Constantin Prodan — Sculptura, pictura și gravura româneasca (1937)

403 CA ATENEULUI ROMAN 


Nr.14 


SCULPTURA, PICTURA 


SI 


GRAVURA ROMÄNEASGÄ 


PREALEGERI ŢINUTE LA ATENEUL ROMAN IN ZILELE DE 7, 14 ŞI 28 MARTIE 1936. 


DE 


.CONST. PRODAN 


E 


BUCUREȘTI 
IMPRIMERIILE INDEPENDENȚA 
STR. R. POINCARE, 17 
1997 


PRETUL 40 LEİ 


www.dacoromanica.ro 


BIBLIOTECA ATENEULUI ROMAN 




















Nr.14 





SCULPTURA, PICTURA 
GRAVURA ROMANEASGA 


PREALEGERI ŢINUTE LA ATENEUL ROMAN IN ZILELE DE 7,14 ŞI 28 MARTIE 1936. 


DE 


CONST. PRODAN 


BUCUREŞTI 
IMPRIMERIILE INDEPENDENȚA 
STR. R. POINCARE, 17 
1937 


www.dacoromanica.ro 


SCULPTURA, PICTURA 
şı 
GRAVURA ROMANEASCA 


Prelegeri tinute la Ateneul Romän In zilele de 7, 14 şi 28 Martie 1936. 





SCULPTURA ROMANEASCA 


Am fost insörcinat de Universitatea Ateneului sü va vor- 
besc despre Arta româneascâ, in numele cäreia am fost admis 
in mijlocul Societätei ei. Pe program am anuntat 3 lectiuni. 
Ele fac parte dintr”un ciclu de 9 lectiuni in cari imi voi pro- 
pune a trata întreaga artă românească, atât cea expresivă cât 
și cea decorativă. 

Anul acesta vă voi vorbi numai de cea expresivă: Sculp- 
tura, Pictura, Gravura, rămânând ca la anul viitor să tratez 
arta decorativă românească : Urbanismul, arhitectura și artele 
industriale. 

Dacă am intervertit ordinea anunțată prin program, tra- 
tând astăzi despre sculptură este mai mult pentru a intra în 
ordinea logică a ierarhiei artelor expresive şi apoi, pentrucâ 
sculptura românească, fiind mai redusă ca subiect, îmi lasă 
timpul necesar de a face şi o introducere la aceste lecfiuni. 
Această introducere va purta asupra artei, rostului artelor şi 
a clasificatiunei artelor. 


təl 


Ori-ce societate este compusâ dintr”o grupare de oameni, 
cari stau in raporturi de interdependentä pentru asi satisface 
nevoile lor. Cum omul este făcut din trup şi suflet, aceste ne- 
voi sunt fizice şi intelectuale. De aceea ori-ce societate trebue 
să producă materiile necesare pentru satisfacerea acestor ne- 
voi. Agricultura și Industria dau cele necesare pentru trebuin- 
tele fizice. Știința şi Arta pentru cele intelectuale. 

Știința are de scop descoperirea adevărului. Arta urmărește 
Frumosul. Şi adevărul ca şi frumosul au un caracter comun: 
acela de a reda realitatea. Adevărul este conformitatea dintre 


www.dacoromanica.ro 


4 


~m Lİ 


intelectualitate şi realitate — adică oglindirea exactă a realis 
tätei în suflet. In frumos, acest raport între realitate şi inte- 
lectualitate nu este adequat, ci intervine în el un element 
sufletesc : temperamentul artistului, care modifică acest ra- 
port după o anumită ordine de ritm şi de simetrie. 

Şi adevărul ca şi frumosul, pentru a reprezinta o utilitate 
socială, trebue să nu rămâe închis în sufletul, care le concepe, 
ci trebue să se exprime în afara sufletului, prin modurile de 
expresiune, pe cari le are omul la îndemână, expresiune in 
timp şi în spaţiu: limbagiul vorbit şi grafismul. Arta plastică 
este : o scriitură de forme. 

Pentru artă în special aceste două moduri de expresiuni 
dau cele două categorii de artă : artele ritmice: Poezia, Muzi- 
ca, Drama și artele plastice: Gravura, Pictura, Sculptura. 

Primele sunt mai aproape de suflet, pentrucă cer partici- 
parea însuşi a producătorului : Poezia cere rostirea autorului, 
Muzica : glasul cântăreţului; drama însăşi ființa actorului, 
cari seriază în timp opera gândită după o normă ritmică. 

Secundele, pentrucă se fixează în spaţiu, nu au nevoe de 
prezența producătorului : desenul şi gravura înscriu intr'o 
singură dimensiune o linie neagră pe o suprafaţă albă (arta 
alb şi negru). Pictura cere o suprafaţă care este acoperită în 
întregime cu amalgamarea culorilor. Sculptura cere cele 3 
dimensiuni pentru volume. Opera plastică se supune la anu- 
mite norme de simetrie. 

Primele produc efect numai printre contimporani şi dispar 
odată cu producția ; celelalte trec la posteritate. Fie-care din- 
tre ele poate să participe la avantagiile celorlalte în arte noi. 
Astfel cinematografia seriazä în timp producția grafică ; după 
cum gramofonia şi radiofonia fixează şi extinde peste limitele 
naturale productiunile ritmice. 

Artele, atât cele ritmice, cât şi cele simetrice se clasifică 
între ele după elementele, cari intră în compunerea lor şi se 
așează după complexitatea crescândă sau simplicitatea des- 
crescândă. Astfel pentru artele ritmice avem ordinea: poezie, 
muzică, dramă. Poezia fiind arta cea mai simplă, care între- 
buinteazä numai cuvântul, Muzica complica rostirea cuväntu- 
lui cu cântul; iar Drama mai adaogă un al treilea element: 
masa trupului omenesc cu mișcările lui: atitudini, gesturi, 
expresii, 

Pentru artele plastice ordinea este : Desenul, Pictura. Scul- 
tura, în care Desenul este arta cea mai simplă, pentrucă între- 
buinteazä numai linia, după care vine Pictura, саге la desen 
aduce agrementul coloarei, care ocupă cele 2 dimensiuni ; iar 
Sculptura prin volume ocupă cele 3 dimensiuni: lungime, 
lăţime şi înălțime. 

Dacă veţi compara artele ritmice cu cele plastice, veţi ver 


www.dacoromanica.ro 


5 


—m ... 


dea că ele corespund unele cu altele: Sculptura cu Drama, 
Pictura cu Muzica şi Desenul cu Poezia. 

Dar in artâ mai este ceva. Sufletul omenesc nu pune fru- 
mosul numai in operile de artâ, cari urmöresc numai frumo- 
sul ritmic sau plastic. Arta este un mod de expresiune şi su- 
fletul omenesc se manifestö si pentru a exprima altceva: 
adevâruri şi utilitäti. Dacä sufletul omului este bine echilibrat 
va pune frumuseți şi în aceste manifestatiuni sau frumusețea 
va rezulta de la sine din logica acestor productiuni. 

Astfel în artele plastice mai este agrementul, care se apli- 
că unei clădiri, unei mobile, unei imbräcäminti, unui ustensil, 
etc., după cum în artele ritmice mai este agrementul, care se 
dă unui discurs politic, unei pledoarii, unei conversatiuni de 
afaceri ; unei predici, unei conferințe, unei conversafiuni de 
salon sau unei acţiuni amoroase. 

Așa dar, după cum avem în estetica ritmică: genul didac- 
tic faţă de genul poetic (rău definite cu acești termeni) avem 
în estetica plastică genul decorativ, fa:â de genul expresiv. 

Acum, intelegeti, de ce mi-am împărțit cursul meu în 9 
lectiuni, dintre cari 3 vor trata despre artele expresive, 3 des- 
pre cele decorative şi З despre principiile decorativismului 
sculptural, pictural și linear românesc. 

In toate artele și la toate popoarele genul decorativ şi di- 
dactic au procedat genul expresiv, pentrucă mintea omului se 
îndreaptă întâi către util și adevăr, şi apoi către frumosul 
pur. 

Ar fi trebuit ca in lectiunile mele întâi sä vă vorbesc des- 
pre artele decorative și apoi de cele expresive, dar pentru că 
interesul publicului e mai atras de arta pură, decât de cea 
decorativă, am intervertit ordinea lămuririlor mele astfel încât 
să fie satisfăcut acel interes. 


1 


Cu acestea zise, să intrăm in obiectul lectiunei de astăzi: 
Sculptura românească. 

Sculptura este arta plastică cea mai complexă, pentrucă ati 
văzut, că utilizând cele 3 dimensiuni ale spațiului, maniază vo- 
lume. Ea le făurește cu ori ce materie, dar obișnuit întrebuin- 
teazä , lemnul, lutul, piatra și metalul. De altfel acestea sunt 
toate materiile, cari se pot închipui, căci celelalte nu sânt de- 
cât variante ale acestora. Aceste materiale servesc totodată şi 
la construirea lucrurilor utile, de aceea și sculptura este poate 
prima artă, care apare ; celelalte 2, pictura și desenul, nefiind 
decât abstractiuni din aceasta. Sculptura a servit întâi la agre- 
mentarea caselor, a mobilierului, a ustensilului, a îmbrăcă- 
mintei (bijuterii) ca apoi de aci să-și capete independenţa si sä 
împodobească piaţa publică, mormântul ; interiorul clădirei cu 
statuete, care să amintească larii şi penatii casei. 


www.dacoromanica.ro 


Dacâ vefi cerceta desvoltarea sculpturei la toate popoarele, 
veti vedea câ aceasta este originea şi mersul ei, 

La noi desvoltarea sculpturei este aceeaşi. 

Intäi am avut säpätori de chenare de uşi, de ferestre ; sä- 
pötori de timple şi de strane ; sâpâtori de pietre de morminte 
şi de cruci de drumul mare şi de troife. 

Tocmai mai törziu, prin secolul al XIX, ajungem la figura 
omeneascâ, care este mâsura tuturor lucrurilor in artâ şi in 
sculpturâ mai mult decât in ori-care alta, 

Sculptura expresivä s'a näscut odatä cu organizarea civilä 
a statului romänesc, cäci la noi Biserica nu a fost propice ei. 
Credinţa că „Să nu-ţi faci tie chip cioplit“, ca şi credința mu- 
sulmană, care ne-a condus atâta vreme, a oprit desvoltarea și-a 
bas-reliefului şi a rond-bossei. Abea, dacă găsim urme de ele 
în sculptura mică de ornament pe cruci în filigrame sau în 
metal repusat, pe scoarfe de evanghelii, etc. 

Lumea civilă a făcut să se nască la noi sculptura și anume 
nevoea de portreturare și apoi de pomenirea eroilor poporului 
românesc. Pentru monumente publice idea politică sau nafio- 
nală este conducătoare, așa primele monumente ridicate cu 
acest gând de proslăvire a unui eveniment politic sunt monu- 
mentele ridicate în 1834 la Iași şi la Brăila în cinstea ocupa- 
tiunei rusești şi a Regulamentelor organice. Bra vorba chiar 
de a se ridica un monument de recunoștință lui Kiselef. Ace- 
ste monumente sunt niște piramide de piatră sprijinite pe 
spatele a 4 lei. Ele sunt opera inginerilor ruşi. 

Apoi nimic timp de vre-o 20 sau 30 de ani, decât numai 
monumente funerare, cari se ridicau în preajma bisericilor, 
cum este spre exemplu al Domnitorului Gr. Ghika la Colen- 
tina, al Gen. Odobescu la Biserica Icoanei, etc. 

Apoi un muzeu destinat a colecta antichităţi romane. 

Doar mai târziu prin 1856, din spirit de separatism, Assaky 
se gândește la un monument în cinstea lui Ștefan ce] Mare. 
Proectul acestui monument a şi fost desenat de el. 

Sculptura, însă, se poate spune, că s'a născut la noi in 
{ага la 1865, atunci, când se înființează Școala de Bele Arte 
din Bucureştii. Şcoala de Bele Arte din lași deşi mai veche — 
adică din 1860 — nu a avut profesor de sculptură decât foarte 
târziu, la 1879. (Cimitirile ац înfiinţat tot cam pe atunci 1865). 

Cel, care a ocupat catedra dela București a fost Carol 
Storck, german de origine, din Hanau în Bavaria (1826-1887), 
El venea la noi în (ага la 1849 — isgonit la represiunea revo- 
lutiei din Paris, unde studia, — ca cizelator la bijutierul 
Resch. Aici în Tarâ a fost solicitat și pentru alte lucrări de 
sculptură ornamentală și funerară. Este la început și mode- 
lator la atelierul de ornamente a lui George Fless. Pentru 
aceste scopuri a simţit nevoea de a căpăta și rudimentele artei 
statuare şi între 1857-58 se duce la Munich pentru studii. La 


www.dacoromanica.ro 


Carol Storck — Monumentul Spätarului Cantacuzino 


www.dacoromanica.ro 





9 


intoarcere işi creazä atelierul sâu de lucröri de teracotä, apoi 
de piatr3, apoi şi de sculpturâ in lemn. De altfel nu era singu- 
rul in tarö, cöci tatâl sculptorului Spaethe, tot Oscar (1844— 
19 ) avea un atelier identic. Aici a pregâtit lucrâri pentru Ex- 
pozitiunile Internationale din 1862, 1867. Busturile Domnito- 
rului Cuza şi a Doamnei Elena, Al Domnitorului Carol. Domnul 
chiar ii pozase şi mulțumit de această lucrare, l-a însărcinat 
cu catedra de sculptură la Școala de Bele Arte, unde a pro- 
fesat până la moarte 1887. 

Lucrările de artă, ce făcea erau busturi, spre exemplu a! 
lui Th. Aman, Directorul școalei de Belearte, Schiller, direc- 
toorul muzeului, etc. La 1869 face şi primul monument го- 
mânesc la noi: Statua Spătarului Cantacuzino, comandat de 
eforia spitalelor civile pentru Spitalul Coltei şi apoi al Dom- 
nitel Bălașa pentru asezämintele Bräncovenesti .1881), apoi 
monumentul Domnitorului Ghika, cel decapitat de austriaci, 
dăruit de domnitor orașului Iași și așezat la Beilic. Face fron- 
tonul Universitätei, monumente funerare și busturi: Alexandri, 
Kogălniceanu, В. Catargiu, Costaforu, etc. După 1877 Coloa- 
nele dela Griviţa şi Smârdan și frumoasa lucrare: Mama Ră- 
nitilor, care a fost dăruit Domniței Elisabeta pentru devota- 
mentul, ce a pus în îngrijirea răniților războiului. Apoi scene 
idilice de ţară în genul picturei lui Aman 51 Grigorescu : Tä- 
rani şi Tärance în dimensiuni mici. 

Monumentele mari ale eroilor poporului, cari trebueau 
turnate în bronz, nu se puteau face în țară, de aceea au fost 
comandate în străinătate, ca monumentul equestru al lui Mi- 
hai Viteazul de Carrier-Belleuse inaugurat la 1874 și acel al 
lui Ștefan cel Mare de Frâmiet inaugurat la Iași la Septem- 
vrie 1882. Amândouă au provocat mișcări iredentiste, Monu- 
mentul Independenfii votat de parlament în 1879 nici astăzi 
nu a luat fiinţă. 

Timp de 20 de ani sculptura românească a fost reprezen- 
tată prin el, care nu putea face faţă la toate, aşa că fatal cele- 
lalte monumente cerute de nevoea publică trebuea comandate 
în străinătate, cum este monumentul lui Eliade, datorit sculp- 
torului venețian Ferrari, ca si cel ale lui Ovidiu dela Con- 
stanta, sau monumentul lui Miron Costin (1889) de la Iaşi da- 
torit lui Wlad. Hegel, un tânăr polonez, care studia la Paris 
și a fost recomandat lui V. A. Urechia, iniţiatorul monumen- 
tului, de tatăl președintelui republicei franceze Carnot. Hegel 
a rămas la noi in fara şi a avut un rol mare în sculptura 
noastră. A lucrat mult. A făcut monumentul Pompierilor dela 
Arsenal, Monumentul lui C. A. Rosetti, bustul lui Esarcu din 
grădina Ateneului. Frontonul Inst. anatomic. Busturi ale Re- 
gelui Carol 1, Urechia, Stancescu, Kogălniceanu, Istrati, etc. 
şi o alegorie Gloria României. A fost și profesor de sculptură 
la Școala de fete dela Ateneu, la Școala de arte şi meserii, 


www.dacoromanica.ro 


10 


unde a format pe Paciurea şi apoi şi la Şcoala de Bele Arte 
dela 1898—1909, Apoi a plecat in America, chemat de alte 
destinuri. 

Tot ca el trecâtor şi apoi chemat in America, unde este di- 
rectorul unei Şcoale de Belearte, a fost sculptorul ungur 
Jolnay. 

In tot timpul profesoratului lui Storck, şcoala nu a produs 
mulfi sculptori. De abea, dacâ putem gösi pe un oarecare 
Paul Focşaner (Focşeneanu) mort la vârsta de 28 ani 
(1843—1868) şi de la care a râmaş un bust al lui Mihai Vi- 
teazul, care se poate vedea in rotonda Ateneului, sau un lon 
Sâlcianu (185— ) de la care ne-a râmas lucrâri de micâ 
importantä. In colo nimic. Singurul elev regulat a fost fiul 
sâu Carol nâscut la 1854 dintr'o primâ câsâtorie a tatâlui sâu, 
El a fost format nu atât la şcoala tatălui său, cât la Şcoala ita- 
lieneascâ a lui Rivalta şi apoi la Fildelfia. A moştenit atelierul 
tatâlui sâu şi a continuat lucrârile decorative pentru clâdiri şi 
monumentele funerare. El a avut o carierâ lungâ de oarece a 
murit la 1926. De cum s'a întors i s'au dat lucrări importante 
cu statuia Protopopului Tudor (1884) din Curtea şcoalei profe- 
sionale de fete. Cel cu care s”a möndrit a fost monumentul gen. 
Davila (1902) din fata Universitätei însă cel pe care l-a mo- 
delat mai cu drag a fost acela conceput de el in cinstea lui 
Aman. 

* 


Bätränul Storck a mai avut 2 elevi, cari aläturi de fiul 
säu, au reprezentat sculptura romäneascä timp de 20 de ani. 
Acestia sunt: Ion Georgescu (1857—1898) si Stefan Ionescu- 
Valbudea (1857— ) amändoi insä ii veneau de la Scoala 
de Arte si Meserii. Amändoi au invätat rudimentele de la 
bâtrânul profesor, dar amändoi, in Franta, s'au desâvârşit, 
primul la sculptorul Dela planche, al doilea la Falguiere si 
amändoi au trecut apoi prin Italia, ca aproape mai toti sculp- 
torii nostri, dar, care nu le-a fost in avantaj. 

