi mîna dreaptă, 
Sa beau apă di pe piatră, 
Că mor cu inima coaptă! 
Turcii din gură-mi grăia : 


— Na, bea vin din plosca 
noastră ! 


— Nu beau vin din plosca 


voastră ! 
Plosca voastră nu-i curată ! 
Mai mergea ce mai mergea, 


Lina din gură grăia: 

— Turcilor, 

Păgînilor, 

Dezlegaţi-mi mînile, 
Să-mi pieptăn cosiţele. 
Trei zile n-am pieptănat 
Şi ele s-au încurcat. 
Dacă vedea şi vedea, 


De pe cal o dezlega 

Și drumul la apă-i da. 
Slobodă cînd se vedea, 
Lina din gură grăia : 

-- Dectt roaba turcilor, 
Mai bin’ smoala pietrilor, 
Îngrășare broaştelor, 
Demîncare peştilor ! ! 
După ce c-așa grăia, 
Lina-n mare s-arunca. 
Turcii după ea pleca, 
C-un popă, se-ntilnea 

Şi din gură așa-i grăia : 
— Măi părinte, părinţele, 
Ce pricepi la răvășele, 
Ia ne scrie-un răvăşel, 
Un răvășel frumuşel, 
Răvăşel de lăcrămioare, 
Să-l trimitem pe răcoare, 
La Andraș 

În oraș, 

Ca să-i spunem negreșit 
Că Lina s-a prăpădit, 
Joi de dimineaţă, 

Pe rouă, pe ceaţă. 


Culeasă de învățătorul 


L 


Ma- 


teescu de la Catrina I. Dănău, 


din com. Soreşti, jud. Gorj. 


Cîntecul Ilinculei 


Foicica bobului, 

Sus pe malul Oltului, 

La casele Şandrului, 
Şandrului, bogatului, 
'Ş-are Şandru o fată mare, 


Dreaptă ca o luminare, 
Frumușică ca o floare, 
Garoafă mirositoare. 
De frumoasă ce era 
Ilincuţa mi-o chema. 


www.dacoromanica.ro 


De dimineaţă se scula, 
Cosicioara îşi cheptăna, 
Pe ochi negri se spala, 
La icoană se-nchina 

Și afară că ieşea, 

Mătura în mină lua, 
Bătătura mătura, 

Și din guriță ce-mi grăia? 
— Batătura, bătatură, 
Dacă eu m-oi mărita 

Pe tine cine te-o mătura ? 
Coțofana cu coada, 

Că ea e surioara mea. 
Dar de udat cine te-o uda? 
Mierliţa cu guriţa, 

C-aia e surioara mea. 
Vedrile în mînă lua, 
Cobiliţa ca creiţa, 

Şi la Dunăre că pleca, 
Vedrele că le umplea, 
Cînd ochi negri ş-arunca, 
Cind despre soare răsare 
Tare vine d-un caic, 

Cu postav negru-nvelit. 
Dar în caic ce era? 

Este un turc mărunţel, 
Fratele lui Ciupagel, 

Se teme Giurgiu de el. 
Iar Ilinca ce-mi făcea ? 
Vedrile că le vărsa 
Și-acasă că-mi alerga : 

— Maică, măiculița mea, 
Ascundi-mă undeva, 

Că vin turcii de mă ia, 
De mă duce în Dobrogea ! 
Iară mă-sa ce făcea ? 
D-un mormînt mare făcea, 


Iaca turcii că-mi sosea. 
— Dă-ne, babo, pe Ilinca! 
— Ilincuţa mi-a murit ! 
Dacă nu-mi credeţi cuvintul, 
Ai să v-arăt şi mormîntul ! 
Iar turcii ce-mi făcea ? 
Lua sape şi lopeţi 

Și începea a dezgropa ; 
Găsi pietre şi butuci. 
Mina pe babă punea, 
Țîţele le despica 

Și cu sare că le da. 

Iar baba ce-mi grăia ? 
— Na la măicuţa cheia 
Şi-mi descuie lādiņa 

Și mi-o ia pe Ilincuța. 
Lădiţa că-mi descuia 

Și pe Ilinca o lua, 

La Dunăre se ducea 

Şi în caic că se punea 

Şi Dunărea că trecea. 
Iar Ilinca ce-mi grăia ? 
— Turcilor, boierilor, 
Mai slăbiţi-mi mîinile, 
Ca să-mi dreg cosiţile. 
Şi din gură ce-mi grăia ? 
— Decit roabă turcilor, 
Un prînz bun cosacilor ! 
Şi în Dunăre se-arunca. 
Iar turcii ce-mi făcea ? 
Tare acasă alerga, 

După nevoade umbla, 
Dunărea că mi-o vina, 
Pe Ilinca mi-o scotea 

Și aşa moartă o săruta, 
De frumoasă ce era. 


Cuies de P. Cristescu, înv.. dia 


Băga pietre şi butuci. com. Călăreţii-Șăinoiu, jud. Ilfov. 


153 


www.dacoromanica.ro 


45 


Irina cea frumoasă 


Faceţi pomană şi mie, 

Că vin turcii după mine! 
Sau să mă duc în robie! 
Creșteţi, flori, şi nu-nfloriţi 
Că mie nu-mi trebuiţi ; 
Creşteţi, flori, cît gardurile, 
Să ne bată vînturile, 

Să ne rupă vînturile. 


La Irina cea frumoasă, 

La fîntîna cea glodoasă, 
De frumoasă vestea-i mersă 
'Tocma-n ţara cea turcească, 
Ca turcii să oblicească, 
După dînsa să pornească. 
Mă suii pe dealu sfint, 

Mă uitai spre răsărit 

Și-am văzut turcii viind. 


i S Š Š Cules de T. Mironescu, învățăror 
— 'Tătucuţă, māmucuță, 


din satul Tazlău, comuna Taz- 
lău, plasa Bistriţa, judeţul Neamţ. 


De-aţi făcut vrun bine-n lume, 


46 


Fvunzileana d-avramască 


Frunzileană d-avramască, 
La Eşi la curtea domnească 
Stau florili să-nflorească, 
Trandafirii se-mbobocească ; 
Numai lemnul domnului 
Şedi în poarta raiului 

Şi giudică florili, 

Ce-au făcut mirosnili ? 
Dar florili aşa o zis: 

— Că vintu ne-o clătinat 
Şi mirosnu ne-o luat. 
Lată-i frunza bobului, 

Dar mai lată-i a plopului, 
Pînă-n tîrgul Nistrului, 

La curțili Sandului. 

Are Sandu o copchiliţă, 
De harnică ce era 
Dimineaţă se scula, 


Pe ochi negri se spala, 
La icoani se-nchina, 
Minicile suflica, 

Cofili în mîni lua, 

La Dunărea apleca. 
Cînd pe malul Dunărei, 
Şepti cîini, şepti păgîni, 
Şeptizeci de îngeri buni. 
Rusanda cînd i-o văzut, 
Cofili că le-o trîntit, 

La maică-sa o sosit, 

— Maică, măiculiţa mea, 
Ascundi-mă undeva, 

Că ori oi mai trăi ori ba! 
Maică-sa c-o luat-o 

Şi-n căsuţă c-o bagat-o, 
În căsuţă într-o lădiţă ; 
Pe lădiţă lăcăţică, 


154 


www.dacoromanica.ro 


Pe lăcără zid di chiatră. 
Atunci vorba n-o sfîrșau, 
Turcii în casă tăbărau ; 
Pe maică-sa c-o luat-o 

Și de cheli c-o juchiau, 
"iyli li spintica 

Cu sari li presura. 

— Daţi-mi drumu mînilor, 
Să-mi răcoresc ţiţile. 


Pe Rusandra că v-oi spune-o: 


În căsuţă într-o lădiţă, 
Pe lădiță lăcăţică, 
Pe lacată zid di chiatră. 


Pe Rusandra c-o luat-o; 


Turcii în trăsuri ne-o punea, 


Ea păr galbăn displetea. 
Cind pi malul dunăresc : 


— Decît or ci argată turcilor 


Și slugă boierilor, 
Să ciu hrana peştilor 
Și rugina chetrilor. 


Cules de Gh. Dobre, învăţător, 
din gura poporului, în satul Mar- 


ginea, comuna  Uscaţi, 
Neamț. 


Cîntecul Banului 


Foaie verde murile, 
Scos-a Ban plugurile 

Pe cîmpu Craiovei, 
Să-mi are mirişule, 
Să-ntoarcă ogoarele, 
Să-mi samene meile, 
C-a-nfiămînzit roabele. 
Cerşesc săracele, 

Pe toate ulițele, 

Cu trăisule doldora ; 
Că umblă prin mahala, 
Ne-a făcut de mascara, 
Rid boienii-n cafenea. 
Darà Banu ce-mi făcea ? 
Şi plugul că şi-l pornea, 
Mergea roatele turuind 
Și bicele tot plesnind 

Și mînzile rinchezînd. 
Dar la plug cine-mi trăgea ? 
Trage dalbii 

Cu codaibii ; 


Înaintea codalbilor 
Trage pegii cîteşipatru. 
Dar înaintea pegilor 
Trage surii d-amîndoi, 
Se-ngăduiesc ca doi boi. 
Dar caii cine-i mîna ? 
Copilaș d-al Pirvului, 
Finişoru Banului, 
Banului bogatului. 

Că s-a lăsat de bănie, 
S-a apucat de plugărie ; : 
Că bănia-i sărăcie 

Şi plugăria bogăţie. 

Să vezi plugarii Banului, 
Ca sfetnicii-mpăratului, 
Că le stau cojoacele, 

Ca vara ciupercile ; 

Tot cojoace de samur, 
Cusute cu barbă fir, 

Pe piept numai trandafir. 
Cind cătase cam d-o parte, 


www.dacoromanica.ro 


jud. 


Cam dinspre soare răsare, 
Tare-mi vine Şi-mi soseşte 
Băneasa pe-o vălcea, 
Demîncare la plug aducea. 
Dar ce demîncare aducea ? 
Găinuşă 

În ulceluşă, 

Cocoşel 

Pe tăierel, 

Rachiaş 

Ia clondiraş. 

Dacă la plug că venea, 
Aşte-zău la plug că-mi da, 
Dar Banul că-i mulțumea : 


— Mulţumesc, băneasa mea ! 


Ea din gură că-i zicea: 
— Bine, Bane, dumneata, 
Ce te laşi tu de bănie, 
Te-apucași de plugărie ? 
Rid boierii-n cafenea, 
Rîd boierii de dumneata, 
Că te-ai lăsat de bănie, 
Te-ai apucat de plugărie! 
Dar Banu ce-mi făcea ? 
El din gură cuvînta : 

— Aoleo, mîndruţa mea, 
Foarte cinstită fuseşi, 
Grele cuvinte-avuseşi ; 
Dar bănia e sărăcie, 
Plugăria e bogăţie. 

N-ai văzut, Băneasa mea, 
C-a înflămînzit roabele, 
Cerşuiesc săracele 

Pe toate ulițele, 

Cu răisrile doldora ; 
Și-mi umblă prin mahala, 
Ne-au făcut de mascara, 
Rid boierii-n cafenea ! 
Dar Băneasa ce-mi făcea ? 
Frumoasă masă-i întindea, 


La un pleop că mi-o-ntindea, 


Plugari la masă şedea. 
Cu pahar cin’ le lumea ? 
Să vezi Banul cel bărrin, 
Cu bărbuţa pîn’ la briu, 
Cu firea ca de copil, 

Cu mintea de om bătrîn. 
Dar Băneasa ce-mi făcea ? 
Acasă că mi-ş' pleca 

Și c-un turc că se-ndrăgea 
Și cu el că se cinstea, 
Lăutarii că-i cînta, 
Lăutari cu diblele, 
Toboşari cu robele 

Şi gornişti cu goarnele. 
Ea cu turcu că pleca 

Și pe Ban îl părăsea. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Iară pe Ban că-l vestea 
Nevestica Pîrvului, 
Finişoru Banului, 

Banului bogatului. 

Drept la Banu că mergea 
Si din gură că-i zicea : 

— Naş Banule, dumneata, 
Bei şi te-nveseleşti, 

De nășica nu-ngrijeşti ; 
Pe dumneata te-a lăsat 
Și cu Medin Pașa a plecat. 
Foaie verde şi-o lalea, 

El aşa cînd mi-auzea, 
Foarte tare se-ntrista, 
Pahar din mînă-i cădea, 
De necăjit ce era. 

Dar către Ban îmi grăia 
Pîrvu, finu Banului, 
Banului bogatului, 

El din gură cuvînta : 

-— Naş Banule, dumneata, 
Nu purta inimă rea, 
“vi-aduc eu pe năşica ! 
Să-mi dai tu pe suru, 


www.dacoromanica.ro 


Pe suru nebunu, 

Care fuge cu anu 

Şi răsuflă cu ceasu. 

Banu din gură-i grăia, 
Cînd auzea pe Pirvu-aşa : 
— Măi fine Pirvule, 

Cum să-ţi dau eu pe suru? 
Că suru e cam nebun, 

Te duce noaptea făr' de drum, 
Făr' de drum, făr' de cărare, 
Noaptea pe la haimanale, 
Şi te-aruncă în ceea țară. 
Dar Pirvu nu înţelegea, 

El Banului răspundea : 

—- Naş Banule, dumneata, 
Dă-mi mie pe suru, 

Pe suru nebunu, 

Care {uge cu anu 

Şi răsuflă cu ceasu, 

Măcar de mi-o răpune capu! 
Dară Banu ce făcea ? 

Dacă vedea şi vedea, 

El pe suru că i-l da, 

Pîrvu mult se-nveselea, 
Frumos şeaua că-mi punea. 
Îl înşela moldoveneşte 

Și mi-l călărea turceşte. 
Dară Pîrvu ce făcea ? 
Cruce la piept ridica 

Si pe suru încăleca ; 

Cu scara că zdrăncănea, 
Cu capu de cer că-l da. 
Începu Pîrvu a striga : 

— Naş Banule, dumneata, 
Ceartă-ţi pe suru, 

Pe suru nebunu, 

Că-mi răpune capu! 

Dară Banu că-i striga : 


— Nu ţi-am spus eu, dragă fine, 


N-as avea parte de tine, 
Că e suru cam nebun 


Și te duce fär’ de drum, 
Făr' de drum, fär’ de cărare, 
Noaptea pe la haimanale ? 
Începu Banu a striga: 
— Dura, dura, surule, 
Surule, nebunule, 

Lasă-ţi nebuniile 

Și toate drăciile 
Si-apucă-ţi drumurile. 
Pune buza la pămînt 

Și coada fuior în vînt 
Și te pune la pămînt 

Și scoate brazde de plug. 
Aşa el că-l asculta : 
Punea buza la pămînt 
Şi coada fuior în vînt 
Şi s-aşeza la pămînt. 
Pîrvu pe sur încălica, 
După turc că se lua 

Şi pe turc că-l ajungea. 
Cînd fu pe la periș, 
Puse loc d-a curmeziș. 
El din gură că- striga : 
— Naşa, năşicuţa mea, 
Ia-ntinde-mi d-a mîna a ta, 
Ca să-ţi mai sărut mîna, 
Ca să-mi ierţi tu greşala. 
Dar nașa ce-mi făcea ? 
Mina lui că i-o întindea 
Și-n briu lui că i-o arunca, 
Pe cal Pirvu că o punea, 
Pe turc că-l ajungea 

Și capul că i-l tăia. 
Cind turcu zicea aman, 
Îl povirtea dupe cal. 
Dară Pirvu ce făcea ? 
“oalele turcului le lua 
Și el că mi le-mbrăca. 
Celmeana că i-o lua, 
Pîrvu în cap c-o punea 
Şi-ndărăt se-napoia, 


www.dacoromanica.ro 


La Banu la plug mergea. Si afară că ieşea. 


Dacă Banu mi-l vedea, Banu-n faţă-l săruta 

Din gură groaznic striga : Și din gură că-i zicea : 

-— Băieţi, luaţi oticele — Fine Pirvule, dumneata, 

Și-nfundaţi colnicele, Fiindcă mi-ai făcut ăst bine, 

Că vine turc Medin Paşa ; Ce bine să-ţi fac şi eu, 

A tăiat pe finu Pîrvu, Din mila lui Dumnezeu ? 

Acum vine să mă taie şi pe mine, Să-ţi dau vii, 

F. tu-l în lege de cîine! Să-ţi dau moşii, 

Iar Banu, cînd îl vedea, Sau erghelia de la baltă ? 

Pe suru ăl mic încălica, Nu pe toată, jumătate, 

Pîn bascele se-nfunda Pe cum nu e cu dreptate ! 

Şi-n casă că mi-ș intra Dară Pirvu că-i zicea : 

Și Pîrvu că-i striga: — Naş Banule, dumneata, 

— Naş Banule, dumneata, Să nu-mi dai vii, 

Stai, frate, pînă Colea, Să nu-mi dai moșii, 

Că ţi-am adus năşica, Sa-mi dai pe suru nebunu 

Să-i dreg inimioara ! Care fuge cu anu 

Banu din gură striga : Şi răsuflă cuiceasu ; 

—, Sictir, păgîn, d-acilea, Cînd este pe la periș, 

Că tu eşti turc Medin Paşa, Se pune-n loc d-a curmeziş. 

Ai tăiat pe finu Pirvu Cind Banu că-l auzea, 

Și-acum vrei să mă tai și pe , Puţine] că se-ntrista 

E lege de ctine ! mine, Şi din gură că-i zicea : 

Da Dee e acad — Ai, fine, fie-ţi dăruit, 
ară Pirvu ce-mi făcea ? Dapa caii at. ai dani; 


El aşa dacă vedea, 
De ţoale se dezbrăca 
Și celmeaua o lepăda, 


C-a purtat trupşoru meu, 
Să mai poarte şi p-al tău! 


- P lui se-mbrăca, Cules de Chr. N. Ţapu, din gura 
e iereastra se uita lăutarului Costea Gheorghe, din 

Ș. pe Pirvu-l cunoștea Săceni- Teleorman. 

48 

Marcu 

Joi în ţara Scremului, Au plecat Marcu-n voinicie 
La cetatea Marcului, Să-şi adune avuţie, 

158 


www.dacoromanica.ro 


Că n-avea destulă pustia ! 
Iov Craiu, ghenerar împărătesc, 
Cetatea i-o pustiit. 
Cu-atit nu s-a-ndestulit, 
Şi mai rău l-au bajocorit, 
Că pe mumă-sa au calcat-o cu 
copkita calului 
Pe faţa obrazului, 
Iară pe nevastă-sa o dus-o în 
roghie. 
O venit Marcu săracu acasă, 
Au găsit cetatea pustiită 
Şi nevasta lui robghită. 
O-mbrăcat haine călugărești, 
O luat o mintie 
Și-a-ncins o mistie 
Care singură tăia o mâie 
Şi s-o dus la Bălgăradul turcesc 
Şi-au început a cerși din casă-n 
casă 
Și-au ajuns și pîn’ la poarta lui 
Iov Crai, 
Ghinerariu împărătesc. 
Iov Craiu mare turcesc, 
Ghiner:u împărătesc, 
Zis-a către Marcu : 
— Moş călugăre, na şi de la mins 
un ban, 
Că nu dau din averea mea, 
Ci din averea Marcului. 
Nu şu cunoșşti-l sau ba? 
Marcu săracu au murit 
Și io m-am rugat de cei 
doisprezece domni de sfat 
De mâie calul mi l-au dat. 
— Dacă-i treaba aşe, 
Vini-n casă si bem 
Ughian ghine să ne ospătăm. 
“Turcul de cîte ori în chimniţă 
mergea, 


159 


Cite două-trei pălâi la nevasta 
Marcului trăgea. 
Marcu din gurî-și griia : 
— Nevastă, dalbă nevastă, 
Dacă şi-i şti ruga cam ghine, 
Te-a scăpat Dumnezeu pînă mine. 
Turcul de la o vreme s-au 
îmbătat 
Și către Marcu au strigat: 
— Moş călugăre, moş călugăre, 
Să ñi joci une călugărească. 
Marcu atunci respuns-a : 
— Noi călugării aşa jucăm 
d-a hălăloi, 
Mai c-ales cînd sîntem cîte doi, 
De toţi turcii fug de noi. 
Atunci Marcu o descins o mintie 
Şi o desfăcut o mistie 
Care singură tăia o mâie. 
Atunci a sărit turcului beţia : 
— Vorbele ce le-am vorghit 
cu tine 
Nu ñi-s spre nici un ghine. 
Mai dă-mi o dată zile de la tine: 
Atunci Marcu i-o tăiat capul 
Și l-au luat în suliță 
Și l-au zvîrlit în uliţă. 
Şi-apoi s-au băgat în grajdul 
turcului 
Şi au luat nouă cai cu nările 
spintecate 
Și i-au încărcat de bine şi de 
bunătate 
Și s-au dus cu nevasta pe supt 
cetate. 
Culeasă de Chr. N. Țapu de la 


doctorul Vasile Glodariu, din Lu- 
duşul Mare, Transilvania. 


www.dacoromanica.ro 


49 


Aguşiţă al lui 'Topală 


Aguşiţă al lui Topală, 
Care-i mîndru fär’ de seamă 
Și de revestit în ţară, 

Bate turcii de-i omoară 

Şi mi-i bagă prin harare 

Şi mi-i dă pe Olt la vale 
Şi-i opreşte la Carale 

Şi se-ntoarce de-i întreabă : 
— Cine te-a ucis ioldașim ? 
— Vala birbam cardaşim ! 
Iar Topală cel bătrin, 

Ce se plimba p-un cal bun, 
Calcă rar și năstrăpat, 
Cum e lui Topală drag. 
Iar Topală ce zicea ? 

— Frunzuliţă trei măsline, 
Logofete Costandine, 
Ja-ngenunche lîngă mine 
Şi-mi scrie d-o cărticică, 
S-o trimeţ lui Agușiţă, 
Frunzuliţă flori domnești, 
Pin-aci la Stoieneşti. 
Frunzuliță ş-o lalea, 

În ceas d-o vedea cartea asta, 
Tot la vale s-o lăsa, 

La vale la Carale, 

Ca să-l pui la-nsurătoare, 
Să-i dea taica fată mare, 
Fata mare a lui Carale, 
Ce-are blagă ş-are stare, 
De cinci chile de parale, 

E fată de agă mare. 

P-un românaş trimetea, 
Ştia lui Aguş seama. 

Cînd cartea el mi-o vedea, 
Numai din buze mișca, 
Cărticica mi-o cetea, 


160 


Afară că mi-ş ieşea, 
Mina-n cizmă că băga, 
Trei pistoale că scotea, 
C-o mînă le slobozea, 
Beşliii că se strîngea, 

Ca ciinii la zahana, 

Ca patruzeci de beșlii, 
Parcă-ar fi paşa din Dii. 
Oltul pe unde-l trecea ? 
Pe la Celeiu că da 

Si aştina morii lua, 

Tor calabalicu trecea, 

La mireasă c-ajungea. 

Pină nunta isprăvea, 

Sapte pungi de galbeni cheltuia 
Şi cu nunta că pleca, 

Iar pe la Celeiu da, 

Cu nunta-acasă venea. 
Trei zile că nu-ţi şedea 
Și-i sosea d-o cărticea, 

De la București venea. 

Da mireasa cum o chema ? 
Mi-o chema Aișa, 

De moare Aguş de ea. 

El din gură că striga: 

— Frunzuliţă flori domneşti, 
Mi-a venit nişte poveşti, 
Sa mă duc la Bucureşti, 

Să iau Ghiuleria, 
Ghiuleria, Beşlegia, 

Ca să fiu ghiuler mai mare 
Peste beşliii din ţară, 

De ia Nistru pină la Dii 
Să iau leafă la beșlii. 
Aguşiţă că pleca, 

Tre. zile pe drum mergea. 
Masu unde l-ajungea ? 


www.dacoromanica.ro 


Frunzuliţa de brînduș, 
L-ajunse masu în Ruși. 

În gazdă unde trăgea ? 

În casă la Pătruleasa, 
Aproape de Abdulah. 

Pe Agușş că-l cunoştea 

Şi la masă mi-l poftea. 
Trei berbeci că mi-i tăia, 
Toată noaptea bea, mînca, 
Lăutarii le cînta 

Și mi-ţi bea 

Și mi-ţi mînca 

Şi mîndru se-nveselea. 

Și Aguşiţă pleca, 

Trei zile că mi-ţi mergea 
Şi-n București ajungea, 
Frunzuliță de arnici, 

Pe podul de la Calici. 

— la mai staţi, băieţi, aici, 
Să numărăm la voinici, 
Văzui din patruzeci şi cinci 
Sînt cinzeci fără cinci ; 
Ian să-ncepeţi d-a cînta, 
Tare, să se ducă pomina! 
Să vait turcii tot turcește, 
Arnăuţii arnăuţeşte, 

Să vait ca Doamne păzește ! 
Scava cu tambura 

Ca ştie zicătura : 

“lot de dor de Aişa, 

C-a lăsat-o bolnăvioară, 
Tot de dor ca să nu moară, 
C-a plecat Aguş în ţară. 
Unde începea d-a cînta, 
Bucureştii că urla, 

Domnia nu putea sta! 

— Sărăcuţ de maica mea ! 
Nu ştiu e răzvan în ţeară, 
Ori turcii ne-mpresoară ? 
Iar Costandin lîncoveanul, 
C-ala stăpînea divanul, 


161 


Din palat afar ieșea, 
Începea d- -a tremura 

Şi din gură-așa grăia : 

— Sărăcuţ de maica mea, 
Ne-a-mpresurat potera ! 

— Doamnele, măria-sa, 
Nu te rău te spăiminta, 

Că nu e răzvan în ţeară, 
Nici turcii nu ne-mpresoară, 
Cică-i Aguş al lui Topală, 
Vine la măria-sa 

Ca să-i dea Gbhiuleria, 
Ghiuleria, Beșlegia, 

Să-l pui ghiuler mai mare 
Peste beșlizi din ţară. 

A pus trei hăţi la coşare, 
Tocmai din Vinerea-mare. 
Unu este murg rotat, 

Poate pașa i l-a dat; 

Unu e murg rotocoale, 

E trimes de la Agale; 
Unul este murg închis, 

De la viziru trimis. 

Cit vorba că isprăvi, 

Iată şi Agus sosea, 

Hăţi la scară că-i lega ; 
Cit argint mi-este în teară, 
Tot pe hășii lui Topală! 
Aguş că-mi venea, 
Perielile ridica, 

În casă că mi-ș intra, 
Salamanicu că-ș da. 
Domnia nu-i mulțumea, 
Făr' d-apuca d-a-i zicea 
— Aguşiţă, dumneata, 
Eşti fecior de agă mare, 
Binc ţi-ar şedea la fiare 
Și trimes la Ocna Mare, 
Ca să ne tai ceva sare! 
Unde Aguș că auzea, 
Mina la paloș punea, 


www.dacoromanica.ro 


Jumătate că-l trăgea. 
Domnia dacă vedea, 
Începea de mi-ț' vorbea : 


— Măi Agușiţă, dumneata, 


Am auzit, bre Aguş, 
Ce român e mai deliu 
La tine-i herghelegiu ; 


Ce româncă-i mai frumoasă 


La tine e odăiasă. 
Și-am auzit, bre Aguş, 
Nu aseară, alaltăseară, 


Mi-ai prins zapciii din plasă 


poti Age ae R; 
Și i-ai închis într-o casa, 


Le-ai dat bătaie domnească. 


— Doamnele, măria-sa, 
Adă zapciii din plasă 

Să stea cu mine de faţă! 
Unde zapciii auzea, 
Cărţi pe furiș trimetea : 
— Doamnele, măria-sa, 


Nu ne pune cu Aguş faţă! 


Azi sîntem la Bucureşti, 


Miine-n sat la bani domneşti ; 


Aguş de ne-o apuca, 
Ne va pierde viaţa! 
Cînd vorba că isprăvea, 
Hăţi la scară se mînca, 
Case mari că tremura, 
Șindrile că mi-ş' cura, 
Domnia se spăimînta, 
Drept în picere sărea. 
Cind la hăţi că se uita, 


Cu pumnii în piept se bătea: 


— Sărăcuţ de maica mea, 
Geaba că domnesc lumea ! 
Cit argint mi-este în ţară, 
Tot pe hăţii lui Topală ! 
Iar Aguş că mi-ţi zicea : 
— Doamnele, măria-sa, 
De cînd maica m-a făcut 


162 


Cite un cal bun am ţinut, 


Mai mindru l-am 'mpodobit, 


La domnii l-am dăruit, 
Prin lume m-am făluit 


Şi ce-am vrut aia am făcut! 


Unde domnia auzea, 

În Călăraş că intra 

Și lua d-o floricea 

Și-i atîrna de celmea 
Și-i zicea : Ghiuler aga ! 
A avut Aguș chisea goală 
Şi i-a umplut-o de parale, 
Ca să aibă pin’ la ţară. 
— Doamnele, măria-sa, 
Am un frăgor mai mic, 
Fă şi aluia mertic! 

Şi aluia-i dăruia, 
Craiova şi Slatina. 
Cînd la hăţi că se uita, 
Mîndru alai îi făcea 
Şi-n oraş că mi-l scotea, 
Lăutari şi temniceri, 

Ca roua din buruieni. 
Masu unde-l ajungea ? 
lar la Ruşi că-l ajungea, 
În casă la Pătruleasa, 
Aproape de Abdulah, 
Unde-a băut ş-a mîncat. 
Cind în casă că intra, 
El se descătărăma, 
Pistoale prin cuie punea 
Și mi-l poftea Abdulah 
Să bea cu dinsul cafea. 
Ș-acolo că se ducea, 
Salamanicu că-ş da, 


Mai mîndru că-i mulțumea: 


— Agușiţă, dumneata, 
Tu vii de la Bucureşti, 
Să ne-aduci ceva poveşti ! 
— Eu viu de la Bucureşti 


www.dacoromanica.ro 


Să v-aduc ceva povești ; 
Ce beşliu e pe pămînt, 
Miine să-l vad pribegit ! 
— Aguşiţă, dumneata, 
Nu ņ-o fi ca astă-vară, 
De m-ai dat din tîrg afară, 
De m-ai facut de ocară ! 
Şi eu-s boier de pe baltă, 
Cu căciula sprîncenată, 
De-am speriat ţara toată ! 
Unde Aguș că auzea, 
Punea mina la pistoale, 
Găsea tocurile goale. 
Beșlii: lui Abdulah, 

Ca ciinii la zahana, 

Cu măciuci că-l cărdăşea. 
Dosul pe scară că da 

Şi acasă că fugea, 

Mai nimic că nu-i era. 
Se-alese un turculeţ mititel 
Cu cojocul scurticel, 
Parcă fu cu dracu în el, 
Cară creștetul fesului. 
Unde cu paloșul da, 

Rău pe Aguș îl smintea, 
Car de olac îi făcea 
Ş-acasă că-l trimetea. 
Cind fuse pe la Saele, 
Sufleţel se bate-n piele ; 
Cind fuse pe la Boibici, 
Fugea românii pe brînci. 
Nu gindea că e tăiat, 

Şi ginaea că-i Aguș beat, 
Cere caii de olac. 

"D-al dracului ce erea, 
Umbla vara cu sania 

Și iarna cu trăsura, 

Să nu-l simţă cineva. 


Mina-n treapădul mai mare, 


Ca să ajungem noi mai tare ; 
Mina-n treapădul mărunt, 
C-a s-ajungem mai curînd. 
Acasă că-mi ajungea. 

— Aişico, dumneata, 

Am venit la vorba ta! 
Dacă-i vedea c-o să piei, 
Am un frățior mai mic, 
Vezi pe cela ca să-l iei! 
— Să-i piş p... mîni-sa, 
Cine p-ala-l va lua! 
N-am avut parte de tine, 


De mi-ai fost un şoim pe lume! 


Ala e o brumă rea, 
Miine poimiîine face alta, 
Măniîncă toată blaga. 

Eu în sărăcia mea 

Oi face cum oi putea 

De mi-oi stăpîni blaga ! 
Buruieni tari că mi-i da, 
Suflețelul că-i ieşea ! 

Și s-a dus, nu se mai vede, 
Numele nu i se pierde, 
Că plătiți la lăutari 

De-l spune la zile mari. 
Mai ziceţi, boieri, amin, 


Că v-am spus cîntec din plin ; 


Boierii să trăiască, 

Acest cîntec să-l cetească, 
Un bacşiş sa dăruiască 
Lui Gheorghe Bălţatu. 


Cules de învățătorul I. Leabu 
de la lăutarul G. Bălţatu, Şer- 
băneşti-Olr. 

Să se compare [cu] Aguș al lui 
Topal din colecț. d-lui G. Dem. 
Teodorescu, p. 611 şi Aga To- 
pală, p. 116—118 din colecția 
d-lui Atanasie Marienescu, broş. II. 


www.dacoromanica.ro 


50 


Aguşiţă al lui 'Topală 


Frunză verde de secară, 
Ăst Aguş al lui Topală, 
Care e mindru fără seamă 
Şi de rău vestit la ţară, 
Bate turcii de-i omoară 

Și mi-i bagă prin arare, 

Se opreşte la Carale, 
Drept Islaz, 

De mor turcii de necaz 

Și se-ntoarce de-i întreabă : 
— Cine te-a ucis soldaşim ? 


— Valavir:mi-am cardaşim ! 


Nu ştie cin” l-a bătut. 
Dar Topală cel bătrin, 

Ce se plimbă p-un cal bun, 
Calcă rar şi năstrăpat, 
Cum e lui Topală drag ; 
Miîndră carte că scria, 
La-Agușiţă trimetea : 

— Agușiţă, fiul taichii, 
Găteşte-ţi tu oștirea 

Şi la vale să te lași, 

La vale la-nsurătoare, 
Să-ţi dea taica fată mare, 
Fata mare a lui Carale, 
Că-i dă blagă multă-n ţară, 
E fară de agă mare. 

A guşiță ce-mi făcea ? 
Mina sub briu că-mi băga, 
Trei pistoale-mi scotea, 
Cu-o mină le slobozea, 
Aşa de vesel era! 

Cum cartea că mi-o citea, 
Vestea la beşlii că-mi da, 
Toţi pe cai gata erea. 

Tot la vale se lăsa, 

La vale la-nsurătoare. 


164 


Cind fuse-n luncă la Turnu, 
Din guriță că-mi striga : 

— Foaie verde de sporiş, 

Ia să staţi, băieţi, aici, 

Să numărăm la voinici, 
D-ăi din patruzeci şi cinci, 
Ia să-ncepem d-a cînta. : 
Să vait turcii tot turceşte, 
Arnăuţii arnăuțeşte, 

Să vait ca Doamne fereşte ! 
Sacaua cu tambura 

Că ştia zicătura : 

Tot de dor d-Aişiţa, 

C-a lăsat-o bolnăvioară, 

Ea cu dor ca să mi-ș' moară, 
Unde Aguş că se-nsoară !' 
El mare că mi-ajungea, 

Iar turnenii ce zicea ? 


— Doamne, ori e răzvală-n ţară, 


Ori tătari că ne-mpresoară ? 
Iar Topală cel bătrin 
El din gură că zicea : 


— Măre, să nu vă-nspăimintaţi, 


Că nu e răzvală-n țară, 
Nici nemţii nu vă-mpresoară, 
Ci e Aguş al lui Topală, 
Că se lasa el la vale 

Să-i dea tat-său fată mare. 
Aguş la cafenea-mi trăgea, 
O ceaşcă de cafea că-i da, 
Mina-n pozînar băga, 

Cinci galbeni de aur scotea, 
Cafegiului dăruia. 

Dar turnenii ce zicea ? 

— Cară, f... tu-i mumă-sa, 
Că mi-a scumpit cafeaua ! 
Aguşiţă că-mi pleca, 


www.dacoromanica.ro 


Toată oștirea o lua 

Şi la vale se lăsa ` 

Şi de nuntă s-apuca. 
într-o lună, în săptămînă, 
Pînă-şi luă cadină, 
Lăutari şi trîmbiceri, 

Ca roua din buruieni. 
Şi-acasă că mi-o aducea, 
Mare stare că-și lua, 
Cinci chile de bani lua, 
Pe ea el că mi-o chema, 
Aişiţa mi-o chema. 

— Aişiţo, dumneata, 
Mi-a venit nişte povești 
Să mă duc la Bucureşti 
Ca să iau Ghiuleria 

Şi Beşlegia, 

Să mă pui ghiuler mai mare 
Peste beşlegii din ţară ; 
De la Isiaz pîn’ la Dii 
Să dau leafa la beşlii. 
Dar Aişiţa ce zicea ? 

— Aguşiţă, dumneata, 
Șezi, măre, la casa ta, 
C-avem ce bea, ce mînca ; 
Blaga mea şi cu a ta 

S-o mîncăm cu lingura, 
Pînă zile om avea, 

Te duci să-ţi răpui viaţa! 
Aguşiţă n-o asculta, 

Veste la beşlii că-mi da 
Şi ei, măre, că-mi pleca, 
La Bucureşti c-ajungea. 
Cind fu pe pod la Calici : 
— Ia mai staţi, băieţi, aici, 
Ia să-ncepem d-a cînta ! 
Să vait turcii tot turcește, 
Arnăuţii arnăuţeşte, 

Se vait ca Doamne fereşte ! 
Dacă ei, măre,-ncepea, 
Bucureștii c-auzea 


165 


Și ei că se-nspăiminta ! 

Dar Domnia c-auzea, 

Nici în cas nu putea sta, 

Lacrămile-l podidea 

Și din gură că zicea : : 

— Cară fu... tu-i mumă-sa! 

Nu ştiu e răzvală-n ţară, 

Ori stoli de la-mpărăţie 

Să mă scoaţă din domnie? 

Sărăcuţ de maica mea ! 

Vezi, ce să fie asta? 

Asta-mi răpune viaţa ! 

Iangineri că-mi auzea. 

— Doamne, tu, măria-ta, 

Nu te rău înspăimâînta, 

Că e Aguș al lui Topală, 

Vine la măria-sa 

Ca să-i dai Ghiuleria, 

Ghiuleria, 

Beșlegia, 

Ca să mi-l pui ghiuler mai mare, 

Peste toți beşliii din ţară. 

Casă f..tu-i mumă-sa, 

Domnia ce mi-ş zicea ? 

— Dacă e Aguş al lui Topală, 

Bine i-ar şedea la fiare 

Și trimes la Ocna Mare, 

Să ne taie ceva sare... 

Aguşiţă că-mi sosea, 

La domnie să ploconea. 

Dar domnia ce-mi zicea ? 

— Tu eşti Aguşiţă al lui Topalā ? 

Bine ţi-ar şedea la fiare, 

Să te trimet la Ocna Mare, 

Ca să tai ceva la sare! 

— Domnule, măria-sa, 

De ce să mă trimeţi la Ocna 
Mare 

Și tu să mä bagi în fiare? 

Mā mir ce rău ţi-am stricat ! 

Cocoana nu ţi-ani luat, 


www.dacoromanica.ro 


Visteria nu ţi-am spart. 

Ei bine, paloşul uite-l, 
Paloşul eu l-oi scotea 

Și capul ţi l-oi tăia! 
Domnia-n picere sărea, 

La cutie se ducea 

Și lua d-o floricea, 

Și mi-o atirna la celmea 
Şi-i zicea Ghiuler Aga! 

De la Islaz pîn la Dii 

Să dea leafă la beşlii. 
Domnia mare halai îi făcea. 
Dar Agușiţă ce-mi făcea ? 
El, măre, că se ducea, 

La Abdulah că-mi trăgea, 
Un pahar de cafea-i făcea 
Și din gură că-i zicea : 

— Agușiţă, dumneata, 

Tu vii de la Bucureşti, 
Ce-o să ne mai povesteşti? 
— Ghiuler Aga mi-am venit 
De la Islaz pîn’ la Dii 

Să dau leafa la beșlii. 

Dar Abdulah ce-mi zicea ? 
— Aguşiţă, dumneata, 


51 


Nu ţi-o fi ca astă-vară 
De m-ai dat din tirg afară, 
De m-ai făcut de ocară ? 
Mina pe dinsu punea. 
Dar Aguşiţă ce-mi făcea ? 
Odată, măre,-i tăia, 
Miinile-amîndouă-i tăia 
Și Abdulah că-mi zbiera. 
Turcii la scară-mi sosea. 
Cind pe scară jos se da, 
Toţi turcii că-l cărdoşia, 
Unu capu-n două-i da 
Şi-n trăsură că-l punea 
Și-acasă că-l aducea. 
Aişiţa că-l vedea 

Şi din gură că-i zicea: 
— Agușiţă, dumneata, 
Las’ să-ţi fie rău nu aşa, 
Nu mi-ai ascultat vorba ! 
Sufletul că-i ieșea, 

Aişiţa că-l jelea, 

Agușiţă se pierdea ! 


Cules de Chr. N. Ţapu de la 
lăutarul Ioniţă Văleanu din Ro- 


şiori-de-Vede, Teleorman. 


Sloian bulibaşa 


Foaie verde micşunea, 
Începu primăvara-a da, 
Ierbuliţa-a se sălta, 
Călușeii-a se-ncura, 
Oiile a-mi zbiera ; 
Dar Stoian-bulibașa, 
Căpitanul de Craina, 
De cînd s-a bulibășit, 


166 


Haznale n-a mai venit, 
Bugeacul mi-a pustiit, 
Bugeacul pe jumătate 

Şi Crimul a treia parte. 
Pod pe Nistru mi-a făcut, 
Nici cu lemne, nici cu crîng, 
Numai cu carne de turc, 

Ce turc era mai bogat, 


www.dacoromanica.ro 


La Stoian — băgat argat ; 
Ce turc era mai beşliu, 

La Stoian — arghelegiu ; 
Ce cadină mai frumoasă, 
La Stoian — bucătăreasă, 
De-i pune bucate-n masă, 
Trăieşte cu drag în casă. 
Cadînile ce-mi făcea ? 
Copiii-n braţe-i lua 

Şi-n Cladova că-mi trecea, 
La bai-hanul cel bătrîn : 
— Alei, doamne, han bătrîn, 
Cu hanger bogat la sîn, 
Vezi, Stoian-bulibașa, 

De cînd s-a bulibășit, 
Turchia mi-a sărăcit, 
Haznale n-a mai venit! 
Dară hanu c-auzea, 

D-un firmănaș că-mi scria, 
Cu slova ca furnica, 

Să i se crează vorba. 

Doi panţuri că mi-alegea, 
La Stoian că-i trimetea. 
Cînd Soian că mi-i vedea, 
Mina pe flinră-o punea 

Si de rugină-o scutura 
Și-ndărăt mi-i întorcea. 


Dar Chiran-hanul ce-mi făcea ? 


Alţi panţuri că-mi alegea, 
La Stoian că-i trimetea. 
Cind Stoian că mi-i vedea, 
Caii din mînă le lua, 

În grajd de piatră că-i băga, 
Și la masă mi-i poftea. 
Cind la masă mi-i poftea, 
Firmanul i-l arăta. 

Cînd Stoiân că mi-l citea, 
Lacrămile-l podidea 

Și din gură că zicea : 

— Scoal', nevastă, mă găteşte, 
Că nășicu mă pofteşte, 


Că naşu m-a cununat, 

Doi copii mi-a creștinat, 
Nici pă la el n-am mai dat. 
D-o sta de m-o blestema, 
Două-n trei n-oi mai lega ! 
Dar nevasta că-i striga : 

— Măi Stoiene, dumneata, 
Eu aseară m-am culcat 
Și-astfel vis că mi-am visat: 
Visai pistoalile rele 

Puse-n cui fàr’ de oţele, 
Scurtate-s zilele tele ! 

Visai puşculița ta 

Pusă-n cui fär’ de vergea, 
Scurtată e viaţa ta! 
Și-astfel vis că mi-am visat: 
Şapte corbi într-un ciolpan, 
Foaie verde micşunea, 

P-un şarpe mic se-ntindea, 
Aia este splina ta! 

Dar Stoian ce mi-i zicea ? ? 
—, Scoa!’, nevastă, mă găteşte, 
Că năşicu mă pofteşte ! 

Se scula de mi- -l gātea, 

Za de argint îi da, 

Șapte pistoale-i umplea, 
Băga iarbă cu mina, 
Gleanţele cu strachina ; 

Le ungea cu untdelemn, 

Ca să lovească la semn. 

Cal din grajd că mi-ș scotea 
Și la nașă-său pleca. 

Din guriţă ce zicea ? 

— Foaie verde avrămeasă, 
Rămii, casă, sănătoasă ; 
Foaie verde mărăcine, 

Că pleacă Stoian din tine 
Şi-oi să-mi urle cîinii-n tine! 
Dar Stoian ce mi-ș făcea? 
C-un harap că se-ntilnea, 
Cu dinţii ca teslele, 


www.dacoromanica.ro 


Cu ochii ca siuile. 

Ziua bună că mi-i da, 

Şi harapu-i mulțumea, 

La naşu-său că-mi pleca. 
Naşu-său că mi-l vedea, 
Cal din mînă că-i lua, 

În grajd de piatră că-l băga, 
Şi la masă mi-l poftea, 

îi da vin de-l îmbăta. 
Ședea Stoian răsturnat, 
Ca un mare blestemat. 
Dar naşu-său ce-mi făcea ? 
Pistoahle i le lua, 

De iarbă le dezumplea 

Și cu vin i le umplea, 

Cu piine le astupa. 

Voie la turci că-mi da, 
Toţi turcii că mi-i stringea, 
Lui Stoian capu să-i ia. 
Turcii nu s-apropia, 

Aşa frică de l-erea ! 

Dar naşu-său ce-mi făcea ? 
Asa frică că-i erea, 

La temniţă trimetea, 

Doi arestanţi că-mi scotea, 
Dar pe cine că scotea ? 

Pe popa din Cladova, 
C-a urît biserica 
Și-a-ndrăgit săbioara, 

Şi la Stoian l-aducea. 

Da’ popa ce mi-și făcea ? 
Sama bine că-i lua 

Și din gură că zicea : 

— Asta e Stoian-bulibaşa ? 
Iară-mi, Doamne, păcatu, 
Piinea, sarea i-am mîncat ! 
Palma bici că mi-o făcea, 
Peste ochi că mi-l plesnea, 
Stoian drept în sus sărea. 
Cînd în turci mi se vedea, 
El pistoale nu avea, 


168 


Cizma din picior scotea 

Şi prin turci se repezea, 
Cite cinci pe loc trîntea, 
Pină cizma c-o rupea. 

La un gard se repezea, 
D-o proptea că s-apuca, 
Din pămînt că mi-o scotea, 
Din cuie nu se rupea, 
Și-atunci turcii că-l prindea. 
Vorba lor ce mi-o vorbea ? 
Alţii, frate, trimetea 
Tocmai la tirgu d-afară, 

Și ei, frate, că-mi bătea 
Două furci ş-o cumpeioară, 
Să-l puie-n spînzurătoare, 
Pe Stoian să mi-l omoare, 
Unde trec mocani cu sare; 
Să mi-l bată vînt de vară, 
Să se usuce ca o poamă, 
Fie Stoian de mirare! 

Dar Stoian ce mi-ş' zicea ? 
— Turcilor, 

Agalilor, 

Şi mai-mari boierilor, 

Nu mă duceţi noaptea la 


spînzurătoare, 


Să mă duceţi ziua-n 


spînzurătoare, 


Ca să fiu ca de mirare! 
Stoian vorba n-o sfîrşea, 
Drept în sus că mi-ș' sărea 
Şi-ntr-o groapă că cădea, 
Peste-un turculeţ cădea, 
Și-un topor în mînă-avea, 
Toporu din miînă-i lua 

Și pe turc că mi-l tăia. 
Afară la turci ieşea 

Şi pe toţi că mi-i toca, 

Și ce bruma rămînea, 

Pin bordeie mi-i toca, 
Drumu la naşu-său lua 


www.dacoromanica.ro 


D-un paltin o atîrna 

Şi din gură că grăia: 

— Măi nașule, dumneata, 
Cască ochii-a te uita 

De-ţi cunoşti tu pielea ta? 
Foaie verde avrămeasă, 

A plecat Stoian acasă, 

La copii și la nevastă, 
Foaie verde şi-un bujor, 
De nevastă nu mi-e dor, 
Dar de copii mă omor, 
M-ajunge nişte fiori 

Din tălpi pînă-n supţiori !... 


Și din gură că zicea: 

— Măi naşule, dumneata, 
Credeai să-mi scurtezi viaţa ? 
O să-ţi scurtez eu p-a ta, 
F...-ţi crucea și legea 

Și dalba-i luminarea ! 

— Aba, fine, dumneata, 
Cum s-ar putea vorba-așa, 
Să se taie năşia, 

Sa rămiie finia ? 

Dar Stoian ce mi-ș' făcea? 
Nu-l tăia, nu-l omora, 
Numai, frate,-l canunea, 
De piele mi-l jupuia, 

Aşa necaz că-i era ! 

Pielea cu paie-o umplea, 
Pin noroi c-o tăvălea, 


Cules de Chr. N. Ţapu de la 
lăutarul Ion Stancu, din com. 
Cucuieţi- Teleorman. 


52 


Stoian bulibaşa 


Frunzuliţă şi-o lalea, 
Începu primăvara-a da, 
Cuculeţu d-a cînta, 
Raita f...tu-i mumă-sa, 
P-aici n-a mai dat frunza ! 
Pe la noi peste Olt 
Lăstăraşu e d-un cot. 
Raita f...tu-i mumă-sa ! 
Ca Stoian bulibaşa, 
Căpitanu de Craina, 

De cînd s-a bulibășit 
Șapte raie[le] c-a făcut, 
Cu Craiova-a potrivit, 
Turc în ele n-a văzut! 
Că era mărturisit 

Că dacă vedea vrun turc 
Cu măciuca-l băstorea, 


169 


Cu sîngeru îl junghia, 
Păstrămioară mi-l făcea, 
Cu nisip mi-l presăra, 
Pe mărăcini îl arunca, 
Sa nu se strice carnea. 
De cînd să bulibășea 
Curți dalbe pustiia, 
Cucoane că văduvea, 
Coconaşi că sărăcea ! 
Cocoanile că vedea, 
Coconii-n braţe lua, 
La Cladova se ducea, 
La Begu că se ducea 
Și din gură că-i zicea: 
— Begule, domnia-ta 
Și cu pasmangia ta, 
Să ne faci judecata, 


www.dacoromanica.ro 


Lui Stoian bulibaşa, 
Căpitanu de Craina ; 
De cînd s-a bulibăşir, 
Şapte raiele c-o făcut, 
Cu Craiova-a potrivit, 
Turc pe ele n-a văzut! 
Că era mărturisit 

Că dacă vedea vrun turc 
Cu măciuca-l băstorea, 
Cu sîngeru îl junghia ! 
De cînd s-a bulibășit 
Curți dalbe a pustiit, 

Pe noi că ne-a văduvit, 
Coconași a sărăcit ! 
Begu că mi le vedea 

Și din gură poruncea. 
Şapte niferi trimetea 

Și Stoienică că-i vedea, 
Vizionu slobozea. 

Ei ca curvele fugea 

Și fugea ca curvele 

Și zbiera ca vacile, 

Şi umplea pîrloagile, 
Şi-napoi că se-ntorcea, 
Și din gură că-i zicea: 
— Begule, domnia-ta 

Și cu pasmangia ta, 
Stoienică ne-a văzut, 
Vizionu a slobozit ! 
Naşu lui Stoian venea 
Şi din gură că-i zicea: 
— Begule, domnia-ta 

Și cu pasmangia ta, 

Ce, frate, că-mi dăruieşti 
S-aduc pe Stoian legat 
Cum e bun de spînzurat? 
Că de mic l-am botezat, 
Al doilea, moţ i-am tăiat, 
Al treilea, l-am cununat, 
Două fete şi-un băiat 

Să vezi că i-am botezat, 


170 


Pe la mine n-a mai dat; 

Să vezi că sînt naş mai mare, 
I-am ţinut foc la spinare ; 
Cînd oi sta l-oi blestema, 
Două-n teie n-o mai lega! 
D-un nifer că mi-ș lua, 
Care-i ştia, vezi, sama ; 
D-un răvaş că mi-i scria, 
Cu slova mărunţea, 

Cu amar şi cu mînie, 

Finu Stoian ca să vie. 
Niferu că-l trimetea, 

La masă că mi-l găsea, 
Ferman în braţe-i arunca 

Şi începea d-a mi-l citea. 
Dar Stoian ce mi-ș' făcea? 
El, frate, cînd îl citea 
Lăcrămile-l podidea 

Şi din gură că zicea: 

— Scoal”, nevastă, nu şedea, 
Scoală, frate, de mă găteşte, 
Să vezi, naşu mă pofteşte ; 
Că de mic cînd m-a botezat, 
Al doilea, moş că mi-a tăiat, 
Al treilea, m-a cununat 

Şi pe la el că n-am mai dat. 
Auzi, că mi-e naş mai mare, 
Mi-a ţinut foc la spinare; 
Cînd o sta m-o blestema, 
Două-n teie n-oi mai lega! 
În grajd de piatră că intra, 
Pe negru că-l țesăla 
Şi-afară că mi-l scotea, 
Picioru-n scară arunca, 
Nevasta că mi-l ţinea 

Şi din gură că-i zicea: 

— Stoienică, lumea mea, 
Nu te du la Cladova 

Să-ţi răpui tu viaţa! 
C-aseară de la o vreme 
Visai nişte vise rele: 


www.dacoromanica.ro 


Visai puşculița ta 

Sta-n cui fär’ de curea: 
Scurtată-i viaţa ta ! 

Al doilea am visat, 
Visai pistoalile rele, 

Sta în cui fără oţele, 
Scurtate-s zilele tele ! 
Al treilea am mai visat 


Șapte utvane-ntr-un ciolpan ; 


Nu sînt șapte utvane-ntr-un 


ciolpan 


Şi sînt şapte boieri de divan. 
Al patrulea mi-am visat 


Șarpe mare cu broasca-n gură 


Nu-i şarpe cu broasca-n gură, 


te 2o 
Ci-i gîdea cu ştreangu-n mînă 


Dar Stoian ce mi-ș' făcea ? 
Seama vorbii nu o lua 

Și pe cal că încăleca, 
Trāgea Stoian se ducea, 
Nevasta rămînea, plingea. 
Dar nevasta că zicea: 

— Negotine, Negotine, 
Pleacă Stoian de la tine, 
O să urle cîinii-n tine! 
Dar Stoian ce făcea ? 

La Cladova se ducea, 

La naşu-său că trăgea, 

În pimniţă că-l băga, 

Vin din şapte buţii că-i da, 
Pe Stoian că-l îmbăta ; 
Măciuchiţa i-o lua, 

După buţi i-o arunca; 
Pistoalile i le lua, 

Vin în ele că turna ; 

La Begu că se ducea 

Și din gură că-i zicea: 
— Begule, domnia-ta, 
Am adus pe finu Stoian, 
Legat și beregat, 

Cum e bun de spînzurat! 


3 


171 


Dară Begu ce făcea? 
Potera c-o trimetea, 

Pe crăpătura uşii se uita 
Și-ndărăt că se-ntorcea, 
Ca de dracu se ferea. 

Dar Begu ce mi-ş făcea? 
Trei hoţi în puşcărie c-avea : 
Unu e Mărinică din Saiele, 
Avu nişte zile rele ; 

Altu e Marin a lui Pandilică, 
De tremură puii în pisică, 
Mi-a băgat boierii-n frică ; 
Și unu e Ion Ţiganu, 

De mi-ş' bate cu tufanu. 
La Stoian că-i trimetea, 
Dar Ion ce mi-ș făcea? 
— Iartă-mi, Doamne, greșeala, 
Să dau lui Stoian palma, 
Doar mi-o lungi viaţa ! 
Palma bici că mi-o făcea, 
Peste ochi că mi-l izbea, 
Stoian în picere sărea 

Şi din gură că zicea: 

— F...tu-i crucea şi legea 
Care mi-a dat palma, 

Să-i scurtez eu viaţa ! 

Ei afară că pleca, 

Potera că năvălea, 

Cu bumbaralele că mi-ẹ da. 
Stoienică ce-mi făcea ? 
Punea mîna la pistoale, 
Găsea tocurile goale. 

Dacă vedea și vedea, 
Cizma din picior scotea ; 
Cîte gloanţe că venea 

Tot în cizmă sprijinea. 
Odară se necăjea, 

Cizma de carîmb lua, 
Cînd o dată că mi-ș da 
Şaptesprezece dobora, 
Cizma din carimb sărea. 


www.dacoromanica.ro 


Dosu la un gard că da 

Să mi-ș' scoată d-o proptea, 
Să-şi lungească viaţa. 

Din pămînt că mi-o scotea, 
Din cui că nu o putea. 
Stoian din gură zicea : 

— Să moară mărturisit, 

De popă nespovedit, 
Care-a-nfipt proptea-n pămînt; 
Că de scoteam propteaua 
Îmi lungeam eu viața ! 
Mina pe el că punea, 

La Begu că-l aducea 

Şi la Pasmangiu Aga. 

Dar Begu ce făcea? 

Lui Stoian că zicea : 

— Bă Stoian, n-ai fost aşa mare, 
N-ai fost aşa voinic, 

Ama, zău, de zurbalic! 
Dar Stoian că mi-i zicea : 
— Begule, domnia-ta, 
Frate, nu mă judeca ; 


Că să fii tu la mîna mea 
Oi vedea ce ţi-oi lucra !. 
Și mă rog de domnia-ta 

Să nu mă spînzuri noaptea, 
Să mă spînzuri, vezi, ziua, 
Să-mi privească raiaua ! 
Frunzuliţă d-un măr dulce, 
Cîntă cucu sus pe cruce, 
Pe Stoian la ștreang îl duce. 
Frunzuliță și-o lalea, 

Pe Stoian că-l spînzura 

Și nevasta că-i pica, 

Pe picere leșina 

Şi din gură că striga: 

— Stoienică, lumea mea, 
Lasă-ţi fie rău, nu aşa; 
N-ascultași la vorba mea 
Să nu te duci la Cladova! 


Cules de Christea N. Țapu de 
la Dumitru Radu, lăutar, com. 
Băneasa- Teleorman. 


53 
Roman 

La movila din curmătură, Ca o naiba-mpeliţată, 
Pă cea vale dă scursură, Bat-o Dumnezeu s-o bată, 
La umbră dă trei suliți Că mi-a prădat lumea toată. 
Șade-mi ei trei frăţiori, Dă la munte păn” la baltă, 
Cu trei fete de-mpărat, Cît mi-e lume creştinată, 
Tot din tîrg dîn Țarigrad, Mi-a prădat-o dînsa toată. 
Cu sabia le-a luat. De pază cînd mi-i păzea, 
Unde beau, und” se cinstesc Ochii ea îşi azvirlea 
De nimenea nu gîndesc. Şi pă tătari mi-i vedea 
De pază cine mi-i păzea ? Și din gură ea grăia: 
Să vezi, frate, maică-sa, — D-ale Dine, Costandine, 
Șădea-n flintă rezimată, Şi tu copile Romane, 

172 


www.dacoromanica.ro 


Nu ştiu valea mi-a-nflorit, 
Or tătarii mi-a sosit. 

Dar Roman ce mi-i grăia? 
— Ia-le seama, maica, bine 
Și vino şi-mi spune mie ; 
D-o fi ca fo zece mii, 

La fraţii mei să nu spui, 
C-abia ar fi pă seama mea 
Ș-o: vedea ce le-oi lucra. 
Mă-sa atuncia ce-mi făcea ? 
Punea ochean se uita, 

Ca fo zece mii găsea 

Și lui Roman îi spunea. 
Roman atunci ce făcea? 
De la masă se scula, 

Paloș pă mischiu trăgea, 
Calu-n chingi că îl strîngea, 
Cu friu că-l înfrîna, 

Șt pă dînsu-ncălica 

Şi la tătari că-mi pleca ; 
Tāia ici, tăia colea, 

Pănă-i cam jumătăţea. 
Iară mă-sa ce zicea ? 

— Dară Dine, Costandine, 
Voi beţi, frate, vă cinstiţi 
Şi dă Roman nu gîndiţi. 
El la tătari că s-a dus, 
Cine ştie l-o fi răpus. 
Atunci Din şi Costandin, 
Dă la masă să scula 

Și pe cai încălica 

ŞI la Roman că pleca ; 

În tătari ei că intra, 

Tăia ici, tăia colea, 

Cu Roman că se-ntilnea, 
Iar Roman că le grăia: 


— Trage-vă-ţi, fraţi, îndărăt, 


Ca cal mi s-a-nferbîntat, 


Tor păn tătari că tăia, 
Roman peste ei că da, 
Seama lor nu le băga 

Și p-amîndoi că-i tăia, 
Tătarii mi-i isprăvea. 

La mă-sa că se ducea, 
Maică-sa că-l întreba : 

— D-ale, copile Romane, 
Din, frate, şi Costandin, 
Ei la tine au venit, 

Nu cumva i-ai prăpădit ? 
Roman atunci răspundea : 
— Eu, maică, i-am întîlnit 
Și eu, mamă, le-am vorbit: 
„Irage-vă-ţi, fraţi, îndărăt, 
Că cal mi s-a-nferbîntat, 
Ochii mi s-a-mpăiejănat, 
Să nu intru-n fun păcat!“ 
Ei nu m-or fi ascultat, 
Eu, maică, i-oi fi tăiat. 
Maică-sa de auzea, 
Îndărăt mi se-ntorcea, 
Căta ici, căta colea, 
P-amîndoi morţi îi găsea, 
Scotea cuţit a se tăia. 

Iar Roman ce îi grăia ? 
— Stai, maică, nu te tăia, 
C-aşa ţi-a fost datina. 
Atunci mă-sa se lăsa, 

La sate că se ducea, 

Care cu chirii tocmea, 

La tătari că se ducea, 

De ţoale mi-i dezbraca, 
De bani că mi-i căuta, 

Pă goi că mi-i îmbrăca, 
Vaci dă lapte le lua, 

La săraci boi cumpăra. 


Ochii mi s-a-mpăiejenat, 
Să nu intru-n fun păcat. 
Ei vorba n-o asculta ; 


Auzită de învățătorul I. Flores- 
cu de la Florea Drăgan, com. 
Bragadiru, jud. Teleorman. 


173 


www.dacoromanica.ro 


Pe sub Varin 

Mulţi tătărași vin. 
— Tătăraş bătrîn, 
Cu barba la sîn, 
Lasă-mă de mînă, 

Să mă-ntorc la urmă, 
Că eu mi-am lăsat 
Cusătura-n gard, 

Acu la fereastră, 

Cu mătasă-albastră, 
Acul la perete, 

Cu mătasă verde; 
Pruncul neînfăşat, 
Tot afară-n pat. 
Ploaia mi-o ploua 

Şi mi l-o scălda; 
Ninsoarea mi-o ninge, 
Pe prunc mi l-o unge; 


Tătăraşul 


Vîntul o bătea 

Şi l-o legăna. 

— Aide, bre,-nainte, 
Nu ţi-aduce aminte. 
O dată zicea: 

— Turcilor, beşliilor, 
Mai slăbiți-mi mîinile, 
Si-mi răcoresc ţiţele, 
Să mai dreg cosiţele. 
Decît slugă turcilor 

Și roabă cadinelor, 
Mai bine mîţe broaștelor. 
Și-n baltă sărea 

Și nu se mai vedea. 


Cules de Constantin Stănescu de 
la Stana M. Ghiţă din Giube- 
ga, Dolj. 


55 
Niculca 


Foaie verde-a bobului, 

Jos, la lunca Giurgiului, 
La odaia turcului, 
Turcului lui Mustafa, 
Care-mi ţine Palanga 

Si din Oreava ceva, 

C-a poftit la Niculca. 
Foaie verde porumb verde, 
Şi-are Sirba două fete, 

De frumoase, -ncondeiete, 
Dar pe nume cum le cheamă? 
P-a mai mare — Rădiţa, 


P-a mai mică — Niculca, 
C-a poftit turcu la ea, 
Să se iubească cu ea. 

Să vezi, turcul Mustafa, 
Tor de foc de Niculca, 
Bani pe sapă slobozea. 
Cite tete-n Cirtojani, 
Toate primiră la bani; 
Dar Niculca nu primea, 
Că Niculca bani avea, 
Dar Niculca ce-mi făcea ? 
Sapa-n mînă c-o lua, 


www.dacoromanica.ro 


Lua sapa şi coada 

Și da dosul în Năprisca, 
Pîn' la unchi-său Oprea, 
Şi sapa că i-o ascuţea, 
Și coada că i-o punea, 
Și la clacă se ducea. 
Claca toată cît mi-era 
Se punea p-o lăturea, 
Dar Niculca singurea 

Se punea p-o lăturea, 
Naintea clăcii erea ; 
Mergea cu săpătura 

Cît dai cu zburătura. 
Dar vezi, turcul Mustafa, 
Tot de foc de Niculca, 


La paharnic trimetea, 


De tot omul un pahar îi da, 


Dar Niculchii două-i da: 
— "Ţine, fa, Niculco, fa, 
Că mi-ai secat inima 

Tot de dor de dumneata ! 
Fa Niculco, dumneata, 

Ia năstrapa de colea 

Şi dă dosul la ceşmea. 

Dar Niculca ce-mi făcea ? 
Năstrapa-n mînă lua, 
Dosul la _ceşmea că-mi da 
Și de apă c- -0 umplea, 

Pă căpcel că mi-o punea, 
Pă picere se spăla. 

Iară turcu ce-mi făcea ? 
El pe cal că-ncăleca, 
După Niculca-mi pleca, 
La cesmea că mi-o-ajungea, 
Năstrapa că mi-o cerea. 
Niculca-n mînă i-o da, 

Și bea turcul, nu prea bea, 
Mai mult în gură-o oprea, 
Pe Niculca c-o stropea ; 
Și Niculca se ridea, 

Voia turcului făcea. 


175 


Dară turcu ce-mi făcea ? 
Mina-n brîu că i-o-nfigea 
Și pe cal că mi-o punea, 
La Dunăre că mi-o ducea 
Şi-n caic că mi-o punea, 
Cu opt curele-o lega. 
Dar Niculca ce-mi făcea ? 
Faţa albă-și zgâria, 

Pär galben dărăpăna, 
Pînă turcu mi-o vedea 

Și din gură că-i zicea : 
— Ce ţi-e, fa, Niculco, fa? 
— Măi turcule, dumneata, 
Săruta-ţi-aş mustaţa, 

Mai slăbește-mi cureaua, 
Sâ-mi revenesc ţițica ! 

lar Niculca se gîndea 

Și din gură cuvinta : 

— Decît slugă turcilor 

Și vătrai cadînilor, 

Mai bine, frate, să fiu 
Tot bătaie peştilor, 

Și răceală pietrilor, 

Și ciupeala racilor, 

Și masă cosacilor! 

lară turcu ce-mi făcea ? 
Curelile i le lua. 

Dar Niculca ce-mi făcea ? 
Drept în Dunăre sărea. 
Dar vezi, turcu Mustafa, 
Tot de foc de Niculca, 
D-un burghiaș că-mi căta, 
Gaură-n caic că da, 
Apa-n dînsu că intra, 
Toţi turcii că-i îneca. 
Dară Sirba ce-mi făcea ? 
Ea-n sus, frate, se scula, 
Năstrapa-n mînă-o lua, 
P-o potecuţă o-apuca, 
Din guriță ce-mi zicea ? 
— Asta e potecuţa 


www.dacoromanica.ro 


Pe care-a mers Niculca. 
Drept la Dunăre-mi trăgea 
Și năstrapa-o arunca, 

Pîn Dunăre mi-o trăgea 

Și afar’ că mi-o scotea 

Și acas’ că mi-şi venea, 

Pe laviţă c-o punea. 
Niculca jos că-mi sărea, 
Frumoasă, nu preafrumoasă. 
Dar de ce nu preafrumoasă ? 
De bătaia peştilor, 

De răceala pietrilor, 

De ciupeala racilor. 

Dară ele ce-mi făcea ? 
Niculca-n sus se scula, 

Pe bordei sus se suia, 

Spre răsărit se uita. 
Niculca nu-ş' ce vedea, 

De ea, frate, se-ngrozea ? 
Dosu la mă-sa-n cas da: 
— Mamă, măiculița mea, 
Încotro soare răsare, 

Nu ştiu, soare răsărit, 

Nu ştiu, bujor înflorit, 
Nu ştiu, capete de turci? 
Dară mă-sa c-auzea, 
Păn-afară că ieşea, 

Spre răsărit se uita 


Și din gură că zicea: 

— Aba, fa, Niculco, fa, 
Nu e soare răsărit, 

Nici bujor nu e-nfiorit, 
Ci sînt capete de turci ! 
Mamă, măiculița mea, 

Ia sapa şi lopata 

Şi mă-ngroapă la fereastră, 
Să v-ascult vorba din casă ! 
Floare verde micșunea, 
Iată turcii că-mi sosea, 
De Niculca că-ntreba. 
Dară mă-sa ce-mi zicea? 
— Foaie verde matostat, 
Niculca mi-a răposat! 
Floare verde și-o lalea, 
Toţi turcii că se-ncredea. 
Cînd fu unu mititel, 

Cu căciula de cinci piei, 
Cu cojocu de opt piei 
De pe cal descăleca, 

La fereastră că-mi trăgea, 
Pe Niculca mi-o scotea 
Şi pe cal că mi-o punea, 
Pe Dunăre că-mi pleca. 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Stancu Ion din Cucu- 


iți (Teleorman). 


2. HAIDUCII 


56 


Cîntecul lui Corbea haiducul 


Floare verde flori domneşti, 


Doamne, din oraș din Bucureşti, 


176 


La -nalte case domneşti, 
De se văd în Bucureşti, 


www.dacoromanica.ro 


Floare verde flori de tisă, 
Mare masă mi-este-ntinsă, 
De mulți boieri mi-e coprinsă. 
Dar la masă cin" şedea? 
Ședea domnul Ștefan-vodă, 
Nici nu bea, nici nu mînca, 
Numai cu ochii privea, 
Seama la băieți că-mi lua. 
Floare verde foi de brid, 
Doamne, de ziua de sîn Văsii, 
Cînd fac cucoanele piftii 

Și să-mpărţesc boierii, 

Toţi boierii leafă-mi lua, 
Numai Corbea-mi rămînea ! 
Dar domnia-l întreba : 

— Alei, Corbea, dumneata, 
Ce boierie poftești, 

P-aia să ţi-o dăruiesc? 
Dară Corbea ce-mi grăia ? 
— Alei, doamne, măria-sa, 
Ce boierie poltesc, 

P-aia să mi-o dăruieşti ? 
Pofresc caftan de-mpărăție 
Și dugealic de domnie, 

Că cu ala-mi şade mie! 
Domnia că-mi auzea, 

Trei băieţi că mi-ş mîna, 
La Gheorghiţă-i trimetea 

Și Gheorghiţă că-mi venea 
Iar din gură că-i grăia: 

— Gheorghiţă, Gheorghişă, 
Vătaf de temniţă 

Și de temniceri 

Peste mari boieri, 

Tu pe Corbea să mi-l duci 
Tot la temniţă de piatră, 
De şapte domnii uitată, 

Cu muschiuleţu d-o schioapă ! 
Stetea Corbea la-nchisoare, 
Nouă ani lipsit de soare; 
Cînd împoviîrni pe zece, 


177 


Muma Corbii că-mi soseşte 
Cu trei ouă roşioare, 
Ducea Corbi de mîncare. 
Dar ea, frate, cînd pleca ? 
Din joia joimarilor, 

Din vinerea ouălilor, 

Din stmbăta Paştilor, 
Şi-ajungea pe la Sîn-Pietru. 
La poartă că mi-ș trăgea, 
Ouă la portar că-i da, 

La Corbea de mi-o lăsa; 
La fereastră că-mi trăgea, 
Din guriţă că-mi grăia: 
— Aoleo, Corbeo, 

Dragă Corbeo, 

Ori eşti viu 

Ca să te ştiu, 

Ori eşti mort, 

Ca să te port! 

Că pe tine te-a închis 
Nejudecat, 

Neînfăţișat, 

Nici pe la domnie dat! 
Dar Corbea, frate-i grăia : 
— Maică, măiculița mea, 
Nu sînt viu 

Ca să mă ştii, 

Nici mort, 

Ca să mă porţi! 

Şi pe mine cînd m-a-nchis 
Eram tinerel copil 

Ş-acum sînt boşneag bătrin ; 
Barba-mi bate braţele 

Și chica călctie!e, 

Mustaţa umerile. 

Şi pe mine iar cînd m-a-nchis 
Erau năpircile 

Subţiri ca drugile, 

Ş-acum sînt ca furcile ; 
Şerpii ereau ca aţile 
Ş-acum sînt ca grinzile ; 


www.dacoromanica.ro 


Broaștele ca nucile 

Ș-acum sînt ca ploștile. 

Pe toate le-aş odihni, 

Dar o drăcoaică 

De şerpoiacă, 

De zmeoaică, 

Ea, frate, că mi-a-mpuiat 
Cam din ciocul berbiei 

În gura pozunarului. 

Şi ea, frate, cînd se-ntinde, 
Inimioara mi-o coprinde, 
Și cînd, frate, se zgîrceşte, 
Inimioara mi-o topeşte, 
Sufleţelul mi-l sfirşeşte ! 
Corbea din gură-i grăia : 
— Alei, maică, maica mea, 
Făcut-ai vreodată bine ? 
Fă şi-acuma pentru mine : 
Tu, maică, ca să te duci 
Tot la tirgul ăl de flori, 
Că vin vara săpători, 
Săpători și lopătari ; 

Și tu, maică, să-mi tocmești 
Patruzeci de săpători 

Și cu cincizeci de lopătari, 
Şi de dus unde să-i duci? 
La bălegarul uitat, 

Care moş-meu mi l-a dat. 
lar tu, maică, să mai cerci, 
Din guriță să-mi grăieşti, 
La palat ca să-mi vorbeşti : 
„Ce e Corbea vinovat 
De-n temniţă l-aţi băgat 
Nejudecat, 

Neiînfâţișat, 

Nici pe la domnie dat? 
Drumu Corbii ca să-i daţi 
Că lui vremea i-a venit, 
Vremea de căsătorit 

Și mireasa i-am găsit !“ 


Dar a babă 

Slată, 

Cu briul de lină 

De păr de cămilă, 

La domnie că mergea, 

În genuchi îngenuchea, 

De domnie se ruga, 
Domnia că-i răspundea : 
— Hai tu, babo, 

Slabo, 

Cu briul de lină 

De păr de cămilă, 
Inima-mi fărimă, 

Noi mireasă i-am găsit 

Pe jupîneasa Carpina 

Din pădurea Coacăna, 
Din bardă nebărduită, 

De secure săbuită 

Și la cap e ascuţită! 

Dar ea, frate, ce-mi făcea: 
Dacă vedea că nu putea 
Să scoată afar’ pe Corbea, 
La tîrgu de flori se-nturna, 
Săpătorii că-i tocmea 

Şi la băligar mergea. 

Săpa zi de vară 

Pînă-n seară, 

Tăr' de pic de nădușeală ; 
Cînd da soarele-nspre seară 
De usa Roşului da. 

Dar la uşă cum era? 
Lacătu cît baniţa 

Şi cheia de cinci oca. 
Nimenea nu-i îndrăznea, 
Decit singură baba, 

Că-i mai ştia ea seama. 
Cu picioru că mi-i da, 
Uşa din balemare sărea, 
Și la Roșu că-mi intra, 

O dată-l ghilodorosea. 


www.dacoromanica.ro 


S-unde Roşu că nu-mi sta, 
De căpăstru că mi-l lua 
Și-afară că mi-l scotea, 
Cu chebreaua că-l ştergea ; 
Soarele că se-nchidea, 

Așa de roşu mi-era ; 

Şi de căpăstru că-l lua, 
La vale că-mi apuca. 

Cam pin dreptul domniei 
Începea Roşu a necheza ; 
Domnia se spăimînta, 
Coconiţa se Stârpea, 

Iar din gură că grăia : 

— Cată, f...tu-i mumă-sa, 
Ce viteaz o fi ăla? 

Trei băieţi că-mi mîna, 
Înaintea babii ieşea, 

S-așa, trare, mi-o-ntreba : 
— Ai tu, babo, 

Slabo, 

Cu brtul de lină 

De păr de cămilă, 
Inima-mi fărtmă, 

De ţi-e Roșu de vînzare, 
Ca să-ţi dau ceva parale? 
Ori, frate, ca de schimbare, 


Să-ţi dau unu, să-ţi dau doi, 


Să-ţi dau patruzeci și doi, 
Numai să se pomenească 
De herghelia domnească ! 
Dară baba ce-mi grăia? 


— Nu mi-e Roşu de vinzare, 


Ori, frate, ca de schimbare, 
Ca să-mi dai ceva parale. 
Mi-e Roșu de dăruială, 

Îl dăruiesc măriei-sale, 


Lasă-mi Corbea de-nchisoare ! 


Domnia, cînd auzea, 
Un băiat că-mi trimetea, 
Pe Cosbea că mi-l scotea, 


Afară mi-l aducea, 

Pe la bărbier că-l da, 

Și mi-l tundea sfranțuzeşte 
Și mi-l rădea cerchezește, 
Cu mustăţi în vărvalic, 
Ședea bine la voinic. 

La domnie că-mi mergea, 
Sus pe scară se urca, 

Din guriţă că-i grăia: 

— Ai, doamne, măria-ta, 


Ia să-mi dai dugealicu de domnie, 


Că cu ala-mi şade bine, 
Și să-mi dai hainele tele, 
Să se dea Roşu cu ele! 
Dar domnia ce-mi făcea ? 
Prost de minte că-mi era, 
Pe Corbea mi-l îmbrăca 
Și la Roșu că-mi mergea, 
Şi cu el, frate, -mi vorbea. 
Domnia ce mi-și făcea ? 
D-un picior îngenuchea 
Pînă Corbea-ncăleca. 
Împlimba el ce-mplimba, 
Lua el spuma cu mîna, 
De poartă că o trîntea, 
Sloi de gheață se făcea, 
Din guriţă că-mi grăia : 
— Ai, doamne, măria-ta, 
Zăvorăște porţile 

Şi- ntărește- -ți strejile, 
Nu-ţi năpusti slugile ! 
Lui nu-i erea d- altceva, 
Ci erea de maică-sa, 

Și el, frate, că-i grăia: 
— Alei, maică, maica mea, 
Întinde la cea nuia, 
S-ating pe Roşu cu ea, 
Să nu-mi facă, crez, una! 
Lui nu-i erea de nuia, 
Ci-i erea de maică-sa. 


www.dacoromanica.ro 


El de mină mi-o apuca 

Şi la spate mi-o azvîrlea, 
Pe sus porţile sărea 

Și din guriță-mi grăia : 

— Rămii, doamne, sănătos, 
Ca un trandafir frumos, 
Că la mînă eu ţi-am fost, 
Și harnicu nu mi-ai fost! 
— Du-te, Corbeo, sănătos, 
Ca un trandafir frumos, 
Că la mînă tu mi-ai fost 
Și vrednicu nu ţi-am fost! 
Domnia că-i mai grăia: 

— Alei, Corbeo, dumneata, 
Ce rău, frate, c-ai făcut 
Atât cît ai haiducit? 

— Ai, doamne, măria-ta, 
Adevăru da-ţi-l-aș, 

Pe mine de mă-ntrebași : 
Prindeam călătoru-n drum, 
Mi-l făceam de rodea fin ; 
Prindeam d-o băbușă slabă, 
Mi-o făceam de păştea iârbă ! 
Dară Corbea ce-mi făcea ? 
Mai mergea ce mai mergea, 
Sta în loc şi se gîndea 

Și din gură că-mi grăia : 
— Cartă f...tu-i mumă-sa, 
Ce rău domniei să-i fac? 
Să-i fur lui telegarii? 
Cumpără alţii mai buni; 
Să-i omor coconiţa ? 
Se-nsoară şi ia alta, 

Mai bună, nu ca asta. 

Mai bin’ să-i omor coconel, 
Care doarme-n legănel, 

Ca să-i sec ăl suflețel ! 

Pă puteri de noapte, 

Pă sudori de moarte, 

El că se-nturna, 


180 


Pă supt doici că să băga, 
Coconaș de picior îl lua 
Şi la poartă că-l scotea, 
Numai ciozvirţi că-l făcea 
Şi la poartă le-atîrna ; 
Capu coconaşului 

îl puse-n ţeapa dracului. 


Domnia de dimineaţă se scula, 


Pe ochi negri se spăla, 
Ochii pe fereastră şi-arunca 
Si la poartă se uita, 

Din guriţă că-mi grăia : 

— Ia vezi, cîinele-nfierat, 
Mă lasă gol despuiat 

Si de coconaș sărac! 
Mergea Corbea ce mergea, 
Cu ceauș Velcea se-ntîlnea, 
Care-n temniţă-l păzea, 
Din guriţă că-i grăia: 

— Iatagan din teaca ta 
Bine-ar şedea în a mea! 

— Fie-ţi, Corbeo, dăruit, 
Numai să nu-mi faci nimic! 
Dară Corbea ce-mi făcea ? 
Sta în loc şi se gîndea: 

— Cată, f...tu-i mumă-sa, 
Ăst iatagan de l-am cîștigat 
În carne nu l-am cercat ! 
Îndărăt că se-ntorcea, 

Pe ceauş Velcea că-l găsea, 
Din picioare că-l toca, 

Şi pe drum că mi-ș pleca. 


Mă plătii cu cîntecu 

Ca lupu cu urletu ; 

Cînd vînătoru-l întîlneşte, 
Dă pielea şi se plătește. 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutar din 


Gheorghe S. Stoica, 
com. Costeşti- Vilcea. 


www.dacoromanica.ro 


57 


Cîntecul lui Corbea 


Foaie verde de cireşi, 

Mai aproape-n Stoieneşti, 
Mai departe-n București, 
Şi sînt case mari domneşti 
Şi sînt multe foişoare, 
Zugrăvite pistricioare, 
"Și-nsoară vodă fecioru. 
Mulţi ostași că-mi aduna 
Și prin oraș trimetea, 
Toți boierii i-aduna, 

Toţi boierii tirgului 

Și cu ai Carmaziului, 

Ca stilpii pămîntului, 
Feşnicii-mpăratului. 

Cînd boierii s-aduna, 

Cu mozica cînd cînta, 

Și la masă s-așeza, 

Pe urmă ce se vedea? 
Iată Corbea că-mi venea 
Pe un căluşel cam mic, 
Și el un negru haiduc. 

El acolo cînd venea, 
Boierii toţi se scula, 

Cu cîntări că mi-l primea 
Și la masă că-l poftea. 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
Fecior de masă-mi punea, 
Pahar la masă îi da, 

Jar boierii bea, nu bea, 
Corbea bea pîn’ se-mbăta. 
Iar la masă ce-mi mînca ? 
Numai peşte şi postrungă 
Și pană de caracudă, 
C-am auzit din bătrîni 
C-ala e peşte mai bun. 
Dar boierii ce-mi făcea ? 


Tot de Corbea *'mi vorbea. 


181 


Corbea pe urechi băga. 

În capu mesii cin’ era? 
Tot Corbea împelițatul, 
Care e frate cu dracul. 

El odată ce-mi făcea ? 

Cu levodverile foc că-mi da, 
Doi miniştri că-mpuşca. 
Ștefan-vodă ce-mi zicea ? 
— Iată, f.. tu-i mumă-sa, 
Ce să-mi facă mie-așa? 
Trej gealapi că-mi trimetea, 
Frumos pe Corbea-l lega, 
Cu trei funii de mătase, 
Cît un braţ voinic de groase, 
Din ele să nu mai iasă. 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
Pîn' la juri că mi-l ţinea, 
Şi tapa că 1-0 gătea. 

Dar jurii ce mi-i făcea ? 
De la ţapă că-l scăpa, 

La temniță-l trimetea. 

Sus pe apa Jiului, 

Jiului, Codriului, 

Unde-i dor voinicului ; 

La cea temniţă pîrlită, 

De nouă ani părăsită. 

Şi acolo că mi-l băga, 

Cu trei funii că-l lega, 

Cu trei funii de mătase, 
Cît un braţ voinic de groase. 
Foiţică şi-o lalea, 

Și lacătu-i punea, 

Lacătu cît baniţa, 

Și cheia de cinci oca, 

Ca să nu scape Corbea. 
Dară Corbea ce-mi făcea? 
Odată că se-ntindea, 


www.dacoromanica.ro 


Două funii le rupea, 
Numai una rămînea, 

Q funie noduroasă, 

Taie carne, razmăan oase. 
Foaie verde şi„o lalea, 
Vesteasn ţară ajungea 

Că sma închis Çorbea. 

ară mässa c-auzea, 

Trei azmişoare făcea, 
După Gorbea căsmi pleca, 
La Ştefanuvodăsajungea. 
Trei zile şedea la poartă, 
Nebăută, nemîncată, 

Și de nimeni neantrebată. 
Foaie verde şiao lalea, 
Ștefanuvodă Cesmi zicea ? 
— Babă slabă şi bătrină, 
Cu brîul de lînă 

De păr de cămilă, 

Çu doi dinţi în gură, 

De trei zile şezi Ja poartă, 
Nebăută, nemîncată ? 
Dară baba cesmi zicea? 
— Să trăieşti, măriaata ! 
Cîţi boieri de sama Corbii, 
Toţi au fost în veselie, 
Numa Gorbea-n pedepsie ! 
Pe Çorbea ca să misl „daţi, 


Ca săsmi iau duo nor’ în casă, 


Săsmi dea paharu la masă ; 
La vremea de slăbiciune, 
Sa-mi aducă daun tăciune, 
Să„mi aducăzun pic de apă, 


Săsmi aţiţesun foc în vatră. 


Aşa baba cesmi zicea ? 

— Ştefane, mărianta, 

Pe Gorbea ca să mial daţi, 
Și singură nu mă lăsați! 
Ştefanuvodă Cesmi zicea ? 
— Pe Gorbea l-am însurat, 
Bună mireasă i-am dat, 


Tot pe Vişa 

Căpinişa, 

Şi de zestre ce inam dat? 
Tot satul Gorbenilor 

Şi cumal Goţofenilor. 
Bucătar că ce i-am pus? 
Un vultur 

Cu capul sur, 

Ça sãal scobească la c... 
Iar baba ce miuş' făcea? 
Dacă dastea auzea, 
Potecuţa că miao lua, 

La temniţă se ducea 

Şi prin gratii se uita 

Şi pe Çorbea căa] striga : 
— orbeo, Gorbeo, fiul maichii, 
De eşti mort, 

Ça să te port; 

De eşti yiu, 

Ça să te ştiu? 

Dara Gorbea cemi zicea ? 
— Maică, măiculița mea, 
Nu sînt mort ca să mă porți, 
Çi sînt viu, 

Ça să mă ştii. 

Maică, măiculița mea, 

Eu aici cînd maam băgat, 
Şerpii erau ca fusile 
Șisacum sînt ca grinzile ; 
Broaştile ca nucile, 
Șisacum sînt ca ploştile ! 
Qri ştii, maică, cînd eram, 
Nici mustață că nsaveam, 
Nici barbă n-o năzăream ; 
Dar acuma, maica mea, 
Mustăşile, 

Umerile 

Şi barba — genunchile ! 
Q hoţoaică 

De șerpoaică 

Pe mine că muaunşelat, 


www.dacoromanica.ro 


Pui în barbă mi-a fătat; 
Cînd se-ntinde, mă cuprinde, 
Se zgirceşte, 

Mă firșeşte, 

Inimioara mi-o topeşte ! 
Aşa, măiculiţa mea, 

Ce-a ajuns ca să nu-mi fac? 
Acasă ca să te duci, 

Ouă roşii să-mi aduci, 

Să mai dau pe la mocani, 
Să mă scoaţă pe grătari ; 
Lopătari ca să-mi tocmeşti, 
În colțul grajdului să mergi, 
Să-mi scoţi pe Roșu nebunu, 
Că e înșelat 

Şi-n frînat, 

De nouă ani nepipiat. 

Aşa baba ce-mi făcea ? 
Acasă că se ducea, 
Lopătarii mi-i tocmea, 

În colțu grajdului mergea, 
Vro două locuri săpa 

Şi-o tăiniță că-mi făcea. 
Mare piatră ridica 

Şi-o gaură se vedea, 
D-abia pe murgu zărea. 
Trei lopătari că intra 

Şi pe Roșu că-l scotea ; 
Iară Roşu că-mi ieșea 

Şi prea tare necheza, 
Munţii se cutremura, 
Copaci mari se răsturna, 
De nu-l vedeai pe Corbea. 
Dară baba ce-mi făcea ? 
De căpăstru că mi-l lua 
Și-n oraş cu el pleca, 

“Toţi boierii se mira. 
*Naintea babii ieşea, 

Fete mari că-mbolnăvea, 
Cucoane că se stirpea. 
Ștefan-vodă ce-mi zicea ? 


183 


— Babă slabă şi bătrînă, 
Nu ţi-e Roșu de vînzare, 
Să-ţi dau galbeni şi parale? 
În ruble l-oi socoti 

Şi-n galbeni l-oi cîntări. 
Iară baba ce-mi zicea? 

— Nu mi-e Roşu de vînzare, 
Să-mi dai galbeni şi parale, 
Mi-e Roşu de dăruială 
Înaintea măriii-sale, 

Scoţi pe Corbea d-închisoare. 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
Strejer verde că-mi bătea 
Şi pe Roşu că-mi lega, 
Trei gealapi mi-i trimetea, 
Frumos pe Corbea scotea 
Şi mi-l scotea la mirare, 
Unde vind mocanii sare. 
Trei bărbieri că-mi punea 
Pînă pe Corbea-l rădea ; 
Pînă la apus de soare 
Păru-i zace hartapale. 
Foaie verde și-o lalea, 

Tot mai frumos Corbii-i sta. 
Iară Corbea ce-mi făcea ? 
O dată se repezea, 

Mina pe Roşu-mi punea 

Şi pe el că-ncăleca, 

Zece ziduri că-mi sărea 

Şi de ele n-atingea 

De-al dracului ce era. 
Ştefan-vodă ce-mi zice ? 

— Iată, f...tu-i mumă-sa, 
De cînd maica m-a făcut, 
Cal ca ăsta n-am văzut. 
Iară Corbea ce-mi zicea ? 
—  Ştefan-vodă, dumneata, 
F...tu-mi-ţi cucoana ta, 
“Țoalele toate după tine 
Adu să le-mbrac pe mine; 
Cînd oi încăleca la scară, 


www.dacoromanica.ro 


Să mi te dea de ocară. 
Cușmanul din capul tău 
Adu-l să-l pun într-al meu ; 
Caftanul de-mpărăţie 

Să mi-l dai şi p-ala mie; 
Cînd oi încăleca la scară, 
Să nu te dea de ocară! 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 
De toale se dezbrăca 

Și pe Corbea-l îmbrăca. 
Iară Corbea ce-mi făcea ? 
Pin’ la cal se repezea 

Și pe mă-sa c-o lua 

Și la spate c-o punea, 
Zece ziduri că-mi sărea 

Și de ele n-atingea, 

Și cu mă-sa se ducea. 
Ștefan-vodă ce-mi zicea ? 
— Să vezi, dracu împelițat 
Mă lăsă gol despuiat, 
Numai cu fesu din cap! 
Dară Corbea ce-mi zicea ? 
Cu mă-sa că se vorbea: 
—- Maică, măiculița mea, 
Ce-a ajuns ca să nu-i fac? 
Să-i omor telegarii ? 

El are, măre, galbeni mulți 
Și-şi cumpără alții murgi. 
Ca să-i omor nevasta? 
Se-nsoară şi-şi ia alta. 
Dară mă-sa ce-i zicea ? 


— Corbeo, Corbeo, fiu maichii, 


Aşteaptă pînă o-nsera, 

La stupărie să mergi, 
Deșştiu-n miere ca să-l bagi 
Şi la leagăn să te tragi, 

Ca să-i furi coconașu. 

Unde era să te puie pe tine, 
Să-i înfigi copilaşul bine ! 


Iară Corbea ce-mi făcea ? 
Aştepta. pînă- nsera, 

La stupină că- mi mergea, 
Deştiu-n miere că băga, 
La leagăn că se trăgea, 
La buzele copilului da, 
Nici dracu că mi-l simţea 
Cînd copilul îl fura 

Și la ţeapă că-l ducea. 
Lui milă i se făcea, 
Numa de faşă îl punea. 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 
Despre ziuă se scula, 
Mîna-n leagăn c-o punea, 
Copilaşu nu găsea. 

De păreţi că se trîntea 
Și rău capul şi-l zdrobea ; 
Cucoana se chinuia, 

Pär din cap îşi jumulea. 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 
Ochean pe masă punea 
Și la țeapă îl zărea 
Copilaşul lui plîngînd, 
Din gură şurligăind 

Şi din lăbuţe bătînd! 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 
Argaţii mi-i trimetea, 

La ţeapă că se ducea * 

Şi copilaşul că- l lua 

$i pe masă că-l punea 

Și la piele-l căuta, 
Vätämat că nu-l găsea ; 
Zece mii de pungi le lua 
Şi cu aur le umplea, 
Năvală Corbea că-mi da ; 
Nouă care că-mi umplea 
Și cu ele că pleca. 

— Măi Ştefane, dumneata, 
T...tu-ţi cucoana ta, 


* În original greşit: 


La țeapă ca să se ducea. (N. ed.) 


184 


www.dacoromanica.ro 


Asta e simbria mea, 

Care am slujit eu pe ea! 

— Du-te, Corbeo, sănătos, 
Că tu la mînă mi-ai fost 

Şi vrednic eu nu ţi-am fost! 


Mă plăui cu cîntecu 
Ca şi lupu cu crîngu; 


Cîntecul lui 


Frunză verde de măcriş, 

La temniţa lui Opriş, 

Unde şade Corbea-nchis, 
Nici prea de mult că nu-mi şade, 
De nouă ani şi jumătate, 

Şi nouă zile de vară 

Şi alte trei de primăvară. 
Muma Corbii se scula, 
Savai muma Corbiei 

Din ţara Moldoviei, 

Cu trei ouă roşioare, 

Cu trei lumînări de ceară, 
Trei colaci de grîu de vară, 
La temniţă se ducea. 

Unu da portarului 

Și altu temnicerului, 

Și altu păstra Corbiei. 
Muma Corbii-acolo mergea, 
La temniţă să ducea 

Și-aşa din gură-mi striga : 
— Corbeo, Corbeo, dragu maichii, 
De eşti viu 

Ca să te ştiu, 

De eşti mort 

Să te jelesc, 


58 


185 


Cînd vînătorii-l întilneşte, 
Dă pielea și se plăteşte, 
Maţile-i rămîn în crîng 
Şi pielea-i se duce-n tirg. 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lutarului Cosma 'Tuţă, din com. 
Bărbăteşti- Vilcea. 


Corbea 


La preuţi să te slujesc, 
Sărindare să-ți plătesc ! 
Aşa Corbea c-auzea. 

— Aleu, măiculiţa mea, 
Că-ţi înţeleg eu gura, 

Că eşti, maică, dumneata ! 
Nu poci, maică, 

Nu poci, dragă, 

Nu poci, maică,-a mai trăi 
Dă rangătu broaştilor, 
Dă zgoana năpircilor, 
Dă şuieru şerpilor ! 
Nistru mare mi-a venit, 
Temniţa mi-a nămolit ; 
Șed în apă 

Pină-n sapă 

Si-n noroi 

Piînă-n ţurloi. 

Barba-mi bate braţele, 
Mustăţile coatele 

Și pāru călciile ! 

O drăcoaică dă şerpoaică 
Iacă că s-a încuibat 

În poala caftanului, 

În gura pozînarului, 


www.dacoromanica.ro 


Şi puii că şi-a scos. 

De crescut cu ce mi-i creşte? 
Carne din mine ciupeşte ! 
Aleo, măiculița mea, 

Fă-ţi pomană pentru mine, 
La Ştefan- vodă să mergi, 
De departe să te rogi, 
De-aproape ca să-mi genunchi, 
Poala, mîna să- i săruţi 
Și-așa din gură să zici: 

— Ai, doamne, măria-ta, 
Iartă-mi, doamne, pă Corbea, 
Că şi-a făcut vedeaua, 
Nouă ani şi jumătate 

Și nouă zile de vară 

Şi-alte trei dă primăvară ! 
Ștefan-vodă ce zicea ? 