Georgescu isi fäcuse deja un renume in jarä cu ,Räpirea 
Proserpinei”, lucrare pentru premiu in sträinätate, sau chiar 
în Franţa cu , Rugâciune” о copilâ în genunchi, care-și în- 
drepta ruga spre cer si apoi „Endymion (81-83). 

Lumea romäneascä informatä (prin Gion, cronicarul tim- 
pului) îl considera ca o speranţă a artei românești. Si nu a 
inselat aşteptârile, cäci putem spune, cä a fost adevâratul 
pärinte al sculpturei romänesti, atät prin influenta operei lui 
fecundă şi talentată, cât şi prin învăţământ. Lui i se comanda 
monumentul Domniței Bălașa (1883) cel din biserică și bustu- 
rile oamenilor de seamă, cari muriseră atunci: gen. Davila și 
gen. Tell. Lui busturile lui Matei Basarab și Vasile Lupu. Lui, 
statuia lui Gheorghe Lazăr (1885) din fata Universitätei. La 


www.dacoromanica.ro 


11 


Salonul din 1885 dela Intim-Club (şi vom vedea la Pictur3, 
ce importantä are acel Salon pentru arta romäneascä) sculp- 
tura românească este triumfätoare prin el, „Endymion“ este 
cea mai apreciatâ lucrare alâturi de ,Värful cu Dor” a lui 
Mirea. Alâturi de Endymion expune lucrâri printre cari bustu- 
rile Anei Kalenderu, Principelui G. Bibescu, Pascaly, fiul Sto- 
lojan, etc. Reputatiunea lui se stabileşte numai decat şi este 
tot atât de särbätorit ca şi Mirea. 

Comenzile incep a-i veni şi cu toate nemultumirile, ce le-a 
avut din partea unor clienti dificili, lumea se adresa lui. 

La moartea lui Storck in 1687 nu era nimeni, care sâ-i 
poatä discuta titlurile si de-aceea i se dä catedra de sculpturä. 
Invätämäntu] lui a fost mai fecund decât al lui Storck, pentru 
cä a läsat elevi, cari ii poartä pecetea, si cari sunt recunoscä- 
tori amintirei lui. 

De acum comitetele pentru ridicäri de monumente au cui 
se adresa. Monumentul lui Assaky dela lasi (1890) i-a fost 
comandat lui.. Bustul lui Bolintineanu ; Bustul grafului Ro- 
setti din grädina Ateneului, ca si monumentul lui Pake Pro- 
topopescu (1895). Monumentele funerare, ce a fäurit sunt ne- 
numörate. 

Tot lui se datoreste înfiinţarea, împreună cu elevii Şcoa- 
lei de Belearte a Societätei. „Cercul Artistic”, in 1890 care 
trăeşte şi astăzi, dar care atunci a avut un rol însemnat, de 
oarece a întreținut mișcarea artistică până la înființarea Sa- 
lonului oficial din 1894. 

Cel-alt St. Ionescu-Valbudea este după părerea mea un 
nedreptăţit, căci este acoperit de uitare, desi de la el ne-au 
rămas lucrări de cea mai mare frumuseţe, cum este spre 
exemplu ,,Mihai Nebunul” în care se vede toată vigoarea 
temperamentului său. Tot de la el o ,,Flora” (1881) de dina- 
inte de perioada de studii, iar de după un ,Invingâtorul“ lu- 
crat cu aceeaşi vigoare ca şi Mihai Nebunul. Dar alâturi de 
acestea a arätat şi gingâşie in sculpturele lui dupâ copii, in 
diferite poze: La Bae, in somn.... etc. ca si in nudul de femee, 
culcat, din rotunda Ateneului. 

Mi se pare că este încă profesor de modelaj la o școală de 
arte şi meserii. 


$ 


Pe când la Bucureşti se puneau, solid, bazele sculpturei 
românești, la Iași nu era, decât un singur artist, ieșit şi el 
dela şcoala de meserii, care practica sculptura. Acesta era 
Dim. Tronescu despre care nu ştiu să vă spui prea multe, 
pentrucâ şi viața lui a fost trăită din greu şi în obscuritate. 
Ştiu numai, că a lucrat o ,Independenta” (poate în vederea 
monumentului proectat de parlament în 1879) care reprezintă 
o temee în zale şi cu mantie romană, ținând cu dreapta o 


www.dacoromanica.ro 


cunună de lauri iar stânga o fine rezematä pe o pavază. Tot 
de la el e statua ,,Vanitatea“ care a fost apreciată şi de Regele 
Carol I, in 1886, cu ocazia trecerei lui prin laşi. Regele, in- 
chipuindu-şi, că un artist cu un astfel de talent trebue sä 
trăească bine din arta sa, i-a pus o întrebare in acest sens, la 
care a râspuns desperat ,,Ba mor de foame, Maiestate!' 
Regele a intervenit sâ fie trimes la studii şi la intoarcere a 
fost numit profesor suplinitor la Şcoala de Bele Arte din laşi, 
in 1897, cänd se si infiinteazä catedra şi pe care a pästrat-o 
pânâ la 1902, 


* 


La Bucuresti generatia mai tänärä, care crestea in umbra 
lui Georgescu era reprezentatä prin George Vasilescu (1864 
pänä la 1897) Filip Marin (1865—1928) Atanasie Constanti- 
nescu (186— ), D. D. Mirea (1868) si Pavelescu-Dimo 
(1870) si C. Dumitrescu. 

G. Vasilescu, elev al Scoalei de Arte si Meserii, si-a con- 
tinuat studiile la Venetia cu Ferrari, pe care-l cunoaştem si 
unde s'a aclimatat intr'atät, incät i se zicea Giorgio Rumeno. 
EI este autor al unor foarte reputate busturi si lucräri ca 
„Rodica” cum si a monumentului Vänätorilor dela Ploeşti, a 
monumentului Independentei dela Tulcea. 


Filip Marin sculptor mic si gros, de staturä in contrast cu 
sentimentele lui de trubadur, care nu visa decät alegorii 
usoare, pe care le executa intr'un stil dulce. 

Atanasie Constantinescu un artist care promitea, dar care 
sa pierdut ca si colegul lui Gheorghiu. 

Pavelescu Dimo, unul dintre elevii cei mai credinciosi 
memoriei lui Georgescu, pentru care a lucrat si un frumos 
monument. Bun executant de busturi. De la el avem monu- 
mentul Regelui Carol dela Craiova. 

Mirea, este sculptorul consacrat scenelor de tarä, cu tärani 
si tärance, ciobani, rezemati in bätä, sau ciobani cäläri. Prof. 
la Scoala Belearte. Desi mai in värstä decät cei dela Tineri- 
mea artisticä a fost solicitat sä intre in societate, poate pen- 
tru o marca spiritul de ostilitate fatä de G. Mirea, directorul 
Scoalei si frate mai mare al lui. 

Iașul deocamdată nu a produs nici un sculptor si catedra 
Scoalei de Bele Arte a fost ocupată de trei munteni: C. Bälä- 
cescu ( —1912), D. D. Mirea si Ion Mateescu, cäci suplini- 
rea de un an a lui G. Dumitriu, moldovean, trecut prin Scoala 
de Bele Arte, nu poate conta. 

Bäläcescu este cel mai putin talentat dintre sculptorii din 
vremea lui si aceasta poäte din cauza invätämäntului italian, 
care era banalizant. Monumentele publice pe cari le-a alcä- 


www.dacoromanica.ro 


lon Georgescu — Aruncâtorul de lânci 


www.dacoromanica.ro 





15 


tuit, ca acel al lui Tudor Vladimirescu la T.-Jiu şi acel al lui 
Mircea cel Bâtrân in Dobrogea, sunt cele mai putin reuşite 
dintre monumentele noastre publice. De la Taşi este mutat la 
Bucureşti, unde a avut multe insärcinäri. 


# 


Sculptura la laşi s'a gâsit cam oropsitâ, de aceea nicin'a 
putut produce artişti mai de seamâ. Totuşi aplecarea moldo- 
venilor pentru aceastâ artâ existâ, câci au apârut de acolo 
sculptori, cum este spre exemplu Ilie Chipärus, care ple- 
cat in sträinätate la studiu din 1901 si nu s'a mai intors si am 
väzut de la el lucräri, cari promiteau ; sau Hette, Irina Co- 
dreanu, St. Miclescu sau Onofrei. Ceilalti, cari au reusit in 
sculpturä cum este Han au invätat la Bucuresti. Tot de laşi 
trebue legat cel mai bun sculptor animalier : Cristescu-Cri- 
stesti, fost militar, care din fosta meserie a pästrat dragostea 
pentru cal. 

In timpul acesra in politicä culmina lupta dintre conser- 
vatori si liberali si aceastä luptä a avut repercusiuni si in sculp- 
turä. Monumentele publice in amintirea sefilor acestor douä 
partide sunt asezate pe strade, care devin unele liberale, alte- 
le conservatoare. Astfel Bulevardul care pleacä dela Cotro- 
ceni la Obor a devenit liberal ; iar Bulevardul Coltea a deve- 
nit conservator, chiar si artistii sträini, cari lucreazä la ele sunt 
unii utilizati cu preferinta. Astfel Ern. Dubois, autorul monu- 
mentului lui 1, Brătianu, este si al monumentului Carada. 

Таг A. Mercié, autorul monumentului lui Al Lahovary 
este si al lui L. Catargiu. 

La Iasi monumentele lui Kogälniceanu si al lui Cuza sunt 
datorite sculptorului italian Romanelli. 


* 


— Toti sculptorii romäni, de cari am vorbit pänä acum 
apartin manierei realiste de a concepe sculptura. Cu ultima 
serie de elevi ai lui Georgescu si Hegel, cari constituesc astäzi 
vechea generatie in viatä, sculptura romäneascä a intrat in- 
tr'o nouä fazä. Cu ei ne vin noile forme ale apusului francez 
si german. 

Acesti sunt, doi cäte doi: Fritz Storck (1872) si Oscar 
Spaethe (1875). D. Paciurea (1875—1932) si C. Brincus (1876). 

Cäte si patru sunt talentele sculpturale, cu cari s'a pre- 
zentat publicului românesc Societatea ,,Tinerimea artisticâ”, 
care a luat fiintä in 1902 imprejurul pictorilor asezati la 
Munchen pentru studii: Ipolit Strimbulescu şi Kimon Loghi. 
In totul, cei, cari s'au grupat in aceastä societate sunt 12 din- 
tre cari 2 sculptori : Stork, Spaethe. 


www.dacoromanica.ro 


16 


Ei sunt adevarati reprezentanti ai spiritului Tinerimei, 
pentrucä amändoi au studiat la Miinchen, de unde au adus 
ideile simboliste de cari erau influentati. 

Aceastä Societate era pusä sub protectiunea A. S. R. Prin- 
cipesa Maria, ea insäsi impregnatä de curentul simbolist-by- 
zantin, pe care-l incuraja in productiile lor. Pentru ea, care se 
inconjura in palatul ei, cu operile lor, au lucrat ei cu totii. 
Astfel pentru ea a fäcut Storck Bustul Principelui Carol, iar 
Spaethe pe al Principesei Elisabeta. Pentru ea Spaeihe lucra 
o Sfinta byzantinä, o Florentinä sau acel lampadar ,Fiat 
Lux” — o femee cu o cruce in mänä, care se lumina — , iar 
Storck acea Evä, Tentatie, Salomea. De la Principesa Maria 
au fost adoptati acesti doi artisti si ca sculptori ai palatului re- 
gal. Astfel Storck a portreturat pe Regele Carol 1, iar Spaethe 
pe Regina Elisabeta. Amändoi erau rivali, si intrucätva se 
asemänau, pentrucä lucrau cam aceleasi subiecte. Dacä unul 
făcea un Mos Florea sau mos Gheorghe celălalt făcea un 
mos Costake ; dacä unul fäcea un dorobant, fäcea si cel-alt. 
Totusi exista o deosebire sufleteascä intre ei. Spaethe este 
un sensual, un voluptuos, ii plac silenii grasi, sclavii beti, sau 
modelul femeesc, dupä care a fäcut o bunä serie de lucräri 
intre 1909—1916. Storck insä este un gänditor si aceleasi 
motive femeesti la el se spiritualizeazä. Dupä râzboi insâ 
sub influenta tineretului, a evoluat spre o simplificare 
clasică, ca in ,,Madonaf", , Adolescenta'f, „Adam si Evaf", „Cain 
şi Abel“. Spaethe a rămas acelaş, fäuritor de busturi şi de 
monumente, cum este acela dela Bräila sau monumentul Ca- 
valeriei. 

Aläturi de acestia au intrat in Tinerimea, ceilalti doi ri- 
vali : Paciurea si Brincus. Aceastä dualitate reprezintä, fatä 
de cealaltä, spiritul francez izvorät din marele Rodin. 

Opozitia dintre aceste 2 dualitäti : Storck-Spaethe, Paciu- 
rea-Brincus este mai vizibilă într'un monument, în care fan- 
tezia celui, care 1-a comandat, a vrut sä asocieze pe Storck cu 
Paciurea. Monumentul este fäntäna Gigantilor de la Filaret. 
Un gigant este de Storck şi altul de Paciurea. In unul se vede 
calmul technicei stäpänä pe ea, in celalt främäntarea ideei, 
vesnic nemultumitä de realizärile ei. 

Si Paciurea ca si Brincus au produs mai putin de cät cei- 
lalti doi, pentrucä erau mai munciti si de idee si de technicä, 
pe care o voeau mai adeguatâ ideei. 

Paciurea, dupä primele busturi ale începutului, dă la 906 
Gigantul, apoi rând pe rând: Un Christ îndurerat (908) Sfin- 
xul (1912), un Beethoven (913), Rugăciune (914) Zeu Războiu- 
lui (915), un frumos simbol: un cap, având drept casc, o teastâ 
de mort „Răstignita“ şi altele, în cari se văd dragostea si 
mila pentru tot, ce este efort creator și durere. După război, 
când simte propria lui durere, de a se vedea ignorat şi de a 


www.dacoromanica.ro 


FA 
= 
> 
x 
== 





iurea — Bust 


Pac 


D 


Www.dacoromanica.ro 


19 


vedea trecandu-i inainte mediocritätile, se inchide in sine 
insusi şi dä drumul fanteziei in acea serie de ,Himere”, ani- 
male apocaliptice, in cari sunt poate conceptiile lui din co- 
pilörie in fata poveştilor. Cine era mai indicat decât el sâ 
facä monumentul lui Eminescu. Totuşi nu i-a fost comandat cu 
toate câ proectul lui este un imn inchinat durerei. Şi monu- 
mentul corpului didactic, ce-i fusese comandat, nu s'a reali- 
zat şi mi se pare, că intr'un moment de supărare l-a şi di- 
strus. 

A avut o singură mulțumire: învățământul sculpturei, pe 
care-l preda la Şcoala de Bele-Arte încă din 1909 și o singură 
satisfacție, de a vedea, că i se oferă in 1927: Premiul Natio- 
nal de artă. 

Brincus, fiu de țăran din Gorj, a fost și a rămas omul 
frust, pornit de la viaţa instinctivă de ţară. Totuși, cu această 
putere de instinct, sculptura lui s'a spiritualizat până la ab- 
stractiunea cea mai ridicată. Astăzi stabilit la Paris, sper că 
nu definitiv, el este unul din făuritorii ideilor noi, cari mână 
arta în occident. 

De la început s'a văzut, că este un artist in revoltă cu școala, 
care a vrut să fie el şi numai el. Busturile lui de la început 
sunt impregnate de un impresionism, care trece peste canoa- 
nele sculpturei. La 1910 dă acea lucrare, care a definit origina- 
litatea artei lui , Cumintenia pământului”. O ființă omeneas- 
că, așezată pe vine, cu braţele încrucișate la piept, sta ne- 
clintită privind lumea cu ochii calmi așezați într'un cap mare, 
diform. E în această bucată o voinţă de primitivitate egip- 
teană sau aztecă, care farmecă. Dă apoi , O pasăre măiastră“, 
care trebue să fi făcut gelos pe Paciurea. „O danaidă“. „Ru- 
gâciune” o femee prelungă îngenunchiată. După războiu câşti- 
gat de sculptura abstractă, dă lucrări, în cari un cap de fe- 
mee devine un glob de marmoră sau de metal. Bustul unei 
Principese devine o viziune obscenă, etc. La el, abstracfiunea 
şi primitivitatea l-au dus atât de departe, încât a căpătat dra- 
goste de materia brută, în care nu înscrie, ceeace vrea el, 
ci ce-i impune blocul de piatră sau bușteanul, în care practică 
„la taille directe”. 

Dintre sculptorii dela Tinerimea trebue amintit Aristide 
Iliescu și Kraus. А 
Tot la Paris se gâseşte aşezat definitiv sculptorul Gänescu. 


* 


— De ce vrea sä zicä importanta invätämäntului in orice 
ramurä si deci si in sculpturä, se poate vedea din seria de 
sculptori, cari sunt succesorii acestora: Iordänescu, Severin, 
Dimitriu, Mateescu, Mihäilescu, Franasovici, Boambä, Cire- 
sescu, Burcä, Mätäoanu, Spiridon Georgescu, Ionescu-Varo, 


www.dacoromanica.ro 


20 


Leonida, Olteanu, Stânescu, Savargin, Dumitriu-Barlad, la cari 
nivelul artei este poate mai pufin ridicat, decât la predecesori. 
Totusi aş voi sä fac o exceptie pentru unii dintre ei, ca spre 
exemplu : Severin, саге in bucățile lui lucrate „à la cire per- 
due” ca „Spre infinit“ se vede influenţat de sculptura lui Ro- 
din, pentru Mätäoanu care de atâte muncă se neurastenizase, 
încât la 1920 s'a spânzurat, pentru Iordănescu, sculptorul ofi- 
cial al monumentelor noastre publice, pentru Dimitriu, talen- 
tat sculptor de lucrări de dimensiuni mici, la cari excepția se 
explică, prin aceea că au trecut şi pe la şcoala franceză. 

Dar alături de ei apare un talent cu totul spontan : G. Tu- 
dor, originar din Câmpina şi a cărui originalitate se explică 
mai ales prin faptul de a fi din aceiaşi localitate cu Grigorescu, 
ale cărui subiecte rustice caută să le traducă în sculptură. 

Toţi aceștia, cari au apărut în sculptură înainte de răz- 
boiul cel mare, s'au manifestat mai bogat după răzoiu, când 
cu toții au format in 1919 prima Societate a Sculptorilor Ro- 
mâni, pusă sub conducerea lui Iordănescu. Aceşti sculptori cari 
erau totdeauna în căutarea unui subiect de tratat, au găsit în 
subiectul militar o vână de exploatat. Generaţia de după răz- 
boiu, atât de febrilâ în a culege plăcerile vieţii, deci şi pe cele 
artistice, a fost favorabilă și sculpturei. Nu a fost unul dintre 
aceşti sculptori, care să nu-și fi avut expozitiunea lui particu- 
lară, lucru, care este atât de greu în sculptură; nu e unul, 
care să nu-și fi găsit cumpărător. 

— Nevoia de a cinsti amintirea morţilor războiului a fă- 
cut să se nască Societatea „Mormintele Eroilor“, care a adus 
ca notă nouă în atenția lumei, motivul national al Troitelor. 


* 


Urmașii acestei genereatii deschid drumul unei noui pe- 
rioade în sculptură românească, cu două talente de mâna in- 
141: Han (1890) şi Jalea (1887). I-am pus alături, pentrucă a- 
mândoi reprezintă influența nouă a marelui sculptor francez 
Bourdelle. Intre ei, însă, este o opoziție, nu atât de spirit, cât 
de tendinţe. Unul: Han, are tendinţe de a vedea totul în mare, 
celălalt are tendința de a traduce totul în proporţii reduse. 
Amândoi au reprezentat în sculptura românească mișcarea de 
artă provocată la Iași în 1918 de Societatea „Arta Română“, 
de sub conducerea lui Th. Pallady. 

Han este o puternică personalitate, în care curge și sânge 
de origine germană, în care fluxul de viaţă trece şi peste li- 
mitele artei lui, pentru a face şi literatură şi politică. 

In sculptură s'a arătat ca un elev, care s'a emancipat re- 
pede de sub tutela rodiniană a profesorului său Paciurea, pen- 
tru a se îndrepta spre sculptura lui Bourdelle, fără să fi ajuns 
încă. El şi-a creat un stil personal. Totul e construit masiv şi 
stilizat static. Suprafețele sunt granulate, ieşite din martela- 


www.dacoromanica.ro 





Jalea — Arcaşul 


www.dacoromanica.ro 


23 


giul cu ciocan de tocat. Foarte fecund, a atacat toate subiec- 
tele: Bust, Nud, Compozitia. El e mai de grabä un cercetätor, 
decät un inspirat. Cu felul lui de a intelege arta, este un sculp- 
tor indicat pentru monumentele publice, Exemplu : monumen- 
tul poetului Säulescu dela Predeal, monumentul Eminescu si 
acel al lui Bălcescu, care urmează a fi instalat la Cluj. 

Dela 1924 face parte din Societatea „Grupul celor patru“, 
unde în compania a trei pictori, dau cu toţii în fiecare an un 
regal de artă ; iar dela 1927 este și profesor la Şcoala de Bele- 
Arte. 

Cu Jalea, care a luat contact direct cu Bourdelle, această 
influență se precizează. De sigur, că lucrul nu se observă în 
monumentele lui publice, ca recenta statuie a lui Spiru Haret, 
în care vigoarea lui pare a fi diluatâ; se observă însă în lu- 
crările mici de sculptură de apartament, în care gândul lui 
strânge la un loc elementele lucrării. Ii plac mai mult subiec- 
tele în cari domină robustetea bărbătească ca în ,,Arcaş in re- 
paus“, „Briar“, „Sfarmă-Piatră“, „Faun cântând“, „Eroii“ şi 
această mică саро d'operă „Lucifer Gargouille“, pe un trup 
vânjos stă un cap bărbos cu coarne mici în frunte, unul drept 
în sus, celălalt strâmbat într'o parte. 

Deşi nu este profesor la o şcoală de Stat, işi are elevii lui 
particulari, printre cari se numără și odrasla regală Principesa 
Ileana a României. 

De aceiași vârstă cu ei sunt şi sculptorii A. Călinescu şi 
Chiciu din Craiova, cari amândoi fac sculptură modelată, de 
bună ţinută clasică. 

Adevăratul reprezentant al sculpturei lui Bourdelle la noi 
este eleva lui de predilecție: Celine Emilian. Cu o vocație 
spontană a fost apreciată de marele maestru, care a luat-o în 
atelierul lui, unde a ajuns masieră. Maestrul avea atâta încre- 
dere în ea, încât îi cerea să-l ajute în marile lui lucrări deco- 
rative. Eleva și-a însușit principiile lui cari au readus sculptura 
franceză la adevărata ei menire de artă aliată cu arhitectura 
şi care tratează rond-bossa ca şi cum ar fi ieșită din sculptura 
decorativă a reliefului. D-ra Emilian a adus dela sursă aceste 
principii şi în afară de cariera ei de portretistâ, aplică aceste 
principii şi la subiecte românești, ca în relieful ,,Rodia de dor“ 
şi în statuele : „Domnița Niculina“ sau ,,Madona cu copil“, care 
dau o indicație de ce ar putea face statuara noastră în direcția 
ieratic bizantină. 

De curând a expus la Academia română din Roma şi a re- 
coltat sufragiile unanime ale criticei italiene. 

Dar în sculptura românească, d-ra Emilian nu este sin- 
gura femee. Dela Irina Codreanu, Margareta Cosăceanu și Teo- 
dora Cernat și până la ultima apărută Elena Tălăşescu, femei 
sunt multe în sculptură: Maria Drăghicescu, Maria Mihăescu, 
Maria Grigorescu, Ana Rădulescu, Veturia Roiu, Maria Ro- 


www.dacoromanica.ro 


24 


malo, Ioana Basarab, Marioara Beceanu, Alexandra Slätineanu 
şi altele. 

Alături de ele sunt şi artiste -minoritare, de origină ger- 
manâ, ungarâ sau rusâ. Printre ele e d-nele Serova, Kotzebue, 
еїс., se ridică in primele rânduri: Miliţa Pătrașcu, Desi rusă 
de origină este româncă prin căsătorie. Elevă a lui Brincuș, i-a 
urmat în totul noutățile, ce acesta a adus în arta de după răz- 
zoiu. Artă abstractă a făcut şi ea, dar și artă concretă, de cea 
mai mare sensibilitate. Una expune la Salonul Oficial și alta 
la Grupul de avant-gardâ al artiștilor de pe lângă revista ,,Con- 
temporanul". 

* 


Intre artiștii, cari de vreo 10 ani au apărut in câmpul ar- 
tei, trebue sä mentionez pe Onofrei si pe Baraschi. Ei fac 
parte din asociaţia „Grupul поѕіги“, adică al tineretului, care 
se opune grupului celor patru din care face parte Han. Si ei 
lucreazä cu princiile burdeliane, insä si ei aduc nota bizantinä, 
care le vine din spiritul traditionalist, care dominä in toate 
domeniile vietei noastre, atät in politicä, cät si in literaturä. 

— Sperantele de mäine ale sculpturei noastre sunt repre- 
zentate prin: Constantinescu-Mac, Popovici, Boris Caragea, 
Borgo Prund, Tureatcä, Irimescu si altii. 


* 


Dar ca sä aveti un tablou complect al sculpturei romä- 
nesti, ar trebui sä vä vorbesc si despre sculptura din regiunile 
alipite. Acolo, îndată cu Unirea s'au creat şi centre de artă ro- 
mânească. Așa în Transilvania s'a creat o Şcoală de Bele-Arte 
la Cluj, care acum se găsește la Timișoara. Profesorul de 
sculptură este Romul Ladea şi el elev al lui Bourdelle şi care 
la rândul lui formează elevi ca: Vlasiu, R. Pușcariu, Blendea 
etc. 

El nu este decât cel mai tânăr din seria sculptorilor, cari 
s'au născut în Transilvania. Dintre ei, amintesc pe Andronic, 
Grozea și fraţii Pop, cari au expus la Expoziţia din 1862 la 
Braşov. Pe Liuba (1876—1906) și în fine pe Cornel Medrea, 
născut în 1892 în Mercurea Ciucului. A învăţat sculptura la 
Pesta și în timpul războiului s'a stabilit în ţară. Intr'o călă- 
torie de studiu, ce a întreprins, a mers până în lugo-Slavia, 
unde a luat cunoștință de realizările şi ideile marelui sculptor 
Mestrovici. 

Medrea, care a realizat lucrări importante, între altele 
frumosul bust al lui Delavrancea dela Şosea, monumentul 
părintelui Lucaci, este dela 1933 profesor de sculptură la 
Școala de Bele-Arte din București. 

La aceștia trebue să adăogăm pe minoritarii : Teutsch, Ku- 
dalas, Servatius, Jenö, Gallas, etc. 


www.dacoromanica.ro 


La Chisinäu, la şcoala din localitate, este profesor Al. Plä- 
mädealä, artist de talent, dela care avem monumentul lui Şte- 
fan cel Mare din Chisinäu. 

La Cernäuti nu existâ o şcoalâ de Bele-Arte, totuşi existä 
un Centru de artâ, in care sculptura nu este neglijatä. 

Bucovina, pe lângâ A. Roşca, Suhan şi Paslea, ne-a trimis 
un sculptor, pe care trebue sâ-l cunoaşteti cu totii, Acesta 
este sculptorul in lemn Gheorghitâ. El vine dela o şcoalâ de 
meserii din Cämpulungul Bucovinei şi astäzi este, in arta 
noastrâ, un reprezentant al nationalismului integral. El cautâ 
sâ intruneascâ in arta sa, care este mai ales decorativâ, trecu- 
tul bizantin-bisericesc cu motivul täränesc. 

Acesta este tabloul sculpturei româneşti. 

Sper, că din toate cele, ce v”am arătat, ati rămas cu cu- 
noştinta aproximativă a ceeace este sculptura românească, in 
liniamentele ei generale. 

Vă rog să timeti seamă, că lecţia viitoare va trata despre: 
„Pictura românească“ și va fi rostită în ziua de Sâmbătă 14 
Martie 1936. 


www.dacoromanica.ro 


PICTURA ROMÂNEASCÂ 


Materia acestei lectiuni, care este Pictura româneascâ, 
este mai bogatâ decât a aceleia din lectiunea precedentâ: 
pentruca pictura fiind o artâ de interior şi o artâ platâ, este 
mai câutatâ decât cealaltâ. Proportia artiştilor-pictori fata de 
artiştii-sculptori este de 10 la 1. Subiectul este deci mai vast şi 
ne impune anumite limitafiuni. 

Prima limitatiune, pe care ne-am impus-o ca şi de rân- 
dul trecut, va fi aceea de a nu intra in decorativ, adicä in pic- 
tura decorativä muralä, teatralü şi aplicatâ şi de a urmäri 
numai pictura expresiva de şevalet. 

A doua limitatiune, tot ca si pentru sculptură, de a nu in- 
tra in pictura bisericească, despre care vom vorbi altă dată. 

A treia limitatiune, pe care ne-o vom impune, chiar pen- 
tru pictura expresivă și civilă, este de a nu vorbi despre pas- 
tel, aguarelâ și miniatură, ci numai de pictura în ulei. 

Astfel limitat subiectul şi încă va rămâne destulă materie 
— peste 100 de ani de pictură românească, — pe care va tre- 
bui să o vedem în sbor de pasăre. 

Ati văzut din introducerea lectiunei precedente, că Pic- 
tura este arta în două dimensiuni ,în care culorile se amalga- 
mează pe suprafeţe delimitate de desen, pentru a produce e- 
fectul dorit : agrementul ochiului și în care se poate obţine și 
a treia dimensiune a profunzimei, prin degradări de valori în 
tomuri de coloare pură sau de clar-obscur. 

Culorile sunt fabricate din prafuri minerale, diluate în 
apă, ulei sau alte ingrediente, cari se debitează astfel în tuburi 
sau direct sub formă de creioane colorate ca în pastel, sau 
bastonașe, ca la mozaic. 

Arta picturei este o artă de interior, care se aplică la pe- 
retii clădirei sau la obiecte, dar uneori apare şi la exteriorul 
clădirei, ca în frescele bisericilor moldovene. 

Şi în pictură „ca în sculptură, decorativul a precedat ex- 
presivul, De pe pereţi s'a desprins pentru a deveni mobilă, ca 
în iconostas, icoană sau portret. 


www.dacoromanica.ro 


28 


La noi pictura, ca mai toate manifestatiunile culturale, 
s'au nâscut in İurul Bisericii, pentruca de acolo sö treacâ in 
lumea profanä. In aceastâ picturâ profanä, arta a luat o inde- 
pendentö complect3 de decorativ. Portretul pe deoparte şi Pei- 
sagiul pe de alta, au fost cele douä necesitäti, cari au recla- 
mat şevaletul. In aceste douâ direcfii artiştii strüini ne-au fost 
initiatorii, cum este şi firesc sâ fie. Domnitorii, boerii şi apoi 
negustorii, din strâinâtate aduceau portretele lor; iar peisa- 
giul şi pitorescul Tärii a fost descoperit de acesti artisti strâ- 
ini, in cäutare de noutäti pentru artele tärilor lor. 

Sträinii stabiliti la noi definitiv si romänii aplicati la acest 
mestesug, au fost inceputurile picturii romänesti profane. A- 
cesti artisti in Tara Romäneascä au cäpätat la 1785, sub dom- 
nia lui Mavrogheni, un inceput de oragnizare in breaslä, cu 
un staroste ce pare a fi de originä sträinä: George Venier. 
Acesti zugravi (de subtire) sunt tot pictori bisericesti si des- 
cindeau de cele mai multe ori din preoti. Fatal va trebui sä 
aruncäm o fugarä privire asupra lor, ca sä vedeti cum pictura 
profanä iese din pictura bisericeascâ, Zugravii isi aveau sco- 
lile lor, cari se intretineau de episcopii si mänästiri. Astfel in 
Tara Romäneascä sunt scolile dela episcopia Rämnicului-Väl- 
cei si a Buzäului, sau dela mänästirea Cäldärusani, iar in Mol- 
dova chiar la mitropolie sau la mänästirea Neamtului, unde 
rämäsese traditia de artä a lui Paisie. 

Cea mai renumitä dintre aceste scoli si cea din urmä, este 
cea dela episcopia din Buzäu, infiintatä la 1830, de renumitul 
mester N. Teodorescu, care a pictat si mitropolia din Bucu- 
resti. Avea elevi multi, dintre cari a iesit si pictorul Gh. Tätä- 
rescu, un nepot al lui Teodorescu. 

Printre pictorii sträini stabiliti in tarä, trebue sä enume- 
räm pe un Anton Kladek, care va fi profesorul lui Grigorescu, 
sau Carol Valenstein, sau Rosenthal in Tara Romäneascä. Un 
Sciavoni, adus la Iasi pentru paraclisul mitropoliei si dela care 
vor lua lectiuni elevii dela Buzäu, sau un Livaditti, pictor de 
portrete, dela care va lua lectiuni I. Negulici sau Schoeffts si 
Balomir, acestia in Moldova. 


х 


Primii români, cari se duc in sträinätate pentru invätä- 
tura picturei, sunt in Moldova : Gheorghe Assaky, care trece 
pe la Viena si apoi Roma; iar din Tara Romäneascä, tinerii 
boeri : Barbu Catargiu, C. Cretulescu si Bräiloi ; din Transil- 
vania : C. Lecca, la Buda. 

Miscarea de artä insä a inceput a se inchega numai atunci, 
când învățământul desenului s'a adäogat la învățământul ge- 
neral, cam prin 1830, sub Regulamentele organice. 

La lași, unde am văzut că arta era mai cultivată, de vreme 


www.dacoromanica.ro 


29 


ce atrăgea şi pe munteni si unde Gh. Assaky (1794—1879), el 
insusi pictor, preşedea la organizarea invätämäntului, catedra 
de desen a fost dublatâ cu una de zugrâviturâ, care a fost o- 
cupatâ de Johan Müller, recomandat de Sturza, câci pictase 
cadrul incoronärii sale. G. Sciavoni, o rudä a celui dintäi Scia- 
voni si Mauriciu Löfler la Academia Mihäileanu ; iar L. Stavsky 
la scoala de fete. Primele lor gänduri au fost la tabloul istoric. 


% 


La București, la Colegiul Sft. Sava, profesor era Valen- 
stein (1795—1860) ; iar la Craiova brașoveanul Const. Lecca 
(1810—1887), care venise dela Buda şi Viena, cu două tablouri 
din viața lui Mihai Viteazul şi a lui Stefan cel Mare. Acestea 
sunt începuturile picturei istorice la noi şi Valenstein le va 
imita. (Lecca va înlocui pe Valenstein la București). 

Invâtâmântul era foarte serios, căci se făcea, la fiecare 
sfârșit de an expozitiuni şi se dădeau şi premii. Astfel in Mol- 
dova, elevii eminenti erau: G. Lemeny si Gh. Panaiteanu, iar 
accidenti-eminenti : Giuscä Gh., I. Anastasianu, I. Kodrescu şi 
Al. Assaky, fiul lui Gh. Assaky. In Tara Româneascâ: Adolf 
Stege avea premiul întâi şi Alecu Basarabescu, cu Ioniţă Gh. 
Popa, premiul de caligrafie. 

Dintre acești primi elevi sunt trimeşi de eforiile şcoalelor 
respective în străinătate : la 1838 Gh. Lemeni (1808—1809) la 
Miinchen, unde este instalat de Cihac și la 1840: Gh. Panaitea- 
nu (1816-1900), I. Anastasianu (1812-1864) si Al. Assaky (18— 
18 ). De acolo cu toţii vor trece la Roma la Academia St. 
Luca. 

Din (ara Românească 1, Negulici (1812-1851), care inițiat la 
o şcoală de zugräviturä din С. Lung, trece pela Iaşi, şi apoi la 
Paris — în 1853 — în atelierul lui L. Coignet. Un evreu: 
Barbu Iscovescu (1811-185). Apoi un fiu al lui Valenstein: 
Heinrich și un oarecare Toma Constantin la Viena. Episcopul 
de Buzău trimete şi el pe Gh. Tătărăscu (1818-1894) — în 1844 
— la Roma. La 1847 pleacă la Paris şi fiul de boer A. Lapati 
în atelierul lui Ary Scheffer. 

Pictura acestui timp era pictura de portret şi mai puţin 
de peisaje. 

Pictura gândită era acea istorică. Şi subiectul principal era 
Mihai Viteazul în Tara Românească, Ștefan cel Mare în Mol- 
dova. Amintesc numai, ca mai caracteristic, imensul tablou 
equestru al lui Mihai Viateazul de Lapati, după Napoleonul lui 
David. 

In timpul acesta eforiile se gândesc să organizeze şi Muzee. 
La început aceste Muzee nu sunt consacrate artei pure, ci cel 
din Taşi unor colectiuni de Istorie Naţională, iar cel din Bucu- 
reşti unor colecţii de antichităţi. 


www.dacoromanica.ro 


30 


Dupa revolutiunea dela 1848, politiceşte cele douâ princi- 
pate au fost tinute intr'o organizatiune regresivâ, in schimb 
mentalitatea progresistä a evoluat foarte mult si cultura a 
tinut pasul vremei, 

Subt domniile lui Barbu Ştirbey şi Grigore Ghika se trimet 
noi elemente la invätämäntu! picturei. Astfel din Tara Romä- 
neasca pleacă: Th. Aman (1831-1891) la Paris in atelierul 
Drolling si Picot. Petru Alexandrescu (1828-1899) la Paris in 
atelierul L. Coignet si apoi Roma. Petru Mateescu (18 - ) 
la Viena si Florenta si in fine dupä un concurs Constantin 
Stäncescu (1837-1909) si Nicolae Grigorescu (1838-1907) la 
Paris si apoi Roma si Ioachim Pompilian (1837-1907) la Roma. 