— Babo, slabo şi dă treabo, 
La cuvinte dă ispravo, 

Las' Corbea, că-i logodit, 
Logodnica i-a venit, 
Jupineasa Carpina, 

Adusă din Slatina. 

Din bardă nu-i bărduită, 
Numai din topor cioplită, 
Și la cap e ascuţită, 

La rădăcină-i piîrlită, 

Tot dă Corbea e gătită. 
Ştefan-vodă ce zicea? 

Pä Corbea că l-o ierta 
Cind el că mi-o dărui 

Pe Roşu năzdrăvanu * 

Care fuge cu anu, 

Cu anu, cu lunile, 

Dă lungeşte zilele ! 

Muma Corbii-așa auzea, 
L.acrămile-o podidea 

Şi la Corbea se ducea : 


* În original: nădsrăvanu. (N, ed.) 
** În original greşit: ceren. (N. ed.) 


— Corbeo, Corbeo, dragu 
maichii, 

Tu eşti, maică, logodit, 

Logodnica ţi-a venit, 

Jupineasa Carpina, 

Adusă din Slatina, 

Din bardă nebărduită, 

Numa din topor cioplită, 

Şi la cap e ascuţită, 

La rădăcină pîrlitā, 

Tot de tine e gătită. 

Dar pe tine te-o ierta 

Cînd tu-i dărui pe Roşu, 

Pă Roşu năzdrăvanu, 

Care fuge cu anu. 

Dară Corbea ce zicea? 

— Poar să fie dăruit, 

Inimioara i-a poftit ! 

Decit, maică, să te duci 

Tot la domnul Ștefan-vodă ; 

Salaorii ca să-mi cei, 

Tot cu sape, cu lopeţi, 

Și tu, maică, să te duci, 

În ce[a] verde moviliţă, 

Şi tu, maică, ca să-mi sapi 

În răsăritu soarelui, 

În băligaru cailor, 

Dai de ușa grajdului ! 

Muma Corbii ce făcea ? 

La Ștefan-vodă mergea 

Și salaori că-mi cerea **, 

La movilă se ducea 

Și iacă că-mi poruncea. 

Şi ei cînd săpa, 

În răsăritu soarelui, 

În băligarul cailor, 

Da de ușa grajdului. 

Muma Corbii ce făcea ? 


www.dacoromanica.ro 


În grajd [de] piatră că intra 
Şi pe Roşu ca-mi scotea, 
Nenşelar, dă-nfrînat, 

Cu căpăstru dă bumbac, 
Şi-afară că mi-l scotea, 

Cu untdelemn că-l ungea, 
Cu basmaua că-l ștergea, 
Tot dangale că-l făcea, 

Si pe uliţă-apuca, 
Negustorii șir să ţinea : 

— Babo, slabo şi dă treabo, 
De ţi-i Roșu de vînzare 

Îşi dăm galbeni şi parale, 
În galbini să-l cumpănim, 
Prea bine să şi-l plătim ; 
Pentru unu să-ţi dăm doi, 
Să-ţi dam herghelia toată, 
Car’ plăteşte lumea toată ! 
Mama Corbii ce zicea ? 

— Nu mi-e Roșu de vinzare, 
Să-mi daţi galbini şi parale, 
În galbeni să-l cumpăniţi, 
Și mi-e Roşu dă dar mare, 
Scoţ pe Corbea de-nchisoare ! 
Muma Corbii ce făcea? 

De căpăstru că-l lua, 

La Ștefan-vodă-l ducea 

Şi-n curte că mi-l băga, 

De palimari că-l lega. 
Ștefan-vodă că-l vedea, 
Mustăcioara că-i ridea, 

La portar că-mi poruncea, 
Porţile * că le-nchidea. 

La remniceri poruncea 

Şi pe Corbea că-l scotea, 
Pă la bărbieri că-l da, 

Mi-l spala şi mi-l rădea, 
Mai frumos mi-l primenea 
Şi-n curte că-l aducea. 


* În original: Poţile. (N. ed.) 


187 


Dară Corbea ce-mi făcea ? 
La Roşu că se uita, 
Lacrămile-l podidea. 

Dară Roșu necheza. 
Ştefan-vodă ce făcea ? 

Pă toate slugile striga ; 
Car' pă Roșu-ncăleca, 

Tot în pămînt că-i trîntea, 
Fierea-ntr-înşii că plesnea. 
Aşa Corbea cînd striga : 

— Hai, doamne, măria-ta, 
Mai încet cu slugile, 

Că rămii fără dinsele. 

Ia să-mi dai hainele ăle, 
Să se dedea Roș cu ele. 
Ștefan-vodă așa auzea, 
Toate haine lăpăda 

Și Corbea că le- mbrăca, 

Şi dăsagii cu galbini că-mi cerea, 
Ca Roşu să se dedea, 

Că, cînd Roșu o ieși la ţară, 
Să nu-i facă vro ocară. 
Dară Corbea ce-mi făcea ? 
Pă Roşu că-ncăleca, 
Puţintel maidan făcea, 
Pînă cînd bine-nfierbînta, 
Lua spuma cu mîna, 
Clăbucul cît căciula, 

Pe lîngă mă-sa să da, 
Mina scoabă că-mi făcea, 
Dă brîu pă mă-sa apuca 

Şi la spate o lipea, 

Pā sus ziduri că-mi sărea 
Şi din gură aşa zicea: 

— Rămii, doamne, sănătos, 
Că la mînă că ţi-am fost, 
Și tu vrednic nu mi-ai fost! 
Stefan-vodă rămînea, 

Aşa din gură-mi striga : 


www.dacoromanica.ro 


— Vedeţi hoţu înfierat, 

Mă lasă gol despuiat, 

Numa cu fesu din cap, 

Dă sfatu boierilor, 

Dă rîsu cocoanelor! 

Ștefan-vodă ce-mi zicea ? 

— Da! nu-mi este dă cușman, 
Nici păntru desagii cu galbini; 
În poala caftanului, 


În gura pozînarului 

Era cărți mari dă domnie. 
Ori în ce ţară o merge, 

Să domnească ţara-n pace, 
N-are nimeni ce-i mai face! 


Cules de Ion Odor de la moş 
Ion Guiu, Văleni, Prahova. 


59 
Corbea 

Corbea de isteţ ce era, — De ţi-e Roșul de vînzare, 
La împărat se auzea, Îu dau bani, își dau parale, 
Împăratul mi-l chema, Îţi dau mii de mahmudele ; 
De fapte mi-l judeca Iar dacă îţi este de schimbare, 
Și la beci mi-l arunca. Îți dau altul, îţi dau doi, 
Cînd Corbea a fost închis, Îţi dau herghelia toată. 
Mustaţa-i era-n mijit ; — Nu mi-e Roşu de vinzare, 
În beci broaştele erau ca nucile Nici nu-mi este de schimbare, 
Şi năpîrcile ca fusele. Ci mi-este de dăruială, 
Dar Corbea o mamă avea Să scot rob de la robie, 
Și la ea vorbă trimetea: Fecioraș din puşcărie. 
„Mamă, mămuliţa mea, Împăratul cum auzea, 
Pune oameni cu parale Poruncă-n grabă dedea, 
Să sape în grajdul din vale, Pe Corbea din beci scotea. 
Să scoaţă pe Roșu tatălui meu; Iar Corbea cînd ieşea, 
Ş-apoi, mamă, la mine să porneşti Nici mama lui nu-l cunoştea, 
Şi pe cine în cale întîlneşti Căci barba îi bătea gleznele, 
Și de Roșu de te-o-ntreba, Mustăţile întrecea urechile ; 
Tu să le răspunzi aşa: lar în beci broaștele erau ca 
„Nu mi-e Roșu de vînzare, ploșcele, 
Ci mi-e Roşu de dăruială, Năpircile ca furcele. 
Să scot rob de la-nchisoare.“ Împăratul puse să mi-l rază, 
Baba pînă-n Țarigrad mergea, În haine noi să mi-l îmbrace. 
Împăratul cum o vedea, Apoi vorba de Roșu făcea ; 
Astfel că-i cuvînta : Corbea voie îşi cerea 

188 


www.dacoromanica.ro 


Ca pe Roșu să-l dedea. 
împăratul pe Roşu cînd vedea, 
Inima i se înveselea. 

Iar Corbea, şiret, ce zicea ? 

— Împărate, măria-ta, 

Dă-mi chipiul de la tine, 

Să se dea Roşul mai bine. 
Împăratul nu pricepea 

Şi chipiul lui îşi da; 

Corbea, Roșului pinteni da, 


Mina în brîul mă-sei punea 
Și cu norii s-amesteca 

Şi de beci că îmi scăpa. 

lar împăratul zicea : 

— Iată hoţul blestemat 
Cum fugi el neînfierat 
Şi-mi luă și chipiul din cap! 


Auzit de înv. N. Bărbulescu de 
la Stana B. Gherman, căt. Su- 
dişi, Ilfov. 


Corbea 


Foai verdi di măcriş, 

În temniţa lu Opriș, 

Unde şădi Corbea-nchis, 

Cu cinzăci de vinova’, 

Totodată sînt bogaț. 

Dar maica lu Corbea 

lati, mări, cî vinea 

Cu trii ouă roşioare ; 

Unu da portariului 

Şi unu grosariului 

Și unu pentru Corbea. 

Dar maica lu Corbea 

Tot la Corbea năvălia 

Şi din gură-așa-i grăia : 

— Alei, Corbeo, dragu maicii, 

Di ești viu, sî-ţi Jălesc, 

Di eşti mort, sì-țì prînzesc. 
— Aleu, măiculița mea, 

Babă slabit şi di treabă, 

Cu cuvîntu di ispravă, 

Da” nici viu st mă Jalești, 


Da nici mort sî mă prînzeşti. 
Am intrat tînăr copil 

Şi acu-s mai mult bătrîn, 
Mustăţili, 

Coauili 

Și barba, 

Genunchii. 

Mări,-acasi sî ti duci, 
Şăpti sati sî-mi rîdici, 
Grajd di chiatră sî-mi discui 
Și pi Roșu si-l aduci. 
Mări, mama ce-mi făcea ? 
Șapti sati-mi rîdica, 

Grajd di chiatri discuia, 
Tot la Roşu sî ducea. 

— Ghinişor sî mi-l dislegi, 
În oraş cu el sî pleci. 
Mări, baba ce-mi făcea? 
Binișor mi-l dislega, 

Prin oraş cu el pleca, 
Spuma cu mîna-i lua. 


www.dacoromanica.ro 


El, mări, cînd necheza, 

Munţii se cutremura, 

Boieri mari cî mi-o-ntreba : 

— Babi slabă şi di treabi, 

Cu cuvîntu di ispravi, 

Nu ţi-i Roşu di vinzari, 

Șt-ţi dăm galbini şi părali ? 

— Nu mi-i Roșu di vinzari, 
Mi-i Roșu di dăruială, 

Si-mi scap pi Corbea afară. 

— Hai sictiri, babo, di-aici ! 
Di cînd Corbea mi-a hoţit, 
Negustorii-o sărăcit, 

Săracii s-o-mbogăţit. 

Mări, baba ci făcea ? 

La tevniţi c-ajungea, 
Ştefan-vodi mi-o zărea, 

Binişor cî mi-o-ntreba : 

— Babo, slabi şi di treabi, 

Nu ţi-i Roşu di schimbare? 
Sî-ţi dau doi cai pentru unu, 
Unu iuti ca para di foc 

Șî unu negru ca pana de corb. 
— Nu mi-i Roşu di schimbari, 
Mi-i Roşu di dăruiali ; 
Dăruiesc pi Roșu ţii, 

Dăruieşti pi Corbea mii ? 

— Pi Corbea l-am logodit 

Cu fata din Carpina, 
Tăiari din Slatina, 
Tăiati di doi mocani, 
Adusă di doi Juncani. 
Și la vîrf îi ascuțiti 
Şi la cap îi ţîntuiti, 
Pentru Corbilaş găuri. 
— Dacă ţi-ai frici di 
Mai leagi-ţi porțili, 


Corbea, 


190 


Întăreşti zidurili 

Cu fiarili plugului, 

Tăria pămîntului. 

Sî mi-l scoţ pi Corbea-afară. 

Puni chingî muiereşte 

Și-ncalici voiniceşti 

Șî-ţi arati umbletu, 

Umbletu și cumpătu, 

Ca găina umbletu 

Cînd își perdi cumpătu. 

Pi Corbea cînd mi-l scotea, 

Tot la Roșu năvălea, 

La Ștefan-vodi-mi grăia : 

— Alei, Ştefan-vodi, 

Dă-mi straili tāli, 

Sî-ţi dau eu pi-a meli, 

Sî văd îmi șădi bini ? 

Da el cînd s-o priminit, 

Pi Roșu c-o-ncălecat, 

La Ștefan-vodi c-o plecat 

Şi din guri c-o grăit: 

—  Ştefan-vodi, întărești porţili 

Și măreşti zidurili, 

Ci n-ai nici cal ca sì m-ajungi, 

Da’ nici om ca sî mă prinzi. 

Nourii s-o măstecat, 

La mă-sa c-o plecat, 

Pi Roșu o-ncălecat, 

Și norii s-o mestecat. 

Ștefan-vodi ci-o grăit? 

— Ja mergi, Corbeo, sînatos, 

La buni mîni mi-ai fost 

Şi vrednic nu ţi-am fost. 
Culeasă de G. Coaru, înv., de la 


Costachi Lăutaru din Zebil, plasa 
Măcin, jud. Tulcea. 


www.dacoromanica.ro 


Toma Alimoş 


Ciîmpie, vere, cîmpie, 
Unde-i dalba colilie, 
Unde fir de iarbă nu e, 
La mijlocu cîmpului, 
Unde-i drag voinicului 
Şi este păs murgului, — 
Nimerit-a, 

Tăbărit-a, 

D-alde Toma d-Alimoș, 
Sava din ţara de jos. 
El, măre, că-mi tăbăra 
La mijlocul cîmpului, 
La marginea crîngului, 
La puţu porumbului, 
La trupina ulmului, 

La trupina cu cinci ulmi, 


Cu cinci ulmi dintr-o trupină, 


Ca cinci fraţi dintr-o mumă. 
El acolo tăbăra, 
Căluşelu-l priponea 

Unde iarba ce-i plăcea 

Şi la umbriță se da. 
Punea masa şi mînca. 
Mică ploschiță ş-avea 

D-o vadră şi cinci oca, 
Care bea Toma cu ea. 
Două pahare scotea 
Și-amîndouă le umplea 

Şi n-avea cui închina. 

— Închina-voi murgului ? 
Murgu mi-este vită mută, 
Nu vorbeşte, dar ascultă. 
Închina-voi armelor ? 
Armele sînt fiare reci, 
Bătute prin lemne seci. 
Închina-voi ulmilor, 

Ulmii sînt dintr-o trupină, 


Ca cinci frăţiori din mumă. 
Aşa Toma ce-mi făcea, 
Că n-avea cui închina ? 
Mîna pe ploscă punea 

Şi la gură mi-o sălta. 
Ulmii de vîrf s-apleca, 
La Toma se ploconea. 
Dară Toma cînd vedea, 
De mirare că se lua 

Și din gură că-mi zicea : 
— Cata f.. tu-i mumă-sa, 
Eu de cînd am haiducit 
De multe ori am băut 

Și la umbră m-am umbrit, 
Astă faptă n-am văzut, 
Codru verde ploconit ! 
Dară Toma ce-mi făcea ? 
Mina-n pozînar băga, 
Mititel ochean scotea 

Şi la vale că-l punea 

Şi pe ochean se uita; 
D-un voinicel năzărea, 
Tare fuga că venea, 

P-un călușel cam murg, 
În buiestru în fuga mare, 
Strălucind din cîte-o nare, 
Parcă era sfîntu soare ; 
Cu nările jugrăvite, 

Cu unghiile poleite. 

Dar ăla cine-mi era? 

Tot Manea al cîmpiilor, 
Stăpînu moșiilor, 
Drăgăstosu fetelor, 

Iubitu nevestelor. 

Şi el, măre, că-mi venea. 
Toma, dacă-l vedea, 
Paharele le umplea, 


www.dacoromanica.ro 


Drept la Toma că trăgea, 
Jos după murgu se da 

Și pe murgu-l priponea 
Tot aci alăturea, 

Unde iarba ce-i plăcea, 
Și bună ziua că-i da: 

— Bună ziua, frate Tomo ! 
— Mulţămescu- si, frate Maneo, 
Bine-ai venit sănătos ! ! 
Șezi la masă să mîncăm 
Și să bem, să veselim, 
Din pistoale să trosnim, 
De nimenea nu grijim. 
Tu viteaz şi eu viteaz, 
Să nu facem vrun meraz, 
Ca să pătimim necaz. 
Iar, vezi, Toma ce făcea ? 
Mina pe ploscă punea 
Si-n mîna Manii c-o da 
Şi paharnic că-l făcea. 
Dară Manea ce-mi făcea ? 
Cît al dracului era, 
Paharele le umplea 

Și tot la Toma le da, 
Tot pe Toma-l siluia, 
Pină Toma se-mbăta. 
Dacă Toma se-mbăta, 
Bine Manea-l pricepea, 
Mina-n pozinar băga, 
Mititel briceag scotea, 
Peste masă se-ntindea 

Şi în burta Tomii-l băga, 
Maşile i le vărsa. 

Dară Manea ce-mi făcea ? 
De la masă se scula 

Şi la murgu se ducea 

Și pe murgu încăleca, 
Drumu la vale și-l lua 

Și pe Toma că-l lăsa. 
Dar vezi, Toma se căia, 
Că dacă bine știa 


192 


La masă nu-l mai poftea 
Și din vreme se păzea, 
Armele le pregătea 

Şi pe Manea-l î împușca. 
Dar, vezi, Toma ce-mi făcea ? 
El de murgu se ruga: 

— Murgule, murguţu meu, 
Mai trăi-te-ar Dumnezeu, 
larbă verde mi-ai păscut, 
Apă rece mi-ai băut 

Și de mine n- ai, ştiut 

Că colgii m-a rănit! 

Ia să faci atîta bine 

Să vii pînă ici la mine, 

Să vorbesc ceva cu tine, 
Că eu nu te stăpînesc 

Și de azi nu mai trăiesc! 
Aşa murgu ce făcea? 
Pe-mbuiestru că se lua 
Pînă priponu scurta, 
După ţăruş că-l punea. 
Cînd odată că smincea 

Şi ţărușu mi-l smulgea 

Și la Toma se ducea, 
Lîngă Toma se culca. 

Dar vezi, Toma ce făcea ? 
Toma pe brîngi se trăgea, 
Maţe cu mîna aduna, 

Cam cu paie 

Cu gunoaie, 

Şi la disăgei căta, 

Nouă brîne că scotea, 

Tot brîne de Țarigrad, 
Cotu tot șapte galbeni luat. 
Cite nouă le-ncingea 

Și pe murgu încăleca 

Și cu murgu că-mi vorbea: 
— Murgule, murguţu meu, 
Eu pe tine că te-am luat 
De la bilci de la Bănat, 
Ce mi-a cerut aia am dat, 


www.dacoromanica.ro 


Ca să fii de fălălat, 

Cine m-o goni să scap. 
Dară Toma ce-mi făcea ? 
Cînd frîu-l slobozea, 

Cu zgîrbaciu l-amelinţa 

Şi lu murgu îi spunea: 

— Tu pe mine să mă duci 
Unde-or fi pluguri de cuci 
Şi pe Manea să-l ajungi. 
Dar ca vîntu să nu mergi, 
Vîntu bate și-ncetează 

Și Manea se depărtează. 
Tu ca gîndu să te duci 

Și pe Manea să-l ajungi! 
Şi de iute ce mergea, 

Pe lîngă Manea trecea 

Și Toma că nu-l vedea. 
Gonea murgu ce gonea, 
Spumă albă se făcea, 
Toma de gînduri se lua 

Şi pe murgu că-l oprea 

Și pe murgu l-întreba : 

— Murgule, murguţu meu, 
Vai, trăi-te-ar Dumnezeu ! 
De multe ori te-am gonit, 
Ca acum nu te-am văzut 
Așa tare năduşit. 

Dară 'Toma ce-mi făcea ? 
Iar ocheanul că-l scotea 
Și-ndărăt că se uita 

Şi pe Manea că-l vedea, 
Ședea-n drum şi hodinea. 
Pînă Manea că-mi venea 
Și bună ziua că-i da: 

— Bună ziua, frate Manco ! 


— Mulţămescu-ţi, frate Tomo ! 


Toma din gură zicea : 


— Ce-am fost, Maneo, vinovat, 


Tu maţele mi-ai vărsat? 
Tu m-ai tăiat fomeieşte, 
Eu să te tai voinicește, 


Cum taie pescarii pește ! 
Cînd odată aducea, 
Capul c-o spată-i ştergea, 
Ca pe varză mi-l toca 
Şi-ndărăt se-napoia 
La trupina cu cinci ulmi, 
Cu cinci ulmi dintr-o trupină, 
Ca cinci frăţiori din mumă. 
Acolo jos că se da 
Şi pe iarbă se lungea 
Şi lu murgu că-i spunea: 
— Muncile; murguțu meu, 
Vai, trăi-te-ar Dumnezeu ! 
Lîngă mine ca să stai, 
Vezi la noapte că oi să mor 
Și nu te mai stăpînesc, 
Nici nu te mai priponesc ! 
Să paşti iarbă cît oi vrea 
Şi apă cît ţi-o plăcea. 
Eu la noapte că oi muri, 

u cu picioru să-mi baţi, 
Mică tainiţă să-mi faci 
Şi cu dinții să mă tragi 
Şi-n tainiță să mă bagi. 
Dar căpătii ce să-mi pui? 
Disăgei 
Cu gâlbinei, 
Care am muncit noi pe ei! 
Şi tu, măre, să te duci 
Sus în plaiu muntelui, 
Să bei apă de izvor, 
Să fii iute de picior, 
Şi să-mi paşti iarbă de jos, 
Să te faci mîndru frumos! 
Și pe tine te-or goni 
Hoţomani d-ai muntelui, 
Căimăcanii plaiului. 
La nici unul să nu stai; 
Numai unu mi-e cam "nalt 
Și cu semne de vărsat 
Și cu păru retezat, 


www.dacoromanica.ro 


Să-l laşi păn-o-ncăleca, 
Să-l aduci la mine-ncoa, 
Mică oglindă el c-o avea, 
Amîndoi ne-om înfățișa. 
Dacă bine-om semăna, 
Tot la mînă-i mai sta 
Şi galbenii-i arăta ; 
Dacă noi n-om sămăna, 
Galbenii nu-i arăta, 

Să-l laşi pînă o-ncăleca, 
Cu norii te-oi mesteca ; 
Să te faci a poticni 

Şi-n potcoave l-oi lovi. 
Şi tu, măre, să te duci 
În cîmpul lui Calafat, 


62 


Unde sînt caii de sfat; 
Să nu stai la Călăraș, 
Că nu-i bine, f...-l-aș! 
Să te lași la Roşior, 

Că te duce-n București, 
Să vezi ce bine trăieşti ; 
Că-ţi dă orzu vînturat 
Și vin roşu strecurat 
Şi-ţi pune cîte-un argint, 
Să fii frumos şi spălat, 
La mersură fălălat! 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
Ion Băluică din Mă- 


lăutarului 
năstireni- Vîlcea. 


Toma Alimoş 


Departe, vere, departe, 
Departe dar nu prea foarte, 
La inima cîmpului, 

Unde-i preţ voinicului 

Și e drag murgului, 

La trupina cu cinci ulmi, 

Cu cinci ulmi dintr-o trupină, 
Ca toţi fraţii dintr-o mumă, 
Nemerit-a, 

Tăbărît-a 

Toma d-Alimoș, 

Sava din ţara de jos. 

El astă-noapte mi-a venit, 
Calul şi l-a priponit 

Colea-n margine de crîng, 
Cu ţărușu de argint, 

Ce n-am văzut de cînd sînt; 


194 


Cu priponu de aramă, 
Ca să nu se bage-n seamă. 
Aşa Toma ce-mi făcea ? 
Calul că și-l priponea, 
Mîna-n desagi că-mi băga, 
Mică ploscă că-mi scotea 
D-o vadră şi cinci oca, 
Care bea Toma cu ea, — 
Măsura-mpăratului, 
Vadra Ţaligradului. 

Şi Toma ce-mi făcea? 
Ochii la vale-arunca, 
Tare-mi vedea d-un voinic 
Miînînd un căluşel murg, 
Strălucind de câte-o nare 
Şi-n buiestru-n fuga mare. 
Dar ăla cine mi-erea ? 


www.dacoromanica.ro 


Toma * Mane-al cîmpiilor, 
Stăpînul Jiilor, 

Stăpinul moșiilor, 
Dragăstosul fetilor, 

Iubitul nevestilor. 

— Bună ziua, frate Tomo ! 
— Bine-ai venit, frate Maneo ! 
Dară Manea ce-mi grăia? 

— Frate, frate, frate Tomo, 
ie cin” ţi-a porîncit 

Tu aici d-ai tăbărit, 

Livezi mari d-ai prăpădit, 
Iarba c-ai tăvălit ? 

Dară Manea ce-mi zicea ? 

— Frate, frate Toma, 

Șezi la masă să prînzim, 

Să prînzim, 

Să-nveselim, 

Din pistoale să trosnim. 
Dara Toma ce-mi făcea? 
Mina-n pozînar băga, 

Mică cheiță-mi scotea, 
Disagii-i descuia, 

Mica ploscuţă scotea 

Şi-n mîna lui Manea-o da: 
— Ţine, Maneo, vin dă bea, 
Vin de la mîna mea, 

Că d-ast'-noapte mi-am venit, 
Calul l-am priponit 

La margine de crîng, 

Cu ţărușul de argint, 

Ce n-am văzut de cînd sînt! 
Dară Manea ce-mi făcea ? 
Mîna-n pozînar băga, 

Mic cuţitaş că scotea, 

în burta Tomii-l băga, 
Mașile i le vărsa. 

Dară Toma ce-mi făcea ? 
Cu cinci brîne se-ncingea, 


* Pentru tocma, tocmai. (N. ed.) 


195 


Cu brîu alb de Țaligrad, 
Cotu nouă galbeni luat, 

Şi la murgu se ducea 

Şi din gură cuvînta : 

— Murgule, murguţul meu, 
Pe tine de cînd te-am luat, 
De la bilci de la Bănat, 
Ce mi-ai cerut aia am dat, 
Cin” m-o goni să mă scapi. 
Dară murgul ce-mi făcea ? 
Trei lacrămi din ochi vărsa 
De mijloc se cocoşa, 

Pină 'Toma-ncăleca, 

În cîmpu lui să slobozea. 
Mergea Toma-mbuiestrînd 
Şi din frunziţă cîntînd, 
*Naintea Manii ieșind. 


Ld 


— Ce-am fost, Maneo, vinovat, 


De maţile mi-ai vărsat? 

Tu m-ai junghiat fomeiește, 
Eu să te tai voiniceşte! 
Aşa Toma ce-mi făcea? 
Miîna-n pozînar băga, 
Scotea paloş ascuţit, 

De nouă palme de lung; 
Cind ajungea ca să dea, 
Capu c-o spată-i tăia. 
Frunzuliță și-o lalea, 

El pe cal încăleca, 

Cu murguţu că-mi vorbea : 
— Murgule, murguţu meu, 
La trupină să mă duci, 

La trupina cu cinci ulmi, 
Cu cinci ulmi dintr-o trupină, 
Ca toţi frații dintr-o mumă. 
Murgule, murguţu meu, 
Vezi la noapte că oi să mor, 
Cu picioru ca să-mi baţi, 
Mare tainiţă să-mi faci 


www.dacoromanica.ro 


Şi cu dinţii să mă tragi, Voinicul că s-alegea, 


Dar căpătii ce să-mi pui? Calul că mi-l cunoştea. 
Disăgei Fuga la cal că mi-ş' da, 

De gălbinei, Mina pe cal că punea, 
Care-am muncit pentru ei! La trupină îl ducea, 

Și tu, murgule, să te duci La trupina cu cinci ulmi, 
Tot pe munţii cei cărunţi, Cu cinci ulmi dintr-o trupină, 
Ca să paști iarbă de baltă, Ca toţi fraţii dintr-o mumă, 
Ca să-ţi faci coama călcată; Jar jos după el se da, 

Să paști iarbă de izvor, Tainiţa mi-o desfăcea, 
Să-mi fii iute la picior! Pe Toma că mi-l găsea, 

Tu, murguţule, să-mi vezi Afar’ cu dinţii-l trăgea 
Cînd scoboară oștile, Şi de gît s-alătura, 

La nici unu să nu te laşi, Frăţişoru că-şi găsea, 
Numai un voinicel "nalt, Cincizeci de popi aducea, 
"Nalt și sprîncenat, Pînă pe Toma slujea 

Cu semne de vărsat, Şi-n carîtă mi-l punea, 
Chiar la ala să te lași, La ţară că mi-l ducea ! 


Că eu sînt fratele lui. Cules de Chr. N. Tapu di 

A es de . N. Țapu din gura 
lar E murgul se ducea, lăutarului Cosma 'Tuţă, din com. 
Oşule că scobora, Bărbărești- Vîlcea. 


63 
Toma Alimoş 


Departe, vere, departe, Căluşelu-l priponea, 
Nu prea, frate, cam departe, Iarba cu palma că-i da, 
La cimp, vere, la cîmpie, Să nu-l prindă cineva. 
Unde fir de iarbă nu e, Mina în disagi că băga, 
Numai dalba colilie, Mîndră masă că punea, 
La gropana cu cinci ulmi, O ploschiţă în mînă lua, 
Cu cinci ulmi dintr-o tulpină, Ploschiţa de şapte oca, 
Ca şapte fraţi dintr-o mumă, C-aşa era măsura 
Ca cinci deşte la o mînă, De la Maica Precista, 
La umbră că se umbrea Ocaua-mpăratului, 
Săvai Toma d-Alimoş, Vadra 'Ţaligradului. 
Săvai din ţara de jos. Plosca-n mînă c-o lua, 
196 


www.dacoromanica.ro 


N-avea el cui închina, 
Nici o slujbă nu-și lua. 

— Închina-voi armelor ? 
Armele sînt fiare reci 
Băgate prin lemne seci. 
închina-voi murgului ? 
Murgu este vă mută, 
Gură n-are să-mi răspundă, 
Numai cu urechia aude. 
Închina-voi ulmilor, 
Ulmilor ca fraţilor. 
Ploschiţa-n mînă-o lua, 

La rādācinā-i uda, 

Fi de vîrf că s-apleca 

Și 'Tomii se ploconea, 

Și mi-ţi bea 

Şi mi-ţi mînca. 

Cind de- -o parte, că- -şi căta, 
Tare-mi venea şi-mi sosea 
Săvai Mane-al cîmpiilor, 
Stăpînu moșiilor, 
Drăgăstosu fetilor, 

Iubitul nevestilor, 
Înşelătorul domnilor. 

El, frate, că mi-ş' venea, 
Nici bună ziua nu da, 
Făr' d-apuca d-a zicea : 
— D-alei, Toma d-Alimoş, 
Venit din ţara de j „Jos, 

F. Pui crucea mini-ta, 
Ce cați pe moșia mea, 

De mi-a! încurcat iarba 

Și mi-ai turburat apa ? 

-— Taci, Maneo, nu zice-așa, 
Poftim, frate, vin de bea 
Din astă ploscă mititea, 
D-o vadra și cinci oca, 
Ori oi bea ori n-oi mai bea, 
Să bei de la mîna mea! 
Unde Manea c-auzea, 
Ploschiţa-n mînă lua 


Numai buzele uda, 

De năcăjit ce era, 

Şi la Toma că i-o da 

Şi la guriță-o punea, 

Trei ceasuri c-o yiljiia 

Și Manea se năcăjea. 
Paloş din teacă trăgea, 
Peste burtă că-l izbea, 
Maţele că-i revarsa 

Şi la cal că-mi alerga, 
Picior în scară punea. 
Fuge, vere, nu glumeşte, 
De Toma nu mai gîndeşte ! 
Iar Toma ce mi-ș' făcea ? 
După maţe se lăsa, 

Cu totul că le strîngea, 
Cam cu paie 

Cu gunoaie, 

La coş, nene, le- -arunca, 
Cu briu verde se-ncingea 
Si mai punea d-o curea, 
Să nu cază undeva, 
Pînă-o prinde pe Manea. 
Şi la cal că se ducea, 

Din guriță-l judeca : 

— Calule, cînd te-am luat 
De cal bun și lăudat, 
Cinci sute de lei c-am dat, 
De ce-oi fugi ca să scap 
Şi ce-oi goni ca să prinz. 
Unde calu c-auzea, 

Odată că răspundea : 

— D-alei, stăpîne, stăpîne, 
Încalecă tu pe mine 

Şi te ține, frate, bine! 
Picioru-n scară punea, 

El, frate, nu mi-ș putea 
Să încalice pe şea ; 

Iar calu dacă vedea, 

De genuchi că-ngenunchea, 
Și pe el că-ncăleca. 


www.dacoromanica.ro 


Mina-n pozînar băga, 

Mic gîrbăcel că scotea, 
Girbacel 

De bumbăcel, 

Şi-n cap este plumbuit 

Cu cinci litre de argint. 
Unde-o dată-n cal că da, 
Şapte hotare sărea 

Şi-ntr-un loc că mai şedea, 
Pînă Manea că sosea 

Şi-n drum că mi-l sprijinea. 
Paloşul că-ncrucişa 

Și din gură-l judeca : 

— D-alei, frate, frate Maneo, 
Ce rău, nene, ţi-am stricat, 
Dă pe mine m-ai tăiat? 

Nu m-ai tăiat voiniceşte, 

Ci m-ai tăiat femeieşte ! 

Din guriță-l judeca, 

Cu paloşu-l ciocîrtea 

Bucată de șapte-oca, 

Nici dulăii n-o mînca. 
“Toma-ndărăt se-ntorcea 

La gropana cu cinci ulmi, 
Cu cinci ulmi dintr-o tulpină, 
Ca șapte fraţi dintr-o mumă. 
Venea calu-mbuiestrînd, 
Alde Toma tot gemînd 

Și din gură tot zicînd: 


Dac-oi vedea c-o să piei, 
Cu piciorul ca să-mi baţi, 
Mare tainiţă să-mi faci 
Ș-acolo tu să mă bagi! 
Unde la ulmi c-ajungea, 
Șăuliţa că-i lua, 

Ibîncile c-aşternea, 

Șaua căpătii punea. 

Unde calul că vedea 
Sufleţelu că-i ieşea, 

Calu cu picior bătea, 
Mare tainiţă-i făcea, 

Și de creştet că-l lua 

Şi-n tainiță că-l băga. 

Un vînt rece că venea, 
Ulmi de frunză scutura 
Și pe Toma-l învelea, 

De se ducea pomina. 

Și așa s-a întîmplat, 
Precum eu v-am cuvintat! 


Comunicată de învățătorul Leabu 
de la lăutarul Gh. Bălțatu din 
Şerbăneșştii-de-]Jos, Olt. 

A se vedea varianta din colecț. 
d-lui G. Dem. Teodorescu, p. 581 
sqq şi în colecţ. lui V. Alecsandri, 
p. 72—74 ; idem Calendarul isto- 
vic și popular din an. 1860, Edi- 
tura librărie: G. Ioanid, p. 149— 
152, Sever Toma şi Sever Manea, 


— Of, leo, leo, căluțul meu, comunicat de d-l I. C. Fundescu. 


64 
Miu Sglobiu 


La dealu bărbat, 

La malu săpat, 

Din ciocan mi-e fapt, — 
Nu strică ciocanu, 


Ci strică ţiganu 

C-a ascuţit ciocanu 

Şi mi-a săpat malu — 
Plimbă-mi-se, plimbă 


198 


www.dacoromanica.ro 


Miu Sglobiu, 

Miu Copilu, 

Din topuz cîntînd, 
Foaia-n trei plesnind ; 
Miu Copilu, 

Înşelător de doamne, 
Iubeţ de cucoane, 


Umblă noaptea pe răcoare, 


Scutură iarba de rouă, 
Din topuz cîntînd, 
Foaia-n trei plesnind : 
— Hai, murgule, hai 
Pe coastă de plai! 
Noaptea că mergea, 
Noaptea-ntunecoasă, 
Calea mi-e pietroasă. 
Noaptea că mergea, 
Piatra-mi scăpăra, 
Noaptea-mi lumina, 
Noaptea ca ziua. 
Unde se trăgea ? 
La pădure deasă, 

ca poiană grasă, 

La lină fîntînă 

Cu apşoară bună. 
Acolo se ține 
Patruzeci și cinci, 
Cincizeci făr' de cinci : 
Ianoş Unguru, 

Cela bătrinu, 

Cu barba lungită, 

Cu briu-nvelită, 

De rele-nvechită. 

Şi el că-mi mergea 
Din topuz cîntind, 
Foaia-n trei plesnind, 
Topuzu din os, 

Mult zice duios, 
Coardele de peşte 
Und! le zdrăncăneşte, 


Inima lui Ianoş topeşte ! 


199 


Altele de tufă, 

Mult zice cu trufă, 
Pădurea ascultă ! 
Frunzele șoptea, 
Calu se sfia, 

Drumu că-l lăsa, 
Colnicu lua. 

Miu ce-mi zicea ? 

— Nea, murgule, nea, 
Ce-mi laşi drumu 

Şi apuci colnicu ? 
Calu că-i vorbea : : 
— Stăpîne, _stăpîne, , 
Noaptea mä- nserează, 
Calea-n codri intră, 
Codrii Irşivini 

Şi-ai Suvelniţii. 

Aici că se ţin 
Patruzeci şi cinci, 
Cincizeci fär’ de cinci, 
De voinici levinţi, 
Duşi de la părinţi, 
De cînd erau mici: 
Ianoş Unguru, 

Ala bătrînu 

Cu barba lungită, 
Cu briu-nvelită, 

De rele-nvechită. 

Și e amar de mine 
Și e amar de une! 
— Di, murgule, di, 
Nu lăsa drumu 
Şi-apuca colnicu, 
Nu-ţi fie teamă 

Că te iau pe seamă; 
Eu sînt Miu Sglobiu, 
Miu Copilu ! 

Dar cfi sînt ei? 

O sută, o mie, 
Jasă-n cale mie 
Dacă vrea să ştie 


www.dacoromanica.ro 


Cine e Miu, 

Miu Sglobiu, 

Păunaş de codru, 
Voinicel de codru, 
înşelător de doamne, 
Iubeţ de cucoane, 
Umblă noaptea pe răcoare, 
Scutură iarba de rouă! 
Ianoș l-auzea 

Că s-apropia, 

Din topuz cîntînd, 
Frunza-n trei plesnind, 
lanoş l-auzea, 

Din gură striga: 

— la mi vă sculați, 
Înainte plecaţi ; 

Că eu cam auz 
Foaia-n trei plesnind, 
Coardele de peşte 

Un’ le zdrăncăneşte, 
Inima-mi topeşte. 
Înainte-i ieşiţi ; 

D-o fi vrun bețiu 

De vinuri stricat, 

De fomei fermecat, 
Două palme-i daţi, 
Drum să-i arătaţi ; 
D-o fi vrun viteaz 

Să iasă la urmaz, 

Să nu-mi facă necaz! 
Doi inşi se scula, 
*Nainte-i ieşea, 

Dară Miu ce-mi făcea ? 
El cu durda da, 
Pădurea urla, 

Şi ei să speria, 
Îndărăt se da 

Și toți se scula, 

Toți se-ngrămădea 

Şi la el venea. 

Dară Miu ce-mi făcea ? 


200 


El pe ei că se punea, 
Pe toţi fi rescula 

Şi pe fugă că-i punea. 
lanoş din gură striga : 
— Lăsaţi pușştile, 
Lepădaţi pistoalele, 
Că nouă ni-a venit 
Vremea de prăpădit. 
Dară lanoș ce făcea ? 
La Miu se ducea 

Şi se-mbrăţișa ; 

La masă-l poftea, 
Amiîndoi că bea 

Şi se-nveselea 

Şi din gură că zicea: 
— Amîndoi să bem 

Şi să ospătăm, 

Pe urmă să ne luptăm; 
Care pe care om birui, 
Tot ne-om omori ! 

La masă şedea 

Și ei că şi-şi bea 

Şi se-nveselea. 

Ei că se scula, 

D-o parte se da, 

La luptă se lua, 
Amîndoi că se lupta. 
Miu Copilu răcnea, 
Ca cerbu zbiera ; 
Cînd în sus îl ridica 
Şi de pămînt îl trîntea, 
Capul îi răpunea. 
Rămaseră ungurii „Încremeniţi, 
Toţi de moarte gătiţi. 
Dară Miu ce-mi făcea ? 
Armele jos le punea 
Şi la ei că striga: 

— Cine e să fie, 
Acela să vie 

Cu mine-n vitejie ! 
Buzduganu meu, 


www.dacoromanica.ro 


Cît mi-este de greu, 
Puşculița mea, 

Cît este de grea, 

Cine e viteaz 

Vie să le ia ! 

În spate să le puie, 
Vie cu, mine- n vitejie ! 
Toți că se căznea, 

Nici unu nu putea 
Arme-n spate să puie, 
Să fie-n vitejie. 

Dară Miu ce-mi făcea ? 
Din gură le striga: 

— Fugiţi voi, 

Nu sînteți ca noi! 
Lăsaţi crîngu 

Şi luaţi-vă jugu. 

Sinteţi oameni de gloată 
Și de sapă lată! 


La măgura naltă, 
Înaltă și săpată, 
Făcură de piatră, 
Poartă-mi-se, poartă 
Tor Miul 
Sglombiul, 

Fecioraş de sîrb, 
Başmarghiol de lotru, 
Stejărel de codru, 
Drăgălaș de fete, 
Iubeţ de neveste. 

EI că se purta, 
Calu-şi arînea : 

Da iarbă de leasă, 


65 


Miu ce-mi făcea ? 
Armele lua, 

Cu deştiu le ridica, 

La spinare le punea. 
El în cerdac că intra, 
Bănişorii şi-i lua 

Și la disagi că-i punea 
Și pe cal că-ncăleca. 
îndărăt că se-ntorcea, 
Din topuz că mi-și cînta 
Și ungurii că-mi fugea. 


Cules de Chr. 


leorman. 


A se compara acest cîntec cu 
Miul Cobiul şi Miu Sglobiu din 
colecţia d-lui G. Dem. Teodo- 
rescu, pag. 490—496 sq. 
Miu Copilu din colecția d-lui 
pag. 62—68. 


V. Alecsandri, p 


lanoş Ungurul 


20) 


Facă coama deasă, 
Coada retezată 

Cum e-n lumea toată; 
Bea apă din Olt, 
Se-ngraşă de tot. 

— Murgule, murgule, 
Eu te-am arănit 

Și te-am strejuit, 

Nu m-am odinit ; 

Să te priponesc, 

Să mă odinesc. 

El mi-l priponea, 
Frumos c-aşternea, 

Şi se răsturna, 

Cu calu-mi vorbea : 


www.dacoromanica.ro 


N. Țapu de la 
bătrînul Precup Urban, Salcia-Te- 


— Murgule, murgule, 
Tu cînd mi-ei vedea 
Tot pe cineva, 

Din picior să baţi, 
Priponul să-l mişti 
Și tu să-mi nechezi, 
Ca să mă deştepţi. 
El mi-l priponea 

Și se răsturna, 
Copusul lua, 

În gură mi-l punea, 
Copusul de os, 

Mult cînta frumos! 
Coardele de sirmă, 
Inima-mi fărîmă ! 
Pe el l-auzea 

Ianoş Ungurul, 

Cela bătrinul, 

De-a spart Braşovul, 
F.... tu-i sufletul! 
Brașovul l-a spart 

Şi el c-au plecat 

Cu cincizeci de inşi, 
Erau fraivoinici, 

Cu mantale lungi, 
"Ncălţaţi în opinci, 
Cu căciuli tot 'nalte, 
Înalte, stogoşate, 
Lăsate pe spate 

Tot de strinătate. 

Şi el c-au plecat 
Tot prin codrii verzi, 
Prin dalbe livezi, 

Pe el l-auzea, 

Din copus cînta. 
Ianoş ce-mi făcea ? 
O dată striga : 

— Măi cincizeci de inşi, 
*Ncălţaţi în opinci, 
Cu căciuli tot ’nalte, 
Lăsate pe spate 


202 


Tot de strinătate, 
Voi că mi-aţi dormit 
Și v-aţi odinit, 

Eu v-am strejuit 

Și eu am auzit 

Un copus cîntînd, 
Coardele de sîrmă, 
Inima-mi fărîmă ! 
Cuiele de soc, 

Mult cîntă de foc!... 
Voi că să-mi plecaţi 
Tot de curmeziş 

Și de curpeniș, 

De loc să-l găsiţi ; 
De-o fi vrun nebun, 
De-o palmă să-i daţi, 
Calul să-i luaţi, 
Drum să-i arătaşi ; 
De-o fi viteaz bun, 
Noi să ne lovim, 

Să ne izbîndim. 

Cei cincizeci de inși, 
Ei că mi-și pleca 
Tot de-a curmeziş 

Şi de-a curpeniș. 

De loc mi-l găsea, 
Numai cît bate pușca ; 
Calul că-i vedea, 
Din picior bătea 

Și cînd necheza 
Priponul mişca, 

De mi-l deştepta. 
Miu ce grăia ? 
Calu-l blestema : 

— Murgule, murgule, 
Lup să te mănînce, 
Mai rău nu ţi-oi zice! 
Cum tu nechezași, 
Priponu-l mişcaşi, 
De mă deşteptaşi ? 
Ce frumos visam ! 


www.dacoromanica.ro 


Eu că mi-și vedeam 
Tot cincizeci de inși, 
Erau fraivoinici, 
Veniţi după munţi, 
Cu mantale lungi, 
Cu căciuli tot "'nalte, 
*Nalte, stogoșate, 
Lăsate pe spate 

De străinătate. 

Cu ei că era 

Ianoş Ungurul, 

Cela bătrinul 

De-a spart Brașovul, 
F...tu-i sufletul ! 
Braşovul l-a spart 

Și el c-au plecat 

Tot prin codrii verzi, 
În dalbe livezi. 
Calul ce mi-și grăia? 
— Stăpîne, stăpîne, 
Vis ce l-ai visat 

Ţi-e cu-adevărar: 

Eu că mi-am văzut, 
Din picior mi-am dat 
Și mi-am nechezat, 
De te-am deşteptat. 
Miul ce-mi făcea ? 
Șaua c-o punea, 
Sabia-mi scotea, 

Cu ei se-ntilnea. 

Miu ce-mi grăia? 

— Măi cincizeci de inși, 
Sinteţi fraivoinici, 
Cine v-a mînat 
Capul v-a mîncat! 
Ei că-mi răspundea : 
— Pe noi ne-a mînat 
Janoş Ungurul, 

Cela bătrînul, 
F...tu-i sufletul, 
De-a spart Braşovul ; 


203 


De-i fi vrun nebun, 
De-o palmă să-ţi dăm, 
Calul să-i luăm, 
Drum să-ţi arătăm. 
Miu răspundea : 

—- Nu sînt vrun nebun, 
De-o palmă să-mi daţi, 
Calul să-mi luați, 
Drum să-mi arătaţi, 
Şi sînt viteaz bun. 
Noi să ne lovim, 

Să ne izbindim ; 

Nişte mîini curmate 
N-au cu cin’ se bate, 
Cu sîrmă legate, 

Fie şapte sate. 

Ei îndărăt se-ntorcea, 
Lui lanoş spunea. 
Ianoş ce-mi făcea ? 
Steag că-mi ridica, 

'N bătaie pleca, 

Cu el se-nttlnea. 

Miu ce-mi făcea ? 

De trei ori că-i ocolea, 
Pe lanoș tăia. 

Ailanţi ce făcea ? 
Arme-mi lepăda, 

Toți că-ngenunchea, 
La el se prăda. 

Miu ce făcea? 

La rînd că-i punea, 
Unu c-alegea, 
Mai-mare-l punea 

Și drumu le da 

Să se arănească, 

Să nu se prăpădească. 
Miu ce facea ? 

Acas se ducea, 

Pe mă-sa-ntreba : 

— Maică, maica mea, 
Să-mi spui mie-adevărat, 


www.dacoromanica.ro 


Tirunzuliță razachie, 

Cine mi-a fost taică mie, 
De m-a făcut d-el voinic, 
Ce-am gîndit 

Mi-am izbîndit ? 

Mă-sa ce grăia? 

— Maică, cine te-a făcut 
S-o fi prăpădit, 

Că este de mult! 

El că te-au făcut, 

Ianoş Ungurul, 

Cela bătrinul, 

De-a spart Braşovul. 
Braşovul l-a spart 

Şi el c-au plecat 

Cu cincizeci de inși, 

Era fraivoinici, 

Cu mantale lungi, 
*Ncălţaţi în opinci, 

Cu căciuli tot 'nalte, 
'Nalte, stogoşate, 

Lăsate pe spate, 


66 


Tot de strinătate. 

Ei că mi-au plecat 

Tot prin codri verzi, 

În dalbe livezi! 

Miu c-auzea, 

Lăcrămi că-l cura, 
Calu-ncăleca, 

îndărăt se-ntorcea, 

Pe ta-său lua, 

Pe cal că-l punea, 

Acas' l-aducea, 

Tron că mi-i făcea, 

Popii că-i strîngea, 

Pe el că-l sluja 

Şi mi-l îngropa 

La mînăstirea domnească, 
Ca să mi se pomenească! 
Şi, neică, s-o pomeni 

Cit soare pe cer va fi! 


Comunicat de Ilie Constantinescu- 
Dioşti, Romanați. 


Cîntecul lui Miu Haiducul 


Foaie verde flori domnești, 
În oraş în Bucureşti, 

La ale case mari domneşti, 
Cari să văd în Bucureşti, 
În curte la Ștefan-voaăă, 
S-a strîns boierii la vorbă, 
Toţi boierii târgului, 
Sulpii 'Ţaligradului, 
Caimacanii tirgului, 
Sfeşnicii-mpăratului, 
Înaintea divanului. 

Și sfatul ce-l sfătuiește 


204 


Și duma ce mi-o dumeşte? 
Tot de Miu că-mi vorbeşte : 
— Sa-l f.. în lege de Miu, 
Că de cînd s-a haiducit, 
Drumuri mari s-a părăsit, 
Agzale la domnie n-a mai venit, 
C-auz pîn lume 

Că se spune 

Că-i stă fagul dărîmat 
Numai aur diamant, 

De scumpe arme-ncărcat. 
Toţi mi-ş' bea, se-nveselea, 


www.dacoromanica.ro 


De nimenea nu gîndea. 

Șiefan-vodă că-mi striga : 

== Beţi, băieţi, vă-nveseliţi, 

De nimenea nu gîndiți ! 

Dacă vedeţi că vă-mbătaţi, 

Pe la chilii vă culcaţi. 

Mîine-n ziuă vă aflaţi, 

Șele pe cai s-aşezaţi, 

Pe la şele 

Buzdugane, 

La brîu cu iatagane, 

C-o să facem d-o-mplimbare, 

D-o-mplimbare-n vîinătoare, 

După păsări gălbioare, 

Că sînt bune de mîncare 

Și uşoare la purtare. 

Dar cu paharu cine lumea ? 

Alei, Calea, fată mare, 

Surioara Miului, 

Ibomnica domnului. 

Ştefan-vodă ce-mi zicea ? 

— Alei, Cale, fară mare, 

Lumeşte cu paharu în dreptate, 

Să se-mbete toți odată ; 

Dacă n-oj lumi cu paharu 
în dreptate 

Să n-ai parte de fetie, 

De alba-ţi mărităţie ! 

Alei, Calea mi-auzea 

Că de frate-său vorbea ; 

Vinu-n pahar că-l punea, 

Cu apă că mi-l umplea, 

Cu rachiu l-amesteca ; 

Care cui îl da şi-l bea, 

Pe toţi, frate, i-adormea. 

Cine din ei rămînea ? 

Ștefan-vodă-mi rămînea, 

Punea dalbe coate pe masā 

Şi miini albe pe obraz 

Şi-ncepea de-mi aromea, 

Mi-aromea şi-mi adormea. 


Alei, Calea ce-mi făcea ? 
Ea-n chilie că-mi intra, 
Lua ie dintr-o mie 

Și rochiţa de cutie, 
Punea-n cap d-o lergătoare 
Cam în chip de fată mare; 
Lua nişte papucei 

Să intre-n codru cu ei. 
Mina-n pozînar băga, 

D-o basma că mi-ş' scotea, 
Pe Ștefan-vodă-nvaălea, 
Cu basma verde rotată, 
Ca să-mi doarmă noaptea toată, 
Ca femeia să-și petreacă. 
Sărea ici, sărea colea, 
Șapte dealuri și-o vălcea 
Și-o pustie de dorea, 
Taman ca o păsărea, 
Pină-n codru mi-ajungea ; 
Ea în loc că-mi contenea 
Şi din gură că-mi zicea : 
— Cum o să merg eu așa, 
P-ăst mijloc de noapte 

Cu sudori de moarte, 
Cind dorm toate ape? 
Cineva că m-o simţea, 
Irumos cap că mi-o tăia! 
Ea d-o foiță-mi rupea, 

În buzișoare-o punea 

Şi- -ncepea d-a ş 'iera, 
Şuiera şi fluiera. 

Şepte cete-mi deştepta, 
Tot nevrinzi din sus, 

Cu căciuli de urs, 

Să vezi, ţogoșate, 

Lăsate pe spate, 

De neagra străinătate, 
Groşi la ceafă, 

Roşi la falcă, 

Cu mustăți în varvarichi, 
Cum stă bine la voinic. 


www.dacoromanica.ro 


Cine din ei c-auzea ? 

Numai Miu-nţelegea 

Și din gură le zicea: 

— Ia sa staţi, băieţii mei, 

Că nu-i glasu haiducesc, 

Şi e glasu femeiesc ; 

Aia o fi surioara mea. 

Ce zor mare o fi văzut, 

De la mine c-a venit? 

Dară Miu ce-mi făcea ? 

El la ea că se ducea 

Și din gură mi-o-ntreba : 

— A bre, surioara mea, 

Ce zor mare c-ai văzut 

De la mine c-ai venit 

P-ăst mijloc de noapte, 

Cînd dorm toate ape 

Cu sudori de moarte ? 

Ori stăpîn te-a oropsit, 

Ori din chelciug c-ai sfîrşit, 

Ori haine c-ai ponosit, 

Ori vremea că ţi-a venit, 

Frate, de căsătorit? 

Iar soru-sa că-i zicea : 

— Frate Miule, dumneata, 

Nici din chelciug n-am sfîrşit, 

Nici haine n-am ponosit, 

Nici stăpîn m-a oropsit. 

Aseară la noi s-a adunat 

Și mi-au stat la sfat 

Toţi boierii tirgului, 

Sulpii Ţaligradului, 

Sfeşnicii-mpăratului, 

Caimacanii tirgului. 

La sfat că s-a adunat 

Și sfatul ce-l sfătuiește 

Şi duma ce mi-o dumeşte? 

Tot de dumneata, frate,-mi 
vorbeşte : 

Să te f...-n lege de Miu! 

Că de cînd te-ai haiducit, 


Drumuri mari s-au părăsit, 

Agzale la domnie n-a mai venit, 

Să te f...-n lege de Miu! 

Taman la Tirgu d-afară 

Să-ţi bară două furci şi-o 
cumpeioară, 

Te puie vameş mai mare 

Unde trec mocani cu sare, 

Să te privească d-o ţară! 

Dară Miu ce-mi zicea ? 

— A bre, surioara mea, 

Tu acasă să te duci; 

Ştefan-vodă s-o scula, 

Pe tine nu te-o vedea, 

Frumos cap că ţi-o tăia, 

De s-o duce pomina! 

Nu purta inimă rea ; 

Eu sînt peliță de drac 

De dau la domnie-n cap! 

Alei, Calea ce-mi făcea ? 

Acas' că se ducea, 

Pe Ștefan-vodă-l găsea, 

Tot adormit că-l găsea. 

Urciorul în mînă lua 

Și de apă că-l umplea. 

Mina pe mătură-mi punea, 

Da pe ici, da pe colea, 

Să nu se bage seama. 

Ștefan-vodă se scula, 

Apă de spălat cerea, 

Apă cu urcioru-i da. 

Pe ochi negri se spăla, 

Buciumu-n mînă-l lua 

Şi-ncepea d-a buciuma, 

Toată oastea se strîngea, 

Ca frunza şi ca iarba. 

Șăle pe cai că punea, 

Pe la șale buzdugane, 

La brîne cu iatagane 

Și pe la spete 

Cite-o puşculiță verde, 


www.dacoromanica.ro 


La Miu că mi-ş pleca. 

Dar Miu ce mi-ș' făcea? 
De dimineață se scula, 

Pe ochi negri se spăla, 

De la fag că mi-ș pleca, 
Pe măgură se urca. 

D-un ciobănaş că-mi vedea 
Și la el că se trăgea 

Și din gură că-i zicea : 

— Buna ziua, măi ciobane! 
— Mulţumescu-ţi, căpitane ! 
— Măi ciobane, ciobănaş, 
Făcut-ai frun bine-n lume, 
Fă-ţi pomană şi cu mine! 
Na de la mine zece lei, 
Să-mi dai mie zece oi. 

Dar ciobanu ca ciobanu 

Nu ştie ce e şofranue 

Ca şi ţiganu divanu. 

Lui zece oi că-i da 

Şi zece lei că-mi lua, 

La chimir că-i așeza. 

Iar Miu îi mai zicea : 

— Măi ciobane, ciobănaș, 
Făcurăm cu oile, 

Facem şi cu hainele. 

Na de la mine astă dulămiţă 
Verde ca foaia de viță, 


Să-mi dai ăl cojoc mare lăţos, 


Care-l porţi vara pe dos 

Cam pe dos, pe pielea goală, 
Îţi vine vara A răcoare. 
Dar ciobanu ce-mi făcea ? 
Şi cojocu că i-l da, 
Dulămiţa c-o lua 

Și pe dînsu c-o-mbrăca. 

Iar Miu că-i mai zicea : 

— Măi ciobane, ciobănaș : 
Făcurăm cu hainele, 

Facem cu căciulele ! 

Na de la mine ăst comănac, 


207 


Care-l porţi vara cu drag, 
Şi dă-mi tu mie a căciulă 
Făcută hap 

În cap, 

Croită pe mușuroi, 

Cu ochii stîrpiți la oi. 
Dar ciobanu ca ciobanu 
Nu ştie ce e șofranu, 

Ca şi țiganu divanu. 

Şi căciula că i-o da, 
Comănacu că-l lua, 

Și Miu că-i mai zicea : 

— Măi ciobane, ciobănaș, 
Făcurăm cu hainele 
Şi-ncă cu căciulele. 

Na de la mine paloşu meu 
Să-ţi păstreze capu tău, 
Şi dă-mi mie fluieru tău ! 
Iar Miu că-i mai zicea : 
— Măi ciobane, ciobănaș, 
Piei, cîine, din ochii mei ! 
Peste-un ceas cin’ te-o vedea 
Frumos capu ţi-o tăia, 
De s-o duce pomina ! 
Dar ciobanu c-auzea, 
Într-un răzor să ducea, 
Broască-n pămînt să făcea. 
Dară Miu ce-mi făcea? 
Oile că le lua, 

În drumu mare le scotea, 
Cam pe troscot le păştea, 
Cu fluieru că-mi cînta, 

În toate părţile că se uita, 
Pe cine că mi-ș' vedea? 
Pe Ștefan-vodă-l vedea, 
Cu cetile 

Ca muştile, 

Ca frunza şi ca iarba, 
Asupra Miului venea, 

Și lui frică că-i erea, 
Dar inima şi-o ţinea. 


www.dacoromanica.ro 


Ştefan-vodă că-mi venea, 
Calu-n loc că-mi contina 
Şi din gură că-mi zicea : 
— Bună ziua, măi ciobane ! 


— Mulţămescu-ţi, domn Ștefane ! 


— Măi ciobane, dumneata, 
Ce curvă de lele fuseşi 
De pe lume că-mi ziseşi ? 
Şi lui Miu răspundea : 

— Ştefan-vodă, dumneata, 
Nu este cu lopata, 

Este cu judecata ! 

Stai să-ți spui, 

Ca să ştii: 

Noi avem tătă bătrîn 

Și calea bisericii o bate 
Tot la zile mari, 

Cînd cînt popii-n călindar, 
Și acasă că vine 

Şi pe lume te spune, 
D-aia pe lume ţi-am zis, 
Cum tata mie mi-a spus. 
Ștefan-vodă c-auzea 

Şi la cioban răspundea : 
-— Bine, măi ciobane, că-i aşa ! 
De ce eşti frumos şi gras? 
— De ce sînt frumos şi gras? 
Că beau apă din văgaș 

Și mănînc felii de caș, 
D-aia sînt frumos şi gras. 
— Măi ciobane, ciobănaş, 
Din fluier doinaș, 

Tot umblînd cu oile 

Pin toate crîngurile, 

N-oi fi auzit, 

N-oi fi dovedit 

De fagu lui Miu? 

C-auz pîn lume 

C-aşa să spune 

Că-i stă fagu dărimat 
Numai aur, diamant, 


208 


De scumpe arme-ncărcat ! 
F...-l în lege de Miu! 

De cînd el s-a haiducit, 
Agzale la mine n-a venit, 
Drumuri mari mi-a părăsit! 
Nu ştii tu să mă duci la el, 
Să-ţi dau două sute lei? 

— Ştefan-vodă, dumneata, 
Bine ştiu şi bine te duc, 
Dar de mi-oi lăsa cetile 
Să-mi păzească oile ; 

Că sînt oile stăpîneşti, 
M-apucă să le plătesc, 

Cu cap n-am să mai trăiesc! 
Ştefan-vodă e domn, domn, 
Dar n-avea minte de om. 
Lasă cetile 

Să păzească oile ; 

Dar după el că-mi lua 

O mioara, 

Dragă mioară, 

În cap cu patru coarne 
Şi-n vîrfu coarnelor 

Cite-o piatră nestimată, 
De-mi plăteşte ţara toată. 
Ştefan-vodă ce-mi făcea ? 
El cu Miu că-mi pleca 

P-o potecuţă strimtă şi boltită, 
Cu alune pardosită, 

Numai de Miu ştiută. 

Ii mergea ce-mi mergea 

Şi-n loc că-mi contenea 

Și Miu că-mi striga : 

— Ştefan-vodă, dumneata, 
Unde s-a văzut 

Şi s-a pomenit 

Să meargă sluga nainte 

Şi stăpînu pe urmă? 
Ștefan-vodă c-auzea, 

Înainte că trecea 

Şi Miu că-i mai zicea : 


www.dacoromanica.ro 


— Ştefan-vodă, dumneata, 
Întoarce-ţi mioara ta, 
Că-n turma oiţelor 

Am o mioară cu patru corniţe, 
Şi-n vîrful corniţelor 
Cîte-o piatră nestimată, 
De-mi plătește lumea toată ; 
Cînd prinde de vreme rea, 
Trage turma la perdea ; 
Cînd simte de vreme bună, 
Trage turma la păşune. 
Ștefan-vodă e domn, domn, 
Dar n-are minte de om. 
Mioriţa o trimetea, 
Amîndoi că rămînea 
Și-nainte că pleca, 

Miu-n urmă rămînea. 

Dar Miu ce mi-ș' făcea? 
Cînd de fag s-apropia, 

În pădure se ducea, 

D-o dirjală că lua, 

D-o dirjală mare, 

Sta să-l croiască-n spinare. 
— Ştefan-vodă, dumneata, 
la ridică scările, 

Te izbesc smicelile 

Şi m-aude cetile ; 

Că nu mi-e de tine, 

Ci mi-e de mine, 

Că eu sînt, frate, schimbat 
Din haine haiduceşti 

În haine ciobăneșşti. 

Aici nu eşti la hîrţiş, 

La curpiniș, 

Ori la Bucureşti, 

Ca să te fuduleşti ; 

Ci eşti la hiîrțiș, 

La curpeniş, 

Unde nu-i loc de cîrmiş! 
Ștefan-vodă c-auzea, 
Buza-n patru că-i crăpa, 


209 


Singe pe caftan îi pica, 
Cu cît fierea nu-i plesnea. 
Dară Miu ce-mi făcea ? 
Cu binişoru-l lua, 

Pin” la fag că mi-l ducea, 
Dezbrăca haine ciobănești, 
îmbrăca haine haiduceşti. 
Pe Ștefan-vodă-l lua 

Şi-n mîna băieților îl da 
Şi la haiduci poruncea : 

~- De tăiat să nu-l tăiaţi, 
Numai să mi-l judecați ! 
Dară Miu ce-mi făcea ? 
D-o cafea că-mi poruncea 
Şi lui Ştefan că i-o da, 
Să-şi mai ţie inima, 

Să nu-i plesnească fierea, 
Şi la urmă-l judeca: 

— Ştefan-vodă, dumneata, 
Nu aseară, alalteri seară, 
La tine că s-a adunat 

Toţi boierii tirgului, 

Sulpii Țaligradului, 
Căimăcanii tirgului. 

Și vorba ce mi-o vorbeai, 
Și duma ce mi-o dumeai? 
Tot de mine că-mi vorbeai, 
Să mă f... în lege de Miu! 
Că de cînd m-am haiducit, 
Agzale la tine n-a venit. 
Taman în Tirgu d-afară 
Să-mi baţi două furci şi-o 


cumpeioară, 


Să mă pui vameş mai mare 
Unde trec mocani cu sare, 
Să mă privească d-o ţară ! 
Cind vorbeai de mine, 

Eu nu eram la ușă la tine? 
Șrefan-vodă c-auzea 

Și din gură că zicea: 

— Ei bine, frate Miule, 


www.dacoromanica.ro 


O. fi vorbit la beţie ! 

— Dar acuma la trezie 

Ce-ai cătat, cîine, după mine? 
Cînd ei, frate, că-mi vorbea, 
Sora Miului că venea 

Şi din gură le zicea: 

— Frate Miu, dumneata, 

De tăiat „să nu-l tăiaţi, 
Numai să mi-l judecaţi, 

Că slujesc de nouă ani jumate, 
Simbrioară nu mi-a dat, 

Am muncit i-am alergat 


Şi e, frate, mare păcat! 
Cerul nostru cu doi sori, 
Ţara noastră cu doi domni, 
E mai bine aşa să fie: 

Cît o fi el în domnie, 

Să fii şi tu-n haiducie ; 

Și cînd ţara e fără domn 

E ca femeia fără om! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
loan Şoteică, lăutar, din Roşiori- 
de-Vede, Teleorman, 


Cîntecul lui Miu haiducul 


Frunză verde flori domnești, 
În oraş la București, 

La casele domnești, 

Din apusul soarelui, 

La palatul domnului, 

O frumoasă masă-ntinsă, , 
De mulţi boieri e cuprinsă, 
Şi toţi bea și chefuia. 
Ștefan-vodă că-mi vorbea, 
În capul mesei şedea, 

Cu ciocoii tăinuia 

Și din gură astfel zicea : 

— Beți, boieri, ŞI vă gātițņi 
După mine, să „veniți 

Şi la voi să vă luaţi 

La brîu cu șapte pistoale 
Și la spate flintă mare, 
C-am să fac d-o vînătoare 
După păsări gălbioare, 

Ca sînt prea dulci la mincare 
Și uşoare la purtare, — 
În munţii Cadrinului, 


Tot la fagul Miului, 
Miului haiducului. 

Frunză verde şi-o lalea, 
Vin la masă cin” le da? 
Le-aducea vinu la masă 
Florinca, fată frumoasă, 
Din toată lumea aleasă, 
Surioara Miului, 

Amureaza domnului. 

Da’ ea, măre, mi-auzea 

De frate-său tăinuia ; 
Pahar din mînă-i scăpa 
Numai de părere rea ; 

Jos de scînduri cădea 

Şi degrabă se spărgea. 
Dară domnul ce zicea ? 

—- Florincă, fată frumoasă, 
Din toată lumea aleasă, 

Eu pe tin’ de cînd te-am luat 
Vin la masă tot mi-ai dat, 
D-astea nu ţi s-a-ntîmplat! 
Dar Florinca ce-mi făcea ? 


www.dacoromanica.ro 


Fuga-n cameră că-mi da, 
Tristă, cu inima rea, 

Și altu pahar că-mi lua, 
Mai mare decit ala, 

Şi mereu la vin le da, 
Pînă ciocoi îmbăta 

Şi pîn palat se culca. 
Dar Florinca ce-mi făcea ? 
Jos la cunie se da, 
Papucii-n picior trăgea, 
Tot papuci d-un gălbior, 
Şi-i lua pe picioru gol, 

Și la fugă că mi-o lua, 
Sus la munte că-mi ieşea, 
D-a dirept la fag mergea, 
Pe nimenea nu-mi găsea. 
Şi-o frunzuliță rupea 
Şi-n buze cînd o punea, 
Odată cînd şuiera, 

Toţi haiducii se strîngea 
Ca frunza şi ca iarba, 
Ea pintre ei se uita 

Şi pe Miu nu-l vedea ; ; 
Şi-altă frunză că rupea 
Şi-al doilea şuiera, 
Munţii că se răsuna. 
lacă Miu o auzea 

De p-o vale şi-o vălcea 
Și cu tovarăşi vorbea : 
— Machea, f...tu-i mamă-sa, 
Aceea e soru-mea ! 
Haida să ieşim la ea, 
C-o cunosc pe şuierat 
Că nu e voinic curat. 

Și d-a dreptul îmi ieşea 
La culare, 

În drumul mare, 

Cu pușca peste spinare. 
Dar Florinca mi-l vedea, 
Nici bună ziua nu-i da, 
C-aproape nu-l cunoştea, 


2il 


C-a plecat tînăr copil, 

Şi era cu barba-n sîn. 
Foaie verde bob năut, 
Dar Miu ş-a cunoscut 

Și d-aproape mi-o chema 
Și din gură aşa-i zicea : 
— Sora, surioara mea, 

Tu porcii mi i-ai pierdut, 
Ori boierii te-a bătut, 

De p-aici c-ai nimerit ? 
Dar Florinca ce-mi făcea ? 
Atunci şi ea-l cunoștea 

Și din gură-astfel spunea : 
— Frate, frate Miule, 

Eu porcii nu i-am pierdut, 
Nici boieri nu m-a bătut; 
Dar pentru tine-am venit, 
Că n-am venit pentru mine, 
Că trăiesc destul de bine, 
Dar am alergat pentru tine 
Și-mi ascultă vorba mea. 
Frate Miu, dumneata, 

În oraş în Bucureşti, 

La casele mari domneşti, 
E-o frumoasă masă-ntinsă 
Și de mulţi boieri coprinsă ; 
Şi-n capul mesei ședea, 
Ştefan-vodă cuvînta 

Şi cu boierii vorbea, 

Tot de tine tăinuia, 

C-au să facă vinătoare 

În munţii Cadrinului, 
Pin” la fagul Miului. 

Dar Miu cînd auzea, 

Aşa puţin că ridea 

Și din gură-astfel zicea : 
— Soră, surioara mea, 
Vezi-ţi tu de grija ta 

Și nu purta grija mea. 

Vie cum îi va plăcea, 

F... tu-i legea mîni-sa, 


www.dacoromanica.ro 


Că-i apuc eu p-aicea ; 
C-acuma nu sînt copil, 
M-am făcut haiduc baii ! 
Sus la munte că ieșea 

Și un cioban că mi-ş găsea, 
Un cioban cu oi mărunte, 
Dar n-avea el așa multe : 
Peste-o mie şi cinci sute, 
Poate să fi fost mai multe, 
Că era vite mărunte. 

Și din gură ce-i zicea ? 

— Fă-te, măi ciobane,-ncoa, 
F... tu-ţi legea mîni-ta ! 
Dă-mi tu o mie de oi, 

Să-ţi dau două mii de poli, 
Că de ăştia am prea mulți, 


Nu-i mai poci purta pe munţi 


Şi vroi să-mi pierd capital 
Şi să mă fac ungurean. 
Dă-mi şi-un cojoc mocănesc, 
Să-ţi dau un balton turcesc; 
Dă-mi căciula mocănească, 
Să-ţi dau chivără turcească ; 
Dă-mi și-o bîtă ungurească, 
Să-ţi dau o armă turcească ; 
Dă-mi şi-un fluier mocănesc, 
Să-ţi dau un pistol turcesc. 
Oile şi le-alegea, 

Cu cojocu se-mbrăca, 
Căciula-n cap o punea, 
Biîta-n suţioară şi-o lua, 
'Naintea oilor se da 

Și cu fluierul cînta. 

Iacă oştirea venea, 

Toţi pingă el că trecea, 
Nimenea nu-l cunoştea. 
Ștefan-vodă cînd venea, 
Nici el nu-l mai cunoştea 

Și bună ziua că-i da: 

— Bună ziua, măi ciobane! 


— Mulţumesc, doamne Ștefane ! 


— I-ascultă, ciobane,-ncoaci, 
Nu văzuşi oştirea mea ? 
Dară Miu ce-mi zicea ? 
— O, doamne, măria-sa, 
O văzui trecînd colea, 
Aida să te duc la ea. 
Dumneata nu ştii seama, 
Foaie verde trei grăunţi, 
Şi-ai mai rătăci pe munți. 
Calul de dirlogi îl lua ; 
Și pe vale mi-l băga, 

P-o vale, p-o potecea, 
P-o potecea mitutea, 
Mică, mică şi cotită, 

Cu alune pardosită, 
Numa de Miu ştiută. 
P-acolo dacă-l băgă, 

La judecată mi-l luă : 

— O, doamne, măria-sa, 
Mai ridică-ţi scările, 

Că te iau smicelile. 
C-aici nu-i la Bucureşti 
Ca să te mai fudulești ; 
Aici îi la hăţiş, la cărpiniş, 
Unde n-ai loc de cîrmiș ș 
Ai venit la largul meu 
Și-aicea-i la strimtul tău ! 
Eu-s Miu Copilu, 

Care mă ştiai şi tu. 

Dar acuma nu-s copil, 
M-am făcut haiduc bătrîn ! 
Ce-aveai tu la Bucureşti 
De mine să tăinuiești ? 
Jos de pe murgu-l trăgea 
Și-ntr-o poiană-l scotea, 
Și de ţoale-l dezbrăca, 

Şi d-un ștejar îl lega, 

Și cojocu-l dezbrăca, 
Căciula o lepăda, 

Cu poalele se-mbrăca, 
Chivăra-n cap o punea 


www.dacoromanica.ro 


Şi pe murgu-ncăleca, 
Sus la munte că ieşea. 
Ştefan-vodă rămînea, 
Acolo legat ședea. 
Potera cînd îl vedea 
Toţi la Miu c-alerga, 
Verde frunză de bujor, 
Că gindea că-i domnul lor. 
Iară Miu că tăcea, 
Pină cînd s-apropia. 
Degetu-n gură punea 
Şi-o dată că şuiera, 
Tovarășii că-mi ieşea 
Și Miu le tăinuia : 

— Daţi-mi durduliţa mea, 
Să bag praf cu chivăra 
Si gioanţele cu mina, 
Să risipesc potera ! 
Tovarăşii alerga 

Și i-o da plină gata. 
De călare-o slobozea, 
Făcea linie pîn ea, 

Că pica ca perile, 


Cînd le bat vînturile. 

Și care mai rămînea 

Toţi la ţară că fugea 

Și la ţară povestea: 

— C-am auzit din bătrîni 
Că piinea nu-i bună-n streini ; 
Da’ am auzit, n-am crezut, 
Acuma am văzut şi crezut. 
Dumnezeu să te păzească 

De bătaia haiducească : 

Te bate, te face leasă, 

Te bagă-n boală cîinească ! 
Numa un foc a slobozit, 
Jumătate ne-am topit, 

Că de mai slobozea vrunu 
N-am mai fi rămas nici unu! 


Mai ziceţi, boieri, amin, 
Faceţi voia pe deplin 
Și beşi cîteodată vin ! 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Anghel Cambrea, Să- 
celu, Gorj. 


Cîntecul lui Miu haiducul 


Foaie verde foi de roibă, 
Aseară la Ștefan-vodă 

Mulţi boieri s-au strîns la vorbă 
Să-mi facă d-o vinătoare 

După paseri gălbioare, — 

Că-s uşoare la purtare 

Și sînt dulci la demîncare, — 
Sus la naltul cerului, 

Pin” la fagul Miului, 

Miului haiducului, 


Din floarea Cadrinului, 
De sub frunza teiului. 

— Acolo voi să vă duceţi, 
Voi pe Miu să-l aduceți, 
Netăiat, neapipăiat, 

Nici de arme vătămat, 

Că nu-i nimeni vinovat; 
Numai o cracă mi-a tăiat, 
Armele le-a aninat, 

Să nu-l ploaie ploile, 


www.dacoromanica.ro 


Ruginesc oţelile. 

Dară sora Miului, 
Paharnica domnului, 

Cu pahar la masă-mi da 
Și-atunci ea că-mi auzea 

Că se face-o vîinătoare, 

Pe Miu să mi-l omoare. 

Ea atunci cînd mi-auzea, 
Pahar din mînă-i cădea, 
Mina su’ pat că-mi băga, 
Scotea papuci gălbiori 

Şi-i lua pe piciorul gol ; 

Pe potecă că-mi pleca, 

Pe poteca părăsită, 

Numai de Miu știută. 

Cînd la fag că-mi ajungea, 
Îmi rupea d-o frunzicea 

Şi pe buze mi-o punea ; 

O dată că-mi şuiera, 

Miul de jos se scula, 

Bună ziua că mi-ș da: 

— D-aoleo, soru-mea, 

Eu de cînd te-am măritat 
Nici pragul nu mi-ai călcat ! 
Foaie verde şi-o lalea, 
Rupea soru-sa a vorbea : 

— Foaie verde foi de roibă, 
Aseară la Ştefan-vodă 
Mulţi boieri s-au strîns la vorbă 
Ca sa-mi facă d-o vinătoare 
După fagul dumitale, 

După paseri gălbioare, 

Că-s uşoare la purtare 

Și sînt dulci la demîncare. 
Dar frati-său că-i grăia: 

— D-aleo, măre, soru-mea, 
Ia vezi tu de capul tău, 

Nu vedea de capul meu, 
Că eu sînt boală de drac 


214 


De dau domnilor de cap! 
Dară Miu ce-mi făcea ? 

Pe potecă că-mi pleca, 
C-un ungurean se-ntilnea. 
Dară Miu ce-mi zicea ? 

— Ungurean cu şapte oi, 

Să facem tîrg amindoi, 
Să-ţi dau eu oaie domnească, 
Să-mi dai tu p-a ungurească ; 
Să-ţi dau flintă ghintuită, 
Să-mi dai tu boata piîrlită ; 
Să-ţi dau potcapiu domnesc, 
Să-mi dai tu p-ăl unguresc! 
Pleca Miu şuierînd, 

La şapte oi tot mînînd 

Și ungureanu rizînd. 

Cînd la poiană-mi ieşea, 
Pe-mpărat Miu-ntîlnea, 
Bună ziua că mi-ş da: 

— Bună ziua, ungurene ! 

— Mulțumescu-ţi, Ştefan-vodă ! 
Dar împăratu ce-mi grăia ? 
— Ia vezi, f... tu-i mumă-sa, 
Că şi ăsta mă ştia ! 

Ştefan din gură-i grăia : 

— Ungurean cu șapte oi, 
De cînd paşti cîmpurile 

Şi toate pădurile, 

Ori nu ştii fagul lui Miu, 
Miului, 

Haiducului ? 

— Ba eu știu fagul lui Miu, 
Dar nu las oițele, 

Că le mînc oştirile ! 

Dar împărat ce-mi făcea ? 
Şapte oşteni că-mi chema, 
La şapte oi că-i punea, 

Și-i punea mi le păzea, 

Cu ungureanu pleca 


www.dacoromanica.ro 


Prin hăşiș, prin curpiniş, 
Unde-i drumu la cîrmiş. 
Miu din gură-i grăia: 

— Ştefan-vodă, dumneata, 
Aici nu-i la Bucureşti, 

Să zici că te fuduleșşti, 
Ci-aici eşti la hăţiș, 

La hăţiș, la curpiniș, 
Unde merg domnii cîrmiş ! 
Mai ridică-ţi scările, 

Te lovesc smicelile ; 

De te-o lovi vreo smicea, 
Ti s-o strica faţa ta! 
Cind din hăţiş că-mi ieșea 
Şi la fag că-mi ajungea, 
Atunci Miu ce-mi făcea ? 
Băga mîna-n găurea 

Şi-mi scotea d-un scăunel, 
Scăunel de aurel, 

De şedea Miu pe el. 

Dară Miu ce-mi făcea ? 
El din gură-aşa-mi grăia : 
— Ştefan-vodă, dumneata, 
Să fi lăsat Dumnezeu, 
Acum ţi-aş lua capul tău! 
Ștefan-vodă ce-mi făcea ? 
El de frică-ngălbinea 

Şi începea d-a tremura 

Și din gură așa grăia: 

— Aida, Miule copil, 

Cit oi fi eu în domnie, 
Tu să fii în haiducie ! 
Cînd oștile că-i venea, 
Mare masă că-ntindea 

Şi din gură că-mi grăia: 
— Beaţi copii și chiotiţi, 
De-mpăratu nu-ngrijiți ! 
Dară Miu ce-mi făcea? 
Începea d-a şuiera, 


215 


Mulţi haiduci el îmi stringea 
Şi pe vodă-nconjura ; 
Paloşul că mi-l scotea, 
La vodă se repezea. 

Cind vrea capul să i-l ia, 
Miu-n vale se uita. 

Ce vedea el nu credea : 
Savai Calea că-mi venea, 
Surioara Miului, 
Paharnica domnului. 

Ea la Miu ajungea 
Și-ncepea de mi-i grăia : 
— Nica Miu, dumneata, 
artă-l pe măria-sa, 

Că, vezi, ţara fără domn 
E ca femeia fără om! 
Dară Miu ce-mi făcea ? 
Pe vodă că mi-l ţinea, 
Cu soru-sa-l logodea, 
P-amîndoi îi cununa 

La fagul Miului, 

Miului haiducului 

Din munţii Cadrinului. 
Iară Miu ce-mi făcea? 
El pe domn mi-l slobozea, 
P-amîndoi îi trimetea 

În oraș în Bucureşti, 

În ale case mari domnești. 
Acolo nuntă făcea 

Și cu Miu benchetea. 
Dară Ştefan ce-mi făcea ? 
El lui Miu că-i grăia: 

- Pleacă, cumnate, sănătos 
Și haiduceşte omenos ; 
Haiduceşte-n direptate, 
Eu nimic n-am ce-ţi mai face! 


Cules de Chr. N. Țapu de l. 
lăutarul Dumitrache Parladi, din 


Vădeni, Gorj. 


www.dacoromanica.ro 


69 


Mihu Copilu 


Foaie verde măr domnesc, 
Din oraș în Bucureşti, 
Peste ale căşi mari domnești, 
Mare sînt, împărătești, 

De se văd în Stoieneşti, 
Dar la Ştefan-vodă-n curte 
Frumoasă masă mi-e-ntinsă, 
De mulți boieri mi-e coprinsă, 
Cu şease făclii aprinsă. 

— Beţi, copii, vă-nveseliți, 
Mine-n ziuă vă gătiți 

Să facem d-o vînătoare, 
Vînătoare, de-o plimbare, 
Colea din Peret ăl mare, 
Ca să găsim pe Mihu, 
Unde este cu fagu. 

Foaie verde d-o sarma, 
Mihu o soră mi-avea, 
Soră-sa, cînd mi-auzea, 
Soră-sa ce mi-și făcea ? 

În pimniță că-mi intra, 
Scotea vin d-al marmuziu, 
Cules toamna mai tirziu, 
Omoară omul de viu, 
Foaie verde d-o sarma, 
Vinu-n pahare-l punea 

Și le da, frate, de bea, 
Vezi, frate, din ele bea, 

Să vezi, frate, se-mbăta. 
Care pe su’ pat intra 

Și prin pat că mi-și cădea; 
Pe su' pat, frate, cădea, 
Alţii prin pat că pica, 
Şi-alţii pe sw pat intra, 
Soru-sa ce mi-și făcea ? 


Mina su' pat c-o băga, 
Doi papuci că mi-i scotea, 
Papucei d-ăi prosticei, 
Numai de cinzeci de lei. 
În picioare că şi-i lua, 

Di pe Mihu că-mi pleca. 
Printr-o luncă că mi-și da, 
O foaie de păr rupea, 
Începea d-a şuiera. 

Mihu că mi-o auzea, 
Vezi, frate, o cunoştea : 
— Aia este sora mea, 
Vine să-mi spuie ceva. 

Şi din gură că-i spunea: 
— Foaie verde trei sarmale, 
Să te păzeşti, frate, tare, 
Se face hurcuitoare, 

Că se face vinătoare 
Colea-n Peretu ăl mare, 
Ca să găsim pe Miu, 
Unde este cu fagu. 

Foaie verde d-o sarma, 
Pe soru-sa-ndărăt mîna : 
— Du-te-ndărăt dumneata, 
Aia este treaba mea ! 
Îndărăt, frate, pleca, 

Dar Miu ce mi-și făcea ? 
Și el, frate, că-mi pleca, 
P-un drum că mi-o apuca, 
Un cioban cu oi găsea, 
Bună ziua că mi-i da: 

— Ciobănaş cu oile, 

Sa schimbăm cu ţoalile ! 
“Ţi dau cojoc boieresc, 
Să-ţi dau unul ciobănesc ; 


216 


www.dacoromanica.ro 


“Ţi dau o * căciulă boierească, 
Să-mi da: una ciobănească ; 
Să-ţi dau flintă flintuită, 
De cinci ani neslobozită, 
Să-mi dai bizdoacă pirlită. 
Să vezi, nu e isprăvită: 
Schimbăm cu şoalile, 
Schimbăm şi cu oile. 

Foaie verde d-o sarma, 
Oile că i le da, 

Cin' sute de lei îi da; 

Un fluierel că-mi da, 

La brîu, frate, că-l punea, 
Cu oile că-mi pleca, 

Iarba verde că-mi păştea. 
lacă oastea că-mi venea, 

El cu fluierul cînta. 

Bună ziua, măi ciobane! 
— Mulţămesc domnului 


Ștefan-vodă ! 


— De unde ştii că mă cheamă 


Ștefan-vodă ? 


La noi la mitropolie 
Te citeşte popa-n hirtie. 
— Nu ştii, frate, pe Miu 
Unde este cu fagu? 

— Foaie verde d-o sarma, 
la lasă tu oastea ta 


Frunză verde lobodă, 
În curte la Ştefan-vodă 


Mulţi boieri s-au strîns la vorbă: 


Tot boierii ţărei, 





* În original: ă. (N. ed.) 


70 
Miu 


217 


Să păzească turma mea, 
Că de mi-o cheri fro mia, 
Să-mi slujeşti un an pe ea, 
Și de mi-o cheri fun miel, 
Să-mi slujeşti un an pe el! 
Foaie verde d-o sarma, 
Oastea că mi-o lăsa, 

Cu el, frate, că-mi pleca. 
În marginea luncii că-l lăsa, 
El la fag că se ducea 

Și frumos că se-mbrăca. 
Foaie verde d-o sarma, 
Biciu-n mână că și-l lua, 

O dată-n el că-mi plesnea, 
Lunca, frate-mi ţiunea. 
Dară Ştefan c-auzea, 

Fuga prin luncă că-mi da. 
— Na barda, fă-ți colnic! 
— Lasă-mă că fug pe cîmp! 
La margine că-mi ieșea, 
Foaie verde mărgărit, 

C-un car de curpen la git; 
Cuţit că nu mi-și avea 

Şi cu dinţii că rupea! 


Culeasă de Gr. G. Tocilescu de 
la Ilie C. Manafu, lăutar, din 
comuna 


cătunul  Bucovicioru, 


Vela (Dolj). 


Neică, ş-ai Moldovei, 
Căimăcanii tirgului, 
Sfeşnicii divanului 

Ca stilpii pămîntului ; 


www.dacoromanica.ro 


Toţi feciori de boieri mari, 
De-ăi di umblă prin divan. 
Ei, frate, că se stringea, 
Dar de vorbă ce vorbea ? 
Tor de Miu haiducu: 

Sa mi-l vîneze-ntr-o vară 
Și sa mi-l prinză-ntr-o sară, 
Sa-i facă de nuntișoară 
Aci la Tîrgu di afară 
Unde trec mocani cu sare, 
Ocaua patru parale. 

Două furci ş-o cumpioară 
Ş-o sfîntă de fringhioară, 
Să fie Miu de mirare, 

Sa minune multă ţară. 
Dar boierii ce mînca ? 

Tot nisetru de-ăl mărunt, 
La Șiefan-vodă e mult, 

Îl ţine necîntărit. 

Cu paharu cin” le da? 

Sa vezi, Calea, fară mare, 
Surioara Miului, 

Ajutoarea domnului. 
Ştefan-vodă ce grăia ? 


— Beaţi, boieri, şi nu prea beaţi, 


Miîncaţi de vă săturaţi, 
Miine-n ziuă vă sculaţi, 
Șele pe cai aşezaţi 

Cari cu şele, fär’ de şele, 
Cari cu frîne, far’ de frîne, 
La cai cu pchedeci în gură, 
Să facem de-o vinătoare 
Pin” la fagul Miului, 
Miului ha:ducului. 

Dar boierii n-asculta, 
Începea viva de făcea. 
Ştefan-vodă că privea 

Și cu Calea astfel vorbea : 
— Să vezi, Caleo, fară mare, 
Dä cu paharu-n dreptate, 
Sa să-mbere toţi odată. 


Dacă Calea auzea, 

Multă bucurie avea, 
Punea rachiu anason, 
De-i făcea din om neom ; 
Punea vin de-ăl marmaziu, 
De omora ciocoiu de viu. 
Toţi ciocoii se-mbăta. 
Care pe la gazde mergea, 
Ali sub masă cădea, 
Alţii nasu și-l rupea, 
Altu picioru-și scrintea, 
Nici o treabă nu era. 
Dară Calea ce făcea ? 
La domnie să ducea 

Şi cu gura-l gugulea, 

Pe saltea îl așeza, 

Cu plapoma-l coperea 
Şi-n cap, neică,-l pureca, 
Pină bine adormea. 

Apoi băga mîna pe sub pat, 
Scotea neşte papucei, 
Papucei de-ă! prosticei, 
De-o sută cincizeci de lei, 
'] trăgea pe picioru gol, 
Să nu-l deştepte din somn, 
Că este viță de domn, 
Numai din curte ieșa, 
Sărea ici, sărea colea, 
Sărea o vale ş-o vălcea, 
Ş-o pustie de delea. 
Mina-n fag că mi-ș' punea 
Ș-o foiţă că rupea 

Şi-n buze că ș-o punea, 
Numai de trei ori ţipa. 
Dar Miu o cunoştea, 

El la masă nu mai sta, 
Nici pahar nu-ș' închina 
Pînă soru-sa venea. 

— Bine, Caleo, soru-mea, 
Ori ţoale ţ-ai ponosit, 
Ori arnic ţ-au ruginit, 


www.dacoromanica.ro 


Ori de chelciug ai fîrşit, 
Ori ai auzit de fun bine, 
De ai venit la fag la mine? 
Ori ai auzit de fun rău 

De ai venit la capul meu? 
— Fraţioare Miule, 

Nici ţoale n-am ponosit, 
Nici arnic n-am ruginit, 
Nici de chelciug n-am fîrșit. 
Frăţioare Miule, 

Toţi boierii s-au vorbit, 
Tot boierii ţării, 

Neică, ş-ai Moldovii, 
Căimăcanii tîrgului, 
Sfeşnicui divanului 

Ca stilpii pămîntului : 

Să te vineze-ntr-o vară, 

Să te prindă într-o sară, 
Să-i faca de-o nuntişoară, 
Aci la Tirgu de-afara. 
Două furci ş-o cumpioară, 
$-o sfîntă de frînghioară, 
Să le fii tu de mirare. 

— Bine, Caleo, soru-mea, 
De ce, mări, s-au mîniat, 
Că foc ştiu că nu i-am dat, 
Cucoana nu i-am luat? 
Dacă Calea auzea, 

Pār galben dărăpăna, 

Faţa albă zgiriia. 

— Ia taci, Caleo, soru-mea, 
Nu purta tu grija mea, 
Gianîn [?] poartă pe a ta. 
Eu sînt peliță de drac, 

De dau domniei de cap, 
De-l aduc la fag legat, 
Nentrebat, nejudecat, 

Şi-i dau două după cap, 
Să ştie că sînt bărbat. 


'L-întreb pe vară ce-a cîştigat 


Şi mai mult ce-a judecat. 


Daca Calea auzea, 
Puţinel se-nveselea, 
Poteceaua o lua 

Și mergea, vere, mergea 
Tocmai la boldeicuța, 
Să n-o simtă nimenea. 
Cînd acolo ajungea, 
Toţi boierii să scula. 
Dară Calea ce făcea? 
Cafele la foc punea, 

Și boierii să-mplimba, 
Tor de Miu să vorbea, 
Ca să-l facă pastrama. 
Calea aşa de-auzea 
Lacrămile o podidea, 
Cafelele le greşea : 
Una dulce ş-alta amară, 
Boierii sama nu-i luară, 
C-a ieşit Calea pe-afară 
Și i-a făcut de ocară. 
Dară Miu ce făcea ? 
Sarea o vale ş-o vălcea 
Ş-o pustie de derea. 
Găsea mic de ciobănaș, 
Ciobănaş cu zece oi, 
Cum sînt atiţi pe la noi. 


— Bună ziua, mic de ciobănaș ! 


— "Ți mulţumesc, căpitănaș ! 
— D-ale, mic de ciobănaș, 
Nu-mi dai mie ale zece oi 
Să-i dau cinci sute de lei? 


Bre, numai trei zile să le păzesc, 
Să vezi la mine cum să prăsesc : 


Tot ca floricelele 

Prin toate başcelele. 

— Căpitane Miule, 

Sint oile stăpîneşti, 
M-apucă de le plătesc. 
De-oi pierdea vro mieluşea, 
Să dau zece pentru ea ; 
De-oi pierdea vrun mielușel, 


www.dacoromanica.ro 


Zău, slujesc un an pe el. 

— D-ale, mic de ciobănaș, 

Bre, cine-i tînăr şi voinic 

Acu-i vremea de cîştig. 

Toată oaia-i zece lei, 

Eu îți dau cincizeci de lei. 

Ciobănaşu ce făcea ? 

La aur se bucura, 

Din chimir se deșcingea, 

Bănișorii că-i primea, 

Venea, lui Liu vorbea : 

— D-ale, mic de ciobănaș, 

Făcurăm cu oile, 

Să facem cu poalele : 

Să-ţi dau eu conteș domnesc, 

Din guler pînă-n pămînt 

Numai aur şi argint, 

Cum nu s-a mai pomenit; 

Să-mi dai cojocu-ţi miţos, 

De mi-l porţi vara pe dos, 

Şi mi-l porți pe pielea goală, 

De mi-ţi ţine de răcoare ; 

Să-mi dai nădrăgeii tăi, 

Să-ţi dau şă.văreii mei, 

Șălvărei de ciocărlat, 

Din Beligrad cumpărat, 

Cotu șapte galbeni luat, 

Şapte pungi de bani mi-am dat; 

Să-mi dai a căciulă a ta, 

Căciulă de țap bălțat, 

Făcută ap în cap, 

Să-ţi dau verde comănac, 

Să mi-l porți vara cu drag, 

Ca cînd eram eu dănac. 

Eu acum am îmbătrinit, 

Pe toate mi le-am urit. 