Din Moldova pleacä Th. Buicliu (1837-1897) si Voinescu 
(1842-1907). 

Inceputuri de Pinacotecă se desemnează abea. 

Ideile principale în aceste vremi sunt Unirea principatelor 
şi Ideea liberală ; de aceea Tătărăscu, care le reprezenta mai 
bine face o ,,Românie desrobită“ şi o „Unire a principatelor“. 
Acelaș motiv e reluat şi de Alexandrescu şi de Pompilian. 


* 


Toti aceştia s'au intors cam prin preajma anului divanu- 
rilor ad-hoc din 1857 si au contribuit la transformarea gustu- 
lui pentru artä. Pictura religioasä nu se mai fäcea dupä vechile 
canoane ale erminiilor ci dupä noile modele de picturä reli- 
gioasä din Apus si Tätäräscu va fi marele maestru al acestui 
curent, desi mai tärziu se va inspira din pictura moscovitä. 
Pictura se fäcea in ulei si astfel se uitä meşteşugul frestei. 

La schimbarea atmosferei au contribuit şi pictorii veniţi de 
peste graniță cum: Carol Pop de Satmary (1813-1887) Trenk, 
elvetian (18 -1885) şi F. Walsch (1831-1915) sau Underdorben 

Doi dintre ei au insa o insemnätate covärsitoare: Gh. Pa- 
naiteanu-Bardassare şi Th. Aman. Amändoi s'au intors la 1858 
cu reputatie defa fâcutâ. Gh. Panaiteanu, dupâ 14 ani de şedere 
la München, unde ar fi putut sä continue situatia pe care si-o 
fäcuse ; celalt Aman, care se intorcea cu reputafiunea fäcutä de 
artist de bätälii : ca Bätälia dela Oltenita (1855) care se gâsşte 
in palatul Sultanilor. 

Importanta lor insâ le vine din imprejurarea cä au contri- 
buit la crearea invätämäntului nostru artistic superior. Panai- 
teanu a avut norocul de a da peste un om a toate-intelegätor : 
Mihail Kogâlniceanu şi a infiintat chiar de la 1860 Şcoala de 
Bele Arte din lasi si Pinacoteca care se imbogäteste cu colec- 
tiile Vernav, Dassiade şi mai târziu Negri. 

lar Aman, deşi a fâcut concomitent şi ajutat de Tâtârescu 
— aceleaşi propuneri n-a gâsit decât mai tärziu intelegätori ai 
planurilor lor, in Bolintineanu şi Nicolae Kretulescu şi tocmai 


www.dacoromanica.ro 





Gh. Tătărăscu — Portret de femee 


www.dacoromanica.ro 


33 


la 1864 a luat fiintä Scoala de Bele Arte din Bucureşti. Pina- 
coteca şi garnisirea ei va da prilejul de a infiinta si o Expozi- 
tiune artiştilor in viafâ, cum este cea din 1863. 

Donatia gen. Mavros va imbogöti muzeul de antichitäti. 

In timpul domniei lui Cuza, scoalele au mers in mod satis- 
făcător. Сеа din Iaşi a început la 26 Octomvrie 1860 cu 25 
elevi si cu Panaiteanu ca profesor. De la 1862 si pänä la 1866 
au avut in fiecare an expozitiuni din ce in ce mai bogate. 
Dintre expozanti mentionez pe G. Ulinescu, С. Bellissimus, 
I. Pimsner, N. Roteanu, Al. Varlam, Silvescu, Constantinescu, 
dar dintre toti cei mai de seamä sunt : Constantin Stahi (1844- 
1930) si Emanoil Bardassare Panaiteanu (1844- ) cari amän- 
doi vor fi trimişi in sträinätate la München si Berlin pentru 
studii. Amändoi pe ränd vor deveni profesori ai Scoalei de 
Bele Arte si directori unul de la 1892-901 si altul dela 1901- 
1910. Unul va fi un reputat pictor de naturi moarte, celälalt 
de portrete si scene de gen. 

Scoala din Bucuresti cu Th. Aman, ca profesor si director 
si Tätäräscu si Stäncescu profesori (färä Alexandrescu, unul 
dintre propunätori) se deschide la 15 Decembrie 1864 cu 35 
elevi. Si aici au fost expozitii de sfärsit de an, in cari elevii 
premiaţi erau: І. Sălcianu, I. Bălănescu, Lupu Goldstein ( - 

), Giesel, M. Ştefănescu, Al. Fotino, D. Staicu, Iacovache 
Constantinescu, G. Ioanid, G. Mihăescu. 

Cel mai bun elev al scoalei a fost socotit M. Dan (1840-1884), 
bun portretist. Acesta impreunä cu alt elev al scoalei Petre 
Verussi (1847-1886) care a fost trimes in sträinätate, unde va 
expune la Salon un bun autoportret si un portret al lui Na- 
poleon III socotesc mai de grabä in miscarea artisticä de la 
Iaşi, unde au fost amândoi profesori la Şcoala de Bele Arte 
până la moarte. Ba Verussi atât de mult se atasase de lasi, 
încât se considera de al localitätei, pe care o reprezenta in 
parlament alături de V. Conta, iar ca artist în Junimea alături 
de Buicliu. 

Un altul este Sava Henţia, elevul lui Cabanel. 

La 1865 Aprilie se deschide la București şi prima Expozi- 
tiune a artiştilor în viaţă, organizată oficial, cu artisti munteni 
şi moldoveni. 

Aceste expozitiuni s'au urmat la 1866, 1868, 1870, 1872, 
1874 şi 1876, cam cu aceeaşi pictori, însă numai munteni: 
Aman, Lecca, Tâtârâscu, Satmary, Stâncescu, Trenk, Valsch si 
cu elevii scoalei şi ca sä vedeti cum erau considerati artistii e 
bine sä vä arât ordinea de clasificatiune, care nu a variat in 
tot acest interval. Peste toţi, era singur, medalie de cl. I, Th. 
Aman, саге і s'a oferit la toate expoziţiile, medalie cl. 11, Lecca 
(p. istorie), Tătărăscu (portret), Trenk (vedute), medalie cl. III 
Satmary (aguarelâ), Stăncescu (portret desen), Valsch (por- 

3 


www.dacoromanica.ro 


34 


tret), elevilor li se rezervau menfiunile onorabile, iar singurii, 
cari s'au putut ridica până la medalia cl. III: Mihail Dan şi 
M. Ștefănescu. Lui Panaiteanu de la Iaşi nu i-au dat decât 
medalie cl. II, iar lui Grigorescu, care a expus odată in 1870 
nu i s'a dat nici o recompensă, deși venise cu vre-o 30 tablouri 
cari au fost foarte apreciate de amatori, şi altă dată, la 1872, 
când a încercat să expue i s'a făcut o astfel de primire, încât 
la pus in situatiunea de a renunţa. Grigorescu a expus atunci 
singur şi această expozitiune a lui poate fi considerată ca un 
Salon al refuzatilor, care amintește Salonul refuzafilor din 
Franţa al camarazilor lui impresionişti. La 1874, 1876, când a 
fost primit Grigorescu, nu a mai expus Aman si med. cl. І пиа 
fost atribuită nimănui. De atunci datează rivalitatea dintre el și 
Aman care se va menține tot restul vietei lor. Grigorescu isi 
credea superioritatea faţă de rivalul său pentrucă simţea în el 
technică nouă, care atunci, era revoluţionară și în Occident și 
apoi simţea în el putinţa de a înţelege şi reda sufletul romä- 
nesc, pe care-l redase în toată splendoarea lui așa cum se găsea 
în toate straturile societăţii, dela Domnitor la țăran. 

Aman se socotea superior, pentrucă era oficial, pentrucă 
în pictura lui istorică reprezenta trecutul de glorie al tärei, 
pentrucă se credea mai dotat decât Grigorescu. El făcea și 
sculptură şi el făcea și gravură și scria. A publicat cunoștin- 
tele necesare profesiunei Pe când Grigorescu nu făcuse şi n-a 
Täcut decât pictură. 


* 


La 1866 schimbarea de regim, cäderea domnului national 
Cuza si venirea domniei sträine a lui Carol, au adus un pericol 
pentru scoala noasträ de Bele Arte. Dela 1866-1867 scolile au 
rämas abandonate de bugetul statului si numai pe seama ini- 
tiatorilor lor. 

Numai cele douä evenimente ale celor 2 Expozitiuni de artä 
internationalä, una dela Paris din 1867 si alta dela Viena din 
1873, Domnitorul Carol, care venise si cu gänduri de artä — 
cäci era intoväräsit de un artist german Volkers — cäci si-a 
apropiat pe Satmary, Trenk, — cäci a invitat pe un artist 
italian Preziosi si pe unul american Healy, — a luat mäsuri de 
de reorganizarea scoalei si mäsuri ca arta sä fie bine repre- 
zentatä la Paris. 

Expozitiunea de la Viena din 1873 a produs o si mai mare 
miscare. Romänia voea sä arate Austriei, cä si din punctul 
de vedere artistic si industrial putea sä obtie independenta, 
pe care o solicita vecinei sale pe terenul politic. Pe de altä 
parte Esarcu creatorul Ateneului dorea sä creeze si pentru 


www.dacoromanica.ro 


35 


artele plastice un organ, dupä cum o fäcuse pentru muzicä, 
creind Filarmonica pe länga aceastä institufiune. De aceea 
la 1872 infiinteazä o societate a ,,Amicilor de Bele Arte“ cu 
G. Cantacuzino, Boliac, Berendey, Odobescu, Grigorescu si cu 
Stäncescu, ca director. Aceastä societate a organizat cea mai 
frumoasä Expozitiune pregätitoare in 12 säli la Hotelul Her- 
dan. De atunci a organizat timp de 4 ani expozitiuni aläturi 
de cele oficiale. 


* 


Activitatea scoalelor de Bele Arte din decada 70 se cunosc 
prea putin. Sunt aproape necunoscuti elevii, cari le-au fre- 
guentat. Se cunosc doi dintre ei si acestia vor deveni artisti 
de mäna intäi: Ioan Andreescu (1851-1883) si G. D. Mirea 
(1852-1934) si unul şi altul, desi elevi de ai lui Aman au fost 
protejati şi sfätuiti de Grigorescu, urmänd speranfele mari ale 
scoalei. 

Anii 1877-78, sunt anii räzboiului de neatärnare, cari, dacä 
vor întrerupe contactul dintre artisti şi public, nu vor intre- 
rupe si activitatea artisticä. Grigorescu, Satmary, Hentia, Mirea 
sunt pe längä armatele noastre pentru a le nemuri actiunile. 

Miscarea artisticä s'a redesteptat din nou la 1881, cu ocazia 
serbärilor pentru Proclamarea Regatului Romäniei. Ministrul 
У. Conta înființează ,,Expozitiunea artiștilor în viață“ şi o 
pune sub directia lui Stäncescu. 

In aceastä expozitiune Aman si Grigorescu impäcati de 
măreţia evenimentelor stau alături, pe lângă elevii lor si 
pictorii de la Iaşi. In această expozitiune se acordă lui Grigo- 
rescu med. cl. I. In adevăr o merită pentru lucrările lui din 
timpul războiului. 

La această expozitiune a apărut şi o categorie nouă de 
artiști. Elevele dela Azilul Elena Doamna. Aici sub priceputa 
conducere a Gen. Davila, care adusese artiste din Germania : 
Dora Hitz, din Franţa: Ana Pinel şi din Anglia: Miss Bowden 
şi cu artiști români ca Hentia şi Iuliu Pop elevele s'au ridicat 
până la adevărata artă. Dintre ele trebue să menfionez pe 
Emilia Popovici, Maria Radian, Ec. Lungeanu. 

Invăţământul artistic pentru femei la acea epocă era la 
modă şi artistul Ed. Grant deschisese cursuri speciale, din cari 
au ieșit ca d-rele Ada şi Irina Deşliu, d-ra Tacovenco si 
altele. 

Un elev al acestei şcoale este şi N. Grant, fratele lui Ed. 
Grant. Şi de aceeaşi vârstâ un alt francez P. Bellet. 

Cei doi corifei ai şcoalei: Andreescu şi Mirea, deşi 
in sträinätate la studii expun şi ei, Unul urma scoala barbizo- 
nist, unde lucra peisagii, celălalt şcoala de Bele Arte şi apoi 
la C. Duran, unde inväta figura omeneascä si pictura istoricä. 


www.dacoromanica.ro 


36 


Intoarcerea lor in farâ au marcat data in arta romäneascä. 
Andreescu intors la 1882 va expune peste 60 de lucrâri in Sa- 
lonul anului. In aceste tablouri se reflectâ mizantropia sufle- 
tului sâu, intristat de o boalâ necrufâtoare şi toatâ puterea 
talentului său, cari fac pe unii să-l așeze mai presus de Grigo- 
rescu. Nici odatâ insâ Andreescu, nu va putea sta alâturi de 
sufletul larg incâpâtor al lui Grigorescu, care confine in el 
România toatâ. Aceastâ expozitiune a fost pentru el cântecul 
lebedei, câci moare la 1883. 

Un eveniment mai important a fost insâ intoarcerea lui 
Mirea in 1884. El venea precedat de faima, cari i-o fâcuse 
tabloul istoric „Mihai Viteazul primind capul lui Batori“ din 
1882 şi „Vârful cu Dor“ din 1883. Tablou prea cunoscut ca să 
vi-l descriu. Venea precedat și de faima talentului lui de por- 
tretist. In adevăr întoarcerea lui, odată cu a sculptorului 
Georgescu și a arhitectului Mincu va deștepta un interes pen- 
tru artă neobișnuit până atunci. In jurul lor se va forma o 
societate „Intim Clubul“ în 1884, care nu avea alt scop decât 
de a cultiva artele. Intim Clubul era pus sub președinția 
d-rului Kalenderu, mare amator de artă, de la care a rămas 
colecţia, ce a format principalul fond al Muzeului Kalenderu. 
Cel, care s'a ocupat de expozitiunile din anul 1884, 1885 ale 
Societätei a fost Mirea. Portretele, ce a expus, ca şi tablourile 
istorice i-au stabilit reputatiunea de care se va bucura încă 50 
de ani mai departe. 

Mișcarea de la Intim-Club a fost captată de Esarcu şi adusă 
la Ateneul nou, care se clădea atunci, cu gândul de a reînvia 
Societatea Amicii Artelor din 1872. Şi acum pentru expozi- 
tiunea internațională din Paris dela 1889, ca şi atunci pentru 
cea din Viena, a organizat, tot cu Mirea, expozitiunea pregă- 
titoare. 

In umbra acestor inaintaşi trebuesc plasate câteva talente 
noi cari apar. Mai intâi 3 amatori: Juan Alpar (1855-1901), 
grigorescian autodidact, A. Dimitriu şi Al. Djuvara (1858-1913) 
un puternic talent care ar fi lucrat opere insemnate, dacâ ar 
fi perseverat , apoi elevi ai şcoalei: Constantin Pascali (1860- 
1919), pictor de figuri, Constantin Aricescu (1861-193 ) delicat 
pictor de peisagii poetice, Dimitrie Serafim (1863-192 ) cari 
de la Paris a adus frumoase nuduri in maniera profesorului 
sâu Henner, Titus Alexandrescu (1868- ) un pictor, care nu 
a tinut, cat a fâgâduit in inceputurile lui pariziene, Oscar Obe- 
deanu (1866-1914) un pictor militar, care a realizat mai mult 
decât se aşteptau profesorii, un portretist A. Banulescu (1868- 

) şi doi evrei: N. Gropeanu-Gropper, care a gravitat in 
scoala francezä, unde a invätat şi Nic. Vermont (1868-1934) 
care este unul din cei mai fecunzi dintre pictorii nostri si a 
cärui activitate are mai multe faze. 

» 


www.dacoromanica.ro 


Grigorescu — Cu oile la câmp 


www.dacoromanica.ro 





39 


In timpul acesta la Iaşi mișcarea artistică mergea tot res- 
trângându-se. Expozitiuni nu se mai fac, afară de cea din 1877 
cu subiecte din război, despre care nu avem nici o informaţie. 
După război se înfiinţează şi la laşi un Salon, la 1883, care a 
rămas izolat. La această expozitiune apar cei doi amatori de 
pictură moldoveni: Eugeniu Voinescu (1842-1909) elev al lui 
Courbet dar care de la pictorul rus Aivasosky va căpăta cuno- 
ştiinţele lui de pictor de marine. Eugeniu Ghika-Budeşti (1845- 
1909), elev al lui Evariste Luminais, care în această expozitiune 
a fost pictorul cel mai remarcat cu lucrarea lui „Dumbrava 
roşie“ şi cu care a luat medalia de cl. І. 

Alături de ei şi cu vre-o 15-20 ani mai tineri apar două 
talente mari : Gheorghe Popovici (1861) care cu aceiași vigoare 
şi cu aceeași înaltă concepţie reprezintă pictura istorică şi de 
portret în Moldova, ca şi Mirea la Bucureşti. Profesor la şcoala 
de Bele Arte din 1899 şi director cu mână tare dela 1910-1928. 
Celălalt St. Şoldânescu (1863-1900) mort prea de timpuriu ca 
să-şi fi dat toată măsura talentului său. Școala şi-a reintrat în- 
cetul cu încetul în vechile obiceiuri bune şi a produs artişti ca 
Scorpan, Varlam, Cornelia Emilian etc. și 2 cari socotesc mai 
mult ca desenatori: Jiquidi şi Hlavsa. 


* 


Pregătirea expozitiunei din 1889 în clădirea nouă a Ateneu- 
lui, cât şi aniversarea de 25 ani de la înfiinţarea Şcoalei de 
Bele Arte, au dat naştere unei grupări între artisti pentru 
apărare intereselor lor. Sculptorul Georgescu, împreună cu 
elevii şcoalei între cari erau tineri cu talente promițătoare ca 
Artakino, Lukian, Spirescu, Loghi, Strâmbulescu, Sperlich şi 
cu câțiva din artiștii iesiti de curând au înființat „Cercul Ar- 
tistic” în primăvara anului 1890. Prima lor expozitiune a fost 
în toamna anului 1890 la aniversarea de 25 ani a Ateneului 
când s'au făcut mari serbări de artă. Timp de 4 ani această 
Societate a fost singură să pue în contact pe artiști cu publicul. 
A continuat si mai departe, după apariţia Salonului desi vidatâ 
de conţinutul ei, sub conducerea lui Alpar, Serafim, Tincu şi a 
rămas și azi refugiul celor modești cum au fost: N. Angelescu, 
D. Mihăilescu, fraţii Serafim, Marinescu Vâlsan. 