Zău, făcurăm cu ţoalele, 

Ia să-mi dai a dirjală a ta 
pîrlită, 

La cap cam mototolită, 

Numai din pămînt mi-e smulsă 


220 


Și pe foc mi-este pîrlită, 
Să-ţi dau flinră ghintuită, 
De bag: prafu cu mîna, 
Gloanţele cu chivăra. 

— Staţi, băieţi, de socotiți, 
De-abi suma să-i găsiți. 
Ciobănașu cînd pe el să zăuita, 
oalele ca focu ardea, 
Începea de mi-și grăia : 

— Căpitane Miule, 

Cum lungiși zilele tele 

Și mi-ai scurtat pe-ale mele ! 
— D-ale, mic de ciobănaş, 
Cine-i tînăr şi voinic 
Acu-i vremea de cîştig. 
Du-te colea-n tîrla mea, 
Fă-te broască la pămînt 
Ca un puișor de lup, 

Ia o mieluşea din turma mea, 
Pune-n căldăruşa ta, 

N-ai habar de nimenea, 
Că ţ-oi purta eu grija. 
Ciobănaşu că nu vrea, 

De pămînt că să trîntea, 
"Ţoalele că le umplea. 
Dară Miu ce făcea ? 

La ciobănaş că mergea, 
De spinare îl lua, 

Pe potecă îl zbicea. 

Unde ciobănaș călca, 
Schintei de foc că lăsa, 
Ierbuliţa să piîrlea... 

Apoi Miu în deal se suia, 
Din fluieraş că cînta, 

Oile nu mai păştea, 
Numai la dinsul privea, 
Juca ochi de le sărea, 

De lină să jumulea, 

De copiţi să ciumpăvea. 
Cind pe drum să zăuita, 
Mare pulbere vedea ; 


www.dacoromanica.ro 


De-ar fi pulbere de vint, 
Doamne, mi s-ar risipi pe cimp ; 
Ci mi-e pulbere de car, 
Că vine pe drum buşneag. 
Cînd sama că mi-și lua 
Ştefan-vodă că era, 

Sau cu nepoțeii toţi 

Şi cu ardalicu tot. 

Acum Miu ce făcea ? 

Din fluieraş că cînta, 

Din cojoc să-mbilţoşa, 
Din picioare srotloşea, 
Ochii pe dos şi-ntorcea, 
Telegarii-i spăimînta. 

Dar lăsa drumul ăl bătur, 
Lua un colnic părăsit, 

Cu troscot verde-nvălit, 
De pui de Adam neștiut. 
Ștefan aşa de vedea : 

— D-ale, mic viziteiaş, 
De cînd maica m-a făcut, 
Drumurile astea am bătut, 
Semne nu mi s-au făcut, 
Dar acum la bătrîneaţă 
Ia te uită semne-n faţă! 
— D-ale doamne, Ştefan-vodă, 
Aci-n deal, în cel piscan 
Mi-este-o bală ciobănaş, 
Din fluier mi-este doinaş. 
Nici oile nu-mi păştea, 
Numai la dînsul privea, 
Juca ochi de le sărea, 

De lină să jumulea, 

De copiţi să ciumpăvea, 
Parcă naiba că-mi erea. 
— D-ale, mic viziteiaş, 
Cară f..u-i mumă-sa, 

Ăla ştie fagul Miului, 
Miului: haiducului. 
Telegarii-i îndrepta, 

Dar mîna el cît putea, 


221 


Doi telegari că-i plesnea, 
Numai: cu patru mergea... 
Cînd la Miu ajungea : 

— Bună ziua, mic de ciobănaș! 
— Heea, "ţi mulțumescu-ți 
Doamne Ștefan-vodă ! 

— la grăbiţi de mi-l legaţi, 
Caură f.. u-i mumă-sa, 

De unde numele să-mi știe ? 
Ciobănaşu de-auzea 

Lui Ştefan-vodă grăia : 

— Nu grăbiţi la trup legat, 
Nentrebatr, nejudecat. 

Eu de frica dumitale 
Năpustii turma pe vale. 
Lăsai neşte capre sterpe, 

De nouă ani nefătate. 
C-avem la sat moşi bătrîni, 
Bar calea bisericii ; 

În sat la mitropolie, 

Popii pe carte te scrie. 

— Aşa-i, mic de ciobănaş. 
D-ale, mic de ciobănaş, 
N-ai purea să mă duci 

Piv la fagul Miului, 

Să-ţi dau cinci sute de lei? 
— He, hei, doamne Ștefan-vodă, 
Acuş te duc şi te-ntorc, 
Peste-un ceas te-aduc la loc, 
De ţ-ai lăsa oștile 

Să-mi păzască oile. 

Sin: oile stăpineşti, 
M-apucă de le plătesc; 
De-o: pcherdea vro mielușea, 
Să dau zece pentru ea ; 
De-oi pcherdea vrun mieluşel, 
Slujesc un an pentru el. 
Şrefan-vodă ce făcea ? 

La ginduri că se lua, 

Giîndu rău îl ajungea. 
Oştile că le lăsa, 


www.dacoromanica.ro 


Numai cu Miu-mi pleca. 

Numai de-aci să urnea, 

Și Miu, vere,-l băga, 

'L băga-ntr-un colnic părăsit, 

Cu troscot verde învalit, 

Cu buează coperit. 

Mai merg un parcel de loc 

Şi-i mai da un junghi cu foc: 

— D-ale, doamne Ştefan-vodă, 

Mai sumete scările, 

Că le bat smicelele 

Și ne aud cetele, 

Cetele și cletele ; 

Neică, acuș nu mai ești la 
Bucureşti, 

Neică, să te fudulești 

Numai în papuci şi-n meşi ; 

Acu e la hățiș, la curpeniş, 

De nu mai [ai] loc de cîrmiș. 

Mai merg un parcel de loc: 

— D-ale, mic de ciobănaș, 

Zău, las toate glumele, 

Ce-s ăle pirjoale de ard? 

— He, ei! doamne Ştefan-vodă, 

Acolo-i fagul Miului, 

Miului haiducului, 

'1 sclipesc pchetrurile, 

Pchetrurile, diamanturile 

Și cuţitele ascuţite, 

Și flintele ghintuite, 

De Şrefan-vodă gătite. 

— Ciobănaş, de este-aşa, 

La ce foc m-oi mai ducea ?! 

— Nu te teme mult așa! 

Ștefan-vodă tremura, 

Frigurile-l coprindea, 

Acolo că să ducea. 

Dară Miu ce lucra ? 

Cînd acolo ajungea, 

Mina-n strejerel punea,- 

Lua un mic de scăunel, 


222 


Scăunel de aurel, 

De ăl de stau domnii pe el. 
— Ia şezi, doamne Ştefan-vodă, 
C-aşa să stă la domnie 

Și la dalba spătărie 

Și la noi la vitejie. 

Să mă dau aci după ăl fag 
Să văd Miu aci-i culcat. 
Miu după fag să da, 
Lepăda cojoc bilţos 
Și-mbrăca conteș domnesc, 
Din guler pănă-n pămînt 
Numai fir şi mărgărit, 
Cum pe-aici n-am pomenit ; 
Lăpăda căciulă de țap bălţat 
Făcută hap în cap, 

Lua verde comănac, 

De-l purta vara cu drag, 
Ca cînd era el dănac; 
Lăpăda ăi nădrăgei, 

Lua nește şălvărei, 

Şălvărei de ciocărlar 

Din Beligrad cumpărat, 
Cotu șapte galbeni luat, 
Şapte pungi de bani s-au dat; 
Apoi lua neşte opinici 

De capre sterpe, — 

De nouă ani nefătate, — 
Gaura şi paraua, 

Vîrzoaba şi petacu, 

Parcă mi-i şoptise dracu. 
La Ştefan-vodă mergea, 
Miîna-n fag că mi-și punea, 
O foiţă că-mi rupea 
Şi-ncepea a mi-şi ţipa. 
Şapte cete că-i sosea, 

Şapte cete, șapte clete ; 
Dacă Miu porîncea, 

Prau din prau că mi-l făcea, 
Nimic nu să alegea. 
Ştefan-vodă le vedea, 


www.dacoromanica.ro 


Buza-n patru îi plesnea, 

Singe roșu că pica, 

Pe caftan că se slăia. 

Dară Miu ce zicea ? 

Să pornea de-l judeca : 

— D-ale, doamne Ştefan-vodă, 

Las, asară la beţie, 

Dar acuma la trezvie 

Ce-ai cătat la fag la mine? 

Eu asară şedeam la fereastră, 

Mă-njurai de mumă-n casă, 

Te jucai cu paharăle pe masă 

Cu cocoana ta frumoasă ; 

O să te calc cu cizma 

Păn' ţ-o ieşi pipota ; 

Ce-ai cătat la cîșla mea ? 

Ştefan acum n-avea gură să 
vorbească, 

Nici picioare să s-urnească, 

Nici ochi, frate, să privească. 

Cînd, ia te uită, tare-mi venea 

Surioara Miului, 

Ajutoarea domnului. 

Ea de departe-mi striga : 

— Frăţioare Miule, 

Ia fă domnia scăpată ! 

Ştii, de cîte belele ai dat, 

Tot domnia te-a scăpat, 

Şi de cîte oi mai da 

Iot domnia te-o scăpa. 

— Ia taci, Caleo, soru-mea, 

Las’ asară la beţie, 


Dar acuma la trezie 

Ce-a cătat la fag la mine? 
Num-atit că-l judeca 

Şi scăpat că mi-l făcea. 

Nu mi-și fuge cum se fuge, 
Pare-i crîngu tot colnice, 
Cintienii nărămzaţi 

Stau pe buturi atîrnaţi. 

Cînd ai zice de trei bolduri, 
Brînişoru-i e pe șolduri. 

Miu de-o tufă că se răzma, 
După el să zăuita, 

Îl vedea unde cotea, 

Foarte mult se milea 

Și aşa, frate,-i zicea : 

— D-ale, doamne, Ștefan-vodă, 
Na barda de-ți fă colnic. 

— Las că fug şi peste cîmp! 
Dar ieşa la drum bătut 

C-un car de curpeni la git; 
Fo trei zile că-mi şedea 

Pină el să descurca. 

Atunci lui Miu striga : 

— Haiduceşte, Miule,-n pace, 
N-are domnia ce-ţ' face ; 

Cit oi sta eu în domnie 

Și tu, măre,-n haiducie, 
Domnu-ntr-ajutor să-ţi fie. 


Cules de Mihai Păsculescu de la 
Sima I. Jimblaru, com. Catanele, 
Dolj. 


Cîntecul lui Miu haiducul 


Foaie verde flori domneşti, 
La nalte case domnești, 


De se vad în București, 
Mare masă mi-este-ntinsă, 


www.dacoromanica.ro 


De mulți boieri mi-e cuprinsă. 
Șed boierii ţărieni, 
Căimăcanii tirgului, 
Feşnicii-mpăratului, 

Ca stilpii pămîntului. 

În capu mesii cin’ şedea ? 
Șrefan-vodă, domn cel mare, 
Nici nu bere, nici mîncare, 
Numai cu ochii privea, 
Seama la băieţi că-mi lua 

Și din gură că-mi grăia: 

— Alei, voi băieților, 

Beaţi şi vă chiotiţi, 

Miine-n ziuă fiți gătiți 

Să facem noi d-o plimbare, 
D-o plimbare, d-o vinătoare, 
După paseri gălbioare, 

Că sînt dulci la demîncare 
Şi uşoare la purtare. 

De s-o întîmpla vro timplare, 
Să prindem pe Miu în vinătoare. 
Cu paharu cin’ le da? 
Savai Calea, fata mare, 
Surioara Miului 

Din munţii Catrinului. 

Dar ei, frate, ce-mi mînca ? 
Numai cegă şi postrungă 

Și galbenă caracudă, 

Și şoricel 

De purcel, 

Trece deştele prin el, 

Și bea vin de Orodel. 

Cu paharu cin” le da? 
Savai Calea, fata mare, 
Surioara Miului, 

A din munții Catrinului. 
Din guriţă că-mi grăia: 

— Ai, doamne, Ştefan-vodă, 
Aseară te lăudai 

C-o să pleci în vinătoare 
După pasări gălbioare, 


224 


Că sînt dulci la demîncare. 
Aşa domnia auzea, 
De la masă se scula, 
Cruce-n piept că mi-ș făcea 
Și el, frate, se culca, 
Dar savai Calea ce-mi făcea ? 
Pe supt pat că se vira, 
Scotea nişte papucei, 
Cît erau de prosticei, 
Făceau cinci sute de lei. 
Sărea ici, sărea colea, 
Şapte dealuri și-o vălcea 
Şi-o pustie de derea, 
Sus pe munții Crinului, 
Tot la fagu Miului, 
Miului ha:ducului. 
Pe lingă fagu-i se da, 
Trei deşte-n gură băga, 
D-o frunză că mi-o arunca, 
% buze mi-arunca 
i-ncepea d-a șuiera, 
Codrii mari se despica. 
Nimenea nu-nţelegea, 
Numai Miu pricepea ; 
Pîn braji mărunți se lăsa, 
Pină la ea că-mi venea. 
— Foaie verde şi-o lalea, 
Ai tu, soră, soru-mea, 
Nouă ani şi jumătate 
Pe la mine n-ai dat, frate, 
Dar acuma ce se poate? 
Ori de chelciug ai sfîrșit, 
Ori haine ai ponosit ? 
Dară Miu ce-mi zicea ? 
— Îndărăt ca o căţea, 
Că s-o scula domnia, 
Ți-o mînca sîmbrioara ! 
Şi-ndărăt că se-nturna. 
Pină ea, frate, mergea, 
Domnia că se scula. 
Apă rece că-i turna, 


www.dacoromanica.ro 


Pe ochi negri se spăla, 
Chică neagră-și pieptăna. 
Dar Savaica ce-mi zicea ? 
— Alei, doamne, Ştefan-vodă, 
Aseară te lăudai 

C-o să faci d-o plimbare, 
D-o plimbare 

În vinătoare. 

Stefan-vodă ce-mi făcea ? 
Cu buciumu buciuma, 
Oşule că le strîngea 

Ca frunza 

Şi ca iarba, 

După Miu că pleca. 

Dară Miu ce-mi făcea ? 
El la vale se lăsa, 

La vale, la vale, 

Unde fir de iarbă nu e, 
Numai dalbă colilie, 

Bate vîntu şi mi-o adie, 
Face pămîntu pifrie. 

Dară Miu ce-mi făcea ? 
Pe măgură se suia, 

Ochii roată că-i făcea, 

Pe nimenea nu vedea, 
Numai un mic ciobănaș, 
Ciobănaşu de zăvoi, 

C-un număr de zece oi. 
Dară Miu ce-mi făcea? 
Acolo, frate, mergea, 

Din guriţă că-i grăia : 

— Bună ziua, măi ciobane! 
— Mulţumescu-ţi, căpitane ! 
Dară Miu ce-mi zicea ? 
— Măi ciobane, dumneata, 
Ia dă-mi tu zece oi, 

Să-ţi dau cinci sute de lei, 
Și dă-mi a căciulă a ta, 
Dă e făcută hap pe cap, 
Să-ţi dau verde comănac, 
Care-l purtam eu cu drag, 


225 


Și dă-mi şi ăl fluier al rău, 
Să-ţi dau arbiașul meu. 
Unde ciobanu nu vrea, 
Numai că Miu-l plesnea, 
Degrab' cioban se dezbrăca. 
Dară Miu ce-mi zicea ? 

— Cind o fi la prînzu mare, 
Să vii la oi, frăţioare! 

Iară Miu ce-mi făcea ? 

Oile că i le lua 

Şi e], frate, că-mi pleca 

Pe drumu troscotului, 

Cam în calea domnului. 
Pînă domnul că-mi venea, 
El din fluier nu tăcea, 

Și el, frate, că-mi cînta, 
Păminrul se legăna. 

Dară domnul ce-mi zicea ? 
— Bună ziua, măi ciobane! 


— Mulţumescu-ţi, domn Ștefane ! 


— Măi ciobane, dumneata, 
Fecior de lele fuseşi, 

Cum pe nume-mi ziseși ? 
Te văd că eşti priceput, 

Pe mine tu să mă duci 
Tot la fagul Miului, 
Miului haiducului. 

Dar ciobanu ce-mi zicea ? 
— Eu, doamne vodă Ştefane, 
Eu pe tine că te duc 

La fagul Miului haiduc ; 
Dar lasă-ţi oștile 

Să-mi păzească oile, 

Că sînt oile stăpînești, 
M-apucă să le plătesc. 
Domnul prost de minr era, 
Oştile că le lăsa, 

Oile că le păzea ; 

Cu Miu pe drum pleca, 

Şi mergea ce mai mergea, 


De fagul Miului da. 


www.dacoromanica.ro 


Dară fagul cum era ? 

De crăci împologit 

Şi de arme împodobit; 
La trupina fagului 

Zac armele Miului, 
Miului haiducului. 

Pe domn acolo-l ducea, 
P-un pat că mi-l punea, 
Trei deşte-n gură băga 
Și începea d-a şuiera, 
Cetele că se strîngea. 
Dară Miu ce-mi zicea ? 
— Alei, voi băieţi voinici, 
Pă baltace să mi-l luaţi, 
D-a-n susele să mi-l daţi, 


Pîn săbii să mi-l lăsaţi 
Şi nimic să nu-i stricaţi. 
Pe domn scăpat îl făcea. 


Mă plătii cu cîntecu 


Ca lupu cu urletul ; 
Cînd vînătoru-l găseşte 
Dă pielea şi se plăteşte. 


Cules din gura lăutarului Sandu 


Stoica, din  Costești-Vîlcea, 
Chr. N. Ţapu. 


Acest cîntec este o variantă a lui 
Ștejan-vodă şi fagul Miului din 
colecția lui G. Dem. Teodorescu, 
p. 500 sqq şi Ștefăniță Vodă, din 


colecția lui V. Alecsandri, 


p. 206—209. 


Miul haiducul 


În curte, vere, în curte, dragă, 
În curte la domnu Ștefan-vodă 


Frumoasă masă mi-e-ntinsă, 
De mulți boieri mi-e coprinsă. 
Iar la masă cine-mi şeade ? 
Şed boierii ţării, 
Caimacanii tirgului, 
Cinstiţii divanului, 

Nepoţi de-ai împăratului. 
lar pe masă ce mi-e pusă? 
Numai cegă şi păstrungă 
Şi galbenă caracudă, 
Şalaiaş 

De-l gras, 

Ştiuculiţă 

Lunguliţă, 

Săbioară 

Paică zboară 

Ş-o mreană gogonişoară 


Şi-o aripă de morun, 

C-am auzit din bătrîn 

Că ăla-i peşte bun. 

Vorba ce-o vorbea, 

Sfatu ce sfătuia ? 

Tor de Miu pomenea, 

Tot de Miu Copilul, 

Cela, frate, viteazul ; 

Că, de cînd s-au sîlhărit, 
Drumuri mari s-au părăsit, 
Mărfurile s-au scumpit, 
Aferim, ce mai voinic ! 

Cu pahar cin’ le lumea? 
Şi-am zis verde salbă moale, 
Să vezi, Calea, fară mare, . 
Surioara Miului, 

Miului haiducului. 

Dar cînd fu despre beţie, 
Despre dalba-i veselie, 


www.dacoromanica.ro 


Grăi domnul Ştefan-vodă : 

— Hai tu, Caleo, fară mare, 

Să n-ai parte de fetie 

Ca Miul de ha:ducie, 

Ca şi eu, cred, de domnie, — 

Dă-ne cu pahar din dreptate, 

Toţi să ne-mbătăm odată. 

Fata mare dacă-auzea, 

Butoiu la subţioară că lua, 

Mina pe pahar punea, 

Numai cîte trei rînduri le da. 

Toţi boierii s-amija, 

Numai domnul se-mbăta, 

Coate pe masă rezema, 

Nu Ştia ce-şi mai vorbea. 

Dar îi zise Calea, fară mare, 

Surioara Miului, 

Miului ha:ducului : 

— Domnule Ştefan-vodă, te-am 
auzit 

Că o să faci d-o vînătoare, 

Dimineaţa-n prînzul mare, 

După pasări gălbioare, 

Și-o, s-adormitezi pe cale, 

Ruşine măriei-sale ! 

Ştefan-vodă așa auzea 

Şi din somn se deştepta : : 

— Iată, f..tu-i mumă-sa, 

Voi boierilor 

Și voi divănaşilor, 

D-ați mincat, 

De n-aţi mîncat, 

D-aţi băut, 

De n-aţi băut, 

Talere, furculiţe v-adunaţi, 

Pe la tocuri le-aşezaţi, 

Pe la chilii vă culcaşi; 

Pînă-n ziuă să vă aflaţi, 

Toţi caii să-i ţeselaţi, 

Dimineaţa să vă aflaţi, 

Care-nşelaţi, 


t 
[Se] 
N 


Care nenșelaţi, 
Care-nfrinați, 

Care nenfrinaţi, 

Care numai cu piedici pîn gură, 
Numai să fiți de măsură! 
Boierii așa dacă-auzea, 
Poticelele-apuca, 

Fată mare-i petrecea 

Cu o ploschiţă 

Mititicā, 

D-o vadrā și cinci oca, 
C-aşa era măsura. 

Fata mare, cînd boierii petrecea, 
Sus pe cer că se uita, 

Toate semnele ştia, 

Pină-n zi cît mai era; 

În pimniță că intra, 

Papuci pe talpă-şi lua. 

Lua papuciori 

Gălbiori 

Numai pe picioru gol ; 
Rochia-n brîu mi-o sumetea, 
Sărea un deal şi-o derea 
Şi-o scursură de vălcea, 
Tocmai la fag ajungea. 

O foaie de fag rupea 

Şi-n guriţă c-o punea ; 
Unde-o dară că ţipa, 
Nimeni glasul nu-l auzea, 
Numai Miu o-nţelegea : 

— Iată, f..tu-i mumă-sa, 
Aia este Calea, soru-mea, 
Mi-o fi dat de vreo belea. 
El numai de trii ori păşea, 
Cu soru-sa se- -ntâlnea 

Și din gură că-i grăia: 

— Hai tu, Calea, soru mea, 
Ce cauţi tu p-aicea? 

Că de cînd maica te-a făcut 
Tu la fagul meu n-ai venit; 
Ori papucii şi i-ai rupt, 


www.dacoromanica.ro 


Ori hainele ți- ai ponosit, 

Pe la mine că ai venit? 

Dar îi zise soru-sa : 

— Neică Miule, adevărat, 

Că. de cînd maica m-a făcut, 

Eu la fagul tău n-am venit. 

Neică Miule, nici papuci n-am 
rupt, 

Nici oale n-am ponosit, 

Dar, măre, pir am auzit: 

În curte la domnu Ștefan-vodă 

Mulți boieri s-a strîns la vorbă. 

Vorba ce-o vorbea, 

Sfatu ce sfătuia ? 

Tot de tine pomenea, 

Pe tine să te vîineze, 

Din pămînt, din iarbă verde, 

Aci la tirgul de-afară, 

Să stea, neică, la mirare 

De faptele dumitale 

Două furci ş-o cumpeoara ! 

Unde Miu c-auzea 

Ochii-n pămînt că punea, 

Lacrămile-l podidea 

Și din gură că grăia: 

— Eu cu nebunia mea 

O să dau de vreo belea! 

La un ceas că-i răspundea: 

— Hai tu, Caleo, sora mea, 

Îndărăt să te întorci, 

Binişor, să nu-i deştepţi, 

Că şi eu sînt boală de drac, 

De dau domnilor de hac. 

Miine să vii pe la mine, 

Vezi cum şez cu domnu de mînă 

Şi-i dau palme peste gură; 

S-o lipsi el de cafeaua lui cea 
bună, 

Să-i dau eu de-a de pădure, 

F...tu-l în lege de cîne ! 

Soru-sa c-aşa auzea, 


Îndărăt că se-ntorcea ; 
Zorile să revărsa, 

Întiia că se scula, 

Ibric la foc că-l punea. 
Pină domnul se spăla 

Și cafeaua se gătea. 

Tare încura oștirea 

Ca frunza și ca iarba, 

Loc în curte că n-avea, 
Bietu Miu ce-mi făcea ? 

La un cîmp luciu că-mi ieșea, 
La lucie, 

La cîmpie, 

Unde fir de iarbă nu e, 
Numai salfi colilii, 

Vîntul bate de-mi adie. 

În toate părțile se uita, 
Nimica nu mi-și vedea, 
Numai un ciobănaş zărea, 
Cioban cu-o sută de oi, 
Neică, străinul de noi. 
Cînd pe cioban că-l vedea, 
Sufleţelu că-i venea : 

—  Ajută-mi, Doamne, cu bine, 
Că acum sînt voinic în fire, 
Să-mi izbutesc p-astă lume ! 
El la cioban se ducea, 

D-a buşele-n oi că-mi intra, 
Toate oile că se speria, 

În toate părțile se risipea. 
Ciobanul ce mi-și făcea ? 
La Miu dărjeala c-ardica. 
Jar Miu ce mi-i zicea ? 

— Dă-ţi la naiba dirjeala, 
Că nu-ți fac eu nimica; 

Să schimbăm cu ţoalele, 
C-o să-ţi cumpăr oile. 
Să-mi dai căciula de ţap 
Bălţat, 

Necroită hap 

În cap; 


www.dacoromanica.ro 


Croită moşoroi, 

Afumată prin odăi; 

Să-ţi dau verde comănac, 

Verde ca foaia de fag, 

N-am, neică, ce să-ți fac! 

Acum să-mi dai barsa ta cea 

cănită, 

Să-ţi dau scurteica-mblănită, 

Verde ca foaia de viţă; 

Să-mi dai tu cîrligelul tău, 

Să-ţi dau băltăcelul meu, 

Să-ţi apere capul tău, 

Cum apără el p-al meu! 

Trei ceasuri că se ruga, 

În cale nu putea să-l dea. 

Iar Miu ce-i mai zicea ? 

— Nu-mi trebuie țoalele tels, 

Nici oile tele, 

La prînz să vii la ele, 

Numai să scap eu de belele, 

Că sînt păterile grele ! 

Iar ciobanu ce-i zicea ? 

— Tu vrei să lungeşti zilele tele, 

Să scurtezi pe ale mele ! 

Unde Miu-așa auzea 

În gîndul lui el îşi zicea : 

— Eu cu bunătatea mea 

N-am să fac nimica ; 

Tot cu nebunia mea 

De n-oi mai scoate ceva. 

Unde de piept că-l lua 

Și din gură că-i zicea: 

— Măi ciobane, frunzuliță 
mărăcine, 

De cînd mă rog eu de tine 

Și tu nu te uiţi la mine, 

A dat ziua peste mine. 

Unde de piept că mi-l lua, 

Numai de trei ori că mi-l trîntea, 

De se ducea pomina. 

Ciobanul că lepăda 


229 


Toate ţoalele ciobănești, 
Îmbrăca haine haiduceşti, 
Dai cu glonţul nu răzbeşti. 
Pe lingă el se uita 

Și Miul ce mi-i zicea ? 

— lată f...tu-i mumă-sa, 
Te-am scos în rînd cu lumea! 
O rublişoară îi scotea, 

Pe iarbă o trîntea 

Și în oi că intra. 

Zece oi că mi-și lua, 

Numai pe coadă le-alegea, 
Zece oi cu mieii lor. 

Pe cioban că mi-l gonea 

Și fluieru i-l lua, 

El în loc că rămînea, 

Oile că le păştea 

Pe poalele cringului, 

Tot în calea domnului. 

Iar domnul ce mi-și făcea? 
Nici un ceas că nu trecea, 
Tare-mi încura oștirea 

Ca frunza şi ca iarba. 
Domnul înainte venea 

P-un cal vinecior, 

Iute de picior. 

Iar Miul cum îl vedea, 
Căciula pe ochi mi-o-ndesa, 
Să nu-l cunoască cineva, 

Și din fluier că cînta; 

Unde dracul de ştia, 

El atunci se-nvăţa, 

Ca să scape de belea. 
Domnul Ștefan-vodă că venea, 
Bună dimineaţa că-i da : 

— Bună dimineaţa, măi ciobane ! 
— Mulţumescu-ţi, Ştefan-vodă, 
Cela cam prostav de vorbă! 
Ștefan-vodă aşa auzea 

Şi pe cal că-ncremenea : 

— lată, maică, măicuţa mea, 


www.dacoromanica.ro 


Șeaptesprezece ani de cînd am 
domnit, 

Om pe nume nu miaa zis; 

Dar ăsta un cioban prăpădit 

Cu mine sma potrivit 

Foaie verde mărăcine, 

De unde mă ştii tu pe mine, 

Foaie verde lobodă, 

Că mă cheamă Ștefanuvodă 

Cela cam prostav de vorbă? 

Dar îi zise Miul : 

— Cum să nu te ştiu eu pe tine? 

Noi avem oameni bătrîni şi mume 

Care calea bisericei ţine, 

Aude popii citind, 

De tine pomenind, 

Că te cheamă Ștefan-vodă, 

Cela cam prostav de vorbă. 

Ştefan-vodă dacă-auzea, 

Din gură ce-i mai grăia ? 

— Măi ciobane, dumneata, 

Te văd că ești priceput 

Şi la cuvînt deslușit ; 

Eşti cu mustăcioara neagră 

Şi cu mintea toată-ntreagă. 

Ştii tu, frate, să mă duci, 

Cu aste oștiri dmaici, 

În gura Iambrului, 

Supt poalele codrului, 

La puţul porumbului, 

Pin” la fagul Miului ? 

C-am auzit şi eu că e-nalt 

Și cocoșat, 

Încărcat de dalbe ţoale, 

De grele pistoale. 

Jos la rădăcina fagului 

Galbeni cu baniţa vărsaţi, 

Tot de Miul adunaţi 

De la oamenii-ăi bogaţi. 

Unde Miul c-auzea, 

El din gură că grăia: 


230 


— Ştefan-vodă, cum să nu ştiu 
să te duc, 

Că ăşte oi de lesam prăsit 
Acolo le-am păstorit ; 
De cînd eram copil mic 
La umbră de fag am dormit. 
Dar să-ţi laşi oștirile 
Să-mi păzească oile, 
Că sînt oile turceşti, 
M-apucă să le plătesc. 
Nu căta că sînt zece, 
Că sînt prin tufe risipite. 
Domnul ca prost de minte ce era 
Oştira ca frunza și ca iarba 

la zece oi lăsa, 
Numai cu Miul pleca. 
Bietul Miu ce-mi făcea ? 
Tira după el dirjeala. 
Dar Ştefan ce îi zicea ? 
— Măi ciobane, dumneata, 
Dă-ţi dracului dirjeala, 
Că teso durea și mîna 
Tot tîrînd dîrjeala. 
Mai nainte căul ducea, 
Iar Miu ce mi-şi făcea? 
Căciula după ochi că mi-o sălta, 
Domnul faţa i-o vedea. 
Dar Ștefan ce mi-i zicea ? 
— Măi ciobane, dumneata. 
Bobuleţ de grîu curat, 
Să nu fii bală de drac, 
Ce-ai băut şi ce-ai mîncat, 
Prea bine te-ai îngrăşat? 
Iar Miul ce misi zicea ? 
— Ce te miri de mine, 
D-un cioban ca mine prăpădit 
Şi la tîrlă năpustit? 
Mănînc mămăligă rece 
Şi cu seul de berbece 
Şi beau apă din văgaș, 
Şi-atunci bine că mă-ngraș. 


www.dacoromanica.ro 


Mai nainte că-l ducea, 

Iar vodă ce mi-i zicea ? 

— Măi ciobane, dumneata, 

De ce sînt poalele negre ca tina, 

Pielea mai alba ca a mea? 

Iar Miul că-i răspundea : 

— De ce sînt poalele ca tina, 

Pielea mai albă ca a ta? 

De fumul odăii, 

De scrumul căldării. 

Dimineaţa cînd strecor eu jintiţa, 

Văd că se albeşte pielea, 

Mai albă decît a ta. 

Mai nainte că-l ducea, 

P-o potecă că-l ducea, 

Pe potecă că-l băga; 

Poteca-n codri se-nfunda, 

Iar Miu la locu său se vedea, 

ŞI, măre, ce mi-i zicea? 

— Ştefan-vodă, mai sumete-ţi 
scările, 

Că lovesc smicelele 

Și ne-aude cetele, 

Ca nu-mi este de nimic 

Că eu sînt schimbat din ţoale. 

Ștefan-vodă aşa auzea 

Și pe cal încremenea, 

Calul îndărăt înfrînguia. 

Iar Miu ce mi-şi făcea? 

Mina pe dîrlog punea : 

— Stai, domnule, că nu e aşa, 

Că nu mai eşti în Bucureşti 

Ca să te fuduleşti ; 

Aici eşti la hățiş, 

La cărpeniş, 

Nu mai e loc de cărmiș. 

Aseară ai fost la beţie, 

Dar azi eşti la trezie. 

Ce caţi, cîne, pe la mine? 

Te-ai lipsit de cafeaua cea bună 

Și-ai plecat după mine, 


231 


Și-am să-ţi dau de-a de padure 
Fiindcă ai venit pe la mine! 
Numai atîta că-i zicea, 
Deştu în gură că băga, 
Unde o dată fluiera, 

O ceată de voinici venea. 
Ce fel de voinici venea ? 
Roşi la falcă, 

Groşi la ceafă, 

Cu mustăţi în vartvalichi, 
Cum stă bine la voinic! 

A doua oară fluiera, 

Altă ceată că venea. 

Ce fel de voinici venea? 
Strănşi la vină, 

Buni de mînă 

Şi de razboi, 

La vreme scot voinici din nevoi. 
A treia oară fluiera, 

Altă ceată că-i venea. 

Ce fel de voinici venea ? 
Voinici de sus 

Cu căciuli de urs, 

Înalte, 

Stogoşate, 

Cu moţuri vărgate, 

Lăsate pe spate, 

N-au cu cine se bate, 
Neică, de străinătate. 

Al patrulea-şi fluiera, 

Alta ceată că-i venea. 

Şi ce fel de voinici venea? 
Boieri nalți şi subţirei, 

Se saltă frunza cu ei. 

Al cincile-şi fluiera, 

Altă ceată că-i venea. 

Ce fel de voinici *i venea? 
Voinici încălțaţi 

Cu opinci de capră stearpă, 
Să umble la apă fiartă, 
N-are neica ce să-i facă. 


www.dacoromanica.ro 


Al șeaselea că fluiera, 

Altă ceată că-j venea. 

Ce fel de voinici vepea ? 

Frupzuliţă salbă moale, 

Vin voipicii de la vale, 

Toţi călari, în fuga mare, 

Pe sub şale buzdugape 

Şi pe la tocuri pistoale, 

La spinare fliptă mare, 

C-a aflat d-o vipătoare 

Cam despre soare răsare. 

Şeapte cete se strîpgea, 

Ocol domnului că-i da, 

Nici upul că-l cupoştea. 

Numai pe Miul ca-l întreba : 

— Cipe dracu este ăsta, măi 
frate ? 

Iară Miul ce spupea? 

— Ăsta este Ștefap-vodă, 

S-a lipsit de la cafeaua lui cea 

bună 

Şi a plecat el după mine. 

Ia să-i faceţi de pădure, 

Fiindcă a venit pe la mine! 

La bici că-mi porupcea, 

Toţi jatagapele scotea 

Şi pe-o tufa se punea 

Şi de coajă o curăța, 

Şi-n căldare mi-o ferhea, 

Să- facă cafea, 

Domnul ca să bea. 

Dompul la căldare că-mi vepea, 

Numai de trei ori că-mi sorhea 

Şi din frupte că-pcreţea, 

Bag seama că mu-i plăcea. 

Dar Miul ce mţ-i zicea? 

— Bea, „dompule, pu te-ntrista, 

Fiindcă-ţi fyse miptea așa ! 

La þer că-mi porupcea, 

De trei stînjeni în sus că-l 
ardica, 


234 


În Paloșe că-l sprijinea, 

La up deșt pu mi-l stryvea. 

Dompul jos se mai vedea, 

La caldare păvălea, 

Toată zeama că-mi sorþea, 

Atupci la fag că-l ducea. 

Ce fel de fag că era? 

Ca soarele strălucea. 

Bietul Miu ce-mi făcea? 

După fag că se pitea, 

Lepăda ţoale ciobăpești, 

imbrăca haipe haiducești, 

Dai cu glonţul pu răzhești. 

Lya pişte șelvărej 

Verzi ca foaia de tei 

Şi mai îmbrăca și-o dulămiţă, 

Verde ca foaia de viţă. 

Şi mai încinge o săbioară, 

Taman ca o sirjoară, 

Și la vodă se arăta 

Şi domnul se jura 

Cum că pu era ăla. 

Dar Mjul ce mi-i zicea? 

— Ştefap-vodă, ia și dumpeata 

Galhegi cu mia, 

De stăruieşte domnia, 

Fiindcă ai vepit pe-aicea ! 

Vodă, ca prost de minte ce era, 

Galbeni în mînă că lua, 

În buzunare că îngesa. 

Bietul Miu că se pecăjea, 

Trăgea măciuca d. la sacsapa, 

Care vepea șaptesprezece oca, 

Şi upde odată că-l izhea, 

Jos de pe cal că mi-l da, 

Însenupcheat de mi-l tăia. 

Dintr-o parte se uita, 

Tare-mi_vepea sory-sa 

Într-o căruță poleită, 

Prin păuntru pumai cu pietre 
scumpe, 


www.dacoromanica.ro 


Cu opt telegari 

Ca munţii de mari, 

Negri ca corbii, 

lu ca șoimii. 

În gura mare că striga: 

— Neică Miule, să nu tai tu 
domnia, 

Că ne blesteamă lumea ; 

Că, vezi, ţara făr' de domn, 

Ca muierea făr' de om 

Și ţara fără-mpărat, 

Ca calul despedicat, 

Cînd îl vezi seara, țişti peste gard. 


Unde Miul așa auzea 

Și scăpat că mi-l făcea ; 
lar vodă slobod se vedea, 
Joc de fugă nu-şi bătea 
Şi baltonu-și lepăda, 
Fugea ogăreşte, 

Cotea iepureșşte, 

Făcea crîngu tot colnice 
Și lăsile hălăciuge ! 


Comunicară de d. Ion Tănăsescu, 


fost normalist.  Culeasă 
lăutarii din Focşani. 


73 
Uoichiţa 

Foaie verde și-o creiţă La cerdacu Stanciului, 
Și-o cracă de aluniţă, Bea feciorii Bratului 
Oi, săracă Dimboviţă, Cu Niţă-al Şelarului, 
Mi-o pradă Stanciu și Niţă Cu Dobre-al Ploscarului, 
Și cu soru-sa Voichița... Bea, nene, şi-mi chiuia, 
Şi-o frunzuţă salbă moale, Văili că-mi răsuna, 
Și mai are Stanciu, are De poteră nici gîndea. 
Şi mai are d-o sor’ mică: Dar Voichiţa sta afară 
Acu: se-nvaţă la furcă, Rezemată-n flintişoară ; 
Dă cu flinta de usucă; Puțin somn o apuca 
Păsărică zburătoare, Și-un vis frumos că visa, 
Dă cu flinta, mi-o doboară, În urmă se deștepta 
Ca să aibă d-o gustare Şi Stanciului îi zicea : 
Pin-o veni prinzu-ăl mare. — D-alei, nene Stanciule, 
S-aruncă pe cal călare, Tu bei şi te veselești, 
Presurată de pistoale, De poteră nici gîndeşti 
D-ale sfinte iatagane, Că-i acas” pe bătătură : 
Strălucind la sfîntu soare. Umblă cu maica de mînă, 
Şi-o foiţă-a bradului, Prinde la pui de găină... 
Sus, D-alei Stanciu ce zicea ? 

233 


www.dacoromanica.ro 


de 


la 


— Lasă, fă, Voichiţo, fă, 
Las să vie potera, 

Că d-o fi de Bucureşti, 
Tu mi-o baţi de mi-o topeşti ; 
D-o fi poteră de Iaşi, 
Mi-o trimeţi în Făgăraș; 
D-o fi poteră de Dii, 
Mi-o trimeţi tocma-n Sibii; 
D-o fi poteră de baltă, 
Frică mi-e c-o să mă bată, 
Că-i cu turci amestecată... 
Nici cuvîntul isprăvea, 
Cine, măre, că-mi sosea? 
Căpitan Balaura 

Cu potera alăturea. 

Dar Stanciu cum mi-l vedea, 
Prosticel că se făcea, 

Un surcel în mînă lua, 

În cenușă scirmona, 

Și Voichiţa tot aşa, 
Mîna-n şolduri că punea... 
Căpitan că mai zicea : 

— Dă-te, Stanciule, legat, 
Să nu te dăm spînzurat. 
Dar Voichiţa ce zicea ? 

— Bată ceru mîne-ta, 

De ce să se dea legat 

Ca un mare vinovat? 
Haznaua nu ţi-a furat, 
Bănişori nu ţi-a mîncat, 
Nici caii el nu ţi-a luat, 
Nimica nu ţi-a stricat... 


Foaie verde-a bradului, 
Sub cetina bradului, 


74 


Mina pe durdă punea, 

Pe poteră mi-o bătea ; 

Și de vedea şi vedea, 
Mina pe sabie punea 

Și mi-i tăia secereşte 

Și mi-i așeza snopeşte... 
Dacă vedea şi vedea, 
Căpitan ce mai făcea ? 

La Stanciu că se ducea, 
Cu cuvînt blînd îl ruga: 
— D-alei, nene Stanciule, 
Stanciule, viteazule, 

Mai ceartă-ţi pe Voichișa, 
Mi-a prăpădit potera !... 
Stanciu că mi-l asculta, 
La Voichiţa se ducea 

Şi din gură cuvînta : 

— D-alei sor'-mea Voichiţa, 
Mai lasă-ţi vitejia, 

Că ia ţi-ai prăpădit, 
Opincili ţi-ai tocit 

Şi haideţi cu mine-n sat 
Să te dau după bărbat... 
— Nu vreau să merg eu în sat 
Să mă dai după bărbat, 
Să-mi fie ciocan în cap. 
Mai bine-n codru cu drag, 
Să beau vin din burdujel, 
Să mănînc carne de miel... 


Culeasă de [C.] Rădulescu-Codin, 


din Rucăr-Muscel. 


Bratu 


234 


Doarme Stanciu Bratului, 
Cu puşculița de mînă, 


www.dacoromanica.ro 


Nu știu goală e, or plină, 
Or e plină 

De rugină ? 

Fuge potera, suspină. 

Cît e leasta de mare, 

El mi-o trece de-a calare 

Și tot strigă-n gura mare : 
— Eu sînt voinic comandac, 
Cu şeapte poteri mă bat; 
Am o flintă 


75 
Bogatul şi 


Foaie verde bob areu, 
Colea-n vale-n Făgădău, 
În cîrciuma lui Damîndău, 
Unde bea și bun şi rău, 
Bea săracu cu bogatu, 

De se minună și dracu; 
Bea săracu cu vadra 

Și bogatu cu litra, 

De se minună lumea. 

Dar bogatu că-i striga : 
— Băi sărace, vreme rea, 
Ce bei împotriva mea, 

Că n-ai care fericate, 

Cu cercuri de fier legate 
Și cirezi de boi la baltă, 
Și pătule cu bucate, 

Şi magazii încărcate. 

Dar săracu ce-i striga ? 

— Băi bogate, dumneata, 
Eu beau astăzi, beau și mîine 
Și le plătesc cînd îmi vine 
Şi mă cheamă ca pe tine. 
Dar bogatu ce-mi zicea ? 


Ghintuită 

Și la gură oțelită, 
Bag gloanţili cu mîna 
Şi prafu cu chivăra ; 
Cînd o slobozesc, 
Toţi îi pălăngesc 

Şi-i hărtăpănesc. 


Culeasă de [C.] Rădulescu-Codin, 
din Rucăr *-Muscel. 


săracul 


— Măi sărace, dumneata, 
Eu am care ferecate, 

Cu cercuri de fier legate 
Și pătule cu bucate, 

Şi magazii încărcate 

Și cirezi de boi la baltă. 
Dar săracu că-i striga : 
— Măi bogate, dumneata, 
Dar-ar Dumnezeu să dea, 
Ca să-ţi arză carili, 

Să rămii cu fiareli, 

Ca mine cu palmili, 

Să-ţi moară cirezili. 

Să mă duc la cuţitari, 
Să-mi ascut cuţitele, 

Să-ţi belesc cirezile, 
Să-mi dai d-un bou cîte-un leu, 
Ca să plătesc ce beau eu! 


Vezi şi colecția d-lui G. Dem. 
Teodorescu, p. 296 sq. şi Boga- 
tul şi săracul din colecţia lui 
V. Alecsandri, p. 41, 42. 


* În ediţia de bază greşit: Piucar. (N. ed.) 


235 


www.dacoromanica.ro 


76 


Țăranul şi ciocoiul 


Foaie verde usturoi, 

Pe deal pe la Canaboi, 
Trecea un car cu şase boi, 
Încărcat de păpuşoi. 
Dindărăpru carului 
Arindaşul satului, 

Taie tutun dracului ; 
Înaintea carului, 

Primărașu satului ; 

La leucele carului, 
Vătășelu satului. 

Trage Oaşu, nu prea trage, 
Dar Giscanu moarte-şi face. 
Arindaşu satului 

Se răstea ţăranului : 

— Mină boii, măi țărane! 


— Nu mai poci, măi cucoane, 


De trei zile neîncetat 
Boii nu i-am dejugat, 
Nici la apă nu i-am dat; 
Cinci pogoane ţi-am arat, 
De trei zile n-am mincat 
Și tu-mi zici mie că-s beat! 
Dar ciocoiu ce-mi făcea ? 
Trase bici calului 

Și trase ţăranului. 

Îi trase o sută şi cinci! 
De dete ţăranu-n brînci ! 
Dar țăranu săracu — 

Să nu-și lase năravu — 
Să dete pe din cea, 

Şi băgă mîna-ntr-o leasă 
Și tăie d-o nuia groasă 

Și la cap căpăținoasă 
Şi-i trase o sută şase. 


236 


— Stai, ţărane, nu mă bate, 
Că mă ustură la spate. 

Măi țărane, tu eşti beat. 

— Sictir, ciocoi gulerat ; 
Trei pogoane ţi-am arat, 
Boii nu i-am dejugat, 

Nici la apă nu i-am dat, 
De trei zile n-am mîncat 

Și tu-mi zici mie că-s beat! 
Dar ciocoiu ce-mi făcea ? 
La fugă că mi-o lua, 

Sus acasă se ducea, 

De la poartă că-mi striga : 
— Ioane, Ioane, 

Ioane, barlaboane, 
Deschide-mi poarta mai tare 
Și du-te la han în vale 

Și ia spirt de cinci parale 
Și mă udă pe spinare, 

M-a bătut ţăranu-n şale. 
Vai de mine, rău mă doare! 
— Bine ţi-a făcut, cucoane ! 
Că țăranu- supărat, 

Cinci pogoane ţi-a arat, 
Nebăut şi nemîncat, 

Nici boii n-a dejugat, 

Iar tu zici lui că e beat! 


Cules de Christea N. Tapu de 
la Gheorghe Porumbescu, lăutar 
în com. Novaci (Gorj). Vezi va- 


rianta prescurtată din col. 
G. Dem. Teodorescu, p. 
Idem  Bogatul şi săracul 


Ciocoiul din col. lui V. Alecsandri, 


p. 41, 42, 250. 


www.dacoromanica.ro 


77 


Țăranul şi ciocoiul 


Foaie verde foi trifoi, Taie-o tufă cam tufoasă 
Pe deal pe la Barlaboi Și la cap căpăţinoasă, 
Trece-un car cu şease boi ; i Şi-i trage-o sută şi şapte, 
Caru-i plin de păpușoi, De cade ciocoiu pe spate. 
lar pe urma carului, Iar ciocoiu ce-mi făcea ? 
Arîndașul satului. El pe cal încăleca 

— Bună ziua, măi ţărane ! Și la Barlabon mergea : 
— Mulţumim ţie, cocoane ! — Ioane, Ioane, 

— Mă ţărane, tu ești beat? Barlaboane, 

— Sicur, ciocoi gulerat, Deschide poarta mai tare 
Tu mă faci pe mine bear?! Ș- aprinde d-o lumînare, 
Trei pogoane ţi-am arat, Şi te uită la spinare 

Boii nu i-am dejugat, De vezi că e o vargă mare, 
Demîncare nu le-am dat! Aolică, rău mă doare! 
Iar ciocoiu, al dracului, Ia te du la han în vale 


Şi ia spirt de cinci parale 
Și mă udă pe spinare, 

M-a bătut țăranu-n şale. 

— Bine ţi-a făcut, cucoane ! 


Nu-şi lăsa năravu lui, 

Trage biciu calului 

Si-i trage ţăranului, 

Şi-i trage-o sută şi cinci, 
d d A - 

De cazu țaranu-n brinci. Comunicat lui Chr. N. Țapu de 

Iar ţăran, sărac de el, D. Brezulescu, Novaci (Gorj). 


78 


Țăranul şi zapciul 


Frunzuliță de nalt plop, La zapciu, pîntru dreptate, 
Peste mine-a dat potop. Geaba mă dusei, măi frate. 
Am sfîrşit orice parale, Și d-acolo, 'ntr-o mînie, 
Tot plătind la angarale. Mă dusei pîn’ la domnie, 
Îmi intră în casă zbirul, Credeam c-acolo să fie 
Vîndui vaca, plătii biru. Oameni mai dă omenie. 
Vătăşelu cu turbare Cînd în uşă, la pălat, 
Îmi luă donița cu căldare. Ședea un grec gulerat : 

237 


www.dacoromanica.ro 


— Ce caţi tu, măi opincare ? 

— Cat dreptate, boier mare! 

— Păi tu, dăsculț şi dăzbrăcat, 
Cum să intri în pălat? 

Vodă acum Chefuieşte, 

Şade la masă, prânzește ! ! 

— Atunci mîine voi veni 

Doară timpu oi găsi! 

— Ba p-aici să nu mai vii 

Dacă vreai viu să mai fii! 


79 


— Arz-o focu de dreptate, 
Nici p-aicea nu-i, măi frate ! 
Poate n-aveam nici o vină 
De vineam cu vo găină. 


Da pentru că-mi lipsea ploconu, 


N-avea vreme nici coconu! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
Stancu Ion, lăutar, din Cucuieţi- 


Teleorman. 


Cîntecul lui Jianu 


Foaie verde leuştean, 
N-aţi auzit d-un Jian, 
D-un jian și d-un oltean 
Și d-un mare de mislean ? 
Și d-un hoţ bucureştean, 
Ce se plimbă prin păduri, 
Cu şaisprece panduri? 
Toţi voinici, aleşi panduri, 
Cu chebe și cu poturi, 

Cu pistole înarmați, 

Cu puşci, flinte încărcaţi, 
Umblă ca niște turbaţi, 
Seacă lumea la ficaţi ! 

Că nici unde nu gîndeşti, 
Cu ei în drum te-ntîlnești 
Şi te-ntreabă binişor, 

Cu cuvînt blind blîndişor : 
— De unde ești, flăcăiaș, 
Din ce sat, din ce oraş? 
Ce negustorie ai, 

Birul la cine ţi-l dai ? 
Spune, voinice, dirept, 

Te jur pe arma-mi din piept, 
De ai bani mai multicei, 


238 


Dă-mi jumătate din ei, 
Să-ţi dau la mînă răvaș, 
Să nu rămii păgubaş ; 
Că cu vremea, d-oi trăi, 
Pină-ntr-un ban ţi-o plăti; 
Dar cumva de-oi muri eu, 
Să-ţi plătească Dumnezeu ! 
Foaie verde matostat, 

Jianu, om mic de stat, 

Făr' de rudă de păcat, 

Tot umblind din sat în sat, 
Multe case a călcat. 

Pe cine-ntilnea smulgea, 
Măduva la toţi sugea, 
Lumea de dînsul fugea, 

Da jalbă la Caragea. 
Domnia numaidecit 

Potere la el mînînd ; 

Dar Jianu-nțelegind 

Se oprea la Olt fugînd, 
Călare pe armăsar, 

Strigînd : — Măi frate podar, 
Trage podu mai dirept, 
Nu mă face să te-aștept, 


www.dacoromanica.ro 


Că-ţi reped un glonţ în piept 
Şi te culc, sau te deștept! 
Trage podul, măi podar, 
Să trec la ăl boscodar, 

Că e putred de bogat 

Și să-i iau n-ar fi păcat, 
Că e singur ca un cuc 

Și eu sînt singur haiduc! 
Dar podarul ce făcea ? 

Să facea că n-auzea, 
Voind poterii să-l dea. 
Dar Jianul şi văzînd, 

Să mai aştepte nevrînd, 
Dete drept prin Olt zicînd: 
— Decît să mă rog de prost, 
Pin-a pune podu-n rost, 
Voi fi voinic cum am fost 
Și-oi trece la adăpost ! 
Foaie verde măr creţesc, 
Cînd oi sta să mă smeresc, 
La toți să mă căciulesc, 
La ce drac mai haiducesc? 
Şi pe murgu-ncăleca, 

D-a dreptu pîn Olt trecea 
Şi dincolo cînd ieșea 
Murgu i se scutura 

Și-așa puţin că-mi sufla. 
Dar Jianul ce-mi zicea ? 
— Hai murgule, nu sufla, 
Nu sufla, nu te umfla, 

La gazdă vom răsufla 

Şi odihnă vom afla ! 

Cînd la gazdă apropiind, 
Așa auzi ţipînd, 

Potera gazda legînd 

Şi de Jianul întrebînd. 
Dar Jianul înțelegînd, 
Se-ntorcea la plai fugînd, 
Şi el fugind tot la plai 

Și striga la murgul : Hai! 
— Hai, hai, hai, murgule, hai, 


239 


Să ieşim în deal, la plai, 
Să scăpăm de chiu și vai! 
Și din gură că-mi cînta: 
— Foaie verde şi-o lalea, 
Ține gazdă, nu mă da, 
Că-ţi voi da o malotea 

Cu florile cît palma, 

Pe la poale șebăcea, 

Numa firuri şi betea, 

Să se minune lumea! 

Dar murgu cînd auzea, 

De sărit ce mi-și sărea, 
Tocmai ca căprioara, 

Poșta un sfert că părea; 
Dar degeaba că fugea! 
Cînd la plai apropia, 
Potera mi-l ajungea, 
Minele în el înfigea 

Şi-l ducea la Caragea. 

Cînd fu soarele-n apus, 

Ei la curte c-a fost dus, 

Cu tovarăşii-n rînd pus, 
Şi-aşa-mi cînta c-un glas sus: 
— Foaie verde lemn domnesc, 
Stau în drum și mă gîndesc 
Ce-o s-apuc, ce-o să muncesc, 
Piine să-mi agonisesc, 
Copilașii să-mi hrănesc ?! 
Verde frunză de sipică, 
Taica mă mînă la muncă, 
Eu pui coadă la măciucă 

Și mă sui în deal în cucă. 
Mă uitai în vale-n luncă, 
Toate plugurile umblă ; 
Numai pluguleţul meu 
L-a-nţelenit Dumnezeu ! 
Plugu-mi șeade la părete, 
Boii-mi pasc la iarba verde, 
Pogonicii-s după fete. 

Şi mă dusei la bogaţi, 

Care aveau boi și argaţi, 


www.dacoromanica.ro 


Să-mi dea boii într-un ceas 
Să ar și eu loc d-un pas; 
Dar în zadar m-am rugat, 
Că-n seamă nu m-au băgat! 
Atunci și eu mă-ntorsei 

Și întru sine-mi zisei : 

— Dar-ar bunul Dumnezeu 
Să umble și plugul meu, 
Să-l pui să brăzdeze-ales, 
Unde-o fi crîngul mai des; 
Să trag brazda dracului 

Pe marginea satului, 

Drept ușa bogatului, 

Fir-ar mult al dracului ! 
Toată vara l-am rugat — 
Şi-n seamă nu m-a băgat, — 
Să-mi dea două-trei parale, 
Să iau copiilor sare ; 

Copiii mi-au leșinat, 


Tot mîncind la nesărat! 

Şi de-atuncea m-am jurat, 
Unde văd omul bogat 

Sa-l leg să-l arunc su'par 

Și să-i cer de cheltuială, 
C-acum *i vreme de iarnă. 
Să-mi mai ies odată-n vară, 
Să pui şaua pe bălana, 

Să mă plimb din cramă-n cramă 
Cu disagii cu pastramă 

Şi cu ploschiţa cu vin, 
Să-nec chinu şi suspinu! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
Anghel Cambrea, Săcelu-Gorj. 

A se compara acest cîntec, care 
e mai complet, cu cel din colecț. 
d-lui G. Dem. Teodorescu, p. 299 
sq. Vezi și varianta prescurtată 
din colecț. d-lui V. Alecsandri, 


p. 15 sqq. 


Cîntecul lui lancu Jianu 


Foaie verde de lipan, 
N-aţi auzit d-un Jian 

Şi d-un hoț de căpitan, 
Care umblă prin păduri 
Cu 16 panduri? 

Cu pistoale înarmaţi, 
Cu puşci flinte încărcaţi, 
Umblă ca nişte turbaţi ; 
Fură miei de la ciobani, 
Armăsari de la mocani, 
Făr' de plată, făr' de bani, 
Umblă ca niște duşmani. 
Dară lancu auzea, 

Pe el potera îl căta, 


El de poteră fugea, 

Tocmai la Olt se oprea, 
Călare pe armăsar 

Şi striga: — Frate podar! 
Trage podul, 

Să trec Oltul, 

Că-ţi trimet un glonț în piept, 
Ori te culc, ori te deştept! 
Aşa Iancu ce-mi zicea ? 

— Decît o para la pod, 
Murgu-mi trece cam la pod; 
La ce să mă căciulesc 

Și la toţi să mă smeresc, 
Pină-oi trece Oltu-n piez ? 


www.dacoromanica.ro 


Dară lancu ce-mi zicea ? 

-- Hai, hai, murgule, hai, 
Nu mai face păru creţ, 

Hai la Slatina-n județ ! 
Iancu la judeţ venea 

Și pe el îl dojinea: 

— Iancule Jianule, 

Lasă-ţi nebuniile, 

Că oi să-ţi dau d-o boierie, 
Ca să-ţi fie bucurie! 

— F...tu-ţi boieria-n c.. 
Azi mi-o dai, miine mi-o iei ; 
Tu cu boieria ta, 

Eu cu nebunia mea, 

Oi trăi cum oi putea ! 

Decît în tîrg cu papuci, 
Mai bine în crîng cu opinci, 


Să-mi iau galbeni venetici, 
Să păzesc pe la strimtori 

Ca să despoi negustori. 

Să le iau pielea de pe c... 

Să fac tecşor de tutun, 

Să le iau pielea după cap, 
Ca să-mi îmbrac un măzdrac ! 
Ce-oi cîştiga într-o vară, 
Beau cu miîndrele-ntr-o seară, 
Ziua cu mîndrele în chef, 
Noaptea cu tufele-n piept. 
Decit să mă căciulesc, 

Mai bine să haiducesc, 

Să trăiesc să-nveselesc ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Cosma, din Bărbăteşti- 
Vilcea. 


Jancu Jianu 


Foaie verde de lipan, 
N-aţi auzit d-un Jian 

Și d-un hoț de căpitan, 
Care în codru mi-a ieșit 
Cu zece întovăroșit? 

Și nici unde te gîndești, 
Cu el în drum te întîlnești 
Şi te-ntreabă binişor, 

Cu cuvînt bun, blîndişor : 
— De unde vii, flăcăiaș, 
Din ce sat, din ce oraș? 
Luat-ai de drum răvaş 
Să nu pătimeşti cevaş? 


Ce negustorie ai? 

Birul la cine şi-l dai? 
De ai bani mai multicei 
Dă-mi jumătate din ei, 
Că-ţi dau la mînă răvaș, 
Să nu rămii păgubaş! 

Și cu vremea de-oi trăi, 
Pînă-ntr-una ţi-oi plăti; 
Iar dacă-oi muri eu, 

Îţi va plăti Dumnezeu ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
G. Savian, Ocnele Mari (Vil- 
cea). 


www.dacoromanica.ro 


82 


Cîntecul lui lancu Jianu 


Foaie verde leuştean, 

N-aţi auzit d-un Jian 

Și d-un şiret de mislean, 
Și d-un hoţ de ungurean, 
Care se plimbă prin păduri 
Cu şaisprezece panduri, 
Toţi cu chebe cu potori buni, 
Cu găitani prin cusături ? 
Uite-ai dracului înfocaţi 
Cum se plimbă de harmaţi, 
Cu frînte arme-ncărcaţi ! 
Umblă ca nişte turbaţi, 
Seacă creştini la ficaţi ! 

Pe care prindea 

Smulgea, 

Prea, frate, lumea speria, 
Da jalbă la Caragea. 

Dar Caragea ce facea? 
Potera la el mîna, 

Jianu nu se spăimînta, 
Punea masa şi mînca, 
Carabina mi-o umplea 

Şi în poteră c-o slobozea, 
Nimica nu înţelegea, 

Căci şi el se spăimînta. 
Atunci pe el că-l întreba : 
— Măi Jiene, de unde vii? 
— De la tîrg de peste Jii ! 
—  Jiene, ce-ai tîrguit ? 

— Dat-am aur şi argint, 
Luat-am iarbă şi plumb, 

Sa, duc la băieţi la crîng, 
Ca-s băieții far’ de minte, 
Rispesc la gloanţe multe, 
Nu le stă nimeni "nainte ! 
Dar Caragea că-mi auzea, 
La dînsul că se ducea, 


242 


Cu nişte voinici levinţi, 

Strînşi de vînă, 

Buni de mînă, 

Graşi la faţă, 

Groşi la ceafă, 

Cu mustăţi în vîrvarichi, 

Aferim ! ce mai voinici, 

Streini de pe la părinți! 

Dar Jian se spăimînta 

Și la pod, el că mergea, 

Din guriță-așa striga : 

— Măi podar, podar, 

Trage podul, 

Să trec Oltul, 

Că p-aici mă calcă focul! 

Cînd podar că-mi auzea, 

Mai tare podul lega, 

Pîn vase că s-ascundea. 

Dară Jianu striga : 

— Măi podare, trage podu mai 
d-a drept, 

Să nu-ţi dau vrun glonț în piept, 

Să te-adorm, să te deştept! 

Podarul că-mi auzea, 

Lui Jianu răspundea : 

— Măi, n-aţi auzit d-un Jian, 

Că ia vinu fără bani 

Și mieii de la ciobani, 

Și el nu dă nici un ban? 

Și păinea de la brutari, 

Și el nu dă nici un ban? 

Cînd oi sta să tot plătesc, 

La ce focu haiducesc? 

Miu Panduru din gură-i grăia: 

— Măi Jiene, dumneata, 

Lasă-te d-atita hoţie 

Ca să-ţi dau d-o boierie ! 


www.dacoromanica.ro 


— F...-ţi boieria-n bot, 

Azi mi-o dai, 

Miine mi-o iei ! 

Tu cu boieria ta, 

Eu cu haiducia mea ! 

Cît cîştigi tu într-o vară, 

Eu cîştig numai într-o seară, 
Şi beau cu măndrele toamna ! 


— Oare, Jiene, nu-i păcat, 
C-ai fete de măritat 

Şi flăcăi de însurat, 

Că oi să mori spînzurat? 
Mai las-o dracului de hoţie, 
Că oi să mori în pușcărie! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
cobzarul Cristea din Tirgu-Jiu. 


Colea-n vale-n Cornățel 


Foiliţă didițel, 

Colea-n vale-n cornăţel, 

La umbră de ştejerel, 
Frumos doarme-un voinicel 
Cu ranița lîngă el, 

Cu cojocelul de miel, 

Cu căciuliţa de jdrel *. 

— Mă duc, mamă, după el. 
— Nu te duce, fata mea, 
C-ala e om cu belea, 


Pică ordinu și-l ia. 
C-ala e Iancu Jianu 
Care bate cu tufanu 

Şi ţine pizma cu anu. 
Iubi feuili din vii, 

Le lăsă cu doi copii; 
Iubi p-ale din vale, 

Le lăsă plingînd cu jale! 


Culeasă de Chr. N. Țapu din 
comuna Bălănoaia, Vlaşca. 


Jiene, de unde vii? 


—  Jiene, de unde vii? 
— Viu din tîrg de la Jiu. 
— Jiene, ce-ai tîrguit? 
— Numai aur şi argint, 
Şeapte-opt oca de plumb, 
Să duc la băieţi în crîng; 
Că băieţii-s făr-de- minte 


Şi-mi pierd la gloanţe multe : 
Toarnă iarba cu mîna, 
Gloanțele cu chivăra. 


Culeasă de Toader Ion Ștefan 
din cătunul Ghindăoani, com. 
Crăcăoani, plasa Piatra-Muntele, 
jud. Neamţ. 


* În original greşit: Jarel. (N. ed.) 


243 


www.dacoromanica.ro 


85 


Doina haiducului lon Tunsu 


Veste-n ţară mi-a ajuns Să nu pătimeşti cevaşi ? 

De un hoţ ce-i zice Tuns, Ce negustorie ai? i 

Care-n codru mi-a ieşit, Birul la cine ţi-l dai ? 

Cu şase-ntovărăşit, pie ial drept, 
oii "vinei : - e jur pe arm 

Toţi voinici, aleşi panduri, Jur p a din piept, 


Tilhari neacsi de păduri De ai bani mai multicei, 
ş P , Dă-mi jumătate din ei, 


Cu ghebe şi cu poturi. Să-ţi dau la mînă răvaș, 
Şi-mi umblă din crîng în crîng, Să nu rămii păgubaş! 
Cîţi trec toți de ei se pling. Că eu cît oi mai trăi, 
Și-mi iese la colnicel Pînă-ntr-una ţi-oi plăti ; 
Și te-ntreabă binișor, Dar cumva de-oi muri eu, 
Cu cuvînt blind, blîndişor : Îşi va plăti Dumnezeu ! 


— De unde vii, flăcăia 

Di an din Culeasă de Chr. N. Țapu de la 
in Ce sat, din ce Oraș: Elena Potlogeanu, din com. Cor- 

Luat-ai de drum răvaș, bii Mari, Vlaşca. 


86 


Cintecul lui Tunsu 


Foaie verde bob năut, C-un cuvînt blind, dulcişor : 
O veste-n țară-a ajuns — De unde vii, creştinaş, 
De un hoţ ce-i zice Tuns, Boieraş, negustoraș, 
Care-n codru a ieșit Din ce sat, din ce oraş? 
Cu şeapte întovărăşit, Ori, birul unde ţi-l dai? 
Tot tineri, aleşi panduri, Luat-ai de drum răvaş? 
Tilhari neaoşi dă păduri. Jură-te p-arma din piept 
Und’ cu gindu nu gîndeşti, Și să-mi spui mie cu drept 
Cu ei în drum te-ntilneşti De ai bani mai multicei, 
Și te-ntreabă binişor, Dă-mi jumătate din ei; 
244 


www.dacoromanica.ro 


Îţi voi plăti ; 


Dar de ai mai puţintei, 
De cumva oi muri eu, 


Dă-mi-i toţi, să fie-ai mei, e a | 
Că-ţi dau la mînă răvaș Îşi va plăti Dumnezeu ! 


Sa nu rămii păgubaș, Cules de Ion Odor, din jud. 
Ca d-oi trăi, Prahova. 


87 


Tunsu haiducu 


De ai bani mai multicei, 
Să-mi dai şi mie din ei, 
Să-ţi dau la mînă răvaş, 
Să nu rămii păgubaş. 

Cînd îmi va da Dumnezeu, 
Atunci îți voi da și eu. 


Verde frunză lemn de sus, 
Vestea-n ţară mi-a ajuns 

De un hoţ ce-l cheamă Tuns, 
Care umblă prin păduri 

Cu doisprezece haiduci panduri. 
Pe om în drum îl întîlneşte, 

Îl întreabă, -l sfătuiește : 

eg De unde eşti, flăcáiaş ? Culeasă de înv. G. Giurumescu 
Din ce sat, din ce oraş? de la Șerban Vasilescu din com. 
Şi ce meserie ai? Ruptura, pl. Motru-de-Jos, jud. 
Biru cu cine îl dai? Mehedinţi. 


88 
Cîntecul lui Gheorghelaş 


Frunză verde şi-o crăiţă, 
Cine urcă la Istriţă ? 
Săvai capitan Gheorghiţă, 
Şi la brîu cu măciuchiță, 
Din bardă nebărduită, 
Numai din topor cioplită, 
Dă Macovei e gătită. 

Și umblă din stînă-n stînă, 
Să-ncerce brinza dă bună 
Şi caşu de-nchegătură, 


Și din cordună-n cordună, 
Să-şi capete flinră bună, 
Rea de lemn, bună de fier, 
Să ducă glonţu la semn. 

El la stînă că mergea, 

Aşa din gură zicea : 

— Moș Radule, barbă sură, 
Mai ai pă cineva-n stînă ? 
— Eu îşi zic pe legea mea, 
Că eu n-am pă nimenea, 


www.dacoromanica.ro 


Decît eu și baba mea 

Și decît un biet de mînător. 

Dimineaţa s-a sculat, 

Oile-n strungă mi-a dat, 

Jintiţă multă a mîncat, 

Şi lui, mări, i s-a plecat, 

Frigurile l-a luat, 

Și sarica şi-a luat 

Și în stină mi-a intrat, 

Între burdușe s-a băgat. 

Aşa Gheorghiţă auzea, 

În stînă că mi-și intra, 

*Ntre burduşe căuta, 

Peste Marnvei că-mi da. 

— O, frunzuliță de tei, 

F....tu-ți neamu, Macovei, 

Cin'te scoase-n ochii mei ? 

Sau îs zilele tale sfîrșite, 

Păcatele mele multe ? 

Da’ Macovei ce zicea? 

— Alei, neică Gheorghelaș, 

Mult ești tînăr şi gingaș, 

La inimă om vrăjmaș. 

Ia-mi calu şi oile, 

Mai lungeşte-mi zilele, 

Să-mi mai văd copilele, 

Să mor lîngă dînsele ! 

Da’ Gheorghilaș ce zicea ? 

— D-au ştiu, vere, d-au nu-mi 
ştii, 

Cînd eram noi șeapte fraţi, 

Pă toţi ne purtai legați ?! 

Dă tinerel m-am însurat, 

Frumoasă mîndră-am luat, 

Tu la bir m-ai așezat. 

Nu m-ai pus ca p-un copil, 

Și m-ai pus ca p-un mazil ! 

Aveam eu o biată oaie, 

Mi-o puse satu la foaie ; 


246 


Aveam şi un biet cocoș, 
Mi-l dăruise un moş, 
Şi-acela-i pus pă răboj! 
Aveam şi-o biată giscă, 
Mi-o dăruise o biată mătuşe, 
Şi-aceea mi-ai pus-o-n cislă. 
Aveam o biată rață, 

Umbla părcălabu cu ea-n braţe, 
Ca s-o taie dimineaţă, 

Ca să nu-i mai fie greață! 
Eu de frica birului, 

De groaza zapciului 

Şi d-a pîrcălabului, 

Eu mă băjenăream, 

La Moldova că-mi treceam ; 
Tu la Buzău te duceai 

Și armași că cîrduiai, 

După mine că veneai, 

Pe hotar că mă găseai; 

Mă băteai, mă chinuiai, 
Pingă cal că mă legai, 

Mă aduceai pînă-n Rîmnic, 
Nu puteam zice nimic ; 
M-aduceai pînă-n Buzău, 
Ardea suflețelul meu ! 

De mă plecam să beau apă, 
Tu-mi dedeai cu cizma-n ceafă, 
Şi beam apă sîngerată, 

Cu măsele mestecată ! 

Și aşa am pus eu de gînd: 
Cîţi Dăgenari mi-o fugi, 

De tine s-or hodini! 

Atunci Gheorghiţă ce-mi făcea? 
Mina-n piept că mi-i punea, 
Din stîn' afar’ că-l scotea. 
Tot bucăţi că mi-l făcea 

Și la cîni că-l împărțea. 

La moș Radu să ducea: 

— Moş Radule, barbă sură, 


www.dacoromanica.ro 


Ia dă-mi cinci sute de lei, 
Să nu paţi ca Macovei! 
Da’ moş Radu ce zicea? 
— Zău, îţi zic pe legea mea, 
C-aici n-am nici o para. 
D-acas' dacă mă găseai, 
La altu mă-mprumutam 
Şi conacu că-ţi făceam. 
Puţintei bani ce-am avut, 
Cununat-am, botezat-am, 
Făcut-am frați şi fîrtaţi, 
Și surate-n toate sate! 


89 


Aşa Gheorghiță-auzea, 
Mîna-n buzunar băga, 
Cincizeci de ruble scotea, 
Lui moş Radu-i dăruia. 
Şi-i cerea şi-o potecea, 
Care merg haiduci pă ea. 


Cules de 
Grui, din Văleni-Prahova. 
A se vedea şi colecţia 


G. Dem. Teodorescu, Gheorgbelaş, 
de faţa 


e o variantă a celui din colee- 


p. 591 sqq. Cîntecul 


ţia d-lui Teodorescu. 


Cîntecul lui Călin 


Foaie verde de pelin, 
Şi s-ascultaţi la Călin. 
Iară Călin ce făcea ? 
Trei moşii că cumpăra : 
Poiana şi Pleniţa, 
Risipit, a treilea, 
Poiana cu fînurile, 
Risipiţii cu grînele, 
Pleniţa cu vinurile. 
Foaie verde bob lalea, 
Iară Călin ce făcea? 
Caii la butcă punea, 
Prin Pleniţa el pleca, 
Toate vinurile cerca. 
Care vin că nu-i plăcea, 
Buţile afar’ le scotea 

Şi tăia cercurile 

Şi vărsa vinurile, 

Se scălda păserile 

Pe toate potecile. 


247 


Iară Călin ce-mi zicea ? 
Logofătul îl întreba : 

— Logofete dumneata, 

A mai rămas cineva 

Să nu plătească claca? 

— A mai rămas trei calici, 
De doi ani n-a dat p-aici; 
Unul este Bălăsan, 

N-a plătit claca nici an ; 
Unul e Ghiţă Chiriş, 

De doi ani n-a dat p-aici. 
Ion al Marii din Poiana 
N-a plătit-o de trei ani. 
Iară Călin ce-mi zicea ? 
— Logofete dumneata, 
Du-te de ia pe Ion încoa 
Ca să-și plătească claca 

Şi toată socoteala ; 

Crucea şi legea, 

Că mi-a urît curtea ! 


www.dacoromanica.ro 


I. Odor de la Ion 


Logofătul că pleca, 

La Ion al, Marii mergea 
Şi la masă că-l găsea, 

De o bună ziua că-i da: 
— Bună ziua, nene Ioane, 
Hai, că te cheamă Călin 
Să-ţi de un pahar de vin, 
F.... de păgîn! 

Ion al Marii ce facea? 
Îmi lua furca din bordei 
Şi-i trăgea vreo două-trei 
Şi intra iar în bordei. 
Logofătul ce făcea ? 

La Călin Săidac mergea 
Şi din gură așa zicea: 

— D-aoleo, Saidac Căline, 
Săi în apă şi mă înec, 

La Ion al Marii nu merg, 
Că ia furca din bordei 
Şi-ţi trage vreo două-trei 
Şi intră iar în bordei. 
Dar cu logofătul merg. 
Dar cu care logofăt ? 

Cu logofătul Matei, 

Că cutează la bordei 

Şi lucrează cu temei. 
Logofeţii că-mi mergea. 
Ion al Marii mi-i vedea, 
Cu nevasta se vorbea: 
— Asculți, nevastă, -ncoa : 
Adă tu punga încoa, 

Că eu fac belelile 

Şi punga păciurile. 

Ion al Marii că mergea, 
La Călin Săidac mergea : 
— Bună ziua, mă Călin! 


Nu mă face porc de cîine, 
Că-s tot creştin ca şi tine! 
Dară Călin ce făcea ? 
Catestiful mi-l căta, 

Vro cinci galbeni mi-l găsea. 
Ion al Marii ce făcea ? 
Mina în pungă că băga, 
Banii pe masă-i punea 

Şi din gură-așa zicea : 

— Tine, Călin, banii bine, 


Peste-un ceas mi- -i vezi la mine ! 


Ion al Marii ce făcea ? 

Cu nepoţii se vorbea : 

— Ascultaţi, nepoți, încoa : 
Să omorim cîinele, 

Ne-a mîncat cu clăcile ; 
De cînd e aici la noi 

Nu mai vezi la car doi boi, 
Nici cioban cu zece oi. 

Iar nepoţii ce-mi zicea ? 
— Nene Ioane, dumneata, 
Noi am cam îmbätrînit, 
Dar avem pe Tănase ăl mic, 
Intră pe coş tăvălind, 

Face potera colnic, 

Fără băș, fără nimic. 

Ion al Marii ce-mi zicea ? 
— Ascultaţi, nepoți, încoa : 
Ţineţi calea la nisip, 

Că trece Călin pe pisc 
Pîn' la Ioana Văduva, 
C-acolo ştie vorba 

Şi toată socoteala. 

Acolo cînd ajungea, 

Ion al Marii aşa-mi zicea : 
— Deschide uşa, Căline ! 


— Nu-ţi mulțumesc, porc de — Nu vreau, nu vreau, porc de 
cline ! cîine ! 
. = g a 
— Dar n-auzi tu, mă Căline ? Ion al Marii ce făcea? 


248 


www.dacoromanica.ro 


Dete cu piciorul ăl stîng, 
Dobori uşa şi-un stîlp, 
Iară Călin ce-mi zicea ? 
— Nene Ioane, dumneata, 
Şezi la masă să cinăm. 
Ion al Marii ce-mi zicea ? 
— Arde-ţi focul cina ta! 
Mie-mi crapă inima, 
Numai pîn’ te-a judeca : 
Mi-ai prins fata la urzici, 
I-ai luat trei franci de la gît, 
Fir-ai mort afurisit, 

Cu mă-ta care te-a făcut! 
Nu ţi-a fost milă și păcat, 
Că tot de la mine i-a luat 
Și i-a luat pe secerat? 


Iar Ioana Văduva 

I-ai prins fata la măcriş, 
I-ai luat vaca din gârlici ; 
Plîng copiii în bordei, 
Că n-au lapte-n putinei, 
Ce-o să facă vai de ei! 
Foaie verde bob lalea, 

Şi nimic nu-i mai zicea, 
Lancea-n gură-i punea 

Şi din gură așa-i zicea: 
— D-aleo, Saidac Căline, 
Din botcă, din telegari, 
Cum te duce pe doi pari! 


Cules de Chr, N. Țapu de la 
lăutarul Ioan Concilă, Urdarii-de- 
Jos (Gorj). 


Cîntecul haiducului Radu Anghel 


Frunzuliță samulastră, 

Aici la drumu din coastă 
Bea Radu şi c-o nevastă, 
C-o hoaţă de prioteasă, 
Frunzuliţă barlaboi, 
Prioteasa din Priboi, 
Frunzuliță foi de viță, 
Prioteasa popii Ghiţă. 
Frunzuliță şi-o lalea, 

Dar Soare că ce-mi zicea ? 
— Măi Radule, dumneata, 
Ce şezi cu femeile, 

Că ne-a-mpresurat poterile ? 
Dară Radu ce-mi zicea ? 

— Măi Soare, om blestemat, 
Cîte chefuri mi-ai stricat 


Şi mereu că te-am iertat, 
Tomna-acum am să te bat! 
Nici vorba nu isprăvea, 
Ocol potera că-i da, 

Şi el, frate,-i răspundea: 

— Las: să vie, f...t-o-n cruce 
Că cum vine — așa se duce! 
Mîna-n brîne că băga 

Şi-un pistol mare scotea, 

În poteră-l slobozea, 

Mare drum pîn ea făcea, 
Foaie verde și-o lalea, 

Da, vezi, Radu ce-mi făcea ? 
El, frate, că se scula, 

La vale că-mi scobora, 

La popa Ghiţă-mi sosea, 


www.dacoromanica.ro 


— Bună seara, părinţele ! 
— Mulţumescu-ţi, căpitănele ! 
— Căpitanii sînt la tîrg, 
Eu sînt Radu cel din crîng; 
Fi se poartă cu papuci, 

Iar eu mă port cu opinci; 
Cu opinci cu cataramă, 

De nu-mi bagă nimeni samă ! 
Dar cînd popa mi-auzea, 
Scotea vinu cu vadra, 
Rachiu cu arama 

Şi-i da lui Radu de bea. 

Și bea Radu, nu prea bea, 
De parale-l întreba. 

Dară popa ce-mi zicea ? 

— Răducule, dumneata, 

Eu zic, zău, pe legea mea 
D-oi mai avea freo para ! 
— Hoţule, ai parale, 
Dezlegînd la sărindare ! 
Radu, frate, ce-mi făcea ? 
Buzduganu că-mi scotea, 

Pe popa-n cap îl izbea. 
Dară popa ce-mi făcea? 
Cheile în mînă lua, 

La casă de bani mergea, 


Cinci pungi de galbeni că-i da. 


Ziua bună nu-și lua, 
Radu p-aci că-mi pornea. 
Dară popa ce-mi făcea? 
El, frate, mult se väita 
Și din gură că striga: 

— Nu ţi-e, Radule, păcat 
Atiţi bani de mi-ai luat ? 
— E..țu-ţi crucea ta de popă, 
Ai tocat ori n-ai tocat, 
Multă lume-ai înșelat. 
Mătuşele. de prin sat 


250 


Au luat bani pe periat 
Și tot ție ţi i-au dat! 
Foaie verde şi-o lalea, 
Iacă potera-mi sosea, 
Potera din Slatina, 
Bat-o Maica Precista ! 
Radu, frate, ce-mi făcea ? 
El la crîng, vezi, s-ascundea. 
Potera-l înconjura, 
Flintele-n el că ochea 

Şi pe rînd le slobozea. 
Dară Radu ce-mi făcea ? 
Gloanţele-n palmă prijinea 
Şi-ndărăt că le-arunca : 
— Ţineţi, băieți, gloanțili, 
De vă umpleţi flincili, 

Că vă prind poterili ! 
Dar un hoț de dorobanţ 
Puse mîna pe un sfanţ, 
În patru că mi-l tăiă 

Şi-n flintă că mi-l băgă 
Și pe Radu-l împușcă, 
Cam la buza fesului, 

La retezul părului, 

La casa sufletului, 

Unde-i păs voinicului ! 
Pe spate că mi-l culca, 
Potera la el năvălea. 
Radu, măre, se scula 

Şi din guriţă grăia: 

— Băieți, staţi încetinel, 
Să vă cînt d-un cîntecel. 
Foaie verde trei sipici, 
Dintr-o ceată de voinici, 
Rămăsei singur p-aici ! 
Cîte văi sînt mari și late 
Tot de Radu sînt călcate, 


www.dacoromanica.ro 


Cite văi, cîte vălcele, 
Toate-s surorile mele ! 
Și el sfîrşitu că-și da, 
Potera mi-l ridica 

Şi la Slatina-l ducea. 


91 


Cin’ pe Radu că-l vedea, 
Tot pe Radu-l miluia ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
Stancu Ion, lăutarul Cucuieţilor- 
Teleorman. 


Cîntecul lui Radu 


Foaie verde d-avrămească, 

La fagu cu umbra deasă 

Şade Radu ca-ntr-o casă. 

lar Radu ce mi-și făcea ? 

Pe gînduri mi se punea, 

Trei deşte-n gură băga 

Şi începea d-a șuiera, 

Băieţii mi s-aduna, 

Bandă-ntreagă se făcea 

Şi-n sat la popa pleca. 

Bună ziua, părinţele ! 

Mulţumescu-ţi, căpitane ! 

Eu nu sînt căpitan în cizme 
şi în papuci, 

sînt Radu în opinci, 

opinci cu cataramă, 


Să nu-mi bage lumea seamă. 
Foaie verde şi-o lalea, 

Cartă, părinte, nu sta 

Şi la noi nu te uita, 

Că n-au băieții ce bea! 

— Zău, Radule, pe barba mea, 
Că n-am luce de para! 

— Foaie verde trei măsline, 
Cartă, părinţele, bine, 

Că pui băieţii pe tine, 

Te jumoale ca p-un cîine, 
De ride lumea de tine. 


Culeasă de Grigorie Constanti- 
nescu de la Badu cîrciumaru din 
cătunul Schit, com. Dobra, jud. 
Romanați. 


92 
Burileanu 

Frunză verde izmă creaţă, Nici dulceaţa n-o mînca. 
Cînd fu joi de dimineaţă, La slugă că poruncea 
Lui Burilean cade greață. Și din gură că-i zicea : 
De greață ce mi-i cădea, — Istudore catana, 
Nici cafeaua n-o mai bea, F...tu-ţi crucea şi legea, 

251 


www.dacoromanica.ro 


Ia vedriţa din dreapta 
Și te du la valea rea, 
La fîntîna cea de piatră, 
De moşu-meu e săpată, 
De taica mi-e ridicată, 
Prea e-o apă lăudată! 
Istudor ce mi-și făcea ? 
Vedriţa-n mînă-o lua, 
La fîntînă se ducea, 
Mina pe ciutură punea 
Și-n fîntînă c-o băga, 
Apă rece că scotea, 

În vadră că mi-o punea, 
Ochii negri şi-arunca 
Tot pe vale în valea rea. 
Aci-n gură de colnic 
Ședea un tînăr de voinic 
Cu ghintu, vezi, pe butuc, 
De cinci şini e şinuit, 
De cinci luni neslobozit. 
Istudor cînd îi vedea 


Vadra-n pămînt că trîntea, 


Dosu la Burilean da 

Și din gură că-i spunea: 
— Burilene, dumneata, 
Colea-n vale-n valea rea 
Crescut-a trestichia-n ea 
Și mi-o-ngînă cinteza, 
Împuiat-a haiduci în ea! 
Burileanu c-auzea, 
Inima-n el că sălta, 
Frumușel că se găzea, 
La biserică pleca, 

Cu pircălab se-ntilnea 
Și din gură că-i zicea: 
— Pîrcălabe, piază rea, 


Cin” te-a scos în calea mea? 


Tu mie ca să-mi găseşti, 
Dacă vrei să mai trăieşti, 


Vreo cincizeci de cositori, 
Să-mi cosească fîn de flori ! 
Pîrcălabu ce făcea ? 

Pe Burileanu asculta 

Şi voia lui că-mplinea. 
Arvuna că o primea, 
Cincizeci cositori tocmea. 
Colea-n vale-n valea rea, 
Acolo că mi-i băga 

Și mult fîn că zotonea, 
Dar Burilean ce făcea ? 
La biserică pleca, 

La ce popă că mergea? 
La popa, vezi, Măcăcin, 
Că dă la păcat puţin. 
Nici slujba n-o isprăvea, 
Burileanu că zicea : 

— Părinte, sfinţia-ta, 

Ai mai tare cu slujba ! 
Colea-n vale-n valea rea, 
Împuiat-a haiduci în ea, 
Mă duc să cîştig ceva, 

Că zic, zău, pe legea mea, 
Că n-am ciubuc la lulea ! 
Frunzuliţă şi-o lalea, 
Popa din gură zicea : 

— Burilene, dumneata, 
Vezi-ţi tu de treaba ta, 
N-ai nimic cu slujba mea! 
Dar Burilean ce făcea ? 
Miîna-n pozînar băga, 
Şapte rubiele scotea, 

În mîna popii că le da, 
Singur că se miruia 
Și-acasă că se ducea. 
Frumuşel că se gătea, 
Sflinta din cui că lua, 

La valea rea că pleca. 
Dar nevasta că-i zicea : 


www.dacoromanica.ro 


— Burilene, dumneata, 
Nu te du la valea rea, 
Să-ţi răpui tu viața! 
Averea ta şi cu a mea 
S-o mănînci cu lingura 
Și de zat că nu i-oi da! 
Ala nu e tînăr voinic, 
Ci e Bica Catana, 

D-a speriat graniţa ; 

De șapte ori m-am măritat, 
El văduva că m-a lăsat! 
Burileanu ce făcea ? 
Seama vorbii n-o lua, 
La valea rea că pleca, 
Pe Bica că mi-l vedea, 
Sflinta la ochi că punea 
Şi-n el, frate, că trăgea. 
Sflinta foc nu lua, 
Numa-n tigaie pîrlea. 

Și Bica că mi-i zicea : 
— Burilene, dumneata, 
Întoarce-te, frate, acasă 
Şi vezi-ţi de jupîneasă, 
Că de tine nici nu-mi pasă; 
Și ţi-e iarba cam udată 


Şi cremenea ţi-e cam spartă. 
Burilean nu se lăsa, 

Ci mai rău se-nfuria, 
Încă-o dată-o slobozea, 
Pustia foc nu lua! 

Bica atunci se năcăjea, 
Ghintu la ochi că-l punea 
Şi-n Burilean mi-l slobozea, 
Patru caraveie-] făcea. 
Nevasta că-mi auzea, 

În fuga mare că venea 

Și pe Burilean jălea. 

Pe Burilean ea-l lua 
Și-acasă că-l aducea, 

La mînăstire-l îngropa, 

La mînăstirea domnească, 
Aibă să se pomenească ! 


Cules de Chr. N. Ţapu din gura 
Lăutarului Dumitru Radu, din co- 
muna Băneasa-Teleorman, 

A se compara cu Buwrileanu din 
colecţia d-lui G, Dem. Teodo- 
rescu, p. 600 sqq. Idem Burilea- 
nu din colecția lui Vulpian, 
p. 17—18. 


93 


Foaie verde şi-un lipan 


Foaie verde şi-un lipan, 
Mi-a venit vremea de an 
Să pun şaua pe bălan 

Şi s-apuc pe plai la deal, 
După urmă de jidan ; 

La mijlocu plaiului, 

Calc urma Jidanului. 

— Bună ziua, măi jidane! 


Bagă mîna în buzunare 
Şi scoate napolioni mari 
Şi împărţeşte la tîlhari ! 
— Ion a Chetrarului 
Din comuna Hangului, 
La grea vreme m-ai pălit, 
Banii toți i-am cheltuit ! 


253 


www.dacoromanica.ro 


— Măi jidane păcătos, 
Așterne mantaua Jos, 

Să numărăm bani frumos, 
Căci pun vargă lingă vargă 
Și mi-i dai de frică toți! 
— De scîrbit şi amarit 


Nu văd iarba pe pămînt, 
Nici luna pe cer suind, 
Nici stelele stralucind ! 


Cules de învățătorul V. Rostes- 
cu, din com. Tazlău, pl. Bistriţa, 
jud. Neamţ. 


Foaie verde trei castane 


Foaie verde trei castane, 

Cîri-i lumea pe sub soare 

Nu-i ca Vasili cel Mari, 

Că iernează iarna-n Eşi 

Şi vara pe Grinţieş. 

lară foaie de răgoz, 

Grinţieş, munte frumos, 

Rămii de azi sănătos, 

Că pe mine mă duc la gros; 
Şi iară foaie trei căline, 

N-a mai ci mîne, poimîne 
Cînd mă m-oi plimba prin tine 
Cu doisprezece lîngă mine ! 
Foaie verde trei alune, 

Dragă mi-o fost crîșma-n pădure, 
Făcută din patru biîrne, 

Sa beau vin, să mănînc pîne, 
Cu puicuţa lîngă mine! 

Da’ puicuţa tot zicea : 


— Bea, bea, bea, Vastli, bea, 

Că potera-i ici, colea ! 

— Lasă cij, că nu-mi pasă, 

Că stau cu frații la masă 

Şi mi-i dordolina groasă, 

Şade-n curmeziş pe masă. 

Las să beau, să veselesc, 

Di potiră nici gîndesc, 

Că mai am doi mai în sus, 

La potiră nesupuşi : 

Unu-l cheamă Neculai, 

Harabagiu de cai, 

Şi unu-l cheamă Duminte. 

— Măi căpitane Duminte, 

Ia steagu și fă-nainte, 

Că rămii eu mai în urmă, 

Să le mai spui câte-o glumă !... 
Culeasă de d. revizor şcolar de 


la Dumitru Bejan din com. Bi- 
caz, jud. Neamţ. 


Cîntecul lui Păun haiducul 


Foaie verde dedeţel, 
Cine trece prin Muscel ? 


Păunel äl frumuşel, 
Cu doisprece după el, 


www.dacoromanica.ro 


Cu doisprece catirași, 
Încărcaţi de gălbinași. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Iară Păun ce-mi făcea ? 
În gazdă la popa trăgea, 
La masă că mi-l găsea : : 
— Ai, Păune, să cinăm 
— Nu cinez, popo, cu t 
Ia mai dă-mi cheiţele, 
Sa dăscui lădiţele, 
Să-mi ridic cu sutele 
Tot galbeni şi gălbiori, 
Că sînt la purtat uşori 
Și la schimbare cu spor! 
Iară popa nu se da. 
Dară Păun ce-mi făcea ? 
Cu stînga că mi-l izbea, 
Cu dreapta mi-l sprijinea. 
Iară popa ce zicea ? 
— Iartă-mă, tăicuşule ! 
Pune mîna după ușă, 
Vezi că e o căldăruşă, 
E plină de părăluşă. 
Păun nu se mulțumea, 
Cu stînga că mi-l izbea, 
Cu dreapta mi-l sprijinea. 
Dară popa ce-mi zicea ? 
— Iartă-mă, tăicuţule, 
Că mai am un borcănaş 
Și mi-e plin de gălbinaşi ! 
Şi p-ala că mi şi-l lua, 
Şi tot nu se mulțumea. 
Dară Păun ce-mi făcea ? 
La popa că se răstea 
Și cu palma că-l plesnea. 
Cînd cu dreapta că-l izbea, 
Cu stînga mi-l sprijinea. 
Cată f...tu-i mumă-sa. 
Dară popa ce-mi zicea ? 
— Iartă-mă, tăicuţule, 


! 
ine 


255 


Că mai am un chimiraș 
Cu dobinda din oraș! 
Dară Păun ce-mi făcea ? 
Banii pe murgu-şi punea 
Și la colnic se suia. 

Foaie verde lemn de prun, 
De cînd s-a iscat Păun, 
Nu mai trec ciocoi pe drum, 
Tot de frica lui Păun. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Dară Păun ce-mi zicea ? 

— F...tu-vă-n lege, ciocoi, 
De v-aş prinde la zăvoi, 
Cu măciuca să vă moi, 

Să vă fac capul 

Ca bumbacul 

Și spinarea 

Ca căldarea ; 

Să vă belesc pe picioare, 
Să-mi fac teacă la pistoale ; 
Să vă iau pielea după cap, 
Să-mi fac teacă la baltac! 
Să vă iau pielea după c... 
Să„mi fac teaşcă dă tutun! 
Foaie verde şi-o lalea, 
Negustori la bilci trecea ; 
Negustori bucureşteni 

Trec la bîlci la Rîureni. 
Dar Păun ce-mi făcea? 
Calea la strimtori ţinea 

Și d-un negustor prindea. 
De chiotoare mial lua, 

În valea mare-l băga, 

De parale-l scutura, 

Tot parale duralii, 

Luate de la zapcii, 

De la hoţi de consilii ; 

Tot galbeni şi vinetici, 

Tot de douăzeci şi cinci, 


www.dacoromanica.ro 


Să-mpărțească la voinici. 
Ziua-mi beau cu mîndrele, 
Noaptea-mi izbesc tufele 
Şi-mi calcă mătuşele, 

Şi ridic cu sutele ! 

Mă plătii cu cîntecu, 


96 


Ca lupu cu urletu ; 

Cînd vînătoru-ntilneşte, 

Dă pielea şi se plăteşte. 
Cules de Chr. N. Țapu de la 
Ghiţă $chiopu, lăutar în Rimnicu 
Vilcea. 


La cîrciuma din pădure 


Foaie verde mărăcine, 

La cîrciuma din pădure, 
Beau voinici d-adunătură, 
Beau voinici de seama mea ; 
Drag mi-a fost la refenea 
Cu voinici de seama mea, 
Drag mi-a fost la băutură 
Cu voinici d-adunătură ! 