Esarcu, care credea, că a venit momentul de a reînvia So- 
cietatea Amicilor de Bele Arte, a fost împiedicat dela aceasta, 
de activitatea lui diplomatică, a înfiinţat însă pe lângă Ateneu: 
Invâtâmântul artei pentru doamne şi domnişoare cu Stäncescu, 
Hegel, Voinescu și ceva mai târziu și secția de artă a Ate- 
neului. 

Din toate aceste eforturi, pe cari le-a canalizat Takc 
Ionescu, ateneist, s'a născut in 1894 Salonul oficial, care a 
durat neîntrerupt până la 1916, sub conducerea directorilor 


www.dacoromanica.ro 


40 


Şcoalei de Bele Arte: Stâncescu şi Mirea. Amândoi conduceau 
cu ordine si autoritate, expozitiunile, cari se tineau in localul 
Ateneului. Toti artiştii timpului şi dela Bucureşti şi de la laşi 
s'au manifestat aici. 

Dar aceastä intreprindere, care reunea la un loc, artisti 
atät de deosebiti, atät ca infätisare intelectualä, cät si ca inte- 
rese, nu se putea sä nu producä nemultumiri. Chiar din anul 
al 3-lea de existentä al Salonului — adicä din 1896 — s'a pro- 
dus o secesiune, împotriva președintelui: C. Stöncescu, sub 
titulatura ,,Salonul artiştilor independenfi”, care amintea Salo- 
nul Independentilor dela Paris. 

Cei mai importanfi dintre revoltati erau: Lukian şi Ver- 
mont, Artachino, Grant tofi in faza grigoresciana atunci şi cari, 
caturistul N. Petrescu. Intre ei ca mentor trebue sä mentionez 
pe amatorul şi criticul de arta Al. Bogdan-Piteşti, care a fost 
ferment de disolutiune ori pe unde a trecut. Gestul de inde- 
pendentä al acestora s'a transformat intr”o Societate de artä, 
care a fost grupul ,Пеапа“. Societatea avea un program; a 
scoate o revistä de artâ şi a face conferinte. Apärau arta nouä 
simbolistâ, de natura creştinâ-catolicâ a mişcârei din Paris 
, Les Rose-Croix''. Magul Sar Peladan, seful acelei mişcâri, a 
conferentiat şi la Bucureşti, producand vâlvâ şi tulburare. Cu 
un om ca Bogdan-Pitesti, inteligent, dar inconsecvent, mişcarea 
trebuia sâ avorteze. Fa a fost reluatâ mai törziu şi vom vedea 
cum. 

* 


La lași sau mai bine zis in Moldova s'au născut două 
talente de mâna întâi, cari, dacă n-au studiat în şcoala dela 
Iaşi totuşi nu se pot înţelege decât în mediul lor moldovenesc. 
Acestea suni: Artur Verona (1868) și Theodor Pallady (1871). 

Verona, desi are in vinele lui sânge de italian-levantin, s'a 
născut la Herţa în Dorohoi. Acolo și în toate împrejurimile, 
unde pământul este vrâstat de mânăstirile şi Bisericele lui 
Ştefan cel Mare, oricine se găsește, se află sub obsesiunea 
amintirei lui ; de aceea și Verona, care a debutat cu un tablou 
„In codrul Herţei“ s'a făcut cronicarul pictural şi al peisagiului 
moldovenesc şi al trecutului de glorie al Moldovei. 

Palady, în care sângele străin a trecut prin sita mai multor 
generaţii românizate, este şi el un obsedat al frumusefei pei- 
sagiului moldovenesc, a conacului boeresc de ţară. A trecut 
însă prin atelierele marilor artiști: Gustave Moreau și a lui 
Puvis de Chavannes, al cărui nepot era. In atelierul lui Mo- 
reau a profitat de atmosfera de independenţă intelectuală de 
acolo, în care Matisse a rupt lanţurile cu trecutul și a deschis 
calea nouă a artiștilor „Fauves“. Pallady in arta lui a căutat | 
întâi subiectul şi linia. Acum îl preocupă coloarea şi armo- 
niile ei. 


www.dacoromanica.ro 








St. Luchian — Manöstirea Brebu 
www.dacoromanica.ro 


43 


Alături de cei doi pictori, cari sunt de viță boereascä, tre- 
bue sä punem pe alți 2 de viță plebeiană, pe cari i-a produs 
şcoala: Octav Băncilă (1872) şi D. Hârlescu (1872-19 ). 

Băncilă, un temperament grosolan şi un cap de revoltat. 
El pune culoarea din plin pe pânză cu cuțitul, căci penelul 
este o armă prea ușoară pentru el. Pictează natura bogată şi 
fiinţa sănătoasă. Revoltele țărănești dela 1907 au fost subiectul 
cel mai potrivit şi pentru temperamentul lui și pentru ideile 
lui socializante. 

Hârlescu însă si el ieșit din mediul țărănesc este o fire mai 
putin protestară ca Băncilă ; dar şi la el se găsește dragostea de 
omenire necăjită, dela saltimbanci până la ţărani. 

Școala a mai produs și alte talente ca: Vasile Costin (1895) 
Ilie Burghelea (1874), Cateliu și Poittevin-Scheletti (1874) un 
îndrăgostit al pitorescului ieșean, Atanasiu, actualul director 
al scoalei etc. 


* 


Anul 1902, care este pentru Paris anul Salonului de 
Toamnă, este la București anul aparitiunei ,,Tinerimei artis- 
tice“. 

Ideea acestei asociații a luat naştere la München, din discu- 
fiunile a doi artişti cari-şi făceau studiile acolo: Kimon Loghi 
şi Ipolit Strämbulescu, cari prin trecerea lor la Paris s'au în- 
feles cu G. Pătraşcu şi Ştefan Popescu; iar la întoarcerea lor 
în țară şi-au asociat pe reprezentanții mişcörei independente 
dispärute: Lukian, Vermont, Artachino, Grant. Grupul s'a 
complectat cu moldoveanul Verona şi cu sculptorii, pe carı 
i-am văzut in lectia trecută (Storck şi Spaethe). 

Nota generală a grupului era însă secesionismul, care este 
forma germană a curentului simbolist. Cel, care o reprezenta 
mai bine era Kimon Loghi, elev al marelui pictor Münchenez 
Fr. v. Stuck. Şi el a adus simboluri ca ,, Post mortem laurea- 
tus“ sau lucrări simboliste în forma românească a acestui 
curent „Din lumea Basmelor“ acele compozitiuni cu Ileana 
Cosinzeana şi Făt Frumos pentru Casa Burileanu; a trecut 
apoi la portret şi peisagiu, pe cari le lucrează intr'o manieră 
agreabilă pornită dintr'un sentimentalism dulce. 

Ipolit Strâmbulescu reprezintă la Tinerimea revolta impo- 
triva nu atât a şcoalei, cât in contra directorului ei Mirea. Mi- 
rea fusese protectorul lui şi in manieră de recunoștință Sträm- 
bulescu se declarase grigorescian. E posibil ca în maniera 
bruscă a lui Mirea să fi fost ceva, care să-l fi jignit. Aceasta 
însă nu ne priveşte şi e deajuns să constatăm, că acestor sen- 
timente se datoresc în parte existența Tinerimei. El în pictură 
a rămas pictorul plien-air-ist al subiectelor de țară cu ciobani 
şi a intimitötilor de apartament sub lumină de lampă. 


www.dacoromanica.ro 


44 


Lukian a fost mândria Tinerimei si în timpul gloriei ei şi-a 
atins el apogeul în peisagiile din regiunea Brebului şi în florile 
lui de sfârșit de carieră, când technica lui orignală dau lucru- 
rilor o frăgezime și un catifelat, care numai la el se găsește. 

Pătraşcu şi Popescu, sunt doi bretonizanti, cari lucrează în 
maniera sumbră, atacă numai peisagiul : Pătraşcu, un techni- 
cian, a cărui paletă este de o bogăție rară şi așezată pe pânză 
cu o cunoștință a valorilor, cari face ca orice tablou să trăiască, 
să vibreze. Popescu, tot atât de talentat, dar mai cuminte ca 
temperament. 

Vermont s'a pus şi el în pasul vremei și a pictat și el Salo- 
mei şi subiecte simbolice са: „Invierea fiicei lui Iair“ din viaţa 
lui Isus, aceasta cu atât mai mult cu cât şi el fusese un elev 
al şcoalei de la Miinchen. 

Artachino şi Grant au rămas aceeași ca la 1896, fizionomii 
puţin schimbate până astăzi. 

Verona, pe care-l] cunoaştem, reprezintă Moldova. 

Dar artistul, personalitatea, care a avut cea mai mare in- 
fluentä asupra destinelor Tinerimei, a fost A. S. Regală Princi- 
pesa Maria, patroana societätei, care nu s'a mulțumit să inspire 
cu ideologia simbolisto-bizantină, de care era impregnată și să 
creeze mediul propice, creafiunilor de artă, dar a şi contribuit 
personal cu studii coloristice și lucrări de artă aplicată, care au 
creat vremei un stil. 


Tinerimea a avut un succes enorm și a deschis artelor 
perspective, pe cari nu le avusese până atunci. Ea a creat ama- 
torismul la noi. Colectionari ca Simu şi Morţun și alţii de la 
ea pornesc. Condusă rând pe rând de Loghi, Verona, Steriady 
până la război, mersul ei este ascendent ; iar de la räzboiu in- 
coace decade. 

Cu succesul pe care l-a avut Tinerimea a atras în cursul 
timpului parte din artiştii, cari expuneau la Salonul oficial şi 
parte dintre talentele noi, cari se ridicau, atât la București, 
cât şi la Iaşi. 

Astfel a atras pe Mărculescu, artist novator stabilit la Paris. 
Pe Bunescu peisagist de școală germană, dar care calcă în 
brazda lui Pătrașcu şi Popescu. Pe d-na Cutescu-Storck, care a 
evoluat spre decorativism. Pe Steriady, un alt bretonizant. Pe 
Satmary, pictorul, care a descoperit Balcicul şi i-a deschis 
atât de fericit succes în pictura românească. El însuși va 
ajunge unul din prezidenfii Tinerimei. Pe Stoica, moştenitor al 
lui Verona în subiecte moldovenești şi din trecutul ţărilor 
noastre. Pe Murnu, pictorul Bucegilor. Pe Dărăscu. Pe Teodo- 
rescu-Sion, cel mai mobil dintre pictorii noştri. Pe Ionescu- 
Doru, pictorul iernelor noastre. Pe Sirato. Pe Teişanu, delica- 
tul pictor de nuduri și de peisagii decorative. Pe Cornescu, sin- 
gurul reprezentant al picturei lui Lukian, cu care se înrudise. 


www.dacoromanica.ro 





Costin Petrescu — Mihai Viteazul (Marea frescä a Ateneului). 


www.dacoromanica.ro 


47 


Pe Segal, secesionist dela Berlin şi pe Mützner, dela Paris, 
ambii aducând pointillismul in pictura noastrâ. 

De la laşi a atras pe Abgar Baltazar, cel atât de preocupat 
de bizantinism. Pe Camil Ressu, pictorul intelectualilor dela 
Kubler. Pe Iser, care la noi reprezinta fauvismul lui Derain, 
cu care de altfel a expus la noi in tarö. Pe Ştefan Dumitrescu 
şi pe N. Toni(3, cari desi de talente deosebite nu se pot separa 
unul de altul. 

Tinerimea a dus faima artei româneşti şi peste granitele 
târei, participand la Expozitiunile dela Atena, München, Ve- 
netia dupâ cum a atras spre noi artişti strâini ca: Brangvvin. 


Salonul oficial a rămas însă credincios lui Mirea, care 
trona. Expunea rar, câte unul sau 2 portrete. Numai două 
împrejurări au putut să-l scoată din pasivitate. La 1902 la 
apariţia Tinerimei şi la 1910 la mutarea Tinerimei în localul 
propriu amenajat în fosta rotondă a Panoramei dela Griviţa. 
Atunci expune câte 15-20 lucrări, pentru a contrabalansa şi a 
atrage publicul sedus de Tinerimea. 

Au rămas credincioși Salonului oficial, toţi pictorii ademe- 
niti de figura omenească, în deosebire de Tinerimea, unde pre- 
domina peisagiul. 

Astlel aci expunea: Costin Petrescu, demnul succesor al 
lui Mirea în arta portretului. D-sa mai are şi alte titluri în arta 
românească, acela de a fi mare pictor decorativ care pictează 
Fresca Ateneului şi un reînvietor al artei freştii, dar despre 
acestea voi vorbi altă dată, pentrucă astăzi mi-am impus să 
nu pomenesc de ele. 

Emilian Lăzărescu, al cărui succes se datorește picturilor de 
pe câmpul de bătălie dela Marna. 

Eustațiu Stoenescu, care deși a expus la Tinerimea, nu se 
poate separa de Mirea, al cărui elev a fost, și-i păstrează tra- 
ditia de artă. Acum la Paris lucrează sub influenţa artei Wist- 
leriane. 

Pe Al. Romano, acel talent excepțional de înzestrat, care 
toatä viata a rämas sub influenta maestrului si chiar dupä ce 
a trecut prin Italia, de unde a adus cel minunat tablou : „Idila 
antică“: o femee goală cu о carnatie de sidef, dusă pe targä 
de ramuri, de 4 fauni. Acest tablou ne arată, ce ar fi putut da, 
dacă viata lui nu s'ar fi stins la 28 de ani. 

Pe Troteanu şi el compozitor de subiecfe moldovenești. 

Pe Nitescu şi Burada, ultimii elevi ai lui Mirea. 

Pe Bulgăraş, Popescu-Molda, Comănescu de la Iași. 

In acest timp, unul singur, domina necontestat toată miş- 
carea de artă ; un izolat : Grigorescu. Acum era stabilit la Câm- 


www.dacoromanica.ro 


48 


pina. Acolo, cu penelul lui cânta idila vietei de ţară in pictură 
albă, aeriană. 

La lasi sau manifestat numai acei legaţi de farmecul ora- 
şului ca Cosmovici, Briese Bordenake şi alţii şi în ajunul räz- 
boiului apar două talente, cari se vor desvolta după război: 
Bältatu şi Băeşu. 


Acesta era tabloul artei românești, până la război. După 
război lucrurile s'au schimbat. Intelesul acestei picturi l-am 
arătat într'o conferinţă, ce am ţinut la Ateneu. O voi rezuma 
aci pentruca să plecaţi cu o idee comlpectä despre pictura 
românească. 

In timpul războiului, linia frontului, tăia ţara în două o 
parte la Bucureşti, alta la Iași. Artiştii mai în vârstă ai Salo- 
nului şi ai Tinerimei la Bucureşti. De atunci Tinerimea merge 
descrescând şi astăzi se găseşte sub conducerea singurului ei 
inițiator în viață: Loghi căci Strâmbu a murit. Cei tineri la 
Iaşi, unde au format o nouă grupare de artă „Arta Română“ 
din 1917. Ea a fost pusă sub conducerea lui Pallady și însemna 
triumful ideilor moderniste ale fauvismului, care se pretindea 
descinzând din pictorul Cezanne. 

In Societate erau: Băncilă, Bunescu, Cornescu, Dărăscu, 
St. Dumitrescu, Ionescu-Doru, Iser, Mocedonsky, Ressu, 
Teişanu, Teodorescu Sion, Tomescu, Tonifâ şi cari şi-au asociat 
apoi şi câţiva tineri. Timp de 10 ani a avut influența cea mai 
mare. 

Cei, cari trebuesc relevati deosebit sunt : Teodorescu-Sion, 
care a dat lucrările cele mai de seamă de după război. Lucrări 
de compoziție în maniera Cezanianä, cu ţărani şi tärance din 
regiunea Argeșului și Ressu, care a dat tabloul cel mai bun din 
câte s'au văzut în expoziţii : ,,Nudul“ din colecţia Zambaccian. 
Pentru soliditatea picturei lui de această fază cu drept cuvânt 
a fost ales ca succesor al lui Mirea la Școala de Bele Arte. 

Alte 2 personalităţi sunt: St. Dumitrescu şi N. Tonita, 2 
moldoveni cari împreună cu sculptorul Han, alt moldovean şi 
cu Sirato, un oltean au făcut un grup aparte, care în fiecare 
an dela 1926, ne dau expozitiunile cele mai cercetate. Tonifa, 
iată o mare personalitate artistică, care este veşnic chinuit de 
problema culoarei. Cu instrumentul technic, pe care şi l-a 
făurit şi cu mintea ornată de cultura cea mai adevărată, dacă 
ar voi să se ridice peste studii şi realizări de figuri singuratice 
am avea în el un popas în drumul artei românești. 

In fata acestora s'a ridicat o nouă generaţie a acelor tineri 
cari și-au format și ei asociaţia lor „Grupul nostru“ 1931, din 
cari fac parte: D. Băjenaru, Constantinescu, An. Demian, lo- 
nescu-Sin, Paul și Cassilda Miracovici, G. Nichita, Take Papa- 


www.dacoromanica.ro 


49 


triandafil, Phoebus, Take Soroceanu, toți de tendință neo- 
clasicä. 

Intre timp oficialitatea a reinfiintat Ja 1924 Salonul oficial 
şi a infiintat Premiile Nationale cari s'au acordat ränd pe ränd 
lui Mirea, Pätrascu, Pallady, St. Popescu si Steriady. In fata 
Salonului oficial, s'a infiintat Salonul Ateneului, care-si are 
rostul lui de a fi. 

Acesta este drumul drept al picturei romänesti. La dreapta 
si la stânga acestui drum sunt 2 grupări. Cei de dreapta strânși 
imprejurul revistei ,,Clipa“ 1923, I. Igiroseanu, Hor. Cretulescu, 
V. Condoiu, cari descind in linie directâ din Horafiu Dimitriu, 
care spunea că el picta „roș, galben si albastru“. Cei de stânga 
din jurul revistei „Contimporanul“ din 1924. Sau strâns im 
jurul personalitâfei lui Marcel Iancu, evreu autodidact, repre- 
zentant al artei abstracte şi al dadaismului, cu locotenentul său 
Maxy. Asociati cu ei 2 minoritari M. Teutsch şi Victor Brau- 
ner şi 2 români: Corneliu Mihăilescu şi P. Brataşanu. 

Astözi, acest grup de stanga s”a mörit cu o alta grupare in 
1933: „Criterion“ care cuprinde pe Lucia Demetriade-Bălă- 
cescu, Mikaela Elveteriade, Merika Râmniceanu, Margareta 
Sterian, sotii Daniel, Ionescu-Sin, Iorgulescu Yor, Henri Ca- 
targi. 

Intre aceste douä directiuni, apropiindu-se mai mult de 
stänga, decät de dreapta, gruparea femeilor pictorite, cari 
si-au format o societate aparte, cu care au intrat in Federa- 
tiunea internationalä a femeilor artiste. 