— Beţi, copii, şi ospătaţi, 
Beţi, copii şi * 

Şi la noapte s-o loviți 
Colea jos, la Slătioară, 

La boieru cel mai mare! 
Dar băieţii, cînd auzea, 
Înainte că pleca. 

Foaie verde şi-o lalea, 
Acolo cînd ajungea, 

La poartă că se oprea, 
Doi-trei în casă intra. 

Pe ciocoi cum îl găsea ? 
Tocmai la masă mînca, 

Şi din gură că-i zicea : 

— Bună seara, măi cocoane ! 
— Mulţumim, măi căpitane ! 


* Cuyînt rău imprimat, ilizibil. (N. ed.) 


256 


— Şi iar foaie şi-o lalea, 
Casă, f...u-i mumă-sa, 
Ce stau eu şi mă gîndesc, 
La toţi să mă căciulesc? 
Mina pe paloş punea, 

La boieri se repezea, 
Către dreapta că-l lovea. 
— Foaie verde şi-o lalea, 
Căpitane, de oi da, 

De n-o: da, 

Noi ce om avea 

Tot ţie ţi-om da! 

Foaie verde şi-o lalea, 
Paloşu că mi-l trăgea, 
Ochii că mi-și arunca, 

Și vedea, şi ce-mi vedea ? 
D-o găleruşă, 

D-o vadră şi cinci oca. 
Nici p-atît nu mulțumea. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Dar cocoana ce zicea ? 
— Mai am d-o sălbuliță, 
Şi s-o dau la copiliță, 
Care este pe poliţă. 


www.dacoromanica.ro 


Căpitanu, d-auzea, 
Întindea mîna și-o lua 
Şi-n pozînar mi-o băga, 
Și afară că-mi ieşea. 


Cîntecul lui Iorgovan 


Frunză verde odolean, 

Ici în vale, colo-n deal, 

La rateșu de sub mal, 

Bea Iorgovan 

Și cu Drăgan, 

Și Iorguţă Roşcovan ; 

Că ei bea şi petrecea, 

De poteră nici gîndea. 
Fraţi de-ai lui îi spunea : 
— Bea, Iorgovan, nu prea bea, 
Că-i potera ici, colea ! 

— Lasă vie, că nu-mi pasă, 
Că şed cu frații la masă 

Şi mi-i pușculița dreasă. 

Şi mai am vreo şeapte-acasă, 
Cu cinci rînduri revolvoare, 
Tot în piedica cea mare ; 
Și cinci rînduri de cuțite, 
Tot au patru ascuţite, 
Ascuţite și iuţitoare, 

Eu fac printr-înșii cărare 

Şi mi-i omor din picioare, 
Ca pe-o cucută de soare. 


Haiducii că mi-i strîngea 
Şi la refenea pleca. 


Culeasă de Chr. N. Țapu de la 
Ion Mihai, Bucureşti. 


Las’ să vie pe poimîne, 


Cum vin, așa se duce, 


Că nu-s fimeie cu cîrpă, 
De poteră nu mi-i frică ; 
Şi-s român cu cușmă-n cap, 
Eu cu potera mă trag! 
Cine trece luncile ? 
Iorgovan cu slugile. 
Cine trece lunca mare ? 
Iorgovan cel tare şi mare, 


Dimineaţa pe răcoare, 


Cînd stă roua pe picioare, 
Cu cinci sute de cătane, 
Dimineaţa-n prînzu mare. 


Nu-s catane boierești, 
Ci-s cătane haiduceșşti ; 


Dai cu plumbu, nu-i lovești, 
N-ai mai văzut de cînd eşti. 


Culeasă de N. 


Cocioară, învăţă- 


tor la şcoala din comuna Docani, 


plasa 
tova. 


Boian haiducu 


La crîşmuţa de sub deal 
Bea Boian și cu Boghean 


www.dacoromanica.ro 


Şi frate-său Buzdugan. 


Tirg-Simila, 


județul Tu- 


— Bea Boiene, nu prea bea, 


Să nu intri în belea, Ies afară şi-i fac leasă, 


Că potera-i colea. Culeasă de la Toader Ion Ştefan 
— Las să vie, nici nu-mi pasă, felia Ata aer 
Că mi-i durda plină, rasă, jud. Neamţ. 
99 

Cîntecul lui Ioniţă haiducul 
Foaie verde lămtiţă, Să le puie la temniţă, 
Pe deal pe la Craioviţă, Să-mi scoață pe Ioniţă. 
Trece paznici cu Ioniţă, Cum ajunse, cum le dete, 
Să mi-l ducă la temniţă, Pe Ioniţă nu-l mai vede! 
La temniţă, la-nchisoare, Mai de jos de Craioviţă, 
La-nchisoare, la gros mare, Ibomnica lui Ioniţă, 
Unde nu-l mai vede soare, Cu patru cai la căruţă, 
Cu cătuși de miinișoare, Cu cincizeci de sălbulițe, 
Cu fiarele de picioare! Să le puie la Divan, 
La-nchisoare mi l-a pus, Să dea pe Ioniţă-afar”, 
C-a călcat două cucoane, Ibomnica ce-mi făcea ? 
A din deal şi a din vale. De departe-ngenunchia, 
Foaie verde lămiiţă, De d-aproape se ruga, 
Pe sus pe la Ialomiţă, Gura la Divan mi-o da, 
Trece tat-al lui Ioniţă, Nici o salbă nu lua, 


Cu cincizeci de biolițe, 
Să le puie la temniță, 

Să scoaţă pe Ioniţă. 

Cum ajunse, cum le dete, 
Pe Ioniţă nu-l mai vede! 
Mai de jos de Ialomiţă, 


Pe Ioniţă-i dăruia. 

— Ai, gaică Ioniţă, acasă, 

La copii și la nevastă, 

Dacă ţi-a fost mintea proastă! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 


Venea muma lui Ioniţă lăutarul Dumitru Văleanu, Ro- 
Cu cincizeci de vaci legate, şiori-de-Vede, Teleorman. 
100 
loniță haiducul 
Foaie verde de crăiţă, Trece tata lu Ioniţă, 
Pe deal pe la Ialomiţă, Cu cinzeci de bivoliţe, 
258 


www.dacoromanica.ro 


Cite cinzeci brezuliţe, 

Ce le duce la temniţă, 
Ca să-mi scoată pe Ioniţă. 
Cum ajunse, cum le dete, 
Pe Ioniţă nu-l mai vede! 
Foaie verde d-o crăiţă, 
Mai în jos pe Ialomiţă, 
Trece fraţii lui Ioniță 
Cu cinzeci de cîrlănițe, 
Cite cinzeci sirepele, 

Cu cozile mititele. 

Cum ajunse, cum le dete, 
Pe Ioniţă nu-l mai vede! 


Foaie verde de crăiţă, 

Mai pe jos pe Ialomiţă, 
Trece sora lui Ioniţă, 

Cu cinzeci de sălbulițe. 
Trînti salba şi-o cunună 

Și pe Ion îl luă de mînă: 
— Noi te ţinem la Domnie ! 
Tu ai fost la grea urgie! 


Copiat de Chr. N. Țapu dintr-un 
manuscript de cîntece bătriîneşti 
ale repausarului învățător 'Trotea, 
din comuna Runcurelu-Mehedinţi. 


Cîntecul lui Busuioc haiducul 


Foaie verde trei spanace, 

Măi sărace Busuioace, 

Șapte poteri n-au ce-ţi face, 

Nici șapte, nici opt, nici Craiova 
cu tot 

Și nici ţara pînă-n Olt. 

Decît carte de prădare, 

Mai bine pe-o gură de vale 

Cu stînga pe învelitoare, 


Cu dreapta pe pistoale, 

Sā ţin calea la strîmtori 

Şi să-mi prind d-ei negustori 
Și să-mi iau d-ei gălbiori, 
Că sînt uşori la purtare 

Și varsă bani la schimbare. 


Culeasă de G. Giurumescu de la 
G. S. Giurumescu, în vîrstă de 
80 de ani. 


Foaie verdi trii aglici 


Foai verdi trii aglici, 
Gemi codru di haiduci, 
La tot fagu cîti cinci. 
— Foai verdi arţăraş, 


Căpitani Mateiaș, 
Mută crîşma, crîşmăraş, 
Di la umbra nucilor, 
Din calea haiducilor, 


www.dacoromanica.ro 


Cî mîni eu mă-ntorc din sus, 
St nu zici că nu ţ-am spus! 
Era Radu comandant, 
Haiduc pisti cielalț. 

În crișşmă el cînd intra, 
Trii zîli cì nu-mi eșa, 

Di străjăr pi cini avea? 

Pi sora lui, Voichiţa, 
Şîdea-n armă răzamati, 

Di chistoali-ncunjurati, 
Bat-o Dumnezău s-o bată, 
Parci-i o cîță turbată ! 

Iar la Radu cînd grăia, 


Sî punea di mînca și bea, 
Di poteri nu gîndia. 

Dar Radu ce-mi mai grăia; 
Sorii lui ci-i mai zicea ? 

— E di be şi di mînîncî, 
Di potirt nu du frict, 

Ci-s voinic cu comanac, 
Cu şăpti potiri mă bat, 
Cu oștirea jumătati 

Şi Craiova a triia parti. 


Cules de G. Coatu, învățător din 
Cerna, pl. Măcin, jud. Tulcea. 


HOȚOMANII 


103 


Cîntecul Codreanului 


Floare verde spic de grîu, 
Cîntă cucu pe pîrîu, 
Codreanu cu murgu de friu, 
El la tîrg că mi-l trăgea, 
Călușelul mi-l vindea ; 
Vindea calul, armili, 
Rămiînea cu baldacu, 
Numai cu şeaua-n spinare, 
Ce-o să mă fac, frăţioare, 
Umblu cu șeaua în spinare! 
El pîn tîrg mi se-mplimba, 
Toţi căluşeii-i cerca 

Și pe spate mi-i bătea, 

Altu căluşel să-și ia ; 

Nici un cal că nu-i plăcea. 


260 


Foaie verde-a bobului, 

În scapătul soarelui, 

La ușa oborului, 

Cam în drumul Giurgiului, 
Văzu coama roibului 

Şi gluga mocanului. 

El lîngă mocan se da 

Și din gură că-i zicea: 

— Bună ziua, măi mocane ! 
— Mulţumescu-ţi, căpitane ! 
— Măi mocane mocîrțane, 
De ţi-e roibu de schimbare, 
Să-ţi dau unu; să-ți dau doi, 
Să-ţi dau, neică, pînă-n trei, 
Erghelia de la baltă, 


www.dacoromanica.ro 


Nu pe toată, jumătate, 

Și ca roibu nu se poate ! 

De ți- e roibu de vînzare, 
Să-ţi dau galbeni şi parale, 

Să-ţi dau galbeni vinetici, 

De câte-o sută și Cinci, 


Să tot schimbi, să tot măntînci 


Și nu se cunoaşte-aici. 

Dar Codreanu ce-mi făcea ? 
Mina pe frîu c-o punea, 
Picioru în scară-l punea 

Și pe roibu încăleca 

Şi prin tîrg că mi-l plimba, 
Pînă spumă mi-l făcea ; 

Se lua spuma cu mîna, 

De pămînt că mi-o trîntea, 
Sloi de gheaţă se făcea. 
Doar pe la mocan că-mi da, 
Ziua bună că-și lua. 

Fuge Codreanu și se duce, 
Rămîne mocanu și plînge ! 
— Măi Codrene, fraţioare, 
Întoarce-te, „neică, din cale 
Dă-mi dă cîteva parale, 

Că mor copiii de foame ! 
Nu mi-e roibu de schimbare, 
Și mi-e roibu de vînzare, 
C-a fost taica percitor, 

Şi-a rămas la sat dator 

O sută șeaizeci de poli. 
Vîndui muma roibului, 
Plătii plasa Oltului 

Și-o să vînz şi pe roibu, 
Să-mi plătesc Teleormanu. 


— F...tu-ţi crucea ta, mocane, 


Cînd m-oi întoarce din cale 
Și ţi-oi da şaisprece palme, 
Să numeri că sînt parale, 

Și m-oi întoarce din drum 

Și ţi-oi da vreo cîțiva pumni, 
Ți-oi da pumni înghesuiți, 


Să zici că sînt lei mărunți, 
Pe muchie de cei bătuţi! 
N-ai auzit d-un Codrean 
Și d-un hoț de căpitan 

Și d-un negru de țigan, 

Că ia cai de la mocani 

Și miei de la ciobani, 
Vinu de la cîrciumari, 

Nu plăteşte nici un ban? 
Că cînd aş sta să plătesc, 
La ce dracu haiducesc? 
Iar Codreanu ce-mi făcea? 
El p-un drum că-mi apuca, 
La un ciobănaș, trăgea 

Și din gură că-i zicea: 

— Frunzuliță untdelemn, 
Ți să-ntîmplă un mielușel, 
Foaie verde salbă moale, 
Să și-l plătesc cu parale ? 
Dar ciobanu se gîndea, 
Cată fu... tu-i mumă-sa, 
O să dau un mieluşel 

Și-o să-mi iau un sfănţişor. 
Și ciobanu ce-mi făcea ? 

El în tîrlă că intra 

Și pe coadă l-alegea, 

Patru ciozvîrți că-l făcea, 
La desagi că-l așeza. 
Fugea Codrean se ducea, 
Fuge Codrean şi se duce, 
Rămîne cioban şi plinge ! 
Ciobanu ca ciobanu, 

Nu ştie ce e şofranu, 

Tot ca ţiganu divanu. 

Dar Codrean ce mi-ş' făcea ? 
La un cîrciumar trăgea 
Și-un burduf de vin umplea 
Și pe murgu l-aşeza. 
Fugea Codrean se ducea, 
Dar cîrciumaru-mi striga : 
— Măi Codrene, frăţioare, 


www.dacoromanica.ro 


Întoarce-te, neică, din cale, 
Dă-mi dă cîteva parale, 
Că mi-e marfa stăpînească ! 
Dar mocanu ca mocanu, 
Vezi pentr-o gloabă de cal 
Dete jalba la Divan 

Şi-o băgă la trebunal. 
Unde Codrean se trăgea ? 
La movila cea crăpată, 
Unde-a mai scăpat o dată, 
Subt umbră de păducel, 


104 


Cu cărnicică de miel 
Și cu vin de burdușel 
Şi cu murgu lîngă el, 
Cu costițe de purcel ; 
Rău trăiește, vai de el! 


Cules de Chr. N. Ţapu din gura 
lăutarului Stancu Ilon, Cucuieţi- 
Teleorman. 
Vezi colecț. d-lui V. Alecasndri, 
p. 86 sq. Cîntecul de față este 
o variantă. 


Cîntecul haiducului Codreanu 


Foaie verde trei aglici, 

La Coţofeanca la bilci, 
Codreanu se trage pe brînci ; 
Să trage din leasă-n leasă 

Pin’ la Coţofeanca-n casă. 

— Bună ziua, fa cocoanā ! 

— Îți mulţumesc, căpitane ! 

— Acuma-mi zici căpitane, 
Căci sînt la brîu cu pistoale, 
Patru pline şi trei goale, 

Să-i trag Coţofencii-n şale ! 
Iar cînd veneam la mălai, 

Mă luai cu cîinii-n alai; 

Şi cînd veneam la opinci, 
Puneai ţigani de-mi da brînci ; 
Dar cînd veneam la parale, 
Puneai ţigani de-mi da palme ! 
Bucură-te, bătătură, 

Căci te umplu de untură 

Din Coţofeanca bătrînă ! 
Foaie verde ca nalba, 
Codrean la biîlci că-mi pleca, 
La un cîrciumar trăgea 


262 


Şi din gură așa-i zicea : 

— Măi cîrciumar, dumneata, 
Ia dă-mi o felă de vin, 

Ca să-l văd dacă e bun. 
Codrean vinu că şi-l bea, 
Cu piciorul sticlii-i da, 
Bucaţele mi-o făcea 

Şi o băga-n buzunar, 

Ca să zică c-are bani. 

Foaie verde ca nalba, 
Codrean la obor pleca, 

La un mocan că trăgea, 

Că un cal galben avea 

Şi din gură așa-i zicea : 

— Măi mocănaş dumneata, 
De ţi-e galben de schimbare, 
Să te duc la Herţa mare, 
Să-ţi dau unu, să-ţi dau doi, 
Să-ţi dau, frate, pînă-n trei? 
— Nu mi-e galben de schimbare, 
Și mi-e galben de vînzare, 
C-am o soră fată mare, 

S-o cîntăresc în parale. 


www.dacoromanica.ro 


Iar Codreanu ce făcea? — Cartă f... tu-i mumă-sa, 


Picior în scară punea Ăsta-i cal pe seama mea ! 
. A bd ~ bad 
Şi pin sus că se uita, Iar galbenu că zbura 
Doi pinteni la cal că-i da Şi Codreanu-i zicea : 
Și ca fulgeru zbura. — Hai, galben, la Herţa mea, 


Calul spumă se făcea, 
Lua spuma cu mîna, 
De pămînt că o trîntea, 


Că mocanu nu-i vrednic de tine, 
Iar tu eşti zmeu bun de mine! 


o pe sia Gulea Ee T Miu cea 
SE, Š ; icolae Mihăilescu, Roşiori-de- 
Şi din gură-aşa zicea : Vede (Teleorman). 

105 

Codrean 

Creşte-m' iarba, creşte-m' frunza, Iar mocanu ca mocanu, 
Creşte-m” iarba pă pîriu, Slab dă fire, prost dă minte, 
Codrean suie-n Movilău, El dîn gură că zicea: 
Unde-m” e tirgu mereu. — Măi Codrene dumnata, 
El pîn tîrg că se plimba, Nu mi-e roibu dă schimbare, 
Nici un cal că nu-i plăcea ; ŞI mi-e roibu dă vînzare, 
În drumul mare că işa, Ca-m' stau copiii la opreală 
Şi-mi işa la drumul mare, Şi nevasta la-nchisoare. 
Unde trec mocani cu sare. C-am vîndut pă muma roibului 
În drumul mare cum șădea, Şi-am plătit plasa Oltului, 
Jată-un mocan că-m' venea Și-acum să vînd pă roibu 
C-un cal roibuleț și peag, Să plătesc Tilormanu. 
Căzu lui Codrean cu drag. Iar Codrean că mi-i zicea : 
Codrean atunci ce-m” făcea ? — Măi mocane, neică Stane, 
El din gură că-i zicea : Pune-i şeaua şi frîul, 
— Măi mocane, neică Stane, Vază-i Codrean umbletul, 
Dă ţi-e roibu de vînzare, Ca să-şi dea şt sufletul. 
Dă vînzare, dă schimbare, Iar mocanu ca mocanu, 
Să-ţi dau bani, să-ți dau parale, Prost dă minte, slab dă fire, 
Să-ţi dau și pă murgu meu, Şaua şi frîu-i punea 
Să-mi dai tu pă roibu tău. Şi da el a-ncălica. 

263 


www.dacoromanica.ro 


Codreari dîn gură-i zicea : 
— Măi mocane, neică Stane, 
Lasă-ncalice d-un Codrean, 
Că mi-e voinicel sărman ; 
Să-i vază el sărita, 

Să ştie cîţi bani să-ți dea. 
Iar mocanu ca mocanu, 
Prost dă minte, slab dă fire, 
Lu Codrean pă roibu da. 
Codrean dacă-ncălica, 
P-aci-ncolo că pleca. 

Mocan şade-n ... şi plinge, 
Cu palmili să ucide 

Și dîn gură așa zice: 

— Sărăcuţ de maica mea, 
Ce mai fuse şi asta? 

Iar Codrean dacă-l vedea, 
El în loc calu oprea 

Și mocanului zicea : 

— Măi mocane, neică Stane, 
Ce-m' stai jos și îm’ tot plîngi 
Și cu palme te ucizi? 

Că d-oi sta de m-oi înturna 
Și ţi-oi da cîteva palme, 

Ţi se par că sînt parale, 

Și cîţiva pumni ghimuiţi, 

Ţi se par că-s lei bătuţi. 
Apoi Codrean că pleca 

Și dă drum îş căuta. 
Creşte-m” iarba, creşte-m' frunză, 
Creşte-m' iarba pîn smicele, 
Codrean suie pîn perdele, 
Pîn perdele mocăneşti, 
Mocăneşti şi ungureşti. 
Mocanii cum îl vedea, 

Toţi dă fugă reteza. 

D-un mic strungar rămunea,. 


Codrean din gură-i zicea : 
— D-ale tu, mic dă strungar, 
Ia prinde tu d-ăl cîrlan, 
Negru şi cornut, 
La linişoară bătut. 
Iar strungaru că-i zicea : 
— Măi Codrene dumneata, 
Cum să-ţi prind eu d-ăl cîrlan, 
Negru şi cornut, 
La lînişoară bătut, 
Că-i cîrlanu stăpînesc 
Și m-apucă să-l plătesc. 
Codrean aşa d-auzea, 
Cîrlig din miini îi lua, 
Cu cîrligu-l tăbăra, 
Strungar ţipa, să olecăia 
Și dîn gură că zicea: 
— Săi, Codrene, nu mai da! 
Codrean atunci îl lăsa, 
Strungaru că să ducea, 
Cîrlan că îl prindea 
Și lui Codrean că îl da. 
Codrean dîn gură-i zicea : 
— D-ale tu, mic de strungar, 
N-ai auzit d-un Codrean, 
Ce ia cai dă la mocani, 
Miei dă pă la ciobani, 
Pîine dă la brutari 
Și vin dă la cîrciumari 
Și nu numără la bani? 
Apoi Codrean încalică, să duce, 
Strungar şade-n ... şi plinge, 
Cu palmili să ucide. 

Culeasă de I. Florescu, învățător, 


de la Florea Drăgan, din com. 
Bragadiru, jud. Teleorman. 


www.dacoromanica.ro 


Sub umbră dă nuc 
Doarme d-un voinic, 
Murgu priponit 

Cu ţăruș de-argint; 
Şi el cum dormea, 
Frumos Vis visa : 
Unde se logodea 
C-o fată dă crai, 
Sus dă peste plai. 
Dar pe cînd dormea 
Și pe cînd visa, 


108 


Voinicu şi hoţu 


Că eu te-am deşteptat 
ȘI eu te-am sculat; 
Că la mine a venit 
Furu să mă fure, 

Să mă desparţă dă tine. 
Nu mă blestema, 
Altu că oi lua 

Să-i porţi tu grija, 
Să-i duci şi şaua. 
Pe unde oi trecea, 
Voinici te-or ridea. 


Voinic adormea, 

Furu iar venea 

Șt murgu-i fura. 

Cînd se deştepta, 

Mina pă lănţuş punea, 
Lănţuşu venea. 

— Cată f...-i mumă-sa, 
D-o fi lănţuşu meu rupt, 
Să ştii că murgu s-a dus; 
D-o fi lănţuşu tăiat, 
Murgu meu este furat! 
Văzu lănţuşu tăiat 

Şi murgu că e furat. 

El îndată s-a sculat 

Şi să-l cate a plecat. 
Cătă ici, cătă colea, 

De urma murgului nu da; 
Pär la nisipu Nistrului 
Găsi urma murgului ; 
Cuţit dîn brîu că scotea, 
Papură dîn Nistru tăia 
Şt d-o pliută îmi făcea ; 
Pă plută Nistru trecea 

Şi pe murgu mi-l găsea. 
Murgu păștea priponit 


Furu că venea 
Murgu a-i fura. 
Murgu ce-mi făcea ? 
Din nări străfia, 

Din picior bătea, 
Voinic deștepta, 
Voinicu-i zicea : 

— Dea, murgule, dea, 
Lup dă te-ar mînca, 
Fur de te-ar fura, 
Că mă dăşteptaşi 

Și somnu-mi stricaşi ; 
Că eu frumos vis visam: 
Unde mă logodeam 
C-o fată de crai 

Sus dă piste plai; 
Tu mă deşteptaşi 

Șt visu-mi stricaşi ; 
Că te-am luat 

Dă cal lăudat, 

Din tîrg din Birlad 
Dă la popa Vlad. 
Iar murgu zicea : 

— Ba, stăpîne, ba, 
Nu mă blestema 


265 


www.dacoromanica.ro 


Şt furu dormea lungit. 
Binişor că se ducea, 
Furca-n piept că-i înfigea 
Șt după ce-l judeca, 
Capu furului tăia, 

Pă murgu încălica, 


Nistru-n not el că trecea 
Și dă drum îşi căuta. 


Auzit de înv. I. Florescu de la 
Florea Drăgan, com. Bragadiru, 


jud. Teleorman. 


Stan din Bărăgan 


Departe, vere, departe, 
Nici departe, nici aproape, 
Tocmai calea jumătate, 

La mijlocu cîmpului, 

La puțu porumbului, 
Unde fir de iarbă nu e, 
Numai dalbă colelie, 

Cine, neică, că-mi mergea? 
Să vezi, Stan din Bărăgan. 
Dar el, neică, ce-mi făcea ? 
Peste cîmp că se uita, 
Trei cîrlăiori năzărea, 
Trei cîrlăiori gălbiori, 

Pe spinare negrişori ; 

Și de nare, 

O strînare, 

Şi-mbuiestru-n fuga mare. 
EI, neică, ce mi-și făcea? 
Îndărăt că se-ntorcea 

Şi lua coasa și gresia 
Şi-ndărăt mi se ducea 

Şi de coasă s-apuca. 

Dar el, neică, ce-mi cosea ? 
Tot secară, 

Cu negară, 

Tocmai o vară cosea 

Şi de arcan s-apuca. 
Împletitura dintr-o vară, 


Îi muriră copiii de foame! 
Cînd arcanul că-l sfîrșea, 
La spinare că-l lua, 
Și-unde, neică, mi-l trăgea ? 
La puţu lui Ciorăpiel, 
Ciorăpiel ăl voinicel, 

La stupina cea bătrînă, 
Care e aproape de fîntînă. 
Sghiabu de apă-l umplea 
Şi arcanu mi-așeza, 

De furcă mi le lega, 

În dosu furcii se da 

Și puţin mi-l scîrţiia, 

Pin” cîrlăiorii venea. 

Apă, neică, că mi-şi bea, 
Pe lingă sghiab se juca, 
Pînă-n arcane că da. 

Cînd ei prinşi că se vedea, 
Odată că se uzmea, 

Furcă din pămînt scotea ; 
Unde furca se trîntea, 
Groapă de bordei făcea ; 
Şi unde ciutura cădea, 
Gropi de grîu mi se săpa. 
Dar Stoian ce mi-şi făcea ? 
De necaz, frate, ce-avea, 
Barba albă-și jumulea, 
Mustăţi roşii că-și rupea. 


www.dacoromanica.ro 


Un cîrlan i se oprea, 

La salcia cocoșată, 

Unde s-a mai umbrit odată. 
Dară Stan că mi-i afla 

Şi pîn târg că se plimba; 
Lua trei traisti şi trei căpesire, 
Tot căpestre de bumbac, 
Cum şade la j jugani drag. 

El la ei că se trăgea, 
Căpestrele-n cap le-aşeza. 
Paloş de la brîu scotea, 
Arcanele le tăia, 

P-ăl mai mare încăleca, 

Și unde, neică, mi-şi mergea ? 
Colea-n tîrg la Nijloveţ, 
Und” se vind cîrlani cu preţ. 
Cînd cîrlanii sforăta, 

Din picere svăpăia, 
Cocoane se spăimînta, 

Ape că se turbura, 

Livezi verzi că se-ncurca, 
Munţii se cutremura. 

Pînă turcii că-mi sosea, 

Cît cerea atîta-i da, 

Opt sute de lei că-i da 
Și-ndărăt mi se-ntorcea. 

Și cu cin” că se-ntilnea? 
Vezi, cu Stan din Piersica, 
Omul cel de nimica, 

Călare pe Galbina. 

Din guriţă că-mi striga : 
— Măi unchiule Stane, 

Tu, frate, nu mi-ai văzut 
Trei cîrlăiori gălbiori, 

Pe spinare negrişori ? 

Dar el, frate, ce zicea? 

— Măi nepoate Stane, 
Aseară, pe la o vreme, 
Colea-n tîrg la Niîjloveţ, 
Unde se vind cîrlani cu preţ, 
Trei cîrlani a rinchezat, 


267 


Cocoane s-a spăimîntat. 

— Dacă este vorba așa, 
Adu pe Galbina-ncoa. 
După ea descăleca 

Şi Stan, frate,-ncăleca, 
Și-unde, neică, mi-o trăgea ? 
Tocmai în tîrg la Cladova, 
Und! se vinde Galbina. 
Cînd Galbina mi-ajungea, 
Odată că-mi sforăia, 

Cura turcii ca bura. 

Cît cerea, atita-i da, 

Cinci sute de lei că-mi lua, 
Stan în pungă le băga 
Şi-ndărăt mi se-ntorcea. 
Cînd de Stan s-apropia 

Și căciula o lepăda. 

Din guriță că striga ; 

— Măi nepoate Stane, 
N-a fost Galbena a ta, 

Ci ţi-a fost, vezi, de furat, 
Și-n tîrg, frate, m-a apucat, 


Cinci galbeni din pungă-am dat 


Şi căciulița din cap. 

Ce-am păţit pîn-am scăpat! 
Dacă vedea Stan aşa, 

Mina-n pungă c-o băga, 

Cinci galbeni că scotea 
Și-ndărăt că- -i înturna. 

Ziua bună că-şi lua, 

Acasă că se ducea. 

Dar nevasta l-întreba : 

— Pe Galbena n-ai găsit, 

Pe Galbena ce-ai făcut? 

— Eu, nevastă, m-am întîlnit 
Cu unchiu Stan 

Și pe Galbena i-am dat, 

Și el, frate, că s-a dus 

Icea-n tîrg la Nijloveţ, 

Und” se vînd cîrlani cu preţ; 
Şi-n tîrg că l-a apucat, 


www.dacoromanica.ro 


Cinci galbeni din pungă-a dat 


Şi căciulița din cap. 
Îndărăt i-am întornat. 
Dar nevasta ce zicea ? 

— Asta nu e minciuna, 
Că ești Stan din Piersica, 
Omu cel de nimica ! 

Dar nevasta ce-mi făcea ? 
“Toată noaptea bombănea, 
Pin’ ctrlanu-i aducea. 


Cam așa pe supt nimiez, 
Îmi sosea și Galbina, 
Cu toţi mînjii după ea. 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Stancu Ion din Cucuieţi 
(Teleorman). 

Acest cîntec este Q variantă pres- 
curtată a celui intitulat /uganii 
din colecția d-lui G. Dem. Teo- 
dorescu, p. 688 sq. 


Lună, luminiţă 


Lună, luminiţă, 

Dă-mi şi mie-o luminiţă, 
Că am însărat 

Depărcior de sat, 

Cu cfinii mă bat; 

Numai o căţea nu mă bate. 
Am doi căișori, 

Vineţi porumbei ; 

Nu sînt de furat, 


Sînt de cumpărat 
Din sat din Bîrlad, 
De la popa Vlad; 
Bani am numărat 
La raze de lună, 
Pe chei de fîntină. 


Culeasă de Constantin Stănescu, 
învăţător diriginte din com. Ga- 
licea Mare, plasa Cîmpu, jud. 
Dolj. 


Cine mi-i voinic lotrean ? 


Frunzuliţă leuştean, 

Cine mi-i voinic lotrean 
Să meargă cu mine-un an, 
Să mi-l pui d-un căpitan? 
— Căpitane de judeţ, 

Ce tot mă ţii la coteţ 
Pentr-un pui de mînzuleţ? 


Şi dă-mi drumu pe la prînz, 
Ţi-l aduc, £...-l de mînz ; 
Şi dă-mi drumu la amiazi, 
Să ţi-l aduc murg și breaz! 
Căpitane din Ardeal, 

Ce mă ţii închis d-un an, 
Pentr-o iapă şi-un cîrlan ? 


www.dacoromanica.ro 


Şi iapa a murit de slabă, 
Cirlanu l-am dat de gloabă. 
Şi-mi luai şaua la spinare 
Şi-ajunsei pe drum la vale ; 
Dar un nebun de rumân 
Priponise iapa-n drum. 

Mă făcui şaua d-a pune, 
Mă făcui d-a-ncăleca ; 

Îi dam pintene să stea, 

Ea mai tare că fugea ; ; 
Iapa Giurgiu apropia, 
Bune parale că lua. 

Dar baiatu ce-mi făcea ? 
Şaua din spinare c-o lua 
Şi-apuca pe Cimpina, 
Se-nrilni cu Galbina. 

Sarga neagră pe spinare 

Pe subt foale rotogoale, 
Pintegoagă de picioare, 
Stremurată de o nare 

Şi-n buiestră-n fuga mare. 
Dar nu era singurea : 

Cu cinci cîrlăi lîngă ea, 
Și-avea şapte jugaiori, 

Cum ţi-este drăguţ de ei. 
El pe Șarga-ncăleca, 
Drumul d-a lungul că-l lua. 
Frunzulină măr de-l creș, 


110 


Se ducea la Magloveţ, 

Se face d-un tirguleţ, 

Und’ se vînd cîrlani cu preţ. 
Acolo cînd mi-ajungea, 
Bune parale că-mi lua ; 
Păgubaşu că-mi sosea, 

Mina cu ciocoii da, 
Frumuşel că mi-l lega, 

La judecată-l ducea, 

Acolo că-l întreba : 

— F...-ţi mama ta de hoţ, 
Cum faci cînd furi caii toţi? 
— Frunzuliţă de măslină, 
Eu iau iapa cea bătrînă, 

Şi cârlanii vin pe urmă ; 

Eu merg din gură cîntînd 

Și cîrlanii nechezînd ! 

Dar băiatul ce-mi făcea ? 
Mina stingă c-arunca, 

Bune parale le da 

Şi boierilor le zicea : 

— Măi boieri, măi dumneata, 
Să-mi dați la mînă bilet, 

Să trec Dunărea-ndărăt, 

Că am vii şi am moșii, 

Şi nevastă cu copii! 


Auzită de Chr. N. Țapu de la 
Ion Preuteșescu din Novaci-Gorj. 


Cîntecul lui Sbangă haiducu 


Frunză verde de savat, 
Sub un lomuleş de gard 
Şeade Sbangă pitulat, 
Nebăut şi nemîncat ; 
“Trăieşte cu zilele 


26y 


Pîn-apune soarele, 
Să-și ia iepingelele, 
Să-şi umplă pistoalele, 
Lovească vilcelele, 

Pe la toate gazdele. 


www.dacoromanica.ro 


Frunză verde de-o lalea, 
La o gazdă că mergea 

Și din gură-așa zicea: 

— Gazdă, găzdulicea mea, 
Dă-mi o coaje de mălai, 
Să-ţi prinz o stavă de cai, 
Și c-un fir de usturoi 
Să-ţi aduc pluguri de boi! 
Frunză verde de susai, 

Îmi dete coaja de mălai, 
Mincai și mă săturai, 

Luai căpăstru şi plecai, 
Mă suii p-ăl deal de plai, 
Văzui o stavă de cai 
Ș-aruncai căpăstru-n ei, 
Cunoscui că nu-s ai mei, 
Aruncai ş-un drob de sare, 


Armăsar să nu mă omoare. 


Frunzuliță de făsui, 
Dacă văzui şi văzui, 
Aruncai Şi o tîrsină, 
Prinsei iapa cea bătrină, 
Nădejdea cîrlanilor, 
Muma armăsarilor. 
Frunză verde de susai, 
Ș-apucai de-ncălecai, 
Drumu-nainte-mi luai. 
Frunză verde de sulfină, 
Descălecai la fintînă 

Și mă uitai după mine. 
Aoleo, ce-mi pare bine, 
Toţi cîrlanii venea bine! 
Frunză verde de-o lalea, 
Boierii cînd auzea, 


270 


Frunză verde trei migdale, 
Că mi-a ieșit Sbangă-n ţară, 
Dar boierii ce-mi făcea ? 
Potere că ridica 

Și pe Sbangă că-l prindea, 
La coteț că-l închidea. 
Frunză verde de-o lalea, 
Sbangă din gură-mi zicea : 
— Aluniţă de măr creţ, 
Căpitane de judeţ, 

Ce mă tot ţii în coteţ 
Pentru-ăl pui de murguleţ ? 
Că l-am vîndut fără preţ; 
L-am vîndut cu cinci parale, 
Că n-aveam de cheltuială. 
Frunză verde trei migdale, 
Făcu Sbangă de parale 

Și se plimba pe culare, 

Se întîlnea cu fraţii în cale. 
Cu frații lui se vorbea: 

—- Care plastă s-o lovim ? 
— Frunză verde busuioc, 
Lovim plasta din mijloc, 
Că sînt popi şi protopopi! 
Verde frunză de-o lalea, 
Sbangă din gură-mi zicea : 
— Ba, ba, ba, fraților, ba, 
Hai în plasa Blahniţa 

Că luăm franci cu traista, 
Rublele cu postava ! 


Culeasă de înv. G. Giurumescu 
de la Șerban Vasilescu din com. 
Ruptura, plasa Motru de Jos, jud. 
Mehedinţi. 


www.dacoromanica.ro 


111 


Cîntecul lui Sacală 


Pe cel drum cam părăsit, 
Părăsit cam de demult, 

Cu negare-acoperit, 
Tare-mi vine d-un voinic, 
D-un voinic cam ortoman, 
C-un cal negru dobrogean. 
Se făcea de se trăgea 

La herghelia sultanului, 
Hanului, sultanului. 

Acolo cînd se ducea, 

Ocol hergheliei da, 

Pe herghelegiu nu-l găsea. 
În herghelie că intra, 

În staroștea juganilor, 

În fătătoarea iepelor, 
Acolo, frate, îl găsea, 
Adormit cu faţa-n, sus, 
Părea din lume că-i dus, 
Cu arcanul căpătii, 

Cu paloșu-atirnat în cui. 
Dar Ortoman ce-mi făcea ? 
O palmă bună că-i da 

Şi din somn că mi-l trezvea. 
El din somn se deștepta 

Şi lui Ortoman zicea : 

— De ce pe min’ mă suduiești 
Şi cu palma mă plesnești? 
Eu sînt herghelegiu sultanului, 
Hanului, sultanului. 

Aici sultanul m-a rînduit 
De cînd eream copil mic, 
Ca să stau să stăruiesc, 
Herghelia să i-o păzesc. 

La capul arcanului 

Este-o iapă vinecioară, 
Pintenoagă de picioare, 


271 


Cînd pe ea îi încăleca, 
Toată herghelia după ea se ia. 
Dar cel viteaz ce-mi făcea ? 
Șaua pe ea că-mi punea 

Şi pe dînsa-ncăleca. 

Ea trăgea de se ducea, 
Toată herghelia mi-o lua. 
Herghelegiu singur rămînea, 
Începea, frate, d- -a plingea, 
Băga mîinile în sîn 

Şi plingea ca un nebun. 
Herghelegiu ce făcea ? 

La sultan că se ducea, 
Sultanul bine pricepea 

Că la dînsu el venea, 

Că i s-a-ntîmplat ceva. 
Sultanu că-l întreba : 

— Ce-ai păţit, herghelegiu, 
Herghelegiu, ciorbagiu ? 
Începea d-a mi-i spunea 
Cum el, frate, pătimea. 
Dar sultan ce mi-ș făcea? 
Potera după el trimetea, 
Pe voinic că mi-l găsea 

În tirgu din Cîmpina, 
Unde jugani că vindea. 
Începea l-împrejura 

Și pe dinsul mi-l lega, 

Și frumos, frate,-l bătea 
Cu sfîrcu gîrbaciului 

Pe faţa obrazului. 
Herghelia şi-o aduna, 
Înapoi că se-ntorcea, 
Punea masa și mînca. 

De steajăr pe el că-l lega, 
O pînză d-americă lua, 


www.dacoromanica.ro 


Frumos, frate,-o cătrănea, 
P-acel hoţ înfăşura, 
Atuncea că mi-l lumea, 
Cum pe el, frate,-l chema. 
Turcu-aci bea, chiuia, 


Sacal'-ardea și plesnea, 


F. 


„i crucea mîni-sa ! 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Cristea Cobzaru, din 
Tirgu Jiu. 


Cîntecul lui Radu 


Foaie verde salbă moale, 
De la București la vale, 
La Focşani pe valea mare, 
Cite care cu povară, 


Toate-mi suie și-mi pogoară ; 


Numai carul Radului 
Nici nu suie, nici coboară, 
Bate boiii de-i omoară. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Răduleasa ce-mi zicea ? 

— Radule, soţia mea, 
Nu-mi bate bou de cea, 
Că e zestrișoara mea, 
Care mi-a dat-o maica 

Să m-arînesc eu cu ea, 
Din copilăria mea ! 

Iară Radu ce-mi zicea ? 
— Foaie verde trei granate, 


Cite drumuri lungi și late 
Tot de Radu sînt călcate 
Și de care ferecate; 
Numai drumul Giurgiului 
Şi cu-al Calafatului 

Dete boii dracului ! 

Foaie verde de năut, 
Hai, puică, la Cîmpulung, 
Să văz caii cum se vînd 
Şi păgubașu plingînd, 

Şi hoţii bînd și mîncînd ; 
Iar cînd fu la adălmaș, 
N-aveai loc de păgubaș, 
Și hoţii bea și mînca, 
Păgubașii toţi plingea, 

Şi Radu se înveselea. 


Auzit de la Ghiţă Șchiopu din 
R.-Vilcea, cules de Chr. N. 'Ţapu. 


Alde Nae din Vădeni 


Foaie verde trei coceni, 
Este Nae din Vädeni 

A i aa 
Şi cu cîţiva orășeni, 


Cu Ioniță Piţigoi 
Şi mai e unul Băloi 
Ce face dintr-un pol doi. 


www.dacoromanica.ro 


Ei nu fură, ci hoţesc, 
Joia-n tîrg le tălmăcesc, 
Cu Scurtu din Măghereşti 
Şi cu Cocoş din Bălcești. 
Joia-n tîrg ei se strîngea, 
La Piţigoi se ducea, 
Mare masă-i aștepta, 
Gătită de Ilinca. 

De la masă se scula, 
Podu Jiului trecea, 

La un popă se oprea, 
Doi inși în curte intra, 
Sus pe scări că se suia, 
De ușă că- -mij împingea, 
Uşa-nchisă că-mi erea. 
Zamfirache ce- mi făcea ? 
Uşa popii că spărgea 
Și în casă că-mi intra. 
Popa un băiat avea, 
Uşa deschisă vedea, 
Puşca-n mînă c-o lua 
Și-ndată o slobozea, 

Pe Zamfirache-mpuşca 


Şi pe Cocoş îl rănea. 
Iară Cocoş ce-mi făcea ? 
Jos pe scară că se da, 
La tovarăşi că mergea 
Şi din gură- aşa zicea : 
— Încalicați 

Şi haideţi, 

C-am hoțit cît am hoţit, 
Aicea ne-am prăpădit ! 
Sus pe cai încăleca, 
Către oraş că pleca, 

La Piţigoi că mergea, 
Masă mare-i aștepta, 
Gătită de Ilinca. 

Iară Cocoş ce făcea? 
De pe cal descălica, 

La hodaie că mergea, 
Aprindea de-o lumînare 
Şi vedea rana lui mare, 
A doua zi Cocoş moare. 


Cules de Chr. N. Ţapu din 


muna Novaci-Gorj. 


www.dacoromanica.ro 


co- 


HI 


Păstoreşti 


P-un picior de munte 
Scoboară oi multe, 

Multe şi cornute 

Și mai multe sute, 

Și cin” le trăgea 

Şi cin?’ le mîna? 

Vătafu Ion, 

Ca el nici un om, 

Fecior de mocan 

Şi de mocîrţan, 

Adus din Ardeal. 

Da! Ion mi-avea, 

Mi-avea o mielușică, 
Miîndră frumușică, 

Cu lina plăviță, 

Cu patru corniţe, 

Cu câte-o piatră nestimată 
Ce-mi lumină noaptea toată. 
Cînd simţea de vreme rea, 
Trăgea oile la perdea. 

Şi simțea de vreme bună, 
Trăgea oile la pășune, 
Unde iarba e mai bună. 
Vin nouă ciobani 


114 


Mioriţa 


274 


De la Poienari, 
Tot prima-primari, 
Cu căciuli de urs, 
Că nu sînt supuși, 
*Nalte şi moţate, 
Pornite pe spate, 
Cată strinătate, 
La Ion mergea, 
La oi că-i băga, 
Cu oile-i pornea. 
Măre, se vorbea 
Ca ei să-l omoare 
Pe vătafu Ion, 
Ca el nici un om. 
Miaua mi-auzea 
Şi mi se-ntrista, 
La Ion mergea. 
Ion mi-o vedea 
Și el mi-o-ntreba : 
— Dragă mioriţă, 
Cu lîna plăviţă, 


Ce mi-eşti tristişoară, 


Drăguță mioară ? 
— Ioane, Ioane, 


www.dacoromanica.ro 


Vătafe Ioane, 

Ai nouă ciobani 

De la Poienari, 

Tot prima-primari, 
Măre, s-au vorbit 

Și s-au sfatuit 

Și-au făcut prinsoare 
Ca să te omoare! 
Ion că-i spunea : 

— Dragă mioriţă, 
Cu lîna plăviţă, 

Ei de m-or uri 

Și m-or omorî, 

Ei tot să mă îngroape 
La stînă aproape, 

În strunga de oi, 

Să fiu tot cu voi, 
Cam în dosul stînii, 
Să-mi aud cîini ! 
Foaie verde micşunea, 
Ciobanii că sosea 

Și mi-l omora. 

Und mi-l îngropa? 
Cam în dosul stînii, 
Ca s-auză cîinii. 
Stilp ce mi-i punea? 
Căvălaşul lui. 
Crivăţ că-mi bătea, 
Cavalul urla, 

Pe Ion jelea. 

Dar ei ce-mi făcea? 
Ei mi se uita 

Și ei ce-mi vedea 
D-o cucie verde 
Zburînd prin livede, 
Cu doi caluşei 


Vineţi, porumbei, 
Lucii ca şerpii 

Și iuți ca șoimii. 
Dar cine-mi mîna, 
Cine-i biciuia ? 
D-un mic mocănaș 
Cu glugă-ntre spete, 
Cu baieru de bete ; 
Fuge nu se vede, 
Biciu cu zorzoane, 
Fug caii să moară. 
Cucia-mi venea, 
Măre, mi-aducea 
D-o călugăriță 
Albă la peliță, 
Neagră la hăiniță. 
La tîrlă-mi trăgea, 
Pe Ion striga : 

— Ioane, Ioane, 
Vărafe Ioane ! 

El nu răspundea. 
La mormînt mergea 
Și ea mi-l jelea 

Şi mi-l deştepta. 

În braţe că-l lua, 
În cucie mi-l punea 
Şi-acasă că mi-l ducea. 


Culeasă de Chr. N. Țapu din 
gura cobzarului Stancu Jon din 
Cucuieţi (Teleorman). 

Această baladă este o variantă 
modificată a Oaiei năzdrăvane 
din colecţia d-lui G. Dem. Teo- 
dorescu, p. 435 sqq. şi a Mioriţei 
din colecția lui V. Alecsandri, 
p. 1—3. 


275 


www.dacoromanica.ro 


115 


Ciobanul 


Foie verde bob dă linte, Cu lacrămi dă sînge. 


*Nainte, 'nainte, 
P-ăl picior dă linte, 
Pîn tufe mărunte, 
Coboară-m, coboară, 
P-ăl picior dă munte, 
O mie cinci sute, 
Tot mieori cornute ; 
P-ale vălceli mari, 
Tot oi d-ale mari; 
Pă vălcele mici, 

Tot mieluşei mici. 
Dar cin’ le coboară ? 
Cei nouă ciobani, 
Tot dîn Poienari, 
Toţi sînt veri primari, 
Sînt buni verişori, 
Din nouă surori! 
Dar ei se vorbea 

Şi să sfătuia : 

Stăpîn să-şi omoare 
Şi să mi-l îngroape 
În tirla oilor, 

În jocul mieilor. 
Cîrligelul lui, 

Ei ca să i-l puie, 
Stilp la cap să-i fie; 
Gluguliţa lui, 

Tronu trupului ; 
Fluieraşul lui, 

Ei ca să i-l puie 
Într-un vârf de pleop ; 
Cind vîntu o bate, 
Pin el o străbate, 
Fluieru o zice, 

Oile s-or strînge, 
Oile l-or plinge 


276 


Și ei că să-i ia 

Oili şi banii, 

Cîinii și măgarii, 

Şi cu toţi să treacă, 

Bine să trăiască 

În ţara turcească. 

Iar cea oaie buclaie, 
Care-i făcuse turma, 
Mergea-n fruntea oilor, 
Minca fruntea florilor. 
Dă sîmţea dă vreme rea, 
Trăgea oili-n perdea ; 
Dă simţea de vreme bună, 
Trăgea oili-n păsciune. 
Ea dacă-auzea, 

Pă urmă rămunea, 

La ei asculta. 

Stăpîn d-acasă venea, 

Pă urmă dacă-o găsea, 
El dîn gură îi zicea: 

— Tu oiţa mea, 

Care mi-ai făcut turma, 
Ereai fruntea oilor, 
Mîncai fruntea florilor. 
Dă simţeai dă vreme rea, 
Trăgeai oili la perdea ; 
Dă simţeai de vreme bună, 
Trăgeai oili-n păsciune ; 


Dar acum nu ştiu, iarba nu-ți mai 
place, 


Ori fun semn că ţi se face? 
Dă turma tu mi-ai lăsat, 
Lupu fi te-ar fi mîncat! 
Iar oaia că îi zicea : 

—- Ba, stăpîne, ba! 

Nu mă blestema, 


www.dacoromanica.ro 


Că lupu m-o mînca, Tot plîngînd dîn ochi cu jale. 


Turma ţi-o rămunea. Șt el că-m' mergea 
Mie iarba-m” place, Şi mi se-ntîlnea, 
Semn nu mi să face. Să-ntîlnea cu Ţiganu-n cale: 
Dar cei nouă ciobani, — Bună ziua, Țiganule ! 
Tot din Poienari, — Mulţumim, ciobanule ! 
Toţi sînt veri primari, — Ia să-m” cînţi cîntecu, 
Sint buni verişori, Să-m” sune opinca, 
Din nouă surori, Să-ţi dau galbenu ! 
Ei că s-au vorbit (Țiganu cîntă o țigănească.) 
Pă tine să te omoare — Nu-m’ sună opinca, 
Şi să mi te-ngroape Nu-ţi dau galbenu! 
În tîrla oilor, Ş-apucă pă drum la vale, 
În jocu mieilor. 'Fot plîngînd dîn ochi cu jale ! 
Iar cîrligul tău, Şi el că mergea 
Ei ca să ţi-l puie, Și el să-nttlnea, 
Stilp la cap să-ţi fie ; Să-ntilnea cu Rumânu-n cale. 
Gluga să ţi-o puie, — Bună ziua, Rumânule ! 
Tron la trup să-ţi fie; — Mulţumim, ciobanule ! 
Fluierașu tău, — Ia cîntă-m” cîntecu, 
Ei ca să ţi-l puie Să-m' sune opinca, 
Într-un virf dă pleop ; Să-ţi dau galbenu. 
Vîntu cînd o bate, (Rumânu zice o horă.) 
Pin el o străbate, — Nu-m' sună opinca, 
Fluieru o zice, Nu. -ți dau galbenu ! 
Oili s-or strînge, Ş-apucă pă drum la vale, 
Pă tine te-or plînge Tot plîngînd dîn ochi cu jale. 
Cu lacrămi de sînge. Şi el că mergea 
Iar ei ca să-ţi ia Şt el să-ntilnea, 
Oili şi banii, Să-ntilnea cu Sîrbu-n cale : 
Ctinii şi măgarii ; — Bună ziua, Sîrbule ! 
ŞI cu toţi să treacă — Mulţumim, ciobanule ! 
În ţara turcească. — Ia să-mi cînţi cîntecu, 
Stăpîn d-auzea, Să-m! sune opinca, 
Rău, frate,-i venea, Să-ţi dau galbenu. 
El pă gînduri sta, (Sîrbu zice sîrba.) 
Şi să otări — Nu-m' sună opinca, 
Oi a năpusti. Nu-ţi dau galbenu! 
Luă ciomagu la spinare Ş-apucă pă drum la vale, 
Și cavalu-n supţioară, Tot plingînd dîn ochi cu jale. 
Ş-apucă pă drum la vale, Şi el că mergea, 

277 


www.dacoromanica.ro 


Și el sa-ntilnea, 

Sa-ntilnea cu Turcu-n cale. 
— Bună ziua, Turcule ! 

— Mulţumim, ciobanule ! 
— Ia să-m' cînţi cîntecu, 
Să-m” sune opinca, 

Sa-ţi dau galbenu. 

(Sa zice un cîntec turcesc.) 
— Nu-m' sună opinca, 
Nu-ţi dau galbenu! 
Ş-apucă pă drum la vale, 
Tot plingînd dîn ochi cu jale. 
Şt el că mergea, 

Și el să-ntilnea, 

Să-ntilnea cu Grecu-n cale. 
— Bună ziua, Grecule ! 

— Mulţumiri, ciobanule ! 
— Ia să-m' cînţi cîntecu, 
Sa-m' sune opinca, 

Să-ţi dau galbenul. 

(Să zice un cîntec grecesc.) 
— Nu-m' sună opinca, 
Nu-ţi dau galbenu! 
Ş-apucă pă drum la vale, 
Tot plingind din ochi cu jale. 
Şi el că mergea 

Și e] să-ntilnea, 

Să-ntilnea cu Cazacu-n cale. 
— Bună ziua, Cazacule ! 

— Mulţumim, ciobanule ! 
— Ia sa-m' cînţi cîntecu, 
Să-m' sune opinca, 

Să-ţi dau galbenu. 

(Să zice căzăceasca.) 

— Nu-r sună opinca, 
Nu-ţi dau galbenu! 
Ş-apucă pă drum la vale, 
Tot plîngind dîn ochi cu jale. 
Șt el că mergea 

Şi el să-ntilnea, 

Să-ntilnea cu Unguru-n cale. 


278 


— Bună ziua, Ungurule ! 
— Mulţumim, ciobanule ! 
— Ia sa-m” cînţi cîntecu, 
Să-m' sune opinca, 
Să-ţi dau galbenu. 
(Să zice ceardaşu unguresc.) 
— Nu-m' sună opinca, 
Nu-ţi dau _galbenu ! ! 
Ș-apucă pă drum la vale, 
Tot plingînd dîn ochi cu jale. 
Şi el că-m” mergea 
Şi el să-ntilnea, 
Să-ntilnea cu Neamţu-n cale. 
— Bună ziua, Neamşule ! 
— Mulţumim, ciobanule ! 
— Ia să-m” cînţi cîntecu, 
Să-m” sune opinca, 
Să-ţi dau galbenu. 
(Să zice o polca.) 

— Nu-m’ sună opinca, 
Nu-ţi dau galbenu ! 
Ş-apucă pă drum la vale, 
Tot plîngînd dîn ochi cu jale. 
Şi el că mergea 
Şi el sã-ntîlnea, 
Să-ntilnea cu mocanu-n cale. 
— Bună ziua, mocane ! 
— Mulţumim, ciobane ! 
— Ia să-m' cînţi cîntecu, 
Să-m' sune opinca, 
Să-ţi dau galbenu. 
(Să zice mocăneasca.) 
— Mi-a sunat opinca, 
Mi-ai luat galbenu ! 
Ş-apucă pă drum la vale 
Tot plingînd dîn ochi cu jale. 
Şi el să ducea 
Şi el să-ntilnea, 
Să-ntilnea cu lupu-n cale! 
— Bună ziua, lupule! 
— Mulţumim, ciobanule ! 


www.dacoromanica.ro 


~- Lupule, frumușelule, 
Dolofănelule, 

N-ai văzut oile mele ? 

— Eu, frate, că le-am văzut, 
Frumusăl că le-am păscut. 
Pă vălcele tot picere, 

Pă costiţe * tot corniţe, 
Pă la fîntîni căpăţini. 
Stăpînu cînd auzea, 

Rău atunci îi venea 

ŞI cădea jos şi murea ! 
Ciobanii dacă-l afla, 


Ei, frate, ca mi-l lua 

Și, frate, mi-l îngropa 

Tot în târla oilor 

Și în jocul meilor. 

Iar stilp dînşii ce-i făcea ? 
Cavalu că i-l punea, 

Și cînd vintul îm” bătea, 
Cavalul așa zicea : 

(Acv să zice un cîntec de jale 
intocmai ca din caval.) 


Culeasă de I. Florescu, învăţător, 
de la Florea Drăgan din com. 
Bragadiru, jud. 'Teleorman. 


Cîntecul lui Costea ciobanu 


Pe cimpul Tighinii 

Și p-al Tighinuţii, 

Pe valea Bărăii, 

La colțul dumbrăvii, 

La tirla Costiei, 

Că mi-a-ntins perdelele, 
Pe toate vălcelele, 

Ca să-i fete oile. 

Aşa-i fată oile, 

Cum sînt vara ciupercile. 
Și are Costea oi mărunte 
Cite pietricele-n munte ; 
Are Costea mielușei, 

Cit sînt vara brebenei ; 
Are Costea mieluşele, 
Cit sînt vara viorele. 

Și mai are Costea, are 
D-o miorea, 

Nu mi-este-n lume ca ea. 





În trup mi-e de şeapte palme 
Şi-n cap mi-e cu patru coarne; 
În virful corniţelor, 

Cîte-o piatră nestimată 

Dă lumină noaptea toată, — 
Pe lumina pietrilor 

Ducea seama oilor, — 

Cu lîniţa zugrăvită, 

Cu unghiile poleite. 

Cînd simte de vreme bună, 
Trage oile în păştiune ; 

Cînd simte de vreme rea 
Trage oile-n perdea. 

Tot mai are Costea, are 

Vreo cincizeci de cîini bătrîni 
Care-mi păzesc pe la stini ; 
Vreo cincizeci de căţelandri 
Care păzesc pe la mandre, 
Vreo cincizeci de puşlătei 


* În original greşit : cosițe (n. ed.). 


279 


www.dacoromanica.ro 


Cari păzesc pe la odăi. 
Nlai are Costea, are 

Pe Doalfa, căţea bătrină ; 
De baătrină ce era, 
Dinţii-n gură nu mai avea; 
Ședea-nvăluită-ntr-o lină 
Şi lătra noaptea la lună. 
Mai are Costea, are 

Pe Togan, 

Ciine d-un an, 

Cu capul ca de cîrlan, 

Că şedea el noaptea-n c.. 

Și păzea nouă stini. 

Azi mi-e luni, 

Miine mi-e marţi, 

Pleacă Costea la Galaţi, 
Cu măgarii-nsămăraţi, 

Să ia tăriţe 

La oiţe 

Şi bolovani 

Pe la ctrlani, 

Opinci pe la ciobani, 
Iminei 

La vătăşei. 

Cu Fulga-n cale se-ntilnea, 
Buvă ziua lor că-și da: 
— Bună ziua, nene Costeo! 


— Mulţumescu-ţi, nene Fulgo ! 


Alei, nene Fulg bătrîn, 
F... bărbuţa în <..., 

Tu rău, frate, oi înflămînzi, 
Tu la mine ca să vii 

Și ca frate că ţi-oi da 
Un berbece de frigare, 
O mioară d-o căidare, 
Brinză dulce din sădilă, 
Caşcaval din comanic, 
Cum stă bine la voinic. 
Pe mine să nu mă strici. 
Alei, nene Fulg bătrin, 


280 


Lasă-te de haiducie, 

Vin” cu mine-n ciobănie, 
Căci mai bine-o să ne vie! 
— Alei, nene Costeo, nene, 
Lasă-te de ciobănie, 

Vir cu mine-n haiducie, 
Că mai bine- -0 să ne vie! 
Iar Costea că mi-și pleca, 
Ziua bună că- şi, lua, 
Fulga-n urmă rămînea, 

În vale că-mi cobora, 
Cincizeci de haiduci avea. 
Haiducii că mi-l vedea : 
— Alei, nene Fulg bătrîn, 
F...-mi-ţi bărbuţa-n c..., 
De cînd, frate, tu te-ai dus, 
Vinul în ploscă s-a acrit 

Şi pîinea s- a mucezit. 

Cind mai rău ne-am mînia 
Şi pîn cîngi că te-am lua, 
Giaba de viaţa ta! 

Iar Fulga că le striga: 

— Voi, voinicilor, 
Luaţi-vă după mine, 

La măgura cea surpată, 
Unde-am mai urlat odată, 
Alţii ca ctinii să lătraţi, 
Alţii ca lupii să urlaţi, 
Alţii hia să-mi dați. 
Ciinii Costii mi-o auzi, 
După voi s-o-nşirui ; 

Eu în tirlă mi-oi intra, 
N-oi lua una, n-oi lua două, 


Voi rupe turma drept în două; 


Tot fruntea berbecilor, 
Fala negustorilor, 
Naădejdea stăpînilor. 
Ciinii Costii c-auzea, 
După ei se-nşiruia ; 
Fulga-n urmă rămiînea, 


www.dacoromanica.ro 


La tirlă ca se ducea, 

Jar Doalfa ca mi-l ochea : 
— Vino, vino, Fulg bătrîn, 
F...-mi-ţi bărbuţa-n c..., 

Ca mai am doi dinţi în gură, 
Aia am să-i rup în tine! 
Pe Dolfa somnu o fura, 
Fulga-n tîrlă că intra, 
Turma-n două mi-o rupea, 
Dindărăt că le lua 

Şi-n vale le cobora. 

Cînd voinicii le vedea, 
Unii, frate, că-mi tăia, 
Alții, frate,-mi jupuia. 

Alţii focuri că-mi facea, 
Alții, neică, că- mi frigea, 
Alpi pîn gură lua, 

De-şi mai ţinea inima. 

Ia vezi Fulga cel bātrîn, 
Că şedea p-un buştean 

Și rodea d-un ciodălan. 
Azi mi-e luni, 

Miine mi-e marţi, 

Vine Costea din Galaţi 

Cu măgarii însămăraţi, 

Cu bolovani 

Pe la cîrlani, 

Cu opinci pe la ciobani, 
Cu tăriţe 

La oiţe. 

Cînd Costea acas” că venea, 
Oile la strungă le da ; 

Nu venea lăpţile la măsură, 
Nici brinza la-nchegătură. 
Zerul, frate, ca-l lua 

Și pîn cofe că-l punea, 
Toţi dulăii că-i striga, 

Nici dulăii nu se sătura. 
Dar Costea ce mi-ș' facea ? 


28i 


Braţul de zburături umplea, 
Toţi cîinii zburăturea, 
Numai Dolfa rămînea ; 

De trei ori tîrla o ocolea, 
La gura tîrlii venea, 

Ea din gură că zicea: 

— Nu ma bate, măi stăpîne, 
C-am slujit la moş d-al tău, 
Am slujit la taică-tău- 

Vine vremea și la.tine;. 

Nu mă bate, măi stăpîne, 
Ia-te tu după mine, 

La izvoru rece de mult, 
Numai de Dolfa ştiut. 
Unde Costea c-auzea, 
Cîrligu-n mînă că lua, 
Dolfa-nainte mergea. 

De picior amelinţa, 

P-o nare că şuiera. 

Cind în vale se uita, 
Costea oile vedea, 

Ca cîinii la zahana ; 

Fulga pe buştean şedea 

Şi rodea d-un ciodălan. 
Dolfa cînd îl vedea, 

Din deal se repedea 

Și de vină l-apuca. 

Costea că mi-ş striga: 

— "Ţine, Dolfo, acilea, 
Mare bacșiș ţi-oi da! 

Pină Costea că-mi sosea, 
Cincizeci de voinici pleca, 
Pin păduri se-mprăștia, 
Numai Fulga rămînea. 
Costea mîna pe Fulga punea, 
La răspîntie îl ducea, 

Din guriţă-l judeca : 

— Bine, Fulgo, dumneata, 
Ce rău, frate, ţi-am stricat, 


www.dacoromanica.ro 


De pe mine m-ai furat? 
Nu m-ai furat cum se fura, 


N-ai luat una, n-ai luat două, 
Mi-ai luat turma drept pîn două, 


Tot fruntea berbecilor, 
Nădejdea stăpînilor. 

Tu mi-ai furat haiduceşte, 
O să-ţi car eu ciobăneşte. 
Cite o bucată tăia, 

La răspîntie-arunca ; 

Toţi dulău că-i striga, 


Nici dulăii nu-l mînca, 
D-al dracului ce era. 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Dumitru Văleanu din 
Roşiori-de-Vede. 

A se confrunta acest cîntec cu 
Fulga din colecţia d-lui G. Dem. 
Teodorescu, p. 509 sqq, şi cu 
Gealip Costea, p. 513 din aceeaşi 
colecţie şi cu varianta Dolca din 
colecția lui V. Alecsandri, p. 54— 


56. 


Costea şi Fulgea 


Costea cînd s-a ciobănit 
Şi Fulgea s-a haiducit, 

Ei amindoi s-au vorbit: 
— Măre, Fulgeo, măre, 
Cînd ţi-o fi dor de carne, 
Tu să vii la tîrla mea, 
Să-ţi dau o miea de căldare 
Ş-un berbece de frigare, 
Ş-un notior de pristos, 
Sa vă fie de folos. 

Da’ Fulgea nu vrea așa, 
Şi înşelător ce era, 
înşelător de şeapte domni, 
Nouă haiduci că-mi avea 
Şi cu ei că se vorbea, 
Cînd soarele scăpăta, 
Unii ca cîini lătra, 

Alţii ca lupii urla, 

Ciinii Costii să-i înșele. 
Şi turma că mi-o rupea, 
Jumătate, a treia parte. 
Dimineaţa se scula 

Şi peste oi se uita, 


C-avea o miea ocheșa, 
Și pe aia pricepea 

Că oile nu era, 

Nici laptele la mulsoare, 
Nici caşul la stricătoare. 
Costea o băzdoagă lua 
Şi peste cîmp că pleca. 
— O, Gudă bătrină, 

Ia vin’? după mine. 

Și colea-ntr-o tufă verde, 
Micşorel focşor se vede, 
Nu ştiu focu-i potolit, 
Ori de haiduci ocolit. 

El acolo c-ajungea. 

Unii la frigăn frigea, 
Alţii la căldări băga, 
Alţii-ntorcea la belciuge, 
Ca să fie carnea dulce. 
— Bună sara, frate Fulgeo, 
Tu cînd mi te-ai haiducit, 
lu atunci m-am ciobănit, 
Noi amîndoi am vorbit 
Ca să vii la tirla mea 


www.dacoromanica.ro 


Să-ţi dau o miea de căldare 
Și-un berbece de frigare, 
Și-un notior de pristos, 

Să vă fie de folos. 

Şi tu, frate, așa n-ai vrut. 
Eşti un hoţ de nouă țări, 
Înşelător de şeapte domni. 


Ţine, ţine, frate Fulgeo, 
Să dau o dară ciobăneşte, 
Să răspundă haiducește. 


Cules de Constantin Stănescu de 
la Stana M. Ghiţă din Giubega, 
Dolj. 


www.dacoromanica.ro 


Despre curtea feudală 


Cîntecul lui Manolea 


Pe Argeş în sus, 
Pin cel aluniş, 

Pin cel cărpiniș, 
Plimbă-mi-se poartă 
Domnul Negru-Vodă, 
Cu nouă zidari, 
Nouă meșteri mari, 
Cu Manole, zece, 
Care mi-i şi-ntrece. 
El că mi-ş căta 
Loc de case bune 

Și d-o mînăstire, 
Facă-o pomenire. 

El că se-ntilnea 
C-un noiaș 
Purcăraş, 

Din fluier cîntind, 
Porcii întorcînd. 

El că mi-l striga : 
— Noiaş 

Purcăraş, 

Cu porcii te-ai dus, 
Tu nu mi-ai văzut 
Un zid părăsit? 
Dar el că-mi striga : 


— Domnul Negru-Vodă, 


Ba eu c-am văzut, 
Pe unde-am trecut, 
După cocineaţă, 

La cea moghindeaţă, 
D-un zid părăsit 

Și neisprăvit; 

Cîlinii cînd îl văd 
La el se reped, 
Lairă a muţiu 

Şi urlă-a pustiu. 
Negru-Vodă c-auzea, 
Acolo el mergea, 
Locul că-i plăcea, 
Din gură striga : 

— Voi, nouă zidari, 
Nouă meşteri mari, 
Cu Manolea, zece, 
Care vă și-ntrece, 
Iată eu am găsit 
Loc de case bune 

Și de miînăstire, 

Fac o pomenire. 
Sforile să-ntindeţi, 
Locul să-mi cuprindeți, 
Locul măsuraţi, 

De zid v-apucaţi ; 


www.dacoromanica.ro 


Să siliți să zidiţi, 

Cu cap să ieși! 
Manolea-mi striga : 

— Doamne Negru-Vodă, 
Var şi cărămidă, 
Marmură şi sticlă! 
Domnul Negru-Vodă auzea, 
El numai că poruncea, 
Toate se făcea. 

Dară Manea ce-mi făcea ? 
Dă zid s-apuca 

Cu nouă zidari, 

Nouă meşteri mari, 

Cu Manolea, zece, 

Care mi-i şi-ntrece. 

Ziua ce zidea, 

Noaptea se surpa. 

Ziua cînd venea, 

Vodă Negru că-mi sosea, 
Din gură le cuvînta : 

— Ce poate fi asta, 

De voi nu zidiţi, 

La cap să ieşiţi? 
Manolea-mi striga : 

— Doamne Negru-Vodă, 
Ziua ce-am lucrat, 
Noaptea s-a surpat ! 
Negru-Vodă că pleca, 
Meşterii că s-apuca, 

La zid iarăşi că lucra ; 
Ziua ce zrdea, 

Noaptea se surpa. 
Negru-Vodă iar venea, 
Pe ei că se necăjea 

Și din gură le zicea : 

— Voi nouă zidari, 
Nouă meşteri mari, 

Cu Manolea, zece, 

Care vă şi-ntrece, 

Siliţi de zidiţi, 

Cu cap să ieşiţi ; 


Că de unde nu, 

Pe voi vă voi pune 
Chiar de vii 

Printre temelii ! 

Iar de mi-oţi isprăvi, 

Vă voi da averi, 

Vă voi face boieri. 
Manolea, cînd auzea, 

El se turbura, 

Jos de pe scară se da, 
Capul Jos că-l punea, 
Puţinel că aromea, 

O şoaptă în vis că-i venea, 
Un jurămînt că făcea: 
— Cine-n zori, miine, o veni 
Cu demincare, 

Ori vreo surioară, 

Ori vreo soţioară, 

Mina pe ca ca să-mi puie, 
În zid s-o zidească, 

Capu să-i isprăvească. 
Negru-Vodă că-mi pleca, 
Manolea se deştepta 

Și din gură că striga: 

— Voi, nouă zidari, 
Nouă meşteri mari, 

Eu, cînd m-am culcat, 
Un vis am visat: 

O șoaptă în vis mi-a venit, 
Că miine cine-o veni, 

Ori din sunoare, 

Ori din soţioare, 

Mina pe ea să puneţi, 

În zid s-o aruncaţi, 

Sä siliți s-o zidiți, 

Cu cap să ieşiţi! 

Voi, acasă cînd oţi merge, 
Să nu spuneţi la soţioare, 
Nici măcar la surioare. 
Ei jurămiîntu nu-l ţineau, 
Toţi acasă că spuneau. 


www.dacoromanica.ro 


Singur Manea nu spunea, 
El jurămîntul ținea, 

La zid se ducea, 

De zid s-apuca, 

Ei că mi-ș zidea, 

Dar Manole ce-mi făcea ? 
Pe schilă sus se suia, 

În drumul Vilaii se uita. 
Cînd ochii că-și arunca, 
Pe Vilaia c-o vedea ; 
Cruce-n piept își ridica, 
La Dumnezeu se ruga : 
— Aolică, Doamne sfinte, 
Primeşte a mea rugăminte 
Dă o ploaie cu vînt, 

Să curgă jiraie, 

Apele să crească, 
Plinrele să moaie ; 
Vilaia o aluneca, 
Bucatele o vărsa, 
Îndărăt s-o întorcea, 
Altele mi-o găti, 

D-o mai zăbovi, 

Alta mi-o veni. 
Dumnezeu ca un sfînt 
Îl asculta la cuvînt ; 

El ploaie că-mi da, 
Vilaia aluneca, 

Bucatele vărsa, 

Îndărăr se-ntorcea, 
Altele gărea, 

Îndărăt venea, 

Alta nu sosea. 

În cap le punea, 

La Manolea-mi pleca, 
Pe drum șovăind 

Și din gură zicînd: 

— Manoleo, Manoleo, 
Te-am întîrziar 

Cu demîncare, 

Cu vin de prînzare! 


286 


El pe schilà se suia, 
Pe ea mi-o vedea 

Și tot aşa se ruga: 
— Aolică, Doamne sfinte, 
Scoate-i denainte 

Un lup turbat, 

Cu limba p-o falcă ; 
Ea că l-o vedea 

Și s-o spăimînta, 
Bucaţe-o vărsa, 
Îndărăt s-o întorcea, 
Alrele-o făcea, 

Doar d-o întirzia, 
Alta mi-o pica. 

Și ea ca să-mi cate 
Pe juncu bălan, 

Că-i pierdut d-un an, 
Pe el l-o găsi 

Și mi-o zăbovi; 

Pe el l-o tāia, 
Bucate-o făcea 
Şi-atunci o pleca. 

Ea acasă se ducea, 
Pin obor că da, 
După casă mi-ieșea, 
Juncu că-l găsea, 

Pe el că-l ăia, 
Bucate făcea, 
Îndărăt că venea. 
Dar Manole ce-mi făcea ? 
El pe schilă se suia, 
Pe ea cînd o vedea, 
Mai rău se turbura, 
Jos că mi se da, 

Sub schilă dormea. 
Vilaia-mi venea, 

Și din gură că-i zicea: 
— Manolev, Manoleo, 
Tu te-ai supărat 

Că te-am întîrziat 
Cu demincare, 


www.dacoromanica.ro 


Cu vin de prinzare. 
Manolea-mi striga : 

— Ah, mîndruţa mea, 
Nu te speria, 

Eu nu m-am supărat 
Pentru demîncare 

Şi vin de prînzare ! 
El ce mi-ş' făcea? 

De mină-o lua, 

Pe schilă-o suia, 

Pe zid mi-o punea. 

— Stai, mîndruţa mea, 
Nu te speria, 

C-am visat ceva, 

În zid să te zidesc, 
Ca să-mi isprăvesc. 


Semn la zidari că-mi făcea, 


Şi-n zid mi-o arunca, 
La zidari striga : 

— Sil de zidiţi, 

Cu capu să ieşiţi ! 

Ei că mi-o zidea 

Pin” la tălpişoare, 
Pir la gleznișoare. 
Vilaia-mi striga : 

— Manoleo, Manoleo, 
Meştere Manoleo, 
Ajungă-ţi de glumă, 
Că nu este bună! 
Dară Manea ce-mi făcea ? 
La zidari că poruncea : 
— Siliņi de zidiţi, 

Cu cap să ieşiţi! 

Ei că mi-ş' silea 

Și ei că mi-o zidea 
Pin’ la gleznişoare, 
Pin” la pulpişoare, 
Pin’ la genuche, 

Și sus de genuche. 

Ea că mi-ș striga: 
— Manoleo, Manoleo, 


287 


Ţi-ajungă de glumă, 
Că nu-i, dragă, bună. 
Zidul rău mă stringe, 
Țiţişoara-mi curge, 
Iorguleţu- -mi plinge! 
El că-mi auzea, 

El se turbura, 

Din gură striga : 

— Stai, mîndruța mea, 
Nu te speria, 

Că Iorguleţul tău 
Ștuie-l Dumnezeu ! 

Și el că striga: 

— Siliņi d-o zidiţi, 

Cu cap să ieşiţi ! 

Și ei că-mi zidea 
Pînă la genuche, 

Şi sus de genuche ; 
Pină pe la briu 

Și-de sus de briu ; 
Pir la pieptișor, 

Pir la sînișor ; ; 

Pin” la ţițişoare, 

Pin” la supţioare. 

Ea atunci striga: 

— Manoleo, Manoleo, 
Meştere Manoleo, 

Ţi- ajungă de glumă, 
Că nu-i, „dragă, bună ! ! 
Ți-ajungă de şagă, 

Că nu-i bună, dragă ; 
Zidul rău mă strînge, 
Pieptişoru-mi Îrînge, 
Ţiyişoara-mi curge, 
Iorguleţu-mi plinge ! ! 
Manolea-mi striga : 

— Taci, mîndruţa mea, 
Nu te speria, 

Căci lorguleţu tău 

Îl creşte Dumnezeu ! 
Dar Manolea ce-mi făcea ? 


www.dacoromanica.ro 


La zidari striga : 

— Siliņi d-o zidiţi, 
Cu cap să ieşiţi! 
Zidarii silea, 

Silea d-o zidea, 

De la ţiţişoare 

Pin’ la subţioare, 
Pin’ la umăr, 

Pir la gîtişor, 

Ea atunci mai striga : 
— Manoleo, Manoleo, 


Nu ţi-ajunge de glumă, 


Că nu este bună? 
Rău zidul mă strînge, 
Iorgulețu-mi plinge ! 
Că eu cînd am plecat 
L-am lăsat neînfășat 


Și nescăldat, 


Nici ţîțică nu i-am dar! 


El că mi-i zicea: 
— Ah, mîndruţa mea, 
Nu te speria, 
Iorgulețul tău 
Crească-l Dumnezeu ! 
Că eu lui i-oi face 
Leagăn de mătase 
Şi de strmă-ntoarsă, 
Ploaia c-o ploua, 
Pe el l-o scălda; 
Zăpada d-o ninge, 
Pe el că l-o unge; 
Vîntul o adia 

De l-o legăna. 
Zidarii-mi zidea 
Pină-o coperea, 
De-nvăliș s-apuca, 
Pîn cel aluniș, 

Pîn cel cărpiniş, 
Negru-Vodă vine 
Ca să mi se-nchine 
La cea mînăstire, 


288 


Facă-şi pomenire. 
Cînd el că-mi venea, 
Pe ei; că-i găsea 

Sus pe cel grindiș, 
Pe cel acoperiș. 

El că mi-ş striga : 
— Manoleo, Manolev, 
Meştere Manoleo, 

Ai putea face alta mai bună ? 
Manolea-mi striga : 

— Doamne Negru-Vodă, 
Asta e de-nvăţătură, 
Fac alta și mai bună, 
Fac alta mai luminoasă 
Și mult mai frumoasă ! 
Negru-Vodă c-auzea, 
El, frate, că-mi poruncea 
Scările de le lua, 

Și ei că-mi rămînea 

Sus pe grindiș 

Şi pe coperiş, 

Ei că se gîndea 

Jos ctim să se dea, 
Manolea-mi striga : 

— Nouă meşteri mari 
Și nouă zidari, 

Voi că veţi face 

Aripi de șindnlă, 

D-aici aşi zbura, 

Jos că v-oţi mai da. 

Ei aşa auzea, 

Aripi își făcea, 

Ei d-acolo zbura, 

Și unde cădea 

Srăni de piatră se făcea. 
Manea-n urmă rămînea, 
Greu de la inimă ofta, 
Cînd el, frate, mi-auzea 
Din zid un glas năduşit, 
Sămăna a tînguit : 

— Manoleo, Manoleo, 


www.dacoromanica.ro 


Ţi-ajunge de şagă, Fintină să făcea, 


Că nu-i bună, dragă; Cu apă sărată, 

Zidu rău mă strînge, De lacrămi vărsată. 
Iorguleţu-mi plinge ! Dar ea ce mi să facea ? 
El cînd mi-auzea, O lină ceşmea, | 

De tot se turbura, Care bea lumea din ea! 


Ochii-n cap se-mpoijinea. 
D-acolo zbura, Dumitru  Văleanu, lăutar 


Cu faţa la răsărit cădea ; Roșiori-de-Vede (Teleorman). 


119 


Cîntecul lui Manolea 


Pe Argeş în sus, De-a drum curmeziş. 
Pe Argeș în jos, Foaie verde şi-o lalea, 
Plimbă-mi-se-mplimbă Ei pe potecă-mi mergea, 
Sau de Negru-Vodă Ei, mare, că se-ntilnea 
Cu nouă zidari, C-un Iaș 
Cu Manole, zece Purcăraş, 
Care mi-i întrece. Pielea ca hirua, 
Dar ei ce mi-ş' cată? Cămaşa ca tina. 
Loc de mînăstire Negru-Vodă așa-mi zicea : 
Și de case bune, — Măi Iaș Purcăraș, 
Fie pomenire, Cu cămaşa neagră 
Cît soare pe lume, Și cu pielea albă, 
Să se pomenească Știu că n-ai văzut, 
În ţara rumânească Tot porcii minînd, 
ȘI la dumneavoastră ! Luncile spărgind, 
Ei că mi-ş căta, Loc de minăstire 
Loc că nu găsea, Și de case bune ? 
Ei că mi-ş pleca Foaie verde şi-o lalea, 
Prin hăţiș, Purcar din gură-mi zicea : 
Prin cărpiniș, — Dade Negru-Vodă, 
Tot p-o potecea, Sau mă ispiteşti, 
P-o potecea părăsită, Nu ştiu să-ţi vorbesc ; ; 
Prin hāțiş, Chiar dirept să-ţi spui, 
Prin cărpiniş, La a mea coceneaţă, 

289 


www.dacoromanica.ro 


Cules de Chr. N. Țapu de la 


din 


La purceaua grasă, 
Sînt trei zidurele, 

De trei domni zidite 
Și nu-s isprăvite, 

Că-s afurisite. 

Negru- Vodă c-auzea, 
Mina-n pozunar băga, 
Multe parale că-i da, 
Foarte bine că-i părea. 
Acolo mergea, 

Ocol că le da, 

Din gură-mi striga, 
Lumea-mi sorocea : 
— Var şi cărămidă, 
Marmură şi sticlă, 
Inima-mi despică ! 
Lumea că-mi venea 
Cu var şi cărămidă ; 
De zid s-apuca, 

Luni de dimineaţă, 
Pe rouă, pe ceaţă. 
Ziua ce-mi zidea, 
Noaptea că-mi cădea. 
Foaie verde şi-o lalea, 
De zid s-apuca 

Și de-a doilea, 

Marţi dimineaţa. 

Ei că ce zidea, 
Degeaba trudea, 

Că nu isprăvea ; 

Ziua ce-mi zidea 
Noaptea că-mi cădea. 
Verde foaie şi-o lalea, 
Și miercuri dimineaţa 
Iar de zid s-apuca. 


Dar Manolea ce-mi făcea ? 


Pe scară se da, 

În cunie mergea, 
Ciubuc aprindea, 
Într-o rînă se da, 
Somnu că mi-l lva; 


Lui îngeru-i venea, 
Prin vis că-i spunea: 
— Manoleo, Manoleo, 
Vătafu Manoleo, 
Vătaf de zidari 

Și de meşteri mari, 
Şi de navodari, 
Geaba vă căzniţi 

Şi vă mai trudiţi, 
Că nu isprăviţi 

Pînă n-âţi zidi 

D-un cap de fomeie, 
Mai bine să-mi pieie 
Decit voi voinici 
Cît zidiţi aici ş 

Pînă n-ăţi zidi 

Sau d-o surioară, 


- Sau d-o verişoară, 


Sau d-o soţioară ! 
Manole din somn sărea, 
Ciubuc lepăda, 

La zidari mergea, 

Din gură striga : 

— Voi zidarii mei, 
Frunză de spanac, 

Pe scară m-am dat, 

În cunie mersei, 
Ciubuc aprinsei ; 
Frunză de spanac, 
Într-o rînă m-am dat, 
Somnul că m-a luat. 
Frunză verde mărgărit, 
Îngerul a venit 

Şi prin vis mi-a spus: 
— Manoleo, Manoleo, 
Vătafu Manoleo, 
Vătaf de zidari 

Şi de meşteri mari 

Și de navodari, 

Geaba vă căzniţi 

Și vă mai trudiţi, 


www.dacoromanica.ro 


Voi nu isprăviță 
Pină n-ăţi zidi 

D-un cap de fomeic, 
Mai bine să-mi pieie, 
Decit voi voinici 

Cit zidiţi aici. 
Frunză verde şi-o lalea, 
Manolea aşa-mi grăia, 
Cu zidarii lui vorbea : 
— Vai, zidarii mei, 
Fiți afurisiţi 

Si alimăniţi, 

Voi acasă aţi merge, 
Voi ca să nu spuneţi 
Voi gazdelor voastre. 
Ei acas' mergea, 

Ei că nu ţinea, 
Gazdelor spunea. 
Dar Manolea ce-mi făcea ? 
Acasă-mi mergea, 

La poartă-mi striga : 
— Vilaie, Vilaie, 
Dalbă vătăşoaie, 

Tu să te duci 

Și tu să-mi aduci 
Tot pe bălan, 

Al pierdut d-un an. 
Pe bālan să-l tai 

Și tu să te duci, 

Iară să-mi aduci 

Tor griu d-ăl alb, 
Din spic d-ăl de an. 
Ea că mi-ș pleca 
Tot după bălan; 

Pe bălan găsea, 

Pe bălan tăia. 

Ea că mi-ş' pleca 

$i de-a doilea, 

După grîu d-ăl alb, 
Din spic d-ăl de an. 
Luni de dimineaţă, 


Pe rouă, pe ceaţă. 

la că mi- J gatea, 
Piine că-mi zolea, 
Bucate-mi gătea. 

Fa ră mi-ş pleca 

Tot luni dimineaţa, 
Cu bucate-n braţe. 
Manolea o vedea, 

Pe zid leșina, 

Chip de cruce că-ş' făcea, 
La Dumnezeu se ruga : 
— D-ale:, Doamne sfinte, 
Scoate-i înainte 

D-o ceaţă cu vînt, 
Punc-o pe pămînt; 

La să rătăcească, 
Bucate să verse, 
Îndărât să se-ntoarcă, 
Altele-mi gătească ; 
Doar de-o mai uidi, 
Alia c-o veni. 

Dar Dumnezeu îl asculta, 
Înainte că-i scotea 

D-o ceaţă cu vînt, 

O punea pe pămînt. 
Ea că-mi rătăcea, 
Bucate-mi vărsa, 
Îndărăt se-ntorcea, 
Altele-mi gătea, 

Cu ele-mi pleca 

Tot luni dimineaţa, 
Cu bucate- -n braţe. 

Pe drum tăinuia : 

— Manoleo, Manoleo, 
Toate or fi venit, 

Toţi or fi prinzit, 
Amiazu-a venit! 
Manolea o ochea, 

Pe zid leşina, 

Chip de cruce că-şi făcea, 
La Dumnezeu se ruga: 


www.dacoromanica.ro 


-— D-alei Doamne sfinte, 
Scoate-i înainte 

D-un şarpe balaur, 
Cu solzii de aur, 

Ea să spăimînteze, 
Bucate să-mi verse, 
Îndărăt să se întoarcă, 
Alele-mi gătească, 
Dor d-o mai uidi, 
Alta c-o veni! 

Foaie verde şi-o lalea, 
Dumnezeu că-l asculta, 
Înainte că-i scotea 
D-un şarpe balaur, 
Cu solzii de aur. 

Ea se spăimînta, 
Bucate-mi vărsa, 
Îndărăt se-ntorcea, 
Altele-mi gătea. 

Fa că mi-ș' pleca 
Luni de dimineaţă, 
Cu bucate-n braţe. 

El că mi-o vedea, 

Pe zid leşina, 

La zidari striga : 

— Voi, zidarii mai, 
Fii afurisiți 

Şi alimăniţ, 

Voi să n-o priviţi, 
Nici să nu vorbiţi, 

Și voi să mi-o luaţi 

Şi să mi-o zidiţi, 

Să mi-o covîrşiți. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Ea că mi-ș' venea, 
Masă că-ntindea, 

Pe el că-l chema : 

— Manoleo, Manoleo, 
Toate or fi venit, 
Toţi ori fi prînzit! 
El din gură-așa-mi striga : 


— Vai, zidarii mei, 
Fiţi afurisiți 

Și aiimăniţ, 

Ce mi-o mai priviţi, 
De nu mi-o zidiţi, 
Să mi-o covirșiţi ? 

Ei că mi-o lua 

Şi-n zid c-o punea, 
Ei că mi-o zidea 

Şi ei că-mi zorea. 
Foaie verde de alună, 
Ea gîndea că-i glumă. 
Foaie verde și-o lalea, 
Ea că mi-ș zicea: 
— Mansleo, Manoleo, 
Vătafu Manoleo, 

Ori nu-ţi mai ajungă 
Atita glumă lungă ? 
Zidişor mă strînge, 
Țiţişoara-mi curge, 
Ivănică-mi plinge ! 
Manolea-mi zicea : 
— Vilaie, Vilaie, 
Dalbă vătăşoaie, 
Ivănică-al tău, 
Copilaș al meu, 
Crească-l Dumnezeu ! 
Zăpada c-o ninge, 
Pă el mi l-o unge; 
Ploaia c-o ploua, 

Pe el l-o scălda; 
Vintul mi-o bătea 
De l-o legăna ; 
Pasări c-or veni 

De l-or ciricăi, 

Pă el l-o adormi; 
Două turturele, 
Surorile mele, 
Cumnatele tele ! 
Manole-mi zicea : 

— Vai zidarii mei, 


www.dacoromanica.ro 


Fiţi afurisiți Săcuri că mi-ș lua, 


Și alimăniți, Scările-mi tăia, 

Ce mi-o mai priviţi, Sus pe mînăstire-i lăsa. 
De nu mi-o zidişi, Manole-mi zicea : 
Să mi-o covîrşiţi, — Voi, zidarii mei, 
Să nu mai vorbească, Fiţi afurisiţi 
Inima-mi rănească ! Și alimăniţi, 

Şi voi să-mi lăsaţi Voi să vă faceţi 
Două găurele Aripi de frăşulă 
Cu ţiţa pă ele. Și voi să zburaţi, 
Manole ce mi-ş' făcea ? Jos ca să-mi picaţi ! 
Pe scară-mi suia, Ei că mi-ş făcea 
Din gură-mi striga : Aripi de frăștilă, 
— Var şi cărămidă, Şi unde zbura, 


Marmură şi sticlă ! Pièire se (iaca 
o7 » 
Negru-Vodă c-auzea, 


Acolo-mi venea Direpţi nu era. 
ca- ; le, unde 
î nde zbura 
El a l întreba +4 Mano , , 


Ceşmea se făcea, 


— Vatafu Manoleo, Bea lumea din ea! 


Dar n-ai mai isprăvit, 
Ori n-ai mai săvirşit ? 
Că eu mi-am vîndut 
Și mi-am zalogit, 

Și n-ai isprăvit; 

Pină mi-am vîndut 


Mai daţi cu stropitura, 
Să-şi ude ţiganu gura, 
Și să-mi daţi cîte-o para, 
S-o duc la ţiganca mea! 


şi papucii Doamnei Cules de Chr. N. Țapu din gura 
Şi acul din coade DER lăutarului Gheorghe Porumbescu, 
Negru-Vodă ce-mi făcea ? din Novaci-Gorj, 

120 


Cîntecul lui Manole 


Pe Argeş î în sus, Cu Manole zece, 

Cam prin cărpiniş Care-i şi întrece. 

Şi prin aluniş, Ei că se plimba 

Plimbă-mi-se, plimbă Pe Argeș în sus 

Cei nouă zidari, Și ei căuta 

De la Poienari, Loc de mînăstire 
293 


www.dacoromanica.ro 


Și de case bune, 
Facă-și pomenire. 
Ei că nu găsea, 
Degeaba umbla. 
Negru-Vodă vine 
Cu dalvarii-n vine, 
Pe-un cal vinecior, 
Iute la picior. 

Și el cînd venea, 
Măre, se-ntilnea 
Cu un cioban 
Întorcînd la oi, 
Din fluier cîntind 
Oilor la cîmp, 

Din caval zicînd, 
Oile chemînd. 

El îl întreba : 

— Mic de ciobănaș, 
Frumos drăgălaș, 
Întorcînd la oi, 
Cintînd din fluier, 
Ori tu n-ai văzut, 
Tot umblind p-aici, 
D-un zid părăsit 
Și neisprăvit? 

— Ba eu l-am văzut, 
Pe el m-am suit, 
Din fluier cîntînd 
Oilor la cîmp, 

Și eu vi-l arăt, 
Dacă mi-oţi plăti 
Și m-oţi omeni. 

El că mi-ș' mergea, 
Zidul l-arăta. 
Negru-Vodă ce-mi făcea ? 
D-un căpuţ scotea, 
D-un căpuţ de os, 
Răsuna frumos. 

Și el cînd cînta, 
Lunca răsuna, 
Zidarii auzea 


294 


Și la el venea 

Și vodă le poruncea: 
— Voi, nouă zidari 
De la Poienari, 

Cu Manole, zece, 
Care vă şi-ntrece, 
Vătafi de zidari, 
De la Poienari, 
Peste meşteri mari, 
Voi aici lucraţi 

Și eu v-oi plăti, 
Bine v-oi cinsti ; 
Dar să-l terminaţi 
Din luna lui Marți. 
Ei că s-apuca 

Şi mi-l plănuia 

Și ei că zidea; 
Ziua ce zidea, 
Noaptea se surpa. 
Dar ei se gîndiră 
Și să rilmăciră, 
Din lucru stătură 
Și ei că se da 

La umbriţă bună, 
Cu garafa-n mină, 
Și ei se cinstea. 
Manole zicea : 

— Voi, nouă zidari 
De la Poienari, 
Peste meşteri mari, 
Să vă spui ceva, 
Că n-avem ce face: 
Prinsoare să dăm, 
De mînă ne luăm, 
Joi de dimineaţă, 
Pe rouă, pe ceaţă, 
Cam pe negureaţă, 
Cin’ s-o mineca, 
Sau din zidărese, 
Sau din timplărese, 
Crez cu demincare, 


www.dacoromanica.ro 


Voi să mi-o pîndiţi, 
Să dormiţi pe rînd, 
Ca să strejuiţi, 

Să nu vă gîndiţi 
Ori a cui va fi, 
Chiar să fie-a mea, 
De mînă s-o luaţi, 
Pe zid s-o urcați 
Și-n zid s-o zidiţi, 
Să nu vă gîndiţi! 
Cucoana Manoli, 

Ea că se scula, 

Joi de dimineaţă, 
Cam pe negureaţă, 
Pe rouă, pe ceaţă, 
Bucătar găsea 

Și mi-l trimetea, 
Crez după. Rujan, 
Că-i pierdut d-un an. 
Acas' l-aducea 

Și jos că-l punea, 
Din el că tăia, 
Bucate gătea 

Și ea că le lua 

Și se mineca, 

Joi de dimineaţă, 
Cam pe negureaţă, 
Cu ceaţa-n sprîncene, 
Cu roua în picere, 
Calea-n jumătate. 
Cînd ea mi-ş' venea, 
Manea ce făcea ? 
Ocheanu-şi lua, 

La vale-l punea 

Şi el se uita 

Și mi-o cunoștea, 

Și el se ruga: 

— Doamne ca un sfînt, 
Dă ploaie cu vînt, 
Ce n-a fost de mult! 
Ea s-o-nfricoşa, 


295 


Fuga că mi-o da, 
Mi-o aluneca, 
Bucate-o vărsa 

Și mi- o- -ntÎrzia, 
Alta mi-o sosi, 

De cum aș gîndi ! ! 
Ea ce mi-ẹ' făcea ? A 
*Napoi se-ntorcea, 
Alte bucate-ncărca 
Și iarăşi pleca. 
Manea ce-mi făcea ? 
ară se uita, 

Iară mi-o vedea 

Și mi-o cunoştea 
Și iar se ruga: 

— Doamne, ca un sfint, 
Crezut la cuvînt, 
Prea mă rog de mult, 
Că eu sînt pierdut, 
Că eu m-am greșit, 
Prinsoare-am făcut, 
Mic bălăurel 
*Nainte să-i scoţi, 
Întins peste drum, 
Crez în calea ei; 
Ea că l-o vedea 

Și s-o-nfricoșa, 

Pe fugă s-o lua 

Și s-o-mpiedica, 
Bucate-o vărsa, 
Acas' s-o-nturna, 
Crez mi-o zăbovi, 
De mi-o-ntirzia ! 
Ea ce mi-ş' făcea? 
Aţa c-o trăgea, 
Acas' se ducea, 
Bucate-ncărca, 
"'Napoi se-nturna. 
Atunci îl înşela, 
C-a greșit poteca 
Și-a venit prin crîng 


www.dacoromanica.ro 


Şi el n-a văzut, 
Degeaba a păzit. 
Cînd ea că sosea, 
Zidarii o vedea, 
"*Nainte-i ieşea, 
Baniţa i-o lua 

Și jos c-o punea. 
Alţii mi-o trăgea, 
Din nouă zidari 

De la Poienari, 

Pe zid c-o urca 

Și ei că striga: 

— Var şi cărămidă 
Și piatră măruntă, 
C-avem să zidim, 

Să nu ne gîndim! 