* 


Ca tabloul sä fie compet ar trebui sä vä vorbesc si de pic- 
tura in ţinuturile alipite. 

In Transilvania, in Bucovina, in Basarabia, ocupatiunea 
românească a găsit mișcări de artă organizate. Le-a păstrat 
câtva timp ca școala lui Ballayre din Chişinău, sau cea din 
Baia Mare din Transilvania ; însă politica artistică românească 
a creat 2 şcoli, care să dea o întorsătură românească artei. Ast- 
fel școala dela Chișinău, condusă de Plămădeală și cu cea dela 
Cluj (1930), pusă sub conducerea pictorului Catul Bogdan, 
şcoală care astăzi este la Timișoara condusă de Al. Pop. 

Arta românească în aceste ţinuturi este mai veche și merită 
să fie cunoscută. Arta civilă derivă din cea religioasă ca și în 
România. Ne vom ocupa cu altă ocazie de cea religioasă şi de 
schimburile de artisti dintre diferitele ținuturi românești. Arta 
civilă din Transilvania s'a deșteptat cam tot odată cu cea din 
Principate, poate ceva mai curând. Constantin Lecca (1810- 
1887), este primul, care a învăţat pictura la Pesta. La întoar- 
cere a trecut munții în Tara Românească şi a contribuit la 
deşteptarea picturei istorice la noi cu cele 2 tablouri din viaţa 


4 


www.dacoromanica.ro 


50 


lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. Profesor de desen la 
gimnaziile din farâ a râmas aici. Asociatul lui in picturâ bise- 
riceascâ Mişu Pop (1827-1892), cu studii la Viena, s'a intors 
la Braşov unde a continuat ramura de picturâ bisericeascâ, 
dar a practicat şi el in Tara Romäneascä, unde s'a fixat ca 
pictor al Domnitorilor timpului dela Barbu Ştirbey pana la 
Carol I. De asemeni si Gh. Lemeny in Moldova. 

Succesorii lor nu s'au ridicat la acelas nivel ca si inaintasii. 
Printre ei trebue sä mentionäm pe Vlädäreanu, Popescu, Isträ- 
tescu, cari au expus la Expozitiunea Astrei din 1862. 

Dupa ei vin Sava Hentia (1848-1904) si N. Bran (1860- 

) cari s'au stabilit in tarä. In Ardeal rämäne singur necon- 
testat Oct. Simigelsky (1866-1912). Pictor al Catedralei din 
Sibiu, a avut o activitate, care s'a intins si in Ungaria. EI 
reprezinta desteptarea bizantinä in aceastä regiune. 

Dupä räzboi arta transilväneanä şi-a fäcut inventarul intr'o 
expozitiune, care a avut loc la 1921 in Cluj. Aici s'au putut 
observa pe längä artistii veniti din Regat, cum este Capidan, 
macedonean de origine, pictorii A. Pop, Minişan, Cabadaef, Po- 
pea, Codreanu, Cornea, Pascu, etc. toti ridicati inainte de 
räzboi. : PKA 

Catul Bogdan, A. Ciupe, An. Demian sunt profesorii dela 
Scoala de Belle Arte infiintatä la Cluj in 1930. Scoala incepuse 
a produce elevi, insä miscarea a fost opritä in loc prin strä- 
mutarea scoalei. Printre acesti elevi trebue sä numäräm pe: 
Traian Biltu, Brana, Letitia Munteanu, 1. Pop, care ne arată 
contributiunea puternicä, cu care arta ardeleanä vine in aju- 
torul miscärei de artä generalä romäneascä. 

In Banat a fost o miscare de artä independentä de cea din 
Ardeal şi poate mai veche. Ea e reprezentatä prin initiatorul 
C. Daniel (1798-1873), prin Nicolae Popescu (1835-1877), fiu de 
iconar, el insusi pictor bisericesc dar trecut pela Pesta, Viena, 
Roma este pictor de portrete. 

Ion Simionescu (1881- ), elev al scoalei din Munich si 
contimporanii C. Liuba, Brutus Hanes, directorul artelor de 
peste munti, etc. 

Pictorii bänäten si-au fäcut expozitiunea lor la 1923. Erau 
14 pictori. Timisoara, cel mai important centru de viatä din 
Transilvania a atras spre ea Scoala de Belle Arte dela Cluj. 

In Bucovina arta picturalä romäneascä a avut un talent 
deosebit in Epaminonda Bucevski (1843-1891), care este din 
generatia posterioarä initiatorilor. 

Dupä el vine un alt artist de seamä Eug. Maximovici, care 
träeste incä si-si duce cu greu zilele, cu profesiunea sa. 

Dupä räzboi bucovinenii si-au fäcut expozitiunile lor la 
Cernäuti. Cea dintäi este din 1925 in care au expus nu mai 
putin de 34 artisti, printre cari citäm pe Isadora Constantino- 
vici, Eug. Chirovici, Const. Tarnovski, etc. si multi minoritari. 


www.dacoromanica.ro 


51 


Basarabia a venit şi ea cu aportul ei: Ea şi-a fâcut dela 
1926 inainte expozifiunile regionale, cari au ejuns la 5-a sau 
a 6-a. 

Pictura basarabeanâ insâ inspirata din arta ruseascâ, aduce 
violenta ideilor noi in arta noastrâ. 

Totusi artisti linistiti şi academici ca A. Catargi s'au impus 
si la noi. 

Acesta este tabloul picturei romänesti si cu el aveti un alt 
aspect al artei romänesti. Rämäne sä vedeti si cea de a treia 
fatä a acestei arte, acea a alb si negrului, despre care vä voi 
vorbi in lectiunea viitoare de la 28 Martie. 


www.dacoromanica.ro 


GRAVURA ROMÂNEASCÂ 


Sculpiura şi Pictura sunt două arte de mare suprafaţă, 
pentru-cä se aplicä la ornamentarea clädirei ; pe cänd gravura 
are Un caracter mai intim, este o artä maniabilä, pentru-cä 
servește sä ornamenteze cartea şi când e de sine stătătoare — 
ca în planșe — ea se păstrează în mape și rar se ridică până 
la ornamentarea interiorului și numai într'o anumită formă — 
afișul — serveşte la împodobirea exteriorului sau a stradei. 


Materialul documentar al acestei arte este şi mai bogat 
decât al Picturei şi lucrul se explică prin aceea, că este o artă 
de o singură dimensiune. Ea este o artă de linii, de conture. 
Cu această înfățișare ea se numeşte arta Desenului. Dar liniile 
şi conturele se așează pe suprafețe de hârtie, care în majori- 
tatea cazuriior este albă, cu trăsături făcute de cele mai multe 
ori cu creionul negru ; de aceea şi sub acest aspect această artă 
se numește arta Alb şi Negrului. 

Din împrejurarea, că această artă este cea mai simplă şi 
de dimensiuni mici, ea este cea mai utilizată, pentru a expri- 
ma toate gândurile omenești. Fiind în legătură cu cartea, ea 
este complementul plastic al gândurilor exprimate prin ele ; de 
aceea ea este şi cea mai expresivă dintre toate artele plastice. 

Dar tot din împrejurarea că este cea mai simplă dintre 


arte şi de mici dimensiuni, ea este susceptibilă de a fi repro- 
dusă în serie. Deci în această artă, pe de o parte este desenul 
original alcătuit de către artist — care este unic — şi poate fi 
lucrat în creion negru sau colorat, în praf de cărbune sau 
pastel, în cerneală neagră sau colorată (sanguina) cu condeiul 
— pe de altă parte este modul de reproducere al acelui exem- 
plar unic, într'o serie variată, prin mijloacele technice puse la 
dispozitiunea tiparului şi acestea constituesc Gravura, cu dife- 
ritele ei forme, după materia întrebuințată. Astfel xylogravura 
este arta reproducerei pe matrita de lemn ; Chalcogravura este 
reproducerea pe aramă sau oţel; Litogravura este reproduce- 
rea pe piatră: Fotogravura este reproducerea directă pe o 


www.dacoromanica.ro 


54 


Wu аш “ 


placă, acoperită cu o substanţă, care se impresionează chimic 
şi ca un complement al acestei arte: Zincogravura, care este 
reproducerea pe placă de zinc şi cea din urmă născută dintre 
procedeele gravură : Linoleogravura, care este arta reprodu- 
cerei pe linoleum. Mai sunt și alte mijloace technice de repro- 
ducere, pe cari nu le voi mai menționa aici, pentruscä nu sunt 
atât de uzitate ca acele menţionate şi pentru că la noi in (ага 
numai pe acestea le vom întâlni. La acestea poate ar mai fi de 
adăogat numai Tipogravura, adică arta reproducerej cu mij- 
loacele limitate ale tipografiei, adică puncte şi linii drepte sau 
curbe, cari la noi au dat vre-o câteva lucrări reușite. 

Dar şi în materia acestej lectiuni asupra Gravurei româ- 
neşti vom face aceleași limitatiuni ale subiectului ca şi în 
lectiunile precedente, adică de a nu vorbi despre desenul de- 
corativ ci numa de acela expresiv, care are de scop de a 
produce o formă, o figură, un aspect din realitate sau de a 
exprima o idee ieșită din minte. 

Vom mai limita subiectul, excluzând gravura consacrată 
literaturei bisericești, ocupändumne numai de cea civilă. 

Astfel limitat subiectul, încă este prea mult pentru spa- 
tiul unei ore, căci ar trebui să vă vorbesc despre invâfâmân- 
tul desenului la noi în ţară, despre profesorii de desen, cari 
ne-au fost tuturora inițiatorii în tainele artei si nesau lămurit 
rudimentele ei, această însă n'ar fi posibil și mă gândesc chiar 
la o acțiune consacrată numai acestui subiect. 

Voi pomeni dar numai despre aceia, cari au făcut lucrări 
de sine stătătoare ca planşe, destinate a fi încadrate, gravuri 
pentru cărți literare sau ilustratiuni umoristice și caricaturi 
pentru reviste. 


* 


Si in grayurä, ca in sculpturä si picturä, decorativul a 
precedat expresivul, adică decoratiunea unui text a predecat 
nevoia de a ilustra acel text. Pentru expunerea materiei in 
fata d-voasträ am luat calea inversä de a mä sui de la rezul- 
tate la cauzele lor. 

De asemeni gravura textelor religioase a precedat gravura 
din textele civile. Am avut intäi Evangheliare, Liturghiere, 
Psaltirii ornate si apoi Hrisovul ornat, Cartea si albumul. Dar 
gravorul cärtei civile derivă in parte din gravorii cärtei reli- 
gioase si aceasta este adevärat pentru cä gravorii in lemn, cari 
sunt singura specie de gravori, pe cari i-a cunoscut trecutul 
artistic al tärei noastre sunt gravorii trecutului bisericesc. 

Gravura cealaltä in aramä, pe piatra litograficä, fotografia 
Şi zincografia, etc., s'au desvoltat in cursul secolului al XIX 
si ne-a venit de peste hotare, fie prin gravori sträini, cari s'au 
asezat la noi, fie prin gravori romäni, cari s'au dus in sträinä- 
tate ca sä culeagä cunostintele artei lor, fie prin gravuri lu- 


www.dacoromanica.ro 





Gh. Assaky — Portretul fratelui sâu 


www.dacoromanica.ro 


57 


crate in sträinätate de artisti sträini pentru nevoile noastre 
româneşti (Goupil, Vibert, Barfus, Dittmarch). 

Mai sunt o serie de gravuri, cari sunt foarte câutate de 
colectionarii noştri, insâ gravuri, cari n'au nici o legâturâ cu 
mișcarea noastră de artă, pentru-că nu sau făcut pentru noi, 
ci pentru publicul străin din ţările in cari s'au publicat şi cari 
pentru noi n'au decât un interes informativ. 

Aceştia sunt: englezii: Mayer (1801) Hering (1838) Rey 
(1845). 

Francezii : Dupre (1819) Hector de Bearn (1828) Lancelot 
(18....) Raffet (1837) Bouguet (1890) Doussault (1840) Laurens 
(1847) Valerio (1851) etc... 

Germanii: Alt (1826) Eminy (1826) Knapp (1850) Tren- 
tensky (1853) Thuman (1876). 

Ungurii : Karaczay (1817) Barabas (1831) etc. 

Pentru noi toate lucrările acestora, cari fac primă la co- 
lectionari nu fac cât cea mai neînsemnată dintre lucrările gra- 
vorilor noștri, pe cari le vom vedea acum în mod sumar. 


ж 


Gravura româneascâ s'a nâscut imprejurul tipografiilor 
româneşti. 

Cele mai vechi tipografii sunt cele, cari s'au infiintat in 
Tara Românească împrejurul mitropoliilor din Târgoviște şi 
Bucureşti si împrejurul episcopiilor de Buzău si Râmnicul 
Vâlcea. 

Cele din Ardeal şi cele din Moldova au primit impulsul 
de la mișcarea din Tara Românească. 

Astfel în Ardeal au fost acelea dela Brașov, Sibiu, Alba- 
Iulia și aceea dela Cluj, transferată la Blaj, a Episcopiei Unite. 

In Moldova au fost: tipografia Mitropoliei din Iași şi ti- 
pografia M-rei Neamţu. Ca anexe ale lor trebue considerate 
tipografiile Episcopiei de Rădăuţi în Bucovina şi a Episcopiei 
de Chișinău în Basarabia. 

Imprejurul acestor tipografii a înflorit gravura pe lemn, 
autochton românească, care formează unul din capitolele, cele 
maj frumoase ale artei românești. Despre ea vă voi vorbi altă 
dată. Gravura pe aramă, care în Occident înlocuise gravura pe 
lemn, nu era încă cunoscută la noi. Totuşi în Moldova se gă- 
sea un pecetar Schwefelberg, originar din Banat mi se pare, 
care se încumetase să facă 8 gravuri pentru traducerea lui 
Buznea a romanului „Paul şi Virginia“ 1831. 

Aceste tipografii au luat naștere atunci, când sa simţit 
nevoia pentru cele 2 principate de periodice, cari să informeze 
lumea despre evenimentele zilnice. 

Primele 2 tipografii au fost, cea a lui Assaki: „Albina“, 
1831 după numele ziarului, pe care-l scotea, iar cea din ţara 


www.dacoromanica.ro 


58 


Româneascâ desi infiintatä la 1817 de 3 asociati, insä nu a a- 
vut intrebuintare decât atunci, cünd 1. Eliade Râdulescu a ho- 
іагаї sä scoată gazeta „Curierul Românesc” la 1829, dată, la 
care a achiziționat această tipografie. 

De la început si Assaki si Eliade s'au izbit de dificultatea 
şi de lipsa mijloacelor de a reproduce o imagine, care ar fi 
dat un alt agrement lucrărilor ieşite din tipografiile lor. 

Cel dintâi, care a făcut față acestei nevoi a fost Assaki, 
care cunoştea desenul, ca şi Pictura pentru a-l fi studiat şi la 
Viena și la Roma în respectivele Academii de Bele Arte. La 
Academia română se găsesc carnetele lui de schiţe şi desene 
de pe acea vreme a studiilor. 

EI, cel dintâi, sa gândit să intrebuinteze procedeele lito- 
grafiei care pe atunci era o artă nouă, de curând descoperita 
de germanul Senefelder (1809). La Viena fiind, litografiase un 
portret al Tarului Alexandru. Aşa că a cerut de la Domnito- 
rul Mihai Sturza să-i acorde privilegiul litografiei pentru toată 
Moldova. L'a obținut pe un termen de 15 ani și atunci işi an- 
gajează din străinătate pe un litograf Hoffman, iar pentru 
gravurele în lemn, pe un grec: Contoleos Romanos, cel care 
lucrase și portretul lui Callimach pentru Condica lui de Legi 
a Moldaviei si astfel începe a lucra. Dela început s'a gândit să 
scoată planşe litografiate fie după desenurile date de el, fie 
după indicaţiile de subiecte date de el, cari apoi au fost scoase 
în Album. Anunţă o esrie de 8 litografii, dar pentru acestea 
aduce un nou litograf pe Iosef de Adler, pe care-l numește 
profesor de desen la cursul extraordinar și înlocuit mai târziu 
cu Muller. 

Cu aceştia face să apara 2 lucrări: , Stefan cel mare și 
mama lui la M-rea Neamţu“ și „Ștefan cel mare rostind tes- 
tamentul lui politic“. 

Elevii acestor profesori dela Academia Mihăileană făceau 
progrese mari. Cei mai talentaţi dintre ei erau Gh. Lemeny și 
G. Panaiteanu, iar printre dei cu talente mai mici erau fii lui 
Gh. Assaky :Alexandru și Dimitrie. Toţi au luat noţiuni și de 
litografie şi fiecare dintre ei au produs câte ceva. Astfel Le 
meny a litografiat portretul lui Dimitrie Cantemir pentru 
Hronicul Moldo Românilor editat de Săulescu Panaiteanu făcea 
desene litografice pentru Albina, iar fiii lui Assaky pentru 
Calendarele lui. Pe câte şi patru, Assaky va interveni, să fie 
trimesi la Munich pentru studiul litografiei. Panaiteanu care 
va lua lecfiuni cu Piloty va ajunge un maestru atât în lito- 
grafie, cât și în xylografie. 


% 


In Tara Românească, Eliade Rădulescu a simţit aceeaşi 
nevoe ca şi Assaky. El însă nu avea cunoștințele de artă, pe 
care le avea Assaky. 


www.dacoromanica.ro 


59 


La Bucureşti insâ litografia a luat o altâ desvoltare decât 
la Iași. Tot Eliade în înţelegere cu librarii Walbaum şi Weisse 
au înfiinţat un atelier de lithografie, aducând din Germania ca 
specialiști pe Bieltz și pe Weinirich. Aceştia au făcut primele 
lor lucrări pentru Curierul. La ei s'au publicat Almanachul 
Curţii cu litografiile din el, cum este aceea, care reprezintă 
pe Banul Mihalache Ghika din 1837. Aceasta litografie şi-a 
păstrat independenţa şi numai mai târziu pe la 1845 a fost 
trecută la Tipografia lui C. A. Rosetti și Winterhalter. 

Eliade însă şi-a comandat un teasc litografic prin Casa Hagi 
Popp din Sibiu şi de la Dresda i-a fost trimes şi un desenator 
Carol Begeanu. Nu se cunosc încă primele lucrări ale acestui 
artist, ci numai altele ulterioare ; de altfel nici nu a rămas în 
această profesiune, căci simțea in el altă vocatiune şi a deve- 
nit o personalitate importantă în lumea militară şi științifică. 

Cu toate acestea bune îndrumări ale gravurei, totuși se 
simţea şi aici nevoia de a iniția pe tinerii români la noţiunile 
acestei arte. Profesor de desen la Colegiul Sft. Sava era un 
italian de la Agram: Carol de Vella, care şi zicea Vlastein 
sau şi Wallenstein (1795—1860) şi el a scos elevi buni, ca spre 
exemplu Adolf Stege, care a obtinut premiul I la 1832 sau pe 
fiul său Heinrich Vallenstein, care va fi trimes in 1840 la 
Viena. 

Cel in care Domnitorul Al. Ghica punea toatü nädejdea, 
pentru ca cu el sö poatâ rivaliza cu ceeace faceau Moldovenii, 
a fost I. Negulici. Cu Negulici protejatul lui, pe care-l tinea in 
casâ dorea Domnitorul sâ facâ un Album al Târei Româneşti. 
De aceea l-a trimcs inadins la Viena, unde a învățat nu numai 
litografia, dar si calcografia. La intoarcere nu a mai fäcut al- 
bumul proectat, pentru-cä nici Al, Ghika nu mai era Domni- 
tor ; dar a fäcut foarte multe portrete litografice ale boerilor 
vremii. Ca si desenuri in minä de plumb in maniera desene- 
lor, pe care le fäcea Ingres. A ilustrat si cärti ca acea publi- 
catä la Kopainig Cälätoriile lui Guliver cu vre-o 80 de planse 
mici. Cänd revolutia dela 1848 1-a silit sä treacä la Brasov a 
făcut si portretele şefilor revolutiunei române din Transilva- 
nia, ca si tovarășul lui de exil B. Iscovescu. 

Dupä el au maj fost trimesi la Viena H. Walenstein si 
Toma Constantin. 


ж 


Acestea au fost inceputurile, cari nu inseamnä cä gravura 
din perioada precedentâ, adicâ gravura in lemn nu a conti- 
nuat şi acum. De ea ne vom ocupa numai in mâsura in care 
ea se preinoeşte cu invätämintele apusului. 

Aceste İnceputuri au gösit imitatori printre acei, cari fä- 
ceau fatä nevoilor intelectuale crescände ale societâfii din cele 
2 principate. 


VVVVVV.dacoromanica.ro 


60 


La lași exemplul lui Assaky, care scosese vre-o 12 vederi 
ale orașului Iași de Rey şi Miller si le strânsese in Album si 
care primise dela Panaiteanu lucrări ca ,,Romaönca” și „Cele 2 
Surori" este urmat de Kogălniceanu la Tipografia ,,Cantora 
Foaei sătești“ și în special pentru Calendarul pentru Poporul 
român pe care l-a scos. 

Avea şi el pe fratele lui mai mic Alex. Kogălniceanu care-l 
ajuta şi care nu este îndestul de cunoscut ca desenator. 

lar când activitatea tipografică a lui Kogălniceanu ince- 
tează, apare o nouă întreprindere tipografică a lui T. Codrescu 
pentru gazeta ,,Buciumul Român“ саге și ea își va scoate ca- 
lendarul ei cu ilustrafiuni. 

Tot la această mișcare ieșeană trebue socotit şi litograful 
Antoni Parteni care a fost multă vreme profesor de caligrafie 
şi desen la Iași şi mutat la Galaţi va înființa în acest oraş un 
Institut de arte grafice, care mai exista şi astăzi. El se încer- 
case în ilustrație ca în portretul lui Beldiman pentru Jalnica 
Tragedie. 


* 


La Bucureşti mişcarea graficä era mai bogatä şi s'a des- 
voltat mai intens. Cel d'intäi, care ştiind nevoile Tärej romä- 
nesti, s'a instalat la Bucuresti a fost Karkaleki, venit dela Bu- 
da. Isi va conduce tipografia dela 1836 pänä la 1858, cänd o 
va trece lui Vasile Boerescu. In atelierele lui s'a publicat Al- 
manachul Statului cu litografii in hors-texte. Karkaleki mai 
deschisese si o librärie in toväräsia cu T. Pencovici. Fratele a- 
cestuia ; C. Pencovici va înființa şi el o tipografie, care im- 
preunä cu aceea a lui Valbaum, de care am vorbit mai sus, va 
forma fondul tipografiei ziarului „Românul“ a lui Winter- 
halter şi C. A. Rosetti (1845). Din teascurile ei va apare Calen. 
darul popular şi printre ilustratori se găsea şi A. Kladek, artis- 
tul venit din Banat. 

In provincie, la Craiova, se mai născuse o tipografie, aceea 
a profesorului de desen de la colegiul local Constantin Lecca, 
în care-și publica ziarul redactat de el: „Mozaicul“ (1838). El 
este autorul desenurilor apărute în 1834 în Biblioteca româ- 
nească. 

Tot de aici din Craiova se ridică încă un desenator-caligraf 
Gr. Pleşoianu, care publică la 1838 o Ghenovevă de Brabant 
cu 8 stampe cari pot să fie de el sau aduse dela Viena, ca acele 
de Seipp pentru Telemach, publicat în traducere tot de el. 

Aceste sunt începuturile artelor grafice în Craiova, cari 
astăzi au acolo o desvoltare atât de mare. 

Până la 1848 cam aceasta era starea de lucruri. După a- 
ceasta vântul de regenerare, care a suflat în Tara Românească, 
a adus şi premeniri în domeniul artelor grafice. 

Astfel au apărut o întreagă serie de ateliere ca acel al lui 


www.dacoromanica.ro 





a) 


â (gravurâ pe aramä 


igancâ 


Th. Aman — T 


www.dacoromanica.ro 


63 


Kopalnig (1852). Acel al lui Ohm (1852). Acel al lui Ulrich. 
Acel al francezului L Pernet. 

Toate acestea au dispörut sau au mers la alte ateliere maı 
vechi. 

Două însă au avut o durabilitate mai mare. Au fost ate- 
lierele, pe care le-au infiintat A. Bieltz şi W. v. Voneberg, şi pe 
cari ij cunoştem de mai sus. 

Atelierul lui Bieltz a fost infiintat pe la 1850 şi avea ca 
specialişti pe Deubel ca tipöritor şi pe K. Danielis ca litograf. 
Din acest atelier afarö de modele de desen liniar a ieşit un 
Album al oştirei Române — in culori — sau stampe pentru le- 
rusalimul liberat tradus de Pacleanu, etc. 

Atelierul lui Voneberg a luat fiintâ la 1853. La el lucra 
ca specialist artistul vienez August Strixner. De el este repro- 
ducerea dupâ tabloul Unirea a lui G. Tätärescu , dupä cum de 
Sathmary de vre-o cat-va timp instalat in tar3 ca fotograf, este 
reproducerea dupa Unirea lui P. Alexandrescu. 

Din acest atelier au ieşit cele 16 frumoase ilustratiuni 
pentru Cartea lui Al. Pelimon : Faptele Eroilor (1857). 

Lucrările mai de artă se executau în străinătate la Viena 
sau Paris: la Lemercier, la Goupil, Boyt. 

Nu voi mai pomeni nimic de xylograful Pcekacek, pe care 
tipografia Mitropoliei îl adusese pela 1854, pentru-că ne-am 
impus de a nu vorbi acum de gravura bisericească, 


* 


Anul 1857, care este anul ideei de Unire a fârilor surori, 
este un an important pentru arta graficâ pentru 2 motive: 

Intâi, pentrucâ este anul in care apar gazetele umoristice 
ilustrate, carj au deschis noi perspective pentru arta alb şi ne- 
grului. 

Al doilea, pentrucâ este anul in care un mare indrâgostit 
al trecutului nostru: maiorul D. Pappazoglu a luat hotârârea 
de a edita şi publica planşe grafice cu privire la Istoria glo- 
rioasâ a fârei sau la evenimentele marj ale zilei, hotârâre, pe 
care a finut-o timp de 40 de ani. 

Stabilimentele grafice din perioada precedentâ fac fatâ la 
noile nevoi, care se nasc acum ; dar altele iau naştere pentru 
nevoile gazetelor mai importante, cari apar acum : Românul lui 
C. A. Rosetti şi Nafionalul lui V. Boerescu. Aceste douâ gazete 
se amenajeazâ astfel ca sâ poatâ tipâri gazetele umoristice 
ilustrate, astfel la tipografia Nationalului apar ,,Nikipercea'' lui 
Orășeanu, „Ghimpele“ lui Ghe Dem, „Păcală“ lui Р. Ghika, 
„Pepelea“ luj N. Fundescu. La Bieltz, trecut sub conducerea 
lui В. Baer, apar ,,Nichipercea“, „Scrînciobul“ lui Р. Grădiştea- 
nu şi „Daracul“. La Românul apar ,,Aghiutä' al lui Hajdeu, 
„Аѕтоаец“, etc. la Pernet ,,Cicala”. 


www.dacoromanica.ro 


(4 


Ba se mai infiinteazâ pentru nevoile tot mereu crescânde 
ale peirodicelor românești alte stabilimente al Lucrâtorilor A- 
sociati, cari angajänd pe litograful K. Alexander (Sander) cu 
cari vor scoate revista umoristică ,,Şari Vari român“ sau ,,Sa- 
tirul“, Alexander împreună cu Socek si Teclu vor înființa un 
nou stabiliment, care a mers tot crescänd si träeste si astäzi, 
organizat pentru toate felurile de reproduceri. 

Toate aceste publicatiuni, in cari desenatorii sunt: H. 
Trenk, elvetian venit din Sibiu, care pe längä aspectul acesta 
necunoscut de desenator de caricaturi este cunoscut si pentru 
lucrärile mai serioase, ce a fâcut, ca albumul pitoresc al Mä- 
nästirilor din Arges si Dämbovita, pe cari le-a vizitat in Com- 
pania lui Al, Odobescu. 

Satmary, care era şi fotograf al Curfei, a dat in acelaş 
timp la 1860 prima publicatiune „Ilustraţia“ care utilizează pa- 
nicografia in agrementarea ei, Satmary a mai intoväräsit pe 
noul Domnitor Carol in cälätoriile lui pe la Mänästiri şi a 
alcâtuit o serie de vederi din tarâ şi costume, cari sunt una din 
cele mai İrumoase publicafiuni din acea vreme, pe cari le-a 
reprodus in chromolitografie, 

Preziosi, care a fost adus de Domnitor de la Constanti- 
nopole pentru a alcâtui un album de vederi din fara româ- 
neascâ, 

Dembitzky, un polonez refugiat la noi, care numit profe- 
sor de desen, a fost unul din cei mai fecunzi desenatori de ca- 
ricaturi, 

Emil Volkers, din Dusseldorf, pe care de asemeni Dom- 
nitorul 1-a chemat pentru a se inspira din: manevrele armatei 
române din 1875 şi a face un Album militar. 

Vincenz, care desenează pentru ,,Cucurigu“, Lili Bieltz sau 
Serrea pentru ,„Asmodeu“ și „Ghimpele“ etc., chiar şi Hajdäu 
el însuși sau Ghe. Dem. 

Pe toți aceştia i-a utilizat maiorul Pappazoglu pentru plan- 
şele lui, cari dela 57 până la 77 au ilustrat toate evenimentele 
importante ca: Unirea, Pricipele Cuza si Principesa Elena, In- 
trunirea armatelor Muntene şi Moldovene, Improprietärirea, 
Principele Carol, Revărsarea Dâmboviţei, Căsătoria Domnito- 
rului, Moartea lui Heliade Rădulescu, Defilarea trupelor în 
fata Domnitorului, Mihai Viteazul şi Călugărenii, Războiul 
pentru Neatârnare, etc. în afară de scenele istorice, cari toate 
formează o colectiune artistică în această perioadă de dina- 
inte de război. 

Dintre toţi aceşti artisti as vrea să vorbesc numai de unul 
care nu este prea cunoscut : D. M. Serrea, care deși moldovean 
de origine a lucrat mai mult la Bucureşti şi a lucrat mai mult 
în xylografie, arta pe care o învățase la Viena, unde fusese tri- 
mes cu bursă, la marele artist Barfuss. 

Gravura pe aramă ia şi ea naștere în această perioadă și 


www.dacoromanica.ro 








G. Popescu — Portretul Regelui Carol 1 (gravurâ pe arama) 


www.dacoromanica.ro 


67 


dintr'odatâ se ridicâ la lucrâri de artâ superioarâ cu artistul 
Th. Aman, care invâfase mestesugul in Franfa si 1-a practicat 
cu dragostea de desâvârşit cu care le fâcea pe toate. Subiectele 
sunt toate romaneşti şi sunt destul cunoscute pentru a nu le 
mai aminti. Reunite intr'un Album ele au fost puse in vänzare 
la 1875. 


+ 


In Moldova, în acest timp, umorismul nu a avut aceeaşi 
desvoltare са în Muntenia. Revistele ,Bondarul', „Boldul“, 
„Clopotele', „Perdaful“ se publicau în tipografia Ad. Berman. 

Numele artiştilor, cari lucrau nu se cunosc, mijloacele de 
reproducere erau mai ieftine, pentrucă gazetele ieşene nu pu- 
teau avea tirajul celor din Bucureşti; de aceea ele foloseau 
gravura în lemn şi este cunoscut cel care lucra pentru Bonda- 
rul: Weingarten. 

Dacă publicafiunile ilustrate erau mai putin numeroase 
decât în Muntenia, în schimb chestiunea mijloacelor de re- 
producere era mai în cinste, pentrucă fusese îndrumată serios 
de Assaky. 

Gh Assaky rămăsese fidel preocupafiunilor lui şi continua 
să-și scoată Calendarele lui ilustrate în cari foloseşte desenele 
fiilor lui. Căutase să scoată o publicatiune asemănătoare cu 
aceea a lui Satmary din București şi face să apară „Icoana lu- 
теі“ in 1865. 

Elevii, pe cari îi trimesese în străinătate și între ei cel 
mai însemnat pentru arta grafică : Panaiteanu se întorsese la 
1858 şi pusese la cale înființarea unei şcoale de Belearte la 
Iaşi, care a şi luat naștere la 1860. La această şcoală în deose- 
bire de Şcoala de Bele Arte din Bucureşti, care nu o avea, a 
fost şi o catedră de xylografie, cu un curs predat de el. Din 
învățământul lui se va ridica un elev, care a făcut cinste maes- 
tirului. Acesta a fost С. Stahi, care a practicat nu nlmai xylo- 
grafia, dar şi calcografia pe care le-a studiat la Miinchen între 
1872—1875. Intors din străinătate a ocupat catedra de xylo- 
grafie la Şcoala de Belearte. De la el se cunoaşte portretul 
Elisabetei, doamna românilor în xylografie sau copie după Ph. 
de Champaigne după Edelinck în aquaforte. 

Gravori în lemn mai existau şi pe lângă tipografiile din 
provincie, ca cei dela tipografia Catzafany din Bârlad pentru 
care lucra Gatzulescu, Weingarten (Cartea Carlambrogio) și 
chiar D. Serrea, din Tecuci. 


+ 


In perioada care urmează după război, mișcarea artelor 
grafice, care fusese întreruptă în timpul războiului își reia 
mersul cu puteri noi. 


www.dacoromanica.ro 


68 


Şcoala de Belearte de la Iași, dacă nu a produs elevi noi 
in artele grafice (Stahi singur continua sö producä şi expunea 
xylografii) in schimb a produs vre-o cäti-va artisti, cari au 
insemnâtate in arta alb şi negrului. 

Un produs al Junimei in artâ a fost Th. Buicliu, dela care 
a râmas o incercare de a ilustra poveştile lui Creangâ. 

Cel mai talentat produs al Şcoalei a fost C. Jiguidi care 
apare în domeniul caricaturei româneşti inca de la 1881 la 
Iași. Acesta a ahmentat gazetele umoristice timp de 10 ani, 
după care trece la București, unde-l așteaptă un succes ne mai 
pomenit încă în arta românească. De la el desenuri umoristice 
la Perdaful, la Caricatura, etc. 

Deși tânăr, dar pentru că reprezenta cu prestigiu arta sa, 
care aducea aminte de caricaturistul francez A. Gill, el a avut 
elevi și succesori la Iaşi. 

Primul dintre ei este L. Hlavsa, mi se pare un ceh, dar 
nascut la Iași, care a călcat pe urmele lui Jiquidi. El a făcut 
caricaturi la revista ,,Caraghiosul“ pe care a scotea. Şi el a 
trebuit să-și transplanteze activitatea la București. 

Un alt urmaș, mai târziu, a fost caricaturistul Al. Livaditti, 
de la care a rămas prea puţin, pentru-cä a murit tânăr, Cunosc 
o serie de cărți poștale ilustrate cu tipuri ieșene cari sunt de 
cea mai bună calitate artistică. 

S'au mai manilestat și alții ca N. Roteanu, Holban dar sin- 
gurul care merită a fi menționat este Soldanescu, care este 
mai mult pictor, decât desenator. 


* 


Bucureştiul in schimb aträgea spre el toatä mişcarea ar* 
tisticä din tară şi aceasta graţie publicatiunilor ilustrate. 

Școala de Belearte nu avea încă profesor pentru artele 
grafice și nu va avea încă multă vreme. In schimb scoala de 
pe lângă Asilul Elena Doamna, sub conducerea Gen. Davila se 
bucura de un învătământ artistic foarte îngrijit. Aici profesa 
cunoscutul xylograf Iuliu Pop care dădea si lectiuni de gra- 
vură pe aramă. De la el au ieșit o serie de eleve ca Maria Ra- 
dianu, Elena Lungeanu, Elisa Schmidt, etc. ale căror lucrări ca- 
racterizează acea epocă. Aceste lucrări au avut un oare-care 
succes, nu numai de expozitiune, dar și în atenţia lumei : Regi- 
na Elisabeta în persoană s'a interesat de ele. 

Gravura pe aramă sa bucurat și mai departe de activita- 
tea lui Th. Aman. Apare acum și un prolesional al gravurei pe 
arama : Miitzner. 

Gravura pe lemn și pe piatră litografică şi-a avut artiștii ei. 
Ast-fel in xylografie afară de D. Serrea, care se întorsese din 
străinătate avem pe Iuliu Pop, pomenit mai sus, care sa ma- 
nifestat și în gravura civilă, ca și în cea religioasă. Pentru el 


www.dacoromanica.ro 


69 


tipografia Cörtilor bisericeşti va infiinta un atelier iconografic , 
dar despre produsele acestui atelier vom vorbi in altă parte. 

Alţi gravori în lemn sunt: Tomek, Hochriem, lucrător cu 
cea mai mare clientelă pe atunci. 

In litografie la expozitiunea din 1881 se manifestate artistul 
francez Williams cu vre-o 11 litografii, cari au atras atentiu- 
nea. El a ramas cât-va timp la noi, ca şi alt francez Paul Henry, 
probabil aduși de Fr. Dame pentru nevoile publicatiunilor lui, 

Atelierele noi de litografie s'au înființat, ca spre exemplu 
acela al tipografiei Grassiany, care a scos, cu ocazia încoronărei 
Domnitorului Carol I, un album cu litografii în culori, care 
reprezentau carele alegorice, cari defilaseră la Serbările Re- 
galitâtei. De atunci acest atelier s'a specilaizat în lucrări pen. 
tru comercianţi. 