Și ei c-o zidea, 

Ea că se ridea, 
Gîndea că glumea. 
Zidul că creştea, 

Ei că mi-o zidea, 
Pin’ la brăţișoare, 
Pin’ la ţiţişoare, 

Dar ea ce făcea? 
Rupea d-a plingea 

Și mi se ruga 

Cu un glăscior de foc 
Pentru busuioc, 

Și ea că striga: 

— Manoleo, Manoleo, 
Soţioara mea, 

Nu ţi-o fi păcat, 

Că n-oi fi legat, 

La ce mai m-ai luat? 
Zidul rău mă strînge, 
Țiţișoara-mi curge, 
Ivănel îmi plînge ! 
Că eu am plecat 

Și mi l-am lăsat, 


296 


Micul nescăldar 
Și nedāsfāşat, 
Nici ţiţica nu i-am dat! 
Manolea ce făcea ? 
Lacrămile că-i curgea 
Şi la zidari poruncea : 
— Pripiţi d-o zidiţi 
Și mi-o cutrupiţi, 

De la brăţişoare 

Pin’ la ţiţișoare. 
Țiţișoarele ei 

Să mi le mărmuriţi, 
Să mi le-nchipuiţi, 
Crez afar' din zid, 
Că e prevăzut. 

Şi voi ca să faceţi 
Leagăn de mătase 

Şi de sîrmă-ntoarsă, 
Să trimeţ acasă, 
Pruncu să mi-l iau 
Şi-aci să-l aduc, 

În leagăn să-l culc. 
Vîntu mi-o bătea 

Dă l-o legăna; 
Ninsoarea mi-o ninge, 
Pă el că l-o unge; 
Ploile or ploua, 

Pā el l-or scălda! 


Dară Manea ce-mi făcea ? 


La zidari că poruncea : 
— Ia zidiți, băieţi, 
Lucru isprăviţi, 

Unde n-oţi putea, 
Parte mi-oţi lăsa. 

Ei că mi-ş' zidea, 
Lucru isprăvea. 

Sus, la turlă sus, 

Parte că lăsa, 

Parte lui Manea. 


www.dacoromanica.ro 


Dar Manole ce făcea ? 


La zid scara c-o punea 


Și sus că mi se urca. 
Zidarii şedea, 

La el că privea, 

Ca să isprăvească, 
Leafa s-o primească. 
Ei dacă crezură 

Că s-a isprăvit, 

Ei scara i-o luară 

Și sus că-l lăsară. 


Dar, vezi, Manea ce-mi făcea ? 


De ei, frate, se ruga: 
— Voi, nouă zidari, 
De la Poienari, 

Peste meşteri mari, 
Și cu mine, zece, 
Care vă și-ntrece, 

De ce scara-mi luaţi ? 
Ori nu v-am plătit, 
Ori nu v-am cinstit? 
— Bine ne-ai cinstit, 
Dar nu ne-ai plătit! 
Noi aşa să-ţi zicem, 
Ca vătaf cel mare, 
Vătaf de zidari, 
Peste meşteri mari, 
De la Poienari, 

Fă ce-ţi dă prin gînd, 
Aripi de șindrilă, 
După mînăstire 
Vino-ncoa” la mine. 
Dacă-i fi dirept, 

Nu te prapădeşti ; 
De-i fi vinovat, 


Noi n-avem ce-ţi face ; 


Decît Dumnezeu 
Ți-o purta de grijă, 
După cum oi fi 


Cu gîndul la noi, 
C-am muncit de mult 
Şi nu ne-ai plătit ! 
Manole cum auzea, 
El, frate, se pregătea, 
Aripi că-şi facea, 
D-acolo zbura. 

Și unde cădea 
Piatră se făcea, 
Piatră curătoare, 

Cu nouă izvoare 

Şi apă uşoară. 
Zidarii-l vedea 

Și să tilmăcea : 

— Ce-o fi de făcut, 
Asta n-am văzut! 
Ei că s-apuca, 
Ceşmea că lucra 

Şi ei c-o făcea 

O ceşmea frumoasă, 
Cum nu s-a văzut, 
Nu s-a pomenit, 
Crez şi mai demult ; 
Dar acum se face, 
Precum s-a făcut. 
La cea mînăstire, 
Facă-ş' pomenire 
Pentru case bune, 
Negru-Vodă vine 

Şi el urmăreşte 
Şi-aci plănuiește, 

Cu zidari vorbeşte 
Şi el le plătește. 

Și el ce-mi făcea ? 
Masă le punea, 

Bine că-i cinstea 

Şi ei se ruga 

Crez pentru Manea ; 
Că el a rămas 

Cu soţia lui, 


www.dacoromanica.ro 


Floarea capului, 
La cea mînăstire, 
Facă-ş' pomenire, 
Fie pomenit 

În veci de demult, 
Și va fi şi cu născut. 
Apă d-ar mai bea, 
Și cine-ar veni, 

Ei că s-or ruga: 

— Fie pomenire 


Frunzuliţă flori domneşti, 
Din oraș din Bucureşti, 

La ale case mari domnești, 
Frunzuliţă flori de tisă, 
Mare masă mi-este-ntinsă. 
Dar la masă cine-mi şeade ? 
Sa vezi, domnul Minea-vodă, 
Cu toţi boierii d-a-mpreună. 
Lîngă domnul Minea-vodă 
Șeade-un tînăr moldovean, 
Mult mi-e cîine și duşman, 
La inimă om iclean, 

Pîrăşte pe Dobrişan. 

— Doamne Mineo-vodă, 
Unde s-a văzut 

Și s-a dovedit 

Ceriul cu doi sori, 

“Ţară cu doi domni? 
Domnia-ta-n Bucureşti, 
Dobrișan în Stoieneşti, f 
Cu cap n-ai să mai trăieşti. 
Oile lui Dobrișan 

Nu sînt oi ca oile, 

Ci sînt oi stogoşate, 


121 


2 


98 


A cui a făcut 
Acea mînăstire ! 


Cules de Chr. N. Ţapu din gura 
Ion Stan Băluică din 


lăutarului 
Minăstireni (Vilcea). 


A se vedea colecția d-lui G. Dem. 
460, precum și 


Teodorescu, p. 
V. Alecsandri, p. 182—192. 


Această legendă este variantă din 


sus-citatele colecţii. 


Dobrişan 


Cu burtele lăsate. 

Berbecii lui Dobrişan 

Nu sînt berbeci ca berbecii, 
Ci sînt berbeci berci, 

Cu coarnele-ntre melci, 

Cu coarnele-mbelciugate, 
Cam pe spate tot lăsate; 
Din vîrful corniţelor 
Ciîte-o piatră nestimată, 
Una plătea lumea roată. 
Pe lumina pietrilor 

Dau porneală oilor; 

De simţea de vreme rea, 
Trage oile la perdea ; 

De simţea de vreme bună, 
Trage oile la pășune. 
Ciobanii lui Dobrişan 

Nu sînt ciobani ca ciobanii, 
Ci sînt boieri de Divan; 
Nu se poartă ciobăneşte, 
Ci se poartă chip domneşte, 
Cu cîrlige de argint, 

Face diră pe pămînt, 

Unde nu s-a pomenit, 


www.dacoromanica.ro 


La Dobrișan s-a găsit. 
Al cîine de moldovean 
Pirăște pe Dobrişan ; 
Nu-l pîrăște pe dreptate, 
Îl pîraşte-n strîimbătate, 
Care-n lume nu se poate. 
Domnul Minea ce făcea ? 
D-un ferman că mi-și scria, 
Pe Gheorghiță-l trimetea. 
Dobrişan ce mi-și făcea? 
El din somn că tresărea, 
Lui, frate, semn se făcea, 
Și din gură că grăia: 


— Scoal', cocoană, nu şedea ! 


Cînd lamba mi-o aprindea, 
Cu Gheorghe se pomenea, 
Fermanu-n braţ i-arunca 
Și-ncepea d-a mi-l citea. 
Lacrămile-l podidea. 
Semn la ciobani că făcea, 
Ciobanii, vezi, la oi 

Și oile la dulăi. 

Ciobanii toţi se gătea 
Și-oiţele le pornea. 
Fruntea-i bate-n Bucureşti, 
Coada este-n Stoienești, 
Cu cap n-ai să mai trăieşti! 
Ciobanii că mi-și sosea, 
În curtea lui Minea intra. 
Dar ciobanu, ca ciobanu, 
Nu ştie ce e șofranu 

Și ca ţiganu, divanu. 
Cîrligele le rezima, 
Raze-n casă că intra. 
Minea-vodă se scula 

Și din gură că zicea : 

— Casă, f.... mumă-sa, 
Nu ştiu soare a răsărit, 
Ori Dobrişan c-a venit? 
D-o slugă că trimetea 

Și sluga că mi-și venea 


299 


Și din gură cuvinta : 

— Doamne Minea-vodă, 
Soarele n-a răsărit, 

Nici ziuă nu s-a făcut, 
Dar Dobrişan c-a sosit 
Cam cu oi, 

Cam cu miei, 

Cam cu ciobanii, 

Cam cu ardalîp cu tot. 
Dar Dobrişan ce făcea ? 
Caii la birjă punea, 

La mă-sa că se ducea 
Și mă-si că mi-i spunea. 
Şi mă-sa ce mi-şi făcea? 
Cai la cucie punea, 

La Minea-vodă pornea. 
Frunzuliţă bob năut, 
P-ăl drum mare părăsit, 
Cu negară acoperit, 

Cu troscot verde-nvălit, 
Tare vine și soseşte 
D-o cucie verde-smolită, 
Ce de maluri e trîntită 
Și de praf e prăfuită. 
Dar cucia cine-o trage? 
Patru telegari 

Ce sînt armăsari, 

Negri ca corbii, 

Lucii ca șerpii 

Și iuți ca șoimii. 

De minat cine-i mîna? 
Mic de ciobănaş, 
Săruta-mi-l-aş, 

Cu hăţuri de bete, 

Cu gluga-ntre spete, 
Miînă nu se vede. 

Cînd în curte ajungea, 
Şi-un cal mic îi crăpa. 
Și mă-sa ce mi-şi făcea? 
Nici la el nu se uita, 
Sus în cafat se suia, 


www.dacoromanica.ro 


Pe Dobrișan îl judeca, 

Cu cît capu nu i-l lua. 
Dar maică-sa ce-mi făcea? 
Papuc din picior scotea, 
La domnu Minea venea, 
Cu papucul că-l izbea 

Şi din gură că-i grăia: 
— Doamne Mineo-vodă, 
Unde s-a pomenit 

Și s-a dovedit 

Să taie frate pe frate, 

În lume n-aibă parte ? 

Eu văduvă c-am rămas, 
Mult necaz cu voi am tras 
Pe voi eu că v-am crescut, 
Pînă mari că v-am făcut; 
Pe tine că te-am luat 

Și la şcoală că te-am dat, 
Bună carte-ai învăţat. 

Pe Dobrişan că l-am luat 
Și după oi că l-am dat, 
Mare turmă c-a făcut 

Și, frate, că s-a procopsit. 


Din oraş, din Bucureşti, 

L-ale case mari domneşti, 

În curte la domn Ștelan-vodă, 
Frumoasă masă mi-e-ntinsă, 
De mulți boieri mi-e coprinsă. 
Toţi boierii tirgului, 

Cirmacii divanului. 

Dar la masă ce mănîncă? 
Numai cegă şi postrugă, 
Galbenă de caracudă, 


Domnul Minea ce făcea ? 
Rostoavele le căra, 

Fraţi buni că se găsea, 
Şi de mumă şi de tată, 
Crescuţi în străinătate. 
El din gură că zicea : 

— Alei, frate Dobrişan, 
Cît oi fi eu în domnie, 
Tu să fii în ciobănie. 
Dobrișan ce mi-și făcea? 
Oiţele le pornea, 
Fruntea-i bate Stoienești, 
Codiţa e-n Bucureşti. 
Minea-vodă ce făcea ? 
Pe mă-sa că mi-o lua, 

În dreapta lui c-o punea. 


Mai ziceţi, boieri, amin! 
Mai daţi cu ale ploşti de vin, 
Oi găsi altu mai bun. 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Dumitru Radu din co- 
muna Băneasa- Teleorman. 


Dobrișan 


Şaltiaş, peşte d-îl gras, 

Ştuculiță lunguliţă, 

Bună este ciorbuliță. 

Dar la capu mesei 

Şade-un tînăr moldovean, 

Pîrăşte pe Dobrişan. 

— Doamne, măria-ta, Ștefane- 
vodă, 

Unde s-a văzut şi s-a auzit, 

Ţara noastră cu doi domni, 


www.dacoromanica.ro 


Ceru nostru cu doi sori? 


Domnia-ta domneşti în București, 


Dobrişan în Stoieneşti ; 


Domnia-ta domneşti cu numele, 


Dobrişan cu pungile. 
Oile lui Dobrişan 

Nu sînt oi ca oile, 
Sînt tot oi d-ale bălăi 
Şi sînt cu lîna cănită, 
Cu unghiile zugrăvite. 
Berbecii lui Dobrişan 


Este în cap cu patru coarne; 


În vîrfu corniţelor, 

Ciîte-o piatră nestemată, 
De plăteşte lumea toată. 
Cînd Ştefan-vodă auzea, 
Mina pe condei punea 

Și pe hîrtie scria, 

În mîna pîrului c-o da: 
— Să mi-l aduci, poruncea, 
Cam cu oi, cam cu ciobani, 
Cam cu ardalic cu tot! 
Cînd la el că se ducea, 
Taman la masă-l găsea 

Şi hiîrtia că i-o da. 

Cînd pe hîrtie citea, 

Din ochi negri lăcrăma, 
De la masă se scula, 

Oile că le pornea. 

Era fruntea-n București, 
Coada-n urmă-n Stoieneşti, 
Stoienești după Cîinești. 
Pe la miezu nopției, 
Călcînd tina Vlăsciei, 

În curte oile intra. 
Ciobanu ca ciobanu, 

Nu ştie ce e şofranu, 
Cirligele le rezema 


301 


La zăbrele de fereastră, 
De lumina tot prin casă, 
Lumina tot ca ziua. 
Cocoana se deştepta, 

La Ștefan-vodă striga : 
— Scoa/, Ștefan-vodă, 
Fii dormit, 

Nu ştiu soare-a răsărit, 
Ori Dobrişan c-a sosit ! 
Ştefan-vodă se scula, 

Pe Dobrişan că-l vedea, 
La gealapi că poruncea 
Să-i taie căpățina. 

Iar Dobrişan că-mi zicea : 
— Dayi paloșurile bine pe 


mischiu, 


Cînd m-oţi tăia să nu știu! 
El la mă-sa trimetea. 

Cînd mă-sa dacă venea, 
La Ștefan-vodă năvălea ; 
Palma bici că mi-o făcea, 
Peste ochi negri-l pica, 

Iar Ştefan-vodă-i zicea : 

— Ce curvă fuseşi, 

De cu palma-mi dedeşi ? 
— Oi fi curvă, 

C-am curvit cu tatăl tău, 
Te-am făcut pe tine 

Şi pe Dobrişan. 

La şcoală că v-am dat 

Și carte c-aţi învăţat. 

ie ţi-a fost dragă domnia, 
Lui Dobrişan ciobănia, 

Să nu-ţi mai tai frăția! 


Mă-nchinai cu cîntecu 
Ca şi lupu cu crîngu. 
Dacă umblă, izbăveşte, 


www.dacoromanica.ro 


Dă pielea şi se plăteşte. 

O duce la tăbăcari, 

O poartă boieri d-ăi mari. 
La boieri dacă se-nvechea, 
Pe la ţigani o mai da; 


Ţiganii în cîrciumă intra, 
Începea cu chiot de-i da! 
Cules de [a lăurarul Stan Piti- 


goi din Piatra Teleorman, de 
Chr. N. "Țapu. 


123 
Dobrişan 
Din oraş din Bucureşti, Din virful corniţelor 
La ale case mari domnești, Ciîte-o piatră nestimată, 
Din curte la Milea ăl vodă, De lumină ţeara toată. 
Mîndră masă mi-este-ntinsă, Ciobanii lui Dobrişan 
De mulţi boieri mi-e coprinsă. Nu se poartă ciobăneşte, 
Iar la masă ce mănîncă ? Se poartă povolniceşte. 
Numai ştiucă și postrungă, Dulăii lui Dobrişan 
Galbenă de caracudă. Nu sînt dulăi ca dulăii, 
Unde bea, unde mînca Ci sînt zăvozi „boiereşti, 
Și lăutari le cînta. Unde-i vezi mi te- -ngrozești ! 
Da: în colțu mesei lar domnul Milea- vodă grăia : 
Șeade un tînăr moldovean, — Măi Săvăr tînăr moldovean, 
Piraciu lui Dobrişan. Pîraciu lui Dobrişan, 
— Doamnele, măria-sa, Tu-l părăşti, tu să-l aduci. 
Domnia-ta eşti domn în București, Mîndru firman că scria, 
Dobrișan la Stoieneşti, Moldoveanu că pleca, 
Ridică case domneşti, Pe la miezul nopții, 
De să văd în Bucureşti ; Cu sudorile morţii, 
Nu-s case ca casele, Şi la Dobrişan mergea. 
Ci sînt case din virteje, Firman în mînă că-i da, 
Tot le suie şi le lasă. Cînd firmanu el citea 
Oile lui Dobrişan De la inimă ofta. 
Nu sînt oi ca oile, La ciobani că poruncea, 
Junici ca junicile ; Oiţele le pornea, 
Berbecii lui Dobrişan Cam cu cîinii, 
Nu sînt berbeci ca berbecii, Cam cu ciobani, 
Ci sînt berbeci de-ăi becii; Cam cu ardaltcu tot, 
Cu coarnele zugrăvite, Oi puţine ce-și avea, 
Sînt cu lina cănită. Fruntea ajunge în București, 
302 


www.dacoromanica.ro 


Și coada-i la Stoienești. Cu brîu de cămilă. 


Pe la miezul nopţii, Ea-n curte că mi-f intra, 
Cu sudorii morții, La Milea-vodă trăgea, 
Acolo că ajungea, Două palme că mi-i da: 
Porțile că deschidea, — Ăsta e fratele tău. 
Mergea fruntea oilor Tu eşti în Bucureşti 
Pe lumina pietrilor. Și el e la Stoieneşti. 
Oile-n curte băga, Hrisoave, nene, căuta 
Iar ciobanii ce-și făcea ? Şi buni frați că se găsea. 
Cîrlige de aur c-avea, În braţe se săruta 
I a fereastră le răsma, Şi-amîndoi se îmbrăţișa 
Iar ciobanu ca ciobanul, Și tare se-nveselea. 
Nu ştie ce e şofranul: Miîndră masă că punea 
Cîrlige la fereastră răsma, Şi mi-ţi bea și mi-ţi mînca 
Ziuă în casă se făcea, Şi boierii le ura. 
Ca soarele strălucea. Lăutarii le cînta 
Domnia se deştepta Şi apoi se despărțea, 
Şi din gură-așa zicea : Dobrișan la Stoieneşti, 
— Nu ştiu ziuă s-a făcut Milea-vodă-n Bucureşti. 
Sau Dobrișan mi-a sosit? 
Soarele-n prînz se ridica, Comunicat de învățătorul Í. Lea- 
Pă Dobrişan că-l chema bu din com. Șerbănești-Oit, cu- 
Și din gură-l judeca : les de la lăutarul Gh. Bălţatu din 

gt, acea comună. 
— Unde ai făcut blaga asta? Să se compare cîntecul de fată 
Paloș din teacă scotea, . [cu] Dobrişan din colecţia d-lui 
Vezi, capul ca să i-l ia. G. na e P: 475 ada 
Cînd o parte că-şi căta, V. Ae a 2012205. O 
O cucie câ venea, variantă a acestuia este și în co- 
În cucie cine-mi era ? lecţia d-lui T. T. Burada, p, 184— 
D-o babă bătrînă Die dia viie t 3 
Cu rochia de lînă, 44. 

124 
Ciobanul 
Mititel că rămăsei, Pă mîinile străinilor. 
Mititel şi striior, Strîngeam tăciunii pă vatră, 
Pă cozile tăciunilor, Miîncam pîine nesărată, 
303 


www.dacoromanica.ro 


Cu cenuşă-amestecată, 
Pin” mai mare mă făcui, 
Ciobănaș că mă băgai 

La trei cîrduri dă vite, 
La trei stăpîni din sat. 
Stăpînii mă miluia, 
Srăpîne mă oropsea. 

lar stăpînii ce făcea ? 

În cîmpu mare mă ducea, 
Acolo perdea-mi făcea. 
Răzmiriţă-n ţară da ; 
Stăpîni pă la mine nu mai venea, 
Nici cu sare la mioare, 
Nici tărițe la oițe, 

Nici cu mălai la dolofani, 
Nici cu opinci la ciobani, 
Nouă ani și jumătate. 
Cînd pe zece a povirnit 
Şi stăpinii mi-a sosit 

Cu sare pe la mioare, 

Cu tărâţe la oiţe, 

Cu mălai la dolofani, 

Cu opinci pe la ciobani. 
Ei oile în perdea trăgea 
Şi patru părți, că făcea ; 
D-o mioară rămânea, 
Mioara la cioban trăgea ; 
Ei înapoi o lua. 

Dacă vedea şi vedea, 

Pe cioban cot la cot că mi-l lega 
Și începea a-l bătea. 

Dar ciobanu ce făcea? 
Din mîini dînsu cînd zmucea, 
Ștreangurile că plesnea, 
Mina pe cîrlig punea, 
Capete la stăpîni că lua. 
La domnie se ducea ; 

De departe-ngenuchea, 
D-aproape că-mi cuvînta 
Și din gură că-mi zicea : 
— Să trăieşti, măria-ta ! 


304 


Răzmiriţă în ţară a dat, 
De părinți eu am rămas. 
Rămăsei mititel şi striior, 
Pā coadi:e tăciunilor, 
Pă miinile streinilor. 


Strîngeam tăciunii pe vatră, 


Miîncam pîine nesărată, 
Cu cenuşe-amestecată. 
Pîn' mai mare mă făcui, 
Ciobănaș că mă băgai 

La trei cîrduri de oiţe, 
La trei ciobănași din sat. 
Stăpînii mă miluia, 
Stăpîne mă oropsea. 

Dar stăpînii ce făcea ? 
În cîmp mare mă ducea, 
Acolo perdea-mi făcea. 
Răzmiriţă peste țară da p 
Ei acolo mă năpustea. 
Nouă ani și jumătate 

Pe la mine nu mai da, 
Nici cu sare la mieoare, 
Nici tărie la oiţe, 

Nici cu mălai la dolofani, 
Nici cu opinci la ciobani. 
Cînd pe zece povîrnea, 
Stăpînii la mine că venea 
Cu sare pe la mioare, 
Cu rărîţe la oiţe, 

Cu mălai la dolofani 

Şi cu opinci la ciobani. 
Ei oile în perdea trăgea, 
Patru părți că le făcea; 
D-o mieoară rămînea. 
Mieoara la cioban trăgea, 
Ei înapoi o lua. 

Stăpînii văzînd așa, 

Cot la cot că mă lega 
Și-ncepea a mă bătea. 
Așa eu dacă văzui, 

Din coate că mă smucii, 


www.dacoromanica.ro 


Ştreangurile le rupsei, 

Mina pe cârlig pusei, 
Capetele le spărsei. 

Domnul cum mi-l asculta, 
El din gură că zicea : 

— Spune-mi mie cine ești, 
Cine ești și din cin” te tragi, 
Capete la stăpîni de spargi? 
— Să trăieşti, măria-ta, 
D-aveam d-un tată bătrîn, 
Îl chema domn Mihnea-vodă. 
D-aveam și d-un frăţior, 

Îl chema domn Tipocrai. 
D-aveam d-o mamă bătrină, 
O chema Doamna Ileana. 


125 


Domnu Tipocrai de auzea, 
La răstoave căuta 

Şi frați buni că se găsea. 
Pe asta tot nu se încredea, 
În spate mi-l căuta, 

D-un luceafăr îi găsea ; 

Îl căta la supţiori 

Și găsea doi lucefeori. 
Atunci Tipocrai ce mi-și făcea? 
Oaste fratelui său da, 
Oile că-și aducea, 

Pe lîngă dînsu-l lua. 


Auzit de înv. I. Florescu de la 
Florea Drăgan, muncitor, din 
com. Bragadiru, jud. Teleorman. 


Radu-vodă şi Drăgan 


Pribegeşte-mi, vere, 
Pribegeşte-mi, dragă, 
Pribegește-mi Radu-vodă ! 
Dar dă cine-mi pribegea ? 
Tot dă fină-so Drăgan, 
Tot Drăgan din Bărăgan. 
Că el, uite, s-a jurat 

Să nu-l lase netăiat. 

Că, cînd Radu l-a cununat, 
Cînd a fost la masa mare, 
“Toţi boierii i-a dat 

Care vu, 

Care moşii, 

Care galbeni pe tipsii. 
Numai Radu nu i-a dat 
Nici o vie, 

Nici moşie 

Şi nici galbeni pă tipsie. 


305 


Şi cum Radu că fugea, 
Ochii-ndărăt ş-arunca, 
Mare pulbere vedea 

Şi din gură că grăia: 
Cară f.....i mumă-sa, 
D-o fi pulbere dă vînt, 
Să răvarsă pă pămînt! 
D-o fi pulbere de om, 
Tot drumu şi l-o goni, 
Pin’ la mine o veni. 
Bine vorba n-o sfîrşa, 

Şi fină-so Drăgan îl sosea. 
Iar Radu dacă-l vedea, 
El din gură îi grăia : 

— D-ale, fine Drăgane, 
Or calu îţi ispitești, 

Or pă mine mă petreci ? ? 
Dar Drăgan că îi gräla : 


www.dacoromanica.ro 


— D-ale, naşule Radule, 
Eu calu nu-mi ispitesc, 
Nici pă tine te petrec, 
Dar pă tine te gonesc; 
Că eu, naşule, m-am jurat 
Ca să nu-mi scapi netăiat. 
Că ştii, nașule, cînd m-ai cununat, 
Cînd fuse la masa mare, 
Toţi boierii că mi-a dat, 
Care vii, 

Care moşii, 

Care galbeni pă tipsii. 
Numai tu, nașule, nu mi-ai dat 
Nici o vie, 

Nici o moşie 

Şi nici galbeni pă tipsie. 
Atunci eu că m-am jurat 
Să nu te las netăiat. 

Iar Radu că îi grăia: 

— Bine, fine Drăgane ! 
N-o, fi, fine, zău, păcat, 


Că la mic te-am botezat, 
La mare te-am cununat 
Și-alţi coconi ţi-am creștinat? 
Drăgan din gură zicea : 

— Ba o fi, naşule, păcat, 
Că la mic m-ai botezat, 

La mare m-ai cununat, 
Și-alţi copii mi-ai creştinat ; 
Dar am apucat ș-am jurat 
Ca să nu scapi netăiat. 

Bine vorba n-o sfîrşa, 

Și capu îi reteza ; 

Trupu că i-l spinteca, 

Cu ţărină-l presăra, 

Într-un prepeleag l-înfigea, 
"L-înfigea în drumul mare, 
Ca să aibă pomeneală. 


Auzit de înv. I. Florescu de la 
Florea Drăgan, muncitor din co- 
muna Bragadiru, județul 'Teleor- 
man. 


Popa Farcaş 


D-asupra Coralelor, 

În josul măgurilor, 
Multe cortuleţe sînt, 
Multe sînt, 

Mărunte sînt, 

Mai multe de ipîngele, 
De buşti negre- Tătărăști, 
Unde vezi mi te-ngrozeşti ! 
La mijloc de cortuleţe 
Este-un cort mare rotat, 
Cu creştetu nărîmzat, 
Cu sforile de bumbac, 


Cu ţăruşii de alamă, 
Care nu se bagă-n seamă. 
În mijlocu cortului 

Şade domnu Negru-vodă. 
Dar cu el cin’ mai şedea? 
Roşiii după Dimboviţa, 
Albaştrii după Gheorghiţa, 
Popa Stoica din Farcaș, 
Care sare şapte paşi, 
Şeapte paşi, şeapte văgaşi, 
Și cu Nedea Făcăleţ, 
Care sta la război băț; 


305 


www.dacoromanica.ro 


Cu Buzeșştii cîteşitrei, 

Cu Căpreştii d-amîndoi. 

Unde bea și mi-ţi mînca 

Și chefu bun că-l făcea. 

Lăutari că le cînta. 

Cînd o parte că-şi căta, 

Grea pulbere s-ardica, 

Toţi în picere sărea, 

La pulbere se uita. 

Negru-vodă ce făcea ? 

În picere se scula, 

La pulbere se uita 

Și din gură cuvînta : 

— Măi băieţi, d-o fi pulbere de 
vînt, 

Vezi, pe cîmp s-o risipi; 

D-o fi pulbere de om, 

Drept la noi c-o nemeri 

Și cu noi, frate, o vorbi. 

Nici un ceas că nu trecea, 

Cine, nene, că sosea ? 

Să vezi, Radu Calomfirescu, 

P-un cal negru, a!b de spume, 

Din suliță vînt făcînd, 

Din guriță tot strigînd : 

— Mă Buzeștilor, iraţilor, 

Căpreştilor, verilor, 

Voi beţi, beţi, vă-nveseliţi 

Și de tătari nu gindiţi ! 

Yrunzuliță usturoi, 

Sint tătari în sat la noi, 

A robit pe maică-mea, 

De mi-a secat inima ! 

Să vezi albii coconași 

Mi i-a pus pe măgărași 

Și i-a făcut ţigănaşi ; 





Cînd a fost ăi mititei 

I-a luat pîn dăsăgei, 

S-a dus tătarii cu ei! 
Vezi mînastirea din deal, 
O făcură grajd de cai; 
Să vezi sfinte icoanele 

Că le făcea scăunele, 
Şedea cu c... pe ele! 

Să vezi pe Domnu Christos, 
Că l-a pus cu faţa-n jos, 
Și toacă tutun pe gros *, 
lar pe Maica Precista 

O făcură d-o teșghea, 

De toca tutun pe ea, 

De plinge toata lumea ! 
Și mă rog de dumneata 
Să-mi da: ajutor ceva. 
Dar Negru-vodă ce zicea ? 
— Să vezi, Radule, 
Calomfirescule, 

Că eu ajutor ţi-aș da, 
Roşui după Dimboviţa, 
Albaştrii după Gheorghiţa, 
Verzii după Ialomiţa ; 
Popa Stoica din Fărcaș, 
Care sare șeapte pași, 
Şeapte pași, şeapte văgaşi ; 
Și cu Nedea Făcăleţ, 
Care stă la război bă; 
Cu Buzeştii cîteșitrei 

Şi cu Căpreştii d-amândoi. 
Pe mine „nu m-or vedea 
Şi mai rău s-o spăimînta, 
Geaba de bătaia mea. 
Radu Calomfirescu zicea : 


— Mă rog, frate, de dumneata 


* În original versurile 70—72 apar inversate : 


Iar pe Maica Precesta 
Și toacă tutun pe gros 
O făcură d-o teșghea (n. ed.). 


307 


www.dacoromanica.ro 


Să-mi dai ajutor ceva. 

El, frate, că poruncea, 
Dirjelile că le lua ; 

Lua dirjelile 

Și izbea pîrloagile ; 

Să pitea tătari ca curvili. 
Şi pe urmă că-i lua, 

Bună spaimă că le da, 
Toţi în toate părţile fugea. 
Numai cine rămînea ? 
Numai Nedea Făcăleţ, 
Care stă la război băț, 
Patru uliţe-şi făcea 

Şi-n patru părți că tăia, 
Ochi de Calomfirescu da, 
Calomfirescu striga : 

— Nedeo, Nedeo, sluga mea, 
Apropie-te lîngă mine, 
Pune scară 

Lîngă scară 

Şi dirlog 

Lîngă dirlog, 

Şi obling 

Lîngă oblîng ; 

Unul pe altul să ne păzim, 
Să tăiem, să potopim ! 

Iar Nedea ce mi-i striga? 


— Păzeşte-te, stăpîne, de mine, 


Dau cu calu peste tine; 
Calu mi s-a-nfierbîntat, 
Ochii s-a-mpăiejinat, 
Paloșu-n sînge s-a spurcat, 
Să nu te tai şi pe tine. 
Cînd pe tine te-oi tăia, 
În grele păcate-oi intra ! 
Cu căciulile schimba, 
Frate, de se cunoştea. 
Cînd fu soarele-n chindie, 
Tāia Nedea șeapte mii 

Şi Calomfirescu opt mii, 
Făcură cinsprece mii ; 


308 


Cînd fu soarele colea, 
De tătari se curăța 
Și cu Nedea că pleca, 
Acasă că se ducea. 


Iar Radu Calomfirescu ce făcea ? 


Sus în case se suia 

Şi Nedea jos rămiînea, 
La masă că nu-l poftea, 
Și el bea şi mi-ţi mînca, 
Popa Stoica că-l lua 
Şi-n chilie că-l băga, 
Foc în cizme că-i băga 
Și-l punea de mi-ţi juca 
Și de el, frate, ridea 

Și jurămînt că mi-i da: 
Cind o fi la zurbaltc 
Să nu mai saie pentru 


Calomfirescu nimic. 


Şapte inşi că se-nhăita, 

Sus în case se suia, 

De la masă că-l lua 

Pe Radu Calomfirescu. 
Cizma din picior scotea 

Și cu cizma că-l bătea 
Pînă-n carîmb rămînea, 

Şi ochii că-și arunca, 

Pe Nedea că mi-l vedea 

Și din gură că-i striga: 

— Nedeo, Nedeo, sluga mea, 
Ia scoate tu măciuca 

Şi dă-mi şi mie toarta, 
Că-mi răpune vieaţa, 

F.... curva mini-sa ! 

— Hai, stăpîne, dumneata, 
Nu se caută sluga 

Numai la zurbalic, 

Se caută și la cinste; 

Pune sluga lingă tine, 

Să vază de tine bine. 

Eu, frate, te-am ascultat, 
De grea oaste te-am scăpat; 


www.dacoromanica.ro 


Tu la masă c-ai mîncat, 
Pe mine nu m-ai chemat! 


Unde Radu Calomfirescu auzea, 


La un gard se repezea, 
Mina pe proptea punea, 
De trei palme din pămînt o 


scotea, Tipsia în mînă lua 

Iar din cui că n-o putea. Și de galbeni c-o umplea 

În gura mare striga : Și Nedei că-i dăruia, 

— Ia vezi omul cu... De-a rămas pomina 

Ca grădina cu proptele. În toată Valahia. 

Să fie d-afurisit, p deica ond 

9 H omunicat lui r. N. Țapu de 

De popa nespovedit, învățătorul Leabu, de la lăutarul 
Care o mai pune proptea, Gheorghe Bălţatu din Șerbăneşti- 
Să mi-o puie din nuia, Olt. 

Scoate om de la A se vedea o variantă în scrie- 
Să ira : pelea; rile d-l Odobescu, vol. II, Anti- 
: Ned, rapuie Viaţa, chități din Romanați, p. 427 
Și Nedea se repezea sqq. 

127 
Calofirescu 


În cetatea Giurgiului, 

În dreptul Rusciugului, 
Mihai-vodă la masă sta 
Și bea şi se veselea. 

Dar pe drumu Tabanului, 
Pă d-asupra Giurgiului, 
Mare pulbere vedea. 

El din gură-atunci zicea : 
— Cata, f... mumă-sa! 
D-o fi pulbere de vînt, 
Se revarsă pe pămînt; 
D-o fi pulbere de om, 

El drumu şi l-o goni, 
Pînă la mine o sosi. 

Bine vorba n-o sfîrşa, 

Și Calofirescu sosea 


Și cu paloşu că da, 
Frumos capu ca- taia 


Și-n suliță-l sprijinea, 


Pe upsie că-l punea, 
La Popa Stoica-l ducea. 
Unde capul că-l vedea, 


309 


P-un cal galben dobrogean ; 
De iute ce mi-şi venea, 

Dă trei ori cetatea ocolea, 
Pină poarta nemerea ! 

La Mihai-vodă intra, 
D-aproape, îi cuvînta 

Şi din gură îi grăia : 

— Să trăieşti, măria-ta, 

ii domnia cu sabia; 

Dar acum bei şi te veseleşti 


Și drum tătarilor în ţară ai dat; 


Mi-a robit ţara jumătate, 
Jumătate, a treia parte, 
Pîn la mine la Calofireșşti, 
Mai sus dă Țigănești. 
Vezi, unde sînt tufe mai dese, 


www.dacoromanica.ro 


Tot tătari vezi cu neveste ; 
Unde sînt tufele rari, 

Tot tătari cu fete mari, 
Mi-au robit şi cocoana şi coconii. 
Dar toate le-aş mai obişnui, 
Dar aveam o mamă bătrînă, 
Și tocmai la bătrîneţe 

Să fie roabă turcilor, 
Turcilor, spurcaţilor ! 
Mihai-vodă d-auzea, 

Lui Calofirescu da 

Pä Buzești şi Căpreşti 
Și-ncă pă popa Alboi, 
C-ala mi- -e bun dă război. 
Ei cu toții că pleca, 

Şi la turci dacă- -ajungea, 

Pă Calofirescu îl năpustea 
Şi- napoi că să- -ntorcea, 

Că ei, frate, că credea 

Că turcii îl vor tăia ; 

Că ei, frate,-l duşmănea, 
Dă viteaz el ce era. 

Şi la Mihai să ducea 

Și din gură îi spunea: 

— Ăla e un lăudăros ; 

Cum în turci el a intrat, 
Turcii-ndată l-a tăiat. 

Iar Calofirescu ce făcea ? 
Pä Neda, slugă dreaptă, o lua 
Și în turci el că intra. 

Tāia ici, tăia colea, 

Pin’ aproape îi fîrşa. 

Copiii şi pă mă-sa o găsea, 
Dar cocoana n-o afla. 
Punea ochean, să uita, 

Şi pă cîmp el năzărea 

Unde un turc că fugea. 
Bine seama el lua 

Și la turc cocoana o vedea. 


* În original greşit: îşi (n. ed.). 


Calu iute repezea 

Şi pă turc îl ajungea. 

Turcu bine s-apăra, 

Căci mi-erea turcu voinic, 

Şi luase scărili, 

Și legase cucoanii picerili, 

Îi luase coadili 

Şi îi * legase braşili, 

Calofirescu cînd ajungea, 

Cocoana, cum îl vedea, 

Ea din gură îi zicea : 

— Radule, vezi turcu că e 
stîngaci, 

Să nu pătimeşti ceyaş. 

Şi d-acasă cînd ai „plecat, 

La oblînc ce-ai atîrnat? 

Radu aşa dacă-auzea, 

El în dreapta că să da; 

La oblinc dă să uita, 

Buzduganu că vedea. 

Buzuduganu el lua 

Şi în turc dă-l repezea, 

Jos piste cap că mi-l da; 

La dinsu dăscălica, 

Frumos capu îi tăia. 

Apoi cu Nedea, slugă dreaptă, 

El cocoana acasă trimetea, 

Și el, măre, că pleca, 

La Mihai că să ducea. 

Iar Buzeştii şi Căpreştii cum îl 

vedea, 

Ei cu toții-nmărmurea. 

Mihai-vodă de-l vedea, 

Masă mare că făcea, 

Apoi el că porîncea, 

La Buzeşti şi la Căpreşti, 

Acasă cu alai a-l petrecea. 

Ei cu dînsul că pleca, 

Pînă la un sat mergea, 


www.dacoromanica.ro 


La ceartă să apuca. Cui d-a-n curmeziș avea ; 


Scurtă era cearta lor, El dă dînsu cînd smucea, 

Că ea fuse pă omor. Din pămînt că mi-l scotea, 
Radu arme nu avea; Şi-n gard d-o palmă mai erea. 
El dacă vedea și vedea, Dar Buzeştii-l năpădea 

Cizma din picior scotea Ş-acolea mi-l omora. 

Şi cu ea să apara ; Veste la Mihai mergea. 

Apoi zoru dă vedea, Mihai-vodă d-auzea, 


Că viaţa o să-l ia, 

La un gard să repezea, 

Mina pā un par punea. 

Paru-n pămînt că-mi era, 

A 

Si dus ol pe în Auzit de înv. I. Florescu de la 
JA. TeL pame ŞI C-UN: pumn. Florea Drăgan, din com. Braga- 

Şi-n pămînt în virf era, diru, jud. Teleorman. 


Porunca atuncea da, 
Tron dă ceară îi făcea 
Şi cu mare alai l-îngropa. 


128 
Aga Bălăceanu 


Supt seninul cerului, Făcută cu-o sută de-ani 
La poiana mărului, Înaintea Bucureştilor. 
Întîlnitu-s-a, întîlnit Şi Costandin Brincoveanu, 
Doi domni cu două oști : Şi cu Bucurel Ciobanu 
O oaste mi-este nemyească, Zicea să facă Bucureştii 
Vine să ne prăpădească ; Pe Dimboviţă, 
Vine Aga Bălăceanu, Că e apă de spălat 
Care-a pei divanu, Şi cîmp mare d-alergat! 
Divanul l-a părăsit, Ei, frate, nu se-nvoia, 
La vitejie-a ieşit. La bătaie se lua, 
O oaste mi-este turcească, Oastea lui Costandin Brîncoveanu 
Este a lui Costandin Brîncoveanu, Se punea pe oastea lui Aga 
C-ala stăpînea divanu. Bălăceanu, 
Dar de ce ei se certa? D-a tăia, d-o potopea. 
Că Aga Bălăceanu zicea Unde Aga Bălăceanu se uita, 
Să facă Bucureștii la Bălaci, Din pridvor că mi-ţi sărea 
Că sînt ziduri începute, Și la cal că-mi alerga, 
Frate, şi neisprăvite ; În șeapte chingi că mi-l chinga, 
Biserica din Bălaci Șeapte chingi, şeapte tafture, 

311 


www.dacoromanica.ro 


Care face paisprezece, 

Şi-i sta inimioara rece ; 

Şi mai pune d-o curea, 

Să nu cază undeva... 

Unde;n oaste că intra, 

Nu mi-o taie cum se taie, 

Şi mi-o taie tot grîneşte, 

Şi-o grămădeşte clăieşte. 

Unde Costandin Brîncoveanu 

vedea 

Cum oastea lui se-mpuţina, 

Mina la gură punea, 

Cu pumnii-n piept se bătea : 

— Sărăcuţ de maica mea, 

Că mi-a prăpădit oastea, 

F..tu-i crucea miîne-sa ! 

Pristav, nene, că punea, 

Trei zile, trei nopţi striga : 

— Care, frate, s-o afla, 

Și, nene, s-o-adevăra 

Ca să taie p-acesta, 

Îi dăruiesc domnia, 

Domnia şi moşia, 

Ca să taie p-acesta, 

Că mi-a prăpădit oastea ! 

Nimenea nu se afla, 

Fără cît că se găsea, 

Săvai, căpitan Costin, 

Al Bălăceanului fin. 

La Costandin Brincoveanu 
mergea 

Și din gură-i cuvînta : 

— Costandine Brîncovene, 

Îmi dăruiești moșia, 

Moșia şi domnia, 

Ca să-mi tai eu năşia ? 

Că mi-e părinte mai mare, 

Mi-a ars focu la spinare, 

Frică mi-e de lumînare ! 

Unde Costandin Brîncoveanu 
c-auzea, 


312 


În braţe că-l îmbrățișa 

Şi-n gură că-l săruta, 

Și la masă că-l trăgea, 

Mîndru înscris, măre, făcea, 

Ca să-i dea el domnia, 

Domnia şi moşia. 

El la cal că-mi alerga 

Și bine-n chingi că-l strîngea, 

Şi-n oaste că mi-ş' intra. 

Unde nașu-său că-l vedea, 

El din oaste s-alegea 

Și la cîmp, nene, fugea 

Şi-n gura mare striga : 

— Aşteaptă-mă, naşule, şi pe 
mine, 

Pune-mi scară 

Lîngă scară, 

Și oblinc 

Lîngă oblînc, 

Unul pe altul să ne păzim, 

Să tăiem, să potopim ! 

Dar naşu-său că-mi grăia : 

— D-alelei, fine Costine, 

Te-aş adăsta eu pe tine, 

Mi-e frică de-nșelăciune, 

Că sînt mari domniile, 

Mituiesc cu pungile 

Și dau cu moşiile, 

Să-şi taie năşiile ! 

— Nu te teme, nașule, de mine, 

Că-mi eşti părinte mai mare, 

Mi-ai ars focul la spinare, 

Frică mi-e de lumînare ! 

De micşor m-ai botezat, 

De mare m-ai cununat, 

Trei copii mi-ai creștinat, 

Două fete şi-un băiat, 

Și-acu' vorbeşti cu păcat! 

Cu cuvîntu-l înşela 

Și pe el că-l adăsta, 


www.dacoromanica.ro 


Amindoi s-alătura. 

— Naşule, taie dumneata 
mijloacele, 

Ca să tai eu mărginele ! 

Dară Costin ce-mi făcea ? 

Mai în urmă rămiînea, 

Paloş pe mischiu trăgea, 

Pe lîngă el că se da, 

La naşu-său că trăgea, 

Unde cu paloşu da, 

Lua mîna cu spata 

Şi picioru cu şoldu, 

Şi ţeasta şelei, 

Şi trei feţe de ibincă, 

Şi trei coaste de la cal. 

Răzmă paloşu-n pămînt, 

Că intră pînă-n mănuchi, 

Aşa da de năcăjit... 

Se simţi că l-a tăiat, 

Parcă fu de lupi mîncat, 

Şi da dosul şi fugea, 

Picioarele în scări rămînea, 

În cirlă, mocirlă intra 

Ş-acolo că se văita: 

— D-alelei, fine Costine, 

Cum mă tăiaşi tu pe mine? 

Vino de mă scoate pe mine 

Din acea cirlă, mocirlă, 

Să te iert, fine, pe tine, 

Să te arăneşti în lume! 

Unde la el că mergea 

Și cu paloşu că da, 

Tot în naşu-său lovea 

Şi cu paloșu că da, 

Frumos capu i-l tăia, 

În suliță-l sprijinea, 

La disagi îl aşeza 

Și pe cal că-ncăleca, 

La Costandin Brincoveanu mergea 


Și din gură-i cuvînta: 

— Brîncovene Costandine, 
Dă-mi tu mie domnia, 
Domnia şi moşia, 

Că mi-am tăiat năşia. 

Mi-a fost părinte mai mare, 
Mi-a ars focul la spinare, 
Frică mi-e de luminare ! 
Costandin Brîncoveanu striga : 
— Mă pore-de-ciine, liftā rea, 
Cine ţie ţi-a poruncit 

Şi ție ţi-a volnicit 

Să ţii tu calea domnilor, 

A] doilea-mpăraţilor, 

Al treilea vitejilor ? 
Mîine-poimiine înainte mi-oi ieşi, 
Și pe mine m-oi întilni, 

Și pe mine m-oi tăia, 

Cum ai tăiat năşia; 

Da’ nu e mai bine-aşa, 
Pină eşti la mina mea 

Să-ţi răpui eu viaţa? 

Chip gialipului făcea 

Şi-i dete capu-alăturea. 
Făcu moarte peste moarte, 
Două capete împreunate. 
Tron de ceară le făcea, 
La-mpărăţie-i mîna, 

De se ducea pomina 
Şi-aicea, şi-n Viena, 
D-auzea măria-sa 

Și tare se jeluia, 

Şi cu toată nemţia, 

De a rămas pomina 

Pe toată Valahia! 


Comunicat de învățătorul Ion 
Leabu din Șerbăneştii-de-]Jos, Olt, 
de la lăutarul Gheorghe Bălţatu 
din Șerbăneşti. 


www.dacoromanica.ro 


129 


Aga Bălăceanul 


Frunză, foaia pirului, 

În munţii Gambrinului, 

În pădurea Drinului, 
Ceartă-mi-se, bate-mi-se 

Cei doi domni cu două oști: 
Una e verde rusească 

Și una roşie turcească. 

Dar domnii cine era ? 

Era Aga Bălăceanul 

Cu Constantin Brîncoveanul, 


Credea-n Dumnezeu, sărmanul ! 


Dar pe ce să bătea? 

Pe Bucureşti a-l muta, 
Foaie verde foi de fragi, 
Să-l aducă la Novaci. 
Foaie verde bob năut, 
Şi, frate, nu s-a putut; 
Bucureștiul a stătut 
Unde-a stat el de demult. 
Foaie verde ş-o lalea, 
Unde, frate, s-auzea 

Ca să-şi taie năşia, 

Să-și capete domnia ? 
Nicăieri nu s-auzea, 
Frate, și s-adeverea, 

Ca să-și taie năşia, 

Să-şi capete domnia. 
Numa căpitan Costin, 
Lui Aga Bălăcean fin, 
Cind fu joi de dimineaţă, 
Se spăla bine la faţă 

Şi pe cal încăleca 

Şi la naşu-său pleca. 

— Naşule, să-ncălecăm 
Și la-ntreceri să ne luăm, 
Că la vreme de pericol 
YȚi-oi da şi eu ajutor! 


314 


Ei din oraş ieşiră afară 
Şi la-ntreceri se luară. 
Dară Costin ce-mi făcea ? 
Suci calul pe stinga 

Şi cînd dete pe dreapta, 
Îi taie mîna şi spata. 
Bălăceanul se-ntorcea 

Şi din gură cuvînta: 

— Ce vii, fine, înfuriat? 
Or la sînge eşti spurcat, 
De vii aşa turburat ? 

— La sînge nu sînt spurcat, 
Dar la vreme de pericol 
Ţi-oi da şi eu ajutor! 

Şi cînd vorba isprăvea, 
'Şi lua calul şi pleca 

Şi-n Dimboviţă intra. 
Nici acolo nu-l lăsa, 

Și pe sînge că-l ducea 
Şi-n Dîmboviţă intra. 

Să vezi, Aga ce-mi făcea ? 
Îngenuchea şi se ruga 

Şi din gură cuvinta : 

— Lasă-mă, fine, aşa, 
Că la drumuri m-oi ținea, 
Oi cerşi şi m-oi ruga, 

Ca să-mi ţin căşcioreaua, 
Lasă-mă, nu mă tăia! 
Nu ţi-e, finule, păcat? 
Trei copii ţi-am botezat, 
Pe tine te-am cununat! 
Nici acolo nu-l lăsa, 
Frumos capul i-l tăia 
Şi-n dăsagi că mi-l băga, 
Drum că la Divan îşi lua. 
Ş-acolo cînd ajungea, 

"1 trîntea capul pe masă, 


www.dacoromanica.ro 


Ca pe căpăţini de varză. 
Boierii cînd îl văzură, 

Toţi de frică-nmărmuriră. 

Dar Constantin Brincoveasul, — — 
Credea- n Dumnezeu, sărmanul ! 
El din boieri că ieşea 

Şi din gură, cuvînta : 

— D-alei Căpitan. Costine, 

Tu ti- ai tăiat năşia, 

Ca să-ţi capeţi domnia : 

Ţi-ai căpătat funia ! 

Cind fu vineri lîngă sară, 

Pe Costin îl spînzurară, 
Colo-n tirgu de afară, 

De doi stilpi şi-o puntioară. 
Dar de plins cine-l pingea ? 


130 


Numai biata naşă-sa : 

— De oleoleo, fine Costine, 
Tu ţi-ai tăiat năşia 

Ca să-ţi capeţi domnia : 
Ţi-ai căpătat funia ! 

Fieru să nu ruginească, 
Oţelu să nu plesnească, 
Trupu-ţi să nu mucezească, 
Să vezi blestemul de naş, 
Că-n lume n-are locaş. 

Şi cînd vorba isprăvea, 
“Țărîna pe el curgea. 


Cules de Constantin Stănescu de 
la Ioan Băzăvan din Giubega, 
Dolj. , 


Aga Bălăceanu. 


Variantă prescurtată 


Brincoveanu ce făcea ? 

Stoli la Bălăceanu trimetea ; 
Bălăceanu pe Drăgan chema 
Și din gură-l întreba : 

— Ce-o fi asta, fine Drăgane? 
Stoli mi-a trimes Brincoveanu, 
Nu cumva pentru bătaie, 

Sau este rezvală-n ţară ? 

Dară Drăgan răspundea : 

— Naşule, dumneata, 

Prin Bucureşti am trecut, 
Multe lifte am văzut, 

Turci şi nemți şi tătari, 
Poleni, unguri, mustăţi mari ; 
La rezbel dac-om mergea, 
Multe lifte om tăia. 


315 


Tu să tai în două părţi, 
Că-s prea multe, multe legi, 
Şi eu să tai într-o parte, 

Ca să am mai bună parte. 
Duminecă dimineaţă, ` 

Cam pe rouă, cam pe ceață, 
În răsăritul de soare, 
Amîndoi porniră călare ; 

La Dumnezeu se rugară 

Și din gură cuvîntară : 

— Doamne, Doamne, ajută-ne 
Ca să venim sănătoşi, 

Ca doi trandafiri frumoși ! 
Drăgan, finu, se ruga: 

— Dar-ar Domnu Dumnezeu 
Să fie pe gîndul meu: 


www.dacoromanica.ro 


Foaie verde tei frunzos, 
Capul nașului să-l văd jos ! 
Ei la rezbel că pleca, 

La Bucureşti ajungea. 

În margine la Colintina 
Multă oştire mi-era, 

Stii ca frunza, ca iarba. 
Aga Bălăceanu ce făcea ? 
Cind așa sodom vedea, 
Ocheanu la ochi punea, 
Peste oaste se uita 

Și din gură că striga: 

— Alelei, Drăgane, fine, 
De noi acum nu e bine, 

Să ne luptăm peste fire, 
Cu ăst sodom de oştire! 
Bălăceanu ce-mi făcea ? 
Sus la piept mîinile punea 
Și lui Dumnezeu se ruga: 
— Doamne, Doamne sfinte, 
Ascultă ruga-mi fierbinte ; 
Cum m-ai scăpat întîia oară, 
Scapă-mă şi-a doua oară! 
Drăgan atunci ce făcea ? 
El din gură se ruga: 

— Foaie verde tei frunzos, 
Capu nașului să-l văd jos! 
Bălăceanu în oştire intra, 
Cu paloşu în ea năvală da, 
Dară Drăgan ce făcea ? 
Sta la margine, se uita, 
Nu-i venea a se lupta, 
Calu oprit îi erea, 

De tăiat nimic tăia. 
Bălăcean la turci tăia, 
Pin’ mîinele i se-ncorda 

Și sîngele se închega, 

Pînă calu-i ostenea. 
Bălăceanu ce făcea ? 

Dacă vedea că ostenea, 
Finului Drăgan grăia : 


316 


— La margine și acasă ; 
Calu mi-a ostenit 

Și eu am stătut. 

Cind amîndoi că fugea, 
Oştirea la goană-i lua, 
După ei se-nşiruia, 
Atunci Drăgan ce făcea ? 
El odinit cum era, 

Cu calul înainte fugea, 
Pe nașu-său în urmă-l lăsa 
Şi-n Dîmboviţa că-l băga, 
Și din gură că-i striga : 
— Fugi, năşicule, nu așa, 
Că ne-a ajuns potera ! 
Bălăceanu ce-mi făcea ? 
Cu calu-n nămol intra, 
Și mai rău se-nnoroia, 

El din gură că striga: 

— Sai, fine Drăgane, 
Calu mi s-a potmolit, 
Ostirea m-a cutropit ! ! 
Dară Drăgan ce zicea ? 
— Desfă-ţi, nașule, cămășile, 
Că cămășile-ţi sînt grele, 
Nu pătrund gloanţele pîn ele. 
De cămăși se desfăcea, 
Drăgan la el se năpustea, 
Suliţă-n el c- -0 băga, 
Maţile i le vărsa ; 

Pină oştirea sosea, 
Bălăceanu mort era. 
Brîncoveanu ce zicea ? 

— Drăgane, să trăieşti, 
Domnia s-o stăpînești ! 
Pe Drăgan în scaun îl punea, 
Bărbierii că chema, 

Bine că mi-l mai spăla, 
Mi-l rădea, mi-l potrivea, 
Pe braţe atunci mi-l lua 
Şi-n domnie-l așeza. 
Brincoveanu lui grăia : 


www.dacoromanica.ro 


— Drăgane, Drăgane, 
Mare hoţomane, 

Cum tu să domnești, 
Lumea s-o stăpîneşti ? 

Ţi-ai tăiat tu năşia, 
Darmite acum domnia ? 

La gealipi el poruncea, 
Capul lui Drăgan să-l ia. 
— Lui Drăgan capul să-i luaţi ; 
Decit lumea s-o domnească, 
Trupul lui să-i putrezească ! 


Capul lui Drăgan tăia 

Și pe, el îl îngropa 

La miînăstirea domnească, 
În lume să se pomenească ! 


Cules de Chr. N. Ţapu de la 
băzrînul Burcea din com. Ada- 
meşti- Teleorman. 

Partea întîia a acestui cîntec 
lipsește, și toţi lăutarii din co- 
muna Adameşti încep acest cîntec 
cu versetul  „Brîncoveanu ce 
făcea ?“ 


Cîntecul lui Priscoveanu 


Foaie verde păr uscat, 

La Priscoveanu, la sfat, 
Mulţi boieri s-a adunat; 
Toţi boierii tirgului, 
Sfetnicii-mpăratului, 

Srilpii Ţarigradului. 

Dar pe nume cum îi cheamă? 
Aga Bălăceanu, 

Cu Costantin Brincoveanu, 
C-aia stăpînea divanul. 
Unde-aşa, vezi, că şedeau, 
Între ei se pogodeau 

Și din gură toți grăiau: 

— De cînd odăi turceşti s-a făcut, 
Zarafii s-a pribegit, 

Nu mai ne vine dijmărit, 
Dijmărit şi oierit, 

Pe lume l-am pomenit 

De cînd eram copil mic. 
Dar de ce nu ne mai vine? 
C-ăl rumânaș mai bogat 
La turci îmi este argat; 


Ce rumânaş mai deliu 

La turci mi-este herghelgiu ; 
Ce rumânaș căimăcan 

La turci mi- -este stupar. 
Ciuda mare, rău ne pare, 
Că n-ar fi vrun lucru mare, 
Că nevasta mai frumoasă 
La turci mi-este odăiaşă ; 
Copila cu mărgele 

A supus-o la cheiele ; 
Scoate vin din pimniţă 
Pină-n dalba primăvară, 
Fără nici o cheltuială! 
Priscoveanu cel bogat, 
Boier mare și-aşezat, 
Calcă rar şi năstrăpat, 
Dar el, nene, ce striga ? 
— Şeapte boieri de ţară, 
Să mergem la jăluială, 

Să dăm jalbă împăratului, 
În poarta Ţarigradului, 
Și-mpăratu la domnie, 


www.dacoromanica.ro 


Si domnia la-mpărăţie ! 
Unde-aşa, vezi, că-mi auzea, 
Cei şeapte boieri se gătea, 
La Țarigrad că pornea, 

În postu Crăciunului pleca. 
Ei la Dunăre mergea 

Şi-n caic că se urca ; 

Caicul că mi-l pornea 

Pe Dunăre în jos, 

Că merge cu folos. 


Cînd la jumătatea postului era, 


Sfîntu Niculaie pe Dunăre-i 
prindea. 

Priscoveanu ce-mi făcea ? 

Caicelu că-l oprea 

Şi pe el că-l priponea 

Cu frînghii de mătase, 

Împletite toate-n șase. 

Pe Dunăre că-l oprea, 

Şeapte crapi că-mi prindea, 

Cu ceafa ca de malac; 

Şi el, frate, că-i gătea, 

Pe sfîntu Niculaie-l slujea, 

C-aşa este datina 

De la Maica Precista... 

Uite-aşa, vezi, că-mi vedea, 

Caicelu că-l pornea, 

Pîn Idirna cà mi-și da, 

La Țarigrad ajungea. 

Caicelu că-l oprea 

Şi pe el că-l priponea 

Cu frînghii de mătase, 

Împletite toate-n șase. 

Cei şeapte boieri ce-mi făcea ? 

Ei din caic jos se da, 

Cu ipingele se-mbrăca, 

Bicele pe miini că lua, 

Chirigii că se făcea, 

Pin "Țarigrad se-mplimba, 

Şeapte rogojini că-mi lua, 

Cu bicele le-nnoda, 


318 


La spinare le lua, 

În mîna lui Priscoveanu le da, 
Priscoveanu ce făcea ? 
Rogojinele le lua, 

Cu catran le cătrănea, 

Cu bumbac le bumbăcea 

Şi cu spirt că le stropea : 
În trei prăjini le ridica, 
Lumînarea c-aprindea, 

Foc la rogojini că-mi da. 
Rogojinele-mi ardea, 

Focu mare se făcea, 
'Ţarigradu-nspăimînta. 

Dar împăratu ce făcea ? 

El prin curte se-mplimba, 
Vedea foc, se spăimînta, 
Cu mare glas el striga : 

— Trei copii de la măria-sa, 
Ce staţi voi acum așa ? 
Voi nu băgaţi sama 

Că n-am măturat coșurile 2 
S-a aprins Țarigradu 

Şi-o să ardem cu totu! 
Dar ei, nene, ce făcea ? 
Din iuțeală se scula 

Şi "Țarigradul ocolea, 

Peste cine, vezi, că-mi da 3 
Peste Priscoveanu-mi da, 
Unde rogojinele ardea... 
Dindărăt pe boieri lua, 

Ca pe oi 

Şi ca pe boi, 

La-mpărăţie-i ducea. 

Cînd acolo îi ducea, 
Împăratu le striga : 

— Şeapte boieri de ţară, 
Ce păţ mare c-aţi văzut 
De la mine c-aţi venit? 
Bine v-ar şedea la fiare, 
Să vă trimet la Ocna-Mare, 
Să-mi tăiați ceva la sare 


www.dacoromanica.ro 


Pină-n d-alba-i primăvară, 

Făr' de nici o cheltuială ! 

Priscoveanu ce striga ? 

— Să trăieşti, împărate luminate, 

N-am venit să ne bagi la fiare, 

Să ne duci la Ocna-Mare ; 

Ci am venit la jeluială 

Înaintea măriei-sale, 

Cum judeci lumea toată, 

Să ne faci nouă dreptate ! 

Dar împăratu ce striga ? 

— Ce păţ mare c-aţi văzut 

De la mine c-aţi venit? 

Brîncoveanu cel bogat, 

Prea mi-e un boier așezat, 

El, aene, ce a strigat? 

— Trăieşti, împărate luminate, 

De cînd odăi turceşti că s-a fapt, 

Zarafii c-a pribegit, 

Creştinii mi-a sărăcit, 

Nu mai ne vine dijmărit, 

Dijmărit și oierit, 

Pe lume l-am pomenit! 

Dar împăratu mai striga : 

— Măi trei copii ai mei, de la 
măria-sa, 

Acum din iuțeală vă sculaţi, 

Şeile pe cai aruncaţi. 

Car’ cu securi, 

Car’ cu topoare, 

Să-mi daţi foc la foişoare, 

De la baltă pîn’ la Olt, 

Judeţele peste tot! 

Cite odăi turceşti mi-era, 

Pe toate le dobora, 

Cu securi le dărima. 

Unde-aşa, vezi, că-mi vedea 

Şi foc, nene, le punea, 

Odăile că-mi ardea. 

Dară turcii ce-mi făcea ? 

Şele pe cai că-mi punea, 


319 


Numai o odaie că-mi rămînea, 
Acilea la 'Țuţurca, 

În gura Ologilor mi-era, 
Și aia, vezi, rămânea. 
Dară turcu-atunci ce făcea ? 
Poala cu galbeni umplea, 
Dinaintea lor ieşea. 

Dară turcu ce zicea ? 

— Trei copii de la măria-sa, 
Luaţi galbeni cît oţi vrea, 
Sā nu-mi fărîmaţi odaia ! 
Dar ei, nene, ce făcea ? 
Din gură turcului zicea : 
— Turcule, dumneata, 
Nu-mi trebuie vlaga ta, 
Ci fărimă-ţi odaia 

Şi pleacă în Merchiza ! 
Unde turcul că vedea, 
Odaia şi-o fărima, 
Disagii de galbeni umplea 
Şi pe cal că mi-i punea, 
Şi de-acolo că pleca. 
Floare verde flori de nuc, 
Sui, Mario,-n vîrf de nuc, 
Să vezi turcii cum se duc. 
A venit călări pe măgari, 
Acum se duc pe armăsari, 
Nu pot se cîrmi de bani. 
Că-n sat nu mai e de trai, 
Că ne dă turcii stupai, 
Să ieşim cu toți la plai! 


Mă plătii cu cîntecu 

Ca lupu cu urletu; 
Carnea o lasă în crîng, 
Pielea o duce în tîrg. 
Mai îndemnați cu oalele, 
N-ascultaţi minciunile ! 


Cules de Christea N, Țapu din 
gura “lăutarului Radu Burcea din 
Putinei (Teleorman). 


www.dacoromanica.ro 


132 


Mogoş Uornicul 


La umbră la şeapte brazi, 
Unde se cinstește şeapte fraţi, 
Albi ca niște împărați, 

Cu Stăncuţa că sînt fraţi 
Și cu Mogoş sînt cumnaţi ; 
Dar în vorbă ce-şi avea? 
Tot pe Stanca-o logodea. 
După cine că mi-o da? 
După Mogoş vornicul, 
Vestitu, viteazu, 

C-ala e fecior de domn, 
N-are frică de om. 

Dară ei ce mi-și făcea ? 
Cu Mogoş ei că vorbea: 
— Alei, Mogoș dumneata, 
Noi pe Stanca să ţi-o dăm, 
De bogată, de avută 

Îi stă pieptul clăbușit 

De aur și de argint, 

De n-am văzut de cînd sînt! 
Noi pe Stanca că ţi-o dăm; 
Dar noi prinsoare s-avem 
Să vii vara de cinci ori, 
Cā-s mai multe sărbători, 
Și iarna de trei ori, 

Că-s mai multe lucrători, 
Şi s-o întîmpla d-o fi ger, 
Nu e bine călător. 

Aşa prinsoare făcea. 

Dara Mogoş ce făcea? 

El pe Stanca c-o lua 
Și-acasă că mi-și pleca. 
Nouă ani că mi-ș' trecea, 
Pe la cumnaţi nu mai da; 
Cînd povîrnea pe zece, 
Iaca Mogoş se găteşte 

P-un cal galben dobrogean, 


320 


Coada-i trage pojar verde, 
Urmele-i se pierde... 

Și Mogoş că mi-şi pleca, 

Și el, frate, se trăgea 

La umbră la şeapte brazi, 
Unde se cinstea şeapte fraţi. 
— Bună ziua, şeapte fraţi, 
Albi ca niște împărați, 

Cu Stăncuţa sînteţi fraţi 

Și cu mine sînteţi cumnaţi ! 
— Mulţumescu-ţi dumitale, 
Ca la un cumnat mai mare! 
Să sculă fratele-ăl mai mare : 
— Bine, Mogoș, ai venit, 
Pe Stăncuţa nu ni-0 aduci ? 
— Vine şi Stanca pe urmă, 
Învăluiră- n rogojină, 

Să nu vă fie rușine; 
Într-un car mare mocănesc, 
Nalt în drig, mărunt în roate, 
Cu doi boi moldovenești, 
Lungi de coarne, 

Ciungi de coade, 

Unde te uiţi prin c... 

Le numeri măselile... 

De trei ori că-l ispitea, 
Mogoş tot așa spunea, 
De-al dracului ce era ! 
Fratele mai mare ce făcea ? 
Paloş din teacă scotea 

Şi pe Mogoş l-amelinţa. 
Mogoş fuse mai voinic, 

Pe sub paloş s-a pitit 

Şi cu-al lui l-a prijinit. 
Fratele cel mai mic se scula 
Şi-n cârciumă că-l băga, 

O oca de spirt că-i da 


www.dacoromanica.ro 


Și pe Mogoş îl îmbăta, 
Paloş din teacă scotea 

Și pe Mogoş îl tăia. 

Unde, frate, că-l ducea ? 
La umbră la șeapte brazi, 
Unde se cinstesc şeapte fraţi, 
Și-acolo că-l îngropa 

Și cu frunză îl învălea. 
Nici mai mult că nu trecea, 
lacă Stanca şi sosea. 

Nu venea cum îi spunea, 

Și Stanca că mi-ş' venea 
Într-o cucie zugrăvită, 
Mult mi-e poleită, 

Cu potintele de aur, 

Cu cruciuliţe de argint, 


Care n-am văzut de cînd sînt! 


Și bună ziua că le da: 

— Bună ziua, şeapte fraţi, 
Că cu mine sînteți fraţi 

Şi cu Mogoş sînteţi cumnaţi ! 
— Mulţumescu-ţi dumitale 
Ca la o soră mai mare! 
Bine, Stanco, c-ai venit, 
Pe Mogoş nu mi-l aduci ? 
— Mogoş mi-a plecat înainte 
P-un cal galben neînvăţat, 
Cu conteşu îmbăierat, 

Și Mogoş era cam beat, 
Ori că calul l-a trîntit, 
Ori că voi l-aţi omorît? 
Dar Stăncuţa ce făcea ? 

O boldeicuţă şi-avea, 

De ştia de mi-ș' vorbea. 
Boldeicuţa c-o lua, 

Jos din trăsură c-o da. 
Boldeicuţa ce făcea ? 
Urma sîngelui că lua, 
Peste Mogoş că mi-ş' da. 
Și Stanca ce mi-ș' făcea ? 
La Mogoş că se ducea 


321 


Și de mînă că mi-l lua, 
Capul la spate-i cădea ; 
Îl săruta în tăietură, 
Parcă-l săruta-n gură ! 
— D-ar da Stanca pînă-n ie, 
Să vă văd eu la domnie, 
Să vă văd pe trei legaţi 
Şi pe patru spînzuraţi ! 
Dar Stăncuţa ce-mi făcea ? 
În cucie se punea, 

La domnie se ducea 

Şi din gură că zicea : 

— Domnule, măria-ta, 
Turcii-n ţară că mi-a dat 
De m-a ars și m-a prădat, 
Pe Mogoş mi l-a tăiat, 
Pe mine m-a văduvit, 
Copilași mi-a sărăcit ! 

Și domnia şi-auzea, 

La ceauş că poruncea : 
— Măi ceauș, tu mi-ești rău, 
De cînd tu mi-ai ceaușit, 
Nici o slujbă n-ai făcut, 
Dar pe asta ca s-o faci! 
Firmanul în mînă că-i da 
Și din gură-i spunea : 

— Dacă la masă-i afla, 
Să-i laşi pînă or cina, 
Că şi ei or fi ceva! 

Dar ceauşu ce făcea ? 
Firman în mînă le da. 
Dar ei, frate, ce făcea? 
Firmanul că-l citea, 
Lacrimile-i podidea, 

Că le-a scurtat viaţa! 
Ei de frică ce făcea ? 

Un catîr că mi-ș lua 

Și de bani l-împovăra, 
La domnie că pleca, 
Domniei ca să-i dea. 
Dacă la domnie venea, 


www.dacoromanica.ro 


Ei banii că-i aducea. 

Domnia banii că lua 

Şi pe Stanca o sictirea, 

Jos din case-o sictirea. 

Dar Stanca ce mi-f făcea ? 

— D-o da Stanca pină-n ie, 

Să răzbească la-mpărăţie, 

Să te scoată din domnie! 

Dar domnia ce făcea ? 

Sta niţel și se gîndea, 

Şi pe Stanca c-o chema, 

Îndărăt c-o aducea 

Și pe Stanca c-o-ntreba. 

Stanca tot așa spunea : 

— Turcii în ţară c-a intrat 

Şi m-a ars şi m-a prădat, 

Şi pe Mogoş l-a tăiat. 
omnia aşa auzea, 

Toţi turcii i-aducea, 

La falangă că-i punea. 

Doi turci bătrîni s-alegea 

Şi la domnie vorbea : 

— Baca, baca, gheaurea, 

Domnule, märia-ta, 


Că baţi pe drepţii 

Să spuie vinovaţii, 

Că pe Mogoş l-a tăiat 
Șeapte frați de-ai Stanchii ! 
Domnia aşa auzea, 

Drumul turcilor le da, 

Pe frații Stanchii îi lua, 
Pe cei patru îi spînzura 

Și pe trei că mi-i lega, 
Chefu Stanchii că făcea. 
Și-a murit, nu se mai vede, 
Lumile nu li se pierde, 
Şi-a plătit la lăutari 

De l-a scris la sărindari, 
Să-l spuie la zile mari... 


Mă-nchinai cu cântecul, 

Ca lupul cu urletul : 

Cît trăieşte, lipoveneşte, 
Dacă puşca-l dobîndeşte, 
Dă pielea și se plătește ! 


Auzit de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Ioniţă Nicolae din Ro- 
şiorii-de-Vede (Teleorman), 


Mogoş Vornicul 


La umbră la şeapte brazi, 
Unde se cinstesc şapte fraţi, 
Albi ca nişte-mpăraţi, 

Şi cu Mogoş sînt cumnaţi. 
Ei în vorbă ce-şi avea ? 

Pe Stăncuţa o logodea. 
După cine vrea s-o dea? 
După Mogoș vornicul, 
Călare pă galbenul, 

Conteş îmbăierat, 


Dar pe Stanca că i-o da 
Şi-acasă că mi-o ducea. 

Dar cu Mogoş prinsoare avea : 
— Măi Mogoş, dumneata, 
Noi pe Stanca că ţi-o dăm, 
Dar noi prinsoare s-avem : 

Să vie vara de zece ori, 

Cam în luna lui Cuptor, 

Că-s mai multe sărbători, 

Mai puţine lucrători ; 


www.dacoromanica.ro 


Şi iarna vii de cinci ori; Cu paloșul lui prijinea, 


Că s-o-ntîmpla d-o fi ger, Pe cumnată-său îndărăt îl da. 

Nu e bine călător. Iar la masă că-mi şedea, 

Mogoş tot aşa zicea, Iar, frate, că mi-l ispitea. 

Pină pe Stanca o lua. Mogoş tot aşa spunea. 

Cînd acasă mi-o ducea, Cumnată-său cel mai mic, 

Nouă ani că mi-ș' trecea, Fu slugă la un ispravnic, 

Pe la cumnaţi nu mai da. El fuse mai priceput. 

Cînd împovirnea pe zece, Fratele mai mare ce-mi făcea ? 

Iacă Mogoş se găteşte, Pe Mogoş de vorbă ţinea, 

P-un cal galben dobrogean ; Äl mic după Mogoş se da, 

Coada-i trage pojar verde, Paloşul din teacă scotea, 

Ia vezi urma i se pierde. Capul lui Mogoş tăia 

Cind la ei că-mi ajungea, Şi cît colo el sărea. 

La umbră la şapte brazi, De-ngropat unde-l îngropa ? 

El din gură că-mi striga : Tot la umbra brazilor, 

— Bună ziua, şapte fraţi, Cu frunza mi-l învălea, 

Șeapte fraţi, şeapte cumnaţi, Căluşelul i-l lua, 

Albi ca niște-mpărați, În grajd de piaträ-l băga, 

Cu Mogoş sînteți cumnaţi, Şi mai mult că nu trecea, 

Cu Stăncuţa sînteți frați. O cucie că-mi venea. 

Cei șeapte fraţi se scula : Ce fel de cucie era? 

— Bine, Mogoş, mi-ai venit, Poleită, 

Pe Stanca ce ni-ai făcut? Cu aur zugrăvită, 

— Măi șeapte fraţi, şeapte Cu postav verde-nvălită, 
cumnaţi, Cu doisprezece telegari, 

Vine și Stanca pe urmă, Negri, nene, ca corbii, 

Învălită-n rogojină, Supţiri, frate, ca șerpii 

Ca să nu vă fie ruşine, Și iuți, frate, ca focu. 

Într-un car mare moldovenesc : De minat cine-i mîna ? 

De spiţat mi-este spiţat, Mic de mocănaș, 

Numai nu mi-e obădat; Cu gluga-ntre spete, 

Cu doi boi moldoveneşti, Cu băieri de bete, 

Cînd te uiţi pîn c... Mina nu se vede. 

Le numeri măselele. Dar în cocie cine era ? 

Cei şeapte fraţi cînd auzea, Vezi Stăncuţa cea frumoasă, 

Inima că le-o rănea. Surioară la șeapte fraţi, 

Al mai mare ce-mi făcea ? Albi ca niște-mpăraţi. 

Paloş din teacă-mi trăgea, Şi că, nene, unde trăgea ? 

Lui Mogoș capu să-i ia. La umbră de şeapte brazi. 

Iar Mogoş fu mai voinic, — Bună ziua, şeapte fraţi, 

323 


www.dacoromanica.ro 


Cu Mogoş sînteţi cumnaţi 
Și cu mine sînteţi frați. 


— Bine, Stanco, mi-ai venit, 


Pe Mogoş ce l-ai făcur? 
— Măi şeapte fraţi, 

Albi ca nişte-mpăraţi, 
Mogoş mi-a plecat "nainte, 
P-un cal galben dobrogean, 
Coada-i trage pojar verde, 
Ia vezi urma i se pierde, 
Şi Mogoş era cam beat, 
Ori că calu l-a trîntit, 
Ori că voi l-aţi omorît ? 
Unde ei că mi-auzea, 
Unul la altul se uita, 
Semn la altu că-și făcea, 
Cite trei c-o ispitea, 
Stanca tot aşa spunea. 
Dar Stăncuţa ce făcea ? 
La cucie se ducea, 

O boldeicuţă şi-avea, 

Jos din cucie mi-o da, 

La şeapte fraţi mi-o ducea. 
Dira sîngelui afla, 

Pe sînge că se lua, 

Pin’ la groapă d-o ducea. 
Boldeicuţa că scărma, 
Peste Mogoş că mi-ş' da, 
Şi Stăncuţa că-l lua, 

Mi-l săruta în tăietură, 
Parcă-l săruta-n gură. 
Tron de ceară că-i făcea 
Și pe cucie că-l punea, 

La domnie că-mi pleca. 
Iar Stăncuţa că striga : 


— D-ar da Stanca piînă-n ie, 


Să răzbească la domnie, 
Să vă văz pe trei legaţi 
Şi pe patru spînzuraţi ! 
La domnie se ducea 

Și din gură că-mi striga : 


— Doamne, măria-ta, 
Turcii-n ţară mi-a venit, 
Pe mine m-a văduvit. 
Domnu cînd mi-auzea, 
Un firman că-mi scria, 
Zece ceauşi că-mi venea, 
Toţi turcii că mi-i strîngea, 
La bătaie că-i punea. 

Iar turcii că mi-ș' striga: 
— Baca, baca ghiaura, 
Cum bate pe drepții, 

Să spuie vinovaţii ! 

Unde domnia auzea, 

Pe turci îi ispitea, 

Turcii drept că spunea : 
— Doamne, märia-ta, 
N-am tăiat noi pe Mogoşu, 
Mogoşu Vornicu, 

Ci pe Mogoş l-a tăiat 

Äi şeapte fraţi, 

Albi ca niște-mpăraţi, 

Cu Stăncuţa ei sînt fraţi 
Şi cu Mogoş sînt cumnaţi! 
Unde domnia auzea, 

Un ceauş mi-aducea, 

La şeapte fraţi că trimetea 
Şi din gură-i poruncea : 
— De-i vei găsi la masă, 
Lasă-i să cinească ; 

De-i vei găsi culcaţi, 
Frumușel să mi-i legaţi. 
Unde ceauşu pleca 

Ş-acolo că se ducea, 

El la masă că-i găsea, 
Firman pe masă le trintea. 
Unde ei că mi-l vedea 
Şi-ncepea de a-l citea, 
Lacrămile-i podidea. 

Äl mai mare se scula, 

Trei catîri că mi-aducea, 
De gălbiori îi încărca, 


www.dacoromanica.ro 


Un plocon la domnie trimetea. 


Domnia cînd catirii vedea, 
Pe Stanca mi-o sictirea ; 
Iar Stăncuţa cînd auzea, 
În cucie se punea 

Și din gură că zicea : 

— Doamne, măria-ta, 
D-ar da Stanca pînă-n ie 
Sa răzbească la-mpărăţie, 
Sa te scoaţă din domnie ! 
Dar domnia auzea, 

De ea, frate, se spăimînta. 
De mînă că mi-o lua- 

Și pe scaun mi-o poftea : 
— Stai, Stăncuţo, tu acilea. 
Stanca pe scaun stetea, 
Domnia ce mi-i făcea ? 
Trei ceauşi că-mi chema 
Și la ei că-i trimetea 

Și din gură le poruncea : 
— De i-aţi găsi culcaţi 
Să mi-i aduceţi legaţi, 

Pe cîte șeapte legaţi. 

Şi ceaușu cînd pleca, 

El acolo c-ajungea, 
Firman pe masă trîntea. 
Cind ăl mare că-l citea, 
Trei catîri că mai aducea, 
De gălbiori îi încărca, 
La ceauși că-i dăruia, 

Să nu-i mai ducă legaţi, 
Sa zică că-s vinovaţi. 


134 


Cînd ei că s-apropia, 
Stanca în gura mare striga: 
— D-ar da Stanca pînă-n ie 
Să vestesc la-mpărăţie, 

Sa vă văz pe trei legaţi 

Și pe patru spînzuraţi ! 
Unde domnia auzea, 

Pe cîte trei mi-i lega 

Și pe patru-i spînzura, 
Cheful Stancii că-i făcea, 
Și pe Mogoș îl îngropa 

La umbra cu şeapte brazi, 
Unde beau cei şeapte fraţi, 
Albi ca niște-mpăraţi, 

Și cu Mogoş sînt cumnaţi. 
Ei cu vadra se cinstea, 
Vadra 'Ţaligradului, 

Măsura împăratului, 


Mă plătii cu cîntecul 
Ca lupul cu urletul, 
Cînd vînătoru-l goneşte 
Dă pielea și se plătește. 
Și mai daţi cu picătura, 
Să-şi ude ţiganu gura. 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Dumitru Văleanu din 


Roşiori-de- Vede. 


A se confrunta acest cîntec cu 
varianta prescurtată Mogoş Vor- 
nicul din colecţia lui V. Alecsan- 


dri, p. 153 sq. 


Mogoş Vornicul 


Departe, vere, departe, 
Departe dar nu prea foarte, 


325 


La umbra de șeapte brazi, 
Und’ se cinstesc șeapte fraţi, 


www.dacoromanica.ro 


Albi ca nişte-mpăraţi, 

Şi cu Mogoş sînt cumnaţi, 
Mare masă mi-este-ntinsă, 
De şeapte fraţi mi-e coprinsă. 
Ei pe Mogoş adăsta, 

Iacă Mogoş că sosea, 

Cam cu chef că mi-și venea, 
La ei că se ploconea. 

Ei, măre, nu-i mulțumea 

Şi din gură că-i striga : 

— Alei, Mogoş vornice, 

Tu, măre, că ni-ai venit, 

Pe Stăncuţa nu ni-o aduci, 
C-așa prinsoare ni-ai dat, 
Cind pe Stanca noi ţi-am dat, 
S-o aduci vara de cinci ori, 
Că-s mai multe sărbători, 

Şi iarna de trei ori, 

Că-s mai multe lucrători. 
Dar Mogoş ce mi-și făcea ? 
El nici habar că n-avea. 
Grăi fratele-ăl mai mare : 
— Ori la puşti să-l împușcăm, 
Ori cu sabia să-l tăiem ? 
Grăi fratele-al mai mic, 
Că-i mai mic şi mai voinic 
Şi la minte priceput. 

Paloş din teacă scotea, 
Capu lui Mogoş tăia 

Și, măre, că-l îngropa. 
Dacă, măre, îl îngropa, 

Iacă Stăncuţa sosea, 

Bună ziua că le da: 

— Bună ziua, şeapte fraţi, 
Cu mine sînteţi voi frați 

Și cu Mogoş sînteţi cumnați. 
Pe Mogoş ce l-aţi făcut? 


Ea, măre, că mi-și umbla, 
Pe dira sîngelui mergea, 
Şi, măre, că-l dezgropa, 
Îl săruta-n tăietură, 
Parcă-l săruta în gură : 
— Cum pe Mogoş l-aţi tăiat, 
Că era, frate, cam beat? 
Ea mi se jelea, 
Cu palmele se bătea, 
Şi din gură le spunea: 
— D-o da Stanca pînă-n ie, 
Ca să mă duc la domnie, 
Să vă văz pe trei legaţi 
Și pe patru spînzuraţi ! 
Stanca, măre, că-mi pleca, 
Pe Mogoş că mi-l lua 
Şi la tron că-l așeza, 
În trăsură că-l punea, 
La domnie că mergea. 
La domnie-l arăta, 
Şi pe fraţi învinuia. 
Domnia ce mi-și făcea ? 
La ei, frate, trimetea, 
Pe cîte şeapte-i aducea, 
Şi pe trei că mi-i lega, 
În puşcărie că-i băga. 
Pe patru că-i spînzura. 
Stăncuţa că-mi rămînea, 
La un dughian se ducea, 
Şi-acolo că mi-şi plingea, 
Toată noaptea se jelea, 
Şi văduvă rămînea, 
Acasă că se ducea. 

Cules de Chr. N. Țapu din gura 


lăutarului Ioniță Văleanu, Roşiori- 
de-Vede. 


www.dacoromanica.ro 


Sus la munte ninge, 
Jos la baltă cade roua. 
Sus la munte cu iţari, 
Jos la baltă cu șalvari. 
Uiu, iu şi ia, ia, ia, 

Mi-a văduvit mierlița 


V 


Familiale 


1. Îndrăgostiţii 


135 


Mierliţa şi sturzul 


louă, 


Şi umblă sturzu să mi-o ia. 


— Mierliţă, mierliţă, 
Pasăre pestriță, 
Naiba să te-nghiţă, 
Ia-mă tu pe mine, 
Că mult ţi-o fi bine. 
— Ba, sturzule, ba, 
De urîtu tău 

Şi de-al taică-tău 
Ce-oi să mă fac eu? 
Doar eu de m-aș face 
D-o holdă de grîu, 

Şi eu m-oi usca, 

De tine-oi scăpa. 

— Fă-te, mierlă, fă-te, 
Fă-te sănătoasă, 

Că mie nu-mi pasă, 
Că și eu m-oi face 
Mic secerător, 


327 


Cu secerea-n mînă, 
Cu luleaua-n gură 
Şi-n tine-oi intra 

Și te-oi secera, 

Şi znop te-oi făcea, 
În braţe te-oi lua 

Şi te-oi săruta 

Şi-oi fi tot a mea, 
Plesni-ţi-ar fierea ! 
— Sturzuleţule, 
Mitutelule, 
Gingășelule, 
Frumușelule, 

De urîtu tău 

Şi d-al frati-tău 
Ce-oi să mă fac eu? 
Dar eu de m-aș face 
D-o turtă de pîine 
Şi-n foc c-oi intra, 
De tine-oi scăpa. 

— Fă-te, mierlă, fă-te, 
Fă-te sănătoasă, 

Că mie nu-mi pasă! 
Că şi eu m-oi face 
D-un mic vătrăiaș 
Cu coada de fier, 


www.dacoromanica.ro 


Cu pana d-oţel 

Şi-n foc că oi intra, 
Peste tine-oi da 

Și m-oi apleca 

Și te-oi săruta 

Și-oi fi tot a mea, 
Plesni-ţi-ar fierea ! 


Verde de măslin 
Și de rusmalin, 
Voinicel străin, 
Strein și sărac, 
Intră noaptea-n sat, 
Tot de cîini lătrat, 
De nimeni chemat, 
De toţi înjurat. 
Mescioarele 
Strînse, 

Făclioare 

Stinse, 

Verde de pelin 

Și de rusmalin, 
Voinicel strein, 
Străin și bogat, 
Intră noaptea-n sat, 
De cîini nelătrat, 
De toate chemat: 
Mescioarele 
'Ntinse, 


Auzit de Christea apu de la 
Stancu Ion din Cucuieţi (Teleor- 
man). 

Acest cîntec este o variantă pres- 
curtată a celui din colecția d-lui 
G. Dem. Teodorescu, p. 453 sqq. 
În colecția lui V. Alecsandri, 
acest cîntec se aseamänă cu 
balada [...] Cuculețul [în această 
ediţie, p. 66—68]. 


Uoinicel străin 


Făclioare-aprinse. 
Verde de pelin 

Şi de rusmalin, 
Voinicel străin, 
Ca măr dulce-n drum : 
Cîţi călători trece 
Toţi zburătureşte : 
Rămurica-i 
Frînge, 
Tulpioara-i 
Plînge. 

Virfu-i zice: Taci 
Că tot tu le faci 
Nu e vina ta 

Şi a altuia, 

Care te-a sădit 

Şi te-a prăsădit 

Şi nu te-a-ngrădit. 


Culeasă de [C.] Rădulescu-Codin, 
din Zgripcești-Muscel. 


www.dacoromanica.ro 


137 


Foaie verde lin pelin 


Foaie verde lin pelin, 
Vai de voinicel străin, 


Ca un măr dulce din drum. 


Oricare pe drum îmi trece 


Pe el îl zburătureșşte, 
Ramurile-mi frînge 
Şi tulpina-mi plînge. 


138 


— Taci, tulpină, taci, 
Că tot tu le faci. 

Tu nu strici nimic, 
Ci cine te-a sădit 

Şi nu te-a-ngrădit! 


Culeasă de Chr. N. Țapu din 
Alexandria, Teleorman. 


Uai, voinic strein ! 


Foaie verde de pelin, 
De pelin, de rosmarin, 
Vai de voinicel strein ! 
E ca măru dulce-n drum : 
Cîţi pe drum că-mi trec 
Îl zburăturesc ; 
Crăcioare-mi frînge, 
Trupioara-mi plinge, 
Cu lacrămi de sînge! 
— Taci, trupină, taci, 
Ca tot tu le faci; 


Verde de sipică 
Și de măturică, 
Pe uliţa strîmtă, 
Strîmtă şi boltită, 


139 


Nu e vina ta, 
Ci-a cui te-a sădit 
Şi nu te-a-ngrădit! 


Auzită de Chr. N. Ţapu de la 
lăutarul Ghiţă  Şchiopu din 
R. Vilcea. 

A se vedea varianta Străinul să- 
rac, din colecţia G. Dem. Teo- 
dorescu, p. 282 ; idem Strein sin- 
gur din aceeaşi colecție, p. 283, 
vers. 14—25. 


Uerde de sibică 


329 


Var și cărămidă... 
Mi-este o casă mititică, 
Cu şovar verde-nvelită, 
Cu ferestrele de sticlă, 


www.dacoromanica.ro 


Cu ușile de sipică, 
Cu sîrmă-ngradită. 
Și-o nevastă tinerică 


Șade-n pat, toarce la furcă, 


Cu caieru de bumbac 
Și furca de liliac, 
Verde și-o lalea 

Și d-o viorea, 

Şi mi se certa 

Cu o cumnăţea, 

Cu o surăţea ; 

Cu o surăţică, 

Cu o cumnăţică : 

— Foaie verde lată, 


Bărbăţelu tău 

Mult e nătărău, 
Doarme-n patul meu, 
Foaie matostat, 

Dacă ai bărbat, 
Ţine-ţi-l legat 

De furcă de pat, 
Nu-i da drumu-n sat. 
Verde de cicoare 

Și de salbă moale, 
Du-l în tîrg, în vale, 
Strigă-n gura mare : 
Bărbat de vînzare, 
Cinsprece parale ! 


Surată, s Culeasă de Al. I. Hodoș, din 
Cumnată, judeţul Argeș. 


140 


Bate-mi-se 


Verde trei foi late, 
Bate-mi-se bate, 
Două frunze late, 
Ca două cumnate : 
Maria 

Mocanca 

Cu Stanca 
Vlăşceanca. 

Iară cea mocancă 
Strigă-n gura mare : 
— Vin, Badule, vin 
La oile tale, 

Că sînt fătătoare; 
Fată cîte doi, 


Iară cea vlăşceancă 
Strigă-n gura mare : 
— Vin, Badule, vin 
La viile tale, 

Că sînt coapte tare, 
Ne arse de soare, 
Coapte 

Pe supt foi, 
Ne-atinse de ploi, 
Coapte 

La pămînt, 
Ne-atinse de vînt. 


Ciobanii-s mișei, Culeasă de C. Rădulescu-Codin, 
Taie cîte doi. din Valea Mare, Muscel. 


330 


www.dacoromanica.ro 


141 


Cîntecul lui lencea Săbiencea 


Foaie verde-a bobului, — Daba, lencea, dumneata, 
Pîn tirgu Odriului Noi de nouă ani ne căznim 
Plimbă-mi-se, Pe Stanca s-o sărutăm, 
Poartă-mi-se, Inelul să i-l luăm, 
Săvai lencea Dar tu dacă eşti viteaz, 
Săbiencea, Tu pe Stanca s-o săruți, 
C-o saia sumeasă-n briîu, Inelul să ni-l aduci, 
Cu murguleţu de frîu. Cinci pungi de galbeni ţi-om da ; 
Se-mplimba ce se-mplimba, Dar dacă n-oi săruta, 
De pe cal descăleca, Inelul nu ni-l vei da, 
La o cafenea-mi trăgea, Frumos capu-ți l-om lua, 
Cafeneaua turcilor, Unde lencea c-auzea, 
Turcilor, păgînilor. Lui ochii negri-i lăcrăma, 
Şi pe scaun că-mi şedea Afar’ din cafenea ieşea 
Şi-o cafea-mi poruncea. Şi la murgu se ducea, 
Unde turcii că-l vedea, Picioru-n scară-l punea. 
Ca cîinii că se strîngea Mergea murgu-mbuiestrind 
Şi din gură că-l întreba : Şi-alde Iencea tot oftînd. 
— Băi lenceo dumneata, Cînd maică-sa-l vedea 
Ce-ai căutat tu p-aicea ? Ea din gură-i zicea : 
Dar lencea că mi-ș' striga : — Alei, Iencio, dumneata, 
— Turcilor, Eu te-aştept, maică, rîzînd, 
Păgînilor, Şi tu-mi vii, maică, plingînd ! 
Cite fete-n 'Țaligrad, — Maică, măiculița mea, 
Ţaligrad şi Beligrad, Eu aseară m-am plimbat 
Și neveste cu bărbat, Aci-n tîrg în Țarigrad, 
Lui lencea nu i-a scăpat, Pe la cafenea am dat 
Pe toate le-am sărutat. Și mai mult m-am lăuda: 
Cite un bogasin le-am dat, Cite fete-n Țaligrad 
Pe papucei le-am călcat ; Şi neveste cu bărbat, > 
Numai una mi-a scăpat: Nici una nu mi-a scăpat, 
Stăncuţa din Beligrad, Decît Stanca mi-a scăpat, 
Nepoţica de-mpărat, Stăncuţa din Beligrad, 
Fată de sîrb bogat. Nepoţica de-mpărat, 
Unde turcii c-auzea : Fată de creștin bogat. 

331 


www.dacoromanica.ro 


Prinsoare cu turcii-am făcut 
Ca pe Stanca-oi săruta 
Și inel i l-oi lua, 


Cinci pungi de galbeni mi-or da; 


Dacă pe Stanca n-oi săruta 
Şi inelul nu l-oi lua, 
Frumos capul mi l-or lua. 
Unde mă-sa c-auzea, 

Lui din gură că-i zicea: 
— Alei, lencio, dumneata, 
Roagă-te la Dumnezeu 
Să-ţi trăiască murgul tău, 
Și la Maica Precista, 

Să trăiască maică-ta, 

Să te scape de belea 

Din mîna păgînilor, 

Din cuțitul turcilor. 

Și de mînă că-l lua 

Şi-n casă că mi-l băga, 
Frumuşel că mi-l tundea, 
Mustăţile i le rădea, 

De haine mi-l dezbrăca, 
Femeiește-l îmbrăca, 

În ace, 

În spilce îl prindea, 

O cîrpă-n cap îi punea, 
Femeie că mi-l făcea 

Și din gură că-i zicea : 

— Tu, maică, să mi te duci 
La portiţa cu trei bășici 
Şi-aşa din gură să zici: 
—— Stanco, surăţica mea, 
Deschide, soro, uşa, 

Că eu sînt surata ta! 

Dar Stăncuţă ce-mi zicea ? 
— Nu-ţi deschid, soro, ușa, 
Căci nu eşti surata mea ; 
Că ţi-e glasu fomeiesc 

Și vorbele haiduceşti. 


332 


Dacă eşti surata mea, 

Bagă capul pe fereastră 

Și dă-mi spilce și dă-mi ace! 
Unde lencea c-auzea, 
Capul pe fereastră băga, 
De spilce, de ace da. 
Atunci Stanca se scula, 
Uşuliţa-i descuia 

Şi-n casă că mi-l băga 

Și pe vatră-i așternea. 

Iar lencea ce mi-și zicea ? 
— Stanco, surăţica mea, 
Nu-mi mai aşternea colea, 
Că mi-e focşoru de plop, 
Și mi-o sări, vezi, vrun foc 
Şi mi-o arde trup şi tot! 
Unde Stanca c-auzea, 

Ei milă i se făcea, 

La picere-n casă-i aşternea, 
Iencea acolo se culca. 

Cînd fu pe la miez de noapte, 
Stanca e-n sudori de moarte, 
Cînd fu revărsatul de zori, 
Stanca-mi vărsa la sudori. 
Dar lencea ce mi-f făcea ? 
Mina dreaptă i-o arunca, 
Inelul din deşt trăgea, 
Adio că mi-și lua, 

Stanca oftind rămiînea. 

El afară că mi-şi ieşea, 
Piciorul în scară-mi, punea, 
Fugea murgul îmbuiestrînd, 
Alde Iencea fluierînd, 

Din ploscă tot vin bînd, 
Din pistoale slobozind. 
Cînd turcii că mi-auzea 
Ca cîinii că se strîngea. 

El în cafenea intra, 
Mîna-n pozînar băga, 
Inelul că mi-l scotea 


www.dacoromanica.ro 


Și pe masă că-l trîntea. 
Cînd turcii inel vedea, 
Nici un ban nu vrea să-i dea, 
Și lencea se necăjea, 
Paloș din teacă-mi trăgea, 
Șeaizeci de turci mi-i tăia. 
Nu mi-l taie cum se taie, 
Ci mi-i taie tot fîneşte, 

Îi grămădeşte clăiește. 
Foc din zece părţi le da, 
Pe murgu că-ncăleca, 

La Stăncuţa că-mi pleca. 
Pe Stâncuţa mi-o lua, 


Nuntă ţărănească-mi făcea 
Și de turci că mi-o scăpa. 


Cules de Chr. N. Ţapu din 
gura lăutarului Dumitru Văleanu, 
Roşiori-de-Vede. 

A se confrunta cu lencea Săbien- 
cea din G. Dem. Teodorescu, 
p. 630 sq. şi cu Sirb sărac cu 
care se aseamănă puţin din 
p. 105—108, colecția lui Vasile 
Alecsandri. Idem lencea Săbiencea 
din colecția d-lui Burada, 179— 
183; idem lencea Săbiencea din 
colecţia d-lui Vulpian, p. 48—49. 


lencea Săbiencea 


Foicică trei lămii, 

Trei lămii 

Și trei gutui, 

Pe uliţa tirgului, 

Tîrgului 

Odnului, 

Iară plimbă-mi-se, plimbă, 
D-ale Iencea 

Săbiencea, 

Cu saiaua-nfiptă-n brîu, 
Trăgînd pe murgu de friu... 
Iară lencea 

Săbiencea 

Se plimba 

Ce se plimba, 

Cu maică-sa se-ntilnea, 
Maică-sa că-l întreba : 

— D-alei lenceo, lenceo-al 


maichii, 


D-alei lenceo 
Săbienceo, 


De cînd maica te-a făcut 
Aşa trist nu te-am văzut... 
lenceo, ce mi-ai prăpădit? 
Iară lencea 

"1 răspundea : 

— D-alei, maică, maica mea, 
Cite fete sînt în sat, 

Pe toate le-am sărutat, 
Ciîte-un bogagiu le-am dat ; 
Numa una mi-a scăpat: 
Stăncuţa din Țaligrad... 
Iară mă-sa 

'] răspundea : 

— Foicică de trei bețe, 
Vin” la maica să te-nveţe: 
Tu, lenceo, să mi te duci 
La poarta cu trei sipici, 
Cînd sînt dragostili iuți 
Și copile 

Fără minți 

Și nevesuli 


www.dacoromanica.ro 


Fierbinţi... Și sare 


Şi-o foiţă şi-o lalea, De-mi arde 

Acolo mi se ducea. Tot... 

Stăncuţa mi-l întreba, În pat lui Iencea 

Tot aşa că mi-i zicea : '] aşternea 

— D-alei, Ienceo, Și lencea 

Ienceo, Mi se culca 

Neică, Cu Stăncuţa alăturea ! 


Ia să-ţi aștern eu la foc. 
Iară lencea 
'] răspundea : 


Cînd era la miez de noapte, 
Stăncuţa-n canon de moarte! 


— Nu mă culc eu lingă foc, Culeasă de [C.] Rădulescu-Co- 
Că sînt lemnili de plop din, din Fureşti-Muscel. 
143 
lencea 
— Cite fete-n Ţaligrad, Și pe papuc mi-i călca-o. 
În Ţaligrad și Beligrad, D-alei, Ienceo şi Bienceo, 
Nici una nu mi-a scăpat Leapădă coifu bărbătesc 
Nemuşcată, Şi-mi ia conciu femeiesc, 
Nepupată, Şi-mi pune d-o furcă-n brîu 
Pe papuc necălcată. Şi te du la Stanca-n poartă 
Numai una Stăncuța, Şi strigă în gura mare: 
Stăncuţa din Beligrad, »D-alei, surățico Stanco, 
Nepoţică de-mpărat, D-ai făcut vreodată bine, 
Numai ea că mi-a scăpat Fă-ţi pomană şi cu mine.“ 
Nemușcată, Stanca de ţi-o descuia, 
Nepupată, Hal de dînsa că oi avea. 
Pe papuc necălcată. Mă-sa cum mi-l învăţa, 
Așa-mi căuta, măre, lencea, lencea-ntocmai că urma ; 
Dar mă-sa ce mi-i zicea ? Ca tiptil mi se-mbrăca, 
— D-alei, lenceo şi Bienceo, Pin-acolo se ducea, 
Taci cu maica, nu ofta, Pîn-acolo c-ajungea, 
Nu ofta, nu mai plingea, Furca-n brîu că-și înfigea, 
Tu la Stanca te-oi ducea, Muiereşte c-o striga. 
Mi-i muşca-o, D-alei, Stanca ce-mi făcea ? 
Mi-i pupa-o La roabe că-mi poruncea, 
334 


www.dacoromanica.ro 


Porţile că-mi deschidea, 

Pe Iencea-n curte băga. 
Dară lencea ce mi-și făcea ? 
Torcea și nu-mi torcea 
Şi-mi striga în gura mare : 
— D-alei, surăţico Stanco, 
D-ai făcut vrodată bine, 
Fă-ţi pomană şi cu mine; 
Căci d-o veni pușchiul beat, 
El pe mine m-o-mpuşca, 
Geaba de pomana ta! 
D-alei Stanca ce-mi făcea ? 
La roabe că-mi poruncea, 
Pe Jencea-n sală-l băga. 
Iencea-n sală cum intra, 
Timpul iar că nu-l pierdea, 


Din furcă iar că mi-și torcea; 


Îmi torcea ce mi-şi torcea 
Şi-mi striga în gura mare: 


— D-alei, surățico Stanco, bre, 


D-ai făcut vreodată bine, 
Fă-ţi pomană şi cu mine; 
Căci d-o veni pușchiul beat, 
El pe mine m-o-mpuşca, 
Geaba de pomana ta! 

Iar Stanca ce rui-şi făcea ? 
La roabe că-mi poriincea, 
Pe Iencea-n casă-l băga, 

La masă că-l aseza, 


Cu Stanca el că mînca. 
Dar lencea dacă mînca, 
De făcut ce mai făcea? 
Începea iar a torcea, 
Îmi torcea iar ce mi-și torcea 
Şi striga în gura mare: 
— Dalei, surățico Stanco, 
D-ai făcut pe lume bine, 
Fă-ţi pomană şi cu mine, 
Că viind puşchiul beat, 
Acuma pe-nserat, 
De la tine m-o lua, 
Pe drum m-o arunca, 
Geaba de pomana ta! 
D-alei, Stanca ce-mi făcea ? 
La roabe că-mi poruncea, 
Aşternutul că-l] făcea, 
Pe lencea-n plapomă-l punea. 
Cînd fu somnul de cu seară, 
lencea-mi dormea cum 

se doarme ; 
Cind fu pe la miez de noapte, 
Stanca-mi varsă sudori 

de moarte ; 
Cînd fu la revărsat de zori, 
Stanca-mi plinge de s-omori. 


Comunicată de d. Ion Tănăsescu, 
vechi normalist. Culeasă de la 
lăutarii din Focşani. 


Foaie verde viorea 


Foaie verde viorea, 
D-o vrea Leana, 

De n-o vrea, 

Deseară mă duc la ea, 


Ostenit, cum oi putea, 
Ostenit şi plin de apă, 
Ca s-o mai sărut o dată, 
O dată, de două ori, 


www.dacoromanica.ro 


Că-mi cade leşin şi mor. 
Foaie verde iasomie, 
Cine urcă-n deal la vie? 
Iencuţu cu pălărie, 
Pălăria de mătase, 
Năvădită-n fire şease. 
Și-altă foaie avrămeasă, 
Coborîi din deal acasă, 
Găsii pe Leana la masă, 
Cu ocaua plină rasă, 
C-o găină friptă grasă. 
Friptă, friptă, 

Rumenită 


Frunză verde toporaș, 
Dragu mamei Valenaș, 

De dimineaţă te sculaşi, 
Pe ochi negri te spălași 

Şi la mîndre că-mi plecaşi. 
Miîndrele cînd te văzură 
Înainte-ţi ieşiră, 

Una poarta-ţi deschidea, 
Una găina-ţi frigea. 
Gaăinuţă, ruminită, 

Pe dinăuntru otrăvită. 
Din masă cînd ai gustat, 
Munţii s-o cutremurat, 
Văile s-o tulburat, 
Minăstiri s-o detunat. 
Cînd era la miez de noapte, 


Și la mijloc otrăvită. 

Ia lencuţu şi mănîncă, 
Limba-n gură i se băşică, 
Buzele i se usucă. 

— Şi-o foiţă şi-o lalea, 
Leano, din pricina ta 
Nu pot bea, 

Nu pot mînca, 

M-am uscat ca scîndura, 
Ca scîndura de la pat, 
Ca cucuta lingă gard. 


Culeasă de Al. I. Hodoș, din 
județul Argeş. 


Valenaş 


Valenaş trăgea de moarte ; 
Cînd era la cîntători, 
Valenaş vărsa sudori ; 
Cînd era la ziuşoară, 
Valenaş subt pînzişoară. 
Cînd la groapă că-l ducea, 
Nae clopote-i trăgea. 
Curvile cînd o văzut, 
Înainte i-o ieşit. 

Maică-sa li-a cuvîntat : 

— Fugiţi, fugiţi, curvilor, 
Că voi mi l-aţi otrăvit! 


Cules de T. Mironescu, învăţă- 
tor, de la C. V. Lungu, din sa- 
tul “Tazlău, comuna Tazlău, plasa 
Bistrița, jud. Neamţ. 


www.dacoromanica.ro 


Foai verdi trii smiceli 


Foai verdi trii smiceli, 
Tinereţi ca a meli, 

Sî ñera lumea di eli. 
Tinerețe ce-am avut, 

Cu amar le-am pitrecut, 
Cu amar, cu multă jăle, 
Pentr-o curvă de muere, 
Ce esă sara la steli 

Și se ie pe hătureli 
Culegînd la burui, 
Buruieni sorociţi, 
Ulcelile-s părăsiti, 
Buruieni farmacati, 
Pentru Ghiţişor păstrati, 
Buruieni sorociti, 

Pentru Ghiţişor gătiti. 
Ghiţişor cînd de-o gustat, 
Di la uşă pîn’ la pat 

Di trii ori o leşinat, 

O oftat și s-o sculat 

Şi di zid s-o răzemat, 
Ghiciu în dreapta l-o luat, 
Pe murg negru o-ncălecat, 
Pe şuşe în sus a plecat, 
Tari scîrghit supărat. 
Tată lumea l-o-ntrebar : 


— Ce eşti, Ghiţi, supărat? 
Că mai sînt curvi în sat. 
Da' se cie cît frunza 

Dacă nu-i şi tătuța. 

Di la poartă c-o strigat: 

— Aşterni-mi, măicuţă, în pat! 
Sau în pat, sau în crivat, 
Că curvili m-o mîncat. 

— Dg’ la curvi ce-ai cătat? 
— Maică, nu-i nici c-un banat, 
N-am știut că-s curvi în sat. 
Cînd era la fezi di noapti 
Ghiţişor trăgea di moarti ; 
Cînd era la cîntători, 
Ghiţişor vărsa sudori ; 

Cînd era la ziuşoară, 
Ghiţişor sub pînzișoară. 
Cînd soarili răsare, 

Șepti clopoti trăge, 

Şepti curvi ñe-l jele. 

Nici una nu-l jele 

Cu jălea maică-sa. 

— "Tăceți, curvi, nu-l jeliți, 
Că voi ni l-aţi otrăgit. 


Culeasă de G. Dobrea, învățător 
din com. Uscaţi, jud. Neamţ. 


147 


Frundzi verdi grîu mărunt 


Dragi am fost şi ni-am urit. 
Nu ştiu Dumnădzău o vrut, 
Or dușmanii ni-o făcur!... 


— Frundzi verdi grîu mărunt 
Pin paduri îi drum bătut, 
Carăruşa-i pişti Prut. 


337 


www.dacoromanica.ro 


— Foai verdi trii smiceli, 
Tinereţi ca a meli, 
Le-am pitrecut färî vremi, 
Färi gust, fări plăceri, 
Cu amar şi cu dureri, 
Pintr-o hoaţi di mueri, 
Ci iesi noaptia la steli 

Și sî ie pi hătureli, 
Culegînd la buruieni ; 

Şi li cerbi-n trii ulceli : 
Ulcelili päräsîti, 

Pintru Ghiţişor gătiti ; 
Şt li pui-n aşternut, 

Şi st scoali surd şi mut. 
Ghiţişor cînd o gustat, 
Di trii ori c-o sughiţat, 
La maici-sa c-o plecat: 


— Aşterni, măicuţi,-n pat, 
Ori în pat, or în crivat, 
Cî rălili m-o mîncat. 

Şi mai mult n-o cuvîntat. 
Di la ușt păn” la pat, 

Di la trii ori c-o leșinat, 
Venin negru c-o vărsat. 


. . 


Cînd era la ñedz di noapti, 
Ghiţişor träge di moarti ; 
Cînd dzorili răsăre, 

La bisăricî-l duce, 

Şăpti feti cî-l boce, 

Şăpri feti din Birlad 

Ş-o nevastă cu bărbat. 


Culeasă de Irimia Nedelcu, fn- 


vățător din județul Fălciu. 


Foal verdi trii smiceli 


Foai verdi trii smiceli, 
Tinereţi ca a meli, 
Pitrecuti fär’ di vremi, 
Făr' di gust, far’ di plăceri, 
Nici un fel de mîngiieri, 
Pentru-o curvă de mueri. 
St plimbă pämînturili 

Şi adună floriceli 

Șt le faci mănuncheli 

Şi li bagă-n sîn la cheli 
Şt li fierbi-n trii ulceli, 
Trii ulceli-acoperiti, 
Pentru Ghiţişor gătiti. 
Doar Ghiţici cînd vinea, 
Frumos masa i-o punea, 


Şi Ghiţici cînd gusta, 
Bucăţili nu-i placea, 
Di trii ori îmi leșîna 
Şi dîn gură-așa grăia: 
— Aşterni-mi, măicuţi, -n pat, 
Cî curva m-o ofticat 
A A e bod bg 
Şi-am sî zac di boală rău. 
A . . bg 
Şi nu-i di la Dumnezău, 
Şi mi-i di la o mueri, 
Învăţindu-mă la răli, 
Pentru fapti tinereli, 
La nevoi şi la dureri. 


Culeasă de Gr. Coatu, învățător 
din Cerna, pl. Măcin, jud. Tul- 


cea. 


www.dacoromanica.ro 


149 


Frunză verdi griu mărunt 


Frunză verdi grîu mărunt, 
Cărăruşe, drum bătut. 
Nu-i bătut de car cu boi, 
Nici de cîrdişor de oi. 
Dragi am fost şi ne-am urit, 
Nu ştiu Dumnezeu a vrut, 
Ori dușmanii ne-a făcut. 
Foi verdi de trei steli, 
Uite curva de muieri, 

Se scoală noaptea pi steli 
Şi se sui pe hătureli, 
Culegînd la buruieni, 

Şi mai buni şi mai reli, 
Şi le pune în trei ulceli, 
Şi ulceli părăsiti 

Pentru Ghiţişor gătiti. 


150 


Ghiţişor cînd o gustat 

De trii ori o leşinat 

Şi la maica a strigat : 

= Adă- -mi murgu că mă duc, 
Să mă duc la sorioare! 
Una poarta ñe-o dischidi, 
Una masa ñe-o întindi, 
Găini fripti opăriti, 

Pe dinuntru otrăviti. 

Cînd era la cîntători 
Ghiţişor vărsa sudori, 

Cînd era la miezi di noapti 
Ghiţişor trăgea di moarti. 


Culeasă de G. Dobrea, învățător 


în com. Uscaţi, jud. Neamţ. 


Frundză verdi grîu curat 


Frundză verdi grîu curat, 
Costăchel, bărbat curat, 
Dimineaţi s-o sculat, 

Pe ochi negri s-o spălat, 
La icoani s-o-nchinat, 

Pi murguţ o-ncălicat, 

La drăguţi ş-o plecat. 
Cînd pi-aproapi agiunje, 
Una poarta-i dischide, 
Una calu-i pripone, 
Doui-n casă-l pofte, 
Doui mesîli aşterne, 
Doui bucati găte 

Şi pi masî li pune. 


339 


Şi pi mast ci iara? 
Gâini fripti rumeniti, 

Pi dinăuntru otrăviti, 
Păntru Costăchel gătite. 
— Costăchel, drăguța me, 
Poftim din masi şi ie! 
Costăchel s-o potrigit 

Și din masti li-o luat, 
De la inimi a oftat, 
Biciu-n mînî $-o luat 

Şt pe uşi o plecat, 

Pe murgu ş-o-ncălicat, 
La măicuţi s-o-nturnat. 
Maicî-sa cînd l-o vădzut 


www.dacoromanica.ro 


Prea ghini l-o cunoscut, 
Curvili l-o otravit. 

— Costăchel, copchilu meu, 
Cum n-asculţ cuvîntu meu, 
Di petreci pe lume greu. 
Cuviîntu n-ai ascultat, 
Femeili ni ti-o mîncat ! 

— Of, măicuţi duniata, 
Dar di nu mai ştii ciava 
Ca să-ni potoli otrava. 
Cînd iara la di cu sari, 
Costăchel a fost afari ; 
Cînd iara la cîntători, 
Costăchel varsa sudori ; 
Cînd iara la miez de noapti, 


151 


Costăchel trăge de moarti. 
Cînd soarili rasare, 

Pe Costache ni-l găte 

Şi pe laviţă ni-l pune, 
Şăpti clopoti-i trăge, 
Șapti fimei ni-l boce. 
Maică-sa așa-i dzice : 

— Costăchel, drăguţa me, 
Şāpti fimei își trebuie, 
Decît una mai aliasi, 

Mai frumoast, 

Ca să ţii cu dinsa cast. 


Culeasă de M. Canianu de la 
Zamfira Șaramet, din căt. Prà- 
jeni, com. Lătăi, jud. Botoşani. 


Cîntecul lui Milea 


Foaie verde trei lăptuci, 
Strigă Milea dintre lunci, 
Dintre lunci, din văi adinci ; 
Țipa Milea și răcnea, 
Nimenea nu-l auzea, 

Decît singurea mă-sa, 

Și la el ca se ducea 

Și pe Milea l-întreba : 

— Ce țipi, Mileo, și răcnești, 
Te răcneşti, te văicăreşti ? 
Ori din chelciug mi-ai fîrşit, 
Ori haine ţi-ai ponosit, 

Ori murgu ţi-a-mbătrînit, 
Ori vremea că ţi-a venit 
Însă de căsătorit? 

Atunci Milea că-i grăia : 

— Maică, măiculiţa mea, 
Stătuşi, maică, mă-ntrebași, 


340 


Eu să pui mîinile în piept, 

Că să-ţi spui vorba cu drept. 

Maică, nici din chelciug n-am 
sfîrșit, 

Nici haine n-am ponosit, 

Nici murgu n-a-mbătrînit. 

Mie un somn cînd mi-a venit, 

Și eu, maică, m-am culcat 

Supt cel păr mare rotat 

Și de flori mi-erea-ncărcat. 

Vîntul, maică, mi-a adiat, 

Florile le-a scuturat, 

Toate-n sîn că mi-au intrat 

Și din ele s-a iscat 

Pui de şarpe bălaur, 

Cu trei coade de aur. 

Foaie verde ca nalba, 

Na tu, maică, basmaua 


www.dacoromanica.ro 


Și-nfăşură mîna-n ea, 

Bagă mîna-n sîn de-l ia, 

Că mi-au coprins inima ! 

Bălaurul, cînd se-ntinde, 

Inimioara mi-o coprinde, 

Maică, iar cînd se zgîirceşte, 

Inimioara mi-o topeşte ! 

Unde mă-sa c-auzea, 

Ea din gură că-mi striga : 

— A ba, maică, Mileo, maică, 

Deci maica fără-o mînă, 

Mai bine eu fär’ de tine, 

Maica o face mulţi ca tine! 

Și maică-sa că pleca, 

Milea-n urmă rămînea. 

Atunci țipa şi răcnea, 

Nimenea nu-l auzea, 

Decît tată-său îl auzea 

Și din gură-l întreba : 

— Ce pi, Mileo, și răcneşti, 

Te răcneşti, te văicăreşti ? 

Ori din chelciug mi-ai fîrșit, 

Ori haine ţi-ai ponosit, 

Ori murgu ţi-a-mbătrînit ? 

Tată, ori vremea că ţi-a venit, 

Vremea de căsătorit? 

Atunci Milea că-i grăia : 

— Tată, tătişorul meu, 

Stătuşi, tată, mă-ntrebași, 

Eu să pui miinele-n piept, 

Ca să-ţi spui vorba cu drept. 

Taică, nici din chelciug n-am 
sfîrşit, 

Nici haine n-am ponosit, 

Nici murgu n-a-mbătrînit ; 

Mie un somn că mi-a venit, 

Și eu, taică, m-am culcat 

Supt äl păr mare rotat 

Și de flori mi-erea-ncărcat, 

Vîntul, taică, mi-a adiat, 


341 


Florile le-a scuturat, 
Toate-n sîn că mi-au intrat 
Și din ele s-au iscat 

Pui de şarpe bălaur, 

Cu trei coade de aur. 

Foaie verde ca nalba, 

Na tu, taică, basmaua 
Şi-nfăşură mîna-n ea, 

Pagă mîna-n sîn de-l ia, 
Că mi-a cuprins inima ! 
Balaurul, cînd se-ntinde, 
Inimioara mi-o coprinde ! 
Taică, iar cînd se zgircește, 
Inimioara mi-o topește ! 
Unde tat-său c-auzea, 

El din gură că-mi zicea : 
— A ba, taică, Mileo, taică, 
Decît taica fără-o mînă, 
Mai bine eu fär de tine, 
Mă-ta o face mulți ca tine. 
Și tată-său că pleca, 
Milea-n urmă rămânea, 
Atunci ţipa şi răcnea, 
Nimenea nu-l auzea, 

Decît singur” amanta 

Și la el că mi-ş venea 

Și singură-l întreba : 

— D-aba, Mileo, draga mea, 
Ce ţi-e, Mileo, de răcneşti ? 
Ori cămaşa mi-ai negrit, 
Ori galbeni mi-ai isprăvit, 
Ori murgu ţi-a-mbătrînit ? 
Atunci Milea că-i spunea : 
— Fă mîndruţo, mîndra mea, 
Nici cămaşă n-am negrit, 
Nici galbeni n-am isprăvit, 
Nici murgu n-a-mbătrînit ; 
Mie-un somn că mi-a venit 
Şi eu, mîndro, m-am culcat 


www.dacoromanica.ro 


La cel păr mare rotat 

Și de flori ma-era-ncărcat; 
Vintu, mîndră, mi-a adiat, 
Florile le-a scuturat, 
Toate-n sîn că mi-au intrat 
Şi din ele s-au iscat 

Pui de șarpe bălaur 

Cu trei coade de aur, 

Cu capul ca de taur! 
Foaie verde ca nalba, 

Na tu, mîndro, basmaua 
Şi-nfăşură mîna-n ea, 
Bagă mîna-n sîn de-l ia, 
Că mi-a coprins inima. ! 
Unde mindra c-auzea, 

La el că se ducea, 

După gît că mi-l lua, 

În guriță-l săruta, 

Mîna-n sîn că i-o băga, 
De cătărămi că mi-ș da, 
Curelile le trăgea, 
Zîmboacile le scotea, 
Chimirașul că-l trăgea 

Şi pe iarbă că-mi şedea, 
Chimirașul că-l vărsa, 

La gălbiori număra, 
Inima-n ea că creştea. 
Atunci Milea că-mi cînta : 


Cîntecul lui 


Foaie verde de trei nuci, 
Strigă Mircea dintre lunci, 
Dintre lunci, 

Din văi adinci. 


— Multă lume s-a căznit 

Și toată m-a oropsit, 
Maica, taica mi-a venit, 

La mine că n-a-ndrăznit, 
De mine că s-au lipsit! 
Mindra mea că mi-a venit, 
Numai mîndra m-a scăpat, 
De moarte grabnică ce-am dat! 
Foaie verde ca nalba, 

Stai, mîndruţo, tu acilea, 

Să mă duc pînă colea. 

Cînd îndărăpt m-oi întorcea, 
Vei vedea ce-oi aducea. 
Mindra pe loc că mi-ş' sta, 
Pînă el că mi-ș' sosea. 

C-un sipet de galbeni venea. 
— "Ţine, mindro, tu acilea, 
S-avem ce bea, ce mînca, 
C-o să dea vreo iarnă grea. 
Foaie verde și-o alună, 
Decît cu tată şi mumă, 

Mai bine cu-o mîndră bună, 
Că taica m-a oropsit, 

Şi mîndra m-a-ndrăgostit, 
Mi-a-ndrăznit şi mi-a venit 
Şi moartea că mi-a gonit! 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Dumitru Văleanu de la 
Roșiori-de-Vede, 


Mircea 


— „Ce ţi-e, Mirceo, de tot strigi, 
Ori porcii mi i-ai pierdut, 

Sau merindea mi-ai sfîrșit ? 

— Eu porcii nu i-am pierdut, 


www.dacoromanica.ro 


Nici merindea n-am sfîrșit, 
D-am greșit d-am adormit 
Supt un pom mare-nflorit. 
Vînt de vară mi-a bătut, 
Florile s-a scuturat, 

D-un şarpe-n sîn mi-a intrat, 
De trei ori s-a-ncovrigat ; 
D-un şarpe bălăurel, 

Cu capu de aurel, 

Cu coada de arginţel. 

Cînd să-ntinde 

Mă cuprinde, 

Să zgîrcește, 

Mă sfirşeşte, 

Inimioara mi-o prăpădește ! 
Foaie verde şi-o lalea, 

Dară Mircea ce-mi făcea ? 
La mumă-sa că mergea : 

— Maică, măiculița mea, 
învăluie mîna-n basma, 
Bag-o-n sîn, 

Pe supt zăbun, 

Și-mi scoate şarpe din sîn ! 
Foaie verde şi-o lalea, 

Dar mumă-sa ce-i zicea ? 

— Foaie verde trei domneşti, 
Mircio, Mircio, copil mi-ești, 
Decît eu fără de mînă, 

Mai bine eu fär de tine! 
Floare verde şi-o lalea, 
Dară Mircea ce-mi făcea ? 
La tat-său că se ducea. 

— Foaie verde trei domneşti, 
Tată, tată, tată mi-eşti, 
Învăluie mîna-n basma, 
Bag-o-n sîn 

Pă supt zăbun, 

Şi-mi scoate șarpe din sîn ! 


343 


Foaie verde şi-o lalea, 

Dar tat-său ce-i zicea ? 

— Foaie verde trei domnești, 
Mircio, Mircio, copil mi-ești, 
Decît eu fär’ de mînă, 

Mai bine eu fär’ de tine! 
Foaie verde și-o lalea, 

Dar Mircea ce-mi făcea ? 
La ibomnică mergea : 

— Soră, surioara mea, 
Învăluie mîna-n basma, 
Bag-o-n sîn 

Pă supt zăbun 

Şi-mi scoate şarpe din sîn ! 
Foaie verde şi-o lalea, 
Ibomnica ce-mi făcea ? 
Învăluia mîna-n basma, 

O băga-n sîn 

Pe supt zăbun, 

Îi scotea șarpe din sin. 

Ea așa că mi-l scotea, 
Tronc pe masă-l arunca, 
Numai aur că-mi vărsa. 
Foaie verde şi-o alună, 
Decît tată, decît mumă, 
Mai bine o amantă bună, 
Că amanta te rizgiie 

Și cu vorba te mîngiie ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Ghiţă Stoica din Go- 


vora (Vilcea). 


Vezi varianta îm colecția d-lui 
G. Dem. Teodorescu, p. 682 sqq. 
şi Miron Pompiliu, p. 41—46. 
Idem a se confrunta variantele 
Manda bună, p. 8—10 și Vers 
10—12 din 


din Moldova, p. 
colecţ. d-lui Bibicescu. 


www.dacoromanica.ro 


Strigă Pătru dinte lunci 


Strigă Pătru dinve lunci, 
Dinve lunci 

De după junci. 

Nimene nu-l auzea, 

Făr' sîngură maică-sa, 

Îl auzea,-i răspundea : 

— Ce şi, Petre, ce ţ-î, dragă? 
Ori ochincile ţ-ai rupt, 

Ori merindea ţ-ai firșit ? 

Ori juncii ţi i-ai cherdut? 
El din grai aşa-i grăia: 

— Maico, măiculiţa mea, 

Io ochincile n-am rupt, 

Neci merindea n-am firşit, 
Neci juncii nu i-am cherdut, 
Da’ m-am pus ş-am adurñit 
Supt un păr mare-nflorit 

Şi vîntu ñi-o alinat, 

Florile s-o scuturat. 

Nie-n sîn ñi s-o băgat, 
Maico, un șarpe bălaor, 
Maico, cu coarne de aor. 
Bagă-ț' mîna-nt-on chindeu 
Şi ţ-o bagă-n sînu feu, 

Şi scoate şarpe bălaor, 
Maico, cu coarne de aor... 
Maică-sa din grai grăia : 

— Decit, Petre, fără-o mînă, 
Mai ghin’, Petre, fără tine ! 
Și striga ş-a doua oară. 
Nimenea nu-l auzia, 

Făr' singură soru-sa, 

Îl auzia, -i răspundea 

Şi din grai aşa-i grăia : 

— Ce ţ-î, Petre, ce ț-î, dragă? 
Ori ochincile ţ-ai rupt? 

Ori merindea ţ-ai firşît ? 


Ori juncii ţi i-ai cherdur? 
El din grai aşa-i grăia: 

— Soro, sorioara mea, 

Io ochincile n-am rupt, 
Neci merindea n-am firşit, 
Neci juncii nu i-am cherdut, 
Da’ m-am pus ş-am adurâit 
Supt un păr mare-nflorit, 

Și vîntu ñi-o alinat, 

Florile s-o scuturat, 

Nie- sîn’ ñi s-o băgat, 
Soro, un şarpe-bălaor, 

Soro, cu coarne de aor. 
Bagă-ţ mîna-nt-on chindeu 
Şi ţ-o bagă-n sînu ñeu 

Și scoate șarpe-bălaor, 

Soro, cu coarne de aor. 
Soru-sa din grai grăia: 

— Decit, Petre, fără-o mină, 
Mai ghin’, Petre, fără tine ! 
Şi striga ş-a treia oară; 
Nimenea nu-l auzea, 

Făr' numa mîndruţa sa, 

Îl auzia, îi răspundea : 

— Ce ţ-î, Petre, ce ţ-î, dragă? 
Ori ochincile ţ-ai rupt, 

Ori merindea ţ-ai fîrşit, 

Ori juncii ţi i-ai cherdut ? 
El din grai așa-i grăia: 

— Mîndro, mîndruleana mea, 
Io ochincile n-am rupt, 
Neci merindea n-am fîrşit, 
Neci juncii nu i-am cherdut, 
Da m-am pus ş-am adurâit 
Supt un păr mare-nflorit 

Și vîntu ñi-o alinat, 

Florile s-o scuturat, 


www.dacoromanica.ro 


Nie-n sîn ii s-o băgat, 
Mîndro, un şarpe bălaor, 
Mîndro, cu coarne de aor. 
Bagă-y mîna-nt-on chindeu 
Şi p-o bagă-n sînu ñeu 

Şt scoate șarpe bălaor, 
Miîndro, cu coarne de aor. 
Mîndra din graiu-i grăia : 
— Decît, Petre, fără tine, 


Mai ghin’, Petre, fără-o mînă. 
Ea mîna n-o-nvăluia 
A A . * 
Şi-n sînu lui o băga, 
Nu scotea şarpe bălaor, 
Ci scotea o cingă de aor. 


Auzit de N. I. Apostolescu de 
la Ion Binig. Cules din Şona, 
comitatul Tîrnava Mare, Tran- 
silvania. 


Cintecul Miului 


Sub părul rotat, 

Şade Miu răsturnat 

Çi din gură strigă-aşa : 

— Mamă, măiculiţa mea, 
Bagă miîna-n sîn la mine 
Ş-apucă pe şearpe bine, 

Că m-a topit vai de mine! 
— Ba eu mina n-oi băga, 
Că şearpele m-o mușca. ; 
Ş-apoi dacă oi mai trăi, 
Alt copil oi dobîndi. 
Ș-apoi Miu ce făcea ? 
Către mindra lui grăia : 

— Hei, Florico, Floarea mea, 
Bagă miîna-n sîn la mine 
Ş-apucă pe şearpe bine ; 


Floarea vremea nu pierdea, 

Mina-n sîn că îi băga, 

Dar acolo ce-mi găsea ? 

În loc de şearpe veninos, 

Un chimir cam lung şi gros, 

Pe dinafară cu flori 

Și-năuntru gălbiori. 

Iară Miu îi zicea: 

— Al tău să fie, mîndra mea, 

Că decit să mai ai mamă, 

Mai bine cu mîndra-n cramă, 

Decît să ai părinţi, 

Mai bine cu mîndra-n munţi. 
Auzit de învățătorul N. Bărbu- 


lescu de la Stana B. Gherman, 
căt. Gruiu, judeţul Ilfov. 


Frunză verde trei grăunțe 


Frunză verde trei grăunţe, 
Am avut un pui drăguţ, 


S-a dus cu boii de negoţ 
Și boii i-au negoțit, 


www.dacoromanica.ro 


Înapoi s-a înturnat. 

S-a abătut pe la un sat, 
La o casă mare, 

Cu ferestrele la vale, 

Cu ușa la soare, 

Cu fete la şezătoare. 
Toate fetele lucrează, 

Cea din casă adormează. 
Maică-sa cum o-ntreba 

Și la ea că cuvinta: 

— Ce plingi şi suspini, 
Dorul nu-ţi alini ? 

— Cum n-oi plînge, suspina, 
Lăcrăma şi ofta, 

C-am avut un pui drăguţ, 
S-a dus cu boii de negoț, 
Din chică i-a retezat, 


Neguţo, Neguţo, 
Neguţo, ficuţo, 

Ce tot dormi în chez, 
De nu mai lucrezi? 
Ori cap mi te doare, 
Sau la inimioară ? 

— Nici cap nu mă doare, 
Nici la inimioară ; 
Ci el mi s-a dus 

În ţar ungurească 
Ca să-mi tîrguiască, 
Fir şi ibrişin, 

Ca să-i cos peschiri ; 
Pinză şi meteșşi, 

Ca să-i cos cămaşi. 


156 


Cheotoarea i-a luat, 

Jos la groapă le-a-ngropat. 
Gîndu de-nsurat i-a dat. 

Și mi-a trimes răvaş pe soare, 
Că el umblă să se-nsoare ; 

Şi mi-a trimes răvaș pe lună, 
Să mă duc să-i fiu nună! 
Dar eu, maică, ce-oi face? 
Ori, maică, l-oi cununa, 

Ori mai rău l-oi blestema. 
— Taci, fiică, nu fi nebună, 
Du-te şi să-i fii o nună. 

În biserică-i intra, 

El mîna ţi-o săruta 

De nu s-a mai pricepe-alta. 


Culeasă de Chr. N. Ţapu de la 


Nicolae Frășilă, Novaci-Gorj. 


Neguţa 


346 


Și el mi-a trimes 
Cuvînt pe sub vînt, 
Carte pe pămînt, 
Că mi s-a-nsurat. 
Mi-a trimes răvaş 
Să mă puie naș. 
— Neguţo, ficuţo, 
Tună, maică, tună, 
Tună de-l cunună; 
Ia sloiul de ceară 
De fă lumînare. 


Cules de Constantin Stănescu de 
la Iovan Băzăvan din Giubega, 


Dolj. 


www.dacoromanica.ro 


157 


Foaie verde ca lipanul 


Foaie verde ca lipanul, 
Cine-mi suie dealu 

La Radu căpitanu? 

Ion Ardeleanu, 

Gheorghiţă cu calu. 

Cine-mi trece coasta ? 
Gheorghe cu nevasta, 

Albă la peliță, 

Neagră la hăinuţă. 

Cine-mi trece lunca ? 
Gheorghe cu mîndruța. 
Miîndra din gură-i grăia : 

— Pune-mă, Gheorghe, călare 
Îndărătu dumitale, 

Că nu mai poci de picioare; 
Că mi-e drumu gloduros, 
Nu mai poci merge pe jos! 
— Eu călare nu te pui, 

Că mi-e murgu mititel, 
Abia-mi duce trupul meu, 
Trupul meu și armele, 

Sileaf cu pistoalele. 

Mindra din gură-i grăia : 

— Tu, Gheorghiţă, să mi te duci 
Piîn-oi vedea pîlc de cuci, 
Tot printr-o pădure deasă, 
Înainte lupi să-ţi iasă, 

Calu să se spăimîntească, 

Pe tine să te trîntească, 
Mina stingă să ţi-o frîngă 


Și p-a dreaptă s-o scrîntească ; 
Să mii calu, știi, ca muţii, 
Să ţii frîul, știi, cu dinții. 
Să te duci, Gheorghiţă, duci, 
Să te duci, să mi te duci, 
Pîn-oi da de lup arînd, 

De piţigoi semănînd, 

Vulpea cu coada grăpînd, 
Vrăbiile secerînd, 

Berzele pîine făcînd, 

Și tu, Gheorghe, să mi te duci 
Pîn-oi ajunge rob la turci, 
Rob la turci pe marea albă, 
Să-mi tragi ziua la catargă ; 
Să-mi tragi catarga pe uscat 
Și noaptea cu fier legat, 

Să vezi că te-am blestemat. 
Că un blestem de fară mare 
Nu-ţi dă sare la mîncare, 
Nici la lucru de-ndemnare ; 
Cînd blestemu te soseşte, 
Acolo că te trînteşte ! 


Culeasă de d-l Ion Ionescu, abs. 
seminarist, din com. Bogaţi-Dim- 
boviţa. 

A se vedea începutul variantei 
Pe cea culme armenească, p. 186, 
din colecţia Cintece moldopenești 
a d-nei Elena Sevastos, şi sfir- 
şitul variantei Frunză trei curmale, 
p. 123-124 — E. Sevastos. 


Foaie verde salbă moale, 
Drum pe deal şi drum pe vale, 


158 
Drum pe deal şi pe vale 


347 


www.dacoromanica.ro 


Drum la puica piste vale, 
Drept pîn poarta dumitale, 


Trece-un voinicel călare, 

Cu cămaşa albă floare, 
Cînd mi-l vede ţaţa moare; 
Cu brîul lăsat pe şale, 

Cu ceasu la chiotoare. 

Strigă Leana în gura mare: 
— Pune-mă, neică, călare 
La spatili dumitale, 

Că nu mai poci de picioare; 
“a mi-e drumu gloduros, 
Nu mai poci merge pe jos! 
— Nu poci, neică, să te pui, 
Că mi-e murgu mic de zile, 
D-abia mă duce pe mine, 

Și e născut într-o joi 

Și nu poate duce doi! 

— Dar-ar, neică, Dumnezeu 
Să fie pe gîndul meu, 

Calul tău să poticnească, 

Pe tine să te trîntească, 
Mina dreaptă să-ți scrîntească 
Şi p-a stingă 

Să ţi-o frîngă! 

Dar voinicul ce-mi făcea ? 
Pe murgul se pitula 


Şi cîntînd mereu zicea : 

— Ai, măi murgule, la drum, 
Să întăresc viforăle 

Și ne-astupă urmele. 
S-ajungem devreme-acasă, 

La puicuţa cea frumoasă, 

Că nu-i e bărbatu acasă, 

Și e dus la vinătoare, 

Să vîneze căprioare. 
Căprioare n-a vînat 

Şi el singur s-a-mpuşcat ! 
Puica pe loc răminea 

Şi lăcrămînd îi striga : 

— Unde, neică, mi-i însera, 
Pe ce pernă te-i culca, 

Ce trupşor oi dezmierda, 

Să te gîndești la mîndra. 

Nu ţi-e milă şi osîndă, 
Trupul meu ţi-a fost dobîndă 
Şi ţiule jucărie, 

C-aşa mi-a plăcut şi mie. 
Te-am culcat, te-am dezmierdat, 
Ș-azi cu alta m-ai schimbat ! 


Culeasă de Chr. N. Țapu de la 
Ion Mihai din Bucureşti. 


Printre țări, printr-amîndouă 


Printre ţări, printr-amîndouă, 
Să fac două poduri nouă, 

Pe unu neica trecea, 

Pe unu mîndra-mi venea, 
Amiîndoi întîlnindu-se 

Şi de miini ţinîndu-se 

Și din guri mustrîndu-se : 

— Bădiş, bădişorul meu, 


Ajungă-te dorul meu 

Calare pe murgul tău; 
Murgul să se poticnească, 
Drept în cap să te trîntească, 
Mina stingă să ţi-o frîngă, 
Mina dreaptă s-o scrintească ! 
— Frunzuliţă de dudău, 

Srăi să te blăstem și eu: 


www.dacoromanica.ro 


Toată ziua să stai în prag Să te ducă la spital! 


Cu aţa băgată-n ac; Mîndră, dintr-a ta avere 
Să nu Poţi o dată- mpunge Să umbli prin sat a cere, 
Pînă nu vei incepe a plinge. Ca soldatu prin cortele. 
Mîndro, cînd ȚI-0 fi mal bine, Să vii ŞI la satu meu 


Şeapte doftori lîngă tine : 
Patru să te doftorească 
Şi trei să te lecuiască. 
Patru boi ca păunii 


Să ți-i mînci cu doftorii ; Culeasă de Chr. N. Țapu de la 
Caăruţa cu patru cai Nic. Frăţilă, Novaci. 


Să te miluiesc şi eu 
C-o miînuţă de grăunţe, 
Să ştii că mi-ai fost mîndruţă ! 


160 


Sună, sună 


Sună, sună şi răsună, De vei merge-ntr-altă ţară, 
Sună pietricica-n vale, Ca să-ţi fiu eu soţioară ! 
Puica mea plinge cu jale ; — Eu te-aş lua, puică, călare, 
Sună pietricica-n Olt, La spatele meu, frăţioare, 
Puica mea plînge cu foc, Dar mi-e murgul mititel, 
Că n-am parte, nici noroc, Abia duce trupul meu. 

Să fiu cu puica-ntr-un loc. — D-aş merge încă pe jos, 
De m-aş vedea-n deal suit Da mi-e drumu gloduros 

Și la vale scoborit, Şi nu poci merge pe jos. 

Să pui masa să mănînc Și mi-e drumul ars de soare, 
Şi cu puica după git, Nu poci merge pe picioare ! 
Şi cu murgu priponit Milă de ea că-și făcea, 
De-o crăculiţă de nuc. La spate o arunca, 

— Vino, puică, să te sărut, În Moldova cu ea mergea, 
Că d-aia o să mă duc! O cîrciumă că-și făcea, 

— Dar pe mine cui mă laşi? Amîndoi î în ea trăia, 

— Negrilor, streinilor, Avere câ-şi căpăta, 


Pe ruina; dusmanidor i Mulţi săraci adăpostea ! 


— Iaca, neică, frăţioare, Auzită de Chr. N. Tapu de la 


Fa-i o milă ŞI pomana, Cristea Cobzaru-Tîrgu To 
Nu mă lăsa de ocară, A se vedea varianta Sună pietri- 
Suim cu tn’ clare cica-n vale, p. 2 colecția de 
. oezii popora d- V. - 
La spatele dumitale. AE E au N a 
349 


www.dacoromanica.ro 


161 


Frundzi verdi avrămiasi 


Frundzi verdi avrāmiasî, 
Pe uliţa armeniasci 

Iesti-o şatri ţigăneasci. 
Da-n şatri cini mai iara ? 
Bădiţa calu-şi potcojé 

Şi la drum cî sî porné. 

— Je-mă, bădiţi, călani, 

Cî nu mai pot di chicioari. 
— Murgu ni-i fătat de gioi 
Șî nu duci cîti doi. 

Ie-mă, bădiţi, călari, 

nu mai pot di chicioari. 
Eu cum nu ti-aș lua, 

Cî ni-i dor de duniata, 
Dar ni-i murgu fătat marți 
Şi duce numai bărbaţi. 

— Bădiţă, de ţi-e greu de mine, 
Mă fac brîu pe lîngă tine; 
le-mă, bădiţi, călari, 

Că nu mai pot de chicioari. 
— Bucuros că ti-aș lua, 

Că ni-i dor de duniata, 
Dar ni-i calia păr la Prut 


Foaie verde de-avrămeasă, 
Pe ulița armenească 
Este-o curte boierească. 
Iar la curte cine-mi şade ? 
Puiul calu-şi potcovește, 
De grea cale să gătește. 


Şi nici nu-i apî di băut, 
Nici nu-i iarbi di păscut. 
— Ia-mă, bădiţi, călari, 
Că nu mai pot de chicioari, 
Că tu undi-i poposi, 
Păru ni l-oi despleti 

Şi murgu ţi l-oi hrăni, 
Și din ochi oi lacrama, 
Murgu ţi l-oi adapa, 
Dunitale că ţ-oi da: 
Guriţa, 

Fînrâniţa, 

Budzili, 

Ghizdelili, 

Dinţi 

Chetricelili, 

Ochii 

Păhărelili, 

Ca sî cinsteşti mîndrili 
Care-ţi răpun dzâlili. 


Culeasă de M. Canianu de la 
Maria Petrovici, de loc din com. 
Drăguşeni, jud. Neamţ. 


162 


Bit 


350 


v 


a 


Puica şade de-l priveşte, 
Din lacrămi abia-l zărește, 
Din guriţă aşa-i grăieşte : 
— De te duci, bădiţă, duci, 
Ta-mă, bădiţă, şi pe mine, 
Fă-mă brîu pe lingă tine. 


www.dacoromanica.ro 


De ţi-i greu, Biţă, de brîu, 
Fă-mă lumină de său ; 

De ţi-i greu, Biţă, de său, 
Fă-mă lumină de ceară 

Și mă viră subțioară. 
Unde sara-i însăra, 

Eu frumos te-oi lumina, 
De ţi s-o părea că-i ziuă. 
Foaie verde tiriplic, 

Trece Biţă pe colnic, 

Din guriţă șuierînd 

Și pe murgul netezînd, 
Iară puica suspinind 

Și din gură așa grăind: 
— Dragă Biţă, Biţişor, 
Nu ţi-i milă și păcat? 

De la maica m-ai luat 
Şi-n răi codri m-ai băgat. 
Ia-mă, bădiță, călare, 

Că nu mai poci de picioare; 
Drumu-i greu și grunţuros, 
Nu mai poci merge pe jos. 
— Puiculiţă, chip frumos, 
Eu te-aş lua bucuros, 

Dar mi-i murgul sprintenel 
Şi-n picioare subțirel, 
Abia duce trupul meu, — 
Trupul cu păcatele, 


Mijlocul cu armele. 

— Să te duci, bădiță, duci, 
Pînă-i cădea rob la turci 
Și cu miînile-n cătuși, 

Să ţii frtul cu dinții, 

Să mii calul ca muţii, 

Să mi te vadă părinții. 

Să te duci, bădiţă, duci, 

Să te duci în nouă ţări 

Și să faci nouă feciori, 

Iar la urmă-o copiliță, 

Să-i „pui numele Ojăniţă 

Şi să-i cumperi o cociţă, 
Să-ţi care apă la temniţă, — 
Apă amară și tulbură, 

Să tot bei mereu, mereu 
Gîndind la blestemul meu, 
Că-i blestem de la o fată. 
— Taci, puică, nu blestema, 
Că-napoi m-oi înturna 

Şi casă ţ-oi cumpăra, 

Cu nouă uşi şi nouă paturi, 
Să zaci anu şi patu, 

Luna și scîndura. 


Culeasă de la Ion Ţigănuş, din 
cătunul Gropile, com. Filioara, 
jud. Neamţ. 


Frundzi verdi lem(n) tochit 


Frundzi verdi lem(n) tochit... 


Frundzi verdi lem(n) tochit, 
Un’ti duci, Biţo, gătit 

Cu murgu nipotcojit? 
Înapoi ni ti porneşti 

Și murgu ţi-l potcojești 


Şi frumos ni ti găteşti, 

Şi-i puni şăua pocheşti 

ŞI-I închinge voinicești 

Şi dupî iubit porneşti. 

— Eu murgu ni-am potcojit 
Şi frumos m-am gătit 


www.dacoromanica.ro 


Ş-am plecat dupi iubit. 

La puici cînd am agiuns, 
Din guri atîta i-am spus : 
— Dzaci, puicuţi, ori ti scoală, 
Ori îmi dă şi mii o boali. 
— Ba ieu boali nu ţi-oi da, 
Ci tu ni-i aduci ciava: 
Muri negri-n postu mari 

Și caş dulci-n dricu iernii, 
Ghiaţi reci-n dricu verii. 

— Cind ași şti cî aş găsi, 
Toată lumia ași învirti 

Şi cu ieli aici aşi ci. 

— Siîngi-ni, maici, lunina, 
Varsi-ni, frati, scăldușca, 
Strici-ni, tati, răclița ; 

Că pi cint l-am dorit 


Ghiaţa rece-i gurița 

Cî mă mîngăi cu dinsa. 
Osîndi-ti-ar oftu meu 

Un: ţ-a ci drumu mai greu; 
Agiungi-ti-ar jălia me 

Un: ţ-o fi calia mai gre; 
Ardi-ti-ar focu pi tini 

Cum a ars inima-n mini. 
Nu ți-i milă şi pacat, 

M-ai iubit și m-ai lasat, 
M-ai iubit ca pi-o copchilă, 
M-ai lăsat ca pe-o străină. 
Tu te duci, drăguță, -n lumi, 
leu rămîn fati cu numi; 

Tu ti duci în drumu tău, 
leu rămîn cu numi rău. 


Iati-l iati cî ni-o venit. 
Muri negri-s ochii tăi 
Și caș dulci faţa ta; 


Culeasă de M. Canianu de la 
Zamfira Șaramet din comuna Prä- 
jeni, judeţul Neamț. 


164 

Ghica 
— Mi-e somn, maică, şi-aş dormi, Și e dus în şezătoare. 
Și n-am pat d-a hodini. Mi-e somn, maică, şi-aş dormi 
— Du-te, Ghică, și te culcă, Şi n-am unde hodini. 
Du-te-n patu soru-ti. — Du-te, Ghică, de te culcă, 
— Acolo că nu m-oi duce, Du-te-n patu taică-tău. 
Că e pat de fată mare — Acolo că nu m-oi duce, 
Şi e dusă-n şezătoare, Că e pat de om bătrin, 
Şi soru-mea c-a veni Miroasă-a floare de fin. 
Şi patu i-o trebui. Mi-e somn, maică, şi-aş dormi 
— Du-te, Ghică, şi te culcă, Şi n-am unde hodini. 
Du-te-n patu frati-tău. — Du-te, Ghică, de te culcă, 
— Acolo că nu m-oi duce, Du-te-n fundu grăjduţului, 
Că e pat de flăcău mare Că-i patu drăguţului. 

352 


www.dacoromanica.ro 


Drăgălaşi: fetelor, 
Iubiţii nevestilor. 


Culeasă de [C.] Rădulescu ('o- 
din din Beleţi-Muscel. 


— Acolo, maică, m-oi duce, 
Că e loc mai drăgăstos 

Şi miroase mai frumos, 

Şi-i locu flăcăilor, 


165 
Rădița 

Frunzuliţă de secară, Cu ocaua că-mpărțea ; 
Cît era beşlii în ţeară, Cu ocaua, cu litra, 
Purta Rada cosicioare Cum era casa de grea, 
Taxidite cu parale, Aşa-i da și ocaua. 
Cu parale turalii Trei zile că mi-ţi şedea, 
Lute de la beșlii. Steagurile ridica, 
Tot de nemți că s-auzea, Tobile că le bătea, 
Cosicioara lepăda. Ordia că mi-o pornea. 
Frunzuliţă trei dovleci, Dereră pe la Bălaci 
Ieşiră nemţii din Beci, Şi mîncară şeapte vaci ; 
Se lăsară nemţii-n ţeară, Trecură pe la Tecuci 
Of, oleo, muchiţă, Doamne! Și furară șeapte curci, 
Frunzuliţă de năut, Prin Stoborăşti că trăgea, 
Se opriră-n Cîmpulung. În deal la Văleni suia, 
Frunzuliţă de doi peşti, Şeapte viței că tăia, 
Trecură pe la Pitești ; În guriță mai lua, 
Pe la Piteşti că trecea, Ca să-și ţie inima ! 
Pe la Popeşti s-abătea. Frunzuliţă de briîndușşi, 
Frunzuliţă fîn cu rouă, Se vorbea niște mătuși 
Trecură pîn Rica Nouă; C-o să vină nemţii-n Ruși; 
Pe la Ciupag că mi-ţi da, Iar frunzuliță de brinduşi, 
Pe la Băloasa trăgea, Ghinărariu trase-n Ruși. 
De le mai spunea ceva, Frunzuliţă de pelin, 
De le dregea inima ; Și pe piaţa-n Mavrodin. 
Pîn Căldăraru că da, Frunzuliţă de șaret, 
Drept la Bălaci că trăgea, Și ursarii la Peret, 
În Dumbravă tăbăra, La Belitori sînt dragoni, 
Unde locu le plăcea ; Prin case că se-mpărțea, 
Șapte vaci că mi-și tăia, Frunzuliţă de ardei, 

353 


www.dacoromanica.ro 


Tot de casă cîte prei 

Şi de bordei cite doi. 

Toy prin si, se- -mpărțea, 
Numai unul] rămînea. 
Frunzuliţă, de pl 
Rămase cąprar Vasile, 
Umbla ici, „umblă colea, 
Intră-n cas la Tircolea ; 
ji plăcea, nu-i plăcea casa, 
Dar mai hine Rădiţa. 
Unde Rada că-l vedea 

Şi de spate ca-l ciupea, 
Să puie gazda acilea, 

Są nu meargă undeva. 
Numai din ochi se uita, 
Dragoste pe cît făcea. 
Unde vedeai pe Rada 
Parcă este d-o nuia, 
Moare Vasile de ea. 

Vasile mulț mi-e nalt şi subțire], 
Parcă-i tras e Au inel, 
Moare Rădiţa d 

Dar Rădiţa ce e; ? 

La surată- sa mergea : 

— Surășică, fată, fa, 
Frunzuliță de fasule, 
Iubesc pe căprar Vasile ! 
Suratg-sa că-i zicea : 

— Nu te fa, Rada, nebună, 
C-ala este om de oaste, 
Miine, poimiine că pleacă, 
Rămii cu inima seacă ! 
Rada acasă că venea, 
Toată iarna c-l căta 

Cu bucate de mincare, 
Guriţă de săruţare, 

Pînă-] dete-n primăvară. 
O lună şi jumatate 

Se iubi cu Rada-n dreptațe. 
De la o lună jumătate, 
Începură-a face păcate. 


În primăvară ieșea, 

li sosea d-o cărticea : 

De Ja maioru venea, 

Să ridice ordia, 

S-o ducă în dea] Ja Uda, 
Să bată Nicopolea, 
Miînca-o-ar pustia, 

Sînț cu gîndul tot la ea! 
Cînd ordinul că pica, 
Țesală-n mînă lua, 

La Negru-n grajd că inţra 
Şi pe Negru-l ţesala 
Şi-ncepea d-a mi-i cînţa : 
— Of, Rădiţă, lumea mea, 
Eu plec, Rada, tu rămii, 
Cu cin? să te mai mingii ?! 
Cu doru, star-ar pustiu ! 
Frunzuliță d-o răsură, 
Rada coase-n hătătură. 
Unde cîntînd îl auzea, 
Cusăţura lepăda, 

Pîn noroi nu se ştia, 

Dosu la Vasile da. 

— Ce-i asta, căprar Vasile 
Eu cîntînd nu te-am văzuţ, 
Nici din ei fluierînd ? 
— Of, Radiţă, lumea mea, 
Măcar de mi-i blestema, 
Mi-a sosiț d-o cârţicea 

Ca să ridic ordia, 

S-o duc în deal la Uda, 
Să bată Nicopolea, 
Minca-o-ar pusua, 

Sînt cu gindul toș la ea, 
Miînca-o-ar pustia ! 

Unde Rădiţa auzea, 

La inimă c-o seca 

Și umbla Rada neþună, 
Tot cu mîna la inimă. 
Jale ici, jale colea, 

Jale la Ilie [&]l mare, 


354 


www.dacoromanica.ro 


Că-şi ține copila-n fiare ; 
Jale la moş Gruia 

Că i s-a dus copila. 

Avu în casă vro zece lei, 
S-a dus copila cu ei, 
Plingea mătușa de ei. 

Le era frică de rușine, 
Că pleca şi ale bătrîne. 
lar un neamţ, care pleca, 
Un fir de păr din cosița 
Unei fete mai cere. 

Ea pe maică-sa o întreba, 
Iar mă-sa din sită că-i da 
Și la neamț că mi-l ducea 
De trei ori că-l înnoda, 
Trei noduleţe făcea. 
Cînd ordia că pleca, 

Sita din cui că sărea, 
După ordie să lua, 

De se minuna lumea. 
Dar Vasile ce zicea, 
Vasile cu Rădiţa ? 

— Hotărăşte-mă, Rada ! 


— Ce-o să fac, te-am hotărît; 


Puișorule, vai de mine, 


Pe luni, pe marţi sînt la tine! 


Și ordia că pleca, 
Rădiţa că remînea. 
Frunzuliță de arnici, 

Că şedea-ntinsă-n gârlici. 
Mă-sa la plug că pleca, 
Rădiţa acas remînea, 
Cu picioru-n ușă da, 
Din balamale sărea ; 
Unde-n casă că intra, 
Cu picioru-n ladă da, 
Fundurile că-i sărea. 
Rada-n ladă că căta, 
Scotea șeapte ii netăluite, 


Nici în apă nenălbite. 

Lua ia cu nesăpiţi, 

Stăteau şerpii-ncolăciţi, 

Stau pe mînă-ngrămădiţi, 

Să ia oamenii din minți! 
Sticluţa că mi-o lua 

Şi sub brîu că mi-o băga 

Şi Rădița că pleca, 

După ordie se lua. 
Frunzuliță foi de bob, 

Cum fuge Rada pe glod, 

De se miră d-un norod. 

Cînd fu glodu jumătate, 

Cu văr' său Chiriţă se-nttlnea 
Şi bună ziua că îi da: 

— Bună ziua, neică Chiriţă. 
— Mulţumim, fară Rădiţă. 
D-alelei, fară Rădiţă, 

Ori te duci după ordie ? 

— Nu mă duc după ordie, 
Vedea-o-aş, neică, pustie, 
Cum, frate, o să rămii? 

Mă duc la moară la Zorzolinca, 
Că mi-a bolnăvit muica. 
Dacă nu-mi credeţi vorba, 

Ia vedeţi şi sticla. 

Pe la Copaciu cu icoana da, 
În deal la Plosca ieşea, 

Cu o maioreasă se-ntilnea. 

— Bună ziua, maioreasă. 

— Mulţumescu-ţi, căprăreasă. 
— Na de la gaica o leință 

Și mă pune în a căruţă. 
Maioreasa c-auzea, 

În căruță c-o punea. 

Dar Rada ce mi-ş' făcea? 
Începea Rada d-a cînta. 

Dar ce cîntecel cînta ? 

— Fă-mă, Doamne, ce m-oi face, 


www.dacoromanica.ro 


Fă-mă un puişor de lut, 
La Vasile-n aşternut ! 
Toată noaptea să-l glodesc, 
Trupul să nu-i hodinesc ; 
Fă-mă un pui de pitulice, 
La vale pe puşculiță ; 

Să văz pușca strălucind, 
Pe Vasile tot zîmbind, 

E fala de pe pămînt! 
Frunzuliţă de lămiie, 
Cind fu soarele-n chindie, 
Rada-ajunse la ordie. 
Umblă ici, umblă colea, 
Pe Vasile nu-l găsea, 
Vasile unde era? 

La Giurgiu, pe la Saiele, 
Sufleţel se bate-n piele. 
Frigurile că-l prindea, 
Învăluit în ipingea, 

Tot de dor de Rădiţa. 
Unde la el că mergea 

Şi la ochi că-l dezvălea, 
Între sprîncene-l săruta. 
— Of, Rădiţă, lumea mea, 
Bine-ai făcut de-ai venit, 
Parcă eu ţi-am poruncit! 
Și de mînă c-o lua, 

La maioru că mergea 

Şi din gură-i cuvînta : 

— Maiorule, dumneata, 
Cunună-mă cu Rada, 
Că-ţi năpustesc ordia, 

Și mă du la Mavrodin, 
Să dau cu Rumânu bir! 
Unde maiorul auzea, 
Frică mare îi era 

C-o face Vasile-așa. 

De nuntă că s-apuca, 
Bradu cine-l tăia ? 


356 


Unchiaș Cîrstea din Saiele, 
Care a murit la Vălcele. 
Dar popa care era ? 

Popa Guic din Uda, 

Care a murit în Buta. 
Lăutari care era? 

Să vezi Gheorghe Duca-da 
Și cu Barbu Halinga, 
Care le cînta nunta, 

Cinci sute de lei lua. 

Trei zile că mi-ș' şedea 
După ce se cununa, 
Sreagurile ridica, 

Tobele că le bătea, 

De bătaie s-apuca. 

Dar turcii ce mi-ș făcea? 
Cetatea deschisă-o lăsa ; 
Lăsa vin, lăsa rachiu, 
Lăsa vin d-ăl marmaziu 
Și rachiu bașa-rachiu. 
Nemţii peste rachiu că da, 
Şi ei, măre, se-mbăta 

Și turcii că năpădeau, 

Ca pe ciuperci [î]i tăiau. 
Numa Vasile scăpa, 
Vasile şi cu Rada. 

S-alese un turculeț mititel, 
Cu cojocul scurticel, 

Cu căciuliţa de jder, 
Parcă fu cu dracu-n el. 
Unde cu paloşu da, 

Pe Vasile că-l tăia. 

Unde Rădiţa-l vedea, 

îl săruta în tăietură, 
Parcă l-ar săruta-n gură. 
Turcii pe Rada toată ziua o 


gonea 


Și pe Rada n-o prindea. 
Rada acasă că pleca 


www.dacoromanica.ro 


Înspre casă că fugea, 
Pe la potropopu da 

Şi potropopu o vedea: 
— Părinte, sfinţia-sa, 
Asta este Rădiţa 

De mi-a prăpădit lumea ? 
Mindră falangă-i gătea. 
Dară Rada ce făcea ? 
Ea falanga cum vedea, 
La potropop se ruga: 
— Părinte, sfinţia-sa, 


— Mina, poala-i săruta — 
Să mă bagi într-un bordei, 
Să nu mă baţi în bătătură, 


Că sînt streină pe lume 
Și rîd curvile de mine ! 
Unde potropopu auzea, 
Lui milă i se făcea 

Şi din gură cuvînta : 
— Măi diacone Andrei, 
Bagă pe Rada în fiare, 


Să mai şează pîn’ diseară. 


Popa fiarele-n mînă lua, 
La Rădiţa că mergea, 
Poalile că-i ridica : 

Unde popa că vedea 
Picioruşul albişor 

Şi pantofu gălbior, 

Îl lua niște fiori 

Din tălpi pînă-n supțiori, 
Şi la cap d-o șovăială, 
La mînă d-o tremureală. 
Frunzuliță d-o răsură, 

Îi căzu fiarele din mînă, 
Uite-le pe bătătură. 

— Părinte, sfinţia-sa, 
Nu poci băga pe Rada; 
Unde la Rada m-am dus, 
Poalele d-am ridicat, 


357 


Unde eu că am văzut 
Picioruşul albişor 

Și pantoful gălbior, 

Mă luă niște fiori, 

Din tălpi pînă-n supțiori, 
Și la cap d-o şovăială, 

La mîini d-o tremureală, 
Frunzuliță d-o răsură, 
Căzu fiarele din mînă, 
Uite-le pe bătătură. 

— Părinte, sfinția-sa, 
Asta este Rădiţa, 

De mor şi popii de ea. 

— Hai, diacone Andrei, 
Bagă pe Rada-n bordei, 
Nu mă vezi tu c-o să piei? 
În bordei că o băga, 
Toată noaptea bea, mînca, 
Lăutari că le cînta 

Și chefuri bune făcea. 

Iar Rădiţa ce zicea ? 

— Duculiţă, Bărbuliță, 
Mai trageţi din cea cordiţă, 
Trageţi din coarda subţire, 
Mult mi-ardeie inima-n mine, 
Tot de căpraru Vasile ! 
Dacă ziuă se făcea, 
Potropopu se scula, 

Turna apă se spăla, 
Mina-n pozînar băga, 
Unsprezece poli că-mi da 
Și Rădiţa acas” pleca. 
Vasile se prăpădea 

Şi se duse pomina 

Pă toată Valahia ! 


Comunicat de învățătorul I, l.ea- 
bu, de la lăutarul Gh. Bălţatu 


din Şerbăneşti-Olr. 


www.dacoromanica.ro 


Frunzuliţă trei dovleci, 
leşiră nemţii din Beci, 
Nişte nemți ca nişte zmei, 
Poartă căciuliți de mei 
Şi-aleargă după femei. 
Nemţii din Beci că ieşea, 
Pi la case-i împărțea : 
Tot la casă cîte şase 

Și de bordei 

Cite trei. 

Numai la Rădiţa doi, 
Cu căprar Vasile — trei. 


— Frunzuliță trei smochine, 


Să trăieşti căprar Vasile, 
Rupseşi inima din mine! 
AStăsiarnă tesam iernat, 
Cu bucate de mîncare, 

Cu trupşor de dezmierdare, 
Cu gură de sărutare. 

Cum i-ai cale de plecare 
Și mă laşi de jale mare? 
C.oi să dau în ofticare, 
Din pricina dumitale ! 
Dragi puişoru meu, 

Unde te duci, merg şi eu! 
Las bărbat de cununie 
Din mica copilărie, 

Vreau să-ţi fiu soție ție! 
— Măi Rădiţă, dumneata, 
Vezi-ţi de căscioara ta, 
Nu te poci lua cu mine, 
Că mă vezi că sînt soldat, 
Nu mă pot numi bărbat, 
Să rămii de rîs în sat 

Că eu nevastă nsam luat; 


Nici nu vreau ca să măsnsor, 


Că am arma-ntr-ajutor 


166 


358 


Rădița 


Şi eu nu m-am terminat, 
Să fiu gata de-nsurat. 
La ce să mai fac păcat, 
Să te las fără bărbat ? 
Dar Rădiţa ce-mi zicea ? 
— Să trăieşti, căprar Vasile ! 
Fie rău şi pentru mine, 

Eu nu mai rămîn de tine! 
Dar maioru ce-mi făcea? 
Pe trei rînduri că-i punea 
Și-odară le comanda ; ; 
Arma pe umăr „punea 

Şi pe ei că mi-i pornea. 

Dar Rădiţa ce-mi făcea ? 
După ordie se lua 

Şi-n ordie se băga. 

Căprar Vasile ce-mi făcea ? 
El cu inima se-ntorcea, 

De manta se dezbrăca, 

Pe Rădiţa mi-o-mbrăca, 
Arma pe umăr îi da, 

Ca un soldat mi-o făcea. 
Unde sta şi tăbăra, 
Corturile le așeza. 

Căprar Vasile ce-mi făcea ? 
La maior că se ducea. 

— Ai, maiore, dumneata, 
Mai măreşte-mi lefșioara, 
Că mise brutu cinci parale, 
Moare Rădiţa de foame ! 
Dar maioru ce-mi zicea ? 
— Să trăieşti, căprar Vasile, 
Misai vorbit pe rumânie ; 
Şi eu văz că ţiu la tine 

Și te iubesc cu dorinţă, 
Să-mi spui adeverit, 

De pe cum și te-am dorit, 


www.dacoromanica.ro 


Acum ești căsătorit; 

Dacă vrei să te-angajezi 
Și eu bine să-ţi platesc, 
Tu ţi-ia casă cu chirie 
Sus în deal la Piscopie, 
Că plăţile-mi rămîn mie. 
Cheltuiala este a ta, 
lubeşte pe cum oi vrea 

Și trăieşte cum oi putea. 
Dacă nu-ți mai place-aşa, 
Eu nu-ţi înfrîng voia ta, 
Ca să te desnorocesc, 

Mai bine să mă lipsesc, 

Și alta-n loc să găseşti, 

Și de n-o fi tocmai bine, 
Ca să semene cu tine, 

Oi mai trage și necaz. 

Și d-aceea n-am ce-ţi face, 
Te-i duce şi te-i întoarce. 
Dacă ţi-ei lua seama bine, 
Nici eu nu mă-ndur de tine. 
— Seama bine că mi-am luat-o, 
Pe Rădiţa mi-am lăsat-o, 
Că nu era pentru mine, 


Foaie verde ca nalba, 
Și era una, Rada. 

De frumoasă ce era, 

Se miră lumea de ea : 
Din cosițe-aur pica 

Și din ochi-i tot aşa; 

Și codiţa pardosită 

Tot cu parale mărunte... 
Na, na, na, na, na, na, 


Să fiu pedepsit pe lume; 
Rădiţa a fost învățată, 
Crez că de cînd a fost şi fată, 
Dar acușa măritată 

Ea nu s-a mai stăpînit, 
Mulţi băieți a păcălit. 

Mă păcăli şi pe mine, 

N-a voit într-o dreptate, 
Și eu n-am ce-i face, frate! 
Să trăiesc cum oi putea, 

Că eu am fost învăţat 

Să trăiesc nesupărat. 

La ce să fiu supărat 

Cu fomeie cu bărbar? 


Mă plătii cu cîntecu 

Ca lupu cu urletu, 

Cînd vînătoru îl goneşte, 
Dă pielea şi se plăteşte. 
Mai dați cu picătura, 

Să ude cobzaru gura ! 


Auzit de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Ion Bălui din Mînăsti- 
reni- Vilcea. 


Rădiţa 


Na, na, Rădiţo, na... 

Și-alră foaie ca nalba, 

Iată Rada ce făcea : 

Rada ibomnic avea, 

Şi-o foiţă trei măsline, 

Unu, căprăraş Vasile. 

Și mă-sa tot îi zicea: 

— Rada maichii, ascultă-ncoa”, 
Nu te duce, Rada mea, 


www.dacoromanica.ro 


Nu te du după căprar, 
C-ala e om cu belea, 
Pică ordinu și-l ia, 
Rămii, Rado, tot așa... 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
Radă, maică,-ascultă-ncoa”, 
Păcat de fetia ta, 

De copilăria ta, 

Alte fete, nu frumoase, 
Le joacă logodna-n casă ; 
Tu fuseși fară de fală, 
Tu mă dedeși de ocară! 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na 
Foaie verde trei costrei, 
La Rădiţa la bordei, 

Cu martacii subțirei, 

Cu grindioara de tei, 
Sprinceana trasă-n condei, 
Te uiţi la Rada să piei. 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
Foaie verde ca nalba, 

Iar căpraru ce făcea? 
Toată oastea c-o pornea. 
Mi-era capu la Găiești 

Și coada era-n Piteşti, 


Cum n-ai văzut de cînd ești! 


“Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
Atunci Rada mi-l vedea, 
Cu pumnii-n piept se bătea, 
Pe plins, măre, se punea, 
Mina pe cheie punea, 

La lădiță se ducea: 
Șeapte ii Rada scotea, 
Șeapte ii, tot felurite, 
Numai cu fluturi cusute, 
Tot de Rada sînt făcute. 
Na, na, na, na, na, na, 


Na, na, na, Rădiţo, na. 
Șeapte ii Rada scotea, 
Se-mbrăca Rada c-o ie 
Care nu mai era-n lume, 
Minica cu nisipiţi, 

De mi-a luat lumea din minți, 
Tot de Rada sînt făcuţi. 
Șeapte ii Rada scotea, 

Din gură le blestema : 

— Şeapte ii avusei, frate, 
De nici una n-avui _parte, 
Da-le-aș de pomană toate, 
Că-mi plecă căpraru, frate ! 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
D-aci Rada se gătea, 

Se gătea, se premenea, 
După căprar că pleca 

Și din gură se ruga : 

— Fă-mă, Doamne, ce m-ăi face, 
Fă- -mă, Doamne,-o porumbiță 
La căprar pe anali. 
S-aud tunul bubuind 

Și pe căprar chiuind ! 

Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
Rada tot mereu mergea, 

Cu ERN se- ntîlnea 

Şi frate-său că-i grāia : 

— Nu te duce, fata mea, 
Că-i păcat de viața ta. 
Alte fete, mai geloase, 

Le joacă logodna-n casă ; 
Tu fuseşi fară de fală, 

Tu mă dedeşi de ocară. 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
Hai îndărăt, Rada mea, 
Soră, surioara mea, 

Să-ţi dau plugu cu opt boi, 
Să-ţi dau trei turme de oi, 


www.dacoromanica.ro 


Numai ca să stai la noi. 
Nu te du după căprar, 
C-a'a e om cu belea, 

Pică ordinu şi-l ia, 

Rămii, Rado, tot aşa! 

Na, na, na, na, na, na, 

Na, na, na, Rădiţo, na. 
Atunci Rada ce zicea ? 

— Nu mă duc după căprar, 
Și mä duc pînă colea, 

Să descînt maichii ceva, 
Că-i bolnavă, săraca, 

Și tu n-ai dat pe la ea. 

Na, na, na, na, na, na, 

Na, na, na, Rădiţo, na. 
Neică, să-mi dai plugu cu opt boi, 
Să-mi dai cinci turme de oi, 
Eu tot nu mai stau la voi; 
Să ştiu c-oi goni trei ani, 
Tot mă duc după căprar! 
Na, na, na, na, na, na, 

Na, na, na, Rădiţo, na. 
Mergea Rada cît mergea, 
Mergea 

Rada 

Cit colea, 

Toată oştirea sosea, 


lar căpraru mi-o zărea, 

De departe că striga: 

— Hai domnule, dumneata, 
Mai opreşte-ţi oștirea, 

Mai măreşte porţia, 

C-a sosit şi Rada mea! 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 
Și-o foiţă ca nalba, 
Comandiru ce zicea : 

— Măi căprare dumneata, 
Brutu-ăl mare, 

Opt parale, 

Şi cu ăl mic, cinci parale, 
Nu-ţi moare Rada de foame... 
— Las să vie, frăţioare, 
Rada din Poiana-Mare, 

Cu codiţa gălbeoară, 
Pardosită cu parale 

Și lăsată pe spinare, 
Unde-o vede, neica moare... 
Na, na, na, na, na, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na, 
Na, na, na, Rădiţo, na. 


Culeasă de Rădulescu-Codin, din 
Gorgan-Dimboviţa. 


Călugărița 


Frunză verde peliniţă, 

În cea verde dumbrăviţă 
Este-o dragă chiliuță 

C-o dragă călugăriţă. 
Şedea cu coatele pe zebrea 
Și din gură-așa zicea : 


— Mindră-i lumea cu ce-i 
mîndră, 

Mîndră-i lumea cu voinici, 

Fete mari cu ibovnici, 

Nevestele cu prunci mici. 

Dar în astă lume mare 


www.dacoromanica.ro 


Nu se află om de zare 

Să te calce pe picioare, 
+ Mîna-n sîn ca să ţ-o bage, 
Faţa albă să-ţi sărute. 

Dar un fecior de-mpărat, 
Cînd venea de la vinat, 

El aseară cînd s-a dus, 
Maica sa masa i-o pus, 

El din masă n-a luat, 
Maică-sa l-o întrebat : 

— Dragu mamii fecioraşș, 
Ori a vîna n-ai vînat, 

De șezi așa supărat? 

— Maică, măiculița mea, 
Noi a vina n-am vînat, 
Dar eu tare m-am jurat 
Să n-am parte de domnie, 
Da nici eu nici murgul meu, 
De n-oi înşela-o eu. 

În cea verde dumbrăviță 
Este-o dragă chiliuță 

C-o dragă călugăriţă. 
Ședea cu coatele pe zebrea, 
Din guriță așa îmi zicea : 
„Mîndră-i lumea cu ce-i mîndră, 
Mindră-i lumea cu voinici, 
Fete mari cu ibovnici, 
Nevestele cu prunci mici, 


Dar în astă lume mare 

Nu se află om de zare 

Să te calce pe picioare, 
Mina în sîn ca s-o bage, 
Faţa albă să-ţi sărute.“ 

— Ei, dragu mamii fecioraș, 
Leapădă straiele domneşti * 
Și-mbracă călugărești 

Și te du la chiliuță, 

Că eu sînt sora ta din zălaș, 
Că m-a bătut bărbatu, 
Bate-mi-l-ar bănatu ! 

El lepădă straiele domnești 
Și-mbracă călugărești ; 

S-o dus iuti la chiliuță 

Ș-o cuvîntat din guriţă: 

— Soră, sorioara mea, 
Dă-mi drumul în selaş, 

Că eu sînt sora ta din zălaș, 
Că m-a bătut bărbatu, 
Bate-mi-l-ar bănatu ! 

Ea drumu că-i dădu. 

Pe ușă cînd îl văzu: 

— Oliolio, salău de cîne, 
Tu vii să mă-nşeli pe mine! 


Culeasă de T. Mironescu, învăţă- 
tor, satul Tazlău, comuna Tazlău, 
jud. Neamţ. 


Cîntecul Crişului 


— Crişule, Crișuţule, 
Crişule, drăguţule, 
Apă limpejioară, 


De supt lespejioară, 
Tu mi-ești curgătoare, 
Să-mi fii vorbitoare. 


* În original greşit: Leagă straiele domneşti (n. ed.). 


www.dacoromanica.ro 


Eu te-aș întreba 

De-o mîndruță- -a mea. 
Apa aşa- mi grăia : 

— Şi să fi văzut, 

Eu n-am cunoscut! 
Voinicu-mi grăia : 

— Lesne-i a cunoaşte : 
Feţişoara ei, 

Coală de hirtie, 
Vara-n prăvălie, 
Logofeţi mi- o scrie ; 
Ochişorii ei, 

Doi luceferei, 

Două mure negre 
Într-un povrag verde, 
Puse la pămînt, 
Neatinse de vînt, 
Puse la răcoare, 
Neatinse de soare ; 
Cosicioara ei, 

Doi bălăurei, 

În gură-ncleştaţi, 

În coadă-nnodaţi. 


Dar acea mîndră frumoasă, 
Mult mîndră şi drăgăstoasă, 


Dimineaţa cam pe ceaţă, 
Pe ceaţă, pe negureaţă, 

De pe vale că-mi venea, 
Vaci din urmă că mîna, 


170 


Cu mîndruţu se-nttlnea 
Și-ncepea de-a-l săruta ; 
Îl săruta, îl îmbrățişa. 
Ea din gură că-mi zicea: 
— Fă surată dumneata, 
Mii vacile tele, 

Mii şi p-ale mele, 

Dă şi-ntr-ale mele ; 

Să spui maicii mele 

Că m-am depărtat 
Departe de sat 

C-un băieţel înalt, 
Înalt şi sprîncenat, 

Cu semne învărstat ; 
Mustăcioara lui, 

Spicul grîului, 
Sprîncenele lui, 

Pana corbului, 
Ochişorii lui, 

Mura cîmpului. 

M-am dus în țării pustii, 
În cele nadolii, 

Ziduri părăsite, 

De mine-s gătite! 


Cules de Christea N. Ţapu de 


la lăutarul Dumitrache 
din Vădeni (Gorj). 


A se confrunta cu doina nr. CCC 
din colecția d-lor Jarnik şi Bir-- 


seanu. 


2. SOȚII 


Cîntecul lui Ghiţă Cătănuţă 


Pe cel deal, pe cea culmiţă, 


Plimbă-mi-se Cărănuţă 


363 


Cu-a lui frumoasă mîndruță, 


Cu doisprece căluşei, 


www.dacoromanica.ro 


Încărcaţi cu disăgei, 

Disăgei cu gălbinei, 

Merge mîndra pintre ei, — 
Și doisprece cattrași, 
Încărcaţi de gălbinași. 

Iară Ghiţă ce-mi făcea? 

Pe culmiţă se plimba, 

Cu-a lui dalbă frumușea 

Și la umbriţă trăgea. 

Unde umbra îi plăcea, 
Caluşeii își priponea 

Și de mîndra se ruga: 

— Miîndro, mîndruliţa mea, 
Săruta-ţi-aș guriţa, 


Eu, mîndro, de cînd te-am luat, 


Nici un cîntec n-ai cîntat, 
Dar acum o să-mi cînţi. 
Dacă tu nu mi-oi cînta, 
Foarte rău m-oi supăra, 
Frumos capu ţi l-oi lua! 
Dar mîndruţa ce-mi zicea ? 
— Ghiţă, soţioara mea, 
Bine, dragă, ţi-aș cînta, 
O fi rău de dumneata; 
Că mi-e glasul fomeiesc 
Şi cuvîntu voinicesc. 

D-oi începe d-a cînta, 
Munţii că s-or tremura, 
Ape mari s-or turbura, 
Văi adinci mi-or răsuna, 
Harambașa mi-o asculta 
Și gura mi-o cunoștea ; 
Harambaşa de haiduci, 
Peste patruzeci și cinci. 
Şi-o veni la dumneata 

Și mi-e că ţi-o face ceva, 
Sa nu fie vina mea! 
Ghiţă-atunci cînd auzea, 
Foarte rău să supăra 

Şi de mîndra se ruga: 

— Cîntă-u, mîndra, cîntecelu, 


364 


Că mi-e drag ca suflețelu ; 
Ciîntă-ţi, mîndro, cîntecu, 
Că mi-e drag ca sufletu ! 
Dar mîndruţa ce făcea ? 
Glas de foc că-mi lepăda ; 
Cînd începea d-a cînta, 
Munţii că se tremura, 
Ape mari se turbura, 

Văi adînci că răsuna, 
Codru-n poale se usca, 
Iarba verde se pîrlea. 
Harambaşa mi-o auzea 

Și gura i-o cunoștea, 

Cu potera că-mi vorbea : 
— Stau, băieţi, şi v-odihniți 
Și armele pregătiţi, 

La mine să vă gîndiţi, 

De poteră fiţi gătiţi! 
Harambașa că-mi pleca 

Şi paloșu îl ascuţea ; 
Unde crîngu că-l ţinea, 
Scotea paloşu și da, 

Multă pădure strica, 
Poteca bună făcea, 

Pînă la Ghiţă ieşea 

Şi bună ziua că-i da: 

— Bună ziua, frate Ghiţă ! 
— Mulţămescu-ţi, harambaşo ! 
Harambaşo de haiduci, 
Peste patruzeci şi cinci, 
Ştii banii să mi-i mănînci ! 
— Ghiţă, nu te speria, 
C-am venit la dumneata, 
C-am auzit mîndra mea, 
I-am cunoscut guriţa 

i-o găsesc la dumneata, 
Nici o para nu ţi-aș lua, 
Numai mîndra că e- -a mea. 
N-oi vrea mîndra să mi-o dai, 
Mare pricină-o să ai! 
Dară Ghiţă ce-mi zicea ? 


www.dacoromanica.ro 


— Eu pe mîndra nu ţi-oi da, 
Că mîndruţa este-a mea, 

Că mi-a dat-o soacră-mea 
Să-mi ţiu vieaţa cu ea! 
Harambaşa ce-mi zicea ? 

— Alei, Ghiţă, frate Ghiţă, 
Dă ce să-mi vorbeşti așa ? 
Eu văd că te-mpotrivești, 
Ori ce dracului gîndești ? 
Vrei în puști să ne-mpuşcăm, 
Ori în săbii ne tăiem ? 

Dară Ghiţă ce-mi zicea ? 


— Nici în puşti, nu ne-mpuşcăm, 


În săbii nu ne tăiem, 
Numai la luptă ne luăm, 
Că e bună şi direaptă 

Și de Dumnezeu lăsată ! 
Harambașa c-auzea, 
Foarte rău se supăra, 
Armele jos că trîntea, 

La Ghiţă se repezea 

Şi de luptă s-apuca; 

Fără veste mi-l lua, 
Mijlocelu-i cuprindea. 

Se lupta cît se lupta, 

Zi de vară pînă-n seară, 
Fără pic de năduşeală. 

Din lupta ce se lupta 

Lui Ghiţă i se-ntimpla, 
Cureaua i se rupea. 

Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
De mindruţa se ruga : 

— Miîndro, mîndruliţa mea, 
Nu şedea, nu te uita, 

Catà f... tu-i mumă-sa, 
Că-mi pierde hoţu vieața ; 
Vin de-mi-nnoadă cureaua. 
Dar mîndruţa ce-mi zicea ? 
— Ghiţă, soţioara mea, 
Luptă-te cum oi putea, 
Cureaua nu ţi-oi-nnoda ; 


365 


Care vă veţi birui, 

Tot o soţie mi-o fi! 
Atunci Ghiţă mi-auzea, 
Foarte rău se supăra, 

C-o mînă că se lupta, 

Cu alta curea-nnoda ; 
După ce curea-nnoda, 
Amîndouă le punea ; 
Cînd o dată-l aducea, 

Pîn rădăcini mi-l trîntea, 
Pînă-n genunchi îl îngropa. 
Harambașa se căznea, 
Cînd pe Ghiţă-l aducea, 
De la pămînt nu-l hurnea. 
Tot Ghiţă se mai căznea, 
Cînd al doilea l-aducea 

Şi de pămînt că mi-l da, 
Pînă-n brîu îl îngropa. 
Harambaşa ce zicea ? 

La rugăciune pica : 

— Alei, frate Ghiţă, frate, 
Mai lungește-mi vieaţa 

Şi mîndruţa fie-a ta, 

Că- -ţi dăruiesc potera 

Și-oi trăi cum oj putea } 
M-oi duce la ţara mea, 
N-am ştiut de dumneata ! 
Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
Nici o vorbă nu vorbea, 
Numai d-o parte se da 

Și paloşu mi-l scotea. 
Cînd odată aducea, 

Capu c-o spată-i tăia, 

Ca pe varză mi-l toca 

Şi de mîndra se ruga: 

— Miîndro, mîndruliţa mea, 
Să mi-aduci pe murgu-ncoa!. 
Dar mindruţa ce-mi făcea ? 
Ea pe murgu l-aducea 

Şi de dălog îl ţinea, 

Pînă Ghiţa-ncăleca. 


www.dacoromanica.ro 


Dacă Ghiţă-ncăleca, 

De călare se-ntindea 

Și pe mîndra că mi-o lua ; 
Mîna-n brîne că-i punea, 
La spate şi-o arunca 

Și cu murgu că vorbea: 
— Murgule, murguţu meu, 
Eu de cînd te-am cumpărat 
Nici un zgîrbaci nu ţi-am dat, 
Dar acum o să te bat! 
Cînd frîul îl slobozea, 

Cu pinteni îl înghioldea, 
Mitutel măidan făcea. 
Trecea dealu Ardealului 
Și valea Sabarului, 

Cîmpu Severinului. 

La mijlocu cîmpului 

Văzu mică sălcioară 

Cu umbriţa rotungioară. 
Acolo descăleca, 

Pe murgu şial priponea 
Unde iarba-i plăcea. 

La disăgei căuta, 

Mică ploschiță scotea 

D-o vadră şi cinci oca, 
Care bea Ghiţă cu ea. 
Două pahare umplea : 

— Tine, mîndro, vin de bea 
De la minușiţa mea, 

Că oi mai bea 

Ori n-oi mai bea 

De la minuşiţa mea ! 

Dar mîndruţa ce-mi făcea ? 
Începea d-a suspina 

Și din pahar nu mai bea. 
Dar Ghiţă ce mi-ș făcea? 
Dacă vedea că nu bea, 
Foarte rău se supăra, 
Mîna pe ploscă punea 

Și din gură mi-o sălta, 

În fundu-i o răsufla 


366 


Și pe iarbă mi-o trîntea. 
Mîna-n pozînar băga, 
Mitutel paloş scotea, 

Să făcea d-amelinţa ; 
Capu c-o spată-i tăia, 

Ca p-o varză mi-o toca. 
Ţiţele i le-alegea, 

Titele, 

Cosiţele, 

La disăgei le punea, 

Pe murgu încăleca 

Și la soacră-sa 'mi pornea. 
Calu afară căsl lega 

Și-n casă cînd intra : 

— Bună ziua, maică-mea ! 
Mai ţii, maică, varză acră, 
Să băgăm cu carne grasă 
Din fie-ta ta cea frumoasă, 
Dacă i-a fost mintea proastă ! 
Soacră-sa că nu credea, 
Gîndea masa că cerea. 
Frumoasă masă-i punea, 
Cu vin dulce mi-l cinstea, 
Bea Ghiţă, se ospăta. 

— Maică, măiculiţa mea, 
Vino, maică, să-ţi arăt, 
Dacă nu-mi crezi cuvîntul, 
Nici nu i-am făcut mormîntul. 
Vin” să-ți dau odoarele, 
Ca să-mi crezi cuvintele ! 
În disăgei căuta, 

“Ţiţele i le scotea, 

“| îţele, 

Cosiţele. 

Ea atunci cînd le vedea, 
Pe dară le cunoştea 

Și tot hoțu mi-l făcea. 
Mîna-n cap îşi punea, 

Cît apuca atît rupea, 

De fie-sa se văicărea ! 
Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 


www.dacoromanica.ro 


Dacă vedea şi vedea, 
Paloşu el că-l scotea, 
După, ca se repezea. 
Soacră-sa ce mi- ş” făcea ? 
Ea de frică că fugea, 
Pîn bălării se băga ; 
Dar el căutînd de ea, 
Două plaste că-mi vedea 
Și d-un furceluş căta 
Şi-n cosiţe-l înfigea. 
Sus pe plaste o urca, 
Vîrful la plastă că făcea. 
El pe murgu-ncăleca 
Şi pe culmiţă pleca. 
Mergea Ghiţă şuieriînd 
Şi cu murgu nechezînd. 
Cine la Ghiţă asculta, 


171 


Fete mari se-mbolnăvea, 
Nevestele se stîrpea ! 


Mă plătii cu cîntecu, 
Ca lupu cu urtletu; 
Cind vînătoru-l gonește 
Dă pielea și să plăteşte. 
Și mai daţi cu picătura, 
Sa ude Policea gura ! 


Cules de Chr. N. Țapu din gura 
lăutarului Ion Stan Băluică, Mi- 
năstireni- Vilcea. 

Acest cîntec este o variantă a 
celui din colecția d-lui G. Dem. 


Teodorescu, p. 626 Tu 
i, p.67— 


În colecția lui Alecsan 
101, figurează sub numele 
Vidra. 


Cîntecul lui Cătănuţă 


Frunzuliță gutuiță, 

Pe cel deal, pe cea culmiţă, 
Mi se plimbă un Cătănuţă, 
Singurel cu-a lui mîndruţă, 
Cu doisprece catirași 
Încărcați de gălbenași ; 

Cu doisprece catîrei, 

Să plimbă Ghiţă cu ei, 

Cu miinile-n pozînari, 

Cu doisprece lăutari. 

Iară Ghiţă ce-mi zicea ? 

— Mîndro, mîndruliţa mea, 
Pe tine de cînd te-am luat, 
Un cîntec nu mi-ai cîntat! 
Iară mîndra ce-mi zicea ? 
— Ghiţă, Ghiţă, dumneata, 
Eu, măre, cînd ţi-oi cînta, - 


367 


Ape mari s-or turbura, 
Munţi că s- or surupa, 

Ai fagi mari s-or despica, 
Livezile s-or încurca ; 

Că mi-e glasul fomeiesc 
Și mi-e glasul voinicesc, 
Cînd oi începe d-a cînta, 
Harambaşa m-o auzea, 
Harambaşa de haiduci 
Peste patruzeci și cinci ! 
Iară Ghiţă ce-mi zicea ? 
— Cîntă-ţi, mîndro, cîntecu, 
Că mi-e drag ca sufletu ! 
Începea de mi-a cînta, 
Harambaşa mi-o auzea, 
Harambaşa de haiduci 
Peste patruzeci și cinci. 


www.dacoromanica.ro 


Frunză verde şi„o lalea, 
Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
Ochi, la vale şi„arunca, 

Ce vedea el nu credea, 

Că taresmi venea daun voinic 
Călare p-un cal cam murg, 
Ştrălucind din cîte-o nare 
Șismbuiestrusn fuga mare, 
Din pistoale tot trăsnind, 
Gardurile pologind ; 

La Ghiţă că, mi-şi venea, 
Bună ziua cą misi da. 

— Ghir% Ghiţă, dumneata, 
Dă=mi mie pe mîndra ta! 
— Eu pe miîndra nu ţi-o dau, 
Că mi-a dat-o soacrăsmea, 
Şa fie soția mea! 

— Ghiţă Ghiţă, dumneata, 
Dău„mi tu, frate, pe murgu, 
Murgu cela nepunu. 

— Eu pe murgu nu ial dau, 
Că mj lwa dat socrusmeu, 
Şă„mi poarte trupşoru meu ! 
— Dă-ţi, mă Ghiţă, paloșul, 
C„acuma îţi iau capul ! 

— Eu paloşu nu ţi-l dau, 
Mi laa dat cumnaţă-meu, 
Şă-mi păzească capul meu! 
Harambaşa ce zicea ? 