Acel al tipografiei ziarului ,,L'Ind&pendance roumaine“ ; al 
tipografiilor : Dor, P. Cucu, Luis, Clementa, Eminescu, etc. 

Tot atunci apar și doi artiști : Pal (Paleologu) şi Hugo d'A- 
lesi ın arta nouă a afiseriei dar au lucrat mai mult pentru 
Paris. 

In timpul acesta în străinătate se descoperiseră noi pro- 
cedee de reproducere şi in special cele fotografice, cu toate va- 
irantele lor. Cel mai important dintre ele zincografia, cel mai 
ieftin şi cel mai rezistent s'a introdus şi la noi şi am avut zin- 
cografi ca : Sorescu, Brandt, Marvan, cu cel mai important ate- 
lier, care s'a transformat într'un stabiliment de arte grafice. 

După război ilustratiunea in publicatiunile periodice au in- 
ceput a se răspândi mai mult. Ea a fost utilizată si în gazeta 
zilnică ca „Războiul“ a lui Thiel și Weiss, cari aveau ilustra- 
tiuni în lemn, ca acele datorite xylografilor Weidlich şi Reiss, 
sau cele publicate în „Epoca“ şi „Adevărul“. 

Publicatiunile umoristice întrerupte de războiul din 1877— 
1878 încep a reapare: ,,Bobarnacul”, ,,Puricele'', „Ciulinul“, 
„Caricatura“, „Le Bossu“, ,,Ghitü Berbecu” (1887) al fratilor 
Bacalbaşa, ,,Foarfeca'', „Vespea“, ,Tocila“, „Moş Teacă“, ,,Ki- 
kirezu”, ,,Veselia“ şi altele. 

Ilustratorii sunt mulţi şi atraşi la București de ori unde 
apäreau : Vincenz, San-georgiu, Pesky, Sanft, Rottea, Kunze, 
N. Roteanu, Caselli, etc. dar printre aceştia doi sau trei au pus 
pecetea personalitätei lor pe aceasta perioad3. Acestia sunt: 
Jiguidi, Rolla Piekarsky, Hlavsa. 

Jiguidi care venea dela laşi este cel mai important, pen- 
tru-câ a fost cel mai talentat si cel maj fecund şi pentru-ca 
a introdus la noi un gen nou : Caricatura inteleasä inrr”un mod 
occidental. Cea maj mare parte a productiunei lui a fost in a- 
ceastâ directiune si cu ea a publicat albume, ca: „Profiluri par- 
lamentare“, „Ziariștii după natura“, „Medicii noștri“, „Tipuri 
din ţară“ etc. a colaborat la mai toate revistele umoristice, ca şi 
la cele serioase și a scos el însuși o revistă „Caricatura“. A dat 


www.dacoromanica.ro 


70 


infätisarea definitivä unor tipuri ca acel al mitocanului- 
bâtâuş, al ovreiului, al ofiterului Moş-Teacâ. 

Rolla-Piekarsky a venit din cel-alt colț al tärei dela T.-Jiu, 
unde impreunâ cu alfi intelectuali locali au promovat o miş- 
care artistica care si-a avut urmärile ei. Acolo scosese douä 
reviste ilustrate : „Jiul“ şi „Ardeiul“. Venit la Bucureşti a co- 
laborat şi el la gazetele umoristice şi in special la „Ghiţă Ber- 
ресц“. Pe urmă și-a legat arta de nevoile decorative ale unei 
institufiuni noi ,, Minerva". 

Amândoi au format elevi, dintre cari cel mai distins a fost 
Hlavsa. Toti ilustrütorii cari s'au ridicat mai pe urmä s'au ins- 
pirat de la dânşii, ca Vermont, Artachino, N. Petrescu, etc. 

La lași mișcarea mergea vertiginos descrescänd. Cu pleca- 
rea lui Jiquidi și Hlavsa, nu rămăsese acolo decât Livaditti. 

Chiar și școala nu producea technicianii, pe cari i-ar fi pu- 
tut da. Trebue însă să mentionez doi, cari se vor manifesta in 
perioada următoare : Dragoș și Iser. 

Atelierele de arte grafice sunt acele de pe lângă tipogra- 
fiile „Miron Costin“ cu diferitii ei conducători și acea a lui 
Iliescu și Grossu, 

x 
жх à 

Perioada urmätoare va dura pänä la räzboiul cel mare. 
Miscarea de artä pornitä in directia dela Bucuresti, care avea 
sä ducä la infiintarea Societâfej ,,Tinerimea artisticâ“ avea sä 
miste si artele grafice spre o desvoltare in toate directiunile. 
Aceastä desvoltare nu mai era dominatä de intreprindere sau 
de periodic, ci a adus in primul plan pe artist. 

E adevărat că întreprinderi ca „Minerva“ sau ca a ziarelor 
„Adevărul“ şi „Universul“ sau altele mai mici ca ,,Tipografia 
Nouă“ cu publicatiunile ei socialiste sau „Eminescu“, care va 
introduce la noi gravura pe cauciuc cu invenfia nouâ ameri- 
cană a maşinei „Offset“, işi vor mai avea importanţa lor, căci 
vor publica periodice ilustrate, carj vor utiliza pe artişti ca in 
trecut. 

Publicatiunile sunt: Adevärul ilustrat, Adevärul de Joi, 
Furnica (1904) cea mai veche dintre revistele umoristice, cari 
mai apare si azi, Zeflemeaua, Urzica, Fierul ros, Caricatura 
etc., iar desenatorii : Petrescu, St. Popescu, N. Mantu, Basa- 
rab, Sirato, etc. 

Totusi artistii isi vor cäpäta indepedenta si operile lor gra- 
fice vor apare in Expozitiuni ca lucräri de sine stätätoare. 

Astfel in Xylografie s'a manifestat mai ales Sanielevici 
care a invätat mestesugul in Germania si Franta. Lucrärile 
lui au o tinutä de artä, carj le-au fäcut sä fie apreciate de a- 
matori. Aläturi de el am väzut in expozitiunile noastre si gra- 
vurile marelui artist francez P. E. Vibert. 

Gravura pe aramä, care este cea mai nobilä dintre artele 


www.dacoromanica.ro 





Horafiu Dimitriu — Portretul desenatorului Petrescu 


(gravurä pe lemn) 


www.dacoromanica.ro 


73 


grafice a fost mai câutatâ de artiştii noştrii. Chiar cei mai in 
vârstâ ca Nicolae Vermont, Carol Storek, sculptorul, Gh. Pe- 
traşcu s'au consaorat ei si au produs lucröri. Cele mai bune 
sunt acele ale lui Vermont. Acum insâ in aceastâ artâ se ri- 
dicä un artist, care n'a fäcut altceva decät gravura pe aramä, 
acesta este : Gabriel Popescu. In mod permanent expozitiunile 
noastre se bucurä de prezenta lui cu bucäti, in cel maj pur 
stil clasic. Cunoscutä, ca cea mai räspänditä bucatä este Por- 
tretul Regelui Carol 1. In arta lui atacä subiectele cele mai di- 
ficile. Cu drept cuvant a fost numit in 1908 profesor de gra- 
vurä la Scoala de Belle Arte din Bucuresti. Catedra fusese in- 
fiintatä cu câtva timp înainte şi fusese deţinută de sculptorul 
W. Hegel. Numai acum își avea un adevărat maestru în per- 
soana lui G. Popescu. Pentru toate calităţile lui, în 1932, i s'a 
acordat premiul naţional pentru artă. 

Alături de el sau manifestat alti doi artisti : Artur Mendel 
şi R. Canisius. Amândoi elevi ai școlilor din Germania sunt cei 
mai fecunzi producători de gravuri. Canisius în special se con- 
sacrase vederilor din vechiul București şi e regretabil că nu a 
putut scoate la iveală albumul, pe care-l proectase și pe care 
nu l-a putui da din cauza mortei, care l-a secerat. 

S'au mai încercat și alţii ca Al. Poitevin, Ottilia Mihail, 
Zumino, etc. 

Litografia a atras pe pictorul I. Al. Steriade, care cu voință 
Ра dedat acestei arte pentru a provoca un reviriment şi in a- 
devăr a reușit să provoace o mișcare, graţie talentului cu care 
și-a atacat subiectele. Mi-ar fi plăcut să mă opresc puţin asu- 
pra lucrărilor lui, dar timpul nu mă îngadue. Alături de el 
trebue să plasăm pe St. Popescu. 

Unul care a arătat însușiri mai mari în litogratie, decât în 
gravură pe aramă este pictorul Poitevin-Skeletti. Dela el avem 
albume şi cu privire la Iaşul vechi (căci artistul este ieșean) ca 
si la Bucureștiul vechi. Alţii mai sunt : Ionescu-Doru, Al. Hen- 
tia, Severin, etc. 

Ateliere noi s'au înfiinţat, dar nu le mai număr, căci ar fi 
fastidios. Citez numai atelierul N. Maur, care a dat cele mai 
multe lucrări după război sau atelierele cari s'au înfiinţat la 
Craiova. 

Procedeele mai ieftine de reproducere au luat cea mai 
mare desvoltare aşa că au putut să facă să se nască ideea u- 
nei şcoale de Arte Grafice pentru tipografi, dar ideea nu va 
avea realizare decât după război. 

Dacă nu s'a născut această şcoală, care era necesară pentru 
estetica publicatiunilor noastre, în schimb sa născut o Socie- 
tate „Grafica“ in 1908, datorită stâruintej celor doi conducă- 
tori ai ei: Fischer-Galati şi 1. Al. Steriade. Această societate 
în afară de stimulentul ce a fost pentru artiști și de îndemnul 
de ase consacra acestei ramuri de artă, a fost şi initiatoarea 


www.dacoromanica.ro 


74 


ünei Expozifiuni retrospective de artâ graficâ in 1916. In ea 
au apârut numai o infimâ parte de opere datorite tuturor şcoli- 
lor din Occident, din cari nu vreau sä citez decât aceea a doc- 
torului loan Cantacuzino, colecţie cunoscută în lumea întreagă 
și aceea a d-lui Fischer-Galati, etc. 
Publicatiunile noastre de artă — reviste ca şi cărți — s'au 
bucurat şi ele de această mișcare 
Artisti noi au apărut ca Iser, venit dela Iași, Ressu, Misu 
Teişanu, Ary Murnu, legat de Furnica, Teodorescu-Sion, Steu- 
rer, Stoica, descoperit de Neamul Românesc, M. Mantu, dela 
Adevărul, alături de cei vechi, pe cari îi cunoaștem. 
Parisul chiar ne-a reţinut pe unii din ei cum este: Don. 
Iasul nu a putut da în acest timp decât o expoziţie Stahi și 
câțiva caricaturiști. 


Mişcarea de artă întreruptă de războiul cel mare a reluat 
după încetarea lui. 

Cum era şi natural ea a reînceput la Iași, unde toată viața 
românească era concentrată. Dintre artiștii de pe lângă marele 
cartier cel mai utilizat a fost Stoica. Alături de el s'a ridicat 
în gravura româneasca Horaţiu Dimitriu, un talent mare, mort 
însă prea tânăr. 

Cu întoarcerea autorităţilor la București, mișcarea grafică 
s'a reînodat cu firul vechi, ce fusese rupt. Cu alipirea ţărilor 
surori această mișcare a luat proportii mai mari decât în tre- 
cut. 

Acum toate stabilimentele de artă grafică se pun pe baze 
noi şi altele noi se înfiinţează cu fonduri de comerț ale unor 
întreprinderi austriace, rămase fără întrebuințare după distru- 
gerea împărăției Austriei. N'as vrea să mentionez decât „Cul- 
tura Naţională“ din Bucureşti și „Scrisul românesc“ „Ramuri“ 
din Craiova. Scrisul românesc s'a bucurat și de conducerea u- 
mai bun conducator, care a fost d. V. Molin. Acesta a făcut să 
apară o revistă de specialitate „Grafica română“ care şi-a în- 
deplinit rolul de a ridica nivelul artei grafice românești și de 
a deștepta interesul pentru ea. Concursurile, pe cari le-a în- 
fiintat, au desteptat o emulafie între lucrătorii de artă, asa 
încât ideea unei şcoale de ucenici se punea din nou. Ea a fost 
imbrätisatä de oficialitate, care i-a dat realitate. Școala aceas- 
ta a dat roade şi am avut până acum vre-o câteva expozitiuni 
ale ei foarte reușite. 

Pe de altă parte Societatea „Grafica“ își reia activitatea 
şi împletindu-și eforturile cu acele ale Fundaţiei Principele 
Carol, a dat mai multe expozitiuni de artă grafică română şi 
străină. Grafica își măreşte activitatea înființând o altă socie- 
tate (1923) „Bibliofila“ destinată numai cârtei de artă. 


www.dacoromanica.ro 


75 


Dintre publicatiunile de arta din prima parte a acestei pe- 
rioade n-aş vrea sä mentionez decât splendida lucrare a lui 
Misu Teisanu, realizată de atelierul Baer „Luceafărul“ de Emi- 
nescu in planşe decorative. 

Acesta este debutul in cartea de amator, care a fost urmat 
şi de altele: „Florica“ de St. Popescu ,,Cântâri pentru Pasä- 
rea Albastră“ de Brâtâşanu „Noaptea Furtunoasă“ de A. Ji- 
quidi ,,Niculöitüi Minciună“ de Brätescu-Voinesti, inspirat 
din arta lui Ed. Dulac. 

Bibliofilia romäneascä a participat in sträinätate la expo- 
zitiunile din Florenta, Venetia, Lipsca, etc., si a reusit sä im- 
punä la noi Expozifii de cârti sträine, şi o säptämänä a Cärtii 
romänesti. 

Ilustratorii periodicelor noastre s'au constituit si ei in So- 
cietate si am avut vre-o 5 sau 6 saloane ale umoristilor intre 
anii 1920—1926 in cari apar nume noi ca: L V. Popa, Gruia, 
B'arg, Ross, Ionescu-Sin, Tonitä, Dragoş şi altii. 

Preocupările de artă pură şi de artă nouă sau grupat in 
jurul revistei „Contimporanul“ şi s'a pus sub conducerea celui 
mai îndrăzneț dintre ei: Marcel Iancu, înconjurat de vre-o 
câțiva minoritari ca V. Brauner, Mathis Teutch și Miliţa Pă- 
traşcu, C. Mihăilescu, etc. Această mișcare, care înjghebase și 
o școală de arte grafice pentru artişti, astăzi se găsește împă- 
cată cu contrazicătorii ei, condusă de inimosul Horaţiu Dimi- 
triu, în Salonul de Desen si Gravură înființat de Ministerul 
Artelor în 1928 și care de atunci în fiecare an ne arată pro- 
gresele românești în arta alb și negrului. 

In xylografie avem acum pe Horia Teodoru, pe Horaţiu 
Dimitriu neîntrecut, pe Maria Pana-Buescu, pe Maria Mano- 
lescu-Bruteanu, pe Alexandru Bassarab, pe Nina Arbore, pe 
Marcel Olinescu pe Gheorghiţă. 

In gravura pe aramă avem delicioasele pointe-seche ale lui 
Iser, pe d-na Manolescu-Bruteanu, pe Mircea Olarian, pe Pe- 
trescu-Dragoe, pe Dimitriu-Nicolaide, etc. 

In litografie pe Maur și Hor. Dimitriu. 

Şi în fine în noua artă a Linoleografiei : pe Marcel Iancu, 
pe Riza Probst-Kraid, pe Al. Basarab, pe Ana Tigara-Samur- 
caş pe Ion Gheorghiţă, etc. 


* 


Ne rämäne de spus cäteva cuvinte de gravurä in tinutu- 
rile alipite. 

In Transilvania gravura românească s'a născut împrejurul 
tipografiilor derivând din cele din Tara Românească, și mai 
târziu împrejurul celor ale episcopiilor unite și ortodoxe. Dar 
despre aceasta gravură nu ne vom ocupa acum, ci numai de 
cea civilă, care s'a născut la începutul secolului al XIX. 

Intreprinderi tipografice — în afară de aceea a lui Kar- 


www.dacoromanica.ro 


76 


kaleki dela Pesta — nu au putut trâi, pentrucâ Românii au 
iolosit pe acele ale natiunii dominante Ungurii sau ale Saşilor. 
Cele vre-o cäteva publicatiuni ilustrate ce au apörut in 
decursul secolului nu au valoare de artä. 


Totuşi in mişcarea generalâ de artâ transilvanâ au apârut 
vre-o cätiva artisti, care trebuesc sä fie mentionati, cum este 
spre exemplu G. Mathey, care acum este retinut la Lipsca ca 
profesor, sau ca G. Russu, xylograful de mare talent care 
locueşte la München. 

Dupâ alipire se poate vorbi de o mişcare de artâ graficâ, 
pentrucä Romänii, trecând la rang de natiune dominantâ au 
reconstituit toate intreprinderile grafice pe baza romäneascä ; 
de aceea miscarea graficâ e tot atât de importantä, dacä nu 
mai mult, decât in limitele fostului Regat român. 

Pentru a nu da proporfii prea mari acestei lectiuni voi cita 
cätiva artisti Marcel Olinescu, P. K. Hönich, Nagy H. Her- 
mann, Schullerus, etc. 

Cele, ce am spus despre Transilvania se aplicä si la cele- 
lalte douä tinuturi Bucovina si Basarabia. Si aici ca si acolo au 
apărut artisti noi, 


www.dacoromanica.ro 


BIBLIOTECA ATENEULUI ROMAN 


Nr. 
Nr. 


Nr. 
Nr. 
Nr. 


— mn — — 


AU APARUT: 


1. G. Prodan: Ateneul Român şi menirea lui in cultura 
românească 1935 . 

2. C. Prodan; Mișcarea ар) plastice de după dz. 1935. 
3. Gh. Adamescu: Viaţa cuvintelor. 1936. . 0, 
4. Al. Borza: Câmpia Ardealului. 1936.. 

5. Dr.luliu Hatieganu : /mporfanfa socială a biber dz: min 
1936. : 

6. |. Simionescu: Energii románe 1) sirdindinie. 1936. . : 

7. G. Kiritescu : Momente din istoricul si evoluția educaţiei 
fizice. 1936. A la ə MS 
8. Sİ, loan, R. Rosetti, e Prodan: Comemorarea vechilor 
ateneisti V. A. Urechid si Al. Odobescu. 1936. . . . . 
9. Dr. €. Bacaloglu: Frederic Chopin și Eminescu. 1936. 
11. 6. Prodan: G. Demetrescu-Mirea. 1937. 

12. Al. Borza: Basarabia noastră. 1937. 

13. 1. Simionescu: Bogăţii irosite. 1937. : 

14. 6. Prodan : Sculptura, pictura şi gravura românească. „1937, 


SUB TIPAR: 


. 10. 0, Prodan, Constantin Esarcu: Biografie urmată de mai 


multe din discursurile lui. 1937. . . , 


www.dacoromanica.ro