— Ghiţă, Ghiţă» dumneata, 
Orjce moarte vrei, pofteşte : 
Orj vrei moarte 'tunecoasă, 
Ori vrei moarte luminoasă ; 
On în săbii ne tăiem, 

Orj în puşci să nexmpușcăm, 
Orj la luptă să ne |ugm? 
— Aj la luptă să ne luăm, 
Că e bună şi-nţeleaptă 

Și de Dumnezeu lăsată ! 
Verde frunză şi=o lalea, 
Harambaşa ce făcea ? 


368 


Pe Ghiţăul îmbrăţişa 

Şi la luptă se lua. 

Şi ei, frate, se lupta 

Zi de vară 

Pînăan seară 

Făr” de pic de năduşeală. 
Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
Şe lupta ce se lupta, 
Cureluşa i se rupea, 

Și din gurăsatunci grăia : 

— Mîndro, mîndruliţa mea, 
Şai desmisnnoadă cureaua, 
Că-mi taie hoţu viața ! 
Jară mîndra ce-mi zicea ? 
— Ghiţă, Ghită, dumneata, 
Care, frate, o rămînea, 
Şoţie mi sso chema ! 

Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
Trei lacrămi din ochi vărsa, 
C0 mînă cureasnnoda 

Şi cu una se lupta. 

Dacă cureauasnnoda, 

Pe harambaşasmbrățişa 

Și cu e] mi se lupta 

Zi de vară pînăun seară 
Făr' de pic de năduşeală ; 
Lu„aducea Cesl aducea, 
Pînăun brîu căal îngropa. 
Darą mîndra ce-mi zicea? 
— Ghiră, Ghiţă, dumneata, 
Cum prăpădiș domnia, 

Dă te blesteamă ţara! 
Darą Ghiţă ce făcea? 

Şele pe doi cai punea, 

La soacră-sa Căsmi pleca : 
— Mîndro, mîndrulița mea, 
Eu pe tine de cînd tesam luat, 
Pe la mă-ta n-ai maj dat! 
Șele pe doi cai punea, 

La soacră-sa că pleca. 
Mina-n pozînar băga, 


www.dacoromanica.ro 


Mică cheiţă scotea, 

La pimniţă descuia, 

Mică ploschiță umplea, 

La disagi mi-o așeza 

Și la soacră-sa-mi pleca. 
El mergea ce mi-ş' mergea, 
La o fintînă tăbăra, 

Mică cheiță scotea, 

La disagi că descuia, 

Mică ploschiță scotea, 

D-o vadră și cinci oca, 
Măsura-mpăratului, 

Vadra Țaligradului ; 

El n-avea cui închina 

Și-o da mîndrii ca să bea: 
— "Ţine, mîndro, vin de bea 
De la mînuşiţa mea, 

Că oi mai bea, ori n-oi mai bea 
De la mîinușiţa mea. 
Curva-ncepea d-a ridea 
F...tu-i crucea şi legea ! 
Dară Ghiţă ce făcea? 

El pe vale se uita, 

Nişte clăi de fîn vedea, 
Care fără vîrf mi-era. 


172 


Mina pe mîndră-o punea, 
Frumos, frate, mi-o toca 

Şi vîrf clăilor făcea. 

Numai ţîţele-alegea, 

La disagi că le punea 

Şi la soacră-sa-mi pleca : 

— Mai ţii, maică, varză acră, 
Să băgăm cu carne grasă 

Din fi-ta ta [sic] cea frumoasă, 
Dacă i-a fost mintea proastă?! 
Iar soacră-sa că-i zicea : 

— Lasă-i fie rîndu-așa, 

N-a ascultat de vorba mea ! 
Dar soacră-sa ce făcea ? 

leşea afară tot plîngînd, 
Intra-n casă tot rizînd. 

Dară Ghiţă ce zicea ? 

— F... tu-ți crucea mine-ta ! 
Curvă mi-a fost fie-ta ta, 
Mai curvă ești dumneata, 

Să te scot în bătătură, 

Să te toc ca pe untură! 


Cules de Chr. N. Ţapu din gura 
lăutarului Ion Tuţă din com. Pà- 
seşti- Vilcea, 


Cîntecu lui Ghiţă Cătănuţă 


Foaie verde peliniţă, 

Pe cel deal, pe cea culmiţă, 
Trece Ghiţă Cătănuţă 

Cu doisprece cătîrăi 
Încărcați de gălbinei, 

Cu mîndruţa pîntre ei. 
Trec prin codri, 

Merg la socri. 


369 


Dară Ghiţă ce-mi zicea ? 

— Eu, mîndro, de cînd te-am luat 
Nici cîntec nu mi-ai cîntat, 

Să te-ascult, mîndro, cu drag. 
Dară mîndra ce-mi zicea ? 

— Eu, Ghiţă, cînd ţi-oi cînta, 
Ape mari s-or turbura, 

Copaci mari s-or despica, 


www.dacoromanica.ro 


Văi cu văi s-or împreuna, 
Munţii în capete s-or da; 
Şi-am un glas cam femeiesc 
Şi cuvintele haiduceşti, 

Și Lotreanul mi-o auzi, 
Lotreanul lotrenilor, 
Harambașa al hoţilor. 

Dară Ghiţă ce-mi grăia ? 
— Cîntă-ţi, mîndra, cîntecu, 
Că mi-e drag ca sufletul ! 
Că cît m-oi vedea în picioare 
De nimeni să n-ai fioare. 
Dară mîndra ce-mi făcea ? 
Începea d-a cînta ; 

Ape mari se turbura, 

Vai cu văi se-mpreuna, 
Munţii-n capete se da, 

Și Lotreanul mi-o auzea, 
Lotreanul lotrenilor, 
Harambaşa al hoților. 
Foiţică şi-o lalea, 

Dar Lotreanul ce-mi făcea ? 
Gură la băieţi că da: 

— Auziţi mîndruţa mea, 
Care mă iubeam cu ea 

Din copilăria mea ! 
Împănaţi pădurile 

Şi toate colnicile ! 

Ei pădurile împăna. 

Dar Lotreanul ce-mi făcea ? 
La vamă el alerga 

Şi puţinel că mi-ș' sta, 

Jacă și Ghiţă-mi sosea 

Cu mîndra d-a-mpreuna. 
Cînd Ghiţă mi-l vedea, 

Un pas înapoi că da 

Şi Lotrean la el striga : 

— Dă-ţi, voinice, dă-ţi de vamă, 
Dă-ţi pe murgul tău de vamă, 
Să te las cu capu-n ţară ! ! 
Dară Ghiţă ce-mi grăia? 


— Cît capul la trup mi-o sta, 
Nici pe murgul nu l-oi da, 
Că mi l-a dat tatăl meu 
Să-mi poarte trupşorul meu ! 
Dar Lotreanul iar striga : 

— Dă-ţi, voinice, dă-ţi de vamă, 
Dă-ţi pe mîndra ta de vamă, 
Să te las cu capu-n ţară. 
Frunzuliță și-o lalea, 

Dară Ghiţă ce-mi zicea ? 

— Cît capul la trup mi-o sta, 
Eu pe mîndra nu mi-oi da, 
Că mi-a dat-o soacră-mea, 
Din copilăria mea, 

Să-mi supţiu casa cu ea! 
Dar Lotreanul ce-mi zicea ? 
— La luptă să ne luăm, 

Ori în săbii să ne tăiem? 
Dară Ghiţă ce-mi grăia ? 

— La luptă să ne Însa, 

Că lupta este direaptă, 

Nu-i ca sabia spurcată. 

Ei la luptă se luau, 

Zi de vară pînă-n seară. 
Veni soarele la prînz, 

Lui Ghiţă-i veni un ris; 
Veni soarele la amiaz, 

Nu mai putea de necaz; 
Veni soarele-n chindie, 

Veni lui Ghiţă mînie. 

Foaie verde și-o lalea, 

Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
Brîu-n jos că-l slobozea 

Şi pe mîndruţa-ncerca : 

— Ridică-mi, mîndro, brîneţu, 
Că mă prăpădeşte Lotreţu ! 
Dară mîndra ce-mi grăia ? 
— Voi, cari v-aţi pridudi, 
Tot d-un bărbăţel mi-o fi! 
Dară Ghiţă ce-mi făcea ? 
Binişor el să-nvîrtea, 


www.dacoromanica.ro 


Cu Lotrean în pămînt că da 
Şi paloşul că-l trăgea, 

Capul lui Lotrean că lua. 
El la cal că mi-ș mergea, 
Piciorul în scară punea 

Şi pe cal încăleca ; 

La cârciumă descăleca, 

La cîrciuma lotrilor 

Din munţii Carpaţilor. 

El la cal că mi-ş mergea, 
Mîna-n disagi c-o băga, 

O ploschiță că scotea, 

O ploschiță mitutea, 

De-o vadră și cinci oca, 

Şi la mîndruţa mergea : 

— Tine, mîndro, vin de bea 
De la dalbă mîna mea; 

Ori oi bea, ori n-oi mai bea! 
Iară mîndra ce-mi zicea ? 
— Lacă-oi să-ţi iert greșeala ! 
El paloșul mi-l trăgea, 


173 


Capul mîndruţii că-l lua 
Şi-n disagi că mi-l băga 

Și pe cal încăleca, 

La soacră-sa că mergea. 
Soacră-sa, cînd îl vedea, 
Masă afară că-i punea. 
Dară soacră-sa grăia : 

— Să fie şi mîndra ta, 

Tot mai bine ţi-ar ședea. 
Dară Ghiţă ce-mi grăia? 

— Maică, măiculița mea, 
Mindra ţi-a fost de furat, 
Păgubașu m-a apucat. 

Dar n-ai, maică, varză acră, 
Să băgăm cu carne grasă 
Din mîndruţa cea frumoasă? 
Dacă nu-mi crezi cuvîntul, 
Poftim și moţişorul ! 


Auzită de Chr. N. Țapu de la 


lăutarul Dumitru  Baranka, 
Peşteana de Sus, Gorj. 


Biţă Cătănuţă 


Pe culmiţa dealului, 
Dealului Ardealului, 
Plimbă-mi-se Cătănuţă 
Cu-a lui dalbă de mîndruţă, 
Cu doi bani în puzînar, 
Cu doi-trei catîrași 
Săcsănaţi de gălbinaşi, 
Și cu doi călușei 
Săcsănaţi de gălbinei, 
Cu mîndruţa printre ei. 
Plimba Biţă cît plimba, 
La o cârciumă că da, 


371 


Bea cu mîndra şi mînca 

Și puţin chef că făcea. 

Biţă mîndrii că zicea : 

— Alei, mîndră, mîndra mea, 
De cînd, mîndro, te-am luat 
Un cîntec nu mi-ai cîntat, 
Să te-ascult, mîndro, cu drag. 
Dară mîndra ce-mi zicea ? 

— Alei, Biţă Cătănuţă, 

Am un glas cam femeiesc, 
Cuvintele ha:ducești ; 

Cînd oi începe d-a cînta, 


www.dacoromanica.ro 


Livezi verzi s-or scutura, 
Munţii că s-or tremura, 
Apa-n puț s-o turbura, 

Şi pe mine m-o auzi 

Aldi Pana 

Ruşiana. 

Graiul meu l-o înțelegea 

Și la tine c-o veni 

Şi pe mine m-o lua, 

Că i-am fost ibovnicea 

Din mică copilăria, 

Geaba de dragostea mea, 
Căci pe mine m-o lua! 
Dară Biţă ce-mi zicea ? 

— Cîntă-ţi, mîndro, cîntecu, 
Că mi-e drag, ca sufletu ! 
Începea mîndra d-a cînta, 
Pana Rușşiana o auzea 

Şi la Biţă că-mi venea, 

Pe Biţă că-l întreba : 

— Ce ne calci moşiile 

Și ne paşti ierburile ? 

Ia să-mi dai pe murgu vamă, 
Ca să scapi cu cap la țară. 
— Eu pe murgu nu l-oi da 
Odată cu viaţa mea, 

Că mi l-a dat socru-meu, 
Să-mi poarte trupşoru meu ! 


— Dă-mi pe mîndra atunci vamă, 


Ca să scapi cu cap la ţară. 


— Nici pe mîndra nu ţi-oi da 


Odată cu viaţa mea, 

Că mi-a dat-o soacră-mea 

Să tiu căscioara cu ea! 

Dară Biţă ce-mi grăia ? 

— Alei, Gruio, ce-mi pofteşti 
Ori în săbii să ne tăiem, 

Ori în luptă să ne luăm? 

— Lasă sabia-ndrăcească, 

Ai în luptă voinicească, 

Că mi-e bună și-nţeleaptă 


372 


Şi de Dumnezeu lăsată ! 
Ei în luptă se luau, 

Se luptară ce se luptară, 
Zi de vară pînă-n seară, 
Nici unu nu se trîntea. 
Dară Biţă ce-mi făcea ? 
Brîneţu la vale lăsa 

Şi pe mîndra c-o chema 

Și din gură că-i zicea: 

— Sări, mîndruţo, 

Sări, drăguţo, 

De-mi leagă brîneţu, 

Că mă trintește Lotreţu 
Şi-mi răpune mie capu! 
Dar mindruţa ce-mi grăia ? 
— Ia luptaşi, Biţă, luptaţi, 
Care cum o birui, 

Tot un bărbăţel mi-o fi! 
Dară Biţă ce-mi făcea ? 
Brineţu în dinţi că lua, 
Cînd odată că răcnea 

Pe Lotreţ că mi-l trîntea ; 
Lotreţ din gură grăia, 
Frați de cruce se prindea, 
Voie de la altu-și lua. 
Darà mîndra ce-mi zicea ? 
— artă-mi, Biţă, greşala 
Că n-oi mai face asta! 

— Lesne, mindro, te-oi ierta, 
Anevoie oi uita, 

Dar ştii, mîndruţo, ceva ? 
Astă-vară ce-a trecut. 

Tot de coasă m-am ţinut, 
Şapte copiţi că mi-am făcut. 
La şase le-am făcut vîrf, 
Numai una mi-a rămas ; 
D-o vrea bunul Dumnezeu, 
S-o fac eu cu capul tău! 
Dară mîndra ce-mi zicea ? 
— Iartă-mi, Biţă, greşala 
Că n-oi mai face asta! 


www.dacoromanica.ro 


Dară Biţă ce-mi grăia ? 


— Mîndro, de cînd eu te-am luat 


În spate nu te-am Cătat. 
Spatele că-l arăta, 

Capu cu paloşu tăa, 

Sus pe claie c-o urca, 

Virf de claie că facea. 
Coade!e și ţiţele le tăia 
Şi-n pozînar le băga 

Și la soacră-sa mergea. 
Soacră-sa, cînd îl vedea, 
Mult bine ei că-i părea, 
Frumoasă masă-i întindea ; 
La băutură că mi-ș bea, 
Soacră-sa din gură-mi grăia : 
— Bine-ţi şade, Biţă, așa, 
Dar mai bine ţi-ar şedea 
Cînd ar fi şi mîndra ta. 
Aminte lui îi aducea, 


Coadele din pozînar scotea : 
— Poftim şi pe fiica ta! 
Alei, maică, maica mea, 
Mai ai niţică varză acră, 

Să băgăm cu carne grasă, 
Din fie-ta cea frumoasă, 
Că i-a fost ei mintea proastă ! 
Cînd mă-sa că-i vedea 
Coadele și ţiţele, 

Ea din gură că grăia: 

— Lasă-i fie rău, nu aşa, 
Că mi-o cerea din vecini, 

îi făcea oameni nebuni ; 
Dară Biţă, om de treabă, 

Îi tăie capu mai degrabă ! 


Cules de Chr. N. Țapu de la 


lăutarii Dumitru  Baranca, 


Peşteana de Sus, Gorj și Gh. Cob- 


zaru, din Tirgu Jiu. 


Ghiţă Cătănuţă 


Foaie verde-o peliniţă, 

Pe cel deal, pe cea culmiţă, 
Plimbă-mi-se-o cătănuţă, 
Numai el cu-a lui mîndruţă. 
Din gură mîndra-i zicea : 


— Mîndră, eu de cînd te-am luat, 


Foaie verde matostat, 

Nici un cîntec n-ai cîntat; 
Dar să cînţi un cîntecel, 
Fie cît de scurticel, 

Numai fie frumușel, 

Să suim äl deal cu el! 

— Dară, Ghiţă, dumneata, 
Cînd oi începe d-a cînta, 


Meri, brazi că s-or scutura, 
Apele s-or turbura, 

Livezi verzi că s-or culca, 
Ketrile s-or despica, 

Cu un glas mîndru fomeiesc 
Cîntecu mi-e haiducesc ! 
Foaie verde d-o sarma, 

Să vezi, frate, n-o lăsa 

Și din gură că-mi cînta ; 
Meri, brazi, că se scutura, 
Apele se turbura, 

Livezi verzi că se-ncurca, 
Ketrile se despica. 

Trei voinici că-mi auzea, 


www.dacoromanica.ro 


Trei voinici din văi adînci, 
Cite trei pe trei cai murgi. 
Cind se zice ca lipanul, 
Unul mi-este tot Lotreanul, 
Foaie verde d-o sarma, 

La el, frate, că-mi venea 

Și din gură că-i zicea: 

— Dara, Ghiţă, dumneata, 
E...tu-mi-ţi crucea, legea, 
Ce cați pe moșia mea, 
De-mi încurci livadia ? 

Și dă-mi mie mîndra ta, 
Ca să-ți lungesc viața ! 

— Ba pe mindra nu ţi-oi da 
Odată cu viaţa, 

Că mi-a dat-o soacra mea 
Să fac eu casă cu ea! 

— Și dă-mi mie calu! tău, 
Ca să-ți lungesc capul tău! 
— Ba calul nu ţi l-oi da 
Odată cu viaţa, 

Că mi l-a dat socru-meu, 
Să-mi poarte trupșorul meu ! 
— Şi dă-mi mie paloșul tău, 
Ca să-ţi lungesc capul tău ! 
— Paloșul nu ţi l-oi da 
Odată cu viaţa, 

Mi l-a dat cumnatul meu, 
Ca să-mi apăr capul meu! 
Foaie verde d-o sarma, 

Şi la luptă că se lua. (bis) 
— Dar la luptă să ne luăm, 
Sau să vii să ne tăiem? 

-— Ba la luptă că e dreaptă, 
E dreaptă și înţeleaptă, 

De Dumnezeu mi-e lăsată ! 
Şi la luptă că se lua, 

Foaie verde trei sarmale, 

Zi de vară pînă-n seară. 
Veni soarele la prînz, 

Să vezi lupta mi-e cu rîs ; 


374 


Veni soarele-n amiazi, 

Să vezi lupta cu necaz. 
Foaie verde d-o lamiie, 
Veni soarele-n chindie, 

Să vezi lupta cu mînie. 
Foaie verde d-o sarma, 
Dară Ghiţă ce făcea? 
Brîneţul că-l slobozea, 

Și la mîndra că-mi striga : 
— Mîndră, mîndruleana mea, 
Vin” de-mi sumete brînașul, 
Că mă taie tot vrăjmașul ! 
Foaie verde d-o sarma, 
Mindra din gură zicea : 

— Car’ pe car’ v-aţi birui, 
Tot un bărbăţel mi-o fi! 
Dar Ghiţă cînd auzea, 

Pe Lotreanu că mi-l lua, 
Odată că-l ridica, 

Cu el în pămînt că- mi da, 
Pînă-n genunchi mi-l băga, 
Odar să mai opintea, 

În pămînt că mi-l lăsa, 
Pînă-n brîu că mi-l băga. 
Paloşul că mi-l trăgea, 

Să vezi gâtul că i-l lua 

Şi pe cal că-ncăleca 

Şi pe mîndra că şi-o lua. 
Dar la salcia cocoşată 

Şi la măgura tăiată, 
Unde-a cosit el odată, 
Nouă clăi că mi-a făcut 

Și la opt că le-a scos vîrf 
Și la una n-a ajuns : 

— Foaie verde bob areu, 
Și-o să-l scot cu capul tău! 
Foaie verde d-o sarma, 
Supt un păr că mi-şi mergea, 
Frumoasă masă-ntindea, 
Vin în pahare punea: 

— Tine, mîndră, vin de bea 


www.dacoromanica.ro 


De la minușşica mca, 

Că-i mai bea, ori n-ă: mai bea! 
Dară ea că auzea, 

Să vezi că să pricepea, 

La inimă se ardea, 

— Dară, Ghiţă, dumneata, 
Și ce-o mai fi asta? 

Cînd se zice trei măsline, 
Că eu am glumit cu tine; 
Cînd se zice d-o sarma, 
Ti-am ştiut vitejia ! 

Foaie verde d-o sarma, 
Paloșul că-l ascuţea, 

Să vezi capul că i-l lua 

Și pe claie că-l arunca 

Și pe claie că-l punea. 

Dar de la ea ce mai lua? 
Foaie verde murele, 

Deştul cu inelele, (bis) 
Keptul și cu ţiţele. 

Foaie verde d-o sarma, 

La disagi că le punea 

Şi pe cal încăleca, (bis) 

La soacră-sa se ducea (bis) 
Calu-n ușă că-l lega (bis) 
Și din gură că-i zicea : 

— Da n-ai, muică, varză acră, 
Să băgăm cu carne grasă 


Din mîndruţa cea frumoasă ? 
— N-are muica varză acră 
Ca să bagi cu carne grasă 
Din mindruţa cea frumoasă. 
Foaie verde d-o sarma, 
Ulceaua-n mînă şi- 6 lua, 

Pe la vecini că-mi pleca, 
Îndărăt că, mi-$ Venea, 
Varză acră nu găsea. 

La disagi că se ducea, 

În disagi că-mi căuta 

Și deştul că i-l găsea. 

Cînd se zice murele, 

Deştul cu inelele 

Și keptul cu ţițele. 

Foaie verde d-o sarma, 

Dar soacră-sa ce zicea ? 
Din gură că-l blestema : 

— Dar-ar, muică, Dumnezeu 
Să te-nsori de nouă ori, 

Să iei nouă cuconi 

Şi pe urmă o cuconiţă, 

Să te plimbe pe uliţă! 


Culeasă de Gr. G, Tocilescu, de 
la Ilie C. Mănafu, lăutar din că- 
tunul Bucovicioru, comuna Vela, 
Dolj. 


Diţă Cătănuţă 


Pe cel deal, pe cea colniţă, 
Trece Viţă Cătănuţă 

Cu-a lui dalbă de mîndruţă. 
Şi pe drum ei cum mergea, 
Viţă din gură-mi grăia : 
Cîntă, mîndră,-un cînticel, 


Să trecem codru cu el. 
Mindra din gură-mi grăia : 
— Eu, cînd oi rupe a cînta, 
Codrii verzi s-or legăna 

Și vadurile or seca, 

Fîntîni reci s-or turbura. 


www.dacoromanica.ro 


La cîjmele lotrilor, 

În mijlocul codrilor, 

Lotru din gură grāia : 

— Și dă, Viţă, vama ta. 

— Da! eu vamă ce să dau? 
— Şi dă, Viţă, murgu tău. 
— Eu pe murgu nu mi-l dau, 
Că mi l-a dat socru-meu, 
Să-mi port trupşorul meu. 
Lotru iarăşi că-mi grăia: 
— Şi dă, Viţă, pe mîndra. 
— Eu pe mîndra nu mi-oi da, 
Că mi-a dat-o soacră-mea 
Să mă hărănesc eu cu ea. 
Viţă din gură grăia: 

— Prinde, mîndră, brieţu, 
Că mă lupt cu Lotreţu. 
Cu-o mînă prindea briîeţu, 
Cu alta lupta cu Lotreţu. 
Mindra din gură-mi grăia : 
— Viţă, Vişă Cătănuţă, 


Cari pe cari v-aţi prididi, 
Un bărbat mi-aţi, trebui. 
Cari pe cari v- ați lupta 
M? ăla mi-aţi rămînea. 
Viţă paloşul scotea, 
Capul mîndrei-l reteza, 
În dăsagi că mi-l punea 
Și pe cal încăleca, 

La soacră-sa mi-l ducea. 
Ea înainte că-i ieşa 

Și el ziua bună-i da. 

Ea din gură că-mi grăia: 
— Viţă, Viţă, Cătănuţă, 
Bine-ţi şeade tinerel, 
Tinerel şi frumuşel, 

Dar mai bine ţi-ar şedea, 
Cînd să fie şi mîndra. 


Culeasă de învăţ. I. Mateescu de 
la Catrina I. Dănău din comuna 
Stroeşti, judeţul Gorj. 


Cîntecul lui Ghiţă Cătănuţă 


— Fă mîndruţo, mindra mea, 
Ia sumete-mi mîneci largi 
Şi-mpleteşte la colaci, 

Fă colacu dintr-o chilă 
Şi covrig 

Dintr-un mertic. 

La socri 

Plec peste codri, 

Și la nași 

Peste oraş, 

Şi la socri 

Peste codri. 


Mergind pe drum a zis: 


— Fă miîndruţo, mîndra mea, 
Cînră-mi tu d-un cîntecel, 

Că eu pe tine de cînd te-am luat 
Nici un cîntec nu mi-ai cîntat! 
— Ghiţă Cătănuţă, 

Eu d-oi începe a cînta, 

Fîntinile s-or turbura, 

Pădurile s-or clătina, 

Și haiducii înainte-or ieşi 

Şi pe tine te-or tăia 


www.dacoromanica.ro 


Şi pe mine m-or lua! 

Dacă-a-nceput a cînta, 

Pămîntu se cutremura, 

Pădurile că vijia, 

Haiducii înainte le ieșea, 

Pană Roşioară, cu Gruia. 

Căpitanu ce-mi zicea ? 

— Ghiţă, dă-ți tu vama ta! 

— Eu pe unde am umblat, 

Vamă deloc nu am dat! 

— Ghiţă, dă-ne-ncoa pe murgu 
tău ! 

— Ba pe murgu nu l-oi da, 

Că mi l-a dat socru-meu 

Să-mi poarte trupşoru meu ! 

— Ghiţă, dă-ţi tu paloșu tău! 

— Ba paloșu nu ţi-l dau, 

Că mi l-a dat socru-meu 

Să-mi păzească capu meu ! 

— Dă-ţi tu, Ghiţă, pe mîndra 1a ! 

— Ba eu pe mîndra n-o dau, 

Că mi-a dat-o soacră-mea 

Ca să ţii casă cu ea! 

— Da” ce vreai, Ghiţă, 

in săbii să ne tăiem, 

Ori în luptă să ne luptăm ? 

— Sabia îmi e curvească, 

Dară lupta-i voinicească ! 

Și aşa la luptă s-a luat 

De dimineaţă și pînă-n seară. 

— Fă mîndro, mîndruţa mea, 

Sai de îmi leagă brăcingu, 


Că mă supune haiducu ! 
— Care din voi o ghirui 
Tot un bărbăţel mi-o fi! 


Ghiţă cînd a auzit aşa s-a necăjit 
foc, s-a opintit din toate puterile și pe 
jumătate l-a îngropat pe Gruia în pă- 
mint, a scos paloşul și l-a tăiat şi l-a 
făcur d-o clăiță făr' de virf, apoi i-a 
zis mîndrii lui să vie să bea vin dintr-o 
ploschiță de cinci oca: 


— Vino, mîndro, vin de bea, 
Că de azi încolea 
Îi mai bea, ori nu-i mai be?! 


Ea începu a plinge, dar el n-avu nia 
o milă de ea şi o ăie și din trupul ei 
făcu virf clăiței haiducului. 


— Cu haiducul tu ai tras, 
Cu haiducu o să te las! 


Apoi i-a tăiat cosițele și i le-a dus 
soacră-si. 


— Ghiţă, ce ai făcut cu 
mindra ta ? 

— D-ai ştiut iapa cu nărav, 

Mie de ce mi-ai dat-o? 

De nu crezi, iacă şi friu ! 


Și astfel Ghiţă ucise și pe soacră-sa. 


Cules de Ion Odor de la Gr. Co- 
jocaru, Breaza-de-Jos, jud. Pra- 
hova. 


Ghiţă Cătănuţă 


Foaie verde lămuiţă, 
Pe cea dalbă coleniţă, 


Plimbă-mi-se, plimbă 
Savai Ghiţă Cătănuţă, 


www.dacoromanica.ro 


Numai el cu-a lui mîndruţă, 
Cu doi ageri călușei, 

Cu mîndruţa printre ei, 
Încărcaț cu gălbiori. 

Vine de la tatăl lui 

Și se uage spre socru-său. 
Dali Ghiţă ce grăia ? 

— Dalev, mîndruţa mea, 
De cînd pe tine te-am luat 
Nici un cîntec n-ai cîntat. 
Cîna, mîndro, un cînticel, 
Fie cħ de scurticel, 

Numai ă fie frumusșel, 


178 


Ca s-asculi cu drag la el. 
Dacă mîndruţa cînta, 
Livezi verzi că se scula, 
Codrii se despica, 

Munţii se cutremura, 
Văile că răsuna, 

Batreţu * mi-o auzea 

Şi că pînă la ea venea. 


Cules de Z. Pavelescu, diriginte, 
de la Jon Udrea, din comuna 
Raşi, plasa Balta-lalomiţa, jud. 
Jalomiţa. 


Ghiţă Cătănuţă 


Fe culmâiţa dealului, 
Dealului Ardealului, 

Plimbă- îi-să pin colnic 
Tînăr Cătănuy voinic, 

Ghiţă cu mîndrușa lui, 

Cu dalbă drăguța lui, 

Pe doi ageri căluşei 

Încărcaţi de gălbinei, 

Cu doi bani în buzunar, 

Cu dvisprece lăutari. 

Din doisprece ce-i avea 

Nici unu nu-l mulţăsaia. 
Ghiţă din graiu ş grăia : 

— Mîndro, mîndruleana mea, 
De cîn', mîndro, te-am luat 
Neci un cîntec n-ai cîntat. 
Trage-fi, mîndro,-on cîntecel 
Să ne <ie crag de el ! 

Mîndra din gură ș' grăia : 


* În ahe variante: Lotreţu (n. 


— Dar am un glas fomeiesc 
ȘI samănă a haiducesc; 
Cin’ oi începe-a cînta, 
Ceriu-n lacrăâi s-o scălda, 
Chetrile s-o deschica, 
Văile s-o tulbura 

Și munţii s-o resturna 

Și codru ñi o răsuna 

Şi hoţii s-o deştepta. 
Ghiţă din graiu-i grăia : 
— Cînră, mîndruliţa mea 
ȘI nici o grijă n-avea! 
Cin” începu a cînta 
Cieru-n lacrăi să scălda, 
Văile să tulbura, 

Chetrile să deschica 

Și munţii să resturna 

ȘI codru ñi-îş răsuna 

Și hoţii să deştepta, 


www.dacoromanica.ro 


Lor în cale le ieşa 

Şi din grai așa grăia: 

— Dă-ne, voinice, vama 
Şi ne dă pe mîndruţa! 
Ghiţă din grai le grăia: 
— Ba io vamă nu v-oi da, 
Mindruţa nu v-oi lăsa! 

Ei din grai aşa-i grăia : 

— Dacă vamă nu ne-i da, 
În luptă să ne luptăm, 

În săbghii să ne tăiem ! 
Ghiţă din grai le grăia: 
— În luptă să ne luptăm, 
În săbghii să ne tăiem! 

În luptă cît să lupta, 

Brîu lui să slobozea, 
Ghiţă mîndruţei zicea : 
~— Miîndro, mîndruleana mea, 
Lasă, mîndro, murgu-n friu, 
Strînge-âi pustiu de briu ! 
Mindra din grai "i grăia : 
— Ba io, badio, n-oi veni, 
Că voi care-ț ghirui 

Tot un bărbărel ñi-ț xi ! 
Ghiţă dac-o auzia 

El tare să năcăja 

Şi roată că se făcea, 

La toţi capu le tăia 

Şi la mîndruţă se da 

Șt capu îi reteza 

Şi călare se punea, 

La soacră-sa se ducea. 

La poartă cîn' ajungea 

El din grai așa-ş' grăia : 
-— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Hai de-ñi deşchide poarta ! 


Soacră-sa din grai grăia : 
— Deşchide-ţ-o nevasta, 
Că şi ea-i ştie treaba! 

Şi striga ş-a doua oară: 
— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Hai de-ñi deşchide poarta ! 
Soacră-sa din grai grăia : 
— Deşchiză-ţ-o nevasta, 
Că şi ea-i ştie treaba! 

Şi striga ş-a treia oară : 
— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Hai de-i deşchide poarta, 
Că nevasta o-am lăsat 
Într-o grădină cu flori, 
Tot în sînge păn” subsori, 
Într-o grădină cu iarbă, 
Tot în sînge păn' supt barbă! 
Soacră-sa cum auzia 
Poarta că îi deşchidea, 
Ghiţă-n casă să ducea, 
Capu pe masă punea, 

Şi din grai așa grăia: 

— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Adă, soacră, varză acră 
Să mîncăm cu carne grasă 
Din yie-ta ha frumoasă ! 
Soacră-sa să-nspăimînta 
Și din grai așa-i grăia: 
— Ghine că i l-ai tăiat 
Capu ei hăl spulberat ! 


Auzit de N. I. Apostolescu de la 
Ion Binig. Cules din Șona, co- 
mitatul Trnava Mare, Transil- 
vania. 


www.dacoromanica.ro 


179 


Cîntecul lui Mocan Voinicel Oleac 


Foaie verde sălcioară, 
Sus la Inidoaraă, 
Voinicel se-nsoară, 
Voinicel Oleac, 

De părinţi sărac, 
De blagă bogat. 
Dumnezeu i-a dat 
Ca unui sărac. 
Blagă ce-şi avea ? 
Trei turme de oi, 
Trei cirezi de boi, 
Erghelii de cai, 
Nouă mori în vînt, 
Nouă supt pămînt, 
Macină argint; 
Miere şi cu unt 
Curge pe pămînt. 
Și el mi se-nsoară 
Şi ia fata popii Oprii 
Din ţara Moldovii. 
Fata mi-o lua, 
Nuntă că nuntea, 
Acas' mi-o aducea, 
La horă o scotea, 
Cum e datina 

Și rinduiala. 

Pe ea mi-o vedea 
Turcii malageni, 
Ciinii giurgiuveni, 
Oţii nicopoleni. 

Ei să năcăjea, 

Ei unde mergea ? 
La neagră cafea, 
Dă se căfenea ; 
Ciubuce-aprindea, 
La bir ridica, 

La birta domnească, 


380 


Să mi-l sărăcească. 
Că mîndră c-a lui 

Nu e a nimărui, 
Mindră şi frumoasă, 
Între ochi mîngîioasă ; 
Între gene, 

Între sprîncene, 

Pică diamant din ele. 
Mocan ce-mi făcea? 
Vite ce-și avea, 

Toate le vindea, 
Vindea şi moara, 
Birul nu-l plătea. 

Că pe an ce da? 

Pă an car de bani, 

Şi dă lună 

Pungă plină, 

Șeapte băniţi de făină 
Și-un puişor de găină. 
Și el că sărăcea, 

Dar lui îi rămînea 
D-un cal, 

D-un cîrlan, 

Fătat de trei ani, 

De vine stircit, 

De urechi ciulit, 
Făcut pe fugit. 

El că se gîndea : 

— F...tu-i mumă-sa, 
Să vînz eu calul, 
Ce-o să iau pe el? 

O mie de lei. 

Ce-o să fac cu ei? 

Să vinz pe maica 
O fi cam păcat, 
Că ea m-a scăldat 
Şi că m-a înfășiat 


v 


www.dacoromanica.ro 


Şi m-a legănat, 

De foc m-a păzit, 

Mare m-a făcut! 

Dar să vînz pe mîndra ? 
Plătesc biru, datoria, 
Dar sînt sărac cît lumea 
Cind oi vinde pe mîndra ! 
— Miîndro, mindruleana mea, 
Scoală-te, nu şedea, 

Şi tu mi te găteşte 

Şi mi te premenește. 
Bagă faţa albă de nălbeală, 
Buze moi de rumeneală, 
Sprincene de-ncondeială, 
Si ia ie 

Dintr-o mie 

Și rochiţă de cutie, 

B:îu lat din Ţaligrad, 
Cotu cinci galbeni luat, 
Tot de mine cumpărat, 
Şi cu papuci de la turci, 
Porcoviţi cu coji de nuci; 
Că am să te duc 

La tîrgu de flori, 

Că vin negustori. 

Pă ea c-o lua, 

P-ăl cal c-o punea, 

La tirg c-o ducea. 

Acolo ajungea, 

Un zlot că mi-și da, 

Un pristav punea. 
Pristavul striga : 

— Mindră de vinzare, 
Că mi-e birul mare! 
Nimenia nu se găsea. 
Un mic de turculeţ 
Şade-n dughenel, 

Vinde bumbăcel, 
Samănă mîndra cu el. 
El că mi-ș venea, 

La ea se uita, 


381 


Îi lua seama d-amărunt, 
Sprîncenile-i plătesc mult, 
Faţa mi-l băga-n pămînt! 
El din gură striga : 

— Mocane, firtate, 
Dă-te mai încoace ; 
Asta bună, rea, 

Ce-o să-mi cei pe ea? 
— Nouă pungi de bani, 
Nouă şi cu nouă, 

Facem optsprezece, 

Îmi stă inimioara rece ! 
Turcu c-auzea, 

Chiar c-o lua, 

La lādiņa alerga, 

Cit cerea, atita-i da. 
Mocan ce făcea ? 

Banii că-i lua, 

La chimir că-i băga, 

În dughean intra ; 

O oca de vin scotea, 

Cu paharu că-mpărțea : 
— Să fie pentru mîndra, 
Că mi-a plătit biruşca 
Şi toată datoria. 

Dară turcu ce-mi făcea ? 
Pe mîndra c-o lua, 
Acas' mi-o aducea, 

În celărel o băga, 

De ţiţe o ciupea, 

În faţă-o săruta, 

Şi mîndra că-mi grăia : 
— Turculeţule, 
Miutelule, 

Frumuşelule, 
Gingăşelule, 

Tu las” m-oi săruta, 

Că eu sînt a ta, 

N-a trecut vremea ; 

Că mulți bani ai dat 
De m-ai cumpărat. 


www.dacoromanica.ro 


Dar stai să ne-ntrebăm Lume fără dor! 


Din ce neam sîntem, Turcu ce-mi făcea ? 

Că prea ne semănăm ? l După mocan se lua 

Om fi niţcai verișori, | Şi-n dughean că mi-l găsea 
Sau niţcai frățiori, Şi din gură că-i striga: 
Turcu c-auzea, — Mocane, firtate, 

Din gură striga : Nu mi-ai fost fîrtat, 


— Mindro, mîndra mea, 
Ascultă-mi vorba, ` 
Că eu că mi-ș sînt 
Feciorul popii Oprii 
Din ţara Moldovii. 
Turcii m-a robit, 

De mic m-a robit. 

În ei am intrat, 

M-a desbotezat. 

Ei mi-a dăruit, 

Eu că mi-am făcut 

De m-am pricopsit ; 
Legea le-am luat, 

De nu m-a tăiat! 
Mindra c-auzea, 

Papuc din picior scotea, 
Peste obraz se bătea, 
Păr galben își jumulea, 
Faţa albă-și zgîrîia 

Și din gură că-i zicea: 
— Turculeţule, 
Frăţiorule, 

Și eu că mi-ș sînt 

Fata popii Oprii 

Din ţara Moldovii. 
Taica că m-a dat 
După-ăst mocan fărtat, 
Prea erea bogat! 

Tureu hristoaga "mi căra, 


Ci mi-ai fost cumnat; 
Banii ce ţi-am dat, 

Eu te-am înzestrat, 

Ca p-un bun cumnat. 
Și am să-ţi mai dau, 
Să-ţi port cheltuiala eu, 
Să te duci la taic-al meu. 
Mocan îl auzea, 

În braţe-l lua 

Și mi-l săruta. 

Turcu îl lua, 

Acasă-l ducea, 

Mare masă-ntindea 

Și bea și mînca, 

Cu el se cinstea, 

Pe mîndra i-o da. 

O cărticică-mi scria, 
Cu slova cam mărunțea, 
Mărunţică i 
Ca furnica, 

La tat-său o trimetea. 
Tat-său c-o vedea, 
Slova-i cunoștea, 

Din buze șoptea, 

El că-mi leşina, 
Sufletu-i ieșea. 

Mocan rămînea, 

lar se-mbogăţea ! 


Buni w se pasta, Cules de Chr. N. Țapu din gura 
De tata, ae muma, , lăutarului Dumitru Văleanu, Ro- 
Din fraţi, din surori, şiorii-de-Vede, Teleorman. 

382 


www.dacoromanica.ro 


Ciniecul lui Mocan-Oleac 


Sus la Inidoară, 
Voinicel se-nsoară, 
Voinicel Oleac, 

De tată sărac, 

De mamă prădat, 
De blagă bogat; 
Dumnezeu i-a dat 
Ca unui sărac. 

Blagă ce i-a dat? 
Trei turme de oi, 
Trei cirezi de boi, 
Herghelii de cai, 
Nouă mori în vînt, 
Nouă supt pămînt, 
Macină argint ; 
Miere şi cu unt 
Curge pe pămînt, 

Ce nu s-a văzut, 

Nu s-a pomenit! 
Fata de unde-o ia? 
Fata popii Oprii, 
Din ţara Moldovii. 
Mindră ca a lui 

Nu e a nimănui, 
Mîndră și frumoasă, 
Între ochi mîngiioasă ; 
Între gene, între sprincene, 
Pică diamant din ele. 
Nunta că o isprăvea, 


Șapte pungi de galbeni cheltuia ; 


Lăutari şi temniceri, 
Ca roua din buruieni. 
Acasă mi-o aducea 

Si la horă o scotea, 
Cum e datina 

Și rînduiala. 

Turcii mi-o vedea, 


Turcii malageni, 
Ciinii girgiuveni, 
Hoţii brăileni 

Şi nicopoleni. 

Din gură striga : 

— F...tu-i mîni-sa, 
Mîndră ca a lui 

Nu e-a nimănui, 
Mindră şi frumoasă, 
Între ochi mîngiioasă, 
Între gene, între sprîncene, 
Pică diamant din ele! 
În vorbă-l punea, 

La bir îl suia, 

La dajdie domnească, 
Să mi-l sărăcească. 

Pe an ce-l punea? 

Pe an, 

Un car de bani, 

Și de lună, 

O pungă plină, 

Şapte baniţe de făină 
Şi-un puişor de găină. 
Mocanu ce făcea ? 
Anu că-i venea, 
Vindea ce-şi avea, 
Biru nu-l plătea, 

Nici nu-l curăța. 
Dator rămînea 

Şeapte pungi de bani; 
Şeapte şi cu şeapte 
Face patrusprezece, 
Stă inimioara rece, 
Tot nu se plăteşte ! 
Lui îi rămînea 

D-un cal, d-un cîrlan, 
De urechi ciulit, 


www.dacoromanica.ro 


De vine stircit, 

Făcur pe fugit. 

Mocan se gîndea : 

— F...tu-i mumă-sa ! 
Să-mi vinz pe maica ? 
O fi cam păcat, 

Că ea m-a făcut 

Și ea m-a crescut, 

De foc m-a păzit. 

Să-mi vînz pe taica ? 
Taica e bătrin, 

Dă la preţ puțin; 
Să-mi vînz eu calu 
Ce-o să iau pe el? 

O mie de lei. 

Ce să fac cu ei? 

Să-mi vînz pe mindra ? 
Plătesc biruşca 

Și cheltui şi datoria. 

— Mîndro, mîndra mea, 
Scoal’ de te găteşte 

Şi te premenește ; 

Bagă faţa la nălbeală, 
Buze moi de rumeneală 
Și sprîncene din cerneală, 
Fata albă-n condeială, 
Și-ţi ia ie dintr-o mie 

Și rochiță de cuhnie 

Și brîu lat din Țaligrad, 
Cotu cinci galbeni luat, 
Și cu papuci de la turci, 
Potcoviţi cu coji de nuci. 
Mindra se gătea 

Și se premenea, 

La tîrg mergea ; 

La tirgu de flori, 

Că vin negustori. 
Pristav că punea, 
Pristavu-mi striga : 

— Miîndră de vînzare, 
Că e biru mare! 


384 


El că se plimba, 
Nimeni nu grăia, 

Nici că o întreba. 

Dar un turculeț mititel, 
Mititel şi frumușel, 
Șeade-n dughinel ; 

Mult mi-e frumușel 

Și mi-e ghindeșel, 
Seamănă mîndra cu el. 
— Măi mocane fărtate, 
Ce mi-ai mînecat, 
Dis-de-dimineaţă, 

Pe rouă, pe ceaţă, 
Vreme turburoasă 

Și lăcrămicioasă, 

Cu mîndra de mînă ? 
Sau ți-este de dare? 

— Mindra mi-e de dare, 
Că e biru mare! 

— Dă-te mai încoace, 
Că mîndruța-mi place! 
Acolo mergea, 

Îi lua seama d-a mărunt, 
Din creștet pînă-n pămînt, 
Sprîncenile-i plătesc mult, 
Faţa te bagă-n pămînt! 
— Măi mocane fărtate, 
Asta bună, rea, 

Ce să-mi ceri pe ea? 
— Șapte pungi de bani, 
Șeapte și cu şeapte 

Face paisprezece, 

Stă inimioara rece, 

Tot nu se plăteşte! 
Turcu c-auzea, 

Cheia-n mînă lua, 

La ladă căta, 

Banii că-i lua, 

Pe mîndra-o plătea. 
Mocan ce făcea ? 

Banii că-i lua, 


www.dacoromanica.ro 


În traistă-i băga, 

La cal se ducea, 

Trei vorbe zicea : 

— Vindui ce avul, 
Eu nu sărăcii; 
Vîndui pe mîndra, 
Sărac cît lumea, 

De tată, de mumă, 
De frași, de surori, 
Lume fă” de dor! 
În cârciumă intra, 

O oca de vin scotea, 
Cu pahare că-mpărțea, 
Să fie pentru mîndra, 
Că mi-a plătit biruşca 
Şi toată cheltuiala. 
Turcu ce făcea ? 

Pe mîndra o lua, 

În celăraş intra, 

De ţiţe-o apuca 

Si mi-o săruta. 
Mindra ce zicea ? 

— 'Turculeţule, 
Imbrihorule, 
Frumuşelule, 

Las’ m-oi săruta, 

Că eu sînt a ta, 

Că m-ai cumpărat, 
Că mulți bani ai dat; 
Stai să ne-ntrebăm 
Din ce neam sîntem, 
Prea ne semănăm ? 
Om fi verişori ? 
Niscai frăţiori ? 
Lume făr' de dor! 
Turcu că-mi grăia : 
— Mîndro, mîndra mea, 
Că eu micţi sînt 
Fecioru popii Oprii 
Din ţara Moldovii ; 
Turcii m-a robit, 


De mic m-a robit, 
Şi-n ei c-am intrat, 
Legea le-am luat, 

De nu m-au tăiat. 

Ce mi-au dărui, 
Dugheană-am tăcut, 
De m-am pricopsit. 
Mindra c-auzea, 

Din ochi lăcrăma 

Și din gură zicea: 
— Turculeţule, 
Frumuşelule, 
Frăţiorule, 

Că şi eu că sînt 

Fata popii Oprii 

Din ţara Moldovii. 
Taica că m-a dat 
După ăl mocan fărtat, 
Prea era bogat; 
Și-acum a sărăcit, 
Vezi, de m-a vindut. 
Turcu c-auzea, 

La ea se uita, 
Hristoave căta, 

Buni fraţi se găsea, 
De tată, de mumă, 
De fraţi, de surori, 
Lume făr' de dor! 
Turcu se scula, 
După mocan se lua, 
În cîrciumă-l găsea 
Şi din gură-i cuvînta: 
— Măi mocane, fîrtate, 
Banii ce ţi-am dat, 
Te-am împrumutat, 
Ca p-un bun cumnat; 
Nu mi-ai fost fîrtat, 
Ci mi-ai fost cumnat, 
Şi eu să-ţi mai dau, 
"Ţi port cheltuiala, 
Să mergi la taica 


www.dacoromanica.ro 


Și să-i spui de-asta ! 
Mocanu c-auzea, 

În picere sărea, 

În gură-l săruta 

Și bine-i părea. 

Acasă mergea 

Și bea și mînca 

Şi se veselea. 

Turcu ce facea? 

De genunchi că-ngenunchia, 
Miîndra scrisoare scria, 
La tat-său îl mîna. 
Cartea că-i vedea, 
Slova c-o cunoștea, 


Te ea leşina 

Şi el că murea. 
Mocan îl îngropa, 
Blagă-i rămînea ; 
Mocan o stăpinea, 
Iar se-mbogăţea ! 


Comunicat de învățătorul Leabu 
de la lăurarul Gh. Bălţatu, din 
Șerbăneşti-Olr. 

A se vedea variantele prescurtate 
Todorel în colecţia d-lui Bibi- 
cescu, p. 276 sqq, nr. 355, p. 279, 
nr. 336 şi p. 285, n. 283, 
nr. 377 şi colecţia Vulpian, Fata 
popii Oprii, p. 52, 53, 


181 


Uoinicel Oleag 


Verde sălcioară, 
Sus la inimioară *, 
Mulţi voinici se-nsoară... 
Verde viorea, 

El că se-nsura, 
Voinicel Oleag, 

De Oleag, 

Oleag, 

De blagă bogat... 
El că se-nsura, 
Mindră că-şi lua, 
Miîndră ca a lui 
Nu-i a nimului... 
Cînd el se pornea 
De mi se-nsura, 

El, măre, c-avea : 
Nouă mori în vînt, 
Trei pe su’ pămînt, 
Macină argint, 


Cu piscoaie pe fereastră, 
De toarnă argintu-n casă... 
Şi el mai avea: 

Trei cirezi 

De boi, 

Trei turme 

De oi, 

Frate, d-un cfrlan, 
Cîrlăior d-un an, 

De urechi 

Ciulit, 

De vine 

Srâlcit, 

Din ochi 

Văapăind, 

Făcut 

Pe fugit... 

El că se-nsura, 

El că sărăcea, 


* În celelalte variante : Inidioară. (N. ed.) 


386 


www.dacoromanica.ro 


De bir l-apuca : 
Tor din an 

În an 

Un cazan 

De bani 

Şi din lună 

N” lună 


Cite-o pungă plină, 


Cinci galbeni pe săptămînă... 


El se jeluia 

Și se văicărea : 

— Să vind pe taica: 
Ce-o să iau pe el? 
O sută de lei, 

Ce-o să fac cu ei? 
Să vind pe maica, 
Ce-o să iau pe ea? 
Trei sute de lei, 

Ce-o să fac cu ei? 
Nu mi-o fi pacat 

Ca ea că m-a fapt 
Și ea m-a-nfăşat, 

În troacă m-a aruncat 
Şi m-a legănat, 

De foc m-a ferit, 

În vîrstă m-a făcut... 
Sa-mi vinz cîrlanu, 
Ce-o să iau pe el? 
Cinci sute de lei, 
Ce-o să fac cu ei? 
Să-mi vînz pe mîndra, 
Plătesc biruşca... 

El că mai zicea : 

— Tu, mîndruţa mea, 
Tu să te gătești, 

Să te premenești, 

Că eu o să te duc 

La tirgu de flori, 

Că vin negustori... 
Ea că se gătea, 

Se sulimănea 


387 


Şi că se-mpudra, 
Amîndoi pleca, 

La tirg că sosea, 
Pristav că-i punea, 
Negustori venea, 
Toți mi se-ncerca 
Şi mai că-mi sosea, 
El s-apropia, 

Turcu ibrior, 

Cela tinerel 

Şi mai frumusel 

Şi el că zicea: 

— Tu, voinic Oleag, 
Tu vinzi pe mîndra. 
Tu, voinic Oleag, 
De Oleag 

Oleag, 

De blagă bogat... 
Ce ceri pe mindra ? 
În cîntar mi-o dai, 
În cîntar ţi-o iau... 
Ei c-o cîntărea, 

Cu galbeni o cumpenea... 
Turcu că mi-o lua, 
Acasă-mi pleca. 

Pe drum apuca, 

El că mi-o pupa, 
Mindra că-i zicea : 
— Turculeţule, 
Tinerelule. 
Frumuşelule, 
Gingășelule, 

Eu că m-ăi pupa, 
Că eu sînt a ta... 
Acasă mergea, 

În dugheană mi-o băga, 
Dughean” vizita, 
Vro trei zile sta, 

Ei nu se-ntilnea.., 
Turcu mi-o scotea 
Şi el mi-o pupa, 


www.dacoromanica.ro 


Ea că-i mai zicea : 
— Turculeţule, 
Tinerelule, 
Frumușeiule, 
Gingăşelule, 

Tot stau și mă-ntreb : 
Din ce neam 

Eşti tu. 

Din ce neam 

Sint eu ? 

— Eu sînt fecioru 
Popii 

Oprii 

Din Țara Moldovii... 
Frați că se găsea, 
Turcu că mi-o lua, 
Îndărăt mi-o ducea, 
La voinic mergea, 


Voinicul Olac, 

De blagă bogat, 

De părinţi sărac. 

Sus în Idioară, 

La tirgu d-afară, 
Voinicel se-nsoară. 

El la tîrg ieșea 

Și așa-mi grăia : 

— Mîndră, mîndruliţă, 
Miîndră, mîndra mea, 
Pune faţa la albeală, 
Buze moi la rumeneală, 
Sprîncene la condeială, 
Să ieşim la tîrg afară, 
La tirgu de flori, 
Unde-s negustori. 


182 


Voinicul 


388 


Din gură-i zicea : 
— Tu, voinic Oieag, 
De Oleag, 

Oleag, 

De blagă bogat, 
Banii ce ţi-am dat, 
Eu te-am înzestrat, 
Că mi-ai fost cumnat... 
Voinic ce făcea ? 
Masa o-ntindea 

Și ei că mînca 

Şi se veselea, 

Lumea se mira... 


Culeasă de |C.] Rădulescu-Codin. 
din Călineşri-Muscel. 
A se vedea poezia poporană Olea 
publicată în Din Muscel. Cîntece 
poporane, vol. 1, Ed. Socec. 


Olac 


— Mă voinic Olac, 

De blagă bogat, 

De părinți sărac, 

Mindra ţi-este de vînzare, 
Ori își este de pierzare ? 
— Nu mi-e mîndra de pierzare, 
Ci mi-e mîndra de vînzare. 
—- Da’ ce-mi cei pe ea? 
— Nouă pungi de bani, 
Nouă şi cu nouă, 

Care fac optsprezece, 

Pe voinic să-l sece. 

— la aşterne o ipingea, 
Să-ţi dau bani cu găleata, 
Şi şezi pe dulgheani, 
Numărind la bani. 


www.dacoromanica.ro 


El mindra și-o lua, 
Acasă cu ea pleca. 

Dar el mi-i zicea : 

— Mîndro, mîndra mea, 
Ai să ne-ntrebăm, 

Că prea semănăm, 

Din ce neam sîntem ? 
— Eu-s fata popii Oprii 
Din ţara Moldovii. 

Da’ tu al cui eşti? 

— Yecioru popii Oprii 
Din tara Moldovii. 


183 


— Frăpiorul meu, 
Turcii ne-au robit 
Și ne-au despărțit. 
Frățiorul meu, 

La mîna stînguţă, 
Avea o bubuliță, 
Ţapa griului, 
Bobu orzului. 


Culese de Constantin Popescu de 
la Iovan Băzăvan din Giubega, 
Dolj. 


La poartă la Ţaligrad 


La poartă la Ţaligrad, 

Tiner fecior s-o-nsurat, 
Tineră fată-o luat 

Şi-o trăit două-trei zile 
Și-o-nceput a o mustra, 

Și el şi cu maică-sa. 

Nevasta din grai grăia : 

— Bărbate, nu mă mustra, 
Nici tu, nice maică-ta, 

Miine la tîrg la Baia Mare. 
Nici vorba n-o isprăvit 

Și la tîrg o nimerit 

Și de-ntrebat l-o-ntrebat : 

— Şi-alelei ficior de Sîrb, 
De ce-ai scos nevasta-n tîrg? 
Ori ai scos-o de vînzare, 

Ori doară de fată mare? 

— N-am scos-o de fată mare, 
Ci am scos-o de vînzare, 


389 


— Şi-alelei, ficior de Sirb, 
Spune-mi preţu cît îmi cei? 
— Numai trei sute de lei, 

— Spune-mi capu banilor. 
— Tri sute de bani mărunți, 
Ia-o şi-o suie în căruți ! 

— Şi-alelei, nevasta mea 

Da’ eu banii ţi i-am dat, 
De-ntrebat nu te-am întrebat : 
Da’ tu di ce viţă ești ? 

— Eu-s din viţa banului 

Din ţara Hațegului, 

— Şi-alelei, dalbă nevastă, 
Mai na bani pe cît ţi-am dar, 
Du-te-ndărăt la bărbat ! 


Culeasă de Chr. N. Țapu de la 
Gheorghe Cioflec, din Comuna 
de Jos, comit. Făg[ăraș]-Transil- 
vania. 


www.dacoromanica.ro 


Frunză verde păr prăsad 


Frunză verde păr prăsad, 
Taic-mio a fost om bogat, 
Pe chirie n-o luat. 

Vine sara supărat: 

— Pune masa să mănînc, 
Stringe masa, nu mănînc, 
Ca să plec la iarmaroc, 
Cu nevasta de vîndut. 
Cînd pe la mijloc de cale 
Să-ntilni c-un turc călare. 
— Bună cale, omule! 

— Mulţumescu-ţi, turcule ! 
— Unde te duci tu, omule? 
— Am plecat la iarmaroc, 
Cu nevasta de vîndut. 
Turcul cînd a auzit, 

El din gură a grăit: 

— Cit cei, omule, pe ea ? 
— Trei sute cincizeci de lei. 
Turcul cînd a auzit, 

Banii că i-o numărat 

Și nevastă ş-o luat. 

Dar nevasta așa a zis: 

— Măi bărbate, răule, 
Cum îţi vinzi tu sîngele ? 
Acasă cînd îi ajunge, 

Cari dincotro or plinge 


Foaie verde de trei foi, 
Mi-i bărbatu băutor, 
Mi-o băut vreo şeapte mori 


Și din gură-or întreba : 

— Vine mămuca, or ba? 

Turcul cînd a auzit, 

El din gură a şi grăit: 

— Hai murgule,-n pas mai tare, 

Să ajung la sat cu soare, 

Că ne-i satu-n depărtare 

Și ne-i murgu neadăpat, 

Nebăut şi nemîncat. 

Turcu acasă cînd o ajuns, 

El nevestei că i-o zis: 

— Pune masa să mîncăm 

Și aşterne să ne culcăm. 

Da’ să stăm să ne-ntrebăm, 

Care din ce neam sîntem ? 

— Eu-s Elena împăratului, 

De pe Dealu statului. 

— Şi eu-s Constantinu-mpăratu- 
lui. 

De pe dealu statului. 

Turcul cînd a auzit, 

El din gură a şi grăi: 

— Banii care ţi i-am dat, 

Pe tine te-am prezentat. 


Culeasă de A. Cazacu, învăţător, 
de la Gheorghe Samson din satul 
Scărişoara, pl.  Berheciu, jud. 
Tecuci. 


Trandafirul 


Ş-o sută de gonitori, 
Și tot o rămas dator 
C-o mie ş-o sută de poli. 


www.dacoromanica.ro 


Altă foaie minţă creaţa, 
Duminică dimineaţă 

Eu nevasta o duc în piaţă. 
Mă-ntilnesc c-un negustor. 
Negustorul mă întreabă : 
— De vînzare şi-i nevasta ? 
— De vînzare, domnule ! 
— Ce cei pe ea, omule? 
— Mia, mia şi suta ! 

— Peste sută şi ceva, 
Peste mie nu ţi-oi da, 

Că ţi-e slabă nevasta. 

Dar mia ţi-oi număra. 
Altă foaie minţă creaţă, 


185 


Într-o joi de dimineaţă, 

Las' nevasta, plec acasă. 
Acasă cînd am ajuns, 

Copiii mă întrebară : 

— Tătucă, unde-i mămuca ? 
— Am trimis-o-n deal la cruce 
Să v-aducă turtă dulce, 

Turtă dulce cu zahar, 

Că-i de la străin amar! 


„Trandafirul“ se repetă la fiecare 
rînd. 

Culeasă de la Toader 
din cătunul Gropi, com. 
județul Neamţ. 


Șurubaru 
Fililoara, 


Foaie verde [oi de mure 


Foaie verde fo: de mure, 

Pe supt plai, pe supt pădure, 
Trec fetiţele la mure 

Și băieţii la alune. 

Floare verde foi de mure, 
Pe supt poale de pădure 

Se duce-o femeie-n lume 

Cu prunculeţu pe mînă, 
Gonită de-o săptămînă, 
Floare verde matostat, 

Cu pruncu nebotezat, 
Oropsită de bărbat 

Şi gonită de amant, 
Nescăldat, nebotezat ! 

Floare verde de măr dulce, 
Prunca plinge, mă-sa-i zice : 
— Taci cu maica, nu mai plînge, 
Că te scald în lapte dulce ! 
Măcar fie şi-n zahar, 

Trupul meu e tot amar! 


39] 


Verde, verde de spanac, 
Vine anul de cînd zac, 
Mi-a crescut iarba la cap, 
Că n-am pe nimeni cu drag 
Să-mi puie mîna la cap, 

Să mă-ntrebe de ce zac, 

De ce zac, de ce bolesc 

Și cu zile mă topesc, 
Lasă-mi zac şi să-mi bolesc, 
Ca ceara să mă topesc, 

Ca ceara de lumînare 

Cînd o bate vînt de vară 
Și cură ceara la vale 

Și rămîne feştila, 

Rău mi-a secat inima ! 


Auzită de Chr. N. Țapu de la 
Costea Gheorghe, Săceni-Teleor- 
man. 

A se vedea varianta în Dorul, 
ediția 1896. 


www.dacoromanica.ro 


Printre munţi, printre pădure 


Frunzuliţă trei masline, 
Printre munți, printre pădure, 
Trec fetiţele la mure, 
Nevestele la alune, 

Cu coşuleţe pe mînă; 

Și băieţii la nuiele 

Să facă hamor cu ele. 
Frunzuliţă trei granate, 

Pe supt munţi, pe supt cetate, 
Trec fetiţele la lapte, 

Cu oalele-mbăierate, 

Cum una şi alta de nalte, 

Cu frezura la o parte, 
Inima-n neica se bate. 

Pe supt poale de pădure 

Se duce-o femeie-n lume 


Cu prunculeţu pe mină, 
Nenfăşat, nebotezat. 

Și-mi umblă din sat în sat, 
Oropsită de bărbat. 
Pruncu-mi plinge, 

Mă-sa-i zice : 

— Taci cu mama, nu mai plinge 
Pîn-om sui în deal la cruce, 
Să te scald în lapte dulce. 
Dar pruncul ce-mi grăia ? 
Aşa mic cum se afla? 

— Maică, fie și zahar, 
Trupu mieu tot este-amar! 


Auziră de Chr. N. Ţapu, de la 
Oie lăutarul, Dioşti-Romanaţi. 


Pe sub deal, pe sub bădure 


Pe sub deal, pe sub pădure, 
Trece-o nevestică în lume, 
Oropsită de bărbat 

Și de curvele din sat, 

Cu pruncul nebotezat. 

Pruncul plinge, 

Mă-sa-i zice : 

— Taci, pruncule, nu mai plinge, 


Că te-oi sui în deal la cruce 
Şi te-oi scălda-n lapte dulce. 
— Să mă scalde şi-n zahar, 

Trupul meu e tot amar. 


Culeasă de înv. I. Rădulescu, de 
la Gheorghe N. G. Răducă, din 
com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vil- 
cea. 


www.dacoromanica.ro 


189 
Chira badii, Chira 


Rochiţa pe culme 
Și numele-n lume. 


Chira badii, Chira ! 


Vină-napoi, vină, 
Că tu ţi-ai uitat 
Colanu pe pat, 


Culeasă de învăţ. George Popes- 
cu, din comuna Bogești, jud. Tu- 
tova. 


190 
Moşneagul 

Frunză verde flori de fin, Să-l adăste nouă ai, 
Cel moșneag, moşneag bătrîn, Nouă ai şi nouă zile, 
El din fripră tinereață Și d-o vedea că nu vine 
Pînă-n dalba bătrineaţă, Să se mărite prea bine. 
Fiu din trup nu s-a născut. — Mîndră, mîndra mea, 
Dar la dalbe bărrîneţe Tot de-ai vedea că nu viu 
Cu rugăciuni s-a rugat, Tu să sameni busuioc, 
La posturi s-a închinat, Pă nouă vetre de foc, 
Dumnezeu l-a ascultat Și d-o ieși verde frumos, 
Ş-un fecior a cîștigat. Să ştii că sînt sănătos; 
Vineri și l-a cîștigat, D-o ieşi negru pălit 
Tor vineri l-a botezat, Să ştii că m-am prăpădir! 
Sîmbătă l-a logodit, Ia vezi curva ce-a facut: 
Duminică l-a nunţit. Nouă ai că i-a ţinut, 
Şi luni carte i-a venit, Nouă zile n-a mai vrut; 
Ferman de la-mpărăţie, S-a plecat, s-a măritat, 
Ca să-l ia la miliţie Că i-a plăcut alt băiat 
Să slujască împăratului, Du peste şeapte e: 
În poarta 'Țarigradului. Unde-şi făcea curva cale, 

` P A gr: La zile de sărbătoare. 
Cînd ordinu a picat, Iar moșneagul ce făcea ? 
El pe cal a încălecat, Într-o sfîntă duminecă, 
Cu părinţii s-a iertat, Pe cînd preoţii cerea, 
Cu mîndra s-a-ncredinţat Săpoiu-n mînă că lua, 

393 


www.dacoromanica.ro 


Săpoiu și lopata 

Şi la vie să ducea 

Să sape păragina, 

În sfînta duminecă. 

Nu-mi săpa cum se sapă, 
Și-o săpa din vină în vînă, 
D-o scotea din rădăcină 
Ș-o azvîrlea peste grădină. 
Și strugurașii mi-atîrna. 
Sapă cît îi zioa mare, 

Pin’ nu mai poate de şale; 
Să uită pă drum la vale, 
La către soare răsare 

Și vede-un voinicel călare. 
Voinicul negru de gînduri 
Iar calul alb de drumuri. 
Venea voinic fluierînd, 
Calu pe nări sforăind 

Şi din coamă vînt trăgînd. 
La cel moșneag „ajungea, 
Ne-bună ziua că-i da, 

Că era dumineca : 

— Ne-bună ziua, moşule! 
— Mulţumesc, voinicule ! 
— Taică, nu ţi-este păcat 
În sfînta dumineca 

Ca să sapi păragina? 


— Cum stătuși de mă-ntrebași, 


Aşa şi eu spune-ţi-aş. 
Nu mi-este, taică, păcat, 
Că din friptă tinereaţă 
Pînă-n dalba bătrîneaţă, 


Fiu din trup nu mi-am născut; 


Dar la dalbe bătrineţe 
Un fecior am cîştigat. 
Vineri mi l-am cîştigat, 
Tot vineri l-am botezat ; 
Simbără l-am logodit, 
Duminecă l-am nunţit ; 
Luni ordin i-a venit, 
Ordin de la împărăție, 


Ca să-l ia la miliţie. 
Cum ordinu a picat, 

El pă cal a încălecat, 
Cu părinţii s-a iertat, 
Nevestii i-a-ncredinţat : 
Să-l adaste nouă ai, 
Nouă ai şi nouă zile, 

Și d-o vedea că nu vine 
Să se mărite prea bine. 
Să samene busuioc 

Pe nouă vetre de foc; 
D-o ieşi verde frumos, 
Să ştie că e sănătos; 
D-o ieşi negru pălit, 

Să ştie că s-a prăpădit. 
Ia vezi, curva ce-a făcut ? 
Nouă ai că i-a ţinut, 
Nouă zile n-a mai vrut; 
Ș-a plecat, s-a măritat, 
Că i-a plăcut alt băiat 
De peste şeapte hotare, 
Unde-și făcea curva cale 
La zile de sărbătoare. 

Și astăzi îi este nunta. 
Eu de-aia făcui așa, 
Să-mi răcoresc inima ! 
— Ia să faci, moșule, bine 
Să mergi dumneata cu mine, 
Ca să-i văd și eu nunta, 
Să mă dărui cu ceva. 

Ei la nuntă să ducea, 
Sta la masă nerugat, 

Bea paharu ne-nchinat. 
Bea bine, se sătura 

Și la nuntaşi poruncea 
S-aducă mireasa-ncoa 
S-o dăruie el cu ceva. 
Iar mireasa cînd venea, 
Mina-n „pozunar punea, 
Bagă mîna-n pozunari, 
Scoase şeapte galbeni mari. 


www.dacoromanica.ro 


lar pe urmă ce făcea? 
Inelu din deşt scotea, 
Inelu de la logodnă, 

Făcea la inimă rană ! 

În pahar că-l arunca 

Și miresii-i da să bea. 

Ea inelu-l cunoștea, 
Odată tare ofta 

Și din gură poruncea : 

— Beşi, copii, vă-nveseliți 
Şi la mine nu gîndiţi, 

Că eu pe cine-am dorit, 
lacă-l, frate, c-a venit, 
Nu s-a fost mai prăpădit! 
El de mînă că ș-o lua 

Și cu ea acas” pleca, 

D-un pom verde mi-o lega 
Şi-o-ncepea d-o judeca ; 


— Aba, mîndră, mîndra mea, 


F..... crucea şi legea, 

De ce mi-a: făcut așa? 
N-ascultai de mumă-mea, 
Că nu e femeie ra, 


Şi-ala dară bob năut, 
Vineri maica m-a făcut, 
Sîmbătă m-a botezat, 
Duminecă m-a-nsurat, 
Luni în oaste m-a băgat, 
Vorba la nevastă-am dat : 
Să m- aştepte şeapte ani, 
Șapte ani şi şapte luni 

Şi fro patru săptămîni. 


191 


Să nu poţi trăi cu ea; 
Mîndră, ori de tată-meu, 
Că nu-ţi mai gîndea el rău, 
Pedepsi-te-ar Dumnezeu ! 
După ce mi-o judeca, 

Foc de la picioare că-i da, 
Ardea pîn’ s-astimpăra. 
El lopata că mi-o lua, 
Cenuşa i-o vîntura, 

Ce n-o mai primi vîntu, 
Măniînce şi pămîntu. 

Nici aşa nu se sfirșea, 
Din ea rugi verzi că ieşea, 
Care împiedică lumea, 
D-a dracului ce erea, 

Ce nu s-o fi pomenit, 

De cînd lumea pă pămînt 
Şi nici nu s-o pomeni 

Cît soare pe cer va fi. 


Cules de la Anton Cojocaru din 
de Ion Io- 


Vlădoa:a-Mehedinţi 
nescu, abs. seminar. 


Acest cîntec este o variantă a 
din colecţia d-lui 
G. Dem. Teodorescu, p. 616. 


Moşneagului 


Recrutul 


395 


— Dac-oi vedea că nu viu, 
Să sameni, puică, busuioc, 
Iarna, pe geru de foc. 
De-o ieşi el crăcănos, 

Să ştii că sînt sănătos; 
De-o ieşi el cam paălit, 

Să ştii că m-am prăpădit; 
De-o ieşi el resfirat, 

Să ştii că m-am depărtat! 


www.dacoromanica.ro 


Soldatu ce mi-și făcea ? 

EI, frate, să libăra, 

Acasă că mi-şi pleca, 

Pe drum singur că venea 
Și c-un moş că se-ntilnea : 
— Bună ziua, moşule. 

— Mulţumim, voinicule. 
— Unde-ai plecat, moșule ? 


— Ja, mă duc în deal la vie 


Să tai via din trupină 

Că s-a umplut de ciorchină. 
— Spune, moșule, adevărat 
De nu e vreo nuntă-n sat? 


Spui, tată, în credința mea, 


Că e chiar la casa mea: 
S-a măritat noru-mea. 


Frunză verde 


Frunză verde de bujor, 
Plecai și eu să mă-nsor, 
Frunzuliță mărgărit, 

La ce ceas alimânit, 
Plecai vinerea în peţit 
Și sîmbătă așezai, 
Duminecă o luai 

Și luni în oaste plecai. 
Lăsai vorbă la nevastă 
Nouă ani să văduvească, 
Nouă ani şi nouă luni 
Şi vro şase săptămîni. 
Nouă ani a văduvit, 
Nouă luni n-a mai răbdat, 
Pina cînd s-a maritat. 
Jar socru-său ce făcea ? 
Lua săpoiu şi sapa, 

La vie că mergea 


192 


396 


— Spune, moşule, adevărat, 
Spune pe cine-a luat ? 

— Băiatu primarului, 

Din capu oraşului. 

Soldatu că mi-şi pleca 

Şi la nuntă se ducea. 
Mireasa cîtu-l vedea : 

— Maică, măiculița mea, 
Mi-a venit soţioara ! 


Culeasă de Chr. N. Țapu de la 
lăutarii din com. Runcurelu-Me- 
hedinţi. 

A se confrunta varianta pres- 
curtată Frunzulică griu mărunt, 


p. 246—247 din colecția d-nei 


E. Savastos, Cintece moldoveneşti. 


de bujor 


Ș-o scotea din rădăcină 
Şi mi-o da peste grădină. 
Frunză verde de-o lalea, 
Cînd la vale să uita, 

Pe sub poala codrului 
Vede coama murgu.ui 

Și smocu chipiului 

Şi ciucurii biciului, 

Și de iute ce venea 

Nici „bun lucru“ că nu da. 
— Bună ziua, moşule ! 
— Mulţumim, voinicule ! 
— Ce scoţi, moșule, via, 
Ori nu ai pe nimenea? 
— Am avut un fecioraș 
Şi vineri l-am împețit, 
Sîmbătă a așezat, 
Duminecă l-am măritat, 


www.dacoromanica.ro 


Să-mi sărute mînuţa, 

S-o dăruiesc cu ceva. 
Mireasa că venea, 

Minuţa că-i săruta 

Și inelul cunoştea. 

Din ochi lăcrămi că-i pica 
Şi înapoi că se-ntorcea 

Și din gură cuvînta: 

— Frunză verde de doi sfanţi, 
Beşi, băieți, ŞI ospătaţi, 
Că cum ați venit plecați 
Și de-aici nimic nu luaţi. 
Că pe cine mi-am dorit 
Azi în nuntă mi-a sosit. 


Luni în oaste l-am pornit, 
Am avut 0 norurea 

Și azi e nunta la ea. 

= Lasă, moșule, via 

Și hai să vedem nunta, 

Că vie ăi mai săpa, 

Dar nuntă n-ăi mai vedea. 
Și la nuntă se ducea, 

De pe cal descăleca 

Și calul în grajd că băga 
Și la masă că mergea. 

— De unde eşti, băieţaș, 
Din ce sat, din ce oraș? 
— Sînt băiat din Ţeligrad, 
Bag calul în grajd neîntrebat, 
Sed la masă nechemat 

Şi beau vinul neînchinat. 
Frunză verde de-o lalea, 
A duceţi-mi mireasa 


Culeasă de înv. G. Giurumescu 
de la V. D. Săman, din cătunul 
Voloeciul, com. Ruptura, pl. Mo- 
tru de Jos, jud. Mehedinţi. 


193 
Moşneagul 
Foaie verde samulastră, Dar soldatu întreba : 
Lăsai vorbă la nevastă — Foaie verde matostat, 
Să m-aștepte nouă ani, Spune, moşe, adevărat, 
Nouă ani și nouă luni De este vreo nuntă-n sat? 
Şi cîteva săptămîni. Foaie verde şi-o lalea 
Dar soldatu ce-mi făcea ? Și moşu lui răspundea : 
Din armată că ieşea — Nuntă este-n casa mea, 
Și acasă că-mi pleca, Se mărită noru-mea ! 
Cu tat-său se-ntilnea, Soldatul, cînd auzea, 
Foaie verde și-o lalea, Ochii lui îi lăcrăma 
Și din gură îi zicea, Și din gură-așa zicea : 
Bună ziua că îşi da: — Moşule, pe cine ia? 
— Bună ziua, moşule ! — Feciorul primarului. 
— Mulţumescu-ţi, soldatule ! Soldatul cînd auzea, 
397 


www.dacoromanica.ro 


Fuga acasă se ducea, 
Toţi mesenii că-l vedea 
Dar pe el nu-l cunoștea. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Și la masă că şedea, 
Numai vin roșu că bea. 
Veni vremea banilor, 
De schimbul darurilor. 
Foaie verde de bujor, 
Baga mîna-n portofel 

Şi mi-ş' scoase d-un inel. 
Foaie verde şi-o lalea, 
Și pe pîine că-l punea. 
Dacă naşu mi-l vedea 
Și mireasa că chema, 
Inelu în mînă-i da. 
Mireasa că mi-l vedea 


194 


Și din gură-aşa zicea : 

— Mi-a venit soţioara ! 
Dar soldatu ce făcea ? 
Drept în sus că se scula 
Şi din gură-aşa zicea : 

— Beţi, voinici, Și ospătaţi, 
Dar mireasa să n-o luaţi! 
Foaie verde şi-o lalea, 
Dar soldatu ce făcea ? 
Toată nunta împlinea 

Și mireasa că-și lua 

Şi-n fericire trăia ! 


Auzită de Chr N. Țapu din 
gura lui Constantin Dobre, din 


Govora, Vilcea. 


Vezi varianta Moșneagul (bala- 
dă), în colecţia d-lui G. Dem. 


Teodorescu, p. 616. 


Frunzuliţă usturoi 


Frunzuliţă usturoi, 

Colea-n vale-ntr-un zăvoi 
Face badiu case noi, 

Cu ferestrele la soare, 

Cu uşile-n vîntu mare. 
Soicică şi-o lalea, 

În casă cine şedea ? 

Un boşneag, boşneag bătrîn, 
Şi mi-ş' avea d-un copil. 
Sîmbătă l-a logodit, 
Duminecă l-a nuntit. 

Luni scoase plugu din obor 
Și mi-l porni pe ogor. 
Nici o brazdă n-a brăzdat, 
Pe el la oaste l-a luat. 
Dar băiatul ce-mi zicea ? 


"95 


Din guriţa lui grăia : 

— Fa nevastă, mîndra mea, 
Şi tu, măre,, să m- -aştepţi 
Şeapte ani şi jumătate, 

Să m-aștepţi în direptate. 
Și, măre, tu să-mi sădeşti 
Trei vetre de busuioc. 
Busuioc d-o răsări, 

La şeapte ani şi jumătate, 
Să ştii bine c-oi veni; 
Busuioc n-o răsări, 

Pin” la şeapte ani şi jumătate, 
Tu să nu mai aștepți, frate! 
Tu, puică, să te logodeşti 
Și cu altu să trăieşti! 

Ea, măre, că mi-aştepta 


www.dacoromanica.ro 


Şeapte ani şi jumătate, 
Busuioc că-mi semăna, 
Busuioc nu răsărea. 

Ea, măre, se logodea ; 
Simbătă s-a logodit, 
Duminecă s-a nuntit. 

Dar boșneagu ce-mi făcea ? 
Sapa-n spinare c-o lua, 

În deal la vie-mi suia. 
Săpa via din tulpină, 

S-o sece la rădăcină ; 
Struguri verzi şi pîrguiți, 
Peste garduri azvîrliţi. 

Dar boșneagul ce-mi făcea ? 
Ochii la vale-arunca, 

D-un voinicel că-mi vedea, 
D-un voinicel ortoman 
P-un cal bun şi dobrogean, 
Cu mustăţi în toate părți, 
Parcă-i vrej de castraveți. 
Dar boșneagu ce-mi făcea ? 
Nici gîndul nu-l isprăvea 
Pînă voinicel sosea. 

Dar voinicelu-mi venea, 
Către unchiaș îi zicea : 

— Bună ziua, moşule ! 

— Mulţămesc, copilule ! 
— Frunzuliţă și-o lalea, 
Mai moşule, dumneata, 

De ce sapi tu via aşa? 

Și mi-o sapi de la tulpină 
Și mi-o seci din rădăcină ? 
Struguri verzi şi pîrguiţi 
Peste garduri azvirliți ? 
Dar moşu că răspundea : 
— S-a măritat noru-mea ; 
De foc, de inimă rea, 
D-aia sap eu via așa. 

— Frunzuliţă ş-o lalea, 


Măi moșule, dumneata, 
Ia lasă-ţi via așa ; 

N-o săpa de la tulpină 
Și-o seca din rădăcină, 

Și lasă-ţi via așa, 

Haida să-ţi văd nunta ! 
Dar boșneagu ce făcea ? 
Sapa-n spinare c-o lua, 
Cu voinicu acas” pleca, 

Și porţile le descuia 

Şi la grajd că mi-ş mergea, 
Calu-n grajd că mi-l băga, 
Şi-n casă că mi-$ intra 
Și la masă că-mi şedea. 
Mesenii cum îl vedea, 

La el ţintă se uita 

Și din gură că grăia: 

— Cata, f...u-i mumă-sa, 
Dar cine-o mai fi şi ăsta ? 
Şade la masă nechemat, 
Bea paharu neînchinat ? 
Dar voinicul ce-mi zicea } 
— Mă moșule, dumneata, 
Ia scoate-mi tu mireasa 
Să-mi sărute mînuţa, 

S-o dăruiesc cu ceva. 
Moşul mireasa scotea, 
Minuţa i-o săruta. 

Ea inelul cunoștea, 

Inelul din logodit, 

Și din guriță-m” zicea : 
— Beţi, copii, ospătaţi 

Şi de cale vă cătaşi; 
C-ăsta-i bărbăţelul meu, 
Care-i dat de Dumnezeu ! 


Auzirtă de Chr. N. Țapu de fa 
Gh. Porumbescu, din Novaci, 
Gorj. 


www.dacoromanica.ro 


195 


Foicică ş-o lalea 


— Foicică ş-o lalea, Tinerică 

Ce tai, moşule, via ? Să-l aștepte, dacă poate, 
Lasă, moșule, via, Nouă ani şi jumătate. 
Las-o, zău, şi n-o tăia. După ce el a plecat, 

— Am s-o tai de prin pămint, Nouă ani l-a aşteptat, 
Ș-am s-o arunc peste cîmp ; Jumătate nu mai poate, 
Am s-o tai din rădăcini, Căci ei oameni i-au venit 
S-o arunc peste grădini ; Iar pentru căsătorit. 

Am s-o tai pe la mijloc, — Lasă, moșule, via, 

S-o arunc la mîndra-n foc. Hai la casa cu nunta, 
leşi moșu-n drumul mare, Ei la nuntă c-ajungea 

Se uita pe drum la vale, Și la masă s- aşeza. 

Și după ce se uita, Nunul mare că venea 
Ce vedea şi ce-mi grāia ? Şi din gură așa-mi grăia : 
— Vine, Doamne, vine, — Călugăre, piază rea, 
Vine, cine vine ? Ce-ai cătat la nunta mea? 
Pe cît văd în zare, Șezi la masă nechemat, 
"I-un voinic călare ; Bei paharul nenchinat. 
Calu-i este vinecior Voinic din gură-mi grăia : 
Și tot bate din picior ; — la scoateţi pe tînăra, 
Nu-i vînăt de părul lui, Să ne sărute mîna, 

Ci-i vînăt de spume, S-o dăruim cu ceva. 

C-a venit trei zile. Tînăra dacă ieşea, 
Voinic la moșu venea Voinicu inel scotea 

Și bun lucru mi-i zicea. Și tinerii i-l punea. 

Ia, bun lucru și nu prea, Tînăra cînd cunoştea, 

De sfinta duminica. Cu bucurie zicea: = 

Voinic pe moşu-ntreba : za Beţi, copii, şi chiotiţi, 
— Ce tai, moşule, via ? Că p-aici nu mai veniţi ; ; 


— Da’ cum focu n-oi tăia-o, 

Căci un copil am avut, 

Vineri mi l-am împeţit, 

Simbăta l-am logodit, 

Duminica l-au nunţit, 

Luni la oaste l-a pornit. ie 

E] a Ss is. P Culeasă de învățătorul I. Ma- 
acasa şi-a lasat teescu de la Catrina I. Bădău. 

Nevestică din com. Stroeşti, jud. Gorj. 


Beţi, voinici, şi ospătaţi 
Și de cale vă cătaţi; 

Căci mie ce mi-a perit 
În mînă că mi-a venit! 


400 


www.dacoromanica.ro 


196 


Foaie verde de năut 


Foaie verde de năut, 
Vineri maica m-a făcut, 
Simbata m-a botezat, 
Duminecă m-a-nsurat, 
Luni la oaste m-a luat, 
La București am plecat 
Și așa răspuns am lăsat: 
Să-mi ţie puicuţa bine, 
Cu piine şi cu masline, 
Cu rachiu de tiscovină, 
Să nu ducă dor de mine! 
Nici o lună n-a trecut, 
Nici anul nu s-a umplut 
Și scrisoare mi-a sosit, 
Că puica s-a logodit. 

Eu atunci, cum auzii, 

La maior că mă cerui. 
Maiorul drumu că-mi da, 
P-un cal negru încălecam 
Şi pe cale că mi-o luam, 
Pe vălcele mi-apucam, 
Ostenit, of, cum eram ! 
Cind la jumate de cale, 
Unde scoborii în * vale, 


Mă-ntilnii c-un moş bätrîn : 


— Bună ziua, moş bătrin ! 


— Mulţămesc, soldat strein, 


Ca-ntodauna-ndeplin ! 


— De unde eşti, moş bătrîn 


Venit aici în ăst fîn? 

— Din sat de la Milueşti, 
D-aci-n vale, cum ocheşti. 
— Spune, moşe,-adevărat, 


N-ai văzut vro nuntă-n sat, 


Nici pe zi nici pe-nserat ? 





* În original greșit : îi (n. ed.). 


401 


— De la deal de casa mea, 
Joacă nunta noru-mea. 

Eu atunci cum auzii, 

Bici calului că dădui, 

Drept la poartă mă oprii 

Și drept cum m-am repezit, 
Poarta-n patru s-a făcut. 
De mină doi că mă lua, 
Curva-n mînă că mi-o da: 
— Hai tu, curvă, după mine, 
C-am băut banii cu tine, 
I-am băut şi i-am mîncat, 
I-am băgat în sărutat. 

Cum aș plinge şi ofta, 
Să-mi văz eu amanta mea 
Pe braţele altuia. 

N-am cuţit la mîna mea, 
Pe-amîndoi i-aș junghia, 

De s-ar duce pomina, 

De s-ar duce vestea-n ţară, 
Și, zău, aș fi de ocară! 
Foaie verde iarbă lată, 
Bată-te crucea, armată, 
Cum mă lași fär’ de nevastă! 
Foaie verde d-un fuior, 

Să trăieşti, dom'le maior, 
Că-mi făcuşi parte di fecior. 
— Foaie verde de-avrămeasă, 
Să trăim bine, nevastă, 

Eu nu ţi-oi mai zice ba, 

Tu mi-oi zice tot aşa ! 


Culeasă de Ion Ionescu, de la 
N. Rădulescu, din com. Bogaţi- 
Dimboviţa. 

A se vedea varianta prescurtată 
Frunzuleană grîu mărunt, din co- 
lecţia d-nei E. Sevastos. 


www.dacoromanica.ro 


197 


Cîntecul lui Oancea chirigiu 


Foaie verde fo: de nalbă, 
Ce gilceavă-n cea dumbravă ? 
Ce război 

În sat la noi? 

Dar războiul cine-l face ? 
Vezi, Oancea cu Vlaicu, 
Vlaicu pîrcălabu, 

Cela înalt şi subțirel, 
Poartă căciulă de jdrel, 
Ochii în cap ca de şoimel, 
Parcă mi-e tras prin inel, 
Moare Neaga după el! 
Dară Neaga ce-mi făcea ? 
Ea lui Oancea că-i cînta : 
„Foaie verde d-asunie, 
Pleacă Oancea cu chirie, 
Cu trei flori la pălărie, 
Una verde și lămiie 
Și-alta mi-este prăzulie, 
Una mie şi-una ţie, 

Bate vîntu, mi le-adie, 
Mi-aduce miroase mie, 
Bine-ar fi să nu mai vie! 
Că-mi pleacă la București 
Cu nişte buţi mari domneşti, 
Cu peceţile-mpărăteşti, 
Să-mi aducă buţi de vin 

Și de vin, şi de pelin, 

Cu doisprece cai la car, 
Tot jugani și armăsari 

Și cîrlani de cîte-un an, 
Cari se ţin după car.“ 
Dară Oancea ce-mi făcea ? 
În seamă cîntec nu băga, 
Și el, frate, cînd pleca, 
Ziua bună că-şi lua: 

— Rămii, Neago, sănătoasă, 


402 


Ca o garoafă frumoasă ! 
Dară Neaga ce-mi zicea ? 
— Du-te, Oanceo, sănătos, 
Ca un trandafir frumos, 
Drumul fie-ţi cu folos! 
Dar Oancea cînd îm: pleca, 
Vlaicu-n urmă că pica; 
Unde curva că-l vedea, 
Două rațe că-i tăia, 
Frumoasă masă-ntindea 

Și la masă că-mi şedea 

Și mi-ș? bea şi mi-ş' mînca, 
Și din gură că-mi zicea : 
— Măi Vlaicule, dumneata, 
O să omor pe Oancea, 

Să te iau pe dumneata ! 

Dar Vlaicu că mi-i zicea: 
— Nu te fă, Neago, nebună 
Să-ţi omori tu soția, 

Să riză toată lumea ; 

Că Oancea este-n chirie 
Și-aduce băneturi ţie, 

Dar eu sînt un pîrcălab 
Cu cîinii-n goană luat. 
Vlaicu mînca, nu mînca, 
Toiegelul și-l lua 

Și prin sat că-mi pleca, 
Banii de bir să şi-i ia. 

Dar Neguţa ce-mi făcea ? 
Dosu la moașă-sa-mi da 

Și din gură o-ntreba : 

— Fa moşică, dumneata, 
Nu ştii tu, soro, ceva 

Să dai lui Oancea să bea? 
Foaie verde şi-un spanac, 
Că mi-a căzut Vlaicu drag, 
Foaie verde bob năusr, 


www.dacoromanica.ro 


Pe Oancea că l-am urit, — Bună ziua, Gherghiniţo ! 


Pe Vlaicu l-am îndrăgit, — Mulţumescu-ţi, fa Neguro ! 
Of, moaşă, m-am prăpădit ! ! Dar Gherghina ce-i zicea ? 
Dar moaşă-sa că-i zicea : — Fa Neguţo, dumneata, 
— Fă Neguţo, dumneata, Foaie verde bob năut, 

De ce-ţi omori Soţia, Ce vint mare c-a bătut 

Să-ţi văduvești căscioara, De la mine c-ai venit? 

Casa și bărărura, Că nu te-am văzut de mult, 

Primprejur ce-oi mai avea ? Parcă eu ţi-am poruncit. 

Să vezi, case ca la tine Şezi la masă să mîncăm, 

Nu se află la domnie, Să mîncăm, să ospătăm, 

Ciră miere şi de unt Bine seamă să ne dăm. 

La tine s-a-ngrămădit, Dar Neguţa ce-mi zicea ? 

Și bun băiat l-ai avut, — Fă Gherghino, dumneata, 

Ce-ai cătat de l-ai urît ? N-am venit ca să mîncăm; 

Astăzi eşti împărăteasă, Foaie verde ca nalba, 

Miine te văz fâr' de casă! Nu ştii tu, soro, ceva 

Dar Neguţa ce-mi zicea ? Să faci lui Oancea să bea, 

— Fă moşică, dumneata, Ca să-mi omori pe Oancea ? 

Nu-mi mai răni inima! Foaie verde bob năut, 

Nu ştii tu, soro, ceva Eu pe Oancea l-am urit, 

Să-mi omori pe Oancea ? Pe Vlaicu l-am îndrăgit, 

Dar moaşă-sa că-i zicea : La inimă m-a topit! 

— Nepoată, nepoata mea, Dar Gherghina ce-mi zicea ? 

Dacă ţi-a venit aşa — Fa Neguţo, dumneata, 

Ca să-ţi omori pe Oancea, La ce-ţi omori pe Oancea? 

Moașă-ta nu ştie nimica ; Că-ţi văduveşti căscioara, 

Dar dacă ţi-e ţie-aşa, Casa şi bărătura, 

Du-mi-te pînă colea, Împrejur ce-oi mai avea. 

Colea, în valea cea rea, Vezi, case ca la tine 

La Gherghina ţiganca, Nu se află la domnie; 

Ceea fermecătoarea, Astăzi eşti împărăteasă, 

Care fermecă lumea, Miine te văz far’ de casă! 

Aia de n-o şti ceva Dar Neguţa ce-mi făcea ? 

Să dea lui Oancea să bea. Vorba nu i-o asculta 

Dar Neguţa ce-mi făcea ? Și din gură că-i zicea: 

Tot acasă se ducea, — Nu ştii tu, soro, ceva 

Lua două-trei parale, Să faci lui Oancea să bea, 

Pleca după vrăjitoare. Ca să-mi omor pe Oancea ? 

La Gherghina se ducea Foaie verde şi-un spanac, 

Şi bună ziua că-i da: Că mi-a căzut Vlaicu drag! 
403 


www.dacoromanica.ro 


Dar Gherghina ce-mi zicea ? 
— Fa Neguţo, dumneata, 
Du-mi-te, Neguţă,-acasă, 
Să pui să-ți faci demîncare. 
Fii cu ochii după soare. 
Dyo da soarele-n chindie, 
Tu syalergi la prăvălie, 
Tocmai la jupîn Ilie ; 
Iaymi săricică d-o para, 
Argint-viu de cît oi vrea 
Şi otravă de alta, 
Vinoyncoace la gaica, 

Să fac lui Oancea să bea. 
Dar Neguţa cemi făcea ? 
Foaie verde d-asunie, 
Suiayn deal la băcănie, 
La logofătul Ilie, 

Şi lua săricică dgo para 
Și otravă „de alta. 

O para căşi rămînea 

Şi praia pe vin cyo da 
Şign pahar că mi-l punea, 
La Gherghina, se ducea 
Şi mînă că i le da 

Dar Gherghina cemi făcea ? 
Paharuyn mînă-l lua, 

Nu ştiu ce naiba zicea, 
Făcea lui Oancea să bea, 
Ca săgmi omoare pe Oancea. 
leșea afar’ în bătătură 

Și descîntaşn gura mare, 
Să vie Oancea mai tare. 
Păhărelul căgl lua 

Şin mîna Neguţii-l da. 
Dar Neguţa cemi făcea? 
Tot acasă se ducea, 
Deștiu cheie că-l făcea 

Și lada c-o descuia, 
Paharugacolo punea 

Și afara că ieşea. 

Pe umbrar că se urca, 


404 


În drum mare se uita 

Și pe Oancea-l năzărea. 
Venea Oancea cît venea, 
La o margine că-mi da, 
Căişorii-i deshăma, 

Îi deshăma,yi împiedica, 
Șeuliţa că mi-o lua, 
Ibîncele le-aşternea, 
Chimiraşul mi-l vărsa, 
Priboiașul migl lua, 
Gălbinaşi că-mi găurea, 
Salba Neaghii mi-o mărea 
De dragă lui ce-i era... 
Dar Neguţa ce-mi făcea ? 
Începea de migş' cînta: 
„Foaie verde dyasunie, 
Vine Oancea din chirie, 

Cu trei flori la pălărie, 
Una galbenăzlămiie 

Şigalta albă-colelie 

Şialta verde-prăzulie, 

Bate vintul şi leyadie, 
Miyaduce miroase mie, 
Bineyar fi să nu mai vie !ff 
Curva departe-l vedea, 

La poartă că alerga 

Și la poartă că şedea 

Pînă Oancea că sosea, 

Ea din guriţă strigă: 

— Măre, Oanceo, dumneata, 
De cînd, Oanceo, cgai plecat, 
Nam băut, nici nyam mîncat 
În drumu-ți că m-am uitat, 
De dorul tău mam uscat! 
Curva de gît îl lua 

Şian gurițăyl săruta. 

Dar Oancea ce mi-ş' făcea ? 
Dupe cal descăleca, 

Toţii caii îi deshăma, 

Doar şelariu rămiînea, 

O burā de ploaie-mi da, 


f 


www.dacoromanica.ro 





Gr. G. Tocilescu 
coordonatorul colecției 


www.dacoromanica.ro 





Christea N. Tapu, 
autorul celei mzi importante și masive culegeri din volum 


www.dacoromanica.ro 


Coperta, ediției princeps (1900) 


www.dacoromanica.ro 





a 
i 
a 
E 


Diete a car Eh ge gări grai 


be seal Reviaenatele telong Fatoni 
KE Tn tids tore is e agtn 
aie 


Mie pe noe A toc aa DĂ 


D ta P ne T Y 3 Onor odnaaţinuma demara a 
Ai a 





" GRE Ale patli vi R 
Rugan a KY 
1 Imu Tor abastseul al Suma nu bu Alec eh 
ue 


www.dacoromanica.ro 


a Foieni Ai-i va Înimule A 

ye Mâna fa i5 hindra 1977 Sneeliuaza hegela va prska 
Cher: Mimil um napor? comă lunänilor fotuda 
ʻAi malaria telor aulumale,, iat põua ta 1 va deume 
alu) mensa pendu publia primula volum u vevur u 


Raport (privind componența comisiei folcloristice și obligațiile 
acesteia) al lui Gr. G. Tocilescu către ministrul Spiru Haret 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 





www.dacoromanica.ro 








www.dacoromanica.ro 





Raport (privind activitatea comisiei, structurarea colecției și pre- 
paratirele pentru tipărirea ei) al lui Gr. G. Tocilescu către ministrul 
Spiru Haret 


www.dacoromanica.ro 


Vivid, 
É 4444 Zita 


www.dacoromanica.ro 





Adresă a Ministerului Cultelor şi Învățămîntului Public către revizori 
pentru a sprijini realizarea colecției 


www.dacoromanica.ro 





Chemare n revizoratelor şcolare judeţene către corpul in'zățătoresc pentru a participa 
la realizarea colecției 


www.dacoromanica.ro 





Adresă a Academiei Române către Ministerul Cultelor şi Învățămîntului Public 
prin care se propune ca să fie inclusă în Materialuri folcloristice colecția de folclor 
din Muscel și Dimbovița a lui C. Rădulescu-Codin 


www.dacoromanica.ro 










MINISTERUL INSTRUCTI 
ȘI AL ANR E 


6595>  -9.0071898 
Aaa SALDA GENERALA 


Mg AL BORDEANULUI 





PR mtn 


U: hlace FZ gnel aa ud ari 
ca dhiciuiri etë Badii fspulare, Me 
asto bio teshealier pi DET, Qa sa 
bine nnb a dispa ad alon- ai Za. 
onet pace disn + Mas emca. hashionar FOCAL 
aere » ca asf pet ta` price din Cs ma tea 
tala. indiu airea pi Fe era 
FAP ARE fepna z. 

te onil Ue Și adoram lt Hr- 
mda, A tiienet tuallan mona ce Le 
tasts 


í Freh Z abist 
ion. piane Te cat bilau 


l AE La 
Apor” al al 444 a stia: 


Cerere a lui T. Bălășel ca să i se trimită „Chestionarul fol- 
cloristic“ lansat de Gr. G. Tocilescu 


Un document pri rind editarea colecției la Tipografia „Corpului 
didactic“ 






H IPOSRAFIA CORPOERI PRACTIC” JA 






Dre e m EN nt, na ma ară 
SII Ceas Ic EVEI E Pacat a ririn ET EEFE EEEE EEE 






Crises CPTO E O E A e | 
> ATELIER DE STEREOTIPIE | 8 d SiR K A aa 
SEEN = ter ebeelăs PA N 





mite E 
COMPT sony haii 

henta Romm P/I at CUlLea pe Pralea dece Ii a 

FELUL LUCRĂREI | Lu jb) Le | tami | 


| 
Gark otin ans om CE mai né c- js 
Waitt otis copti msaren Haken alakar | 
3524, Z A: Se 
Pot file tis hte krw Tipe —, 
VEpur si VERIFIDAT | | 
p Fut BIURSULUI 





Ne Na] 
str | meets. | 





- TAR. dac cusute ro 





Trei autori de colecţii însemnate publi- 
cate în  Materialuri felelcristice : 


M.  Canianu, C.  Rădulescu-Codin, 
Gabriel Coatu-Cerna 





www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 





www.dacoromanica.ro 





www.dacoromanica.ro 





www.dacoromanica.ro 





Scrisoare a lui Christea N. Ţapu către Artur Gorovei prin care-i înfățișează colabo- 
rarca la Materialuri folclcstice şi relațiile cù Gr. G. Tocilescu 


www.dacoromanica.ro 





www.dacoromanica.ro 








www.dacoromanica.ro 


ar mis 
ROMANEASCA. 


a 





Din ecourile critice ale colecției N. Iorga, Colecția de folk-lore a Ministeriului 

de Instructie (Scrisoare către d. ministru Haret ) (1903);T. Duţescu-Duţu, 

Considerațiuni critice asupra poeziei noastre poporane. Doine (1903); 
I. C. Chiţimia, Folcloriști şi folcloristică româncască 


www.dacoromanica.ro 





EPA VU RA TIN EARE TU LV 


r 


O ediție de popularizare, îngrijită de Marin Bucur (1958) 


www.dacoromanica.ro 


Ștreangurile le uda ; 
Mîna-n pozînar băga; 

Un bricegel că scotea, 
Ștreangurile le tăia, 

Deştiul mic că și-l scrîntea, 
Lui semn că i se făcea. 
Dar Neguţa ce-mi făcea ? 
Pe Oancea-n casă-l poftea 
Și la masă-l așeza, 

Ea-n pivniţă că intra, 
Scotea vin, scotea rachiu, 
Scotea rachiu, başa-rachiu, 
Și lui Oancea că mi-i da, 
Pînă Oancea s-ameţea. 
Dacă friptura mînca, 

Cu vadra la vin mergea, 
Cu vadra la vin scotea, 
Deştiul cheie că-l făcea, 
Lădiţa mi-o descuia, 
Păhărelu-l lua, 

Care pentru Oancea gătit erea, 
Cu vin că mi-l umplea, 

Lui Oancea că i-l dedea 

Şi din gură că-i zicea: 

— Poftim, Oanceo, vin de bea, 
Vin roşu din mîna mea, 
Ori oi bea, ori n-oi mai bea 
De la mînuşiţa mea ! 

Dar Oancea ce mi-ş făcea? 
Mina pe pahar punea 

Şi din gură că-mi zicea : 

— Fa Neguţo, dumneata, 
Foaie verde bob năut, 

Eu am plecat cam de mult, 
N-ai pus gînd de omorit? 
Eu viu, frate, călător, 

Ori ai vrun gînd să mă omori? 
Unde curva c-auzea, 
Icoana-n braţe c-o lua, 

De trei ori că se jura 

D-o avea ea-n gînd ceva, 


405 


Și din gură că-i zicea: 
— Dragă Oanceo dumneata, 
Eu zic, zău, pre legea mea, 
D-oi ştia de vorba-asta ! 
Dară Oancea ce-mi făcea ? 
Pe Neguţa se-ncredea, 
Cruce la piept îşi făcea, 
La Dumnezeu se ruga, 
Pahar la gură punea, 
Tocma-n fund că-i răsufla. 
Ochii peste cap că-i da, 
De la masă că-mi cădea, 
Vărsa Oancea ce vărsa, 
Vărsa la sînge-nchegat, 
Cu boşogi amestecat. 
El din gură că-mi ofta : 
— Ah, mîndruţo, m-a: mîncat, 
Ăst vin roşu mohorit 
La inimă m-a topit! 
Dar Oancea ce mai striga? 
— Fă Neguţo dumneata, 
Ia dă-mi tu d-un pic de apă, 
C-am la inimă cu greață ! 
Dar Neguţa ce-mi zicea ? 
— Nu e, Oanceo, pic de apă! 
De cînd, Oanceo, mi-ai plecat, 
Fintinele mi-a secat, 
N-a rămas, Oanceo, de leac! 
Vărsa Oancea și vărsa, 
Vărsa la sînge-nchegat, 
Cu boşogi amestecat. 
— Ah, mîndruţo, m-ai mîncat, 
Ta dă-mi tu d-un pahar de vin, 
Să mă curăţ de venin! 
Şi Neguţa ce-i spunea: 

u e, Oanceo, pic de vin! 
De cînd, Oanceo, mi te-ai dus, 
Buţile că mi s-au scurs; 
De cînd, Oanceo, mi-ai plecat, 
Cercurile s-au uscat, 
Doagile s-au revărsat, 


www.dacoromanica.ro 


N-a rămas, Oanceo, de leac! 


Vărsa Oancea şi vărsa, 
Vărsa la sînge-nchegat, 
Cu boşogi amestecat. 


— Ah, Neguţo, m-ai mîncat! 


Dar Neguţa ce-mi făcea, 
Ceea curva şi oața ? 

Nici acilea nu-l lăsa, 
Ștreangu-n gît că i-l punea, 
Pe fereastră mi-l trăgea, 
În pimniţă că-l târa, 

între buți că-l arunca, 
Sapa-n mînă c-o lua, 

O gropiţă că-i făcea, 
Jumătate-l îngropa. 
Oancea se păstrăvălea, 
Într-o rînă că se da 

Și din gură că ofta 

Şi de Neaga se ruga: 

— Neago, nu ţi-o fi păcat 


Că tu pe mine m-ai mîncat? 


Zace Oancea în cea tină, 
În cea tină,-n cea mocirlă. 
Zace Oancea într-o rînă 
Şi-i curge-otravă pe gură. 
Dar Neguţa ce-mi făcea ? 
La Oancea nu se uita, 

În pimniţă mi-l lăsa, 
Curva lacătu-i punea 

Și afară că ieşea, 

Două rațe că-mi tăia 

Şi de masă se gătea, 

Șua Vlaicu cînd venea. 
Dar Neguţa ce-ini făcea ? 
În chilie că intra, 

Lua ie 

Dintr-o mie 

Și rochiță de cutie 

Şi brîu lat din Țaligrad, 
Cotul şeapte galbeni luat, 
Tot de Oancea cumpărat, 


406 


Cu papuci luaţi de la turci, 
Potcoviţi cu coji de nuci... 
Ea la Vlaicu că intra, 

În gură că-l săruta, 

La masă cu el şedea. 

Dară Neaga ce-mi făcea ? 
Din guriţă că-mi striga : 
— Măi Vlaicule, dumneata, 
Mi-am omorît soţia, 

Să te iau pe dumneata! 
Unde Vlaicu c-auzea, 
Drept în picere-mi sărea, 
Două palme că mi-i da 

Și în urmă-o judeca : 

— Ai sictir, curvă căţea, 
Ţi-ai omorît pe Oancea, 
Ţi-ai văduvit căscioara, 
De ride toată lumea ! 

Dar ştii tu, curvă căţea, 
Oancea ţi-a fost din chirie, 
Ți-aducea băneturi ţie ; 
Aducea ca o albină, 

De mă ţinea și pe mine. 
“Ţi-ai omorît soția, 

Ţi-ai văduvit căscioara, 
Care mîine şi poimîine 

O să mă omori şi pe mine! 
Bastonu-n mînă că-l lua, 
Pe Neguţa îl rupea 

Şi-n casă că mi-o-nchidea. 
Dar Vlaicu ce mi-și făcea ? 
Afară că mi-și ieşea, 

Pe ea-n casă c-o lăsa, 
Veriga că i-o punea ; 

În bătătură ieşea, 

Steajăr acolo bătea, 

Trei rogojini c-aducea 

Şi, frate, le cătrănea, 

În cas' la Neaga intra 

Și de mînă mi-o lua 

Şi-n bătătură-o scotea, 


www.dacoromanica.ro 


Dar Neaga ce mi-şi făcea? 
Cu pumnii-n piept se bătea, 
Păr negru că jumulea, 

Faţa albă o zgiria 

Și din gură ca-mi zicea : 
— Bine zicea moșica 

Să nu-mi omori soţia, 

Si nu i-am ascultat vorba! 
Dar Vlaicu ce mi-ş' făcea ? 
În rogojini mi-o-nfăşura, 
La steajăr mi-o aducea, 

Cu lanţ de fier mi-o lega, 
Foc de zece părți că-i da. 
Cînd rogojinile plesnea 

Și pe Neaga focu-ajungea, 
Neaga din gură ţipa: 

— Măi Vlaicule, dumneata, 


La crîşma din deal 
Beau trei lăutari. 
Lăutaru mai mic 
Miîndru-i şi voinic, 
Mustaţa-i de spic, 
Ochii de Țăratic. 
Crişmarul avea, 

Ce minune-avea ? 
Avea fată mare, 
Cea mai albă floare 
Din şeapte hotare. 
Cinta lăutarul 
Versul lui, tîlharul ! 
— Floare din grădină, 
După mine vină. 

Că eu mi te-oi duce, 


Ajungă-ţi d-atita glumă, 
Nu mă arde-n rogojină! 
Dara Vlaicu că-mi striga : 
— Ai sictir, curvă căţea, 
C-ai omorît pe Oancea, 
De ţi-aducea ca albina, 

Și cu mine-oi face-aşa ! 
Arde Neaga şi plesnește, 
Vlaicu bea, se-nveseleşte ; 
El la Oancea se ducea, 
Din pimniţă că-l scotea, 
Cu lacrămi că mi-l scălda, 
Tron de ceară că-i făcea, 
Pe Oancea că-l îngropa. 


Cules de Chr. N. Țapu de la 
lăutarul Ion Neblea din Roşiori- 
de-Vede (Teleorman). 


Baladă 


Dor să nu te-apuce, 
Tot din casă-n casă 
Cu mincare-aleasă, 
Cu opt telegari, 

În palate mari, 
Tot cu lăutari. 
Lunea de-om pleca, 
Marţi vom mineca, 
Marţi pe la amiazi, 
În păduri cu brazi, 
Miercurea să vie 
Tot cu veselie. 
După cale lungă 
Noaptea să ne-ajungă, 
S-ajungem acasă 

Şi să-mi fii mireasă. 


www.dacoromanica.ro 


Joi în zori de zi, După lăutar, 


Cînd te-i pomeni, Ie de tulpan 

Tu mi-i auzi : În braţe de ţigan, 

Porţile trosnind, Rochie de mătase 

Cu biciul pocnind, La ţigan în casă, 

Care-n curţi intrînd, Rochie albioară, 

Bogăţii strîngînd, Că io-s după-o cioară, 

Că nu-s om de rînd. Neam de cîrciumar 

Floarea se-ncînta După corturar ! 

Şi se-ndupleca, Şi să deștepta 

Veselă pleca Şi amar plîngea, 

Și mi se ducea Că vis nu era, 

Tot din casă-n casă, Ci era curat 

Cu mîncare-aleasă, Și adevărat 

Tot din şură-n şură, La o cioară-n casă, 

Tot cu băutură. La ţigan mireasă. 

Noaptea c-ajungea, În prag că ieșea 

Samā nu-şi mai da, Și să văiera. 

Somnul mi-o lua Inima-i plingea 

În braţe de fir Și i se topea : 

Și de trandafir. — Voi, dragi porumbei, 

Lin o legăna Frăţiorii mei, 

Şi mi-o adormea, Şi voi turturele, 

Dar ce vis visa ? Surorile mele, 

De-ar fi numai vis La maica să mergeţi, 

Și n-ar fi-ntr-adins, Ochii să vă ştergeţi 

De Domnul trimis ! De lăcrămi de plîns, 

Parcă se făcea Că rău am ajuns.: 

Că se pomenea Şi voi își vedea 

În loc de palate, Pe măicuța mea 

În căsuțe sparte Pe scaun şezînd, 

Și că-și auzea Cu mult zor cosînd 

Inima-i plîngea Haine de mătase, 

Cu ciocanu dînd, De mătase-aleasă, 

Cu foii suflînd, Haine de mireasă. 

Și mi se jelea Cu ocol să-i spuneţi, 

Și se văiera : Suflet să nu-i rupeţi, 

— Cine-a mai văzut, Să nu le mai coasă; 

Cît a petrecut, Fă” să le descoasă 

Fată de crişmar Şi-n tîrg să le ducă, 
408 


www.dacoromanica.ro 


Cînd ziua-i mai lungă, 
Si să nu le vînză, 

Ci să le aprinză, 

Să le-aprinză ziua, 

Să se mire lumea ; 


199 


Să le-aprinză sara, 
Să se mire ţara. 
Auzită de N. I. Apostolescu de 


la L. Lazea Berivoi, Făgăraş-Tran- 
silvania. 


Xire-ai, maico, blăstămată 


Xire-ai, maico, blăstămată, 

C-ai avut şi tu o fată 

Și o ai dat să yie dată, 

După hoţu din pădure, 

Care omoară și fură. 

Că io n-am fost învățată 

Să şăz cu uşa- -ncuiată, 

Să spăl haine singerate, 

De pe, voinici lepădate, 

Și cuțite ascuţite, 

Tot în sînge covirșite. 

Hoţu la uş asculta, 

Cu chicioru-n uşă da 

Şi din grai așa grăia: 
evastă, nevasta mea, 

Hai de-fii descuie uşa ! 

Ea uşa îi descuia, 

El în casă că-âi tuna 

Și din grai așa grăia: 

— Nevastă, nevasta mea, 

Ce-ţ' era dineaorea 

De plingeai şi lăcrămai, 

Pe maică-ta blăstămai ? 

Ea din grai așa-i grăia: 

-- Io n-am plins, n-am suschinat, 

Pe maica n-am blăstămat, 

Ci-n cămară m-am băgat 

Și focu ñi l-am făcut 

Tot cu lemne de stejar, 


409 


Şi lemnele au fumegat 
Şi oichii ñi-au lăcrămat, 
Hoţu afară-âi ieșa 

Și cocișului grăia : 

— Cociș, cociaşul ñeu, 
Pune trei cai la hiuteu 
Să ducem pe stăpîna, 
S-o ducem la maică-sa. 
În casă iarăș tuna 

Şi din grai așa grăia: 
— Nevastă, nevasta mea, 
Tu să te gaţi de-a pleca, 
Să mergem la maică-ta. 
Pin" nevasta se gătea, 
Trei plioşti de yin umplea, 
Trei cuțite, ascuțea 

Și pe cismă le băga 

Şi-n hiuteu ni să punea 
Şi de drum ñi s-apuca. 
Să ducea, cît să ducea, 
Nevasta din grai grăia : 
— Cociş, ciociașul âeu, 
Da” ce cale ñi-i d-asta ? 
Că asta e cale rea, 

Nu-i calea cătră maica. 
Hoţul o plioscă scotea : 
— Ține, nevastă, și bea. 
El cuţitu că scotea 

Și capu îi reteza, 


www.dacoromanica.ro 


La soacră-sa să ducea 

Şi din grai aşa-i grăia: 
— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Hai de-i deşchide poarta ! 
Soacră-sa din grai grăia : 
— Deşchidă-ţ- -o nevasta, 
Că şi ea-i ştie treaba! 

EI striga ş-a doua : 

— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Haide-fi deşchide poarta ! 
— Deşchidă-ţ- o nevasta, 
Că şi ea-i ştie treaba! 

Şt striga ş-a treia oară: 
— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Ha: de-ñi deşchide ușa, 
Că nevasta o-am lăsat, 
Într-o grădină cu flori, 
Tot în sînge păn' subsori ; 


Înt-o grădină cu iarbă, 
Tot în sînge pān’ supt barbă. 
Ea poarta îi deșchidea, 
Hoţu-n curte să băga 

Și la ea-n casă tuna 

Şi din grai aşa-i grăia: 

— Soacră, soacră, 

Poamă acră, 

Adă, soacră, 

Varză acră, 

S-o mîncăm cu carne grasă 
Din xie-ta ha frumoasă. 
Soacră-sa să-nspăimînta 

Şi din gură-aşa zicea : 

— Ghine că i l-ai tăiat 
Capu ei hăl blăstămat. 


Auzit de N. I. Apostolescu de 
la Ion Binig. Cules din Şona, 
comit. Tirnava Mare, Transilva- 


nia. 


Gheorghiţă Poianu 


Foaie verde salbă moale, 
Cînd fu vineri în diseară, 
Trei beșlii se ridicară, 
Trei beşlii Şi trei zapcii, 
Acuși sosiți de la Dii, 

Cu căpute nărîmzii. 

Dar ei unde se trăgea? 
La Gherghița Poianu, 
C-ala le e căpitanu, 

C-un tînăr de Moldovean, 
P-un cal galben dobrogean ; 
Ala le e căpitanu, 

De le poartă tainu. 


În puterea nopţii ajungea, 


Gherghiţă Poianu în picere sărea, 


Cu totu, frate,- primea ; 
Căluşeii îi lua, 

În grajd de piatră-i băga, 
Fîn cu flori le revărsa, 
Dar el, frate, ce-mi făcea ? 
Le tăia cite-o mioară 
Și-un berbece de frigare, 
Să le fie de gustare 
Pîn-o veni prînzu mare... 
Masa-n foişor punea, 
Moldoveanu ce făcea ? 


www.dacoromanica.ro 


Hoţu, cîinele duşman, 
Văzuse cucoana lui Gheorghiţă, 
Mult e mîndră, „drăguliță, 
Din creştet pînă- n pămînt 
Numai aur şi argint, 

De la piept pîn’ la guriţă, 
Părea că e o porumbiţă. 

Îl secase la inimioară, 

Aşa mîndră, frumușioară. 
El apă de spălat cerea, 
Cine focu vrea să-i dea ? 
Cucoana lui Gheorghiţ' se scula, 
Lua peşchiru pe stînga 

Și năstrapa în dreapta. 
Afară ea că-mi ieşea 

Și apă-n mÎini că-i turna. 
Dar Moldovean ce făcea ? 
Apă-n guriţă lua 

Pe cucoana c-o stropea 
Şi-ncepea d-o săruta. 
Gheorghiţă ce mi-şi făcea ? 
Dor cu ochii se uita, 

La inimă că-l seca. 
Gheorghiţă că mi-l vedea 
Și din gură că striga: 

— Istudore, sluga mea, 


201 


Țesală pe roşu meu, 
Pune şaua pe suru, 
Pe suru, pe nebunu, 
C-oi să-mpușc p-ăl Moldovean, 
La inimă fu viclean, 
Că sărută cucoana mea, 
Mi-a secat inimioara ! 
Lui Moldovean că-i spunea : 
— Moldovene, dumneata, 
Mi-ai sărutat cocoană, 
Mi-ai secat inimioara ! 
N-o duseşi în grădină, la bascea, 
S-o săruţi tu cum oi vrea, 
Ş-o sărutaşi la iveală, 
Mă secași la inimioară ! 
La Moldoveanu-alerga, 
Cu pistolu îl împuşca. 
Pe deal pe la Ialomiţă 
Fuge căpitan Gheorghiţă 
Cu-a lui d-o sluguliță. 
De gonit cine-l goneşte ? 
Trei beşlii şi tre: zapcii, 
Cu căpute nărimzii, 
Acuși sosiți de [a Dii... 
Auzit de Chr. N. Țapu de la 


Precup Urban, din Salcia, Teleor- 
man. 


Frundzi verdi păr uscat 


Frundzi verdi păr uscat, 
S-o dus Costia la vînar, 
Şi vînezi o căprioari 
Pentru dăduca Nataliă, 
Căprioara ni-o vînat 
Și-napoi s-a-nturnat. 


41} 


Cind Costicî la portiţi, 
Niamţu-i săruta gurita ; 
Cînd Costici pi la șali, 
Niamţu-ș lua bună sari. 
— Ce caţ, Niamyule, pi-aici 2 
— Costică, te vidzitez. 


www.dacoromanica.ro 


—- Ce fel de vidziti ni faci, 
Noapti pe la meiz di noapti, 
Asta-i vidziti di moarti ! 

— Asta vreu şi ieu, măi veri, 
Sa mor păntru a me fimei. 
Iar Costici s-o-nturnat, 
Levorveru ş-o luat, 

Înspri Niamş că l-o îndreptat, 
La pămînt ni l-o turnat. 

Iar Niamţu, cînd s-o sculat, 


Levorveru c-o luat, 

La Costică l-o-ndreptat, 

La pămînt ni l-o turnat. 

— Nataliţii draga me, 
Costia al tău l-am omorît. 
— Bodaprosti dzîc şi ieu, 
C-am scapat di-on lucru rău. 


Culeasă de M. Canianu de la Va- 
sile Toma din Hirlău, jud. Bo- 
toşani- 


3. PĂRINŢI ŞI COPII 


202 


Cîntecul lui Tudorel 


Pe din sus de Dunäre, 
L-acel sat mare sîrbesc, 
Jumătate rumânesc, 
N-avea naiba ce lucra, 
Tudor tînăr se-nsura, 
Frumoasă mîndră lua. 
De frumoasă ce era, 
Cîrciumăriţă mi-o punea. 
Unde turcii mi-o vedea, 
Citā avere toți avea 

Tot la dinsa o toca, 
Tudorel se-mbogăţea. 
N-avea naiba ce lucra, 
Mori pe subt pămînt făcea, 
Nouă mori ferecate, 

De macină noaptea toată, 
De macină la argint, 

La argint mărunţel 


412 


De mor boieri după el. 
Turcii, frate,-mi sărăcea, 
Numai cu chisele rămînea ; 
Turcii mi se necăjea, 

Vezi, lui Tudor ce-i făcea ? 
La greu haraci îl punea : 
Tot pe lună 

Pungă plină 

Și pe an 

Hazna de bani, 
Avurtu-le-a, 

Datu-le-a, 

Să se vadă cortorosit, 
Cu-a lui Voică după git. 
Tudorel că sărăcea, 
D-atita avere ce da 

Şi el din gură-mi grăia: 
— Alei, Voică, mîndra mea, 


www.dacoromanica.ro 


Scutură hambarele, 

Să-mi faci d-o azimioară, 
Frămîntată-n lăcrămioare, 
Și mi-o pune-n trăiștioară ; 
Ca eu, mîndro, o să plec 
Tot din sat, în sat, în sat 
Și din vad în ad, în vad, 
La cinstitu de-mpărat. 
Mă duc să mă jeluiesc, 
Că nu poci să mai trăiesc! 
Că turcii silnicii, 

Cîinii mahalagiii, 

Averea mi-a jefuit, 

Pe noi că ne-a sărăcit! 
Cînd la-mpăratu mergea, 
Trei zile în poartă sta, 
Nimenia nu-l cerceta. 
Împăratu în foişor ieşea 
Și pe Tudor îl vedea 

Şi pe el că mi-l chema: 
— Tudore, ai sărăcit, 

Ori mi te-ai îmbogăţit, 
Pe la mine c-ai venit? 

== Împărate luminate, 

Să mă judeci cu dreptate. 
Nici n-am sărăcit, 

Nici n-am bogăţit! 

Am venit să mă jeluiesc, 
Că nu mai pot să trăiesc! 
Că turcii silnicii, 

Cîinii mahalagii, 

La greu haraci m-a pus: 
Tot pe lună 

Pungă plină 

Și pe an 

Hazna de bani. 
Avutu-le-am, 

Datu-le-am, 

Sa mă văd cortorosit 
Cu-a mea Voică după git, 
Pînă cînd m-am sărăcit! 


413 


Dar împăratu ce făcea ? 
Mai tare îl îmbogăţea, 
Precum înainte era. 

De găsea turme turceşti, 
Le făcea împărăteşti ; 
De găsea cirezi turceşti, 
Le făcea împărăteşti ; 
De găsea herghelii turceşti, 
Le făcea împărăteşti, 

Lui Tudor le dăruia. 
Cînd acasă că mergea, 
Tudorel le aduna, 

Cu ciobani cu tot le lua. 
Mergea calea jumătate, 
Ciobanii în urmă-i lăsa, 
Conac acas’ le făcea. 

Pe la miez de noapte ajungea, 
El seama porţilor ştia, 
Nevasta n-o deștepta. 

El în pimniţă intra, 

Mare sete l-ajungea ; 

Şease cupe de vin că bea 
Pînă el că se-mbăta, 

În pimniță adormea. 

Cînd fu noaptea jumătate, 
Muma lui Tudor se deştepta 
Şi din gură că-mi striga : 
— Alei, Voică, noru-mea ! 
Voica din somn se deştepta, 
În pimniţă că se ducea, 

O cupă de vin că lua. 
Cind afară că ieșea, 

De Tudorel se-mpiedica 

Şi ea se-nspăimînta, 

Și cupa că mi-o spărgea. 
Cînd auzea că ţipa, 
Soacră-sa mi se scula, 

Pe dinsa că mi-o certa: 
— Ai, tu curvă ţolină, 
De cînd s-a dus Tudorel, 
Tu ţi-ai prins ibomnicel ? 


www.dacoromanica.ro 


A băut și s-a-mbătat, 

În pimniţă s-a culcat. 
Soacră-sa ce mi-și făcea ? 
Sfoară de mătase lua, 

Giîtul lui Tudor răpunea, 
Începe ă-a-l sugruma. 
Trage Voica, nu prea trage, 


Dar soacră-sa moarte-și face. 


Dimineaţa se scula, 
Ciobănașii că striga : 

— Tudorel, descuie porţile, 
Să băgăm dobitoacele ! 
Voica-n pimniţă intra, 
Pe Tudorel îl cunoştea. 
Începea se văicărea, 
Mă-sa moarte că-și făcea, 
P-amîndoi îi mormînta ! 
Dară Voica ce-mi făcea? 
Ea vitele că le vindea, 
Banii la ciobani că da 

Și pe toţi îi socotea. 
Nursai unu rămînea, 
Socoteala că nu-i da, 


C-are un semnişor, 
Semăna cu Tudorel. 

De soție că-l lua, 
Începea Voica d-a cînta: 
— Ei, Tudore, Tudorel, 
Saigean Tudorel, 
Dobrogean a A 
C-o să-ţi mor de dor, 
Vara pe răzor, 
Cimpu plin de flori, 
În luna lui Coptor! 
Din ciobănaşii răi 
Unu c-am găsit, 
Frate, el s-a nemerit 
Cu un semnișor 
Ca-n obrazu rău, 

Și eu l-am luat 

De focşoru tău! 


Cules de Chr. N. Ţapu de la 


Nicolae Cobzaru din Tg. 
(Gorj). 


A se vedea cîntecul Tudorel com- 
plect din colecţia d-lui G. Dem, 


Teodorescu, p. 669 sqq. 


Azi e luni şi mâne-i marți 


Azi e luni şi mîne-i marți, 
Poimîne-i tîrg la Galaţi, 
Tot de crai şi de-mpăraţi. 
Dară craiul hăl mai mare 
Azi şi mîne nuntă are. 
Nunta neci nu se găta 

Și o carte că-i venea, 
Carte de la-mpărăţie, 

Să meargă la cătănie. 


El cînd de-acasă-âi pleca, 
Cărră maică-sa grăia : 

— Maică, măiculiţa- mea, 
Să-i grijăști nevăstuţa. 

Dă-i colac cu lapte dulce, 
De la noi nu s-ar mai duce; 
Și-i dă lapte cu colac, 

Ca de noi să-i șie drag. 

El neci dealu nu trecea, 


www.dacoromanica.ro 


Ea la nevastă-ncepea : 

— Du-te, căţea şi şolină ! 
De cîn” aici te-am ais, 
Apă-n casă n-ai ais, 

Tu casă n-ai măturat, 
Neâica nu ñi-ai lucrat! 
Nevasta să năcăja, 
Botele-n mînă lua, 

Apă-n casă ş-aducea 

Și pîn casă-şi mătura 

Şi gunoiu l-aduna 

În ñiljocu temniții, 

În poalele rochiţii. 

Da’ hoaţa de soacră-sa, 
Acolo dac-o vedea, 

Mina pe chei o punea 

ȘI temniţa o-ncuia, 

De mîncare ea ce-i da? 
Coajă de chiră cumpănită 
Şi cîte un pahar de apă, 
La trei săptămîni o dată. 
Cin’ bărbatu-so venea, 
Ea din grai aşa grăia: 
— Maico, măiculiţa mea, 
Grijitu-âii-ai nevasta ? 
Maică-sa din grai grăia : 
— De cîn” de aicia te-ai dus 
Cine-n ochi o mai văzut? 
El la poartă că-âi ieşa, 
La soacră-sa să ducea 

Și din grai aşa-i grăia: 
— Un: e-âi-i nevăstuţa ? 
Soacră-sa din grai grăia : 
— De cîn' de aici o-ai luat, 
În curte nu âi-a tunat. 

El tare să năcăja 

Ș-acasă iară-ş' venea. 
Cîn’ în curte să băga, 

El deodată ș-auzea, 

În temniţă peste vale, 


Un cîntec frumos de jale. 
La maică-sa să ducea: 

— Maico, măiculiţa mea, 
Să-ni dai ñie cheili 

Să descui temniţili. 
Maică-sa din grai grăia : 

— De cin’ de-aici te-ai dus, 
Io-n pod mare âi-am trecut 
Și cheili le-am cherdut! 

El tare să năcăja, 

La temniță să ducea. 

Cu chicioru-n ușă da, 
Uşa-n două deșchica, 
Nevăstuţa ş-o găsea 

C-o cosiţă așternută 

Șt cu una-acoperită. 

Şt el cum ñi ş-o vedea 

El tare să bucura 

ŞÎ de-acolo ñi-o lua, 

Ni-o lua şi fi-o-ntreba : 

— Mîndro, mîndruliţa mea, 
De cîn' aici ti-o băgat, 

De mîncare ce ţi-o dat? 

— Coji de chită 
Cumpănită 

Şi cîte-un pahar de apă 

La trei săptămîni o dată. 
El din grai aşa-i grăia : 

— Mîndro, mîndruleana mea, 
Ce rău vrei măicuţii mele? 
Ori Junghiată, ori puşcată, 
Ori de grindă acăţată ? 

Ea din grai aşa-i grăia : 

— Neci junghiată, neci puşcată, 
Neci de grindă acăţată, 

În lumea largă să trăiască. 


Auzit de N. I. Apostolescu de 
la lon Binig. Cules din Şona, 
comitatul Tirnava Mare, Transil- 
vania. 


www.dacoromanica.ro 


4, FRAŢII 


204 


Lunca Călineştilor 


Lunca Călineșulor O tāia. 

În toare vere — Staţi, frați, 

Făcea mere. De mă judecați 

De păzit cin" le păza ? Şi- la urmă mă tăiați. 

Un băiar şi-o fară mare Und” s-o mai fi dovedit 

Mi-şi păziră cît îmi vrură. Om tăiat 

De mînă că mi se luară, Nejudecat ? 

La biserică-mi, plecară, — Du-te, fară, sănătoasă, 

Fraţii ei că mi-o aflară. Dac-ai fost așa sfăroasă ! 

Frații ei, : — Du-te, neică, sănătos, 

Ca MFt ZMA; Ca un trandafir frumos ! 

Cu cuțite poleite, 

Cu beţele aurite, Culeasă de Chr. N. Ţapu de la 

Unde-ajungea N, Zănescu, Vladimir-Gorj. 
295 


Pe lunca Aneştilor 


Pe lunca Aneștilor Și fugiră cît fugiră, 

Sînt cireşe în toate leșe Pînă la cîmpul fără iarbă; 

Și nuci în toate luncile; Cîmpul dacă-i văzu, 

De păzit cine le păzea? Mai multă iarbă făcu. 

Un junel c-o fară mare. Şi fugiră cît fugiră, 

Și păziră cît păziră, Pînă la mărul fără mere ; 

Pină-amîndoi se-ndrăgiră. Și mărul dacă-i văzu, 

Și-apucară de fugiră, Mai mule mere făcu. 

Și fugiră cît fugiră, Frunză verde de lalale, 

Pîn' la fîntăna fără apă; Se uita pe drum la vale 
pă ; uita p m la j 

Fîntāna dacă-i văzu, Văzu fraţii ei călare. 

Mai multă apă făcu. Dar frari-său cel mai mare 

416 


www.dacoromanica.ro 


Scoase sabia s-o taie. 

Iar fati-său cel mai mic, 
Mai mic şi mai voinic, 

Şi de minte şi de trup: 
— Ba, frate-meu, n-o tăia, 
Că la noi nu e așea 

A tăia nejudecată ! 

— Soro, surioara noastră, 
Ce-ai fugit de casa noastră? 
Ori, soro, ţi s-a urit 
Nouă bice în cui puind, 
Nouă pistoale ştergînd, 
Nouă paturi scuturînd, 
Nouă batiste spălînd ? 

— Frate, nu mi s-a urit, 
Dar aşa sîntem noi, fetile, 
Ca mărul cu merile : 
Cînd sînt mitutele, 

Stau bine pe rămurele ; 
Iar dacă se măresc, 

Pică jos şi putrezesc. 

Aşa şi noi, fetile, 

Cînd sîntem mai mititele, 


Sîntem dragi părinţilor 

Şi urâte strinilor ; 

Iar dacă ne mărim 
Sintem dragi strinilor 

Și urîte părinţilor ! 

lar fratele cel mai mare 
"Şi luă ziua bună de călare. 
— Rămii, soro, sănătoasă, 
Ca o pară vermănoasă ! 
— Du-te, frate, sănătos, 
Ca un măr putrigăios ! 
lar fratele cel mai mic: 
— Rămii, soro, sănătoasă, 
Ca o garoafă frumoasă ! 
— Du-te, frate, sănătos, 
Ca un trandafir frumos. 
Ce mi-l bate vîntu-n dos, 
Umple curtea de miros !... 


Culeasă de înv. V. G. Giuru- 
mescu de la moş Vasile Grecu din 


comuna Imoasa, plasa Motru de 
Jos, județul Mehedinţi. 


www.dacoromanica.ro 


VI 
Jurnale orale 


206 


Trandafir frumos 


Mi-arde foc în Bucureşti, Săriţi, surori, 

Trandafir frumos, S-aducem lui Iancu flori! 

Că Iencuşu nu-i acasă Trageţi drigu mai la scară, 
Şi e dus la vînătoare Să scoatem pe lancu-afară, 


Să vîneze căprioare. 
Căprioare n-a vînat, 
Iancu singur s-a-mpuşcat 
Cu pistol de diamant. Culeasă de Chr. N. Tapu, din 
Săriţi, fraţi, Runcurelu-Mehedinţi. 


Să-l ducem la mînăstire, 
Să fie de pomenire! 


207 
Peste Podul Mogoșani 


Peste podul Mogoşani Ca pe-o floare de garoafă. 
Iancu trece-n vînătoare Bucură-te, mînăstire, 
Să-mi vineze căprioare. Că intră o floare-n tine! 
Caprioare n-a vînat, Nu intră să veselească, 


Iancu singur s-a-mpuşcat ! 
Săriţi, fraţi, sariņi, surori, 
Sa punem pe Iancu-n flori ; Auzită de Chr. N. Ţapu de h 
Să-l întindem pe o masă Zamisi C. J., Pleniya-Dolj. 


Și intră să-mi putrezească ! 


418 


www.dacoromanica.ro 


Arde Podu Mogoşoaiei 


— Arde podu Mogoşoaiei 
Şi casele Morozoaiei. 


— Las să ardă că nu-mi pasă, 


Că lencuţu nu-i acasă ; 
Este dus la vinătoare 
Să-mi vîneze căprioare. 
Căpnioare n-a vînat, 

Iancu singur s-a-mpuşcat 
Cu pistol de diamant 

Și cu pietre de smarand. 
Foaie verde de cicoară, 
Cînră cucu sus pe moară, 
lancuţu-mi trage să moară ! 
Cintă cucu sus pe cracă, 
Pe lancu-l duce la groapă ; 


Cîntă cuci sus pe cruce, 
Pe Iancu la groapă-l duce ; 
Cintă cucu şus pe casă, 

Pe Iancu la groapă-l lasă ! 
Veniţi, fraţi, veniţi, surori, 
De-mi vedeţi pe lencuşor, 
Cum e- -mpodobit cu flori! 
De la cap pin’ la picere, 
Numai flori şi micşunele, 
Și pe pieptu-i trandafiri 
Și în mînă-i calomfir ! 


Culeasă de Chr. N. Țapu de la 


Elena  Potlopgeanu, din 
Mari-Vlaşca. 


Cintec vinăloresc 


Ascultaţi, boieri, la mine 
Sa vă spun d-o istorie, 
Istoria lui Zarpala, 


Care-a scos lupchii din ţară. 


Lupchii urlă degeaba, 
Vulpea vîna tot cînd vrea 
Şi venea şi da cu plasa 
Colea prin cocenişte 

Să gāsiască niţicai gîşte. 
La coteţu, părăsit, 

Şeapte găini mi-a găsit; 
Pe colea la cotirleaţă, 
Sa-mi găsiască niţicai rațe. 
La cireșu dărîmat 
Mi-este-un cocoșel roșcat, 


Toată noaptea mi-a cîntat ; 
Vulpea-n sus că s-a uitat, 
Cocoşu jos c-a picat, 
Vulpea degrab' că l-a luat. 
Dar stăpînul cocoşului 
Făcu gură la ăi cîini 

Și luă vulpea la hebet 

Şi apoi pîn pîrlitură 

Și cu toţi fi dete gură. 

Şi mergînd vulpea pe luncă 
Se-ntilni cu trei olteni 

Să puie vulpii hădărău, 

Că prea umblă noaptea rău, 
Vine la coteţul meu. 

Dacă unu dintre ei 


www.dacoromanica.ro 


Se gîndi, se tîlmăci : 

— Hădărău l-a pierdut 

Și ea tot rău a făcut. 
Rupse unu o tîrsînă, 

Legă vulpea la o vînă 

Şi-i dă drumu prin grădină. 
O goni, intră prn tirg 
Și-apucă prin băcănie, 

Luă o litră şi-o scumpie 
Și-un cosac de pește-n gură, 
Și-apucă pîn pîrlitură, 
Toată lumea-i dete gură. 
Ea fu iute de picior, 

Sări valea şi-un pripor 

Și a intrat într-o pădure, 
Se întîlni cu un vînător: 
— Stai, vulpe, că te omor! 


Și ea muie din picior. 
Vinătorul ce-mi făcea ? 
Arma la ochi că mi-ș lua, 
Cînd odată slobozea, 

Şi de loc mi-o prăpădea. 
Îi lua pielea şi-o vindea. 
Şi o duse la primărie 
Şi-i făcu socoteala 

Pe cîţi oameni a stricat, 
Cîte oare a mîncat. 
Luară pielea la vînzare 
Şi-mpărţiră din parale. 
Unu a rămas păgubaș, 
N-am ce-i face f.... 


Auzit de la Ion Bălui din Mo- 
nastireni- Vilcea, de Chr. N. Țapu. 


www.dacoromanica.ro 


ANEXĂ 


www.dacoromanica.ro 


Christea N. Țapu către Artur Gorovei 


[1903] 


Stimate domnule Gorovei, 


Îţi mulțămesc foarte mult că mă şi lauzi și mă şi înjuri, cum 
s-ar zice. Dacă însă ai şti, din fir pînă-n aţă, cum stă chestia cu 
acea pîrdalnică de Colecţie, şi dacă şi dl. Iorga ar fi ştiut-o, nu m-ar 
fi ponegrit atîta, dar n-a avut de unde şti, cum nici domnia-ta. 

N-am spus la nimeni, fiindcă eu am mare teamă de dl. Toci- 
lescu, fiind un om foarte răzbunător. Însă am să-mi calc pe inimă 
și să-ți spun doar dumitale, în scurt cum stă chestia. Dl. Tocilescu, 
în raportul de dare de seamă, ce-l înaintează Ministerului, care ra- 
port e copiat după o dare de seamă a mea, de felul cum am aranjat 
eu materialul, cu ce greutate l-am cules, că lăutarii cînd îi întrebam 
de ştiu cîntece vechi, cutare cîntec d.e. Aga Bălăceanu etc., îmi 
răspundeau : „Dar le-am uitat, coconaşule, că acum se cîntă cîn- 
tece de hamur“ etc., vezi prefața din Colecţie — zic, domnul To- 
cilescu, după ce mă mai şi laudă, îmi făgăduise aparte înainte de a 
se începe tipăritura, că materialul tot cît l-am adunat să formeze 
un volum, tigurînd numele meu pe copertă. Ce se întîmplă ? Setos 
de glorie, vanitos afară din cale, s-a răzgîndit el și ce și-a zis: 
Istoric mare sînt, lumea savant mă cunoaşte peste nouă ţări şi nouă 
mări ; de ce să nu mă cunoască şi ca mare folclorist? — Se ti- 
părise deja o coală. Se anulează acea coală trasă în două mii de 
exemplare şi tipărește din nou, trecîndu-se la fiecare poezie în cap, 
numele meu. Îmi spune pe un ton șiret: „e mai bine să-ţi figureze 
numele la fiecare poezie culeasă de d-ta, decît pe copertă“. Pe co- 
pertă se va pune atit doar ca titlu: Materialuri folcloristice adunate 
sub auspiciile Ministerului de Culte“. Eu ca om sincer, fără să înţeleg 
şiretenia savantului folclorist — primesc cu dragoste propunerea 


423 


www.dacoromanica.ro 


domniei-sale. Pe la jumătatea volumului (cina, se trăgea la tipar), 
îmi spune, că pe copertă va figura numele domniei-sale, că Ministerul 
l-a însărcinat pe d-sa cu culegerea şi aranjarea materialului, că eu 
n-am fost decît mîna dreaptă a domniei-sale! Ei ce te faci acum? 
Descurajat complet, n-am mai știut cum am mai lucrat mai departe 
în Aranjarea materialului! Eu unul, după cîte ştiu şi-mi dau bine 
seamă, materialul cît l-am cules eu mi l-am aranjat bine. Cauza că 
parte din el s-a pus în altă parte a colecţiei, e că dl. Tocilescu mi-a 
luat mie în urmă sarcina aceasta, dînd-o unuia N. Apostolescu, un 
cirac, care numai la aşa treabă nu se pricepea. 

Acela făcea corecturile, întrebuinţind fel de fel de ortografii în 
transcrierea sunetelor. Păcat că n-am şi eu un exemplar din această 
colecţie, care atît dl. Iorga cît şi d-ta mi-o atribuiți mie, că e opera 
mea. Așa este şi drept şi prea drept o afirmaţi! Eu care am muncit 
la ea, nu e vorba, cam stîngaci — şi descurajat de tot — mie nu 
mi s-a făcut parte de nici un exemplar. 

"Mi promisese 200 exemplare, dar în urmă nici unul; lui Pa- 
pahagi i-a dat din colecţia lui 250. 

Bine ai întrebuințat expresia : cînd mașina nu mai avea de lucru, 
erea nevoit acel domn Apostolescu, nu eu, să ia cu țăpoiul din pu- 
inul material al lui Căneanu, Notara etc. 

Mi se face obiecţia că nu trebuia să culeg de la ţigani. Dar 
de unde? Și să adun aşa cum se aude şi să nu schimb nimic! 
Astfel mi s-a dat porunca, așa am adunat. 

Adevărat e că materialul meu nu în trei luni a fost adunat. 
Eu aveam cu cîţiva ani mai nainte parte din material, cum și acum 
am altul și nou — adunat de mine. 

Pentru tot acest material mi s-a dat cu chiu cu vai 600 lei, 
care i-am cheltuit în două luni cu drumu; pentru o lună am pus 
din buzunar de la mine! 

Şi dl. Tocilescu s-a ales şi autor, mare folclorist şi cu citeva 
miișoare de frăncuţi în buzunar de la tipărit. (Învoială prin două cu 
tipografu.) 

În rezumat: dacă mi se acorda ca volumul să poarte numele 
meu pe copertă, se prezenta cu totul altfel, aşa cum era gîndul meu. 
Acum vedeţi-l cum se prezintă, în ce hal. Ce vreți ? Unde se amestecă 
moașe multe, copilul rămîne, cum a rămas acest frumos copilas, 
schilodit rău de tot şi... cu buricul netãiat ! Învață-mă domnia-ta ce 
să fac? 


424 


www.dacoromanica.ro 


Gîndul mi-este: Cind voi avea vrodată parale, să-mi extrag 
tot materialul din acest volum şi să-l dau la lumină așa cum trebuie 
să fie dat el şi frumos aranjat, cu toate adnotaţiile. 

În această privință, îți cer sfatul d-tale, ca un om prea com- 
petent în asemenea materie. 

„Acum primeşte şi acest studiu Aga Bălăceanu şi fă-i loc în 
revistă. 

Ţin însă să iasă cît mai curînd; dacă nu în no. de decembrie, 
pune-l în cel din ianuarie. 

În acelaşi timp, pune-mi în cel de decembrie versurile: Spaima 
dracilor. 

Cu cele ce v-am relatat asupra colecției, dacă vreţi, puteţi con- 
tinua discuţia, într-o dare de seamă — o continuare — asupra Ma- 
tezialurilor folcloristice, în no. ce vine (pe decembrie). 

Să arătaţi cauza de ce acest volum se prezintă așa şi nu cum 
trebuia. Cum ministerul ar trebui să mă încurajeze pe mine şi să-mi 
deie şi mie 200 din exemplare. 

Poţi adăuga acolo: Ştie dl. Tocilescu că eu, Hristian N. Ţapu, 
am fost închis într-o comună 3 zile, fără să mi se dea nici apă, 
nici pîne, pe timpul cînd adunam prin sate material folcloristic, pe 
motivul — zicea primarul și cei din comună — că eu sînt anarhist ? 

Nu i-am spus-o; d-tale ţi-o spun! 

lată cum am fost răsplătit! Acum altul trage foloase și se 
încunună din munca mea, strînsă cu atîta chin! O tempora, o 
mores ! 

Cu dragoste şi frăţie, 
Hristian N. Țapu. 


Scrisoarea lui Chr. N. Țapu este un răspuns la recenzia, cu 
titlul Note bibliografice, scrisă de Artur Gorovei despre Materialuri 
folcloristice, în $ezătoarea, Fălticeni, an. XI, vol. VIII, nr. 9, 
noiembrie 1903, p. 138—144. 

Acest document apare mai întâi în Scrisori către Artur Gorovei, 
ediţie îngrijită şi introducere de Maria-Luiza Ungureanu, Bucureşti, 
Editura Minerva, 1970, p. 359—361. Întrucît în această ediţie 
scrisoarea lui Chr. N. Țapu apare cu numeroase greşeli de lec- 
țiune, ne folosim direct de textul manuscris aflat la Biblioteca 
Academiei R. S. România, pe care-l şi reproducem, integral, în 
facsimil. Sublinierile din text aparțin autorului scrisorii. 


www.dacoromanica.ro 


Glosar 


A 


ap, adv, (în expr. [b]ap în cap) — în- 
tocmai, potrivit, pe măsură. 

agza, s.f. — probabil formă coruptă 
de la hazna (vistierie). 

alardic, ardalic, argalic, ardalip, s.n. — 
calabalic, lucruri care se ţin la o 
tirlă, la o gospodărie. 

alimănit, adj. — afuzisit. 

ama, conj. — dar, însă. 

amelința, vb. — a ameninţa. 

amiji, vb. — a miji, a apărea, a în- 
cepe să se vadă, a se ivi, a licări. 

arcan, s.n. — laţ pentru prins sau pri- 
ponit vitele. 

argea, sf. — groapă săpată în pă- 
mînt în care se instalează războiul 
de ţesut, 

arghelegiu, s.m. —  herghelegiu. 

aromi, vb. — a aţipi, a adormi. 

asunie, s.f. — iasomie. 

ațte-zău, interj. — formulă de salut, 
urare adresată celor care lucrează 
la cîmp sau la războiul de ţesut. 


aşstină, s.f. — ? „aştina morii“ 


427 


B 


baca, interj. (turc.) — ian’ vezi! 
bacşina şi gheauru expresie 


tur- 


cească. 
baldac, s.n, — baltag. 
barbă fir, s.n. — baibafir, fir (de aur). 
barsă, s.f. — haină ciobănească. 


bașa-rachiu, s.n. — rachiul din cel mai 
bun. 

başcea, s.f. — bascea, grădină. 

başmarghiol, adj. — foarte isteț, şiret, 
deştept. 

bărăta, vb. — a striga, a spune, întruna, 


cuvinte de mustrare la adresa cuiva, 
a nu tăcea din gură: „Chiuind / şi 


bărătind, / din buzdugan azvir- 
lind“. 

băşică, s.f. — lampion, glob de sticlă: 
„La portița cu trei băşici“. 

băzdoagă, s.f. — măciucă. 

berc, adj. — cu coada scurtă, sau scur- 
tată. 


beşliu, s.m. — soldat (turc) de cava- 
lerie care făcea serviciul de curier 


www.dacoromanica.ro 


domnesc sau de jandarm, slujitor, în 


general. 
birușcă, s.f. — bir. 
bizdoacă, s.f. — măciucă. 
blagă, s.f. — bogăţie. 
bogagiu, s.n. — probabil bogaciu (bo- 


gasin): „Pe toate le-am sărutat, / 
Cite un bogagiu le-am dat”. 


bogasiu, s.n. — țesătură colorată, adusă 
din Orient, folosită mai ales pentru 
căptuşeli. 

boscodar, s.m. — gospodar ? „Să trec pe 


la ăl boscodar, / Că e putred de 
bogat“ (Cîntecul lui Jianu). 


boşog, s.m. — plămîn. 

brăcing, s.n. — briîu. 

brineț, s.n. — brîu. 

brut, s.n. — piine neagră, de calitate 
inferioară. 

buclaie, adj. — bucălaie, oaie cu botul 
negru : „lar cea oaie buclaie”. 

buează — ? „Cu troscot verde învălit, / 
Cu buează coperit”. 

bubaz, s.n. — strîmtoare de apă, gură 
de rîu, trecătoare. 

bumbara, s.f. — cumbara, obuz. 

burduşe, s.f., pl. — boarfe, îmbrăcă- 
minte. 

burui, s.f., pl. — buruiene. 

buşte, s.f., pl. — creţele de la mîneca 
iei. 

C 
cadiu, s.m. — judecător la turci 
cafat, s.n. — cafas, balcon, încăpere 


deschisă în carul de sus al unei case 
sau într-un turn, din care se poate 
privi nestingherit în afară. 


428 


caimacam, s.m. — locţiitor al domnu- 
lui; locțiitorul diferiților demnitari 
(turci). 

caleră, s.f. — carieră? „la cea caleră 
de piatră”. 

caravei, s.n. — bucată, scurtă şi groasă, 
de lemn: „Patru caraveie-l făcea”, 


căput, s.n. haină bărbătească pe 


care o poartă țăranii peste cămașă. 


căpuț, s.n. — cobuz: „D-un căpuț sco- 
tea, / D-un căpuț de os, / Răsuna 
frumos“. 

cărdăși, vb. — a lovi? „cu măciuci 
că-l cărdăşea“. 

cear — păr? cosiță? „Dreapta-n cear 
că-i punea / Şi călare mi-o punea, 

ceauș, s.m. — nume dat în trecut unor 
funcționari publici. 

celmea, s.f. — turban. 

cerchezeşte, adv. — în felul cerchezi- 
lor: „Să mă tunzi cerchezeşte”. 

chebă, s.f. — ghebă, manta țărănească, 
lungă, împodobită cu găitane. 

chibaie, s.f. — reprezentant al domni- 
lor români: la Poarta otomană. 

chilciug, s.n. — cheltuială; bani de 
cheltuială, chelșug. 

chindeu, s.n. — ştergar. 

chindisi, vb. — a broda, a coase la 
gherghef. 

chisagiu, s.m. — casap, măcelar. 

chisea, s.f. — vas mic de sticlă, de 


cristal sau de porțelan în care se 
ține dulceața. 

cini, vb. — a cina, 

citieni, adj. — şalvari femeiești. 

ciocărlat —  ciocîrlat, un fel de stofă 
de culoare stacojie. 

cioltar, s.n. — pătură de postav îm- 
podobită cu diferite cusături, care 
se pune sub şea. 


www.dacoromanica.ro 


cioton, s.n. —  ciotoi, ciolan: „Să-ţi 
îmbuc ciotoanele“, 

cișlă, s.f. — cotă parte care revenea 
fiecăruia dintrao sumă plătită în co- 
mun. 

citarie, s.f. — un fel de stofă din care 
se făceau anterie. 

ciumpăvi, vb. — a face să înțepenească 
(să amorțească) picioarele (cailor) 
de multă alergătură. 

ciungar, s.m. — copac cu virful re- 
tezat, 

ciupăce| — ? „un turc ciupăcel, / Al 
dracului mititel“, 

ciimă — ? „În cîjmele lotrilor“, 

ciîșlă, s.f. — aşezămînt provizoriu (tur- 
cesc sau tătăresc); cazarmă, stină. 

cîștiu, s.n. — Câştig. 

clăbușit, adj. — încărcat, plin. 

cochinzer, s.m. —  pochinzer, vornicel 
la nuntă. 

cocie, s.f. — căruță, trăsură. 

cociș, s.m. —  vizitiu. 

cociță, s.f. — diminutiv de la cocie. 

coleniță, s.f. — dim. de la colină. 

colgiu, s.m. — strîngător de biruri. 


comînda, vb. — a face comîndul, po- 
mană, a îngriji de sufletul unui mort. 


conteșat, adj. — cal conteşat: cu o 
manta boierească  îmblănită pusă 
pe el. 

copus, s.n. — copuz, copuz, instrument 
cu coarde de forma unei cobze. 

cortoroi, vb. — a isprăvi (banii), a 
termina de plătit birul. 

coşac, sm. — peşte de apă dulce. 

crivat, s.n. — pat. 

cucă, s.f, — căciulă înaltă, uneori îm- 


podobită cu pene (de struţ), pe care 
o purtau căpeteniile turcești și doma 
nitorii români în timpul ceremo- 
niilor, 


429 


culare, s.f. — ? „la culare, / în dru- 
mul mare”. 


cumpeioară, sf. — dim. de la cum- 
pănă. 
cunie, s.f. — cuhnie, pucătărie. 
D 
danga, s.f. (pl. dangale) — semn făcut 


cu fierul roşu pe pielea cailor sau 
a altor vite, pentru a le identifica. 
dăfăimat — ? „La cei braji înalți, / 
Nalţi şi dăfăimați, / Dă frunză în- 


cărcaţi“. 
dălog, s.m. mm dîrlog. 
dărjeală, s.f. — gîrjeală, prăjină lungă. 


delea, derea, s.f. — vilcea, vale, 

delieşte, adj. — ca deliii (soldaţii) turci, 
voinicește, 

deliu, sm. — soldat din 
uşoară turcă, voinic. 

desnoroci, vb. — a frustra pe cineva 
de noroc. 

dolofăni, vh. — a creşte dolofan. 

dorea, sf. — v. delea, derea. 

dordolină, s.f. — durdă, puşcă. 

dos, s.n. (în expr. a da doşu) — a se 
retrage, a fugi. 

drig. s.n. — dric, scheletul de sus al 
unui car fără roate şi loitre. 

duciupal, sm. — ducipal, cal sprinten, 
voinic, frumos. 

dulghean — ? „Şi şezi pe dulgheani“. 

dumă, s.f. — sfat, vorbă, povaţă. 


călărimea 


E 


erchen —? „Scoate-ţi tu cuţitu / Şi să 
tai erchenu / Ca s-ajung arapu / 
Să-i tăiem lui capu“. 


www.dacoromanica.ro 


F 


jalangă, s. f. — butuc, de lemn de care 
se legau picioarele celor condamnaţi 
ca să fie bătuţi la tălpi. 

fapt, vb. — făcu. 


felă, s. f. — măsură de capacitate de 
o jumătate de litru. 

ferman, s.n. — v. firman. 

firman, s.n. — ordin emis de sultan 


prin care erau numiţi sau maziliţi 
guvernatorii şi domnitorii din pro- 
vinciile Imperiului otoman. 

fo, pron, nehot. — vreo. 

jun, pron. nehot. — vreun. 

Praivoinici, s.m. — voinici liberi ? 


frăștilă, s.f. — aşchie lungă de lemn, 
cioplită în forma spetezelor de la 
zmeu. 


fring, s.m. — frînc, nume generic pentru 
occidentalii de rasă latină, mai ales 
italieni. 


G 


gaică, s.f. — termen de adresare către 
o femeie mai în vîrstă și cu care 
ea însăşi se numeşte, dîndu-i un sens 
afectiv. 

galaon, s.n. — galion, corabie mare de 
război (în poezia populară), corabie 
de transportat mărfuri. 

gbindeșel, adj-mic şi gros. 

ghi»s, s.n. — armă. 

zbioldorosi, vb. — a înghionti. 


gbisdănăsi, vb. — ? „Frumos capul că-i 
tăia... / Merge cap ghisdănăsînd“. 

gbiulerie, s.f. — mulţime, cârd ? 

gonitoare, s.f. — viţea între 2 şi 3 ani. 


430 


grunjeu, s.n. —  bulgăre, grunj; „tot 
para grunjeu“ (aici cu sensul de pa- 
rale mărunte). 


H 


baham, s.m. — persoană care se ocu- 
pă cu tăierea (rituală) a vitelor şi 
a păsărilor la mozaici. 

bapca, s.f. (în expr. a lua cu bapca), 
a lua cu forța, cu de-a sila, pe 
nedrept, abuziv. 

barambaşă, s.m. — căpitan de hoţi sau 
de haiduci. 

harar, s.m. — sac mare, ţol mare: 
„Și mi-i bagă prin harare / Și mi-i 
dă pe Olt la vale“. 

harmat, adj. — înarmat. 


bat, s.m. — cal. 

hazna, s.f. — vistierie. 

băi, vb. — a mîna oile strigindu-le: 
häi ! 

bădărău, s.n. — hădărag. 


bălăloi —? „Noi călugării aşa jucăm 
de-a hălăloi“. 
băraci, s.n. — haraci, tribut anual pe 


care țările vasale îl plăteau Impe- 
riului otoman. 


bărăni, vb. — a hrăni. 

bărtăpăni, vb. — a face bucăţi, a sfişia. 

hebet, s.f. — goană. 

biuteu, s.n. — hinteu, trăsură, caleașcă, 
rădvan. 

bristoagă, s.f. — hrisov. 


burcuitoare, s.f. — hurc, vînătoare cu 
gonaşi. 
burni, vb. — a urni. 


www.dacoromanica.ro 


ianiger, s.m. — ienicer. 

iatan, s.n. — iatagan. 

ibîncă, s.f. — pătură, ţol aşternut pe 
spinarea calului. 

imbribor, s.m. —  imbrohor, persoană 


trimisă de sultan în țările româneşti 
cu înalte misiuni politice. 


iminei, s.m., pl. — pantofi cu vîrful 
ascuţit, fără călcii, purtaţi de ţă- 
rani. 


ioldașim — probabil de la ghioldaş (ca- 
marad, tovarăș). . 


îmbilțoşa, vb. — ? „Din cojoc se-mbil- 
țoşa“. 

închindisi, vo. — v. a cbindisi. 

împologi, vb. — a face poloage. 

împovirni, vb. — a povirni, a întoarce 
puţin, a apleca. 


J 


jivaie —  pîraie? „Să curgă jiraie, / 
Apele să crească“. 
jugaior, s.m. — dim. de la jugan. 
jugan, s.m. — cal castrat. 
L 
legăior, s.m. —  „legăior dintii“, cel 


care a fost primul în leagăn, pri- 
mul născut? 


431 


leință, s.f. — leiță ? veche monedă va- 
lorînd o jumătate de leu sau de 20 
de parale. 

lergătoare, s.f. — legătoare, batic, cîrpă 
de pus pe cap. 

levint, adj. — darnic, generos; voinic, 
viteaz. 

libovi, vb. — a iubi, a petrece, a se 
veseli. 

livadie, s.f. — livadă, loc cu fineață. 

lomuleţ, s.n. — dim. de la lom, un în- 
ceput de gard de mărăcini. 

lume, s.n. — nume. 

lumi, vb. — a servi, a cinsti. 

M 
mache, s.f. — maică. 


malagen — ? „turcii malageni. 

marmaziu, adj. m. — nărămziu, de 
loare roşu-portocaliu. 

mărităție, s.f. — măritat, măritiş: „Să 
n-ai parte de fetie, / De dalba-ţi mä- 


cu- 


rităție“, 

măsculeț, s.m. — dim. de la mascur 
(porc) ? 

măzdrac, măzdranc, s.n. — mazdrac, 
lance sau suliță lungă. 

meraz — miraz, lucru sau faptă care 


deşteaptă mirare, admiraţie sau de- 


zaprobare ; foarte bine, minunat, 
Straşnic. 

mertic, s.n. — sumă de bani care i se 
cuvine cuiva ca plată. 

meteşi — ? „Ca să-i cos peschiri, / 
Pînză şi meteşi“ (Neguța). 

mintie, s.f. — manta îmblănită. 

mischiu, s.m. — oţel tare din care se 


fac tocile sau amnare. 


www.dacoromanica.ro 


mirjav (ă), adj. — slab, costeliv, ji- 
gărit, sfrijit: „Vacă slabă, / Slabă 
şi mîrşavă”. 

morcoașă, s.f. — parte bombată a unor 


obiecte, cocoaşă: „morcoaşa pestu- 
lui“. 
N 

năramzat, adj. m. — nărînziu, stacojiu. 

năstrapă, s.f. — vas de băut; potir, 
cupă. 

năstrăpat, adj. (în expr. a călca năstră- 
pat) — a merge urît, crăcănat. 

neam, adv. — deloc. 

niceni, sm., pl. — ieniceri? „Turcilor, 
pasfiilor / Şi mai mari nicenilor“. 

nifer, sm. — nefer, ienicer în armata 
turcă. 

nimului, pron. nehot. — nimănui. 

nisipiți, s.m., pl. — fluturi mici de me- 
tal care se cos pe iile ţărăneşti. 

nițcai, adj. nehot. invar. — niscai. 

noia — ? „un noiaş dz purcăraş”. 

O 

obădat, adj. — cu obede. 

oblici, vb. — a descoperi, a afla, a 
prinde de veste. 

olac, s.m. — căruță de poştă, poşta- 
lion, diligență- 

ordie, s.f. — hoardă, oaste (turcească 


sau tătară); tabără militară, mulţi- 
me, gloată. 


orîndi, vb. — a orîndui (cuiva) viito-: 


rul: „Cum, maică, m-ai orîndit, / 
Aşa, maică, — am petrecut“, 


432 


P 


pafir, s.m. — spahiu. 


paică, adv. — parcă. 

palimar, s.n. — pălimar, stilp de prid- 
vor, ceardac. 

panțur, sm. — panţir, soldat din cava- 
lerie îmbrăcat în zale. 

pasargie — ? „Punea şea pe pasargie“. 

pasfir, s.m. — spahiu. 


păsa, vb. (imperativ pasă! păsați!) — 
a merge, a se duce. 

păsciune, s.f. — păşune, loc de păscut 
pentru vite ? 

păunaş, sm. — flăcău mindru, frumos. 

peag, adj. m. — pag (despre cai), care 
are pete (albe) pe cap sau pe trup- 


periș, s.n. — pieire. 

peşchir, s.n. — ştergar, prosop. 

pipiat, adj. — atins, pipăit. 

piscan, sm. — pisc, virf. 

piscoaie, s.f. — uluc prin care curge 
făina la moara de apă sau de vint; 
vrană. 

pîngă, adv. — pe lîngă. 


plastă, s.f. — plasă (în vechea împăr- 
țire administrativă). 

plastă, s.f. — căpiță de fin: „Sus pe 
plaste o urca, / Vîrful la plastă 
că făcea“. 


plintă, s.f. — plantă? „Apele să creas- 
că, / Plîntele să moaie“. 

pofil, s.n. — cureaua hamurilor care 
trece pe sub coada calului. 

pogodi, vb. — a se gîndi, a chibzui, a 
se învoi. 

pogonici, s.m. — plugar, cel ce mînă 


boii la plug. 

pobod — povod, a duce (sau a luat) un 
cal în povod, a duce (sau a luat) 
un cal de căpăstru. 


www.dacoromanica.ro 


popăsi, vb. — poposi? „Nemerit-a, po- 
păsit-a“ (Marcoș-pașa şi Crivățul). 

porobi — ? „Nu știu, porobii-s înfloriți“ 
(Fata robită de turci). 


postrungă, s.f. — păstrugă. 

poș, s.n. — basma, tulpan : „poşul de la 
git“. 

potinte — ? „Într-o cucie zugrăvită... / 
Cu potintele de aur“. 

potor, s.m. — veche monedă (1 groş 
leşesc şi 1/2 sau 1 crăițar austriac şi 
1/2). 

poturi, s.m., pl. — un fel de șalvari, 


pantaloni largi în partea de sus şi 
strînşi pe pulpe (cu obiele), împo- 
dobiţi pe margini cu găitane, pur- 
taţi de țărani din unele regiuni, iar 
odinioară de arnăuţi şi de haiduci. 


povirti, vb. — a da jos, a dobori: „Îl 
povirtea de pe cal“ (Cîntecul Ba- 
nului). 

povolniceşte, adv. — ? „Nu se poartă 


ciobănește, / Se poartă povolniceş- 
a 


te“, 
povrag, s.m. — covrag, lujer. 


pozunar, s.n. — buzunar. 

prau, s.n. — praf. 

premenea, s.f. — cămaşă sau haină de 
schimbe 

priboi, s.n. — dorn, cui scurt şi gros 
de găurit. 

prididi, vb. — a năpădi, a asalta, a 
copleși pe cineva cu ceva. 

pridudi, vb. — a învinge, a supune: 


„Voi care v-aţi pridudi / Tot un 
bărbăţel mi-o fi“. 

pripor, s.n. — coastă de deal. 

pristos, s.n. — prisos: „Să-ţi dau o 
miea de căldare... / Ș-un notior de 
pristos“ (Costea şi Fulgea). 

pritvor, s.n. — pridvor. 


433 


proclet, adj. şi s.m. — blestemat, tică- 
los. 


provar — ? „Cu ogari provari“. 
puşchi, s.m. — puşti? „Că de-o veni 
puşchiul bear / Pe mine m-o-mpuy- 
ca“, 
R 
rangăt, s.n. — gălăgie. 
rateș, s.n. — han așezat la o şosea 


principală, în afara satului sau ora- 
șului ; casă mare, hardughie. 


răcliță, s.f. — raclă mică. 

răzvală, s.f. — răscoală, război, de- 
vastare, 

văzvan, s.n. — război, răscoală. 

refenea, s.f. — petrecere, 

vilă, s.f. — liră (monedă). 


rostoavă, s.f. — hrisov şi în genere ori- 
ce act (chitanță etc.). 

rubie, s.f. — numele unei monede turceşti 
de aur. 


S 


saftiu, s.m. — spahiu. 

saia, s.f. — un fel de haină, manta 
purtată de țărani; un fel de stofă. 

saigean, s.m. —  saigiu, saiegiu, saingiu, 
persoană care lua taxă pentru oi. 


salamanic, s.n. — formulă de salut 
turcească, salamalec, 

salaor, s.n. — salahor. 

sarică, s.f. — manta țărănească lungă 


şi miţoasă pe dinafară, pe care o 
poartă oamenii de la munte; ţun- 
dră. 


www.dacoromanica.ro 


salfi — ? „Unde fir de iarbă nu e, / 
Numai salfi colilii”, 
saraoale — ?  „Carcă-mi-se-ncarcă / 


Două-trei stamboale, / Nouă sara- 
oale“. 


savai, adv. — să vezi. 

savalat — savai ? 

salău — s.m. — înşelător. 

săbui, vb. — a lovi cu sabia. 

săcsănat, adj. — încărcat cu povară. 

sărbatic, adj. — sălbatic, 

săricică, s.f. — arsenic, şoricioaică. 

scumpie, s.f. — arbust cu flori verzi- 
gălbui. 

selaş, s.n. — sălaş. 

sfanţ, s.m. — veche monedă austriacă 
de argint. 

sfeşnic, s.m. — sfetnic. 


sflintă, s.f. — flintă. 

sieptru, s.n. — sipet, 

sileaf, s.n. — brîu lat în care se pur- 
tau diferite arme, 

sodom, s.n. — mulțime, sumedenie, can- 
titate mare. 

sovon, s.n. — basma, văl purtat de fe- 
mei ca podoabă; văl de mireasă, 
rochie pe care naşa o dăruieşte mi- 


resei. 
stavă, s.f. — herghelie. 
staroşte, s.f. — staniște, loc răcoros, um- 


bros unde se odihnesc vitele vara, 
în timpul căldurilor de la amiază. 


stămină, s.f. — săptămînă, 

stofloşi, vb. — ? „Din picioare stoflo- 
şea“, 

stogoșat, adj. — ţuguiat, de forma sto- 
gului. 

stol, s.m. — sol. 

străfia, străfiga, vb. — a strănuta. 

stremurat, adj. — cu o pată albă pe 


bot (despre cai). 


434 


strinare — ? „Şi de nare / O strînare“. 

strungar, s.m. cel ce dă oile la 
sirungă pentru a fi mulse. 

staroșe, s.f. — probabil formă coruptă 
pentru stanişte, 

stupai „s.n. (în expr. „a da cuiva stu- 


pai”) — a goni pe cineva, a mîna 
din urmă, a alunga. 
supține, vb. — a susţine. 
surcela, vb. — a culege surcele. 
suschina, vb. — a suspina. 


suș-salamanichi —? expresie turcească : 
„Suş-salamanichi le da“. 


suțioară, s.f. — subțioară. 
$ 
șebăcea, s.f. — ? „Pe poale de şebă- 


cea, | Numai firuri şi betea“. 
șeică, s.f. — corabie mică cu pinze 
servind la transportul mărfurilor pe 


Dunăre. 
selar, s.m. — cal înşeuat? „Toţi caii 
îi deshăma, / Doar şelariu rămînea”. 
şicuit, adj. — împodobit; poleit cu 


foițe de aur. 


T 

tajtur, s.n. — chingă cu care se strîn- 
ge şaua sau pătura pe cal, 

tamjă, s.f. — întîmplare, fapt, poveste 
(de necrezut). 

taxidită (e), adj. f. — (coade) împle- 
tite sau legate cu bani: „Purta 
Rada cosicioare / Taxidite cu pa- 
rale“, 

teaşcă, s.f. —  săcule de piele, taşcă 


(pentru tutun). 


www.dacoromanica.ro 


teuniță, s.f. — temniţă. 


tirsînă, s.f. — sfoară, împletitură de 
păr de cal sau de capră. 

toană, s.f. — aruncătură de năvod. 

topuz, s.n. — buzdugan. 

trebusa, vb. — ? „Unde că-mi tuşaş- 
te / Casa-mi trebusaşte“, 

luna, vb. — a intra, a pătrunde. 

turalie, adj. — care poartă emblema 


(turaua) sultanului. 


țiuni, vb. — a ţiui. 
țolină, s.f. — femeie cu moravuri uşoa- 
re, 
U 


ughian — ? „Vini-n casă si bem, / 
Ughian ghine să ne ospătăm“ (Mar- 


cu). 
uidi, vb. — a rămîne, a prisosi. 
ursat, adj. — ursit. 
utvan. s.m. — corb. 
V 
vala birbam cardaşin — expr. turceas- 
că (Agușiță al lui Topală). 
văgaş, s.n. — făgaş. 
vărvalic, vărvărici, s.m. — mustață (sau 


mustăți) în vărvărici, mustăţi lungi 
şi răsucite în sus. 


vătășoaie, s.f. — femininul de la vătaf 
(vornicel). 

vedea, s.f. — vadea ? 

veliat, s.n. —  veleat, dată, termen, 
an. 

vinetic, s.m. —  venetic, monedă vene- 
țiană de aur care a circulat în tre- 
cut. 

viva — a chefui şi a striga „vivat“ : 


„Dar boierii n-asculta, / Începea vi- 
va de făcea (Miu). 


zizduri, s.m., pl. — ghizduri (la finti- 
nă). 
vizion, s.n. — armă: „vizionu slo- 
bozea*. 
volnic, adj. — liber, slobod. 
Z 


zandal, s.n. — sandal, luntre lungă pen- 
tru transportul mărfurilor. 


zăvod, s.m. — cfine mare (ciobănesc). 

zburătură, s.f. — scurtătură, bucată de 
lemn cu care se aruncă în ceva. 

zgirbaci, s.n. — gîrbaci, bici, împletit 
din curele sau din vină de bou. 

zgoană, s.f. — goană. 

zîmboc, s.n. — cuiul mobil al catara- 
mei care se introduce în gaura cu- 
relei. 

zlot, s.m. — veche monedă de aur. 

zoli, vb. — a frămînta (piinea). 

zotoni, vb. — a cosi, a culca la pă- 
mint fînul, iarba. 

zurbalic, s.n. — luptă, harță; revoltă, 
răscoală. 


www.dacoromanica.ro 


Indice alfabetic al cîntecelor bătrineşti 
(după titlu) 


A C 


Aga Băläceanu 312 Calofirescu 302 

Aga Bäläceanu 314 Călugărişa 36l. ca 

Aga Bălăceanul 315 Cei trei fraţi şi zmeii 81 
Aguşiţă al lui Topală 160 Cele trei surori la flori 65 
Aguşiţă al lui Topală 164 Chera Cheralina 147 


Alde Nae din Vădeni 272 zl e 

Antofiţă al lui Vioară 82 Chira badii, Chira 393 
Antofiă al lui Vioară 86 Cine mi-i voinic lotrean ? 268 
Arde Podu Mogoşoaiei 419 Ciobanul 276 


Ciobanul 303 

Cîntec vînătoresc 419 
Cîntecul Badului 138 
Cîntecul Badului 140 


Azi e luni și mîne-i marți 414 


B Cîntecul Banului 155 
Cîntecui Codreanului 260 
Badiu 142 Cîntecul Crişului 362 
Baladă 407 Cîntecul haiducului Codrean 262 
Bate-mi-se 330 Cîntecul haiducului Radu Anghel 249 
Biţă 350 Cîntecul Ilincuţei 152 
Biță Cătănuță 371 Cîntecul Miului 345 
Bogatul şi săracul 235 Cîntecul lui Baba Novac 111 
Boian haiducu 257 Cîntecul lui Badu cîrciumarul 133 
Bratu 234 Cîntecul lui Busuioc haiducu 259 
Burileanu 251 Cîntecul lui Călin 247 
437 


www.dacoromanica.ro 


Cîntecul lui Cătănuţă 367 
Cîntecul lui Corbea 57 

Cîntecul lui Corbea 181 
Cîntecul lui Corbea 185 
Cîntecul lui Corbea haiducul 176 
Cîntecul lui Costea ciobanul 279 
Cîntecul lui Gheorghelaş 245 
Cîntecul lui Ghiţă Cătănuţă 363 
Cîntecul lui Ghiţă Cărănuță 369 
Cîntecul lui Ghiţă Cărănuţă 376 
Cîntecul lui Iancu Jianu 240 
Cîntecul lui Iancu Jianu 242 
Cîntecul lui Iencea Săbiencea 331 
Cîntecul lui Ioniţă haiducul, 258 
Cîntecul lui Iorgovan 257 
Cîntecul lui Iorgu Iorgovan 68 
Cîntecul lui Ioviţă 114 

Cîntecul lui Jianu 238 

Cîntecul lui Manolea 284 
Cîntecul lui Manolea 289 
Cîntecul lui Manole 293 
Cîntecul lui Milea 340 

Cîntecul lui Minea (Cîntecul nunului) 95 
Cîntecul lui Mircea 342 
Cîntecul lui Mirea 98 

Cîntecul lui Miu ha:ducu 210 
Cîntecul lui Miu haiducul 204 
Cîntecul lui Miu haiducul 213 
Cîntecul lui Miu haiducul 223 
Cîntecul lui Mocan Oleac 383 
Cîntecul lui Mocan voinicel Oleac 380 
Cîntecul lui Oancea chirigiu 402 
Cîntecul lui Păun haiducul 254 
Cîntecul lui Priscoveanu 317 
Cîntecul lui Radu 241 

Cîntecul lui Radu 272 

Cîntecul lui Sacală 271 

Cîntecul lui Sbangă haiducu 269 
Cîntecul lui Tanislau 129 
Cîntecul lui Tudorel 412 
Cîntecul lui Tunsu 244 


438 


Cîntecul şearpelui 69 
Cîntecul şearpelui 76 
Cîntecul şearpelui 79 
Cîntecul şerpoaicei 74 
Codrean 263 

Colea-n vale-n Cornățel 243 
Corbea 188 

Corbea 189 

Costea şi Fulgea 282 
Cuculeţul 66 


D 


De-l oraş din Bucureşti 97 
Dobrişan 298 

Dobrişan 300 

Dobrişan 302 

Doicin 119 


Doina haiducului Ion Tunsu 244 


Drum pe deal şi pe vale 347 


F 


Fata robită de turci 150 
Fecioru lui Petru-vodă 101 
Foai verdi ş-o şopîrlî 106 
Foai verdi trii aglici 259 
Foai verdi trii smiceli 337 
Foai verdi trii smiceli 338 
Foaie verde ca lipanul 347 
Foaie verde de näut 401 
Foaie verde foi de mure 391 
Foaie verde lin pelin 329 
Foie verde şi-un lipan 253 
Foaie verde trei castane 254 
Foaie verde viorea 335 
Foicică ş-o lalea 400 
Frundz? verdi avrămiasă 350 
Frundzi verdi grîu curat 339 


www.dacoromanica.ro 


Frundzi verdi grîu mărunt 337 La poartă la Țaligrad 389 
Frundzi verdi grîu mărunt 339 Lună, luminiţă 268 
Frundzi verdi lem(n) tochir 351 Lunca Călineştilor 416 
Frundzi verdi păr uscat 411 
Frunză verde de bujor 396 
Frunză verde trei grăunțe 345 
Frunză verde păr prăsad 390 
Frunzileana d-avramească 154 


M 


Frunzuliţă usturoi 398 


G 


Gheorghiţă Poianu 410 
Ghica 352 

Ghiţă Cătănuță 373 
Ghiţă Cătănuţă 377 
Ghiţă Cătănuţă 378 


Iancu Jianu 241 
Iancu-vodă 122 

Ianoş Ungurul 201 
lencea 334 

Iencea Săbiencea 333 
Ilinca Șandrului 149 
Ioniţă haiducul 258 
Irina cea frumoasă 154 
Ivan Iorgovan 69 


J 


Jiene, de unde vii ? 243 
Joi dă dimineaţă 102 


L 


Marcoş-paşa şi Crivăţul 63 
Marcu 158 

Mierliţa şi sturzul 327 
Mioriţa 274 

Mihu Copilu 216 
Miul haiducul 226 
Miu Sglobiu 198 

Miu 217 

Mizil-crai 87 
Mizil-crai 93 

Mogoş vornicul 320 
Mogoş vornicul 322 
Mogoş vornicul 325 
Moșneagul 393 
Moşneagul 397 


Neguţa 346 
Niculca 174 
P 


Pe lunca Aneşiilor 416 
Pe muntele lung 106 


Pe sub deal, pe sub pădure 392 


Peste Podul Mogoşani 418 
Popa Farcaş 306 


La cerdacu lui Novac 117 
La cîrciuma din pădure 256 


Printre munţi, printre pădure 392 
Printre ţări, printr-amîndouă 348 


439 


www.dacoromanica.ro 


R 


Radu-vodă şi Drăgan 305 
Rădiţa 353 

Rădiţa 358 

Rădiţa 359 

Recrutul 395 

Roman 172 


Soarele și Luna 51 
Soarele şi Luna 54 
Stan din Bărăgan 266 
Stanislav 124 

Stoian bulibașa 166 
Stoian bulibaşa 169 


Surigă Pătru dinve lunci 344 


Sună, sună 349 


Sus în cîmpchii Nistrului 80 


Tătăraşul 174 

Toma Alimoş 191 
Toma Alimoş 194 
Toma Alimoş 196 
Trandafir frumos 418 


Trandafirul 399 
Tunsu haiducu 245 


TF 


Țăranul şi ciocoiul 236 
Țăranul şi ciocoiul 237 
Țăranul şi zapciul 237 


v 


Vai, voinic strein 329 
Valenaş 336 

Verde de sipică 329 
Verdi foaia bobului 89 
Viyä Cărănuţă 375 
Voichiţa 107 
Voichiţa 233 

Voinicel Oleag 386 
Voinicel străin 328 
Voinicu şi hoțu 265 
Voinicu şi şarpili 73 
Voinicul Olac 388 


X 


Xire-ai, maico, blestemată 409 


www.dacoromanica.ro 


Sumar 


www.dacoromanica.ro 


Introducere 
Notă asupra ediţiei 


MATERIALURI FOLCLORISTICE 


Gr. G. Tocilescu, Precuvintare . . . . 


CINTECE BĂTRINEȘTI 
I. FANTASTICE . . . . . 


Soarele și Luna 

Soarele și Luna 

Cîntecul lui Corbea 

Marcoș paşa şi Crivăţul 

Cele trei surori la flori 

Cuculeţul So a 

Cîntecul lui Iorgu Iorgovan 

Ivan Iorgovan aa DeL. ase d te 
Cîntecul şearpelui . . . . . . l’ 
Voinicu și șarpili 

Cîntecul  şerpoaicei 

Cîntecul şearpelui . . . . 

Cîntecul şearpelui . . . . . . 
Sus în cîmpchii Nistrului 

Verdi foaia bobului . . 


443 


www.dacoromanica.ro 


v 
XXXVIII 


Il. 


Cei trei fraţi şi zmeii 
Antofiţă al lui Vioară 


Anofiţă al lu Vioară . . 
Mizil-crai . o. o... . ‘’ 
Mizil-crai 


Cîntecul lui Minea (Cîntecul nunului) 


De-l oraş din Bucureşti 
Cîntecul lui Mirea 
Fecioru lu Petru-vodă 
Joi dă dimineață 
Foai verdi ş-o şopîrlî 
Pe muntele lung 
Voichişa . . 2. 2’ 


VITEJEȘTI e o e tr îi 


. Ciclul cotropitorilor (turci-tătari) 


Cîntecul lui Baba Novac 

Cîntecul lui loviţă . . 

La cerdacu lui Novac . . . 
Doicin . s. . . . 
Ilancu-vodă . . . . . . a’. 
Stanislav . . o om ui 
Cîntecul lui Tanislau . . . e 
Cîntecul lui Badu cîrciumarul . . 
Cîntecul Badului . . . . à 


Cîntecul Badului . . 

Badiu RI E E 

Chira . Sa oae fes e oG 
Chera Cheralina . . . . 
Ilinca Şandrului . . . . 
Fata robitä de turci 

Cîntecul Ilincuței . . . 

Irina cea frumoasă . . . 
Frunzileana d-avramască . . . 
Cîntecul Banului . . . 

Maru . . z a © p 


Aguşiţă al lui ITopală . . . 
Aguşiţă al lui Topalä . . . - 
Stoian bulibaşa . . 2.02’ a’; 
Stoian bulibaşa soo w Bo 


444 


www.dacoromanica.ro 


81 
82 
86 
87 
93 
95 
97 
98 
101 
102 
106 
106 
107 


111 


111 


111 
114 
117 
119 
122 
124 
129 
133 
138 
140 
142 
144 
147 
149 
150 
152 
154 
154 
155 
158 
160 
164 
166 
169 


IN 


Roman . o cc. a‘ ‘o 


Tătărașul . 200a‘ ‘ťe 
Niculca 
„Haiducii o. 


Cîntecul lui Corbea haiducul . 
Cîntecul lui Corbea . . . 
Cîntecul lui Corbea . . . 


Corbea . . . . . . - 
Corbea . ., . . . . e. 
Toma Alimoş . . . a à 
Toma Alimoș . . . . .’ 
Toma Alimoş . . . . . 
Miu Splobu . . . . ° 
Ianoș  Ungurul A i a 


Cîntecul lui Miu haiducul. . 
Cîntecul lui Miu haiducul e 
Cîntecul lui Miu haiducul f 
Mihu Copilu . . . à 


Miu po e oua dar be să 
Cîntecul lui Miu haiducul E 
Miul haiducul > fe u 
Voichiţa  . aaa‘ 
Bratu . á a po owe e w a 
Bogatul şi săracul . . . . 


Țăranul și ciocoiul . . . 
Țăranul şi ciocoiul . . . 
Țăranul și zapciul . . . . 
Cîntecul lu Jan . . . 
Cîntecul lui Iancu Jianu . 
Iancu Jianu . . . . 
Cîntecul lui Iancu Jianu 
Colea-n vale-n Cornățel . . 
Jiene, de unde vii? 

Doina haiducului Ion Tunsu 
Cîntecul lu Tunu , . . 
Tunsu  haiducu PI E 
Cîntecul lui Gheorghelaş . . 
Cîntecul lui Călin . . . . 
Cîntecul haiducului Radu Anghel 
Cîntecul lui Radu . . . . 


445 


www.dacoromanica.ro 


172 
174 
174 


176 


176 
181 
185 
188 
189 
191 
194 
196 
198 
201 
204 
210 
213 
216 
217 
223 
226 
233 
234 
235 
236 
237 
237 
238 
240 
241 
242 
243 
243 
244 
244 
245 
245 
247 
249 
251 


III. 


IV. 


Burileanu . . . . . 
Foaie verde şi-un lipan 
Foaie verde trei castane . 


Cîntecul lui Păun haiducul . 


La cîrciuma din pădure . 
Cîntecul lui Iorgovan z 
Boian haiducu . . . 

Cîntecul lui Ionişă haiducul 
loniţă haiducul . . . 
Cintecu lui Busuioc haiducu 


Foai verdi trii aglici . . 
„+ Hotomanii . . . . n 
Cîntecul Codreanului . . 
Cîntecul haiducului Codreanu 
Codrean So A a ie 
Voinicu şi hoyu . . . 


Stan din Bărăgan . . . 
Lună, luminiă . . . 
Cine mi-i voinic lotrean? 
Cîntecul lui Sbangă haiducu 
Cîntecul lui Sacală . . 
Cîntecul lui Radu . . . 
Alde Nae din Vădeni . . 


PĂSTOREŞII . . . . 
Mioriţa . . . . . ‘e 
Ciobanul . . . . . 


Cîntecul lu: Costea ciobanu 
Costea şi Fulgea . . . 


DESPRE CURTEA FEUDALA 


Cîntecul lui Manolea . . 
Cîntecul lui Manolea . . 
Cîntecul lui Manole . . 


Dobrişan . . . . . 
Dobrişan . . . . 
Dobrişan . . . . ‘ʻ 
Ciobanul . . . . . 
Radu-vodă şi Drăgan . . 
Popa Farcaş . . . . 
446 


www.dacoromanica.ro 


Calofirescu . . . o. 1. . 

Aga Bălăceanu B: da e e OA să 

Aga Bălăceanul . . . . - 

Aga Bălăceanu De Saare ză 
Cîntecul lui Priscoveanu . . . . 

Mogoş Voricul . . . . . ‘ʻe 
Mogoş Vornicul . . . . . s 
Mogoş Vornicul . . cc. 


. FAMILIALE . a a . . 


„Îndrăgostiții  . a. n‘ ťa‘ i‘ 
Mierliţa şi sturzul POI O E 
Voinicel străin . . . . . . ‘ť 
Foaie verde lin pelin . . . . . 


Vai, voinic strein! . . . . . . a 
Verde de sipică . . . . . - 
Bare-mi-se . . aa ze ab 


Cîntecul lui Iencea Sžbiencea é 3 

lencea Săbiencea . . . . aaa‘ l‘ 
lencea . . . . . . . |. . . S 
Foaie verde viorea . . . . . . ďa 
Valenaș Foa a RE CE AI NE a a 
Foai verdi trii smiceli . . .  - 

Frundzi verdi grîu mărut . . . . . - 
Foai verdi trii smiceli . e . . . ‘ʻa 
Frunză verdi grîu mărut . . è . . 
Frundză verdi grîu curat . e. . . . = 
Cîntecul lui Milea . . . . o. . . ‘ʻe 
Cîntecul lui Mircea . . . . . . À‘ 
Srigă Pătru dinte lunci . . . . . 
Cîntecul Miului . o... cc. . . a 
Frunză verde trei grăunțe . . . . . - 
Neguţa . . . . s woo E 
Foaie verde ca TO A S a 
Drum pe deal şi pe vale . , . . . - 


Printre ţări, il e a E e 
Sună, sună š Bo ME Se ar a 
Frundzî verdi avrămiast . . . . 2. 2⁄2 
Biţă d si 3 PR > o 


Frundzi verdi iesita) iiit E G e 


447 


www.dacoromanica.ro 


309 
311 
314 
315 
317 
320 
322 
325 


327 


327 
327 
328 
329 
329 
329 
330 
331 
333 
334 
335 
336 
337 
337 
338 
339 
339 
340 
342 
344 
345 
345 
346 
347 
347 
348 
349 
350 
350 
351 


Ghica 


Rădiţa . . . . ’ 
Rădiţa . . o... ď‘’e 
Rădiţa . cc... 
Călugăriţa . . . . . a‘. 


Cîntecul Crişului . . . 

. Soții 2o e gp a 
Cîntecul lui Ghiţă Cătănuță 
Cîntecul lu Cătănuţă . . . 
Cîntecul lui Ghiţă Cătănuţă 

Biţă Cătănuţă a S 
Ghiţă Căănuţă . . . . 
Viă Cătănuă . , > 
Cîntecul lui Ghiţă Cătănuță 

Ghiţă Cătănuţă 

Ghiţă  Cătănuță E 
Cîntecul lui Mocan Voinicel Oleac 
Cîntecul lui Mocan Oleac 

Voinicel Oleag . . . . . , 
Voinicul Olac 

La poartă la Țaligrad 

Frunză verde păr prăsad 
Trandafirul . . . . -° 

Foaie verde foi de mure 

Printre munţi, printre pădure 

Pe sub deal, pe sub pădure . . 


Chira badii, Chira . . 
Moşneagul . . 2a’ 
Recrutul . o. e 
Frunză verde de bujor A 
Moşneagul . . . . . 
Frunzuliţă usturoi . . . 


Foicică ş-o lalea 

Foie verde de nău . . . 
Cîntecul lui Oancea chirigiu . 
Baladă . . . . . . e. 
Xire-ai, maico, blăstămată 
Gheorghiţă Poianu 

Frundzi verdi păr uscat . 


448 


www.dacoromanica.ro 


352 
353 
358 
359 
361 
362 


363 
363 
367 
369 
371 
373 
375 
376 
377 
378 
380 
383 
386 
388 
389 
390 
390 
391 
392 
392 
393 
393 
395 
396 
397 
398 
400 
401 
402 
407 
409 
410 
411 


3. Părinţi şi copii . . . 
Cintecul lui Tudorel . 
Azi e luni şi mîne-i marţi 

& Frații soa w a e s 


Lunca Călineştilor 
Pe lunca Aneştilor 


VI. JURNALE ORALE 


Trandafir frumos . . . aa. 
Peste Podul Mogoşani . . . . , 
Arde Podu Mogoşoaiei 

Cintec vinătoresc 


ANEXA 


Scrisoarea lui Christea N. Țapu către Artur Gorovei 


Glosar zS II RE RI RI E a RI IRI II e 
Indice alfabetic al cîntecelor bătrineşti (după titlu) 


www.dacoromanica.ro 


427 
437 


Lector: IOAN ȘERB 
Tehnoredactor: POMPILIU STATNAI 


Bun de tipar: 6.V1.1980. Coli editură: 46,64. 
Coli tipar: 31. Planşe tipo: 12. 





Tiparul executat sub comanda 
nr. 728 la 
A | Întreprinderea poligrafică 
„13 Decembrie 1918", 
7: Pr str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97 
(39, Bucureşti, 
Ceat Republica Socialistă România 


www.dacoromanica.ro 


Materialuri folcloristice, colecția co- 
ordonată de Gr. G. Tocilescu şi realizată 
în cea mai mare parte de profesorul 
teleormănean Christea N. Țapu, este una 
din cele mai ample şi interesante culegeri 
de folclor românesc. 

Ediţia noastră şi-a propus să argumen- 
teze — printr-o ordonare modernă şi un 
aparat critic aferent — ţinuta ştiinţifică 
a acestei adevărate arhive a creaţiei 
populare de la sfîrşitul secolului trecut. 

IORDAN DATCU 


Lei 29 


www.dacoromanica.ro